șcelerat
ȘCELERÁT, -Ă adj. v. scelerat.
șcheamăt
ȘCHEÁMĂT, șcheamăte, s. n. Strigăt scos de un animal urmărit. ♦ Strigăt, zgomot; voce, glas.
șchelă
ȘCHÉLĂ s. f. v. schelă.
șcheuna
ȘCHEUNÁ vb. I v. scheuna.
șcheunat
ȘCHEUNÁT s. n. v. scheunat.
șcheunătură
ȘCHEUNĂTÚRĂ s. f. v. scheunătură.
șchiau
șchiáu (-șchéi), s. m. – Bulgăr. – Mr. șcl’au. Lat. sclavus (Pușcariu 1457; REW 8003a; Skok, Mélanges Ant. Thomas, P. 1927, p. 413-6), din mgr. σϰλαβῆνος ‹ sl. slovĕninŭ, cf. it. schiavo (calabr. schiau), prov., cat. esclau, fr. esclave, sp. esclavo, port. escravo. Sec. XVII, înv. – Der. șchienesc, adj. (slav), înv. – Este dubletul lui sclav, s. m., din fr. esclave, der. sclavie, s. f. (robie); sclaviza, vb. (a robi). Se știe că numele etnic (în mgr. din sec. VI) a căpătat un sens social, într-o perioadă nedeterminată, care pare a fi sec. X (cf. Verlinden, L’origine de sclavus „esclave”, Arch. Lat. med. Aevi, XVII, 97-128).
șchioapa
ȘCHIOÁPĂ, șchioape, s. f. Măsură populară de lungime, egală cu distanța de la vîrful degetului mare pînă la vîrful degetului arătător, cînd cele două degete sînt bine îndepărtate unul de altul. Măsurăm cu palma pe cer... să văd cît mai are soarele pînă să apună. Mult mai avea, mi se pare o șchioapă și trei degete. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 138. Statura lui puternică părea că se înălțase cu o șchioapă. D. ZAMFIRESCU, R. 224. Săreau stropii de vin de-o șchioapă în sus. CREANGĂ, A. 97. La depărtare de o șchioapă de undiță, stă legată o plută. ȘEZ. IV 116. ◊ Expr. De-o șchioapă sau cît o șchioapă = mult mai mic (sau mult mai mare) decît normal. Numărul cinci mii șase sute douăzeci și doi era tipărit cu caractere de-o șchioapă. AGÎRBICEANU, S. P. 140. Mai ieri erai numai de-o șchioapă. VLAHUȚĂ, P. 113. Cînd era numai de-o șchioapă. ALECSANDRI, T. 339. – Variantă: schioápă (ODOBESCU, S. I 325) s. f. DOOM
șchioápă (pop.) (măsură de lungime) s. f., g.-d. art. șchioápei; pl. șchioápe
șchioapa
ȘCHIÓP, -OÁPĂ, șchiopi, -oape, adj., s. f. 1. (Adesea substantivat) Care are un picior mai scurt decât celălalt (sau celelalte), căruia îi lipsește un picior; care șchiopătează când merge, infirm sau bolnav de un picior. ♦ P. anal. (Despre obiecte) Care nu se sprijină în egală măsură pe toate picioarele; care nu are stabilitate. ♦ Fig. (Despre versuri) Cu unitățile metrice incomplete; cu imperfecțiuni de ritm sau rimă; nereușit, slab. 2. S. f. Măsură populară de lungime, egală cu distanța de la vârful degetului mare până la vârful degetului arătător, când cele două degete sunt îndepărtate la maximum unul de altul. ◊ Expr. De-o (sau cât o) șchioapă = mult mai mic (sau mult mai mare) decât normal. – Lat. *excloppus. DOOM
șchiop adj. m., s. m., pl. șchiopi; adj. f., s. f. șchioápă, pl. șchioápe
șchioapa
ȘCHIÓP, -OÁPĂ, șchiopi, -oape, adj., s. f. 1. (Adesea substantivat) Care are un picior mai scurt decât celălalt (sau celelalte), căruia îi lipsește un picior; care șchiopătează când merge, infirm sau bolnav de un picior. ♦ P. anal. (Despre obiecte) Care nu se sprijină în egală măsură pe toate picioarele; care nu are stabilitate. ♦ Fig. (Despre versuri) Cu unitățile metrice incomplete; cu imperfecțiuni de ritm sau rimă; nereușit, slab. 2. S. f. Măsură populară de lungime, egală cu distanța de la vârful degetului mare până la vârful degetului arătător, când cele două degete sunt îndepărtate la maximum unul de altul. ◊ Expr. De-o (sau cât o) șchioapă = mult mai mic (sau mult mai mare) decât normal. – Lat. *excloppus. DOOM
șchiop adj. m., s. m., pl. șchiopi; adj. f., s. f. șchioápă, pl. șchioápe
șchioape
ȘCHIOÁPĂ, șchioape, s. f. Măsură populară de lungime, egală cu distanța de la vîrful degetului mare pînă la vîrful degetului arătător, cînd cele două degete sînt bine îndepărtate unul de altul. Măsurăm cu palma pe cer... să văd cît mai are soarele pînă să apună. Mult mai avea, mi se pare o șchioapă și trei degete. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 138. Statura lui puternică părea că se înălțase cu o șchioapă. D. ZAMFIRESCU, R. 224. Săreau stropii de vin de-o șchioapă în sus. CREANGĂ, A. 97. La depărtare de o șchioapă de undiță, stă legată o plută. ȘEZ. IV 116. ◊ Expr. De-o șchioapă sau cît o șchioapă = mult mai mic (sau mult mai mare) decît normal. Numărul cinci mii șase sute douăzeci și doi era tipărit cu caractere de-o șchioapă. AGÎRBICEANU, S. P. 140. Mai ieri erai numai de-o șchioapă. VLAHUȚĂ, P. 113. Cînd era numai de-o șchioapă. ALECSANDRI, T. 339. – Variantă: schioápă (ODOBESCU, S. I 325) s. f. DOOM
șchioápă (pop.) (măsură de lungime) s. f., g.-d. art. șchioápei; pl. șchioápe
șchioape
ȘCHIÓP, -OÁPĂ, șchiopi, -oape, adj., s. f. 1. (Adesea substantivat) Care are un picior mai scurt decât celălalt (sau celelalte), căruia îi lipsește un picior; care șchiopătează când merge, infirm sau bolnav de un picior. ♦ P. anal. (Despre obiecte) Care nu se sprijină în egală măsură pe toate picioarele; care nu are stabilitate. ♦ Fig. (Despre versuri) Cu unitățile metrice incomplete; cu imperfecțiuni de ritm sau rimă; nereușit, slab. 2. S. f. Măsură populară de lungime, egală cu distanța de la vârful degetului mare până la vârful degetului arătător, când cele două degete sunt îndepărtate la maximum unul de altul. ◊ Expr. De-o (sau cât o) șchioapă = mult mai mic (sau mult mai mare) decât normal. – Lat. *excloppus. DOOM
șchiop adj. m., s. m., pl. șchiopi; adj. f., s. f. șchioápă, pl. șchioápe
șchioape
ȘCHIÓP, -OÁPĂ, șchiopi, -oape, adj., s. f. 1. (Adesea substantivat) Care are un picior mai scurt decât celălalt (sau celelalte), căruia îi lipsește un picior; care șchiopătează când merge, infirm sau bolnav de un picior. ♦ P. anal. (Despre obiecte) Care nu se sprijină în egală măsură pe toate picioarele; care nu are stabilitate. ♦ Fig. (Despre versuri) Cu unitățile metrice incomplete; cu imperfecțiuni de ritm sau rimă; nereușit, slab. 2. S. f. Măsură populară de lungime, egală cu distanța de la vârful degetului mare până la vârful degetului arătător, când cele două degete sunt îndepărtate la maximum unul de altul. ◊ Expr. De-o (sau cât o) șchioapă = mult mai mic (sau mult mai mare) decât normal. – Lat. *excloppus. DOOM
șchiop adj. m., s. m., pl. șchiopi; adj. f., s. f. șchioápă, pl. șchioápe
șchioapei
ȘCHIOÁPĂ, șchioape, s. f. Măsură populară de lungime, egală cu distanța de la vîrful degetului mare pînă la vîrful degetului arătător, cînd cele două degete sînt bine îndepărtate unul de altul. Măsurăm cu palma pe cer... să văd cît mai are soarele pînă să apună. Mult mai avea, mi se pare o șchioapă și trei degete. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 138. Statura lui puternică părea că se înălțase cu o șchioapă. D. ZAMFIRESCU, R. 224. Săreau stropii de vin de-o șchioapă în sus. CREANGĂ, A. 97. La depărtare de o șchioapă de undiță, stă legată o plută. ȘEZ. IV 116. ◊ Expr. De-o șchioapă sau cît o șchioapă = mult mai mic (sau mult mai mare) decît normal. Numărul cinci mii șase sute douăzeci și doi era tipărit cu caractere de-o șchioapă. AGÎRBICEANU, S. P. 140. Mai ieri erai numai de-o șchioapă. VLAHUȚĂ, P. 113. Cînd era numai de-o șchioapă. ALECSANDRI, T. 339. – Variantă: schioápă (ODOBESCU, S. I 325) s. f. DOOM
șchioápă (pop.) (măsură de lungime) s. f., g.-d. art. șchioápei; pl. șchioápe
șchioapei
ȘCHIÓP, -OÁPĂ, șchiopi, -oape, adj., s. f. 1. (Adesea substantivat) Care are un picior mai scurt decât celălalt (sau celelalte), căruia îi lipsește un picior; care șchiopătează când merge, infirm sau bolnav de un picior. ♦ P. anal. (Despre obiecte) Care nu se sprijină în egală măsură pe toate picioarele; care nu are stabilitate. ♦ Fig. (Despre versuri) Cu unitățile metrice incomplete; cu imperfecțiuni de ritm sau rimă; nereușit, slab. 2. S. f. Măsură populară de lungime, egală cu distanța de la vârful degetului mare până la vârful degetului arătător, când cele două degete sunt îndepărtate la maximum unul de altul. ◊ Expr. De-o (sau cât o) șchioapă = mult mai mic (sau mult mai mare) decât normal. – Lat. *excloppus. DOOM
șchiop adj. m., s. m., pl. șchiopi; adj. f., s. f. șchioápă, pl. șchioápe
șchioapei
