șădea
ȘĂDEÁ vb. II v. ședea.
șădere
ȘĂDEÁ vb. II. v. ședea.
șăgaci
ȘĂGÁCI, -E, șăgaci, -e, adj. (Învechit și popular) Glumeț, șăgalnic. Unii dintre meseni, care sînt buni cîntăreți și totodată și șăgaci... încep a cînta cîte-un cîntec glumeț. MARIAN, NU. 682.
șăgalnic
ȘĂGÁLNIC, -Ă, șăgalnici, -ce, adj. Care face glume; care provoacă râsul; glumeț, hazliu; poznaș, șugubăț. – Șagă + suf. -alnic. DOOM
șăgálnic (pop.) adj. m., pl. șăgálnici; f. șăgálnică, pl. șăgálnice
șăgalnica
ȘĂGÁLNIC, -Ă, șăgalnici, -ce, adj. Care face glume; care provoacă râsul; glumeț, hazliu; poznaș, șugubăț. – Șagă + suf. -alnic. DOOM
șăgálnic (pop.) adj. m., pl. șăgálnici; f. șăgálnică, pl. șăgálnice
șăgalnice
ȘĂGÁLNIC, -Ă, șăgalnici, -ce, adj. Care face glume; care provoacă râsul; glumeț, hazliu; poznaș, șugubăț. – Șagă + suf. -alnic. DOOM
șăgálnic (pop.) adj. m., pl. șăgálnici; f. șăgálnică, pl. șăgálnice
șăgalnicei
ȘĂGÁLNIC, -Ă, șăgalnici, -ce, adj. Care face glume; care provoacă râsul; glumeț, hazliu; poznaș, șugubăț. – Șagă + suf. -alnic. DOOM
șăgálnic (pop.) adj. m., pl. șăgálnici; f. șăgálnică, pl. șăgálnice
șăgalnicele
ȘĂGÁLNIC, -Ă, șăgalnici, -ce, adj. Care face glume; care provoacă râsul; glumeț, hazliu; poznaș, șugubăț. – Șagă + suf. -alnic. DOOM
șăgálnic (pop.) adj. m., pl. șăgálnici; f. șăgálnică, pl. șăgálnice
șăgalnicelor
ȘĂGÁLNIC, -Ă, șăgalnici, -ce, adj. Care face glume; care provoacă râsul; glumeț, hazliu; poznaș, șugubăț. – Șagă + suf. -alnic. DOOM
șăgálnic (pop.) adj. m., pl. șăgálnici; f. șăgálnică, pl. șăgálnice
șăgalnici
ȘĂGÁLNIC, -Ă, șăgalnici, -ce, adj. Care face glume; care provoacă râsul; glumeț, hazliu; poznaș, șugubăț. – Șagă + suf. -alnic. DOOM
șăgálnic (pop.) adj. m., pl. șăgálnici; f. șăgálnică, pl. șăgálnice
șăgalnicii
ȘĂGÁLNIC, -Ă, șăgalnici, -ce, adj. Care face glume; care provoacă râsul; glumeț, hazliu; poznaș, șugubăț. – Șagă + suf. -alnic. DOOM
șăgálnic (pop.) adj. m., pl. șăgálnici; f. șăgálnică, pl. șăgálnice
șăgalnicilor
ȘĂGÁLNIC, -Ă, șăgalnici, -ce, adj. Care face glume; care provoacă râsul; glumeț, hazliu; poznaș, șugubăț. – Șagă + suf. -alnic. DOOM
șăgálnic (pop.) adj. m., pl. șăgálnici; f. șăgálnică, pl. șăgálnice
șăgalnicul
ȘĂGÁLNIC, -Ă, șăgalnici, -ce, adj. Care face glume; care provoacă râsul; glumeț, hazliu; poznaș, șugubăț. – Șagă + suf. -alnic. DOOM
șăgálnic (pop.) adj. m., pl. șăgálnici; f. șăgálnică, pl. șăgálnice
șăgalnicului
ȘĂGÁLNIC, -Ă, șăgalnici, -ce, adj. Care face glume; care provoacă râsul; glumeț, hazliu; poznaș, șugubăț. – Șagă + suf. -alnic. DOOM
șăgálnic (pop.) adj. m., pl. șăgálnici; f. șăgálnică, pl. șăgálnice
șăgart
șăgárt (-ți), s. m. – (Banat) Elev, discipol. Tc. șagird, prin intermediul sb. šegrt (Tiktin).
