țu
ȚU interj. Strigăt (de obicei repetat) cu care se îndeamnă calul la drum. Foaie verde de sasău, Țu, țu, țu, murguțul meu ! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 24. – Variantă: țul (BIBICESCU, P. P. 218) interj.
țuc
ȚUCÁ, țuc, vb. I. Tranz. și refl. recipr. (Reg.) A (se) săruta. – Din țoc. DOOM
țucá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 țúcă
țuca
ȚUCÁ, țuc, vb. I. Tranz. și refl. recipr. (Reg.) A (se) săruta. – Din țoc. DOOM
țucá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 țúcă
țucai
ȚUCÁ, țuc, vb. I. Tranz. și refl. recipr. (Reg.) A (se) săruta. – Din țoc. DOOM
țucá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 țúcă
țucal
ȚUCÁL, țucale, s. n. Oală de noapte. – Din ngr. tsukáli. DOOM
țucál s. n., pl. țucále
țucale
ȚUCÁL, țucale, s. n. Oală de noapte. – Din ngr. tsukáli. DOOM
țucál s. n., pl. țucále
țucalele
ȚUCÁL, țucale, s. n. Oală de noapte. – Din ngr. tsukáli. DOOM
țucál s. n., pl. țucále
țucalelor
ȚUCÁL, țucale, s. n. Oală de noapte. – Din ngr. tsukáli. DOOM
țucál s. n., pl. țucále
țucalul
ȚUCÁL, țucale, s. n. Oală de noapte. – Din ngr. tsukáli. DOOM
țucál s. n., pl. țucále
țucalului
ȚUCÁL, țucale, s. n. Oală de noapte. – Din ngr. tsukáli. DOOM
țucál s. n., pl. țucále
țucam
ȚUCÁ, țuc, vb. I. Tranz. și refl. recipr. (Reg.) A (se) săruta. – Din țoc. DOOM
țucá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 țúcă
țucare
ȚUCÁ, țuc, vb. I. Tranz. și refl. recipr. (Reg.) A (se) săruta. – Din țoc. DOOM
țucá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 țúcă
țucară
ȚUCÁ, țuc, vb. I. Tranz. și refl. recipr. (Reg.) A (se) săruta. – Din țoc. DOOM
țucá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 țúcă
țucarăm
ȚUCÁ, țuc, vb. I. Tranz. și refl. recipr. (Reg.) A (se) săruta. – Din țoc. DOOM
țucá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 țúcă
țucarăți
ȚUCÁ, țuc, vb. I. Tranz. și refl. recipr. (Reg.) A (se) săruta. – Din țoc. DOOM
țucá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 țúcă
țucase
ȚUCÁ, țuc, vb. I. Tranz. și refl. recipr. (Reg.) A (se) săruta. – Din țoc. DOOM
țucá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 țúcă
țucasem
ȚUCÁ, țuc, vb. I. Tranz. și refl. recipr. (Reg.) A (se) săruta. – Din țoc. DOOM
țucá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 țúcă
țucaseră
ȚUCÁ, țuc, vb. I. Tranz. și refl. recipr. (Reg.) A (se) săruta. – Din țoc. DOOM
țucá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 țúcă
țucaserăm
ȚUCÁ, țuc, vb. I. Tranz. și refl. recipr. (Reg.) A (se) săruta. – Din țoc. DOOM
țucá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 țúcă
țucaserăți
ȚUCÁ, țuc, vb. I. Tranz. și refl. recipr. (Reg.) A (se) săruta. – Din țoc. DOOM
țucá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 țúcă
țucaseși
ȚUCÁ, țuc, vb. I. Tranz. și refl. recipr. (Reg.) A (se) săruta. – Din țoc. DOOM
țucá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 țúcă
țucaseți
ȚUCÁ, țuc, vb. I. Tranz. și refl. recipr. (Reg.) A (se) săruta. – Din țoc. DOOM
țucá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 țúcă
țucat
ȚUCÁ, țuc, vb. I. Tranz. și refl. recipr. (Reg.) A (se) săruta. – Din țoc. DOOM
țucá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 țúcă
țucau
ȚUCÁ, țuc, vb. I. Tranz. și refl. recipr. (Reg.) A (se) săruta. – Din țoc. DOOM
țucá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 țúcă
țucași
ȚUCÁ, țuc, vb. I. Tranz. și refl. recipr. (Reg.) A (se) săruta. – Din țoc. DOOM
țucá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 țúcă
țucați
ȚUCÁ, țuc, vb. I. Tranz. și refl. recipr. (Reg.) A (se) săruta. – Din țoc. DOOM
țucá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 țúcă
țuce
ȚUCÁ, țuc, vb. I. Tranz. și refl. recipr. (Reg.) A (se) săruta. – Din țoc. DOOM
țucá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 țúcă
țuci
ȚUCÁ, țuc, vb. I. Tranz. și refl. recipr. (Reg.) A (se) săruta. – Din țoc. DOOM
țucá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 țúcă
țucsui
ȚUCSUÍ, țucsuiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A bea; a trage la măsea. Oamenii pe-atunci dădeau în gropi de proști ce erau. Pînă și a țucsui sau a trage la mustață... tot un zeu trebui să-i învețe. ISPIRESCU, U. 103. – Variantă: țugsuí vb. IV.
țucsuia
ȚUCSUÍ, țucsuiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A bea; a trage la măsea. Oamenii pe-atunci dădeau în gropi de proști ce erau. Pînă și a țucsui sau a trage la mustață... tot un zeu trebui să-i învețe. ISPIRESCU, U. 103. – Variantă: țugsuí vb. IV.
țucsuiai
ȚUCSUÍ, țucsuiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A bea; a trage la măsea. Oamenii pe-atunci dădeau în gropi de proști ce erau. Pînă și a țucsui sau a trage la mustață... tot un zeu trebui să-i învețe. ISPIRESCU, U. 103. – Variantă: țugsuí vb. IV.
țucsuiala
ȚUCSUIÁLĂ, țucsuieli, s. f. Faptul de a țucsui; (concretizat) băutură alcoolică. Eu pe Șalga n-am furat, Ci-mi este de dăruială Pe-o veadră de țucsuială. TEODORESCU, P. P. 692.
țucsuiam
ȚUCSUÍ, țucsuiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A bea; a trage la măsea. Oamenii pe-atunci dădeau în gropi de proști ce erau. Pînă și a țucsui sau a trage la mustață... tot un zeu trebui să-i învețe. ISPIRESCU, U. 103. – Variantă: țugsuí vb. IV.
țucsuiască
ȚUCSUÍ, țucsuiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A bea; a trage la măsea. Oamenii pe-atunci dădeau în gropi de proști ce erau. Pînă și a țucsui sau a trage la mustață... tot un zeu trebui să-i învețe. ISPIRESCU, U. 103. – Variantă: țugsuí vb. IV.
țucsuiau
ȚUCSUÍ, țucsuiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A bea; a trage la măsea. Oamenii pe-atunci dădeau în gropi de proști ce erau. Pînă și a țucsui sau a trage la mustață... tot un zeu trebui să-i învețe. ISPIRESCU, U. 103. – Variantă: țugsuí vb. IV.
țucsuiați
ȚUCSUÍ, țucsuiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A bea; a trage la măsea. Oamenii pe-atunci dădeau în gropi de proști ce erau. Pînă și a țucsui sau a trage la mustață... tot un zeu trebui să-i învețe. ISPIRESCU, U. 103. – Variantă: țugsuí vb. IV.
țucsuieli
ȚUCSUIÁLĂ, țucsuieli, s. f. Faptul de a țucsui; (concretizat) băutură alcoolică. Eu pe Șalga n-am furat, Ci-mi este de dăruială Pe-o veadră de țucsuială. TEODORESCU, P. P. 692.
țucsuielii
ȚUCSUIÁLĂ, țucsuieli, s. f. Faptul de a țucsui; (concretizat) băutură alcoolică. Eu pe Șalga n-am furat, Ci-mi este de dăruială Pe-o veadră de țucsuială. TEODORESCU, P. P. 692.
țucsuielile
ȚUCSUIÁLĂ, țucsuieli, s. f. Faptul de a țucsui; (concretizat) băutură alcoolică. Eu pe Șalga n-am furat, Ci-mi este de dăruială Pe-o veadră de țucsuială. TEODORESCU, P. P. 692.
țucsuielilor
ȚUCSUIÁLĂ, țucsuieli, s. f. Faptul de a țucsui; (concretizat) băutură alcoolică. Eu pe Șalga n-am furat, Ci-mi este de dăruială Pe-o veadră de țucsuială. TEODORESCU, P. P. 692.
țucsuiesc
ȚUCSUÍ, țucsuiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A bea; a trage la măsea. Oamenii pe-atunci dădeau în gropi de proști ce erau. Pînă și a țucsui sau a trage la mustață... tot un zeu trebui să-i învețe. ISPIRESCU, U. 103. – Variantă: țugsuí vb. IV.
țucsuiește
ȚUCSUÍ, țucsuiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A bea; a trage la măsea. Oamenii pe-atunci dădeau în gropi de proști ce erau. Pînă și a țucsui sau a trage la mustață... tot un zeu trebui să-i învețe. ISPIRESCU, U. 103. – Variantă: țugsuí vb. IV.
țucsuiești
ȚUCSUÍ, țucsuiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A bea; a trage la măsea. Oamenii pe-atunci dădeau în gropi de proști ce erau. Pînă și a țucsui sau a trage la mustață... tot un zeu trebui să-i învețe. ISPIRESCU, U. 103. – Variantă: țugsuí vb. IV.
țucsuii
ȚUCSUÍ, țucsuiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A bea; a trage la măsea. Oamenii pe-atunci dădeau în gropi de proști ce erau. Pînă și a țucsui sau a trage la mustață... tot un zeu trebui să-i învețe. ISPIRESCU, U. 103. – Variantă: țugsuí vb. IV.
țucsuim
ȚUCSUÍ, țucsuiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A bea; a trage la măsea. Oamenii pe-atunci dădeau în gropi de proști ce erau. Pînă și a țucsui sau a trage la mustață... tot un zeu trebui să-i învețe. ISPIRESCU, U. 103. – Variantă: țugsuí vb. IV.
țucsuind
ȚUCSUÍ, țucsuiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A bea; a trage la măsea. Oamenii pe-atunci dădeau în gropi de proști ce erau. Pînă și a țucsui sau a trage la mustață... tot un zeu trebui să-i învețe. ISPIRESCU, U. 103. – Variantă: țugsuí vb. IV.
țucsuire
ȚUCSUÍ, țucsuiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A bea; a trage la măsea. Oamenii pe-atunci dădeau în gropi de proști ce erau. Pînă și a țucsui sau a trage la mustață... tot un zeu trebui să-i învețe. ISPIRESCU, U. 103. – Variantă: țugsuí vb. IV.
țucsuire
ȚUCSUÍ, țucsuiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A bea, a chefui. – Comp. bg. cukam.
țucsuiră
ȚUCSUÍ, țucsuiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A bea; a trage la măsea. Oamenii pe-atunci dădeau în gropi de proști ce erau. Pînă și a țucsui sau a trage la mustață... tot un zeu trebui să-i învețe. ISPIRESCU, U. 103. – Variantă: țugsuí vb. IV.
țucsuirăm
ȚUCSUÍ, țucsuiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A bea; a trage la măsea. Oamenii pe-atunci dădeau în gropi de proști ce erau. Pînă și a țucsui sau a trage la mustață... tot un zeu trebui să-i învețe. ISPIRESCU, U. 103. – Variantă: țugsuí vb. IV.
țucsuirăți
ȚUCSUÍ, țucsuiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A bea; a trage la măsea. Oamenii pe-atunci dădeau în gropi de proști ce erau. Pînă și a țucsui sau a trage la mustață... tot un zeu trebui să-i învețe. ISPIRESCU, U. 103. – Variantă: țugsuí vb. IV.
țucsuise
ȚUCSUÍ, țucsuiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A bea; a trage la măsea. Oamenii pe-atunci dădeau în gropi de proști ce erau. Pînă și a țucsui sau a trage la mustață... tot un zeu trebui să-i învețe. ISPIRESCU, U. 103. – Variantă: țugsuí vb. IV.
țucsuisem
ȚUCSUÍ, țucsuiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A bea; a trage la măsea. Oamenii pe-atunci dădeau în gropi de proști ce erau. Pînă și a țucsui sau a trage la mustață... tot un zeu trebui să-i învețe. ISPIRESCU, U. 103. – Variantă: țugsuí vb. IV.
țucsuiseră
ȚUCSUÍ, țucsuiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A bea; a trage la măsea. Oamenii pe-atunci dădeau în gropi de proști ce erau. Pînă și a țucsui sau a trage la mustață... tot un zeu trebui să-i învețe. ISPIRESCU, U. 103. – Variantă: țugsuí vb. IV.
țucsuiserăm
ȚUCSUÍ, țucsuiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A bea; a trage la măsea. Oamenii pe-atunci dădeau în gropi de proști ce erau. Pînă și a țucsui sau a trage la mustață... tot un zeu trebui să-i învețe. ISPIRESCU, U. 103. – Variantă: țugsuí vb. IV.
țucsuiserăți
ȚUCSUÍ, țucsuiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A bea; a trage la măsea. Oamenii pe-atunci dădeau în gropi de proști ce erau. Pînă și a țucsui sau a trage la mustață... tot un zeu trebui să-i învețe. ISPIRESCU, U. 103. – Variantă: țugsuí vb. IV.
țucsuiseși
ȚUCSUÍ, țucsuiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A bea; a trage la măsea. Oamenii pe-atunci dădeau în gropi de proști ce erau. Pînă și a țucsui sau a trage la mustață... tot un zeu trebui să-i învețe. ISPIRESCU, U. 103. – Variantă: țugsuí vb. IV.
țucsuiseți
ȚUCSUÍ, țucsuiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A bea; a trage la măsea. Oamenii pe-atunci dădeau în gropi de proști ce erau. Pînă și a țucsui sau a trage la mustață... tot un zeu trebui să-i învețe. ISPIRESCU, U. 103. – Variantă: țugsuí vb. IV.
țucsuit
ȚUCSUÍ, țucsuiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A bea; a trage la măsea. Oamenii pe-atunci dădeau în gropi de proști ce erau. Pînă și a țucsui sau a trage la mustață... tot un zeu trebui să-i învețe. ISPIRESCU, U. 103. – Variantă: țugsuí vb. IV.
țucsuiși
ȚUCSUÍ, țucsuiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A bea; a trage la măsea. Oamenii pe-atunci dădeau în gropi de proști ce erau. Pînă și a țucsui sau a trage la mustață... tot un zeu trebui să-i învețe. ISPIRESCU, U. 103. – Variantă: țugsuí vb. IV.
țucsuiți
ȚUCSUÍ, țucsuiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A bea; a trage la măsea. Oamenii pe-atunci dădeau în gropi de proști ce erau. Pînă și a țucsui sau a trage la mustață... tot un zeu trebui să-i învețe. ISPIRESCU, U. 103. – Variantă: țugsuí vb. IV.
țuculuc
ȚULÚC, țuluci, s. m. (Regional) Moț, ciuf. De-abia mi-i lua pe Gerilă de țuluc și l-îi purta cu nasul pe la soare, doar s-a încălzi cîtuși de cît. CREANGĂ, P. 246. – Variantă: țuculúc s. n.
țucând
ȚUCÁ, țuc, vb. I. Tranz. și refl. recipr. (Reg.) A (se) săruta. – Din țoc. DOOM
țucá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 țúcă
țucînd
ȚUCÁ, țuc, vb. I. Tranz. și refl. recipr. (Reg.) A (se) săruta. – Din țoc. DOOM
țucá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 țúcă
țucălar
țucălar, țucălari s. m. (peior.) persoană slugarnică / lingușitoare.
