șo
ȘO interj. Strigăt cu care se asmut câinii. – Onomatopee. DOOM
șo interj.
șoacăț
ȘOÁCĂȚ, șoacăți, s. m. (Reg. și fam.) Calificativ injurios dat străinilor, în special nemților. – Din sb. šokac. DOOM
șoácăț (reg., fam.) s. m., pl. șoácăți
șoacăți
ȘOÁCĂȚ, șoacăți, s. m. (Reg. și fam.) Calificativ injurios dat străinilor, în special nemților. – Din sb. šokac. DOOM
șoácăț (reg., fam.) s. m., pl. șoácăți
șoacății
ȘOÁCĂȚ, șoacăți, s. m. (Reg. și fam.) Calificativ injurios dat străinilor, în special nemților. – Din sb. šokac. DOOM
șoácăț (reg., fam.) s. m., pl. șoácăți
șoacăților
ȘOÁCĂȚ, șoacăți, s. m. (Reg. și fam.) Calificativ injurios dat străinilor, în special nemților. – Din sb. šokac. DOOM
șoácăț (reg., fam.) s. m., pl. șoácăți
șoacățul
ȘOÁCĂȚ, șoacăți, s. m. (Reg. și fam.) Calificativ injurios dat străinilor, în special nemților. – Din sb. šokac. DOOM
șoácăț (reg., fam.) s. m., pl. șoácăți
șoacățului
ȘOÁCĂȚ, șoacăți, s. m. (Reg. și fam.) Calificativ injurios dat străinilor, în special nemților. – Din sb. šokac. DOOM
șoácăț (reg., fam.) s. m., pl. șoácăți
șoacăță
ȘOÁCĂȚĂ s. f. v. șoacăț.
șoada
ȘOD, ȘOÁDĂ, șozi, șoade, adj. (Reg.) Curios, ciudat; bizar; ♦ Nostim, hazliu. – Din magh. sod. DOOM
șod (înv., reg.) adj. m., pl. șozi; f. șoádă, pl. șoáde
șoade
ȘOD, ȘOÁDĂ, șozi, șoade, adj. (Reg.) Curios, ciudat; bizar; ♦ Nostim, hazliu. – Din magh. sod. DOOM
șod (înv., reg.) adj. m., pl. șozi; f. șoádă, pl. șoáde
șoadei
ȘOD, ȘOÁDĂ, șozi, șoade, adj. (Reg.) Curios, ciudat; bizar; ♦ Nostim, hazliu. – Din magh. sod. DOOM
șod (înv., reg.) adj. m., pl. șozi; f. șoádă, pl. șoáde
șoadele
ȘOD, ȘOÁDĂ, șozi, șoade, adj. (Reg.) Curios, ciudat; bizar; ♦ Nostim, hazliu. – Din magh. sod. DOOM
șod (înv., reg.) adj. m., pl. șozi; f. șoádă, pl. șoáde
șoadelor
ȘOD, ȘOÁDĂ, șozi, șoade, adj. (Reg.) Curios, ciudat; bizar; ♦ Nostim, hazliu. – Din magh. sod. DOOM
șod (înv., reg.) adj. m., pl. șozi; f. șoádă, pl. șoáde
șoalda
ȘOÁLDĂ, șoalde, s. f. 1. (Fam.; în expr.) (A umbla) cu șoalda = (a umbla) cu șmecherii, cu vicleșug, cu minciuni. 2. Momeală artificială pentru pești folosită în apele repezi. – Cf. săs. šölt „datorie bănească; vină”. DOOM
șoáldă (fam.) s. f., g.-d. art. șoáldei; pl. șoálde
șoalde
ȘOÁLDĂ, șoalde, s. f. 1. (Fam.; în expr.) (A umbla) cu șoalda = (a umbla) cu șmecherii, cu vicleșug, cu minciuni. 2. Momeală artificială pentru pești folosită în apele repezi. – Cf. săs. šölt „datorie bănească; vină”. DOOM
șoáldă (fam.) s. f., g.-d. art. șoáldei; pl. șoálde
șoaldei
ȘOÁLDĂ, șoalde, s. f. 1. (Fam.; în expr.) (A umbla) cu șoalda = (a umbla) cu șmecherii, cu vicleșug, cu minciuni. 2. Momeală artificială pentru pești folosită în apele repezi. – Cf. săs. šölt „datorie bănească; vină”. DOOM
șoáldă (fam.) s. f., g.-d. art. șoáldei; pl. șoálde
șoaldele
ȘOÁLDĂ, șoalde, s. f. 1. (Fam.; în expr.) (A umbla) cu șoalda = (a umbla) cu șmecherii, cu vicleșug, cu minciuni. 2. Momeală artificială pentru pești folosită în apele repezi. – Cf. săs. šölt „datorie bănească; vină”. DOOM
șoáldă (fam.) s. f., g.-d. art. șoáldei; pl. șoálde
șoaldelor
ȘOÁLDĂ, șoalde, s. f. 1. (Fam.; în expr.) (A umbla) cu șoalda = (a umbla) cu șmecherii, cu vicleșug, cu minciuni. 2. Momeală artificială pentru pești folosită în apele repezi. – Cf. săs. šölt „datorie bănească; vină”. DOOM
șoáldă (fam.) s. f., g.-d. art. șoáldei; pl. șoálde
șoaldina
ȘOÁLDINĂ, șoaldine, s. f. Mică plantă erbacee cu frunze cărnoase, ovale și cu flori galbene-aurii, dispuse în inflorescențe (Sedum acre). – Șold + suf. -ină. DOOM
șoáldină s. f., g.-d. art. șoáldinei; pl. șoáldine
șoaldine
ȘOÁLDINĂ, șoaldine, s. f. Mică plantă erbacee cu frunze cărnoase, ovale și cu flori galbene-aurii, dispuse în inflorescențe (Sedum acre). – Șold + suf. -ină. DOOM
șoáldină s. f., g.-d. art. șoáldinei; pl. șoáldine
șoaldinei
ȘOÁLDINĂ, șoaldine, s. f. Mică plantă erbacee cu frunze cărnoase, ovale și cu flori galbene-aurii, dispuse în inflorescențe (Sedum acre). – Șold + suf. -ină. DOOM
șoáldină s. f., g.-d. art. șoáldinei; pl. șoáldine
șoaldinele
ȘOÁLDINĂ, șoaldine, s. f. Mică plantă erbacee cu frunze cărnoase, ovale și cu flori galbene-aurii, dispuse în inflorescențe (Sedum acre). – Șold + suf. -ină. DOOM
șoáldină s. f., g.-d. art. șoáldinei; pl. șoáldine
șoaldinelor
ȘOÁLDINĂ, șoaldine, s. f. Mică plantă erbacee cu frunze cărnoase, ovale și cu flori galbene-aurii, dispuse în inflorescențe (Sedum acre). – Șold + suf. -ină. DOOM
șoáldină s. f., g.-d. art. șoáldinei; pl. șoáldine
șoangher
șoanghér (-ri), s. m. – Ungur (nume depreciativ). Creație expresivă, care pare să se combine cu boanghen și cu șogor „cumnat”, sau cu oricare alt element. – Der. șoangheră (var. șoangheriță), s. f. (unguroaică); șogan, s. m. (poreclă dată de țăranii din Mold. de N. celor din Bucovina), cu pierderea infixului nazal. Cf. șoacăț.
șoanta
ȘONT, ȘOÁNTĂ, șonți, șoante, adj. (Reg.; adesea substantivat) Șchiop, schilod. – Cf. ciont, magh. sánta. DOOM
șont (reg.) adj. m., pl. șonți; f. șoántă, pl. șoánte
șoante
ȘONT, ȘOÁNTĂ, șonți, șoante, adj. (Reg.; adesea substantivat) Șchiop, schilod. – Cf. ciont, magh. sánta. DOOM
șont (reg.) adj. m., pl. șonți; f. șoántă, pl. șoánte
șoantei
ȘONT, ȘOÁNTĂ, șonți, șoante, adj. (Reg.; adesea substantivat) Șchiop, schilod. – Cf. ciont, magh. sánta. DOOM
șont (reg.) adj. m., pl. șonți; f. șoántă, pl. șoánte
șoantele
ȘONT, ȘOÁNTĂ, șonți, șoante, adj. (Reg.; adesea substantivat) Șchiop, schilod. – Cf. ciont, magh. sánta. DOOM
șont (reg.) adj. m., pl. șonți; f. șoántă, pl. șoánte
șoantelor
ȘONT, ȘOÁNTĂ, șonți, șoante, adj. (Reg.; adesea substantivat) Șchiop, schilod. – Cf. ciont, magh. sánta. DOOM
șont (reg.) adj. m., pl. șonți; f. șoántă, pl. șoánte
șoapta
ȘOÁPTĂ, șoapte, s. f. 1. Vorbire cu voce înceată, șoptire; p. ext. vorbă sau comunicare rostită pe șoptite. ◊ Loc. adj. și adv. În șoaptă = încet, în taină, abia auzit. ♦ Murmur de glasuri care șoptesc; fig. susur, freamăt, șopot. 2. (La pl.) Calomnii, bârfeli, clevetiri. – Din șopti (derivat regresiv). DOOM
șoáptă s. f., g.-d. art. șoáptei; pl. șoápte
șoapte
ȘOÁPTĂ, șoapte, s. f. 1. Vorbire cu voce înceată, șoptire; p. ext. vorbă sau comunicare rostită pe șoptite. ◊ Loc. adj. și adv. În șoaptă = încet, în taină, abia auzit. ♦ Murmur de glasuri care șoptesc; fig. susur, freamăt, șopot. 2. (La pl.) Calomnii, bârfeli, clevetiri. – Din șopti (derivat regresiv). DOOM
șoáptă s. f., g.-d. art. șoáptei; pl. șoápte
șoaptei
ȘOÁPTĂ, șoapte, s. f. 1. Vorbire cu voce înceată, șoptire; p. ext. vorbă sau comunicare rostită pe șoptite. ◊ Loc. adj. și adv. În șoaptă = încet, în taină, abia auzit. ♦ Murmur de glasuri care șoptesc; fig. susur, freamăt, șopot. 2. (La pl.) Calomnii, bârfeli, clevetiri. – Din șopti (derivat regresiv). DOOM
șoáptă s. f., g.-d. art. șoáptei; pl. șoápte
șoaptele
ȘOÁPTĂ, șoapte, s. f. 1. Vorbire cu voce înceată, șoptire; p. ext. vorbă sau comunicare rostită pe șoptite. ◊ Loc. adj. și adv. În șoaptă = încet, în taină, abia auzit. ♦ Murmur de glasuri care șoptesc; fig. susur, freamăt, șopot. 2. (La pl.) Calomnii, bârfeli, clevetiri. – Din șopti (derivat regresiv). DOOM
șoáptă s. f., g.-d. art. șoáptei; pl. șoápte
șoaptelor
ȘOÁPTĂ, șoapte, s. f. 1. Vorbire cu voce înceată, șoptire; p. ext. vorbă sau comunicare rostită pe șoptite. ◊ Loc. adj. și adv. În șoaptă = încet, în taină, abia auzit. ♦ Murmur de glasuri care șoptesc; fig. susur, freamăt, șopot. 2. (La pl.) Calomnii, bârfeli, clevetiri. – Din șopti (derivat regresiv). DOOM
șoáptă s. f., g.-d. art. șoáptei; pl. șoápte
șoarec
ȘOÁRECE, șoareci, s. m. Animal mic din ordinul rozătoarelor, de culoare cenușiu-închis, cu botul ascuțit și cu coada lungă și subțire (Mus musculus). ◊ Șoarece de bibliotecă, se spune despre o persoană care își petrece cea mai mare parte a timpului prin biblioteci, citind și studiind. Șoarece de birou = birocrat. ◊ Expr. A trăi (sau a se iubi, a se avea) ca mâța (sau ca pisica) cu șoarecele, se spune despre două persoane care nu se pot suferi, care se ceartă întruna. I-au mas șoarecii în pântece (sau burtă), se spune despre un om foarte flămând. A se juca (cu cineva) ca mâța (sau ca pisica) cu șoarecele = a-și bate joc de cineva, ținându-l într-o situație incertă. În gaură (sau bortă) de șoarece = în cea mai ferită, mai dosnică ascunzătoare, în gaură de șarpe. ◊ Compus: Șoarece-de-câmp = mic rozător de câmp care face mari stricăciuni în culturi (Apodemus agrarius); șoarece-de-pădure = animal rozător care trăiește în pădure (Apodemus sylvaticus). [Var.: șoárec s. m.] – Lat. sorex, -icis. DOOM
!șoárece-de-máre (pește) s. m., pl. șoáreci-de-máre
șoarece
ȘOÁRECE, șoareci, s. m. Animal mic din ordinul rozătoarelor, de culoare cenușiu-închis, cu botul ascuțit și cu coada lungă și subțire (Mus musculus). ◊ Șoarece de bibliotecă, se spune despre o persoană care își petrece cea mai mare parte a timpului prin biblioteci, citind și studiind. Șoarece de birou = birocrat. ◊ Expr. A trăi (sau a se iubi, a se avea) ca mâța (sau ca pisica) cu șoarecele, se spune despre două persoane care nu se pot suferi, care se ceartă întruna. I-au mas șoarecii în pântece (sau burtă), se spune despre un om foarte flămând. A se juca (cu cineva) ca mâța (sau ca pisica) cu șoarecele = a-și bate joc de cineva, ținându-l într-o situație incertă. În gaură (sau bortă) de șoarece = în cea mai ferită, mai dosnică ascunzătoare, în gaură de șarpe. ◊ Compus: Șoarece-de-câmp = mic rozător de câmp care face mari stricăciuni în culturi (Apodemus agrarius); șoarece-de-pădure = animal rozător care trăiește în pădure (Apodemus sylvaticus). [Var.: șoárec s. m.] – Lat. sorex, -icis. DOOM
!șoárece-de-máre (pește) s. m., pl. șoáreci-de-máre
șoarecele
ȘOÁRECE, șoareci, s. m. Animal mic din ordinul rozătoarelor, de culoare cenușiu-închis, cu botul ascuțit și cu coada lungă și subțire (Mus musculus). ◊ Șoarece de bibliotecă, se spune despre o persoană care își petrece cea mai mare parte a timpului prin biblioteci, citind și studiind. Șoarece de birou = birocrat. ◊ Expr. A trăi (sau a se iubi, a se avea) ca mâța (sau ca pisica) cu șoarecele, se spune despre două persoane care nu se pot suferi, care se ceartă întruna. I-au mas șoarecii în pântece (sau burtă), se spune despre un om foarte flămând. A se juca (cu cineva) ca mâța (sau ca pisica) cu șoarecele = a-și bate joc de cineva, ținându-l într-o situație incertă. În gaură (sau bortă) de șoarece = în cea mai ferită, mai dosnică ascunzătoare, în gaură de șarpe. ◊ Compus: Șoarece-de-câmp = mic rozător de câmp care face mari stricăciuni în culturi (Apodemus agrarius); șoarece-de-pădure = animal rozător care trăiește în pădure (Apodemus sylvaticus). [Var.: șoárec s. m.] – Lat. sorex, -icis. DOOM
!șoárece-de-máre (pește) s. m., pl. șoáreci-de-máre
șoarecelui
ȘOÁRECE, șoareci, s. m. Animal mic din ordinul rozătoarelor, de culoare cenușiu-închis, cu botul ascuțit și cu coada lungă și subțire (Mus musculus). ◊ Șoarece de bibliotecă, se spune despre o persoană care își petrece cea mai mare parte a timpului prin biblioteci, citind și studiind. Șoarece de birou = birocrat. ◊ Expr. A trăi (sau a se iubi, a se avea) ca mâța (sau ca pisica) cu șoarecele, se spune despre două persoane care nu se pot suferi, care se ceartă întruna. I-au mas șoarecii în pântece (sau burtă), se spune despre un om foarte flămând. A se juca (cu cineva) ca mâța (sau ca pisica) cu șoarecele = a-și bate joc de cineva, ținându-l într-o situație incertă. În gaură (sau bortă) de șoarece = în cea mai ferită, mai dosnică ascunzătoare, în gaură de șarpe. ◊ Compus: Șoarece-de-câmp = mic rozător de câmp care face mari stricăciuni în culturi (Apodemus agrarius); șoarece-de-pădure = animal rozător care trăiește în pădure (Apodemus sylvaticus). [Var.: șoárec s. m.] – Lat. sorex, -icis. DOOM
!șoárece-de-máre (pește) s. m., pl. șoáreci-de-máre
șoareci
ȘOÁRECE, șoareci, s. m. Animal mic din ordinul rozătoarelor, de culoare cenușiu-închis, cu botul ascuțit și cu coada lungă și subțire (Mus musculus). ◊ Șoarece de bibliotecă, se spune despre o persoană care își petrece cea mai mare parte a timpului prin biblioteci, citind și studiind. Șoarece de birou = birocrat. ◊ Expr. A trăi (sau a se iubi, a se avea) ca mâța (sau ca pisica) cu șoarecele, se spune despre două persoane care nu se pot suferi, care se ceartă întruna. I-au mas șoarecii în pântece (sau burtă), se spune despre un om foarte flămând. A se juca (cu cineva) ca mâța (sau ca pisica) cu șoarecele = a-și bate joc de cineva, ținându-l într-o situație incertă. În gaură (sau bortă) de șoarece = în cea mai ferită, mai dosnică ascunzătoare, în gaură de șarpe. ◊ Compus: Șoarece-de-câmp = mic rozător de câmp care face mari stricăciuni în culturi (Apodemus agrarius); șoarece-de-pădure = animal rozător care trăiește în pădure (Apodemus sylvaticus). [Var.: șoárec s. m.] – Lat. sorex, -icis. DOOM
!șoárece-de-máre (pește) s. m., pl. șoáreci-de-máre
șoarecii
ȘOÁRECE, șoareci, s. m. Animal mic din ordinul rozătoarelor, de culoare cenușiu-închis, cu botul ascuțit și cu coada lungă și subțire (Mus musculus). ◊ Șoarece de bibliotecă, se spune despre o persoană care își petrece cea mai mare parte a timpului prin biblioteci, citind și studiind. Șoarece de birou = birocrat. ◊ Expr. A trăi (sau a se iubi, a se avea) ca mâța (sau ca pisica) cu șoarecele, se spune despre două persoane care nu se pot suferi, care se ceartă întruna. I-au mas șoarecii în pântece (sau burtă), se spune despre un om foarte flămând. A se juca (cu cineva) ca mâța (sau ca pisica) cu șoarecele = a-și bate joc de cineva, ținându-l într-o situație incertă. În gaură (sau bortă) de șoarece = în cea mai ferită, mai dosnică ascunzătoare, în gaură de șarpe. ◊ Compus: Șoarece-de-câmp = mic rozător de câmp care face mari stricăciuni în culturi (Apodemus agrarius); șoarece-de-pădure = animal rozător care trăiește în pădure (Apodemus sylvaticus). [Var.: șoárec s. m.] – Lat. sorex, -icis. DOOM
!șoárece-de-máre (pește) s. m., pl. șoáreci-de-máre
șoarecilor
ȘOÁRECE, șoareci, s. m. Animal mic din ordinul rozătoarelor, de culoare cenușiu-închis, cu botul ascuțit și cu coada lungă și subțire (Mus musculus). ◊ Șoarece de bibliotecă, se spune despre o persoană care își petrece cea mai mare parte a timpului prin biblioteci, citind și studiind. Șoarece de birou = birocrat. ◊ Expr. A trăi (sau a se iubi, a se avea) ca mâța (sau ca pisica) cu șoarecele, se spune despre două persoane care nu se pot suferi, care se ceartă întruna. I-au mas șoarecii în pântece (sau burtă), se spune despre un om foarte flămând. A se juca (cu cineva) ca mâța (sau ca pisica) cu șoarecele = a-și bate joc de cineva, ținându-l într-o situație incertă. În gaură (sau bortă) de șoarece = în cea mai ferită, mai dosnică ascunzătoare, în gaură de șarpe. ◊ Compus: Șoarece-de-câmp = mic rozător de câmp care face mari stricăciuni în culturi (Apodemus agrarius); șoarece-de-pădure = animal rozător care trăiește în pădure (Apodemus sylvaticus). [Var.: șoárec s. m.] – Lat. sorex, -icis. DOOM
!șoárece-de-máre (pește) s. m., pl. șoáreci-de-máre
șoaric
ȘOÁRIC s. m. v. șoarece.
șoarice
șoárice (-ci), s. m. – Mic animal rozător de culoare gri (Mus musculus). – Var. șoarece și der. – Mr., megl. șoaric, istr. șoreču. Lat. sōrĭcem (Diez, I, 389; Cihac, I, 275; Pușcariu 1602; REW 8089), cf. vegl. surko, it. sorcio, berg. sorek, calabr. suóriciu, cors. sóragu), sp. sorce. – Der. șoricar, s. m. (specie de șoim, Buteo vulgaris), cf. calabr. suricaru; șoricărie (var. soric(ăr)ime, șoricărit), s. f. (mulțime de șoareci); șoricel, s. m. (șoarece mic; umflătură la cal sau la vite); șoricesc, adj. (privitor la șoareci); șoricioaică (var. șoricică, șoriceasă, șorecie), s. f. (arsenic; otravă de șoareci, în general), rezultatul unei contaminări cu săricică; șoriciu, adj. (gri): sorocină, s. f. (Banat, coada-șoricelului, Achillea millefolium), probabil în loc de *șorecină (după Candrea, din lat. sōrĭcῑna).
șobolan
ȘOBOLÁN, șobolani, s. m. Mamifer rozător omnivor din familia muridelor, mai mare decât șoarecele, cu coada lungă acoperită cu solzi în formă de inele, care trăiește în jurul locuințelor, hambarelor, depozitelor etc., povocând mari stricăciuni; guzgan (Rattus norvegicus). ◊ Șobolan negru (sau de casă) = șobolan care trăiește în cămări, în poduri etc., produce mari pagube și transmite diferite boli infecțioase (Rattus rattus). Șobolan de apă = șobolan de culoare roșcată, care trăiește pe malul apelor (Arvicola terrestris). Șobolan moscat = desman. – Sobol + suf. -an. DOOM
șobolán s. m., pl. șoboláni
șobolani
ȘOBOLÁN, șobolani, s. m. Mamifer rozător omnivor din familia muridelor, mai mare decât șoarecele, cu coada lungă acoperită cu solzi în formă de inele, care trăiește în jurul locuințelor, hambarelor, depozitelor etc., povocând mari stricăciuni; guzgan (Rattus norvegicus). ◊ Șobolan negru (sau de casă) = șobolan care trăiește în cămări, în poduri etc., produce mari pagube și transmite diferite boli infecțioase (Rattus rattus). Șobolan de apă = șobolan de culoare roșcată, care trăiește pe malul apelor (Arvicola terrestris). Șobolan moscat = desman. – Sobol + suf. -an. DOOM
șobolán s. m., pl. șoboláni
șobolanii
ȘOBOLÁN, șobolani, s. m. Mamifer rozător omnivor din familia muridelor, mai mare decât șoarecele, cu coada lungă acoperită cu solzi în formă de inele, care trăiește în jurul locuințelor, hambarelor, depozitelor etc., povocând mari stricăciuni; guzgan (Rattus norvegicus). ◊ Șobolan negru (sau de casă) = șobolan care trăiește în cămări, în poduri etc., produce mari pagube și transmite diferite boli infecțioase (Rattus rattus). Șobolan de apă = șobolan de culoare roșcată, care trăiește pe malul apelor (Arvicola terrestris). Șobolan moscat = desman. – Sobol + suf. -an. DOOM
șobolán s. m., pl. șoboláni
șobolanilor
ȘOBOLÁN, șobolani, s. m. Mamifer rozător omnivor din familia muridelor, mai mare decât șoarecele, cu coada lungă acoperită cu solzi în formă de inele, care trăiește în jurul locuințelor, hambarelor, depozitelor etc., povocând mari stricăciuni; guzgan (Rattus norvegicus). ◊ Șobolan negru (sau de casă) = șobolan care trăiește în cămări, în poduri etc., produce mari pagube și transmite diferite boli infecțioase (Rattus rattus). Șobolan de apă = șobolan de culoare roșcată, care trăiește pe malul apelor (Arvicola terrestris). Șobolan moscat = desman. – Sobol + suf. -an. DOOM
șobolán s. m., pl. șoboláni
șobolanul
ȘOBOLÁN, șobolani, s. m. Mamifer rozător omnivor din familia muridelor, mai mare decât șoarecele, cu coada lungă acoperită cu solzi în formă de inele, care trăiește în jurul locuințelor, hambarelor, depozitelor etc., povocând mari stricăciuni; guzgan (Rattus norvegicus). ◊ Șobolan negru (sau de casă) = șobolan care trăiește în cămări, în poduri etc., produce mari pagube și transmite diferite boli infecțioase (Rattus rattus). Șobolan de apă = șobolan de culoare roșcată, care trăiește pe malul apelor (Arvicola terrestris). Șobolan moscat = desman. – Sobol + suf. -an. DOOM
șobolán s. m., pl. șoboláni
șobolanului
ȘOBOLÁN, șobolani, s. m. Mamifer rozător omnivor din familia muridelor, mai mare decât șoarecele, cu coada lungă acoperită cu solzi în formă de inele, care trăiește în jurul locuințelor, hambarelor, depozitelor etc., povocând mari stricăciuni; guzgan (Rattus norvegicus). ◊ Șobolan negru (sau de casă) = șobolan care trăiește în cămări, în poduri etc., produce mari pagube și transmite diferite boli infecțioase (Rattus rattus). Șobolan de apă = șobolan de culoare roșcată, care trăiește pe malul apelor (Arvicola terrestris). Șobolan moscat = desman. – Sobol + suf. -an. DOOM
șobolán s. m., pl. șoboláni
șoc
ȘOC, șocuri, s. n. 1. Ciocnire, izbire bruscă și violentă între două corpuri. ◊ Loc. adj. De șoc = (despre unități militare) care are de îndeplinit o misiune grea în lupta ofensivă. ♦ Șoc termic = procedeu tehnologic în procesul de fabricație a unor vase de laborator, a unor produse etc., care constă în răcirea bruscă a pieselor. 2. Tulburare generală, bruscă și violentă, a funcțiilor organismului (provocată de o cauză exterioară variată), care se manifestă printr-un dezechilibru fizic și psihic; ictus. ♦ Spec. Formă particulară de dezechilibru acut al unor funcții psihice, provocată de o emoție violentă. – Din fr. choc. DOOM
șoc s. n., pl. șócuri
șoca
ȘOCÁ, șochez, vb. I. Tranz. A contraria pe cineva, a produce cuiva o impresie neplăcută prin vorbe, gesturi, atitudini. – Din fr. choquer. DOOM
șocá (a ~) vb., ind. prez. 3 șocheáză
șocai
ȘOCÁ, șochez, vb. I. Tranz. A contraria pe cineva, a produce cuiva o impresie neplăcută prin vorbe, gesturi, atitudini. – Din fr. choquer. DOOM
șocá (a ~) vb., ind. prez. 3 șocheáză
șocam
ȘOCÁ, șochez, vb. I. Tranz. A contraria pe cineva, a produce cuiva o impresie neplăcută prin vorbe, gesturi, atitudini. – Din fr. choquer. DOOM
șocá (a ~) vb., ind. prez. 3 șocheáză
șocant
ȘOCÁNT, -Ă, șocanți, -te, adj. Care impresionează în mod neplăcut, care contrariază. – Din fr. choquant. DOOM
șocánt adj. m., pl. șocánți; f. șocántă, pl. șocánte
șocanta
ȘOCÁNT, -Ă, șocanți, -te, adj. Care impresionează în mod neplăcut, care contrariază. – Din fr. choquant. DOOM
șocánt adj. m., pl. șocánți; f. șocántă, pl. șocánte
șocante
ȘOCÁNT, -Ă, șocanți, -te, adj. Care impresionează în mod neplăcut, care contrariază. – Din fr. choquant. DOOM
șocánt adj. m., pl. șocánți; f. șocántă, pl. șocánte
șocantei
ȘOCÁNT, -Ă, șocanți, -te, adj. Care impresionează în mod neplăcut, care contrariază. – Din fr. choquant. DOOM
șocánt adj. m., pl. șocánți; f. șocántă, pl. șocánte
șocantele
ȘOCÁNT, -Ă, șocanți, -te, adj. Care impresionează în mod neplăcut, care contrariază. – Din fr. choquant. DOOM
șocánt adj. m., pl. șocánți; f. șocántă, pl. șocánte
șocantelor
ȘOCÁNT, -Ă, șocanți, -te, adj. Care impresionează în mod neplăcut, care contrariază. – Din fr. choquant. DOOM
șocánt adj. m., pl. șocánți; f. șocántă, pl. șocánte
șocantul
ȘOCÁNT, -Ă, șocanți, -te, adj. Care impresionează în mod neplăcut, care contrariază. – Din fr. choquant. DOOM
șocánt adj. m., pl. șocánți; f. șocántă, pl. șocánte
șocantului
ȘOCÁNT, -Ă, șocanți, -te, adj. Care impresionează în mod neplăcut, care contrariază. – Din fr. choquant. DOOM
șocánt adj. m., pl. șocánți; f. șocántă, pl. șocánte
șocanți
ȘOCÁNT, -Ă, șocanți, -te, adj. Care impresionează în mod neplăcut, care contrariază. – Din fr. choquant. DOOM
șocánt adj. m., pl. șocánți; f. șocántă, pl. șocánte
șocanții
ȘOCÁNT, -Ă, șocanți, -te, adj. Care impresionează în mod neplăcut, care contrariază. – Din fr. choquant. DOOM
șocánt adj. m., pl. șocánți; f. șocántă, pl. șocánte
șocanților
ȘOCÁNT, -Ă, șocanți, -te, adj. Care impresionează în mod neplăcut, care contrariază. – Din fr. choquant. DOOM
șocánt adj. m., pl. șocánți; f. șocántă, pl. șocánte
șocare
ȘOCÁ, șochez, vb. I. Tranz. A contraria pe cineva, a produce cuiva o impresie neplăcută prin vorbe, gesturi, atitudini. – Din fr. choquer. DOOM
șocá (a ~) vb., ind. prez. 3 șocheáză
șocară
ȘOCÁ, șochez, vb. I. Tranz. A contraria pe cineva, a produce cuiva o impresie neplăcută prin vorbe, gesturi, atitudini. – Din fr. choquer. DOOM
șocá (a ~) vb., ind. prez. 3 șocheáză
șocarăm
ȘOCÁ, șochez, vb. I. Tranz. A contraria pe cineva, a produce cuiva o impresie neplăcută prin vorbe, gesturi, atitudini. – Din fr. choquer. DOOM
șocá (a ~) vb., ind. prez. 3 șocheáză
șocarăți
ȘOCÁ, șochez, vb. I. Tranz. A contraria pe cineva, a produce cuiva o impresie neplăcută prin vorbe, gesturi, atitudini. – Din fr. choquer. DOOM
șocá (a ~) vb., ind. prez. 3 șocheáză
șocase
ȘOCÁ, șochez, vb. I. Tranz. A contraria pe cineva, a produce cuiva o impresie neplăcută prin vorbe, gesturi, atitudini. – Din fr. choquer. DOOM
șocá (a ~) vb., ind. prez. 3 șocheáză
șocasem
ȘOCÁ, șochez, vb. I. Tranz. A contraria pe cineva, a produce cuiva o impresie neplăcută prin vorbe, gesturi, atitudini. – Din fr. choquer. DOOM
șocá (a ~) vb., ind. prez. 3 șocheáză
șocaseră
ȘOCÁ, șochez, vb. I. Tranz. A contraria pe cineva, a produce cuiva o impresie neplăcută prin vorbe, gesturi, atitudini. – Din fr. choquer. DOOM
șocá (a ~) vb., ind. prez. 3 șocheáză
șocaserăm
ȘOCÁ, șochez, vb. I. Tranz. A contraria pe cineva, a produce cuiva o impresie neplăcută prin vorbe, gesturi, atitudini. – Din fr. choquer. DOOM
șocá (a ~) vb., ind. prez. 3 șocheáză
șocaserăți
ȘOCÁ, șochez, vb. I. Tranz. A contraria pe cineva, a produce cuiva o impresie neplăcută prin vorbe, gesturi, atitudini. – Din fr. choquer. DOOM
șocá (a ~) vb., ind. prez. 3 șocheáză
șocaseși
ȘOCÁ, șochez, vb. I. Tranz. A contraria pe cineva, a produce cuiva o impresie neplăcută prin vorbe, gesturi, atitudini. – Din fr. choquer. DOOM
șocá (a ~) vb., ind. prez. 3 șocheáză
șocaseți
ȘOCÁ, șochez, vb. I. Tranz. A contraria pe cineva, a produce cuiva o impresie neplăcută prin vorbe, gesturi, atitudini. – Din fr. choquer. DOOM
șocá (a ~) vb., ind. prez. 3 șocheáză
șocat
ȘOCÁ, șochez, vb. I. Tranz. A contraria pe cineva, a produce cuiva o impresie neplăcută prin vorbe, gesturi, atitudini. – Din fr. choquer. DOOM
șocá (a ~) vb., ind. prez. 3 șocheáză
șocat
ȘOCÁT, -Ă, șocați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a suferit un șoc (2). 2. Adj. Impresionat în mod neplăcut, contrariat. – V. șoca.
șocata
ȘOCÁT, -Ă, șocați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a suferit un șoc (2). 2. Adj. Impresionat în mod neplăcut, contrariat. – V. șoca.
șocate
ȘOCÁT, -Ă, șocați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a suferit un șoc (2). 2. Adj. Impresionat în mod neplăcut, contrariat. – V. șoca.
șocatei
ȘOCÁT, -Ă, șocați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a suferit un șoc (2). 2. Adj. Impresionat în mod neplăcut, contrariat. – V. șoca.
șocatele
ȘOCÁT, -Ă, șocați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a suferit un șoc (2). 2. Adj. Impresionat în mod neplăcut, contrariat. – V. șoca.
șocatelor
ȘOCÁT, -Ă, șocați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a suferit un șoc (2). 2. Adj. Impresionat în mod neplăcut, contrariat. – V. șoca.
șocatul
ȘOCÁT, -Ă, șocați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a suferit un șoc (2). 2. Adj. Impresionat în mod neplăcut, contrariat. – V. șoca.
șocatului
ȘOCÁT, -Ă, șocați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a suferit un șoc (2). 2. Adj. Impresionat în mod neplăcut, contrariat. – V. șoca.
șocau
ȘOCÁ, șochez, vb. I. Tranz. A contraria pe cineva, a produce cuiva o impresie neplăcută prin vorbe, gesturi, atitudini. – Din fr. choquer. DOOM
șocá (a ~) vb., ind. prez. 3 șocheáză
șocași
ȘOCÁ, șochez, vb. I. Tranz. A contraria pe cineva, a produce cuiva o impresie neplăcută prin vorbe, gesturi, atitudini. – Din fr. choquer. DOOM
șocá (a ~) vb., ind. prez. 3 șocheáză
șocați
ȘOCÁ, șochez, vb. I. Tranz. A contraria pe cineva, a produce cuiva o impresie neplăcută prin vorbe, gesturi, atitudini. – Din fr. choquer. DOOM
șocá (a ~) vb., ind. prez. 3 șocheáză
șocați
ȘOCÁT, -Ă, șocați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a suferit un șoc (2). 2. Adj. Impresionat în mod neplăcut, contrariat. – V. șoca.
șocații
ȘOCÁT, -Ă, șocați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a suferit un șoc (2). 2. Adj. Impresionat în mod neplăcut, contrariat. – V. șoca.
șocaților
ȘOCÁT, -Ă, șocați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care a suferit un șoc (2). 2. Adj. Impresionat în mod neplăcut, contrariat. – V. șoca.
șochează
ȘOCÁ, șochez, vb. I. Tranz. A contraria pe cineva, a produce cuiva o impresie neplăcută prin vorbe, gesturi, atitudini. – Din fr. choquer. DOOM
șocá (a ~) vb., ind. prez. 3 șocheáză
șochez
ȘOCÁ, șochez, vb. I. Tranz. A contraria pe cineva, a produce cuiva o impresie neplăcută prin vorbe, gesturi, atitudini. – Din fr. choquer. DOOM
șocá (a ~) vb., ind. prez. 3 șocheáză
șocheze
ȘOCÁ, șochez, vb. I. Tranz. A contraria pe cineva, a produce cuiva o impresie neplăcută prin vorbe, gesturi, atitudini. – Din fr. choquer. DOOM
șocá (a ~) vb., ind. prez. 3 șocheáză
șochezi
ȘOCÁ, șochez, vb. I. Tranz. A contraria pe cineva, a produce cuiva o impresie neplăcută prin vorbe, gesturi, atitudini. – Din fr. choquer. DOOM
șocá (a ~) vb., ind. prez. 3 șocheáză
șocoladă
ȘOCOLÁDĂ s.f. v. ciocolată.
șocolatină
ȘOCOLATÍNĂ s.f. Sirop de șocolată. [Et. incertă].
șocolată
CIOCOLÁDĂ s. f. v. ciocolată. DOOM
ciocolátă s. f., g.-d. art. ciocolátei; pl. ciocoláte
șocul
ȘOC, șocuri, s. n. 1. Ciocnire, izbire bruscă și violentă între două corpuri. ◊ Loc. adj. De șoc = (despre unități militare) care are de îndeplinit o misiune grea în lupta ofensivă. ♦ Șoc termic = procedeu tehnologic în procesul de fabricație a unor vase de laborator, a unor produse etc., care constă în răcirea bruscă a pieselor. 2. Tulburare generală, bruscă și violentă, a funcțiilor organismului (provocată de o cauză exterioară variată), care se manifestă printr-un dezechilibru fizic și psihic; ictus. ♦ Spec. Formă particulară de dezechilibru acut al unor funcții psihice, provocată de o emoție violentă. – Din fr. choc. DOOM
șoc s. n., pl. șócuri
șocului
ȘOC, șocuri, s. n. 1. Ciocnire, izbire bruscă și violentă între două corpuri. ◊ Loc. adj. De șoc = (despre unități militare) care are de îndeplinit o misiune grea în lupta ofensivă. ♦ Șoc termic = procedeu tehnologic în procesul de fabricație a unor vase de laborator, a unor produse etc., care constă în răcirea bruscă a pieselor. 2. Tulburare generală, bruscă și violentă, a funcțiilor organismului (provocată de o cauză exterioară variată), care se manifestă printr-un dezechilibru fizic și psihic; ictus. ♦ Spec. Formă particulară de dezechilibru acut al unor funcții psihice, provocată de o emoție violentă. – Din fr. choc. DOOM
șoc s. n., pl. șócuri
șocuri
ȘOC, șocuri, s. n. 1. Ciocnire, izbire bruscă și violentă între două corpuri. ◊ Loc. adj. De șoc = (despre unități militare) care are de îndeplinit o misiune grea în lupta ofensivă. ♦ Șoc termic = procedeu tehnologic în procesul de fabricație a unor vase de laborator, a unor produse etc., care constă în răcirea bruscă a pieselor. 2. Tulburare generală, bruscă și violentă, a funcțiilor organismului (provocată de o cauză exterioară variată), care se manifestă printr-un dezechilibru fizic și psihic; ictus. ♦ Spec. Formă particulară de dezechilibru acut al unor funcții psihice, provocată de o emoție violentă. – Din fr. choc. DOOM
șoc s. n., pl. șócuri
șocurile
ȘOC, șocuri, s. n. 1. Ciocnire, izbire bruscă și violentă între două corpuri. ◊ Loc. adj. De șoc = (despre unități militare) care are de îndeplinit o misiune grea în lupta ofensivă. ♦ Șoc termic = procedeu tehnologic în procesul de fabricație a unor vase de laborator, a unor produse etc., care constă în răcirea bruscă a pieselor. 2. Tulburare generală, bruscă și violentă, a funcțiilor organismului (provocată de o cauză exterioară variată), care se manifestă printr-un dezechilibru fizic și psihic; ictus. ♦ Spec. Formă particulară de dezechilibru acut al unor funcții psihice, provocată de o emoție violentă. – Din fr. choc. DOOM
șoc s. n., pl. șócuri
șocurilor
ȘOC, șocuri, s. n. 1. Ciocnire, izbire bruscă și violentă între două corpuri. ◊ Loc. adj. De șoc = (despre unități militare) care are de îndeplinit o misiune grea în lupta ofensivă. ♦ Șoc termic = procedeu tehnologic în procesul de fabricație a unor vase de laborator, a unor produse etc., care constă în răcirea bruscă a pieselor. 2. Tulburare generală, bruscă și violentă, a funcțiilor organismului (provocată de o cauză exterioară variată), care se manifestă printr-un dezechilibru fizic și psihic; ictus. ♦ Spec. Formă particulară de dezechilibru acut al unor funcții psihice, provocată de o emoție violentă. – Din fr. choc. DOOM
șoc s. n., pl. șócuri
șocând
ȘOCÁ, șochez, vb. I. Tranz. A contraria pe cineva, a produce cuiva o impresie neplăcută prin vorbe, gesturi, atitudini. – Din fr. choquer. DOOM
șocá (a ~) vb., ind. prez. 3 șocheáză
șocînd
ȘOCÁ, șochez, vb. I. Tranz. A contraria pe cineva, a produce cuiva o impresie neplăcută prin vorbe, gesturi, atitudini. – Din fr. choquer. DOOM
șocá (a ~) vb., ind. prez. 3 șocheáză
șocăție
ȘOCĂȚÍE, șocății, s. f. (Rar) Caracteristică a ceea ce este nemțesc. Bătrînul colonel Enghel... prin pocită șocăție a vorbirii sale romînești, a lăsat plăcute și vesele suvenire printre subordonații lui. ODOBESCU, S. III 22.
șod
ȘOD, ȘOÁDĂ, șozi, șoade, adj. (Reg.) Curios, ciudat; bizar; ♦ Nostim, hazliu. – Din magh. sod. DOOM
șod (înv., reg.) adj. m., pl. șozi; f. șoádă, pl. șoáde
șodenie
ȘODÉNIE, șodenii, s. f. (Regional) Ciudățenie; nostimadă. Pepelea... se zăpăcise prin țară cu poznele și șodeniile lui. La TDRG.
șodo
ȘODÓU, șodouri, s. n. Băutură preparată din gălbenuș de ou crud, frecat cu zahăr, peste care se toarnă lapte fierbinte. [Var.: șodó s. n.] – Din fr. chaudeau. DOOM
șodóu s. n., art. șodóul; pl. șodóuri
șodou
ȘODÓU, șodouri, s. n. Băutură preparată din gălbenuș de ou crud, frecat cu zahăr, peste care se toarnă lapte fierbinte. [Var.: șodó s. n.] – Din fr. chaudeau. DOOM
șodóu s. n., art. șodóul; pl. șodóuri
șodoul
ȘODÓU, șodouri, s. n. Băutură preparată din gălbenuș de ou crud, frecat cu zahăr, peste care se toarnă lapte fierbinte. [Var.: șodó s. n.] – Din fr. chaudeau. DOOM
șodóu s. n., art. șodóul; pl. șodóuri
șodoului
ȘODÓU, șodouri, s. n. Băutură preparată din gălbenuș de ou crud, frecat cu zahăr, peste care se toarnă lapte fierbinte. [Var.: șodó s. n.] – Din fr. chaudeau. DOOM
șodóu s. n., art. șodóul; pl. șodóuri
șodouri
ȘODÓU, șodouri, s. n. Băutură preparată din gălbenuș de ou crud, frecat cu zahăr, peste care se toarnă lapte fierbinte. [Var.: șodó s. n.] – Din fr. chaudeau. DOOM
șodóu s. n., art. șodóul; pl. șodóuri
șodourile
ȘODÓU, șodouri, s. n. Băutură preparată din gălbenuș de ou crud, frecat cu zahăr, peste care se toarnă lapte fierbinte. [Var.: șodó s. n.] – Din fr. chaudeau. DOOM
șodóu s. n., art. șodóul; pl. șodóuri
șodourilor
ȘODÓU, șodouri, s. n. Băutură preparată din gălbenuș de ou crud, frecat cu zahăr, peste care se toarnă lapte fierbinte. [Var.: șodó s. n.] – Din fr. chaudeau. DOOM
șodóu s. n., art. șodóul; pl. șodóuri
șodroane
ȘOTRÓN, șotroane, s. n. Joc de copii în care aceștia sar într-un picior lovind o pietricică pentru a o deplasa printr-o serie de pătrate desenate pe asfalt. [Var.: șodrón s. n.] – Cf. fr. chaudron „căldare”. DOOM
!șotrón (șo-tron) s. n., pl. șotroáne
șodroanele
ȘOTRÓN, șotroane, s. n. Joc de copii în care aceștia sar într-un picior lovind o pietricică pentru a o deplasa printr-o serie de pătrate desenate pe asfalt. [Var.: șodrón s. n.] – Cf. fr. chaudron „căldare”. DOOM
!șotrón (șo-tron) s. n., pl. șotroáne
șodroanelor
ȘOTRÓN, șotroane, s. n. Joc de copii în care aceștia sar într-un picior lovind o pietricică pentru a o deplasa printr-o serie de pătrate desenate pe asfalt. [Var.: șodrón s. n.] – Cf. fr. chaudron „căldare”. DOOM
!șotrón (șo-tron) s. n., pl. șotroáne
șodron
ȘOTRÓN, șotroane, s. n. Joc de copii în care aceștia sar într-un picior lovind o pietricică pentru a o deplasa printr-o serie de pătrate desenate pe asfalt. [Var.: șodrón s. n.] – Cf. fr. chaudron „căldare”. DOOM
!șotrón (șo-tron) s. n., pl. șotroáne
șodronul
ȘOTRÓN, șotroane, s. n. Joc de copii în care aceștia sar într-un picior lovind o pietricică pentru a o deplasa printr-o serie de pătrate desenate pe asfalt. [Var.: șodrón s. n.] – Cf. fr. chaudron „căldare”. DOOM
!șotrón (șo-tron) s. n., pl. șotroáne
șodronului
ȘOTRÓN, șotroane, s. n. Joc de copii în care aceștia sar într-un picior lovind o pietricică pentru a o deplasa printr-o serie de pătrate desenate pe asfalt. [Var.: șodrón s. n.] – Cf. fr. chaudron „căldare”. DOOM
!șotrón (șo-tron) s. n., pl. șotroáne
șodul
ȘOD, ȘOÁDĂ, șozi, șoade, adj. (Reg.) Curios, ciudat; bizar; ♦ Nostim, hazliu. – Din magh. sod. DOOM
șod (înv., reg.) adj. m., pl. șozi; f. șoádă, pl. șoáde
șodului
ȘOD, ȘOÁDĂ, șozi, șoade, adj. (Reg.) Curios, ciudat; bizar; ♦ Nostim, hazliu. – Din magh. sod. DOOM
șod (înv., reg.) adj. m., pl. șozi; f. șoádă, pl. șoáde
șofa
ȘOFÁ, șofez, vb. I. Intranz. A conduce un automobil. – Din șofer (derivat regresiv). DOOM
șofá (a ~) vb., ind. prez. 3 șofeáză
șofai
ȘOFÁ, șofez, vb. I. Intranz. A conduce un automobil. – Din șofer (derivat regresiv). DOOM
șofá (a ~) vb., ind. prez. 3 șofeáză
șofaj
ȘOFÁJ s. n. Acțiunea și tehnica de a șofa. – Din fr. chauffage.
șofajul
ȘOFÁJ s. n. Acțiunea și tehnica de a șofa. – Din fr. chauffage.
șofajului
ȘOFÁJ s. n. Acțiunea și tehnica de a șofa. – Din fr. chauffage.
șofajuri
ȘOFÁJ s. n. Acțiunea și tehnica de a șofa. – Din fr. chauffage.
șofajurile
ȘOFÁJ s. n. Acțiunea și tehnica de a șofa. – Din fr. chauffage.
șofajurilor
ȘOFÁJ s. n. Acțiunea și tehnica de a șofa. – Din fr. chauffage.
șofam
ȘOFÁ, șofez, vb. I. Intranz. A conduce un automobil. – Din șofer (derivat regresiv). DOOM
șofá (a ~) vb., ind. prez. 3 șofeáză
șofare
ȘOFÁ, șofez, vb. I. Intranz. A conduce un automobil. – Din șofer (derivat regresiv). DOOM
șofá (a ~) vb., ind. prez. 3 șofeáză
șofare
ȘOFÁ, șofez, vb. I. Intranz. A conduce un automobil. – Din șofer (derivat regresiv).
șofară
ȘOFÁ, șofez, vb. I. Intranz. A conduce un automobil. – Din șofer (derivat regresiv). DOOM
șofá (a ~) vb., ind. prez. 3 șofeáză
șofarăm
ȘOFÁ, șofez, vb. I. Intranz. A conduce un automobil. – Din șofer (derivat regresiv). DOOM
șofá (a ~) vb., ind. prez. 3 șofeáză
șofarăți
ȘOFÁ, șofez, vb. I. Intranz. A conduce un automobil. – Din șofer (derivat regresiv). DOOM
șofá (a ~) vb., ind. prez. 3 șofeáză
șofase
ȘOFÁ, șofez, vb. I. Intranz. A conduce un automobil. – Din șofer (derivat regresiv). DOOM
șofá (a ~) vb., ind. prez. 3 șofeáză
șofasem
ȘOFÁ, șofez, vb. I. Intranz. A conduce un automobil. – Din șofer (derivat regresiv). DOOM
șofá (a ~) vb., ind. prez. 3 șofeáză
șofaseră
ȘOFÁ, șofez, vb. I. Intranz. A conduce un automobil. – Din șofer (derivat regresiv). DOOM
șofá (a ~) vb., ind. prez. 3 șofeáză
șofaserăm
ȘOFÁ, șofez, vb. I. Intranz. A conduce un automobil. – Din șofer (derivat regresiv). DOOM
șofá (a ~) vb., ind. prez. 3 șofeáză
șofaserăți
ȘOFÁ, șofez, vb. I. Intranz. A conduce un automobil. – Din șofer (derivat regresiv). DOOM
șofá (a ~) vb., ind. prez. 3 șofeáză
șofaseși
ȘOFÁ, șofez, vb. I. Intranz. A conduce un automobil. – Din șofer (derivat regresiv). DOOM
șofá (a ~) vb., ind. prez. 3 șofeáză
șofaseți
ȘOFÁ, șofez, vb. I. Intranz. A conduce un automobil. – Din șofer (derivat regresiv). DOOM
șofá (a ~) vb., ind. prez. 3 șofeáză
șofat
ȘOFÁ, șofez, vb. I. Intranz. A conduce un automobil. – Din șofer (derivat regresiv). DOOM
șofá (a ~) vb., ind. prez. 3 șofeáză
șofat
ȘOFÁT s. n. Faptul de a șofa. – V. șofa.
șofatul
ȘOFÁT s. n. Faptul de a șofa. – V. șofa.
șofatului
ȘOFÁT s. n. Faptul de a șofa. – V. șofa.
șofaturi
ȘOFÁT s. n. Faptul de a șofa. – V. șofa.
șofaturile
ȘOFÁT s. n. Faptul de a șofa. – V. șofa.
șofaturilor
ȘOFÁT s. n. Faptul de a șofa. – V. șofa.
șofau
ȘOFÁ, șofez, vb. I. Intranz. A conduce un automobil. – Din șofer (derivat regresiv). DOOM
șofá (a ~) vb., ind. prez. 3 șofeáză
șofași
ȘOFÁ, șofez, vb. I. Intranz. A conduce un automobil. – Din șofer (derivat regresiv). DOOM
șofá (a ~) vb., ind. prez. 3 șofeáză
șofați
ȘOFÁ, șofez, vb. I. Intranz. A conduce un automobil. – Din șofer (derivat regresiv). DOOM
șofá (a ~) vb., ind. prez. 3 șofeáză
șofează
ȘOFÁ, șofez, vb. I. Intranz. A conduce un automobil. – Din șofer (derivat regresiv). DOOM
șofá (a ~) vb., ind. prez. 3 șofeáză
șofei
șofeí (-ié), s. n. – (Trans.) Căldare. Germ. Schaff (Tiktin).
șofer
ȘOFÉR, șoferi, s. m. Persoană calificată pentru a conduce un autovehicul. – Din fr. chauffeur. DOOM
șofér s. m., pl. șoféri
șoferi
ȘOFÉR, șoferi, s. m. Persoană calificată pentru a conduce un autovehicul. – Din fr. chauffeur. DOOM
șofér s. m., pl. șoféri
șoferiadă
șoferiadă, șoferiade s. f. (pub.) manifestație de protest amplă organizată de conducătorii auto, adesea soldată cu blocarea drumurilor publice.
șoferii
ȘOFÉR, șoferi, s. m. Persoană calificată pentru a conduce un autovehicul. – Din fr. chauffeur. DOOM
șofér s. m., pl. șoféri
șoferilor
ȘOFÉR, șoferi, s. m. Persoană calificată pentru a conduce un autovehicul. – Din fr. chauffeur. DOOM
șofér s. m., pl. șoféri
șoferița
ȘOFERÍȚĂ, șoferițe, s. f. Femeie care conduce un autovehicul. – Șofer + suf. -iță. DOOM
șoferíță s. f., g.-d. art. șoferíței; pl. șoferíțe
șoferițe
ȘOFERÍȚĂ, șoferițe, s. f. Femeie care conduce un autovehicul. – Șofer + suf. -iță. DOOM
șoferíță s. f., g.-d. art. șoferíței; pl. șoferíțe
șoferiței
ȘOFERÍȚĂ, șoferițe, s. f. Femeie care conduce un autovehicul. – Șofer + suf. -iță. DOOM
șoferíță s. f., g.-d. art. șoferíței; pl. șoferíțe
șoferițele
ȘOFERÍȚĂ, șoferițe, s. f. Femeie care conduce un autovehicul. – Șofer + suf. -iță. DOOM
șoferíță s. f., g.-d. art. șoferíței; pl. șoferíțe
șoferițelor
ȘOFERÍȚĂ, șoferițe, s. f. Femeie care conduce un autovehicul. – Șofer + suf. -iță. DOOM
șoferíță s. f., g.-d. art. șoferíței; pl. șoferíțe
șoferul
ȘOFÉR, șoferi, s. m. Persoană calificată pentru a conduce un autovehicul. – Din fr. chauffeur. DOOM
șofér s. m., pl. șoféri
șoferului
ȘOFÉR, șoferi, s. m. Persoană calificată pentru a conduce un autovehicul. – Din fr. chauffeur. DOOM
șofér s. m., pl. șoféri
șofeur
șofeúr (-ri), s. m. – Conductor auto. – Var. șofer. Fr. chauffeur.
șofez
ȘOFÁ, șofez, vb. I. Intranz. A conduce un automobil. – Din șofer (derivat regresiv). DOOM
șofá (a ~) vb., ind. prez. 3 șofeáză
șofeze
ȘOFÁ, șofez, vb. I. Intranz. A conduce un automobil. – Din șofer (derivat regresiv). DOOM
șofá (a ~) vb., ind. prez. 3 șofeáză
șofezi
ȘOFÁ, șofez, vb. I. Intranz. A conduce un automobil. – Din șofer (derivat regresiv). DOOM
șofá (a ~) vb., ind. prez. 3 șofeáză
șofilă
ȘOFÍLĂ, șofile, s. f. (Regional, mai ales la pl.) Zdrențe, petice. Ițarii cu douăzeci de petece și patruzeci de găuri, iar minteanul, șofile. PAMFILE, M. R. I 123.
șofrac
șofrác (-ci), s. m. – (Bucov.) Pasăre (Troglodytes parvulus). – Var. Banat șofrag. Sl., cf. sb. čvorak „graur”, švraka „coțofană” (Candrea; Scriban); dar lipsește veriga de legătură. Trebuie să fie cuvînt identic cu șofran, s. m. (Banat, varietate de șoim, Lanius collurio), care pare că s-ar fi contaminat cu șofran (planta).
șofran
ȘOFRÁN, șofrani, s. m. 1. Plantă erbacee cu frunze lungi și înguste și cu florile violete cu linii purpurii, din care se extrage o substanță aromatică de culoare galbenă, folosită în medicină, în bucătărie și în industrie (Crocus sativus). ♦ P. ext. Substanță colorantă extrasă din această plantă. 2. (Bot.) Șofrănel (1). – Din rus. șafran, pol. szafran. DOOM
șofrán (șo-fran) s. m., pl. șofráni
șofrani
ȘOFRÁN, șofrani, s. m. 1. Plantă erbacee cu frunze lungi și înguste și cu florile violete cu linii purpurii, din care se extrage o substanță aromatică de culoare galbenă, folosită în medicină, în bucătărie și în industrie (Crocus sativus). ♦ P. ext. Substanță colorantă extrasă din această plantă. 2. (Bot.) Șofrănel (1). – Din rus. șafran, pol. szafran. DOOM
șofrán (șo-fran) s. m., pl. șofráni
șofranii
ȘOFRÁN, șofrani, s. m. 1. Plantă erbacee cu frunze lungi și înguste și cu florile violete cu linii purpurii, din care se extrage o substanță aromatică de culoare galbenă, folosită în medicină, în bucătărie și în industrie (Crocus sativus). ♦ P. ext. Substanță colorantă extrasă din această plantă. 2. (Bot.) Șofrănel (1). – Din rus. șafran, pol. szafran. DOOM
șofrán (șo-fran) s. m., pl. șofráni
șofranilor
ȘOFRÁN, șofrani, s. m. 1. Plantă erbacee cu frunze lungi și înguste și cu florile violete cu linii purpurii, din care se extrage o substanță aromatică de culoare galbenă, folosită în medicină, în bucătărie și în industrie (Crocus sativus). ♦ P. ext. Substanță colorantă extrasă din această plantă. 2. (Bot.) Șofrănel (1). – Din rus. șafran, pol. szafran. DOOM
șofrán (șo-fran) s. m., pl. șofráni
șofranul
ȘOFRÁN, șofrani, s. m. 1. Plantă erbacee cu frunze lungi și înguste și cu florile violete cu linii purpurii, din care se extrage o substanță aromatică de culoare galbenă, folosită în medicină, în bucătărie și în industrie (Crocus sativus). ♦ P. ext. Substanță colorantă extrasă din această plantă. 2. (Bot.) Șofrănel (1). – Din rus. șafran, pol. szafran. DOOM
șofrán (șo-fran) s. m., pl. șofráni
șofranului
ȘOFRÁN, șofrani, s. m. 1. Plantă erbacee cu frunze lungi și înguste și cu florile violete cu linii purpurii, din care se extrage o substanță aromatică de culoare galbenă, folosită în medicină, în bucătărie și în industrie (Crocus sativus). ♦ P. ext. Substanță colorantă extrasă din această plantă. 2. (Bot.) Șofrănel (1). – Din rus. șafran, pol. szafran. DOOM
șofrán (șo-fran) s. m., pl. șofráni
șofrănat
ȘOFRĂNÁT, -Ă adj. v. șofrănit.