șăgi
ȘÁGĂ, șăgi, s. f. (Pop.) Glumă ◊ Loc. adv. În șagă = fără seriozitate, într-o doară. Fără șagă = în mod serios. ◊ Loc. vb. A face șagă = a șugui; a glumi. ◊ Expr. Nu-i vreme de șagă = nu-i momentul potrivit pentru glumit. A se întrece cu șaga = a întrece măsura, a exagera. A se trece de șagă = a începe să devină lucru serios. A lăsa șaga (la o parte) sau a-i ajunge (cuiva) șaga (sau de șagă) = a termina cu gluma, a deveni serios. (în construcții negative sau interogative) A fi (sau a-i părea cuiva) (de) șagă (sau lucru de șagă) = a fi (sau a i se părea cuiva că este) lucru neînsemnat, fără importanță. – Din bg. šega. DOOM
șágă (pop.) s. f., g.-d. art. șắgii; pl. șăgi
șăgii
ȘÁGĂ, șăgi, s. f. (Pop.) Glumă ◊ Loc. adv. În șagă = fără seriozitate, într-o doară. Fără șagă = în mod serios. ◊ Loc. vb. A face șagă = a șugui; a glumi. ◊ Expr. Nu-i vreme de șagă = nu-i momentul potrivit pentru glumit. A se întrece cu șaga = a întrece măsura, a exagera. A se trece de șagă = a începe să devină lucru serios. A lăsa șaga (la o parte) sau a-i ajunge (cuiva) șaga (sau de șagă) = a termina cu gluma, a deveni serios. (în construcții negative sau interogative) A fi (sau a-i părea cuiva) (de) șagă (sau lucru de șagă) = a fi (sau a i se părea cuiva că este) lucru neînsemnat, fără importanță. – Din bg. šega. DOOM
șágă (pop.) s. f., g.-d. art. șắgii; pl. șăgi
șăgile
ȘÁGĂ, șăgi, s. f. (Pop.) Glumă ◊ Loc. adv. În șagă = fără seriozitate, într-o doară. Fără șagă = în mod serios. ◊ Loc. vb. A face șagă = a șugui; a glumi. ◊ Expr. Nu-i vreme de șagă = nu-i momentul potrivit pentru glumit. A se întrece cu șaga = a întrece măsura, a exagera. A se trece de șagă = a începe să devină lucru serios. A lăsa șaga (la o parte) sau a-i ajunge (cuiva) șaga (sau de șagă) = a termina cu gluma, a deveni serios. (în construcții negative sau interogative) A fi (sau a-i părea cuiva) (de) șagă (sau lucru de șagă) = a fi (sau a i se părea cuiva că este) lucru neînsemnat, fără importanță. – Din bg. šega. DOOM
șágă (pop.) s. f., g.-d. art. șắgii; pl. șăgi
șăgilor
ȘÁGĂ, șăgi, s. f. (Pop.) Glumă ◊ Loc. adv. În șagă = fără seriozitate, într-o doară. Fără șagă = în mod serios. ◊ Loc. vb. A face șagă = a șugui; a glumi. ◊ Expr. Nu-i vreme de șagă = nu-i momentul potrivit pentru glumit. A se întrece cu șaga = a întrece măsura, a exagera. A se trece de șagă = a începe să devină lucru serios. A lăsa șaga (la o parte) sau a-i ajunge (cuiva) șaga (sau de șagă) = a termina cu gluma, a deveni serios. (în construcții negative sau interogative) A fi (sau a-i părea cuiva) (de) șagă (sau lucru de șagă) = a fi (sau a i se părea cuiva că este) lucru neînsemnat, fără importanță. – Din bg. šega. DOOM
șágă (pop.) s. f., g.-d. art. șắgii; pl. șăgi
șăgui
ȘUGUÍ, șuguiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A glumi. ♦ Tranz. A duce cu vorba; a minți. [Var.: șăguí vb. IV] – Șagă + suf. -ui. DOOM
șuguí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șuguiésc, imperf. 3 sg. șuguiá; conj. prez. 3 să șuguiáscă
șăguire
ȘĂGUÍ vb. IV v. șuguí.
șăguit
ȘĂGUÍ vb. IV v. șuguí.
șăiac
ȘĂIÁC s. n. v. șiac.