țucăr
țúcăr (-ră), adj. – Se zice despre o varietate de fasole. Germ. Zucker. Uneori se folosește invariabil: fasole țucăr.
țucăra
ȚÚCĂRĂ adj. (în sintagma) Fasole țucără = soi de fasole cu păstăile subțiri, de culoare galbenă. – Din germ. Zucker[bohne]. DOOM
țúcără adj. f.
țucăre
ȚÚCĂRĂ adj. (în sintagma) Fasole țucără = soi de fasole cu păstăile subțiri, de culoare galbenă. – Din germ. Zucker[bohne]. DOOM
țúcără adj. f.
țucărei
ȚÚCĂRĂ adj. (în sintagma) Fasole țucără = soi de fasole cu păstăile subțiri, de culoare galbenă. – Din germ. Zucker[bohne]. DOOM
țúcără adj. f.
țucărul
țúcăr (-ră), adj. – Se zice despre o varietate de fasole. Germ. Zucker. Uneori se folosește invariabil: fasole țucăr.
țucărului
țúcăr (-ră), adj. – Se zice despre o varietate de fasole. Germ. Zucker. Uneori se folosește invariabil: fasole țucăr.
țug
ȚUG, tuguri, s. n. (Înv. și reg.) Tren. – Din germ. Zug. DOOM
țug (înv., reg.) s. n., pl. țúguri
țugsui
ȚUGSUÍ vb. IV v. țucsui.
țugu
ȚÚGU interj. Strigăt (de obicei repetat) cu care se cheamă porcii.
țugui
ȚUGÚI, țugui, s. n. Vârf de deal sau de munte; creștet, pisc; p. gener. vârful ascuțit al unor obiecte; țuguitură, țuțui. [Prez. ind. și: țuguiez] – Et. nec. DOOM
țugúi s. n., pl. țugúie
țugui
ȚUGUIÁ, țúgui, vb. I. Refl. A se ascuți, a se subția spre vârf; a se înălța ca un țugui. ♦ Tranz. A strânge buzele, rotunjindu-le și întinzându-le înainte. [Prez. ind. și: țuguiez] – Din țugui. DOOM
!țuguiá (a ~) vb., ind. prez. 3 țugúie, 1 pl. țuguiém; conj. prez. 3 să țugúie; ger. țuguínd
țuguia
ȚUGUIÁ, țúgui, vb. I. Refl. A se ascuți, a se subția spre vârf; a se înălța ca un țugui. ♦ Tranz. A strânge buzele, rotunjindu-le și întinzându-le înainte. [Prez. ind. și: țuguiez] – Din țugui. DOOM
!țuguiá (a ~) vb., ind. prez. 3 țugúie, 1 pl. țuguiém; conj. prez. 3 să țugúie; ger. țuguínd
țuguia
ȚUGUIÁ, țuguiez, vb. I. Refl. A se ascuți, a se subția spre vârf; a se înălța ca un țugui. ♦ Tranz. A strânge buzele, rotunjindu-le și întinzându-le înainte. [Pr.: -gu-ia] – Din țugui.
țuguiai
ȚUGUIÁ, țúgui, vb. I. Refl. A se ascuți, a se subția spre vârf; a se înălța ca un țugui. ♦ Tranz. A strânge buzele, rotunjindu-le și întinzându-le înainte. [Prez. ind. și: țuguiez] – Din țugui. DOOM
!țuguiá (a ~) vb., ind. prez. 3 țugúie, 1 pl. țuguiém; conj. prez. 3 să țugúie; ger. țuguínd
țuguiam
ȚUGUIÁ, țúgui, vb. I. Refl. A se ascuți, a se subția spre vârf; a se înălța ca un țugui. ♦ Tranz. A strânge buzele, rotunjindu-le și întinzându-le înainte. [Prez. ind. și: țuguiez] – Din țugui. DOOM
!țuguiá (a ~) vb., ind. prez. 3 țugúie, 1 pl. țuguiém; conj. prez. 3 să țugúie; ger. țuguínd
țuguiară
ȚUGUIÁ, țúgui, vb. I. Refl. A se ascuți, a se subția spre vârf; a se înălța ca un țugui. ♦ Tranz. A strânge buzele, rotunjindu-le și întinzându-le înainte. [Prez. ind. și: țuguiez] – Din țugui. DOOM
!țuguiá (a ~) vb., ind. prez. 3 țugúie, 1 pl. țuguiém; conj. prez. 3 să țugúie; ger. țuguínd
țuguiarăm
ȚUGUIÁ, țúgui, vb. I. Refl. A se ascuți, a se subția spre vârf; a se înălța ca un țugui. ♦ Tranz. A strânge buzele, rotunjindu-le și întinzându-le înainte. [Prez. ind. și: țuguiez] – Din țugui. DOOM
!țuguiá (a ~) vb., ind. prez. 3 țugúie, 1 pl. țuguiém; conj. prez. 3 să țugúie; ger. țuguínd
țuguiarăți
ȚUGUIÁ, țúgui, vb. I. Refl. A se ascuți, a se subția spre vârf; a se înălța ca un țugui. ♦ Tranz. A strânge buzele, rotunjindu-le și întinzându-le înainte. [Prez. ind. și: țuguiez] – Din țugui. DOOM
!țuguiá (a ~) vb., ind. prez. 3 țugúie, 1 pl. țuguiém; conj. prez. 3 să țugúie; ger. țuguínd
țuguiase
ȚUGUIÁ, țúgui, vb. I. Refl. A se ascuți, a se subția spre vârf; a se înălța ca un țugui. ♦ Tranz. A strânge buzele, rotunjindu-le și întinzându-le înainte. [Prez. ind. și: țuguiez] – Din țugui. DOOM
!țuguiá (a ~) vb., ind. prez. 3 țugúie, 1 pl. țuguiém; conj. prez. 3 să țugúie; ger. țuguínd
țuguiasem
ȚUGUIÁ, țúgui, vb. I. Refl. A se ascuți, a se subția spre vârf; a se înălța ca un țugui. ♦ Tranz. A strânge buzele, rotunjindu-le și întinzându-le înainte. [Prez. ind. și: țuguiez] – Din țugui. DOOM
!țuguiá (a ~) vb., ind. prez. 3 țugúie, 1 pl. țuguiém; conj. prez. 3 să țugúie; ger. țuguínd
țuguiaseră
ȚUGUIÁ, țúgui, vb. I. Refl. A se ascuți, a se subția spre vârf; a se înălța ca un țugui. ♦ Tranz. A strânge buzele, rotunjindu-le și întinzându-le înainte. [Prez. ind. și: țuguiez] – Din țugui. DOOM
!țuguiá (a ~) vb., ind. prez. 3 țugúie, 1 pl. țuguiém; conj. prez. 3 să țugúie; ger. țuguínd
țuguiaserăm
ȚUGUIÁ, țúgui, vb. I. Refl. A se ascuți, a se subția spre vârf; a se înălța ca un țugui. ♦ Tranz. A strânge buzele, rotunjindu-le și întinzându-le înainte. [Prez. ind. și: țuguiez] – Din țugui. DOOM
!țuguiá (a ~) vb., ind. prez. 3 țugúie, 1 pl. țuguiém; conj. prez. 3 să țugúie; ger. țuguínd
țuguiaserăți
ȚUGUIÁ, țúgui, vb. I. Refl. A se ascuți, a se subția spre vârf; a se înălța ca un țugui. ♦ Tranz. A strânge buzele, rotunjindu-le și întinzându-le înainte. [Prez. ind. și: țuguiez] – Din țugui. DOOM
!țuguiá (a ~) vb., ind. prez. 3 țugúie, 1 pl. țuguiém; conj. prez. 3 să țugúie; ger. țuguínd
țuguiaseși
ȚUGUIÁ, țúgui, vb. I. Refl. A se ascuți, a se subția spre vârf; a se înălța ca un țugui. ♦ Tranz. A strânge buzele, rotunjindu-le și întinzându-le înainte. [Prez. ind. și: țuguiez] – Din țugui. DOOM
!țuguiá (a ~) vb., ind. prez. 3 țugúie, 1 pl. țuguiém; conj. prez. 3 să țugúie; ger. țuguínd
țuguiaseți
ȚUGUIÁ, țúgui, vb. I. Refl. A se ascuți, a se subția spre vârf; a se înălța ca un țugui. ♦ Tranz. A strânge buzele, rotunjindu-le și întinzându-le înainte. [Prez. ind. și: țuguiez] – Din țugui. DOOM
!țuguiá (a ~) vb., ind. prez. 3 țugúie, 1 pl. țuguiém; conj. prez. 3 să țugúie; ger. țuguínd
țuguiat
ȚUGUIÁ, țúgui, vb. I. Refl. A se ascuți, a se subția spre vârf; a se înălța ca un țugui. ♦ Tranz. A strânge buzele, rotunjindu-le și întinzându-le înainte. [Prez. ind. și: țuguiez] – Din țugui. DOOM
!țuguiá (a ~) vb., ind. prez. 3 țugúie, 1 pl. țuguiém; conj. prez. 3 să țugúie; ger. țuguínd
țuguiat
ȚUGUIÁT, -Ă, țuguiați, -te, adj. Ascuțit, prelungit în formă de țugui. – V. țuguia.
țuguiau
ȚUGUIÁ, țúgui, vb. I. Refl. A se ascuți, a se subția spre vârf; a se înălța ca un țugui. ♦ Tranz. A strânge buzele, rotunjindu-le și întinzându-le înainte. [Prez. ind. și: țuguiez] – Din țugui. DOOM
!țuguiá (a ~) vb., ind. prez. 3 țugúie, 1 pl. țuguiém; conj. prez. 3 să țugúie; ger. țuguínd
țuguiași
ȚUGUIÁ, țúgui, vb. I. Refl. A se ascuți, a se subția spre vârf; a se înălța ca un țugui. ♦ Tranz. A strânge buzele, rotunjindu-le și întinzându-le înainte. [Prez. ind. și: țuguiez] – Din țugui. DOOM
!țuguiá (a ~) vb., ind. prez. 3 țugúie, 1 pl. țuguiém; conj. prez. 3 să țugúie; ger. țuguínd
țuguiați
ȚUGUIÁ, țúgui, vb. I. Refl. A se ascuți, a se subția spre vârf; a se înălța ca un țugui. ♦ Tranz. A strânge buzele, rotunjindu-le și întinzându-le înainte. [Prez. ind. și: țuguiez] – Din țugui. DOOM
!țuguiá (a ~) vb., ind. prez. 3 țugúie, 1 pl. țuguiém; conj. prez. 3 să țugúie; ger. țuguínd
țuguie
ȚUGÚI, țugui, s. n. Vârf de deal sau de munte; creștet, pisc; p. gener. vârful ascuțit al unor obiecte; țuguitură, țuțui. [Prez. ind. și: țuguiez] – Et. nec. DOOM
țugúi s. n., pl. țugúie
țuguie
ȚUGUIÁ, țúgui, vb. I. Refl. A se ascuți, a se subția spre vârf; a se înălța ca un țugui. ♦ Tranz. A strânge buzele, rotunjindu-le și întinzându-le înainte. [Prez. ind. și: țuguiez] – Din țugui. DOOM
!țuguiá (a ~) vb., ind. prez. 3 țugúie, 1 pl. țuguiém; conj. prez. 3 să țugúie; ger. țuguínd
țuguiele
ȚUGÚI, țugui, s. n. Vârf de deal sau de munte; creștet, pisc; p. gener. vârful ascuțit al unor obiecte; țuguitură, țuțui. [Prez. ind. și: țuguiez] – Et. nec. DOOM
țugúi s. n., pl. țugúie
țuguielor
ȚUGÚI, țugui, s. n. Vârf de deal sau de munte; creștet, pisc; p. gener. vârful ascuțit al unor obiecte; țuguitură, țuțui. [Prez. ind. și: țuguiez] – Et. nec. DOOM
țugúi s. n., pl. țugúie
țuguiem
ȚUGUIÁ, țúgui, vb. I. Refl. A se ascuți, a se subția spre vârf; a se înălța ca un țugui. ♦ Tranz. A strânge buzele, rotunjindu-le și întinzându-le înainte. [Prez. ind. și: țuguiez] – Din țugui. DOOM
!țuguiá (a ~) vb., ind. prez. 3 țugúie, 1 pl. țuguiém; conj. prez. 3 să țugúie; ger. țuguínd
țuguiere
ȚUGUIÁ, țúgui, vb. I. Refl. A se ascuți, a se subția spre vârf; a se înălța ca un țugui. ♦ Tranz. A strânge buzele, rotunjindu-le și întinzându-le înainte. [Prez. ind. și: țuguiez] – Din țugui. DOOM
!țuguiá (a ~) vb., ind. prez. 3 țugúie, 1 pl. țuguiém; conj. prez. 3 să țugúie; ger. țuguínd
țuguiere
ȚUGUIÉRE s. f. Faptul de a (se) țuguia. – V. țuguia. DOOM
țuguiére s. f., g.-d. art. țuguiérii
țuguierea
ȚUGUIÉRE s. f. Faptul de a (se) țuguia. – V. țuguia. DOOM
țuguiére s. f., g.-d. art. țuguiérii
țuguieri
ȚUGUIÉRE s. f. Faptul de a (se) țuguia. – V. țuguia. DOOM
țuguiére s. f., g.-d. art. țuguiérii
țuguierii
ȚUGUIÉRE s. f. Faptul de a (se) țuguia. – V. țuguia. DOOM
țuguiére s. f., g.-d. art. țuguiérii
țuguierile
ȚUGUIÉRE s. f. Faptul de a (se) țuguia. – V. țuguia. DOOM
țuguiére s. f., g.-d. art. țuguiérii
țuguierilor
ȚUGUIÉRE s. f. Faptul de a (se) țuguia. – V. țuguia. DOOM
țuguiére s. f., g.-d. art. țuguiérii
țuguind
ȚUGUIÁ, țúgui, vb. I. Refl. A se ascuți, a se subția spre vârf; a se înălța ca un țugui. ♦ Tranz. A strânge buzele, rotunjindu-le și întinzându-le înainte. [Prez. ind. și: țuguiez] – Din țugui. DOOM
!țuguiá (a ~) vb., ind. prez. 3 țugúie, 1 pl. țuguiém; conj. prez. 3 să țugúie; ger. țuguínd
țuguit
ȚUGUÍT, -Ă adj. v. țuguiat.
