șu
ȘU interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită murmurul vorbelor șoptite sau foșnetul frunzelor. – Onomatopee.

DOOM

șu-șu-șu v. șu

șuan
ȘUÁN s.m. Denumire dată insurgenților din Bretania și Normandia în timpul revoluției franceze de la sfârșitul sec. XVIII. [Pron. șu-an. / < fr. chouan, cf. Jean Chouan – conducătorul insurgenților].

șuba
ȘÚBĂ, șube, s. f. Haină largă și lungă, cu guler mare, căptușită cu blană și purtată mai ales de bărbați. P. gener. Haină groasă căptușită cu blană. – Din sb. šuba, magh. suba.

DOOM

șúbă s. f., g.-d. art. șúbei; pl. șúbe

șube
ȘÚBĂ, șube, s. f. Haină largă și lungă, cu guler mare, căptușită cu blană și purtată mai ales de bărbați. P. gener. Haină groasă căptușită cu blană. – Din sb. šuba, magh. suba.

DOOM

șúbă s. f., g.-d. art. șúbei; pl. șúbe

șubei
ȘÚBĂ, șube, s. f. Haină largă și lungă, cu guler mare, căptușită cu blană și purtată mai ales de bărbați. P. gener. Haină groasă căptușită cu blană. – Din sb. šuba, magh. suba.

DOOM

șúbă s. f., g.-d. art. șúbei; pl. șúbe

șubeica
ȘUBÉICĂ, șubeici, s. f. (Reg.) Șubă scurtă pe care o poartă femeile. – Șubă + suf. -eică.

DOOM

șubéică (reg.) s. f., g.-d. art. șubéicii; pl. șubéici

șubeici
ȘUBÉICĂ, șubeici, s. f. (Reg.) Șubă scurtă pe care o poartă femeile. – Șubă + suf. -eică.

DOOM

șubéică (reg.) s. f., g.-d. art. șubéicii; pl. șubéici

șubeicii
ȘUBÉICĂ, șubeici, s. f. (Reg.) Șubă scurtă pe care o poartă femeile. – Șubă + suf. -eică.

DOOM

șubéică (reg.) s. f., g.-d. art. șubéicii; pl. șubéici

șubeicile
ȘUBÉICĂ, șubeici, s. f. (Reg.) Șubă scurtă pe care o poartă femeile. – Șubă + suf. -eică.

DOOM

șubéică (reg.) s. f., g.-d. art. șubéicii; pl. șubéici

șubeicilor
ȘUBÉICĂ, șubeici, s. f. (Reg.) Șubă scurtă pe care o poartă femeile. – Șubă + suf. -eică.

DOOM

șubéică (reg.) s. f., g.-d. art. șubéicii; pl. șubéici

șubele
ȘÚBĂ, șube, s. f. Haină largă și lungă, cu guler mare, căptușită cu blană și purtată mai ales de bărbați. P. gener. Haină groasă căptușită cu blană. – Din sb. šuba, magh. suba.

DOOM

șúbă s. f., g.-d. art. șúbei; pl. șúbe

șubelor
ȘÚBĂ, șube, s. f. Haină largă și lungă, cu guler mare, căptușită cu blană și purtată mai ales de bărbați. P. gener. Haină groasă căptușită cu blană. – Din sb. šuba, magh. suba.

DOOM

șúbă s. f., g.-d. art. șúbei; pl. șúbe

șuber
ȘÚBER, șubere, s. n. 1. (Tehn.) Dispozitiv cu care se reglează închiderea sau deschiderea unui orificiu de trecere pentru lichide sau gaze. 2. (Min.) Dispozitiv în formă de pâlnie, prevăzut cu un organ de reglare, montat la capătul inferior al unui rostogol, prin care alunecă materialul care se încarcă în vagonete. – Din germ. Schieber.

DOOM

șúber s. n., pl. șúbere

șubere
ȘÚBER, șubere, s. n. 1. (Tehn.) Dispozitiv cu care se reglează închiderea sau deschiderea unui orificiu de trecere pentru lichide sau gaze. 2. (Min.) Dispozitiv în formă de pâlnie, prevăzut cu un organ de reglare, montat la capătul inferior al unui rostogol, prin care alunecă materialul care se încarcă în vagonete. – Din germ. Schieber.

DOOM

șúber s. n., pl. șúbere

șuberec
ȘÚBEREC, șuberece, s. n. (Reg.) Specialitate dobrogeană de plăcintă, asemănătoare cu scovarda, făcută din aluat nedospit umplut cu brânză sau cu carne, bine condimentată și prăjită în grăsime. – Din tc. șebörek.

DOOM

șúberec (reg.) s. n., pl. șúberece

șuberece
ȘÚBEREC, șuberece, s. n. (Reg.) Specialitate dobrogeană de plăcintă, asemănătoare cu scovarda, făcută din aluat nedospit umplut cu brânză sau cu carne, bine condimentată și prăjită în grăsime. – Din tc. șebörek.

DOOM

șúberec (reg.) s. n., pl. șúberece

șuberecele
ȘÚBEREC, șuberece, s. n. (Reg.) Specialitate dobrogeană de plăcintă, asemănătoare cu scovarda, făcută din aluat nedospit umplut cu brânză sau cu carne, bine condimentată și prăjită în grăsime. – Din tc. șebörek.

DOOM

șúberec (reg.) s. n., pl. șúberece

șuberecelor
ȘÚBEREC, șuberece, s. n. (Reg.) Specialitate dobrogeană de plăcintă, asemănătoare cu scovarda, făcută din aluat nedospit umplut cu brânză sau cu carne, bine condimentată și prăjită în grăsime. – Din tc. șebörek.

DOOM

șúberec (reg.) s. n., pl. șúberece

șuberecul
ȘÚBEREC, șuberece, s. n. (Reg.) Specialitate dobrogeană de plăcintă, asemănătoare cu scovarda, făcută din aluat nedospit umplut cu brânză sau cu carne, bine condimentată și prăjită în grăsime. – Din tc. șebörek.

DOOM

șúberec (reg.) s. n., pl. șúberece

șuberecului
ȘÚBEREC, șuberece, s. n. (Reg.) Specialitate dobrogeană de plăcintă, asemănătoare cu scovarda, făcută din aluat nedospit umplut cu brânză sau cu carne, bine condimentată și prăjită în grăsime. – Din tc. șebörek.

DOOM

șúberec (reg.) s. n., pl. șúberece

șuberele
ȘÚBER, șubere, s. n. 1. (Tehn.) Dispozitiv cu care se reglează închiderea sau deschiderea unui orificiu de trecere pentru lichide sau gaze. 2. (Min.) Dispozitiv în formă de pâlnie, prevăzut cu un organ de reglare, montat la capătul inferior al unui rostogol, prin care alunecă materialul care se încarcă în vagonete. – Din germ. Schieber.

DOOM

șúber s. n., pl. șúbere

șuberelor
ȘÚBER, șubere, s. n. 1. (Tehn.) Dispozitiv cu care se reglează închiderea sau deschiderea unui orificiu de trecere pentru lichide sau gaze. 2. (Min.) Dispozitiv în formă de pâlnie, prevăzut cu un organ de reglare, montat la capătul inferior al unui rostogol, prin care alunecă materialul care se încarcă în vagonete. – Din germ. Schieber.

DOOM

șúber s. n., pl. șúbere

șuberul
ȘÚBER, șubere, s. n. 1. (Tehn.) Dispozitiv cu care se reglează închiderea sau deschiderea unui orificiu de trecere pentru lichide sau gaze. 2. (Min.) Dispozitiv în formă de pâlnie, prevăzut cu un organ de reglare, montat la capătul inferior al unui rostogol, prin care alunecă materialul care se încarcă în vagonete. – Din germ. Schieber.

DOOM

șúber s. n., pl. șúbere

șuberului
ȘÚBER, șubere, s. n. 1. (Tehn.) Dispozitiv cu care se reglează închiderea sau deschiderea unui orificiu de trecere pentru lichide sau gaze. 2. (Min.) Dispozitiv în formă de pâlnie, prevăzut cu un organ de reglare, montat la capătul inferior al unui rostogol, prin care alunecă materialul care se încarcă în vagonete. – Din germ. Schieber.

DOOM

șúber s. n., pl. șúbere

șubet
șubét (-te), s. n. – (Munt.) Joc de ajun, care constă din sărituri peste un foc. Origine necunoscută.

șubița
ȘUBÍȚĂ, șubițe, s. f. (Reg.) Șubuliță. – Șubă + suf. -iță.

DOOM

șubíță (reg.) s. f., g.-d. art. șubíței; pl. șubíțe

șubițe
ȘUBÍȚĂ, șubițe, s. f. (Reg.) Șubuliță. – Șubă + suf. -iță.

DOOM

șubíță (reg.) s. f., g.-d. art. șubíței; pl. șubíțe

șubiței
ȘUBÍȚĂ, șubițe, s. f. (Reg.) Șubuliță. – Șubă + suf. -iță.

DOOM

șubíță (reg.) s. f., g.-d. art. șubíței; pl. șubíțe

șubițele
ȘUBÍȚĂ, șubițe, s. f. (Reg.) Șubuliță. – Șubă + suf. -iță.

DOOM

șubíță (reg.) s. f., g.-d. art. șubíței; pl. șubíțe

șubițelor
ȘUBÍȚĂ, șubițe, s. f. (Reg.) Șubuliță. – Șubă + suf. -iță.

DOOM

șubíță (reg.) s. f., g.-d. art. șubíței; pl. șubíțe

șubler
ȘÚBLER, șublere, s. n. (Tehn.) Instrument de măsurat lungimi sau grosimi mici, alcătuit dintr-o riglă gradată cu două brațe, între care se prinde piesa care trebuie măsurată. – Din germ. Schublehre.

DOOM

șúbler (șu-bler) s. n., pl. șúblere

șublere
ȘÚBLER, șublere, s. n. (Tehn.) Instrument de măsurat lungimi sau grosimi mici, alcătuit dintr-o riglă gradată cu două brațe, între care se prinde piesa care trebuie măsurată. – Din germ. Schublehre.

DOOM

șúbler (șu-bler) s. n., pl. șúblere

șublerele
ȘÚBLER, șublere, s. n. (Tehn.) Instrument de măsurat lungimi sau grosimi mici, alcătuit dintr-o riglă gradată cu două brațe, între care se prinde piesa care trebuie măsurată. – Din germ. Schublehre.

DOOM

șúbler (șu-bler) s. n., pl. șúblere

șublerelor
ȘÚBLER, șublere, s. n. (Tehn.) Instrument de măsurat lungimi sau grosimi mici, alcătuit dintr-o riglă gradată cu două brațe, între care se prinde piesa care trebuie măsurată. – Din germ. Schublehre.

DOOM

șúbler (șu-bler) s. n., pl. șúblere

șublerul
ȘÚBLER, șublere, s. n. (Tehn.) Instrument de măsurat lungimi sau grosimi mici, alcătuit dintr-o riglă gradată cu două brațe, între care se prinde piesa care trebuie măsurată. – Din germ. Schublehre.

DOOM

șúbler (șu-bler) s. n., pl. șúblere

șublerului
ȘÚBLER, șublere, s. n. (Tehn.) Instrument de măsurat lungimi sau grosimi mici, alcătuit dintr-o riglă gradată cu două brațe, între care se prinde piesa care trebuie măsurată. – Din germ. Schublehre.

DOOM

șúbler (șu-bler) s. n., pl. șúblere

șubred
ȘÚBRED, -Ă, șubrezi, -de, adj. 1. (Despre oameni) Lipsit de vigoare, nerezistent la eforturi; firav, plăpând. ♦ (Despre lucruri) Lipsit de rezistență, de trăinicie, care este gata să se prăbușească; șubrezit. ♦ Fig. (Despre teorii, concepții, argumente etc.) Care nu rezistă unei analize mai serioase, unei critici mai severe; discutabil, neîntemeiat. 2. P. ext. Precar, nesigur. – Et. nec.

DOOM

șúbred (șu-bred) adj. m., pl. șúbrezi; f. șúbredă, pl. șúbrede

șubreda
ȘÚBRED, -Ă, șubrezi, -de, adj. 1. (Despre oameni) Lipsit de vigoare, nerezistent la eforturi; firav, plăpând. ♦ (Despre lucruri) Lipsit de rezistență, de trăinicie, care este gata să se prăbușească; șubrezit. ♦ Fig. (Despre teorii, concepții, argumente etc.) Care nu rezistă unei analize mai serioase, unei critici mai severe; discutabil, neîntemeiat. 2. P. ext. Precar, nesigur. – Et. nec.

DOOM

șúbred (șu-bred) adj. m., pl. șúbrezi; f. șúbredă, pl. șúbrede

șubrede
ȘÚBRED, -Ă, șubrezi, -de, adj. 1. (Despre oameni) Lipsit de vigoare, nerezistent la eforturi; firav, plăpând. ♦ (Despre lucruri) Lipsit de rezistență, de trăinicie, care este gata să se prăbușească; șubrezit. ♦ Fig. (Despre teorii, concepții, argumente etc.) Care nu rezistă unei analize mai serioase, unei critici mai severe; discutabil, neîntemeiat. 2. P. ext. Precar, nesigur. – Et. nec.

DOOM

șúbred (șu-bred) adj. m., pl. șúbrezi; f. șúbredă, pl. șúbrede

șubredei
ȘÚBRED, -Ă, șubrezi, -de, adj. 1. (Despre oameni) Lipsit de vigoare, nerezistent la eforturi; firav, plăpând. ♦ (Despre lucruri) Lipsit de rezistență, de trăinicie, care este gata să se prăbușească; șubrezit. ♦ Fig. (Despre teorii, concepții, argumente etc.) Care nu rezistă unei analize mai serioase, unei critici mai severe; discutabil, neîntemeiat. 2. P. ext. Precar, nesigur. – Et. nec.

DOOM

șúbred (șu-bred) adj. m., pl. șúbrezi; f. șúbredă, pl. șúbrede

șubredele
ȘÚBRED, -Ă, șubrezi, -de, adj. 1. (Despre oameni) Lipsit de vigoare, nerezistent la eforturi; firav, plăpând. ♦ (Despre lucruri) Lipsit de rezistență, de trăinicie, care este gata să se prăbușească; șubrezit. ♦ Fig. (Despre teorii, concepții, argumente etc.) Care nu rezistă unei analize mai serioase, unei critici mai severe; discutabil, neîntemeiat. 2. P. ext. Precar, nesigur. – Et. nec.

DOOM

șúbred (șu-bred) adj. m., pl. șúbrezi; f. șúbredă, pl. șúbrede

șubredelor
ȘÚBRED, -Ă, șubrezi, -de, adj. 1. (Despre oameni) Lipsit de vigoare, nerezistent la eforturi; firav, plăpând. ♦ (Despre lucruri) Lipsit de rezistență, de trăinicie, care este gata să se prăbușească; șubrezit. ♦ Fig. (Despre teorii, concepții, argumente etc.) Care nu rezistă unei analize mai serioase, unei critici mai severe; discutabil, neîntemeiat. 2. P. ext. Precar, nesigur. – Et. nec.

DOOM

șúbred (șu-bred) adj. m., pl. șúbrezi; f. șúbredă, pl. șúbrede

șubredul
ȘÚBRED, -Ă, șubrezi, -de, adj. 1. (Despre oameni) Lipsit de vigoare, nerezistent la eforturi; firav, plăpând. ♦ (Despre lucruri) Lipsit de rezistență, de trăinicie, care este gata să se prăbușească; șubrezit. ♦ Fig. (Despre teorii, concepții, argumente etc.) Care nu rezistă unei analize mai serioase, unei critici mai severe; discutabil, neîntemeiat. 2. P. ext. Precar, nesigur. – Et. nec.

DOOM

șúbred (șu-bred) adj. m., pl. șúbrezi; f. șúbredă, pl. șúbrede

șubredului
ȘÚBRED, -Ă, șubrezi, -de, adj. 1. (Despre oameni) Lipsit de vigoare, nerezistent la eforturi; firav, plăpând. ♦ (Despre lucruri) Lipsit de rezistență, de trăinicie, care este gata să se prăbușească; șubrezit. ♦ Fig. (Despre teorii, concepții, argumente etc.) Care nu rezistă unei analize mai serioase, unei critici mai severe; discutabil, neîntemeiat. 2. P. ext. Precar, nesigur. – Et. nec.

DOOM

șúbred (șu-bred) adj. m., pl. șúbrezi; f. șúbredă, pl. șúbrede

șubrezenia
ȘUBREZÉNIE, șubrezenii, s. f. Stare a ceea ce este șubred; slăbiciune, debilitate. ♦ Lipsă de soliditate, de trăinicie (a unui obiect). ♦ (Concr.) Construcție sau element de construcție șubred, putred. – Șubred + suf. -enie.

DOOM

șubrezénie (șu-bre-, -ni-e) s. f., art. șubrezénia (-ni-a), g.-d. art. șubrezéniei; pl. șubrezénii, art. șubrezéniile (-ni-i-)

șubrezenie
ȘUBREZÉNIE, șubrezenii, s. f. Stare a ceea ce este șubred; slăbiciune, debilitate. ♦ Lipsă de soliditate, de trăinicie (a unui obiect). ♦ (Concr.) Construcție sau element de construcție șubred, putred. – Șubred + suf. -enie.

DOOM

șubrezénie (șu-bre-, -ni-e) s. f., art. șubrezénia (-ni-a), g.-d. art. șubrezéniei; pl. șubrezénii, art. șubrezéniile (-ni-i-)

șubrezeniei
ȘUBREZÉNIE, șubrezenii, s. f. Stare a ceea ce este șubred; slăbiciune, debilitate. ♦ Lipsă de soliditate, de trăinicie (a unui obiect). ♦ (Concr.) Construcție sau element de construcție șubred, putred. – Șubred + suf. -enie.

DOOM

șubrezénie (șu-bre-, -ni-e) s. f., art. șubrezénia (-ni-a), g.-d. art. șubrezéniei; pl. șubrezénii, art. șubrezéniile (-ni-i-)

șubrezenii
ȘUBREZÉNIE, șubrezenii, s. f. Stare a ceea ce este șubred; slăbiciune, debilitate. ♦ Lipsă de soliditate, de trăinicie (a unui obiect). ♦ (Concr.) Construcție sau element de construcție șubred, putred. – Șubred + suf. -enie.

DOOM

șubrezénie (șu-bre-, -ni-e) s. f., art. șubrezénia (-ni-a), g.-d. art. șubrezéniei; pl. șubrezénii, art. șubrezéniile (-ni-i-)

șubrezeniile
ȘUBREZÉNIE, șubrezenii, s. f. Stare a ceea ce este șubred; slăbiciune, debilitate. ♦ Lipsă de soliditate, de trăinicie (a unui obiect). ♦ (Concr.) Construcție sau element de construcție șubred, putred. – Șubred + suf. -enie.

DOOM

șubrezénie (șu-bre-, -ni-e) s. f., art. șubrezénia (-ni-a), g.-d. art. șubrezéniei; pl. șubrezénii, art. șubrezéniile (-ni-i-)

șubrezeniilor
ȘUBREZÉNIE, șubrezenii, s. f. Stare a ceea ce este șubred; slăbiciune, debilitate. ♦ Lipsă de soliditate, de trăinicie (a unui obiect). ♦ (Concr.) Construcție sau element de construcție șubred, putred. – Șubred + suf. -enie.

DOOM

șubrezénie (șu-bre-, -ni-e) s. f., art. șubrezénia (-ni-a), g.-d. art. șubrezéniei; pl. șubrezénii, art. șubrezéniile (-ni-i-)

șubrezi
ȘÚBRED, -Ă, șubrezi, -de, adj. 1. (Despre oameni) Lipsit de vigoare, nerezistent la eforturi; firav, plăpând. ♦ (Despre lucruri) Lipsit de rezistență, de trăinicie, care este gata să se prăbușească; șubrezit. ♦ Fig. (Despre teorii, concepții, argumente etc.) Care nu rezistă unei analize mai serioase, unei critici mai severe; discutabil, neîntemeiat. 2. P. ext. Precar, nesigur. – Et. nec.

DOOM

șúbred (șu-bred) adj. m., pl. șúbrezi; f. șúbredă, pl. șúbrede

șubrezi
ȘUBREZÍ, șubrezesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Despre ființe) A face să devină sau a deveni șubred, a face să-și piardă sau a-și pierde forța fizică, rezistența, sănătatea; a slăbi. ♦ (Despre construcții sau obiecte) A face să-și piardă sau a-și pierde soliditatea, trăinicia; a face sau a fi gata să se prăbușescă. – Din șubred.

DOOM

șubrezí (a ~) (șu-bre-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șubrezésc, imperf. 3 sg. șubrezeá; conj. prez. 3 să șubrezeáscă

șubrezii
ȘÚBRED, -Ă, șubrezi, -de, adj. 1. (Despre oameni) Lipsit de vigoare, nerezistent la eforturi; firav, plăpând. ♦ (Despre lucruri) Lipsit de rezistență, de trăinicie, care este gata să se prăbușească; șubrezit. ♦ Fig. (Despre teorii, concepții, argumente etc.) Care nu rezistă unei analize mai serioase, unei critici mai severe; discutabil, neîntemeiat. 2. P. ext. Precar, nesigur. – Et. nec.

DOOM

șúbred (șu-bred) adj. m., pl. șúbrezi; f. șúbredă, pl. șúbrede

șubrezilor
ȘÚBRED, -Ă, șubrezi, -de, adj. 1. (Despre oameni) Lipsit de vigoare, nerezistent la eforturi; firav, plăpând. ♦ (Despre lucruri) Lipsit de rezistență, de trăinicie, care este gata să se prăbușească; șubrezit. ♦ Fig. (Despre teorii, concepții, argumente etc.) Care nu rezistă unei analize mai serioase, unei critici mai severe; discutabil, neîntemeiat. 2. P. ext. Precar, nesigur. – Et. nec.

DOOM

șúbred (șu-bred) adj. m., pl. șúbrezi; f. șúbredă, pl. șúbrede

șubrezire
ȘUBREZÍRE, șubreziri, s. f. Faptul de a (se) șubrezi. – V. șubrezi.

DOOM

șubrezíre (șu-bre-) s. f., g.-d. art. șubrezírii; pl. șubrezíri

șubrezirea
ȘUBREZÍRE, șubreziri, s. f. Faptul de a (se) șubrezi. – V. șubrezi.

DOOM

șubrezíre (șu-bre-) s. f., g.-d. art. șubrezírii; pl. șubrezíri

șubreziri
ȘUBREZÍRE, șubreziri, s. f. Faptul de a (se) șubrezi. – V. șubrezi.

DOOM

șubrezíre (șu-bre-) s. f., g.-d. art. șubrezírii; pl. șubrezíri

șubrezirii
ȘUBREZÍRE, șubreziri, s. f. Faptul de a (se) șubrezi. – V. șubrezi.

DOOM

șubrezíre (șu-bre-) s. f., g.-d. art. șubrezírii; pl. șubrezíri

șubrezirile
ȘUBREZÍRE, șubreziri, s. f. Faptul de a (se) șubrezi. – V. șubrezi.

DOOM

șubrezíre (șu-bre-) s. f., g.-d. art. șubrezírii; pl. șubrezíri

șubrezirilor
ȘUBREZÍRE, șubreziri, s. f. Faptul de a (se) șubrezi. – V. șubrezi.

DOOM

șubrezíre (șu-bre-) s. f., g.-d. art. șubrezírii; pl. șubrezíri

șubrezit
ȘUBREZÍT, -Ă, șubreziți, -te, adj. Care a devenit șubred (1). – V. șubrezi.

șubrezita
ȘUBREZÍT, -Ă, șubreziți, -te, adj. Care a devenit șubred (1). – V. șubrezi.

șubrezite
ȘUBREZÍT, -Ă, șubreziți, -te, adj. Care a devenit șubred (1). – V. șubrezi.

șubrezitei
ȘUBREZÍT, -Ă, șubreziți, -te, adj. Care a devenit șubred (1). – V. șubrezi.

șubrezitele
ȘUBREZÍT, -Ă, șubreziți, -te, adj. Care a devenit șubred (1). – V. șubrezi.

șubrezitelor
ȘUBREZÍT, -Ă, șubreziți, -te, adj. Care a devenit șubred (1). – V. șubrezi.

șubrezitul
ȘUBREZÍT, -Ă, șubreziți, -te, adj. Care a devenit șubred (1). – V. șubrezi.

șubrezitului
ȘUBREZÍT, -Ă, șubreziți, -te, adj. Care a devenit șubred (1). – V. șubrezi.

șubreziți
ȘUBREZÍT, -Ă, șubreziți, -te, adj. Care a devenit șubred (1). – V. șubrezi.

șubreziții
ȘUBREZÍT, -Ă, șubreziți, -te, adj. Care a devenit șubred (1). – V. șubrezi.

șubreziților
ȘUBREZÍT, -Ă, șubreziți, -te, adj. Care a devenit șubred (1). – V. șubrezi.

șubulița
ȘUBULÍȚĂ, șubulițe, s. f. Diminutiv al lui șubă; șubiță. – Șubă + suf. -uliță.

DOOM

șubulíță s. f., g.-d. art. șubulíței; pl. șubulíțe

șubulițe
ȘUBULÍȚĂ, șubulițe, s. f. Diminutiv al lui șubă; șubiță. – Șubă + suf. -uliță.

DOOM

șubulíță s. f., g.-d. art. șubulíței; pl. șubulíțe

șubuliței
ȘUBULÍȚĂ, șubulițe, s. f. Diminutiv al lui șubă; șubiță. – Șubă + suf. -uliță.

DOOM

șubulíță s. f., g.-d. art. șubulíței; pl. șubulíțe

șubulițele
ȘUBULÍȚĂ, șubulițe, s. f. Diminutiv al lui șubă; șubiță. – Șubă + suf. -uliță.

DOOM

șubulíță s. f., g.-d. art. șubulíței; pl. șubulíțe

șubulițelor
ȘUBULÍȚĂ, șubulițe, s. f. Diminutiv al lui șubă; șubiță. – Șubă + suf. -uliță.

DOOM

șubulíță s. f., g.-d. art. șubulíței; pl. șubulíțe

șuc
ȘUC, șucuri, s. n. (Reg.) Unitate de măsură a lungimii egală cu a șasea parte dintr-un stânjen. – Din germ. Schuh.

DOOM

șuc (reg.) s. n., pl. șúcuri

șucada
ȘUCADÁ adj. invar. (Învechit și regional) Foarte mare (ca dimensiune sau ca valoare). Serdăreasa are niște ochi... șucada... și o guriță numai atîtica. ALECSANDRI, T. 740. Decorația ce-ți hărăzesc este mai șucada. id. ib. 1116.

șucar
ȘUCÁR, -Ă, șucari, -e, adj., s. n., s. m. (Arg.) 1. Adj. (Despre oameni) Frumos, bine. 2. S. n. (In forma șucăr) Gălăgie, scandal; supărare. 3. S. m. (în forma șucăr) Hoț. [Var.: șúcăr s. n., s. m.] – Din țig. șukar (pentru sensul 3, cf. și germ. Schacher).

șucara
ȘUCÁR, -Ă, șucari, -e, adj., s. n., s. m. (Arg.) 1. Adj. (Despre oameni) Frumos, bine. 2. S. n. (In forma șucăr) Gălăgie, scandal; supărare. 3. S. m. (în forma șucăr) Hoț. [Var.: șúcăr s. n., s. m.] – Din țig. șukar (pentru sensul 3, cf. și germ. Schacher).

șucare
ȘUCÁR, -Ă, șucari, -e, adj., s. n., s. m. (Arg.) 1. Adj. (Despre oameni) Frumos, bine. 2. S. n. (In forma șucăr) Gălăgie, scandal; supărare. 3. S. m. (în forma șucăr) Hoț. [Var.: șúcăr s. n., s. m.] – Din țig. șukar (pentru sensul 3, cf. și germ. Schacher).

șucarei
ȘUCÁR, -Ă, șucari, -e, adj., s. n., s. m. (Arg.) 1. Adj. (Despre oameni) Frumos, bine. 2. S. n. (In forma șucăr) Gălăgie, scandal; supărare. 3. S. m. (în forma șucăr) Hoț. [Var.: șúcăr s. n., s. m.] – Din țig. șukar (pentru sensul 3, cf. și germ. Schacher).

șucarele
ȘUCÁR, -Ă, șucari, -e, adj., s. n., s. m. (Arg.) 1. Adj. (Despre oameni) Frumos, bine. 2. S. n. (In forma șucăr) Gălăgie, scandal; supărare. 3. S. m. (în forma șucăr) Hoț. [Var.: șúcăr s. n., s. m.] – Din țig. șukar (pentru sensul 3, cf. și germ. Schacher).

șucarelor
ȘUCÁR, -Ă, șucari, -e, adj., s. n., s. m. (Arg.) 1. Adj. (Despre oameni) Frumos, bine. 2. S. n. (In forma șucăr) Gălăgie, scandal; supărare. 3. S. m. (în forma șucăr) Hoț. [Var.: șúcăr s. n., s. m.] – Din țig. șukar (pentru sensul 3, cf. și germ. Schacher).

șucari
ȘUCÁR, -Ă, șucari, -e, adj., s. n., s. m. (Arg.) 1. Adj. (Despre oameni) Frumos, bine. 2. S. n. (In forma șucăr) Gălăgie, scandal; supărare. 3. S. m. (în forma șucăr) Hoț. [Var.: șúcăr s. n., s. m.] – Din țig. șukar (pentru sensul 3, cf. și germ. Schacher).

șucarii
ȘUCÁR, -Ă, șucari, -e, adj., s. n., s. m. (Arg.) 1. Adj. (Despre oameni) Frumos, bine. 2. S. n. (In forma șucăr) Gălăgie, scandal; supărare. 3. S. m. (în forma șucăr) Hoț. [Var.: șúcăr s. n., s. m.] – Din țig. șukar (pentru sensul 3, cf. și germ. Schacher).

șucarilor
ȘUCÁR, -Ă, șucari, -e, adj., s. n., s. m. (Arg.) 1. Adj. (Despre oameni) Frumos, bine. 2. S. n. (In forma șucăr) Gălăgie, scandal; supărare. 3. S. m. (în forma șucăr) Hoț. [Var.: șúcăr s. n., s. m.] – Din țig. șukar (pentru sensul 3, cf. și germ. Schacher).

șucarul
ȘUCÁR, -Ă, șucari, -e, adj., s. n., s. m. (Arg.) 1. Adj. (Despre oameni) Frumos, bine. 2. S. n. (In forma șucăr) Gălăgie, scandal; supărare. 3. S. m. (în forma șucăr) Hoț. [Var.: șúcăr s. n., s. m.] – Din țig. șukar (pentru sensul 3, cf. și germ. Schacher).

șucarului
ȘUCÁR, -Ă, șucari, -e, adj., s. n., s. m. (Arg.) 1. Adj. (Despre oameni) Frumos, bine. 2. S. n. (In forma șucăr) Gălăgie, scandal; supărare. 3. S. m. (în forma șucăr) Hoț. [Var.: șúcăr s. n., s. m.] – Din țig. șukar (pentru sensul 3, cf. și germ. Schacher).

șucheat
ȘUCHEÁT, -Ă, șuchiați, -te, adj. (Reg.) Deșucheat. – Din magh. süket.

DOOM

șucheát (reg.) adj. m., pl. șucheáți; f. șucheátă, pl. șucheáte

șucheata
ȘUCHEÁT, -Ă, șuchiați, -te, adj. (Reg.) Deșucheat. – Din magh. süket.

DOOM

șucheát (reg.) adj. m., pl. șucheáți; f. șucheátă, pl. șucheáte

șucheate
ȘUCHEÁT, -Ă, șuchiați, -te, adj. (Reg.) Deșucheat. – Din magh. süket.

DOOM

șucheát (reg.) adj. m., pl. șucheáți; f. șucheátă, pl. șucheáte

șucheatei
ȘUCHEÁT, -Ă, șuchiați, -te, adj. (Reg.) Deșucheat. – Din magh. süket.

DOOM

șucheát (reg.) adj. m., pl. șucheáți; f. șucheátă, pl. șucheáte

șucheatele
ȘUCHEÁT, -Ă, șuchiați, -te, adj. (Reg.) Deșucheat. – Din magh. süket.

DOOM

șucheát (reg.) adj. m., pl. șucheáți; f. șucheátă, pl. șucheáte

șucheatelor
ȘUCHEÁT, -Ă, șuchiați, -te, adj. (Reg.) Deșucheat. – Din magh. süket.

DOOM

șucheát (reg.) adj. m., pl. șucheáți; f. șucheátă, pl. șucheáte

șucheatul
ȘUCHEÁT, -Ă, șuchiați, -te, adj. (Reg.) Deșucheat. – Din magh. süket.

DOOM

șucheát (reg.) adj. m., pl. șucheáți; f. șucheátă, pl. șucheáte

șucheatului
ȘUCHEÁT, -Ă, șuchiați, -te, adj. (Reg.) Deșucheat. – Din magh. süket.

DOOM

șucheát (reg.) adj. m., pl. șucheáți; f. șucheátă, pl. șucheáte

șucheați
ȘUCHEÁT, -Ă, șuchiați, -te, adj. (Reg.) Deșucheat. – Din magh. süket.