șofrănaș
ȘOFRĂNÁȘ, sofrănași, s. m. Plantă oleaginoasă din familia compozeelor, cu flori galbene-portocalii, din care se extrage o substanță colorantă; șofrănel (2) (Carthamus tinctorius). – Șofran + suf. -aș. DOOM
șofrănáș (șo-fră-) s. m., pl. șofrănáși
șofrănași
ȘOFRĂNÁȘ, sofrănași, s. m. Plantă oleaginoasă din familia compozeelor, cu flori galbene-portocalii, din care se extrage o substanță colorantă; șofrănel (2) (Carthamus tinctorius). – Șofran + suf. -aș. DOOM
șofrănáș (șo-fră-) s. m., pl. șofrănáși
șofrănașii
ȘOFRĂNÁȘ, sofrănași, s. m. Plantă oleaginoasă din familia compozeelor, cu flori galbene-portocalii, din care se extrage o substanță colorantă; șofrănel (2) (Carthamus tinctorius). – Șofran + suf. -aș. DOOM
șofrănáș (șo-fră-) s. m., pl. șofrănáși
șofrănașilor
ȘOFRĂNÁȘ, sofrănași, s. m. Plantă oleaginoasă din familia compozeelor, cu flori galbene-portocalii, din care se extrage o substanță colorantă; șofrănel (2) (Carthamus tinctorius). – Șofran + suf. -aș. DOOM
șofrănáș (șo-fră-) s. m., pl. șofrănáși
șofrănașul
ȘOFRĂNÁȘ, sofrănași, s. m. Plantă oleaginoasă din familia compozeelor, cu flori galbene-portocalii, din care se extrage o substanță colorantă; șofrănel (2) (Carthamus tinctorius). – Șofran + suf. -aș. DOOM
șofrănáș (șo-fră-) s. m., pl. șofrănáși
șofrănașului
ȘOFRĂNÁȘ, sofrănași, s. m. Plantă oleaginoasă din familia compozeelor, cu flori galbene-portocalii, din care se extrage o substanță colorantă; șofrănel (2) (Carthamus tinctorius). – Șofran + suf. -aș. DOOM
șofrănáș (șo-fră-) s. m., pl. șofrănáși
șofrănei
ȘOFRĂNÉL, șofrănei, s. m. 1. Plantă erbacee cu bulbi, cu flori albastre-liliachii care înfloresc toamna; șofran (2) (Crocus banaticus). 2. (Bot.) Șofrănaș. – Șofran + suf. -el. DOOM
șofrănél (șo-fră-) s. m., pl. șofrănéi, art. șofrănéii
șofrăneii
ȘOFRĂNÉL, șofrănei, s. m. 1. Plantă erbacee cu bulbi, cu flori albastre-liliachii care înfloresc toamna; șofran (2) (Crocus banaticus). 2. (Bot.) Șofrănaș. – Șofran + suf. -el. DOOM
șofrănél (șo-fră-) s. m., pl. șofrănéi, art. șofrănéii
șofrăneilor
ȘOFRĂNÉL, șofrănei, s. m. 1. Plantă erbacee cu bulbi, cu flori albastre-liliachii care înfloresc toamna; șofran (2) (Crocus banaticus). 2. (Bot.) Șofrănaș. – Șofran + suf. -el. DOOM
șofrănél (șo-fră-) s. m., pl. șofrănéi, art. șofrănéii
șofrănel
ȘOFRĂNÉL, șofrănei, s. m. 1. Plantă erbacee cu bulbi, cu flori albastre-liliachii care înfloresc toamna; șofran (2) (Crocus banaticus). 2. (Bot.) Șofrănaș. – Șofran + suf. -el. DOOM
șofrănél (șo-fră-) s. m., pl. șofrănéi, art. șofrănéii
șofrănelul
ȘOFRĂNÉL, șofrănei, s. m. 1. Plantă erbacee cu bulbi, cu flori albastre-liliachii care înfloresc toamna; șofran (2) (Crocus banaticus). 2. (Bot.) Șofrănaș. – Șofran + suf. -el. DOOM
șofrănél (șo-fră-) s. m., pl. șofrănéi, art. șofrănéii
șofrănelului
ȘOFRĂNÉL, șofrănei, s. m. 1. Plantă erbacee cu bulbi, cu flori albastre-liliachii care înfloresc toamna; șofran (2) (Crocus banaticus). 2. (Bot.) Șofrănaș. – Șofran + suf. -el. DOOM
șofrănél (șo-fră-) s. m., pl. șofrănéi, art. șofrănéii
șofrănia
ȘOFRĂNÍU, -ÍE, șofrănii, adj. (Rar) De culoare galbenă. – Șofran + suf. -iu. DOOM
șofrăníu (rar) (șo-fră-) adj. m., f. șofrăníe; pl. m. și f. șofrăníi
șofrănie
ȘOFRĂNÍU, -ÍE, șofrănii, adj. (Rar) De culoare galbenă. – Șofran + suf. -iu. DOOM
șofrăníu (rar) (șo-fră-) adj. m., f. șofrăníe; pl. m. și f. șofrăníi
șofrăniei
ȘOFRĂNÍU, -ÍE, șofrănii, adj. (Rar) De culoare galbenă. – Șofran + suf. -iu. DOOM
șofrăníu (rar) (șo-fră-) adj. m., f. șofrăníe; pl. m. și f. șofrăníi
șofrănii
ȘOFRĂNÍU, -ÍE, șofrănii, adj. (Rar) De culoare galbenă. – Șofran + suf. -iu. DOOM
șofrăníu (rar) (șo-fră-) adj. m., f. șofrăníe; pl. m. și f. șofrăníi
șofrăniii
ȘOFRĂNÍU, -ÍE, șofrănii, adj. (Rar) De culoare galbenă. – Șofran + suf. -iu. DOOM
șofrăníu (rar) (șo-fră-) adj. m., f. șofrăníe; pl. m. și f. șofrăníi
șofrăniile
ȘOFRĂNÍU, -ÍE, șofrănii, adj. (Rar) De culoare galbenă. – Șofran + suf. -iu. DOOM
șofrăníu (rar) (șo-fră-) adj. m., f. șofrăníe; pl. m. și f. șofrăníi
șofrăniilor
ȘOFRĂNÍU, -ÍE, șofrănii, adj. (Rar) De culoare galbenă. – Șofran + suf. -iu. DOOM
șofrăníu (rar) (șo-fră-) adj. m., f. șofrăníe; pl. m. și f. șofrăníi
șofrănit
ȘOFRĂNÍT, -Ă, șofrăniți, -te, adj. (Despre bucate) Preparat cu șofran. Bune bucate punea, Țot bucate șofrănite Ca la domnie gătite. PĂSCULESCU, L. P. 241. – Variantă: șofrănát, -ă (SEVASTOS, N. 284) adj.
șofrănita
ȘOFRĂNÍT, -Ă, șofrăniți, -te, adj. (Despre bucate) Preparat cu șofran. Bune bucate punea, Țot bucate șofrănite Ca la domnie gătite. PĂSCULESCU, L. P. 241. – Variantă: șofrănát, -ă (SEVASTOS, N. 284) adj.
șofrănite
ȘOFRĂNÍT, -Ă, șofrăniți, -te, adj. (Despre bucate) Preparat cu șofran. Bune bucate punea, Țot bucate șofrănite Ca la domnie gătite. PĂSCULESCU, L. P. 241. – Variantă: șofrănát, -ă (SEVASTOS, N. 284) adj.
șofrănitei
ȘOFRĂNÍT, -Ă, șofrăniți, -te, adj. (Despre bucate) Preparat cu șofran. Bune bucate punea, Țot bucate șofrănite Ca la domnie gătite. PĂSCULESCU, L. P. 241. – Variantă: șofrănát, -ă (SEVASTOS, N. 284) adj.
șofrănitele
ȘOFRĂNÍT, -Ă, șofrăniți, -te, adj. (Despre bucate) Preparat cu șofran. Bune bucate punea, Țot bucate șofrănite Ca la domnie gătite. PĂSCULESCU, L. P. 241. – Variantă: șofrănát, -ă (SEVASTOS, N. 284) adj.
șofrănitelor
ȘOFRĂNÍT, -Ă, șofrăniți, -te, adj. (Despre bucate) Preparat cu șofran. Bune bucate punea, Țot bucate șofrănite Ca la domnie gătite. PĂSCULESCU, L. P. 241. – Variantă: șofrănát, -ă (SEVASTOS, N. 284) adj.
șofrănitul
ȘOFRĂNÍT, -Ă, șofrăniți, -te, adj. (Despre bucate) Preparat cu șofran. Bune bucate punea, Țot bucate șofrănite Ca la domnie gătite. PĂSCULESCU, L. P. 241. – Variantă: șofrănát, -ă (SEVASTOS, N. 284) adj.
șofrănitului
ȘOFRĂNÍT, -Ă, șofrăniți, -te, adj. (Despre bucate) Preparat cu șofran. Bune bucate punea, Țot bucate șofrănite Ca la domnie gătite. PĂSCULESCU, L. P. 241. – Variantă: șofrănát, -ă (SEVASTOS, N. 284) adj.
șofrăniu
ȘOFRĂNÍU, -ÍE, șofrănii, adj. (Rar) De culoare galbenă. – Șofran + suf. -iu. DOOM
șofrăníu (rar) (șo-fră-) adj. m., f. șofrăníe; pl. m. și f. șofrăníi
șofrăniul
ȘOFRĂNÍU, -ÍE, șofrănii, adj. (Rar) De culoare galbenă. – Șofran + suf. -iu. DOOM
șofrăníu (rar) (șo-fră-) adj. m., f. șofrăníe; pl. m. și f. șofrăníi
șofrăniului
ȘOFRĂNÍU, -ÍE, șofrănii, adj. (Rar) De culoare galbenă. – Șofran + suf. -iu. DOOM
șofrăníu (rar) (șo-fră-) adj. m., f. șofrăníe; pl. m. și f. șofrăníi
șofrăniți
ȘOFRĂNÍT, -Ă, șofrăniți, -te, adj. (Despre bucate) Preparat cu șofran. Bune bucate punea, Țot bucate șofrănite Ca la domnie gătite. PĂSCULESCU, L. P. 241. – Variantă: șofrănát, -ă (SEVASTOS, N. 284) adj.
șofrăniții
ȘOFRĂNÍT, -Ă, șofrăniți, -te, adj. (Despre bucate) Preparat cu șofran. Bune bucate punea, Țot bucate șofrănite Ca la domnie gătite. PĂSCULESCU, L. P. 241. – Variantă: șofrănát, -ă (SEVASTOS, N. 284) adj.
șofrăniților
ȘOFRĂNÍT, -Ă, șofrăniți, -te, adj. (Despre bucate) Preparat cu șofran. Bune bucate punea, Țot bucate șofrănite Ca la domnie gătite. PĂSCULESCU, L. P. 241. – Variantă: șofrănát, -ă (SEVASTOS, N. 284) adj.
șofând
ȘOFÁ, șofez, vb. I. Intranz. A conduce un automobil. – Din șofer (derivat regresiv). DOOM
șofá (a ~) vb., ind. prez. 3 șofeáză
șofînd
ȘOFÁ, șofez, vb. I. Intranz. A conduce un automobil. – Din șofer (derivat regresiv). DOOM
șofá (a ~) vb., ind. prez. 3 șofeáză
șogor
ȘÓGOR, șogori, s. m. (Reg.) Cumnat; p. gener. rudă prin alianță. – Din magh. sógor.
șogoriță
ȘÓGORIȚĂ, șogorițe, s. f. (Transilv.) Cumnată.
șohan
ȘOHÁN adv. (Transilv.) Niciodată, nicicînd. Nimeni nu e-nceluită Ca fata cînd se mărită, Că dă mîna c-un țăran Ce nu l-o văzut șohan. MARIAN, NU. 592. Ba i-o strig din măgheran: Nu ți-oi fi altu șohan. ȘEZ. XX 42.
șoim
ȘOIM, șoimi, s. m. 1. Nume dat mai multor păsări răpitoare de zi, de mărime variată, agere și puternice, cu ciocul scurt și curbat și având câte o crestătură în formă de dinte, care se hrănesc cu pradă vie, mai ales cu păsări (Falco). 2. Epitet pentru un bărbat curajos, viteaz, mândru, semeț; șoiman (2). 3. (Pop.) Cal sprinten, aprig; șoiman (3). 4. Copil preșcolar sau în primele clase de școală care făcea parte din organizația Șoimilor Patriei până în decembrie 1989. – Din magh. sólyom. DOOM
șoim s. m., pl. șoimi
șoiman
ȘOIMÁN, -Ă, șoimani, -e, s. m., s. f. pl., adj. 1. S. m. (Omit.) Șoim (1). 2. S. m. Persoană curajoasă, vitează, mândră, semeață; șoim (2). 3. S. m. (Pop.) Cal sprinten, aprig; șoim (3). 4. S. f. pl. art. (în mitol. pop.) Iele. 5. Adj. (Pop.) Strașnic, minunat, extraordinar. – Șoim + suf. -an. DOOM
șoimáne (iele) s. f. pl.
șoiman
ȘOIMÁN, -Ă, șoimani, -e, s. m., s. f. pl., adj. 1. S. m. (Omit.) Șoim (1). 2. S. m. Persoană curajoasă, vitează, mândră, semeață; șoim (2). 3. S. m. (Pop.) Cal sprinten, aprig; șoim (3). 4. S. f. pl. art. (în mitol. pop.) Iele. 5. Adj. (Pop.) Strașnic, minunat, extraordinar. – Șoim + suf. -an. DOOM
șoimáne (iele) s. f. pl.
șoimana
ȘOIMÁN, -Ă, șoimani, -e, s. m., s. f. pl., adj. 1. S. m. (Omit.) Șoim (1). 2. S. m. Persoană curajoasă, vitează, mândră, semeață; șoim (2). 3. S. m. (Pop.) Cal sprinten, aprig; șoim (3). 4. S. f. pl. art. (în mitol. pop.) Iele. 5. Adj. (Pop.) Strașnic, minunat, extraordinar. – Șoim + suf. -an. DOOM
șoimáne (iele) s. f. pl.
șoimana
ȘOIMÁN, -Ă, șoimani, -e, s. m., s. f. pl., adj. 1. S. m. (Omit.) Șoim (1). 2. S. m. Persoană curajoasă, vitează, mândră, semeață; șoim (2). 3. S. m. (Pop.) Cal sprinten, aprig; șoim (3). 4. S. f. pl. art. (în mitol. pop.) Iele. 5. Adj. (Pop.) Strașnic, minunat, extraordinar. – Șoim + suf. -an. DOOM
șoimáne (iele) s. f. pl.
șoimane
ȘOIMÁN, -Ă, șoimani, -e, s. m., s. f. pl., adj. 1. S. m. (Omit.) Șoim (1). 2. S. m. Persoană curajoasă, vitează, mândră, semeață; șoim (2). 3. S. m. (Pop.) Cal sprinten, aprig; șoim (3). 4. S. f. pl. art. (în mitol. pop.) Iele. 5. Adj. (Pop.) Strașnic, minunat, extraordinar. – Șoim + suf. -an. DOOM
șoimáne (iele) s. f. pl.
șoimane
ȘOIMÁN, -Ă, șoimani, -e, s. m., s. f. pl., adj. 1. S. m. (Omit.) Șoim (1). 2. S. m. Persoană curajoasă, vitează, mândră, semeață; șoim (2). 3. S. m. (Pop.) Cal sprinten, aprig; șoim (3). 4. S. f. pl. art. (în mitol. pop.) Iele. 5. Adj. (Pop.) Strașnic, minunat, extraordinar. – Șoim + suf. -an. DOOM
șoimáne (iele) s. f. pl.
șoimanei
ȘOIMÁN, -Ă, șoimani, -e, s. m., s. f. pl., adj. 1. S. m. (Omit.) Șoim (1). 2. S. m. Persoană curajoasă, vitează, mândră, semeață; șoim (2). 3. S. m. (Pop.) Cal sprinten, aprig; șoim (3). 4. S. f. pl. art. (în mitol. pop.) Iele. 5. Adj. (Pop.) Strașnic, minunat, extraordinar. – Șoim + suf. -an. DOOM
șoimáne (iele) s. f. pl.
șoimanei
ȘOIMÁN, -Ă, șoimani, -e, s. m., s. f. pl., adj. 1. S. m. (Omit.) Șoim (1). 2. S. m. Persoană curajoasă, vitează, mândră, semeață; șoim (2). 3. S. m. (Pop.) Cal sprinten, aprig; șoim (3). 4. S. f. pl. art. (în mitol. pop.) Iele. 5. Adj. (Pop.) Strașnic, minunat, extraordinar. – Șoim + suf. -an. DOOM
șoimáne (iele) s. f. pl.
șoimanele
ȘOIMÁN, -Ă, șoimani, -e, s. m., s. f. pl., adj. 1. S. m. (Omit.) Șoim (1). 2. S. m. Persoană curajoasă, vitează, mândră, semeață; șoim (2). 3. S. m. (Pop.) Cal sprinten, aprig; șoim (3). 4. S. f. pl. art. (în mitol. pop.) Iele. 5. Adj. (Pop.) Strașnic, minunat, extraordinar. – Șoim + suf. -an. DOOM
șoimáne (iele) s. f. pl.
șoimanele
ȘOIMÁN, -Ă, șoimani, -e, s. m., s. f. pl., adj. 1. S. m. (Omit.) Șoim (1). 2. S. m. Persoană curajoasă, vitează, mândră, semeață; șoim (2). 3. S. m. (Pop.) Cal sprinten, aprig; șoim (3). 4. S. f. pl. art. (în mitol. pop.) Iele. 5. Adj. (Pop.) Strașnic, minunat, extraordinar. – Șoim + suf. -an. DOOM
șoimáne (iele) s. f. pl.
șoimanelor
ȘOIMÁN, -Ă, șoimani, -e, s. m., s. f. pl., adj. 1. S. m. (Omit.) Șoim (1). 2. S. m. Persoană curajoasă, vitează, mândră, semeață; șoim (2). 3. S. m. (Pop.) Cal sprinten, aprig; șoim (3). 4. S. f. pl. art. (în mitol. pop.) Iele. 5. Adj. (Pop.) Strașnic, minunat, extraordinar. – Șoim + suf. -an. DOOM
șoimáne (iele) s. f. pl.
șoimanelor
ȘOIMÁN, -Ă, șoimani, -e, s. m., s. f. pl., adj. 1. S. m. (Omit.) Șoim (1). 2. S. m. Persoană curajoasă, vitează, mândră, semeață; șoim (2). 3. S. m. (Pop.) Cal sprinten, aprig; șoim (3). 4. S. f. pl. art. (în mitol. pop.) Iele. 5. Adj. (Pop.) Strașnic, minunat, extraordinar. – Șoim + suf. -an. DOOM
șoimáne (iele) s. f. pl.
șoimani
ȘOIMÁN, -Ă, șoimani, -e, s. m., s. f. pl., adj. 1. S. m. (Omit.) Șoim (1). 2. S. m. Persoană curajoasă, vitează, mândră, semeață; șoim (2). 3. S. m. (Pop.) Cal sprinten, aprig; șoim (3). 4. S. f. pl. art. (în mitol. pop.) Iele. 5. Adj. (Pop.) Strașnic, minunat, extraordinar. – Șoim + suf. -an. DOOM
șoimáne (iele) s. f. pl.
șoimani
ȘOIMÁN, -Ă, șoimani, -e, s. m., s. f. pl., adj. 1. S. m. (Omit.) Șoim (1). 2. S. m. Persoană curajoasă, vitează, mândră, semeață; șoim (2). 3. S. m. (Pop.) Cal sprinten, aprig; șoim (3). 4. S. f. pl. art. (în mitol. pop.) Iele. 5. Adj. (Pop.) Strașnic, minunat, extraordinar. – Șoim + suf. -an. DOOM
șoimáne (iele) s. f. pl.
șoimanii
ȘOIMÁN, -Ă, șoimani, -e, s. m., s. f. pl., adj. 1. S. m. (Omit.) Șoim (1). 2. S. m. Persoană curajoasă, vitează, mândră, semeață; șoim (2). 3. S. m. (Pop.) Cal sprinten, aprig; șoim (3). 4. S. f. pl. art. (în mitol. pop.) Iele. 5. Adj. (Pop.) Strașnic, minunat, extraordinar. – Șoim + suf. -an. DOOM
șoimáne (iele) s. f. pl.
șoimanii
ȘOIMÁN, -Ă, șoimani, -e, s. m., s. f. pl., adj. 1. S. m. (Omit.) Șoim (1). 2. S. m. Persoană curajoasă, vitează, mândră, semeață; șoim (2). 3. S. m. (Pop.) Cal sprinten, aprig; șoim (3). 4. S. f. pl. art. (în mitol. pop.) Iele. 5. Adj. (Pop.) Strașnic, minunat, extraordinar. – Șoim + suf. -an. DOOM
șoimáne (iele) s. f. pl.
șoimanilor
ȘOIMÁN, -Ă, șoimani, -e, s. m., s. f. pl., adj. 1. S. m. (Omit.) Șoim (1). 2. S. m. Persoană curajoasă, vitează, mândră, semeață; șoim (2). 3. S. m. (Pop.) Cal sprinten, aprig; șoim (3). 4. S. f. pl. art. (în mitol. pop.) Iele. 5. Adj. (Pop.) Strașnic, minunat, extraordinar. – Șoim + suf. -an. DOOM
șoimáne (iele) s. f. pl.
șoimanilor
ȘOIMÁN, -Ă, șoimani, -e, s. m., s. f. pl., adj. 1. S. m. (Omit.) Șoim (1). 2. S. m. Persoană curajoasă, vitează, mândră, semeață; șoim (2). 3. S. m. (Pop.) Cal sprinten, aprig; șoim (3). 4. S. f. pl. art. (în mitol. pop.) Iele. 5. Adj. (Pop.) Strașnic, minunat, extraordinar. – Șoim + suf. -an. DOOM
șoimáne (iele) s. f. pl.
șoimanul
ȘOIMÁN, -Ă, șoimani, -e, s. m., s. f. pl., adj. 1. S. m. (Omit.) Șoim (1). 2. S. m. Persoană curajoasă, vitează, mândră, semeață; șoim (2). 3. S. m. (Pop.) Cal sprinten, aprig; șoim (3). 4. S. f. pl. art. (în mitol. pop.) Iele. 5. Adj. (Pop.) Strașnic, minunat, extraordinar. – Șoim + suf. -an. DOOM
șoimáne (iele) s. f. pl.
șoimanul
ȘOIMÁN, -Ă, șoimani, -e, s. m., s. f. pl., adj. 1. S. m. (Omit.) Șoim (1). 2. S. m. Persoană curajoasă, vitează, mândră, semeață; șoim (2). 3. S. m. (Pop.) Cal sprinten, aprig; șoim (3). 4. S. f. pl. art. (în mitol. pop.) Iele. 5. Adj. (Pop.) Strașnic, minunat, extraordinar. – Șoim + suf. -an. DOOM
șoimáne (iele) s. f. pl.
șoimanului
ȘOIMÁN, -Ă, șoimani, -e, s. m., s. f. pl., adj. 1. S. m. (Omit.) Șoim (1). 2. S. m. Persoană curajoasă, vitează, mândră, semeață; șoim (2). 3. S. m. (Pop.) Cal sprinten, aprig; șoim (3). 4. S. f. pl. art. (în mitol. pop.) Iele. 5. Adj. (Pop.) Strașnic, minunat, extraordinar. – Șoim + suf. -an. DOOM
șoimáne (iele) s. f. pl.
șoimanului
ȘOIMÁN, -Ă, șoimani, -e, s. m., s. f. pl., adj. 1. S. m. (Omit.) Șoim (1). 2. S. m. Persoană curajoasă, vitează, mândră, semeață; șoim (2). 3. S. m. (Pop.) Cal sprinten, aprig; șoim (3). 4. S. f. pl. art. (în mitol. pop.) Iele. 5. Adj. (Pop.) Strașnic, minunat, extraordinar. – Șoim + suf. -an. DOOM
șoimáne (iele) s. f. pl.
șoimar
ȘOIMÁR, șoimari, s. m. Crescător sau dresor de șoimi (1) pentru vânătoare; persoană care vânează cu ajutorul șoimilor. – Șoim + suf. -ar. DOOM
șoimár s. m., pl. șoimári
șoimari
ȘOIMÁR, șoimari, s. m. Crescător sau dresor de șoimi (1) pentru vânătoare; persoană care vânează cu ajutorul șoimilor. – Șoim + suf. -ar. DOOM
șoimár s. m., pl. șoimári
șoimarii
ȘOIMÁR, șoimari, s. m. Crescător sau dresor de șoimi (1) pentru vânătoare; persoană care vânează cu ajutorul șoimilor. – Șoim + suf. -ar. DOOM
șoimár s. m., pl. șoimári
șoimarilor
ȘOIMÁR, șoimari, s. m. Crescător sau dresor de șoimi (1) pentru vânătoare; persoană care vânează cu ajutorul șoimilor. – Șoim + suf. -ar. DOOM
șoimár s. m., pl. șoimári
șoimarul
ȘOIMÁR, șoimari, s. m. Crescător sau dresor de șoimi (1) pentru vânătoare; persoană care vânează cu ajutorul șoimilor. – Șoim + suf. -ar. DOOM
șoimár s. m., pl. șoimári
șoimarului
ȘOIMÁR, șoimari, s. m. Crescător sau dresor de șoimi (1) pentru vânătoare; persoană care vânează cu ajutorul șoimilor. – Șoim + suf. -ar. DOOM
șoimár s. m., pl. șoimári
șoimel
ȘOIMÉL, șoimei, s. m. Șoimuleț. Cela înalt și subțirel Poartă căciulă de jder, Ochii-n cap ca de șoimei. MAT. FOLK. 45. Du-n vînăt șoimei, Ager, sprintenel. TEODORESCU, P. P. 59.
șoimește
ȘOIMÉȘTE adv. Ca șoimul; ager, sprinten, iute. – Șoim + suf. -ește. DOOM
șoiméște adv.
șoimi
ȘOIM, șoimi, s. m. 1. Nume dat mai multor păsări răpitoare de zi, de mărime variată, agere și puternice, cu ciocul scurt și curbat și având câte o crestătură în formă de dinte, care se hrănesc cu pradă vie, mai ales cu păsări (Falco). 2. Epitet pentru un bărbat curajos, viteaz, mândru, semeț; șoiman (2). 3. (Pop.) Cal sprinten, aprig; șoiman (3). 4. Copil preșcolar sau în primele clase de școală care făcea parte din organizația Șoimilor Patriei până în decembrie 1989. – Din magh. sólyom. DOOM
șoim s. m., pl. șoimi
șoimii
ȘOIM, șoimi, s. m. 1. Nume dat mai multor păsări răpitoare de zi, de mărime variată, agere și puternice, cu ciocul scurt și curbat și având câte o crestătură în formă de dinte, care se hrănesc cu pradă vie, mai ales cu păsări (Falco). 2. Epitet pentru un bărbat curajos, viteaz, mândru, semeț; șoiman (2). 3. (Pop.) Cal sprinten, aprig; șoiman (3). 4. Copil preșcolar sau în primele clase de școală care făcea parte din organizația Șoimilor Patriei până în decembrie 1989. – Din magh. sólyom. DOOM
șoim s. m., pl. șoimi
șoimilor
ȘOIM, șoimi, s. m. 1. Nume dat mai multor păsări răpitoare de zi, de mărime variată, agere și puternice, cu ciocul scurt și curbat și având câte o crestătură în formă de dinte, care se hrănesc cu pradă vie, mai ales cu păsări (Falco). 2. Epitet pentru un bărbat curajos, viteaz, mândru, semeț; șoiman (2). 3. (Pop.) Cal sprinten, aprig; șoiman (3). 4. Copil preșcolar sau în primele clase de școală care făcea parte din organizația Șoimilor Patriei până în decembrie 1989. – Din magh. sólyom. DOOM
șoim s. m., pl. șoimi
șoimișor
ȘOIMIȘÓR, șoimișori, s. m. Șoimuleț. – Șoim + suf. -ișor. DOOM
șoimișór s. m., pl. șoimișóri
șoimișori
ȘOIMIȘÓR, șoimișori, s. m. Șoimuleț. – Șoim + suf. -ișor. DOOM
șoimișór s. m., pl. șoimișóri
șoimișorii
ȘOIMIȘÓR, șoimișori, s. m. Șoimuleț. – Șoim + suf. -ișor. DOOM
șoimișór s. m., pl. șoimișóri
șoimișorilor
ȘOIMIȘÓR, șoimișori, s. m. Șoimuleț. – Șoim + suf. -ișor. DOOM
șoimișór s. m., pl. șoimișóri
șoimișorul
ȘOIMIȘÓR, șoimișori, s. m. Șoimuleț. – Șoim + suf. -ișor. DOOM
șoimișór s. m., pl. șoimișóri
șoimișorului
ȘOIMIȘÓR, șoimișori, s. m. Șoimuleț. – Șoim + suf. -ișor. DOOM
șoimișór s. m., pl. șoimișóri
șoimul
ȘOIM, șoimi, s. m. 1. Nume dat mai multor păsări răpitoare de zi, de mărime variată, agere și puternice, cu ciocul scurt și curbat și având câte o crestătură în formă de dinte, care se hrănesc cu pradă vie, mai ales cu păsări (Falco). 2. Epitet pentru un bărbat curajos, viteaz, mândru, semeț; șoiman (2). 3. (Pop.) Cal sprinten, aprig; șoiman (3). 4. Copil preșcolar sau în primele clase de școală care făcea parte din organizația Șoimilor Patriei până în decembrie 1989. – Din magh. sólyom. DOOM
șoim s. m., pl. șoimi
șoimulean
ȘOIMULEÁN, șoimuleni, s. m. (Pop.) Șoimuleț. – Șoim + suf. -ulean. DOOM
șoimuleán (pop.) s. m., pl. șoimuléni
șoimuleanul
ȘOIMULEÁN, șoimuleni, s. m. (Pop.) Șoimuleț. – Șoim + suf. -ulean. DOOM
șoimuleán (pop.) s. m., pl. șoimuléni
șoimuleanului
ȘOIMULEÁN, șoimuleni, s. m. (Pop.) Șoimuleț. – Șoim + suf. -ulean. DOOM
șoimuleán (pop.) s. m., pl. șoimuléni
șoimuleni
ȘOIMULEÁN, șoimuleni, s. m. (Pop.) Șoimuleț. – Șoim + suf. -ulean. DOOM
șoimuleán (pop.) s. m., pl. șoimuléni
șoimulenii
ȘOIMULEÁN, șoimuleni, s. m. (Pop.) Șoimuleț. – Șoim + suf. -ulean. DOOM
șoimuleán (pop.) s. m., pl. șoimuléni
șoimulenilor
ȘOIMULEÁN, șoimuleni, s. m. (Pop.) Șoimuleț. – Șoim + suf. -ulean. DOOM
șoimuleán (pop.) s. m., pl. șoimuléni
șoimuleț
ȘOIMULÉȚ, șoimuleți, s. m. Diminutiv al lui șoim; șoimișor, șoimulean, șoimușor. – Șoim + suf. -uleț. DOOM
șoimuléț s. m., pl. șoimuléți
șoimuleți
ȘOIMULÉȚ, șoimuleți, s. m. Diminutiv al lui șoim; șoimișor, șoimulean, șoimușor. – Șoim + suf. -uleț. DOOM
șoimuléț s. m., pl. șoimuléți
șoimuleții
ȘOIMULÉȚ, șoimuleți, s. m. Diminutiv al lui șoim; șoimișor, șoimulean, șoimușor. – Șoim + suf. -uleț. DOOM
șoimuléț s. m., pl. șoimuléți
șoimuleților
ȘOIMULÉȚ, șoimuleți, s. m. Diminutiv al lui șoim; șoimișor, șoimulean, șoimușor. – Șoim + suf. -uleț. DOOM
șoimuléț s. m., pl. șoimuléți
șoimulețul
ȘOIMULÉȚ, șoimuleți, s. m. Diminutiv al lui șoim; șoimișor, șoimulean, șoimușor. – Șoim + suf. -uleț. DOOM
șoimuléț s. m., pl. șoimuléți
șoimulețului
ȘOIMULÉȚ, șoimuleți, s. m. Diminutiv al lui șoim; șoimișor, șoimulean, șoimușor. – Șoim + suf. -uleț. DOOM
șoimuléț s. m., pl. șoimuléți
șoimului
ȘOIM, șoimi, s. m. 1. Nume dat mai multor păsări răpitoare de zi, de mărime variată, agere și puternice, cu ciocul scurt și curbat și având câte o crestătură în formă de dinte, care se hrănesc cu pradă vie, mai ales cu păsări (Falco). 2. Epitet pentru un bărbat curajos, viteaz, mândru, semeț; șoiman (2). 3. (Pop.) Cal sprinten, aprig; șoiman (3). 4. Copil preșcolar sau în primele clase de școală care făcea parte din organizația Șoimilor Patriei până în decembrie 1989. – Din magh. sólyom. DOOM
șoim s. m., pl. șoimi
șoimușor
ȘOIMUȘÓR, șoimușori, s. m. (Pop.) Șoimuleț. – Șoim + suf. -ușor. DOOM
șoimușór (pop.) s. m., pl. șoimușóri
șoimușori
ȘOIMUȘÓR, șoimușori, s. m. (Pop.) Șoimuleț. – Șoim + suf. -ușor. DOOM
șoimușór (pop.) s. m., pl. șoimușóri
șoimușorii
ȘOIMUȘÓR, șoimușori, s. m. (Pop.) Șoimuleț. – Șoim + suf. -ușor. DOOM
șoimușór (pop.) s. m., pl. șoimușóri
șoimușorilor
ȘOIMUȘÓR, șoimușori, s. m. (Pop.) Șoimuleț. – Șoim + suf. -ușor. DOOM
șoimușór (pop.) s. m., pl. șoimușóri
șoimușorul
ȘOIMUȘÓR, șoimușori, s. m. (Pop.) Șoimuleț. – Șoim + suf. -ușor. DOOM
șoimușór (pop.) s. m., pl. șoimușóri
șoimușorului
ȘOIMUȘÓR, șoimușori, s. m. (Pop.) Șoimuleț. – Șoim + suf. -ușor. DOOM
șoimușór (pop.) s. m., pl. șoimușóri
șoimuț
ȘOIMÚȚ, șoimuți, s. m. (Mai ales în poezia populară) 1. Șoimuleț (1). Șoimule, șoimuț ușor, Fă-te roată sus în zbor. Ce se vede la hotare De s-aude zgomot mare? ALECSANDRI, P. P. 172. 2. Fig. Șoimuleț (2). Iată, iată Șerb-Sărac Pe-un șoimuț de la Bugeac Că venea, mări, venea, Cuvîntul de-și împlinea. ALECSANDRI, P. P. 107.
șoimăneasca
ȘOIMĂNÉSC, -EÁSCĂ, șoimănești, adj. De șoim; fig. viteaz. – Șoiman + suf. -esc. DOOM
șoimănésc adj. m., f. șoimăneáscă; pl. m. și f. șoimănéști
șoimănesc
ȘOIMĂNÉSC, -EÁSCĂ, șoimănești, adj. De șoim; fig. viteaz. – Șoiman + suf. -esc. DOOM
șoimănésc adj. m., f. șoimăneáscă; pl. m. și f. șoimănéști
șoimănescul
ȘOIMĂNÉSC, -EÁSCĂ, șoimănești, adj. De șoim; fig. viteaz. – Șoiman + suf. -esc. DOOM
șoimănésc adj. m., f. șoimăneáscă; pl. m. și f. șoimănéști
șoimănescului
ȘOIMĂNÉSC, -EÁSCĂ, șoimănești, adj. De șoim; fig. viteaz. – Șoiman + suf. -esc. DOOM
șoimănésc adj. m., f. șoimăneáscă; pl. m. și f. șoimănéști
șoimănești
ȘOIMĂNÉSC, -EÁSCĂ, șoimănești, adj. De șoim; fig. viteaz. – Șoiman + suf. -esc. DOOM
șoimănésc adj. m., f. șoimăneáscă; pl. m. și f. șoimănéști
șoimăneștii
ȘOIMĂNÉSC, -EÁSCĂ, șoimănești, adj. De șoim; fig. viteaz. – Șoiman + suf. -esc. DOOM
șoimănésc adj. m., f. șoimăneáscă; pl. m. și f. șoimănéști
șoimăneștile
ȘOIMĂNÉSC, -EÁSCĂ, șoimănești, adj. De șoim; fig. viteaz. – Șoiman + suf. -esc. DOOM
șoimănésc adj. m., f. șoimăneáscă; pl. m. și f. șoimănéști
șoimăneștilor
ȘOIMĂNÉSC, -EÁSCĂ, șoimănești, adj. De șoim; fig. viteaz. – Șoiman + suf. -esc. DOOM
șoimănésc adj. m., f. șoimăneáscă; pl. m. și f. șoimănéști
șoimărea
ȘOIMĂRÍ, șoimăresc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A desfigura, a poci. – Cf. ș o i m a n. DOOM
șoimărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șoimărésc, imperf. 3 sg. șoimăreá; conj. prez. 3 să șoimăreáscă
șoimăreai
ȘOIMĂRÍ, șoimăresc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A desfigura, a poci. – Cf. ș o i m a n. DOOM
șoimărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șoimărésc, imperf. 3 sg. șoimăreá; conj. prez. 3 să șoimăreáscă
șoimăream
ȘOIMĂRÍ, șoimăresc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A desfigura, a poci. – Cf. ș o i m a n. DOOM
șoimărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șoimărésc, imperf. 3 sg. șoimăreá; conj. prez. 3 să șoimăreáscă
șoimărească
ȘOIMĂRÍ, șoimăresc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A desfigura, a poci. – Cf. ș o i m a n. DOOM
șoimărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șoimărésc, imperf. 3 sg. șoimăreá; conj. prez. 3 să șoimăreáscă
șoimăreau
ȘOIMĂRÍ, șoimăresc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A desfigura, a poci. – Cf. ș o i m a n. DOOM
șoimărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șoimărésc, imperf. 3 sg. șoimăreá; conj. prez. 3 să șoimăreáscă
șoimăreați
ȘOIMĂRÍ, șoimăresc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A desfigura, a poci. – Cf. ș o i m a n. DOOM
șoimărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șoimărésc, imperf. 3 sg. șoimăreá; conj. prez. 3 să șoimăreáscă
șoimăresc
ȘOIMĂRÍ, șoimăresc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A desfigura, a poci. – Cf. ș o i m a n. DOOM
șoimărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șoimărésc, imperf. 3 sg. șoimăreá; conj. prez. 3 să șoimăreáscă
șoimărește
ȘOIMĂRÍ, șoimăresc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A desfigura, a poci. – Cf. ș o i m a n. DOOM
șoimărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șoimărésc, imperf. 3 sg. șoimăreá; conj. prez. 3 să șoimăreáscă
șoimărești
ȘOIMĂRÍ, șoimăresc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A desfigura, a poci. – Cf. ș o i m a n. DOOM
șoimărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șoimărésc, imperf. 3 sg. șoimăreá; conj. prez. 3 să șoimăreáscă
șoimări
ȘOIMĂRÍ, șoimăresc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A desfigura, a poci. – Cf. ș o i m a n. DOOM
șoimărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șoimărésc, imperf. 3 sg. șoimăreá; conj. prez. 3 să șoimăreáscă
șoimării
ȘOIMĂRÍ, șoimăresc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A desfigura, a poci. – Cf. ș o i m a n. DOOM
șoimărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șoimărésc, imperf. 3 sg. șoimăreá; conj. prez. 3 să șoimăreáscă
șoimărim
ȘOIMĂRÍ, șoimăresc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A desfigura, a poci. – Cf. ș o i m a n. DOOM
șoimărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șoimărésc, imperf. 3 sg. șoimăreá; conj. prez. 3 să șoimăreáscă
șoimărind
ȘOIMĂRÍ, șoimăresc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A desfigura, a poci. – Cf. ș o i m a n. DOOM
șoimărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șoimărésc, imperf. 3 sg. șoimăreá; conj. prez. 3 să șoimăreáscă
șoimărire
ȘOIMĂRÍ, șoimăresc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A desfigura, a poci. – Cf. ș o i m a n. DOOM
șoimărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șoimărésc, imperf. 3 sg. șoimăreá; conj. prez. 3 să șoimăreáscă
șoimărire
ȘOIMĂRÍ, șoimăresc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A desfigura, a poci. – Cf. șoiman.
șoimăriră
ȘOIMĂRÍ, șoimăresc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A desfigura, a poci. – Cf. ș o i m a n. DOOM
șoimărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șoimărésc, imperf. 3 sg. șoimăreá; conj. prez. 3 să șoimăreáscă
șoimărirăm
ȘOIMĂRÍ, șoimăresc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A desfigura, a poci. – Cf. ș o i m a n. DOOM
șoimărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șoimărésc, imperf. 3 sg. șoimăreá; conj. prez. 3 să șoimăreáscă
șoimărirăți
ȘOIMĂRÍ, șoimăresc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A desfigura, a poci. – Cf. ș o i m a n. DOOM
șoimărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șoimărésc, imperf. 3 sg. șoimăreá; conj. prez. 3 să șoimăreáscă
șoimărise
ȘOIMĂRÍ, șoimăresc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A desfigura, a poci. – Cf. ș o i m a n. DOOM
șoimărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șoimărésc, imperf. 3 sg. șoimăreá; conj. prez. 3 să șoimăreáscă
șoimărisem
ȘOIMĂRÍ, șoimăresc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A desfigura, a poci. – Cf. ș o i m a n. DOOM
șoimărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șoimărésc, imperf. 3 sg. șoimăreá; conj. prez. 3 să șoimăreáscă
șoimăriseră
ȘOIMĂRÍ, șoimăresc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A desfigura, a poci. – Cf. ș o i m a n. DOOM
șoimărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șoimărésc, imperf. 3 sg. șoimăreá; conj. prez. 3 să șoimăreáscă
șoimăriserăm
ȘOIMĂRÍ, șoimăresc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A desfigura, a poci. – Cf. ș o i m a n. DOOM
șoimărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șoimărésc, imperf. 3 sg. șoimăreá; conj. prez. 3 să șoimăreáscă
șoimăriserăți
ȘOIMĂRÍ, șoimăresc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A desfigura, a poci. – Cf. ș o i m a n. DOOM
șoimărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șoimărésc, imperf. 3 sg. șoimăreá; conj. prez. 3 să șoimăreáscă
șoimăriseși
ȘOIMĂRÍ, șoimăresc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A desfigura, a poci. – Cf. ș o i m a n. DOOM
șoimărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șoimărésc, imperf. 3 sg. șoimăreá; conj. prez. 3 să șoimăreáscă
șoimăriseți
ȘOIMĂRÍ, șoimăresc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A desfigura, a poci. – Cf. ș o i m a n. DOOM
șoimărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șoimărésc, imperf. 3 sg. șoimăreá; conj. prez. 3 să șoimăreáscă
șoimărit
ȘOIMĂRÍ, șoimăresc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A desfigura, a poci. – Cf. ș o i m a n. DOOM
șoimărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șoimărésc, imperf. 3 sg. șoimăreá; conj. prez. 3 să șoimăreáscă
șoimărit
ȘOIMĂRÍT s. n. Vânătoare cu ajutorul șoimilor (1). – Șoim + suf. -ărit. DOOM
șoimărít s. n.
șoimărita
ȘOIMĂRÍT s. n. Vânătoare cu ajutorul șoimilor (1). – Șoim + suf. -ărit. DOOM
șoimărít s. n.
șoimărite
ȘOIMĂRÍT s. n. Vânătoare cu ajutorul șoimilor (1). – Șoim + suf. -ărit. DOOM
șoimărít s. n.
șoimăritei
ȘOIMĂRÍT s. n. Vânătoare cu ajutorul șoimilor (1). – Șoim + suf. -ărit. DOOM
șoimărít s. n.
șoimăritele
ȘOIMĂRÍT s. n. Vânătoare cu ajutorul șoimilor (1). – Șoim + suf. -ărit. DOOM
șoimărít s. n.
șoimăritelor
ȘOIMĂRÍT s. n. Vânătoare cu ajutorul șoimilor (1). – Șoim + suf. -ărit. DOOM
șoimărít s. n.
șoimăritul
ȘOIMĂRÍT s. n. Vânătoare cu ajutorul șoimilor (1). – Șoim + suf. -ărit. DOOM
șoimărít s. n.
șoimăritului
ȘOIMĂRÍT s. n. Vânătoare cu ajutorul șoimilor (1). – Șoim + suf. -ărit. DOOM
șoimărít s. n.
șoimăriși
ȘOIMĂRÍ, șoimăresc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A desfigura, a poci. – Cf. ș o i m a n. DOOM
șoimărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șoimărésc, imperf. 3 sg. șoimăreá; conj. prez. 3 să șoimăreáscă
șoimăriți
ȘOIMĂRÍ, șoimăresc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A desfigura, a poci. – Cf. ș o i m a n. DOOM
șoimărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șoimărésc, imperf. 3 sg. șoimăreá; conj. prez. 3 să șoimăreáscă
șoimăriți
ȘOIMĂRÍT s. n. Vânătoare cu ajutorul șoimilor (1). – Șoim + suf. -ărit. DOOM
șoimărít s. n.
șoimăriții
ȘOIMĂRÍT s. n. Vânătoare cu ajutorul șoimilor (1). – Șoim + suf. -ărit. DOOM
șoimărít s. n.
șoimăriților
ȘOIMĂRÍT s. n. Vânătoare cu ajutorul șoimilor (1). – Șoim + suf. -ărit. DOOM
șoimărít s. n.
șoimăriță
ȘOIMĂRÍȚE s. f. pl. (Mitologie populară) Iele.
șol
ȘOL, șoluri, s. n. (Ban.) Cană, ceașcă, ulcică (de lut).
șold
ȘOLD2, ȘOÁLDĂ, șolzi, șoalde, adj. Șoldit. O iapă... șoaldă de piciorul stîng. La TDRG.
șold
ȘOLD, șolduri, s. n. Parte a corpului omenesc situată între mijloc și coapsă; regiune anatomică corespunzătoare articulației membrelor inferioare cu trunchiul. ◊ Loc. adj. și adv. Într-un șold = (aplecat) într-o parte, strâmb. ◊ Expr. Cu mâna (sau cu mâinile) în șold (sau în șolduri) = fără a întâmpina nicio greutate, fără nicio grijă, în voie. A sta cu mâinile în șolduri = a nu face nimic, a pierde vremea. (Fam.) A-și pune mâinile în șold (sau în șolduri) = a se certa, a face scandal. ♦ P. anal. Parte a corpului animalelor care corespunde articulației picioarelor cu trunchiul. ♦ Fig. Coastă, povârniș. – Cf. pol. szoldra. DOOM
șold s. n., pl. șólduri
șoldan
ȘOLDÁN, șoldani, s. m. Pui de iepure, până la un an. ♦ Fig. (Ir.) Epitet pentru un copil sau un tânăr; tinerel. – Cf. magh. süldö. DOOM
șoldán (iepure) s. m., pl. șoldáni
șoldani
ȘOLDÁN, șoldani, s. m. Pui de iepure, până la un an. ♦ Fig. (Ir.) Epitet pentru un copil sau un tânăr; tinerel. – Cf. magh. süldö. DOOM
șoldán (iepure) s. m., pl. șoldáni
șoldanii
ȘOLDÁN, șoldani, s. m. Pui de iepure, până la un an. ♦ Fig. (Ir.) Epitet pentru un copil sau un tânăr; tinerel. – Cf. magh. süldö. DOOM
șoldán (iepure) s. m., pl. șoldáni
șoldanilor
ȘOLDÁN, șoldani, s. m. Pui de iepure, până la un an. ♦ Fig. (Ir.) Epitet pentru un copil sau un tânăr; tinerel. – Cf. magh. süldö. DOOM
șoldán (iepure) s. m., pl. șoldáni
șoldanul
ȘOLDÁN, șoldani, s. m. Pui de iepure, până la un an. ♦ Fig. (Ir.) Epitet pentru un copil sau un tânăr; tinerel. – Cf. magh. süldö. DOOM
șoldán (iepure) s. m., pl. șoldáni
șoldanului
ȘOLDÁN, șoldani, s. m. Pui de iepure, până la un an. ♦ Fig. (Ir.) Epitet pentru un copil sau un tânăr; tinerel. – Cf. magh. süldö. DOOM
șoldán (iepure) s. m., pl. șoldáni
șoldar
ȘOLDÁR, șoldare, s. n. Curea de ham care trece peste șoldul calului. – Șold + suf. -ar.
șoldar
ȘOLDÁR, șoldari, s. m. Curea de ham care trece peste șoldul calului. – Șold + suf. -ar. DOOM
șoldár (curea) s. n., pl. șoldáre
șoldare
ȘOLDÁR, șoldare, s. n. Curea de ham care trece peste șoldul calului. – Șold + suf. -ar.
șoldarele
ȘOLDÁR, șoldare, s. n. Curea de ham care trece peste șoldul calului. – Șold + suf. -ar.
șoldarelor
ȘOLDÁR, șoldare, s. n. Curea de ham care trece peste șoldul calului. – Șold + suf. -ar.
șoldarul
ȘOLDÁR, șoldare, s. n. Curea de ham care trece peste șoldul calului. – Șold + suf. -ar.
șoldarului
ȘOLDÁR, șoldare, s. n. Curea de ham care trece peste șoldul calului. – Șold + suf. -ar.
șoldea
ȘOLDÍ, șoldesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A vătăma un animal la șolduri, lovindu-l sau supunându-l unor eforturi prea mari. ♦ Refl. Fig. (Despre lucruri) A se lăsa într-o parte; a se strâmba. – Din Șold. DOOM
șoldí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șoldésc, imperf. 3 sg. șoldeá; conj. prez. 3 să șoldeáscă
șoldeai
ȘOLDÍ, șoldesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A vătăma un animal la șolduri, lovindu-l sau supunându-l unor eforturi prea mari. ♦ Refl. Fig. (Despre lucruri) A se lăsa într-o parte; a se strâmba. – Din Șold. DOOM
șoldí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șoldésc, imperf. 3 sg. șoldeá; conj. prez. 3 să șoldeáscă
șoldeala
ȘOLDEÁLĂ, șoldeli, s. f. (Pop.) Luxație sau fractură a șoldului. – Șold + suf. -eală. DOOM
șoldeálă (pop.) s. f., g.-d. art. șoldélii; pl. șoldéli
șoldeam
ȘOLDÍ, șoldesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A vătăma un animal la șolduri, lovindu-l sau supunându-l unor eforturi prea mari. ♦ Refl. Fig. (Despre lucruri) A se lăsa într-o parte; a se strâmba. – Din Șold. DOOM
șoldí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șoldésc, imperf. 3 sg. șoldeá; conj. prez. 3 să șoldeáscă
șoldească
ȘOLDÍ, șoldesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A vătăma un animal la șolduri, lovindu-l sau supunându-l unor eforturi prea mari. ♦ Refl. Fig. (Despre lucruri) A se lăsa într-o parte; a se strâmba. – Din Șold. DOOM
șoldí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șoldésc, imperf. 3 sg. șoldeá; conj. prez. 3 să șoldeáscă
șoldeau
ȘOLDÍ, șoldesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A vătăma un animal la șolduri, lovindu-l sau supunându-l unor eforturi prea mari. ♦ Refl. Fig. (Despre lucruri) A se lăsa într-o parte; a se strâmba. – Din Șold. DOOM
șoldí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șoldésc, imperf. 3 sg. șoldeá; conj. prez. 3 să șoldeáscă
șoldeați
ȘOLDÍ, șoldesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A vătăma un animal la șolduri, lovindu-l sau supunându-l unor eforturi prea mari. ♦ Refl. Fig. (Despre lucruri) A se lăsa într-o parte; a se strâmba. – Din Șold. DOOM
șoldí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șoldésc, imperf. 3 sg. șoldeá; conj. prez. 3 să șoldeáscă
șoldeli
ȘOLDEÁLĂ, șoldeli, s. f. (Pop.) Luxație sau fractură a șoldului. – Șold + suf. -eală. DOOM
șoldeálă (pop.) s. f., g.-d. art. șoldélii; pl. șoldéli
șoldelii
ȘOLDEÁLĂ, șoldeli, s. f. (Pop.) Luxație sau fractură a șoldului. – Șold + suf. -eală. DOOM
șoldeálă (pop.) s. f., g.-d. art. șoldélii; pl. șoldéli
șoldelile
ȘOLDEÁLĂ, șoldeli, s. f. (Pop.) Luxație sau fractură a șoldului. – Șold + suf. -eală. DOOM
șoldeálă (pop.) s. f., g.-d. art. șoldélii; pl. șoldéli
șoldelilor
ȘOLDEÁLĂ, șoldeli, s. f. (Pop.) Luxație sau fractură a șoldului. – Șold + suf. -eală. DOOM
șoldeálă (pop.) s. f., g.-d. art. șoldélii; pl. șoldéli
șoldesc
ȘOLDÍ, șoldesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A vătăma un animal la șolduri, lovindu-l sau supunându-l unor eforturi prea mari. ♦ Refl. Fig. (Despre lucruri) A se lăsa într-o parte; a se strâmba. – Din Șold. DOOM
șoldí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șoldésc, imperf. 3 sg. șoldeá; conj. prez. 3 să șoldeáscă
șoldește
ȘOLDÍ, șoldesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A vătăma un animal la șolduri, lovindu-l sau supunându-l unor eforturi prea mari. ♦ Refl. Fig. (Despre lucruri) A se lăsa într-o parte; a se strâmba. – Din Șold. DOOM
șoldí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șoldésc, imperf. 3 sg. șoldeá; conj. prez. 3 să șoldeáscă
șoldești
ȘOLDÍ, șoldesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A vătăma un animal la șolduri, lovindu-l sau supunându-l unor eforturi prea mari. ♦ Refl. Fig. (Despre lucruri) A se lăsa într-o parte; a se strâmba. – Din Șold. DOOM
șoldí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șoldésc, imperf. 3 sg. șoldeá; conj. prez. 3 să șoldeáscă
șoldi
ȘOLDÍ, șoldesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A vătăma un animal la șolduri, lovindu-l sau supunându-l unor eforturi prea mari. ♦ Refl. Fig. (Despre lucruri) A se lăsa într-o parte; a se strâmba. – Din Șold. DOOM
șoldí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șoldésc, imperf. 3 sg. șoldeá; conj. prez. 3 să șoldeáscă
șoldia
ȘOLDÍU, -ÍE, șoldii, adj. (Pop.) Șoldit. – Șold + suf. -iu. DOOM
șoldíu (pop.) adj. m., f. șoldíe; pl. m. și f. șoldíi
șoldie
ȘOLDÍU, -ÍE, șoldii, adj. (Pop.) Șoldit. – Șold + suf. -iu. DOOM
șoldíu (pop.) adj. m., f. șoldíe; pl. m. și f. șoldíi
șoldiei
ȘOLDÍU, -ÍE, șoldii, adj. (Pop.) Șoldit. – Șold + suf. -iu. DOOM
șoldíu (pop.) adj. m., f. șoldíe; pl. m. și f. șoldíi
șoldii
ȘOLDÍ, șoldesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A vătăma un animal la șolduri, lovindu-l sau supunându-l unor eforturi prea mari. ♦ Refl. Fig. (Despre lucruri) A se lăsa într-o parte; a se strâmba. – Din Șold. DOOM
șoldí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șoldésc, imperf. 3 sg. șoldeá; conj. prez. 3 să șoldeáscă
șoldii
ȘOLDÍU, -ÍE, șoldii, adj. (Pop.) Șoldit. – Șold + suf. -iu. DOOM
șoldíu (pop.) adj. m., f. șoldíe; pl. m. și f. șoldíi
șoldiii
ȘOLDÍU, -ÍE, șoldii, adj. (Pop.) Șoldit. – Șold + suf. -iu. DOOM
șoldíu (pop.) adj. m., f. șoldíe; pl. m. și f. șoldíi
șoldiile
ȘOLDÍU, -ÍE, șoldii, adj. (Pop.) Șoldit. – Șold + suf. -iu. DOOM
șoldíu (pop.) adj. m., f. șoldíe; pl. m. și f. șoldíi
șoldiilor
ȘOLDÍU, -ÍE, șoldii, adj. (Pop.) Șoldit. – Șold + suf. -iu. DOOM
șoldíu (pop.) adj. m., f. șoldíe; pl. m. și f. șoldíi
șoldim
ȘOLDÍ, șoldesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A vătăma un animal la șolduri, lovindu-l sau supunându-l unor eforturi prea mari. ♦ Refl. Fig. (Despre lucruri) A se lăsa într-o parte; a se strâmba. – Din Șold. DOOM
șoldí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șoldésc, imperf. 3 sg. șoldeá; conj. prez. 3 să șoldeáscă
șoldind
ȘOLDÍ, șoldesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A vătăma un animal la șolduri, lovindu-l sau supunându-l unor eforturi prea mari. ♦ Refl. Fig. (Despre lucruri) A se lăsa într-o parte; a se strâmba. – Din Șold. DOOM
șoldí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șoldésc, imperf. 3 sg. șoldeá; conj. prez. 3 să șoldeáscă
șoldire
ȘOLDÍ, șoldesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A vătăma un animal la șolduri, lovindu-l sau supunându-l unor eforturi prea mari. ♦ Refl. Fig. (Despre lucruri) A se lăsa într-o parte; a se strâmba. – Din Șold. DOOM
șoldí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șoldésc, imperf. 3 sg. șoldeá; conj. prez. 3 să șoldeáscă
șoldire
ȘOLDÍRE, șoldiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) șoldi și rezultatul ei. – V. șoldi. DOOM
șoldíre (pop.) s. f., g.-d. art. șoldírii; pl. șoldíri
șoldirea
ȘOLDÍRE, șoldiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) șoldi și rezultatul ei. – V. șoldi. DOOM
șoldíre (pop.) s. f., g.-d. art. șoldírii; pl. șoldíri
șoldiri
ȘOLDÍRE, șoldiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) șoldi și rezultatul ei. – V. șoldi. DOOM
șoldíre (pop.) s. f., g.-d. art. șoldírii; pl. șoldíri
șoldirii
ȘOLDÍRE, șoldiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) șoldi și rezultatul ei. – V. șoldi. DOOM
șoldíre (pop.) s. f., g.-d. art. șoldírii; pl. șoldíri
șoldirile
ȘOLDÍRE, șoldiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) șoldi și rezultatul ei. – V. șoldi. DOOM
șoldíre (pop.) s. f., g.-d. art. șoldírii; pl. șoldíri
șoldirilor
ȘOLDÍRE, șoldiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) șoldi și rezultatul ei. – V. șoldi. DOOM
șoldíre (pop.) s. f., g.-d. art. șoldírii; pl. șoldíri
șoldiră
ȘOLDÍ, șoldesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A vătăma un animal la șolduri, lovindu-l sau supunându-l unor eforturi prea mari. ♦ Refl. Fig. (Despre lucruri) A se lăsa într-o parte; a se strâmba. – Din Șold. DOOM
șoldí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șoldésc, imperf. 3 sg. șoldeá; conj. prez. 3 să șoldeáscă
șoldirăm
ȘOLDÍ, șoldesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A vătăma un animal la șolduri, lovindu-l sau supunându-l unor eforturi prea mari. ♦ Refl. Fig. (Despre lucruri) A se lăsa într-o parte; a se strâmba. – Din Șold. DOOM
șoldí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șoldésc, imperf. 3 sg. șoldeá; conj. prez. 3 să șoldeáscă
șoldirăți
ȘOLDÍ, șoldesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A vătăma un animal la șolduri, lovindu-l sau supunându-l unor eforturi prea mari. ♦ Refl. Fig. (Despre lucruri) A se lăsa într-o parte; a se strâmba. – Din Șold. DOOM
șoldí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șoldésc, imperf. 3 sg. șoldeá; conj. prez. 3 să șoldeáscă
șoldise
ȘOLDÍ, șoldesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A vătăma un animal la șolduri, lovindu-l sau supunându-l unor eforturi prea mari. ♦ Refl. Fig. (Despre lucruri) A se lăsa într-o parte; a se strâmba. – Din Șold. DOOM
șoldí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șoldésc, imperf. 3 sg. șoldeá; conj. prez. 3 să șoldeáscă
șoldisem
ȘOLDÍ, șoldesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A vătăma un animal la șolduri, lovindu-l sau supunându-l unor eforturi prea mari. ♦ Refl. Fig. (Despre lucruri) A se lăsa într-o parte; a se strâmba. – Din Șold. DOOM
șoldí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șoldésc, imperf. 3 sg. șoldeá; conj. prez. 3 să șoldeáscă
șoldiseră
ȘOLDÍ, șoldesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A vătăma un animal la șolduri, lovindu-l sau supunându-l unor eforturi prea mari. ♦ Refl. Fig. (Despre lucruri) A se lăsa într-o parte; a se strâmba. – Din Șold. DOOM
șoldí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șoldésc, imperf. 3 sg. șoldeá; conj. prez. 3 să șoldeáscă
șoldiserăm
ȘOLDÍ, șoldesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A vătăma un animal la șolduri, lovindu-l sau supunându-l unor eforturi prea mari. ♦ Refl. Fig. (Despre lucruri) A se lăsa într-o parte; a se strâmba. – Din Șold. DOOM
șoldí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șoldésc, imperf. 3 sg. șoldeá; conj. prez. 3 să șoldeáscă
șoldiserăți
ȘOLDÍ, șoldesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A vătăma un animal la șolduri, lovindu-l sau supunându-l unor eforturi prea mari. ♦ Refl. Fig. (Despre lucruri) A se lăsa într-o parte; a se strâmba. – Din Șold. DOOM
șoldí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șoldésc, imperf. 3 sg. șoldeá; conj. prez. 3 să șoldeáscă
șoldiseși
ȘOLDÍ, șoldesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A vătăma un animal la șolduri, lovindu-l sau supunându-l unor eforturi prea mari. ♦ Refl. Fig. (Despre lucruri) A se lăsa într-o parte; a se strâmba. – Din Șold. DOOM
șoldí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șoldésc, imperf. 3 sg. șoldeá; conj. prez. 3 să șoldeáscă
șoldiseți
ȘOLDÍ, șoldesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A vătăma un animal la șolduri, lovindu-l sau supunându-l unor eforturi prea mari. ♦ Refl. Fig. (Despre lucruri) A se lăsa într-o parte; a se strâmba. – Din Șold. DOOM
șoldí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șoldésc, imperf. 3 sg. șoldeá; conj. prez. 3 să șoldeáscă
șoldit
ȘOLDÍ, șoldesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A vătăma un animal la șolduri, lovindu-l sau supunându-l unor eforturi prea mari. ♦ Refl. Fig. (Despre lucruri) A se lăsa într-o parte; a se strâmba. – Din Șold. DOOM
șoldí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șoldésc, imperf. 3 sg. șoldeá; conj. prez. 3 să șoldeáscă
șoldit
ȘOLDÍT, -Ă, șoldiți, -te, adj. (Pop.; despre animale) Cu șoldul vătămat, ieșit în afară, fracturat. ♦ Fig. (Despre lucruri) Lăsat într-o parte, strâmb. – V. șoldi.
