șea
ȘA, șei, s. f. 1. Piesă de harnașament confecționată din piele sau din lemn, care se pune pe spinarea calului și pe care șade călărețul. ◊ Expr. A pune șaua (pe cineva) = a supune, a stăpâni (pe cineva), a constrânge pe cineva să facă ceva. A vorbi din șa = a vorbi de sus, cu siguranță de sine. 2. Suport triunghiular din piele, din cauciuc sau din material plastic, care se montează pe biciclete, motociclete etc. 3. Os din spinarea găinii. ◊ Șaua turcească = scobitură în grosimea osului sfenoid, în care se află situată glanda hipofiză. 4. Formă de relief reprezentând o depresiune cuprinsă între două părți de teren mai ridicate; curmătură. Șaua dealului. [Var.: șea s. f.] – Lat. sella.

DOOM

șa s. f., art. șáua, g.-d. art. șéii; pl. șei

șed
ȘEDEÁ, șed, vb. II. Intranz. 1. A se afla așezat pe ceva; a sta jos. ◊ Expr. A ședea (ca) pe ghimpi (sau pe foc, pe ace) = a fi nerăbdător și îngrijorat; a fi grăbit să plece. A ședea pe comoară = a fi foarte bogat și zgârcit. 2. A lua loc, a se așeza. ♦ A se opri din mers așezându-se; a poposi. (De obicei la imperativ sau în construcții negative) A avea astâmpăr, a fi liniștit. Șezi locului! 3. A sta, a se găsi, a rămâne câtva timp într-un anumit loc, într-o anumită situație sau poziție; a nu se mișca din locul sau din poziția ocupată. ◊ Expr. A ședea la masă = a lua masa, a mânca. A(-i) ședea cuiva ceva la inimă = a fi preocupat, stăpânit de ceva, a dori ceva foarte mult. A ședea pe capul cuiva = a plictisi (pe cineva) cu prezența sa sau cu prea multe insistențe. A ședea cu mâinile în sân (sau încrucișate, la brâu, cu brațele încrucișate etc.) = a nu face, a nu întreprinde nimic. A ședea strâmb și a judeca (sau a vorbi, a grăi) drept = a discuta cu franchețe; a recunoaște adevărul 4. A petrece câtva timp undeva, a nu se deplasa (dintr-un anumit loc); a se afla, a rămâne, a zăbovi (într-un anumit loc). ♦ (Rar; despre obiecte) A se afla așezat sau depozitat într-un loc). 5. A avea locuința, domiciliul undeva; a locui, a domicilia. 6. (În expr.) A(-i) ședea (cuiva) bine (sau rău, frumos, mândru) = a (nu) i se potrivi; a (nu) fi așa cum se cuvine, cum trebuie, cum este indicat. 7. A se afla într-o anumită situație (în raport cu ceva sau cu cineva). 8. A nu face nimic, a nu avea nicio ocupație. Șade toată ziua. – Lat. sedere.

DOOM

ședeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șed, 3 sg. șáde, 1 pl. ședém; conj. prez. 3 să șádă; ger. șezấnd; part. șezút

șede
ȘEDEÁ, șed, vb. II. Intranz. 1. A se afla așezat pe ceva; a sta jos. ◊ Expr. A ședea (ca) pe ghimpi (sau pe foc, pe ace) = a fi nerăbdător și îngrijorat; a fi grăbit să plece. A ședea pe comoară = a fi foarte bogat și zgârcit. 2. A lua loc, a se așeza. ♦ A se opri din mers așezându-se; a poposi. (De obicei la imperativ sau în construcții negative) A avea astâmpăr, a fi liniștit. Șezi locului! 3. A sta, a se găsi, a rămâne câtva timp într-un anumit loc, într-o anumită situație sau poziție; a nu se mișca din locul sau din poziția ocupată. ◊ Expr. A ședea la masă = a lua masa, a mânca. A(-i) ședea cuiva ceva la inimă = a fi preocupat, stăpânit de ceva, a dori ceva foarte mult. A ședea pe capul cuiva = a plictisi (pe cineva) cu prezența sa sau cu prea multe insistențe. A ședea cu mâinile în sân (sau încrucișate, la brâu, cu brațele încrucișate etc.) = a nu face, a nu întreprinde nimic. A ședea strâmb și a judeca (sau a vorbi, a grăi) drept = a discuta cu franchețe; a recunoaște adevărul 4. A petrece câtva timp undeva, a nu se deplasa (dintr-un anumit loc); a se afla, a rămâne, a zăbovi (într-un anumit loc). ♦ (Rar; despre obiecte) A se afla așezat sau depozitat într-un loc). 5. A avea locuința, domiciliul undeva; a locui, a domicilia. 6. (În expr.) A(-i) ședea (cuiva) bine (sau rău, frumos, mândru) = a (nu) i se potrivi; a (nu) fi așa cum se cuvine, cum trebuie, cum este indicat. 7. A se afla într-o anumită situație (în raport cu ceva sau cu cineva). 8. A nu face nimic, a nu avea nicio ocupație. Șade toată ziua. – Lat. sedere.

DOOM

ședeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șed, 3 sg. șáde, 1 pl. ședém; conj. prez. 3 să șádă; ger. șezấnd; part. șezút

ședea
ȘEDEÁ, șed, vb. II. Intranz. 1. A se afla așezat pe ceva; a sta jos. ◊ Expr. A ședea (ca) pe ghimpi (sau pe foc, pe ace) = a fi nerăbdător și îngrijorat; a fi grăbit să plece. A ședea pe comoară = a fi foarte bogat și zgârcit. 2. A lua loc, a se așeza. ♦ A se opri din mers așezându-se; a poposi. (De obicei la imperativ sau în construcții negative) A avea astâmpăr, a fi liniștit. Șezi locului! 3. A sta, a se găsi, a rămâne câtva timp într-un anumit loc, într-o anumită situație sau poziție; a nu se mișca din locul sau din poziția ocupată. ◊ Expr. A ședea la masă = a lua masa, a mânca. A(-i) ședea cuiva ceva la inimă = a fi preocupat, stăpânit de ceva, a dori ceva foarte mult. A ședea pe capul cuiva = a plictisi (pe cineva) cu prezența sa sau cu prea multe insistențe. A ședea cu mâinile în sân (sau încrucișate, la brâu, cu brațele încrucișate etc.) = a nu face, a nu întreprinde nimic. A ședea strâmb și a judeca (sau a vorbi, a grăi) drept = a discuta cu franchețe; a recunoaște adevărul 4. A petrece câtva timp undeva, a nu se deplasa (dintr-un anumit loc); a se afla, a rămâne, a zăbovi (într-un anumit loc). ♦ (Rar; despre obiecte) A se afla așezat sau depozitat într-un loc). 5. A avea locuința, domiciliul undeva; a locui, a domicilia. 6. (În expr.) A(-i) ședea (cuiva) bine (sau rău, frumos, mândru) = a (nu) i se potrivi; a (nu) fi așa cum se cuvine, cum trebuie, cum este indicat. 7. A se afla într-o anumită situație (în raport cu ceva sau cu cineva). 8. A nu face nimic, a nu avea nicio ocupație. Șade toată ziua. – Lat. sedere.

DOOM

ședeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șed, 3 sg. șáde, 1 pl. ședém; conj. prez. 3 să șádă; ger. șezấnd; part. șezút

ședeai
ȘEDEÁ, șed, vb. II. Intranz. 1. A se afla așezat pe ceva; a sta jos. ◊ Expr. A ședea (ca) pe ghimpi (sau pe foc, pe ace) = a fi nerăbdător și îngrijorat; a fi grăbit să plece. A ședea pe comoară = a fi foarte bogat și zgârcit. 2. A lua loc, a se așeza. ♦ A se opri din mers așezându-se; a poposi. (De obicei la imperativ sau în construcții negative) A avea astâmpăr, a fi liniștit. Șezi locului! 3. A sta, a se găsi, a rămâne câtva timp într-un anumit loc, într-o anumită situație sau poziție; a nu se mișca din locul sau din poziția ocupată. ◊ Expr. A ședea la masă = a lua masa, a mânca. A(-i) ședea cuiva ceva la inimă = a fi preocupat, stăpânit de ceva, a dori ceva foarte mult. A ședea pe capul cuiva = a plictisi (pe cineva) cu prezența sa sau cu prea multe insistențe. A ședea cu mâinile în sân (sau încrucișate, la brâu, cu brațele încrucișate etc.) = a nu face, a nu întreprinde nimic. A ședea strâmb și a judeca (sau a vorbi, a grăi) drept = a discuta cu franchețe; a recunoaște adevărul 4. A petrece câtva timp undeva, a nu se deplasa (dintr-un anumit loc); a se afla, a rămâne, a zăbovi (într-un anumit loc). ♦ (Rar; despre obiecte) A se afla așezat sau depozitat într-un loc). 5. A avea locuința, domiciliul undeva; a locui, a domicilia. 6. (În expr.) A(-i) ședea (cuiva) bine (sau rău, frumos, mândru) = a (nu) i se potrivi; a (nu) fi așa cum se cuvine, cum trebuie, cum este indicat. 7. A se afla într-o anumită situație (în raport cu ceva sau cu cineva). 8. A nu face nimic, a nu avea nicio ocupație. Șade toată ziua. – Lat. sedere.

DOOM

ședeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șed, 3 sg. șáde, 1 pl. ședém; conj. prez. 3 să șádă; ger. șezấnd; part. șezút

ședeam
ȘEDEÁ, șed, vb. II. Intranz. 1. A se afla așezat pe ceva; a sta jos. ◊ Expr. A ședea (ca) pe ghimpi (sau pe foc, pe ace) = a fi nerăbdător și îngrijorat; a fi grăbit să plece. A ședea pe comoară = a fi foarte bogat și zgârcit. 2. A lua loc, a se așeza. ♦ A se opri din mers așezându-se; a poposi. (De obicei la imperativ sau în construcții negative) A avea astâmpăr, a fi liniștit. Șezi locului! 3. A sta, a se găsi, a rămâne câtva timp într-un anumit loc, într-o anumită situație sau poziție; a nu se mișca din locul sau din poziția ocupată. ◊ Expr. A ședea la masă = a lua masa, a mânca. A(-i) ședea cuiva ceva la inimă = a fi preocupat, stăpânit de ceva, a dori ceva foarte mult. A ședea pe capul cuiva = a plictisi (pe cineva) cu prezența sa sau cu prea multe insistențe. A ședea cu mâinile în sân (sau încrucișate, la brâu, cu brațele încrucișate etc.) = a nu face, a nu întreprinde nimic. A ședea strâmb și a judeca (sau a vorbi, a grăi) drept = a discuta cu franchețe; a recunoaște adevărul 4. A petrece câtva timp undeva, a nu se deplasa (dintr-un anumit loc); a se afla, a rămâne, a zăbovi (într-un anumit loc). ♦ (Rar; despre obiecte) A se afla așezat sau depozitat într-un loc). 5. A avea locuința, domiciliul undeva; a locui, a domicilia. 6. (În expr.) A(-i) ședea (cuiva) bine (sau rău, frumos, mândru) = a (nu) i se potrivi; a (nu) fi așa cum se cuvine, cum trebuie, cum este indicat. 7. A se afla într-o anumită situație (în raport cu ceva sau cu cineva). 8. A nu face nimic, a nu avea nicio ocupație. Șade toată ziua. – Lat. sedere.

DOOM

ședeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șed, 3 sg. șáde, 1 pl. ședém; conj. prez. 3 să șádă; ger. șezấnd; part. șezút

ședeau
ȘEDEÁ, șed, vb. II. Intranz. 1. A se afla așezat pe ceva; a sta jos. ◊ Expr. A ședea (ca) pe ghimpi (sau pe foc, pe ace) = a fi nerăbdător și îngrijorat; a fi grăbit să plece. A ședea pe comoară = a fi foarte bogat și zgârcit. 2. A lua loc, a se așeza. ♦ A se opri din mers așezându-se; a poposi. (De obicei la imperativ sau în construcții negative) A avea astâmpăr, a fi liniștit. Șezi locului! 3. A sta, a se găsi, a rămâne câtva timp într-un anumit loc, într-o anumită situație sau poziție; a nu se mișca din locul sau din poziția ocupată. ◊ Expr. A ședea la masă = a lua masa, a mânca. A(-i) ședea cuiva ceva la inimă = a fi preocupat, stăpânit de ceva, a dori ceva foarte mult. A ședea pe capul cuiva = a plictisi (pe cineva) cu prezența sa sau cu prea multe insistențe. A ședea cu mâinile în sân (sau încrucișate, la brâu, cu brațele încrucișate etc.) = a nu face, a nu întreprinde nimic. A ședea strâmb și a judeca (sau a vorbi, a grăi) drept = a discuta cu franchețe; a recunoaște adevărul 4. A petrece câtva timp undeva, a nu se deplasa (dintr-un anumit loc); a se afla, a rămâne, a zăbovi (într-un anumit loc). ♦ (Rar; despre obiecte) A se afla așezat sau depozitat într-un loc). 5. A avea locuința, domiciliul undeva; a locui, a domicilia. 6. (În expr.) A(-i) ședea (cuiva) bine (sau rău, frumos, mândru) = a (nu) i se potrivi; a (nu) fi așa cum se cuvine, cum trebuie, cum este indicat. 7. A se afla într-o anumită situație (în raport cu ceva sau cu cineva). 8. A nu face nimic, a nu avea nicio ocupație. Șade toată ziua. – Lat. sedere.

DOOM

ședeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șed, 3 sg. șáde, 1 pl. ședém; conj. prez. 3 să șádă; ger. șezấnd; part. șezút

ședeați
ȘEDEÁ, șed, vb. II. Intranz. 1. A se afla așezat pe ceva; a sta jos. ◊ Expr. A ședea (ca) pe ghimpi (sau pe foc, pe ace) = a fi nerăbdător și îngrijorat; a fi grăbit să plece. A ședea pe comoară = a fi foarte bogat și zgârcit. 2. A lua loc, a se așeza. ♦ A se opri din mers așezându-se; a poposi. (De obicei la imperativ sau în construcții negative) A avea astâmpăr, a fi liniștit. Șezi locului! 3. A sta, a se găsi, a rămâne câtva timp într-un anumit loc, într-o anumită situație sau poziție; a nu se mișca din locul sau din poziția ocupată. ◊ Expr. A ședea la masă = a lua masa, a mânca. A(-i) ședea cuiva ceva la inimă = a fi preocupat, stăpânit de ceva, a dori ceva foarte mult. A ședea pe capul cuiva = a plictisi (pe cineva) cu prezența sa sau cu prea multe insistențe. A ședea cu mâinile în sân (sau încrucișate, la brâu, cu brațele încrucișate etc.) = a nu face, a nu întreprinde nimic. A ședea strâmb și a judeca (sau a vorbi, a grăi) drept = a discuta cu franchețe; a recunoaște adevărul 4. A petrece câtva timp undeva, a nu se deplasa (dintr-un anumit loc); a se afla, a rămâne, a zăbovi (într-un anumit loc). ♦ (Rar; despre obiecte) A se afla așezat sau depozitat într-un loc). 5. A avea locuința, domiciliul undeva; a locui, a domicilia. 6. (În expr.) A(-i) ședea (cuiva) bine (sau rău, frumos, mândru) = a (nu) i se potrivi; a (nu) fi așa cum se cuvine, cum trebuie, cum este indicat. 7. A se afla într-o anumită situație (în raport cu ceva sau cu cineva). 8. A nu face nimic, a nu avea nicio ocupație. Șade toată ziua. – Lat. sedere.

DOOM

ședeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șed, 3 sg. șáde, 1 pl. ședém; conj. prez. 3 să șádă; ger. șezấnd; part. șezút

ședem
ȘEDEÁ, șed, vb. II. Intranz. 1. A se afla așezat pe ceva; a sta jos. ◊ Expr. A ședea (ca) pe ghimpi (sau pe foc, pe ace) = a fi nerăbdător și îngrijorat; a fi grăbit să plece. A ședea pe comoară = a fi foarte bogat și zgârcit. 2. A lua loc, a se așeza. ♦ A se opri din mers așezându-se; a poposi. (De obicei la imperativ sau în construcții negative) A avea astâmpăr, a fi liniștit. Șezi locului! 3. A sta, a se găsi, a rămâne câtva timp într-un anumit loc, într-o anumită situație sau poziție; a nu se mișca din locul sau din poziția ocupată. ◊ Expr. A ședea la masă = a lua masa, a mânca. A(-i) ședea cuiva ceva la inimă = a fi preocupat, stăpânit de ceva, a dori ceva foarte mult. A ședea pe capul cuiva = a plictisi (pe cineva) cu prezența sa sau cu prea multe insistențe. A ședea cu mâinile în sân (sau încrucișate, la brâu, cu brațele încrucișate etc.) = a nu face, a nu întreprinde nimic. A ședea strâmb și a judeca (sau a vorbi, a grăi) drept = a discuta cu franchețe; a recunoaște adevărul 4. A petrece câtva timp undeva, a nu se deplasa (dintr-un anumit loc); a se afla, a rămâne, a zăbovi (într-un anumit loc). ♦ (Rar; despre obiecte) A se afla așezat sau depozitat într-un loc). 5. A avea locuința, domiciliul undeva; a locui, a domicilia. 6. (În expr.) A(-i) ședea (cuiva) bine (sau rău, frumos, mândru) = a (nu) i se potrivi; a (nu) fi așa cum se cuvine, cum trebuie, cum este indicat. 7. A se afla într-o anumită situație (în raport cu ceva sau cu cineva). 8. A nu face nimic, a nu avea nicio ocupație. Șade toată ziua. – Lat. sedere.

DOOM

ședeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șed, 3 sg. șáde, 1 pl. ședém; conj. prez. 3 să șádă; ger. șezấnd; part. șezút

ședere
ȘEDEÁ, șed, vb. II. Intranz. 1. A se afla așezat pe ceva; a sta jos. ◊ Expr. A ședea (ca) pe ghimpi (sau pe foc, pe ace) = a fi nerăbdător și îngrijorat; a fi grăbit să plece. A ședea pe comoară = a fi foarte bogat și zgârcit. 2. A lua loc, a se așeza. ♦ A se opri din mers așezându-se; a poposi. (De obicei la imperativ sau în construcții negative) A avea astâmpăr, a fi liniștit. Șezi locului! 3. A sta, a se găsi, a rămâne câtva timp într-un anumit loc, într-o anumită situație sau poziție; a nu se mișca din locul sau din poziția ocupată. ◊ Expr. A ședea la masă = a lua masa, a mânca. A(-i) ședea cuiva ceva la inimă = a fi preocupat, stăpânit de ceva, a dori ceva foarte mult. A ședea pe capul cuiva = a plictisi (pe cineva) cu prezența sa sau cu prea multe insistențe. A ședea cu mâinile în sân (sau încrucișate, la brâu, cu brațele încrucișate etc.) = a nu face, a nu întreprinde nimic. A ședea strâmb și a judeca (sau a vorbi, a grăi) drept = a discuta cu franchețe; a recunoaște adevărul 4. A petrece câtva timp undeva, a nu se deplasa (dintr-un anumit loc); a se afla, a rămâne, a zăbovi (într-un anumit loc). ♦ (Rar; despre obiecte) A se afla așezat sau depozitat într-un loc). 5. A avea locuința, domiciliul undeva; a locui, a domicilia. 6. (În expr.) A(-i) ședea (cuiva) bine (sau rău, frumos, mândru) = a (nu) i se potrivi; a (nu) fi așa cum se cuvine, cum trebuie, cum este indicat. 7. A se afla într-o anumită situație (în raport cu ceva sau cu cineva). 8. A nu face nimic, a nu avea nicio ocupație. Șade toată ziua. – Lat. sedere.

DOOM

ședeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șed, 3 sg. șáde, 1 pl. ședém; conj. prez. 3 să șádă; ger. șezấnd; part. șezút

ședere
ȘEDÉRE, șederi, s. f. 1. Faptul de a ședea. ♦ Lipsă de activitate; lenevie, inactivitate. 2. Popas făcut într-un loc pentru a petrece un anumit timp; timp petrecut într-un loc. 3. (Înv.) Domiciliu, locuință. – V. ședea.

DOOM

ședére s. f., g.-d. art. ședérii; pl. ședéri

șederea
ȘEDÉRE, șederi, s. f. 1. Faptul de a ședea. ♦ Lipsă de activitate; lenevie, inactivitate. 2. Popas făcut într-un loc pentru a petrece un anumit timp; timp petrecut într-un loc. 3. (Înv.) Domiciliu, locuință. – V. ședea.

DOOM

ședére s. f., g.-d. art. ședérii; pl. ședéri

șederi
ȘEDÉRE, șederi, s. f. 1. Faptul de a ședea. ♦ Lipsă de activitate; lenevie, inactivitate. 2. Popas făcut într-un loc pentru a petrece un anumit timp; timp petrecut într-un loc. 3. (Înv.) Domiciliu, locuință. – V. ședea.

DOOM

ședére s. f., g.-d. art. ședérii; pl. ședéri

șederii
ȘEDÉRE, șederi, s. f. 1. Faptul de a ședea. ♦ Lipsă de activitate; lenevie, inactivitate. 2. Popas făcut într-un loc pentru a petrece un anumit timp; timp petrecut într-un loc. 3. (Înv.) Domiciliu, locuință. – V. ședea.

DOOM

ședére s. f., g.-d. art. ședérii; pl. ședéri

șederile
ȘEDÉRE, șederi, s. f. 1. Faptul de a ședea. ♦ Lipsă de activitate; lenevie, inactivitate. 2. Popas făcut într-un loc pentru a petrece un anumit timp; timp petrecut într-un loc. 3. (Înv.) Domiciliu, locuință. – V. ședea.

DOOM

ședére s. f., g.-d. art. ședérii; pl. ședéri

șederilor
ȘEDÉRE, șederi, s. f. 1. Faptul de a ședea. ♦ Lipsă de activitate; lenevie, inactivitate. 2. Popas făcut într-un loc pentru a petrece un anumit timp; timp petrecut într-un loc. 3. (Înv.) Domiciliu, locuință. – V. ședea.

DOOM

ședére s. f., g.-d. art. ședérii; pl. ședéri

ședeți
ȘEDEÁ, șed, vb. II. Intranz. 1. A se afla așezat pe ceva; a sta jos. ◊ Expr. A ședea (ca) pe ghimpi (sau pe foc, pe ace) = a fi nerăbdător și îngrijorat; a fi grăbit să plece. A ședea pe comoară = a fi foarte bogat și zgârcit. 2. A lua loc, a se așeza. ♦ A se opri din mers așezându-se; a poposi. (De obicei la imperativ sau în construcții negative) A avea astâmpăr, a fi liniștit. Șezi locului! 3. A sta, a se găsi, a rămâne câtva timp într-un anumit loc, într-o anumită situație sau poziție; a nu se mișca din locul sau din poziția ocupată. ◊ Expr. A ședea la masă = a lua masa, a mânca. A(-i) ședea cuiva ceva la inimă = a fi preocupat, stăpânit de ceva, a dori ceva foarte mult. A ședea pe capul cuiva = a plictisi (pe cineva) cu prezența sa sau cu prea multe insistențe. A ședea cu mâinile în sân (sau încrucișate, la brâu, cu brațele încrucișate etc.) = a nu face, a nu întreprinde nimic. A ședea strâmb și a judeca (sau a vorbi, a grăi) drept = a discuta cu franchețe; a recunoaște adevărul 4. A petrece câtva timp undeva, a nu se deplasa (dintr-un anumit loc); a se afla, a rămâne, a zăbovi (într-un anumit loc). ♦ (Rar; despre obiecte) A se afla așezat sau depozitat într-un loc). 5. A avea locuința, domiciliul undeva; a locui, a domicilia. 6. (În expr.) A(-i) ședea (cuiva) bine (sau rău, frumos, mândru) = a (nu) i se potrivi; a (nu) fi așa cum se cuvine, cum trebuie, cum este indicat. 7. A se afla într-o anumită situație (în raport cu ceva sau cu cineva). 8. A nu face nimic, a nu avea nicio ocupație. Șade toată ziua. – Lat. sedere.

DOOM

ședeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șed, 3 sg. șáde, 1 pl. ședém; conj. prez. 3 să șádă; ger. șezấnd; part. șezút

ședința
ȘEDÍNȚĂ, ședințe, s. f. 1. Adunare organizată a membrilor unui corp constituit, a unui colectiv, a personalului unei întreprinderi, al unei instituții, pentru a discuta, pentru a dezbate și a hotărî ceva. ♦ Dezbatere a unei cauze în fața instanței judecătorești. 2. Interval de timp în care se face o expunere, se execută o acțiune, se aplică un tratament medical etc. – Ședea + suf. -ință (după fr. séance).

DOOM

ședínță s. f., g.-d. art. ședínței; pl. ședínțe

ședințe
ȘEDÍNȚĂ, ședințe, s. f. 1. Adunare organizată a membrilor unui corp constituit, a unui colectiv, a personalului unei întreprinderi, al unei instituții, pentru a discuta, pentru a dezbate și a hotărî ceva. ♦ Dezbatere a unei cauze în fața instanței judecătorești. 2. Interval de timp în care se face o expunere, se execută o acțiune, se aplică un tratament medical etc. – Ședea + suf. -ință (după fr. séance).

DOOM

ședínță s. f., g.-d. art. ședínței; pl. ședínțe

ședinței
ȘEDÍNȚĂ, ședințe, s. f. 1. Adunare organizată a membrilor unui corp constituit, a unui colectiv, a personalului unei întreprinderi, al unei instituții, pentru a discuta, pentru a dezbate și a hotărî ceva. ♦ Dezbatere a unei cauze în fața instanței judecătorești. 2. Interval de timp în care se face o expunere, se execută o acțiune, se aplică un tratament medical etc. – Ședea + suf. -ință (după fr. séance).

DOOM

ședínță s. f., g.-d. art. ședínței; pl. ședínțe

ședințele
ȘEDÍNȚĂ, ședințe, s. f. 1. Adunare organizată a membrilor unui corp constituit, a unui colectiv, a personalului unei întreprinderi, al unei instituții, pentru a discuta, pentru a dezbate și a hotărî ceva. ♦ Dezbatere a unei cauze în fața instanței judecătorești. 2. Interval de timp în care se face o expunere, se execută o acțiune, se aplică un tratament medical etc. – Ședea + suf. -ință (după fr. séance).

DOOM

ședínță s. f., g.-d. art. ședínței; pl. ședínțe

ședințelor
ȘEDÍNȚĂ, ședințe, s. f. 1. Adunare organizată a membrilor unui corp constituit, a unui colectiv, a personalului unei întreprinderi, al unei instituții, pentru a discuta, pentru a dezbate și a hotărî ceva. ♦ Dezbatere a unei cauze în fața instanței judecătorești. 2. Interval de timp în care se face o expunere, se execută o acțiune, se aplică un tratament medical etc. – Ședea + suf. -ință (după fr. séance).

DOOM

ședínță s. f., g.-d. art. ședínței; pl. ședínțe

ședințoman
ȘEDINȚOMÁN, -Ă, ședințomani, -e, s. m. și f. (Ir.) Persoană care are mania de a convoca multe ședințe (1), de a discuta mult în cadrul acestora. – Ședință + suf. -oman.

DOOM

ședințománă s. f., g.-d. art. ședințománei; pl. ședințománe

ședințomana
ȘEDINȚOMÁN, -Ă, ședințomani, -e, s. m. și f. (Ir.) Persoană care are mania de a convoca multe ședințe (1), de a discuta mult în cadrul acestora. – Ședință + suf. -oman.

DOOM

ședințománă s. f., g.-d. art. ședințománei; pl. ședințománe

ședințomane
ȘEDINȚOMÁN, -Ă, ședințomani, -e, s. m. și f. (Ir.) Persoană care are mania de a convoca multe ședințe (1), de a discuta mult în cadrul acestora. – Ședință + suf. -oman.

DOOM

ședințománă s. f., g.-d. art. ședințománei; pl. ședințománe

ședințomanei
ȘEDINȚOMÁN, -Ă, ședințomani, -e, s. m. și f. (Ir.) Persoană care are mania de a convoca multe ședințe (1), de a discuta mult în cadrul acestora. – Ședință + suf. -oman.

DOOM

ședințománă s. f., g.-d. art. ședințománei; pl. ședințománe

ședințomanele
ȘEDINȚOMÁN, -Ă, ședințomani, -e, s. m. și f. (Ir.) Persoană care are mania de a convoca multe ședințe (1), de a discuta mult în cadrul acestora. – Ședință + suf. -oman.

DOOM

ședințománă s. f., g.-d. art. ședințománei; pl. ședințománe

ședințomanelor
ȘEDINȚOMÁN, -Ă, ședințomani, -e, s. m. și f. (Ir.) Persoană care are mania de a convoca multe ședințe (1), de a discuta mult în cadrul acestora. – Ședință + suf. -oman.

DOOM

ședințománă s. f., g.-d. art. ședințománei; pl. ședințománe

ședințomani
ȘEDINȚOMÁN, -Ă, ședințomani, -e, s. m. și f. (Ir.) Persoană care are mania de a convoca multe ședințe (1), de a discuta mult în cadrul acestora. – Ședință + suf. -oman.

DOOM

ședințománă s. f., g.-d. art. ședințománei; pl. ședințománe

ședințomania
ȘEDINȚOMANÍE, s. f. (Ir,). Practică, obicei de a convoca multe ședințe (1), de a prelungi în mod excesiv discuțiile din cadrul acestora. – Ședință + manie.

DOOM

ședințomaníe s. f., art. ședințomanía, g.-d. ședințomaníi, art. ședințomaníei

ședințomanie
ȘEDINȚOMANÍE, s. f. (Ir,). Practică, obicei de a convoca multe ședințe (1), de a prelungi în mod excesiv discuțiile din cadrul acestora. – Ședință + manie.

DOOM

ședințomaníe s. f., art. ședințomanía, g.-d. ședințomaníi, art. ședințomaníei

ședințomaniei
ȘEDINȚOMANÍE, s. f. (Ir,). Practică, obicei de a convoca multe ședințe (1), de a prelungi în mod excesiv discuțiile din cadrul acestora. – Ședință + manie.

DOOM

ședințomaníe s. f., art. ședințomanía, g.-d. ședințomaníi, art. ședințomaníei

ședințomanii
ȘEDINȚOMÁN, -Ă, ședințomani, -e, s. m. și f. (Ir.) Persoană care are mania de a convoca multe ședințe (1), de a discuta mult în cadrul acestora. – Ședință + suf. -oman.

DOOM

ședințománă s. f., g.-d. art. ședințománei; pl. ședințománe

ședințomanii
ȘEDINȚOMANÍE, s. f. (Ir,). Practică, obicei de a convoca multe ședințe (1), de a prelungi în mod excesiv discuțiile din cadrul acestora. – Ședință + manie.

DOOM

ședințomaníe s. f., art. ședințomanía, g.-d. ședințomaníi, art. ședințomaníei

ședințomaniile
ȘEDINȚOMANÍE, s. f. (Ir,). Practică, obicei de a convoca multe ședințe (1), de a prelungi în mod excesiv discuțiile din cadrul acestora. – Ședință + manie.

DOOM

ședințomaníe s. f., art. ședințomanía, g.-d. ședințomaníi, art. ședințomaníei

ședințomaniilor
ȘEDINȚOMANÍE, s. f. (Ir,). Practică, obicei de a convoca multe ședințe (1), de a prelungi în mod excesiv discuțiile din cadrul acestora. – Ședință + manie.

DOOM

ședințomaníe s. f., art. ședințomanía, g.-d. ședințomaníi, art. ședințomaníei

ședințomanilor
ȘEDINȚOMÁN, -Ă, ședințomani, -e, s. m. și f. (Ir.) Persoană care are mania de a convoca multe ședințe (1), de a discuta mult în cadrul acestora. – Ședință + suf. -oman.

DOOM

ședințománă s. f., g.-d. art. ședințománei; pl. ședințománe

ședințomanul
ȘEDINȚOMÁN, -Ă, ședințomani, -e, s. m. și f. (Ir.) Persoană care are mania de a convoca multe ședințe (1), de a discuta mult în cadrul acestora. – Ședință + suf. -oman.

DOOM

ședințománă s. f., g.-d. art. ședințománei; pl. ședințománe

ședințomanului
ȘEDINȚOMÁN, -Ă, ședințomani, -e, s. m. și f. (Ir.) Persoană care are mania de a convoca multe ședințe (1), de a discuta mult în cadrul acestora. – Ședință + suf. -oman.

DOOM

ședințománă s. f., g.-d. art. ședințománei; pl. ședințománe

ședita
ȘEDÍTĂ s.f. Exploziv detonant pe bază de clorat de potasiu sau de sodiu și de dinitrotoluen. [< fr. cheddite].

DOOM

ședítă s. f., g.-d. art. ședítei; pl. ședíte

ședite
ȘEDÍTĂ s.f. Exploziv detonant pe bază de clorat de potasiu sau de sodiu și de dinitrotoluen. [< fr. cheddite].

DOOM

ședítă s. f., g.-d. art. ședítei; pl. ședíte

ședitei
ȘEDÍTĂ s.f. Exploziv detonant pe bază de clorat de potasiu sau de sodiu și de dinitrotoluen. [< fr. cheddite].

DOOM

ședítă s. f., g.-d. art. ședítei; pl. ședíte

ședitele
ȘEDÍTĂ s.f. Exploziv detonant pe bază de clorat de potasiu sau de sodiu și de dinitrotoluen. [< fr. cheddite].

DOOM

ședítă s. f., g.-d. art. ședítei; pl. ședíte

ședitelor
ȘEDÍTĂ s.f. Exploziv detonant pe bază de clorat de potasiu sau de sodiu și de dinitrotoluen. [< fr. cheddite].

DOOM

ședítă s. f., g.-d. art. ședítei; pl. ședíte

șef
ȘEF, -Ă, șefi, -e, s. m. și f. 1. Persoană care conduce o organizație, o instituție etc.; conducător. ♦ Persoană superioară în grad sau în funcție altei persoane, considerată în raport cu aceasta; superior. ◊ Șef de orchestră = dirijor. ♦ (Fam.; la vocativ) Termen cu care cineva se adresează unei persoane (socotită egală sau inferioară). 2. (În sintagma) Șef de lucrări = grad didactic în învățământul superior științific și tehnic, intermediar între cel de asistent și cel de conferențiar; lector; persoană care are acest grad. – Din fr. chef.

DOOM

redáctor-șéf adjúnct s. m. + adj.

șefa
ȘEF, -Ă, șefi, -e, s. m. și f. 1. Persoană care conduce o organizație, o instituție etc.; conducător. ♦ Persoană superioară în grad sau în funcție altei persoane, considerată în raport cu aceasta; superior. ◊ Șef de orchestră = dirijor. ♦ (Fam.; la vocativ) Termen cu care cineva se adresează unei persoane (socotită egală sau inferioară). 2. (În sintagma) Șef de lucrări = grad didactic în învățământul superior științific și tehnic, intermediar între cel de asistent și cel de conferențiar; lector; persoană care are acest grad. – Din fr. chef.