țuguitura
ȚUGUITÚRĂ, țuguituri, s. f. (Rar) Țugui. [Pr.: -gu-i-] – Țuguia + suf. -itură. DOOM
țuguitúră (rar) (-gu-i-) s. f., g.-d. art. țuguitúrii; pl. țuguitúri
țuguituri
ȚUGUITÚRĂ, țuguituri, s. f. (Rar) Țugui. [Pr.: -gu-i-] – Țuguia + suf. -itură. DOOM
țuguitúră (rar) (-gu-i-) s. f., g.-d. art. țuguitúrii; pl. țuguitúri
țuguiturii
ȚUGUITÚRĂ, țuguituri, s. f. (Rar) Țugui. [Pr.: -gu-i-] – Țuguia + suf. -itură. DOOM
țuguitúră (rar) (-gu-i-) s. f., g.-d. art. țuguitúrii; pl. țuguitúri
țuguiturile
ȚUGUITÚRĂ, țuguituri, s. f. (Rar) Țugui. [Pr.: -gu-i-] – Țuguia + suf. -itură. DOOM
țuguitúră (rar) (-gu-i-) s. f., g.-d. art. țuguitúrii; pl. țuguitúri
țuguiturilor
ȚUGUITÚRĂ, țuguituri, s. f. (Rar) Țugui. [Pr.: -gu-i-] – Țuguia + suf. -itură. DOOM
țuguitúră (rar) (-gu-i-) s. f., g.-d. art. țuguitúrii; pl. țuguitúri
țuguiul
ȚUGÚI, țugui, s. n. Vârf de deal sau de munte; creștet, pisc; p. gener. vârful ascuțit al unor obiecte; țuguitură, țuțui. [Prez. ind. și: țuguiez] – Et. nec. DOOM
țugúi s. n., pl. țugúie
țuguiului
ȚUGÚI, țugui, s. n. Vârf de deal sau de munte; creștet, pisc; p. gener. vârful ascuțit al unor obiecte; țuguitură, țuțui. [Prez. ind. și: țuguiez] – Et. nec. DOOM
țugúi s. n., pl. țugúie
țugul
ȚUG, tuguri, s. n. (Înv. și reg.) Tren. – Din germ. Zug. DOOM
țug (înv., reg.) s. n., pl. țúguri
țugului
ȚUG, tuguri, s. n. (Înv. și reg.) Tren. – Din germ. Zug. DOOM
țug (înv., reg.) s. n., pl. țúguri
țuguri
ȚUG, tuguri, s. n. (Înv. și reg.) Tren. – Din germ. Zug. DOOM
țug (înv., reg.) s. n., pl. țúguri
țugurile
ȚUG, tuguri, s. n. (Înv. și reg.) Tren. – Din germ. Zug. DOOM
țug (înv., reg.) s. n., pl. țúguri
țugurilor
ȚUG, tuguri, s. n. (Înv. și reg.) Tren. – Din germ. Zug. DOOM
țug (înv., reg.) s. n., pl. țúguri
țuhal
ȚUHÁL, țuhali, s. m. (Regional) Sac mare pentru căratul și păstrarea făinii, a cerealelor etc. Înșfăcă pe popă, parcă ducea un țuhal. CONTEMPORANUL, VIIII 10. Acești peri... trebuie să-i puie în niscaiva țuhali să-i trimată la alți oameni. DRĂGHICI, R. 77. Se ținea sărăcia de el ca scaiul de oaie. Vorba ceea: intra-n casă cu trăistuța și n-o putea scoate cu țuhalul. ȘEZ. XXI 21. DOOM
țuhál (sac) (reg.) s. m., pl. țuháli
țuhali
ȚUHÁL, țuhali, s. m. (Regional) Sac mare pentru căratul și păstrarea făinii, a cerealelor etc. Înșfăcă pe popă, parcă ducea un țuhal. CONTEMPORANUL, VIIII 10. Acești peri... trebuie să-i puie în niscaiva țuhali să-i trimată la alți oameni. DRĂGHICI, R. 77. Se ținea sărăcia de el ca scaiul de oaie. Vorba ceea: intra-n casă cu trăistuța și n-o putea scoate cu țuhalul. ȘEZ. XXI 21. DOOM
țuhál (sac) (reg.) s. m., pl. țuháli
țuhalii
ȚUHÁL, țuhali, s. m. (Regional) Sac mare pentru căratul și păstrarea făinii, a cerealelor etc. Înșfăcă pe popă, parcă ducea un țuhal. CONTEMPORANUL, VIIII 10. Acești peri... trebuie să-i puie în niscaiva țuhali să-i trimată la alți oameni. DRĂGHICI, R. 77. Se ținea sărăcia de el ca scaiul de oaie. Vorba ceea: intra-n casă cu trăistuța și n-o putea scoate cu țuhalul. ȘEZ. XXI 21. DOOM
țuhál (sac) (reg.) s. m., pl. țuháli
țuhalilor
ȚUHÁL, țuhali, s. m. (Regional) Sac mare pentru căratul și păstrarea făinii, a cerealelor etc. Înșfăcă pe popă, parcă ducea un țuhal. CONTEMPORANUL, VIIII 10. Acești peri... trebuie să-i puie în niscaiva țuhali să-i trimată la alți oameni. DRĂGHICI, R. 77. Se ținea sărăcia de el ca scaiul de oaie. Vorba ceea: intra-n casă cu trăistuța și n-o putea scoate cu țuhalul. ȘEZ. XXI 21. DOOM
țuhál (sac) (reg.) s. m., pl. țuháli
țuhalul
ȚUHÁL, țuhali, s. m. (Regional) Sac mare pentru căratul și păstrarea făinii, a cerealelor etc. Înșfăcă pe popă, parcă ducea un țuhal. CONTEMPORANUL, VIIII 10. Acești peri... trebuie să-i puie în niscaiva țuhali să-i trimată la alți oameni. DRĂGHICI, R. 77. Se ținea sărăcia de el ca scaiul de oaie. Vorba ceea: intra-n casă cu trăistuța și n-o putea scoate cu țuhalul. ȘEZ. XXI 21. DOOM
țuhál (sac) (reg.) s. m., pl. țuháli
țuhalului
ȚUHÁL, țuhali, s. m. (Regional) Sac mare pentru căratul și păstrarea făinii, a cerealelor etc. Înșfăcă pe popă, parcă ducea un țuhal. CONTEMPORANUL, VIIII 10. Acești peri... trebuie să-i puie în niscaiva țuhali să-i trimată la alți oameni. DRĂGHICI, R. 77. Se ținea sărăcia de el ca scaiul de oaie. Vorba ceea: intra-n casă cu trăistuța și n-o putea scoate cu țuhalul. ȘEZ. XXI 21. DOOM
țuhál (sac) (reg.) s. m., pl. țuháli
țuhaus
ȚUHÁUS, țuhausuri, s. n. (Arg.) Închisoare. – Din germ. Zuchthaus. DOOM
țuháus (arg., înv.) (-haus) s. n., pl. țuháusuri
țuhausul
ȚUHÁUS, țuhausuri, s. n. (Arg.) Închisoare. – Din germ. Zuchthaus. DOOM
țuháus (arg., înv.) (-haus) s. n., pl. țuháusuri
țuhausului
ȚUHÁUS, țuhausuri, s. n. (Arg.) Închisoare. – Din germ. Zuchthaus. DOOM
țuháus (arg., înv.) (-haus) s. n., pl. țuháusuri
țuhausuri
ȚUHÁUS, țuhausuri, s. n. (Arg.) Închisoare. – Din germ. Zuchthaus. DOOM
țuháus (arg., înv.) (-haus) s. n., pl. țuháusuri
țuhausurile
ȚUHÁUS, țuhausuri, s. n. (Arg.) Închisoare. – Din germ. Zuchthaus. DOOM
țuháus (arg., înv.) (-haus) s. n., pl. țuháusuri
țuhausurilor
ȚUHÁUS, țuhausuri, s. n. (Arg.) Închisoare. – Din germ. Zuchthaus. DOOM
țuháus (arg., înv.) (-haus) s. n., pl. țuháusuri
țuhăi
ȚUHĂÍ, țuhăiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A purta pe cineva încoace și încolo fără rost, a-l pune la munci grele; a hărțui, a plictisi, a sâcâi. – Et. nec. DOOM
țuhăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țuhăiésc, imperf. 3 sg. țuhăiá; conj. prez. 3 să țuhăiáscă
țuhăia
ȚUHĂÍ, țuhăiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A purta pe cineva încoace și încolo fără rost, a-l pune la munci grele; a hărțui, a plictisi, a sâcâi. – Et. nec. DOOM
țuhăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țuhăiésc, imperf. 3 sg. țuhăiá; conj. prez. 3 să țuhăiáscă
țuhăiai
ȚUHĂÍ, țuhăiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A purta pe cineva încoace și încolo fără rost, a-l pune la munci grele; a hărțui, a plictisi, a sâcâi. – Et. nec. DOOM
țuhăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țuhăiésc, imperf. 3 sg. țuhăiá; conj. prez. 3 să țuhăiáscă
țuhăiam
ȚUHĂÍ, țuhăiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A purta pe cineva încoace și încolo fără rost, a-l pune la munci grele; a hărțui, a plictisi, a sâcâi. – Et. nec. DOOM
țuhăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țuhăiésc, imperf. 3 sg. țuhăiá; conj. prez. 3 să țuhăiáscă
țuhăiască
ȚUHĂÍ, țuhăiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A purta pe cineva încoace și încolo fără rost, a-l pune la munci grele; a hărțui, a plictisi, a sâcâi. – Et. nec. DOOM
țuhăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țuhăiésc, imperf. 3 sg. țuhăiá; conj. prez. 3 să țuhăiáscă
țuhăiau
ȚUHĂÍ, țuhăiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A purta pe cineva încoace și încolo fără rost, a-l pune la munci grele; a hărțui, a plictisi, a sâcâi. – Et. nec. DOOM
țuhăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țuhăiésc, imperf. 3 sg. țuhăiá; conj. prez. 3 să țuhăiáscă
țuhăiați
ȚUHĂÍ, țuhăiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A purta pe cineva încoace și încolo fără rost, a-l pune la munci grele; a hărțui, a plictisi, a sâcâi. – Et. nec. DOOM
țuhăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țuhăiésc, imperf. 3 sg. țuhăiá; conj. prez. 3 să țuhăiáscă
țuhăiesc
ȚUHĂÍ, țuhăiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A purta pe cineva încoace și încolo fără rost, a-l pune la munci grele; a hărțui, a plictisi, a sâcâi. – Et. nec. DOOM
țuhăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țuhăiésc, imperf. 3 sg. țuhăiá; conj. prez. 3 să țuhăiáscă
țuhăiește
ȚUHĂÍ, țuhăiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A purta pe cineva încoace și încolo fără rost, a-l pune la munci grele; a hărțui, a plictisi, a sâcâi. – Et. nec. DOOM
țuhăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țuhăiésc, imperf. 3 sg. țuhăiá; conj. prez. 3 să țuhăiáscă
țuhăiești
ȚUHĂÍ, țuhăiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A purta pe cineva încoace și încolo fără rost, a-l pune la munci grele; a hărțui, a plictisi, a sâcâi. – Et. nec. DOOM
țuhăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țuhăiésc, imperf. 3 sg. țuhăiá; conj. prez. 3 să țuhăiáscă
țuhăii
ȚUHĂÍ, țuhăiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A purta pe cineva încoace și încolo fără rost, a-l pune la munci grele; a hărțui, a plictisi, a sâcâi. – Et. nec. DOOM
țuhăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țuhăiésc, imperf. 3 sg. țuhăiá; conj. prez. 3 să țuhăiáscă
țuhăim
ȚUHĂÍ, țuhăiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A purta pe cineva încoace și încolo fără rost, a-l pune la munci grele; a hărțui, a plictisi, a sâcâi. – Et. nec. DOOM
țuhăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țuhăiésc, imperf. 3 sg. țuhăiá; conj. prez. 3 să țuhăiáscă
țuhăind
ȚUHĂÍ, țuhăiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A purta pe cineva încoace și încolo fără rost, a-l pune la munci grele; a hărțui, a plictisi, a sâcâi. – Et. nec. DOOM
țuhăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țuhăiésc, imperf. 3 sg. țuhăiá; conj. prez. 3 să țuhăiáscă
țuhăire
ȚUHĂÍ, țuhăiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A purta pe cineva încoace și încolo fără rost, a-l pune la munci grele; a hărțui, a plictisi, a sâcâi. – Et. nec. DOOM
țuhăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țuhăiésc, imperf. 3 sg. țuhăiá; conj. prez. 3 să țuhăiáscă
țuhăire
ȚUHĂÍ, țuhăiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A purta pe cineva încoace și încolo fără rost, a-l pune la munci grele; a hărțui, a plictisi, a sâcâi. – Et. nec.
țuhăiră
ȚUHĂÍ, țuhăiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A purta pe cineva încoace și încolo fără rost, a-l pune la munci grele; a hărțui, a plictisi, a sâcâi. – Et. nec. DOOM
țuhăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țuhăiésc, imperf. 3 sg. țuhăiá; conj. prez. 3 să țuhăiáscă
țuhăirăm
ȚUHĂÍ, țuhăiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A purta pe cineva încoace și încolo fără rost, a-l pune la munci grele; a hărțui, a plictisi, a sâcâi. – Et. nec. DOOM
țuhăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țuhăiésc, imperf. 3 sg. țuhăiá; conj. prez. 3 să țuhăiáscă
țuhăirăți
ȚUHĂÍ, țuhăiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A purta pe cineva încoace și încolo fără rost, a-l pune la munci grele; a hărțui, a plictisi, a sâcâi. – Et. nec. DOOM
țuhăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țuhăiésc, imperf. 3 sg. țuhăiá; conj. prez. 3 să țuhăiáscă
țuhăise
ȚUHĂÍ, țuhăiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A purta pe cineva încoace și încolo fără rost, a-l pune la munci grele; a hărțui, a plictisi, a sâcâi. – Et. nec. DOOM
țuhăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țuhăiésc, imperf. 3 sg. țuhăiá; conj. prez. 3 să țuhăiáscă
țuhăisem
ȚUHĂÍ, țuhăiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A purta pe cineva încoace și încolo fără rost, a-l pune la munci grele; a hărțui, a plictisi, a sâcâi. – Et. nec. DOOM
țuhăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țuhăiésc, imperf. 3 sg. țuhăiá; conj. prez. 3 să țuhăiáscă
țuhăiseră
ȚUHĂÍ, țuhăiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A purta pe cineva încoace și încolo fără rost, a-l pune la munci grele; a hărțui, a plictisi, a sâcâi. – Et. nec. DOOM
țuhăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țuhăiésc, imperf. 3 sg. țuhăiá; conj. prez. 3 să țuhăiáscă
țuhăiserăm
ȚUHĂÍ, țuhăiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A purta pe cineva încoace și încolo fără rost, a-l pune la munci grele; a hărțui, a plictisi, a sâcâi. – Et. nec. DOOM
țuhăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țuhăiésc, imperf. 3 sg. țuhăiá; conj. prez. 3 să țuhăiáscă
țuhăiserăți
ȚUHĂÍ, țuhăiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A purta pe cineva încoace și încolo fără rost, a-l pune la munci grele; a hărțui, a plictisi, a sâcâi. – Et. nec. DOOM
țuhăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țuhăiésc, imperf. 3 sg. țuhăiá; conj. prez. 3 să țuhăiáscă
țuhăiseși
ȚUHĂÍ, țuhăiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A purta pe cineva încoace și încolo fără rost, a-l pune la munci grele; a hărțui, a plictisi, a sâcâi. – Et. nec. DOOM
țuhăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țuhăiésc, imperf. 3 sg. țuhăiá; conj. prez. 3 să țuhăiáscă
țuhăiseți
ȚUHĂÍ, țuhăiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A purta pe cineva încoace și încolo fără rost, a-l pune la munci grele; a hărțui, a plictisi, a sâcâi. – Et. nec. DOOM
țuhăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țuhăiésc, imperf. 3 sg. țuhăiá; conj. prez. 3 să țuhăiáscă
țuhăit
ȚUHĂÍ, țuhăiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A purta pe cineva încoace și încolo fără rost, a-l pune la munci grele; a hărțui, a plictisi, a sâcâi. – Et. nec. DOOM
țuhăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țuhăiésc, imperf. 3 sg. țuhăiá; conj. prez. 3 să țuhăiáscă
țuhăit
ȚUHĂÍ, țuhăiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A purta pe cineva încoace și încolo fără rost, a-l pune la munci grele; a hărțui, a plictisi, a sâcâi. – Et. nec.
țuhăiși
ȚUHĂÍ, țuhăiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A purta pe cineva încoace și încolo fără rost, a-l pune la munci grele; a hărțui, a plictisi, a sâcâi. – Et. nec. DOOM
țuhăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țuhăiésc, imperf. 3 sg. țuhăiá; conj. prez. 3 să țuhăiáscă
țuhăiți
ȚUHĂÍ, țuhăiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A purta pe cineva încoace și încolo fără rost, a-l pune la munci grele; a hărțui, a plictisi, a sâcâi. – Et. nec. DOOM
țuhăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țuhăiésc, imperf. 3 sg. țuhăiá; conj. prez. 3 să țuhăiáscă
țui
ȚUI s. n. v. țoi2.