șoldita
ȘOLDÍT, -Ă, șoldiți, -te, adj. (Pop.; despre animale) Cu șoldul vătămat, ieșit în afară, fracturat. ♦ Fig. (Despre lucruri) Lăsat într-o parte, strâmb. – V. șoldi.
șoldite
ȘOLDÍT, -Ă, șoldiți, -te, adj. (Pop.; despre animale) Cu șoldul vătămat, ieșit în afară, fracturat. ♦ Fig. (Despre lucruri) Lăsat într-o parte, strâmb. – V. șoldi.
șolditei
ȘOLDÍT, -Ă, șoldiți, -te, adj. (Pop.; despre animale) Cu șoldul vătămat, ieșit în afară, fracturat. ♦ Fig. (Despre lucruri) Lăsat într-o parte, strâmb. – V. șoldi.
șolditele
ȘOLDÍT, -Ă, șoldiți, -te, adj. (Pop.; despre animale) Cu șoldul vătămat, ieșit în afară, fracturat. ♦ Fig. (Despre lucruri) Lăsat într-o parte, strâmb. – V. șoldi.
șolditelor
ȘOLDÍT, -Ă, șoldiți, -te, adj. (Pop.; despre animale) Cu șoldul vătămat, ieșit în afară, fracturat. ♦ Fig. (Despre lucruri) Lăsat într-o parte, strâmb. – V. șoldi.
șolditul
ȘOLDÍT, -Ă, șoldiți, -te, adj. (Pop.; despre animale) Cu șoldul vătămat, ieșit în afară, fracturat. ♦ Fig. (Despre lucruri) Lăsat într-o parte, strâmb. – V. șoldi.
șolditului
ȘOLDÍT, -Ă, șoldiți, -te, adj. (Pop.; despre animale) Cu șoldul vătămat, ieșit în afară, fracturat. ♦ Fig. (Despre lucruri) Lăsat într-o parte, strâmb. – V. șoldi.
șoldiu
ȘOLDÍU, -ÍE, șoldii, adj. (Pop.) Șoldit. – Șold + suf. -iu. DOOM
șoldíu (pop.) adj. m., f. șoldíe; pl. m. și f. șoldíi
șoldiul
ȘOLDÍU, -ÍE, șoldii, adj. (Pop.) Șoldit. – Șold + suf. -iu. DOOM
șoldíu (pop.) adj. m., f. șoldíe; pl. m. și f. șoldíi
șoldiului
ȘOLDÍU, -ÍE, șoldii, adj. (Pop.) Șoldit. – Șold + suf. -iu. DOOM
șoldíu (pop.) adj. m., f. șoldíe; pl. m. și f. șoldíi
șoldiș
ȘOLDÍȘ adv. (Pop.) Cu un șold ieșit în afară, cu umblet greoi, șchiop. ♦ Fig. Oblic, pieziș, strâmb. – Șold + suf. -iș. DOOM
șoldíș (pop.) adv.
șoldiși
ȘOLDÍ, șoldesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A vătăma un animal la șolduri, lovindu-l sau supunându-l unor eforturi prea mari. ♦ Refl. Fig. (Despre lucruri) A se lăsa într-o parte; a se strâmba. – Din Șold. DOOM
șoldí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șoldésc, imperf. 3 sg. șoldeá; conj. prez. 3 să șoldeáscă
șoldiți
ȘOLDÍ, șoldesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A vătăma un animal la șolduri, lovindu-l sau supunându-l unor eforturi prea mari. ♦ Refl. Fig. (Despre lucruri) A se lăsa într-o parte; a se strâmba. – Din Șold. DOOM
șoldí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șoldésc, imperf. 3 sg. șoldeá; conj. prez. 3 să șoldeáscă
șoldiți
ȘOLDÍT, -Ă, șoldiți, -te, adj. (Pop.; despre animale) Cu șoldul vătămat, ieșit în afară, fracturat. ♦ Fig. (Despre lucruri) Lăsat într-o parte, strâmb. – V. șoldi.
șoldiții
ȘOLDÍT, -Ă, șoldiți, -te, adj. (Pop.; despre animale) Cu șoldul vătămat, ieșit în afară, fracturat. ♦ Fig. (Despre lucruri) Lăsat într-o parte, strâmb. – V. șoldi.
șoldiților
ȘOLDÍT, -Ă, șoldiți, -te, adj. (Pop.; despre animale) Cu șoldul vătămat, ieșit în afară, fracturat. ♦ Fig. (Despre lucruri) Lăsat într-o parte, strâmb. – V. șoldi.
șoldorariță
ȘOLDORÁRIȚĂ s. f. (Regional) Durere de șolduri.
șoldul
ȘOLD, șolduri, s. n. Parte a corpului omenesc situată între mijloc și coapsă; regiune anatomică corespunzătoare articulației membrelor inferioare cu trunchiul. ◊ Loc. adj. și adv. Într-un șold = (aplecat) într-o parte, strâmb. ◊ Expr. Cu mâna (sau cu mâinile) în șold (sau în șolduri) = fără a întâmpina nicio greutate, fără nicio grijă, în voie. A sta cu mâinile în șolduri = a nu face nimic, a pierde vremea. (Fam.) A-și pune mâinile în șold (sau în șolduri) = a se certa, a face scandal. ♦ P. anal. Parte a corpului animalelor care corespunde articulației picioarelor cu trunchiul. ♦ Fig. Coastă, povârniș. – Cf. pol. szoldra. DOOM
șold s. n., pl. șólduri
șoldului
ȘOLD, șolduri, s. n. Parte a corpului omenesc situată între mijloc și coapsă; regiune anatomică corespunzătoare articulației membrelor inferioare cu trunchiul. ◊ Loc. adj. și adv. Într-un șold = (aplecat) într-o parte, strâmb. ◊ Expr. Cu mâna (sau cu mâinile) în șold (sau în șolduri) = fără a întâmpina nicio greutate, fără nicio grijă, în voie. A sta cu mâinile în șolduri = a nu face nimic, a pierde vremea. (Fam.) A-și pune mâinile în șold (sau în șolduri) = a se certa, a face scandal. ♦ P. anal. Parte a corpului animalelor care corespunde articulației picioarelor cu trunchiul. ♦ Fig. Coastă, povârniș. – Cf. pol. szoldra. DOOM
șold s. n., pl. șólduri
șolduri
ȘOLD, șolduri, s. n. Parte a corpului omenesc situată între mijloc și coapsă; regiune anatomică corespunzătoare articulației membrelor inferioare cu trunchiul. ◊ Loc. adj. și adv. Într-un șold = (aplecat) într-o parte, strâmb. ◊ Expr. Cu mâna (sau cu mâinile) în șold (sau în șolduri) = fără a întâmpina nicio greutate, fără nicio grijă, în voie. A sta cu mâinile în șolduri = a nu face nimic, a pierde vremea. (Fam.) A-și pune mâinile în șold (sau în șolduri) = a se certa, a face scandal. ♦ P. anal. Parte a corpului animalelor care corespunde articulației picioarelor cu trunchiul. ♦ Fig. Coastă, povârniș. – Cf. pol. szoldra. DOOM
șold s. n., pl. șólduri
șoldurile
ȘOLD, șolduri, s. n. Parte a corpului omenesc situată între mijloc și coapsă; regiune anatomică corespunzătoare articulației membrelor inferioare cu trunchiul. ◊ Loc. adj. și adv. Într-un șold = (aplecat) într-o parte, strâmb. ◊ Expr. Cu mâna (sau cu mâinile) în șold (sau în șolduri) = fără a întâmpina nicio greutate, fără nicio grijă, în voie. A sta cu mâinile în șolduri = a nu face nimic, a pierde vremea. (Fam.) A-și pune mâinile în șold (sau în șolduri) = a se certa, a face scandal. ♦ P. anal. Parte a corpului animalelor care corespunde articulației picioarelor cu trunchiul. ♦ Fig. Coastă, povârniș. – Cf. pol. szoldra. DOOM
șold s. n., pl. șólduri
șoldurilor
ȘOLD, șolduri, s. n. Parte a corpului omenesc situată între mijloc și coapsă; regiune anatomică corespunzătoare articulației membrelor inferioare cu trunchiul. ◊ Loc. adj. și adv. Într-un șold = (aplecat) într-o parte, strâmb. ◊ Expr. Cu mâna (sau cu mâinile) în șold (sau în șolduri) = fără a întâmpina nicio greutate, fără nicio grijă, în voie. A sta cu mâinile în șolduri = a nu face nimic, a pierde vremea. (Fam.) A-și pune mâinile în șold (sau în șolduri) = a se certa, a face scandal. ♦ P. anal. Parte a corpului animalelor care corespunde articulației picioarelor cu trunchiul. ♦ Fig. Coastă, povârniș. – Cf. pol. szoldra. DOOM
șold s. n., pl. șólduri
șolduroasa
ȘOLDURÓS, -OÁSĂ, șolduroși, -oase, adj. Cu șolduri mari. – Șold + suf. -uros. DOOM
șoldurós adj. m., pl. șolduróși; f. șolduroásă, pl. șolduroáse
șolduroase
ȘOLDURÓS, -OÁSĂ, șolduroși, -oase, adj. Cu șolduri mari. – Șold + suf. -uros. DOOM
șoldurós adj. m., pl. șolduróși; f. șolduroásă, pl. șolduroáse
șolduroasei
ȘOLDURÓS, -OÁSĂ, șolduroși, -oase, adj. Cu șolduri mari. – Șold + suf. -uros. DOOM
șoldurós adj. m., pl. șolduróși; f. șolduroásă, pl. șolduroáse
șolduroasele
ȘOLDURÓS, -OÁSĂ, șolduroși, -oase, adj. Cu șolduri mari. – Șold + suf. -uros. DOOM
șoldurós adj. m., pl. șolduróși; f. șolduroásă, pl. șolduroáse
șolduroaselor
ȘOLDURÓS, -OÁSĂ, șolduroși, -oase, adj. Cu șolduri mari. – Șold + suf. -uros. DOOM
șoldurós adj. m., pl. șolduróși; f. șolduroásă, pl. șolduroáse
șolduros
ȘOLDURÓS, -OÁSĂ, șolduroși, -oase, adj. Cu șolduri mari. – Șold + suf. -uros. DOOM
șoldurós adj. m., pl. șolduróși; f. șolduroásă, pl. șolduroáse
șoldurosul
ȘOLDURÓS, -OÁSĂ, șolduroși, -oase, adj. Cu șolduri mari. – Șold + suf. -uros. DOOM
șoldurós adj. m., pl. șolduróși; f. șolduroásă, pl. șolduroáse
șoldurosului
ȘOLDURÓS, -OÁSĂ, șolduroși, -oase, adj. Cu șolduri mari. – Șold + suf. -uros. DOOM
șoldurós adj. m., pl. șolduróși; f. șolduroásă, pl. șolduroáse
șolduroși
ȘOLDURÓS, -OÁSĂ, șolduroși, -oase, adj. Cu șolduri mari. – Șold + suf. -uros. DOOM
șoldurós adj. m., pl. șolduróși; f. șolduroásă, pl. șolduroáse
șolduroșii
ȘOLDURÓS, -OÁSĂ, șolduroși, -oase, adj. Cu șolduri mari. – Șold + suf. -uros. DOOM
șoldurós adj. m., pl. șolduróși; f. șolduroásă, pl. șolduroáse
șolduroșilor
ȘOLDURÓS, -OÁSĂ, șolduroși, -oase, adj. Cu șolduri mari. – Șold + suf. -uros. DOOM
șoldurós adj. m., pl. șolduróși; f. șolduroásă, pl. șolduroáse
șoldănea
ȘOLDĂNÍ, șoldănesc, vb. IV. Tranz. A șoldi. [Cu pușca] te-oi șoldăni dintr-o chiteală. ALECSANDRI, T. I 206.
șoldăneai
ȘOLDĂNÍ, șoldănesc, vb. IV. Tranz. A șoldi. [Cu pușca] te-oi șoldăni dintr-o chiteală. ALECSANDRI, T. I 206.
șoldăneam
ȘOLDĂNÍ, șoldănesc, vb. IV. Tranz. A șoldi. [Cu pușca] te-oi șoldăni dintr-o chiteală. ALECSANDRI, T. I 206.
șoldănească
ȘOLDĂNÍ, șoldănesc, vb. IV. Tranz. A șoldi. [Cu pușca] te-oi șoldăni dintr-o chiteală. ALECSANDRI, T. I 206.
șoldăneau
ȘOLDĂNÍ, șoldănesc, vb. IV. Tranz. A șoldi. [Cu pușca] te-oi șoldăni dintr-o chiteală. ALECSANDRI, T. I 206.
șoldăneați
ȘOLDĂNÍ, șoldănesc, vb. IV. Tranz. A șoldi. [Cu pușca] te-oi șoldăni dintr-o chiteală. ALECSANDRI, T. I 206.
șoldănesc
ȘOLDĂNÍ, șoldănesc, vb. IV. Tranz. A șoldi. [Cu pușca] te-oi șoldăni dintr-o chiteală. ALECSANDRI, T. I 206.
șoldănește
ȘOLDĂNÍ, șoldănesc, vb. IV. Tranz. A șoldi. [Cu pușca] te-oi șoldăni dintr-o chiteală. ALECSANDRI, T. I 206.
șoldănești
ȘOLDĂNÍ, șoldănesc, vb. IV. Tranz. A șoldi. [Cu pușca] te-oi șoldăni dintr-o chiteală. ALECSANDRI, T. I 206.
șoldăni
ȘOLDĂNÍ, șoldănesc, vb. IV. Tranz. A șoldi. [Cu pușca] te-oi șoldăni dintr-o chiteală. ALECSANDRI, T. I 206.
șoldănii
ȘOLDĂNÍ, șoldănesc, vb. IV. Tranz. A șoldi. [Cu pușca] te-oi șoldăni dintr-o chiteală. ALECSANDRI, T. I 206.
șoldănim
ȘOLDĂNÍ, șoldănesc, vb. IV. Tranz. A șoldi. [Cu pușca] te-oi șoldăni dintr-o chiteală. ALECSANDRI, T. I 206.
șoldănind
ȘOLDĂNÍ, șoldănesc, vb. IV. Tranz. A șoldi. [Cu pușca] te-oi șoldăni dintr-o chiteală. ALECSANDRI, T. I 206.
șoldănire
ȘOLDĂNÍ, șoldănesc, vb. IV. Tranz. A șoldi. [Cu pușca] te-oi șoldăni dintr-o chiteală. ALECSANDRI, T. I 206.
șoldănire
ȘOLDĂNÍ, șoldănesc, vb. IV. Tranz. A șoldi. – Din șoldi.
șoldăniră
ȘOLDĂNÍ, șoldănesc, vb. IV. Tranz. A șoldi. [Cu pușca] te-oi șoldăni dintr-o chiteală. ALECSANDRI, T. I 206.
șoldănirăm
ȘOLDĂNÍ, șoldănesc, vb. IV. Tranz. A șoldi. [Cu pușca] te-oi șoldăni dintr-o chiteală. ALECSANDRI, T. I 206.
șoldănirăți
ȘOLDĂNÍ, șoldănesc, vb. IV. Tranz. A șoldi. [Cu pușca] te-oi șoldăni dintr-o chiteală. ALECSANDRI, T. I 206.
șoldănise
ȘOLDĂNÍ, șoldănesc, vb. IV. Tranz. A șoldi. [Cu pușca] te-oi șoldăni dintr-o chiteală. ALECSANDRI, T. I 206.
șoldănisem
ȘOLDĂNÍ, șoldănesc, vb. IV. Tranz. A șoldi. [Cu pușca] te-oi șoldăni dintr-o chiteală. ALECSANDRI, T. I 206.
șoldăniseră
ȘOLDĂNÍ, șoldănesc, vb. IV. Tranz. A șoldi. [Cu pușca] te-oi șoldăni dintr-o chiteală. ALECSANDRI, T. I 206.
șoldăniserăm
ȘOLDĂNÍ, șoldănesc, vb. IV. Tranz. A șoldi. [Cu pușca] te-oi șoldăni dintr-o chiteală. ALECSANDRI, T. I 206.
șoldăniserăți
ȘOLDĂNÍ, șoldănesc, vb. IV. Tranz. A șoldi. [Cu pușca] te-oi șoldăni dintr-o chiteală. ALECSANDRI, T. I 206.
șoldăniseși
ȘOLDĂNÍ, șoldănesc, vb. IV. Tranz. A șoldi. [Cu pușca] te-oi șoldăni dintr-o chiteală. ALECSANDRI, T. I 206.
șoldăniseți
ȘOLDĂNÍ, șoldănesc, vb. IV. Tranz. A șoldi. [Cu pușca] te-oi șoldăni dintr-o chiteală. ALECSANDRI, T. I 206.
șoldănit
ȘOLDĂNÍ, șoldănesc, vb. IV. Tranz. A șoldi. [Cu pușca] te-oi șoldăni dintr-o chiteală. ALECSANDRI, T. I 206.
șoldănit
ȘOLDĂNÍ, șoldănesc, vb. IV. Tranz. A șoldi. – Din șoldi.
șoldăniși
ȘOLDĂNÍ, șoldănesc, vb. IV. Tranz. A șoldi. [Cu pușca] te-oi șoldăni dintr-o chiteală. ALECSANDRI, T. I 206.
șoldăniți
ȘOLDĂNÍ, șoldănesc, vb. IV. Tranz. A șoldi. [Cu pușca] te-oi șoldăni dintr-o chiteală. ALECSANDRI, T. I 206.
șoletă
ȘOLÉTĂ s.f. Mic ou din lemn. ♦ Minge de cros. [Et. incertă].
șolomănar
SOLOMONÁR, solomonari, s. m. (Pop.) 1. Astronom care prevestește vremea și face calendare. 2. Înțelept sau magician, după credințele populare, cu puteri supranaturale, care poate provoca sau împiedica diverse fenomene naturale; p. gener. vrăjitor. [Var.: (reg.) șolomănár s. m., șolomonár s. m.] – Solomon (n. pr.) + suf. -ar. DOOM
solomonár (pop.) s. m., pl. solomonári
șoltic
ȘOLTÍC, -Ă, șoltici, -ce, adj. (Reg.; adesea substantivat) Care recurge la escrocherii, la viclenii, la tertipuri. ♦ Ștrengar, șmecher, ghiduș, poznaș. – Din săs. scholtig. DOOM
șóltic (reg.) adj. m., pl. șóltici; f. șóltică, pl. șóltice
șoltic
ȘOLTÍC, -Ă, șoltici, -ce, adj. (Adesea substantivat) Care recurge la escrocherii, la viclenii, la tertipuri. ♦ Ștrengar, șmecher, ghiduș, poznaș. – Din săs. scholtig.
șoltica
ȘOLTÍC, -Ă, șoltici, -ce, adj. (Reg.; adesea substantivat) Care recurge la escrocherii, la viclenii, la tertipuri. ♦ Ștrengar, șmecher, ghiduș, poznaș. – Din săs. scholtig. DOOM
șóltic (reg.) adj. m., pl. șóltici; f. șóltică, pl. șóltice
șoltice
ȘOLTÍC, -Ă, șoltici, -ce, adj. (Reg.; adesea substantivat) Care recurge la escrocherii, la viclenii, la tertipuri. ♦ Ștrengar, șmecher, ghiduș, poznaș. – Din săs. scholtig. DOOM
șóltic (reg.) adj. m., pl. șóltici; f. șóltică, pl. șóltice
șolticei
ȘOLTÍC, -Ă, șoltici, -ce, adj. (Reg.; adesea substantivat) Care recurge la escrocherii, la viclenii, la tertipuri. ♦ Ștrengar, șmecher, ghiduș, poznaș. – Din săs. scholtig. DOOM
șóltic (reg.) adj. m., pl. șóltici; f. șóltică, pl. șóltice
șolticele
ȘOLTÍC, -Ă, șoltici, -ce, adj. (Reg.; adesea substantivat) Care recurge la escrocherii, la viclenii, la tertipuri. ♦ Ștrengar, șmecher, ghiduș, poznaș. – Din săs. scholtig. DOOM
șóltic (reg.) adj. m., pl. șóltici; f. șóltică, pl. șóltice
șolticelor
ȘOLTÍC, -Ă, șoltici, -ce, adj. (Reg.; adesea substantivat) Care recurge la escrocherii, la viclenii, la tertipuri. ♦ Ștrengar, șmecher, ghiduș, poznaș. – Din săs. scholtig. DOOM
șóltic (reg.) adj. m., pl. șóltici; f. șóltică, pl. șóltice
șoltici
ȘOLTÍC, -Ă, șoltici, -ce, adj. (Reg.; adesea substantivat) Care recurge la escrocherii, la viclenii, la tertipuri. ♦ Ștrengar, șmecher, ghiduș, poznaș. – Din săs. scholtig. DOOM
șóltic (reg.) adj. m., pl. șóltici; f. șóltică, pl. șóltice
șolticii
ȘOLTÍC, -Ă, șoltici, -ce, adj. (Reg.; adesea substantivat) Care recurge la escrocherii, la viclenii, la tertipuri. ♦ Ștrengar, șmecher, ghiduș, poznaș. – Din săs. scholtig. DOOM
șóltic (reg.) adj. m., pl. șóltici; f. șóltică, pl. șóltice
șolticilor
ȘOLTÍC, -Ă, șoltici, -ce, adj. (Reg.; adesea substantivat) Care recurge la escrocherii, la viclenii, la tertipuri. ♦ Ștrengar, șmecher, ghiduș, poznaș. – Din săs. scholtig. DOOM
șóltic (reg.) adj. m., pl. șóltici; f. șóltică, pl. șóltice
șolticul
ȘOLTÍC, -Ă, șoltici, -ce, adj. (Reg.; adesea substantivat) Care recurge la escrocherii, la viclenii, la tertipuri. ♦ Ștrengar, șmecher, ghiduș, poznaș. – Din săs. scholtig. DOOM
șóltic (reg.) adj. m., pl. șóltici; f. șóltică, pl. șóltice
șolticului
ȘOLTÍC, -Ă, șoltici, -ce, adj. (Reg.; adesea substantivat) Care recurge la escrocherii, la viclenii, la tertipuri. ♦ Ștrengar, șmecher, ghiduș, poznaș. – Din săs. scholtig. DOOM
șóltic (reg.) adj. m., pl. șóltici; f. șóltică, pl. șóltice
șolticăria
ȘOLTICĂRÍE, șolticării, s. f. (Reg.) Escrocherie, vicleșug, tertip. ♦ Ștrengărie, șmecherie, ghidușie, poznă. – Șoltic + suf. -ărie. DOOM
șolticăríe (reg.) s. f., art. șolticăría, g.-d. art. șolticăríei; pl. șolticăríi, art. șolticăríile
șolticărie
ȘOLTICĂRÍE, șolticării, s. f. (Reg.) Escrocherie, vicleșug, tertip. ♦ Ștrengărie, șmecherie, ghidușie, poznă. – Șoltic + suf. -ărie. DOOM
șolticăríe (reg.) s. f., art. șolticăría, g.-d. art. șolticăríei; pl. șolticăríi, art. șolticăríile
șolticăriei
ȘOLTICĂRÍE, șolticării, s. f. (Reg.) Escrocherie, vicleșug, tertip. ♦ Ștrengărie, șmecherie, ghidușie, poznă. – Șoltic + suf. -ărie. DOOM
șolticăríe (reg.) s. f., art. șolticăría, g.-d. art. șolticăríei; pl. șolticăríi, art. șolticăríile
șolticării
ȘOLTICĂRÍE, șolticării, s. f. (Reg.) Escrocherie, vicleșug, tertip. ♦ Ștrengărie, șmecherie, ghidușie, poznă. – Șoltic + suf. -ărie. DOOM
șolticăríe (reg.) s. f., art. șolticăría, g.-d. art. șolticăríei; pl. șolticăríi, art. șolticăríile
șolticăriile
ȘOLTICĂRÍE, șolticării, s. f. (Reg.) Escrocherie, vicleșug, tertip. ♦ Ștrengărie, șmecherie, ghidușie, poznă. – Șoltic + suf. -ărie. DOOM
șolticăríe (reg.) s. f., art. șolticăría, g.-d. art. șolticăríei; pl. șolticăríi, art. șolticăríile
șolticăriilor
ȘOLTICĂRÍE, șolticării, s. f. (Reg.) Escrocherie, vicleșug, tertip. ♦ Ștrengărie, șmecherie, ghidușie, poznă. – Șoltic + suf. -ărie. DOOM
șolticăríe (reg.) s. f., art. șolticăría, g.-d. art. șolticăríei; pl. șolticăríi, art. șolticăríile
șoltuz
ȘOLTÚZ, șoltuzi, s. m. Titlu dat în evul mediu în Moldova cârmuitorului unui oraș, care era ajutat în activitatea sa de un sfat format din 6-12 pârgari; persoană care avea acest titlu. – Din pol. szoltys. DOOM
șoltúz s. m., pl. șoltúzi
șoltuzi
ȘOLTÚZ, șoltuzi, s. m. Titlu dat în evul mediu în Moldova cârmuitorului unui oraș, care era ajutat în activitatea sa de un sfat format din 6-12 pârgari; persoană care avea acest titlu. – Din pol. szoltys. DOOM
șoltúz s. m., pl. șoltúzi
șoltuzii
ȘOLTÚZ, șoltuzi, s. m. Titlu dat în evul mediu în Moldova cârmuitorului unui oraș, care era ajutat în activitatea sa de un sfat format din 6-12 pârgari; persoană care avea acest titlu. – Din pol. szoltys. DOOM
șoltúz s. m., pl. șoltúzi
șoltuzilor
ȘOLTÚZ, șoltuzi, s. m. Titlu dat în evul mediu în Moldova cârmuitorului unui oraș, care era ajutat în activitatea sa de un sfat format din 6-12 pârgari; persoană care avea acest titlu. – Din pol. szoltys. DOOM
șoltúz s. m., pl. șoltúzi
șoltuzul
ȘOLTÚZ, șoltuzi, s. m. Titlu dat în evul mediu în Moldova cârmuitorului unui oraș, care era ajutat în activitatea sa de un sfat format din 6-12 pârgari; persoană care avea acest titlu. – Din pol. szoltys. DOOM
șoltúz s. m., pl. șoltúzi
șoltuzului
ȘOLTÚZ, șoltuzi, s. m. Titlu dat în evul mediu în Moldova cârmuitorului unui oraș, care era ajutat în activitatea sa de un sfat format din 6-12 pârgari; persoană care avea acest titlu. – Din pol. szoltys. DOOM
șoltúz s. m., pl. șoltúzi
șoma
ȘOMÁ, șomez, vb. I. Intranz. A nu avea, a nu găsi de lucru; a fi șomer. – Din fr. chômer. DOOM
șomá (a ~) vb., ind. prez. 3 șomeáză
șomai
ȘOMÁ, șomez, vb. I. Intranz. A nu avea, a nu găsi de lucru; a fi șomer. – Din fr. chômer. DOOM
șomá (a ~) vb., ind. prez. 3 șomeáză
șomaj
ȘOMÁJ s. n. Existența unui număr de persoane fizice aflate în situația de șomer. – Din fr. chômage. DOOM
șomáj s. n.
șomajul
ȘOMÁJ s. n. Existența unui număr de persoane fizice aflate în situația de șomer. – Din fr. chômage. DOOM
șomáj s. n.
șomajului
ȘOMÁJ s. n. Existența unui număr de persoane fizice aflate în situația de șomer. – Din fr. chômage. DOOM
șomáj s. n.
șomam
ȘOMÁ, șomez, vb. I. Intranz. A nu avea, a nu găsi de lucru; a fi șomer. – Din fr. chômer. DOOM
șomá (a ~) vb., ind. prez. 3 șomeáză
șomare
ȘOMÁ, șomez, vb. I. Intranz. A nu avea, a nu găsi de lucru; a fi șomer. – Din fr. chômer. DOOM
șomá (a ~) vb., ind. prez. 3 șomeáză
șomare
ȘOMÁ, șomez, vb. I. Intranz. A nu avea, a nu găsi de lucru; a fi șomer. – Din fr. chômer.
șomară
ȘOMÁ, șomez, vb. I. Intranz. A nu avea, a nu găsi de lucru; a fi șomer. – Din fr. chômer. DOOM
șomá (a ~) vb., ind. prez. 3 șomeáză
șomarăm
ȘOMÁ, șomez, vb. I. Intranz. A nu avea, a nu găsi de lucru; a fi șomer. – Din fr. chômer. DOOM
șomá (a ~) vb., ind. prez. 3 șomeáză
șomarăți
ȘOMÁ, șomez, vb. I. Intranz. A nu avea, a nu găsi de lucru; a fi șomer. – Din fr. chômer. DOOM
șomá (a ~) vb., ind. prez. 3 șomeáză
șomase
ȘOMÁ, șomez, vb. I. Intranz. A nu avea, a nu găsi de lucru; a fi șomer. – Din fr. chômer. DOOM
șomá (a ~) vb., ind. prez. 3 șomeáză
șomasem
ȘOMÁ, șomez, vb. I. Intranz. A nu avea, a nu găsi de lucru; a fi șomer. – Din fr. chômer. DOOM
șomá (a ~) vb., ind. prez. 3 șomeáză
șomaseră
ȘOMÁ, șomez, vb. I. Intranz. A nu avea, a nu găsi de lucru; a fi șomer. – Din fr. chômer. DOOM
șomá (a ~) vb., ind. prez. 3 șomeáză
șomaserăm
ȘOMÁ, șomez, vb. I. Intranz. A nu avea, a nu găsi de lucru; a fi șomer. – Din fr. chômer. DOOM
șomá (a ~) vb., ind. prez. 3 șomeáză
șomaserăți
ȘOMÁ, șomez, vb. I. Intranz. A nu avea, a nu găsi de lucru; a fi șomer. – Din fr. chômer. DOOM
șomá (a ~) vb., ind. prez. 3 șomeáză
șomaseși
ȘOMÁ, șomez, vb. I. Intranz. A nu avea, a nu găsi de lucru; a fi șomer. – Din fr. chômer. DOOM
șomá (a ~) vb., ind. prez. 3 șomeáză
șomaseți
ȘOMÁ, șomez, vb. I. Intranz. A nu avea, a nu găsi de lucru; a fi șomer. – Din fr. chômer. DOOM
șomá (a ~) vb., ind. prez. 3 șomeáză
șomat
ȘOMÁ, șomez, vb. I. Intranz. A nu avea, a nu găsi de lucru; a fi șomer. – Din fr. chômer. DOOM
șomá (a ~) vb., ind. prez. 3 șomeáză
șomau
ȘOMÁ, șomez, vb. I. Intranz. A nu avea, a nu găsi de lucru; a fi șomer. – Din fr. chômer. DOOM
șomá (a ~) vb., ind. prez. 3 șomeáză
șomași
ȘOMÁ, șomez, vb. I. Intranz. A nu avea, a nu găsi de lucru; a fi șomer. – Din fr. chômer. DOOM
șomá (a ~) vb., ind. prez. 3 șomeáză
șomați
ȘOMÁ, șomez, vb. I. Intranz. A nu avea, a nu găsi de lucru; a fi șomer. – Din fr. chômer. DOOM
șomá (a ~) vb., ind. prez. 3 șomeáză
șomează
ȘOMÁ, șomez, vb. I. Intranz. A nu avea, a nu găsi de lucru; a fi șomer. – Din fr. chômer. DOOM
șomá (a ~) vb., ind. prez. 3 șomeáză
șomer
ȘOMÉR, -Ă, șomeri, -e, s. m. și f. Persoană fără contract individual de muncă a cărei activitate nu se desfășoară în scopul obținerii de venit și care este în căutarea unui loc de muncă. – Din fr. chômeur. DOOM
șoméră s. f., g.-d. art. șomérei; pl. șomére
șomera
ȘOMÉR, -Ă, șomeri, -e, s. m. și f. Persoană fără contract individual de muncă a cărei activitate nu se desfășoară în scopul obținerii de venit și care este în căutarea unui loc de muncă. – Din fr. chômeur. DOOM
șoméră s. f., g.-d. art. șomérei; pl. șomére
șomere
ȘOMÉR, -Ă, șomeri, -e, s. m. și f. Persoană fără contract individual de muncă a cărei activitate nu se desfășoară în scopul obținerii de venit și care este în căutarea unui loc de muncă. – Din fr. chômeur. DOOM
șoméră s. f., g.-d. art. șomérei; pl. șomére
șomerei
ȘOMÉR, -Ă, șomeri, -e, s. m. și f. Persoană fără contract individual de muncă a cărei activitate nu se desfășoară în scopul obținerii de venit și care este în căutarea unui loc de muncă. – Din fr. chômeur. DOOM
șoméră s. f., g.-d. art. șomérei; pl. șomére
șomerele
ȘOMÉR, -Ă, șomeri, -e, s. m. și f. Persoană fără contract individual de muncă a cărei activitate nu se desfășoară în scopul obținerii de venit și care este în căutarea unui loc de muncă. – Din fr. chômeur. DOOM
șoméră s. f., g.-d. art. șomérei; pl. șomére
șomerelor
ȘOMÉR, -Ă, șomeri, -e, s. m. și f. Persoană fără contract individual de muncă a cărei activitate nu se desfășoară în scopul obținerii de venit și care este în căutarea unui loc de muncă. – Din fr. chômeur. DOOM
șoméră s. f., g.-d. art. șomérei; pl. șomére
șomeri
ȘOMÉR, -Ă, șomeri, -e, s. m. și f. Persoană fără contract individual de muncă a cărei activitate nu se desfășoară în scopul obținerii de venit și care este în căutarea unui loc de muncă. – Din fr. chômeur. DOOM
șoméră s. f., g.-d. art. șomérei; pl. șomére
șomerii
ȘOMÉR, -Ă, șomeri, -e, s. m. și f. Persoană fără contract individual de muncă a cărei activitate nu se desfășoară în scopul obținerii de venit și care este în căutarea unui loc de muncă. – Din fr. chômeur. DOOM
șoméră s. f., g.-d. art. șomérei; pl. șomére
șomerilor
ȘOMÉR, -Ă, șomeri, -e, s. m. și f. Persoană fără contract individual de muncă a cărei activitate nu se desfășoară în scopul obținerii de venit și care este în căutarea unui loc de muncă. – Din fr. chômeur. DOOM
șoméră s. f., g.-d. art. șomérei; pl. șomére
șomerul
ȘOMÉR, -Ă, șomeri, -e, s. m. și f. Persoană fără contract individual de muncă a cărei activitate nu se desfășoară în scopul obținerii de venit și care este în căutarea unui loc de muncă. – Din fr. chômeur. DOOM
șoméră s. f., g.-d. art. șomérei; pl. șomére
șomerului
ȘOMÉR, -Ă, șomeri, -e, s. m. și f. Persoană fără contract individual de muncă a cărei activitate nu se desfășoară în scopul obținerii de venit și care este în căutarea unui loc de muncă. – Din fr. chômeur. DOOM
șoméră s. f., g.-d. art. șomérei; pl. șomére
șomez
ȘOMÁ, șomez, vb. I. Intranz. A nu avea, a nu găsi de lucru; a fi șomer. – Din fr. chômer. DOOM
șomá (a ~) vb., ind. prez. 3 șomeáză
șomeze
ȘOMÁ, șomez, vb. I. Intranz. A nu avea, a nu găsi de lucru; a fi șomer. – Din fr. chômer. DOOM
șomá (a ~) vb., ind. prez. 3 șomeáză
șomezi
ȘOMÁ, șomez, vb. I. Intranz. A nu avea, a nu găsi de lucru; a fi șomer. – Din fr. chômer. DOOM
șomá (a ~) vb., ind. prez. 3 șomeáză
șomoiag
ȘOMOIÁG s. n. v. șomoiog.
șomoioage
ȘOMOIÓG, șomoioage, s. n. Mănunchi răsucit de fân, de paie, de câlți cu care se spală, se freacă sau se șterge un obiect, cu care se aprinde focul etc.; șomoltoc, fumuiag. ♦ Smoc (de păr sau de lână). – Cf. magh. csomó. DOOM
șomoióg s. n., pl. șomoioáge
șomoioagele
ȘOMOIÓG, șomoioage, s. n. Mănunchi răsucit de fân, de paie, de câlți cu care se spală, se freacă sau se șterge un obiect, cu care se aprinde focul etc.; șomoltoc, fumuiag. ♦ Smoc (de păr sau de lână). – Cf. magh. csomó. DOOM
șomoióg s. n., pl. șomoioáge
șomoioagelor
ȘOMOIÓG, șomoioage, s. n. Mănunchi răsucit de fân, de paie, de câlți cu care se spală, se freacă sau se șterge un obiect, cu care se aprinde focul etc.; șomoltoc, fumuiag. ♦ Smoc (de păr sau de lână). – Cf. magh. csomó. DOOM
șomoióg s. n., pl. șomoioáge
șomoiog
ȘOMOIÓG, șomoioage, s. n. Mănunchi răsucit de fân, de paie, de câlți cu care se spală, se freacă sau se șterge un obiect, cu care se aprinde focul etc.; șomoltoc, fumuiag. ♦ Smoc (de păr sau de lână). – Cf. magh. csomó. DOOM
șomoióg s. n., pl. șomoioáge
șomoiogel
ȘOMOIOGÉL, șomoiogele, s. n. Diminutiv al lui șomoiog. – Șomoiog + suf. -el. DOOM
șomoiogél s. n., pl. șomoiogéle
șomoiogele
ȘOMOIOGÉL, șomoiogele, s. n. Diminutiv al lui șomoiog. – Șomoiog + suf. -el. DOOM
șomoiogél s. n., pl. șomoiogéle
șomoiogelele
ȘOMOIOGÉL, șomoiogele, s. n. Diminutiv al lui șomoiog. – Șomoiog + suf. -el. DOOM
șomoiogél s. n., pl. șomoiogéle
șomoiogelelor
ȘOMOIOGÉL, șomoiogele, s. n. Diminutiv al lui șomoiog. – Șomoiog + suf. -el. DOOM
șomoiogél s. n., pl. șomoiogéle
șomoiogelul
ȘOMOIOGÉL, șomoiogele, s. n. Diminutiv al lui șomoiog. – Șomoiog + suf. -el. DOOM
șomoiogél s. n., pl. șomoiogéle
șomoiogelului
ȘOMOIOGÉL, șomoiogele, s. n. Diminutiv al lui șomoiog. – Șomoiog + suf. -el. DOOM
șomoiogél s. n., pl. șomoiogéle
șomoiogul
ȘOMOIÓG, șomoioage, s. n. Mănunchi răsucit de fân, de paie, de câlți cu care se spală, se freacă sau se șterge un obiect, cu care se aprinde focul etc.; șomoltoc, fumuiag. ♦ Smoc (de păr sau de lână). – Cf. magh. csomó. DOOM
șomoióg s. n., pl. șomoioáge
șomoiogului
ȘOMOIÓG, șomoioage, s. n. Mănunchi răsucit de fân, de paie, de câlți cu care se spală, se freacă sau se șterge un obiect, cu care se aprinde focul etc.; șomoltoc, fumuiag. ♦ Smoc (de păr sau de lână). – Cf. magh. csomó. DOOM
șomoióg s. n., pl. șomoioáge
șomoltoace
ȘOMOLTÓC, șomoltoace, s. n. Șomoiog. – Contaminare între șomoiog și ghemotoc. DOOM
șomoltóc s. n., pl. șomoltoáce
șomoltoacele
ȘOMOLTÓC, șomoltoace, s. n. Șomoiog. – Contaminare între șomoiog și ghemotoc. DOOM
șomoltóc s. n., pl. șomoltoáce
șomoltoacelor
ȘOMOLTÓC, șomoltoace, s. n. Șomoiog. – Contaminare între șomoiog și ghemotoc. DOOM
șomoltóc s. n., pl. șomoltoáce
șomoltoc
ȘOMOLTÓC, șomoltoace, s. n. Șomoiog. – Contaminare între șomoiog și ghemotoc. DOOM
șomoltóc s. n., pl. șomoltoáce
șomoltocul
ȘOMOLTÓC, șomoltoace, s. n. Șomoiog. – Contaminare între șomoiog și ghemotoc. DOOM
șomoltóc s. n., pl. șomoltoáce
șomoltocului
ȘOMOLTÓC, șomoltoace, s. n. Șomoiog. – Contaminare între șomoiog și ghemotoc. DOOM
șomoltóc s. n., pl. șomoltoáce
șomultoc
ȘOMULTÓC s. n. v. șomoltoc.
șomâc
ȘOMẤC, șomâci, s. m. (Zool.) Cârtiță. – Comp. ucr. homyk.
șomâldoc
ȘOMÎLDÓC s. n. v. șomoltoc.
șomând
ȘOMÁ, șomez, vb. I. Intranz. A nu avea, a nu găsi de lucru; a fi șomer. – Din fr. chômer. DOOM
șomá (a ~) vb., ind. prez. 3 șomeáză
șomînd
ȘOMÁ, șomez, vb. I. Intranz. A nu avea, a nu găsi de lucru; a fi șomer. – Din fr. chômer. DOOM
șomá (a ~) vb., ind. prez. 3 șomeáză
șont
ȘONT, ȘOÁNTĂ, șonți, șoante, adj. (Reg.; adesea substantivat) Șchiop, schilod. – Cf. ciont, magh. sánta. DOOM
șont (reg.) adj. m., pl. șonți; f. șoántă, pl. șoánte
șontocăi
ȘONTOCĂÍ vb. IV v. șontîcăi.
șontoroaga
ȘONTORÓG, -OÁGĂ, șontorogi, -oage, adj. (Fam.) Șchiop. ♦ (Substantivat) Epitet depreciativ dat unui om lipsit de putere, slăbănog. – Din șont. Cf. magh. dial. czomtorag. DOOM
șontoróg (fam.) adj. m., pl. șontorógi; f. șontoroágă, pl. șontoroáge
șontoroage
ȘONTORÓG, -OÁGĂ, șontorogi, -oage, adj. (Fam.) Șchiop. ♦ (Substantivat) Epitet depreciativ dat unui om lipsit de putere, slăbănog. – Din șont. Cf. magh. dial. czomtorag. DOOM
șontoróg (fam.) adj. m., pl. șontorógi; f. șontoroágă, pl. șontoroáge
șontoroagei
ȘONTORÓG, -OÁGĂ, șontorogi, -oage, adj. (Fam.) Șchiop. ♦ (Substantivat) Epitet depreciativ dat unui om lipsit de putere, slăbănog. – Din șont. Cf. magh. dial. czomtorag. DOOM
șontoróg (fam.) adj. m., pl. șontorógi; f. șontoroágă, pl. șontoroáge
șontoroagele
ȘONTORÓG, -OÁGĂ, șontorogi, -oage, adj. (Fam.) Șchiop. ♦ (Substantivat) Epitet depreciativ dat unui om lipsit de putere, slăbănog. – Din șont. Cf. magh. dial. czomtorag. DOOM
șontoróg (fam.) adj. m., pl. șontorógi; f. șontoroágă, pl. șontoroáge
șontoroagelor
ȘONTORÓG, -OÁGĂ, șontorogi, -oage, adj. (Fam.) Șchiop. ♦ (Substantivat) Epitet depreciativ dat unui om lipsit de putere, slăbănog. – Din șont. Cf. magh. dial. czomtorag. DOOM
șontoróg (fam.) adj. m., pl. șontorógi; f. șontoroágă, pl. șontoroáge
șontorog
ȘONTORÓG, -OÁGĂ, șontorogi, -oage, adj. (Fam.) Șchiop. ♦ (Substantivat) Epitet depreciativ dat unui om lipsit de putere, slăbănog. – Din șont. Cf. magh. dial. czomtorag. DOOM
șontoróg (fam.) adj. m., pl. șontorógi; f. șontoroágă, pl. șontoroáge
șontorogea
ȘONTOROGÍ, șontorogesc, vb. IV. Intranz. și refl. A deveni sau a face pe cineva șchiop, schilod. – Din șontorog. DOOM
șontorogí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șontorogésc, imperf. 3 sg. șontorogeá; conj. prez. 3 să șontorogeáscă
șontorogeai
ȘONTOROGÍ, șontorogesc, vb. IV. Intranz. și refl. A deveni sau a face pe cineva șchiop, schilod. – Din șontorog. DOOM
șontorogí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șontorogésc, imperf. 3 sg. șontorogeá; conj. prez. 3 să șontorogeáscă
șontorogeala
ȘONTOROGEÁLĂ, șontorogeli, s. f. (Fam.) Faptul de a (se) șontorogi; ologeală. – Șontorogi + suf. -eală. DOOM
șontorogeálă (fam.) s. f., g.-d. art. șontorogélii; pl. șontorogéli
șontorogeam
ȘONTOROGÍ, șontorogesc, vb. IV. Intranz. și refl. A deveni sau a face pe cineva șchiop, schilod. – Din șontorog. DOOM
șontorogí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șontorogésc, imperf. 3 sg. șontorogeá; conj. prez. 3 să șontorogeáscă
șontorogească
ȘONTOROGÍ, șontorogesc, vb. IV. Intranz. și refl. A deveni sau a face pe cineva șchiop, schilod. – Din șontorog. DOOM
șontorogí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șontorogésc, imperf. 3 sg. șontorogeá; conj. prez. 3 să șontorogeáscă
șontorogeau
ȘONTOROGÍ, șontorogesc, vb. IV. Intranz. și refl. A deveni sau a face pe cineva șchiop, schilod. – Din șontorog. DOOM
șontorogí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șontorogésc, imperf. 3 sg. șontorogeá; conj. prez. 3 să șontorogeáscă
șontorogeați
ȘONTOROGÍ, șontorogesc, vb. IV. Intranz. și refl. A deveni sau a face pe cineva șchiop, schilod. – Din șontorog. DOOM
șontorogí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șontorogésc, imperf. 3 sg. șontorogeá; conj. prez. 3 să șontorogeáscă
șontorogeli
ȘONTOROGEÁLĂ, șontorogeli, s. f. (Fam.) Faptul de a (se) șontorogi; ologeală. – Șontorogi + suf. -eală. DOOM
șontorogeálă (fam.) s. f., g.-d. art. șontorogélii; pl. șontorogéli
șontorogelii
ȘONTOROGEÁLĂ, șontorogeli, s. f. (Fam.) Faptul de a (se) șontorogi; ologeală. – Șontorogi + suf. -eală. DOOM
șontorogeálă (fam.) s. f., g.-d. art. șontorogélii; pl. șontorogéli
șontorogelile
ȘONTOROGEÁLĂ, șontorogeli, s. f. (Fam.) Faptul de a (se) șontorogi; ologeală. – Șontorogi + suf. -eală. DOOM
șontorogeálă (fam.) s. f., g.-d. art. șontorogélii; pl. șontorogéli
șontorogelilor
ȘONTOROGEÁLĂ, șontorogeli, s. f. (Fam.) Faptul de a (se) șontorogi; ologeală. – Șontorogi + suf. -eală. DOOM
șontorogeálă (fam.) s. f., g.-d. art. șontorogélii; pl. șontorogéli
șontorogesc
ȘONTOROGÍ, șontorogesc, vb. IV. Intranz. și refl. A deveni sau a face pe cineva șchiop, schilod. – Din șontorog. DOOM
șontorogí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șontorogésc, imperf. 3 sg. șontorogeá; conj. prez. 3 să șontorogeáscă
șontorogește
ȘONTOROGÍ, șontorogesc, vb. IV. Intranz. și refl. A deveni sau a face pe cineva șchiop, schilod. – Din șontorog. DOOM
șontorogí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șontorogésc, imperf. 3 sg. șontorogeá; conj. prez. 3 să șontorogeáscă
șontorogești
ȘONTOROGÍ, șontorogesc, vb. IV. Intranz. și refl. A deveni sau a face pe cineva șchiop, schilod. – Din șontorog. DOOM
șontorogí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șontorogésc, imperf. 3 sg. șontorogeá; conj. prez. 3 să șontorogeáscă
șontorogi
ȘONTORÓG, -OÁGĂ, șontorogi, -oage, adj. (Fam.) Șchiop. ♦ (Substantivat) Epitet depreciativ dat unui om lipsit de putere, slăbănog. – Din șont. Cf. magh. dial. czomtorag. DOOM
șontoróg (fam.) adj. m., pl. șontorógi; f. șontoroágă, pl. șontoroáge
șontorogi
ȘONTOROGÍ, șontorogesc, vb. IV. Intranz. și refl. A deveni sau a face pe cineva șchiop, schilod. – Din șontorog. DOOM
șontorogí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șontorogésc, imperf. 3 sg. șontorogeá; conj. prez. 3 să șontorogeáscă
șontorogii
ȘONTORÓG, -OÁGĂ, șontorogi, -oage, adj. (Fam.) Șchiop. ♦ (Substantivat) Epitet depreciativ dat unui om lipsit de putere, slăbănog. – Din șont. Cf. magh. dial. czomtorag. DOOM
șontoróg (fam.) adj. m., pl. șontorógi; f. șontoroágă, pl. șontoroáge
șontorogii
ȘONTOROGÍ, șontorogesc, vb. IV. Intranz. și refl. A deveni sau a face pe cineva șchiop, schilod. – Din șontorog. DOOM
șontorogí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șontorogésc, imperf. 3 sg. șontorogeá; conj. prez. 3 să șontorogeáscă
șontorogilor
ȘONTORÓG, -OÁGĂ, șontorogi, -oage, adj. (Fam.) Șchiop. ♦ (Substantivat) Epitet depreciativ dat unui om lipsit de putere, slăbănog. – Din șont. Cf. magh. dial. czomtorag. DOOM
șontoróg (fam.) adj. m., pl. șontorógi; f. șontoroágă, pl. șontoroáge
șontorogim
ȘONTOROGÍ, șontorogesc, vb. IV. Intranz. și refl. A deveni sau a face pe cineva șchiop, schilod. – Din șontorog. DOOM
șontorogí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șontorogésc, imperf. 3 sg. șontorogeá; conj. prez. 3 să șontorogeáscă
șontorogind
ȘONTOROGÍ, șontorogesc, vb. IV. Intranz. și refl. A deveni sau a face pe cineva șchiop, schilod. – Din șontorog. DOOM
șontorogí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șontorogésc, imperf. 3 sg. șontorogeá; conj. prez. 3 să șontorogeáscă
șontorogire
ȘONTOROGÍ, șontorogesc, vb. IV. Intranz. și refl. A deveni sau a face pe cineva șchiop, schilod. – Din șontorog. DOOM
șontorogí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șontorogésc, imperf. 3 sg. șontorogeá; conj. prez. 3 să șontorogeáscă
șontorogire
ȘONTOROGÍRE, șontorogiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) șontorogi și rezultatul ei. – V. șontorogi. DOOM
șontorogíre (rar) s. f., g.-d. art. șontorogírii; pl. șontorogíri
șontorogirea
ȘONTOROGÍRE, șontorogiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) șontorogi și rezultatul ei. – V. șontorogi. DOOM
șontorogíre (rar) s. f., g.-d. art. șontorogírii; pl. șontorogíri
șontorogiri
ȘONTOROGÍRE, șontorogiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) șontorogi și rezultatul ei. – V. șontorogi. DOOM
șontorogíre (rar) s. f., g.-d. art. șontorogírii; pl. șontorogíri
șontorogirii
ȘONTOROGÍRE, șontorogiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) șontorogi și rezultatul ei. – V. șontorogi. DOOM
șontorogíre (rar) s. f., g.-d. art. șontorogírii; pl. șontorogíri
șontorogirile
ȘONTOROGÍRE, șontorogiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) șontorogi și rezultatul ei. – V. șontorogi. DOOM
șontorogíre (rar) s. f., g.-d. art. șontorogírii; pl. șontorogíri
șontorogirilor
ȘONTOROGÍRE, șontorogiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) șontorogi și rezultatul ei. – V. șontorogi. DOOM
șontorogíre (rar) s. f., g.-d. art. șontorogírii; pl. șontorogíri
șontorogiră
ȘONTOROGÍ, șontorogesc, vb. IV. Intranz. și refl. A deveni sau a face pe cineva șchiop, schilod. – Din șontorog. DOOM
șontorogí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șontorogésc, imperf. 3 sg. șontorogeá; conj. prez. 3 să șontorogeáscă
șontorogirăm
ȘONTOROGÍ, șontorogesc, vb. IV. Intranz. și refl. A deveni sau a face pe cineva șchiop, schilod. – Din șontorog. DOOM
șontorogí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șontorogésc, imperf. 3 sg. șontorogeá; conj. prez. 3 să șontorogeáscă
șontorogirăți
ȘONTOROGÍ, șontorogesc, vb. IV. Intranz. și refl. A deveni sau a face pe cineva șchiop, schilod. – Din șontorog. DOOM
șontorogí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șontorogésc, imperf. 3 sg. șontorogeá; conj. prez. 3 să șontorogeáscă
șontorogise
ȘONTOROGÍ, șontorogesc, vb. IV. Intranz. și refl. A deveni sau a face pe cineva șchiop, schilod. – Din șontorog. DOOM
șontorogí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șontorogésc, imperf. 3 sg. șontorogeá; conj. prez. 3 să șontorogeáscă
șontorogisem
ȘONTOROGÍ, șontorogesc, vb. IV. Intranz. și refl. A deveni sau a face pe cineva șchiop, schilod. – Din șontorog. DOOM
șontorogí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șontorogésc, imperf. 3 sg. șontorogeá; conj. prez. 3 să șontorogeáscă
șontorogiseră
ȘONTOROGÍ, șontorogesc, vb. IV. Intranz. și refl. A deveni sau a face pe cineva șchiop, schilod. – Din șontorog. DOOM
șontorogí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șontorogésc, imperf. 3 sg. șontorogeá; conj. prez. 3 să șontorogeáscă
șontorogiserăm
ȘONTOROGÍ, șontorogesc, vb. IV. Intranz. și refl. A deveni sau a face pe cineva șchiop, schilod. – Din șontorog. DOOM
șontorogí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șontorogésc, imperf. 3 sg. șontorogeá; conj. prez. 3 să șontorogeáscă
șontorogiserăți
ȘONTOROGÍ, șontorogesc, vb. IV. Intranz. și refl. A deveni sau a face pe cineva șchiop, schilod. – Din șontorog. DOOM
șontorogí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șontorogésc, imperf. 3 sg. șontorogeá; conj. prez. 3 să șontorogeáscă
șontorogiseși
ȘONTOROGÍ, șontorogesc, vb. IV. Intranz. și refl. A deveni sau a face pe cineva șchiop, schilod. – Din șontorog. DOOM
șontorogí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șontorogésc, imperf. 3 sg. șontorogeá; conj. prez. 3 să șontorogeáscă
șontorogiseți
ȘONTOROGÍ, șontorogesc, vb. IV. Intranz. și refl. A deveni sau a face pe cineva șchiop, schilod. – Din șontorog. DOOM
șontorogí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șontorogésc, imperf. 3 sg. șontorogeá; conj. prez. 3 să șontorogeáscă
șontorogit
ȘONTOROGÍ, șontorogesc, vb. IV. Intranz. și refl. A deveni sau a face pe cineva șchiop, schilod. – Din șontorog. DOOM
șontorogí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șontorogésc, imperf. 3 sg. șontorogeá; conj. prez. 3 să șontorogeáscă
șontorogit
ȘONTOROGÍT, -Ă, șontorogiți, -te, adj. Ologit, olog. – V. șontorogi.
