ț
Ț, ț, s. m. 1. A douăzeci și cincea literă a alfabetului limbii române. 2. Sunet notat cu această literă (consoană semiocluzivă dentală sonoră. [Pr.: țe, țî. – Pl. și: (1, n.) ț-uri] DOOM
ț2 (sunet) [cit. țî] s. m., pl. ț
ța
ȚA interj. (Repetat) Strigăt cu care se cheamă sau se alungă caprele și oile. – Onomatopee. DOOM
ța-țá v. ța
țac
ȚAC interj. Cuvânt care imită un țăcănit sau zgomotul produs la tăierea unui material (cu foarfecele). ◊ Loc. adv. Țac-pac = repede, cât ai clipi din ochi. – Onomatopee. DOOM
țac-țác v. țac
țache
țache s. invar. (pop.) apelativ adresat unui copil mic.
țachismet
țachismét (-te), s. n. – Un fel de gogoașă. Ngr. τσαϰίσματα, pl. de la τσάϰισμα (Scriban).
țacă
ȚÎȚÁCĂ, țîțace, s. f. (Mold.) Diminutiv al lui țață. Țîțaca noastră Leona avea nevoie să se mînie, să tune și să detune în fiecare zi. SADOVEANU, N. F. 6. Ascultă, Gulița nineacăi; hai, că ne-așteaptă țîțacele. ALECSANDRI, T. 408. – Variantă: țácă s. f.
țafandache
ȚAFANDÁCHE, țafandache, s. m. (Fam.) Tânăr sclifosit și ridicol; fante. – Et. nec. DOOM
țafandáche (fam.) s. m. și f., g.-d. lui țafandáche; pl. țafandáche
țager
țager, țageri s. m. (intl.) polițist.
țagla
ȚÁGLĂ, țagle, s. f. 1. Semifabricat de oțel cu secțiunea dreptunghiulară sau circulară, din care se laminează bare, sârme etc. și din care se forjează sau se ștanțează diferite piese; biletă. 2. Partea ascuțită a unui par, care intră în pământ. ◊ Expr. A rămâne cu ochii țaglă = a rămâne cu ochii țintă, pironiți. – Din germ. Zaggel. DOOM
țáglă (ța-glă) s. f., g.-d. art. țáglei; pl. țágle
țagle
ȚÁGLĂ, țagle, s. f. 1. Semifabricat de oțel cu secțiunea dreptunghiulară sau circulară, din care se laminează bare, sârme etc. și din care se forjează sau se ștanțează diferite piese; biletă. 2. Partea ascuțită a unui par, care intră în pământ. ◊ Expr. A rămâne cu ochii țaglă = a rămâne cu ochii țintă, pironiți. – Din germ. Zaggel. DOOM
țáglă (ța-glă) s. f., g.-d. art. țáglei; pl. țágle
țaglei
ȚÁGLĂ, țagle, s. f. 1. Semifabricat de oțel cu secțiunea dreptunghiulară sau circulară, din care se laminează bare, sârme etc. și din care se forjează sau se ștanțează diferite piese; biletă. 2. Partea ascuțită a unui par, care intră în pământ. ◊ Expr. A rămâne cu ochii țaglă = a rămâne cu ochii țintă, pironiți. – Din germ. Zaggel. DOOM
țáglă (ța-glă) s. f., g.-d. art. țáglei; pl. țágle
țaglele
ȚÁGLĂ, țagle, s. f. 1. Semifabricat de oțel cu secțiunea dreptunghiulară sau circulară, din care se laminează bare, sârme etc. și din care se forjează sau se ștanțează diferite piese; biletă. 2. Partea ascuțită a unui par, care intră în pământ. ◊ Expr. A rămâne cu ochii țaglă = a rămâne cu ochii țintă, pironiți. – Din germ. Zaggel. DOOM
țáglă (ța-glă) s. f., g.-d. art. țáglei; pl. țágle
țaglelor
ȚÁGLĂ, țagle, s. f. 1. Semifabricat de oțel cu secțiunea dreptunghiulară sau circulară, din care se laminează bare, sârme etc. și din care se forjează sau se ștanțează diferite piese; biletă. 2. Partea ascuțită a unui par, care intră în pământ. ◊ Expr. A rămâne cu ochii țaglă = a rămâne cu ochii țintă, pironiți. – Din germ. Zaggel. DOOM
țáglă (ța-glă) s. f., g.-d. art. țáglei; pl. țágle
țagră
țágră (-re), s. f. – Trepied. Probabil din ngr. τσάγρα „cursă”.
țagăr
țágăr (-re), s. n. – (Banat) Arătător de ceas. Germ. Zeiger (Candrea).
țah
ȚAH interj. (Rar; repetat) Cuvânt care imită lătratul câinelui; ham1. – Onomatopee. DOOM
țah-țáh (rar) interj.
țaica
ȚÁICĂ s. f. (Reg.) Țață. – Probabil contaminare între țață și [da]ică. DOOM
țáică2 (persoană) (reg.) s. f., g.-d. art. țáicăi/țáicii/țáichii
țaichii
ȚÁICĂ s. f. (Reg.) Țață. – Probabil contaminare între țață și [da]ică. DOOM
țáică2 (persoană) (reg.) s. f., g.-d. art. țáicăi/țáicii/țáichii
țaici
ȚÁICĂ s. f. (Reg.) Țață. – Probabil contaminare între țață și [da]ică. DOOM
țáică2 (persoană) (reg.) s. f., g.-d. art. țáicăi/țáicii/țáichii
țaicii
ȚÁICĂ s. f. (Reg.) Țață. – Probabil contaminare între țață și [da]ică. DOOM
țáică2 (persoană) (reg.) s. f., g.-d. art. țáicăi/țáicii/țáichii
țaicile
ȚÁICĂ s. f. (Reg.) Țață. – Probabil contaminare între țață și [da]ică. DOOM
țáică2 (persoană) (reg.) s. f., g.-d. art. țáicăi/țáicii/țáichii
țaicilor
ȚÁICĂ s. f. (Reg.) Țață. – Probabil contaminare între țață și [da]ică. DOOM
țáică2 (persoană) (reg.) s. f., g.-d. art. țáicăi/țáicii/țáichii
țaicăi
ȚÁICĂ s. f. (Reg.) Țață. – Probabil contaminare între țață și [da]ică. DOOM
țáică2 (persoană) (reg.) s. f., g.-d. art. țáicăi/țáicii/țáichii
țais
țais I. adj. invar. formidabil, excelent. II. interj. grozav!
țal
ȚAL, țali, s. m. (Înv.) Chelner care încasa costul consumației într-un local public. – Din germ. Zahl [kellner]. DOOM
țal (înv.) s. m., (chelner) pl. țali
țali
ȚAL, țali, s. m. (Înv.) Chelner care încasa costul consumației într-un local public. – Din germ. Zahl [kellner]. DOOM
țal (înv.) s. m., (chelner) pl. țali
țalii
ȚAL, țali, s. m. (Înv.) Chelner care încasa costul consumației într-un local public. – Din germ. Zahl [kellner]. DOOM
țal (înv.) s. m., (chelner) pl. țali
țalilor
ȚAL, țali, s. m. (Înv.) Chelner care încasa costul consumației într-un local public. – Din germ. Zahl [kellner]. DOOM
țal (înv.) s. m., (chelner) pl. țali
țalul
ȚAL, țali, s. m. (Înv.) Chelner care încasa costul consumației într-un local public. – Din germ. Zahl [kellner]. DOOM
țal (înv.) s. m., (chelner) pl. țali
țalului
ȚAL, țali, s. m. (Înv.) Chelner care încasa costul consumației într-un local public. – Din germ. Zahl [kellner]. DOOM
țal (înv.) s. m., (chelner) pl. țali
țambal
ȚAMBÁL, țambale, s. n. Instrument muzical popular de percuție, alcătuit dintr-o cutie de rezonanță de formă trapezoidală, așezată orizontal (pe picioare), prevăzută cu coarde de metal care sunt lovite cu două ciocănele speciale. [Pl. și: țambaluri. – Var.: țimbál s. n., țimbálă s. f.] – Din germ. Zimbel, lat. cymbalum. DOOM
țambál s. n., pl. țambále
țambal
ȚAMBAL, țambale, s. n. Instrument muzical popular de percuție, alcătuit dintr-o cutie de rezonanță de formă trapezoidală, așezată orizontal (pe picioare), prevăzută cu coarde de metal care sunt lovite cu două ciocănele speciale. [Pl. și: țambaluri – Var.: țimbál s. n., țimbálă s. f.] – Din germ. Zimbal, lat. cymbalum.