ȘCHIÓP, -OÁPĂ, șchiopi, -oape, adj., s. f. 1. (Adesea substantivat) Care are un picior mai scurt decât celălalt (sau celelalte), căruia îi lipsește un picior; care șchiopătează când merge, infirm sau bolnav de un picior. ♦ P. anal. (Despre obiecte) Care nu se sprijină în egală măsură pe toate picioarele; care nu are stabilitate. ♦ Fig. (Despre versuri) Cu unitățile metrice incomplete; cu imperfecțiuni de ritm sau rimă; nereușit, slab. 2. S. f. Măsură populară de lungime, egală cu distanța de la vârful degetului mare până la vârful degetului arătător, când cele două degete sunt îndepărtate la maximum unul de altul. ◊ Expr. De-o (sau cât o) șchioapă = mult mai mic (sau mult mai mare) decât normal. – Lat. *excloppus. DOOM
șchiop adj. m., s. m., pl. șchiopi; adj. f., s. f. șchioápă, pl. șchioápe
șchioapele
ȘCHIOÁPĂ, șchioape, s. f. Măsură populară de lungime, egală cu distanța de la vîrful degetului mare pînă la vîrful degetului arătător, cînd cele două degete sînt bine îndepărtate unul de altul. Măsurăm cu palma pe cer... să văd cît mai are soarele pînă să apună. Mult mai avea, mi se pare o șchioapă și trei degete. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 138. Statura lui puternică părea că se înălțase cu o șchioapă. D. ZAMFIRESCU, R. 224. Săreau stropii de vin de-o șchioapă în sus. CREANGĂ, A. 97. La depărtare de o șchioapă de undiță, stă legată o plută. ȘEZ. IV 116. ◊ Expr. De-o șchioapă sau cît o șchioapă = mult mai mic (sau mult mai mare) decît normal. Numărul cinci mii șase sute douăzeci și doi era tipărit cu caractere de-o șchioapă. AGÎRBICEANU, S. P. 140. Mai ieri erai numai de-o șchioapă. VLAHUȚĂ, P. 113. Cînd era numai de-o șchioapă. ALECSANDRI, T. 339. – Variantă: schioápă (ODOBESCU, S. I 325) s. f. DOOM
șchioápă (pop.) (măsură de lungime) s. f., g.-d. art. șchioápei; pl. șchioápe
șchioapele
ȘCHIÓP, -OÁPĂ, șchiopi, -oape, adj., s. f. 1. (Adesea substantivat) Care are un picior mai scurt decât celălalt (sau celelalte), căruia îi lipsește un picior; care șchiopătează când merge, infirm sau bolnav de un picior. ♦ P. anal. (Despre obiecte) Care nu se sprijină în egală măsură pe toate picioarele; care nu are stabilitate. ♦ Fig. (Despre versuri) Cu unitățile metrice incomplete; cu imperfecțiuni de ritm sau rimă; nereușit, slab. 2. S. f. Măsură populară de lungime, egală cu distanța de la vârful degetului mare până la vârful degetului arătător, când cele două degete sunt îndepărtate la maximum unul de altul. ◊ Expr. De-o (sau cât o) șchioapă = mult mai mic (sau mult mai mare) decât normal. – Lat. *excloppus. DOOM
șchiop adj. m., s. m., pl. șchiopi; adj. f., s. f. șchioápă, pl. șchioápe
șchioapele
ȘCHIÓP, -OÁPĂ, șchiopi, -oape, adj., s. f. 1. (Adesea substantivat) Care are un picior mai scurt decât celălalt (sau celelalte), căruia îi lipsește un picior; care șchiopătează când merge, infirm sau bolnav de un picior. ♦ P. anal. (Despre obiecte) Care nu se sprijină în egală măsură pe toate picioarele; care nu are stabilitate. ♦ Fig. (Despre versuri) Cu unitățile metrice incomplete; cu imperfecțiuni de ritm sau rimă; nereușit, slab. 2. S. f. Măsură populară de lungime, egală cu distanța de la vârful degetului mare până la vârful degetului arătător, când cele două degete sunt îndepărtate la maximum unul de altul. ◊ Expr. De-o (sau cât o) șchioapă = mult mai mic (sau mult mai mare) decât normal. – Lat. *excloppus. DOOM
șchiop adj. m., s. m., pl. șchiopi; adj. f., s. f. șchioápă, pl. șchioápe
șchioapelor
ȘCHIOÁPĂ, șchioape, s. f. Măsură populară de lungime, egală cu distanța de la vîrful degetului mare pînă la vîrful degetului arătător, cînd cele două degete sînt bine îndepărtate unul de altul. Măsurăm cu palma pe cer... să văd cît mai are soarele pînă să apună. Mult mai avea, mi se pare o șchioapă și trei degete. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 138. Statura lui puternică părea că se înălțase cu o șchioapă. D. ZAMFIRESCU, R. 224. Săreau stropii de vin de-o șchioapă în sus. CREANGĂ, A. 97. La depărtare de o șchioapă de undiță, stă legată o plută. ȘEZ. IV 116. ◊ Expr. De-o șchioapă sau cît o șchioapă = mult mai mic (sau mult mai mare) decît normal. Numărul cinci mii șase sute douăzeci și doi era tipărit cu caractere de-o șchioapă. AGÎRBICEANU, S. P. 140. Mai ieri erai numai de-o șchioapă. VLAHUȚĂ, P. 113. Cînd era numai de-o șchioapă. ALECSANDRI, T. 339. – Variantă: schioápă (ODOBESCU, S. I 325) s. f. DOOM
șchioápă (pop.) (măsură de lungime) s. f., g.-d. art. șchioápei; pl. șchioápe
șchioapelor
ȘCHIÓP, -OÁPĂ, șchiopi, -oape, adj., s. f. 1. (Adesea substantivat) Care are un picior mai scurt decât celălalt (sau celelalte), căruia îi lipsește un picior; care șchiopătează când merge, infirm sau bolnav de un picior. ♦ P. anal. (Despre obiecte) Care nu se sprijină în egală măsură pe toate picioarele; care nu are stabilitate. ♦ Fig. (Despre versuri) Cu unitățile metrice incomplete; cu imperfecțiuni de ritm sau rimă; nereușit, slab. 2. S. f. Măsură populară de lungime, egală cu distanța de la vârful degetului mare până la vârful degetului arătător, când cele două degete sunt îndepărtate la maximum unul de altul. ◊ Expr. De-o (sau cât o) șchioapă = mult mai mic (sau mult mai mare) decât normal. – Lat. *excloppus. DOOM
șchiop adj. m., s. m., pl. șchiopi; adj. f., s. f. șchioápă, pl. șchioápe
șchioapelor
ȘCHIÓP, -OÁPĂ, șchiopi, -oape, adj., s. f. 1. (Adesea substantivat) Care are un picior mai scurt decât celălalt (sau celelalte), căruia îi lipsește un picior; care șchiopătează când merge, infirm sau bolnav de un picior. ♦ P. anal. (Despre obiecte) Care nu se sprijină în egală măsură pe toate picioarele; care nu are stabilitate. ♦ Fig. (Despre versuri) Cu unitățile metrice incomplete; cu imperfecțiuni de ritm sau rimă; nereușit, slab. 2. S. f. Măsură populară de lungime, egală cu distanța de la vârful degetului mare până la vârful degetului arătător, când cele două degete sunt îndepărtate la maximum unul de altul. ◊ Expr. De-o (sau cât o) șchioapă = mult mai mic (sau mult mai mare) decât normal. – Lat. *excloppus. DOOM
șchiop adj. m., s. m., pl. șchiopi; adj. f., s. f. șchioápă, pl. șchioápe
șchiop
ȘCHIÓP, -OÁPĂ, șchiopi, -oape, adj., s. f. 1. (Adesea substantivat) Care are un picior mai scurt decât celălalt (sau celelalte), căruia îi lipsește un picior; care șchiopătează când merge, infirm sau bolnav de un picior. ♦ P. anal. (Despre obiecte) Care nu se sprijină în egală măsură pe toate picioarele; care nu are stabilitate. ♦ Fig. (Despre versuri) Cu unitățile metrice incomplete; cu imperfecțiuni de ritm sau rimă; nereușit, slab. 2. S. f. Măsură populară de lungime, egală cu distanța de la vârful degetului mare până la vârful degetului arătător, când cele două degete sunt îndepărtate la maximum unul de altul. ◊ Expr. De-o (sau cât o) șchioapă = mult mai mic (sau mult mai mare) decât normal. – Lat. *excloppus. DOOM
șchiop adj. m., s. m., pl. șchiopi; adj. f., s. f. șchioápă, pl. șchioápe
șchiop
ȘCHIÓP, -OÁPĂ, șchiopi, -oape, adj., s. f. 1. (Adesea substantivat) Care are un picior mai scurt decât celălalt (sau celelalte), căruia îi lipsește un picior; care șchiopătează când merge, infirm sau bolnav de un picior. ♦ P. anal. (Despre obiecte) Care nu se sprijină în egală măsură pe toate picioarele; care nu are stabilitate. ♦ Fig. (Despre versuri) Cu unitățile metrice incomplete; cu imperfecțiuni de ritm sau rimă; nereușit, slab. 2. S. f. Măsură populară de lungime, egală cu distanța de la vârful degetului mare până la vârful degetului arătător, când cele două degete sunt îndepărtate la maximum unul de altul. ◊ Expr. De-o (sau cât o) șchioapă = mult mai mic (sau mult mai mare) decât normal. – Lat. *excloppus. DOOM
șchiop adj. m., s. m., pl. șchiopi; adj. f., s. f. șchioápă, pl. șchioápe
șchiopa
ȘCHIOPÁ, șchiopez, vb. I. Intranz. (Pop.) 1. A deveni șchiop. 2. A șchiopăta (1). – Lat. *excloppare sau din șchiop. DOOM
șchiopá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 șchiopeáză
șchiopai
ȘCHIOPÁ, șchiopez, vb. I. Intranz. (Pop.) 1. A deveni șchiop. 2. A șchiopăta (1). – Lat. *excloppare sau din șchiop. DOOM
șchiopá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 șchiopeáză
șchiopam
ȘCHIOPÁ, șchiopez, vb. I. Intranz. (Pop.) 1. A deveni șchiop. 2. A șchiopăta (1). – Lat. *excloppare sau din șchiop. DOOM
șchiopá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 șchiopeáză
șchiopare
ȘCHIOPÁ, șchiopez, vb. I. Intranz. (Pop.) 1. A deveni șchiop. 2. A șchiopăta (1). – Lat. *excloppare sau din șchiop. DOOM
șchiopá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 șchiopeáză
șchiopare
ȘCHIOPÁ, șchiopez, vb. I. Intranz. 1. A deveni șchiop. 2. A șchiopăta (1). – Din lat. *excloppare sau din șchiop.