DOOM

redáctor-șéf adjúnct s. m. + adj.

șefe
ȘEF, -Ă, șefi, -e, s. m. și f. 1. Persoană care conduce o organizație, o instituție etc.; conducător. ♦ Persoană superioară în grad sau în funcție altei persoane, considerată în raport cu aceasta; superior. ◊ Șef de orchestră = dirijor. ♦ (Fam.; la vocativ) Termen cu care cineva se adresează unei persoane (socotită egală sau inferioară). 2. (În sintagma) Șef de lucrări = grad didactic în învățământul superior științific și tehnic, intermediar între cel de asistent și cel de conferențiar; lector; persoană care are acest grad. – Din fr. chef.

DOOM

redáctor-șéf adjúnct s. m. + adj.

șefe
ȘEF, -Ă, șefi, -e, s. m. și f. 1. Persoană care conduce o organizație, o instituție etc.; conducător. ♦ Persoană superioară în grad sau în funcție altei persoane, considerată în raport cu aceasta; superior. ◊ Șef de orchestră = dirijor. ♦ (Fam.; la vocativ) Termen cu care cineva se adresează unei persoane (socotită egală sau inferioară). 2. (În sintagma) Șef de lucrări = grad didactic în învățământul superior științific și tehnic, intermediar între cel de asistent și cel de conferențiar; lector; persoană care are acest grad. – Din fr. chef.

DOOM

redáctor-șéf adjúnct s. m. + adj.

șefei
ȘEF, -Ă, șefi, -e, s. m. și f. 1. Persoană care conduce o organizație, o instituție etc.; conducător. ♦ Persoană superioară în grad sau în funcție altei persoane, considerată în raport cu aceasta; superior. ◊ Șef de orchestră = dirijor. ♦ (Fam.; la vocativ) Termen cu care cineva se adresează unei persoane (socotită egală sau inferioară). 2. (În sintagma) Șef de lucrări = grad didactic în învățământul superior științific și tehnic, intermediar între cel de asistent și cel de conferențiar; lector; persoană care are acest grad. – Din fr. chef.

DOOM

redáctor-șéf adjúnct s. m. + adj.

șefele
ȘEF, -Ă, șefi, -e, s. m. și f. 1. Persoană care conduce o organizație, o instituție etc.; conducător. ♦ Persoană superioară în grad sau în funcție altei persoane, considerată în raport cu aceasta; superior. ◊ Șef de orchestră = dirijor. ♦ (Fam.; la vocativ) Termen cu care cineva se adresează unei persoane (socotită egală sau inferioară). 2. (În sintagma) Șef de lucrări = grad didactic în învățământul superior științific și tehnic, intermediar între cel de asistent și cel de conferențiar; lector; persoană care are acest grad. – Din fr. chef.

DOOM

redáctor-șéf adjúnct s. m. + adj.

șefelor
ȘEF, -Ă, șefi, -e, s. m. și f. 1. Persoană care conduce o organizație, o instituție etc.; conducător. ♦ Persoană superioară în grad sau în funcție altei persoane, considerată în raport cu aceasta; superior. ◊ Șef de orchestră = dirijor. ♦ (Fam.; la vocativ) Termen cu care cineva se adresează unei persoane (socotită egală sau inferioară). 2. (În sintagma) Șef de lucrări = grad didactic în învățământul superior științific și tehnic, intermediar între cel de asistent și cel de conferențiar; lector; persoană care are acest grad. – Din fr. chef.

DOOM

redáctor-șéf adjúnct s. m. + adj.

șefi
ȘEF, -Ă, șefi, -e, s. m. și f. 1. Persoană care conduce o organizație, o instituție etc.; conducător. ♦ Persoană superioară în grad sau în funcție altei persoane, considerată în raport cu aceasta; superior. ◊ Șef de orchestră = dirijor. ♦ (Fam.; la vocativ) Termen cu care cineva se adresează unei persoane (socotită egală sau inferioară). 2. (În sintagma) Șef de lucrări = grad didactic în învățământul superior științific și tehnic, intermediar între cel de asistent și cel de conferențiar; lector; persoană care are acest grad. – Din fr. chef.

DOOM

redáctor-șéf adjúnct s. m. + adj.

șefia
ȘEFÍE, șefii, s. f. Demnitate, rang, funcție de șef (1); conducere, direcție; timpul cât cineva deține această funcție. – Șef + suf. -ie.

DOOM

șefíe s. f., art. șefía, g.-d. art. șefíei; pl. șefíi, art. șefíile

șefie
ȘEFÍE, șefii, s. f. Demnitate, rang, funcție de șef (1); conducere, direcție; timpul cât cineva deține această funcție. – Șef + suf. -ie.

DOOM

șefíe s. f., art. șefía, g.-d. art. șefíei; pl. șefíi, art. șefíile

șefiei
ȘEFÍE, șefii, s. f. Demnitate, rang, funcție de șef (1); conducere, direcție; timpul cât cineva deține această funcție. – Șef + suf. -ie.

DOOM

șefíe s. f., art. șefía, g.-d. art. șefíei; pl. șefíi, art. șefíile

șefii
ȘEF, -Ă, șefi, -e, s. m. și f. 1. Persoană care conduce o organizație, o instituție etc.; conducător. ♦ Persoană superioară în grad sau în funcție altei persoane, considerată în raport cu aceasta; superior. ◊ Șef de orchestră = dirijor. ♦ (Fam.; la vocativ) Termen cu care cineva se adresează unei persoane (socotită egală sau inferioară). 2. (În sintagma) Șef de lucrări = grad didactic în învățământul superior științific și tehnic, intermediar între cel de asistent și cel de conferențiar; lector; persoană care are acest grad. – Din fr. chef.

DOOM

redáctor-șéf adjúnct s. m. + adj.

șefii
ȘEFÍE, șefii, s. f. Demnitate, rang, funcție de șef (1); conducere, direcție; timpul cât cineva deține această funcție. – Șef + suf. -ie.

DOOM

șefíe s. f., art. șefía, g.-d. art. șefíei; pl. șefíi, art. șefíile

șefiile
ȘEFÍE, șefii, s. f. Demnitate, rang, funcție de șef (1); conducere, direcție; timpul cât cineva deține această funcție. – Șef + suf. -ie.

DOOM

șefíe s. f., art. șefía, g.-d. art. șefíei; pl. șefíi, art. șefíile

șefiilor
ȘEFÍE, șefii, s. f. Demnitate, rang, funcție de șef (1); conducere, direcție; timpul cât cineva deține această funcție. – Șef + suf. -ie.

DOOM

șefíe s. f., art. șefía, g.-d. art. șefíei; pl. șefíi, art. șefíile

șefilor
ȘEF, -Ă, șefi, -e, s. m. și f. 1. Persoană care conduce o organizație, o instituție etc.; conducător. ♦ Persoană superioară în grad sau în funcție altei persoane, considerată în raport cu aceasta; superior. ◊ Șef de orchestră = dirijor. ♦ (Fam.; la vocativ) Termen cu care cineva se adresează unei persoane (socotită egală sau inferioară). 2. (În sintagma) Șef de lucrări = grad didactic în învățământul superior științific și tehnic, intermediar între cel de asistent și cel de conferențiar; lector; persoană care are acest grad. – Din fr. chef.

DOOM

redáctor-șéf adjúnct s. m. + adj.

șefo
ȘEF, -Ă, șefi, -e, s. m. și f. 1. Persoană care conduce o organizație, o instituție etc.; conducător. ♦ Persoană superioară în grad sau în funcție altei persoane, considerată în raport cu aceasta; superior. ◊ Șef de orchestră = dirijor. ♦ (Fam.; la vocativ) Termen cu care cineva se adresează unei persoane (socotită egală sau inferioară). 2. (În sintagma) Șef de lucrări = grad didactic în învățământul superior științific și tehnic, intermediar între cel de asistent și cel de conferențiar; lector; persoană care are acest grad. – Din fr. chef.

DOOM

redáctor-șéf adjúnct s. m. + adj.

șeful
ȘEF, -Ă, șefi, -e, s. m. și f. 1. Persoană care conduce o organizație, o instituție etc.; conducător. ♦ Persoană superioară în grad sau în funcție altei persoane, considerată în raport cu aceasta; superior. ◊ Șef de orchestră = dirijor. ♦ (Fam.; la vocativ) Termen cu care cineva se adresează unei persoane (socotită egală sau inferioară). 2. (În sintagma) Șef de lucrări = grad didactic în învățământul superior științific și tehnic, intermediar între cel de asistent și cel de conferențiar; lector; persoană care are acest grad. – Din fr. chef.

DOOM

redáctor-șéf adjúnct s. m. + adj.

șefule
ȘEF, -Ă, șefi, -e, s. m. și f. 1. Persoană care conduce o organizație, o instituție etc.; conducător. ♦ Persoană superioară în grad sau în funcție altei persoane, considerată în raport cu aceasta; superior. ◊ Șef de orchestră = dirijor. ♦ (Fam.; la vocativ) Termen cu care cineva se adresează unei persoane (socotită egală sau inferioară). 2. (În sintagma) Șef de lucrări = grad didactic în învățământul superior științific și tehnic, intermediar între cel de asistent și cel de conferențiar; lector; persoană care are acest grad. – Din fr. chef.

DOOM

redáctor-șéf adjúnct s. m. + adj.

șefului
ȘEF, -Ă, șefi, -e, s. m. și f. 1. Persoană care conduce o organizație, o instituție etc.; conducător. ♦ Persoană superioară în grad sau în funcție altei persoane, considerată în raport cu aceasta; superior. ◊ Șef de orchestră = dirijor. ♦ (Fam.; la vocativ) Termen cu care cineva se adresează unei persoane (socotită egală sau inferioară). 2. (În sintagma) Șef de lucrări = grad didactic în învățământul superior științific și tehnic, intermediar între cel de asistent și cel de conferențiar; lector; persoană care are acest grad. – Din fr. chef.

DOOM

redáctor-șéf adjúnct s. m. + adj.

șegalnic
ȘEGÁLNIC, -Ă adj. v. șăgalnic.

șei
ȘA, șei, s. f. 1. Piesă de harnașament confecționată din piele sau din lemn, care se pune pe spinarea calului și pe care șade călărețul. ◊ Expr. A pune șaua (pe cineva) = a supune, a stăpâni (pe cineva), a constrânge pe cineva să facă ceva. A vorbi din șa = a vorbi de sus, cu siguranță de sine. 2. Suport triunghiular din piele, din cauciuc sau din material plastic, care se montează pe biciclete, motociclete etc. 3. Os din spinarea găinii. ◊ Șaua turcească = scobitură în grosimea osului sfenoid, în care se află situată glanda hipofiză. 4. Formă de relief reprezentând o depresiune cuprinsă între două părți de teren mai ridicate; curmătură. Șaua dealului. [Var.: șea s. f.] – Lat. sella.

DOOM

șa s. f., art. șáua, g.-d. art. șéii; pl. șei

șeiac
ȘEIÁC s. n. v. șiac.

șeiac
ȘEIÁC s. n. v. șiac.

șeic
ȘEÍC¹, șeici, s. m. 1. (În țările arabe) Căpetenie a unui trib, a unei formațiuni statale. 2. Șef al unei comunități religioase la musulmani. [Var.: șelh s. m.] – Din tc. șeyh.

DOOM

!șeíc s. m., pl. șeíci

șeic
ȘEIC², șeicuri, s. n. Dans modern cu mișcări vioaie, săltate. – Din engl. shake.

șeici
ȘEÍC¹, șeici, s. m. 1. (În țările arabe) Căpetenie a unui trib, a unei formațiuni statale. 2. Șef al unei comunități religioase la musulmani. [Var.: șelh s. m.] – Din tc. șeyh.

DOOM

!șeíc s. m., pl. șeíci

șeicii
ȘEÍC¹, șeici, s. m. 1. (În țările arabe) Căpetenie a unui trib, a unei formațiuni statale. 2. Șef al unei comunități religioase la musulmani. [Var.: șelh s. m.] – Din tc. șeyh.

DOOM

!șeíc s. m., pl. șeíci

șeicilor
ȘEÍC¹, șeici, s. m. 1. (În țările arabe) Căpetenie a unui trib, a unei formațiuni statale. 2. Șef al unei comunități religioase la musulmani. [Var.: șelh s. m.] – Din tc. șeyh.

DOOM

!șeíc s. m., pl. șeíci

șeicul
ȘEÍC¹, șeici, s. m. 1. (În țările arabe) Căpetenie a unui trib, a unei formațiuni statale. 2. Șef al unei comunități religioase la musulmani. [Var.: șelh s. m.] – Din tc. șeyh.

DOOM

!șeíc s. m., pl. șeíci

șeicului
ȘEÍC¹, șeici, s. m. 1. (În țările arabe) Căpetenie a unui trib, a unei formațiuni statale. 2. Șef al unei comunități religioase la musulmani. [Var.: șelh s. m.] – Din tc. șeyh.

DOOM

!șeíc s. m., pl. șeíci

șeică
șeică, șeice s. f. fată drăguță.

șeidaj
ȘEIDÁJ s.n. v. șaidaj.

șeih
ȘEÍH s. m. v. șeic¹.

șeii
ȘA, șei, s. f. 1. Piesă de harnașament confecționată din piele sau din lemn, care se pune pe spinarea calului și pe care șade călărețul. ◊ Expr. A pune șaua (pe cineva) = a supune, a stăpâni (pe cineva), a constrânge pe cineva să facă ceva. A vorbi din șa = a vorbi de sus, cu siguranță de sine. 2. Suport triunghiular din piele, din cauciuc sau din material plastic, care se montează pe biciclete, motociclete etc. 3. Os din spinarea găinii. ◊ Șaua turcească = scobitură în grosimea osului sfenoid, în care se află situată glanda hipofiză. 4. Formă de relief reprezentând o depresiune cuprinsă între două părți de teren mai ridicate; curmătură. Șaua dealului. [Var.: șea s. f.] – Lat. sella.

DOOM

șa s. f., art. șáua, g.-d. art. șéii; pl. șei

șeile
ȘA, șei, s. f. 1. Piesă de harnașament confecționată din piele sau din lemn, care se pune pe spinarea calului și pe care șade călărețul. ◊ Expr. A pune șaua (pe cineva) = a supune, a stăpâni (pe cineva), a constrânge pe cineva să facă ceva. A vorbi din șa = a vorbi de sus, cu siguranță de sine. 2. Suport triunghiular din piele, din cauciuc sau din material plastic, care se montează pe biciclete, motociclete etc. 3. Os din spinarea găinii. ◊ Șaua turcească = scobitură în grosimea osului sfenoid, în care se află situată glanda hipofiză. 4. Formă de relief reprezentând o depresiune cuprinsă între două părți de teren mai ridicate; curmătură. Șaua dealului. [Var.: șea s. f.] – Lat. sella.

DOOM

șa s. f., art. șáua, g.-d. art. șéii; pl. șei

șeilor
ȘA, șei, s. f. 1. Piesă de harnașament confecționată din piele sau din lemn, care se pune pe spinarea calului și pe care șade călărețul. ◊ Expr. A pune șaua (pe cineva) = a supune, a stăpâni (pe cineva), a constrânge pe cineva să facă ceva. A vorbi din șa = a vorbi de sus, cu siguranță de sine. 2. Suport triunghiular din piele, din cauciuc sau din material plastic, care se montează pe biciclete, motociclete etc. 3. Os din spinarea găinii. ◊ Șaua turcească = scobitură în grosimea osului sfenoid, în care se află situată glanda hipofiză. 4. Formă de relief reprezentând o depresiune cuprinsă între două părți de teren mai ridicate; curmătură. Șaua dealului. [Var.: șea s. f.] – Lat. sella.

DOOM

șa s. f., art. șáua, g.-d. art. șéii; pl. șei

șeitan
ȘEITÁN, șeitani, s. m. (Reg.) Unul dintre numele dracului. – Din tc. șeytăn.

DOOM

șeitán (reg.) (șei-) s. m., pl. șeitáni

șeitani
ȘEITÁN, șeitani, s. m. (Reg.) Unul dintre numele dracului. – Din tc. șeytăn.

DOOM

șeitán (reg.) (șei-) s. m., pl. șeitáni

șeitanii
ȘEITÁN, șeitani, s. m. (Reg.) Unul dintre numele dracului. – Din tc. șeytăn.

DOOM

șeitán (reg.) (șei-) s. m., pl. șeitáni

șeitanilor
ȘEITÁN, șeitani, s. m. (Reg.) Unul dintre numele dracului. – Din tc. șeytăn.

DOOM

șeitán (reg.) (șei-) s. m., pl. șeitáni

șeitanul
ȘEITÁN, șeitani, s. m. (Reg.) Unul dintre numele dracului. – Din tc. șeytăn.

DOOM

șeitán (reg.) (șei-) s. m., pl. șeitáni

șeitanului
ȘEITÁN, șeitani, s. m. (Reg.) Unul dintre numele dracului. – Din tc. șeytăn.

DOOM

șeitán (reg.) (șei-) s. m., pl. șeitáni

șelac
ȘÉRLAC s. n. v. șelac.

DOOM

șérlac v. șélac

șelacul
ȘÉRLAC s. n. v. șelac.

DOOM

șérlac v. șélac

șelacului
ȘÉRLAC s. n. v. șelac.

DOOM

șérlac v. șélac

șelar
ȘELÁR, șelari, s. m. Persoană care confecționează (și vinde) șei sau alte obiecte de harnașament. – Șa + suf. -ar.

DOOM

șelár s. m., pl. șelári

șelari
ȘELÁR, șelari, s. m. Persoană care confecționează (și vinde) șei sau alte obiecte de harnașament. – Șa + suf. -ar.

DOOM

șelár s. m., pl. șelári

șelarii
ȘELÁR, șelari, s. m. Persoană care confecționează (și vinde) șei sau alte obiecte de harnașament. – Șa + suf. -ar.

DOOM

șelár s. m., pl. șelári

șelarilor
ȘELÁR, șelari, s. m. Persoană care confecționează (și vinde) șei sau alte obiecte de harnașament. – Șa + suf. -ar.

DOOM

șelár s. m., pl. șelári

șelarul
ȘELÁR, șelari, s. m. Persoană care confecționează (și vinde) șei sau alte obiecte de harnașament. – Șa + suf. -ar.

DOOM

șelár s. m., pl. șelári

șelarului
ȘELÁR, șelari, s. m. Persoană care confecționează (și vinde) șei sau alte obiecte de harnașament. – Șa + suf. -ar.

DOOM

șelár s. m., pl. șelári

șele
ȘA, șei, s. f. 1. Piesă de harnașament confecționată din piele sau din lemn, care se pune pe spinarea calului și pe care șade călărețul. ◊ Expr. A pune șaua (pe cineva) = a supune, a stăpâni (pe cineva), a constrânge pe cineva să facă ceva. A vorbi din șa = a vorbi de sus, cu siguranță de sine. 2. Suport triunghiular din piele, din cauciuc sau din material plastic, care se montează pe biciclete, motociclete etc. 3. Os din spinarea găinii. ◊ Șaua turcească = scobitură în grosimea osului sfenoid, în care se află situată glanda hipofiză. 4. Formă de relief reprezentând o depresiune cuprinsă între două părți de teren mai ridicate; curmătură. Șaua dealului. [Var.: șea s. f.] – Lat. sella.

DOOM

șa s. f., art. șáua, g.-d. art. șéii; pl. șei

șele
ȘÉLE s. f. v. șale.

șelei
ȘA, șei, s. f. 1. Piesă de harnașament confecționată din piele sau din lemn, care se pune pe spinarea calului și pe care șade călărețul. ◊ Expr. A pune șaua (pe cineva) = a supune, a stăpâni (pe cineva), a constrânge pe cineva să facă ceva. A vorbi din șa = a vorbi de sus, cu siguranță de sine. 2. Suport triunghiular din piele, din cauciuc sau din material plastic, care se montează pe biciclete, motociclete etc. 3. Os din spinarea găinii. ◊ Șaua turcească = scobitură în grosimea osului sfenoid, în care se află situată glanda hipofiză. 4. Formă de relief reprezentând o depresiune cuprinsă între două părți de teren mai ridicate; curmătură. Șaua dealului. [Var.: șea s. f.] – Lat. sella.

DOOM

șa s. f., art. șáua, g.-d. art. șéii; pl. șei

șelele
ȘA, șei, s. f. 1. Piesă de harnașament confecționată din piele sau din lemn, care se pune pe spinarea calului și pe care șade călărețul. ◊ Expr. A pune șaua (pe cineva) = a supune, a stăpâni (pe cineva), a constrânge pe cineva să facă ceva. A vorbi din șa = a vorbi de sus, cu siguranță de sine. 2. Suport triunghiular din piele, din cauciuc sau din material plastic, care se montează pe biciclete, motociclete etc. 3. Os din spinarea găinii. ◊ Șaua turcească = scobitură în grosimea osului sfenoid, în care se află situată glanda hipofiză. 4. Formă de relief reprezentând o depresiune cuprinsă între două părți de teren mai ridicate; curmătură. Șaua dealului. [Var.: șea s. f.] – Lat. sella.

DOOM

șa s. f., art. șáua, g.-d. art. șéii; pl. șei

șelelor
ȘA, șei, s. f. 1. Piesă de harnașament confecționată din piele sau din lemn, care se pune pe spinarea calului și pe care șade călărețul. ◊ Expr. A pune șaua (pe cineva) = a supune, a stăpâni (pe cineva), a constrânge pe cineva să facă ceva. A vorbi din șa = a vorbi de sus, cu siguranță de sine. 2. Suport triunghiular din piele, din cauciuc sau din material plastic, care se montează pe biciclete, motociclete etc. 3. Os din spinarea găinii. ◊ Șaua turcească = scobitură în grosimea osului sfenoid, în care se află situată glanda hipofiză. 4. Formă de relief reprezentând o depresiune cuprinsă între două părți de teren mai ridicate; curmătură. Șaua dealului. [Var.: șea s. f.] – Lat. sella.

DOOM

șa s. f., art. șáua, g.-d. art. șéii; pl. șei

șelf
ȘELF, șelfuri, s. n. Regiune a fundului bazinelor oceanice, cuprinsă între linia de țărm și povârnișul continental, reprezentând zona marginală submersă a continentelor. – Din germ. Schelf.

DOOM

șelf s. n., pl. șélfuri

șelful
ȘELF, șelfuri, s. n. Regiune a fundului bazinelor oceanice, cuprinsă între linia de țărm și povârnișul continental, reprezentând zona marginală submersă a continentelor. – Din germ. Schelf.

DOOM

șelf s. n., pl. șélfuri

șelfului
ȘELF, șelfuri, s. n. Regiune a fundului bazinelor oceanice, cuprinsă între linia de țărm și povârnișul continental, reprezentând zona marginală submersă a continentelor. – Din germ. Schelf.

DOOM

șelf s. n., pl. șélfuri

șelfuri
ȘELF, șelfuri, s. n. Regiune a fundului bazinelor oceanice, cuprinsă între linia de țărm și povârnișul continental, reprezentând zona marginală submersă a continentelor. – Din germ. Schelf.

DOOM

șelf s. n., pl. șélfuri

șelfurile
ȘELF, șelfuri, s. n. Regiune a fundului bazinelor oceanice, cuprinsă între linia de țărm și povârnișul continental, reprezentând zona marginală submersă a continentelor. – Din germ. Schelf.

DOOM

șelf s. n., pl. șélfuri

șelfurilor
ȘELF, șelfuri, s. n. Regiune a fundului bazinelor oceanice, cuprinsă între linia de țărm și povârnișul continental, reprezentând zona marginală submersă a continentelor. – Din germ. Schelf.

DOOM

șelf s. n., pl. șélfuri

șeluța
ȘELÚȚĂ, șeluțe, s. f. Diminutiv al lui șa. – Șa + suf. -uță.

DOOM

șelúță (rar) s. f., g.-d. șelúței; pl. șelúțe

șeluțe
ȘELÚȚĂ, șeluțe, s. f. Diminutiv al lui șa. – Șa + suf. -uță.

DOOM

șelúță (rar) s. f., g.-d. șelúței; pl. șelúțe

șeluței
ȘELÚȚĂ, șeluțe, s. f. Diminutiv al lui șa. – Șa + suf. -uță.

DOOM

șelúță (rar) s. f., g.-d. șelúței; pl. șelúțe

șeluțele
ȘELÚȚĂ, șeluțe, s. f. Diminutiv al lui șa. – Șa + suf. -uță.

DOOM

șelúță (rar) s. f., g.-d. șelúței; pl. șelúțe

șeluțelor
ȘELÚȚĂ, șeluțe, s. f. Diminutiv al lui șa. – Șa + suf. -uță.

DOOM

șelúță (rar) s. f., g.-d. șelúței; pl. șelúțe

șelăria
ȘELĂRÍE², șelării, s. f. Locul unde se confecționează sau se vând șei ori alte obiecte de harnașament. – Șa + suf. -ărie.

DOOM

șelăríe s. f., art. șelăría, g.-d. art. șelăríei; (ateliere) pl. șelăríi, art. șelăríile

șelărie
ȘELĂRÍE², șelării, s. f. Locul unde se confecționează sau se vând șei ori alte obiecte de harnașament. – Șa + suf. -ărie.

DOOM

șelăríe s. f., art. șelăría, g.-d. art. șelăríei; (ateliere) pl. șelăríi, art. șelăríile

șelăriei
ȘELĂRÍE², șelării, s. f. Locul unde se confecționează sau se vând șei ori alte obiecte de harnașament. – Șa + suf. -ărie.

DOOM

șelăríe s. f., art. șelăría, g.-d. art. șelăríei; (ateliere) pl. șelăríi, art. șelăríile

șelării
ȘELĂRÍE², șelării, s. f. Locul unde se confecționează sau se vând șei ori alte obiecte de harnașament. – Șa + suf. -ărie.

DOOM

șelăríe s. f., art. șelăría, g.-d. art. șelăríei; (ateliere) pl. șelăríi, art. șelăríile

șelăriile
ȘELĂRÍE², șelării, s. f. Locul unde se confecționează sau se vând șei ori alte obiecte de harnașament. – Șa + suf. -ărie.

DOOM

șelăríe s. f., art. șelăría, g.-d. art. șelăríei; (ateliere) pl. șelăríi, art. șelăríile

șelăriilor
ȘELĂRÍE², șelării, s. f. Locul unde se confecționează sau se vând șei ori alte obiecte de harnașament. – Șa + suf. -ărie.

DOOM

șelăríe s. f., art. șelăría, g.-d. art. șelăríei; (ateliere) pl. șelăríi, art. șelăríile

șemineu
ȘEMINÉU, șeminee și șemineuri, s. n. Sobă de zid joasă, cu vatră largă, fără ușă, în care se pot arde butuci mari și în care fumul, trecînd direct în coș, nu-i înfierbîntă pereții; cămin. Pe șemineu, tanagraua din dreapta continuă să-și ducă urna ei funerară. ANGHEL-IOSIF, C. L. 86.

DOOM

șeminéu s. n., art. șeminéul; pl. șeminéuri

șemineu
ȘEMINÉU, șemineuri, s. n. Cămin (pentru foc). – Din fr. cheminée.

șemineul
ȘEMINÉU, șemineuri, s. n. Cămin (pentru foc). – Din fr. cheminée.

șemineului
ȘEMINÉU, șemineuri, s. n. Cămin (pentru foc). – Din fr. cheminée.

șemineuri
ȘEMINÉU, șemineuri, s. n. Cămin (pentru foc). – Din fr. cheminée.

șemineurile
ȘEMINÉU, șemineuri, s. n. Cămin (pentru foc). – Din fr. cheminée.

șemineurilor
ȘEMINÉU, șemineuri, s. n. Cămin (pentru foc). – Din fr. cheminée.

șemiza
ȘEMIZÁ, șemizez, vb. I (Tehn.) A îmbrăca într-un înveliș protector, a acoperi cu un înveliș protector. – Din fr. chemiser.

șemizai
ȘEMIZÁ, șemizez, vb. I (Tehn.) A îmbrăca într-un înveliș protector, a acoperi cu un înveliș protector. – Din fr. chemiser.

șemizam
ȘEMIZÁ, șemizez, vb. I (Tehn.) A îmbrăca într-un înveliș protector, a acoperi cu un înveliș protector. – Din fr. chemiser.

șemizare
ȘEMIZÁ, șemizez, vb. I (Tehn.) A îmbrăca într-un înveliș protector, a acoperi cu un înveliș protector. – Din fr. chemiser.

șemizare
ȘEMIZÁRE, șemizări, s. f. (Tehn.) Acțiunea de a șemiza. – V. șemiza.

DOOM

șemizáre s. f., g.-d. art. șemizắrii; pl. șemizắri

șemizarea
ȘEMIZÁRE, șemizări, s. f. (Tehn.) Acțiunea de a șemiza. – V. șemiza.

DOOM

șemizáre s. f., g.-d. art. șemizắrii; pl. șemizắri

șemizară
ȘEMIZÁ, șemizez, vb. I (Tehn.) A îmbrăca într-un înveliș protector, a acoperi cu un înveliș protector. – Din fr. chemiser.

șemizarăm
ȘEMIZÁ, șemizez, vb. I (Tehn.) A îmbrăca într-un înveliș protector, a acoperi cu un înveliș protector. – Din fr. chemiser.

șemizarăți
ȘEMIZÁ, șemizez, vb. I (Tehn.) A îmbrăca într-un înveliș protector, a acoperi cu un înveliș protector. – Din fr. chemiser.

șemizase
ȘEMIZÁ, șemizez, vb. I (Tehn.) A îmbrăca într-un înveliș protector, a acoperi cu un înveliș protector. – Din fr. chemiser.

șemizasem
ȘEMIZÁ, șemizez, vb. I (Tehn.) A îmbrăca într-un înveliș protector, a acoperi cu un înveliș protector. – Din fr. chemiser.

șemizaseră
ȘEMIZÁ, șemizez, vb. I (Tehn.) A îmbrăca într-un înveliș protector, a acoperi cu un înveliș protector. – Din fr. chemiser.

șemizaserăm
ȘEMIZÁ, șemizez, vb. I (Tehn.) A îmbrăca într-un înveliș protector, a acoperi cu un înveliș protector. – Din fr. chemiser.

șemizaserăți
ȘEMIZÁ, șemizez, vb. I (Tehn.) A îmbrăca într-un înveliș protector, a acoperi cu un înveliș protector. – Din fr. chemiser.

șemizaseși
ȘEMIZÁ, șemizez, vb. I (Tehn.) A îmbrăca într-un înveliș protector, a acoperi cu un înveliș protector. – Din fr. chemiser.

șemizaseți
ȘEMIZÁ, șemizez, vb. I (Tehn.) A îmbrăca într-un înveliș protector, a acoperi cu un înveliș protector. – Din fr. chemiser.

șemizat
ȘEMIZÁ, șemizez, vb. I (Tehn.) A îmbrăca într-un înveliș protector, a acoperi cu un înveliș protector. – Din fr. chemiser.

șemizat
ȘEMIZÁ vb. I. tr. (Tehn.) A îmbrăca într-un înveliș, într-o cămașă. [< fr. chemiser].

șemizau
ȘEMIZÁ, șemizez, vb. I (Tehn.) A îmbrăca într-un înveliș protector, a acoperi cu un înveliș protector. – Din fr. chemiser.

șemizași
ȘEMIZÁ, șemizez, vb. I (Tehn.) A îmbrăca într-un înveliș protector, a acoperi cu un înveliș protector. – Din fr. chemiser.

șemizați
ȘEMIZÁ, șemizez, vb. I (Tehn.) A îmbrăca într-un înveliș protector, a acoperi cu un înveliș protector. – Din fr. chemiser.

șemizează
ȘEMIZÁ, șemizez, vb. I (Tehn.) A îmbrăca într-un înveliș protector, a acoperi cu un înveliș protector. – Din fr. chemiser.

șemizeta
ȘEMIZÉTĂ, șemizete, s. f. (Astăzi rar) Bluză femeiască simplă, cu croială asemănătoare cu cea a cămășilor bărbătești. – Din fr. chemisette.

DOOM

șemizétă (înv.) s. f., g.-d. art. șemizétei; pl. șemizéte

șemizete
ȘEMIZÉTĂ, șemizete, s. f. (Astăzi rar) Bluză femeiască simplă, cu croială asemănătoare cu cea a cămășilor bărbătești. – Din fr. chemisette.

DOOM

șemizétă (înv.) s. f., g.-d. art. șemizétei; pl. șemizéte

șemizetei
ȘEMIZÉTĂ, șemizete, s. f. (Astăzi rar) Bluză femeiască simplă, cu croială asemănătoare cu cea a cămășilor bărbătești. – Din fr. chemisette.

DOOM

șemizétă (înv.) s. f., g.-d. art. șemizétei; pl. șemizéte

șemizetele
ȘEMIZÉTĂ, șemizete, s. f. (Astăzi rar) Bluză femeiască simplă, cu croială asemănătoare cu cea a cămășilor bărbătești. – Din fr. chemisette.

DOOM

șemizétă (înv.) s. f., g.-d. art. șemizétei; pl. șemizéte

șemizetelor
ȘEMIZÉTĂ, șemizete, s. f. (Astăzi rar) Bluză femeiască simplă, cu croială asemănătoare cu cea a cămășilor bărbătești. – Din fr. chemisette.

DOOM

șemizétă (înv.) s. f., g.-d. art. șemizétei; pl. șemizéte

șemizez
ȘEMIZÁ, șemizez, vb. I (Tehn.) A îmbrăca într-un înveliș protector, a acoperi cu un înveliș protector. – Din fr. chemiser.

șemizeze
ȘEMIZÁ, șemizez, vb. I (Tehn.) A îmbrăca într-un înveliș protector, a acoperi cu un înveliș protector. – Din fr. chemiser.

șemizezi
ȘEMIZÁ, șemizez, vb. I (Tehn.) A îmbrăca într-un înveliș protector, a acoperi cu un înveliș protector. – Din fr. chemiser.

șemizând
ȘEMIZÁ, șemizez, vb. I (Tehn.) A îmbrăca într-un înveliș protector, a acoperi cu un înveliș protector. – Din fr. chemiser.

șemizînd
ȘEMIZÁ, șemizez, vb. I (Tehn.) A îmbrăca într-un înveliș protector, a acoperi cu un înveliș protector. – Din fr. chemiser.

șemizări
ȘEMIZÁRE, șemizări, s. f. (Tehn.) Acțiunea de a șemiza. – V. șemiza.

DOOM

șemizáre s. f., g.-d. art. șemizắrii; pl. șemizắri

șemizării
ȘEMIZÁRE, șemizări, s. f. (Tehn.) Acțiunea de a șemiza. – V. șemiza.