țambalagii
ȚAMBALAGÍU, țambalagii, s. m. Muzicant care cântă la țambal. – Țambal + suf. -agiu. DOOM
țambalagíu s. m., art. țambalagíul; pl. țambalagíi, art. țambalagíii (-gi-ii)
țambalagiii
ȚAMBALAGÍU, țambalagii, s. m. Muzicant care cântă la țambal. – Țambal + suf. -agiu. DOOM
țambalagíu s. m., art. țambalagíul; pl. țambalagíi, art. țambalagíii (-gi-ii)
țambalagiilor
ȚAMBALAGÍU, țambalagii, s. m. Muzicant care cântă la țambal. – Țambal + suf. -agiu. DOOM
țambalagíu s. m., art. țambalagíul; pl. țambalagíi, art. țambalagíii (-gi-ii)
țambalagiu
ȚAMBALAGÍU, țambalagii, s. m. Muzicant care cântă la țambal. – Țambal + suf. -agiu. DOOM
țambalagíu s. m., art. țambalagíul; pl. țambalagíi, art. țambalagíii (-gi-ii)
țambalagiul
ȚAMBALAGÍU, țambalagii, s. m. Muzicant care cântă la țambal. – Țambal + suf. -agiu. DOOM
țambalagíu s. m., art. țambalagíul; pl. țambalagíi, art. țambalagíii (-gi-ii)
țambalagiului
ȚAMBALAGÍU, țambalagii, s. m. Muzicant care cântă la țambal. – Țambal + suf. -agiu. DOOM
țambalagíu s. m., art. țambalagíul; pl. țambalagíi, art. țambalagíii (-gi-ii)
țambale
ȚAMBÁL, țambale, s. n. Instrument muzical popular de percuție, alcătuit dintr-o cutie de rezonanță de formă trapezoidală, așezată orizontal (pe picioare), prevăzută cu coarde de metal care sunt lovite cu două ciocănele speciale. [Pl. și: țambaluri. – Var.: țimbál s. n., țimbálă s. f.] – Din germ. Zimbel, lat. cymbalum. DOOM
țambál s. n., pl. țambále
țambale
țambale s. n. pl. (stud.) picioare subțiri.
țambalele
ȚAMBÁL, țambale, s. n. Instrument muzical popular de percuție, alcătuit dintr-o cutie de rezonanță de formă trapezoidală, așezată orizontal (pe picioare), prevăzută cu coarde de metal care sunt lovite cu două ciocănele speciale. [Pl. și: țambaluri. – Var.: țimbál s. n., țimbálă s. f.] – Din germ. Zimbel, lat. cymbalum. DOOM
țambál s. n., pl. țambále
țambalelor
ȚAMBÁL, țambale, s. n. Instrument muzical popular de percuție, alcătuit dintr-o cutie de rezonanță de formă trapezoidală, așezată orizontal (pe picioare), prevăzută cu coarde de metal care sunt lovite cu două ciocănele speciale. [Pl. și: țambaluri. – Var.: țimbál s. n., țimbálă s. f.] – Din germ. Zimbel, lat. cymbalum. DOOM
țambál s. n., pl. țambále
țambalist
ȚAMBALÍST, țambaliști, s. m. Țambalagiu. – Țambal + suf. -ist.
țambalistul
ȚAMBALÍST, țambaliști, s. m. Țambalagiu. – Țambal + suf. -ist.
țambalistului
ȚAMBALÍST, țambaliști, s. m. Țambalagiu. – Țambal + suf. -ist.
țambaliști
ȚAMBALÍST, țambaliști, s. m. Țambalagiu. – Țambal + suf. -ist.
țambaliștii
ȚAMBALÍST, țambaliști, s. m. Țambalagiu. – Țambal + suf. -ist.
țambaliștilor
ȚAMBALÍST, țambaliști, s. m. Țambalagiu. – Țambal + suf. -ist.
țambalul
ȚAMBÁL, țambale, s. n. Instrument muzical popular de percuție, alcătuit dintr-o cutie de rezonanță de formă trapezoidală, așezată orizontal (pe picioare), prevăzută cu coarde de metal care sunt lovite cu două ciocănele speciale. [Pl. și: țambaluri. – Var.: țimbál s. n., țimbálă s. f.] – Din germ. Zimbel, lat. cymbalum. DOOM
țambál s. n., pl. țambále
țambalului
ȚAMBÁL, țambale, s. n. Instrument muzical popular de percuție, alcătuit dintr-o cutie de rezonanță de formă trapezoidală, așezată orizontal (pe picioare), prevăzută cu coarde de metal care sunt lovite cu două ciocănele speciale. [Pl. și: țambaluri. – Var.: țimbál s. n., țimbálă s. f.] – Din germ. Zimbel, lat. cymbalum. DOOM
țambál s. n., pl. țambále
țambra
ȚÁMBRĂ, țambre, s. f. Construcție de lemn care căptușește pereții unei galerii de mină sau ai unei fântâni. – Din pol. cembra. DOOM
țámbră s. f., g.-d. art. țámbrei; pl. țámbre
țambre
ȚÁMBRĂ, țambre, s. f. Construcție de lemn care căptușește pereții unei galerii de mină sau ai unei fântâni. – Din pol. cembra. DOOM
țámbră s. f., g.-d. art. țámbrei; pl. țámbre
țambrei
ȚÁMBRĂ, țambre, s. f. Construcție de lemn care căptușește pereții unei galerii de mină sau ai unei fântâni. – Din pol. cembra. DOOM
țámbră s. f., g.-d. art. țámbrei; pl. țámbre
țambrele
ȚÁMBRĂ, țambre, s. f. Construcție de lemn care căptușește pereții unei galerii de mină sau ai unei fântâni. – Din pol. cembra. DOOM
țámbră s. f., g.-d. art. țámbrei; pl. țámbre
țambrelor
ȚÁMBRĂ, țambre, s. f. Construcție de lemn care căptușește pereții unei galerii de mină sau ai unei fântâni. – Din pol. cembra. DOOM
țámbră s. f., g.-d. art. țámbrei; pl. țámbre
țanc
ȚANC2, (2) țancuri, s. n. 1. (În loc. adv.) La țanc = la timp, la momentul potrivit. 2. (Reg.) Bețișor cu mai multe crestături, cu care se măsoară laptele la stână sau țuica în cazan. – Et. nec. DOOM
țanc2 (reg.) s. n., pl. țáncuri
țancul
ȚANC2, (2) țancuri, s. n. 1. (În loc. adv.) La țanc = la timp, la momentul potrivit. 2. (Reg.) Bețișor cu mai multe crestături, cu care se măsoară laptele la stână sau țuica în cazan. – Et. nec. DOOM
țanc2 (reg.) s. n., pl. țáncuri
țancului
ȚANC2, (2) țancuri, s. n. 1. (În loc. adv.) La țanc = la timp, la momentul potrivit. 2. (Reg.) Bețișor cu mai multe crestături, cu care se măsoară laptele la stână sau țuica în cazan. – Et. nec. DOOM
țanc2 (reg.) s. n., pl. țáncuri
țancuri
ȚANC2, (2) țancuri, s. n. 1. (În loc. adv.) La țanc = la timp, la momentul potrivit. 2. (Reg.) Bețișor cu mai multe crestături, cu care se măsoară laptele la stână sau țuica în cazan. – Et. nec. DOOM
țanc2 (reg.) s. n., pl. țáncuri
țancurile
ȚANC2, (2) țancuri, s. n. 1. (În loc. adv.) La țanc = la timp, la momentul potrivit. 2. (Reg.) Bețișor cu mai multe crestături, cu care se măsoară laptele la stână sau țuica în cazan. – Et. nec. DOOM
țanc2 (reg.) s. n., pl. țáncuri
țancurilor
ȚANC2, (2) țancuri, s. n. 1. (În loc. adv.) La țanc = la timp, la momentul potrivit. 2. (Reg.) Bețișor cu mai multe crestături, cu care se măsoară laptele la stână sau țuica în cazan. – Et. nec. DOOM
țanc2 (reg.) s. n., pl. țáncuri
țandură
ȚẤNDĂRĂ s. f. v. țandără. DOOM
țándără s. f., g.-d. art. țắndării; pl. țắndări
țandăra
ȚẤNDĂRĂ s. f. v. țandără. DOOM
țándără s. f., g.-d. art. țắndării; pl. țắndări
țanțoș
ȚÁNȚOȘ, -Ă, țanțoși, -e, adj. Semeț, mândru, îngâmfat, fudul; arogant. – Et. nec. DOOM
țánțoș adj. m., pl. țánțoși; f. țánțoșă, art. țánțoșa, pl. țánțoșe
țanțoșa
ȚÁNȚOȘ, -Ă, țanțoși, -e, adj. Semeț, mândru, îngâmfat, fudul; arogant. – Et. nec. DOOM
țánțoș adj. m., pl. țánțoși; f. țánțoșă, art. țánțoșa, pl. țánțoșe
țanțoșe
ȚÁNȚOȘ, -Ă, țanțoși, -e, adj. Semeț, mândru, îngâmfat, fudul; arogant. – Et. nec. DOOM
țánțoș adj. m., pl. țánțoși; f. țánțoșă, art. țánțoșa, pl. țánțoșe
țanțoșei
ȚÁNȚOȘ, -Ă, țanțoși, -e, adj. Semeț, mândru, îngâmfat, fudul; arogant. – Et. nec. DOOM
țánțoș adj. m., pl. țánțoși; f. țánțoșă, art. țánțoșa, pl. țánțoșe
țanțoșele
ȚÁNȚOȘ, -Ă, țanțoși, -e, adj. Semeț, mândru, îngâmfat, fudul; arogant. – Et. nec. DOOM
țánțoș adj. m., pl. țánțoși; f. țánțoșă, art. țánțoșa, pl. țánțoșe
țanțoșelor
ȚÁNȚOȘ, -Ă, țanțoși, -e, adj. Semeț, mândru, îngâmfat, fudul; arogant. – Et. nec. DOOM
țánțoș adj. m., pl. țánțoși; f. țánțoșă, art. țánțoșa, pl. țánțoșe
țanțoși
ȚÁNȚOȘ, -Ă, țanțoși, -e, adj. Semeț, mândru, îngâmfat, fudul; arogant. – Et. nec. DOOM
țánțoș adj. m., pl. țánțoși; f. țánțoșă, art. țánțoșa, pl. țánțoșe
țanțoșia
ȚANȚOȘÍE s. f. (Rar) Mândrie, semeție, îngâmfare, fudulie. – Țanțoș + suf. -ie.
