șlagăr
ȘLÁGĂR, șlagăre, s. n. Melodie (de muzică ușoară) care la un moment dat are o mare popularitate; cântec la modă. – Din germ. Schlager. DOOM
șlágăr s. n., pl. șlágăre
șlagăre
ȘLÁGĂR, șlagăre, s. n. Melodie (de muzică ușoară) care la un moment dat are o mare popularitate; cântec la modă. – Din germ. Schlager. DOOM
șlágăr s. n., pl. șlágăre
șlagărele
ȘLÁGĂR, șlagăre, s. n. Melodie (de muzică ușoară) care la un moment dat are o mare popularitate; cântec la modă. – Din germ. Schlager. DOOM
șlágăr s. n., pl. șlágăre
șlagărelor
ȘLÁGĂR, șlagăre, s. n. Melodie (de muzică ușoară) care la un moment dat are o mare popularitate; cântec la modă. – Din germ. Schlager. DOOM
șlágăr s. n., pl. șlágăre
șlagărul
ȘLÁGĂR, șlagăre, s. n. Melodie (de muzică ușoară) care la un moment dat are o mare popularitate; cântec la modă. – Din germ. Schlager. DOOM
șlágăr s. n., pl. șlágăre
șlagărului
ȘLÁGĂR, șlagăre, s. n. Melodie (de muzică ușoară) care la un moment dat are o mare popularitate; cântec la modă. – Din germ. Schlager. DOOM
șlágăr s. n., pl. șlágăre
șlam
ȘLAM s. n. Amestec de apă cu particule fine de substanțe minerale în suspensie, provenind din instalațiile de preparare mecanică pe cale umedă a minereurilor sau a cărbunilor. – Din germ. Schlamm. DOOM
șlam s. n.
șlampete
ȘLEÁMPĂT, -Ă, șleampeți, -te, adj. (Fam.; despre oameni, mai ales despre femei) Neglijent, dezordonat la îmbrăcăminte. [Var.: șlámpăt, -ă adj.] – Cf. germ. Schlampe „femeie neîngrijită”. DOOM
!șleámpăt (fam.) adj. m., pl. șleámpeți; f. șleámpătă, pl. șleámpete
șlampetei
ȘLEÁMPĂT, -Ă, șleampeți, -te, adj. (Fam.; despre oameni, mai ales despre femei) Neglijent, dezordonat la îmbrăcăminte. [Var.: șlámpăt, -ă adj.] – Cf. germ. Schlampe „femeie neîngrijită”. DOOM
!șleámpăt (fam.) adj. m., pl. șleámpeți; f. șleámpătă, pl. șleámpete
șlampetele
ȘLEÁMPĂT, -Ă, șleampeți, -te, adj. (Fam.; despre oameni, mai ales despre femei) Neglijent, dezordonat la îmbrăcăminte. [Var.: șlámpăt, -ă adj.] – Cf. germ. Schlampe „femeie neîngrijită”. DOOM
!șleámpăt (fam.) adj. m., pl. șleámpeți; f. șleámpătă, pl. șleámpete
șlampetelor
ȘLEÁMPĂT, -Ă, șleampeți, -te, adj. (Fam.; despre oameni, mai ales despre femei) Neglijent, dezordonat la îmbrăcăminte. [Var.: șlámpăt, -ă adj.] – Cf. germ. Schlampe „femeie neîngrijită”. DOOM
!șleámpăt (fam.) adj. m., pl. șleámpeți; f. șleámpătă, pl. șleámpete
șlampeți
ȘLEÁMPĂT, -Ă, șleampeți, -te, adj. (Fam.; despre oameni, mai ales despre femei) Neglijent, dezordonat la îmbrăcăminte. [Var.: șlámpăt, -ă adj.] – Cf. germ. Schlampe „femeie neîngrijită”. DOOM
!șleámpăt (fam.) adj. m., pl. șleámpeți; f. șleámpătă, pl. șleámpete
șlampeții
ȘLEÁMPĂT, -Ă, șleampeți, -te, adj. (Fam.; despre oameni, mai ales despre femei) Neglijent, dezordonat la îmbrăcăminte. [Var.: șlámpăt, -ă adj.] – Cf. germ. Schlampe „femeie neîngrijită”. DOOM
!șleámpăt (fam.) adj. m., pl. șleámpeți; f. șleámpătă, pl. șleámpete
șlampeților
ȘLEÁMPĂT, -Ă, șleampeți, -te, adj. (Fam.; despre oameni, mai ales despre femei) Neglijent, dezordonat la îmbrăcăminte. [Var.: șlámpăt, -ă adj.] – Cf. germ. Schlampe „femeie neîngrijită”. DOOM
!șleámpăt (fam.) adj. m., pl. șleámpeți; f. șleámpătă, pl. șleámpete
șlampăt
ȘLEÁMPĂT, -Ă, șleampeți, -te, adj. (Fam.; despre oameni, mai ales despre femei) Neglijent, dezordonat la îmbrăcăminte. [Var.: șlámpăt, -ă adj.] – Cf. germ. Schlampe „femeie neîngrijită”. DOOM
!șleámpăt (fam.) adj. m., pl. șleámpeți; f. șleámpătă, pl. șleámpete
șlampăta
ȘLEÁMPĂT, -Ă, șleampeți, -te, adj. (Fam.; despre oameni, mai ales despre femei) Neglijent, dezordonat la îmbrăcăminte. [Var.: șlámpăt, -ă adj.] – Cf. germ. Schlampe „femeie neîngrijită”. DOOM
!șleámpăt (fam.) adj. m., pl. șleámpeți; f. șleámpătă, pl. șleámpete
șlampătul
ȘLEÁMPĂT, -Ă, șleampeți, -te, adj. (Fam.; despre oameni, mai ales despre femei) Neglijent, dezordonat la îmbrăcăminte. [Var.: șlámpăt, -ă adj.] – Cf. germ. Schlampe „femeie neîngrijită”. DOOM
!șleámpăt (fam.) adj. m., pl. șleámpeți; f. șleámpătă, pl. șleámpete
șlampătului
ȘLEÁMPĂT, -Ă, șleampeți, -te, adj. (Fam.; despre oameni, mai ales despre femei) Neglijent, dezordonat la îmbrăcăminte. [Var.: șlámpăt, -ă adj.] – Cf. germ. Schlampe „femeie neîngrijită”. DOOM
!șleámpăt (fam.) adj. m., pl. șleámpeți; f. șleámpătă, pl. șleámpete
șlamul
ȘLAM s. n. Amestec de apă cu particule fine de substanțe minerale în suspensie, provenind din instalațiile de preparare mecanică pe cale umedă a minereurilor sau a cărbunilor. – Din germ. Schlamm. DOOM
șlam s. n.
șlamului
ȘLAM s. n. Amestec de apă cu particule fine de substanțe minerale în suspensie, provenind din instalațiile de preparare mecanică pe cale umedă a minereurilor sau a cărbunilor. – Din germ. Schlamm. DOOM
șlam s. n.
șlap
ȘLAP, șlapi, s. m. Papuc (1) pentru plajă, baie etc. fără toc și cu fețe din una sau mai multe bentițe. – Din germ. Schlappe.
șlapi
ȘLAP, șlapi, s. m. Papuc (1) pentru plajă, baie etc. fără toc și cu fețe din una sau mai multe bentițe. – Din germ. Schlappe.
șlapii
ȘLAP, șlapi, s. m. Papuc (1) pentru plajă, baie etc. fără toc și cu fețe din una sau mai multe bentițe. – Din germ. Schlappe.
șlapilor
ȘLAP, șlapi, s. m. Papuc (1) pentru plajă, baie etc. fără toc și cu fețe din una sau mai multe bentițe. – Din germ. Schlappe.