DOOM

șucheát (reg.) adj. m., pl. șucheáți; f. șucheátă, pl. șucheáte

șucheații
ȘUCHEÁT, -Ă, șuchiați, -te, adj. (Reg.) Deșucheat. – Din magh. süket.

DOOM

șucheát (reg.) adj. m., pl. șucheáți; f. șucheátă, pl. șucheáte

șucheaților
ȘUCHEÁT, -Ă, șuchiați, -te, adj. (Reg.) Deșucheat. – Din magh. süket.

DOOM

șucheát (reg.) adj. m., pl. șucheáți; f. șucheátă, pl. șucheáte

șuchi
șúchi (-che), adj. – Năucit, buimăcit, flușturatic. – Var. șuchet, șuchiat. Origine îndoielnică, cf. deșuchiat. După Pușcariu, Dacor., I, 243-4 și Scriban, din mag. süke(t) „surd”. – Der. șuchiană, s. f. (deșucheată, zănatică); șucheți, vb. refl. (a se zăpăci, a se deregla); șuchețenie, s. f. (nesăbuire, nesocotință, șmecherie). Cuvinte folosite în Mold.

șuco
ȘÚCO adj. invar. (În sintagma) Priză șuco = priză (1) cu contact la pământ pentru realizarea electro-securității. – Din germ. Schuko.

șucul
ȘUC, șucuri, s. n. (Reg.) Unitate de măsură a lungimii egală cu a șasea parte dintr-un stânjen. – Din germ. Schuh.

DOOM

șuc (reg.) s. n., pl. șúcuri

șucului
ȘUC, șucuri, s. n. (Reg.) Unitate de măsură a lungimii egală cu a șasea parte dintr-un stânjen. – Din germ. Schuh.

DOOM

șuc (reg.) s. n., pl. șúcuri

șucuri
ȘUC, șucuri, s. n. (Reg.) Unitate de măsură a lungimii egală cu a șasea parte dintr-un stânjen. – Din germ. Schuh.

DOOM

șuc (reg.) s. n., pl. șúcuri

șucurile
ȘUC, șucuri, s. n. (Reg.) Unitate de măsură a lungimii egală cu a șasea parte dintr-un stânjen. – Din germ. Schuh.

DOOM

șuc (reg.) s. n., pl. șúcuri

șucurilor
ȘUC, șucuri, s. n. (Reg.) Unitate de măsură a lungimii egală cu a șasea parte dintr-un stânjen. – Din germ. Schuh.

DOOM

șuc (reg.) s. n., pl. șúcuri

șucăr
ȘÚCĂR s. n., s. m. v. șucar.

șucăr
ȘÚCĂR s. n., s. m. v. șucar.

șucărea
ȘUCĂRÍ, șucăresc, vb. IV. Tranz. și refl. (Arg.) A (se) supăra (3). – Din șucar.

șucăreai
ȘUCĂRÍ, șucăresc, vb. IV. Tranz. și refl. (Arg.) A (se) supăra (3). – Din șucar.

șucăreala
ȘUCĂREÁLĂ, șucăreli, s. f. (Arg.) Supărare. (3). – Șucări + suf. -eală.

șucăream
ȘUCĂRÍ, șucăresc, vb. IV. Tranz. și refl. (Arg.) A (se) supăra (3). – Din șucar.

șucărească
ȘUCĂRÍ, șucăresc, vb. IV. Tranz. și refl. (Arg.) A (se) supăra (3). – Din șucar.

șucăreau
ȘUCĂRÍ, șucăresc, vb. IV. Tranz. și refl. (Arg.) A (se) supăra (3). – Din șucar.

șucăreați
ȘUCĂRÍ, șucăresc, vb. IV. Tranz. și refl. (Arg.) A (se) supăra (3). – Din șucar.

șucăreli
ȘUCĂREÁLĂ, șucăreli, s. f. (Arg.) Supărare. (3). – Șucări + suf. -eală.

șucărelii
ȘUCĂREÁLĂ, șucăreli, s. f. (Arg.) Supărare. (3). – Șucări + suf. -eală.

șucărelile
ȘUCĂREÁLĂ, șucăreli, s. f. (Arg.) Supărare. (3). – Șucări + suf. -eală.

șucărelilor
ȘUCĂREÁLĂ, șucăreli, s. f. (Arg.) Supărare. (3). – Șucări + suf. -eală.

șucăresc
ȘUCĂRÍ, șucăresc, vb. IV. Tranz. și refl. (Arg.) A (se) supăra (3). – Din șucar.

șucărește
ȘUCĂRÍ, șucăresc, vb. IV. Tranz. și refl. (Arg.) A (se) supăra (3). – Din șucar.

șucărești
ȘUCĂRÍ, șucăresc, vb. IV. Tranz. și refl. (Arg.) A (se) supăra (3). – Din șucar.

șucăreț
șucăreț, -eață, șucăreți -țe s. m., s. f., adj. (om) hâtru, comic; zglobiu.

șucări
ȘUCĂRÍ, șucăresc, vb. IV. Tranz. și refl. (Arg.) A (se) supăra (3). – Din șucar.

șucării
ȘUCĂRÍ, șucăresc, vb. IV. Tranz. și refl. (Arg.) A (se) supăra (3). – Din șucar.

șucărim
ȘUCĂRÍ, șucăresc, vb. IV. Tranz. și refl. (Arg.) A (se) supăra (3). – Din șucar.

șucărind
ȘUCĂRÍ, șucăresc, vb. IV. Tranz. și refl. (Arg.) A (se) supăra (3). – Din șucar.

șucărire
ȘUCĂRÍ, șucăresc, vb. IV. Tranz. și refl. (Arg.) A (se) supăra (3). – Din șucar.

șucărire
ȘUCĂRÍ, șucăresc, vb. IV. Tranz. și refl. (Arg.) A (se) supăra (3). – Din șucar.

șucăriră
ȘUCĂRÍ, șucăresc, vb. IV. Tranz. și refl. (Arg.) A (se) supăra (3). – Din șucar.

șucărirăm
ȘUCĂRÍ, șucăresc, vb. IV. Tranz. și refl. (Arg.) A (se) supăra (3). – Din șucar.

șucărirăți
ȘUCĂRÍ, șucăresc, vb. IV. Tranz. și refl. (Arg.) A (se) supăra (3). – Din șucar.

șucărise
ȘUCĂRÍ, șucăresc, vb. IV. Tranz. și refl. (Arg.) A (se) supăra (3). – Din șucar.

șucărisem
ȘUCĂRÍ, șucăresc, vb. IV. Tranz. și refl. (Arg.) A (se) supăra (3). – Din șucar.

șucăriseră
ȘUCĂRÍ, șucăresc, vb. IV. Tranz. și refl. (Arg.) A (se) supăra (3). – Din șucar.

șucăriserăm
ȘUCĂRÍ, șucăresc, vb. IV. Tranz. și refl. (Arg.) A (se) supăra (3). – Din șucar.

șucăriserăți
ȘUCĂRÍ, șucăresc, vb. IV. Tranz. și refl. (Arg.) A (se) supăra (3). – Din șucar.

șucăriseși
ȘUCĂRÍ, șucăresc, vb. IV. Tranz. și refl. (Arg.) A (se) supăra (3). – Din șucar.

șucăriseți
ȘUCĂRÍ, șucăresc, vb. IV. Tranz. și refl. (Arg.) A (se) supăra (3). – Din șucar.

șucărit
ȘUCĂRÍ, șucăresc, vb. IV. Tranz. și refl. (Arg.) A (se) supăra (3). – Din șucar.

șucărit
ȘUCĂRÍT, -Ă, șucăriți, -te, adj. (Arg.) Supărat. – V. șucări.

șucăriși
ȘUCĂRÍ, șucăresc, vb. IV. Tranz. și refl. (Arg.) A (se) supăra (3). – Din șucar.

șucăriți
ȘUCĂRÍ, șucăresc, vb. IV. Tranz. și refl. (Arg.) A (se) supăra (3). – Din șucar.

șuera
șuerá (-r, át), vb. – A fluiera, a vîjîi. – Var. șuiera și der. – Mr. șuir, șiur, șuirare. Lat. sῑbĭlāre (Cihac, I, 276; Pușcariu 1674; REW 7890), trecut la sῑbŭlāre (Du Cange; cf. sivorare, sec. XIV, în Kuun 56 și Pascu, I, 168, Pascu, Arch. Rom., XVII, 266 care dă această formă ca ipotetică), cf. friul. sivilá, prov., cat. siular, sp. silbar. – Der. șuer, s. n. (fluierat, fluierătură), deverbal; șuerător, adj. (care șuieră); șuerătură, s. f. (șuierat, șuier); șuerătoare, s. f. (fluier). – Cf. șui.

șuerare
șuerá (-r, át), vb. – A fluiera, a vîjîi. – Var. șuiera și der. – Mr. șuir, șiur, șuirare. Lat. sῑbĭlāre (Cihac, I, 276; Pușcariu 1674; REW 7890), trecut la sῑbŭlāre (Du Cange; cf. sivorare, sec. XIV, în Kuun 56 și Pascu, I, 168, Pascu, Arch. Rom., XVII, 266 care dă această formă ca ipotetică), cf. friul. sivilá, prov., cat. siular, sp. silbar. – Der. șuer, s. n. (fluierat, fluierătură), deverbal; șuerător, adj. (care șuieră); șuerătură, s. f. (șuierat, șuier); șuerătoare, s. f. (fluier). – Cf. șui.

șueta
ȘUÉTĂ, șuete, s. f. Conversație ușoară, spirituală și distractivă între prieteni. [Pr.: șu-e-] – Cf. fr. chouette.

DOOM

șuétă (șu-e-) s. f., g.-d. art. șuétei; pl. șuéte

șuete
ȘUÉTĂ, șuete, s. f. Conversație ușoară, spirituală și distractivă între prieteni. [Pr.: șu-e-] – Cf. fr. chouette.

DOOM

șuétă (șu-e-) s. f., g.-d. art. șuétei; pl. șuéte

șuetei
ȘUÉTĂ, șuete, s. f. Conversație ușoară, spirituală și distractivă între prieteni. [Pr.: șu-e-] – Cf. fr. chouette.

DOOM

șuétă (șu-e-) s. f., g.-d. art. șuétei; pl. șuéte

șuetele
ȘUÉTĂ, șuete, s. f. Conversație ușoară, spirituală și distractivă între prieteni. [Pr.: șu-e-] – Cf. fr. chouette.

DOOM

șuétă (șu-e-) s. f., g.-d. art. șuétei; pl. șuéte

șuetelor
ȘUÉTĂ, șuete, s. f. Conversație ușoară, spirituală și distractivă între prieteni. [Pr.: șu-e-] – Cf. fr. chouette.

DOOM

șuétă (șu-e-) s. f., g.-d. art. șuétei; pl. șuéte

șuf
ȘUF s. m. v. șuc.

șufan
ȘUFÁN, șufane, s. n. (Reg.) Fiecare dintre cei doi pari groși și lungi, ascuțiți la un capăt, cu care se fixează năvodul la fundul apei ca să nu scape peștele pe sub el. – Et. nec.

DOOM

șufán (reg.) s. n., pl. șufáne

șufane
ȘUFÁN, șufane, s. n. (Reg.) Fiecare dintre cei doi pari groși și lungi, ascuțiți la un capăt, cu care se fixează năvodul la fundul apei ca să nu scape peștele pe sub el. – Et. nec.

DOOM

șufán (reg.) s. n., pl. șufáne

șufanele
ȘUFÁN, șufane, s. n. (Reg.) Fiecare dintre cei doi pari groși și lungi, ascuțiți la un capăt, cu care se fixează năvodul la fundul apei ca să nu scape peștele pe sub el. – Et. nec.

DOOM

șufán (reg.) s. n., pl. șufáne

șufanelor
ȘUFÁN, șufane, s. n. (Reg.) Fiecare dintre cei doi pari groși și lungi, ascuțiți la un capăt, cu care se fixează năvodul la fundul apei ca să nu scape peștele pe sub el. – Et. nec.

DOOM

șufán (reg.) s. n., pl. șufáne

șufanul
ȘUFÁN, șufane, s. n. (Reg.) Fiecare dintre cei doi pari groși și lungi, ascuțiți la un capăt, cu care se fixează năvodul la fundul apei ca să nu scape peștele pe sub el. – Et. nec.

DOOM

șufán (reg.) s. n., pl. șufáne

șufanului
ȘUFÁN, șufane, s. n. (Reg.) Fiecare dintre cei doi pari groși și lungi, ascuțiți la un capăt, cu care se fixează năvodul la fundul apei ca să nu scape peștele pe sub el. – Et. nec.

DOOM

șufán (reg.) s. n., pl. șufáne

șufană
ȘUFÁNĂ, șufane, s. f. Par gros și lung, ascuțit la un capăt, cu care se fixează năvodul la fundul apei ca să nu scape peștele pe sub el.

șuflă
șúflă (-le), s. f. – (Trans.) Linguroi. Germ. Schaufel, dial. Schufel (Candrea).

șugar
ȘUGÁR, -Ă, șugari, -e, adj. (Reg.) Zvelt, suplu, subțire. – Din mag. sugár.

DOOM

șugár (reg.) adj. m., pl. șugári; f. șugáră, pl. șugáre

șugara
ȘUGÁR, -Ă, șugari, -e, adj. (Reg.) Zvelt, suplu, subțire. – Din mag. sugár.

DOOM

șugár (reg.) adj. m., pl. șugári; f. șugáră, pl. șugáre

șugare
ȘUGÁR, -Ă, șugari, -e, adj. (Reg.) Zvelt, suplu, subțire. – Din mag. sugár.

DOOM

șugár (reg.) adj. m., pl. șugári; f. șugáră, pl. șugáre

șugarei
ȘUGÁR, -Ă, șugari, -e, adj. (Reg.) Zvelt, suplu, subțire. – Din mag. sugár.

DOOM

șugár (reg.) adj. m., pl. șugári; f. șugáră, pl. șugáre

șugarele
ȘUGÁR, -Ă, șugari, -e, adj. (Reg.) Zvelt, suplu, subțire. – Din mag. sugár.

DOOM

șugár (reg.) adj. m., pl. șugári; f. șugáră, pl. șugáre

șugarelor
ȘUGÁR, -Ă, șugari, -e, adj. (Reg.) Zvelt, suplu, subțire. – Din mag. sugár.

DOOM

șugár (reg.) adj. m., pl. șugári; f. șugáră, pl. șugáre

șugari
ȘUGÁR, -Ă, șugari, -e, adj. (Reg.) Zvelt, suplu, subțire. – Din mag. sugár.

DOOM

șugár (reg.) adj. m., pl. șugári; f. șugáră, pl. șugáre

șugarii
ȘUGÁR, -Ă, șugari, -e, adj. (Reg.) Zvelt, suplu, subțire. – Din mag. sugár.

DOOM

șugár (reg.) adj. m., pl. șugári; f. șugáră, pl. șugáre

șugarilor
ȘUGÁR, -Ă, șugari, -e, adj. (Reg.) Zvelt, suplu, subțire. – Din mag. sugár.

DOOM

șugár (reg.) adj. m., pl. șugári; f. șugáră, pl. șugáre

șugarul
ȘUGÁR, -Ă, șugari, -e, adj. (Reg.) Zvelt, suplu, subțire. – Din mag. sugár.

DOOM

șugár (reg.) adj. m., pl. șugári; f. șugáră, pl. șugáre

șugarului
ȘUGÁR, -Ă, șugari, -e, adj. (Reg.) Zvelt, suplu, subțire. – Din mag. sugár.

DOOM

șugár (reg.) adj. m., pl. șugári; f. șugáră, pl. șugáre

șugubeața
ȘUGUBÉȚ, -EÁȚĂ adj. v. șugubăț.

DOOM

șugubắț adj. m., pl. șugubéți; f. șugubeáță, pl. șugubéțe

șugubeț
ȘUGUBÉȚ, -EÁȚĂ adj. v. șugubăț.

DOOM

șugubắț adj. m., pl. șugubéți; f. șugubeáță, pl. șugubéțe

șugubețe
ȘUGUBÉȚ, -EÁȚĂ adj. v. șugubăț.

DOOM

șugubắț adj. m., pl. șugubéți; f. șugubeáță, pl. șugubéțe

șugubeței
ȘUGUBÉȚ, -EÁȚĂ adj. v. șugubăț.

DOOM

șugubắț adj. m., pl. șugubéți; f. șugubeáță, pl. șugubéțe

șugubețele
ȘUGUBÉȚ, -EÁȚĂ adj. v. șugubăț.

DOOM

șugubắț adj. m., pl. șugubéți; f. șugubeáță, pl. șugubéțe

șugubețelor
ȘUGUBÉȚ, -EÁȚĂ adj. v. șugubăț.

DOOM

șugubắț adj. m., pl. șugubéți; f. șugubeáță, pl. șugubéțe

șugubeți
ȘUGUBÉȚ, -EÁȚĂ adj. v. șugubăț.

DOOM

șugubắț adj. m., pl. șugubéți; f. șugubeáță, pl. șugubéțe

șugubeții
ȘUGUBÉȚ, -EÁȚĂ adj. v. șugubăț.

DOOM

șugubắț adj. m., pl. șugubéți; f. șugubeáță, pl. șugubéțe

șugubeților
ȘUGUBÉȚ, -EÁȚĂ adj. v. șugubăț.

DOOM

șugubắț adj. m., pl. șugubéți; f. șugubeáță, pl. șugubéțe

șugubina
ȘUGUBÍNĂ, șugubine, s. f. 1. (Înv. și reg.) Păcat grav; nelegiuire, crimă. 2. Amendă percepută în Evul Mediu, în Țările Române, pentru omucidere, tâlhărie sau adulter. 3. (Reg.) Necaz, nenorocire. ◊ Expr. A da (sau a fi) de șugubină = a da (sau a se face) de rușine, a (se) face de râs, de ocară. – Din sl. dušegubina.

DOOM

șugubínă (înv., reg.) s. f., g.-d. art. șugubínei; pl. șugubíne

șugubinar
ȘUGUBINÁR, șugubinari, s. m. (în vechea organizare administrativă a Țărilor Române) Persoană care cerceta și judeca faptele de omucidere, tâlhărie sau adulter și încasa de la vinovați amenzile stabilite pentru răscumpărare. – Șugubină + suf. -ar.

DOOM

șugubinár (înv.) s. m., pl. șugubinári

șugubinari
ȘUGUBINÁR, șugubinari, s. m. (în vechea organizare administrativă a Țărilor Române) Persoană care cerceta și judeca faptele de omucidere, tâlhărie sau adulter și încasa de la vinovați amenzile stabilite pentru răscumpărare. – Șugubină + suf. -ar.

DOOM

șugubinár (înv.) s. m., pl. șugubinári

șugubinarii
ȘUGUBINÁR, șugubinari, s. m. (în vechea organizare administrativă a Țărilor Române) Persoană care cerceta și judeca faptele de omucidere, tâlhărie sau adulter și încasa de la vinovați amenzile stabilite pentru răscumpărare. – Șugubină + suf. -ar.

DOOM

șugubinár (înv.) s. m., pl. șugubinári

șugubinarilor
ȘUGUBINÁR, șugubinari, s. m. (în vechea organizare administrativă a Țărilor Române) Persoană care cerceta și judeca faptele de omucidere, tâlhărie sau adulter și încasa de la vinovați amenzile stabilite pentru răscumpărare. – Șugubină + suf. -ar.

DOOM

șugubinár (înv.) s. m., pl. șugubinári

șugubinarul
ȘUGUBINÁR, șugubinari, s. m. (în vechea organizare administrativă a Țărilor Române) Persoană care cerceta și judeca faptele de omucidere, tâlhărie sau adulter și încasa de la vinovați amenzile stabilite pentru răscumpărare. – Șugubină + suf. -ar.

DOOM

șugubinár (înv.) s. m., pl. șugubinári

șugubinarului
ȘUGUBINÁR, șugubinari, s. m. (în vechea organizare administrativă a Țărilor Române) Persoană care cerceta și judeca faptele de omucidere, tâlhărie sau adulter și încasa de la vinovați amenzile stabilite pentru răscumpărare. – Șugubină + suf. -ar.

DOOM

șugubinár (înv.) s. m., pl. șugubinári

șugubine
ȘUGUBÍNĂ, șugubine, s. f. 1. (Înv. și reg.) Păcat grav; nelegiuire, crimă. 2. Amendă percepută în Evul Mediu, în Țările Române, pentru omucidere, tâlhărie sau adulter. 3. (Reg.) Necaz, nenorocire. ◊ Expr. A da (sau a fi) de șugubină = a da (sau a se face) de rușine, a (se) face de râs, de ocară. – Din sl. dušegubina.

DOOM

șugubínă (înv., reg.) s. f., g.-d. art. șugubínei; pl. șugubíne

șugubinei
ȘUGUBÍNĂ, șugubine, s. f. 1. (Înv. și reg.) Păcat grav; nelegiuire, crimă. 2. Amendă percepută în Evul Mediu, în Țările Române, pentru omucidere, tâlhărie sau adulter. 3. (Reg.) Necaz, nenorocire. ◊ Expr. A da (sau a fi) de șugubină = a da (sau a se face) de rușine, a (se) face de râs, de ocară. – Din sl. dušegubina.

DOOM

șugubínă (înv., reg.) s. f., g.-d. art. șugubínei; pl. șugubíne

șugubinele
ȘUGUBÍNĂ, șugubine, s. f. 1. (Înv. și reg.) Păcat grav; nelegiuire, crimă. 2. Amendă percepută în Evul Mediu, în Țările Române, pentru omucidere, tâlhărie sau adulter. 3. (Reg.) Necaz, nenorocire. ◊ Expr. A da (sau a fi) de șugubină = a da (sau a se face) de rușine, a (se) face de râs, de ocară. – Din sl. dušegubina.

DOOM

șugubínă (înv., reg.) s. f., g.-d. art. șugubínei; pl. șugubíne

șugubinelor
ȘUGUBÍNĂ, șugubine, s. f. 1. (Înv. și reg.) Păcat grav; nelegiuire, crimă. 2. Amendă percepută în Evul Mediu, în Țările Române, pentru omucidere, tâlhărie sau adulter. 3. (Reg.) Necaz, nenorocire. ◊ Expr. A da (sau a fi) de șugubină = a da (sau a se face) de rușine, a (se) face de râs, de ocară. – Din sl. dušegubina.

DOOM

șugubínă (înv., reg.) s. f., g.-d. art. șugubínei; pl. șugubíne

șugubăț
ȘUGUBÉȚ, -EÁȚĂ adj. v. șugubăț.

DOOM

șugubắț adj. m., pl. șugubéți; f. șugubeáță, pl. șugubéțe

șugubățul
ȘUGUBÉȚ, -EÁȚĂ adj. v. șugubăț.

DOOM

șugubắț adj. m., pl. șugubéți; f. șugubeáță, pl. șugubéțe

șugubățului
ȘUGUBÉȚ, -EÁȚĂ adj. v. șugubăț.

DOOM

șugubắț adj. m., pl. șugubéți; f. șugubeáță, pl. șugubéțe

șugui
ȘUGUÍ, șuguiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A glumi. ♦ Tranz. A duce cu vorba; a minți. [Var.: șăguí vb. IV] – Șagă + suf. -ui.

DOOM

șuguí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șuguiésc, imperf. 3 sg. șuguiá; conj. prez. 3 să șuguiáscă

șuguia
ȘUGUÍ, șuguiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A glumi. ♦ Tranz. A duce cu vorba; a minți. [Var.: șăguí vb. IV] – Șagă + suf. -ui.

DOOM

șuguí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șuguiésc, imperf. 3 sg. șuguiá; conj. prez. 3 să șuguiáscă

șuguiai
ȘUGUÍ, șuguiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A glumi. ♦ Tranz. A duce cu vorba; a minți. [Var.: șăguí vb. IV] – Șagă + suf. -ui.

DOOM

șuguí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șuguiésc, imperf. 3 sg. șuguiá; conj. prez. 3 să șuguiáscă

șuguiala
ȘUGUIÁLĂ, șuguieli, s. f. (Reg.) Șuguire. [Pr.: -gu-ia-] – Șugui + suf. -eală.

DOOM

șuguiálă (reg.) s. f., g.-d. art. șuguiélii; pl. șuguiéli

șuguiam
ȘUGUÍ, șuguiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A glumi. ♦ Tranz. A duce cu vorba; a minți. [Var.: șăguí vb. IV] – Șagă + suf. -ui.

DOOM

șuguí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șuguiésc, imperf. 3 sg. șuguiá; conj. prez. 3 să șuguiáscă

șuguiască
ȘUGUÍ, șuguiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A glumi. ♦ Tranz. A duce cu vorba; a minți. [Var.: șăguí vb. IV] – Șagă + suf. -ui.

DOOM

șuguí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șuguiésc, imperf. 3 sg. șuguiá; conj. prez. 3 să șuguiáscă

șuguiau
ȘUGUÍ, șuguiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A glumi. ♦ Tranz. A duce cu vorba; a minți. [Var.: șăguí vb. IV] – Șagă + suf. -ui.

DOOM

șuguí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șuguiésc, imperf. 3 sg. șuguiá; conj. prez. 3 să șuguiáscă

șuguiați
ȘUGUÍ, șuguiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A glumi. ♦ Tranz. A duce cu vorba; a minți. [Var.: șăguí vb. IV] – Șagă + suf. -ui.

DOOM

șuguí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șuguiésc, imperf. 3 sg. șuguiá; conj. prez. 3 să șuguiáscă

șuguieli
ȘUGUIÁLĂ, șuguieli, s. f. (Reg.) Șuguire. [Pr.: -gu-ia-] – Șugui + suf. -eală.

DOOM

șuguiálă (reg.) s. f., g.-d. art. șuguiélii; pl. șuguiéli

șuguielii
ȘUGUIÁLĂ, șuguieli, s. f. (Reg.) Șuguire. [Pr.: -gu-ia-] – Șugui + suf. -eală.

DOOM

șuguiálă (reg.) s. f., g.-d. art. șuguiélii; pl. șuguiéli

șuguielile
ȘUGUIÁLĂ, șuguieli, s. f. (Reg.) Șuguire. [Pr.: -gu-ia-] – Șugui + suf. -eală.

DOOM

șuguiálă (reg.) s. f., g.-d. art. șuguiélii; pl. șuguiéli

șuguielilor
ȘUGUIÁLĂ, șuguieli, s. f. (Reg.) Șuguire. [Pr.: -gu-ia-] – Șugui + suf. -eală.

DOOM

șuguiálă (reg.) s. f., g.-d. art. șuguiélii; pl. șuguiéli

șuguiesc
ȘUGUÍ, șuguiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A glumi. ♦ Tranz. A duce cu vorba; a minți. [Var.: șăguí vb. IV] – Șagă + suf. -ui.

DOOM

șuguí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șuguiésc, imperf. 3 sg. șuguiá; conj. prez. 3 să șuguiáscă

șuguiește
ȘUGUÍ, șuguiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A glumi. ♦ Tranz. A duce cu vorba; a minți. [Var.: șăguí vb. IV] – Șagă + suf. -ui.

DOOM

șuguí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șuguiésc, imperf. 3 sg. șuguiá; conj. prez. 3 să șuguiáscă

șuguiești
ȘUGUÍ, șuguiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A glumi. ♦ Tranz. A duce cu vorba; a minți. [Var.: șăguí vb. IV] – Șagă + suf. -ui.

DOOM

șuguí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șuguiésc, imperf. 3 sg. șuguiá; conj. prez. 3 să șuguiáscă

șuguii
ȘUGUÍ, șuguiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A glumi. ♦ Tranz. A duce cu vorba; a minți. [Var.: șăguí vb. IV] – Șagă + suf. -ui.

DOOM

șuguí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șuguiésc, imperf. 3 sg. șuguiá; conj. prez. 3 să șuguiáscă

șuguim
ȘUGUÍ, șuguiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A glumi. ♦ Tranz. A duce cu vorba; a minți. [Var.: șăguí vb. IV] – Șagă + suf. -ui.

DOOM

șuguí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șuguiésc, imperf. 3 sg. șuguiá; conj. prez. 3 să șuguiáscă

șuguind
ȘUGUÍ, șuguiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A glumi. ♦ Tranz. A duce cu vorba; a minți. [Var.: șăguí vb. IV] – Șagă + suf. -ui.

DOOM

șuguí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șuguiésc, imperf. 3 sg. șuguiá; conj. prez. 3 să șuguiáscă

șuguire
ȘUGUÍ, șuguiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A glumi. ♦ Tranz. A duce cu vorba; a minți. [Var.: șăguí vb. IV] – Șagă + suf. -ui.

DOOM

șuguí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șuguiésc, imperf. 3 sg. șuguiá; conj. prez. 3 să șuguiáscă

șuguire
ȘUGUÍRE, șuguiri, s. f. (Reg.) Faptul de a șugui; șuguială. – V. șugui.

DOOM

șuguíre (reg.) s. f., g.-d. art. șuguírii; pl. șuguíri

șuguirea
ȘUGUÍRE, șuguiri, s. f. (Reg.) Faptul de a șugui; șuguială. – V. șugui.

DOOM

șuguíre (reg.) s. f., g.-d. art. șuguírii; pl. șuguíri

șuguiri
ȘUGUÍRE, șuguiri, s. f. (Reg.) Faptul de a șugui; șuguială. – V. șugui.

DOOM

șuguíre (reg.) s. f., g.-d. art. șuguírii; pl. șuguíri

șuguirii
ȘUGUÍRE, șuguiri, s. f. (Reg.) Faptul de a șugui; șuguială. – V. șugui.

DOOM

șuguíre (reg.) s. f., g.-d. art. șuguírii; pl. șuguíri

șuguirile
ȘUGUÍRE, șuguiri, s. f. (Reg.) Faptul de a șugui; șuguială. – V. șugui.

DOOM

șuguíre (reg.) s. f., g.-d. art. șuguírii; pl. șuguíri

șuguirilor
ȘUGUÍRE, șuguiri, s. f. (Reg.) Faptul de a șugui; șuguială. – V. șugui.

DOOM

șuguíre (reg.) s. f., g.-d. art. șuguírii; pl. șuguíri

șuguiră
ȘUGUÍ, șuguiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A glumi. ♦ Tranz. A duce cu vorba; a minți. [Var.: șăguí vb. IV] – Șagă + suf. -ui.

DOOM

șuguí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șuguiésc, imperf. 3 sg. șuguiá; conj. prez. 3 să șuguiáscă

șuguirăm
ȘUGUÍ, șuguiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A glumi. ♦ Tranz. A duce cu vorba; a minți. [Var.: șăguí vb. IV] – Șagă + suf. -ui.

DOOM

șuguí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șuguiésc, imperf. 3 sg. șuguiá; conj. prez. 3 să șuguiáscă

șuguirăți
ȘUGUÍ, șuguiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A glumi. ♦ Tranz. A duce cu vorba; a minți. [Var.: șăguí vb. IV] – Șagă + suf. -ui.

DOOM

șuguí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șuguiésc, imperf. 3 sg. șuguiá; conj. prez. 3 să șuguiáscă

șuguise
ȘUGUÍ, șuguiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A glumi. ♦ Tranz. A duce cu vorba; a minți. [Var.: șăguí vb. IV] – Șagă + suf. -ui.

DOOM

șuguí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șuguiésc, imperf. 3 sg. șuguiá; conj. prez. 3 să șuguiáscă

șuguisem
ȘUGUÍ, șuguiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A glumi. ♦ Tranz. A duce cu vorba; a minți. [Var.: șăguí vb. IV] – Șagă + suf. -ui.

DOOM

șuguí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șuguiésc, imperf. 3 sg. șuguiá; conj. prez. 3 să șuguiáscă

șuguiseră
ȘUGUÍ, șuguiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A glumi. ♦ Tranz. A duce cu vorba; a minți. [Var.: șăguí vb. IV] – Șagă + suf. -ui.

DOOM

șuguí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șuguiésc, imperf. 3 sg. șuguiá; conj. prez. 3 să șuguiáscă

șuguiserăm
ȘUGUÍ, șuguiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A glumi. ♦ Tranz. A duce cu vorba; a minți. [Var.: șăguí vb. IV] – Șagă + suf. -ui.

DOOM

șuguí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șuguiésc, imperf. 3 sg. șuguiá; conj. prez. 3 să șuguiáscă

șuguiserăți
ȘUGUÍ, șuguiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A glumi. ♦ Tranz. A duce cu vorba; a minți. [Var.: șăguí vb. IV] – Șagă + suf. -ui.

DOOM

șuguí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șuguiésc, imperf. 3 sg. șuguiá; conj. prez. 3 să șuguiáscă

șuguiseși
ȘUGUÍ, șuguiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A glumi. ♦ Tranz. A duce cu vorba; a minți. [Var.: șăguí vb. IV] – Șagă + suf. -ui.

DOOM

șuguí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șuguiésc, imperf. 3 sg. șuguiá; conj. prez. 3 să șuguiáscă

șuguiseți
ȘUGUÍ, șuguiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A glumi. ♦ Tranz. A duce cu vorba; a minți. [Var.: șăguí vb. IV] – Șagă + suf. -ui.