DOOM

șemizáre s. f., g.-d. art. șemizắrii; pl. șemizắri

șemizările
ȘEMIZÁRE, șemizări, s. f. (Tehn.) Acțiunea de a șemiza. – V. șemiza.

DOOM

șemizáre s. f., g.-d. art. șemizắrii; pl. șemizắri

șemizărilor
ȘEMIZÁRE, șemizări, s. f. (Tehn.) Acțiunea de a șemiza. – V. șemiza.

DOOM

șemizáre s. f., g.-d. art. șemizắrii; pl. șemizắri

șenal
ȘENÁL, șenale, s. n. Porțiune navigabilă în lungul unui râu, al unui canal sau al unui lac, destul de largă și de adâncă pentru a asigura navigația la intrarea într-un port. [Var.: șanál s. n.] – Din fr. chenal.

DOOM

șenál s. n., pl. șenále

șenale
ȘENÁL, șenale, s. n. Porțiune navigabilă în lungul unui râu, al unui canal sau al unui lac, destul de largă și de adâncă pentru a asigura navigația la intrarea într-un port. [Var.: șanál s. n.] – Din fr. chenal.

DOOM

șenál s. n., pl. șenále

șenalele
ȘENÁL, șenale, s. n. Porțiune navigabilă în lungul unui râu, al unui canal sau al unui lac, destul de largă și de adâncă pentru a asigura navigația la intrarea într-un port. [Var.: șanál s. n.] – Din fr. chenal.

DOOM

șenál s. n., pl. șenále

șenalelor
ȘENÁL, șenale, s. n. Porțiune navigabilă în lungul unui râu, al unui canal sau al unui lac, destul de largă și de adâncă pentru a asigura navigația la intrarea într-un port. [Var.: șanál s. n.] – Din fr. chenal.

DOOM

șenál s. n., pl. șenále

șenalul
ȘENÁL, șenale, s. n. Porțiune navigabilă în lungul unui râu, al unui canal sau al unui lac, destul de largă și de adâncă pentru a asigura navigația la intrarea într-un port. [Var.: șanál s. n.] – Din fr. chenal.

DOOM

șenál s. n., pl. șenále

șenalului
ȘENÁL, șenale, s. n. Porțiune navigabilă în lungul unui râu, al unui canal sau al unui lac, destul de largă și de adâncă pentru a asigura navigația la intrarea într-un port. [Var.: șanál s. n.] – Din fr. chenal.

DOOM

șenál s. n., pl. șenále

șenila
ȘENÍLĂ, șenile, s. f. Bandă metalică continuă de rulare a unor vehicule, constituită din plăci metalice articulate între ele, înfășurată peste roțile vehiculului situate pe aceeași parte, pentru a se obține o suprafață mai largă de contact cu terenul și o tracțiune mai mare decât a roților obișnuite în timpul deplasării. – Din fr. chenille.

DOOM

șenílă s. f., g.-d. art. șenílei; pl. șeníle

șenilat
ȘENILÁT, -Ă, șenilați, -te, adj. (Despre autovehicule) Cu șenile. – Din fr. chenillé.

șenilata
ȘENILÁT, -Ă, șenilați, -te, adj. (Despre autovehicule) Cu șenile. – Din fr. chenillé.

șenilate
ȘENILÁT, -Ă, șenilați, -te, adj. (Despre autovehicule) Cu șenile. – Din fr. chenillé.

șenilatei
ȘENILÁT, -Ă, șenilați, -te, adj. (Despre autovehicule) Cu șenile. – Din fr. chenillé.

șenilatele
ȘENILÁT, -Ă, șenilați, -te, adj. (Despre autovehicule) Cu șenile. – Din fr. chenillé.

șenilatelor
ȘENILÁT, -Ă, șenilați, -te, adj. (Despre autovehicule) Cu șenile. – Din fr. chenillé.

șenilatul
ȘENILÁT, -Ă, șenilați, -te, adj. (Despre autovehicule) Cu șenile. – Din fr. chenillé.

șenilatului
ȘENILÁT, -Ă, șenilați, -te, adj. (Despre autovehicule) Cu șenile. – Din fr. chenillé.

șenilați
ȘENILÁT, -Ă, șenilați, -te, adj. (Despre autovehicule) Cu șenile. – Din fr. chenillé.

șenilații
ȘENILÁT, -Ă, șenilați, -te, adj. (Despre autovehicule) Cu șenile. – Din fr. chenillé.

șenilaților
ȘENILÁT, -Ă, șenilați, -te, adj. (Despre autovehicule) Cu șenile. – Din fr. chenillé.

șenile
ȘENÍLĂ, șenile, s. f. Bandă metalică continuă de rulare a unor vehicule, constituită din plăci metalice articulate între ele, înfășurată peste roțile vehiculului situate pe aceeași parte, pentru a se obține o suprafață mai largă de contact cu terenul și o tracțiune mai mare decât a roților obișnuite în timpul deplasării. – Din fr. chenille.

DOOM

șenílă s. f., g.-d. art. șenílei; pl. șeníle

șenilei
ȘENÍLĂ, șenile, s. f. Bandă metalică continuă de rulare a unor vehicule, constituită din plăci metalice articulate între ele, înfășurată peste roțile vehiculului situate pe aceeași parte, pentru a se obține o suprafață mai largă de contact cu terenul și o tracțiune mai mare decât a roților obișnuite în timpul deplasării. – Din fr. chenille.

DOOM

șenílă s. f., g.-d. art. șenílei; pl. șeníle

șenilele
ȘENÍLĂ, șenile, s. f. Bandă metalică continuă de rulare a unor vehicule, constituită din plăci metalice articulate între ele, înfășurată peste roțile vehiculului situate pe aceeași parte, pentru a se obține o suprafață mai largă de contact cu terenul și o tracțiune mai mare decât a roților obișnuite în timpul deplasării. – Din fr. chenille.

DOOM

șenílă s. f., g.-d. art. șenílei; pl. șeníle

șenilelor
ȘENÍLĂ, șenile, s. f. Bandă metalică continuă de rulare a unor vehicule, constituită din plăci metalice articulate între ele, înfășurată peste roțile vehiculului situate pe aceeași parte, pentru a se obține o suprafață mai largă de contact cu terenul și o tracțiune mai mare decât a roților obișnuite în timpul deplasării. – Din fr. chenille.

DOOM

șenílă s. f., g.-d. art. șenílei; pl. șeníle

șenileta
ȘENILÉTĂ, șenilete, s. f. Mic vehicul (militar-blindat) pe șenile. – Din fr. chenillette.

șenilete
ȘENILÉTĂ, șenilete, s. f. Mic vehicul (militar-blindat) pe șenile. – Din fr. chenillette.

șeniletei
ȘENILÉTĂ, șenilete, s. f. Mic vehicul (militar-blindat) pe șenile. – Din fr. chenillette.

șeniletele
ȘENILÉTĂ, șenilete, s. f. Mic vehicul (militar-blindat) pe șenile. – Din fr. chenillette.

șeniletelor
ȘENILÉTĂ, șenilete, s. f. Mic vehicul (militar-blindat) pe șenile. – Din fr. chenillette.

șenlic
șenlíc (-curi), s. n. – Sărbătoare, jubileu, petrecere. Tc. șenlik (Tiktin). Sec. XVII, înv.

șențuleț
ȘENȚULÉȚ s. n. v. șănțuleț.

șepcar
ȘEPCÁR, șepcari, s. m. Persoană care confecționează (și vinde) șepci. – Șapcă + suf. -ar.

DOOM

șepcár s. m., pl. șepcári

șepcari
ȘEPCÁR, șepcari, s. m. Persoană care confecționează (și vinde) șepci. – Șapcă + suf. -ar.

DOOM

șepcár s. m., pl. șepcári

șepcarii
ȘEPCÁR, șepcari, s. m. Persoană care confecționează (și vinde) șepci. – Șapcă + suf. -ar.

DOOM

șepcár s. m., pl. șepcári

șepcarilor
ȘEPCÁR, șepcari, s. m. Persoană care confecționează (și vinde) șepci. – Șapcă + suf. -ar.

DOOM

șepcár s. m., pl. șepcári

șepcarul
ȘEPCÁR, șepcari, s. m. Persoană care confecționează (și vinde) șepci. – Șapcă + suf. -ar.

DOOM

șepcár s. m., pl. șepcári

șepcarului
ȘEPCÁR, șepcari, s. m. Persoană care confecționează (și vinde) șepci. – Șapcă + suf. -ar.

DOOM

șepcár s. m., pl. șepcári

șepci
ȘÁPCĂ, șepci, s. f. Acoperământ de cap (pentru bărbați) confecționat din pânză, piele sau postav, cu o calotă rotundă sau plată și prevăzut cu cozoroc, purtat, în general, de militari, elevi, muncitori etc. și având uneori semne distinctive corespunzătoare. – Din bg., rus. šapka „căciulă”.

DOOM

șápcă s. f., g.-d. art. șépcii; pl. șepci

șepcii
ȘÁPCĂ, șepci, s. f. Acoperământ de cap (pentru bărbați) confecționat din pânză, piele sau postav, cu o calotă rotundă sau plată și prevăzut cu cozoroc, purtat, în general, de militari, elevi, muncitori etc. și având uneori semne distinctive corespunzătoare. – Din bg., rus. šapka „căciulă”.

DOOM

șápcă s. f., g.-d. art. șépcii; pl. șepci

șepcile
ȘÁPCĂ, șepci, s. f. Acoperământ de cap (pentru bărbați) confecționat din pânză, piele sau postav, cu o calotă rotundă sau plată și prevăzut cu cozoroc, purtat, în general, de militari, elevi, muncitori etc. și având uneori semne distinctive corespunzătoare. – Din bg., rus. šapka „căciulă”.

DOOM

șápcă s. f., g.-d. art. șépcii; pl. șepci

șepcilor
ȘÁPCĂ, șepci, s. f. Acoperământ de cap (pentru bărbați) confecționat din pânză, piele sau postav, cu o calotă rotundă sau plată și prevăzut cu cozoroc, purtat, în general, de militari, elevi, muncitori etc. și având uneori semne distinctive corespunzătoare. – Din bg., rus. šapka „căciulă”.

DOOM

șápcă s. f., g.-d. art. șépcii; pl. șepci

șepcuța
ȘEPCÚȚĂ, șepcuțe, s. f. Diminutiv al lui șapcă; șapcă mică. – Șapcă +suf. -uță.

DOOM

șepcúță s. f., g.-d. art. șepcúței; pl. șepcúțe

șepcuțe
ȘEPCÚȚĂ, șepcuțe, s. f. Diminutiv al lui șapcă; șapcă mică. – Șapcă +suf. -uță.

DOOM

șepcúță s. f., g.-d. art. șepcúței; pl. șepcúțe

șepcuței
ȘEPCÚȚĂ, șepcuțe, s. f. Diminutiv al lui șapcă; șapcă mică. – Șapcă +suf. -uță.

DOOM

șepcúță s. f., g.-d. art. șepcúței; pl. șepcúțe

șepcuțele
ȘEPCÚȚĂ, șepcuțe, s. f. Diminutiv al lui șapcă; șapcă mică. – Șapcă +suf. -uță.

DOOM

șepcúță s. f., g.-d. art. șepcúței; pl. șepcúțe

șepcuțelor
ȘEPCÚȚĂ, șepcuțe, s. f. Diminutiv al lui șapcă; șapcă mică. – Șapcă +suf. -uță.

DOOM

șepcúță s. f., g.-d. art. șepcúței; pl. șepcúțe

șeping
ȘÉPING, șepinguri, s. n. Mașină de rabotat la care mișcarea principală (cea a sculei așchietoare) este efectuată pe o direcție perpendiculară pe dimensiunea mai mare a piesei. – Din engl. shaping.

DOOM

șéping s. n., pl. șépinguri

șepingul
ȘÉPING, șepinguri, s. n. Mașină de rabotat la care mișcarea principală (cea a sculei așchietoare) este efectuată pe o direcție perpendiculară pe dimensiunea mai mare a piesei. – Din engl. shaping.

DOOM

șéping s. n., pl. șépinguri

șepingului
ȘÉPING, șepinguri, s. n. Mașină de rabotat la care mișcarea principală (cea a sculei așchietoare) este efectuată pe o direcție perpendiculară pe dimensiunea mai mare a piesei. – Din engl. shaping.

DOOM

șéping s. n., pl. șépinguri

șepinguri
ȘÉPING, șepinguri, s. n. Mașină de rabotat la care mișcarea principală (cea a sculei așchietoare) este efectuată pe o direcție perpendiculară pe dimensiunea mai mare a piesei. – Din engl. shaping.

DOOM

șéping s. n., pl. șépinguri

șepingurile
ȘÉPING, șepinguri, s. n. Mașină de rabotat la care mișcarea principală (cea a sculei așchietoare) este efectuată pe o direcție perpendiculară pe dimensiunea mai mare a piesei. – Din engl. shaping.

DOOM

șéping s. n., pl. șépinguri

șepingurilor
ȘÉPING, șepinguri, s. n. Mașină de rabotat la care mișcarea principală (cea a sculei așchietoare) este efectuată pe o direcție perpendiculară pe dimensiunea mai mare a piesei. – Din engl. shaping.

DOOM

șéping s. n., pl. șépinguri

șeptar
ȘEPTÁR, șeptari, s. m. Carte de joc marcată cu numărul șapte, care are șapte puncte. – Șapte + suf. -ar.

DOOM

șeptár s. m., pl. șeptári

șeptari
ȘEPTÁR, șeptari, s. m. Carte de joc marcată cu numărul șapte, care are șapte puncte. – Șapte + suf. -ar.

DOOM

șeptár s. m., pl. șeptári

șeptarii
ȘEPTÁR, șeptari, s. m. Carte de joc marcată cu numărul șapte, care are șapte puncte. – Șapte + suf. -ar.

DOOM

șeptár s. m., pl. șeptári

șeptarilor
ȘEPTÁR, șeptari, s. m. Carte de joc marcată cu numărul șapte, care are șapte puncte. – Șapte + suf. -ar.

DOOM

șeptár s. m., pl. șeptári

șeptarul
ȘEPTÁR, șeptari, s. m. Carte de joc marcată cu numărul șapte, care are șapte puncte. – Șapte + suf. -ar.

DOOM

șeptár s. m., pl. șeptári

șeptarului
ȘEPTÁR, șeptari, s. m. Carte de joc marcată cu numărul șapte, care are șapte puncte. – Șapte + suf. -ar.

DOOM

șeptár s. m., pl. șeptári

șepte
ȘÁPTE num. card., s. m. 1. Num. card. Număr având în numărătoare locul între șase și opt și care se indică prin cifra 7 sau VII. ◊ (Adjectival) Au trecut șapte ani de atunci. (Expr.) A lua șapte piei de pe om (sau de pe o vită) = a sili pe cineva să muncească peste puterile sale. A umbla pe șapte cărări = a fi beat. A (nu) avea cei șapte ani de acasă = a (nu) fi fost (bine) educat în copilărie. ◊ (Substantivat) Scrie un șapte. (Expr.) Bea (sau mănâncă) cât șapte = bea (sau mănâncă) foarte mult. A nu (se) da pe șapte = a (se) considera mai bun, mai capabil etc., decât mulți alții. ◊ (Cu valoare de num. ord.) Tomul șapte. ◊ (În componența numeralului multiplicativ corespunzător) De șapte ori pe atâta. ◊ (În componența numeralului distributiv corespunzător) Le dă câte șapte pâini. 2. S. m. Compus: (Bot.) Șapte-degete = plantă erbacee cu tulpina târâtoare, cu frunze dințate și cu flori purpurii (Comarum palustre). [Var.: (reg.) șépte num. card.] – Lat. septem.

DOOM

șápte súte num.; 700/DCC

șeptel
ȘEPTÉL, septeluri, s. n. Totalitatea animalelor domestice sau numai a celor de o anumită specie dintr-o țară, regiune sau gospodărie. – Din fr. cheptel.

DOOM

șeptél s. n., pl. șeptéluri

șeptelea
ȘÁPTELEA, ȘÁPTEA num. ord. (Precedat de art. „al”, „a”; adesea adjectival) Care se află între al șaselea și al optulea. – Șapte + le + a.

DOOM

șáptelea (al ~) num. m., f. a șáptea; al VII-lea/al 7-lea, a VII-a/a 7-a

șeptelul
ȘEPTÉL, septeluri, s. n. Totalitatea animalelor domestice sau numai a celor de o anumită specie dintr-o țară, regiune sau gospodărie. – Din fr. cheptel.

DOOM

șeptél s. n., pl. șeptéluri

șeptelului
ȘEPTÉL, septeluri, s. n. Totalitatea animalelor domestice sau numai a celor de o anumită specie dintr-o țară, regiune sau gospodărie. – Din fr. cheptel.

DOOM

șeptél s. n., pl. șeptéluri

șepteluri
ȘEPTÉL, septeluri, s. n. Totalitatea animalelor domestice sau numai a celor de o anumită specie dintr-o țară, regiune sau gospodărie. – Din fr. cheptel.

DOOM

șeptél s. n., pl. șeptéluri

șeptelurile
ȘEPTÉL, septeluri, s. n. Totalitatea animalelor domestice sau numai a celor de o anumită specie dintr-o țară, regiune sau gospodărie. – Din fr. cheptel.

DOOM

șeptél s. n., pl. șeptéluri

șeptelurilor
ȘEPTÉL, septeluri, s. n. Totalitatea animalelor domestice sau numai a celor de o anumită specie dintr-o țară, regiune sau gospodărie. – Din fr. cheptel.

DOOM

șeptél s. n., pl. șeptéluri

șeptesprezece
ȘÁPTESPREZECE num. card. Număr având în numărătoare locul între șaisprezece și optsprezece și care se indică prin cifra 17 sau XVII. ◊ (Adjectival) Șaptesprezece cărți. ◊ (Substantivat) Șaptesprezece este o cifră. ◊ (Cu valoare de num. ord.) Paragraful șaptesprezece. ◊ (În componența numeralului multiplicativ corespunzător) De șaptesprezece ori pe atâta. ◊ (În componența numeralului distributiv corespunzător) Le împarte câte șaptesprezece lei. [Var.: (fam.) șápteșpe num. card.] – Șapte + spre + zece.

DOOM

!șáptesprezece (-tes-pre-/-te-spre-) num.; 17/XVII

șeptezeci
ȘAPTEZÉCI num. card. Număr având în numărătoare locul între șaizeci și nouă și șaptezeci și unu și care se indică prin cifra 70 sau LXX. ◊ (Adjectival) Cartea are șaptezeci de pagini. ◊ (Substantivat) Pe caiet era scris un șaptezeci. ◊ (Cu valoare de num. ord.) Rândul șaptezeci. ◊ (În componența numeralului adverbial corespunzător) Merge de șaptezeci de ori. ◊ (În componența numeralului multiplicativ corespunzător) De șaptezeci de ori pe atâta. ◊ (În componența numeralului distributiv corespunzător) Le dă câte șaptezeci de lei. – Șapte + zeci.

DOOM

șaptezéci num.; 70/LXX

șeptic
ȘEPTÍC, șeptici, s. m. (Fam.) 1. Diminutiv al lui șapte. 2. Joc de cărți, în care cartea marcată cu numărul șapte are cea mai mare importanță. – Șapte + suf. -ic.

DOOM

șeptíc (fam.) s. m., pl. șeptíci

șeptici
ȘEPTÍC, șeptici, s. m. (Fam.) 1. Diminutiv al lui șapte. 2. Joc de cărți, în care cartea marcată cu numărul șapte are cea mai mare importanță. – Șapte + suf. -ic.

DOOM

șeptíc (fam.) s. m., pl. șeptíci

șepticii
ȘEPTÍC, șeptici, s. m. (Fam.) 1. Diminutiv al lui șapte. 2. Joc de cărți, în care cartea marcată cu numărul șapte are cea mai mare importanță. – Șapte + suf. -ic.

DOOM

șeptíc (fam.) s. m., pl. șeptíci

șepticilor
ȘEPTÍC, șeptici, s. m. (Fam.) 1. Diminutiv al lui șapte. 2. Joc de cărți, în care cartea marcată cu numărul șapte are cea mai mare importanță. – Șapte + suf. -ic.

DOOM

șeptíc (fam.) s. m., pl. șeptíci

șepticul
ȘEPTÍC, șeptici, s. m. (Fam.) 1. Diminutiv al lui șapte. 2. Joc de cărți, în care cartea marcată cu numărul șapte are cea mai mare importanță. – Șapte + suf. -ic.

DOOM

șeptíc (fam.) s. m., pl. șeptíci

șepticului
ȘEPTÍC, șeptici, s. m. (Fam.) 1. Diminutiv al lui șapte. 2. Joc de cărți, în care cartea marcată cu numărul șapte are cea mai mare importanță. – Șapte + suf. -ic.

DOOM

șeptíc (fam.) s. m., pl. șeptíci

șeptime
ȘEPTÍME, șeptimi, s. f. A șaptea parte dintr-un întreg împărțit în părți egale. – Șapte + suf. -ime.

DOOM

șeptíme s. f., g.-d. art. șeptímii; pl. șeptími

șeptimea
ȘEPTÍME, șeptimi, s. f. A șaptea parte dintr-un întreg împărțit în părți egale. – Șapte + suf. -ime.

DOOM

șeptíme s. f., g.-d. art. șeptímii; pl. șeptími

șeptimi
ȘEPTÍME, șeptimi, s. f. A șaptea parte dintr-un întreg împărțit în părți egale. – Șapte + suf. -ime.

DOOM

șeptíme s. f., g.-d. art. șeptímii; pl. șeptími

șeptimii
ȘEPTÍME, șeptimi, s. f. A șaptea parte dintr-un întreg împărțit în părți egale. – Șapte + suf. -ime.

DOOM

șeptíme s. f., g.-d. art. șeptímii; pl. șeptími

șeptimile
ȘEPTÍME, șeptimi, s. f. A șaptea parte dintr-un întreg împărțit în părți egale. – Șapte + suf. -ime.

DOOM

șeptíme s. f., g.-d. art. șeptímii; pl. șeptími

șeptimilor
ȘEPTÍME, șeptimi, s. f. A șaptea parte dintr-un întreg împărțit în părți egale. – Șapte + suf. -ime.

DOOM

șeptíme s. f., g.-d. art. șeptímii; pl. șeptími

șerardizare
ȘERARDIZÁRE, șerardizări, s. f. Tratament aplicat pieselor de oțel, prin care acestea sunt acoperite cu un strat protector de zinc, rezistent la coroziune. – Cf. fr. shérardisage, germ. Sherardisierung, rus. șerardizațiia.

DOOM

șerardizáre s. f., g.-d. art. șerardizắrii; pl. șerardizắri

șerardizarea
ȘERARDIZÁRE, șerardizări, s. f. Tratament aplicat pieselor de oțel, prin care acestea sunt acoperite cu un strat protector de zinc, rezistent la coroziune. – Cf. fr. shérardisage, germ. Sherardisierung, rus. șerardizațiia.

DOOM

șerardizáre s. f., g.-d. art. șerardizắrii; pl. șerardizắri

șerardizări
ȘERARDIZÁRE, șerardizări, s. f. Tratament aplicat pieselor de oțel, prin care acestea sunt acoperite cu un strat protector de zinc, rezistent la coroziune. – Cf. fr. shérardisage, germ. Sherardisierung, rus. șerardizațiia.

DOOM

șerardizáre s. f., g.-d. art. șerardizắrii; pl. șerardizắri

șerardizării
ȘERARDIZÁRE, șerardizări, s. f. Tratament aplicat pieselor de oțel, prin care acestea sunt acoperite cu un strat protector de zinc, rezistent la coroziune. – Cf. fr. shérardisage, germ. Sherardisierung, rus. șerardizațiia.

DOOM

șerardizáre s. f., g.-d. art. șerardizắrii; pl. șerardizắri

șerardizările
ȘERARDIZÁRE, șerardizări, s. f. Tratament aplicat pieselor de oțel, prin care acestea sunt acoperite cu un strat protector de zinc, rezistent la coroziune. – Cf. fr. shérardisage, germ. Sherardisierung, rus. șerardizațiia.

DOOM

șerardizáre s. f., g.-d. art. șerardizắrii; pl. șerardizắri

șerardizărilor
ȘERARDIZÁRE, șerardizări, s. f. Tratament aplicat pieselor de oțel, prin care acestea sunt acoperite cu un strat protector de zinc, rezistent la coroziune. – Cf. fr. shérardisage, germ. Sherardisierung, rus. șerardizațiia.

DOOM

șerardizáre s. f., g.-d. art. șerardizắrii; pl. șerardizắri

șerb
ȘERB, șerbi, s. m. 1. (În Evul Mediu) Țăran dependent de stăpânul feudal; iobag. 2. (Înv.) Sclav, rob. – Lat. servus.

DOOM

șerb s. m., pl. șerbi

șerbea
ȘERBÍ, șerbesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A servi ca șerb, a fi șerb. – Din șerb.

DOOM

șerbí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șerbésc, imperf. 3 sg. șerbeá; conj. prez. 3 să șerbeáscă

șerbeai
ȘERBÍ, șerbesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A servi ca șerb, a fi șerb. – Din șerb.

DOOM

șerbí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șerbésc, imperf. 3 sg. șerbeá; conj. prez. 3 să șerbeáscă

șerbeam
ȘERBÍ, șerbesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A servi ca șerb, a fi șerb. – Din șerb.

DOOM

șerbí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șerbésc, imperf. 3 sg. șerbeá; conj. prez. 3 să șerbeáscă

șerbească
ȘERBÍ, șerbesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A servi ca șerb, a fi șerb. – Din șerb.

DOOM

șerbí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șerbésc, imperf. 3 sg. șerbeá; conj. prez. 3 să șerbeáscă

șerbeau
ȘERBÍ, șerbesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A servi ca șerb, a fi șerb. – Din șerb.

DOOM

șerbí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șerbésc, imperf. 3 sg. șerbeá; conj. prez. 3 să șerbeáscă

șerbeați
ȘERBÍ, șerbesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A servi ca șerb, a fi șerb. – Din șerb.

DOOM

șerbí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șerbésc, imperf. 3 sg. șerbeá; conj. prez. 3 să șerbeáscă

șerbesc
ȘERBÍ, șerbesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A servi ca șerb, a fi șerb. – Din șerb.

DOOM

șerbí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șerbésc, imperf. 3 sg. șerbeá; conj. prez. 3 să șerbeáscă

șerbet
ȘERBÉT, (2) șerbeturi, s. n. 1. Preparat alimentar făcut din sirop de zahăr bine legat și frecat, colorat și aromat cu diferite esențe sau sucuri de fructe. 2. Sortiment de șerbet (1). – Din tc. șerbet.

DOOM

șerbét (preparat alimentar) s. n., (sorturi) pl. șerbéturi

șerbetelnița
ȘERBETÉLNIȚĂ, șerbetelnițe, s. f. Vas în care se fierbe șerbetul. – Șerbet + suf. -elniță.

DOOM

șerbetélniță s. f., g.-d. art. șerbetélniței; pl. șerbetélnițe

șerbetelnițe
ȘERBETÉLNIȚĂ, șerbetelnițe, s. f. Vas în care se fierbe șerbetul. – Șerbet + suf. -elniță.

DOOM

șerbetélniță s. f., g.-d. art. șerbetélniței; pl. șerbetélnițe

șerbetelniței
ȘERBETÉLNIȚĂ, șerbetelnițe, s. f. Vas în care se fierbe șerbetul. – Șerbet + suf. -elniță.

DOOM

șerbetélniță s. f., g.-d. art. șerbetélniței; pl. șerbetélnițe

șerbetelnițele
ȘERBETÉLNIȚĂ, șerbetelnițe, s. f. Vas în care se fierbe șerbetul. – Șerbet + suf. -elniță.

DOOM

șerbetélniță s. f., g.-d. art. șerbetélniței; pl. șerbetélnițe

șerbetelnițelor
ȘERBETÉLNIȚĂ, șerbetelnițe, s. f. Vas în care se fierbe șerbetul. – Șerbet + suf. -elniță.

DOOM

șerbetélniță s. f., g.-d. art. șerbetélniței; pl. șerbetélnițe

șerbetiera
ȘERBETIÉRĂ, șerbetiere, s. f. 1. Chisea pentru șerbet. 2. Vasul de tablă al mașinii în care se prepară înghețata. [Pr.: -ti-e-] – Șerbet + suf. -ieră.

DOOM

șerbetiéră (-ti-e-) s. f., g.-d. art. șerbetiérei; pl. șerbetiére

șerbetiere
ȘERBETIÉRĂ, șerbetiere, s. f. 1. Chisea pentru șerbet. 2. Vasul de tablă al mașinii în care se prepară înghețata. [Pr.: -ti-e-] – Șerbet + suf. -ieră.

DOOM

șerbetiéră (-ti-e-) s. f., g.-d. art. șerbetiérei; pl. șerbetiére

șerbetierei
ȘERBETIÉRĂ, șerbetiere, s. f. 1. Chisea pentru șerbet. 2. Vasul de tablă al mașinii în care se prepară înghețata. [Pr.: -ti-e-] – Șerbet + suf. -ieră.

DOOM

șerbetiéră (-ti-e-) s. f., g.-d. art. șerbetiérei; pl. șerbetiére

șerbetierele
ȘERBETIÉRĂ, șerbetiere, s. f. 1. Chisea pentru șerbet. 2. Vasul de tablă al mașinii în care se prepară înghețata. [Pr.: -ti-e-] – Șerbet + suf. -ieră.

DOOM

șerbetiéră (-ti-e-) s. f., g.-d. art. șerbetiérei; pl. șerbetiére

șerbetierelor
ȘERBETIÉRĂ, șerbetiere, s. f. 1. Chisea pentru șerbet. 2. Vasul de tablă al mașinii în care se prepară înghețata. [Pr.: -ti-e-] – Șerbet + suf. -ieră.

DOOM

șerbetiéră (-ti-e-) s. f., g.-d. art. șerbetiérei; pl. șerbetiére

șerbetul
ȘERBÉT, (2) șerbeturi, s. n. 1. Preparat alimentar făcut din sirop de zahăr bine legat și frecat, colorat și aromat cu diferite esențe sau sucuri de fructe. 2. Sortiment de șerbet (1). – Din tc. șerbet.

DOOM

șerbét (preparat alimentar) s. n., (sorturi) pl. șerbéturi

șerbetului
ȘERBÉT, (2) șerbeturi, s. n. 1. Preparat alimentar făcut din sirop de zahăr bine legat și frecat, colorat și aromat cu diferite esențe sau sucuri de fructe. 2. Sortiment de șerbet (1). – Din tc. șerbet.

DOOM

șerbét (preparat alimentar) s. n., (sorturi) pl. șerbéturi

șerbeturi
ȘERBÉT, (2) șerbeturi, s. n. 1. Preparat alimentar făcut din sirop de zahăr bine legat și frecat, colorat și aromat cu diferite esențe sau sucuri de fructe. 2. Sortiment de șerbet (1). – Din tc. șerbet.

DOOM

șerbét (preparat alimentar) s. n., (sorturi) pl. șerbéturi

șerbeturile
ȘERBÉT, (2) șerbeturi, s. n. 1. Preparat alimentar făcut din sirop de zahăr bine legat și frecat, colorat și aromat cu diferite esențe sau sucuri de fructe. 2. Sortiment de șerbet (1). – Din tc. șerbet.

DOOM

șerbét (preparat alimentar) s. n., (sorturi) pl. șerbéturi

șerbeturilor
ȘERBÉT, (2) șerbeturi, s. n. 1. Preparat alimentar făcut din sirop de zahăr bine legat și frecat, colorat și aromat cu diferite esențe sau sucuri de fructe. 2. Sortiment de șerbet (1). – Din tc. șerbet.

DOOM

șerbét (preparat alimentar) s. n., (sorturi) pl. șerbéturi

șerbește
ȘERBÍ, șerbesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A servi ca șerb, a fi șerb. – Din șerb.

DOOM

șerbí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șerbésc, imperf. 3 sg. șerbeá; conj. prez. 3 să șerbeáscă

șerbești
ȘERBÍ, șerbesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A servi ca șerb, a fi șerb. – Din șerb.

DOOM

șerbí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șerbésc, imperf. 3 sg. șerbeá; conj. prez. 3 să șerbeáscă

șerbi
ȘERB, șerbi, s. m. 1. (În Evul Mediu) Țăran dependent de stăpânul feudal; iobag. 2. (Înv.) Sclav, rob. – Lat. servus.

DOOM

șerb s. m., pl. șerbi

șerbi
ȘERBÍ, șerbesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A servi ca șerb, a fi șerb. – Din șerb.

DOOM

șerbí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șerbésc, imperf. 3 sg. șerbeá; conj. prez. 3 să șerbeáscă

șerbia
ȘERBÍE s. f. (în Evul Mediu) Condiție de dependență personală a țăranilor față de stăpânul lor; starea de șerb; iobăgie. – Șerb + suf. -ie.

DOOM

șerbíe s. f., art. șerbía, g.-d. șerbíi, art. șerbíei

șerbie
ȘERBÍE s. f. (în Evul Mediu) Condiție de dependență personală a țăranilor față de stăpânul lor; starea de șerb; iobăgie. – Șerb + suf. -ie.

DOOM

șerbíe s. f., art. șerbía, g.-d. șerbíi, art. șerbíei

șerbiei
ȘERBÍE s. f. (în Evul Mediu) Condiție de dependență personală a țăranilor față de stăpânul lor; starea de șerb; iobăgie. – Șerb + suf. -ie.

DOOM

șerbíe s. f., art. șerbía, g.-d. șerbíi, art. șerbíei

șerbii
ȘERB, șerbi, s. m. 1. (În Evul Mediu) Țăran dependent de stăpânul feudal; iobag. 2. (Înv.) Sclav, rob. – Lat. servus.

DOOM

șerb s. m., pl. șerbi

șerbii
ȘERBÍ, șerbesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A servi ca șerb, a fi șerb. – Din șerb.

DOOM

șerbí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șerbésc, imperf. 3 sg. șerbeá; conj. prez. 3 să șerbeáscă

șerbii
ȘERBÍE s. f. (în Evul Mediu) Condiție de dependență personală a țăranilor față de stăpânul lor; starea de șerb; iobăgie. – Șerb + suf. -ie.

DOOM

șerbíe s. f., art. șerbía, g.-d. șerbíi, art. șerbíei

șerbilor
ȘERB, șerbi, s. m. 1. (În Evul Mediu) Țăran dependent de stăpânul feudal; iobag. 2. (Înv.) Sclav, rob. – Lat. servus.

DOOM

șerb s. m., pl. șerbi

șerbim
ȘERBÍ, șerbesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A servi ca șerb, a fi șerb. – Din șerb.

DOOM

șerbí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șerbésc, imperf. 3 sg. șerbeá; conj. prez. 3 să șerbeáscă

șerbind
ȘERBÍ, șerbesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A servi ca șerb, a fi șerb. – Din șerb.