șlapul
ȘLAP, șlapi, s. m. Papuc (1) pentru plajă, baie etc. fără toc și cu fețe din una sau mai multe bentițe. – Din germ. Schlappe.
șlapului
ȘLAP, șlapi, s. m. Papuc (1) pentru plajă, baie etc. fără toc și cu fețe din una sau mai multe bentițe. – Din germ. Schlappe.
șlapă
ȘLÁPĂ s. f. v. șleapcă.
șleah
ȘLEÁH s. n. v. șleau1.
șleahta
ȘLEÁHTĂ, (1) șlehte, s. f. 1. (Peior.) Clică, bandă; gloată, ceată. 2. Nume dat, în trecut, nobilimii poloneze; corp de armată alcătuit din nobili polonezi. – Din pol. szlachta. DOOM
șleáhtă s. f., g.-d. art. șléhtei; (cete) pl. șléhte
șleahtic
ȘLEÁHTIC, șleahtici, s. m. Persoană care făcea parte dintr-o șleahtă (2). – Cf. pol. szlachcic. DOOM
șleáhtic s. m., pl. șleáhtici
șleahtici
ȘLEÁHTIC, șleahtici, s. m. Persoană care făcea parte dintr-o șleahtă (2). – Cf. pol. szlachcic. DOOM
șleáhtic s. m., pl. șleáhtici
șleahticii
ȘLEÁHTIC, șleahtici, s. m. Persoană care făcea parte dintr-o șleahtă (2). – Cf. pol. szlachcic. DOOM
șleáhtic s. m., pl. șleáhtici
șleahticilor
ȘLEÁHTIC, șleahtici, s. m. Persoană care făcea parte dintr-o șleahtă (2). – Cf. pol. szlachcic. DOOM
șleáhtic s. m., pl. șleáhtici
șleahticul
ȘLEÁHTIC, șleahtici, s. m. Persoană care făcea parte dintr-o șleahtă (2). – Cf. pol. szlachcic. DOOM
șleáhtic s. m., pl. șleáhtici
șleahticului
ȘLEÁHTIC, șleahtici, s. m. Persoană care făcea parte dintr-o șleahtă (2). – Cf. pol. szlachcic. DOOM
șleáhtic s. m., pl. șleáhtici
șleampăt
ȘLEÁMPĂT, -Ă, șleampeți, -te, adj. (Fam.; despre oameni, mai ales despre femei) Neglijent, dezordonat la îmbrăcăminte. [Var.: șlámpăt, -ă adj.] – Cf. germ. Schlampe „femeie neîngrijită”. DOOM
!șleámpăt (fam.) adj. m., pl. șleámpeți; f. șleámpătă, pl. șleámpete
șleampătă
șleámpătă (-péte), s. f. – Scroafă, femeie murdară. Germ. Schlampe. După Bogrea, Dacor., IV, 849, din rut. šlampati.
șleancă
șleáncă s. f. – (Banat, Trans.) Zgură, scorie. Germ. Schlacke (Candrea).
șleapca
ȘLEÁPCĂ, șlepci, s. f. (Înv. și reg.) Pălărie în trei colțuri; tricorn; p. ext. șapcă. – Din rus. šleapka. DOOM
șleápcă (înv., reg.) s. f., g.-d. art. șlépcii; pl. șlepci
șleapă
ȘLEÁPĂ s. f. v. șleapcă.
șleau
ȘLEAU3, șlei, s. n. Pădure cu arbori de specii diferite. [Pl. și: șleauri] – Cf. germ. Schlehe. DOOM
șleau2 (drum de țară, ștreang, pădure) s. n., art. șleául; pl. șleáuri
șleaul
ȘLEAU3, șlei, s. n. Pădure cu arbori de specii diferite. [Pl. și: șleauri] – Cf. germ. Schlehe. DOOM
șleau2 (drum de țară, ștreang, pădure) s. n., art. șleául; pl. șleáuri
șleaului
ȘLEAU3, șlei, s. n. Pădure cu arbori de specii diferite. [Pl. și: șleauri] – Cf. germ. Schlehe. DOOM
șleau2 (drum de țară, ștreang, pădure) s. n., art. șleául; pl. șleáuri
șleauri
ȘLEAU3, șlei, s. n. Pădure cu arbori de specii diferite. [Pl. și: șleauri] – Cf. germ. Schlehe. DOOM
șleau2 (drum de țară, ștreang, pădure) s. n., art. șleául; pl. șleáuri
șleaurile
ȘLEAU3, șlei, s. n. Pădure cu arbori de specii diferite. [Pl. și: șleauri] – Cf. germ. Schlehe. DOOM
șleau2 (drum de țară, ștreang, pădure) s. n., art. șleául; pl. șleáuri
șleaurilor
ȘLEAU3, șlei, s. n. Pădure cu arbori de specii diferite. [Pl. și: șleauri] – Cf. germ. Schlehe. DOOM
șleau2 (drum de țară, ștreang, pădure) s. n., art. șleául; pl. șleáuri
șlefui
ȘLEFUÍ, șlefuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A prelucra o suprafață dură prin frecare, pilire, tăiere sau rindeluire, pentru a o netezi sau pentru a-i da o anumită formă; a lustrui. ♦ Fig. A finisa cu minuțiozitate, a cizela, a retușa, un text, o operă de artă etc. ♦ Refl. Fig. (Despre oameni) A deveni rafinat, a se civiliza. 2. A tăia suprafața unei pietre (prețioase) în fațete fine (pentru a-i mări valoarea și strălucirea). – Din germ. schleifen. DOOM
șlefuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șlefuiésc, imperf. 3 sg. șlefuiá; conj. prez. 3 să șlefuiáscă
șlefuia
ȘLEFUÍ, șlefuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A prelucra o suprafață dură prin frecare, pilire, tăiere sau rindeluire, pentru a o netezi sau pentru a-i da o anumită formă; a lustrui. ♦ Fig. A finisa cu minuțiozitate, a cizela, a retușa, un text, o operă de artă etc. ♦ Refl. Fig. (Despre oameni) A deveni rafinat, a se civiliza. 2. A tăia suprafața unei pietre (prețioase) în fațete fine (pentru a-i mări valoarea și strălucirea). – Din germ. schleifen. DOOM
șlefuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șlefuiésc, imperf. 3 sg. șlefuiá; conj. prez. 3 să șlefuiáscă
șlefuiai
ȘLEFUÍ, șlefuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A prelucra o suprafață dură prin frecare, pilire, tăiere sau rindeluire, pentru a o netezi sau pentru a-i da o anumită formă; a lustrui. ♦ Fig. A finisa cu minuțiozitate, a cizela, a retușa, un text, o operă de artă etc. ♦ Refl. Fig. (Despre oameni) A deveni rafinat, a se civiliza. 2. A tăia suprafața unei pietre (prețioase) în fațete fine (pentru a-i mări valoarea și strălucirea). – Din germ. schleifen. DOOM
șlefuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șlefuiésc, imperf. 3 sg. șlefuiá; conj. prez. 3 să șlefuiáscă
șlefuiam
ȘLEFUÍ, șlefuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A prelucra o suprafață dură prin frecare, pilire, tăiere sau rindeluire, pentru a o netezi sau pentru a-i da o anumită formă; a lustrui. ♦ Fig. A finisa cu minuțiozitate, a cizela, a retușa, un text, o operă de artă etc. ♦ Refl. Fig. (Despre oameni) A deveni rafinat, a se civiliza. 2. A tăia suprafața unei pietre (prețioase) în fațete fine (pentru a-i mări valoarea și strălucirea). – Din germ. schleifen. DOOM
șlefuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șlefuiésc, imperf. 3 sg. șlefuiá; conj. prez. 3 să șlefuiáscă
șlefuiască
ȘLEFUÍ, șlefuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A prelucra o suprafață dură prin frecare, pilire, tăiere sau rindeluire, pentru a o netezi sau pentru a-i da o anumită formă; a lustrui. ♦ Fig. A finisa cu minuțiozitate, a cizela, a retușa, un text, o operă de artă etc. ♦ Refl. Fig. (Despre oameni) A deveni rafinat, a se civiliza. 2. A tăia suprafața unei pietre (prețioase) în fațete fine (pentru a-i mări valoarea și strălucirea). – Din germ. schleifen. DOOM
șlefuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șlefuiésc, imperf. 3 sg. șlefuiá; conj. prez. 3 să șlefuiáscă
șlefuiau
ȘLEFUÍ, șlefuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A prelucra o suprafață dură prin frecare, pilire, tăiere sau rindeluire, pentru a o netezi sau pentru a-i da o anumită formă; a lustrui. ♦ Fig. A finisa cu minuțiozitate, a cizela, a retușa, un text, o operă de artă etc. ♦ Refl. Fig. (Despre oameni) A deveni rafinat, a se civiliza. 2. A tăia suprafața unei pietre (prețioase) în fațete fine (pentru a-i mări valoarea și strălucirea). – Din germ. schleifen. DOOM
șlefuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șlefuiésc, imperf. 3 sg. șlefuiá; conj. prez. 3 să șlefuiáscă
șlefuiați
ȘLEFUÍ, șlefuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A prelucra o suprafață dură prin frecare, pilire, tăiere sau rindeluire, pentru a o netezi sau pentru a-i da o anumită formă; a lustrui. ♦ Fig. A finisa cu minuțiozitate, a cizela, a retușa, un text, o operă de artă etc. ♦ Refl. Fig. (Despre oameni) A deveni rafinat, a se civiliza. 2. A tăia suprafața unei pietre (prețioase) în fațete fine (pentru a-i mări valoarea și strălucirea). – Din germ. schleifen. DOOM
șlefuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șlefuiésc, imperf. 3 sg. șlefuiá; conj. prez. 3 să șlefuiáscă
șlefuiesc
ȘLEFUÍ, șlefuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A prelucra o suprafață dură prin frecare, pilire, tăiere sau rindeluire, pentru a o netezi sau pentru a-i da o anumită formă; a lustrui. ♦ Fig. A finisa cu minuțiozitate, a cizela, a retușa, un text, o operă de artă etc. ♦ Refl. Fig. (Despre oameni) A deveni rafinat, a se civiliza. 2. A tăia suprafața unei pietre (prețioase) în fațete fine (pentru a-i mări valoarea și strălucirea). – Din germ. schleifen. DOOM
șlefuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șlefuiésc, imperf. 3 sg. șlefuiá; conj. prez. 3 să șlefuiáscă
șlefuiește
ȘLEFUÍ, șlefuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A prelucra o suprafață dură prin frecare, pilire, tăiere sau rindeluire, pentru a o netezi sau pentru a-i da o anumită formă; a lustrui. ♦ Fig. A finisa cu minuțiozitate, a cizela, a retușa, un text, o operă de artă etc. ♦ Refl. Fig. (Despre oameni) A deveni rafinat, a se civiliza. 2. A tăia suprafața unei pietre (prețioase) în fațete fine (pentru a-i mări valoarea și strălucirea). – Din germ. schleifen. DOOM
șlefuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șlefuiésc, imperf. 3 sg. șlefuiá; conj. prez. 3 să șlefuiáscă
șlefuiești
ȘLEFUÍ, șlefuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A prelucra o suprafață dură prin frecare, pilire, tăiere sau rindeluire, pentru a o netezi sau pentru a-i da o anumită formă; a lustrui. ♦ Fig. A finisa cu minuțiozitate, a cizela, a retușa, un text, o operă de artă etc. ♦ Refl. Fig. (Despre oameni) A deveni rafinat, a se civiliza. 2. A tăia suprafața unei pietre (prețioase) în fațete fine (pentru a-i mări valoarea și strălucirea). – Din germ. schleifen. DOOM
șlefuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șlefuiésc, imperf. 3 sg. șlefuiá; conj. prez. 3 să șlefuiáscă
șlefuii
ȘLEFUÍ, șlefuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A prelucra o suprafață dură prin frecare, pilire, tăiere sau rindeluire, pentru a o netezi sau pentru a-i da o anumită formă; a lustrui. ♦ Fig. A finisa cu minuțiozitate, a cizela, a retușa, un text, o operă de artă etc. ♦ Refl. Fig. (Despre oameni) A deveni rafinat, a se civiliza. 2. A tăia suprafața unei pietre (prețioase) în fațete fine (pentru a-i mări valoarea și strălucirea). – Din germ. schleifen. DOOM
șlefuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șlefuiésc, imperf. 3 sg. șlefuiá; conj. prez. 3 să șlefuiáscă
șlefuim
ȘLEFUÍ, șlefuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A prelucra o suprafață dură prin frecare, pilire, tăiere sau rindeluire, pentru a o netezi sau pentru a-i da o anumită formă; a lustrui. ♦ Fig. A finisa cu minuțiozitate, a cizela, a retușa, un text, o operă de artă etc. ♦ Refl. Fig. (Despre oameni) A deveni rafinat, a se civiliza. 2. A tăia suprafața unei pietre (prețioase) în fațete fine (pentru a-i mări valoarea și strălucirea). – Din germ. schleifen. DOOM
șlefuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șlefuiésc, imperf. 3 sg. șlefuiá; conj. prez. 3 să șlefuiáscă
șlefuind
ȘLEFUÍ, șlefuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A prelucra o suprafață dură prin frecare, pilire, tăiere sau rindeluire, pentru a o netezi sau pentru a-i da o anumită formă; a lustrui. ♦ Fig. A finisa cu minuțiozitate, a cizela, a retușa, un text, o operă de artă etc. ♦ Refl. Fig. (Despre oameni) A deveni rafinat, a se civiliza. 2. A tăia suprafața unei pietre (prețioase) în fațete fine (pentru a-i mări valoarea și strălucirea). – Din germ. schleifen. DOOM
șlefuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șlefuiésc, imperf. 3 sg. șlefuiá; conj. prez. 3 să șlefuiáscă
șlefuire
ȘLEFUÍ, șlefuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A prelucra o suprafață dură prin frecare, pilire, tăiere sau rindeluire, pentru a o netezi sau pentru a-i da o anumită formă; a lustrui. ♦ Fig. A finisa cu minuțiozitate, a cizela, a retușa, un text, o operă de artă etc. ♦ Refl. Fig. (Despre oameni) A deveni rafinat, a se civiliza. 2. A tăia suprafața unei pietre (prețioase) în fațete fine (pentru a-i mări valoarea și strălucirea). – Din germ. schleifen. DOOM
șlefuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șlefuiésc, imperf. 3 sg. șlefuiá; conj. prez. 3 să șlefuiáscă
șlefuire
ȘLEFUÍRE, șlefuiri, s. f. Acțiunea de a șlefui și rezultatul ei; șlefuit1. – V. șlefui. DOOM
șlefuíre s. f., g.-d. art. șlefuírii; pl. șlefuíri
șlefuirea
ȘLEFUÍRE, șlefuiri, s. f. Acțiunea de a șlefui și rezultatul ei; șlefuit1. – V. șlefui. DOOM
șlefuíre s. f., g.-d. art. șlefuírii; pl. șlefuíri
șlefuiri
ȘLEFUÍRE, șlefuiri, s. f. Acțiunea de a șlefui și rezultatul ei; șlefuit1. – V. șlefui. DOOM
șlefuíre s. f., g.-d. art. șlefuírii; pl. șlefuíri
șlefuirii
ȘLEFUÍRE, șlefuiri, s. f. Acțiunea de a șlefui și rezultatul ei; șlefuit1. – V. șlefui. DOOM
șlefuíre s. f., g.-d. art. șlefuírii; pl. șlefuíri
șlefuirile
ȘLEFUÍRE, șlefuiri, s. f. Acțiunea de a șlefui și rezultatul ei; șlefuit1. – V. șlefui. DOOM
șlefuíre s. f., g.-d. art. șlefuírii; pl. șlefuíri
șlefuirilor
ȘLEFUÍRE, șlefuiri, s. f. Acțiunea de a șlefui și rezultatul ei; șlefuit1. – V. șlefui. DOOM
șlefuíre s. f., g.-d. art. șlefuírii; pl. șlefuíri
șlefuiră
ȘLEFUÍ, șlefuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A prelucra o suprafață dură prin frecare, pilire, tăiere sau rindeluire, pentru a o netezi sau pentru a-i da o anumită formă; a lustrui. ♦ Fig. A finisa cu minuțiozitate, a cizela, a retușa, un text, o operă de artă etc. ♦ Refl. Fig. (Despre oameni) A deveni rafinat, a se civiliza. 2. A tăia suprafața unei pietre (prețioase) în fațete fine (pentru a-i mări valoarea și strălucirea). – Din germ. schleifen. DOOM
șlefuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șlefuiésc, imperf. 3 sg. șlefuiá; conj. prez. 3 să șlefuiáscă
șlefuirăm
ȘLEFUÍ, șlefuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A prelucra o suprafață dură prin frecare, pilire, tăiere sau rindeluire, pentru a o netezi sau pentru a-i da o anumită formă; a lustrui. ♦ Fig. A finisa cu minuțiozitate, a cizela, a retușa, un text, o operă de artă etc. ♦ Refl. Fig. (Despre oameni) A deveni rafinat, a se civiliza. 2. A tăia suprafața unei pietre (prețioase) în fațete fine (pentru a-i mări valoarea și strălucirea). – Din germ. schleifen. DOOM
șlefuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șlefuiésc, imperf. 3 sg. șlefuiá; conj. prez. 3 să șlefuiáscă
șlefuirăți
ȘLEFUÍ, șlefuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A prelucra o suprafață dură prin frecare, pilire, tăiere sau rindeluire, pentru a o netezi sau pentru a-i da o anumită formă; a lustrui. ♦ Fig. A finisa cu minuțiozitate, a cizela, a retușa, un text, o operă de artă etc. ♦ Refl. Fig. (Despre oameni) A deveni rafinat, a se civiliza. 2. A tăia suprafața unei pietre (prețioase) în fațete fine (pentru a-i mări valoarea și strălucirea). – Din germ. schleifen. DOOM
șlefuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șlefuiésc, imperf. 3 sg. șlefuiá; conj. prez. 3 să șlefuiáscă
șlefuise
ȘLEFUÍ, șlefuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A prelucra o suprafață dură prin frecare, pilire, tăiere sau rindeluire, pentru a o netezi sau pentru a-i da o anumită formă; a lustrui. ♦ Fig. A finisa cu minuțiozitate, a cizela, a retușa, un text, o operă de artă etc. ♦ Refl. Fig. (Despre oameni) A deveni rafinat, a se civiliza. 2. A tăia suprafața unei pietre (prețioase) în fațete fine (pentru a-i mări valoarea și strălucirea). – Din germ. schleifen. DOOM
șlefuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șlefuiésc, imperf. 3 sg. șlefuiá; conj. prez. 3 să șlefuiáscă
șlefuisem
ȘLEFUÍ, șlefuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A prelucra o suprafață dură prin frecare, pilire, tăiere sau rindeluire, pentru a o netezi sau pentru a-i da o anumită formă; a lustrui. ♦ Fig. A finisa cu minuțiozitate, a cizela, a retușa, un text, o operă de artă etc. ♦ Refl. Fig. (Despre oameni) A deveni rafinat, a se civiliza. 2. A tăia suprafața unei pietre (prețioase) în fațete fine (pentru a-i mări valoarea și strălucirea). – Din germ. schleifen. DOOM
șlefuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șlefuiésc, imperf. 3 sg. șlefuiá; conj. prez. 3 să șlefuiáscă
șlefuiseră
ȘLEFUÍ, șlefuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A prelucra o suprafață dură prin frecare, pilire, tăiere sau rindeluire, pentru a o netezi sau pentru a-i da o anumită formă; a lustrui. ♦ Fig. A finisa cu minuțiozitate, a cizela, a retușa, un text, o operă de artă etc. ♦ Refl. Fig. (Despre oameni) A deveni rafinat, a se civiliza. 2. A tăia suprafața unei pietre (prețioase) în fațete fine (pentru a-i mări valoarea și strălucirea). – Din germ. schleifen. DOOM
șlefuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șlefuiésc, imperf. 3 sg. șlefuiá; conj. prez. 3 să șlefuiáscă
șlefuiserăm
ȘLEFUÍ, șlefuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A prelucra o suprafață dură prin frecare, pilire, tăiere sau rindeluire, pentru a o netezi sau pentru a-i da o anumită formă; a lustrui. ♦ Fig. A finisa cu minuțiozitate, a cizela, a retușa, un text, o operă de artă etc. ♦ Refl. Fig. (Despre oameni) A deveni rafinat, a se civiliza. 2. A tăia suprafața unei pietre (prețioase) în fațete fine (pentru a-i mări valoarea și strălucirea). – Din germ. schleifen. DOOM
șlefuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șlefuiésc, imperf. 3 sg. șlefuiá; conj. prez. 3 să șlefuiáscă
șlefuiserăți
ȘLEFUÍ, șlefuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A prelucra o suprafață dură prin frecare, pilire, tăiere sau rindeluire, pentru a o netezi sau pentru a-i da o anumită formă; a lustrui. ♦ Fig. A finisa cu minuțiozitate, a cizela, a retușa, un text, o operă de artă etc. ♦ Refl. Fig. (Despre oameni) A deveni rafinat, a se civiliza. 2. A tăia suprafața unei pietre (prețioase) în fațete fine (pentru a-i mări valoarea și strălucirea). – Din germ. schleifen. DOOM
șlefuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șlefuiésc, imperf. 3 sg. șlefuiá; conj. prez. 3 să șlefuiáscă
șlefuiseși
ȘLEFUÍ, șlefuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A prelucra o suprafață dură prin frecare, pilire, tăiere sau rindeluire, pentru a o netezi sau pentru a-i da o anumită formă; a lustrui. ♦ Fig. A finisa cu minuțiozitate, a cizela, a retușa, un text, o operă de artă etc. ♦ Refl. Fig. (Despre oameni) A deveni rafinat, a se civiliza. 2. A tăia suprafața unei pietre (prețioase) în fațete fine (pentru a-i mări valoarea și strălucirea). – Din germ. schleifen. DOOM
șlefuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șlefuiésc, imperf. 3 sg. șlefuiá; conj. prez. 3 să șlefuiáscă
șlefuiseți
ȘLEFUÍ, șlefuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A prelucra o suprafață dură prin frecare, pilire, tăiere sau rindeluire, pentru a o netezi sau pentru a-i da o anumită formă; a lustrui. ♦ Fig. A finisa cu minuțiozitate, a cizela, a retușa, un text, o operă de artă etc. ♦ Refl. Fig. (Despre oameni) A deveni rafinat, a se civiliza. 2. A tăia suprafața unei pietre (prețioase) în fațete fine (pentru a-i mări valoarea și strălucirea). – Din germ. schleifen. DOOM
șlefuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șlefuiésc, imperf. 3 sg. șlefuiá; conj. prez. 3 să șlefuiáscă
șlefuit
ȘLEFUÍ, șlefuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A prelucra o suprafață dură prin frecare, pilire, tăiere sau rindeluire, pentru a o netezi sau pentru a-i da o anumită formă; a lustrui. ♦ Fig. A finisa cu minuțiozitate, a cizela, a retușa, un text, o operă de artă etc. ♦ Refl. Fig. (Despre oameni) A deveni rafinat, a se civiliza. 2. A tăia suprafața unei pietre (prețioase) în fațete fine (pentru a-i mări valoarea și strălucirea). – Din germ. schleifen. DOOM
șlefuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șlefuiésc, imperf. 3 sg. șlefuiá; conj. prez. 3 să șlefuiáscă
șlefuit
ȘLEFUÍT2, -Ă, șlefuiți, -te, adj. 1. Cizelat, lustruit. ♦ Fig. Manierat, rafinat. 2. (Despre pietre prețioase, cristale) Cu suprafața tăiată în fațete fine care se întretaie între ele. – V. șlefui.