șontorogita
ȘONTOROGÍT, -Ă, șontorogiți, -te, adj. Ologit, olog. – V. șontorogi.
șontorogite
ȘONTOROGÍT, -Ă, șontorogiți, -te, adj. Ologit, olog. – V. șontorogi.
șontorogitei
ȘONTOROGÍT, -Ă, șontorogiți, -te, adj. Ologit, olog. – V. șontorogi.
șontorogitele
ȘONTOROGÍT, -Ă, șontorogiți, -te, adj. Ologit, olog. – V. șontorogi.
șontorogitelor
ȘONTOROGÍT, -Ă, șontorogiți, -te, adj. Ologit, olog. – V. șontorogi.
șontorogitul
ȘONTOROGÍT, -Ă, șontorogiți, -te, adj. Ologit, olog. – V. șontorogi.
șontorogitului
ȘONTOROGÍT, -Ă, șontorogiți, -te, adj. Ologit, olog. – V. șontorogi.
șontorogiși
ȘONTOROGÍ, șontorogesc, vb. IV. Intranz. și refl. A deveni sau a face pe cineva șchiop, schilod. – Din șontorog. DOOM
șontorogí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șontorogésc, imperf. 3 sg. șontorogeá; conj. prez. 3 să șontorogeáscă
șontorogiți
ȘONTOROGÍ, șontorogesc, vb. IV. Intranz. și refl. A deveni sau a face pe cineva șchiop, schilod. – Din șontorog. DOOM
șontorogí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șontorogésc, imperf. 3 sg. șontorogeá; conj. prez. 3 să șontorogeáscă
șontorogiți
ȘONTOROGÍT, -Ă, șontorogiți, -te, adj. Ologit, olog. – V. șontorogi.
șontorogiții
ȘONTOROGÍT, -Ă, șontorogiți, -te, adj. Ologit, olog. – V. șontorogi.
șontorogiților
ȘONTOROGÍT, -Ă, șontorogiți, -te, adj. Ologit, olog. – V. șontorogi.
șontorogul
ȘONTORÓG, -OÁGĂ, șontorogi, -oage, adj. (Fam.) Șchiop. ♦ (Substantivat) Epitet depreciativ dat unui om lipsit de putere, slăbănog. – Din șont. Cf. magh. dial. czomtorag. DOOM
șontoróg (fam.) adj. m., pl. șontorógi; f. șontoroágă, pl. șontoroáge
șontorogului
ȘONTORÓG, -OÁGĂ, șontorogi, -oage, adj. (Fam.) Șchiop. ♦ (Substantivat) Epitet depreciativ dat unui om lipsit de putere, slăbănog. – Din șont. Cf. magh. dial. czomtorag. DOOM
șontoróg (fam.) adj. m., pl. șontorógi; f. șontoroágă, pl. șontoroáge
șontul
ȘONT, ȘOÁNTĂ, șonți, șoante, adj. (Reg.; adesea substantivat) Șchiop, schilod. – Cf. ciont, magh. sánta. DOOM
șont (reg.) adj. m., pl. șonți; f. șoántă, pl. șoánte
șontului
ȘONT, ȘOÁNTĂ, șonți, șoante, adj. (Reg.; adesea substantivat) Șchiop, schilod. – Cf. ciont, magh. sánta. DOOM
șont (reg.) adj. m., pl. șonți; f. șoántă, pl. șoánte
șontâc
ȘONTẤC interj. (Adesea repetat) Cuvânt care redă mersul șovăitor, greoi, șchiopătat al cuiva. – Din magh. sántika. DOOM
șontấc-șontấc v. șontấc
șontâcăi
ȘONTÂCĂÍ, șontâcăiesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) A umbla greu, șchiopătând; a șchiopăta. – Șontâc + suf. -ăi. DOOM
!șontâcăí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 șontấcăie, imperf. 3 sg. șontâcăiá; conj. prez. 3 să șontấcăie
șontâcăia
ȘONTÂCĂÍ, șontâcăiesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) A umbla greu, șchiopătând; a șchiopăta. – Șontâc + suf. -ăi. DOOM
!șontâcăí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 șontấcăie, imperf. 3 sg. șontâcăiá; conj. prez. 3 să șontấcăie
șontâcăiai
ȘONTÂCĂÍ, șontâcăiesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) A umbla greu, șchiopătând; a șchiopăta. – Șontâc + suf. -ăi. DOOM
!șontâcăí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 șontấcăie, imperf. 3 sg. șontâcăiá; conj. prez. 3 să șontấcăie
șontâcăiam
ȘONTÂCĂÍ, șontâcăiesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) A umbla greu, șchiopătând; a șchiopăta. – Șontâc + suf. -ăi. DOOM
!șontâcăí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 șontấcăie, imperf. 3 sg. șontâcăiá; conj. prez. 3 să șontấcăie
șontâcăiau
ȘONTÂCĂÍ, șontâcăiesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) A umbla greu, șchiopătând; a șchiopăta. – Șontâc + suf. -ăi. DOOM
!șontâcăí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 șontấcăie, imperf. 3 sg. șontâcăiá; conj. prez. 3 să șontấcăie
șontâcăiați
ȘONTÂCĂÍ, șontâcăiesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) A umbla greu, șchiopătând; a șchiopăta. – Șontâc + suf. -ăi. DOOM
!șontâcăí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 șontấcăie, imperf. 3 sg. șontâcăiá; conj. prez. 3 să șontấcăie
șontâcăie
ȘONTÂCĂÍ, șontâcăiesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) A umbla greu, șchiopătând; a șchiopăta. – Șontâc + suf. -ăi. DOOM
!șontâcăí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 șontấcăie, imperf. 3 sg. șontâcăiá; conj. prez. 3 să șontấcăie
șontâcăii
ȘONTÂCĂÍ, șontâcăiesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) A umbla greu, șchiopătând; a șchiopăta. – Șontâc + suf. -ăi. DOOM
!șontâcăí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 șontấcăie, imperf. 3 sg. șontâcăiá; conj. prez. 3 să șontấcăie
șontâcăim
ȘONTÂCĂÍ, șontâcăiesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) A umbla greu, șchiopătând; a șchiopăta. – Șontâc + suf. -ăi. DOOM
!șontâcăí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 șontấcăie, imperf. 3 sg. șontâcăiá; conj. prez. 3 să șontấcăie
șontâcăind
ȘONTÂCĂÍ, șontâcăiesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) A umbla greu, șchiopătând; a șchiopăta. – Șontâc + suf. -ăi. DOOM
!șontâcăí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 șontấcăie, imperf. 3 sg. șontâcăiá; conj. prez. 3 să șontấcăie
șontâcăire
ȘONTÂCĂÍ, șontâcăiesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) A umbla greu, șchiopătând; a șchiopăta. – Șontâc + suf. -ăi. DOOM
!șontâcăí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 șontấcăie, imperf. 3 sg. șontâcăiá; conj. prez. 3 să șontấcăie
șontâcăire
ȘONTÂCĂÍRE, șontâcăiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a șontâcăi și rezultatul ei. – V. șontâcăi. DOOM
șontâcăíre (rar) s. f., g.-d. art. șontâcăírii; pl. șontâcăíri
șontâcăirea
ȘONTÂCĂÍRE, șontâcăiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a șontâcăi și rezultatul ei. – V. șontâcăi. DOOM
șontâcăíre (rar) s. f., g.-d. art. șontâcăírii; pl. șontâcăíri
șontâcăiri
ȘONTÂCĂÍRE, șontâcăiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a șontâcăi și rezultatul ei. – V. șontâcăi. DOOM
șontâcăíre (rar) s. f., g.-d. art. șontâcăírii; pl. șontâcăíri
șontâcăirii
ȘONTÂCĂÍRE, șontâcăiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a șontâcăi și rezultatul ei. – V. șontâcăi. DOOM
șontâcăíre (rar) s. f., g.-d. art. șontâcăírii; pl. șontâcăíri
șontâcăirile
ȘONTÂCĂÍRE, șontâcăiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a șontâcăi și rezultatul ei. – V. șontâcăi. DOOM
șontâcăíre (rar) s. f., g.-d. art. șontâcăírii; pl. șontâcăíri
șontâcăirilor
ȘONTÂCĂÍRE, șontâcăiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a șontâcăi și rezultatul ei. – V. șontâcăi. DOOM
șontâcăíre (rar) s. f., g.-d. art. șontâcăírii; pl. șontâcăíri
șontâcăiră
ȘONTÂCĂÍ, șontâcăiesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) A umbla greu, șchiopătând; a șchiopăta. – Șontâc + suf. -ăi. DOOM
!șontâcăí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 șontấcăie, imperf. 3 sg. șontâcăiá; conj. prez. 3 să șontấcăie
șontâcăirăm
ȘONTÂCĂÍ, șontâcăiesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) A umbla greu, șchiopătând; a șchiopăta. – Șontâc + suf. -ăi. DOOM
!șontâcăí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 șontấcăie, imperf. 3 sg. șontâcăiá; conj. prez. 3 să șontấcăie
șontâcăirăți
ȘONTÂCĂÍ, șontâcăiesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) A umbla greu, șchiopătând; a șchiopăta. – Șontâc + suf. -ăi. DOOM
!șontâcăí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 șontấcăie, imperf. 3 sg. șontâcăiá; conj. prez. 3 să șontấcăie
șontâcăise
ȘONTÂCĂÍ, șontâcăiesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) A umbla greu, șchiopătând; a șchiopăta. – Șontâc + suf. -ăi. DOOM
!șontâcăí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 șontấcăie, imperf. 3 sg. șontâcăiá; conj. prez. 3 să șontấcăie
șontâcăisem
ȘONTÂCĂÍ, șontâcăiesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) A umbla greu, șchiopătând; a șchiopăta. – Șontâc + suf. -ăi. DOOM
!șontâcăí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 șontấcăie, imperf. 3 sg. șontâcăiá; conj. prez. 3 să șontấcăie
șontâcăiseră
ȘONTÂCĂÍ, șontâcăiesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) A umbla greu, șchiopătând; a șchiopăta. – Șontâc + suf. -ăi. DOOM
!șontâcăí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 șontấcăie, imperf. 3 sg. șontâcăiá; conj. prez. 3 să șontấcăie
șontâcăiserăm
ȘONTÂCĂÍ, șontâcăiesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) A umbla greu, șchiopătând; a șchiopăta. – Șontâc + suf. -ăi. DOOM
!șontâcăí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 șontấcăie, imperf. 3 sg. șontâcăiá; conj. prez. 3 să șontấcăie
șontâcăiserăți
ȘONTÂCĂÍ, șontâcăiesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) A umbla greu, șchiopătând; a șchiopăta. – Șontâc + suf. -ăi. DOOM
!șontâcăí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 șontấcăie, imperf. 3 sg. șontâcăiá; conj. prez. 3 să șontấcăie
șontâcăiseși
ȘONTÂCĂÍ, șontâcăiesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) A umbla greu, șchiopătând; a șchiopăta. – Șontâc + suf. -ăi. DOOM
!șontâcăí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 șontấcăie, imperf. 3 sg. șontâcăiá; conj. prez. 3 să șontấcăie
șontâcăiseți
ȘONTÂCĂÍ, șontâcăiesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) A umbla greu, șchiopătând; a șchiopăta. – Șontâc + suf. -ăi. DOOM
!șontâcăí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 șontấcăie, imperf. 3 sg. șontâcăiá; conj. prez. 3 să șontấcăie
șontâcăit
ȘONTÂCĂÍ, șontâcăiesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) A umbla greu, șchiopătând; a șchiopăta. – Șontâc + suf. -ăi. DOOM
!șontâcăí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 șontấcăie, imperf. 3 sg. șontâcăiá; conj. prez. 3 să șontấcăie
șontâcăit
ȘONTÎCĂÍT, -Ă, șontîcăiți, -te, adj. (Despre mers, p. ext. despre ființe) Care șchiopătează.
șontâcăita
ȘONTÎCĂÍT, -Ă, șontîcăiți, -te, adj. (Despre mers, p. ext. despre ființe) Care șchiopătează.
șontâcăite
ȘONTÎCĂÍT, -Ă, șontîcăiți, -te, adj. (Despre mers, p. ext. despre ființe) Care șchiopătează.
șontâcăitei
ȘONTÎCĂÍT, -Ă, șontîcăiți, -te, adj. (Despre mers, p. ext. despre ființe) Care șchiopătează.
șontâcăitele
ȘONTÎCĂÍT, -Ă, șontîcăiți, -te, adj. (Despre mers, p. ext. despre ființe) Care șchiopătează.
șontâcăitelor
ȘONTÎCĂÍT, -Ă, șontîcăiți, -te, adj. (Despre mers, p. ext. despre ființe) Care șchiopătează.
șontâcăitul
ȘONTÎCĂÍT, -Ă, șontîcăiți, -te, adj. (Despre mers, p. ext. despre ființe) Care șchiopătează.
șontâcăitului
ȘONTÎCĂÍT, -Ă, șontîcăiți, -te, adj. (Despre mers, p. ext. despre ființe) Care șchiopătează.
șontâcăiși
ȘONTÂCĂÍ, șontâcăiesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) A umbla greu, șchiopătând; a șchiopăta. – Șontâc + suf. -ăi. DOOM
!șontâcăí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 șontấcăie, imperf. 3 sg. șontâcăiá; conj. prez. 3 să șontấcăie
șontâcăiți
ȘONTÂCĂÍ, șontâcăiesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) A umbla greu, șchiopătând; a șchiopăta. – Șontâc + suf. -ăi. DOOM
!șontâcăí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 șontấcăie, imperf. 3 sg. șontâcăiá; conj. prez. 3 să șontấcăie
șontâcăiți
ȘONTÎCĂÍT, -Ă, șontîcăiți, -te, adj. (Despre mers, p. ext. despre ființe) Care șchiopătează.
șontâcăiții
ȘONTÎCĂÍT, -Ă, șontîcăiți, -te, adj. (Despre mers, p. ext. despre ființe) Care șchiopătează.
șontâcăiților
ȘONTÎCĂÍT, -Ă, șontîcăiți, -te, adj. (Despre mers, p. ext. despre ființe) Care șchiopătează.
șontîc
ȘONTẤC interj. (Adesea repetat) Cuvânt care redă mersul șovăitor, greoi, șchiopătat al cuiva. – Din magh. sántika. DOOM
șontấc-șontấc v. șontấc
șontîcăi
ȘONTÂCĂÍ, șontâcăiesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) A umbla greu, șchiopătând; a șchiopăta. – Șontâc + suf. -ăi. DOOM
!șontâcăí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 șontấcăie, imperf. 3 sg. șontâcăiá; conj. prez. 3 să șontấcăie
șontîcăia
ȘONTÂCĂÍ, șontâcăiesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) A umbla greu, șchiopătând; a șchiopăta. – Șontâc + suf. -ăi. DOOM
!șontâcăí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 șontấcăie, imperf. 3 sg. șontâcăiá; conj. prez. 3 să șontấcăie
șontîcăiai
ȘONTÂCĂÍ, șontâcăiesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) A umbla greu, șchiopătând; a șchiopăta. – Șontâc + suf. -ăi. DOOM
!șontâcăí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 șontấcăie, imperf. 3 sg. șontâcăiá; conj. prez. 3 să șontấcăie
șontîcăiam
ȘONTÂCĂÍ, șontâcăiesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) A umbla greu, șchiopătând; a șchiopăta. – Șontâc + suf. -ăi. DOOM
!șontâcăí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 șontấcăie, imperf. 3 sg. șontâcăiá; conj. prez. 3 să șontấcăie
șontîcăiau
ȘONTÂCĂÍ, șontâcăiesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) A umbla greu, șchiopătând; a șchiopăta. – Șontâc + suf. -ăi. DOOM
!șontâcăí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 șontấcăie, imperf. 3 sg. șontâcăiá; conj. prez. 3 să șontấcăie
șontîcăiați
ȘONTÂCĂÍ, șontâcăiesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) A umbla greu, șchiopătând; a șchiopăta. – Șontâc + suf. -ăi. DOOM
!șontâcăí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 șontấcăie, imperf. 3 sg. șontâcăiá; conj. prez. 3 să șontấcăie
șontîcăie
ȘONTÂCĂÍ, șontâcăiesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) A umbla greu, șchiopătând; a șchiopăta. – Șontâc + suf. -ăi. DOOM
!șontâcăí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 șontấcăie, imperf. 3 sg. șontâcăiá; conj. prez. 3 să șontấcăie
șontîcăii
ȘONTÂCĂÍ, șontâcăiesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) A umbla greu, șchiopătând; a șchiopăta. – Șontâc + suf. -ăi. DOOM
!șontâcăí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 șontấcăie, imperf. 3 sg. șontâcăiá; conj. prez. 3 să șontấcăie
șontîcăim
ȘONTÂCĂÍ, șontâcăiesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) A umbla greu, șchiopătând; a șchiopăta. – Șontâc + suf. -ăi. DOOM
!șontâcăí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 șontấcăie, imperf. 3 sg. șontâcăiá; conj. prez. 3 să șontấcăie
șontîcăind
ȘONTÂCĂÍ, șontâcăiesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) A umbla greu, șchiopătând; a șchiopăta. – Șontâc + suf. -ăi. DOOM
!șontâcăí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 șontấcăie, imperf. 3 sg. șontâcăiá; conj. prez. 3 să șontấcăie
șontîcăire
ȘONTÂCĂÍ, șontâcăiesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) A umbla greu, șchiopătând; a șchiopăta. – Șontâc + suf. -ăi. DOOM
!șontâcăí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 șontấcăie, imperf. 3 sg. șontâcăiá; conj. prez. 3 să șontấcăie
șontîcăire
ȘONTÂCĂÍRE, șontâcăiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a șontâcăi și rezultatul ei. – V. șontâcăi. DOOM
șontâcăíre (rar) s. f., g.-d. art. șontâcăírii; pl. șontâcăíri
șontîcăirea
ȘONTÂCĂÍRE, șontâcăiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a șontâcăi și rezultatul ei. – V. șontâcăi. DOOM
șontâcăíre (rar) s. f., g.-d. art. șontâcăírii; pl. șontâcăíri
șontîcăiri
ȘONTÂCĂÍRE, șontâcăiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a șontâcăi și rezultatul ei. – V. șontâcăi. DOOM
șontâcăíre (rar) s. f., g.-d. art. șontâcăírii; pl. șontâcăíri
șontîcăirii
ȘONTÂCĂÍRE, șontâcăiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a șontâcăi și rezultatul ei. – V. șontâcăi. DOOM
șontâcăíre (rar) s. f., g.-d. art. șontâcăírii; pl. șontâcăíri
șontîcăirile
ȘONTÂCĂÍRE, șontâcăiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a șontâcăi și rezultatul ei. – V. șontâcăi. DOOM
șontâcăíre (rar) s. f., g.-d. art. șontâcăírii; pl. șontâcăíri
șontîcăirilor
ȘONTÂCĂÍRE, șontâcăiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a șontâcăi și rezultatul ei. – V. șontâcăi. DOOM
șontâcăíre (rar) s. f., g.-d. art. șontâcăírii; pl. șontâcăíri
șontîcăiră
ȘONTÂCĂÍ, șontâcăiesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) A umbla greu, șchiopătând; a șchiopăta. – Șontâc + suf. -ăi. DOOM
!șontâcăí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 șontấcăie, imperf. 3 sg. șontâcăiá; conj. prez. 3 să șontấcăie
șontîcăirăm
ȘONTÂCĂÍ, șontâcăiesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) A umbla greu, șchiopătând; a șchiopăta. – Șontâc + suf. -ăi. DOOM
!șontâcăí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 șontấcăie, imperf. 3 sg. șontâcăiá; conj. prez. 3 să șontấcăie
șontîcăirăți
ȘONTÂCĂÍ, șontâcăiesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) A umbla greu, șchiopătând; a șchiopăta. – Șontâc + suf. -ăi. DOOM
!șontâcăí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 șontấcăie, imperf. 3 sg. șontâcăiá; conj. prez. 3 să șontấcăie
șontîcăise
ȘONTÂCĂÍ, șontâcăiesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) A umbla greu, șchiopătând; a șchiopăta. – Șontâc + suf. -ăi. DOOM
!șontâcăí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 șontấcăie, imperf. 3 sg. șontâcăiá; conj. prez. 3 să șontấcăie
șontîcăisem
ȘONTÂCĂÍ, șontâcăiesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) A umbla greu, șchiopătând; a șchiopăta. – Șontâc + suf. -ăi. DOOM
!șontâcăí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 șontấcăie, imperf. 3 sg. șontâcăiá; conj. prez. 3 să șontấcăie
șontîcăiseră
ȘONTÂCĂÍ, șontâcăiesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) A umbla greu, șchiopătând; a șchiopăta. – Șontâc + suf. -ăi. DOOM
!șontâcăí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 șontấcăie, imperf. 3 sg. șontâcăiá; conj. prez. 3 să șontấcăie
șontîcăiserăm
ȘONTÂCĂÍ, șontâcăiesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) A umbla greu, șchiopătând; a șchiopăta. – Șontâc + suf. -ăi. DOOM
!șontâcăí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 șontấcăie, imperf. 3 sg. șontâcăiá; conj. prez. 3 să șontấcăie
șontîcăiserăți
ȘONTÂCĂÍ, șontâcăiesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) A umbla greu, șchiopătând; a șchiopăta. – Șontâc + suf. -ăi. DOOM
!șontâcăí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 șontấcăie, imperf. 3 sg. șontâcăiá; conj. prez. 3 să șontấcăie
șontîcăiseși
ȘONTÂCĂÍ, șontâcăiesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) A umbla greu, șchiopătând; a șchiopăta. – Șontâc + suf. -ăi. DOOM
!șontâcăí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 șontấcăie, imperf. 3 sg. șontâcăiá; conj. prez. 3 să șontấcăie
șontîcăiseți
ȘONTÂCĂÍ, șontâcăiesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) A umbla greu, șchiopătând; a șchiopăta. – Șontâc + suf. -ăi. DOOM
!șontâcăí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 șontấcăie, imperf. 3 sg. șontâcăiá; conj. prez. 3 să șontấcăie
șontîcăit
ȘONTÂCĂÍ, șontâcăiesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) A umbla greu, șchiopătând; a șchiopăta. – Șontâc + suf. -ăi. DOOM
!șontâcăí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 șontấcăie, imperf. 3 sg. șontâcăiá; conj. prez. 3 să șontấcăie
șontîcăit
ȘONTÎCĂÍT, -Ă, șontîcăiți, -te, adj. (Despre mers, p. ext. despre ființe) Care șchiopătează.
șontîcăita
ȘONTÎCĂÍT, -Ă, șontîcăiți, -te, adj. (Despre mers, p. ext. despre ființe) Care șchiopătează.
șontîcăite
ȘONTÎCĂÍT, -Ă, șontîcăiți, -te, adj. (Despre mers, p. ext. despre ființe) Care șchiopătează.
șontîcăitei
ȘONTÎCĂÍT, -Ă, șontîcăiți, -te, adj. (Despre mers, p. ext. despre ființe) Care șchiopătează.
șontîcăitele
ȘONTÎCĂÍT, -Ă, șontîcăiți, -te, adj. (Despre mers, p. ext. despre ființe) Care șchiopătează.
șontîcăitelor
ȘONTÎCĂÍT, -Ă, șontîcăiți, -te, adj. (Despre mers, p. ext. despre ființe) Care șchiopătează.
șontîcăitul
ȘONTÎCĂÍT, -Ă, șontîcăiți, -te, adj. (Despre mers, p. ext. despre ființe) Care șchiopătează.
șontîcăitului
ȘONTÎCĂÍT, -Ă, șontîcăiți, -te, adj. (Despre mers, p. ext. despre ființe) Care șchiopătează.
șontîcăiși
ȘONTÂCĂÍ, șontâcăiesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) A umbla greu, șchiopătând; a șchiopăta. – Șontâc + suf. -ăi. DOOM
!șontâcăí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 șontấcăie, imperf. 3 sg. șontâcăiá; conj. prez. 3 să șontấcăie
șontîcăiți
ȘONTÂCĂÍ, șontâcăiesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) A umbla greu, șchiopătând; a șchiopăta. – Șontâc + suf. -ăi. DOOM
!șontâcăí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 șontấcăie, imperf. 3 sg. șontâcăiá; conj. prez. 3 să șontấcăie
șontîcăiți
ȘONTÎCĂÍT, -Ă, șontîcăiți, -te, adj. (Despre mers, p. ext. despre ființe) Care șchiopătează.
șontîcăiții
ȘONTÎCĂÍT, -Ă, șontîcăiți, -te, adj. (Despre mers, p. ext. despre ființe) Care șchiopătează.
șontîcăiților
ȘONTÎCĂÍT, -Ă, șontîcăiți, -te, adj. (Despre mers, p. ext. despre ființe) Care șchiopătează.
șonț
ȘONȚ2, ȘOÁNȚĂ adj. v. șont.
șonți
ȘONT, ȘOÁNTĂ, șonți, șoante, adj. (Reg.; adesea substantivat) Șchiop, schilod. – Cf. ciont, magh. sánta. DOOM
șont (reg.) adj. m., pl. șonți; f. șoántă, pl. șoánte
șonți
ȘONȚÍ2, șonțesc, vb. IV. Refl. (Rar) A purta haine de tîrgoveț, a se îmbrăca nemțește. Pentru că munteanul făcea nazuri, rievrînd fără noimă să se șonțească, au trebuit să întîmpene greutate pînă să-l facă a înțelege că hainele sale boierești sînt mai de valoră. ȘEZ. XII 176.
șonții
ȘONT, ȘOÁNTĂ, șonți, șoante, adj. (Reg.; adesea substantivat) Șchiop, schilod. – Cf. ciont, magh. sánta. DOOM
șont (reg.) adj. m., pl. șonți; f. șoántă, pl. șoánte
șonților
ȘONT, ȘOÁNTĂ, șonți, șoante, adj. (Reg.; adesea substantivat) Șchiop, schilod. – Cf. ciont, magh. sánta. DOOM
șont (reg.) adj. m., pl. șonți; f. șoántă, pl. șoánte
șonțire
ȘONȚÍ1, șonțesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) schilodi, a (se) ciunti; a (se) sluți, a (se) poci. – Din șont.
șonțit
ȘONȚÍT, -Ă, șonțiți, -te, adj. (Despre ființe) Schilodit, șchiop, infirm; (despre lucruri) strîmb, diformat, aplecat într-o parte. Masa îi va părea strîmb pusă, patul șonțit, perdelele într-o parte. GHEREA, ST. CR. I 65. ◊ Fig. Au rădicat astă literatură țigărită și șonțită, fără noimă, fără cap și rădăcină. RUSSO, S. 50. ◊ (Adverbial) Se îmbrăca cu ele pe dos și șonțit. DRĂGHICI, R. 237. ◊ (Substantivat, ca termen depreciativ pentru oameni) (Cu pronunțare regională) Ai să-mi dai samă de pehlivăniile tale, șonțîtule. ALECSANDRI, T. II 930.
șonțișor
ȘONȚIȘÓR, șonțișori, s. m. Diminutiv al lui ș o n ț1. îmi aduc aminte, cînd cu nemții... am plecat odată c-un biet căprar, iarna. Șonțișorul era numai în mundirașu lui cel alb și tremura, alecsandri, T. 47.
șop
ȘOP, șopuri, s. n. (Regional) Șopron. Mergînd pe la șop, N-am aflat fîn nici un strop. MARIAN, NA. 203. D-alei, moș călugăraș, Calu sub șop să-l băgăm Și fîn și ovăz să-i dăm. ȘEZ. XII 69.
șopa
ȘÓPA interj. (Repetat) Cuvânt care redă zgomotul făcut când se vorbește în șoaptă. – Onomatopee. DOOM
șópa-șópa/șópa, șópa interj.
șopoi
ȘOPOÍ vb. IV v. șopăi.
șopoit
ȘOPOÍT s. n. v. șopăit.
șopot
ȘÓPOT, șopote, s. n. 1. Zgomot ușor produs de curgerea apei, de bătaia vântului, de frunze etc. 2. Zgomot de glasuri care șoptesc; p. ext. vorbire în șoaptă. ◊ Loc. adj. și adv. În șopot = în șoaptă, pe șoptite. – Din sl. sĭpŭtŭ. DOOM
șópot s. n., pl. șópote
șopote
ȘÓPOT, șopote, s. n. 1. Zgomot ușor produs de curgerea apei, de bătaia vântului, de frunze etc. 2. Zgomot de glasuri care șoptesc; p. ext. vorbire în șoaptă. ◊ Loc. adj. și adv. În șopot = în șoaptă, pe șoptite. – Din sl. sĭpŭtŭ. DOOM
șópot s. n., pl. șópote
șopotea
ȘOPOTÍ, șopotesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre apă, vânt, frunze; la pers. 3) A murmura, a susura. 2. Intranz. și tranz. A vorbi în șoaptă, a schimba vorbe în șoaptă; a șopti. – Din șopot. DOOM
șopotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șopotésc, imperf. 3 sg. șopoteá; conj. prez. 3 să șopoteáscă
șopoteai
ȘOPOTÍ, șopotesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre apă, vânt, frunze; la pers. 3) A murmura, a susura. 2. Intranz. și tranz. A vorbi în șoaptă, a schimba vorbe în șoaptă; a șopti. – Din șopot. DOOM
șopotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șopotésc, imperf. 3 sg. șopoteá; conj. prez. 3 să șopoteáscă
șopoteam
ȘOPOTÍ, șopotesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre apă, vânt, frunze; la pers. 3) A murmura, a susura. 2. Intranz. și tranz. A vorbi în șoaptă, a schimba vorbe în șoaptă; a șopti. – Din șopot. DOOM
șopotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șopotésc, imperf. 3 sg. șopoteá; conj. prez. 3 să șopoteáscă
șopotească
ȘOPOTÍ, șopotesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre apă, vânt, frunze; la pers. 3) A murmura, a susura. 2. Intranz. și tranz. A vorbi în șoaptă, a schimba vorbe în șoaptă; a șopti. – Din șopot. DOOM
șopotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șopotésc, imperf. 3 sg. șopoteá; conj. prez. 3 să șopoteáscă
șopoteau
ȘOPOTÍ, șopotesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre apă, vânt, frunze; la pers. 3) A murmura, a susura. 2. Intranz. și tranz. A vorbi în șoaptă, a schimba vorbe în șoaptă; a șopti. – Din șopot. DOOM
șopotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șopotésc, imperf. 3 sg. șopoteá; conj. prez. 3 să șopoteáscă
șopoteați
ȘOPOTÍ, șopotesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre apă, vânt, frunze; la pers. 3) A murmura, a susura. 2. Intranz. și tranz. A vorbi în șoaptă, a schimba vorbe în șoaptă; a șopti. – Din șopot. DOOM
șopotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șopotésc, imperf. 3 sg. șopoteá; conj. prez. 3 să șopoteáscă
șopotele
ȘÓPOT, șopote, s. n. 1. Zgomot ușor produs de curgerea apei, de bătaia vântului, de frunze etc. 2. Zgomot de glasuri care șoptesc; p. ext. vorbire în șoaptă. ◊ Loc. adj. și adv. În șopot = în șoaptă, pe șoptite. – Din sl. sĭpŭtŭ. DOOM
șópot s. n., pl. șópote
șopotelor
ȘÓPOT, șopote, s. n. 1. Zgomot ușor produs de curgerea apei, de bătaia vântului, de frunze etc. 2. Zgomot de glasuri care șoptesc; p. ext. vorbire în șoaptă. ◊ Loc. adj. și adv. În șopot = în șoaptă, pe șoptite. – Din sl. sĭpŭtŭ. DOOM
șópot s. n., pl. șópote
șopotesc
ȘOPOTÍ, șopotesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre apă, vânt, frunze; la pers. 3) A murmura, a susura. 2. Intranz. și tranz. A vorbi în șoaptă, a schimba vorbe în șoaptă; a șopti. – Din șopot. DOOM
șopotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șopotésc, imperf. 3 sg. șopoteá; conj. prez. 3 să șopoteáscă
șopotește
ȘOPOTÍ, șopotesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre apă, vânt, frunze; la pers. 3) A murmura, a susura. 2. Intranz. și tranz. A vorbi în șoaptă, a schimba vorbe în șoaptă; a șopti. – Din șopot. DOOM
șopotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șopotésc, imperf. 3 sg. șopoteá; conj. prez. 3 să șopoteáscă
șopotești
ȘOPOTÍ, șopotesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre apă, vânt, frunze; la pers. 3) A murmura, a susura. 2. Intranz. și tranz. A vorbi în șoaptă, a schimba vorbe în șoaptă; a șopti. – Din șopot. DOOM
șopotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șopotésc, imperf. 3 sg. șopoteá; conj. prez. 3 să șopoteáscă
șopoti
ȘOPOTÍ, șopotesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre apă, vânt, frunze; la pers. 3) A murmura, a susura. 2. Intranz. și tranz. A vorbi în șoaptă, a schimba vorbe în șoaptă; a șopti. – Din șopot. DOOM
șopotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șopotésc, imperf. 3 sg. șopoteá; conj. prez. 3 să șopoteáscă
șopotii
ȘOPOTÍ, șopotesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre apă, vânt, frunze; la pers. 3) A murmura, a susura. 2. Intranz. și tranz. A vorbi în șoaptă, a schimba vorbe în șoaptă; a șopti. – Din șopot. DOOM
șopotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șopotésc, imperf. 3 sg. șopoteá; conj. prez. 3 să șopoteáscă
șopotim
ȘOPOTÍ, șopotesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre apă, vânt, frunze; la pers. 3) A murmura, a susura. 2. Intranz. și tranz. A vorbi în șoaptă, a schimba vorbe în șoaptă; a șopti. – Din șopot. DOOM
șopotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șopotésc, imperf. 3 sg. șopoteá; conj. prez. 3 să șopoteáscă
șopotind
ȘOPOTÍ, șopotesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre apă, vânt, frunze; la pers. 3) A murmura, a susura. 2. Intranz. și tranz. A vorbi în șoaptă, a schimba vorbe în șoaptă; a șopti. – Din șopot. DOOM
șopotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șopotésc, imperf. 3 sg. șopoteá; conj. prez. 3 să șopoteáscă
șopotire
ȘOPOTÍ, șopotesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre apă, vânt, frunze; la pers. 3) A murmura, a susura. 2. Intranz. și tranz. A vorbi în șoaptă, a schimba vorbe în șoaptă; a șopti. – Din șopot. DOOM
șopotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șopotésc, imperf. 3 sg. șopoteá; conj. prez. 3 să șopoteáscă
șopotire
ȘOPOTÍRE, șopotiri, s. f. Acțiunea de a șopoti și rezultatul ei. – V. șopoti. DOOM
șopotíre s. f., g.-d. art. șopotírii; pl. șopotíri
șopotirea
ȘOPOTÍRE, șopotiri, s. f. Acțiunea de a șopoti și rezultatul ei. – V. șopoti. DOOM
șopotíre s. f., g.-d. art. șopotírii; pl. șopotíri
șopotiri
ȘOPOTÍRE, șopotiri, s. f. Acțiunea de a șopoti și rezultatul ei. – V. șopoti. DOOM
șopotíre s. f., g.-d. art. șopotírii; pl. șopotíri
șopotirii
ȘOPOTÍRE, șopotiri, s. f. Acțiunea de a șopoti și rezultatul ei. – V. șopoti. DOOM
șopotíre s. f., g.-d. art. șopotírii; pl. șopotíri
șopotirile
ȘOPOTÍRE, șopotiri, s. f. Acțiunea de a șopoti și rezultatul ei. – V. șopoti. DOOM
șopotíre s. f., g.-d. art. șopotírii; pl. șopotíri
șopotirilor
ȘOPOTÍRE, șopotiri, s. f. Acțiunea de a șopoti și rezultatul ei. – V. șopoti. DOOM
șopotíre s. f., g.-d. art. șopotírii; pl. șopotíri
șopotiră
ȘOPOTÍ, șopotesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre apă, vânt, frunze; la pers. 3) A murmura, a susura. 2. Intranz. și tranz. A vorbi în șoaptă, a schimba vorbe în șoaptă; a șopti. – Din șopot. DOOM
șopotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șopotésc, imperf. 3 sg. șopoteá; conj. prez. 3 să șopoteáscă
șopotirăm
ȘOPOTÍ, șopotesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre apă, vânt, frunze; la pers. 3) A murmura, a susura. 2. Intranz. și tranz. A vorbi în șoaptă, a schimba vorbe în șoaptă; a șopti. – Din șopot. DOOM
șopotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șopotésc, imperf. 3 sg. șopoteá; conj. prez. 3 să șopoteáscă
șopotirăți
ȘOPOTÍ, șopotesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre apă, vânt, frunze; la pers. 3) A murmura, a susura. 2. Intranz. și tranz. A vorbi în șoaptă, a schimba vorbe în șoaptă; a șopti. – Din șopot. DOOM
șopotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șopotésc, imperf. 3 sg. șopoteá; conj. prez. 3 să șopoteáscă
șopotise
ȘOPOTÍ, șopotesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre apă, vânt, frunze; la pers. 3) A murmura, a susura. 2. Intranz. și tranz. A vorbi în șoaptă, a schimba vorbe în șoaptă; a șopti. – Din șopot. DOOM
șopotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șopotésc, imperf. 3 sg. șopoteá; conj. prez. 3 să șopoteáscă
șopotisem
ȘOPOTÍ, șopotesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre apă, vânt, frunze; la pers. 3) A murmura, a susura. 2. Intranz. și tranz. A vorbi în șoaptă, a schimba vorbe în șoaptă; a șopti. – Din șopot. DOOM
șopotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șopotésc, imperf. 3 sg. șopoteá; conj. prez. 3 să șopoteáscă
șopotiseră
ȘOPOTÍ, șopotesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre apă, vânt, frunze; la pers. 3) A murmura, a susura. 2. Intranz. și tranz. A vorbi în șoaptă, a schimba vorbe în șoaptă; a șopti. – Din șopot. DOOM
șopotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șopotésc, imperf. 3 sg. șopoteá; conj. prez. 3 să șopoteáscă
șopotiserăm
ȘOPOTÍ, șopotesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre apă, vânt, frunze; la pers. 3) A murmura, a susura. 2. Intranz. și tranz. A vorbi în șoaptă, a schimba vorbe în șoaptă; a șopti. – Din șopot. DOOM
șopotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șopotésc, imperf. 3 sg. șopoteá; conj. prez. 3 să șopoteáscă
șopotiserăți
ȘOPOTÍ, șopotesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre apă, vânt, frunze; la pers. 3) A murmura, a susura. 2. Intranz. și tranz. A vorbi în șoaptă, a schimba vorbe în șoaptă; a șopti. – Din șopot. DOOM
șopotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șopotésc, imperf. 3 sg. șopoteá; conj. prez. 3 să șopoteáscă
șopotiseși
ȘOPOTÍ, șopotesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre apă, vânt, frunze; la pers. 3) A murmura, a susura. 2. Intranz. și tranz. A vorbi în șoaptă, a schimba vorbe în șoaptă; a șopti. – Din șopot. DOOM
șopotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șopotésc, imperf. 3 sg. șopoteá; conj. prez. 3 să șopoteáscă
șopotiseți
ȘOPOTÍ, șopotesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre apă, vânt, frunze; la pers. 3) A murmura, a susura. 2. Intranz. și tranz. A vorbi în șoaptă, a schimba vorbe în șoaptă; a șopti. – Din șopot. DOOM
șopotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șopotésc, imperf. 3 sg. șopoteá; conj. prez. 3 să șopoteáscă
șopotit
ȘOPOTÍ, șopotesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre apă, vânt, frunze; la pers. 3) A murmura, a susura. 2. Intranz. și tranz. A vorbi în șoaptă, a schimba vorbe în șoaptă; a șopti. – Din șopot. DOOM
șopotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șopotésc, imperf. 3 sg. șopoteá; conj. prez. 3 să șopoteáscă
șopotitoare
ȘOPOTITÓR, -OÁRE, șopotitori, -oare, adj. Care șopotește. – Șopoti + suf. -tor. DOOM
șopotitór adj. m., pl. șopotitóri; f. sg. și pl. șopotitoáre
șopotitoarea
ȘOPOTITÓR, -OÁRE, șopotitori, -oare, adj. Care șopotește. – Șopoti + suf. -tor. DOOM
șopotitór adj. m., pl. șopotitóri; f. sg. și pl. șopotitoáre
șopotitoarei
ȘOPOTITÓR, -OÁRE, șopotitori, -oare, adj. Care șopotește. – Șopoti + suf. -tor. DOOM
șopotitór adj. m., pl. șopotitóri; f. sg. și pl. șopotitoáre
șopotitoarele
ȘOPOTITÓR, -OÁRE, șopotitori, -oare, adj. Care șopotește. – Șopoti + suf. -tor. DOOM
șopotitór adj. m., pl. șopotitóri; f. sg. și pl. șopotitoáre
șopotitoarelor
ȘOPOTITÓR, -OÁRE, șopotitori, -oare, adj. Care șopotește. – Șopoti + suf. -tor. DOOM
șopotitór adj. m., pl. șopotitóri; f. sg. și pl. șopotitoáre
șopotitor
ȘOPOTITÓR, -OÁRE, șopotitori, -oare, adj. Care șopotește. – Șopoti + suf. -tor. DOOM
șopotitór adj. m., pl. șopotitóri; f. sg. și pl. șopotitoáre
șopotitori
ȘOPOTITÓR, -OÁRE, șopotitori, -oare, adj. Care șopotește. – Șopoti + suf. -tor. DOOM
șopotitór adj. m., pl. șopotitóri; f. sg. și pl. șopotitoáre
șopotitorii
ȘOPOTITÓR, -OÁRE, șopotitori, -oare, adj. Care șopotește. – Șopoti + suf. -tor. DOOM
șopotitór adj. m., pl. șopotitóri; f. sg. și pl. șopotitoáre
șopotitorilor
ȘOPOTITÓR, -OÁRE, șopotitori, -oare, adj. Care șopotește. – Șopoti + suf. -tor. DOOM
șopotitór adj. m., pl. șopotitóri; f. sg. și pl. șopotitoáre
șopotitorul
ȘOPOTITÓR, -OÁRE, șopotitori, -oare, adj. Care șopotește. – Șopoti + suf. -tor. DOOM
șopotitór adj. m., pl. șopotitóri; f. sg. și pl. șopotitoáre
șopotitorului
ȘOPOTITÓR, -OÁRE, șopotitori, -oare, adj. Care șopotește. – Șopoti + suf. -tor. DOOM
șopotitór adj. m., pl. șopotitóri; f. sg. și pl. șopotitoáre
șopotiși
ȘOPOTÍ, șopotesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre apă, vânt, frunze; la pers. 3) A murmura, a susura. 2. Intranz. și tranz. A vorbi în șoaptă, a schimba vorbe în șoaptă; a șopti. – Din șopot. DOOM
șopotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șopotésc, imperf. 3 sg. șopoteá; conj. prez. 3 să șopoteáscă
șopotiți
ȘOPOTÍ, șopotesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre apă, vânt, frunze; la pers. 3) A murmura, a susura. 2. Intranz. și tranz. A vorbi în șoaptă, a schimba vorbe în șoaptă; a șopti. – Din șopot. DOOM
șopotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șopotésc, imperf. 3 sg. șopoteá; conj. prez. 3 să șopoteáscă
șopotul
ȘÓPOT, șopote, s. n. 1. Zgomot ușor produs de curgerea apei, de bătaia vântului, de frunze etc. 2. Zgomot de glasuri care șoptesc; p. ext. vorbire în șoaptă. ◊ Loc. adj. și adv. În șopot = în șoaptă, pe șoptite. – Din sl. sĭpŭtŭ. DOOM
șópot s. n., pl. șópote
șopotului
ȘÓPOT, șopote, s. n. 1. Zgomot ușor produs de curgerea apei, de bătaia vântului, de frunze etc. 2. Zgomot de glasuri care șoptesc; p. ext. vorbire în șoaptă. ◊ Loc. adj. și adv. În șopot = în șoaptă, pe șoptite. – Din sl. sĭpŭtŭ. DOOM
șópot s. n., pl. șópote
șoproane
ȘOPRÓN, șoproane, s. n. Construcție (din scânduri) care servește drept adăpost pentru uneltele agricole, nutreț și vite; șoproneață. [Var.: șópru s. n.] – Din germ. Schoppen. DOOM
șoprón (șo-pron) s. n., pl. șoproáne
șoproanele
ȘOPRÓN, șoproane, s. n. Construcție (din scânduri) care servește drept adăpost pentru uneltele agricole, nutreț și vite; șoproneață. [Var.: șópru s. n.] – Din germ. Schoppen. DOOM
șoprón (șo-pron) s. n., pl. șoproáne
șoproanelor
ȘOPRÓN, șoproane, s. n. Construcție (din scânduri) care servește drept adăpost pentru uneltele agricole, nutreț și vite; șoproneață. [Var.: șópru s. n.] – Din germ. Schoppen. DOOM
șoprón (șo-pron) s. n., pl. șoproáne
șopron
ȘOPRÓN, șoproane, s. n. Construcție (din scânduri) care servește drept adăpost pentru uneltele agricole, nutreț și vite; șoproneață. [Var.: șópru s. n.] – Din germ. Schoppen. DOOM
șoprón (șo-pron) s. n., pl. șoproáne
șoproneața
ȘOPRONEÁȚĂ, șopronețe, s. f. (Reg.) Șopron. – Șopron + suf. -eață. DOOM
șoproneáță (reg.) (șo-pro-) s. f., g.-d. art. șopronéței; pl. șopronéțe
șopronețe
ȘOPRONEÁȚĂ, șopronețe, s. f. (Reg.) Șopron. – Șopron + suf. -eață. DOOM
șoproneáță (reg.) (șo-pro-) s. f., g.-d. art. șopronéței; pl. șopronéțe
șoproneței
ȘOPRONEÁȚĂ, șopronețe, s. f. (Reg.) Șopron. – Șopron + suf. -eață. DOOM
șoproneáță (reg.) (șo-pro-) s. f., g.-d. art. șopronéței; pl. șopronéțe
șopronețele
ȘOPRONEÁȚĂ, șopronețe, s. f. (Reg.) Șopron. – Șopron + suf. -eață. DOOM
șoproneáță (reg.) (șo-pro-) s. f., g.-d. art. șopronéței; pl. șopronéțe
șopronețelor
ȘOPRONEÁȚĂ, șopronețe, s. f. (Reg.) Șopron. – Șopron + suf. -eață. DOOM
șoproneáță (reg.) (șo-pro-) s. f., g.-d. art. șopronéței; pl. șopronéțe
șopronul
ȘOPRÓN, șoproane, s. n. Construcție (din scânduri) care servește drept adăpost pentru uneltele agricole, nutreț și vite; șoproneață. [Var.: șópru s. n.] – Din germ. Schoppen. DOOM
șoprón (șo-pron) s. n., pl. șoproáne
șopronului
ȘOPRÓN, șoproane, s. n. Construcție (din scânduri) care servește drept adăpost pentru uneltele agricole, nutreț și vite; șoproneață. [Var.: șópru s. n.] – Din germ. Schoppen. DOOM
șoprón (șo-pron) s. n., pl. șoproáne
șopru
ȘOPRÓN, șoproane, s. n. Construcție (din scânduri) care servește drept adăpost pentru uneltele agricole, nutreț și vite; șoproneață. [Var.: șópru s. n.] – Din germ. Schoppen. DOOM
șoprón (șo-pron) s. n., pl. șoproáne
șopruț
ȘOPRÚȚ, șopruțuri, s. n. Diminutiv al lui șopru. [Pl. și: șopruțe] – Șopru + suf. -uț. DOOM
șoprúț (reg.) (șo-pruț) s. n., pl. șoprúțuri/șoprúțe
șopruț
ȘOPRÚȚ, șopruțuri, s. n. (Reg.) Diminutiv al lui șopru. [Pl. și: șopruțe] – Șopru + suf. -uț.
șoptea
ȘOPTÍ, șoptesc, vb. IV. Tranz. și intranz. A vorbi încet, în taină, a spune ceva în șoaptă. ◊ Loc. adv. Pe șoptite = cu glas scăzut, foarte încet; în taină. ♦ Tranz. A comunica ceva vorbind încet (să nu audă alții); a sufla. ♦ Fig. A murmura, a susura, a fremăta. – Din sl. sĭpŭtati, bg. șeptja. DOOM
șoptí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șoptésc, imperf. 3 sg. șopteá; conj. prez. 3 să șopteáscă
șopteai
ȘOPTÍ, șoptesc, vb. IV. Tranz. și intranz. A vorbi încet, în taină, a spune ceva în șoaptă. ◊ Loc. adv. Pe șoptite = cu glas scăzut, foarte încet; în taină. ♦ Tranz. A comunica ceva vorbind încet (să nu audă alții); a sufla. ♦ Fig. A murmura, a susura, a fremăta. – Din sl. sĭpŭtati, bg. șeptja. DOOM
șoptí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șoptésc, imperf. 3 sg. șopteá; conj. prez. 3 să șopteáscă
șopteala
ȘOPTEÁLĂ, șopteli, s. f. Faptul de a șopti; șușoteală. – Șopti + suf. -eală. DOOM
șopteálă s. f., g.-d. art. șoptélii; pl. șoptéli
șopteam
ȘOPTÍ, șoptesc, vb. IV. Tranz. și intranz. A vorbi încet, în taină, a spune ceva în șoaptă. ◊ Loc. adv. Pe șoptite = cu glas scăzut, foarte încet; în taină. ♦ Tranz. A comunica ceva vorbind încet (să nu audă alții); a sufla. ♦ Fig. A murmura, a susura, a fremăta. – Din sl. sĭpŭtati, bg. șeptja. DOOM
șoptí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șoptésc, imperf. 3 sg. șopteá; conj. prez. 3 să șopteáscă
șoptească
ȘOPTÍ, șoptesc, vb. IV. Tranz. și intranz. A vorbi încet, în taină, a spune ceva în șoaptă. ◊ Loc. adv. Pe șoptite = cu glas scăzut, foarte încet; în taină. ♦ Tranz. A comunica ceva vorbind încet (să nu audă alții); a sufla. ♦ Fig. A murmura, a susura, a fremăta. – Din sl. sĭpŭtati, bg. șeptja. DOOM
șoptí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șoptésc, imperf. 3 sg. șopteá; conj. prez. 3 să șopteáscă
șopteau
ȘOPTÍ, șoptesc, vb. IV. Tranz. și intranz. A vorbi încet, în taină, a spune ceva în șoaptă. ◊ Loc. adv. Pe șoptite = cu glas scăzut, foarte încet; în taină. ♦ Tranz. A comunica ceva vorbind încet (să nu audă alții); a sufla. ♦ Fig. A murmura, a susura, a fremăta. – Din sl. sĭpŭtati, bg. șeptja. DOOM
șoptí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șoptésc, imperf. 3 sg. șopteá; conj. prez. 3 să șopteáscă
șopteați
ȘOPTÍ, șoptesc, vb. IV. Tranz. și intranz. A vorbi încet, în taină, a spune ceva în șoaptă. ◊ Loc. adv. Pe șoptite = cu glas scăzut, foarte încet; în taină. ♦ Tranz. A comunica ceva vorbind încet (să nu audă alții); a sufla. ♦ Fig. A murmura, a susura, a fremăta. – Din sl. sĭpŭtati, bg. șeptja. DOOM
șoptí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șoptésc, imperf. 3 sg. șopteá; conj. prez. 3 să șopteáscă
șoptele
ȘOPTEÁLĂ, șopteli, s. f. Faptul de a șopti; șușoteală. – Șopti + suf. -eală. DOOM
șopteálă s. f., g.-d. art. șoptélii; pl. șoptéli
șoptelei
ȘOPTEÁLĂ, șopteli, s. f. Faptul de a șopti; șușoteală. – Șopti + suf. -eală. DOOM
șopteálă s. f., g.-d. art. șoptélii; pl. șoptéli
șoptelele
ȘOPTEÁLĂ, șopteli, s. f. Faptul de a șopti; șușoteală. – Șopti + suf. -eală. DOOM
șopteálă s. f., g.-d. art. șoptélii; pl. șoptéli
șoptelelor
ȘOPTEÁLĂ, șopteli, s. f. Faptul de a șopti; șușoteală. – Șopti + suf. -eală. DOOM
șopteálă s. f., g.-d. art. șoptélii; pl. șoptéli
șopteli
ȘOPTEÁLĂ, șopteli, s. f. Faptul de a șopti; șușoteală. – Șopti + suf. -eală. DOOM
șopteálă s. f., g.-d. art. șoptélii; pl. șoptéli
șoptelii
ȘOPTEÁLĂ, șopteli, s. f. Faptul de a șopti; șușoteală. – Șopti + suf. -eală. DOOM
șopteálă s. f., g.-d. art. șoptélii; pl. șoptéli
șoptelile
ȘOPTEÁLĂ, șopteli, s. f. Faptul de a șopti; șușoteală. – Șopti + suf. -eală. DOOM
șopteálă s. f., g.-d. art. șoptélii; pl. șoptéli
șoptelilor
ȘOPTEÁLĂ, șopteli, s. f. Faptul de a șopti; șușoteală. – Șopti + suf. -eală. DOOM
șopteálă s. f., g.-d. art. șoptélii; pl. șoptéli
șoptesc
ȘOPTÍ, șoptesc, vb. IV. Tranz. și intranz. A vorbi încet, în taină, a spune ceva în șoaptă. ◊ Loc. adv. Pe șoptite = cu glas scăzut, foarte încet; în taină. ♦ Tranz. A comunica ceva vorbind încet (să nu audă alții); a sufla. ♦ Fig. A murmura, a susura, a fremăta. – Din sl. sĭpŭtati, bg. șeptja. DOOM
șoptí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șoptésc, imperf. 3 sg. șopteá; conj. prez. 3 să șopteáscă
șoptește
ȘOPTÍ, șoptesc, vb. IV. Tranz. și intranz. A vorbi încet, în taină, a spune ceva în șoaptă. ◊ Loc. adv. Pe șoptite = cu glas scăzut, foarte încet; în taină. ♦ Tranz. A comunica ceva vorbind încet (să nu audă alții); a sufla. ♦ Fig. A murmura, a susura, a fremăta. – Din sl. sĭpŭtati, bg. șeptja. DOOM
șoptí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șoptésc, imperf. 3 sg. șopteá; conj. prez. 3 să șopteáscă
șoptești
ȘOPTÍ, șoptesc, vb. IV. Tranz. și intranz. A vorbi încet, în taină, a spune ceva în șoaptă. ◊ Loc. adv. Pe șoptite = cu glas scăzut, foarte încet; în taină. ♦ Tranz. A comunica ceva vorbind încet (să nu audă alții); a sufla. ♦ Fig. A murmura, a susura, a fremăta. – Din sl. sĭpŭtati, bg. șeptja. DOOM
șoptí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șoptésc, imperf. 3 sg. șopteá; conj. prez. 3 să șopteáscă
șopti
ȘOPTÍ, șoptesc, vb. IV. Tranz. și intranz. A vorbi încet, în taină, a spune ceva în șoaptă. ◊ Loc. adv. Pe șoptite = cu glas scăzut, foarte încet; în taină. ♦ Tranz. A comunica ceva vorbind încet (să nu audă alții); a sufla. ♦ Fig. A murmura, a susura, a fremăta. – Din sl. sĭpŭtati, bg. șeptja. DOOM
șoptí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șoptésc, imperf. 3 sg. șopteá; conj. prez. 3 să șopteáscă
șoptii
ȘOPTÍ, șoptesc, vb. IV. Tranz. și intranz. A vorbi încet, în taină, a spune ceva în șoaptă. ◊ Loc. adv. Pe șoptite = cu glas scăzut, foarte încet; în taină. ♦ Tranz. A comunica ceva vorbind încet (să nu audă alții); a sufla. ♦ Fig. A murmura, a susura, a fremăta. – Din sl. sĭpŭtati, bg. șeptja. DOOM
șoptí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șoptésc, imperf. 3 sg. șopteá; conj. prez. 3 să șopteáscă
șoptim
ȘOPTÍ, șoptesc, vb. IV. Tranz. și intranz. A vorbi încet, în taină, a spune ceva în șoaptă. ◊ Loc. adv. Pe șoptite = cu glas scăzut, foarte încet; în taină. ♦ Tranz. A comunica ceva vorbind încet (să nu audă alții); a sufla. ♦ Fig. A murmura, a susura, a fremăta. – Din sl. sĭpŭtati, bg. șeptja. DOOM
șoptí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șoptésc, imperf. 3 sg. șopteá; conj. prez. 3 să șopteáscă
șoptind
ȘOPTÍ, șoptesc, vb. IV. Tranz. și intranz. A vorbi încet, în taină, a spune ceva în șoaptă. ◊ Loc. adv. Pe șoptite = cu glas scăzut, foarte încet; în taină. ♦ Tranz. A comunica ceva vorbind încet (să nu audă alții); a sufla. ♦ Fig. A murmura, a susura, a fremăta. – Din sl. sĭpŭtati, bg. șeptja. DOOM
șoptí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șoptésc, imperf. 3 sg. șopteá; conj. prez. 3 să șopteáscă
șoptire
ȘOPTÍ, șoptesc, vb. IV. Tranz. și intranz. A vorbi încet, în taină, a spune ceva în șoaptă. ◊ Loc. adv. Pe șoptite = cu glas scăzut, foarte încet; în taină. ♦ Tranz. A comunica ceva vorbind încet (să nu audă alții); a sufla. ♦ Fig. A murmura, a susura, a fremăta. – Din sl. sĭpŭtati, bg. șeptja. DOOM
șoptí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șoptésc, imperf. 3 sg. șopteá; conj. prez. 3 să șopteáscă
șoptire
ȘOPTÍRE, șoptiri, s. f. Acțiunea de a șopti și rezultatul ei; șoptit1. – V. șopti. DOOM
șoptíre s. f., g.-d. art. șoptírii; pl. șoptíri
șoptirea
ȘOPTÍRE, șoptiri, s. f. Acțiunea de a șopti și rezultatul ei; șoptit1. – V. șopti. DOOM
șoptíre s. f., g.-d. art. șoptírii; pl. șoptíri
șoptiri
ȘOPTÍRE, șoptiri, s. f. Acțiunea de a șopti și rezultatul ei; șoptit1. – V. șopti. DOOM
șoptíre s. f., g.-d. art. șoptírii; pl. șoptíri
șoptirii
ȘOPTÍRE, șoptiri, s. f. Acțiunea de a șopti și rezultatul ei; șoptit1. – V. șopti. DOOM
șoptíre s. f., g.-d. art. șoptírii; pl. șoptíri
șoptirile
ȘOPTÍRE, șoptiri, s. f. Acțiunea de a șopti și rezultatul ei; șoptit1. – V. șopti. DOOM
șoptíre s. f., g.-d. art. șoptírii; pl. șoptíri
șoptirilor
ȘOPTÍRE, șoptiri, s. f. Acțiunea de a șopti și rezultatul ei; șoptit1. – V. șopti. DOOM
șoptíre s. f., g.-d. art. șoptírii; pl. șoptíri
șoptiră
ȘOPTÍ, șoptesc, vb. IV. Tranz. și intranz. A vorbi încet, în taină, a spune ceva în șoaptă. ◊ Loc. adv. Pe șoptite = cu glas scăzut, foarte încet; în taină. ♦ Tranz. A comunica ceva vorbind încet (să nu audă alții); a sufla. ♦ Fig. A murmura, a susura, a fremăta. – Din sl. sĭpŭtati, bg. șeptja. DOOM
șoptí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șoptésc, imperf. 3 sg. șopteá; conj. prez. 3 să șopteáscă
șoptirăm
ȘOPTÍ, șoptesc, vb. IV. Tranz. și intranz. A vorbi încet, în taină, a spune ceva în șoaptă. ◊ Loc. adv. Pe șoptite = cu glas scăzut, foarte încet; în taină. ♦ Tranz. A comunica ceva vorbind încet (să nu audă alții); a sufla. ♦ Fig. A murmura, a susura, a fremăta. – Din sl. sĭpŭtati, bg. șeptja. DOOM
șoptí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șoptésc, imperf. 3 sg. șopteá; conj. prez. 3 să șopteáscă
șoptirăți
ȘOPTÍ, șoptesc, vb. IV. Tranz. și intranz. A vorbi încet, în taină, a spune ceva în șoaptă. ◊ Loc. adv. Pe șoptite = cu glas scăzut, foarte încet; în taină. ♦ Tranz. A comunica ceva vorbind încet (să nu audă alții); a sufla. ♦ Fig. A murmura, a susura, a fremăta. – Din sl. sĭpŭtati, bg. șeptja. DOOM
șoptí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șoptésc, imperf. 3 sg. șopteá; conj. prez. 3 să șopteáscă
șoptise
ȘOPTÍ, șoptesc, vb. IV. Tranz. și intranz. A vorbi încet, în taină, a spune ceva în șoaptă. ◊ Loc. adv. Pe șoptite = cu glas scăzut, foarte încet; în taină. ♦ Tranz. A comunica ceva vorbind încet (să nu audă alții); a sufla. ♦ Fig. A murmura, a susura, a fremăta. – Din sl. sĭpŭtati, bg. șeptja. DOOM
șoptí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șoptésc, imperf. 3 sg. șopteá; conj. prez. 3 să șopteáscă
șoptisem
ȘOPTÍ, șoptesc, vb. IV. Tranz. și intranz. A vorbi încet, în taină, a spune ceva în șoaptă. ◊ Loc. adv. Pe șoptite = cu glas scăzut, foarte încet; în taină. ♦ Tranz. A comunica ceva vorbind încet (să nu audă alții); a sufla. ♦ Fig. A murmura, a susura, a fremăta. – Din sl. sĭpŭtati, bg. șeptja. DOOM
șoptí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șoptésc, imperf. 3 sg. șopteá; conj. prez. 3 să șopteáscă
șoptiseră
ȘOPTÍ, șoptesc, vb. IV. Tranz. și intranz. A vorbi încet, în taină, a spune ceva în șoaptă. ◊ Loc. adv. Pe șoptite = cu glas scăzut, foarte încet; în taină. ♦ Tranz. A comunica ceva vorbind încet (să nu audă alții); a sufla. ♦ Fig. A murmura, a susura, a fremăta. – Din sl. sĭpŭtati, bg. șeptja. DOOM
șoptí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șoptésc, imperf. 3 sg. șopteá; conj. prez. 3 să șopteáscă
șoptiserăm
ȘOPTÍ, șoptesc, vb. IV. Tranz. și intranz. A vorbi încet, în taină, a spune ceva în șoaptă. ◊ Loc. adv. Pe șoptite = cu glas scăzut, foarte încet; în taină. ♦ Tranz. A comunica ceva vorbind încet (să nu audă alții); a sufla. ♦ Fig. A murmura, a susura, a fremăta. – Din sl. sĭpŭtati, bg. șeptja. DOOM
șoptí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șoptésc, imperf. 3 sg. șopteá; conj. prez. 3 să șopteáscă
șoptiserăți
ȘOPTÍ, șoptesc, vb. IV. Tranz. și intranz. A vorbi încet, în taină, a spune ceva în șoaptă. ◊ Loc. adv. Pe șoptite = cu glas scăzut, foarte încet; în taină. ♦ Tranz. A comunica ceva vorbind încet (să nu audă alții); a sufla. ♦ Fig. A murmura, a susura, a fremăta. – Din sl. sĭpŭtati, bg. șeptja. DOOM
șoptí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șoptésc, imperf. 3 sg. șopteá; conj. prez. 3 să șopteáscă
șoptiseși
ȘOPTÍ, șoptesc, vb. IV. Tranz. și intranz. A vorbi încet, în taină, a spune ceva în șoaptă. ◊ Loc. adv. Pe șoptite = cu glas scăzut, foarte încet; în taină. ♦ Tranz. A comunica ceva vorbind încet (să nu audă alții); a sufla. ♦ Fig. A murmura, a susura, a fremăta. – Din sl. sĭpŭtati, bg. șeptja. DOOM
șoptí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șoptésc, imperf. 3 sg. șopteá; conj. prez. 3 să șopteáscă
șoptiseți
ȘOPTÍ, șoptesc, vb. IV. Tranz. și intranz. A vorbi încet, în taină, a spune ceva în șoaptă. ◊ Loc. adv. Pe șoptite = cu glas scăzut, foarte încet; în taină. ♦ Tranz. A comunica ceva vorbind încet (să nu audă alții); a sufla. ♦ Fig. A murmura, a susura, a fremăta. – Din sl. sĭpŭtati, bg. șeptja. DOOM
șoptí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șoptésc, imperf. 3 sg. șopteá; conj. prez. 3 să șopteáscă
șoptit
ȘOPTÍ, șoptesc, vb. IV. Tranz. și intranz. A vorbi încet, în taină, a spune ceva în șoaptă. ◊ Loc. adv. Pe șoptite = cu glas scăzut, foarte încet; în taină. ♦ Tranz. A comunica ceva vorbind încet (să nu audă alții); a sufla. ♦ Fig. A murmura, a susura, a fremăta. – Din sl. sĭpŭtati, bg. șeptja. DOOM
șoptí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șoptésc, imperf. 3 sg. șopteá; conj. prez. 3 să șopteáscă
șoptit
ȘOPTÍT2, -Ă, șoptiți, -te, adj. (Despre cuvinte; adesea adverbial) (Rostit) în șoaptă, încet. – V. șopti.