țanțoșie
ȚANȚOȘÍE s. f. (Rar) Mândrie, semeție, îngâmfare, fudulie. – Țanțoș + suf. -ie.
țanțoșiei
ȚANȚOȘÍE s. f. (Rar) Mândrie, semeție, îngâmfare, fudulie. – Țanțoș + suf. -ie.
țanțoșii
ȚÁNȚOȘ, -Ă, țanțoși, -e, adj. Semeț, mândru, îngâmfat, fudul; arogant. – Et. nec. DOOM
țánțoș adj. m., pl. țánțoși; f. țánțoșă, art. țánțoșa, pl. țánțoșe
țanțoșii
ȚANȚOȘÍE s. f. (Rar) Mândrie, semeție, îngâmfare, fudulie. – Țanțoș + suf. -ie.
țanțoșilor
ȚÁNȚOȘ, -Ă, țanțoși, -e, adj. Semeț, mândru, îngâmfat, fudul; arogant. – Et. nec. DOOM
țánțoș adj. m., pl. țánțoși; f. țánțoșă, art. țánțoșa, pl. țánțoșe
țanțoșul
ȚÁNȚOȘ, -Ă, țanțoși, -e, adj. Semeț, mândru, îngâmfat, fudul; arogant. – Et. nec. DOOM
țánțoș adj. m., pl. țánțoși; f. țánțoșă, art. țánțoșa, pl. țánțoșe
țanțoșului
ȚÁNȚOȘ, -Ă, țanțoși, -e, adj. Semeț, mândru, îngâmfat, fudul; arogant. – Et. nec. DOOM
țánțoș adj. m., pl. țánțoși; f. țánțoșă, art. țánțoșa, pl. țánțoșe
țanțuș
ȚÁNȚUȘ, -Ă adj. v. țanțoș.
țap
ȚAP, țapi, s. m. 1. Masculul caprei domestice, al caprei negre și al căprioarei. ◊ Țap ispășitor = a) (în Vechiul Testament) țap (1) pe care marele preot îl încărca la sărbătoarea ispășirii cu toate păcatele neamului lui Israel și care era apoi alungat în deșert; b) fig. persoană asupra căreia se aruncă vina pentru greșelile altora. ◊ Expr. A sta ca un țap logodit = a sta țeapăn, prostit, aiurit. 2. Pahar special de bere, cu toartă, având capacitatea de 300 ml; conținutul unui astfel de pahar. 3. (Art.) Numele unei constelații în care intră Soarele la solstițiul de iarnă. – Cf. alb. cap, cjap, sb. cap. DOOM
țápul (constelație) (pop.) s. propriu m.
țapap
ȚAPÁP, țapape, s. n. Parâmă înfășurată pe arborada unei nave, pentru a susține pe marinarii care lucrează la pânze. – Et. nec.
țapape
ȚAPÁP, țapape, s. n. Parâmă înfășurată pe arborada unei nave, pentru a susține pe marinarii care lucrează la pânze. – Et. nec.
țapapele
ȚAPÁP, țapape, s. n. Parâmă înfășurată pe arborada unei nave, pentru a susține pe marinarii care lucrează la pânze. – Et. nec.
țapapelor
ȚAPÁP, țapape, s. n. Parâmă înfășurată pe arborada unei nave, pentru a susține pe marinarii care lucrează la pânze. – Et. nec.
țapapul
ȚAPÁP, țapape, s. n. Parâmă înfășurată pe arborada unei nave, pentru a susține pe marinarii care lucrează la pânze. – Et. nec.
țapapului
ȚAPÁP, țapape, s. n. Parâmă înfășurată pe arborada unei nave, pentru a susține pe marinarii care lucrează la pânze. – Et. nec.
țaparliu
țaparliu, -ie țaparlii s. m., s. f., adj. (individ) nebun, smintit.
țapi
ȚAP, țapi, s. m. 1. Masculul caprei domestice, al caprei negre și al căprioarei. ◊ Țap ispășitor = a) (în Vechiul Testament) țap (1) pe care marele preot îl încărca la sărbătoarea ispășirii cu toate păcatele neamului lui Israel și care era apoi alungat în deșert; b) fig. persoană asupra căreia se aruncă vina pentru greșelile altora. ◊ Expr. A sta ca un țap logodit = a sta țeapăn, prostit, aiurit. 2. Pahar special de bere, cu toartă, având capacitatea de 300 ml; conținutul unui astfel de pahar. 3. (Art.) Numele unei constelații în care intră Soarele la solstițiul de iarnă. – Cf. alb. cap, cjap, sb. cap. DOOM
țápul (constelație) (pop.) s. propriu m.
țapii
ȚAP, țapi, s. m. 1. Masculul caprei domestice, al caprei negre și al căprioarei. ◊ Țap ispășitor = a) (în Vechiul Testament) țap (1) pe care marele preot îl încărca la sărbătoarea ispășirii cu toate păcatele neamului lui Israel și care era apoi alungat în deșert; b) fig. persoană asupra căreia se aruncă vina pentru greșelile altora. ◊ Expr. A sta ca un țap logodit = a sta țeapăn, prostit, aiurit. 2. Pahar special de bere, cu toartă, având capacitatea de 300 ml; conținutul unui astfel de pahar. 3. (Art.) Numele unei constelații în care intră Soarele la solstițiul de iarnă. – Cf. alb. cap, cjap, sb. cap. DOOM
țápul (constelație) (pop.) s. propriu m.
țapilor
ȚAP, țapi, s. m. 1. Masculul caprei domestice, al caprei negre și al căprioarei. ◊ Țap ispășitor = a) (în Vechiul Testament) țap (1) pe care marele preot îl încărca la sărbătoarea ispășirii cu toate păcatele neamului lui Israel și care era apoi alungat în deșert; b) fig. persoană asupra căreia se aruncă vina pentru greșelile altora. ◊ Expr. A sta ca un țap logodit = a sta țeapăn, prostit, aiurit. 2. Pahar special de bere, cu toartă, având capacitatea de 300 ml; conținutul unui astfel de pahar. 3. (Art.) Numele unei constelații în care intră Soarele la solstițiul de iarnă. – Cf. alb. cap, cjap, sb. cap. DOOM
țápul (constelație) (pop.) s. propriu m.
