țâcă
țâcă s. invar. (pop.) apelativ adresat unui copil mic
țâf
ȚÎF, țîfuri, s. n. (Regional) 1. Fîn cu mult rogoz; șovar. Cînd [fînul] are mult rogoz... se numește țîf, șovar sau i se zice că-i rogozos sau șovăros. PAMFILE, A. R. 149. 2. Colțul unei plante abia răsărită din pămînt. Peste tabelele de ceapă se pun spini tăiați de pe cîmp... ca nu cumva păsările din ogradă... să le strice... ciugulind țîfurile, cele dintîi fire de ceapă care răsar. PAMFILE, A. R. 192.
țâflă
ȚÎ́FLĂ, țîfle, s. f. (Regional) Vîrf ascuțit de deal; pisc, stîncă; munte, deal, movilă. – Variantă: țî́lfă s. f.
țâfna
ȚẤFNĂ, țâfne, s. f. (Pop. și fam.) 1. Ifos, aroganță; trufie ♦ Arțag. ◊ Expr. A-i sări (cuiva) țâfna = a se mânia. A umbla cu țâfna în nas = a fi mereu gata de ceartă. 2. Cobe (1). – Din ngr. tsífna. DOOM
țấfnă (pop., fam.) s. f., g.-d. art. țấfnei; (ifose) pl. țấfne
țâfne
ȚẤFNĂ, țâfne, s. f. (Pop. și fam.) 1. Ifos, aroganță; trufie ♦ Arțag. ◊ Expr. A-i sări (cuiva) țâfna = a se mânia. A umbla cu țâfna în nas = a fi mereu gata de ceartă. 2. Cobe (1). – Din ngr. tsífna. DOOM
țấfnă (pop., fam.) s. f., g.-d. art. țấfnei; (ifose) pl. țấfne
țâfnea
ȚÂFNÍ, țâfnesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A pufni pe nas de mânie, a vorbi cu ciudă. ♦ (Despre animale) A sufla cu putere pe nări, a sforăi. – Din țâfnă. DOOM
țâfní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țâfnésc, imperf. 3 sg. țâfneá; conj. prez. 3 să țâfneáscă
țâfneai
ȚÂFNÍ, țâfnesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A pufni pe nas de mânie, a vorbi cu ciudă. ♦ (Despre animale) A sufla cu putere pe nări, a sforăi. – Din țâfnă. DOOM
țâfní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țâfnésc, imperf. 3 sg. țâfneá; conj. prez. 3 să țâfneáscă
țâfneam
ȚÂFNÍ, țâfnesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A pufni pe nas de mânie, a vorbi cu ciudă. ♦ (Despre animale) A sufla cu putere pe nări, a sforăi. – Din țâfnă. DOOM
țâfní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țâfnésc, imperf. 3 sg. țâfneá; conj. prez. 3 să țâfneáscă
țâfnească
ȚÂFNÍ, țâfnesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A pufni pe nas de mânie, a vorbi cu ciudă. ♦ (Despre animale) A sufla cu putere pe nări, a sforăi. – Din țâfnă. DOOM
țâfní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țâfnésc, imperf. 3 sg. țâfneá; conj. prez. 3 să țâfneáscă
țâfneau
ȚÂFNÍ, țâfnesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A pufni pe nas de mânie, a vorbi cu ciudă. ♦ (Despre animale) A sufla cu putere pe nări, a sforăi. – Din țâfnă. DOOM
țâfní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țâfnésc, imperf. 3 sg. țâfneá; conj. prez. 3 să țâfneáscă
țâfneați
ȚÂFNÍ, țâfnesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A pufni pe nas de mânie, a vorbi cu ciudă. ♦ (Despre animale) A sufla cu putere pe nări, a sforăi. – Din țâfnă. DOOM
țâfní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țâfnésc, imperf. 3 sg. țâfneá; conj. prez. 3 să țâfneáscă
țâfnei
ȚẤFNĂ, țâfne, s. f. (Pop. și fam.) 1. Ifos, aroganță; trufie ♦ Arțag. ◊ Expr. A-i sări (cuiva) țâfna = a se mânia. A umbla cu țâfna în nas = a fi mereu gata de ceartă. 2. Cobe (1). – Din ngr. tsífna. DOOM
țấfnă (pop., fam.) s. f., g.-d. art. țấfnei; (ifose) pl. țấfne
țâfnele
ȚẤFNĂ, țâfne, s. f. (Pop. și fam.) 1. Ifos, aroganță; trufie ♦ Arțag. ◊ Expr. A-i sări (cuiva) țâfna = a se mânia. A umbla cu țâfna în nas = a fi mereu gata de ceartă. 2. Cobe (1). – Din ngr. tsífna. DOOM
țấfnă (pop., fam.) s. f., g.-d. art. țấfnei; (ifose) pl. țấfne
țâfnelor
ȚẤFNĂ, țâfne, s. f. (Pop. și fam.) 1. Ifos, aroganță; trufie ♦ Arțag. ◊ Expr. A-i sări (cuiva) țâfna = a se mânia. A umbla cu țâfna în nas = a fi mereu gata de ceartă. 2. Cobe (1). – Din ngr. tsífna. DOOM
țấfnă (pop., fam.) s. f., g.-d. art. țấfnei; (ifose) pl. țấfne
țâfnesc
ȚÂFNÍ, țâfnesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A pufni pe nas de mânie, a vorbi cu ciudă. ♦ (Despre animale) A sufla cu putere pe nări, a sforăi. – Din țâfnă. DOOM
țâfní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țâfnésc, imperf. 3 sg. țâfneá; conj. prez. 3 să țâfneáscă
țâfnește
ȚÂFNÍ, țâfnesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A pufni pe nas de mânie, a vorbi cu ciudă. ♦ (Despre animale) A sufla cu putere pe nări, a sforăi. – Din țâfnă. DOOM
țâfní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țâfnésc, imperf. 3 sg. țâfneá; conj. prez. 3 să țâfneáscă
țâfnești
ȚÂFNÍ, țâfnesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A pufni pe nas de mânie, a vorbi cu ciudă. ♦ (Despre animale) A sufla cu putere pe nări, a sforăi. – Din țâfnă. DOOM
țâfní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țâfnésc, imperf. 3 sg. țâfneá; conj. prez. 3 să țâfneáscă
țâfni
ȚÂFNÍ, țâfnesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A pufni pe nas de mânie, a vorbi cu ciudă. ♦ (Despre animale) A sufla cu putere pe nări, a sforăi. – Din țâfnă. DOOM
țâfní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țâfnésc, imperf. 3 sg. țâfneá; conj. prez. 3 să țâfneáscă
țâfnii
ȚÂFNÍ, țâfnesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A pufni pe nas de mânie, a vorbi cu ciudă. ♦ (Despre animale) A sufla cu putere pe nări, a sforăi. – Din țâfnă. DOOM
țâfní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țâfnésc, imperf. 3 sg. țâfneá; conj. prez. 3 să țâfneáscă
țâfnim
ȚÂFNÍ, țâfnesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A pufni pe nas de mânie, a vorbi cu ciudă. ♦ (Despre animale) A sufla cu putere pe nări, a sforăi. – Din țâfnă. DOOM
țâfní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țâfnésc, imperf. 3 sg. țâfneá; conj. prez. 3 să țâfneáscă
țâfnind
ȚÂFNÍ, țâfnesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A pufni pe nas de mânie, a vorbi cu ciudă. ♦ (Despre animale) A sufla cu putere pe nări, a sforăi. – Din țâfnă. DOOM
țâfní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țâfnésc, imperf. 3 sg. țâfneá; conj. prez. 3 să țâfneáscă
țâfnire
ȚÂFNÍ, țâfnesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A pufni pe nas de mânie, a vorbi cu ciudă. ♦ (Despre animale) A sufla cu putere pe nări, a sforăi. – Din țâfnă. DOOM
țâfní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țâfnésc, imperf. 3 sg. țâfneá; conj. prez. 3 să țâfneáscă
țâfnire
ȚÂFNÍ, țâfnesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A pufni pe nas de mânie, a vorbi cu ciudă. ♦ (Despre animale) A sufla cu putere pe nări, a sforăi. – Din țâfnă.
țâfniră
ȚÂFNÍ, țâfnesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A pufni pe nas de mânie, a vorbi cu ciudă. ♦ (Despre animale) A sufla cu putere pe nări, a sforăi. – Din țâfnă. DOOM
țâfní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țâfnésc, imperf. 3 sg. țâfneá; conj. prez. 3 să țâfneáscă
țâfnirăm
ȚÂFNÍ, țâfnesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A pufni pe nas de mânie, a vorbi cu ciudă. ♦ (Despre animale) A sufla cu putere pe nări, a sforăi. – Din țâfnă. DOOM
țâfní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țâfnésc, imperf. 3 sg. țâfneá; conj. prez. 3 să țâfneáscă
țâfnirăți
ȚÂFNÍ, țâfnesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A pufni pe nas de mânie, a vorbi cu ciudă. ♦ (Despre animale) A sufla cu putere pe nări, a sforăi. – Din țâfnă. DOOM
țâfní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țâfnésc, imperf. 3 sg. țâfneá; conj. prez. 3 să țâfneáscă
țâfnise
ȚÂFNÍ, țâfnesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A pufni pe nas de mânie, a vorbi cu ciudă. ♦ (Despre animale) A sufla cu putere pe nări, a sforăi. – Din țâfnă. DOOM
țâfní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țâfnésc, imperf. 3 sg. țâfneá; conj. prez. 3 să țâfneáscă
țâfnisem
ȚÂFNÍ, țâfnesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A pufni pe nas de mânie, a vorbi cu ciudă. ♦ (Despre animale) A sufla cu putere pe nări, a sforăi. – Din țâfnă. DOOM
țâfní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țâfnésc, imperf. 3 sg. țâfneá; conj. prez. 3 să țâfneáscă
țâfniseră
ȚÂFNÍ, țâfnesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A pufni pe nas de mânie, a vorbi cu ciudă. ♦ (Despre animale) A sufla cu putere pe nări, a sforăi. – Din țâfnă. DOOM
țâfní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țâfnésc, imperf. 3 sg. țâfneá; conj. prez. 3 să țâfneáscă
țâfniserăm
ȚÂFNÍ, țâfnesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A pufni pe nas de mânie, a vorbi cu ciudă. ♦ (Despre animale) A sufla cu putere pe nări, a sforăi. – Din țâfnă. DOOM
țâfní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țâfnésc, imperf. 3 sg. țâfneá; conj. prez. 3 să țâfneáscă
țâfniserăți
ȚÂFNÍ, țâfnesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A pufni pe nas de mânie, a vorbi cu ciudă. ♦ (Despre animale) A sufla cu putere pe nări, a sforăi. – Din țâfnă. DOOM
țâfní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țâfnésc, imperf. 3 sg. țâfneá; conj. prez. 3 să țâfneáscă
țâfniseși
ȚÂFNÍ, țâfnesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A pufni pe nas de mânie, a vorbi cu ciudă. ♦ (Despre animale) A sufla cu putere pe nări, a sforăi. – Din țâfnă. DOOM
țâfní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țâfnésc, imperf. 3 sg. țâfneá; conj. prez. 3 să țâfneáscă
țâfniseți
ȚÂFNÍ, țâfnesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A pufni pe nas de mânie, a vorbi cu ciudă. ♦ (Despre animale) A sufla cu putere pe nări, a sforăi. – Din țâfnă. DOOM
țâfní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țâfnésc, imperf. 3 sg. țâfneá; conj. prez. 3 să țâfneáscă
țâfnit
ȚÂFNÍ, țâfnesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A pufni pe nas de mânie, a vorbi cu ciudă. ♦ (Despre animale) A sufla cu putere pe nări, a sforăi. – Din țâfnă. DOOM
țâfní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țâfnésc, imperf. 3 sg. țâfneá; conj. prez. 3 să țâfneáscă
țâfniși
ȚÂFNÍ, țâfnesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A pufni pe nas de mânie, a vorbi cu ciudă. ♦ (Despre animale) A sufla cu putere pe nări, a sforăi. – Din țâfnă. DOOM
țâfní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țâfnésc, imperf. 3 sg. țâfneá; conj. prez. 3 să țâfneáscă
țâfniți
ȚÂFNÍ, țâfnesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A pufni pe nas de mânie, a vorbi cu ciudă. ♦ (Despre animale) A sufla cu putere pe nări, a sforăi. – Din țâfnă. DOOM
țâfní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țâfnésc, imperf. 3 sg. țâfneá; conj. prez. 3 să țâfneáscă
țâfnoasa
ȚÂFNÓS, -OÁSĂ, țâfnoși, -oase, adj. (Pop.) Îngâmfat, arogant. ♦ Supărăcios, capricios, arțăgos. – Țâfnă + suf. -os. DOOM
țâfnós (pop.) adj. m., pl. țâfnóși; f. țâfnoásă, pl. țâfnoáse
țâfnoase
ȚÂFNÓS, -OÁSĂ, țâfnoși, -oase, adj. (Pop.) Îngâmfat, arogant. ♦ Supărăcios, capricios, arțăgos. – Țâfnă + suf. -os. DOOM
țâfnós (pop.) adj. m., pl. țâfnóși; f. țâfnoásă, pl. țâfnoáse
țâfnoasei
ȚÂFNÓS, -OÁSĂ, țâfnoși, -oase, adj. (Pop.) Îngâmfat, arogant. ♦ Supărăcios, capricios, arțăgos. – Țâfnă + suf. -os. DOOM
țâfnós (pop.) adj. m., pl. țâfnóși; f. țâfnoásă, pl. țâfnoáse
țâfnoasele
ȚÂFNÓS, -OÁSĂ, țâfnoși, -oase, adj. (Pop.) Îngâmfat, arogant. ♦ Supărăcios, capricios, arțăgos. – Țâfnă + suf. -os. DOOM
țâfnós (pop.) adj. m., pl. țâfnóși; f. țâfnoásă, pl. țâfnoáse
țâfnoaselor
ȚÂFNÓS, -OÁSĂ, țâfnoși, -oase, adj. (Pop.) Îngâmfat, arogant. ♦ Supărăcios, capricios, arțăgos. – Țâfnă + suf. -os. DOOM
țâfnós (pop.) adj. m., pl. țâfnóși; f. țâfnoásă, pl. țâfnoáse
țâfnos
ȚÂFNÓS, -OÁSĂ, țâfnoși, -oase, adj. (Pop.) Îngâmfat, arogant. ♦ Supărăcios, capricios, arțăgos. – Țâfnă + suf. -os. DOOM
țâfnós (pop.) adj. m., pl. țâfnóși; f. țâfnoásă, pl. țâfnoáse
țâfnosul
ȚÂFNÓS, -OÁSĂ, țâfnoși, -oase, adj. (Pop.) Îngâmfat, arogant. ♦ Supărăcios, capricios, arțăgos. – Țâfnă + suf. -os. DOOM
țâfnós (pop.) adj. m., pl. țâfnóși; f. țâfnoásă, pl. țâfnoáse
țâfnosului
ȚÂFNÓS, -OÁSĂ, țâfnoși, -oase, adj. (Pop.) Îngâmfat, arogant. ♦ Supărăcios, capricios, arțăgos. – Țâfnă + suf. -os. DOOM
țâfnós (pop.) adj. m., pl. țâfnóși; f. țâfnoásă, pl. țâfnoáse
țâfnoși
ȚÂFNÓS, -OÁSĂ, țâfnoși, -oase, adj. (Pop.) Îngâmfat, arogant. ♦ Supărăcios, capricios, arțăgos. – Țâfnă + suf. -os. DOOM
țâfnós (pop.) adj. m., pl. țâfnóși; f. țâfnoásă, pl. țâfnoáse
țâfnoșii
ȚÂFNÓS, -OÁSĂ, țâfnoși, -oase, adj. (Pop.) Îngâmfat, arogant. ♦ Supărăcios, capricios, arțăgos. – Țâfnă + suf. -os. DOOM
țâfnós (pop.) adj. m., pl. țâfnóși; f. țâfnoásă, pl. țâfnoáse
țâfnoșilor
ȚÂFNÓS, -OÁSĂ, țâfnoși, -oase, adj. (Pop.) Îngâmfat, arogant. ♦ Supărăcios, capricios, arțăgos. – Țâfnă + suf. -os. DOOM
țâfnós (pop.) adj. m., pl. țâfnóși; f. țâfnoásă, pl. țâfnoáse
țâfă
ȚÎ́RFĂ s. f. (Regional) 1. (Și în forma țîfă) Țărînă. Găinele umblă grămadă pe ogor, de cu dimineață «se spală în țîfă» ori se suie în pătul și se ciugulesc. PAMFILE, VĂZD. 100. 2. Un fel de tencuială făcută din lut amestecat cu paie, pentru lipitul pereților. – Variantă: (1) țî́fă s. f.
țâgâli
ȚÎGÎLÍ, țîgîlesc, vb.IV. Tranz. (Regional) A ciuguli. Nu țîgîli mămăliga ! ȘEZ. V 166.
țâhliș
ȚÂHLÍȘ, țâhlișuri, s. n. (Reg.) Tufiș des. – Țâhlă + suf. -iș. DOOM
țâhlíș (reg.) (țâ-hliș) s. n., pl. țâhlíșuri
țâhlișul
ȚÂHLÍȘ, țâhlișuri, s. n. (Reg.) Tufiș des. – Țâhlă + suf. -iș. DOOM
țâhlíș (reg.) (țâ-hliș) s. n., pl. țâhlíșuri
țâhlișului
ȚÂHLÍȘ, țâhlișuri, s. n. (Reg.) Tufiș des. – Țâhlă + suf. -iș. DOOM
țâhlíș (reg.) (țâ-hliș) s. n., pl. țâhlíșuri
țâhlișuri
ȚÂHLÍȘ, țâhlișuri, s. n. (Reg.) Tufiș des. – Țâhlă + suf. -iș. DOOM
țâhlíș (reg.) (țâ-hliș) s. n., pl. țâhlíșuri
țâhlișurile
ȚÂHLÍȘ, țâhlișuri, s. n. (Reg.) Tufiș des. – Țâhlă + suf. -iș. DOOM
țâhlíș (reg.) (țâ-hliș) s. n., pl. țâhlíșuri
țâhlișurilor
ȚÂHLÍȘ, țâhlișuri, s. n. (Reg.) Tufiș des. – Țâhlă + suf. -iș. DOOM
țâhlíș (reg.) (țâ-hliș) s. n., pl. țâhlíșuri
țâhlă
SÍHLĂ, sihle, s. f. Pădure deasă de copaci tineri; hățiș. [Var.: sílhă, țî́hlă s. f.] – Din sl. sŭhlĭ. DOOM
síhlă (si-hlă) s. f., g.-d. art. síhlei; pl. síhle
țâlea
ȚÎ́LEA interj. (Regional) Strigăt cu care se alungă cîinii.
țâlfă
ȚÎ́LFĂ s. f. v. țîflă.