țuica
ȚUÍCĂ, (2) țuici, s. f. 1. Băutură alcoolică obținută prin fermentarea și distilarea prunelor sau altor fructe. Cazan de țuică = alambic. ◊ Expr. (Pop.) Cu țuica-n nas = afumat, amețit, beat. 2. Sort sau cantitate de țuică care încape într-un pahar. – Cf. sb. cujka. DOOM
țúică s. f., g.-d. art. țúicii; (sorturi, porții) pl. țuici
țuicangiu
țuicangiu, țuicangii s. m. băutor de țuică (în special de băuturi alcoolice tari), bețiv.
țuicar
ȚUICÁR, țuicari, s. m. Fabricant sau negustor de țuică. ♦ (Fam.) Băutor de țuică. – Țuică + suf. -ar. DOOM
țuicár s. m., pl. țuicári
țuicari
ȚUICÁR, țuicari, s. m. Fabricant sau negustor de țuică. ♦ (Fam.) Băutor de țuică. – Țuică + suf. -ar. DOOM
țuicár s. m., pl. țuicári
țuicarii
ȚUICÁR, țuicari, s. m. Fabricant sau negustor de țuică. ♦ (Fam.) Băutor de țuică. – Țuică + suf. -ar. DOOM
țuicár s. m., pl. țuicári
țuicarilor
ȚUICÁR, țuicari, s. m. Fabricant sau negustor de țuică. ♦ (Fam.) Băutor de țuică. – Țuică + suf. -ar. DOOM
țuicár s. m., pl. țuicári
țuicarul
ȚUICÁR, țuicari, s. m. Fabricant sau negustor de țuică. ♦ (Fam.) Băutor de țuică. – Țuică + suf. -ar. DOOM
țuicár s. m., pl. țuicári
țuicarului
ȚUICÁR, țuicari, s. m. Fabricant sau negustor de țuică. ♦ (Fam.) Băutor de țuică. – Țuică + suf. -ar. DOOM
țuicár s. m., pl. țuicári
țuici
ȚUÍCĂ, (2) țuici, s. f. 1. Băutură alcoolică obținută prin fermentarea și distilarea prunelor sau altor fructe. Cazan de țuică = alambic. ◊ Expr. (Pop.) Cu țuica-n nas = afumat, amețit, beat. 2. Sort sau cantitate de țuică care încape într-un pahar. – Cf. sb. cujka. DOOM
țúică s. f., g.-d. art. țúicii; (sorturi, porții) pl. țuici
țuicii
ȚUÍCĂ, (2) țuici, s. f. 1. Băutură alcoolică obținută prin fermentarea și distilarea prunelor sau altor fructe. Cazan de țuică = alambic. ◊ Expr. (Pop.) Cu țuica-n nas = afumat, amețit, beat. 2. Sort sau cantitate de țuică care încape într-un pahar. – Cf. sb. cujka. DOOM
țúică s. f., g.-d. art. țúicii; (sorturi, porții) pl. țuici
țuicile
ȚUÍCĂ, (2) țuici, s. f. 1. Băutură alcoolică obținută prin fermentarea și distilarea prunelor sau altor fructe. Cazan de țuică = alambic. ◊ Expr. (Pop.) Cu țuica-n nas = afumat, amețit, beat. 2. Sort sau cantitate de țuică care încape într-un pahar. – Cf. sb. cujka. DOOM
țúică s. f., g.-d. art. țúicii; (sorturi, porții) pl. țuici
țuicilor
ȚUÍCĂ, (2) țuici, s. f. 1. Băutură alcoolică obținută prin fermentarea și distilarea prunelor sau altor fructe. Cazan de țuică = alambic. ◊ Expr. (Pop.) Cu țuica-n nas = afumat, amețit, beat. 2. Sort sau cantitate de țuică care încape într-un pahar. – Cf. sb. cujka. DOOM
țúică s. f., g.-d. art. țúicii; (sorturi, porții) pl. țuici
țuicomanie
a da în țuicomanie expr. a deveni dependent de consumul de băuturi alcoolice
țuicomicină
țuicomicină s. f. (glum.) țuică.
țuicui
ȚUICUÍ, țuicuiesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se țuicări. – Țuică + suf. -ui. DOOM
!țuicuí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă țuicuiésc, imperf. 3 sg. se țuicuiá; conj. prez. 3 să se țuicuiáscă
țuicuia
ȚUICUÍ, țuicuiesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se țuicări. – Țuică + suf. -ui. DOOM
!țuicuí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă țuicuiésc, imperf. 3 sg. se țuicuiá; conj. prez. 3 să se țuicuiáscă
țuicuiai
ȚUICUÍ, țuicuiesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se țuicări. – Țuică + suf. -ui. DOOM
!țuicuí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă țuicuiésc, imperf. 3 sg. se țuicuiá; conj. prez. 3 să se țuicuiáscă
țuicuiala
ȚUICUIÁLĂ, țuicuieli, s. f. (Fam.) Faptul de a se țuicui; țuicăreală. [Pr.: -cu-ia-] – Țuicui + suf. -eală. DOOM
țuicuiálă (fam.) s. f., g.-d. art. țuicuiélii; pl. țuicuiéli
țuicuiam
ȚUICUÍ, țuicuiesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se țuicări. – Țuică + suf. -ui. DOOM
!țuicuí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă țuicuiésc, imperf. 3 sg. se țuicuiá; conj. prez. 3 să se țuicuiáscă
țuicuiască
ȚUICUÍ, țuicuiesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se țuicări. – Țuică + suf. -ui. DOOM
!țuicuí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă țuicuiésc, imperf. 3 sg. se țuicuiá; conj. prez. 3 să se țuicuiáscă
țuicuiau
ȚUICUÍ, țuicuiesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se țuicări. – Țuică + suf. -ui. DOOM
!țuicuí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă țuicuiésc, imperf. 3 sg. se țuicuiá; conj. prez. 3 să se țuicuiáscă
țuicuiați
ȚUICUÍ, țuicuiesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se țuicări. – Țuică + suf. -ui. DOOM
!țuicuí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă țuicuiésc, imperf. 3 sg. se țuicuiá; conj. prez. 3 să se țuicuiáscă
țuicuieli
ȚUICUIÁLĂ, țuicuieli, s. f. (Fam.) Faptul de a se țuicui; țuicăreală. [Pr.: -cu-ia-] – Țuicui + suf. -eală. DOOM
țuicuiálă (fam.) s. f., g.-d. art. țuicuiélii; pl. țuicuiéli
țuicuielii
ȚUICUIÁLĂ, țuicuieli, s. f. (Fam.) Faptul de a se țuicui; țuicăreală. [Pr.: -cu-ia-] – Țuicui + suf. -eală. DOOM
țuicuiálă (fam.) s. f., g.-d. art. țuicuiélii; pl. țuicuiéli
țuicuielile
ȚUICUIÁLĂ, țuicuieli, s. f. (Fam.) Faptul de a se țuicui; țuicăreală. [Pr.: -cu-ia-] – Țuicui + suf. -eală. DOOM
țuicuiálă (fam.) s. f., g.-d. art. țuicuiélii; pl. țuicuiéli
țuicuielilor
ȚUICUIÁLĂ, țuicuieli, s. f. (Fam.) Faptul de a se țuicui; țuicăreală. [Pr.: -cu-ia-] – Țuicui + suf. -eală. DOOM
țuicuiálă (fam.) s. f., g.-d. art. țuicuiélii; pl. țuicuiéli
țuicuiesc
ȚUICUÍ, țuicuiesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se țuicări. – Țuică + suf. -ui. DOOM
!țuicuí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă țuicuiésc, imperf. 3 sg. se țuicuiá; conj. prez. 3 să se țuicuiáscă
țuicuiește
ȚUICUÍ, țuicuiesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se țuicări. – Țuică + suf. -ui. DOOM
!țuicuí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă țuicuiésc, imperf. 3 sg. se țuicuiá; conj. prez. 3 să se țuicuiáscă
țuicuiești
ȚUICUÍ, țuicuiesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se țuicări. – Țuică + suf. -ui. DOOM
!țuicuí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă țuicuiésc, imperf. 3 sg. se țuicuiá; conj. prez. 3 să se țuicuiáscă
țuicuii
ȚUICUÍ, țuicuiesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se țuicări. – Țuică + suf. -ui. DOOM
!țuicuí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă țuicuiésc, imperf. 3 sg. se țuicuiá; conj. prez. 3 să se țuicuiáscă
țuicuim
ȚUICUÍ, țuicuiesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se țuicări. – Țuică + suf. -ui. DOOM
!țuicuí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă țuicuiésc, imperf. 3 sg. se țuicuiá; conj. prez. 3 să se țuicuiáscă
țuicuind
ȚUICUÍ, țuicuiesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se țuicări. – Țuică + suf. -ui. DOOM
!țuicuí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă țuicuiésc, imperf. 3 sg. se țuicuiá; conj. prez. 3 să se țuicuiáscă
țuicuire
ȚUICUÍ, țuicuiesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se țuicări. – Țuică + suf. -ui. DOOM
!țuicuí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă țuicuiésc, imperf. 3 sg. se țuicuiá; conj. prez. 3 să se țuicuiáscă
țuicuire
ȚUICUÍ, țuicuiesc, vb. IV. Refl. A se țuicări. – Țuică + suf. -ui.
țuicuiră
ȚUICUÍ, țuicuiesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se țuicări. – Țuică + suf. -ui. DOOM
!țuicuí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă țuicuiésc, imperf. 3 sg. se țuicuiá; conj. prez. 3 să se țuicuiáscă
țuicuirăm
ȚUICUÍ, țuicuiesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se țuicări. – Țuică + suf. -ui. DOOM
!țuicuí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă țuicuiésc, imperf. 3 sg. se țuicuiá; conj. prez. 3 să se țuicuiáscă
țuicuirăți
ȚUICUÍ, țuicuiesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se țuicări. – Țuică + suf. -ui. DOOM
!țuicuí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă țuicuiésc, imperf. 3 sg. se țuicuiá; conj. prez. 3 să se țuicuiáscă
țuicuise
ȚUICUÍ, țuicuiesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se țuicări. – Țuică + suf. -ui. DOOM
!țuicuí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă țuicuiésc, imperf. 3 sg. se țuicuiá; conj. prez. 3 să se țuicuiáscă
țuicuisem
ȚUICUÍ, țuicuiesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se țuicări. – Țuică + suf. -ui. DOOM
!țuicuí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă țuicuiésc, imperf. 3 sg. se țuicuiá; conj. prez. 3 să se țuicuiáscă
țuicuiseră
ȚUICUÍ, țuicuiesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se țuicări. – Țuică + suf. -ui. DOOM
!țuicuí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă țuicuiésc, imperf. 3 sg. se țuicuiá; conj. prez. 3 să se țuicuiáscă
țuicuiserăm
ȚUICUÍ, țuicuiesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se țuicări. – Țuică + suf. -ui. DOOM
!țuicuí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă țuicuiésc, imperf. 3 sg. se țuicuiá; conj. prez. 3 să se țuicuiáscă
țuicuiserăți
ȚUICUÍ, țuicuiesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se țuicări. – Țuică + suf. -ui. DOOM
!țuicuí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă țuicuiésc, imperf. 3 sg. se țuicuiá; conj. prez. 3 să se țuicuiáscă
țuicuiseși
ȚUICUÍ, țuicuiesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se țuicări. – Țuică + suf. -ui. DOOM
!țuicuí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă țuicuiésc, imperf. 3 sg. se țuicuiá; conj. prez. 3 să se țuicuiáscă
țuicuiseți
ȚUICUÍ, țuicuiesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se țuicări. – Țuică + suf. -ui. DOOM
!țuicuí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă țuicuiésc, imperf. 3 sg. se țuicuiá; conj. prez. 3 să se țuicuiáscă
țuicuit
ȚUICUÍ, țuicuiesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se țuicări. – Țuică + suf. -ui. DOOM
!țuicuí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă țuicuiésc, imperf. 3 sg. se țuicuiá; conj. prez. 3 să se țuicuiáscă
țuicuiși
ȚUICUÍ, țuicuiesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se țuicări. – Țuică + suf. -ui. DOOM
!țuicuí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă țuicuiésc, imperf. 3 sg. se țuicuiá; conj. prez. 3 să se țuicuiáscă
țuicuiți
ȚUICUÍ, țuicuiesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se țuicări. – Țuică + suf. -ui. DOOM
!țuicuí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă țuicuiésc, imperf. 3 sg. se țuicuiá; conj. prez. 3 să se țuicuiáscă
țuiculeana
ȚUICULEÁNĂ, țuiculene, s. f. (Fam.) Țuiculiță. – Țuică + suf. -uleană. DOOM
țuiculeánă (fam.) s. f., g.-d. art. țuiculénei; pl. țuiculéne
țuiculene
ȚUICULEÁNĂ, țuiculene, s. f. (Fam.) Țuiculiță. – Țuică + suf. -uleană. DOOM
țuiculeánă (fam.) s. f., g.-d. art. țuiculénei; pl. țuiculéne
țuiculenei
ȚUICULEÁNĂ, țuiculene, s. f. (Fam.) Țuiculiță. – Țuică + suf. -uleană. DOOM
țuiculeánă (fam.) s. f., g.-d. art. țuiculénei; pl. țuiculéne
țuiculenele
ȚUICULEÁNĂ, țuiculene, s. f. (Fam.) Țuiculiță. – Țuică + suf. -uleană. DOOM
țuiculeánă (fam.) s. f., g.-d. art. țuiculénei; pl. țuiculéne
țuiculenelor
ȚUICULEÁNĂ, țuiculene, s. f. (Fam.) Țuiculiță. – Țuică + suf. -uleană. DOOM
țuiculeánă (fam.) s. f., g.-d. art. țuiculénei; pl. țuiculéne
țuiculița
ȚUICULÍȚĂ, țuiculițe, s. f. Diminutiv al lui țuică; țuiculeană. – Țuică + suf. -uliță. DOOM
țuiculíță s. f., g.-d. art. țuiculíței; pl. țuiculíțe
țuiculițe
ȚUICULÍȚĂ, țuiculițe, s. f. Diminutiv al lui țuică; țuiculeană. – Țuică + suf. -uliță. DOOM
țuiculíță s. f., g.-d. art. țuiculíței; pl. țuiculíțe
țuiculiței
ȚUICULÍȚĂ, țuiculițe, s. f. Diminutiv al lui țuică; țuiculeană. – Țuică + suf. -uliță. DOOM
țuiculíță s. f., g.-d. art. țuiculíței; pl. țuiculíțe
țuiculițele
ȚUICULÍȚĂ, țuiculițe, s. f. Diminutiv al lui țuică; țuiculeană. – Țuică + suf. -uliță. DOOM
țuiculíță s. f., g.-d. art. țuiculíței; pl. țuiculíțe
țuiculițelor
ȚUICULÍȚĂ, țuiculițe, s. f. Diminutiv al lui țuică; țuiculeană. – Țuică + suf. -uliță. DOOM
țuiculíță s. f., g.-d. art. țuiculíței; pl. țuiculíțe
țuicărea
ȚUICĂRÍ, țuicăresc, vb. IV. Refl. (Fam.) A bea țuică, a se cinsti cu țuică; a se țuicui. – Țuică + suf. -ări. DOOM
