în
în- Prefix verbal, care adaugă noțiunii de bază o nuanță factitivă. Lat. in, cf. în. A intrat în rom. prin intermediul cuvintelor care aveau încă din lat. pref. in-, cf. împuta, începe, închide, etc.; a fost însă productiv în rom. întrucît servește pînă și la derivarea unor cuvinte care nu fac parte din fondul lat., cf. încîrliga, încorseta, încovriga, îndușmăni, însufleți etc. Este puțin probabil, prin urmare, ca la vb. de origine lat. să fie vorba de in- primitiv; verbigracia, a înăcri, considerat în general ca un der. din lat. *inacrire, poate fi privit, cu mai mari șanse de probabilitate ca der. de la acru, cu pref. rom. în-. Pentru acest comp., cf. Iordan, Compuse românești cu în-, BF, III, 1936, 57-116. Inde-, de la în și de, de folosește în puține expresii fixe (înde seară, noaptea; înde noi, între noi), cf. DAR, și îndemnînă (după ipoteza greșită a lui Crețu 336, inde- ar fi lat. ante; după Candrea-Dens., 854, din lat. inde).
în
ÎN prep. 1. (Indică interiorul spațiului unde are loc o acțiune, unde se află ceva, spre care are loc o mișcare) Intră în casă. ♦ (Indică suprafața pe care are loc o acțiune sau spațiul dintre obiecte unde se află ceva, unde se produce o mișcare) Se suie în pom. ♦ (Indică obiectul de care atârnă ceva) Pune-ți haina în cuier. ♦ (Indică o parte a corpului care este acoperită, îmbrăcată etc.) Și-a tras ghetele în picioare. Nu sta cu căciula în cap. ♦ La, în dreptul. Haină roasă în coate. 2. (Indică timpul în care se petrece o acțiune) în iunie se coc cireșele. ♦ (Indică intervalul de timp care se scurge de la un anumit moment) După, peste. Pleci de mâine în două zile. 3. (Indică o cauză) Din pricina...; în urma... Pomul se clătina în vânt. Ochii-i ard în friguri. 4. (Indică scopul) Se duce în pețit. 5. (Indică instrumentul, relația) S-au înțeles în scris. 6. (Indică o comparație) În formă de..., ca... Fumul se ridică în spirală. 7. Conform cu..., potrivit cu... Fiecare în legea lui. 8. (Introduce un complement indirect) Adâncit în gânduri. Casă transformată în muzeu. – Lat. in. DOOM
în zadár loc. adv.
înadins
ÎNADÍNS adv. Cu un anumit scop, anume, intenționat. – În + adins. DOOM
!înadíns (î-na-/în-a-) adv.
înadinsă
ÎNADÍNSĂ adj. f. v. ÎNADINS. Cu un anumit scop, anume, intenționat. ◊ (Adjectival, neobișnuit) A fost din parte-i și o înadinsă cercare de a constrânge (ODOBESCU). [Formă gramaticală: (adjectival, f.) înadinsă. – Var.: într-adins adv.] – Din în + adins. [DLRM]
înainta
ÎNAINTÁ, înaintez, vb. I. 1. Intranz. A merge înainte în spațiu, a se mișca spre cineva sau ceva aflat înainte; a avansa. ♦ Fig. A progresa. 2. Intranz. A merge înainte în timp; a se desfășura, a se dezvolta. 3. Tranz. A ridica pe cineva într-o funcție mai importantă; a avansa în grad. ♦ Intranz. A obține o funcție mai importantă, un grad mai mare. 4. Tranz. A expedia, a trimite, a da un act, o petiție, o lucrare administrativă etc. 5. Tranz. (Înv.) A avansa o sumă de bani. – Din înainte. DOOM
înaintá (a ~) (-na-in-) vb., ind. prez. 3 înainteáză
înaintai
ÎNAINTÁ, înaintez, vb. I. 1. Intranz. A merge înainte în spațiu, a se mișca spre cineva sau ceva aflat înainte; a avansa. ♦ Fig. A progresa. 2. Intranz. A merge înainte în timp; a se desfășura, a se dezvolta. 3. Tranz. A ridica pe cineva într-o funcție mai importantă; a avansa în grad. ♦ Intranz. A obține o funcție mai importantă, un grad mai mare. 4. Tranz. A expedia, a trimite, a da un act, o petiție, o lucrare administrativă etc. 5. Tranz. (Înv.) A avansa o sumă de bani. – Din înainte. DOOM
înaintá (a ~) (-na-in-) vb., ind. prez. 3 înainteáză
înaintam
ÎNAINTÁ, înaintez, vb. I. 1. Intranz. A merge înainte în spațiu, a se mișca spre cineva sau ceva aflat înainte; a avansa. ♦ Fig. A progresa. 2. Intranz. A merge înainte în timp; a se desfășura, a se dezvolta. 3. Tranz. A ridica pe cineva într-o funcție mai importantă; a avansa în grad. ♦ Intranz. A obține o funcție mai importantă, un grad mai mare. 4. Tranz. A expedia, a trimite, a da un act, o petiție, o lucrare administrativă etc. 5. Tranz. (Înv.) A avansa o sumă de bani. – Din înainte. DOOM
înaintá (a ~) (-na-in-) vb., ind. prez. 3 înainteáză
înaintare
ÎNAINTÁ, înaintez, vb. I. 1. Intranz. A merge înainte în spațiu, a se mișca spre cineva sau ceva aflat înainte; a avansa. ♦ Fig. A progresa. 2. Intranz. A merge înainte în timp; a se desfășura, a se dezvolta. 3. Tranz. A ridica pe cineva într-o funcție mai importantă; a avansa în grad. ♦ Intranz. A obține o funcție mai importantă, un grad mai mare. 4. Tranz. A expedia, a trimite, a da un act, o petiție, o lucrare administrativă etc. 5. Tranz. (Înv.) A avansa o sumă de bani. – Din înainte. DOOM
înaintá (a ~) (-na-in-) vb., ind. prez. 3 înainteáză
înaintare
ÎNAINTÁRE, înaintări, s. f. Acțiunea de a înainta și rezultatul ei. ♦ Avansare într-o funcție, într-o demnitate. ♦ (Sport; concr.) Totalitatea înaintașilor (4). ♦ Dezvoltare, progres, propășire. – V. înainta. DOOM
înaintáre (-na-in-) s. f., g.-d. art. înaintắrii; pl. înaintắri
înaintarea
ÎNAINTÁRE, înaintări, s. f. Acțiunea de a înainta și rezultatul ei. ♦ Avansare într-o funcție, într-o demnitate. ♦ (Sport; concr.) Totalitatea înaintașilor (4). ♦ Dezvoltare, progres, propășire. – V. înainta. DOOM
înaintáre (-na-in-) s. f., g.-d. art. înaintắrii; pl. înaintắri
înaintară
ÎNAINTÁ, înaintez, vb. I. 1. Intranz. A merge înainte în spațiu, a se mișca spre cineva sau ceva aflat înainte; a avansa. ♦ Fig. A progresa. 2. Intranz. A merge înainte în timp; a se desfășura, a se dezvolta. 3. Tranz. A ridica pe cineva într-o funcție mai importantă; a avansa în grad. ♦ Intranz. A obține o funcție mai importantă, un grad mai mare. 4. Tranz. A expedia, a trimite, a da un act, o petiție, o lucrare administrativă etc. 5. Tranz. (Înv.) A avansa o sumă de bani. – Din înainte. DOOM
înaintá (a ~) (-na-in-) vb., ind. prez. 3 înainteáză
înaintarăm
ÎNAINTÁ, înaintez, vb. I. 1. Intranz. A merge înainte în spațiu, a se mișca spre cineva sau ceva aflat înainte; a avansa. ♦ Fig. A progresa. 2. Intranz. A merge înainte în timp; a se desfășura, a se dezvolta. 3. Tranz. A ridica pe cineva într-o funcție mai importantă; a avansa în grad. ♦ Intranz. A obține o funcție mai importantă, un grad mai mare. 4. Tranz. A expedia, a trimite, a da un act, o petiție, o lucrare administrativă etc. 5. Tranz. (Înv.) A avansa o sumă de bani. – Din înainte. DOOM
înaintá (a ~) (-na-in-) vb., ind. prez. 3 înainteáză
înaintarăți
ÎNAINTÁ, înaintez, vb. I. 1. Intranz. A merge înainte în spațiu, a se mișca spre cineva sau ceva aflat înainte; a avansa. ♦ Fig. A progresa. 2. Intranz. A merge înainte în timp; a se desfășura, a se dezvolta. 3. Tranz. A ridica pe cineva într-o funcție mai importantă; a avansa în grad. ♦ Intranz. A obține o funcție mai importantă, un grad mai mare. 4. Tranz. A expedia, a trimite, a da un act, o petiție, o lucrare administrativă etc. 5. Tranz. (Înv.) A avansa o sumă de bani. – Din înainte. DOOM
înaintá (a ~) (-na-in-) vb., ind. prez. 3 înainteáză
înaintase
ÎNAINTÁ, înaintez, vb. I. 1. Intranz. A merge înainte în spațiu, a se mișca spre cineva sau ceva aflat înainte; a avansa. ♦ Fig. A progresa. 2. Intranz. A merge înainte în timp; a se desfășura, a se dezvolta. 3. Tranz. A ridica pe cineva într-o funcție mai importantă; a avansa în grad. ♦ Intranz. A obține o funcție mai importantă, un grad mai mare. 4. Tranz. A expedia, a trimite, a da un act, o petiție, o lucrare administrativă etc. 5. Tranz. (Înv.) A avansa o sumă de bani. – Din înainte. DOOM
înaintá (a ~) (-na-in-) vb., ind. prez. 3 înainteáză
înaintasem
ÎNAINTÁ, înaintez, vb. I. 1. Intranz. A merge înainte în spațiu, a se mișca spre cineva sau ceva aflat înainte; a avansa. ♦ Fig. A progresa. 2. Intranz. A merge înainte în timp; a se desfășura, a se dezvolta. 3. Tranz. A ridica pe cineva într-o funcție mai importantă; a avansa în grad. ♦ Intranz. A obține o funcție mai importantă, un grad mai mare. 4. Tranz. A expedia, a trimite, a da un act, o petiție, o lucrare administrativă etc. 5. Tranz. (Înv.) A avansa o sumă de bani. – Din înainte. DOOM
înaintá (a ~) (-na-in-) vb., ind. prez. 3 înainteáză
înaintaseră
ÎNAINTÁ, înaintez, vb. I. 1. Intranz. A merge înainte în spațiu, a se mișca spre cineva sau ceva aflat înainte; a avansa. ♦ Fig. A progresa. 2. Intranz. A merge înainte în timp; a se desfășura, a se dezvolta. 3. Tranz. A ridica pe cineva într-o funcție mai importantă; a avansa în grad. ♦ Intranz. A obține o funcție mai importantă, un grad mai mare. 4. Tranz. A expedia, a trimite, a da un act, o petiție, o lucrare administrativă etc. 5. Tranz. (Înv.) A avansa o sumă de bani. – Din înainte. DOOM
înaintá (a ~) (-na-in-) vb., ind. prez. 3 înainteáză
înaintaserăm
ÎNAINTÁ, înaintez, vb. I. 1. Intranz. A merge înainte în spațiu, a se mișca spre cineva sau ceva aflat înainte; a avansa. ♦ Fig. A progresa. 2. Intranz. A merge înainte în timp; a se desfășura, a se dezvolta. 3. Tranz. A ridica pe cineva într-o funcție mai importantă; a avansa în grad. ♦ Intranz. A obține o funcție mai importantă, un grad mai mare. 4. Tranz. A expedia, a trimite, a da un act, o petiție, o lucrare administrativă etc. 5. Tranz. (Înv.) A avansa o sumă de bani. – Din înainte. DOOM
înaintá (a ~) (-na-in-) vb., ind. prez. 3 înainteáză
înaintaserăți
ÎNAINTÁ, înaintez, vb. I. 1. Intranz. A merge înainte în spațiu, a se mișca spre cineva sau ceva aflat înainte; a avansa. ♦ Fig. A progresa. 2. Intranz. A merge înainte în timp; a se desfășura, a se dezvolta. 3. Tranz. A ridica pe cineva într-o funcție mai importantă; a avansa în grad. ♦ Intranz. A obține o funcție mai importantă, un grad mai mare. 4. Tranz. A expedia, a trimite, a da un act, o petiție, o lucrare administrativă etc. 5. Tranz. (Înv.) A avansa o sumă de bani. – Din înainte. DOOM
înaintá (a ~) (-na-in-) vb., ind. prez. 3 înainteáză
înaintaseși
ÎNAINTÁ, înaintez, vb. I. 1. Intranz. A merge înainte în spațiu, a se mișca spre cineva sau ceva aflat înainte; a avansa. ♦ Fig. A progresa. 2. Intranz. A merge înainte în timp; a se desfășura, a se dezvolta. 3. Tranz. A ridica pe cineva într-o funcție mai importantă; a avansa în grad. ♦ Intranz. A obține o funcție mai importantă, un grad mai mare. 4. Tranz. A expedia, a trimite, a da un act, o petiție, o lucrare administrativă etc. 5. Tranz. (Înv.) A avansa o sumă de bani. – Din înainte. DOOM
înaintá (a ~) (-na-in-) vb., ind. prez. 3 înainteáză
înaintaseți
ÎNAINTÁ, înaintez, vb. I. 1. Intranz. A merge înainte în spațiu, a se mișca spre cineva sau ceva aflat înainte; a avansa. ♦ Fig. A progresa. 2. Intranz. A merge înainte în timp; a se desfășura, a se dezvolta. 3. Tranz. A ridica pe cineva într-o funcție mai importantă; a avansa în grad. ♦ Intranz. A obține o funcție mai importantă, un grad mai mare. 4. Tranz. A expedia, a trimite, a da un act, o petiție, o lucrare administrativă etc. 5. Tranz. (Înv.) A avansa o sumă de bani. – Din înainte. DOOM
înaintá (a ~) (-na-in-) vb., ind. prez. 3 înainteáză
înaintat
ÎNAINTÁ, înaintez, vb. I. 1. Intranz. A merge înainte în spațiu, a se mișca spre cineva sau ceva aflat înainte; a avansa. ♦ Fig. A progresa. 2. Intranz. A merge înainte în timp; a se desfășura, a se dezvolta. 3. Tranz. A ridica pe cineva într-o funcție mai importantă; a avansa în grad. ♦ Intranz. A obține o funcție mai importantă, un grad mai mare. 4. Tranz. A expedia, a trimite, a da un act, o petiție, o lucrare administrativă etc. 5. Tranz. (Înv.) A avansa o sumă de bani. – Din înainte. DOOM
înaintá (a ~) (-na-in-) vb., ind. prez. 3 înainteáză
înaintat
ÎNAINTÁT, -Ă, înaintați, -te, adj. 1. Care este situat în față. 2. Care se detașează de ceilalți, situându-se înaintea lor prin cunoștințele și prin nivelul său intelectual; care se conduce după concepția cea mai avansată; progresist. 3. Avansat în timp; târziu. ◊ Înaintat în vârstă = bătrân. – V. înainta.
înaintata
ÎNAINTÁT, -Ă, înaintați, -te, adj. 1. Care este situat în față. 2. Care se detașează de ceilalți, situându-se înaintea lor prin cunoștințele și prin nivelul său intelectual; care se conduce după concepția cea mai avansată; progresist. 3. Avansat în timp; târziu. ◊ Înaintat în vârstă = bătrân. – V. înainta.
înaintate
ÎNAINTÁT, -Ă, înaintați, -te, adj. 1. Care este situat în față. 2. Care se detașează de ceilalți, situându-se înaintea lor prin cunoștințele și prin nivelul său intelectual; care se conduce după concepția cea mai avansată; progresist. 3. Avansat în timp; târziu. ◊ Înaintat în vârstă = bătrân. – V. înainta.
înaintatei
ÎNAINTÁT, -Ă, înaintați, -te, adj. 1. Care este situat în față. 2. Care se detașează de ceilalți, situându-se înaintea lor prin cunoștințele și prin nivelul său intelectual; care se conduce după concepția cea mai avansată; progresist. 3. Avansat în timp; târziu. ◊ Înaintat în vârstă = bătrân. – V. înainta.
înaintatele
ÎNAINTÁT, -Ă, înaintați, -te, adj. 1. Care este situat în față. 2. Care se detașează de ceilalți, situându-se înaintea lor prin cunoștințele și prin nivelul său intelectual; care se conduce după concepția cea mai avansată; progresist. 3. Avansat în timp; târziu. ◊ Înaintat în vârstă = bătrân. – V. înainta.
înaintatelor
ÎNAINTÁT, -Ă, înaintați, -te, adj. 1. Care este situat în față. 2. Care se detașează de ceilalți, situându-se înaintea lor prin cunoștințele și prin nivelul său intelectual; care se conduce după concepția cea mai avansată; progresist. 3. Avansat în timp; târziu. ◊ Înaintat în vârstă = bătrân. – V. înainta.
înaintatul
ÎNAINTÁT, -Ă, înaintați, -te, adj. 1. Care este situat în față. 2. Care se detașează de ceilalți, situându-se înaintea lor prin cunoștințele și prin nivelul său intelectual; care se conduce după concepția cea mai avansată; progresist. 3. Avansat în timp; târziu. ◊ Înaintat în vârstă = bătrân. – V. înainta.
înaintatului
ÎNAINTÁT, -Ă, înaintați, -te, adj. 1. Care este situat în față. 2. Care se detașează de ceilalți, situându-se înaintea lor prin cunoștințele și prin nivelul său intelectual; care se conduce după concepția cea mai avansată; progresist. 3. Avansat în timp; târziu. ◊ Înaintat în vârstă = bătrân. – V. înainta.
înaintau
ÎNAINTÁ, înaintez, vb. I. 1. Intranz. A merge înainte în spațiu, a se mișca spre cineva sau ceva aflat înainte; a avansa. ♦ Fig. A progresa. 2. Intranz. A merge înainte în timp; a se desfășura, a se dezvolta. 3. Tranz. A ridica pe cineva într-o funcție mai importantă; a avansa în grad. ♦ Intranz. A obține o funcție mai importantă, un grad mai mare. 4. Tranz. A expedia, a trimite, a da un act, o petiție, o lucrare administrativă etc. 5. Tranz. (Înv.) A avansa o sumă de bani. – Din înainte. DOOM
înaintá (a ~) (-na-in-) vb., ind. prez. 3 înainteáză
înaintaș
NAINTÁȘ, -Ă adj. v. înaintaș. DOOM
înaintáș (-na-in-) adj. m., s. m., pl. înaintáși; adj. f., s. f. înaintáșă, pl. înaintáșe
înaintaș
NAINTÁȘ, -Ă adj. v. înaintaș. DOOM
înaintáș (-na-in-) adj. m., s. m., pl. înaintáși; adj. f., s. f. înaintáșă, pl. înaintáșe
înaintașa
NAINTÁȘ, -Ă adj. v. înaintaș. DOOM
înaintáș (-na-in-) adj. m., s. m., pl. înaintáși; adj. f., s. f. înaintáșă, pl. înaintáșe
înaintașa
NAINTÁȘ, -Ă adj. v. înaintaș. DOOM
înaintáș (-na-in-) adj. m., s. m., pl. înaintáși; adj. f., s. f. înaintáșă, pl. înaintáșe
înaintașe
NAINTÁȘ, -Ă adj. v. înaintaș. DOOM
înaintáș (-na-in-) adj. m., s. m., pl. înaintáși; adj. f., s. f. înaintáșă, pl. înaintáșe
înaintașe
NAINTÁȘ, -Ă adj. v. înaintaș. DOOM
înaintáș (-na-in-) adj. m., s. m., pl. înaintáși; adj. f., s. f. înaintáșă, pl. înaintáșe
înaintașei
NAINTÁȘ, -Ă adj. v. înaintaș. DOOM
înaintáș (-na-in-) adj. m., s. m., pl. înaintáși; adj. f., s. f. înaintáșă, pl. înaintáșe
înaintașei
NAINTÁȘ, -Ă adj. v. înaintaș. DOOM
înaintáș (-na-in-) adj. m., s. m., pl. înaintáși; adj. f., s. f. înaintáșă, pl. înaintáșe
înaintașele
NAINTÁȘ, -Ă adj. v. înaintaș. DOOM
înaintáș (-na-in-) adj. m., s. m., pl. înaintáși; adj. f., s. f. înaintáșă, pl. înaintáșe
înaintașele
NAINTÁȘ, -Ă adj. v. înaintaș. DOOM
înaintáș (-na-in-) adj. m., s. m., pl. înaintáși; adj. f., s. f. înaintáșă, pl. înaintáșe
înaintașelor
NAINTÁȘ, -Ă adj. v. înaintaș. DOOM
înaintáș (-na-in-) adj. m., s. m., pl. înaintáși; adj. f., s. f. înaintáșă, pl. înaintáșe
înaintașelor
NAINTÁȘ, -Ă adj. v. înaintaș. DOOM
înaintáș (-na-in-) adj. m., s. m., pl. înaintáși; adj. f., s. f. înaintáșă, pl. înaintáșe
înaintași
ÎNAINTÁ, înaintez, vb. I. 1. Intranz. A merge înainte în spațiu, a se mișca spre cineva sau ceva aflat înainte; a avansa. ♦ Fig. A progresa. 2. Intranz. A merge înainte în timp; a se desfășura, a se dezvolta. 3. Tranz. A ridica pe cineva într-o funcție mai importantă; a avansa în grad. ♦ Intranz. A obține o funcție mai importantă, un grad mai mare. 4. Tranz. A expedia, a trimite, a da un act, o petiție, o lucrare administrativă etc. 5. Tranz. (Înv.) A avansa o sumă de bani. – Din înainte. DOOM
înaintá (a ~) (-na-in-) vb., ind. prez. 3 înainteáză
înaintași
NAINTÁȘ, -Ă adj. v. înaintaș. DOOM
înaintáș (-na-in-) adj. m., s. m., pl. înaintáși; adj. f., s. f. înaintáșă, pl. înaintáșe
înaintași
NAINTÁȘ, -Ă adj. v. înaintaș. DOOM
înaintáș (-na-in-) adj. m., s. m., pl. înaintáși; adj. f., s. f. înaintáșă, pl. înaintáșe
înaintașii
NAINTÁȘ, -Ă adj. v. înaintaș. DOOM
înaintáș (-na-in-) adj. m., s. m., pl. înaintáși; adj. f., s. f. înaintáșă, pl. înaintáșe
înaintașii
NAINTÁȘ, -Ă adj. v. înaintaș. DOOM
înaintáș (-na-in-) adj. m., s. m., pl. înaintáși; adj. f., s. f. înaintáșă, pl. înaintáșe
înaintașilor
NAINTÁȘ, -Ă adj. v. înaintaș. DOOM
înaintáș (-na-in-) adj. m., s. m., pl. înaintáși; adj. f., s. f. înaintáșă, pl. înaintáșe
înaintașilor
NAINTÁȘ, -Ă adj. v. înaintaș. DOOM
înaintáș (-na-in-) adj. m., s. m., pl. înaintáși; adj. f., s. f. înaintáșă, pl. înaintáșe
înaintașul
NAINTÁȘ, -Ă adj. v. înaintaș. DOOM
înaintáș (-na-in-) adj. m., s. m., pl. înaintáși; adj. f., s. f. înaintáșă, pl. înaintáșe
înaintașul
NAINTÁȘ, -Ă adj. v. înaintaș. DOOM
înaintáș (-na-in-) adj. m., s. m., pl. înaintáși; adj. f., s. f. înaintáșă, pl. înaintáșe
înaintașului
NAINTÁȘ, -Ă adj. v. înaintaș. DOOM
înaintáș (-na-in-) adj. m., s. m., pl. înaintáși; adj. f., s. f. înaintáșă, pl. înaintáșe
înaintașului
NAINTÁȘ, -Ă adj. v. înaintaș. DOOM
înaintáș (-na-in-) adj. m., s. m., pl. înaintáși; adj. f., s. f. înaintáșă, pl. înaintáșe
înaintați
ÎNAINTÁ, înaintez, vb. I. 1. Intranz. A merge înainte în spațiu, a se mișca spre cineva sau ceva aflat înainte; a avansa. ♦ Fig. A progresa. 2. Intranz. A merge înainte în timp; a se desfășura, a se dezvolta. 3. Tranz. A ridica pe cineva într-o funcție mai importantă; a avansa în grad. ♦ Intranz. A obține o funcție mai importantă, un grad mai mare. 4. Tranz. A expedia, a trimite, a da un act, o petiție, o lucrare administrativă etc. 5. Tranz. (Înv.) A avansa o sumă de bani. – Din înainte. DOOM
înaintá (a ~) (-na-in-) vb., ind. prez. 3 înainteáză
înaintați
ÎNAINTÁT, -Ă, înaintați, -te, adj. 1. Care este situat în față. 2. Care se detașează de ceilalți, situându-se înaintea lor prin cunoștințele și prin nivelul său intelectual; care se conduce după concepția cea mai avansată; progresist. 3. Avansat în timp; târziu. ◊ Înaintat în vârstă = bătrân. – V. înainta.
înaintații
ÎNAINTÁT, -Ă, înaintați, -te, adj. 1. Care este situat în față. 2. Care se detașează de ceilalți, situându-se înaintea lor prin cunoștințele și prin nivelul său intelectual; care se conduce după concepția cea mai avansată; progresist. 3. Avansat în timp; târziu. ◊ Înaintat în vârstă = bătrân. – V. înainta.
înaintaților
ÎNAINTÁT, -Ă, înaintați, -te, adj. 1. Care este situat în față. 2. Care se detașează de ceilalți, situându-se înaintea lor prin cunoștințele și prin nivelul său intelectual; care se conduce după concepția cea mai avansată; progresist. 3. Avansat în timp; târziu. ◊ Înaintat în vârstă = bătrân. – V. înainta.
înainte
NAÍNTE adv. v. înainte. DOOM
*cuvấnt-înaínte s. n., pl. cuvínte-înaínte
înaintea
ÎNAÍNTEA prep. (Construit cu gen.) 1. (Cu sens local) În fața, dinaintea (cuiva sau a ceva). Înaintea ochilor. ♦ De față cu..., față de... 2. (Cu sens temporal) Anterior, mai devreme decât... – Din înainte. DOOM
înaíntea prep. (~ lui)
înaintează
ÎNAINTÁ, înaintez, vb. I. 1. Intranz. A merge înainte în spațiu, a se mișca spre cineva sau ceva aflat înainte; a avansa. ♦ Fig. A progresa. 2. Intranz. A merge înainte în timp; a se desfășura, a se dezvolta. 3. Tranz. A ridica pe cineva într-o funcție mai importantă; a avansa în grad. ♦ Intranz. A obține o funcție mai importantă, un grad mai mare. 4. Tranz. A expedia, a trimite, a da un act, o petiție, o lucrare administrativă etc. 5. Tranz. (Înv.) A avansa o sumă de bani. – Din înainte. DOOM
înaintá (a ~) (-na-in-) vb., ind. prez. 3 înainteáză
înaintez
ÎNAINTÁ, înaintez, vb. I. 1. Intranz. A merge înainte în spațiu, a se mișca spre cineva sau ceva aflat înainte; a avansa. ♦ Fig. A progresa. 2. Intranz. A merge înainte în timp; a se desfășura, a se dezvolta. 3. Tranz. A ridica pe cineva într-o funcție mai importantă; a avansa în grad. ♦ Intranz. A obține o funcție mai importantă, un grad mai mare. 4. Tranz. A expedia, a trimite, a da un act, o petiție, o lucrare administrativă etc. 5. Tranz. (Înv.) A avansa o sumă de bani. – Din înainte. DOOM
înaintá (a ~) (-na-in-) vb., ind. prez. 3 înainteáză
înainteze
ÎNAINTÁ, înaintez, vb. I. 1. Intranz. A merge înainte în spațiu, a se mișca spre cineva sau ceva aflat înainte; a avansa. ♦ Fig. A progresa. 2. Intranz. A merge înainte în timp; a se desfășura, a se dezvolta. 3. Tranz. A ridica pe cineva într-o funcție mai importantă; a avansa în grad. ♦ Intranz. A obține o funcție mai importantă, un grad mai mare. 4. Tranz. A expedia, a trimite, a da un act, o petiție, o lucrare administrativă etc. 5. Tranz. (Înv.) A avansa o sumă de bani. – Din înainte. DOOM
înaintá (a ~) (-na-in-) vb., ind. prez. 3 înainteáză
înaintezi
ÎNAINTÁ, înaintez, vb. I. 1. Intranz. A merge înainte în spațiu, a se mișca spre cineva sau ceva aflat înainte; a avansa. ♦ Fig. A progresa. 2. Intranz. A merge înainte în timp; a se desfășura, a se dezvolta. 3. Tranz. A ridica pe cineva într-o funcție mai importantă; a avansa în grad. ♦ Intranz. A obține o funcție mai importantă, un grad mai mare. 4. Tranz. A expedia, a trimite, a da un act, o petiție, o lucrare administrativă etc. 5. Tranz. (Înv.) A avansa o sumă de bani. – Din înainte. DOOM
înaintá (a ~) (-na-in-) vb., ind. prez. 3 înainteáză
înaintit
ÎNAINTÍT, -Ă adj. v. înaintat.
înaintând
ÎNAINTÁ, înaintez, vb. I. 1. Intranz. A merge înainte în spațiu, a se mișca spre cineva sau ceva aflat înainte; a avansa. ♦ Fig. A progresa. 2. Intranz. A merge înainte în timp; a se desfășura, a se dezvolta. 3. Tranz. A ridica pe cineva într-o funcție mai importantă; a avansa în grad. ♦ Intranz. A obține o funcție mai importantă, un grad mai mare. 4. Tranz. A expedia, a trimite, a da un act, o petiție, o lucrare administrativă etc. 5. Tranz. (Înv.) A avansa o sumă de bani. – Din înainte. DOOM
înaintá (a ~) (-na-in-) vb., ind. prez. 3 înainteáză
înaintînd
ÎNAINTÁ, înaintez, vb. I. 1. Intranz. A merge înainte în spațiu, a se mișca spre cineva sau ceva aflat înainte; a avansa. ♦ Fig. A progresa. 2. Intranz. A merge înainte în timp; a se desfășura, a se dezvolta. 3. Tranz. A ridica pe cineva într-o funcție mai importantă; a avansa în grad. ♦ Intranz. A obține o funcție mai importantă, un grad mai mare. 4. Tranz. A expedia, a trimite, a da un act, o petiție, o lucrare administrativă etc. 5. Tranz. (Înv.) A avansa o sumă de bani. – Din înainte. DOOM
înaintá (a ~) (-na-in-) vb., ind. prez. 3 înainteáză
înaintări
ÎNAINTÁRE, înaintări, s. f. Acțiunea de a înainta și rezultatul ei. ♦ Avansare într-o funcție, într-o demnitate. ♦ (Sport; concr.) Totalitatea înaintașilor (4). ♦ Dezvoltare, progres, propășire. – V. înainta. DOOM
înaintáre (-na-in-) s. f., g.-d. art. înaintắrii; pl. înaintắri
înaintării
ÎNAINTÁRE, înaintări, s. f. Acțiunea de a înainta și rezultatul ei. ♦ Avansare într-o funcție, într-o demnitate. ♦ (Sport; concr.) Totalitatea înaintașilor (4). ♦ Dezvoltare, progres, propășire. – V. înainta. DOOM
înaintáre (-na-in-) s. f., g.-d. art. înaintắrii; pl. înaintắri
înaintările
ÎNAINTÁRE, înaintări, s. f. Acțiunea de a înainta și rezultatul ei. ♦ Avansare într-o funcție, într-o demnitate. ♦ (Sport; concr.) Totalitatea înaintașilor (4). ♦ Dezvoltare, progres, propășire. – V. înainta. DOOM
înaintáre (-na-in-) s. f., g.-d. art. înaintắrii; pl. înaintắri
înaintărilor
ÎNAINTÁRE, înaintări, s. f. Acțiunea de a înainta și rezultatul ei. ♦ Avansare într-o funcție, într-o demnitate. ♦ (Sport; concr.) Totalitatea înaintașilor (4). ♦ Dezvoltare, progres, propășire. – V. înainta. DOOM
înaintáre (-na-in-) s. f., g.-d. art. înaintắrii; pl. înaintắri
înalbăstri
ÎNĂLBĂSTRÍ, înălbăstresc, vb. IV. Intranz. și refl. A deveni albastru; p. ext. (despre oameni) a se învineți (de mânie). ♦ Tranz. A da unui obiect culoarea albastră; a colora, a vopsi în albastru. [Var.: (reg.) înalbăstrí vb. IV] – În + albăstri. DOOM
!înălbăstrí (a ~) (î-năl-/în-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înălbăstrésc, imperf. 3 sg. înălbăstreá; conj. prez. 3 să înălbăstreáscă
înalbăstrire
ÎNALBĂSTRÍ vb. IV v. înălbăstri.
înalbăstrit
ÎNALBĂSTRÍ vb. IV v. înălbăstri.
înalt
ÎNÁLT, -Ă, înalți, -te, adj. 1. Care se ridică mult în sus; foarte ridicat. ◊ Frunte înaltă = frunte mare, lată. ♦ (Substantivat, n.) Înălțime. ♦ (Despre ființe) De statură mare. ♦ Care se găsește la înălțime (mare). 2. (Despre sunete) Ascuțit2, subțire, acut. 3. (Despre tensiunea curentului electric, despre presiuni) Care are valoare sau măsură mare. ♦ (Despre frecvență) Cu un număr mare de perioade pe unitatea de timp. 4. Fig. Care este situat pe o treaptă ridicată în scara valorilor sau a importanței; superior; deosebit, important; distins, măreț. ◊ Înaltă fidelitate = calitate a unor aparate sau sisteme electroacustice de a reda cât mai fidel semnalele sonore (înregistrate); hi-fi. [Var.: nalt, -ă adj.] – Lat. in altum. DOOM
înált adj. m., pl. înálți; f. înáltă, pl. înálte
înalt
ÎNÁLT, -Ă, înalți, -te, adj. 1. Care se ridică mult în sus; foarte ridicat. ◊ Frunte înaltă = frunte mare, lată. ♦ (Substantivat, n.) Înălțime. ♦ (Despre ființe) De statură mare. ♦ Care se găsește la înălțime (mare). 2. (Despre sunete) Ascuțit2, subțire, acut. 3. (Despre tensiunea curentului electric, despre presiuni) Care are valoare sau măsură mare. ♦ (Despre frecvență) Cu un număr mare de perioade pe unitatea de timp. 4. Fig. Care este situat pe o treaptă ridicată în scara valorilor sau a importanței; superior; deosebit, important; distins, măreț. ◊ Înaltă fidelitate = calitate a unor aparate sau sisteme electroacustice de a reda cât mai fidel semnalele sonore (înregistrate); hi-fi. [Var.: nalt, -ă adj.] – Lat. in altum.
înalta
ÎNÁLT, -Ă, înalți, -te, adj. 1. Care se ridică mult în sus; foarte ridicat. ◊ Frunte înaltă = frunte mare, lată. ♦ (Substantivat, n.) Înălțime. ♦ (Despre ființe) De statură mare. ♦ Care se găsește la înălțime (mare). 2. (Despre sunete) Ascuțit2, subțire, acut. 3. (Despre tensiunea curentului electric, despre presiuni) Care are valoare sau măsură mare. ♦ (Despre frecvență) Cu un număr mare de perioade pe unitatea de timp. 4. Fig. Care este situat pe o treaptă ridicată în scara valorilor sau a importanței; superior; deosebit, important; distins, măreț. ◊ Înaltă fidelitate = calitate a unor aparate sau sisteme electroacustice de a reda cât mai fidel semnalele sonore (înregistrate); hi-fi. [Var.: nalt, -ă adj.] – Lat. in altum. DOOM
înált adj. m., pl. înálți; f. înáltă, pl. înálte
înalte
ÎNÁLT, -Ă, înalți, -te, adj. 1. Care se ridică mult în sus; foarte ridicat. ◊ Frunte înaltă = frunte mare, lată. ♦ (Substantivat, n.) Înălțime. ♦ (Despre ființe) De statură mare. ♦ Care se găsește la înălțime (mare). 2. (Despre sunete) Ascuțit2, subțire, acut. 3. (Despre tensiunea curentului electric, despre presiuni) Care are valoare sau măsură mare. ♦ (Despre frecvență) Cu un număr mare de perioade pe unitatea de timp. 4. Fig. Care este situat pe o treaptă ridicată în scara valorilor sau a importanței; superior; deosebit, important; distins, măreț. ◊ Înaltă fidelitate = calitate a unor aparate sau sisteme electroacustice de a reda cât mai fidel semnalele sonore (înregistrate); hi-fi. [Var.: nalt, -ă adj.] – Lat. in altum. DOOM
înált adj. m., pl. înálți; f. înáltă, pl. înálte
înaltei
ÎNÁLT, -Ă, înalți, -te, adj. 1. Care se ridică mult în sus; foarte ridicat. ◊ Frunte înaltă = frunte mare, lată. ♦ (Substantivat, n.) Înălțime. ♦ (Despre ființe) De statură mare. ♦ Care se găsește la înălțime (mare). 2. (Despre sunete) Ascuțit2, subțire, acut. 3. (Despre tensiunea curentului electric, despre presiuni) Care are valoare sau măsură mare. ♦ (Despre frecvență) Cu un număr mare de perioade pe unitatea de timp. 4. Fig. Care este situat pe o treaptă ridicată în scara valorilor sau a importanței; superior; deosebit, important; distins, măreț. ◊ Înaltă fidelitate = calitate a unor aparate sau sisteme electroacustice de a reda cât mai fidel semnalele sonore (înregistrate); hi-fi. [Var.: nalt, -ă adj.] – Lat. in altum. DOOM
înált adj. m., pl. înálți; f. înáltă, pl. înálte
înaltele
ÎNÁLT, -Ă, înalți, -te, adj. 1. Care se ridică mult în sus; foarte ridicat. ◊ Frunte înaltă = frunte mare, lată. ♦ (Substantivat, n.) Înălțime. ♦ (Despre ființe) De statură mare. ♦ Care se găsește la înălțime (mare). 2. (Despre sunete) Ascuțit2, subțire, acut. 3. (Despre tensiunea curentului electric, despre presiuni) Care are valoare sau măsură mare. ♦ (Despre frecvență) Cu un număr mare de perioade pe unitatea de timp. 4. Fig. Care este situat pe o treaptă ridicată în scara valorilor sau a importanței; superior; deosebit, important; distins, măreț. ◊ Înaltă fidelitate = calitate a unor aparate sau sisteme electroacustice de a reda cât mai fidel semnalele sonore (înregistrate); hi-fi. [Var.: nalt, -ă adj.] – Lat. in altum. DOOM
înált adj. m., pl. înálți; f. înáltă, pl. înálte
înaltelor
ÎNÁLT, -Ă, înalți, -te, adj. 1. Care se ridică mult în sus; foarte ridicat. ◊ Frunte înaltă = frunte mare, lată. ♦ (Substantivat, n.) Înălțime. ♦ (Despre ființe) De statură mare. ♦ Care se găsește la înălțime (mare). 2. (Despre sunete) Ascuțit2, subțire, acut. 3. (Despre tensiunea curentului electric, despre presiuni) Care are valoare sau măsură mare. ♦ (Despre frecvență) Cu un număr mare de perioade pe unitatea de timp. 4. Fig. Care este situat pe o treaptă ridicată în scara valorilor sau a importanței; superior; deosebit, important; distins, măreț. ◊ Înaltă fidelitate = calitate a unor aparate sau sisteme electroacustice de a reda cât mai fidel semnalele sonore (înregistrate); hi-fi. [Var.: nalt, -ă adj.] – Lat. in altum. DOOM
înált adj. m., pl. înálți; f. înáltă, pl. înálte
înaltul
ÎNÁLT, -Ă, înalți, -te, adj. 1. Care se ridică mult în sus; foarte ridicat. ◊ Frunte înaltă = frunte mare, lată. ♦ (Substantivat, n.) Înălțime. ♦ (Despre ființe) De statură mare. ♦ Care se găsește la înălțime (mare). 2. (Despre sunete) Ascuțit2, subțire, acut. 3. (Despre tensiunea curentului electric, despre presiuni) Care are valoare sau măsură mare. ♦ (Despre frecvență) Cu un număr mare de perioade pe unitatea de timp. 4. Fig. Care este situat pe o treaptă ridicată în scara valorilor sau a importanței; superior; deosebit, important; distins, măreț. ◊ Înaltă fidelitate = calitate a unor aparate sau sisteme electroacustice de a reda cât mai fidel semnalele sonore (înregistrate); hi-fi. [Var.: nalt, -ă adj.] – Lat. in altum. DOOM
înált adj. m., pl. înálți; f. înáltă, pl. înálte
înaltului
ÎNÁLT, -Ă, înalți, -te, adj. 1. Care se ridică mult în sus; foarte ridicat. ◊ Frunte înaltă = frunte mare, lată. ♦ (Substantivat, n.) Înălțime. ♦ (Despre ființe) De statură mare. ♦ Care se găsește la înălțime (mare). 2. (Despre sunete) Ascuțit2, subțire, acut. 3. (Despre tensiunea curentului electric, despre presiuni) Care are valoare sau măsură mare. ♦ (Despre frecvență) Cu un număr mare de perioade pe unitatea de timp. 4. Fig. Care este situat pe o treaptă ridicată în scara valorilor sau a importanței; superior; deosebit, important; distins, măreț. ◊ Înaltă fidelitate = calitate a unor aparate sau sisteme electroacustice de a reda cât mai fidel semnalele sonore (înregistrate); hi-fi. [Var.: nalt, -ă adj.] – Lat. in altum. DOOM
înált adj. m., pl. înálți; f. înáltă, pl. înálte
înalț
NĂLȚÁ vb. I v. înălța. DOOM
înălțá (a ~) vb., ind. prez. 3 înálță
înalțe
NĂLȚÁ vb. I v. înălța. DOOM
înălțá (a ~) vb., ind. prez. 3 înálță
înalți
ÎNÁLT, -Ă, înalți, -te, adj. 1. Care se ridică mult în sus; foarte ridicat. ◊ Frunte înaltă = frunte mare, lată. ♦ (Substantivat, n.) Înălțime. ♦ (Despre ființe) De statură mare. ♦ Care se găsește la înălțime (mare). 2. (Despre sunete) Ascuțit2, subțire, acut. 3. (Despre tensiunea curentului electric, despre presiuni) Care are valoare sau măsură mare. ♦ (Despre frecvență) Cu un număr mare de perioade pe unitatea de timp. 4. Fig. Care este situat pe o treaptă ridicată în scara valorilor sau a importanței; superior; deosebit, important; distins, măreț. ◊ Înaltă fidelitate = calitate a unor aparate sau sisteme electroacustice de a reda cât mai fidel semnalele sonore (înregistrate); hi-fi. [Var.: nalt, -ă adj.] – Lat. in altum. DOOM
înált adj. m., pl. înálți; f. înáltă, pl. înálte
înalți
NĂLȚÁ vb. I v. înălța. DOOM
înălțá (a ~) vb., ind. prez. 3 înálță
înalții
ÎNÁLT, -Ă, înalți, -te, adj. 1. Care se ridică mult în sus; foarte ridicat. ◊ Frunte înaltă = frunte mare, lată. ♦ (Substantivat, n.) Înălțime. ♦ (Despre ființe) De statură mare. ♦ Care se găsește la înălțime (mare). 2. (Despre sunete) Ascuțit2, subțire, acut. 3. (Despre tensiunea curentului electric, despre presiuni) Care are valoare sau măsură mare. ♦ (Despre frecvență) Cu un număr mare de perioade pe unitatea de timp. 4. Fig. Care este situat pe o treaptă ridicată în scara valorilor sau a importanței; superior; deosebit, important; distins, măreț. ◊ Înaltă fidelitate = calitate a unor aparate sau sisteme electroacustice de a reda cât mai fidel semnalele sonore (înregistrate); hi-fi. [Var.: nalt, -ă adj.] – Lat. in altum. DOOM
înált adj. m., pl. înálți; f. înáltă, pl. înálte
înalților
ÎNÁLT, -Ă, înalți, -te, adj. 1. Care se ridică mult în sus; foarte ridicat. ◊ Frunte înaltă = frunte mare, lată. ♦ (Substantivat, n.) Înălțime. ♦ (Despre ființe) De statură mare. ♦ Care se găsește la înălțime (mare). 2. (Despre sunete) Ascuțit2, subțire, acut. 3. (Despre tensiunea curentului electric, despre presiuni) Care are valoare sau măsură mare. ♦ (Despre frecvență) Cu un număr mare de perioade pe unitatea de timp. 4. Fig. Care este situat pe o treaptă ridicată în scara valorilor sau a importanței; superior; deosebit, important; distins, măreț. ◊ Înaltă fidelitate = calitate a unor aparate sau sisteme electroacustice de a reda cât mai fidel semnalele sonore (înregistrate); hi-fi. [Var.: nalt, -ă adj.] – Lat. in altum. DOOM
înált adj. m., pl. înálți; f. înáltă, pl. înálte
înalță
NĂLȚÁ vb. I v. înălța. DOOM
înălțá (a ~) vb., ind. prez. 3 înálță
înamora
ÎNAMORÁ, înamorez, vb. I. Refl. A se îndrăgosti. – În + amor (după fr. ș 'enamourer). DOOM
!înamorá (a se ~) (î-na-/în-a-) vb. refl., ind. prez. 3 se înamoreáză
înamorai
ÎNAMORÁ, înamorez, vb. I. Refl. A se îndrăgosti. – În + amor (după fr. ș 'enamourer). DOOM
!înamorá (a se ~) (î-na-/în-a-) vb. refl., ind. prez. 3 se înamoreáză
înamoram
ÎNAMORÁ, înamorez, vb. I. Refl. A se îndrăgosti. – În + amor (după fr. ș 'enamourer). DOOM
!înamorá (a se ~) (î-na-/în-a-) vb. refl., ind. prez. 3 se înamoreáză
înamorare
ÎNAMORÁ, înamorez, vb. I. Refl. A se îndrăgosti. – În + amor (după fr. ș 'enamourer). DOOM
!înamorá (a se ~) (î-na-/în-a-) vb. refl., ind. prez. 3 se înamoreáză
înamorare
ÎNAMORÁRE, înamorări, s. f. Faptul de a se înamora; îndrăgostire. – V. înamora. DOOM
!înamoráre (î-na-/în-a-) s. f., g.-d. art. înamorắrii; pl. înamorắri
înamorarea
ÎNAMORÁRE, înamorări, s. f. Faptul de a se înamora; îndrăgostire. – V. înamora. DOOM
!înamoráre (î-na-/în-a-) s. f., g.-d. art. înamorắrii; pl. înamorắri
înamorară
ÎNAMORÁ, înamorez, vb. I. Refl. A se îndrăgosti. – În + amor (după fr. ș 'enamourer). DOOM
!înamorá (a se ~) (î-na-/în-a-) vb. refl., ind. prez. 3 se înamoreáză
înamorarăm
ÎNAMORÁ, înamorez, vb. I. Refl. A se îndrăgosti. – În + amor (după fr. ș 'enamourer). DOOM
!înamorá (a se ~) (î-na-/în-a-) vb. refl., ind. prez. 3 se înamoreáză
înamorarăți
ÎNAMORÁ, înamorez, vb. I. Refl. A se îndrăgosti. – În + amor (după fr. ș 'enamourer). DOOM
!înamorá (a se ~) (î-na-/în-a-) vb. refl., ind. prez. 3 se înamoreáză
înamorase
ÎNAMORÁ, înamorez, vb. I. Refl. A se îndrăgosti. – În + amor (după fr. ș 'enamourer). DOOM
!înamorá (a se ~) (î-na-/în-a-) vb. refl., ind. prez. 3 se înamoreáză
înamorasem
ÎNAMORÁ, înamorez, vb. I. Refl. A se îndrăgosti. – În + amor (după fr. ș 'enamourer). DOOM
!înamorá (a se ~) (î-na-/în-a-) vb. refl., ind. prez. 3 se înamoreáză
înamoraseră
ÎNAMORÁ, înamorez, vb. I. Refl. A se îndrăgosti. – În + amor (după fr. ș 'enamourer). DOOM
!înamorá (a se ~) (î-na-/în-a-) vb. refl., ind. prez. 3 se înamoreáză
înamoraserăm
ÎNAMORÁ, înamorez, vb. I. Refl. A se îndrăgosti. – În + amor (după fr. ș 'enamourer). DOOM
!înamorá (a se ~) (î-na-/în-a-) vb. refl., ind. prez. 3 se înamoreáză
înamoraserăți
ÎNAMORÁ, înamorez, vb. I. Refl. A se îndrăgosti. – În + amor (după fr. ș 'enamourer). DOOM
!înamorá (a se ~) (î-na-/în-a-) vb. refl., ind. prez. 3 se înamoreáză
înamoraseși
ÎNAMORÁ, înamorez, vb. I. Refl. A se îndrăgosti. – În + amor (după fr. ș 'enamourer). DOOM
!înamorá (a se ~) (î-na-/în-a-) vb. refl., ind. prez. 3 se înamoreáză
înamoraseți
ÎNAMORÁ, înamorez, vb. I. Refl. A se îndrăgosti. – În + amor (după fr. ș 'enamourer). DOOM
!înamorá (a se ~) (î-na-/în-a-) vb. refl., ind. prez. 3 se înamoreáză
înamorat
ÎNAMORÁ, înamorez, vb. I. Refl. A se îndrăgosti. – În + amor (după fr. ș 'enamourer). DOOM
!înamorá (a se ~) (î-na-/în-a-) vb. refl., ind. prez. 3 se înamoreáză
înamorat
ÎNAMORÁT, -Ă, înamorați, -te, adj. 1. Îndrăgostit. 2. De dragoste. – V. înamora.
înamorata
ÎNAMORÁT, -Ă, înamorați, -te, adj. 1. Îndrăgostit. 2. De dragoste. – V. înamora.
înamorate
ÎNAMORÁT, -Ă, înamorați, -te, adj. 1. Îndrăgostit. 2. De dragoste. – V. înamora.
înamoratei
ÎNAMORÁT, -Ă, înamorați, -te, adj. 1. Îndrăgostit. 2. De dragoste. – V. înamora.
înamoratele
ÎNAMORÁT, -Ă, înamorați, -te, adj. 1. Îndrăgostit. 2. De dragoste. – V. înamora.
înamoratelor
ÎNAMORÁT, -Ă, înamorați, -te, adj. 1. Îndrăgostit. 2. De dragoste. – V. înamora.
înamoratul
ÎNAMORÁT, -Ă, înamorați, -te, adj. 1. Îndrăgostit. 2. De dragoste. – V. înamora.
înamoratului
ÎNAMORÁT, -Ă, înamorați, -te, adj. 1. Îndrăgostit. 2. De dragoste. – V. înamora.
înamorau
ÎNAMORÁ, înamorez, vb. I. Refl. A se îndrăgosti. – În + amor (după fr. ș 'enamourer). DOOM
!înamorá (a se ~) (î-na-/în-a-) vb. refl., ind. prez. 3 se înamoreáză
înamorași
ÎNAMORÁ, înamorez, vb. I. Refl. A se îndrăgosti. – În + amor (după fr. ș 'enamourer). DOOM
!înamorá (a se ~) (î-na-/în-a-) vb. refl., ind. prez. 3 se înamoreáză
înamorați
ÎNAMORÁ, înamorez, vb. I. Refl. A se îndrăgosti. – În + amor (după fr. ș 'enamourer). DOOM
!înamorá (a se ~) (î-na-/în-a-) vb. refl., ind. prez. 3 se înamoreáză
înamorați
ÎNAMORÁT, -Ă, înamorați, -te, adj. 1. Îndrăgostit. 2. De dragoste. – V. înamora.
înamorații
ÎNAMORÁT, -Ă, înamorați, -te, adj. 1. Îndrăgostit. 2. De dragoste. – V. înamora.
înamoraților
ÎNAMORÁT, -Ă, înamorați, -te, adj. 1. Îndrăgostit. 2. De dragoste. – V. înamora.
înamorează
ÎNAMORÁ, înamorez, vb. I. Refl. A se îndrăgosti. – În + amor (după fr. ș 'enamourer). DOOM
!înamorá (a se ~) (î-na-/în-a-) vb. refl., ind. prez. 3 se înamoreáză
înamorez
ÎNAMORÁ, înamorez, vb. I. Refl. A se îndrăgosti. – În + amor (după fr. ș 'enamourer). DOOM
!înamorá (a se ~) (î-na-/în-a-) vb. refl., ind. prez. 3 se înamoreáză
înamoreze
ÎNAMORÁ, înamorez, vb. I. Refl. A se îndrăgosti. – În + amor (după fr. ș 'enamourer). DOOM
!înamorá (a se ~) (î-na-/în-a-) vb. refl., ind. prez. 3 se înamoreáză
înamorezi
ÎNAMORÁ, înamorez, vb. I. Refl. A se îndrăgosti. – În + amor (după fr. ș 'enamourer). DOOM
!înamorá (a se ~) (î-na-/în-a-) vb. refl., ind. prez. 3 se înamoreáză
înamorând
ÎNAMORÁ, înamorez, vb. I. Refl. A se îndrăgosti. – În + amor (după fr. ș 'enamourer). DOOM
!înamorá (a se ~) (î-na-/în-a-) vb. refl., ind. prez. 3 se înamoreáză
înamorînd
ÎNAMORÁ, înamorez, vb. I. Refl. A se îndrăgosti. – În + amor (după fr. ș 'enamourer). DOOM
!înamorá (a se ~) (î-na-/în-a-) vb. refl., ind. prez. 3 se înamoreáză
înamorări
ÎNAMORÁRE, înamorări, s. f. Faptul de a se înamora; îndrăgostire. – V. înamora. DOOM
!înamoráre (î-na-/în-a-) s. f., g.-d. art. înamorắrii; pl. înamorắri
înamorării
ÎNAMORÁRE, înamorări, s. f. Faptul de a se înamora; îndrăgostire. – V. înamora. DOOM
!înamoráre (î-na-/în-a-) s. f., g.-d. art. înamorắrii; pl. înamorắri
înamorările
ÎNAMORÁRE, înamorări, s. f. Faptul de a se înamora; îndrăgostire. – V. înamora. DOOM
!înamoráre (î-na-/în-a-) s. f., g.-d. art. înamorắrii; pl. înamorắri
înamorărilor
ÎNAMORÁRE, înamorări, s. f. Faptul de a se înamora; îndrăgostire. – V. înamora. DOOM
!înamoráre (î-na-/în-a-) s. f., g.-d. art. înamorắrii; pl. înamorắri
înapoi
ÎNAPÓI adv. 1. În direcție contrară înaintării; în spate, îndărăt. ◊ Loc. vb. A da înapoi = a) a se retrage; b) fig. a ceda (într-o discuție) într-o acțiune; c) fig. a fi în declin, a regresa. ♦ (Înv.; cu trimitere la un pasaj anterior dintr-un text) Mai sus. 2. La locul de proveniență; în locul unde a fost mai înainte. ◊ Loc. vb. A da (ceva) înapoi = a restitui; a înapoia. ◊ Expr. A-și lua vorba înapoi = a-și retrage vorba, făgăduiala făcută; a reveni asupra celor spuse, rectificându-le. 3. Cu o treaptă îndărăt, într-un loc inferior altora ca valoare. 4. Mai demult, la o dată anterioară celei prezente. – În + apoi. DOOM
!înapói (î-na-/în-a-) adv.
înapoia
ÎNAPOIÁ2, înapoiez, vb. I. 1. Tranz. A da înapoi; a restitui. ♦ Refl. A reveni, a se întoarce la locul de unde a plecat. 2. Refl. și intranz. Fig. (Înv.) A fi în declin, a regresa; a decădea. [Var.: (reg.) napoiá vb. I] – Din înapoi. DOOM
!înapoiá2 (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 3 înapoiáză, 1 pl. înapoiém; conj. prez. 3 să înapoiéze; ger. înapoínd
înapoia
ÎNAPOIÁ2, înapoiez, vb. I. 1. Tranz. A da înapoi; a restitui. ♦ Refl. A reveni, a se întoarce la locul de unde a plecat. 2. Refl. și intranz. Fig. (Înv.) A fi în declin, a regresa; a decădea. [Var.: (reg.) napoiá vb. I] – Din înapoi.
înapoiai
ÎNAPOIÁ2, înapoiez, vb. I. 1. Tranz. A da înapoi; a restitui. ♦ Refl. A reveni, a se întoarce la locul de unde a plecat. 2. Refl. și intranz. Fig. (Înv.) A fi în declin, a regresa; a decădea. [Var.: (reg.) napoiá vb. I] – Din înapoi. DOOM
!înapoiá2 (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 3 înapoiáză, 1 pl. înapoiém; conj. prez. 3 să înapoiéze; ger. înapoínd
înapoiam
ÎNAPOIÁ2, înapoiez, vb. I. 1. Tranz. A da înapoi; a restitui. ♦ Refl. A reveni, a se întoarce la locul de unde a plecat. 2. Refl. și intranz. Fig. (Înv.) A fi în declin, a regresa; a decădea. [Var.: (reg.) napoiá vb. I] – Din înapoi. DOOM
!înapoiá2 (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 3 înapoiáză, 1 pl. înapoiém; conj. prez. 3 să înapoiéze; ger. înapoínd
înapoiară
ÎNAPOIÁ2, înapoiez, vb. I. 1. Tranz. A da înapoi; a restitui. ♦ Refl. A reveni, a se întoarce la locul de unde a plecat. 2. Refl. și intranz. Fig. (Înv.) A fi în declin, a regresa; a decădea. [Var.: (reg.) napoiá vb. I] – Din înapoi. DOOM
!înapoiá2 (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 3 înapoiáză, 1 pl. înapoiém; conj. prez. 3 să înapoiéze; ger. înapoínd
înapoiarăm
ÎNAPOIÁ2, înapoiez, vb. I. 1. Tranz. A da înapoi; a restitui. ♦ Refl. A reveni, a se întoarce la locul de unde a plecat. 2. Refl. și intranz. Fig. (Înv.) A fi în declin, a regresa; a decădea. [Var.: (reg.) napoiá vb. I] – Din înapoi. DOOM
!înapoiá2 (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 3 înapoiáză, 1 pl. înapoiém; conj. prez. 3 să înapoiéze; ger. înapoínd
înapoiarăți
ÎNAPOIÁ2, înapoiez, vb. I. 1. Tranz. A da înapoi; a restitui. ♦ Refl. A reveni, a se întoarce la locul de unde a plecat. 2. Refl. și intranz. Fig. (Înv.) A fi în declin, a regresa; a decădea. [Var.: (reg.) napoiá vb. I] – Din înapoi. DOOM
!înapoiá2 (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 3 înapoiáză, 1 pl. înapoiém; conj. prez. 3 să înapoiéze; ger. înapoínd
înapoiase
ÎNAPOIÁ2, înapoiez, vb. I. 1. Tranz. A da înapoi; a restitui. ♦ Refl. A reveni, a se întoarce la locul de unde a plecat. 2. Refl. și intranz. Fig. (Înv.) A fi în declin, a regresa; a decădea. [Var.: (reg.) napoiá vb. I] – Din înapoi. DOOM
!înapoiá2 (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 3 înapoiáză, 1 pl. înapoiém; conj. prez. 3 să înapoiéze; ger. înapoínd
înapoiasem
ÎNAPOIÁ2, înapoiez, vb. I. 1. Tranz. A da înapoi; a restitui. ♦ Refl. A reveni, a se întoarce la locul de unde a plecat. 2. Refl. și intranz. Fig. (Înv.) A fi în declin, a regresa; a decădea. [Var.: (reg.) napoiá vb. I] – Din înapoi. DOOM
!înapoiá2 (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 3 înapoiáză, 1 pl. înapoiém; conj. prez. 3 să înapoiéze; ger. înapoínd
înapoiaseră
ÎNAPOIÁ2, înapoiez, vb. I. 1. Tranz. A da înapoi; a restitui. ♦ Refl. A reveni, a se întoarce la locul de unde a plecat. 2. Refl. și intranz. Fig. (Înv.) A fi în declin, a regresa; a decădea. [Var.: (reg.) napoiá vb. I] – Din înapoi. DOOM
!înapoiá2 (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 3 înapoiáză, 1 pl. înapoiém; conj. prez. 3 să înapoiéze; ger. înapoínd
înapoiaserăm
ÎNAPOIÁ2, înapoiez, vb. I. 1. Tranz. A da înapoi; a restitui. ♦ Refl. A reveni, a se întoarce la locul de unde a plecat. 2. Refl. și intranz. Fig. (Înv.) A fi în declin, a regresa; a decădea. [Var.: (reg.) napoiá vb. I] – Din înapoi. DOOM
!înapoiá2 (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 3 înapoiáză, 1 pl. înapoiém; conj. prez. 3 să înapoiéze; ger. înapoínd
înapoiaserăți
ÎNAPOIÁ2, înapoiez, vb. I. 1. Tranz. A da înapoi; a restitui. ♦ Refl. A reveni, a se întoarce la locul de unde a plecat. 2. Refl. și intranz. Fig. (Înv.) A fi în declin, a regresa; a decădea. [Var.: (reg.) napoiá vb. I] – Din înapoi. DOOM
!înapoiá2 (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 3 înapoiáză, 1 pl. înapoiém; conj. prez. 3 să înapoiéze; ger. înapoínd
înapoiaseși
ÎNAPOIÁ2, înapoiez, vb. I. 1. Tranz. A da înapoi; a restitui. ♦ Refl. A reveni, a se întoarce la locul de unde a plecat. 2. Refl. și intranz. Fig. (Înv.) A fi în declin, a regresa; a decădea. [Var.: (reg.) napoiá vb. I] – Din înapoi. DOOM
!înapoiá2 (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 3 înapoiáză, 1 pl. înapoiém; conj. prez. 3 să înapoiéze; ger. înapoínd
înapoiaseți
ÎNAPOIÁ2, înapoiez, vb. I. 1. Tranz. A da înapoi; a restitui. ♦ Refl. A reveni, a se întoarce la locul de unde a plecat. 2. Refl. și intranz. Fig. (Înv.) A fi în declin, a regresa; a decădea. [Var.: (reg.) napoiá vb. I] – Din înapoi. DOOM
!înapoiá2 (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 3 înapoiáză, 1 pl. înapoiém; conj. prez. 3 să înapoiéze; ger. înapoínd
înapoiat
ÎNAPOIÁ2, înapoiez, vb. I. 1. Tranz. A da înapoi; a restitui. ♦ Refl. A reveni, a se întoarce la locul de unde a plecat. 2. Refl. și intranz. Fig. (Înv.) A fi în declin, a regresa; a decădea. [Var.: (reg.) napoiá vb. I] – Din înapoi. DOOM
!înapoiá2 (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 3 înapoiáză, 1 pl. înapoiém; conj. prez. 3 să înapoiéze; ger. înapoínd
înapoiat
ÎNAPOIÁT, -Ă, înapoiați, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care are mintea insuficient dezvoltată; arierat. 2. (Despre persoane, popoare, țări etc.) Care a rămas în urmă din punct de vedere politic, social, cultural, economic etc. – V. înapoia2.
înapoiata
ÎNAPOIÁT, -Ă, înapoiați, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care are mintea insuficient dezvoltată; arierat. 2. (Despre persoane, popoare, țări etc.) Care a rămas în urmă din punct de vedere politic, social, cultural, economic etc. – V. înapoia2.
înapoiate
ÎNAPOIÁT, -Ă, înapoiați, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care are mintea insuficient dezvoltată; arierat. 2. (Despre persoane, popoare, țări etc.) Care a rămas în urmă din punct de vedere politic, social, cultural, economic etc. – V. înapoia2.
înapoiatei
ÎNAPOIÁT, -Ă, înapoiați, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care are mintea insuficient dezvoltată; arierat. 2. (Despre persoane, popoare, țări etc.) Care a rămas în urmă din punct de vedere politic, social, cultural, economic etc. – V. înapoia2.
înapoiatele
ÎNAPOIÁT, -Ă, înapoiați, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care are mintea insuficient dezvoltată; arierat. 2. (Despre persoane, popoare, țări etc.) Care a rămas în urmă din punct de vedere politic, social, cultural, economic etc. – V. înapoia2.
înapoiatelor
ÎNAPOIÁT, -Ă, înapoiați, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care are mintea insuficient dezvoltată; arierat. 2. (Despre persoane, popoare, țări etc.) Care a rămas în urmă din punct de vedere politic, social, cultural, economic etc. – V. înapoia2.
înapoiatul
ÎNAPOIÁT, -Ă, înapoiați, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care are mintea insuficient dezvoltată; arierat. 2. (Despre persoane, popoare, țări etc.) Care a rămas în urmă din punct de vedere politic, social, cultural, economic etc. – V. înapoia2.
înapoiatului
ÎNAPOIÁT, -Ă, înapoiați, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care are mintea insuficient dezvoltată; arierat. 2. (Despre persoane, popoare, țări etc.) Care a rămas în urmă din punct de vedere politic, social, cultural, economic etc. – V. înapoia2.
înapoiau
ÎNAPOIÁ2, înapoiez, vb. I. 1. Tranz. A da înapoi; a restitui. ♦ Refl. A reveni, a se întoarce la locul de unde a plecat. 2. Refl. și intranz. Fig. (Înv.) A fi în declin, a regresa; a decădea. [Var.: (reg.) napoiá vb. I] – Din înapoi. DOOM
!înapoiá2 (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 3 înapoiáză, 1 pl. înapoiém; conj. prez. 3 să înapoiéze; ger. înapoínd
înapoiază
ÎNAPOIÁ2, înapoiez, vb. I. 1. Tranz. A da înapoi; a restitui. ♦ Refl. A reveni, a se întoarce la locul de unde a plecat. 2. Refl. și intranz. Fig. (Înv.) A fi în declin, a regresa; a decădea. [Var.: (reg.) napoiá vb. I] – Din înapoi. DOOM
!înapoiá2 (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 3 înapoiáză, 1 pl. înapoiém; conj. prez. 3 să înapoiéze; ger. înapoínd
înapoiași
ÎNAPOIÁ2, înapoiez, vb. I. 1. Tranz. A da înapoi; a restitui. ♦ Refl. A reveni, a se întoarce la locul de unde a plecat. 2. Refl. și intranz. Fig. (Înv.) A fi în declin, a regresa; a decădea. [Var.: (reg.) napoiá vb. I] – Din înapoi. DOOM
!înapoiá2 (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 3 înapoiáză, 1 pl. înapoiém; conj. prez. 3 să înapoiéze; ger. înapoínd
înapoiați
ÎNAPOIÁ2, înapoiez, vb. I. 1. Tranz. A da înapoi; a restitui. ♦ Refl. A reveni, a se întoarce la locul de unde a plecat. 2. Refl. și intranz. Fig. (Înv.) A fi în declin, a regresa; a decădea. [Var.: (reg.) napoiá vb. I] – Din înapoi. DOOM
!înapoiá2 (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 3 înapoiáză, 1 pl. înapoiém; conj. prez. 3 să înapoiéze; ger. înapoínd
înapoiați
ÎNAPOIÁT, -Ă, înapoiați, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care are mintea insuficient dezvoltată; arierat. 2. (Despre persoane, popoare, țări etc.) Care a rămas în urmă din punct de vedere politic, social, cultural, economic etc. – V. înapoia2.
înapoiații
ÎNAPOIÁT, -Ă, înapoiați, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care are mintea insuficient dezvoltată; arierat. 2. (Despre persoane, popoare, țări etc.) Care a rămas în urmă din punct de vedere politic, social, cultural, economic etc. – V. înapoia2.
înapoiaților
ÎNAPOIÁT, -Ă, înapoiați, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care are mintea insuficient dezvoltată; arierat. 2. (Despre persoane, popoare, țări etc.) Care a rămas în urmă din punct de vedere politic, social, cultural, economic etc. – V. înapoia2.
înapoie
ÎNAPOIÁ2, înapoiez, vb. I. 1. Tranz. A da înapoi; a restitui. ♦ Refl. A reveni, a se întoarce la locul de unde a plecat. 2. Refl. și intranz. Fig. (Înv.) A fi în declin, a regresa; a decădea. [Var.: (reg.) napoiá vb. I] – Din înapoi. DOOM
!înapoiá2 (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 3 înapoiáză, 1 pl. înapoiém; conj. prez. 3 să înapoiéze; ger. înapoínd
înapoiem
ÎNAPOIÁ2, înapoiez, vb. I. 1. Tranz. A da înapoi; a restitui. ♦ Refl. A reveni, a se întoarce la locul de unde a plecat. 2. Refl. și intranz. Fig. (Înv.) A fi în declin, a regresa; a decădea. [Var.: (reg.) napoiá vb. I] – Din înapoi. DOOM
!înapoiá2 (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 3 înapoiáză, 1 pl. înapoiém; conj. prez. 3 să înapoiéze; ger. înapoínd
înapoiere
ÎNAPOIÁ2, înapoiez, vb. I. 1. Tranz. A da înapoi; a restitui. ♦ Refl. A reveni, a se întoarce la locul de unde a plecat. 2. Refl. și intranz. Fig. (Înv.) A fi în declin, a regresa; a decădea. [Var.: (reg.) napoiá vb. I] – Din înapoi. DOOM
!înapoiá2 (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 3 înapoiáză, 1 pl. înapoiém; conj. prez. 3 să înapoiéze; ger. înapoínd
înapoiere
ÎNAPOIÉRE, înapoieri, s. f. Acțiunea de a (se) înapoia2. ◊ Înapoiere mintală = dezvoltare mintală inferioară la un individ, față de vârsta pe care o are; insuficientă dezvoltare psihică și intelectuală a unui individ. – V. înapoia2. DOOM
!înapoiére (î-na-/în-a-) s. f., g.-d. art. înapoiérii; pl. înapoiéri
înapoierea
ÎNAPOIÉRE, înapoieri, s. f. Acțiunea de a (se) înapoia2. ◊ Înapoiere mintală = dezvoltare mintală inferioară la un individ, față de vârsta pe care o are; insuficientă dezvoltare psihică și intelectuală a unui individ. – V. înapoia2. DOOM
!înapoiére (î-na-/în-a-) s. f., g.-d. art. înapoiérii; pl. înapoiéri
înapoieri
ÎNAPOIÉRE, înapoieri, s. f. Acțiunea de a (se) înapoia2. ◊ Înapoiere mintală = dezvoltare mintală inferioară la un individ, față de vârsta pe care o are; insuficientă dezvoltare psihică și intelectuală a unui individ. – V. înapoia2. DOOM
!înapoiére (î-na-/în-a-) s. f., g.-d. art. înapoiérii; pl. înapoiéri
înapoierii
ÎNAPOIÉRE, înapoieri, s. f. Acțiunea de a (se) înapoia2. ◊ Înapoiere mintală = dezvoltare mintală inferioară la un individ, față de vârsta pe care o are; insuficientă dezvoltare psihică și intelectuală a unui individ. – V. înapoia2. DOOM
!înapoiére (î-na-/în-a-) s. f., g.-d. art. înapoiérii; pl. înapoiéri
înapoierile
ÎNAPOIÉRE, înapoieri, s. f. Acțiunea de a (se) înapoia2. ◊ Înapoiere mintală = dezvoltare mintală inferioară la un individ, față de vârsta pe care o are; insuficientă dezvoltare psihică și intelectuală a unui individ. – V. înapoia2. DOOM
!înapoiére (î-na-/în-a-) s. f., g.-d. art. înapoiérii; pl. înapoiéri
înapoierilor
ÎNAPOIÉRE, înapoieri, s. f. Acțiunea de a (se) înapoia2. ◊ Înapoiere mintală = dezvoltare mintală inferioară la un individ, față de vârsta pe care o are; insuficientă dezvoltare psihică și intelectuală a unui individ. – V. înapoia2. DOOM
!înapoiére (î-na-/în-a-) s. f., g.-d. art. înapoiérii; pl. înapoiéri
înapoiez
ÎNAPOIÁ2, înapoiez, vb. I. 1. Tranz. A da înapoi; a restitui. ♦ Refl. A reveni, a se întoarce la locul de unde a plecat. 2. Refl. și intranz. Fig. (Înv.) A fi în declin, a regresa; a decădea. [Var.: (reg.) napoiá vb. I] – Din înapoi. DOOM
!înapoiá2 (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 3 înapoiáză, 1 pl. înapoiém; conj. prez. 3 să înapoiéze; ger. înapoínd
înapoieze
ÎNAPOIÁ2, înapoiez, vb. I. 1. Tranz. A da înapoi; a restitui. ♦ Refl. A reveni, a se întoarce la locul de unde a plecat. 2. Refl. și intranz. Fig. (Înv.) A fi în declin, a regresa; a decădea. [Var.: (reg.) napoiá vb. I] – Din înapoi. DOOM
!înapoiá2 (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 3 înapoiáză, 1 pl. înapoiém; conj. prez. 3 să înapoiéze; ger. înapoínd
înapoiezi
ÎNAPOIÁ2, înapoiez, vb. I. 1. Tranz. A da înapoi; a restitui. ♦ Refl. A reveni, a se întoarce la locul de unde a plecat. 2. Refl. și intranz. Fig. (Înv.) A fi în declin, a regresa; a decădea. [Var.: (reg.) napoiá vb. I] – Din înapoi. DOOM
!înapoiá2 (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 3 înapoiáză, 1 pl. înapoiém; conj. prez. 3 să înapoiéze; ger. înapoínd
înapoind
ÎNAPOIÁ2, înapoiez, vb. I. 1. Tranz. A da înapoi; a restitui. ♦ Refl. A reveni, a se întoarce la locul de unde a plecat. 2. Refl. și intranz. Fig. (Înv.) A fi în declin, a regresa; a decădea. [Var.: (reg.) napoiá vb. I] – Din înapoi. DOOM
!înapoiá2 (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 3 înapoiáză, 1 pl. înapoiém; conj. prez. 3 să înapoiéze; ger. înapoínd
înaripa
ÎNARIPÁ, înaripez, vb. I. Refl. A prinde aripi; a-și lua avânt; a întraripa. ♦ Tranz. (Poetic) A da avânt, a însufleți. – În + aripă. DOOM
!înaripá (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 3 înaripeáză
înaripai
ÎNARIPÁ, înaripez, vb. I. Refl. A prinde aripi; a-și lua avânt; a întraripa. ♦ Tranz. (Poetic) A da avânt, a însufleți. – În + aripă. DOOM
!înaripá (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 3 înaripeáză
înaripam
ÎNARIPÁ, înaripez, vb. I. Refl. A prinde aripi; a-și lua avânt; a întraripa. ♦ Tranz. (Poetic) A da avânt, a însufleți. – În + aripă. DOOM
!înaripá (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 3 înaripeáză
înaripare
ÎNARIPÁ, înaripez, vb. I. Refl. A prinde aripi; a-și lua avânt; a întraripa. ♦ Tranz. (Poetic) A da avânt, a însufleți. – În + aripă. DOOM
!înaripá (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 3 înaripeáză
înaripare
ÎNARIPÁ, înaripez, vb. I. Refl. A prinde aripi; a-și lua avânt; a întraripa. ♦ Tranz. (Poetic) A da avânt, a însufleți. – În + aripi.