șchiopară
ȘCHIOPÁ, șchiopez, vb. I. Intranz. (Pop.) 1. A deveni șchiop. 2. A șchiopăta (1). – Lat. *excloppare sau din șchiop. DOOM
șchiopá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 șchiopeáză
șchioparăm
ȘCHIOPÁ, șchiopez, vb. I. Intranz. (Pop.) 1. A deveni șchiop. 2. A șchiopăta (1). – Lat. *excloppare sau din șchiop. DOOM
șchiopá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 șchiopeáză
șchioparăți
ȘCHIOPÁ, șchiopez, vb. I. Intranz. (Pop.) 1. A deveni șchiop. 2. A șchiopăta (1). – Lat. *excloppare sau din șchiop. DOOM
șchiopá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 șchiopeáză
șchiopase
ȘCHIOPÁ, șchiopez, vb. I. Intranz. (Pop.) 1. A deveni șchiop. 2. A șchiopăta (1). – Lat. *excloppare sau din șchiop. DOOM
șchiopá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 șchiopeáză
șchiopasem
ȘCHIOPÁ, șchiopez, vb. I. Intranz. (Pop.) 1. A deveni șchiop. 2. A șchiopăta (1). – Lat. *excloppare sau din șchiop. DOOM
șchiopá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 șchiopeáză
șchiopaseră
ȘCHIOPÁ, șchiopez, vb. I. Intranz. (Pop.) 1. A deveni șchiop. 2. A șchiopăta (1). – Lat. *excloppare sau din șchiop. DOOM
șchiopá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 șchiopeáză
șchiopaserăm
ȘCHIOPÁ, șchiopez, vb. I. Intranz. (Pop.) 1. A deveni șchiop. 2. A șchiopăta (1). – Lat. *excloppare sau din șchiop. DOOM
șchiopá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 șchiopeáză
șchiopaserăți
ȘCHIOPÁ, șchiopez, vb. I. Intranz. (Pop.) 1. A deveni șchiop. 2. A șchiopăta (1). – Lat. *excloppare sau din șchiop. DOOM
șchiopá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 șchiopeáză
șchiopaseși
ȘCHIOPÁ, șchiopez, vb. I. Intranz. (Pop.) 1. A deveni șchiop. 2. A șchiopăta (1). – Lat. *excloppare sau din șchiop. DOOM
șchiopá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 șchiopeáză
șchiopaseți
ȘCHIOPÁ, șchiopez, vb. I. Intranz. (Pop.) 1. A deveni șchiop. 2. A șchiopăta (1). – Lat. *excloppare sau din șchiop. DOOM
șchiopá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 șchiopeáză
șchiopat
ȘCHIOPÁ, șchiopez, vb. I. Intranz. (Pop.) 1. A deveni șchiop. 2. A șchiopăta (1). – Lat. *excloppare sau din șchiop. DOOM
șchiopá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 șchiopeáză
șchiopau
ȘCHIOPÁ, șchiopez, vb. I. Intranz. (Pop.) 1. A deveni șchiop. 2. A șchiopăta (1). – Lat. *excloppare sau din șchiop. DOOM
șchiopá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 șchiopeáză
șchiopași
ȘCHIOPÁ, șchiopez, vb. I. Intranz. (Pop.) 1. A deveni șchiop. 2. A șchiopăta (1). – Lat. *excloppare sau din șchiop. DOOM
șchiopá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 șchiopeáză
șchiopați
ȘCHIOPÁ, șchiopez, vb. I. Intranz. (Pop.) 1. A deveni șchiop. 2. A șchiopăta (1). – Lat. *excloppare sau din șchiop. DOOM
șchiopá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 șchiopeáză
șchiopează
ȘCHIOPÁ, șchiopez, vb. I. Intranz. (Pop.) 1. A deveni șchiop. 2. A șchiopăta (1). – Lat. *excloppare sau din șchiop. DOOM
șchiopá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 șchiopeáză
șchiopenia
ȘCHIOPÉNIE s. f. (Rar) Starea celui șchiop (1); mers carateristic celui șchiop. – Șchiop + suf. -nie. DOOM
șchiopénie (rar) (-ni-e) s. f., art. șchiopénia (-ni-a), g.-d. șchiopénii, art. șchiopéniei
șchiopenie
ȘCHIOPÉNIE s. f. (Rar) Starea celui șchiop (1); mers carateristic celui șchiop. – Șchiop + suf. -nie. DOOM
șchiopénie (rar) (-ni-e) s. f., art. șchiopénia (-ni-a), g.-d. șchiopénii, art. șchiopéniei
șchiopeniei
ȘCHIOPÉNIE s. f. (Rar) Starea celui șchiop (1); mers carateristic celui șchiop. – Șchiop + suf. -nie. DOOM
șchiopénie (rar) (-ni-e) s. f., art. șchiopénia (-ni-a), g.-d. șchiopénii, art. șchiopéniei
șchiopenii
ȘCHIOPÉNIE s. f. (Rar) Starea celui șchiop (1); mers carateristic celui șchiop. – Șchiop + suf. -nie. DOOM
șchiopénie (rar) (-ni-e) s. f., art. șchiopénia (-ni-a), g.-d. șchiopénii, art. șchiopéniei
șchiopeniile
ȘCHIOPÉNIE s. f. (Rar) Starea celui șchiop (1); mers carateristic celui șchiop. – Șchiop + suf. -nie. DOOM
șchiopénie (rar) (-ni-e) s. f., art. șchiopénia (-ni-a), g.-d. șchiopénii, art. șchiopéniei
șchiopeniilor
ȘCHIOPÉNIE s. f. (Rar) Starea celui șchiop (1); mers carateristic celui șchiop. – Șchiop + suf. -nie. DOOM
șchiopénie (rar) (-ni-e) s. f., art. șchiopénia (-ni-a), g.-d. șchiopénii, art. șchiopéniei
șchiopez
ȘCHIOPÁ, șchiopez, vb. I. Intranz. (Pop.) 1. A deveni șchiop. 2. A șchiopăta (1). – Lat. *excloppare sau din șchiop. DOOM
șchiopá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 șchiopeáză
șchiopeze
ȘCHIOPÁ, șchiopez, vb. I. Intranz. (Pop.) 1. A deveni șchiop. 2. A șchiopăta (1). – Lat. *excloppare sau din șchiop. DOOM
șchiopá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 șchiopeáză
șchiopezi
ȘCHIOPÁ, șchiopez, vb. I. Intranz. (Pop.) 1. A deveni șchiop. 2. A șchiopăta (1). – Lat. *excloppare sau din șchiop. DOOM
șchiopá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 șchiopeáză
șchiopi
ȘCHIÓP, -OÁPĂ, șchiopi, -oape, adj., s. f. 1. (Adesea substantivat) Care are un picior mai scurt decât celălalt (sau celelalte), căruia îi lipsește un picior; care șchiopătează când merge, infirm sau bolnav de un picior. ♦ P. anal. (Despre obiecte) Care nu se sprijină în egală măsură pe toate picioarele; care nu are stabilitate. ♦ Fig. (Despre versuri) Cu unitățile metrice incomplete; cu imperfecțiuni de ritm sau rimă; nereușit, slab. 2. S. f. Măsură populară de lungime, egală cu distanța de la vârful degetului mare până la vârful degetului arătător, când cele două degete sunt îndepărtate la maximum unul de altul. ◊ Expr. De-o (sau cât o) șchioapă = mult mai mic (sau mult mai mare) decât normal. – Lat. *excloppus. DOOM
șchiop adj. m., s. m., pl. șchiopi; adj. f., s. f. șchioápă, pl. șchioápe
șchiopi
ȘCHIÓP, -OÁPĂ, șchiopi, -oape, adj., s. f. 1. (Adesea substantivat) Care are un picior mai scurt decât celălalt (sau celelalte), căruia îi lipsește un picior; care șchiopătează când merge, infirm sau bolnav de un picior. ♦ P. anal. (Despre obiecte) Care nu se sprijină în egală măsură pe toate picioarele; care nu are stabilitate. ♦ Fig. (Despre versuri) Cu unitățile metrice incomplete; cu imperfecțiuni de ritm sau rimă; nereușit, slab. 2. S. f. Măsură populară de lungime, egală cu distanța de la vârful degetului mare până la vârful degetului arătător, când cele două degete sunt îndepărtate la maximum unul de altul. ◊ Expr. De-o (sau cât o) șchioapă = mult mai mic (sau mult mai mare) decât normal. – Lat. *excloppus. DOOM
șchiop adj. m., s. m., pl. șchiopi; adj. f., s. f. șchioápă, pl. șchioápe
șchiopii
ȘCHIÓP, -OÁPĂ, șchiopi, -oape, adj., s. f. 1. (Adesea substantivat) Care are un picior mai scurt decât celălalt (sau celelalte), căruia îi lipsește un picior; care șchiopătează când merge, infirm sau bolnav de un picior. ♦ P. anal. (Despre obiecte) Care nu se sprijină în egală măsură pe toate picioarele; care nu are stabilitate. ♦ Fig. (Despre versuri) Cu unitățile metrice incomplete; cu imperfecțiuni de ritm sau rimă; nereușit, slab. 2. S. f. Măsură populară de lungime, egală cu distanța de la vârful degetului mare până la vârful degetului arătător, când cele două degete sunt îndepărtate la maximum unul de altul. ◊ Expr. De-o (sau cât o) șchioapă = mult mai mic (sau mult mai mare) decât normal. – Lat. *excloppus. DOOM
șchiop adj. m., s. m., pl. șchiopi; adj. f., s. f. șchioápă, pl. șchioápe
șchiopii
ȘCHIÓP, -OÁPĂ, șchiopi, -oape, adj., s. f. 1. (Adesea substantivat) Care are un picior mai scurt decât celălalt (sau celelalte), căruia îi lipsește un picior; care șchiopătează când merge, infirm sau bolnav de un picior. ♦ P. anal. (Despre obiecte) Care nu se sprijină în egală măsură pe toate picioarele; care nu are stabilitate. ♦ Fig. (Despre versuri) Cu unitățile metrice incomplete; cu imperfecțiuni de ritm sau rimă; nereușit, slab. 2. S. f. Măsură populară de lungime, egală cu distanța de la vârful degetului mare până la vârful degetului arătător, când cele două degete sunt îndepărtate la maximum unul de altul. ◊ Expr. De-o (sau cât o) șchioapă = mult mai mic (sau mult mai mare) decât normal. – Lat. *excloppus. DOOM
șchiop adj. m., s. m., pl. șchiopi; adj. f., s. f. șchioápă, pl. șchioápe
șchiopilor
ȘCHIÓP, -OÁPĂ, șchiopi, -oape, adj., s. f. 1. (Adesea substantivat) Care are un picior mai scurt decât celălalt (sau celelalte), căruia îi lipsește un picior; care șchiopătează când merge, infirm sau bolnav de un picior. ♦ P. anal. (Despre obiecte) Care nu se sprijină în egală măsură pe toate picioarele; care nu are stabilitate. ♦ Fig. (Despre versuri) Cu unitățile metrice incomplete; cu imperfecțiuni de ritm sau rimă; nereușit, slab. 2. S. f. Măsură populară de lungime, egală cu distanța de la vârful degetului mare până la vârful degetului arătător, când cele două degete sunt îndepărtate la maximum unul de altul. ◊ Expr. De-o (sau cât o) șchioapă = mult mai mic (sau mult mai mare) decât normal. – Lat. *excloppus. DOOM
șchiop adj. m., s. m., pl. șchiopi; adj. f., s. f. șchioápă, pl. șchioápe
șchiopilor
ȘCHIÓP, -OÁPĂ, șchiopi, -oape, adj., s. f. 1. (Adesea substantivat) Care are un picior mai scurt decât celălalt (sau celelalte), căruia îi lipsește un picior; care șchiopătează când merge, infirm sau bolnav de un picior. ♦ P. anal. (Despre obiecte) Care nu se sprijină în egală măsură pe toate picioarele; care nu are stabilitate. ♦ Fig. (Despre versuri) Cu unitățile metrice incomplete; cu imperfecțiuni de ritm sau rimă; nereușit, slab. 2. S. f. Măsură populară de lungime, egală cu distanța de la vârful degetului mare până la vârful degetului arătător, când cele două degete sunt îndepărtate la maximum unul de altul. ◊ Expr. De-o (sau cât o) șchioapă = mult mai mic (sau mult mai mare) decât normal. – Lat. *excloppus. DOOM
șchiop adj. m., s. m., pl. șchiopi; adj. f., s. f. șchioápă, pl. șchioápe
șchiopul
ȘCHIÓP, -OÁPĂ, șchiopi, -oape, adj., s. f. 1. (Adesea substantivat) Care are un picior mai scurt decât celălalt (sau celelalte), căruia îi lipsește un picior; care șchiopătează când merge, infirm sau bolnav de un picior. ♦ P. anal. (Despre obiecte) Care nu se sprijină în egală măsură pe toate picioarele; care nu are stabilitate. ♦ Fig. (Despre versuri) Cu unitățile metrice incomplete; cu imperfecțiuni de ritm sau rimă; nereușit, slab. 2. S. f. Măsură populară de lungime, egală cu distanța de la vârful degetului mare până la vârful degetului arătător, când cele două degete sunt îndepărtate la maximum unul de altul. ◊ Expr. De-o (sau cât o) șchioapă = mult mai mic (sau mult mai mare) decât normal. – Lat. *excloppus. DOOM