!țuicărí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă țuicărésc, imperf. 3 sg. se țuicăreá; conj. prez. 3 să se țuicăreáscă
țuicăreai
ȚUICĂRÍ, țuicăresc, vb. IV. Refl. (Fam.) A bea țuică, a se cinsti cu țuică; a se țuicui. – Țuică + suf. -ări. DOOM
!țuicărí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă țuicărésc, imperf. 3 sg. se țuicăreá; conj. prez. 3 să se țuicăreáscă
țuicăreala
ȚUICĂREÁLĂ, țuicăreli, s. f. (Fam.) Faptul de a se țuicări; țuicuială. – Țuicări + suf. -eală. DOOM
țuicăreálă (fam.) s. f., g.-d. art. țuicărélii; pl. țuicăréli
țuicăream
ȚUICĂRÍ, țuicăresc, vb. IV. Refl. (Fam.) A bea țuică, a se cinsti cu țuică; a se țuicui. – Țuică + suf. -ări. DOOM
!țuicărí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă țuicărésc, imperf. 3 sg. se țuicăreá; conj. prez. 3 să se țuicăreáscă
țuicărească
ȚUICĂRÍ, țuicăresc, vb. IV. Refl. (Fam.) A bea țuică, a se cinsti cu țuică; a se țuicui. – Țuică + suf. -ări. DOOM
!țuicărí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă țuicărésc, imperf. 3 sg. se țuicăreá; conj. prez. 3 să se țuicăreáscă
țuicăreau
ȚUICĂRÍ, țuicăresc, vb. IV. Refl. (Fam.) A bea țuică, a se cinsti cu țuică; a se țuicui. – Țuică + suf. -ări. DOOM
!țuicărí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă țuicărésc, imperf. 3 sg. se țuicăreá; conj. prez. 3 să se țuicăreáscă
țuicăreați
ȚUICĂRÍ, țuicăresc, vb. IV. Refl. (Fam.) A bea țuică, a se cinsti cu țuică; a se țuicui. – Țuică + suf. -ări. DOOM
!țuicărí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă țuicărésc, imperf. 3 sg. se țuicăreá; conj. prez. 3 să se țuicăreáscă
țuicăreli
ȚUICĂREÁLĂ, țuicăreli, s. f. (Fam.) Faptul de a se țuicări; țuicuială. – Țuicări + suf. -eală. DOOM
țuicăreálă (fam.) s. f., g.-d. art. țuicărélii; pl. țuicăréli
țuicărelii
ȚUICĂREÁLĂ, țuicăreli, s. f. (Fam.) Faptul de a se țuicări; țuicuială. – Țuicări + suf. -eală. DOOM
țuicăreálă (fam.) s. f., g.-d. art. țuicărélii; pl. țuicăréli
țuicărelile
ȚUICĂREÁLĂ, țuicăreli, s. f. (Fam.) Faptul de a se țuicări; țuicuială. – Țuicări + suf. -eală. DOOM
țuicăreálă (fam.) s. f., g.-d. art. țuicărélii; pl. țuicăréli
țuicărelilor
ȚUICĂREÁLĂ, țuicăreli, s. f. (Fam.) Faptul de a se țuicări; țuicuială. – Țuicări + suf. -eală. DOOM
țuicăreálă (fam.) s. f., g.-d. art. țuicărélii; pl. țuicăréli
țuicăresc
ȚUICĂRÍ, țuicăresc, vb. IV. Refl. (Fam.) A bea țuică, a se cinsti cu țuică; a se țuicui. – Țuică + suf. -ări. DOOM
!țuicărí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă țuicărésc, imperf. 3 sg. se țuicăreá; conj. prez. 3 să se țuicăreáscă
țuicărește
ȚUICĂRÍ, țuicăresc, vb. IV. Refl. (Fam.) A bea țuică, a se cinsti cu țuică; a se țuicui. – Țuică + suf. -ări. DOOM
!țuicărí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă țuicărésc, imperf. 3 sg. se țuicăreá; conj. prez. 3 să se țuicăreáscă
țuicărești
ȚUICĂRÍ, țuicăresc, vb. IV. Refl. (Fam.) A bea țuică, a se cinsti cu țuică; a se țuicui. – Țuică + suf. -ări. DOOM
!țuicărí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă țuicărésc, imperf. 3 sg. se țuicăreá; conj. prez. 3 să se țuicăreáscă
țuicări
ȚUICĂRÍ, țuicăresc, vb. IV. Refl. (Fam.) A bea țuică, a se cinsti cu țuică; a se țuicui. – Țuică + suf. -ări. DOOM
!țuicărí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă țuicărésc, imperf. 3 sg. se țuicăreá; conj. prez. 3 să se țuicăreáscă
țuicăria
ȚUICĂRÍE, țuicării, s. f. Loc (improvizat) unde se servește țuică. – Țuică + suf. -ărie. DOOM
țuicăríe s. f., art. țuicăría, g.-d. art. țuicăríei; pl. țuicăríi, art. țuicăríile
țuicărie
ȚUICĂRÍE, țuicării, s. f. Loc (improvizat) unde se servește țuică. – Țuică + suf. -ărie. DOOM
țuicăríe s. f., art. țuicăría, g.-d. art. țuicăríei; pl. țuicăríi, art. țuicăríile
țuicăriei
ȚUICĂRÍE, țuicării, s. f. Loc (improvizat) unde se servește țuică. – Țuică + suf. -ărie. DOOM
țuicăríe s. f., art. țuicăría, g.-d. art. țuicăríei; pl. țuicăríi, art. țuicăríile
țuicării
ȚUICĂRÍ, țuicăresc, vb. IV. Refl. (Fam.) A bea țuică, a se cinsti cu țuică; a se țuicui. – Țuică + suf. -ări. DOOM
!țuicărí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă țuicărésc, imperf. 3 sg. se țuicăreá; conj. prez. 3 să se țuicăreáscă
țuicării
ȚUICĂRÍE, țuicării, s. f. Loc (improvizat) unde se servește țuică. – Țuică + suf. -ărie. DOOM
țuicăríe s. f., art. țuicăría, g.-d. art. țuicăríei; pl. țuicăríi, art. țuicăríile
țuicăriile
ȚUICĂRÍE, țuicării, s. f. Loc (improvizat) unde se servește țuică. – Țuică + suf. -ărie. DOOM
țuicăríe s. f., art. țuicăría, g.-d. art. țuicăríei; pl. țuicăríi, art. țuicăríile
țuicăriilor
ȚUICĂRÍE, țuicării, s. f. Loc (improvizat) unde se servește țuică. – Țuică + suf. -ărie. DOOM
țuicăríe s. f., art. țuicăría, g.-d. art. țuicăríei; pl. țuicăríi, art. țuicăríile
țuicărim
ȚUICĂRÍ, țuicăresc, vb. IV. Refl. (Fam.) A bea țuică, a se cinsti cu țuică; a se țuicui. – Țuică + suf. -ări. DOOM
!țuicărí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă țuicărésc, imperf. 3 sg. se țuicăreá; conj. prez. 3 să se țuicăreáscă
țuicărind
ȚUICĂRÍ, țuicăresc, vb. IV. Refl. (Fam.) A bea țuică, a se cinsti cu țuică; a se țuicui. – Țuică + suf. -ări. DOOM
!țuicărí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă țuicărésc, imperf. 3 sg. se țuicăreá; conj. prez. 3 să se țuicăreáscă
țuicărire
ȚUICĂRÍ, țuicăresc, vb. IV. Refl. (Fam.) A bea țuică, a se cinsti cu țuică; a se țuicui. – Țuică + suf. -ări. DOOM
!țuicărí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă țuicărésc, imperf. 3 sg. se țuicăreá; conj. prez. 3 să se țuicăreáscă
țuicărire
ȚUICĂRÍ, țuicăresc, vb. IV. Refl. A bea țuică, a se cinsti cu țuică; a se țuicui. – Țuică + suf. -ări.
țuicăriră
ȚUICĂRÍ, țuicăresc, vb. IV. Refl. (Fam.) A bea țuică, a se cinsti cu țuică; a se țuicui. – Țuică + suf. -ări. DOOM
!țuicărí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă țuicărésc, imperf. 3 sg. se țuicăreá; conj. prez. 3 să se țuicăreáscă
țuicărirăm
ȚUICĂRÍ, țuicăresc, vb. IV. Refl. (Fam.) A bea țuică, a se cinsti cu țuică; a se țuicui. – Țuică + suf. -ări. DOOM
!țuicărí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă țuicărésc, imperf. 3 sg. se țuicăreá; conj. prez. 3 să se țuicăreáscă
țuicărirăți
ȚUICĂRÍ, țuicăresc, vb. IV. Refl. (Fam.) A bea țuică, a se cinsti cu țuică; a se țuicui. – Țuică + suf. -ări. DOOM
!țuicărí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă țuicărésc, imperf. 3 sg. se țuicăreá; conj. prez. 3 să se țuicăreáscă
țuicărise
ȚUICĂRÍ, țuicăresc, vb. IV. Refl. (Fam.) A bea țuică, a se cinsti cu țuică; a se țuicui. – Țuică + suf. -ări. DOOM
!țuicărí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă țuicărésc, imperf. 3 sg. se țuicăreá; conj. prez. 3 să se țuicăreáscă
țuicărisem
ȚUICĂRÍ, țuicăresc, vb. IV. Refl. (Fam.) A bea țuică, a se cinsti cu țuică; a se țuicui. – Țuică + suf. -ări. DOOM
!țuicărí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă țuicărésc, imperf. 3 sg. se țuicăreá; conj. prez. 3 să se țuicăreáscă
țuicăriseră
ȚUICĂRÍ, țuicăresc, vb. IV. Refl. (Fam.) A bea țuică, a se cinsti cu țuică; a se țuicui. – Țuică + suf. -ări. DOOM
!țuicărí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă țuicărésc, imperf. 3 sg. se țuicăreá; conj. prez. 3 să se țuicăreáscă
țuicăriserăm
ȚUICĂRÍ, țuicăresc, vb. IV. Refl. (Fam.) A bea țuică, a se cinsti cu țuică; a se țuicui. – Țuică + suf. -ări. DOOM
!țuicărí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă țuicărésc, imperf. 3 sg. se țuicăreá; conj. prez. 3 să se țuicăreáscă
țuicăriserăți
ȚUICĂRÍ, țuicăresc, vb. IV. Refl. (Fam.) A bea țuică, a se cinsti cu țuică; a se țuicui. – Țuică + suf. -ări. DOOM
!țuicărí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă țuicărésc, imperf. 3 sg. se țuicăreá; conj. prez. 3 să se țuicăreáscă
țuicăriseși
ȚUICĂRÍ, țuicăresc, vb. IV. Refl. (Fam.) A bea țuică, a se cinsti cu țuică; a se țuicui. – Țuică + suf. -ări. DOOM
!țuicărí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă țuicărésc, imperf. 3 sg. se țuicăreá; conj. prez. 3 să se țuicăreáscă
țuicăriseți
ȚUICĂRÍ, țuicăresc, vb. IV. Refl. (Fam.) A bea țuică, a se cinsti cu țuică; a se țuicui. – Țuică + suf. -ări. DOOM
!țuicărí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă țuicărésc, imperf. 3 sg. se țuicăreá; conj. prez. 3 să se țuicăreáscă
țuicărit
ȚUICĂRÍ, țuicăresc, vb. IV. Refl. (Fam.) A bea țuică, a se cinsti cu țuică; a se țuicui. – Țuică + suf. -ări. DOOM
!țuicărí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă țuicărésc, imperf. 3 sg. se țuicăreá; conj. prez. 3 să se țuicăreáscă
țuicăriși
ȚUICĂRÍ, țuicăresc, vb. IV. Refl. (Fam.) A bea țuică, a se cinsti cu țuică; a se țuicui. – Țuică + suf. -ări. DOOM
!țuicărí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă țuicărésc, imperf. 3 sg. se țuicăreá; conj. prez. 3 să se țuicăreáscă
țuicăriți
ȚUICĂRÍ, țuicăresc, vb. IV. Refl. (Fam.) A bea țuică, a se cinsti cu țuică; a se țuicui. – Țuică + suf. -ări. DOOM
!țuicărí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă țuicărésc, imperf. 3 sg. se țuicăreá; conj. prez. 3 să se țuicăreáscă
țuischi
țuischi s. invar. (glum.) whisky.
țul
ȚUL interj. v. țu.
țuluc
ȚULÚC, țuluci, s. m. (Reg.) Moț1, ciuf. – Cf. bg. culuf, rom. zuluf. DOOM
țulúc (reg.) s. m., pl. țulúci
țuluci
ȚULÚC, țuluci, s. m. (Reg.) Moț1, ciuf. – Cf. bg. culuf, rom. zuluf. DOOM
țulúc (reg.) s. m., pl. țulúci
țulucii
ȚULÚC, țuluci, s. m. (Reg.) Moț1, ciuf. – Cf. bg. culuf, rom. zuluf. DOOM
țulúc (reg.) s. m., pl. țulúci
țulucilor
ȚULÚC, țuluci, s. m. (Reg.) Moț1, ciuf. – Cf. bg. culuf, rom. zuluf. DOOM
țulúc (reg.) s. m., pl. țulúci
țulucul
ȚULÚC, țuluci, s. m. (Reg.) Moț1, ciuf. – Cf. bg. culuf, rom. zuluf. DOOM
țulúc (reg.) s. m., pl. țulúci
țulucului
ȚULÚC, țuluci, s. m. (Reg.) Moț1, ciuf. – Cf. bg. culuf, rom. zuluf. DOOM
țulúc (reg.) s. m., pl. țulúci
țumburuș
ȚUMBURÚȘ, țumburușe, s. n. Mică proeminență (rotundă) la un obiect. [Pl. și: țumburușuri. – Var.: țâmburúș s. n.] – Et. nec. DOOM
țumburúș s. n., pl. țumburúșe/țumburúșuri
țunchinar
ȚUNCHINÁR, țunchinari, s. m. (Regional) Furcă cu coarnele drepte; furcoi, țăpoi.
țundra
ȚÚNDRĂ, țundre, s. f. (Reg.) Haină țărănească, largă și lungă până la genunchi, făcută din dimie și tivită pe margini și pe la cusături cu găitane; zeghe, suman. – Din magh. condra. DOOM
țúndră (reg.) s. f., g.-d. art. țúndrei; pl. țúndre
țundre
ȚÚNDRĂ, țundre, s. f. (Reg.) Haină țărănească, largă și lungă până la genunchi, făcută din dimie și tivită pe margini și pe la cusături cu găitane; zeghe, suman. – Din magh. condra. DOOM
țúndră (reg.) s. f., g.-d. art. țúndrei; pl. țúndre
țundrei
ȚÚNDRĂ, țundre, s. f. (Reg.) Haină țărănească, largă și lungă până la genunchi, făcută din dimie și tivită pe margini și pe la cusături cu găitane; zeghe, suman. – Din magh. condra. DOOM
țúndră (reg.) s. f., g.-d. art. țúndrei; pl. țúndre
țundrele
ȚÚNDRĂ, țundre, s. f. (Reg.) Haină țărănească, largă și lungă până la genunchi, făcută din dimie și tivită pe margini și pe la cusături cu găitane; zeghe, suman. – Din magh. condra. DOOM
țúndră (reg.) s. f., g.-d. art. țúndrei; pl. țúndre
țundrelor
ȚÚNDRĂ, țundre, s. f. (Reg.) Haină țărănească, largă și lungă până la genunchi, făcută din dimie și tivită pe margini și pe la cusături cu găitane; zeghe, suman. – Din magh. condra. DOOM
țúndră (reg.) s. f., g.-d. art. țúndrei; pl. țúndre
țundrița
ȚUNDRÍȚĂ, țundrițe, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui țundră. – Țundră + suf. -iță. DOOM
țundríță (reg.) s. f., g.-d. art. țundríței; pl. țundríțe
țundrițe
ȚUNDRÍȚĂ, țundrițe, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui țundră. – Țundră + suf. -iță. DOOM
țundríță (reg.) s. f., g.-d. art. țundríței; pl. țundríțe
țundriței
ȚUNDRÍȚĂ, țundrițe, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui țundră. – Țundră + suf. -iță. DOOM
țundríță (reg.) s. f., g.-d. art. țundríței; pl. țundríțe
țundrițele
ȚUNDRÍȚĂ, țundrițe, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui țundră. – Țundră + suf. -iță. DOOM
țundríță (reg.) s. f., g.-d. art. țundríței; pl. țundríțe
țundrițelor
ȚUNDRÍȚĂ, țundrițe, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui țundră. – Țundră + suf. -iță. DOOM
țundríță (reg.) s. f., g.-d. art. țundríței; pl. țundríțe
țup
ȚÚPA interj. v. țop. DOOM
țup/țup-țúp interj.