înaripară
ÎNARIPÁ, înaripez, vb. I. Refl. A prinde aripi; a-și lua avânt; a întraripa. ♦ Tranz. (Poetic) A da avânt, a însufleți. – În + aripă. DOOM
!înaripá (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 3 înaripeáză
înariparăm
ÎNARIPÁ, înaripez, vb. I. Refl. A prinde aripi; a-și lua avânt; a întraripa. ♦ Tranz. (Poetic) A da avânt, a însufleți. – În + aripă. DOOM
!înaripá (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 3 înaripeáză
înariparăți
ÎNARIPÁ, înaripez, vb. I. Refl. A prinde aripi; a-și lua avânt; a întraripa. ♦ Tranz. (Poetic) A da avânt, a însufleți. – În + aripă. DOOM
!înaripá (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 3 înaripeáză
înaripase
ÎNARIPÁ, înaripez, vb. I. Refl. A prinde aripi; a-și lua avânt; a întraripa. ♦ Tranz. (Poetic) A da avânt, a însufleți. – În + aripă. DOOM
!înaripá (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 3 înaripeáză
înaripasem
ÎNARIPÁ, înaripez, vb. I. Refl. A prinde aripi; a-și lua avânt; a întraripa. ♦ Tranz. (Poetic) A da avânt, a însufleți. – În + aripă. DOOM
!înaripá (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 3 înaripeáză
înaripaseră
ÎNARIPÁ, înaripez, vb. I. Refl. A prinde aripi; a-și lua avânt; a întraripa. ♦ Tranz. (Poetic) A da avânt, a însufleți. – În + aripă. DOOM
!înaripá (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 3 înaripeáză
înaripaserăm
ÎNARIPÁ, înaripez, vb. I. Refl. A prinde aripi; a-și lua avânt; a întraripa. ♦ Tranz. (Poetic) A da avânt, a însufleți. – În + aripă. DOOM
!înaripá (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 3 înaripeáză
înaripaserăți
ÎNARIPÁ, înaripez, vb. I. Refl. A prinde aripi; a-și lua avânt; a întraripa. ♦ Tranz. (Poetic) A da avânt, a însufleți. – În + aripă. DOOM
!înaripá (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 3 înaripeáză
înaripaseși
ÎNARIPÁ, înaripez, vb. I. Refl. A prinde aripi; a-și lua avânt; a întraripa. ♦ Tranz. (Poetic) A da avânt, a însufleți. – În + aripă. DOOM
!înaripá (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 3 înaripeáză
înaripaseți
ÎNARIPÁ, înaripez, vb. I. Refl. A prinde aripi; a-și lua avânt; a întraripa. ♦ Tranz. (Poetic) A da avânt, a însufleți. – În + aripă. DOOM
!înaripá (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 3 înaripeáză
înaripat
ÎNARIPÁ, înaripez, vb. I. Refl. A prinde aripi; a-și lua avânt; a întraripa. ♦ Tranz. (Poetic) A da avânt, a însufleți. – În + aripă. DOOM
!înaripá (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 3 înaripeáză
înaripat
ÎNARIPÁT, -Ă, înaripați, -te, adj. Care are aripi, cu aripi; aripat, întraripat. ♦ Fig. Plin de elan, avântat. – V. înaripa.
înaripata
ÎNARIPÁT, -Ă, înaripați, -te, adj. Care are aripi, cu aripi; aripat, întraripat. ♦ Fig. Plin de elan, avântat. – V. înaripa.
înaripate
ÎNARIPÁT, -Ă, înaripați, -te, adj. Care are aripi, cu aripi; aripat, întraripat. ♦ Fig. Plin de elan, avântat. – V. înaripa.
înaripatei
ÎNARIPÁT, -Ă, înaripați, -te, adj. Care are aripi, cu aripi; aripat, întraripat. ♦ Fig. Plin de elan, avântat. – V. înaripa.
înaripatele
ÎNARIPÁT, -Ă, înaripați, -te, adj. Care are aripi, cu aripi; aripat, întraripat. ♦ Fig. Plin de elan, avântat. – V. înaripa.
înaripatelor
ÎNARIPÁT, -Ă, înaripați, -te, adj. Care are aripi, cu aripi; aripat, întraripat. ♦ Fig. Plin de elan, avântat. – V. înaripa.
înaripatul
ÎNARIPÁT, -Ă, înaripați, -te, adj. Care are aripi, cu aripi; aripat, întraripat. ♦ Fig. Plin de elan, avântat. – V. înaripa.
înaripatului
ÎNARIPÁT, -Ă, înaripați, -te, adj. Care are aripi, cu aripi; aripat, întraripat. ♦ Fig. Plin de elan, avântat. – V. înaripa.
înaripau
ÎNARIPÁ, înaripez, vb. I. Refl. A prinde aripi; a-și lua avânt; a întraripa. ♦ Tranz. (Poetic) A da avânt, a însufleți. – În + aripă. DOOM
!înaripá (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 3 înaripeáză
înaripași
ÎNARIPÁ, înaripez, vb. I. Refl. A prinde aripi; a-și lua avânt; a întraripa. ♦ Tranz. (Poetic) A da avânt, a însufleți. – În + aripă. DOOM
!înaripá (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 3 înaripeáză
înaripați
ÎNARIPÁ, înaripez, vb. I. Refl. A prinde aripi; a-și lua avânt; a întraripa. ♦ Tranz. (Poetic) A da avânt, a însufleți. – În + aripă. DOOM
!înaripá (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 3 înaripeáză
înaripați
ÎNARIPÁT, -Ă, înaripați, -te, adj. Care are aripi, cu aripi; aripat, întraripat. ♦ Fig. Plin de elan, avântat. – V. înaripa.
înaripații
ÎNARIPÁT, -Ă, înaripați, -te, adj. Care are aripi, cu aripi; aripat, întraripat. ♦ Fig. Plin de elan, avântat. – V. înaripa.
înaripaților
ÎNARIPÁT, -Ă, înaripați, -te, adj. Care are aripi, cu aripi; aripat, întraripat. ♦ Fig. Plin de elan, avântat. – V. înaripa.
înaripează
ÎNARIPÁ, înaripez, vb. I. Refl. A prinde aripi; a-și lua avânt; a întraripa. ♦ Tranz. (Poetic) A da avânt, a însufleți. – În + aripă. DOOM
!înaripá (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 3 înaripeáză
înaripez
ÎNARIPÁ, înaripez, vb. I. Refl. A prinde aripi; a-și lua avânt; a întraripa. ♦ Tranz. (Poetic) A da avânt, a însufleți. – În + aripă. DOOM
!înaripá (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 3 înaripeáză
înaripeze
ÎNARIPÁ, înaripez, vb. I. Refl. A prinde aripi; a-și lua avânt; a întraripa. ♦ Tranz. (Poetic) A da avânt, a însufleți. – În + aripă. DOOM
!înaripá (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 3 înaripeáză
înaripezi
ÎNARIPÁ, înaripez, vb. I. Refl. A prinde aripi; a-și lua avânt; a întraripa. ♦ Tranz. (Poetic) A da avânt, a însufleți. – În + aripă. DOOM
!înaripá (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 3 înaripeáză
înaripând
ÎNARIPÁ, înaripez, vb. I. Refl. A prinde aripi; a-și lua avânt; a întraripa. ♦ Tranz. (Poetic) A da avânt, a însufleți. – În + aripă. DOOM
!înaripá (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 3 înaripeáză
înaripînd
ÎNARIPÁ, înaripez, vb. I. Refl. A prinde aripi; a-și lua avânt; a întraripa. ♦ Tranz. (Poetic) A da avânt, a însufleți. – În + aripă. DOOM
!înaripá (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 3 înaripeáză
înarma
ÎNARMÁ, înarmez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) procura arme; a (se) pregăti pentru luptă prin înzestrare cu armament; a (se) întrarma, a (se) arma. ◊ Expr. (Refl.) A se înarma cu răbdare = a-și impune răbdare, a aștepta cu stăpânire de sine desfășurarea faptelor. – În + armă. DOOM
!înarmá (a ~) (î-nar-/în-ar-) vb., ind. prez. 3 înarmeáză
înarmai
ÎNARMÁ, înarmez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) procura arme; a (se) pregăti pentru luptă prin înzestrare cu armament; a (se) întrarma, a (se) arma. ◊ Expr. (Refl.) A se înarma cu răbdare = a-și impune răbdare, a aștepta cu stăpânire de sine desfășurarea faptelor. – În + armă. DOOM
!înarmá (a ~) (î-nar-/în-ar-) vb., ind. prez. 3 înarmeáză
înarmam
ÎNARMÁ, înarmez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) procura arme; a (se) pregăti pentru luptă prin înzestrare cu armament; a (se) întrarma, a (se) arma. ◊ Expr. (Refl.) A se înarma cu răbdare = a-și impune răbdare, a aștepta cu stăpânire de sine desfășurarea faptelor. – În + armă. DOOM
!înarmá (a ~) (î-nar-/în-ar-) vb., ind. prez. 3 înarmeáză
înarmare
ÎNARMÁ, înarmez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) procura arme; a (se) pregăti pentru luptă prin înzestrare cu armament; a (se) întrarma, a (se) arma. ◊ Expr. (Refl.) A se înarma cu răbdare = a-și impune răbdare, a aștepta cu stăpânire de sine desfășurarea faptelor. – În + armă. DOOM
!înarmá (a ~) (î-nar-/în-ar-) vb., ind. prez. 3 înarmeáză
înarmare
ÎNARMÁRE, înarmări, s. f. Acțiunea de a (se) înarma. – V. înarma. DOOM
!înarmáre (î-nar-/în-ar-) s. f., g.-d. art. înarmắrii; pl. înarmắri
înarmarea
ÎNARMÁRE, înarmări, s. f. Acțiunea de a (se) înarma. – V. înarma. DOOM
!înarmáre (î-nar-/în-ar-) s. f., g.-d. art. înarmắrii; pl. înarmắri
înarmară
ÎNARMÁ, înarmez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) procura arme; a (se) pregăti pentru luptă prin înzestrare cu armament; a (se) întrarma, a (se) arma. ◊ Expr. (Refl.) A se înarma cu răbdare = a-și impune răbdare, a aștepta cu stăpânire de sine desfășurarea faptelor. – În + armă. DOOM
!înarmá (a ~) (î-nar-/în-ar-) vb., ind. prez. 3 înarmeáză
înarmarăm
ÎNARMÁ, înarmez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) procura arme; a (se) pregăti pentru luptă prin înzestrare cu armament; a (se) întrarma, a (se) arma. ◊ Expr. (Refl.) A se înarma cu răbdare = a-și impune răbdare, a aștepta cu stăpânire de sine desfășurarea faptelor. – În + armă. DOOM
!înarmá (a ~) (î-nar-/în-ar-) vb., ind. prez. 3 înarmeáză
înarmarăți
ÎNARMÁ, înarmez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) procura arme; a (se) pregăti pentru luptă prin înzestrare cu armament; a (se) întrarma, a (se) arma. ◊ Expr. (Refl.) A se înarma cu răbdare = a-și impune răbdare, a aștepta cu stăpânire de sine desfășurarea faptelor. – În + armă. DOOM
!înarmá (a ~) (î-nar-/în-ar-) vb., ind. prez. 3 înarmeáză
înarmase
ÎNARMÁ, înarmez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) procura arme; a (se) pregăti pentru luptă prin înzestrare cu armament; a (se) întrarma, a (se) arma. ◊ Expr. (Refl.) A se înarma cu răbdare = a-și impune răbdare, a aștepta cu stăpânire de sine desfășurarea faptelor. – În + armă. DOOM
!înarmá (a ~) (î-nar-/în-ar-) vb., ind. prez. 3 înarmeáză
înarmasem
ÎNARMÁ, înarmez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) procura arme; a (se) pregăti pentru luptă prin înzestrare cu armament; a (se) întrarma, a (se) arma. ◊ Expr. (Refl.) A se înarma cu răbdare = a-și impune răbdare, a aștepta cu stăpânire de sine desfășurarea faptelor. – În + armă. DOOM
!înarmá (a ~) (î-nar-/în-ar-) vb., ind. prez. 3 înarmeáză
înarmaseră
ÎNARMÁ, înarmez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) procura arme; a (se) pregăti pentru luptă prin înzestrare cu armament; a (se) întrarma, a (se) arma. ◊ Expr. (Refl.) A se înarma cu răbdare = a-și impune răbdare, a aștepta cu stăpânire de sine desfășurarea faptelor. – În + armă. DOOM
!înarmá (a ~) (î-nar-/în-ar-) vb., ind. prez. 3 înarmeáză
înarmaserăm
ÎNARMÁ, înarmez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) procura arme; a (se) pregăti pentru luptă prin înzestrare cu armament; a (se) întrarma, a (se) arma. ◊ Expr. (Refl.) A se înarma cu răbdare = a-și impune răbdare, a aștepta cu stăpânire de sine desfășurarea faptelor. – În + armă. DOOM
!înarmá (a ~) (î-nar-/în-ar-) vb., ind. prez. 3 înarmeáză
înarmaserăți
ÎNARMÁ, înarmez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) procura arme; a (se) pregăti pentru luptă prin înzestrare cu armament; a (se) întrarma, a (se) arma. ◊ Expr. (Refl.) A se înarma cu răbdare = a-și impune răbdare, a aștepta cu stăpânire de sine desfășurarea faptelor. – În + armă. DOOM
!înarmá (a ~) (î-nar-/în-ar-) vb., ind. prez. 3 înarmeáză
înarmaseși
ÎNARMÁ, înarmez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) procura arme; a (se) pregăti pentru luptă prin înzestrare cu armament; a (se) întrarma, a (se) arma. ◊ Expr. (Refl.) A se înarma cu răbdare = a-și impune răbdare, a aștepta cu stăpânire de sine desfășurarea faptelor. – În + armă. DOOM
!înarmá (a ~) (î-nar-/în-ar-) vb., ind. prez. 3 înarmeáză
înarmaseți
ÎNARMÁ, înarmez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) procura arme; a (se) pregăti pentru luptă prin înzestrare cu armament; a (se) întrarma, a (se) arma. ◊ Expr. (Refl.) A se înarma cu răbdare = a-și impune răbdare, a aștepta cu stăpânire de sine desfășurarea faptelor. – În + armă. DOOM
!înarmá (a ~) (î-nar-/în-ar-) vb., ind. prez. 3 înarmeáză
înarmat
ÎNARMÁ, înarmez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) procura arme; a (se) pregăti pentru luptă prin înzestrare cu armament; a (se) întrarma, a (se) arma. ◊ Expr. (Refl.) A se înarma cu răbdare = a-și impune răbdare, a aștepta cu stăpânire de sine desfășurarea faptelor. – În + armă. DOOM
!înarmá (a ~) (î-nar-/în-ar-) vb., ind. prez. 3 înarmeáză
înarmat
ÎNARMÁT, -Ă, înarmați, -te, adj. (Despre persoane sau despre colectivități) Care este înzestrat cu arme; care are arme asupra sa; care este pregătit pentru luptă. ◊ Expr. Înarmat până în dinți (sau din cap până în picioare) = foarte bine înarmat. – V. înarma.
înarmata
ÎNARMÁT, -Ă, înarmați, -te, adj. (Despre persoane sau despre colectivități) Care este înzestrat cu arme; care are arme asupra sa; care este pregătit pentru luptă. ◊ Expr. Înarmat până în dinți (sau din cap până în picioare) = foarte bine înarmat. – V. înarma.
înarmate
ÎNARMÁT, -Ă, înarmați, -te, adj. (Despre persoane sau despre colectivități) Care este înzestrat cu arme; care are arme asupra sa; care este pregătit pentru luptă. ◊ Expr. Înarmat până în dinți (sau din cap până în picioare) = foarte bine înarmat. – V. înarma.
înarmatei
ÎNARMÁT, -Ă, înarmați, -te, adj. (Despre persoane sau despre colectivități) Care este înzestrat cu arme; care are arme asupra sa; care este pregătit pentru luptă. ◊ Expr. Înarmat până în dinți (sau din cap până în picioare) = foarte bine înarmat. – V. înarma.
înarmatele
ÎNARMÁT, -Ă, înarmați, -te, adj. (Despre persoane sau despre colectivități) Care este înzestrat cu arme; care are arme asupra sa; care este pregătit pentru luptă. ◊ Expr. Înarmat până în dinți (sau din cap până în picioare) = foarte bine înarmat. – V. înarma.
înarmatelor
ÎNARMÁT, -Ă, înarmați, -te, adj. (Despre persoane sau despre colectivități) Care este înzestrat cu arme; care are arme asupra sa; care este pregătit pentru luptă. ◊ Expr. Înarmat până în dinți (sau din cap până în picioare) = foarte bine înarmat. – V. înarma.
înarmatul
ÎNARMÁT, -Ă, înarmați, -te, adj. (Despre persoane sau despre colectivități) Care este înzestrat cu arme; care are arme asupra sa; care este pregătit pentru luptă. ◊ Expr. Înarmat până în dinți (sau din cap până în picioare) = foarte bine înarmat. – V. înarma.
înarmatului
ÎNARMÁT, -Ă, înarmați, -te, adj. (Despre persoane sau despre colectivități) Care este înzestrat cu arme; care are arme asupra sa; care este pregătit pentru luptă. ◊ Expr. Înarmat până în dinți (sau din cap până în picioare) = foarte bine înarmat. – V. înarma.
înarmau
ÎNARMÁ, înarmez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) procura arme; a (se) pregăti pentru luptă prin înzestrare cu armament; a (se) întrarma, a (se) arma. ◊ Expr. (Refl.) A se înarma cu răbdare = a-și impune răbdare, a aștepta cu stăpânire de sine desfășurarea faptelor. – În + armă. DOOM
!înarmá (a ~) (î-nar-/în-ar-) vb., ind. prez. 3 înarmeáză
înarmași
ÎNARMÁ, înarmez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) procura arme; a (se) pregăti pentru luptă prin înzestrare cu armament; a (se) întrarma, a (se) arma. ◊ Expr. (Refl.) A se înarma cu răbdare = a-și impune răbdare, a aștepta cu stăpânire de sine desfășurarea faptelor. – În + armă. DOOM
!înarmá (a ~) (î-nar-/în-ar-) vb., ind. prez. 3 înarmeáză
înarmați
ÎNARMÁ, înarmez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) procura arme; a (se) pregăti pentru luptă prin înzestrare cu armament; a (se) întrarma, a (se) arma. ◊ Expr. (Refl.) A se înarma cu răbdare = a-și impune răbdare, a aștepta cu stăpânire de sine desfășurarea faptelor. – În + armă. DOOM
!înarmá (a ~) (î-nar-/în-ar-) vb., ind. prez. 3 înarmeáză
înarmați
ÎNARMÁT, -Ă, înarmați, -te, adj. (Despre persoane sau despre colectivități) Care este înzestrat cu arme; care are arme asupra sa; care este pregătit pentru luptă. ◊ Expr. Înarmat până în dinți (sau din cap până în picioare) = foarte bine înarmat. – V. înarma.
înarmații
ÎNARMÁT, -Ă, înarmați, -te, adj. (Despre persoane sau despre colectivități) Care este înzestrat cu arme; care are arme asupra sa; care este pregătit pentru luptă. ◊ Expr. Înarmat până în dinți (sau din cap până în picioare) = foarte bine înarmat. – V. înarma.
înarmaților
ÎNARMÁT, -Ă, înarmați, -te, adj. (Despre persoane sau despre colectivități) Care este înzestrat cu arme; care are arme asupra sa; care este pregătit pentru luptă. ◊ Expr. Înarmat până în dinți (sau din cap până în picioare) = foarte bine înarmat. – V. înarma.
înarmează
ÎNARMÁ, înarmez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) procura arme; a (se) pregăti pentru luptă prin înzestrare cu armament; a (se) întrarma, a (se) arma. ◊ Expr. (Refl.) A se înarma cu răbdare = a-și impune răbdare, a aștepta cu stăpânire de sine desfășurarea faptelor. – În + armă. DOOM
!înarmá (a ~) (î-nar-/în-ar-) vb., ind. prez. 3 înarmeáză
înarmez
ÎNARMÁ, înarmez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) procura arme; a (se) pregăti pentru luptă prin înzestrare cu armament; a (se) întrarma, a (se) arma. ◊ Expr. (Refl.) A se înarma cu răbdare = a-și impune răbdare, a aștepta cu stăpânire de sine desfășurarea faptelor. – În + armă. DOOM
!înarmá (a ~) (î-nar-/în-ar-) vb., ind. prez. 3 înarmeáză
înarmeze
ÎNARMÁ, înarmez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) procura arme; a (se) pregăti pentru luptă prin înzestrare cu armament; a (se) întrarma, a (se) arma. ◊ Expr. (Refl.) A se înarma cu răbdare = a-și impune răbdare, a aștepta cu stăpânire de sine desfășurarea faptelor. – În + armă. DOOM
!înarmá (a ~) (î-nar-/în-ar-) vb., ind. prez. 3 înarmeáză
înarmezi
ÎNARMÁ, înarmez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) procura arme; a (se) pregăti pentru luptă prin înzestrare cu armament; a (se) întrarma, a (se) arma. ◊ Expr. (Refl.) A se înarma cu răbdare = a-și impune răbdare, a aștepta cu stăpânire de sine desfășurarea faptelor. – În + armă. DOOM
!înarmá (a ~) (î-nar-/în-ar-) vb., ind. prez. 3 înarmeáză
înarmând
ÎNARMÁ, înarmez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) procura arme; a (se) pregăti pentru luptă prin înzestrare cu armament; a (se) întrarma, a (se) arma. ◊ Expr. (Refl.) A se înarma cu răbdare = a-și impune răbdare, a aștepta cu stăpânire de sine desfășurarea faptelor. – În + armă. DOOM
!înarmá (a ~) (î-nar-/în-ar-) vb., ind. prez. 3 înarmeáză
înarmînd
ÎNARMÁ, înarmez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) procura arme; a (se) pregăti pentru luptă prin înzestrare cu armament; a (se) întrarma, a (se) arma. ◊ Expr. (Refl.) A se înarma cu răbdare = a-și impune răbdare, a aștepta cu stăpânire de sine desfășurarea faptelor. – În + armă. DOOM
!înarmá (a ~) (î-nar-/în-ar-) vb., ind. prez. 3 înarmeáză
înarmări
ÎNARMÁRE, înarmări, s. f. Acțiunea de a (se) înarma. – V. înarma. DOOM
!înarmáre (î-nar-/în-ar-) s. f., g.-d. art. înarmắrii; pl. înarmắri
înarmării
ÎNARMÁRE, înarmări, s. f. Acțiunea de a (se) înarma. – V. înarma. DOOM
!înarmáre (î-nar-/în-ar-) s. f., g.-d. art. înarmắrii; pl. înarmắri
înarmările
ÎNARMÁRE, înarmări, s. f. Acțiunea de a (se) înarma. – V. înarma. DOOM
!înarmáre (î-nar-/în-ar-) s. f., g.-d. art. înarmắrii; pl. înarmắri
înarmărilor
ÎNARMÁRE, înarmări, s. f. Acțiunea de a (se) înarma. – V. înarma. DOOM
!înarmáre (î-nar-/în-ar-) s. f., g.-d. art. înarmắrii; pl. înarmắri
înaugura
ÎNAUGURÁ vb. I v. inaugura.
înaugurare
ÎNAUGURÁ vb. I. v. inaugura.
înaugurat
ÎNAUGURÁ vb. I. v. inaugura.
înaura
ÎNAURÍ, înauresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A auri. [Pr.: -na-u-. – Var.: (reg.) înaurá vb. I] – În + aur. DOOM
!înaurí (a ~) (rar) (î-na-u-/în-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înaurésc, imperf. 3 sg. înaureá; conj. prez. 3 să înaureáscă
înaurare
ÎNAURÁ vb. I v. înauri.
înaurat
ÎNAURÁ vb. I v. înauri.
înaurea
ÎNAURÍ, înauresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A auri. [Pr.: -na-u-. – Var.: (reg.) înaurá vb. I] – În + aur. DOOM
!înaurí (a ~) (rar) (î-na-u-/în-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înaurésc, imperf. 3 sg. înaureá; conj. prez. 3 să înaureáscă
înaureai
ÎNAURÍ, înauresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A auri. [Pr.: -na-u-. – Var.: (reg.) înaurá vb. I] – În + aur. DOOM
!înaurí (a ~) (rar) (î-na-u-/în-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înaurésc, imperf. 3 sg. înaureá; conj. prez. 3 să înaureáscă
înauream
ÎNAURÍ, înauresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A auri. [Pr.: -na-u-. – Var.: (reg.) înaurá vb. I] – În + aur. DOOM
!înaurí (a ~) (rar) (î-na-u-/în-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înaurésc, imperf. 3 sg. înaureá; conj. prez. 3 să înaureáscă
înaurească
ÎNAURÍ, înauresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A auri. [Pr.: -na-u-. – Var.: (reg.) înaurá vb. I] – În + aur. DOOM
!înaurí (a ~) (rar) (î-na-u-/în-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înaurésc, imperf. 3 sg. înaureá; conj. prez. 3 să înaureáscă
înaureau
ÎNAURÍ, înauresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A auri. [Pr.: -na-u-. – Var.: (reg.) înaurá vb. I] – În + aur. DOOM
!înaurí (a ~) (rar) (î-na-u-/în-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înaurésc, imperf. 3 sg. înaureá; conj. prez. 3 să înaureáscă
înaureați
ÎNAURÍ, înauresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A auri. [Pr.: -na-u-. – Var.: (reg.) înaurá vb. I] – În + aur. DOOM
!înaurí (a ~) (rar) (î-na-u-/în-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înaurésc, imperf. 3 sg. înaureá; conj. prez. 3 să înaureáscă
înauresc
ÎNAURÍ, înauresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A auri. [Pr.: -na-u-. – Var.: (reg.) înaurá vb. I] – În + aur. DOOM
!înaurí (a ~) (rar) (î-na-u-/în-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înaurésc, imperf. 3 sg. înaureá; conj. prez. 3 să înaureáscă
înaurește
ÎNAURÍ, înauresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A auri. [Pr.: -na-u-. – Var.: (reg.) înaurá vb. I] – În + aur. DOOM
!înaurí (a ~) (rar) (î-na-u-/în-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înaurésc, imperf. 3 sg. înaureá; conj. prez. 3 să înaureáscă
înaurești
ÎNAURÍ, înauresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A auri. [Pr.: -na-u-. – Var.: (reg.) înaurá vb. I] – În + aur. DOOM
!înaurí (a ~) (rar) (î-na-u-/în-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înaurésc, imperf. 3 sg. înaureá; conj. prez. 3 să înaureáscă
înauri
ÎNAURÍ, înauresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A auri. [Pr.: -na-u-. – Var.: (reg.) înaurá vb. I] – În + aur. DOOM
!înaurí (a ~) (rar) (î-na-u-/în-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înaurésc, imperf. 3 sg. înaureá; conj. prez. 3 să înaureáscă
înaurii
ÎNAURÍ, înauresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A auri. [Pr.: -na-u-. – Var.: (reg.) înaurá vb. I] – În + aur. DOOM
!înaurí (a ~) (rar) (î-na-u-/în-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înaurésc, imperf. 3 sg. înaureá; conj. prez. 3 să înaureáscă
înaurim
ÎNAURÍ, înauresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A auri. [Pr.: -na-u-. – Var.: (reg.) înaurá vb. I] – În + aur. DOOM
!înaurí (a ~) (rar) (î-na-u-/în-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înaurésc, imperf. 3 sg. înaureá; conj. prez. 3 să înaureáscă
înaurind
ÎNAURÍ, înauresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A auri. [Pr.: -na-u-. – Var.: (reg.) înaurá vb. I] – În + aur. DOOM
!înaurí (a ~) (rar) (î-na-u-/în-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înaurésc, imperf. 3 sg. înaureá; conj. prez. 3 să înaureáscă
înaurire
ÎNAURÍ, înauresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A auri. [Pr.: -na-u-. – Var.: (reg.) înaurá vb. I] – În + aur. DOOM
!înaurí (a ~) (rar) (î-na-u-/în-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înaurésc, imperf. 3 sg. înaureá; conj. prez. 3 să înaureáscă
înaurire
ÎNAURÍ, înauresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A auri. [Pr.: -na-u-. – Var.: (reg.) înaurá vb. I] – În + aur.
înauriră
ÎNAURÍ, înauresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A auri. [Pr.: -na-u-. – Var.: (reg.) înaurá vb. I] – În + aur. DOOM
!înaurí (a ~) (rar) (î-na-u-/în-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înaurésc, imperf. 3 sg. înaureá; conj. prez. 3 să înaureáscă
înaurirăm
ÎNAURÍ, înauresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A auri. [Pr.: -na-u-. – Var.: (reg.) înaurá vb. I] – În + aur. DOOM
!înaurí (a ~) (rar) (î-na-u-/în-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înaurésc, imperf. 3 sg. înaureá; conj. prez. 3 să înaureáscă
înaurirăți
ÎNAURÍ, înauresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A auri. [Pr.: -na-u-. – Var.: (reg.) înaurá vb. I] – În + aur. DOOM
!înaurí (a ~) (rar) (î-na-u-/în-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înaurésc, imperf. 3 sg. înaureá; conj. prez. 3 să înaureáscă
înaurise
ÎNAURÍ, înauresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A auri. [Pr.: -na-u-. – Var.: (reg.) înaurá vb. I] – În + aur. DOOM
!înaurí (a ~) (rar) (î-na-u-/în-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înaurésc, imperf. 3 sg. înaureá; conj. prez. 3 să înaureáscă
înaurisem
ÎNAURÍ, înauresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A auri. [Pr.: -na-u-. – Var.: (reg.) înaurá vb. I] – În + aur. DOOM
!înaurí (a ~) (rar) (î-na-u-/în-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înaurésc, imperf. 3 sg. înaureá; conj. prez. 3 să înaureáscă
înauriseră
ÎNAURÍ, înauresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A auri. [Pr.: -na-u-. – Var.: (reg.) înaurá vb. I] – În + aur. DOOM
!înaurí (a ~) (rar) (î-na-u-/în-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înaurésc, imperf. 3 sg. înaureá; conj. prez. 3 să înaureáscă
înauriserăm
ÎNAURÍ, înauresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A auri. [Pr.: -na-u-. – Var.: (reg.) înaurá vb. I] – În + aur. DOOM
!înaurí (a ~) (rar) (î-na-u-/în-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înaurésc, imperf. 3 sg. înaureá; conj. prez. 3 să înaureáscă
înauriserăți
ÎNAURÍ, înauresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A auri. [Pr.: -na-u-. – Var.: (reg.) înaurá vb. I] – În + aur. DOOM
!înaurí (a ~) (rar) (î-na-u-/în-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înaurésc, imperf. 3 sg. înaureá; conj. prez. 3 să înaureáscă
înauriseși
ÎNAURÍ, înauresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A auri. [Pr.: -na-u-. – Var.: (reg.) înaurá vb. I] – În + aur. DOOM
!înaurí (a ~) (rar) (î-na-u-/în-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înaurésc, imperf. 3 sg. înaureá; conj. prez. 3 să înaureáscă
înauriseți
ÎNAURÍ, înauresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A auri. [Pr.: -na-u-. – Var.: (reg.) înaurá vb. I] – În + aur. DOOM
!înaurí (a ~) (rar) (î-na-u-/în-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înaurésc, imperf. 3 sg. înaureá; conj. prez. 3 să înaureáscă
înaurit
ÎNAURÍ, înauresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A auri. [Pr.: -na-u-. – Var.: (reg.) înaurá vb. I] – În + aur. DOOM
!înaurí (a ~) (rar) (î-na-u-/în-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înaurésc, imperf. 3 sg. înaureá; conj. prez. 3 să înaureáscă
înaurit
ÎNAURÍT, -Ă, înauriți, -te, adj. (Pop.) Care este aurit. [Pr.: -na-u-] – V. înauri.
înaurita
ÎNAURÍT, -Ă, înauriți, -te, adj. (Pop.) Care este aurit. [Pr.: -na-u-] – V. înauri.
înaurite
ÎNAURÍT, -Ă, înauriți, -te, adj. (Pop.) Care este aurit. [Pr.: -na-u-] – V. înauri.
înauritei
ÎNAURÍT, -Ă, înauriți, -te, adj. (Pop.) Care este aurit. [Pr.: -na-u-] – V. înauri.
înauritele
ÎNAURÍT, -Ă, înauriți, -te, adj. (Pop.) Care este aurit. [Pr.: -na-u-] – V. înauri.
înauritelor
ÎNAURÍT, -Ă, înauriți, -te, adj. (Pop.) Care este aurit. [Pr.: -na-u-] – V. înauri.
înauritul
ÎNAURÍT, -Ă, înauriți, -te, adj. (Pop.) Care este aurit. [Pr.: -na-u-] – V. înauri.
înauritului
ÎNAURÍT, -Ă, înauriți, -te, adj. (Pop.) Care este aurit. [Pr.: -na-u-] – V. înauri.
înauriși
ÎNAURÍ, înauresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A auri. [Pr.: -na-u-. – Var.: (reg.) înaurá vb. I] – În + aur. DOOM
!înaurí (a ~) (rar) (î-na-u-/în-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înaurésc, imperf. 3 sg. înaureá; conj. prez. 3 să înaureáscă
înauriți
ÎNAURÍ, înauresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A auri. [Pr.: -na-u-. – Var.: (reg.) înaurá vb. I] – În + aur. DOOM
!înaurí (a ~) (rar) (î-na-u-/în-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înaurésc, imperf. 3 sg. înaureá; conj. prez. 3 să înaureáscă
înauriți
ÎNAURÍT, -Ă, înauriți, -te, adj. (Pop.) Care este aurit. [Pr.: -na-u-] – V. înauri.
înauriții
ÎNAURÍT, -Ă, înauriți, -te, adj. (Pop.) Care este aurit. [Pr.: -na-u-] – V. înauri.
înauriților
ÎNAURÍT, -Ă, înauriți, -te, adj. (Pop.) Care este aurit. [Pr.: -na-u-] – V. înauri.
înavuțea
ÎNAVUȚÍ, înavuțesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbogăți (1). – În + avut (după îmbogăți). DOOM
!înavuțí (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înavuțésc, imperf. 3 sg. înavuțeá; conj. prez. 3 să înavuțeáscă
înavuțeai
ÎNAVUȚÍ, înavuțesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbogăți (1). – În + avut (după îmbogăți). DOOM
!înavuțí (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înavuțésc, imperf. 3 sg. înavuțeá; conj. prez. 3 să înavuțeáscă
înavuțeam
ÎNAVUȚÍ, înavuțesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbogăți (1). – În + avut (după îmbogăți). DOOM
!înavuțí (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înavuțésc, imperf. 3 sg. înavuțeá; conj. prez. 3 să înavuțeáscă
înavuțească
ÎNAVUȚÍ, înavuțesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbogăți (1). – În + avut (după îmbogăți). DOOM
!înavuțí (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înavuțésc, imperf. 3 sg. înavuțeá; conj. prez. 3 să înavuțeáscă
înavuțeau
ÎNAVUȚÍ, înavuțesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbogăți (1). – În + avut (după îmbogăți). DOOM
!înavuțí (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înavuțésc, imperf. 3 sg. înavuțeá; conj. prez. 3 să înavuțeáscă
înavuțeați
ÎNAVUȚÍ, înavuțesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbogăți (1). – În + avut (după îmbogăți). DOOM
!înavuțí (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înavuțésc, imperf. 3 sg. înavuțeá; conj. prez. 3 să înavuțeáscă
înavuțesc
ÎNAVUȚÍ, înavuțesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbogăți (1). – În + avut (după îmbogăți). DOOM
!înavuțí (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înavuțésc, imperf. 3 sg. înavuțeá; conj. prez. 3 să înavuțeáscă
înavuțește
ÎNAVUȚÍ, înavuțesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbogăți (1). – În + avut (după îmbogăți). DOOM
!înavuțí (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înavuțésc, imperf. 3 sg. înavuțeá; conj. prez. 3 să înavuțeáscă
înavuțești
ÎNAVUȚÍ, înavuțesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbogăți (1). – În + avut (după îmbogăți). DOOM
!înavuțí (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înavuțésc, imperf. 3 sg. înavuțeá; conj. prez. 3 să înavuțeáscă
înavuți
ÎNAVUȚÍ, înavuțesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbogăți (1). – În + avut (după îmbogăți). DOOM
!înavuțí (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înavuțésc, imperf. 3 sg. înavuțeá; conj. prez. 3 să înavuțeáscă
înavuții
ÎNAVUȚÍ, înavuțesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbogăți (1). – În + avut (după îmbogăți). DOOM
!înavuțí (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înavuțésc, imperf. 3 sg. înavuțeá; conj. prez. 3 să înavuțeáscă
înavuțim
ÎNAVUȚÍ, înavuțesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbogăți (1). – În + avut (după îmbogăți). DOOM
!înavuțí (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înavuțésc, imperf. 3 sg. înavuțeá; conj. prez. 3 să înavuțeáscă
înavuțind
ÎNAVUȚÍ, înavuțesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbogăți (1). – În + avut (după îmbogăți). DOOM
!înavuțí (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înavuțésc, imperf. 3 sg. înavuțeá; conj. prez. 3 să înavuțeáscă
înavuțire
ÎNAVUȚÍ, înavuțesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbogăți (1). – În + avut (după îmbogăți). DOOM
!înavuțí (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înavuțésc, imperf. 3 sg. înavuțeá; conj. prez. 3 să înavuțeáscă
înavuțiră
ÎNAVUȚÍ, înavuțesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbogăți (1). – În + avut (după îmbogăți). DOOM
!înavuțí (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înavuțésc, imperf. 3 sg. înavuțeá; conj. prez. 3 să înavuțeáscă
înavuțirăm
ÎNAVUȚÍ, înavuțesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbogăți (1). – În + avut (după îmbogăți). DOOM
!înavuțí (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înavuțésc, imperf. 3 sg. înavuțeá; conj. prez. 3 să înavuțeáscă
înavuțirăți
ÎNAVUȚÍ, înavuțesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbogăți (1). – În + avut (după îmbogăți). DOOM
!înavuțí (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înavuțésc, imperf. 3 sg. înavuțeá; conj. prez. 3 să înavuțeáscă
înavuțise
ÎNAVUȚÍ, înavuțesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbogăți (1). – În + avut (după îmbogăți). DOOM
!înavuțí (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înavuțésc, imperf. 3 sg. înavuțeá; conj. prez. 3 să înavuțeáscă
înavuțisem
ÎNAVUȚÍ, înavuțesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbogăți (1). – În + avut (după îmbogăți). DOOM
!înavuțí (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înavuțésc, imperf. 3 sg. înavuțeá; conj. prez. 3 să înavuțeáscă
înavuțiseră
ÎNAVUȚÍ, înavuțesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbogăți (1). – În + avut (după îmbogăți). DOOM
!înavuțí (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înavuțésc, imperf. 3 sg. înavuțeá; conj. prez. 3 să înavuțeáscă
înavuțiserăm
ÎNAVUȚÍ, înavuțesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbogăți (1). – În + avut (după îmbogăți). DOOM
!înavuțí (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înavuțésc, imperf. 3 sg. înavuțeá; conj. prez. 3 să înavuțeáscă
înavuțiserăți
ÎNAVUȚÍ, înavuțesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbogăți (1). – În + avut (după îmbogăți). DOOM
!înavuțí (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înavuțésc, imperf. 3 sg. înavuțeá; conj. prez. 3 să înavuțeáscă
înavuțiseși
ÎNAVUȚÍ, înavuțesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbogăți (1). – În + avut (după îmbogăți). DOOM
!înavuțí (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înavuțésc, imperf. 3 sg. înavuțeá; conj. prez. 3 să înavuțeáscă
înavuțiseți
ÎNAVUȚÍ, înavuțesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbogăți (1). – În + avut (după îmbogăți). DOOM
!înavuțí (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înavuțésc, imperf. 3 sg. înavuțeá; conj. prez. 3 să înavuțeáscă
înavuțit
ÎNAVUȚÍ, înavuțesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbogăți (1). – În + avut (după îmbogăți). DOOM
!înavuțí (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înavuțésc, imperf. 3 sg. înavuțeá; conj. prez. 3 să înavuțeáscă
înavuțiși
ÎNAVUȚÍ, înavuțesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbogăți (1). – În + avut (după îmbogăți). DOOM
!înavuțí (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înavuțésc, imperf. 3 sg. înavuțeá; conj. prez. 3 să înavuțeáscă
înavuțiți
ÎNAVUȚÍ, înavuțesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbogăți (1). – În + avut (după îmbogăți). DOOM
!înavuțí (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înavuțésc, imperf. 3 sg. înavuțeá; conj. prez. 3 să înavuțeáscă
încadra
ÎNCADRÁ, încadrez, vb. I. 1. Tranz. A înrăma. 2. Refl. A se potrivi, a se armoniza cu mediul înconjurător. 3. Tranz. (Jur.) A cuprinde într-un text de lege o faptă, p. ext. un delincvent. 4. Tranz. (Rar) A înconjura, a împresura (1). 5. Tranz. și refl. A (se) angaja într-o întreprindere, într-o instituție. ♦ Refl. A se integra într-un colectiv, într-o organizație, într-o acțiune etc. 6. Refl. A respecta o anumită limită de timp pentru săvârșirea unei acțiuni. – Din fr. encadrer. DOOM
încadrá (a ~) (-ca-dra) vb., ind. prez. 3 încadreáză
încadrabil
ÎNCADRÁBIL, -Ă, încadrabili, -e, adj. Care poate fi încadrat. – Încadra + suf. -bil. DOOM
*încadrábil (-ca-dra-) adj. m., pl. încadrábili; f. încadrábilă, pl. încadrábile
încadrabila
ÎNCADRÁBIL, -Ă, încadrabili, -e, adj. Care poate fi încadrat. – Încadra + suf. -bil. DOOM
*încadrábil (-ca-dra-) adj. m., pl. încadrábili; f. încadrábilă, pl. încadrábile
încadrabile
ÎNCADRÁBIL, -Ă, încadrabili, -e, adj. Care poate fi încadrat. – Încadra + suf. -bil. DOOM
*încadrábil (-ca-dra-) adj. m., pl. încadrábili; f. încadrábilă, pl. încadrábile
încadrabilei
ÎNCADRÁBIL, -Ă, încadrabili, -e, adj. Care poate fi încadrat. – Încadra + suf. -bil. DOOM
*încadrábil (-ca-dra-) adj. m., pl. încadrábili; f. încadrábilă, pl. încadrábile
încadrabilele
ÎNCADRÁBIL, -Ă, încadrabili, -e, adj. Care poate fi încadrat. – Încadra + suf. -bil. DOOM
*încadrábil (-ca-dra-) adj. m., pl. încadrábili; f. încadrábilă, pl. încadrábile
încadrabilelor
ÎNCADRÁBIL, -Ă, încadrabili, -e, adj. Care poate fi încadrat. – Încadra + suf. -bil. DOOM
*încadrábil (-ca-dra-) adj. m., pl. încadrábili; f. încadrábilă, pl. încadrábile
încadrabili
ÎNCADRÁBIL, -Ă, încadrabili, -e, adj. Care poate fi încadrat. – Încadra + suf. -bil. DOOM
*încadrábil (-ca-dra-) adj. m., pl. încadrábili; f. încadrábilă, pl. încadrábile
încadrabilii
ÎNCADRÁBIL, -Ă, încadrabili, -e, adj. Care poate fi încadrat. – Încadra + suf. -bil. DOOM
*încadrábil (-ca-dra-) adj. m., pl. încadrábili; f. încadrábilă, pl. încadrábile
încadrabililor
ÎNCADRÁBIL, -Ă, încadrabili, -e, adj. Care poate fi încadrat. – Încadra + suf. -bil. DOOM
*încadrábil (-ca-dra-) adj. m., pl. încadrábili; f. încadrábilă, pl. încadrábile
încadrabilul
ÎNCADRÁBIL, -Ă, încadrabili, -e, adj. Care poate fi încadrat. – Încadra + suf. -bil. DOOM
*încadrábil (-ca-dra-) adj. m., pl. încadrábili; f. încadrábilă, pl. încadrábile
încadrabilului
ÎNCADRÁBIL, -Ă, încadrabili, -e, adj. Care poate fi încadrat. – Încadra + suf. -bil. DOOM
*încadrábil (-ca-dra-) adj. m., pl. încadrábili; f. încadrábilă, pl. încadrábile
încadrai
ÎNCADRÁ, încadrez, vb. I. 1. Tranz. A înrăma. 2. Refl. A se potrivi, a se armoniza cu mediul înconjurător. 3. Tranz. (Jur.) A cuprinde într-un text de lege o faptă, p. ext. un delincvent. 4. Tranz. (Rar) A înconjura, a împresura (1). 5. Tranz. și refl. A (se) angaja într-o întreprindere, într-o instituție. ♦ Refl. A se integra într-un colectiv, într-o organizație, într-o acțiune etc. 6. Refl. A respecta o anumită limită de timp pentru săvârșirea unei acțiuni. – Din fr. encadrer. DOOM
încadrá (a ~) (-ca-dra) vb., ind. prez. 3 încadreáză
încadram
ÎNCADRÁ, încadrez, vb. I. 1. Tranz. A înrăma. 2. Refl. A se potrivi, a se armoniza cu mediul înconjurător. 3. Tranz. (Jur.) A cuprinde într-un text de lege o faptă, p. ext. un delincvent. 4. Tranz. (Rar) A înconjura, a împresura (1). 5. Tranz. și refl. A (se) angaja într-o întreprindere, într-o instituție. ♦ Refl. A se integra într-un colectiv, într-o organizație, într-o acțiune etc. 6. Refl. A respecta o anumită limită de timp pentru săvârșirea unei acțiuni. – Din fr. encadrer. DOOM
încadrá (a ~) (-ca-dra) vb., ind. prez. 3 încadreáză
încadrare
ÎNCADRÁ, încadrez, vb. I. 1. Tranz. A înrăma. 2. Refl. A se potrivi, a se armoniza cu mediul înconjurător. 3. Tranz. (Jur.) A cuprinde într-un text de lege o faptă, p. ext. un delincvent. 4. Tranz. (Rar) A înconjura, a împresura (1). 5. Tranz. și refl. A (se) angaja într-o întreprindere, într-o instituție. ♦ Refl. A se integra într-un colectiv, într-o organizație, într-o acțiune etc. 6. Refl. A respecta o anumită limită de timp pentru săvârșirea unei acțiuni. – Din fr. encadrer. DOOM
încadrá (a ~) (-ca-dra) vb., ind. prez. 3 încadreáză
încadrare
ÎNCADRÁRE, încadrări, s. f. Acțiunea de a (se) încadra. – V. încadra. DOOM
încadráre (-ca-dra-) s. f., g.-d. art. încadrắrii; pl. încadrắri
încadrarea
ÎNCADRÁRE, încadrări, s. f. Acțiunea de a (se) încadra. – V. încadra. DOOM
încadráre (-ca-dra-) s. f., g.-d. art. încadrắrii; pl. încadrắri
încadrară
ÎNCADRÁ, încadrez, vb. I. 1. Tranz. A înrăma. 2. Refl. A se potrivi, a se armoniza cu mediul înconjurător. 3. Tranz. (Jur.) A cuprinde într-un text de lege o faptă, p. ext. un delincvent. 4. Tranz. (Rar) A înconjura, a împresura (1). 5. Tranz. și refl. A (se) angaja într-o întreprindere, într-o instituție. ♦ Refl. A se integra într-un colectiv, într-o organizație, într-o acțiune etc. 6. Refl. A respecta o anumită limită de timp pentru săvârșirea unei acțiuni. – Din fr. encadrer. DOOM
încadrá (a ~) (-ca-dra) vb., ind. prez. 3 încadreáză
încadrarăm
ÎNCADRÁ, încadrez, vb. I. 1. Tranz. A înrăma. 2. Refl. A se potrivi, a se armoniza cu mediul înconjurător. 3. Tranz. (Jur.) A cuprinde într-un text de lege o faptă, p. ext. un delincvent. 4. Tranz. (Rar) A înconjura, a împresura (1). 5. Tranz. și refl. A (se) angaja într-o întreprindere, într-o instituție. ♦ Refl. A se integra într-un colectiv, într-o organizație, într-o acțiune etc. 6. Refl. A respecta o anumită limită de timp pentru săvârșirea unei acțiuni. – Din fr. encadrer. DOOM
încadrá (a ~) (-ca-dra) vb., ind. prez. 3 încadreáză
încadrarăți
ÎNCADRÁ, încadrez, vb. I. 1. Tranz. A înrăma. 2. Refl. A se potrivi, a se armoniza cu mediul înconjurător. 3. Tranz. (Jur.) A cuprinde într-un text de lege o faptă, p. ext. un delincvent. 4. Tranz. (Rar) A înconjura, a împresura (1). 5. Tranz. și refl. A (se) angaja într-o întreprindere, într-o instituție. ♦ Refl. A se integra într-un colectiv, într-o organizație, într-o acțiune etc. 6. Refl. A respecta o anumită limită de timp pentru săvârșirea unei acțiuni. – Din fr. encadrer. DOOM
încadrá (a ~) (-ca-dra) vb., ind. prez. 3 încadreáză
încadrase
ÎNCADRÁ, încadrez, vb. I. 1. Tranz. A înrăma. 2. Refl. A se potrivi, a se armoniza cu mediul înconjurător. 3. Tranz. (Jur.) A cuprinde într-un text de lege o faptă, p. ext. un delincvent. 4. Tranz. (Rar) A înconjura, a împresura (1). 5. Tranz. și refl. A (se) angaja într-o întreprindere, într-o instituție. ♦ Refl. A se integra într-un colectiv, într-o organizație, într-o acțiune etc. 6. Refl. A respecta o anumită limită de timp pentru săvârșirea unei acțiuni. – Din fr. encadrer. DOOM
încadrá (a ~) (-ca-dra) vb., ind. prez. 3 încadreáză
încadrasem
ÎNCADRÁ, încadrez, vb. I. 1. Tranz. A înrăma. 2. Refl. A se potrivi, a se armoniza cu mediul înconjurător. 3. Tranz. (Jur.) A cuprinde într-un text de lege o faptă, p. ext. un delincvent. 4. Tranz. (Rar) A înconjura, a împresura (1). 5. Tranz. și refl. A (se) angaja într-o întreprindere, într-o instituție. ♦ Refl. A se integra într-un colectiv, într-o organizație, într-o acțiune etc. 6. Refl. A respecta o anumită limită de timp pentru săvârșirea unei acțiuni. – Din fr. encadrer. DOOM
încadrá (a ~) (-ca-dra) vb., ind. prez. 3 încadreáză
încadraseră
ÎNCADRÁ, încadrez, vb. I. 1. Tranz. A înrăma. 2. Refl. A se potrivi, a se armoniza cu mediul înconjurător. 3. Tranz. (Jur.) A cuprinde într-un text de lege o faptă, p. ext. un delincvent. 4. Tranz. (Rar) A înconjura, a împresura (1). 5. Tranz. și refl. A (se) angaja într-o întreprindere, într-o instituție. ♦ Refl. A se integra într-un colectiv, într-o organizație, într-o acțiune etc. 6. Refl. A respecta o anumită limită de timp pentru săvârșirea unei acțiuni. – Din fr. encadrer. DOOM
încadrá (a ~) (-ca-dra) vb., ind. prez. 3 încadreáză
încadraserăm
ÎNCADRÁ, încadrez, vb. I. 1. Tranz. A înrăma. 2. Refl. A se potrivi, a se armoniza cu mediul înconjurător. 3. Tranz. (Jur.) A cuprinde într-un text de lege o faptă, p. ext. un delincvent. 4. Tranz. (Rar) A înconjura, a împresura (1). 5. Tranz. și refl. A (se) angaja într-o întreprindere, într-o instituție. ♦ Refl. A se integra într-un colectiv, într-o organizație, într-o acțiune etc. 6. Refl. A respecta o anumită limită de timp pentru săvârșirea unei acțiuni. – Din fr. encadrer. DOOM
încadrá (a ~) (-ca-dra) vb., ind. prez. 3 încadreáză
încadraserăți
ÎNCADRÁ, încadrez, vb. I. 1. Tranz. A înrăma. 2. Refl. A se potrivi, a se armoniza cu mediul înconjurător. 3. Tranz. (Jur.) A cuprinde într-un text de lege o faptă, p. ext. un delincvent. 4. Tranz. (Rar) A înconjura, a împresura (1). 5. Tranz. și refl. A (se) angaja într-o întreprindere, într-o instituție. ♦ Refl. A se integra într-un colectiv, într-o organizație, într-o acțiune etc. 6. Refl. A respecta o anumită limită de timp pentru săvârșirea unei acțiuni. – Din fr. encadrer. DOOM
încadrá (a ~) (-ca-dra) vb., ind. prez. 3 încadreáză
încadraseși
ÎNCADRÁ, încadrez, vb. I. 1. Tranz. A înrăma. 2. Refl. A se potrivi, a se armoniza cu mediul înconjurător. 3. Tranz. (Jur.) A cuprinde într-un text de lege o faptă, p. ext. un delincvent. 4. Tranz. (Rar) A înconjura, a împresura (1). 5. Tranz. și refl. A (se) angaja într-o întreprindere, într-o instituție. ♦ Refl. A se integra într-un colectiv, într-o organizație, într-o acțiune etc. 6. Refl. A respecta o anumită limită de timp pentru săvârșirea unei acțiuni. – Din fr. encadrer. DOOM
încadrá (a ~) (-ca-dra) vb., ind. prez. 3 încadreáză
încadraseți
ÎNCADRÁ, încadrez, vb. I. 1. Tranz. A înrăma. 2. Refl. A se potrivi, a se armoniza cu mediul înconjurător. 3. Tranz. (Jur.) A cuprinde într-un text de lege o faptă, p. ext. un delincvent. 4. Tranz. (Rar) A înconjura, a împresura (1). 5. Tranz. și refl. A (se) angaja într-o întreprindere, într-o instituție. ♦ Refl. A se integra într-un colectiv, într-o organizație, într-o acțiune etc. 6. Refl. A respecta o anumită limită de timp pentru săvârșirea unei acțiuni. – Din fr. encadrer. DOOM
încadrá (a ~) (-ca-dra) vb., ind. prez. 3 încadreáză
încadrat
ÎNCADRÁ, încadrez, vb. I. 1. Tranz. A înrăma. 2. Refl. A se potrivi, a se armoniza cu mediul înconjurător. 3. Tranz. (Jur.) A cuprinde într-un text de lege o faptă, p. ext. un delincvent. 4. Tranz. (Rar) A înconjura, a împresura (1). 5. Tranz. și refl. A (se) angaja într-o întreprindere, într-o instituție. ♦ Refl. A se integra într-un colectiv, într-o organizație, într-o acțiune etc. 6. Refl. A respecta o anumită limită de timp pentru săvârșirea unei acțiuni. – Din fr. encadrer. DOOM
încadrá (a ~) (-ca-dra) vb., ind. prez. 3 încadreáză
încadrat
ÎNCADRÁ, încadrez, vb. I. 1. Tranz. A înrăma. 2. Refl. A se potrivi, a se armoniza cu mediul înconjurător. 3. Tranz. (Jur.) A cuprinde într-un text de lege o faptă, p. ext. un delincvent. 4. Tranz. (Rar) A înconjura, a împresura (1). 5. Tranz. și refl. A (se) angaja într-o întreprindere, într-o instituție. ♦ Refl. A se integra într-un colectiv, într-o organizație, într-o acțiune etc. 6. Refl. A respecta o anumită limită de timp pentru săvârșirea unei acțiuni. – Din fr. encadrer.
încadratura
ÎNCADRATÚRĂ, încadraturi, s. f. (Livr.) Ramă. – Din it. inquadratura.
încadraturi
ÎNCADRATÚRĂ, încadraturi, s. f. (Livr.) Ramă. – Din it. inquadratura.
încadraturii
ÎNCADRATÚRĂ, încadraturi, s. f. (Livr.) Ramă. – Din it. inquadratura.
încadraturile
ÎNCADRATÚRĂ, încadraturi, s. f. (Livr.) Ramă. – Din it. inquadratura.
încadraturilor
ÎNCADRATÚRĂ, încadraturi, s. f. (Livr.) Ramă. – Din it. inquadratura.
încadrau
ÎNCADRÁ, încadrez, vb. I. 1. Tranz. A înrăma. 2. Refl. A se potrivi, a se armoniza cu mediul înconjurător. 3. Tranz. (Jur.) A cuprinde într-un text de lege o faptă, p. ext. un delincvent. 4. Tranz. (Rar) A înconjura, a împresura (1). 5. Tranz. și refl. A (se) angaja într-o întreprindere, într-o instituție. ♦ Refl. A se integra într-un colectiv, într-o organizație, într-o acțiune etc. 6. Refl. A respecta o anumită limită de timp pentru săvârșirea unei acțiuni. – Din fr. encadrer. DOOM
încadrá (a ~) (-ca-dra) vb., ind. prez. 3 încadreáză
încadrași
ÎNCADRÁ, încadrez, vb. I. 1. Tranz. A înrăma. 2. Refl. A se potrivi, a se armoniza cu mediul înconjurător. 3. Tranz. (Jur.) A cuprinde într-un text de lege o faptă, p. ext. un delincvent. 4. Tranz. (Rar) A înconjura, a împresura (1). 5. Tranz. și refl. A (se) angaja într-o întreprindere, într-o instituție. ♦ Refl. A se integra într-un colectiv, într-o organizație, într-o acțiune etc. 6. Refl. A respecta o anumită limită de timp pentru săvârșirea unei acțiuni. – Din fr. encadrer. DOOM
încadrá (a ~) (-ca-dra) vb., ind. prez. 3 încadreáză
încadrați
ÎNCADRÁ, încadrez, vb. I. 1. Tranz. A înrăma. 2. Refl. A se potrivi, a se armoniza cu mediul înconjurător. 3. Tranz. (Jur.) A cuprinde într-un text de lege o faptă, p. ext. un delincvent. 4. Tranz. (Rar) A înconjura, a împresura (1). 5. Tranz. și refl. A (se) angaja într-o întreprindere, într-o instituție. ♦ Refl. A se integra într-un colectiv, într-o organizație, într-o acțiune etc. 6. Refl. A respecta o anumită limită de timp pentru săvârșirea unei acțiuni. – Din fr. encadrer. DOOM
încadrá (a ~) (-ca-dra) vb., ind. prez. 3 încadreáză
încadrează
ÎNCADRÁ, încadrez, vb. I. 1. Tranz. A înrăma. 2. Refl. A se potrivi, a se armoniza cu mediul înconjurător. 3. Tranz. (Jur.) A cuprinde într-un text de lege o faptă, p. ext. un delincvent. 4. Tranz. (Rar) A înconjura, a împresura (1). 5. Tranz. și refl. A (se) angaja într-o întreprindere, într-o instituție. ♦ Refl. A se integra într-un colectiv, într-o organizație, într-o acțiune etc. 6. Refl. A respecta o anumită limită de timp pentru săvârșirea unei acțiuni. – Din fr. encadrer. DOOM
încadrá (a ~) (-ca-dra) vb., ind. prez. 3 încadreáză
încadrez
ÎNCADRÁ, încadrez, vb. I. 1. Tranz. A înrăma. 2. Refl. A se potrivi, a se armoniza cu mediul înconjurător. 3. Tranz. (Jur.) A cuprinde într-un text de lege o faptă, p. ext. un delincvent. 4. Tranz. (Rar) A înconjura, a împresura (1). 5. Tranz. și refl. A (se) angaja într-o întreprindere, într-o instituție. ♦ Refl. A se integra într-un colectiv, într-o organizație, într-o acțiune etc. 6. Refl. A respecta o anumită limită de timp pentru săvârșirea unei acțiuni. – Din fr. encadrer. DOOM
încadrá (a ~) (-ca-dra) vb., ind. prez. 3 încadreáză
încadreze
ÎNCADRÁ, încadrez, vb. I. 1. Tranz. A înrăma. 2. Refl. A se potrivi, a se armoniza cu mediul înconjurător. 3. Tranz. (Jur.) A cuprinde într-un text de lege o faptă, p. ext. un delincvent. 4. Tranz. (Rar) A înconjura, a împresura (1). 5. Tranz. și refl. A (se) angaja într-o întreprindere, într-o instituție. ♦ Refl. A se integra într-un colectiv, într-o organizație, într-o acțiune etc. 6. Refl. A respecta o anumită limită de timp pentru săvârșirea unei acțiuni. – Din fr. encadrer. DOOM
încadrá (a ~) (-ca-dra) vb., ind. prez. 3 încadreáză
încadrezi
ÎNCADRÁ, încadrez, vb. I. 1. Tranz. A înrăma. 2. Refl. A se potrivi, a se armoniza cu mediul înconjurător. 3. Tranz. (Jur.) A cuprinde într-un text de lege o faptă, p. ext. un delincvent. 4. Tranz. (Rar) A înconjura, a împresura (1). 5. Tranz. și refl. A (se) angaja într-o întreprindere, într-o instituție. ♦ Refl. A se integra într-un colectiv, într-o organizație, într-o acțiune etc. 6. Refl. A respecta o anumită limită de timp pentru săvârșirea unei acțiuni. – Din fr. encadrer. DOOM
încadrá (a ~) (-ca-dra) vb., ind. prez. 3 încadreáză
încadrând
ÎNCADRÁ, încadrez, vb. I. 1. Tranz. A înrăma. 2. Refl. A se potrivi, a se armoniza cu mediul înconjurător. 3. Tranz. (Jur.) A cuprinde într-un text de lege o faptă, p. ext. un delincvent. 4. Tranz. (Rar) A înconjura, a împresura (1). 5. Tranz. și refl. A (se) angaja într-o întreprindere, într-o instituție. ♦ Refl. A se integra într-un colectiv, într-o organizație, într-o acțiune etc. 6. Refl. A respecta o anumită limită de timp pentru săvârșirea unei acțiuni. – Din fr. encadrer. DOOM
încadrá (a ~) (-ca-dra) vb., ind. prez. 3 încadreáză
încadrînd
ÎNCADRÁ, încadrez, vb. I. 1. Tranz. A înrăma. 2. Refl. A se potrivi, a se armoniza cu mediul înconjurător. 3. Tranz. (Jur.) A cuprinde într-un text de lege o faptă, p. ext. un delincvent. 4. Tranz. (Rar) A înconjura, a împresura (1). 5. Tranz. și refl. A (se) angaja într-o întreprindere, într-o instituție. ♦ Refl. A se integra într-un colectiv, într-o organizație, într-o acțiune etc. 6. Refl. A respecta o anumită limită de timp pentru săvârșirea unei acțiuni. – Din fr. encadrer. DOOM
încadrá (a ~) (-ca-dra) vb., ind. prez. 3 încadreáză
încadrări
ÎNCADRÁRE, încadrări, s. f. Acțiunea de a (se) încadra. – V. încadra. DOOM
încadráre (-ca-dra-) s. f., g.-d. art. încadrắrii; pl. încadrắri
încadrării
ÎNCADRÁRE, încadrări, s. f. Acțiunea de a (se) încadra. – V. încadra. DOOM
încadráre (-ca-dra-) s. f., g.-d. art. încadrắrii; pl. încadrắri
încadrările
ÎNCADRÁRE, încadrări, s. f. Acțiunea de a (se) încadra. – V. încadra. DOOM
încadráre (-ca-dra-) s. f., g.-d. art. încadrắrii; pl. încadrắri
încadrărilor
ÎNCADRÁRE, încadrări, s. f. Acțiunea de a (se) încadra. – V. încadra. DOOM
încadráre (-ca-dra-) s. f., g.-d. art. încadrắrii; pl. încadrắri
încai
ÎNCÁI adv. (Reg.) Cel puțin, măcar, barem. – În + cai (pl. înv. al lui cale). DOOM
încái (reg.) adv.
încaibere
ÎNCĂIBĂRÁ, încáibăr, vb. I. Refl. recipr. (Reg.) A se încăiera. – Et. nec. DOOM
!încăibărá (a se ~) (reg.) (-căi-) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă încáibăr, 2 sg. te încáiberi, 3 se încáibără; conj. prez. 3 să se încáibere
încaiberi
ÎNCĂIBĂRÁ, încáibăr, vb. I. Refl. recipr. (Reg.) A se încăiera. – Et. nec. DOOM
!încăibărá (a se ~) (reg.) (-căi-) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă încáibăr, 2 sg. te încáiberi, 3 se încáibără; conj. prez. 3 să se încáibere
încaibăr
ÎNCĂIBĂRÁ, încáibăr, vb. I. Refl. recipr. (Reg.) A se încăiera. – Et. nec. DOOM
!încăibărá (a se ~) (reg.) (-căi-) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă încáibăr, 2 sg. te încáiberi, 3 se încáibără; conj. prez. 3 să se încáibere
încaibără
ÎNCĂIBĂRÁ, încáibăr, vb. I. Refl. recipr. (Reg.) A se încăiera. – Et. nec. DOOM
!încăibărá (a se ~) (reg.) (-căi-) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă încáibăr, 2 sg. te încáiberi, 3 se încáibără; conj. prez. 3 să se încáibere
încaier
ÎNCÁIER s. n. (Rar) Încăierare. – Postverbal al lui încăiera.
încaier
ÎNCĂIERÁ, încáier, vb. I. Refl. recipr. A se lua la bătaie, a începe o luptă; a se încăibăra. ♦ Tranz. (Rar) A ataca, a hărțui. – În + caier. DOOM
încăierá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încáier, 3 încáieră
încaiere
ÎNCĂIERÁ, încáier, vb. I. Refl. recipr. A se lua la bătaie, a începe o luptă; a se încăibăra. ♦ Tranz. (Rar) A ataca, a hărțui. – În + caier. DOOM
încăierá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încáier, 3 încáieră
încaieri
ÎNCĂIERÁ, încáier, vb. I. Refl. recipr. A se lua la bătaie, a începe o luptă; a se încăibăra. ♦ Tranz. (Rar) A ataca, a hărțui. – În + caier. DOOM
încăierá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încáier, 3 încáieră
încaieră
ÎNCĂIERÁ, încáier, vb. I. Refl. recipr. A se lua la bătaie, a începe o luptă; a se încăibăra. ♦ Tranz. (Rar) A ataca, a hărțui. – În + caier. DOOM
încăierá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încáier, 3 încáieră
încailea
ÎNCÁLTEA adv. (Reg.) Cel puțin, măcar, barem. [Var.: încálte, încáilea adv.] – Încă + alta. DOOM
încáltea/încálte (reg.) adv.
încalc
ÎNCĂLCÁ, încálc, vb. I. Tranz. A ocupa prin violență un teritoriu străin; a cotropi. ♦ Fig. A nu respecta o lege, a nesocoti un drept, o obligație etc. – În + călca. DOOM
încălcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálc, 3 încálcă
încalcați
ÎNCĂLCÁ, încálc, vb. I. Tranz. A ocupa prin violență un teritoriu străin; a cotropi. ♦ Fig. A nu respecta o lege, a nesocoti un drept, o obligație etc. – În + călca. DOOM
încălcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálc, 3 încálcă
încalce
ÎNCĂLCÁ, încálc, vb. I. Tranz. A ocupa prin violență un teritoriu străin; a cotropi. ♦ Fig. A nu respecta o lege, a nesocoti un drept, o obligație etc. – În + călca. DOOM
încălcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálc, 3 încálcă
încalci
ÎNCĂLCÁ, încálc, vb. I. Tranz. A ocupa prin violență un teritoriu străin; a cotropi. ♦ Fig. A nu respecta o lege, a nesocoti un drept, o obligație etc. – În + călca. DOOM
încălcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálc, 3 încálcă
încalcă
ÎNCĂLCÁ, încálc, vb. I. Tranz. A ocupa prin violență un teritoriu străin; a cotropi. ♦ Fig. A nu respecta o lege, a nesocoti un drept, o obligație etc. – În + călca. DOOM
încălcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálc, 3 încálcă
încalcăm
ÎNCĂLCÁ, încálc, vb. I. Tranz. A ocupa prin violență un teritoriu străin; a cotropi. ♦ Fig. A nu respecta o lege, a nesocoti un drept, o obligație etc. – În + călca. DOOM
încălcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálc, 3 încálcă
încale
ÎNCÁLE adv. (Învechit și regional; și în forma încalea) Încaltea, încai. Moșule, mergi de te culcă, nu vezi că s-a-ntunecat ? Să visăm favori și aur, tu-n cotlon și eu în pat. De-aș putea să dorm încalea... EMINESCU, O. I 49. Noi încale ne măgulim că am prefăcut Moldova în 16 ani. RUSSO, S. 13. Dacă nu-mi dai trandafirul, i-am răspuns dintr-un suspin, Dă-mi încale viorica ce stă ascunsă sub spin. CONACHI, P. 177. – Variantă: încálea adv.
încalea
ÎNCÁLEA adv. v. încale.
încalec
ÎNCĂLICÁ vb. I v. încăleca. DOOM
încălecá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálec, 3 încálecă
încalecați
ÎNCĂLICÁ vb. I v. încăleca. DOOM
încălecá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálec, 3 încálecă
încalece
ÎNCĂLICÁ vb. I v. încăleca. DOOM
încălecá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálec, 3 încálecă
încaleci
ÎNCĂLICÁ vb. I v. încăleca. DOOM
încălecá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálec, 3 încálecă
încalecă
ÎNCĂLICÁ vb. I v. încăleca. DOOM
încălecá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálec, 3 încálecă
încalecăm
ÎNCĂLICÁ vb. I v. încăleca. DOOM
încălecá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálec, 3 încálecă
încalte
ÎNCÁLTEA adv. (Reg.) Cel puțin, măcar, barem. [Var.: încálte, încáilea adv.] – Încă + alta. DOOM
încáltea/încálte (reg.) adv.
încaltea
ÎNCÁLTEA adv. (Reg.) Cel puțin, măcar, barem. [Var.: încálte, încáilea adv.] – Încă + alta. DOOM
încáltea/încálte (reg.) adv.
încalț
ÎNCĂLȚÁ, încálț, vb. I. 1. Refl. A-și trage ghetele, a-și pune încălțămintea. ◊ Tranz. Încalță copilul. 2. Tranz. A monta șine de fier pe obada roților unei căruțe, pe tălpile unei sănii etc. 3. Tranz. Fig. A înșela, a păcăli. – Lat. incalceare. DOOM
încălțá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálț, 3 încálță
încalțe
ÎNCĂLȚÁ, încálț, vb. I. 1. Refl. A-și trage ghetele, a-și pune încălțămintea. ◊ Tranz. Încalță copilul. 2. Tranz. A monta șine de fier pe obada roților unei căruțe, pe tălpile unei sănii etc. 3. Tranz. Fig. A înșela, a păcăli. – Lat. incalceare. DOOM
încălțá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálț, 3 încálță
încalți
ÎNCĂLȚÁ, încálț, vb. I. 1. Refl. A-și trage ghetele, a-și pune încălțămintea. ◊ Tranz. Încalță copilul. 2. Tranz. A monta șine de fier pe obada roților unei căruțe, pe tălpile unei sănii etc. 3. Tranz. Fig. A înșela, a păcăli. – Lat. incalceare. DOOM
încălțá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálț, 3 încálță
încalță
ÎNCĂLȚÁ, încálț, vb. I. 1. Refl. A-și trage ghetele, a-și pune încălțămintea. ◊ Tranz. Încalță copilul. 2. Tranz. A monta șine de fier pe obada roților unei căruțe, pe tălpile unei sănii etc. 3. Tranz. Fig. A înșela, a păcăli. – Lat. incalceare. DOOM
încălțá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálț, 3 încálță
încap
ÎNCĂPEÁ, încáp, vb. II. Intranz. 1. A fi cuprins într-un spațiu. ◊ Expr. A nu-și (mai) încăpea în piele sau (tranz.) a nu-l mai încăpea (pe cineva) pielea de gras (sau de bucurie, de fericire, de mândrie) = a fi foarte gras sau a fi foarte fericit, foarte mândru. Nu (mai) încape vorbă (sau îndoială, discuție) sau (în forma interogativă) mai încape vorbă? = este cert, neîndoielnic. ♦ Tranz. A (putea) cuprinde ceva. ◊ Expr. A nu-l (mai) încăpea (pe cineva) locul (de bucurie, de veselie etc.) = a fi foarte bucuros, vesel etc. 2. (Fam.; în construcții negative, urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A se împiedica de cineva, a fi nemulțumit, stingherit de prezența cuiva sau a ceva. 3. A trece, a străbate, a pătrunde pe undeva. 4. (În expr.) A încăpea pe mâna (sau pe mâinile) cuiva = a ajunge în posesiunea sau la discreția cuiva. – Lat. *incapere. DOOM
încăpeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încáp, 2 sg. încápi; conj. prez. 3 să încápă; part. încăpút
încape
ÎNCĂPEÁ, încáp, vb. II. Intranz. 1. A fi cuprins într-un spațiu. ◊ Expr. A nu-și (mai) încăpea în piele sau (tranz.) a nu-l mai încăpea (pe cineva) pielea de gras (sau de bucurie, de fericire, de mândrie) = a fi foarte gras sau a fi foarte fericit, foarte mândru. Nu (mai) încape vorbă (sau îndoială, discuție) sau (în forma interogativă) mai încape vorbă? = este cert, neîndoielnic. ♦ Tranz. A (putea) cuprinde ceva. ◊ Expr. A nu-l (mai) încăpea (pe cineva) locul (de bucurie, de veselie etc.) = a fi foarte bucuros, vesel etc. 2. (Fam.; în construcții negative, urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A se împiedica de cineva, a fi nemulțumit, stingherit de prezența cuiva sau a ceva. 3. A trece, a străbate, a pătrunde pe undeva. 4. (În expr.) A încăpea pe mâna (sau pe mâinile) cuiva = a ajunge în posesiunea sau la discreția cuiva. – Lat. *incapere. DOOM
încăpeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încáp, 2 sg. încápi; conj. prez. 3 să încápă; part. încăpút
încapi
ÎNCĂPEÁ, încáp, vb. II. Intranz. 1. A fi cuprins într-un spațiu. ◊ Expr. A nu-și (mai) încăpea în piele sau (tranz.) a nu-l mai încăpea (pe cineva) pielea de gras (sau de bucurie, de fericire, de mândrie) = a fi foarte gras sau a fi foarte fericit, foarte mândru. Nu (mai) încape vorbă (sau îndoială, discuție) sau (în forma interogativă) mai încape vorbă? = este cert, neîndoielnic. ♦ Tranz. A (putea) cuprinde ceva. ◊ Expr. A nu-l (mai) încăpea (pe cineva) locul (de bucurie, de veselie etc.) = a fi foarte bucuros, vesel etc. 2. (Fam.; în construcții negative, urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A se împiedica de cineva, a fi nemulțumit, stingherit de prezența cuiva sau a ceva. 3. A trece, a străbate, a pătrunde pe undeva. 4. (În expr.) A încăpea pe mâna (sau pe mâinile) cuiva = a ajunge în posesiunea sau la discreția cuiva. – Lat. *incapere. DOOM
încăpeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încáp, 2 sg. încápi; conj. prez. 3 să încápă; part. încăpút
încapsula
ÎNCAPSULÁ, încapsulez, vb. I. Tranz. A astupa prin procedee mecanice sticle de bere, de apă minerală etc. cu o capsulă. – În + capsulă. DOOM
încapsulá (a ~) vb., ind. prez. 3 încapsuleáză
încapsulai
ÎNCAPSULÁ, încapsulez, vb. I. Tranz. A astupa prin procedee mecanice sticle de bere, de apă minerală etc. cu o capsulă. – În + capsulă. DOOM
încapsulá (a ~) vb., ind. prez. 3 încapsuleáză
încapsulam
ÎNCAPSULÁ, încapsulez, vb. I. Tranz. A astupa prin procedee mecanice sticle de bere, de apă minerală etc. cu o capsulă. – În + capsulă. DOOM
încapsulá (a ~) vb., ind. prez. 3 încapsuleáză
încapsulare
ÎNCAPSULÁ, încapsulez, vb. I. Tranz. A astupa prin procedee mecanice sticle de bere, de apă minerală etc. cu o capsulă. – În + capsulă. DOOM
încapsulá (a ~) vb., ind. prez. 3 încapsuleáză
încapsulare
ÎNCAPSULÁRE, încapsulări, s. f. Acțiunea de a încapsula. – V. încapsula. DOOM
încapsuláre s. f., g.-d. art. încapsulắrii; pl. încapsulắri
încapsularea
ÎNCAPSULÁRE, încapsulări, s. f. Acțiunea de a încapsula. – V. încapsula. DOOM
încapsuláre s. f., g.-d. art. încapsulắrii; pl. încapsulắri
încapsulară
ÎNCAPSULÁ, încapsulez, vb. I. Tranz. A astupa prin procedee mecanice sticle de bere, de apă minerală etc. cu o capsulă. – În + capsulă. DOOM
încapsulá (a ~) vb., ind. prez. 3 încapsuleáză
încapsularăm
ÎNCAPSULÁ, încapsulez, vb. I. Tranz. A astupa prin procedee mecanice sticle de bere, de apă minerală etc. cu o capsulă. – În + capsulă. DOOM
încapsulá (a ~) vb., ind. prez. 3 încapsuleáză
încapsularăți
ÎNCAPSULÁ, încapsulez, vb. I. Tranz. A astupa prin procedee mecanice sticle de bere, de apă minerală etc. cu o capsulă. – În + capsulă. DOOM
încapsulá (a ~) vb., ind. prez. 3 încapsuleáză
încapsulase
ÎNCAPSULÁ, încapsulez, vb. I. Tranz. A astupa prin procedee mecanice sticle de bere, de apă minerală etc. cu o capsulă. – În + capsulă. DOOM
încapsulá (a ~) vb., ind. prez. 3 încapsuleáză
încapsulasem
ÎNCAPSULÁ, încapsulez, vb. I. Tranz. A astupa prin procedee mecanice sticle de bere, de apă minerală etc. cu o capsulă. – În + capsulă. DOOM
încapsulá (a ~) vb., ind. prez. 3 încapsuleáză
încapsulaseră
ÎNCAPSULÁ, încapsulez, vb. I. Tranz. A astupa prin procedee mecanice sticle de bere, de apă minerală etc. cu o capsulă. – În + capsulă. DOOM
încapsulá (a ~) vb., ind. prez. 3 încapsuleáză
încapsulaserăm
ÎNCAPSULÁ, încapsulez, vb. I. Tranz. A astupa prin procedee mecanice sticle de bere, de apă minerală etc. cu o capsulă. – În + capsulă. DOOM
încapsulá (a ~) vb., ind. prez. 3 încapsuleáză
încapsulaserăți
ÎNCAPSULÁ, încapsulez, vb. I. Tranz. A astupa prin procedee mecanice sticle de bere, de apă minerală etc. cu o capsulă. – În + capsulă. DOOM
încapsulá (a ~) vb., ind. prez. 3 încapsuleáză
încapsulaseși
ÎNCAPSULÁ, încapsulez, vb. I. Tranz. A astupa prin procedee mecanice sticle de bere, de apă minerală etc. cu o capsulă. – În + capsulă. DOOM
încapsulá (a ~) vb., ind. prez. 3 încapsuleáză
încapsulaseți
ÎNCAPSULÁ, încapsulez, vb. I. Tranz. A astupa prin procedee mecanice sticle de bere, de apă minerală etc. cu o capsulă. – În + capsulă. DOOM
încapsulá (a ~) vb., ind. prez. 3 încapsuleáză
încapsulat
ÎNCAPSULÁ, încapsulez, vb. I. Tranz. A astupa prin procedee mecanice sticle de bere, de apă minerală etc. cu o capsulă. – În + capsulă. DOOM
încapsulá (a ~) vb., ind. prez. 3 încapsuleáză
încapsulat
ÎNCAPSULÁ, încapsulez, vb. I. Tranz. A astupa prin procedee mecanice sticle de bere, de apă minerală etc. cu o capsulă. – În + capsulă.