șchiop adj. m., s. m., pl. șchiopi; adj. f., s. f. șchioápă, pl. șchioápe
șchiopul
ȘCHIÓP, -OÁPĂ, șchiopi, -oape, adj., s. f. 1. (Adesea substantivat) Care are un picior mai scurt decât celălalt (sau celelalte), căruia îi lipsește un picior; care șchiopătează când merge, infirm sau bolnav de un picior. ♦ P. anal. (Despre obiecte) Care nu se sprijină în egală măsură pe toate picioarele; care nu are stabilitate. ♦ Fig. (Despre versuri) Cu unitățile metrice incomplete; cu imperfecțiuni de ritm sau rimă; nereușit, slab. 2. S. f. Măsură populară de lungime, egală cu distanța de la vârful degetului mare până la vârful degetului arătător, când cele două degete sunt îndepărtate la maximum unul de altul. ◊ Expr. De-o (sau cât o) șchioapă = mult mai mic (sau mult mai mare) decât normal. – Lat. *excloppus. DOOM
șchiop adj. m., s. m., pl. șchiopi; adj. f., s. f. șchioápă, pl. șchioápe
șchiopului
ȘCHIÓP, -OÁPĂ, șchiopi, -oape, adj., s. f. 1. (Adesea substantivat) Care are un picior mai scurt decât celălalt (sau celelalte), căruia îi lipsește un picior; care șchiopătează când merge, infirm sau bolnav de un picior. ♦ P. anal. (Despre obiecte) Care nu se sprijină în egală măsură pe toate picioarele; care nu are stabilitate. ♦ Fig. (Despre versuri) Cu unitățile metrice incomplete; cu imperfecțiuni de ritm sau rimă; nereușit, slab. 2. S. f. Măsură populară de lungime, egală cu distanța de la vârful degetului mare până la vârful degetului arătător, când cele două degete sunt îndepărtate la maximum unul de altul. ◊ Expr. De-o (sau cât o) șchioapă = mult mai mic (sau mult mai mare) decât normal. – Lat. *excloppus. DOOM
șchiop adj. m., s. m., pl. șchiopi; adj. f., s. f. șchioápă, pl. șchioápe
șchiopului
ȘCHIÓP, -OÁPĂ, șchiopi, -oape, adj., s. f. 1. (Adesea substantivat) Care are un picior mai scurt decât celălalt (sau celelalte), căruia îi lipsește un picior; care șchiopătează când merge, infirm sau bolnav de un picior. ♦ P. anal. (Despre obiecte) Care nu se sprijină în egală măsură pe toate picioarele; care nu are stabilitate. ♦ Fig. (Despre versuri) Cu unitățile metrice incomplete; cu imperfecțiuni de ritm sau rimă; nereușit, slab. 2. S. f. Măsură populară de lungime, egală cu distanța de la vârful degetului mare până la vârful degetului arătător, când cele două degete sunt îndepărtate la maximum unul de altul. ◊ Expr. De-o (sau cât o) șchioapă = mult mai mic (sau mult mai mare) decât normal. – Lat. *excloppus. DOOM
șchiop adj. m., s. m., pl. șchiopi; adj. f., s. f. șchioápă, pl. șchioápe
șchiopând
ȘCHIOPÁ, șchiopez, vb. I. Intranz. (Pop.) 1. A deveni șchiop. 2. A șchiopăta (1). – Lat. *excloppare sau din șchiop. DOOM
șchiopá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 șchiopeáză
șchiopînd
ȘCHIOPÁ, șchiopez, vb. I. Intranz. (Pop.) 1. A deveni șchiop. 2. A șchiopăta (1). – Lat. *excloppare sau din șchiop. DOOM
șchiopá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 șchiopeáză
șchiopăta
ȘCHIOPĂTÁ, șchiopătez, vb. I. Intranz. 1. A umbla sprijinindu-se mai mult pe un picior decât pe celălalt (sau pe celelalte); a umbla ca un șchiop; a șchiopa. 2. Fig. (Fam.) A nu se desfășura în mod normal, a nu funcționa bine, a se poticni. – Lat. *excloppitare. DOOM
!șchiopătá (a ~) vb., ind. prez. 3 șchioápătă/șchiopăteáză; conj. prez. 3 să șchioápete/să șchiopătéze
șchiopătai
ȘCHIOPĂTÁ, șchiopătez, vb. I. Intranz. 1. A umbla sprijinindu-se mai mult pe un picior decât pe celălalt (sau pe celelalte); a umbla ca un șchiop; a șchiopa. 2. Fig. (Fam.) A nu se desfășura în mod normal, a nu funcționa bine, a se poticni. – Lat. *excloppitare. DOOM
!șchiopătá (a ~) vb., ind. prez. 3 șchioápătă/șchiopăteáză; conj. prez. 3 să șchioápete/să șchiopătéze
șchiopătam
ȘCHIOPĂTÁ, șchiopătez, vb. I. Intranz. 1. A umbla sprijinindu-se mai mult pe un picior decât pe celălalt (sau pe celelalte); a umbla ca un șchiop; a șchiopa. 2. Fig. (Fam.) A nu se desfășura în mod normal, a nu funcționa bine, a se poticni. – Lat. *excloppitare. DOOM
!șchiopătá (a ~) vb., ind. prez. 3 șchioápătă/șchiopăteáză; conj. prez. 3 să șchioápete/să șchiopătéze
șchiopătare
ȘCHIOPĂTÁ, șchiopătez, vb. I. Intranz. 1. A umbla sprijinindu-se mai mult pe un picior decât pe celălalt (sau pe celelalte); a umbla ca un șchiop; a șchiopa. 2. Fig. (Fam.) A nu se desfășura în mod normal, a nu funcționa bine, a se poticni. – Lat. *excloppitare. DOOM
!șchiopătá (a ~) vb., ind. prez. 3 șchioápătă/șchiopăteáză; conj. prez. 3 să șchioápete/să șchiopătéze
șchiopătare
ȘCHIOPĂTÁ, schioápăt, vb. I. Intranz. 1. A umbla sprijinindu-se mai mult pe un picior decât pe celălalt (sau pe celelalte); a umbla ca un șchiop; a șchiopa. 2. Fig. (Fam.) A nu se desfășura în mod normal, a nu funcționa bine, a se poticni. [Prez. ind. și: șchiopătez] – Lat *excloppitare.
șchiopătarea
ȘCHIOPĂTÁ, schioápăt, vb. I. Intranz. 1. A umbla sprijinindu-se mai mult pe un picior decât pe celălalt (sau pe celelalte); a umbla ca un șchiop; a șchiopa. 2. Fig. (Fam.) A nu se desfășura în mod normal, a nu funcționa bine, a se poticni. [Prez. ind. și: șchiopătez] – Lat *excloppitare.
șchiopătară
ȘCHIOPĂTÁ, șchiopătez, vb. I. Intranz. 1. A umbla sprijinindu-se mai mult pe un picior decât pe celălalt (sau pe celelalte); a umbla ca un șchiop; a șchiopa. 2. Fig. (Fam.) A nu se desfășura în mod normal, a nu funcționa bine, a se poticni. – Lat. *excloppitare. DOOM
!șchiopătá (a ~) vb., ind. prez. 3 șchioápătă/șchiopăteáză; conj. prez. 3 să șchioápete/să șchiopătéze
șchiopătarăm
ȘCHIOPĂTÁ, șchiopătez, vb. I. Intranz. 1. A umbla sprijinindu-se mai mult pe un picior decât pe celălalt (sau pe celelalte); a umbla ca un șchiop; a șchiopa. 2. Fig. (Fam.) A nu se desfășura în mod normal, a nu funcționa bine, a se poticni. – Lat. *excloppitare. DOOM
!șchiopătá (a ~) vb., ind. prez. 3 șchioápătă/șchiopăteáză; conj. prez. 3 să șchioápete/să șchiopătéze
șchiopătarăți
ȘCHIOPĂTÁ, șchiopătez, vb. I. Intranz. 1. A umbla sprijinindu-se mai mult pe un picior decât pe celălalt (sau pe celelalte); a umbla ca un șchiop; a șchiopa. 2. Fig. (Fam.) A nu se desfășura în mod normal, a nu funcționa bine, a se poticni. – Lat. *excloppitare. DOOM
!șchiopătá (a ~) vb., ind. prez. 3 șchioápătă/șchiopăteáză; conj. prez. 3 să șchioápete/să șchiopătéze
șchiopătase
ȘCHIOPĂTÁ, șchiopătez, vb. I. Intranz. 1. A umbla sprijinindu-se mai mult pe un picior decât pe celălalt (sau pe celelalte); a umbla ca un șchiop; a șchiopa. 2. Fig. (Fam.) A nu se desfășura în mod normal, a nu funcționa bine, a se poticni. – Lat. *excloppitare. DOOM
!șchiopătá (a ~) vb., ind. prez. 3 șchioápătă/șchiopăteáză; conj. prez. 3 să șchioápete/să șchiopătéze
șchiopătasem
ȘCHIOPĂTÁ, șchiopătez, vb. I. Intranz. 1. A umbla sprijinindu-se mai mult pe un picior decât pe celălalt (sau pe celelalte); a umbla ca un șchiop; a șchiopa. 2. Fig. (Fam.) A nu se desfășura în mod normal, a nu funcționa bine, a se poticni. – Lat. *excloppitare. DOOM
!șchiopătá (a ~) vb., ind. prez. 3 șchioápătă/șchiopăteáză; conj. prez. 3 să șchioápete/să șchiopătéze
șchiopătaseră
ȘCHIOPĂTÁ, șchiopătez, vb. I. Intranz. 1. A umbla sprijinindu-se mai mult pe un picior decât pe celălalt (sau pe celelalte); a umbla ca un șchiop; a șchiopa. 2. Fig. (Fam.) A nu se desfășura în mod normal, a nu funcționa bine, a se poticni. – Lat. *excloppitare. DOOM
!șchiopătá (a ~) vb., ind. prez. 3 șchioápătă/șchiopăteáză; conj. prez. 3 să șchioápete/să șchiopătéze
șchiopătaserăm
ȘCHIOPĂTÁ, șchiopătez, vb. I. Intranz. 1. A umbla sprijinindu-se mai mult pe un picior decât pe celălalt (sau pe celelalte); a umbla ca un șchiop; a șchiopa. 2. Fig. (Fam.) A nu se desfășura în mod normal, a nu funcționa bine, a se poticni. – Lat. *excloppitare. DOOM
!șchiopătá (a ~) vb., ind. prez. 3 șchioápătă/șchiopăteáză; conj. prez. 3 să șchioápete/să șchiopătéze
șchiopătaserăți
ȘCHIOPĂTÁ, șchiopătez, vb. I. Intranz. 1. A umbla sprijinindu-se mai mult pe un picior decât pe celălalt (sau pe celelalte); a umbla ca un șchiop; a șchiopa. 2. Fig. (Fam.) A nu se desfășura în mod normal, a nu funcționa bine, a se poticni. – Lat. *excloppitare. DOOM
!șchiopătá (a ~) vb., ind. prez. 3 șchioápătă/șchiopăteáză; conj. prez. 3 să șchioápete/să șchiopătéze
șchiopătaseși
ȘCHIOPĂTÁ, șchiopătez, vb. I. Intranz. 1. A umbla sprijinindu-se mai mult pe un picior decât pe celălalt (sau pe celelalte); a umbla ca un șchiop; a șchiopa. 2. Fig. (Fam.) A nu se desfășura în mod normal, a nu funcționa bine, a se poticni. – Lat. *excloppitare. DOOM
!șchiopătá (a ~) vb., ind. prez. 3 șchioápătă/șchiopăteáză; conj. prez. 3 să șchioápete/să șchiopătéze
șchiopătaseți
ȘCHIOPĂTÁ, șchiopătez, vb. I. Intranz. 1. A umbla sprijinindu-se mai mult pe un picior decât pe celălalt (sau pe celelalte); a umbla ca un șchiop; a șchiopa. 2. Fig. (Fam.) A nu se desfășura în mod normal, a nu funcționa bine, a se poticni. – Lat. *excloppitare. DOOM
!șchiopătá (a ~) vb., ind. prez. 3 șchioápătă/șchiopăteáză; conj. prez. 3 să șchioápete/să șchiopătéze
șchiopătat
ȘCHIOPĂTÁ, șchiopătez, vb. I. Intranz. 1. A umbla sprijinindu-se mai mult pe un picior decât pe celălalt (sau pe celelalte); a umbla ca un șchiop; a șchiopa. 2. Fig. (Fam.) A nu se desfășura în mod normal, a nu funcționa bine, a se poticni. – Lat. *excloppitare. DOOM
!șchiopătá (a ~) vb., ind. prez. 3 șchioápătă/șchiopăteáză; conj. prez. 3 să șchioápete/să șchiopătéze
șchiopătat
ȘCHIOPĂTÁT, -Ă, șchiopătați, -te, adj. 1. (Rar) Care șchioapătă. 2. (Despre mers) De șchiop. – V. șchiopăta.
șchiopătata
ȘCHIOPĂTÁT, -Ă, șchiopătați, -te, adj. 1. (Rar) Care șchioapătă. 2. (Despre mers) De șchiop. – V. șchiopăta.
șchiopătate
ȘCHIOPĂTÁT, -Ă, șchiopătați, -te, adj. 1. (Rar) Care șchioapătă. 2. (Despre mers) De șchiop. – V. șchiopăta.
șchiopătatei
ȘCHIOPĂTÁT, -Ă, șchiopătați, -te, adj. 1. (Rar) Care șchioapătă. 2. (Despre mers) De șchiop. – V. șchiopăta.
șchiopătatele
ȘCHIOPĂTÁT, -Ă, șchiopătați, -te, adj. 1. (Rar) Care șchioapătă. 2. (Despre mers) De șchiop. – V. șchiopăta.
șchiopătatelor
ȘCHIOPĂTÁT, -Ă, șchiopătați, -te, adj. 1. (Rar) Care șchioapătă. 2. (Despre mers) De șchiop. – V. șchiopăta.