șăici
ȘÁICĂ, șăici, s. f. (Înv. și reg.) Ambarcație fluvială mică, cu pânze, cu fundul plat, servind la transportul mărfurilor și al persoanelor. ♦ Luntre făcută dintr-un trunchi de copac scobit, cu o singură vâslă, servind la pescuit. – Din bg., scr. šajka, tc. sayka. DOOM
șáică (înv., pop.) s. f., g.-d. art. șéicii; pl. șeici
șăicii
ȘÁICĂ, șăici, s. f. (Înv. și reg.) Ambarcație fluvială mică, cu pânze, cu fundul plat, servind la transportul mărfurilor și al persoanelor. ♦ Luntre făcută dintr-un trunchi de copac scobit, cu o singură vâslă, servind la pescuit. – Din bg., scr. šajka, tc. sayka. DOOM
șáică (înv., pop.) s. f., g.-d. art. șéicii; pl. șeici
șăicile
ȘÁICĂ, șăici, s. f. (Înv. și reg.) Ambarcație fluvială mică, cu pânze, cu fundul plat, servind la transportul mărfurilor și al persoanelor. ♦ Luntre făcută dintr-un trunchi de copac scobit, cu o singură vâslă, servind la pescuit. – Din bg., scr. šajka, tc. sayka. DOOM
șáică (înv., pop.) s. f., g.-d. art. șéicii; pl. șeici
șăicilor
ȘÁICĂ, șăici, s. f. (Înv. și reg.) Ambarcație fluvială mică, cu pânze, cu fundul plat, servind la transportul mărfurilor și al persoanelor. ♦ Luntre făcută dintr-un trunchi de copac scobit, cu o singură vâslă, servind la pescuit. – Din bg., scr. šajka, tc. sayka. DOOM
șáică (înv., pop.) s. f., g.-d. art. șéicii; pl. șeici
șăizăci
ȘAIZÉCI, num. card. Număr având în numărătoare locul între cifra cincizeci și nouă și șaizeci și unu și care se indică prin cifra 60 sau LX. ◊ (Adjectival) Are șaizeci de ani. ◊ (Substantivat) Șaizeci este o cifră. ◊ (Cu valoare de num. ord.) Pagina șaizeci. ◊ (În componența numeralului adverbial corespunzător) Repetă de șaizeci de ori. (în componența numeralului multiplicativ corspunzător) De șaizeci de ori pe atâta. ◊ (În componența numeralului distributiv corespunzător) Câte șaizeci de lei. – Șase + zeci (refăcut după treizeci). DOOM
șaizéci num.; 60/ LX
șăluț
ȘĂLÚȚ, șăluțe, s. n. Diminutiv al lui șal. Fochiștii... pe jumătate goi, cu gîtul învelit în șăluțul lor de bumbac. BART, E. 47.
șăluț
ȘĂLÚȚ, șăluțuri, s. n. Diminutiv al lui șal. – Șal + suf. -uț. DOOM
șălúț (rar) s. n., pl. șălúțuri
șăluțe
ȘĂLÚȚ, șăluțe, s. n. Diminutiv al lui șal. Fochiștii... pe jumătate goi, cu gîtul învelit în șăluțul lor de bumbac. BART, E. 47.
șăluțele
ȘĂLÚȚ, șăluțe, s. n. Diminutiv al lui șal. Fochiștii... pe jumătate goi, cu gîtul învelit în șăluțul lor de bumbac. BART, E. 47.
șăluțelor
ȘĂLÚȚ, șăluțe, s. n. Diminutiv al lui șal. Fochiștii... pe jumătate goi, cu gîtul învelit în șăluțul lor de bumbac. BART, E. 47.
șăluțul
ȘĂLÚȚ, șăluțe, s. n. Diminutiv al lui șal. Fochiștii... pe jumătate goi, cu gîtul învelit în șăluțul lor de bumbac. BART, E. 47.
șăluțului
ȘĂLÚȚ, șăluțe, s. n. Diminutiv al lui șal. Fochiștii... pe jumătate goi, cu gîtul învelit în șăluțul lor de bumbac. BART, E. 47.
șălviria
ȘĂLVIRÍE, șălvirii, s. f. (Înv.) Înșelătorie, pungășie, escrocherie. – Șalvir + suf. -ie. DOOM
șălviríe (înv.) s. f., art. șălviría, g.-d. art. șălviríei; pl. șălviríi, art. șălviríile
șălvirie
ȘĂLVIRÍE, șălvirii, s. f. (Înv.) Înșelătorie, pungășie, escrocherie. – Șalvir + suf. -ie. DOOM
șălviríe (înv.) s. f., art. șălviría, g.-d. art. șălviríei; pl. șălviríi, art. șălviríile
șălviriei
ȘĂLVIRÍE, șălvirii, s. f. (Înv.) Înșelătorie, pungășie, escrocherie. – Șalvir + suf. -ie. DOOM
șălviríe (înv.) s. f., art. șălviría, g.-d. art. șălviríei; pl. șălviríi, art. șălviríile
șălvirii
ȘĂLVIRÍE, șălvirii, s. f. (Înv.) Înșelătorie, pungășie, escrocherie. – Șalvir + suf. -ie. DOOM
șălviríe (înv.) s. f., art. șălviría, g.-d. art. șălviríei; pl. șălviríi, art. șălviríile
șălviriile
ȘĂLVIRÍE, șălvirii, s. f. (Înv.) Înșelătorie, pungășie, escrocherie. – Șalvir + suf. -ie. DOOM