DOOM

șerbí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șerbésc, imperf. 3 sg. șerbeá; conj. prez. 3 să șerbeáscă

șerbire
ȘERBÍ, șerbesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A servi ca șerb, a fi șerb. – Din șerb.

DOOM

șerbí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șerbésc, imperf. 3 sg. șerbeá; conj. prez. 3 să șerbeáscă

șerbire
ȘERBÍRE, șerbiri, s. f. (Înv.) 1. Faptul de a șerbi. 2. Servitute. ♦ Fig. Obligație, îndatorire, angajament. – V. șerbi.

DOOM

șerbíre (înv.) s. f., g.-d. art. șerbírii; pl. șerbíri

șerbirea
ȘERBÍRE, șerbiri, s. f. (Înv.) 1. Faptul de a șerbi. 2. Servitute. ♦ Fig. Obligație, îndatorire, angajament. – V. șerbi.

DOOM

șerbíre (înv.) s. f., g.-d. art. șerbírii; pl. șerbíri

șerbiri
ȘERBÍRE, șerbiri, s. f. (Înv.) 1. Faptul de a șerbi. 2. Servitute. ♦ Fig. Obligație, îndatorire, angajament. – V. șerbi.

DOOM

șerbíre (înv.) s. f., g.-d. art. șerbírii; pl. șerbíri

șerbirii
ȘERBÍRE, șerbiri, s. f. (Înv.) 1. Faptul de a șerbi. 2. Servitute. ♦ Fig. Obligație, îndatorire, angajament. – V. șerbi.

DOOM

șerbíre (înv.) s. f., g.-d. art. șerbírii; pl. șerbíri

șerbirile
ȘERBÍRE, șerbiri, s. f. (Înv.) 1. Faptul de a șerbi. 2. Servitute. ♦ Fig. Obligație, îndatorire, angajament. – V. șerbi.

DOOM

șerbíre (înv.) s. f., g.-d. art. șerbírii; pl. șerbíri

șerbirilor
ȘERBÍRE, șerbiri, s. f. (Înv.) 1. Faptul de a șerbi. 2. Servitute. ♦ Fig. Obligație, îndatorire, angajament. – V. șerbi.

DOOM

șerbíre (înv.) s. f., g.-d. art. șerbírii; pl. șerbíri

șerbiră
ȘERBÍ, șerbesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A servi ca șerb, a fi șerb. – Din șerb.

DOOM

șerbí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șerbésc, imperf. 3 sg. șerbeá; conj. prez. 3 să șerbeáscă

șerbirăm
ȘERBÍ, șerbesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A servi ca șerb, a fi șerb. – Din șerb.

DOOM

șerbí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șerbésc, imperf. 3 sg. șerbeá; conj. prez. 3 să șerbeáscă

șerbirăți
ȘERBÍ, șerbesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A servi ca șerb, a fi șerb. – Din șerb.

DOOM

șerbí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șerbésc, imperf. 3 sg. șerbeá; conj. prez. 3 să șerbeáscă

șerbise
ȘERBÍ, șerbesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A servi ca șerb, a fi șerb. – Din șerb.

DOOM

șerbí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șerbésc, imperf. 3 sg. șerbeá; conj. prez. 3 să șerbeáscă

șerbisem
ȘERBÍ, șerbesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A servi ca șerb, a fi șerb. – Din șerb.

DOOM

șerbí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șerbésc, imperf. 3 sg. șerbeá; conj. prez. 3 să șerbeáscă

șerbiseră
ȘERBÍ, șerbesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A servi ca șerb, a fi șerb. – Din șerb.

DOOM

șerbí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șerbésc, imperf. 3 sg. șerbeá; conj. prez. 3 să șerbeáscă

șerbiserăm
ȘERBÍ, șerbesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A servi ca șerb, a fi șerb. – Din șerb.

DOOM

șerbí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șerbésc, imperf. 3 sg. șerbeá; conj. prez. 3 să șerbeáscă

șerbiserăți
ȘERBÍ, șerbesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A servi ca șerb, a fi șerb. – Din șerb.

DOOM

șerbí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șerbésc, imperf. 3 sg. șerbeá; conj. prez. 3 să șerbeáscă

șerbiseși
ȘERBÍ, șerbesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A servi ca șerb, a fi șerb. – Din șerb.

DOOM

șerbí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șerbésc, imperf. 3 sg. șerbeá; conj. prez. 3 să șerbeáscă

șerbiseți
ȘERBÍ, șerbesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A servi ca șerb, a fi șerb. – Din șerb.

DOOM

șerbí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șerbésc, imperf. 3 sg. șerbeá; conj. prez. 3 să șerbeáscă

șerbit
ȘERBÍ, șerbesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A servi ca șerb, a fi șerb. – Din șerb.

DOOM

șerbí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șerbésc, imperf. 3 sg. șerbeá; conj. prez. 3 să șerbeáscă

șerbiși
ȘERBÍ, șerbesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A servi ca șerb, a fi șerb. – Din șerb.

DOOM

șerbí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șerbésc, imperf. 3 sg. șerbeá; conj. prez. 3 să șerbeáscă

șerbiți
ȘERBÍ, șerbesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A servi ca șerb, a fi șerb. – Din șerb.

DOOM

șerbí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șerbésc, imperf. 3 sg. șerbeá; conj. prez. 3 să șerbeáscă

șerbul
ȘERB, șerbi, s. m. 1. (În Evul Mediu) Țăran dependent de stăpânul feudal; iobag. 2. (Înv.) Sclav, rob. – Lat. servus.

DOOM

șerb s. m., pl. șerbi

șerbului
ȘERB, șerbi, s. m. 1. (În Evul Mediu) Țăran dependent de stăpânul feudal; iobag. 2. (Înv.) Sclav, rob. – Lat. servus.

DOOM

șerb s. m., pl. șerbi

șerfui
ȘERFUÍ, șerfuiesc, vb. IV. Tranz. A subția marginea pieilor în timpul confecționării, pentru ca acestea să poată fi îndoite, suprapuse sau cusute. – Din germ. schärfen „a ascuți”.

DOOM

șerfuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șerfuiésc, imperf. 3 sg. șerfuiá; conj. prez. 3 să șerfuiáscă

șerfuire
ȘERFUÍRE, șerfuiri, s. f. Acțiunea de a șerfui și rezultatul ei. – V. șerfui.

DOOM

șerfuíre s. f., g.-d. art. șerfuírii; pl. șerfuíri

șerfuirea
ȘERFUÍRE, șerfuiri, s. f. Acțiunea de a șerfui și rezultatul ei. – V. șerfui.

DOOM

șerfuíre s. f., g.-d. art. șerfuírii; pl. șerfuíri

șerfuiri
ȘERFUÍRE, șerfuiri, s. f. Acțiunea de a șerfui și rezultatul ei. – V. șerfui.

DOOM

șerfuíre s. f., g.-d. art. șerfuírii; pl. șerfuíri

șerfuirii
ȘERFUÍRE, șerfuiri, s. f. Acțiunea de a șerfui și rezultatul ei. – V. șerfui.

DOOM

șerfuíre s. f., g.-d. art. șerfuírii; pl. șerfuíri

șerfuirile
ȘERFUÍRE, șerfuiri, s. f. Acțiunea de a șerfui și rezultatul ei. – V. șerfui.

DOOM

șerfuíre s. f., g.-d. art. șerfuírii; pl. șerfuíri

șerfuirilor
ȘERFUÍRE, șerfuiri, s. f. Acțiunea de a șerfui și rezultatul ei. – V. șerfui.

DOOM

șerfuíre s. f., g.-d. art. șerfuírii; pl. șerfuíri

șerfuit
ȘERFUÍ, șerfuiesc, vb. IV. Tranz. A subția marginea pieilor în timpul confecționării, pentru ca acestea să poată fi îndoite, suprapuse sau cusute. – Din germ. schärfen „a ascuți”.

șerif
ȘERÍF², șerifi, s. m. 1. (În Anglia) Magistrat însărcinat cu aplicarea legii într-un comitat. 2. (În SUA) Ofițer de administrație ales, însărcinat cu menținerea ordinii într-un district, într-o localitate. – Din engl. sheriff, fr. shériff.

DOOM

șeríf s. m., pl. șerífi

șerifi
ȘERÍF², șerifi, s. m. 1. (În Anglia) Magistrat însărcinat cu aplicarea legii într-un comitat. 2. (În SUA) Ofițer de administrație ales, însărcinat cu menținerea ordinii într-un district, într-o localitate. – Din engl. sheriff, fr. shériff.

DOOM

șeríf s. m., pl. șerífi

șerifii
ȘERÍF², șerifi, s. m. 1. (În Anglia) Magistrat însărcinat cu aplicarea legii într-un comitat. 2. (În SUA) Ofițer de administrație ales, însărcinat cu menținerea ordinii într-un district, într-o localitate. – Din engl. sheriff, fr. shériff.

DOOM

șeríf s. m., pl. șerífi

șerifilor
ȘERÍF², șerifi, s. m. 1. (În Anglia) Magistrat însărcinat cu aplicarea legii într-un comitat. 2. (În SUA) Ofițer de administrație ales, însărcinat cu menținerea ordinii într-un district, într-o localitate. – Din engl. sheriff, fr. shériff.

DOOM

șeríf s. m., pl. șerífi

șeriful
ȘERÍF², șerifi, s. m. 1. (În Anglia) Magistrat însărcinat cu aplicarea legii într-un comitat. 2. (În SUA) Ofițer de administrație ales, însărcinat cu menținerea ordinii într-un district, într-o localitate. – Din engl. sheriff, fr. shériff.

DOOM

șeríf s. m., pl. șerífi

șerifului
ȘERÍF², șerifi, s. m. 1. (În Anglia) Magistrat însărcinat cu aplicarea legii într-un comitat. 2. (În SUA) Ofițer de administrație ales, însărcinat cu menținerea ordinii într-un district, într-o localitate. – Din engl. sheriff, fr. shériff.

DOOM

șeríf s. m., pl. șerífi

șerlac
ȘÉRLAC s. n. v. șelac.

DOOM

șérlac v. șélac

șerlai
ȘERLÁI, șerlai, s. m. Plantă erbacee din familia labiatelor, cu tulpina și cu frunzele lânos-păroase și cu flori albe (Salvia aethiopis). [Pl. și: (n.) șerlaie] – Din germ. Scharlei.

DOOM

șerlái (reg.) s. m./s. n., pl. șerlái/șerláie, art. șerláii/șerláiele

șerlaii
ȘERLÁI, șerlai, s. m. Plantă erbacee din familia labiatelor, cu tulpina și cu frunzele lânos-păroase și cu flori albe (Salvia aethiopis). [Pl. și: (n.) șerlaie] – Din germ. Scharlei.

DOOM

șerlái (reg.) s. m./s. n., pl. șerlái/șerláie, art. șerláii/șerláiele

șerlailor
ȘERLÁI, șerlai, s. m. Plantă erbacee din familia labiatelor, cu tulpina și cu frunzele lânos-păroase și cu flori albe (Salvia aethiopis). [Pl. și: (n.) șerlaie] – Din germ. Scharlei.

DOOM

șerlái (reg.) s. m./s. n., pl. șerlái/șerláie, art. șerláii/șerláiele

șerlaiul
ȘERLÁI, șerlai, s. m. Plantă erbacee din familia labiatelor, cu tulpina și cu frunzele lânos-păroase și cu flori albe (Salvia aethiopis). [Pl. și: (n.) șerlaie] – Din germ. Scharlei.

DOOM

șerlái (reg.) s. m./s. n., pl. șerlái/șerláie, art. șerláii/șerláiele

șerlaiului
ȘERLÁI, șerlai, s. m. Plantă erbacee din familia labiatelor, cu tulpina și cu frunzele lânos-păroase și cu flori albe (Salvia aethiopis). [Pl. și: (n.) șerlaie] – Din germ. Scharlei.

DOOM

șerlái (reg.) s. m./s. n., pl. șerlái/șerláie, art. șerláii/șerláiele

șerpar
ȘERPÁR, (1) șerpare, s. n., (2) șerpari, s. m. 1. S. n. Brâu lat de piele (prevăzut cu buzunare) pe care îl poartă țăranii; chimir. 2. S. m. Pasăre răpitoare, asemănătoare cu acvila, cu spatele de culoare brună-cenușie și cu pântecele alburiu, care se hrănește mai ales cu șerpi, șopârle și broaște (Circaetus gallicus). – Șarpe + suf. -ar.

șerpar
ȘERPÁR, (1) șerpare, s. n., (2) șerpari, s. m. 1. S. n. Brâu lat de piele (prevăzut cu buzunare) pe care îl poartă țăranii; chimir. 2. S. m. Pasăre răpitoare, asemănătoare cu acvila, cu spatele de culoare brună-cenușie și cu pântecele alburiu, care se hrănește mai ales cu șerpi, șopârle și broaște (Circaetus gallicus). – Șarpe + suf. -ar.

DOOM

șerpár² (chimir) (reg.) s. n., pl. șerpáre

șerpare
ȘERPÁR, (1) șerpare, s. n., (2) șerpari, s. m. 1. S. n. Brâu lat de piele (prevăzut cu buzunare) pe care îl poartă țăranii; chimir. 2. S. m. Pasăre răpitoare, asemănătoare cu acvila, cu spatele de culoare brună-cenușie și cu pântecele alburiu, care se hrănește mai ales cu șerpi, șopârle și broaște (Circaetus gallicus). – Șarpe + suf. -ar.

șerparele
ȘERPÁR, (1) șerpare, s. n., (2) șerpari, s. m. 1. S. n. Brâu lat de piele (prevăzut cu buzunare) pe care îl poartă țăranii; chimir. 2. S. m. Pasăre răpitoare, asemănătoare cu acvila, cu spatele de culoare brună-cenușie și cu pântecele alburiu, care se hrănește mai ales cu șerpi, șopârle și broaște (Circaetus gallicus). – Șarpe + suf. -ar.

șerparelor
ȘERPÁR, (1) șerpare, s. n., (2) șerpari, s. m. 1. S. n. Brâu lat de piele (prevăzut cu buzunare) pe care îl poartă țăranii; chimir. 2. S. m. Pasăre răpitoare, asemănătoare cu acvila, cu spatele de culoare brună-cenușie și cu pântecele alburiu, care se hrănește mai ales cu șerpi, șopârle și broaște (Circaetus gallicus). – Șarpe + suf. -ar.

șerpari
ȘERPÁR, (1) șerpare, s. n., (2) șerpari, s. m. 1. S. n. Brâu lat de piele (prevăzut cu buzunare) pe care îl poartă țăranii; chimir. 2. S. m. Pasăre răpitoare, asemănătoare cu acvila, cu spatele de culoare brună-cenușie și cu pântecele alburiu, care se hrănește mai ales cu șerpi, șopârle și broaște (Circaetus gallicus). – Șarpe + suf. -ar.

DOOM

șerpár² (chimir) (reg.) s. n., pl. șerpáre

șerparii
ȘERPÁR, (1) șerpare, s. n., (2) șerpari, s. m. 1. S. n. Brâu lat de piele (prevăzut cu buzunare) pe care îl poartă țăranii; chimir. 2. S. m. Pasăre răpitoare, asemănătoare cu acvila, cu spatele de culoare brună-cenușie și cu pântecele alburiu, care se hrănește mai ales cu șerpi, șopârle și broaște (Circaetus gallicus). – Șarpe + suf. -ar.

DOOM

șerpár² (chimir) (reg.) s. n., pl. șerpáre

șerparilor
ȘERPÁR, (1) șerpare, s. n., (2) șerpari, s. m. 1. S. n. Brâu lat de piele (prevăzut cu buzunare) pe care îl poartă țăranii; chimir. 2. S. m. Pasăre răpitoare, asemănătoare cu acvila, cu spatele de culoare brună-cenușie și cu pântecele alburiu, care se hrănește mai ales cu șerpi, șopârle și broaște (Circaetus gallicus). – Șarpe + suf. -ar.

DOOM

șerpár² (chimir) (reg.) s. n., pl. șerpáre

șerparul
ȘERPÁR, (1) șerpare, s. n., (2) șerpari, s. m. 1. S. n. Brâu lat de piele (prevăzut cu buzunare) pe care îl poartă țăranii; chimir. 2. S. m. Pasăre răpitoare, asemănătoare cu acvila, cu spatele de culoare brună-cenușie și cu pântecele alburiu, care se hrănește mai ales cu șerpi, șopârle și broaște (Circaetus gallicus). – Șarpe + suf. -ar.

șerparul
ȘERPÁR, (1) șerpare, s. n., (2) șerpari, s. m. 1. S. n. Brâu lat de piele (prevăzut cu buzunare) pe care îl poartă țăranii; chimir. 2. S. m. Pasăre răpitoare, asemănătoare cu acvila, cu spatele de culoare brună-cenușie și cu pântecele alburiu, care se hrănește mai ales cu șerpi, șopârle și broaște (Circaetus gallicus). – Șarpe + suf. -ar.

DOOM

șerpár² (chimir) (reg.) s. n., pl. șerpáre

șerparului
ȘERPÁR, (1) șerpare, s. n., (2) șerpari, s. m. 1. S. n. Brâu lat de piele (prevăzut cu buzunare) pe care îl poartă țăranii; chimir. 2. S. m. Pasăre răpitoare, asemănătoare cu acvila, cu spatele de culoare brună-cenușie și cu pântecele alburiu, care se hrănește mai ales cu șerpi, șopârle și broaște (Circaetus gallicus). – Șarpe + suf. -ar.

șerparului
ȘERPÁR, (1) șerpare, s. n., (2) șerpari, s. m. 1. S. n. Brâu lat de piele (prevăzut cu buzunare) pe care îl poartă țăranii; chimir. 2. S. m. Pasăre răpitoare, asemănătoare cu acvila, cu spatele de culoare brună-cenușie și cu pântecele alburiu, care se hrănește mai ales cu șerpi, șopârle și broaște (Circaetus gallicus). – Șarpe + suf. -ar.

DOOM

șerpár² (chimir) (reg.) s. n., pl. șerpáre

șerpaș
ȘERPÁȘ, șerpași, s. m. Membru al unei populații himalaiene, care servește drept ghid sau cărător în expedițiile alpiniștilor din Himalaia. – Din fr., engl. sherpa.

DOOM

șerpáș s. m., pl. serpáși

șerpași
ȘERPÁȘ, șerpași, s. m. Membru al unei populații himalaiene, care servește drept ghid sau cărător în expedițiile alpiniștilor din Himalaia. – Din fr., engl. sherpa.

DOOM

șerpáș s. m., pl. serpáși

șerpașii
ȘERPÁȘ, șerpași, s. m. Membru al unei populații himalaiene, care servește drept ghid sau cărător în expedițiile alpiniștilor din Himalaia. – Din fr., engl. sherpa.

DOOM

șerpáș s. m., pl. serpáși

șerpașilor
ȘERPÁȘ, șerpași, s. m. Membru al unei populații himalaiene, care servește drept ghid sau cărător în expedițiile alpiniștilor din Himalaia. – Din fr., engl. sherpa.

DOOM

șerpáș s. m., pl. serpáși

șerpașul
ȘERPÁȘ, șerpași, s. m. Membru al unei populații himalaiene, care servește drept ghid sau cărător în expedițiile alpiniștilor din Himalaia. – Din fr., engl. sherpa.

DOOM

șerpáș s. m., pl. serpáși

șerpașului
ȘERPÁȘ, șerpași, s. m. Membru al unei populații himalaiene, care servește drept ghid sau cărător în expedițiile alpiniștilor din Himalaia. – Din fr., engl. sherpa.

DOOM

șerpáș s. m., pl. serpáși

șerpe
ȘÁRPE, șerpi, s. m. (La pl.) Ordin de reptile (veninoase și neveninoase) lipsite de membre, cu corpul cilindric, adaptate la târâre prin mișcări ondulatorii; (și la sg.) reptilă din acest ordin. ◊ Șarpe de casă = specie de șarpe neveninos, lung de circa 1,60 m, cu două pete galbene pe ceafă, care trăiește mai ales în regiunile inundabile, pe lângă casă (Natrix natrix). Șarpe de alun = șarpe neveninos, lung de circa 1 m, cu o bandă neagră pe laturile capului, care trăiește la noi prin pădurile de alun și prin locuri stâncoase (Cornelia austriaca). Șarpe cu clopoței = specie de șarpe veninos din America de Nord, lung până la 2 metri, a cărui coadă este prevăzută cu solzi comoși care produc un zgomot caracteristic (Crotalus horridus). Șarpe cu ochelari = cobră. ◊ Expr. (A țipa sau a striga, a urla) ca din (sau în) gură de șarpe = (a țipa, a striga, a urla) foarte tare. În gaură de șarpe = într-un loc ascuns, care poate fi aflat cu mare greutate. A sări ca mușcat de șarpe = a se înfuria, a-și ieși din fire. A încălzi (sau a crește) șarpele la (sau în) sân = a arăta dragoste și bunăvoință unui om nerecunoscător. A-l mușca pe cineva șarpele de inimă, se spune când cineva se simte ispitit să facă (sau să spună) ceea ce n-ar trebui. A-l mușca (pe cineva) șarpele invidiei (ori al vanității) = a fi cuprins de invidie, de vanitate. A călca șarpele pe coadă = a insulta, a supăra pe un om rău, iute la mânie. ◊ Compus: șarpe-orb = nume dat unor specii de șopârle. ♦ Fig. Persoană rea, vicleană, perfidă. [Var.: șérpe s. m.] – Lat. pop. serpes, -is (= serpens, -ntis).

DOOM

!pălăría-șárpelui (ciupercă) s. f. art., g.-d. art. pălăríei-șárpelui

șerpeasca
ȘERPÉSC, -EÁSCĂ, șerpești, adj. Care aparține șarpelui, referitor la șarpe, ca de șarpe, în formă de șarpe. ♦ Fig. (Despre ochi sau priviri) Ager, pătrunzător; p. ext. lipsit de sinceritate. ♦ Fig. Rău, perfid, viclean, înveninat. – Șarpe + suf. -esc.

DOOM

șerpésc adj. m., f. șerpeáscă; pl. m. și f. șerpéști

șerpesc
ȘERPÉSC, -EÁSCĂ, șerpești, adj. Care aparține șarpelui, referitor la șarpe, ca de șarpe, în formă de șarpe. ♦ Fig. (Despre ochi sau priviri) Ager, pătrunzător; p. ext. lipsit de sinceritate. ♦ Fig. Rău, perfid, viclean, înveninat. – Șarpe + suf. -esc.

DOOM

șerpésc adj. m., f. șerpeáscă; pl. m. și f. șerpéști

șerpescul
ȘERPÉSC, -EÁSCĂ, șerpești, adj. Care aparține șarpelui, referitor la șarpe, ca de șarpe, în formă de șarpe. ♦ Fig. (Despre ochi sau priviri) Ager, pătrunzător; p. ext. lipsit de sinceritate. ♦ Fig. Rău, perfid, viclean, înveninat. – Șarpe + suf. -esc.

DOOM

șerpésc adj. m., f. șerpeáscă; pl. m. și f. șerpéști

șerpescului
ȘERPÉSC, -EÁSCĂ, șerpești, adj. Care aparține șarpelui, referitor la șarpe, ca de șarpe, în formă de șarpe. ♦ Fig. (Despre ochi sau priviri) Ager, pătrunzător; p. ext. lipsit de sinceritate. ♦ Fig. Rău, perfid, viclean, înveninat. – Șarpe + suf. -esc.

DOOM

șerpésc adj. m., f. șerpeáscă; pl. m. și f. șerpéști

șerpește
ȘERPÉȘTE adv. Ca șarpele, în felul șarpelui. – Șarpe + suf. -ește.

DOOM

șerpéște adv.

șerpești
ȘERPÉSC, -EÁSCĂ, șerpești, adj. Care aparține șarpelui, referitor la șarpe, ca de șarpe, în formă de șarpe. ♦ Fig. (Despre ochi sau priviri) Ager, pătrunzător; p. ext. lipsit de sinceritate. ♦ Fig. Rău, perfid, viclean, înveninat. – Șarpe + suf. -esc.

DOOM

șerpésc adj. m., f. șerpeáscă; pl. m. și f. șerpéști

șerpeștii
ȘERPÉSC, -EÁSCĂ, șerpești, adj. Care aparține șarpelui, referitor la șarpe, ca de șarpe, în formă de șarpe. ♦ Fig. (Despre ochi sau priviri) Ager, pătrunzător; p. ext. lipsit de sinceritate. ♦ Fig. Rău, perfid, viclean, înveninat. – Șarpe + suf. -esc.

DOOM

șerpésc adj. m., f. șerpeáscă; pl. m. și f. șerpéști

șerpeștile
ȘERPÉSC, -EÁSCĂ, șerpești, adj. Care aparține șarpelui, referitor la șarpe, ca de șarpe, în formă de șarpe. ♦ Fig. (Despre ochi sau priviri) Ager, pătrunzător; p. ext. lipsit de sinceritate. ♦ Fig. Rău, perfid, viclean, înveninat. – Șarpe + suf. -esc.

DOOM

șerpésc adj. m., f. șerpeáscă; pl. m. și f. șerpéști

șerpeștilor
ȘERPÉSC, -EÁSCĂ, șerpești, adj. Care aparține șarpelui, referitor la șarpe, ca de șarpe, în formă de șarpe. ♦ Fig. (Despre ochi sau priviri) Ager, pătrunzător; p. ext. lipsit de sinceritate. ♦ Fig. Rău, perfid, viclean, înveninat. – Șarpe + suf. -esc.

DOOM

șerpésc adj. m., f. șerpeáscă; pl. m. și f. șerpéști

șerpi
ȘÁRPE, șerpi, s. m. (La pl.) Ordin de reptile (veninoase și neveninoase) lipsite de membre, cu corpul cilindric, adaptate la târâre prin mișcări ondulatorii; (și la sg.) reptilă din acest ordin. ◊ Șarpe de casă = specie de șarpe neveninos, lung de circa 1,60 m, cu două pete galbene pe ceafă, care trăiește mai ales în regiunile inundabile, pe lângă casă (Natrix natrix). Șarpe de alun = șarpe neveninos, lung de circa 1 m, cu o bandă neagră pe laturile capului, care trăiește la noi prin pădurile de alun și prin locuri stâncoase (Cornelia austriaca). Șarpe cu clopoței = specie de șarpe veninos din America de Nord, lung până la 2 metri, a cărui coadă este prevăzută cu solzi comoși care produc un zgomot caracteristic (Crotalus horridus). Șarpe cu ochelari = cobră. ◊ Expr. (A țipa sau a striga, a urla) ca din (sau în) gură de șarpe = (a țipa, a striga, a urla) foarte tare. În gaură de șarpe = într-un loc ascuns, care poate fi aflat cu mare greutate. A sări ca mușcat de șarpe = a se înfuria, a-și ieși din fire. A încălzi (sau a crește) șarpele la (sau în) sân = a arăta dragoste și bunăvoință unui om nerecunoscător. A-l mușca pe cineva șarpele de inimă, se spune când cineva se simte ispitit să facă (sau să spună) ceea ce n-ar trebui. A-l mușca (pe cineva) șarpele invidiei (ori al vanității) = a fi cuprins de invidie, de vanitate. A călca șarpele pe coadă = a insulta, a supăra pe un om rău, iute la mânie. ◊ Compus: șarpe-orb = nume dat unor specii de șopârle. ♦ Fig. Persoană rea, vicleană, perfidă. [Var.: șérpe s. m.] – Lat. pop. serpes, -is (= serpens, -ntis).

DOOM

!pălăría-șárpelui (ciupercă) s. f. art., g.-d. art. pălăríei-șárpelui

șerpia
ȘERPÍU, -ÍE, șerpii, adj. (Rar) Șerpesc. – Șarpe + suf. -iu.

DOOM

șerpíu (rar) adj. m., f. șerpíe; pl. m. și f. șerpíi

șerpie
ȘERPÍU, -ÍE, șerpii, adj. (Rar) Șerpesc. – Șarpe + suf. -iu.

DOOM

șerpíu (rar) adj. m., f. șerpíe; pl. m. și f. șerpíi

șerpiei
ȘERPÍU, -ÍE, șerpii, adj. (Rar) Șerpesc. – Șarpe + suf. -iu.

DOOM

șerpíu (rar) adj. m., f. șerpíe; pl. m. și f. șerpíi

șerpii
ȘÁRPE, șerpi, s. m. (La pl.) Ordin de reptile (veninoase și neveninoase) lipsite de membre, cu corpul cilindric, adaptate la târâre prin mișcări ondulatorii; (și la sg.) reptilă din acest ordin. ◊ Șarpe de casă = specie de șarpe neveninos, lung de circa 1,60 m, cu două pete galbene pe ceafă, care trăiește mai ales în regiunile inundabile, pe lângă casă (Natrix natrix). Șarpe de alun = șarpe neveninos, lung de circa 1 m, cu o bandă neagră pe laturile capului, care trăiește la noi prin pădurile de alun și prin locuri stâncoase (Cornelia austriaca). Șarpe cu clopoței = specie de șarpe veninos din America de Nord, lung până la 2 metri, a cărui coadă este prevăzută cu solzi comoși care produc un zgomot caracteristic (Crotalus horridus). Șarpe cu ochelari = cobră. ◊ Expr. (A țipa sau a striga, a urla) ca din (sau în) gură de șarpe = (a țipa, a striga, a urla) foarte tare. În gaură de șarpe = într-un loc ascuns, care poate fi aflat cu mare greutate. A sări ca mușcat de șarpe = a se înfuria, a-și ieși din fire. A încălzi (sau a crește) șarpele la (sau în) sân = a arăta dragoste și bunăvoință unui om nerecunoscător. A-l mușca pe cineva șarpele de inimă, se spune când cineva se simte ispitit să facă (sau să spună) ceea ce n-ar trebui. A-l mușca (pe cineva) șarpele invidiei (ori al vanității) = a fi cuprins de invidie, de vanitate. A călca șarpele pe coadă = a insulta, a supăra pe un om rău, iute la mânie. ◊ Compus: șarpe-orb = nume dat unor specii de șopârle. ♦ Fig. Persoană rea, vicleană, perfidă. [Var.: șérpe s. m.] – Lat. pop. serpes, -is (= serpens, -ntis).

DOOM

!pălăría-șárpelui (ciupercă) s. f. art., g.-d. art. pălăríei-șárpelui

șerpii
ȘERPÍU, -ÍE, șerpii, adj. (Rar) Șerpesc. – Șarpe + suf. -iu.

DOOM

șerpíu (rar) adj. m., f. șerpíe; pl. m. și f. șerpíi

șerpiii
ȘERPÍU, -ÍE, șerpii, adj. (Rar) Șerpesc. – Șarpe + suf. -iu.

DOOM

șerpíu (rar) adj. m., f. șerpíe; pl. m. și f. șerpíi

șerpiile
ȘERPÍU, -ÍE, șerpii, adj. (Rar) Șerpesc. – Șarpe + suf. -iu.

DOOM

șerpíu (rar) adj. m., f. șerpíe; pl. m. și f. șerpíi

șerpiilor
ȘERPÍU, -ÍE, șerpii, adj. (Rar) Șerpesc. – Șarpe + suf. -iu.

DOOM

șerpíu (rar) adj. m., f. șerpíe; pl. m. și f. șerpíi

șerpilor
ȘÁRPE, șerpi, s. m. (La pl.) Ordin de reptile (veninoase și neveninoase) lipsite de membre, cu corpul cilindric, adaptate la târâre prin mișcări ondulatorii; (și la sg.) reptilă din acest ordin. ◊ Șarpe de casă = specie de șarpe neveninos, lung de circa 1,60 m, cu două pete galbene pe ceafă, care trăiește mai ales în regiunile inundabile, pe lângă casă (Natrix natrix). Șarpe de alun = șarpe neveninos, lung de circa 1 m, cu o bandă neagră pe laturile capului, care trăiește la noi prin pădurile de alun și prin locuri stâncoase (Cornelia austriaca). Șarpe cu clopoței = specie de șarpe veninos din America de Nord, lung până la 2 metri, a cărui coadă este prevăzută cu solzi comoși care produc un zgomot caracteristic (Crotalus horridus). Șarpe cu ochelari = cobră. ◊ Expr. (A țipa sau a striga, a urla) ca din (sau în) gură de șarpe = (a țipa, a striga, a urla) foarte tare. În gaură de șarpe = într-un loc ascuns, care poate fi aflat cu mare greutate. A sări ca mușcat de șarpe = a se înfuria, a-și ieși din fire. A încălzi (sau a crește) șarpele la (sau în) sân = a arăta dragoste și bunăvoință unui om nerecunoscător. A-l mușca pe cineva șarpele de inimă, se spune când cineva se simte ispitit să facă (sau să spună) ceea ce n-ar trebui. A-l mușca (pe cineva) șarpele invidiei (ori al vanității) = a fi cuprins de invidie, de vanitate. A călca șarpele pe coadă = a insulta, a supăra pe un om rău, iute la mânie. ◊ Compus: șarpe-orb = nume dat unor specii de șopârle. ♦ Fig. Persoană rea, vicleană, perfidă. [Var.: șérpe s. m.] – Lat. pop. serpes, -is (= serpens, -ntis).

DOOM

!pălăría-șárpelui (ciupercă) s. f. art., g.-d. art. pălăríei-șárpelui

șerpiu
ȘERPÍU, -ÍE, șerpii, adj. (Rar) Șerpesc. – Șarpe + suf. -iu.

DOOM

șerpíu (rar) adj. m., f. șerpíe; pl. m. și f. șerpíi

șerpiul
ȘERPÍU, -ÍE, șerpii, adj. (Rar) Șerpesc. – Șarpe + suf. -iu.

DOOM

șerpíu (rar) adj. m., f. șerpíe; pl. m. și f. șerpíi

șerpiului
ȘERPÍU, -ÍE, șerpii, adj. (Rar) Șerpesc. – Șarpe + suf. -iu.

DOOM

șerpíu (rar) adj. m., f. șerpíe; pl. m. și f. șerpíi

șerpișor
ȘERPIȘÓR, șerpișori, s. m. Diminutiv al lui șarpe, șerpurel; fig. om zglobiu, neastâmpărat. – Șarpe + suf. -ișor.

DOOM

șerpișór s. m., pl. șerpișóri

șerpișori
ȘERPIȘÓR, șerpișori, s. m. Diminutiv al lui șarpe, șerpurel; fig. om zglobiu, neastâmpărat. – Șarpe + suf. -ișor.

DOOM

șerpișór s. m., pl. șerpișóri

șerpișorii
ȘERPIȘÓR, șerpișori, s. m. Diminutiv al lui șarpe, șerpurel; fig. om zglobiu, neastâmpărat. – Șarpe + suf. -ișor.

DOOM

șerpișór s. m., pl. șerpișóri

șerpișorilor
ȘERPIȘÓR, șerpișori, s. m. Diminutiv al lui șarpe, șerpurel; fig. om zglobiu, neastâmpărat. – Șarpe + suf. -ișor.