țupa
ȚÚPA interj. v. țop. DOOM
țup/țup-țúp interj.
țupăi
ȚUPĂÍ vb. IV v. țopăi.
țupăială
ȚUPĂIÁLĂ s. f. v. țopăială.
țupăire
ȚUPĂÍ vb. IV v. țopăi.
țupăit
ȚUPĂÍ vb. IV v. țopăi.
țur
ȚUR interj. (Var.) Zur.
țurană
ȚURÁNĂ, țurane, s. f. (Regional) Coastă de deal stearpă, rîpoasă; corhană. În cale găsiră un cal rîios, alungat de stăpînul său și care păștea pe o țurană. ȘEZ. XXIII 108.
țurca
ȚÚRCĂ1, țurci, s. f. Bețișor ascuțit la ambele capete, cu care se joacă copiii, încercând să-l arunce cât mai departe cu ajutorul altui băț mai lung; jocul la care se folosește acest bețișor. – Cf. ucr., rus. curka. DOOM
țúrcă s. f., g.-d. art. țúrcii; pl. țurci
țurcan
ȚURCÁN, -Ă, țurcani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Rasă de oi cu lâna lungă, aspră și groasă; oaie care face parte din această rasă. 2. Adj. (Despre lână) Lungă, groasă și aspră; (despre oi) cu lâna groasă, lungă și aspră; țurcană. 3. S. f. Țurcă2. – Et. nec. DOOM
țurcán2 (persoană) (rar) s. m., pl. țurcáni
țurcan
ȚURCÁN, -Ă, țurcani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Rasă de oi cu lâna lungă, aspră și groasă; oaie care face parte din această rasă. 2. Adj. (Despre lână) Lungă, groasă și aspră; (despre oi) cu lâna groasă, lungă și aspră; țurcană. 3. S. f. Țurcă2. – Et. nec. DOOM
țurcán2 (persoană) (rar) s. m., pl. țurcáni
țurcana
ȚURCÁN, -Ă, țurcani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Rasă de oi cu lâna lungă, aspră și groasă; oaie care face parte din această rasă. 2. Adj. (Despre lână) Lungă, groasă și aspră; (despre oi) cu lâna groasă, lungă și aspră; țurcană. 3. S. f. Țurcă2. – Et. nec. DOOM
țurcán2 (persoană) (rar) s. m., pl. țurcáni
țurcana
ȚURCÁN, -Ă, țurcani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Rasă de oi cu lâna lungă, aspră și groasă; oaie care face parte din această rasă. 2. Adj. (Despre lână) Lungă, groasă și aspră; (despre oi) cu lâna groasă, lungă și aspră; țurcană. 3. S. f. Țurcă2. – Et. nec. DOOM
țurcán2 (persoană) (rar) s. m., pl. țurcáni
țurcanca
ȚURCÁNCĂ, țurcance, adj., s. f. (Oaie, căciulă) Țurcană. – Țurcan + suf. -că. DOOM
țurcáncă (reg.) adj. f., (oaie, căciulă) s. f., pl. țurcánce
țurcance
ȚURCÁNCĂ, țurcance, adj., s. f. (Oaie, căciulă) Țurcană. – Țurcan + suf. -că. DOOM
țurcáncă (reg.) adj. f., (oaie, căciulă) s. f., pl. țurcánce
țurcancei
ȚURCÁNCĂ, țurcance, adj., s. f. (Oaie, căciulă) Țurcană. – Țurcan + suf. -că. DOOM
țurcáncă (reg.) adj. f., (oaie, căciulă) s. f., pl. țurcánce
țurcancele
ȚURCÁNCĂ, țurcance, adj., s. f. (Oaie, căciulă) Țurcană. – Țurcan + suf. -că. DOOM
țurcáncă (reg.) adj. f., (oaie, căciulă) s. f., pl. țurcánce
țurcancelor
ȚURCÁNCĂ, țurcance, adj., s. f. (Oaie, căciulă) Țurcană. – Țurcan + suf. -că. DOOM
țurcáncă (reg.) adj. f., (oaie, căciulă) s. f., pl. țurcánce
țurcane
ȚURCÁN, -Ă, țurcani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Rasă de oi cu lâna lungă, aspră și groasă; oaie care face parte din această rasă. 2. Adj. (Despre lână) Lungă, groasă și aspră; (despre oi) cu lâna groasă, lungă și aspră; țurcană. 3. S. f. Țurcă2. – Et. nec. DOOM
țurcán2 (persoană) (rar) s. m., pl. țurcáni
țurcane
ȚURCÁN, -Ă, țurcani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Rasă de oi cu lâna lungă, aspră și groasă; oaie care face parte din această rasă. 2. Adj. (Despre lână) Lungă, groasă și aspră; (despre oi) cu lâna groasă, lungă și aspră; țurcană. 3. S. f. Țurcă2. – Et. nec. DOOM
țurcán2 (persoană) (rar) s. m., pl. țurcáni
țurcanei
ȚURCÁN, -Ă, țurcani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Rasă de oi cu lâna lungă, aspră și groasă; oaie care face parte din această rasă. 2. Adj. (Despre lână) Lungă, groasă și aspră; (despre oi) cu lâna groasă, lungă și aspră; țurcană. 3. S. f. Țurcă2. – Et. nec. DOOM
țurcán2 (persoană) (rar) s. m., pl. țurcáni
țurcanei
ȚURCÁN, -Ă, țurcani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Rasă de oi cu lâna lungă, aspră și groasă; oaie care face parte din această rasă. 2. Adj. (Despre lână) Lungă, groasă și aspră; (despre oi) cu lâna groasă, lungă și aspră; țurcană. 3. S. f. Țurcă2. – Et. nec. DOOM
țurcán2 (persoană) (rar) s. m., pl. țurcáni
țurcanele
ȚURCÁN, -Ă, țurcani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Rasă de oi cu lâna lungă, aspră și groasă; oaie care face parte din această rasă. 2. Adj. (Despre lână) Lungă, groasă și aspră; (despre oi) cu lâna groasă, lungă și aspră; țurcană. 3. S. f. Țurcă2. – Et. nec. DOOM
țurcán2 (persoană) (rar) s. m., pl. țurcáni
țurcanele
ȚURCÁN, -Ă, țurcani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Rasă de oi cu lâna lungă, aspră și groasă; oaie care face parte din această rasă. 2. Adj. (Despre lână) Lungă, groasă și aspră; (despre oi) cu lâna groasă, lungă și aspră; țurcană. 3. S. f. Țurcă2. – Et. nec. DOOM
țurcán2 (persoană) (rar) s. m., pl. țurcáni
țurcanelor
ȚURCÁN, -Ă, țurcani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Rasă de oi cu lâna lungă, aspră și groasă; oaie care face parte din această rasă. 2. Adj. (Despre lână) Lungă, groasă și aspră; (despre oi) cu lâna groasă, lungă și aspră; țurcană. 3. S. f. Țurcă2. – Et. nec. DOOM
țurcán2 (persoană) (rar) s. m., pl. țurcáni
țurcanelor
ȚURCÁN, -Ă, țurcani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Rasă de oi cu lâna lungă, aspră și groasă; oaie care face parte din această rasă. 2. Adj. (Despre lână) Lungă, groasă și aspră; (despre oi) cu lâna groasă, lungă și aspră; țurcană. 3. S. f. Țurcă2. – Et. nec. DOOM
țurcán2 (persoană) (rar) s. m., pl. țurcáni
țurcani
ȚURCÁN, -Ă, țurcani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Rasă de oi cu lâna lungă, aspră și groasă; oaie care face parte din această rasă. 2. Adj. (Despre lână) Lungă, groasă și aspră; (despre oi) cu lâna groasă, lungă și aspră; țurcană. 3. S. f. Țurcă2. – Et. nec. DOOM
țurcán2 (persoană) (rar) s. m., pl. țurcáni
țurcani
ȚURCÁN, -Ă, țurcani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Rasă de oi cu lâna lungă, aspră și groasă; oaie care face parte din această rasă. 2. Adj. (Despre lână) Lungă, groasă și aspră; (despre oi) cu lâna groasă, lungă și aspră; țurcană. 3. S. f. Țurcă2. – Et. nec. DOOM
țurcán2 (persoană) (rar) s. m., pl. țurcáni
țurcanii
ȚURCÁN, -Ă, țurcani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Rasă de oi cu lâna lungă, aspră și groasă; oaie care face parte din această rasă. 2. Adj. (Despre lână) Lungă, groasă și aspră; (despre oi) cu lâna groasă, lungă și aspră; țurcană. 3. S. f. Țurcă2. – Et. nec. DOOM
țurcán2 (persoană) (rar) s. m., pl. țurcáni
țurcanii
ȚURCÁN, -Ă, țurcani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Rasă de oi cu lâna lungă, aspră și groasă; oaie care face parte din această rasă. 2. Adj. (Despre lână) Lungă, groasă și aspră; (despre oi) cu lâna groasă, lungă și aspră; țurcană. 3. S. f. Țurcă2. – Et. nec. DOOM
țurcán2 (persoană) (rar) s. m., pl. țurcáni
țurcanilor
ȚURCÁN, -Ă, țurcani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Rasă de oi cu lâna lungă, aspră și groasă; oaie care face parte din această rasă. 2. Adj. (Despre lână) Lungă, groasă și aspră; (despre oi) cu lâna groasă, lungă și aspră; țurcană. 3. S. f. Țurcă2. – Et. nec. DOOM
țurcán2 (persoană) (rar) s. m., pl. țurcáni
țurcanilor
ȚURCÁN, -Ă, țurcani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Rasă de oi cu lâna lungă, aspră și groasă; oaie care face parte din această rasă. 2. Adj. (Despre lână) Lungă, groasă și aspră; (despre oi) cu lâna groasă, lungă și aspră; țurcană. 3. S. f. Țurcă2. – Et. nec. DOOM
țurcán2 (persoană) (rar) s. m., pl. țurcáni
țurcanul
ȚURCÁN, -Ă, țurcani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Rasă de oi cu lâna lungă, aspră și groasă; oaie care face parte din această rasă. 2. Adj. (Despre lână) Lungă, groasă și aspră; (despre oi) cu lâna groasă, lungă și aspră; țurcană. 3. S. f. Țurcă2. – Et. nec. DOOM
țurcán2 (persoană) (rar) s. m., pl. țurcáni
țurcanul
ȚURCÁN, -Ă, țurcani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Rasă de oi cu lâna lungă, aspră și groasă; oaie care face parte din această rasă. 2. Adj. (Despre lână) Lungă, groasă și aspră; (despre oi) cu lâna groasă, lungă și aspră; țurcană. 3. S. f. Țurcă2. – Et. nec. DOOM
țurcán2 (persoană) (rar) s. m., pl. țurcáni
țurcanului
ȚURCÁN, -Ă, țurcani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Rasă de oi cu lâna lungă, aspră și groasă; oaie care face parte din această rasă. 2. Adj. (Despre lână) Lungă, groasă și aspră; (despre oi) cu lâna groasă, lungă și aspră; țurcană. 3. S. f. Țurcă2. – Et. nec. DOOM
țurcán2 (persoană) (rar) s. m., pl. țurcáni
țurcanului
ȚURCÁN, -Ă, țurcani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Rasă de oi cu lâna lungă, aspră și groasă; oaie care face parte din această rasă. 2. Adj. (Despre lână) Lungă, groasă și aspră; (despre oi) cu lâna groasă, lungă și aspră; țurcană. 3. S. f. Țurcă2. – Et. nec. DOOM
țurcán2 (persoană) (rar) s. m., pl. țurcáni
țurcană
ȚURCÁNĂ, țurcane, s. f. Căciulă mare și mițoasâ, din piele de oaie țurcană; țurcă. De sub țurcană cădeau plete mărunte. La TDRG.
țurci
ȚÚRCĂ1, țurci, s. f. Bețișor ascuțit la ambele capete, cu care se joacă copiii, încercând să-l arunce cât mai departe cu ajutorul altui băț mai lung; jocul la care se folosește acest bețișor. – Cf. ucr., rus. curka. DOOM
țúrcă s. f., g.-d. art. țúrcii; pl. țurci
țurcii
ȚÚRCĂ1, țurci, s. f. Bețișor ascuțit la ambele capete, cu care se joacă copiii, încercând să-l arunce cât mai departe cu ajutorul altui băț mai lung; jocul la care se folosește acest bețișor. – Cf. ucr., rus. curka. DOOM
țúrcă s. f., g.-d. art. țúrcii; pl. țurci
țurcile
ȚÚRCĂ1, țurci, s. f. Bețișor ascuțit la ambele capete, cu care se joacă copiii, încercând să-l arunce cât mai departe cu ajutorul altui băț mai lung; jocul la care se folosește acest bețișor. – Cf. ucr., rus. curka. DOOM
țúrcă s. f., g.-d. art. țúrcii; pl. țurci
țurcilor
ȚÚRCĂ1, țurci, s. f. Bețișor ascuțit la ambele capete, cu care se joacă copiii, încercând să-l arunce cât mai departe cu ajutorul altui băț mai lung; jocul la care se folosește acest bețișor. – Cf. ucr., rus. curka. DOOM
țúrcă s. f., g.-d. art. țúrcii; pl. țurci
țurcăneasca
ȚURCĂNÉSC, -EÁSCĂ, țurcănești, adj. (Mai ales despre căciuli) Făcut din blană de oaie țurcană sau din lână țurcană. – Țurcan + suf. -esc. DOOM
țurcănésc adj. m., f. țurcăneáscă; pl. m. și f. țurcănéști
țurcănesc
ȚURCĂNÉSC, -EÁSCĂ, țurcănești, adj. (Mai ales despre căciuli) Făcut din blană de oaie țurcană sau din lână țurcană. – Țurcan + suf. -esc. DOOM
țurcănésc adj. m., f. țurcăneáscă; pl. m. și f. țurcănéști
țurcănescul
ȚURCĂNÉSC, -EÁSCĂ, țurcănești, adj. (Mai ales despre căciuli) Făcut din blană de oaie țurcană sau din lână țurcană. – Țurcan + suf. -esc. DOOM
țurcănésc adj. m., f. țurcăneáscă; pl. m. și f. țurcănéști
țurcănescului
ȚURCĂNÉSC, -EÁSCĂ, țurcănești, adj. (Mai ales despre căciuli) Făcut din blană de oaie țurcană sau din lână țurcană. – Țurcan + suf. -esc. DOOM
țurcănésc adj. m., f. țurcăneáscă; pl. m. și f. țurcănéști
țurcănești
ȚURCĂNÉSC, -EÁSCĂ, țurcănești, adj. (Mai ales despre căciuli) Făcut din blană de oaie țurcană sau din lână țurcană. – Țurcan + suf. -esc. DOOM
țurcănésc adj. m., f. țurcăneáscă; pl. m. și f. țurcănéști
țurcăneștii
ȚURCĂNÉSC, -EÁSCĂ, țurcănești, adj. (Mai ales despre căciuli) Făcut din blană de oaie țurcană sau din lână țurcană. – Țurcan + suf. -esc. DOOM
țurcănésc adj. m., f. țurcăneáscă; pl. m. și f. țurcănéști
țurcăneștile
ȚURCĂNÉSC, -EÁSCĂ, țurcănești, adj. (Mai ales despre căciuli) Făcut din blană de oaie țurcană sau din lână țurcană. – Țurcan + suf. -esc. DOOM
țurcănésc adj. m., f. țurcăneáscă; pl. m. și f. țurcănéști
țurcăneștilor
ȚURCĂNÉSC, -EÁSCĂ, țurcănești, adj. (Mai ales despre căciuli) Făcut din blană de oaie țurcană sau din lână țurcană. – Țurcan + suf. -esc. DOOM
țurcănésc adj. m., f. țurcăneáscă; pl. m. și f. țurcănéști
țurghiuli
țurghiuli, țurghiulesc v. t. a aresta.