încapsulau
ÎNCAPSULÁ, încapsulez, vb. I. Tranz. A astupa prin procedee mecanice sticle de bere, de apă minerală etc. cu o capsulă. – În + capsulă. DOOM
încapsulá (a ~) vb., ind. prez. 3 încapsuleáză
încapsulași
ÎNCAPSULÁ, încapsulez, vb. I. Tranz. A astupa prin procedee mecanice sticle de bere, de apă minerală etc. cu o capsulă. – În + capsulă. DOOM
încapsulá (a ~) vb., ind. prez. 3 încapsuleáză
încapsulați
ÎNCAPSULÁ, încapsulez, vb. I. Tranz. A astupa prin procedee mecanice sticle de bere, de apă minerală etc. cu o capsulă. – În + capsulă. DOOM
încapsulá (a ~) vb., ind. prez. 3 încapsuleáză
încapsulează
ÎNCAPSULÁ, încapsulez, vb. I. Tranz. A astupa prin procedee mecanice sticle de bere, de apă minerală etc. cu o capsulă. – În + capsulă. DOOM
încapsulá (a ~) vb., ind. prez. 3 încapsuleáză
încapsulez
ÎNCAPSULÁ, încapsulez, vb. I. Tranz. A astupa prin procedee mecanice sticle de bere, de apă minerală etc. cu o capsulă. – În + capsulă. DOOM
încapsulá (a ~) vb., ind. prez. 3 încapsuleáză
încapsuleze
ÎNCAPSULÁ, încapsulez, vb. I. Tranz. A astupa prin procedee mecanice sticle de bere, de apă minerală etc. cu o capsulă. – În + capsulă. DOOM
încapsulá (a ~) vb., ind. prez. 3 încapsuleáză
încapsulezi
ÎNCAPSULÁ, încapsulez, vb. I. Tranz. A astupa prin procedee mecanice sticle de bere, de apă minerală etc. cu o capsulă. – În + capsulă. DOOM
încapsulá (a ~) vb., ind. prez. 3 încapsuleáză
încapsulând
ÎNCAPSULÁ, încapsulez, vb. I. Tranz. A astupa prin procedee mecanice sticle de bere, de apă minerală etc. cu o capsulă. – În + capsulă. DOOM
încapsulá (a ~) vb., ind. prez. 3 încapsuleáză
încapsulînd
ÎNCAPSULÁ, încapsulez, vb. I. Tranz. A astupa prin procedee mecanice sticle de bere, de apă minerală etc. cu o capsulă. – În + capsulă. DOOM
încapsulá (a ~) vb., ind. prez. 3 încapsuleáză
încapsulări
ÎNCAPSULÁRE, încapsulări, s. f. Acțiunea de a încapsula. – V. încapsula. DOOM
încapsuláre s. f., g.-d. art. încapsulắrii; pl. încapsulắri
încapsulării
ÎNCAPSULÁRE, încapsulări, s. f. Acțiunea de a încapsula. – V. încapsula. DOOM
încapsuláre s. f., g.-d. art. încapsulắrii; pl. încapsulắri
încapsulările
ÎNCAPSULÁRE, încapsulări, s. f. Acțiunea de a încapsula. – V. încapsula. DOOM
încapsuláre s. f., g.-d. art. încapsulắrii; pl. încapsulắri
încapsulărilor
ÎNCAPSULÁRE, încapsulări, s. f. Acțiunea de a încapsula. – V. încapsula. DOOM
încapsuláre s. f., g.-d. art. încapsulắrii; pl. încapsulắri
încapă
ÎNCĂPEÁ, încáp, vb. II. Intranz. 1. A fi cuprins într-un spațiu. ◊ Expr. A nu-și (mai) încăpea în piele sau (tranz.) a nu-l mai încăpea (pe cineva) pielea de gras (sau de bucurie, de fericire, de mândrie) = a fi foarte gras sau a fi foarte fericit, foarte mândru. Nu (mai) încape vorbă (sau îndoială, discuție) sau (în forma interogativă) mai încape vorbă? = este cert, neîndoielnic. ♦ Tranz. A (putea) cuprinde ceva. ◊ Expr. A nu-l (mai) încăpea (pe cineva) locul (de bucurie, de veselie etc.) = a fi foarte bucuros, vesel etc. 2. (Fam.; în construcții negative, urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A se împiedica de cineva, a fi nemulțumit, stingherit de prezența cuiva sau a ceva. 3. A trece, a străbate, a pătrunde pe undeva. 4. (În expr.) A încăpea pe mâna (sau pe mâinile) cuiva = a ajunge în posesiunea sau la discreția cuiva. – Lat. *incapere. DOOM
încăpeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încáp, 2 sg. încápi; conj. prez. 3 să încápă; part. încăpút
încarc
ÎNCĂRCÁ, încárc, vb. I. 1. Tranz. A umple un vehicul, un recipient, un agregat de prelucrare etc. cu ceva. ♦ A pune un obiect greu sau mare într-un vehicul sau pe spinarea unei persoane ori a unui animal pentru a fi transportat. ♦ A introduce într-o armă de foc un cartuș sau un proiectil cu material exploziv. 2. Tranz. și refl. A (se) acoperi, a (se) umple (de...). 3. Tranz. Fig. A exagera cu scopul de a înșela. ♦ Spec. A socoti (la o cumpărătură, la o consumație) mai mult decât trebuie (cu scopul de a înșela). 4. Tranz. (În expr.) A-și încărca stomacul cu... = a mânca prea mult. A-și încărca sufletul cu... = a-și împovăra conștiința. A fi încărcat de ani = a fi în vârstă. 5. Tranz. A acumula energie într-o baterie electrică; a acumula sarcină electrică pe armăturile condensatoarelor electrice. ♦ (Inform.) A încărca sistemul = a pune calculatorul în stare funcțională prin indicarea parametrilor de lucru. – Lat. *incarricare. DOOM
încărcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încárc, 3 încárcă
încarcați
ÎNCĂRCÁ, încárc, vb. I. 1. Tranz. A umple un vehicul, un recipient, un agregat de prelucrare etc. cu ceva. ♦ A pune un obiect greu sau mare într-un vehicul sau pe spinarea unei persoane ori a unui animal pentru a fi transportat. ♦ A introduce într-o armă de foc un cartuș sau un proiectil cu material exploziv. 2. Tranz. și refl. A (se) acoperi, a (se) umple (de...). 3. Tranz. Fig. A exagera cu scopul de a înșela. ♦ Spec. A socoti (la o cumpărătură, la o consumație) mai mult decât trebuie (cu scopul de a înșela). 4. Tranz. (În expr.) A-și încărca stomacul cu... = a mânca prea mult. A-și încărca sufletul cu... = a-și împovăra conștiința. A fi încărcat de ani = a fi în vârstă. 5. Tranz. A acumula energie într-o baterie electrică; a acumula sarcină electrică pe armăturile condensatoarelor electrice. ♦ (Inform.) A încărca sistemul = a pune calculatorul în stare funcțională prin indicarea parametrilor de lucru. – Lat. *incarricare. DOOM
încărcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încárc, 3 încárcă
încarce
ÎNCĂRCÁ, încárc, vb. I. 1. Tranz. A umple un vehicul, un recipient, un agregat de prelucrare etc. cu ceva. ♦ A pune un obiect greu sau mare într-un vehicul sau pe spinarea unei persoane ori a unui animal pentru a fi transportat. ♦ A introduce într-o armă de foc un cartuș sau un proiectil cu material exploziv. 2. Tranz. și refl. A (se) acoperi, a (se) umple (de...). 3. Tranz. Fig. A exagera cu scopul de a înșela. ♦ Spec. A socoti (la o cumpărătură, la o consumație) mai mult decât trebuie (cu scopul de a înșela). 4. Tranz. (În expr.) A-și încărca stomacul cu... = a mânca prea mult. A-și încărca sufletul cu... = a-și împovăra conștiința. A fi încărcat de ani = a fi în vârstă. 5. Tranz. A acumula energie într-o baterie electrică; a acumula sarcină electrică pe armăturile condensatoarelor electrice. ♦ (Inform.) A încărca sistemul = a pune calculatorul în stare funcțională prin indicarea parametrilor de lucru. – Lat. *incarricare. DOOM
încărcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încárc, 3 încárcă
încarcera
ÎNCARCERÁ, încarcerez, vb. I. Tranz. A băga pe cineva la carceră; p. ext. a întemnița. – Din lat. incarcerare, fr. incarcérer. DOOM
încarcerá (a ~) vb., ind. prez. 3 încarcereáză
încarcerai
ÎNCARCERÁ, încarcerez, vb. I. Tranz. A băga pe cineva la carceră; p. ext. a întemnița. – Din lat. incarcerare, fr. incarcérer. DOOM
încarcerá (a ~) vb., ind. prez. 3 încarcereáză
încarceram
ÎNCARCERÁ, încarcerez, vb. I. Tranz. A băga pe cineva la carceră; p. ext. a întemnița. – Din lat. incarcerare, fr. incarcérer. DOOM
încarcerá (a ~) vb., ind. prez. 3 încarcereáză
încarcerare
ÎNCARCERÁ, încarcerez, vb. I. Tranz. A băga pe cineva la carceră; p. ext. a întemnița. – Din lat. incarcerare, fr. incarcérer. DOOM
încarcerá (a ~) vb., ind. prez. 3 încarcereáză
încarcerare
ÎNCARCERÁRE, încarcerări, s. f. Acțiunea de a încarcera; întemnițare, detenție. – V. încarcera. DOOM
încarceráre s. f., g.-d. art. încarcerắrii; pl. încarcerắri
încarcerarea
ÎNCARCERÁRE, încarcerări, s. f. Acțiunea de a încarcera; întemnițare, detenție. – V. încarcera. DOOM
încarceráre s. f., g.-d. art. încarcerắrii; pl. încarcerắri
încarcerară
ÎNCARCERÁ, încarcerez, vb. I. Tranz. A băga pe cineva la carceră; p. ext. a întemnița. – Din lat. incarcerare, fr. incarcérer. DOOM
încarcerá (a ~) vb., ind. prez. 3 încarcereáză
încarcerarăm
ÎNCARCERÁ, încarcerez, vb. I. Tranz. A băga pe cineva la carceră; p. ext. a întemnița. – Din lat. incarcerare, fr. incarcérer. DOOM
încarcerá (a ~) vb., ind. prez. 3 încarcereáză
încarcerarăți
ÎNCARCERÁ, încarcerez, vb. I. Tranz. A băga pe cineva la carceră; p. ext. a întemnița. – Din lat. incarcerare, fr. incarcérer. DOOM
încarcerá (a ~) vb., ind. prez. 3 încarcereáză
încarcerase
ÎNCARCERÁ, încarcerez, vb. I. Tranz. A băga pe cineva la carceră; p. ext. a întemnița. – Din lat. incarcerare, fr. incarcérer. DOOM
încarcerá (a ~) vb., ind. prez. 3 încarcereáză
încarcerasem
ÎNCARCERÁ, încarcerez, vb. I. Tranz. A băga pe cineva la carceră; p. ext. a întemnița. – Din lat. incarcerare, fr. incarcérer. DOOM
încarcerá (a ~) vb., ind. prez. 3 încarcereáză
încarceraseră
ÎNCARCERÁ, încarcerez, vb. I. Tranz. A băga pe cineva la carceră; p. ext. a întemnița. – Din lat. incarcerare, fr. incarcérer. DOOM
încarcerá (a ~) vb., ind. prez. 3 încarcereáză
încarceraserăm
ÎNCARCERÁ, încarcerez, vb. I. Tranz. A băga pe cineva la carceră; p. ext. a întemnița. – Din lat. incarcerare, fr. incarcérer. DOOM
încarcerá (a ~) vb., ind. prez. 3 încarcereáză
încarceraserăți
ÎNCARCERÁ, încarcerez, vb. I. Tranz. A băga pe cineva la carceră; p. ext. a întemnița. – Din lat. incarcerare, fr. incarcérer. DOOM
încarcerá (a ~) vb., ind. prez. 3 încarcereáză
încarceraseși
ÎNCARCERÁ, încarcerez, vb. I. Tranz. A băga pe cineva la carceră; p. ext. a întemnița. – Din lat. incarcerare, fr. incarcérer. DOOM
încarcerá (a ~) vb., ind. prez. 3 încarcereáză
încarceraseți
ÎNCARCERÁ, încarcerez, vb. I. Tranz. A băga pe cineva la carceră; p. ext. a întemnița. – Din lat. incarcerare, fr. incarcérer. DOOM
încarcerá (a ~) vb., ind. prez. 3 încarcereáză
încarcerat
ÎNCARCERÁ, încarcerez, vb. I. Tranz. A băga pe cineva la carceră; p. ext. a întemnița. – Din lat. incarcerare, fr. incarcérer. DOOM
încarcerá (a ~) vb., ind. prez. 3 încarcereáză
încarcerat
ÎNCARCERÁ, încarcerez, vb. I. Tranz. A băga pe cineva la carceră; p. ext. a întemnița. – Din lat. incarcerare, fr. incarcérer.
încarcerata
ÎNCARCERÁ, încarcerez, vb. I. Tranz. A băga pe cineva la carceră; p. ext. a întemnița. – Din lat. incarcerare, fr. incarcérer.
încarcerate
ÎNCARCERÁ, încarcerez, vb. I. Tranz. A băga pe cineva la carceră; p. ext. a întemnița. – Din lat. incarcerare, fr. incarcérer.
încarceratei
ÎNCARCERÁ, încarcerez, vb. I. Tranz. A băga pe cineva la carceră; p. ext. a întemnița. – Din lat. incarcerare, fr. incarcérer.
încarceratele
ÎNCARCERÁ, încarcerez, vb. I. Tranz. A băga pe cineva la carceră; p. ext. a întemnița. – Din lat. incarcerare, fr. incarcérer.
încarceratelor
ÎNCARCERÁ, încarcerez, vb. I. Tranz. A băga pe cineva la carceră; p. ext. a întemnița. – Din lat. incarcerare, fr. incarcérer.
încarceratul
ÎNCARCERÁ, încarcerez, vb. I. Tranz. A băga pe cineva la carceră; p. ext. a întemnița. – Din lat. incarcerare, fr. incarcérer.
încarceratului
ÎNCARCERÁ, încarcerez, vb. I. Tranz. A băga pe cineva la carceră; p. ext. a întemnița. – Din lat. incarcerare, fr. incarcérer.
încarcerau
ÎNCARCERÁ, încarcerez, vb. I. Tranz. A băga pe cineva la carceră; p. ext. a întemnița. – Din lat. incarcerare, fr. incarcérer. DOOM
încarcerá (a ~) vb., ind. prez. 3 încarcereáză
încarcerași
ÎNCARCERÁ, încarcerez, vb. I. Tranz. A băga pe cineva la carceră; p. ext. a întemnița. – Din lat. incarcerare, fr. incarcérer. DOOM
încarcerá (a ~) vb., ind. prez. 3 încarcereáză
încarcerați
ÎNCARCERÁ, încarcerez, vb. I. Tranz. A băga pe cineva la carceră; p. ext. a întemnița. – Din lat. incarcerare, fr. incarcérer. DOOM
încarcerá (a ~) vb., ind. prez. 3 încarcereáză
încarcerați
ÎNCARCERÁ, încarcerez, vb. I. Tranz. A băga pe cineva la carceră; p. ext. a întemnița. – Din lat. incarcerare, fr. incarcérer.
încarcerații
ÎNCARCERÁ, încarcerez, vb. I. Tranz. A băga pe cineva la carceră; p. ext. a întemnița. – Din lat. incarcerare, fr. incarcérer.
încarceraților
ÎNCARCERÁ, încarcerez, vb. I. Tranz. A băga pe cineva la carceră; p. ext. a întemnița. – Din lat. incarcerare, fr. incarcérer.
încarcerează
ÎNCARCERÁ, încarcerez, vb. I. Tranz. A băga pe cineva la carceră; p. ext. a întemnița. – Din lat. incarcerare, fr. incarcérer. DOOM
încarcerá (a ~) vb., ind. prez. 3 încarcereáză
încarcerez
ÎNCARCERÁ, încarcerez, vb. I. Tranz. A băga pe cineva la carceră; p. ext. a întemnița. – Din lat. incarcerare, fr. incarcérer. DOOM
încarcerá (a ~) vb., ind. prez. 3 încarcereáză
încarcereze
ÎNCARCERÁ, încarcerez, vb. I. Tranz. A băga pe cineva la carceră; p. ext. a întemnița. – Din lat. incarcerare, fr. incarcérer. DOOM
încarcerá (a ~) vb., ind. prez. 3 încarcereáză
încarcerezi
ÎNCARCERÁ, încarcerez, vb. I. Tranz. A băga pe cineva la carceră; p. ext. a întemnița. – Din lat. incarcerare, fr. incarcérer. DOOM
încarcerá (a ~) vb., ind. prez. 3 încarcereáză
încarcerând
ÎNCARCERÁ, încarcerez, vb. I. Tranz. A băga pe cineva la carceră; p. ext. a întemnița. – Din lat. incarcerare, fr. incarcérer. DOOM
încarcerá (a ~) vb., ind. prez. 3 încarcereáză
încarcerînd
ÎNCARCERÁ, încarcerez, vb. I. Tranz. A băga pe cineva la carceră; p. ext. a întemnița. – Din lat. incarcerare, fr. incarcérer. DOOM
încarcerá (a ~) vb., ind. prez. 3 încarcereáză
încarcerări
ÎNCARCERÁRE, încarcerări, s. f. Acțiunea de a încarcera; întemnițare, detenție. – V. încarcera. DOOM
încarceráre s. f., g.-d. art. încarcerắrii; pl. încarcerắri
încarcerării
ÎNCARCERÁRE, încarcerări, s. f. Acțiunea de a încarcera; întemnițare, detenție. – V. încarcera. DOOM
încarceráre s. f., g.-d. art. încarcerắrii; pl. încarcerắri
încarcerările
ÎNCARCERÁRE, încarcerări, s. f. Acțiunea de a încarcera; întemnițare, detenție. – V. încarcera. DOOM
încarceráre s. f., g.-d. art. încarcerắrii; pl. încarcerắri
încarcerărilor
ÎNCARCERÁRE, încarcerări, s. f. Acțiunea de a încarcera; întemnițare, detenție. – V. încarcera. DOOM
încarceráre s. f., g.-d. art. încarcerắrii; pl. încarcerắri
încarci
ÎNCĂRCÁ, încárc, vb. I. 1. Tranz. A umple un vehicul, un recipient, un agregat de prelucrare etc. cu ceva. ♦ A pune un obiect greu sau mare într-un vehicul sau pe spinarea unei persoane ori a unui animal pentru a fi transportat. ♦ A introduce într-o armă de foc un cartuș sau un proiectil cu material exploziv. 2. Tranz. și refl. A (se) acoperi, a (se) umple (de...). 3. Tranz. Fig. A exagera cu scopul de a înșela. ♦ Spec. A socoti (la o cumpărătură, la o consumație) mai mult decât trebuie (cu scopul de a înșela). 4. Tranz. (În expr.) A-și încărca stomacul cu... = a mânca prea mult. A-și încărca sufletul cu... = a-și împovăra conștiința. A fi încărcat de ani = a fi în vârstă. 5. Tranz. A acumula energie într-o baterie electrică; a acumula sarcină electrică pe armăturile condensatoarelor electrice. ♦ (Inform.) A încărca sistemul = a pune calculatorul în stare funcțională prin indicarea parametrilor de lucru. – Lat. *incarricare. DOOM
încărcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încárc, 3 încárcă
încarcă
ÎNCĂRCÁ, încárc, vb. I. 1. Tranz. A umple un vehicul, un recipient, un agregat de prelucrare etc. cu ceva. ♦ A pune un obiect greu sau mare într-un vehicul sau pe spinarea unei persoane ori a unui animal pentru a fi transportat. ♦ A introduce într-o armă de foc un cartuș sau un proiectil cu material exploziv. 2. Tranz. și refl. A (se) acoperi, a (se) umple (de...). 3. Tranz. Fig. A exagera cu scopul de a înșela. ♦ Spec. A socoti (la o cumpărătură, la o consumație) mai mult decât trebuie (cu scopul de a înșela). 4. Tranz. (În expr.) A-și încărca stomacul cu... = a mânca prea mult. A-și încărca sufletul cu... = a-și împovăra conștiința. A fi încărcat de ani = a fi în vârstă. 5. Tranz. A acumula energie într-o baterie electrică; a acumula sarcină electrică pe armăturile condensatoarelor electrice. ♦ (Inform.) A încărca sistemul = a pune calculatorul în stare funcțională prin indicarea parametrilor de lucru. – Lat. *incarricare. DOOM
încărcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încárc, 3 încárcă
încarcăm
ÎNCĂRCÁ, încárc, vb. I. 1. Tranz. A umple un vehicul, un recipient, un agregat de prelucrare etc. cu ceva. ♦ A pune un obiect greu sau mare într-un vehicul sau pe spinarea unei persoane ori a unui animal pentru a fi transportat. ♦ A introduce într-o armă de foc un cartuș sau un proiectil cu material exploziv. 2. Tranz. și refl. A (se) acoperi, a (se) umple (de...). 3. Tranz. Fig. A exagera cu scopul de a înșela. ♦ Spec. A socoti (la o cumpărătură, la o consumație) mai mult decât trebuie (cu scopul de a înșela). 4. Tranz. (În expr.) A-și încărca stomacul cu... = a mânca prea mult. A-și încărca sufletul cu... = a-și împovăra conștiința. A fi încărcat de ani = a fi în vârstă. 5. Tranz. A acumula energie într-o baterie electrică; a acumula sarcină electrică pe armăturile condensatoarelor electrice. ♦ (Inform.) A încărca sistemul = a pune calculatorul în stare funcțională prin indicarea parametrilor de lucru. – Lat. *incarricare. DOOM
încărcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încárc, 3 încárcă
încartirui
ÎNCARTIRUÍ, încartiruiesc, vb. IV. Tranz. A stabili locuințele trupei și ofițerilor dintr-o unitate militară într-o localitate; a cartirui. – În + cartirui. DOOM
încartiruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încartiruiésc, imperf. 3 sg. încartiruiá; conj. prez. 3 să încartiruiáscă
încartiruia
ÎNCARTIRUÍ, încartiruiesc, vb. IV. Tranz. A stabili locuințele trupei și ofițerilor dintr-o unitate militară într-o localitate; a cartirui. – În + cartirui. DOOM
încartiruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încartiruiésc, imperf. 3 sg. încartiruiá; conj. prez. 3 să încartiruiáscă
încartiruiai
ÎNCARTIRUÍ, încartiruiesc, vb. IV. Tranz. A stabili locuințele trupei și ofițerilor dintr-o unitate militară într-o localitate; a cartirui. – În + cartirui. DOOM
încartiruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încartiruiésc, imperf. 3 sg. încartiruiá; conj. prez. 3 să încartiruiáscă
încartiruiam
ÎNCARTIRUÍ, încartiruiesc, vb. IV. Tranz. A stabili locuințele trupei și ofițerilor dintr-o unitate militară într-o localitate; a cartirui. – În + cartirui. DOOM
încartiruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încartiruiésc, imperf. 3 sg. încartiruiá; conj. prez. 3 să încartiruiáscă
încartiruiască
ÎNCARTIRUÍ, încartiruiesc, vb. IV. Tranz. A stabili locuințele trupei și ofițerilor dintr-o unitate militară într-o localitate; a cartirui. – În + cartirui. DOOM
încartiruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încartiruiésc, imperf. 3 sg. încartiruiá; conj. prez. 3 să încartiruiáscă
încartiruiau
ÎNCARTIRUÍ, încartiruiesc, vb. IV. Tranz. A stabili locuințele trupei și ofițerilor dintr-o unitate militară într-o localitate; a cartirui. – În + cartirui. DOOM
încartiruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încartiruiésc, imperf. 3 sg. încartiruiá; conj. prez. 3 să încartiruiáscă
încartiruiați
ÎNCARTIRUÍ, încartiruiesc, vb. IV. Tranz. A stabili locuințele trupei și ofițerilor dintr-o unitate militară într-o localitate; a cartirui. – În + cartirui. DOOM
încartiruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încartiruiésc, imperf. 3 sg. încartiruiá; conj. prez. 3 să încartiruiáscă
încartiruiesc
ÎNCARTIRUÍ, încartiruiesc, vb. IV. Tranz. A stabili locuințele trupei și ofițerilor dintr-o unitate militară într-o localitate; a cartirui. – În + cartirui. DOOM
încartiruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încartiruiésc, imperf. 3 sg. încartiruiá; conj. prez. 3 să încartiruiáscă
încartiruiește
ÎNCARTIRUÍ, încartiruiesc, vb. IV. Tranz. A stabili locuințele trupei și ofițerilor dintr-o unitate militară într-o localitate; a cartirui. – În + cartirui. DOOM
încartiruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încartiruiésc, imperf. 3 sg. încartiruiá; conj. prez. 3 să încartiruiáscă
încartiruiești
ÎNCARTIRUÍ, încartiruiesc, vb. IV. Tranz. A stabili locuințele trupei și ofițerilor dintr-o unitate militară într-o localitate; a cartirui. – În + cartirui. DOOM
încartiruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încartiruiésc, imperf. 3 sg. încartiruiá; conj. prez. 3 să încartiruiáscă
încartiruii
ÎNCARTIRUÍ, încartiruiesc, vb. IV. Tranz. A stabili locuințele trupei și ofițerilor dintr-o unitate militară într-o localitate; a cartirui. – În + cartirui. DOOM
încartiruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încartiruiésc, imperf. 3 sg. încartiruiá; conj. prez. 3 să încartiruiáscă
încartiruim
ÎNCARTIRUÍ, încartiruiesc, vb. IV. Tranz. A stabili locuințele trupei și ofițerilor dintr-o unitate militară într-o localitate; a cartirui. – În + cartirui. DOOM
încartiruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încartiruiésc, imperf. 3 sg. încartiruiá; conj. prez. 3 să încartiruiáscă
încartiruind
ÎNCARTIRUÍ, încartiruiesc, vb. IV. Tranz. A stabili locuințele trupei și ofițerilor dintr-o unitate militară într-o localitate; a cartirui. – În + cartirui. DOOM
încartiruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încartiruiésc, imperf. 3 sg. încartiruiá; conj. prez. 3 să încartiruiáscă
încartiruire
ÎNCARTIRUÍ, încartiruiesc, vb. IV. Tranz. A stabili locuințele trupei și ofițerilor dintr-o unitate militară într-o localitate; a cartirui. – În + cartirui. DOOM
încartiruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încartiruiésc, imperf. 3 sg. încartiruiá; conj. prez. 3 să încartiruiáscă
încartiruire
ÎNCARTIRUÍRE, încartiruiri, s. f. Acțiunea de a încartirui și rezultatul ei; cartiruire. – V. încartirui. DOOM
încartiruíre s. f., g.-d. art. încartiruírii; pl. încartiruíri
încartiruirea
ÎNCARTIRUÍRE, încartiruiri, s. f. Acțiunea de a încartirui și rezultatul ei; cartiruire. – V. încartirui. DOOM
încartiruíre s. f., g.-d. art. încartiruírii; pl. încartiruíri
încartiruiri
ÎNCARTIRUÍRE, încartiruiri, s. f. Acțiunea de a încartirui și rezultatul ei; cartiruire. – V. încartirui. DOOM
încartiruíre s. f., g.-d. art. încartiruírii; pl. încartiruíri
încartiruirii
ÎNCARTIRUÍRE, încartiruiri, s. f. Acțiunea de a încartirui și rezultatul ei; cartiruire. – V. încartirui. DOOM
încartiruíre s. f., g.-d. art. încartiruírii; pl. încartiruíri
încartiruirile
ÎNCARTIRUÍRE, încartiruiri, s. f. Acțiunea de a încartirui și rezultatul ei; cartiruire. – V. încartirui. DOOM
încartiruíre s. f., g.-d. art. încartiruírii; pl. încartiruíri
încartiruirilor
ÎNCARTIRUÍRE, încartiruiri, s. f. Acțiunea de a încartirui și rezultatul ei; cartiruire. – V. încartirui. DOOM
încartiruíre s. f., g.-d. art. încartiruírii; pl. încartiruíri
încartiruiră
ÎNCARTIRUÍ, încartiruiesc, vb. IV. Tranz. A stabili locuințele trupei și ofițerilor dintr-o unitate militară într-o localitate; a cartirui. – În + cartirui. DOOM
încartiruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încartiruiésc, imperf. 3 sg. încartiruiá; conj. prez. 3 să încartiruiáscă
încartiruirăm
ÎNCARTIRUÍ, încartiruiesc, vb. IV. Tranz. A stabili locuințele trupei și ofițerilor dintr-o unitate militară într-o localitate; a cartirui. – În + cartirui. DOOM
încartiruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încartiruiésc, imperf. 3 sg. încartiruiá; conj. prez. 3 să încartiruiáscă
încartiruirăți
ÎNCARTIRUÍ, încartiruiesc, vb. IV. Tranz. A stabili locuințele trupei și ofițerilor dintr-o unitate militară într-o localitate; a cartirui. – În + cartirui. DOOM
încartiruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încartiruiésc, imperf. 3 sg. încartiruiá; conj. prez. 3 să încartiruiáscă
încartiruise
ÎNCARTIRUÍ, încartiruiesc, vb. IV. Tranz. A stabili locuințele trupei și ofițerilor dintr-o unitate militară într-o localitate; a cartirui. – În + cartirui. DOOM
încartiruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încartiruiésc, imperf. 3 sg. încartiruiá; conj. prez. 3 să încartiruiáscă
încartiruisem
ÎNCARTIRUÍ, încartiruiesc, vb. IV. Tranz. A stabili locuințele trupei și ofițerilor dintr-o unitate militară într-o localitate; a cartirui. – În + cartirui. DOOM
încartiruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încartiruiésc, imperf. 3 sg. încartiruiá; conj. prez. 3 să încartiruiáscă
încartiruiseră
ÎNCARTIRUÍ, încartiruiesc, vb. IV. Tranz. A stabili locuințele trupei și ofițerilor dintr-o unitate militară într-o localitate; a cartirui. – În + cartirui. DOOM
încartiruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încartiruiésc, imperf. 3 sg. încartiruiá; conj. prez. 3 să încartiruiáscă
încartiruiserăm
ÎNCARTIRUÍ, încartiruiesc, vb. IV. Tranz. A stabili locuințele trupei și ofițerilor dintr-o unitate militară într-o localitate; a cartirui. – În + cartirui. DOOM
încartiruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încartiruiésc, imperf. 3 sg. încartiruiá; conj. prez. 3 să încartiruiáscă
încartiruiserăți
ÎNCARTIRUÍ, încartiruiesc, vb. IV. Tranz. A stabili locuințele trupei și ofițerilor dintr-o unitate militară într-o localitate; a cartirui. – În + cartirui. DOOM
încartiruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încartiruiésc, imperf. 3 sg. încartiruiá; conj. prez. 3 să încartiruiáscă
încartiruiseși
ÎNCARTIRUÍ, încartiruiesc, vb. IV. Tranz. A stabili locuințele trupei și ofițerilor dintr-o unitate militară într-o localitate; a cartirui. – În + cartirui. DOOM
încartiruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încartiruiésc, imperf. 3 sg. încartiruiá; conj. prez. 3 să încartiruiáscă
încartiruiseți
ÎNCARTIRUÍ, încartiruiesc, vb. IV. Tranz. A stabili locuințele trupei și ofițerilor dintr-o unitate militară într-o localitate; a cartirui. – În + cartirui. DOOM
încartiruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încartiruiésc, imperf. 3 sg. încartiruiá; conj. prez. 3 să încartiruiáscă
încartiruit
ÎNCARTIRUÍ, încartiruiesc, vb. IV. Tranz. A stabili locuințele trupei și ofițerilor dintr-o unitate militară într-o localitate; a cartirui. – În + cartirui. DOOM
încartiruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încartiruiésc, imperf. 3 sg. încartiruiá; conj. prez. 3 să încartiruiáscă
încartiruit
ÎNCARTIRUÍ, încartiruiesc, vb. IV. Tranz. A stabili locuințele trupei și ofițerilor dintr-o unitate militară într-o localitate; a cartirui. – În + cartirui.
încartiruiși
ÎNCARTIRUÍ, încartiruiesc, vb. IV. Tranz. A stabili locuințele trupei și ofițerilor dintr-o unitate militară într-o localitate; a cartirui. – În + cartirui. DOOM
încartiruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încartiruiésc, imperf. 3 sg. încartiruiá; conj. prez. 3 să încartiruiáscă
încartiruiți
ÎNCARTIRUÍ, încartiruiesc, vb. IV. Tranz. A stabili locuințele trupei și ofițerilor dintr-o unitate militară într-o localitate; a cartirui. – În + cartirui. DOOM
încartiruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încartiruiésc, imperf. 3 sg. încartiruiá; conj. prez. 3 să încartiruiáscă
încasa
ÎNCASÁ, încasez, vb. I. Tranz. A primi o sumă de bani; a obține valoarea în bani a unei polițe, a unui bilet de bancă etc. ♦ Fig. (Fam.; complementul indică oameni) A primi lovituri, bătăi. – Din it. incassare. DOOM
încasá (a ~) vb., ind. prez. 3 încaseáză
încasabil
ÎNCASÁBIL, -Ă, încasabili, -e, adj. Care poate fi încasat. – Încasa + suf. -bil (după fr. encaissable).
încasabila
ÎNCASÁBIL, -Ă, încasabili, -e, adj. Care poate fi încasat. – Încasa + suf. -bil (după fr. encaissable).
încasabile
ÎNCASÁBIL, -Ă, încasabili, -e, adj. Care poate fi încasat. – Încasa + suf. -bil (după fr. encaissable).
încasabilei
ÎNCASÁBIL, -Ă, încasabili, -e, adj. Care poate fi încasat. – Încasa + suf. -bil (după fr. encaissable).
încasabilele
ÎNCASÁBIL, -Ă, încasabili, -e, adj. Care poate fi încasat. – Încasa + suf. -bil (după fr. encaissable).
încasabilelor
ÎNCASÁBIL, -Ă, încasabili, -e, adj. Care poate fi încasat. – Încasa + suf. -bil (după fr. encaissable).
încasabili
ÎNCASÁBIL, -Ă, încasabili, -e, adj. Care poate fi încasat. – Încasa + suf. -bil (după fr. encaissable).
încasabilii
ÎNCASÁBIL, -Ă, încasabili, -e, adj. Care poate fi încasat. – Încasa + suf. -bil (după fr. encaissable).
încasabililor
ÎNCASÁBIL, -Ă, încasabili, -e, adj. Care poate fi încasat. – Încasa + suf. -bil (după fr. encaissable).
încasabilul
ÎNCASÁBIL, -Ă, încasabili, -e, adj. Care poate fi încasat. – Încasa + suf. -bil (după fr. encaissable).
încasabilului
ÎNCASÁBIL, -Ă, încasabili, -e, adj. Care poate fi încasat. – Încasa + suf. -bil (după fr. encaissable).
încasai
ÎNCASÁ, încasez, vb. I. Tranz. A primi o sumă de bani; a obține valoarea în bani a unei polițe, a unui bilet de bancă etc. ♦ Fig. (Fam.; complementul indică oameni) A primi lovituri, bătăi. – Din it. incassare. DOOM
încasá (a ~) vb., ind. prez. 3 încaseáză
încasam
ÎNCASÁ, încasez, vb. I. Tranz. A primi o sumă de bani; a obține valoarea în bani a unei polițe, a unui bilet de bancă etc. ♦ Fig. (Fam.; complementul indică oameni) A primi lovituri, bătăi. – Din it. incassare. DOOM
încasá (a ~) vb., ind. prez. 3 încaseáză
încasare
ÎNCASÁ, încasez, vb. I. Tranz. A primi o sumă de bani; a obține valoarea în bani a unei polițe, a unui bilet de bancă etc. ♦ Fig. (Fam.; complementul indică oameni) A primi lovituri, bătăi. – Din it. incassare. DOOM
încasá (a ~) vb., ind. prez. 3 încaseáză
încasare
ÎNCASÁRE, încasări, s. f. Acțiunea de a încasa și rezultatul ei. – V. încasa. DOOM
încasáre s. f., g.-d. art. încasắrii; pl. încasắri
încasarea
ÎNCASÁRE, încasări, s. f. Acțiunea de a încasa și rezultatul ei. – V. încasa. DOOM
încasáre s. f., g.-d. art. încasắrii; pl. încasắri
încasară
ÎNCASÁ, încasez, vb. I. Tranz. A primi o sumă de bani; a obține valoarea în bani a unei polițe, a unui bilet de bancă etc. ♦ Fig. (Fam.; complementul indică oameni) A primi lovituri, bătăi. – Din it. incassare. DOOM
încasá (a ~) vb., ind. prez. 3 încaseáză
încasarăm
ÎNCASÁ, încasez, vb. I. Tranz. A primi o sumă de bani; a obține valoarea în bani a unei polițe, a unui bilet de bancă etc. ♦ Fig. (Fam.; complementul indică oameni) A primi lovituri, bătăi. – Din it. incassare. DOOM
încasá (a ~) vb., ind. prez. 3 încaseáză
încasarăți
ÎNCASÁ, încasez, vb. I. Tranz. A primi o sumă de bani; a obține valoarea în bani a unei polițe, a unui bilet de bancă etc. ♦ Fig. (Fam.; complementul indică oameni) A primi lovituri, bătăi. – Din it. incassare. DOOM
încasá (a ~) vb., ind. prez. 3 încaseáză
încasase
ÎNCASÁ, încasez, vb. I. Tranz. A primi o sumă de bani; a obține valoarea în bani a unei polițe, a unui bilet de bancă etc. ♦ Fig. (Fam.; complementul indică oameni) A primi lovituri, bătăi. – Din it. incassare. DOOM
încasá (a ~) vb., ind. prez. 3 încaseáză
încasasem
ÎNCASÁ, încasez, vb. I. Tranz. A primi o sumă de bani; a obține valoarea în bani a unei polițe, a unui bilet de bancă etc. ♦ Fig. (Fam.; complementul indică oameni) A primi lovituri, bătăi. – Din it. incassare. DOOM
încasá (a ~) vb., ind. prez. 3 încaseáză
încasaseră
ÎNCASÁ, încasez, vb. I. Tranz. A primi o sumă de bani; a obține valoarea în bani a unei polițe, a unui bilet de bancă etc. ♦ Fig. (Fam.; complementul indică oameni) A primi lovituri, bătăi. – Din it. incassare. DOOM
încasá (a ~) vb., ind. prez. 3 încaseáză
încasaserăm
ÎNCASÁ, încasez, vb. I. Tranz. A primi o sumă de bani; a obține valoarea în bani a unei polițe, a unui bilet de bancă etc. ♦ Fig. (Fam.; complementul indică oameni) A primi lovituri, bătăi. – Din it. incassare. DOOM
încasá (a ~) vb., ind. prez. 3 încaseáză
încasaserăți
ÎNCASÁ, încasez, vb. I. Tranz. A primi o sumă de bani; a obține valoarea în bani a unei polițe, a unui bilet de bancă etc. ♦ Fig. (Fam.; complementul indică oameni) A primi lovituri, bătăi. – Din it. incassare. DOOM
încasá (a ~) vb., ind. prez. 3 încaseáză
încasaseși
ÎNCASÁ, încasez, vb. I. Tranz. A primi o sumă de bani; a obține valoarea în bani a unei polițe, a unui bilet de bancă etc. ♦ Fig. (Fam.; complementul indică oameni) A primi lovituri, bătăi. – Din it. incassare. DOOM
încasá (a ~) vb., ind. prez. 3 încaseáză
încasaseți
ÎNCASÁ, încasez, vb. I. Tranz. A primi o sumă de bani; a obține valoarea în bani a unei polițe, a unui bilet de bancă etc. ♦ Fig. (Fam.; complementul indică oameni) A primi lovituri, bătăi. – Din it. incassare. DOOM
încasá (a ~) vb., ind. prez. 3 încaseáză
încasat
ÎNCASÁ, încasez, vb. I. Tranz. A primi o sumă de bani; a obține valoarea în bani a unei polițe, a unui bilet de bancă etc. ♦ Fig. (Fam.; complementul indică oameni) A primi lovituri, bătăi. – Din it. incassare. DOOM
încasá (a ~) vb., ind. prez. 3 încaseáză
încasat
ÎNCASÁ, încasez, vb. I. Tranz. A primi o sumă de bani; a obține valoarea în bani a unei polițe, a unui bilet de bancă etc. ♦ Fig. (Fam.) A primi lovituri. – Din it. incassare.
încasatoare
ÎNCASATÓR, -OÁRE, încasatori, -oare, s. m. și f. Persoană care (deplasându-se pe teren) se ocupă cu primirea banilor datorați de public unei întreprinderi. ♦ (Ieșit din uz) Persoană care taxa călătorii unui autobuz, al unui tramvai etc. – Încasa + suf. -tor. DOOM
încasatór s. m., pl. încasatóri
încasatoarea
ÎNCASATÓR, -OÁRE, încasatori, -oare, s. m. și f. Persoană care (deplasându-se pe teren) se ocupă cu primirea banilor datorați de public unei întreprinderi. ♦ (Ieșit din uz) Persoană care taxa călătorii unui autobuz, al unui tramvai etc. – Încasa + suf. -tor. DOOM
încasatór s. m., pl. încasatóri
încasatoarei
ÎNCASATÓR, -OÁRE, încasatori, -oare, s. m. și f. Persoană care (deplasându-se pe teren) se ocupă cu primirea banilor datorați de public unei întreprinderi. ♦ (Ieșit din uz) Persoană care taxa călătorii unui autobuz, al unui tramvai etc. – Încasa + suf. -tor. DOOM
încasatór s. m., pl. încasatóri
încasatoarele
ÎNCASATÓR, -OÁRE, încasatori, -oare, s. m. și f. Persoană care (deplasându-se pe teren) se ocupă cu primirea banilor datorați de public unei întreprinderi. ♦ (Ieșit din uz) Persoană care taxa călătorii unui autobuz, al unui tramvai etc. – Încasa + suf. -tor. DOOM
încasatór s. m., pl. încasatóri
încasatoarelor
ÎNCASATÓR, -OÁRE, încasatori, -oare, s. m. și f. Persoană care (deplasându-se pe teren) se ocupă cu primirea banilor datorați de public unei întreprinderi. ♦ (Ieșit din uz) Persoană care taxa călătorii unui autobuz, al unui tramvai etc. – Încasa + suf. -tor. DOOM
încasatór s. m., pl. încasatóri
încasator
ÎNCASATÓR, -OÁRE, încasatori, -oare, s. m. și f. Persoană care (deplasându-se pe teren) se ocupă cu primirea banilor datorați de public unei întreprinderi. ♦ (Ieșit din uz) Persoană care taxa călătorii unui autobuz, al unui tramvai etc. – Încasa + suf. -tor. DOOM
încasatór s. m., pl. încasatóri
încasatori
ÎNCASATÓR, -OÁRE, încasatori, -oare, s. m. și f. Persoană care (deplasându-se pe teren) se ocupă cu primirea banilor datorați de public unei întreprinderi. ♦ (Ieșit din uz) Persoană care taxa călătorii unui autobuz, al unui tramvai etc. – Încasa + suf. -tor. DOOM
încasatór s. m., pl. încasatóri
încasatorii
ÎNCASATÓR, -OÁRE, încasatori, -oare, s. m. și f. Persoană care (deplasându-se pe teren) se ocupă cu primirea banilor datorați de public unei întreprinderi. ♦ (Ieșit din uz) Persoană care taxa călătorii unui autobuz, al unui tramvai etc. – Încasa + suf. -tor. DOOM
încasatór s. m., pl. încasatóri
încasatorilor
ÎNCASATÓR, -OÁRE, încasatori, -oare, s. m. și f. Persoană care (deplasându-se pe teren) se ocupă cu primirea banilor datorați de public unei întreprinderi. ♦ (Ieșit din uz) Persoană care taxa călătorii unui autobuz, al unui tramvai etc. – Încasa + suf. -tor. DOOM
încasatór s. m., pl. încasatóri
încasatorul
ÎNCASATÓR, -OÁRE, încasatori, -oare, s. m. și f. Persoană care (deplasându-se pe teren) se ocupă cu primirea banilor datorați de public unei întreprinderi. ♦ (Ieșit din uz) Persoană care taxa călătorii unui autobuz, al unui tramvai etc. – Încasa + suf. -tor. DOOM
încasatór s. m., pl. încasatóri
încasatorului
ÎNCASATÓR, -OÁRE, încasatori, -oare, s. m. și f. Persoană care (deplasându-se pe teren) se ocupă cu primirea banilor datorați de public unei întreprinderi. ♦ (Ieșit din uz) Persoană care taxa călătorii unui autobuz, al unui tramvai etc. – Încasa + suf. -tor. DOOM
încasatór s. m., pl. încasatóri
încasau
ÎNCASÁ, încasez, vb. I. Tranz. A primi o sumă de bani; a obține valoarea în bani a unei polițe, a unui bilet de bancă etc. ♦ Fig. (Fam.; complementul indică oameni) A primi lovituri, bătăi. – Din it. incassare. DOOM
încasá (a ~) vb., ind. prez. 3 încaseáză
încasași
ÎNCASÁ, încasez, vb. I. Tranz. A primi o sumă de bani; a obține valoarea în bani a unei polițe, a unui bilet de bancă etc. ♦ Fig. (Fam.; complementul indică oameni) A primi lovituri, bătăi. – Din it. incassare. DOOM
încasá (a ~) vb., ind. prez. 3 încaseáză
încasați
ÎNCASÁ, încasez, vb. I. Tranz. A primi o sumă de bani; a obține valoarea în bani a unei polițe, a unui bilet de bancă etc. ♦ Fig. (Fam.; complementul indică oameni) A primi lovituri, bătăi. – Din it. incassare. DOOM
încasá (a ~) vb., ind. prez. 3 încaseáză
încasează
ÎNCASÁ, încasez, vb. I. Tranz. A primi o sumă de bani; a obține valoarea în bani a unei polițe, a unui bilet de bancă etc. ♦ Fig. (Fam.; complementul indică oameni) A primi lovituri, bătăi. – Din it. incassare. DOOM
încasá (a ~) vb., ind. prez. 3 încaseáză
încasez
ÎNCASÁ, încasez, vb. I. Tranz. A primi o sumă de bani; a obține valoarea în bani a unei polițe, a unui bilet de bancă etc. ♦ Fig. (Fam.; complementul indică oameni) A primi lovituri, bătăi. – Din it. incassare. DOOM
încasá (a ~) vb., ind. prez. 3 încaseáză
încaseze
ÎNCASÁ, încasez, vb. I. Tranz. A primi o sumă de bani; a obține valoarea în bani a unei polițe, a unui bilet de bancă etc. ♦ Fig. (Fam.; complementul indică oameni) A primi lovituri, bătăi. – Din it. incassare. DOOM
încasá (a ~) vb., ind. prez. 3 încaseáză
încasezi
ÎNCASÁ, încasez, vb. I. Tranz. A primi o sumă de bani; a obține valoarea în bani a unei polițe, a unui bilet de bancă etc. ♦ Fig. (Fam.; complementul indică oameni) A primi lovituri, bătăi. – Din it. incassare. DOOM
încasá (a ~) vb., ind. prez. 3 încaseáză
încastra
ÎNCASTRÁ, încastrez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A realiza o legătură între două elemente ale unui ansamblu pentru a împiedica mișcarea lor. – Din fr. encastrer. DOOM
încastrá (a ~) vb., ind. prez. 3 încastreáză
încastrai
ÎNCASTRÁ, încastrez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A realiza o legătură între două elemente ale unui ansamblu pentru a împiedica mișcarea lor. – Din fr. encastrer. DOOM
încastrá (a ~) vb., ind. prez. 3 încastreáză
încastram
ÎNCASTRÁ, încastrez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A realiza o legătură între două elemente ale unui ansamblu pentru a împiedica mișcarea lor. – Din fr. encastrer. DOOM
încastrá (a ~) vb., ind. prez. 3 încastreáză
încastrare
ÎNCASTRÁ, încastrez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A realiza o legătură între două elemente ale unui ansamblu pentru a împiedica mișcarea lor. – Din fr. encastrer. DOOM
încastrá (a ~) vb., ind. prez. 3 încastreáză
încastrare
ÎNCASTRÁRE, încastrări, s. f. Acțiunea de a încastra și rezultatul ei. – V. încastra. DOOM
încastráre s. f., g.-d. art. încastrắrii; pl. încastrắri
încastrarea
ÎNCASTRÁRE, încastrări, s. f. Acțiunea de a încastra și rezultatul ei. – V. încastra. DOOM
încastráre s. f., g.-d. art. încastrắrii; pl. încastrắri
încastrară
ÎNCASTRÁ, încastrez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A realiza o legătură între două elemente ale unui ansamblu pentru a împiedica mișcarea lor. – Din fr. encastrer. DOOM
încastrá (a ~) vb., ind. prez. 3 încastreáză
încastrarăm
ÎNCASTRÁ, încastrez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A realiza o legătură între două elemente ale unui ansamblu pentru a împiedica mișcarea lor. – Din fr. encastrer. DOOM
încastrá (a ~) vb., ind. prez. 3 încastreáză
încastrarăți
ÎNCASTRÁ, încastrez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A realiza o legătură între două elemente ale unui ansamblu pentru a împiedica mișcarea lor. – Din fr. encastrer. DOOM
încastrá (a ~) vb., ind. prez. 3 încastreáză
încastrase
ÎNCASTRÁ, încastrez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A realiza o legătură între două elemente ale unui ansamblu pentru a împiedica mișcarea lor. – Din fr. encastrer. DOOM
încastrá (a ~) vb., ind. prez. 3 încastreáză
încastrasem
ÎNCASTRÁ, încastrez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A realiza o legătură între două elemente ale unui ansamblu pentru a împiedica mișcarea lor. – Din fr. encastrer. DOOM
încastrá (a ~) vb., ind. prez. 3 încastreáză
încastraseră
ÎNCASTRÁ, încastrez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A realiza o legătură între două elemente ale unui ansamblu pentru a împiedica mișcarea lor. – Din fr. encastrer. DOOM
încastrá (a ~) vb., ind. prez. 3 încastreáză
încastraserăm
ÎNCASTRÁ, încastrez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A realiza o legătură între două elemente ale unui ansamblu pentru a împiedica mișcarea lor. – Din fr. encastrer. DOOM
încastrá (a ~) vb., ind. prez. 3 încastreáză
încastraserăți
ÎNCASTRÁ, încastrez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A realiza o legătură între două elemente ale unui ansamblu pentru a împiedica mișcarea lor. – Din fr. encastrer. DOOM
încastrá (a ~) vb., ind. prez. 3 încastreáză
încastraseși
ÎNCASTRÁ, încastrez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A realiza o legătură între două elemente ale unui ansamblu pentru a împiedica mișcarea lor. – Din fr. encastrer. DOOM
încastrá (a ~) vb., ind. prez. 3 încastreáză
încastraseți
ÎNCASTRÁ, încastrez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A realiza o legătură între două elemente ale unui ansamblu pentru a împiedica mișcarea lor. – Din fr. encastrer. DOOM
încastrá (a ~) vb., ind. prez. 3 încastreáză
încastrat
ÎNCASTRÁ, încastrez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A realiza o legătură între două elemente ale unui ansamblu pentru a împiedica mișcarea lor. – Din fr. encastrer. DOOM
încastrá (a ~) vb., ind. prez. 3 încastreáză
încastrat
ÎNCASTRÁ, încastrez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A realiza o legătură între două elemente ale unui ansamblu pentru a împiedica mișcarea lor. – Din fr. encastrer.
încastrau
ÎNCASTRÁ, încastrez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A realiza o legătură între două elemente ale unui ansamblu pentru a împiedica mișcarea lor. – Din fr. encastrer. DOOM
încastrá (a ~) vb., ind. prez. 3 încastreáză
încastrași
ÎNCASTRÁ, încastrez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A realiza o legătură între două elemente ale unui ansamblu pentru a împiedica mișcarea lor. – Din fr. encastrer. DOOM
încastrá (a ~) vb., ind. prez. 3 încastreáză
încastrați
ÎNCASTRÁ, încastrez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A realiza o legătură între două elemente ale unui ansamblu pentru a împiedica mișcarea lor. – Din fr. encastrer. DOOM
încastrá (a ~) vb., ind. prez. 3 încastreáză
încastrează
ÎNCASTRÁ, încastrez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A realiza o legătură între două elemente ale unui ansamblu pentru a împiedica mișcarea lor. – Din fr. encastrer. DOOM
încastrá (a ~) vb., ind. prez. 3 încastreáză
încastrez
ÎNCASTRÁ, încastrez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A realiza o legătură între două elemente ale unui ansamblu pentru a împiedica mișcarea lor. – Din fr. encastrer. DOOM
încastrá (a ~) vb., ind. prez. 3 încastreáză
încastreze
ÎNCASTRÁ, încastrez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A realiza o legătură între două elemente ale unui ansamblu pentru a împiedica mișcarea lor. – Din fr. encastrer. DOOM
încastrá (a ~) vb., ind. prez. 3 încastreáză
încastrezi
ÎNCASTRÁ, încastrez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A realiza o legătură între două elemente ale unui ansamblu pentru a împiedica mișcarea lor. – Din fr. encastrer. DOOM
încastrá (a ~) vb., ind. prez. 3 încastreáză
încastrând
ÎNCASTRÁ, încastrez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A realiza o legătură între două elemente ale unui ansamblu pentru a împiedica mișcarea lor. – Din fr. encastrer. DOOM
încastrá (a ~) vb., ind. prez. 3 încastreáză
încastrînd
ÎNCASTRÁ, încastrez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A realiza o legătură între două elemente ale unui ansamblu pentru a împiedica mișcarea lor. – Din fr. encastrer. DOOM
încastrá (a ~) vb., ind. prez. 3 încastreáză
încastrări
ÎNCASTRÁRE, încastrări, s. f. Acțiunea de a încastra și rezultatul ei. – V. încastra. DOOM
încastráre s. f., g.-d. art. încastrắrii; pl. încastrắri
încastrării
ÎNCASTRÁRE, încastrări, s. f. Acțiunea de a încastra și rezultatul ei. – V. încastra. DOOM
încastráre s. f., g.-d. art. încastrắrii; pl. încastrắri
încastrările
ÎNCASTRÁRE, încastrări, s. f. Acțiunea de a încastra și rezultatul ei. – V. încastra. DOOM
încastráre s. f., g.-d. art. încastrắrii; pl. încastrắri
încastrărilor
ÎNCASTRÁRE, încastrări, s. f. Acțiunea de a încastra și rezultatul ei. – V. încastra. DOOM
încastráre s. f., g.-d. art. încastrắrii; pl. încastrắri
încasând
ÎNCASÁ, încasez, vb. I. Tranz. A primi o sumă de bani; a obține valoarea în bani a unei polițe, a unui bilet de bancă etc. ♦ Fig. (Fam.; complementul indică oameni) A primi lovituri, bătăi. – Din it. incassare. DOOM
încasá (a ~) vb., ind. prez. 3 încaseáză
încasînd
ÎNCASÁ, încasez, vb. I. Tranz. A primi o sumă de bani; a obține valoarea în bani a unei polițe, a unui bilet de bancă etc. ♦ Fig. (Fam.; complementul indică oameni) A primi lovituri, bătăi. – Din it. incassare. DOOM
încasá (a ~) vb., ind. prez. 3 încaseáză
încasări
ÎNCASÁRE, încasări, s. f. Acțiunea de a încasa și rezultatul ei. – V. încasa. DOOM
încasáre s. f., g.-d. art. încasắrii; pl. încasắri
încasării
ÎNCASÁRE, încasări, s. f. Acțiunea de a încasa și rezultatul ei. – V. încasa. DOOM
încasáre s. f., g.-d. art. încasắrii; pl. încasắri
încasările
ÎNCASÁRE, încasări, s. f. Acțiunea de a încasa și rezultatul ei. – V. încasa. DOOM
încasáre s. f., g.-d. art. încasắrii; pl. încasắri
încasărilor
ÎNCASÁRE, încasări, s. f. Acțiunea de a încasa și rezultatul ei. – V. încasa. DOOM
încasáre s. f., g.-d. art. încasắrii; pl. încasắri
încazarma
ÎNCAZARMÁ, încazarmez, vb. I. Tranz. A instala ostașii în cazarmă; a reține ostașii ziua și noaptea în cazarmă. – În + cazarmă. DOOM
încazarmá (a ~) vb., ind. prez. 3 încazarmeáză
încazarmai
ÎNCAZARMÁ, încazarmez, vb. I. Tranz. A instala ostașii în cazarmă; a reține ostașii ziua și noaptea în cazarmă. – În + cazarmă. DOOM
încazarmá (a ~) vb., ind. prez. 3 încazarmeáză
încazarmam
ÎNCAZARMÁ, încazarmez, vb. I. Tranz. A instala ostașii în cazarmă; a reține ostașii ziua și noaptea în cazarmă. – În + cazarmă. DOOM
încazarmá (a ~) vb., ind. prez. 3 încazarmeáză
încazarmare
ÎNCAZARMÁ, încazarmez, vb. I. Tranz. A instala ostașii în cazarmă; a reține ostașii ziua și noaptea în cazarmă. – În + cazarmă. DOOM
încazarmá (a ~) vb., ind. prez. 3 încazarmeáză
încazarmare
ÎNCAZARMÁRE s. f. Acțiunea de a încazarma. – V. încazarma. DOOM
încazarmáre s. f., g.-d. art. încazarmắrii
încazarmarea
ÎNCAZARMÁRE s. f. Acțiunea de a încazarma. – V. încazarma. DOOM
încazarmáre s. f., g.-d. art. încazarmắrii
încazarmară
ÎNCAZARMÁ, încazarmez, vb. I. Tranz. A instala ostașii în cazarmă; a reține ostașii ziua și noaptea în cazarmă. – În + cazarmă. DOOM
încazarmá (a ~) vb., ind. prez. 3 încazarmeáză
încazarmarăm
ÎNCAZARMÁ, încazarmez, vb. I. Tranz. A instala ostașii în cazarmă; a reține ostașii ziua și noaptea în cazarmă. – În + cazarmă. DOOM
încazarmá (a ~) vb., ind. prez. 3 încazarmeáză
încazarmarăți
ÎNCAZARMÁ, încazarmez, vb. I. Tranz. A instala ostașii în cazarmă; a reține ostașii ziua și noaptea în cazarmă. – În + cazarmă. DOOM
încazarmá (a ~) vb., ind. prez. 3 încazarmeáză
încazarmase
ÎNCAZARMÁ, încazarmez, vb. I. Tranz. A instala ostașii în cazarmă; a reține ostașii ziua și noaptea în cazarmă. – În + cazarmă. DOOM
încazarmá (a ~) vb., ind. prez. 3 încazarmeáză
încazarmasem
ÎNCAZARMÁ, încazarmez, vb. I. Tranz. A instala ostașii în cazarmă; a reține ostașii ziua și noaptea în cazarmă. – În + cazarmă. DOOM
încazarmá (a ~) vb., ind. prez. 3 încazarmeáză
încazarmaseră
ÎNCAZARMÁ, încazarmez, vb. I. Tranz. A instala ostașii în cazarmă; a reține ostașii ziua și noaptea în cazarmă. – În + cazarmă. DOOM
încazarmá (a ~) vb., ind. prez. 3 încazarmeáză
încazarmaserăm
ÎNCAZARMÁ, încazarmez, vb. I. Tranz. A instala ostașii în cazarmă; a reține ostașii ziua și noaptea în cazarmă. – În + cazarmă. DOOM
încazarmá (a ~) vb., ind. prez. 3 încazarmeáză
încazarmaserăți
ÎNCAZARMÁ, încazarmez, vb. I. Tranz. A instala ostașii în cazarmă; a reține ostașii ziua și noaptea în cazarmă. – În + cazarmă. DOOM
încazarmá (a ~) vb., ind. prez. 3 încazarmeáză
încazarmaseși
ÎNCAZARMÁ, încazarmez, vb. I. Tranz. A instala ostașii în cazarmă; a reține ostașii ziua și noaptea în cazarmă. – În + cazarmă. DOOM
încazarmá (a ~) vb., ind. prez. 3 încazarmeáză
încazarmaseți
ÎNCAZARMÁ, încazarmez, vb. I. Tranz. A instala ostașii în cazarmă; a reține ostașii ziua și noaptea în cazarmă. – În + cazarmă. DOOM
încazarmá (a ~) vb., ind. prez. 3 încazarmeáză
încazarmat
ÎNCAZARMÁ, încazarmez, vb. I. Tranz. A instala ostașii în cazarmă; a reține ostașii ziua și noaptea în cazarmă. – În + cazarmă. DOOM
încazarmá (a ~) vb., ind. prez. 3 încazarmeáză
încazarmat
ÎNCAZARMÁ, încazarmez, vb. I. Tranz. A instala ostașii în cazarmă; a reține ostașii ziua și noaptea în cazarmă. – În + cazarmă.
încazarmau
ÎNCAZARMÁ, încazarmez, vb. I. Tranz. A instala ostașii în cazarmă; a reține ostașii ziua și noaptea în cazarmă. – În + cazarmă. DOOM
încazarmá (a ~) vb., ind. prez. 3 încazarmeáză
încazarmași
ÎNCAZARMÁ, încazarmez, vb. I. Tranz. A instala ostașii în cazarmă; a reține ostașii ziua și noaptea în cazarmă. – În + cazarmă. DOOM
încazarmá (a ~) vb., ind. prez. 3 încazarmeáză
încazarmați
ÎNCAZARMÁ, încazarmez, vb. I. Tranz. A instala ostașii în cazarmă; a reține ostașii ziua și noaptea în cazarmă. – În + cazarmă. DOOM
încazarmá (a ~) vb., ind. prez. 3 încazarmeáză
încazarmează
ÎNCAZARMÁ, încazarmez, vb. I. Tranz. A instala ostașii în cazarmă; a reține ostașii ziua și noaptea în cazarmă. – În + cazarmă. DOOM
încazarmá (a ~) vb., ind. prez. 3 încazarmeáză
încazarmez
ÎNCAZARMÁ, încazarmez, vb. I. Tranz. A instala ostașii în cazarmă; a reține ostașii ziua și noaptea în cazarmă. – În + cazarmă. DOOM
încazarmá (a ~) vb., ind. prez. 3 încazarmeáză
încazarmeze
ÎNCAZARMÁ, încazarmez, vb. I. Tranz. A instala ostașii în cazarmă; a reține ostașii ziua și noaptea în cazarmă. – În + cazarmă. DOOM
încazarmá (a ~) vb., ind. prez. 3 încazarmeáză
încazarmezi
ÎNCAZARMÁ, încazarmez, vb. I. Tranz. A instala ostașii în cazarmă; a reține ostașii ziua și noaptea în cazarmă. – În + cazarmă. DOOM
încazarmá (a ~) vb., ind. prez. 3 încazarmeáză
încazarmând
ÎNCAZARMÁ, încazarmez, vb. I. Tranz. A instala ostașii în cazarmă; a reține ostașii ziua și noaptea în cazarmă. – În + cazarmă. DOOM
încazarmá (a ~) vb., ind. prez. 3 încazarmeáză
încazarmînd
ÎNCAZARMÁ, încazarmez, vb. I. Tranz. A instala ostașii în cazarmă; a reține ostașii ziua și noaptea în cazarmă. – În + cazarmă. DOOM
încazarmá (a ~) vb., ind. prez. 3 încazarmeáză
încazarmări
ÎNCAZARMÁRE s. f. Acțiunea de a încazarma. – V. încazarma. DOOM
încazarmáre s. f., g.-d. art. încazarmắrii
încazarmării
ÎNCAZARMÁRE s. f. Acțiunea de a încazarma. – V. încazarma. DOOM
încazarmáre s. f., g.-d. art. încazarmắrii
încazarmările
ÎNCAZARMÁRE s. f. Acțiunea de a încazarma. – V. încazarma. DOOM
încazarmáre s. f., g.-d. art. încazarmắrii
încazarmărilor
ÎNCAZARMÁRE s. f. Acțiunea de a încazarma. – V. încazarma. DOOM
încazarmáre s. f., g.-d. art. încazarmắrii
înceapă
ÎNCÉPE, încép, vb. III. 1. Tranz. A realiza prima parte dintr-o lucrare, dintr-o acțiune, dintr-o serie de lucrări sau de acțiuni. ♦ A lua, a scoate, a consuma prima porțiune din ceva. A început o pâine. 2. Intranz. (Despre stări, fenomene) A se arăta, a se ivi, a se manifesta (cu primele semne). ♦ Intranz. și refl. A porni. – Lat. incipere. DOOM
încépe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încép, 1 pl. încépem, imperf. 3 sg. începeá; part. începút
încearcă
ÎNCERCÁ, încérc, vb. I. Tranz. 1. A verifica un lucru spre a-i controla însușirile; a proba. ◊ Expr. Pe încercate = cu ajutorul, prin mijlocirea unei probe. ♦ Refl. recipr. A-și măsura forțele în luptă cu cineva. 2. A întreprinde un lucru ca exercițiu, de probă; a face tentative de... ♦ A-și da silința să..., a face sforțări, a căuta să... 3. A fi cuprins de un sentiment, de o senzație; (despre sentimente, senzații etc.) a se face simțit, a cuprinde pe cineva. 4. A îmbrăca o haină sau a încălța un pantof pentru a vedea dacă se potrivește. – Lat. pop. in-circare. DOOM
încercá (a ~) vb., ind. prez. 3 înceárcă
înceata
ÎNCÉT, ÎNCEÁTĂ, înceți, -te, adj., adv. 1. Adj. Fără viteză; liniștit, lin, domol. ♦ (Despre oameni) Care reacționează cu întârziere, care face ceva în ritm lent. ♦ (Despre judecată, gândire) Care raționează cu greutate; greoi. 2. Adj. (Despre sunete, melodii etc.) Cu intensitate scăzută, abia auzit. 3. Adv. Fără grabă, domol, binișor, alene; lin, pe nesimțite. ◊ Expr. (Încetul) cu încetul sau încet-încet = puțin câte puțin, treptat, cu timpul. ♦ (Cu valoare de interjecție) Binișor! nu așa tare!; fără zgomot! 4. Adv. Cu glas coborât; molcom, potolit. – Lat. qu(i)etus. DOOM
încét-încét v. încét
încelui
ÎNCELUÍ vb. IV v. celui.
încenușa
ÎNCENUȘÁ, încenușez, vb. I. Refl. (Rar) 1. A se preface în cenușă. (Fig.) Inima, de oftat Arzînd, s-au încenușat. CONACHI, P. 172. 2. A deveni cenușiu, a căpăta culoarea cenușie. Se încenușează din ce în ce noaptea și se alburesc luminișurile. CAMIL PETRESCU, U. N. 310. ♦ (Despre zile) Mohorît. Văzduh fără strălucire, boltă de nouri joasă și zi încenușată. SADOVEANU, A. L. 158. – Variantă: încenușí (REBREANU, N. 99) vb. IV.
încenuși
ÎNCENUȘÍ vb. IV v. încenușa.