țapin
ȚAPÍNĂ, țapine, s. f. Unealtă formată dintr-o cange de oțel fixată într-o coadă de lemn, folosită la manevrarea buștenilor. [Var.: (reg.) țapín s. n.] – Et. nec. DOOM
țapínă s. f., g.-d. art. țapínei; pl. țapíne
țapina
ȚAPÍNĂ, țapine, s. f. Unealtă formată dintr-o cange de oțel fixată într-o coadă de lemn, folosită la manevrarea buștenilor. [Var.: (reg.) țapín s. n.] – Et. nec. DOOM
țapínă s. f., g.-d. art. țapínei; pl. țapíne
țapinar
ȚAPINÁR, țapinari, s. m. Muncitor care manevrează buștenii cu țapina. – Țapină + suf. -ar. DOOM
țapinár s. m., pl. țapinári
țapinari
ȚAPINÁR, țapinari, s. m. Muncitor care manevrează buștenii cu țapina. – Țapină + suf. -ar. DOOM
țapinár s. m., pl. țapinári
țapinarii
ȚAPINÁR, țapinari, s. m. Muncitor care manevrează buștenii cu țapina. – Țapină + suf. -ar. DOOM
țapinár s. m., pl. țapinári
țapinarilor
ȚAPINÁR, țapinari, s. m. Muncitor care manevrează buștenii cu țapina. – Țapină + suf. -ar. DOOM
țapinár s. m., pl. țapinári
țapinarul
ȚAPINÁR, țapinari, s. m. Muncitor care manevrează buștenii cu țapina. – Țapină + suf. -ar. DOOM
țapinár s. m., pl. țapinári
țapinarului
ȚAPINÁR, țapinari, s. m. Muncitor care manevrează buștenii cu țapina. – Țapină + suf. -ar. DOOM
țapinár s. m., pl. țapinári
țapine
ȚAPÍNĂ, țapine, s. f. Unealtă formată dintr-o cange de oțel fixată într-o coadă de lemn, folosită la manevrarea buștenilor. [Var.: (reg.) țapín s. n.] – Et. nec. DOOM
țapínă s. f., g.-d. art. țapínei; pl. țapíne
țapinei
ȚAPÍNĂ, țapine, s. f. Unealtă formată dintr-o cange de oțel fixată într-o coadă de lemn, folosită la manevrarea buștenilor. [Var.: (reg.) țapín s. n.] – Et. nec. DOOM
țapínă s. f., g.-d. art. țapínei; pl. țapíne
țapinele
ȚAPÍNĂ, țapine, s. f. Unealtă formată dintr-o cange de oțel fixată într-o coadă de lemn, folosită la manevrarea buștenilor. [Var.: (reg.) țapín s. n.] – Et. nec. DOOM
țapínă s. f., g.-d. art. țapínei; pl. țapíne
țapinelor
ȚAPÍNĂ, țapine, s. f. Unealtă formată dintr-o cange de oțel fixată într-o coadă de lemn, folosită la manevrarea buștenilor. [Var.: (reg.) țapín s. n.] – Et. nec. DOOM
țapínă s. f., g.-d. art. țapínei; pl. țapíne
țapoș
ȚÁPOȘ, -Ă, țapoși, -e, adj. (Reg., despre coarnele vitelor) Drept și ridicat în sus; (despre vite) cu coarnele drepte și ridicate în sus. – Cf. țap. DOOM
țápoș (reg.) adj. m., pl. țápoși; f. țápoșă, pl. țápoșe
țapoșa
ȚÁPOȘ, -Ă, țapoși, -e, adj. (Reg., despre coarnele vitelor) Drept și ridicat în sus; (despre vite) cu coarnele drepte și ridicate în sus. – Cf. țap. DOOM
țápoș (reg.) adj. m., pl. țápoși; f. țápoșă, pl. țápoșe
țapoșe
ȚÁPOȘ, -Ă, țapoși, -e, adj. (Reg., despre coarnele vitelor) Drept și ridicat în sus; (despre vite) cu coarnele drepte și ridicate în sus. – Cf. țap. DOOM
țápoș (reg.) adj. m., pl. țápoși; f. țápoșă, pl. țápoșe
țapoșei
ȚÁPOȘ, -Ă, țapoși, -e, adj. (Reg., despre coarnele vitelor) Drept și ridicat în sus; (despre vite) cu coarnele drepte și ridicate în sus. – Cf. țap. DOOM
țápoș (reg.) adj. m., pl. țápoși; f. țápoșă, pl. țápoșe
țapoșele
ȚÁPOȘ, -Ă, țapoși, -e, adj. (Reg., despre coarnele vitelor) Drept și ridicat în sus; (despre vite) cu coarnele drepte și ridicate în sus. – Cf. țap. DOOM
țápoș (reg.) adj. m., pl. țápoși; f. țápoșă, pl. țápoșe
țapoșelor
ȚÁPOȘ, -Ă, țapoși, -e, adj. (Reg., despre coarnele vitelor) Drept și ridicat în sus; (despre vite) cu coarnele drepte și ridicate în sus. – Cf. țap. DOOM
țápoș (reg.) adj. m., pl. țápoși; f. țápoșă, pl. țápoșe
țapoși
ȚÁPOȘ, -Ă, țapoși, -e, adj. (Reg., despre coarnele vitelor) Drept și ridicat în sus; (despre vite) cu coarnele drepte și ridicate în sus. – Cf. țap. DOOM
țápoș (reg.) adj. m., pl. țápoși; f. țápoșă, pl. țápoșe
țapoșii
ȚÁPOȘ, -Ă, țapoși, -e, adj. (Reg., despre coarnele vitelor) Drept și ridicat în sus; (despre vite) cu coarnele drepte și ridicate în sus. – Cf. țap. DOOM
țápoș (reg.) adj. m., pl. țápoși; f. țápoșă, pl. țápoșe
țapoșilor
ȚÁPOȘ, -Ă, țapoși, -e, adj. (Reg., despre coarnele vitelor) Drept și ridicat în sus; (despre vite) cu coarnele drepte și ridicate în sus. – Cf. țap. DOOM
țápoș (reg.) adj. m., pl. țápoși; f. țápoșă, pl. țápoșe
țapoșul
ȚÁPOȘ, -Ă, țapoși, -e, adj. (Reg., despre coarnele vitelor) Drept și ridicat în sus; (despre vite) cu coarnele drepte și ridicate în sus. – Cf. țap. DOOM
țápoș (reg.) adj. m., pl. țápoși; f. țápoșă, pl. țápoșe
țapoșului
ȚÁPOȘ, -Ă, țapoși, -e, adj. (Reg., despre coarnele vitelor) Drept și ridicat în sus; (despre vite) cu coarnele drepte și ridicate în sus. – Cf. țap. DOOM
țápoș (reg.) adj. m., pl. țápoși; f. țápoșă, pl. țápoșe
țapul
ȚAP, țapi, s. m. 1. Masculul caprei domestice, al caprei negre și al căprioarei. ◊ Țap ispășitor = a) (în Vechiul Testament) țap (1) pe care marele preot îl încărca la sărbătoarea ispășirii cu toate păcatele neamului lui Israel și care era apoi alungat în deșert; b) fig. persoană asupra căreia se aruncă vina pentru greșelile altora. ◊ Expr. A sta ca un țap logodit = a sta țeapăn, prostit, aiurit. 2. Pahar special de bere, cu toartă, având capacitatea de 300 ml; conținutul unui astfel de pahar. 3. (Art.) Numele unei constelații în care intră Soarele la solstițiul de iarnă. – Cf. alb. cap, cjap, sb. cap. DOOM
țápul (constelație) (pop.) s. propriu m.
țapului
ȚAP, țapi, s. m. 1. Masculul caprei domestice, al caprei negre și al căprioarei. ◊ Țap ispășitor = a) (în Vechiul Testament) țap (1) pe care marele preot îl încărca la sărbătoarea ispășirii cu toate păcatele neamului lui Israel și care era apoi alungat în deșert; b) fig. persoană asupra căreia se aruncă vina pentru greșelile altora. ◊ Expr. A sta ca un țap logodit = a sta țeapăn, prostit, aiurit. 2. Pahar special de bere, cu toartă, având capacitatea de 300 ml; conținutul unui astfel de pahar. 3. (Art.) Numele unei constelații în care intră Soarele la solstițiul de iarnă. – Cf. alb. cap, cjap, sb. cap. DOOM
țápul (constelație) (pop.) s. propriu m.
țar
ȚAR, țari, s. m. (în Evul Mediu și în epoca modernă, la bulgari, sârbi și ruși) Titlu dat monarhului; persoană care purta acest titlu. – Din rus. țar. DOOM
țar s. m., pl. țari
țara
ȚEÁRĂ s. f. v. țară. DOOM
țáră s. f., g.-d. art. țắrii; pl. țări
țarap
ȚARÁP, țarape, s. n. Parîmă înfășurată pe vergelele pînzelor arboradei unei nave și pe care stau marinarii cînd lucrează la pînze.