DOOM

șuguí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șuguiésc, imperf. 3 sg. șuguiá; conj. prez. 3 să șuguiáscă

șuguit
ȘUGUÍ, șuguiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A glumi. ♦ Tranz. A duce cu vorba; a minți. [Var.: șăguí vb. IV] – Șagă + suf. -ui.

DOOM

șuguí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șuguiésc, imperf. 3 sg. șuguiá; conj. prez. 3 să șuguiáscă

șuguit
ȘUGUÍ, șuguiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A glumi. ♦ Tranz. A duce cu vorba; a minți. [Var.: șăguí vb. IV] – Șagă + suf. -ui.

șuguitoare
ȘUGUITÓR, -OÁRE, șuguitori, -oare, adj. (Reg.) Care șuguiește. [Pr.: -gu-i-] – Șugui + suf. -tor.

DOOM

șuguitór (reg.) (-gu-i-) adj. m., pl. șuguitóri; f. sg. și pl. șuguitoáre

șuguitoarea
ȘUGUITÓR, -OÁRE, șuguitori, -oare, adj. (Reg.) Care șuguiește. [Pr.: -gu-i-] – Șugui + suf. -tor.

DOOM

șuguitór (reg.) (-gu-i-) adj. m., pl. șuguitóri; f. sg. și pl. șuguitoáre

șuguitoarei
ȘUGUITÓR, -OÁRE, șuguitori, -oare, adj. (Reg.) Care șuguiește. [Pr.: -gu-i-] – Șugui + suf. -tor.

DOOM

șuguitór (reg.) (-gu-i-) adj. m., pl. șuguitóri; f. sg. și pl. șuguitoáre

șuguitoarele
ȘUGUITÓR, -OÁRE, șuguitori, -oare, adj. (Reg.) Care șuguiește. [Pr.: -gu-i-] – Șugui + suf. -tor.

DOOM

șuguitór (reg.) (-gu-i-) adj. m., pl. șuguitóri; f. sg. și pl. șuguitoáre

șuguitoarelor
ȘUGUITÓR, -OÁRE, șuguitori, -oare, adj. (Reg.) Care șuguiește. [Pr.: -gu-i-] – Șugui + suf. -tor.

DOOM

șuguitór (reg.) (-gu-i-) adj. m., pl. șuguitóri; f. sg. și pl. șuguitoáre

șuguitor
ȘUGUITÓR, -OÁRE, șuguitori, -oare, adj. (Reg.) Care șuguiește. [Pr.: -gu-i-] – Șugui + suf. -tor.

DOOM

șuguitór (reg.) (-gu-i-) adj. m., pl. șuguitóri; f. sg. și pl. șuguitoáre

șuguitori
ȘUGUITÓR, -OÁRE, șuguitori, -oare, adj. (Reg.) Care șuguiește. [Pr.: -gu-i-] – Șugui + suf. -tor.

DOOM

șuguitór (reg.) (-gu-i-) adj. m., pl. șuguitóri; f. sg. și pl. șuguitoáre

șuguitorii
ȘUGUITÓR, -OÁRE, șuguitori, -oare, adj. (Reg.) Care șuguiește. [Pr.: -gu-i-] – Șugui + suf. -tor.

DOOM

șuguitór (reg.) (-gu-i-) adj. m., pl. șuguitóri; f. sg. și pl. șuguitoáre

șuguitorilor
ȘUGUITÓR, -OÁRE, șuguitori, -oare, adj. (Reg.) Care șuguiește. [Pr.: -gu-i-] – Șugui + suf. -tor.

DOOM

șuguitór (reg.) (-gu-i-) adj. m., pl. șuguitóri; f. sg. și pl. șuguitoáre

șuguitorul
ȘUGUITÓR, -OÁRE, șuguitori, -oare, adj. (Reg.) Care șuguiește. [Pr.: -gu-i-] – Șugui + suf. -tor.

DOOM

șuguitór (reg.) (-gu-i-) adj. m., pl. șuguitóri; f. sg. și pl. șuguitoáre

șuguitorului
ȘUGUITÓR, -OÁRE, șuguitori, -oare, adj. (Reg.) Care șuguiește. [Pr.: -gu-i-] – Șugui + suf. -tor.

DOOM

șuguitór (reg.) (-gu-i-) adj. m., pl. șuguitóri; f. sg. și pl. șuguitoáre

șuguiși
ȘUGUÍ, șuguiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A glumi. ♦ Tranz. A duce cu vorba; a minți. [Var.: șăguí vb. IV] – Șagă + suf. -ui.

DOOM

șuguí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șuguiésc, imperf. 3 sg. șuguiá; conj. prez. 3 să șuguiáscă

șuguiți
ȘUGUÍ, șuguiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A glumi. ♦ Tranz. A duce cu vorba; a minți. [Var.: șăguí vb. IV] – Șagă + suf. -ui.

DOOM

șuguí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șuguiésc, imperf. 3 sg. șuguiá; conj. prez. 3 să șuguiáscă

șugărei
ȘUGĂRÉL, șugărei, s. m. (Reg.) Numele mai multor plante erbacee din familia labiatelor, folosite în medicină (Teucrium). – Șugar + suf. -el.

DOOM

șugărél (reg.) s. m., pl. șugăréi, art. șugăréii

șugăreii
ȘUGĂRÉL, șugărei, s. m. (Reg.) Numele mai multor plante erbacee din familia labiatelor, folosite în medicină (Teucrium). – Șugar + suf. -el.

DOOM

șugărél (reg.) s. m., pl. șugăréi, art. șugăréii

șugăreilor
ȘUGĂRÉL, șugărei, s. m. (Reg.) Numele mai multor plante erbacee din familia labiatelor, folosite în medicină (Teucrium). – Șugar + suf. -el.

DOOM

șugărél (reg.) s. m., pl. șugăréi, art. șugăréii

șugărel
ȘUGĂRÉL, șugărei, s. m. (Reg.) Numele mai multor plante erbacee din familia labiatelor, folosite în medicină (Teucrium). – Șugar + suf. -el.

DOOM

șugărél (reg.) s. m., pl. șugăréi, art. șugăréii

șugărelul
ȘUGĂRÉL, șugărei, s. m. (Reg.) Numele mai multor plante erbacee din familia labiatelor, folosite în medicină (Teucrium). – Șugar + suf. -el.

DOOM

șugărél (reg.) s. m., pl. șugăréi, art. șugăréii

șugărelului
ȘUGĂRÉL, șugărei, s. m. (Reg.) Numele mai multor plante erbacee din familia labiatelor, folosite în medicină (Teucrium). – Șugar + suf. -el.

DOOM

șugărél (reg.) s. m., pl. șugăréi, art. șugăréii

șuhărie
ȘUHĂRÍE s. f. (Mold.) Guturai. De șuhărie scapi trăgînd pe nas apă rece. ȘEZ. I 252.

șui
ȘUI¹, ȘÚIE, șui, șuie, adj. (Reg. și fam.) Subțire; zvelt; mlădios. – Et. nec.

DOOM

șui (reg., fam.) adj. m., pl. șui; f. sg. și pl. șúie

șui
ȘUI¹ s. n. Nume dat de popor la diferite boli grele (cancer, sifilis etc.). (în imprecații) Mînca-te-ar șuiul !

șui
șuí (șuiésc, șuít), vb. – A fluiera, a bîzîi. Creație expresivă, probabil în loc *șiui, cf. chiui, țiui. – Der. șuet, s. n. (susur, murmur).

șuia
ȘUI¹, ȘÚIE, șui, șuie, adj. (Reg. și fam.) Subțire; zvelt; mlădios. – Et. nec.

DOOM

șui (reg., fam.) adj. m., pl. șui; f. sg. și pl. șúie

șuia
ȘUIÁ, șuiez, vb. I. Refl. (Despre ființe) A deveni subțire, a slăbi; a se jigări. De trai rău... te-ai supțirat, te-ai șuiat, te-ai încovrigat. La TDRG.

șuiața
ȘÚIEȚ, -IÁȚĂ, șuieți, -e, adj. (Reg.) Subțire; zvelt. – Șui¹ + suf. -eț.

DOOM

șuiéț (reg.) adj. m., pl. șuiéți; f. șuiáță, pl. șuiéțe

șuie
ȘUI¹, ȘÚIE, șui, șuie, adj. (Reg. și fam.) Subțire; zvelt; mlădios. – Et. nec.

DOOM

șui (reg., fam.) adj. m., pl. șui; f. sg. și pl. șúie

șuiei
ȘUI¹, ȘÚIE, șui, șuie, adj. (Reg. și fam.) Subțire; zvelt; mlădios. – Et. nec.

DOOM

șui (reg., fam.) adj. m., pl. șui; f. sg. și pl. șúie

șuiele
ȘUI¹, ȘÚIE, șui, șuie, adj. (Reg. și fam.) Subțire; zvelt; mlădios. – Et. nec.

DOOM

șui (reg., fam.) adj. m., pl. șui; f. sg. și pl. șúie

șuielor
ȘUI¹, ȘÚIE, șui, șuie, adj. (Reg. și fam.) Subțire; zvelt; mlădios. – Et. nec.

DOOM

șui (reg., fam.) adj. m., pl. șui; f. sg. și pl. șúie

șuier
ȘÚIER, șuiere, s. n. 1. Zgomot caracteristic, ascuțit și puternic, pe care îl fac vântul, furtuna, vijelia; șuierătură. 2. Zgomot ascuțit produs de anumite corpuri care se deplasează, se mișcă, se învârtesc sau spintecă aerul cu iuțeală; șuierătură. 3. Sunet ascuțit, strident și prelung produs cu ajutorul unui instrument special (signal, sirenă etc.) sau prin suflarea cu putere a aerului printre buze ori printre degete; șuierătură. 4. Sunet sau țipăt (ascuțit) scos de unele animale și păsări; șuierătură. – Din șuiera (derivat regresiv).

DOOM

șúier s. n., pl. șúiere

șuier
ȘUIERÁ, șúier, vb. I. Intranz. 1. (Despre vânt, furtună, vijelie etc.; la pers. 3) A produce un zgomot ascuțit și puternic; a fluiera. 2. (Despre unele obiecte; la pers. 3) A produce un zgomot strident, scurt și intens, atonei când se deplasează, se mișcă, se învârtește sau spintecă aerul cu viteză. 3. (Despre oameni) A scoate un sunet ascuțit, strident și prelung, suflând cu putere aerul printre buzele întredeschise, printre degete sau cu ajutorul unui instrument special. ♦ Tranz. (Rar) A-și exprima nemulțumirea, dezaprobarea față de cineva sau de ceva prin fluierături stridente; a fluiera pe cineva; a huidui. ♦ Intranz. și tranz. A emite o succesiune melodică de sunete suflând printre buze, cu ajutorul unui fluier etc.; a intona o melodie fluierând. 4. (Despre unele animale, păsări, insecte; la pers. 3) A scoate un sunet sau un țipăt (ascuțit) specific. – Lat. sibilare.

DOOM

șuierá (a ~) vb., ind. prez. 3 șúieră

șuiera
ȘUIERÁ, șúier, vb. I. Intranz. 1. (Despre vânt, furtună, vijelie etc.; la pers. 3) A produce un zgomot ascuțit și puternic; a fluiera. 2. (Despre unele obiecte; la pers. 3) A produce un zgomot strident, scurt și intens, atonei când se deplasează, se mișcă, se învârtește sau spintecă aerul cu viteză. 3. (Despre oameni) A scoate un sunet ascuțit, strident și prelung, suflând cu putere aerul printre buzele întredeschise, printre degete sau cu ajutorul unui instrument special. ♦ Tranz. (Rar) A-și exprima nemulțumirea, dezaprobarea față de cineva sau de ceva prin fluierături stridente; a fluiera pe cineva; a huidui. ♦ Intranz. și tranz. A emite o succesiune melodică de sunete suflând printre buze, cu ajutorul unui fluier etc.; a intona o melodie fluierând. 4. (Despre unele animale, păsări, insecte; la pers. 3) A scoate un sunet sau un țipăt (ascuțit) specific. – Lat. sibilare.

DOOM

șuierá (a ~) vb., ind. prez. 3 șúieră

șuierai
ȘUIERÁ, șúier, vb. I. Intranz. 1. (Despre vânt, furtună, vijelie etc.; la pers. 3) A produce un zgomot ascuțit și puternic; a fluiera. 2. (Despre unele obiecte; la pers. 3) A produce un zgomot strident, scurt și intens, atonei când se deplasează, se mișcă, se învârtește sau spintecă aerul cu viteză. 3. (Despre oameni) A scoate un sunet ascuțit, strident și prelung, suflând cu putere aerul printre buzele întredeschise, printre degete sau cu ajutorul unui instrument special. ♦ Tranz. (Rar) A-și exprima nemulțumirea, dezaprobarea față de cineva sau de ceva prin fluierături stridente; a fluiera pe cineva; a huidui. ♦ Intranz. și tranz. A emite o succesiune melodică de sunete suflând printre buze, cu ajutorul unui fluier etc.; a intona o melodie fluierând. 4. (Despre unele animale, păsări, insecte; la pers. 3) A scoate un sunet sau un țipăt (ascuțit) specific. – Lat. sibilare.

DOOM

șuierá (a ~) vb., ind. prez. 3 șúieră

șuieram
ȘUIERÁ, șúier, vb. I. Intranz. 1. (Despre vânt, furtună, vijelie etc.; la pers. 3) A produce un zgomot ascuțit și puternic; a fluiera. 2. (Despre unele obiecte; la pers. 3) A produce un zgomot strident, scurt și intens, atonei când se deplasează, se mișcă, se învârtește sau spintecă aerul cu viteză. 3. (Despre oameni) A scoate un sunet ascuțit, strident și prelung, suflând cu putere aerul printre buzele întredeschise, printre degete sau cu ajutorul unui instrument special. ♦ Tranz. (Rar) A-și exprima nemulțumirea, dezaprobarea față de cineva sau de ceva prin fluierături stridente; a fluiera pe cineva; a huidui. ♦ Intranz. și tranz. A emite o succesiune melodică de sunete suflând printre buze, cu ajutorul unui fluier etc.; a intona o melodie fluierând. 4. (Despre unele animale, păsări, insecte; la pers. 3) A scoate un sunet sau un țipăt (ascuțit) specific. – Lat. sibilare.

DOOM

șuierá (a ~) vb., ind. prez. 3 șúieră

șuierare
ȘUIERÁ, șúier, vb. I. Intranz. 1. (Despre vânt, furtună, vijelie etc.; la pers. 3) A produce un zgomot ascuțit și puternic; a fluiera. 2. (Despre unele obiecte; la pers. 3) A produce un zgomot strident, scurt și intens, atonei când se deplasează, se mișcă, se învârtește sau spintecă aerul cu viteză. 3. (Despre oameni) A scoate un sunet ascuțit, strident și prelung, suflând cu putere aerul printre buzele întredeschise, printre degete sau cu ajutorul unui instrument special. ♦ Tranz. (Rar) A-și exprima nemulțumirea, dezaprobarea față de cineva sau de ceva prin fluierături stridente; a fluiera pe cineva; a huidui. ♦ Intranz. și tranz. A emite o succesiune melodică de sunete suflând printre buze, cu ajutorul unui fluier etc.; a intona o melodie fluierând. 4. (Despre unele animale, păsări, insecte; la pers. 3) A scoate un sunet sau un țipăt (ascuțit) specific. – Lat. sibilare.

DOOM

șuierá (a ~) vb., ind. prez. 3 șúieră

șuierare
ȘUIERÁRE, șuierări, s. f. (Rar) Acțiunea de a șuiera și rezultatul ei. – V. șuiera.

DOOM

șuieráre (rar) s. f., g.-d. art. șuierắrii; pl. șuierắri

șuierarea
ȘUIERÁRE, șuierări, s. f. (Rar) Acțiunea de a șuiera și rezultatul ei. – V. șuiera.

DOOM

șuieráre (rar) s. f., g.-d. art. șuierắrii; pl. șuierắri

șuierară
ȘUIERÁ, șúier, vb. I. Intranz. 1. (Despre vânt, furtună, vijelie etc.; la pers. 3) A produce un zgomot ascuțit și puternic; a fluiera. 2. (Despre unele obiecte; la pers. 3) A produce un zgomot strident, scurt și intens, atonei când se deplasează, se mișcă, se învârtește sau spintecă aerul cu viteză. 3. (Despre oameni) A scoate un sunet ascuțit, strident și prelung, suflând cu putere aerul printre buzele întredeschise, printre degete sau cu ajutorul unui instrument special. ♦ Tranz. (Rar) A-și exprima nemulțumirea, dezaprobarea față de cineva sau de ceva prin fluierături stridente; a fluiera pe cineva; a huidui. ♦ Intranz. și tranz. A emite o succesiune melodică de sunete suflând printre buze, cu ajutorul unui fluier etc.; a intona o melodie fluierând. 4. (Despre unele animale, păsări, insecte; la pers. 3) A scoate un sunet sau un țipăt (ascuțit) specific. – Lat. sibilare.

DOOM

șuierá (a ~) vb., ind. prez. 3 șúieră

șuierarăm
ȘUIERÁ, șúier, vb. I. Intranz. 1. (Despre vânt, furtună, vijelie etc.; la pers. 3) A produce un zgomot ascuțit și puternic; a fluiera. 2. (Despre unele obiecte; la pers. 3) A produce un zgomot strident, scurt și intens, atonei când se deplasează, se mișcă, se învârtește sau spintecă aerul cu viteză. 3. (Despre oameni) A scoate un sunet ascuțit, strident și prelung, suflând cu putere aerul printre buzele întredeschise, printre degete sau cu ajutorul unui instrument special. ♦ Tranz. (Rar) A-și exprima nemulțumirea, dezaprobarea față de cineva sau de ceva prin fluierături stridente; a fluiera pe cineva; a huidui. ♦ Intranz. și tranz. A emite o succesiune melodică de sunete suflând printre buze, cu ajutorul unui fluier etc.; a intona o melodie fluierând. 4. (Despre unele animale, păsări, insecte; la pers. 3) A scoate un sunet sau un țipăt (ascuțit) specific. – Lat. sibilare.

DOOM

șuierá (a ~) vb., ind. prez. 3 șúieră

șuierarăți
ȘUIERÁ, șúier, vb. I. Intranz. 1. (Despre vânt, furtună, vijelie etc.; la pers. 3) A produce un zgomot ascuțit și puternic; a fluiera. 2. (Despre unele obiecte; la pers. 3) A produce un zgomot strident, scurt și intens, atonei când se deplasează, se mișcă, se învârtește sau spintecă aerul cu viteză. 3. (Despre oameni) A scoate un sunet ascuțit, strident și prelung, suflând cu putere aerul printre buzele întredeschise, printre degete sau cu ajutorul unui instrument special. ♦ Tranz. (Rar) A-și exprima nemulțumirea, dezaprobarea față de cineva sau de ceva prin fluierături stridente; a fluiera pe cineva; a huidui. ♦ Intranz. și tranz. A emite o succesiune melodică de sunete suflând printre buze, cu ajutorul unui fluier etc.; a intona o melodie fluierând. 4. (Despre unele animale, păsări, insecte; la pers. 3) A scoate un sunet sau un țipăt (ascuțit) specific. – Lat. sibilare.

DOOM

șuierá (a ~) vb., ind. prez. 3 șúieră

șuierase
ȘUIERÁ, șúier, vb. I. Intranz. 1. (Despre vânt, furtună, vijelie etc.; la pers. 3) A produce un zgomot ascuțit și puternic; a fluiera. 2. (Despre unele obiecte; la pers. 3) A produce un zgomot strident, scurt și intens, atonei când se deplasează, se mișcă, se învârtește sau spintecă aerul cu viteză. 3. (Despre oameni) A scoate un sunet ascuțit, strident și prelung, suflând cu putere aerul printre buzele întredeschise, printre degete sau cu ajutorul unui instrument special. ♦ Tranz. (Rar) A-și exprima nemulțumirea, dezaprobarea față de cineva sau de ceva prin fluierături stridente; a fluiera pe cineva; a huidui. ♦ Intranz. și tranz. A emite o succesiune melodică de sunete suflând printre buze, cu ajutorul unui fluier etc.; a intona o melodie fluierând. 4. (Despre unele animale, păsări, insecte; la pers. 3) A scoate un sunet sau un țipăt (ascuțit) specific. – Lat. sibilare.

DOOM

șuierá (a ~) vb., ind. prez. 3 șúieră

șuierasem
ȘUIERÁ, șúier, vb. I. Intranz. 1. (Despre vânt, furtună, vijelie etc.; la pers. 3) A produce un zgomot ascuțit și puternic; a fluiera. 2. (Despre unele obiecte; la pers. 3) A produce un zgomot strident, scurt și intens, atonei când se deplasează, se mișcă, se învârtește sau spintecă aerul cu viteză. 3. (Despre oameni) A scoate un sunet ascuțit, strident și prelung, suflând cu putere aerul printre buzele întredeschise, printre degete sau cu ajutorul unui instrument special. ♦ Tranz. (Rar) A-și exprima nemulțumirea, dezaprobarea față de cineva sau de ceva prin fluierături stridente; a fluiera pe cineva; a huidui. ♦ Intranz. și tranz. A emite o succesiune melodică de sunete suflând printre buze, cu ajutorul unui fluier etc.; a intona o melodie fluierând. 4. (Despre unele animale, păsări, insecte; la pers. 3) A scoate un sunet sau un țipăt (ascuțit) specific. – Lat. sibilare.

DOOM

șuierá (a ~) vb., ind. prez. 3 șúieră

șuieraseră
ȘUIERÁ, șúier, vb. I. Intranz. 1. (Despre vânt, furtună, vijelie etc.; la pers. 3) A produce un zgomot ascuțit și puternic; a fluiera. 2. (Despre unele obiecte; la pers. 3) A produce un zgomot strident, scurt și intens, atonei când se deplasează, se mișcă, se învârtește sau spintecă aerul cu viteză. 3. (Despre oameni) A scoate un sunet ascuțit, strident și prelung, suflând cu putere aerul printre buzele întredeschise, printre degete sau cu ajutorul unui instrument special. ♦ Tranz. (Rar) A-și exprima nemulțumirea, dezaprobarea față de cineva sau de ceva prin fluierături stridente; a fluiera pe cineva; a huidui. ♦ Intranz. și tranz. A emite o succesiune melodică de sunete suflând printre buze, cu ajutorul unui fluier etc.; a intona o melodie fluierând. 4. (Despre unele animale, păsări, insecte; la pers. 3) A scoate un sunet sau un țipăt (ascuțit) specific. – Lat. sibilare.

DOOM

șuierá (a ~) vb., ind. prez. 3 șúieră

șuieraserăm
ȘUIERÁ, șúier, vb. I. Intranz. 1. (Despre vânt, furtună, vijelie etc.; la pers. 3) A produce un zgomot ascuțit și puternic; a fluiera. 2. (Despre unele obiecte; la pers. 3) A produce un zgomot strident, scurt și intens, atonei când se deplasează, se mișcă, se învârtește sau spintecă aerul cu viteză. 3. (Despre oameni) A scoate un sunet ascuțit, strident și prelung, suflând cu putere aerul printre buzele întredeschise, printre degete sau cu ajutorul unui instrument special. ♦ Tranz. (Rar) A-și exprima nemulțumirea, dezaprobarea față de cineva sau de ceva prin fluierături stridente; a fluiera pe cineva; a huidui. ♦ Intranz. și tranz. A emite o succesiune melodică de sunete suflând printre buze, cu ajutorul unui fluier etc.; a intona o melodie fluierând. 4. (Despre unele animale, păsări, insecte; la pers. 3) A scoate un sunet sau un țipăt (ascuțit) specific. – Lat. sibilare.

DOOM

șuierá (a ~) vb., ind. prez. 3 șúieră

șuieraserăți
ȘUIERÁ, șúier, vb. I. Intranz. 1. (Despre vânt, furtună, vijelie etc.; la pers. 3) A produce un zgomot ascuțit și puternic; a fluiera. 2. (Despre unele obiecte; la pers. 3) A produce un zgomot strident, scurt și intens, atonei când se deplasează, se mișcă, se învârtește sau spintecă aerul cu viteză. 3. (Despre oameni) A scoate un sunet ascuțit, strident și prelung, suflând cu putere aerul printre buzele întredeschise, printre degete sau cu ajutorul unui instrument special. ♦ Tranz. (Rar) A-și exprima nemulțumirea, dezaprobarea față de cineva sau de ceva prin fluierături stridente; a fluiera pe cineva; a huidui. ♦ Intranz. și tranz. A emite o succesiune melodică de sunete suflând printre buze, cu ajutorul unui fluier etc.; a intona o melodie fluierând. 4. (Despre unele animale, păsări, insecte; la pers. 3) A scoate un sunet sau un țipăt (ascuțit) specific. – Lat. sibilare.

DOOM

șuierá (a ~) vb., ind. prez. 3 șúieră

șuieraseși
ȘUIERÁ, șúier, vb. I. Intranz. 1. (Despre vânt, furtună, vijelie etc.; la pers. 3) A produce un zgomot ascuțit și puternic; a fluiera. 2. (Despre unele obiecte; la pers. 3) A produce un zgomot strident, scurt și intens, atonei când se deplasează, se mișcă, se învârtește sau spintecă aerul cu viteză. 3. (Despre oameni) A scoate un sunet ascuțit, strident și prelung, suflând cu putere aerul printre buzele întredeschise, printre degete sau cu ajutorul unui instrument special. ♦ Tranz. (Rar) A-și exprima nemulțumirea, dezaprobarea față de cineva sau de ceva prin fluierături stridente; a fluiera pe cineva; a huidui. ♦ Intranz. și tranz. A emite o succesiune melodică de sunete suflând printre buze, cu ajutorul unui fluier etc.; a intona o melodie fluierând. 4. (Despre unele animale, păsări, insecte; la pers. 3) A scoate un sunet sau un țipăt (ascuțit) specific. – Lat. sibilare.

DOOM

șuierá (a ~) vb., ind. prez. 3 șúieră

șuieraseți
ȘUIERÁ, șúier, vb. I. Intranz. 1. (Despre vânt, furtună, vijelie etc.; la pers. 3) A produce un zgomot ascuțit și puternic; a fluiera. 2. (Despre unele obiecte; la pers. 3) A produce un zgomot strident, scurt și intens, atonei când se deplasează, se mișcă, se învârtește sau spintecă aerul cu viteză. 3. (Despre oameni) A scoate un sunet ascuțit, strident și prelung, suflând cu putere aerul printre buzele întredeschise, printre degete sau cu ajutorul unui instrument special. ♦ Tranz. (Rar) A-și exprima nemulțumirea, dezaprobarea față de cineva sau de ceva prin fluierături stridente; a fluiera pe cineva; a huidui. ♦ Intranz. și tranz. A emite o succesiune melodică de sunete suflând printre buze, cu ajutorul unui fluier etc.; a intona o melodie fluierând. 4. (Despre unele animale, păsări, insecte; la pers. 3) A scoate un sunet sau un țipăt (ascuțit) specific. – Lat. sibilare.

DOOM

șuierá (a ~) vb., ind. prez. 3 șúieră

șuierat
ȘUIERÁ, șúier, vb. I. Intranz. 1. (Despre vânt, furtună, vijelie etc.; la pers. 3) A produce un zgomot ascuțit și puternic; a fluiera. 2. (Despre unele obiecte; la pers. 3) A produce un zgomot strident, scurt și intens, atonei când se deplasează, se mișcă, se învârtește sau spintecă aerul cu viteză. 3. (Despre oameni) A scoate un sunet ascuțit, strident și prelung, suflând cu putere aerul printre buzele întredeschise, printre degete sau cu ajutorul unui instrument special. ♦ Tranz. (Rar) A-și exprima nemulțumirea, dezaprobarea față de cineva sau de ceva prin fluierături stridente; a fluiera pe cineva; a huidui. ♦ Intranz. și tranz. A emite o succesiune melodică de sunete suflând printre buze, cu ajutorul unui fluier etc.; a intona o melodie fluierând. 4. (Despre unele animale, păsări, insecte; la pers. 3) A scoate un sunet sau un țipăt (ascuțit) specific. – Lat. sibilare.

DOOM

șuierá (a ~) vb., ind. prez. 3 șúieră

șuierat
ȘUIERÁT², -Ă, șuierați, -te, adj. (Adesea adverbial) Cu un timbra strident, ascuțit. – V. șuiera.

șuierat
ȘUIERÁT¹, șuierături, s. n. Faptul de a șuiera; zgomot specific făcut de cineva sau de ceva care șuieră. – V. șuiera.

DOOM

șuierát s. n., pl. șuieráturi

șuierata
ȘUIERÁT², -Ă, șuierați, -te, adj. (Adesea adverbial) Cu un timbra strident, ascuțit. – V. șuiera.

șuierate
ȘUIERÁT², -Ă, șuierați, -te, adj. (Adesea adverbial) Cu un timbra strident, ascuțit. – V. șuiera.

șuieratei
ȘUIERÁT², -Ă, șuierați, -te, adj. (Adesea adverbial) Cu un timbra strident, ascuțit. – V. șuiera.

șuieratele
ȘUIERÁT², -Ă, șuierați, -te, adj. (Adesea adverbial) Cu un timbra strident, ascuțit. – V. șuiera.

șuieratelor
ȘUIERÁT², -Ă, șuierați, -te, adj. (Adesea adverbial) Cu un timbra strident, ascuțit. – V. șuiera.

șuieratul
ȘUIERÁT², -Ă, șuierați, -te, adj. (Adesea adverbial) Cu un timbra strident, ascuțit. – V. șuiera.

șuieratul
ȘUIERÁT¹, șuierături, s. n. Faptul de a șuiera; zgomot specific făcut de cineva sau de ceva care șuieră. – V. șuiera.

DOOM

șuierát s. n., pl. șuieráturi

șuieratului
ȘUIERÁT², -Ă, șuierați, -te, adj. (Adesea adverbial) Cu un timbra strident, ascuțit. – V. șuiera.

șuieratului
ȘUIERÁT¹, șuierături, s. n. Faptul de a șuiera; zgomot specific făcut de cineva sau de ceva care șuieră. – V. șuiera.

DOOM

șuierát s. n., pl. șuieráturi

șuieraturi
ȘUIERÁT¹, șuierături, s. n. Faptul de a șuiera; zgomot specific făcut de cineva sau de ceva care șuieră. – V. șuiera.

DOOM

șuierát s. n., pl. șuieráturi

șuieraturile
ȘUIERÁT¹, șuierături, s. n. Faptul de a șuiera; zgomot specific făcut de cineva sau de ceva care șuieră. – V. șuiera.

DOOM

șuierát s. n., pl. șuieráturi

șuieraturilor
ȘUIERÁT¹, șuierături, s. n. Faptul de a șuiera; zgomot specific făcut de cineva sau de ceva care șuieră. – V. șuiera.

DOOM

șuierát s. n., pl. șuieráturi

șuierau
ȘUIERÁ, șúier, vb. I. Intranz. 1. (Despre vânt, furtună, vijelie etc.; la pers. 3) A produce un zgomot ascuțit și puternic; a fluiera. 2. (Despre unele obiecte; la pers. 3) A produce un zgomot strident, scurt și intens, atonei când se deplasează, se mișcă, se învârtește sau spintecă aerul cu viteză. 3. (Despre oameni) A scoate un sunet ascuțit, strident și prelung, suflând cu putere aerul printre buzele întredeschise, printre degete sau cu ajutorul unui instrument special. ♦ Tranz. (Rar) A-și exprima nemulțumirea, dezaprobarea față de cineva sau de ceva prin fluierături stridente; a fluiera pe cineva; a huidui. ♦ Intranz. și tranz. A emite o succesiune melodică de sunete suflând printre buze, cu ajutorul unui fluier etc.; a intona o melodie fluierând. 4. (Despre unele animale, păsări, insecte; la pers. 3) A scoate un sunet sau un țipăt (ascuțit) specific. – Lat. sibilare.

DOOM

șuierá (a ~) vb., ind. prez. 3 șúieră

șuierași
ȘUIERÁ, șúier, vb. I. Intranz. 1. (Despre vânt, furtună, vijelie etc.; la pers. 3) A produce un zgomot ascuțit și puternic; a fluiera. 2. (Despre unele obiecte; la pers. 3) A produce un zgomot strident, scurt și intens, atonei când se deplasează, se mișcă, se învârtește sau spintecă aerul cu viteză. 3. (Despre oameni) A scoate un sunet ascuțit, strident și prelung, suflând cu putere aerul printre buzele întredeschise, printre degete sau cu ajutorul unui instrument special. ♦ Tranz. (Rar) A-și exprima nemulțumirea, dezaprobarea față de cineva sau de ceva prin fluierături stridente; a fluiera pe cineva; a huidui. ♦ Intranz. și tranz. A emite o succesiune melodică de sunete suflând printre buze, cu ajutorul unui fluier etc.; a intona o melodie fluierând. 4. (Despre unele animale, păsări, insecte; la pers. 3) A scoate un sunet sau un țipăt (ascuțit) specific. – Lat. sibilare.