șchiopătatul
ȘCHIOPĂTÁT, -Ă, șchiopătați, -te, adj. 1. (Rar) Care șchioapătă. 2. (Despre mers) De șchiop. – V. șchiopăta.
șchiopătatului
ȘCHIOPĂTÁT, -Ă, șchiopătați, -te, adj. 1. (Rar) Care șchioapătă. 2. (Despre mers) De șchiop. – V. șchiopăta.
șchiopătau
ȘCHIOPĂTÁ, șchiopătez, vb. I. Intranz. 1. A umbla sprijinindu-se mai mult pe un picior decât pe celălalt (sau pe celelalte); a umbla ca un șchiop; a șchiopa. 2. Fig. (Fam.) A nu se desfășura în mod normal, a nu funcționa bine, a se poticni. – Lat. *excloppitare. DOOM
!șchiopătá (a ~) vb., ind. prez. 3 șchioápătă/șchiopăteáză; conj. prez. 3 să șchioápete/să șchiopătéze
șchiopătași
ȘCHIOPĂTÁ, șchiopătez, vb. I. Intranz. 1. A umbla sprijinindu-se mai mult pe un picior decât pe celălalt (sau pe celelalte); a umbla ca un șchiop; a șchiopa. 2. Fig. (Fam.) A nu se desfășura în mod normal, a nu funcționa bine, a se poticni. – Lat. *excloppitare. DOOM
!șchiopătá (a ~) vb., ind. prez. 3 șchioápătă/șchiopăteáză; conj. prez. 3 să șchioápete/să șchiopătéze
șchiopătați
ȘCHIOPĂTÁ, șchiopătez, vb. I. Intranz. 1. A umbla sprijinindu-se mai mult pe un picior decât pe celălalt (sau pe celelalte); a umbla ca un șchiop; a șchiopa. 2. Fig. (Fam.) A nu se desfășura în mod normal, a nu funcționa bine, a se poticni. – Lat. *excloppitare. DOOM
!șchiopătá (a ~) vb., ind. prez. 3 șchioápătă/șchiopăteáză; conj. prez. 3 să șchioápete/să șchiopătéze
șchiopătați
ȘCHIOPĂTÁT, -Ă, șchiopătați, -te, adj. 1. (Rar) Care șchioapătă. 2. (Despre mers) De șchiop. – V. șchiopăta.
șchiopătații
ȘCHIOPĂTÁT, -Ă, șchiopătați, -te, adj. 1. (Rar) Care șchioapătă. 2. (Despre mers) De șchiop. – V. șchiopăta.
șchiopătaților
ȘCHIOPĂTÁT, -Ă, șchiopătați, -te, adj. 1. (Rar) Care șchioapătă. 2. (Despre mers) De șchiop. – V. șchiopăta.
șchiopătează
ȘCHIOPĂTÁ, șchiopătez, vb. I. Intranz. 1. A umbla sprijinindu-se mai mult pe un picior decât pe celălalt (sau pe celelalte); a umbla ca un șchiop; a șchiopa. 2. Fig. (Fam.) A nu se desfășura în mod normal, a nu funcționa bine, a se poticni. – Lat. *excloppitare. DOOM
!șchiopătá (a ~) vb., ind. prez. 3 șchioápătă/șchiopăteáză; conj. prez. 3 să șchioápete/să șchiopătéze
șchiopătez
ȘCHIOPĂTÁ, șchiopătez, vb. I. Intranz. 1. A umbla sprijinindu-se mai mult pe un picior decât pe celălalt (sau pe celelalte); a umbla ca un șchiop; a șchiopa. 2. Fig. (Fam.) A nu se desfășura în mod normal, a nu funcționa bine, a se poticni. – Lat. *excloppitare. DOOM
!șchiopătá (a ~) vb., ind. prez. 3 șchioápătă/șchiopăteáză; conj. prez. 3 să șchioápete/să șchiopătéze
șchiopăteze
ȘCHIOPĂTÁ, șchiopătez, vb. I. Intranz. 1. A umbla sprijinindu-se mai mult pe un picior decât pe celălalt (sau pe celelalte); a umbla ca un șchiop; a șchiopa. 2. Fig. (Fam.) A nu se desfășura în mod normal, a nu funcționa bine, a se poticni. – Lat. *excloppitare. DOOM
!șchiopătá (a ~) vb., ind. prez. 3 șchioápătă/șchiopăteáză; conj. prez. 3 să șchioápete/să șchiopătéze
șchiopătezi
ȘCHIOPĂTÁ, șchiopătez, vb. I. Intranz. 1. A umbla sprijinindu-se mai mult pe un picior decât pe celălalt (sau pe celelalte); a umbla ca un șchiop; a șchiopa. 2. Fig. (Fam.) A nu se desfășura în mod normal, a nu funcționa bine, a se poticni. – Lat. *excloppitare. DOOM
!șchiopătá (a ~) vb., ind. prez. 3 șchioápătă/șchiopăteáză; conj. prez. 3 să șchioápete/să șchiopătéze
șchiopătura
ȘCHIOPĂTÚRĂ, șchiopături, s. f. Faptul de a șchiopăta. – Șchiopăta + suf. -ură. DOOM
șchiopătúră s. f., g.-d. art. schiopătúrii; pl. șchiopătúri
șchiopături
ȘCHIOPĂTÚRĂ, șchiopături, s. f. Faptul de a șchiopăta. – Șchiopăta + suf. -ură. DOOM
șchiopătúră s. f., g.-d. art. schiopătúrii; pl. șchiopătúri
șchiopăturii
ȘCHIOPĂTÚRĂ, șchiopături, s. f. Faptul de a șchiopăta. – Șchiopăta + suf. -ură. DOOM
șchiopătúră s. f., g.-d. art. schiopătúrii; pl. șchiopătúri
șchiopăturile
ȘCHIOPĂTÚRĂ, șchiopături, s. f. Faptul de a șchiopăta. – Șchiopăta + suf. -ură. DOOM
șchiopătúră s. f., g.-d. art. schiopătúrii; pl. șchiopătúri
șchiopăturilor
ȘCHIOPĂTÚRĂ, șchiopături, s. f. Faptul de a șchiopăta. – Șchiopăta + suf. -ură. DOOM
șchiopătúră s. f., g.-d. art. schiopătúrii; pl. șchiopătúri
șchiopătând
ȘCHIOPĂTÁ, șchiopătez, vb. I. Intranz. 1. A umbla sprijinindu-se mai mult pe un picior decât pe celălalt (sau pe celelalte); a umbla ca un șchiop; a șchiopa. 2. Fig. (Fam.) A nu se desfășura în mod normal, a nu funcționa bine, a se poticni. – Lat. *excloppitare. DOOM
!șchiopătá (a ~) vb., ind. prez. 3 șchioápătă/șchiopăteáză; conj. prez. 3 să șchioápete/să șchiopătéze
șchiopătînd
ȘCHIOPĂTÁ, șchiopătez, vb. I. Intranz. 1. A umbla sprijinindu-se mai mult pe un picior decât pe celălalt (sau pe celelalte); a umbla ca un șchiop; a șchiopa. 2. Fig. (Fam.) A nu se desfășura în mod normal, a nu funcționa bine, a se poticni. – Lat. *excloppitare. DOOM
!șchiopătá (a ~) vb., ind. prez. 3 șchioápătă/șchiopăteáză; conj. prez. 3 să șchioápete/să șchiopătéze
șchiopătări
ȘCHIOPĂTÁ, schioápăt, vb. I. Intranz. 1. A umbla sprijinindu-se mai mult pe un picior decât pe celălalt (sau pe celelalte); a umbla ca un șchiop; a șchiopa. 2. Fig. (Fam.) A nu se desfășura în mod normal, a nu funcționa bine, a se poticni. [Prez. ind. și: șchiopătez] – Lat *excloppitare.
șchiopătării
ȘCHIOPĂTÁ, schioápăt, vb. I. Intranz. 1. A umbla sprijinindu-se mai mult pe un picior decât pe celălalt (sau pe celelalte); a umbla ca un șchiop; a șchiopa. 2. Fig. (Fam.) A nu se desfășura în mod normal, a nu funcționa bine, a se poticni. [Prez. ind. și: șchiopătez] – Lat *excloppitare.
șchiopătările
ȘCHIOPĂTÁ, schioápăt, vb. I. Intranz. 1. A umbla sprijinindu-se mai mult pe un picior decât pe celălalt (sau pe celelalte); a umbla ca un șchiop; a șchiopa. 2. Fig. (Fam.) A nu se desfășura în mod normal, a nu funcționa bine, a se poticni. [Prez. ind. și: șchiopătez] – Lat *excloppitare.
șchiopătărilor
ȘCHIOPĂTÁ, schioápăt, vb. I. Intranz. 1. A umbla sprijinindu-se mai mult pe un picior decât pe celălalt (sau pe celelalte); a umbla ca un șchiop; a șchiopa. 2. Fig. (Fam.) A nu se desfășura în mod normal, a nu funcționa bine, a se poticni. [Prez. ind. și: șchiopătez] – Lat *excloppitare.