DOOM

șerpișór s. m., pl. șerpișóri

șerpișorul
ȘERPIȘÓR, șerpișori, s. m. Diminutiv al lui șarpe, șerpurel; fig. om zglobiu, neastâmpărat. – Șarpe + suf. -ișor.

DOOM

șerpișór s. m., pl. șerpișóri

șerpișorului
ȘERPIȘÓR, șerpișori, s. m. Diminutiv al lui șarpe, șerpurel; fig. om zglobiu, neastâmpărat. – Șarpe + suf. -ișor.

DOOM

șerpișór s. m., pl. șerpișóri

șerpoaia
ȘERPOÁIE, șerpoaie, s. f. (Rar) Șerpoaică. – Șarpe + suf. -oaie.

DOOM

șerpoáie (rar) s. f., art. șerpoáia, g.-d. art. șerpoáiei; pl. șerpoáie

șerpoaica
ȘERPOÁICĂ, șerpoaice, s. f. Femela șarpelui; șerpoaie. ♦ Epitet pentru o femeie vioaie, seducătoare sau perfidă, vicleană. – Șarpe + suf. -oaică.

DOOM

șerpoáică s. f., g.-d. art. șerpoáicei; pl. șerpoáice

șerpoaice
ȘERPOÁICĂ, șerpoaice, s. f. Femela șarpelui; șerpoaie. ♦ Epitet pentru o femeie vioaie, seducătoare sau perfidă, vicleană. – Șarpe + suf. -oaică.

DOOM

șerpoáică s. f., g.-d. art. șerpoáicei; pl. șerpoáice

șerpoaicei
ȘERPOÁICĂ, șerpoaice, s. f. Femela șarpelui; șerpoaie. ♦ Epitet pentru o femeie vioaie, seducătoare sau perfidă, vicleană. – Șarpe + suf. -oaică.

DOOM

șerpoáică s. f., g.-d. art. șerpoáicei; pl. șerpoáice

șerpoaicele
ȘERPOÁICĂ, șerpoaice, s. f. Femela șarpelui; șerpoaie. ♦ Epitet pentru o femeie vioaie, seducătoare sau perfidă, vicleană. – Șarpe + suf. -oaică.

DOOM

șerpoáică s. f., g.-d. art. șerpoáicei; pl. șerpoáice

șerpoaicelor
ȘERPOÁICĂ, șerpoaice, s. f. Femela șarpelui; șerpoaie. ♦ Epitet pentru o femeie vioaie, seducătoare sau perfidă, vicleană. – Șarpe + suf. -oaică.

DOOM

șerpoáică s. f., g.-d. art. șerpoáicei; pl. șerpoáice

șerpoaie
ȘERPOÁIE, șerpoaie, s. f. (Rar) Șerpoaică. – Șarpe + suf. -oaie.

DOOM

șerpoáie (rar) s. f., art. șerpoáia, g.-d. art. șerpoáiei; pl. șerpoáie

șerpoaiei
ȘERPOÁIE, șerpoaie, s. f. (Rar) Șerpoaică. – Șarpe + suf. -oaie.

DOOM

șerpoáie (rar) s. f., art. șerpoáia, g.-d. art. șerpoáiei; pl. șerpoáie

șerpoaiele
ȘERPOÁIE, șerpoaie, s. f. (Rar) Șerpoaică. – Șarpe + suf. -oaie.

DOOM

șerpoáie (rar) s. f., art. șerpoáia, g.-d. art. șerpoáiei; pl. șerpoáie

șerpoaielor
ȘERPOÁIE, șerpoaie, s. f. (Rar) Șerpoaică. – Șarpe + suf. -oaie.

DOOM

șerpoáie (rar) s. f., art. șerpoáia, g.-d. art. șerpoáiei; pl. șerpoáie

șerpoi
ȘERPÓI, șerpoi, s. m. Augmentativ al lui șarpe. – Șarpe + suf. -oi.

DOOM

șerpói s. m., pl. șerpói, art. șerpóii

șerpoii
ȘERPÓI, șerpoi, s. m. Augmentativ al lui șarpe. – Șarpe + suf. -oi.

DOOM

șerpói s. m., pl. șerpói, art. șerpóii

șerpoilor
ȘERPÓI, șerpoi, s. m. Augmentativ al lui șarpe. – Șarpe + suf. -oi.

DOOM

șerpói s. m., pl. șerpói, art. șerpóii

șerpoiul
ȘERPÓI, șerpoi, s. m. Augmentativ al lui șarpe. – Șarpe + suf. -oi.

DOOM

șerpói s. m., pl. șerpói, art. șerpóii

șerpoiului
ȘERPÓI, șerpoi, s. m. Augmentativ al lui șarpe. – Șarpe + suf. -oi.

DOOM

șerpói s. m., pl. șerpói, art. șerpóii

șerpui
ȘERPUÍ, șerpuiesc, vb. IV. Intranz. A avea sau a forma (în mișcare) o linie unduitoare, ca mersul șarpelui. – Șarpe + suf. -ui.

DOOM

șerpuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șerpuiésc, imperf. 3 sg. șerpuiá; conj. prez. 3 să șerpuiáscă

șerpuia
ȘERPUÍ, șerpuiesc, vb. IV. Intranz. A avea sau a forma (în mișcare) o linie unduitoare, ca mersul șarpelui. – Șarpe + suf. -ui.

DOOM

șerpuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șerpuiésc, imperf. 3 sg. șerpuiá; conj. prez. 3 să șerpuiáscă

șerpuiai
ȘERPUÍ, șerpuiesc, vb. IV. Intranz. A avea sau a forma (în mișcare) o linie unduitoare, ca mersul șarpelui. – Șarpe + suf. -ui.

DOOM

șerpuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șerpuiésc, imperf. 3 sg. șerpuiá; conj. prez. 3 să șerpuiáscă

șerpuiala
ȘERPUIÁLĂ, șerpuieli, s. f. Șerpuire. [Pr.: -pu-ia-] – Șerpui + suf. -eală.

DOOM

șerpuiálă s. f., g.-d. art. șerpuiélii; pl. șerpuiéli

șerpuiam
ȘERPUÍ, șerpuiesc, vb. IV. Intranz. A avea sau a forma (în mișcare) o linie unduitoare, ca mersul șarpelui. – Șarpe + suf. -ui.

DOOM

șerpuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șerpuiésc, imperf. 3 sg. șerpuiá; conj. prez. 3 să șerpuiáscă

șerpuiască
ȘERPUÍ, șerpuiesc, vb. IV. Intranz. A avea sau a forma (în mișcare) o linie unduitoare, ca mersul șarpelui. – Șarpe + suf. -ui.

DOOM

șerpuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șerpuiésc, imperf. 3 sg. șerpuiá; conj. prez. 3 să șerpuiáscă

șerpuiau
ȘERPUÍ, șerpuiesc, vb. IV. Intranz. A avea sau a forma (în mișcare) o linie unduitoare, ca mersul șarpelui. – Șarpe + suf. -ui.

DOOM

șerpuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șerpuiésc, imperf. 3 sg. șerpuiá; conj. prez. 3 să șerpuiáscă

șerpuiați
ȘERPUÍ, șerpuiesc, vb. IV. Intranz. A avea sau a forma (în mișcare) o linie unduitoare, ca mersul șarpelui. – Șarpe + suf. -ui.

DOOM

șerpuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șerpuiésc, imperf. 3 sg. șerpuiá; conj. prez. 3 să șerpuiáscă

șerpuieli
ȘERPUIÁLĂ, șerpuieli, s. f. Șerpuire. [Pr.: -pu-ia-] – Șerpui + suf. -eală.

DOOM

șerpuiálă s. f., g.-d. art. șerpuiélii; pl. șerpuiéli

șerpuielii
ȘERPUIÁLĂ, șerpuieli, s. f. Șerpuire. [Pr.: -pu-ia-] – Șerpui + suf. -eală.

DOOM

șerpuiálă s. f., g.-d. art. șerpuiélii; pl. șerpuiéli

șerpuielile
ȘERPUIÁLĂ, șerpuieli, s. f. Șerpuire. [Pr.: -pu-ia-] – Șerpui + suf. -eală.

DOOM

șerpuiálă s. f., g.-d. art. șerpuiélii; pl. șerpuiéli

șerpuielilor
ȘERPUIÁLĂ, șerpuieli, s. f. Șerpuire. [Pr.: -pu-ia-] – Șerpui + suf. -eală.

DOOM

șerpuiálă s. f., g.-d. art. șerpuiélii; pl. șerpuiéli

șerpuiesc
ȘERPUÍ, șerpuiesc, vb. IV. Intranz. A avea sau a forma (în mișcare) o linie unduitoare, ca mersul șarpelui. – Șarpe + suf. -ui.

DOOM

șerpuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șerpuiésc, imperf. 3 sg. șerpuiá; conj. prez. 3 să șerpuiáscă

șerpuiește
ȘERPUÍ, șerpuiesc, vb. IV. Intranz. A avea sau a forma (în mișcare) o linie unduitoare, ca mersul șarpelui. – Șarpe + suf. -ui.

DOOM

șerpuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șerpuiésc, imperf. 3 sg. șerpuiá; conj. prez. 3 să șerpuiáscă

șerpuiești
ȘERPUÍ, șerpuiesc, vb. IV. Intranz. A avea sau a forma (în mișcare) o linie unduitoare, ca mersul șarpelui. – Șarpe + suf. -ui.

DOOM

șerpuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șerpuiésc, imperf. 3 sg. șerpuiá; conj. prez. 3 să șerpuiáscă

șerpuii
ȘERPUÍ, șerpuiesc, vb. IV. Intranz. A avea sau a forma (în mișcare) o linie unduitoare, ca mersul șarpelui. – Șarpe + suf. -ui.

DOOM

șerpuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șerpuiésc, imperf. 3 sg. șerpuiá; conj. prez. 3 să șerpuiáscă

șerpuim
ȘERPUÍ, șerpuiesc, vb. IV. Intranz. A avea sau a forma (în mișcare) o linie unduitoare, ca mersul șarpelui. – Șarpe + suf. -ui.

DOOM

șerpuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șerpuiésc, imperf. 3 sg. șerpuiá; conj. prez. 3 să șerpuiáscă

șerpuind
ȘERPUÍ, șerpuiesc, vb. IV. Intranz. A avea sau a forma (în mișcare) o linie unduitoare, ca mersul șarpelui. – Șarpe + suf. -ui.

DOOM

șerpuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șerpuiésc, imperf. 3 sg. șerpuiá; conj. prez. 3 să șerpuiáscă

șerpuind
ȘERPUÍND, -Ă, șerpuinzi, -de, adj. (Rar) Șerpuitor. – V. șerpui.

DOOM

șerpuínd (rar) adj. m., pl. șerpuínzi; f. șerpuíndă, pl. șerpuínde

șerpuinda
ȘERPUÍND, -Ă, șerpuinzi, -de, adj. (Rar) Șerpuitor. – V. șerpui.

DOOM

șerpuínd (rar) adj. m., pl. șerpuínzi; f. șerpuíndă, pl. șerpuínde

șerpuinde
ȘERPUÍND, -Ă, șerpuinzi, -de, adj. (Rar) Șerpuitor. – V. șerpui.

DOOM

șerpuínd (rar) adj. m., pl. șerpuínzi; f. șerpuíndă, pl. șerpuínde

șerpuindei
ȘERPUÍND, -Ă, șerpuinzi, -de, adj. (Rar) Șerpuitor. – V. șerpui.

DOOM

șerpuínd (rar) adj. m., pl. șerpuínzi; f. șerpuíndă, pl. șerpuínde

șerpuindele
ȘERPUÍND, -Ă, șerpuinzi, -de, adj. (Rar) Șerpuitor. – V. șerpui.

DOOM

șerpuínd (rar) adj. m., pl. șerpuínzi; f. șerpuíndă, pl. șerpuínde

șerpuindelor
ȘERPUÍND, -Ă, șerpuinzi, -de, adj. (Rar) Șerpuitor. – V. șerpui.

DOOM

șerpuínd (rar) adj. m., pl. șerpuínzi; f. șerpuíndă, pl. șerpuínde

șerpuindul
ȘERPUÍND, -Ă, șerpuinzi, -de, adj. (Rar) Șerpuitor. – V. șerpui.

DOOM

șerpuínd (rar) adj. m., pl. șerpuínzi; f. șerpuíndă, pl. șerpuínde

șerpuindului
ȘERPUÍND, -Ă, șerpuinzi, -de, adj. (Rar) Șerpuitor. – V. șerpui.

DOOM

șerpuínd (rar) adj. m., pl. șerpuínzi; f. șerpuíndă, pl. șerpuínde

șerpuinzi
ȘERPUÍND, -Ă, șerpuinzi, -de, adj. (Rar) Șerpuitor. – V. șerpui.

DOOM

șerpuínd (rar) adj. m., pl. șerpuínzi; f. șerpuíndă, pl. șerpuínde

șerpuinzii
ȘERPUÍND, -Ă, șerpuinzi, -de, adj. (Rar) Șerpuitor. – V. șerpui.

DOOM

șerpuínd (rar) adj. m., pl. șerpuínzi; f. șerpuíndă, pl. șerpuínde

șerpuinzilor
ȘERPUÍND, -Ă, șerpuinzi, -de, adj. (Rar) Șerpuitor. – V. șerpui.

DOOM

șerpuínd (rar) adj. m., pl. șerpuínzi; f. șerpuíndă, pl. șerpuínde

șerpuire
ȘERPUÍ, șerpuiesc, vb. IV. Intranz. A avea sau a forma (în mișcare) o linie unduitoare, ca mersul șarpelui. – Șarpe + suf. -ui.

DOOM

șerpuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șerpuiésc, imperf. 3 sg. șerpuiá; conj. prez. 3 să șerpuiáscă

șerpuire
ȘERPUÍRE, șerpuiri, s. f. Faptul de a șerpui; șerpuială; sinuozitate. – V. șerpui.

DOOM

șerpuíre s. f., g.-d. art. șerpuírii; pl. șerpuíri

șerpuirea
ȘERPUÍRE, șerpuiri, s. f. Faptul de a șerpui; șerpuială; sinuozitate. – V. șerpui.

DOOM

șerpuíre s. f., g.-d. art. șerpuírii; pl. șerpuíri

șerpuiri
ȘERPUÍRE, șerpuiri, s. f. Faptul de a șerpui; șerpuială; sinuozitate. – V. șerpui.

DOOM

șerpuíre s. f., g.-d. art. șerpuírii; pl. șerpuíri

șerpuirii
ȘERPUÍRE, șerpuiri, s. f. Faptul de a șerpui; șerpuială; sinuozitate. – V. șerpui.

DOOM

șerpuíre s. f., g.-d. art. șerpuírii; pl. șerpuíri

șerpuirile
ȘERPUÍRE, șerpuiri, s. f. Faptul de a șerpui; șerpuială; sinuozitate. – V. șerpui.

DOOM

șerpuíre s. f., g.-d. art. șerpuírii; pl. șerpuíri

șerpuirilor
ȘERPUÍRE, șerpuiri, s. f. Faptul de a șerpui; șerpuială; sinuozitate. – V. șerpui.

DOOM

șerpuíre s. f., g.-d. art. șerpuírii; pl. șerpuíri

șerpuiră
ȘERPUÍ, șerpuiesc, vb. IV. Intranz. A avea sau a forma (în mișcare) o linie unduitoare, ca mersul șarpelui. – Șarpe + suf. -ui.

DOOM

șerpuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șerpuiésc, imperf. 3 sg. șerpuiá; conj. prez. 3 să șerpuiáscă

șerpuirăm
ȘERPUÍ, șerpuiesc, vb. IV. Intranz. A avea sau a forma (în mișcare) o linie unduitoare, ca mersul șarpelui. – Șarpe + suf. -ui.

DOOM

șerpuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șerpuiésc, imperf. 3 sg. șerpuiá; conj. prez. 3 să șerpuiáscă

șerpuirăți
ȘERPUÍ, șerpuiesc, vb. IV. Intranz. A avea sau a forma (în mișcare) o linie unduitoare, ca mersul șarpelui. – Șarpe + suf. -ui.

DOOM

șerpuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șerpuiésc, imperf. 3 sg. șerpuiá; conj. prez. 3 să șerpuiáscă

șerpuise
ȘERPUÍ, șerpuiesc, vb. IV. Intranz. A avea sau a forma (în mișcare) o linie unduitoare, ca mersul șarpelui. – Șarpe + suf. -ui.

DOOM

șerpuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șerpuiésc, imperf. 3 sg. șerpuiá; conj. prez. 3 să șerpuiáscă

șerpuisem
ȘERPUÍ, șerpuiesc, vb. IV. Intranz. A avea sau a forma (în mișcare) o linie unduitoare, ca mersul șarpelui. – Șarpe + suf. -ui.

DOOM

șerpuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șerpuiésc, imperf. 3 sg. șerpuiá; conj. prez. 3 să șerpuiáscă

șerpuiseră
ȘERPUÍ, șerpuiesc, vb. IV. Intranz. A avea sau a forma (în mișcare) o linie unduitoare, ca mersul șarpelui. – Șarpe + suf. -ui.

DOOM

șerpuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șerpuiésc, imperf. 3 sg. șerpuiá; conj. prez. 3 să șerpuiáscă

șerpuiserăm
ȘERPUÍ, șerpuiesc, vb. IV. Intranz. A avea sau a forma (în mișcare) o linie unduitoare, ca mersul șarpelui. – Șarpe + suf. -ui.

DOOM

șerpuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șerpuiésc, imperf. 3 sg. șerpuiá; conj. prez. 3 să șerpuiáscă

șerpuiserăți
ȘERPUÍ, șerpuiesc, vb. IV. Intranz. A avea sau a forma (în mișcare) o linie unduitoare, ca mersul șarpelui. – Șarpe + suf. -ui.

DOOM

șerpuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șerpuiésc, imperf. 3 sg. șerpuiá; conj. prez. 3 să șerpuiáscă

șerpuiseși
ȘERPUÍ, șerpuiesc, vb. IV. Intranz. A avea sau a forma (în mișcare) o linie unduitoare, ca mersul șarpelui. – Șarpe + suf. -ui.

DOOM

șerpuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șerpuiésc, imperf. 3 sg. șerpuiá; conj. prez. 3 să șerpuiáscă

șerpuiseți
ȘERPUÍ, șerpuiesc, vb. IV. Intranz. A avea sau a forma (în mișcare) o linie unduitoare, ca mersul șarpelui. – Șarpe + suf. -ui.

DOOM

șerpuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șerpuiésc, imperf. 3 sg. șerpuiá; conj. prez. 3 să șerpuiáscă

șerpuit
ȘERPUÍ, șerpuiesc, vb. IV. Intranz. A avea sau a forma (în mișcare) o linie unduitoare, ca mersul șarpelui. – Șarpe + suf. -ui.

DOOM

șerpuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șerpuiésc, imperf. 3 sg. șerpuiá; conj. prez. 3 să șerpuiáscă

șerpuit
ȘERPUÍT, -Ă, șerpuiți, -te, adj. Care face cotituri, care șerpuiește; șerpuitor, cotit. – V. șerpui.

șerpuita
ȘERPUÍT, -Ă, șerpuiți, -te, adj. Care face cotituri, care șerpuiește; șerpuitor, cotit. – V. șerpui.

șerpuite
ȘERPUÍT, -Ă, șerpuiți, -te, adj. Care face cotituri, care șerpuiește; șerpuitor, cotit. – V. șerpui.

șerpuitei
ȘERPUÍT, -Ă, șerpuiți, -te, adj. Care face cotituri, care șerpuiește; șerpuitor, cotit. – V. șerpui.

șerpuitele
ȘERPUÍT, -Ă, șerpuiți, -te, adj. Care face cotituri, care șerpuiește; șerpuitor, cotit. – V. șerpui.

șerpuitelor
ȘERPUÍT, -Ă, șerpuiți, -te, adj. Care face cotituri, care șerpuiește; șerpuitor, cotit. – V. șerpui.

șerpuitoare
ȘERPUITÓR, -OÁRE, șerpuitori, -oare, adj. Care șerpuiește; care descrie o linie ondulată; șerpuind, șerpuit; sinuos. [Pr.: pu-i-] – Șerpui + suf. -tor.

DOOM

șerpuitór (-pu-i-) adj. m., pl. șerpuitóri; f. sg. și pl. șerpuitoáre

șerpuitoarea
ȘERPUITÓR, -OÁRE, șerpuitori, -oare, adj. Care șerpuiește; care descrie o linie ondulată; șerpuind, șerpuit; sinuos. [Pr.: pu-i-] – Șerpui + suf. -tor.

DOOM

șerpuitór (-pu-i-) adj. m., pl. șerpuitóri; f. sg. și pl. șerpuitoáre

șerpuitoarei
ȘERPUITÓR, -OÁRE, șerpuitori, -oare, adj. Care șerpuiește; care descrie o linie ondulată; șerpuind, șerpuit; sinuos. [Pr.: pu-i-] – Șerpui + suf. -tor.

DOOM

șerpuitór (-pu-i-) adj. m., pl. șerpuitóri; f. sg. și pl. șerpuitoáre

șerpuitoarele
ȘERPUITÓR, -OÁRE, șerpuitori, -oare, adj. Care șerpuiește; care descrie o linie ondulată; șerpuind, șerpuit; sinuos. [Pr.: pu-i-] – Șerpui + suf. -tor.

DOOM

șerpuitór (-pu-i-) adj. m., pl. șerpuitóri; f. sg. și pl. șerpuitoáre

șerpuitoarelor
ȘERPUITÓR, -OÁRE, șerpuitori, -oare, adj. Care șerpuiește; care descrie o linie ondulată; șerpuind, șerpuit; sinuos. [Pr.: pu-i-] – Șerpui + suf. -tor.

DOOM

șerpuitór (-pu-i-) adj. m., pl. șerpuitóri; f. sg. și pl. șerpuitoáre

șerpuitor
ȘERPUITÓR, -OÁRE, șerpuitori, -oare, adj. Care șerpuiește; care descrie o linie ondulată; șerpuind, șerpuit; sinuos. [Pr.: pu-i-] – Șerpui + suf. -tor.

DOOM

șerpuitór (-pu-i-) adj. m., pl. șerpuitóri; f. sg. și pl. șerpuitoáre

șerpuitori
ȘERPUITÓR, -OÁRE, șerpuitori, -oare, adj. Care șerpuiește; care descrie o linie ondulată; șerpuind, șerpuit; sinuos. [Pr.: pu-i-] – Șerpui + suf. -tor.

DOOM

șerpuitór (-pu-i-) adj. m., pl. șerpuitóri; f. sg. și pl. șerpuitoáre

șerpuitorii
ȘERPUITÓR, -OÁRE, șerpuitori, -oare, adj. Care șerpuiește; care descrie o linie ondulată; șerpuind, șerpuit; sinuos. [Pr.: pu-i-] – Șerpui + suf. -tor.

DOOM

șerpuitór (-pu-i-) adj. m., pl. șerpuitóri; f. sg. și pl. șerpuitoáre

șerpuitorilor
ȘERPUITÓR, -OÁRE, șerpuitori, -oare, adj. Care șerpuiește; care descrie o linie ondulată; șerpuind, șerpuit; sinuos. [Pr.: pu-i-] – Șerpui + suf. -tor.

DOOM

șerpuitór (-pu-i-) adj. m., pl. șerpuitóri; f. sg. și pl. șerpuitoáre

șerpuitorul
ȘERPUITÓR, -OÁRE, șerpuitori, -oare, adj. Care șerpuiește; care descrie o linie ondulată; șerpuind, șerpuit; sinuos. [Pr.: pu-i-] – Șerpui + suf. -tor.

DOOM

șerpuitór (-pu-i-) adj. m., pl. șerpuitóri; f. sg. și pl. șerpuitoáre

șerpuitorului
ȘERPUITÓR, -OÁRE, șerpuitori, -oare, adj. Care șerpuiește; care descrie o linie ondulată; șerpuind, șerpuit; sinuos. [Pr.: pu-i-] – Șerpui + suf. -tor.

DOOM

șerpuitór (-pu-i-) adj. m., pl. șerpuitóri; f. sg. și pl. șerpuitoáre

șerpuitul
ȘERPUÍT, -Ă, șerpuiți, -te, adj. Care face cotituri, care șerpuiește; șerpuitor, cotit. – V. șerpui.

șerpuitului
ȘERPUÍT, -Ă, șerpuiți, -te, adj. Care face cotituri, care șerpuiește; șerpuitor, cotit. – V. șerpui.

șerpuitura
ȘERPUITÚRĂ, șerpuituri, s. f. Fiecare dintre cotiturile unui drum, ale unui curs de apă etc.; sinuozitate, cotitură. [Pr.: -pu-i-] – Șerpui + suf. -tură.

DOOM

șerpuitúră (-pu-i-) s. f., g.-d. art. șerpuitúrii; pl. șerpuitúri

șerpuituri
ȘERPUITÚRĂ, șerpuituri, s. f. Fiecare dintre cotiturile unui drum, ale unui curs de apă etc.; sinuozitate, cotitură. [Pr.: -pu-i-] – Șerpui + suf. -tură.

DOOM

șerpuitúră (-pu-i-) s. f., g.-d. art. șerpuitúrii; pl. șerpuitúri

șerpuiturii
ȘERPUITÚRĂ, șerpuituri, s. f. Fiecare dintre cotiturile unui drum, ale unui curs de apă etc.; sinuozitate, cotitură. [Pr.: -pu-i-] – Șerpui + suf. -tură.

DOOM

șerpuitúră (-pu-i-) s. f., g.-d. art. șerpuitúrii; pl. șerpuitúri

șerpuiturile
ȘERPUITÚRĂ, șerpuituri, s. f. Fiecare dintre cotiturile unui drum, ale unui curs de apă etc.; sinuozitate, cotitură. [Pr.: -pu-i-] – Șerpui + suf. -tură.

DOOM

șerpuitúră (-pu-i-) s. f., g.-d. art. șerpuitúrii; pl. șerpuitúri

șerpuiturilor
ȘERPUITÚRĂ, șerpuituri, s. f. Fiecare dintre cotiturile unui drum, ale unui curs de apă etc.; sinuozitate, cotitură. [Pr.: -pu-i-] – Șerpui + suf. -tură.

DOOM

șerpuitúră (-pu-i-) s. f., g.-d. art. șerpuitúrii; pl. șerpuitúri

șerpuiși
ȘERPUÍ, șerpuiesc, vb. IV. Intranz. A avea sau a forma (în mișcare) o linie unduitoare, ca mersul șarpelui. – Șarpe + suf. -ui.

DOOM

șerpuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șerpuiésc, imperf. 3 sg. șerpuiá; conj. prez. 3 să șerpuiáscă

șerpuiți
ȘERPUÍ, șerpuiesc, vb. IV. Intranz. A avea sau a forma (în mișcare) o linie unduitoare, ca mersul șarpelui. – Șarpe + suf. -ui.

DOOM

șerpuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șerpuiésc, imperf. 3 sg. șerpuiá; conj. prez. 3 să șerpuiáscă

șerpuiți
ȘERPUÍT, -Ă, șerpuiți, -te, adj. Care face cotituri, care șerpuiește; șerpuitor, cotit. – V. șerpui.

șerpuiții
ȘERPUÍT, -Ă, șerpuiți, -te, adj. Care face cotituri, care șerpuiește; șerpuitor, cotit. – V. șerpui.

șerpuiților
ȘERPUÍT, -Ă, șerpuiți, -te, adj. Care face cotituri, care șerpuiește; șerpuitor, cotit. – V. șerpui.

șerpulete
ȘERPULÉTE, șerpuleți, s. m. (Popular) Șerpișor. Voi să omoare.. puișorul de șărpe. – Măi băiete, numai ce aude zicînd șerpuletele, nu mă omorî. ȘEZ. VI 10.

șerpuliță
ȘERPULÍȚĂ, șerpulițe, s. f. (Rar) Șerpoaică mică. Șerpuliță, Dinți de criță. ALECSANDRI, P. P. 11.

șerpurei
ȘERPURÉL, șerpurei, s. m. (Pop.) Șerpișor. – Șarpe + suf. -urel.

DOOM

șerpurél (pop.) s. m., pl. șerpuréi, art. șerpuréii

șerpureii
ȘERPURÉL, șerpurei, s. m. (Pop.) Șerpișor. – Șarpe + suf. -urel.

DOOM

șerpurél (pop.) s. m., pl. șerpuréi, art. șerpuréii

șerpureilor
ȘERPURÉL, șerpurei, s. m. (Pop.) Șerpișor. – Șarpe + suf. -urel.

DOOM

șerpurél (pop.) s. m., pl. șerpuréi, art. șerpuréii

șerpurel
ȘERPURÉL, șerpurei, s. m. (Pop.) Șerpișor. – Șarpe + suf. -urel.

DOOM

șerpurél (pop.) s. m., pl. șerpuréi, art. șerpuréii

șerpurelul
ȘERPURÉL, șerpurei, s. m. (Pop.) Șerpișor. – Șarpe + suf. -urel.

DOOM

șerpurél (pop.) s. m., pl. șerpuréi, art. șerpuréii

șerpurelului
ȘERPURÉL, șerpurei, s. m. (Pop.) Șerpișor. – Șarpe + suf. -urel.

DOOM

șerpurél (pop.) s. m., pl. șerpuréi, art. șerpuréii

șerpușor
ȘERPUȘÓR, șerpușori, s. m. Plantă erbacee cu ramuri drepte, cu tulpina târâtoare, cu frunze mici, înguste, păroase și ascuțite, dispuse în formă de evantai (Lycopodium complanatum). – Șarpe + suf. -ușor.

DOOM

șerpușór s. m., pl. șerpușóri

șerpușori
ȘERPUȘÓR, șerpușori, s. m. Plantă erbacee cu ramuri drepte, cu tulpina târâtoare, cu frunze mici, înguste, păroase și ascuțite, dispuse în formă de evantai (Lycopodium complanatum). – Șarpe + suf. -ușor.

DOOM

șerpușór s. m., pl. șerpușóri

șerpușorii
ȘERPUȘÓR, șerpușori, s. m. Plantă erbacee cu ramuri drepte, cu tulpina târâtoare, cu frunze mici, înguste, păroase și ascuțite, dispuse în formă de evantai (Lycopodium complanatum). – Șarpe + suf. -ușor.

DOOM

șerpușór s. m., pl. șerpușóri

șerpușorilor
ȘERPUȘÓR, șerpușori, s. m. Plantă erbacee cu ramuri drepte, cu tulpina târâtoare, cu frunze mici, înguste, păroase și ascuțite, dispuse în formă de evantai (Lycopodium complanatum). – Șarpe + suf. -ușor.

DOOM

șerpușór s. m., pl. șerpușóri

șerpușorul
ȘERPUȘÓR, șerpușori, s. m. Plantă erbacee cu ramuri drepte, cu tulpina târâtoare, cu frunze mici, înguste, păroase și ascuțite, dispuse în formă de evantai (Lycopodium complanatum). – Șarpe + suf. -ușor.

DOOM

șerpușór s. m., pl. șerpușóri

șerpușorului
ȘERPUȘÓR, șerpușori, s. m. Plantă erbacee cu ramuri drepte, cu tulpina târâtoare, cu frunze mici, înguste, păroase și ascuțite, dispuse în formă de evantai (Lycopodium complanatum). – Șarpe + suf. -ușor.

DOOM

șerpușór s. m., pl. șerpușóri

șerpăraș
ȘERPĂRÁȘ, șerpărașe, s. n. (Reg.) Diminutiv al unui șerpar (1). – Șerpar + suf. -aș.

DOOM

șerpăráș (reg.) s. n., pl. șerpăráșe

șerpărașe
ȘERPĂRÁȘ, șerpărașe, s. n. (Reg.) Diminutiv al unui șerpar (1). – Șerpar + suf. -aș.

DOOM

șerpăráș (reg.) s. n., pl. șerpăráșe

șerpărașele
ȘERPĂRÁȘ, șerpărașe, s. n. (Reg.) Diminutiv al unui șerpar (1). – Șerpar + suf. -aș.

DOOM

șerpăráș (reg.) s. n., pl. șerpăráșe

șerpărașelor
ȘERPĂRÁȘ, șerpărașe, s. n. (Reg.) Diminutiv al unui șerpar (1). – Șerpar + suf. -aș.

DOOM

șerpăráș (reg.) s. n., pl. șerpăráșe

șerpărașul
ȘERPĂRÁȘ, șerpărașe, s. n. (Reg.) Diminutiv al unui șerpar (1). – Șerpar + suf. -aș.

DOOM

șerpăráș (reg.) s. n., pl. șerpăráșe

șerpărașului
ȘERPĂRÁȘ, șerpărașe, s. n. (Reg.) Diminutiv al unui șerpar (1). – Șerpar + suf. -aș.

DOOM

șerpăráș (reg.) s. n., pl. șerpăráșe

șerpăria
ȘERPĂRÍE, șerpării, s. f. Mulțime de șerpi; loc unde se găsesc șerpi în număr mare. – Șarpe + suf. -ărie.

DOOM

șerpăríe s. f., art. șerpăría, g.-d. art. șerpăríei; pl. șerpăríi, art. șerpăríile

șerpărie
ȘERPĂRÍE, șerpării, s. f. Mulțime de șerpi; loc unde se găsesc șerpi în număr mare. – Șarpe + suf. -ărie.

DOOM

șerpăríe s. f., art. șerpăría, g.-d. art. șerpăríei; pl. șerpăríi, art. șerpăríile

șerpăriei
ȘERPĂRÍE, șerpării, s. f. Mulțime de șerpi; loc unde se găsesc șerpi în număr mare. – Șarpe + suf. -ărie.

DOOM

șerpăríe s. f., art. șerpăría, g.-d. art. șerpăríei; pl. șerpăríi, art. șerpăríile

șerpării
ȘERPĂRÍE, șerpării, s. f. Mulțime de șerpi; loc unde se găsesc șerpi în număr mare. – Șarpe + suf. -ărie.

DOOM

șerpăríe s. f., art. șerpăría, g.-d. art. șerpăríei; pl. șerpăríi, art. șerpăríile

șerpăriile
ȘERPĂRÍE, șerpării, s. f. Mulțime de șerpi; loc unde se găsesc șerpi în număr mare. – Șarpe + suf. -ărie.

DOOM

șerpăríe s. f., art. șerpăría, g.-d. art. șerpăríei; pl. șerpăríi, art. șerpăríile

șerpăriilor
ȘERPĂRÍE, șerpării, s. f. Mulțime de șerpi; loc unde se găsesc șerpi în număr mare. – Șarpe + suf. -ărie.

DOOM

șerpăríe s. f., art. șerpăría, g.-d. art. șerpăríei; pl. șerpăríi, art. șerpăríile

șerui
ȘERUÍ, șeruiesc, vb. IV. Tranz. A curăța resturile de carne de pe o piele jupuită, înainte de a o pune la argăseală; a descărna. – Din germ. scharren.