șălviríe (înv.) s. f., art. șălviría, g.-d. art. șălviríei; pl. șălviríi, art. șălviríile
șălviriilor
ȘĂLVIRÍE, șălvirii, s. f. (Înv.) Înșelătorie, pungășie, escrocherie. – Șalvir + suf. -ie. DOOM
șălviríe (înv.) s. f., art. șălviría, g.-d. art. șălviríei; pl. șălviríi, art. șălviríile
șănțișoare
ȘĂNȚIȘÓR, șănțișoare, s. n. Șănțuleț. – Șanț + suf. -ișor. DOOM
șănțișór s. n., pl. șănțișoáre
șănțișoarele
ȘĂNȚIȘÓR, șănțișoare, s. n. Șănțuleț. – Șanț + suf. -ișor. DOOM
șănțișór s. n., pl. șănțișoáre
șănțișoarelor
ȘĂNȚIȘÓR, șănțișoare, s. n. Șănțuleț. – Șanț + suf. -ișor. DOOM
șănțișór s. n., pl. șănțișoáre
șănțișor
ȘĂNȚIȘÓR, șănțișoare, s. n. Șănțuleț. – Șanț + suf. -ișor. DOOM
șănțișór s. n., pl. șănțișoáre
șănțișorul
ȘĂNȚIȘÓR, șănțișoare, s. n. Șănțuleț. – Șanț + suf. -ișor. DOOM
șănțișór s. n., pl. șănțișoáre
șănțișorului
ȘĂNȚIȘÓR, șănțișoare, s. n. Șănțuleț. – Șanț + suf. -ișor. DOOM
șănțișór s. n., pl. șănțișoáre
șănțui
ȘĂNȚUÍ, șănțuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A săpa un șanț; a înconjura (un loc) cu un șanț. 2. Refl. A lua forma unui șanț. ♦ Tranz. și refl. P. anal. (Rar; despre piele, obraz etc.) A (se) zbârci, a (se) încreți. – Șanț + suf. -ui. DOOM
șănțuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șănțuiésc, imperf. 3 sg. șănțuiá; conj. prez. 3 să șănțuiáscă
șănțuia
ȘĂNȚUÍ, șănțuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A săpa un șanț; a înconjura (un loc) cu un șanț. 2. Refl. A lua forma unui șanț. ♦ Tranz. și refl. P. anal. (Rar; despre piele, obraz etc.) A (se) zbârci, a (se) încreți. – Șanț + suf. -ui. DOOM
șănțuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șănțuiésc, imperf. 3 sg. șănțuiá; conj. prez. 3 să șănțuiáscă
șănțuiai
ȘĂNȚUÍ, șănțuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A săpa un șanț; a înconjura (un loc) cu un șanț. 2. Refl. A lua forma unui șanț. ♦ Tranz. și refl. P. anal. (Rar; despre piele, obraz etc.) A (se) zbârci, a (se) încreți. – Șanț + suf. -ui. DOOM
șănțuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șănțuiésc, imperf. 3 sg. șănțuiá; conj. prez. 3 să șănțuiáscă
șănțuiam
ȘĂNȚUÍ, șănțuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A săpa un șanț; a înconjura (un loc) cu un șanț. 2. Refl. A lua forma unui șanț. ♦ Tranz. și refl. P. anal. (Rar; despre piele, obraz etc.) A (se) zbârci, a (se) încreți. – Șanț + suf. -ui. DOOM
șănțuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șănțuiésc, imperf. 3 sg. șănțuiá; conj. prez. 3 să șănțuiáscă
șănțuiască
ȘĂNȚUÍ, șănțuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A săpa un șanț; a înconjura (un loc) cu un șanț. 2. Refl. A lua forma unui șanț. ♦ Tranz. și refl. P. anal. (Rar; despre piele, obraz etc.) A (se) zbârci, a (se) încreți. – Șanț + suf. -ui. DOOM
șănțuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șănțuiésc, imperf. 3 sg. șănțuiá; conj. prez. 3 să șănțuiáscă
șănțuiau
ȘĂNȚUÍ, șănțuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A săpa un șanț; a înconjura (un loc) cu un șanț. 2. Refl. A lua forma unui șanț. ♦ Tranz. și refl. P. anal. (Rar; despre piele, obraz etc.) A (se) zbârci, a (se) încreți. – Șanț + suf. -ui. DOOM
șănțuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șănțuiésc, imperf. 3 sg. șănțuiá; conj. prez. 3 să șănțuiáscă
șănțuiați
ȘĂNȚUÍ, șănțuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A săpa un șanț; a înconjura (un loc) cu un șanț. 2. Refl. A lua forma unui șanț. ♦ Tranz. și refl. P. anal. (Rar; despre piele, obraz etc.) A (se) zbârci, a (se) încreți. – Șanț + suf. -ui. DOOM
șănțuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șănțuiésc, imperf. 3 sg. șănțuiá; conj. prez. 3 să șănțuiáscă
șănțuiesc