DOOM

șuierá (a ~) vb., ind. prez. 3 șúieră

șuierați
ȘUIERÁ, șúier, vb. I. Intranz. 1. (Despre vânt, furtună, vijelie etc.; la pers. 3) A produce un zgomot ascuțit și puternic; a fluiera. 2. (Despre unele obiecte; la pers. 3) A produce un zgomot strident, scurt și intens, atonei când se deplasează, se mișcă, se învârtește sau spintecă aerul cu viteză. 3. (Despre oameni) A scoate un sunet ascuțit, strident și prelung, suflând cu putere aerul printre buzele întredeschise, printre degete sau cu ajutorul unui instrument special. ♦ Tranz. (Rar) A-și exprima nemulțumirea, dezaprobarea față de cineva sau de ceva prin fluierături stridente; a fluiera pe cineva; a huidui. ♦ Intranz. și tranz. A emite o succesiune melodică de sunete suflând printre buze, cu ajutorul unui fluier etc.; a intona o melodie fluierând. 4. (Despre unele animale, păsări, insecte; la pers. 3) A scoate un sunet sau un țipăt (ascuțit) specific. – Lat. sibilare.

DOOM

șuierá (a ~) vb., ind. prez. 3 șúieră

șuierați
ȘUIERÁT², -Ă, șuierați, -te, adj. (Adesea adverbial) Cu un timbra strident, ascuțit. – V. șuiera.

șuierații
ȘUIERÁT², -Ă, șuierați, -te, adj. (Adesea adverbial) Cu un timbra strident, ascuțit. – V. șuiera.

șuieraților
ȘUIERÁT², -Ă, șuierați, -te, adj. (Adesea adverbial) Cu un timbra strident, ascuțit. – V. șuiera.

șuiere
ȘÚIER, șuiere, s. n. 1. Zgomot caracteristic, ascuțit și puternic, pe care îl fac vântul, furtuna, vijelia; șuierătură. 2. Zgomot ascuțit produs de anumite corpuri care se deplasează, se mișcă, se învârtesc sau spintecă aerul cu iuțeală; șuierătură. 3. Sunet ascuțit, strident și prelung produs cu ajutorul unui instrument special (signal, sirenă etc.) sau prin suflarea cu putere a aerului printre buze ori printre degete; șuierătură. 4. Sunet sau țipăt (ascuțit) scos de unele animale și păsări; șuierătură. – Din șuiera (derivat regresiv).

DOOM

șúier s. n., pl. șúiere

șuiere
ȘUIERÁ, șúier, vb. I. Intranz. 1. (Despre vânt, furtună, vijelie etc.; la pers. 3) A produce un zgomot ascuțit și puternic; a fluiera. 2. (Despre unele obiecte; la pers. 3) A produce un zgomot strident, scurt și intens, atonei când se deplasează, se mișcă, se învârtește sau spintecă aerul cu viteză. 3. (Despre oameni) A scoate un sunet ascuțit, strident și prelung, suflând cu putere aerul printre buzele întredeschise, printre degete sau cu ajutorul unui instrument special. ♦ Tranz. (Rar) A-și exprima nemulțumirea, dezaprobarea față de cineva sau de ceva prin fluierături stridente; a fluiera pe cineva; a huidui. ♦ Intranz. și tranz. A emite o succesiune melodică de sunete suflând printre buze, cu ajutorul unui fluier etc.; a intona o melodie fluierând. 4. (Despre unele animale, păsări, insecte; la pers. 3) A scoate un sunet sau un țipăt (ascuțit) specific. – Lat. sibilare.

DOOM

șuierá (a ~) vb., ind. prez. 3 șúieră

șuiere
ȘUIÁ, șuiez, vb. I. Refl. (Reg.; despre ființe) A se subția, a slăbi; a se jigări. – Din șui².

șuierel
ȘUIERÉL, șuierele, s. n. (în poezia populară) Diminutiv al lui ș u i e r. Auzi, maică, șuierel, Șuierel de voinicel. BIBICESCU, P. P. 59.

șuierele
ȘÚIER, șuiere, s. n. 1. Zgomot caracteristic, ascuțit și puternic, pe care îl fac vântul, furtuna, vijelia; șuierătură. 2. Zgomot ascuțit produs de anumite corpuri care se deplasează, se mișcă, se învârtesc sau spintecă aerul cu iuțeală; șuierătură. 3. Sunet ascuțit, strident și prelung produs cu ajutorul unui instrument special (signal, sirenă etc.) sau prin suflarea cu putere a aerului printre buze ori printre degete; șuierătură. 4. Sunet sau țipăt (ascuțit) scos de unele animale și păsări; șuierătură. – Din șuiera (derivat regresiv).

DOOM

șúier s. n., pl. șúiere

șuierelor
ȘÚIER, șuiere, s. n. 1. Zgomot caracteristic, ascuțit și puternic, pe care îl fac vântul, furtuna, vijelia; șuierătură. 2. Zgomot ascuțit produs de anumite corpuri care se deplasează, se mișcă, se învârtesc sau spintecă aerul cu iuțeală; șuierătură. 3. Sunet ascuțit, strident și prelung produs cu ajutorul unui instrument special (signal, sirenă etc.) sau prin suflarea cu putere a aerului printre buze ori printre degete; șuierătură. 4. Sunet sau țipăt (ascuțit) scos de unele animale și păsări; șuierătură. – Din șuiera (derivat regresiv).

DOOM

șúier s. n., pl. șúiere

șuieri
ȘUIERÁ, șúier, vb. I. Intranz. 1. (Despre vânt, furtună, vijelie etc.; la pers. 3) A produce un zgomot ascuțit și puternic; a fluiera. 2. (Despre unele obiecte; la pers. 3) A produce un zgomot strident, scurt și intens, atonei când se deplasează, se mișcă, se învârtește sau spintecă aerul cu viteză. 3. (Despre oameni) A scoate un sunet ascuțit, strident și prelung, suflând cu putere aerul printre buzele întredeschise, printre degete sau cu ajutorul unui instrument special. ♦ Tranz. (Rar) A-și exprima nemulțumirea, dezaprobarea față de cineva sau de ceva prin fluierături stridente; a fluiera pe cineva; a huidui. ♦ Intranz. și tranz. A emite o succesiune melodică de sunete suflând printre buze, cu ajutorul unui fluier etc.; a intona o melodie fluierând. 4. (Despre unele animale, păsări, insecte; la pers. 3) A scoate un sunet sau un țipăt (ascuțit) specific. – Lat. sibilare.

DOOM

șuierá (a ~) vb., ind. prez. 3 șúieră

șuierul
ȘÚIER, șuiere, s. n. 1. Zgomot caracteristic, ascuțit și puternic, pe care îl fac vântul, furtuna, vijelia; șuierătură. 2. Zgomot ascuțit produs de anumite corpuri care se deplasează, se mișcă, se învârtesc sau spintecă aerul cu iuțeală; șuierătură. 3. Sunet ascuțit, strident și prelung produs cu ajutorul unui instrument special (signal, sirenă etc.) sau prin suflarea cu putere a aerului printre buze ori printre degete; șuierătură. 4. Sunet sau țipăt (ascuțit) scos de unele animale și păsări; șuierătură. – Din șuiera (derivat regresiv).

DOOM

șúier s. n., pl. șúiere

șuierului
ȘÚIER, șuiere, s. n. 1. Zgomot caracteristic, ascuțit și puternic, pe care îl fac vântul, furtuna, vijelia; șuierătură. 2. Zgomot ascuțit produs de anumite corpuri care se deplasează, se mișcă, se învârtesc sau spintecă aerul cu iuțeală; șuierătură. 3. Sunet ascuțit, strident și prelung produs cu ajutorul unui instrument special (signal, sirenă etc.) sau prin suflarea cu putere a aerului printre buze ori printre degete; șuierătură. 4. Sunet sau țipăt (ascuțit) scos de unele animale și păsări; șuierătură. – Din șuiera (derivat regresiv).

DOOM

șúier s. n., pl. șúiere

șuierând
ȘUIERÁ, șúier, vb. I. Intranz. 1. (Despre vânt, furtună, vijelie etc.; la pers. 3) A produce un zgomot ascuțit și puternic; a fluiera. 2. (Despre unele obiecte; la pers. 3) A produce un zgomot strident, scurt și intens, atonei când se deplasează, se mișcă, se învârtește sau spintecă aerul cu viteză. 3. (Despre oameni) A scoate un sunet ascuțit, strident și prelung, suflând cu putere aerul printre buzele întredeschise, printre degete sau cu ajutorul unui instrument special. ♦ Tranz. (Rar) A-și exprima nemulțumirea, dezaprobarea față de cineva sau de ceva prin fluierături stridente; a fluiera pe cineva; a huidui. ♦ Intranz. și tranz. A emite o succesiune melodică de sunete suflând printre buze, cu ajutorul unui fluier etc.; a intona o melodie fluierând. 4. (Despre unele animale, păsări, insecte; la pers. 3) A scoate un sunet sau un țipăt (ascuțit) specific. – Lat. sibilare.

DOOM

șuierá (a ~) vb., ind. prez. 3 șúieră

șuierînd
ȘUIERÁ, șúier, vb. I. Intranz. 1. (Despre vânt, furtună, vijelie etc.; la pers. 3) A produce un zgomot ascuțit și puternic; a fluiera. 2. (Despre unele obiecte; la pers. 3) A produce un zgomot strident, scurt și intens, atonei când se deplasează, se mișcă, se învârtește sau spintecă aerul cu viteză. 3. (Despre oameni) A scoate un sunet ascuțit, strident și prelung, suflând cu putere aerul printre buzele întredeschise, printre degete sau cu ajutorul unui instrument special. ♦ Tranz. (Rar) A-și exprima nemulțumirea, dezaprobarea față de cineva sau de ceva prin fluierături stridente; a fluiera pe cineva; a huidui. ♦ Intranz. și tranz. A emite o succesiune melodică de sunete suflând printre buze, cu ajutorul unui fluier etc.; a intona o melodie fluierând. 4. (Despre unele animale, păsări, insecte; la pers. 3) A scoate un sunet sau un țipăt (ascuțit) specific. – Lat. sibilare.

DOOM

șuierá (a ~) vb., ind. prez. 3 șúieră

șuierări
ȘUIERÁRE, șuierări, s. f. (Rar) Acțiunea de a șuiera și rezultatul ei. – V. șuiera.

DOOM

șuieráre (rar) s. f., g.-d. art. șuierắrii; pl. șuierắri

șuierării
ȘUIERÁRE, șuierări, s. f. (Rar) Acțiunea de a șuiera și rezultatul ei. – V. șuiera.

DOOM

șuieráre (rar) s. f., g.-d. art. șuierắrii; pl. șuierắri

șuierările
ȘUIERÁRE, șuierări, s. f. (Rar) Acțiunea de a șuiera și rezultatul ei. – V. șuiera.

DOOM

șuieráre (rar) s. f., g.-d. art. șuierắrii; pl. șuierắri

șuierărilor
ȘUIERÁRE, șuierări, s. f. (Rar) Acțiunea de a șuiera și rezultatul ei. – V. șuiera.

DOOM

șuieráre (rar) s. f., g.-d. art. șuierắrii; pl. șuierắri

șuierătoare
ȘUIERĂTOÁRE, șuierători, s. f. (Rar) Obiect, dispozitiv, fluier care șuieră sau cu care cineva șuieră.

DOOM

șuierătoáre (reg.) s. f., g.-d. art. șuierătórii; pl. șuierătóri

șuierătoare
ȘUIERĂTÓR, -OÁRE, șuierători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. (Adesea adverbial) Cu un sunet strident, ascuțit; șuierat². ◊ Consoană șuierătoare (și substantivat f.) = consoană sibilantă. 2. Adj. (Despre unele animale, păsări) Care scoate un țipăt, un sunet (ascuțit) specific. 3. Adj. (Despre vânt) Care produce un zgomot puternic și vibrant. 4. S. f. (Reg.) Fluier. – Șuiera + suf. -ător.

DOOM

șuierătór adj. m., pl. șuierătóri; f. sg. și pl. șuierătoáre

șuierătoarea
ȘUIERĂTOÁRE, șuierători, s. f. (Rar) Obiect, dispozitiv, fluier care șuieră sau cu care cineva șuieră.

DOOM

șuierătoáre (reg.) s. f., g.-d. art. șuierătórii; pl. șuierătóri

șuierătoarea
ȘUIERĂTÓR, -OÁRE, șuierători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. (Adesea adverbial) Cu un sunet strident, ascuțit; șuierat². ◊ Consoană șuierătoare (și substantivat f.) = consoană sibilantă. 2. Adj. (Despre unele animale, păsări) Care scoate un țipăt, un sunet (ascuțit) specific. 3. Adj. (Despre vânt) Care produce un zgomot puternic și vibrant. 4. S. f. (Reg.) Fluier. – Șuiera + suf. -ător.

DOOM

șuierătór adj. m., pl. șuierătóri; f. sg. și pl. șuierătoáre

șuierătoarei
ȘUIERĂTÓR, -OÁRE, șuierători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. (Adesea adverbial) Cu un sunet strident, ascuțit; șuierat². ◊ Consoană șuierătoare (și substantivat f.) = consoană sibilantă. 2. Adj. (Despre unele animale, păsări) Care scoate un țipăt, un sunet (ascuțit) specific. 3. Adj. (Despre vânt) Care produce un zgomot puternic și vibrant. 4. S. f. (Reg.) Fluier. – Șuiera + suf. -ător.

DOOM

șuierătór adj. m., pl. șuierătóri; f. sg. și pl. șuierătoáre

șuierătoarele
ȘUIERĂTÓR, -OÁRE, șuierători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. (Adesea adverbial) Cu un sunet strident, ascuțit; șuierat². ◊ Consoană șuierătoare (și substantivat f.) = consoană sibilantă. 2. Adj. (Despre unele animale, păsări) Care scoate un țipăt, un sunet (ascuțit) specific. 3. Adj. (Despre vânt) Care produce un zgomot puternic și vibrant. 4. S. f. (Reg.) Fluier. – Șuiera + suf. -ător.

DOOM

șuierătór adj. m., pl. șuierătóri; f. sg. și pl. șuierătoáre

șuierătoarelor
ȘUIERĂTÓR, -OÁRE, șuierători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. (Adesea adverbial) Cu un sunet strident, ascuțit; șuierat². ◊ Consoană șuierătoare (și substantivat f.) = consoană sibilantă. 2. Adj. (Despre unele animale, păsări) Care scoate un țipăt, un sunet (ascuțit) specific. 3. Adj. (Despre vânt) Care produce un zgomot puternic și vibrant. 4. S. f. (Reg.) Fluier. – Șuiera + suf. -ător.

DOOM

șuierătór adj. m., pl. șuierătóri; f. sg. și pl. șuierătoáre

șuierător
ȘUIERĂTÓR, -OÁRE, șuierători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. (Adesea adverbial) Cu un sunet strident, ascuțit; șuierat². ◊ Consoană șuierătoare (și substantivat f.) = consoană sibilantă. 2. Adj. (Despre unele animale, păsări) Care scoate un țipăt, un sunet (ascuțit) specific. 3. Adj. (Despre vânt) Care produce un zgomot puternic și vibrant. 4. S. f. (Reg.) Fluier. – Șuiera + suf. -ător.

DOOM

șuierătór adj. m., pl. șuierătóri; f. sg. și pl. șuierătoáre

șuierători
ȘUIERĂTOÁRE, șuierători, s. f. (Rar) Obiect, dispozitiv, fluier care șuieră sau cu care cineva șuieră.

DOOM

șuierătoáre (reg.) s. f., g.-d. art. șuierătórii; pl. șuierătóri

șuierători
ȘUIERĂTÓR, -OÁRE, șuierători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. (Adesea adverbial) Cu un sunet strident, ascuțit; șuierat². ◊ Consoană șuierătoare (și substantivat f.) = consoană sibilantă. 2. Adj. (Despre unele animale, păsări) Care scoate un țipăt, un sunet (ascuțit) specific. 3. Adj. (Despre vânt) Care produce un zgomot puternic și vibrant. 4. S. f. (Reg.) Fluier. – Șuiera + suf. -ător.

DOOM

șuierătór adj. m., pl. șuierătóri; f. sg. și pl. șuierătoáre

șuierătorii
ȘUIERĂTOÁRE, șuierători, s. f. (Rar) Obiect, dispozitiv, fluier care șuieră sau cu care cineva șuieră.

DOOM

șuierătoáre (reg.) s. f., g.-d. art. șuierătórii; pl. șuierătóri

șuierătorii
ȘUIERĂTÓR, -OÁRE, șuierători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. (Adesea adverbial) Cu un sunet strident, ascuțit; șuierat². ◊ Consoană șuierătoare (și substantivat f.) = consoană sibilantă. 2. Adj. (Despre unele animale, păsări) Care scoate un țipăt, un sunet (ascuțit) specific. 3. Adj. (Despre vânt) Care produce un zgomot puternic și vibrant. 4. S. f. (Reg.) Fluier. – Șuiera + suf. -ător.

DOOM

șuierătór adj. m., pl. șuierătóri; f. sg. și pl. șuierătoáre

șuierătorile
ȘUIERĂTOÁRE, șuierători, s. f. (Rar) Obiect, dispozitiv, fluier care șuieră sau cu care cineva șuieră.

DOOM

șuierătoáre (reg.) s. f., g.-d. art. șuierătórii; pl. șuierătóri

șuierătorilor
ȘUIERĂTOÁRE, șuierători, s. f. (Rar) Obiect, dispozitiv, fluier care șuieră sau cu care cineva șuieră.

DOOM

șuierătoáre (reg.) s. f., g.-d. art. șuierătórii; pl. șuierătóri

șuierătorilor
ȘUIERĂTÓR, -OÁRE, șuierători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. (Adesea adverbial) Cu un sunet strident, ascuțit; șuierat². ◊ Consoană șuierătoare (și substantivat f.) = consoană sibilantă. 2. Adj. (Despre unele animale, păsări) Care scoate un țipăt, un sunet (ascuțit) specific. 3. Adj. (Despre vânt) Care produce un zgomot puternic și vibrant. 4. S. f. (Reg.) Fluier. – Șuiera + suf. -ător.

DOOM

șuierătór adj. m., pl. șuierătóri; f. sg. și pl. șuierătoáre

șuierătorul
ȘUIERĂTÓR, -OÁRE, șuierători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. (Adesea adverbial) Cu un sunet strident, ascuțit; șuierat². ◊ Consoană șuierătoare (și substantivat f.) = consoană sibilantă. 2. Adj. (Despre unele animale, păsări) Care scoate un țipăt, un sunet (ascuțit) specific. 3. Adj. (Despre vânt) Care produce un zgomot puternic și vibrant. 4. S. f. (Reg.) Fluier. – Șuiera + suf. -ător.

DOOM

șuierătór adj. m., pl. șuierătóri; f. sg. și pl. șuierătoáre

șuierătorului
ȘUIERĂTÓR, -OÁRE, șuierători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. (Adesea adverbial) Cu un sunet strident, ascuțit; șuierat². ◊ Consoană șuierătoare (și substantivat f.) = consoană sibilantă. 2. Adj. (Despre unele animale, păsări) Care scoate un țipăt, un sunet (ascuțit) specific. 3. Adj. (Despre vânt) Care produce un zgomot puternic și vibrant. 4. S. f. (Reg.) Fluier. – Șuiera + suf. -ător.

DOOM

șuierătór adj. m., pl. șuierătóri; f. sg. și pl. șuierătoáre

șuierătură
ȘUIERĂTÚRĂ, șuierături, s. f. Șuierat¹, șuier. – Șuiera + suf. -ătură.

DOOM

șuierătúră s. f., g.-d. art. șuierătúrii; pl. șuierătúri

șuiet
ȘÚIET, șuiete, s. n. (Pop). Zgomot (slab, monoton) produs de foșnetul frunzelor, de curgerea apei, de bătaia vântului etc.; vuiet, freamăt. – Probabil contaminare între șuier și vuiet.

DOOM

șúiet (pop.) s. n., pl. șúiete

șuiete
ȘÚIET, șuiete, s. n. (Pop). Zgomot (slab, monoton) produs de foșnetul frunzelor, de curgerea apei, de bătaia vântului etc.; vuiet, freamăt. – Probabil contaminare între șuier și vuiet.

DOOM

șúiet (pop.) s. n., pl. șúiete

șuietele
ȘÚIET, șuiete, s. n. (Pop). Zgomot (slab, monoton) produs de foșnetul frunzelor, de curgerea apei, de bătaia vântului etc.; vuiet, freamăt. – Probabil contaminare între șuier și vuiet.

DOOM

șúiet (pop.) s. n., pl. șúiete

șuietelor
ȘÚIET, șuiete, s. n. (Pop). Zgomot (slab, monoton) produs de foșnetul frunzelor, de curgerea apei, de bătaia vântului etc.; vuiet, freamăt. – Probabil contaminare între șuier și vuiet.

DOOM

șúiet (pop.) s. n., pl. șúiete

șuietul
ȘÚIET, șuiete, s. n. (Pop). Zgomot (slab, monoton) produs de foșnetul frunzelor, de curgerea apei, de bătaia vântului etc.; vuiet, freamăt. – Probabil contaminare între șuier și vuiet.

DOOM

șúiet (pop.) s. n., pl. șúiete

șuietului
ȘÚIET, șuiete, s. n. (Pop). Zgomot (slab, monoton) produs de foșnetul frunzelor, de curgerea apei, de bătaia vântului etc.; vuiet, freamăt. – Probabil contaminare între șuier și vuiet.

DOOM

șúiet (pop.) s. n., pl. șúiete

șuieț
ȘÚIEȚ, -IÁȚĂ, șuieți, -e, adj. (Reg.) Subțire; zvelt. – Șui¹ + suf. -eț.

DOOM

șuiéț (reg.) adj. m., pl. șuiéți; f. șuiáță, pl. șuiéțe

șuiețe
ȘÚIEȚ, -IÁȚĂ, șuieți, -e, adj. (Reg.) Subțire; zvelt. – Șui¹ + suf. -eț.

DOOM

șuiéț (reg.) adj. m., pl. șuiéți; f. șuiáță, pl. șuiéțe

șuieței
ȘÚIEȚ, -IÁȚĂ, șuieți, -e, adj. (Reg.) Subțire; zvelt. – Șui¹ + suf. -eț.

DOOM

șuiéț (reg.) adj. m., pl. șuiéți; f. șuiáță, pl. șuiéțe

șuiețele
ȘÚIEȚ, -IÁȚĂ, șuieți, -e, adj. (Reg.) Subțire; zvelt. – Șui¹ + suf. -eț.

DOOM

șuiéț (reg.) adj. m., pl. șuiéți; f. șuiáță, pl. șuiéțe

șuiețelor
ȘÚIEȚ, -IÁȚĂ, șuieți, -e, adj. (Reg.) Subțire; zvelt. – Șui¹ + suf. -eț.

DOOM

șuiéț (reg.) adj. m., pl. șuiéți; f. șuiáță, pl. șuiéțe

șuieți
ȘÚIEȚ, -IÁȚĂ, șuieți, -e, adj. (Reg.) Subțire; zvelt. – Șui¹ + suf. -eț.

DOOM

șuiéț (reg.) adj. m., pl. șuiéți; f. șuiáță, pl. șuiéțe

șuieții
ȘÚIEȚ, -IÁȚĂ, șuieți, -e, adj. (Reg.) Subțire; zvelt. – Șui¹ + suf. -eț.

DOOM

șuiéț (reg.) adj. m., pl. șuiéți; f. șuiáță, pl. șuiéțe

șuieților
ȘÚIEȚ, -IÁȚĂ, șuieți, -e, adj. (Reg.) Subțire; zvelt. – Șui¹ + suf. -eț.

DOOM

șuiéț (reg.) adj. m., pl. șuiéți; f. șuiáță, pl. șuiéțe

șuiețul
ȘÚIEȚ, -IÁȚĂ, șuieți, -e, adj. (Reg.) Subțire; zvelt. – Șui¹ + suf. -eț.

DOOM

șuiéț (reg.) adj. m., pl. șuiéți; f. șuiáță, pl. șuiéțe

șuiețului
ȘÚIEȚ, -IÁȚĂ, șuieți, -e, adj. (Reg.) Subțire; zvelt. – Șui¹ + suf. -eț.

DOOM

șuiéț (reg.) adj. m., pl. șuiéți; f. șuiáță, pl. șuiéțe

șuii
ȘUI¹, ȘÚIE, șui, șuie, adj. (Reg. și fam.) Subțire; zvelt; mlădios. – Et. nec.

DOOM

șui (reg., fam.) adj. m., pl. șui; f. sg. și pl. șúie

șuilor
ȘUI¹, ȘÚIE, șui, șuie, adj. (Reg. și fam.) Subțire; zvelt; mlădios. – Et. nec.

DOOM

șui (reg., fam.) adj. m., pl. șui; f. sg. și pl. șúie

șuire
șuí (șuiésc, șuít), vb. – A fluiera, a bîzîi. Creație expresivă, probabil în loc *șiui, cf. chiui, țiui. – Der. șuet, s. n. (susur, murmur).

șuiul
ȘUI¹, ȘÚIE, șui, șuie, adj. (Reg. și fam.) Subțire; zvelt; mlădios. – Et. nec.

DOOM

șui (reg., fam.) adj. m., pl. șui; f. sg. și pl. șúie

șuiului
ȘUI¹, ȘÚIE, șui, șuie, adj. (Reg. și fam.) Subțire; zvelt; mlădios. – Et. nec.

DOOM

șui (reg., fam.) adj. m., pl. șui; f. sg. și pl. șúie

șuița
ȘÚIȚĂ, șuițe, s. f. (Reg.) Mamifer rozător înrudit cu marmota (Spermophilus citellus). [Pr.: șu-i-] – Et. nec.

DOOM

șúiță (reg.) (șu-i-) s. f., g.-d. art. șúiței; pl. șúițe

șuițe
ȘÚIȚĂ, șuițe, s. f. (Reg.) Mamifer rozător înrudit cu marmota (Spermophilus citellus). [Pr.: șu-i-] – Et. nec.

DOOM

șúiță (reg.) (șu-i-) s. f., g.-d. art. șúiței; pl. șúițe

șuiței
ȘÚIȚĂ, șuițe, s. f. (Reg.) Mamifer rozător înrudit cu marmota (Spermophilus citellus). [Pr.: șu-i-] – Et. nec.

DOOM

șúiță (reg.) (șu-i-) s. f., g.-d. art. șúiței; pl. șúițe

șuițele
ȘÚIȚĂ, șuițe, s. f. (Reg.) Mamifer rozător înrudit cu marmota (Spermophilus citellus). [Pr.: șu-i-] – Et. nec.

DOOM

șúiță (reg.) (șu-i-) s. f., g.-d. art. șúiței; pl. șúițe

șuițelor
ȘÚIȚĂ, șuițe, s. f. (Reg.) Mamifer rozător înrudit cu marmota (Spermophilus citellus). [Pr.: șu-i-] – Et. nec.

DOOM

șúiță (reg.) (șu-i-) s. f., g.-d. art. șúiței; pl. șúițe

șular
ȘULÁR, șulare, s. n. (Reg.) Cusătură provizorie cu împunsături rare; însăilătură; ață cu care se face această cusătură. [Pl. și: șularuri] – Cf. sl. šilo „sulă”.

DOOM

șulár (reg.) s. n., pl. șuláre/șuláruri

șular
ȘULÁR, șulare, s. n. (Reg.) Cusătură provizorie cu împunsături rare; însăilătură; ață cu care se face această cusătură. [Pl. și: șularuri] – Cf. sl. šilo „sulă”.

șulean
ȘULEÁN, șuleane, s. n. Ciocan de mînă.

șuleandră
șuleándră (-éndre), s. f. – Femeie stricată, prostituată. Creație expresivă, bazată pe un element inițial puțin clar (poate de la rădăcina expresivă șui) și suf. -andră, cf. buleandră, fleandră, hoandră etc. După Cihac, II, 396, din germ. schlendern „a interveni” prin intermediul ceh. slondra, soluție insuficientă. După Philippide, Principii, 151, der. din șuier „trișor” cu suf. -andră. Este var. lui ciuleandră, s. f. (dans popular în Munt.).

șuler
ȘÚLER, șuieri, s. m. (Înv. și reg.) Trișor; șarlatan. – Din rus. šuler.

DOOM

șúler (înv., reg.) s. m., pl. șúleri

șuleri
ȘÚLER, șuieri, s. m. (Înv. și reg.) Trișor; șarlatan. – Din rus. šuler.

DOOM

șúler (înv., reg.) s. m., pl. șúleri

șuleria
ȘULERÍE, șulerii, s. f. (Înv. și reg.) înșelătorie la jocul de cărți; trișare. – Șuier + suf. -ie.

DOOM

șuleríe (înv., reg.) s. f., art. șulería, g.-d. art. șuleríei; pl. șuleríi, art. șuleríile

șulerie
ȘULERÍE, șulerii, s. f. (Înv. și reg.) înșelătorie la jocul de cărți; trișare. – Șuier + suf. -ie.

DOOM

șuleríe (înv., reg.) s. f., art. șulería, g.-d. art. șuleríei; pl. șuleríi, art. șuleríile

șuleriei
ȘULERÍE, șulerii, s. f. (Înv. și reg.) înșelătorie la jocul de cărți; trișare. – Șuier + suf. -ie.

DOOM

șuleríe (înv., reg.) s. f., art. șulería, g.-d. art. șuleríei; pl. șuleríi, art. șuleríile

șulerii
ȘÚLER, șuieri, s. m. (Înv. și reg.) Trișor; șarlatan. – Din rus. šuler.

DOOM

șúler (înv., reg.) s. m., pl. șúleri

șulerii
ȘULERÍE, șulerii, s. f. (Înv. și reg.) înșelătorie la jocul de cărți; trișare. – Șuier + suf. -ie.

DOOM

șuleríe (înv., reg.) s. f., art. șulería, g.-d. art. șuleríei; pl. șuleríi, art. șuleríile

șuleriile
ȘULERÍE, șulerii, s. f. (Înv. și reg.) înșelătorie la jocul de cărți; trișare. – Șuier + suf. -ie.

DOOM

șuleríe (înv., reg.) s. f., art. șulería, g.-d. art. șuleríei; pl. șuleríi, art. șuleríile

șuleriilor
ȘULERÍE, șulerii, s. f. (Înv. și reg.) înșelătorie la jocul de cărți; trișare. – Șuier + suf. -ie.

DOOM

șuleríe (înv., reg.) s. f., art. șulería, g.-d. art. șuleríei; pl. șuleríi, art. șuleríile

șulerilor
ȘÚLER, șuieri, s. m. (Înv. și reg.) Trișor; șarlatan. – Din rus. šuler.

DOOM

șúler (înv., reg.) s. m., pl. șúleri

șulerul
ȘÚLER, șuieri, s. m. (Înv. și reg.) Trișor; șarlatan. – Din rus. šuler.

DOOM

șúler (înv., reg.) s. m., pl. șúleri

șulerului
ȘÚLER, șuieri, s. m. (Înv. și reg.) Trișor; șarlatan. – Din rus. šuler.

DOOM

șúler (înv., reg.) s. m., pl. șúleri

șulfă
ȘÚLFĂ, șulfe, s. f. (Regional) Haină (orășenească). Dau s-o șterg. M-a prins mama de șulfe. STANCU, D. 112. Ei îi jucau ochii după șulfe boierești, după albăstrime, că nu degeaba doar era fată de ciocoi gulerat. ȘEZ. XII 37.

șulfări
șulfări, șulfăresc v. t. a măslui.

șulfărie
șulfărie, șulfării s. f. 1. intrigă, urzeală. 2. afacere ilicită.

șumar
ȘUMÁR, șumari, s. m. (Reg.) Pădurar. – Din sb. šumar.

DOOM

șumár (reg.) s. m., pl. șumári

șumari
ȘUMÁR, șumari, s. m. (Reg.) Pădurar. – Din sb. šumar.

DOOM

șumár (reg.) s. m., pl. șumári

șumarii
ȘUMÁR, șumari, s. m. (Reg.) Pădurar. – Din sb. šumar.

DOOM

șumár (reg.) s. m., pl. șumári

șumarilor
ȘUMÁR, șumari, s. m. (Reg.) Pădurar. – Din sb. šumar.

DOOM

șumár (reg.) s. m., pl. șumári

șumarul
ȘUMÁR, șumari, s. m. (Reg.) Pădurar. – Din sb. šumar.

DOOM

șumár (reg.) s. m., pl. șumári

șumarului
ȘUMÁR, șumari, s. m. (Reg.) Pădurar. – Din sb. šumar.

DOOM

șumár (reg.) s. m., pl. șumári

șumen
ȘÚMEN, -Ă, șumeni, -e, adj. (Reg.) Amețit de băutură; cherchelit. – Din sl. šumĭnŭ.

DOOM

șúmen (reg.) adj. m., pl. șúmeni; f. șúmenă, pl. șúmene

șumena
ȘÚMEN, -Ă, șumeni, -e, adj. (Reg.) Amețit de băutură; cherchelit. – Din sl. šumĭnŭ.

DOOM

șúmen (reg.) adj. m., pl. șúmeni; f. șúmenă, pl. șúmene

șumene
ȘÚMEN, -Ă, șumeni, -e, adj. (Reg.) Amețit de băutură; cherchelit. – Din sl. šumĭnŭ.

DOOM

șúmen (reg.) adj. m., pl. șúmeni; f. șúmenă, pl. șúmene

șumenea
ȘUMENÍ, șumenesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ameți de băutură; a se chercheli. – Din șumen.