țâmburuc
ȚÂMBURÚC, țâmburuce, s. n. Țumburuș. – Cf. țumburuș. DOOM
țâmburúc s. n., pl. țâmburúce
țâmburuce
ȚÂMBURÚC, țâmburuce, s. n. Țumburuș. – Cf. țumburuș. DOOM
țâmburúc s. n., pl. țâmburúce
țâmburucele
ȚÂMBURÚC, țâmburuce, s. n. Țumburuș. – Cf. țumburuș. DOOM
țâmburúc s. n., pl. țâmburúce
țâmburucelor
ȚÂMBURÚC, țâmburuce, s. n. Țumburuș. – Cf. țumburuș. DOOM
țâmburúc s. n., pl. țâmburúce
țâmburucul
ȚÂMBURÚC, țâmburuce, s. n. Țumburuș. – Cf. țumburuș. DOOM
țâmburúc s. n., pl. țâmburúce
țâmburucului
ȚÂMBURÚC, țâmburuce, s. n. Țumburuș. – Cf. țumburuș. DOOM
țâmburúc s. n., pl. țâmburúce
țâmburuș
ȚUMBURÚȘ, țumburușe, s. n. Mică proeminență (rotundă) la un obiect. [Pl. și: țumburușuri. – Var.: țâmburúș s. n.] – Et. nec. DOOM
țumburúș s. n., pl. țumburúșe/țumburúșuri
țâmp
ȚÎMP, țîmpuri, s. n. (Regional) Pulpă, coapsă de animal (mai ales de pasăre); copan.
țâmpurug
ȚÎMPURÚG s. n. v. țîmburuc.
țânaș
ȚÎNÁȘ, -Ă, țînași, -e, adj. (Regional) Răzbunător.
țânc
ȚINC2 s. m. v. țânc. DOOM
ținc s. n., pl. țíncuri
țânca
ȚẤNCĂ, țânce, s. f. (Rar) Fetiță, copiliță. – Din țânc. DOOM
țấncă (rar) s. f., g.-d. art. țấncei; pl. țấnce
țânce
ȚẤNCĂ, țânce, s. f. (Rar) Fetiță, copiliță. – Din țânc. DOOM
țấncă (rar) s. f., g.-d. art. țấncei; pl. țấnce
țâncei
ȚẤNCĂ, țânce, s. f. (Rar) Fetiță, copiliță. – Din țânc. DOOM
țấncă (rar) s. f., g.-d. art. țấncei; pl. țấnce
țâncele
ȚẤNCĂ, țânce, s. f. (Rar) Fetiță, copiliță. – Din țânc. DOOM
țấncă (rar) s. f., g.-d. art. țấncei; pl. țấnce
țâncelor
ȚẤNCĂ, țânce, s. f. (Rar) Fetiță, copiliță. – Din țânc. DOOM
țấncă (rar) s. f., g.-d. art. țấncei; pl. țấnce
țânci
ȚINC2 s. m. v. țânc. DOOM
ținc s. n., pl. țíncuri
țâncii
ȚINC2 s. m. v. țânc. DOOM
ținc s. n., pl. țíncuri
țâncilor
ȚINC2 s. m. v. țânc. DOOM
ținc s. n., pl. țíncuri
țâncul
ȚINC2 s. m. v. țânc. DOOM
ținc s. n., pl. țíncuri
țâncului
ȚINC2 s. m. v. țânc. DOOM
ținc s. n., pl. țíncuri
țândră
ȚÎ́NDRĂ s. f. v. țandără.
țângău
ȚINGẮU, țingăi, s. m. (Reg.) Flăcăiaș, băietan. [Var.: țângắu s. m.] – Țânc + suf. -ău. DOOM
țingắu (reg.) s. m., art. țingắul; pl. țingắi, art. țingắii
țânțar
ȚÂNȚÁR2, țânțari, s. m. (La pl.) Nume dat populației aromâne din Macedonia de populația slavă localnică; (și la sg.) persoană care face parte din această populație. – Et. nec. DOOM
țânțár s. m., pl. țânțári
țânțari
ȚÂNȚÁR2, țânțari, s. m. (La pl.) Nume dat populației aromâne din Macedonia de populația slavă localnică; (și la sg.) persoană care face parte din această populație. – Et. nec. DOOM
țânțár s. m., pl. țânțári
țânțarii
ȚÂNȚÁR2, țânțari, s. m. (La pl.) Nume dat populației aromâne din Macedonia de populația slavă localnică; (și la sg.) persoană care face parte din această populație. – Et. nec. DOOM
țânțár s. m., pl. țânțári
țânțarilor
ȚÂNȚÁR2, țânțari, s. m. (La pl.) Nume dat populației aromâne din Macedonia de populația slavă localnică; (și la sg.) persoană care face parte din această populație. – Et. nec. DOOM
țânțár s. m., pl. țânțári
țânțarul
ȚÂNȚÁR2, țânțari, s. m. (La pl.) Nume dat populației aromâne din Macedonia de populația slavă localnică; (și la sg.) persoană care face parte din această populație. – Et. nec. DOOM
țânțár s. m., pl. țânțári
țânțarului
ȚÂNȚÁR2, țânțari, s. m. (La pl.) Nume dat populației aromâne din Macedonia de populația slavă localnică; (și la sg.) persoană care face parte din această populație. – Et. nec. DOOM
țânțár s. m., pl. țânțári
țânțăraș
ȚÂNȚĂRÁȘ, țânțărași, s. m. (Rar) Diminutiv al lui țânțar1. – Țânțar1 + suf. -aș. DOOM
țânțăráș (rar) s. m., pl. țânțăráși
țânțărași
ȚÂNȚĂRÁȘ, țânțărași, s. m. (Rar) Diminutiv al lui țânțar1. – Țânțar1 + suf. -aș. DOOM
țânțăráș (rar) s. m., pl. țânțăráși
țânțărașii
ȚÂNȚĂRÁȘ, țânțărași, s. m. (Rar) Diminutiv al lui țânțar1. – Țânțar1 + suf. -aș. DOOM
țânțăráș (rar) s. m., pl. țânțăráși
țânțărașilor
ȚÂNȚĂRÁȘ, țânțărași, s. m. (Rar) Diminutiv al lui țânțar1. – Țânțar1 + suf. -aș. DOOM
țânțăráș (rar) s. m., pl. țânțăráși
țânțărașul
ȚÂNȚĂRÁȘ, țânțărași, s. m. (Rar) Diminutiv al lui țânțar1. – Țânțar1 + suf. -aș. DOOM
țânțăráș (rar) s. m., pl. țânțăráși
țânțărașului
ȚÂNȚĂRÁȘ, țânțărași, s. m. (Rar) Diminutiv al lui țânțar1. – Țânțar1 + suf. -aș. DOOM
țânțăráș (rar) s. m., pl. țânțăráși
țânțărime
ȚÂNȚĂRÍME s. f. Mulțime de țânțari1. – Țânțar1 + suf. -ime. DOOM
țânțăríme s. f., g.-d. art. țânțărímii
țânțărimea
ȚÂNȚĂRÍME s. f. Mulțime de țânțari1. – Țânțar1 + suf. -ime. DOOM
țânțăríme s. f., g.-d. art. țânțărímii
țânțărimi
ȚÂNȚĂRÍME s. f. Mulțime de țânțari1. – Țânțar1 + suf. -ime. DOOM
țânțăríme s. f., g.-d. art. țânțărímii
țânțărimii
ȚÂNȚĂRÍME s. f. Mulțime de țânțari1. – Țânțar1 + suf. -ime. DOOM
țânțăríme s. f., g.-d. art. țânțărímii
țâpurea
ȚÂPURÍ, țâpuresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A scoate un strigăt ascuțit, puternic și prelung de bucurie, de îndemn, de chemare în timpul cântecului. – Din țipa.
țâpureai
ȚÂPURÍ, țâpuresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A scoate un strigăt ascuțit, puternic și prelung de bucurie, de îndemn, de chemare în timpul cântecului. – Din țipa.
țâpuream
ȚÂPURÍ, țâpuresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A scoate un strigăt ascuțit, puternic și prelung de bucurie, de îndemn, de chemare în timpul cântecului. – Din țipa.
țâpurească
ȚÂPURÍ, țâpuresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A scoate un strigăt ascuțit, puternic și prelung de bucurie, de îndemn, de chemare în timpul cântecului. – Din țipa.
țâpureau
ȚÂPURÍ, țâpuresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A scoate un strigăt ascuțit, puternic și prelung de bucurie, de îndemn, de chemare în timpul cântecului. – Din țipa.
țâpureați
ȚÂPURÍ, țâpuresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A scoate un strigăt ascuțit, puternic și prelung de bucurie, de îndemn, de chemare în timpul cântecului. – Din țipa.
țâpuresc
ȚÂPURÍ, țâpuresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A scoate un strigăt ascuțit, puternic și prelung de bucurie, de îndemn, de chemare în timpul cântecului. – Din țipa.
țâpurește
ȚÂPURÍ, țâpuresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A scoate un strigăt ascuțit, puternic și prelung de bucurie, de îndemn, de chemare în timpul cântecului. – Din țipa.
țâpurești
ȚÂPURÍ, țâpuresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A scoate un strigăt ascuțit, puternic și prelung de bucurie, de îndemn, de chemare în timpul cântecului. – Din țipa.
țâpuri
ȚÂPURÍ, țâpuresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A scoate un strigăt ascuțit, puternic și prelung de bucurie, de îndemn, de chemare în timpul cântecului. – Din țipa.
țâpurii
ȚÂPURÍ, țâpuresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A scoate un strigăt ascuțit, puternic și prelung de bucurie, de îndemn, de chemare în timpul cântecului. – Din țipa.
țâpurim
ȚÂPURÍ, țâpuresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A scoate un strigăt ascuțit, puternic și prelung de bucurie, de îndemn, de chemare în timpul cântecului. – Din țipa.
țâpurind
ȚÂPURÍ, țâpuresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A scoate un strigăt ascuțit, puternic și prelung de bucurie, de îndemn, de chemare în timpul cântecului. – Din țipa.
țâpurire
ȚÂPURÍ, țâpuresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A scoate un strigăt ascuțit, puternic și prelung de bucurie, de îndemn, de chemare în timpul cântecului. – Din țipa.
țâpurire
ȚÂPURÍ, țâpuresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A scoate un strigăt ascuțit, puternic și prelung de bucurie, de îndemn, de chemare în timpul cântecului. – Din țipa.
țâpuriră
ȚÂPURÍ, țâpuresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A scoate un strigăt ascuțit, puternic și prelung de bucurie, de îndemn, de chemare în timpul cântecului. – Din țipa.
țâpurirăm
ȚÂPURÍ, țâpuresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A scoate un strigăt ascuțit, puternic și prelung de bucurie, de îndemn, de chemare în timpul cântecului. – Din țipa.
țâpurirăți
ȚÂPURÍ, țâpuresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A scoate un strigăt ascuțit, puternic și prelung de bucurie, de îndemn, de chemare în timpul cântecului. – Din țipa.
țâpurise
ȚÂPURÍ, țâpuresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A scoate un strigăt ascuțit, puternic și prelung de bucurie, de îndemn, de chemare în timpul cântecului. – Din țipa.
țâpurisem
ȚÂPURÍ, țâpuresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A scoate un strigăt ascuțit, puternic și prelung de bucurie, de îndemn, de chemare în timpul cântecului. – Din țipa.
țâpuriseră
ȚÂPURÍ, țâpuresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A scoate un strigăt ascuțit, puternic și prelung de bucurie, de îndemn, de chemare în timpul cântecului. – Din țipa.
țâpuriserăm
ȚÂPURÍ, țâpuresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A scoate un strigăt ascuțit, puternic și prelung de bucurie, de îndemn, de chemare în timpul cântecului. – Din țipa.
țâpuriserăți
ȚÂPURÍ, țâpuresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A scoate un strigăt ascuțit, puternic și prelung de bucurie, de îndemn, de chemare în timpul cântecului. – Din țipa.
țâpuriseși
ȚÂPURÍ, țâpuresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A scoate un strigăt ascuțit, puternic și prelung de bucurie, de îndemn, de chemare în timpul cântecului. – Din țipa.
țâpuriseți
ȚÂPURÍ, țâpuresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A scoate un strigăt ascuțit, puternic și prelung de bucurie, de îndemn, de chemare în timpul cântecului. – Din țipa.
țâpurit
ȚÂPURÍ, țâpuresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A scoate un strigăt ascuțit, puternic și prelung de bucurie, de îndemn, de chemare în timpul cântecului. – Din țipa.
țâpurit
ȚÂPURÍ, țâpuresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A scoate un strigăt ascuțit, puternic și prelung de bucurie, de îndemn, de chemare în timpul cântecului. – Din țipa.
țâpuritoare
ȚÂPURITOÁRE, țâpuritoare, s. f. (Reg.) Femeie care țâpurește. – Țâpuri + suf. -toare.
țâpuritoarea
ȚÂPURITOÁRE, țâpuritoare, s. f. (Reg.) Femeie care țâpurește. – Țâpuri + suf. -toare.
țâpuritoarei
ȚÂPURITOÁRE, țâpuritoare, s. f. (Reg.) Femeie care țâpurește. – Țâpuri + suf. -toare.
țâpuritoarele
ȚÂPURITOÁRE, țâpuritoare, s. f. (Reg.) Femeie care țâpurește. – Țâpuri + suf. -toare.
țâpuritoarelor
ȚÂPURITOÁRE, țâpuritoare, s. f. (Reg.) Femeie care țâpurește. – Țâpuri + suf. -toare.
țâpuritura
ȚÂPURITÚRĂ, țâpurituri, s. f. (Reg.) Strigătură (1) specifică în cântecele maramureșene. – Țâpuri + suf. -ătură.
țâpurituri
ȚÂPURITÚRĂ, țâpurituri, s. f. (Reg.) Strigătură (1) specifică în cântecele maramureșene. – Țâpuri + suf. -ătură.
țâpuriturii
ȚÂPURITÚRĂ, țâpurituri, s. f. (Reg.) Strigătură (1) specifică în cântecele maramureșene. – Țâpuri + suf. -ătură.
țâpuriturile
ȚÂPURITÚRĂ, țâpurituri, s. f. (Reg.) Strigătură (1) specifică în cântecele maramureșene. – Țâpuri + suf. -ătură.
țâpuriturilor
ȚÂPURITÚRĂ, țâpurituri, s. f. (Reg.) Strigătură (1) specifică în cântecele maramureșene. – Țâpuri + suf. -ătură.
țâpuriși
ȚÂPURÍ, țâpuresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A scoate un strigăt ascuțit, puternic și prelung de bucurie, de îndemn, de chemare în timpul cântecului. – Din țipa.
țâpuriți
ȚÂPURÍ, țâpuresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A scoate un strigăt ascuțit, puternic și prelung de bucurie, de îndemn, de chemare în timpul cântecului. – Din țipa.
țâr
ȚÂR1 interj. 1. (Adesea repetat) Cuvânt care imită zgomotul intermitent produs de greier și de alte insecte sau de un lichid care se scurge picurând de undeva. 2. (Cu „r” prelungit) Cuvânt care redă sunetul produs de o sonerie, de un clopoțel, de un telefon. [Var.: țârc interj.] – Onomatopee. DOOM
țâr-țấr v. țâr
țâra
ȚẤRĂ, țâre, s. f. (Pop.) Ruptură, zdreanță. ◊ Loc. adj. și adv. O țâră = puțin, nițel. ◊ Expr. A se face țâră = a) a se rupe, a se face bucăți; b) a se ghemui de frică. – Et. nec. DOOM
!țấră (pop.) s. f., g.-d. art. țấrei; pl. țấre
țârc
ȚÂR1 interj. 1. (Adesea repetat) Cuvânt care imită zgomotul intermitent produs de greier și de alte insecte sau de un lichid care se scurge picurând de undeva. 2. (Cu „r” prelungit) Cuvânt care redă sunetul produs de o sonerie, de un clopoțel, de un telefon. [Var.: țârc interj.] – Onomatopee. DOOM
țâr-țấr v. țâr
țârcoti
ȚÎRCOTÍ vb. IV v. țîrcîi.
țârcovnic
ȚÂRCÓVNIC, țârcovnici, s. m. (Pop.) Persoană care are în grijă curățenia și buna rânduială a unei biserici; p. ext. cântăreț, dascăl de biserică. – Din sl. țŭrkovĭnikŭ. DOOM
țârcóvnic (pop.) s. m., pl. țârcóvnici
țârcovniceasca
ȚÂRCOVNICÉSC, -EÁSCĂ, țârcovnicești, adj. (Pop.) Care ține de țârcovnic, privitor la țârcovnic. – Țârcovnic + suf. -esc. DOOM
țârcovnicésc (pop.) adj. m., f. țârcovniceáscă; pl. m. și f. țârcovnicéști
țârcovnicesc
ȚÂRCOVNICÉSC, -EÁSCĂ, țârcovnicești, adj. (Pop.) Care ține de țârcovnic, privitor la țârcovnic. – Țârcovnic + suf. -esc. DOOM
țârcovnicésc (pop.) adj. m., f. țârcovniceáscă; pl. m. și f. țârcovnicéști
țârcovnicescul
ȚÂRCOVNICÉSC, -EÁSCĂ, țârcovnicești, adj. (Pop.) Care ține de țârcovnic, privitor la țârcovnic. – Țârcovnic + suf. -esc. DOOM
țârcovnicésc (pop.) adj. m., f. țârcovniceáscă; pl. m. și f. țârcovnicéști
țârcovnicescului
ȚÂRCOVNICÉSC, -EÁSCĂ, țârcovnicești, adj. (Pop.) Care ține de țârcovnic, privitor la țârcovnic. – Țârcovnic + suf. -esc. DOOM
țârcovnicésc (pop.) adj. m., f. țârcovniceáscă; pl. m. și f. țârcovnicéști
țârcovnicești
ȚÂRCOVNICÉSC, -EÁSCĂ, țârcovnicești, adj. (Pop.) Care ține de țârcovnic, privitor la țârcovnic. – Țârcovnic + suf. -esc. DOOM
țârcovnicésc (pop.) adj. m., f. țârcovniceáscă; pl. m. și f. țârcovnicéști
țârcovniceștii
ȚÂRCOVNICÉSC, -EÁSCĂ, țârcovnicești, adj. (Pop.) Care ține de țârcovnic, privitor la țârcovnic. – Țârcovnic + suf. -esc. DOOM
țârcovnicésc (pop.) adj. m., f. țârcovniceáscă; pl. m. și f. țârcovnicéști
țârcovniceștile
ȚÂRCOVNICÉSC, -EÁSCĂ, țârcovnicești, adj. (Pop.) Care ține de țârcovnic, privitor la țârcovnic. – Țârcovnic + suf. -esc. DOOM
țârcovnicésc (pop.) adj. m., f. țârcovniceáscă; pl. m. și f. țârcovnicéști
țârcovniceștilor
ȚÂRCOVNICÉSC, -EÁSCĂ, țârcovnicești, adj. (Pop.) Care ține de țârcovnic, privitor la țârcovnic. – Țârcovnic + suf. -esc. DOOM
țârcovnicésc (pop.) adj. m., f. țârcovniceáscă; pl. m. și f. țârcovnicéști
țârcovnici
ȚÂRCÓVNIC, țârcovnici, s. m. (Pop.) Persoană care are în grijă curățenia și buna rânduială a unei biserici; p. ext. cântăreț, dascăl de biserică. – Din sl. țŭrkovĭnikŭ. DOOM
țârcóvnic (pop.) s. m., pl. țârcóvnici
țârcovnicii
ȚÂRCÓVNIC, țârcovnici, s. m. (Pop.) Persoană care are în grijă curățenia și buna rânduială a unei biserici; p. ext. cântăreț, dascăl de biserică. – Din sl. țŭrkovĭnikŭ. DOOM
țârcóvnic (pop.) s. m., pl. țârcóvnici
țârcovnicilor
ȚÂRCÓVNIC, țârcovnici, s. m. (Pop.) Persoană care are în grijă curățenia și buna rânduială a unei biserici; p. ext. cântăreț, dascăl de biserică. – Din sl. țŭrkovĭnikŭ. DOOM
țârcóvnic (pop.) s. m., pl. țârcóvnici
țârcovnicul
ȚÂRCÓVNIC, țârcovnici, s. m. (Pop.) Persoană care are în grijă curățenia și buna rânduială a unei biserici; p. ext. cântăreț, dascăl de biserică. – Din sl. țŭrkovĭnikŭ. DOOM
țârcóvnic (pop.) s. m., pl. țârcóvnici
țârcovnicului
ȚÂRCÓVNIC, țârcovnici, s. m. (Pop.) Persoană care are în grijă curățenia și buna rânduială a unei biserici; p. ext. cântăreț, dascăl de biserică. – Din sl. țŭrkovĭnikŭ. DOOM
țârcóvnic (pop.) s. m., pl. țârcóvnici
țârcui
ȚÎRCUÍ vb. IV v. țîrcîi.