șlefuit
ȘLEFUÍT1 s. n. Șlefuire. – V. șlefui. DOOM
șlefuít s. n.
șlefuita
ȘLEFUÍT2, -Ă, șlefuiți, -te, adj. 1. Cizelat, lustruit. ♦ Fig. Manierat, rafinat. 2. (Despre pietre prețioase, cristale) Cu suprafața tăiată în fațete fine care se întretaie între ele. – V. șlefui.
șlefuite
ȘLEFUÍT2, -Ă, șlefuiți, -te, adj. 1. Cizelat, lustruit. ♦ Fig. Manierat, rafinat. 2. (Despre pietre prețioase, cristale) Cu suprafața tăiată în fațete fine care se întretaie între ele. – V. șlefui.
șlefuitei
ȘLEFUÍT2, -Ă, șlefuiți, -te, adj. 1. Cizelat, lustruit. ♦ Fig. Manierat, rafinat. 2. (Despre pietre prețioase, cristale) Cu suprafața tăiată în fațete fine care se întretaie între ele. – V. șlefui.
șlefuitele
ȘLEFUÍT2, -Ă, șlefuiți, -te, adj. 1. Cizelat, lustruit. ♦ Fig. Manierat, rafinat. 2. (Despre pietre prețioase, cristale) Cu suprafața tăiată în fațete fine care se întretaie între ele. – V. șlefui.
șlefuitelor
ȘLEFUÍT2, -Ă, șlefuiți, -te, adj. 1. Cizelat, lustruit. ♦ Fig. Manierat, rafinat. 2. (Despre pietre prețioase, cristale) Cu suprafața tăiată în fațete fine care se întretaie între ele. – V. șlefui.
șlefuitoare
ȘLEFUITÓR, -OÁRE, șlefuitori, -oare, s. m. și f. Persoană specializată în șlefuire. [Pr.: -fu-i-] – Șlefui + suf. -tor. DOOM
!șlefuitór (-fu-i-) adj. m., s. m., pl. șlefuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. șlefuitoáre
șlefuitoare
ȘLEFUITÓR, -OÁRE, șlefuitori, -oare, s. m. și f. Persoană specializată în șlefuire. [Pr.: -fu-i-] – Șlefui + suf. -tor. DOOM
!șlefuitór (-fu-i-) adj. m., s. m., pl. șlefuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. șlefuitoáre
șlefuitoarea
ȘLEFUITÓR, -OÁRE, șlefuitori, -oare, s. m. și f. Persoană specializată în șlefuire. [Pr.: -fu-i-] – Șlefui + suf. -tor. DOOM
!șlefuitór (-fu-i-) adj. m., s. m., pl. șlefuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. șlefuitoáre
șlefuitoarea
ȘLEFUITÓR, -OÁRE, șlefuitori, -oare, s. m. și f. Persoană specializată în șlefuire. [Pr.: -fu-i-] – Șlefui + suf. -tor. DOOM
!șlefuitór (-fu-i-) adj. m., s. m., pl. șlefuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. șlefuitoáre
șlefuitoarei
ȘLEFUITÓR, -OÁRE, șlefuitori, -oare, s. m. și f. Persoană specializată în șlefuire. [Pr.: -fu-i-] – Șlefui + suf. -tor. DOOM
!șlefuitór (-fu-i-) adj. m., s. m., pl. șlefuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. șlefuitoáre
șlefuitoarei
ȘLEFUITÓR, -OÁRE, șlefuitori, -oare, s. m. și f. Persoană specializată în șlefuire. [Pr.: -fu-i-] – Șlefui + suf. -tor. DOOM
!șlefuitór (-fu-i-) adj. m., s. m., pl. șlefuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. șlefuitoáre
șlefuitoarele
ȘLEFUITÓR, -OÁRE, șlefuitori, -oare, s. m. și f. Persoană specializată în șlefuire. [Pr.: -fu-i-] – Șlefui + suf. -tor. DOOM
!șlefuitór (-fu-i-) adj. m., s. m., pl. șlefuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. șlefuitoáre
șlefuitoarele
ȘLEFUITÓR, -OÁRE, șlefuitori, -oare, s. m. și f. Persoană specializată în șlefuire. [Pr.: -fu-i-] – Șlefui + suf. -tor. DOOM
!șlefuitór (-fu-i-) adj. m., s. m., pl. șlefuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. șlefuitoáre
șlefuitoarelor
ȘLEFUITÓR, -OÁRE, șlefuitori, -oare, s. m. și f. Persoană specializată în șlefuire. [Pr.: -fu-i-] – Șlefui + suf. -tor. DOOM
!șlefuitór (-fu-i-) adj. m., s. m., pl. șlefuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. șlefuitoáre
șlefuitoarelor
ȘLEFUITÓR, -OÁRE, șlefuitori, -oare, s. m. și f. Persoană specializată în șlefuire. [Pr.: -fu-i-] – Șlefui + suf. -tor. DOOM
!șlefuitór (-fu-i-) adj. m., s. m., pl. șlefuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. șlefuitoáre
șlefuitor
ȘLEFUITÓR, -OÁRE, șlefuitori, -oare, s. m. și f. Persoană specializată în șlefuire. [Pr.: -fu-i-] – Șlefui + suf. -tor. DOOM
!șlefuitór (-fu-i-) adj. m., s. m., pl. șlefuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. șlefuitoáre
șlefuitor
ȘLEFUITÓR, -OÁRE, șlefuitori, -oare, s. m. și f. Persoană specializată în șlefuire. [Pr.: -fu-i-] – Șlefui + suf. -tor. DOOM
!șlefuitór (-fu-i-) adj. m., s. m., pl. șlefuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. șlefuitoáre
șlefuitori
ȘLEFUITÓR, -OÁRE, șlefuitori, -oare, s. m. și f. Persoană specializată în șlefuire. [Pr.: -fu-i-] – Șlefui + suf. -tor. DOOM
!șlefuitór (-fu-i-) adj. m., s. m., pl. șlefuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. șlefuitoáre
șlefuitori
ȘLEFUITÓR, -OÁRE, șlefuitori, -oare, s. m. și f. Persoană specializată în șlefuire. [Pr.: -fu-i-] – Șlefui + suf. -tor. DOOM
!șlefuitór (-fu-i-) adj. m., s. m., pl. șlefuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. șlefuitoáre
șlefuitorii
ȘLEFUITÓR, -OÁRE, șlefuitori, -oare, s. m. și f. Persoană specializată în șlefuire. [Pr.: -fu-i-] – Șlefui + suf. -tor. DOOM
!șlefuitór (-fu-i-) adj. m., s. m., pl. șlefuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. șlefuitoáre
șlefuitorii
ȘLEFUITÓR, -OÁRE, șlefuitori, -oare, s. m. și f. Persoană specializată în șlefuire. [Pr.: -fu-i-] – Șlefui + suf. -tor. DOOM
!șlefuitór (-fu-i-) adj. m., s. m., pl. șlefuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. șlefuitoáre
șlefuitorilor
ȘLEFUITÓR, -OÁRE, șlefuitori, -oare, s. m. și f. Persoană specializată în șlefuire. [Pr.: -fu-i-] – Șlefui + suf. -tor. DOOM
!șlefuitór (-fu-i-) adj. m., s. m., pl. șlefuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. șlefuitoáre
șlefuitorilor
ȘLEFUITÓR, -OÁRE, șlefuitori, -oare, s. m. și f. Persoană specializată în șlefuire. [Pr.: -fu-i-] – Șlefui + suf. -tor. DOOM