țarat
ȚARÁT, țarate, s. n. Stat cârmuit de un țar. – Țar + suf. -at. DOOM
țarát s. n., pl. țaráte
țarate
ȚARÁT, țarate, s. n. Stat cârmuit de un țar. – Țar + suf. -at. DOOM
țarát s. n., pl. țaráte
țaratele
ȚARÁT, țarate, s. n. Stat cârmuit de un țar. – Țar + suf. -at. DOOM
țarát s. n., pl. țaráte
țaratelor
ȚARÁT, țarate, s. n. Stat cârmuit de un țar. – Țar + suf. -at. DOOM
țarát s. n., pl. țaráte
țaratul
ȚARÁT, țarate, s. n. Stat cârmuit de un țar. – Țar + suf. -at. DOOM
țarát s. n., pl. țaráte
țaratului
ȚARÁT, țarate, s. n. Stat cârmuit de un țar. – Țar + suf. -at. DOOM
țarát s. n., pl. țaráte
țarc
ȚARC, țarcuri, s. n. 1. Loc îngrădit (uneori acoperit), unde se adăpostesc sau se închid oile, vitele etc.; ocol. 2. Îngrăditură, gard de nuiele, de spini etc. făcute în jurul unei clăi de fân pentru a o feri de vite; p. ext. suprafața împrejmuită cu acest gard. 3. Mică îngrăditură făcută din stinghii, în care sunt ținuți copiii mici când încep să umble, pentru a li se limita spațiul de deplasare. 4. Numele unui joc de copii. – Cf. alb. cark, gr. tsárkos. DOOM
țarc s. n., pl. țárcuri
țarca
ȚÁRCĂ, țărci, s. f. 1. (Ornit.; pop. și reg.) Coțofană. ◊ Expr. A-i umbla (cuiva) gura ca la (o) țarcă = a fi limbut, a vorbi mult și fără rost. A sta ca țarca în par = a fi gata de plecare. 2. Fig. (Depr.) Gură (considerată ca organ al vorbirii). 3. Epitet depreciativ dat unei femei care vorbește mult. – Din magh. szarka. DOOM
țárcă (pop., reg.) s. f., g.-d. art. țắrcii; pl. țărci
țarcoi
ȚARCÓI, țarcoi, s. m. (Regional) Masculul țărcii. Bărbățelul acestei paseri se cheamă... în Bucovina țarcoi. MARIAN, O. II 48.
țarcul
ȚARC, țarcuri, s. n. 1. Loc îngrădit (uneori acoperit), unde se adăpostesc sau se închid oile, vitele etc.; ocol. 2. Îngrăditură, gard de nuiele, de spini etc. făcute în jurul unei clăi de fân pentru a o feri de vite; p. ext. suprafața împrejmuită cu acest gard. 3. Mică îngrăditură făcută din stinghii, în care sunt ținuți copiii mici când încep să umble, pentru a li se limita spațiul de deplasare. 4. Numele unui joc de copii. – Cf. alb. cark, gr. tsárkos. DOOM
țarc s. n., pl. țárcuri
țarcului
ȚARC, țarcuri, s. n. 1. Loc îngrădit (uneori acoperit), unde se adăpostesc sau se închid oile, vitele etc.; ocol. 2. Îngrăditură, gard de nuiele, de spini etc. făcute în jurul unei clăi de fân pentru a o feri de vite; p. ext. suprafața împrejmuită cu acest gard. 3. Mică îngrăditură făcută din stinghii, în care sunt ținuți copiii mici când încep să umble, pentru a li se limita spațiul de deplasare. 4. Numele unui joc de copii. – Cf. alb. cark, gr. tsárkos. DOOM
țarc s. n., pl. țárcuri
țarcuri
ȚARC, țarcuri, s. n. 1. Loc îngrădit (uneori acoperit), unde se adăpostesc sau se închid oile, vitele etc.; ocol. 2. Îngrăditură, gard de nuiele, de spini etc. făcute în jurul unei clăi de fân pentru a o feri de vite; p. ext. suprafața împrejmuită cu acest gard. 3. Mică îngrăditură făcută din stinghii, în care sunt ținuți copiii mici când încep să umble, pentru a li se limita spațiul de deplasare. 4. Numele unui joc de copii. – Cf. alb. cark, gr. tsárkos. DOOM
țarc s. n., pl. țárcuri
țarcurile
ȚARC, țarcuri, s. n. 1. Loc îngrădit (uneori acoperit), unde se adăpostesc sau se închid oile, vitele etc.; ocol. 2. Îngrăditură, gard de nuiele, de spini etc. făcute în jurul unei clăi de fân pentru a o feri de vite; p. ext. suprafața împrejmuită cu acest gard. 3. Mică îngrăditură făcută din stinghii, în care sunt ținuți copiii mici când încep să umble, pentru a li se limita spațiul de deplasare. 4. Numele unui joc de copii. – Cf. alb. cark, gr. tsárkos. DOOM
țarc s. n., pl. țárcuri
țarcurilor
ȚARC, țarcuri, s. n. 1. Loc îngrădit (uneori acoperit), unde se adăpostesc sau se închid oile, vitele etc.; ocol. 2. Îngrăditură, gard de nuiele, de spini etc. făcute în jurul unei clăi de fân pentru a o feri de vite; p. ext. suprafața împrejmuită cu acest gard. 3. Mică îngrăditură făcută din stinghii, în care sunt ținuți copiii mici când încep să umble, pentru a li se limita spațiul de deplasare. 4. Numele unui joc de copii. – Cf. alb. cark, gr. tsárkos. DOOM
țarc s. n., pl. țárcuri
țarevici
ȚARÉVICI, țarevici, s. m. Titlu purtat în trecut de fiul țarului desemnat de a fi moștenitor la tron; persoană care purta acest titlu. [Acc. și țárevici] – Din rus. țarevici, fr. tsarévitch. DOOM
țarévici (-vici) s. m., pl. țarévici
țarevici
ȚARÉVICI, țarevici, s. m. Titlu purtat de fiul țarului desemnat a fi moștenitor la tron; persoană care purta acest titlu. [Acc. și: țárevici] – Din rus. țarevici, fr. tsarévitch.
țarevicii
ȚARÉVICI, țarevici, s. m. Titlu purtat în trecut de fiul țarului desemnat de a fi moștenitor la tron; persoană care purta acest titlu. [Acc. și țárevici] – Din rus. țarevici, fr. tsarévitch. DOOM
țarévici (-vici) s. m., pl. țarévici
țarevicilor
ȚARÉVICI, țarevici, s. m. Titlu purtat în trecut de fiul țarului desemnat de a fi moștenitor la tron; persoană care purta acest titlu. [Acc. și țárevici] – Din rus. țarevici, fr. tsarévitch. DOOM
țarévici (-vici) s. m., pl. țarévici
țareviciul
ȚARÉVICI, țarevici, s. m. Titlu purtat în trecut de fiul țarului desemnat de a fi moștenitor la tron; persoană care purta acest titlu. [Acc. și țárevici] – Din rus. țarevici, fr. tsarévitch. DOOM
țarévici (-vici) s. m., pl. țarévici
țareviciului
ȚARÉVICI, țarevici, s. m. Titlu purtat în trecut de fiul țarului desemnat de a fi moștenitor la tron; persoană care purta acest titlu. [Acc. și țárevici] – Din rus. țarevici, fr. tsarévitch. DOOM
țarévici (-vici) s. m., pl. țarévici
țari