țurican
țurican, țuricani s. m. penis.
țurloaie
ȚURLÓI, țurloaie, s. n. (Pop.) 1. Fluierul piciorului; p. ext. partea piciorului de la genunchi în jos. 2. Fiecare dintre tuburile sonore ale cimpoiului. 3. Jgheab, țeavă prin care curge apa (din izvor, din cișmea etc.). 4. Țurțur de gheață. – Et. nec. DOOM
țurlói (pop.) s. n., pl. țurloáie
țurloaiele
ȚURLÓI, țurloaie, s. n. (Pop.) 1. Fluierul piciorului; p. ext. partea piciorului de la genunchi în jos. 2. Fiecare dintre tuburile sonore ale cimpoiului. 3. Jgheab, țeavă prin care curge apa (din izvor, din cișmea etc.). 4. Țurțur de gheață. – Et. nec. DOOM
țurlói (pop.) s. n., pl. țurloáie
țurloaielor
ȚURLÓI, țurloaie, s. n. (Pop.) 1. Fluierul piciorului; p. ext. partea piciorului de la genunchi în jos. 2. Fiecare dintre tuburile sonore ale cimpoiului. 3. Jgheab, țeavă prin care curge apa (din izvor, din cișmea etc.). 4. Țurțur de gheață. – Et. nec. DOOM
țurlói (pop.) s. n., pl. țurloáie
țurloi
ȚURLÓI, țurloaie, s. n. (Pop.) 1. Fluierul piciorului; p. ext. partea piciorului de la genunchi în jos. 2. Fiecare dintre tuburile sonore ale cimpoiului. 3. Jgheab, țeavă prin care curge apa (din izvor, din cișmea etc.). 4. Țurțur de gheață. – Et. nec. DOOM
țurlói (pop.) s. n., pl. țurloáie
țurloiul
ȚURLÓI, țurloaie, s. n. (Pop.) 1. Fluierul piciorului; p. ext. partea piciorului de la genunchi în jos. 2. Fiecare dintre tuburile sonore ale cimpoiului. 3. Jgheab, țeavă prin care curge apa (din izvor, din cișmea etc.). 4. Țurțur de gheață. – Et. nec. DOOM
țurlói (pop.) s. n., pl. țurloáie
țurloiului
ȚURLÓI, țurloaie, s. n. (Pop.) 1. Fluierul piciorului; p. ext. partea piciorului de la genunchi în jos. 2. Fiecare dintre tuburile sonore ale cimpoiului. 3. Jgheab, țeavă prin care curge apa (din izvor, din cișmea etc.). 4. Țurțur de gheață. – Et. nec. DOOM
țurlói (pop.) s. n., pl. țurloáie
țurlui
ȚURLUÍ vb. IV v. țîrlîi.
țurluit
ȚURLUÍT s. n. v. țârlâit.
țurluitură
ȚURLUITÚRĂ s. f. v. țîrlîitură.
țuruc
ȚURÚC interj. (Germanism regional) Strigăt cu care se îndeamnă caii să dea înapoi.
țurăs
țurăs! interj. mare belea!
țurțur
ȚÚRȚUR, țurțuri, s. m. 1. Sloi mic de gheață de formă prelungită și ușor ascuțită spre vârf, care se formează de-a lungul streșinilor sau pe ramuri, prin înghețarea imediată a apei care se scurge. 2. (La pl.) Franjuri. 3. Jgheab prin care curge apa (la fântână). [Var.: țurțure s. m.] – Et. nec. DOOM
țúrțur s. m., pl. țúrțuri
țurțurat
ȚURȚURÁT, -Ă, țurțurați, -te, adj. (Rar) De care atârnă țurțuri, plin de țurțuri, cu țurțuri. – Țurțur + suf. -at. DOOM
țurțurát (rar) adj. m., pl. țurțuráți; f. țurțurátă, pl. țurțuráte
țurțurata
ȚURȚURÁT, -Ă, țurțurați, -te, adj. (Rar) De care atârnă țurțuri, plin de țurțuri, cu țurțuri. – Țurțur + suf. -at. DOOM
țurțurát (rar) adj. m., pl. țurțuráți; f. țurțurátă, pl. țurțuráte
țurțurate
ȚURȚURÁT, -Ă, țurțurați, -te, adj. (Rar) De care atârnă țurțuri, plin de țurțuri, cu țurțuri. – Țurțur + suf. -at. DOOM
țurțurát (rar) adj. m., pl. țurțuráți; f. țurțurátă, pl. țurțuráte
țurțuratei
ȚURȚURÁT, -Ă, țurțurați, -te, adj. (Rar) De care atârnă țurțuri, plin de țurțuri, cu țurțuri. – Țurțur + suf. -at. DOOM
țurțurát (rar) adj. m., pl. țurțuráți; f. țurțurátă, pl. țurțuráte
țurțuratele
ȚURȚURÁT, -Ă, țurțurați, -te, adj. (Rar) De care atârnă țurțuri, plin de țurțuri, cu țurțuri. – Țurțur + suf. -at. DOOM
țurțurát (rar) adj. m., pl. țurțuráți; f. țurțurátă, pl. țurțuráte
țurțuratelor
ȚURȚURÁT, -Ă, țurțurați, -te, adj. (Rar) De care atârnă țurțuri, plin de țurțuri, cu țurțuri. – Țurțur + suf. -at. DOOM
țurțurát (rar) adj. m., pl. țurțuráți; f. țurțurátă, pl. țurțuráte
țurțuratul
ȚURȚURÁT, -Ă, țurțurați, -te, adj. (Rar) De care atârnă țurțuri, plin de țurțuri, cu țurțuri. – Țurțur + suf. -at. DOOM
țurțurát (rar) adj. m., pl. țurțuráți; f. țurțurátă, pl. țurțuráte
țurțuratului
ȚURȚURÁT, -Ă, țurțurați, -te, adj. (Rar) De care atârnă țurțuri, plin de țurțuri, cu țurțuri. – Țurțur + suf. -at. DOOM
țurțurát (rar) adj. m., pl. țurțuráți; f. țurțurátă, pl. țurțuráte
țurțurați
ȚURȚURÁT, -Ă, țurțurați, -te, adj. (Rar) De care atârnă țurțuri, plin de țurțuri, cu țurțuri. – Țurțur + suf. -at. DOOM
țurțurát (rar) adj. m., pl. țurțuráți; f. țurțurátă, pl. țurțuráte
țurțurații
ȚURȚURÁT, -Ă, țurțurați, -te, adj. (Rar) De care atârnă țurțuri, plin de țurțuri, cu țurțuri. – Țurțur + suf. -at. DOOM
țurțurát (rar) adj. m., pl. țurțuráți; f. țurțurátă, pl. țurțuráte
țurțuraților
ȚURȚURÁT, -Ă, țurțurați, -te, adj. (Rar) De care atârnă țurțuri, plin de țurțuri, cu țurțuri. – Țurțur + suf. -at. DOOM
țurțurát (rar) adj. m., pl. țurțuráți; f. țurțurátă, pl. țurțuráte
țurțure
ȚÚRȚUR, țurțuri, s. m. 1. Sloi mic de gheață de formă prelungită și ușor ascuțită spre vârf, care se formează de-a lungul streșinilor sau pe ramuri, prin înghețarea imediată a apei care se scurge. 2. (La pl.) Franjuri. 3. Jgheab prin care curge apa (la fântână). [Var.: țurțure s. m.] – Et. nec. DOOM
țúrțur s. m., pl. țúrțuri
țurțuri
ȚÚRȚUR, țurțuri, s. m. 1. Sloi mic de gheață de formă prelungită și ușor ascuțită spre vârf, care se formează de-a lungul streșinilor sau pe ramuri, prin înghețarea imediată a apei care se scurge. 2. (La pl.) Franjuri. 3. Jgheab prin care curge apa (la fântână). [Var.: țurțure s. m.] – Et. nec. DOOM
țúrțur s. m., pl. țúrțuri
țurțurii
ȚÚRȚUR, țurțuri, s. m. 1. Sloi mic de gheață de formă prelungită și ușor ascuțită spre vârf, care se formează de-a lungul streșinilor sau pe ramuri, prin înghețarea imediată a apei care se scurge. 2. (La pl.) Franjuri. 3. Jgheab prin care curge apa (la fântână). [Var.: țurțure s. m.] – Et. nec. DOOM
țúrțur s. m., pl. țúrțuri
țurțurilor
ȚÚRȚUR, țurțuri, s. m. 1. Sloi mic de gheață de formă prelungită și ușor ascuțită spre vârf, care se formează de-a lungul streșinilor sau pe ramuri, prin înghețarea imediată a apei care se scurge. 2. (La pl.) Franjuri. 3. Jgheab prin care curge apa (la fântână). [Var.: țurțure s. m.] – Et. nec. DOOM
țúrțur s. m., pl. țúrțuri
țurțurul
ȚÚRȚUR, țurțuri, s. m. 1. Sloi mic de gheață de formă prelungită și ușor ascuțită spre vârf, care se formează de-a lungul streșinilor sau pe ramuri, prin înghețarea imediată a apei care se scurge. 2. (La pl.) Franjuri. 3. Jgheab prin care curge apa (la fântână). [Var.: țurțure s. m.] – Et. nec. DOOM
țúrțur s. m., pl. țúrțuri
țurțurului
ȚÚRȚUR, țurțuri, s. m. 1. Sloi mic de gheață de formă prelungită și ușor ascuțită spre vârf, care se formează de-a lungul streșinilor sau pe ramuri, prin înghețarea imediată a apei care se scurge. 2. (La pl.) Franjuri. 3. Jgheab prin care curge apa (la fântână). [Var.: țurțure s. m.] – Et. nec. DOOM
țúrțur s. m., pl. țúrțuri
țuvlic
ȚUVLÍC interj. v. țivlic.
țuzest
țuzest! interj. nu te băga!, nu te amesteca!
țușca
ȚÚȘCĂ2, țuști, s. f. (Reg. și fam.) Ardei mic, iute; ciușcă. ◊ Expr. A se face țușcă = a se îmbăta. – Cf. ciușcă. DOOM
țúșcă (reg., fam.) s. f., g.-d. art. țúștii, pl. țuști
țușcov
ȚUȘCÓV, țușcovi, s. m. Pește migrator, asemănător cu oblețul, dar mai mare decât acesta (Chalcalbumus chalcoides). – Et. nec. DOOM
țușcóv s. m., pl. țușcóvi
țușcovi
ȚUȘCÓV, țușcovi, s. m. Pește migrator, asemănător cu oblețul, dar mai mare decât acesta (Chalcalbumus chalcoides). – Et. nec. DOOM
țușcóv s. m., pl. țușcóvi
țușcovii
ȚUȘCÓV, țușcovi, s. m. Pește migrator, asemănător cu oblețul, dar mai mare decât acesta (Chalcalbumus chalcoides). – Et. nec. DOOM
țușcóv s. m., pl. țușcóvi
țușcovilor
ȚUȘCÓV, țușcovi, s. m. Pește migrator, asemănător cu oblețul, dar mai mare decât acesta (Chalcalbumus chalcoides). – Et. nec. DOOM
țușcóv s. m., pl. țușcóvi
țușcovul
ȚUȘCÓV, țușcovi, s. m. Pește migrator, asemănător cu oblețul, dar mai mare decât acesta (Chalcalbumus chalcoides). – Et. nec. DOOM
țușcóv s. m., pl. țușcóvi
țușcovului
ȚUȘCÓV, țușcovi, s. m. Pește migrator, asemănător cu oblețul, dar mai mare decât acesta (Chalcalbumus chalcoides). – Et. nec. DOOM
țușcóv s. m., pl. țușcóvi
țuști
ȚÚȘCĂ2, țuști, s. f. (Reg. și fam.) Ardei mic, iute; ciușcă. ◊ Expr. A se face țușcă = a se îmbăta. – Cf. ciușcă. DOOM
țúșcă (reg., fam.) s. f., g.-d. art. țúștii, pl. țuști
țuști
ȚUȘTI interj. Cuvânt care sugerează mișcarea bruscă și precipitată a unei ființe care sare, care țâșnește (de) undeva. [Var.: țâști, țâșt interj.] – Onomatopee. DOOM
țuști interj.
țuști
ȚUȘTÍ2, țuștesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A arunca cu repeziciune. Femeia țuștește în cuptor purcelul și găina friptă. ȘEZ. XVII 38.
țuștii
ȚÚȘCĂ2, țuști, s. f. (Reg. și fam.) Ardei mic, iute; ciușcă. ◊ Expr. A se face țușcă = a se îmbăta. – Cf. ciușcă. DOOM
țúșcă (reg., fam.) s. f., g.-d. art. țúștii, pl. țuști
țuștile
ȚÚȘCĂ2, țuști, s. f. (Reg. și fam.) Ardei mic, iute; ciușcă. ◊ Expr. A se face țușcă = a se îmbăta. – Cf. ciușcă. DOOM
țúșcă (reg., fam.) s. f., g.-d. art. țúștii, pl. țuști
țuștilor
ȚÚȘCĂ2, țuști, s. f. (Reg. și fam.) Ardei mic, iute; ciușcă. ◊ Expr. A se face țușcă = a se îmbăta. – Cf. ciușcă. DOOM
țúșcă (reg., fam.) s. f., g.-d. art. țúștii, pl. țuști
țuștire
ȚUȘTÍ2, țuștesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A arunca cu repeziciune. – Din țuști1.
țuștit
ȚUȘTÍ2, țuștesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A arunca cu repeziciune. – Din țuști1.
țuț
ȚUȚ, țuțuri, s. n. (Reg.) 1. Proeminență sau excrescență cărnoasă. 2. (Adverbial; în expr.) A rămâne țuț = a rămâne uluit, mirat peste măsură. – Et. nec. DOOM
țuț (reg.) s. n., pl. țúțuri
țuțer
țuțer, țuțeri s. m. v. țuțăr.