ȘĂNȚUÍ, șănțuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A săpa un șanț; a înconjura (un loc) cu un șanț. 2. Refl. A lua forma unui șanț. ♦ Tranz. și refl. P. anal. (Rar; despre piele, obraz etc.) A (se) zbârci, a (se) încreți. – Șanț + suf. -ui. DOOM
șănțuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șănțuiésc, imperf. 3 sg. șănțuiá; conj. prez. 3 să șănțuiáscă
șănțuiește
ȘĂNȚUÍ, șănțuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A săpa un șanț; a înconjura (un loc) cu un șanț. 2. Refl. A lua forma unui șanț. ♦ Tranz. și refl. P. anal. (Rar; despre piele, obraz etc.) A (se) zbârci, a (se) încreți. – Șanț + suf. -ui. DOOM
șănțuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șănțuiésc, imperf. 3 sg. șănțuiá; conj. prez. 3 să șănțuiáscă
șănțuiești
ȘĂNȚUÍ, șănțuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A săpa un șanț; a înconjura (un loc) cu un șanț. 2. Refl. A lua forma unui șanț. ♦ Tranz. și refl. P. anal. (Rar; despre piele, obraz etc.) A (se) zbârci, a (se) încreți. – Șanț + suf. -ui. DOOM
șănțuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șănțuiésc, imperf. 3 sg. șănțuiá; conj. prez. 3 să șănțuiáscă
șănțuii
ȘĂNȚUÍ, șănțuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A săpa un șanț; a înconjura (un loc) cu un șanț. 2. Refl. A lua forma unui șanț. ♦ Tranz. și refl. P. anal. (Rar; despre piele, obraz etc.) A (se) zbârci, a (se) încreți. – Șanț + suf. -ui. DOOM
șănțuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șănțuiésc, imperf. 3 sg. șănțuiá; conj. prez. 3 să șănțuiáscă
șănțuim
ȘĂNȚUÍ, șănțuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A săpa un șanț; a înconjura (un loc) cu un șanț. 2. Refl. A lua forma unui șanț. ♦ Tranz. și refl. P. anal. (Rar; despre piele, obraz etc.) A (se) zbârci, a (se) încreți. – Șanț + suf. -ui. DOOM
șănțuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șănțuiésc, imperf. 3 sg. șănțuiá; conj. prez. 3 să șănțuiáscă
șănțuind
ȘĂNȚUÍ, șănțuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A săpa un șanț; a înconjura (un loc) cu un șanț. 2. Refl. A lua forma unui șanț. ♦ Tranz. și refl. P. anal. (Rar; despre piele, obraz etc.) A (se) zbârci, a (se) încreți. – Șanț + suf. -ui. DOOM
șănțuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șănțuiésc, imperf. 3 sg. șănțuiá; conj. prez. 3 să șănțuiáscă
șănțuire
ȘĂNȚUÍ, șănțuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A săpa un șanț; a înconjura (un loc) cu un șanț. 2. Refl. A lua forma unui șanț. ♦ Tranz. și refl. P. anal. (Rar; despre piele, obraz etc.) A (se) zbârci, a (se) încreți. – Șanț + suf. -ui. DOOM
șănțuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șănțuiésc, imperf. 3 sg. șănțuiá; conj. prez. 3 să șănțuiáscă
șănțuire
ȘĂNȚUÍ, șănțuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A săpa un șanț; a înconjura (un loc) cu șanț. 2. Refl. A lua forma unui șanț. ♦ Tranz. și refl. P. anal. (Rar; despre piele, obraz etc.) A (se) zbârci, a (se) încreți. – Șanț + suf. -ui.
șănțuiră
ȘĂNȚUÍ, șănțuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A săpa un șanț; a înconjura (un loc) cu un șanț. 2. Refl. A lua forma unui șanț. ♦ Tranz. și refl. P. anal. (Rar; despre piele, obraz etc.) A (se) zbârci, a (se) încreți. – Șanț + suf. -ui. DOOM
șănțuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șănțuiésc, imperf. 3 sg. șănțuiá; conj. prez. 3 să șănțuiáscă
șănțuirăm
ȘĂNȚUÍ, șănțuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A săpa un șanț; a înconjura (un loc) cu un șanț. 2. Refl. A lua forma unui șanț. ♦ Tranz. și refl. P. anal. (Rar; despre piele, obraz etc.) A (se) zbârci, a (se) încreți. – Șanț + suf. -ui. DOOM
șănțuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șănțuiésc, imperf. 3 sg. șănțuiá; conj. prez. 3 să șănțuiáscă
șănțuirăți
ȘĂNȚUÍ, șănțuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A săpa un șanț; a înconjura (un loc) cu un șanț. 2. Refl. A lua forma unui șanț. ♦ Tranz. și refl. P. anal. (Rar; despre piele, obraz etc.) A (se) zbârci, a (se) încreți. – Șanț + suf. -ui. DOOM
șănțuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șănțuiésc, imperf. 3 sg. șănțuiá; conj. prez. 3 să șănțuiáscă
șănțuise
ȘĂNȚUÍ, șănțuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A săpa un șanț; a înconjura (un loc) cu un șanț. 2. Refl. A lua forma unui șanț. ♦ Tranz. și refl. P. anal. (Rar; despre piele, obraz etc.) A (se) zbârci, a (se) încreți. – Șanț + suf. -ui. DOOM
șănțuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șănțuiésc, imperf. 3 sg. șănțuiá; conj. prez. 3 să șănțuiáscă
șănțuisem
ȘĂNȚUÍ, șănțuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A săpa un șanț; a înconjura (un loc) cu un șanț. 2. Refl. A lua forma unui șanț. ♦ Tranz. și refl. P. anal. (Rar; despre piele, obraz etc.) A (se) zbârci, a (se) încreți. – Șanț + suf. -ui. DOOM
șănțuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șănțuiésc, imperf. 3 sg. șănțuiá; conj. prez. 3 să șănțuiáscă
șănțuiseră
ȘĂNȚUÍ, șănțuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A săpa un șanț; a înconjura (un loc) cu un șanț. 2. Refl. A lua forma unui șanț. ♦ Tranz. și refl. P. anal. (Rar; despre piele, obraz etc.) A (se) zbârci, a (se) încreți. – Șanț + suf. -ui. DOOM
șănțuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șănțuiésc, imperf. 3 sg. șănțuiá; conj. prez. 3 să șănțuiáscă
șănțuiserăm
ȘĂNȚUÍ, șănțuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A săpa un șanț; a înconjura (un loc) cu un șanț. 2. Refl. A lua forma unui șanț. ♦ Tranz. și refl. P. anal. (Rar; despre piele, obraz etc.) A (se) zbârci, a (se) încreți. – Șanț + suf. -ui. DOOM
șănțuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șănțuiésc, imperf. 3 sg. șănțuiá; conj. prez. 3 să șănțuiáscă
șănțuiserăți
ȘĂNȚUÍ, șănțuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A săpa un șanț; a înconjura (un loc) cu un șanț. 2. Refl. A lua forma unui șanț. ♦ Tranz. și refl. P. anal. (Rar; despre piele, obraz etc.) A (se) zbârci, a (se) încreți. – Șanț + suf. -ui. DOOM
șănțuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șănțuiésc, imperf. 3 sg. șănțuiá; conj. prez. 3 să șănțuiáscă
șănțuiseși
ȘĂNȚUÍ, șănțuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A săpa un șanț; a înconjura (un loc) cu un șanț. 2. Refl. A lua forma unui șanț. ♦ Tranz. și refl. P. anal. (Rar; despre piele, obraz etc.) A (se) zbârci, a (se) încreți. – Șanț + suf. -ui. DOOM
șănțuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șănțuiésc, imperf. 3 sg. șănțuiá; conj. prez. 3 să șănțuiáscă
șănțuiseți
ȘĂNȚUÍ, șănțuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A săpa un șanț; a înconjura (un loc) cu un șanț. 2. Refl. A lua forma unui șanț. ♦ Tranz. și refl. P. anal. (Rar; despre piele, obraz etc.) A (se) zbârci, a (se) încreți. – Șanț + suf. -ui. DOOM
șănțuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șănțuiésc, imperf. 3 sg. șănțuiá; conj. prez. 3 să șănțuiáscă
șănțuit
ȘĂNȚUÍ, șănțuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A săpa un șanț; a înconjura (un loc) cu un șanț. 2. Refl. A lua forma unui șanț. ♦ Tranz. și refl. P. anal. (Rar; despre piele, obraz etc.) A (se) zbârci, a (se) încreți. – Șanț + suf. -ui. DOOM
șănțuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șănțuiésc, imperf. 3 sg. șănțuiá; conj. prez. 3 să șănțuiáscă
șănțuit
ȘĂNȚUÍT, -Ă, șănțuiți, -te, adj. Cu șanțuri. P. anal. (Despre obraz) Brăzdat, încrețit. – V. șănțui.