țârcâi
ȚÂRCÂÍ vb. IV v. țârâi2.
țârcâială
ȚÂRÂIÁLĂ, țârâieli, s. f. Faptul de a țârâi2; (concr.) ploaie ușoară și de scurtă durată. [Pr.: -râ-ia-. – Var.: țârcâiálă s. f.] – Țârâí2 + suf. -eală. DOOM
țârâiálă s. f., g.-d. art. țârâiélii; pl. țârâiéli
țârcâire
ȚÂRCÂÍ vb. IV v. țârâi2.
țârcâit
ȚÂRCÂÍ vb. IV v. țârâi2.
țârcâitură
ȚÂRCÂITÚRĂ s. f. v. țârâitură. DOOM
țârâitúră (-râ-i-) s. f., g.-d. art. țârâitúrii; pl. țârâitúri
țâre
ȚẤRĂ, țâre, s. f. (Pop.) Ruptură, zdreanță. ◊ Loc. adj. și adv. O țâră = puțin, nițel. ◊ Expr. A se face țâră = a) a se rupe, a se face bucăți; b) a se ghemui de frică. – Et. nec. DOOM
!țấră (pop.) s. f., g.-d. art. țấrei; pl. țấre
țârei
ȚẤRĂ, țâre, s. f. (Pop.) Ruptură, zdreanță. ◊ Loc. adj. și adv. O țâră = puțin, nițel. ◊ Expr. A se face țâră = a) a se rupe, a se face bucăți; b) a se ghemui de frică. – Et. nec. DOOM
!țấră (pop.) s. f., g.-d. art. țấrei; pl. țấre
țârele
ȚẤRĂ, țâre, s. f. (Pop.) Ruptură, zdreanță. ◊ Loc. adj. și adv. O țâră = puțin, nițel. ◊ Expr. A se face țâră = a) a se rupe, a se face bucăți; b) a se ghemui de frică. – Et. nec. DOOM
!țấră (pop.) s. f., g.-d. art. țấrei; pl. țấre
țârelor
ȚẤRĂ, țâre, s. f. (Pop.) Ruptură, zdreanță. ◊ Loc. adj. și adv. O țâră = puțin, nițel. ◊ Expr. A se face țâră = a) a se rupe, a se face bucăți; b) a se ghemui de frică. – Et. nec. DOOM
!țấră (pop.) s. f., g.-d. art. țấrei; pl. țấre
țârfa
ȚÎ́RFĂ s. f. (Regional) 1. (Și în forma țîfă) Țărînă. Găinele umblă grămadă pe ogor, de cu dimineață «se spală în țîfă» ori se suie în pătul și se ciugulesc. PAMFILE, VĂZD. 100. 2. Un fel de tencuială făcută din lut amestecat cu paie, pentru lipitul pereților. – Variantă: (1) țî́fă s. f. DOOM
țấrfă (reg.) s. f., g.-d. art. țấrfei
țârfe
ȚÎ́RFĂ s. f. (Regional) 1. (Și în forma țîfă) Țărînă. Găinele umblă grămadă pe ogor, de cu dimineață «se spală în țîfă» ori se suie în pătul și se ciugulesc. PAMFILE, VĂZD. 100. 2. Un fel de tencuială făcută din lut amestecat cu paie, pentru lipitul pereților. – Variantă: (1) țî́fă s. f. DOOM
țấrfă (reg.) s. f., g.-d. art. țấrfei
țârfei
ȚÎ́RFĂ s. f. (Regional) 1. (Și în forma țîfă) Țărînă. Găinele umblă grămadă pe ogor, de cu dimineață «se spală în țîfă» ori se suie în pătul și se ciugulesc. PAMFILE, VĂZD. 100. 2. Un fel de tencuială făcută din lut amestecat cu paie, pentru lipitul pereților. – Variantă: (1) țî́fă s. f. DOOM
țấrfă (reg.) s. f., g.-d. art. țấrfei
țârfâială
ȚÎRFÎIÁLĂ s. f. (Regional) Noroi subțire, fleșcăraie. Am călcat într-o baltă și tot m-am umplut de țîrfîială. I. CR. IV 251.
țâri
ȚÂR1 interj. 1. (Adesea repetat) Cuvânt care imită zgomotul intermitent produs de greier și de alte insecte sau de un lichid care se scurge picurând de undeva. 2. (Cu „r” prelungit) Cuvânt care redă sunetul produs de o sonerie, de un clopoțel, de un telefon. [Var.: țârc interj.] – Onomatopee. DOOM
țâr-țấr v. țâr
țârica
ȚÂRÍCĂ s. f. (Pop.) Diminutiv al lui țâră; țârucă, țărișoară. – Țâră + suf. -ică. DOOM
țârícă (pop.) s. f., g.-d. art. țârícii
țârici
ȚÂRÍCĂ s. f. (Pop.) Diminutiv al lui țâră; țârucă, țărișoară. – Țâră + suf. -ică. DOOM
țârícă (pop.) s. f., g.-d. art. țârícii
țâricii
ȚÂRÍCĂ s. f. (Pop.) Diminutiv al lui țâră; țârucă, țărișoară. – Țâră + suf. -ică. DOOM
țârícă (pop.) s. f., g.-d. art. țârícii
țâricuță
ȚÎRICÚȚĂ s. f. Diminutiv al lui țîrică. (Atestat în forma țiricuță) Să mai bem o țiricuță Pîn’ ce-a fi soare-n luncuță. MARIAN, NU. 682. – Variantă: țiricúță s. f.
țârii
ȚÂR1 interj. 1. (Adesea repetat) Cuvânt care imită zgomotul intermitent produs de greier și de alte insecte sau de un lichid care se scurge picurând de undeva. 2. (Cu „r” prelungit) Cuvânt care redă sunetul produs de o sonerie, de un clopoțel, de un telefon. [Var.: țârc interj.] – Onomatopee. DOOM
țâr-țấr v. țâr
țârilor
ȚÂR1 interj. 1. (Adesea repetat) Cuvânt care imită zgomotul intermitent produs de greier și de alte insecte sau de un lichid care se scurge picurând de undeva. 2. (Cu „r” prelungit) Cuvânt care redă sunetul produs de o sonerie, de un clopoțel, de un telefon. [Var.: țârc interj.] – Onomatopee. DOOM
țâr-țấr v. țâr
țârișoara
ȚÂRIȘOÁRĂ s. f. (Reg.) Țârică. – Țâră + suf. -ișoară. DOOM
țârișoáră (reg.) s. f., g.-d. art. țârișoárei
țârișoare
ȚÂRIȘOÁRĂ s. f. (Reg.) Țârică. – Țâră + suf. -ișoară. DOOM
țârișoáră (reg.) s. f., g.-d. art. țârișoárei
țârișoarei
ȚÂRIȘOÁRĂ s. f. (Reg.) Țârică. – Țâră + suf. -ișoară. DOOM
țârișoáră (reg.) s. f., g.-d. art. țârișoárei
țârloi
ȚURLÓI, țurloaie, s. n. 1. (Învechit) Jgheab, țeavă prin care curge apa (din izvor, din cișmea, din saca etc.). Din al treilea rezervoriu se aducea altădată apă, pe țurloaie. BOLINTINEANU, la CADE. 2. Fiecare dintre tuburile sonore ale cimpoiului; trișcă. Își umflă... cimpoiul, cu cele trei țurloaie ale lui, apoi îl lăsă să-și tremure singur suflul ușor. CAMIL PETRESCU, O. I 623. 3. Fluierul piciorului (v. tibia); p. ext. toată partea piciorului de la genunchi în jos. Curse sînge pînă la țurloaiele cailor. DELAVRANCEA, O. II 29. Hîrca sta-n sus cu ceafa și țurloaiele erau pornite către grătarul coastelor. CARAGIALE, M. 23. Șede-n apă pînă-n sapă Și-n noroi pînă-n țurloi. TEODORESCU, P. P. 517. 4. Țurțur de gheață. Roțile morii erau grele de polei și de țurloi, dar se-nvîrteau, fiindcă apa creștea. SLAVICI, V. P. 159. – Pl. și: (4, m.) țurloi. – Variantă: țîrlói (MARIAN, INS. 42) s. n.
țârlâia
ȚÂRLÂÍ, țấrlâi, vb. IV. Intranz. (Rar; despre instrumente muzicale) A scoate sunete monotone și puțin armonioase; (despre instrumentiști) a cânta în acest fel. [Var.: țârlăí vb. IV] – Formație onomatopeică. DOOM
țârlâí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 țấrlâie, imperf. 3 sg. țârlâiá; conj. prez. 3 să țấrlâie
țârlâiai
ȚÂRLÂÍ, țấrlâi, vb. IV. Intranz. (Rar; despre instrumente muzicale) A scoate sunete monotone și puțin armonioase; (despre instrumentiști) a cânta în acest fel. [Var.: țârlăí vb. IV] – Formație onomatopeică. DOOM
țârlâí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 țấrlâie, imperf. 3 sg. țârlâiá; conj. prez. 3 să țấrlâie
țârlâiam
ȚÂRLÂÍ, țấrlâi, vb. IV. Intranz. (Rar; despre instrumente muzicale) A scoate sunete monotone și puțin armonioase; (despre instrumentiști) a cânta în acest fel. [Var.: țârlăí vb. IV] – Formație onomatopeică. DOOM
țârlâí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 țấrlâie, imperf. 3 sg. țârlâiá; conj. prez. 3 să țấrlâie
țârlâiau
ȚÂRLÂÍ, țấrlâi, vb. IV. Intranz. (Rar; despre instrumente muzicale) A scoate sunete monotone și puțin armonioase; (despre instrumentiști) a cânta în acest fel. [Var.: țârlăí vb. IV] – Formație onomatopeică. DOOM
țârlâí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 țấrlâie, imperf. 3 sg. țârlâiá; conj. prez. 3 să țấrlâie
țârlâiați
ȚÂRLÂÍ, țấrlâi, vb. IV. Intranz. (Rar; despre instrumente muzicale) A scoate sunete monotone și puțin armonioase; (despre instrumentiști) a cânta în acest fel. [Var.: țârlăí vb. IV] – Formație onomatopeică. DOOM
țârlâí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 țấrlâie, imperf. 3 sg. țârlâiá; conj. prez. 3 să țấrlâie
țârlâie
ȚÂRLÂÍ, țấrlâi, vb. IV. Intranz. (Rar; despre instrumente muzicale) A scoate sunete monotone și puțin armonioase; (despre instrumentiști) a cânta în acest fel. [Var.: țârlăí vb. IV] – Formație onomatopeică. DOOM
țârlâí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 țấrlâie, imperf. 3 sg. țârlâiá; conj. prez. 3 să țấrlâie
țârlâii
ȚÂRLÂÍ, țấrlâi, vb. IV. Intranz. (Rar; despre instrumente muzicale) A scoate sunete monotone și puțin armonioase; (despre instrumentiști) a cânta în acest fel. [Var.: țârlăí vb. IV] – Formație onomatopeică. DOOM
țârlâí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 țấrlâie, imperf. 3 sg. țârlâiá; conj. prez. 3 să țấrlâie
țârlâim
ȚÂRLÂÍ, țấrlâi, vb. IV. Intranz. (Rar; despre instrumente muzicale) A scoate sunete monotone și puțin armonioase; (despre instrumentiști) a cânta în acest fel. [Var.: țârlăí vb. IV] – Formație onomatopeică. DOOM
țârlâí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 țấrlâie, imperf. 3 sg. țârlâiá; conj. prez. 3 să țấrlâie
țârlâind
ȚÂRLÂÍ, țấrlâi, vb. IV. Intranz. (Rar; despre instrumente muzicale) A scoate sunete monotone și puțin armonioase; (despre instrumentiști) a cânta în acest fel. [Var.: țârlăí vb. IV] – Formație onomatopeică. DOOM
țârlâí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 țấrlâie, imperf. 3 sg. țârlâiá; conj. prez. 3 să țấrlâie
țârlâire
ȚÂRLÂÍ, țấrlâi, vb. IV. Intranz. (Rar; despre instrumente muzicale) A scoate sunete monotone și puțin armonioase; (despre instrumentiști) a cânta în acest fel. [Var.: țârlăí vb. IV] – Formație onomatopeică. DOOM
țârlâí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 țấrlâie, imperf. 3 sg. țârlâiá; conj. prez. 3 să țấrlâie
țârlâire
ȚÂRLÂÍ, țấrlâi, vb. IV. Intranz. (Despre instrumente muzicale) A scoate sunete monotone și puțin armonioase; (despre instrumentiști) a cânta în acest fel. [Var.: țârlăí vb. IV] – Formație onomatopeică.
țârlâiră
ȚÂRLÂÍ, țấrlâi, vb. IV. Intranz. (Rar; despre instrumente muzicale) A scoate sunete monotone și puțin armonioase; (despre instrumentiști) a cânta în acest fel. [Var.: țârlăí vb. IV] – Formație onomatopeică. DOOM
țârlâí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 țấrlâie, imperf. 3 sg. țârlâiá; conj. prez. 3 să țấrlâie
țârlâirăm
ȚÂRLÂÍ, țấrlâi, vb. IV. Intranz. (Rar; despre instrumente muzicale) A scoate sunete monotone și puțin armonioase; (despre instrumentiști) a cânta în acest fel. [Var.: țârlăí vb. IV] – Formație onomatopeică. DOOM
țârlâí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 țấrlâie, imperf. 3 sg. țârlâiá; conj. prez. 3 să țấrlâie
țârlâirăți
ȚÂRLÂÍ, țấrlâi, vb. IV. Intranz. (Rar; despre instrumente muzicale) A scoate sunete monotone și puțin armonioase; (despre instrumentiști) a cânta în acest fel. [Var.: țârlăí vb. IV] – Formație onomatopeică. DOOM
țârlâí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 țấrlâie, imperf. 3 sg. țârlâiá; conj. prez. 3 să țấrlâie
țârlâise
ȚÂRLÂÍ, țấrlâi, vb. IV. Intranz. (Rar; despre instrumente muzicale) A scoate sunete monotone și puțin armonioase; (despre instrumentiști) a cânta în acest fel. [Var.: țârlăí vb. IV] – Formație onomatopeică. DOOM
țârlâí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 țấrlâie, imperf. 3 sg. țârlâiá; conj. prez. 3 să țấrlâie
țârlâisem
ȚÂRLÂÍ, țấrlâi, vb. IV. Intranz. (Rar; despre instrumente muzicale) A scoate sunete monotone și puțin armonioase; (despre instrumentiști) a cânta în acest fel. [Var.: țârlăí vb. IV] – Formație onomatopeică. DOOM
țârlâí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 țấrlâie, imperf. 3 sg. țârlâiá; conj. prez. 3 să țấrlâie
țârlâiseră
ȚÂRLÂÍ, țấrlâi, vb. IV. Intranz. (Rar; despre instrumente muzicale) A scoate sunete monotone și puțin armonioase; (despre instrumentiști) a cânta în acest fel. [Var.: țârlăí vb. IV] – Formație onomatopeică. DOOM
țârlâí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 țấrlâie, imperf. 3 sg. țârlâiá; conj. prez. 3 să țấrlâie
țârlâiserăm
ȚÂRLÂÍ, țấrlâi, vb. IV. Intranz. (Rar; despre instrumente muzicale) A scoate sunete monotone și puțin armonioase; (despre instrumentiști) a cânta în acest fel. [Var.: țârlăí vb. IV] – Formație onomatopeică. DOOM
țârlâí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 țấrlâie, imperf. 3 sg. țârlâiá; conj. prez. 3 să țấrlâie
țârlâiserăți
ȚÂRLÂÍ, țấrlâi, vb. IV. Intranz. (Rar; despre instrumente muzicale) A scoate sunete monotone și puțin armonioase; (despre instrumentiști) a cânta în acest fel. [Var.: țârlăí vb. IV] – Formație onomatopeică. DOOM
țârlâí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 țấrlâie, imperf. 3 sg. țârlâiá; conj. prez. 3 să țấrlâie
țârlâiseși
ȚÂRLÂÍ, țấrlâi, vb. IV. Intranz. (Rar; despre instrumente muzicale) A scoate sunete monotone și puțin armonioase; (despre instrumentiști) a cânta în acest fel. [Var.: țârlăí vb. IV] – Formație onomatopeică. DOOM
țârlâí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 țấrlâie, imperf. 3 sg. țârlâiá; conj. prez. 3 să țấrlâie
țârlâiseți
ȚÂRLÂÍ, țấrlâi, vb. IV. Intranz. (Rar; despre instrumente muzicale) A scoate sunete monotone și puțin armonioase; (despre instrumentiști) a cânta în acest fel. [Var.: țârlăí vb. IV] – Formație onomatopeică. DOOM
țârlâí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 țấrlâie, imperf. 3 sg. țârlâiá; conj. prez. 3 să țấrlâie
țârlâit
ȚÂRLÂÍ, țấrlâi, vb. IV. Intranz. (Rar; despre instrumente muzicale) A scoate sunete monotone și puțin armonioase; (despre instrumentiști) a cânta în acest fel. [Var.: țârlăí vb. IV] – Formație onomatopeică. DOOM
țârlâí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 țấrlâie, imperf. 3 sg. țârlâiá; conj. prez. 3 să țấrlâie
țârlâit
ȚURLUÍT s. n. v. țârlâit.