școala
ȘCOÁLĂ, școli, s. f. 1. Instituție de învățământ public unde se predau elementele de bază ale principalelor discipline; ◊ p. ext. activitate legată de acestă instituție; învățătură, învățământ. ♦ Localul, clădirea în care este instalată și funcționează instituția de mai sus. ♦ Totalitatea elevilor și a cadrelor didactice dintr-o asemenea instituție de învățământ. 2. Fig. Izvor, sursă de cunoștințe, de învățături; mijloc, sistem de instruire într-un anumit domeniu; p. ext. învățătură, experiență dobândită pe această cale. 3. Fig. Curent, mișcare științifică, literară, artistică etc. care grupează în jurul ei numeroși adepți; baza teoretică a acestei mișcări. ◊ Expr. A face școală = a avea un număr de adepți. – Din bg., sb., rus. škola, pol. skola. DOOM
școálă s. f., g.-d. art. șcólii; pl. școli
școlar
ȘCOLÁR, -Ă, școlari, -e, s. m., adj. 1. S. m. Elev al unei școli (1). 2. Adj. Care ține de școală (1), privitor la școală sau la școlari (1). – Școală + suf. -ar. DOOM
școlár2 s. m., pl. școlári
școlar
ȘCOLÁR, -Ă, școlari, -e, s. m., adj. 1. S. m. Elev al unei școli (1). 2. Adj. Care ține de școală (1), privitor la școală sau la școlari (1). – Școală + suf. -ar. DOOM
școlár2 s. m., pl. școlári
școlara
ȘCOLÁR, -Ă, școlari, -e, s. m., adj. 1. S. m. Elev al unei școli (1). 2. Adj. Care ține de școală (1), privitor la școală sau la școlari (1). – Școală + suf. -ar. DOOM
școlár2 s. m., pl. școlári
școlara
ȘCOLÁR, -Ă, școlari, -e, s. m., adj. 1. S. m. Elev al unei școli (1). 2. Adj. Care ține de școală (1), privitor la școală sau la școlari (1). – Școală + suf. -ar. DOOM
școlár2 s. m., pl. școlári
școlare
ȘCOLÁR, -Ă, școlari, -e, s. m., adj. 1. S. m. Elev al unei școli (1). 2. Adj. Care ține de școală (1), privitor la școală sau la școlari (1). – Școală + suf. -ar. DOOM
școlár2 s. m., pl. școlári
școlare
ȘCOLÁR, -Ă, școlari, -e, s. m., adj. 1. S. m. Elev al unei școli (1). 2. Adj. Care ține de școală (1), privitor la școală sau la școlari (1). – Școală + suf. -ar. DOOM
școlár2 s. m., pl. școlári
școlarei
ȘCOLÁR, -Ă, școlari, -e, s. m., adj. 1. S. m. Elev al unei școli (1). 2. Adj. Care ține de școală (1), privitor la școală sau la școlari (1). – Școală + suf. -ar. DOOM
școlár2 s. m., pl. școlári
școlarei
ȘCOLÁR, -Ă, școlari, -e, s. m., adj. 1. S. m. Elev al unei școli (1). 2. Adj. Care ține de școală (1), privitor la școală sau la școlari (1). – Școală + suf. -ar. DOOM
școlár2 s. m., pl. școlári
școlarele
ȘCOLÁR, -Ă, școlari, -e, s. m., adj. 1. S. m. Elev al unei școli (1). 2. Adj. Care ține de școală (1), privitor la școală sau la școlari (1). – Școală + suf. -ar. DOOM
școlár2 s. m., pl. școlári
școlarele
ȘCOLÁR, -Ă, școlari, -e, s. m., adj. 1. S. m. Elev al unei școli (1). 2. Adj. Care ține de școală (1), privitor la școală sau la școlari (1). – Școală + suf. -ar. DOOM
școlár2 s. m., pl. școlári
școlarelor
ȘCOLÁR, -Ă, școlari, -e, s. m., adj. 1. S. m. Elev al unei școli (1). 2. Adj. Care ține de școală (1), privitor la școală sau la școlari (1). – Școală + suf. -ar. DOOM
școlár2 s. m., pl. școlári
școlarelor
ȘCOLÁR, -Ă, școlari, -e, s. m., adj. 1. S. m. Elev al unei școli (1). 2. Adj. Care ține de școală (1), privitor la școală sau la școlari (1). – Școală + suf. -ar. DOOM
școlár2 s. m., pl. școlári
școlari
ȘCOLÁR, -Ă, școlari, -e, s. m., adj. 1. S. m. Elev al unei școli (1). 2. Adj. Care ține de școală (1), privitor la școală sau la școlari (1). – Școală + suf. -ar. DOOM
școlár2 s. m., pl. școlári
școlari
ȘCOLÁR, -Ă, școlari, -e, s. m., adj. 1. S. m. Elev al unei școli (1). 2. Adj. Care ține de școală (1), privitor la școală sau la școlari (1). – Școală + suf. -ar. DOOM
școlár2 s. m., pl. școlári
școlarii
ȘCOLÁR, -Ă, școlari, -e, s. m., adj. 1. S. m. Elev al unei școli (1). 2. Adj. Care ține de școală (1), privitor la școală sau la școlari (1). – Școală + suf. -ar. DOOM
școlár2 s. m., pl. școlári
școlarii
ȘCOLÁR, -Ă, școlari, -e, s. m., adj. 1. S. m. Elev al unei școli (1). 2. Adj. Care ține de școală (1), privitor la școală sau la școlari (1). – Școală + suf. -ar. DOOM
școlár2 s. m., pl. școlári
școlarilor
ȘCOLÁR, -Ă, școlari, -e, s. m., adj. 1. S. m. Elev al unei școli (1). 2. Adj. Care ține de școală (1), privitor la școală sau la școlari (1). – Școală + suf. -ar. DOOM
școlár2 s. m., pl. școlári
școlarilor
ȘCOLÁR, -Ă, școlari, -e, s. m., adj. 1. S. m. Elev al unei școli (1). 2. Adj. Care ține de școală (1), privitor la școală sau la școlari (1). – Școală + suf. -ar. DOOM
școlár2 s. m., pl. școlári
școlaritate
ȘCOLARITÁTE s. f. 1. Timpul cât cineva este școlar sau are calitatea de școlar. 2. (Rar) Disciplină de școlar. – Din fr. școlarité (după școală și școlar). DOOM
școlaritáte s. f., g.-d. art. școlaritắții
școlaritatea
ȘCOLARITÁTE s. f. 1. Timpul cât cineva este școlar sau are calitatea de școlar. 2. (Rar) Disciplină de școlar. – Din fr. școlarité (după școală și școlar). DOOM
școlaritáte s. f., g.-d. art. școlaritắții
școlarități
ȘCOLARITÁTE s. f. 1. Timpul cât cineva este școlar sau are calitatea de școlar. 2. (Rar) Disciplină de școlar. – Din fr. școlarité (după școală și școlar). DOOM
școlaritáte s. f., g.-d. art. școlaritắții
școlarității
ȘCOLARITÁTE s. f. 1. Timpul cât cineva este școlar sau are calitatea de școlar. 2. (Rar) Disciplină de școlar. – Din fr. școlarité (după școală și școlar). DOOM
școlaritáte s. f., g.-d. art. școlaritắții
școlariza
ȘCOLARIZÁ, școlarizez, vb. I. Tranz. A încadra, a atrage în activitatea de școlar, a înscrie la o școală (1). – Din fr. scolariser (după școală și școlar). DOOM
școlarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 școlarizeáză
școlarizai
ȘCOLARIZÁ, școlarizez, vb. I. Tranz. A încadra, a atrage în activitatea de școlar, a înscrie la o școală (1). – Din fr. scolariser (după școală și școlar). DOOM
școlarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 școlarizeáză
școlarizam
ȘCOLARIZÁ, școlarizez, vb. I. Tranz. A încadra, a atrage în activitatea de școlar, a înscrie la o școală (1). – Din fr. scolariser (după școală și școlar). DOOM
școlarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 școlarizeáză
școlarizare
ȘCOLARIZÁ, școlarizez, vb. I. Tranz. A încadra, a atrage în activitatea de școlar, a înscrie la o școală (1). – Din fr. scolariser (după școală și școlar). DOOM
școlarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 școlarizeáză
școlarizare
ȘCOLARIZÁRE s. f. Acțiunea de a școlariza și rezultatul ei. – V. școlariza. DOOM
școlarizáre s. f., g.-d. art. școlarizắrii
școlarizarea
ȘCOLARIZÁRE s. f. Acțiunea de a școlariza și rezultatul ei. – V. școlariza. DOOM
școlarizáre s. f., g.-d. art. școlarizắrii
școlarizară
ȘCOLARIZÁ, școlarizez, vb. I. Tranz. A încadra, a atrage în activitatea de școlar, a înscrie la o școală (1). – Din fr. scolariser (după școală și școlar). DOOM
școlarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 școlarizeáză
școlarizarăm
ȘCOLARIZÁ, școlarizez, vb. I. Tranz. A încadra, a atrage în activitatea de școlar, a înscrie la o școală (1). – Din fr. scolariser (după școală și școlar). DOOM
școlarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 școlarizeáză
școlarizarăți
ȘCOLARIZÁ, școlarizez, vb. I. Tranz. A încadra, a atrage în activitatea de școlar, a înscrie la o școală (1). – Din fr. scolariser (după școală și școlar). DOOM
școlarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 școlarizeáză
școlarizase
ȘCOLARIZÁ, școlarizez, vb. I. Tranz. A încadra, a atrage în activitatea de școlar, a înscrie la o școală (1). – Din fr. scolariser (după școală și școlar). DOOM
școlarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 școlarizeáză
școlarizasem
ȘCOLARIZÁ, școlarizez, vb. I. Tranz. A încadra, a atrage în activitatea de școlar, a înscrie la o școală (1). – Din fr. scolariser (după școală și școlar). DOOM
școlarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 școlarizeáză
școlarizaseră
ȘCOLARIZÁ, școlarizez, vb. I. Tranz. A încadra, a atrage în activitatea de școlar, a înscrie la o școală (1). – Din fr. scolariser (după școală și școlar). DOOM
școlarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 școlarizeáză
școlarizaserăm
ȘCOLARIZÁ, școlarizez, vb. I. Tranz. A încadra, a atrage în activitatea de școlar, a înscrie la o școală (1). – Din fr. scolariser (după școală și școlar). DOOM
școlarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 școlarizeáză
școlarizaserăți
ȘCOLARIZÁ, școlarizez, vb. I. Tranz. A încadra, a atrage în activitatea de școlar, a înscrie la o școală (1). – Din fr. scolariser (după școală și școlar). DOOM
școlarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 școlarizeáză
școlarizaseși
ȘCOLARIZÁ, școlarizez, vb. I. Tranz. A încadra, a atrage în activitatea de școlar, a înscrie la o școală (1). – Din fr. scolariser (după școală și școlar). DOOM
școlarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 școlarizeáză
școlarizaseți
ȘCOLARIZÁ, școlarizez, vb. I. Tranz. A încadra, a atrage în activitatea de școlar, a înscrie la o școală (1). – Din fr. scolariser (după școală și școlar). DOOM
școlarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 școlarizeáză
școlarizat
ȘCOLARIZÁ, școlarizez, vb. I. Tranz. A încadra, a atrage în activitatea de școlar, a înscrie la o școală (1). – Din fr. scolariser (după școală și școlar). DOOM
școlarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 școlarizeáză
școlarizat
ȘCOLARIZÁ, școlarizez, vb. I. Tranz. A încadra, a atrage în activitatea de școlar, a înscrie la o școală (1). – Din fr. scolariser (după școală și școlar).
școlarizata
ȘCOLARIZÁ, școlarizez, vb. I. Tranz. A încadra, a atrage în activitatea de școlar, a înscrie la o școală (1). – Din fr. scolariser (după școală și școlar).
școlarizate
ȘCOLARIZÁ, școlarizez, vb. I. Tranz. A încadra, a atrage în activitatea de școlar, a înscrie la o școală (1). – Din fr. scolariser (după școală și școlar).
școlarizatei
ȘCOLARIZÁ, școlarizez, vb. I. Tranz. A încadra, a atrage în activitatea de școlar, a înscrie la o școală (1). – Din fr. scolariser (după școală și școlar).
școlarizatele
ȘCOLARIZÁ, școlarizez, vb. I. Tranz. A încadra, a atrage în activitatea de școlar, a înscrie la o școală (1). – Din fr. scolariser (după școală și școlar).
școlarizatelor
ȘCOLARIZÁ, școlarizez, vb. I. Tranz. A încadra, a atrage în activitatea de școlar, a înscrie la o școală (1). – Din fr. scolariser (după școală și școlar).
școlarizatul
ȘCOLARIZÁ, școlarizez, vb. I. Tranz. A încadra, a atrage în activitatea de școlar, a înscrie la o școală (1). – Din fr. scolariser (după școală și școlar).
școlarizatului
ȘCOLARIZÁ, școlarizez, vb. I. Tranz. A încadra, a atrage în activitatea de școlar, a înscrie la o școală (1). – Din fr. scolariser (după școală și școlar).
școlarizau
ȘCOLARIZÁ, școlarizez, vb. I. Tranz. A încadra, a atrage în activitatea de școlar, a înscrie la o școală (1). – Din fr. scolariser (după școală și școlar). DOOM
școlarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 școlarizeáză
școlarizași
ȘCOLARIZÁ, școlarizez, vb. I. Tranz. A încadra, a atrage în activitatea de școlar, a înscrie la o școală (1). – Din fr. scolariser (după școală și școlar). DOOM
școlarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 școlarizeáză
școlarizați
ȘCOLARIZÁ, școlarizez, vb. I. Tranz. A încadra, a atrage în activitatea de școlar, a înscrie la o școală (1). – Din fr. scolariser (după școală și școlar). DOOM
școlarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 școlarizeáză
școlarizați
ȘCOLARIZÁ, școlarizez, vb. I. Tranz. A încadra, a atrage în activitatea de școlar, a înscrie la o școală (1). – Din fr. scolariser (după școală și școlar).
școlarizații
ȘCOLARIZÁ, școlarizez, vb. I. Tranz. A încadra, a atrage în activitatea de școlar, a înscrie la o școală (1). – Din fr. scolariser (după școală și școlar).
școlarizaților
ȘCOLARIZÁ, școlarizez, vb. I. Tranz. A încadra, a atrage în activitatea de școlar, a înscrie la o școală (1). – Din fr. scolariser (după școală și școlar).