încep
ÎNCÉPE, încép, vb. III. 1. Tranz. A realiza prima parte dintr-o lucrare, dintr-o acțiune, dintr-o serie de lucrări sau de acțiuni. ♦ A lua, a scoate, a consuma prima porțiune din ceva. A început o pâine. 2. Intranz. (Despre stări, fenomene) A se arăta, a se ivi, a se manifesta (cu primele semne). ♦ Intranz. și refl. A porni. – Lat. incipere. DOOM
încépe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încép, 1 pl. încépem, imperf. 3 sg. începeá; part. începút
începe
ÎNCÉPE, încép, vb. III. 1. Tranz. A realiza prima parte dintr-o lucrare, dintr-o acțiune, dintr-o serie de lucrări sau de acțiuni. ♦ A lua, a scoate, a consuma prima porțiune din ceva. A început o pâine. 2. Intranz. (Despre stări, fenomene) A se arăta, a se ivi, a se manifesta (cu primele semne). ♦ Intranz. și refl. A porni. – Lat. incipere. DOOM
încépe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încép, 1 pl. încépem, imperf. 3 sg. începeá; part. începút
începea
ÎNCÉPE, încép, vb. III. 1. Tranz. A realiza prima parte dintr-o lucrare, dintr-o acțiune, dintr-o serie de lucrări sau de acțiuni. ♦ A lua, a scoate, a consuma prima porțiune din ceva. A început o pâine. 2. Intranz. (Despre stări, fenomene) A se arăta, a se ivi, a se manifesta (cu primele semne). ♦ Intranz. și refl. A porni. – Lat. incipere. DOOM
încépe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încép, 1 pl. încépem, imperf. 3 sg. începeá; part. începút
începeai
ÎNCÉPE, încép, vb. III. 1. Tranz. A realiza prima parte dintr-o lucrare, dintr-o acțiune, dintr-o serie de lucrări sau de acțiuni. ♦ A lua, a scoate, a consuma prima porțiune din ceva. A început o pâine. 2. Intranz. (Despre stări, fenomene) A se arăta, a se ivi, a se manifesta (cu primele semne). ♦ Intranz. și refl. A porni. – Lat. incipere. DOOM
încépe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încép, 1 pl. încépem, imperf. 3 sg. începeá; part. începút
începeam
ÎNCÉPE, încép, vb. III. 1. Tranz. A realiza prima parte dintr-o lucrare, dintr-o acțiune, dintr-o serie de lucrări sau de acțiuni. ♦ A lua, a scoate, a consuma prima porțiune din ceva. A început o pâine. 2. Intranz. (Despre stări, fenomene) A se arăta, a se ivi, a se manifesta (cu primele semne). ♦ Intranz. și refl. A porni. – Lat. incipere. DOOM
încépe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încép, 1 pl. încépem, imperf. 3 sg. începeá; part. începút
începeau
ÎNCÉPE, încép, vb. III. 1. Tranz. A realiza prima parte dintr-o lucrare, dintr-o acțiune, dintr-o serie de lucrări sau de acțiuni. ♦ A lua, a scoate, a consuma prima porțiune din ceva. A început o pâine. 2. Intranz. (Despre stări, fenomene) A se arăta, a se ivi, a se manifesta (cu primele semne). ♦ Intranz. și refl. A porni. – Lat. incipere. DOOM
încépe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încép, 1 pl. încépem, imperf. 3 sg. începeá; part. începút
începeați
ÎNCÉPE, încép, vb. III. 1. Tranz. A realiza prima parte dintr-o lucrare, dintr-o acțiune, dintr-o serie de lucrări sau de acțiuni. ♦ A lua, a scoate, a consuma prima porțiune din ceva. A început o pâine. 2. Intranz. (Despre stări, fenomene) A se arăta, a se ivi, a se manifesta (cu primele semne). ♦ Intranz. și refl. A porni. – Lat. incipere. DOOM
încépe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încép, 1 pl. încépem, imperf. 3 sg. începeá; part. începút
începem
ÎNCÉPE, încép, vb. III. 1. Tranz. A realiza prima parte dintr-o lucrare, dintr-o acțiune, dintr-o serie de lucrări sau de acțiuni. ♦ A lua, a scoate, a consuma prima porțiune din ceva. A început o pâine. 2. Intranz. (Despre stări, fenomene) A se arăta, a se ivi, a se manifesta (cu primele semne). ♦ Intranz. și refl. A porni. – Lat. incipere. DOOM
încépe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încép, 1 pl. încépem, imperf. 3 sg. începeá; part. începút
începere
ÎNCÉPE, încép, vb. III. 1. Tranz. A realiza prima parte dintr-o lucrare, dintr-o acțiune, dintr-o serie de lucrări sau de acțiuni. ♦ A lua, a scoate, a consuma prima porțiune din ceva. A început o pâine. 2. Intranz. (Despre stări, fenomene) A se arăta, a se ivi, a se manifesta (cu primele semne). ♦ Intranz. și refl. A porni. – Lat. incipere. DOOM
încépe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încép, 1 pl. încépem, imperf. 3 sg. începeá; part. începút
începere
ÎNCÉPERE s. f. Acțiunea de a (se) începe și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. Cu începere de... (sau de la..., din...) = începând de... (sau de la..., din...). – V. începe. DOOM
încépere s. f., g.-d. art. încéperii
începerea
ÎNCÉPERE s. f. Acțiunea de a (se) începe și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. Cu începere de... (sau de la..., din...) = începând de... (sau de la..., din...). – V. începe. DOOM
încépere s. f., g.-d. art. încéperii
începeri
ÎNCÉPERE s. f. Acțiunea de a (se) începe și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. Cu începere de... (sau de la..., din...) = începând de... (sau de la..., din...). – V. începe. DOOM
încépere s. f., g.-d. art. încéperii
începerii
ÎNCÉPERE s. f. Acțiunea de a (se) începe și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. Cu începere de... (sau de la..., din...) = începând de... (sau de la..., din...). – V. începe. DOOM
încépere s. f., g.-d. art. încéperii
începerile
ÎNCÉPERE s. f. Acțiunea de a (se) începe și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. Cu începere de... (sau de la..., din...) = începând de... (sau de la..., din...). – V. începe. DOOM
încépere s. f., g.-d. art. încéperii
începerilor
ÎNCÉPERE s. f. Acțiunea de a (se) începe și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. Cu începere de... (sau de la..., din...) = începând de... (sau de la..., din...). – V. începe. DOOM
încépere s. f., g.-d. art. încéperii
începeți
ÎNCÉPE, încép, vb. III. 1. Tranz. A realiza prima parte dintr-o lucrare, dintr-o acțiune, dintr-o serie de lucrări sau de acțiuni. ♦ A lua, a scoate, a consuma prima porțiune din ceva. A început o pâine. 2. Intranz. (Despre stări, fenomene) A se arăta, a se ivi, a se manifesta (cu primele semne). ♦ Intranz. și refl. A porni. – Lat. incipere. DOOM
încépe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încép, 1 pl. încépem, imperf. 3 sg. începeá; part. începút
începi
ÎNCÉPE, încép, vb. III. 1. Tranz. A realiza prima parte dintr-o lucrare, dintr-o acțiune, dintr-o serie de lucrări sau de acțiuni. ♦ A lua, a scoate, a consuma prima porțiune din ceva. A început o pâine. 2. Intranz. (Despre stări, fenomene) A se arăta, a se ivi, a se manifesta (cu primele semne). ♦ Intranz. și refl. A porni. – Lat. incipere. DOOM
încépe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încép, 1 pl. încépem, imperf. 3 sg. începeá; part. începút
începu
ÎNCÉPE, încép, vb. III. 1. Tranz. A realiza prima parte dintr-o lucrare, dintr-o acțiune, dintr-o serie de lucrări sau de acțiuni. ♦ A lua, a scoate, a consuma prima porțiune din ceva. A început o pâine. 2. Intranz. (Despre stări, fenomene) A se arăta, a se ivi, a se manifesta (cu primele semne). ♦ Intranz. și refl. A porni. – Lat. incipere. DOOM
încépe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încép, 1 pl. încépem, imperf. 3 sg. începeá; part. începút
începui
ÎNCÉPE, încép, vb. III. 1. Tranz. A realiza prima parte dintr-o lucrare, dintr-o acțiune, dintr-o serie de lucrări sau de acțiuni. ♦ A lua, a scoate, a consuma prima porțiune din ceva. A început o pâine. 2. Intranz. (Despre stări, fenomene) A se arăta, a se ivi, a se manifesta (cu primele semne). ♦ Intranz. și refl. A porni. – Lat. incipere. DOOM
încépe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încép, 1 pl. încépem, imperf. 3 sg. începeá; part. începút
începură
ÎNCÉPE, încép, vb. III. 1. Tranz. A realiza prima parte dintr-o lucrare, dintr-o acțiune, dintr-o serie de lucrări sau de acțiuni. ♦ A lua, a scoate, a consuma prima porțiune din ceva. A început o pâine. 2. Intranz. (Despre stări, fenomene) A se arăta, a se ivi, a se manifesta (cu primele semne). ♦ Intranz. și refl. A porni. – Lat. incipere. DOOM
încépe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încép, 1 pl. încépem, imperf. 3 sg. începeá; part. începút
începurăm
ÎNCÉPE, încép, vb. III. 1. Tranz. A realiza prima parte dintr-o lucrare, dintr-o acțiune, dintr-o serie de lucrări sau de acțiuni. ♦ A lua, a scoate, a consuma prima porțiune din ceva. A început o pâine. 2. Intranz. (Despre stări, fenomene) A se arăta, a se ivi, a se manifesta (cu primele semne). ♦ Intranz. și refl. A porni. – Lat. incipere. DOOM
încépe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încép, 1 pl. încépem, imperf. 3 sg. începeá; part. începút
începurăți
ÎNCÉPE, încép, vb. III. 1. Tranz. A realiza prima parte dintr-o lucrare, dintr-o acțiune, dintr-o serie de lucrări sau de acțiuni. ♦ A lua, a scoate, a consuma prima porțiune din ceva. A început o pâine. 2. Intranz. (Despre stări, fenomene) A se arăta, a se ivi, a se manifesta (cu primele semne). ♦ Intranz. și refl. A porni. – Lat. incipere. DOOM
încépe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încép, 1 pl. încépem, imperf. 3 sg. începeá; part. începút
începuse
ÎNCÉPE, încép, vb. III. 1. Tranz. A realiza prima parte dintr-o lucrare, dintr-o acțiune, dintr-o serie de lucrări sau de acțiuni. ♦ A lua, a scoate, a consuma prima porțiune din ceva. A început o pâine. 2. Intranz. (Despre stări, fenomene) A se arăta, a se ivi, a se manifesta (cu primele semne). ♦ Intranz. și refl. A porni. – Lat. incipere. DOOM
încépe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încép, 1 pl. încépem, imperf. 3 sg. începeá; part. începút
începusem
ÎNCÉPE, încép, vb. III. 1. Tranz. A realiza prima parte dintr-o lucrare, dintr-o acțiune, dintr-o serie de lucrări sau de acțiuni. ♦ A lua, a scoate, a consuma prima porțiune din ceva. A început o pâine. 2. Intranz. (Despre stări, fenomene) A se arăta, a se ivi, a se manifesta (cu primele semne). ♦ Intranz. și refl. A porni. – Lat. incipere. DOOM
încépe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încép, 1 pl. încépem, imperf. 3 sg. începeá; part. începút
începuseră
ÎNCÉPE, încép, vb. III. 1. Tranz. A realiza prima parte dintr-o lucrare, dintr-o acțiune, dintr-o serie de lucrări sau de acțiuni. ♦ A lua, a scoate, a consuma prima porțiune din ceva. A început o pâine. 2. Intranz. (Despre stări, fenomene) A se arăta, a se ivi, a se manifesta (cu primele semne). ♦ Intranz. și refl. A porni. – Lat. incipere. DOOM
încépe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încép, 1 pl. încépem, imperf. 3 sg. începeá; part. începút
începuserăm
ÎNCÉPE, încép, vb. III. 1. Tranz. A realiza prima parte dintr-o lucrare, dintr-o acțiune, dintr-o serie de lucrări sau de acțiuni. ♦ A lua, a scoate, a consuma prima porțiune din ceva. A început o pâine. 2. Intranz. (Despre stări, fenomene) A se arăta, a se ivi, a se manifesta (cu primele semne). ♦ Intranz. și refl. A porni. – Lat. incipere. DOOM
încépe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încép, 1 pl. încépem, imperf. 3 sg. începeá; part. începút
începuserăți
ÎNCÉPE, încép, vb. III. 1. Tranz. A realiza prima parte dintr-o lucrare, dintr-o acțiune, dintr-o serie de lucrări sau de acțiuni. ♦ A lua, a scoate, a consuma prima porțiune din ceva. A început o pâine. 2. Intranz. (Despre stări, fenomene) A se arăta, a se ivi, a se manifesta (cu primele semne). ♦ Intranz. și refl. A porni. – Lat. incipere. DOOM
încépe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încép, 1 pl. încépem, imperf. 3 sg. începeá; part. începút
începuseși
ÎNCÉPE, încép, vb. III. 1. Tranz. A realiza prima parte dintr-o lucrare, dintr-o acțiune, dintr-o serie de lucrări sau de acțiuni. ♦ A lua, a scoate, a consuma prima porțiune din ceva. A început o pâine. 2. Intranz. (Despre stări, fenomene) A se arăta, a se ivi, a se manifesta (cu primele semne). ♦ Intranz. și refl. A porni. – Lat. incipere. DOOM
încépe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încép, 1 pl. încépem, imperf. 3 sg. începeá; part. începút
începuseți
ÎNCÉPE, încép, vb. III. 1. Tranz. A realiza prima parte dintr-o lucrare, dintr-o acțiune, dintr-o serie de lucrări sau de acțiuni. ♦ A lua, a scoate, a consuma prima porțiune din ceva. A început o pâine. 2. Intranz. (Despre stări, fenomene) A se arăta, a se ivi, a se manifesta (cu primele semne). ♦ Intranz. și refl. A porni. – Lat. incipere. DOOM
încépe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încép, 1 pl. încépem, imperf. 3 sg. începeá; part. începút
început
ÎNCÉPE, încép, vb. III. 1. Tranz. A realiza prima parte dintr-o lucrare, dintr-o acțiune, dintr-o serie de lucrări sau de acțiuni. ♦ A lua, a scoate, a consuma prima porțiune din ceva. A început o pâine. 2. Intranz. (Despre stări, fenomene) A se arăta, a se ivi, a se manifesta (cu primele semne). ♦ Intranz. și refl. A porni. – Lat. incipere. DOOM
încépe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încép, 1 pl. încépem, imperf. 3 sg. începeá; part. începút
început
ÎNCEPÚT, începuturi, s. n. 1. Faptul de a (se) începe; începere. 2. Punct de plecare, moment inițial; parte care începe sau cu care se începe ceva. ◊ Loc. adv. De la (bun) început = din primele momente, din capul locului. De la (sau pe la, dintru ori întru) început = în (sau din) momentul inițial; din capul locului, din prima clipă. 3. (Înv.) Obârșie, origine, începătură. – V. începe. DOOM
începút s. n., pl. începúturi
începutul
ÎNCEPÚT, începuturi, s. n. 1. Faptul de a (se) începe; începere. 2. Punct de plecare, moment inițial; parte care începe sau cu care se începe ceva. ◊ Loc. adv. De la (bun) început = din primele momente, din capul locului. De la (sau pe la, dintru ori întru) început = în (sau din) momentul inițial; din capul locului, din prima clipă. 3. (Înv.) Obârșie, origine, începătură. – V. începe. DOOM
începút s. n., pl. începúturi
începutului
ÎNCEPÚT, începuturi, s. n. 1. Faptul de a (se) începe; începere. 2. Punct de plecare, moment inițial; parte care începe sau cu care se începe ceva. ◊ Loc. adv. De la (bun) început = din primele momente, din capul locului. De la (sau pe la, dintru ori întru) început = în (sau din) momentul inițial; din capul locului, din prima clipă. 3. (Înv.) Obârșie, origine, începătură. – V. începe. DOOM
începút s. n., pl. începúturi
începuturi
ÎNCEPÚT, începuturi, s. n. 1. Faptul de a (se) începe; începere. 2. Punct de plecare, moment inițial; parte care începe sau cu care se începe ceva. ◊ Loc. adv. De la (bun) început = din primele momente, din capul locului. De la (sau pe la, dintru ori întru) început = în (sau din) momentul inițial; din capul locului, din prima clipă. 3. (Înv.) Obârșie, origine, începătură. – V. începe. DOOM
începút s. n., pl. începúturi
începuturile
ÎNCEPÚT, începuturi, s. n. 1. Faptul de a (se) începe; începere. 2. Punct de plecare, moment inițial; parte care începe sau cu care se începe ceva. ◊ Loc. adv. De la (bun) început = din primele momente, din capul locului. De la (sau pe la, dintru ori întru) început = în (sau din) momentul inițial; din capul locului, din prima clipă. 3. (Înv.) Obârșie, origine, începătură. – V. începe. DOOM
începút s. n., pl. începúturi
începuturilor
ÎNCEPÚT, începuturi, s. n. 1. Faptul de a (se) începe; începere. 2. Punct de plecare, moment inițial; parte care începe sau cu care se începe ceva. ◊ Loc. adv. De la (bun) început = din primele momente, din capul locului. De la (sau pe la, dintru ori întru) început = în (sau din) momentul inițial; din capul locului, din prima clipă. 3. (Înv.) Obârșie, origine, începătură. – V. începe. DOOM
începút s. n., pl. începúturi
începuși
ÎNCÉPE, încép, vb. III. 1. Tranz. A realiza prima parte dintr-o lucrare, dintr-o acțiune, dintr-o serie de lucrări sau de acțiuni. ♦ A lua, a scoate, a consuma prima porțiune din ceva. A început o pâine. 2. Intranz. (Despre stări, fenomene) A se arăta, a se ivi, a se manifesta (cu primele semne). ♦ Intranz. și refl. A porni. – Lat. incipere. DOOM
încépe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încép, 1 pl. încépem, imperf. 3 sg. începeá; part. începút
începând
ÎNCÉPE, încép, vb. III. 1. Tranz. A realiza prima parte dintr-o lucrare, dintr-o acțiune, dintr-o serie de lucrări sau de acțiuni. ♦ A lua, a scoate, a consuma prima porțiune din ceva. A început o pâine. 2. Intranz. (Despre stări, fenomene) A se arăta, a se ivi, a se manifesta (cu primele semne). ♦ Intranz. și refl. A porni. – Lat. incipere. DOOM
încépe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încép, 1 pl. încépem, imperf. 3 sg. începeá; part. începút
începînd
ÎNCÉPE, încép, vb. III. 1. Tranz. A realiza prima parte dintr-o lucrare, dintr-o acțiune, dintr-o serie de lucrări sau de acțiuni. ♦ A lua, a scoate, a consuma prima porțiune din ceva. A început o pâine. 2. Intranz. (Despre stări, fenomene) A se arăta, a se ivi, a se manifesta (cu primele semne). ♦ Intranz. și refl. A porni. – Lat. incipere. DOOM
încépe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încép, 1 pl. încépem, imperf. 3 sg. începeá; part. începút
începătoare
ÎNCEPĂTÓR, -OÁRE, începători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care începe; inițial. 2. S. m. și f. Persoană care se inițiază lucrând într-un domeniu de activitate oarecare; novice. 3. S. m. și f. (Rar) Persoană care inițiază ceva; inițiator. – Începe + suf. -ător. DOOM
începătór adj. m., s. m., pl. începătóri; f. sg. și pl. începătoáre
începătoare
ÎNCEPĂTÓR, -OÁRE, începători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care începe; inițial. 2. S. m. și f. Persoană care se inițiază lucrând într-un domeniu de activitate oarecare; novice. 3. S. m. și f. (Rar) Persoană care inițiază ceva; inițiator. – Începe + suf. -ător. DOOM
începătór adj. m., s. m., pl. începătóri; f. sg. și pl. începătoáre
începătoarea
ÎNCEPĂTÓR, -OÁRE, începători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care începe; inițial. 2. S. m. și f. Persoană care se inițiază lucrând într-un domeniu de activitate oarecare; novice. 3. S. m. și f. (Rar) Persoană care inițiază ceva; inițiator. – Începe + suf. -ător. DOOM
începătór adj. m., s. m., pl. începătóri; f. sg. și pl. începătoáre
începătoarea
ÎNCEPĂTÓR, -OÁRE, începători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care începe; inițial. 2. S. m. și f. Persoană care se inițiază lucrând într-un domeniu de activitate oarecare; novice. 3. S. m. și f. (Rar) Persoană care inițiază ceva; inițiator. – Începe + suf. -ător. DOOM
începătór adj. m., s. m., pl. începătóri; f. sg. și pl. începătoáre
începătoarei
ÎNCEPĂTÓR, -OÁRE, începători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care începe; inițial. 2. S. m. și f. Persoană care se inițiază lucrând într-un domeniu de activitate oarecare; novice. 3. S. m. și f. (Rar) Persoană care inițiază ceva; inițiator. – Începe + suf. -ător. DOOM
începătór adj. m., s. m., pl. începătóri; f. sg. și pl. începătoáre
începătoarei
ÎNCEPĂTÓR, -OÁRE, începători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care începe; inițial. 2. S. m. și f. Persoană care se inițiază lucrând într-un domeniu de activitate oarecare; novice. 3. S. m. și f. (Rar) Persoană care inițiază ceva; inițiator. – Începe + suf. -ător. DOOM
începătór adj. m., s. m., pl. începătóri; f. sg. și pl. începătoáre
începătoarele
ÎNCEPĂTÓR, -OÁRE, începători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care începe; inițial. 2. S. m. și f. Persoană care se inițiază lucrând într-un domeniu de activitate oarecare; novice. 3. S. m. și f. (Rar) Persoană care inițiază ceva; inițiator. – Începe + suf. -ător. DOOM
începătór adj. m., s. m., pl. începătóri; f. sg. și pl. începătoáre
începătoarele
ÎNCEPĂTÓR, -OÁRE, începători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care începe; inițial. 2. S. m. și f. Persoană care se inițiază lucrând într-un domeniu de activitate oarecare; novice. 3. S. m. și f. (Rar) Persoană care inițiază ceva; inițiator. – Începe + suf. -ător. DOOM
începătór adj. m., s. m., pl. începătóri; f. sg. și pl. începătoáre
începătoarelor
ÎNCEPĂTÓR, -OÁRE, începători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care începe; inițial. 2. S. m. și f. Persoană care se inițiază lucrând într-un domeniu de activitate oarecare; novice. 3. S. m. și f. (Rar) Persoană care inițiază ceva; inițiator. – Începe + suf. -ător. DOOM
începătór adj. m., s. m., pl. începătóri; f. sg. și pl. începătoáre
începătoarelor
ÎNCEPĂTÓR, -OÁRE, începători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care începe; inițial. 2. S. m. și f. Persoană care se inițiază lucrând într-un domeniu de activitate oarecare; novice. 3. S. m. și f. (Rar) Persoană care inițiază ceva; inițiator. – Începe + suf. -ător. DOOM
începătór adj. m., s. m., pl. începătóri; f. sg. și pl. începătoáre
începător
ÎNCEPĂTÓR, -OÁRE, începători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care începe; inițial. 2. S. m. și f. Persoană care se inițiază lucrând într-un domeniu de activitate oarecare; novice. 3. S. m. și f. (Rar) Persoană care inițiază ceva; inițiator. – Începe + suf. -ător. DOOM
începătór adj. m., s. m., pl. începătóri; f. sg. și pl. începătoáre
începător
ÎNCEPĂTÓR, -OÁRE, începători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care începe; inițial. 2. S. m. și f. Persoană care se inițiază lucrând într-un domeniu de activitate oarecare; novice. 3. S. m. și f. (Rar) Persoană care inițiază ceva; inițiator. – Începe + suf. -ător. DOOM
începătór adj. m., s. m., pl. începătóri; f. sg. și pl. începătoáre
începători
ÎNCEPĂTÓR, -OÁRE, începători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care începe; inițial. 2. S. m. și f. Persoană care se inițiază lucrând într-un domeniu de activitate oarecare; novice. 3. S. m. și f. (Rar) Persoană care inițiază ceva; inițiator. – Începe + suf. -ător. DOOM
începătór adj. m., s. m., pl. începătóri; f. sg. și pl. începătoáre
începători
ÎNCEPĂTÓR, -OÁRE, începători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care începe; inițial. 2. S. m. și f. Persoană care se inițiază lucrând într-un domeniu de activitate oarecare; novice. 3. S. m. și f. (Rar) Persoană care inițiază ceva; inițiator. – Începe + suf. -ător. DOOM
începătór adj. m., s. m., pl. începătóri; f. sg. și pl. începătoáre
începătorii
ÎNCEPĂTÓR, -OÁRE, începători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care începe; inițial. 2. S. m. și f. Persoană care se inițiază lucrând într-un domeniu de activitate oarecare; novice. 3. S. m. și f. (Rar) Persoană care inițiază ceva; inițiator. – Începe + suf. -ător. DOOM
începătór adj. m., s. m., pl. începătóri; f. sg. și pl. începătoáre
începătorii
ÎNCEPĂTÓR, -OÁRE, începători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care începe; inițial. 2. S. m. și f. Persoană care se inițiază lucrând într-un domeniu de activitate oarecare; novice. 3. S. m. și f. (Rar) Persoană care inițiază ceva; inițiator. – Începe + suf. -ător. DOOM
începătór adj. m., s. m., pl. începătóri; f. sg. și pl. începătoáre
începătorilor
ÎNCEPĂTÓR, -OÁRE, începători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care începe; inițial. 2. S. m. și f. Persoană care se inițiază lucrând într-un domeniu de activitate oarecare; novice. 3. S. m. și f. (Rar) Persoană care inițiază ceva; inițiator. – Începe + suf. -ător. DOOM
începătór adj. m., s. m., pl. începătóri; f. sg. și pl. începătoáre
începătorilor
ÎNCEPĂTÓR, -OÁRE, începători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care începe; inițial. 2. S. m. și f. Persoană care se inițiază lucrând într-un domeniu de activitate oarecare; novice. 3. S. m. și f. (Rar) Persoană care inițiază ceva; inițiator. – Începe + suf. -ător. DOOM
începătór adj. m., s. m., pl. începătóri; f. sg. și pl. începătoáre
începătorul
ÎNCEPĂTÓR, -OÁRE, începători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care începe; inițial. 2. S. m. și f. Persoană care se inițiază lucrând într-un domeniu de activitate oarecare; novice. 3. S. m. și f. (Rar) Persoană care inițiază ceva; inițiator. – Începe + suf. -ător. DOOM
începătór adj. m., s. m., pl. începătóri; f. sg. și pl. începătoáre
începătorul
ÎNCEPĂTÓR, -OÁRE, începători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care începe; inițial. 2. S. m. și f. Persoană care se inițiază lucrând într-un domeniu de activitate oarecare; novice. 3. S. m. și f. (Rar) Persoană care inițiază ceva; inițiator. – Începe + suf. -ător. DOOM
începătór adj. m., s. m., pl. începătóri; f. sg. și pl. începătoáre
începătorului
ÎNCEPĂTÓR, -OÁRE, începători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care începe; inițial. 2. S. m. și f. Persoană care se inițiază lucrând într-un domeniu de activitate oarecare; novice. 3. S. m. și f. (Rar) Persoană care inițiază ceva; inițiator. – Începe + suf. -ător. DOOM
începătór adj. m., s. m., pl. începătóri; f. sg. și pl. începătoáre
începătorului
ÎNCEPĂTÓR, -OÁRE, începători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care începe; inițial. 2. S. m. și f. Persoană care se inițiază lucrând într-un domeniu de activitate oarecare; novice. 3. S. m. și f. (Rar) Persoană care inițiază ceva; inițiator. – Începe + suf. -ător. DOOM
începătór adj. m., s. m., pl. începătóri; f. sg. și pl. începătoáre
începătura
ÎNCEPĂTÚRĂ, începături, s. f. (Înv.) Început, origine. – Începe + suf. -ătură. DOOM
începătúră (înv.) s. f., g.-d. art. începătúrii; pl. începătúri
începături
ÎNCEPĂTÚRĂ, începături, s. f. (Înv.) Început, origine. – Începe + suf. -ătură. DOOM
începătúră (înv.) s. f., g.-d. art. începătúrii; pl. începătúri
începăturii
ÎNCEPĂTÚRĂ, începături, s. f. (Înv.) Început, origine. – Începe + suf. -ătură. DOOM
începătúră (înv.) s. f., g.-d. art. începătúrii; pl. începătúri
începăturile
ÎNCEPĂTÚRĂ, începături, s. f. (Înv.) Început, origine. – Începe + suf. -ătură. DOOM
începătúră (înv.) s. f., g.-d. art. începătúrii; pl. începătúri
începăturilor
ÎNCEPĂTÚRĂ, începături, s. f. (Înv.) Început, origine. – Începe + suf. -ătură. DOOM
începătúră (înv.) s. f., g.-d. art. începătúrii; pl. începătúri
încerc
ÎNCERCÁ, încérc, vb. I. Tranz. 1. A verifica un lucru spre a-i controla însușirile; a proba. ◊ Expr. Pe încercate = cu ajutorul, prin mijlocirea unei probe. ♦ Refl. recipr. A-și măsura forțele în luptă cu cineva. 2. A întreprinde un lucru ca exercițiu, de probă; a face tentative de... ♦ A-și da silința să..., a face sforțări, a căuta să... 3. A fi cuprins de un sentiment, de o senzație; (despre sentimente, senzații etc.) a se face simțit, a cuprinde pe cineva. 4. A îmbrăca o haină sau a încălța un pantof pentru a vedea dacă se potrivește. – Lat. pop. in-circare. DOOM
încercá (a ~) vb., ind. prez. 3 înceárcă
încerca
ÎNCERCÁ, încérc, vb. I. Tranz. 1. A verifica un lucru spre a-i controla însușirile; a proba. ◊ Expr. Pe încercate = cu ajutorul, prin mijlocirea unei probe. ♦ Refl. recipr. A-și măsura forțele în luptă cu cineva. 2. A întreprinde un lucru ca exercițiu, de probă; a face tentative de... ♦ A-și da silința să..., a face sforțări, a căuta să... 3. A fi cuprins de un sentiment, de o senzație; (despre sentimente, senzații etc.) a se face simțit, a cuprinde pe cineva. 4. A îmbrăca o haină sau a încălța un pantof pentru a vedea dacă se potrivește. – Lat. pop. in-circare. DOOM
încercá (a ~) vb., ind. prez. 3 înceárcă
încercai
ÎNCERCÁ, încérc, vb. I. Tranz. 1. A verifica un lucru spre a-i controla însușirile; a proba. ◊ Expr. Pe încercate = cu ajutorul, prin mijlocirea unei probe. ♦ Refl. recipr. A-și măsura forțele în luptă cu cineva. 2. A întreprinde un lucru ca exercițiu, de probă; a face tentative de... ♦ A-și da silința să..., a face sforțări, a căuta să... 3. A fi cuprins de un sentiment, de o senzație; (despre sentimente, senzații etc.) a se face simțit, a cuprinde pe cineva. 4. A îmbrăca o haină sau a încălța un pantof pentru a vedea dacă se potrivește. – Lat. pop. in-circare. DOOM
încercá (a ~) vb., ind. prez. 3 înceárcă
încercam
ÎNCERCÁ, încérc, vb. I. Tranz. 1. A verifica un lucru spre a-i controla însușirile; a proba. ◊ Expr. Pe încercate = cu ajutorul, prin mijlocirea unei probe. ♦ Refl. recipr. A-și măsura forțele în luptă cu cineva. 2. A întreprinde un lucru ca exercițiu, de probă; a face tentative de... ♦ A-și da silința să..., a face sforțări, a căuta să... 3. A fi cuprins de un sentiment, de o senzație; (despre sentimente, senzații etc.) a se face simțit, a cuprinde pe cineva. 4. A îmbrăca o haină sau a încălța un pantof pentru a vedea dacă se potrivește. – Lat. pop. in-circare. DOOM
încercá (a ~) vb., ind. prez. 3 înceárcă
încercare
ÎNCERCÁ, încérc, vb. I. Tranz. 1. A verifica un lucru spre a-i controla însușirile; a proba. ◊ Expr. Pe încercate = cu ajutorul, prin mijlocirea unei probe. ♦ Refl. recipr. A-și măsura forțele în luptă cu cineva. 2. A întreprinde un lucru ca exercițiu, de probă; a face tentative de... ♦ A-și da silința să..., a face sforțări, a căuta să... 3. A fi cuprins de un sentiment, de o senzație; (despre sentimente, senzații etc.) a se face simțit, a cuprinde pe cineva. 4. A îmbrăca o haină sau a încălța un pantof pentru a vedea dacă se potrivește. – Lat. pop. in-circare. DOOM
încercá (a ~) vb., ind. prez. 3 înceárcă
încercare
ÎNCERCÁRE, încercări, s. f. 1. Acțiunea de a încerca și rezultatul ei; verificare, probă. 2. Tentativă; străduință, silință. 3. (La jocul de rugbi) Așezare a mingii cu mâna în terenul de țintă al echipei adverse; punctele obținute în urma acestei acțiuni; eseu. 4. Lucrare (literară) de debut. ♦ (Rar) Eseu (literar sau științific). 5. Necaz, suferință, primejdie; dificultate pe care o îndură cineva. 6. (Înv.) Experiență practică; cunoaștere. – V. încerca. DOOM
încercáre s. f., g.-d. art. încercắrii; pl. încercắri
încercarea
ÎNCERCÁRE, încercări, s. f. 1. Acțiunea de a încerca și rezultatul ei; verificare, probă. 2. Tentativă; străduință, silință. 3. (La jocul de rugbi) Așezare a mingii cu mâna în terenul de țintă al echipei adverse; punctele obținute în urma acestei acțiuni; eseu. 4. Lucrare (literară) de debut. ♦ (Rar) Eseu (literar sau științific). 5. Necaz, suferință, primejdie; dificultate pe care o îndură cineva. 6. (Înv.) Experiență practică; cunoaștere. – V. încerca. DOOM
încercáre s. f., g.-d. art. încercắrii; pl. încercắri
încercară
ÎNCERCÁ, încérc, vb. I. Tranz. 1. A verifica un lucru spre a-i controla însușirile; a proba. ◊ Expr. Pe încercate = cu ajutorul, prin mijlocirea unei probe. ♦ Refl. recipr. A-și măsura forțele în luptă cu cineva. 2. A întreprinde un lucru ca exercițiu, de probă; a face tentative de... ♦ A-și da silința să..., a face sforțări, a căuta să... 3. A fi cuprins de un sentiment, de o senzație; (despre sentimente, senzații etc.) a se face simțit, a cuprinde pe cineva. 4. A îmbrăca o haină sau a încălța un pantof pentru a vedea dacă se potrivește. – Lat. pop. in-circare. DOOM
încercá (a ~) vb., ind. prez. 3 înceárcă
încercarăm
ÎNCERCÁ, încérc, vb. I. Tranz. 1. A verifica un lucru spre a-i controla însușirile; a proba. ◊ Expr. Pe încercate = cu ajutorul, prin mijlocirea unei probe. ♦ Refl. recipr. A-și măsura forțele în luptă cu cineva. 2. A întreprinde un lucru ca exercițiu, de probă; a face tentative de... ♦ A-și da silința să..., a face sforțări, a căuta să... 3. A fi cuprins de un sentiment, de o senzație; (despre sentimente, senzații etc.) a se face simțit, a cuprinde pe cineva. 4. A îmbrăca o haină sau a încălța un pantof pentru a vedea dacă se potrivește. – Lat. pop. in-circare. DOOM
încercá (a ~) vb., ind. prez. 3 înceárcă
încercarăți
ÎNCERCÁ, încérc, vb. I. Tranz. 1. A verifica un lucru spre a-i controla însușirile; a proba. ◊ Expr. Pe încercate = cu ajutorul, prin mijlocirea unei probe. ♦ Refl. recipr. A-și măsura forțele în luptă cu cineva. 2. A întreprinde un lucru ca exercițiu, de probă; a face tentative de... ♦ A-și da silința să..., a face sforțări, a căuta să... 3. A fi cuprins de un sentiment, de o senzație; (despre sentimente, senzații etc.) a se face simțit, a cuprinde pe cineva. 4. A îmbrăca o haină sau a încălța un pantof pentru a vedea dacă se potrivește. – Lat. pop. in-circare. DOOM
încercá (a ~) vb., ind. prez. 3 înceárcă
încercase
ÎNCERCÁ, încérc, vb. I. Tranz. 1. A verifica un lucru spre a-i controla însușirile; a proba. ◊ Expr. Pe încercate = cu ajutorul, prin mijlocirea unei probe. ♦ Refl. recipr. A-și măsura forțele în luptă cu cineva. 2. A întreprinde un lucru ca exercițiu, de probă; a face tentative de... ♦ A-și da silința să..., a face sforțări, a căuta să... 3. A fi cuprins de un sentiment, de o senzație; (despre sentimente, senzații etc.) a se face simțit, a cuprinde pe cineva. 4. A îmbrăca o haină sau a încălța un pantof pentru a vedea dacă se potrivește. – Lat. pop. in-circare. DOOM
încercá (a ~) vb., ind. prez. 3 înceárcă
încercasem
ÎNCERCÁ, încérc, vb. I. Tranz. 1. A verifica un lucru spre a-i controla însușirile; a proba. ◊ Expr. Pe încercate = cu ajutorul, prin mijlocirea unei probe. ♦ Refl. recipr. A-și măsura forțele în luptă cu cineva. 2. A întreprinde un lucru ca exercițiu, de probă; a face tentative de... ♦ A-și da silința să..., a face sforțări, a căuta să... 3. A fi cuprins de un sentiment, de o senzație; (despre sentimente, senzații etc.) a se face simțit, a cuprinde pe cineva. 4. A îmbrăca o haină sau a încălța un pantof pentru a vedea dacă se potrivește. – Lat. pop. in-circare. DOOM
încercá (a ~) vb., ind. prez. 3 înceárcă
încercaseră
ÎNCERCÁ, încérc, vb. I. Tranz. 1. A verifica un lucru spre a-i controla însușirile; a proba. ◊ Expr. Pe încercate = cu ajutorul, prin mijlocirea unei probe. ♦ Refl. recipr. A-și măsura forțele în luptă cu cineva. 2. A întreprinde un lucru ca exercițiu, de probă; a face tentative de... ♦ A-și da silința să..., a face sforțări, a căuta să... 3. A fi cuprins de un sentiment, de o senzație; (despre sentimente, senzații etc.) a se face simțit, a cuprinde pe cineva. 4. A îmbrăca o haină sau a încălța un pantof pentru a vedea dacă se potrivește. – Lat. pop. in-circare. DOOM
încercá (a ~) vb., ind. prez. 3 înceárcă
încercaserăm
ÎNCERCÁ, încérc, vb. I. Tranz. 1. A verifica un lucru spre a-i controla însușirile; a proba. ◊ Expr. Pe încercate = cu ajutorul, prin mijlocirea unei probe. ♦ Refl. recipr. A-și măsura forțele în luptă cu cineva. 2. A întreprinde un lucru ca exercițiu, de probă; a face tentative de... ♦ A-și da silința să..., a face sforțări, a căuta să... 3. A fi cuprins de un sentiment, de o senzație; (despre sentimente, senzații etc.) a se face simțit, a cuprinde pe cineva. 4. A îmbrăca o haină sau a încălța un pantof pentru a vedea dacă se potrivește. – Lat. pop. in-circare. DOOM
încercá (a ~) vb., ind. prez. 3 înceárcă
încercaserăți
ÎNCERCÁ, încérc, vb. I. Tranz. 1. A verifica un lucru spre a-i controla însușirile; a proba. ◊ Expr. Pe încercate = cu ajutorul, prin mijlocirea unei probe. ♦ Refl. recipr. A-și măsura forțele în luptă cu cineva. 2. A întreprinde un lucru ca exercițiu, de probă; a face tentative de... ♦ A-și da silința să..., a face sforțări, a căuta să... 3. A fi cuprins de un sentiment, de o senzație; (despre sentimente, senzații etc.) a se face simțit, a cuprinde pe cineva. 4. A îmbrăca o haină sau a încălța un pantof pentru a vedea dacă se potrivește. – Lat. pop. in-circare. DOOM
încercá (a ~) vb., ind. prez. 3 înceárcă
încercaseși
ÎNCERCÁ, încérc, vb. I. Tranz. 1. A verifica un lucru spre a-i controla însușirile; a proba. ◊ Expr. Pe încercate = cu ajutorul, prin mijlocirea unei probe. ♦ Refl. recipr. A-și măsura forțele în luptă cu cineva. 2. A întreprinde un lucru ca exercițiu, de probă; a face tentative de... ♦ A-și da silința să..., a face sforțări, a căuta să... 3. A fi cuprins de un sentiment, de o senzație; (despre sentimente, senzații etc.) a se face simțit, a cuprinde pe cineva. 4. A îmbrăca o haină sau a încălța un pantof pentru a vedea dacă se potrivește. – Lat. pop. in-circare. DOOM
încercá (a ~) vb., ind. prez. 3 înceárcă
încercaseți
ÎNCERCÁ, încérc, vb. I. Tranz. 1. A verifica un lucru spre a-i controla însușirile; a proba. ◊ Expr. Pe încercate = cu ajutorul, prin mijlocirea unei probe. ♦ Refl. recipr. A-și măsura forțele în luptă cu cineva. 2. A întreprinde un lucru ca exercițiu, de probă; a face tentative de... ♦ A-și da silința să..., a face sforțări, a căuta să... 3. A fi cuprins de un sentiment, de o senzație; (despre sentimente, senzații etc.) a se face simțit, a cuprinde pe cineva. 4. A îmbrăca o haină sau a încălța un pantof pentru a vedea dacă se potrivește. – Lat. pop. in-circare. DOOM
încercá (a ~) vb., ind. prez. 3 înceárcă
încercat
ÎNCERCÁ, încérc, vb. I. Tranz. 1. A verifica un lucru spre a-i controla însușirile; a proba. ◊ Expr. Pe încercate = cu ajutorul, prin mijlocirea unei probe. ♦ Refl. recipr. A-și măsura forțele în luptă cu cineva. 2. A întreprinde un lucru ca exercițiu, de probă; a face tentative de... ♦ A-și da silința să..., a face sforțări, a căuta să... 3. A fi cuprins de un sentiment, de o senzație; (despre sentimente, senzații etc.) a se face simțit, a cuprinde pe cineva. 4. A îmbrăca o haină sau a încălța un pantof pentru a vedea dacă se potrivește. – Lat. pop. in-circare. DOOM
încercá (a ~) vb., ind. prez. 3 înceárcă
încercat
ÎNCERCÁT2, -Ă, încercați, -te, adj. Priceput, experimentat; care a trecut prin greutăți, prin necazuri; pățit2. – V. încerca.
încercat
ÎNCERCÁT1 s. n. Faptul de a încerca; încercare. – V. încerca. DOOM
încercáte (pe ~) loc. adv.
încercata
ÎNCERCÁT2, -Ă, încercați, -te, adj. Priceput, experimentat; care a trecut prin greutăți, prin necazuri; pățit2. – V. încerca.
încercate
ÎNCERCÁT2, -Ă, încercați, -te, adj. Priceput, experimentat; care a trecut prin greutăți, prin necazuri; pățit2. – V. încerca.
încercatei
ÎNCERCÁT2, -Ă, încercați, -te, adj. Priceput, experimentat; care a trecut prin greutăți, prin necazuri; pățit2. – V. încerca.
încercatele
ÎNCERCÁT2, -Ă, încercați, -te, adj. Priceput, experimentat; care a trecut prin greutăți, prin necazuri; pățit2. – V. încerca.
încercatelor
ÎNCERCÁT2, -Ă, încercați, -te, adj. Priceput, experimentat; care a trecut prin greutăți, prin necazuri; pățit2. – V. încerca.
încercatul
ÎNCERCÁT2, -Ă, încercați, -te, adj. Priceput, experimentat; care a trecut prin greutăți, prin necazuri; pățit2. – V. încerca.
încercatului
ÎNCERCÁT2, -Ă, încercați, -te, adj. Priceput, experimentat; care a trecut prin greutăți, prin necazuri; pățit2. – V. încerca.
încercau
ÎNCERCÁ, încérc, vb. I. Tranz. 1. A verifica un lucru spre a-i controla însușirile; a proba. ◊ Expr. Pe încercate = cu ajutorul, prin mijlocirea unei probe. ♦ Refl. recipr. A-și măsura forțele în luptă cu cineva. 2. A întreprinde un lucru ca exercițiu, de probă; a face tentative de... ♦ A-și da silința să..., a face sforțări, a căuta să... 3. A fi cuprins de un sentiment, de o senzație; (despre sentimente, senzații etc.) a se face simțit, a cuprinde pe cineva. 4. A îmbrăca o haină sau a încălța un pantof pentru a vedea dacă se potrivește. – Lat. pop. in-circare. DOOM
încercá (a ~) vb., ind. prez. 3 înceárcă
încercași
ÎNCERCÁ, încérc, vb. I. Tranz. 1. A verifica un lucru spre a-i controla însușirile; a proba. ◊ Expr. Pe încercate = cu ajutorul, prin mijlocirea unei probe. ♦ Refl. recipr. A-și măsura forțele în luptă cu cineva. 2. A întreprinde un lucru ca exercițiu, de probă; a face tentative de... ♦ A-și da silința să..., a face sforțări, a căuta să... 3. A fi cuprins de un sentiment, de o senzație; (despre sentimente, senzații etc.) a se face simțit, a cuprinde pe cineva. 4. A îmbrăca o haină sau a încălța un pantof pentru a vedea dacă se potrivește. – Lat. pop. in-circare. DOOM
încercá (a ~) vb., ind. prez. 3 înceárcă
încercați
ÎNCERCÁ, încérc, vb. I. Tranz. 1. A verifica un lucru spre a-i controla însușirile; a proba. ◊ Expr. Pe încercate = cu ajutorul, prin mijlocirea unei probe. ♦ Refl. recipr. A-și măsura forțele în luptă cu cineva. 2. A întreprinde un lucru ca exercițiu, de probă; a face tentative de... ♦ A-și da silința să..., a face sforțări, a căuta să... 3. A fi cuprins de un sentiment, de o senzație; (despre sentimente, senzații etc.) a se face simțit, a cuprinde pe cineva. 4. A îmbrăca o haină sau a încălța un pantof pentru a vedea dacă se potrivește. – Lat. pop. in-circare. DOOM
încercá (a ~) vb., ind. prez. 3 înceárcă
încercați
ÎNCERCÁT2, -Ă, încercați, -te, adj. Priceput, experimentat; care a trecut prin greutăți, prin necazuri; pățit2. – V. încerca.
încercații
ÎNCERCÁT2, -Ă, încercați, -te, adj. Priceput, experimentat; care a trecut prin greutăți, prin necazuri; pățit2. – V. încerca.
încercaților
ÎNCERCÁT2, -Ă, încercați, -te, adj. Priceput, experimentat; care a trecut prin greutăți, prin necazuri; pățit2. – V. încerca.
încerce
ÎNCERCÁ, încérc, vb. I. Tranz. 1. A verifica un lucru spre a-i controla însușirile; a proba. ◊ Expr. Pe încercate = cu ajutorul, prin mijlocirea unei probe. ♦ Refl. recipr. A-și măsura forțele în luptă cu cineva. 2. A întreprinde un lucru ca exercițiu, de probă; a face tentative de... ♦ A-și da silința să..., a face sforțări, a căuta să... 3. A fi cuprins de un sentiment, de o senzație; (despre sentimente, senzații etc.) a se face simțit, a cuprinde pe cineva. 4. A îmbrăca o haină sau a încălța un pantof pentru a vedea dacă se potrivește. – Lat. pop. in-circare. DOOM
încercá (a ~) vb., ind. prez. 3 înceárcă
încerci
ÎNCERCÁ, încérc, vb. I. Tranz. 1. A verifica un lucru spre a-i controla însușirile; a proba. ◊ Expr. Pe încercate = cu ajutorul, prin mijlocirea unei probe. ♦ Refl. recipr. A-și măsura forțele în luptă cu cineva. 2. A întreprinde un lucru ca exercițiu, de probă; a face tentative de... ♦ A-și da silința să..., a face sforțări, a căuta să... 3. A fi cuprins de un sentiment, de o senzație; (despre sentimente, senzații etc.) a se face simțit, a cuprinde pe cineva. 4. A îmbrăca o haină sau a încălța un pantof pentru a vedea dacă se potrivește. – Lat. pop. in-circare. DOOM
încercá (a ~) vb., ind. prez. 3 înceárcă
încercui
ÎNCERCUÍ, încercuiesc, vb. IV. Tranz. A strânge (ca) într-un cerc; a înconjura din toate părțile. ♦ A face, a trasa cercuri (în jurul a ceva). – În + cerc + suf. -ui. DOOM
încercuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încercuiésc, imperf. 3 sg. încercuiá; conj. prez. 3 să încercuiáscă
încercuia
ÎNCERCUÍ, încercuiesc, vb. IV. Tranz. A strânge (ca) într-un cerc; a înconjura din toate părțile. ♦ A face, a trasa cercuri (în jurul a ceva). – În + cerc + suf. -ui. DOOM
încercuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încercuiésc, imperf. 3 sg. încercuiá; conj. prez. 3 să încercuiáscă
încercuiai
ÎNCERCUÍ, încercuiesc, vb. IV. Tranz. A strânge (ca) într-un cerc; a înconjura din toate părțile. ♦ A face, a trasa cercuri (în jurul a ceva). – În + cerc + suf. -ui. DOOM
încercuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încercuiésc, imperf. 3 sg. încercuiá; conj. prez. 3 să încercuiáscă
încercuiam
ÎNCERCUÍ, încercuiesc, vb. IV. Tranz. A strânge (ca) într-un cerc; a înconjura din toate părțile. ♦ A face, a trasa cercuri (în jurul a ceva). – În + cerc + suf. -ui. DOOM
încercuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încercuiésc, imperf. 3 sg. încercuiá; conj. prez. 3 să încercuiáscă
încercuiască
ÎNCERCUÍ, încercuiesc, vb. IV. Tranz. A strânge (ca) într-un cerc; a înconjura din toate părțile. ♦ A face, a trasa cercuri (în jurul a ceva). – În + cerc + suf. -ui. DOOM
încercuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încercuiésc, imperf. 3 sg. încercuiá; conj. prez. 3 să încercuiáscă
încercuiau
ÎNCERCUÍ, încercuiesc, vb. IV. Tranz. A strânge (ca) într-un cerc; a înconjura din toate părțile. ♦ A face, a trasa cercuri (în jurul a ceva). – În + cerc + suf. -ui. DOOM
încercuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încercuiésc, imperf. 3 sg. încercuiá; conj. prez. 3 să încercuiáscă
încercuiați
ÎNCERCUÍ, încercuiesc, vb. IV. Tranz. A strânge (ca) într-un cerc; a înconjura din toate părțile. ♦ A face, a trasa cercuri (în jurul a ceva). – În + cerc + suf. -ui. DOOM
încercuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încercuiésc, imperf. 3 sg. încercuiá; conj. prez. 3 să încercuiáscă
încercuiesc
ÎNCERCUÍ, încercuiesc, vb. IV. Tranz. A strânge (ca) într-un cerc; a înconjura din toate părțile. ♦ A face, a trasa cercuri (în jurul a ceva). – În + cerc + suf. -ui. DOOM
încercuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încercuiésc, imperf. 3 sg. încercuiá; conj. prez. 3 să încercuiáscă
încercuiește
ÎNCERCUÍ, încercuiesc, vb. IV. Tranz. A strânge (ca) într-un cerc; a înconjura din toate părțile. ♦ A face, a trasa cercuri (în jurul a ceva). – În + cerc + suf. -ui. DOOM
încercuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încercuiésc, imperf. 3 sg. încercuiá; conj. prez. 3 să încercuiáscă
încercuiești
ÎNCERCUÍ, încercuiesc, vb. IV. Tranz. A strânge (ca) într-un cerc; a înconjura din toate părțile. ♦ A face, a trasa cercuri (în jurul a ceva). – În + cerc + suf. -ui. DOOM
încercuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încercuiésc, imperf. 3 sg. încercuiá; conj. prez. 3 să încercuiáscă
încercuii
ÎNCERCUÍ, încercuiesc, vb. IV. Tranz. A strânge (ca) într-un cerc; a înconjura din toate părțile. ♦ A face, a trasa cercuri (în jurul a ceva). – În + cerc + suf. -ui. DOOM
încercuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încercuiésc, imperf. 3 sg. încercuiá; conj. prez. 3 să încercuiáscă
încercuim
ÎNCERCUÍ, încercuiesc, vb. IV. Tranz. A strânge (ca) într-un cerc; a înconjura din toate părțile. ♦ A face, a trasa cercuri (în jurul a ceva). – În + cerc + suf. -ui. DOOM
încercuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încercuiésc, imperf. 3 sg. încercuiá; conj. prez. 3 să încercuiáscă
încercuind
ÎNCERCUÍ, încercuiesc, vb. IV. Tranz. A strânge (ca) într-un cerc; a înconjura din toate părțile. ♦ A face, a trasa cercuri (în jurul a ceva). – În + cerc + suf. -ui. DOOM
încercuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încercuiésc, imperf. 3 sg. încercuiá; conj. prez. 3 să încercuiáscă
încercuire
ÎNCERCUÍ, încercuiesc, vb. IV. Tranz. A strânge (ca) într-un cerc; a înconjura din toate părțile. ♦ A face, a trasa cercuri (în jurul a ceva). – În + cerc + suf. -ui. DOOM
încercuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încercuiésc, imperf. 3 sg. încercuiá; conj. prez. 3 să încercuiáscă
încercuire
ÎNCERCUÍRE, încercuiri, s. f. Acțiunea de a încercui; înconjurare. ♦ (Mil.) înconjurare a unei grupări inamice în scopul nimicirii sau al capturării ei. – V. încercui. DOOM
încercuíre s. f., g.-d. art. încercuírii; pl. încercuíri
încercuirea
ÎNCERCUÍRE, încercuiri, s. f. Acțiunea de a încercui; înconjurare. ♦ (Mil.) înconjurare a unei grupări inamice în scopul nimicirii sau al capturării ei. – V. încercui. DOOM
încercuíre s. f., g.-d. art. încercuírii; pl. încercuíri
încercuiri
ÎNCERCUÍRE, încercuiri, s. f. Acțiunea de a încercui; înconjurare. ♦ (Mil.) înconjurare a unei grupări inamice în scopul nimicirii sau al capturării ei. – V. încercui. DOOM
încercuíre s. f., g.-d. art. încercuírii; pl. încercuíri
încercuirii
ÎNCERCUÍRE, încercuiri, s. f. Acțiunea de a încercui; înconjurare. ♦ (Mil.) înconjurare a unei grupări inamice în scopul nimicirii sau al capturării ei. – V. încercui. DOOM
încercuíre s. f., g.-d. art. încercuírii; pl. încercuíri
încercuirile
ÎNCERCUÍRE, încercuiri, s. f. Acțiunea de a încercui; înconjurare. ♦ (Mil.) înconjurare a unei grupări inamice în scopul nimicirii sau al capturării ei. – V. încercui. DOOM
încercuíre s. f., g.-d. art. încercuírii; pl. încercuíri
încercuirilor
ÎNCERCUÍRE, încercuiri, s. f. Acțiunea de a încercui; înconjurare. ♦ (Mil.) înconjurare a unei grupări inamice în scopul nimicirii sau al capturării ei. – V. încercui. DOOM
încercuíre s. f., g.-d. art. încercuírii; pl. încercuíri
încercuiră
ÎNCERCUÍ, încercuiesc, vb. IV. Tranz. A strânge (ca) într-un cerc; a înconjura din toate părțile. ♦ A face, a trasa cercuri (în jurul a ceva). – În + cerc + suf. -ui. DOOM
încercuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încercuiésc, imperf. 3 sg. încercuiá; conj. prez. 3 să încercuiáscă
încercuirăm
ÎNCERCUÍ, încercuiesc, vb. IV. Tranz. A strânge (ca) într-un cerc; a înconjura din toate părțile. ♦ A face, a trasa cercuri (în jurul a ceva). – În + cerc + suf. -ui. DOOM
încercuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încercuiésc, imperf. 3 sg. încercuiá; conj. prez. 3 să încercuiáscă
încercuirăți
ÎNCERCUÍ, încercuiesc, vb. IV. Tranz. A strânge (ca) într-un cerc; a înconjura din toate părțile. ♦ A face, a trasa cercuri (în jurul a ceva). – În + cerc + suf. -ui. DOOM
încercuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încercuiésc, imperf. 3 sg. încercuiá; conj. prez. 3 să încercuiáscă
încercuise
ÎNCERCUÍ, încercuiesc, vb. IV. Tranz. A strânge (ca) într-un cerc; a înconjura din toate părțile. ♦ A face, a trasa cercuri (în jurul a ceva). – În + cerc + suf. -ui. DOOM
încercuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încercuiésc, imperf. 3 sg. încercuiá; conj. prez. 3 să încercuiáscă
încercuisem
ÎNCERCUÍ, încercuiesc, vb. IV. Tranz. A strânge (ca) într-un cerc; a înconjura din toate părțile. ♦ A face, a trasa cercuri (în jurul a ceva). – În + cerc + suf. -ui. DOOM
încercuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încercuiésc, imperf. 3 sg. încercuiá; conj. prez. 3 să încercuiáscă
încercuiseră
ÎNCERCUÍ, încercuiesc, vb. IV. Tranz. A strânge (ca) într-un cerc; a înconjura din toate părțile. ♦ A face, a trasa cercuri (în jurul a ceva). – În + cerc + suf. -ui. DOOM
încercuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încercuiésc, imperf. 3 sg. încercuiá; conj. prez. 3 să încercuiáscă
încercuiserăm
ÎNCERCUÍ, încercuiesc, vb. IV. Tranz. A strânge (ca) într-un cerc; a înconjura din toate părțile. ♦ A face, a trasa cercuri (în jurul a ceva). – În + cerc + suf. -ui. DOOM
încercuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încercuiésc, imperf. 3 sg. încercuiá; conj. prez. 3 să încercuiáscă
încercuiserăți
ÎNCERCUÍ, încercuiesc, vb. IV. Tranz. A strânge (ca) într-un cerc; a înconjura din toate părțile. ♦ A face, a trasa cercuri (în jurul a ceva). – În + cerc + suf. -ui. DOOM
încercuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încercuiésc, imperf. 3 sg. încercuiá; conj. prez. 3 să încercuiáscă
încercuiseși
ÎNCERCUÍ, încercuiesc, vb. IV. Tranz. A strânge (ca) într-un cerc; a înconjura din toate părțile. ♦ A face, a trasa cercuri (în jurul a ceva). – În + cerc + suf. -ui. DOOM
încercuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încercuiésc, imperf. 3 sg. încercuiá; conj. prez. 3 să încercuiáscă
încercuiseți
ÎNCERCUÍ, încercuiesc, vb. IV. Tranz. A strânge (ca) într-un cerc; a înconjura din toate părțile. ♦ A face, a trasa cercuri (în jurul a ceva). – În + cerc + suf. -ui. DOOM
încercuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încercuiésc, imperf. 3 sg. încercuiá; conj. prez. 3 să încercuiáscă
încercuit
ÎNCERCUÍ, încercuiesc, vb. IV. Tranz. A strânge (ca) într-un cerc; a înconjura din toate părțile. ♦ A face, a trasa cercuri (în jurul a ceva). – În + cerc + suf. -ui. DOOM
încercuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încercuiésc, imperf. 3 sg. încercuiá; conj. prez. 3 să încercuiáscă
încercuit
ÎNCERCUÍT, -Ă, încercuiți, -te, adj. Strîns într-un cerc sau ca într-un cerc; înconjurat din toate părțile; fig. împresurat. Armată încercuită.
încercuita
ÎNCERCUÍT, -Ă, încercuiți, -te, adj. Strîns într-un cerc sau ca într-un cerc; înconjurat din toate părțile; fig. împresurat. Armată încercuită.
încercuite
ÎNCERCUÍT, -Ă, încercuiți, -te, adj. Strîns într-un cerc sau ca într-un cerc; înconjurat din toate părțile; fig. împresurat. Armată încercuită.
încercuitei
ÎNCERCUÍT, -Ă, încercuiți, -te, adj. Strîns într-un cerc sau ca într-un cerc; înconjurat din toate părțile; fig. împresurat. Armată încercuită.
încercuitele
ÎNCERCUÍT, -Ă, încercuiți, -te, adj. Strîns într-un cerc sau ca într-un cerc; înconjurat din toate părțile; fig. împresurat. Armată încercuită.
încercuitelor
ÎNCERCUÍT, -Ă, încercuiți, -te, adj. Strîns într-un cerc sau ca într-un cerc; înconjurat din toate părțile; fig. împresurat. Armată încercuită.
încercuitul
ÎNCERCUÍT, -Ă, încercuiți, -te, adj. Strîns într-un cerc sau ca într-un cerc; înconjurat din toate părțile; fig. împresurat. Armată încercuită.
încercuitului
ÎNCERCUÍT, -Ă, încercuiți, -te, adj. Strîns într-un cerc sau ca într-un cerc; înconjurat din toate părțile; fig. împresurat. Armată încercuită.
încercuiși
ÎNCERCUÍ, încercuiesc, vb. IV. Tranz. A strânge (ca) într-un cerc; a înconjura din toate părțile. ♦ A face, a trasa cercuri (în jurul a ceva). – În + cerc + suf. -ui. DOOM
încercuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încercuiésc, imperf. 3 sg. încercuiá; conj. prez. 3 să încercuiáscă
încercuiți
ÎNCERCUÍ, încercuiesc, vb. IV. Tranz. A strânge (ca) într-un cerc; a înconjura din toate părțile. ♦ A face, a trasa cercuri (în jurul a ceva). – În + cerc + suf. -ui. DOOM
încercuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încercuiésc, imperf. 3 sg. încercuiá; conj. prez. 3 să încercuiáscă
încercuiți
ÎNCERCUÍT, -Ă, încercuiți, -te, adj. Strîns într-un cerc sau ca într-un cerc; înconjurat din toate părțile; fig. împresurat. Armată încercuită.
încercuiții
ÎNCERCUÍT, -Ă, încercuiți, -te, adj. Strîns într-un cerc sau ca într-un cerc; înconjurat din toate părțile; fig. împresurat. Armată încercuită.
încercuiților
ÎNCERCUÍT, -Ă, încercuiți, -te, adj. Strîns într-un cerc sau ca într-un cerc; înconjurat din toate părțile; fig. împresurat. Armată încercuită.
încercând
ÎNCERCÁ, încérc, vb. I. Tranz. 1. A verifica un lucru spre a-i controla însușirile; a proba. ◊ Expr. Pe încercate = cu ajutorul, prin mijlocirea unei probe. ♦ Refl. recipr. A-și măsura forțele în luptă cu cineva. 2. A întreprinde un lucru ca exercițiu, de probă; a face tentative de... ♦ A-și da silința să..., a face sforțări, a căuta să... 3. A fi cuprins de un sentiment, de o senzație; (despre sentimente, senzații etc.) a se face simțit, a cuprinde pe cineva. 4. A îmbrăca o haină sau a încălța un pantof pentru a vedea dacă se potrivește. – Lat. pop. in-circare. DOOM
încercá (a ~) vb., ind. prez. 3 înceárcă
încercînd
ÎNCERCÁ, încérc, vb. I. Tranz. 1. A verifica un lucru spre a-i controla însușirile; a proba. ◊ Expr. Pe încercate = cu ajutorul, prin mijlocirea unei probe. ♦ Refl. recipr. A-și măsura forțele în luptă cu cineva. 2. A întreprinde un lucru ca exercițiu, de probă; a face tentative de... ♦ A-și da silința să..., a face sforțări, a căuta să... 3. A fi cuprins de un sentiment, de o senzație; (despre sentimente, senzații etc.) a se face simțit, a cuprinde pe cineva. 4. A îmbrăca o haină sau a încălța un pantof pentru a vedea dacă se potrivește. – Lat. pop. in-circare. DOOM
încercá (a ~) vb., ind. prez. 3 înceárcă
încercăna
ÎNCERCĂNÁ, pers. 3 încercănează, vb. I. Refl. (Despre ochi) A face cearcăne. – În + cearcăn. DOOM
!încercăná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se încercăneáză
încercănare
ÎNCERCĂNÁ, pers. 3 încercănează, vb. I. Refl. (Despre ochi) A face cearcăne. – În + cearcăn. DOOM
!încercăná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se încercăneáză
încercănare
ÎNCERCĂNÁ, pers. 3 încercănează, vb. I. Refl. (Despre ochi) A face cearcăne. – În + cearcăn.
încercănară
ÎNCERCĂNÁ, pers. 3 încercănează, vb. I. Refl. (Despre ochi) A face cearcăne. – În + cearcăn. DOOM
!încercăná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se încercăneáză
încercănase
ÎNCERCĂNÁ, pers. 3 încercănează, vb. I. Refl. (Despre ochi) A face cearcăne. – În + cearcăn. DOOM
!încercăná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se încercăneáză
încercănaseră
ÎNCERCĂNÁ, pers. 3 încercănează, vb. I. Refl. (Despre ochi) A face cearcăne. – În + cearcăn. DOOM
!încercăná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se încercăneáză
încercănat
ÎNCERCĂNÁ, pers. 3 încercănează, vb. I. Refl. (Despre ochi) A face cearcăne. – În + cearcăn. DOOM
!încercăná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se încercăneáză
încercănat
ÎNCERCĂNÁT, -Ă, încercănați, -te, adj. (Despre ochi) Care are cearcăne; cercănat. – V. încercăna.
încercănata
ÎNCERCĂNÁT, -Ă, încercănați, -te, adj. (Despre ochi) Care are cearcăne; cercănat. – V. încercăna.
încercănate
ÎNCERCĂNÁT, -Ă, încercănați, -te, adj. (Despre ochi) Care are cearcăne; cercănat. – V. încercăna.
încercănatei
ÎNCERCĂNÁT, -Ă, încercănați, -te, adj. (Despre ochi) Care are cearcăne; cercănat. – V. încercăna.
încercănatele
ÎNCERCĂNÁT, -Ă, încercănați, -te, adj. (Despre ochi) Care are cearcăne; cercănat. – V. încercăna.
încercănatelor
ÎNCERCĂNÁT, -Ă, încercănați, -te, adj. (Despre ochi) Care are cearcăne; cercănat. – V. încercăna.
încercănatul
ÎNCERCĂNÁT, -Ă, încercănați, -te, adj. (Despre ochi) Care are cearcăne; cercănat. – V. încercăna.
încercănatului
ÎNCERCĂNÁT, -Ă, încercănați, -te, adj. (Despre ochi) Care are cearcăne; cercănat. – V. încercăna.
încercănau
ÎNCERCĂNÁ, pers. 3 încercănează, vb. I. Refl. (Despre ochi) A face cearcăne. – În + cearcăn. DOOM
!încercăná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se încercăneáză
încercănați
ÎNCERCĂNÁT, -Ă, încercănați, -te, adj. (Despre ochi) Care are cearcăne; cercănat. – V. încercăna.
încercănații
ÎNCERCĂNÁT, -Ă, încercănați, -te, adj. (Despre ochi) Care are cearcăne; cercănat. – V. încercăna.
încercănaților
ÎNCERCĂNÁT, -Ă, încercănați, -te, adj. (Despre ochi) Care are cearcăne; cercănat. – V. încercăna.
încercănează
ÎNCERCĂNÁ, pers. 3 încercănează, vb. I. Refl. (Despre ochi) A face cearcăne. – În + cearcăn. DOOM
!încercăná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se încercăneáză
încercăneze
ÎNCERCĂNÁ, pers. 3 încercănează, vb. I. Refl. (Despre ochi) A face cearcăne. – În + cearcăn. DOOM
!încercăná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se încercăneáză
încercănând
ÎNCERCĂNÁ, pers. 3 încercănează, vb. I. Refl. (Despre ochi) A face cearcăne. – În + cearcăn. DOOM
!încercăná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se încercăneáză
încercănînd
ÎNCERCĂNÁ, pers. 3 încercănează, vb. I. Refl. (Despre ochi) A face cearcăne. – În + cearcăn. DOOM
!încercăná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se încercăneáză
încercări
ÎNCERCÁRE, încercări, s. f. 1. Acțiunea de a încerca și rezultatul ei; verificare, probă. 2. Tentativă; străduință, silință. 3. (La jocul de rugbi) Așezare a mingii cu mâna în terenul de țintă al echipei adverse; punctele obținute în urma acestei acțiuni; eseu. 4. Lucrare (literară) de debut. ♦ (Rar) Eseu (literar sau științific). 5. Necaz, suferință, primejdie; dificultate pe care o îndură cineva. 6. (Înv.) Experiență practică; cunoaștere. – V. încerca. DOOM
încercáre s. f., g.-d. art. încercắrii; pl. încercắri
încercării
ÎNCERCÁRE, încercări, s. f. 1. Acțiunea de a încerca și rezultatul ei; verificare, probă. 2. Tentativă; străduință, silință. 3. (La jocul de rugbi) Așezare a mingii cu mâna în terenul de țintă al echipei adverse; punctele obținute în urma acestei acțiuni; eseu. 4. Lucrare (literară) de debut. ♦ (Rar) Eseu (literar sau științific). 5. Necaz, suferință, primejdie; dificultate pe care o îndură cineva. 6. (Înv.) Experiență practică; cunoaștere. – V. încerca. DOOM
încercáre s. f., g.-d. art. încercắrii; pl. încercắri
încercările
ÎNCERCÁRE, încercări, s. f. 1. Acțiunea de a încerca și rezultatul ei; verificare, probă. 2. Tentativă; străduință, silință. 3. (La jocul de rugbi) Așezare a mingii cu mâna în terenul de țintă al echipei adverse; punctele obținute în urma acestei acțiuni; eseu. 4. Lucrare (literară) de debut. ♦ (Rar) Eseu (literar sau științific). 5. Necaz, suferință, primejdie; dificultate pe care o îndură cineva. 6. (Înv.) Experiență practică; cunoaștere. – V. încerca. DOOM
încercáre s. f., g.-d. art. încercắrii; pl. încercắri
încercărilor
ÎNCERCÁRE, încercări, s. f. 1. Acțiunea de a încerca și rezultatul ei; verificare, probă. 2. Tentativă; străduință, silință. 3. (La jocul de rugbi) Așezare a mingii cu mâna în terenul de țintă al echipei adverse; punctele obținute în urma acestei acțiuni; eseu. 4. Lucrare (literară) de debut. ♦ (Rar) Eseu (literar sau științific). 5. Necaz, suferință, primejdie; dificultate pe care o îndură cineva. 6. (Înv.) Experiență practică; cunoaștere. – V. încerca. DOOM
încercáre s. f., g.-d. art. încercắrii; pl. încercắri
încet
ÎNCÉT, ÎNCEÁTĂ, înceți, -te, adj., adv. 1. Adj. Fără viteză; liniștit, lin, domol. ♦ (Despre oameni) Care reacționează cu întârziere, care face ceva în ritm lent. ♦ (Despre judecată, gândire) Care raționează cu greutate; greoi. 2. Adj. (Despre sunete, melodii etc.) Cu intensitate scăzută, abia auzit. 3. Adv. Fără grabă, domol, binișor, alene; lin, pe nesimțite. ◊ Expr. (Încetul) cu încetul sau încet-încet = puțin câte puțin, treptat, cu timpul. ♦ (Cu valoare de interjecție) Binișor! nu așa tare!; fără zgomot! 4. Adv. Cu glas coborât; molcom, potolit. – Lat. qu(i)etus. DOOM
încét-încét v. încét
înceta
ÎNCETÁ, încetez, vb. I. Intranz. și tranz. A se opri dintr-o acțiune, a nu mai continua o acțiune. ◊ Expr. A înceta din viață = a muri. [Prez. ind. și: (reg.) încét] – Lat. *quetare (= quietare). DOOM
încetá (a ~) vb., ind. prez. 3 înceteáză
înceta
ÎNCETÁ, încetez, vb. I. Intranz. și tranz. A se opri dintr-o acțiune, a nu mai continua o acțiune. ◊ Expr. A înceta din viață = a muri. [Prez. ind. și: (reg.) încét] – Lat. *quetare (= quietare).
încetai
ÎNCETÁ, încetez, vb. I. Intranz. și tranz. A se opri dintr-o acțiune, a nu mai continua o acțiune. ◊ Expr. A înceta din viață = a muri. [Prez. ind. și: (reg.) încét] – Lat. *quetare (= quietare).
încetam
ÎNCETÁ, încetez, vb. I. Intranz. și tranz. A se opri dintr-o acțiune, a nu mai continua o acțiune. ◊ Expr. A înceta din viață = a muri. [Prez. ind. și: (reg.) încét] – Lat. *quetare (= quietare).
încetare
ÎNCETÁ, încetez, vb. I. Intranz. și tranz. A se opri dintr-o acțiune, a nu mai continua o acțiune. ◊ Expr. A înceta din viață = a muri. [Prez. ind. și: (reg.) încét] – Lat. *quetare (= quietare).
încetare
ÎNCETÁRE s. f. Acțiunea de a înceta și rezultatul ei; întrerupere, oprire, sfârșit. ◊ Loc. adv. Fără (de) încetare = necontenit, neîncetat. ◊ Expr. Încetare din viață = moarte, deces. – V. înceta. DOOM
încetáre s. f., g.-d. art. încetắrii
încetarea
ÎNCETÁRE s. f. Acțiunea de a înceta și rezultatul ei; întrerupere, oprire, sfârșit. ◊ Loc. adv. Fără (de) încetare = necontenit, neîncetat. ◊ Expr. Încetare din viață = moarte, deces. – V. înceta. DOOM
încetáre s. f., g.-d. art. încetắrii
încetară
ÎNCETÁ, încetez, vb. I. Intranz. și tranz. A se opri dintr-o acțiune, a nu mai continua o acțiune. ◊ Expr. A înceta din viață = a muri. [Prez. ind. și: (reg.) încét] – Lat. *quetare (= quietare).
încetarăm
ÎNCETÁ, încetez, vb. I. Intranz. și tranz. A se opri dintr-o acțiune, a nu mai continua o acțiune. ◊ Expr. A înceta din viață = a muri. [Prez. ind. și: (reg.) încét] – Lat. *quetare (= quietare).
încetarăți
ÎNCETÁ, încetez, vb. I. Intranz. și tranz. A se opri dintr-o acțiune, a nu mai continua o acțiune. ◊ Expr. A înceta din viață = a muri. [Prez. ind. și: (reg.) încét] – Lat. *quetare (= quietare).
încetase
ÎNCETÁ, încetez, vb. I. Intranz. și tranz. A se opri dintr-o acțiune, a nu mai continua o acțiune. ◊ Expr. A înceta din viață = a muri. [Prez. ind. și: (reg.) încét] – Lat. *quetare (= quietare).
încetasem
ÎNCETÁ, încetez, vb. I. Intranz. și tranz. A se opri dintr-o acțiune, a nu mai continua o acțiune. ◊ Expr. A înceta din viață = a muri. [Prez. ind. și: (reg.) încét] – Lat. *quetare (= quietare).
încetaseră
ÎNCETÁ, încetez, vb. I. Intranz. și tranz. A se opri dintr-o acțiune, a nu mai continua o acțiune. ◊ Expr. A înceta din viață = a muri. [Prez. ind. și: (reg.) încét] – Lat. *quetare (= quietare).
încetaserăm
ÎNCETÁ, încetez, vb. I. Intranz. și tranz. A se opri dintr-o acțiune, a nu mai continua o acțiune. ◊ Expr. A înceta din viață = a muri. [Prez. ind. și: (reg.) încét] – Lat. *quetare (= quietare).
încetaserăți
ÎNCETÁ, încetez, vb. I. Intranz. și tranz. A se opri dintr-o acțiune, a nu mai continua o acțiune. ◊ Expr. A înceta din viață = a muri. [Prez. ind. și: (reg.) încét] – Lat. *quetare (= quietare).
încetaseși
ÎNCETÁ, încetez, vb. I. Intranz. și tranz. A se opri dintr-o acțiune, a nu mai continua o acțiune. ◊ Expr. A înceta din viață = a muri. [Prez. ind. și: (reg.) încét] – Lat. *quetare (= quietare).
încetaseți
ÎNCETÁ, încetez, vb. I. Intranz. și tranz. A se opri dintr-o acțiune, a nu mai continua o acțiune. ◊ Expr. A înceta din viață = a muri. [Prez. ind. și: (reg.) încét] – Lat. *quetare (= quietare).
încetat
ÎNCETÁ, încetez, vb. I. Intranz. și tranz. A se opri dintr-o acțiune, a nu mai continua o acțiune. ◊ Expr. A înceta din viață = a muri. [Prez. ind. și: (reg.) încét] – Lat. *quetare (= quietare).
încetat
ÎNCETÁ, încetez, vb. I. Intranz. și tranz. A se opri dintr-o acțiune, a nu mai continua o acțiune. ◊ Expr. A înceta din viață = a muri. [Prez. ind. și: (reg.) încét] – Lat. *quetare (= quietare).
încetau
ÎNCETÁ, încetez, vb. I. Intranz. și tranz. A se opri dintr-o acțiune, a nu mai continua o acțiune. ◊ Expr. A înceta din viață = a muri. [Prez. ind. și: (reg.) încét] – Lat. *quetare (= quietare).
încetași
ÎNCETÁ, încetez, vb. I. Intranz. și tranz. A se opri dintr-o acțiune, a nu mai continua o acțiune. ◊ Expr. A înceta din viață = a muri. [Prez. ind. și: (reg.) încét] – Lat. *quetare (= quietare).
încetați
ÎNCETÁ, încetez, vb. I. Intranz. și tranz. A se opri dintr-o acțiune, a nu mai continua o acțiune. ◊ Expr. A înceta din viață = a muri. [Prez. ind. și: (reg.) încét] – Lat. *quetare (= quietare).
încete
ÎNCÉT, ÎNCEÁTĂ, înceți, -te, adj., adv. 1. Adj. Fără viteză; liniștit, lin, domol. ♦ (Despre oameni) Care reacționează cu întârziere, care face ceva în ritm lent. ♦ (Despre judecată, gândire) Care raționează cu greutate; greoi. 2. Adj. (Despre sunete, melodii etc.) Cu intensitate scăzută, abia auzit. 3. Adv. Fără grabă, domol, binișor, alene; lin, pe nesimțite. ◊ Expr. (Încetul) cu încetul sau încet-încet = puțin câte puțin, treptat, cu timpul. ♦ (Cu valoare de interjecție) Binișor! nu așa tare!; fără zgomot! 4. Adv. Cu glas coborât; molcom, potolit. – Lat. qu(i)etus. DOOM
încét-încét v. încét
încetează
ÎNCETÁ, încetez, vb. I. Intranz. și tranz. A se opri dintr-o acțiune, a nu mai continua o acțiune. ◊ Expr. A înceta din viață = a muri. [Prez. ind. și: (reg.) încét] – Lat. *quetare (= quietare).
încetei
ÎNCÉT, ÎNCEÁTĂ, înceți, -te, adj., adv. 1. Adj. Fără viteză; liniștit, lin, domol. ♦ (Despre oameni) Care reacționează cu întârziere, care face ceva în ritm lent. ♦ (Despre judecată, gândire) Care raționează cu greutate; greoi. 2. Adj. (Despre sunete, melodii etc.) Cu intensitate scăzută, abia auzit. 3. Adv. Fără grabă, domol, binișor, alene; lin, pe nesimțite. ◊ Expr. (Încetul) cu încetul sau încet-încet = puțin câte puțin, treptat, cu timpul. ♦ (Cu valoare de interjecție) Binișor! nu așa tare!; fără zgomot! 4. Adv. Cu glas coborât; molcom, potolit. – Lat. qu(i)etus. DOOM
încét-încét v. încét
încetele
ÎNCÉT, ÎNCEÁTĂ, înceți, -te, adj., adv. 1. Adj. Fără viteză; liniștit, lin, domol. ♦ (Despre oameni) Care reacționează cu întârziere, care face ceva în ritm lent. ♦ (Despre judecată, gândire) Care raționează cu greutate; greoi. 2. Adj. (Despre sunete, melodii etc.) Cu intensitate scăzută, abia auzit. 3. Adv. Fără grabă, domol, binișor, alene; lin, pe nesimțite. ◊ Expr. (Încetul) cu încetul sau încet-încet = puțin câte puțin, treptat, cu timpul. ♦ (Cu valoare de interjecție) Binișor! nu așa tare!; fără zgomot! 4. Adv. Cu glas coborât; molcom, potolit. – Lat. qu(i)etus. DOOM
încét-încét v. încét
încetelor
ÎNCÉT, ÎNCEÁTĂ, înceți, -te, adj., adv. 1. Adj. Fără viteză; liniștit, lin, domol. ♦ (Despre oameni) Care reacționează cu întârziere, care face ceva în ritm lent. ♦ (Despre judecată, gândire) Care raționează cu greutate; greoi. 2. Adj. (Despre sunete, melodii etc.) Cu intensitate scăzută, abia auzit. 3. Adv. Fără grabă, domol, binișor, alene; lin, pe nesimțite. ◊ Expr. (Încetul) cu încetul sau încet-încet = puțin câte puțin, treptat, cu timpul. ♦ (Cu valoare de interjecție) Binișor! nu așa tare!; fără zgomot! 4. Adv. Cu glas coborât; molcom, potolit. – Lat. qu(i)etus. DOOM
încét-încét v. încét
încetez
ÎNCETÁ, încetez, vb. I. Intranz. și tranz. A se opri dintr-o acțiune, a nu mai continua o acțiune. ◊ Expr. A înceta din viață = a muri. [Prez. ind. și: (reg.) încét] – Lat. *quetare (= quietare).
înceteze
ÎNCETÁ, încetez, vb. I. Intranz. și tranz. A se opri dintr-o acțiune, a nu mai continua o acțiune. ◊ Expr. A înceta din viață = a muri. [Prez. ind. și: (reg.) încét] – Lat. *quetare (= quietare).
încetezi
ÎNCETÁ, încetez, vb. I. Intranz. și tranz. A se opri dintr-o acțiune, a nu mai continua o acțiune. ◊ Expr. A înceta din viață = a muri. [Prez. ind. și: (reg.) încét] – Lat. *quetare (= quietare).
încetina
ÎNCETINÍ, încetinesc, vb. IV. Tranz. A face să fie (să meargă etc.) mai încet, a micșora (viteza, intensitatea etc.), a potoli, a domoli; p. ext. a întîrzia, a amîna. Mai spre inima satului, camionul își încetini goana și tractoriștii începură să cînte un cîntec de luptă, de-al muncitorilor. MIHALE, O. 465. ◊ Intranz. Încetini și trecu la pas prin gloată. DUMITRIU, N. 28. ◊ Fig. Cuvintele se răreau de la sine, încetinind ca niște care încărcate cu snopi de umbră și trase de niște boi cuminți. ARGHEZI, P. T. 136. – Variantă: încetiná (ARGHEZI, P. T. 118) vb. I.