DOOM

!șumení (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se șumenéște, imperf. 3 sg. se șumeneá; conj. prez. 3 să se șumeneáscă

șumeneai
ȘUMENÍ, șumenesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ameți de băutură; a se chercheli. – Din șumen.

DOOM

!șumení (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se șumenéște, imperf. 3 sg. se șumeneá; conj. prez. 3 să se șumeneáscă

șumeneala
ȘUMENEÁLĂ, șumeneli, s. f. (Reg.) Stare de amețeală din cauza băuturii; beție. – Șumeni + suf. -eală.

DOOM

șumeneálă (reg.) s. f., g.-d. art. șumenélii; pl. șumenéli

șumeneam
ȘUMENÍ, șumenesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ameți de băutură; a se chercheli. – Din șumen.

DOOM

!șumení (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se șumenéște, imperf. 3 sg. se șumeneá; conj. prez. 3 să se șumeneáscă

șumenească
ȘUMENÍ, șumenesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ameți de băutură; a se chercheli. – Din șumen.

DOOM

!șumení (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se șumenéște, imperf. 3 sg. se șumeneá; conj. prez. 3 să se șumeneáscă

șumeneau
ȘUMENÍ, șumenesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ameți de băutură; a se chercheli. – Din șumen.

DOOM

!șumení (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se șumenéște, imperf. 3 sg. se șumeneá; conj. prez. 3 să se șumeneáscă

șumeneați
ȘUMENÍ, șumenesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ameți de băutură; a se chercheli. – Din șumen.

DOOM

!șumení (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se șumenéște, imperf. 3 sg. se șumeneá; conj. prez. 3 să se șumeneáscă

șumenei
ȘÚMEN, -Ă, șumeni, -e, adj. (Reg.) Amețit de băutură; cherchelit. – Din sl. šumĭnŭ.

DOOM

șúmen (reg.) adj. m., pl. șúmeni; f. șúmenă, pl. șúmene

șumenele
ȘÚMEN, -Ă, șumeni, -e, adj. (Reg.) Amețit de băutură; cherchelit. – Din sl. šumĭnŭ.

DOOM

șúmen (reg.) adj. m., pl. șúmeni; f. șúmenă, pl. șúmene

șumeneli
ȘUMENEÁLĂ, șumeneli, s. f. (Reg.) Stare de amețeală din cauza băuturii; beție. – Șumeni + suf. -eală.

DOOM

șumeneálă (reg.) s. f., g.-d. art. șumenélii; pl. șumenéli

șumenelii
ȘUMENEÁLĂ, șumeneli, s. f. (Reg.) Stare de amețeală din cauza băuturii; beție. – Șumeni + suf. -eală.

DOOM

șumeneálă (reg.) s. f., g.-d. art. șumenélii; pl. șumenéli

șumenelile
ȘUMENEÁLĂ, șumeneli, s. f. (Reg.) Stare de amețeală din cauza băuturii; beție. – Șumeni + suf. -eală.

DOOM

șumeneálă (reg.) s. f., g.-d. art. șumenélii; pl. șumenéli

șumenelilor
ȘUMENEÁLĂ, șumeneli, s. f. (Reg.) Stare de amețeală din cauza băuturii; beție. – Șumeni + suf. -eală.

DOOM

șumeneálă (reg.) s. f., g.-d. art. șumenélii; pl. șumenéli

șumenelor
ȘÚMEN, -Ă, șumeni, -e, adj. (Reg.) Amețit de băutură; cherchelit. – Din sl. šumĭnŭ.

DOOM

șúmen (reg.) adj. m., pl. șúmeni; f. șúmenă, pl. șúmene

șumenesc
ȘUMENÍ, șumenesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ameți de băutură; a se chercheli. – Din șumen.

DOOM

!șumení (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se șumenéște, imperf. 3 sg. se șumeneá; conj. prez. 3 să se șumeneáscă

șumenește
ȘUMENÍ, șumenesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ameți de băutură; a se chercheli. – Din șumen.

DOOM

!șumení (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se șumenéște, imperf. 3 sg. se șumeneá; conj. prez. 3 să se șumeneáscă

șumenești
ȘUMENÍ, șumenesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ameți de băutură; a se chercheli. – Din șumen.

DOOM

!șumení (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se șumenéște, imperf. 3 sg. se șumeneá; conj. prez. 3 să se șumeneáscă

șumeni
ȘÚMEN, -Ă, șumeni, -e, adj. (Reg.) Amețit de băutură; cherchelit. – Din sl. šumĭnŭ.

DOOM

șúmen (reg.) adj. m., pl. șúmeni; f. șúmenă, pl. șúmene

șumeni
ȘUMENÍ, șumenesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ameți de băutură; a se chercheli. – Din șumen.

DOOM

!șumení (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se șumenéște, imperf. 3 sg. se șumeneá; conj. prez. 3 să se șumeneáscă

șumenii
ȘÚMEN, -Ă, șumeni, -e, adj. (Reg.) Amețit de băutură; cherchelit. – Din sl. šumĭnŭ.

DOOM

șúmen (reg.) adj. m., pl. șúmeni; f. șúmenă, pl. șúmene

șumenii
ȘUMENÍ, șumenesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ameți de băutură; a se chercheli. – Din șumen.

DOOM

!șumení (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se șumenéște, imperf. 3 sg. se șumeneá; conj. prez. 3 să se șumeneáscă

șumenilor
ȘÚMEN, -Ă, șumeni, -e, adj. (Reg.) Amețit de băutură; cherchelit. – Din sl. šumĭnŭ.

DOOM

șúmen (reg.) adj. m., pl. șúmeni; f. șúmenă, pl. șúmene

șumenim
ȘUMENÍ, șumenesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ameți de băutură; a se chercheli. – Din șumen.

DOOM

!șumení (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se șumenéște, imperf. 3 sg. se șumeneá; conj. prez. 3 să se șumeneáscă

șumenind
ȘUMENÍ, șumenesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ameți de băutură; a se chercheli. – Din șumen.

DOOM

!șumení (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se șumenéște, imperf. 3 sg. se șumeneá; conj. prez. 3 să se șumeneáscă

șumenire
ȘUMENÍ, șumenesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ameți de băutură; a se chercheli. – Din șumen.

DOOM

!șumení (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se șumenéște, imperf. 3 sg. se șumeneá; conj. prez. 3 să se șumeneáscă

șumenire
ȘUMENÍ, șumenesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ameți de băutură; a se chercheli. – Din șumen.

șumeniră
ȘUMENÍ, șumenesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ameți de băutură; a se chercheli. – Din șumen.

DOOM

!șumení (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se șumenéște, imperf. 3 sg. se șumeneá; conj. prez. 3 să se șumeneáscă

șumenirăm
ȘUMENÍ, șumenesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ameți de băutură; a se chercheli. – Din șumen.

DOOM

!șumení (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se șumenéște, imperf. 3 sg. se șumeneá; conj. prez. 3 să se șumeneáscă

șumenirăți
ȘUMENÍ, șumenesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ameți de băutură; a se chercheli. – Din șumen.

DOOM

!șumení (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se șumenéște, imperf. 3 sg. se șumeneá; conj. prez. 3 să se șumeneáscă

șumenise
ȘUMENÍ, șumenesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ameți de băutură; a se chercheli. – Din șumen.

DOOM

!șumení (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se șumenéște, imperf. 3 sg. se șumeneá; conj. prez. 3 să se șumeneáscă

șumenisem
ȘUMENÍ, șumenesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ameți de băutură; a se chercheli. – Din șumen.

DOOM

!șumení (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se șumenéște, imperf. 3 sg. se șumeneá; conj. prez. 3 să se șumeneáscă

șumeniseră
ȘUMENÍ, șumenesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ameți de băutură; a se chercheli. – Din șumen.

DOOM

!șumení (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se șumenéște, imperf. 3 sg. se șumeneá; conj. prez. 3 să se șumeneáscă

șumeniserăm
ȘUMENÍ, șumenesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ameți de băutură; a se chercheli. – Din șumen.

DOOM

!șumení (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se șumenéște, imperf. 3 sg. se șumeneá; conj. prez. 3 să se șumeneáscă

șumeniserăți
ȘUMENÍ, șumenesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ameți de băutură; a se chercheli. – Din șumen.

DOOM

!șumení (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se șumenéște, imperf. 3 sg. se șumeneá; conj. prez. 3 să se șumeneáscă

șumeniseși
ȘUMENÍ, șumenesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ameți de băutură; a se chercheli. – Din șumen.

DOOM

!șumení (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se șumenéște, imperf. 3 sg. se șumeneá; conj. prez. 3 să se șumeneáscă

șumeniseți
ȘUMENÍ, șumenesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ameți de băutură; a se chercheli. – Din șumen.

DOOM

!șumení (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se șumenéște, imperf. 3 sg. se șumeneá; conj. prez. 3 să se șumeneáscă

șumenit
ȘUMENÍ, șumenesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ameți de băutură; a se chercheli. – Din șumen.

DOOM

!șumení (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se șumenéște, imperf. 3 sg. se șumeneá; conj. prez. 3 să se șumeneáscă

șumenit
ȘUMENÍT, -Ă, șumeniți, -te, adj. (Reg.) Amețit de băutură; cherchelit. – V. șumeni.

șumeniși
ȘUMENÍ, șumenesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ameți de băutură; a se chercheli. – Din șumen.

DOOM

!șumení (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se șumenéște, imperf. 3 sg. se șumeneá; conj. prez. 3 să se șumeneáscă

șumeniți
ȘUMENÍ, șumenesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ameți de băutură; a se chercheli. – Din șumen.

DOOM

!șumení (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se șumenéște, imperf. 3 sg. se șumeneá; conj. prez. 3 să se șumeneáscă

șumenul
ȘÚMEN, -Ă, șumeni, -e, adj. (Reg.) Amețit de băutură; cherchelit. – Din sl. šumĭnŭ.

DOOM

șúmen (reg.) adj. m., pl. șúmeni; f. șúmenă, pl. șúmene

șumenului
ȘÚMEN, -Ă, șumeni, -e, adj. (Reg.) Amețit de băutură; cherchelit. – Din sl. šumĭnŭ.

DOOM

șúmen (reg.) adj. m., pl. șúmeni; f. șúmenă, pl. șúmene

șumracai
șumracai s. (țig.) aur.

șumuiac
ȘUMUIÁC s. n. v. șomoiog.

șumuiag
ȘUMUIÁG s. n. v. șomoiog.

șumuiog
ȘUMUIÓG s. n. v. șomoiog.

șumăn
ȘÚMĂN, -Ă, șumeni, -e, adj. (Transilv.) Amețit de băutură; cherchelit, afumat. Poate că te-am și mai bătut, cînd eram cam șumăn, cînd mă cam îmbătăm. RETEGANUL, P. III 85. (Substantivat) Ținu morțiș să vadă cum petrec șumenii, – chefuiții. PAMFILE, VĂZD. 113.

șunca
ȘÚNCĂ, șunci, s. f. Pulpă de porc preparată special (la sare și la fum) pentru a se putea conserva multă vreme; jambon. – Din magh. sonka, germ. dial. Schunke.

DOOM

șúncă s. f., g.-d. art. șúncii; pl. șunci

șunci
ȘÚNCĂ, șunci, s. f. Pulpă de porc preparată special (la sare și la fum) pentru a se putea conserva multă vreme; jambon. – Din magh. sonka, germ. dial. Schunke.

DOOM

șúncă s. f., g.-d. art. șúncii; pl. șunci

șuncii
ȘÚNCĂ, șunci, s. f. Pulpă de porc preparată special (la sare și la fum) pentru a se putea conserva multă vreme; jambon. – Din magh. sonka, germ. dial. Schunke.

DOOM

șúncă s. f., g.-d. art. șúncii; pl. șunci

șuncile
ȘÚNCĂ, șunci, s. f. Pulpă de porc preparată special (la sare și la fum) pentru a se putea conserva multă vreme; jambon. – Din magh. sonka, germ. dial. Schunke.

DOOM

șúncă s. f., g.-d. art. șúncii; pl. șunci

șuncilor
ȘÚNCĂ, șunci, s. f. Pulpă de porc preparată special (la sare și la fum) pentru a se putea conserva multă vreme; jambon. – Din magh. sonka, germ. dial. Schunke.

DOOM

șúncă s. f., g.-d. art. șúncii; pl. șunci

șunt
ȘUNT, șunturi, s. n. 1. Rezistor electric conectat între două puncte ale unui circuit electric pentru protejarea porțiunii de circuit cuprinse între aceste puncte. 2. Derivare a circuitului sangvin pe alte căi circulatorii decât cele normale. – Din engl. shunt.

DOOM

șunt s. n., pl. șúnturi

șunta
șunta, șuntez v. t. 1. a omite pe cineva de pe lista invitaților la o petrecere. 2. a nu-i da cuiva un lucru promis, meritat sau așteptat.

șuntai
șunta, șuntez v. t. 1. a omite pe cineva de pe lista invitaților la o petrecere. 2. a nu-i da cuiva un lucru promis, meritat sau așteptat.

șuntam
șunta, șuntez v. t. 1. a omite pe cineva de pe lista invitaților la o petrecere. 2. a nu-i da cuiva un lucru promis, meritat sau așteptat.

șuntare
șunta, șuntez v. t. 1. a omite pe cineva de pe lista invitaților la o petrecere. 2. a nu-i da cuiva un lucru promis, meritat sau așteptat.

șuntare
ȘUNTÁRE s.f. Derivarea curentului electric dintr-un circuit. [Cf. fr. shuntage, engl. shunting].

șuntarea
ȘUNTÁRE s.f. Derivarea curentului electric dintr-un circuit. [Cf. fr. shuntage, engl. shunting].

șuntară
șunta, șuntez v. t. 1. a omite pe cineva de pe lista invitaților la o petrecere. 2. a nu-i da cuiva un lucru promis, meritat sau așteptat.

șuntarăm
șunta, șuntez v. t. 1. a omite pe cineva de pe lista invitaților la o petrecere. 2. a nu-i da cuiva un lucru promis, meritat sau așteptat.

șuntarăți
șunta, șuntez v. t. 1. a omite pe cineva de pe lista invitaților la o petrecere. 2. a nu-i da cuiva un lucru promis, meritat sau așteptat.

șuntase
șunta, șuntez v. t. 1. a omite pe cineva de pe lista invitaților la o petrecere. 2. a nu-i da cuiva un lucru promis, meritat sau așteptat.

șuntasem
șunta, șuntez v. t. 1. a omite pe cineva de pe lista invitaților la o petrecere. 2. a nu-i da cuiva un lucru promis, meritat sau așteptat.

șuntaseră
șunta, șuntez v. t. 1. a omite pe cineva de pe lista invitaților la o petrecere. 2. a nu-i da cuiva un lucru promis, meritat sau așteptat.

șuntaserăm
șunta, șuntez v. t. 1. a omite pe cineva de pe lista invitaților la o petrecere. 2. a nu-i da cuiva un lucru promis, meritat sau așteptat.

șuntaserăți
șunta, șuntez v. t. 1. a omite pe cineva de pe lista invitaților la o petrecere. 2. a nu-i da cuiva un lucru promis, meritat sau așteptat.

șuntaseși
șunta, șuntez v. t. 1. a omite pe cineva de pe lista invitaților la o petrecere. 2. a nu-i da cuiva un lucru promis, meritat sau așteptat.

șuntaseți
șunta, șuntez v. t. 1. a omite pe cineva de pe lista invitaților la o petrecere. 2. a nu-i da cuiva un lucru promis, meritat sau așteptat.

șuntat
șunta, șuntez v. t. 1. a omite pe cineva de pe lista invitaților la o petrecere. 2. a nu-i da cuiva un lucru promis, meritat sau așteptat.

șuntau
șunta, șuntez v. t. 1. a omite pe cineva de pe lista invitaților la o petrecere. 2. a nu-i da cuiva un lucru promis, meritat sau așteptat.

șuntași
șunta, șuntez v. t. 1. a omite pe cineva de pe lista invitaților la o petrecere. 2. a nu-i da cuiva un lucru promis, meritat sau așteptat.

șuntați
șunta, șuntez v. t. 1. a omite pe cineva de pe lista invitaților la o petrecere. 2. a nu-i da cuiva un lucru promis, meritat sau așteptat.

șuntează
șunta, șuntez v. t. 1. a omite pe cineva de pe lista invitaților la o petrecere. 2. a nu-i da cuiva un lucru promis, meritat sau așteptat.

șuntez
șunta, șuntez v. t. 1. a omite pe cineva de pe lista invitaților la o petrecere. 2. a nu-i da cuiva un lucru promis, meritat sau așteptat.

șunteze
șunta, șuntez v. t. 1. a omite pe cineva de pe lista invitaților la o petrecere. 2. a nu-i da cuiva un lucru promis, meritat sau așteptat.

șuntezi
șunta, șuntez v. t. 1. a omite pe cineva de pe lista invitaților la o petrecere. 2. a nu-i da cuiva un lucru promis, meritat sau așteptat.

șuntul
ȘUNT, șunturi, s. n. 1. Rezistor electric conectat între două puncte ale unui circuit electric pentru protejarea porțiunii de circuit cuprinse între aceste puncte. 2. Derivare a circuitului sangvin pe alte căi circulatorii decât cele normale. – Din engl. shunt.

DOOM

șunt s. n., pl. șúnturi

șuntului
ȘUNT, șunturi, s. n. 1. Rezistor electric conectat între două puncte ale unui circuit electric pentru protejarea porțiunii de circuit cuprinse între aceste puncte. 2. Derivare a circuitului sangvin pe alte căi circulatorii decât cele normale. – Din engl. shunt.

DOOM

șunt s. n., pl. șúnturi

șunturi
ȘUNT, șunturi, s. n. 1. Rezistor electric conectat între două puncte ale unui circuit electric pentru protejarea porțiunii de circuit cuprinse între aceste puncte. 2. Derivare a circuitului sangvin pe alte căi circulatorii decât cele normale. – Din engl. shunt.

DOOM

șunt s. n., pl. șúnturi

șunturile
ȘUNT, șunturi, s. n. 1. Rezistor electric conectat între două puncte ale unui circuit electric pentru protejarea porțiunii de circuit cuprinse între aceste puncte. 2. Derivare a circuitului sangvin pe alte căi circulatorii decât cele normale. – Din engl. shunt.

DOOM

șunt s. n., pl. șúnturi

șunturilor
ȘUNT, șunturi, s. n. 1. Rezistor electric conectat între două puncte ale unui circuit electric pentru protejarea porțiunii de circuit cuprinse între aceste puncte. 2. Derivare a circuitului sangvin pe alte căi circulatorii decât cele normale. – Din engl. shunt.

DOOM

șunt s. n., pl. șúnturi

șuntând
șunta, șuntez v. t. 1. a omite pe cineva de pe lista invitaților la o petrecere. 2. a nu-i da cuiva un lucru promis, meritat sau așteptat.

șuntînd
șunta, șuntez v. t. 1. a omite pe cineva de pe lista invitaților la o petrecere. 2. a nu-i da cuiva un lucru promis, meritat sau așteptat.

șuntări
ȘUNTÁRE s.f. Derivarea curentului electric dintr-un circuit. [Cf. fr. shuntage, engl. shunting].

șuntării
ȘUNTÁRE s.f. Derivarea curentului electric dintr-un circuit. [Cf. fr. shuntage, engl. shunting].

șuntările
ȘUNTÁRE s.f. Derivarea curentului electric dintr-un circuit. [Cf. fr. shuntage, engl. shunting].

șuntărilor
ȘUNTÁRE s.f. Derivarea curentului electric dintr-un circuit. [Cf. fr. shuntage, engl. shunting].

șunăr
ȘÚNĂR s.n. Navă mică cu două catarge înclinate și vele aurice, folosită pentru pescuit și cabotaj; goeletă. [Var. scuner s.n. / < engl., fr. schooner].

șunăre
ȘÚNĂR s.n. Navă mică cu două catarge înclinate și vele aurice, folosită pentru pescuit și cabotaj; goeletă. [Var. scuner s.n. / < engl., fr. schooner].

șunărele
ȘÚNĂR s.n. Navă mică cu două catarge înclinate și vele aurice, folosită pentru pescuit și cabotaj; goeletă. [Var. scuner s.n. / < engl., fr. schooner].

șunărelor
ȘÚNĂR s.n. Navă mică cu două catarge înclinate și vele aurice, folosită pentru pescuit și cabotaj; goeletă. [Var. scuner s.n. / < engl., fr. schooner].

șunărul
ȘÚNĂR s.n. Navă mică cu două catarge înclinate și vele aurice, folosită pentru pescuit și cabotaj; goeletă. [Var. scuner s.n. / < engl., fr. schooner].

șunărului
ȘÚNĂR s.n. Navă mică cu două catarge înclinate și vele aurice, folosită pentru pescuit și cabotaj; goeletă. [Var. scuner s.n. / < engl., fr. schooner].

șupurea
ȘUPURÍ, șupuresc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se furișa, a se strecura. – Et. nec.

DOOM

!șupurí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se șupuréște, imperf. 3 sg. se șupureá; conj. prez. 3 să se șupureáscă

șupureai
ȘUPURÍ, șupuresc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se furișa, a se strecura. – Et. nec.

DOOM

!șupurí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se șupuréște, imperf. 3 sg. se șupureá; conj. prez. 3 să se șupureáscă

șupuream
ȘUPURÍ, șupuresc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se furișa, a se strecura. – Et. nec.

DOOM

!șupurí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se șupuréște, imperf. 3 sg. se șupureá; conj. prez. 3 să se șupureáscă

șupurească
ȘUPURÍ, șupuresc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se furișa, a se strecura. – Et. nec.

DOOM

!șupurí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se șupuréște, imperf. 3 sg. se șupureá; conj. prez. 3 să se șupureáscă

șupureau
ȘUPURÍ, șupuresc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se furișa, a se strecura. – Et. nec.

DOOM

!șupurí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se șupuréște, imperf. 3 sg. se șupureá; conj. prez. 3 să se șupureáscă

șupureați
ȘUPURÍ, șupuresc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se furișa, a se strecura. – Et. nec.

DOOM

!șupurí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se șupuréște, imperf. 3 sg. se șupureá; conj. prez. 3 să se șupureáscă

șupuresc
ȘUPURÍ, șupuresc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se furișa, a se strecura. – Et. nec.

DOOM

!șupurí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se șupuréște, imperf. 3 sg. se șupureá; conj. prez. 3 să se șupureáscă

șupurește
ȘUPURÍ, șupuresc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se furișa, a se strecura. – Et. nec.

DOOM

!șupurí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se șupuréște, imperf. 3 sg. se șupureá; conj. prez. 3 să se șupureáscă

șupurești
ȘUPURÍ, șupuresc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se furișa, a se strecura. – Et. nec.

DOOM

!șupurí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se șupuréște, imperf. 3 sg. se șupureá; conj. prez. 3 să se șupureáscă

șupuri
ȘUPURÍ, șupuresc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se furișa, a se strecura. – Et. nec.

DOOM

!șupurí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se șupuréște, imperf. 3 sg. se șupureá; conj. prez. 3 să se șupureáscă

șupurii
ȘUPURÍ, șupuresc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se furișa, a se strecura. – Et. nec.

DOOM

!șupurí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se șupuréște, imperf. 3 sg. se șupureá; conj. prez. 3 să se șupureáscă

șupurim
ȘUPURÍ, șupuresc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se furișa, a se strecura. – Et. nec.

DOOM

!șupurí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se șupuréște, imperf. 3 sg. se șupureá; conj. prez. 3 să se șupureáscă

șupurind
ȘUPURÍ, șupuresc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se furișa, a se strecura. – Et. nec.

DOOM

!șupurí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se șupuréște, imperf. 3 sg. se șupureá; conj. prez. 3 să se șupureáscă

șupurire
ȘUPURÍ, șupuresc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se furișa, a se strecura. – Et. nec.

DOOM

!șupurí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se șupuréște, imperf. 3 sg. se șupureá; conj. prez. 3 să se șupureáscă

șupurire
ȘUPURÍRE, șupuriri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a se șupuri și rezultatul ei. – V. șupuri.

DOOM

șupuríre (reg.) s. f., g.-d. art. șupurírii; pl. șupuríri

șupurirea
ȘUPURÍRE, șupuriri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a se șupuri și rezultatul ei. – V. șupuri.

DOOM

șupuríre (reg.) s. f., g.-d. art. șupurírii; pl. șupuríri

șupuriri
ȘUPURÍRE, șupuriri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a se șupuri și rezultatul ei. – V. șupuri.

DOOM

șupuríre (reg.) s. f., g.-d. art. șupurírii; pl. șupuríri

șupuririi
ȘUPURÍRE, șupuriri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a se șupuri și rezultatul ei. – V. șupuri.

DOOM

șupuríre (reg.) s. f., g.-d. art. șupurírii; pl. șupuríri

șupuririle
ȘUPURÍRE, șupuriri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a se șupuri și rezultatul ei. – V. șupuri.

DOOM

șupuríre (reg.) s. f., g.-d. art. șupurírii; pl. șupuríri

șupuririlor
ȘUPURÍRE, șupuriri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a se șupuri și rezultatul ei. – V. șupuri.

DOOM

șupuríre (reg.) s. f., g.-d. art. șupurírii; pl. șupuríri

șupuriră
ȘUPURÍ, șupuresc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se furișa, a se strecura. – Et. nec.

DOOM

!șupurí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se șupuréște, imperf. 3 sg. se șupureá; conj. prez. 3 să se șupureáscă

șupurirăm
ȘUPURÍ, șupuresc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se furișa, a se strecura. – Et. nec.

DOOM

!șupurí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se șupuréște, imperf. 3 sg. se șupureá; conj. prez. 3 să se șupureáscă

șupurirăți
ȘUPURÍ, șupuresc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se furișa, a se strecura. – Et. nec.

DOOM

!șupurí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se șupuréște, imperf. 3 sg. se șupureá; conj. prez. 3 să se șupureáscă

șupurise
ȘUPURÍ, șupuresc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se furișa, a se strecura. – Et. nec.

DOOM

!șupurí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se șupuréște, imperf. 3 sg. se șupureá; conj. prez. 3 să se șupureáscă

șupurisem
ȘUPURÍ, șupuresc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se furișa, a se strecura. – Et. nec.

DOOM

!șupurí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se șupuréște, imperf. 3 sg. se șupureá; conj. prez. 3 să se șupureáscă

șupuriseră
ȘUPURÍ, șupuresc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se furișa, a se strecura. – Et. nec.

DOOM

!șupurí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se șupuréște, imperf. 3 sg. se șupureá; conj. prez. 3 să se șupureáscă

șupuriserăm
ȘUPURÍ, șupuresc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se furișa, a se strecura. – Et. nec.

DOOM

!șupurí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se șupuréște, imperf. 3 sg. se șupureá; conj. prez. 3 să se șupureáscă

șupuriserăți
ȘUPURÍ, șupuresc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se furișa, a se strecura. – Et. nec.

DOOM

!șupurí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se șupuréște, imperf. 3 sg. se șupureá; conj. prez. 3 să se șupureáscă

șupuriseși
ȘUPURÍ, șupuresc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se furișa, a se strecura. – Et. nec.

DOOM

!șupurí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se șupuréște, imperf. 3 sg. se șupureá; conj. prez. 3 să se șupureáscă

șupuriseți
ȘUPURÍ, șupuresc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se furișa, a se strecura. – Et. nec.

DOOM

!șupurí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se șupuréște, imperf. 3 sg. se șupureá; conj. prez. 3 să se șupureáscă

șupurit
ȘUPURÍ, șupuresc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se furișa, a se strecura. – Et. nec.

DOOM

!șupurí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se șupuréște, imperf. 3 sg. se șupureá; conj. prez. 3 să se șupureáscă

șupuriși
ȘUPURÍ, șupuresc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se furișa, a se strecura. – Et. nec.

DOOM

!șupurí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se șupuréște, imperf. 3 sg. se șupureá; conj. prez. 3 să se șupureáscă

șupuriți
ȘUPURÍ, șupuresc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se furișa, a se strecura. – Et. nec.

DOOM

!șupurí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se șupuréște, imperf. 3 sg. se șupureá; conj. prez. 3 să se șupureáscă

șura
ȘÍRĂ, șire, s. f. 1. Grămadă mare de paie, de snopi etc. clădită în formă de prismă și terminată la partea superioară cu o coamă (ascuțită); claie, stog. 2. (În sintagma) Șira spinării = coloana vertebrală. [Var.: șúră s. f.] – Lat. *sira.

DOOM

șíră s. f., g.-d. art. șírei; pl. șíre

șura
ȘÚRĂ¹, șuri, s. f. Construcție anexă pe lângă o gospodărie rurală, în care se adăpostesc vitele și se păstrează diferite vehicule, unelte agricole etc. [Pl. și: șure] – Din germ. dial. Schur.

DOOM

șúră s. f., g.-d. art. șúrii; pl. șuri

șuri
ȘÍRĂ, șire, s. f. 1. Grămadă mare de paie, de snopi etc. clădită în formă de prismă și terminată la partea superioară cu o coamă (ascuțită); claie, stog. 2. (În sintagma) Șira spinării = coloana vertebrală. [Var.: șúră s. f.] – Lat. *sira.

DOOM

șíră s. f., g.-d. art. șírei; pl. șíre

șuri
ȘÚRĂ¹, șuri, s. f. Construcție anexă pe lângă o gospodărie rurală, în care se adăpostesc vitele și se păstrează diferite vehicule, unelte agricole etc. [Pl. și: șure] – Din germ. dial. Schur.

DOOM

șúră s. f., g.-d. art. șúrii; pl. șuri

șurii
ȘÍRĂ, șire, s. f. 1. Grămadă mare de paie, de snopi etc. clădită în formă de prismă și terminată la partea superioară cu o coamă (ascuțită); claie, stog. 2. (În sintagma) Șira spinării = coloana vertebrală. [Var.: șúră s. f.] – Lat. *sira.

DOOM

șíră s. f., g.-d. art. șírei; pl. șíre

șurii
ȘÚRĂ¹, șuri, s. f. Construcție anexă pe lângă o gospodărie rurală, în care se adăpostesc vitele și se păstrează diferite vehicule, unelte agricole etc. [Pl. și: șure] – Din germ. dial. Schur.

DOOM

șúră s. f., g.-d. art. șúrii; pl. șuri

șurile
ȘÍRĂ, șire, s. f. 1. Grămadă mare de paie, de snopi etc. clădită în formă de prismă și terminată la partea superioară cu o coamă (ascuțită); claie, stog. 2. (În sintagma) Șira spinării = coloana vertebrală. [Var.: șúră s. f.] – Lat. *sira.

DOOM

șíră s. f., g.-d. art. șírei; pl. șíre

șurile
ȘÚRĂ¹, șuri, s. f. Construcție anexă pe lângă o gospodărie rurală, în care se adăpostesc vitele și se păstrează diferite vehicule, unelte agricole etc. [Pl. și: șure] – Din germ. dial. Schur.

DOOM

șúră s. f., g.-d. art. șúrii; pl. șuri

șurilor
ȘÍRĂ, șire, s. f. 1. Grămadă mare de paie, de snopi etc. clădită în formă de prismă și terminată la partea superioară cu o coamă (ascuțită); claie, stog. 2. (În sintagma) Șira spinării = coloana vertebrală. [Var.: șúră s. f.] – Lat. *sira.

DOOM

șíră s. f., g.-d. art. șírei; pl. șíre

șurilor
ȘÚRĂ¹, șuri, s. f. Construcție anexă pe lângă o gospodărie rurală, în care se adăpostesc vitele și se păstrează diferite vehicule, unelte agricole etc. [Pl. și: șure] – Din germ. dial. Schur.

DOOM

șúră s. f., g.-d. art. șúrii; pl. șuri

șurincă
ȘURÍNCĂ s. f. v. șirincă.

șuriu
șuríu (-íe), s. n. – Cuțit, briceag. Țig. šuri (Wagner, BF, X, 160); var. a lui ciuriu.

șurlău
ȘURLẮU, șurlaie, s. n. (Regional) Pîrău adînc îngust, care coboară de-a dreptul în jos printre stînci.

șuroi
ȘUROÍ vb. IV v. șiroi³.

șurub
ȘURÚB, șuruburi, s. n. 1. Tijă cilindrică de lemn sau de oțel, filetată, care servește la asamblarea a două ori a mai multor piese sau care transmite, transformă sau utilizează în diverse feluri mișcarea de rotație într-un mecanism. ◊ Loc. adv. În șurub = în formă de cerc sau de spirală. ◊ Expr. A-i face (cuiva) un șurub prin cap = a-i apuca (cuiva) șuvițe de păr din cap, răsucindu-le și trăgând de ele. A strânge șurubul = a întrebuința mijloace de constrângere față de cineva. 2. Nume dat unor unelte, dispozitive etc. care au ca parte componentă un șurub (1) sau care se manevrează prin răsucire. ♦ Fig. Vârtej de apă. [Var.: șurúp s. n.] – Din germ. dial. Schrube.

DOOM

șurúb s. n., pl. șurúburi

șurubar
ȘURUBÁR, șurubari, s. m. 1. (Reg.) Meseriaș care face canele. ♦ Persoană care supraveghează funcționarea alambicului. 2. Epitet pentru o persoană care folosește șiretlicuri, șmecherii; sforar. – Șurub + suf. -ar.