școlarizează
ȘCOLARIZÁ, școlarizez, vb. I. Tranz. A încadra, a atrage în activitatea de școlar, a înscrie la o școală (1). – Din fr. scolariser (după școală și școlar). DOOM
școlarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 școlarizeáză
școlarizez
ȘCOLARIZÁ, școlarizez, vb. I. Tranz. A încadra, a atrage în activitatea de școlar, a înscrie la o școală (1). – Din fr. scolariser (după școală și școlar). DOOM
școlarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 școlarizeáză
școlarizeze
ȘCOLARIZÁ, școlarizez, vb. I. Tranz. A încadra, a atrage în activitatea de școlar, a înscrie la o școală (1). – Din fr. scolariser (după școală și școlar). DOOM
școlarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 școlarizeáză
școlarizezi
ȘCOLARIZÁ, școlarizez, vb. I. Tranz. A încadra, a atrage în activitatea de școlar, a înscrie la o școală (1). – Din fr. scolariser (după școală și școlar). DOOM
școlarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 școlarizeáză
școlarizând
ȘCOLARIZÁ, școlarizez, vb. I. Tranz. A încadra, a atrage în activitatea de școlar, a înscrie la o școală (1). – Din fr. scolariser (după școală și școlar). DOOM
școlarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 școlarizeáză
școlarizînd
ȘCOLARIZÁ, școlarizez, vb. I. Tranz. A încadra, a atrage în activitatea de școlar, a înscrie la o școală (1). – Din fr. scolariser (după școală și școlar). DOOM
școlarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 școlarizeáză
școlarizări
ȘCOLARIZÁRE s. f. Acțiunea de a școlariza și rezultatul ei. – V. școlariza. DOOM
școlarizáre s. f., g.-d. art. școlarizắrii
școlarizării
ȘCOLARIZÁRE s. f. Acțiunea de a școlariza și rezultatul ei. – V. școlariza. DOOM
școlarizáre s. f., g.-d. art. școlarizắrii
școlarizările
ȘCOLARIZÁRE s. f. Acțiunea de a școlariza și rezultatul ei. – V. școlariza. DOOM
școlarizáre s. f., g.-d. art. școlarizắrii
școlarizărilor
ȘCOLARIZÁRE s. f. Acțiunea de a școlariza și rezultatul ei. – V. școlariza. DOOM
școlarizáre s. f., g.-d. art. școlarizắrii
școlarul
ȘCOLÁR, -Ă, școlari, -e, s. m., adj. 1. S. m. Elev al unei școli (1). 2. Adj. Care ține de școală (1), privitor la școală sau la școlari (1). – Școală + suf. -ar. DOOM
școlár2 s. m., pl. școlári
școlarul
ȘCOLÁR, -Ă, școlari, -e, s. m., adj. 1. S. m. Elev al unei școli (1). 2. Adj. Care ține de școală (1), privitor la școală sau la școlari (1). – Școală + suf. -ar. DOOM
școlár2 s. m., pl. școlári
școlarului
ȘCOLÁR, -Ă, școlari, -e, s. m., adj. 1. S. m. Elev al unei școli (1). 2. Adj. Care ține de școală (1), privitor la școală sau la școlari (1). – Școală + suf. -ar. DOOM
școlár2 s. m., pl. școlári
școlarului
ȘCOLÁR, -Ă, școlari, -e, s. m., adj. 1. S. m. Elev al unei școli (1). 2. Adj. Care ține de școală (1), privitor la școală sau la școlari (1). – Școală + suf. -ar. DOOM
școlár2 s. m., pl. școlári
școlea
ȘCOLÍ, școlesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) instrui (temeinic) în școală. – V. școală.
școleai
ȘCOLÍ, școlesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) instrui (temeinic) în școală. – V. școală.
școleam
ȘCOLÍ, școlesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) instrui (temeinic) în școală. – V. școală.
școlească
ȘCOLÍ, școlesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) instrui (temeinic) în școală. – V. școală.
școleau
ȘCOLÍ, școlesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) instrui (temeinic) în școală. – V. școală.
școleați
ȘCOLÍ, școlesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) instrui (temeinic) în școală. – V. școală.
școlesc
ȘCOLÍ, școlesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) instrui (temeinic) în școală. – V. școală.
școlește
ȘCOLÍ, școlesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) instrui (temeinic) în școală. – V. școală.
școlești
ȘCOLÍ, școlesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) instrui (temeinic) în școală. – V. școală.
școli
ȘCOÁLĂ, școli, s. f. 1. Instituție de învățământ public unde se predau elementele de bază ale principalelor discipline; ◊ p. ext. activitate legată de acestă instituție; învățătură, învățământ. ♦ Localul, clădirea în care este instalată și funcționează instituția de mai sus. ♦ Totalitatea elevilor și a cadrelor didactice dintr-o asemenea instituție de învățământ. 2. Fig. Izvor, sursă de cunoștințe, de învățături; mijloc, sistem de instruire într-un anumit domeniu; p. ext. învățătură, experiență dobândită pe această cale. 3. Fig. Curent, mișcare științifică, literară, artistică etc. care grupează în jurul ei numeroși adepți; baza teoretică a acestei mișcări. ◊ Expr. A face școală = a avea un număr de adepți. – Din bg., sb., rus. škola, pol. skola. DOOM
școálă s. f., g.-d. art. șcólii; pl. școli
școli
ȘCOLÍ, școlesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) instrui (temeinic) în școală. – V. școală.
școlii
ȘCOÁLĂ, școli, s. f. 1. Instituție de învățământ public unde se predau elementele de bază ale principalelor discipline; ◊ p. ext. activitate legată de acestă instituție; învățătură, învățământ. ♦ Localul, clădirea în care este instalată și funcționează instituția de mai sus. ♦ Totalitatea elevilor și a cadrelor didactice dintr-o asemenea instituție de învățământ. 2. Fig. Izvor, sursă de cunoștințe, de învățături; mijloc, sistem de instruire într-un anumit domeniu; p. ext. învățătură, experiență dobândită pe această cale. 3. Fig. Curent, mișcare științifică, literară, artistică etc. care grupează în jurul ei numeroși adepți; baza teoretică a acestei mișcări. ◊ Expr. A face școală = a avea un număr de adepți. – Din bg., sb., rus. škola, pol. skola. DOOM
școálă s. f., g.-d. art. șcólii; pl. școli
școlii
ȘCOLÍ, școlesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) instrui (temeinic) în școală. – V. școală.
școlile
ȘCOÁLĂ, școli, s. f. 1. Instituție de învățământ public unde se predau elementele de bază ale principalelor discipline; ◊ p. ext. activitate legată de acestă instituție; învățătură, învățământ. ♦ Localul, clădirea în care este instalată și funcționează instituția de mai sus. ♦ Totalitatea elevilor și a cadrelor didactice dintr-o asemenea instituție de învățământ. 2. Fig. Izvor, sursă de cunoștințe, de învățături; mijloc, sistem de instruire într-un anumit domeniu; p. ext. învățătură, experiență dobândită pe această cale. 3. Fig. Curent, mișcare științifică, literară, artistică etc. care grupează în jurul ei numeroși adepți; baza teoretică a acestei mișcări. ◊ Expr. A face școală = a avea un număr de adepți. – Din bg., sb., rus. škola, pol. skola. DOOM
școálă s. f., g.-d. art. șcólii; pl. școli
școlilor
ȘCOÁLĂ, școli, s. f. 1. Instituție de învățământ public unde se predau elementele de bază ale principalelor discipline; ◊ p. ext. activitate legată de acestă instituție; învățătură, învățământ. ♦ Localul, clădirea în care este instalată și funcționează instituția de mai sus. ♦ Totalitatea elevilor și a cadrelor didactice dintr-o asemenea instituție de învățământ. 2. Fig. Izvor, sursă de cunoștințe, de învățături; mijloc, sistem de instruire într-un anumit domeniu; p. ext. învățătură, experiență dobândită pe această cale. 3. Fig. Curent, mișcare științifică, literară, artistică etc. care grupează în jurul ei numeroși adepți; baza teoretică a acestei mișcări. ◊ Expr. A face școală = a avea un număr de adepți. – Din bg., sb., rus. škola, pol. skola. DOOM
școálă s. f., g.-d. art. șcólii; pl. școli
școlim
ȘCOLÍ, școlesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) instrui (temeinic) în școală. – V. școală.
școlind
ȘCOLÍ, școlesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) instrui (temeinic) în școală. – V. școală.
școlire
ȘCOLÍ, școlesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) instrui (temeinic) în școală. – V. școală.
școlire
ȘCOLÍRE, școliri, s. f. Acțiunea de a (se) școli, instruire. – V. școli.
școlirea
ȘCOLÍRE, școliri, s. f. Acțiunea de a (se) școli, instruire. – V. școli.
școliri
ȘCOLÍRE, școliri, s. f. Acțiunea de a (se) școli, instruire. – V. școli.
școlirii
ȘCOLÍRE, școliri, s. f. Acțiunea de a (se) școli, instruire. – V. școli.
școlirile
ȘCOLÍRE, școliri, s. f. Acțiunea de a (se) școli, instruire. – V. școli.
școlirilor
ȘCOLÍRE, școliri, s. f. Acțiunea de a (se) școli, instruire. – V. școli.
școliră
ȘCOLÍ, școlesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) instrui (temeinic) în școală. – V. școală.
școlirăm
ȘCOLÍ, școlesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) instrui (temeinic) în școală. – V. școală.
școlirăți
ȘCOLÍ, școlesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) instrui (temeinic) în școală. – V. școală.
școlise
ȘCOLÍ, școlesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) instrui (temeinic) în școală. – V. școală.
școlisem
ȘCOLÍ, școlesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) instrui (temeinic) în școală. – V. școală.
școliseră
ȘCOLÍ, școlesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) instrui (temeinic) în școală. – V. școală.
școliserăm
ȘCOLÍ, școlesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) instrui (temeinic) în școală. – V. școală.
școliserăți
ȘCOLÍ, școlesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) instrui (temeinic) în școală. – V. școală.
școliseși
ȘCOLÍ, școlesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) instrui (temeinic) în școală. – V. școală.
școliseți
ȘCOLÍ, școlesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) instrui (temeinic) în școală. – V. școală.
școlit
ȘCOLÍ, școlesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) instrui (temeinic) în școală. – V. școală.
școlit
ȘCOLÍT, -Ă, școliți, -te, adj. (Rar) Învățat, instruit.
școlita
ȘCOLÍT, -Ă, școliți, -te, adj. (Rar) Învățat, instruit.
școlite
ȘCOLÍT, -Ă, școliți, -te, adj. (Rar) Învățat, instruit.
școlitei
ȘCOLÍT, -Ă, școliți, -te, adj. (Rar) Învățat, instruit.
școlitele
ȘCOLÍT, -Ă, școliți, -te, adj. (Rar) Învățat, instruit.
școlitelor
ȘCOLÍT, -Ă, școliți, -te, adj. (Rar) Învățat, instruit.
școlitul
ȘCOLÍT, -Ă, școliți, -te, adj. (Rar) Învățat, instruit.
școlitului
ȘCOLÍT, -Ă, școliți, -te, adj. (Rar) Învățat, instruit.
școliși
ȘCOLÍ, școlesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) instrui (temeinic) în școală. – V. școală.
școliți
ȘCOLÍ, școlesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) instrui (temeinic) în școală. – V. școală.
școliți
ȘCOLÍT, -Ă, școliți, -te, adj. (Rar) Învățat, instruit.
școliții
ȘCOLÍT, -Ă, școliți, -te, adj. (Rar) Învățat, instruit.
școliților
ȘCOLÍT, -Ă, școliți, -te, adj. (Rar) Învățat, instruit.