șoptit
ȘOPTÍT1 s. n. Șoptire. – V. șopti. DOOM
șoptíte (pe ~) loc. adv.
șoptita
ȘOPTÍT2, -Ă, șoptiți, -te, adj. (Despre cuvinte; adesea adverbial) (Rostit) în șoaptă, încet. – V. șopti.
șoptite
ȘOPTÍT2, -Ă, șoptiți, -te, adj. (Despre cuvinte; adesea adverbial) (Rostit) în șoaptă, încet. – V. șopti.
șoptitei
ȘOPTÍT2, -Ă, șoptiți, -te, adj. (Despre cuvinte; adesea adverbial) (Rostit) în șoaptă, încet. – V. șopti.
șoptitele
ȘOPTÍT2, -Ă, șoptiți, -te, adj. (Despre cuvinte; adesea adverbial) (Rostit) în șoaptă, încet. – V. șopti.
șoptitelor
ȘOPTÍT2, -Ă, șoptiți, -te, adj. (Despre cuvinte; adesea adverbial) (Rostit) în șoaptă, încet. – V. șopti.
șoptitoare
ȘOPTITÓR, -OÁRE, șoptitori, -oare, adj. (Despre oameni, adesea fig.) Care vorbește în șoaptă, care șoptește; (despre glasul, vorba cuiva) încet, șoptit2. – Șopti + suf. -tor. DOOM
șoptitór adj. m., pl. șoptitóri; f. sg. și pl. șoptitoáre
șoptitoarea
ȘOPTITÓR, -OÁRE, șoptitori, -oare, adj. (Despre oameni, adesea fig.) Care vorbește în șoaptă, care șoptește; (despre glasul, vorba cuiva) încet, șoptit2. – Șopti + suf. -tor. DOOM
șoptitór adj. m., pl. șoptitóri; f. sg. și pl. șoptitoáre
șoptitoarei
ȘOPTITÓR, -OÁRE, șoptitori, -oare, adj. (Despre oameni, adesea fig.) Care vorbește în șoaptă, care șoptește; (despre glasul, vorba cuiva) încet, șoptit2. – Șopti + suf. -tor. DOOM
șoptitór adj. m., pl. șoptitóri; f. sg. și pl. șoptitoáre
șoptitoarele
ȘOPTITÓR, -OÁRE, șoptitori, -oare, adj. (Despre oameni, adesea fig.) Care vorbește în șoaptă, care șoptește; (despre glasul, vorba cuiva) încet, șoptit2. – Șopti + suf. -tor. DOOM
șoptitór adj. m., pl. șoptitóri; f. sg. și pl. șoptitoáre
șoptitoarelor
ȘOPTITÓR, -OÁRE, șoptitori, -oare, adj. (Despre oameni, adesea fig.) Care vorbește în șoaptă, care șoptește; (despre glasul, vorba cuiva) încet, șoptit2. – Șopti + suf. -tor. DOOM
șoptitór adj. m., pl. șoptitóri; f. sg. și pl. șoptitoáre
șoptitor
ȘOPTITÓR, -OÁRE, șoptitori, -oare, adj. (Despre oameni, adesea fig.) Care vorbește în șoaptă, care șoptește; (despre glasul, vorba cuiva) încet, șoptit2. – Șopti + suf. -tor. DOOM
șoptitór adj. m., pl. șoptitóri; f. sg. și pl. șoptitoáre
șoptitori
ȘOPTITÓR, -OÁRE, șoptitori, -oare, adj. (Despre oameni, adesea fig.) Care vorbește în șoaptă, care șoptește; (despre glasul, vorba cuiva) încet, șoptit2. – Șopti + suf. -tor. DOOM
șoptitór adj. m., pl. șoptitóri; f. sg. și pl. șoptitoáre
șoptitorii
ȘOPTITÓR, -OÁRE, șoptitori, -oare, adj. (Despre oameni, adesea fig.) Care vorbește în șoaptă, care șoptește; (despre glasul, vorba cuiva) încet, șoptit2. – Șopti + suf. -tor. DOOM
șoptitór adj. m., pl. șoptitóri; f. sg. și pl. șoptitoáre
șoptitorilor
ȘOPTITÓR, -OÁRE, șoptitori, -oare, adj. (Despre oameni, adesea fig.) Care vorbește în șoaptă, care șoptește; (despre glasul, vorba cuiva) încet, șoptit2. – Șopti + suf. -tor. DOOM
șoptitór adj. m., pl. șoptitóri; f. sg. și pl. șoptitoáre
șoptitorul
ȘOPTITÓR, -OÁRE, șoptitori, -oare, adj. (Despre oameni, adesea fig.) Care vorbește în șoaptă, care șoptește; (despre glasul, vorba cuiva) încet, șoptit2. – Șopti + suf. -tor. DOOM
șoptitór adj. m., pl. șoptitóri; f. sg. și pl. șoptitoáre
șoptitorului
ȘOPTITÓR, -OÁRE, șoptitori, -oare, adj. (Despre oameni, adesea fig.) Care vorbește în șoaptă, care șoptește; (despre glasul, vorba cuiva) încet, șoptit2. – Șopti + suf. -tor. DOOM
șoptitór adj. m., pl. șoptitóri; f. sg. și pl. șoptitoáre
șoptitul
ȘOPTÍT2, -Ă, șoptiți, -te, adj. (Despre cuvinte; adesea adverbial) (Rostit) în șoaptă, încet. – V. șopti.
șoptitului
ȘOPTÍT2, -Ă, șoptiți, -te, adj. (Despre cuvinte; adesea adverbial) (Rostit) în șoaptă, încet. – V. șopti.
șoptiși
ȘOPTÍ, șoptesc, vb. IV. Tranz. și intranz. A vorbi încet, în taină, a spune ceva în șoaptă. ◊ Loc. adv. Pe șoptite = cu glas scăzut, foarte încet; în taină. ♦ Tranz. A comunica ceva vorbind încet (să nu audă alții); a sufla. ♦ Fig. A murmura, a susura, a fremăta. – Din sl. sĭpŭtati, bg. șeptja. DOOM
șoptí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șoptésc, imperf. 3 sg. șopteá; conj. prez. 3 să șopteáscă
șoptiți
ȘOPTÍ, șoptesc, vb. IV. Tranz. și intranz. A vorbi încet, în taină, a spune ceva în șoaptă. ◊ Loc. adv. Pe șoptite = cu glas scăzut, foarte încet; în taină. ♦ Tranz. A comunica ceva vorbind încet (să nu audă alții); a sufla. ♦ Fig. A murmura, a susura, a fremăta. – Din sl. sĭpŭtati, bg. șeptja. DOOM
șoptí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șoptésc, imperf. 3 sg. șopteá; conj. prez. 3 să șopteáscă
șoptiți
ȘOPTÍT2, -Ă, șoptiți, -te, adj. (Despre cuvinte; adesea adverbial) (Rostit) în șoaptă, încet. – V. șopti.
șoptiții
ȘOPTÍT2, -Ă, șoptiți, -te, adj. (Despre cuvinte; adesea adverbial) (Rostit) în șoaptă, încet. – V. șopti.
șoptiților
ȘOPTÍT2, -Ă, șoptiți, -te, adj. (Despre cuvinte; adesea adverbial) (Rostit) în șoaptă, încet. – V. șopti.
șopârcăi
ȘOPÎRCĂÍ, șopîrcăi, vb. IV. Intranz. (Regional) A face glume proaste, a umbla cu fleacuri.
șopârcăia
ȘOPÎRCĂÍ, șopîrcăi, vb. IV. Intranz. (Regional) A face glume proaste, a umbla cu fleacuri.
șopârcăiai
ȘOPÎRCĂÍ, șopîrcăi, vb. IV. Intranz. (Regional) A face glume proaste, a umbla cu fleacuri.
șopârcăiam
ȘOPÎRCĂÍ, șopîrcăi, vb. IV. Intranz. (Regional) A face glume proaste, a umbla cu fleacuri.
șopârcăiască
ȘOPÎRCĂÍ, șopîrcăi, vb. IV. Intranz. (Regional) A face glume proaste, a umbla cu fleacuri.
șopârcăiau
ȘOPÎRCĂÍ, șopîrcăi, vb. IV. Intranz. (Regional) A face glume proaste, a umbla cu fleacuri.
șopârcăiați
ȘOPÎRCĂÍ, șopîrcăi, vb. IV. Intranz. (Regional) A face glume proaste, a umbla cu fleacuri.
șopârcăiesc
ȘOPÎRCĂÍ, șopîrcăi, vb. IV. Intranz. (Regional) A face glume proaste, a umbla cu fleacuri.
șopârcăiește
ȘOPÎRCĂÍ, șopîrcăi, vb. IV. Intranz. (Regional) A face glume proaste, a umbla cu fleacuri.
șopârcăiești
ȘOPÎRCĂÍ, șopîrcăi, vb. IV. Intranz. (Regional) A face glume proaste, a umbla cu fleacuri.
șopârcăii
ȘOPÎRCĂÍ, șopîrcăi, vb. IV. Intranz. (Regional) A face glume proaste, a umbla cu fleacuri.
șopârcăim
ȘOPÎRCĂÍ, șopîrcăi, vb. IV. Intranz. (Regional) A face glume proaste, a umbla cu fleacuri.
șopârcăind
ȘOPÎRCĂÍ, șopîrcăi, vb. IV. Intranz. (Regional) A face glume proaste, a umbla cu fleacuri.
șopârcăire
ȘOPÎRCĂÍ, șopîrcăi, vb. IV. Intranz. (Regional) A face glume proaste, a umbla cu fleacuri.
șopârcăiră
ȘOPÎRCĂÍ, șopîrcăi, vb. IV. Intranz. (Regional) A face glume proaste, a umbla cu fleacuri.
șopârcăirăm
ȘOPÎRCĂÍ, șopîrcăi, vb. IV. Intranz. (Regional) A face glume proaste, a umbla cu fleacuri.
șopârcăirăți
ȘOPÎRCĂÍ, șopîrcăi, vb. IV. Intranz. (Regional) A face glume proaste, a umbla cu fleacuri.
șopârcăise
ȘOPÎRCĂÍ, șopîrcăi, vb. IV. Intranz. (Regional) A face glume proaste, a umbla cu fleacuri.
șopârcăisem
ȘOPÎRCĂÍ, șopîrcăi, vb. IV. Intranz. (Regional) A face glume proaste, a umbla cu fleacuri.
șopârcăiseră
ȘOPÎRCĂÍ, șopîrcăi, vb. IV. Intranz. (Regional) A face glume proaste, a umbla cu fleacuri.
șopârcăiserăm
ȘOPÎRCĂÍ, șopîrcăi, vb. IV. Intranz. (Regional) A face glume proaste, a umbla cu fleacuri.
șopârcăiserăți
ȘOPÎRCĂÍ, șopîrcăi, vb. IV. Intranz. (Regional) A face glume proaste, a umbla cu fleacuri.
șopârcăiseși
ȘOPÎRCĂÍ, șopîrcăi, vb. IV. Intranz. (Regional) A face glume proaste, a umbla cu fleacuri.
șopârcăiseți
ȘOPÎRCĂÍ, șopîrcăi, vb. IV. Intranz. (Regional) A face glume proaste, a umbla cu fleacuri.
șopârcăit
ȘOPÎRCĂÍ, șopîrcăi, vb. IV. Intranz. (Regional) A face glume proaste, a umbla cu fleacuri.
șopârcăiși
ȘOPÎRCĂÍ, șopîrcăi, vb. IV. Intranz. (Regional) A face glume proaste, a umbla cu fleacuri.
șopârcăiți
ȘOPÎRCĂÍ, șopîrcăi, vb. IV. Intranz. (Regional) A face glume proaste, a umbla cu fleacuri.
șopârla
ȘOPẤRLĂ, șopârle, s. f. Nume dat mai multor specii de reptile din ordinul saurienilor, cu pielea verde-cenușie sau pestriță, cu capul și abdomenul acoperite cu plăci cornoase, cu corpul aproape cilindric, sprijinit pe patru picioare scurte, îndreptate în afară, cu coada lungă, subțiată spre vârf, regenerabilă (Lacerta). – Cf. alb. shapi. DOOM
șopấrlă s. f., g.-d. art. șopấrlei; pl. șopấrle
șopârlache
șopârlache s. invar. v. șopârlă (5).
șopârlaița
ȘOPÂRLÁIȚĂ, șopărlaițe, s. f. 1. (Pop.) Anghina difterică. 2. Numele a două plante erbacee: a) plantă meliferă cu tulpina dreaptă, cu frunzele ovale sau ascuțite și cu florile albastre, rar roz, folosită în medicina populară (Veronica orchidea); b) mică plantă cu flori mari, albe, rar roșietice, și cu fructul o capsulă (Parnassia palustris). [Pr.: -la-i-] – Șopârlă + suf. -aiță. DOOM
șopârláiță (pop.) (-la-i-) s. f., g.-d. art. șopârláiței; pl. șopârláițe
șopârlaițe
ȘOPÂRLÁIȚĂ, șopărlaițe, s. f. 1. (Pop.) Anghina difterică. 2. Numele a două plante erbacee: a) plantă meliferă cu tulpina dreaptă, cu frunzele ovale sau ascuțite și cu florile albastre, rar roz, folosită în medicina populară (Veronica orchidea); b) mică plantă cu flori mari, albe, rar roșietice, și cu fructul o capsulă (Parnassia palustris). [Pr.: -la-i-] – Șopârlă + suf. -aiță. DOOM
șopârláiță (pop.) (-la-i-) s. f., g.-d. art. șopârláiței; pl. șopârláițe
șopârlaiței
ȘOPÂRLÁIȚĂ, șopărlaițe, s. f. 1. (Pop.) Anghina difterică. 2. Numele a două plante erbacee: a) plantă meliferă cu tulpina dreaptă, cu frunzele ovale sau ascuțite și cu florile albastre, rar roz, folosită în medicina populară (Veronica orchidea); b) mică plantă cu flori mari, albe, rar roșietice, și cu fructul o capsulă (Parnassia palustris). [Pr.: -la-i-] – Șopârlă + suf. -aiță. DOOM
șopârláiță (pop.) (-la-i-) s. f., g.-d. art. șopârláiței; pl. șopârláițe
șopârlaițele
ȘOPÂRLÁIȚĂ, șopărlaițe, s. f. 1. (Pop.) Anghina difterică. 2. Numele a două plante erbacee: a) plantă meliferă cu tulpina dreaptă, cu frunzele ovale sau ascuțite și cu florile albastre, rar roz, folosită în medicina populară (Veronica orchidea); b) mică plantă cu flori mari, albe, rar roșietice, și cu fructul o capsulă (Parnassia palustris). [Pr.: -la-i-] – Șopârlă + suf. -aiță. DOOM
șopârláiță (pop.) (-la-i-) s. f., g.-d. art. șopârláiței; pl. șopârláițe
șopârlaițelor
ȘOPÂRLÁIȚĂ, șopărlaițe, s. f. 1. (Pop.) Anghina difterică. 2. Numele a două plante erbacee: a) plantă meliferă cu tulpina dreaptă, cu frunzele ovale sau ascuțite și cu florile albastre, rar roz, folosită în medicina populară (Veronica orchidea); b) mică plantă cu flori mari, albe, rar roșietice, și cu fructul o capsulă (Parnassia palustris). [Pr.: -la-i-] – Șopârlă + suf. -aiță. DOOM
șopârláiță (pop.) (-la-i-) s. f., g.-d. art. șopârláiței; pl. șopârláițe
șopârle
ȘOPẤRLĂ, șopârle, s. f. Nume dat mai multor specii de reptile din ordinul saurienilor, cu pielea verde-cenușie sau pestriță, cu capul și abdomenul acoperite cu plăci cornoase, cu corpul aproape cilindric, sprijinit pe patru picioare scurte, îndreptate în afară, cu coada lungă, subțiată spre vârf, regenerabilă (Lacerta). – Cf. alb. shapi. DOOM
șopấrlă s. f., g.-d. art. șopấrlei; pl. șopấrle
șopârleanu
șopârleanu s. invar. v. șopârlă (5).
șopârlei
ȘOPẤRLĂ, șopârle, s. f. Nume dat mai multor specii de reptile din ordinul saurienilor, cu pielea verde-cenușie sau pestriță, cu capul și abdomenul acoperite cu plăci cornoase, cu corpul aproape cilindric, sprijinit pe patru picioare scurte, îndreptate în afară, cu coada lungă, subțiată spre vârf, regenerabilă (Lacerta). – Cf. alb. shapi. DOOM
șopấrlă s. f., g.-d. art. șopấrlei; pl. șopấrle
șopârlele
ȘOPẤRLĂ, șopârle, s. f. Nume dat mai multor specii de reptile din ordinul saurienilor, cu pielea verde-cenușie sau pestriță, cu capul și abdomenul acoperite cu plăci cornoase, cu corpul aproape cilindric, sprijinit pe patru picioare scurte, îndreptate în afară, cu coada lungă, subțiată spre vârf, regenerabilă (Lacerta). – Cf. alb. shapi. DOOM
șopấrlă s. f., g.-d. art. șopấrlei; pl. șopấrle
șopârlelor
ȘOPẤRLĂ, șopârle, s. f. Nume dat mai multor specii de reptile din ordinul saurienilor, cu pielea verde-cenușie sau pestriță, cu capul și abdomenul acoperite cu plăci cornoase, cu corpul aproape cilindric, sprijinit pe patru picioare scurte, îndreptate în afară, cu coada lungă, subțiată spre vârf, regenerabilă (Lacerta). – Cf. alb. shapi. DOOM
șopấrlă s. f., g.-d. art. șopấrlei; pl. șopấrle
șopârlița
șopârlița s. glum. (în anii dictaturii ceaușiste) Radio Europa Liberă.
șopârlița
ȘOPÂRLÍȚĂ, șopărlițe, s. f. 1. Diminutiv al lui șopârlă. 2. Numele mai multor plante erbacee cu flori azurii sau albastre dispuse în ciorchine, folosite în medicină (Veronica). 3. (Bot.) Amăreală (2). – Șopârlă + suf. -iță. DOOM
șopârlíță s. f., g.-d. art. șopârlíței; pl. șopârlíțe
șopârlițe
ȘOPÂRLÍȚĂ, șopărlițe, s. f. 1. Diminutiv al lui șopârlă. 2. Numele mai multor plante erbacee cu flori azurii sau albastre dispuse în ciorchine, folosite în medicină (Veronica). 3. (Bot.) Amăreală (2). – Șopârlă + suf. -iță. DOOM
șopârlíță s. f., g.-d. art. șopârlíței; pl. șopârlíțe
șopârliței
ȘOPÂRLÍȚĂ, șopărlițe, s. f. 1. Diminutiv al lui șopârlă. 2. Numele mai multor plante erbacee cu flori azurii sau albastre dispuse în ciorchine, folosite în medicină (Veronica). 3. (Bot.) Amăreală (2). – Șopârlă + suf. -iță. DOOM
șopârlíță s. f., g.-d. art. șopârlíței; pl. șopârlíțe
șopârlițele
ȘOPÂRLÍȚĂ, șopărlițe, s. f. 1. Diminutiv al lui șopârlă. 2. Numele mai multor plante erbacee cu flori azurii sau albastre dispuse în ciorchine, folosite în medicină (Veronica). 3. (Bot.) Amăreală (2). – Șopârlă + suf. -iță. DOOM
șopârlíță s. f., g.-d. art. șopârlíței; pl. șopârlíțe
șopârlițelor
ȘOPÂRLÍȚĂ, șopărlițe, s. f. 1. Diminutiv al lui șopârlă. 2. Numele mai multor plante erbacee cu flori azurii sau albastre dispuse în ciorchine, folosite în medicină (Veronica). 3. (Bot.) Amăreală (2). – Șopârlă + suf. -iță. DOOM
șopârlíță s. f., g.-d. art. șopârlíței; pl. șopârlíțe
șopârlos
șopârlos, -oasă, șopârloși, -oase adj. viclean, mincinos, fățarnic, prefăcut.
șopîrcăi
ȘOPÎRCĂÍ, șopîrcăi, vb. IV. Intranz. (Regional) A face glume proaste, a umbla cu fleacuri.
șopîrcăia
ȘOPÎRCĂÍ, șopîrcăi, vb. IV. Intranz. (Regional) A face glume proaste, a umbla cu fleacuri.
șopîrcăiai
ȘOPÎRCĂÍ, șopîrcăi, vb. IV. Intranz. (Regional) A face glume proaste, a umbla cu fleacuri.
șopîrcăiam
ȘOPÎRCĂÍ, șopîrcăi, vb. IV. Intranz. (Regional) A face glume proaste, a umbla cu fleacuri.
șopîrcăiască
ȘOPÎRCĂÍ, șopîrcăi, vb. IV. Intranz. (Regional) A face glume proaste, a umbla cu fleacuri.
șopîrcăiau
ȘOPÎRCĂÍ, șopîrcăi, vb. IV. Intranz. (Regional) A face glume proaste, a umbla cu fleacuri.
șopîrcăiați
ȘOPÎRCĂÍ, șopîrcăi, vb. IV. Intranz. (Regional) A face glume proaste, a umbla cu fleacuri.
șopîrcăiesc
ȘOPÎRCĂÍ, șopîrcăi, vb. IV. Intranz. (Regional) A face glume proaste, a umbla cu fleacuri.
șopîrcăiește
ȘOPÎRCĂÍ, șopîrcăi, vb. IV. Intranz. (Regional) A face glume proaste, a umbla cu fleacuri.
șopîrcăiești
ȘOPÎRCĂÍ, șopîrcăi, vb. IV. Intranz. (Regional) A face glume proaste, a umbla cu fleacuri.
șopîrcăii
ȘOPÎRCĂÍ, șopîrcăi, vb. IV. Intranz. (Regional) A face glume proaste, a umbla cu fleacuri.
șopîrcăim
ȘOPÎRCĂÍ, șopîrcăi, vb. IV. Intranz. (Regional) A face glume proaste, a umbla cu fleacuri.
șopîrcăind
ȘOPÎRCĂÍ, șopîrcăi, vb. IV. Intranz. (Regional) A face glume proaste, a umbla cu fleacuri.
șopîrcăire
ȘOPÎRCĂÍ, șopîrcăi, vb. IV. Intranz. (Regional) A face glume proaste, a umbla cu fleacuri.
șopîrcăiră
ȘOPÎRCĂÍ, șopîrcăi, vb. IV. Intranz. (Regional) A face glume proaste, a umbla cu fleacuri.
șopîrcăirăm
ȘOPÎRCĂÍ, șopîrcăi, vb. IV. Intranz. (Regional) A face glume proaste, a umbla cu fleacuri.
șopîrcăirăți
ȘOPÎRCĂÍ, șopîrcăi, vb. IV. Intranz. (Regional) A face glume proaste, a umbla cu fleacuri.
șopîrcăise
ȘOPÎRCĂÍ, șopîrcăi, vb. IV. Intranz. (Regional) A face glume proaste, a umbla cu fleacuri.
șopîrcăisem
ȘOPÎRCĂÍ, șopîrcăi, vb. IV. Intranz. (Regional) A face glume proaste, a umbla cu fleacuri.
șopîrcăiseră
ȘOPÎRCĂÍ, șopîrcăi, vb. IV. Intranz. (Regional) A face glume proaste, a umbla cu fleacuri.
șopîrcăiserăm
ȘOPÎRCĂÍ, șopîrcăi, vb. IV. Intranz. (Regional) A face glume proaste, a umbla cu fleacuri.
șopîrcăiserăți
ȘOPÎRCĂÍ, șopîrcăi, vb. IV. Intranz. (Regional) A face glume proaste, a umbla cu fleacuri.
șopîrcăiseși
ȘOPÎRCĂÍ, șopîrcăi, vb. IV. Intranz. (Regional) A face glume proaste, a umbla cu fleacuri.
șopîrcăiseți
ȘOPÎRCĂÍ, șopîrcăi, vb. IV. Intranz. (Regional) A face glume proaste, a umbla cu fleacuri.
șopîrcăit
ȘOPÎRCĂÍ, șopîrcăi, vb. IV. Intranz. (Regional) A face glume proaste, a umbla cu fleacuri.
șopîrcăiși
ȘOPÎRCĂÍ, șopîrcăi, vb. IV. Intranz. (Regional) A face glume proaste, a umbla cu fleacuri.
șopîrcăiți
ȘOPÎRCĂÍ, șopîrcăi, vb. IV. Intranz. (Regional) A face glume proaste, a umbla cu fleacuri.
șopîrla
ȘOPẤRLĂ, șopârle, s. f. Nume dat mai multor specii de reptile din ordinul saurienilor, cu pielea verde-cenușie sau pestriță, cu capul și abdomenul acoperite cu plăci cornoase, cu corpul aproape cilindric, sprijinit pe patru picioare scurte, îndreptate în afară, cu coada lungă, subțiată spre vârf, regenerabilă (Lacerta). – Cf. alb. shapi. DOOM
șopấrlă s. f., g.-d. art. șopấrlei; pl. șopấrle
șopîrlaița
ȘOPÂRLÁIȚĂ, șopărlaițe, s. f. 1. (Pop.) Anghina difterică. 2. Numele a două plante erbacee: a) plantă meliferă cu tulpina dreaptă, cu frunzele ovale sau ascuțite și cu florile albastre, rar roz, folosită în medicina populară (Veronica orchidea); b) mică plantă cu flori mari, albe, rar roșietice, și cu fructul o capsulă (Parnassia palustris). [Pr.: -la-i-] – Șopârlă + suf. -aiță. DOOM
șopârláiță (pop.) (-la-i-) s. f., g.-d. art. șopârláiței; pl. șopârláițe
șopîrlaițe
ȘOPÂRLÁIȚĂ, șopărlaițe, s. f. 1. (Pop.) Anghina difterică. 2. Numele a două plante erbacee: a) plantă meliferă cu tulpina dreaptă, cu frunzele ovale sau ascuțite și cu florile albastre, rar roz, folosită în medicina populară (Veronica orchidea); b) mică plantă cu flori mari, albe, rar roșietice, și cu fructul o capsulă (Parnassia palustris). [Pr.: -la-i-] – Șopârlă + suf. -aiță. DOOM
șopârláiță (pop.) (-la-i-) s. f., g.-d. art. șopârláiței; pl. șopârláițe
șopîrlaiței
ȘOPÂRLÁIȚĂ, șopărlaițe, s. f. 1. (Pop.) Anghina difterică. 2. Numele a două plante erbacee: a) plantă meliferă cu tulpina dreaptă, cu frunzele ovale sau ascuțite și cu florile albastre, rar roz, folosită în medicina populară (Veronica orchidea); b) mică plantă cu flori mari, albe, rar roșietice, și cu fructul o capsulă (Parnassia palustris). [Pr.: -la-i-] – Șopârlă + suf. -aiță. DOOM
șopârláiță (pop.) (-la-i-) s. f., g.-d. art. șopârláiței; pl. șopârláițe
șopîrlaițele
ȘOPÂRLÁIȚĂ, șopărlaițe, s. f. 1. (Pop.) Anghina difterică. 2. Numele a două plante erbacee: a) plantă meliferă cu tulpina dreaptă, cu frunzele ovale sau ascuțite și cu florile albastre, rar roz, folosită în medicina populară (Veronica orchidea); b) mică plantă cu flori mari, albe, rar roșietice, și cu fructul o capsulă (Parnassia palustris). [Pr.: -la-i-] – Șopârlă + suf. -aiță. DOOM
șopârláiță (pop.) (-la-i-) s. f., g.-d. art. șopârláiței; pl. șopârláițe
șopîrlaițelor
ȘOPÂRLÁIȚĂ, șopărlaițe, s. f. 1. (Pop.) Anghina difterică. 2. Numele a două plante erbacee: a) plantă meliferă cu tulpina dreaptă, cu frunzele ovale sau ascuțite și cu florile albastre, rar roz, folosită în medicina populară (Veronica orchidea); b) mică plantă cu flori mari, albe, rar roșietice, și cu fructul o capsulă (Parnassia palustris). [Pr.: -la-i-] – Șopârlă + suf. -aiță. DOOM
șopârláiță (pop.) (-la-i-) s. f., g.-d. art. șopârláiței; pl. șopârláițe
șopîrle
ȘOPẤRLĂ, șopârle, s. f. Nume dat mai multor specii de reptile din ordinul saurienilor, cu pielea verde-cenușie sau pestriță, cu capul și abdomenul acoperite cu plăci cornoase, cu corpul aproape cilindric, sprijinit pe patru picioare scurte, îndreptate în afară, cu coada lungă, subțiată spre vârf, regenerabilă (Lacerta). – Cf. alb. shapi. DOOM
șopấrlă s. f., g.-d. art. șopấrlei; pl. șopấrle
șopîrlei
ȘOPẤRLĂ, șopârle, s. f. Nume dat mai multor specii de reptile din ordinul saurienilor, cu pielea verde-cenușie sau pestriță, cu capul și abdomenul acoperite cu plăci cornoase, cu corpul aproape cilindric, sprijinit pe patru picioare scurte, îndreptate în afară, cu coada lungă, subțiată spre vârf, regenerabilă (Lacerta). – Cf. alb. shapi. DOOM
șopấrlă s. f., g.-d. art. șopấrlei; pl. șopấrle
șopîrlele
ȘOPẤRLĂ, șopârle, s. f. Nume dat mai multor specii de reptile din ordinul saurienilor, cu pielea verde-cenușie sau pestriță, cu capul și abdomenul acoperite cu plăci cornoase, cu corpul aproape cilindric, sprijinit pe patru picioare scurte, îndreptate în afară, cu coada lungă, subțiată spre vârf, regenerabilă (Lacerta). – Cf. alb. shapi. DOOM
șopấrlă s. f., g.-d. art. șopấrlei; pl. șopấrle
șopîrlelor
ȘOPẤRLĂ, șopârle, s. f. Nume dat mai multor specii de reptile din ordinul saurienilor, cu pielea verde-cenușie sau pestriță, cu capul și abdomenul acoperite cu plăci cornoase, cu corpul aproape cilindric, sprijinit pe patru picioare scurte, îndreptate în afară, cu coada lungă, subțiată spre vârf, regenerabilă (Lacerta). – Cf. alb. shapi. DOOM
șopấrlă s. f., g.-d. art. șopấrlei; pl. șopấrle
șopîrlița
ȘOPÂRLÍȚĂ, șopărlițe, s. f. 1. Diminutiv al lui șopârlă. 2. Numele mai multor plante erbacee cu flori azurii sau albastre dispuse în ciorchine, folosite în medicină (Veronica). 3. (Bot.) Amăreală (2). – Șopârlă + suf. -iță. DOOM
șopârlíță s. f., g.-d. art. șopârlíței; pl. șopârlíțe
șopîrlițe
ȘOPÂRLÍȚĂ, șopărlițe, s. f. 1. Diminutiv al lui șopârlă. 2. Numele mai multor plante erbacee cu flori azurii sau albastre dispuse în ciorchine, folosite în medicină (Veronica). 3. (Bot.) Amăreală (2). – Șopârlă + suf. -iță. DOOM
șopârlíță s. f., g.-d. art. șopârlíței; pl. șopârlíțe
șopîrliței
ȘOPÂRLÍȚĂ, șopărlițe, s. f. 1. Diminutiv al lui șopârlă. 2. Numele mai multor plante erbacee cu flori azurii sau albastre dispuse în ciorchine, folosite în medicină (Veronica). 3. (Bot.) Amăreală (2). – Șopârlă + suf. -iță. DOOM
șopârlíță s. f., g.-d. art. șopârlíței; pl. șopârlíțe
șopîrlițele
ȘOPÂRLÍȚĂ, șopărlițe, s. f. 1. Diminutiv al lui șopârlă. 2. Numele mai multor plante erbacee cu flori azurii sau albastre dispuse în ciorchine, folosite în medicină (Veronica). 3. (Bot.) Amăreală (2). – Șopârlă + suf. -iță. DOOM
șopârlíță s. f., g.-d. art. șopârlíței; pl. șopârlíțe
șopîrlițelor
ȘOPÂRLÍȚĂ, șopărlițe, s. f. 1. Diminutiv al lui șopârlă. 2. Numele mai multor plante erbacee cu flori azurii sau albastre dispuse în ciorchine, folosite în medicină (Veronica). 3. (Bot.) Amăreală (2). – Șopârlă + suf. -iță. DOOM
șopârlíță s. f., g.-d. art. șopârlíței; pl. șopârlíțe
șopă
ȘÓPĂ, șope, s. f. (Regional) Măciucă scurtă și groasă; ghioagă. Ce te-aș măsura eu cu șopa, ca-n vremea ienicerilor. ALECSANDRI, T. 1332.
șopăi
ȘOPĂÍ, șopăiesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) A vorbi cu cineva în șoaptă; a șopti, a șușoti. ◊ Loc. adv. Pe șopăite = în șoaptă. – Șopa + suf. -ăi. DOOM
șopăí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șopăiésc, imperf. 3 sg. șopăiá; conj. prez. 3 să șopăiáscă
șopăia
ȘOPĂÍ, șopăiesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) A vorbi cu cineva în șoaptă; a șopti, a șușoti. ◊ Loc. adv. Pe șopăite = în șoaptă. – Șopa + suf. -ăi. DOOM
șopăí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șopăiésc, imperf. 3 sg. șopăiá; conj. prez. 3 să șopăiáscă
șopăiai
ȘOPĂÍ, șopăiesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) A vorbi cu cineva în șoaptă; a șopti, a șușoti. ◊ Loc. adv. Pe șopăite = în șoaptă. – Șopa + suf. -ăi. DOOM
șopăí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șopăiésc, imperf. 3 sg. șopăiá; conj. prez. 3 să șopăiáscă
șopăiala
ȘOPĂIÁLĂ, șopăieli, s. f. (Fam.) Faptul de a șopăi; șoaptă [Pr.: -pă-ia-] – Șopăi + suf. -eală. DOOM
șopăiálă (fam.) s. f., g.-d. art. șopăiélii; pl. șopăiéli
șopăiam
ȘOPĂÍ, șopăiesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) A vorbi cu cineva în șoaptă; a șopti, a șușoti. ◊ Loc. adv. Pe șopăite = în șoaptă. – Șopa + suf. -ăi. DOOM
șopăí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șopăiésc, imperf. 3 sg. șopăiá; conj. prez. 3 să șopăiáscă
șopăiască
ȘOPĂÍ, șopăiesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) A vorbi cu cineva în șoaptă; a șopti, a șușoti. ◊ Loc. adv. Pe șopăite = în șoaptă. – Șopa + suf. -ăi. DOOM
șopăí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șopăiésc, imperf. 3 sg. șopăiá; conj. prez. 3 să șopăiáscă
șopăiau
ȘOPĂÍ, șopăiesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) A vorbi cu cineva în șoaptă; a șopti, a șușoti. ◊ Loc. adv. Pe șopăite = în șoaptă. – Șopa + suf. -ăi. DOOM
șopăí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șopăiésc, imperf. 3 sg. șopăiá; conj. prez. 3 să șopăiáscă
șopăiați
ȘOPĂÍ, șopăiesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) A vorbi cu cineva în șoaptă; a șopti, a șușoti. ◊ Loc. adv. Pe șopăite = în șoaptă. – Șopa + suf. -ăi. DOOM
șopăí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șopăiésc, imperf. 3 sg. șopăiá; conj. prez. 3 să șopăiáscă
șopăieli
ȘOPĂIÁLĂ, șopăieli, s. f. (Fam.) Faptul de a șopăi; șoaptă [Pr.: -pă-ia-] – Șopăi + suf. -eală. DOOM
șopăiálă (fam.) s. f., g.-d. art. șopăiélii; pl. șopăiéli
șopăielii
ȘOPĂIÁLĂ, șopăieli, s. f. (Fam.) Faptul de a șopăi; șoaptă [Pr.: -pă-ia-] – Șopăi + suf. -eală. DOOM
șopăiálă (fam.) s. f., g.-d. art. șopăiélii; pl. șopăiéli
șopăielile
ȘOPĂIÁLĂ, șopăieli, s. f. (Fam.) Faptul de a șopăi; șoaptă [Pr.: -pă-ia-] – Șopăi + suf. -eală. DOOM
șopăiálă (fam.) s. f., g.-d. art. șopăiélii; pl. șopăiéli
șopăielilor
ȘOPĂIÁLĂ, șopăieli, s. f. (Fam.) Faptul de a șopăi; șoaptă [Pr.: -pă-ia-] – Șopăi + suf. -eală. DOOM
șopăiálă (fam.) s. f., g.-d. art. șopăiélii; pl. șopăiéli
șopăiesc
ȘOPĂÍ, șopăiesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) A vorbi cu cineva în șoaptă; a șopti, a șușoti. ◊ Loc. adv. Pe șopăite = în șoaptă. – Șopa + suf. -ăi. DOOM
șopăí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șopăiésc, imperf. 3 sg. șopăiá; conj. prez. 3 să șopăiáscă
șopăiește
ȘOPĂÍ, șopăiesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) A vorbi cu cineva în șoaptă; a șopti, a șușoti. ◊ Loc. adv. Pe șopăite = în șoaptă. – Șopa + suf. -ăi. DOOM
șopăí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șopăiésc, imperf. 3 sg. șopăiá; conj. prez. 3 să șopăiáscă
șopăiești
ȘOPĂÍ, șopăiesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) A vorbi cu cineva în șoaptă; a șopti, a șușoti. ◊ Loc. adv. Pe șopăite = în șoaptă. – Șopa + suf. -ăi. DOOM
șopăí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șopăiésc, imperf. 3 sg. șopăiá; conj. prez. 3 să șopăiáscă
șopăii
ȘOPĂÍ, șopăiesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) A vorbi cu cineva în șoaptă; a șopti, a șușoti. ◊ Loc. adv. Pe șopăite = în șoaptă. – Șopa + suf. -ăi. DOOM
șopăí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șopăiésc, imperf. 3 sg. șopăiá; conj. prez. 3 să șopăiáscă
șopăim
ȘOPĂÍ, șopăiesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) A vorbi cu cineva în șoaptă; a șopti, a șușoti. ◊ Loc. adv. Pe șopăite = în șoaptă. – Șopa + suf. -ăi. DOOM
șopăí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șopăiésc, imperf. 3 sg. șopăiá; conj. prez. 3 să șopăiáscă
șopăind
ȘOPĂÍ, șopăiesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) A vorbi cu cineva în șoaptă; a șopti, a șușoti. ◊ Loc. adv. Pe șopăite = în șoaptă. – Șopa + suf. -ăi. DOOM
șopăí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șopăiésc, imperf. 3 sg. șopăiá; conj. prez. 3 să șopăiáscă
șopăire
ȘOPĂÍ, șopăiesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) A vorbi cu cineva în șoaptă; a șopti, a șușoti. ◊ Loc. adv. Pe șopăite = în șoaptă. – Șopa + suf. -ăi. DOOM
șopăí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șopăiésc, imperf. 3 sg. șopăiá; conj. prez. 3 să șopăiáscă
șopăire
ȘOPĂÍRE, șopăiri, s. f. (Fam.) Acțiunea de a șopăi și rezultatul ei. – V. șopăi. DOOM
șopăíre (fam.) s. f., g.-d. art. șopăírii; pl. șopăíri
șopăirea
ȘOPĂÍRE, șopăiri, s. f. (Fam.) Acțiunea de a șopăi și rezultatul ei. – V. șopăi. DOOM
șopăíre (fam.) s. f., g.-d. art. șopăírii; pl. șopăíri
șopăiri
ȘOPĂÍRE, șopăiri, s. f. (Fam.) Acțiunea de a șopăi și rezultatul ei. – V. șopăi. DOOM
șopăíre (fam.) s. f., g.-d. art. șopăírii; pl. șopăíri
șopăirii
ȘOPĂÍRE, șopăiri, s. f. (Fam.) Acțiunea de a șopăi și rezultatul ei. – V. șopăi. DOOM
șopăíre (fam.) s. f., g.-d. art. șopăírii; pl. șopăíri
șopăirile
ȘOPĂÍRE, șopăiri, s. f. (Fam.) Acțiunea de a șopăi și rezultatul ei. – V. șopăi. DOOM
șopăíre (fam.) s. f., g.-d. art. șopăírii; pl. șopăíri
șopăirilor
ȘOPĂÍRE, șopăiri, s. f. (Fam.) Acțiunea de a șopăi și rezultatul ei. – V. șopăi. DOOM
șopăíre (fam.) s. f., g.-d. art. șopăírii; pl. șopăíri
șopăiră
ȘOPĂÍ, șopăiesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) A vorbi cu cineva în șoaptă; a șopti, a șușoti. ◊ Loc. adv. Pe șopăite = în șoaptă. – Șopa + suf. -ăi. DOOM
șopăí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șopăiésc, imperf. 3 sg. șopăiá; conj. prez. 3 să șopăiáscă
șopăirăm
ȘOPĂÍ, șopăiesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) A vorbi cu cineva în șoaptă; a șopti, a șușoti. ◊ Loc. adv. Pe șopăite = în șoaptă. – Șopa + suf. -ăi. DOOM
șopăí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șopăiésc, imperf. 3 sg. șopăiá; conj. prez. 3 să șopăiáscă
șopăirăți
ȘOPĂÍ, șopăiesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) A vorbi cu cineva în șoaptă; a șopti, a șușoti. ◊ Loc. adv. Pe șopăite = în șoaptă. – Șopa + suf. -ăi. DOOM
șopăí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șopăiésc, imperf. 3 sg. șopăiá; conj. prez. 3 să șopăiáscă
șopăise
ȘOPĂÍ, șopăiesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) A vorbi cu cineva în șoaptă; a șopti, a șușoti. ◊ Loc. adv. Pe șopăite = în șoaptă. – Șopa + suf. -ăi. DOOM
șopăí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șopăiésc, imperf. 3 sg. șopăiá; conj. prez. 3 să șopăiáscă
șopăisem
ȘOPĂÍ, șopăiesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) A vorbi cu cineva în șoaptă; a șopti, a șușoti. ◊ Loc. adv. Pe șopăite = în șoaptă. – Șopa + suf. -ăi. DOOM
șopăí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șopăiésc, imperf. 3 sg. șopăiá; conj. prez. 3 să șopăiáscă
șopăiseră
ȘOPĂÍ, șopăiesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) A vorbi cu cineva în șoaptă; a șopti, a șușoti. ◊ Loc. adv. Pe șopăite = în șoaptă. – Șopa + suf. -ăi. DOOM
șopăí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șopăiésc, imperf. 3 sg. șopăiá; conj. prez. 3 să șopăiáscă
șopăiserăm
ȘOPĂÍ, șopăiesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) A vorbi cu cineva în șoaptă; a șopti, a șușoti. ◊ Loc. adv. Pe șopăite = în șoaptă. – Șopa + suf. -ăi. DOOM
șopăí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șopăiésc, imperf. 3 sg. șopăiá; conj. prez. 3 să șopăiáscă
șopăiserăți
ȘOPĂÍ, șopăiesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) A vorbi cu cineva în șoaptă; a șopti, a șușoti. ◊ Loc. adv. Pe șopăite = în șoaptă. – Șopa + suf. -ăi. DOOM
șopăí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șopăiésc, imperf. 3 sg. șopăiá; conj. prez. 3 să șopăiáscă
șopăiseși
ȘOPĂÍ, șopăiesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) A vorbi cu cineva în șoaptă; a șopti, a șușoti. ◊ Loc. adv. Pe șopăite = în șoaptă. – Șopa + suf. -ăi. DOOM
șopăí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șopăiésc, imperf. 3 sg. șopăiá; conj. prez. 3 să șopăiáscă
șopăiseți
ȘOPĂÍ, șopăiesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) A vorbi cu cineva în șoaptă; a șopti, a șușoti. ◊ Loc. adv. Pe șopăite = în șoaptă. – Șopa + suf. -ăi. DOOM
șopăí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șopăiésc, imperf. 3 sg. șopăiá; conj. prez. 3 să șopăiáscă
șopăit
ȘOPĂÍ, șopăiesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) A vorbi cu cineva în șoaptă; a șopti, a șușoti. ◊ Loc. adv. Pe șopăite = în șoaptă. – Șopa + suf. -ăi. DOOM
șopăí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șopăiésc, imperf. 3 sg. șopăiá; conj. prez. 3 să șopăiáscă
șopăit
ȘOPĂÍT s. n. Șopăială. ◊ Loc. adv. Pe șopăite (sau șopăitele) = în șoaptă, în taină. (Atestat-în forma șopoit) Tot pe șopoitele spuse unchiașului că a făcut azima. ISPIRESCU, la TDRG. – Formă gramaticală: (în expr.) șopăitele. - Variantă: șopoít s. n. DOOM
!șopăít s. n.
șopăite
pe șopăite expr. în șoaptă DOOM
șopăíte (pe ~) loc. adv.
șopăitul
ȘOPĂÍT s. n. Șopăială. ◊ Loc. adv. Pe șopăite (sau șopăitele) = în șoaptă, în taină. (Atestat-în forma șopoit) Tot pe șopoitele spuse unchiașului că a făcut azima. ISPIRESCU, la TDRG. – Formă gramaticală: (în expr.) șopăitele. - Variantă: șopoít s. n. DOOM
!șopăít s. n.
șopăitului
ȘOPĂÍT s. n. Șopăială. ◊ Loc. adv. Pe șopăite (sau șopăitele) = în șoaptă, în taină. (Atestat-în forma șopoit) Tot pe șopoitele spuse unchiașului că a făcut azima. ISPIRESCU, la TDRG. – Formă gramaticală: (în expr.) șopăitele. - Variantă: șopoít s. n. DOOM
!șopăít s. n.
șopăiși
ȘOPĂÍ, șopăiesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) A vorbi cu cineva în șoaptă; a șopti, a șușoti. ◊ Loc. adv. Pe șopăite = în șoaptă. – Șopa + suf. -ăi. DOOM
șopăí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șopăiésc, imperf. 3 sg. șopăiá; conj. prez. 3 să șopăiáscă
șopăiți
ȘOPĂÍ, șopăiesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) A vorbi cu cineva în șoaptă; a șopti, a șușoti. ◊ Loc. adv. Pe șopăite = în șoaptă. – Șopa + suf. -ăi. DOOM
șopăí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șopăiésc, imperf. 3 sg. șopăiá; conj. prez. 3 să șopăiáscă
șorec
ȘORÉC s. n. v. șorici.
șorecar
ȘORICÁR, șoricari, s. m. 1. Rasă de câini care prind șoareci. 2. (În forma șorecar) Numele mai multor păsări răpitoare din familia acvilidelor care se hrănesc mai ales cu șoareci (Buteo). [Var.: șorecár s. m.] – Șoarec + suf. -ar. DOOM
șoricár (câine) s. m., pl. șoricári
șorecari
ȘORICÁR, șoricari, s. m. 1. Rasă de câini care prind șoareci. 2. (În forma șorecar) Numele mai multor păsări răpitoare din familia acvilidelor care se hrănesc mai ales cu șoareci (Buteo). [Var.: șorecár s. m.] – Șoarec + suf. -ar. DOOM
șoricár (câine) s. m., pl. șoricári
șorecarii
ȘORICÁR, șoricari, s. m. 1. Rasă de câini care prind șoareci. 2. (În forma șorecar) Numele mai multor păsări răpitoare din familia acvilidelor care se hrănesc mai ales cu șoareci (Buteo). [Var.: șorecár s. m.] – Șoarec + suf. -ar. DOOM
șoricár (câine) s. m., pl. șoricári
șorecarilor
ȘORICÁR, șoricari, s. m. 1. Rasă de câini care prind șoareci. 2. (În forma șorecar) Numele mai multor păsări răpitoare din familia acvilidelor care se hrănesc mai ales cu șoareci (Buteo). [Var.: șorecár s. m.] – Șoarec + suf. -ar. DOOM
șoricár (câine) s. m., pl. șoricári
șorecarul
ȘORICÁR, șoricari, s. m. 1. Rasă de câini care prind șoareci. 2. (În forma șorecar) Numele mai multor păsări răpitoare din familia acvilidelor care se hrănesc mai ales cu șoareci (Buteo). [Var.: șorecár s. m.] – Șoarec + suf. -ar. DOOM
șoricár (câine) s. m., pl. șoricári
șorecarului
ȘORICÁR, șoricari, s. m. 1. Rasă de câini care prind șoareci. 2. (În forma șorecar) Numele mai multor păsări răpitoare din familia acvilidelor care se hrănesc mai ales cu șoareci (Buteo). [Var.: șorecár s. m.] – Șoarec + suf. -ar. DOOM
șoricár (câine) s. m., pl. șoricári
șorecel
ȘORECÉL s. m. v. șoricel.
șorecesc
ȘORECÉSC, -EÁSCĂ adj. v. șoricesc.
șorecia
ȘORECÍE, (2) șorecii, s. f. 1. (Reg.) Șoricioaică (2). 2. (Bot.) Coada-șoricelului. – Șoarece + suf. -ie. DOOM
*șorecíe2 (plantă) s. f., art. șorecía, g.-d. art. șorecíei; pl. șorecíi, art. șorecíile
șorecia
ȘORECÍU, -ÍE, șorecii, adj. (Pop.; despre părul cailor; p. ext. despre cai). (Cu părul) de culoarea șoarecelui; cenușiu. – Șoarece + suf. -iu. DOOM
șorecíu (pop.) adj. m., f. șorecíe; pl. m. și f. șorecíi
șorecie
ȘORECÍE, (2) șorecii, s. f. 1. (Reg.) Șoricioaică (2). 2. (Bot.) Coada-șoricelului. – Șoarece + suf. -ie. DOOM
*șorecíe2 (plantă) s. f., art. șorecía, g.-d. art. șorecíei; pl. șorecíi, art. șorecíile
șorecie
ȘORECÍU, -ÍE, șorecii, adj. (Pop.; despre părul cailor; p. ext. despre cai). (Cu părul) de culoarea șoarecelui; cenușiu. – Șoarece + suf. -iu. DOOM
șorecíu (pop.) adj. m., f. șorecíe; pl. m. și f. șorecíi
șoreciei
ȘORECÍE, (2) șorecii, s. f. 1. (Reg.) Șoricioaică (2). 2. (Bot.) Coada-șoricelului. – Șoarece + suf. -ie. DOOM
*șorecíe2 (plantă) s. f., art. șorecía, g.-d. art. șorecíei; pl. șorecíi, art. șorecíile
șoreciei
ȘORECÍU, -ÍE, șorecii, adj. (Pop.; despre părul cailor; p. ext. despre cai). (Cu părul) de culoarea șoarecelui; cenușiu. – Șoarece + suf. -iu. DOOM
șorecíu (pop.) adj. m., f. șorecíe; pl. m. și f. șorecíi
șorecii
ȘORECÍE, (2) șorecii, s. f. 1. (Reg.) Șoricioaică (2). 2. (Bot.) Coada-șoricelului. – Șoarece + suf. -ie. DOOM
*șorecíe2 (plantă) s. f., art. șorecía, g.-d. art. șorecíei; pl. șorecíi, art. șorecíile
șorecii
ȘORECÍU, -ÍE, șorecii, adj. (Pop.; despre părul cailor; p. ext. despre cai). (Cu părul) de culoarea șoarecelui; cenușiu. – Șoarece + suf. -iu. DOOM
șorecíu (pop.) adj. m., f. șorecíe; pl. m. și f. șorecíi
șoreciii
ȘORECÍU, -ÍE, șorecii, adj. (Pop.; despre părul cailor; p. ext. despre cai). (Cu părul) de culoarea șoarecelui; cenușiu. – Șoarece + suf. -iu. DOOM
șorecíu (pop.) adj. m., f. șorecíe; pl. m. și f. șorecíi
șoreciile
ȘORECÍE, (2) șorecii, s. f. 1. (Reg.) Șoricioaică (2). 2. (Bot.) Coada-șoricelului. – Șoarece + suf. -ie. DOOM
*șorecíe2 (plantă) s. f., art. șorecía, g.-d. art. șorecíei; pl. șorecíi, art. șorecíile
șoreciile
ȘORECÍU, -ÍE, șorecii, adj. (Pop.; despre părul cailor; p. ext. despre cai). (Cu părul) de culoarea șoarecelui; cenușiu. – Șoarece + suf. -iu. DOOM
șorecíu (pop.) adj. m., f. șorecíe; pl. m. și f. șorecíi
șoreciilor
ȘORECÍE, (2) șorecii, s. f. 1. (Reg.) Șoricioaică (2). 2. (Bot.) Coada-șoricelului. – Șoarece + suf. -ie. DOOM
*șorecíe2 (plantă) s. f., art. șorecía, g.-d. art. șorecíei; pl. șorecíi, art. șorecíile
șoreciilor
ȘORECÍU, -ÍE, șorecii, adj. (Pop.; despre părul cailor; p. ext. despre cai). (Cu părul) de culoarea șoarecelui; cenușiu. – Șoarece + suf. -iu. DOOM
șorecíu (pop.) adj. m., f. șorecíe; pl. m. și f. șorecíi
șoreciu
ȘORECÍU, -ÍE, șorecii, adj. (Pop.; despre părul cailor; p. ext. despre cai). (Cu părul) de culoarea șoarecelui; cenușiu. – Șoarece + suf. -iu. DOOM
șorecíu (pop.) adj. m., f. șorecíe; pl. m. și f. șorecíi
șoreciul
ȘORECÍU, -ÍE, șorecii, adj. (Pop.; despre părul cailor; p. ext. despre cai). (Cu părul) de culoarea șoarecelui; cenușiu. – Șoarece + suf. -iu. DOOM
șorecíu (pop.) adj. m., f. șorecíe; pl. m. și f. șorecíi
șoreciului
ȘORECÍU, -ÍE, șorecii, adj. (Pop.; despre părul cailor; p. ext. despre cai). (Cu părul) de culoarea șoarecelui; cenușiu. – Șoarece + suf. -iu. DOOM
șorecíu (pop.) adj. m., f. șorecíe; pl. m. și f. șorecíi
șorecuț
ȘORICÚȚ, șoricuți, s. m. Șoricel. [Var.: șorecúț s. m.] – Șoarec + suf. -uț. DOOM
șoricúț s. m., pl. șoricúți
șorecări
ȘORECĂRÍ vb. IV v. șoricări.