DOOM

șeruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șeruiésc, imperf. 3 sg. șeruiá; conj. prez. 3 să șeruiáscă

șeruia
ȘERUÍ, șeruiesc, vb. IV. Tranz. A curăța resturile de carne de pe o piele jupuită, înainte de a o pune la argăseală; a descărna. – Din germ. scharren.

DOOM

șeruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șeruiésc, imperf. 3 sg. șeruiá; conj. prez. 3 să șeruiáscă

șeruiai
ȘERUÍ, șeruiesc, vb. IV. Tranz. A curăța resturile de carne de pe o piele jupuită, înainte de a o pune la argăseală; a descărna. – Din germ. scharren.

DOOM

șeruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șeruiésc, imperf. 3 sg. șeruiá; conj. prez. 3 să șeruiáscă

șeruiam
ȘERUÍ, șeruiesc, vb. IV. Tranz. A curăța resturile de carne de pe o piele jupuită, înainte de a o pune la argăseală; a descărna. – Din germ. scharren.

DOOM

șeruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șeruiésc, imperf. 3 sg. șeruiá; conj. prez. 3 să șeruiáscă

șeruiască
ȘERUÍ, șeruiesc, vb. IV. Tranz. A curăța resturile de carne de pe o piele jupuită, înainte de a o pune la argăseală; a descărna. – Din germ. scharren.

DOOM

șeruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șeruiésc, imperf. 3 sg. șeruiá; conj. prez. 3 să șeruiáscă

șeruiau
ȘERUÍ, șeruiesc, vb. IV. Tranz. A curăța resturile de carne de pe o piele jupuită, înainte de a o pune la argăseală; a descărna. – Din germ. scharren.

DOOM

șeruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șeruiésc, imperf. 3 sg. șeruiá; conj. prez. 3 să șeruiáscă

șeruiați
ȘERUÍ, șeruiesc, vb. IV. Tranz. A curăța resturile de carne de pe o piele jupuită, înainte de a o pune la argăseală; a descărna. – Din germ. scharren.

DOOM

șeruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șeruiésc, imperf. 3 sg. șeruiá; conj. prez. 3 să șeruiáscă

șeruiesc
ȘERUÍ, șeruiesc, vb. IV. Tranz. A curăța resturile de carne de pe o piele jupuită, înainte de a o pune la argăseală; a descărna. – Din germ. scharren.

DOOM

șeruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șeruiésc, imperf. 3 sg. șeruiá; conj. prez. 3 să șeruiáscă

șeruiește
ȘERUÍ, șeruiesc, vb. IV. Tranz. A curăța resturile de carne de pe o piele jupuită, înainte de a o pune la argăseală; a descărna. – Din germ. scharren.

DOOM

șeruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șeruiésc, imperf. 3 sg. șeruiá; conj. prez. 3 să șeruiáscă

șeruiești
ȘERUÍ, șeruiesc, vb. IV. Tranz. A curăța resturile de carne de pe o piele jupuită, înainte de a o pune la argăseală; a descărna. – Din germ. scharren.

DOOM

șeruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șeruiésc, imperf. 3 sg. șeruiá; conj. prez. 3 să șeruiáscă

șeruii
ȘERUÍ, șeruiesc, vb. IV. Tranz. A curăța resturile de carne de pe o piele jupuită, înainte de a o pune la argăseală; a descărna. – Din germ. scharren.

DOOM

șeruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șeruiésc, imperf. 3 sg. șeruiá; conj. prez. 3 să șeruiáscă

șeruim
ȘERUÍ, șeruiesc, vb. IV. Tranz. A curăța resturile de carne de pe o piele jupuită, înainte de a o pune la argăseală; a descărna. – Din germ. scharren.

DOOM

șeruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șeruiésc, imperf. 3 sg. șeruiá; conj. prez. 3 să șeruiáscă

șeruind
ȘERUÍ, șeruiesc, vb. IV. Tranz. A curăța resturile de carne de pe o piele jupuită, înainte de a o pune la argăseală; a descărna. – Din germ. scharren.

DOOM

șeruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șeruiésc, imperf. 3 sg. șeruiá; conj. prez. 3 să șeruiáscă

șeruire
ȘERUÍ, șeruiesc, vb. IV. Tranz. A curăța resturile de carne de pe o piele jupuită, înainte de a o pune la argăseală; a descărna. – Din germ. scharren.

DOOM

șeruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șeruiésc, imperf. 3 sg. șeruiá; conj. prez. 3 să șeruiáscă

șeruire
ȘERUÍRE, șeruiri, s. f. Acțiunea de a șerui și rezultatul ei. – V. șerui.

DOOM

șeruíre s. f., g.-d. art. șeruírii; pl. șeruíri

șeruirea
ȘERUÍRE, șeruiri, s. f. Acțiunea de a șerui și rezultatul ei. – V. șerui.

DOOM

șeruíre s. f., g.-d. art. șeruírii; pl. șeruíri

șeruiri
ȘERUÍRE, șeruiri, s. f. Acțiunea de a șerui și rezultatul ei. – V. șerui.

DOOM

șeruíre s. f., g.-d. art. șeruírii; pl. șeruíri

șeruirii
ȘERUÍRE, șeruiri, s. f. Acțiunea de a șerui și rezultatul ei. – V. șerui.

DOOM

șeruíre s. f., g.-d. art. șeruírii; pl. șeruíri

șeruirile
ȘERUÍRE, șeruiri, s. f. Acțiunea de a șerui și rezultatul ei. – V. șerui.

DOOM

șeruíre s. f., g.-d. art. șeruírii; pl. șeruíri

șeruirilor
ȘERUÍRE, șeruiri, s. f. Acțiunea de a șerui și rezultatul ei. – V. șerui.

DOOM

șeruíre s. f., g.-d. art. șeruírii; pl. șeruíri

șeruiră
ȘERUÍ, șeruiesc, vb. IV. Tranz. A curăța resturile de carne de pe o piele jupuită, înainte de a o pune la argăseală; a descărna. – Din germ. scharren.

DOOM

șeruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șeruiésc, imperf. 3 sg. șeruiá; conj. prez. 3 să șeruiáscă

șeruirăm
ȘERUÍ, șeruiesc, vb. IV. Tranz. A curăța resturile de carne de pe o piele jupuită, înainte de a o pune la argăseală; a descărna. – Din germ. scharren.

DOOM

șeruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șeruiésc, imperf. 3 sg. șeruiá; conj. prez. 3 să șeruiáscă

șeruirăți
ȘERUÍ, șeruiesc, vb. IV. Tranz. A curăța resturile de carne de pe o piele jupuită, înainte de a o pune la argăseală; a descărna. – Din germ. scharren.

DOOM

șeruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șeruiésc, imperf. 3 sg. șeruiá; conj. prez. 3 să șeruiáscă

șeruise
ȘERUÍ, șeruiesc, vb. IV. Tranz. A curăța resturile de carne de pe o piele jupuită, înainte de a o pune la argăseală; a descărna. – Din germ. scharren.

DOOM

șeruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șeruiésc, imperf. 3 sg. șeruiá; conj. prez. 3 să șeruiáscă

șeruisem
ȘERUÍ, șeruiesc, vb. IV. Tranz. A curăța resturile de carne de pe o piele jupuită, înainte de a o pune la argăseală; a descărna. – Din germ. scharren.

DOOM

șeruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șeruiésc, imperf. 3 sg. șeruiá; conj. prez. 3 să șeruiáscă

șeruiseră
ȘERUÍ, șeruiesc, vb. IV. Tranz. A curăța resturile de carne de pe o piele jupuită, înainte de a o pune la argăseală; a descărna. – Din germ. scharren.

DOOM

șeruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șeruiésc, imperf. 3 sg. șeruiá; conj. prez. 3 să șeruiáscă

șeruiserăm
ȘERUÍ, șeruiesc, vb. IV. Tranz. A curăța resturile de carne de pe o piele jupuită, înainte de a o pune la argăseală; a descărna. – Din germ. scharren.

DOOM

șeruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șeruiésc, imperf. 3 sg. șeruiá; conj. prez. 3 să șeruiáscă

șeruiserăți
ȘERUÍ, șeruiesc, vb. IV. Tranz. A curăța resturile de carne de pe o piele jupuită, înainte de a o pune la argăseală; a descărna. – Din germ. scharren.

DOOM

șeruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șeruiésc, imperf. 3 sg. șeruiá; conj. prez. 3 să șeruiáscă

șeruiseși
ȘERUÍ, șeruiesc, vb. IV. Tranz. A curăța resturile de carne de pe o piele jupuită, înainte de a o pune la argăseală; a descărna. – Din germ. scharren.

DOOM

șeruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șeruiésc, imperf. 3 sg. șeruiá; conj. prez. 3 să șeruiáscă

șeruiseți
ȘERUÍ, șeruiesc, vb. IV. Tranz. A curăța resturile de carne de pe o piele jupuită, înainte de a o pune la argăseală; a descărna. – Din germ. scharren.

DOOM

șeruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șeruiésc, imperf. 3 sg. șeruiá; conj. prez. 3 să șeruiáscă

șeruit
ȘERUÍ, șeruiesc, vb. IV. Tranz. A curăța resturile de carne de pe o piele jupuită, înainte de a o pune la argăseală; a descărna. – Din germ. scharren.

DOOM

șeruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șeruiésc, imperf. 3 sg. șeruiá; conj. prez. 3 să șeruiáscă

șeruit
ȘERUÍ, șeruiesc, vb. IV. Tranz. A curăța resturile de carne de pe o piele jupuită, înainte de a o pune la argăseală; a descărna. – Din germ. scharren.

șeruitoare
ȘERUITÓR, șeruitoare, s. n. Cuțit folosit în tăbăcărie la răzuirea resturilor de carne de pe pieile jupuite. [ Pr.: -ru-i-] – Șerui + suf. -tor.

șeruitoarele
ȘERUITÓR, șeruitoare, s. n. Cuțit folosit în tăbăcărie la răzuirea resturilor de carne de pe pieile jupuite. [ Pr.: -ru-i-] – Șerui + suf. -tor.

șeruitoarelor
ȘERUITÓR, șeruitoare, s. n. Cuțit folosit în tăbăcărie la răzuirea resturilor de carne de pe pieile jupuite. [ Pr.: -ru-i-] – Șerui + suf. -tor.

șeruitor
ȘERUITÓR, șeruitoare, s. n. Cuțit folosit în tăbăcărie la răzuirea resturilor de carne de pe pieile jupuite. [ Pr.: -ru-i-] – Șerui + suf. -tor.

șeruitor
ȘERUITÓR, șenutoare, s. n. Cuțit întrebuințat de tăbăcari la răzuirea resturilor de carne de pe pielea jupuită. Pe loc i-aș fi spintecat burta cu șeruitorul. ARDELEANU, D. 212.

DOOM

șeruitór² (instrument) (-ru-i-) s. n., pl. șeruitoáre

șeruitori
ȘERUITÓR, șenutoare, s. n. Cuțit întrebuințat de tăbăcari la răzuirea resturilor de carne de pe pielea jupuită. Pe loc i-aș fi spintecat burta cu șeruitorul. ARDELEANU, D. 212.

DOOM

șeruitór² (instrument) (-ru-i-) s. n., pl. șeruitoáre

șeruitorii
ȘERUITÓR, șenutoare, s. n. Cuțit întrebuințat de tăbăcari la răzuirea resturilor de carne de pe pielea jupuită. Pe loc i-aș fi spintecat burta cu șeruitorul. ARDELEANU, D. 212.

DOOM

șeruitór² (instrument) (-ru-i-) s. n., pl. șeruitoáre

șeruitorilor
ȘERUITÓR, șenutoare, s. n. Cuțit întrebuințat de tăbăcari la răzuirea resturilor de carne de pe pielea jupuită. Pe loc i-aș fi spintecat burta cu șeruitorul. ARDELEANU, D. 212.

DOOM

șeruitór² (instrument) (-ru-i-) s. n., pl. șeruitoáre

șeruitorul
ȘERUITÓR, șeruitoare, s. n. Cuțit folosit în tăbăcărie la răzuirea resturilor de carne de pe pieile jupuite. [ Pr.: -ru-i-] – Șerui + suf. -tor.

șeruitorul
ȘERUITÓR, șenutoare, s. n. Cuțit întrebuințat de tăbăcari la răzuirea resturilor de carne de pe pielea jupuită. Pe loc i-aș fi spintecat burta cu șeruitorul. ARDELEANU, D. 212.

DOOM

șeruitór² (instrument) (-ru-i-) s. n., pl. șeruitoáre

șeruitorului
ȘERUITÓR, șeruitoare, s. n. Cuțit folosit în tăbăcărie la răzuirea resturilor de carne de pe pieile jupuite. [ Pr.: -ru-i-] – Șerui + suf. -tor.

șeruitorului
ȘERUITÓR, șenutoare, s. n. Cuțit întrebuințat de tăbăcari la răzuirea resturilor de carne de pe pielea jupuită. Pe loc i-aș fi spintecat burta cu șeruitorul. ARDELEANU, D. 212.

DOOM

șeruitór² (instrument) (-ru-i-) s. n., pl. șeruitoáre

șeruiși
ȘERUÍ, șeruiesc, vb. IV. Tranz. A curăța resturile de carne de pe o piele jupuită, înainte de a o pune la argăseală; a descărna. – Din germ. scharren.

DOOM

șeruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șeruiésc, imperf. 3 sg. șeruiá; conj. prez. 3 să șeruiáscă

șeruiți
ȘERUÍ, șeruiesc, vb. IV. Tranz. A curăța resturile de carne de pe o piele jupuită, înainte de a o pune la argăseală; a descărna. – Din germ. scharren.

DOOM

șeruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șeruiésc, imperf. 3 sg. șeruiá; conj. prez. 3 să șeruiáscă

șervet
ȘERVÉT, șervete, s. n. 1. Bucată pătrată sau dreptunghiulară de pânză de in, de bumbac etc. folosită la masă pentru ștersul gurii. ♦ P. ext. Bucată dreptunghiulară de pânză de in, de bumbac etc., folosită în bucătărie pentru ștersul veselei, tacâmurilor etc. 2. (Pop.) Prosop, ștergar. – Cf. fr. serviette.

DOOM

șervét s. n., pl. șervéte

șervete
ȘERVÉT, șervete, s. n. 1. Bucată pătrată sau dreptunghiulară de pânză de in, de bumbac etc. folosită la masă pentru ștersul gurii. ♦ P. ext. Bucată dreptunghiulară de pânză de in, de bumbac etc., folosită în bucătărie pentru ștersul veselei, tacâmurilor etc. 2. (Pop.) Prosop, ștergar. – Cf. fr. serviette.

DOOM

șervét s. n., pl. șervéte

șervetele
ȘERVÉT, șervete, s. n. 1. Bucată pătrată sau dreptunghiulară de pânză de in, de bumbac etc. folosită la masă pentru ștersul gurii. ♦ P. ext. Bucată dreptunghiulară de pânză de in, de bumbac etc., folosită în bucătărie pentru ștersul veselei, tacâmurilor etc. 2. (Pop.) Prosop, ștergar. – Cf. fr. serviette.

DOOM

șervét s. n., pl. șervéte

șervetelor
ȘERVÉT, șervete, s. n. 1. Bucată pătrată sau dreptunghiulară de pânză de in, de bumbac etc. folosită la masă pentru ștersul gurii. ♦ P. ext. Bucată dreptunghiulară de pânză de in, de bumbac etc., folosită în bucătărie pentru ștersul veselei, tacâmurilor etc. 2. (Pop.) Prosop, ștergar. – Cf. fr. serviette.

DOOM

șervét s. n., pl. șervéte

șervetul
ȘERVÉT, șervete, s. n. 1. Bucată pătrată sau dreptunghiulară de pânză de in, de bumbac etc. folosită la masă pentru ștersul gurii. ♦ P. ext. Bucată dreptunghiulară de pânză de in, de bumbac etc., folosită în bucătărie pentru ștersul veselei, tacâmurilor etc. 2. (Pop.) Prosop, ștergar. – Cf. fr. serviette.

DOOM

șervét s. n., pl. șervéte

șervetului
ȘERVÉT, șervete, s. n. 1. Bucată pătrată sau dreptunghiulară de pânză de in, de bumbac etc. folosită la masă pentru ștersul gurii. ♦ P. ext. Bucată dreptunghiulară de pânză de in, de bumbac etc., folosită în bucătărie pentru ștersul veselei, tacâmurilor etc. 2. (Pop.) Prosop, ștergar. – Cf. fr. serviette.

DOOM

șervét s. n., pl. șervéte

șervețel
ȘERVEȚÉL, șervețele, s. n. Diminutiv al lui șervet. ♦ Bucată de pânză sau de hârtie subțire (ușor creponată), care servește la ștersul gurii. – Șervet + suf. -el.

DOOM

șervețél s. n., pl. șervețéle

șervețele
ȘERVEȚÉL, șervețele, s. n. Diminutiv al lui șervet. ♦ Bucată de pânză sau de hârtie subțire (ușor creponată), care servește la ștersul gurii. – Șervet + suf. -el.

DOOM

șervețél s. n., pl. șervețéle

șervețelele
ȘERVEȚÉL, șervețele, s. n. Diminutiv al lui șervet. ♦ Bucată de pânză sau de hârtie subțire (ușor creponată), care servește la ștersul gurii. – Șervet + suf. -el.

DOOM

șervețél s. n., pl. șervețéle

șervețelelor
ȘERVEȚÉL, șervețele, s. n. Diminutiv al lui șervet. ♦ Bucată de pânză sau de hârtie subțire (ușor creponată), care servește la ștersul gurii. – Șervet + suf. -el.

DOOM

șervețél s. n., pl. șervețéle

șervețelul
ȘERVEȚÉL, șervețele, s. n. Diminutiv al lui șervet. ♦ Bucată de pânză sau de hârtie subțire (ușor creponată), care servește la ștersul gurii. – Șervet + suf. -el.

DOOM

șervețél s. n., pl. șervețéle

șervețelului
ȘERVEȚÉL, șervețele, s. n. Diminutiv al lui șervet. ♦ Bucată de pânză sau de hârtie subțire (ușor creponată), care servește la ștersul gurii. – Șervet + suf. -el.

DOOM

șervețél s. n., pl. șervețéle

șes
ȘES, ȘEÁSĂ, (1) șese, adj., (2, 3) șesuri, s. n. 1. Adj. (Despre pământuri, regiuni) Neted, întins; plan. 2. S. n. Întindere vastă de pământ, fără diferențe (mari) de nivel, situată la mică altitudine; câmpie; suprafață plană de pământ situată într-o depresiune. 3. S. n. Parte a corpului animalelor, cuprinsă între ultima coastă și osul șoldului. – Lat. sessus.

DOOM

șes² s. n., pl. șésuri

șes
ȘES, ȘEÁSĂ, (1) șese, adj., (2, 3) șesuri, s. n. 1. Adj. (Despre pământuri, regiuni) Neted, întins; plan. 2. S. n. Întindere vastă de pământ, fără diferențe (mari) de nivel, situată la mică altitudine; câmpie; suprafață plană de pământ situată într-o depresiune. 3. S. n. Parte a corpului animalelor, cuprinsă între ultima coastă și osul șoldului. – Lat. sessus.

șesar
șesar, șesari s. m. 1. carte de joc marcată cu numărul șase. 2. component al unei echipe sportive, purtător al tricoului cu numărul șase. 3. (intl.) complice care stă de pază pentru ca infractorul să nu fie prins asupra faptului.

DOOM

șesár s. m., pl. șesári

șesari
șesar, șesari s. m. 1. carte de joc marcată cu numărul șase. 2. component al unei echipe sportive, purtător al tricoului cu numărul șase. 3. (intl.) complice care stă de pază pentru ca infractorul să nu fie prins asupra faptului.

DOOM

șesár s. m., pl. șesári

șesarii
șesar, șesari s. m. 1. carte de joc marcată cu numărul șase. 2. component al unei echipe sportive, purtător al tricoului cu numărul șase. 3. (intl.) complice care stă de pază pentru ca infractorul să nu fie prins asupra faptului.

DOOM

șesár s. m., pl. șesári

șesarilor
șesar, șesari s. m. 1. carte de joc marcată cu numărul șase. 2. component al unei echipe sportive, purtător al tricoului cu numărul șase. 3. (intl.) complice care stă de pază pentru ca infractorul să nu fie prins asupra faptului.

DOOM

șesár s. m., pl. șesári

șesarul
șesar, șesari s. m. 1. carte de joc marcată cu numărul șase. 2. component al unei echipe sportive, purtător al tricoului cu numărul șase. 3. (intl.) complice care stă de pază pentru ca infractorul să nu fie prins asupra faptului.

DOOM

șesár s. m., pl. șesári

șesarului
șesar, șesari s. m. 1. carte de joc marcată cu numărul șase. 2. component al unei echipe sportive, purtător al tricoului cu numărul șase. 3. (intl.) complice care stă de pază pentru ca infractorul să nu fie prins asupra faptului.

DOOM

șesár s. m., pl. șesári

șese
ȘÁSE num. card. Număr având în numărătoare locul între cinci și șapte și care se indică prin cifra 6 sau VI. ◊ (Adjectival) Șase vagoane. ◊ (Substantivat) Scrie un șase. (Cu valoare de num. ord.) Etajul șase. (în componența numeralului adverbial corespunzător) Repetă de șase ori. (în componența numeralului multiplicativ corespunzător) De șase ori pe atâta. ◊ (În componența numeralului distributiv corespunzător) Le oferă câte șase cărți. [Var.: șése num. card.] – Lat. *sess (= sex).

DOOM

șáse súte num.; 600/DC

șeselea
ȘÁSELEA, ȘÁSEA num. ord. (Precedat de art. „al”, „a”; adesea adjectival) Care se află între al cincilea și al șaptelea. – Șase + le + a.

DOOM

șáselea (al ~) num. m., f. a șásea; al VI-lea/al 6-lea, a VI-a/a 6-a

șesenal
ȘESENÁL, șesenale, adj. s. n. (Plan) de șase ani. – De la șase (după cincinal).

DOOM

șesenál² s. n., pl. șesenále

șesenala
ȘESENÁL, șesenale, adj. s. n. (Plan) de șase ani. – De la șase (după cincinal).

DOOM

șesenál² s. n., pl. șesenále

șesenale
ȘESENÁL, șesenale, adj. s. n. (Plan) de șase ani. – De la șase (după cincinal).

DOOM

șesenál² s. n., pl. șesenále

șesenalei
ȘESENÁL, șesenale, adj. s. n. (Plan) de șase ani. – De la șase (după cincinal).

DOOM

șesenál² s. n., pl. șesenále

șesenalele
ȘESENÁL, șesenale, adj. s. n. (Plan) de șase ani. – De la șase (după cincinal).

DOOM

șesenál² s. n., pl. șesenále

șesenalelor
ȘESENÁL, șesenale, adj. s. n. (Plan) de șase ani. – De la șase (după cincinal).

DOOM

șesenál² s. n., pl. șesenále

șesenali
ȘESENÁL, șesenale, adj. s. n. (Plan) de șase ani. – De la șase (după cincinal).

DOOM

șesenál² s. n., pl. șesenále

șesenalii
ȘESENÁL, șesenale, adj. s. n. (Plan) de șase ani. – De la șase (după cincinal).

DOOM

șesenál² s. n., pl. șesenále

șesenalilor
ȘESENÁL, șesenale, adj. s. n. (Plan) de șase ani. – De la șase (după cincinal).

DOOM

șesenál² s. n., pl. șesenále

șesenalul
ȘESENÁL, șesenale, adj. s. n. (Plan) de șase ani. – De la șase (după cincinal).

DOOM

șesenál² s. n., pl. șesenále

șesenalului
ȘESENÁL, șesenale, adj. s. n. (Plan) de șase ani. – De la șase (după cincinal).

DOOM

șesenál² s. n., pl. șesenále

șesesprezece
ȘÁISPREZECE num. card. Număr care, în numărătoare, are locul între cincisprezece și șaptesprezece și care se indică prin cifra 16 sau XVI. ◊ (Adjectival) Are șaisprezece ani. ◊ (Substantivat) Scrie un șaisprezece pe tablă. ◊ (Cu valoare de num. ord.) Capitolul șaisprezece. ◊ (În componența numeralului adverbial corespunzător) Scrie de șaisprezece ori. ◊ (În componența numeralului multiplicativ corespunzător) De șaisprezece ori pe atâta ◊ (În componența numeralului distributiv corespunzător) Câte șaisprezece lei. [Var.: (rar) șásesprezece num. card.] – Șase + spre + zece.

DOOM

!șáisprezece (șais-pre-/șai-spre-) num.; 16/XVI

șesesprezecelea
ȘÁISPREZECELEA, -ZECEA num. ord. (Precedat de art. „al”, „a”; adesea adjectival) Care se află între al cincisprezecelea și al șaptesprezecelea. – Șaisprezece + le + a.

DOOM

!șáisprezecelea (al ~) (șais-pre-/șai-spre-) num. m., f. a șáisprezecea; al XVI-lea/al 16-lea, a XVI-a/a 16-a

șesezeci
ȘAIZÉCI, num. card. Număr având în numărătoare locul între cifra cincizeci și nouă și șaizeci și unu și care se indică prin cifra 60 sau LX. ◊ (Adjectival) Are șaizeci de ani. ◊ (Substantivat) Șaizeci este o cifră. ◊ (Cu valoare de num. ord.) Pagina șaizeci. ◊ (În componența numeralului adverbial corespunzător) Repetă de șaizeci de ori. (în componența numeralului multiplicativ corspunzător) De șaizeci de ori pe atâta. ◊ (În componența numeralului distributiv corespunzător) Câte șaizeci de lei. – Șase + zeci (refăcut după treizeci).

DOOM

șaizéci num.; 60/ LX

șesime
ȘESÍME, șesimi, s. f. A șasea parte dintr-un întreg împărțit în părți egale. – Șase + suf. -ime.

DOOM

șesíme s. f., g.-d. art. șesímii; pl. șesími

șesimea
ȘESÍME, șesimi, s. f. A șasea parte dintr-un întreg împărțit în părți egale. – Șase + suf. -ime.

DOOM

șesíme s. f., g.-d. art. șesímii; pl. șesími

șesimi
ȘESÍME, șesimi, s. f. A șasea parte dintr-un întreg împărțit în părți egale. – Șase + suf. -ime.

DOOM

șesíme s. f., g.-d. art. șesímii; pl. șesími

șesimii
ȘESÍME, șesimi, s. f. A șasea parte dintr-un întreg împărțit în părți egale. – Șase + suf. -ime.

DOOM

șesíme s. f., g.-d. art. șesímii; pl. șesími

șesimile
ȘESÍME, șesimi, s. f. A șasea parte dintr-un întreg împărțit în părți egale. – Șase + suf. -ime.

DOOM

șesíme s. f., g.-d. art. șesímii; pl. șesími

șesimilor
ȘESÍME, șesimi, s. f. A șasea parte dintr-un întreg împărțit în părți egale. – Șase + suf. -ime.

DOOM

șesíme s. f., g.-d. art. șesímii; pl. șesími

șest
ȘEST interj. (În loc. adv.) Pe șest = pe furiș; în mod fraudulos. – Din rus. șest'.

DOOM

șest³ (persoană) (înv.) s. m.

șestar
șestar, șestari s. m. (int.) v. șesar (3).

șestina
ȘESTÍNĂ, șestine, s. f. (Reg.) Loc neted pe vârful unui munte. – Șest (reg. „șes” < lat.) + suf. -ină.

DOOM

șéstină (reg.) s. f., g.-d. art. șéstinei; pl. șéstine

șestine
ȘESTÍNĂ, șestine, s. f. (Reg.) Loc neted pe vârful unui munte. – Șest (reg. „șes” < lat.) + suf. -ină.

DOOM

șéstină (reg.) s. f., g.-d. art. șéstinei; pl. șéstine

șestinei
ȘESTÍNĂ, șestine, s. f. (Reg.) Loc neted pe vârful unui munte. – Șest (reg. „șes” < lat.) + suf. -ină.

DOOM

șéstină (reg.) s. f., g.-d. art. șéstinei; pl. șéstine

șestinele
ȘESTÍNĂ, șestine, s. f. (Reg.) Loc neted pe vârful unui munte. – Șest (reg. „șes” < lat.) + suf. -ină.

DOOM

șéstină (reg.) s. f., g.-d. art. șéstinei; pl. șéstine

șestinelor
ȘESTÍNĂ, șestine, s. f. (Reg.) Loc neted pe vârful unui munte. – Șest (reg. „șes” < lat.) + suf. -ină.

DOOM

șéstină (reg.) s. f., g.-d. art. șéstinei; pl. șéstine

șestul
ȘEST interj. (În loc. adv.) Pe șest = pe furiș; în mod fraudulos. – Din rus. șest'.

DOOM

șest³ (persoană) (înv.) s. m.

șestului
ȘEST interj. (În loc. adv.) Pe șest = pe furiș; în mod fraudulos. – Din rus. șest'.

DOOM

șest³ (persoană) (înv.) s. m.

șesul
ȘES, ȘEÁSĂ, (1) șese, adj., (2, 3) șesuri, s. n. 1. Adj. (Despre pământuri, regiuni) Neted, întins; plan. 2. S. n. Întindere vastă de pământ, fără diferențe (mari) de nivel, situată la mică altitudine; câmpie; suprafață plană de pământ situată într-o depresiune. 3. S. n. Parte a corpului animalelor, cuprinsă între ultima coastă și osul șoldului. – Lat. sessus.

șesului
ȘES, ȘEÁSĂ, (1) șese, adj., (2, 3) șesuri, s. n. 1. Adj. (Despre pământuri, regiuni) Neted, întins; plan. 2. S. n. Întindere vastă de pământ, fără diferențe (mari) de nivel, situată la mică altitudine; câmpie; suprafață plană de pământ situată într-o depresiune. 3. S. n. Parte a corpului animalelor, cuprinsă între ultima coastă și osul șoldului. – Lat. sessus.

șesurel
ȘESURÉL, șesurele, s. n. (Popular) Diminutiv al lui ș e s. Să mă cați pe șesurele. SEVASTOS, C. 268.

șesuri
ȘES, ȘEÁSĂ, (1) șese, adj., (2, 3) șesuri, s. n. 1. Adj. (Despre pământuri, regiuni) Neted, întins; plan. 2. S. n. Întindere vastă de pământ, fără diferențe (mari) de nivel, situată la mică altitudine; câmpie; suprafață plană de pământ situată într-o depresiune. 3. S. n. Parte a corpului animalelor, cuprinsă între ultima coastă și osul șoldului. – Lat. sessus.

șesurile
ȘES, ȘEÁSĂ, (1) șese, adj., (2, 3) șesuri, s. n. 1. Adj. (Despre pământuri, regiuni) Neted, întins; plan. 2. S. n. Întindere vastă de pământ, fără diferențe (mari) de nivel, situată la mică altitudine; câmpie; suprafață plană de pământ situată într-o depresiune. 3. S. n. Parte a corpului animalelor, cuprinsă între ultima coastă și osul șoldului. – Lat. sessus.

șesurilor
ȘES, ȘEÁSĂ, (1) șese, adj., (2, 3) șesuri, s. n. 1. Adj. (Despre pământuri, regiuni) Neted, întins; plan. 2. S. n. Întindere vastă de pământ, fără diferențe (mari) de nivel, situată la mică altitudine; câmpie; suprafață plană de pământ situată într-o depresiune. 3. S. n. Parte a corpului animalelor, cuprinsă între ultima coastă și osul șoldului. – Lat. sessus.

șetrar
ȘETRÁR s. m. v. șătrar.

șetruță
ȘETRÚȚĂ s. f. v. șătruță.

DOOM

șătrúță (reg.) (șă-tru-) s. f., g.-d. art. șătrúței; pl. șătrúțe

șeulița
ȘEULÍȚĂ, șeulițe, s. f. (Pop.) Șeluță. [Pr.: șe-u-] – Șa + suf. -uliță.

DOOM

șeulíță (pop.) (șe-u-) s. f., g.-d. art. șeulíței; pl. șeulíțe

șeulițe
ȘEULÍȚĂ, șeulițe, s. f. (Pop.) Șeluță. [Pr.: șe-u-] – Șa + suf. -uliță.

DOOM

șeulíță (pop.) (șe-u-) s. f., g.-d. art. șeulíței; pl. șeulíțe

șeuliței
ȘEULÍȚĂ, șeulițe, s. f. (Pop.) Șeluță. [Pr.: șe-u-] – Șa + suf. -uliță.

DOOM

șeulíță (pop.) (șe-u-) s. f., g.-d. art. șeulíței; pl. șeulíțe

șeulițele
ȘEULÍȚĂ, șeulițe, s. f. (Pop.) Șeluță. [Pr.: șe-u-] – Șa + suf. -uliță.

DOOM

șeulíță (pop.) (șe-u-) s. f., g.-d. art. șeulíței; pl. șeulíțe

șeulițelor
ȘEULÍȚĂ, șeulițe, s. f. (Pop.) Șeluță. [Pr.: șe-u-] – Șa + suf. -uliță.

DOOM

șeulíță (pop.) (șe-u-) s. f., g.-d. art. șeulíței; pl. șeulíțe

șeușoară
ȘEUȘOÁRĂ, șeușoare, s. f. (Popular) Șeluță. Șeușoara lui, Două fălci de zmeu. PĂSCULESCU, L. P. 62.

șevalet
ȘEVALÉT, șevalete, s. n. Suport de lemn pe care pictorul fixează cartonul sau pânza când pictează. ◊ Pictură de șevalet = pictură pe panou mobil cu suport din pânză, lemn sau carton. [Pl. și: șevaleturi] – Din fr. chevalet.

DOOM

!șevalét s. n., pl. șevaléte

șevalet
ȘEVALÉT, șevalete, s. n. Suport de lemn pe care pictorul fixează cartonul sau pânza când pictează. ◊ Pictură de șevalet = pictură pe panou mobil cu suport din pânză, lemn sau carton. [Pl. și: șevaleturi] – Din fr. chevalet.

șevalete
ȘEVALÉT, șevalete, s. n. Suport de lemn pe care pictorul fixează cartonul sau pânza când pictează. ◊ Pictură de șevalet = pictură pe panou mobil cu suport din pânză, lemn sau carton. [Pl. și: șevaleturi] – Din fr. chevalet.

DOOM

!șevalét s. n., pl. șevaléte

șevaletele
ȘEVALÉT, șevalete, s. n. Suport de lemn pe care pictorul fixează cartonul sau pânza când pictează. ◊ Pictură de șevalet = pictură pe panou mobil cu suport din pânză, lemn sau carton. [Pl. și: șevaleturi] – Din fr. chevalet.