țuțui
ȚUȚÚI, țuțuiuri, s. n. (Reg.) Țugui. [Pl. și: țuțuie] – Cf. țugui. DOOM
țuțúi (reg.) s. n., pl. țuțúiuri/țuțúie
țuțuia
ȚUȚUIÁ, țúțui, vb. I. Refl. (Reg.) A se cocoța. [Pr.: -tu-ia] – Din țuțui. DOOM
!țuțuiá (a se ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 se țúțuie/se țuțuiáză, 1 pl. ne țuțuiém; conj. prez. 3 să se țúțuie/să se țuțuiéze; ger. țuțuíndu-se
țuțuian
ȚUȚUIÁN, țuțuieni, s. m. (Reg.) Cioban ardelean. [Pr.: -țu-ian] – Țuțui + suf. -an. DOOM
țuțuián (reg.) s. m., pl. țuțuiéni
țuțuianca
ȚUȚUIÁNCĂ, țuțuience, s. f. (Reg.) 1. Nevasta unui țuțuian. 2. Art. Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. [Pr.: -țu-ian-] – Țuțuian + suf. -că. DOOM
țuțuiáncă (reg.) s. f., g.-d. art. țuțuiéncei; pl. țuțuiénce
țuțuianul
ȚUȚUIÁN, țuțuieni, s. m. (Reg.) Cioban ardelean. [Pr.: -țu-ian] – Țuțui + suf. -an. DOOM
țuțuián (reg.) s. m., pl. țuțuiéni
țuțuianului
ȚUȚUIÁN, țuțuieni, s. m. (Reg.) Cioban ardelean. [Pr.: -țu-ian] – Țuțui + suf. -an. DOOM
țuțuián (reg.) s. m., pl. țuțuiéni
țuțuience
ȚUȚUIÁNCĂ, țuțuience, s. f. (Reg.) 1. Nevasta unui țuțuian. 2. Art. Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. [Pr.: -țu-ian-] – Țuțuian + suf. -că. DOOM
țuțuiáncă (reg.) s. f., g.-d. art. țuțuiéncei; pl. țuțuiénce
țuțuiencei
ȚUȚUIÁNCĂ, țuțuience, s. f. (Reg.) 1. Nevasta unui țuțuian. 2. Art. Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. [Pr.: -țu-ian-] – Țuțuian + suf. -că. DOOM
țuțuiáncă (reg.) s. f., g.-d. art. țuțuiéncei; pl. țuțuiénce
țuțuiencele
ȚUȚUIÁNCĂ, țuțuience, s. f. (Reg.) 1. Nevasta unui țuțuian. 2. Art. Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. [Pr.: -țu-ian-] – Țuțuian + suf. -că. DOOM
țuțuiáncă (reg.) s. f., g.-d. art. țuțuiéncei; pl. țuțuiénce
țuțuiencelor
ȚUȚUIÁNCĂ, țuțuience, s. f. (Reg.) 1. Nevasta unui țuțuian. 2. Art. Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. [Pr.: -țu-ian-] – Țuțuian + suf. -că. DOOM
țuțuiáncă (reg.) s. f., g.-d. art. țuțuiéncei; pl. țuțuiénce
țuțuieni
ȚUȚUIÁN, țuțuieni, s. m. (Reg.) Cioban ardelean. [Pr.: -țu-ian] – Țuțui + suf. -an. DOOM
țuțuián (reg.) s. m., pl. țuțuiéni
țuțuienii
ȚUȚUIÁN, țuțuieni, s. m. (Reg.) Cioban ardelean. [Pr.: -țu-ian] – Țuțui + suf. -an. DOOM
țuțuián (reg.) s. m., pl. țuțuiéni
țuțuienilor
ȚUȚUIÁN, țuțuieni, s. m. (Reg.) Cioban ardelean. [Pr.: -țu-ian] – Țuțui + suf. -an. DOOM
țuțuián (reg.) s. m., pl. țuțuiéni
țuțuiere
ȚUȚUIÁ, țúțui, vb. I. Refl. A se cocoța. [Pr.: -țu-ia] – Din țuțui.
țuțul
ȚUȚ, țuțuri, s. n. (Reg.) 1. Proeminență sau excrescență cărnoasă. 2. (Adverbial; în expr.) A rămâne țuț = a rămâne uluit, mirat peste măsură. – Et. nec. DOOM
țuț (reg.) s. n., pl. țúțuri
țuțul
ȚÚȚUL, țuțule, s. n. (Regional) Scrînciob.
țuțuluc
ȚUȚULÚC s. n. v. țuluc.
țuțului
ȚUȚ, țuțuri, s. n. (Reg.) 1. Proeminență sau excrescență cărnoasă. 2. (Adverbial; în expr.) A rămâne țuț = a rămâne uluit, mirat peste măsură. – Et. nec. DOOM
țuț (reg.) s. n., pl. țúțuri
țuțur
ȚÚȚUR s. m. v. țurțur.
țuțur
ȚUȚURÁ, țúțur, vb. I. Tranz. (Transilv.) A scutura pe cineva trăgîndu-l de păr sau de urechi. Se apropie de cal, îl țuțură de urechi, luă cerga și o aruncă în căruță. SLAVICI, N. II 4.
țuțura
ȚUȚURÁ, țúțur, vb. I. Tranz. (Transilv.) A scutura pe cineva trăgîndu-l de păr sau de urechi. Se apropie de cal, îl țuțură de urechi, luă cerga și o aruncă în căruță. SLAVICI, N. II 4.
țuțurai
ȚUȚURÁ, țúțur, vb. I. Tranz. (Transilv.) A scutura pe cineva trăgîndu-l de păr sau de urechi. Se apropie de cal, îl țuțură de urechi, luă cerga și o aruncă în căruță. SLAVICI, N. II 4.
țuțuram
ȚUȚURÁ, țúțur, vb. I. Tranz. (Transilv.) A scutura pe cineva trăgîndu-l de păr sau de urechi. Se apropie de cal, îl țuțură de urechi, luă cerga și o aruncă în căruță. SLAVICI, N. II 4.
țuțurare
ȚUȚURÁ, țúțur, vb. I. Tranz. (Transilv.) A scutura pe cineva trăgîndu-l de păr sau de urechi. Se apropie de cal, îl țuțură de urechi, luă cerga și o aruncă în căruță. SLAVICI, N. II 4.
țuțurare
ȚUȚURÁ, țúțur, vb. I. Tranz. (Reg.) A trage pe cineva de păr sau de ureche.
țuțurară
ȚUȚURÁ, țúțur, vb. I. Tranz. (Transilv.) A scutura pe cineva trăgîndu-l de păr sau de urechi. Se apropie de cal, îl țuțură de urechi, luă cerga și o aruncă în căruță. SLAVICI, N. II 4.
țuțurarăm
ȚUȚURÁ, țúțur, vb. I. Tranz. (Transilv.) A scutura pe cineva trăgîndu-l de păr sau de urechi. Se apropie de cal, îl țuțură de urechi, luă cerga și o aruncă în căruță. SLAVICI, N. II 4.
țuțurarăți
ȚUȚURÁ, țúțur, vb. I. Tranz. (Transilv.) A scutura pe cineva trăgîndu-l de păr sau de urechi. Se apropie de cal, îl țuțură de urechi, luă cerga și o aruncă în căruță. SLAVICI, N. II 4.
țuțurase
ȚUȚURÁ, țúțur, vb. I. Tranz. (Transilv.) A scutura pe cineva trăgîndu-l de păr sau de urechi. Se apropie de cal, îl țuțură de urechi, luă cerga și o aruncă în căruță. SLAVICI, N. II 4.
țuțurasem
ȚUȚURÁ, țúțur, vb. I. Tranz. (Transilv.) A scutura pe cineva trăgîndu-l de păr sau de urechi. Se apropie de cal, îl țuțură de urechi, luă cerga și o aruncă în căruță. SLAVICI, N. II 4.
țuțuraseră
ȚUȚURÁ, țúțur, vb. I. Tranz. (Transilv.) A scutura pe cineva trăgîndu-l de păr sau de urechi. Se apropie de cal, îl țuțură de urechi, luă cerga și o aruncă în căruță. SLAVICI, N. II 4.
țuțuraserăm
ȚUȚURÁ, țúțur, vb. I. Tranz. (Transilv.) A scutura pe cineva trăgîndu-l de păr sau de urechi. Se apropie de cal, îl țuțură de urechi, luă cerga și o aruncă în căruță. SLAVICI, N. II 4.
țuțuraserăți
ȚUȚURÁ, țúțur, vb. I. Tranz. (Transilv.) A scutura pe cineva trăgîndu-l de păr sau de urechi. Se apropie de cal, îl țuțură de urechi, luă cerga și o aruncă în căruță. SLAVICI, N. II 4.
țuțuraseși
ȚUȚURÁ, țúțur, vb. I. Tranz. (Transilv.) A scutura pe cineva trăgîndu-l de păr sau de urechi. Se apropie de cal, îl țuțură de urechi, luă cerga și o aruncă în căruță. SLAVICI, N. II 4.
țuțuraseți
ȚUȚURÁ, țúțur, vb. I. Tranz. (Transilv.) A scutura pe cineva trăgîndu-l de păr sau de urechi. Se apropie de cal, îl țuțură de urechi, luă cerga și o aruncă în căruță. SLAVICI, N. II 4.
țuțurat
ȚUȚURÁ, țúțur, vb. I. Tranz. (Transilv.) A scutura pe cineva trăgîndu-l de păr sau de urechi. Se apropie de cal, îl țuțură de urechi, luă cerga și o aruncă în căruță. SLAVICI, N. II 4.
țuțurat
ȚUȚURÁ, țúțur, vb. I. Tranz. (Reg.) A trage pe cineva de păr sau de ureche.
țuțurau
ȚUȚURÁ, țúțur, vb. I. Tranz. (Transilv.) A scutura pe cineva trăgîndu-l de păr sau de urechi. Se apropie de cal, îl țuțură de urechi, luă cerga și o aruncă în căruță. SLAVICI, N. II 4.
țuțurași
ȚUȚURÁ, țúțur, vb. I. Tranz. (Transilv.) A scutura pe cineva trăgîndu-l de păr sau de urechi. Se apropie de cal, îl țuțură de urechi, luă cerga și o aruncă în căruță. SLAVICI, N. II 4.
țuțurați
ȚUȚURÁ, țúțur, vb. I. Tranz. (Transilv.) A scutura pe cineva trăgîndu-l de păr sau de urechi. Se apropie de cal, îl țuțură de urechi, luă cerga și o aruncă în căruță. SLAVICI, N. II 4.
țuțure
ȚUȚURÁ, țúțur, vb. I. Tranz. (Transilv.) A scutura pe cineva trăgîndu-l de păr sau de urechi. Se apropie de cal, îl țuțură de urechi, luă cerga și o aruncă în căruță. SLAVICI, N. II 4.
țuțuri
ȚUȚ, țuțuri, s. n. (Reg.) 1. Proeminență sau excrescență cărnoasă. 2. (Adverbial; în expr.) A rămâne țuț = a rămâne uluit, mirat peste măsură. – Et. nec. DOOM
țuț (reg.) s. n., pl. țúțuri
țuțuri
ȚÚȚUR s. m. v. țurțur.
țuțuri
ȚUȚURÁ, țúțur, vb. I. Tranz. (Transilv.) A scutura pe cineva trăgîndu-l de păr sau de urechi. Se apropie de cal, îl țuțură de urechi, luă cerga și o aruncă în căruță. SLAVICI, N. II 4.
țuțurică
țuțurică, țuțurici s. f. concubină, amantă.
țuțurii
ȚÚȚUR s. m. v. țurțur.
țuțurile
ȚUȚ, țuțuri, s. n. (Reg.) 1. Proeminență sau excrescență cărnoasă. 2. (Adverbial; în expr.) A rămâne țuț = a rămâne uluit, mirat peste măsură. – Et. nec. DOOM
țuț (reg.) s. n., pl. țúțuri
țuțurilor
ȚUȚ, țuțuri, s. n. (Reg.) 1. Proeminență sau excrescență cărnoasă. 2. (Adverbial; în expr.) A rămâne țuț = a rămâne uluit, mirat peste măsură. – Et. nec. DOOM
țuț (reg.) s. n., pl. țúțuri
țuțurilor
ȚÚȚUR s. m. v. țurțur.
țuțuroaie
ȚUȚURÓI, țuțuroaie, s. n. 1. Șiroi1. 2. (Pop.) Robinet. 3. S. n. Cioc2 (2). – Țurțur + suf. -oi. DOOM
țuțurói (pop.) s. n., pl. țuțuroáie
țuțuroaiele
ȚUȚURÓI, țuțuroaie, s. n. 1. Șiroi1. 2. (Pop.) Robinet. 3. S. n. Cioc2 (2). – Țurțur + suf. -oi. DOOM
țuțurói (pop.) s. n., pl. țuțuroáie
țuțuroaielor
ȚUȚURÓI, țuțuroaie, s. n. 1. Șiroi1. 2. (Pop.) Robinet. 3. S. n. Cioc2 (2). – Țurțur + suf. -oi. DOOM
țuțurói (pop.) s. n., pl. țuțuroáie
țuțuroi
ȚUȚURÓI, țuțuroaie, s. n. 1. Șiroi1. 2. (Pop.) Robinet. 3. S. n. Cioc2 (2). – Țurțur + suf. -oi. DOOM
țuțurói (pop.) s. n., pl. țuțuroáie
țuțuroiul
ȚUȚURÓI, țuțuroaie, s. n. 1. Șiroi1. 2. (Pop.) Robinet. 3. S. n. Cioc2 (2). – Țurțur + suf. -oi. DOOM
țuțurói (pop.) s. n., pl. țuțuroáie
țuțuroiului
ȚUȚURÓI, țuțuroaie, s. n. 1. Șiroi1. 2. (Pop.) Robinet. 3. S. n. Cioc2 (2). – Țurțur + suf. -oi. DOOM
țuțurói (pop.) s. n., pl. țuțuroáie
țuțurul
ȚÚȚUR s. m. v. țurțur.
țuțurului
ȚÚȚUR s. m. v. țurțur.
țuțurând
ȚUȚURÁ, țúțur, vb. I. Tranz. (Transilv.) A scutura pe cineva trăgîndu-l de păr sau de urechi. Se apropie de cal, îl țuțură de urechi, luă cerga și o aruncă în căruță. SLAVICI, N. II 4.
țuțurînd
ȚUȚURÁ, țúțur, vb. I. Tranz. (Transilv.) A scutura pe cineva trăgîndu-l de păr sau de urechi. Se apropie de cal, îl țuțură de urechi, luă cerga și o aruncă în căruță. SLAVICI, N. II 4.
țuțăneasca
ȚUȚĂNEÁSCA s. f. art. (Reg.) Numele unui dans popular care se joacă la nunți; melodie după care se execută acest dans. – Et. nec. DOOM
!țuțăneásca (dans) (reg.) s. f. art., neart. țuțăneáscă, g.-d. art. țuțănéștii
țuțănești
ȚUȚĂNEÁSCA s. f. art. (Reg.) Numele unui dans popular care se joacă la nunți; melodie după care se execută acest dans. – Et. nec. DOOM
!țuțăneásca (dans) (reg.) s. f. art., neart. țuțăneáscă, g.-d. art. țuțănéștii
țuțăneștii
ȚUȚĂNEÁSCA s. f. art. (Reg.) Numele unui dans popular care se joacă la nunți; melodie după care se execută acest dans. – Et. nec. DOOM
!țuțăneásca (dans) (reg.) s. f. art., neart. țuțăneáscă, g.-d. art. țuțănéștii
țuțăneștile
ȚUȚĂNEÁSCA s. f. art. (Reg.) Numele unui dans popular care se joacă la nunți; melodie după care se execută acest dans. – Et. nec. DOOM
!țuțăneásca (dans) (reg.) s. f. art., neart. țuțăneáscă, g.-d. art. țuțănéștii
țuțăneștilor
ȚUȚĂNEÁSCA s. f. art. (Reg.) Numele unui dans popular care se joacă la nunți; melodie după care se execută acest dans. – Et. nec. DOOM
!țuțăneásca (dans) (reg.) s. f. art., neart. țuțăneáscă, g.-d. art. țuțănéștii
țuțăr
țuțăr, țuțări s. m. 1. persoană aflată în slujba unui membru al lumii interlope. 2. persoană ușor de manipulat / manevrabilă; om de paie.