țârlâitoare
ȚÂRLÂITÓR, -OÁRE, țârlâitori, -oare, adj. (Rar) Care țârlâie. ♦ (Substantivat, f.) Instrument muzical stricat, dezacordat. [Pr.: -lâ-i-] – Țârlâi + suf. -tor. DOOM
țârlâitoáre (rar) (-lâ-i-) s. f., g.-d. art. țârlâitórii; pl. țârlâitóri
țârlâitoare
ȚÂRLÂITÓR, -OÁRE, țârlâitori, -oare, adj. (Rar) Care țârlâie. ♦ (Substantivat, f.) Instrument muzical stricat, dezacordat. [Pr.: -lâ-i-] – Țârlâi + suf. -tor. DOOM
țârlâitór (rar) (-lâ-i-) adj. m., pl. țârlâitóri; f. sg. și pl. țârlâitoáre
țârlâitoarea
ȚÂRLÂITÓR, -OÁRE, țârlâitori, -oare, adj. (Rar) Care țârlâie. ♦ (Substantivat, f.) Instrument muzical stricat, dezacordat. [Pr.: -lâ-i-] – Țârlâi + suf. -tor. DOOM
țârlâitoáre (rar) (-lâ-i-) s. f., g.-d. art. țârlâitórii; pl. țârlâitóri
țârlâitoarea
ȚÂRLÂITÓR, -OÁRE, țârlâitori, -oare, adj. (Rar) Care țârlâie. ♦ (Substantivat, f.) Instrument muzical stricat, dezacordat. [Pr.: -lâ-i-] – Țârlâi + suf. -tor. DOOM
țârlâitór (rar) (-lâ-i-) adj. m., pl. țârlâitóri; f. sg. și pl. țârlâitoáre
țârlâitoarei
ȚÂRLÂITÓR, -OÁRE, țârlâitori, -oare, adj. (Rar) Care țârlâie. ♦ (Substantivat, f.) Instrument muzical stricat, dezacordat. [Pr.: -lâ-i-] – Țârlâi + suf. -tor. DOOM
țârlâitór (rar) (-lâ-i-) adj. m., pl. țârlâitóri; f. sg. și pl. țârlâitoáre
țârlâitoarele
ȚÂRLÂITÓR, -OÁRE, țârlâitori, -oare, adj. (Rar) Care țârlâie. ♦ (Substantivat, f.) Instrument muzical stricat, dezacordat. [Pr.: -lâ-i-] – Țârlâi + suf. -tor. DOOM
țârlâitór (rar) (-lâ-i-) adj. m., pl. țârlâitóri; f. sg. și pl. țârlâitoáre
țârlâitoarelor
ȚÂRLÂITÓR, -OÁRE, țârlâitori, -oare, adj. (Rar) Care țârlâie. ♦ (Substantivat, f.) Instrument muzical stricat, dezacordat. [Pr.: -lâ-i-] – Țârlâi + suf. -tor. DOOM
țârlâitór (rar) (-lâ-i-) adj. m., pl. țârlâitóri; f. sg. și pl. țârlâitoáre
țârlâitor
ȚÂRLÂITÓR, -OÁRE, țârlâitori, -oare, adj. (Rar) Care țârlâie. ♦ (Substantivat, f.) Instrument muzical stricat, dezacordat. [Pr.: -lâ-i-] – Țârlâi + suf. -tor. DOOM
țârlâitór (rar) (-lâ-i-) adj. m., pl. țârlâitóri; f. sg. și pl. țârlâitoáre
țârlâitori
ȚÂRLÂITÓR, -OÁRE, țârlâitori, -oare, adj. (Rar) Care țârlâie. ♦ (Substantivat, f.) Instrument muzical stricat, dezacordat. [Pr.: -lâ-i-] – Țârlâi + suf. -tor. DOOM
țârlâitoáre (rar) (-lâ-i-) s. f., g.-d. art. țârlâitórii; pl. țârlâitóri
țârlâitori
ȚÂRLÂITÓR, -OÁRE, țârlâitori, -oare, adj. (Rar) Care țârlâie. ♦ (Substantivat, f.) Instrument muzical stricat, dezacordat. [Pr.: -lâ-i-] – Țârlâi + suf. -tor. DOOM
țârlâitór (rar) (-lâ-i-) adj. m., pl. țârlâitóri; f. sg. și pl. țârlâitoáre
țârlâitorii
ȚÂRLÂITÓR, -OÁRE, țârlâitori, -oare, adj. (Rar) Care țârlâie. ♦ (Substantivat, f.) Instrument muzical stricat, dezacordat. [Pr.: -lâ-i-] – Țârlâi + suf. -tor. DOOM
țârlâitoáre (rar) (-lâ-i-) s. f., g.-d. art. țârlâitórii; pl. țârlâitóri
țârlâitorii
ȚÂRLÂITÓR, -OÁRE, țârlâitori, -oare, adj. (Rar) Care țârlâie. ♦ (Substantivat, f.) Instrument muzical stricat, dezacordat. [Pr.: -lâ-i-] – Țârlâi + suf. -tor. DOOM
țârlâitór (rar) (-lâ-i-) adj. m., pl. țârlâitóri; f. sg. și pl. țârlâitoáre
țârlâitorile
ȚÂRLÂITÓR, -OÁRE, țârlâitori, -oare, adj. (Rar) Care țârlâie. ♦ (Substantivat, f.) Instrument muzical stricat, dezacordat. [Pr.: -lâ-i-] – Țârlâi + suf. -tor. DOOM
țârlâitoáre (rar) (-lâ-i-) s. f., g.-d. art. țârlâitórii; pl. țârlâitóri
țârlâitorilor
ȚÂRLÂITÓR, -OÁRE, țârlâitori, -oare, adj. (Rar) Care țârlâie. ♦ (Substantivat, f.) Instrument muzical stricat, dezacordat. [Pr.: -lâ-i-] – Țârlâi + suf. -tor. DOOM
țârlâitoáre (rar) (-lâ-i-) s. f., g.-d. art. țârlâitórii; pl. țârlâitóri
țârlâitorilor
ȚÂRLÂITÓR, -OÁRE, țârlâitori, -oare, adj. (Rar) Care țârlâie. ♦ (Substantivat, f.) Instrument muzical stricat, dezacordat. [Pr.: -lâ-i-] – Țârlâi + suf. -tor. DOOM
țârlâitór (rar) (-lâ-i-) adj. m., pl. țârlâitóri; f. sg. și pl. țârlâitoáre
țârlâitorul
ȚÂRLÂITÓR, -OÁRE, țârlâitori, -oare, adj. (Rar) Care țârlâie. ♦ (Substantivat, f.) Instrument muzical stricat, dezacordat. [Pr.: -lâ-i-] – Țârlâi + suf. -tor. DOOM
țârlâitór (rar) (-lâ-i-) adj. m., pl. țârlâitóri; f. sg. și pl. țârlâitoáre
țârlâitorului
ȚÂRLÂITÓR, -OÁRE, țârlâitori, -oare, adj. (Rar) Care țârlâie. ♦ (Substantivat, f.) Instrument muzical stricat, dezacordat. [Pr.: -lâ-i-] – Țârlâi + suf. -tor. DOOM
țârlâitór (rar) (-lâ-i-) adj. m., pl. țârlâitóri; f. sg. și pl. țârlâitoáre
țârlâitul
ȚURLUÍT s. n. v. țârlâit.
țârlâitului
ȚURLUÍT s. n. v. țârlâit.
țârlâitura
ȚÂRLÂITÚRĂ, țârlâituri, s. f. (Rar) Cântare monotonă și puțin armonioasă dintr-un instrument muzical. [Pr.: -lă-i-] – Țârlâi + suf. -tură. DOOM
țârlâitúră (rar) (-lâ-i-) s. f., g.-d. art. țârlâitúrii; pl. țârlâitúri
țârlâituri
ȚURLUÍT s. n. v. țârlâit.
țârlâituri
ȚÂRLÂITÚRĂ, țârlâituri, s. f. (Rar) Cântare monotonă și puțin armonioasă dintr-un instrument muzical. [Pr.: -lă-i-] – Țârlâi + suf. -tură. DOOM
țârlâitúră (rar) (-lâ-i-) s. f., g.-d. art. țârlâitúrii; pl. țârlâitúri
țârlâiturii
ȚÂRLÂITÚRĂ, țârlâituri, s. f. (Rar) Cântare monotonă și puțin armonioasă dintr-un instrument muzical. [Pr.: -lă-i-] – Țârlâi + suf. -tură. DOOM
țârlâitúră (rar) (-lâ-i-) s. f., g.-d. art. țârlâitúrii; pl. țârlâitúri
țârlâiturile
ȚURLUÍT s. n. v. țârlâit.
țârlâiturile
ȚÂRLÂITÚRĂ, țârlâituri, s. f. (Rar) Cântare monotonă și puțin armonioasă dintr-un instrument muzical. [Pr.: -lă-i-] – Țârlâi + suf. -tură. DOOM
țârlâitúră (rar) (-lâ-i-) s. f., g.-d. art. țârlâitúrii; pl. țârlâitúri
țârlâiturilor
ȚURLUÍT s. n. v. țârlâit.
țârlâiturilor
ȚÂRLÂITÚRĂ, țârlâituri, s. f. (Rar) Cântare monotonă și puțin armonioasă dintr-un instrument muzical. [Pr.: -lă-i-] – Țârlâi + suf. -tură. DOOM
țârlâitúră (rar) (-lâ-i-) s. f., g.-d. art. țârlâitúrii; pl. țârlâitúri
țârlâiși
ȚÂRLÂÍ, țấrlâi, vb. IV. Intranz. (Rar; despre instrumente muzicale) A scoate sunete monotone și puțin armonioase; (despre instrumentiști) a cânta în acest fel. [Var.: țârlăí vb. IV] – Formație onomatopeică. DOOM
țârlâí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 țấrlâie, imperf. 3 sg. țârlâiá; conj. prez. 3 să țấrlâie
țârlâiți
ȚÂRLÂÍ, țấrlâi, vb. IV. Intranz. (Rar; despre instrumente muzicale) A scoate sunete monotone și puțin armonioase; (despre instrumentiști) a cânta în acest fel. [Var.: țârlăí vb. IV] – Formație onomatopeică. DOOM
țârlâí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 țấrlâie, imperf. 3 sg. țârlâiá; conj. prez. 3 să țấrlâie
țârlăi
ȚÂRLÂÍ, țấrlâi, vb. IV. Intranz. (Rar; despre instrumente muzicale) A scoate sunete monotone și puțin armonioase; (despre instrumentiști) a cânta în acest fel. [Var.: țârlăí vb. IV] – Formație onomatopeică. DOOM
țârlâí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 țấrlâie, imperf. 3 sg. țârlâiá; conj. prez. 3 să țấrlâie
țârlăire
ȚÂRLĂÍ vb. IV v. țârlâi.
țârucă
ȚÂRÚCĂ s. f. (Reg.) Diminutiv al lui țâră; țârică, țârișoară. ◊ Expr. Nici țârucă = lipsit cu totul de... – Țâră + suf. -ucă. DOOM
țârúcă (reg.) s. f., g.-d. art. țârúcii
țârul
ȚÂR1 interj. 1. (Adesea repetat) Cuvânt care imită zgomotul intermitent produs de greier și de alte insecte sau de un lichid care se scurge picurând de undeva. 2. (Cu „r” prelungit) Cuvânt care redă sunetul produs de o sonerie, de un clopoțel, de un telefon. [Var.: țârc interj.] – Onomatopee. DOOM
țâr-țấr v. țâr
țârului
ȚÂR1 interj. 1. (Adesea repetat) Cuvânt care imită zgomotul intermitent produs de greier și de alte insecte sau de un lichid care se scurge picurând de undeva. 2. (Cu „r” prelungit) Cuvânt care redă sunetul produs de o sonerie, de un clopoțel, de un telefon. [Var.: țârc interj.] – Onomatopee. DOOM
țâr-țấr v. țâr
țârâi
ȚÂRÂÍ2, țấrâi, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A cădea sau a face să cadă picătură cu picătură, a curge sau a face să curgă câte puțin, cu intermitență (producând un zgomot caracteristic). ♦ Intranz. unipers. A bura1. 2. Intranz. (Despre insecte și despre unele păsări) A scoate sunete caracteristice, ascuțite, scurte și repetate; a țâțâi (1). 3. Intranz. (Despre sonerie) A suna, a zbârnâi. 4. Intranz. (Rar; despre instrumente cu coarde) A răsuna în vibrații scurte și tremurătoare, lipsite de adâncime; (despre muzicanți) a cânta în acest mod. [Var.: țârcâí vb. IV] – Țâr1 + suf. -âi. DOOM
!țârâí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. țấrâie, imperf. 3 sg. țârâiá; conj. prez. 3 să țấrâie
țârâi
ȚÂRÂÍ1, țârâiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A cârpi, a țese (ciorapi). – Et. nec.
țârâia
ȚÂRÂÍ2, țấrâi, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A cădea sau a face să cadă picătură cu picătură, a curge sau a face să curgă câte puțin, cu intermitență (producând un zgomot caracteristic). ♦ Intranz. unipers. A bura1. 2. Intranz. (Despre insecte și despre unele păsări) A scoate sunete caracteristice, ascuțite, scurte și repetate; a țâțâi (1). 3. Intranz. (Despre sonerie) A suna, a zbârnâi. 4. Intranz. (Rar; despre instrumente cu coarde) A răsuna în vibrații scurte și tremurătoare, lipsite de adâncime; (despre muzicanți) a cânta în acest mod. [Var.: țârcâí vb. IV] – Țâr1 + suf. -âi. DOOM
!țârâí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. țấrâie, imperf. 3 sg. țârâiá; conj. prez. 3 să țấrâie
țârâiai
ȚÂRÂÍ2, țấrâi, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A cădea sau a face să cadă picătură cu picătură, a curge sau a face să curgă câte puțin, cu intermitență (producând un zgomot caracteristic). ♦ Intranz. unipers. A bura1. 2. Intranz. (Despre insecte și despre unele păsări) A scoate sunete caracteristice, ascuțite, scurte și repetate; a țâțâi (1). 3. Intranz. (Despre sonerie) A suna, a zbârnâi. 4. Intranz. (Rar; despre instrumente cu coarde) A răsuna în vibrații scurte și tremurătoare, lipsite de adâncime; (despre muzicanți) a cânta în acest mod. [Var.: țârcâí vb. IV] – Țâr1 + suf. -âi. DOOM
!țârâí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. țấrâie, imperf. 3 sg. țârâiá; conj. prez. 3 să țấrâie
țârâiala
ȚÂRÂIÁLĂ, țârâieli, s. f. Faptul de a țârâi2; (concr.) ploaie ușoară și de scurtă durată. [Pr.: -râ-ia-. – Var.: țârcâiálă s. f.] – Țârâí2 + suf. -eală. DOOM
țârâiálă s. f., g.-d. art. țârâiélii; pl. țârâiéli
țârâiam
ȚÂRÂÍ2, țấrâi, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A cădea sau a face să cadă picătură cu picătură, a curge sau a face să curgă câte puțin, cu intermitență (producând un zgomot caracteristic). ♦ Intranz. unipers. A bura1. 2. Intranz. (Despre insecte și despre unele păsări) A scoate sunete caracteristice, ascuțite, scurte și repetate; a țâțâi (1). 3. Intranz. (Despre sonerie) A suna, a zbârnâi. 4. Intranz. (Rar; despre instrumente cu coarde) A răsuna în vibrații scurte și tremurătoare, lipsite de adâncime; (despre muzicanți) a cânta în acest mod. [Var.: țârcâí vb. IV] – Țâr1 + suf. -âi. DOOM
!țârâí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. țấrâie, imperf. 3 sg. țârâiá; conj. prez. 3 să țấrâie
țârâiau
ȚÂRÂÍ2, țấrâi, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A cădea sau a face să cadă picătură cu picătură, a curge sau a face să curgă câte puțin, cu intermitență (producând un zgomot caracteristic). ♦ Intranz. unipers. A bura1. 2. Intranz. (Despre insecte și despre unele păsări) A scoate sunete caracteristice, ascuțite, scurte și repetate; a țâțâi (1). 3. Intranz. (Despre sonerie) A suna, a zbârnâi. 4. Intranz. (Rar; despre instrumente cu coarde) A răsuna în vibrații scurte și tremurătoare, lipsite de adâncime; (despre muzicanți) a cânta în acest mod. [Var.: țârcâí vb. IV] – Țâr1 + suf. -âi. DOOM
!țârâí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. țấrâie, imperf. 3 sg. țârâiá; conj. prez. 3 să țấrâie
țârâiați
ȚÂRÂÍ2, țấrâi, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A cădea sau a face să cadă picătură cu picătură, a curge sau a face să curgă câte puțin, cu intermitență (producând un zgomot caracteristic). ♦ Intranz. unipers. A bura1. 2. Intranz. (Despre insecte și despre unele păsări) A scoate sunete caracteristice, ascuțite, scurte și repetate; a țâțâi (1). 3. Intranz. (Despre sonerie) A suna, a zbârnâi. 4. Intranz. (Rar; despre instrumente cu coarde) A răsuna în vibrații scurte și tremurătoare, lipsite de adâncime; (despre muzicanți) a cânta în acest mod. [Var.: țârcâí vb. IV] – Țâr1 + suf. -âi. DOOM
!țârâí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. țấrâie, imperf. 3 sg. țârâiá; conj. prez. 3 să țấrâie
țârâie
ȚÂRÂÍ2, țấrâi, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A cădea sau a face să cadă picătură cu picătură, a curge sau a face să curgă câte puțin, cu intermitență (producând un zgomot caracteristic). ♦ Intranz. unipers. A bura1. 2. Intranz. (Despre insecte și despre unele păsări) A scoate sunete caracteristice, ascuțite, scurte și repetate; a țâțâi (1). 3. Intranz. (Despre sonerie) A suna, a zbârnâi. 4. Intranz. (Rar; despre instrumente cu coarde) A răsuna în vibrații scurte și tremurătoare, lipsite de adâncime; (despre muzicanți) a cânta în acest mod. [Var.: țârcâí vb. IV] – Țâr1 + suf. -âi. DOOM
!țârâí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. țấrâie, imperf. 3 sg. țârâiá; conj. prez. 3 să țấrâie
țârâieli
ȚÂRÂIÁLĂ, țârâieli, s. f. Faptul de a țârâi2; (concr.) ploaie ușoară și de scurtă durată. [Pr.: -râ-ia-. – Var.: țârcâiálă s. f.] – Țârâí2 + suf. -eală. DOOM
țârâiálă s. f., g.-d. art. țârâiélii; pl. țârâiéli
țârâielii
ȚÂRÂIÁLĂ, țârâieli, s. f. Faptul de a țârâi2; (concr.) ploaie ușoară și de scurtă durată. [Pr.: -râ-ia-. – Var.: țârcâiálă s. f.] – Țârâí2 + suf. -eală. DOOM
țârâiálă s. f., g.-d. art. țârâiélii; pl. țârâiéli
țârâielile
ȚÂRÂIÁLĂ, țârâieli, s. f. Faptul de a țârâi2; (concr.) ploaie ușoară și de scurtă durată. [Pr.: -râ-ia-. – Var.: țârcâiálă s. f.] – Țârâí2 + suf. -eală. DOOM
țârâiálă s. f., g.-d. art. țârâiélii; pl. țârâiéli
țârâielilor
ȚÂRÂIÁLĂ, țârâieli, s. f. Faptul de a țârâi2; (concr.) ploaie ușoară și de scurtă durată. [Pr.: -râ-ia-. – Var.: țârcâiálă s. f.] – Țârâí2 + suf. -eală. DOOM
țârâiálă s. f., g.-d. art. țârâiélii; pl. țârâiéli
țârâii
ȚÂRÂÍ2, țấrâi, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A cădea sau a face să cadă picătură cu picătură, a curge sau a face să curgă câte puțin, cu intermitență (producând un zgomot caracteristic). ♦ Intranz. unipers. A bura1. 2. Intranz. (Despre insecte și despre unele păsări) A scoate sunete caracteristice, ascuțite, scurte și repetate; a țâțâi (1). 3. Intranz. (Despre sonerie) A suna, a zbârnâi. 4. Intranz. (Rar; despre instrumente cu coarde) A răsuna în vibrații scurte și tremurătoare, lipsite de adâncime; (despre muzicanți) a cânta în acest mod. [Var.: țârcâí vb. IV] – Țâr1 + suf. -âi. DOOM
!țârâí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. țấrâie, imperf. 3 sg. țârâiá; conj. prez. 3 să țấrâie
țârâim
ȚÂRÂÍ2, țấrâi, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A cădea sau a face să cadă picătură cu picătură, a curge sau a face să curgă câte puțin, cu intermitență (producând un zgomot caracteristic). ♦ Intranz. unipers. A bura1. 2. Intranz. (Despre insecte și despre unele păsări) A scoate sunete caracteristice, ascuțite, scurte și repetate; a țâțâi (1). 3. Intranz. (Despre sonerie) A suna, a zbârnâi. 4. Intranz. (Rar; despre instrumente cu coarde) A răsuna în vibrații scurte și tremurătoare, lipsite de adâncime; (despre muzicanți) a cânta în acest mod. [Var.: țârcâí vb. IV] – Țâr1 + suf. -âi. DOOM
!țârâí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. țấrâie, imperf. 3 sg. țârâiá; conj. prez. 3 să țấrâie
țârâind
ȚÂRÂÍ2, țấrâi, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A cădea sau a face să cadă picătură cu picătură, a curge sau a face să curgă câte puțin, cu intermitență (producând un zgomot caracteristic). ♦ Intranz. unipers. A bura1. 2. Intranz. (Despre insecte și despre unele păsări) A scoate sunete caracteristice, ascuțite, scurte și repetate; a țâțâi (1). 3. Intranz. (Despre sonerie) A suna, a zbârnâi. 4. Intranz. (Rar; despre instrumente cu coarde) A răsuna în vibrații scurte și tremurătoare, lipsite de adâncime; (despre muzicanți) a cânta în acest mod. [Var.: țârcâí vb. IV] – Țâr1 + suf. -âi. DOOM
!țârâí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. țấrâie, imperf. 3 sg. țârâiá; conj. prez. 3 să țấrâie
țârâire
ȚÂRÂÍ2, țấrâi, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A cădea sau a face să cadă picătură cu picătură, a curge sau a face să curgă câte puțin, cu intermitență (producând un zgomot caracteristic). ♦ Intranz. unipers. A bura1. 2. Intranz. (Despre insecte și despre unele păsări) A scoate sunete caracteristice, ascuțite, scurte și repetate; a țâțâi (1). 3. Intranz. (Despre sonerie) A suna, a zbârnâi. 4. Intranz. (Rar; despre instrumente cu coarde) A răsuna în vibrații scurte și tremurătoare, lipsite de adâncime; (despre muzicanți) a cânta în acest mod. [Var.: țârcâí vb. IV] – Țâr1 + suf. -âi. DOOM
!țârâí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. țấrâie, imperf. 3 sg. țârâiá; conj. prez. 3 să țấrâie
țârâire
ȚÂRÂÍ2, țấrâi, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A cădea sau a face să cadă picătură cu picătură, a curge sau a face să curgă câte puțin, cu intermitență (producând un zgomot caracteristic). ♦ Intranz. unipers. A bura1. 2. Intranz. (Despre insecte și despre unele păsări) A scoate sunete caracteristice, ascuțite, scurte și repetate; a țâțâi (1). 3. Intranz. (Despre sonerie) A suna, a zbârnâi. 4. Intranz. (Rar; despre instrumente cu coarde) A răsuna în vibrații scurte și tremurătoare, lipsite de adâncime; (despre muzicanți) a cânta în acest mod. [Var.: țârcâí vb. IV] – Țâr1 + suf. -âi.