DOOM

șurubár (reg.) s. m., pl. șurubári

șurubari
ȘURUBÁR, șurubari, s. m. 1. (Reg.) Meseriaș care face canele. ♦ Persoană care supraveghează funcționarea alambicului. 2. Epitet pentru o persoană care folosește șiretlicuri, șmecherii; sforar. – Șurub + suf. -ar.

DOOM

șurubár (reg.) s. m., pl. șurubári

șurubarii
ȘURUBÁR, șurubari, s. m. 1. (Reg.) Meseriaș care face canele. ♦ Persoană care supraveghează funcționarea alambicului. 2. Epitet pentru o persoană care folosește șiretlicuri, șmecherii; sforar. – Șurub + suf. -ar.

DOOM

șurubár (reg.) s. m., pl. șurubári

șurubarilor
ȘURUBÁR, șurubari, s. m. 1. (Reg.) Meseriaș care face canele. ♦ Persoană care supraveghează funcționarea alambicului. 2. Epitet pentru o persoană care folosește șiretlicuri, șmecherii; sforar. – Șurub + suf. -ar.

DOOM

șurubár (reg.) s. m., pl. șurubári

șurubarul
ȘURUBÁR, șurubari, s. m. 1. (Reg.) Meseriaș care face canele. ♦ Persoană care supraveghează funcționarea alambicului. 2. Epitet pentru o persoană care folosește șiretlicuri, șmecherii; sforar. – Șurub + suf. -ar.

DOOM

șurubár (reg.) s. m., pl. șurubári

șurubarului
ȘURUBÁR, șurubari, s. m. 1. (Reg.) Meseriaș care face canele. ♦ Persoană care supraveghează funcționarea alambicului. 2. Epitet pentru o persoană care folosește șiretlicuri, șmecherii; sforar. – Șurub + suf. -ar.

DOOM

șurubár (reg.) s. m., pl. șurubári

șurubel
ȘURUBÉL, șurubele, s. n. Diminutiv al lui șurub. – Șurub + suf. -el.

DOOM

șurubél s. n., pl. șurubéle

șurubele
ȘURUBÉL, șurubele, s. n. Diminutiv al lui șurub. – Șurub + suf. -el.

DOOM

șurubél s. n., pl. șurubéle

șurubelele
ȘURUBÉL, șurubele, s. n. Diminutiv al lui șurub. – Șurub + suf. -el.

DOOM

șurubél s. n., pl. șurubéle

șurubelelor
ȘURUBÉL, șurubele, s. n. Diminutiv al lui șurub. – Șurub + suf. -el.

DOOM

șurubél s. n., pl. șurubéle

șurubelnița
ȘURUPÉLNIȚĂ s. f. v. șurubelniță.

DOOM

șurubélniță s. f., g.-d. art. șurubélniței; pl. șurubélnițe

șurubelnițe
ȘURUPÉLNIȚĂ s. f. v. șurubelniță.

DOOM

șurubélniță s. f., g.-d. art. șurubélniței; pl. șurubélnițe

șurubelniței
ȘURUPÉLNIȚĂ s. f. v. șurubelniță.

DOOM

șurubélniță s. f., g.-d. art. șurubélniței; pl. șurubélnițe

șurubelnițele
ȘURUPÉLNIȚĂ s. f. v. șurubelniță.

DOOM

șurubélniță s. f., g.-d. art. șurubélniței; pl. șurubélnițe

șurubelnițelor
ȘURUPÉLNIȚĂ s. f. v. șurubelniță.

DOOM

șurubélniță s. f., g.-d. art. șurubélniței; pl. șurubélnițe

șurubelul
ȘURUBÉL, șurubele, s. n. Diminutiv al lui șurub. – Șurub + suf. -el.

DOOM

șurubél s. n., pl. șurubéle

șurubelului
ȘURUBÉL, șurubele, s. n. Diminutiv al lui șurub. – Șurub + suf. -el.

DOOM

șurubél s. n., pl. șurubéle

șurubui
ȘURUBUÍ, șurubuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A înșuruba. ◊ Expr. A o șurubui = a o suci, a o învârti; a umbla cu șiretlicuri. – Șurub + suf. -ui.

DOOM

șurubuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șurubuiésc, imperf. 3 sg. șurubuiá; conj. prez. 3 să șurubuiáscă

șurubuia
ȘURUBUÍ, șurubuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A înșuruba. ◊ Expr. A o șurubui = a o suci, a o învârti; a umbla cu șiretlicuri. – Șurub + suf. -ui.

DOOM

șurubuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șurubuiésc, imperf. 3 sg. șurubuiá; conj. prez. 3 să șurubuiáscă

șurubuiai
ȘURUBUÍ, șurubuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A înșuruba. ◊ Expr. A o șurubui = a o suci, a o învârti; a umbla cu șiretlicuri. – Șurub + suf. -ui.

DOOM

șurubuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șurubuiésc, imperf. 3 sg. șurubuiá; conj. prez. 3 să șurubuiáscă

șurubuiam
ȘURUBUÍ, șurubuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A înșuruba. ◊ Expr. A o șurubui = a o suci, a o învârti; a umbla cu șiretlicuri. – Șurub + suf. -ui.

DOOM

șurubuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șurubuiésc, imperf. 3 sg. șurubuiá; conj. prez. 3 să șurubuiáscă

șurubuiască
ȘURUBUÍ, șurubuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A înșuruba. ◊ Expr. A o șurubui = a o suci, a o învârti; a umbla cu șiretlicuri. – Șurub + suf. -ui.

DOOM

șurubuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șurubuiésc, imperf. 3 sg. șurubuiá; conj. prez. 3 să șurubuiáscă

șurubuiau
ȘURUBUÍ, șurubuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A înșuruba. ◊ Expr. A o șurubui = a o suci, a o învârti; a umbla cu șiretlicuri. – Șurub + suf. -ui.

DOOM

șurubuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șurubuiésc, imperf. 3 sg. șurubuiá; conj. prez. 3 să șurubuiáscă

șurubuiați
ȘURUBUÍ, șurubuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A înșuruba. ◊ Expr. A o șurubui = a o suci, a o învârti; a umbla cu șiretlicuri. – Șurub + suf. -ui.

DOOM

șurubuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șurubuiésc, imperf. 3 sg. șurubuiá; conj. prez. 3 să șurubuiáscă

șurubuiesc
ȘURUBUÍ, șurubuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A înșuruba. ◊ Expr. A o șurubui = a o suci, a o învârti; a umbla cu șiretlicuri. – Șurub + suf. -ui.

DOOM

șurubuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șurubuiésc, imperf. 3 sg. șurubuiá; conj. prez. 3 să șurubuiáscă

șurubuiește
ȘURUBUÍ, șurubuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A înșuruba. ◊ Expr. A o șurubui = a o suci, a o învârti; a umbla cu șiretlicuri. – Șurub + suf. -ui.

DOOM

șurubuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șurubuiésc, imperf. 3 sg. șurubuiá; conj. prez. 3 să șurubuiáscă

șurubuiești
ȘURUBUÍ, șurubuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A înșuruba. ◊ Expr. A o șurubui = a o suci, a o învârti; a umbla cu șiretlicuri. – Șurub + suf. -ui.

DOOM

șurubuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șurubuiésc, imperf. 3 sg. șurubuiá; conj. prez. 3 să șurubuiáscă

șurubuii
ȘURUBUÍ, șurubuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A înșuruba. ◊ Expr. A o șurubui = a o suci, a o învârti; a umbla cu șiretlicuri. – Șurub + suf. -ui.

DOOM

șurubuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șurubuiésc, imperf. 3 sg. șurubuiá; conj. prez. 3 să șurubuiáscă

șurubuim
ȘURUBUÍ, șurubuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A înșuruba. ◊ Expr. A o șurubui = a o suci, a o învârti; a umbla cu șiretlicuri. – Șurub + suf. -ui.

DOOM

șurubuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șurubuiésc, imperf. 3 sg. șurubuiá; conj. prez. 3 să șurubuiáscă

șurubuind
ȘURUBUÍ, șurubuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A înșuruba. ◊ Expr. A o șurubui = a o suci, a o învârti; a umbla cu șiretlicuri. – Șurub + suf. -ui.

DOOM

șurubuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șurubuiésc, imperf. 3 sg. șurubuiá; conj. prez. 3 să șurubuiáscă

șurubuire
ȘURUBUÍ, șurubuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A înșuruba. ◊ Expr. A o șurubui = a o suci, a o învârti; a umbla cu șiretlicuri. – Șurub + suf. -ui.

DOOM

șurubuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șurubuiésc, imperf. 3 sg. șurubuiá; conj. prez. 3 să șurubuiáscă

șurubuire
ȘURUBUÍRE, șurubuiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a șurubui și rezultatul ei. – V. șurubui.

DOOM

șurubuíre (reg.) s. f., g.-d. art. șurubuírii; pl. șurubuíri

șurubuirea
ȘURUBUÍRE, șurubuiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a șurubui și rezultatul ei. – V. șurubui.

DOOM

șurubuíre (reg.) s. f., g.-d. art. șurubuírii; pl. șurubuíri

șurubuiri
ȘURUBUÍRE, șurubuiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a șurubui și rezultatul ei. – V. șurubui.

DOOM

șurubuíre (reg.) s. f., g.-d. art. șurubuírii; pl. șurubuíri

șurubuirii
ȘURUBUÍRE, șurubuiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a șurubui și rezultatul ei. – V. șurubui.

DOOM

șurubuíre (reg.) s. f., g.-d. art. șurubuírii; pl. șurubuíri

șurubuirile
ȘURUBUÍRE, șurubuiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a șurubui și rezultatul ei. – V. șurubui.

DOOM

șurubuíre (reg.) s. f., g.-d. art. șurubuírii; pl. șurubuíri

șurubuirilor
ȘURUBUÍRE, șurubuiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a șurubui și rezultatul ei. – V. șurubui.

DOOM

șurubuíre (reg.) s. f., g.-d. art. șurubuírii; pl. șurubuíri

șurubuiră
ȘURUBUÍ, șurubuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A înșuruba. ◊ Expr. A o șurubui = a o suci, a o învârti; a umbla cu șiretlicuri. – Șurub + suf. -ui.

DOOM

șurubuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șurubuiésc, imperf. 3 sg. șurubuiá; conj. prez. 3 să șurubuiáscă

șurubuirăm
ȘURUBUÍ, șurubuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A înșuruba. ◊ Expr. A o șurubui = a o suci, a o învârti; a umbla cu șiretlicuri. – Șurub + suf. -ui.

DOOM

șurubuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șurubuiésc, imperf. 3 sg. șurubuiá; conj. prez. 3 să șurubuiáscă

șurubuirăți
ȘURUBUÍ, șurubuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A înșuruba. ◊ Expr. A o șurubui = a o suci, a o învârti; a umbla cu șiretlicuri. – Șurub + suf. -ui.

DOOM

șurubuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șurubuiésc, imperf. 3 sg. șurubuiá; conj. prez. 3 să șurubuiáscă

șurubuise
ȘURUBUÍ, șurubuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A înșuruba. ◊ Expr. A o șurubui = a o suci, a o învârti; a umbla cu șiretlicuri. – Șurub + suf. -ui.

DOOM

șurubuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șurubuiésc, imperf. 3 sg. șurubuiá; conj. prez. 3 să șurubuiáscă

șurubuisem
ȘURUBUÍ, șurubuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A înșuruba. ◊ Expr. A o șurubui = a o suci, a o învârti; a umbla cu șiretlicuri. – Șurub + suf. -ui.

DOOM

șurubuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șurubuiésc, imperf. 3 sg. șurubuiá; conj. prez. 3 să șurubuiáscă

șurubuiseră
ȘURUBUÍ, șurubuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A înșuruba. ◊ Expr. A o șurubui = a o suci, a o învârti; a umbla cu șiretlicuri. – Șurub + suf. -ui.

DOOM

șurubuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șurubuiésc, imperf. 3 sg. șurubuiá; conj. prez. 3 să șurubuiáscă

șurubuiserăm
ȘURUBUÍ, șurubuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A înșuruba. ◊ Expr. A o șurubui = a o suci, a o învârti; a umbla cu șiretlicuri. – Șurub + suf. -ui.

DOOM

șurubuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șurubuiésc, imperf. 3 sg. șurubuiá; conj. prez. 3 să șurubuiáscă

șurubuiserăți
ȘURUBUÍ, șurubuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A înșuruba. ◊ Expr. A o șurubui = a o suci, a o învârti; a umbla cu șiretlicuri. – Șurub + suf. -ui.

DOOM

șurubuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șurubuiésc, imperf. 3 sg. șurubuiá; conj. prez. 3 să șurubuiáscă

șurubuiseși
ȘURUBUÍ, șurubuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A înșuruba. ◊ Expr. A o șurubui = a o suci, a o învârti; a umbla cu șiretlicuri. – Șurub + suf. -ui.

DOOM

șurubuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șurubuiésc, imperf. 3 sg. șurubuiá; conj. prez. 3 să șurubuiáscă

șurubuiseți
ȘURUBUÍ, șurubuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A înșuruba. ◊ Expr. A o șurubui = a o suci, a o învârti; a umbla cu șiretlicuri. – Șurub + suf. -ui.

DOOM

șurubuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șurubuiésc, imperf. 3 sg. șurubuiá; conj. prez. 3 să șurubuiáscă

șurubuit
ȘURUBUÍ, șurubuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A înșuruba. ◊ Expr. A o șurubui = a o suci, a o învârti; a umbla cu șiretlicuri. – Șurub + suf. -ui.

DOOM

șurubuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șurubuiésc, imperf. 3 sg. șurubuiá; conj. prez. 3 să șurubuiáscă

șurubuit
ȘURUBUÍ, șurubuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A înșuruba. ◊ Expr. A o șurubui = a o suci, a o învârti; a umbla cu șiretlicuri. – Șurub + suf. -ui.

șurubuiși
ȘURUBUÍ, șurubuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A înșuruba. ◊ Expr. A o șurubui = a o suci, a o învârti; a umbla cu șiretlicuri. – Șurub + suf. -ui.

DOOM

șurubuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șurubuiésc, imperf. 3 sg. șurubuiá; conj. prez. 3 să șurubuiáscă

șurubuiți
ȘURUBUÍ, șurubuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A înșuruba. ◊ Expr. A o șurubui = a o suci, a o învârti; a umbla cu șiretlicuri. – Șurub + suf. -ui.

DOOM

șurubuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șurubuiésc, imperf. 3 sg. șurubuiá; conj. prez. 3 să șurubuiáscă

șurubul
ȘURÚB, șuruburi, s. n. 1. Tijă cilindrică de lemn sau de oțel, filetată, care servește la asamblarea a două ori a mai multor piese sau care transmite, transformă sau utilizează în diverse feluri mișcarea de rotație într-un mecanism. ◊ Loc. adv. În șurub = în formă de cerc sau de spirală. ◊ Expr. A-i face (cuiva) un șurub prin cap = a-i apuca (cuiva) șuvițe de păr din cap, răsucindu-le și trăgând de ele. A strânge șurubul = a întrebuința mijloace de constrângere față de cineva. 2. Nume dat unor unelte, dispozitive etc. care au ca parte componentă un șurub (1) sau care se manevrează prin răsucire. ♦ Fig. Vârtej de apă. [Var.: șurúp s. n.] – Din germ. dial. Schrube.

DOOM

șurúb s. n., pl. șurúburi

șurubului
ȘURÚB, șuruburi, s. n. 1. Tijă cilindrică de lemn sau de oțel, filetată, care servește la asamblarea a două ori a mai multor piese sau care transmite, transformă sau utilizează în diverse feluri mișcarea de rotație într-un mecanism. ◊ Loc. adv. În șurub = în formă de cerc sau de spirală. ◊ Expr. A-i face (cuiva) un șurub prin cap = a-i apuca (cuiva) șuvițe de păr din cap, răsucindu-le și trăgând de ele. A strânge șurubul = a întrebuința mijloace de constrângere față de cineva. 2. Nume dat unor unelte, dispozitive etc. care au ca parte componentă un șurub (1) sau care se manevrează prin răsucire. ♦ Fig. Vârtej de apă. [Var.: șurúp s. n.] – Din germ. dial. Schrube.

DOOM

șurúb s. n., pl. șurúburi

șuruburi
ȘURÚB, șuruburi, s. n. 1. Tijă cilindrică de lemn sau de oțel, filetată, care servește la asamblarea a două ori a mai multor piese sau care transmite, transformă sau utilizează în diverse feluri mișcarea de rotație într-un mecanism. ◊ Loc. adv. În șurub = în formă de cerc sau de spirală. ◊ Expr. A-i face (cuiva) un șurub prin cap = a-i apuca (cuiva) șuvițe de păr din cap, răsucindu-le și trăgând de ele. A strânge șurubul = a întrebuința mijloace de constrângere față de cineva. 2. Nume dat unor unelte, dispozitive etc. care au ca parte componentă un șurub (1) sau care se manevrează prin răsucire. ♦ Fig. Vârtej de apă. [Var.: șurúp s. n.] – Din germ. dial. Schrube.

DOOM

șurúb s. n., pl. șurúburi

șuruburile
ȘURÚB, șuruburi, s. n. 1. Tijă cilindrică de lemn sau de oțel, filetată, care servește la asamblarea a două ori a mai multor piese sau care transmite, transformă sau utilizează în diverse feluri mișcarea de rotație într-un mecanism. ◊ Loc. adv. În șurub = în formă de cerc sau de spirală. ◊ Expr. A-i face (cuiva) un șurub prin cap = a-i apuca (cuiva) șuvițe de păr din cap, răsucindu-le și trăgând de ele. A strânge șurubul = a întrebuința mijloace de constrângere față de cineva. 2. Nume dat unor unelte, dispozitive etc. care au ca parte componentă un șurub (1) sau care se manevrează prin răsucire. ♦ Fig. Vârtej de apă. [Var.: șurúp s. n.] – Din germ. dial. Schrube.

DOOM

șurúb s. n., pl. șurúburi

șuruburilor
ȘURÚB, șuruburi, s. n. 1. Tijă cilindrică de lemn sau de oțel, filetată, care servește la asamblarea a două ori a mai multor piese sau care transmite, transformă sau utilizează în diverse feluri mișcarea de rotație într-un mecanism. ◊ Loc. adv. În șurub = în formă de cerc sau de spirală. ◊ Expr. A-i face (cuiva) un șurub prin cap = a-i apuca (cuiva) șuvițe de păr din cap, răsucindu-le și trăgând de ele. A strânge șurubul = a întrebuința mijloace de constrângere față de cineva. 2. Nume dat unor unelte, dispozitive etc. care au ca parte componentă un șurub (1) sau care se manevrează prin răsucire. ♦ Fig. Vârtej de apă. [Var.: șurúp s. n.] – Din germ. dial. Schrube.

DOOM

șurúb s. n., pl. șurúburi

șurubărea
ȘURUBĂRÍ, șurubăresc, vb. IV. Intranz. umbla cu șiretlicuri, a se folosi de șmecherii pentru a realiza ceva.

șurubăreai
ȘURUBĂRÍ, șurubăresc, vb. IV. Intranz. umbla cu șiretlicuri, a se folosi de șmecherii pentru a realiza ceva.

șurubăream
ȘURUBĂRÍ, șurubăresc, vb. IV. Intranz. umbla cu șiretlicuri, a se folosi de șmecherii pentru a realiza ceva.

șurubărească
ȘURUBĂRÍ, șurubăresc, vb. IV. Intranz. umbla cu șiretlicuri, a se folosi de șmecherii pentru a realiza ceva.

șurubăreau
ȘURUBĂRÍ, șurubăresc, vb. IV. Intranz. umbla cu șiretlicuri, a se folosi de șmecherii pentru a realiza ceva.

șurubăreați
ȘURUBĂRÍ, șurubăresc, vb. IV. Intranz. umbla cu șiretlicuri, a se folosi de șmecherii pentru a realiza ceva.

șurubăresc
ȘURUBĂRÍ, șurubăresc, vb. IV. Intranz. umbla cu șiretlicuri, a se folosi de șmecherii pentru a realiza ceva.

șurubărește
ȘURUBĂRÍ, șurubăresc, vb. IV. Intranz. umbla cu șiretlicuri, a se folosi de șmecherii pentru a realiza ceva.

șurubărești
ȘURUBĂRÍ, șurubăresc, vb. IV. Intranz. umbla cu șiretlicuri, a se folosi de șmecherii pentru a realiza ceva.

șurubări
ȘURUBĂRÍ, șurubăresc, vb. IV. Intranz. umbla cu șiretlicuri, a se folosi de șmecherii pentru a realiza ceva.

șurubăria
ȘURUBĂRÍE¹ s. f. Totalitatea șuruburilor unui mecanism; p. ext. totalitatea pieselor unui mecanism. – Șurub + suf. -ărie.

DOOM

șurubăríe s. f., art. șurubăría, g.-d. art. șurubăríei; (șiretlicuri) pl. șurubăríi, art. șurubăríile

șurubărie
ȘURUBĂRÍE¹ s. f. Totalitatea șuruburilor unui mecanism; p. ext. totalitatea pieselor unui mecanism. – Șurub + suf. -ărie.

DOOM

șurubăríe s. f., art. șurubăría, g.-d. art. șurubăríei; (șiretlicuri) pl. șurubăríi, art. șurubăríile

șurubăriei
ȘURUBĂRÍE¹ s. f. Totalitatea șuruburilor unui mecanism; p. ext. totalitatea pieselor unui mecanism. – Șurub + suf. -ărie.

DOOM

șurubăríe s. f., art. șurubăría, g.-d. art. șurubăríei; (șiretlicuri) pl. șurubăríi, art. șurubăríile

șurubării
ȘURUBĂRÍ, șurubăresc, vb. IV. Intranz. umbla cu șiretlicuri, a se folosi de șmecherii pentru a realiza ceva.

șurubării
ȘURUBĂRÍE¹ s. f. Totalitatea șuruburilor unui mecanism; p. ext. totalitatea pieselor unui mecanism. – Șurub + suf. -ărie.

DOOM

șurubăríe s. f., art. șurubăría, g.-d. art. șurubăríei; (șiretlicuri) pl. șurubăríi, art. șurubăríile

șurubăriile
ȘURUBĂRÍE¹ s. f. Totalitatea șuruburilor unui mecanism; p. ext. totalitatea pieselor unui mecanism. – Șurub + suf. -ărie.

DOOM

șurubăríe s. f., art. șurubăría, g.-d. art. șurubăríei; (șiretlicuri) pl. șurubăríi, art. șurubăríile

șurubăriilor
ȘURUBĂRÍE¹ s. f. Totalitatea șuruburilor unui mecanism; p. ext. totalitatea pieselor unui mecanism. – Șurub + suf. -ărie.

DOOM

șurubăríe s. f., art. șurubăría, g.-d. art. șurubăríei; (șiretlicuri) pl. șurubăríi, art. șurubăríile

șurubărim
ȘURUBĂRÍ, șurubăresc, vb. IV. Intranz. umbla cu șiretlicuri, a se folosi de șmecherii pentru a realiza ceva.

șurubărind
ȘURUBĂRÍ, șurubăresc, vb. IV. Intranz. umbla cu șiretlicuri, a se folosi de șmecherii pentru a realiza ceva.

șurubărire
ȘURUBĂRÍ, șurubăresc, vb. IV. Intranz. umbla cu șiretlicuri, a se folosi de șmecherii pentru a realiza ceva.

șurubărire
ȘURUBĂRÍ, șurubăresc, vb. IV. Intranz. A face șurubării, a umbla cu șmecherii, cu tertipuri pentru a realiza ceva. – Din șurubar.

șurubăriră
ȘURUBĂRÍ, șurubăresc, vb. IV. Intranz. umbla cu șiretlicuri, a se folosi de șmecherii pentru a realiza ceva.

șurubărirăm
ȘURUBĂRÍ, șurubăresc, vb. IV. Intranz. umbla cu șiretlicuri, a se folosi de șmecherii pentru a realiza ceva.

șurubărirăți
ȘURUBĂRÍ, șurubăresc, vb. IV. Intranz. umbla cu șiretlicuri, a se folosi de șmecherii pentru a realiza ceva.

șurubărise
ȘURUBĂRÍ, șurubăresc, vb. IV. Intranz. umbla cu șiretlicuri, a se folosi de șmecherii pentru a realiza ceva.

șurubărisem
ȘURUBĂRÍ, șurubăresc, vb. IV. Intranz. umbla cu șiretlicuri, a se folosi de șmecherii pentru a realiza ceva.

șurubăriseră
ȘURUBĂRÍ, șurubăresc, vb. IV. Intranz. umbla cu șiretlicuri, a se folosi de șmecherii pentru a realiza ceva.

șurubăriserăm
ȘURUBĂRÍ, șurubăresc, vb. IV. Intranz. umbla cu șiretlicuri, a se folosi de șmecherii pentru a realiza ceva.

șurubăriserăți
ȘURUBĂRÍ, șurubăresc, vb. IV. Intranz. umbla cu șiretlicuri, a se folosi de șmecherii pentru a realiza ceva.

șurubăriseși
ȘURUBĂRÍ, șurubăresc, vb. IV. Intranz. umbla cu șiretlicuri, a se folosi de șmecherii pentru a realiza ceva.

șurubăriseți
ȘURUBĂRÍ, șurubăresc, vb. IV. Intranz. umbla cu șiretlicuri, a se folosi de șmecherii pentru a realiza ceva.

șurubărit
ȘURUBĂRÍ, șurubăresc, vb. IV. Intranz. umbla cu șiretlicuri, a se folosi de șmecherii pentru a realiza ceva.

șurubăriși
ȘURUBĂRÍ, șurubăresc, vb. IV. Intranz. umbla cu șiretlicuri, a se folosi de șmecherii pentru a realiza ceva.

șurubăriți
ȘURUBĂRÍ, șurubăresc, vb. IV. Intranz. umbla cu șiretlicuri, a se folosi de șmecherii pentru a realiza ceva.

șurui
ȘURUÍ vb. IV v. șiroi².

șurup
ȘURÚB, șuruburi, s. n. 1. Tijă cilindrică de lemn sau de oțel, filetată, care servește la asamblarea a două ori a mai multor piese sau care transmite, transformă sau utilizează în diverse feluri mișcarea de rotație într-un mecanism. ◊ Loc. adv. În șurub = în formă de cerc sau de spirală. ◊ Expr. A-i face (cuiva) un șurub prin cap = a-i apuca (cuiva) șuvițe de păr din cap, răsucindu-le și trăgând de ele. A strânge șurubul = a întrebuința mijloace de constrângere față de cineva. 2. Nume dat unor unelte, dispozitive etc. care au ca parte componentă un șurub (1) sau care se manevrează prin răsucire. ♦ Fig. Vârtej de apă. [Var.: șurúp s. n.] – Din germ. dial. Schrube.

DOOM

șurúb s. n., pl. șurúburi

șurupelniță
ȘURUPÉLNIȚĂ s. f. v. șurubelniță.

DOOM

șurubélniță s. f., g.-d. art. șurubélniței; pl. șurubélnițe

șusta
ȘÚSTĂ, șuste, s. f. (Fam.) Aranjament, învoială (necinstită) între două sau mai multe persoane. – Et. nec.

DOOM

șústă (fam.) s. f., g.-d. art. șústei; pl. șúste

șustangiu
șustangiu, șustangii s. m. (intl.) complice care asigură paza șmenarului în timpul unei tranzacții valutare ilicite.

șuste
ȘÚSTĂ, șuste, s. f. (Fam.) Aranjament, învoială (necinstită) între două sau mai multe persoane. – Et. nec.

DOOM

șústă (fam.) s. f., g.-d. art. șústei; pl. șúste

șustei
ȘÚSTĂ, șuste, s. f. (Fam.) Aranjament, învoială (necinstită) între două sau mai multe persoane. – Et. nec.

DOOM

șústă (fam.) s. f., g.-d. art. șústei; pl. șúste

șustele
ȘÚSTĂ, șuste, s. f. (Fam.) Aranjament, învoială (necinstită) între două sau mai multe persoane. – Et. nec.

DOOM

șústă (fam.) s. f., g.-d. art. șústei; pl. șúste

șustelor
ȘÚSTĂ, șuste, s. f. (Fam.) Aranjament, învoială (necinstită) între două sau mai multe persoane. – Et. nec.

DOOM

șústă (fam.) s. f., g.-d. art. șústei; pl. șúste

șustăr
ȘÚȘTER s. m. v. șustăr.

DOOM

șúștăr v. șústăr

șut
CIUT, -Ă, ciuți, -te, adj. (Despre animale cornute) Care este fără coarne, cu coarnele tăiate sau căzute. [Var.: (reg.) șuț, -ă adj.] – Cf. alb. shut.

DOOM

ciut adj. m., pl. ciuți; f. ciútă, pl. ciúte

șut
ȘUT², șuturi, s. n. Lovitură (puternică) dată cu piciorul, cu mâna, cu capul sau cu un instrument special în minge, la anumite jocuri sportive. – Din fr., engl. shoot.

DOOM

șut s. n., pl. șúturi

șuta
ȘUTÁ, șutez, vb. I. Tranz. A lovi (puternic) mingea cu piciorul, cu mâna, cu capul sau cu un instrument (la unele jocuri sportive); a da, a trage un șut². – Din fr. shooter.

DOOM

șutá (a ~) vb., ind. prez. 3 șuteáză

șutai
ȘUTÁ, șutez, vb. I. Tranz. A lovi (puternic) mingea cu piciorul, cu mâna, cu capul sau cu un instrument (la unele jocuri sportive); a da, a trage un șut². – Din fr. shooter.

DOOM

șutá (a ~) vb., ind. prez. 3 șuteáză

șutam
ȘUTÁ, șutez, vb. I. Tranz. A lovi (puternic) mingea cu piciorul, cu mâna, cu capul sau cu un instrument (la unele jocuri sportive); a da, a trage un șut². – Din fr. shooter.

DOOM

șutá (a ~) vb., ind. prez. 3 șuteáză

șutare
ȘUTÁ, șutez, vb. I. Tranz. A lovi (puternic) mingea cu piciorul, cu mâna, cu capul sau cu un instrument (la unele jocuri sportive); a da, a trage un șut². – Din fr. shooter.

DOOM

șutá (a ~) vb., ind. prez. 3 șuteáză

șutare
ȘUTÁRE, șutări, s. f. Acțiunea de a șuta și rezultatul ei; șutat. – V. șuta.

DOOM

șutáre s. f., g.-d. art. șutắrii; pl. șutắri

șutarea
ȘUTÁRE, șutări, s. f. Acțiunea de a șuta și rezultatul ei; șutat. – V. șuta.

DOOM

șutáre s. f., g.-d. art. șutắrii; pl. șutắri

șutară
ȘUTÁ, șutez, vb. I. Tranz. A lovi (puternic) mingea cu piciorul, cu mâna, cu capul sau cu un instrument (la unele jocuri sportive); a da, a trage un șut². – Din fr. shooter.

DOOM

șutá (a ~) vb., ind. prez. 3 șuteáză

șutarăm
ȘUTÁ, șutez, vb. I. Tranz. A lovi (puternic) mingea cu piciorul, cu mâna, cu capul sau cu un instrument (la unele jocuri sportive); a da, a trage un șut². – Din fr. shooter.

DOOM

șutá (a ~) vb., ind. prez. 3 șuteáză

șutarăți
ȘUTÁ, șutez, vb. I. Tranz. A lovi (puternic) mingea cu piciorul, cu mâna, cu capul sau cu un instrument (la unele jocuri sportive); a da, a trage un șut². – Din fr. shooter.

DOOM

șutá (a ~) vb., ind. prez. 3 șuteáză

șutase
ȘUTÁ, șutez, vb. I. Tranz. A lovi (puternic) mingea cu piciorul, cu mâna, cu capul sau cu un instrument (la unele jocuri sportive); a da, a trage un șut². – Din fr. shooter.

DOOM

șutá (a ~) vb., ind. prez. 3 șuteáză

șutasem
ȘUTÁ, șutez, vb. I. Tranz. A lovi (puternic) mingea cu piciorul, cu mâna, cu capul sau cu un instrument (la unele jocuri sportive); a da, a trage un șut². – Din fr. shooter.

DOOM

șutá (a ~) vb., ind. prez. 3 șuteáză

șutaseră
ȘUTÁ, șutez, vb. I. Tranz. A lovi (puternic) mingea cu piciorul, cu mâna, cu capul sau cu un instrument (la unele jocuri sportive); a da, a trage un șut². – Din fr. shooter.

DOOM

șutá (a ~) vb., ind. prez. 3 șuteáză

șutaserăm
ȘUTÁ, șutez, vb. I. Tranz. A lovi (puternic) mingea cu piciorul, cu mâna, cu capul sau cu un instrument (la unele jocuri sportive); a da, a trage un șut². – Din fr. shooter.

DOOM

șutá (a ~) vb., ind. prez. 3 șuteáză

șutaserăți
ȘUTÁ, șutez, vb. I. Tranz. A lovi (puternic) mingea cu piciorul, cu mâna, cu capul sau cu un instrument (la unele jocuri sportive); a da, a trage un șut². – Din fr. shooter.