încetinea
ÎNCETINÍ, încetinesc, vb. IV. Tranz. A reduce viteza, intensitatea etc.; a potoli, a domoli; p. ext. a întârzia, a amâna. – Din încet (după încetinei). DOOM
încetiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încetinésc, imperf. 3 sg. încetineá; conj. prez. 3 să încetineáscă
încetineai
ÎNCETINÍ, încetinesc, vb. IV. Tranz. A reduce viteza, intensitatea etc.; a potoli, a domoli; p. ext. a întârzia, a amâna. – Din încet (după încetinei). DOOM
încetiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încetinésc, imperf. 3 sg. încetineá; conj. prez. 3 să încetineáscă
încetineala
ÎNCETINEÁLĂ, încetineli, s. f. Lipsă de iuțeală, de vioiciune în acțiuni, în mișcări, în gândire etc. – Încetini + suf. -eală. DOOM
încetineálă s. f., g.-d. art. încetinélii; pl. încetinéli
încetineam
ÎNCETINÍ, încetinesc, vb. IV. Tranz. A reduce viteza, intensitatea etc.; a potoli, a domoli; p. ext. a întârzia, a amâna. – Din încet (după încetinei). DOOM
încetiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încetinésc, imperf. 3 sg. încetineá; conj. prez. 3 să încetineáscă
încetinească
ÎNCETINÍ, încetinesc, vb. IV. Tranz. A reduce viteza, intensitatea etc.; a potoli, a domoli; p. ext. a întârzia, a amâna. – Din încet (după încetinei). DOOM
încetiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încetinésc, imperf. 3 sg. încetineá; conj. prez. 3 să încetineáscă
încetineau
ÎNCETINÍ, încetinesc, vb. IV. Tranz. A reduce viteza, intensitatea etc.; a potoli, a domoli; p. ext. a întârzia, a amâna. – Din încet (după încetinei). DOOM
încetiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încetinésc, imperf. 3 sg. încetineá; conj. prez. 3 să încetineáscă
încetineați
ÎNCETINÍ, încetinesc, vb. IV. Tranz. A reduce viteza, intensitatea etc.; a potoli, a domoli; p. ext. a întârzia, a amâna. – Din încet (după încetinei). DOOM
încetiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încetinésc, imperf. 3 sg. încetineá; conj. prez. 3 să încetineáscă
încetinei
ÎNCETINÉL, -ÍCĂ, încetinei, -ele, adj., adv. 1. Adj. Diminutiv al lui încet; domol, potolit. 2. Adv. Încetișor. – Încet + suf. -inel. DOOM
încetinél2 adv.
încetineii
ÎNCETINÉL, -ÍCĂ, încetinei, -ele, adj., adv. 1. Adj. Diminutiv al lui încet; domol, potolit. 2. Adv. Încetișor. – Încet + suf. -inel. DOOM
încetinél2 adv.
încetineilor
ÎNCETINÉL, -ÍCĂ, încetinei, -ele, adj., adv. 1. Adj. Diminutiv al lui încet; domol, potolit. 2. Adv. Încetișor. – Încet + suf. -inel. DOOM
încetinél2 adv.
încetinel
ÎNCETINÉL, -ÍCĂ, încetinei, -ele, adj., adv. 1. Adj. Diminutiv al lui încet; domol, potolit. 2. Adv. Încetișor. – Încet + suf. -inel. DOOM
încetinél2 adv.
încetinele
ÎNCETINÉL, -ÍCĂ, încetinei, -ele, adj., adv. 1. Adj. Diminutiv al lui încet; domol, potolit. 2. Adv. Încetișor. – Încet + suf. -inel. DOOM
încetinél2 adv.
încetinelei
ÎNCETINÉL, -ÍCĂ, încetinei, -ele, adj., adv. 1. Adj. Diminutiv al lui încet; domol, potolit. 2. Adv. Încetișor. – Încet + suf. -inel. DOOM
încetinél2 adv.
încetinelele
ÎNCETINÉL, -ÍCĂ, încetinei, -ele, adj., adv. 1. Adj. Diminutiv al lui încet; domol, potolit. 2. Adv. Încetișor. – Încet + suf. -inel. DOOM
încetinél2 adv.
încetinelelor
ÎNCETINÉL, -ÍCĂ, încetinei, -ele, adj., adv. 1. Adj. Diminutiv al lui încet; domol, potolit. 2. Adv. Încetișor. – Încet + suf. -inel. DOOM
încetinél2 adv.
încetineli
ÎNCETINEÁLĂ, încetineli, s. f. Lipsă de iuțeală, de vioiciune în acțiuni, în mișcări, în gândire etc. – Încetini + suf. -eală. DOOM
încetineálă s. f., g.-d. art. încetinélii; pl. încetinéli
încetinelii
ÎNCETINEÁLĂ, încetineli, s. f. Lipsă de iuțeală, de vioiciune în acțiuni, în mișcări, în gândire etc. – Încetini + suf. -eală. DOOM
încetineálă s. f., g.-d. art. încetinélii; pl. încetinéli
încetinelile
ÎNCETINEÁLĂ, încetineli, s. f. Lipsă de iuțeală, de vioiciune în acțiuni, în mișcări, în gândire etc. – Încetini + suf. -eală. DOOM
încetineálă s. f., g.-d. art. încetinélii; pl. încetinéli
încetinelilor
ÎNCETINEÁLĂ, încetineli, s. f. Lipsă de iuțeală, de vioiciune în acțiuni, în mișcări, în gândire etc. – Încetini + suf. -eală. DOOM
încetineálă s. f., g.-d. art. încetinélii; pl. încetinéli
încetinelul
ÎNCETINÉL, -ÍCĂ, încetinei, -ele, adj., adv. 1. Adj. Diminutiv al lui încet; domol, potolit. 2. Adv. Încetișor. – Încet + suf. -inel. DOOM
încetinél2 adv.
încetinelului
ÎNCETINÉL, -ÍCĂ, încetinei, -ele, adj., adv. 1. Adj. Diminutiv al lui încet; domol, potolit. 2. Adv. Încetișor. – Încet + suf. -inel. DOOM
încetinél2 adv.
încetinesc
ÎNCETINÍ, încetinesc, vb. IV. Tranz. A reduce viteza, intensitatea etc.; a potoli, a domoli; p. ext. a întârzia, a amâna. – Din încet (după încetinei). DOOM
încetiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încetinésc, imperf. 3 sg. încetineá; conj. prez. 3 să încetineáscă
încetinește
ÎNCETINÍ, încetinesc, vb. IV. Tranz. A reduce viteza, intensitatea etc.; a potoli, a domoli; p. ext. a întârzia, a amâna. – Din încet (după încetinei). DOOM
încetiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încetinésc, imperf. 3 sg. încetineá; conj. prez. 3 să încetineáscă
încetinești
ÎNCETINÍ, încetinesc, vb. IV. Tranz. A reduce viteza, intensitatea etc.; a potoli, a domoli; p. ext. a întârzia, a amâna. – Din încet (după încetinei). DOOM
încetiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încetinésc, imperf. 3 sg. încetineá; conj. prez. 3 să încetineáscă
încetini
ÎNCETINÍ, încetinesc, vb. IV. Tranz. A reduce viteza, intensitatea etc.; a potoli, a domoli; p. ext. a întârzia, a amâna. – Din încet (după încetinei). DOOM
încetiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încetinésc, imperf. 3 sg. încetineá; conj. prez. 3 să încetineáscă
încetinica
ÎNCETINÉL, -ÍCĂ, încetinei, -ele, adj., adv. 1. Adj. Diminutiv al lui încet; domol, potolit. 2. Adv. Încetișor. – Încet + suf. -inel. DOOM
încetinél2 adv.
încetinii
ÎNCETINÍ, încetinesc, vb. IV. Tranz. A reduce viteza, intensitatea etc.; a potoli, a domoli; p. ext. a întârzia, a amâna. – Din încet (după încetinei). DOOM
încetiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încetinésc, imperf. 3 sg. încetineá; conj. prez. 3 să încetineáscă
încetinim
ÎNCETINÍ, încetinesc, vb. IV. Tranz. A reduce viteza, intensitatea etc.; a potoli, a domoli; p. ext. a întârzia, a amâna. – Din încet (după încetinei). DOOM
încetiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încetinésc, imperf. 3 sg. încetineá; conj. prez. 3 să încetineáscă
încetinind
ÎNCETINÍ, încetinesc, vb. IV. Tranz. A reduce viteza, intensitatea etc.; a potoli, a domoli; p. ext. a întârzia, a amâna. – Din încet (după încetinei). DOOM
încetiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încetinésc, imperf. 3 sg. încetineá; conj. prez. 3 să încetineáscă
încetinire
ÎNCETINÍ, încetinesc, vb. IV. Tranz. A reduce viteza, intensitatea etc.; a potoli, a domoli; p. ext. a întârzia, a amâna. – Din încet (după încetinei). DOOM
încetiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încetinésc, imperf. 3 sg. încetineá; conj. prez. 3 să încetineáscă
încetinire
ÎNCETINÍRE, încetiniri, s. f. Acțiunea de a încetini și rezultatul ei; potolire, domolire. – V. încetini. DOOM
încetiníre s. f., g.-d. art. încetinírii; pl. încetiníri
încetinirea
ÎNCETINÍRE, încetiniri, s. f. Acțiunea de a încetini și rezultatul ei; potolire, domolire. – V. încetini. DOOM
încetiníre s. f., g.-d. art. încetinírii; pl. încetiníri
încetiniri
ÎNCETINÍRE, încetiniri, s. f. Acțiunea de a încetini și rezultatul ei; potolire, domolire. – V. încetini. DOOM
încetiníre s. f., g.-d. art. încetinírii; pl. încetiníri
încetinirii
ÎNCETINÍRE, încetiniri, s. f. Acțiunea de a încetini și rezultatul ei; potolire, domolire. – V. încetini. DOOM
încetiníre s. f., g.-d. art. încetinírii; pl. încetiníri
încetinirile
ÎNCETINÍRE, încetiniri, s. f. Acțiunea de a încetini și rezultatul ei; potolire, domolire. – V. încetini. DOOM
încetiníre s. f., g.-d. art. încetinírii; pl. încetiníri
încetinirilor
ÎNCETINÍRE, încetiniri, s. f. Acțiunea de a încetini și rezultatul ei; potolire, domolire. – V. încetini. DOOM
încetiníre s. f., g.-d. art. încetinírii; pl. încetiníri
încetiniră
ÎNCETINÍ, încetinesc, vb. IV. Tranz. A reduce viteza, intensitatea etc.; a potoli, a domoli; p. ext. a întârzia, a amâna. – Din încet (după încetinei). DOOM
încetiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încetinésc, imperf. 3 sg. încetineá; conj. prez. 3 să încetineáscă
încetinirăm
ÎNCETINÍ, încetinesc, vb. IV. Tranz. A reduce viteza, intensitatea etc.; a potoli, a domoli; p. ext. a întârzia, a amâna. – Din încet (după încetinei). DOOM
încetiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încetinésc, imperf. 3 sg. încetineá; conj. prez. 3 să încetineáscă
încetinirăți
ÎNCETINÍ, încetinesc, vb. IV. Tranz. A reduce viteza, intensitatea etc.; a potoli, a domoli; p. ext. a întârzia, a amâna. – Din încet (după încetinei). DOOM
încetiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încetinésc, imperf. 3 sg. încetineá; conj. prez. 3 să încetineáscă
încetinise
ÎNCETINÍ, încetinesc, vb. IV. Tranz. A reduce viteza, intensitatea etc.; a potoli, a domoli; p. ext. a întârzia, a amâna. – Din încet (după încetinei). DOOM
încetiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încetinésc, imperf. 3 sg. încetineá; conj. prez. 3 să încetineáscă
încetinisem
ÎNCETINÍ, încetinesc, vb. IV. Tranz. A reduce viteza, intensitatea etc.; a potoli, a domoli; p. ext. a întârzia, a amâna. – Din încet (după încetinei). DOOM
încetiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încetinésc, imperf. 3 sg. încetineá; conj. prez. 3 să încetineáscă
încetiniseră
ÎNCETINÍ, încetinesc, vb. IV. Tranz. A reduce viteza, intensitatea etc.; a potoli, a domoli; p. ext. a întârzia, a amâna. – Din încet (după încetinei). DOOM
încetiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încetinésc, imperf. 3 sg. încetineá; conj. prez. 3 să încetineáscă
încetiniserăm
ÎNCETINÍ, încetinesc, vb. IV. Tranz. A reduce viteza, intensitatea etc.; a potoli, a domoli; p. ext. a întârzia, a amâna. – Din încet (după încetinei). DOOM
încetiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încetinésc, imperf. 3 sg. încetineá; conj. prez. 3 să încetineáscă
încetiniserăți
ÎNCETINÍ, încetinesc, vb. IV. Tranz. A reduce viteza, intensitatea etc.; a potoli, a domoli; p. ext. a întârzia, a amâna. – Din încet (după încetinei). DOOM
încetiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încetinésc, imperf. 3 sg. încetineá; conj. prez. 3 să încetineáscă
încetiniseși
ÎNCETINÍ, încetinesc, vb. IV. Tranz. A reduce viteza, intensitatea etc.; a potoli, a domoli; p. ext. a întârzia, a amâna. – Din încet (după încetinei). DOOM
încetiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încetinésc, imperf. 3 sg. încetineá; conj. prez. 3 să încetineáscă
încetiniseți
ÎNCETINÍ, încetinesc, vb. IV. Tranz. A reduce viteza, intensitatea etc.; a potoli, a domoli; p. ext. a întârzia, a amâna. – Din încet (după încetinei). DOOM
încetiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încetinésc, imperf. 3 sg. încetineá; conj. prez. 3 să încetineáscă
încetinit
ÎNCETINÍ, încetinesc, vb. IV. Tranz. A reduce viteza, intensitatea etc.; a potoli, a domoli; p. ext. a întârzia, a amâna. – Din încet (după încetinei). DOOM
încetiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încetinésc, imperf. 3 sg. încetineá; conj. prez. 3 să încetineáscă
încetinit
ÎNCETINÍT, -Ă, încetiniți, -te, adj. (Rar; despre mișcări, viteze) Micșorat; potolit, domolit. – V. încetini.
încetinita
ÎNCETINÍT, -Ă, încetiniți, -te, adj. (Rar; despre mișcări, viteze) Micșorat; potolit, domolit. – V. încetini.
încetinite
ÎNCETINÍT, -Ă, încetiniți, -te, adj. (Rar; despre mișcări, viteze) Micșorat; potolit, domolit. – V. încetini.
încetinitei
ÎNCETINÍT, -Ă, încetiniți, -te, adj. (Rar; despre mișcări, viteze) Micșorat; potolit, domolit. – V. încetini.
încetinitele
ÎNCETINÍT, -Ă, încetiniți, -te, adj. (Rar; despre mișcări, viteze) Micșorat; potolit, domolit. – V. încetini.
încetinitelor
ÎNCETINÍT, -Ă, încetiniți, -te, adj. (Rar; despre mișcări, viteze) Micșorat; potolit, domolit. – V. încetini.
încetinitoare
ÎNCETINITÓR, încetinitoare, s. n. Dispozitiv care micșorează viteza unor sisteme tehnice. ♦ (În expr.) Cu încetinitorul = procedeu cinematografic de obținere a încetinirii mișcării. – Încetini + suf. -tor. DOOM
încetinitór s. n., pl. încetinitoáre
încetinitoarele
ÎNCETINITÓR, încetinitoare, s. n. Dispozitiv care micșorează viteza unor sisteme tehnice. ♦ (În expr.) Cu încetinitorul = procedeu cinematografic de obținere a încetinirii mișcării. – Încetini + suf. -tor. DOOM
încetinitór s. n., pl. încetinitoáre
încetinitoarelor
ÎNCETINITÓR, încetinitoare, s. n. Dispozitiv care micșorează viteza unor sisteme tehnice. ♦ (În expr.) Cu încetinitorul = procedeu cinematografic de obținere a încetinirii mișcării. – Încetini + suf. -tor. DOOM
încetinitór s. n., pl. încetinitoáre
încetinitor
ÎNCETINITÓR, încetinitoare, s. n. Dispozitiv care micșorează viteza unor sisteme tehnice. ♦ (În expr.) Cu încetinitorul = procedeu cinematografic de obținere a încetinirii mișcării. – Încetini + suf. -tor. DOOM
încetinitór s. n., pl. încetinitoáre
încetinitorul
ÎNCETINITÓR, încetinitoare, s. n. Dispozitiv care micșorează viteza unor sisteme tehnice. ♦ (În expr.) Cu încetinitorul = procedeu cinematografic de obținere a încetinirii mișcării. – Încetini + suf. -tor. DOOM
încetinitór s. n., pl. încetinitoáre
încetinitorului
ÎNCETINITÓR, încetinitoare, s. n. Dispozitiv care micșorează viteza unor sisteme tehnice. ♦ (În expr.) Cu încetinitorul = procedeu cinematografic de obținere a încetinirii mișcării. – Încetini + suf. -tor. DOOM
încetinitór s. n., pl. încetinitoáre
încetinitul
ÎNCETINÍT, -Ă, încetiniți, -te, adj. (Rar; despre mișcări, viteze) Micșorat; potolit, domolit. – V. încetini.
încetinitului
ÎNCETINÍT, -Ă, încetiniți, -te, adj. (Rar; despre mișcări, viteze) Micșorat; potolit, domolit. – V. încetini.
încetiniși
ÎNCETINÍ, încetinesc, vb. IV. Tranz. A reduce viteza, intensitatea etc.; a potoli, a domoli; p. ext. a întârzia, a amâna. – Din încet (după încetinei). DOOM
încetiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încetinésc, imperf. 3 sg. încetineá; conj. prez. 3 să încetineáscă
încetiniți
ÎNCETINÍ, încetinesc, vb. IV. Tranz. A reduce viteza, intensitatea etc.; a potoli, a domoli; p. ext. a întârzia, a amâna. – Din încet (după încetinei). DOOM
încetiní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încetinésc, imperf. 3 sg. încetineá; conj. prez. 3 să încetineáscă
încetiniți
ÎNCETINÍT, -Ă, încetiniți, -te, adj. (Rar; despre mișcări, viteze) Micșorat; potolit, domolit. – V. încetini.
încetiniții
ÎNCETINÍT, -Ă, încetiniți, -te, adj. (Rar; despre mișcări, viteze) Micșorat; potolit, domolit. – V. încetini.
încetiniților
ÎNCETINÍT, -Ă, încetiniți, -te, adj. (Rar; despre mișcări, viteze) Micșorat; potolit, domolit. – V. încetini.
încetișor
ÎNCETIȘÓR adv. Diminutiv al lui încet; încetinel (2). ♦ (Substantivat; în expr.) (A lua pe cineva sau a o lua) cu încetișorul = (a lua pe cineva sau a o lua) cu blândețe, cu tact, cu binișorul. – Încet + suf. -ișor. DOOM
încetișór adv.
încetul
ÎNCÉT, ÎNCEÁTĂ, înceți, -te, adj., adv. 1. Adj. Fără viteză; liniștit, lin, domol. ♦ (Despre oameni) Care reacționează cu întârziere, care face ceva în ritm lent. ♦ (Despre judecată, gândire) Care raționează cu greutate; greoi. 2. Adj. (Despre sunete, melodii etc.) Cu intensitate scăzută, abia auzit. 3. Adv. Fără grabă, domol, binișor, alene; lin, pe nesimțite. ◊ Expr. (Încetul) cu încetul sau încet-încet = puțin câte puțin, treptat, cu timpul. ♦ (Cu valoare de interjecție) Binișor! nu așa tare!; fără zgomot! 4. Adv. Cu glas coborât; molcom, potolit. – Lat. qu(i)etus. DOOM
încét-încét v. încét
încetului
ÎNCÉT, ÎNCEÁTĂ, înceți, -te, adj., adv. 1. Adj. Fără viteză; liniștit, lin, domol. ♦ (Despre oameni) Care reacționează cu întârziere, care face ceva în ritm lent. ♦ (Despre judecată, gândire) Care raționează cu greutate; greoi. 2. Adj. (Despre sunete, melodii etc.) Cu intensitate scăzută, abia auzit. 3. Adv. Fără grabă, domol, binișor, alene; lin, pe nesimțite. ◊ Expr. (Încetul) cu încetul sau încet-încet = puțin câte puțin, treptat, cu timpul. ♦ (Cu valoare de interjecție) Binișor! nu așa tare!; fără zgomot! 4. Adv. Cu glas coborât; molcom, potolit. – Lat. qu(i)etus. DOOM
încét-încét v. încét
încetând
ÎNCETÁ, încetez, vb. I. Intranz. și tranz. A se opri dintr-o acțiune, a nu mai continua o acțiune. ◊ Expr. A înceta din viață = a muri. [Prez. ind. și: (reg.) încét] – Lat. *quetare (= quietare).
încetînd
ÎNCETÁ, încetez, vb. I. Intranz. și tranz. A se opri dintr-o acțiune, a nu mai continua o acțiune. ◊ Expr. A înceta din viață = a muri. [Prez. ind. și: (reg.) încét] – Lat. *quetare (= quietare).
încetări
ÎNCETÁRE s. f. Acțiunea de a înceta și rezultatul ei; întrerupere, oprire, sfârșit. ◊ Loc. adv. Fără (de) încetare = necontenit, neîncetat. ◊ Expr. Încetare din viață = moarte, deces. – V. înceta. DOOM
încetáre s. f., g.-d. art. încetắrii
încetării
ÎNCETÁRE s. f. Acțiunea de a înceta și rezultatul ei; întrerupere, oprire, sfârșit. ◊ Loc. adv. Fără (de) încetare = necontenit, neîncetat. ◊ Expr. Încetare din viață = moarte, deces. – V. înceta. DOOM
încetáre s. f., g.-d. art. încetắrii
încetările
ÎNCETÁRE s. f. Acțiunea de a înceta și rezultatul ei; întrerupere, oprire, sfârșit. ◊ Loc. adv. Fără (de) încetare = necontenit, neîncetat. ◊ Expr. Încetare din viață = moarte, deces. – V. înceta. DOOM
încetáre s. f., g.-d. art. încetắrii
încetărilor
ÎNCETÁRE s. f. Acțiunea de a înceta și rezultatul ei; întrerupere, oprire, sfârșit. ◊ Loc. adv. Fără (de) încetare = necontenit, neîncetat. ◊ Expr. Încetare din viață = moarte, deces. – V. înceta. DOOM
încetáre s. f., g.-d. art. încetắrii
încetățenea
ÎNCETĂȚENÍ, încetățenesc, vb. IV. 1. Tranz. A acorda cuiva o cetățenie; a indigena. 2. Refl. Fig. A se înrădăcina, a se statornici. – În + cetățean. DOOM
încetățení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încetățenésc, imperf. 3 sg. încetățeneá; conj. prez. 3 să încetățeneáscă
încetățeneai
ÎNCETĂȚENÍ, încetățenesc, vb. IV. 1. Tranz. A acorda cuiva o cetățenie; a indigena. 2. Refl. Fig. A se înrădăcina, a se statornici. – În + cetățean. DOOM
încetățení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încetățenésc, imperf. 3 sg. încetățeneá; conj. prez. 3 să încetățeneáscă
încetățeneam
ÎNCETĂȚENÍ, încetățenesc, vb. IV. 1. Tranz. A acorda cuiva o cetățenie; a indigena. 2. Refl. Fig. A se înrădăcina, a se statornici. – În + cetățean. DOOM
încetățení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încetățenésc, imperf. 3 sg. încetățeneá; conj. prez. 3 să încetățeneáscă
încetățenească
ÎNCETĂȚENÍ, încetățenesc, vb. IV. 1. Tranz. A acorda cuiva o cetățenie; a indigena. 2. Refl. Fig. A se înrădăcina, a se statornici. – În + cetățean. DOOM
încetățení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încetățenésc, imperf. 3 sg. încetățeneá; conj. prez. 3 să încetățeneáscă
încetățeneau
ÎNCETĂȚENÍ, încetățenesc, vb. IV. 1. Tranz. A acorda cuiva o cetățenie; a indigena. 2. Refl. Fig. A se înrădăcina, a se statornici. – În + cetățean. DOOM
încetățení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încetățenésc, imperf. 3 sg. încetățeneá; conj. prez. 3 să încetățeneáscă
încetățeneați
ÎNCETĂȚENÍ, încetățenesc, vb. IV. 1. Tranz. A acorda cuiva o cetățenie; a indigena. 2. Refl. Fig. A se înrădăcina, a se statornici. – În + cetățean. DOOM
încetățení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încetățenésc, imperf. 3 sg. încetățeneá; conj. prez. 3 să încetățeneáscă
încetățenesc
ÎNCETĂȚENÍ, încetățenesc, vb. IV. 1. Tranz. A acorda cuiva o cetățenie; a indigena. 2. Refl. Fig. A se înrădăcina, a se statornici. – În + cetățean. DOOM
încetățení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încetățenésc, imperf. 3 sg. încetățeneá; conj. prez. 3 să încetățeneáscă
încetățenește
ÎNCETĂȚENÍ, încetățenesc, vb. IV. 1. Tranz. A acorda cuiva o cetățenie; a indigena. 2. Refl. Fig. A se înrădăcina, a se statornici. – În + cetățean. DOOM
încetățení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încetățenésc, imperf. 3 sg. încetățeneá; conj. prez. 3 să încetățeneáscă
încetățenești
ÎNCETĂȚENÍ, încetățenesc, vb. IV. 1. Tranz. A acorda cuiva o cetățenie; a indigena. 2. Refl. Fig. A se înrădăcina, a se statornici. – În + cetățean. DOOM
încetățení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încetățenésc, imperf. 3 sg. încetățeneá; conj. prez. 3 să încetățeneáscă
încetățeni
ÎNCETĂȚENÍ, încetățenesc, vb. IV. 1. Tranz. A acorda cuiva o cetățenie; a indigena. 2. Refl. Fig. A se înrădăcina, a se statornici. – În + cetățean. DOOM
încetățení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încetățenésc, imperf. 3 sg. încetățeneá; conj. prez. 3 să încetățeneáscă
încetățenii
ÎNCETĂȚENÍ, încetățenesc, vb. IV. 1. Tranz. A acorda cuiva o cetățenie; a indigena. 2. Refl. Fig. A se înrădăcina, a se statornici. – În + cetățean. DOOM
încetățení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încetățenésc, imperf. 3 sg. încetățeneá; conj. prez. 3 să încetățeneáscă
încetățenim
ÎNCETĂȚENÍ, încetățenesc, vb. IV. 1. Tranz. A acorda cuiva o cetățenie; a indigena. 2. Refl. Fig. A se înrădăcina, a se statornici. – În + cetățean. DOOM
încetățení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încetățenésc, imperf. 3 sg. încetățeneá; conj. prez. 3 să încetățeneáscă
încetățenind
ÎNCETĂȚENÍ, încetățenesc, vb. IV. 1. Tranz. A acorda cuiva o cetățenie; a indigena. 2. Refl. Fig. A se înrădăcina, a se statornici. – În + cetățean. DOOM
încetățení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încetățenésc, imperf. 3 sg. încetățeneá; conj. prez. 3 să încetățeneáscă
încetățenire
ÎNCETĂȚENÍ, încetățenesc, vb. IV. 1. Tranz. A acorda cuiva o cetățenie; a indigena. 2. Refl. Fig. A se înrădăcina, a se statornici. – În + cetățean. DOOM
încetățení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încetățenésc, imperf. 3 sg. încetățeneá; conj. prez. 3 să încetățeneáscă
încetățenire
ÎNCETĂȚENÍRE, încetățeniri, s. f. Acțiunea de a (se) încetățeni. – V. încetățeni. DOOM
încetățeníre s. f., g.-d. art. încetățenírii; pl. încetățeníri
încetățenirea
ÎNCETĂȚENÍRE, încetățeniri, s. f. Acțiunea de a (se) încetățeni. – V. încetățeni. DOOM
încetățeníre s. f., g.-d. art. încetățenírii; pl. încetățeníri
încetățeniri
ÎNCETĂȚENÍRE, încetățeniri, s. f. Acțiunea de a (se) încetățeni. – V. încetățeni. DOOM
încetățeníre s. f., g.-d. art. încetățenírii; pl. încetățeníri
încetățenirii
ÎNCETĂȚENÍRE, încetățeniri, s. f. Acțiunea de a (se) încetățeni. – V. încetățeni. DOOM
încetățeníre s. f., g.-d. art. încetățenírii; pl. încetățeníri
încetățenirile
ÎNCETĂȚENÍRE, încetățeniri, s. f. Acțiunea de a (se) încetățeni. – V. încetățeni. DOOM
încetățeníre s. f., g.-d. art. încetățenírii; pl. încetățeníri
încetățenirilor
ÎNCETĂȚENÍRE, încetățeniri, s. f. Acțiunea de a (se) încetățeni. – V. încetățeni. DOOM
încetățeníre s. f., g.-d. art. încetățenírii; pl. încetățeníri
încetățeniră
ÎNCETĂȚENÍ, încetățenesc, vb. IV. 1. Tranz. A acorda cuiva o cetățenie; a indigena. 2. Refl. Fig. A se înrădăcina, a se statornici. – În + cetățean. DOOM
încetățení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încetățenésc, imperf. 3 sg. încetățeneá; conj. prez. 3 să încetățeneáscă
încetățenirăm
ÎNCETĂȚENÍ, încetățenesc, vb. IV. 1. Tranz. A acorda cuiva o cetățenie; a indigena. 2. Refl. Fig. A se înrădăcina, a se statornici. – În + cetățean. DOOM
încetățení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încetățenésc, imperf. 3 sg. încetățeneá; conj. prez. 3 să încetățeneáscă
încetățenirăți
ÎNCETĂȚENÍ, încetățenesc, vb. IV. 1. Tranz. A acorda cuiva o cetățenie; a indigena. 2. Refl. Fig. A se înrădăcina, a se statornici. – În + cetățean. DOOM
încetățení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încetățenésc, imperf. 3 sg. încetățeneá; conj. prez. 3 să încetățeneáscă
încetățenise
ÎNCETĂȚENÍ, încetățenesc, vb. IV. 1. Tranz. A acorda cuiva o cetățenie; a indigena. 2. Refl. Fig. A se înrădăcina, a se statornici. – În + cetățean. DOOM
încetățení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încetățenésc, imperf. 3 sg. încetățeneá; conj. prez. 3 să încetățeneáscă
încetățenisem
ÎNCETĂȚENÍ, încetățenesc, vb. IV. 1. Tranz. A acorda cuiva o cetățenie; a indigena. 2. Refl. Fig. A se înrădăcina, a se statornici. – În + cetățean. DOOM
încetățení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încetățenésc, imperf. 3 sg. încetățeneá; conj. prez. 3 să încetățeneáscă
încetățeniseră
ÎNCETĂȚENÍ, încetățenesc, vb. IV. 1. Tranz. A acorda cuiva o cetățenie; a indigena. 2. Refl. Fig. A se înrădăcina, a se statornici. – În + cetățean. DOOM
încetățení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încetățenésc, imperf. 3 sg. încetățeneá; conj. prez. 3 să încetățeneáscă
încetățeniserăm
ÎNCETĂȚENÍ, încetățenesc, vb. IV. 1. Tranz. A acorda cuiva o cetățenie; a indigena. 2. Refl. Fig. A se înrădăcina, a se statornici. – În + cetățean. DOOM
încetățení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încetățenésc, imperf. 3 sg. încetățeneá; conj. prez. 3 să încetățeneáscă
încetățeniserăți
ÎNCETĂȚENÍ, încetățenesc, vb. IV. 1. Tranz. A acorda cuiva o cetățenie; a indigena. 2. Refl. Fig. A se înrădăcina, a se statornici. – În + cetățean. DOOM
încetățení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încetățenésc, imperf. 3 sg. încetățeneá; conj. prez. 3 să încetățeneáscă
încetățeniseși
ÎNCETĂȚENÍ, încetățenesc, vb. IV. 1. Tranz. A acorda cuiva o cetățenie; a indigena. 2. Refl. Fig. A se înrădăcina, a se statornici. – În + cetățean. DOOM
încetățení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încetățenésc, imperf. 3 sg. încetățeneá; conj. prez. 3 să încetățeneáscă
încetățeniseți
ÎNCETĂȚENÍ, încetățenesc, vb. IV. 1. Tranz. A acorda cuiva o cetățenie; a indigena. 2. Refl. Fig. A se înrădăcina, a se statornici. – În + cetățean. DOOM
încetățení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încetățenésc, imperf. 3 sg. încetățeneá; conj. prez. 3 să încetățeneáscă
încetățenit
ÎNCETĂȚENÍ, încetățenesc, vb. IV. 1. Tranz. A acorda cuiva o cetățenie; a indigena. 2. Refl. Fig. A se înrădăcina, a se statornici. – În + cetățean. DOOM
încetățení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încetățenésc, imperf. 3 sg. încetățeneá; conj. prez. 3 să încetățeneáscă
încetățenit
ÎNCETĂȚENÍT, -Ă, încetățeniți, -te, adj. Care s-a înrădăcinat, care s-a statornicit. – V. încetățeni.
încetățenita
ÎNCETĂȚENÍT, -Ă, încetățeniți, -te, adj. Care s-a înrădăcinat, care s-a statornicit. – V. încetățeni.
încetățenite
ÎNCETĂȚENÍT, -Ă, încetățeniți, -te, adj. Care s-a înrădăcinat, care s-a statornicit. – V. încetățeni.
încetățenitei
ÎNCETĂȚENÍT, -Ă, încetățeniți, -te, adj. Care s-a înrădăcinat, care s-a statornicit. – V. încetățeni.
încetățenitele
ÎNCETĂȚENÍT, -Ă, încetățeniți, -te, adj. Care s-a înrădăcinat, care s-a statornicit. – V. încetățeni.
încetățenitelor
ÎNCETĂȚENÍT, -Ă, încetățeniți, -te, adj. Care s-a înrădăcinat, care s-a statornicit. – V. încetățeni.
încetățenitul
ÎNCETĂȚENÍT, -Ă, încetățeniți, -te, adj. Care s-a înrădăcinat, care s-a statornicit. – V. încetățeni.
încetățenitului
ÎNCETĂȚENÍT, -Ă, încetățeniți, -te, adj. Care s-a înrădăcinat, care s-a statornicit. – V. încetățeni.
încetățeniși
ÎNCETĂȚENÍ, încetățenesc, vb. IV. 1. Tranz. A acorda cuiva o cetățenie; a indigena. 2. Refl. Fig. A se înrădăcina, a se statornici. – În + cetățean. DOOM
încetățení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încetățenésc, imperf. 3 sg. încetățeneá; conj. prez. 3 să încetățeneáscă
încetățeniți
ÎNCETĂȚENÍ, încetățenesc, vb. IV. 1. Tranz. A acorda cuiva o cetățenie; a indigena. 2. Refl. Fig. A se înrădăcina, a se statornici. – În + cetățean. DOOM
încetățení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încetățenésc, imperf. 3 sg. încetățeneá; conj. prez. 3 să încetățeneáscă
încetățeniți
ÎNCETĂȚENÍT, -Ă, încetățeniți, -te, adj. Care s-a înrădăcinat, care s-a statornicit. – V. încetățeni.
încetățeniții
ÎNCETĂȚENÍT, -Ă, încetățeniți, -te, adj. Care s-a înrădăcinat, care s-a statornicit. – V. încetățeni.
încetățeniților
ÎNCETĂȚENÍT, -Ă, încetățeniți, -te, adj. Care s-a înrădăcinat, care s-a statornicit. – V. încetățeni.
înceți
ÎNCÉT, ÎNCEÁTĂ, înceți, -te, adj., adv. 1. Adj. Fără viteză; liniștit, lin, domol. ♦ (Despre oameni) Care reacționează cu întârziere, care face ceva în ritm lent. ♦ (Despre judecată, gândire) Care raționează cu greutate; greoi. 2. Adj. (Despre sunete, melodii etc.) Cu intensitate scăzută, abia auzit. 3. Adv. Fără grabă, domol, binișor, alene; lin, pe nesimțite. ◊ Expr. (Încetul) cu încetul sau încet-încet = puțin câte puțin, treptat, cu timpul. ♦ (Cu valoare de interjecție) Binișor! nu așa tare!; fără zgomot! 4. Adv. Cu glas coborât; molcom, potolit. – Lat. qu(i)etus. DOOM
încét-încét v. încét
înceții
ÎNCÉT, ÎNCEÁTĂ, înceți, -te, adj., adv. 1. Adj. Fără viteză; liniștit, lin, domol. ♦ (Despre oameni) Care reacționează cu întârziere, care face ceva în ritm lent. ♦ (Despre judecată, gândire) Care raționează cu greutate; greoi. 2. Adj. (Despre sunete, melodii etc.) Cu intensitate scăzută, abia auzit. 3. Adv. Fără grabă, domol, binișor, alene; lin, pe nesimțite. ◊ Expr. (Încetul) cu încetul sau încet-încet = puțin câte puțin, treptat, cu timpul. ♦ (Cu valoare de interjecție) Binișor! nu așa tare!; fără zgomot! 4. Adv. Cu glas coborât; molcom, potolit. – Lat. qu(i)etus. DOOM
încét-încét v. încét
înceților
ÎNCÉT, ÎNCEÁTĂ, înceți, -te, adj., adv. 1. Adj. Fără viteză; liniștit, lin, domol. ♦ (Despre oameni) Care reacționează cu întârziere, care face ceva în ritm lent. ♦ (Despre judecată, gândire) Care raționează cu greutate; greoi. 2. Adj. (Despre sunete, melodii etc.) Cu intensitate scăzută, abia auzit. 3. Adv. Fără grabă, domol, binișor, alene; lin, pe nesimțite. ◊ Expr. (Încetul) cu încetul sau încet-încet = puțin câte puțin, treptat, cu timpul. ♦ (Cu valoare de interjecție) Binișor! nu așa tare!; fără zgomot! 4. Adv. Cu glas coborât; molcom, potolit. – Lat. qu(i)etus. DOOM
încét-încét v. încét
încețoșa
ÎNCEȚOȘÁ, pers. 3 încețoșează, vb. I. Refl. A se lăsa ceață. ♦ Fig. (Despre ochi sau vedere) A se împăienjeni. – În + cețos. DOOM
încețoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 încețoșeáză; conj. prez. 3 să încețoșéze; ger. încețoșấnd
încețoșare
ÎNCEȚOȘÁ, pers. 3 încețoșează, vb. I. Refl. A se lăsa ceață. ♦ Fig. (Despre ochi sau vedere) A se împăienjeni. – În + cețos. DOOM
încețoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 încețoșeáză; conj. prez. 3 să încețoșéze; ger. încețoșấnd
încețoșare
ÎNCEȚOȘÁRE s. f. Faptul de a se încețoșa. – V. încețoșa. DOOM
încețoșáre s. f., g.-d. art. încețoșắrii
încețoșarea
ÎNCEȚOȘÁRE s. f. Faptul de a se încețoșa. – V. încețoșa. DOOM
încețoșáre s. f., g.-d. art. încețoșắrii
încețoșară
ÎNCEȚOȘÁ, pers. 3 încețoșează, vb. I. Refl. A se lăsa ceață. ♦ Fig. (Despre ochi sau vedere) A se împăienjeni. – În + cețos. DOOM
încețoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 încețoșeáză; conj. prez. 3 să încețoșéze; ger. încețoșấnd
încețoșase
ÎNCEȚOȘÁ, pers. 3 încețoșează, vb. I. Refl. A se lăsa ceață. ♦ Fig. (Despre ochi sau vedere) A se împăienjeni. – În + cețos. DOOM
încețoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 încețoșeáză; conj. prez. 3 să încețoșéze; ger. încețoșấnd
încețoșaseră
ÎNCEȚOȘÁ, pers. 3 încețoșează, vb. I. Refl. A se lăsa ceață. ♦ Fig. (Despre ochi sau vedere) A se împăienjeni. – În + cețos. DOOM
încețoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 încețoșeáză; conj. prez. 3 să încețoșéze; ger. încețoșấnd
încețoșat
ÎNCEȚOȘÁ, pers. 3 încețoșează, vb. I. Refl. A se lăsa ceață. ♦ Fig. (Despre ochi sau vedere) A se împăienjeni. – În + cețos. DOOM
încețoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 încețoșeáză; conj. prez. 3 să încețoșéze; ger. încețoșấnd
încețoșat
ÎNCEȚOȘÁT, -Ă, încețoșați, -te, adj. Învăluit în ceață; fig. împăienjenit. – V. încețoșa.
încețoșata
ÎNCEȚOȘÁT, -Ă, încețoșați, -te, adj. Învăluit în ceață; fig. împăienjenit. – V. încețoșa.
încețoșate
ÎNCEȚOȘÁT, -Ă, încețoșați, -te, adj. Învăluit în ceață; fig. împăienjenit. – V. încețoșa.
încețoșatei
ÎNCEȚOȘÁT, -Ă, încețoșați, -te, adj. Învăluit în ceață; fig. împăienjenit. – V. încețoșa.
încețoșatele
ÎNCEȚOȘÁT, -Ă, încețoșați, -te, adj. Învăluit în ceață; fig. împăienjenit. – V. încețoșa.
încețoșatelor
ÎNCEȚOȘÁT, -Ă, încețoșați, -te, adj. Învăluit în ceață; fig. împăienjenit. – V. încețoșa.
încețoșatul
ÎNCEȚOȘÁT, -Ă, încețoșați, -te, adj. Învăluit în ceață; fig. împăienjenit. – V. încețoșa.
încețoșatului
ÎNCEȚOȘÁT, -Ă, încețoșați, -te, adj. Învăluit în ceață; fig. împăienjenit. – V. încețoșa.
încețoșau
ÎNCEȚOȘÁ, pers. 3 încețoșează, vb. I. Refl. A se lăsa ceață. ♦ Fig. (Despre ochi sau vedere) A se împăienjeni. – În + cețos. DOOM
încețoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 încețoșeáză; conj. prez. 3 să încețoșéze; ger. încețoșấnd
încețoșați
ÎNCEȚOȘÁT, -Ă, încețoșați, -te, adj. Învăluit în ceață; fig. împăienjenit. – V. încețoșa.
încețoșații
ÎNCEȚOȘÁT, -Ă, încețoșați, -te, adj. Învăluit în ceață; fig. împăienjenit. – V. încețoșa.
încețoșaților
ÎNCEȚOȘÁT, -Ă, încețoșați, -te, adj. Învăluit în ceață; fig. împăienjenit. – V. încețoșa.
încețoșează
ÎNCEȚOȘÁ, pers. 3 încețoșează, vb. I. Refl. A se lăsa ceață. ♦ Fig. (Despre ochi sau vedere) A se împăienjeni. – În + cețos. DOOM
încețoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 încețoșeáză; conj. prez. 3 să încețoșéze; ger. încețoșấnd
încețoșeze
ÎNCEȚOȘÁ, pers. 3 încețoșează, vb. I. Refl. A se lăsa ceață. ♦ Fig. (Despre ochi sau vedere) A se împăienjeni. – În + cețos. DOOM
încețoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 încețoșeáză; conj. prez. 3 să încețoșéze; ger. încețoșấnd
încețoșând
ÎNCEȚOȘÁ, pers. 3 încețoșează, vb. I. Refl. A se lăsa ceață. ♦ Fig. (Despre ochi sau vedere) A se împăienjeni. – În + cețos. DOOM
încețoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 încețoșeáză; conj. prez. 3 să încețoșéze; ger. încețoșấnd
încețoșînd
ÎNCEȚOȘÁ, pers. 3 încețoșează, vb. I. Refl. A se lăsa ceață. ♦ Fig. (Despre ochi sau vedere) A se împăienjeni. – În + cețos. DOOM
încețoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 încețoșeáză; conj. prez. 3 să încețoșéze; ger. încețoșấnd
încețoșări
ÎNCEȚOȘÁRE s. f. Faptul de a se încețoșa. – V. încețoșa. DOOM
încețoșáre s. f., g.-d. art. încețoșắrii
încețoșării
ÎNCEȚOȘÁRE s. f. Faptul de a se încețoșa. – V. încețoșa. DOOM
încețoșáre s. f., g.-d. art. încețoșắrii
încețoșările
ÎNCEȚOȘÁRE s. f. Faptul de a se încețoșa. – V. încețoșa. DOOM
încețoșáre s. f., g.-d. art. încețoșắrii
încețoșărilor
ÎNCEȚOȘÁRE s. f. Faptul de a se încețoșa. – V. încețoșa. DOOM
încețoșáre s. f., g.-d. art. încețoșắrii
încheagă
ÎNCHEGÁ, închég, vb. I. 1. Refl. și tranz. A se face sau a face să devină cheag; a (se) coagula. ◊ Expr. (Tranz.) Minte de încheagă apele = minte foarte tare. ♦ Refl. (Rar) A se strânge la un loc, a se uni, a se lipi trainic (cu ceva sau unul cu altul). 2. Refl. Fig. A prinde contur, a se forma, a lua ființă. – Lat. in-coagulare. DOOM
închegá (a ~) vb., ind. prez. 3 încheágă; conj. prez. 3 să închége
încheg
ÎNCHEGÁ, închég, vb. I. 1. Refl. și tranz. A se face sau a face să devină cheag; a (se) coagula. ◊ Expr. (Tranz.) Minte de încheagă apele = minte foarte tare. ♦ Refl. (Rar) A se strânge la un loc, a se uni, a se lipi trainic (cu ceva sau unul cu altul). 2. Refl. Fig. A prinde contur, a se forma, a lua ființă. – Lat. in-coagulare. DOOM
închegá (a ~) vb., ind. prez. 3 încheágă; conj. prez. 3 să închége
închega
ÎNCHEGÁ, închég, vb. I. 1. Refl. și tranz. A se face sau a face să devină cheag; a (se) coagula. ◊ Expr. (Tranz.) Minte de încheagă apele = minte foarte tare. ♦ Refl. (Rar) A se strânge la un loc, a se uni, a se lipi trainic (cu ceva sau unul cu altul). 2. Refl. Fig. A prinde contur, a se forma, a lua ființă. – Lat. in-coagulare. DOOM
închegá (a ~) vb., ind. prez. 3 încheágă; conj. prez. 3 să închége
închegai
ÎNCHEGÁ, închég, vb. I. 1. Refl. și tranz. A se face sau a face să devină cheag; a (se) coagula. ◊ Expr. (Tranz.) Minte de încheagă apele = minte foarte tare. ♦ Refl. (Rar) A se strânge la un loc, a se uni, a se lipi trainic (cu ceva sau unul cu altul). 2. Refl. Fig. A prinde contur, a se forma, a lua ființă. – Lat. in-coagulare. DOOM
închegá (a ~) vb., ind. prez. 3 încheágă; conj. prez. 3 să închége
închegam
ÎNCHEGÁ, închég, vb. I. 1. Refl. și tranz. A se face sau a face să devină cheag; a (se) coagula. ◊ Expr. (Tranz.) Minte de încheagă apele = minte foarte tare. ♦ Refl. (Rar) A se strânge la un loc, a se uni, a se lipi trainic (cu ceva sau unul cu altul). 2. Refl. Fig. A prinde contur, a se forma, a lua ființă. – Lat. in-coagulare. DOOM
închegá (a ~) vb., ind. prez. 3 încheágă; conj. prez. 3 să închége
închegare
ÎNCHEGÁ, închég, vb. I. 1. Refl. și tranz. A se face sau a face să devină cheag; a (se) coagula. ◊ Expr. (Tranz.) Minte de încheagă apele = minte foarte tare. ♦ Refl. (Rar) A se strânge la un loc, a se uni, a se lipi trainic (cu ceva sau unul cu altul). 2. Refl. Fig. A prinde contur, a se forma, a lua ființă. – Lat. in-coagulare. DOOM
închegá (a ~) vb., ind. prez. 3 încheágă; conj. prez. 3 să închége
închegare
ÎNCHEGÁRE, închegări, s. f. Faptul de a (se) închega; coagulare; unire, lipire. ♦ Fig. (Concr.) Întrupare, materializare. – V. închega. DOOM
închegáre s. f., g.-d. art. închegắrii; pl. închegắri
închegarea
ÎNCHEGÁRE, închegări, s. f. Faptul de a (se) închega; coagulare; unire, lipire. ♦ Fig. (Concr.) Întrupare, materializare. – V. închega. DOOM
închegáre s. f., g.-d. art. închegắrii; pl. închegắri
închegară
ÎNCHEGÁ, închég, vb. I. 1. Refl. și tranz. A se face sau a face să devină cheag; a (se) coagula. ◊ Expr. (Tranz.) Minte de încheagă apele = minte foarte tare. ♦ Refl. (Rar) A se strânge la un loc, a se uni, a se lipi trainic (cu ceva sau unul cu altul). 2. Refl. Fig. A prinde contur, a se forma, a lua ființă. – Lat. in-coagulare. DOOM
închegá (a ~) vb., ind. prez. 3 încheágă; conj. prez. 3 să închége
închegarăm
ÎNCHEGÁ, închég, vb. I. 1. Refl. și tranz. A se face sau a face să devină cheag; a (se) coagula. ◊ Expr. (Tranz.) Minte de încheagă apele = minte foarte tare. ♦ Refl. (Rar) A se strânge la un loc, a se uni, a se lipi trainic (cu ceva sau unul cu altul). 2. Refl. Fig. A prinde contur, a se forma, a lua ființă. – Lat. in-coagulare. DOOM
închegá (a ~) vb., ind. prez. 3 încheágă; conj. prez. 3 să închége
închegarăți
ÎNCHEGÁ, închég, vb. I. 1. Refl. și tranz. A se face sau a face să devină cheag; a (se) coagula. ◊ Expr. (Tranz.) Minte de încheagă apele = minte foarte tare. ♦ Refl. (Rar) A se strânge la un loc, a se uni, a se lipi trainic (cu ceva sau unul cu altul). 2. Refl. Fig. A prinde contur, a se forma, a lua ființă. – Lat. in-coagulare. DOOM
închegá (a ~) vb., ind. prez. 3 încheágă; conj. prez. 3 să închége
închegase
ÎNCHEGÁ, închég, vb. I. 1. Refl. și tranz. A se face sau a face să devină cheag; a (se) coagula. ◊ Expr. (Tranz.) Minte de încheagă apele = minte foarte tare. ♦ Refl. (Rar) A se strânge la un loc, a se uni, a se lipi trainic (cu ceva sau unul cu altul). 2. Refl. Fig. A prinde contur, a se forma, a lua ființă. – Lat. in-coagulare. DOOM
închegá (a ~) vb., ind. prez. 3 încheágă; conj. prez. 3 să închége
închegasem
ÎNCHEGÁ, închég, vb. I. 1. Refl. și tranz. A se face sau a face să devină cheag; a (se) coagula. ◊ Expr. (Tranz.) Minte de încheagă apele = minte foarte tare. ♦ Refl. (Rar) A se strânge la un loc, a se uni, a se lipi trainic (cu ceva sau unul cu altul). 2. Refl. Fig. A prinde contur, a se forma, a lua ființă. – Lat. in-coagulare. DOOM
închegá (a ~) vb., ind. prez. 3 încheágă; conj. prez. 3 să închége
închegaseră
ÎNCHEGÁ, închég, vb. I. 1. Refl. și tranz. A se face sau a face să devină cheag; a (se) coagula. ◊ Expr. (Tranz.) Minte de încheagă apele = minte foarte tare. ♦ Refl. (Rar) A se strânge la un loc, a se uni, a se lipi trainic (cu ceva sau unul cu altul). 2. Refl. Fig. A prinde contur, a se forma, a lua ființă. – Lat. in-coagulare. DOOM
închegá (a ~) vb., ind. prez. 3 încheágă; conj. prez. 3 să închége
închegaserăm
ÎNCHEGÁ, închég, vb. I. 1. Refl. și tranz. A se face sau a face să devină cheag; a (se) coagula. ◊ Expr. (Tranz.) Minte de încheagă apele = minte foarte tare. ♦ Refl. (Rar) A se strânge la un loc, a se uni, a se lipi trainic (cu ceva sau unul cu altul). 2. Refl. Fig. A prinde contur, a se forma, a lua ființă. – Lat. in-coagulare. DOOM
închegá (a ~) vb., ind. prez. 3 încheágă; conj. prez. 3 să închége
închegaserăți
ÎNCHEGÁ, închég, vb. I. 1. Refl. și tranz. A se face sau a face să devină cheag; a (se) coagula. ◊ Expr. (Tranz.) Minte de încheagă apele = minte foarte tare. ♦ Refl. (Rar) A se strânge la un loc, a se uni, a se lipi trainic (cu ceva sau unul cu altul). 2. Refl. Fig. A prinde contur, a se forma, a lua ființă. – Lat. in-coagulare. DOOM
închegá (a ~) vb., ind. prez. 3 încheágă; conj. prez. 3 să închége
închegaseși
ÎNCHEGÁ, închég, vb. I. 1. Refl. și tranz. A se face sau a face să devină cheag; a (se) coagula. ◊ Expr. (Tranz.) Minte de încheagă apele = minte foarte tare. ♦ Refl. (Rar) A se strânge la un loc, a se uni, a se lipi trainic (cu ceva sau unul cu altul). 2. Refl. Fig. A prinde contur, a se forma, a lua ființă. – Lat. in-coagulare. DOOM
închegá (a ~) vb., ind. prez. 3 încheágă; conj. prez. 3 să închége
închegaseți
ÎNCHEGÁ, închég, vb. I. 1. Refl. și tranz. A se face sau a face să devină cheag; a (se) coagula. ◊ Expr. (Tranz.) Minte de încheagă apele = minte foarte tare. ♦ Refl. (Rar) A se strânge la un loc, a se uni, a se lipi trainic (cu ceva sau unul cu altul). 2. Refl. Fig. A prinde contur, a se forma, a lua ființă. – Lat. in-coagulare. DOOM
închegá (a ~) vb., ind. prez. 3 încheágă; conj. prez. 3 să închége
închegat
ÎNCHEGÁ, închég, vb. I. 1. Refl. și tranz. A se face sau a face să devină cheag; a (se) coagula. ◊ Expr. (Tranz.) Minte de încheagă apele = minte foarte tare. ♦ Refl. (Rar) A se strânge la un loc, a se uni, a se lipi trainic (cu ceva sau unul cu altul). 2. Refl. Fig. A prinde contur, a se forma, a lua ființă. – Lat. in-coagulare. DOOM
închegá (a ~) vb., ind. prez. 3 încheágă; conj. prez. 3 să închége
închegat
ÎNCHEGÁT, -Ă, închegați, -te, adj. 1. Care a prins cheag, coagulat. 2. Fig. Care a prins contur, a luat ființă. ♦ Coerent. – V. închega.
închegata
ÎNCHEGÁT, -Ă, închegați, -te, adj. 1. Care a prins cheag, coagulat. 2. Fig. Care a prins contur, a luat ființă. ♦ Coerent. – V. închega.
închegate
ÎNCHEGÁT, -Ă, închegați, -te, adj. 1. Care a prins cheag, coagulat. 2. Fig. Care a prins contur, a luat ființă. ♦ Coerent. – V. închega.
închegatei
ÎNCHEGÁT, -Ă, închegați, -te, adj. 1. Care a prins cheag, coagulat. 2. Fig. Care a prins contur, a luat ființă. ♦ Coerent. – V. închega.
închegatele
ÎNCHEGÁT, -Ă, închegați, -te, adj. 1. Care a prins cheag, coagulat. 2. Fig. Care a prins contur, a luat ființă. ♦ Coerent. – V. închega.
închegatelor
ÎNCHEGÁT, -Ă, închegați, -te, adj. 1. Care a prins cheag, coagulat. 2. Fig. Care a prins contur, a luat ființă. ♦ Coerent. – V. închega.
închegatul
ÎNCHEGÁT, -Ă, închegați, -te, adj. 1. Care a prins cheag, coagulat. 2. Fig. Care a prins contur, a luat ființă. ♦ Coerent. – V. închega.
închegatului
ÎNCHEGÁT, -Ă, închegați, -te, adj. 1. Care a prins cheag, coagulat. 2. Fig. Care a prins contur, a luat ființă. ♦ Coerent. – V. închega.
închegau
ÎNCHEGÁ, închég, vb. I. 1. Refl. și tranz. A se face sau a face să devină cheag; a (se) coagula. ◊ Expr. (Tranz.) Minte de încheagă apele = minte foarte tare. ♦ Refl. (Rar) A se strânge la un loc, a se uni, a se lipi trainic (cu ceva sau unul cu altul). 2. Refl. Fig. A prinde contur, a se forma, a lua ființă. – Lat. in-coagulare. DOOM
închegá (a ~) vb., ind. prez. 3 încheágă; conj. prez. 3 să închége
închegași
ÎNCHEGÁ, închég, vb. I. 1. Refl. și tranz. A se face sau a face să devină cheag; a (se) coagula. ◊ Expr. (Tranz.) Minte de încheagă apele = minte foarte tare. ♦ Refl. (Rar) A se strânge la un loc, a se uni, a se lipi trainic (cu ceva sau unul cu altul). 2. Refl. Fig. A prinde contur, a se forma, a lua ființă. – Lat. in-coagulare. DOOM
închegá (a ~) vb., ind. prez. 3 încheágă; conj. prez. 3 să închége
închegați
ÎNCHEGÁ, închég, vb. I. 1. Refl. și tranz. A se face sau a face să devină cheag; a (se) coagula. ◊ Expr. (Tranz.) Minte de încheagă apele = minte foarte tare. ♦ Refl. (Rar) A se strânge la un loc, a se uni, a se lipi trainic (cu ceva sau unul cu altul). 2. Refl. Fig. A prinde contur, a se forma, a lua ființă. – Lat. in-coagulare. DOOM
închegá (a ~) vb., ind. prez. 3 încheágă; conj. prez. 3 să închége
închegați
ÎNCHEGÁT, -Ă, închegați, -te, adj. 1. Care a prins cheag, coagulat. 2. Fig. Care a prins contur, a luat ființă. ♦ Coerent. – V. închega.
închegații
ÎNCHEGÁT, -Ă, închegați, -te, adj. 1. Care a prins cheag, coagulat. 2. Fig. Care a prins contur, a luat ființă. ♦ Coerent. – V. închega.
închegaților
ÎNCHEGÁT, -Ă, închegați, -te, adj. 1. Care a prins cheag, coagulat. 2. Fig. Care a prins contur, a luat ființă. ♦ Coerent. – V. închega.
închege
ÎNCHEGÁ, închég, vb. I. 1. Refl. și tranz. A se face sau a face să devină cheag; a (se) coagula. ◊ Expr. (Tranz.) Minte de încheagă apele = minte foarte tare. ♦ Refl. (Rar) A se strânge la un loc, a se uni, a se lipi trainic (cu ceva sau unul cu altul). 2. Refl. Fig. A prinde contur, a se forma, a lua ființă. – Lat. in-coagulare. DOOM
închegá (a ~) vb., ind. prez. 3 încheágă; conj. prez. 3 să închége
închegi
ÎNCHEGÁ, închég, vb. I. 1. Refl. și tranz. A se face sau a face să devină cheag; a (se) coagula. ◊ Expr. (Tranz.) Minte de încheagă apele = minte foarte tare. ♦ Refl. (Rar) A se strânge la un loc, a se uni, a se lipi trainic (cu ceva sau unul cu altul). 2. Refl. Fig. A prinde contur, a se forma, a lua ființă. – Lat. in-coagulare. DOOM
închegá (a ~) vb., ind. prez. 3 încheágă; conj. prez. 3 să închége
închegând
ÎNCHEGÁ, închég, vb. I. 1. Refl. și tranz. A se face sau a face să devină cheag; a (se) coagula. ◊ Expr. (Tranz.) Minte de încheagă apele = minte foarte tare. ♦ Refl. (Rar) A se strânge la un loc, a se uni, a se lipi trainic (cu ceva sau unul cu altul). 2. Refl. Fig. A prinde contur, a se forma, a lua ființă. – Lat. in-coagulare. DOOM
închegá (a ~) vb., ind. prez. 3 încheágă; conj. prez. 3 să închége
închegînd
ÎNCHEGÁ, închég, vb. I. 1. Refl. și tranz. A se face sau a face să devină cheag; a (se) coagula. ◊ Expr. (Tranz.) Minte de încheagă apele = minte foarte tare. ♦ Refl. (Rar) A se strânge la un loc, a se uni, a se lipi trainic (cu ceva sau unul cu altul). 2. Refl. Fig. A prinde contur, a se forma, a lua ființă. – Lat. in-coagulare. DOOM
închegá (a ~) vb., ind. prez. 3 încheágă; conj. prez. 3 să închége
închegări
ÎNCHEGÁRE, închegări, s. f. Faptul de a (se) închega; coagulare; unire, lipire. ♦ Fig. (Concr.) Întrupare, materializare. – V. închega. DOOM
închegáre s. f., g.-d. art. închegắrii; pl. închegắri
închegării
ÎNCHEGÁRE, închegări, s. f. Faptul de a (se) închega; coagulare; unire, lipire. ♦ Fig. (Concr.) Întrupare, materializare. – V. închega. DOOM
închegáre s. f., g.-d. art. închegắrii; pl. închegắri
închegările
ÎNCHEGÁRE, închegări, s. f. Faptul de a (se) închega; coagulare; unire, lipire. ♦ Fig. (Concr.) Întrupare, materializare. – V. închega. DOOM
închegáre s. f., g.-d. art. închegắrii; pl. închegắri
închegărilor
ÎNCHEGÁRE, închegări, s. f. Faptul de a (se) închega; coagulare; unire, lipire. ♦ Fig. (Concr.) Întrupare, materializare. – V. închega. DOOM
închegáre s. f., g.-d. art. închegắrii; pl. închegắri
închegătoare
ÎNCHEGĂTÓR, -OÁRE, închegători, -oare, s. f., adj. 1. S. f. Vas de lemn în care ciobanii pun laptele la închegat. 2. S. f. (Bot.; reg.) Năprasnică (Geranium robertianum). 3. Adj. Care încheagă. – Închega + suf. -ător. DOOM
închegătoáre s. f., g.-d. art. închegătórii; pl. închegătóri
închegătoare
ÎNCHEGĂTÓR, -OÁRE, închegători, -oare, s. f., adj. 1. S. f. Vas de lemn în care ciobanii pun laptele la închegat. 2. S. f. (Bot.; reg.) Năprasnică (Geranium robertianum). 3. Adj. Care încheagă. [Pl. și: (1) închegători] – Închega + suf. -ător. DOOM
închegătór adj. m., pl. închegătóri; f. sg. și pl. închegătoáre
închegătoarea
ÎNCHEGĂTÓR, -OÁRE, închegători, -oare, s. f., adj. 1. S. f. Vas de lemn în care ciobanii pun laptele la închegat. 2. S. f. (Bot.; reg.) Năprasnică (Geranium robertianum). 3. Adj. Care încheagă. – Închega + suf. -ător. DOOM
închegătoáre s. f., g.-d. art. închegătórii; pl. închegătóri
închegătoarea
ÎNCHEGĂTÓR, -OÁRE, închegători, -oare, s. f., adj. 1. S. f. Vas de lemn în care ciobanii pun laptele la închegat. 2. S. f. (Bot.; reg.) Năprasnică (Geranium robertianum). 3. Adj. Care încheagă. [Pl. și: (1) închegători] – Închega + suf. -ător. DOOM
închegătór adj. m., pl. închegătóri; f. sg. și pl. închegătoáre
închegătoarei
ÎNCHEGĂTÓR, -OÁRE, închegători, -oare, s. f., adj. 1. S. f. Vas de lemn în care ciobanii pun laptele la închegat. 2. S. f. (Bot.; reg.) Năprasnică (Geranium robertianum). 3. Adj. Care încheagă. [Pl. și: (1) închegători] – Închega + suf. -ător. DOOM
închegătór adj. m., pl. închegătóri; f. sg. și pl. închegătoáre
închegătoarele
ÎNCHEGĂTÓR, -OÁRE, închegători, -oare, s. f., adj. 1. S. f. Vas de lemn în care ciobanii pun laptele la închegat. 2. S. f. (Bot.; reg.) Năprasnică (Geranium robertianum). 3. Adj. Care încheagă. [Pl. și: (1) închegători] – Închega + suf. -ător. DOOM
închegătór adj. m., pl. închegătóri; f. sg. și pl. închegătoáre
închegătoarelor
ÎNCHEGĂTÓR, -OÁRE, închegători, -oare, s. f., adj. 1. S. f. Vas de lemn în care ciobanii pun laptele la închegat. 2. S. f. (Bot.; reg.) Năprasnică (Geranium robertianum). 3. Adj. Care încheagă. [Pl. și: (1) închegători] – Închega + suf. -ător. DOOM
închegătór adj. m., pl. închegătóri; f. sg. și pl. închegătoáre
închegător
ÎNCHEGĂTÓR, -OÁRE, închegători, -oare, s. f., adj. 1. S. f. Vas de lemn în care ciobanii pun laptele la închegat. 2. S. f. (Bot.; reg.) Năprasnică (Geranium robertianum). 3. Adj. Care încheagă. [Pl. și: (1) închegători] – Închega + suf. -ător. DOOM
închegătór adj. m., pl. închegătóri; f. sg. și pl. închegătoáre
închegători
ÎNCHEGĂTÓR, -OÁRE, închegători, -oare, s. f., adj. 1. S. f. Vas de lemn în care ciobanii pun laptele la închegat. 2. S. f. (Bot.; reg.) Năprasnică (Geranium robertianum). 3. Adj. Care încheagă. – Închega + suf. -ător. DOOM
închegătoáre s. f., g.-d. art. închegătórii; pl. închegătóri
închegători
ÎNCHEGĂTÓR, -OÁRE, închegători, -oare, s. f., adj. 1. S. f. Vas de lemn în care ciobanii pun laptele la închegat. 2. S. f. (Bot.; reg.) Năprasnică (Geranium robertianum). 3. Adj. Care încheagă. [Pl. și: (1) închegători] – Închega + suf. -ător. DOOM
închegătór adj. m., pl. închegătóri; f. sg. și pl. închegătoáre
închegătorii
ÎNCHEGĂTÓR, -OÁRE, închegători, -oare, s. f., adj. 1. S. f. Vas de lemn în care ciobanii pun laptele la închegat. 2. S. f. (Bot.; reg.) Năprasnică (Geranium robertianum). 3. Adj. Care încheagă. – Închega + suf. -ător. DOOM
închegătoáre s. f., g.-d. art. închegătórii; pl. închegătóri
închegătorii
ÎNCHEGĂTÓR, -OÁRE, închegători, -oare, s. f., adj. 1. S. f. Vas de lemn în care ciobanii pun laptele la închegat. 2. S. f. (Bot.; reg.) Năprasnică (Geranium robertianum). 3. Adj. Care încheagă. [Pl. și: (1) închegători] – Închega + suf. -ător. DOOM
închegătór adj. m., pl. închegătóri; f. sg. și pl. închegătoáre
închegătorile
ÎNCHEGĂTÓR, -OÁRE, închegători, -oare, s. f., adj. 1. S. f. Vas de lemn în care ciobanii pun laptele la închegat. 2. S. f. (Bot.; reg.) Năprasnică (Geranium robertianum). 3. Adj. Care încheagă. – Închega + suf. -ător. DOOM
închegătoáre s. f., g.-d. art. închegătórii; pl. închegătóri
închegătorilor
ÎNCHEGĂTÓR, -OÁRE, închegători, -oare, s. f., adj. 1. S. f. Vas de lemn în care ciobanii pun laptele la închegat. 2. S. f. (Bot.; reg.) Năprasnică (Geranium robertianum). 3. Adj. Care încheagă. – Închega + suf. -ător. DOOM
închegătoáre s. f., g.-d. art. închegătórii; pl. închegătóri
închegătorilor
ÎNCHEGĂTÓR, -OÁRE, închegători, -oare, s. f., adj. 1. S. f. Vas de lemn în care ciobanii pun laptele la închegat. 2. S. f. (Bot.; reg.) Năprasnică (Geranium robertianum). 3. Adj. Care încheagă. [Pl. și: (1) închegători] – Închega + suf. -ător. DOOM
închegătór adj. m., pl. închegătóri; f. sg. și pl. închegătoáre
închegătorul
ÎNCHEGĂTÓR, -OÁRE, închegători, -oare, s. f., adj. 1. S. f. Vas de lemn în care ciobanii pun laptele la închegat. 2. S. f. (Bot.; reg.) Năprasnică (Geranium robertianum). 3. Adj. Care încheagă. [Pl. și: (1) închegători] – Închega + suf. -ător. DOOM
închegătór adj. m., pl. închegătóri; f. sg. și pl. închegătoáre
închegătorului
ÎNCHEGĂTÓR, -OÁRE, închegători, -oare, s. f., adj. 1. S. f. Vas de lemn în care ciobanii pun laptele la închegat. 2. S. f. (Bot.; reg.) Năprasnică (Geranium robertianum). 3. Adj. Care încheagă. [Pl. și: (1) închegători] – Închega + suf. -ător. DOOM
închegătór adj. m., pl. închegătóri; f. sg. și pl. închegătoáre
închegătura
ÎNCHEGĂTÚRĂ, închegături, s. f. (Rar) Închegare; (concr.) locul unde se îmbină două obiecte sau două părți ale unui obiect. – Închega + suf. -ătură. DOOM
închegătúră (rar) s. f., g.-d. art. închegătúrii; pl. închegătúri
închegături
ÎNCHEGĂTÚRĂ, închegături, s. f. (Rar) Închegare; (concr.) locul unde se îmbină două obiecte sau două părți ale unui obiect. – Închega + suf. -ătură. DOOM
închegătúră (rar) s. f., g.-d. art. închegătúrii; pl. închegătúri
închegăturii
ÎNCHEGĂTÚRĂ, închegături, s. f. (Rar) Închegare; (concr.) locul unde se îmbină două obiecte sau două părți ale unui obiect. – Închega + suf. -ătură. DOOM
închegătúră (rar) s. f., g.-d. art. închegătúrii; pl. închegătúri
închegăturile
ÎNCHEGĂTÚRĂ, închegături, s. f. (Rar) Închegare; (concr.) locul unde se îmbină două obiecte sau două părți ale unui obiect. – Închega + suf. -ătură. DOOM
închegătúră (rar) s. f., g.-d. art. închegătúrii; pl. închegătúri
închegăturilor
ÎNCHEGĂTÚRĂ, închegături, s. f. (Rar) Închegare; (concr.) locul unde se îmbină două obiecte sau două părți ale unui obiect. – Închega + suf. -ătură. DOOM
închegătúră (rar) s. f., g.-d. art. închegătúrii; pl. închegătúri
închegățele
ÎNCHEGĂȚÍCĂ, închegățele, s. f. Plantă erbacee cu florile galbene și cu tulpina roșiatică, păroasă, răsfirată pe pământ (Potentilla rubens). – Închegat + suf. -ică. DOOM
închegățícă s. f., g.-d. art. închegățélei; pl. închegățéle, art. închegățélele
închegățelei
ÎNCHEGĂȚÍCĂ, închegățele, s. f. Plantă erbacee cu florile galbene și cu tulpina roșiatică, păroasă, răsfirată pe pământ (Potentilla rubens). – Închegat + suf. -ică. DOOM
închegățícă s. f., g.-d. art. închegățélei; pl. închegățéle, art. închegățélele
închegățelele
ÎNCHEGĂȚÍCĂ, închegățele, s. f. Plantă erbacee cu florile galbene și cu tulpina roșiatică, păroasă, răsfirată pe pământ (Potentilla rubens). – Închegat + suf. -ică. DOOM
închegățícă s. f., g.-d. art. închegățélei; pl. închegățéle, art. închegățélele
închegățelelor
ÎNCHEGĂȚÍCĂ, închegățele, s. f. Plantă erbacee cu florile galbene și cu tulpina roșiatică, păroasă, răsfirată pe pământ (Potentilla rubens). – Închegat + suf. -ică. DOOM
închegățícă s. f., g.-d. art. închegățélei; pl. închegățéle, art. închegățélele
închegățica
ÎNCHEGĂȚÍCĂ, închegățele, s. f. Plantă erbacee cu florile galbene și cu tulpina roșiatică, păroasă, răsfirată pe pământ (Potentilla rubens). – Închegat + suf. -ică. DOOM
închegățícă s. f., g.-d. art. închegățélei; pl. închegățéle, art. închegățélele
închei
ÎNCHEIÁ, închéi, vb. I. Tranz. I. 1. A prinde în nasturi, în copci etc. un obiect de îmbrăcăminte. ♦ Refl. (Despre persoane) A-și strânge haina, cămașa etc. în nasturi, în copci; a-și lega șireturile de la încălțăminte. 2. A potrivi una într-alta părțile componente ale unui obiect; a îmbina, a uni. II. 1. A termina, a pune capăt, a sfârși o acțiune, o operație etc. ♦ Refl. (Rar) A ajunge la deplina dezvoltare, la maturitate. ♦ A trage concluzia, a conchide. ♦ Refl. (Rar) A se limita, a se rezuma la... 2. A stabili un acord, a definitiva un tratat etc. ♦ A redacta, a alcătui, a adresa un act oficial. – Lat. inclavare. DOOM
încheiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. închéi, 3 închéie, 1 pl. încheiém; conj. prez. 3 să închéie; ger. încheínd
încheia
ÎNCHEIÁ, închéi, vb. I. Tranz. I. 1. A prinde în nasturi, în copci etc. un obiect de îmbrăcăminte. ♦ Refl. (Despre persoane) A-și strânge haina, cămașa etc. în nasturi, în copci; a-și lega șireturile de la încălțăminte. 2. A potrivi una într-alta părțile componente ale unui obiect; a îmbina, a uni. II. 1. A termina, a pune capăt, a sfârși o acțiune, o operație etc. ♦ Refl. (Rar) A ajunge la deplina dezvoltare, la maturitate. ♦ A trage concluzia, a conchide. ♦ Refl. (Rar) A se limita, a se rezuma la... 2. A stabili un acord, a definitiva un tratat etc. ♦ A redacta, a alcătui, a adresa un act oficial. – Lat. inclavare. DOOM
încheiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. închéi, 3 închéie, 1 pl. încheiém; conj. prez. 3 să închéie; ger. încheínd
încheiai
ÎNCHEIÁ, închéi, vb. I. Tranz. I. 1. A prinde în nasturi, în copci etc. un obiect de îmbrăcăminte. ♦ Refl. (Despre persoane) A-și strânge haina, cămașa etc. în nasturi, în copci; a-și lega șireturile de la încălțăminte. 2. A potrivi una într-alta părțile componente ale unui obiect; a îmbina, a uni. II. 1. A termina, a pune capăt, a sfârși o acțiune, o operație etc. ♦ Refl. (Rar) A ajunge la deplina dezvoltare, la maturitate. ♦ A trage concluzia, a conchide. ♦ Refl. (Rar) A se limita, a se rezuma la... 2. A stabili un acord, a definitiva un tratat etc. ♦ A redacta, a alcătui, a adresa un act oficial. – Lat. inclavare. DOOM
încheiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. închéi, 3 închéie, 1 pl. încheiém; conj. prez. 3 să închéie; ger. încheínd
încheiam
ÎNCHEIÁ, închéi, vb. I. Tranz. I. 1. A prinde în nasturi, în copci etc. un obiect de îmbrăcăminte. ♦ Refl. (Despre persoane) A-și strânge haina, cămașa etc. în nasturi, în copci; a-și lega șireturile de la încălțăminte. 2. A potrivi una într-alta părțile componente ale unui obiect; a îmbina, a uni. II. 1. A termina, a pune capăt, a sfârși o acțiune, o operație etc. ♦ Refl. (Rar) A ajunge la deplina dezvoltare, la maturitate. ♦ A trage concluzia, a conchide. ♦ Refl. (Rar) A se limita, a se rezuma la... 2. A stabili un acord, a definitiva un tratat etc. ♦ A redacta, a alcătui, a adresa un act oficial. – Lat. inclavare. DOOM
încheiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. închéi, 3 închéie, 1 pl. încheiém; conj. prez. 3 să închéie; ger. încheínd
încheiară
ÎNCHEIÁ, închéi, vb. I. Tranz. I. 1. A prinde în nasturi, în copci etc. un obiect de îmbrăcăminte. ♦ Refl. (Despre persoane) A-și strânge haina, cămașa etc. în nasturi, în copci; a-și lega șireturile de la încălțăminte. 2. A potrivi una într-alta părțile componente ale unui obiect; a îmbina, a uni. II. 1. A termina, a pune capăt, a sfârși o acțiune, o operație etc. ♦ Refl. (Rar) A ajunge la deplina dezvoltare, la maturitate. ♦ A trage concluzia, a conchide. ♦ Refl. (Rar) A se limita, a se rezuma la... 2. A stabili un acord, a definitiva un tratat etc. ♦ A redacta, a alcătui, a adresa un act oficial. – Lat. inclavare. DOOM
încheiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. închéi, 3 închéie, 1 pl. încheiém; conj. prez. 3 să închéie; ger. încheínd
încheiarăm
ÎNCHEIÁ, închéi, vb. I. Tranz. I. 1. A prinde în nasturi, în copci etc. un obiect de îmbrăcăminte. ♦ Refl. (Despre persoane) A-și strânge haina, cămașa etc. în nasturi, în copci; a-și lega șireturile de la încălțăminte. 2. A potrivi una într-alta părțile componente ale unui obiect; a îmbina, a uni. II. 1. A termina, a pune capăt, a sfârși o acțiune, o operație etc. ♦ Refl. (Rar) A ajunge la deplina dezvoltare, la maturitate. ♦ A trage concluzia, a conchide. ♦ Refl. (Rar) A se limita, a se rezuma la... 2. A stabili un acord, a definitiva un tratat etc. ♦ A redacta, a alcătui, a adresa un act oficial. – Lat. inclavare. DOOM
încheiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. închéi, 3 închéie, 1 pl. încheiém; conj. prez. 3 să închéie; ger. încheínd
încheiarăți
ÎNCHEIÁ, închéi, vb. I. Tranz. I. 1. A prinde în nasturi, în copci etc. un obiect de îmbrăcăminte. ♦ Refl. (Despre persoane) A-și strânge haina, cămașa etc. în nasturi, în copci; a-și lega șireturile de la încălțăminte. 2. A potrivi una într-alta părțile componente ale unui obiect; a îmbina, a uni. II. 1. A termina, a pune capăt, a sfârși o acțiune, o operație etc. ♦ Refl. (Rar) A ajunge la deplina dezvoltare, la maturitate. ♦ A trage concluzia, a conchide. ♦ Refl. (Rar) A se limita, a se rezuma la... 2. A stabili un acord, a definitiva un tratat etc. ♦ A redacta, a alcătui, a adresa un act oficial. – Lat. inclavare. DOOM
încheiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. închéi, 3 închéie, 1 pl. încheiém; conj. prez. 3 să închéie; ger. încheínd
încheiase
ÎNCHEIÁ, închéi, vb. I. Tranz. I. 1. A prinde în nasturi, în copci etc. un obiect de îmbrăcăminte. ♦ Refl. (Despre persoane) A-și strânge haina, cămașa etc. în nasturi, în copci; a-și lega șireturile de la încălțăminte. 2. A potrivi una într-alta părțile componente ale unui obiect; a îmbina, a uni. II. 1. A termina, a pune capăt, a sfârși o acțiune, o operație etc. ♦ Refl. (Rar) A ajunge la deplina dezvoltare, la maturitate. ♦ A trage concluzia, a conchide. ♦ Refl. (Rar) A se limita, a se rezuma la... 2. A stabili un acord, a definitiva un tratat etc. ♦ A redacta, a alcătui, a adresa un act oficial. – Lat. inclavare. DOOM
încheiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. închéi, 3 închéie, 1 pl. încheiém; conj. prez. 3 să închéie; ger. încheínd
încheiasem
ÎNCHEIÁ, închéi, vb. I. Tranz. I. 1. A prinde în nasturi, în copci etc. un obiect de îmbrăcăminte. ♦ Refl. (Despre persoane) A-și strânge haina, cămașa etc. în nasturi, în copci; a-și lega șireturile de la încălțăminte. 2. A potrivi una într-alta părțile componente ale unui obiect; a îmbina, a uni. II. 1. A termina, a pune capăt, a sfârși o acțiune, o operație etc. ♦ Refl. (Rar) A ajunge la deplina dezvoltare, la maturitate. ♦ A trage concluzia, a conchide. ♦ Refl. (Rar) A se limita, a se rezuma la... 2. A stabili un acord, a definitiva un tratat etc. ♦ A redacta, a alcătui, a adresa un act oficial. – Lat. inclavare. DOOM
încheiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. închéi, 3 închéie, 1 pl. încheiém; conj. prez. 3 să închéie; ger. încheínd
încheiaseră
ÎNCHEIÁ, închéi, vb. I. Tranz. I. 1. A prinde în nasturi, în copci etc. un obiect de îmbrăcăminte. ♦ Refl. (Despre persoane) A-și strânge haina, cămașa etc. în nasturi, în copci; a-și lega șireturile de la încălțăminte. 2. A potrivi una într-alta părțile componente ale unui obiect; a îmbina, a uni. II. 1. A termina, a pune capăt, a sfârși o acțiune, o operație etc. ♦ Refl. (Rar) A ajunge la deplina dezvoltare, la maturitate. ♦ A trage concluzia, a conchide. ♦ Refl. (Rar) A se limita, a se rezuma la... 2. A stabili un acord, a definitiva un tratat etc. ♦ A redacta, a alcătui, a adresa un act oficial. – Lat. inclavare. DOOM
încheiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. închéi, 3 închéie, 1 pl. încheiém; conj. prez. 3 să închéie; ger. încheínd
încheiaserăm
ÎNCHEIÁ, închéi, vb. I. Tranz. I. 1. A prinde în nasturi, în copci etc. un obiect de îmbrăcăminte. ♦ Refl. (Despre persoane) A-și strânge haina, cămașa etc. în nasturi, în copci; a-și lega șireturile de la încălțăminte. 2. A potrivi una într-alta părțile componente ale unui obiect; a îmbina, a uni. II. 1. A termina, a pune capăt, a sfârși o acțiune, o operație etc. ♦ Refl. (Rar) A ajunge la deplina dezvoltare, la maturitate. ♦ A trage concluzia, a conchide. ♦ Refl. (Rar) A se limita, a se rezuma la... 2. A stabili un acord, a definitiva un tratat etc. ♦ A redacta, a alcătui, a adresa un act oficial. – Lat. inclavare. DOOM
încheiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. închéi, 3 închéie, 1 pl. încheiém; conj. prez. 3 să închéie; ger. încheínd
încheiaserăți
ÎNCHEIÁ, închéi, vb. I. Tranz. I. 1. A prinde în nasturi, în copci etc. un obiect de îmbrăcăminte. ♦ Refl. (Despre persoane) A-și strânge haina, cămașa etc. în nasturi, în copci; a-și lega șireturile de la încălțăminte. 2. A potrivi una într-alta părțile componente ale unui obiect; a îmbina, a uni. II. 1. A termina, a pune capăt, a sfârși o acțiune, o operație etc. ♦ Refl. (Rar) A ajunge la deplina dezvoltare, la maturitate. ♦ A trage concluzia, a conchide. ♦ Refl. (Rar) A se limita, a se rezuma la... 2. A stabili un acord, a definitiva un tratat etc. ♦ A redacta, a alcătui, a adresa un act oficial. – Lat. inclavare. DOOM
încheiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. închéi, 3 închéie, 1 pl. încheiém; conj. prez. 3 să închéie; ger. încheínd
încheiaseși
ÎNCHEIÁ, închéi, vb. I. Tranz. I. 1. A prinde în nasturi, în copci etc. un obiect de îmbrăcăminte. ♦ Refl. (Despre persoane) A-și strânge haina, cămașa etc. în nasturi, în copci; a-și lega șireturile de la încălțăminte. 2. A potrivi una într-alta părțile componente ale unui obiect; a îmbina, a uni. II. 1. A termina, a pune capăt, a sfârși o acțiune, o operație etc. ♦ Refl. (Rar) A ajunge la deplina dezvoltare, la maturitate. ♦ A trage concluzia, a conchide. ♦ Refl. (Rar) A se limita, a se rezuma la... 2. A stabili un acord, a definitiva un tratat etc. ♦ A redacta, a alcătui, a adresa un act oficial. – Lat. inclavare. DOOM
încheiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. închéi, 3 închéie, 1 pl. încheiém; conj. prez. 3 să închéie; ger. încheínd
încheiaseți
ÎNCHEIÁ, închéi, vb. I. Tranz. I. 1. A prinde în nasturi, în copci etc. un obiect de îmbrăcăminte. ♦ Refl. (Despre persoane) A-și strânge haina, cămașa etc. în nasturi, în copci; a-și lega șireturile de la încălțăminte. 2. A potrivi una într-alta părțile componente ale unui obiect; a îmbina, a uni. II. 1. A termina, a pune capăt, a sfârși o acțiune, o operație etc. ♦ Refl. (Rar) A ajunge la deplina dezvoltare, la maturitate. ♦ A trage concluzia, a conchide. ♦ Refl. (Rar) A se limita, a se rezuma la... 2. A stabili un acord, a definitiva un tratat etc. ♦ A redacta, a alcătui, a adresa un act oficial. – Lat. inclavare. DOOM
încheiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. închéi, 3 închéie, 1 pl. încheiém; conj. prez. 3 să închéie; ger. încheínd
încheiat
ÎNCHEIÁ, închéi, vb. I. Tranz. I. 1. A prinde în nasturi, în copci etc. un obiect de îmbrăcăminte. ♦ Refl. (Despre persoane) A-și strânge haina, cămașa etc. în nasturi, în copci; a-și lega șireturile de la încălțăminte. 2. A potrivi una într-alta părțile componente ale unui obiect; a îmbina, a uni. II. 1. A termina, a pune capăt, a sfârși o acțiune, o operație etc. ♦ Refl. (Rar) A ajunge la deplina dezvoltare, la maturitate. ♦ A trage concluzia, a conchide. ♦ Refl. (Rar) A se limita, a se rezuma la... 2. A stabili un acord, a definitiva un tratat etc. ♦ A redacta, a alcătui, a adresa un act oficial. – Lat. inclavare. DOOM
încheiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. închéi, 3 închéie, 1 pl. încheiém; conj. prez. 3 să închéie; ger. încheínd
încheiat
ÎNCHEIÁT2, -Ă, încheiați, -te, adj. I. 1. (Despre îmbrăcăminte și încălțăminte) Care este prins, închis în nasturi, în copci, în șireturi etc. ♦ (Despre nasturi) Care este trecut prin butoniere; (despre copci) petrecut una într-alta. 2. Cu părțile îmbinate, împreunate, fixate una în alta; împreunat. 3. (Rar; despre persoane) Bine legat, voinic. II. Terminat, împlinit; întregit, desăvârșit. – V. încheia.