șorecărie
ȘORECĂRÍE s. f. v. șoricărie.
șorecărime
ȘORECĂRÍME s. f. v. șoricărime.
șoric
ȘORÍCI s. n. Piele de porc pârlită sau opărită și curățată de păr pentru a deveni comestibilă. [Var.: șoríc s. n.] – Et. nec. DOOM
șoríci s. n.
șoricar
ȘORICÁR, șoricari, s. m. 1. Rasă de câini care prind șoareci. 2. (În forma șorecar) Numele mai multor păsări răpitoare din familia acvilidelor care se hrănesc mai ales cu șoareci (Buteo). [Var.: șorecár s. m.] – Șoarec + suf. -ar. DOOM
șoricár (câine) s. m., pl. șoricári
șoricari
ȘORICÁR, șoricari, s. m. 1. Rasă de câini care prind șoareci. 2. (În forma șorecar) Numele mai multor păsări răpitoare din familia acvilidelor care se hrănesc mai ales cu șoareci (Buteo). [Var.: șorecár s. m.] – Șoarec + suf. -ar. DOOM
șoricár (câine) s. m., pl. șoricári
șoricarii
ȘORICÁR, șoricari, s. m. 1. Rasă de câini care prind șoareci. 2. (În forma șorecar) Numele mai multor păsări răpitoare din familia acvilidelor care se hrănesc mai ales cu șoareci (Buteo). [Var.: șorecár s. m.] – Șoarec + suf. -ar. DOOM
șoricár (câine) s. m., pl. șoricári
șoricarilor
ȘORICÁR, șoricari, s. m. 1. Rasă de câini care prind șoareci. 2. (În forma șorecar) Numele mai multor păsări răpitoare din familia acvilidelor care se hrănesc mai ales cu șoareci (Buteo). [Var.: șorecár s. m.] – Șoarec + suf. -ar. DOOM
șoricár (câine) s. m., pl. șoricári
șoricarul
ȘORICÁR, șoricari, s. m. 1. Rasă de câini care prind șoareci. 2. (În forma șorecar) Numele mai multor păsări răpitoare din familia acvilidelor care se hrănesc mai ales cu șoareci (Buteo). [Var.: șorecár s. m.] – Șoarec + suf. -ar. DOOM
șoricár (câine) s. m., pl. șoricári
șoricarului
ȘORICÁR, șoricari, s. m. 1. Rasă de câini care prind șoareci. 2. (În forma șorecar) Numele mai multor păsări răpitoare din familia acvilidelor care se hrănesc mai ales cu șoareci (Buteo). [Var.: șorecár s. m.] – Șoarec + suf. -ar. DOOM
șoricár (câine) s. m., pl. șoricári
șoriceasa
ȘORICEÁSĂ s. f. (Pop.) Șoricioaică (2). – Șorece + suf. -easă. DOOM
șoriceásă (otravă) (pop.) s. f., g.-d. art. șoricései
șoriceasca
ȘORICÉSC, -EÁSCĂ, șoricești, adj. (Rar) Care ține de șoareci, privitor la șoareci. – Șoarece + suf. -esc. DOOM
șoricésc (rar) adj. m., f. șoriceáscă; pl. m. și f. șoricéști
șoricei
ȘORICÉL, șoricei, s. m. 1. Diminutiv al lui șoarece; șoricuț. 2. (Pop.) Boală a vitelor care se manifestă prin umflături mari sub piele. – Șoarece + suf. -el. DOOM
șoricél s. m., pl. șoricéi, art. șoricéii
șoriceii
ȘORICÉL, șoricei, s. m. 1. Diminutiv al lui șoarece; șoricuț. 2. (Pop.) Boală a vitelor care se manifestă prin umflături mari sub piele. – Șoarece + suf. -el. DOOM
șoricél s. m., pl. șoricéi, art. șoricéii
șoriceilor
ȘORICÉL, șoricei, s. m. 1. Diminutiv al lui șoarece; șoricuț. 2. (Pop.) Boală a vitelor care se manifestă prin umflături mari sub piele. – Șoarece + suf. -el. DOOM
șoricél s. m., pl. șoricéi, art. șoricéii
șoricel
ȘORICÉL, șoricei, s. m. 1. Diminutiv al lui șoarece; șoricuț. 2. (Pop.) Boală a vitelor care se manifestă prin umflături mari sub piele. – Șoarece + suf. -el. DOOM
șoricél s. m., pl. șoricéi, art. șoricéii
șoricelul
ȘORICÉL, șoricei, s. m. 1. Diminutiv al lui șoarece; șoricuț. 2. (Pop.) Boală a vitelor care se manifestă prin umflături mari sub piele. – Șoarece + suf. -el. DOOM
șoricél s. m., pl. șoricéi, art. șoricéii
șoricelului
ȘORICÉL, șoricei, s. m. 1. Diminutiv al lui șoarece; șoricuț. 2. (Pop.) Boală a vitelor care se manifestă prin umflături mari sub piele. – Șoarece + suf. -el. DOOM
șoricél s. m., pl. șoricéi, art. șoricéii
șoricesc
ȘORICÉSC, -EÁSCĂ, șoricești, adj. (Rar) Care ține de șoareci, privitor la șoareci. – Șoarece + suf. -esc. DOOM
șoricésc (rar) adj. m., f. șoriceáscă; pl. m. și f. șoricéști
șoricescul
ȘORICÉSC, -EÁSCĂ, șoricești, adj. (Rar) Care ține de șoareci, privitor la șoareci. – Șoarece + suf. -esc. DOOM
șoricésc (rar) adj. m., f. șoriceáscă; pl. m. și f. șoricéști
șoricescului
ȘORICÉSC, -EÁSCĂ, șoricești, adj. (Rar) Care ține de șoareci, privitor la șoareci. – Șoarece + suf. -esc. DOOM
șoricésc (rar) adj. m., f. șoriceáscă; pl. m. și f. șoricéști
șoricese
ȘORICEÁSĂ s. f. (Pop.) Șoricioaică (2). – Șorece + suf. -easă. DOOM
șoriceásă (otravă) (pop.) s. f., g.-d. art. șoricései
șoricesei
ȘORICEÁSĂ s. f. (Pop.) Șoricioaică (2). – Șorece + suf. -easă. DOOM
șoriceásă (otravă) (pop.) s. f., g.-d. art. șoricései
șoricesele
ȘORICEÁSĂ s. f. (Pop.) Șoricioaică (2). – Șorece + suf. -easă. DOOM
șoriceásă (otravă) (pop.) s. f., g.-d. art. șoricései
șoriceselor
ȘORICEÁSĂ s. f. (Pop.) Șoricioaică (2). – Șorece + suf. -easă. DOOM
șoriceásă (otravă) (pop.) s. f., g.-d. art. șoricései
șoricește
ȘORICÉȘTE adv. Ca șoarecii, în felul șoarecilor; p. ext. pe furiș, tiptil. – Șoarece + suf. -ește. DOOM
șoricéște adv.
șoricești
ȘORICÉSC, -EÁSCĂ, șoricești, adj. (Rar) Care ține de șoareci, privitor la șoareci. – Șoarece + suf. -esc. DOOM
șoricésc (rar) adj. m., f. șoriceáscă; pl. m. și f. șoricéști
șoriceștii
ȘORICÉSC, -EÁSCĂ, șoricești, adj. (Rar) Care ține de șoareci, privitor la șoareci. – Șoarece + suf. -esc. DOOM
șoricésc (rar) adj. m., f. șoriceáscă; pl. m. și f. șoricéști
șoriceștile
ȘORICÉSC, -EÁSCĂ, șoricești, adj. (Rar) Care ține de șoareci, privitor la șoareci. – Șoarece + suf. -esc. DOOM
șoricésc (rar) adj. m., f. șoriceáscă; pl. m. și f. șoricéști
șoriceștilor
ȘORICÉSC, -EÁSCĂ, șoricești, adj. (Rar) Care ține de șoareci, privitor la șoareci. – Șoarece + suf. -esc. DOOM
șoricésc (rar) adj. m., f. șoriceáscă; pl. m. și f. șoricéști
șorici
ȘORÍCI s. n. Piele de porc pârlită sau opărită și curățată de păr pentru a deveni comestibilă. [Var.: șoríc s. n.] – Et. nec. DOOM
șoríci s. n.
șoricime
ȘORICÍME s. f. Șoricărie. – Șoarece + suf. -ime. DOOM
șoricíme s. f., g.-d. art. șoricímii
șoricimea
ȘORICÍME s. f. Șoricărie. – Șoarece + suf. -ime. DOOM
șoricíme s. f., g.-d. art. șoricímii
șoricimi
ȘORICÍME s. f. Șoricărie. – Șoarece + suf. -ime. DOOM
șoricíme s. f., g.-d. art. șoricímii
șoricimii
ȘORICÍME s. f. Șoricărie. – Șoarece + suf. -ime. DOOM
șoricíme s. f., g.-d. art. șoricímii
șoricioaica
ȘORICIOÁICĂ, (1) șoricioaice, s. f. 1. Femela șoarecelui. 2. (Pop.) Substanță otrăvitoare, reprezentând un compus al arsenului, folosită mai ales contra șobolanilor; șorecie, șoricească. – Șoarece + suf. -oaică. DOOM
șoricioáică2 (otravă) (pop.) s. f., g.-d. art. șoricioáicei
șoricioaice
ȘORICIOÁICĂ, (1) șoricioaice, s. f. 1. Femela șoarecelui. 2. (Pop.) Substanță otrăvitoare, reprezentând un compus al arsenului, folosită mai ales contra șobolanilor; șorecie, șoricească. – Șoarece + suf. -oaică. DOOM
șoricioáică2 (otravă) (pop.) s. f., g.-d. art. șoricioáicei
șoricioaicei
ȘORICIOÁICĂ, (1) șoricioaice, s. f. 1. Femela șoarecelui. 2. (Pop.) Substanță otrăvitoare, reprezentând un compus al arsenului, folosită mai ales contra șobolanilor; șorecie, șoricească. – Șoarece + suf. -oaică. DOOM
șoricioáică2 (otravă) (pop.) s. f., g.-d. art. șoricioáicei
șoricioaicele
ȘORICIOÁICĂ, (1) șoricioaice, s. f. 1. Femela șoarecelui. 2. (Pop.) Substanță otrăvitoare, reprezentând un compus al arsenului, folosită mai ales contra șobolanilor; șorecie, șoricească. – Șoarece + suf. -oaică. DOOM
șoricioáică2 (otravă) (pop.) s. f., g.-d. art. șoricioáicei
șoricioaicelor
ȘORICIOÁICĂ, (1) șoricioaice, s. f. 1. Femela șoarecelui. 2. (Pop.) Substanță otrăvitoare, reprezentând un compus al arsenului, folosită mai ales contra șobolanilor; șorecie, șoricească. – Șoarece + suf. -oaică. DOOM
șoricioáică2 (otravă) (pop.) s. f., g.-d. art. șoricioáicei
șoriciu
ȘORICÍU, -ÍE adj. v. șoreciu.
șoriciul
ȘORÍCI s. n. Piele de porc pârlită sau opărită și curățată de păr pentru a deveni comestibilă. [Var.: șoríc s. n.] – Et. nec. DOOM
șoríci s. n.
șoriciului
ȘORÍCI s. n. Piele de porc pârlită sau opărită și curățată de păr pentru a deveni comestibilă. [Var.: șoríc s. n.] – Et. nec. DOOM
șoríci s. n.
șoriciuri
ȘORÍCI s. n. Piele de porc pârlită sau opărită și curățată de păr pentru a deveni comestibilă. [Var.: șoríc s. n.] – Et. nec. DOOM
șoríci s. n.
șoriciurile
ȘORÍCI s. n. Piele de porc pârlită sau opărită și curățată de păr pentru a deveni comestibilă. [Var.: șoríc s. n.] – Et. nec. DOOM
șoríci s. n.
șoriciurilor
ȘORÍCI s. n. Piele de porc pârlită sau opărită și curățată de păr pentru a deveni comestibilă. [Var.: șoríc s. n.] – Et. nec. DOOM
șoríci s. n.
șoricuț
ȘORICÚȚ, șoricuți, s. m. Șoricel. [Var.: șorecúț s. m.] – Șoarec + suf. -uț. DOOM
șoricúț s. m., pl. șoricúți
șoricuți
ȘORICÚȚ, șoricuți, s. m. Șoricel. [Var.: șorecúț s. m.] – Șoarec + suf. -uț. DOOM
șoricúț s. m., pl. șoricúți
șoricuții
ȘORICÚȚ, șoricuți, s. m. Șoricel. [Var.: șorecúț s. m.] – Șoarec + suf. -uț. DOOM
șoricúț s. m., pl. șoricúți
șoricuților
ȘORICÚȚ, șoricuți, s. m. Șoricel. [Var.: șorecúț s. m.] – Șoarec + suf. -uț. DOOM
șoricúț s. m., pl. șoricúți
șoricuțul
ȘORICÚȚ, șoricuți, s. m. Șoricel. [Var.: șorecúț s. m.] – Șoarec + suf. -uț. DOOM
șoricúț s. m., pl. șoricúți
șoricuțului
ȘORICÚȚ, șoricuți, s. m. Șoricel. [Var.: șorecúț s. m.] – Șoarec + suf. -uț. DOOM
șoricúț s. m., pl. șoricúți
șoricărea
ȘORICĂRÍ, șoricăresc, vb. IV. Intranz. (Despre unele animale) A vâna șoareci. – Din șoricar. DOOM
șoricărí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. șoricăréște, imperf. 3 sg. șoricăreá; conj. prez. 3 să șoricăreáscă
șoricăreai
ȘORICĂRÍ, șoricăresc, vb. IV. Intranz. (Despre unele animale) A vâna șoareci. – Din șoricar. DOOM
șoricărí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. șoricăréște, imperf. 3 sg. șoricăreá; conj. prez. 3 să șoricăreáscă
șoricăream
ȘORICĂRÍ, șoricăresc, vb. IV. Intranz. (Despre unele animale) A vâna șoareci. – Din șoricar. DOOM
șoricărí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. șoricăréște, imperf. 3 sg. șoricăreá; conj. prez. 3 să șoricăreáscă
șoricărească
ȘORICĂRÍ, șoricăresc, vb. IV. Intranz. (Despre unele animale) A vâna șoareci. – Din șoricar. DOOM
șoricărí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. șoricăréște, imperf. 3 sg. șoricăreá; conj. prez. 3 să șoricăreáscă
șoricăreau
ȘORICĂRÍ, șoricăresc, vb. IV. Intranz. (Despre unele animale) A vâna șoareci. – Din șoricar. DOOM
șoricărí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. șoricăréște, imperf. 3 sg. șoricăreá; conj. prez. 3 să șoricăreáscă
șoricăreați
ȘORICĂRÍ, șoricăresc, vb. IV. Intranz. (Despre unele animale) A vâna șoareci. – Din șoricar. DOOM
șoricărí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. șoricăréște, imperf. 3 sg. șoricăreá; conj. prez. 3 să șoricăreáscă
șoricăresc
ȘORICĂRÍ, șoricăresc, vb. IV. Intranz. (Despre unele animale) A vâna șoareci. – Din șoricar. DOOM
șoricărí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. șoricăréște, imperf. 3 sg. șoricăreá; conj. prez. 3 să șoricăreáscă
șoricărește
ȘORICĂRÍ, șoricăresc, vb. IV. Intranz. (Despre unele animale) A vâna șoareci. – Din șoricar. DOOM
șoricărí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. șoricăréște, imperf. 3 sg. șoricăreá; conj. prez. 3 să șoricăreáscă
șoricărești
ȘORICĂRÍ, șoricăresc, vb. IV. Intranz. (Despre unele animale) A vâna șoareci. – Din șoricar. DOOM
șoricărí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. șoricăréște, imperf. 3 sg. șoricăreá; conj. prez. 3 să șoricăreáscă
șoricări
ȘORICĂRÍ, șoricăresc, vb. IV. Intranz. (Despre unele animale) A vâna șoareci. – Din șoricar. DOOM
șoricărí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. șoricăréște, imperf. 3 sg. șoricăreá; conj. prez. 3 să șoricăreáscă
șoricărie
ȘORICĂRÍE s. f. Mulțime de șoareci, totalitatea șoarecilor; șoricime, șoricărime. – Șoarec + suf. -ărie. DOOM
șoricăríe s. f., art. șoricăría, g.-d. șoricăríi, art. șoricăríei
șoricării
ȘORICĂRÍ, șoricăresc, vb. IV. Intranz. (Despre unele animale) A vâna șoareci. – Din șoricar. DOOM
șoricărí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. șoricăréște, imperf. 3 sg. șoricăreá; conj. prez. 3 să șoricăreáscă
șoricărim
ȘORICĂRÍ, șoricăresc, vb. IV. Intranz. (Despre unele animale) A vâna șoareci. – Din șoricar. DOOM
șoricărí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. șoricăréște, imperf. 3 sg. șoricăreá; conj. prez. 3 să șoricăreáscă
șoricărime
ȘORICĂRÍME s. f. Șoricărie. – Șoarec + suf. -ărime. DOOM
șoricăríme s. f., g.-d. art. șoricărímii
șoricărimea
ȘORICĂRÍME s. f. Șoricărie. – Șoarec + suf. -ărime. DOOM
șoricăríme s. f., g.-d. art. șoricărímii
șoricărimi
ȘORICĂRÍME s. f. Șoricărie. – Șoarec + suf. -ărime. DOOM
șoricăríme s. f., g.-d. art. șoricărímii
șoricărimii
ȘORICĂRÍME s. f. Șoricărie. – Șoarec + suf. -ărime. DOOM
șoricăríme s. f., g.-d. art. șoricărímii
șoricărind
ȘORICĂRÍ, șoricăresc, vb. IV. Intranz. (Despre unele animale) A vâna șoareci. – Din șoricar. DOOM
șoricărí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. șoricăréște, imperf. 3 sg. șoricăreá; conj. prez. 3 să șoricăreáscă
șoricărire
ȘORICĂRÍ, șoricăresc, vb. IV. Intranz. (Despre unele animale) A vâna șoareci. – Din șoricar. DOOM
șoricărí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. șoricăréște, imperf. 3 sg. șoricăreá; conj. prez. 3 să șoricăreáscă
șoricărire
ȘORICĂRÍ, șoricăresc, vb. IV. Intranz. (Despre unele animale) A vâna șoareci. – Din șoricar.
șoricăriră
ȘORICĂRÍ, șoricăresc, vb. IV. Intranz. (Despre unele animale) A vâna șoareci. – Din șoricar. DOOM
șoricărí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. șoricăréște, imperf. 3 sg. șoricăreá; conj. prez. 3 să șoricăreáscă
șoricărirăm
ȘORICĂRÍ, șoricăresc, vb. IV. Intranz. (Despre unele animale) A vâna șoareci. – Din șoricar. DOOM
șoricărí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. șoricăréște, imperf. 3 sg. șoricăreá; conj. prez. 3 să șoricăreáscă
șoricărirăți
ȘORICĂRÍ, șoricăresc, vb. IV. Intranz. (Despre unele animale) A vâna șoareci. – Din șoricar. DOOM
șoricărí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. șoricăréște, imperf. 3 sg. șoricăreá; conj. prez. 3 să șoricăreáscă
șoricărise
ȘORICĂRÍ, șoricăresc, vb. IV. Intranz. (Despre unele animale) A vâna șoareci. – Din șoricar. DOOM
șoricărí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. șoricăréște, imperf. 3 sg. șoricăreá; conj. prez. 3 să șoricăreáscă
șoricărisem
ȘORICĂRÍ, șoricăresc, vb. IV. Intranz. (Despre unele animale) A vâna șoareci. – Din șoricar. DOOM
șoricărí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. șoricăréște, imperf. 3 sg. șoricăreá; conj. prez. 3 să șoricăreáscă
șoricăriseră
ȘORICĂRÍ, șoricăresc, vb. IV. Intranz. (Despre unele animale) A vâna șoareci. – Din șoricar. DOOM
șoricărí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. șoricăréște, imperf. 3 sg. șoricăreá; conj. prez. 3 să șoricăreáscă
șoricăriserăm
ȘORICĂRÍ, șoricăresc, vb. IV. Intranz. (Despre unele animale) A vâna șoareci. – Din șoricar. DOOM
șoricărí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. șoricăréște, imperf. 3 sg. șoricăreá; conj. prez. 3 să șoricăreáscă
șoricăriserăți
ȘORICĂRÍ, șoricăresc, vb. IV. Intranz. (Despre unele animale) A vâna șoareci. – Din șoricar. DOOM
șoricărí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. șoricăréște, imperf. 3 sg. șoricăreá; conj. prez. 3 să șoricăreáscă
șoricăriseși
ȘORICĂRÍ, șoricăresc, vb. IV. Intranz. (Despre unele animale) A vâna șoareci. – Din șoricar. DOOM
șoricărí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. șoricăréște, imperf. 3 sg. șoricăreá; conj. prez. 3 să șoricăreáscă
șoricăriseți
ȘORICĂRÍ, șoricăresc, vb. IV. Intranz. (Despre unele animale) A vâna șoareci. – Din șoricar. DOOM
șoricărí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. șoricăréște, imperf. 3 sg. șoricăreá; conj. prez. 3 să șoricăreáscă
șoricărit
ȘORICĂRÍ, șoricăresc, vb. IV. Intranz. (Despre unele animale) A vâna șoareci. – Din șoricar. DOOM
șoricărí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. șoricăréște, imperf. 3 sg. șoricăreá; conj. prez. 3 să șoricăreáscă
șoricărit
ȘORICĂRÍT s. n. (Cu sens colectiv) Șoricărime. Mulțime de șoricărit El (motanul) a vînat. DONICI, la TDRG.
șoricăriși
ȘORICĂRÍ, șoricăresc, vb. IV. Intranz. (Despre unele animale) A vâna șoareci. – Din șoricar. DOOM
șoricărí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. șoricăréște, imperf. 3 sg. șoricăreá; conj. prez. 3 să șoricăreáscă
șoricăriți
ȘORICĂRÍ, șoricăresc, vb. IV. Intranz. (Despre unele animale) A vâna șoareci. – Din șoricar. DOOM
șoricărí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. șoricăréște, imperf. 3 sg. șoricăreá; conj. prez. 3 să șoricăreáscă
șorliță
șorlíță (-țe), s. f. – 1. Gaie (Milvus regalis). – 2. Vultur (Gypaetus barbatus). – Var. sorliță, șorlită. Bg. ušorlica „gaie”, cf. sb. ušara „cucuvaie”. Legătura cu rut. šulika (Candrea) sau cu surlă (Scriban) este incertă. – Der. șurligaie, s. f. (specie de șoim, Cerchneis tinnunculus); șurlicar, s. m. (gaie, Milvus regalis); șușugaie, s. f. (gaie).
șoroboteală
ȘOROBOTEÁLĂ, șoroboteli, s. f. (Mold.) Faptul de a șoroboti; șușoteală.
șoroboti
ȘOROBOTÍ, șorobotesc, vb. IV. Intranz. (Mold.) A șușoti.
șort
ȘORT, șorturi, s. n. Pantalon scurt din țesături ușoare, purtat ca îmbrăcăminte sportivă sau de plajă. – Din fr., engl. short. DOOM
șort s. n., pl. șórturi
șortul
ȘORT, șorturi, s. n. Pantalon scurt din țesături ușoare, purtat ca îmbrăcăminte sportivă sau de plajă. – Din fr., engl. short. DOOM
șort s. n., pl. șórturi
șortului
ȘORT, șorturi, s. n. Pantalon scurt din țesături ușoare, purtat ca îmbrăcăminte sportivă sau de plajă. – Din fr., engl. short. DOOM
șort s. n., pl. șórturi
șorturi
ȘORT, șorturi, s. n. Pantalon scurt din țesături ușoare, purtat ca îmbrăcăminte sportivă sau de plajă. – Din fr., engl. short. DOOM
șort s. n., pl. șórturi
șorturile
ȘORT, șorturi, s. n. Pantalon scurt din țesături ușoare, purtat ca îmbrăcăminte sportivă sau de plajă. – Din fr., engl. short. DOOM
șort s. n., pl. șórturi
șorturilor
ȘORT, șorturi, s. n. Pantalon scurt din țesături ușoare, purtat ca îmbrăcăminte sportivă sau de plajă. – Din fr., engl. short. DOOM
șort s. n., pl. șórturi
șorț
ȘORȚ, șorțuri, s. n. 1. Obiect de îmbrăcăminte purtat dinainte, peste haine, pentru a le proteja în timpul lucrului. 2. Obiect de îmbrăcăminte (cu mâneci) purtat de elevi peste haine, ca uniformă. 3. (În portul popular femeiesc) Țesătură dreptunghiulară din lână sau din bumbac, simplă sau ornamentată, care se poartă peste fustă. – Din germ. Schurz. DOOM
șorț s. n., pl. șórțuri
șorțul
ȘORȚ, șorțuri, s. n. 1. Obiect de îmbrăcăminte purtat dinainte, peste haine, pentru a le proteja în timpul lucrului. 2. Obiect de îmbrăcăminte (cu mâneci) purtat de elevi peste haine, ca uniformă. 3. (În portul popular femeiesc) Țesătură dreptunghiulară din lână sau din bumbac, simplă sau ornamentată, care se poartă peste fustă. – Din germ. Schurz. DOOM
șorț s. n., pl. șórțuri
șorțuleț
ȘORȚULÉȚ, șorțulețe, s. n. Diminutiv al lui șorț. – Șorț + suf. -uleț. DOOM
șorțuléț s. n., pl. șorțuléțe
șorțulețe
ȘORȚULÉȚ, șorțulețe, s. n. Diminutiv al lui șorț. – Șorț + suf. -uleț. DOOM
șorțuléț s. n., pl. șorțuléțe
șorțulețele
ȘORȚULÉȚ, șorțulețe, s. n. Diminutiv al lui șorț. – Șorț + suf. -uleț. DOOM
șorțuléț s. n., pl. șorțuléțe
șorțulețelor
ȘORȚULÉȚ, șorțulețe, s. n. Diminutiv al lui șorț. – Șorț + suf. -uleț. DOOM
șorțuléț s. n., pl. șorțuléțe
șorțulețul
ȘORȚULÉȚ, șorțulețe, s. n. Diminutiv al lui șorț. – Șorț + suf. -uleț. DOOM
șorțuléț s. n., pl. șorțuléțe
șorțulețului
ȘORȚULÉȚ, șorțulețe, s. n. Diminutiv al lui șorț. – Șorț + suf. -uleț. DOOM
șorțuléț s. n., pl. șorțuléțe
șorțului
ȘORȚ, șorțuri, s. n. 1. Obiect de îmbrăcăminte purtat dinainte, peste haine, pentru a le proteja în timpul lucrului. 2. Obiect de îmbrăcăminte (cu mâneci) purtat de elevi peste haine, ca uniformă. 3. (În portul popular femeiesc) Țesătură dreptunghiulară din lână sau din bumbac, simplă sau ornamentată, care se poartă peste fustă. – Din germ. Schurz. DOOM
șorț s. n., pl. șórțuri
șorțuri
ȘORȚ, șorțuri, s. n. 1. Obiect de îmbrăcăminte purtat dinainte, peste haine, pentru a le proteja în timpul lucrului. 2. Obiect de îmbrăcăminte (cu mâneci) purtat de elevi peste haine, ca uniformă. 3. (În portul popular femeiesc) Țesătură dreptunghiulară din lână sau din bumbac, simplă sau ornamentată, care se poartă peste fustă. – Din germ. Schurz. DOOM
șorț s. n., pl. șórțuri
șorțurile
ȘORȚ, șorțuri, s. n. 1. Obiect de îmbrăcăminte purtat dinainte, peste haine, pentru a le proteja în timpul lucrului. 2. Obiect de îmbrăcăminte (cu mâneci) purtat de elevi peste haine, ca uniformă. 3. (În portul popular femeiesc) Țesătură dreptunghiulară din lână sau din bumbac, simplă sau ornamentată, care se poartă peste fustă. – Din germ. Schurz. DOOM
șorț s. n., pl. șórțuri
șorțurilor
ȘORȚ, șorțuri, s. n. 1. Obiect de îmbrăcăminte purtat dinainte, peste haine, pentru a le proteja în timpul lucrului. 2. Obiect de îmbrăcăminte (cu mâneci) purtat de elevi peste haine, ca uniformă. 3. (În portul popular femeiesc) Țesătură dreptunghiulară din lână sau din bumbac, simplă sau ornamentată, care se poartă peste fustă. – Din germ. Schurz. DOOM
șorț s. n., pl. șórțuri
șosea
ȘOSEÁ, șosele, s. f. Cale de comunicație interurbană, pietruită sau asfaltată; p. restr. stradă largă, de acces într-un oraș, care continuă căile de comunicație interurbane. Șosea națională = șosea care leagă între ele centrele importante ale țării și a cărei îngrijire se află în seama administrației centrale. Șosea comunală = șosea care leagă mai multe comune între ele, fiind îngrijită de comunele respective. ♦ (Înv.) Partea carosabilă a unei străzi, cuprinsă între trotuare. – Din fr. chaussée. DOOM
șoseá s. f., art. șoseáua, g.-d. art. șosélei; pl. șoséle, art. șosélele; abr. șos.
șoseaua
ȘOSEÁ, șosele, s. f. Cale de comunicație interurbană, pietruită sau asfaltată; p. restr. stradă largă, de acces într-un oraș, care continuă căile de comunicație interurbane. Șosea națională = șosea care leagă între ele centrele importante ale țării și a cărei îngrijire se află în seama administrației centrale. Șosea comunală = șosea care leagă mai multe comune între ele, fiind îngrijită de comunele respective. ♦ (Înv.) Partea carosabilă a unei străzi, cuprinsă între trotuare. – Din fr. chaussée. DOOM
șoseá s. f., art. șoseáua, g.-d. art. șosélei; pl. șoséle, art. șosélele; abr. șos.
șosela
ȘOSELÁ, șoselez, vb. I. Tranz. (Rar) A șoselui. – Din șosea. DOOM
șoselá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 șoseleáză
șoselai
ȘOSELÁ, șoselez, vb. I. Tranz. (Rar) A șoselui. – Din șosea. DOOM
șoselá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 șoseleáză
șoselam
ȘOSELÁ, șoselez, vb. I. Tranz. (Rar) A șoselui. – Din șosea. DOOM
șoselá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 șoseleáză
șoselare
ȘOSELÁ, șoselez, vb. I. Tranz. (Rar) A șoselui. – Din șosea. DOOM
șoselá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 șoseleáză
șoselare
ȘOSELÁRE, șoselări, s. f. Șoseluire. – V. șosela. DOOM
șoseláre s. f., g.-d. art. șoselắrii; pl. șoselắri
șoselarea
ȘOSELÁRE, șoselări, s. f. Șoseluire. – V. șosela. DOOM
șoseláre s. f., g.-d. art. șoselắrii; pl. șoselắri
șoselară
ȘOSELÁ, șoselez, vb. I. Tranz. (Rar) A șoselui. – Din șosea. DOOM
șoselá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 șoseleáză
șoselarăm
ȘOSELÁ, șoselez, vb. I. Tranz. (Rar) A șoselui. – Din șosea. DOOM
șoselá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 șoseleáză
șoselarăți
ȘOSELÁ, șoselez, vb. I. Tranz. (Rar) A șoselui. – Din șosea. DOOM
șoselá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 șoseleáză
șoselase
ȘOSELÁ, șoselez, vb. I. Tranz. (Rar) A șoselui. – Din șosea. DOOM
șoselá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 șoseleáză
șoselasem
ȘOSELÁ, șoselez, vb. I. Tranz. (Rar) A șoselui. – Din șosea. DOOM
șoselá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 șoseleáză
șoselaseră
ȘOSELÁ, șoselez, vb. I. Tranz. (Rar) A șoselui. – Din șosea. DOOM
șoselá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 șoseleáză
șoselaserăm
ȘOSELÁ, șoselez, vb. I. Tranz. (Rar) A șoselui. – Din șosea. DOOM
șoselá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 șoseleáză
șoselaserăți
ȘOSELÁ, șoselez, vb. I. Tranz. (Rar) A șoselui. – Din șosea. DOOM
șoselá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 șoseleáză
șoselaseși
ȘOSELÁ, șoselez, vb. I. Tranz. (Rar) A șoselui. – Din șosea. DOOM
șoselá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 șoseleáză
șoselaseți
ȘOSELÁ, șoselez, vb. I. Tranz. (Rar) A șoselui. – Din șosea. DOOM
șoselá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 șoseleáză
șoselat
ȘOSELÁ, șoselez, vb. I. Tranz. (Rar) A șoselui. – Din șosea. DOOM
șoselá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 șoseleáză
șoselat
ȘOSELÁT, -Ă, șoselați, -te, adj. Șoseluit. – V. șosela.
șoselata
ȘOSELÁT, -Ă, șoselați, -te, adj. Șoseluit. – V. șosela.
șoselate
ȘOSELÁT, -Ă, șoselați, -te, adj. Șoseluit. – V. șosela.
șoselatei
ȘOSELÁT, -Ă, șoselați, -te, adj. Șoseluit. – V. șosela.
șoselatele
ȘOSELÁT, -Ă, șoselați, -te, adj. Șoseluit. – V. șosela.
șoselatelor
ȘOSELÁT, -Ă, șoselați, -te, adj. Șoseluit. – V. șosela.
șoselatul
ȘOSELÁT, -Ă, șoselați, -te, adj. Șoseluit. – V. șosela.
șoselatului
ȘOSELÁT, -Ă, șoselați, -te, adj. Șoseluit. – V. șosela.
șoselau
ȘOSELÁ, șoselez, vb. I. Tranz. (Rar) A șoselui. – Din șosea. DOOM
șoselá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 șoseleáză
șoselași
ȘOSELÁ, șoselez, vb. I. Tranz. (Rar) A șoselui. – Din șosea. DOOM
șoselá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 șoseleáză
șoselați
ȘOSELÁ, șoselez, vb. I. Tranz. (Rar) A șoselui. – Din șosea. DOOM
șoselá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 șoseleáză
șoselați
ȘOSELÁT, -Ă, șoselați, -te, adj. Șoseluit. – V. șosela.
șoselații
ȘOSELÁT, -Ă, șoselați, -te, adj. Șoseluit. – V. șosela.
șoselaților
ȘOSELÁT, -Ă, șoselați, -te, adj. Șoseluit. – V. șosela.
șosele
ȘOSEÁ, șosele, s. f. Cale de comunicație interurbană, pietruită sau asfaltată; p. restr. stradă largă, de acces într-un oraș, care continuă căile de comunicație interurbane. Șosea națională = șosea care leagă între ele centrele importante ale țării și a cărei îngrijire se află în seama administrației centrale. Șosea comunală = șosea care leagă mai multe comune între ele, fiind îngrijită de comunele respective. ♦ (Înv.) Partea carosabilă a unei străzi, cuprinsă între trotuare. – Din fr. chaussée. DOOM
șoseá s. f., art. șoseáua, g.-d. art. șosélei; pl. șoséle, art. șosélele; abr. șos.
șoselează
ȘOSELÁ, șoselez, vb. I. Tranz. (Rar) A șoselui. – Din șosea. DOOM
șoselá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 șoseleáză
șoselei
ȘOSEÁ, șosele, s. f. Cale de comunicație interurbană, pietruită sau asfaltată; p. restr. stradă largă, de acces într-un oraș, care continuă căile de comunicație interurbane. Șosea națională = șosea care leagă între ele centrele importante ale țării și a cărei îngrijire se află în seama administrației centrale. Șosea comunală = șosea care leagă mai multe comune între ele, fiind îngrijită de comunele respective. ♦ (Înv.) Partea carosabilă a unei străzi, cuprinsă între trotuare. – Din fr. chaussée. DOOM
șoseá s. f., art. șoseáua, g.-d. art. șosélei; pl. șoséle, art. șosélele; abr. șos.
șoselele
ȘOSEÁ, șosele, s. f. Cale de comunicație interurbană, pietruită sau asfaltată; p. restr. stradă largă, de acces într-un oraș, care continuă căile de comunicație interurbane. Șosea națională = șosea care leagă între ele centrele importante ale țării și a cărei îngrijire se află în seama administrației centrale. Șosea comunală = șosea care leagă mai multe comune între ele, fiind îngrijită de comunele respective. ♦ (Înv.) Partea carosabilă a unei străzi, cuprinsă între trotuare. – Din fr. chaussée. DOOM
șoseá s. f., art. șoseáua, g.-d. art. șosélei; pl. șoséle, art. șosélele; abr. șos.
șoselelor
ȘOSEÁ, șosele, s. f. Cale de comunicație interurbană, pietruită sau asfaltată; p. restr. stradă largă, de acces într-un oraș, care continuă căile de comunicație interurbane. Șosea națională = șosea care leagă între ele centrele importante ale țării și a cărei îngrijire se află în seama administrației centrale. Șosea comunală = șosea care leagă mai multe comune între ele, fiind îngrijită de comunele respective. ♦ (Înv.) Partea carosabilă a unei străzi, cuprinsă între trotuare. – Din fr. chaussée. DOOM
șoseá s. f., art. șoseáua, g.-d. art. șosélei; pl. șoséle, art. șosélele; abr. șos.
șoselez
ȘOSELÁ, șoselez, vb. I. Tranz. (Rar) A șoselui. – Din șosea. DOOM
șoselá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 șoseleáză
șoseleze
ȘOSELÁ, șoselez, vb. I. Tranz. (Rar) A șoselui. – Din șosea. DOOM
șoselá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 șoseleáză
șoselezi
ȘOSELÁ, șoselez, vb. I. Tranz. (Rar) A șoselui. – Din șosea. DOOM
șoselá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 șoseleáză
șoselui
ȘOSELUÍ, șoseluiesc, vb. IV. Tranz. A transforma un drum în șosea prin pietruire, pavare; a șosela. ♦ A înzestra o regiune cu o rețea de șosele. – Șosea + suf. -ui. DOOM
șoseluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șoseluiésc, imperf. 3 sg. șoseluiá; conj. prez. 3 să șoseluiáscă
șoseluia
ȘOSELUÍ, șoseluiesc, vb. IV. Tranz. A transforma un drum în șosea prin pietruire, pavare; a șosela. ♦ A înzestra o regiune cu o rețea de șosele. – Șosea + suf. -ui. DOOM
șoseluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șoseluiésc, imperf. 3 sg. șoseluiá; conj. prez. 3 să șoseluiáscă
șoseluiai
ȘOSELUÍ, șoseluiesc, vb. IV. Tranz. A transforma un drum în șosea prin pietruire, pavare; a șosela. ♦ A înzestra o regiune cu o rețea de șosele. – Șosea + suf. -ui. DOOM
șoseluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șoseluiésc, imperf. 3 sg. șoseluiá; conj. prez. 3 să șoseluiáscă
șoseluiam
ȘOSELUÍ, șoseluiesc, vb. IV. Tranz. A transforma un drum în șosea prin pietruire, pavare; a șosela. ♦ A înzestra o regiune cu o rețea de șosele. – Șosea + suf. -ui. DOOM
șoseluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șoseluiésc, imperf. 3 sg. șoseluiá; conj. prez. 3 să șoseluiáscă
șoseluiască
ȘOSELUÍ, șoseluiesc, vb. IV. Tranz. A transforma un drum în șosea prin pietruire, pavare; a șosela. ♦ A înzestra o regiune cu o rețea de șosele. – Șosea + suf. -ui. DOOM
șoseluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șoseluiésc, imperf. 3 sg. șoseluiá; conj. prez. 3 să șoseluiáscă
șoseluiau
ȘOSELUÍ, șoseluiesc, vb. IV. Tranz. A transforma un drum în șosea prin pietruire, pavare; a șosela. ♦ A înzestra o regiune cu o rețea de șosele. – Șosea + suf. -ui. DOOM
șoseluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șoseluiésc, imperf. 3 sg. șoseluiá; conj. prez. 3 să șoseluiáscă
șoseluiați
ȘOSELUÍ, șoseluiesc, vb. IV. Tranz. A transforma un drum în șosea prin pietruire, pavare; a șosela. ♦ A înzestra o regiune cu o rețea de șosele. – Șosea + suf. -ui. DOOM
șoseluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șoseluiésc, imperf. 3 sg. șoseluiá; conj. prez. 3 să șoseluiáscă
șoseluiesc
ȘOSELUÍ, șoseluiesc, vb. IV. Tranz. A transforma un drum în șosea prin pietruire, pavare; a șosela. ♦ A înzestra o regiune cu o rețea de șosele. – Șosea + suf. -ui. DOOM
șoseluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șoseluiésc, imperf. 3 sg. șoseluiá; conj. prez. 3 să șoseluiáscă
șoseluiește
ȘOSELUÍ, șoseluiesc, vb. IV. Tranz. A transforma un drum în șosea prin pietruire, pavare; a șosela. ♦ A înzestra o regiune cu o rețea de șosele. – Șosea + suf. -ui. DOOM
șoseluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șoseluiésc, imperf. 3 sg. șoseluiá; conj. prez. 3 să șoseluiáscă
șoseluiești
ȘOSELUÍ, șoseluiesc, vb. IV. Tranz. A transforma un drum în șosea prin pietruire, pavare; a șosela. ♦ A înzestra o regiune cu o rețea de șosele. – Șosea + suf. -ui. DOOM
șoseluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șoseluiésc, imperf. 3 sg. șoseluiá; conj. prez. 3 să șoseluiáscă
șoseluii
ȘOSELUÍ, șoseluiesc, vb. IV. Tranz. A transforma un drum în șosea prin pietruire, pavare; a șosela. ♦ A înzestra o regiune cu o rețea de șosele. – Șosea + suf. -ui. DOOM
șoseluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șoseluiésc, imperf. 3 sg. șoseluiá; conj. prez. 3 să șoseluiáscă
șoseluim
ȘOSELUÍ, șoseluiesc, vb. IV. Tranz. A transforma un drum în șosea prin pietruire, pavare; a șosela. ♦ A înzestra o regiune cu o rețea de șosele. – Șosea + suf. -ui. DOOM
șoseluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șoseluiésc, imperf. 3 sg. șoseluiá; conj. prez. 3 să șoseluiáscă
șoseluind
ȘOSELUÍ, șoseluiesc, vb. IV. Tranz. A transforma un drum în șosea prin pietruire, pavare; a șosela. ♦ A înzestra o regiune cu o rețea de șosele. – Șosea + suf. -ui. DOOM
șoseluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șoseluiésc, imperf. 3 sg. șoseluiá; conj. prez. 3 să șoseluiáscă
șoseluire
ȘOSELUÍ, șoseluiesc, vb. IV. Tranz. A transforma un drum în șosea prin pietruire, pavare; a șosela. ♦ A înzestra o regiune cu o rețea de șosele. – Șosea + suf. -ui. DOOM
șoseluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șoseluiésc, imperf. 3 sg. șoseluiá; conj. prez. 3 să șoseluiáscă
șoseluire
ȘOSELUÍRE, șoseluiri, s. f. Acțiunea de a șoselui și rezultatul ei; șoselare. – V. șoselui. DOOM
șoseluíre s. f., g.-d. art. șoseluírii; pl. șoseluíri
șoseluirea
ȘOSELUÍRE, șoseluiri, s. f. Acțiunea de a șoselui și rezultatul ei; șoselare. – V. șoselui. DOOM
șoseluíre s. f., g.-d. art. șoseluírii; pl. șoseluíri
șoseluiri
ȘOSELUÍRE, șoseluiri, s. f. Acțiunea de a șoselui și rezultatul ei; șoselare. – V. șoselui. DOOM
șoseluíre s. f., g.-d. art. șoseluírii; pl. șoseluíri
șoseluirii
ȘOSELUÍRE, șoseluiri, s. f. Acțiunea de a șoselui și rezultatul ei; șoselare. – V. șoselui. DOOM
șoseluíre s. f., g.-d. art. șoseluírii; pl. șoseluíri
șoseluirile
ȘOSELUÍRE, șoseluiri, s. f. Acțiunea de a șoselui și rezultatul ei; șoselare. – V. șoselui. DOOM
șoseluíre s. f., g.-d. art. șoseluírii; pl. șoseluíri
șoseluirilor
ȘOSELUÍRE, șoseluiri, s. f. Acțiunea de a șoselui și rezultatul ei; șoselare. – V. șoselui. DOOM
șoseluíre s. f., g.-d. art. șoseluírii; pl. șoseluíri
șoseluiră
ȘOSELUÍ, șoseluiesc, vb. IV. Tranz. A transforma un drum în șosea prin pietruire, pavare; a șosela. ♦ A înzestra o regiune cu o rețea de șosele. – Șosea + suf. -ui. DOOM
șoseluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șoseluiésc, imperf. 3 sg. șoseluiá; conj. prez. 3 să șoseluiáscă
șoseluirăm
ȘOSELUÍ, șoseluiesc, vb. IV. Tranz. A transforma un drum în șosea prin pietruire, pavare; a șosela. ♦ A înzestra o regiune cu o rețea de șosele. – Șosea + suf. -ui. DOOM
șoseluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șoseluiésc, imperf. 3 sg. șoseluiá; conj. prez. 3 să șoseluiáscă
șoseluirăți
ȘOSELUÍ, șoseluiesc, vb. IV. Tranz. A transforma un drum în șosea prin pietruire, pavare; a șosela. ♦ A înzestra o regiune cu o rețea de șosele. – Șosea + suf. -ui. DOOM
șoseluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șoseluiésc, imperf. 3 sg. șoseluiá; conj. prez. 3 să șoseluiáscă
șoseluise
ȘOSELUÍ, șoseluiesc, vb. IV. Tranz. A transforma un drum în șosea prin pietruire, pavare; a șosela. ♦ A înzestra o regiune cu o rețea de șosele. – Șosea + suf. -ui. DOOM
șoseluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șoseluiésc, imperf. 3 sg. șoseluiá; conj. prez. 3 să șoseluiáscă
șoseluisem
ȘOSELUÍ, șoseluiesc, vb. IV. Tranz. A transforma un drum în șosea prin pietruire, pavare; a șosela. ♦ A înzestra o regiune cu o rețea de șosele. – Șosea + suf. -ui. DOOM
șoseluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șoseluiésc, imperf. 3 sg. șoseluiá; conj. prez. 3 să șoseluiáscă
șoseluiseră
ȘOSELUÍ, șoseluiesc, vb. IV. Tranz. A transforma un drum în șosea prin pietruire, pavare; a șosela. ♦ A înzestra o regiune cu o rețea de șosele. – Șosea + suf. -ui. DOOM
șoseluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șoseluiésc, imperf. 3 sg. șoseluiá; conj. prez. 3 să șoseluiáscă
șoseluiserăm
ȘOSELUÍ, șoseluiesc, vb. IV. Tranz. A transforma un drum în șosea prin pietruire, pavare; a șosela. ♦ A înzestra o regiune cu o rețea de șosele. – Șosea + suf. -ui. DOOM
șoseluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șoseluiésc, imperf. 3 sg. șoseluiá; conj. prez. 3 să șoseluiáscă
șoseluiserăți
ȘOSELUÍ, șoseluiesc, vb. IV. Tranz. A transforma un drum în șosea prin pietruire, pavare; a șosela. ♦ A înzestra o regiune cu o rețea de șosele. – Șosea + suf. -ui. DOOM
șoseluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șoseluiésc, imperf. 3 sg. șoseluiá; conj. prez. 3 să șoseluiáscă
șoseluiseși
ȘOSELUÍ, șoseluiesc, vb. IV. Tranz. A transforma un drum în șosea prin pietruire, pavare; a șosela. ♦ A înzestra o regiune cu o rețea de șosele. – Șosea + suf. -ui. DOOM
șoseluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șoseluiésc, imperf. 3 sg. șoseluiá; conj. prez. 3 să șoseluiáscă
șoseluiseți
ȘOSELUÍ, șoseluiesc, vb. IV. Tranz. A transforma un drum în șosea prin pietruire, pavare; a șosela. ♦ A înzestra o regiune cu o rețea de șosele. – Șosea + suf. -ui. DOOM
șoseluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șoseluiésc, imperf. 3 sg. șoseluiá; conj. prez. 3 să șoseluiáscă
șoseluit
ȘOSELUÍ, șoseluiesc, vb. IV. Tranz. A transforma un drum în șosea prin pietruire, pavare; a șosela. ♦ A înzestra o regiune cu o rețea de șosele. – Șosea + suf. -ui. DOOM
șoseluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șoseluiésc, imperf. 3 sg. șoseluiá; conj. prez. 3 să șoseluiáscă
șoseluit
ȘOSELUÍT, -Ă, șoseluiți, -te, adj. (Despre drumuri) Amenajat prin pietruire, pavare; pavat; șoselat. – V. șoselui.
șoseluiși
ȘOSELUÍ, șoseluiesc, vb. IV. Tranz. A transforma un drum în șosea prin pietruire, pavare; a șosela. ♦ A înzestra o regiune cu o rețea de șosele. – Șosea + suf. -ui. DOOM
șoseluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șoseluiésc, imperf. 3 sg. șoseluiá; conj. prez. 3 să șoseluiáscă
șoseluiți
ȘOSELUÍ, șoseluiesc, vb. IV. Tranz. A transforma un drum în șosea prin pietruire, pavare; a șosela. ♦ A înzestra o regiune cu o rețea de șosele. – Șosea + suf. -ui. DOOM
șoseluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șoseluiésc, imperf. 3 sg. șoseluiá; conj. prez. 3 să șoseluiáscă
șoseluța
ȘOSELÚȚĂ, șoseluțe, s. f. Diminutiv al lui șosea. – Șosea + suf. -eluță. DOOM
șoselúță s. f., g.-d. art. șoselúței; pl. șoselúțe
șoseluțe
ȘOSELÚȚĂ, șoseluțe, s. f. Diminutiv al lui șosea. – Șosea + suf. -eluță. DOOM
șoselúță s. f., g.-d. art. șoselúței; pl. șoselúțe
șoseluței
ȘOSELÚȚĂ, șoseluțe, s. f. Diminutiv al lui șosea. – Șosea + suf. -eluță. DOOM
șoselúță s. f., g.-d. art. șoselúței; pl. șoselúțe
șoseluțele
ȘOSELÚȚĂ, șoseluțe, s. f. Diminutiv al lui șosea. – Șosea + suf. -eluță. DOOM
șoselúță s. f., g.-d. art. șoselúței; pl. șoselúțe
șoseluțelor
ȘOSELÚȚĂ, șoseluțe, s. f. Diminutiv al lui șosea. – Șosea + suf. -eluță. DOOM
șoselúță s. f., g.-d. art. șoselúței; pl. șoselúțe
șoselând
ȘOSELÁ, șoselez, vb. I. Tranz. (Rar) A șoselui. – Din șosea. DOOM
șoselá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 șoseleáză
șoselînd
ȘOSELÁ, șoselez, vb. I. Tranz. (Rar) A șoselui. – Din șosea. DOOM
șoselá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 șoseleáză
șoselări
ȘOSELÁRE, șoselări, s. f. Șoseluire. – V. șosela. DOOM
șoseláre s. f., g.-d. art. șoselắrii; pl. șoselắri
șoselării
ȘOSELÁRE, șoselări, s. f. Șoseluire. – V. șosela. DOOM
șoseláre s. f., g.-d. art. șoselắrii; pl. șoselắri
șoselările
ȘOSELÁRE, șoselări, s. f. Șoseluire. – V. șosela. DOOM
șoseláre s. f., g.-d. art. șoselắrii; pl. șoselắri
șoselărilor
ȘOSELÁRE, șoselări, s. f. Șoseluire. – V. șosela. DOOM
șoseláre s. f., g.-d. art. șoselắrii; pl. șoselắri
șoseta
ȘOSÉTĂ, șosete, s. f. Ciorap scurt, care acoperă piciorul până deasupra gleznei. – Din fr. chaussette. DOOM
șosétă s. f., g.-d. art. șosétei; pl. șoséte
șosete
ȘOSÉTĂ, șosete, s. f. Ciorap scurt, care acoperă piciorul până deasupra gleznei. – Din fr. chaussette. DOOM
șosétă s. f., g.-d. art. șosétei; pl. șoséte
șosetei
ȘOSÉTĂ, șosete, s. f. Ciorap scurt, care acoperă piciorul până deasupra gleznei. – Din fr. chaussette. DOOM
șosétă s. f., g.-d. art. șosétei; pl. șoséte
șosetele
ȘOSÉTĂ, șosete, s. f. Ciorap scurt, care acoperă piciorul până deasupra gleznei. – Din fr. chaussette. DOOM
șosétă s. f., g.-d. art. șosétei; pl. șoséte
șosetelor
ȘOSÉTĂ, șosete, s. f. Ciorap scurt, care acoperă piciorul până deasupra gleznei. – Din fr. chaussette. DOOM
șosétă s. f., g.-d. art. șosétei; pl. șoséte
șot
ȘOT, șoturi, s. n. Lac sărat frecvent în semideșerturi, care seacă în perioadele de secetă, lăsând depozite de săruri. – Din fr. chott. DOOM
șot s. n., pl. șóturi
șotia
ȘÓTIE, șótii, s. f. 1. Poznă, năzbâtie, farsă, ghidușie; boroboață, bazaconie. 2. Șiretlic, vicleșug. – Cf. ucr. šutka. DOOM
șótie (pop., fam.) (-ti-e) s. f., art. șótia (-ti-a), g.-d. art. șótiei; pl. șótii, art. șótiile (-ti-i-)
șotie
ȘÓTIE, șótii, s. f. 1. Poznă, năzbâtie, farsă, ghidușie; boroboață, bazaconie. 2. Șiretlic, vicleșug. – Cf. ucr. šutka. DOOM
șótie (pop., fam.) (-ti-e) s. f., art. șótia (-ti-a), g.-d. art. șótiei; pl. șótii, art. șótiile (-ti-i-)
șotiei
ȘÓTIE, șótii, s. f. 1. Poznă, năzbâtie, farsă, ghidușie; boroboață, bazaconie. 2. Șiretlic, vicleșug. – Cf. ucr. šutka. DOOM
șótie (pop., fam.) (-ti-e) s. f., art. șótia (-ti-a), g.-d. art. șótiei; pl. șótii, art. șótiile (-ti-i-)
șotii
ȘÓTIE, șótii, s. f. 1. Poznă, năzbâtie, farsă, ghidușie; boroboață, bazaconie. 2. Șiretlic, vicleșug. – Cf. ucr. šutka. DOOM
șótie (pop., fam.) (-ti-e) s. f., art. șótia (-ti-a), g.-d. art. șótiei; pl. șótii, art. șótiile (-ti-i-)
șotiile
ȘÓTIE, șótii, s. f. 1. Poznă, năzbâtie, farsă, ghidușie; boroboață, bazaconie. 2. Șiretlic, vicleșug. – Cf. ucr. šutka. DOOM
șótie (pop., fam.) (-ti-e) s. f., art. șótia (-ti-a), g.-d. art. șótiei; pl. șótii, art. șótiile (-ti-i-)
șotiilor
ȘÓTIE, șótii, s. f. 1. Poznă, năzbâtie, farsă, ghidușie; boroboață, bazaconie. 2. Șiretlic, vicleșug. – Cf. ucr. šutka. DOOM
șótie (pop., fam.) (-ti-e) s. f., art. șótia (-ti-a), g.-d. art. șótiei; pl. șótii, art. șótiile (-ti-i-)
șotroagă
ȘOTROÁGĂ, șotroage, s. f. (Regional, mâi ales la pl.) Cizme vechi, uzate sau prea mari, nepotrivite pe picior. Ciobotele mari, purtate de unul mic, ciobotele vechi sînt poreclite șotroage. PAMFILE, I. C. 348. Ciobotele mari pe un picior mic sînt poreclite cu numele de șotroage. ȘEZ. IX 34.