DOOM

șutá (a ~) vb., ind. prez. 3 șuteáză

șutaseși
ȘUTÁ, șutez, vb. I. Tranz. A lovi (puternic) mingea cu piciorul, cu mâna, cu capul sau cu un instrument (la unele jocuri sportive); a da, a trage un șut². – Din fr. shooter.

DOOM

șutá (a ~) vb., ind. prez. 3 șuteáză

șutaseți
ȘUTÁ, șutez, vb. I. Tranz. A lovi (puternic) mingea cu piciorul, cu mâna, cu capul sau cu un instrument (la unele jocuri sportive); a da, a trage un șut². – Din fr. shooter.

DOOM

șutá (a ~) vb., ind. prez. 3 șuteáză

șutat
ȘUTÁ, șutez, vb. I. Tranz. A lovi (puternic) mingea cu piciorul, cu mâna, cu capul sau cu un instrument (la unele jocuri sportive); a da, a trage un șut². – Din fr. shooter.

DOOM

șutá (a ~) vb., ind. prez. 3 șuteáză

șutat
ȘUTÁT s. n. Faptul de a șuta. – V. șuta.

DOOM

șutát s. n.

șutata
ȘUTÁT s. n. Faptul de a șuta. – V. șuta.

DOOM

șutát s. n.

șutate
ȘUTÁT s. n. Faptul de a șuta. – V. șuta.

DOOM

șutát s. n.

șutatei
ȘUTÁT s. n. Faptul de a șuta. – V. șuta.

DOOM

șutát s. n.

șutatele
ȘUTÁT s. n. Faptul de a șuta. – V. șuta.

DOOM

șutát s. n.

șutatelor
ȘUTÁT s. n. Faptul de a șuta. – V. șuta.

DOOM

șutát s. n.

șutatul
ȘUTÁT s. n. Faptul de a șuta. – V. șuta.

DOOM

șutát s. n.

șutatului
ȘUTÁT s. n. Faptul de a șuta. – V. șuta.

DOOM

șutát s. n.

șutau
ȘUTÁ, șutez, vb. I. Tranz. A lovi (puternic) mingea cu piciorul, cu mâna, cu capul sau cu un instrument (la unele jocuri sportive); a da, a trage un șut². – Din fr. shooter.

DOOM

șutá (a ~) vb., ind. prez. 3 șuteáză

șutași
ȘUTÁ, șutez, vb. I. Tranz. A lovi (puternic) mingea cu piciorul, cu mâna, cu capul sau cu un instrument (la unele jocuri sportive); a da, a trage un șut². – Din fr. shooter.

DOOM

șutá (a ~) vb., ind. prez. 3 șuteáză

șutați
ȘUTÁ, șutez, vb. I. Tranz. A lovi (puternic) mingea cu piciorul, cu mâna, cu capul sau cu un instrument (la unele jocuri sportive); a da, a trage un șut². – Din fr. shooter.

DOOM

șutá (a ~) vb., ind. prez. 3 șuteáză

șutați
ȘUTÁT s. n. Faptul de a șuta. – V. șuta.

DOOM

șutát s. n.

șutații
ȘUTÁT s. n. Faptul de a șuta. – V. șuta.

DOOM

șutát s. n.

șutaților
ȘUTÁT s. n. Faptul de a șuta. – V. șuta.

DOOM

șutát s. n.

șuteală
șuteală, șuteli s. f. furt

șutează
ȘUTÁ, șutez, vb. I. Tranz. A lovi (puternic) mingea cu piciorul, cu mâna, cu capul sau cu un instrument (la unele jocuri sportive); a da, a trage un șut². – Din fr. shooter.

DOOM

șutá (a ~) vb., ind. prez. 3 șuteáză

șuter
ȘUTÓR, șutori, s. m. Sportiv care șutează. [Var.: șutér s. m.] – Din fr. shooteur.

DOOM

!șutór (rar) s. m., pl. șutóri

șuteri
ȘUTÓR, șutori, s. m. Sportiv care șutează. [Var.: șutér s. m.] – Din fr. shooteur.

DOOM

!șutór (rar) s. m., pl. șutóri

șuterii
ȘUTÓR, șutori, s. m. Sportiv care șutează. [Var.: șutér s. m.] – Din fr. shooteur.

DOOM

!șutór (rar) s. m., pl. șutóri

șuterilor
ȘUTÓR, șutori, s. m. Sportiv care șutează. [Var.: șutér s. m.] – Din fr. shooteur.

DOOM

!șutór (rar) s. m., pl. șutóri

șuterul
ȘUTÓR, șutori, s. m. Sportiv care șutează. [Var.: șutér s. m.] – Din fr. shooteur.

DOOM

!șutór (rar) s. m., pl. șutóri

șuterului
ȘUTÓR, șutori, s. m. Sportiv care șutează. [Var.: șutér s. m.] – Din fr. shooteur.

DOOM

!șutór (rar) s. m., pl. șutóri

șutez
ȘUTÁ, șutez, vb. I. Tranz. A lovi (puternic) mingea cu piciorul, cu mâna, cu capul sau cu un instrument (la unele jocuri sportive); a da, a trage un șut². – Din fr. shooter.

DOOM

șutá (a ~) vb., ind. prez. 3 șuteáză

șuteze
ȘUTÁ, șutez, vb. I. Tranz. A lovi (puternic) mingea cu piciorul, cu mâna, cu capul sau cu un instrument (la unele jocuri sportive); a da, a trage un șut². – Din fr. shooter.

DOOM

șutá (a ~) vb., ind. prez. 3 șuteáză

șutezi
ȘUTÁ, șutez, vb. I. Tranz. A lovi (puternic) mingea cu piciorul, cu mâna, cu capul sau cu un instrument (la unele jocuri sportive); a da, a trage un șut². – Din fr. shooter.

DOOM

șutá (a ~) vb., ind. prez. 3 șuteáză

șuti
ȘUTÍ, șutesc, vb. IV. Tranz. (Arg.) A fura (1). – Din țig. șuto.

șutili
șutilí (-lésc, -ít), vb. – A linguși, a se băga pe sub pielea cuiva. – Var. șuteli, șutuli. Origine incertă este cuvîntul înv. (sec. XVI), care se mai folosește încă; pare der. din sl. šutiti „a glumi”, cf. ceh. šutiti „a glumi”, rus. šutitĭ, cu suf. expresiv -li (cf. șotie). Legătura semantică este evidentă, cf. burla „glumă” și „înșelare”, chanza „glumă” și „viclenie” etc. Rezultatul inițial trebuie să fie șuti, după cum se vede din der. șuteală, s. f. (lingușeală, înșelătorie față de), șutilitură, s. f. (înv., lingușeală, periere). Dacă această ipoteză este exactă, atunci șuti, vb. (a fura) cuvînt de Arg., nu poate fi decît același termen; explicația prin intermediul țig. šau-, participiul šuto „a pune” (Graur 109; Vasiliu, GS, VII, 127; Juilland 177) nu pare suficientă și oricum nu l-ar explica pe Coresi. – Der. șuț, s. m. (hoț); șuteală, s. f. (furt); șutitor, s. m. (hoț).

șutilit
șutilí (-lésc, -ít), vb. – A linguși, a se băga pe sub pielea cuiva. – Var. șuteli, șutuli. Origine incertă este cuvîntul înv. (sec. XVI), care se mai folosește încă; pare der. din sl. šutiti „a glumi”, cf. ceh. šutiti „a glumi”, rus. šutitĭ, cu suf. expresiv -li (cf. șotie). Legătura semantică este evidentă, cf. burla „glumă” și „înșelare”, chanza „glumă” și „viclenie” etc. Rezultatul inițial trebuie să fie șuti, după cum se vede din der. șuteală, s. f. (lingușeală, înșelătorie față de), șutilitură, s. f. (înv., lingușeală, periere). Dacă această ipoteză este exactă, atunci șuti, vb. (a fura) cuvînt de Arg., nu poate fi decît același termen; explicația prin intermediul țig. šau-, participiul šuto „a pune” (Graur 109; Vasiliu, GS, VII, 127; Juilland 177) nu pare suficientă și oricum nu l-ar explica pe Coresi. – Der. șuț, s. m. (hoț); șuteală, s. f. (furt); șutitor, s. m. (hoț).

șutire
ȘUTÍ, șutesc, vb. IV. Tranz. (Arg.) A fura (1). – Din țig. șuto.

șutit
ȘUTÍ, șutesc, vb. IV. Tranz. (Arg.) A fura (1). – Din țig. șuto.

șutitoare
ȘUTITÓR, -OÁRE, șutitori, -oare, s. m. și f. (Arg.) Hoț (1). – Șuti + suf. -tor.

șutitor
ȘUTITÓR, -OÁRE, șutitori, -oare, s. m. și f. (Arg.) Hoț (1). – Șuti + suf. -tor.

șutor
ȘUTÓR, șutori, s. m. Sportiv care șutează. [Var.: șutér s. m.] – Din fr. shooteur.

DOOM

!șutór (rar) s. m., pl. șutóri

șutul
ȘUT², șuturi, s. n. Lovitură (puternică) dată cu piciorul, cu mâna, cu capul sau cu un instrument special în minge, la anumite jocuri sportive. – Din fr., engl. shoot.

DOOM

șut s. n., pl. șúturi

șutului
ȘUT², șuturi, s. n. Lovitură (puternică) dată cu piciorul, cu mâna, cu capul sau cu un instrument special în minge, la anumite jocuri sportive. – Din fr., engl. shoot.

DOOM

șut s. n., pl. șúturi

șuturi
ȘUT², șuturi, s. n. Lovitură (puternică) dată cu piciorul, cu mâna, cu capul sau cu un instrument special în minge, la anumite jocuri sportive. – Din fr., engl. shoot.

DOOM

șut s. n., pl. șúturi

șuturile
ȘUT², șuturi, s. n. Lovitură (puternică) dată cu piciorul, cu mâna, cu capul sau cu un instrument special în minge, la anumite jocuri sportive. – Din fr., engl. shoot.

DOOM

șut s. n., pl. șúturi

șuturilor
ȘUT², șuturi, s. n. Lovitură (puternică) dată cu piciorul, cu mâna, cu capul sau cu un instrument special în minge, la anumite jocuri sportive. – Din fr., engl. shoot.

DOOM

șut s. n., pl. șúturi

șutând
ȘUTÁ, șutez, vb. I. Tranz. A lovi (puternic) mingea cu piciorul, cu mâna, cu capul sau cu un instrument (la unele jocuri sportive); a da, a trage un șut². – Din fr. shooter.

DOOM

șutá (a ~) vb., ind. prez. 3 șuteáză

șutînd
ȘUTÁ, șutez, vb. I. Tranz. A lovi (puternic) mingea cu piciorul, cu mâna, cu capul sau cu un instrument (la unele jocuri sportive); a da, a trage un șut². – Din fr. shooter.

DOOM

șutá (a ~) vb., ind. prez. 3 șuteáză

șutări
ȘUTÁRE, șutări, s. f. Acțiunea de a șuta și rezultatul ei; șutat. – V. șuta.

DOOM

șutáre s. f., g.-d. art. șutắrii; pl. șutắri

șutării
ȘUTÁRE, șutări, s. f. Acțiunea de a șuta și rezultatul ei; șutat. – V. șuta.

DOOM

șutáre s. f., g.-d. art. șutắrii; pl. șutắri

șutările
ȘUTÁRE, șutări, s. f. Acțiunea de a șuta și rezultatul ei; șutat. – V. șuta.

DOOM

șutáre s. f., g.-d. art. șutắrii; pl. șutắri

șutărilor
ȘUTÁRE, șutări, s. f. Acțiunea de a șuta și rezultatul ei; șutat. – V. șuta.

DOOM

șutáre s. f., g.-d. art. șutắrii; pl. șutắri

șuvar
ȘOVÁR s. m. 1. Nume dat mai multor plante: a) plantă acvatică cu frunze plutitoare și cu fructe în formă de măciucă (Sparganium ramosum); b) plantă erbacee din familia gramineelor, cu paiul subțire și aspru, cu flori mici, verzi (Poa trivialis); c) papură; d) rogoz. 2. Fân cu mult rogoz. [Var.: șuvár s. m.] – Din ucr. šuvar, sb. ševar.

DOOM

șovár s. m.

șuvița
ȘUVÍȚĂ, șuvițe, s. f. 1. Smoc de fire de păr, de lână etc. 2. Fâșie lungă și îngustă dintr-un material, dintr-un aliment, dintr-o suprafață. 3. Pârâiaș, fir de apă, de lichid. – Cf. bg. š e v i c a.

DOOM

șuvíță s. f., g.-d. art. șuvíței; pl. șuvíțe

șuvițe
ȘUVÍȚĂ, șuvițe, s. f. 1. Smoc de fire de păr, de lână etc. 2. Fâșie lungă și îngustă dintr-un material, dintr-un aliment, dintr-o suprafață. 3. Pârâiaș, fir de apă, de lichid. – Cf. bg. š e v i c a.

DOOM

șuvíță s. f., g.-d. art. șuvíței; pl. șuvíțe

șuviței
ȘUVÍȚĂ, șuvițe, s. f. 1. Smoc de fire de păr, de lână etc. 2. Fâșie lungă și îngustă dintr-un material, dintr-un aliment, dintr-o suprafață. 3. Pârâiaș, fir de apă, de lichid. – Cf. bg. š e v i c a.

DOOM

șuvíță s. f., g.-d. art. șuvíței; pl. șuvíțe

șuvițele
ȘUVÍȚĂ, șuvițe, s. f. 1. Smoc de fire de păr, de lână etc. 2. Fâșie lungă și îngustă dintr-un material, dintr-un aliment, dintr-o suprafață. 3. Pârâiaș, fir de apă, de lichid. – Cf. bg. š e v i c a.

DOOM

șuvíță s. f., g.-d. art. șuvíței; pl. șuvíțe

șuvițelor
ȘUVÍȚĂ, șuvițe, s. f. 1. Smoc de fire de păr, de lână etc. 2. Fâșie lungă și îngustă dintr-un material, dintr-un aliment, dintr-o suprafață. 3. Pârâiaș, fir de apă, de lichid. – Cf. bg. š e v i c a.

DOOM

șuvíță s. f., g.-d. art. șuvíței; pl. șuvíțe

șuvoaie
ȘUVÓI, șuvoaie, s. n. Curent de apă care se scurge cu repeziciune pe locuri înclinate (în urma ploilor mari sau a topirii zăpezilor); p. ext. curs de apă (cu debit rapid). ♦ Ploaie abundentă și repede. ♦ Fig. Val, mulțime de oameni (în mișcare). ♦ Fig. Debit, flux verbal. [Var.: șivói s. n.] – Din magh. sió (după puvoi).

DOOM

șuvói s. n., pl. șuvoáie

șuvoaiele
ȘUVÓI, șuvoaie, s. n. Curent de apă care se scurge cu repeziciune pe locuri înclinate (în urma ploilor mari sau a topirii zăpezilor); p. ext. curs de apă (cu debit rapid). ♦ Ploaie abundentă și repede. ♦ Fig. Val, mulțime de oameni (în mișcare). ♦ Fig. Debit, flux verbal. [Var.: șivói s. n.] – Din magh. sió (după puvoi).

DOOM

șuvói s. n., pl. șuvoáie

șuvoaielor
ȘUVÓI, șuvoaie, s. n. Curent de apă care se scurge cu repeziciune pe locuri înclinate (în urma ploilor mari sau a topirii zăpezilor); p. ext. curs de apă (cu debit rapid). ♦ Ploaie abundentă și repede. ♦ Fig. Val, mulțime de oameni (în mișcare). ♦ Fig. Debit, flux verbal. [Var.: șivói s. n.] – Din magh. sió (după puvoi).

DOOM

șuvói s. n., pl. șuvoáie

șuvoi
ȘUVÓI, șuvoaie, s. n. Curent de apă care se scurge cu repeziciune pe locuri înclinate (în urma ploilor mari sau a topirii zăpezilor); p. ext. curs de apă (cu debit rapid). ♦ Ploaie abundentă și repede. ♦ Fig. Val, mulțime de oameni (în mișcare). ♦ Fig. Debit, flux verbal. [Var.: șivói s. n.] – Din magh. sió (după puvoi).

DOOM

șuvói s. n., pl. șuvoáie

șuvoiul
ȘUVÓI, șuvoaie, s. n. Curent de apă care se scurge cu repeziciune pe locuri înclinate (în urma ploilor mari sau a topirii zăpezilor); p. ext. curs de apă (cu debit rapid). ♦ Ploaie abundentă și repede. ♦ Fig. Val, mulțime de oameni (în mișcare). ♦ Fig. Debit, flux verbal. [Var.: șivói s. n.] – Din magh. sió (după puvoi).

DOOM

șuvói s. n., pl. șuvoáie

șuvoiului
ȘUVÓI, șuvoaie, s. n. Curent de apă care se scurge cu repeziciune pe locuri înclinate (în urma ploilor mari sau a topirii zăpezilor); p. ext. curs de apă (cu debit rapid). ♦ Ploaie abundentă și repede. ♦ Fig. Val, mulțime de oameni (în mișcare). ♦ Fig. Debit, flux verbal. [Var.: șivói s. n.] – Din magh. sió (după puvoi).

DOOM

șuvói s. n., pl. șuvoáie

șușanea
ȘUȘANEÁ², șușanele, s. f. Spectacol (de varietăți) cu numere improvizate, de calitate discutabilă, atât în privința programului cât și a interpretării. ♦ Aranjament în vederea obținerii unor profituri. – Cf. tc. ș i ș ã n e.

DOOM

șușaneá (fam.) s. f., art. șușaneáua, g.-d. art. șușanélei; pl. șușanéle, art. șușanélele

șușaneaua
ȘUȘANEÁ², șușanele, s. f. Spectacol (de varietăți) cu numere improvizate, de calitate discutabilă, atât în privința programului cât și a interpretării. ♦ Aranjament în vederea obținerii unor profituri. – Cf. tc. ș i ș ã n e.

DOOM

șușaneá (fam.) s. f., art. șușaneáua, g.-d. art. șușanélei; pl. șușanéle, art. șușanélele

șușanele
ȘUȘANEÁ², șușanele, s. f. Spectacol (de varietăți) cu numere improvizate, de calitate discutabilă, atât în privința programului cât și a interpretării. ♦ Aranjament în vederea obținerii unor profituri. – Cf. tc. ș i ș ã n e.

DOOM

șușaneá (fam.) s. f., art. șușaneáua, g.-d. art. șușanélei; pl. șușanéle, art. șușanélele

șușanelei
ȘUȘANEÁ², șușanele, s. f. Spectacol (de varietăți) cu numere improvizate, de calitate discutabilă, atât în privința programului cât și a interpretării. ♦ Aranjament în vederea obținerii unor profituri. – Cf. tc. ș i ș ã n e.

DOOM

șușaneá (fam.) s. f., art. șușaneáua, g.-d. art. șușanélei; pl. șușanéle, art. șușanélele

șușanelele
ȘUȘANEÁ², șușanele, s. f. Spectacol (de varietăți) cu numere improvizate, de calitate discutabilă, atât în privința programului cât și a interpretării. ♦ Aranjament în vederea obținerii unor profituri. – Cf. tc. ș i ș ã n e.

DOOM

șușaneá (fam.) s. f., art. șușaneáua, g.-d. art. șușanélei; pl. șușanéle, art. șușanélele

șușanelelor
ȘUȘANEÁ², șușanele, s. f. Spectacol (de varietăți) cu numere improvizate, de calitate discutabilă, atât în privința programului cât și a interpretării. ♦ Aranjament în vederea obținerii unor profituri. – Cf. tc. ș i ș ã n e.

DOOM

șușaneá (fam.) s. f., art. șușaneáua, g.-d. art. șușanélei; pl. șușanéle, art. șușanélele

șușanist
șușanist, -ă, șușaniști, -ste, s. m., s. f. (peior.) 1. organizator al unor spectacole sau manifestări artistice de calitate îndoielnică. 2. artist care participă la un spectacol sau manifestare artistică de calitate îndoielnică.

șușanistă
șușanist, -ă, șușaniști, -ste, s. m., s. f. (peior.) 1. organizator al unor spectacole sau manifestări artistice de calitate îndoielnică. 2. artist care participă la un spectacol sau manifestare artistică de calitate îndoielnică.

șușarca
ȘUȘÁRCĂ s. f. Varietate de rogoz. Cînd [fînul] are mult rogoz sau șușarcă, se numește șovar! PAMFILE, A. R. 149.

șușarce
ȘUȘÁRCĂ s. f. Varietate de rogoz. Cînd [fînul] are mult rogoz sau șușarcă, se numește șovar! PAMFILE, A. R. 149.

șușarcei
ȘUȘÁRCĂ s. f. Varietate de rogoz. Cînd [fînul] are mult rogoz sau șușarcă, se numește șovar! PAMFILE, A. R. 149.

șușarcă
ȘUȘÁRCĂ s. f. Varietate de rogoz.

șușarcă
ȘUȘÁRCĂ s. f. Varietate de rogoz.

șușcăi
ȘUȘCĂÍ, șușcăiesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Transilv., Ban.) A suspina din greu, din adîncul inimii.

șușcăia
ȘUȘCĂÍ, șușcăiesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Transilv., Ban.) A suspina din greu, din adîncul inimii.

șușcăiai
ȘUȘCĂÍ, șușcăiesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Transilv., Ban.) A suspina din greu, din adîncul inimii.

șușcăiam
ȘUȘCĂÍ, șușcăiesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Transilv., Ban.) A suspina din greu, din adîncul inimii.

șușcăiască
ȘUȘCĂÍ, șușcăiesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Transilv., Ban.) A suspina din greu, din adîncul inimii.

șușcăiau
ȘUȘCĂÍ, șușcăiesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Transilv., Ban.) A suspina din greu, din adîncul inimii.

șușcăiați
ȘUȘCĂÍ, șușcăiesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Transilv., Ban.) A suspina din greu, din adîncul inimii.

șușcăie
ȘUȘCĂÍ, șușcăiesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Transilv., Ban.) A suspina din greu, din adîncul inimii.

șușcăiesc
ȘUȘCĂÍ, șușcăiesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Transilv., Ban.) A suspina din greu, din adîncul inimii.

șușcăiește
ȘUȘCĂÍ, șușcăiesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Transilv., Ban.) A suspina din greu, din adîncul inimii.

șușcăiești
ȘUȘCĂÍ, șușcăiesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Transilv., Ban.) A suspina din greu, din adîncul inimii.

șușcăii
ȘUȘCĂÍ, șușcăiesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Transilv., Ban.) A suspina din greu, din adîncul inimii.

șușcăim
ȘUȘCĂÍ, șușcăiesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Transilv., Ban.) A suspina din greu, din adîncul inimii.

șușcăind
ȘUȘCĂÍ, șușcăiesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Transilv., Ban.) A suspina din greu, din adîncul inimii.

șușcăire
ȘUȘCĂÍ, șușcăiesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Transilv., Ban.) A suspina din greu, din adîncul inimii.

șușcăire
ȘUȘCĂÍ, șușcăiesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Reg.) A ofta, a suspina din greu, din adâncul inimii. – Sb. šuškati.

șușcăiră
ȘUȘCĂÍ, șușcăiesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Transilv., Ban.) A suspina din greu, din adîncul inimii.

șușcăirăm
ȘUȘCĂÍ, șușcăiesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Transilv., Ban.) A suspina din greu, din adîncul inimii.

șușcăirăți
ȘUȘCĂÍ, șușcăiesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Transilv., Ban.) A suspina din greu, din adîncul inimii.

șușcăise
ȘUȘCĂÍ, șușcăiesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Transilv., Ban.) A suspina din greu, din adîncul inimii.

șușcăisem
ȘUȘCĂÍ, șușcăiesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Transilv., Ban.) A suspina din greu, din adîncul inimii.

șușcăiseră
ȘUȘCĂÍ, șușcăiesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Transilv., Ban.) A suspina din greu, din adîncul inimii.

șușcăiserăm
ȘUȘCĂÍ, șușcăiesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Transilv., Ban.) A suspina din greu, din adîncul inimii.

șușcăiserăți
ȘUȘCĂÍ, șușcăiesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Transilv., Ban.) A suspina din greu, din adîncul inimii.

șușcăiseși
ȘUȘCĂÍ, șușcăiesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Transilv., Ban.) A suspina din greu, din adîncul inimii.

șușcăiseți
ȘUȘCĂÍ, șușcăiesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Transilv., Ban.) A suspina din greu, din adîncul inimii.

șușcăit
ȘUȘCĂÍ, șușcăiesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Transilv., Ban.) A suspina din greu, din adîncul inimii.

șușcăiși
ȘUȘCĂÍ, șușcăiesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Transilv., Ban.) A suspina din greu, din adîncul inimii.

șușcăiți
ȘUȘCĂÍ, șușcăiesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Transilv., Ban.) A suspina din greu, din adîncul inimii.

șușeniță
ȘÚȘENIȚĂ s. f. v. șușăniță.

șușlete
ȘUȘLÉTE, șușleți, s. m. (Reg.) Codârlă (la căruță). – Et. nec.

DOOM

șușléte (reg.) s. m., pl. șușléți

șușletele
ȘUȘLÉTE, șușleți, s. m. (Reg.) Codârlă (la căruță). – Et. nec.

DOOM

șușléte (reg.) s. m., pl. șușléți

șușletelui
ȘUȘLÉTE, șușleți, s. m. (Reg.) Codârlă (la căruță). – Et. nec.

DOOM

șușléte (reg.) s. m., pl. șușléți

șușleț
ȘUȘLÉȚ s. n. v. șușlețe.

șușleți
ȘUȘLÉTE, șușleți, s. m. (Reg.) Codârlă (la căruță). – Et. nec.

DOOM

șușléte (reg.) s. m., pl. șușléți

șușleții
ȘUȘLÉTE, șușleți, s. m. (Reg.) Codârlă (la căruță). – Et. nec.

DOOM

șușléte (reg.) s. m., pl. șușléți

șușleților
ȘUȘLÉTE, șușleți, s. m. (Reg.) Codârlă (la căruță). – Et. nec.

DOOM

șușléte (reg.) s. m., pl. șușléți

șușorcă
ȘUȘÓRCĂ, șușorci, s. f. (Regional) Pănușă.

șușotea
ȘUȘOTÍ, șușotesc, vb. IV. Intranz. 1. A vorbi încet, în șoaptă; a șopti (cuiva) la ureche; p. ext. a vorbi în taină. 2. (Despre ape, frunze etc.; la pers. 3) A produce un zgomot ușor și uniform; a șopti. [Var.: șoșotí vb. IV] – Formație onomatopeică. Cf. fr. c h u c h o t e r.

DOOM

șușotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șușotésc, imperf. 3 sg. șușoteá; conj. prez. 3 să șușoteáscă

șușoteai
ȘUȘOTÍ, șușotesc, vb. IV. Intranz. 1. A vorbi încet, în șoaptă; a șopti (cuiva) la ureche; p. ext. a vorbi în taină. 2. (Despre ape, frunze etc.; la pers. 3) A produce un zgomot ușor și uniform; a șopti. [Var.: șoșotí vb. IV] – Formație onomatopeică. Cf. fr. c h u c h o t e r.

DOOM

șușotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șușotésc, imperf. 3 sg. șușoteá; conj. prez. 3 să șușoteáscă

șușoteala
ȘUȘOTEÁLĂ, șușoteli, s. f. Faptul de a șușoti; zgomot foarte slab produs de cineva sau de ceva care șușotește; șușotit. [Var.: șoșoteálă s. f.] – Șușoti + suf. -eală.

DOOM

șușoteálă s. f., g.-d. art. șușotélii; pl. șușotéli

șușoteam
ȘUȘOTÍ, șușotesc, vb. IV. Intranz. 1. A vorbi încet, în șoaptă; a șopti (cuiva) la ureche; p. ext. a vorbi în taină. 2. (Despre ape, frunze etc.; la pers. 3) A produce un zgomot ușor și uniform; a șopti. [Var.: șoșotí vb. IV] – Formație onomatopeică. Cf. fr. c h u c h o t e r.

DOOM

șușotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șușotésc, imperf. 3 sg. șușoteá; conj. prez. 3 să șușoteáscă

șușotească
ȘUȘOTÍ, șușotesc, vb. IV. Intranz. 1. A vorbi încet, în șoaptă; a șopti (cuiva) la ureche; p. ext. a vorbi în taină. 2. (Despre ape, frunze etc.; la pers. 3) A produce un zgomot ușor și uniform; a șopti. [Var.: șoșotí vb. IV] – Formație onomatopeică. Cf. fr. c h u c h o t e r.

DOOM

șușotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șușotésc, imperf. 3 sg. șușoteá; conj. prez. 3 să șușoteáscă

șușoteau
ȘUȘOTÍ, șușotesc, vb. IV. Intranz. 1. A vorbi încet, în șoaptă; a șopti (cuiva) la ureche; p. ext. a vorbi în taină. 2. (Despre ape, frunze etc.; la pers. 3) A produce un zgomot ușor și uniform; a șopti. [Var.: șoșotí vb. IV] – Formație onomatopeică. Cf. fr. c h u c h o t e r.

DOOM

șușotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șușotésc, imperf. 3 sg. șușoteá; conj. prez. 3 să șușoteáscă

șușoteați
ȘUȘOTÍ, șușotesc, vb. IV. Intranz. 1. A vorbi încet, în șoaptă; a șopti (cuiva) la ureche; p. ext. a vorbi în taină. 2. (Despre ape, frunze etc.; la pers. 3) A produce un zgomot ușor și uniform; a șopti. [Var.: șoșotí vb. IV] – Formație onomatopeică. Cf. fr. c h u c h o t e r.

DOOM

șușotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șușotésc, imperf. 3 sg. șușoteá; conj. prez. 3 să șușoteáscă

șușoteli
ȘUȘOTEÁLĂ, șușoteli, s. f. Faptul de a șușoti; zgomot foarte slab produs de cineva sau de ceva care șușotește; șușotit. [Var.: șoșoteálă s. f.] – Șușoti + suf. -eală.

DOOM

șușoteálă s. f., g.-d. art. șușotélii; pl. șușotéli

șușotelii
ȘUȘOTEÁLĂ, șușoteli, s. f. Faptul de a șușoti; zgomot foarte slab produs de cineva sau de ceva care șușotește; șușotit. [Var.: șoșoteálă s. f.] – Șușoti + suf. -eală.

DOOM

șușoteálă s. f., g.-d. art. șușotélii; pl. șușotéli

șușotelile
ȘUȘOTEÁLĂ, șușoteli, s. f. Faptul de a șușoti; zgomot foarte slab produs de cineva sau de ceva care șușotește; șușotit. [Var.: șoșoteálă s. f.] – Șușoti + suf. -eală.

DOOM

șușoteálă s. f., g.-d. art. șușotélii; pl. șușotéli

șușotelilor
ȘUȘOTEÁLĂ, șușoteli, s. f. Faptul de a șușoti; zgomot foarte slab produs de cineva sau de ceva care șușotește; șușotit. [Var.: șoșoteálă s. f.] – Șușoti + suf. -eală.

DOOM

șușoteálă s. f., g.-d. art. șușotélii; pl. șușotéli

șușotesc
ȘUȘOTÍ, șușotesc, vb. IV. Intranz. 1. A vorbi încet, în șoaptă; a șopti (cuiva) la ureche; p. ext. a vorbi în taină. 2. (Despre ape, frunze etc.; la pers. 3) A produce un zgomot ușor și uniform; a șopti. [Var.: șoșotí vb. IV] – Formație onomatopeică. Cf. fr. c h u c h o t e r.

DOOM

șușotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șușotésc, imperf. 3 sg. șușoteá; conj. prez. 3 să șușoteáscă

șușotește
ȘUȘOTÍ, șușotesc, vb. IV. Intranz. 1. A vorbi încet, în șoaptă; a șopti (cuiva) la ureche; p. ext. a vorbi în taină. 2. (Despre ape, frunze etc.; la pers. 3) A produce un zgomot ușor și uniform; a șopti. [Var.: șoșotí vb. IV] – Formație onomatopeică. Cf. fr. c h u c h o t e r.

DOOM

șușotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șușotésc, imperf. 3 sg. șușoteá; conj. prez. 3 să șușoteáscă

șușotești
ȘUȘOTÍ, șușotesc, vb. IV. Intranz. 1. A vorbi încet, în șoaptă; a șopti (cuiva) la ureche; p. ext. a vorbi în taină. 2. (Despre ape, frunze etc.; la pers. 3) A produce un zgomot ușor și uniform; a șopti. [Var.: șoșotí vb. IV] – Formație onomatopeică. Cf. fr. c h u c h o t e r.

DOOM

șușotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șușotésc, imperf. 3 sg. șușoteá; conj. prez. 3 să șușoteáscă

șușoti
ȘUȘOTÍ, șușotesc, vb. IV. Intranz. 1. A vorbi încet, în șoaptă; a șopti (cuiva) la ureche; p. ext. a vorbi în taină. 2. (Despre ape, frunze etc.; la pers. 3) A produce un zgomot ușor și uniform; a șopti. [Var.: șoșotí vb. IV] – Formație onomatopeică. Cf. fr. c h u c h o t e r.