șănțuiși
ȘĂNȚUÍ, șănțuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A săpa un șanț; a înconjura (un loc) cu un șanț. 2. Refl. A lua forma unui șanț. ♦ Tranz. și refl. P. anal. (Rar; despre piele, obraz etc.) A (se) zbârci, a (se) încreți. – Șanț + suf. -ui. DOOM
șănțuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șănțuiésc, imperf. 3 sg. șănțuiá; conj. prez. 3 să șănțuiáscă
șănțuiți
ȘĂNȚUÍ, șănțuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A săpa un șanț; a înconjura (un loc) cu un șanț. 2. Refl. A lua forma unui șanț. ♦ Tranz. și refl. P. anal. (Rar; despre piele, obraz etc.) A (se) zbârci, a (se) încreți. – Șanț + suf. -ui. DOOM
șănțuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șănțuiésc, imperf. 3 sg. șănțuiá; conj. prez. 3 să șănțuiáscă
șănțuleț
ȘĂNȚULÉȚ, șănțulețe, s. n. Diminutiv al lui șanț; șănțișor, șănțurel. – Șanț + suf. -uleț. DOOM
șănțuléț s. n., pl. șănțuléțe
șănțulețe
ȘĂNȚULÉȚ, șănțulețe, s. n. Diminutiv al lui șanț; șănțișor, șănțurel. – Șanț + suf. -uleț. DOOM
șănțuléț s. n., pl. șănțuléțe
șănțulețele
ȘĂNȚULÉȚ, șănțulețe, s. n. Diminutiv al lui șanț; șănțișor, șănțurel. – Șanț + suf. -uleț. DOOM
șănțuléț s. n., pl. șănțuléțe
șănțulețelor
ȘĂNȚULÉȚ, șănțulețe, s. n. Diminutiv al lui șanț; șănțișor, șănțurel. – Șanț + suf. -uleț. DOOM
șănțuléț s. n., pl. șănțuléțe
șănțulețul
ȘĂNȚULÉȚ, șănțulețe, s. n. Diminutiv al lui șanț; șănțișor, șănțurel. – Șanț + suf. -uleț. DOOM
șănțuléț s. n., pl. șănțuléțe
șănțulețului
ȘĂNȚULÉȚ, șănțulețe, s. n. Diminutiv al lui șanț; șănțișor, șănțurel. – Șanț + suf. -uleț. DOOM
șănțuléț s. n., pl. șănțuléțe
șănțurel
ȘĂNȚURÉL, șănțurele, s. n. Șănțuleț. – Șanț + suf. -urel. DOOM
șănțurél (rar) s. n., pl. sănțuréle
șănțurele
ȘĂNȚURÉL, șănțurele, s. n. Șănțuleț. – Șanț + suf. -urel. DOOM
șănțurél (rar) s. n., pl. sănțuréle
șănțurelele
ȘĂNȚURÉL, șănțurele, s. n. Șănțuleț. – Șanț + suf. -urel. DOOM
șănțurél (rar) s. n., pl. sănțuréle
șănțurelelor
ȘĂNȚURÉL, șănțurele, s. n. Șănțuleț. – Șanț + suf. -urel. DOOM
șănțurél (rar) s. n., pl. sănțuréle
șănțurelul
ȘĂNȚURÉL, șănțurele, s. n. Șănțuleț. – Șanț + suf. -urel. DOOM
șănțurél (rar) s. n., pl. sănțuréle
șănțurelului
ȘĂNȚURÉL, șănțurele, s. n. Șănțuleț. – Șanț + suf. -urel. DOOM
șănțurél (rar) s. n., pl. sănțuréle
șăpti
ȘÁPTE num. card., s. m. 1. Num. card. Număr având în numărătoare locul între șase și opt și care se indică prin cifra 7 sau VII. ◊ (Adjectival) Au trecut șapte ani de atunci. (Expr.) A lua șapte piei de pe om (sau de pe o vită) = a sili pe cineva să muncească peste puterile sale. A umbla pe șapte cărări = a fi beat. A (nu) avea cei șapte ani de acasă = a (nu) fi fost (bine) educat în copilărie. ◊ (Substantivat) Scrie un șapte. (Expr.) Bea (sau mănâncă) cât șapte = bea (sau mănâncă) foarte mult. A nu (se) da pe șapte = a (se) considera mai bun, mai capabil etc., decât mulți alții. ◊ (Cu valoare de num. ord.) Tomul șapte. ◊ (În componența numeralului multiplicativ corespunzător) De șapte ori pe atâta. ◊ (În componența numeralului distributiv corespunzător) Le dă câte șapte pâini. 2. S. m. Compus: (Bot.) Șapte-degete = plantă erbacee cu tulpina târâtoare, cu frunze dințate și cu flori purpurii (Comarum palustre). [Var.: (reg.) șépte num. card.] – Lat. septem. DOOM
șápte súte num.; 700/DCC
șăsî
ȘÁSE num. card. Număr având în numărătoare locul între cinci și șapte și care se indică prin cifra 6 sau VI. ◊ (Adjectival) Șase vagoane. ◊ (Substantivat) Scrie un șase. (Cu valoare de num. ord.) Etajul șase. (în componența numeralului adverbial corespunzător) Repetă de șase ori. (în componența numeralului multiplicativ corespunzător) De șase ori pe atâta. ◊ (În componența numeralului distributiv corespunzător) Le oferă câte șase cărți. [Var.: șése num. card.] – Lat. *sess (= sex). DOOM
șáse súte num.; 600/DC
șăsîzăci