ȚAR, țari, s. m. (în Evul Mediu și în epoca modernă, la bulgari, sârbi și ruși) Titlu dat monarhului; persoană care purta acest titlu. – Din rus. țar. DOOM
țar s. m., pl. țari
țarigrădean
ȚĂRIGRĂDEÁN, -Ă adj., s. m. v. țarigrădean. DOOM
țarigrădeán (-ri-gră-) adj. m., s. m., pl. țarigrădéni; adj. f. țarigrădeánă, pl. țarigrădéne
țarigrădean
ȚĂRIGRĂDEÁN, -Ă adj., s. m. v. țarigrădean. DOOM
țarigrădeán (-ri-gră-) adj. m., s. m., pl. țarigrădéni; adj. f. țarigrădeánă, pl. țarigrădéne
țarigrădeana
ȚĂRIGRĂDEÁN, -Ă adj., s. m. v. țarigrădean. DOOM
țarigrădeán (-ri-gră-) adj. m., s. m., pl. țarigrădéni; adj. f. țarigrădeánă, pl. țarigrădéne
țarigrădeana
ȚĂRIGRĂDEÁN, -Ă adj., s. m. v. țarigrădean. DOOM
țarigrădeán (-ri-gră-) adj. m., s. m., pl. țarigrădéni; adj. f. țarigrădeánă, pl. țarigrădéne
țarigrădeanca
ȚARIGRĂDEÁNCĂ, țarigrădence, s. f. (Înv.) Locuitoare a Țarigradului. – Țarigrădean + suf. -că. DOOM
țarigrădeáncă (-ri-gră-) s. f., g.-d. art. țarigrădéncei; pl. țarigrădénce
țarigrădeanul
ȚĂRIGRĂDEÁN, -Ă adj., s. m. v. țarigrădean. DOOM
țarigrădeán (-ri-gră-) adj. m., s. m., pl. țarigrădéni; adj. f. țarigrădeánă, pl. țarigrădéne
țarigrădeanul
ȚĂRIGRĂDEÁN, -Ă adj., s. m. v. țarigrădean. DOOM
țarigrădeán (-ri-gră-) adj. m., s. m., pl. țarigrădéni; adj. f. țarigrădeánă, pl. țarigrădéne
țarigrădeanului
ȚĂRIGRĂDEÁN, -Ă adj., s. m. v. țarigrădean. DOOM
țarigrădeán (-ri-gră-) adj. m., s. m., pl. țarigrădéni; adj. f. țarigrădeánă, pl. țarigrădéne
țarigrădeanului
ȚĂRIGRĂDEÁN, -Ă adj., s. m. v. țarigrădean. DOOM
țarigrădeán (-ri-gră-) adj. m., s. m., pl. țarigrădéni; adj. f. țarigrădeánă, pl. țarigrădéne
țarigrădence
ȚARIGRĂDEÁNCĂ, țarigrădence, s. f. (Înv.) Locuitoare a Țarigradului. – Țarigrădean + suf. -că. DOOM
țarigrădeáncă (-ri-gră-) s. f., g.-d. art. țarigrădéncei; pl. țarigrădénce
țarigrădencei
ȚARIGRĂDEÁNCĂ, țarigrădence, s. f. (Înv.) Locuitoare a Țarigradului. – Țarigrădean + suf. -că. DOOM
țarigrădeáncă (-ri-gră-) s. f., g.-d. art. țarigrădéncei; pl. țarigrădénce
țarigrădencele
ȚARIGRĂDEÁNCĂ, țarigrădence, s. f. (Înv.) Locuitoare a Țarigradului. – Țarigrădean + suf. -că. DOOM
țarigrădeáncă (-ri-gră-) s. f., g.-d. art. țarigrădéncei; pl. țarigrădénce
țarigrădencelor
ȚARIGRĂDEÁNCĂ, țarigrădence, s. f. (Înv.) Locuitoare a Țarigradului. – Țarigrădean + suf. -că. DOOM
țarigrădeáncă (-ri-gră-) s. f., g.-d. art. țarigrădéncei; pl. țarigrădénce
țarigrădene
ȚĂRIGRĂDEÁN, -Ă adj., s. m. v. țarigrădean. DOOM
țarigrădeán (-ri-gră-) adj. m., s. m., pl. țarigrădéni; adj. f. țarigrădeánă, pl. țarigrădéne
țarigrădene
ȚĂRIGRĂDEÁN, -Ă adj., s. m. v. țarigrădean. DOOM
țarigrădeán (-ri-gră-) adj. m., s. m., pl. țarigrădéni; adj. f. țarigrădeánă, pl. țarigrădéne
țarigrădenei
ȚĂRIGRĂDEÁN, -Ă adj., s. m. v. țarigrădean. DOOM
țarigrădeán (-ri-gră-) adj. m., s. m., pl. țarigrădéni; adj. f. țarigrădeánă, pl. țarigrădéne
țarigrădenei
ȚĂRIGRĂDEÁN, -Ă adj., s. m. v. țarigrădean. DOOM
țarigrădeán (-ri-gră-) adj. m., s. m., pl. țarigrădéni; adj. f. țarigrădeánă, pl. țarigrădéne
țarigrădenele
ȚĂRIGRĂDEÁN, -Ă adj., s. m. v. țarigrădean. DOOM
țarigrădeán (-ri-gră-) adj. m., s. m., pl. țarigrădéni; adj. f. țarigrădeánă, pl. țarigrădéne
țarigrădenele
ȚĂRIGRĂDEÁN, -Ă adj., s. m. v. țarigrădean. DOOM
țarigrădeán (-ri-gră-) adj. m., s. m., pl. țarigrădéni; adj. f. țarigrădeánă, pl. țarigrădéne
țarigrădenelor
ȚĂRIGRĂDEÁN, -Ă adj., s. m. v. țarigrădean. DOOM
țarigrădeán (-ri-gră-) adj. m., s. m., pl. țarigrădéni; adj. f. țarigrădeánă, pl. țarigrădéne
țarigrădenelor
ȚĂRIGRĂDEÁN, -Ă adj., s. m. v. țarigrădean. DOOM
țarigrădeán (-ri-gră-) adj. m., s. m., pl. țarigrădéni; adj. f. țarigrădeánă, pl. țarigrădéne
țarigrădeni
ȚĂRIGRĂDEÁN, -Ă adj., s. m. v. țarigrădean. DOOM
țarigrădeán (-ri-gră-) adj. m., s. m., pl. țarigrădéni; adj. f. țarigrădeánă, pl. țarigrădéne
țarigrădeni
ȚĂRIGRĂDEÁN, -Ă adj., s. m. v. țarigrădean. DOOM
țarigrădeán (-ri-gră-) adj. m., s. m., pl. țarigrădéni; adj. f. țarigrădeánă, pl. țarigrădéne
țarigrădenii
ȚĂRIGRĂDEÁN, -Ă adj., s. m. v. țarigrădean. DOOM
țarigrădeán (-ri-gră-) adj. m., s. m., pl. țarigrădéni; adj. f. țarigrădeánă, pl. țarigrădéne
țarigrădenii
ȚĂRIGRĂDEÁN, -Ă adj., s. m. v. țarigrădean. DOOM
țarigrădeán (-ri-gră-) adj. m., s. m., pl. țarigrădéni; adj. f. țarigrădeánă, pl. țarigrădéne
țarigrădenilor
ȚĂRIGRĂDEÁN, -Ă adj., s. m. v. țarigrădean. DOOM
țarigrădeán (-ri-gră-) adj. m., s. m., pl. țarigrădéni; adj. f. țarigrădeánă, pl. țarigrădéne
țarigrădenilor
ȚĂRIGRĂDEÁN, -Ă adj., s. m. v. țarigrădean. DOOM
țarigrădeán (-ri-gră-) adj. m., s. m., pl. țarigrădéni; adj. f. țarigrădeánă, pl. țarigrădéne
țarii
ȚAR, țari, s. m. (în Evul Mediu și în epoca modernă, la bulgari, sârbi și ruși) Titlu dat monarhului; persoană care purta acest titlu. – Din rus. țar. DOOM
țar s. m., pl. țari
țarilor
ȚAR, țari, s. m. (în Evul Mediu și în epoca modernă, la bulgari, sârbi și ruși) Titlu dat monarhului; persoană care purta acest titlu. – Din rus. țar. DOOM
țar s. m., pl. țari
țarina
ȚÁRINĂ1, țarini, s. f. 1. Câmp cultivat; ogor, arătură. 2. (Pop.) Teritoriul unei comune (cu pământ arabil, pășuni, păduri etc.). ◊ Poarta țarinii = poartă făcută la începutul drumurilor prin care se intră într-un sat. Gardul țarinii = gard care împrejmuiește un sat. 3. (Mai ales art.) Dans popular în perechi, răspândit în zona Munților Apuseni, cu mișcări moderate, care se dansează însoțit de strigături cântate sau recitate; melodie după care se execută acest dans. [Var.: (reg.) țárnă, (înv.) țeárină s. f.] – Cf. sb. carina. DOOM
!țárina (dans) s. f. art., neart. țárină, g.-d. art. țárinei
țarina
ȚARÍNĂ2, țarine, s. f. 1. Soția țarului. 2. Titlu dat împărăteselor Rusiei; persoană care purta acest titlu. – Din fr. tsarine. DOOM