DOOM

șușotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șușotésc, imperf. 3 sg. șușoteá; conj. prez. 3 să șușoteáscă

șușotii
ȘUȘOTÍ, șușotesc, vb. IV. Intranz. 1. A vorbi încet, în șoaptă; a șopti (cuiva) la ureche; p. ext. a vorbi în taină. 2. (Despre ape, frunze etc.; la pers. 3) A produce un zgomot ușor și uniform; a șopti. [Var.: șoșotí vb. IV] – Formație onomatopeică. Cf. fr. c h u c h o t e r.

DOOM

șușotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șușotésc, imperf. 3 sg. șușoteá; conj. prez. 3 să șușoteáscă

șușotim
ȘUȘOTÍ, șușotesc, vb. IV. Intranz. 1. A vorbi încet, în șoaptă; a șopti (cuiva) la ureche; p. ext. a vorbi în taină. 2. (Despre ape, frunze etc.; la pers. 3) A produce un zgomot ușor și uniform; a șopti. [Var.: șoșotí vb. IV] – Formație onomatopeică. Cf. fr. c h u c h o t e r.

DOOM

șușotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șușotésc, imperf. 3 sg. șușoteá; conj. prez. 3 să șușoteáscă

șușotind
ȘUȘOTÍ, șușotesc, vb. IV. Intranz. 1. A vorbi încet, în șoaptă; a șopti (cuiva) la ureche; p. ext. a vorbi în taină. 2. (Despre ape, frunze etc.; la pers. 3) A produce un zgomot ușor și uniform; a șopti. [Var.: șoșotí vb. IV] – Formație onomatopeică. Cf. fr. c h u c h o t e r.

DOOM

șușotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șușotésc, imperf. 3 sg. șușoteá; conj. prez. 3 să șușoteáscă

șușotire
ȘUȘOTÍ, șușotesc, vb. IV. Intranz. 1. A vorbi încet, în șoaptă; a șopti (cuiva) la ureche; p. ext. a vorbi în taină. 2. (Despre ape, frunze etc.; la pers. 3) A produce un zgomot ușor și uniform; a șopti. [Var.: șoșotí vb. IV] – Formație onomatopeică. Cf. fr. c h u c h o t e r.

DOOM

șușotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șușotésc, imperf. 3 sg. șușoteá; conj. prez. 3 să șușoteáscă

șușotire
ȘUȘOTÍRE, șușotiri, s. f. Acțiunea de a șușoti și rezultatul ei. [Var.: șoșotíre s. f.] – V. șușoti.

DOOM

șușotíre s. f., g.-d. art. șușotírii; pl. șușotíri

șușotirea
ȘUȘOTÍRE, șușotiri, s. f. Acțiunea de a șușoti și rezultatul ei. [Var.: șoșotíre s. f.] – V. șușoti.

DOOM

șușotíre s. f., g.-d. art. șușotírii; pl. șușotíri

șușotiri
ȘUȘOTÍRE, șușotiri, s. f. Acțiunea de a șușoti și rezultatul ei. [Var.: șoșotíre s. f.] – V. șușoti.

DOOM

șușotíre s. f., g.-d. art. șușotírii; pl. șușotíri

șușotirii
ȘUȘOTÍRE, șușotiri, s. f. Acțiunea de a șușoti și rezultatul ei. [Var.: șoșotíre s. f.] – V. șușoti.

DOOM

șușotíre s. f., g.-d. art. șușotírii; pl. șușotíri

șușotirile
ȘUȘOTÍRE, șușotiri, s. f. Acțiunea de a șușoti și rezultatul ei. [Var.: șoșotíre s. f.] – V. șușoti.

DOOM

șușotíre s. f., g.-d. art. șușotírii; pl. șușotíri

șușotirilor
ȘUȘOTÍRE, șușotiri, s. f. Acțiunea de a șușoti și rezultatul ei. [Var.: șoșotíre s. f.] – V. șușoti.

DOOM

șușotíre s. f., g.-d. art. șușotírii; pl. șușotíri

șușotiră
ȘUȘOTÍ, șușotesc, vb. IV. Intranz. 1. A vorbi încet, în șoaptă; a șopti (cuiva) la ureche; p. ext. a vorbi în taină. 2. (Despre ape, frunze etc.; la pers. 3) A produce un zgomot ușor și uniform; a șopti. [Var.: șoșotí vb. IV] – Formație onomatopeică. Cf. fr. c h u c h o t e r.

DOOM

șușotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șușotésc, imperf. 3 sg. șușoteá; conj. prez. 3 să șușoteáscă

șușotirăm
ȘUȘOTÍ, șușotesc, vb. IV. Intranz. 1. A vorbi încet, în șoaptă; a șopti (cuiva) la ureche; p. ext. a vorbi în taină. 2. (Despre ape, frunze etc.; la pers. 3) A produce un zgomot ușor și uniform; a șopti. [Var.: șoșotí vb. IV] – Formație onomatopeică. Cf. fr. c h u c h o t e r.

DOOM

șușotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șușotésc, imperf. 3 sg. șușoteá; conj. prez. 3 să șușoteáscă

șușotirăți
ȘUȘOTÍ, șușotesc, vb. IV. Intranz. 1. A vorbi încet, în șoaptă; a șopti (cuiva) la ureche; p. ext. a vorbi în taină. 2. (Despre ape, frunze etc.; la pers. 3) A produce un zgomot ușor și uniform; a șopti. [Var.: șoșotí vb. IV] – Formație onomatopeică. Cf. fr. c h u c h o t e r.

DOOM

șușotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șușotésc, imperf. 3 sg. șușoteá; conj. prez. 3 să șușoteáscă

șușotise
ȘUȘOTÍ, șușotesc, vb. IV. Intranz. 1. A vorbi încet, în șoaptă; a șopti (cuiva) la ureche; p. ext. a vorbi în taină. 2. (Despre ape, frunze etc.; la pers. 3) A produce un zgomot ușor și uniform; a șopti. [Var.: șoșotí vb. IV] – Formație onomatopeică. Cf. fr. c h u c h o t e r.

DOOM

șușotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șușotésc, imperf. 3 sg. șușoteá; conj. prez. 3 să șușoteáscă

șușotisem
ȘUȘOTÍ, șușotesc, vb. IV. Intranz. 1. A vorbi încet, în șoaptă; a șopti (cuiva) la ureche; p. ext. a vorbi în taină. 2. (Despre ape, frunze etc.; la pers. 3) A produce un zgomot ușor și uniform; a șopti. [Var.: șoșotí vb. IV] – Formație onomatopeică. Cf. fr. c h u c h o t e r.

DOOM

șușotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șușotésc, imperf. 3 sg. șușoteá; conj. prez. 3 să șușoteáscă

șușotiseră
ȘUȘOTÍ, șușotesc, vb. IV. Intranz. 1. A vorbi încet, în șoaptă; a șopti (cuiva) la ureche; p. ext. a vorbi în taină. 2. (Despre ape, frunze etc.; la pers. 3) A produce un zgomot ușor și uniform; a șopti. [Var.: șoșotí vb. IV] – Formație onomatopeică. Cf. fr. c h u c h o t e r.

DOOM

șușotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șușotésc, imperf. 3 sg. șușoteá; conj. prez. 3 să șușoteáscă

șușotiserăm
ȘUȘOTÍ, șușotesc, vb. IV. Intranz. 1. A vorbi încet, în șoaptă; a șopti (cuiva) la ureche; p. ext. a vorbi în taină. 2. (Despre ape, frunze etc.; la pers. 3) A produce un zgomot ușor și uniform; a șopti. [Var.: șoșotí vb. IV] – Formație onomatopeică. Cf. fr. c h u c h o t e r.

DOOM

șușotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șușotésc, imperf. 3 sg. șușoteá; conj. prez. 3 să șușoteáscă

șușotiserăți
ȘUȘOTÍ, șușotesc, vb. IV. Intranz. 1. A vorbi încet, în șoaptă; a șopti (cuiva) la ureche; p. ext. a vorbi în taină. 2. (Despre ape, frunze etc.; la pers. 3) A produce un zgomot ușor și uniform; a șopti. [Var.: șoșotí vb. IV] – Formație onomatopeică. Cf. fr. c h u c h o t e r.

DOOM

șușotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șușotésc, imperf. 3 sg. șușoteá; conj. prez. 3 să șușoteáscă

șușotiseși
ȘUȘOTÍ, șușotesc, vb. IV. Intranz. 1. A vorbi încet, în șoaptă; a șopti (cuiva) la ureche; p. ext. a vorbi în taină. 2. (Despre ape, frunze etc.; la pers. 3) A produce un zgomot ușor și uniform; a șopti. [Var.: șoșotí vb. IV] – Formație onomatopeică. Cf. fr. c h u c h o t e r.

DOOM

șușotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șușotésc, imperf. 3 sg. șușoteá; conj. prez. 3 să șușoteáscă

șușotiseți
ȘUȘOTÍ, șușotesc, vb. IV. Intranz. 1. A vorbi încet, în șoaptă; a șopti (cuiva) la ureche; p. ext. a vorbi în taină. 2. (Despre ape, frunze etc.; la pers. 3) A produce un zgomot ușor și uniform; a șopti. [Var.: șoșotí vb. IV] – Formație onomatopeică. Cf. fr. c h u c h o t e r.

DOOM

șușotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șușotésc, imperf. 3 sg. șușoteá; conj. prez. 3 să șușoteáscă

șușotit
ȘUȘOTÍ, șușotesc, vb. IV. Intranz. 1. A vorbi încet, în șoaptă; a șopti (cuiva) la ureche; p. ext. a vorbi în taină. 2. (Despre ape, frunze etc.; la pers. 3) A produce un zgomot ușor și uniform; a șopti. [Var.: șoșotí vb. IV] – Formație onomatopeică. Cf. fr. c h u c h o t e r.

DOOM

șușotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șușotésc, imperf. 3 sg. șușoteá; conj. prez. 3 să șușoteáscă

șușotit
ȘUȘOTÍT s. n. (Rar) Șușoteală. [Var.: șoșotít s. n.] – V. șușoti.

DOOM

șușotít s. n.

șușotitul
ȘUȘOTÍT s. n. (Rar) Șușoteală. [Var.: șoșotít s. n.] – V. șușoti.

DOOM

șușotít s. n.

șușotitului
ȘUȘOTÍT s. n. (Rar) Șușoteală. [Var.: șoșotít s. n.] – V. șușoti.

DOOM

șușotít s. n.

șușotiși
ȘUȘOTÍ, șușotesc, vb. IV. Intranz. 1. A vorbi încet, în șoaptă; a șopti (cuiva) la ureche; p. ext. a vorbi în taină. 2. (Despre ape, frunze etc.; la pers. 3) A produce un zgomot ușor și uniform; a șopti. [Var.: șoșotí vb. IV] – Formație onomatopeică. Cf. fr. c h u c h o t e r.

DOOM

șușotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șușotésc, imperf. 3 sg. șușoteá; conj. prez. 3 să șușoteáscă

șușotiți
ȘUȘOTÍ, șușotesc, vb. IV. Intranz. 1. A vorbi încet, în șoaptă; a șopti (cuiva) la ureche; p. ext. a vorbi în taină. 2. (Despre ape, frunze etc.; la pers. 3) A produce un zgomot ușor și uniform; a șopti. [Var.: șoșotí vb. IV] – Formație onomatopeică. Cf. fr. c h u c h o t e r.

DOOM

șușotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șușotésc, imperf. 3 sg. șușoteá; conj. prez. 3 să șușoteáscă

șuștac
ȘUȘTÁC, șuștaci, s. m. Monedă poloneză (de argint) care a circulat în trecut și în țările române. – Din pol. szóstak.

DOOM

șuștác s. m., pl. șuștáci

șuștaci
ȘUȘTÁC, șuștaci, s. m. Monedă poloneză (de argint) care a circulat în trecut și în țările române. – Din pol. szóstak.

DOOM

șuștác s. m., pl. șuștáci

șuștacii
ȘUȘTÁC, șuștaci, s. m. Monedă poloneză (de argint) care a circulat în trecut și în țările române. – Din pol. szóstak.

DOOM

șuștác s. m., pl. șuștáci

șuștacilor
ȘUȘTÁC, șuștaci, s. m. Monedă poloneză (de argint) care a circulat în trecut și în țările române. – Din pol. szóstak.

DOOM

șuștác s. m., pl. șuștáci

șuștacul
ȘUȘTÁC, șuștaci, s. m. Monedă poloneză (de argint) care a circulat în trecut și în țările române. – Din pol. szóstak.

DOOM

șuștác s. m., pl. șuștáci

șuștacului
ȘUȘTÁC, șuștaci, s. m. Monedă poloneză (de argint) care a circulat în trecut și în țările române. – Din pol. szóstak.

DOOM

șuștác s. m., pl. șuștáci

șuștar
ȘUȘTÁR s. n. v. șiștar.

șușter
ȘÚȘTER s. m. v. șustăr.

DOOM

șúștăr v. șústăr

șuștărel
ȘUȘTĂRÉL s. n. v. șiștărel.

șușui
ȘUȘUÍ, șúșui, vb. IV. 1. Intranz. A produce un zgomot asemănător cu foșnetul frunzelor; a foșni. 2. Intranz. A liniști sau a adormi un copil prin repetarea prelungită și monotonă a sunetului „ș”. 3. Tranz. A spune ceva în șoaptă; a șopti. – Formație onomatopeică.

DOOM

șușuí (a ~) vb., ind. prez. 3 șúșuie, imperf. 3 sg. șușuiá; conj. prez. 3 să șúșuie

șușuia
ȘUȘUÍ, șúșui, vb. IV. 1. Intranz. A produce un zgomot asemănător cu foșnetul frunzelor; a foșni. 2. Intranz. A liniști sau a adormi un copil prin repetarea prelungită și monotonă a sunetului „ș”. 3. Tranz. A spune ceva în șoaptă; a șopti. – Formație onomatopeică.

DOOM

șușuí (a ~) vb., ind. prez. 3 șúșuie, imperf. 3 sg. șușuiá; conj. prez. 3 să șúșuie

șușuiai
ȘUȘUÍ, șúșui, vb. IV. 1. Intranz. A produce un zgomot asemănător cu foșnetul frunzelor; a foșni. 2. Intranz. A liniști sau a adormi un copil prin repetarea prelungită și monotonă a sunetului „ș”. 3. Tranz. A spune ceva în șoaptă; a șopti. – Formație onomatopeică.

DOOM

șușuí (a ~) vb., ind. prez. 3 șúșuie, imperf. 3 sg. șușuiá; conj. prez. 3 să șúșuie

șușuiala
ȘUȘUIÁLĂ, șușuieli, s. f. Șușuit. – Șușui + suf. -eală.

DOOM

șușuiálă s. f., g.-d. art. șușuiélii; pl. șușuiéli

șușuiam
ȘUȘUÍ, șúșui, vb. IV. 1. Intranz. A produce un zgomot asemănător cu foșnetul frunzelor; a foșni. 2. Intranz. A liniști sau a adormi un copil prin repetarea prelungită și monotonă a sunetului „ș”. 3. Tranz. A spune ceva în șoaptă; a șopti. – Formație onomatopeică.

DOOM

șușuí (a ~) vb., ind. prez. 3 șúșuie, imperf. 3 sg. șușuiá; conj. prez. 3 să șúșuie

șușuiau
ȘUȘUÍ, șúșui, vb. IV. 1. Intranz. A produce un zgomot asemănător cu foșnetul frunzelor; a foșni. 2. Intranz. A liniști sau a adormi un copil prin repetarea prelungită și monotonă a sunetului „ș”. 3. Tranz. A spune ceva în șoaptă; a șopti. – Formație onomatopeică.

DOOM

șușuí (a ~) vb., ind. prez. 3 șúșuie, imperf. 3 sg. șușuiá; conj. prez. 3 să șúșuie

șușuiați
ȘUȘUÍ, șúșui, vb. IV. 1. Intranz. A produce un zgomot asemănător cu foșnetul frunzelor; a foșni. 2. Intranz. A liniști sau a adormi un copil prin repetarea prelungită și monotonă a sunetului „ș”. 3. Tranz. A spune ceva în șoaptă; a șopti. – Formație onomatopeică.

DOOM

șușuí (a ~) vb., ind. prez. 3 șúșuie, imperf. 3 sg. șușuiá; conj. prez. 3 să șúșuie

șușuie
ȘUȘUÍ, șúșui, vb. IV. 1. Intranz. A produce un zgomot asemănător cu foșnetul frunzelor; a foșni. 2. Intranz. A liniști sau a adormi un copil prin repetarea prelungită și monotonă a sunetului „ș”. 3. Tranz. A spune ceva în șoaptă; a șopti. – Formație onomatopeică.

DOOM

șușuí (a ~) vb., ind. prez. 3 șúșuie, imperf. 3 sg. șușuiá; conj. prez. 3 să șúșuie

șușuieli
ȘUȘUIÁLĂ, șușuieli, s. f. Șușuit. – Șușui + suf. -eală.

DOOM

șușuiálă s. f., g.-d. art. șușuiélii; pl. șușuiéli

șușuielii
ȘUȘUIÁLĂ, șușuieli, s. f. Șușuit. – Șușui + suf. -eală.

DOOM

șușuiálă s. f., g.-d. art. șușuiélii; pl. șușuiéli

șușuielile
ȘUȘUIÁLĂ, șușuieli, s. f. Șușuit. – Șușui + suf. -eală.

DOOM

șușuiálă s. f., g.-d. art. șușuiélii; pl. șușuiéli

șușuielilor
ȘUȘUIÁLĂ, șușuieli, s. f. Șușuit. – Șușui + suf. -eală.

DOOM

șușuiálă s. f., g.-d. art. șușuiélii; pl. șușuiéli

șușuii
ȘUȘUÍ, șúșui, vb. IV. 1. Intranz. A produce un zgomot asemănător cu foșnetul frunzelor; a foșni. 2. Intranz. A liniști sau a adormi un copil prin repetarea prelungită și monotonă a sunetului „ș”. 3. Tranz. A spune ceva în șoaptă; a șopti. – Formație onomatopeică.

DOOM

șușuí (a ~) vb., ind. prez. 3 șúșuie, imperf. 3 sg. șușuiá; conj. prez. 3 să șúșuie

șușuim
ȘUȘUÍ, șúșui, vb. IV. 1. Intranz. A produce un zgomot asemănător cu foșnetul frunzelor; a foșni. 2. Intranz. A liniști sau a adormi un copil prin repetarea prelungită și monotonă a sunetului „ș”. 3. Tranz. A spune ceva în șoaptă; a șopti. – Formație onomatopeică.

DOOM

șușuí (a ~) vb., ind. prez. 3 șúșuie, imperf. 3 sg. șușuiá; conj. prez. 3 să șúșuie

șușuind
ȘUȘUÍ, șúșui, vb. IV. 1. Intranz. A produce un zgomot asemănător cu foșnetul frunzelor; a foșni. 2. Intranz. A liniști sau a adormi un copil prin repetarea prelungită și monotonă a sunetului „ș”. 3. Tranz. A spune ceva în șoaptă; a șopti. – Formație onomatopeică.

DOOM

șușuí (a ~) vb., ind. prez. 3 șúșuie, imperf. 3 sg. șușuiá; conj. prez. 3 să șúșuie

șușuire
ȘUȘUÍ, șúșui, vb. IV. 1. Intranz. A produce un zgomot asemănător cu foșnetul frunzelor; a foșni. 2. Intranz. A liniști sau a adormi un copil prin repetarea prelungită și monotonă a sunetului „ș”. 3. Tranz. A spune ceva în șoaptă; a șopti. – Formație onomatopeică.

DOOM

șușuí (a ~) vb., ind. prez. 3 șúșuie, imperf. 3 sg. șușuiá; conj. prez. 3 să șúșuie

șușuire
ȘUȘUÍRE, șușuiri, s. f. Acțiunea de a șușui și rezultatul ei. – V. șușui.

DOOM

șușuíre s. f., g.-d. art. șușuírii; pl. șușuíri

șușuirea
ȘUȘUÍRE, șușuiri, s. f. Acțiunea de a șușui și rezultatul ei. – V. șușui.

DOOM

șușuíre s. f., g.-d. art. șușuírii; pl. șușuíri

șușuiri
ȘUȘUÍRE, șușuiri, s. f. Acțiunea de a șușui și rezultatul ei. – V. șușui.

DOOM

șușuíre s. f., g.-d. art. șușuírii; pl. șușuíri

șușuirii
ȘUȘUÍRE, șușuiri, s. f. Acțiunea de a șușui și rezultatul ei. – V. șușui.

DOOM

șușuíre s. f., g.-d. art. șușuírii; pl. șușuíri

șușuirile
ȘUȘUÍRE, șușuiri, s. f. Acțiunea de a șușui și rezultatul ei. – V. șușui.

DOOM

șușuíre s. f., g.-d. art. șușuírii; pl. șușuíri

șușuirilor
ȘUȘUÍRE, șușuiri, s. f. Acțiunea de a șușui și rezultatul ei. – V. șușui.

DOOM

șușuíre s. f., g.-d. art. șușuírii; pl. șușuíri

șușuiră
ȘUȘUÍ, șúșui, vb. IV. 1. Intranz. A produce un zgomot asemănător cu foșnetul frunzelor; a foșni. 2. Intranz. A liniști sau a adormi un copil prin repetarea prelungită și monotonă a sunetului „ș”. 3. Tranz. A spune ceva în șoaptă; a șopti. – Formație onomatopeică.

DOOM

șușuí (a ~) vb., ind. prez. 3 șúșuie, imperf. 3 sg. șușuiá; conj. prez. 3 să șúșuie

șușuirăm
ȘUȘUÍ, șúșui, vb. IV. 1. Intranz. A produce un zgomot asemănător cu foșnetul frunzelor; a foșni. 2. Intranz. A liniști sau a adormi un copil prin repetarea prelungită și monotonă a sunetului „ș”. 3. Tranz. A spune ceva în șoaptă; a șopti. – Formație onomatopeică.

DOOM

șușuí (a ~) vb., ind. prez. 3 șúșuie, imperf. 3 sg. șușuiá; conj. prez. 3 să șúșuie

șușuirăți
ȘUȘUÍ, șúșui, vb. IV. 1. Intranz. A produce un zgomot asemănător cu foșnetul frunzelor; a foșni. 2. Intranz. A liniști sau a adormi un copil prin repetarea prelungită și monotonă a sunetului „ș”. 3. Tranz. A spune ceva în șoaptă; a șopti. – Formație onomatopeică.

DOOM

șușuí (a ~) vb., ind. prez. 3 șúșuie, imperf. 3 sg. șușuiá; conj. prez. 3 să șúșuie

șușuise
ȘUȘUÍ, șúșui, vb. IV. 1. Intranz. A produce un zgomot asemănător cu foșnetul frunzelor; a foșni. 2. Intranz. A liniști sau a adormi un copil prin repetarea prelungită și monotonă a sunetului „ș”. 3. Tranz. A spune ceva în șoaptă; a șopti. – Formație onomatopeică.

DOOM

șușuí (a ~) vb., ind. prez. 3 șúșuie, imperf. 3 sg. șușuiá; conj. prez. 3 să șúșuie

șușuisem
ȘUȘUÍ, șúșui, vb. IV. 1. Intranz. A produce un zgomot asemănător cu foșnetul frunzelor; a foșni. 2. Intranz. A liniști sau a adormi un copil prin repetarea prelungită și monotonă a sunetului „ș”. 3. Tranz. A spune ceva în șoaptă; a șopti. – Formație onomatopeică.

DOOM

șușuí (a ~) vb., ind. prez. 3 șúșuie, imperf. 3 sg. șușuiá; conj. prez. 3 să șúșuie

șușuiseră
ȘUȘUÍ, șúșui, vb. IV. 1. Intranz. A produce un zgomot asemănător cu foșnetul frunzelor; a foșni. 2. Intranz. A liniști sau a adormi un copil prin repetarea prelungită și monotonă a sunetului „ș”. 3. Tranz. A spune ceva în șoaptă; a șopti. – Formație onomatopeică.

DOOM

șușuí (a ~) vb., ind. prez. 3 șúșuie, imperf. 3 sg. șușuiá; conj. prez. 3 să șúșuie

șușuiserăm
ȘUȘUÍ, șúșui, vb. IV. 1. Intranz. A produce un zgomot asemănător cu foșnetul frunzelor; a foșni. 2. Intranz. A liniști sau a adormi un copil prin repetarea prelungită și monotonă a sunetului „ș”. 3. Tranz. A spune ceva în șoaptă; a șopti. – Formație onomatopeică.

DOOM

șușuí (a ~) vb., ind. prez. 3 șúșuie, imperf. 3 sg. șușuiá; conj. prez. 3 să șúșuie

șușuiserăți
ȘUȘUÍ, șúșui, vb. IV. 1. Intranz. A produce un zgomot asemănător cu foșnetul frunzelor; a foșni. 2. Intranz. A liniști sau a adormi un copil prin repetarea prelungită și monotonă a sunetului „ș”. 3. Tranz. A spune ceva în șoaptă; a șopti. – Formație onomatopeică.

DOOM

șușuí (a ~) vb., ind. prez. 3 șúșuie, imperf. 3 sg. șușuiá; conj. prez. 3 să șúșuie

șușuiseși
ȘUȘUÍ, șúșui, vb. IV. 1. Intranz. A produce un zgomot asemănător cu foșnetul frunzelor; a foșni. 2. Intranz. A liniști sau a adormi un copil prin repetarea prelungită și monotonă a sunetului „ș”. 3. Tranz. A spune ceva în șoaptă; a șopti. – Formație onomatopeică.

DOOM

șușuí (a ~) vb., ind. prez. 3 șúșuie, imperf. 3 sg. șușuiá; conj. prez. 3 să șúșuie

șușuiseți
ȘUȘUÍ, șúșui, vb. IV. 1. Intranz. A produce un zgomot asemănător cu foșnetul frunzelor; a foșni. 2. Intranz. A liniști sau a adormi un copil prin repetarea prelungită și monotonă a sunetului „ș”. 3. Tranz. A spune ceva în șoaptă; a șopti. – Formație onomatopeică.

DOOM

șușuí (a ~) vb., ind. prez. 3 șúșuie, imperf. 3 sg. șușuiá; conj. prez. 3 să șúșuie

șușuit
ȘUȘUÍ, șúșui, vb. IV. 1. Intranz. A produce un zgomot asemănător cu foșnetul frunzelor; a foșni. 2. Intranz. A liniști sau a adormi un copil prin repetarea prelungită și monotonă a sunetului „ș”. 3. Tranz. A spune ceva în șoaptă; a șopti. – Formație onomatopeică.

DOOM

șușuí (a ~) vb., ind. prez. 3 șúșuie, imperf. 3 sg. șușuiá; conj. prez. 3 să șúșuie

șușuit
ȘUȘUÍT s. n. Faptul de a șușui; zgomot produs de cineva sau de ceva care șușuie; șușuială, șușuitură. – V. șușui.

DOOM

șușuít s. n.

șușuitoare
ȘUȘUITÓR, -OÁRE, șușuitori, -oare, adj. Care șușuie; foșnitor. [Pr.: -șu-i-] – Șușui + suf. -tor.

DOOM

șușuitór (-șu-i-) adj. m., pl. șușuitóri; f. sg. și pl. șușuitoáre

șușuitoarea
ȘUȘUITÓR, -OÁRE, șușuitori, -oare, adj. Care șușuie; foșnitor. [Pr.: -șu-i-] – Șușui + suf. -tor.

DOOM

șușuitór (-șu-i-) adj. m., pl. șușuitóri; f. sg. și pl. șușuitoáre

șușuitoarei
ȘUȘUITÓR, -OÁRE, șușuitori, -oare, adj. Care șușuie; foșnitor. [Pr.: -șu-i-] – Șușui + suf. -tor.

DOOM

șușuitór (-șu-i-) adj. m., pl. șușuitóri; f. sg. și pl. șușuitoáre

șușuitoarele
ȘUȘUITÓR, -OÁRE, șușuitori, -oare, adj. Care șușuie; foșnitor. [Pr.: -șu-i-] – Șușui + suf. -tor.

DOOM

șușuitór (-șu-i-) adj. m., pl. șușuitóri; f. sg. și pl. șușuitoáre

șușuitoarelor
ȘUȘUITÓR, -OÁRE, șușuitori, -oare, adj. Care șușuie; foșnitor. [Pr.: -șu-i-] – Șușui + suf. -tor.

DOOM

șușuitór (-șu-i-) adj. m., pl. șușuitóri; f. sg. și pl. șușuitoáre

șușuitor
ȘUȘUITÓR, -OÁRE, șușuitori, -oare, adj. Care șușuie; foșnitor. [Pr.: -șu-i-] – Șușui + suf. -tor.

DOOM

șușuitór (-șu-i-) adj. m., pl. șușuitóri; f. sg. și pl. șușuitoáre

șușuitori
ȘUȘUITÓR, -OÁRE, șușuitori, -oare, adj. Care șușuie; foșnitor. [Pr.: -șu-i-] – Șușui + suf. -tor.

DOOM

șușuitór (-șu-i-) adj. m., pl. șușuitóri; f. sg. și pl. șușuitoáre

șușuitorii
ȘUȘUITÓR, -OÁRE, șușuitori, -oare, adj. Care șușuie; foșnitor. [Pr.: -șu-i-] – Șușui + suf. -tor.

DOOM

șușuitór (-șu-i-) adj. m., pl. șușuitóri; f. sg. și pl. șușuitoáre

șușuitorilor
ȘUȘUITÓR, -OÁRE, șușuitori, -oare, adj. Care șușuie; foșnitor. [Pr.: -șu-i-] – Șușui + suf. -tor.

DOOM

șușuitór (-șu-i-) adj. m., pl. șușuitóri; f. sg. și pl. șușuitoáre

șușuitorul
ȘUȘUITÓR, -OÁRE, șușuitori, -oare, adj. Care șușuie; foșnitor. [Pr.: -șu-i-] – Șușui + suf. -tor.

DOOM

șușuitór (-șu-i-) adj. m., pl. șușuitóri; f. sg. și pl. șușuitoáre

șușuitorului
ȘUȘUITÓR, -OÁRE, șușuitori, -oare, adj. Care șușuie; foșnitor. [Pr.: -șu-i-] – Șușui + suf. -tor.

DOOM

șușuitór (-șu-i-) adj. m., pl. șușuitóri; f. sg. și pl. șușuitoáre

șușuitura
ȘUȘUITÚRĂ, șușuituri, s. f. Șușuit. [Pr.: -șu-i-] – Șușui + suf. -tură.

DOOM

șușuitúră (-șu-i-) s. f., g.-d. art. șușuitúrii, pl. șușuitúri

șușuituri
ȘUȘUITÚRĂ, șușuituri, s. f. Șușuit. [Pr.: -șu-i-] – Șușui + suf. -tură.

DOOM

șușuitúră (-șu-i-) s. f., g.-d. art. șușuitúrii, pl. șușuitúri

șușuiturii
ȘUȘUITÚRĂ, șușuituri, s. f. Șușuit. [Pr.: -șu-i-] – Șușui + suf. -tură.

DOOM

șușuitúră (-șu-i-) s. f., g.-d. art. șușuitúrii, pl. șușuitúri

șușuiturile
ȘUȘUITÚRĂ, șușuituri, s. f. Șușuit. [Pr.: -șu-i-] – Șușui + suf. -tură.

DOOM

șușuitúră (-șu-i-) s. f., g.-d. art. șușuitúrii, pl. șușuitúri

șușuiturilor
ȘUȘUITÚRĂ, șușuituri, s. f. Șușuit. [Pr.: -șu-i-] – Șușui + suf. -tură.

DOOM

șușuitúră (-șu-i-) s. f., g.-d. art. șușuitúrii, pl. șușuitúri

șușuiși
ȘUȘUÍ, șúșui, vb. IV. 1. Intranz. A produce un zgomot asemănător cu foșnetul frunzelor; a foșni. 2. Intranz. A liniști sau a adormi un copil prin repetarea prelungită și monotonă a sunetului „ș”. 3. Tranz. A spune ceva în șoaptă; a șopti. – Formație onomatopeică.

DOOM

șușuí (a ~) vb., ind. prez. 3 șúșuie, imperf. 3 sg. șușuiá; conj. prez. 3 să șúșuie

șușuiți
ȘUȘUÍ, șúșui, vb. IV. 1. Intranz. A produce un zgomot asemănător cu foșnetul frunzelor; a foșni. 2. Intranz. A liniști sau a adormi un copil prin repetarea prelungită și monotonă a sunetului „ș”. 3. Tranz. A spune ceva în șoaptă; a șopti. – Formație onomatopeică.

DOOM

șușuí (a ~) vb., ind. prez. 3 șúșuie, imperf. 3 sg. șușuiá; conj. prez. 3 să șúșuie

șușă
șúșă (-e), s. f. – Talon, matrice. Fr. souche.

șușăniță
ȘÚȘĂNIȚĂ, șușănițe, s. f. (Reg.) Fâșie, bucată lungă și îngustă de pământ, de piele, de hârtie etc. – Cf. bg. sušenica „pastramă”.

DOOM

șúșăniță (reg.) s. f., g.-d. art. șúșăniței; pl. șúșănițe

șuț
CIUT, -Ă, ciuți, -te, adj. (Despre animale cornute) Care este fără coarne, cu coarnele tăiate sau căzute. [Var.: (reg.) șuț, -ă adj.] – Cf. alb. shut.