DOOM

!șevalét s. n., pl. șevaléte

șevaletelor
ȘEVALÉT, șevalete, s. n. Suport de lemn pe care pictorul fixează cartonul sau pânza când pictează. ◊ Pictură de șevalet = pictură pe panou mobil cu suport din pânză, lemn sau carton. [Pl. și: șevaleturi] – Din fr. chevalet.

DOOM

!șevalét s. n., pl. șevaléte

șevaletul
ȘEVALÉT, șevalete, s. n. Suport de lemn pe care pictorul fixează cartonul sau pânza când pictează. ◊ Pictură de șevalet = pictură pe panou mobil cu suport din pânză, lemn sau carton. [Pl. și: șevaleturi] – Din fr. chevalet.

DOOM

!șevalét s. n., pl. șevaléte

șevaletului
ȘEVALÉT, șevalete, s. n. Suport de lemn pe care pictorul fixează cartonul sau pânza când pictează. ◊ Pictură de șevalet = pictură pe panou mobil cu suport din pânză, lemn sau carton. [Pl. și: șevaleturi] – Din fr. chevalet.

DOOM

!șevalét s. n., pl. șevaléte

șevaliera
ȘEVALIÉRĂ, șevaliere, s. f. Inel gros pe care sunt gravate embleme, inițiale etc. [Pr.: -li-e-] – Din fr. chevalière.

DOOM

șevaliéră (-li-e-) s. f., g.-d. art. șevaliérei; pl. șevaliére

șevaliere
ȘEVALIÉRĂ, șevaliere, s. f. Inel gros pe care sunt gravate embleme, inițiale etc. [Pr.: -li-e-] – Din fr. chevalière.

DOOM

șevaliéră (-li-e-) s. f., g.-d. art. șevaliérei; pl. șevaliére

șevalierei
ȘEVALIÉRĂ, șevaliere, s. f. Inel gros pe care sunt gravate embleme, inițiale etc. [Pr.: -li-e-] – Din fr. chevalière.

DOOM

șevaliéră (-li-e-) s. f., g.-d. art. șevaliérei; pl. șevaliére

șevalierele
ȘEVALIÉRĂ, șevaliere, s. f. Inel gros pe care sunt gravate embleme, inițiale etc. [Pr.: -li-e-] – Din fr. chevalière.

DOOM

șevaliéră (-li-e-) s. f., g.-d. art. șevaliérei; pl. șevaliére

șevalierelor
ȘEVALIÉRĂ, șevaliere, s. f. Inel gros pe care sunt gravate embleme, inițiale etc. [Pr.: -li-e-] – Din fr. chevalière.

DOOM

șevaliéră (-li-e-) s. f., g.-d. art. șevaliérei; pl. șevaliére

șever
ȘÉVER, șevere, s. n. Unealtă în formă de disc, cremalieră sau melc, confecționată din oțel aliat, folosită pentru șeveruire. – Din rus. șever, engl. shaver.

DOOM

șéver s. n., pl. șévere

șevere
ȘÉVER, șevere, s. n. Unealtă în formă de disc, cremalieră sau melc, confecționată din oțel aliat, folosită pentru șeveruire. – Din rus. șever, engl. shaver.

DOOM

șéver s. n., pl. șévere

șeverele
ȘÉVER, șevere, s. n. Unealtă în formă de disc, cremalieră sau melc, confecționată din oțel aliat, folosită pentru șeveruire. – Din rus. șever, engl. shaver.

DOOM

șéver s. n., pl. șévere

șeverelor
ȘÉVER, șevere, s. n. Unealtă în formă de disc, cremalieră sau melc, confecționată din oțel aliat, folosită pentru șeveruire. – Din rus. șever, engl. shaver.

DOOM

șéver s. n., pl. șévere

șeverui
ȘEVERUÍ, șeveruiesc, vb. IV. Tranz. A netezi flancurile dinților de la roțile dințate necălite. – Șever + suf. -ui.

DOOM

șeveruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șeveruiésc, imperf. 3 sg. șeveruiá; conj. prez. 3 să șeveruiáscă

șeveruia
ȘEVERUÍ, șeveruiesc, vb. IV. Tranz. A netezi flancurile dinților de la roțile dințate necălite. – Șever + suf. -ui.

DOOM

șeveruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șeveruiésc, imperf. 3 sg. șeveruiá; conj. prez. 3 să șeveruiáscă

șeveruiai
ȘEVERUÍ, șeveruiesc, vb. IV. Tranz. A netezi flancurile dinților de la roțile dințate necălite. – Șever + suf. -ui.

DOOM

șeveruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șeveruiésc, imperf. 3 sg. șeveruiá; conj. prez. 3 să șeveruiáscă

șeveruiam
ȘEVERUÍ, șeveruiesc, vb. IV. Tranz. A netezi flancurile dinților de la roțile dințate necălite. – Șever + suf. -ui.

DOOM

șeveruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șeveruiésc, imperf. 3 sg. șeveruiá; conj. prez. 3 să șeveruiáscă

șeveruiască
ȘEVERUÍ, șeveruiesc, vb. IV. Tranz. A netezi flancurile dinților de la roțile dințate necălite. – Șever + suf. -ui.

DOOM

șeveruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șeveruiésc, imperf. 3 sg. șeveruiá; conj. prez. 3 să șeveruiáscă

șeveruiau
ȘEVERUÍ, șeveruiesc, vb. IV. Tranz. A netezi flancurile dinților de la roțile dințate necălite. – Șever + suf. -ui.

DOOM

șeveruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șeveruiésc, imperf. 3 sg. șeveruiá; conj. prez. 3 să șeveruiáscă

șeveruiați
ȘEVERUÍ, șeveruiesc, vb. IV. Tranz. A netezi flancurile dinților de la roțile dințate necălite. – Șever + suf. -ui.

DOOM

șeveruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șeveruiésc, imperf. 3 sg. șeveruiá; conj. prez. 3 să șeveruiáscă

șeveruiesc
ȘEVERUÍ, șeveruiesc, vb. IV. Tranz. A netezi flancurile dinților de la roțile dințate necălite. – Șever + suf. -ui.

DOOM

șeveruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șeveruiésc, imperf. 3 sg. șeveruiá; conj. prez. 3 să șeveruiáscă

șeveruiește
ȘEVERUÍ, șeveruiesc, vb. IV. Tranz. A netezi flancurile dinților de la roțile dințate necălite. – Șever + suf. -ui.

DOOM

șeveruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șeveruiésc, imperf. 3 sg. șeveruiá; conj. prez. 3 să șeveruiáscă

șeveruiești
ȘEVERUÍ, șeveruiesc, vb. IV. Tranz. A netezi flancurile dinților de la roțile dințate necălite. – Șever + suf. -ui.

DOOM

șeveruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șeveruiésc, imperf. 3 sg. șeveruiá; conj. prez. 3 să șeveruiáscă

șeveruii
ȘEVERUÍ, șeveruiesc, vb. IV. Tranz. A netezi flancurile dinților de la roțile dințate necălite. – Șever + suf. -ui.

DOOM

șeveruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șeveruiésc, imperf. 3 sg. șeveruiá; conj. prez. 3 să șeveruiáscă

șeveruim
ȘEVERUÍ, șeveruiesc, vb. IV. Tranz. A netezi flancurile dinților de la roțile dințate necălite. – Șever + suf. -ui.

DOOM

șeveruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șeveruiésc, imperf. 3 sg. șeveruiá; conj. prez. 3 să șeveruiáscă

șeveruind
ȘEVERUÍ, șeveruiesc, vb. IV. Tranz. A netezi flancurile dinților de la roțile dințate necălite. – Șever + suf. -ui.

DOOM

șeveruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șeveruiésc, imperf. 3 sg. șeveruiá; conj. prez. 3 să șeveruiáscă

șeveruire
ȘEVERUÍ, șeveruiesc, vb. IV. Tranz. A netezi flancurile dinților de la roțile dințate necălite. – Șever + suf. -ui.

DOOM

șeveruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șeveruiésc, imperf. 3 sg. șeveruiá; conj. prez. 3 să șeveruiáscă

șeveruire
ȘEVERUÍRE, șeveruiri, s. f. Acțiunea de a șeverui și rezultatul ei. – V. șeverui.

DOOM

șeveruíre s. f., g.-d. art. șeveruírii; pl. șeveruíri

șeveruirea
ȘEVERUÍRE, șeveruiri, s. f. Acțiunea de a șeverui și rezultatul ei. – V. șeverui.

DOOM

șeveruíre s. f., g.-d. art. șeveruírii; pl. șeveruíri

șeveruiri
ȘEVERUÍRE, șeveruiri, s. f. Acțiunea de a șeverui și rezultatul ei. – V. șeverui.

DOOM

șeveruíre s. f., g.-d. art. șeveruírii; pl. șeveruíri

șeveruirii
ȘEVERUÍRE, șeveruiri, s. f. Acțiunea de a șeverui și rezultatul ei. – V. șeverui.

DOOM

șeveruíre s. f., g.-d. art. șeveruírii; pl. șeveruíri

șeveruirile
ȘEVERUÍRE, șeveruiri, s. f. Acțiunea de a șeverui și rezultatul ei. – V. șeverui.

DOOM

șeveruíre s. f., g.-d. art. șeveruírii; pl. șeveruíri

șeveruirilor
ȘEVERUÍRE, șeveruiri, s. f. Acțiunea de a șeverui și rezultatul ei. – V. șeverui.

DOOM

șeveruíre s. f., g.-d. art. șeveruírii; pl. șeveruíri

șeveruiră
ȘEVERUÍ, șeveruiesc, vb. IV. Tranz. A netezi flancurile dinților de la roțile dințate necălite. – Șever + suf. -ui.

DOOM

șeveruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șeveruiésc, imperf. 3 sg. șeveruiá; conj. prez. 3 să șeveruiáscă

șeveruirăm
ȘEVERUÍ, șeveruiesc, vb. IV. Tranz. A netezi flancurile dinților de la roțile dințate necălite. – Șever + suf. -ui.

DOOM

șeveruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șeveruiésc, imperf. 3 sg. șeveruiá; conj. prez. 3 să șeveruiáscă

șeveruirăți
ȘEVERUÍ, șeveruiesc, vb. IV. Tranz. A netezi flancurile dinților de la roțile dințate necălite. – Șever + suf. -ui.

DOOM

șeveruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șeveruiésc, imperf. 3 sg. șeveruiá; conj. prez. 3 să șeveruiáscă

șeveruise
ȘEVERUÍ, șeveruiesc, vb. IV. Tranz. A netezi flancurile dinților de la roțile dințate necălite. – Șever + suf. -ui.

DOOM

șeveruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șeveruiésc, imperf. 3 sg. șeveruiá; conj. prez. 3 să șeveruiáscă

șeveruisem
ȘEVERUÍ, șeveruiesc, vb. IV. Tranz. A netezi flancurile dinților de la roțile dințate necălite. – Șever + suf. -ui.

DOOM

șeveruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șeveruiésc, imperf. 3 sg. șeveruiá; conj. prez. 3 să șeveruiáscă

șeveruiseră
ȘEVERUÍ, șeveruiesc, vb. IV. Tranz. A netezi flancurile dinților de la roțile dințate necălite. – Șever + suf. -ui.

DOOM

șeveruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șeveruiésc, imperf. 3 sg. șeveruiá; conj. prez. 3 să șeveruiáscă

șeveruiserăm
ȘEVERUÍ, șeveruiesc, vb. IV. Tranz. A netezi flancurile dinților de la roțile dințate necălite. – Șever + suf. -ui.

DOOM

șeveruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șeveruiésc, imperf. 3 sg. șeveruiá; conj. prez. 3 să șeveruiáscă

șeveruiserăți
ȘEVERUÍ, șeveruiesc, vb. IV. Tranz. A netezi flancurile dinților de la roțile dințate necălite. – Șever + suf. -ui.

DOOM

șeveruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șeveruiésc, imperf. 3 sg. șeveruiá; conj. prez. 3 să șeveruiáscă

șeveruiseși
ȘEVERUÍ, șeveruiesc, vb. IV. Tranz. A netezi flancurile dinților de la roțile dințate necălite. – Șever + suf. -ui.

DOOM

șeveruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șeveruiésc, imperf. 3 sg. șeveruiá; conj. prez. 3 să șeveruiáscă

șeveruiseți
ȘEVERUÍ, șeveruiesc, vb. IV. Tranz. A netezi flancurile dinților de la roțile dințate necălite. – Șever + suf. -ui.

DOOM

șeveruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șeveruiésc, imperf. 3 sg. șeveruiá; conj. prez. 3 să șeveruiáscă

șeveruit
ȘEVERUÍ, șeveruiesc, vb. IV. Tranz. A netezi flancurile dinților de la roțile dințate necălite. – Șever + suf. -ui.

DOOM

șeveruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șeveruiésc, imperf. 3 sg. șeveruiá; conj. prez. 3 să șeveruiáscă

șeveruit
ȘEVERUÍT, -Ă, șeveruiți, -te, adj. (Despre dinții de la roțile dințate necălite) Cu flancurile netezite. – V. șeverui.

șeveruiși
ȘEVERUÍ, șeveruiesc, vb. IV. Tranz. A netezi flancurile dinților de la roțile dințate necălite. – Șever + suf. -ui.

DOOM

șeveruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șeveruiésc, imperf. 3 sg. șeveruiá; conj. prez. 3 să șeveruiáscă

șeveruiți
ȘEVERUÍ, șeveruiesc, vb. IV. Tranz. A netezi flancurile dinților de la roțile dințate necălite. – Șever + suf. -ui.

DOOM

șeveruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șeveruiésc, imperf. 3 sg. șeveruiá; conj. prez. 3 să șeveruiáscă

șeverul
ȘÉVER, șevere, s. n. Unealtă în formă de disc, cremalieră sau melc, confecționată din oțel aliat, folosită pentru șeveruire. – Din rus. șever, engl. shaver.

DOOM

șéver s. n., pl. șévere

șeverului
ȘÉVER, șevere, s. n. Unealtă în formă de disc, cremalieră sau melc, confecționată din oțel aliat, folosită pentru șeveruire. – Din rus. șever, engl. shaver.

DOOM

șéver s. n., pl. șévere

șevilat
ȘEVILÁT s.n. (Text.) Mașină de șevilat = mașină care intensifică efectul mercerizării firelor, mărind luciul. [< germ. Schevilliermaschine, cf. fr. cheviller].

șevilatul
ȘEVILÁT s.n. (Text.) Mașină de șevilat = mașină care intensifică efectul mercerizării firelor, mărind luciul. [< germ. Schevilliermaschine, cf. fr. cheviller].

șevilatului
ȘEVILÁT s.n. (Text.) Mașină de șevilat = mașină care intensifică efectul mercerizării firelor, mărind luciul. [< germ. Schevilliermaschine, cf. fr. cheviller].

șeviot
ȘEVIÓT s. n. 1. Rasă de oi originară din Anglia, cu lână albă fină și cu firul lung. ♦ Stofa țesută din lâna pură a acestor oi sau din amestec de lână cu fibre sintetice. [Pr.: -vi-ot] – Din fr. cheviot.

DOOM

șeviót (-vi-ot) s. n.

șeviotul
ȘEVIÓT s. n. 1. Rasă de oi originară din Anglia, cu lână albă fină și cu firul lung. ♦ Stofa țesută din lâna pură a acestor oi sau din amestec de lână cu fibre sintetice. [Pr.: -vi-ot] – Din fr. cheviot.

DOOM

șeviót (-vi-ot) s. n.

șeviotului
ȘEVIÓT s. n. 1. Rasă de oi originară din Anglia, cu lână albă fină și cu firul lung. ♦ Stofa țesută din lâna pură a acestor oi sau din amestec de lână cu fibre sintetice. [Pr.: -vi-ot] – Din fr. cheviot.

DOOM

șeviót (-vi-ot) s. n.

șevreta
ȘEVRÉTĂ, șevrete, s. f. Piele de ovine tăbăcită cu săruri minerale, caraterizată prin finețe, moliciune, elasticitate, netezime și prin rezistență relativ redusă, servind la confecționarea fețelor de încălțăminte pentru femei și copii. – Din fr. chevrette, germ. Chevrette.

DOOM

șevrétă (șe-vre-) s. f., g.-d. art. șevrétei; pl. șevréte

șevrete
ȘEVRÉTĂ, șevrete, s. f. Piele de ovine tăbăcită cu săruri minerale, caraterizată prin finețe, moliciune, elasticitate, netezime și prin rezistență relativ redusă, servind la confecționarea fețelor de încălțăminte pentru femei și copii. – Din fr. chevrette, germ. Chevrette.

DOOM

șevrétă (șe-vre-) s. f., g.-d. art. șevrétei; pl. șevréte

șevretei
ȘEVRÉTĂ, șevrete, s. f. Piele de ovine tăbăcită cu săruri minerale, caraterizată prin finețe, moliciune, elasticitate, netezime și prin rezistență relativ redusă, servind la confecționarea fețelor de încălțăminte pentru femei și copii. – Din fr. chevrette, germ. Chevrette.

DOOM

șevrétă (șe-vre-) s. f., g.-d. art. șevrétei; pl. șevréte

șevretele
ȘEVRÉTĂ, șevrete, s. f. Piele de ovine tăbăcită cu săruri minerale, caraterizată prin finețe, moliciune, elasticitate, netezime și prin rezistență relativ redusă, servind la confecționarea fețelor de încălțăminte pentru femei și copii. – Din fr. chevrette, germ. Chevrette.

DOOM

șevrétă (șe-vre-) s. f., g.-d. art. șevrétei; pl. șevréte

șevretelor
ȘEVRÉTĂ, șevrete, s. f. Piele de ovine tăbăcită cu săruri minerale, caraterizată prin finețe, moliciune, elasticitate, netezime și prin rezistență relativ redusă, servind la confecționarea fețelor de încălțăminte pentru femei și copii. – Din fr. chevrette, germ. Chevrette.

DOOM

șevrétă (șe-vre-) s. f., g.-d. art. șevrétei; pl. șevréte

șevro
ȘEVRÓU s. n. v. șevro.

DOOM

!șevró (șe-vro) s. n., art. șevróul; (sorturi) pl. șevróuri

șevrotina
ȘEVROTÍNĂ s.f. Plumb de vânătoare de mare calibru; alică. [< fr. chevrotine].

șevrotine
ȘEVROTÍNĂ s.f. Plumb de vânătoare de mare calibru; alică. [< fr. chevrotine].

șevrotinei
ȘEVROTÍNĂ s.f. Plumb de vânătoare de mare calibru; alică. [< fr. chevrotine].

șevrotinele
ȘEVROTÍNĂ s.f. Plumb de vânătoare de mare calibru; alică. [< fr. chevrotine].

șevrotinelor
ȘEVROTÍNĂ s.f. Plumb de vânătoare de mare calibru; alică. [< fr. chevrotine].

șevrou
ȘEVRÓU s. n. v. șevro.

DOOM

!șevró (șe-vro) s. n., art. șevróul; (sorturi) pl. șevróuri

șevroul
ȘEVRÓU s. n. v. șevro.

DOOM

!șevró (șe-vro) s. n., art. șevróul; (sorturi) pl. șevróuri

șevroului
ȘEVRÓU s. n. v. șevro.

DOOM

!șevró (șe-vro) s. n., art. șevróul; (sorturi) pl. șevróuri

șevrouri
ȘEVRÓU s. n. v. șevro.

DOOM

!șevró (șe-vro) s. n., art. șevróul; (sorturi) pl. șevróuri

șevrourile
ȘEVRÓU s. n. v. șevro.

DOOM

!șevró (șe-vro) s. n., art. șevróul; (sorturi) pl. șevróuri

șevrourilor
ȘEVRÓU s. n. v. șevro.

DOOM

!șevró (șe-vro) s. n., art. șevróul; (sorturi) pl. șevróuri

șez
ȘEDEÁ, șed, vb. II. Intranz. 1. A se afla așezat pe ceva; a sta jos. ◊ Expr. A ședea (ca) pe ghimpi (sau pe foc, pe ace) = a fi nerăbdător și îngrijorat; a fi grăbit să plece. A ședea pe comoară = a fi foarte bogat și zgârcit. 2. A lua loc, a se așeza. ♦ A se opri din mers așezându-se; a poposi. (De obicei la imperativ sau în construcții negative) A avea astâmpăr, a fi liniștit. Șezi locului! 3. A sta, a se găsi, a rămâne câtva timp într-un anumit loc, într-o anumită situație sau poziție; a nu se mișca din locul sau din poziția ocupată. ◊ Expr. A ședea la masă = a lua masa, a mânca. A(-i) ședea cuiva ceva la inimă = a fi preocupat, stăpânit de ceva, a dori ceva foarte mult. A ședea pe capul cuiva = a plictisi (pe cineva) cu prezența sa sau cu prea multe insistențe. A ședea cu mâinile în sân (sau încrucișate, la brâu, cu brațele încrucișate etc.) = a nu face, a nu întreprinde nimic. A ședea strâmb și a judeca (sau a vorbi, a grăi) drept = a discuta cu franchețe; a recunoaște adevărul 4. A petrece câtva timp undeva, a nu se deplasa (dintr-un anumit loc); a se afla, a rămâne, a zăbovi (într-un anumit loc). ♦ (Rar; despre obiecte) A se afla așezat sau depozitat într-un loc). 5. A avea locuința, domiciliul undeva; a locui, a domicilia. 6. (În expr.) A(-i) ședea (cuiva) bine (sau rău, frumos, mândru) = a (nu) i se potrivi; a (nu) fi așa cum se cuvine, cum trebuie, cum este indicat. 7. A se afla într-o anumită situație (în raport cu ceva sau cu cineva). 8. A nu face nimic, a nu avea nicio ocupație. Șade toată ziua. – Lat. sedere.

DOOM

ședeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șed, 3 sg. șáde, 1 pl. ședém; conj. prez. 3 să șádă; ger. șezấnd; part. șezút

șezi
ȘEDEÁ, șed, vb. II. Intranz. 1. A se afla așezat pe ceva; a sta jos. ◊ Expr. A ședea (ca) pe ghimpi (sau pe foc, pe ace) = a fi nerăbdător și îngrijorat; a fi grăbit să plece. A ședea pe comoară = a fi foarte bogat și zgârcit. 2. A lua loc, a se așeza. ♦ A se opri din mers așezându-se; a poposi. (De obicei la imperativ sau în construcții negative) A avea astâmpăr, a fi liniștit. Șezi locului! 3. A sta, a se găsi, a rămâne câtva timp într-un anumit loc, într-o anumită situație sau poziție; a nu se mișca din locul sau din poziția ocupată. ◊ Expr. A ședea la masă = a lua masa, a mânca. A(-i) ședea cuiva ceva la inimă = a fi preocupat, stăpânit de ceva, a dori ceva foarte mult. A ședea pe capul cuiva = a plictisi (pe cineva) cu prezența sa sau cu prea multe insistențe. A ședea cu mâinile în sân (sau încrucișate, la brâu, cu brațele încrucișate etc.) = a nu face, a nu întreprinde nimic. A ședea strâmb și a judeca (sau a vorbi, a grăi) drept = a discuta cu franchețe; a recunoaște adevărul 4. A petrece câtva timp undeva, a nu se deplasa (dintr-un anumit loc); a se afla, a rămâne, a zăbovi (într-un anumit loc). ♦ (Rar; despre obiecte) A se afla așezat sau depozitat într-un loc). 5. A avea locuința, domiciliul undeva; a locui, a domicilia. 6. (În expr.) A(-i) ședea (cuiva) bine (sau rău, frumos, mândru) = a (nu) i se potrivi; a (nu) fi așa cum se cuvine, cum trebuie, cum este indicat. 7. A se afla într-o anumită situație (în raport cu ceva sau cu cineva). 8. A nu face nimic, a nu avea nicio ocupație. Șade toată ziua. – Lat. sedere.

DOOM

ședeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șed, 3 sg. șáde, 1 pl. ședém; conj. prez. 3 să șádă; ger. șezấnd; part. șezút

șezină
ȘEZÍNĂ, șezine, s. f. Veche monedă moldovenească.

șezlong
ȘEZLÓNG, șezlonguri, s. n. Scaun pliabil pe al cărui schelet de lemn sau de metal este montată o pânză și al cărui spătar mobil se poate înclina după preferință. – Din fr. chaise-longue.

DOOM

șezlóng s. n., pl. șezlónguri

șezlongul
ȘEZLÓNG, șezlonguri, s. n. Scaun pliabil pe al cărui schelet de lemn sau de metal este montată o pânză și al cărui spătar mobil se poate înclina după preferință. – Din fr. chaise-longue.

DOOM

șezlóng s. n., pl. șezlónguri

șezlongului
ȘEZLÓNG, șezlonguri, s. n. Scaun pliabil pe al cărui schelet de lemn sau de metal este montată o pânză și al cărui spătar mobil se poate înclina după preferință. – Din fr. chaise-longue.

DOOM

șezlóng s. n., pl. șezlónguri

șezlonguri
ȘEZLÓNG, șezlonguri, s. n. Scaun pliabil pe al cărui schelet de lemn sau de metal este montată o pânză și al cărui spătar mobil se poate înclina după preferință. – Din fr. chaise-longue.

DOOM

șezlóng s. n., pl. șezlónguri

șezlongurile
ȘEZLÓNG, șezlonguri, s. n. Scaun pliabil pe al cărui schelet de lemn sau de metal este montată o pânză și al cărui spătar mobil se poate înclina după preferință. – Din fr. chaise-longue.

DOOM

șezlóng s. n., pl. șezlónguri

șezlongurilor
ȘEZLÓNG, șezlonguri, s. n. Scaun pliabil pe al cărui schelet de lemn sau de metal este montată o pânză și al cărui spătar mobil se poate înclina după preferință. – Din fr. chaise-longue.

DOOM

șezlóng s. n., pl. șezlónguri

șezu
ȘEDEÁ, șed, vb. II. Intranz. 1. A se afla așezat pe ceva; a sta jos. ◊ Expr. A ședea (ca) pe ghimpi (sau pe foc, pe ace) = a fi nerăbdător și îngrijorat; a fi grăbit să plece. A ședea pe comoară = a fi foarte bogat și zgârcit. 2. A lua loc, a se așeza. ♦ A se opri din mers așezându-se; a poposi. (De obicei la imperativ sau în construcții negative) A avea astâmpăr, a fi liniștit. Șezi locului! 3. A sta, a se găsi, a rămâne câtva timp într-un anumit loc, într-o anumită situație sau poziție; a nu se mișca din locul sau din poziția ocupată. ◊ Expr. A ședea la masă = a lua masa, a mânca. A(-i) ședea cuiva ceva la inimă = a fi preocupat, stăpânit de ceva, a dori ceva foarte mult. A ședea pe capul cuiva = a plictisi (pe cineva) cu prezența sa sau cu prea multe insistențe. A ședea cu mâinile în sân (sau încrucișate, la brâu, cu brațele încrucișate etc.) = a nu face, a nu întreprinde nimic. A ședea strâmb și a judeca (sau a vorbi, a grăi) drept = a discuta cu franchețe; a recunoaște adevărul 4. A petrece câtva timp undeva, a nu se deplasa (dintr-un anumit loc); a se afla, a rămâne, a zăbovi (într-un anumit loc). ♦ (Rar; despre obiecte) A se afla așezat sau depozitat într-un loc). 5. A avea locuința, domiciliul undeva; a locui, a domicilia. 6. (În expr.) A(-i) ședea (cuiva) bine (sau rău, frumos, mândru) = a (nu) i se potrivi; a (nu) fi așa cum se cuvine, cum trebuie, cum este indicat. 7. A se afla într-o anumită situație (în raport cu ceva sau cu cineva). 8. A nu face nimic, a nu avea nicio ocupație. Șade toată ziua. – Lat. sedere.

DOOM

ședeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șed, 3 sg. șáde, 1 pl. ședém; conj. prez. 3 să șádă; ger. șezấnd; part. șezút

șezui
ȘEDEÁ, șed, vb. II. Intranz. 1. A se afla așezat pe ceva; a sta jos. ◊ Expr. A ședea (ca) pe ghimpi (sau pe foc, pe ace) = a fi nerăbdător și îngrijorat; a fi grăbit să plece. A ședea pe comoară = a fi foarte bogat și zgârcit. 2. A lua loc, a se așeza. ♦ A se opri din mers așezându-se; a poposi. (De obicei la imperativ sau în construcții negative) A avea astâmpăr, a fi liniștit. Șezi locului! 3. A sta, a se găsi, a rămâne câtva timp într-un anumit loc, într-o anumită situație sau poziție; a nu se mișca din locul sau din poziția ocupată. ◊ Expr. A ședea la masă = a lua masa, a mânca. A(-i) ședea cuiva ceva la inimă = a fi preocupat, stăpânit de ceva, a dori ceva foarte mult. A ședea pe capul cuiva = a plictisi (pe cineva) cu prezența sa sau cu prea multe insistențe. A ședea cu mâinile în sân (sau încrucișate, la brâu, cu brațele încrucișate etc.) = a nu face, a nu întreprinde nimic. A ședea strâmb și a judeca (sau a vorbi, a grăi) drept = a discuta cu franchețe; a recunoaște adevărul 4. A petrece câtva timp undeva, a nu se deplasa (dintr-un anumit loc); a se afla, a rămâne, a zăbovi (într-un anumit loc). ♦ (Rar; despre obiecte) A se afla așezat sau depozitat într-un loc). 5. A avea locuința, domiciliul undeva; a locui, a domicilia. 6. (În expr.) A(-i) ședea (cuiva) bine (sau rău, frumos, mândru) = a (nu) i se potrivi; a (nu) fi așa cum se cuvine, cum trebuie, cum este indicat. 7. A se afla într-o anumită situație (în raport cu ceva sau cu cineva). 8. A nu face nimic, a nu avea nicio ocupație. Șade toată ziua. – Lat. sedere.

DOOM

ședeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șed, 3 sg. șáde, 1 pl. ședém; conj. prez. 3 să șádă; ger. șezấnd; part. șezút

șezură
ȘEDEÁ, șed, vb. II. Intranz. 1. A se afla așezat pe ceva; a sta jos. ◊ Expr. A ședea (ca) pe ghimpi (sau pe foc, pe ace) = a fi nerăbdător și îngrijorat; a fi grăbit să plece. A ședea pe comoară = a fi foarte bogat și zgârcit. 2. A lua loc, a se așeza. ♦ A se opri din mers așezându-se; a poposi. (De obicei la imperativ sau în construcții negative) A avea astâmpăr, a fi liniștit. Șezi locului! 3. A sta, a se găsi, a rămâne câtva timp într-un anumit loc, într-o anumită situație sau poziție; a nu se mișca din locul sau din poziția ocupată. ◊ Expr. A ședea la masă = a lua masa, a mânca. A(-i) ședea cuiva ceva la inimă = a fi preocupat, stăpânit de ceva, a dori ceva foarte mult. A ședea pe capul cuiva = a plictisi (pe cineva) cu prezența sa sau cu prea multe insistențe. A ședea cu mâinile în sân (sau încrucișate, la brâu, cu brațele încrucișate etc.) = a nu face, a nu întreprinde nimic. A ședea strâmb și a judeca (sau a vorbi, a grăi) drept = a discuta cu franchețe; a recunoaște adevărul 4. A petrece câtva timp undeva, a nu se deplasa (dintr-un anumit loc); a se afla, a rămâne, a zăbovi (într-un anumit loc). ♦ (Rar; despre obiecte) A se afla așezat sau depozitat într-un loc). 5. A avea locuința, domiciliul undeva; a locui, a domicilia. 6. (În expr.) A(-i) ședea (cuiva) bine (sau rău, frumos, mândru) = a (nu) i se potrivi; a (nu) fi așa cum se cuvine, cum trebuie, cum este indicat. 7. A se afla într-o anumită situație (în raport cu ceva sau cu cineva). 8. A nu face nimic, a nu avea nicio ocupație. Șade toată ziua. – Lat. sedere.

DOOM

ședeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șed, 3 sg. șáde, 1 pl. ședém; conj. prez. 3 să șádă; ger. șezấnd; part. șezút

șezurăm
ȘEDEÁ, șed, vb. II. Intranz. 1. A se afla așezat pe ceva; a sta jos. ◊ Expr. A ședea (ca) pe ghimpi (sau pe foc, pe ace) = a fi nerăbdător și îngrijorat; a fi grăbit să plece. A ședea pe comoară = a fi foarte bogat și zgârcit. 2. A lua loc, a se așeza. ♦ A se opri din mers așezându-se; a poposi. (De obicei la imperativ sau în construcții negative) A avea astâmpăr, a fi liniștit. Șezi locului! 3. A sta, a se găsi, a rămâne câtva timp într-un anumit loc, într-o anumită situație sau poziție; a nu se mișca din locul sau din poziția ocupată. ◊ Expr. A ședea la masă = a lua masa, a mânca. A(-i) ședea cuiva ceva la inimă = a fi preocupat, stăpânit de ceva, a dori ceva foarte mult. A ședea pe capul cuiva = a plictisi (pe cineva) cu prezența sa sau cu prea multe insistențe. A ședea cu mâinile în sân (sau încrucișate, la brâu, cu brațele încrucișate etc.) = a nu face, a nu întreprinde nimic. A ședea strâmb și a judeca (sau a vorbi, a grăi) drept = a discuta cu franchețe; a recunoaște adevărul 4. A petrece câtva timp undeva, a nu se deplasa (dintr-un anumit loc); a se afla, a rămâne, a zăbovi (într-un anumit loc). ♦ (Rar; despre obiecte) A se afla așezat sau depozitat într-un loc). 5. A avea locuința, domiciliul undeva; a locui, a domicilia. 6. (În expr.) A(-i) ședea (cuiva) bine (sau rău, frumos, mândru) = a (nu) i se potrivi; a (nu) fi așa cum se cuvine, cum trebuie, cum este indicat. 7. A se afla într-o anumită situație (în raport cu ceva sau cu cineva). 8. A nu face nimic, a nu avea nicio ocupație. Șade toată ziua. – Lat. sedere.