!șlefuitór (-fu-i-) adj. m., s. m., pl. șlefuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. șlefuitoáre
șlefuitorul
ȘLEFUITÓR, -OÁRE, șlefuitori, -oare, s. m. și f. Persoană specializată în șlefuire. [Pr.: -fu-i-] – Șlefui + suf. -tor. DOOM
!șlefuitór (-fu-i-) adj. m., s. m., pl. șlefuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. șlefuitoáre
șlefuitorul
ȘLEFUITÓR, -OÁRE, șlefuitori, -oare, s. m. și f. Persoană specializată în șlefuire. [Pr.: -fu-i-] – Șlefui + suf. -tor. DOOM
!șlefuitór (-fu-i-) adj. m., s. m., pl. șlefuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. șlefuitoáre
șlefuitorului
ȘLEFUITÓR, -OÁRE, șlefuitori, -oare, s. m. și f. Persoană specializată în șlefuire. [Pr.: -fu-i-] – Șlefui + suf. -tor. DOOM
!șlefuitór (-fu-i-) adj. m., s. m., pl. șlefuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. șlefuitoáre
șlefuitorului
ȘLEFUITÓR, -OÁRE, șlefuitori, -oare, s. m. și f. Persoană specializată în șlefuire. [Pr.: -fu-i-] – Șlefui + suf. -tor. DOOM
!șlefuitór (-fu-i-) adj. m., s. m., pl. șlefuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. șlefuitoáre
șlefuitul
ȘLEFUÍT2, -Ă, șlefuiți, -te, adj. 1. Cizelat, lustruit. ♦ Fig. Manierat, rafinat. 2. (Despre pietre prețioase, cristale) Cu suprafața tăiată în fațete fine care se întretaie între ele. – V. șlefui.
șlefuitului
ȘLEFUÍT2, -Ă, șlefuiți, -te, adj. 1. Cizelat, lustruit. ♦ Fig. Manierat, rafinat. 2. (Despre pietre prețioase, cristale) Cu suprafața tăiată în fațete fine care se întretaie între ele. – V. șlefui.
șlefuiși
ȘLEFUÍ, șlefuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A prelucra o suprafață dură prin frecare, pilire, tăiere sau rindeluire, pentru a o netezi sau pentru a-i da o anumită formă; a lustrui. ♦ Fig. A finisa cu minuțiozitate, a cizela, a retușa, un text, o operă de artă etc. ♦ Refl. Fig. (Despre oameni) A deveni rafinat, a se civiliza. 2. A tăia suprafața unei pietre (prețioase) în fațete fine (pentru a-i mări valoarea și strălucirea). – Din germ. schleifen. DOOM
șlefuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șlefuiésc, imperf. 3 sg. șlefuiá; conj. prez. 3 să șlefuiáscă
șlefuiți
ȘLEFUÍ, șlefuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A prelucra o suprafață dură prin frecare, pilire, tăiere sau rindeluire, pentru a o netezi sau pentru a-i da o anumită formă; a lustrui. ♦ Fig. A finisa cu minuțiozitate, a cizela, a retușa, un text, o operă de artă etc. ♦ Refl. Fig. (Despre oameni) A deveni rafinat, a se civiliza. 2. A tăia suprafața unei pietre (prețioase) în fațete fine (pentru a-i mări valoarea și strălucirea). – Din germ. schleifen. DOOM
șlefuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șlefuiésc, imperf. 3 sg. șlefuiá; conj. prez. 3 să șlefuiáscă
șlefuiți
ȘLEFUÍT2, -Ă, șlefuiți, -te, adj. 1. Cizelat, lustruit. ♦ Fig. Manierat, rafinat. 2. (Despre pietre prețioase, cristale) Cu suprafața tăiată în fațete fine care se întretaie între ele. – V. șlefui.
șlefuiții
ȘLEFUÍT2, -Ă, șlefuiți, -te, adj. 1. Cizelat, lustruit. ♦ Fig. Manierat, rafinat. 2. (Despre pietre prețioase, cristale) Cu suprafața tăiată în fațete fine care se întretaie între ele. – V. șlefui.
șlefuiților
ȘLEFUÍT2, -Ă, șlefuiți, -te, adj. 1. Cizelat, lustruit. ♦ Fig. Manierat, rafinat. 2. (Despre pietre prețioase, cristale) Cu suprafața tăiată în fațete fine care se întretaie între ele. – V. șlefui.
șlehte
ȘLEÁHTĂ, (1) șlehte, s. f. 1. (Peior.) Clică, bandă; gloată, ceată. 2. Nume dat, în trecut, nobilimii poloneze; corp de armată alcătuit din nobili polonezi. – Din pol. szlachta. DOOM
șleáhtă s. f., g.-d. art. șléhtei; (cete) pl. șléhte
șlehtei
ȘLEÁHTĂ, (1) șlehte, s. f. 1. (Peior.) Clică, bandă; gloată, ceată. 2. Nume dat, în trecut, nobilimii poloneze; corp de armată alcătuit din nobili polonezi. – Din pol. szlachta. DOOM
șleáhtă s. f., g.-d. art. șléhtei; (cete) pl. șléhte
șlehtele
ȘLEÁHTĂ, (1) șlehte, s. f. 1. (Peior.) Clică, bandă; gloată, ceată. 2. Nume dat, în trecut, nobilimii poloneze; corp de armată alcătuit din nobili polonezi. – Din pol. szlachta. DOOM
șleáhtă s. f., g.-d. art. șléhtei; (cete) pl. șléhte
șlehtelor
ȘLEÁHTĂ, (1) șlehte, s. f. 1. (Peior.) Clică, bandă; gloată, ceată. 2. Nume dat, în trecut, nobilimii poloneze; corp de armată alcătuit din nobili polonezi. – Din pol. szlachta. DOOM
șleáhtă s. f., g.-d. art. șléhtei; (cete) pl. șléhte
șlem
ȘLEM s. n. 1. (La bridge, taroc) Situație în care unul dintre cuplurile participante la joc câștigă toate cele treisprezece levate posibile. 2. (În sintagma) Marele șlem = (la jocul de tenis) situație în care un tenisman câștigă, în cursul aceluiași an, cele patru mari concursuri internaționale de tenis. – Din fr. chelem, germ. Schlemm.
șlemul
ȘLEM s. n. 1. (La bridge, taroc) Situație în care unul dintre cuplurile participante la joc câștigă toate cele treisprezece levate posibile. 2. (În sintagma) Marele șlem = (la jocul de tenis) situație în care un tenisman câștigă, în cursul aceluiași an, cele patru mari concursuri internaționale de tenis. – Din fr. chelem, germ. Schlemm.
șlemului
ȘLEM s. n. 1. (La bridge, taroc) Situație în care unul dintre cuplurile participante la joc câștigă toate cele treisprezece levate posibile. 2. (În sintagma) Marele șlem = (la jocul de tenis) situație în care un tenisman câștigă, în cursul aceluiași an, cele patru mari concursuri internaționale de tenis. – Din fr. chelem, germ. Schlemm.