țârâiră
ȚÂRÂÍ2, țấrâi, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A cădea sau a face să cadă picătură cu picătură, a curge sau a face să curgă câte puțin, cu intermitență (producând un zgomot caracteristic). ♦ Intranz. unipers. A bura1. 2. Intranz. (Despre insecte și despre unele păsări) A scoate sunete caracteristice, ascuțite, scurte și repetate; a țâțâi (1). 3. Intranz. (Despre sonerie) A suna, a zbârnâi. 4. Intranz. (Rar; despre instrumente cu coarde) A răsuna în vibrații scurte și tremurătoare, lipsite de adâncime; (despre muzicanți) a cânta în acest mod. [Var.: țârcâí vb. IV] – Țâr1 + suf. -âi. DOOM
!țârâí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. țấrâie, imperf. 3 sg. țârâiá; conj. prez. 3 să țấrâie
țârâirăm
ȚÂRÂÍ2, țấrâi, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A cădea sau a face să cadă picătură cu picătură, a curge sau a face să curgă câte puțin, cu intermitență (producând un zgomot caracteristic). ♦ Intranz. unipers. A bura1. 2. Intranz. (Despre insecte și despre unele păsări) A scoate sunete caracteristice, ascuțite, scurte și repetate; a țâțâi (1). 3. Intranz. (Despre sonerie) A suna, a zbârnâi. 4. Intranz. (Rar; despre instrumente cu coarde) A răsuna în vibrații scurte și tremurătoare, lipsite de adâncime; (despre muzicanți) a cânta în acest mod. [Var.: țârcâí vb. IV] – Țâr1 + suf. -âi. DOOM
!țârâí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. țấrâie, imperf. 3 sg. țârâiá; conj. prez. 3 să țấrâie
țârâirăți
ȚÂRÂÍ2, țấrâi, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A cădea sau a face să cadă picătură cu picătură, a curge sau a face să curgă câte puțin, cu intermitență (producând un zgomot caracteristic). ♦ Intranz. unipers. A bura1. 2. Intranz. (Despre insecte și despre unele păsări) A scoate sunete caracteristice, ascuțite, scurte și repetate; a țâțâi (1). 3. Intranz. (Despre sonerie) A suna, a zbârnâi. 4. Intranz. (Rar; despre instrumente cu coarde) A răsuna în vibrații scurte și tremurătoare, lipsite de adâncime; (despre muzicanți) a cânta în acest mod. [Var.: țârcâí vb. IV] – Țâr1 + suf. -âi. DOOM
!țârâí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. țấrâie, imperf. 3 sg. țârâiá; conj. prez. 3 să țấrâie
țârâise
ȚÂRÂÍ2, țấrâi, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A cădea sau a face să cadă picătură cu picătură, a curge sau a face să curgă câte puțin, cu intermitență (producând un zgomot caracteristic). ♦ Intranz. unipers. A bura1. 2. Intranz. (Despre insecte și despre unele păsări) A scoate sunete caracteristice, ascuțite, scurte și repetate; a țâțâi (1). 3. Intranz. (Despre sonerie) A suna, a zbârnâi. 4. Intranz. (Rar; despre instrumente cu coarde) A răsuna în vibrații scurte și tremurătoare, lipsite de adâncime; (despre muzicanți) a cânta în acest mod. [Var.: țârcâí vb. IV] – Țâr1 + suf. -âi. DOOM
!țârâí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. țấrâie, imperf. 3 sg. țârâiá; conj. prez. 3 să țấrâie
țârâisem
ȚÂRÂÍ2, țấrâi, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A cădea sau a face să cadă picătură cu picătură, a curge sau a face să curgă câte puțin, cu intermitență (producând un zgomot caracteristic). ♦ Intranz. unipers. A bura1. 2. Intranz. (Despre insecte și despre unele păsări) A scoate sunete caracteristice, ascuțite, scurte și repetate; a țâțâi (1). 3. Intranz. (Despre sonerie) A suna, a zbârnâi. 4. Intranz. (Rar; despre instrumente cu coarde) A răsuna în vibrații scurte și tremurătoare, lipsite de adâncime; (despre muzicanți) a cânta în acest mod. [Var.: țârcâí vb. IV] – Țâr1 + suf. -âi. DOOM
!țârâí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. țấrâie, imperf. 3 sg. țârâiá; conj. prez. 3 să țấrâie
țârâiseră
ȚÂRÂÍ2, țấrâi, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A cădea sau a face să cadă picătură cu picătură, a curge sau a face să curgă câte puțin, cu intermitență (producând un zgomot caracteristic). ♦ Intranz. unipers. A bura1. 2. Intranz. (Despre insecte și despre unele păsări) A scoate sunete caracteristice, ascuțite, scurte și repetate; a țâțâi (1). 3. Intranz. (Despre sonerie) A suna, a zbârnâi. 4. Intranz. (Rar; despre instrumente cu coarde) A răsuna în vibrații scurte și tremurătoare, lipsite de adâncime; (despre muzicanți) a cânta în acest mod. [Var.: țârcâí vb. IV] – Țâr1 + suf. -âi. DOOM
!țârâí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. țấrâie, imperf. 3 sg. țârâiá; conj. prez. 3 să țấrâie
țârâiserăm
ȚÂRÂÍ2, țấrâi, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A cădea sau a face să cadă picătură cu picătură, a curge sau a face să curgă câte puțin, cu intermitență (producând un zgomot caracteristic). ♦ Intranz. unipers. A bura1. 2. Intranz. (Despre insecte și despre unele păsări) A scoate sunete caracteristice, ascuțite, scurte și repetate; a țâțâi (1). 3. Intranz. (Despre sonerie) A suna, a zbârnâi. 4. Intranz. (Rar; despre instrumente cu coarde) A răsuna în vibrații scurte și tremurătoare, lipsite de adâncime; (despre muzicanți) a cânta în acest mod. [Var.: țârcâí vb. IV] – Țâr1 + suf. -âi. DOOM
!țârâí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. țấrâie, imperf. 3 sg. țârâiá; conj. prez. 3 să țấrâie
țârâiserăți
ȚÂRÂÍ2, țấrâi, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A cădea sau a face să cadă picătură cu picătură, a curge sau a face să curgă câte puțin, cu intermitență (producând un zgomot caracteristic). ♦ Intranz. unipers. A bura1. 2. Intranz. (Despre insecte și despre unele păsări) A scoate sunete caracteristice, ascuțite, scurte și repetate; a țâțâi (1). 3. Intranz. (Despre sonerie) A suna, a zbârnâi. 4. Intranz. (Rar; despre instrumente cu coarde) A răsuna în vibrații scurte și tremurătoare, lipsite de adâncime; (despre muzicanți) a cânta în acest mod. [Var.: țârcâí vb. IV] – Țâr1 + suf. -âi. DOOM
!țârâí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. țấrâie, imperf. 3 sg. țârâiá; conj. prez. 3 să țấrâie
țârâiseși
ȚÂRÂÍ2, țấrâi, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A cădea sau a face să cadă picătură cu picătură, a curge sau a face să curgă câte puțin, cu intermitență (producând un zgomot caracteristic). ♦ Intranz. unipers. A bura1. 2. Intranz. (Despre insecte și despre unele păsări) A scoate sunete caracteristice, ascuțite, scurte și repetate; a țâțâi (1). 3. Intranz. (Despre sonerie) A suna, a zbârnâi. 4. Intranz. (Rar; despre instrumente cu coarde) A răsuna în vibrații scurte și tremurătoare, lipsite de adâncime; (despre muzicanți) a cânta în acest mod. [Var.: țârcâí vb. IV] – Țâr1 + suf. -âi. DOOM
!țârâí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. țấrâie, imperf. 3 sg. țârâiá; conj. prez. 3 să țấrâie
țârâiseți
ȚÂRÂÍ2, țấrâi, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A cădea sau a face să cadă picătură cu picătură, a curge sau a face să curgă câte puțin, cu intermitență (producând un zgomot caracteristic). ♦ Intranz. unipers. A bura1. 2. Intranz. (Despre insecte și despre unele păsări) A scoate sunete caracteristice, ascuțite, scurte și repetate; a țâțâi (1). 3. Intranz. (Despre sonerie) A suna, a zbârnâi. 4. Intranz. (Rar; despre instrumente cu coarde) A răsuna în vibrații scurte și tremurătoare, lipsite de adâncime; (despre muzicanți) a cânta în acest mod. [Var.: țârcâí vb. IV] – Țâr1 + suf. -âi. DOOM
!țârâí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. țấrâie, imperf. 3 sg. țârâiá; conj. prez. 3 să țấrâie
țârâit
ȚÂRÂÍ2, țấrâi, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A cădea sau a face să cadă picătură cu picătură, a curge sau a face să curgă câte puțin, cu intermitență (producând un zgomot caracteristic). ♦ Intranz. unipers. A bura1. 2. Intranz. (Despre insecte și despre unele păsări) A scoate sunete caracteristice, ascuțite, scurte și repetate; a țâțâi (1). 3. Intranz. (Despre sonerie) A suna, a zbârnâi. 4. Intranz. (Rar; despre instrumente cu coarde) A răsuna în vibrații scurte și tremurătoare, lipsite de adâncime; (despre muzicanți) a cânta în acest mod. [Var.: țârcâí vb. IV] – Țâr1 + suf. -âi. DOOM
!țârâí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. țấrâie, imperf. 3 sg. țârâiá; conj. prez. 3 să țấrâie
țârâit
ȚÂRÂÍT1 adv. (În legătură cu modul de a cânta la un instrument cu coarde) Din vârful arcușului, fără rezonanță; tremurat. – Din țârâi2. DOOM
țârâít1 adv.
țârâit
ȚÂRÂÍT2, țârâituri, s. n. Faptul de a țârâi2; (concr.) sunetul, zgomotul produs astfel; țârâitură. – V. țârâi2. DOOM
țârâít2 s. n., pl. țârâíturi
țârâita
ȚÂRÂÍTA s. f. art. (în loc. adv.) Cu țârâita = puțin câte puțin. – Din țârâi2. DOOM
!țârâíta (cu ~) loc. adv.
țârâitul
ȚÂRÂÍT2, țârâituri, s. n. Faptul de a țârâi2; (concr.) sunetul, zgomotul produs astfel; țârâitură. – V. țârâi2. DOOM
țârâít2 s. n., pl. țârâíturi
țârâitului
ȚÂRÂÍT2, țârâituri, s. n. Faptul de a țârâi2; (concr.) sunetul, zgomotul produs astfel; țârâitură. – V. țârâi2. DOOM
țârâít2 s. n., pl. țârâíturi
țârâitura
ȚÂRCÂITÚRĂ s. f. v. țârâitură. DOOM
țârâitúră (-râ-i-) s. f., g.-d. art. țârâitúrii; pl. țârâitúri
țârâituri
ȚÂRÂÍT2, țârâituri, s. n. Faptul de a țârâi2; (concr.) sunetul, zgomotul produs astfel; țârâitură. – V. țârâi2. DOOM
țârâít2 s. n., pl. țârâíturi
țârâituri
ȚÂRCÂITÚRĂ s. f. v. țârâitură. DOOM
țârâitúră (-râ-i-) s. f., g.-d. art. țârâitúrii; pl. țârâitúri
țârâiturii
ȚÂRCÂITÚRĂ s. f. v. țârâitură. DOOM
țârâitúră (-râ-i-) s. f., g.-d. art. țârâitúrii; pl. țârâitúri
țârâiturile
ȚÂRÂÍT2, țârâituri, s. n. Faptul de a țârâi2; (concr.) sunetul, zgomotul produs astfel; țârâitură. – V. țârâi2. DOOM
țârâít2 s. n., pl. țârâíturi
țârâiturile
ȚÂRCÂITÚRĂ s. f. v. țârâitură. DOOM
țârâitúră (-râ-i-) s. f., g.-d. art. țârâitúrii; pl. țârâitúri
țârâiturilor
ȚÂRÂÍT2, țârâituri, s. n. Faptul de a țârâi2; (concr.) sunetul, zgomotul produs astfel; țârâitură. – V. țârâi2. DOOM
țârâít2 s. n., pl. țârâíturi
țârâiturilor
ȚÂRCÂITÚRĂ s. f. v. țârâitură. DOOM
țârâitúră (-râ-i-) s. f., g.-d. art. țârâitúrii; pl. țârâitúri
țârâiși
ȚÂRÂÍ2, țấrâi, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A cădea sau a face să cadă picătură cu picătură, a curge sau a face să curgă câte puțin, cu intermitență (producând un zgomot caracteristic). ♦ Intranz. unipers. A bura1. 2. Intranz. (Despre insecte și despre unele păsări) A scoate sunete caracteristice, ascuțite, scurte și repetate; a țâțâi (1). 3. Intranz. (Despre sonerie) A suna, a zbârnâi. 4. Intranz. (Rar; despre instrumente cu coarde) A răsuna în vibrații scurte și tremurătoare, lipsite de adâncime; (despre muzicanți) a cânta în acest mod. [Var.: țârcâí vb. IV] – Țâr1 + suf. -âi. DOOM
!țârâí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. țấrâie, imperf. 3 sg. țârâiá; conj. prez. 3 să țấrâie
țârâiți
ȚÂRÂÍ2, țấrâi, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A cădea sau a face să cadă picătură cu picătură, a curge sau a face să curgă câte puțin, cu intermitență (producând un zgomot caracteristic). ♦ Intranz. unipers. A bura1. 2. Intranz. (Despre insecte și despre unele păsări) A scoate sunete caracteristice, ascuțite, scurte și repetate; a țâțâi (1). 3. Intranz. (Despre sonerie) A suna, a zbârnâi. 4. Intranz. (Rar; despre instrumente cu coarde) A răsuna în vibrații scurte și tremurătoare, lipsite de adâncime; (despre muzicanți) a cânta în acest mod. [Var.: țârcâí vb. IV] – Țâr1 + suf. -âi. DOOM
!țârâí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. țấrâie, imperf. 3 sg. țârâiá; conj. prez. 3 să țấrâie
țârău
ȚÎRẮU, țîraie, s. n. (Regional) Scoc pe care se scurge apa unui izvor; p. ext. izvor, șipot, pîrău mic. DOOM
țârắu (reg.) s. n., art. țârắul; pl. țâráie
țârțâratică
ȚÎRȚÎRÁTICĂ s. f. (Adesea pe lîngă «poamă») Varietate de struguri cu bobițe mărunte și cu gust acrișor.
țârțâră
ȚÎ́RȚÎRĂ s. f. (Regional) Măzăriche (II). Cînd fulgii sînt înlocuiți prin niște bobițe, ninsoarea aceea se cheamă țîrțîră. PAMFILE, VĂZD. 169.