ȘAIZÉCI, num. card. Număr având în numărătoare locul între cifra cincizeci și nouă și șaizeci și unu și care se indică prin cifra 60 sau LX. ◊ (Adjectival) Are șaizeci de ani. ◊ (Substantivat) Șaizeci este o cifră. ◊ (Cu valoare de num. ord.) Pagina șaizeci. ◊ (În componența numeralului adverbial corespunzător) Repetă de șaizeci de ori. (în componența numeralului multiplicativ corspunzător) De șaizeci de ori pe atâta. ◊ (În componența numeralului distributiv corespunzător) Câte șaizeci de lei. – Șase + zeci (refăcut după treizeci). DOOM
șaizéci num.; 60/ LX
șătrar
ȘĂTRÁR, șătrari, s. m. 1. Țigan nomad. 2. (Reg.) Negustor ambulant care vinde în bâlciuri, la șatră (3). 3. Titlu dat boierului care avea în pază corturile unei tabere în timp de război; persoană care avea acest titlu. – Șatră + suf. -ar. DOOM
șătrár (șă-trar) s. m., pl. șătrári
șătrari
ȘĂTRÁR, șătrari, s. m. 1. Țigan nomad. 2. (Reg.) Negustor ambulant care vinde în bâlciuri, la șatră (3). 3. Titlu dat boierului care avea în pază corturile unei tabere în timp de război; persoană care avea acest titlu. – Șatră + suf. -ar. DOOM
șătrár (șă-trar) s. m., pl. șătrári
șătrarii
ȘĂTRÁR, șătrari, s. m. 1. Țigan nomad. 2. (Reg.) Negustor ambulant care vinde în bâlciuri, la șatră (3). 3. Titlu dat boierului care avea în pază corturile unei tabere în timp de război; persoană care avea acest titlu. – Șatră + suf. -ar. DOOM
șătrár (șă-trar) s. m., pl. șătrári
șătrarilor
ȘĂTRÁR, șătrari, s. m. 1. Țigan nomad. 2. (Reg.) Negustor ambulant care vinde în bâlciuri, la șatră (3). 3. Titlu dat boierului care avea în pază corturile unei tabere în timp de război; persoană care avea acest titlu. – Șatră + suf. -ar. DOOM
șătrár (șă-trar) s. m., pl. șătrári
șătrarul
ȘĂTRÁR, șătrari, s. m. 1. Țigan nomad. 2. (Reg.) Negustor ambulant care vinde în bâlciuri, la șatră (3). 3. Titlu dat boierului care avea în pază corturile unei tabere în timp de război; persoană care avea acest titlu. – Șatră + suf. -ar. DOOM
șătrár (șă-trar) s. m., pl. șătrári
șătrarului
ȘĂTRÁR, șătrari, s. m. 1. Țigan nomad. 2. (Reg.) Negustor ambulant care vinde în bâlciuri, la șatră (3). 3. Titlu dat boierului care avea în pază corturile unei tabere în timp de război; persoană care avea acest titlu. – Șatră + suf. -ar. DOOM
șătrár (șă-trar) s. m., pl. șătrári
șătruța
ȘETRÚȚĂ s. f. v. șătruță. DOOM
șătrúță (reg.) (șă-tru-) s. f., g.-d. art. șătrúței; pl. șătrúțe
șătruțe
ȘETRÚȚĂ s. f. v. șătruță. DOOM
șătrúță (reg.) (șă-tru-) s. f., g.-d. art. șătrúței; pl. șătrúțe
șătruței
ȘETRÚȚĂ s. f. v. șătruță. DOOM
șătrúță (reg.) (șă-tru-) s. f., g.-d. art. șătrúței; pl. șătrúțe
șătruțele
ȘETRÚȚĂ s. f. v. șătruță. DOOM
șătrúță (reg.) (șă-tru-) s. f., g.-d. art. șătrúței; pl. șătrúțe
șătruțelor
ȘETRÚȚĂ s. f. v. șătruță. DOOM
șătrúță (reg.) (șă-tru-) s. f., g.-d. art. șătrúței; pl. șătrúțe
șătrăreasa
ȘĂTRĂREÁSĂ, șătrărese, s. f. Soția șătrarului (3). – Șătrar + suf. -easă. DOOM
șătrăreásă (șă-tră-) s. f., g.-d. art. șătrărései; pl. șătrărése
șătrărese
ȘĂTRĂREÁSĂ, șătrărese, s. f. Soția șătrarului (3). – Șătrar + suf. -easă. DOOM
șătrăreásă (șă-tră-) s. f., g.-d. art. șătrărései; pl. șătrărése
șătrăresei
ȘĂTRĂREÁSĂ, șătrărese, s. f. Soția șătrarului (3). – Șătrar + suf. -easă. DOOM
șătrăreásă (șă-tră-) s. f., g.-d. art. șătrărései; pl. șătrărése
șătrăresele
ȘĂTRĂREÁSĂ, șătrărese, s. f. Soția șătrarului (3). – Șătrar + suf. -easă. DOOM
șătrăreásă (șă-tră-) s. f., g.-d. art. șătrărései; pl. șătrărése
șătrăreselor
ȘĂTRĂREÁSĂ, șătrărese, s. f. Soția șătrarului (3). – Șătrar + suf. -easă. DOOM
șătrăreásă (șă-tră-) s. f., g.-d. art. șătrărései; pl. șătrărése
șăuaș
ȘĂUÁȘ, șăuași, s. m. Ca] într-un atelaj care poartă șa, pentru a purta un vizitiu călare. Surugiii descălecară... unul dehamă șăuașul și porni pe fugă spre poștă să caute ajutor. GHICA, S. A. 96. Deodată, cum ne coboream pe o costișă, șăuașul se poticni. ALECSANDRI, O. P. 259.