încheiat
ÎNCHEIÁT1 s. n. Faptul de a (se) încheia. [Pr.: -che-iat] – V. încheia. DOOM
încheiát s. n.
încheiata
ÎNCHEIÁT2, -Ă, încheiați, -te, adj. I. 1. (Despre îmbrăcăminte și încălțăminte) Care este prins, închis în nasturi, în copci, în șireturi etc. ♦ (Despre nasturi) Care este trecut prin butoniere; (despre copci) petrecut una într-alta. 2. Cu părțile îmbinate, împreunate, fixate una în alta; împreunat. 3. (Rar; despre persoane) Bine legat, voinic. II. Terminat, împlinit; întregit, desăvârșit. – V. încheia.
încheiate
ÎNCHEIÁT2, -Ă, încheiați, -te, adj. I. 1. (Despre îmbrăcăminte și încălțăminte) Care este prins, închis în nasturi, în copci, în șireturi etc. ♦ (Despre nasturi) Care este trecut prin butoniere; (despre copci) petrecut una într-alta. 2. Cu părțile îmbinate, împreunate, fixate una în alta; împreunat. 3. (Rar; despre persoane) Bine legat, voinic. II. Terminat, împlinit; întregit, desăvârșit. – V. încheia.
încheiatei
ÎNCHEIÁT2, -Ă, încheiați, -te, adj. I. 1. (Despre îmbrăcăminte și încălțăminte) Care este prins, închis în nasturi, în copci, în șireturi etc. ♦ (Despre nasturi) Care este trecut prin butoniere; (despre copci) petrecut una într-alta. 2. Cu părțile îmbinate, împreunate, fixate una în alta; împreunat. 3. (Rar; despre persoane) Bine legat, voinic. II. Terminat, împlinit; întregit, desăvârșit. – V. încheia.
încheiatele
ÎNCHEIÁT2, -Ă, încheiați, -te, adj. I. 1. (Despre îmbrăcăminte și încălțăminte) Care este prins, închis în nasturi, în copci, în șireturi etc. ♦ (Despre nasturi) Care este trecut prin butoniere; (despre copci) petrecut una într-alta. 2. Cu părțile îmbinate, împreunate, fixate una în alta; împreunat. 3. (Rar; despre persoane) Bine legat, voinic. II. Terminat, împlinit; întregit, desăvârșit. – V. încheia.
încheiatelor
ÎNCHEIÁT2, -Ă, încheiați, -te, adj. I. 1. (Despre îmbrăcăminte și încălțăminte) Care este prins, închis în nasturi, în copci, în șireturi etc. ♦ (Despre nasturi) Care este trecut prin butoniere; (despre copci) petrecut una într-alta. 2. Cu părțile îmbinate, împreunate, fixate una în alta; împreunat. 3. (Rar; despre persoane) Bine legat, voinic. II. Terminat, împlinit; întregit, desăvârșit. – V. încheia.
încheiatul
ÎNCHEIÁT2, -Ă, încheiați, -te, adj. I. 1. (Despre îmbrăcăminte și încălțăminte) Care este prins, închis în nasturi, în copci, în șireturi etc. ♦ (Despre nasturi) Care este trecut prin butoniere; (despre copci) petrecut una într-alta. 2. Cu părțile îmbinate, împreunate, fixate una în alta; împreunat. 3. (Rar; despre persoane) Bine legat, voinic. II. Terminat, împlinit; întregit, desăvârșit. – V. încheia.
încheiatului
ÎNCHEIÁT2, -Ă, încheiați, -te, adj. I. 1. (Despre îmbrăcăminte și încălțăminte) Care este prins, închis în nasturi, în copci, în șireturi etc. ♦ (Despre nasturi) Care este trecut prin butoniere; (despre copci) petrecut una într-alta. 2. Cu părțile îmbinate, împreunate, fixate una în alta; împreunat. 3. (Rar; despre persoane) Bine legat, voinic. II. Terminat, împlinit; întregit, desăvârșit. – V. încheia.
încheiau
ÎNCHEIÁ, închéi, vb. I. Tranz. I. 1. A prinde în nasturi, în copci etc. un obiect de îmbrăcăminte. ♦ Refl. (Despre persoane) A-și strânge haina, cămașa etc. în nasturi, în copci; a-și lega șireturile de la încălțăminte. 2. A potrivi una într-alta părțile componente ale unui obiect; a îmbina, a uni. II. 1. A termina, a pune capăt, a sfârși o acțiune, o operație etc. ♦ Refl. (Rar) A ajunge la deplina dezvoltare, la maturitate. ♦ A trage concluzia, a conchide. ♦ Refl. (Rar) A se limita, a se rezuma la... 2. A stabili un acord, a definitiva un tratat etc. ♦ A redacta, a alcătui, a adresa un act oficial. – Lat. inclavare. DOOM
încheiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. închéi, 3 închéie, 1 pl. încheiém; conj. prez. 3 să închéie; ger. încheínd
încheiași
ÎNCHEIÁ, închéi, vb. I. Tranz. I. 1. A prinde în nasturi, în copci etc. un obiect de îmbrăcăminte. ♦ Refl. (Despre persoane) A-și strânge haina, cămașa etc. în nasturi, în copci; a-și lega șireturile de la încălțăminte. 2. A potrivi una într-alta părțile componente ale unui obiect; a îmbina, a uni. II. 1. A termina, a pune capăt, a sfârși o acțiune, o operație etc. ♦ Refl. (Rar) A ajunge la deplina dezvoltare, la maturitate. ♦ A trage concluzia, a conchide. ♦ Refl. (Rar) A se limita, a se rezuma la... 2. A stabili un acord, a definitiva un tratat etc. ♦ A redacta, a alcătui, a adresa un act oficial. – Lat. inclavare. DOOM
încheiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. închéi, 3 închéie, 1 pl. încheiém; conj. prez. 3 să închéie; ger. încheínd
încheiați
ÎNCHEIÁ, închéi, vb. I. Tranz. I. 1. A prinde în nasturi, în copci etc. un obiect de îmbrăcăminte. ♦ Refl. (Despre persoane) A-și strânge haina, cămașa etc. în nasturi, în copci; a-și lega șireturile de la încălțăminte. 2. A potrivi una într-alta părțile componente ale unui obiect; a îmbina, a uni. II. 1. A termina, a pune capăt, a sfârși o acțiune, o operație etc. ♦ Refl. (Rar) A ajunge la deplina dezvoltare, la maturitate. ♦ A trage concluzia, a conchide. ♦ Refl. (Rar) A se limita, a se rezuma la... 2. A stabili un acord, a definitiva un tratat etc. ♦ A redacta, a alcătui, a adresa un act oficial. – Lat. inclavare. DOOM
încheiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. închéi, 3 închéie, 1 pl. încheiém; conj. prez. 3 să închéie; ger. încheínd
încheiați
ÎNCHEIÁT2, -Ă, încheiați, -te, adj. I. 1. (Despre îmbrăcăminte și încălțăminte) Care este prins, închis în nasturi, în copci, în șireturi etc. ♦ (Despre nasturi) Care este trecut prin butoniere; (despre copci) petrecut una într-alta. 2. Cu părțile îmbinate, împreunate, fixate una în alta; împreunat. 3. (Rar; despre persoane) Bine legat, voinic. II. Terminat, împlinit; întregit, desăvârșit. – V. încheia.
încheiații
ÎNCHEIÁT2, -Ă, încheiați, -te, adj. I. 1. (Despre îmbrăcăminte și încălțăminte) Care este prins, închis în nasturi, în copci, în șireturi etc. ♦ (Despre nasturi) Care este trecut prin butoniere; (despre copci) petrecut una într-alta. 2. Cu părțile îmbinate, împreunate, fixate una în alta; împreunat. 3. (Rar; despre persoane) Bine legat, voinic. II. Terminat, împlinit; întregit, desăvârșit. – V. încheia.
încheiaților
ÎNCHEIÁT2, -Ă, încheiați, -te, adj. I. 1. (Despre îmbrăcăminte și încălțăminte) Care este prins, închis în nasturi, în copci, în șireturi etc. ♦ (Despre nasturi) Care este trecut prin butoniere; (despre copci) petrecut una într-alta. 2. Cu părțile îmbinate, împreunate, fixate una în alta; împreunat. 3. (Rar; despre persoane) Bine legat, voinic. II. Terminat, împlinit; întregit, desăvârșit. – V. încheia.
încheie
ÎNCHEIÁ, închéi, vb. I. Tranz. I. 1. A prinde în nasturi, în copci etc. un obiect de îmbrăcăminte. ♦ Refl. (Despre persoane) A-și strânge haina, cămașa etc. în nasturi, în copci; a-și lega șireturile de la încălțăminte. 2. A potrivi una într-alta părțile componente ale unui obiect; a îmbina, a uni. II. 1. A termina, a pune capăt, a sfârși o acțiune, o operație etc. ♦ Refl. (Rar) A ajunge la deplina dezvoltare, la maturitate. ♦ A trage concluzia, a conchide. ♦ Refl. (Rar) A se limita, a se rezuma la... 2. A stabili un acord, a definitiva un tratat etc. ♦ A redacta, a alcătui, a adresa un act oficial. – Lat. inclavare. DOOM
încheiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. închéi, 3 închéie, 1 pl. încheiém; conj. prez. 3 să închéie; ger. încheínd
încheiem
ÎNCHEIÁ, închéi, vb. I. Tranz. I. 1. A prinde în nasturi, în copci etc. un obiect de îmbrăcăminte. ♦ Refl. (Despre persoane) A-și strânge haina, cămașa etc. în nasturi, în copci; a-și lega șireturile de la încălțăminte. 2. A potrivi una într-alta părțile componente ale unui obiect; a îmbina, a uni. II. 1. A termina, a pune capăt, a sfârși o acțiune, o operație etc. ♦ Refl. (Rar) A ajunge la deplina dezvoltare, la maturitate. ♦ A trage concluzia, a conchide. ♦ Refl. (Rar) A se limita, a se rezuma la... 2. A stabili un acord, a definitiva un tratat etc. ♦ A redacta, a alcătui, a adresa un act oficial. – Lat. inclavare. DOOM
încheiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. închéi, 3 închéie, 1 pl. încheiém; conj. prez. 3 să închéie; ger. încheínd
încheiere
ÎNCHEIÁ, închéi, vb. I. Tranz. I. 1. A prinde în nasturi, în copci etc. un obiect de îmbrăcăminte. ♦ Refl. (Despre persoane) A-și strânge haina, cămașa etc. în nasturi, în copci; a-și lega șireturile de la încălțăminte. 2. A potrivi una într-alta părțile componente ale unui obiect; a îmbina, a uni. II. 1. A termina, a pune capăt, a sfârși o acțiune, o operație etc. ♦ Refl. (Rar) A ajunge la deplina dezvoltare, la maturitate. ♦ A trage concluzia, a conchide. ♦ Refl. (Rar) A se limita, a se rezuma la... 2. A stabili un acord, a definitiva un tratat etc. ♦ A redacta, a alcătui, a adresa un act oficial. – Lat. inclavare. DOOM
încheiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. închéi, 3 închéie, 1 pl. încheiém; conj. prez. 3 să închéie; ger. încheínd
încheiere
ÎNCHEIÉRE, încheieri, s. f. Acțiunea de a (se) încheia și rezultatul ei. ♦ Epilog. ♦ Încheiere judecătorească = înscris constatator al măsurilor luate de un organ de jurisdicție, la diferite termene fixate în cursul unui litigiu. – V. încheia. DOOM
încheiére s. f., g.-d. art. încheiérii; pl. încheiéri
încheierea
ÎNCHEIÉRE, încheieri, s. f. Acțiunea de a (se) încheia și rezultatul ei. ♦ Epilog. ♦ Încheiere judecătorească = înscris constatator al măsurilor luate de un organ de jurisdicție, la diferite termene fixate în cursul unui litigiu. – V. încheia. DOOM
încheiére s. f., g.-d. art. încheiérii; pl. încheiéri
încheieri
ÎNCHEIÉRE, încheieri, s. f. Acțiunea de a (se) încheia și rezultatul ei. ♦ Epilog. ♦ Încheiere judecătorească = înscris constatator al măsurilor luate de un organ de jurisdicție, la diferite termene fixate în cursul unui litigiu. – V. încheia. DOOM
încheiére s. f., g.-d. art. încheiérii; pl. încheiéri
încheierii
ÎNCHEIÉRE, încheieri, s. f. Acțiunea de a (se) încheia și rezultatul ei. ♦ Epilog. ♦ Încheiere judecătorească = înscris constatator al măsurilor luate de un organ de jurisdicție, la diferite termene fixate în cursul unui litigiu. – V. încheia. DOOM
încheiére s. f., g.-d. art. încheiérii; pl. încheiéri
încheierile
ÎNCHEIÉRE, încheieri, s. f. Acțiunea de a (se) încheia și rezultatul ei. ♦ Epilog. ♦ Încheiere judecătorească = înscris constatator al măsurilor luate de un organ de jurisdicție, la diferite termene fixate în cursul unui litigiu. – V. încheia. DOOM
încheiére s. f., g.-d. art. încheiérii; pl. încheiéri
încheierilor
ÎNCHEIÉRE, încheieri, s. f. Acțiunea de a (se) încheia și rezultatul ei. ♦ Epilog. ♦ Încheiere judecătorească = înscris constatator al măsurilor luate de un organ de jurisdicție, la diferite termene fixate în cursul unui litigiu. – V. încheia. DOOM
încheiére s. f., g.-d. art. încheiérii; pl. încheiéri
încheietoare
ÎNCHEIETÓR, -OÁRE, încheietori, s. m., s. f. 1. S. m. (Înv.; în sintagma) încheietor de pluton = fruntaș, caporal sau sergent care merge în ultimul rând din pluton. 2. S. f. Cheotoare (la îmbrăcăminte). 3. S. f. Plantă erbacee cu florile galbene, pătate cu cafeniu, rău mirositoare (Sideritis montana). ♦ (Bot.; reg.) Vulturică. – Încheia + suf. -tor. DOOM
încheietoáre s. f., g.-d. art. încheietórii; pl. încheietóri
încheietoare
ÎNCHEIETÓR, -OÁRE, încheietori, s. m., s. f. 1. S. m. (Înv.; în sintagma) încheietor de pluton = fruntaș, caporal sau sergent care merge în ultimul rând din pluton. 2. S. f. Cheotoare (la îmbrăcăminte). 3. S. f. Plantă erbacee cu florile galbene, pătate cu cafeniu, rău mirositoare (Sideritis montana). ♦ (Bot.; reg.) Vulturică. – Încheia + suf. -tor. DOOM
încheietór (înv.) s. m., pl. încheietóri
încheietoarea
ÎNCHEIETÓR, -OÁRE, încheietori, s. m., s. f. 1. S. m. (Înv.; în sintagma) încheietor de pluton = fruntaș, caporal sau sergent care merge în ultimul rând din pluton. 2. S. f. Cheotoare (la îmbrăcăminte). 3. S. f. Plantă erbacee cu florile galbene, pătate cu cafeniu, rău mirositoare (Sideritis montana). ♦ (Bot.; reg.) Vulturică. – Încheia + suf. -tor. DOOM
încheietoáre s. f., g.-d. art. încheietórii; pl. încheietóri
încheietoarea
ÎNCHEIETÓR, -OÁRE, încheietori, s. m., s. f. 1. S. m. (Înv.; în sintagma) încheietor de pluton = fruntaș, caporal sau sergent care merge în ultimul rând din pluton. 2. S. f. Cheotoare (la îmbrăcăminte). 3. S. f. Plantă erbacee cu florile galbene, pătate cu cafeniu, rău mirositoare (Sideritis montana). ♦ (Bot.; reg.) Vulturică. – Încheia + suf. -tor. DOOM
încheietór (înv.) s. m., pl. încheietóri
încheietoarei
ÎNCHEIETÓR, -OÁRE, încheietori, s. m., s. f. 1. S. m. (Înv.; în sintagma) încheietor de pluton = fruntaș, caporal sau sergent care merge în ultimul rând din pluton. 2. S. f. Cheotoare (la îmbrăcăminte). 3. S. f. Plantă erbacee cu florile galbene, pătate cu cafeniu, rău mirositoare (Sideritis montana). ♦ (Bot.; reg.) Vulturică. – Încheia + suf. -tor. DOOM
încheietór (înv.) s. m., pl. încheietóri
încheietoarele
ÎNCHEIETÓR, -OÁRE, încheietori, s. m., s. f. 1. S. m. (Înv.; în sintagma) încheietor de pluton = fruntaș, caporal sau sergent care merge în ultimul rând din pluton. 2. S. f. Cheotoare (la îmbrăcăminte). 3. S. f. Plantă erbacee cu florile galbene, pătate cu cafeniu, rău mirositoare (Sideritis montana). ♦ (Bot.; reg.) Vulturică. – Încheia + suf. -tor. DOOM
încheietór (înv.) s. m., pl. încheietóri
încheietoarelor
ÎNCHEIETÓR, -OÁRE, încheietori, s. m., s. f. 1. S. m. (Înv.; în sintagma) încheietor de pluton = fruntaș, caporal sau sergent care merge în ultimul rând din pluton. 2. S. f. Cheotoare (la îmbrăcăminte). 3. S. f. Plantă erbacee cu florile galbene, pătate cu cafeniu, rău mirositoare (Sideritis montana). ♦ (Bot.; reg.) Vulturică. – Încheia + suf. -tor. DOOM
încheietór (înv.) s. m., pl. încheietóri
încheietor
ÎNCHEIETÓR, -OÁRE, încheietori, s. m., s. f. 1. S. m. (Înv.; în sintagma) încheietor de pluton = fruntaș, caporal sau sergent care merge în ultimul rând din pluton. 2. S. f. Cheotoare (la îmbrăcăminte). 3. S. f. Plantă erbacee cu florile galbene, pătate cu cafeniu, rău mirositoare (Sideritis montana). ♦ (Bot.; reg.) Vulturică. – Încheia + suf. -tor. DOOM
încheietór (înv.) s. m., pl. încheietóri
încheietor
ÎNCHEIETÓR, -OÁRE, încheietori, s. m., s. f. 1. S. m. (Înv.; în sintagma) încheietor de pluton = fruntaș, caporal sau sergent care merge în ultimul rând din pluton. 2. S. f. Cheotoare (la îmbrăcăminte). 3. S. f. Plantă erbacee cu florile galbene, pătate cu cafeniu, rău mirositoare (Sideritis montana). ♦ (Bot.; reg.) Vulturică. – Încheia + suf. -tor. DOOM
încheietór (înv.) s. m., pl. încheietóri
încheietori
ÎNCHEIETÓR, -OÁRE, încheietori, s. m., s. f. 1. S. m. (Înv.; în sintagma) încheietor de pluton = fruntaș, caporal sau sergent care merge în ultimul rând din pluton. 2. S. f. Cheotoare (la îmbrăcăminte). 3. S. f. Plantă erbacee cu florile galbene, pătate cu cafeniu, rău mirositoare (Sideritis montana). ♦ (Bot.; reg.) Vulturică. – Încheia + suf. -tor. DOOM
încheietoáre s. f., g.-d. art. încheietórii; pl. încheietóri
încheietori
ÎNCHEIETÓR, -OÁRE, încheietori, s. m., s. f. 1. S. m. (Înv.; în sintagma) încheietor de pluton = fruntaș, caporal sau sergent care merge în ultimul rând din pluton. 2. S. f. Cheotoare (la îmbrăcăminte). 3. S. f. Plantă erbacee cu florile galbene, pătate cu cafeniu, rău mirositoare (Sideritis montana). ♦ (Bot.; reg.) Vulturică. – Încheia + suf. -tor. DOOM
încheietór (înv.) s. m., pl. încheietóri
încheietori
ÎNCHEIETÓR, -OÁRE, încheietori, s. m., s. f. 1. S. m. (Înv.; în sintagma) încheietor de pluton = fruntaș, caporal sau sergent care merge în ultimul rând din pluton. 2. S. f. Cheotoare (la îmbrăcăminte). 3. S. f. Plantă erbacee cu florile galbene, pătate cu cafeniu, rău mirositoare (Sideritis montana). ♦ (Bot.; reg.) Vulturică. – Încheia + suf. -tor. DOOM
încheietór (înv.) s. m., pl. încheietóri
încheietorii
ÎNCHEIETÓR, -OÁRE, încheietori, s. m., s. f. 1. S. m. (Înv.; în sintagma) încheietor de pluton = fruntaș, caporal sau sergent care merge în ultimul rând din pluton. 2. S. f. Cheotoare (la îmbrăcăminte). 3. S. f. Plantă erbacee cu florile galbene, pătate cu cafeniu, rău mirositoare (Sideritis montana). ♦ (Bot.; reg.) Vulturică. – Încheia + suf. -tor. DOOM
încheietoáre s. f., g.-d. art. încheietórii; pl. încheietóri
încheietorii
ÎNCHEIETÓR, -OÁRE, încheietori, s. m., s. f. 1. S. m. (Înv.; în sintagma) încheietor de pluton = fruntaș, caporal sau sergent care merge în ultimul rând din pluton. 2. S. f. Cheotoare (la îmbrăcăminte). 3. S. f. Plantă erbacee cu florile galbene, pătate cu cafeniu, rău mirositoare (Sideritis montana). ♦ (Bot.; reg.) Vulturică. – Încheia + suf. -tor. DOOM
încheietór (înv.) s. m., pl. încheietóri
încheietorii
ÎNCHEIETÓR, -OÁRE, încheietori, s. m., s. f. 1. S. m. (Înv.; în sintagma) încheietor de pluton = fruntaș, caporal sau sergent care merge în ultimul rând din pluton. 2. S. f. Cheotoare (la îmbrăcăminte). 3. S. f. Plantă erbacee cu florile galbene, pătate cu cafeniu, rău mirositoare (Sideritis montana). ♦ (Bot.; reg.) Vulturică. – Încheia + suf. -tor. DOOM
încheietór (înv.) s. m., pl. încheietóri
încheietorile
ÎNCHEIETÓR, -OÁRE, încheietori, s. m., s. f. 1. S. m. (Înv.; în sintagma) încheietor de pluton = fruntaș, caporal sau sergent care merge în ultimul rând din pluton. 2. S. f. Cheotoare (la îmbrăcăminte). 3. S. f. Plantă erbacee cu florile galbene, pătate cu cafeniu, rău mirositoare (Sideritis montana). ♦ (Bot.; reg.) Vulturică. – Încheia + suf. -tor. DOOM
încheietoáre s. f., g.-d. art. încheietórii; pl. încheietóri
încheietorilor
ÎNCHEIETÓR, -OÁRE, încheietori, s. m., s. f. 1. S. m. (Înv.; în sintagma) încheietor de pluton = fruntaș, caporal sau sergent care merge în ultimul rând din pluton. 2. S. f. Cheotoare (la îmbrăcăminte). 3. S. f. Plantă erbacee cu florile galbene, pătate cu cafeniu, rău mirositoare (Sideritis montana). ♦ (Bot.; reg.) Vulturică. – Încheia + suf. -tor. DOOM
încheietoáre s. f., g.-d. art. încheietórii; pl. încheietóri
încheietorilor
ÎNCHEIETÓR, -OÁRE, încheietori, s. m., s. f. 1. S. m. (Înv.; în sintagma) încheietor de pluton = fruntaș, caporal sau sergent care merge în ultimul rând din pluton. 2. S. f. Cheotoare (la îmbrăcăminte). 3. S. f. Plantă erbacee cu florile galbene, pătate cu cafeniu, rău mirositoare (Sideritis montana). ♦ (Bot.; reg.) Vulturică. – Încheia + suf. -tor. DOOM
încheietór (înv.) s. m., pl. încheietóri
încheietorilor
ÎNCHEIETÓR, -OÁRE, încheietori, s. m., s. f. 1. S. m. (Înv.; în sintagma) încheietor de pluton = fruntaș, caporal sau sergent care merge în ultimul rând din pluton. 2. S. f. Cheotoare (la îmbrăcăminte). 3. S. f. Plantă erbacee cu florile galbene, pătate cu cafeniu, rău mirositoare (Sideritis montana). ♦ (Bot.; reg.) Vulturică. – Încheia + suf. -tor. DOOM
încheietór (înv.) s. m., pl. încheietóri
încheietorul
ÎNCHEIETÓR, -OÁRE, încheietori, s. m., s. f. 1. S. m. (Înv.; în sintagma) încheietor de pluton = fruntaș, caporal sau sergent care merge în ultimul rând din pluton. 2. S. f. Cheotoare (la îmbrăcăminte). 3. S. f. Plantă erbacee cu florile galbene, pătate cu cafeniu, rău mirositoare (Sideritis montana). ♦ (Bot.; reg.) Vulturică. – Încheia + suf. -tor. DOOM
încheietór (înv.) s. m., pl. încheietóri
încheietorul
ÎNCHEIETÓR, -OÁRE, încheietori, s. m., s. f. 1. S. m. (Înv.; în sintagma) încheietor de pluton = fruntaș, caporal sau sergent care merge în ultimul rând din pluton. 2. S. f. Cheotoare (la îmbrăcăminte). 3. S. f. Plantă erbacee cu florile galbene, pătate cu cafeniu, rău mirositoare (Sideritis montana). ♦ (Bot.; reg.) Vulturică. – Încheia + suf. -tor. DOOM
încheietór (înv.) s. m., pl. încheietóri
încheietorului
ÎNCHEIETÓR, -OÁRE, încheietori, s. m., s. f. 1. S. m. (Înv.; în sintagma) încheietor de pluton = fruntaș, caporal sau sergent care merge în ultimul rând din pluton. 2. S. f. Cheotoare (la îmbrăcăminte). 3. S. f. Plantă erbacee cu florile galbene, pătate cu cafeniu, rău mirositoare (Sideritis montana). ♦ (Bot.; reg.) Vulturică. – Încheia + suf. -tor. DOOM
încheietór (înv.) s. m., pl. încheietóri
încheietorului
ÎNCHEIETÓR, -OÁRE, încheietori, s. m., s. f. 1. S. m. (Înv.; în sintagma) încheietor de pluton = fruntaș, caporal sau sergent care merge în ultimul rând din pluton. 2. S. f. Cheotoare (la îmbrăcăminte). 3. S. f. Plantă erbacee cu florile galbene, pătate cu cafeniu, rău mirositoare (Sideritis montana). ♦ (Bot.; reg.) Vulturică. – Încheia + suf. -tor. DOOM
încheietór (înv.) s. m., pl. încheietóri
încheietura
ÎNCHEIETÚRĂ, încheieturi, s. f. 1. Îmbinare (mobilă) a capetelor oaselor; articulație. ♦ Parte a corpului situată în dreptul unei articulații. 2. Loc unde se îmbină două sau mai multe obiecte sau părțile unui obiect, ale unei construcții etc. – Încheiat + suf. -ură. DOOM
încheietúră s. f., g.-d. art. încheietúrii, pl. încheietúri
încheieturi
ÎNCHEIETÚRĂ, încheieturi, s. f. 1. Îmbinare (mobilă) a capetelor oaselor; articulație. ♦ Parte a corpului situată în dreptul unei articulații. 2. Loc unde se îmbină două sau mai multe obiecte sau părțile unui obiect, ale unei construcții etc. – Încheiat + suf. -ură. DOOM
încheietúră s. f., g.-d. art. încheietúrii, pl. încheietúri
încheieturii
ÎNCHEIETÚRĂ, încheieturi, s. f. 1. Îmbinare (mobilă) a capetelor oaselor; articulație. ♦ Parte a corpului situată în dreptul unei articulații. 2. Loc unde se îmbină două sau mai multe obiecte sau părțile unui obiect, ale unei construcții etc. – Încheiat + suf. -ură. DOOM
încheietúră s. f., g.-d. art. încheietúrii, pl. încheietúri
încheieturile
ÎNCHEIETÚRĂ, încheieturi, s. f. 1. Îmbinare (mobilă) a capetelor oaselor; articulație. ♦ Parte a corpului situată în dreptul unei articulații. 2. Loc unde se îmbină două sau mai multe obiecte sau părțile unui obiect, ale unei construcții etc. – Încheiat + suf. -ură. DOOM
încheietúră s. f., g.-d. art. încheietúrii, pl. încheietúri
încheieturilor
ÎNCHEIETÚRĂ, încheieturi, s. f. 1. Îmbinare (mobilă) a capetelor oaselor; articulație. ♦ Parte a corpului situată în dreptul unei articulații. 2. Loc unde se îmbină două sau mai multe obiecte sau părțile unui obiect, ale unei construcții etc. – Încheiat + suf. -ură. DOOM
încheietúră s. f., g.-d. art. încheietúrii, pl. încheietúri
încheind
ÎNCHEIÁ, închéi, vb. I. Tranz. I. 1. A prinde în nasturi, în copci etc. un obiect de îmbrăcăminte. ♦ Refl. (Despre persoane) A-și strânge haina, cămașa etc. în nasturi, în copci; a-și lega șireturile de la încălțăminte. 2. A potrivi una într-alta părțile componente ale unui obiect; a îmbina, a uni. II. 1. A termina, a pune capăt, a sfârși o acțiune, o operație etc. ♦ Refl. (Rar) A ajunge la deplina dezvoltare, la maturitate. ♦ A trage concluzia, a conchide. ♦ Refl. (Rar) A se limita, a se rezuma la... 2. A stabili un acord, a definitiva un tratat etc. ♦ A redacta, a alcătui, a adresa un act oficial. – Lat. inclavare. DOOM
încheiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. închéi, 3 închéie, 1 pl. încheiém; conj. prez. 3 să închéie; ger. încheínd
închelba
ÎNCHELBÁ, închelbez, vb. I. Tranz. (Munt., Olt.) A aduna la un loc; a înjgheba. Cu minciuna ori prînzești, ori cinezi. Pe amîndouă nu le închelbezi. PANN, P. V. I 28. – Variantă: încherbá (C. PETRESCU, A. R. 57) vb. I.
închelbare
ÎNCHELBÁ, închelbez, vb. I. Tranz. (Reg.) A aduna la un loc; a înjgheba. [Var.: încherbá vb. I.]
închelbat
ÎNCHELBÁ, închelbez, vb. I. Tranz. (Reg.) A aduna la un loc; a înjgheba. [Var.: încherbá vb. I.]
închelbăra
ÎNCHELBĂRÁ, închelbărez, vb. I. Tranz. (Munt., Olt.) A închelba. Apucă și el pe cărarea ce o văzu mai aproape... după ce-și inchelbără un rînd de haine. ISPIRESCU, L. 136. – Variantă: încherbălí, încherbălesc (REBREANU, R. I 189), vb. IV.
închelbărai
ÎNCHELBĂRÁ, închelbărez, vb. I. Tranz. (Munt., Olt.) A închelba. Apucă și el pe cărarea ce o văzu mai aproape... după ce-și inchelbără un rînd de haine. ISPIRESCU, L. 136. – Variantă: încherbălí, încherbălesc (REBREANU, R. I 189), vb. IV.
închelbăram
ÎNCHELBĂRÁ, închelbărez, vb. I. Tranz. (Munt., Olt.) A închelba. Apucă și el pe cărarea ce o văzu mai aproape... după ce-și inchelbără un rînd de haine. ISPIRESCU, L. 136. – Variantă: încherbălí, încherbălesc (REBREANU, R. I 189), vb. IV.
închelbărare
ÎNCHELBĂRÁ, închelbărez, vb. I. Tranz. (Munt., Olt.) A închelba. Apucă și el pe cărarea ce o văzu mai aproape... după ce-și inchelbără un rînd de haine. ISPIRESCU, L. 136. – Variantă: încherbălí, încherbălesc (REBREANU, R. I 189), vb. IV.
închelbărare
ÎNCHELBĂRÁ, închelbărez, vb. I. Tranz. (Reg.) A închelba. – Din închelba.
închelbărară
ÎNCHELBĂRÁ, închelbărez, vb. I. Tranz. (Munt., Olt.) A închelba. Apucă și el pe cărarea ce o văzu mai aproape... după ce-și inchelbără un rînd de haine. ISPIRESCU, L. 136. – Variantă: încherbălí, încherbălesc (REBREANU, R. I 189), vb. IV.
închelbărarăm
ÎNCHELBĂRÁ, închelbărez, vb. I. Tranz. (Munt., Olt.) A închelba. Apucă și el pe cărarea ce o văzu mai aproape... după ce-și inchelbără un rînd de haine. ISPIRESCU, L. 136. – Variantă: încherbălí, încherbălesc (REBREANU, R. I 189), vb. IV.
închelbărarăți
ÎNCHELBĂRÁ, închelbărez, vb. I. Tranz. (Munt., Olt.) A închelba. Apucă și el pe cărarea ce o văzu mai aproape... după ce-și inchelbără un rînd de haine. ISPIRESCU, L. 136. – Variantă: încherbălí, încherbălesc (REBREANU, R. I 189), vb. IV.
închelbărase
ÎNCHELBĂRÁ, închelbărez, vb. I. Tranz. (Munt., Olt.) A închelba. Apucă și el pe cărarea ce o văzu mai aproape... după ce-și inchelbără un rînd de haine. ISPIRESCU, L. 136. – Variantă: încherbălí, încherbălesc (REBREANU, R. I 189), vb. IV.
închelbărasem
ÎNCHELBĂRÁ, închelbărez, vb. I. Tranz. (Munt., Olt.) A închelba. Apucă și el pe cărarea ce o văzu mai aproape... după ce-și inchelbără un rînd de haine. ISPIRESCU, L. 136. – Variantă: încherbălí, încherbălesc (REBREANU, R. I 189), vb. IV.
închelbăraseră
ÎNCHELBĂRÁ, închelbărez, vb. I. Tranz. (Munt., Olt.) A închelba. Apucă și el pe cărarea ce o văzu mai aproape... după ce-și inchelbără un rînd de haine. ISPIRESCU, L. 136. – Variantă: încherbălí, încherbălesc (REBREANU, R. I 189), vb. IV.
închelbăraserăm
ÎNCHELBĂRÁ, închelbărez, vb. I. Tranz. (Munt., Olt.) A închelba. Apucă și el pe cărarea ce o văzu mai aproape... după ce-și inchelbără un rînd de haine. ISPIRESCU, L. 136. – Variantă: încherbălí, încherbălesc (REBREANU, R. I 189), vb. IV.
închelbăraserăți
ÎNCHELBĂRÁ, închelbărez, vb. I. Tranz. (Munt., Olt.) A închelba. Apucă și el pe cărarea ce o văzu mai aproape... după ce-și inchelbără un rînd de haine. ISPIRESCU, L. 136. – Variantă: încherbălí, încherbălesc (REBREANU, R. I 189), vb. IV.
închelbăraseși
ÎNCHELBĂRÁ, închelbărez, vb. I. Tranz. (Munt., Olt.) A închelba. Apucă și el pe cărarea ce o văzu mai aproape... după ce-și inchelbără un rînd de haine. ISPIRESCU, L. 136. – Variantă: încherbălí, încherbălesc (REBREANU, R. I 189), vb. IV.
închelbăraseți
ÎNCHELBĂRÁ, închelbărez, vb. I. Tranz. (Munt., Olt.) A închelba. Apucă și el pe cărarea ce o văzu mai aproape... după ce-și inchelbără un rînd de haine. ISPIRESCU, L. 136. – Variantă: încherbălí, încherbălesc (REBREANU, R. I 189), vb. IV.
închelbărat
ÎNCHELBĂRÁ, închelbărez, vb. I. Tranz. (Munt., Olt.) A închelba. Apucă și el pe cărarea ce o văzu mai aproape... după ce-și inchelbără un rînd de haine. ISPIRESCU, L. 136. – Variantă: încherbălí, încherbălesc (REBREANU, R. I 189), vb. IV.
închelbărat
ÎNCHELBĂRÁ, închelbărez, vb. I. Tranz. (Reg.) A închelba. – Din închelba.
închelbărau
ÎNCHELBĂRÁ, închelbărez, vb. I. Tranz. (Munt., Olt.) A închelba. Apucă și el pe cărarea ce o văzu mai aproape... după ce-și inchelbără un rînd de haine. ISPIRESCU, L. 136. – Variantă: încherbălí, încherbălesc (REBREANU, R. I 189), vb. IV.
închelbărași
ÎNCHELBĂRÁ, închelbărez, vb. I. Tranz. (Munt., Olt.) A închelba. Apucă și el pe cărarea ce o văzu mai aproape... după ce-și inchelbără un rînd de haine. ISPIRESCU, L. 136. – Variantă: încherbălí, încherbălesc (REBREANU, R. I 189), vb. IV.
închelbărați
ÎNCHELBĂRÁ, închelbărez, vb. I. Tranz. (Munt., Olt.) A închelba. Apucă și el pe cărarea ce o văzu mai aproape... după ce-și inchelbără un rînd de haine. ISPIRESCU, L. 136. – Variantă: încherbălí, încherbălesc (REBREANU, R. I 189), vb. IV.
închelbărează
ÎNCHELBĂRÁ, închelbărez, vb. I. Tranz. (Munt., Olt.) A închelba. Apucă și el pe cărarea ce o văzu mai aproape... după ce-și inchelbără un rînd de haine. ISPIRESCU, L. 136. – Variantă: încherbălí, încherbălesc (REBREANU, R. I 189), vb. IV.
închelbărez
ÎNCHELBĂRÁ, închelbărez, vb. I. Tranz. (Munt., Olt.) A închelba. Apucă și el pe cărarea ce o văzu mai aproape... după ce-și inchelbără un rînd de haine. ISPIRESCU, L. 136. – Variantă: încherbălí, încherbălesc (REBREANU, R. I 189), vb. IV.
închelbăreze
ÎNCHELBĂRÁ, închelbărez, vb. I. Tranz. (Munt., Olt.) A închelba. Apucă și el pe cărarea ce o văzu mai aproape... după ce-și inchelbără un rînd de haine. ISPIRESCU, L. 136. – Variantă: încherbălí, încherbălesc (REBREANU, R. I 189), vb. IV.
închelbărezi
ÎNCHELBĂRÁ, închelbărez, vb. I. Tranz. (Munt., Olt.) A închelba. Apucă și el pe cărarea ce o văzu mai aproape... după ce-și inchelbără un rînd de haine. ISPIRESCU, L. 136. – Variantă: încherbălí, încherbălesc (REBREANU, R. I 189), vb. IV.
închelbărând
ÎNCHELBĂRÁ, închelbărez, vb. I. Tranz. (Munt., Olt.) A închelba. Apucă și el pe cărarea ce o văzu mai aproape... după ce-și inchelbără un rînd de haine. ISPIRESCU, L. 136. – Variantă: încherbălí, încherbălesc (REBREANU, R. I 189), vb. IV.
închelbărînd
ÎNCHELBĂRÁ, închelbărez, vb. I. Tranz. (Munt., Olt.) A închelba. Apucă și el pe cărarea ce o văzu mai aproape... după ce-și inchelbără un rînd de haine. ISPIRESCU, L. 136. – Variantă: încherbălí, încherbălesc (REBREANU, R. I 189), vb. IV.
încherba
ÎNCHERBÁ vb. I v. închelba.
încherbăli
ÎNCHERBĂLÍ vb. IV v. închelbăra.
închiaburire
ÎNCHIABURÍRE, închiaburiri, s. f. Faptul de a deveni chiabur; îmbogățire. DOOM
închiaburíre (înv.) s. f., g.-d. art. închiaburírii; pl. închiaburíri
închiaburirea
ÎNCHIABURÍRE, închiaburiri, s. f. Faptul de a deveni chiabur; îmbogățire. DOOM
închiaburíre (înv.) s. f., g.-d. art. închiaburírii; pl. închiaburíri
închiaburiri
ÎNCHIABURÍRE, închiaburiri, s. f. Faptul de a deveni chiabur; îmbogățire. DOOM
închiaburíre (înv.) s. f., g.-d. art. închiaburírii; pl. închiaburíri
închiaburirii
ÎNCHIABURÍRE, închiaburiri, s. f. Faptul de a deveni chiabur; îmbogățire. DOOM
închiaburíre (înv.) s. f., g.-d. art. închiaburírii; pl. închiaburíri
închiaburirile
ÎNCHIABURÍRE, închiaburiri, s. f. Faptul de a deveni chiabur; îmbogățire. DOOM
închiaburíre (înv.) s. f., g.-d. art. închiaburírii; pl. închiaburíri
închiaburirilor
ÎNCHIABURÍRE, închiaburiri, s. f. Faptul de a deveni chiabur; îmbogățire. DOOM
închiaburíre (înv.) s. f., g.-d. art. închiaburírii; pl. închiaburíri
închiaburit
ÎNCHIABURÍT, -Ă, închiaburíți, -te, adj. Devenit chiabur; îmbogățit. [Casele] amîndouă cu stăpînii gospodăriți și închiaburiți. GALAN, Z. R. 89.
închiaburita
ÎNCHIABURÍT, -Ă, închiaburíți, -te, adj. Devenit chiabur; îmbogățit. [Casele] amîndouă cu stăpînii gospodăriți și închiaburiți. GALAN, Z. R. 89.
închiaburite
ÎNCHIABURÍT, -Ă, închiaburíți, -te, adj. Devenit chiabur; îmbogățit. [Casele] amîndouă cu stăpînii gospodăriți și închiaburiți. GALAN, Z. R. 89.
închiaburitei
ÎNCHIABURÍT, -Ă, închiaburíți, -te, adj. Devenit chiabur; îmbogățit. [Casele] amîndouă cu stăpînii gospodăriți și închiaburiți. GALAN, Z. R. 89.
închiaburitele
ÎNCHIABURÍT, -Ă, închiaburíți, -te, adj. Devenit chiabur; îmbogățit. [Casele] amîndouă cu stăpînii gospodăriți și închiaburiți. GALAN, Z. R. 89.
închiaburitelor
ÎNCHIABURÍT, -Ă, închiaburíți, -te, adj. Devenit chiabur; îmbogățit. [Casele] amîndouă cu stăpînii gospodăriți și închiaburiți. GALAN, Z. R. 89.
închiaburitul
ÎNCHIABURÍT, -Ă, închiaburíți, -te, adj. Devenit chiabur; îmbogățit. [Casele] amîndouă cu stăpînii gospodăriți și închiaburiți. GALAN, Z. R. 89.
închiaburitului
ÎNCHIABURÍT, -Ă, închiaburíți, -te, adj. Devenit chiabur; îmbogățit. [Casele] amîndouă cu stăpînii gospodăriți și închiaburiți. GALAN, Z. R. 89.
închiaburiți
ÎNCHIABURÍT, -Ă, închiaburíți, -te, adj. Devenit chiabur; îmbogățit. [Casele] amîndouă cu stăpînii gospodăriți și închiaburiți. GALAN, Z. R. 89.
închiaburiții
ÎNCHIABURÍT, -Ă, închiaburíți, -te, adj. Devenit chiabur; îmbogățit. [Casele] amîndouă cu stăpînii gospodăriți și închiaburiți. GALAN, Z. R. 89.
închiaburiților
ÎNCHIABURÍT, -Ă, închiaburíți, -te, adj. Devenit chiabur; îmbogățit. [Casele] amîndouă cu stăpînii gospodăriți și închiaburiți. GALAN, Z. R. 89.
închid
ÎNCHÍDE, închíd, vb. III. 1. Tranz. A mișca (din balamale) o ușă, o fereastră, un capac etc. pentru a acoperi deschizătura corespunzătoare. ♦ A încuia cu cheia, cu zăvorul. ♦ A acoperi, a astupa deschizătura unui spațiu, a unei încăperi. 2. Tranz. A apropia, a strânge marginile (sau părțile componente ale) unui obiect pentru a nu mai fi desfăcute, deschise. ◊ Expr. A închide paranteza = a) a pune, în scris, partea a doua a semnului parantezei la locul cuvenit; b) a termina o digresiune introdusă în cursul unei comunicări. A închide mâna = a strânge degetele, făcând mâna pumn. A închide gura = a apropia buzele și fălcile una de alta; a nu mai vorbi. A închide (cuiva) gura = a face (pe cineva) să tacă, a pune capăt obiecțiilor sau protestelor (cuiva). A închide ochii = a) a coborî pleoapele, acoperind globii oculari; b) a se preface că nu observă ceva; a trece cu vederea; c) (de obicei în construcții negative) a dormi; d) a muri. A închide (cuiva) ochii = a fi lângă cineva în clipa morții. (Refl.) A i se închide ochii = a fi foarte obosit. ♦ Refl. (Despre răni) A se cicatriza. 3. Tranz. A întrerupe, potrivit orarului stabilit, activitatea unei instituții, a unei întreprinderi, a unui local; p. ext. a suspenda activitatea, a desființa. 4. Tranz. A încheia o acțiune, a-i pune capăt. ♦ A opri funcționarea unui mecanism, a unui aparat, a unui circuit etc. 5. Tranz. A izola o ființă într-un spațiu închis, îngrădit; a băga la închisoare; fig. a ține departe de lume. ♦ Refl. A se retrage, a se izola. ♦ Fig. A conține, a cuprinde ceva. 6. Tranz. A îngrădi, a împrejmui o curte, un teren etc. spre a delimita sau spre a opri accesul. ♦ A bara o cale de comunicație; a opri, a împiedica trecerea. ♦ Refl. (Despre drumuri) A ajunge la un punct de unde nu mai poate continua, a se înfunda. 7. Refl. (Despre cer, p. ext. despre vreme) A se întuneca, a se înnora. ♦ (Despre obiecte colorate, p. ext. despre culori) A căpăta o nuanță mai întunecată. – Lat. includere. DOOM
închíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. închíd, 1 pl. închídem, perf. s. 1 sg. închiséi, 1 pl. închíserăm; conj. prez. 3 să închídă; ger. închizấnd, part. închís
închide
ÎNCHÍDE, închíd, vb. III. 1. Tranz. A mișca (din balamale) o ușă, o fereastră, un capac etc. pentru a acoperi deschizătura corespunzătoare. ♦ A încuia cu cheia, cu zăvorul. ♦ A acoperi, a astupa deschizătura unui spațiu, a unei încăperi. 2. Tranz. A apropia, a strânge marginile (sau părțile componente ale) unui obiect pentru a nu mai fi desfăcute, deschise. ◊ Expr. A închide paranteza = a) a pune, în scris, partea a doua a semnului parantezei la locul cuvenit; b) a termina o digresiune introdusă în cursul unei comunicări. A închide mâna = a strânge degetele, făcând mâna pumn. A închide gura = a apropia buzele și fălcile una de alta; a nu mai vorbi. A închide (cuiva) gura = a face (pe cineva) să tacă, a pune capăt obiecțiilor sau protestelor (cuiva). A închide ochii = a) a coborî pleoapele, acoperind globii oculari; b) a se preface că nu observă ceva; a trece cu vederea; c) (de obicei în construcții negative) a dormi; d) a muri. A închide (cuiva) ochii = a fi lângă cineva în clipa morții. (Refl.) A i se închide ochii = a fi foarte obosit. ♦ Refl. (Despre răni) A se cicatriza. 3. Tranz. A întrerupe, potrivit orarului stabilit, activitatea unei instituții, a unei întreprinderi, a unui local; p. ext. a suspenda activitatea, a desființa. 4. Tranz. A încheia o acțiune, a-i pune capăt. ♦ A opri funcționarea unui mecanism, a unui aparat, a unui circuit etc. 5. Tranz. A izola o ființă într-un spațiu închis, îngrădit; a băga la închisoare; fig. a ține departe de lume. ♦ Refl. A se retrage, a se izola. ♦ Fig. A conține, a cuprinde ceva. 6. Tranz. A îngrădi, a împrejmui o curte, un teren etc. spre a delimita sau spre a opri accesul. ♦ A bara o cale de comunicație; a opri, a împiedica trecerea. ♦ Refl. (Despre drumuri) A ajunge la un punct de unde nu mai poate continua, a se înfunda. 7. Refl. (Despre cer, p. ext. despre vreme) A se întuneca, a se înnora. ♦ (Despre obiecte colorate, p. ext. despre culori) A căpăta o nuanță mai întunecată. – Lat. includere. DOOM
închíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. închíd, 1 pl. închídem, perf. s. 1 sg. închiséi, 1 pl. închíserăm; conj. prez. 3 să închídă; ger. închizấnd, part. închís
închidea
ÎNCHÍDE, închíd, vb. III. 1. Tranz. A mișca (din balamale) o ușă, o fereastră, un capac etc. pentru a acoperi deschizătura corespunzătoare. ♦ A încuia cu cheia, cu zăvorul. ♦ A acoperi, a astupa deschizătura unui spațiu, a unei încăperi. 2. Tranz. A apropia, a strânge marginile (sau părțile componente ale) unui obiect pentru a nu mai fi desfăcute, deschise. ◊ Expr. A închide paranteza = a) a pune, în scris, partea a doua a semnului parantezei la locul cuvenit; b) a termina o digresiune introdusă în cursul unei comunicări. A închide mâna = a strânge degetele, făcând mâna pumn. A închide gura = a apropia buzele și fălcile una de alta; a nu mai vorbi. A închide (cuiva) gura = a face (pe cineva) să tacă, a pune capăt obiecțiilor sau protestelor (cuiva). A închide ochii = a) a coborî pleoapele, acoperind globii oculari; b) a se preface că nu observă ceva; a trece cu vederea; c) (de obicei în construcții negative) a dormi; d) a muri. A închide (cuiva) ochii = a fi lângă cineva în clipa morții. (Refl.) A i se închide ochii = a fi foarte obosit. ♦ Refl. (Despre răni) A se cicatriza. 3. Tranz. A întrerupe, potrivit orarului stabilit, activitatea unei instituții, a unei întreprinderi, a unui local; p. ext. a suspenda activitatea, a desființa. 4. Tranz. A încheia o acțiune, a-i pune capăt. ♦ A opri funcționarea unui mecanism, a unui aparat, a unui circuit etc. 5. Tranz. A izola o ființă într-un spațiu închis, îngrădit; a băga la închisoare; fig. a ține departe de lume. ♦ Refl. A se retrage, a se izola. ♦ Fig. A conține, a cuprinde ceva. 6. Tranz. A îngrădi, a împrejmui o curte, un teren etc. spre a delimita sau spre a opri accesul. ♦ A bara o cale de comunicație; a opri, a împiedica trecerea. ♦ Refl. (Despre drumuri) A ajunge la un punct de unde nu mai poate continua, a se înfunda. 7. Refl. (Despre cer, p. ext. despre vreme) A se întuneca, a se înnora. ♦ (Despre obiecte colorate, p. ext. despre culori) A căpăta o nuanță mai întunecată. – Lat. includere. DOOM
închíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. închíd, 1 pl. închídem, perf. s. 1 sg. închiséi, 1 pl. închíserăm; conj. prez. 3 să închídă; ger. închizấnd, part. închís
închideai
ÎNCHÍDE, închíd, vb. III. 1. Tranz. A mișca (din balamale) o ușă, o fereastră, un capac etc. pentru a acoperi deschizătura corespunzătoare. ♦ A încuia cu cheia, cu zăvorul. ♦ A acoperi, a astupa deschizătura unui spațiu, a unei încăperi. 2. Tranz. A apropia, a strânge marginile (sau părțile componente ale) unui obiect pentru a nu mai fi desfăcute, deschise. ◊ Expr. A închide paranteza = a) a pune, în scris, partea a doua a semnului parantezei la locul cuvenit; b) a termina o digresiune introdusă în cursul unei comunicări. A închide mâna = a strânge degetele, făcând mâna pumn. A închide gura = a apropia buzele și fălcile una de alta; a nu mai vorbi. A închide (cuiva) gura = a face (pe cineva) să tacă, a pune capăt obiecțiilor sau protestelor (cuiva). A închide ochii = a) a coborî pleoapele, acoperind globii oculari; b) a se preface că nu observă ceva; a trece cu vederea; c) (de obicei în construcții negative) a dormi; d) a muri. A închide (cuiva) ochii = a fi lângă cineva în clipa morții. (Refl.) A i se închide ochii = a fi foarte obosit. ♦ Refl. (Despre răni) A se cicatriza. 3. Tranz. A întrerupe, potrivit orarului stabilit, activitatea unei instituții, a unei întreprinderi, a unui local; p. ext. a suspenda activitatea, a desființa. 4. Tranz. A încheia o acțiune, a-i pune capăt. ♦ A opri funcționarea unui mecanism, a unui aparat, a unui circuit etc. 5. Tranz. A izola o ființă într-un spațiu închis, îngrădit; a băga la închisoare; fig. a ține departe de lume. ♦ Refl. A se retrage, a se izola. ♦ Fig. A conține, a cuprinde ceva. 6. Tranz. A îngrădi, a împrejmui o curte, un teren etc. spre a delimita sau spre a opri accesul. ♦ A bara o cale de comunicație; a opri, a împiedica trecerea. ♦ Refl. (Despre drumuri) A ajunge la un punct de unde nu mai poate continua, a se înfunda. 7. Refl. (Despre cer, p. ext. despre vreme) A se întuneca, a se înnora. ♦ (Despre obiecte colorate, p. ext. despre culori) A căpăta o nuanță mai întunecată. – Lat. includere. DOOM
închíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. închíd, 1 pl. închídem, perf. s. 1 sg. închiséi, 1 pl. închíserăm; conj. prez. 3 să închídă; ger. închizấnd, part. închís
închideam
ÎNCHÍDE, închíd, vb. III. 1. Tranz. A mișca (din balamale) o ușă, o fereastră, un capac etc. pentru a acoperi deschizătura corespunzătoare. ♦ A încuia cu cheia, cu zăvorul. ♦ A acoperi, a astupa deschizătura unui spațiu, a unei încăperi. 2. Tranz. A apropia, a strânge marginile (sau părțile componente ale) unui obiect pentru a nu mai fi desfăcute, deschise. ◊ Expr. A închide paranteza = a) a pune, în scris, partea a doua a semnului parantezei la locul cuvenit; b) a termina o digresiune introdusă în cursul unei comunicări. A închide mâna = a strânge degetele, făcând mâna pumn. A închide gura = a apropia buzele și fălcile una de alta; a nu mai vorbi. A închide (cuiva) gura = a face (pe cineva) să tacă, a pune capăt obiecțiilor sau protestelor (cuiva). A închide ochii = a) a coborî pleoapele, acoperind globii oculari; b) a se preface că nu observă ceva; a trece cu vederea; c) (de obicei în construcții negative) a dormi; d) a muri. A închide (cuiva) ochii = a fi lângă cineva în clipa morții. (Refl.) A i se închide ochii = a fi foarte obosit. ♦ Refl. (Despre răni) A se cicatriza. 3. Tranz. A întrerupe, potrivit orarului stabilit, activitatea unei instituții, a unei întreprinderi, a unui local; p. ext. a suspenda activitatea, a desființa. 4. Tranz. A încheia o acțiune, a-i pune capăt. ♦ A opri funcționarea unui mecanism, a unui aparat, a unui circuit etc. 5. Tranz. A izola o ființă într-un spațiu închis, îngrădit; a băga la închisoare; fig. a ține departe de lume. ♦ Refl. A se retrage, a se izola. ♦ Fig. A conține, a cuprinde ceva. 6. Tranz. A îngrădi, a împrejmui o curte, un teren etc. spre a delimita sau spre a opri accesul. ♦ A bara o cale de comunicație; a opri, a împiedica trecerea. ♦ Refl. (Despre drumuri) A ajunge la un punct de unde nu mai poate continua, a se înfunda. 7. Refl. (Despre cer, p. ext. despre vreme) A se întuneca, a se înnora. ♦ (Despre obiecte colorate, p. ext. despre culori) A căpăta o nuanță mai întunecată. – Lat. includere. DOOM
închíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. închíd, 1 pl. închídem, perf. s. 1 sg. închiséi, 1 pl. închíserăm; conj. prez. 3 să închídă; ger. închizấnd, part. închís
închideau
ÎNCHÍDE, închíd, vb. III. 1. Tranz. A mișca (din balamale) o ușă, o fereastră, un capac etc. pentru a acoperi deschizătura corespunzătoare. ♦ A încuia cu cheia, cu zăvorul. ♦ A acoperi, a astupa deschizătura unui spațiu, a unei încăperi. 2. Tranz. A apropia, a strânge marginile (sau părțile componente ale) unui obiect pentru a nu mai fi desfăcute, deschise. ◊ Expr. A închide paranteza = a) a pune, în scris, partea a doua a semnului parantezei la locul cuvenit; b) a termina o digresiune introdusă în cursul unei comunicări. A închide mâna = a strânge degetele, făcând mâna pumn. A închide gura = a apropia buzele și fălcile una de alta; a nu mai vorbi. A închide (cuiva) gura = a face (pe cineva) să tacă, a pune capăt obiecțiilor sau protestelor (cuiva). A închide ochii = a) a coborî pleoapele, acoperind globii oculari; b) a se preface că nu observă ceva; a trece cu vederea; c) (de obicei în construcții negative) a dormi; d) a muri. A închide (cuiva) ochii = a fi lângă cineva în clipa morții. (Refl.) A i se închide ochii = a fi foarte obosit. ♦ Refl. (Despre răni) A se cicatriza. 3. Tranz. A întrerupe, potrivit orarului stabilit, activitatea unei instituții, a unei întreprinderi, a unui local; p. ext. a suspenda activitatea, a desființa. 4. Tranz. A încheia o acțiune, a-i pune capăt. ♦ A opri funcționarea unui mecanism, a unui aparat, a unui circuit etc. 5. Tranz. A izola o ființă într-un spațiu închis, îngrădit; a băga la închisoare; fig. a ține departe de lume. ♦ Refl. A se retrage, a se izola. ♦ Fig. A conține, a cuprinde ceva. 6. Tranz. A îngrădi, a împrejmui o curte, un teren etc. spre a delimita sau spre a opri accesul. ♦ A bara o cale de comunicație; a opri, a împiedica trecerea. ♦ Refl. (Despre drumuri) A ajunge la un punct de unde nu mai poate continua, a se înfunda. 7. Refl. (Despre cer, p. ext. despre vreme) A se întuneca, a se înnora. ♦ (Despre obiecte colorate, p. ext. despre culori) A căpăta o nuanță mai întunecată. – Lat. includere. DOOM
închíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. închíd, 1 pl. închídem, perf. s. 1 sg. închiséi, 1 pl. închíserăm; conj. prez. 3 să închídă; ger. închizấnd, part. închís
închideați
ÎNCHÍDE, închíd, vb. III. 1. Tranz. A mișca (din balamale) o ușă, o fereastră, un capac etc. pentru a acoperi deschizătura corespunzătoare. ♦ A încuia cu cheia, cu zăvorul. ♦ A acoperi, a astupa deschizătura unui spațiu, a unei încăperi. 2. Tranz. A apropia, a strânge marginile (sau părțile componente ale) unui obiect pentru a nu mai fi desfăcute, deschise. ◊ Expr. A închide paranteza = a) a pune, în scris, partea a doua a semnului parantezei la locul cuvenit; b) a termina o digresiune introdusă în cursul unei comunicări. A închide mâna = a strânge degetele, făcând mâna pumn. A închide gura = a apropia buzele și fălcile una de alta; a nu mai vorbi. A închide (cuiva) gura = a face (pe cineva) să tacă, a pune capăt obiecțiilor sau protestelor (cuiva). A închide ochii = a) a coborî pleoapele, acoperind globii oculari; b) a se preface că nu observă ceva; a trece cu vederea; c) (de obicei în construcții negative) a dormi; d) a muri. A închide (cuiva) ochii = a fi lângă cineva în clipa morții. (Refl.) A i se închide ochii = a fi foarte obosit. ♦ Refl. (Despre răni) A se cicatriza. 3. Tranz. A întrerupe, potrivit orarului stabilit, activitatea unei instituții, a unei întreprinderi, a unui local; p. ext. a suspenda activitatea, a desființa. 4. Tranz. A încheia o acțiune, a-i pune capăt. ♦ A opri funcționarea unui mecanism, a unui aparat, a unui circuit etc. 5. Tranz. A izola o ființă într-un spațiu închis, îngrădit; a băga la închisoare; fig. a ține departe de lume. ♦ Refl. A se retrage, a se izola. ♦ Fig. A conține, a cuprinde ceva. 6. Tranz. A îngrădi, a împrejmui o curte, un teren etc. spre a delimita sau spre a opri accesul. ♦ A bara o cale de comunicație; a opri, a împiedica trecerea. ♦ Refl. (Despre drumuri) A ajunge la un punct de unde nu mai poate continua, a se înfunda. 7. Refl. (Despre cer, p. ext. despre vreme) A se întuneca, a se înnora. ♦ (Despre obiecte colorate, p. ext. despre culori) A căpăta o nuanță mai întunecată. – Lat. includere. DOOM
închíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. închíd, 1 pl. închídem, perf. s. 1 sg. închiséi, 1 pl. închíserăm; conj. prez. 3 să închídă; ger. închizấnd, part. închís
închidem
ÎNCHÍDE, închíd, vb. III. 1. Tranz. A mișca (din balamale) o ușă, o fereastră, un capac etc. pentru a acoperi deschizătura corespunzătoare. ♦ A încuia cu cheia, cu zăvorul. ♦ A acoperi, a astupa deschizătura unui spațiu, a unei încăperi. 2. Tranz. A apropia, a strânge marginile (sau părțile componente ale) unui obiect pentru a nu mai fi desfăcute, deschise. ◊ Expr. A închide paranteza = a) a pune, în scris, partea a doua a semnului parantezei la locul cuvenit; b) a termina o digresiune introdusă în cursul unei comunicări. A închide mâna = a strânge degetele, făcând mâna pumn. A închide gura = a apropia buzele și fălcile una de alta; a nu mai vorbi. A închide (cuiva) gura = a face (pe cineva) să tacă, a pune capăt obiecțiilor sau protestelor (cuiva). A închide ochii = a) a coborî pleoapele, acoperind globii oculari; b) a se preface că nu observă ceva; a trece cu vederea; c) (de obicei în construcții negative) a dormi; d) a muri. A închide (cuiva) ochii = a fi lângă cineva în clipa morții. (Refl.) A i se închide ochii = a fi foarte obosit. ♦ Refl. (Despre răni) A se cicatriza. 3. Tranz. A întrerupe, potrivit orarului stabilit, activitatea unei instituții, a unei întreprinderi, a unui local; p. ext. a suspenda activitatea, a desființa. 4. Tranz. A încheia o acțiune, a-i pune capăt. ♦ A opri funcționarea unui mecanism, a unui aparat, a unui circuit etc. 5. Tranz. A izola o ființă într-un spațiu închis, îngrădit; a băga la închisoare; fig. a ține departe de lume. ♦ Refl. A se retrage, a se izola. ♦ Fig. A conține, a cuprinde ceva. 6. Tranz. A îngrădi, a împrejmui o curte, un teren etc. spre a delimita sau spre a opri accesul. ♦ A bara o cale de comunicație; a opri, a împiedica trecerea. ♦ Refl. (Despre drumuri) A ajunge la un punct de unde nu mai poate continua, a se înfunda. 7. Refl. (Despre cer, p. ext. despre vreme) A se întuneca, a se înnora. ♦ (Despre obiecte colorate, p. ext. despre culori) A căpăta o nuanță mai întunecată. – Lat. includere. DOOM
închíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. închíd, 1 pl. închídem, perf. s. 1 sg. închiséi, 1 pl. închíserăm; conj. prez. 3 să închídă; ger. închizấnd, part. închís
închidere
ÎNCHÍDE, închíd, vb. III. 1. Tranz. A mișca (din balamale) o ușă, o fereastră, un capac etc. pentru a acoperi deschizătura corespunzătoare. ♦ A încuia cu cheia, cu zăvorul. ♦ A acoperi, a astupa deschizătura unui spațiu, a unei încăperi. 2. Tranz. A apropia, a strânge marginile (sau părțile componente ale) unui obiect pentru a nu mai fi desfăcute, deschise. ◊ Expr. A închide paranteza = a) a pune, în scris, partea a doua a semnului parantezei la locul cuvenit; b) a termina o digresiune introdusă în cursul unei comunicări. A închide mâna = a strânge degetele, făcând mâna pumn. A închide gura = a apropia buzele și fălcile una de alta; a nu mai vorbi. A închide (cuiva) gura = a face (pe cineva) să tacă, a pune capăt obiecțiilor sau protestelor (cuiva). A închide ochii = a) a coborî pleoapele, acoperind globii oculari; b) a se preface că nu observă ceva; a trece cu vederea; c) (de obicei în construcții negative) a dormi; d) a muri. A închide (cuiva) ochii = a fi lângă cineva în clipa morții. (Refl.) A i se închide ochii = a fi foarte obosit. ♦ Refl. (Despre răni) A se cicatriza. 3. Tranz. A întrerupe, potrivit orarului stabilit, activitatea unei instituții, a unei întreprinderi, a unui local; p. ext. a suspenda activitatea, a desființa. 4. Tranz. A încheia o acțiune, a-i pune capăt. ♦ A opri funcționarea unui mecanism, a unui aparat, a unui circuit etc. 5. Tranz. A izola o ființă într-un spațiu închis, îngrădit; a băga la închisoare; fig. a ține departe de lume. ♦ Refl. A se retrage, a se izola. ♦ Fig. A conține, a cuprinde ceva. 6. Tranz. A îngrădi, a împrejmui o curte, un teren etc. spre a delimita sau spre a opri accesul. ♦ A bara o cale de comunicație; a opri, a împiedica trecerea. ♦ Refl. (Despre drumuri) A ajunge la un punct de unde nu mai poate continua, a se înfunda. 7. Refl. (Despre cer, p. ext. despre vreme) A se întuneca, a se înnora. ♦ (Despre obiecte colorate, p. ext. despre culori) A căpăta o nuanță mai întunecată. – Lat. includere. DOOM
închíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. închíd, 1 pl. închídem, perf. s. 1 sg. închiséi, 1 pl. închíserăm; conj. prez. 3 să închídă; ger. închizấnd, part. închís
închidere
ÎNCHÍDERE, închideri, s. f. Acțiunea de a (se) închide; închis1. ◊ Închiderea unui dosar = scoaterea de pe rol a unei acțiuni judiciare. – V. închide. DOOM
închídere s. f., g.-d. art. închíderii; pl. închíderi
închiderea
ÎNCHÍDERE, închideri, s. f. Acțiunea de a (se) închide; închis1. ◊ Închiderea unui dosar = scoaterea de pe rol a unei acțiuni judiciare. – V. închide. DOOM
închídere s. f., g.-d. art. închíderii; pl. închíderi
închideri
ÎNCHÍDERE, închideri, s. f. Acțiunea de a (se) închide; închis1. ◊ Închiderea unui dosar = scoaterea de pe rol a unei acțiuni judiciare. – V. închide. DOOM
închídere s. f., g.-d. art. închíderii; pl. închíderi
închiderii
ÎNCHÍDERE, închideri, s. f. Acțiunea de a (se) închide; închis1. ◊ Închiderea unui dosar = scoaterea de pe rol a unei acțiuni judiciare. – V. închide. DOOM
închídere s. f., g.-d. art. închíderii; pl. închíderi
închiderile
ÎNCHÍDERE, închideri, s. f. Acțiunea de a (se) închide; închis1. ◊ Închiderea unui dosar = scoaterea de pe rol a unei acțiuni judiciare. – V. închide. DOOM
închídere s. f., g.-d. art. închíderii; pl. închíderi
închiderilor
ÎNCHÍDERE, închideri, s. f. Acțiunea de a (se) închide; închis1. ◊ Închiderea unui dosar = scoaterea de pe rol a unei acțiuni judiciare. – V. închide. DOOM
închídere s. f., g.-d. art. închíderii; pl. închíderi
închideți
ÎNCHÍDE, închíd, vb. III. 1. Tranz. A mișca (din balamale) o ușă, o fereastră, un capac etc. pentru a acoperi deschizătura corespunzătoare. ♦ A încuia cu cheia, cu zăvorul. ♦ A acoperi, a astupa deschizătura unui spațiu, a unei încăperi. 2. Tranz. A apropia, a strânge marginile (sau părțile componente ale) unui obiect pentru a nu mai fi desfăcute, deschise. ◊ Expr. A închide paranteza = a) a pune, în scris, partea a doua a semnului parantezei la locul cuvenit; b) a termina o digresiune introdusă în cursul unei comunicări. A închide mâna = a strânge degetele, făcând mâna pumn. A închide gura = a apropia buzele și fălcile una de alta; a nu mai vorbi. A închide (cuiva) gura = a face (pe cineva) să tacă, a pune capăt obiecțiilor sau protestelor (cuiva). A închide ochii = a) a coborî pleoapele, acoperind globii oculari; b) a se preface că nu observă ceva; a trece cu vederea; c) (de obicei în construcții negative) a dormi; d) a muri. A închide (cuiva) ochii = a fi lângă cineva în clipa morții. (Refl.) A i se închide ochii = a fi foarte obosit. ♦ Refl. (Despre răni) A se cicatriza. 3. Tranz. A întrerupe, potrivit orarului stabilit, activitatea unei instituții, a unei întreprinderi, a unui local; p. ext. a suspenda activitatea, a desființa. 4. Tranz. A încheia o acțiune, a-i pune capăt. ♦ A opri funcționarea unui mecanism, a unui aparat, a unui circuit etc. 5. Tranz. A izola o ființă într-un spațiu închis, îngrădit; a băga la închisoare; fig. a ține departe de lume. ♦ Refl. A se retrage, a se izola. ♦ Fig. A conține, a cuprinde ceva. 6. Tranz. A îngrădi, a împrejmui o curte, un teren etc. spre a delimita sau spre a opri accesul. ♦ A bara o cale de comunicație; a opri, a împiedica trecerea. ♦ Refl. (Despre drumuri) A ajunge la un punct de unde nu mai poate continua, a se înfunda. 7. Refl. (Despre cer, p. ext. despre vreme) A se întuneca, a se înnora. ♦ (Despre obiecte colorate, p. ext. despre culori) A căpăta o nuanță mai întunecată. – Lat. includere. DOOM
închíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. închíd, 1 pl. închídem, perf. s. 1 sg. închiséi, 1 pl. închíserăm; conj. prez. 3 să închídă; ger. închizấnd, part. închís
închidă
ÎNCHÍDE, închíd, vb. III. 1. Tranz. A mișca (din balamale) o ușă, o fereastră, un capac etc. pentru a acoperi deschizătura corespunzătoare. ♦ A încuia cu cheia, cu zăvorul. ♦ A acoperi, a astupa deschizătura unui spațiu, a unei încăperi. 2. Tranz. A apropia, a strânge marginile (sau părțile componente ale) unui obiect pentru a nu mai fi desfăcute, deschise. ◊ Expr. A închide paranteza = a) a pune, în scris, partea a doua a semnului parantezei la locul cuvenit; b) a termina o digresiune introdusă în cursul unei comunicări. A închide mâna = a strânge degetele, făcând mâna pumn. A închide gura = a apropia buzele și fălcile una de alta; a nu mai vorbi. A închide (cuiva) gura = a face (pe cineva) să tacă, a pune capăt obiecțiilor sau protestelor (cuiva). A închide ochii = a) a coborî pleoapele, acoperind globii oculari; b) a se preface că nu observă ceva; a trece cu vederea; c) (de obicei în construcții negative) a dormi; d) a muri. A închide (cuiva) ochii = a fi lângă cineva în clipa morții. (Refl.) A i se închide ochii = a fi foarte obosit. ♦ Refl. (Despre răni) A se cicatriza. 3. Tranz. A întrerupe, potrivit orarului stabilit, activitatea unei instituții, a unei întreprinderi, a unui local; p. ext. a suspenda activitatea, a desființa. 4. Tranz. A încheia o acțiune, a-i pune capăt. ♦ A opri funcționarea unui mecanism, a unui aparat, a unui circuit etc. 5. Tranz. A izola o ființă într-un spațiu închis, îngrădit; a băga la închisoare; fig. a ține departe de lume. ♦ Refl. A se retrage, a se izola. ♦ Fig. A conține, a cuprinde ceva. 6. Tranz. A îngrădi, a împrejmui o curte, un teren etc. spre a delimita sau spre a opri accesul. ♦ A bara o cale de comunicație; a opri, a împiedica trecerea. ♦ Refl. (Despre drumuri) A ajunge la un punct de unde nu mai poate continua, a se înfunda. 7. Refl. (Despre cer, p. ext. despre vreme) A se întuneca, a se înnora. ♦ (Despre obiecte colorate, p. ext. despre culori) A căpăta o nuanță mai întunecată. – Lat. includere. DOOM
închíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. închíd, 1 pl. închídem, perf. s. 1 sg. închiséi, 1 pl. închíserăm; conj. prez. 3 să închídă; ger. închizấnd, part. închís
închiercit
ÎNCHIRCÍT, -Ă, închirciți, -te, adj. Chircit. Pesemne că și straiele acestea pocite fac să arăți așa de sfrijit și închircit. CREANGĂ, P. 148. ◊ Fig. Și... iarăși orașul vechi cu stradele strîmte, cu casele închircite, cu streșinile mucegăite. EMINESCU, N. 78. – Variante: (regional) închiercít, -ă (MARIAN, O. I 409), împiercít, -ă (SBIERA, P. 50) adj.