țâșnea
ȚÂȘNÍ, țâșnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre lichide, aburi; la pers. 3) A ieși cu presiune printr-o crăpătură sau printr-o deschizătură. ♦ A sări, a împroșca. 2. (Despre ființe) A apărea, a sări, a ieși de undeva pe neașteptate; a intra brusc undeva, a da buzna. ♦ A porni brusc, a se repezi, a se năpusti. 3. A se ivi deodată, a izbucni cu putere, a irupe. – Din țâșt. DOOM
țâșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țâșnésc, imperf. 3 sg. țâșneá; conj. prez. 3 să țâșneáscă
țâșneai
ȚÂȘNÍ, țâșnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre lichide, aburi; la pers. 3) A ieși cu presiune printr-o crăpătură sau printr-o deschizătură. ♦ A sări, a împroșca. 2. (Despre ființe) A apărea, a sări, a ieși de undeva pe neașteptate; a intra brusc undeva, a da buzna. ♦ A porni brusc, a se repezi, a se năpusti. 3. A se ivi deodată, a izbucni cu putere, a irupe. – Din țâșt. DOOM
țâșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țâșnésc, imperf. 3 sg. țâșneá; conj. prez. 3 să țâșneáscă
țâșneam
ȚÂȘNÍ, țâșnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre lichide, aburi; la pers. 3) A ieși cu presiune printr-o crăpătură sau printr-o deschizătură. ♦ A sări, a împroșca. 2. (Despre ființe) A apărea, a sări, a ieși de undeva pe neașteptate; a intra brusc undeva, a da buzna. ♦ A porni brusc, a se repezi, a se năpusti. 3. A se ivi deodată, a izbucni cu putere, a irupe. – Din țâșt. DOOM
țâșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țâșnésc, imperf. 3 sg. țâșneá; conj. prez. 3 să țâșneáscă
țâșnească
ȚÂȘNÍ, țâșnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre lichide, aburi; la pers. 3) A ieși cu presiune printr-o crăpătură sau printr-o deschizătură. ♦ A sări, a împroșca. 2. (Despre ființe) A apărea, a sări, a ieși de undeva pe neașteptate; a intra brusc undeva, a da buzna. ♦ A porni brusc, a se repezi, a se năpusti. 3. A se ivi deodată, a izbucni cu putere, a irupe. – Din țâșt. DOOM
țâșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țâșnésc, imperf. 3 sg. țâșneá; conj. prez. 3 să țâșneáscă
țâșneau
ȚÂȘNÍ, țâșnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre lichide, aburi; la pers. 3) A ieși cu presiune printr-o crăpătură sau printr-o deschizătură. ♦ A sări, a împroșca. 2. (Despre ființe) A apărea, a sări, a ieși de undeva pe neașteptate; a intra brusc undeva, a da buzna. ♦ A porni brusc, a se repezi, a se năpusti. 3. A se ivi deodată, a izbucni cu putere, a irupe. – Din țâșt. DOOM
țâșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țâșnésc, imperf. 3 sg. țâșneá; conj. prez. 3 să țâșneáscă
țâșneați
ȚÂȘNÍ, țâșnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre lichide, aburi; la pers. 3) A ieși cu presiune printr-o crăpătură sau printr-o deschizătură. ♦ A sări, a împroșca. 2. (Despre ființe) A apărea, a sări, a ieși de undeva pe neașteptate; a intra brusc undeva, a da buzna. ♦ A porni brusc, a se repezi, a se năpusti. 3. A se ivi deodată, a izbucni cu putere, a irupe. – Din țâșt. DOOM
țâșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țâșnésc, imperf. 3 sg. țâșneá; conj. prez. 3 să țâșneáscă
țâșnesc
ȚÂȘNÍ, țâșnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre lichide, aburi; la pers. 3) A ieși cu presiune printr-o crăpătură sau printr-o deschizătură. ♦ A sări, a împroșca. 2. (Despre ființe) A apărea, a sări, a ieși de undeva pe neașteptate; a intra brusc undeva, a da buzna. ♦ A porni brusc, a se repezi, a se năpusti. 3. A se ivi deodată, a izbucni cu putere, a irupe. – Din țâșt. DOOM
țâșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țâșnésc, imperf. 3 sg. țâșneá; conj. prez. 3 să țâșneáscă
țâșnește
ȚÂȘNÍ, țâșnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre lichide, aburi; la pers. 3) A ieși cu presiune printr-o crăpătură sau printr-o deschizătură. ♦ A sări, a împroșca. 2. (Despre ființe) A apărea, a sări, a ieși de undeva pe neașteptate; a intra brusc undeva, a da buzna. ♦ A porni brusc, a se repezi, a se năpusti. 3. A se ivi deodată, a izbucni cu putere, a irupe. – Din țâșt. DOOM
țâșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țâșnésc, imperf. 3 sg. țâșneá; conj. prez. 3 să țâșneáscă
țâșnești
ȚÂȘNÍ, țâșnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre lichide, aburi; la pers. 3) A ieși cu presiune printr-o crăpătură sau printr-o deschizătură. ♦ A sări, a împroșca. 2. (Despre ființe) A apărea, a sări, a ieși de undeva pe neașteptate; a intra brusc undeva, a da buzna. ♦ A porni brusc, a se repezi, a se năpusti. 3. A se ivi deodată, a izbucni cu putere, a irupe. – Din țâșt. DOOM
țâșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țâșnésc, imperf. 3 sg. țâșneá; conj. prez. 3 să țâșneáscă
țâșni
ȚÂȘNÍ, țâșnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre lichide, aburi; la pers. 3) A ieși cu presiune printr-o crăpătură sau printr-o deschizătură. ♦ A sări, a împroșca. 2. (Despre ființe) A apărea, a sări, a ieși de undeva pe neașteptate; a intra brusc undeva, a da buzna. ♦ A porni brusc, a se repezi, a se năpusti. 3. A se ivi deodată, a izbucni cu putere, a irupe. – Din țâșt. DOOM
țâșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țâșnésc, imperf. 3 sg. țâșneá; conj. prez. 3 să țâșneáscă
țâșnii
ȚÂȘNÍ, țâșnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre lichide, aburi; la pers. 3) A ieși cu presiune printr-o crăpătură sau printr-o deschizătură. ♦ A sări, a împroșca. 2. (Despre ființe) A apărea, a sări, a ieși de undeva pe neașteptate; a intra brusc undeva, a da buzna. ♦ A porni brusc, a se repezi, a se năpusti. 3. A se ivi deodată, a izbucni cu putere, a irupe. – Din țâșt. DOOM
țâșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țâșnésc, imperf. 3 sg. țâșneá; conj. prez. 3 să țâșneáscă
țâșnim
ȚÂȘNÍ, țâșnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre lichide, aburi; la pers. 3) A ieși cu presiune printr-o crăpătură sau printr-o deschizătură. ♦ A sări, a împroșca. 2. (Despre ființe) A apărea, a sări, a ieși de undeva pe neașteptate; a intra brusc undeva, a da buzna. ♦ A porni brusc, a se repezi, a se năpusti. 3. A se ivi deodată, a izbucni cu putere, a irupe. – Din țâșt. DOOM
țâșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țâșnésc, imperf. 3 sg. țâșneá; conj. prez. 3 să țâșneáscă
țâșnind
ȚÂȘNÍ, țâșnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre lichide, aburi; la pers. 3) A ieși cu presiune printr-o crăpătură sau printr-o deschizătură. ♦ A sări, a împroșca. 2. (Despre ființe) A apărea, a sări, a ieși de undeva pe neașteptate; a intra brusc undeva, a da buzna. ♦ A porni brusc, a se repezi, a se năpusti. 3. A se ivi deodată, a izbucni cu putere, a irupe. – Din țâșt. DOOM
țâșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țâșnésc, imperf. 3 sg. țâșneá; conj. prez. 3 să țâșneáscă
țâșnire
ȚÂȘNÍ, țâșnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre lichide, aburi; la pers. 3) A ieși cu presiune printr-o crăpătură sau printr-o deschizătură. ♦ A sări, a împroșca. 2. (Despre ființe) A apărea, a sări, a ieși de undeva pe neașteptate; a intra brusc undeva, a da buzna. ♦ A porni brusc, a se repezi, a se năpusti. 3. A se ivi deodată, a izbucni cu putere, a irupe. – Din țâșt. DOOM
țâșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țâșnésc, imperf. 3 sg. țâșneá; conj. prez. 3 să țâșneáscă
țâșnire
ȚÂȘNÍRE, țâșniri, s. f. Acțiunea de a țâșni și rezultatul ei; apariție, săritură bruscă. – V. țâșni. DOOM
țâșníre s. f., g.-d. art. țâșnírii; pl. țâșníri
țâșnirea
ȚÂȘNÍRE, țâșniri, s. f. Acțiunea de a țâșni și rezultatul ei; apariție, săritură bruscă. – V. țâșni. DOOM
țâșníre s. f., g.-d. art. țâșnírii; pl. țâșníri
țâșniri
ȚÂȘNÍRE, țâșniri, s. f. Acțiunea de a țâșni și rezultatul ei; apariție, săritură bruscă. – V. țâșni. DOOM
țâșníre s. f., g.-d. art. țâșnírii; pl. țâșníri
țâșnirii
ȚÂȘNÍRE, țâșniri, s. f. Acțiunea de a țâșni și rezultatul ei; apariție, săritură bruscă. – V. țâșni. DOOM
țâșníre s. f., g.-d. art. țâșnírii; pl. țâșníri
țâșnirile
ȚÂȘNÍRE, țâșniri, s. f. Acțiunea de a țâșni și rezultatul ei; apariție, săritură bruscă. – V. țâșni. DOOM
țâșníre s. f., g.-d. art. țâșnírii; pl. țâșníri
țâșnirilor
ȚÂȘNÍRE, țâșniri, s. f. Acțiunea de a țâșni și rezultatul ei; apariție, săritură bruscă. – V. țâșni. DOOM
țâșníre s. f., g.-d. art. țâșnírii; pl. țâșníri
țâșniră
ȚÂȘNÍ, țâșnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre lichide, aburi; la pers. 3) A ieși cu presiune printr-o crăpătură sau printr-o deschizătură. ♦ A sări, a împroșca. 2. (Despre ființe) A apărea, a sări, a ieși de undeva pe neașteptate; a intra brusc undeva, a da buzna. ♦ A porni brusc, a se repezi, a se năpusti. 3. A se ivi deodată, a izbucni cu putere, a irupe. – Din țâșt. DOOM
țâșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țâșnésc, imperf. 3 sg. țâșneá; conj. prez. 3 să țâșneáscă
țâșnirăm
ȚÂȘNÍ, țâșnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre lichide, aburi; la pers. 3) A ieși cu presiune printr-o crăpătură sau printr-o deschizătură. ♦ A sări, a împroșca. 2. (Despre ființe) A apărea, a sări, a ieși de undeva pe neașteptate; a intra brusc undeva, a da buzna. ♦ A porni brusc, a se repezi, a se năpusti. 3. A se ivi deodată, a izbucni cu putere, a irupe. – Din țâșt. DOOM
țâșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țâșnésc, imperf. 3 sg. țâșneá; conj. prez. 3 să țâșneáscă
țâșnirăți
ȚÂȘNÍ, țâșnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre lichide, aburi; la pers. 3) A ieși cu presiune printr-o crăpătură sau printr-o deschizătură. ♦ A sări, a împroșca. 2. (Despre ființe) A apărea, a sări, a ieși de undeva pe neașteptate; a intra brusc undeva, a da buzna. ♦ A porni brusc, a se repezi, a se năpusti. 3. A se ivi deodată, a izbucni cu putere, a irupe. – Din țâșt. DOOM
țâșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țâșnésc, imperf. 3 sg. țâșneá; conj. prez. 3 să țâșneáscă
țâșnise
ȚÂȘNÍ, țâșnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre lichide, aburi; la pers. 3) A ieși cu presiune printr-o crăpătură sau printr-o deschizătură. ♦ A sări, a împroșca. 2. (Despre ființe) A apărea, a sări, a ieși de undeva pe neașteptate; a intra brusc undeva, a da buzna. ♦ A porni brusc, a se repezi, a se năpusti. 3. A se ivi deodată, a izbucni cu putere, a irupe. – Din țâșt. DOOM
țâșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țâșnésc, imperf. 3 sg. țâșneá; conj. prez. 3 să țâșneáscă
țâșnisem
ȚÂȘNÍ, țâșnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre lichide, aburi; la pers. 3) A ieși cu presiune printr-o crăpătură sau printr-o deschizătură. ♦ A sări, a împroșca. 2. (Despre ființe) A apărea, a sări, a ieși de undeva pe neașteptate; a intra brusc undeva, a da buzna. ♦ A porni brusc, a se repezi, a se năpusti. 3. A se ivi deodată, a izbucni cu putere, a irupe. – Din țâșt. DOOM
țâșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țâșnésc, imperf. 3 sg. țâșneá; conj. prez. 3 să țâșneáscă
țâșniseră
ȚÂȘNÍ, țâșnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre lichide, aburi; la pers. 3) A ieși cu presiune printr-o crăpătură sau printr-o deschizătură. ♦ A sări, a împroșca. 2. (Despre ființe) A apărea, a sări, a ieși de undeva pe neașteptate; a intra brusc undeva, a da buzna. ♦ A porni brusc, a se repezi, a se năpusti. 3. A se ivi deodată, a izbucni cu putere, a irupe. – Din țâșt. DOOM
țâșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țâșnésc, imperf. 3 sg. țâșneá; conj. prez. 3 să țâșneáscă
țâșniserăm
ȚÂȘNÍ, țâșnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre lichide, aburi; la pers. 3) A ieși cu presiune printr-o crăpătură sau printr-o deschizătură. ♦ A sări, a împroșca. 2. (Despre ființe) A apărea, a sări, a ieși de undeva pe neașteptate; a intra brusc undeva, a da buzna. ♦ A porni brusc, a se repezi, a se năpusti. 3. A se ivi deodată, a izbucni cu putere, a irupe. – Din țâșt. DOOM
țâșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țâșnésc, imperf. 3 sg. țâșneá; conj. prez. 3 să țâșneáscă
țâșniserăți
ȚÂȘNÍ, țâșnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre lichide, aburi; la pers. 3) A ieși cu presiune printr-o crăpătură sau printr-o deschizătură. ♦ A sări, a împroșca. 2. (Despre ființe) A apărea, a sări, a ieși de undeva pe neașteptate; a intra brusc undeva, a da buzna. ♦ A porni brusc, a se repezi, a se năpusti. 3. A se ivi deodată, a izbucni cu putere, a irupe. – Din țâșt. DOOM
țâșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țâșnésc, imperf. 3 sg. țâșneá; conj. prez. 3 să țâșneáscă
țâșniseși
ȚÂȘNÍ, țâșnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre lichide, aburi; la pers. 3) A ieși cu presiune printr-o crăpătură sau printr-o deschizătură. ♦ A sări, a împroșca. 2. (Despre ființe) A apărea, a sări, a ieși de undeva pe neașteptate; a intra brusc undeva, a da buzna. ♦ A porni brusc, a se repezi, a se năpusti. 3. A se ivi deodată, a izbucni cu putere, a irupe. – Din țâșt. DOOM
țâșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țâșnésc, imperf. 3 sg. țâșneá; conj. prez. 3 să țâșneáscă
țâșniseți
ȚÂȘNÍ, țâșnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre lichide, aburi; la pers. 3) A ieși cu presiune printr-o crăpătură sau printr-o deschizătură. ♦ A sări, a împroșca. 2. (Despre ființe) A apărea, a sări, a ieși de undeva pe neașteptate; a intra brusc undeva, a da buzna. ♦ A porni brusc, a se repezi, a se năpusti. 3. A se ivi deodată, a izbucni cu putere, a irupe. – Din țâșt. DOOM
țâșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țâșnésc, imperf. 3 sg. țâșneá; conj. prez. 3 să țâșneáscă
țâșnit
ȚÂȘNÍ, țâșnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre lichide, aburi; la pers. 3) A ieși cu presiune printr-o crăpătură sau printr-o deschizătură. ♦ A sări, a împroșca. 2. (Despre ființe) A apărea, a sări, a ieși de undeva pe neașteptate; a intra brusc undeva, a da buzna. ♦ A porni brusc, a se repezi, a se năpusti. 3. A se ivi deodată, a izbucni cu putere, a irupe. – Din țâșt. DOOM
țâșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țâșnésc, imperf. 3 sg. țâșneá; conj. prez. 3 să țâșneáscă
țâșnit
ȚÎȘNÍT,-Ă, țișniți, -te, adj. Sărit, năpustit (undeva sau de undeva). ♦ (Adverbial) Cu presiune, împroșcînd la distanță. Scuipă țîșnit printre dinți și șterse moneda lichidă cu talpa. C. PETRESCU, Î. II 173.