școlărea
ȘCOLĂRÍ, școlăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A învăța, a studia într-o școală; a fi școlar (1) împreună sau în același timp cu altcineva. – Din școlar. DOOM
școlărí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. școlărésc, imperf. 3 sg. școlăreá; conj. prez. 3 să școlăreáscă
școlăreai
ȘCOLĂRÍ, școlăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A învăța, a studia într-o școală; a fi școlar (1) împreună sau în același timp cu altcineva. – Din școlar. DOOM
școlărí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. școlărésc, imperf. 3 sg. școlăreá; conj. prez. 3 să școlăreáscă
școlăream
ȘCOLĂRÍ, școlăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A învăța, a studia într-o școală; a fi școlar (1) împreună sau în același timp cu altcineva. – Din școlar. DOOM
școlărí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. școlărésc, imperf. 3 sg. școlăreá; conj. prez. 3 să școlăreáscă
școlăreasca
ȘCOLĂRÉSC, -EASCĂ, școlărești, adj. De școală (1) sau de școlar (1), caracteristic școlii sau școlarilor. ♦ Fig. (Cam) naiv, lipsit de maturitate, copilăresc. – Școlar + suf. -esc. DOOM
școlărésc adj. m., f. școlăreáscă; pl. m. și f. școlăréști
școlărească
ȘCOLĂRÍ, școlăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A învăța, a studia într-o școală; a fi școlar (1) împreună sau în același timp cu altcineva. – Din școlar. DOOM
școlărí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. școlărésc, imperf. 3 sg. școlăreá; conj. prez. 3 să școlăreáscă
școlăreau
ȘCOLĂRÍ, școlăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A învăța, a studia într-o școală; a fi școlar (1) împreună sau în același timp cu altcineva. – Din școlar. DOOM
școlărí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. școlărésc, imperf. 3 sg. școlăreá; conj. prez. 3 să școlăreáscă
școlăreați
ȘCOLĂRÍ, școlăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A învăța, a studia într-o școală; a fi școlar (1) împreună sau în același timp cu altcineva. – Din școlar. DOOM
școlărí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. școlărésc, imperf. 3 sg. școlăreá; conj. prez. 3 să școlăreáscă
școlăresc
ȘCOLĂRÉSC, -EASCĂ, școlărești, adj. De școală (1) sau de școlar (1), caracteristic școlii sau școlarilor. ♦ Fig. (Cam) naiv, lipsit de maturitate, copilăresc. – Școlar + suf. -esc. DOOM
școlărésc adj. m., f. școlăreáscă; pl. m. și f. școlăréști
școlăresc
ȘCOLĂRÍ, școlăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A învăța, a studia într-o școală; a fi școlar (1) împreună sau în același timp cu altcineva. – Din școlar. DOOM
școlărí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. școlărésc, imperf. 3 sg. școlăreá; conj. prez. 3 să școlăreáscă
școlărescul
ȘCOLĂRÉSC, -EASCĂ, școlărești, adj. De școală (1) sau de școlar (1), caracteristic școlii sau școlarilor. ♦ Fig. (Cam) naiv, lipsit de maturitate, copilăresc. – Școlar + suf. -esc. DOOM
școlărésc adj. m., f. școlăreáscă; pl. m. și f. școlăréști
școlărescului
ȘCOLĂRÉSC, -EASCĂ, școlărești, adj. De școală (1) sau de școlar (1), caracteristic școlii sau școlarilor. ♦ Fig. (Cam) naiv, lipsit de maturitate, copilăresc. – Școlar + suf. -esc. DOOM
școlărésc adj. m., f. școlăreáscă; pl. m. și f. școlăréști
școlărește
ȘCOLĂRÉȘTE adv. Ca un școlar (1), în felul școlarilor. ◊ Fig. Naiv, lipsit de maturitate, copilărește. – Școlar + suf. -ește. DOOM
școlăréște adv.
școlărește
ȘCOLĂRÍ, școlăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A învăța, a studia într-o școală; a fi școlar (1) împreună sau în același timp cu altcineva. – Din școlar. DOOM
școlărí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. școlărésc, imperf. 3 sg. școlăreá; conj. prez. 3 să școlăreáscă
școlărești
ȘCOLĂRÉSC, -EASCĂ, școlărești, adj. De școală (1) sau de școlar (1), caracteristic școlii sau școlarilor. ♦ Fig. (Cam) naiv, lipsit de maturitate, copilăresc. – Școlar + suf. -esc. DOOM
școlărésc adj. m., f. școlăreáscă; pl. m. și f. școlăréști
școlărești
ȘCOLĂRÍ, școlăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A învăța, a studia într-o școală; a fi școlar (1) împreună sau în același timp cu altcineva. – Din școlar. DOOM
școlărí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. școlărésc, imperf. 3 sg. școlăreá; conj. prez. 3 să școlăreáscă
școlăreștii
ȘCOLĂRÉSC, -EASCĂ, școlărești, adj. De școală (1) sau de școlar (1), caracteristic școlii sau școlarilor. ♦ Fig. (Cam) naiv, lipsit de maturitate, copilăresc. – Școlar + suf. -esc. DOOM
școlărésc adj. m., f. școlăreáscă; pl. m. și f. școlăréști
școlăreștile
ȘCOLĂRÉSC, -EASCĂ, școlărești, adj. De școală (1) sau de școlar (1), caracteristic școlii sau școlarilor. ♦ Fig. (Cam) naiv, lipsit de maturitate, copilăresc. – Școlar + suf. -esc. DOOM
școlărésc adj. m., f. școlăreáscă; pl. m. și f. școlăréști
școlăreștilor
ȘCOLĂRÉSC, -EASCĂ, școlărești, adj. De școală (1) sau de școlar (1), caracteristic școlii sau școlarilor. ♦ Fig. (Cam) naiv, lipsit de maturitate, copilăresc. – Școlar + suf. -esc. DOOM
școlărésc adj. m., f. școlăreáscă; pl. m. și f. școlăréști
școlări
ȘCOLĂRÍ, școlăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A învăța, a studia într-o școală; a fi școlar (1) împreună sau în același timp cu altcineva. – Din școlar. DOOM
școlărí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. școlărésc, imperf. 3 sg. școlăreá; conj. prez. 3 să școlăreáscă
școlării
ȘCOLĂRÍ, școlăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A învăța, a studia într-o școală; a fi școlar (1) împreună sau în același timp cu altcineva. – Din școlar. DOOM
școlărí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. școlărésc, imperf. 3 sg. școlăreá; conj. prez. 3 să școlăreáscă
școlărim
ȘCOLĂRÍ, școlăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A învăța, a studia într-o școală; a fi școlar (1) împreună sau în același timp cu altcineva. – Din școlar. DOOM
școlărí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. școlărésc, imperf. 3 sg. școlăreá; conj. prez. 3 să școlăreáscă
școlărime
ȘCOLĂRÍME s. f. Mulțime de școlari (1), totalitatea școlarilor. – Școlar + suf. -ime. DOOM
școlăríme s. f., g.-d. art. școlărímii
școlărimea
ȘCOLĂRÍME s. f. Mulțime de școlari (1), totalitatea școlarilor. – Școlar + suf. -ime. DOOM
școlăríme s. f., g.-d. art. școlărímii
școlărimi
ȘCOLĂRÍME s. f. Mulțime de școlari (1), totalitatea școlarilor. – Școlar + suf. -ime. DOOM
școlăríme s. f., g.-d. art. școlărímii
școlărimii
ȘCOLĂRÍME s. f. Mulțime de școlari (1), totalitatea școlarilor. – Școlar + suf. -ime. DOOM
școlăríme s. f., g.-d. art. școlărímii
școlărind
ȘCOLĂRÍ, școlăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A învăța, a studia într-o școală; a fi școlar (1) împreună sau în același timp cu altcineva. – Din școlar. DOOM
școlărí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. școlărésc, imperf. 3 sg. școlăreá; conj. prez. 3 să școlăreáscă
școlărire
ȘCOLĂRÍ, școlăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A învăța, a studia într-o școală; a fi școlar (1) împreună sau în același timp cu altcineva. – Din școlar. DOOM
școlărí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. școlărésc, imperf. 3 sg. școlăreá; conj. prez. 3 să școlăreáscă
școlărire
ȘCOLĂRÍ, școlăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A învăța, a studia într-o școală; a fi școlar (1) împreună sau în același timp cu altcineva. – Din școlar.
școlăriră
ȘCOLĂRÍ, școlăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A învăța, a studia într-o școală; a fi școlar (1) împreună sau în același timp cu altcineva. – Din școlar. DOOM
școlărí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. școlărésc, imperf. 3 sg. școlăreá; conj. prez. 3 să școlăreáscă
școlărirăm
ȘCOLĂRÍ, școlăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A învăța, a studia într-o școală; a fi școlar (1) împreună sau în același timp cu altcineva. – Din școlar. DOOM
școlărí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. școlărésc, imperf. 3 sg. școlăreá; conj. prez. 3 să școlăreáscă
școlărirăți
ȘCOLĂRÍ, școlăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A învăța, a studia într-o școală; a fi școlar (1) împreună sau în același timp cu altcineva. – Din școlar. DOOM
școlărí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. școlărésc, imperf. 3 sg. școlăreá; conj. prez. 3 să școlăreáscă
școlărise
ȘCOLĂRÍ, școlăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A învăța, a studia într-o școală; a fi școlar (1) împreună sau în același timp cu altcineva. – Din școlar. DOOM
școlărí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. școlărésc, imperf. 3 sg. școlăreá; conj. prez. 3 să școlăreáscă
școlărisem
ȘCOLĂRÍ, școlăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A învăța, a studia într-o școală; a fi școlar (1) împreună sau în același timp cu altcineva. – Din școlar. DOOM
școlărí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. școlărésc, imperf. 3 sg. școlăreá; conj. prez. 3 să școlăreáscă
școlăriseră
ȘCOLĂRÍ, școlăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A învăța, a studia într-o școală; a fi școlar (1) împreună sau în același timp cu altcineva. – Din școlar. DOOM
școlărí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. școlărésc, imperf. 3 sg. școlăreá; conj. prez. 3 să școlăreáscă
școlăriserăm
ȘCOLĂRÍ, școlăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A învăța, a studia într-o școală; a fi școlar (1) împreună sau în același timp cu altcineva. – Din școlar. DOOM
școlărí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. școlărésc, imperf. 3 sg. școlăreá; conj. prez. 3 să școlăreáscă
școlăriserăți
ȘCOLĂRÍ, școlăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A învăța, a studia într-o școală; a fi școlar (1) împreună sau în același timp cu altcineva. – Din școlar. DOOM
școlărí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. școlărésc, imperf. 3 sg. școlăreá; conj. prez. 3 să școlăreáscă
școlăriseși
ȘCOLĂRÍ, școlăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A învăța, a studia într-o școală; a fi școlar (1) împreună sau în același timp cu altcineva. – Din școlar. DOOM
școlărí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. școlărésc, imperf. 3 sg. școlăreá; conj. prez. 3 să școlăreáscă
școlăriseți
ȘCOLĂRÍ, școlăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A învăța, a studia într-o școală; a fi școlar (1) împreună sau în același timp cu altcineva. – Din școlar. DOOM
școlărí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. școlărésc, imperf. 3 sg. școlăreá; conj. prez. 3 să școlăreáscă
școlărit
ȘCOLĂRÍ, școlăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A învăța, a studia într-o școală; a fi școlar (1) împreună sau în același timp cu altcineva. – Din școlar. DOOM
școlărí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. școlărésc, imperf. 3 sg. școlăreá; conj. prez. 3 să școlăreáscă
școlăriși
ȘCOLĂRÍ, școlăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A învăța, a studia într-o școală; a fi școlar (1) împreună sau în același timp cu altcineva. – Din școlar. DOOM
școlărí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. școlărésc, imperf. 3 sg. școlăreá; conj. prez. 3 să școlăreáscă
școlărița
ȘCOLĂRÍȚĂ, școlărițe, s. f. Elevă a unei școli (1). – Școlar + suf. -iță. DOOM
școlăríță s. f., g.-d. art. școlăríței; pl. școlăríțe
școlărițe
ȘCOLĂRÍȚĂ, școlărițe, s. f. Elevă a unei școli (1). – Școlar + suf. -iță. DOOM
școlăríță s. f., g.-d. art. școlăríței; pl. școlăríțe
școlăriței
ȘCOLĂRÍȚĂ, școlărițe, s. f. Elevă a unei școli (1). – Școlar + suf. -iță. DOOM
școlăríță s. f., g.-d. art. școlăríței; pl. școlăríțe
școlărițele
ȘCOLĂRÍȚĂ, școlărițe, s. f. Elevă a unei școli (1). – Școlar + suf. -iță. DOOM
școlăríță s. f., g.-d. art. școlăríței; pl. școlăríțe
școlărițelor
ȘCOLĂRÍȚĂ, școlărițe, s. f. Elevă a unei școli (1). – Școlar + suf. -iță. DOOM
școlăríță s. f., g.-d. art. școlăríței; pl. școlăríțe
școlăriți
ȘCOLĂRÍ, școlăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A învăța, a studia într-o școală; a fi școlar (1) împreună sau în același timp cu altcineva. – Din școlar. DOOM
școlărí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. școlărésc, imperf. 3 sg. școlăreá; conj. prez. 3 să școlăreáscă
șcradă
ȘCRÁDĂ s. f. v. scradă.