șlengher
șléngher (-re), s. n. – 1. Batistă. – 2. Cravată. Germ. Schlinge „fundă” (Vasiliu, GS, VII, 125). Cuvînt de argou.
șlep
ȘLEP, șlepuri, s. n. Navă (fără propulsie proprie) folosită pentru transportul mărfurilor pe fluvii, pe canale sau pe lacuri. – Din germ. Schlepp[kahn]. DOOM
șlep s. n., pl. șlépuri
șlepar
ȘLEPÁR, șlepari, s. m. Persoană care conduce un șlep. – Șlep + suf. -ar. DOOM
șlepár s. m., pl. șlepári
șlepari
ȘLEPÁR, șlepari, s. m. Persoană care conduce un șlep. – Șlep + suf. -ar. DOOM
șlepár s. m., pl. șlepári
șleparii
ȘLEPÁR, șlepari, s. m. Persoană care conduce un șlep. – Șlep + suf. -ar. DOOM
șlepár s. m., pl. șlepári
șleparilor
ȘLEPÁR, șlepari, s. m. Persoană care conduce un șlep. – Șlep + suf. -ar. DOOM
șlepár s. m., pl. șlepári
șleparul
ȘLEPÁR, șlepari, s. m. Persoană care conduce un șlep. – Șlep + suf. -ar. DOOM
șlepár s. m., pl. șlepári
șleparului
ȘLEPÁR, șlepari, s. m. Persoană care conduce un șlep. – Șlep + suf. -ar. DOOM
șlepár s. m., pl. șlepári
șlepci
ȘLEÁPCĂ, șlepci, s. f. (Înv. și reg.) Pălărie în trei colțuri; tricorn; p. ext. șapcă. – Din rus. šleapka. DOOM
șleápcă (înv., reg.) s. f., g.-d. art. șlépcii; pl. șlepci
șlepcii
ȘLEÁPCĂ, șlepci, s. f. (Înv. și reg.) Pălărie în trei colțuri; tricorn; p. ext. șapcă. – Din rus. šleapka. DOOM
șleápcă (înv., reg.) s. f., g.-d. art. șlépcii; pl. șlepci
șlepcile
ȘLEÁPCĂ, șlepci, s. f. (Înv. și reg.) Pălărie în trei colțuri; tricorn; p. ext. șapcă. – Din rus. šleapka. DOOM
șleápcă (înv., reg.) s. f., g.-d. art. șlépcii; pl. șlepci
șlepcilor
ȘLEÁPCĂ, șlepci, s. f. (Înv. și reg.) Pălărie în trei colțuri; tricorn; p. ext. șapcă. – Din rus. šleapka. DOOM
șleápcă (înv., reg.) s. f., g.-d. art. șlépcii; pl. șlepci
șleper
ȘLÉPER s.n. Transportor al laminorului. [< germ. Schlepper, cf. fr. schlepper].
șlepere
ȘLÉPER s.n. Transportor al laminorului. [< germ. Schlepper, cf. fr. schlepper].
șleperele
ȘLÉPER s.n. Transportor al laminorului. [< germ. Schlepper, cf. fr. schlepper].
șleperelor
ȘLÉPER s.n. Transportor al laminorului. [< germ. Schlepper, cf. fr. schlepper].
șleperul
ȘLÉPER s.n. Transportor al laminorului. [< germ. Schlepper, cf. fr. schlepper].
șleperului
ȘLÉPER s.n. Transportor al laminorului. [< germ. Schlepper, cf. fr. schlepper].
șlepul
ȘLEP, șlepuri, s. n. Navă (fără propulsie proprie) folosită pentru transportul mărfurilor pe fluvii, pe canale sau pe lacuri. – Din germ. Schlepp[kahn]. DOOM
șlep s. n., pl. șlépuri
șlepului
ȘLEP, șlepuri, s. n. Navă (fără propulsie proprie) folosită pentru transportul mărfurilor pe fluvii, pe canale sau pe lacuri. – Din germ. Schlepp[kahn]. DOOM
șlep s. n., pl. șlépuri
șlepuri
ȘLEP, șlepuri, s. n. Navă (fără propulsie proprie) folosită pentru transportul mărfurilor pe fluvii, pe canale sau pe lacuri. – Din germ. Schlepp[kahn]. DOOM
șlep s. n., pl. șlépuri
șlepurile
ȘLEP, șlepuri, s. n. Navă (fără propulsie proprie) folosită pentru transportul mărfurilor pe fluvii, pe canale sau pe lacuri. – Din germ. Schlepp[kahn]. DOOM
șlep s. n., pl. șlépuri
șlepurilor
ȘLEP, șlepuri, s. n. Navă (fără propulsie proprie) folosită pentru transportul mărfurilor pe fluvii, pe canale sau pe lacuri. – Din germ. Schlepp[kahn]. DOOM
șlep s. n., pl. șlépuri
șleuit
ȘLEUÍT, -Ă, șleuiți,. -te, adj. (Despre drumuri) Șănțuit, brăzdat; (despre iarbă) cosită inegal. Văzînd iarbă șleuită, de coasă nepotrivită. TEODORESCU, P. P. 601.
șlibovița
ȘLÍBOVIȚĂ, (2) șlibovițe, s. f. 1. Rachiu tare de prune. 2. Porție de șliboviță (1). – Din pol. šliwowica, sb. šljivovica. DOOM
șlíboviță s. f., g.-d. art. șlíboviței; (porții) pl. șlíbovițe
șlibovițe
ȘLÍBOVIȚĂ, (2) șlibovițe, s. f. 1. Rachiu tare de prune. 2. Porție de șliboviță (1). – Din pol. šliwowica, sb. šljivovica. DOOM
șlíboviță s. f., g.-d. art. șlíboviței; (porții) pl. șlíbovițe
șliboviței
ȘLÍBOVIȚĂ, (2) șlibovițe, s. f. 1. Rachiu tare de prune. 2. Porție de șliboviță (1). – Din pol. šliwowica, sb. šljivovica. DOOM
șlíboviță s. f., g.-d. art. șlíboviței; (porții) pl. șlíbovițe
șlibovițele
ȘLÍBOVIȚĂ, (2) șlibovițe, s. f. 1. Rachiu tare de prune. 2. Porție de șliboviță (1). – Din pol. šliwowica, sb. šljivovica. DOOM
șlíboviță s. f., g.-d. art. șlíboviței; (porții) pl. șlíbovițe
șlibovițelor
ȘLÍBOVIȚĂ, (2) șlibovițe, s. f. 1. Rachiu tare de prune. 2. Porție de șliboviță (1). – Din pol. šliwowica, sb. šljivovica. DOOM
șlíboviță s. f., g.-d. art. șlíboviței; (porții) pl. șlíbovițe
șlic
IȘLÍC, ișlice, s. n. (Înv.) Căciulă de blană scumpă sau de postav, de format mare, cilindrică sau cu fundul pătrat (din alt material), purtată de domni, de boieri și uneori de soțiile lor, iar mai târziu de negustori, de lăutari etc. ◊ Expr. A călca (pe cineva) pe colțul ișlicului sau a pocni (pe cineva) la coada ișlicului = a jigni (pe cineva). [Var.: (înv.) șlic s. n.] – Cf. tc. bașlık. DOOM
ișlíc (înv.) s. n., pl. ișlíce
șlif
ȘLIF, șlifuri, s. n. (Tehn.) Porțiunea șlefuită a unei piese, a unui aparat etc. ♦ Fig. Finețe, rafinament, subtilitate. – Din fr. Schliff. DOOM
șlif s. n., pl. șlífuri
șliful
ȘLIF, șlifuri, s. n. (Tehn.) Porțiunea șlefuită a unei piese, a unui aparat etc. ♦ Fig. Finețe, rafinament, subtilitate. – Din fr. Schliff. DOOM
șlif s. n., pl. șlífuri
șlifului
ȘLIF, șlifuri, s. n. (Tehn.) Porțiunea șlefuită a unei piese, a unui aparat etc. ♦ Fig. Finețe, rafinament, subtilitate. – Din fr. Schliff. DOOM