țâșnitoare
ȚÂȘNITÓR, -OÁRE, țâșnitori, -oare, adj. Care țâșnește. ◊ Fântână țâșnitoare = fântână arteziană, v. artezian. – Țâșni + suf. -tor. DOOM
țâșnitór adj. m., pl. țâșnitóri; f. sg. și pl. țâșnitoáre
țâșnitoarea
ȚÂȘNITÓR, -OÁRE, țâșnitori, -oare, adj. Care țâșnește. ◊ Fântână țâșnitoare = fântână arteziană, v. artezian. – Țâșni + suf. -tor. DOOM
țâșnitór adj. m., pl. țâșnitóri; f. sg. și pl. țâșnitoáre
țâșnitoarei
ȚÂȘNITÓR, -OÁRE, țâșnitori, -oare, adj. Care țâșnește. ◊ Fântână țâșnitoare = fântână arteziană, v. artezian. – Țâșni + suf. -tor. DOOM
țâșnitór adj. m., pl. țâșnitóri; f. sg. și pl. țâșnitoáre
țâșnitoarele
ȚÂȘNITÓR, -OÁRE, țâșnitori, -oare, adj. Care țâșnește. ◊ Fântână țâșnitoare = fântână arteziană, v. artezian. – Țâșni + suf. -tor. DOOM
țâșnitór adj. m., pl. țâșnitóri; f. sg. și pl. țâșnitoáre
țâșnitoarelor
ȚÂȘNITÓR, -OÁRE, țâșnitori, -oare, adj. Care țâșnește. ◊ Fântână țâșnitoare = fântână arteziană, v. artezian. – Țâșni + suf. -tor. DOOM
țâșnitór adj. m., pl. țâșnitóri; f. sg. și pl. țâșnitoáre
țâșnitor
ȚÂȘNITÓR, -OÁRE, țâșnitori, -oare, adj. Care țâșnește. ◊ Fântână țâșnitoare = fântână arteziană, v. artezian. – Țâșni + suf. -tor. DOOM
țâșnitór adj. m., pl. țâșnitóri; f. sg. și pl. țâșnitoáre
țâșnitori
ȚÂȘNITÓR, -OÁRE, țâșnitori, -oare, adj. Care țâșnește. ◊ Fântână țâșnitoare = fântână arteziană, v. artezian. – Țâșni + suf. -tor. DOOM
țâșnitór adj. m., pl. țâșnitóri; f. sg. și pl. țâșnitoáre
țâșnitorii
ȚÂȘNITÓR, -OÁRE, țâșnitori, -oare, adj. Care țâșnește. ◊ Fântână țâșnitoare = fântână arteziană, v. artezian. – Țâșni + suf. -tor. DOOM
țâșnitór adj. m., pl. țâșnitóri; f. sg. și pl. țâșnitoáre
țâșnitorilor
ȚÂȘNITÓR, -OÁRE, țâșnitori, -oare, adj. Care țâșnește. ◊ Fântână țâșnitoare = fântână arteziană, v. artezian. – Țâșni + suf. -tor. DOOM
țâșnitór adj. m., pl. țâșnitóri; f. sg. și pl. țâșnitoáre
țâșnitorul
ȚÂȘNITÓR, -OÁRE, țâșnitori, -oare, adj. Care țâșnește. ◊ Fântână țâșnitoare = fântână arteziană, v. artezian. – Țâșni + suf. -tor. DOOM
țâșnitór adj. m., pl. țâșnitóri; f. sg. și pl. țâșnitoáre
țâșnitorului
ȚÂȘNITÓR, -OÁRE, țâșnitori, -oare, adj. Care țâșnește. ◊ Fântână țâșnitoare = fântână arteziană, v. artezian. – Țâșni + suf. -tor. DOOM
țâșnitór adj. m., pl. țâșnitóri; f. sg. și pl. țâșnitoáre
țâșnitura
ȚÂȘNITÚRĂ, țâșnituri, s. f. Faptul de a țâșni; (concr.) ceea ce a țâșnit de undeva. – Țâșni + suf. -tură. DOOM
țâșnitúră s. f., g.-d. art. țâșnitúrii; pl. țâșnitúri
țâșnituri
ȚÂȘNITÚRĂ, țâșnituri, s. f. Faptul de a țâșni; (concr.) ceea ce a țâșnit de undeva. – Țâșni + suf. -tură. DOOM
țâșnitúră s. f., g.-d. art. țâșnitúrii; pl. țâșnitúri
țâșniturii
ȚÂȘNITÚRĂ, țâșnituri, s. f. Faptul de a țâșni; (concr.) ceea ce a țâșnit de undeva. – Țâșni + suf. -tură. DOOM
țâșnitúră s. f., g.-d. art. țâșnitúrii; pl. țâșnitúri
țâșniturile
ȚÂȘNITÚRĂ, țâșnituri, s. f. Faptul de a țâșni; (concr.) ceea ce a țâșnit de undeva. – Țâșni + suf. -tură. DOOM
țâșnitúră s. f., g.-d. art. țâșnitúrii; pl. țâșnitúri
țâșniturilor
ȚÂȘNITÚRĂ, țâșnituri, s. f. Faptul de a țâșni; (concr.) ceea ce a țâșnit de undeva. – Țâșni + suf. -tură. DOOM
țâșnitúră s. f., g.-d. art. țâșnitúrii; pl. țâșnitúri
țâșniși
ȚÂȘNÍ, țâșnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre lichide, aburi; la pers. 3) A ieși cu presiune printr-o crăpătură sau printr-o deschizătură. ♦ A sări, a împroșca. 2. (Despre ființe) A apărea, a sări, a ieși de undeva pe neașteptate; a intra brusc undeva, a da buzna. ♦ A porni brusc, a se repezi, a se năpusti. 3. A se ivi deodată, a izbucni cu putere, a irupe. – Din țâșt. DOOM
țâșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țâșnésc, imperf. 3 sg. țâșneá; conj. prez. 3 să țâșneáscă
țâșniți
ȚÂȘNÍ, țâșnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre lichide, aburi; la pers. 3) A ieși cu presiune printr-o crăpătură sau printr-o deschizătură. ♦ A sări, a împroșca. 2. (Despre ființe) A apărea, a sări, a ieși de undeva pe neașteptate; a intra brusc undeva, a da buzna. ♦ A porni brusc, a se repezi, a se năpusti. 3. A se ivi deodată, a izbucni cu putere, a irupe. – Din țâșt. DOOM
țâșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țâșnésc, imperf. 3 sg. țâșneá; conj. prez. 3 să țâșneáscă
țâșpoacă
ȚÎȘPOÁCĂ, țîșpoace, s. f. (Regional) Poșircă. ♦ Mîncare, mai ales ciorbă, de proastă calitate; zeamă lungă (v. lung).
țâșt
ȚÂȘT interj. v. țuști.
țâșt
ȚÎȘT interj. v. țîști.
țâști
ȚÂȘTI interj. v. țuști. DOOM
*țâști-bấști s. m. și f., g.-d. lui țâști-bâști; pl. țâști-bâști
țâț
ȚÎȚ, țîțuri, s. n. (Regional) Căniță din care li se dă copiilor să bea apă, lapte.
țâța
ȚẤȚĂ, țâțe, s. f. 1. (Pop.) Sân, mamelă. ◊ Loc. adj. De țâță = (despre copii) sugar. ◊ Loc. adv. La țâță = la sân, la piept. ◊ Expr. A da țâță = a da să sugă, a alăpta. A avea țâță = a avea lapte suficient pentru a-și alăpta copilul. 2. Gurguiul urciorului, prin care se bea apă. 3. (Pop.) Celulă în care se dezvoltă matca albinelor. 4. Compuse: (Bot.) țâța-caprei = a) barba-caprei; b) plantă erbacee cu frunzele alungite, cu florile galbene-aurii (Tragopogon pratensis); țâța-oii = a) degetar; b) ciuboțica-cucului; țâța-vacii = a) varietate de viță-de-vie care produce struguri cu boabe lunguiețe, cărnoase; razachie (Vitis); b) ciuboțica-cucului; c) plantă erbacee cu frunzele dispuse în rozetă și cu florile galbene, așezate în umbele la vârful tulpinii (Primula elatior); țâța-fiului = plantă de munte cu rizom scurt și gros, tulpină înaltă, frunze ovale și flori roșii (Polygonum bistorca); țâța-mielului = urechelniță; țâța-oilor = arnică. – Lat. *titia. DOOM
țấță (pop.) s. f., g.-d. art. țấței; pl. țấțe
țâțaca
ȚÂȚÁCĂ, țâțace, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui țață. – Țață + suf. -acă. DOOM
țâțácă (reg.) s. f., g.-d. art. țâțácăi/țâțáchii/țâțácei; pl. țâțáce
țâțace
ȚÂȚÁCĂ, țâțace, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui țață. – Țață + suf. -acă. DOOM
țâțácă (reg.) s. f., g.-d. art. țâțácăi/țâțáchii/țâțácei; pl. țâțáce
țâțacei
ȚÂȚÁCĂ, țâțace, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui țață. – Țață + suf. -acă. DOOM
țâțácă (reg.) s. f., g.-d. art. țâțácăi/țâțáchii/țâțácei; pl. țâțáce
țâțacele
ȚÂȚÁCĂ, țâțace, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui țață. – Țață + suf. -acă. DOOM
țâțácă (reg.) s. f., g.-d. art. țâțácăi/țâțáchii/țâțácei; pl. țâțáce
țâțacelor
ȚÂȚÁCĂ, țâțace, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui țață. – Țață + suf. -acă. DOOM
țâțácă (reg.) s. f., g.-d. art. țâțácăi/țâțáchii/țâțácei; pl. țâțáce
țâțachii
ȚÂȚÁCĂ, țâțace, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui țață. – Țață + suf. -acă. DOOM
țâțácă (reg.) s. f., g.-d. art. țâțácăi/țâțáchii/țâțácei; pl. țâțáce
țâțacăi
ȚÂȚÁCĂ, țâțace, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui țață. – Țață + suf. -acă. DOOM
țâțácă (reg.) s. f., g.-d. art. țâțácăi/țâțáchii/țâțácei; pl. țâțáce
țâțe
ȚẤȚĂ, țâțe, s. f. 1. (Pop.) Sân, mamelă. ◊ Loc. adj. De țâță = (despre copii) sugar. ◊ Loc. adv. La țâță = la sân, la piept. ◊ Expr. A da țâță = a da să sugă, a alăpta. A avea țâță = a avea lapte suficient pentru a-și alăpta copilul. 2. Gurguiul urciorului, prin care se bea apă. 3. (Pop.) Celulă în care se dezvoltă matca albinelor. 4. Compuse: (Bot.) țâța-caprei = a) barba-caprei; b) plantă erbacee cu frunzele alungite, cu florile galbene-aurii (Tragopogon pratensis); țâța-oii = a) degetar; b) ciuboțica-cucului; țâța-vacii = a) varietate de viță-de-vie care produce struguri cu boabe lunguiețe, cărnoase; razachie (Vitis); b) ciuboțica-cucului; c) plantă erbacee cu frunzele dispuse în rozetă și cu florile galbene, așezate în umbele la vârful tulpinii (Primula elatior); țâța-fiului = plantă de munte cu rizom scurt și gros, tulpină înaltă, frunze ovale și flori roșii (Polygonum bistorca); țâța-mielului = urechelniță; țâța-oilor = arnică. – Lat. *titia. DOOM
țấță (pop.) s. f., g.-d. art. țấței; pl. țấțe
țâței
ȚẤȚĂ, țâțe, s. f. 1. (Pop.) Sân, mamelă. ◊ Loc. adj. De țâță = (despre copii) sugar. ◊ Loc. adv. La țâță = la sân, la piept. ◊ Expr. A da țâță = a da să sugă, a alăpta. A avea țâță = a avea lapte suficient pentru a-și alăpta copilul. 2. Gurguiul urciorului, prin care se bea apă. 3. (Pop.) Celulă în care se dezvoltă matca albinelor. 4. Compuse: (Bot.) țâța-caprei = a) barba-caprei; b) plantă erbacee cu frunzele alungite, cu florile galbene-aurii (Tragopogon pratensis); țâța-oii = a) degetar; b) ciuboțica-cucului; țâța-vacii = a) varietate de viță-de-vie care produce struguri cu boabe lunguiețe, cărnoase; razachie (Vitis); b) ciuboțica-cucului; c) plantă erbacee cu frunzele dispuse în rozetă și cu florile galbene, așezate în umbele la vârful tulpinii (Primula elatior); țâța-fiului = plantă de munte cu rizom scurt și gros, tulpină înaltă, frunze ovale și flori roșii (Polygonum bistorca); țâța-mielului = urechelniță; țâța-oilor = arnică. – Lat. *titia. DOOM
țấță (pop.) s. f., g.-d. art. țấței; pl. țấțe
țâțele
ȚẤȚĂ, țâțe, s. f. 1. (Pop.) Sân, mamelă. ◊ Loc. adj. De țâță = (despre copii) sugar. ◊ Loc. adv. La țâță = la sân, la piept. ◊ Expr. A da țâță = a da să sugă, a alăpta. A avea țâță = a avea lapte suficient pentru a-și alăpta copilul. 2. Gurguiul urciorului, prin care se bea apă. 3. (Pop.) Celulă în care se dezvoltă matca albinelor. 4. Compuse: (Bot.) țâța-caprei = a) barba-caprei; b) plantă erbacee cu frunzele alungite, cu florile galbene-aurii (Tragopogon pratensis); țâța-oii = a) degetar; b) ciuboțica-cucului; țâța-vacii = a) varietate de viță-de-vie care produce struguri cu boabe lunguiețe, cărnoase; razachie (Vitis); b) ciuboțica-cucului; c) plantă erbacee cu frunzele dispuse în rozetă și cu florile galbene, așezate în umbele la vârful tulpinii (Primula elatior); țâța-fiului = plantă de munte cu rizom scurt și gros, tulpină înaltă, frunze ovale și flori roșii (Polygonum bistorca); țâța-mielului = urechelniță; țâța-oilor = arnică. – Lat. *titia. DOOM
țấță (pop.) s. f., g.-d. art. țấței; pl. țấțe
țâțelor
ȚẤȚĂ, țâțe, s. f. 1. (Pop.) Sân, mamelă. ◊ Loc. adj. De țâță = (despre copii) sugar. ◊ Loc. adv. La țâță = la sân, la piept. ◊ Expr. A da țâță = a da să sugă, a alăpta. A avea țâță = a avea lapte suficient pentru a-și alăpta copilul. 2. Gurguiul urciorului, prin care se bea apă. 3. (Pop.) Celulă în care se dezvoltă matca albinelor. 4. Compuse: (Bot.) țâța-caprei = a) barba-caprei; b) plantă erbacee cu frunzele alungite, cu florile galbene-aurii (Tragopogon pratensis); țâța-oii = a) degetar; b) ciuboțica-cucului; țâța-vacii = a) varietate de viță-de-vie care produce struguri cu boabe lunguiețe, cărnoase; razachie (Vitis); b) ciuboțica-cucului; c) plantă erbacee cu frunzele dispuse în rozetă și cu florile galbene, așezate în umbele la vârful tulpinii (Primula elatior); țâța-fiului = plantă de munte cu rizom scurt și gros, tulpină înaltă, frunze ovale și flori roșii (Polygonum bistorca); țâța-mielului = urechelniță; țâța-oilor = arnică. – Lat. *titia. DOOM
țấță (pop.) s. f., g.-d. art. țấței; pl. țấțe
țâțeră
țâțeră, țâțere s. f. (intl.) lesbiană.
țâțișoara
ȚÂȚIȘOÁRĂ, țâțișoare, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui țâță (1); țâțucă. – Țâță + suf. -ișoară. DOOM
țâțișoáră (pop.) s. f., g.-d. art. țâțișoárei; pl. țâțișoáre
țâțișoare
ȚÂȚIȘOÁRĂ, țâțișoare, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui țâță (1); țâțucă. – Țâță + suf. -ișoară. DOOM
țâțișoáră (pop.) s. f., g.-d. art. țâțișoárei; pl. țâțișoáre
țâțișoarei
ȚÂȚIȘOÁRĂ, țâțișoare, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui țâță (1); țâțucă. – Țâță + suf. -ișoară. DOOM
țâțișoáră (pop.) s. f., g.-d. art. țâțișoárei; pl. țâțișoáre
țâțișoarele
ȚÂȚIȘOÁRĂ, țâțișoare, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui țâță (1); țâțucă. – Țâță + suf. -ișoară. DOOM
țâțișoáră (pop.) s. f., g.-d. art. țâțișoárei; pl. țâțișoáre
țâțișoarelor
ȚÂȚIȘOÁRĂ, țâțișoare, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui țâță (1); țâțucă. – Țâță + suf. -ișoară. DOOM
țâțișoáră (pop.) s. f., g.-d. art. țâțișoárei; pl. țâțișoáre
țâțoancă
țâțoancă, țâțoance s. f. (pop.) v. țâță (1).
țâțoasa
ȚÂȚÓS, -OÁSĂ, țâțoși, -oase, adj. (Pop.; rar la m.) Cu sânii mari. – Țâță + suf. -oasă. DOOM
țâțós (pop.) adj. m., pl. țâțóși; f. țâțoásă, pl. țâțoáse
țâțoase
ȚÂȚÓS, -OÁSĂ, țâțoși, -oase, adj. (Pop.; rar la m.) Cu sânii mari. – Țâță + suf. -oasă. DOOM
țâțós (pop.) adj. m., pl. țâțóși; f. țâțoásă, pl. țâțoáse
țâțoasei
ȚÂȚÓS, -OÁSĂ, țâțoși, -oase, adj. (Pop.; rar la m.) Cu sânii mari. – Țâță + suf. -oasă. DOOM
țâțós (pop.) adj. m., pl. țâțóși; f. țâțoásă, pl. țâțoáse
țâțoasele
ȚÂȚÓS, -OÁSĂ, țâțoși, -oase, adj. (Pop.; rar la m.) Cu sânii mari. – Țâță + suf. -oasă. DOOM
țâțós (pop.) adj. m., pl. țâțóși; f. țâțoásă, pl. țâțoáse
țâțoaselor
ȚÂȚÓS, -OÁSĂ, țâțoși, -oase, adj. (Pop.; rar la m.) Cu sânii mari. – Țâță + suf. -oasă. DOOM
țâțós (pop.) adj. m., pl. țâțóși; f. țâțoásă, pl. țâțoáse
țâțos
ȚÂȚÓS, -OÁSĂ, țâțoși, -oase, adj. (Pop.; rar la m.) Cu sânii mari. – Țâță + suf. -oasă. DOOM
țâțós (pop.) adj. m., pl. țâțóși; f. țâțoásă, pl. țâțoáse
țâțosul
ȚÂȚÓS, -OÁSĂ, țâțoși, -oase, adj. (Pop.; rar la m.) Cu sânii mari. – Țâță + suf. -oasă. DOOM
țâțós (pop.) adj. m., pl. țâțóși; f. țâțoásă, pl. țâțoáse
țâțosului
ȚÂȚÓS, -OÁSĂ, țâțoși, -oase, adj. (Pop.; rar la m.) Cu sânii mari. – Țâță + suf. -oasă. DOOM
țâțós (pop.) adj. m., pl. țâțóși; f. țâțoásă, pl. țâțoáse
țâțoși
ȚÂȚÓS, -OÁSĂ, țâțoși, -oase, adj. (Pop.; rar la m.) Cu sânii mari. – Țâță + suf. -oasă. DOOM
țâțós (pop.) adj. m., pl. țâțóși; f. țâțoásă, pl. țâțoáse
țâțoșii
ȚÂȚÓS, -OÁSĂ, țâțoși, -oase, adj. (Pop.; rar la m.) Cu sânii mari. – Țâță + suf. -oasă. DOOM
țâțós (pop.) adj. m., pl. țâțóși; f. țâțoásă, pl. țâțoáse
țâțoșilor
ȚÂȚÓS, -OÁSĂ, țâțoși, -oase, adj. (Pop.; rar la m.) Cu sânii mari. – Țâță + suf. -oasă. DOOM
țâțós (pop.) adj. m., pl. țâțóși; f. țâțoásă, pl. țâțoáse
țâțuca
ȚÂȚÚCĂ, țâțuci, s. f. (Reg.) Țâțișoară. – Țâță + suf. -ucă. DOOM
țâțúcă (reg.) s. f., g.-d. art. țâțúcii; pl. țâțúci
țâțuci
ȚÂȚÚCĂ, țâțuci, s. f. (Reg.) Țâțișoară. – Țâță + suf. -ucă. DOOM
țâțúcă (reg.) s. f., g.-d. art. țâțúcii; pl. țâțúci
țâțucii
ȚÂȚÚCĂ, țâțuci, s. f. (Reg.) Țâțișoară. – Țâță + suf. -ucă. DOOM
țâțúcă (reg.) s. f., g.-d. art. țâțúcii; pl. țâțúci
țâțucile
ȚÂȚÚCĂ, țâțuci, s. f. (Reg.) Țâțișoară. – Țâță + suf. -ucă. DOOM
țâțúcă (reg.) s. f., g.-d. art. țâțúcii; pl. țâțúci
țâțucilor
ȚÂȚÚCĂ, țâțuci, s. f. (Reg.) Țâțișoară. – Țâță + suf. -ucă. DOOM
țâțúcă (reg.) s. f., g.-d. art. țâțúcii; pl. țâțúci
țâțul
ȚÎȚ, țîțuri, s. n. (Regional) Căniță din care li se dă copiilor să bea apă, lapte.
țâțului
ȚÎȚ, țîțuri, s. n. (Regional) Căniță din care li se dă copiilor să bea apă, lapte.
țâțuri
ȚÎȚ, țîțuri, s. n. (Regional) Căniță din care li se dă copiilor să bea apă, lapte.