șotroane
ȘOTRÓN, șotroane, s. n. Joc de copii în care aceștia sar într-un picior lovind o pietricică pentru a o deplasa printr-o serie de pătrate desenate pe asfalt. [Var.: șodrón s. n.] – Cf. fr. chaudron „căldare”. DOOM
!șotrón (șo-tron) s. n., pl. șotroáne
șotroanele
ȘOTRÓN, șotroane, s. n. Joc de copii în care aceștia sar într-un picior lovind o pietricică pentru a o deplasa printr-o serie de pătrate desenate pe asfalt. [Var.: șodrón s. n.] – Cf. fr. chaudron „căldare”. DOOM
!șotrón (șo-tron) s. n., pl. șotroáne
șotroanelor
ȘOTRÓN, șotroane, s. n. Joc de copii în care aceștia sar într-un picior lovind o pietricică pentru a o deplasa printr-o serie de pătrate desenate pe asfalt. [Var.: șodrón s. n.] – Cf. fr. chaudron „căldare”. DOOM
!șotrón (șo-tron) s. n., pl. șotroáne
șotron
ȘOTRÓN, șotroane, s. n. Joc de copii în care aceștia sar într-un picior lovind o pietricică pentru a o deplasa printr-o serie de pătrate desenate pe asfalt. [Var.: șodrón s. n.] – Cf. fr. chaudron „căldare”. DOOM
!șotrón (șo-tron) s. n., pl. șotroáne
șotronul
ȘOTRÓN, șotroane, s. n. Joc de copii în care aceștia sar într-un picior lovind o pietricică pentru a o deplasa printr-o serie de pătrate desenate pe asfalt. [Var.: șodrón s. n.] – Cf. fr. chaudron „căldare”. DOOM
!șotrón (șo-tron) s. n., pl. șotroáne
șotronului
ȘOTRÓN, șotroane, s. n. Joc de copii în care aceștia sar într-un picior lovind o pietricică pentru a o deplasa printr-o serie de pătrate desenate pe asfalt. [Var.: șodrón s. n.] – Cf. fr. chaudron „căldare”. DOOM
!șotrón (șo-tron) s. n., pl. șotroáne
șotul
ȘOT, șoturi, s. n. Lac sărat frecvent în semideșerturi, care seacă în perioadele de secetă, lăsând depozite de săruri. – Din fr. chott. DOOM
șot s. n., pl. șóturi
șotului
ȘOT, șoturi, s. n. Lac sărat frecvent în semideșerturi, care seacă în perioadele de secetă, lăsând depozite de săruri. – Din fr. chott. DOOM
șot s. n., pl. șóturi
șoturi
ȘOT, șoturi, s. n. Lac sărat frecvent în semideșerturi, care seacă în perioadele de secetă, lăsând depozite de săruri. – Din fr. chott. DOOM
șot s. n., pl. șóturi
șoturile
ȘOT, șoturi, s. n. Lac sărat frecvent în semideșerturi, care seacă în perioadele de secetă, lăsând depozite de săruri. – Din fr. chott. DOOM
șot s. n., pl. șóturi
șoturilor
ȘOT, șoturi, s. n. Lac sărat frecvent în semideșerturi, care seacă în perioadele de secetă, lăsând depozite de săruri. – Din fr. chott. DOOM
șot s. n., pl. șóturi
șovan
ȘOVÁN, șovane, s. n. (Regional) Zestrea miresei. își spală darurile, Darurile, șovanele. PĂSCULESCU, L. P. 57.
șovar
ȘOVÁR s. m. 1. Nume dat mai multor plante: a) plantă acvatică cu frunze plutitoare și cu fructe în formă de măciucă (Sparganium ramosum); b) plantă erbacee din familia gramineelor, cu paiul subțire și aspru, cu flori mici, verzi (Poa trivialis); c) papură; d) rogoz. 2. Fân cu mult rogoz. [Var.: șuvár s. m.] – Din ucr. šuvar, sb. ševar. DOOM
șovár s. m.
șovari
ȘOVÁR s. m. 1. Nume dat mai multor plante: a) plantă acvatică cu frunze plutitoare și cu fructe în formă de măciucă (Sparganium ramosum); b) plantă erbacee din familia gramineelor, cu paiul subțire și aspru, cu flori mici, verzi (Poa trivialis); c) papură; d) rogoz. 2. Fân cu mult rogoz. [Var.: șuvár s. m.] – Din ucr. šuvar, sb. ševar. DOOM
șovár s. m.
șovarii
ȘOVÁR s. m. 1. Nume dat mai multor plante: a) plantă acvatică cu frunze plutitoare și cu fructe în formă de măciucă (Sparganium ramosum); b) plantă erbacee din familia gramineelor, cu paiul subțire și aspru, cu flori mici, verzi (Poa trivialis); c) papură; d) rogoz. 2. Fân cu mult rogoz. [Var.: șuvár s. m.] – Din ucr. šuvar, sb. ševar. DOOM
șovár s. m.
șovarilor
ȘOVÁR s. m. 1. Nume dat mai multor plante: a) plantă acvatică cu frunze plutitoare și cu fructe în formă de măciucă (Sparganium ramosum); b) plantă erbacee din familia gramineelor, cu paiul subțire și aspru, cu flori mici, verzi (Poa trivialis); c) papură; d) rogoz. 2. Fân cu mult rogoz. [Var.: șuvár s. m.] – Din ucr. šuvar, sb. ševar. DOOM
șovár s. m.
șovarul
ȘOVÁR s. m. 1. Nume dat mai multor plante: a) plantă acvatică cu frunze plutitoare și cu fructe în formă de măciucă (Sparganium ramosum); b) plantă erbacee din familia gramineelor, cu paiul subțire și aspru, cu flori mici, verzi (Poa trivialis); c) papură; d) rogoz. 2. Fân cu mult rogoz. [Var.: șuvár s. m.] – Din ucr. šuvar, sb. ševar. DOOM
șovár s. m.
șovarului
ȘOVÁR s. m. 1. Nume dat mai multor plante: a) plantă acvatică cu frunze plutitoare și cu fructe în formă de măciucă (Sparganium ramosum); b) plantă erbacee din familia gramineelor, cu paiul subțire și aspru, cu flori mici, verzi (Poa trivialis); c) papură; d) rogoz. 2. Fân cu mult rogoz. [Var.: șuvár s. m.] – Din ucr. šuvar, sb. ševar. DOOM
șovár s. m.
șovin
ȘOVÍN, -Ă, șovini, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la șovinism; propriu șovinismului; șovinist. 2. S. m. și f. Partizan al șovinismului; șovinist. – Din fr. chauvin. DOOM
șovín adj. m., s. m., pl. șovíni; adj. f., s. f. șovínă, pl. șovíne
șovin
ȘOVÍN, -Ă, șovini, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la șovinism; propriu șovinismului; șovinist. 2. S. m. și f. Partizan al șovinismului; șovinist. – Din fr. chauvin. DOOM
șovín adj. m., s. m., pl. șovíni; adj. f., s. f. șovínă, pl. șovíne
șovina
ȘOVÍN, -Ă, șovini, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la șovinism; propriu șovinismului; șovinist. 2. S. m. și f. Partizan al șovinismului; șovinist. – Din fr. chauvin. DOOM
șovín adj. m., s. m., pl. șovíni; adj. f., s. f. șovínă, pl. șovíne
șovina
ȘOVÍN, -Ă, șovini, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la șovinism; propriu șovinismului; șovinist. 2. S. m. și f. Partizan al șovinismului; șovinist. – Din fr. chauvin. DOOM
șovín adj. m., s. m., pl. șovíni; adj. f., s. f. șovínă, pl. șovíne
șovine
ȘOVÍN, -Ă, șovini, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la șovinism; propriu șovinismului; șovinist. 2. S. m. și f. Partizan al șovinismului; șovinist. – Din fr. chauvin. DOOM
șovín adj. m., s. m., pl. șovíni; adj. f., s. f. șovínă, pl. șovíne
șovine
ȘOVÍN, -Ă, șovini, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la șovinism; propriu șovinismului; șovinist. 2. S. m. și f. Partizan al șovinismului; șovinist. – Din fr. chauvin. DOOM
șovín adj. m., s. m., pl. șovíni; adj. f., s. f. șovínă, pl. șovíne
șovinei
ȘOVÍN, -Ă, șovini, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la șovinism; propriu șovinismului; șovinist. 2. S. m. și f. Partizan al șovinismului; șovinist. – Din fr. chauvin. DOOM
șovín adj. m., s. m., pl. șovíni; adj. f., s. f. șovínă, pl. șovíne
șovinei
ȘOVÍN, -Ă, șovini, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la șovinism; propriu șovinismului; șovinist. 2. S. m. și f. Partizan al șovinismului; șovinist. – Din fr. chauvin. DOOM
șovín adj. m., s. m., pl. șovíni; adj. f., s. f. șovínă, pl. șovíne
șovinele
ȘOVÍN, -Ă, șovini, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la șovinism; propriu șovinismului; șovinist. 2. S. m. și f. Partizan al șovinismului; șovinist. – Din fr. chauvin. DOOM
șovín adj. m., s. m., pl. șovíni; adj. f., s. f. șovínă, pl. șovíne
șovinele
ȘOVÍN, -Ă, șovini, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la șovinism; propriu șovinismului; șovinist. 2. S. m. și f. Partizan al șovinismului; șovinist. – Din fr. chauvin. DOOM
șovín adj. m., s. m., pl. șovíni; adj. f., s. f. șovínă, pl. șovíne
șovinelor
ȘOVÍN, -Ă, șovini, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la șovinism; propriu șovinismului; șovinist. 2. S. m. și f. Partizan al șovinismului; șovinist. – Din fr. chauvin. DOOM
șovín adj. m., s. m., pl. șovíni; adj. f., s. f. șovínă, pl. șovíne
șovinelor
ȘOVÍN, -Ă, șovini, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la șovinism; propriu șovinismului; șovinist. 2. S. m. și f. Partizan al șovinismului; șovinist. – Din fr. chauvin. DOOM
șovín adj. m., s. m., pl. șovíni; adj. f., s. f. șovínă, pl. șovíne
șovini
ȘOVÍN, -Ă, șovini, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la șovinism; propriu șovinismului; șovinist. 2. S. m. și f. Partizan al șovinismului; șovinist. – Din fr. chauvin. DOOM
șovín adj. m., s. m., pl. șovíni; adj. f., s. f. șovínă, pl. șovíne
șovini
ȘOVÍN, -Ă, șovini, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la șovinism; propriu șovinismului; șovinist. 2. S. m. și f. Partizan al șovinismului; șovinist. – Din fr. chauvin. DOOM
șovín adj. m., s. m., pl. șovíni; adj. f., s. f. șovínă, pl. șovíne
șovinii
ȘOVÍN, -Ă, șovini, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la șovinism; propriu șovinismului; șovinist. 2. S. m. și f. Partizan al șovinismului; șovinist. – Din fr. chauvin. DOOM
șovín adj. m., s. m., pl. șovíni; adj. f., s. f. șovínă, pl. șovíne
șovinii
ȘOVÍN, -Ă, șovini, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la șovinism; propriu șovinismului; șovinist. 2. S. m. și f. Partizan al șovinismului; șovinist. – Din fr. chauvin. DOOM
șovín adj. m., s. m., pl. șovíni; adj. f., s. f. șovínă, pl. șovíne
șovinilor
ȘOVÍN, -Ă, șovini, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la șovinism; propriu șovinismului; șovinist. 2. S. m. și f. Partizan al șovinismului; șovinist. – Din fr. chauvin. DOOM
șovín adj. m., s. m., pl. șovíni; adj. f., s. f. șovínă, pl. șovíne
șovinilor
ȘOVÍN, -Ă, șovini, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la șovinism; propriu șovinismului; șovinist. 2. S. m. și f. Partizan al șovinismului; șovinist. – Din fr. chauvin. DOOM
șovín adj. m., s. m., pl. șovíni; adj. f., s. f. șovínă, pl. șovíne
șovinism
ȘOVINÍSM s. n. Ideologie și politică de ațâțare a urii și dușmăniei între națiuni și popoare, de propagare a ideii superiorității unei națiuni asupra altora, de promovare a exclusivismului și intoleranței naționale; naționalism extremist. – Din fr. chauvinisme. DOOM
șovinísm s. n.
șovinismul
ȘOVINÍSM s. n. Ideologie și politică de ațâțare a urii și dușmăniei între națiuni și popoare, de propagare a ideii superiorității unei națiuni asupra altora, de promovare a exclusivismului și intoleranței naționale; naționalism extremist. – Din fr. chauvinisme. DOOM
șovinísm s. n.
șovinismului
ȘOVINÍSM s. n. Ideologie și politică de ațâțare a urii și dușmăniei între națiuni și popoare, de propagare a ideii superiorității unei națiuni asupra altora, de promovare a exclusivismului și intoleranței naționale; naționalism extremist. – Din fr. chauvinisme. DOOM
șovinísm s. n.
șovinist
ȘOVINÍST, -Ă, șoviniști, -ste, adj., s. m. și f. Șovin. – Din fr. chauvinisme. DOOM
șoviníst (înv.) adj. m., s. m., pl. șoviníști; adj. f., s. f. șovinístă, pl. șoviníste
șovinist
ȘOVINÍST, -Ă, șoviniști, -ste, adj., s. m. și f. Șovin. – Din fr. chauvinisme. DOOM
șoviníst (înv.) adj. m., s. m., pl. șoviníști; adj. f., s. f. șovinístă, pl. șoviníste
șovinista
ȘOVINÍST, -Ă, șoviniști, -ste, adj., s. m. și f. Șovin. – Din fr. chauvinisme. DOOM
șoviníst (înv.) adj. m., s. m., pl. șoviníști; adj. f., s. f. șovinístă, pl. șoviníste
șovinista
ȘOVINÍST, -Ă, șoviniști, -ste, adj., s. m. și f. Șovin. – Din fr. chauvinisme. DOOM
șoviníst (înv.) adj. m., s. m., pl. șoviníști; adj. f., s. f. șovinístă, pl. șoviníste
șoviniste
ȘOVINÍST, -Ă, șoviniști, -ste, adj., s. m. și f. Șovin. – Din fr. chauvinisme. DOOM
șoviníst (înv.) adj. m., s. m., pl. șoviníști; adj. f., s. f. șovinístă, pl. șoviníste
șoviniste
ȘOVINÍST, -Ă, șoviniști, -ste, adj., s. m. și f. Șovin. – Din fr. chauvinisme. DOOM
șoviníst (înv.) adj. m., s. m., pl. șoviníști; adj. f., s. f. șovinístă, pl. șoviníste
șovinistei
ȘOVINÍST, -Ă, șoviniști, -ste, adj., s. m. și f. Șovin. – Din fr. chauvinisme. DOOM
șoviníst (înv.) adj. m., s. m., pl. șoviníști; adj. f., s. f. șovinístă, pl. șoviníste
șovinistei
ȘOVINÍST, -Ă, șoviniști, -ste, adj., s. m. și f. Șovin. – Din fr. chauvinisme. DOOM
șoviníst (înv.) adj. m., s. m., pl. șoviníști; adj. f., s. f. șovinístă, pl. șoviníste
șovinistele
ȘOVINÍST, -Ă, șoviniști, -ste, adj., s. m. și f. Șovin. – Din fr. chauvinisme. DOOM
șoviníst (înv.) adj. m., s. m., pl. șoviníști; adj. f., s. f. șovinístă, pl. șoviníste
șovinistele
ȘOVINÍST, -Ă, șoviniști, -ste, adj., s. m. și f. Șovin. – Din fr. chauvinisme. DOOM
șoviníst (înv.) adj. m., s. m., pl. șoviníști; adj. f., s. f. șovinístă, pl. șoviníste
șovinistelor
ȘOVINÍST, -Ă, șoviniști, -ste, adj., s. m. și f. Șovin. – Din fr. chauvinisme. DOOM
șoviníst (înv.) adj. m., s. m., pl. șoviníști; adj. f., s. f. șovinístă, pl. șoviníste
șovinistelor
ȘOVINÍST, -Ă, șoviniști, -ste, adj., s. m. și f. Șovin. – Din fr. chauvinisme. DOOM
șoviníst (înv.) adj. m., s. m., pl. șoviníști; adj. f., s. f. șovinístă, pl. șoviníste
șovinistul
ȘOVINÍST, -Ă, șoviniști, -ste, adj., s. m. și f. Șovin. – Din fr. chauvinisme. DOOM
șoviníst (înv.) adj. m., s. m., pl. șoviníști; adj. f., s. f. șovinístă, pl. șoviníste
șovinistul
ȘOVINÍST, -Ă, șoviniști, -ste, adj., s. m. și f. Șovin. – Din fr. chauvinisme. DOOM
șoviníst (înv.) adj. m., s. m., pl. șoviníști; adj. f., s. f. șovinístă, pl. șoviníste
șovinistului
ȘOVINÍST, -Ă, șoviniști, -ste, adj., s. m. și f. Șovin. – Din fr. chauvinisme. DOOM
șoviníst (înv.) adj. m., s. m., pl. șoviníști; adj. f., s. f. șovinístă, pl. șoviníste
șovinistului
ȘOVINÍST, -Ă, șoviniști, -ste, adj., s. m. și f. Șovin. – Din fr. chauvinisme. DOOM
șoviníst (înv.) adj. m., s. m., pl. șoviníști; adj. f., s. f. șovinístă, pl. șoviníste
șoviniști
ȘOVINÍST, -Ă, șoviniști, -ste, adj., s. m. și f. Șovin. – Din fr. chauvinisme. DOOM
șoviníst (înv.) adj. m., s. m., pl. șoviníști; adj. f., s. f. șovinístă, pl. șoviníste
șoviniști
ȘOVINÍST, -Ă, șoviniști, -ste, adj., s. m. și f. Șovin. – Din fr. chauvinisme. DOOM
șoviníst (înv.) adj. m., s. m., pl. șoviníști; adj. f., s. f. șovinístă, pl. șoviníste
șoviniștii
ȘOVINÍST, -Ă, șoviniști, -ste, adj., s. m. și f. Șovin. – Din fr. chauvinisme. DOOM
șoviníst (înv.) adj. m., s. m., pl. șoviníști; adj. f., s. f. șovinístă, pl. șoviníste
șoviniștii
ȘOVINÍST, -Ă, șoviniști, -ste, adj., s. m. și f. Șovin. – Din fr. chauvinisme. DOOM
șoviníst (înv.) adj. m., s. m., pl. șoviníști; adj. f., s. f. șovinístă, pl. șoviníste
șoviniștilor
ȘOVINÍST, -Ă, șoviniști, -ste, adj., s. m. și f. Șovin. – Din fr. chauvinisme. DOOM
șoviníst (înv.) adj. m., s. m., pl. șoviníști; adj. f., s. f. șovinístă, pl. șoviníste
șoviniștilor
ȘOVINÍST, -Ă, șoviniști, -ste, adj., s. m. și f. Șovin. – Din fr. chauvinisme. DOOM
șoviníst (înv.) adj. m., s. m., pl. șoviníști; adj. f., s. f. șovinístă, pl. șoviníste
șovinul
ȘOVÍN, -Ă, șovini, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la șovinism; propriu șovinismului; șovinist. 2. S. m. și f. Partizan al șovinismului; șovinist. – Din fr. chauvin. DOOM
șovín adj. m., s. m., pl. șovíni; adj. f., s. f. șovínă, pl. șovíne
șovinul
ȘOVÍN, -Ă, șovini, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la șovinism; propriu șovinismului; șovinist. 2. S. m. și f. Partizan al șovinismului; șovinist. – Din fr. chauvin. DOOM
șovín adj. m., s. m., pl. șovíni; adj. f., s. f. șovínă, pl. șovíne
șovinului
ȘOVÍN, -Ă, șovini, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la șovinism; propriu șovinismului; șovinist. 2. S. m. și f. Partizan al șovinismului; șovinist. – Din fr. chauvin. DOOM
șovín adj. m., s. m., pl. șovíni; adj. f., s. f. șovínă, pl. șovíne
șovinului
ȘOVÍN, -Ă, șovini, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la șovinism; propriu șovinismului; șovinist. 2. S. m. și f. Partizan al șovinismului; șovinist. – Din fr. chauvin. DOOM
șovín adj. m., s. m., pl. șovíni; adj. f., s. f. șovínă, pl. șovíne
șovoit
ȘOVOÍT, -Ă adj. v. șovăit.
șovâlc
ȘOVẤLC interj. Cuvânt care imită mersul șovăitor, șchiopătat al cuiva; șontâc. – Onomatopee. DOOM
șovấlc-șovấlc v. șovấlc
șovâlcâi
ȘOVÎLCÎÍ, șovîlcîi, vb. IV. Intranz. A șchiopăta, a șontîcăi. A dat-o pe sama ciocîrlanului, care îndată a și pornit șovîlcîind. CREANGĂ, P. 94.
șovâlcăi
ȘOVÂLCĂÍ, șovấlcăi, vb. IV. Intranz. (Reg.) A șchiopăta. – Șovâlc + suf. -ăi. DOOM
șovâlcăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 șovấlcăie, imperf. 3 sg. șovâlcăiá; conj. prez. 3 să șovấlcăie
șovâlcăia
ȘOVÂLCĂÍ, șovấlcăi, vb. IV. Intranz. (Reg.) A șchiopăta. – Șovâlc + suf. -ăi. DOOM
șovâlcăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 șovấlcăie, imperf. 3 sg. șovâlcăiá; conj. prez. 3 să șovấlcăie
șovâlcăiai
ȘOVÂLCĂÍ, șovấlcăi, vb. IV. Intranz. (Reg.) A șchiopăta. – Șovâlc + suf. -ăi. DOOM
șovâlcăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 șovấlcăie, imperf. 3 sg. șovâlcăiá; conj. prez. 3 să șovấlcăie
șovâlcăiam
ȘOVÂLCĂÍ, șovấlcăi, vb. IV. Intranz. (Reg.) A șchiopăta. – Șovâlc + suf. -ăi. DOOM
șovâlcăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 șovấlcăie, imperf. 3 sg. șovâlcăiá; conj. prez. 3 să șovấlcăie
șovâlcăiau
ȘOVÂLCĂÍ, șovấlcăi, vb. IV. Intranz. (Reg.) A șchiopăta. – Șovâlc + suf. -ăi. DOOM
șovâlcăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 șovấlcăie, imperf. 3 sg. șovâlcăiá; conj. prez. 3 să șovấlcăie
șovâlcăiați
ȘOVÂLCĂÍ, șovấlcăi, vb. IV. Intranz. (Reg.) A șchiopăta. – Șovâlc + suf. -ăi. DOOM
șovâlcăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 șovấlcăie, imperf. 3 sg. șovâlcăiá; conj. prez. 3 să șovấlcăie
șovâlcăie
ȘOVÂLCĂÍ, șovấlcăi, vb. IV. Intranz. (Reg.) A șchiopăta. – Șovâlc + suf. -ăi. DOOM
șovâlcăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 șovấlcăie, imperf. 3 sg. șovâlcăiá; conj. prez. 3 să șovấlcăie
șovâlcăii
ȘOVÂLCĂÍ, șovấlcăi, vb. IV. Intranz. (Reg.) A șchiopăta. – Șovâlc + suf. -ăi. DOOM
șovâlcăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 șovấlcăie, imperf. 3 sg. șovâlcăiá; conj. prez. 3 să șovấlcăie
șovâlcăim
ȘOVÂLCĂÍ, șovấlcăi, vb. IV. Intranz. (Reg.) A șchiopăta. – Șovâlc + suf. -ăi. DOOM
șovâlcăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 șovấlcăie, imperf. 3 sg. șovâlcăiá; conj. prez. 3 să șovấlcăie
șovâlcăind
ȘOVÂLCĂÍ, șovấlcăi, vb. IV. Intranz. (Reg.) A șchiopăta. – Șovâlc + suf. -ăi. DOOM
șovâlcăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 șovấlcăie, imperf. 3 sg. șovâlcăiá; conj. prez. 3 să șovấlcăie
șovâlcăire
ȘOVÂLCĂÍ, șovấlcăi, vb. IV. Intranz. (Reg.) A șchiopăta. – Șovâlc + suf. -ăi. DOOM
șovâlcăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 șovấlcăie, imperf. 3 sg. șovâlcăiá; conj. prez. 3 să șovấlcăie
șovâlcăire
ȘOVÂLCĂÍRE, șovâlcăiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a șovâlcăi și rezultatul ei. – V. șovâlcăi. DOOM
șovâlcăíre (rar) s. f., g.-d. art. șovâlcăírii; pl. șovâlcăíri
șovâlcăirea
ȘOVÂLCĂÍRE, șovâlcăiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a șovâlcăi și rezultatul ei. – V. șovâlcăi. DOOM
șovâlcăíre (rar) s. f., g.-d. art. șovâlcăírii; pl. șovâlcăíri
șovâlcăiri
ȘOVÂLCĂÍRE, șovâlcăiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a șovâlcăi și rezultatul ei. – V. șovâlcăi. DOOM
șovâlcăíre (rar) s. f., g.-d. art. șovâlcăírii; pl. șovâlcăíri
șovâlcăirii
ȘOVÂLCĂÍRE, șovâlcăiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a șovâlcăi și rezultatul ei. – V. șovâlcăi. DOOM
șovâlcăíre (rar) s. f., g.-d. art. șovâlcăírii; pl. șovâlcăíri
șovâlcăirile
ȘOVÂLCĂÍRE, șovâlcăiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a șovâlcăi și rezultatul ei. – V. șovâlcăi. DOOM
șovâlcăíre (rar) s. f., g.-d. art. șovâlcăírii; pl. șovâlcăíri
șovâlcăirilor
ȘOVÂLCĂÍRE, șovâlcăiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a șovâlcăi și rezultatul ei. – V. șovâlcăi. DOOM
șovâlcăíre (rar) s. f., g.-d. art. șovâlcăírii; pl. șovâlcăíri
șovâlcăiră
ȘOVÂLCĂÍ, șovấlcăi, vb. IV. Intranz. (Reg.) A șchiopăta. – Șovâlc + suf. -ăi. DOOM
șovâlcăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 șovấlcăie, imperf. 3 sg. șovâlcăiá; conj. prez. 3 să șovấlcăie
șovâlcăirăm
ȘOVÂLCĂÍ, șovấlcăi, vb. IV. Intranz. (Reg.) A șchiopăta. – Șovâlc + suf. -ăi. DOOM
șovâlcăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 șovấlcăie, imperf. 3 sg. șovâlcăiá; conj. prez. 3 să șovấlcăie
șovâlcăirăți
ȘOVÂLCĂÍ, șovấlcăi, vb. IV. Intranz. (Reg.) A șchiopăta. – Șovâlc + suf. -ăi. DOOM
șovâlcăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 șovấlcăie, imperf. 3 sg. șovâlcăiá; conj. prez. 3 să șovấlcăie
șovâlcăise
ȘOVÂLCĂÍ, șovấlcăi, vb. IV. Intranz. (Reg.) A șchiopăta. – Șovâlc + suf. -ăi. DOOM
șovâlcăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 șovấlcăie, imperf. 3 sg. șovâlcăiá; conj. prez. 3 să șovấlcăie
șovâlcăisem
ȘOVÂLCĂÍ, șovấlcăi, vb. IV. Intranz. (Reg.) A șchiopăta. – Șovâlc + suf. -ăi. DOOM
șovâlcăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 șovấlcăie, imperf. 3 sg. șovâlcăiá; conj. prez. 3 să șovấlcăie
șovâlcăiseră
ȘOVÂLCĂÍ, șovấlcăi, vb. IV. Intranz. (Reg.) A șchiopăta. – Șovâlc + suf. -ăi. DOOM
șovâlcăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 șovấlcăie, imperf. 3 sg. șovâlcăiá; conj. prez. 3 să șovấlcăie
șovâlcăiserăm
ȘOVÂLCĂÍ, șovấlcăi, vb. IV. Intranz. (Reg.) A șchiopăta. – Șovâlc + suf. -ăi. DOOM
șovâlcăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 șovấlcăie, imperf. 3 sg. șovâlcăiá; conj. prez. 3 să șovấlcăie
șovâlcăiserăți
ȘOVÂLCĂÍ, șovấlcăi, vb. IV. Intranz. (Reg.) A șchiopăta. – Șovâlc + suf. -ăi. DOOM
șovâlcăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 șovấlcăie, imperf. 3 sg. șovâlcăiá; conj. prez. 3 să șovấlcăie
șovâlcăiseși
ȘOVÂLCĂÍ, șovấlcăi, vb. IV. Intranz. (Reg.) A șchiopăta. – Șovâlc + suf. -ăi. DOOM
șovâlcăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 șovấlcăie, imperf. 3 sg. șovâlcăiá; conj. prez. 3 să șovấlcăie
șovâlcăiseți
ȘOVÂLCĂÍ, șovấlcăi, vb. IV. Intranz. (Reg.) A șchiopăta. – Șovâlc + suf. -ăi. DOOM
șovâlcăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 șovấlcăie, imperf. 3 sg. șovâlcăiá; conj. prez. 3 să șovấlcăie
șovâlcăit
ȘOVÂLCĂÍ, șovấlcăi, vb. IV. Intranz. (Reg.) A șchiopăta. – Șovâlc + suf. -ăi. DOOM
șovâlcăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 șovấlcăie, imperf. 3 sg. șovâlcăiá; conj. prez. 3 să șovấlcăie
șovâlcăiși
ȘOVÂLCĂÍ, șovấlcăi, vb. IV. Intranz. (Reg.) A șchiopăta. – Șovâlc + suf. -ăi. DOOM
șovâlcăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 șovấlcăie, imperf. 3 sg. șovâlcăiá; conj. prez. 3 să șovấlcăie
șovâlcăiți
ȘOVÂLCĂÍ, șovấlcăi, vb. IV. Intranz. (Reg.) A șchiopăta. – Șovâlc + suf. -ăi. DOOM
șovâlcăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 șovấlcăie, imperf. 3 sg. șovâlcăiá; conj. prez. 3 să șovấlcăie
șovârcăi
ȘOVÎRCĂÍ, șovîrcăiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A evita un obstacol, ferindu-se, dîndu-se în lături; fig. a ocoli o situație dificilă, a căuta să scapi dintr-o încurcătură. Cînd vine furca la ochi, cu greu iaste aceluia carele nu știe să șovîrcăiască. ȚICHINDEAL, F. 15.
șovârcăia
ȘOVÎRCĂÍ, șovîrcăiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A evita un obstacol, ferindu-se, dîndu-se în lături; fig. a ocoli o situație dificilă, a căuta să scapi dintr-o încurcătură. Cînd vine furca la ochi, cu greu iaste aceluia carele nu știe să șovîrcăiască. ȚICHINDEAL, F. 15.
șovârcăiai
ȘOVÎRCĂÍ, șovîrcăiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A evita un obstacol, ferindu-se, dîndu-se în lături; fig. a ocoli o situație dificilă, a căuta să scapi dintr-o încurcătură. Cînd vine furca la ochi, cu greu iaste aceluia carele nu știe să șovîrcăiască. ȚICHINDEAL, F. 15.
șovârcăiam
ȘOVÎRCĂÍ, șovîrcăiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A evita un obstacol, ferindu-se, dîndu-se în lături; fig. a ocoli o situație dificilă, a căuta să scapi dintr-o încurcătură. Cînd vine furca la ochi, cu greu iaste aceluia carele nu știe să șovîrcăiască. ȚICHINDEAL, F. 15.
șovârcăiască
ȘOVÎRCĂÍ, șovîrcăiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A evita un obstacol, ferindu-se, dîndu-se în lături; fig. a ocoli o situație dificilă, a căuta să scapi dintr-o încurcătură. Cînd vine furca la ochi, cu greu iaste aceluia carele nu știe să șovîrcăiască. ȚICHINDEAL, F. 15.
șovârcăiau
ȘOVÎRCĂÍ, șovîrcăiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A evita un obstacol, ferindu-se, dîndu-se în lături; fig. a ocoli o situație dificilă, a căuta să scapi dintr-o încurcătură. Cînd vine furca la ochi, cu greu iaste aceluia carele nu știe să șovîrcăiască. ȚICHINDEAL, F. 15.
șovârcăiați
ȘOVÎRCĂÍ, șovîrcăiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A evita un obstacol, ferindu-se, dîndu-se în lături; fig. a ocoli o situație dificilă, a căuta să scapi dintr-o încurcătură. Cînd vine furca la ochi, cu greu iaste aceluia carele nu știe să șovîrcăiască. ȚICHINDEAL, F. 15.
șovârcăie
ȘOVÎRCĂÍ, șovîrcăiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A evita un obstacol, ferindu-se, dîndu-se în lături; fig. a ocoli o situație dificilă, a căuta să scapi dintr-o încurcătură. Cînd vine furca la ochi, cu greu iaste aceluia carele nu știe să șovîrcăiască. ȚICHINDEAL, F. 15.
șovârcăiesc
ȘOVÎRCĂÍ, șovîrcăiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A evita un obstacol, ferindu-se, dîndu-se în lături; fig. a ocoli o situație dificilă, a căuta să scapi dintr-o încurcătură. Cînd vine furca la ochi, cu greu iaste aceluia carele nu știe să șovîrcăiască. ȚICHINDEAL, F. 15.
șovârcăiește
ȘOVÎRCĂÍ, șovîrcăiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A evita un obstacol, ferindu-se, dîndu-se în lături; fig. a ocoli o situație dificilă, a căuta să scapi dintr-o încurcătură. Cînd vine furca la ochi, cu greu iaste aceluia carele nu știe să șovîrcăiască. ȚICHINDEAL, F. 15.
șovârcăiești
ȘOVÎRCĂÍ, șovîrcăiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A evita un obstacol, ferindu-se, dîndu-se în lături; fig. a ocoli o situație dificilă, a căuta să scapi dintr-o încurcătură. Cînd vine furca la ochi, cu greu iaste aceluia carele nu știe să șovîrcăiască. ȚICHINDEAL, F. 15.
șovârcăii
ȘOVÎRCĂÍ, șovîrcăiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A evita un obstacol, ferindu-se, dîndu-se în lături; fig. a ocoli o situație dificilă, a căuta să scapi dintr-o încurcătură. Cînd vine furca la ochi, cu greu iaste aceluia carele nu știe să șovîrcăiască. ȚICHINDEAL, F. 15.
șovârcăim
ȘOVÎRCĂÍ, șovîrcăiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A evita un obstacol, ferindu-se, dîndu-se în lături; fig. a ocoli o situație dificilă, a căuta să scapi dintr-o încurcătură. Cînd vine furca la ochi, cu greu iaste aceluia carele nu știe să șovîrcăiască. ȚICHINDEAL, F. 15.
șovârcăind
ȘOVÎRCĂÍ, șovîrcăiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A evita un obstacol, ferindu-se, dîndu-se în lături; fig. a ocoli o situație dificilă, a căuta să scapi dintr-o încurcătură. Cînd vine furca la ochi, cu greu iaste aceluia carele nu știe să șovîrcăiască. ȚICHINDEAL, F. 15.
șovârcăire
ȘOVÎRCĂÍ, șovîrcăiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A evita un obstacol, ferindu-se, dîndu-se în lături; fig. a ocoli o situație dificilă, a căuta să scapi dintr-o încurcătură. Cînd vine furca la ochi, cu greu iaste aceluia carele nu știe să șovîrcăiască. ȚICHINDEAL, F. 15.
șovârcăire
ȘOVÂRCĂÍ, șovârcăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A evita un obstacol, ferindu-se; fig. a ocoli o situație dificilă, a căuta să scapi dintr-o încurcătură.
șovârcăiră
ȘOVÎRCĂÍ, șovîrcăiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A evita un obstacol, ferindu-se, dîndu-se în lături; fig. a ocoli o situație dificilă, a căuta să scapi dintr-o încurcătură. Cînd vine furca la ochi, cu greu iaste aceluia carele nu știe să șovîrcăiască. ȚICHINDEAL, F. 15.
șovârcăirăm
ȘOVÎRCĂÍ, șovîrcăiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A evita un obstacol, ferindu-se, dîndu-se în lături; fig. a ocoli o situație dificilă, a căuta să scapi dintr-o încurcătură. Cînd vine furca la ochi, cu greu iaste aceluia carele nu știe să șovîrcăiască. ȚICHINDEAL, F. 15.
șovârcăirăți
ȘOVÎRCĂÍ, șovîrcăiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A evita un obstacol, ferindu-se, dîndu-se în lături; fig. a ocoli o situație dificilă, a căuta să scapi dintr-o încurcătură. Cînd vine furca la ochi, cu greu iaste aceluia carele nu știe să șovîrcăiască. ȚICHINDEAL, F. 15.
șovârcăise
ȘOVÎRCĂÍ, șovîrcăiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A evita un obstacol, ferindu-se, dîndu-se în lături; fig. a ocoli o situație dificilă, a căuta să scapi dintr-o încurcătură. Cînd vine furca la ochi, cu greu iaste aceluia carele nu știe să șovîrcăiască. ȚICHINDEAL, F. 15.
șovârcăisem
ȘOVÎRCĂÍ, șovîrcăiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A evita un obstacol, ferindu-se, dîndu-se în lături; fig. a ocoli o situație dificilă, a căuta să scapi dintr-o încurcătură. Cînd vine furca la ochi, cu greu iaste aceluia carele nu știe să șovîrcăiască. ȚICHINDEAL, F. 15.
șovârcăiseră
ȘOVÎRCĂÍ, șovîrcăiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A evita un obstacol, ferindu-se, dîndu-se în lături; fig. a ocoli o situație dificilă, a căuta să scapi dintr-o încurcătură. Cînd vine furca la ochi, cu greu iaste aceluia carele nu știe să șovîrcăiască. ȚICHINDEAL, F. 15.
șovârcăiserăm
ȘOVÎRCĂÍ, șovîrcăiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A evita un obstacol, ferindu-se, dîndu-se în lături; fig. a ocoli o situație dificilă, a căuta să scapi dintr-o încurcătură. Cînd vine furca la ochi, cu greu iaste aceluia carele nu știe să șovîrcăiască. ȚICHINDEAL, F. 15.
șovârcăiserăți
ȘOVÎRCĂÍ, șovîrcăiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A evita un obstacol, ferindu-se, dîndu-se în lături; fig. a ocoli o situație dificilă, a căuta să scapi dintr-o încurcătură. Cînd vine furca la ochi, cu greu iaste aceluia carele nu știe să șovîrcăiască. ȚICHINDEAL, F. 15.
șovârcăiseși
ȘOVÎRCĂÍ, șovîrcăiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A evita un obstacol, ferindu-se, dîndu-se în lături; fig. a ocoli o situație dificilă, a căuta să scapi dintr-o încurcătură. Cînd vine furca la ochi, cu greu iaste aceluia carele nu știe să șovîrcăiască. ȚICHINDEAL, F. 15.
șovârcăiseți
ȘOVÎRCĂÍ, șovîrcăiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A evita un obstacol, ferindu-se, dîndu-se în lături; fig. a ocoli o situație dificilă, a căuta să scapi dintr-o încurcătură. Cînd vine furca la ochi, cu greu iaste aceluia carele nu știe să șovîrcăiască. ȚICHINDEAL, F. 15.
șovârcăit
ȘOVÎRCĂÍ, șovîrcăiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A evita un obstacol, ferindu-se, dîndu-se în lături; fig. a ocoli o situație dificilă, a căuta să scapi dintr-o încurcătură. Cînd vine furca la ochi, cu greu iaste aceluia carele nu știe să șovîrcăiască. ȚICHINDEAL, F. 15.
șovârcăiși
ȘOVÎRCĂÍ, șovîrcăiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A evita un obstacol, ferindu-se, dîndu-se în lături; fig. a ocoli o situație dificilă, a căuta să scapi dintr-o încurcătură. Cînd vine furca la ochi, cu greu iaste aceluia carele nu știe să șovîrcăiască. ȚICHINDEAL, F. 15.
șovârcăiți
ȘOVÎRCĂÍ, șovîrcăiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A evita un obstacol, ferindu-se, dîndu-se în lături; fig. a ocoli o situație dificilă, a căuta să scapi dintr-o încurcătură. Cînd vine furca la ochi, cu greu iaste aceluia carele nu știe să șovîrcăiască. ȚICHINDEAL, F. 15.
șovârnea
ȘOVÎRNÍ, șovîrnesc, vb. IV. Intranz. A se mișca într-o parte și în alta. Am o gîscă șovîrnoagă Și grăiește, Șovîrnește (Scripca). GOROVEI, C. 338.
șovârneai
ȘOVÎRNÍ, șovîrnesc, vb. IV. Intranz. A se mișca într-o parte și în alta. Am o gîscă șovîrnoagă Și grăiește, Șovîrnește (Scripca). GOROVEI, C. 338.
șovârneam
ȘOVÎRNÍ, șovîrnesc, vb. IV. Intranz. A se mișca într-o parte și în alta. Am o gîscă șovîrnoagă Și grăiește, Șovîrnește (Scripca). GOROVEI, C. 338.
șovârnească
ȘOVÎRNÍ, șovîrnesc, vb. IV. Intranz. A se mișca într-o parte și în alta. Am o gîscă șovîrnoagă Și grăiește, Șovîrnește (Scripca). GOROVEI, C. 338.
șovârneau
ȘOVÎRNÍ, șovîrnesc, vb. IV. Intranz. A se mișca într-o parte și în alta. Am o gîscă șovîrnoagă Și grăiește, Șovîrnește (Scripca). GOROVEI, C. 338.
șovârneați
ȘOVÎRNÍ, șovîrnesc, vb. IV. Intranz. A se mișca într-o parte și în alta. Am o gîscă șovîrnoagă Și grăiește, Șovîrnește (Scripca). GOROVEI, C. 338.
șovârnesc
ȘOVÎRNÍ, șovîrnesc, vb. IV. Intranz. A se mișca într-o parte și în alta. Am o gîscă șovîrnoagă Și grăiește, Șovîrnește (Scripca). GOROVEI, C. 338.
șovârnește
ȘOVÎRNÍ, șovîrnesc, vb. IV. Intranz. A se mișca într-o parte și în alta. Am o gîscă șovîrnoagă Și grăiește, Șovîrnește (Scripca). GOROVEI, C. 338.
șovârnești
ȘOVÎRNÍ, șovîrnesc, vb. IV. Intranz. A se mișca într-o parte și în alta. Am o gîscă șovîrnoagă Și grăiește, Șovîrnește (Scripca). GOROVEI, C. 338.
șovârni
ȘOVÎRNÍ, șovîrnesc, vb. IV. Intranz. A se mișca într-o parte și în alta. Am o gîscă șovîrnoagă Și grăiește, Șovîrnește (Scripca). GOROVEI, C. 338.
șovârnii
ȘOVÎRNÍ, șovîrnesc, vb. IV. Intranz. A se mișca într-o parte și în alta. Am o gîscă șovîrnoagă Și grăiește, Șovîrnește (Scripca). GOROVEI, C. 338.
șovârnim
ȘOVÎRNÍ, șovîrnesc, vb. IV. Intranz. A se mișca într-o parte și în alta. Am o gîscă șovîrnoagă Și grăiește, Șovîrnește (Scripca). GOROVEI, C. 338.
șovârnind
ȘOVÎRNÍ, șovîrnesc, vb. IV. Intranz. A se mișca într-o parte și în alta. Am o gîscă șovîrnoagă Și grăiește, Șovîrnește (Scripca). GOROVEI, C. 338.
șovârnire
ȘOVÎRNÍ, șovîrnesc, vb. IV. Intranz. A se mișca într-o parte și în alta. Am o gîscă șovîrnoagă Și grăiește, Șovîrnește (Scripca). GOROVEI, C. 338.
șovârnire
ȘOVÂRNÍ, șovârnesc, vb. IV. Intranz. A se mișca într-o parte și în alta.
șovârniră
ȘOVÎRNÍ, șovîrnesc, vb. IV. Intranz. A se mișca într-o parte și în alta. Am o gîscă șovîrnoagă Și grăiește, Șovîrnește (Scripca). GOROVEI, C. 338.
șovârnirăm
ȘOVÎRNÍ, șovîrnesc, vb. IV. Intranz. A se mișca într-o parte și în alta. Am o gîscă șovîrnoagă Și grăiește, Șovîrnește (Scripca). GOROVEI, C. 338.
șovârnirăți
ȘOVÎRNÍ, șovîrnesc, vb. IV. Intranz. A se mișca într-o parte și în alta. Am o gîscă șovîrnoagă Și grăiește, Șovîrnește (Scripca). GOROVEI, C. 338.
șovârnise
ȘOVÎRNÍ, șovîrnesc, vb. IV. Intranz. A se mișca într-o parte și în alta. Am o gîscă șovîrnoagă Și grăiește, Șovîrnește (Scripca). GOROVEI, C. 338.
șovârnisem
ȘOVÎRNÍ, șovîrnesc, vb. IV. Intranz. A se mișca într-o parte și în alta. Am o gîscă șovîrnoagă Și grăiește, Șovîrnește (Scripca). GOROVEI, C. 338.
șovârniseră
ȘOVÎRNÍ, șovîrnesc, vb. IV. Intranz. A se mișca într-o parte și în alta. Am o gîscă șovîrnoagă Și grăiește, Șovîrnește (Scripca). GOROVEI, C. 338.
șovârniserăm
ȘOVÎRNÍ, șovîrnesc, vb. IV. Intranz. A se mișca într-o parte și în alta. Am o gîscă șovîrnoagă Și grăiește, Șovîrnește (Scripca). GOROVEI, C. 338.
șovârniserăți
ȘOVÎRNÍ, șovîrnesc, vb. IV. Intranz. A se mișca într-o parte și în alta. Am o gîscă șovîrnoagă Și grăiește, Șovîrnește (Scripca). GOROVEI, C. 338.
șovârniseși
ȘOVÎRNÍ, șovîrnesc, vb. IV. Intranz. A se mișca într-o parte și în alta. Am o gîscă șovîrnoagă Și grăiește, Șovîrnește (Scripca). GOROVEI, C. 338.
șovârniseți
ȘOVÎRNÍ, șovîrnesc, vb. IV. Intranz. A se mișca într-o parte și în alta. Am o gîscă șovîrnoagă Și grăiește, Șovîrnește (Scripca). GOROVEI, C. 338.
șovârnit
ȘOVÎRNÍ, șovîrnesc, vb. IV. Intranz. A se mișca într-o parte și în alta. Am o gîscă șovîrnoagă Și grăiește, Șovîrnește (Scripca). GOROVEI, C. 338.
șovârniși
ȘOVÎRNÍ, șovîrnesc, vb. IV. Intranz. A se mișca într-o parte și în alta. Am o gîscă șovîrnoagă Și grăiește, Șovîrnește (Scripca). GOROVEI, C. 338.
șovârniți
ȘOVÎRNÍ, șovîrnesc, vb. IV. Intranz. A se mișca într-o parte și în alta. Am o gîscă șovîrnoagă Și grăiește, Șovîrnește (Scripca). GOROVEI, C. 338.
șovârnog
ȘOVÂRNÓG, -OÁGĂ, șovârnogi, -oage, adj. (Reg.) Care de abia își târâie picioarele; olog, șchiop. – Comp. ucr. ševernogiĭ.
șovîlc
ȘOVẤLC interj. Cuvânt care imită mersul șovăitor, șchiopătat al cuiva; șontâc. – Onomatopee. DOOM
șovấlc-șovấlc v. șovấlc
șovîlcăi
ȘOVÂLCĂÍ, șovấlcăi, vb. IV. Intranz. (Reg.) A șchiopăta. – Șovâlc + suf. -ăi. DOOM
șovâlcăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 șovấlcăie, imperf. 3 sg. șovâlcăiá; conj. prez. 3 să șovấlcăie
șovîlcăia
ȘOVÂLCĂÍ, șovấlcăi, vb. IV. Intranz. (Reg.) A șchiopăta. – Șovâlc + suf. -ăi. DOOM
șovâlcăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 șovấlcăie, imperf. 3 sg. șovâlcăiá; conj. prez. 3 să șovấlcăie
șovîlcăiai
ȘOVÂLCĂÍ, șovấlcăi, vb. IV. Intranz. (Reg.) A șchiopăta. – Șovâlc + suf. -ăi. DOOM
șovâlcăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 șovấlcăie, imperf. 3 sg. șovâlcăiá; conj. prez. 3 să șovấlcăie
șovîlcăiam
ȘOVÂLCĂÍ, șovấlcăi, vb. IV. Intranz. (Reg.) A șchiopăta. – Șovâlc + suf. -ăi. DOOM
șovâlcăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 șovấlcăie, imperf. 3 sg. șovâlcăiá; conj. prez. 3 să șovấlcăie
șovîlcăiau
ȘOVÂLCĂÍ, șovấlcăi, vb. IV. Intranz. (Reg.) A șchiopăta. – Șovâlc + suf. -ăi. DOOM
șovâlcăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 șovấlcăie, imperf. 3 sg. șovâlcăiá; conj. prez. 3 să șovấlcăie
șovîlcăiați
ȘOVÂLCĂÍ, șovấlcăi, vb. IV. Intranz. (Reg.) A șchiopăta. – Șovâlc + suf. -ăi. DOOM
șovâlcăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 șovấlcăie, imperf. 3 sg. șovâlcăiá; conj. prez. 3 să șovấlcăie
șovîlcăie
ȘOVÂLCĂÍ, șovấlcăi, vb. IV. Intranz. (Reg.) A șchiopăta. – Șovâlc + suf. -ăi. DOOM
șovâlcăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 șovấlcăie, imperf. 3 sg. șovâlcăiá; conj. prez. 3 să șovấlcăie
șovîlcăii
ȘOVÂLCĂÍ, șovấlcăi, vb. IV. Intranz. (Reg.) A șchiopăta. – Șovâlc + suf. -ăi. DOOM
șovâlcăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 șovấlcăie, imperf. 3 sg. șovâlcăiá; conj. prez. 3 să șovấlcăie
șovîlcăim
ȘOVÂLCĂÍ, șovấlcăi, vb. IV. Intranz. (Reg.) A șchiopăta. – Șovâlc + suf. -ăi. DOOM
șovâlcăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 șovấlcăie, imperf. 3 sg. șovâlcăiá; conj. prez. 3 să șovấlcăie
șovîlcăind
ȘOVÂLCĂÍ, șovấlcăi, vb. IV. Intranz. (Reg.) A șchiopăta. – Șovâlc + suf. -ăi. DOOM
șovâlcăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 șovấlcăie, imperf. 3 sg. șovâlcăiá; conj. prez. 3 să șovấlcăie
șovîlcăire
ȘOVÂLCĂÍ, șovấlcăi, vb. IV. Intranz. (Reg.) A șchiopăta. – Șovâlc + suf. -ăi. DOOM
șovâlcăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 șovấlcăie, imperf. 3 sg. șovâlcăiá; conj. prez. 3 să șovấlcăie
șovîlcăire
ȘOVÂLCĂÍRE, șovâlcăiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a șovâlcăi și rezultatul ei. – V. șovâlcăi. DOOM
șovâlcăíre (rar) s. f., g.-d. art. șovâlcăírii; pl. șovâlcăíri
șovîlcăirea
ȘOVÂLCĂÍRE, șovâlcăiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a șovâlcăi și rezultatul ei. – V. șovâlcăi. DOOM
șovâlcăíre (rar) s. f., g.-d. art. șovâlcăírii; pl. șovâlcăíri
șovîlcăiri
ȘOVÂLCĂÍRE, șovâlcăiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a șovâlcăi și rezultatul ei. – V. șovâlcăi. DOOM
șovâlcăíre (rar) s. f., g.-d. art. șovâlcăírii; pl. șovâlcăíri
șovîlcăirii
ȘOVÂLCĂÍRE, șovâlcăiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a șovâlcăi și rezultatul ei. – V. șovâlcăi. DOOM
șovâlcăíre (rar) s. f., g.-d. art. șovâlcăírii; pl. șovâlcăíri
șovîlcăirile
ȘOVÂLCĂÍRE, șovâlcăiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a șovâlcăi și rezultatul ei. – V. șovâlcăi. DOOM
șovâlcăíre (rar) s. f., g.-d. art. șovâlcăírii; pl. șovâlcăíri
șovîlcăirilor
ȘOVÂLCĂÍRE, șovâlcăiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a șovâlcăi și rezultatul ei. – V. șovâlcăi. DOOM
șovâlcăíre (rar) s. f., g.-d. art. șovâlcăírii; pl. șovâlcăíri
șovîlcăiră
ȘOVÂLCĂÍ, șovấlcăi, vb. IV. Intranz. (Reg.) A șchiopăta. – Șovâlc + suf. -ăi. DOOM
șovâlcăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 șovấlcăie, imperf. 3 sg. șovâlcăiá; conj. prez. 3 să șovấlcăie
șovîlcăirăm
ȘOVÂLCĂÍ, șovấlcăi, vb. IV. Intranz. (Reg.) A șchiopăta. – Șovâlc + suf. -ăi. DOOM
șovâlcăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 șovấlcăie, imperf. 3 sg. șovâlcăiá; conj. prez. 3 să șovấlcăie
șovîlcăirăți
ȘOVÂLCĂÍ, șovấlcăi, vb. IV. Intranz. (Reg.) A șchiopăta. – Șovâlc + suf. -ăi. DOOM
șovâlcăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 șovấlcăie, imperf. 3 sg. șovâlcăiá; conj. prez. 3 să șovấlcăie
șovîlcăise
ȘOVÂLCĂÍ, șovấlcăi, vb. IV. Intranz. (Reg.) A șchiopăta. – Șovâlc + suf. -ăi. DOOM
șovâlcăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 șovấlcăie, imperf. 3 sg. șovâlcăiá; conj. prez. 3 să șovấlcăie
șovîlcăisem
ȘOVÂLCĂÍ, șovấlcăi, vb. IV. Intranz. (Reg.) A șchiopăta. – Șovâlc + suf. -ăi. DOOM
șovâlcăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 șovấlcăie, imperf. 3 sg. șovâlcăiá; conj. prez. 3 să șovấlcăie
șovîlcăiseră
ȘOVÂLCĂÍ, șovấlcăi, vb. IV. Intranz. (Reg.) A șchiopăta. – Șovâlc + suf. -ăi. DOOM
șovâlcăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 șovấlcăie, imperf. 3 sg. șovâlcăiá; conj. prez. 3 să șovấlcăie
șovîlcăiserăm
ȘOVÂLCĂÍ, șovấlcăi, vb. IV. Intranz. (Reg.) A șchiopăta. – Șovâlc + suf. -ăi. DOOM
șovâlcăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 șovấlcăie, imperf. 3 sg. șovâlcăiá; conj. prez. 3 să șovấlcăie
șovîlcăiserăți
ȘOVÂLCĂÍ, șovấlcăi, vb. IV. Intranz. (Reg.) A șchiopăta. – Șovâlc + suf. -ăi. DOOM
șovâlcăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 șovấlcăie, imperf. 3 sg. șovâlcăiá; conj. prez. 3 să șovấlcăie
șovîlcăiseși
ȘOVÂLCĂÍ, șovấlcăi, vb. IV. Intranz. (Reg.) A șchiopăta. – Șovâlc + suf. -ăi. DOOM
șovâlcăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 șovấlcăie, imperf. 3 sg. șovâlcăiá; conj. prez. 3 să șovấlcăie
șovîlcăiseți
ȘOVÂLCĂÍ, șovấlcăi, vb. IV. Intranz. (Reg.) A șchiopăta. – Șovâlc + suf. -ăi. DOOM
șovâlcăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 șovấlcăie, imperf. 3 sg. șovâlcăiá; conj. prez. 3 să șovấlcăie
șovîlcăit
ȘOVÂLCĂÍ, șovấlcăi, vb. IV. Intranz. (Reg.) A șchiopăta. – Șovâlc + suf. -ăi. DOOM
șovâlcăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 șovấlcăie, imperf. 3 sg. șovâlcăiá; conj. prez. 3 să șovấlcăie
șovîlcăiși
ȘOVÂLCĂÍ, șovấlcăi, vb. IV. Intranz. (Reg.) A șchiopăta. – Șovâlc + suf. -ăi. DOOM
șovâlcăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 șovấlcăie, imperf. 3 sg. șovâlcăiá; conj. prez. 3 să șovấlcăie
șovîlcăiți
ȘOVÂLCĂÍ, șovấlcăi, vb. IV. Intranz. (Reg.) A șchiopăta. – Șovâlc + suf. -ăi. DOOM
șovâlcăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 șovấlcăie, imperf. 3 sg. șovâlcăiá; conj. prez. 3 să șovấlcăie
șovîrcăi
ȘOVÎRCĂÍ, șovîrcăiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A evita un obstacol, ferindu-se, dîndu-se în lături; fig. a ocoli o situație dificilă, a căuta să scapi dintr-o încurcătură. Cînd vine furca la ochi, cu greu iaste aceluia carele nu știe să șovîrcăiască. ȚICHINDEAL, F. 15.
șovîrcăia
ȘOVÎRCĂÍ, șovîrcăiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A evita un obstacol, ferindu-se, dîndu-se în lături; fig. a ocoli o situație dificilă, a căuta să scapi dintr-o încurcătură. Cînd vine furca la ochi, cu greu iaste aceluia carele nu știe să șovîrcăiască. ȚICHINDEAL, F. 15.
șovîrcăiai
ȘOVÎRCĂÍ, șovîrcăiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A evita un obstacol, ferindu-se, dîndu-se în lături; fig. a ocoli o situație dificilă, a căuta să scapi dintr-o încurcătură. Cînd vine furca la ochi, cu greu iaste aceluia carele nu știe să șovîrcăiască. ȚICHINDEAL, F. 15.
șovîrcăiam
ȘOVÎRCĂÍ, șovîrcăiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A evita un obstacol, ferindu-se, dîndu-se în lături; fig. a ocoli o situație dificilă, a căuta să scapi dintr-o încurcătură. Cînd vine furca la ochi, cu greu iaste aceluia carele nu știe să șovîrcăiască. ȚICHINDEAL, F. 15.
șovîrcăiască
ȘOVÎRCĂÍ, șovîrcăiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A evita un obstacol, ferindu-se, dîndu-se în lături; fig. a ocoli o situație dificilă, a căuta să scapi dintr-o încurcătură. Cînd vine furca la ochi, cu greu iaste aceluia carele nu știe să șovîrcăiască. ȚICHINDEAL, F. 15.
șovîrcăiau
ȘOVÎRCĂÍ, șovîrcăiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A evita un obstacol, ferindu-se, dîndu-se în lături; fig. a ocoli o situație dificilă, a căuta să scapi dintr-o încurcătură. Cînd vine furca la ochi, cu greu iaste aceluia carele nu știe să șovîrcăiască. ȚICHINDEAL, F. 15.
șovîrcăiați
ȘOVÎRCĂÍ, șovîrcăiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A evita un obstacol, ferindu-se, dîndu-se în lături; fig. a ocoli o situație dificilă, a căuta să scapi dintr-o încurcătură. Cînd vine furca la ochi, cu greu iaste aceluia carele nu știe să șovîrcăiască. ȚICHINDEAL, F. 15.
șovîrcăie
ȘOVÎRCĂÍ, șovîrcăiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A evita un obstacol, ferindu-se, dîndu-se în lături; fig. a ocoli o situație dificilă, a căuta să scapi dintr-o încurcătură. Cînd vine furca la ochi, cu greu iaste aceluia carele nu știe să șovîrcăiască. ȚICHINDEAL, F. 15.
șovîrcăiesc
ȘOVÎRCĂÍ, șovîrcăiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A evita un obstacol, ferindu-se, dîndu-se în lături; fig. a ocoli o situație dificilă, a căuta să scapi dintr-o încurcătură. Cînd vine furca la ochi, cu greu iaste aceluia carele nu știe să șovîrcăiască. ȚICHINDEAL, F. 15.