țarínă2 (soție de țar) s. f., g.-d. art. țarínei; pl. țaríne
țarina
ȚÁRINĂ1, țarini, s. f. 1. Câmp cultivat; ogor, arătură. 2. (Pop.) Teritoriul unei comune (cu pământ arabil, pășuni, păduri etc.). ◊ Poarta țarinii = poartă făcută la începutul drumurilor prin care se intră într-un sat. Gardul țarinii = gard care împrejmuiește un sat. 3. (Mai ales art.) Dans popular în perechi, răspândit în zona Munților Apuseni, cu mișcări moderate, care se dansează însoțit de strigături cântate sau recitate; melodie după care se execută acest dans. [Var.: (reg.) țárnă, (înv.) țeárină s. f.] – Cf. sb. carina. DOOM
țárină1 (ogor) s. f., g.-d. art. țárinii; pl. țárini
țarine
ȚÁRINĂ1, țarini, s. f. 1. Câmp cultivat; ogor, arătură. 2. (Pop.) Teritoriul unei comune (cu pământ arabil, pășuni, păduri etc.). ◊ Poarta țarinii = poartă făcută la începutul drumurilor prin care se intră într-un sat. Gardul țarinii = gard care împrejmuiește un sat. 3. (Mai ales art.) Dans popular în perechi, răspândit în zona Munților Apuseni, cu mișcări moderate, care se dansează însoțit de strigături cântate sau recitate; melodie după care se execută acest dans. [Var.: (reg.) țárnă, (înv.) țeárină s. f.] – Cf. sb. carina. DOOM
!țárina (dans) s. f. art., neart. țárină, g.-d. art. țárinei
țarine
ȚARÍNĂ2, țarine, s. f. 1. Soția țarului. 2. Titlu dat împărăteselor Rusiei; persoană care purta acest titlu. – Din fr. tsarine. DOOM
țarínă2 (soție de țar) s. f., g.-d. art. țarínei; pl. țaríne
țarinei
ȚÁRINĂ1, țarini, s. f. 1. Câmp cultivat; ogor, arătură. 2. (Pop.) Teritoriul unei comune (cu pământ arabil, pășuni, păduri etc.). ◊ Poarta țarinii = poartă făcută la începutul drumurilor prin care se intră într-un sat. Gardul țarinii = gard care împrejmuiește un sat. 3. (Mai ales art.) Dans popular în perechi, răspândit în zona Munților Apuseni, cu mișcări moderate, care se dansează însoțit de strigături cântate sau recitate; melodie după care se execută acest dans. [Var.: (reg.) țárnă, (înv.) țeárină s. f.] – Cf. sb. carina. DOOM
!țárina (dans) s. f. art., neart. țárină, g.-d. art. țárinei
țarinei
ȚARÍNĂ2, țarine, s. f. 1. Soția țarului. 2. Titlu dat împărăteselor Rusiei; persoană care purta acest titlu. – Din fr. tsarine. DOOM
țarínă2 (soție de țar) s. f., g.-d. art. țarínei; pl. țaríne
țarinele
ȚARÍNĂ2, țarine, s. f. 1. Soția țarului. 2. Titlu dat împărăteselor Rusiei; persoană care purta acest titlu. – Din fr. tsarine. DOOM
țarínă2 (soție de țar) s. f., g.-d. art. țarínei; pl. țaríne
țarinelor
ȚARÍNĂ2, țarine, s. f. 1. Soția țarului. 2. Titlu dat împărăteselor Rusiei; persoană care purta acest titlu. – Din fr. tsarine. DOOM
țarínă2 (soție de țar) s. f., g.-d. art. țarínei; pl. țaríne
țarini
ȚÁRINĂ1, țarini, s. f. 1. Câmp cultivat; ogor, arătură. 2. (Pop.) Teritoriul unei comune (cu pământ arabil, pășuni, păduri etc.). ◊ Poarta țarinii = poartă făcută la începutul drumurilor prin care se intră într-un sat. Gardul țarinii = gard care împrejmuiește un sat. 3. (Mai ales art.) Dans popular în perechi, răspândit în zona Munților Apuseni, cu mișcări moderate, care se dansează însoțit de strigături cântate sau recitate; melodie după care se execută acest dans. [Var.: (reg.) țárnă, (înv.) țeárină s. f.] – Cf. sb. carina. DOOM
țárină1 (ogor) s. f., g.-d. art. țárinii; pl. țárini
țarinii
ȚÁRINĂ1, țarini, s. f. 1. Câmp cultivat; ogor, arătură. 2. (Pop.) Teritoriul unei comune (cu pământ arabil, pășuni, păduri etc.). ◊ Poarta țarinii = poartă făcută la începutul drumurilor prin care se intră într-un sat. Gardul țarinii = gard care împrejmuiește un sat. 3. (Mai ales art.) Dans popular în perechi, răspândit în zona Munților Apuseni, cu mișcări moderate, care se dansează însoțit de strigături cântate sau recitate; melodie după care se execută acest dans. [Var.: (reg.) țárnă, (înv.) țeárină s. f.] – Cf. sb. carina. DOOM
țárină1 (ogor) s. f., g.-d. art. țárinii; pl. țárini
țarinile
ȚÁRINĂ1, țarini, s. f. 1. Câmp cultivat; ogor, arătură. 2. (Pop.) Teritoriul unei comune (cu pământ arabil, pășuni, păduri etc.). ◊ Poarta țarinii = poartă făcută la începutul drumurilor prin care se intră într-un sat. Gardul țarinii = gard care împrejmuiește un sat. 3. (Mai ales art.) Dans popular în perechi, răspândit în zona Munților Apuseni, cu mișcări moderate, care se dansează însoțit de strigături cântate sau recitate; melodie după care se execută acest dans. [Var.: (reg.) țárnă, (înv.) țeárină s. f.] – Cf. sb. carina. DOOM
țárină1 (ogor) s. f., g.-d. art. țárinii; pl. țárini
țarinilor
ȚÁRINĂ1, țarini, s. f. 1. Câmp cultivat; ogor, arătură. 2. (Pop.) Teritoriul unei comune (cu pământ arabil, pășuni, păduri etc.). ◊ Poarta țarinii = poartă făcută la începutul drumurilor prin care se intră într-un sat. Gardul țarinii = gard care împrejmuiește un sat. 3. (Mai ales art.) Dans popular în perechi, răspândit în zona Munților Apuseni, cu mișcări moderate, care se dansează însoțit de strigături cântate sau recitate; melodie după care se execută acest dans. [Var.: (reg.) țárnă, (înv.) țeárină s. f.] – Cf. sb. carina. DOOM
țárină1 (ogor) s. f., g.-d. art. țárinii; pl. țárini
țarism
ȚARÍSM s. n. Formă de guvernământ monarhică în care puterea supremă aparținea țarului; regimul țarist. – Din fr. tsarisme. DOOM
țarísm s. n.
țarismul
ȚARÍSM s. n. Formă de guvernământ monarhică în care puterea supremă aparținea țarului; regimul țarist. – Din fr. tsarisme. DOOM
țarísm s. n.
țarismului
ȚARÍSM s. n. Formă de guvernământ monarhică în care puterea supremă aparținea țarului; regimul țarist. – Din fr. tsarisme. DOOM
țarísm s. n.