DOOM

ședeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șed, 3 sg. șáde, 1 pl. ședém; conj. prez. 3 să șádă; ger. șezấnd; part. șezút

șezurăți
ȘEDEÁ, șed, vb. II. Intranz. 1. A se afla așezat pe ceva; a sta jos. ◊ Expr. A ședea (ca) pe ghimpi (sau pe foc, pe ace) = a fi nerăbdător și îngrijorat; a fi grăbit să plece. A ședea pe comoară = a fi foarte bogat și zgârcit. 2. A lua loc, a se așeza. ♦ A se opri din mers așezându-se; a poposi. (De obicei la imperativ sau în construcții negative) A avea astâmpăr, a fi liniștit. Șezi locului! 3. A sta, a se găsi, a rămâne câtva timp într-un anumit loc, într-o anumită situație sau poziție; a nu se mișca din locul sau din poziția ocupată. ◊ Expr. A ședea la masă = a lua masa, a mânca. A(-i) ședea cuiva ceva la inimă = a fi preocupat, stăpânit de ceva, a dori ceva foarte mult. A ședea pe capul cuiva = a plictisi (pe cineva) cu prezența sa sau cu prea multe insistențe. A ședea cu mâinile în sân (sau încrucișate, la brâu, cu brațele încrucișate etc.) = a nu face, a nu întreprinde nimic. A ședea strâmb și a judeca (sau a vorbi, a grăi) drept = a discuta cu franchețe; a recunoaște adevărul 4. A petrece câtva timp undeva, a nu se deplasa (dintr-un anumit loc); a se afla, a rămâne, a zăbovi (într-un anumit loc). ♦ (Rar; despre obiecte) A se afla așezat sau depozitat într-un loc). 5. A avea locuința, domiciliul undeva; a locui, a domicilia. 6. (În expr.) A(-i) ședea (cuiva) bine (sau rău, frumos, mândru) = a (nu) i se potrivi; a (nu) fi așa cum se cuvine, cum trebuie, cum este indicat. 7. A se afla într-o anumită situație (în raport cu ceva sau cu cineva). 8. A nu face nimic, a nu avea nicio ocupație. Șade toată ziua. – Lat. sedere.

DOOM

ședeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șed, 3 sg. șáde, 1 pl. ședém; conj. prez. 3 să șádă; ger. șezấnd; part. șezút

șezuse
ȘEDEÁ, șed, vb. II. Intranz. 1. A se afla așezat pe ceva; a sta jos. ◊ Expr. A ședea (ca) pe ghimpi (sau pe foc, pe ace) = a fi nerăbdător și îngrijorat; a fi grăbit să plece. A ședea pe comoară = a fi foarte bogat și zgârcit. 2. A lua loc, a se așeza. ♦ A se opri din mers așezându-se; a poposi. (De obicei la imperativ sau în construcții negative) A avea astâmpăr, a fi liniștit. Șezi locului! 3. A sta, a se găsi, a rămâne câtva timp într-un anumit loc, într-o anumită situație sau poziție; a nu se mișca din locul sau din poziția ocupată. ◊ Expr. A ședea la masă = a lua masa, a mânca. A(-i) ședea cuiva ceva la inimă = a fi preocupat, stăpânit de ceva, a dori ceva foarte mult. A ședea pe capul cuiva = a plictisi (pe cineva) cu prezența sa sau cu prea multe insistențe. A ședea cu mâinile în sân (sau încrucișate, la brâu, cu brațele încrucișate etc.) = a nu face, a nu întreprinde nimic. A ședea strâmb și a judeca (sau a vorbi, a grăi) drept = a discuta cu franchețe; a recunoaște adevărul 4. A petrece câtva timp undeva, a nu se deplasa (dintr-un anumit loc); a se afla, a rămâne, a zăbovi (într-un anumit loc). ♦ (Rar; despre obiecte) A se afla așezat sau depozitat într-un loc). 5. A avea locuința, domiciliul undeva; a locui, a domicilia. 6. (În expr.) A(-i) ședea (cuiva) bine (sau rău, frumos, mândru) = a (nu) i se potrivi; a (nu) fi așa cum se cuvine, cum trebuie, cum este indicat. 7. A se afla într-o anumită situație (în raport cu ceva sau cu cineva). 8. A nu face nimic, a nu avea nicio ocupație. Șade toată ziua. – Lat. sedere.

DOOM

ședeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șed, 3 sg. șáde, 1 pl. ședém; conj. prez. 3 să șádă; ger. șezấnd; part. șezút

șezusem
ȘEDEÁ, șed, vb. II. Intranz. 1. A se afla așezat pe ceva; a sta jos. ◊ Expr. A ședea (ca) pe ghimpi (sau pe foc, pe ace) = a fi nerăbdător și îngrijorat; a fi grăbit să plece. A ședea pe comoară = a fi foarte bogat și zgârcit. 2. A lua loc, a se așeza. ♦ A se opri din mers așezându-se; a poposi. (De obicei la imperativ sau în construcții negative) A avea astâmpăr, a fi liniștit. Șezi locului! 3. A sta, a se găsi, a rămâne câtva timp într-un anumit loc, într-o anumită situație sau poziție; a nu se mișca din locul sau din poziția ocupată. ◊ Expr. A ședea la masă = a lua masa, a mânca. A(-i) ședea cuiva ceva la inimă = a fi preocupat, stăpânit de ceva, a dori ceva foarte mult. A ședea pe capul cuiva = a plictisi (pe cineva) cu prezența sa sau cu prea multe insistențe. A ședea cu mâinile în sân (sau încrucișate, la brâu, cu brațele încrucișate etc.) = a nu face, a nu întreprinde nimic. A ședea strâmb și a judeca (sau a vorbi, a grăi) drept = a discuta cu franchețe; a recunoaște adevărul 4. A petrece câtva timp undeva, a nu se deplasa (dintr-un anumit loc); a se afla, a rămâne, a zăbovi (într-un anumit loc). ♦ (Rar; despre obiecte) A se afla așezat sau depozitat într-un loc). 5. A avea locuința, domiciliul undeva; a locui, a domicilia. 6. (În expr.) A(-i) ședea (cuiva) bine (sau rău, frumos, mândru) = a (nu) i se potrivi; a (nu) fi așa cum se cuvine, cum trebuie, cum este indicat. 7. A se afla într-o anumită situație (în raport cu ceva sau cu cineva). 8. A nu face nimic, a nu avea nicio ocupație. Șade toată ziua. – Lat. sedere.

DOOM

ședeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șed, 3 sg. șáde, 1 pl. ședém; conj. prez. 3 să șádă; ger. șezấnd; part. șezút

șezuseră
ȘEDEÁ, șed, vb. II. Intranz. 1. A se afla așezat pe ceva; a sta jos. ◊ Expr. A ședea (ca) pe ghimpi (sau pe foc, pe ace) = a fi nerăbdător și îngrijorat; a fi grăbit să plece. A ședea pe comoară = a fi foarte bogat și zgârcit. 2. A lua loc, a se așeza. ♦ A se opri din mers așezându-se; a poposi. (De obicei la imperativ sau în construcții negative) A avea astâmpăr, a fi liniștit. Șezi locului! 3. A sta, a se găsi, a rămâne câtva timp într-un anumit loc, într-o anumită situație sau poziție; a nu se mișca din locul sau din poziția ocupată. ◊ Expr. A ședea la masă = a lua masa, a mânca. A(-i) ședea cuiva ceva la inimă = a fi preocupat, stăpânit de ceva, a dori ceva foarte mult. A ședea pe capul cuiva = a plictisi (pe cineva) cu prezența sa sau cu prea multe insistențe. A ședea cu mâinile în sân (sau încrucișate, la brâu, cu brațele încrucișate etc.) = a nu face, a nu întreprinde nimic. A ședea strâmb și a judeca (sau a vorbi, a grăi) drept = a discuta cu franchețe; a recunoaște adevărul 4. A petrece câtva timp undeva, a nu se deplasa (dintr-un anumit loc); a se afla, a rămâne, a zăbovi (într-un anumit loc). ♦ (Rar; despre obiecte) A se afla așezat sau depozitat într-un loc). 5. A avea locuința, domiciliul undeva; a locui, a domicilia. 6. (În expr.) A(-i) ședea (cuiva) bine (sau rău, frumos, mândru) = a (nu) i se potrivi; a (nu) fi așa cum se cuvine, cum trebuie, cum este indicat. 7. A se afla într-o anumită situație (în raport cu ceva sau cu cineva). 8. A nu face nimic, a nu avea nicio ocupație. Șade toată ziua. – Lat. sedere.

DOOM

ședeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șed, 3 sg. șáde, 1 pl. ședém; conj. prez. 3 să șádă; ger. șezấnd; part. șezút

șezuserăm
ȘEDEÁ, șed, vb. II. Intranz. 1. A se afla așezat pe ceva; a sta jos. ◊ Expr. A ședea (ca) pe ghimpi (sau pe foc, pe ace) = a fi nerăbdător și îngrijorat; a fi grăbit să plece. A ședea pe comoară = a fi foarte bogat și zgârcit. 2. A lua loc, a se așeza. ♦ A se opri din mers așezându-se; a poposi. (De obicei la imperativ sau în construcții negative) A avea astâmpăr, a fi liniștit. Șezi locului! 3. A sta, a se găsi, a rămâne câtva timp într-un anumit loc, într-o anumită situație sau poziție; a nu se mișca din locul sau din poziția ocupată. ◊ Expr. A ședea la masă = a lua masa, a mânca. A(-i) ședea cuiva ceva la inimă = a fi preocupat, stăpânit de ceva, a dori ceva foarte mult. A ședea pe capul cuiva = a plictisi (pe cineva) cu prezența sa sau cu prea multe insistențe. A ședea cu mâinile în sân (sau încrucișate, la brâu, cu brațele încrucișate etc.) = a nu face, a nu întreprinde nimic. A ședea strâmb și a judeca (sau a vorbi, a grăi) drept = a discuta cu franchețe; a recunoaște adevărul 4. A petrece câtva timp undeva, a nu se deplasa (dintr-un anumit loc); a se afla, a rămâne, a zăbovi (într-un anumit loc). ♦ (Rar; despre obiecte) A se afla așezat sau depozitat într-un loc). 5. A avea locuința, domiciliul undeva; a locui, a domicilia. 6. (În expr.) A(-i) ședea (cuiva) bine (sau rău, frumos, mândru) = a (nu) i se potrivi; a (nu) fi așa cum se cuvine, cum trebuie, cum este indicat. 7. A se afla într-o anumită situație (în raport cu ceva sau cu cineva). 8. A nu face nimic, a nu avea nicio ocupație. Șade toată ziua. – Lat. sedere.

DOOM

ședeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șed, 3 sg. șáde, 1 pl. ședém; conj. prez. 3 să șádă; ger. șezấnd; part. șezút

șezuserăți
ȘEDEÁ, șed, vb. II. Intranz. 1. A se afla așezat pe ceva; a sta jos. ◊ Expr. A ședea (ca) pe ghimpi (sau pe foc, pe ace) = a fi nerăbdător și îngrijorat; a fi grăbit să plece. A ședea pe comoară = a fi foarte bogat și zgârcit. 2. A lua loc, a se așeza. ♦ A se opri din mers așezându-se; a poposi. (De obicei la imperativ sau în construcții negative) A avea astâmpăr, a fi liniștit. Șezi locului! 3. A sta, a se găsi, a rămâne câtva timp într-un anumit loc, într-o anumită situație sau poziție; a nu se mișca din locul sau din poziția ocupată. ◊ Expr. A ședea la masă = a lua masa, a mânca. A(-i) ședea cuiva ceva la inimă = a fi preocupat, stăpânit de ceva, a dori ceva foarte mult. A ședea pe capul cuiva = a plictisi (pe cineva) cu prezența sa sau cu prea multe insistențe. A ședea cu mâinile în sân (sau încrucișate, la brâu, cu brațele încrucișate etc.) = a nu face, a nu întreprinde nimic. A ședea strâmb și a judeca (sau a vorbi, a grăi) drept = a discuta cu franchețe; a recunoaște adevărul 4. A petrece câtva timp undeva, a nu se deplasa (dintr-un anumit loc); a se afla, a rămâne, a zăbovi (într-un anumit loc). ♦ (Rar; despre obiecte) A se afla așezat sau depozitat într-un loc). 5. A avea locuința, domiciliul undeva; a locui, a domicilia. 6. (În expr.) A(-i) ședea (cuiva) bine (sau rău, frumos, mândru) = a (nu) i se potrivi; a (nu) fi așa cum se cuvine, cum trebuie, cum este indicat. 7. A se afla într-o anumită situație (în raport cu ceva sau cu cineva). 8. A nu face nimic, a nu avea nicio ocupație. Șade toată ziua. – Lat. sedere.

DOOM

ședeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șed, 3 sg. șáde, 1 pl. ședém; conj. prez. 3 să șádă; ger. șezấnd; part. șezút

șezuseși
ȘEDEÁ, șed, vb. II. Intranz. 1. A se afla așezat pe ceva; a sta jos. ◊ Expr. A ședea (ca) pe ghimpi (sau pe foc, pe ace) = a fi nerăbdător și îngrijorat; a fi grăbit să plece. A ședea pe comoară = a fi foarte bogat și zgârcit. 2. A lua loc, a se așeza. ♦ A se opri din mers așezându-se; a poposi. (De obicei la imperativ sau în construcții negative) A avea astâmpăr, a fi liniștit. Șezi locului! 3. A sta, a se găsi, a rămâne câtva timp într-un anumit loc, într-o anumită situație sau poziție; a nu se mișca din locul sau din poziția ocupată. ◊ Expr. A ședea la masă = a lua masa, a mânca. A(-i) ședea cuiva ceva la inimă = a fi preocupat, stăpânit de ceva, a dori ceva foarte mult. A ședea pe capul cuiva = a plictisi (pe cineva) cu prezența sa sau cu prea multe insistențe. A ședea cu mâinile în sân (sau încrucișate, la brâu, cu brațele încrucișate etc.) = a nu face, a nu întreprinde nimic. A ședea strâmb și a judeca (sau a vorbi, a grăi) drept = a discuta cu franchețe; a recunoaște adevărul 4. A petrece câtva timp undeva, a nu se deplasa (dintr-un anumit loc); a se afla, a rămâne, a zăbovi (într-un anumit loc). ♦ (Rar; despre obiecte) A se afla așezat sau depozitat într-un loc). 5. A avea locuința, domiciliul undeva; a locui, a domicilia. 6. (În expr.) A(-i) ședea (cuiva) bine (sau rău, frumos, mândru) = a (nu) i se potrivi; a (nu) fi așa cum se cuvine, cum trebuie, cum este indicat. 7. A se afla într-o anumită situație (în raport cu ceva sau cu cineva). 8. A nu face nimic, a nu avea nicio ocupație. Șade toată ziua. – Lat. sedere.

DOOM

ședeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șed, 3 sg. șáde, 1 pl. ședém; conj. prez. 3 să șádă; ger. șezấnd; part. șezút

șezuseți
ȘEDEÁ, șed, vb. II. Intranz. 1. A se afla așezat pe ceva; a sta jos. ◊ Expr. A ședea (ca) pe ghimpi (sau pe foc, pe ace) = a fi nerăbdător și îngrijorat; a fi grăbit să plece. A ședea pe comoară = a fi foarte bogat și zgârcit. 2. A lua loc, a se așeza. ♦ A se opri din mers așezându-se; a poposi. (De obicei la imperativ sau în construcții negative) A avea astâmpăr, a fi liniștit. Șezi locului! 3. A sta, a se găsi, a rămâne câtva timp într-un anumit loc, într-o anumită situație sau poziție; a nu se mișca din locul sau din poziția ocupată. ◊ Expr. A ședea la masă = a lua masa, a mânca. A(-i) ședea cuiva ceva la inimă = a fi preocupat, stăpânit de ceva, a dori ceva foarte mult. A ședea pe capul cuiva = a plictisi (pe cineva) cu prezența sa sau cu prea multe insistențe. A ședea cu mâinile în sân (sau încrucișate, la brâu, cu brațele încrucișate etc.) = a nu face, a nu întreprinde nimic. A ședea strâmb și a judeca (sau a vorbi, a grăi) drept = a discuta cu franchețe; a recunoaște adevărul 4. A petrece câtva timp undeva, a nu se deplasa (dintr-un anumit loc); a se afla, a rămâne, a zăbovi (într-un anumit loc). ♦ (Rar; despre obiecte) A se afla așezat sau depozitat într-un loc). 5. A avea locuința, domiciliul undeva; a locui, a domicilia. 6. (În expr.) A(-i) ședea (cuiva) bine (sau rău, frumos, mândru) = a (nu) i se potrivi; a (nu) fi așa cum se cuvine, cum trebuie, cum este indicat. 7. A se afla într-o anumită situație (în raport cu ceva sau cu cineva). 8. A nu face nimic, a nu avea nicio ocupație. Șade toată ziua. – Lat. sedere.

DOOM

ședeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șed, 3 sg. șáde, 1 pl. ședém; conj. prez. 3 să șádă; ger. șezấnd; part. șezút

șezut
ȘEDEÁ, șed, vb. II. Intranz. 1. A se afla așezat pe ceva; a sta jos. ◊ Expr. A ședea (ca) pe ghimpi (sau pe foc, pe ace) = a fi nerăbdător și îngrijorat; a fi grăbit să plece. A ședea pe comoară = a fi foarte bogat și zgârcit. 2. A lua loc, a se așeza. ♦ A se opri din mers așezându-se; a poposi. (De obicei la imperativ sau în construcții negative) A avea astâmpăr, a fi liniștit. Șezi locului! 3. A sta, a se găsi, a rămâne câtva timp într-un anumit loc, într-o anumită situație sau poziție; a nu se mișca din locul sau din poziția ocupată. ◊ Expr. A ședea la masă = a lua masa, a mânca. A(-i) ședea cuiva ceva la inimă = a fi preocupat, stăpânit de ceva, a dori ceva foarte mult. A ședea pe capul cuiva = a plictisi (pe cineva) cu prezența sa sau cu prea multe insistențe. A ședea cu mâinile în sân (sau încrucișate, la brâu, cu brațele încrucișate etc.) = a nu face, a nu întreprinde nimic. A ședea strâmb și a judeca (sau a vorbi, a grăi) drept = a discuta cu franchețe; a recunoaște adevărul 4. A petrece câtva timp undeva, a nu se deplasa (dintr-un anumit loc); a se afla, a rămâne, a zăbovi (într-un anumit loc). ♦ (Rar; despre obiecte) A se afla așezat sau depozitat într-un loc). 5. A avea locuința, domiciliul undeva; a locui, a domicilia. 6. (În expr.) A(-i) ședea (cuiva) bine (sau rău, frumos, mândru) = a (nu) i se potrivi; a (nu) fi așa cum se cuvine, cum trebuie, cum este indicat. 7. A se afla într-o anumită situație (în raport cu ceva sau cu cineva). 8. A nu face nimic, a nu avea nicio ocupație. Șade toată ziua. – Lat. sedere.

DOOM

ședeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șed, 3 sg. șáde, 1 pl. ședém; conj. prez. 3 să șádă; ger. șezấnd; part. șezút

șezut
ȘEZÚT, (II) șezuturi, s. n. I. Faptul de a ședea. II. 1. Partea inferioară, dorsală a trunchiului omenesc, pe care se sprijină corpul în tipul șederii; dos, fund. ♦ P. restr. Anus. 2. (Înv.) Locuință, domiciliu. – V. ședea.

DOOM

șezút² (parte a corpului) s. n., pl. șezúturi

șezutul
ȘEZÚT, (II) șezuturi, s. n. I. Faptul de a ședea. II. 1. Partea inferioară, dorsală a trunchiului omenesc, pe care se sprijină corpul în tipul șederii; dos, fund. ♦ P. restr. Anus. 2. (Înv.) Locuință, domiciliu. – V. ședea.

DOOM

șezút² (parte a corpului) s. n., pl. șezúturi

șezutului
ȘEZÚT, (II) șezuturi, s. n. I. Faptul de a ședea. II. 1. Partea inferioară, dorsală a trunchiului omenesc, pe care se sprijină corpul în tipul șederii; dos, fund. ♦ P. restr. Anus. 2. (Înv.) Locuință, domiciliu. – V. ședea.

DOOM

șezút² (parte a corpului) s. n., pl. șezúturi

șezuturi
ȘEZÚT, (II) șezuturi, s. n. I. Faptul de a ședea. II. 1. Partea inferioară, dorsală a trunchiului omenesc, pe care se sprijină corpul în tipul șederii; dos, fund. ♦ P. restr. Anus. 2. (Înv.) Locuință, domiciliu. – V. ședea.

DOOM

șezút² (parte a corpului) s. n., pl. șezúturi

șezuturile
ȘEZÚT, (II) șezuturi, s. n. I. Faptul de a ședea. II. 1. Partea inferioară, dorsală a trunchiului omenesc, pe care se sprijină corpul în tipul șederii; dos, fund. ♦ P. restr. Anus. 2. (Înv.) Locuință, domiciliu. – V. ședea.

DOOM

șezút² (parte a corpului) s. n., pl. șezúturi

șezuturilor
ȘEZÚT, (II) șezuturi, s. n. I. Faptul de a ședea. II. 1. Partea inferioară, dorsală a trunchiului omenesc, pe care se sprijină corpul în tipul șederii; dos, fund. ♦ P. restr. Anus. 2. (Înv.) Locuință, domiciliu. – V. ședea.

DOOM

șezút² (parte a corpului) s. n., pl. șezúturi

șezuși
ȘEDEÁ, șed, vb. II. Intranz. 1. A se afla așezat pe ceva; a sta jos. ◊ Expr. A ședea (ca) pe ghimpi (sau pe foc, pe ace) = a fi nerăbdător și îngrijorat; a fi grăbit să plece. A ședea pe comoară = a fi foarte bogat și zgârcit. 2. A lua loc, a se așeza. ♦ A se opri din mers așezându-se; a poposi. (De obicei la imperativ sau în construcții negative) A avea astâmpăr, a fi liniștit. Șezi locului! 3. A sta, a se găsi, a rămâne câtva timp într-un anumit loc, într-o anumită situație sau poziție; a nu se mișca din locul sau din poziția ocupată. ◊ Expr. A ședea la masă = a lua masa, a mânca. A(-i) ședea cuiva ceva la inimă = a fi preocupat, stăpânit de ceva, a dori ceva foarte mult. A ședea pe capul cuiva = a plictisi (pe cineva) cu prezența sa sau cu prea multe insistențe. A ședea cu mâinile în sân (sau încrucișate, la brâu, cu brațele încrucișate etc.) = a nu face, a nu întreprinde nimic. A ședea strâmb și a judeca (sau a vorbi, a grăi) drept = a discuta cu franchețe; a recunoaște adevărul 4. A petrece câtva timp undeva, a nu se deplasa (dintr-un anumit loc); a se afla, a rămâne, a zăbovi (într-un anumit loc). ♦ (Rar; despre obiecte) A se afla așezat sau depozitat într-un loc). 5. A avea locuința, domiciliul undeva; a locui, a domicilia. 6. (În expr.) A(-i) ședea (cuiva) bine (sau rău, frumos, mândru) = a (nu) i se potrivi; a (nu) fi așa cum se cuvine, cum trebuie, cum este indicat. 7. A se afla într-o anumită situație (în raport cu ceva sau cu cineva). 8. A nu face nimic, a nu avea nicio ocupație. Șade toată ziua. – Lat. sedere.

DOOM

ședeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șed, 3 sg. șáde, 1 pl. ședém; conj. prez. 3 să șádă; ger. șezấnd; part. șezút

șezând
ȘEDEÁ, șed, vb. II. Intranz. 1. A se afla așezat pe ceva; a sta jos. ◊ Expr. A ședea (ca) pe ghimpi (sau pe foc, pe ace) = a fi nerăbdător și îngrijorat; a fi grăbit să plece. A ședea pe comoară = a fi foarte bogat și zgârcit. 2. A lua loc, a se așeza. ♦ A se opri din mers așezându-se; a poposi. (De obicei la imperativ sau în construcții negative) A avea astâmpăr, a fi liniștit. Șezi locului! 3. A sta, a se găsi, a rămâne câtva timp într-un anumit loc, într-o anumită situație sau poziție; a nu se mișca din locul sau din poziția ocupată. ◊ Expr. A ședea la masă = a lua masa, a mânca. A(-i) ședea cuiva ceva la inimă = a fi preocupat, stăpânit de ceva, a dori ceva foarte mult. A ședea pe capul cuiva = a plictisi (pe cineva) cu prezența sa sau cu prea multe insistențe. A ședea cu mâinile în sân (sau încrucișate, la brâu, cu brațele încrucișate etc.) = a nu face, a nu întreprinde nimic. A ședea strâmb și a judeca (sau a vorbi, a grăi) drept = a discuta cu franchețe; a recunoaște adevărul 4. A petrece câtva timp undeva, a nu se deplasa (dintr-un anumit loc); a se afla, a rămâne, a zăbovi (într-un anumit loc). ♦ (Rar; despre obiecte) A se afla așezat sau depozitat într-un loc). 5. A avea locuința, domiciliul undeva; a locui, a domicilia. 6. (În expr.) A(-i) ședea (cuiva) bine (sau rău, frumos, mândru) = a (nu) i se potrivi; a (nu) fi așa cum se cuvine, cum trebuie, cum este indicat. 7. A se afla într-o anumită situație (în raport cu ceva sau cu cineva). 8. A nu face nimic, a nu avea nicio ocupație. Șade toată ziua. – Lat. sedere.

DOOM

ședeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șed, 3 sg. șáde, 1 pl. ședém; conj. prez. 3 să șádă; ger. șezấnd; part. șezút

șezînd
ȘEDEÁ, șed, vb. II. Intranz. 1. A se afla așezat pe ceva; a sta jos. ◊ Expr. A ședea (ca) pe ghimpi (sau pe foc, pe ace) = a fi nerăbdător și îngrijorat; a fi grăbit să plece. A ședea pe comoară = a fi foarte bogat și zgârcit. 2. A lua loc, a se așeza. ♦ A se opri din mers așezându-se; a poposi. (De obicei la imperativ sau în construcții negative) A avea astâmpăr, a fi liniștit. Șezi locului! 3. A sta, a se găsi, a rămâne câtva timp într-un anumit loc, într-o anumită situație sau poziție; a nu se mișca din locul sau din poziția ocupată. ◊ Expr. A ședea la masă = a lua masa, a mânca. A(-i) ședea cuiva ceva la inimă = a fi preocupat, stăpânit de ceva, a dori ceva foarte mult. A ședea pe capul cuiva = a plictisi (pe cineva) cu prezența sa sau cu prea multe insistențe. A ședea cu mâinile în sân (sau încrucișate, la brâu, cu brațele încrucișate etc.) = a nu face, a nu întreprinde nimic. A ședea strâmb și a judeca (sau a vorbi, a grăi) drept = a discuta cu franchețe; a recunoaște adevărul 4. A petrece câtva timp undeva, a nu se deplasa (dintr-un anumit loc); a se afla, a rămâne, a zăbovi (într-un anumit loc). ♦ (Rar; despre obiecte) A se afla așezat sau depozitat într-un loc). 5. A avea locuința, domiciliul undeva; a locui, a domicilia. 6. (În expr.) A(-i) ședea (cuiva) bine (sau rău, frumos, mândru) = a (nu) i se potrivi; a (nu) fi așa cum se cuvine, cum trebuie, cum este indicat. 7. A se afla într-o anumită situație (în raport cu ceva sau cu cineva). 8. A nu face nimic, a nu avea nicio ocupație. Șade toată ziua. – Lat. sedere.

DOOM

ședeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șed, 3 sg. șáde, 1 pl. ședém; conj. prez. 3 să șádă; ger. șezấnd; part. șezút

șezătoare
ȘEZĂTÓR, -OÁRE, șezători, adj., s. f. 1. Adj. (Înv.) Care are domiciliul într-un loc, care locuiește în... 2. S. f. Adunare restrânsă la sate în serile de iarnă, la care participanții lucrează și totodată petrec, spunând povești, glume, ghicitori. ♦ Reuniune literară. – Ședea + suf. -ător.

DOOM

șezătoáre s. f., g.-d. art. șezătórii; pl. șezătóri

șezătoare
ȘEZĂTÓR, -OÁRE, șezători, adj., s. f. 1. Adj. (Înv.) Care are domiciliul într-un loc, care locuiește în... 2. S. f. Adunare restrânsă la sate în serile de iarnă, la care participanții lucrează și totodată petrec, spunând povești, glume, ghicitori. ♦ Reuniune literară. – Ședea + suf. -ător.

DOOM

șezătór (înv.) adj. m., pl. șezătóri; f. sg. și pl. șezătoáre

șezătoarea
ȘEZĂTÓR, -OÁRE, șezători, adj., s. f. 1. Adj. (Înv.) Care are domiciliul într-un loc, care locuiește în... 2. S. f. Adunare restrânsă la sate în serile de iarnă, la care participanții lucrează și totodată petrec, spunând povești, glume, ghicitori. ♦ Reuniune literară. – Ședea + suf. -ător.

DOOM

șezătoáre s. f., g.-d. art. șezătórii; pl. șezătóri

șezătoarea
ȘEZĂTÓR, -OÁRE, șezători, adj., s. f. 1. Adj. (Înv.) Care are domiciliul într-un loc, care locuiește în... 2. S. f. Adunare restrânsă la sate în serile de iarnă, la care participanții lucrează și totodată petrec, spunând povești, glume, ghicitori. ♦ Reuniune literară. – Ședea + suf. -ător.

DOOM

șezătór (înv.) adj. m., pl. șezătóri; f. sg. și pl. șezătoáre

șezătoarei
ȘEZĂTÓR, -OÁRE, șezători, adj., s. f. 1. Adj. (Înv.) Care are domiciliul într-un loc, care locuiește în... 2. S. f. Adunare restrânsă la sate în serile de iarnă, la care participanții lucrează și totodată petrec, spunând povești, glume, ghicitori. ♦ Reuniune literară. – Ședea + suf. -ător.

DOOM

șezătór (înv.) adj. m., pl. șezătóri; f. sg. și pl. șezătoáre

șezătoarele
ȘEZĂTÓR, -OÁRE, șezători, adj., s. f. 1. Adj. (Înv.) Care are domiciliul într-un loc, care locuiește în... 2. S. f. Adunare restrânsă la sate în serile de iarnă, la care participanții lucrează și totodată petrec, spunând povești, glume, ghicitori. ♦ Reuniune literară. – Ședea + suf. -ător.

DOOM

șezătór (înv.) adj. m., pl. șezătóri; f. sg. și pl. șezătoáre

șezătoarelor
ȘEZĂTÓR, -OÁRE, șezători, adj., s. f. 1. Adj. (Înv.) Care are domiciliul într-un loc, care locuiește în... 2. S. f. Adunare restrânsă la sate în serile de iarnă, la care participanții lucrează și totodată petrec, spunând povești, glume, ghicitori. ♦ Reuniune literară. – Ședea + suf. -ător.

DOOM

șezătór (înv.) adj. m., pl. șezătóri; f. sg. și pl. șezătoáre

șezător
ȘEZĂTÓR, -OÁRE, șezători, adj., s. f. 1. Adj. (Înv.) Care are domiciliul într-un loc, care locuiește în... 2. S. f. Adunare restrânsă la sate în serile de iarnă, la care participanții lucrează și totodată petrec, spunând povești, glume, ghicitori. ♦ Reuniune literară. – Ședea + suf. -ător.

DOOM

șezătór (înv.) adj. m., pl. șezătóri; f. sg. și pl. șezătoáre

șezători
ȘEZĂTÓR, -OÁRE, șezători, adj., s. f. 1. Adj. (Înv.) Care are domiciliul într-un loc, care locuiește în... 2. S. f. Adunare restrânsă la sate în serile de iarnă, la care participanții lucrează și totodată petrec, spunând povești, glume, ghicitori. ♦ Reuniune literară. – Ședea + suf. -ător.

DOOM

șezătoáre s. f., g.-d. art. șezătórii; pl. șezătóri

șezători
ȘEZĂTÓR, -OÁRE, șezători, adj., s. f. 1. Adj. (Înv.) Care are domiciliul într-un loc, care locuiește în... 2. S. f. Adunare restrânsă la sate în serile de iarnă, la care participanții lucrează și totodată petrec, spunând povești, glume, ghicitori. ♦ Reuniune literară. – Ședea + suf. -ător.

DOOM

șezătór (înv.) adj. m., pl. șezătóri; f. sg. și pl. șezătoáre

șezătorii
ȘEZĂTÓR, -OÁRE, șezători, adj., s. f. 1. Adj. (Înv.) Care are domiciliul într-un loc, care locuiește în... 2. S. f. Adunare restrânsă la sate în serile de iarnă, la care participanții lucrează și totodată petrec, spunând povești, glume, ghicitori. ♦ Reuniune literară. – Ședea + suf. -ător.

DOOM

șezătoáre s. f., g.-d. art. șezătórii; pl. șezătóri

șezătorii
ȘEZĂTÓR, -OÁRE, șezători, adj., s. f. 1. Adj. (Înv.) Care are domiciliul într-un loc, care locuiește în... 2. S. f. Adunare restrânsă la sate în serile de iarnă, la care participanții lucrează și totodată petrec, spunând povești, glume, ghicitori. ♦ Reuniune literară. – Ședea + suf. -ător.

DOOM

șezătór (înv.) adj. m., pl. șezătóri; f. sg. și pl. șezătoáre

șezătorile
ȘEZĂTÓR, -OÁRE, șezători, adj., s. f. 1. Adj. (Înv.) Care are domiciliul într-un loc, care locuiește în... 2. S. f. Adunare restrânsă la sate în serile de iarnă, la care participanții lucrează și totodată petrec, spunând povești, glume, ghicitori. ♦ Reuniune literară. – Ședea + suf. -ător.

DOOM

șezătoáre s. f., g.-d. art. șezătórii; pl. șezătóri

șezătorilor
ȘEZĂTÓR, -OÁRE, șezători, adj., s. f. 1. Adj. (Înv.) Care are domiciliul într-un loc, care locuiește în... 2. S. f. Adunare restrânsă la sate în serile de iarnă, la care participanții lucrează și totodată petrec, spunând povești, glume, ghicitori. ♦ Reuniune literară. – Ședea + suf. -ător.

DOOM

șezătoáre s. f., g.-d. art. șezătórii; pl. șezătóri

șezătorilor
ȘEZĂTÓR, -OÁRE, șezători, adj., s. f. 1. Adj. (Înv.) Care are domiciliul într-un loc, care locuiește în... 2. S. f. Adunare restrânsă la sate în serile de iarnă, la care participanții lucrează și totodată petrec, spunând povești, glume, ghicitori. ♦ Reuniune literară. – Ședea + suf. -ător.

DOOM

șezătór (înv.) adj. m., pl. șezătóri; f. sg. și pl. șezătoáre

șezătorul
ȘEZĂTÓR, -OÁRE, șezători, adj., s. f. 1. Adj. (Înv.) Care are domiciliul într-un loc, care locuiește în... 2. S. f. Adunare restrânsă la sate în serile de iarnă, la care participanții lucrează și totodată petrec, spunând povești, glume, ghicitori. ♦ Reuniune literară. – Ședea + suf. -ător.

DOOM

șezătór (înv.) adj. m., pl. șezătóri; f. sg. și pl. șezătoáre

șezătorului
ȘEZĂTÓR, -OÁRE, șezători, adj., s. f. 1. Adj. (Înv.) Care are domiciliul într-un loc, care locuiește în... 2. S. f. Adunare restrânsă la sate în serile de iarnă, la care participanții lucrează și totodată petrec, spunând povești, glume, ghicitori. ♦ Reuniune literară. – Ședea + suf. -ător.

DOOM

șezătór (înv.) adj. m., pl. șezătóri; f. sg. și pl. șezătoáre

șeț
ȘEȚ, ȘEÁȚĂ adj. v. șes².