șovîrcăiește
ȘOVÎRCĂÍ, șovîrcăiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A evita un obstacol, ferindu-se, dîndu-se în lături; fig. a ocoli o situație dificilă, a căuta să scapi dintr-o încurcătură. Cînd vine furca la ochi, cu greu iaste aceluia carele nu știe să șovîrcăiască. ȚICHINDEAL, F. 15.
șovîrcăiești
ȘOVÎRCĂÍ, șovîrcăiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A evita un obstacol, ferindu-se, dîndu-se în lături; fig. a ocoli o situație dificilă, a căuta să scapi dintr-o încurcătură. Cînd vine furca la ochi, cu greu iaste aceluia carele nu știe să șovîrcăiască. ȚICHINDEAL, F. 15.
șovîrcăii
ȘOVÎRCĂÍ, șovîrcăiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A evita un obstacol, ferindu-se, dîndu-se în lături; fig. a ocoli o situație dificilă, a căuta să scapi dintr-o încurcătură. Cînd vine furca la ochi, cu greu iaste aceluia carele nu știe să șovîrcăiască. ȚICHINDEAL, F. 15.
șovîrcăim
ȘOVÎRCĂÍ, șovîrcăiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A evita un obstacol, ferindu-se, dîndu-se în lături; fig. a ocoli o situație dificilă, a căuta să scapi dintr-o încurcătură. Cînd vine furca la ochi, cu greu iaste aceluia carele nu știe să șovîrcăiască. ȚICHINDEAL, F. 15.
șovîrcăind
ȘOVÎRCĂÍ, șovîrcăiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A evita un obstacol, ferindu-se, dîndu-se în lături; fig. a ocoli o situație dificilă, a căuta să scapi dintr-o încurcătură. Cînd vine furca la ochi, cu greu iaste aceluia carele nu știe să șovîrcăiască. ȚICHINDEAL, F. 15.
șovîrcăire
ȘOVÎRCĂÍ, șovîrcăiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A evita un obstacol, ferindu-se, dîndu-se în lături; fig. a ocoli o situație dificilă, a căuta să scapi dintr-o încurcătură. Cînd vine furca la ochi, cu greu iaste aceluia carele nu știe să șovîrcăiască. ȚICHINDEAL, F. 15.
șovîrcăiră
ȘOVÎRCĂÍ, șovîrcăiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A evita un obstacol, ferindu-se, dîndu-se în lături; fig. a ocoli o situație dificilă, a căuta să scapi dintr-o încurcătură. Cînd vine furca la ochi, cu greu iaste aceluia carele nu știe să șovîrcăiască. ȚICHINDEAL, F. 15.
șovîrcăirăm
ȘOVÎRCĂÍ, șovîrcăiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A evita un obstacol, ferindu-se, dîndu-se în lături; fig. a ocoli o situație dificilă, a căuta să scapi dintr-o încurcătură. Cînd vine furca la ochi, cu greu iaste aceluia carele nu știe să șovîrcăiască. ȚICHINDEAL, F. 15.
șovîrcăirăți
ȘOVÎRCĂÍ, șovîrcăiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A evita un obstacol, ferindu-se, dîndu-se în lături; fig. a ocoli o situație dificilă, a căuta să scapi dintr-o încurcătură. Cînd vine furca la ochi, cu greu iaste aceluia carele nu știe să șovîrcăiască. ȚICHINDEAL, F. 15.
șovîrcăise
ȘOVÎRCĂÍ, șovîrcăiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A evita un obstacol, ferindu-se, dîndu-se în lături; fig. a ocoli o situație dificilă, a căuta să scapi dintr-o încurcătură. Cînd vine furca la ochi, cu greu iaste aceluia carele nu știe să șovîrcăiască. ȚICHINDEAL, F. 15.
șovîrcăisem
ȘOVÎRCĂÍ, șovîrcăiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A evita un obstacol, ferindu-se, dîndu-se în lături; fig. a ocoli o situație dificilă, a căuta să scapi dintr-o încurcătură. Cînd vine furca la ochi, cu greu iaste aceluia carele nu știe să șovîrcăiască. ȚICHINDEAL, F. 15.
șovîrcăiseră
ȘOVÎRCĂÍ, șovîrcăiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A evita un obstacol, ferindu-se, dîndu-se în lături; fig. a ocoli o situație dificilă, a căuta să scapi dintr-o încurcătură. Cînd vine furca la ochi, cu greu iaste aceluia carele nu știe să șovîrcăiască. ȚICHINDEAL, F. 15.
șovîrcăiserăm
ȘOVÎRCĂÍ, șovîrcăiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A evita un obstacol, ferindu-se, dîndu-se în lături; fig. a ocoli o situație dificilă, a căuta să scapi dintr-o încurcătură. Cînd vine furca la ochi, cu greu iaste aceluia carele nu știe să șovîrcăiască. ȚICHINDEAL, F. 15.
șovîrcăiserăți
ȘOVÎRCĂÍ, șovîrcăiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A evita un obstacol, ferindu-se, dîndu-se în lături; fig. a ocoli o situație dificilă, a căuta să scapi dintr-o încurcătură. Cînd vine furca la ochi, cu greu iaste aceluia carele nu știe să șovîrcăiască. ȚICHINDEAL, F. 15.
șovîrcăiseși
ȘOVÎRCĂÍ, șovîrcăiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A evita un obstacol, ferindu-se, dîndu-se în lături; fig. a ocoli o situație dificilă, a căuta să scapi dintr-o încurcătură. Cînd vine furca la ochi, cu greu iaste aceluia carele nu știe să șovîrcăiască. ȚICHINDEAL, F. 15.
șovîrcăiseți
ȘOVÎRCĂÍ, șovîrcăiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A evita un obstacol, ferindu-se, dîndu-se în lături; fig. a ocoli o situație dificilă, a căuta să scapi dintr-o încurcătură. Cînd vine furca la ochi, cu greu iaste aceluia carele nu știe să șovîrcăiască. ȚICHINDEAL, F. 15.
șovîrcăit
ȘOVÎRCĂÍ, șovîrcăiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A evita un obstacol, ferindu-se, dîndu-se în lături; fig. a ocoli o situație dificilă, a căuta să scapi dintr-o încurcătură. Cînd vine furca la ochi, cu greu iaste aceluia carele nu știe să șovîrcăiască. ȚICHINDEAL, F. 15.
șovîrcăiși
ȘOVÎRCĂÍ, șovîrcăiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A evita un obstacol, ferindu-se, dîndu-se în lături; fig. a ocoli o situație dificilă, a căuta să scapi dintr-o încurcătură. Cînd vine furca la ochi, cu greu iaste aceluia carele nu știe să șovîrcăiască. ȚICHINDEAL, F. 15.
șovîrcăiți
ȘOVÎRCĂÍ, șovîrcăiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A evita un obstacol, ferindu-se, dîndu-se în lături; fig. a ocoli o situație dificilă, a căuta să scapi dintr-o încurcătură. Cînd vine furca la ochi, cu greu iaste aceluia carele nu știe să șovîrcăiască. ȚICHINDEAL, F. 15.
șovîrnea
ȘOVÎRNÍ, șovîrnesc, vb. IV. Intranz. A se mișca într-o parte și în alta. Am o gîscă șovîrnoagă Și grăiește, Șovîrnește (Scripca). GOROVEI, C. 338.
șovîrneai
ȘOVÎRNÍ, șovîrnesc, vb. IV. Intranz. A se mișca într-o parte și în alta. Am o gîscă șovîrnoagă Și grăiește, Șovîrnește (Scripca). GOROVEI, C. 338.
șovîrneam
ȘOVÎRNÍ, șovîrnesc, vb. IV. Intranz. A se mișca într-o parte și în alta. Am o gîscă șovîrnoagă Și grăiește, Șovîrnește (Scripca). GOROVEI, C. 338.
șovîrnească
ȘOVÎRNÍ, șovîrnesc, vb. IV. Intranz. A se mișca într-o parte și în alta. Am o gîscă șovîrnoagă Și grăiește, Șovîrnește (Scripca). GOROVEI, C. 338.
șovîrneau
ȘOVÎRNÍ, șovîrnesc, vb. IV. Intranz. A se mișca într-o parte și în alta. Am o gîscă șovîrnoagă Și grăiește, Șovîrnește (Scripca). GOROVEI, C. 338.
șovîrneați
ȘOVÎRNÍ, șovîrnesc, vb. IV. Intranz. A se mișca într-o parte și în alta. Am o gîscă șovîrnoagă Și grăiește, Șovîrnește (Scripca). GOROVEI, C. 338.
șovîrnesc
ȘOVÎRNÍ, șovîrnesc, vb. IV. Intranz. A se mișca într-o parte și în alta. Am o gîscă șovîrnoagă Și grăiește, Șovîrnește (Scripca). GOROVEI, C. 338.
șovîrnește
ȘOVÎRNÍ, șovîrnesc, vb. IV. Intranz. A se mișca într-o parte și în alta. Am o gîscă șovîrnoagă Și grăiește, Șovîrnește (Scripca). GOROVEI, C. 338.
șovîrnești
ȘOVÎRNÍ, șovîrnesc, vb. IV. Intranz. A se mișca într-o parte și în alta. Am o gîscă șovîrnoagă Și grăiește, Șovîrnește (Scripca). GOROVEI, C. 338.
șovîrni
ȘOVÎRNÍ, șovîrnesc, vb. IV. Intranz. A se mișca într-o parte și în alta. Am o gîscă șovîrnoagă Și grăiește, Șovîrnește (Scripca). GOROVEI, C. 338.
șovîrnii
ȘOVÎRNÍ, șovîrnesc, vb. IV. Intranz. A se mișca într-o parte și în alta. Am o gîscă șovîrnoagă Și grăiește, Șovîrnește (Scripca). GOROVEI, C. 338.
șovîrnim
ȘOVÎRNÍ, șovîrnesc, vb. IV. Intranz. A se mișca într-o parte și în alta. Am o gîscă șovîrnoagă Și grăiește, Șovîrnește (Scripca). GOROVEI, C. 338.
șovîrnind
ȘOVÎRNÍ, șovîrnesc, vb. IV. Intranz. A se mișca într-o parte și în alta. Am o gîscă șovîrnoagă Și grăiește, Șovîrnește (Scripca). GOROVEI, C. 338.
șovîrnire
ȘOVÎRNÍ, șovîrnesc, vb. IV. Intranz. A se mișca într-o parte și în alta. Am o gîscă șovîrnoagă Și grăiește, Șovîrnește (Scripca). GOROVEI, C. 338.
șovîrniră
ȘOVÎRNÍ, șovîrnesc, vb. IV. Intranz. A se mișca într-o parte și în alta. Am o gîscă șovîrnoagă Și grăiește, Șovîrnește (Scripca). GOROVEI, C. 338.
șovîrnirăm
ȘOVÎRNÍ, șovîrnesc, vb. IV. Intranz. A se mișca într-o parte și în alta. Am o gîscă șovîrnoagă Și grăiește, Șovîrnește (Scripca). GOROVEI, C. 338.
șovîrnirăți
ȘOVÎRNÍ, șovîrnesc, vb. IV. Intranz. A se mișca într-o parte și în alta. Am o gîscă șovîrnoagă Și grăiește, Șovîrnește (Scripca). GOROVEI, C. 338.
șovîrnise
ȘOVÎRNÍ, șovîrnesc, vb. IV. Intranz. A se mișca într-o parte și în alta. Am o gîscă șovîrnoagă Și grăiește, Șovîrnește (Scripca). GOROVEI, C. 338.
șovîrnisem
ȘOVÎRNÍ, șovîrnesc, vb. IV. Intranz. A se mișca într-o parte și în alta. Am o gîscă șovîrnoagă Și grăiește, Șovîrnește (Scripca). GOROVEI, C. 338.
șovîrniseră
ȘOVÎRNÍ, șovîrnesc, vb. IV. Intranz. A se mișca într-o parte și în alta. Am o gîscă șovîrnoagă Și grăiește, Șovîrnește (Scripca). GOROVEI, C. 338.
șovîrniserăm
ȘOVÎRNÍ, șovîrnesc, vb. IV. Intranz. A se mișca într-o parte și în alta. Am o gîscă șovîrnoagă Și grăiește, Șovîrnește (Scripca). GOROVEI, C. 338.
șovîrniserăți
ȘOVÎRNÍ, șovîrnesc, vb. IV. Intranz. A se mișca într-o parte și în alta. Am o gîscă șovîrnoagă Și grăiește, Șovîrnește (Scripca). GOROVEI, C. 338.
șovîrniseși
ȘOVÎRNÍ, șovîrnesc, vb. IV. Intranz. A se mișca într-o parte și în alta. Am o gîscă șovîrnoagă Și grăiește, Șovîrnește (Scripca). GOROVEI, C. 338.
șovîrniseți
ȘOVÎRNÍ, șovîrnesc, vb. IV. Intranz. A se mișca într-o parte și în alta. Am o gîscă șovîrnoagă Și grăiește, Șovîrnește (Scripca). GOROVEI, C. 338.
șovîrnit
ȘOVÎRNÍ, șovîrnesc, vb. IV. Intranz. A se mișca într-o parte și în alta. Am o gîscă șovîrnoagă Și grăiește, Șovîrnește (Scripca). GOROVEI, C. 338.
șovîrniși
ȘOVÎRNÍ, șovîrnesc, vb. IV. Intranz. A se mișca într-o parte și în alta. Am o gîscă șovîrnoagă Și grăiește, Șovîrnește (Scripca). GOROVEI, C. 338.
șovîrniți
ȘOVÎRNÍ, șovîrnesc, vb. IV. Intranz. A se mișca într-o parte și în alta. Am o gîscă șovîrnoagă Și grăiește, Șovîrnește (Scripca). GOROVEI, C. 338.
șovăi
ȘOVĂÍ, șóvăi, vb. IV. Intranz. 1. A merge cu pas nesigur, a se împletici, a se clătina. 2. Fig. A fi nehotărât, a sta la îndoială, a ezita, a se codi. ♦ A se eschiva, a căuta pretexte. 3. Fig. A oscila, a fluctua. [Prez. ind. și: șovăiesc] – Et. nec. DOOM
!șovăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. șóvăi, imperf. 3 sg. șovăiá; conj. prez. 3 să șóvăie
șovăia
ȘOVĂÍ, șóvăi, vb. IV. Intranz. 1. A merge cu pas nesigur, a se împletici, a se clătina. 2. Fig. A fi nehotărât, a sta la îndoială, a ezita, a se codi. ♦ A se eschiva, a căuta pretexte. 3. Fig. A oscila, a fluctua. [Prez. ind. și: șovăiesc] – Et. nec. DOOM
!șovăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. șóvăi, imperf. 3 sg. șovăiá; conj. prez. 3 să șóvăie
șovăiai
ȘOVĂÍ, șóvăi, vb. IV. Intranz. 1. A merge cu pas nesigur, a se împletici, a se clătina. 2. Fig. A fi nehotărât, a sta la îndoială, a ezita, a se codi. ♦ A se eschiva, a căuta pretexte. 3. Fig. A oscila, a fluctua. [Prez. ind. și: șovăiesc] – Et. nec. DOOM
!șovăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. șóvăi, imperf. 3 sg. șovăiá; conj. prez. 3 să șóvăie
șovăiala
ȘOVĂIÁLĂ, șovăieli, s. f. Nesiguranță în mers, în mișcări; fig. lipsă de hotărâre, ezitare în acțiuni, în atitudini. ◊ Loc. adv. Fără (nici) o șovăială = hotărât, ferm, dârz, neclintit. – Șovăi + suf. -eală. DOOM
șovăiálă s. f., g.-d. art. șovăiélii; pl. șovăiéli
șovăiam
ȘOVĂÍ, șóvăi, vb. IV. Intranz. 1. A merge cu pas nesigur, a se împletici, a se clătina. 2. Fig. A fi nehotărât, a sta la îndoială, a ezita, a se codi. ♦ A se eschiva, a căuta pretexte. 3. Fig. A oscila, a fluctua. [Prez. ind. și: șovăiesc] – Et. nec. DOOM
!șovăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. șóvăi, imperf. 3 sg. șovăiá; conj. prez. 3 să șóvăie
șovăiau
ȘOVĂÍ, șóvăi, vb. IV. Intranz. 1. A merge cu pas nesigur, a se împletici, a se clătina. 2. Fig. A fi nehotărât, a sta la îndoială, a ezita, a se codi. ♦ A se eschiva, a căuta pretexte. 3. Fig. A oscila, a fluctua. [Prez. ind. și: șovăiesc] – Et. nec. DOOM
!șovăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. șóvăi, imperf. 3 sg. șovăiá; conj. prez. 3 să șóvăie
șovăiați
ȘOVĂÍ, șóvăi, vb. IV. Intranz. 1. A merge cu pas nesigur, a se împletici, a se clătina. 2. Fig. A fi nehotărât, a sta la îndoială, a ezita, a se codi. ♦ A se eschiva, a căuta pretexte. 3. Fig. A oscila, a fluctua. [Prez. ind. și: șovăiesc] – Et. nec. DOOM
!șovăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. șóvăi, imperf. 3 sg. șovăiá; conj. prez. 3 să șóvăie
șovăie
ȘOVĂÍ, șóvăi, vb. IV. Intranz. 1. A merge cu pas nesigur, a se împletici, a se clătina. 2. Fig. A fi nehotărât, a sta la îndoială, a ezita, a se codi. ♦ A se eschiva, a căuta pretexte. 3. Fig. A oscila, a fluctua. [Prez. ind. și: șovăiesc] – Et. nec. DOOM
!șovăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. șóvăi, imperf. 3 sg. șovăiá; conj. prez. 3 să șóvăie
șovăieli
ȘOVĂIÁLĂ, șovăieli, s. f. Nesiguranță în mers, în mișcări; fig. lipsă de hotărâre, ezitare în acțiuni, în atitudini. ◊ Loc. adv. Fără (nici) o șovăială = hotărât, ferm, dârz, neclintit. – Șovăi + suf. -eală. DOOM
șovăiálă s. f., g.-d. art. șovăiélii; pl. șovăiéli
șovăielii
ȘOVĂIÁLĂ, șovăieli, s. f. Nesiguranță în mers, în mișcări; fig. lipsă de hotărâre, ezitare în acțiuni, în atitudini. ◊ Loc. adv. Fără (nici) o șovăială = hotărât, ferm, dârz, neclintit. – Șovăi + suf. -eală. DOOM
șovăiálă s. f., g.-d. art. șovăiélii; pl. șovăiéli
șovăielile
ȘOVĂIÁLĂ, șovăieli, s. f. Nesiguranță în mers, în mișcări; fig. lipsă de hotărâre, ezitare în acțiuni, în atitudini. ◊ Loc. adv. Fără (nici) o șovăială = hotărât, ferm, dârz, neclintit. – Șovăi + suf. -eală. DOOM
șovăiálă s. f., g.-d. art. șovăiélii; pl. șovăiéli
șovăielilor
ȘOVĂIÁLĂ, șovăieli, s. f. Nesiguranță în mers, în mișcări; fig. lipsă de hotărâre, ezitare în acțiuni, în atitudini. ◊ Loc. adv. Fără (nici) o șovăială = hotărât, ferm, dârz, neclintit. – Șovăi + suf. -eală. DOOM
șovăiálă s. f., g.-d. art. șovăiélii; pl. șovăiéli
șovăielnic
ȘOVĂIÉLNIC, -Ă, șovăielnici, -ce, adj. 1. (Despre mișcări, mers etc.) Lipsit de fermitate; nesigur, șovăitor. 2. Fig. (Despre oameni) Lipsit de convingere, de hotărâre; nestatornic, schimbător. – Șovăi + suf. -elnic. DOOM
șovăiélnic adj. m., pl. șovăiélnici; f. șovăiélnică, pl. șovăiélnice
șovăielnica
ȘOVĂIÉLNIC, -Ă, șovăielnici, -ce, adj. 1. (Despre mișcări, mers etc.) Lipsit de fermitate; nesigur, șovăitor. 2. Fig. (Despre oameni) Lipsit de convingere, de hotărâre; nestatornic, schimbător. – Șovăi + suf. -elnic. DOOM
șovăiélnic adj. m., pl. șovăiélnici; f. șovăiélnică, pl. șovăiélnice
șovăielnice
ȘOVĂIÉLNIC, -Ă, șovăielnici, -ce, adj. 1. (Despre mișcări, mers etc.) Lipsit de fermitate; nesigur, șovăitor. 2. Fig. (Despre oameni) Lipsit de convingere, de hotărâre; nestatornic, schimbător. – Șovăi + suf. -elnic. DOOM
șovăiélnic adj. m., pl. șovăiélnici; f. șovăiélnică, pl. șovăiélnice
șovăielnicei
ȘOVĂIÉLNIC, -Ă, șovăielnici, -ce, adj. 1. (Despre mișcări, mers etc.) Lipsit de fermitate; nesigur, șovăitor. 2. Fig. (Despre oameni) Lipsit de convingere, de hotărâre; nestatornic, schimbător. – Șovăi + suf. -elnic. DOOM
șovăiélnic adj. m., pl. șovăiélnici; f. șovăiélnică, pl. șovăiélnice
șovăielnicele
ȘOVĂIÉLNIC, -Ă, șovăielnici, -ce, adj. 1. (Despre mișcări, mers etc.) Lipsit de fermitate; nesigur, șovăitor. 2. Fig. (Despre oameni) Lipsit de convingere, de hotărâre; nestatornic, schimbător. – Șovăi + suf. -elnic. DOOM
șovăiélnic adj. m., pl. șovăiélnici; f. șovăiélnică, pl. șovăiélnice
șovăielnicelor
ȘOVĂIÉLNIC, -Ă, șovăielnici, -ce, adj. 1. (Despre mișcări, mers etc.) Lipsit de fermitate; nesigur, șovăitor. 2. Fig. (Despre oameni) Lipsit de convingere, de hotărâre; nestatornic, schimbător. – Șovăi + suf. -elnic. DOOM
șovăiélnic adj. m., pl. șovăiélnici; f. șovăiélnică, pl. șovăiélnice
șovăielnici
ȘOVĂIÉLNIC, -Ă, șovăielnici, -ce, adj. 1. (Despre mișcări, mers etc.) Lipsit de fermitate; nesigur, șovăitor. 2. Fig. (Despre oameni) Lipsit de convingere, de hotărâre; nestatornic, schimbător. – Șovăi + suf. -elnic. DOOM
șovăiélnic adj. m., pl. șovăiélnici; f. șovăiélnică, pl. șovăiélnice
șovăielnicii
ȘOVĂIÉLNIC, -Ă, șovăielnici, -ce, adj. 1. (Despre mișcări, mers etc.) Lipsit de fermitate; nesigur, șovăitor. 2. Fig. (Despre oameni) Lipsit de convingere, de hotărâre; nestatornic, schimbător. – Șovăi + suf. -elnic. DOOM
șovăiélnic adj. m., pl. șovăiélnici; f. șovăiélnică, pl. șovăiélnice
șovăielnicilor
ȘOVĂIÉLNIC, -Ă, șovăielnici, -ce, adj. 1. (Despre mișcări, mers etc.) Lipsit de fermitate; nesigur, șovăitor. 2. Fig. (Despre oameni) Lipsit de convingere, de hotărâre; nestatornic, schimbător. – Șovăi + suf. -elnic. DOOM
șovăiélnic adj. m., pl. șovăiélnici; f. șovăiélnică, pl. șovăiélnice
șovăielnicul
ȘOVĂIÉLNIC, -Ă, șovăielnici, -ce, adj. 1. (Despre mișcări, mers etc.) Lipsit de fermitate; nesigur, șovăitor. 2. Fig. (Despre oameni) Lipsit de convingere, de hotărâre; nestatornic, schimbător. – Șovăi + suf. -elnic. DOOM
șovăiélnic adj. m., pl. șovăiélnici; f. șovăiélnică, pl. șovăiélnice
șovăielnicului
ȘOVĂIÉLNIC, -Ă, șovăielnici, -ce, adj. 1. (Despre mișcări, mers etc.) Lipsit de fermitate; nesigur, șovăitor. 2. Fig. (Despre oameni) Lipsit de convingere, de hotărâre; nestatornic, schimbător. – Șovăi + suf. -elnic. DOOM
șovăiélnic adj. m., pl. șovăiélnici; f. șovăiélnică, pl. șovăiélnice
șovăii
ȘOVĂÍ, șóvăi, vb. IV. Intranz. 1. A merge cu pas nesigur, a se împletici, a se clătina. 2. Fig. A fi nehotărât, a sta la îndoială, a ezita, a se codi. ♦ A se eschiva, a căuta pretexte. 3. Fig. A oscila, a fluctua. [Prez. ind. și: șovăiesc] – Et. nec. DOOM
!șovăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. șóvăi, imperf. 3 sg. șovăiá; conj. prez. 3 să șóvăie
șovăim
ȘOVĂÍ, șóvăi, vb. IV. Intranz. 1. A merge cu pas nesigur, a se împletici, a se clătina. 2. Fig. A fi nehotărât, a sta la îndoială, a ezita, a se codi. ♦ A se eschiva, a căuta pretexte. 3. Fig. A oscila, a fluctua. [Prez. ind. și: șovăiesc] – Et. nec. DOOM
!șovăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. șóvăi, imperf. 3 sg. șovăiá; conj. prez. 3 să șóvăie
șovăind
ȘOVĂÍ, șóvăi, vb. IV. Intranz. 1. A merge cu pas nesigur, a se împletici, a se clătina. 2. Fig. A fi nehotărât, a sta la îndoială, a ezita, a se codi. ♦ A se eschiva, a căuta pretexte. 3. Fig. A oscila, a fluctua. [Prez. ind. și: șovăiesc] – Et. nec. DOOM
!șovăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. șóvăi, imperf. 3 sg. șovăiá; conj. prez. 3 să șóvăie
șovăind
ȘOVĂÍND, -Ă, șovăinzi, -de, adj. (Rar) Șovăitor. – V. șovăi. DOOM
șovăínd (rar) adj. m., pl. șovăínzi; f. șovăíndă, pl. șovăínde
șovăinda
ȘOVĂÍND, -Ă, șovăinzi, -de, adj. (Rar) Șovăitor. – V. șovăi. DOOM
șovăínd (rar) adj. m., pl. șovăínzi; f. șovăíndă, pl. șovăínde
șovăinde
ȘOVĂÍND, -Ă, șovăinzi, -de, adj. (Rar) Șovăitor. – V. șovăi. DOOM
șovăínd (rar) adj. m., pl. șovăínzi; f. șovăíndă, pl. șovăínde
șovăindei
ȘOVĂÍND, -Ă, șovăinzi, -de, adj. (Rar) Șovăitor. – V. șovăi. DOOM
șovăínd (rar) adj. m., pl. șovăínzi; f. șovăíndă, pl. șovăínde
șovăindele
ȘOVĂÍND, -Ă, șovăinzi, -de, adj. (Rar) Șovăitor. – V. șovăi. DOOM
șovăínd (rar) adj. m., pl. șovăínzi; f. șovăíndă, pl. șovăínde
șovăindelor
ȘOVĂÍND, -Ă, șovăinzi, -de, adj. (Rar) Șovăitor. – V. șovăi. DOOM
șovăínd (rar) adj. m., pl. șovăínzi; f. șovăíndă, pl. șovăínde
șovăindul
ȘOVĂÍND, -Ă, șovăinzi, -de, adj. (Rar) Șovăitor. – V. șovăi. DOOM
șovăínd (rar) adj. m., pl. șovăínzi; f. șovăíndă, pl. șovăínde
șovăindului
ȘOVĂÍND, -Ă, șovăinzi, -de, adj. (Rar) Șovăitor. – V. șovăi. DOOM
șovăínd (rar) adj. m., pl. șovăínzi; f. șovăíndă, pl. șovăínde
șovăinzi
ȘOVĂÍND, -Ă, șovăinzi, -de, adj. (Rar) Șovăitor. – V. șovăi. DOOM
șovăínd (rar) adj. m., pl. șovăínzi; f. șovăíndă, pl. șovăínde
șovăinzii
ȘOVĂÍND, -Ă, șovăinzi, -de, adj. (Rar) Șovăitor. – V. șovăi. DOOM
șovăínd (rar) adj. m., pl. șovăínzi; f. șovăíndă, pl. șovăínde
șovăinzilor
ȘOVĂÍND, -Ă, șovăinzi, -de, adj. (Rar) Șovăitor. – V. șovăi. DOOM
șovăínd (rar) adj. m., pl. șovăínzi; f. șovăíndă, pl. șovăínde
șovăire
ȘOVĂÍ, șóvăi, vb. IV. Intranz. 1. A merge cu pas nesigur, a se împletici, a se clătina. 2. Fig. A fi nehotărât, a sta la îndoială, a ezita, a se codi. ♦ A se eschiva, a căuta pretexte. 3. Fig. A oscila, a fluctua. [Prez. ind. și: șovăiesc] – Et. nec. DOOM
!șovăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. șóvăi, imperf. 3 sg. șovăiá; conj. prez. 3 să șóvăie
șovăire
ȘOVĂÍRE, șovăiri, s. f. Faptul de a șovăi. ◊ Loc. adv. Fără șovăire = cu fermitate, cu hotărâre; dârz, neclintit. – V. șovăi. DOOM
șovăíre s. f., g.-d. art. șovăírii; pl. șovăíri
șovăirea
ȘOVĂÍRE, șovăiri, s. f. Faptul de a șovăi. ◊ Loc. adv. Fără șovăire = cu fermitate, cu hotărâre; dârz, neclintit. – V. șovăi. DOOM
șovăíre s. f., g.-d. art. șovăírii; pl. șovăíri
șovăiri
ȘOVĂÍRE, șovăiri, s. f. Faptul de a șovăi. ◊ Loc. adv. Fără șovăire = cu fermitate, cu hotărâre; dârz, neclintit. – V. șovăi. DOOM
șovăíre s. f., g.-d. art. șovăírii; pl. șovăíri
șovăirii
ȘOVĂÍRE, șovăiri, s. f. Faptul de a șovăi. ◊ Loc. adv. Fără șovăire = cu fermitate, cu hotărâre; dârz, neclintit. – V. șovăi. DOOM
șovăíre s. f., g.-d. art. șovăírii; pl. șovăíri
șovăirile
ȘOVĂÍRE, șovăiri, s. f. Faptul de a șovăi. ◊ Loc. adv. Fără șovăire = cu fermitate, cu hotărâre; dârz, neclintit. – V. șovăi. DOOM
șovăíre s. f., g.-d. art. șovăírii; pl. șovăíri
șovăirilor
ȘOVĂÍRE, șovăiri, s. f. Faptul de a șovăi. ◊ Loc. adv. Fără șovăire = cu fermitate, cu hotărâre; dârz, neclintit. – V. șovăi. DOOM
șovăíre s. f., g.-d. art. șovăírii; pl. șovăíri
șovăiră
ȘOVĂÍ, șóvăi, vb. IV. Intranz. 1. A merge cu pas nesigur, a se împletici, a se clătina. 2. Fig. A fi nehotărât, a sta la îndoială, a ezita, a se codi. ♦ A se eschiva, a căuta pretexte. 3. Fig. A oscila, a fluctua. [Prez. ind. și: șovăiesc] – Et. nec. DOOM
!șovăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. șóvăi, imperf. 3 sg. șovăiá; conj. prez. 3 să șóvăie
șovăirăm
ȘOVĂÍ, șóvăi, vb. IV. Intranz. 1. A merge cu pas nesigur, a se împletici, a se clătina. 2. Fig. A fi nehotărât, a sta la îndoială, a ezita, a se codi. ♦ A se eschiva, a căuta pretexte. 3. Fig. A oscila, a fluctua. [Prez. ind. și: șovăiesc] – Et. nec. DOOM
!șovăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. șóvăi, imperf. 3 sg. șovăiá; conj. prez. 3 să șóvăie
șovăirăți
ȘOVĂÍ, șóvăi, vb. IV. Intranz. 1. A merge cu pas nesigur, a se împletici, a se clătina. 2. Fig. A fi nehotărât, a sta la îndoială, a ezita, a se codi. ♦ A se eschiva, a căuta pretexte. 3. Fig. A oscila, a fluctua. [Prez. ind. și: șovăiesc] – Et. nec. DOOM
!șovăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. șóvăi, imperf. 3 sg. șovăiá; conj. prez. 3 să șóvăie
șovăise
ȘOVĂÍ, șóvăi, vb. IV. Intranz. 1. A merge cu pas nesigur, a se împletici, a se clătina. 2. Fig. A fi nehotărât, a sta la îndoială, a ezita, a se codi. ♦ A se eschiva, a căuta pretexte. 3. Fig. A oscila, a fluctua. [Prez. ind. și: șovăiesc] – Et. nec. DOOM
!șovăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. șóvăi, imperf. 3 sg. șovăiá; conj. prez. 3 să șóvăie
șovăisem
ȘOVĂÍ, șóvăi, vb. IV. Intranz. 1. A merge cu pas nesigur, a se împletici, a se clătina. 2. Fig. A fi nehotărât, a sta la îndoială, a ezita, a se codi. ♦ A se eschiva, a căuta pretexte. 3. Fig. A oscila, a fluctua. [Prez. ind. și: șovăiesc] – Et. nec. DOOM
!șovăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. șóvăi, imperf. 3 sg. șovăiá; conj. prez. 3 să șóvăie
șovăiseră
ȘOVĂÍ, șóvăi, vb. IV. Intranz. 1. A merge cu pas nesigur, a se împletici, a se clătina. 2. Fig. A fi nehotărât, a sta la îndoială, a ezita, a se codi. ♦ A se eschiva, a căuta pretexte. 3. Fig. A oscila, a fluctua. [Prez. ind. și: șovăiesc] – Et. nec. DOOM
!șovăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. șóvăi, imperf. 3 sg. șovăiá; conj. prez. 3 să șóvăie
șovăiserăm
ȘOVĂÍ, șóvăi, vb. IV. Intranz. 1. A merge cu pas nesigur, a se împletici, a se clătina. 2. Fig. A fi nehotărât, a sta la îndoială, a ezita, a se codi. ♦ A se eschiva, a căuta pretexte. 3. Fig. A oscila, a fluctua. [Prez. ind. și: șovăiesc] – Et. nec. DOOM
!șovăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. șóvăi, imperf. 3 sg. șovăiá; conj. prez. 3 să șóvăie
șovăiserăți
ȘOVĂÍ, șóvăi, vb. IV. Intranz. 1. A merge cu pas nesigur, a se împletici, a se clătina. 2. Fig. A fi nehotărât, a sta la îndoială, a ezita, a se codi. ♦ A se eschiva, a căuta pretexte. 3. Fig. A oscila, a fluctua. [Prez. ind. și: șovăiesc] – Et. nec. DOOM
!șovăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. șóvăi, imperf. 3 sg. șovăiá; conj. prez. 3 să șóvăie
șovăiseși
ȘOVĂÍ, șóvăi, vb. IV. Intranz. 1. A merge cu pas nesigur, a se împletici, a se clătina. 2. Fig. A fi nehotărât, a sta la îndoială, a ezita, a se codi. ♦ A se eschiva, a căuta pretexte. 3. Fig. A oscila, a fluctua. [Prez. ind. și: șovăiesc] – Et. nec. DOOM
!șovăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. șóvăi, imperf. 3 sg. șovăiá; conj. prez. 3 să șóvăie
șovăiseți
ȘOVĂÍ, șóvăi, vb. IV. Intranz. 1. A merge cu pas nesigur, a se împletici, a se clătina. 2. Fig. A fi nehotărât, a sta la îndoială, a ezita, a se codi. ♦ A se eschiva, a căuta pretexte. 3. Fig. A oscila, a fluctua. [Prez. ind. și: șovăiesc] – Et. nec. DOOM
!șovăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. șóvăi, imperf. 3 sg. șovăiá; conj. prez. 3 să șóvăie
șovăit
ȘOVĂÍ, șóvăi, vb. IV. Intranz. 1. A merge cu pas nesigur, a se împletici, a se clătina. 2. Fig. A fi nehotărât, a sta la îndoială, a ezita, a se codi. ♦ A se eschiva, a căuta pretexte. 3. Fig. A oscila, a fluctua. [Prez. ind. și: șovăiesc] – Et. nec. DOOM
!șovăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. șóvăi, imperf. 3 sg. șovăiá; conj. prez. 3 să șóvăie
șovăit
ȘOVĂÍT, -Ă, șovăiți, -te, adj. (Rar) 1. Plin de ezitări, nehotărât. 2. Cotit, sinuos, întortocheat. – V. șovăi.
șovăitoare
ȘOVĂITÓR, -OÁRE, șovăitori, -oare, adj. 1. (Despre mișcări, mers etc.) Împleticit, nesigur, șovăielnic (1). 2. Fig. (Despre oameni) Care șovăie, care ezită; șovăielnic (2). [Pr.: -vă-i-] – Șovăi + suf. -tor. DOOM
șovăitór (-vă-i-) adj. m., pl. șovăitóri; f. sg. și pl. șovăitoáre
șovăitoarea
ȘOVĂITÓR, -OÁRE, șovăitori, -oare, adj. 1. (Despre mișcări, mers etc.) Împleticit, nesigur, șovăielnic (1). 2. Fig. (Despre oameni) Care șovăie, care ezită; șovăielnic (2). [Pr.: -vă-i-] – Șovăi + suf. -tor. DOOM
șovăitór (-vă-i-) adj. m., pl. șovăitóri; f. sg. și pl. șovăitoáre
șovăitoarei
ȘOVĂITÓR, -OÁRE, șovăitori, -oare, adj. 1. (Despre mișcări, mers etc.) Împleticit, nesigur, șovăielnic (1). 2. Fig. (Despre oameni) Care șovăie, care ezită; șovăielnic (2). [Pr.: -vă-i-] – Șovăi + suf. -tor. DOOM
șovăitór (-vă-i-) adj. m., pl. șovăitóri; f. sg. și pl. șovăitoáre
șovăitoarele
ȘOVĂITÓR, -OÁRE, șovăitori, -oare, adj. 1. (Despre mișcări, mers etc.) Împleticit, nesigur, șovăielnic (1). 2. Fig. (Despre oameni) Care șovăie, care ezită; șovăielnic (2). [Pr.: -vă-i-] – Șovăi + suf. -tor. DOOM
șovăitór (-vă-i-) adj. m., pl. șovăitóri; f. sg. și pl. șovăitoáre
șovăitoarelor
ȘOVĂITÓR, -OÁRE, șovăitori, -oare, adj. 1. (Despre mișcări, mers etc.) Împleticit, nesigur, șovăielnic (1). 2. Fig. (Despre oameni) Care șovăie, care ezită; șovăielnic (2). [Pr.: -vă-i-] – Șovăi + suf. -tor. DOOM
șovăitór (-vă-i-) adj. m., pl. șovăitóri; f. sg. și pl. șovăitoáre
șovăitor
ȘOVĂITÓR, -OÁRE, șovăitori, -oare, adj. 1. (Despre mișcări, mers etc.) Împleticit, nesigur, șovăielnic (1). 2. Fig. (Despre oameni) Care șovăie, care ezită; șovăielnic (2). [Pr.: -vă-i-] – Șovăi + suf. -tor. DOOM
șovăitór (-vă-i-) adj. m., pl. șovăitóri; f. sg. și pl. șovăitoáre
șovăitori
ȘOVĂITÓR, -OÁRE, șovăitori, -oare, adj. 1. (Despre mișcări, mers etc.) Împleticit, nesigur, șovăielnic (1). 2. Fig. (Despre oameni) Care șovăie, care ezită; șovăielnic (2). [Pr.: -vă-i-] – Șovăi + suf. -tor. DOOM
șovăitór (-vă-i-) adj. m., pl. șovăitóri; f. sg. și pl. șovăitoáre
șovăitorii
ȘOVĂITÓR, -OÁRE, șovăitori, -oare, adj. 1. (Despre mișcări, mers etc.) Împleticit, nesigur, șovăielnic (1). 2. Fig. (Despre oameni) Care șovăie, care ezită; șovăielnic (2). [Pr.: -vă-i-] – Șovăi + suf. -tor. DOOM
șovăitór (-vă-i-) adj. m., pl. șovăitóri; f. sg. și pl. șovăitoáre
șovăitorilor
ȘOVĂITÓR, -OÁRE, șovăitori, -oare, adj. 1. (Despre mișcări, mers etc.) Împleticit, nesigur, șovăielnic (1). 2. Fig. (Despre oameni) Care șovăie, care ezită; șovăielnic (2). [Pr.: -vă-i-] – Șovăi + suf. -tor. DOOM
șovăitór (-vă-i-) adj. m., pl. șovăitóri; f. sg. și pl. șovăitoáre
șovăitorul
ȘOVĂITÓR, -OÁRE, șovăitori, -oare, adj. 1. (Despre mișcări, mers etc.) Împleticit, nesigur, șovăielnic (1). 2. Fig. (Despre oameni) Care șovăie, care ezită; șovăielnic (2). [Pr.: -vă-i-] – Șovăi + suf. -tor. DOOM
șovăitór (-vă-i-) adj. m., pl. șovăitóri; f. sg. și pl. șovăitoáre
șovăitorului
ȘOVĂITÓR, -OÁRE, șovăitori, -oare, adj. 1. (Despre mișcări, mers etc.) Împleticit, nesigur, șovăielnic (1). 2. Fig. (Despre oameni) Care șovăie, care ezită; șovăielnic (2). [Pr.: -vă-i-] – Șovăi + suf. -tor. DOOM
șovăitór (-vă-i-) adj. m., pl. șovăitóri; f. sg. și pl. șovăitoáre
șovăitură
ȘOVĂITÚRĂ, șovăituri, s. f. Schimbare de direcție; cotitură, cot. Atuncea au ieșit un iepure spăriet și au rupt-o la fugă... tot făcînd șovăituri. SBIERA, P. 260.
șovăiși
ȘOVĂÍ, șóvăi, vb. IV. Intranz. 1. A merge cu pas nesigur, a se împletici, a se clătina. 2. Fig. A fi nehotărât, a sta la îndoială, a ezita, a se codi. ♦ A se eschiva, a căuta pretexte. 3. Fig. A oscila, a fluctua. [Prez. ind. și: șovăiesc] – Et. nec. DOOM
!șovăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. șóvăi, imperf. 3 sg. șovăiá; conj. prez. 3 să șóvăie
șovăiți
ȘOVĂÍ, șóvăi, vb. IV. Intranz. 1. A merge cu pas nesigur, a se împletici, a se clătina. 2. Fig. A fi nehotărât, a sta la îndoială, a ezita, a se codi. ♦ A se eschiva, a căuta pretexte. 3. Fig. A oscila, a fluctua. [Prez. ind. și: șovăiesc] – Et. nec. DOOM
!șovăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. șóvăi, imperf. 3 sg. șovăiá; conj. prez. 3 să șóvăie
șovăros
ȘOVĂRÓS, -OÁSĂ, șovăroși, -oase, adj. (Despre fîn, iarbă) Amestecat cu mult șovar. Cînd are mult rogoz sau șușarcă, se numește țîf, șovar sau i se zice că e rogozos sau șovăros. PAMFILE, A. R. 149.
șozi
ȘOD, ȘOÁDĂ, șozi, șoade, adj. (Reg.) Curios, ciudat; bizar; ♦ Nostim, hazliu. – Din magh. sod. DOOM
șod (înv., reg.) adj. m., pl. șozi; f. șoádă, pl. șoáde
șozii
ȘOD, ȘOÁDĂ, șozi, șoade, adj. (Reg.) Curios, ciudat; bizar; ♦ Nostim, hazliu. – Din magh. sod. DOOM
șod (înv., reg.) adj. m., pl. șozi; f. șoádă, pl. șoáde
șozilor
ȘOD, ȘOÁDĂ, șozi, șoade, adj. (Reg.) Curios, ciudat; bizar; ♦ Nostim, hazliu. – Din magh. sod. DOOM
șod (înv., reg.) adj. m., pl. șozi; f. șoádă, pl. șoáde
șoș
ȘOȘ, șoși, s. m. (Reg.) Stâlp, bârnă, grindă. – Din magh. sas[fa].
șoșea
ȘOȘÉLI s. f. pl. v. șoșele.
șoșele
ȘOȘÉLE s. f. pl. (Fam.; în expr.) (A umbla) cu șoșele și (sau cu) momele = (a umbla) cu făgăduieli mincinoase, cu înșelătorii; a amăgi. – Din șoșo (șo) (după momele). DOOM
șoșéle (în expr.) (fam.) s. f. pl.
șoșet
ȘÓȘET, șoșete, s. n. (Rar) Șopot, foșnet, freamăt. De vînat el n-a vînat, Orișicît s-a zbuciumat... De vuietul văilor, De șoșetul frunzelor. TEODORESCU, P. P. 149.
șoși
ȘOȘ, șoși, s. m. (Reg.) Stâlp, bârnă, grindă. – Din magh. sas[fa].
șoșii
ȘOȘ, șoși, s. m. (Reg.) Stâlp, bârnă, grindă. – Din magh. sas[fa].
șoșilor
ȘOȘ, șoși, s. m. (Reg.) Stâlp, bârnă, grindă. – Din magh. sas[fa].
șoșoi
ȘOȘOÍ, șóșoi, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A vorbi în șoaptă; a șopti. 2. Tranz. A spune, comunica ceva încet. – Formație onomatopeică. DOOM
șoșoí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 șóșoie, imperf. 3 sg. șoșoiá; conj. prez. 3 să șóșoie
șoșoi
ȘOȘOÍ, șoșoi, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A vorbi în șoaptă; a șopti. 2. Tranz. A spune, a comunica ceva încet. – Formație onomatopeică.
șoșoia
ȘOȘOÍ, șoșoi, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A vorbi în șoaptă; a șopti. 2. Tranz. A spune, a comunica ceva încet. – Formație onomatopeică.
șoșoiai
ȘOȘOÍ, șoșoi, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A vorbi în șoaptă; a șopti. 2. Tranz. A spune, a comunica ceva încet. – Formație onomatopeică.
șoșoiam
ȘOȘOÍ, șoșoi, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A vorbi în șoaptă; a șopti. 2. Tranz. A spune, a comunica ceva încet. – Formație onomatopeică.
șoșoiau
ȘOȘOÍ, șoșoi, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A vorbi în șoaptă; a șopti. 2. Tranz. A spune, a comunica ceva încet. – Formație onomatopeică.
șoșoiați
ȘOȘOÍ, șoșoi, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A vorbi în șoaptă; a șopti. 2. Tranz. A spune, a comunica ceva încet. – Formație onomatopeică.
șoșoie
ȘOȘOÍ, șoșoi, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A vorbi în șoaptă; a șopti. 2. Tranz. A spune, a comunica ceva încet. – Formație onomatopeică.
șoșoii
ȘOȘOÍ, șoșoi, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A vorbi în șoaptă; a șopti. 2. Tranz. A spune, a comunica ceva încet. – Formație onomatopeică.
șoșoim
ȘOȘOÍ, șoșoi, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A vorbi în șoaptă; a șopti. 2. Tranz. A spune, a comunica ceva încet. – Formație onomatopeică.
șoșoind
ȘOȘOÍ, șoșoi, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A vorbi în șoaptă; a șopti. 2. Tranz. A spune, a comunica ceva încet. – Formație onomatopeică.
șoșoire
ȘOȘOÍ, șoșoi, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A vorbi în șoaptă; a șopti. 2. Tranz. A spune, a comunica ceva încet. – Formație onomatopeică.
șoșoire
ȘOȘOÍRE, șoșoiri, s. f. Acțiunea de a șoșoi și rezultatul ei. – V. șoșoi. DOOM
șoșoíre (rar) s. f., g.-d. art. șoșoírii; pl. șoșoíri
șoșoirea
ȘOȘOÍRE, șoșoiri, s. f. Acțiunea de a șoșoi și rezultatul ei. – V. șoșoi. DOOM
șoșoíre (rar) s. f., g.-d. art. șoșoírii; pl. șoșoíri
șoșoiri
ȘOȘOÍRE, șoșoiri, s. f. Acțiunea de a șoșoi și rezultatul ei. – V. șoșoi. DOOM
șoșoíre (rar) s. f., g.-d. art. șoșoírii; pl. șoșoíri
șoșoirii
ȘOȘOÍRE, șoșoiri, s. f. Acțiunea de a șoșoi și rezultatul ei. – V. șoșoi. DOOM
șoșoíre (rar) s. f., g.-d. art. șoșoírii; pl. șoșoíri
șoșoirile
ȘOȘOÍRE, șoșoiri, s. f. Acțiunea de a șoșoi și rezultatul ei. – V. șoșoi. DOOM
șoșoíre (rar) s. f., g.-d. art. șoșoírii; pl. șoșoíri
șoșoirilor
ȘOȘOÍRE, șoșoiri, s. f. Acțiunea de a șoșoi și rezultatul ei. – V. șoșoi. DOOM
șoșoíre (rar) s. f., g.-d. art. șoșoírii; pl. șoșoíri
șoșoiră
ȘOȘOÍ, șoșoi, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A vorbi în șoaptă; a șopti. 2. Tranz. A spune, a comunica ceva încet. – Formație onomatopeică.
șoșoirăm
ȘOȘOÍ, șoșoi, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A vorbi în șoaptă; a șopti. 2. Tranz. A spune, a comunica ceva încet. – Formație onomatopeică.
șoșoirăți
ȘOȘOÍ, șoșoi, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A vorbi în șoaptă; a șopti. 2. Tranz. A spune, a comunica ceva încet. – Formație onomatopeică.
șoșoise
ȘOȘOÍ, șoșoi, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A vorbi în șoaptă; a șopti. 2. Tranz. A spune, a comunica ceva încet. – Formație onomatopeică.
șoșoisem
ȘOȘOÍ, șoșoi, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A vorbi în șoaptă; a șopti. 2. Tranz. A spune, a comunica ceva încet. – Formație onomatopeică.
șoșoiseră
ȘOȘOÍ, șoșoi, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A vorbi în șoaptă; a șopti. 2. Tranz. A spune, a comunica ceva încet. – Formație onomatopeică.
șoșoiserăm
ȘOȘOÍ, șoșoi, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A vorbi în șoaptă; a șopti. 2. Tranz. A spune, a comunica ceva încet. – Formație onomatopeică.
șoșoiserăți
ȘOȘOÍ, șoșoi, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A vorbi în șoaptă; a șopti. 2. Tranz. A spune, a comunica ceva încet. – Formație onomatopeică.
șoșoiseși
ȘOȘOÍ, șoșoi, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A vorbi în șoaptă; a șopti. 2. Tranz. A spune, a comunica ceva încet. – Formație onomatopeică.
șoșoiseți
ȘOȘOÍ, șoșoi, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A vorbi în șoaptă; a șopti. 2. Tranz. A spune, a comunica ceva încet. – Formație onomatopeică.
șoșoit
ȘOȘOÍ, șoșoi, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A vorbi în șoaptă; a șopti. 2. Tranz. A spune, a comunica ceva încet. – Formație onomatopeică.
șoșoit
ȘOȘOÍT, șoșoituri, s. n. Faptul de a șoșoi. – V. șoșoi. DOOM
șoșoít s. n., pl. șoșoíturi
șoșoitoare
ȘOȘOITÓR, -OÁRE adj. v. șușuitor.
șoșoitoarea
ȘOȘOITÓR, -OÁRE adj. v. șușuitor.
șoșoitoarei
ȘOȘOITÓR, -OÁRE adj. v. șușuitor.
șoșoitoarele
ȘOȘOITÓR, -OÁRE adj. v. șușuitor.
șoșoitoarelor
ȘOȘOITÓR, -OÁRE adj. v. șușuitor.
șoșoitor
ȘOȘOITÓR, -OÁRE adj. v. șușuitor.
șoșoitori
ȘOȘOITÓR, -OÁRE adj. v. șușuitor.
șoșoitorii
ȘOȘOITÓR, -OÁRE adj. v. șușuitor.
șoșoitorilor
ȘOȘOITÓR, -OÁRE adj. v. șușuitor.
șoșoitorul
ȘOȘOITÓR, -OÁRE adj. v. șușuitor.
șoșoitorului
ȘOȘOITÓR, -OÁRE adj. v. șușuitor.
șoșoitul
ȘOȘOÍT, șoșoituri, s. n. Faptul de a șoșoi. – V. șoșoi. DOOM
șoșoít s. n., pl. șoșoíturi
șoșoitului
ȘOȘOÍT, șoșoituri, s. n. Faptul de a șoșoi. – V. șoșoi. DOOM
șoșoít s. n., pl. șoșoíturi
șoșoituri
ȘOȘOÍT, șoșoituri, s. n. Faptul de a șoșoi. – V. șoșoi. DOOM
șoșoít s. n., pl. șoșoíturi
șoșoiturile
ȘOȘOÍT, șoșoituri, s. n. Faptul de a șoșoi. – V. șoșoi. DOOM
șoșoít s. n., pl. șoșoíturi
șoșoiturilor
ȘOȘOÍT, șoșoituri, s. n. Faptul de a șoșoi. – V. șoșoi. DOOM
șoșoít s. n., pl. șoșoíturi
șoșoiși
ȘOȘOÍ, șoșoi, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A vorbi în șoaptă; a șopti. 2. Tranz. A spune, a comunica ceva încet. – Formație onomatopeică.
șoșoiți
ȘOȘOÍ, șoșoi, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A vorbi în șoaptă; a șopti. 2. Tranz. A spune, a comunica ceva încet. – Formație onomatopeică.
șoșon
ȘOȘÓN, șoșoni, s. m. Încălțăminte de iarnă (din pâslă, cauciuc etc.) care se poartă peste pantofi. – Din fr. chausson. DOOM
șoșón s. m., pl. șoșóni
șoșoni
ȘOȘÓN, șoșoni, s. m. Încălțăminte de iarnă (din pâslă, cauciuc etc.) care se poartă peste pantofi. – Din fr. chausson. DOOM
șoșón s. m., pl. șoșóni
șoșonii
ȘOȘÓN, șoșoni, s. m. Încălțăminte de iarnă (din pâslă, cauciuc etc.) care se poartă peste pantofi. – Din fr. chausson. DOOM
șoșón s. m., pl. șoșóni
șoșonilor
ȘOȘÓN, șoșoni, s. m. Încălțăminte de iarnă (din pâslă, cauciuc etc.) care se poartă peste pantofi. – Din fr. chausson. DOOM
șoșón s. m., pl. șoșóni
șoșonul
ȘOȘÓN, șoșoni, s. m. Încălțăminte de iarnă (din pâslă, cauciuc etc.) care se poartă peste pantofi. – Din fr. chausson. DOOM
șoșón s. m., pl. șoșóni
șoșonului
ȘOȘÓN, șoșoni, s. m. Încălțăminte de iarnă (din pâslă, cauciuc etc.) care se poartă peste pantofi. – Din fr. chausson. DOOM
șoșón s. m., pl. șoșóni
șoșoteală
ȘUȘOTEÁLĂ, șușoteli, s. f. Faptul de a șușoti; zgomot foarte slab produs de cineva sau de ceva care șușotește; șușotit. [Var.: șoșoteálă s. f.] – Șușoti + suf. -eală. DOOM
șușoteálă s. f., g.-d. art. șușotélii; pl. șușotéli
șoșoti
ȘUȘOTÍ, șușotesc, vb. IV. Intranz. 1. A vorbi încet, în șoaptă; a șopti (cuiva) la ureche; p. ext. a vorbi în taină. 2. (Despre ape, frunze etc.; la pers. 3) A produce un zgomot ușor și uniform; a șopti. [Var.: șoșotí vb. IV] – Formație onomatopeică. Cf. fr. c h u c h o t e r. DOOM
șușotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șușotésc, imperf. 3 sg. șușoteá; conj. prez. 3 să șușoteáscă
șoșotire
ȘUȘOTÍRE, șușotiri, s. f. Acțiunea de a șușoti și rezultatul ei. [Var.: șoșotíre s. f.] – V. șușoti. DOOM
șușotíre s. f., g.-d. art. șușotírii; pl. șușotíri
șoșotit
ȘUȘOTÍT s. n. (Rar) Șușoteală. [Var.: șoșotít s. n.] – V. șușoti. DOOM
șușotít s. n.
șoșoșo
ȘOȘOȘÓ interj. Cuvânt care imită zgomotul făcut când se vorbește mult și în șoaptă. – Onomatopee. DOOM
șoșoșó interj.
șoșul
ȘOȘ, șoși, s. m. (Reg.) Stâlp, bârnă, grindă. – Din magh. sas[fa].
șoșului
ȘOȘ, șoși, s. m. (Reg.) Stâlp, bârnă, grindă. – Din magh. sas[fa].
șoșăi
șoșăí (-ăésc, -ít), vb. – A șopti, a vorbi în taină. – Var. șoșoi, șușui, șoșoti. Creație expresivă, bazată pe consonanța șș, cf. sîst, șop, pentru var. cf. ALR, II, 11. – Der. șosele (var. șușele), s. f. pl. (lingușeli, vorbe amăgitoare), pentru semantism cf. șopîrcăială (după Philippide, Principii, 139, în loc de *șoptele, de la a șopti; după Densusianu, GS, VII, 281, în loc de șuteală); șoșet, s. n. (șoptit, murmur); șoșoi, s. m. (iepure), pentru al cărui semantism cf. șopîrlă (după Graur, 188 din țig. šošoi); șoșoit (var. șoșăit, șușuit), s. n. (murmur); șoșoitor (var. șoșăitor, șușuitor), adj. (care șoșotește); șoșoială (var. șușuială), s. f. (susur, murmur); șușta, vb. (a murmura, a vorbi de rău), cf. pol. szust „zgomot”, ceh., sb. šuškati „a vorbi în șoaptă” (după ipoteza improbabilă a lui Drăganu, Dacor., III, 700, din lat. suscĭtāre).
șoșăire
șoșăí (-ăésc, -ít), vb. – A șopti, a vorbi în taină. – Var. șoșoi, șușui, șoșoti. Creație expresivă, bazată pe consonanța șș, cf. sîst, șop, pentru var. cf. ALR, II, 11. – Der. șosele (var. șușele), s. f. pl. (lingușeli, vorbe amăgitoare), pentru semantism cf. șopîrcăială (după Philippide, Principii, 139, în loc de *șoptele, de la a șopti; după Densusianu, GS, VII, 281, în loc de șuteală); șoșet, s. n. (șoptit, murmur); șoșoi, s. m. (iepure), pentru al cărui semantism cf. șopîrlă (după Graur, 188 din țig. šošoi); șoșoit (var. șoșăit, șușuit), s. n. (murmur); șoșoitor (var. șoșăitor, șușuitor), adj. (care șoșotește); șoșoială (var. șușuială), s. f. (susur, murmur); șușta, vb. (a murmura, a vorbi de rău), cf. pol. szust „zgomot”, ceh., sb. šuškati „a vorbi în șoaptă” (după ipoteza improbabilă a lui Drăganu, Dacor., III, 700, din lat. suscĭtāre).