țarist
ȚARÍST, -Ă, țariști, -ste, adj. Care aparține țarului, privitor la țar; partizan al țarului sau al țarismului. – Din fr. tsariste. DOOM
țaríst adj. m., s. m., pl. țaríști; adj. f., s. f. țarístă, pl. țaríste
țarist
ȚARÍST, -Ă, țariști, -ste, adj. Care aparține țarului, privitor la țar; partizan al țarului sau al țarismului. – Din fr. tsariste. DOOM
țaríst adj. m., s. m., pl. țaríști; adj. f., s. f. țarístă, pl. țaríste
țarista
ȚARÍST, -Ă, țariști, -ste, adj. Care aparține țarului, privitor la țar; partizan al țarului sau al țarismului. – Din fr. tsariste. DOOM
țaríst adj. m., s. m., pl. țaríști; adj. f., s. f. țarístă, pl. țaríste
țarista
ȚARÍST, -Ă, țariști, -ste, adj. Care aparține țarului, privitor la țar; partizan al țarului sau al țarismului. – Din fr. tsariste. DOOM
țaríst adj. m., s. m., pl. țaríști; adj. f., s. f. țarístă, pl. țaríste
țariste
ȚARÍST, -Ă, țariști, -ste, adj. Care aparține țarului, privitor la țar; partizan al țarului sau al țarismului. – Din fr. tsariste. DOOM
țaríst adj. m., s. m., pl. țaríști; adj. f., s. f. țarístă, pl. țaríste
țariste
ȚARÍST, -Ă, țariști, -ste, adj. Care aparține țarului, privitor la țar; partizan al țarului sau al țarismului. – Din fr. tsariste. DOOM
țaríst adj. m., s. m., pl. țaríști; adj. f., s. f. țarístă, pl. țaríste
țaristei
ȚARÍST, -Ă, țariști, -ste, adj. Care aparține țarului, privitor la țar; partizan al țarului sau al țarismului. – Din fr. tsariste. DOOM
țaríst adj. m., s. m., pl. țaríști; adj. f., s. f. țarístă, pl. țaríste
țaristei
ȚARÍST, -Ă, țariști, -ste, adj. Care aparține țarului, privitor la țar; partizan al țarului sau al țarismului. – Din fr. tsariste. DOOM
țaríst adj. m., s. m., pl. țaríști; adj. f., s. f. țarístă, pl. țaríste
țaristele
ȚARÍST, -Ă, țariști, -ste, adj. Care aparține țarului, privitor la țar; partizan al țarului sau al țarismului. – Din fr. tsariste. DOOM
țaríst adj. m., s. m., pl. țaríști; adj. f., s. f. țarístă, pl. țaríste
țaristele
ȚARÍST, -Ă, țariști, -ste, adj. Care aparține țarului, privitor la țar; partizan al țarului sau al țarismului. – Din fr. tsariste. DOOM
țaríst adj. m., s. m., pl. țaríști; adj. f., s. f. țarístă, pl. țaríste
țaristelor
ȚARÍST, -Ă, țariști, -ste, adj. Care aparține țarului, privitor la țar; partizan al țarului sau al țarismului. – Din fr. tsariste. DOOM
țaríst adj. m., s. m., pl. țaríști; adj. f., s. f. țarístă, pl. țaríste
țaristelor
ȚARÍST, -Ă, țariști, -ste, adj. Care aparține țarului, privitor la țar; partizan al țarului sau al țarismului. – Din fr. tsariste. DOOM
țaríst adj. m., s. m., pl. țaríști; adj. f., s. f. țarístă, pl. țaríste
țaristul
ȚARÍST, -Ă, țariști, -ste, adj. Care aparține țarului, privitor la țar; partizan al țarului sau al țarismului. – Din fr. tsariste. DOOM
țaríst adj. m., s. m., pl. țaríști; adj. f., s. f. țarístă, pl. țaríste
țaristul
ȚARÍST, -Ă, țariști, -ste, adj. Care aparține țarului, privitor la țar; partizan al țarului sau al țarismului. – Din fr. tsariste. DOOM
țaríst adj. m., s. m., pl. țaríști; adj. f., s. f. țarístă, pl. țaríste
țaristului
ȚARÍST, -Ă, țariști, -ste, adj. Care aparține țarului, privitor la țar; partizan al țarului sau al țarismului. – Din fr. tsariste. DOOM
țaríst adj. m., s. m., pl. țaríști; adj. f., s. f. țarístă, pl. țaríste
țaristului
ȚARÍST, -Ă, țariști, -ste, adj. Care aparține țarului, privitor la țar; partizan al țarului sau al țarismului. – Din fr. tsariste. DOOM
țaríst adj. m., s. m., pl. țaríști; adj. f., s. f. țarístă, pl. țaríste
țariști
ȚARÍST, -Ă, țariști, -ste, adj. Care aparține țarului, privitor la țar; partizan al țarului sau al țarismului. – Din fr. tsariste. DOOM
țaríst adj. m., s. m., pl. țaríști; adj. f., s. f. țarístă, pl. țaríste
țariști
ȚARÍST, -Ă, țariști, -ste, adj. Care aparține țarului, privitor la țar; partizan al țarului sau al țarismului. – Din fr. tsariste. DOOM
țaríst adj. m., s. m., pl. țaríști; adj. f., s. f. țarístă, pl. țaríste
țariștii
ȚARÍST, -Ă, țariști, -ste, adj. Care aparține țarului, privitor la țar; partizan al țarului sau al țarismului. – Din fr. tsariste. DOOM
țaríst adj. m., s. m., pl. țaríști; adj. f., s. f. țarístă, pl. țaríste
țariștii
ȚARÍST, -Ă, țariști, -ste, adj. Care aparține țarului, privitor la țar; partizan al țarului sau al țarismului. – Din fr. tsariste. DOOM
țaríst adj. m., s. m., pl. țaríști; adj. f., s. f. țarístă, pl. țaríste
țariștilor
ȚARÍST, -Ă, țariști, -ste, adj. Care aparține țarului, privitor la țar; partizan al țarului sau al țarismului. – Din fr. tsariste. DOOM
țaríst adj. m., s. m., pl. țaríști; adj. f., s. f. țarístă, pl. țaríste
țariștilor
ȚARÍST, -Ă, țariști, -ste, adj. Care aparține țarului, privitor la țar; partizan al țarului sau al țarismului. – Din fr. tsariste. DOOM
țaríst adj. m., s. m., pl. țaríști; adj. f., s. f. țarístă, pl. țaríste
țarnă
ȚÁRNĂ s. f. v. țarină1.
țartam
țartám (-muri), s. n. – Ciucure, franj. – Var. sarsam, sersam. Mag. szerszám (Cihac, II, 526; Gáldi, Dict., 157).
țarul
ȚAR, țari, s. m. (în Evul Mediu și în epoca modernă, la bulgari, sârbi și ruși) Titlu dat monarhului; persoană care purta acest titlu. – Din rus. țar. DOOM
țar s. m., pl. țari
țarului
ȚAR, țari, s. m. (în Evul Mediu și în epoca modernă, la bulgari, sârbi și ruși) Titlu dat monarhului; persoană care purta acest titlu. – Din rus. țar. DOOM
țar s. m., pl. țari
țarțam
SARSÁM s. n. v. țarțam. DOOM
țarțám (reg.) s. n., pl. țarțámuri
țarțamul
SARSÁM s. n. v. țarțam. DOOM
țarțám (reg.) s. n., pl. țarțámuri
țarțamului
SARSÁM s. n. v. țarțam. DOOM
țarțám (reg.) s. n., pl. țarțámuri
țarțamuri
SARSÁM s. n. v. țarțam. DOOM
țarțám (reg.) s. n., pl. țarțámuri
țarțamurile
SARSÁM s. n. v. țarțam. DOOM
țarțám (reg.) s. n., pl. țarțámuri
țarțamurilor
SARSÁM s. n. v. țarțam. DOOM
țarțám (reg.) s. n., pl. țarțámuri
țața
ȚÁȚĂ, țațe, s. f. 1. (Pop.) Mătușă. ♦ Termen de respect cu care cineva se adresează (la țară) unei surori mai mari sau unei femei mai în vârstă; lele. 2. (Pop.) Termen alintător dat de un bărbat femeii iubite; mândră. 3. (Peior.) Epitet pentru o femeie vulgară, lipsită de gust și de finețe; mahalagioaică. – Din ngr. tsátsa. DOOM
țáță (pop.) s. f., g.-d. art. țáței; pl. țáțe
țațe
ȚÁȚĂ, țațe, s. f. 1. (Pop.) Mătușă. ♦ Termen de respect cu care cineva se adresează (la țară) unei surori mai mari sau unei femei mai în vârstă; lele. 2. (Pop.) Termen alintător dat de un bărbat femeii iubite; mândră. 3. (Peior.) Epitet pentru o femeie vulgară, lipsită de gust și de finețe; mahalagioaică. – Din ngr. tsátsa. DOOM
țáță (pop.) s. f., g.-d. art. țáței; pl. țáțe
țaței
ȚÁȚĂ, țațe, s. f. 1. (Pop.) Mătușă. ♦ Termen de respect cu care cineva se adresează (la țară) unei surori mai mari sau unei femei mai în vârstă; lele. 2. (Pop.) Termen alintător dat de un bărbat femeii iubite; mândră. 3. (Peior.) Epitet pentru o femeie vulgară, lipsită de gust și de finețe; mahalagioaică. – Din ngr. tsátsa. DOOM
țáță (pop.) s. f., g.-d. art. țáței; pl. țáțe
țațele
ȚÁȚĂ, țațe, s. f. 1. (Pop.) Mătușă. ♦ Termen de respect cu care cineva se adresează (la țară) unei surori mai mari sau unei femei mai în vârstă; lele. 2. (Pop.) Termen alintător dat de un bărbat femeii iubite; mândră. 3. (Peior.) Epitet pentru o femeie vulgară, lipsită de gust și de finețe; mahalagioaică. – Din ngr. tsátsa. DOOM
țáță (pop.) s. f., g.-d. art. țáței; pl. țáțe
țațelor
ȚÁȚĂ, țațe, s. f. 1. (Pop.) Mătușă. ♦ Termen de respect cu care cineva se adresează (la țară) unei surori mai mari sau unei femei mai în vârstă; lele. 2. (Pop.) Termen alintător dat de un bărbat femeii iubite; mândră. 3. (Peior.) Epitet pentru o femeie vulgară, lipsită de gust și de finețe; mahalagioaică. – Din ngr. tsátsa. DOOM
țáță (pop.) s. f., g.-d. art. țáței; pl. țáțe
țațăr
țațăr, țațări s. m. persoană naivă