țâțurile
ȚÎȚ, țîțuri, s. n. (Regional) Căniță din care li se dă copiilor să bea apă, lapte.
țâțurilor
ȚÎȚ, țîțuri, s. n. (Regional) Căniță din care li se dă copiilor să bea apă, lapte.
țâțâi
ȚÂȚÂÍ, țấțâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre animale și insecte) A țârâi2 (2). 2. (Despre oameni) A scoate un sunet asemănător cu un „ț” prelungit care exprimă nemulțumire, dezaprobare etc. 3. A tremura. ◊ Expr. A-i țâțâi (cuiva) inima (sau, fam., fundul) = a-i fi foarte frică, a tremura de frică. – Onomatopee. DOOM
țâțâí (a ~) vb., ind. prez. 3 țấțâie, imperf. 3 sg. țâțâiá; conj. prez. 3 să țấțâie
țâțâia
ȚÂȚÂÍ, țấțâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre animale și insecte) A țârâi2 (2). 2. (Despre oameni) A scoate un sunet asemănător cu un „ț” prelungit care exprimă nemulțumire, dezaprobare etc. 3. A tremura. ◊ Expr. A-i țâțâi (cuiva) inima (sau, fam., fundul) = a-i fi foarte frică, a tremura de frică. – Onomatopee. DOOM
țâțâí (a ~) vb., ind. prez. 3 țấțâie, imperf. 3 sg. țâțâiá; conj. prez. 3 să țấțâie
țâțâiai
ȚÂȚÂÍ, țấțâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre animale și insecte) A țârâi2 (2). 2. (Despre oameni) A scoate un sunet asemănător cu un „ț” prelungit care exprimă nemulțumire, dezaprobare etc. 3. A tremura. ◊ Expr. A-i țâțâi (cuiva) inima (sau, fam., fundul) = a-i fi foarte frică, a tremura de frică. – Onomatopee. DOOM
țâțâí (a ~) vb., ind. prez. 3 țấțâie, imperf. 3 sg. țâțâiá; conj. prez. 3 să țấțâie
țâțâiam
ȚÂȚÂÍ, țấțâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre animale și insecte) A țârâi2 (2). 2. (Despre oameni) A scoate un sunet asemănător cu un „ț” prelungit care exprimă nemulțumire, dezaprobare etc. 3. A tremura. ◊ Expr. A-i țâțâi (cuiva) inima (sau, fam., fundul) = a-i fi foarte frică, a tremura de frică. – Onomatopee. DOOM
țâțâí (a ~) vb., ind. prez. 3 țấțâie, imperf. 3 sg. țâțâiá; conj. prez. 3 să țấțâie
țâțâiau
ȚÂȚÂÍ, țấțâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre animale și insecte) A țârâi2 (2). 2. (Despre oameni) A scoate un sunet asemănător cu un „ț” prelungit care exprimă nemulțumire, dezaprobare etc. 3. A tremura. ◊ Expr. A-i țâțâi (cuiva) inima (sau, fam., fundul) = a-i fi foarte frică, a tremura de frică. – Onomatopee. DOOM
țâțâí (a ~) vb., ind. prez. 3 țấțâie, imperf. 3 sg. țâțâiá; conj. prez. 3 să țấțâie
țâțâiați
ȚÂȚÂÍ, țấțâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre animale și insecte) A țârâi2 (2). 2. (Despre oameni) A scoate un sunet asemănător cu un „ț” prelungit care exprimă nemulțumire, dezaprobare etc. 3. A tremura. ◊ Expr. A-i țâțâi (cuiva) inima (sau, fam., fundul) = a-i fi foarte frică, a tremura de frică. – Onomatopee. DOOM
țâțâí (a ~) vb., ind. prez. 3 țấțâie, imperf. 3 sg. țâțâiá; conj. prez. 3 să țấțâie
țâțâie
ȚÂȚÂÍ, țấțâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre animale și insecte) A țârâi2 (2). 2. (Despre oameni) A scoate un sunet asemănător cu un „ț” prelungit care exprimă nemulțumire, dezaprobare etc. 3. A tremura. ◊ Expr. A-i țâțâi (cuiva) inima (sau, fam., fundul) = a-i fi foarte frică, a tremura de frică. – Onomatopee. DOOM
țâțâí (a ~) vb., ind. prez. 3 țấțâie, imperf. 3 sg. țâțâiá; conj. prez. 3 să țấțâie
țâțâii
ȚÂȚÂÍ, țấțâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre animale și insecte) A țârâi2 (2). 2. (Despre oameni) A scoate un sunet asemănător cu un „ț” prelungit care exprimă nemulțumire, dezaprobare etc. 3. A tremura. ◊ Expr. A-i țâțâi (cuiva) inima (sau, fam., fundul) = a-i fi foarte frică, a tremura de frică. – Onomatopee. DOOM
țâțâí (a ~) vb., ind. prez. 3 țấțâie, imperf. 3 sg. țâțâiá; conj. prez. 3 să țấțâie
țâțâim
ȚÂȚÂÍ, țấțâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre animale și insecte) A țârâi2 (2). 2. (Despre oameni) A scoate un sunet asemănător cu un „ț” prelungit care exprimă nemulțumire, dezaprobare etc. 3. A tremura. ◊ Expr. A-i țâțâi (cuiva) inima (sau, fam., fundul) = a-i fi foarte frică, a tremura de frică. – Onomatopee. DOOM
țâțâí (a ~) vb., ind. prez. 3 țấțâie, imperf. 3 sg. țâțâiá; conj. prez. 3 să țấțâie
țâțâind
ȚÂȚÂÍ, țấțâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre animale și insecte) A țârâi2 (2). 2. (Despre oameni) A scoate un sunet asemănător cu un „ț” prelungit care exprimă nemulțumire, dezaprobare etc. 3. A tremura. ◊ Expr. A-i țâțâi (cuiva) inima (sau, fam., fundul) = a-i fi foarte frică, a tremura de frică. – Onomatopee. DOOM
țâțâí (a ~) vb., ind. prez. 3 țấțâie, imperf. 3 sg. țâțâiá; conj. prez. 3 să țấțâie
țâțâire
ȚÂȚÂÍ, țấțâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre animale și insecte) A țârâi2 (2). 2. (Despre oameni) A scoate un sunet asemănător cu un „ț” prelungit care exprimă nemulțumire, dezaprobare etc. 3. A tremura. ◊ Expr. A-i țâțâi (cuiva) inima (sau, fam., fundul) = a-i fi foarte frică, a tremura de frică. – Onomatopee. DOOM
țâțâí (a ~) vb., ind. prez. 3 țấțâie, imperf. 3 sg. țâțâiá; conj. prez. 3 să țấțâie
țâțâire
ȚÂȚÂÍ, țấțâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre animale și insecte) A țârâi2 (2). 2. (Despre oameni) A scoate un sunet asemănător cu un „ț” prelungit care exprimă nemulțumire, dezaprobare etc. 3. A tremura. ◊ Expr. A-i țâțâi (cuiva) inima (sau, fam., fundul) = a-i fi foarte frică, a tremura de frică. – Onomatopee.
țâțâiră
ȚÂȚÂÍ, țấțâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre animale și insecte) A țârâi2 (2). 2. (Despre oameni) A scoate un sunet asemănător cu un „ț” prelungit care exprimă nemulțumire, dezaprobare etc. 3. A tremura. ◊ Expr. A-i țâțâi (cuiva) inima (sau, fam., fundul) = a-i fi foarte frică, a tremura de frică. – Onomatopee. DOOM
țâțâí (a ~) vb., ind. prez. 3 țấțâie, imperf. 3 sg. țâțâiá; conj. prez. 3 să țấțâie
țâțâirăm
ȚÂȚÂÍ, țấțâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre animale și insecte) A țârâi2 (2). 2. (Despre oameni) A scoate un sunet asemănător cu un „ț” prelungit care exprimă nemulțumire, dezaprobare etc. 3. A tremura. ◊ Expr. A-i țâțâi (cuiva) inima (sau, fam., fundul) = a-i fi foarte frică, a tremura de frică. – Onomatopee. DOOM
țâțâí (a ~) vb., ind. prez. 3 țấțâie, imperf. 3 sg. țâțâiá; conj. prez. 3 să țấțâie
țâțâirăți
ȚÂȚÂÍ, țấțâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre animale și insecte) A țârâi2 (2). 2. (Despre oameni) A scoate un sunet asemănător cu un „ț” prelungit care exprimă nemulțumire, dezaprobare etc. 3. A tremura. ◊ Expr. A-i țâțâi (cuiva) inima (sau, fam., fundul) = a-i fi foarte frică, a tremura de frică. – Onomatopee. DOOM
țâțâí (a ~) vb., ind. prez. 3 țấțâie, imperf. 3 sg. țâțâiá; conj. prez. 3 să țấțâie
țâțâise
ȚÂȚÂÍ, țấțâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre animale și insecte) A țârâi2 (2). 2. (Despre oameni) A scoate un sunet asemănător cu un „ț” prelungit care exprimă nemulțumire, dezaprobare etc. 3. A tremura. ◊ Expr. A-i țâțâi (cuiva) inima (sau, fam., fundul) = a-i fi foarte frică, a tremura de frică. – Onomatopee. DOOM
țâțâí (a ~) vb., ind. prez. 3 țấțâie, imperf. 3 sg. țâțâiá; conj. prez. 3 să țấțâie
țâțâisem
ȚÂȚÂÍ, țấțâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre animale și insecte) A țârâi2 (2). 2. (Despre oameni) A scoate un sunet asemănător cu un „ț” prelungit care exprimă nemulțumire, dezaprobare etc. 3. A tremura. ◊ Expr. A-i țâțâi (cuiva) inima (sau, fam., fundul) = a-i fi foarte frică, a tremura de frică. – Onomatopee. DOOM
țâțâí (a ~) vb., ind. prez. 3 țấțâie, imperf. 3 sg. țâțâiá; conj. prez. 3 să țấțâie
țâțâiseră
ȚÂȚÂÍ, țấțâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre animale și insecte) A țârâi2 (2). 2. (Despre oameni) A scoate un sunet asemănător cu un „ț” prelungit care exprimă nemulțumire, dezaprobare etc. 3. A tremura. ◊ Expr. A-i țâțâi (cuiva) inima (sau, fam., fundul) = a-i fi foarte frică, a tremura de frică. – Onomatopee. DOOM
țâțâí (a ~) vb., ind. prez. 3 țấțâie, imperf. 3 sg. țâțâiá; conj. prez. 3 să țấțâie
țâțâiserăm
ȚÂȚÂÍ, țấțâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre animale și insecte) A țârâi2 (2). 2. (Despre oameni) A scoate un sunet asemănător cu un „ț” prelungit care exprimă nemulțumire, dezaprobare etc. 3. A tremura. ◊ Expr. A-i țâțâi (cuiva) inima (sau, fam., fundul) = a-i fi foarte frică, a tremura de frică. – Onomatopee. DOOM
țâțâí (a ~) vb., ind. prez. 3 țấțâie, imperf. 3 sg. țâțâiá; conj. prez. 3 să țấțâie
țâțâiserăți
ȚÂȚÂÍ, țấțâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre animale și insecte) A țârâi2 (2). 2. (Despre oameni) A scoate un sunet asemănător cu un „ț” prelungit care exprimă nemulțumire, dezaprobare etc. 3. A tremura. ◊ Expr. A-i țâțâi (cuiva) inima (sau, fam., fundul) = a-i fi foarte frică, a tremura de frică. – Onomatopee. DOOM
țâțâí (a ~) vb., ind. prez. 3 țấțâie, imperf. 3 sg. țâțâiá; conj. prez. 3 să țấțâie
țâțâiseși
ȚÂȚÂÍ, țấțâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre animale și insecte) A țârâi2 (2). 2. (Despre oameni) A scoate un sunet asemănător cu un „ț” prelungit care exprimă nemulțumire, dezaprobare etc. 3. A tremura. ◊ Expr. A-i țâțâi (cuiva) inima (sau, fam., fundul) = a-i fi foarte frică, a tremura de frică. – Onomatopee. DOOM
țâțâí (a ~) vb., ind. prez. 3 țấțâie, imperf. 3 sg. țâțâiá; conj. prez. 3 să țấțâie
țâțâiseți
ȚÂȚÂÍ, țấțâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre animale și insecte) A țârâi2 (2). 2. (Despre oameni) A scoate un sunet asemănător cu un „ț” prelungit care exprimă nemulțumire, dezaprobare etc. 3. A tremura. ◊ Expr. A-i țâțâi (cuiva) inima (sau, fam., fundul) = a-i fi foarte frică, a tremura de frică. – Onomatopee. DOOM
țâțâí (a ~) vb., ind. prez. 3 țấțâie, imperf. 3 sg. țâțâiá; conj. prez. 3 să țấțâie
țâțâit
ȚÂȚÂÍ, țấțâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre animale și insecte) A țârâi2 (2). 2. (Despre oameni) A scoate un sunet asemănător cu un „ț” prelungit care exprimă nemulțumire, dezaprobare etc. 3. A tremura. ◊ Expr. A-i țâțâi (cuiva) inima (sau, fam., fundul) = a-i fi foarte frică, a tremura de frică. – Onomatopee. DOOM
țâțâí (a ~) vb., ind. prez. 3 țấțâie, imperf. 3 sg. țâțâiá; conj. prez. 3 să țấțâie
țâțâit
ȚÂȚÂÍT, țâțâituri, s. n. Faptul de a țâțâi; (concr.) sunet ascuțit, strident. – V. țâțâi. DOOM
țâțâít s. n., pl. țâțâíturi
țâțâiși
ȚÂȚÂÍ, țấțâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre animale și insecte) A țârâi2 (2). 2. (Despre oameni) A scoate un sunet asemănător cu un „ț” prelungit care exprimă nemulțumire, dezaprobare etc. 3. A tremura. ◊ Expr. A-i țâțâi (cuiva) inima (sau, fam., fundul) = a-i fi foarte frică, a tremura de frică. – Onomatopee. DOOM
țâțâí (a ~) vb., ind. prez. 3 țấțâie, imperf. 3 sg. țâțâiá; conj. prez. 3 să țấțâie
țâțâiți
ȚÂȚÂÍ, țấțâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre animale și insecte) A țârâi2 (2). 2. (Despre oameni) A scoate un sunet asemănător cu un „ț” prelungit care exprimă nemulțumire, dezaprobare etc. 3. A tremura. ◊ Expr. A-i țâțâi (cuiva) inima (sau, fam., fundul) = a-i fi foarte frică, a tremura de frică. – Onomatopee. DOOM
țâțâí (a ~) vb., ind. prez. 3 țấțâie, imperf. 3 sg. țâțâiá; conj. prez. 3 să țấțâie
țâțâna
ȚẤȚÂNĂ, țâțâni, s. f. 1. Balama. ◊ Expr. A scoate (pe cineva) din țâțâni = a supăra rău, a înfuria pe cineva, a scoate din sărite. A-și ieși din țâțâni = a-și pierde răbdarea, a se înfuria. 2. Porțiune unde cele două valve ale unei scoici sunt unite printr-un ligament elastic. 3. (Pop.) Rădăcina unui furuncul. – Lat. *titina. DOOM
țâțấnă s. f., g.-d. art. țâțấnii; pl. țâțấni
țâțâni
ȚẤȚÂNĂ, țâțâni, s. f. 1. Balama. ◊ Expr. A scoate (pe cineva) din țâțâni = a supăra rău, a înfuria pe cineva, a scoate din sărite. A-și ieși din țâțâni = a-și pierde răbdarea, a se înfuria. 2. Porțiune unde cele două valve ale unei scoici sunt unite printr-un ligament elastic. 3. (Pop.) Rădăcina unui furuncul. – Lat. *titina. DOOM
țâțấnă s. f., g.-d. art. țâțấnii; pl. țâțấni
țâțânii
ȚẤȚÂNĂ, țâțâni, s. f. 1. Balama. ◊ Expr. A scoate (pe cineva) din țâțâni = a supăra rău, a înfuria pe cineva, a scoate din sărite. A-și ieși din țâțâni = a-și pierde răbdarea, a se înfuria. 2. Porțiune unde cele două valve ale unei scoici sunt unite printr-un ligament elastic. 3. (Pop.) Rădăcina unui furuncul. – Lat. *titina. DOOM
țâțấnă s. f., g.-d. art. țâțấnii; pl. țâțấni
țâțânile
ȚẤȚÂNĂ, țâțâni, s. f. 1. Balama. ◊ Expr. A scoate (pe cineva) din țâțâni = a supăra rău, a înfuria pe cineva, a scoate din sărite. A-și ieși din țâțâni = a-și pierde răbdarea, a se înfuria. 2. Porțiune unde cele două valve ale unei scoici sunt unite printr-un ligament elastic. 3. (Pop.) Rădăcina unui furuncul. – Lat. *titina. DOOM
țâțấnă s. f., g.-d. art. țâțấnii; pl. țâțấni
țâțânilor
ȚẤȚÂNĂ, țâțâni, s. f. 1. Balama. ◊ Expr. A scoate (pe cineva) din țâțâni = a supăra rău, a înfuria pe cineva, a scoate din sărite. A-și ieși din țâțâni = a-și pierde răbdarea, a se înfuria. 2. Porțiune unde cele două valve ale unei scoici sunt unite printr-un ligament elastic. 3. (Pop.) Rădăcina unui furuncul. – Lat. *titina. DOOM
țâțấnă s. f., g.-d. art. țâțấnii; pl. țâțấni
țâțăi
ȚÎȚÎÍ tî́țîi și țîțîiesc, vb. IV. Intranz. (Și în formele țîțăi, țiții) 1. (Despre insecte și unele animale) A scoate sunete subțiri și tremurate. V. țîrîi. Cîțiva greieri poeți țîțîiau la lună, urcați pe coviltirele căruțelor. GALACTION, O. I 270. Scripcariul are mustețe lungi și încrestate; dacă-l prinzi și-l pui la ureche, țițiește; de aceea se numește scripcari. MARIAN, INS. 101. Am o scroafă cu purcei: de prind pe unul, toți țițiesc (Lanțul). GOROVEI, C. 197. ♦ (Despre instrumente cu coarde) A țîrîi (4). Nu țîțăi ca diblele. MAT. FOLK. 1594. 2. Fig. (Despre inimă, de obicei cu o determinare cauzală) A tremura, a palpita (de frică, de nerăbdare etc.). Un nărod slab la minte... de-mi țîțîie inima în tot ceasul să nu dea foc la casă. C. PETRESCU, R. DR. 21. Pîndea chipul magistratului și-i țîțîia inima în el de teamă să nu-l audă. POPA, V. 190. Rămase nedumerit, uitîndu-se la birjarul de pe capră, căruia îi țîțîia inima de frică. D. ZAMFIRESCU, R. 85. 3. (Despre oameni) A plescăi cu buzele sau cu limba scoțînd un sunet asemănător cu un «ț», exprimînd mirarea, îndemnul etc. Și țîțîi mirat din buze. După aceea, speriat de cele spuse, înlemni ca butucul. CAMILAR, N. I 79. Vizitiul țîțîi la cai. REBREANU, R. II 69. – Variante: țîțăí, țițií vb. IV.