închin
ÎNCHINÁ, închín, vb. I. 1. Refl. A-și manifesta evlavia față de divinitate prin practici religioase, specifice fiecărui cult. ♦ (În Biserica creștină) A-și face semnul crucii; p. ext. a se ruga. 2. Refl. A se înclina (sau a-și pleca numai capul) înaintea cuiva, în semn de respect, de devotament, de afecțiune sau ca simplu salut. ♦ Intranz. A ridica paharul plin, în sănătatea cuiva sau în cinstea unui eveniment. 2. Refl. (Înv.) A recunoaște suzeranitatea unui senior; a accepta să devină vasal. ◊ Expr. (Tranz.) A închina armele (sau steagul) = a capitula. 4. Tranz. (Înv.) A dărui cuiva ceva în semn de evlavie, de supunere, de recunoștință. ◊ Expr. A închina o mănăstire = a subordona o mănăstire altei mănăstiri străine sau unei patriarhii. ♦ A face o ofrandă. 5. Tranz. A consacra. ♦ A dedica. 6. A accepta punctul de vedere al altcuiva. – Lat. inclinare. DOOM
închiná (a ~) vb., ind. prez. 3 închínă
închina
ÎNCHINÁ, închín, vb. I. 1. Refl. A-și manifesta evlavia față de divinitate prin practici religioase, specifice fiecărui cult. ♦ (În Biserica creștină) A-și face semnul crucii; p. ext. a se ruga. 2. Refl. A se înclina (sau a-și pleca numai capul) înaintea cuiva, în semn de respect, de devotament, de afecțiune sau ca simplu salut. ♦ Intranz. A ridica paharul plin, în sănătatea cuiva sau în cinstea unui eveniment. 2. Refl. (Înv.) A recunoaște suzeranitatea unui senior; a accepta să devină vasal. ◊ Expr. (Tranz.) A închina armele (sau steagul) = a capitula. 4. Tranz. (Înv.) A dărui cuiva ceva în semn de evlavie, de supunere, de recunoștință. ◊ Expr. A închina o mănăstire = a subordona o mănăstire altei mănăstiri străine sau unei patriarhii. ♦ A face o ofrandă. 5. Tranz. A consacra. ♦ A dedica. 6. A accepta punctul de vedere al altcuiva. – Lat. inclinare. DOOM
închiná (a ~) vb., ind. prez. 3 închínă
închinai
ÎNCHINÁ, închín, vb. I. 1. Refl. A-și manifesta evlavia față de divinitate prin practici religioase, specifice fiecărui cult. ♦ (În Biserica creștină) A-și face semnul crucii; p. ext. a se ruga. 2. Refl. A se înclina (sau a-și pleca numai capul) înaintea cuiva, în semn de respect, de devotament, de afecțiune sau ca simplu salut. ♦ Intranz. A ridica paharul plin, în sănătatea cuiva sau în cinstea unui eveniment. 2. Refl. (Înv.) A recunoaște suzeranitatea unui senior; a accepta să devină vasal. ◊ Expr. (Tranz.) A închina armele (sau steagul) = a capitula. 4. Tranz. (Înv.) A dărui cuiva ceva în semn de evlavie, de supunere, de recunoștință. ◊ Expr. A închina o mănăstire = a subordona o mănăstire altei mănăstiri străine sau unei patriarhii. ♦ A face o ofrandă. 5. Tranz. A consacra. ♦ A dedica. 6. A accepta punctul de vedere al altcuiva. – Lat. inclinare. DOOM
închiná (a ~) vb., ind. prez. 3 închínă
închinam
ÎNCHINÁ, închín, vb. I. 1. Refl. A-și manifesta evlavia față de divinitate prin practici religioase, specifice fiecărui cult. ♦ (În Biserica creștină) A-și face semnul crucii; p. ext. a se ruga. 2. Refl. A se înclina (sau a-și pleca numai capul) înaintea cuiva, în semn de respect, de devotament, de afecțiune sau ca simplu salut. ♦ Intranz. A ridica paharul plin, în sănătatea cuiva sau în cinstea unui eveniment. 2. Refl. (Înv.) A recunoaște suzeranitatea unui senior; a accepta să devină vasal. ◊ Expr. (Tranz.) A închina armele (sau steagul) = a capitula. 4. Tranz. (Înv.) A dărui cuiva ceva în semn de evlavie, de supunere, de recunoștință. ◊ Expr. A închina o mănăstire = a subordona o mănăstire altei mănăstiri străine sau unei patriarhii. ♦ A face o ofrandă. 5. Tranz. A consacra. ♦ A dedica. 6. A accepta punctul de vedere al altcuiva. – Lat. inclinare. DOOM
închiná (a ~) vb., ind. prez. 3 închínă
închinare
ÎNCHINÁ, închín, vb. I. 1. Refl. A-și manifesta evlavia față de divinitate prin practici religioase, specifice fiecărui cult. ♦ (În Biserica creștină) A-și face semnul crucii; p. ext. a se ruga. 2. Refl. A se înclina (sau a-și pleca numai capul) înaintea cuiva, în semn de respect, de devotament, de afecțiune sau ca simplu salut. ♦ Intranz. A ridica paharul plin, în sănătatea cuiva sau în cinstea unui eveniment. 2. Refl. (Înv.) A recunoaște suzeranitatea unui senior; a accepta să devină vasal. ◊ Expr. (Tranz.) A închina armele (sau steagul) = a capitula. 4. Tranz. (Înv.) A dărui cuiva ceva în semn de evlavie, de supunere, de recunoștință. ◊ Expr. A închina o mănăstire = a subordona o mănăstire altei mănăstiri străine sau unei patriarhii. ♦ A face o ofrandă. 5. Tranz. A consacra. ♦ A dedica. 6. A accepta punctul de vedere al altcuiva. – Lat. inclinare. DOOM
închiná (a ~) vb., ind. prez. 3 închínă
închinare
ÎNCHINÁRE, închinări, s. f. Acțiunea de a (se) închina; rugăciune. ♦ Semn de respect către cineva, adesea constând dintr-o plecăciune. ♦ Dedicație. – V. închina. DOOM
închináre s. f., g.-d. art. închinắrii; pl. închinắri
închinarea
ÎNCHINÁRE, închinări, s. f. Acțiunea de a (se) închina; rugăciune. ♦ Semn de respect către cineva, adesea constând dintr-o plecăciune. ♦ Dedicație. – V. închina. DOOM
închináre s. f., g.-d. art. închinắrii; pl. închinắri
închinară
ÎNCHINÁ, închín, vb. I. 1. Refl. A-și manifesta evlavia față de divinitate prin practici religioase, specifice fiecărui cult. ♦ (În Biserica creștină) A-și face semnul crucii; p. ext. a se ruga. 2. Refl. A se înclina (sau a-și pleca numai capul) înaintea cuiva, în semn de respect, de devotament, de afecțiune sau ca simplu salut. ♦ Intranz. A ridica paharul plin, în sănătatea cuiva sau în cinstea unui eveniment. 2. Refl. (Înv.) A recunoaște suzeranitatea unui senior; a accepta să devină vasal. ◊ Expr. (Tranz.) A închina armele (sau steagul) = a capitula. 4. Tranz. (Înv.) A dărui cuiva ceva în semn de evlavie, de supunere, de recunoștință. ◊ Expr. A închina o mănăstire = a subordona o mănăstire altei mănăstiri străine sau unei patriarhii. ♦ A face o ofrandă. 5. Tranz. A consacra. ♦ A dedica. 6. A accepta punctul de vedere al altcuiva. – Lat. inclinare. DOOM
închiná (a ~) vb., ind. prez. 3 închínă
închinarăm
ÎNCHINÁ, închín, vb. I. 1. Refl. A-și manifesta evlavia față de divinitate prin practici religioase, specifice fiecărui cult. ♦ (În Biserica creștină) A-și face semnul crucii; p. ext. a se ruga. 2. Refl. A se înclina (sau a-și pleca numai capul) înaintea cuiva, în semn de respect, de devotament, de afecțiune sau ca simplu salut. ♦ Intranz. A ridica paharul plin, în sănătatea cuiva sau în cinstea unui eveniment. 2. Refl. (Înv.) A recunoaște suzeranitatea unui senior; a accepta să devină vasal. ◊ Expr. (Tranz.) A închina armele (sau steagul) = a capitula. 4. Tranz. (Înv.) A dărui cuiva ceva în semn de evlavie, de supunere, de recunoștință. ◊ Expr. A închina o mănăstire = a subordona o mănăstire altei mănăstiri străine sau unei patriarhii. ♦ A face o ofrandă. 5. Tranz. A consacra. ♦ A dedica. 6. A accepta punctul de vedere al altcuiva. – Lat. inclinare. DOOM
închiná (a ~) vb., ind. prez. 3 închínă
închinarăți
ÎNCHINÁ, închín, vb. I. 1. Refl. A-și manifesta evlavia față de divinitate prin practici religioase, specifice fiecărui cult. ♦ (În Biserica creștină) A-și face semnul crucii; p. ext. a se ruga. 2. Refl. A se înclina (sau a-și pleca numai capul) înaintea cuiva, în semn de respect, de devotament, de afecțiune sau ca simplu salut. ♦ Intranz. A ridica paharul plin, în sănătatea cuiva sau în cinstea unui eveniment. 2. Refl. (Înv.) A recunoaște suzeranitatea unui senior; a accepta să devină vasal. ◊ Expr. (Tranz.) A închina armele (sau steagul) = a capitula. 4. Tranz. (Înv.) A dărui cuiva ceva în semn de evlavie, de supunere, de recunoștință. ◊ Expr. A închina o mănăstire = a subordona o mănăstire altei mănăstiri străine sau unei patriarhii. ♦ A face o ofrandă. 5. Tranz. A consacra. ♦ A dedica. 6. A accepta punctul de vedere al altcuiva. – Lat. inclinare. DOOM
închiná (a ~) vb., ind. prez. 3 închínă
închinase
ÎNCHINÁ, închín, vb. I. 1. Refl. A-și manifesta evlavia față de divinitate prin practici religioase, specifice fiecărui cult. ♦ (În Biserica creștină) A-și face semnul crucii; p. ext. a se ruga. 2. Refl. A se înclina (sau a-și pleca numai capul) înaintea cuiva, în semn de respect, de devotament, de afecțiune sau ca simplu salut. ♦ Intranz. A ridica paharul plin, în sănătatea cuiva sau în cinstea unui eveniment. 2. Refl. (Înv.) A recunoaște suzeranitatea unui senior; a accepta să devină vasal. ◊ Expr. (Tranz.) A închina armele (sau steagul) = a capitula. 4. Tranz. (Înv.) A dărui cuiva ceva în semn de evlavie, de supunere, de recunoștință. ◊ Expr. A închina o mănăstire = a subordona o mănăstire altei mănăstiri străine sau unei patriarhii. ♦ A face o ofrandă. 5. Tranz. A consacra. ♦ A dedica. 6. A accepta punctul de vedere al altcuiva. – Lat. inclinare. DOOM
închiná (a ~) vb., ind. prez. 3 închínă
închinasem
ÎNCHINÁ, închín, vb. I. 1. Refl. A-și manifesta evlavia față de divinitate prin practici religioase, specifice fiecărui cult. ♦ (În Biserica creștină) A-și face semnul crucii; p. ext. a se ruga. 2. Refl. A se înclina (sau a-și pleca numai capul) înaintea cuiva, în semn de respect, de devotament, de afecțiune sau ca simplu salut. ♦ Intranz. A ridica paharul plin, în sănătatea cuiva sau în cinstea unui eveniment. 2. Refl. (Înv.) A recunoaște suzeranitatea unui senior; a accepta să devină vasal. ◊ Expr. (Tranz.) A închina armele (sau steagul) = a capitula. 4. Tranz. (Înv.) A dărui cuiva ceva în semn de evlavie, de supunere, de recunoștință. ◊ Expr. A închina o mănăstire = a subordona o mănăstire altei mănăstiri străine sau unei patriarhii. ♦ A face o ofrandă. 5. Tranz. A consacra. ♦ A dedica. 6. A accepta punctul de vedere al altcuiva. – Lat. inclinare. DOOM
închiná (a ~) vb., ind. prez. 3 închínă
închinaseră
ÎNCHINÁ, închín, vb. I. 1. Refl. A-și manifesta evlavia față de divinitate prin practici religioase, specifice fiecărui cult. ♦ (În Biserica creștină) A-și face semnul crucii; p. ext. a se ruga. 2. Refl. A se înclina (sau a-și pleca numai capul) înaintea cuiva, în semn de respect, de devotament, de afecțiune sau ca simplu salut. ♦ Intranz. A ridica paharul plin, în sănătatea cuiva sau în cinstea unui eveniment. 2. Refl. (Înv.) A recunoaște suzeranitatea unui senior; a accepta să devină vasal. ◊ Expr. (Tranz.) A închina armele (sau steagul) = a capitula. 4. Tranz. (Înv.) A dărui cuiva ceva în semn de evlavie, de supunere, de recunoștință. ◊ Expr. A închina o mănăstire = a subordona o mănăstire altei mănăstiri străine sau unei patriarhii. ♦ A face o ofrandă. 5. Tranz. A consacra. ♦ A dedica. 6. A accepta punctul de vedere al altcuiva. – Lat. inclinare. DOOM
închiná (a ~) vb., ind. prez. 3 închínă
închinaserăm
ÎNCHINÁ, închín, vb. I. 1. Refl. A-și manifesta evlavia față de divinitate prin practici religioase, specifice fiecărui cult. ♦ (În Biserica creștină) A-și face semnul crucii; p. ext. a se ruga. 2. Refl. A se înclina (sau a-și pleca numai capul) înaintea cuiva, în semn de respect, de devotament, de afecțiune sau ca simplu salut. ♦ Intranz. A ridica paharul plin, în sănătatea cuiva sau în cinstea unui eveniment. 2. Refl. (Înv.) A recunoaște suzeranitatea unui senior; a accepta să devină vasal. ◊ Expr. (Tranz.) A închina armele (sau steagul) = a capitula. 4. Tranz. (Înv.) A dărui cuiva ceva în semn de evlavie, de supunere, de recunoștință. ◊ Expr. A închina o mănăstire = a subordona o mănăstire altei mănăstiri străine sau unei patriarhii. ♦ A face o ofrandă. 5. Tranz. A consacra. ♦ A dedica. 6. A accepta punctul de vedere al altcuiva. – Lat. inclinare. DOOM
închiná (a ~) vb., ind. prez. 3 închínă
închinaserăți
ÎNCHINÁ, închín, vb. I. 1. Refl. A-și manifesta evlavia față de divinitate prin practici religioase, specifice fiecărui cult. ♦ (În Biserica creștină) A-și face semnul crucii; p. ext. a se ruga. 2. Refl. A se înclina (sau a-și pleca numai capul) înaintea cuiva, în semn de respect, de devotament, de afecțiune sau ca simplu salut. ♦ Intranz. A ridica paharul plin, în sănătatea cuiva sau în cinstea unui eveniment. 2. Refl. (Înv.) A recunoaște suzeranitatea unui senior; a accepta să devină vasal. ◊ Expr. (Tranz.) A închina armele (sau steagul) = a capitula. 4. Tranz. (Înv.) A dărui cuiva ceva în semn de evlavie, de supunere, de recunoștință. ◊ Expr. A închina o mănăstire = a subordona o mănăstire altei mănăstiri străine sau unei patriarhii. ♦ A face o ofrandă. 5. Tranz. A consacra. ♦ A dedica. 6. A accepta punctul de vedere al altcuiva. – Lat. inclinare. DOOM
închiná (a ~) vb., ind. prez. 3 închínă
închinaseși
ÎNCHINÁ, închín, vb. I. 1. Refl. A-și manifesta evlavia față de divinitate prin practici religioase, specifice fiecărui cult. ♦ (În Biserica creștină) A-și face semnul crucii; p. ext. a se ruga. 2. Refl. A se înclina (sau a-și pleca numai capul) înaintea cuiva, în semn de respect, de devotament, de afecțiune sau ca simplu salut. ♦ Intranz. A ridica paharul plin, în sănătatea cuiva sau în cinstea unui eveniment. 2. Refl. (Înv.) A recunoaște suzeranitatea unui senior; a accepta să devină vasal. ◊ Expr. (Tranz.) A închina armele (sau steagul) = a capitula. 4. Tranz. (Înv.) A dărui cuiva ceva în semn de evlavie, de supunere, de recunoștință. ◊ Expr. A închina o mănăstire = a subordona o mănăstire altei mănăstiri străine sau unei patriarhii. ♦ A face o ofrandă. 5. Tranz. A consacra. ♦ A dedica. 6. A accepta punctul de vedere al altcuiva. – Lat. inclinare. DOOM
închiná (a ~) vb., ind. prez. 3 închínă
închinaseți
ÎNCHINÁ, închín, vb. I. 1. Refl. A-și manifesta evlavia față de divinitate prin practici religioase, specifice fiecărui cult. ♦ (În Biserica creștină) A-și face semnul crucii; p. ext. a se ruga. 2. Refl. A se înclina (sau a-și pleca numai capul) înaintea cuiva, în semn de respect, de devotament, de afecțiune sau ca simplu salut. ♦ Intranz. A ridica paharul plin, în sănătatea cuiva sau în cinstea unui eveniment. 2. Refl. (Înv.) A recunoaște suzeranitatea unui senior; a accepta să devină vasal. ◊ Expr. (Tranz.) A închina armele (sau steagul) = a capitula. 4. Tranz. (Înv.) A dărui cuiva ceva în semn de evlavie, de supunere, de recunoștință. ◊ Expr. A închina o mănăstire = a subordona o mănăstire altei mănăstiri străine sau unei patriarhii. ♦ A face o ofrandă. 5. Tranz. A consacra. ♦ A dedica. 6. A accepta punctul de vedere al altcuiva. – Lat. inclinare. DOOM
închiná (a ~) vb., ind. prez. 3 închínă
închinat
ÎNCHINÁ, închín, vb. I. 1. Refl. A-și manifesta evlavia față de divinitate prin practici religioase, specifice fiecărui cult. ♦ (În Biserica creștină) A-și face semnul crucii; p. ext. a se ruga. 2. Refl. A se înclina (sau a-și pleca numai capul) înaintea cuiva, în semn de respect, de devotament, de afecțiune sau ca simplu salut. ♦ Intranz. A ridica paharul plin, în sănătatea cuiva sau în cinstea unui eveniment. 2. Refl. (Înv.) A recunoaște suzeranitatea unui senior; a accepta să devină vasal. ◊ Expr. (Tranz.) A închina armele (sau steagul) = a capitula. 4. Tranz. (Înv.) A dărui cuiva ceva în semn de evlavie, de supunere, de recunoștință. ◊ Expr. A închina o mănăstire = a subordona o mănăstire altei mănăstiri străine sau unei patriarhii. ♦ A face o ofrandă. 5. Tranz. A consacra. ♦ A dedica. 6. A accepta punctul de vedere al altcuiva. – Lat. inclinare. DOOM
închiná (a ~) vb., ind. prez. 3 închínă
închinat
ÎNCHINÁT, -Ă, închinați, -te, adj. 1. Consacrat, dedicat; (despre pahare cu băutură) ciocnit și băut (în cinstea cuiva). 2. (În trecut) Care depindea de...; subjugat, supus; Mitropolia Moldaviei... pînă atunci era închinată la Ohrida. NEGRUZZI, S. I 240. ◊ Mănăstire închinată = mănăstire pusă în trecut sub jurisdicția unei mănăstiri din Orientul ortodox, care dispunea de veniturile ei.
închinata
ÎNCHINÁT, -Ă, închinați, -te, adj. 1. Consacrat, dedicat; (despre pahare cu băutură) ciocnit și băut (în cinstea cuiva). 2. (În trecut) Care depindea de...; subjugat, supus; Mitropolia Moldaviei... pînă atunci era închinată la Ohrida. NEGRUZZI, S. I 240. ◊ Mănăstire închinată = mănăstire pusă în trecut sub jurisdicția unei mănăstiri din Orientul ortodox, care dispunea de veniturile ei.
închinate
ÎNCHINÁT, -Ă, închinați, -te, adj. 1. Consacrat, dedicat; (despre pahare cu băutură) ciocnit și băut (în cinstea cuiva). 2. (În trecut) Care depindea de...; subjugat, supus; Mitropolia Moldaviei... pînă atunci era închinată la Ohrida. NEGRUZZI, S. I 240. ◊ Mănăstire închinată = mănăstire pusă în trecut sub jurisdicția unei mănăstiri din Orientul ortodox, care dispunea de veniturile ei.
închinatei
ÎNCHINÁT, -Ă, închinați, -te, adj. 1. Consacrat, dedicat; (despre pahare cu băutură) ciocnit și băut (în cinstea cuiva). 2. (În trecut) Care depindea de...; subjugat, supus; Mitropolia Moldaviei... pînă atunci era închinată la Ohrida. NEGRUZZI, S. I 240. ◊ Mănăstire închinată = mănăstire pusă în trecut sub jurisdicția unei mănăstiri din Orientul ortodox, care dispunea de veniturile ei.
închinatele
ÎNCHINÁT, -Ă, închinați, -te, adj. 1. Consacrat, dedicat; (despre pahare cu băutură) ciocnit și băut (în cinstea cuiva). 2. (În trecut) Care depindea de...; subjugat, supus; Mitropolia Moldaviei... pînă atunci era închinată la Ohrida. NEGRUZZI, S. I 240. ◊ Mănăstire închinată = mănăstire pusă în trecut sub jurisdicția unei mănăstiri din Orientul ortodox, care dispunea de veniturile ei.
închinatelor
ÎNCHINÁT, -Ă, închinați, -te, adj. 1. Consacrat, dedicat; (despre pahare cu băutură) ciocnit și băut (în cinstea cuiva). 2. (În trecut) Care depindea de...; subjugat, supus; Mitropolia Moldaviei... pînă atunci era închinată la Ohrida. NEGRUZZI, S. I 240. ◊ Mănăstire închinată = mănăstire pusă în trecut sub jurisdicția unei mănăstiri din Orientul ortodox, care dispunea de veniturile ei.
închinatul
ÎNCHINÁT, -Ă, închinați, -te, adj. 1. Consacrat, dedicat; (despre pahare cu băutură) ciocnit și băut (în cinstea cuiva). 2. (În trecut) Care depindea de...; subjugat, supus; Mitropolia Moldaviei... pînă atunci era închinată la Ohrida. NEGRUZZI, S. I 240. ◊ Mănăstire închinată = mănăstire pusă în trecut sub jurisdicția unei mănăstiri din Orientul ortodox, care dispunea de veniturile ei.
închinatului
ÎNCHINÁT, -Ă, închinați, -te, adj. 1. Consacrat, dedicat; (despre pahare cu băutură) ciocnit și băut (în cinstea cuiva). 2. (În trecut) Care depindea de...; subjugat, supus; Mitropolia Moldaviei... pînă atunci era închinată la Ohrida. NEGRUZZI, S. I 240. ◊ Mănăstire închinată = mănăstire pusă în trecut sub jurisdicția unei mănăstiri din Orientul ortodox, care dispunea de veniturile ei.
închinau
ÎNCHINÁ, închín, vb. I. 1. Refl. A-și manifesta evlavia față de divinitate prin practici religioase, specifice fiecărui cult. ♦ (În Biserica creștină) A-și face semnul crucii; p. ext. a se ruga. 2. Refl. A se înclina (sau a-și pleca numai capul) înaintea cuiva, în semn de respect, de devotament, de afecțiune sau ca simplu salut. ♦ Intranz. A ridica paharul plin, în sănătatea cuiva sau în cinstea unui eveniment. 2. Refl. (Înv.) A recunoaște suzeranitatea unui senior; a accepta să devină vasal. ◊ Expr. (Tranz.) A închina armele (sau steagul) = a capitula. 4. Tranz. (Înv.) A dărui cuiva ceva în semn de evlavie, de supunere, de recunoștință. ◊ Expr. A închina o mănăstire = a subordona o mănăstire altei mănăstiri străine sau unei patriarhii. ♦ A face o ofrandă. 5. Tranz. A consacra. ♦ A dedica. 6. A accepta punctul de vedere al altcuiva. – Lat. inclinare. DOOM
închiná (a ~) vb., ind. prez. 3 închínă
închinași
ÎNCHINÁ, închín, vb. I. 1. Refl. A-și manifesta evlavia față de divinitate prin practici religioase, specifice fiecărui cult. ♦ (În Biserica creștină) A-și face semnul crucii; p. ext. a se ruga. 2. Refl. A se înclina (sau a-și pleca numai capul) înaintea cuiva, în semn de respect, de devotament, de afecțiune sau ca simplu salut. ♦ Intranz. A ridica paharul plin, în sănătatea cuiva sau în cinstea unui eveniment. 2. Refl. (Înv.) A recunoaște suzeranitatea unui senior; a accepta să devină vasal. ◊ Expr. (Tranz.) A închina armele (sau steagul) = a capitula. 4. Tranz. (Înv.) A dărui cuiva ceva în semn de evlavie, de supunere, de recunoștință. ◊ Expr. A închina o mănăstire = a subordona o mănăstire altei mănăstiri străine sau unei patriarhii. ♦ A face o ofrandă. 5. Tranz. A consacra. ♦ A dedica. 6. A accepta punctul de vedere al altcuiva. – Lat. inclinare. DOOM
închiná (a ~) vb., ind. prez. 3 închínă
închinați
ÎNCHINÁ, închín, vb. I. 1. Refl. A-și manifesta evlavia față de divinitate prin practici religioase, specifice fiecărui cult. ♦ (În Biserica creștină) A-și face semnul crucii; p. ext. a se ruga. 2. Refl. A se înclina (sau a-și pleca numai capul) înaintea cuiva, în semn de respect, de devotament, de afecțiune sau ca simplu salut. ♦ Intranz. A ridica paharul plin, în sănătatea cuiva sau în cinstea unui eveniment. 2. Refl. (Înv.) A recunoaște suzeranitatea unui senior; a accepta să devină vasal. ◊ Expr. (Tranz.) A închina armele (sau steagul) = a capitula. 4. Tranz. (Înv.) A dărui cuiva ceva în semn de evlavie, de supunere, de recunoștință. ◊ Expr. A închina o mănăstire = a subordona o mănăstire altei mănăstiri străine sau unei patriarhii. ♦ A face o ofrandă. 5. Tranz. A consacra. ♦ A dedica. 6. A accepta punctul de vedere al altcuiva. – Lat. inclinare. DOOM
închiná (a ~) vb., ind. prez. 3 închínă
închinați
ÎNCHINÁT, -Ă, închinați, -te, adj. 1. Consacrat, dedicat; (despre pahare cu băutură) ciocnit și băut (în cinstea cuiva). 2. (În trecut) Care depindea de...; subjugat, supus; Mitropolia Moldaviei... pînă atunci era închinată la Ohrida. NEGRUZZI, S. I 240. ◊ Mănăstire închinată = mănăstire pusă în trecut sub jurisdicția unei mănăstiri din Orientul ortodox, care dispunea de veniturile ei.
închinații
ÎNCHINÁT, -Ă, închinați, -te, adj. 1. Consacrat, dedicat; (despre pahare cu băutură) ciocnit și băut (în cinstea cuiva). 2. (În trecut) Care depindea de...; subjugat, supus; Mitropolia Moldaviei... pînă atunci era închinată la Ohrida. NEGRUZZI, S. I 240. ◊ Mănăstire închinată = mănăstire pusă în trecut sub jurisdicția unei mănăstiri din Orientul ortodox, care dispunea de veniturile ei.
închinaților
ÎNCHINÁT, -Ă, închinați, -te, adj. 1. Consacrat, dedicat; (despre pahare cu băutură) ciocnit și băut (în cinstea cuiva). 2. (În trecut) Care depindea de...; subjugat, supus; Mitropolia Moldaviei... pînă atunci era închinată la Ohrida. NEGRUZZI, S. I 240. ◊ Mănăstire închinată = mănăstire pusă în trecut sub jurisdicția unei mănăstiri din Orientul ortodox, care dispunea de veniturile ei.
închine
ÎNCHINÁ, închín, vb. I. 1. Refl. A-și manifesta evlavia față de divinitate prin practici religioase, specifice fiecărui cult. ♦ (În Biserica creștină) A-și face semnul crucii; p. ext. a se ruga. 2. Refl. A se înclina (sau a-și pleca numai capul) înaintea cuiva, în semn de respect, de devotament, de afecțiune sau ca simplu salut. ♦ Intranz. A ridica paharul plin, în sănătatea cuiva sau în cinstea unui eveniment. 2. Refl. (Înv.) A recunoaște suzeranitatea unui senior; a accepta să devină vasal. ◊ Expr. (Tranz.) A închina armele (sau steagul) = a capitula. 4. Tranz. (Înv.) A dărui cuiva ceva în semn de evlavie, de supunere, de recunoștință. ◊ Expr. A închina o mănăstire = a subordona o mănăstire altei mănăstiri străine sau unei patriarhii. ♦ A face o ofrandă. 5. Tranz. A consacra. ♦ A dedica. 6. A accepta punctul de vedere al altcuiva. – Lat. inclinare. DOOM
închiná (a ~) vb., ind. prez. 3 închínă
înching
ÎNCHINGÁ, închíng, vb. I. 1. Tranz. A strânge chingile șeii pe cal, a pune chinga, a lega cu chinga. ♦ A lega, a fixa șaua, tarnița etc. 2. Refl. A se lega, a se strânge cu o cingătoare; a se încinge2. – În + chingă. DOOM
închingá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. închíng
închinga
ÎNCHINGÁ, închíng, vb. I. 1. Tranz. A strânge chingile șeii pe cal, a pune chinga, a lega cu chinga. ♦ A lega, a fixa șaua, tarnița etc. 2. Refl. A se lega, a se strânge cu o cingătoare; a se încinge2. – În + chingă. DOOM
închingá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. închíng
închingai
ÎNCHINGÁ, închíng, vb. I. 1. Tranz. A strânge chingile șeii pe cal, a pune chinga, a lega cu chinga. ♦ A lega, a fixa șaua, tarnița etc. 2. Refl. A se lega, a se strânge cu o cingătoare; a se încinge2. – În + chingă. DOOM
închingá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. închíng
închingam
ÎNCHINGÁ, închíng, vb. I. 1. Tranz. A strânge chingile șeii pe cal, a pune chinga, a lega cu chinga. ♦ A lega, a fixa șaua, tarnița etc. 2. Refl. A se lega, a se strânge cu o cingătoare; a se încinge2. – În + chingă. DOOM
închingá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. închíng
închingare
ÎNCHINGÁ, închíng, vb. I. 1. Tranz. A strânge chingile șeii pe cal, a pune chinga, a lega cu chinga. ♦ A lega, a fixa șaua, tarnița etc. 2. Refl. A se lega, a se strânge cu o cingătoare; a se încinge2. – În + chingă. DOOM
închingá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. închíng
închingare
ÎNCHINGÁ, închíng, vb. I. 1. Tranz. A strânge chingile șeii pe cal, a pune chinga, a lega cu chinga. ♦ A lega, a fixa șaua, tarnița etc. 2. Refl. A se lega, a se strânge cu o cingătoare; a se încinge2. – În + chingă.
închingară
ÎNCHINGÁ, închíng, vb. I. 1. Tranz. A strânge chingile șeii pe cal, a pune chinga, a lega cu chinga. ♦ A lega, a fixa șaua, tarnița etc. 2. Refl. A se lega, a se strânge cu o cingătoare; a se încinge2. – În + chingă. DOOM
închingá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. închíng
închingarăm
ÎNCHINGÁ, închíng, vb. I. 1. Tranz. A strânge chingile șeii pe cal, a pune chinga, a lega cu chinga. ♦ A lega, a fixa șaua, tarnița etc. 2. Refl. A se lega, a se strânge cu o cingătoare; a se încinge2. – În + chingă. DOOM
închingá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. închíng
închingarăți
ÎNCHINGÁ, închíng, vb. I. 1. Tranz. A strânge chingile șeii pe cal, a pune chinga, a lega cu chinga. ♦ A lega, a fixa șaua, tarnița etc. 2. Refl. A se lega, a se strânge cu o cingătoare; a se încinge2. – În + chingă. DOOM
închingá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. închíng
închingase
ÎNCHINGÁ, închíng, vb. I. 1. Tranz. A strânge chingile șeii pe cal, a pune chinga, a lega cu chinga. ♦ A lega, a fixa șaua, tarnița etc. 2. Refl. A se lega, a se strânge cu o cingătoare; a se încinge2. – În + chingă. DOOM
închingá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. închíng
închingasem
ÎNCHINGÁ, închíng, vb. I. 1. Tranz. A strânge chingile șeii pe cal, a pune chinga, a lega cu chinga. ♦ A lega, a fixa șaua, tarnița etc. 2. Refl. A se lega, a se strânge cu o cingătoare; a se încinge2. – În + chingă. DOOM
închingá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. închíng
închingaseră
ÎNCHINGÁ, închíng, vb. I. 1. Tranz. A strânge chingile șeii pe cal, a pune chinga, a lega cu chinga. ♦ A lega, a fixa șaua, tarnița etc. 2. Refl. A se lega, a se strânge cu o cingătoare; a se încinge2. – În + chingă. DOOM
închingá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. închíng
închingaserăm
ÎNCHINGÁ, închíng, vb. I. 1. Tranz. A strânge chingile șeii pe cal, a pune chinga, a lega cu chinga. ♦ A lega, a fixa șaua, tarnița etc. 2. Refl. A se lega, a se strânge cu o cingătoare; a se încinge2. – În + chingă. DOOM
închingá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. închíng
închingaserăți
ÎNCHINGÁ, închíng, vb. I. 1. Tranz. A strânge chingile șeii pe cal, a pune chinga, a lega cu chinga. ♦ A lega, a fixa șaua, tarnița etc. 2. Refl. A se lega, a se strânge cu o cingătoare; a se încinge2. – În + chingă. DOOM
închingá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. închíng
închingaseși
ÎNCHINGÁ, închíng, vb. I. 1. Tranz. A strânge chingile șeii pe cal, a pune chinga, a lega cu chinga. ♦ A lega, a fixa șaua, tarnița etc. 2. Refl. A se lega, a se strânge cu o cingătoare; a se încinge2. – În + chingă. DOOM
închingá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. închíng
închingaseți
ÎNCHINGÁ, închíng, vb. I. 1. Tranz. A strânge chingile șeii pe cal, a pune chinga, a lega cu chinga. ♦ A lega, a fixa șaua, tarnița etc. 2. Refl. A se lega, a se strânge cu o cingătoare; a se încinge2. – În + chingă. DOOM
închingá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. închíng
închingat
ÎNCHINGÁ, închíng, vb. I. 1. Tranz. A strânge chingile șeii pe cal, a pune chinga, a lega cu chinga. ♦ A lega, a fixa șaua, tarnița etc. 2. Refl. A se lega, a se strânge cu o cingătoare; a se încinge2. – În + chingă. DOOM
închingá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. închíng
închingat
ÎNCHINGÁT, -Ă, închingați, -te, adj. (Despre un animal de călărie) Legat cu chinga, strâns în chingi. – V. închinga.
închingata
ÎNCHINGÁT, -Ă, închingați, -te, adj. (Despre un animal de călărie) Legat cu chinga, strâns în chingi. – V. închinga.
închingate
ÎNCHINGÁT, -Ă, închingați, -te, adj. (Despre un animal de călărie) Legat cu chinga, strâns în chingi. – V. închinga.
închingatei
ÎNCHINGÁT, -Ă, închingați, -te, adj. (Despre un animal de călărie) Legat cu chinga, strâns în chingi. – V. închinga.
închingatele
ÎNCHINGÁT, -Ă, închingați, -te, adj. (Despre un animal de călărie) Legat cu chinga, strâns în chingi. – V. închinga.
închingatelor
ÎNCHINGÁT, -Ă, închingați, -te, adj. (Despre un animal de călărie) Legat cu chinga, strâns în chingi. – V. închinga.
închingatul
ÎNCHINGÁT, -Ă, închingați, -te, adj. (Despre un animal de călărie) Legat cu chinga, strâns în chingi. – V. închinga.
închingatului
ÎNCHINGÁT, -Ă, închingați, -te, adj. (Despre un animal de călărie) Legat cu chinga, strâns în chingi. – V. închinga.
închingau
ÎNCHINGÁ, închíng, vb. I. 1. Tranz. A strânge chingile șeii pe cal, a pune chinga, a lega cu chinga. ♦ A lega, a fixa șaua, tarnița etc. 2. Refl. A se lega, a se strânge cu o cingătoare; a se încinge2. – În + chingă. DOOM
închingá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. închíng
închingași
ÎNCHINGÁ, închíng, vb. I. 1. Tranz. A strânge chingile șeii pe cal, a pune chinga, a lega cu chinga. ♦ A lega, a fixa șaua, tarnița etc. 2. Refl. A se lega, a se strânge cu o cingătoare; a se încinge2. – În + chingă. DOOM
închingá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. închíng
închingați
ÎNCHINGÁ, închíng, vb. I. 1. Tranz. A strânge chingile șeii pe cal, a pune chinga, a lega cu chinga. ♦ A lega, a fixa șaua, tarnița etc. 2. Refl. A se lega, a se strânge cu o cingătoare; a se încinge2. – În + chingă. DOOM
închingá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. închíng
închingați
ÎNCHINGÁT, -Ă, închingați, -te, adj. (Despre un animal de călărie) Legat cu chinga, strâns în chingi. – V. închinga.
închingații
ÎNCHINGÁT, -Ă, închingați, -te, adj. (Despre un animal de călărie) Legat cu chinga, strâns în chingi. – V. închinga.
închingaților
ÎNCHINGÁT, -Ă, închingați, -te, adj. (Despre un animal de călărie) Legat cu chinga, strâns în chingi. – V. închinga.
închinge
ÎNCHINGÁ, închíng, vb. I. 1. Tranz. A strânge chingile șeii pe cal, a pune chinga, a lega cu chinga. ♦ A lega, a fixa șaua, tarnița etc. 2. Refl. A se lega, a se strânge cu o cingătoare; a se încinge2. – În + chingă. DOOM
închingá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. închíng
închingi
ÎNCHINGÁ, închíng, vb. I. 1. Tranz. A strânge chingile șeii pe cal, a pune chinga, a lega cu chinga. ♦ A lega, a fixa șaua, tarnița etc. 2. Refl. A se lega, a se strânge cu o cingătoare; a se încinge2. – În + chingă. DOOM
închingá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. închíng
închingiuit
ÎNCHINGIUÍT, -Ă adj. v. închingat.
închingui
ÎNCHINGUÍ vb. IV v. închinga.
închingând
ÎNCHINGÁ, închíng, vb. I. 1. Tranz. A strânge chingile șeii pe cal, a pune chinga, a lega cu chinga. ♦ A lega, a fixa șaua, tarnița etc. 2. Refl. A se lega, a se strânge cu o cingătoare; a se încinge2. – În + chingă. DOOM
închingá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. închíng
închingînd
ÎNCHINGÁ, închíng, vb. I. 1. Tranz. A strânge chingile șeii pe cal, a pune chinga, a lega cu chinga. ♦ A lega, a fixa șaua, tarnița etc. 2. Refl. A se lega, a se strânge cu o cingătoare; a se încinge2. – În + chingă. DOOM
închingá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. închíng
închini
ÎNCHINÁ, închín, vb. I. 1. Refl. A-și manifesta evlavia față de divinitate prin practici religioase, specifice fiecărui cult. ♦ (În Biserica creștină) A-și face semnul crucii; p. ext. a se ruga. 2. Refl. A se înclina (sau a-și pleca numai capul) înaintea cuiva, în semn de respect, de devotament, de afecțiune sau ca simplu salut. ♦ Intranz. A ridica paharul plin, în sănătatea cuiva sau în cinstea unui eveniment. 2. Refl. (Înv.) A recunoaște suzeranitatea unui senior; a accepta să devină vasal. ◊ Expr. (Tranz.) A închina armele (sau steagul) = a capitula. 4. Tranz. (Înv.) A dărui cuiva ceva în semn de evlavie, de supunere, de recunoștință. ◊ Expr. A închina o mănăstire = a subordona o mănăstire altei mănăstiri străine sau unei patriarhii. ♦ A face o ofrandă. 5. Tranz. A consacra. ♦ A dedica. 6. A accepta punctul de vedere al altcuiva. – Lat. inclinare. DOOM
închiná (a ~) vb., ind. prez. 3 închínă
închinând
ÎNCHINÁ, închín, vb. I. 1. Refl. A-și manifesta evlavia față de divinitate prin practici religioase, specifice fiecărui cult. ♦ (În Biserica creștină) A-și face semnul crucii; p. ext. a se ruga. 2. Refl. A se înclina (sau a-și pleca numai capul) înaintea cuiva, în semn de respect, de devotament, de afecțiune sau ca simplu salut. ♦ Intranz. A ridica paharul plin, în sănătatea cuiva sau în cinstea unui eveniment. 2. Refl. (Înv.) A recunoaște suzeranitatea unui senior; a accepta să devină vasal. ◊ Expr. (Tranz.) A închina armele (sau steagul) = a capitula. 4. Tranz. (Înv.) A dărui cuiva ceva în semn de evlavie, de supunere, de recunoștință. ◊ Expr. A închina o mănăstire = a subordona o mănăstire altei mănăstiri străine sau unei patriarhii. ♦ A face o ofrandă. 5. Tranz. A consacra. ♦ A dedica. 6. A accepta punctul de vedere al altcuiva. – Lat. inclinare. DOOM
închiná (a ~) vb., ind. prez. 3 închínă
închinînd
ÎNCHINÁ, închín, vb. I. 1. Refl. A-și manifesta evlavia față de divinitate prin practici religioase, specifice fiecărui cult. ♦ (În Biserica creștină) A-și face semnul crucii; p. ext. a se ruga. 2. Refl. A se înclina (sau a-și pleca numai capul) înaintea cuiva, în semn de respect, de devotament, de afecțiune sau ca simplu salut. ♦ Intranz. A ridica paharul plin, în sănătatea cuiva sau în cinstea unui eveniment. 2. Refl. (Înv.) A recunoaște suzeranitatea unui senior; a accepta să devină vasal. ◊ Expr. (Tranz.) A închina armele (sau steagul) = a capitula. 4. Tranz. (Înv.) A dărui cuiva ceva în semn de evlavie, de supunere, de recunoștință. ◊ Expr. A închina o mănăstire = a subordona o mănăstire altei mănăstiri străine sau unei patriarhii. ♦ A face o ofrandă. 5. Tranz. A consacra. ♦ A dedica. 6. A accepta punctul de vedere al altcuiva. – Lat. inclinare. DOOM
închiná (a ~) vb., ind. prez. 3 închínă
închinăciune
ÎNCHINĂCIÚNE, închinăciuni, s. f. 1. Faptul de a se închina în fața divinității; (concr.) rugăciune. 2. Aplecare în fața cuiva; plecăciune; salut. – Lat. inclinatio, -onis. DOOM
închinăciúne s. f., g.-d. art. închinăciúnii; pl. închinăciúni
închinăciunea
ÎNCHINĂCIÚNE, închinăciuni, s. f. 1. Faptul de a se închina în fața divinității; (concr.) rugăciune. 2. Aplecare în fața cuiva; plecăciune; salut. – Lat. inclinatio, -onis. DOOM
închinăciúne s. f., g.-d. art. închinăciúnii; pl. închinăciúni
închinăciuni
ÎNCHINĂCIÚNE, închinăciuni, s. f. 1. Faptul de a se închina în fața divinității; (concr.) rugăciune. 2. Aplecare în fața cuiva; plecăciune; salut. – Lat. inclinatio, -onis. DOOM
închinăciúne s. f., g.-d. art. închinăciúnii; pl. închinăciúni
închinăciunii
ÎNCHINĂCIÚNE, închinăciuni, s. f. 1. Faptul de a se închina în fața divinității; (concr.) rugăciune. 2. Aplecare în fața cuiva; plecăciune; salut. – Lat. inclinatio, -onis. DOOM
închinăciúne s. f., g.-d. art. închinăciúnii; pl. închinăciúni
închinăciunile
ÎNCHINĂCIÚNE, închinăciuni, s. f. 1. Faptul de a se închina în fața divinității; (concr.) rugăciune. 2. Aplecare în fața cuiva; plecăciune; salut. – Lat. inclinatio, -onis. DOOM
închinăciúne s. f., g.-d. art. închinăciúnii; pl. închinăciúni
închinăciunilor
ÎNCHINĂCIÚNE, închinăciuni, s. f. 1. Faptul de a se închina în fața divinității; (concr.) rugăciune. 2. Aplecare în fața cuiva; plecăciune; salut. – Lat. inclinatio, -onis. DOOM
închinăciúne s. f., g.-d. art. închinăciúnii; pl. închinăciúni
închinări
ÎNCHINÁRE, închinări, s. f. Acțiunea de a (se) închina; rugăciune. ♦ Semn de respect către cineva, adesea constând dintr-o plecăciune. ♦ Dedicație. – V. închina. DOOM
închináre s. f., g.-d. art. închinắrii; pl. închinắri
închinării
ÎNCHINÁRE, închinări, s. f. Acțiunea de a (se) închina; rugăciune. ♦ Semn de respect către cineva, adesea constând dintr-o plecăciune. ♦ Dedicație. – V. închina. DOOM
închináre s. f., g.-d. art. închinắrii; pl. închinắri
închinările
ÎNCHINÁRE, închinări, s. f. Acțiunea de a (se) închina; rugăciune. ♦ Semn de respect către cineva, adesea constând dintr-o plecăciune. ♦ Dedicație. – V. închina. DOOM
închináre s. f., g.-d. art. închinắrii; pl. închinắri
închinărilor
ÎNCHINÁRE, închinări, s. f. Acțiunea de a (se) închina; rugăciune. ♦ Semn de respect către cineva, adesea constând dintr-o plecăciune. ♦ Dedicație. – V. închina. DOOM
închináre s. f., g.-d. art. închinắrii; pl. închinắri
închinătoare
ÎNCHINĂTOÁRE, închinători, s. f. (Popular) Faptul de a se închina. Numele-ți l-am auzit La biserică pomenit, Că m-am dus la-nchinătoare În zile de sărbătoare. TEODORESCU, P. P. 502.
închinătoare
ÎNCHINĂTÓR, -OÁRE, închinători, -oare, s. m. și f. Persoană care se roagă, se închină, își face semnul crucii; p. ext. credincios. ◊ (Înv.) Adorator, admirator. – Închina + suf. -ător. DOOM
închinătór s. m., pl. închinătóri
închinătoarea
ÎNCHINĂTÓR, -OÁRE, închinători, -oare, s. m. și f. Persoană care se roagă, se închină, își face semnul crucii; p. ext. credincios. ◊ (Înv.) Adorator, admirator. – Închina + suf. -ător. DOOM
închinătór s. m., pl. închinătóri
închinătoarei
ÎNCHINĂTÓR, -OÁRE, închinători, -oare, s. m. și f. Persoană care se roagă, se închină, își face semnul crucii; p. ext. credincios. ◊ (Înv.) Adorator, admirator. – Închina + suf. -ător. DOOM
închinătór s. m., pl. închinătóri
închinătoarele
ÎNCHINĂTÓR, -OÁRE, închinători, -oare, s. m. și f. Persoană care se roagă, se închină, își face semnul crucii; p. ext. credincios. ◊ (Înv.) Adorator, admirator. – Închina + suf. -ător. DOOM
închinătór s. m., pl. închinătóri
închinătoarelor
ÎNCHINĂTÓR, -OÁRE, închinători, -oare, s. m. și f. Persoană care se roagă, se închină, își face semnul crucii; p. ext. credincios. ◊ (Înv.) Adorator, admirator. – Închina + suf. -ător. DOOM
închinătór s. m., pl. închinătóri
închinător
ÎNCHINĂTÓR, -OÁRE, închinători, -oare, s. m. și f. Persoană care se roagă, se închină, își face semnul crucii; p. ext. credincios. ◊ (Înv.) Adorator, admirator. – Închina + suf. -ător. DOOM
închinătór s. m., pl. închinătóri
închinători
ÎNCHINĂTÓR, -OÁRE, închinători, -oare, s. m. și f. Persoană care se roagă, se închină, își face semnul crucii; p. ext. credincios. ◊ (Înv.) Adorator, admirator. – Închina + suf. -ător. DOOM
închinătór s. m., pl. închinătóri
închinătorii
ÎNCHINĂTÓR, -OÁRE, închinători, -oare, s. m. și f. Persoană care se roagă, se închină, își face semnul crucii; p. ext. credincios. ◊ (Înv.) Adorator, admirator. – Închina + suf. -ător. DOOM
închinătór s. m., pl. închinătóri
închinătorilor
ÎNCHINĂTÓR, -OÁRE, închinători, -oare, s. m. și f. Persoană care se roagă, se închină, își face semnul crucii; p. ext. credincios. ◊ (Înv.) Adorator, admirator. – Închina + suf. -ător. DOOM
închinătór s. m., pl. închinătóri
închinătorul
ÎNCHINĂTÓR, -OÁRE, închinători, -oare, s. m. și f. Persoană care se roagă, se închină, își face semnul crucii; p. ext. credincios. ◊ (Înv.) Adorator, admirator. – Închina + suf. -ător. DOOM
închinătór s. m., pl. închinătóri
închinătorului
ÎNCHINĂTÓR, -OÁRE, închinători, -oare, s. m. și f. Persoană care se roagă, se închină, își face semnul crucii; p. ext. credincios. ◊ (Înv.) Adorator, admirator. – Închina + suf. -ător. DOOM
închinătór s. m., pl. închinătóri
închioldura
ÎNCHIONDORÁ, închiondorez, vb. I. Refl. A se uita la cineva chiondorîș, încruntat, posomorît, supărat. – Variante: închioldurá (PAS, L. I 43) vb. I, închiondorî́ vb. IV.
închioldurat
ÎNCHIONDORÁT, -Ă, închiondorați, -te, adj. Care privește chiondorîș, încruntat, posomorît, supărat; îmbufnat. – Variantă: închioldurát, -ă (PAS, Z. I 53). adj.
închiondora
ÎNCHIONDORÁ, închiondorez, vb. I. Refl. (Reg.) A se uita urât, încruntat, cruciș. – În + chiondorî(ș).
închiondorai
ÎNCHIONDORÁ, închiondorez, vb. I. Refl. (Reg.) A se uita urât, încruntat, cruciș. – În + chiondorî(ș).
închiondoram
ÎNCHIONDORÁ, închiondorez, vb. I. Refl. (Reg.) A se uita urât, încruntat, cruciș. – În + chiondorî(ș).
închiondorare
ÎNCHIONDORÁ, închiondorez, vb. I. Refl. (Reg.) A se uita urât, încruntat, cruciș. – În + chiondorî(ș).
închiondorare
ÎNCHIONDORÁ, închiondorez, vb. I. Refl. (Reg.) A se uita urât, încruntat, cruciș. – În + chiondorî(ș).
închiondorară
ÎNCHIONDORÁ, închiondorez, vb. I. Refl. (Reg.) A se uita urât, încruntat, cruciș. – În + chiondorî(ș).
închiondorarăm
ÎNCHIONDORÁ, închiondorez, vb. I. Refl. (Reg.) A se uita urât, încruntat, cruciș. – În + chiondorî(ș).
închiondorarăți
ÎNCHIONDORÁ, închiondorez, vb. I. Refl. (Reg.) A se uita urât, încruntat, cruciș. – În + chiondorî(ș).
închiondorase
ÎNCHIONDORÁ, închiondorez, vb. I. Refl. (Reg.) A se uita urât, încruntat, cruciș. – În + chiondorî(ș).
închiondorasem
ÎNCHIONDORÁ, închiondorez, vb. I. Refl. (Reg.) A se uita urât, încruntat, cruciș. – În + chiondorî(ș).
închiondoraseră
ÎNCHIONDORÁ, închiondorez, vb. I. Refl. (Reg.) A se uita urât, încruntat, cruciș. – În + chiondorî(ș).
închiondoraserăm
ÎNCHIONDORÁ, închiondorez, vb. I. Refl. (Reg.) A se uita urât, încruntat, cruciș. – În + chiondorî(ș).
închiondoraserăți
ÎNCHIONDORÁ, închiondorez, vb. I. Refl. (Reg.) A se uita urât, încruntat, cruciș. – În + chiondorî(ș).
închiondoraseși
ÎNCHIONDORÁ, închiondorez, vb. I. Refl. (Reg.) A se uita urât, încruntat, cruciș. – În + chiondorî(ș).
închiondoraseți
ÎNCHIONDORÁ, închiondorez, vb. I. Refl. (Reg.) A se uita urât, încruntat, cruciș. – În + chiondorî(ș).
închiondorat
ÎNCHIONDORÁ, închiondorez, vb. I. Refl. (Reg.) A se uita urât, încruntat, cruciș. – În + chiondorî(ș).
închiondorat
ÎNCHIONDORÁT, -Ă, închiondorați, -te, adj. Care privește chiondorîș, încruntat, posomorît, supărat; îmbufnat. – Variantă: închioldurát, -ă (PAS, Z. I 53). adj.
închiondorau
ÎNCHIONDORÁ, închiondorez, vb. I. Refl. (Reg.) A se uita urât, încruntat, cruciș. – În + chiondorî(ș).
închiondorași
ÎNCHIONDORÁ, închiondorez, vb. I. Refl. (Reg.) A se uita urât, încruntat, cruciș. – În + chiondorî(ș).
închiondorați
ÎNCHIONDORÁ, închiondorez, vb. I. Refl. (Reg.) A se uita urât, încruntat, cruciș. – În + chiondorî(ș).
închiondorează
ÎNCHIONDORÁ, închiondorez, vb. I. Refl. (Reg.) A se uita urât, încruntat, cruciș. – În + chiondorî(ș).
închiondorez
ÎNCHIONDORÁ, închiondorez, vb. I. Refl. (Reg.) A se uita urât, încruntat, cruciș. – În + chiondorî(ș).
închiondoreze
ÎNCHIONDORÁ, închiondorez, vb. I. Refl. (Reg.) A se uita urât, încruntat, cruciș. – În + chiondorî(ș).
închiondorezi
ÎNCHIONDORÁ, închiondorez, vb. I. Refl. (Reg.) A se uita urât, încruntat, cruciș. – În + chiondorî(ș).
închiondorând
ÎNCHIONDORÁ, închiondorez, vb. I. Refl. (Reg.) A se uita urât, încruntat, cruciș. – În + chiondorî(ș).
închiondorî
ÎNCHIONDORÎ́ vb. IV v. închiondora.
închiondorînd
ÎNCHIONDORÁ, închiondorez, vb. I. Refl. (Reg.) A se uita urât, încruntat, cruciș. – În + chiondorî(ș).
închiorchioșa
ÎNCHIORCHIOȘÁ2, îinchiorchioșez, vb. I. Refl. (Mold.) A-și găsi un loc; a se aciua. Feți-logofeți de soiul nostru... nu pier in Iași... – Mai bine m-aș închiorchioșa eu în București. ALECSANDRI, T. 402.
închiorchioșare
ÎNCHIORCHIOȘÁ2, închiorchioșez, vb. I. Refl. (Reg.) A-și găsi un loc; a se aciua.
închiorchioșat
ÎNCHIORCHIOȘÁT, -Ă, închiorchioșați,-te, adj.(Mold.) Care se uită chiorîș, încruntat, posomorît. (Adverbial) Rîzi tu, rîzi, Harap-Alb, zise atunci Ochilă, uitîndu-se închiorchioșat. CREANGĂ, P. 244. DOOM
închiorchioșát (înv., reg.) adj. m., pl. închiorchioșáți; f. închiorchioșátă, pl. închiorchioșáte
închiorchioșata
ÎNCHIORCHIOȘÁT, -Ă, închiorchioșați,-te, adj.(Mold.) Care se uită chiorîș, încruntat, posomorît. (Adverbial) Rîzi tu, rîzi, Harap-Alb, zise atunci Ochilă, uitîndu-se închiorchioșat. CREANGĂ, P. 244. DOOM
închiorchioșát (înv., reg.) adj. m., pl. închiorchioșáți; f. închiorchioșátă, pl. închiorchioșáte
închiorchioșate
ÎNCHIORCHIOȘÁT, -Ă, închiorchioșați,-te, adj.(Mold.) Care se uită chiorîș, încruntat, posomorît. (Adverbial) Rîzi tu, rîzi, Harap-Alb, zise atunci Ochilă, uitîndu-se închiorchioșat. CREANGĂ, P. 244. DOOM
închiorchioșát (înv., reg.) adj. m., pl. închiorchioșáți; f. închiorchioșátă, pl. închiorchioșáte
închiorchioșatei
ÎNCHIORCHIOȘÁT, -Ă, închiorchioșați,-te, adj.(Mold.) Care se uită chiorîș, încruntat, posomorît. (Adverbial) Rîzi tu, rîzi, Harap-Alb, zise atunci Ochilă, uitîndu-se închiorchioșat. CREANGĂ, P. 244. DOOM
închiorchioșát (înv., reg.) adj. m., pl. închiorchioșáți; f. închiorchioșátă, pl. închiorchioșáte
închiorchioșatele
ÎNCHIORCHIOȘÁT, -Ă, închiorchioșați,-te, adj.(Mold.) Care se uită chiorîș, încruntat, posomorît. (Adverbial) Rîzi tu, rîzi, Harap-Alb, zise atunci Ochilă, uitîndu-se închiorchioșat. CREANGĂ, P. 244. DOOM
închiorchioșát (înv., reg.) adj. m., pl. închiorchioșáți; f. închiorchioșátă, pl. închiorchioșáte
închiorchioșatelor
ÎNCHIORCHIOȘÁT, -Ă, închiorchioșați,-te, adj.(Mold.) Care se uită chiorîș, încruntat, posomorît. (Adverbial) Rîzi tu, rîzi, Harap-Alb, zise atunci Ochilă, uitîndu-se închiorchioșat. CREANGĂ, P. 244. DOOM
închiorchioșát (înv., reg.) adj. m., pl. închiorchioșáți; f. închiorchioșátă, pl. închiorchioșáte
închiorchioșatul
ÎNCHIORCHIOȘÁT, -Ă, închiorchioșați,-te, adj.(Mold.) Care se uită chiorîș, încruntat, posomorît. (Adverbial) Rîzi tu, rîzi, Harap-Alb, zise atunci Ochilă, uitîndu-se închiorchioșat. CREANGĂ, P. 244. DOOM
închiorchioșát (înv., reg.) adj. m., pl. închiorchioșáți; f. închiorchioșátă, pl. închiorchioșáte
închiorchioșatului
ÎNCHIORCHIOȘÁT, -Ă, închiorchioșați,-te, adj.(Mold.) Care se uită chiorîș, încruntat, posomorît. (Adverbial) Rîzi tu, rîzi, Harap-Alb, zise atunci Ochilă, uitîndu-se închiorchioșat. CREANGĂ, P. 244. DOOM
închiorchioșát (înv., reg.) adj. m., pl. închiorchioșáți; f. închiorchioșátă, pl. închiorchioșáte
închiorchioșați
ÎNCHIORCHIOȘÁT, -Ă, închiorchioșați,-te, adj.(Mold.) Care se uită chiorîș, încruntat, posomorît. (Adverbial) Rîzi tu, rîzi, Harap-Alb, zise atunci Ochilă, uitîndu-se închiorchioșat. CREANGĂ, P. 244. DOOM
închiorchioșát (înv., reg.) adj. m., pl. închiorchioșáți; f. închiorchioșátă, pl. închiorchioșáte
închiorchioșații
ÎNCHIORCHIOȘÁT, -Ă, închiorchioșați,-te, adj.(Mold.) Care se uită chiorîș, încruntat, posomorît. (Adverbial) Rîzi tu, rîzi, Harap-Alb, zise atunci Ochilă, uitîndu-se închiorchioșat. CREANGĂ, P. 244. DOOM
închiorchioșát (înv., reg.) adj. m., pl. închiorchioșáți; f. închiorchioșátă, pl. închiorchioșáte
închiorchioșaților
ÎNCHIORCHIOȘÁT, -Ă, închiorchioșați,-te, adj.(Mold.) Care se uită chiorîș, încruntat, posomorît. (Adverbial) Rîzi tu, rîzi, Harap-Alb, zise atunci Ochilă, uitîndu-se închiorchioșat. CREANGĂ, P. 244. DOOM
închiorchioșát (înv., reg.) adj. m., pl. închiorchioșáți; f. închiorchioșátă, pl. închiorchioșáte
închipui
ÎNCHIPUÍ, închípui, vb. IV. Tranz. 1. (Cu pronumele în dativ) A-și face o părere sau o imagine despre cineva sau ceva; a-și imagina. ♦ Refl. A se imagina pe sine însuși într-o situație sau împrejurare. 2. A plăsmui cu mintea, cu fantezia; a imagina. 3. A reprezenta, a simboliza; a forma. 4. (Pop.) A face, a întocmi, a înjgheba. – În + chip + suf. -ui. DOOM
închipuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. închípui, 3 închípuie, imperf. 3 sg. închipuiá; conj. prez. 3 să închípuie; ger. închipuínd
închipuia
ÎNCHIPUÍ, închípui, vb. IV. Tranz. 1. (Cu pronumele în dativ) A-și face o părere sau o imagine despre cineva sau ceva; a-și imagina. ♦ Refl. A se imagina pe sine însuși într-o situație sau împrejurare. 2. A plăsmui cu mintea, cu fantezia; a imagina. 3. A reprezenta, a simboliza; a forma. 4. (Pop.) A face, a întocmi, a înjgheba. – În + chip + suf. -ui. DOOM
închipuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. închípui, 3 închípuie, imperf. 3 sg. închipuiá; conj. prez. 3 să închípuie; ger. închipuínd
închipuiai
ÎNCHIPUÍ, închípui, vb. IV. Tranz. 1. (Cu pronumele în dativ) A-și face o părere sau o imagine despre cineva sau ceva; a-și imagina. ♦ Refl. A se imagina pe sine însuși într-o situație sau împrejurare. 2. A plăsmui cu mintea, cu fantezia; a imagina. 3. A reprezenta, a simboliza; a forma. 4. (Pop.) A face, a întocmi, a înjgheba. – În + chip + suf. -ui. DOOM
închipuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. închípui, 3 închípuie, imperf. 3 sg. închipuiá; conj. prez. 3 să închípuie; ger. închipuínd
închipuială
ÎNCHIPUIÁLĂ, închipuieli, s. f. Închipuire (2). După anume tipic și pentru anume închipuieli. C. PETRESCU, A. R. 24.