șlif s. n., pl. șlífuri
șlifuri
ȘLIF, șlifuri, s. n. (Tehn.) Porțiunea șlefuită a unei piese, a unui aparat etc. ♦ Fig. Finețe, rafinament, subtilitate. – Din fr. Schliff. DOOM
șlif s. n., pl. șlífuri
șlifurile
ȘLIF, șlifuri, s. n. (Tehn.) Porțiunea șlefuită a unei piese, a unui aparat etc. ♦ Fig. Finețe, rafinament, subtilitate. – Din fr. Schliff. DOOM
șlif s. n., pl. șlífuri
șlifurilor
ȘLIF, șlifuri, s. n. (Tehn.) Porțiunea șlefuită a unei piese, a unui aparat etc. ♦ Fig. Finețe, rafinament, subtilitate. – Din fr. Schliff. DOOM
șlif s. n., pl. șlífuri
șlire
ȘLÍRE, șliri, s. f. Îngrămădire de minerale, de dimensiuni variabile, în masivele eruptive, care apare în procesul de cristalizare magmatică. – Et. nec. DOOM
șlíre s. f., g.-d. art. șlírii; pl. șliri
șlirea
ȘLÍRE, șliri, s. f. Îngrămădire de minerale, de dimensiuni variabile, în masivele eruptive, care apare în procesul de cristalizare magmatică. – Et. nec. DOOM
șlíre s. f., g.-d. art. șlírii; pl. șliri
șliri
ȘLÍRE, șliri, s. f. Îngrămădire de minerale, de dimensiuni variabile, în masivele eruptive, care apare în procesul de cristalizare magmatică. – Et. nec. DOOM
șlíre s. f., g.-d. art. șlírii; pl. șliri
șlirii
ȘLÍRE, șliri, s. f. Îngrămădire de minerale, de dimensiuni variabile, în masivele eruptive, care apare în procesul de cristalizare magmatică. – Et. nec. DOOM
șlíre s. f., g.-d. art. șlírii; pl. șliri
șlirile
ȘLÍRE, șliri, s. f. Îngrămădire de minerale, de dimensiuni variabile, în masivele eruptive, care apare în procesul de cristalizare magmatică. – Et. nec. DOOM
șlíre s. f., g.-d. art. șlírii; pl. șliri
șlirilor
ȘLÍRE, șliri, s. f. Îngrămădire de minerale, de dimensiuni variabile, în masivele eruptive, care apare în procesul de cristalizare magmatică. – Et. nec. DOOM
șlíre s. f., g.-d. art. șlírii; pl. șliri
șliț
ȘLIȚ, șlițuri, s. n. 1. Scobitură în formă de șanț, făcută într-o piesă sau într-un element de construcție. 2. Deschizătură făcută la marginea inferioară sau la mânecile unor obiecte de îmbrăcăminte, având un rol practic sau decorativ. ♦ Deschizătura din față a pantalonilor; prohab. – Din germ. Schlitz. DOOM
șliț s. n., pl. șlíțuri
șlițul
ȘLIȚ, șlițuri, s. n. 1. Scobitură în formă de șanț, făcută într-o piesă sau într-un element de construcție. 2. Deschizătură făcută la marginea inferioară sau la mânecile unor obiecte de îmbrăcăminte, având un rol practic sau decorativ. ♦ Deschizătura din față a pantalonilor; prohab. – Din germ. Schlitz. DOOM
șliț s. n., pl. șlíțuri
șlițului
ȘLIȚ, șlițuri, s. n. 1. Scobitură în formă de șanț, făcută într-o piesă sau într-un element de construcție. 2. Deschizătură făcută la marginea inferioară sau la mânecile unor obiecte de îmbrăcăminte, având un rol practic sau decorativ. ♦ Deschizătura din față a pantalonilor; prohab. – Din germ. Schlitz. DOOM
șliț s. n., pl. șlíțuri
șlițuri
ȘLIȚ, șlițuri, s. n. 1. Scobitură în formă de șanț, făcută într-o piesă sau într-un element de construcție. 2. Deschizătură făcută la marginea inferioară sau la mânecile unor obiecte de îmbrăcăminte, având un rol practic sau decorativ. ♦ Deschizătura din față a pantalonilor; prohab. – Din germ. Schlitz. DOOM
șliț s. n., pl. șlíțuri
șlițurile
ȘLIȚ, șlițuri, s. n. 1. Scobitură în formă de șanț, făcută într-o piesă sau într-un element de construcție. 2. Deschizătură făcută la marginea inferioară sau la mânecile unor obiecte de îmbrăcăminte, având un rol practic sau decorativ. ♦ Deschizătura din față a pantalonilor; prohab. – Din germ. Schlitz. DOOM
șliț s. n., pl. șlíțuri
șlițurilor
ȘLIȚ, șlițuri, s. n. 1. Scobitură în formă de șanț, făcută într-o piesă sau într-un element de construcție. 2. Deschizătură făcută la marginea inferioară sau la mânecile unor obiecte de îmbrăcăminte, având un rol practic sau decorativ. ♦ Deschizătura din față a pantalonilor; prohab. – Din germ. Schlitz. DOOM
șliț s. n., pl. șlíțuri
șlob
șlob, șlobi s. m. (intl., înv.) om prost, naiv, credul.
șluc
ȘLUC, șlucuri, s. n. (Reg.) Înghițitură. – Din germ. Schluck. DOOM
șluc (reg.) s. n., pl. șlúcuri
șlucul
ȘLUC, șlucuri, s. n. (Reg.) Înghițitură. – Din germ. Schluck. DOOM
șluc (reg.) s. n., pl. șlúcuri
șlucului
ȘLUC, șlucuri, s. n. (Reg.) Înghițitură. – Din germ. Schluck. DOOM
șluc (reg.) s. n., pl. șlúcuri
șlucuri
ȘLUC, șlucuri, s. n. (Reg.) Înghițitură. – Din germ. Schluck. DOOM
șluc (reg.) s. n., pl. șlúcuri
șlucurile
ȘLUC, șlucuri, s. n. (Reg.) Înghițitură. – Din germ. Schluck. DOOM
șluc (reg.) s. n., pl. șlúcuri
șlucurilor
ȘLUC, șlucuri, s. n. (Reg.) Înghițitură. – Din germ. Schluck. DOOM
șluc (reg.) s. n., pl. șlúcuri
șluf
ȘLUF s.n. Argilă bogată în siliciu. [< germ. Schluff].
șluful
ȘLUF s.n. Argilă bogată în siliciu. [< germ. Schluff].
șlufului
ȘLUF s.n. Argilă bogată în siliciu. [< germ. Schluff].
șlufuri
ȘLUF s.n. Argilă bogată în siliciu. [< germ. Schluff].
șlufurile
ȘLUF s.n. Argilă bogată în siliciu. [< germ. Schluff].
șlufurilor
ȘLUF s.n. Argilă bogată în siliciu. [< germ. Schluff].
șlus
ȘLUS interj. (Reg.) Gata! s-a terminat! – Din germ. Schluss. DOOM
șlus (reg.) interj.
șlădun
ȘLĂDÚN, șlăduni, s. m. (Regional; și în forma slodun) Gorun. Slodun se zice în Oltenia, iar în Muntenia și Moldova se numește stejar. ȘEZ. XV 124. – Variantă: slodún s. m.