închipuiam
ÎNCHIPUÍ, închípui, vb. IV. Tranz. 1. (Cu pronumele în dativ) A-și face o părere sau o imagine despre cineva sau ceva; a-și imagina. ♦ Refl. A se imagina pe sine însuși într-o situație sau împrejurare. 2. A plăsmui cu mintea, cu fantezia; a imagina. 3. A reprezenta, a simboliza; a forma. 4. (Pop.) A face, a întocmi, a înjgheba. – În + chip + suf. -ui. DOOM
închipuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. închípui, 3 închípuie, imperf. 3 sg. închipuiá; conj. prez. 3 să închípuie; ger. închipuínd
închipuiau
ÎNCHIPUÍ, închípui, vb. IV. Tranz. 1. (Cu pronumele în dativ) A-și face o părere sau o imagine despre cineva sau ceva; a-și imagina. ♦ Refl. A se imagina pe sine însuși într-o situație sau împrejurare. 2. A plăsmui cu mintea, cu fantezia; a imagina. 3. A reprezenta, a simboliza; a forma. 4. (Pop.) A face, a întocmi, a înjgheba. – În + chip + suf. -ui. DOOM
închipuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. închípui, 3 închípuie, imperf. 3 sg. închipuiá; conj. prez. 3 să închípuie; ger. închipuínd
închipuiați
ÎNCHIPUÍ, închípui, vb. IV. Tranz. 1. (Cu pronumele în dativ) A-și face o părere sau o imagine despre cineva sau ceva; a-și imagina. ♦ Refl. A se imagina pe sine însuși într-o situație sau împrejurare. 2. A plăsmui cu mintea, cu fantezia; a imagina. 3. A reprezenta, a simboliza; a forma. 4. (Pop.) A face, a întocmi, a înjgheba. – În + chip + suf. -ui. DOOM
închipuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. închípui, 3 închípuie, imperf. 3 sg. închipuiá; conj. prez. 3 să închípuie; ger. închipuínd
închipuie
ÎNCHIPUÍ, închípui, vb. IV. Tranz. 1. (Cu pronumele în dativ) A-și face o părere sau o imagine despre cineva sau ceva; a-și imagina. ♦ Refl. A se imagina pe sine însuși într-o situație sau împrejurare. 2. A plăsmui cu mintea, cu fantezia; a imagina. 3. A reprezenta, a simboliza; a forma. 4. (Pop.) A face, a întocmi, a înjgheba. – În + chip + suf. -ui. DOOM
închipuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. închípui, 3 închípuie, imperf. 3 sg. închipuiá; conj. prez. 3 să închípuie; ger. închipuínd
închipuii
ÎNCHIPUÍ, închípui, vb. IV. Tranz. 1. (Cu pronumele în dativ) A-și face o părere sau o imagine despre cineva sau ceva; a-și imagina. ♦ Refl. A se imagina pe sine însuși într-o situație sau împrejurare. 2. A plăsmui cu mintea, cu fantezia; a imagina. 3. A reprezenta, a simboliza; a forma. 4. (Pop.) A face, a întocmi, a înjgheba. – În + chip + suf. -ui. DOOM
închipuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. închípui, 3 închípuie, imperf. 3 sg. închipuiá; conj. prez. 3 să închípuie; ger. închipuínd
închipuim
ÎNCHIPUÍ, închípui, vb. IV. Tranz. 1. (Cu pronumele în dativ) A-și face o părere sau o imagine despre cineva sau ceva; a-și imagina. ♦ Refl. A se imagina pe sine însuși într-o situație sau împrejurare. 2. A plăsmui cu mintea, cu fantezia; a imagina. 3. A reprezenta, a simboliza; a forma. 4. (Pop.) A face, a întocmi, a înjgheba. – În + chip + suf. -ui. DOOM
închipuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. închípui, 3 închípuie, imperf. 3 sg. închipuiá; conj. prez. 3 să închípuie; ger. închipuínd
închipuind
ÎNCHIPUÍ, închípui, vb. IV. Tranz. 1. (Cu pronumele în dativ) A-și face o părere sau o imagine despre cineva sau ceva; a-și imagina. ♦ Refl. A se imagina pe sine însuși într-o situație sau împrejurare. 2. A plăsmui cu mintea, cu fantezia; a imagina. 3. A reprezenta, a simboliza; a forma. 4. (Pop.) A face, a întocmi, a înjgheba. – În + chip + suf. -ui. DOOM
închipuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. închípui, 3 închípuie, imperf. 3 sg. închipuiá; conj. prez. 3 să închípuie; ger. închipuínd
închipuire
ÎNCHIPUÍ, închípui, vb. IV. Tranz. 1. (Cu pronumele în dativ) A-și face o părere sau o imagine despre cineva sau ceva; a-și imagina. ♦ Refl. A se imagina pe sine însuși într-o situație sau împrejurare. 2. A plăsmui cu mintea, cu fantezia; a imagina. 3. A reprezenta, a simboliza; a forma. 4. (Pop.) A face, a întocmi, a înjgheba. – În + chip + suf. -ui. DOOM
închipuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. închípui, 3 închípuie, imperf. 3 sg. închipuiá; conj. prez. 3 să închípuie; ger. închipuínd
închipuire
ÎNCHIPUÍRE, (2) închipuiri, s. f. 1. Faptul, puterea, capacitatea de a(-și) închipui; imaginație, fantezie. 2. Produs al imaginației; plăsmuire, ficțiune; iluzie; halucinație. ♦ Idee, gând, părere, opinie, presupunere (subiectivă, lipsită de temei). ♦ (Rar) Chip, imagine. ◊ Expr. O închipuire de... = un fel de..., ceva asemănător cu... – V. închipui. DOOM
închipuíre s. f., g.-d. art. închipuírii; (plăsmuiri) pl. închipuíri
închipuirea
ÎNCHIPUÍRE, (2) închipuiri, s. f. 1. Faptul, puterea, capacitatea de a(-și) închipui; imaginație, fantezie. 2. Produs al imaginației; plăsmuire, ficțiune; iluzie; halucinație. ♦ Idee, gând, părere, opinie, presupunere (subiectivă, lipsită de temei). ♦ (Rar) Chip, imagine. ◊ Expr. O închipuire de... = un fel de..., ceva asemănător cu... – V. închipui. DOOM
închipuíre s. f., g.-d. art. închipuírii; (plăsmuiri) pl. închipuíri
închipuiri
ÎNCHIPUÍRE, (2) închipuiri, s. f. 1. Faptul, puterea, capacitatea de a(-și) închipui; imaginație, fantezie. 2. Produs al imaginației; plăsmuire, ficțiune; iluzie; halucinație. ♦ Idee, gând, părere, opinie, presupunere (subiectivă, lipsită de temei). ♦ (Rar) Chip, imagine. ◊ Expr. O închipuire de... = un fel de..., ceva asemănător cu... – V. închipui. DOOM
închipuíre s. f., g.-d. art. închipuírii; (plăsmuiri) pl. închipuíri
închipuirii
ÎNCHIPUÍRE, (2) închipuiri, s. f. 1. Faptul, puterea, capacitatea de a(-și) închipui; imaginație, fantezie. 2. Produs al imaginației; plăsmuire, ficțiune; iluzie; halucinație. ♦ Idee, gând, părere, opinie, presupunere (subiectivă, lipsită de temei). ♦ (Rar) Chip, imagine. ◊ Expr. O închipuire de... = un fel de..., ceva asemănător cu... – V. închipui. DOOM
închipuíre s. f., g.-d. art. închipuírii; (plăsmuiri) pl. închipuíri
închipuirile
ÎNCHIPUÍRE, (2) închipuiri, s. f. 1. Faptul, puterea, capacitatea de a(-și) închipui; imaginație, fantezie. 2. Produs al imaginației; plăsmuire, ficțiune; iluzie; halucinație. ♦ Idee, gând, părere, opinie, presupunere (subiectivă, lipsită de temei). ♦ (Rar) Chip, imagine. ◊ Expr. O închipuire de... = un fel de..., ceva asemănător cu... – V. închipui. DOOM
închipuíre s. f., g.-d. art. închipuírii; (plăsmuiri) pl. închipuíri
închipuirilor
ÎNCHIPUÍRE, (2) închipuiri, s. f. 1. Faptul, puterea, capacitatea de a(-și) închipui; imaginație, fantezie. 2. Produs al imaginației; plăsmuire, ficțiune; iluzie; halucinație. ♦ Idee, gând, părere, opinie, presupunere (subiectivă, lipsită de temei). ♦ (Rar) Chip, imagine. ◊ Expr. O închipuire de... = un fel de..., ceva asemănător cu... – V. închipui. DOOM
închipuíre s. f., g.-d. art. închipuírii; (plăsmuiri) pl. închipuíri
închipuiră
ÎNCHIPUÍ, închípui, vb. IV. Tranz. 1. (Cu pronumele în dativ) A-și face o părere sau o imagine despre cineva sau ceva; a-și imagina. ♦ Refl. A se imagina pe sine însuși într-o situație sau împrejurare. 2. A plăsmui cu mintea, cu fantezia; a imagina. 3. A reprezenta, a simboliza; a forma. 4. (Pop.) A face, a întocmi, a înjgheba. – În + chip + suf. -ui. DOOM
închipuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. închípui, 3 închípuie, imperf. 3 sg. închipuiá; conj. prez. 3 să închípuie; ger. închipuínd
închipuirăm
ÎNCHIPUÍ, închípui, vb. IV. Tranz. 1. (Cu pronumele în dativ) A-și face o părere sau o imagine despre cineva sau ceva; a-și imagina. ♦ Refl. A se imagina pe sine însuși într-o situație sau împrejurare. 2. A plăsmui cu mintea, cu fantezia; a imagina. 3. A reprezenta, a simboliza; a forma. 4. (Pop.) A face, a întocmi, a înjgheba. – În + chip + suf. -ui. DOOM
închipuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. închípui, 3 închípuie, imperf. 3 sg. închipuiá; conj. prez. 3 să închípuie; ger. închipuínd
închipuirăți
ÎNCHIPUÍ, închípui, vb. IV. Tranz. 1. (Cu pronumele în dativ) A-și face o părere sau o imagine despre cineva sau ceva; a-și imagina. ♦ Refl. A se imagina pe sine însuși într-o situație sau împrejurare. 2. A plăsmui cu mintea, cu fantezia; a imagina. 3. A reprezenta, a simboliza; a forma. 4. (Pop.) A face, a întocmi, a înjgheba. – În + chip + suf. -ui. DOOM
închipuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. închípui, 3 închípuie, imperf. 3 sg. închipuiá; conj. prez. 3 să închípuie; ger. închipuínd
închipuise
ÎNCHIPUÍ, închípui, vb. IV. Tranz. 1. (Cu pronumele în dativ) A-și face o părere sau o imagine despre cineva sau ceva; a-și imagina. ♦ Refl. A se imagina pe sine însuși într-o situație sau împrejurare. 2. A plăsmui cu mintea, cu fantezia; a imagina. 3. A reprezenta, a simboliza; a forma. 4. (Pop.) A face, a întocmi, a înjgheba. – În + chip + suf. -ui. DOOM
închipuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. închípui, 3 închípuie, imperf. 3 sg. închipuiá; conj. prez. 3 să închípuie; ger. închipuínd
închipuisem
ÎNCHIPUÍ, închípui, vb. IV. Tranz. 1. (Cu pronumele în dativ) A-și face o părere sau o imagine despre cineva sau ceva; a-și imagina. ♦ Refl. A se imagina pe sine însuși într-o situație sau împrejurare. 2. A plăsmui cu mintea, cu fantezia; a imagina. 3. A reprezenta, a simboliza; a forma. 4. (Pop.) A face, a întocmi, a înjgheba. – În + chip + suf. -ui. DOOM
închipuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. închípui, 3 închípuie, imperf. 3 sg. închipuiá; conj. prez. 3 să închípuie; ger. închipuínd
închipuiseră
ÎNCHIPUÍ, închípui, vb. IV. Tranz. 1. (Cu pronumele în dativ) A-și face o părere sau o imagine despre cineva sau ceva; a-și imagina. ♦ Refl. A se imagina pe sine însuși într-o situație sau împrejurare. 2. A plăsmui cu mintea, cu fantezia; a imagina. 3. A reprezenta, a simboliza; a forma. 4. (Pop.) A face, a întocmi, a înjgheba. – În + chip + suf. -ui. DOOM
închipuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. închípui, 3 închípuie, imperf. 3 sg. închipuiá; conj. prez. 3 să închípuie; ger. închipuínd
închipuiserăm
ÎNCHIPUÍ, închípui, vb. IV. Tranz. 1. (Cu pronumele în dativ) A-și face o părere sau o imagine despre cineva sau ceva; a-și imagina. ♦ Refl. A se imagina pe sine însuși într-o situație sau împrejurare. 2. A plăsmui cu mintea, cu fantezia; a imagina. 3. A reprezenta, a simboliza; a forma. 4. (Pop.) A face, a întocmi, a înjgheba. – În + chip + suf. -ui. DOOM
închipuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. închípui, 3 închípuie, imperf. 3 sg. închipuiá; conj. prez. 3 să închípuie; ger. închipuínd
închipuiserăți
ÎNCHIPUÍ, închípui, vb. IV. Tranz. 1. (Cu pronumele în dativ) A-și face o părere sau o imagine despre cineva sau ceva; a-și imagina. ♦ Refl. A se imagina pe sine însuși într-o situație sau împrejurare. 2. A plăsmui cu mintea, cu fantezia; a imagina. 3. A reprezenta, a simboliza; a forma. 4. (Pop.) A face, a întocmi, a înjgheba. – În + chip + suf. -ui. DOOM
închipuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. închípui, 3 închípuie, imperf. 3 sg. închipuiá; conj. prez. 3 să închípuie; ger. închipuínd
închipuiseși
ÎNCHIPUÍ, închípui, vb. IV. Tranz. 1. (Cu pronumele în dativ) A-și face o părere sau o imagine despre cineva sau ceva; a-și imagina. ♦ Refl. A se imagina pe sine însuși într-o situație sau împrejurare. 2. A plăsmui cu mintea, cu fantezia; a imagina. 3. A reprezenta, a simboliza; a forma. 4. (Pop.) A face, a întocmi, a înjgheba. – În + chip + suf. -ui. DOOM
închipuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. închípui, 3 închípuie, imperf. 3 sg. închipuiá; conj. prez. 3 să închípuie; ger. închipuínd
închipuiseți
ÎNCHIPUÍ, închípui, vb. IV. Tranz. 1. (Cu pronumele în dativ) A-și face o părere sau o imagine despre cineva sau ceva; a-și imagina. ♦ Refl. A se imagina pe sine însuși într-o situație sau împrejurare. 2. A plăsmui cu mintea, cu fantezia; a imagina. 3. A reprezenta, a simboliza; a forma. 4. (Pop.) A face, a întocmi, a înjgheba. – În + chip + suf. -ui. DOOM
închipuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. închípui, 3 închípuie, imperf. 3 sg. închipuiá; conj. prez. 3 să închípuie; ger. închipuínd
închipuit
ÎNCHIPUÍ, închípui, vb. IV. Tranz. 1. (Cu pronumele în dativ) A-și face o părere sau o imagine despre cineva sau ceva; a-și imagina. ♦ Refl. A se imagina pe sine însuși într-o situație sau împrejurare. 2. A plăsmui cu mintea, cu fantezia; a imagina. 3. A reprezenta, a simboliza; a forma. 4. (Pop.) A face, a întocmi, a înjgheba. – În + chip + suf. -ui. DOOM
închipuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. închípui, 3 închípuie, imperf. 3 sg. închipuiá; conj. prez. 3 să închípuie; ger. închipuínd
închipuit
ÎNCHIPUÍT, -Ă, închipuiți, -te, adj. 1. Care este produs sau construit de imaginație; imaginar, imaginat, fictiv. ♦ Care nu există în realitate, care are numai aparența a ceva real; fals. 2. (Adesea substantivat) Care are păreri exagerat de bune despre sine; încrezut, înfumurat. – V. închipui.
închipuita
ÎNCHIPUÍT, -Ă, închipuiți, -te, adj. 1. Care este produs sau construit de imaginație; imaginar, imaginat, fictiv. ♦ Care nu există în realitate, care are numai aparența a ceva real; fals. 2. (Adesea substantivat) Care are păreri exagerat de bune despre sine; încrezut, înfumurat. – V. închipui.
închipuite
ÎNCHIPUÍT, -Ă, închipuiți, -te, adj. 1. Care este produs sau construit de imaginație; imaginar, imaginat, fictiv. ♦ Care nu există în realitate, care are numai aparența a ceva real; fals. 2. (Adesea substantivat) Care are păreri exagerat de bune despre sine; încrezut, înfumurat. – V. închipui.
închipuitei
ÎNCHIPUÍT, -Ă, închipuiți, -te, adj. 1. Care este produs sau construit de imaginație; imaginar, imaginat, fictiv. ♦ Care nu există în realitate, care are numai aparența a ceva real; fals. 2. (Adesea substantivat) Care are păreri exagerat de bune despre sine; încrezut, înfumurat. – V. închipui.
închipuitele
ÎNCHIPUÍT, -Ă, închipuiți, -te, adj. 1. Care este produs sau construit de imaginație; imaginar, imaginat, fictiv. ♦ Care nu există în realitate, care are numai aparența a ceva real; fals. 2. (Adesea substantivat) Care are păreri exagerat de bune despre sine; încrezut, înfumurat. – V. închipui.
închipuitelor
ÎNCHIPUÍT, -Ă, închipuiți, -te, adj. 1. Care este produs sau construit de imaginație; imaginar, imaginat, fictiv. ♦ Care nu există în realitate, care are numai aparența a ceva real; fals. 2. (Adesea substantivat) Care are păreri exagerat de bune despre sine; încrezut, înfumurat. – V. închipui.
închipuitul
ÎNCHIPUÍT, -Ă, închipuiți, -te, adj. 1. Care este produs sau construit de imaginație; imaginar, imaginat, fictiv. ♦ Care nu există în realitate, care are numai aparența a ceva real; fals. 2. (Adesea substantivat) Care are păreri exagerat de bune despre sine; încrezut, înfumurat. – V. închipui.
închipuitului
ÎNCHIPUÍT, -Ă, închipuiți, -te, adj. 1. Care este produs sau construit de imaginație; imaginar, imaginat, fictiv. ♦ Care nu există în realitate, care are numai aparența a ceva real; fals. 2. (Adesea substantivat) Care are păreri exagerat de bune despre sine; încrezut, înfumurat. – V. închipui.
închipuiși
ÎNCHIPUÍ, închípui, vb. IV. Tranz. 1. (Cu pronumele în dativ) A-și face o părere sau o imagine despre cineva sau ceva; a-și imagina. ♦ Refl. A se imagina pe sine însuși într-o situație sau împrejurare. 2. A plăsmui cu mintea, cu fantezia; a imagina. 3. A reprezenta, a simboliza; a forma. 4. (Pop.) A face, a întocmi, a înjgheba. – În + chip + suf. -ui. DOOM
închipuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. închípui, 3 închípuie, imperf. 3 sg. închipuiá; conj. prez. 3 să închípuie; ger. închipuínd
închipuiți
ÎNCHIPUÍ, închípui, vb. IV. Tranz. 1. (Cu pronumele în dativ) A-și face o părere sau o imagine despre cineva sau ceva; a-și imagina. ♦ Refl. A se imagina pe sine însuși într-o situație sau împrejurare. 2. A plăsmui cu mintea, cu fantezia; a imagina. 3. A reprezenta, a simboliza; a forma. 4. (Pop.) A face, a întocmi, a înjgheba. – În + chip + suf. -ui. DOOM
închipuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. închípui, 3 închípuie, imperf. 3 sg. închipuiá; conj. prez. 3 să închípuie; ger. închipuínd
închipuiți
ÎNCHIPUÍT, -Ă, închipuiți, -te, adj. 1. Care este produs sau construit de imaginație; imaginar, imaginat, fictiv. ♦ Care nu există în realitate, care are numai aparența a ceva real; fals. 2. (Adesea substantivat) Care are păreri exagerat de bune despre sine; încrezut, înfumurat. – V. închipui.
închipuiții
ÎNCHIPUÍT, -Ă, închipuiți, -te, adj. 1. Care este produs sau construit de imaginație; imaginar, imaginat, fictiv. ♦ Care nu există în realitate, care are numai aparența a ceva real; fals. 2. (Adesea substantivat) Care are păreri exagerat de bune despre sine; încrezut, înfumurat. – V. închipui.
închipuiților
ÎNCHIPUÍT, -Ă, închipuiți, -te, adj. 1. Care este produs sau construit de imaginație; imaginar, imaginat, fictiv. ♦ Care nu există în realitate, care are numai aparența a ceva real; fals. 2. (Adesea substantivat) Care are păreri exagerat de bune despre sine; încrezut, înfumurat. – V. închipui.
închircea
ÎNCHIRCÍ, închircesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se chirci. – În + chirci. DOOM
închircí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. închircésc, imperf. 3 sg. închirceá; conj. prez. 3 să închirceáscă
închirceai
ÎNCHIRCÍ, închircesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se chirci. – În + chirci. DOOM
închircí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. închircésc, imperf. 3 sg. închirceá; conj. prez. 3 să închirceáscă
închirceam
ÎNCHIRCÍ, închircesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se chirci. – În + chirci. DOOM
închircí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. închircésc, imperf. 3 sg. închirceá; conj. prez. 3 să închirceáscă
închircească
ÎNCHIRCÍ, închircesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se chirci. – În + chirci. DOOM
închircí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. închircésc, imperf. 3 sg. închirceá; conj. prez. 3 să închirceáscă
închirceau
ÎNCHIRCÍ, închircesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se chirci. – În + chirci. DOOM
închircí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. închircésc, imperf. 3 sg. închirceá; conj. prez. 3 să închirceáscă
închirceați
ÎNCHIRCÍ, închircesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se chirci. – În + chirci. DOOM
închircí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. închircésc, imperf. 3 sg. închirceá; conj. prez. 3 să închirceáscă
închircesc
ÎNCHIRCÍ, închircesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se chirci. – În + chirci. DOOM
închircí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. închircésc, imperf. 3 sg. închirceá; conj. prez. 3 să închirceáscă
închircește
ÎNCHIRCÍ, închircesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se chirci. – În + chirci. DOOM
închircí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. închircésc, imperf. 3 sg. închirceá; conj. prez. 3 să închirceáscă
închircești
ÎNCHIRCÍ, închircesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se chirci. – În + chirci. DOOM
închircí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. închircésc, imperf. 3 sg. închirceá; conj. prez. 3 să închirceáscă
închirci
ÎNCHIRCÍ, închircesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se chirci. – În + chirci. DOOM
închircí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. închircésc, imperf. 3 sg. închirceá; conj. prez. 3 să închirceáscă
închircii
ÎNCHIRCÍ, închircesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se chirci. – În + chirci. DOOM
închircí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. închircésc, imperf. 3 sg. închirceá; conj. prez. 3 să închirceáscă
închircim
ÎNCHIRCÍ, închircesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se chirci. – În + chirci. DOOM
închircí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. închircésc, imperf. 3 sg. închirceá; conj. prez. 3 să închirceáscă
închircind
ÎNCHIRCÍ, închircesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se chirci. – În + chirci. DOOM
închircí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. închircésc, imperf. 3 sg. închirceá; conj. prez. 3 să închirceáscă
închircire
ÎNCHIRCÍ, închircesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se chirci. – În + chirci. DOOM
închircí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. închircésc, imperf. 3 sg. închirceá; conj. prez. 3 să închirceáscă
închircire
ÎNCHIRCÍRE s. f. (Reg.) Faptul de a se închirci. – V. închirci. DOOM
închircíre (reg.) s. f., g.-d. art. închircírii
închircirea
ÎNCHIRCÍRE s. f. (Reg.) Faptul de a se închirci. – V. închirci. DOOM
închircíre (reg.) s. f., g.-d. art. închircírii
închirciri
ÎNCHIRCÍRE s. f. (Reg.) Faptul de a se închirci. – V. închirci. DOOM
închircíre (reg.) s. f., g.-d. art. închircírii
închircirii
ÎNCHIRCÍRE s. f. (Reg.) Faptul de a se închirci. – V. închirci. DOOM
închircíre (reg.) s. f., g.-d. art. închircírii
închircirile
ÎNCHIRCÍRE s. f. (Reg.) Faptul de a se închirci. – V. închirci. DOOM
închircíre (reg.) s. f., g.-d. art. închircírii
închircirilor
ÎNCHIRCÍRE s. f. (Reg.) Faptul de a se închirci. – V. închirci. DOOM
închircíre (reg.) s. f., g.-d. art. închircírii
închirciră
ÎNCHIRCÍ, închircesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se chirci. – În + chirci. DOOM
închircí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. închircésc, imperf. 3 sg. închirceá; conj. prez. 3 să închirceáscă
închircirăm
ÎNCHIRCÍ, închircesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se chirci. – În + chirci. DOOM
închircí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. închircésc, imperf. 3 sg. închirceá; conj. prez. 3 să închirceáscă
închircirăți
ÎNCHIRCÍ, închircesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se chirci. – În + chirci. DOOM
închircí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. închircésc, imperf. 3 sg. închirceá; conj. prez. 3 să închirceáscă
închircise
ÎNCHIRCÍ, închircesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se chirci. – În + chirci. DOOM
închircí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. închircésc, imperf. 3 sg. închirceá; conj. prez. 3 să închirceáscă
închircisem
ÎNCHIRCÍ, închircesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se chirci. – În + chirci. DOOM
închircí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. închircésc, imperf. 3 sg. închirceá; conj. prez. 3 să închirceáscă
închirciseră
ÎNCHIRCÍ, închircesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se chirci. – În + chirci. DOOM
închircí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. închircésc, imperf. 3 sg. închirceá; conj. prez. 3 să închirceáscă
închirciserăm
ÎNCHIRCÍ, închircesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se chirci. – În + chirci. DOOM
închircí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. închircésc, imperf. 3 sg. închirceá; conj. prez. 3 să închirceáscă
închirciserăți
ÎNCHIRCÍ, închircesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se chirci. – În + chirci. DOOM
închircí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. închircésc, imperf. 3 sg. închirceá; conj. prez. 3 să închirceáscă
închirciseși
ÎNCHIRCÍ, închircesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se chirci. – În + chirci. DOOM
închircí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. închircésc, imperf. 3 sg. închirceá; conj. prez. 3 să închirceáscă
închirciseți
ÎNCHIRCÍ, închircesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se chirci. – În + chirci. DOOM
închircí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. închircésc, imperf. 3 sg. închirceá; conj. prez. 3 să închirceáscă
închircit
ÎNCHIRCÍ, închircesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se chirci. – În + chirci. DOOM
închircí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. închircésc, imperf. 3 sg. închirceá; conj. prez. 3 să închirceáscă
închircit
ÎNCHIRCÍT, -Ă, închirciți, -te, adj. (Reg.) Chircit. – V. închirci.
închircita
ÎNCHIRCÍT, -Ă, închirciți, -te, adj. (Reg.) Chircit. – V. închirci.
închircite
ÎNCHIRCÍT, -Ă, închirciți, -te, adj. (Reg.) Chircit. – V. închirci.
închircitei
ÎNCHIRCÍT, -Ă, închirciți, -te, adj. (Reg.) Chircit. – V. închirci.
închircitele
ÎNCHIRCÍT, -Ă, închirciți, -te, adj. (Reg.) Chircit. – V. închirci.
închircitelor
ÎNCHIRCÍT, -Ă, închirciți, -te, adj. (Reg.) Chircit. – V. închirci.
închircitul
ÎNCHIRCÍT, -Ă, închirciți, -te, adj. (Reg.) Chircit. – V. închirci.
închircitului
ÎNCHIRCÍT, -Ă, închirciți, -te, adj. (Reg.) Chircit. – V. închirci.
închirciși
ÎNCHIRCÍ, închircesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se chirci. – În + chirci. DOOM
închircí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. închircésc, imperf. 3 sg. închirceá; conj. prez. 3 să închirceáscă
închirciți
ÎNCHIRCÍ, închircesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se chirci. – În + chirci. DOOM
închircí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. închircésc, imperf. 3 sg. închirceá; conj. prez. 3 să închirceáscă
închirciți
ÎNCHIRCÍT, -Ă, închirciți, -te, adj. (Reg.) Chircit. – V. închirci.
închirciții
ÎNCHIRCÍT, -Ă, închirciți, -te, adj. (Reg.) Chircit. – V. închirci.
închirciților
ÎNCHIRCÍT, -Ă, închirciți, -te, adj. (Reg.) Chircit. – V. închirci.
închiria
ÎNCHIRIÁ, închiriez, vb. I. Tranz. A da sau a lua în folosință temporară un bun mobil sau imobil, în schimbul unei chirii. [Pr.: -ri-a] – Din [a da sau a lua] în chirie. DOOM
închiriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 închiriáză, 1 pl. închiriém (-ri-em); conj. prez. 3 să închiriéze; ger. închiriínd (-ri-ind)
închiriai
ÎNCHIRIÁ, închiriez, vb. I. Tranz. A da sau a lua în folosință temporară un bun mobil sau imobil, în schimbul unei chirii. [Pr.: -ri-a] – Din [a da sau a lua] în chirie. DOOM
închiriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 închiriáză, 1 pl. închiriém (-ri-em); conj. prez. 3 să închiriéze; ger. închiriínd (-ri-ind)
închiriam
ÎNCHIRIÁ, închiriez, vb. I. Tranz. A da sau a lua în folosință temporară un bun mobil sau imobil, în schimbul unei chirii. [Pr.: -ri-a] – Din [a da sau a lua] în chirie. DOOM
închiriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 închiriáză, 1 pl. închiriém (-ri-em); conj. prez. 3 să închiriéze; ger. închiriínd (-ri-ind)
închiriară
ÎNCHIRIÁ, închiriez, vb. I. Tranz. A da sau a lua în folosință temporară un bun mobil sau imobil, în schimbul unei chirii. [Pr.: -ri-a] – Din [a da sau a lua] în chirie. DOOM
închiriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 închiriáză, 1 pl. închiriém (-ri-em); conj. prez. 3 să închiriéze; ger. închiriínd (-ri-ind)
închiriarăm
ÎNCHIRIÁ, închiriez, vb. I. Tranz. A da sau a lua în folosință temporară un bun mobil sau imobil, în schimbul unei chirii. [Pr.: -ri-a] – Din [a da sau a lua] în chirie. DOOM
închiriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 închiriáză, 1 pl. închiriém (-ri-em); conj. prez. 3 să închiriéze; ger. închiriínd (-ri-ind)
închiriarăți
ÎNCHIRIÁ, închiriez, vb. I. Tranz. A da sau a lua în folosință temporară un bun mobil sau imobil, în schimbul unei chirii. [Pr.: -ri-a] – Din [a da sau a lua] în chirie. DOOM
închiriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 închiriáză, 1 pl. închiriém (-ri-em); conj. prez. 3 să închiriéze; ger. închiriínd (-ri-ind)
închiriase
ÎNCHIRIÁ, închiriez, vb. I. Tranz. A da sau a lua în folosință temporară un bun mobil sau imobil, în schimbul unei chirii. [Pr.: -ri-a] – Din [a da sau a lua] în chirie. DOOM
închiriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 închiriáză, 1 pl. închiriém (-ri-em); conj. prez. 3 să închiriéze; ger. închiriínd (-ri-ind)
închiriasem
ÎNCHIRIÁ, închiriez, vb. I. Tranz. A da sau a lua în folosință temporară un bun mobil sau imobil, în schimbul unei chirii. [Pr.: -ri-a] – Din [a da sau a lua] în chirie. DOOM
închiriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 închiriáză, 1 pl. închiriém (-ri-em); conj. prez. 3 să închiriéze; ger. închiriínd (-ri-ind)
închiriaseră
ÎNCHIRIÁ, închiriez, vb. I. Tranz. A da sau a lua în folosință temporară un bun mobil sau imobil, în schimbul unei chirii. [Pr.: -ri-a] – Din [a da sau a lua] în chirie. DOOM
închiriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 închiriáză, 1 pl. închiriém (-ri-em); conj. prez. 3 să închiriéze; ger. închiriínd (-ri-ind)
închiriaserăm
ÎNCHIRIÁ, închiriez, vb. I. Tranz. A da sau a lua în folosință temporară un bun mobil sau imobil, în schimbul unei chirii. [Pr.: -ri-a] – Din [a da sau a lua] în chirie. DOOM
închiriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 închiriáză, 1 pl. închiriém (-ri-em); conj. prez. 3 să închiriéze; ger. închiriínd (-ri-ind)
închiriaserăți
ÎNCHIRIÁ, închiriez, vb. I. Tranz. A da sau a lua în folosință temporară un bun mobil sau imobil, în schimbul unei chirii. [Pr.: -ri-a] – Din [a da sau a lua] în chirie. DOOM
închiriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 închiriáză, 1 pl. închiriém (-ri-em); conj. prez. 3 să închiriéze; ger. închiriínd (-ri-ind)
închiriaseși
ÎNCHIRIÁ, închiriez, vb. I. Tranz. A da sau a lua în folosință temporară un bun mobil sau imobil, în schimbul unei chirii. [Pr.: -ri-a] – Din [a da sau a lua] în chirie. DOOM
închiriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 închiriáză, 1 pl. închiriém (-ri-em); conj. prez. 3 să închiriéze; ger. închiriínd (-ri-ind)
închiriaseți
ÎNCHIRIÁ, închiriez, vb. I. Tranz. A da sau a lua în folosință temporară un bun mobil sau imobil, în schimbul unei chirii. [Pr.: -ri-a] – Din [a da sau a lua] în chirie. DOOM
închiriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 închiriáză, 1 pl. închiriém (-ri-em); conj. prez. 3 să închiriéze; ger. închiriínd (-ri-ind)
închiriat
ÎNCHIRIÁ, închiriez, vb. I. Tranz. A da sau a lua în folosință temporară un bun mobil sau imobil, în schimbul unei chirii. [Pr.: -ri-a] – Din [a da sau a lua] în chirie. DOOM
închiriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 închiriáză, 1 pl. închiriém (-ri-em); conj. prez. 3 să închiriéze; ger. închiriínd (-ri-ind)
închiriat
ÎNCHIRIÁT, -Ă, închiriați, -te, adj. (Despre un bun mobil sau imobil) Dat (sau luat) spre folosință temporară, în schimbul unei chirii. – Pronunțat: -ri-at.
închiriata
ÎNCHIRIÁT, -Ă, închiriați, -te, adj. (Despre un bun mobil sau imobil) Dat (sau luat) spre folosință temporară, în schimbul unei chirii. – Pronunțat: -ri-at.
închiriate
ÎNCHIRIÁT, -Ă, închiriați, -te, adj. (Despre un bun mobil sau imobil) Dat (sau luat) spre folosință temporară, în schimbul unei chirii. – Pronunțat: -ri-at.
închiriatei
ÎNCHIRIÁT, -Ă, închiriați, -te, adj. (Despre un bun mobil sau imobil) Dat (sau luat) spre folosință temporară, în schimbul unei chirii. – Pronunțat: -ri-at.
închiriatele
ÎNCHIRIÁT, -Ă, închiriați, -te, adj. (Despre un bun mobil sau imobil) Dat (sau luat) spre folosință temporară, în schimbul unei chirii. – Pronunțat: -ri-at.
închiriatelor
ÎNCHIRIÁT, -Ă, închiriați, -te, adj. (Despre un bun mobil sau imobil) Dat (sau luat) spre folosință temporară, în schimbul unei chirii. – Pronunțat: -ri-at.
închiriatul
ÎNCHIRIÁT, -Ă, închiriați, -te, adj. (Despre un bun mobil sau imobil) Dat (sau luat) spre folosință temporară, în schimbul unei chirii. – Pronunțat: -ri-at.
închiriatului
ÎNCHIRIÁT, -Ă, închiriați, -te, adj. (Despre un bun mobil sau imobil) Dat (sau luat) spre folosință temporară, în schimbul unei chirii. – Pronunțat: -ri-at.
închiriau
ÎNCHIRIÁ, închiriez, vb. I. Tranz. A da sau a lua în folosință temporară un bun mobil sau imobil, în schimbul unei chirii. [Pr.: -ri-a] – Din [a da sau a lua] în chirie. DOOM
închiriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 închiriáză, 1 pl. închiriém (-ri-em); conj. prez. 3 să închiriéze; ger. închiriínd (-ri-ind)
închiriază
ÎNCHIRIÁ, închiriez, vb. I. Tranz. A da sau a lua în folosință temporară un bun mobil sau imobil, în schimbul unei chirii. [Pr.: -ri-a] – Din [a da sau a lua] în chirie. DOOM
închiriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 închiriáză, 1 pl. închiriém (-ri-em); conj. prez. 3 să închiriéze; ger. închiriínd (-ri-ind)
închiriași
ÎNCHIRIÁ, închiriez, vb. I. Tranz. A da sau a lua în folosință temporară un bun mobil sau imobil, în schimbul unei chirii. [Pr.: -ri-a] – Din [a da sau a lua] în chirie. DOOM
închiriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 închiriáză, 1 pl. închiriém (-ri-em); conj. prez. 3 să închiriéze; ger. închiriínd (-ri-ind)
închiriați
ÎNCHIRIÁ, închiriez, vb. I. Tranz. A da sau a lua în folosință temporară un bun mobil sau imobil, în schimbul unei chirii. [Pr.: -ri-a] – Din [a da sau a lua] în chirie. DOOM
închiriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 închiriáză, 1 pl. închiriém (-ri-em); conj. prez. 3 să închiriéze; ger. închiriínd (-ri-ind)
închiriați
ÎNCHIRIÁT, -Ă, închiriați, -te, adj. (Despre un bun mobil sau imobil) Dat (sau luat) spre folosință temporară, în schimbul unei chirii. – Pronunțat: -ri-at.
închiriații
ÎNCHIRIÁT, -Ă, închiriați, -te, adj. (Despre un bun mobil sau imobil) Dat (sau luat) spre folosință temporară, în schimbul unei chirii. – Pronunțat: -ri-at.
închiriaților
ÎNCHIRIÁT, -Ă, închiriați, -te, adj. (Despre un bun mobil sau imobil) Dat (sau luat) spre folosință temporară, în schimbul unei chirii. – Pronunțat: -ri-at.
închirie
ÎNCHIRIÁ, închiriez, vb. I. Tranz. A da sau a lua în folosință temporară un bun mobil sau imobil, în schimbul unei chirii. [Pr.: -ri-a] – Din [a da sau a lua] în chirie. DOOM
închiriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 închiriáză, 1 pl. închiriém (-ri-em); conj. prez. 3 să închiriéze; ger. închiriínd (-ri-ind)
închiriem
ÎNCHIRIÁ, închiriez, vb. I. Tranz. A da sau a lua în folosință temporară un bun mobil sau imobil, în schimbul unei chirii. [Pr.: -ri-a] – Din [a da sau a lua] în chirie. DOOM
închiriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 închiriáză, 1 pl. închiriém (-ri-em); conj. prez. 3 să închiriéze; ger. închiriínd (-ri-ind)
închiriere
ÎNCHIRIÁ, închiriez, vb. I. Tranz. A da sau a lua în folosință temporară un bun mobil sau imobil, în schimbul unei chirii. [Pr.: -ri-a] – Din [a da sau a lua] în chirie. DOOM
închiriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 închiriáză, 1 pl. închiriém (-ri-em); conj. prez. 3 să închiriéze; ger. închiriínd (-ri-ind)
închiriere
ÎNCHIRIÉRE, închirieri, s. f. Acțiunea de a închiria și rezultatul ei; locație. ◊ Contract de închiriere = contract în temeiul căruia o persoană plătește proprietarului o anumită sumă de bani pentru folosirea temporară a unui obiect, a unui imobil etc. [Pr.: -ri-e-] – V. închiria. DOOM
închiriére (-ri-e-) s. f., g.-d. art. închiriérii; pl. închiriéri
închirierea
ÎNCHIRIÉRE, închirieri, s. f. Acțiunea de a închiria și rezultatul ei; locație. ◊ Contract de închiriere = contract în temeiul căruia o persoană plătește proprietarului o anumită sumă de bani pentru folosirea temporară a unui obiect, a unui imobil etc. [Pr.: -ri-e-] – V. închiria. DOOM
închiriére (-ri-e-) s. f., g.-d. art. închiriérii; pl. închiriéri
închirieri
ÎNCHIRIÉRE, închirieri, s. f. Acțiunea de a închiria și rezultatul ei; locație. ◊ Contract de închiriere = contract în temeiul căruia o persoană plătește proprietarului o anumită sumă de bani pentru folosirea temporară a unui obiect, a unui imobil etc. [Pr.: -ri-e-] – V. închiria. DOOM
închiriére (-ri-e-) s. f., g.-d. art. închiriérii; pl. închiriéri
închirierii
ÎNCHIRIÉRE, închirieri, s. f. Acțiunea de a închiria și rezultatul ei; locație. ◊ Contract de închiriere = contract în temeiul căruia o persoană plătește proprietarului o anumită sumă de bani pentru folosirea temporară a unui obiect, a unui imobil etc. [Pr.: -ri-e-] – V. închiria. DOOM
închiriére (-ri-e-) s. f., g.-d. art. închiriérii; pl. închiriéri
închirierile
ÎNCHIRIÉRE, închirieri, s. f. Acțiunea de a închiria și rezultatul ei; locație. ◊ Contract de închiriere = contract în temeiul căruia o persoană plătește proprietarului o anumită sumă de bani pentru folosirea temporară a unui obiect, a unui imobil etc. [Pr.: -ri-e-] – V. închiria. DOOM
închiriére (-ri-e-) s. f., g.-d. art. închiriérii; pl. închiriéri
închirierilor
ÎNCHIRIÉRE, închirieri, s. f. Acțiunea de a închiria și rezultatul ei; locație. ◊ Contract de închiriere = contract în temeiul căruia o persoană plătește proprietarului o anumită sumă de bani pentru folosirea temporară a unui obiect, a unui imobil etc. [Pr.: -ri-e-] – V. închiria. DOOM
închiriére (-ri-e-) s. f., g.-d. art. închiriérii; pl. închiriéri
închiriez
ÎNCHIRIÁ, închiriez, vb. I. Tranz. A da sau a lua în folosință temporară un bun mobil sau imobil, în schimbul unei chirii. [Pr.: -ri-a] – Din [a da sau a lua] în chirie. DOOM
închiriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 închiriáză, 1 pl. închiriém (-ri-em); conj. prez. 3 să închiriéze; ger. închiriínd (-ri-ind)
închirieze
ÎNCHIRIÁ, închiriez, vb. I. Tranz. A da sau a lua în folosință temporară un bun mobil sau imobil, în schimbul unei chirii. [Pr.: -ri-a] – Din [a da sau a lua] în chirie. DOOM
închiriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 închiriáză, 1 pl. închiriém (-ri-em); conj. prez. 3 să închiriéze; ger. închiriínd (-ri-ind)
închiriezi
ÎNCHIRIÁ, închiriez, vb. I. Tranz. A da sau a lua în folosință temporară un bun mobil sau imobil, în schimbul unei chirii. [Pr.: -ri-a] – Din [a da sau a lua] în chirie. DOOM
închiriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 închiriáză, 1 pl. închiriém (-ri-em); conj. prez. 3 să închiriéze; ger. închiriínd (-ri-ind)
închiriind
ÎNCHIRIÁ, închiriez, vb. I. Tranz. A da sau a lua în folosință temporară un bun mobil sau imobil, în schimbul unei chirii. [Pr.: -ri-a] – Din [a da sau a lua] în chirie. DOOM
închiriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 închiriáză, 1 pl. închiriém (-ri-em); conj. prez. 3 să închiriéze; ger. închiriínd (-ri-ind)
închis
ÎNCHÍDE, închíd, vb. III. 1. Tranz. A mișca (din balamale) o ușă, o fereastră, un capac etc. pentru a acoperi deschizătura corespunzătoare. ♦ A încuia cu cheia, cu zăvorul. ♦ A acoperi, a astupa deschizătura unui spațiu, a unei încăperi. 2. Tranz. A apropia, a strânge marginile (sau părțile componente ale) unui obiect pentru a nu mai fi desfăcute, deschise. ◊ Expr. A închide paranteza = a) a pune, în scris, partea a doua a semnului parantezei la locul cuvenit; b) a termina o digresiune introdusă în cursul unei comunicări. A închide mâna = a strânge degetele, făcând mâna pumn. A închide gura = a apropia buzele și fălcile una de alta; a nu mai vorbi. A închide (cuiva) gura = a face (pe cineva) să tacă, a pune capăt obiecțiilor sau protestelor (cuiva). A închide ochii = a) a coborî pleoapele, acoperind globii oculari; b) a se preface că nu observă ceva; a trece cu vederea; c) (de obicei în construcții negative) a dormi; d) a muri. A închide (cuiva) ochii = a fi lângă cineva în clipa morții. (Refl.) A i se închide ochii = a fi foarte obosit. ♦ Refl. (Despre răni) A se cicatriza. 3. Tranz. A întrerupe, potrivit orarului stabilit, activitatea unei instituții, a unei întreprinderi, a unui local; p. ext. a suspenda activitatea, a desființa. 4. Tranz. A încheia o acțiune, a-i pune capăt. ♦ A opri funcționarea unui mecanism, a unui aparat, a unui circuit etc. 5. Tranz. A izola o ființă într-un spațiu închis, îngrădit; a băga la închisoare; fig. a ține departe de lume. ♦ Refl. A se retrage, a se izola. ♦ Fig. A conține, a cuprinde ceva. 6. Tranz. A îngrădi, a împrejmui o curte, un teren etc. spre a delimita sau spre a opri accesul. ♦ A bara o cale de comunicație; a opri, a împiedica trecerea. ♦ Refl. (Despre drumuri) A ajunge la un punct de unde nu mai poate continua, a se înfunda. 7. Refl. (Despre cer, p. ext. despre vreme) A se întuneca, a se înnora. ♦ (Despre obiecte colorate, p. ext. despre culori) A căpăta o nuanță mai întunecată. – Lat. includere. DOOM
închíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. închíd, 1 pl. închídem, perf. s. 1 sg. închiséi, 1 pl. închíserăm; conj. prez. 3 să închídă; ger. închizấnd, part. închís
închis
ÎNCHÍS2, -Ă, închiși, -se, adj. 1. (Despre uși, ferestre, capace etc.) Care acoperă deschizătura în dreptul căreia este așezat sau fixat (prin balamale). ♦ (Despre obiecte care au părți mobile pentru a se închide și deschide) Cu ușa sau cu capacul fixat sau încuiat. ◊ Expr. Se joacă cu casa închisă, se spune despre un spectacol la care s-au vândut de mai multă vreme toate biletele. ♦ (Despre vehicule) Fără capotă pliabilă, cu acoperiș și pereți ficși; (despre mijloace de locomoție) acoperit. ◊ Trăsură închisă = cupeu. 2. (Despre obiecte care se pot desface) Cu marginile sau cu părțile componente alăturate, împreunate. ◊ Loc. adv. Cu ochii închiși = a) fără o cercetare prealabilă; superficial; b) foarte ușor, fără dificultăți. 3. (Despre instituții, întreprinderi, localuri) Care și-a întrerupt temporar sau definitiv activitatea. 4. (Despre curți, terenuri) Îngrădit, împrejmuit. ♦ (Despre căi de comunicație) Cu circulația oprită, întreruptă. 5. Fig. (Despre ședințe, adunări) Care se ține într-un cerc restrâns, fără participarea unor persoane străine de organizația, de societatea etc. respective. 6. (Despre oameni) Care este ținut în închisoare; deținut. 7. Fig. (Despre oameni și despre caracterul lor) Retras, izolat. ♦ (Despre aer) Stătut, viciat. 8. (Despre cer) Înnorat, întunecat; (despre vreme) cu cerul înnorat; urât, ploios. ♦ (Despre culori) Situat, în gama culorilor, mai aproape de negru decât de alb. ♦ (Despre sunete, voce) Lipsit de sonoritate. ◊ Vocală închisă = vocală în timpul articulării căreia canalul fonator este strâmtat, limba fiind mai apropiată de cerul gurii decât în timpul articulării unei vocale deschise. Silabă închisă = silabă terminată în consoană. – V. închide.
închis
ÎNCHÍS1 s. n. Închidere. – V. închide. DOOM
închís s. n.
închisa
ÎNCHÍS2, -Ă, închiși, -se, adj. 1. (Despre uși, ferestre, capace etc.) Care acoperă deschizătura în dreptul căreia este așezat sau fixat (prin balamale). ♦ (Despre obiecte care au părți mobile pentru a se închide și deschide) Cu ușa sau cu capacul fixat sau încuiat. ◊ Expr. Se joacă cu casa închisă, se spune despre un spectacol la care s-au vândut de mai multă vreme toate biletele. ♦ (Despre vehicule) Fără capotă pliabilă, cu acoperiș și pereți ficși; (despre mijloace de locomoție) acoperit. ◊ Trăsură închisă = cupeu. 2. (Despre obiecte care se pot desface) Cu marginile sau cu părțile componente alăturate, împreunate. ◊ Loc. adv. Cu ochii închiși = a) fără o cercetare prealabilă; superficial; b) foarte ușor, fără dificultăți. 3. (Despre instituții, întreprinderi, localuri) Care și-a întrerupt temporar sau definitiv activitatea. 4. (Despre curți, terenuri) Îngrădit, împrejmuit. ♦ (Despre căi de comunicație) Cu circulația oprită, întreruptă. 5. Fig. (Despre ședințe, adunări) Care se ține într-un cerc restrâns, fără participarea unor persoane străine de organizația, de societatea etc. respective. 6. (Despre oameni) Care este ținut în închisoare; deținut. 7. Fig. (Despre oameni și despre caracterul lor) Retras, izolat. ♦ (Despre aer) Stătut, viciat. 8. (Despre cer) Înnorat, întunecat; (despre vreme) cu cerul înnorat; urât, ploios. ♦ (Despre culori) Situat, în gama culorilor, mai aproape de negru decât de alb. ♦ (Despre sunete, voce) Lipsit de sonoritate. ◊ Vocală închisă = vocală în timpul articulării căreia canalul fonator este strâmtat, limba fiind mai apropiată de cerul gurii decât în timpul articulării unei vocale deschise. Silabă închisă = silabă terminată în consoană. – V. închide.
închise
ÎNCHÍDE, închíd, vb. III. 1. Tranz. A mișca (din balamale) o ușă, o fereastră, un capac etc. pentru a acoperi deschizătura corespunzătoare. ♦ A încuia cu cheia, cu zăvorul. ♦ A acoperi, a astupa deschizătura unui spațiu, a unei încăperi. 2. Tranz. A apropia, a strânge marginile (sau părțile componente ale) unui obiect pentru a nu mai fi desfăcute, deschise. ◊ Expr. A închide paranteza = a) a pune, în scris, partea a doua a semnului parantezei la locul cuvenit; b) a termina o digresiune introdusă în cursul unei comunicări. A închide mâna = a strânge degetele, făcând mâna pumn. A închide gura = a apropia buzele și fălcile una de alta; a nu mai vorbi. A închide (cuiva) gura = a face (pe cineva) să tacă, a pune capăt obiecțiilor sau protestelor (cuiva). A închide ochii = a) a coborî pleoapele, acoperind globii oculari; b) a se preface că nu observă ceva; a trece cu vederea; c) (de obicei în construcții negative) a dormi; d) a muri. A închide (cuiva) ochii = a fi lângă cineva în clipa morții. (Refl.) A i se închide ochii = a fi foarte obosit. ♦ Refl. (Despre răni) A se cicatriza. 3. Tranz. A întrerupe, potrivit orarului stabilit, activitatea unei instituții, a unei întreprinderi, a unui local; p. ext. a suspenda activitatea, a desființa. 4. Tranz. A încheia o acțiune, a-i pune capăt. ♦ A opri funcționarea unui mecanism, a unui aparat, a unui circuit etc. 5. Tranz. A izola o ființă într-un spațiu închis, îngrădit; a băga la închisoare; fig. a ține departe de lume. ♦ Refl. A se retrage, a se izola. ♦ Fig. A conține, a cuprinde ceva. 6. Tranz. A îngrădi, a împrejmui o curte, un teren etc. spre a delimita sau spre a opri accesul. ♦ A bara o cale de comunicație; a opri, a împiedica trecerea. ♦ Refl. (Despre drumuri) A ajunge la un punct de unde nu mai poate continua, a se înfunda. 7. Refl. (Despre cer, p. ext. despre vreme) A se întuneca, a se înnora. ♦ (Despre obiecte colorate, p. ext. despre culori) A căpăta o nuanță mai întunecată. – Lat. includere. DOOM
închíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. închíd, 1 pl. închídem, perf. s. 1 sg. închiséi, 1 pl. închíserăm; conj. prez. 3 să închídă; ger. închizấnd, part. închís
închise
ÎNCHÍS2, -Ă, închiși, -se, adj. 1. (Despre uși, ferestre, capace etc.) Care acoperă deschizătura în dreptul căreia este așezat sau fixat (prin balamale). ♦ (Despre obiecte care au părți mobile pentru a se închide și deschide) Cu ușa sau cu capacul fixat sau încuiat. ◊ Expr. Se joacă cu casa închisă, se spune despre un spectacol la care s-au vândut de mai multă vreme toate biletele. ♦ (Despre vehicule) Fără capotă pliabilă, cu acoperiș și pereți ficși; (despre mijloace de locomoție) acoperit. ◊ Trăsură închisă = cupeu. 2. (Despre obiecte care se pot desface) Cu marginile sau cu părțile componente alăturate, împreunate. ◊ Loc. adv. Cu ochii închiși = a) fără o cercetare prealabilă; superficial; b) foarte ușor, fără dificultăți. 3. (Despre instituții, întreprinderi, localuri) Care și-a întrerupt temporar sau definitiv activitatea. 4. (Despre curți, terenuri) Îngrădit, împrejmuit. ♦ (Despre căi de comunicație) Cu circulația oprită, întreruptă. 5. Fig. (Despre ședințe, adunări) Care se ține într-un cerc restrâns, fără participarea unor persoane străine de organizația, de societatea etc. respective. 6. (Despre oameni) Care este ținut în închisoare; deținut. 7. Fig. (Despre oameni și despre caracterul lor) Retras, izolat. ♦ (Despre aer) Stătut, viciat. 8. (Despre cer) Înnorat, întunecat; (despre vreme) cu cerul înnorat; urât, ploios. ♦ (Despre culori) Situat, în gama culorilor, mai aproape de negru decât de alb. ♦ (Despre sunete, voce) Lipsit de sonoritate. ◊ Vocală închisă = vocală în timpul articulării căreia canalul fonator este strâmtat, limba fiind mai apropiată de cerul gurii decât în timpul articulării unei vocale deschise. Silabă închisă = silabă terminată în consoană. – V. închide.
închisei
ÎNCHÍDE, închíd, vb. III. 1. Tranz. A mișca (din balamale) o ușă, o fereastră, un capac etc. pentru a acoperi deschizătura corespunzătoare. ♦ A încuia cu cheia, cu zăvorul. ♦ A acoperi, a astupa deschizătura unui spațiu, a unei încăperi. 2. Tranz. A apropia, a strânge marginile (sau părțile componente ale) unui obiect pentru a nu mai fi desfăcute, deschise. ◊ Expr. A închide paranteza = a) a pune, în scris, partea a doua a semnului parantezei la locul cuvenit; b) a termina o digresiune introdusă în cursul unei comunicări. A închide mâna = a strânge degetele, făcând mâna pumn. A închide gura = a apropia buzele și fălcile una de alta; a nu mai vorbi. A închide (cuiva) gura = a face (pe cineva) să tacă, a pune capăt obiecțiilor sau protestelor (cuiva). A închide ochii = a) a coborî pleoapele, acoperind globii oculari; b) a se preface că nu observă ceva; a trece cu vederea; c) (de obicei în construcții negative) a dormi; d) a muri. A închide (cuiva) ochii = a fi lângă cineva în clipa morții. (Refl.) A i se închide ochii = a fi foarte obosit. ♦ Refl. (Despre răni) A se cicatriza. 3. Tranz. A întrerupe, potrivit orarului stabilit, activitatea unei instituții, a unei întreprinderi, a unui local; p. ext. a suspenda activitatea, a desființa. 4. Tranz. A încheia o acțiune, a-i pune capăt. ♦ A opri funcționarea unui mecanism, a unui aparat, a unui circuit etc. 5. Tranz. A izola o ființă într-un spațiu închis, îngrădit; a băga la închisoare; fig. a ține departe de lume. ♦ Refl. A se retrage, a se izola. ♦ Fig. A conține, a cuprinde ceva. 6. Tranz. A îngrădi, a împrejmui o curte, un teren etc. spre a delimita sau spre a opri accesul. ♦ A bara o cale de comunicație; a opri, a împiedica trecerea. ♦ Refl. (Despre drumuri) A ajunge la un punct de unde nu mai poate continua, a se înfunda. 7. Refl. (Despre cer, p. ext. despre vreme) A se întuneca, a se înnora. ♦ (Despre obiecte colorate, p. ext. despre culori) A căpăta o nuanță mai întunecată. – Lat. includere. DOOM
închíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. închíd, 1 pl. închídem, perf. s. 1 sg. închiséi, 1 pl. închíserăm; conj. prez. 3 să închídă; ger. închizấnd, part. închís
închisei
ÎNCHÍS2, -Ă, închiși, -se, adj. 1. (Despre uși, ferestre, capace etc.) Care acoperă deschizătura în dreptul căreia este așezat sau fixat (prin balamale). ♦ (Despre obiecte care au părți mobile pentru a se închide și deschide) Cu ușa sau cu capacul fixat sau încuiat. ◊ Expr. Se joacă cu casa închisă, se spune despre un spectacol la care s-au vândut de mai multă vreme toate biletele. ♦ (Despre vehicule) Fără capotă pliabilă, cu acoperiș și pereți ficși; (despre mijloace de locomoție) acoperit. ◊ Trăsură închisă = cupeu. 2. (Despre obiecte care se pot desface) Cu marginile sau cu părțile componente alăturate, împreunate. ◊ Loc. adv. Cu ochii închiși = a) fără o cercetare prealabilă; superficial; b) foarte ușor, fără dificultăți. 3. (Despre instituții, întreprinderi, localuri) Care și-a întrerupt temporar sau definitiv activitatea. 4. (Despre curți, terenuri) Îngrădit, împrejmuit. ♦ (Despre căi de comunicație) Cu circulația oprită, întreruptă. 5. Fig. (Despre ședințe, adunări) Care se ține într-un cerc restrâns, fără participarea unor persoane străine de organizația, de societatea etc. respective. 6. (Despre oameni) Care este ținut în închisoare; deținut. 7. Fig. (Despre oameni și despre caracterul lor) Retras, izolat. ♦ (Despre aer) Stătut, viciat. 8. (Despre cer) Înnorat, întunecat; (despre vreme) cu cerul înnorat; urât, ploios. ♦ (Despre culori) Situat, în gama culorilor, mai aproape de negru decât de alb. ♦ (Despre sunete, voce) Lipsit de sonoritate. ◊ Vocală închisă = vocală în timpul articulării căreia canalul fonator este strâmtat, limba fiind mai apropiată de cerul gurii decât în timpul articulării unei vocale deschise. Silabă închisă = silabă terminată în consoană. – V. închide.
închisele
ÎNCHÍS2, -Ă, închiși, -se, adj. 1. (Despre uși, ferestre, capace etc.) Care acoperă deschizătura în dreptul căreia este așezat sau fixat (prin balamale). ♦ (Despre obiecte care au părți mobile pentru a se închide și deschide) Cu ușa sau cu capacul fixat sau încuiat. ◊ Expr. Se joacă cu casa închisă, se spune despre un spectacol la care s-au vândut de mai multă vreme toate biletele. ♦ (Despre vehicule) Fără capotă pliabilă, cu acoperiș și pereți ficși; (despre mijloace de locomoție) acoperit. ◊ Trăsură închisă = cupeu. 2. (Despre obiecte care se pot desface) Cu marginile sau cu părțile componente alăturate, împreunate. ◊ Loc. adv. Cu ochii închiși = a) fără o cercetare prealabilă; superficial; b) foarte ușor, fără dificultăți. 3. (Despre instituții, întreprinderi, localuri) Care și-a întrerupt temporar sau definitiv activitatea. 4. (Despre curți, terenuri) Îngrădit, împrejmuit. ♦ (Despre căi de comunicație) Cu circulația oprită, întreruptă. 5. Fig. (Despre ședințe, adunări) Care se ține într-un cerc restrâns, fără participarea unor persoane străine de organizația, de societatea etc. respective. 6. (Despre oameni) Care este ținut în închisoare; deținut. 7. Fig. (Despre oameni și despre caracterul lor) Retras, izolat. ♦ (Despre aer) Stătut, viciat. 8. (Despre cer) Înnorat, întunecat; (despre vreme) cu cerul înnorat; urât, ploios. ♦ (Despre culori) Situat, în gama culorilor, mai aproape de negru decât de alb. ♦ (Despre sunete, voce) Lipsit de sonoritate. ◊ Vocală închisă = vocală în timpul articulării căreia canalul fonator este strâmtat, limba fiind mai apropiată de cerul gurii decât în timpul articulării unei vocale deschise. Silabă închisă = silabă terminată în consoană. – V. închide.
închiselor
ÎNCHÍS2, -Ă, închiși, -se, adj. 1. (Despre uși, ferestre, capace etc.) Care acoperă deschizătura în dreptul căreia este așezat sau fixat (prin balamale). ♦ (Despre obiecte care au părți mobile pentru a se închide și deschide) Cu ușa sau cu capacul fixat sau încuiat. ◊ Expr. Se joacă cu casa închisă, se spune despre un spectacol la care s-au vândut de mai multă vreme toate biletele. ♦ (Despre vehicule) Fără capotă pliabilă, cu acoperiș și pereți ficși; (despre mijloace de locomoție) acoperit. ◊ Trăsură închisă = cupeu. 2. (Despre obiecte care se pot desface) Cu marginile sau cu părțile componente alăturate, împreunate. ◊ Loc. adv. Cu ochii închiși = a) fără o cercetare prealabilă; superficial; b) foarte ușor, fără dificultăți. 3. (Despre instituții, întreprinderi, localuri) Care și-a întrerupt temporar sau definitiv activitatea. 4. (Despre curți, terenuri) Îngrădit, împrejmuit. ♦ (Despre căi de comunicație) Cu circulația oprită, întreruptă. 5. Fig. (Despre ședințe, adunări) Care se ține într-un cerc restrâns, fără participarea unor persoane străine de organizația, de societatea etc. respective. 6. (Despre oameni) Care este ținut în închisoare; deținut. 7. Fig. (Despre oameni și despre caracterul lor) Retras, izolat. ♦ (Despre aer) Stătut, viciat. 8. (Despre cer) Înnorat, întunecat; (despre vreme) cu cerul înnorat; urât, ploios. ♦ (Despre culori) Situat, în gama culorilor, mai aproape de negru decât de alb. ♦ (Despre sunete, voce) Lipsit de sonoritate. ◊ Vocală închisă = vocală în timpul articulării căreia canalul fonator este strâmtat, limba fiind mai apropiată de cerul gurii decât în timpul articulării unei vocale deschise. Silabă închisă = silabă terminată în consoană. – V. închide.
închiseră
ÎNCHÍDE, închíd, vb. III. 1. Tranz. A mișca (din balamale) o ușă, o fereastră, un capac etc. pentru a acoperi deschizătura corespunzătoare. ♦ A încuia cu cheia, cu zăvorul. ♦ A acoperi, a astupa deschizătura unui spațiu, a unei încăperi. 2. Tranz. A apropia, a strânge marginile (sau părțile componente ale) unui obiect pentru a nu mai fi desfăcute, deschise. ◊ Expr. A închide paranteza = a) a pune, în scris, partea a doua a semnului parantezei la locul cuvenit; b) a termina o digresiune introdusă în cursul unei comunicări. A închide mâna = a strânge degetele, făcând mâna pumn. A închide gura = a apropia buzele și fălcile una de alta; a nu mai vorbi. A închide (cuiva) gura = a face (pe cineva) să tacă, a pune capăt obiecțiilor sau protestelor (cuiva). A închide ochii = a) a coborî pleoapele, acoperind globii oculari; b) a se preface că nu observă ceva; a trece cu vederea; c) (de obicei în construcții negative) a dormi; d) a muri. A închide (cuiva) ochii = a fi lângă cineva în clipa morții. (Refl.) A i se închide ochii = a fi foarte obosit. ♦ Refl. (Despre răni) A se cicatriza. 3. Tranz. A întrerupe, potrivit orarului stabilit, activitatea unei instituții, a unei întreprinderi, a unui local; p. ext. a suspenda activitatea, a desființa. 4. Tranz. A încheia o acțiune, a-i pune capăt. ♦ A opri funcționarea unui mecanism, a unui aparat, a unui circuit etc. 5. Tranz. A izola o ființă într-un spațiu închis, îngrădit; a băga la închisoare; fig. a ține departe de lume. ♦ Refl. A se retrage, a se izola. ♦ Fig. A conține, a cuprinde ceva. 6. Tranz. A îngrădi, a împrejmui o curte, un teren etc. spre a delimita sau spre a opri accesul. ♦ A bara o cale de comunicație; a opri, a împiedica trecerea. ♦ Refl. (Despre drumuri) A ajunge la un punct de unde nu mai poate continua, a se înfunda. 7. Refl. (Despre cer, p. ext. despre vreme) A se întuneca, a se înnora. ♦ (Despre obiecte colorate, p. ext. despre culori) A căpăta o nuanță mai întunecată. – Lat. includere. DOOM
închíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. închíd, 1 pl. închídem, perf. s. 1 sg. închiséi, 1 pl. închíserăm; conj. prez. 3 să închídă; ger. închizấnd, part. închís
închiserăm
ÎNCHÍDE, închíd, vb. III. 1. Tranz. A mișca (din balamale) o ușă, o fereastră, un capac etc. pentru a acoperi deschizătura corespunzătoare. ♦ A încuia cu cheia, cu zăvorul. ♦ A acoperi, a astupa deschizătura unui spațiu, a unei încăperi. 2. Tranz. A apropia, a strânge marginile (sau părțile componente ale) unui obiect pentru a nu mai fi desfăcute, deschise. ◊ Expr. A închide paranteza = a) a pune, în scris, partea a doua a semnului parantezei la locul cuvenit; b) a termina o digresiune introdusă în cursul unei comunicări. A închide mâna = a strânge degetele, făcând mâna pumn. A închide gura = a apropia buzele și fălcile una de alta; a nu mai vorbi. A închide (cuiva) gura = a face (pe cineva) să tacă, a pune capăt obiecțiilor sau protestelor (cuiva). A închide ochii = a) a coborî pleoapele, acoperind globii oculari; b) a se preface că nu observă ceva; a trece cu vederea; c) (de obicei în construcții negative) a dormi; d) a muri. A închide (cuiva) ochii = a fi lângă cineva în clipa morții. (Refl.) A i se închide ochii = a fi foarte obosit. ♦ Refl. (Despre răni) A se cicatriza. 3. Tranz. A întrerupe, potrivit orarului stabilit, activitatea unei instituții, a unei întreprinderi, a unui local; p. ext. a suspenda activitatea, a desființa. 4. Tranz. A încheia o acțiune, a-i pune capăt. ♦ A opri funcționarea unui mecanism, a unui aparat, a unui circuit etc. 5. Tranz. A izola o ființă într-un spațiu închis, îngrădit; a băga la închisoare; fig. a ține departe de lume. ♦ Refl. A se retrage, a se izola. ♦ Fig. A conține, a cuprinde ceva. 6. Tranz. A îngrădi, a împrejmui o curte, un teren etc. spre a delimita sau spre a opri accesul. ♦ A bara o cale de comunicație; a opri, a împiedica trecerea. ♦ Refl. (Despre drumuri) A ajunge la un punct de unde nu mai poate continua, a se înfunda. 7. Refl. (Despre cer, p. ext. despre vreme) A se întuneca, a se înnora. ♦ (Despre obiecte colorate, p. ext. despre culori) A căpăta o nuanță mai întunecată. – Lat. includere. DOOM
închíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. închíd, 1 pl. închídem, perf. s. 1 sg. închiséi, 1 pl. închíserăm; conj. prez. 3 să închídă; ger. închizấnd, part. închís
închiserăți
ÎNCHÍDE, închíd, vb. III. 1. Tranz. A mișca (din balamale) o ușă, o fereastră, un capac etc. pentru a acoperi deschizătura corespunzătoare. ♦ A încuia cu cheia, cu zăvorul. ♦ A acoperi, a astupa deschizătura unui spațiu, a unei încăperi. 2. Tranz. A apropia, a strânge marginile (sau părțile componente ale) unui obiect pentru a nu mai fi desfăcute, deschise. ◊ Expr. A închide paranteza = a) a pune, în scris, partea a doua a semnului parantezei la locul cuvenit; b) a termina o digresiune introdusă în cursul unei comunicări. A închide mâna = a strânge degetele, făcând mâna pumn. A închide gura = a apropia buzele și fălcile una de alta; a nu mai vorbi. A închide (cuiva) gura = a face (pe cineva) să tacă, a pune capăt obiecțiilor sau protestelor (cuiva). A închide ochii = a) a coborî pleoapele, acoperind globii oculari; b) a se preface că nu observă ceva; a trece cu vederea; c) (de obicei în construcții negative) a dormi; d) a muri. A închide (cuiva) ochii = a fi lângă cineva în clipa morții. (Refl.) A i se închide ochii = a fi foarte obosit. ♦ Refl. (Despre răni) A se cicatriza. 3. Tranz. A întrerupe, potrivit orarului stabilit, activitatea unei instituții, a unei întreprinderi, a unui local; p. ext. a suspenda activitatea, a desființa. 4. Tranz. A încheia o acțiune, a-i pune capăt. ♦ A opri funcționarea unui mecanism, a unui aparat, a unui circuit etc. 5. Tranz. A izola o ființă într-un spațiu închis, îngrădit; a băga la închisoare; fig. a ține departe de lume. ♦ Refl. A se retrage, a se izola. ♦ Fig. A conține, a cuprinde ceva. 6. Tranz. A îngrădi, a împrejmui o curte, un teren etc. spre a delimita sau spre a opri accesul. ♦ A bara o cale de comunicație; a opri, a împiedica trecerea. ♦ Refl. (Despre drumuri) A ajunge la un punct de unde nu mai poate continua, a se înfunda. 7. Refl. (Despre cer, p. ext. despre vreme) A se întuneca, a se înnora. ♦ (Despre obiecte colorate, p. ext. despre culori) A căpăta o nuanță mai întunecată. – Lat. includere. DOOM
închíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. închíd, 1 pl. închídem, perf. s. 1 sg. închiséi, 1 pl. închíserăm; conj. prez. 3 să închídă; ger. închizấnd, part. închís
închisese
ÎNCHÍDE, închíd, vb. III. 1. Tranz. A mișca (din balamale) o ușă, o fereastră, un capac etc. pentru a acoperi deschizătura corespunzătoare. ♦ A încuia cu cheia, cu zăvorul. ♦ A acoperi, a astupa deschizătura unui spațiu, a unei încăperi. 2. Tranz. A apropia, a strânge marginile (sau părțile componente ale) unui obiect pentru a nu mai fi desfăcute, deschise. ◊ Expr. A închide paranteza = a) a pune, în scris, partea a doua a semnului parantezei la locul cuvenit; b) a termina o digresiune introdusă în cursul unei comunicări. A închide mâna = a strânge degetele, făcând mâna pumn. A închide gura = a apropia buzele și fălcile una de alta; a nu mai vorbi. A închide (cuiva) gura = a face (pe cineva) să tacă, a pune capăt obiecțiilor sau protestelor (cuiva). A închide ochii = a) a coborî pleoapele, acoperind globii oculari; b) a se preface că nu observă ceva; a trece cu vederea; c) (de obicei în construcții negative) a dormi; d) a muri. A închide (cuiva) ochii = a fi lângă cineva în clipa morții. (Refl.) A i se închide ochii = a fi foarte obosit. ♦ Refl. (Despre răni) A se cicatriza. 3. Tranz. A întrerupe, potrivit orarului stabilit, activitatea unei instituții, a unei întreprinderi, a unui local; p. ext. a suspenda activitatea, a desființa. 4. Tranz. A încheia o acțiune, a-i pune capăt. ♦ A opri funcționarea unui mecanism, a unui aparat, a unui circuit etc. 5. Tranz. A izola o ființă într-un spațiu închis, îngrădit; a băga la închisoare; fig. a ține departe de lume. ♦ Refl. A se retrage, a se izola. ♦ Fig. A conține, a cuprinde ceva. 6. Tranz. A îngrădi, a împrejmui o curte, un teren etc. spre a delimita sau spre a opri accesul. ♦ A bara o cale de comunicație; a opri, a împiedica trecerea. ♦ Refl. (Despre drumuri) A ajunge la un punct de unde nu mai poate continua, a se înfunda. 7. Refl. (Despre cer, p. ext. despre vreme) A se întuneca, a se înnora. ♦ (Despre obiecte colorate, p. ext. despre culori) A căpăta o nuanță mai întunecată. – Lat. includere. DOOM
închíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. închíd, 1 pl. închídem, perf. s. 1 sg. închiséi, 1 pl. închíserăm; conj. prez. 3 să închídă; ger. închizấnd, part. închís
închisesem
ÎNCHÍDE, închíd, vb. III. 1. Tranz. A mișca (din balamale) o ușă, o fereastră, un capac etc. pentru a acoperi deschizătura corespunzătoare. ♦ A încuia cu cheia, cu zăvorul. ♦ A acoperi, a astupa deschizătura unui spațiu, a unei încăperi. 2. Tranz. A apropia, a strânge marginile (sau părțile componente ale) unui obiect pentru a nu mai fi desfăcute, deschise. ◊ Expr. A închide paranteza = a) a pune, în scris, partea a doua a semnului parantezei la locul cuvenit; b) a termina o digresiune introdusă în cursul unei comunicări. A închide mâna = a strânge degetele, făcând mâna pumn. A închide gura = a apropia buzele și fălcile una de alta; a nu mai vorbi. A închide (cuiva) gura = a face (pe cineva) să tacă, a pune capăt obiecțiilor sau protestelor (cuiva). A închide ochii = a) a coborî pleoapele, acoperind globii oculari; b) a se preface că nu observă ceva; a trece cu vederea; c) (de obicei în construcții negative) a dormi; d) a muri. A închide (cuiva) ochii = a fi lângă cineva în clipa morții. (Refl.) A i se închide ochii = a fi foarte obosit. ♦ Refl. (Despre răni) A se cicatriza. 3. Tranz. A întrerupe, potrivit orarului stabilit, activitatea unei instituții, a unei întreprinderi, a unui local; p. ext. a suspenda activitatea, a desființa. 4. Tranz. A încheia o acțiune, a-i pune capăt. ♦ A opri funcționarea unui mecanism, a unui aparat, a unui circuit etc. 5. Tranz. A izola o ființă într-un spațiu închis, îngrădit; a băga la închisoare; fig. a ține departe de lume. ♦ Refl. A se retrage, a se izola. ♦ Fig. A conține, a cuprinde ceva. 6. Tranz. A îngrădi, a împrejmui o curte, un teren etc. spre a delimita sau spre a opri accesul. ♦ A bara o cale de comunicație; a opri, a împiedica trecerea. ♦ Refl. (Despre drumuri) A ajunge la un punct de unde nu mai poate continua, a se înfunda. 7. Refl. (Despre cer, p. ext. despre vreme) A se întuneca, a se înnora. ♦ (Despre obiecte colorate, p. ext. despre culori) A căpăta o nuanță mai întunecată. – Lat. includere. DOOM
închíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. închíd, 1 pl. închídem, perf. s. 1 sg. închiséi, 1 pl. închíserăm; conj. prez. 3 să închídă; ger. închizấnd, part. închís
închiseseră
ÎNCHÍDE, închíd, vb. III. 1. Tranz. A mișca (din balamale) o ușă, o fereastră, un capac etc. pentru a acoperi deschizătura corespunzătoare. ♦ A încuia cu cheia, cu zăvorul. ♦ A acoperi, a astupa deschizătura unui spațiu, a unei încăperi. 2. Tranz. A apropia, a strânge marginile (sau părțile componente ale) unui obiect pentru a nu mai fi desfăcute, deschise. ◊ Expr. A închide paranteza = a) a pune, în scris, partea a doua a semnului parantezei la locul cuvenit; b) a termina o digresiune introdusă în cursul unei comunicări. A închide mâna = a strânge degetele, făcând mâna pumn. A închide gura = a apropia buzele și fălcile una de alta; a nu mai vorbi. A închide (cuiva) gura = a face (pe cineva) să tacă, a pune capăt obiecțiilor sau protestelor (cuiva). A închide ochii = a) a coborî pleoapele, acoperind globii oculari; b) a se preface că nu observă ceva; a trece cu vederea; c) (de obicei în construcții negative) a dormi; d) a muri. A închide (cuiva) ochii = a fi lângă cineva în clipa morții. (Refl.) A i se închide ochii = a fi foarte obosit. ♦ Refl. (Despre răni) A se cicatriza. 3. Tranz. A întrerupe, potrivit orarului stabilit, activitatea unei instituții, a unei întreprinderi, a unui local; p. ext. a suspenda activitatea, a desființa. 4. Tranz. A încheia o acțiune, a-i pune capăt. ♦ A opri funcționarea unui mecanism, a unui aparat, a unui circuit etc. 5. Tranz. A izola o ființă într-un spațiu închis, îngrădit; a băga la închisoare; fig. a ține departe de lume. ♦ Refl. A se retrage, a se izola. ♦ Fig. A conține, a cuprinde ceva. 6. Tranz. A îngrădi, a împrejmui o curte, un teren etc. spre a delimita sau spre a opri accesul. ♦ A bara o cale de comunicație; a opri, a împiedica trecerea. ♦ Refl. (Despre drumuri) A ajunge la un punct de unde nu mai poate continua, a se înfunda. 7. Refl. (Despre cer, p. ext. despre vreme) A se întuneca, a se înnora. ♦ (Despre obiecte colorate, p. ext. despre culori) A căpăta o nuanță mai întunecată. – Lat. includere. DOOM
închíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. închíd, 1 pl. închídem, perf. s. 1 sg. închiséi, 1 pl. închíserăm; conj. prez. 3 să închídă; ger. închizấnd, part. închís
închiseserăm
ÎNCHÍDE, închíd, vb. III. 1. Tranz. A mișca (din balamale) o ușă, o fereastră, un capac etc. pentru a acoperi deschizătura corespunzătoare. ♦ A încuia cu cheia, cu zăvorul. ♦ A acoperi, a astupa deschizătura unui spațiu, a unei încăperi. 2. Tranz. A apropia, a strânge marginile (sau părțile componente ale) unui obiect pentru a nu mai fi desfăcute, deschise. ◊ Expr. A închide paranteza = a) a pune, în scris, partea a doua a semnului parantezei la locul cuvenit; b) a termina o digresiune introdusă în cursul unei comunicări. A închide mâna = a strânge degetele, făcând mâna pumn. A închide gura = a apropia buzele și fălcile una de alta; a nu mai vorbi. A închide (cuiva) gura = a face (pe cineva) să tacă, a pune capăt obiecțiilor sau protestelor (cuiva). A închide ochii = a) a coborî pleoapele, acoperind globii oculari; b) a se preface că nu observă ceva; a trece cu vederea; c) (de obicei în construcții negative) a dormi; d) a muri. A închide (cuiva) ochii = a fi lângă cineva în clipa morții. (Refl.) A i se închide ochii = a fi foarte obosit. ♦ Refl. (Despre răni) A se cicatriza. 3. Tranz. A întrerupe, potrivit orarului stabilit, activitatea unei instituții, a unei întreprinderi, a unui local; p. ext. a suspenda activitatea, a desființa. 4. Tranz. A încheia o acțiune, a-i pune capăt. ♦ A opri funcționarea unui mecanism, a unui aparat, a unui circuit etc. 5. Tranz. A izola o ființă într-un spațiu închis, îngrădit; a băga la închisoare; fig. a ține departe de lume. ♦ Refl. A se retrage, a se izola. ♦ Fig. A conține, a cuprinde ceva. 6. Tranz. A îngrădi, a împrejmui o curte, un teren etc. spre a delimita sau spre a opri accesul. ♦ A bara o cale de comunicație; a opri, a împiedica trecerea. ♦ Refl. (Despre drumuri) A ajunge la un punct de unde nu mai poate continua, a se înfunda. 7. Refl. (Despre cer, p. ext. despre vreme) A se întuneca, a se înnora. ♦ (Despre obiecte colorate, p. ext. despre culori) A căpăta o nuanță mai întunecată. – Lat. includere. DOOM
închíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. închíd, 1 pl. închídem, perf. s. 1 sg. închiséi, 1 pl. închíserăm; conj. prez. 3 să închídă; ger. închizấnd, part. închís
închiseserăți
ÎNCHÍDE, închíd, vb. III. 1. Tranz. A mișca (din balamale) o ușă, o fereastră, un capac etc. pentru a acoperi deschizătura corespunzătoare. ♦ A încuia cu cheia, cu zăvorul. ♦ A acoperi, a astupa deschizătura unui spațiu, a unei încăperi. 2. Tranz. A apropia, a strânge marginile (sau părțile componente ale) unui obiect pentru a nu mai fi desfăcute, deschise. ◊ Expr. A închide paranteza = a) a pune, în scris, partea a doua a semnului parantezei la locul cuvenit; b) a termina o digresiune introdusă în cursul unei comunicări. A închide mâna = a strânge degetele, făcând mâna pumn. A închide gura = a apropia buzele și fălcile una de alta; a nu mai vorbi. A închide (cuiva) gura = a face (pe cineva) să tacă, a pune capăt obiecțiilor sau protestelor (cuiva). A închide ochii = a) a coborî pleoapele, acoperind globii oculari; b) a se preface că nu observă ceva; a trece cu vederea; c) (de obicei în construcții negative) a dormi; d) a muri. A închide (cuiva) ochii = a fi lângă cineva în clipa morții. (Refl.) A i se închide ochii = a fi foarte obosit. ♦ Refl. (Despre răni) A se cicatriza. 3. Tranz. A întrerupe, potrivit orarului stabilit, activitatea unei instituții, a unei întreprinderi, a unui local; p. ext. a suspenda activitatea, a desființa. 4. Tranz. A încheia o acțiune, a-i pune capăt. ♦ A opri funcționarea unui mecanism, a unui aparat, a unui circuit etc. 5. Tranz. A izola o ființă într-un spațiu închis, îngrădit; a băga la închisoare; fig. a ține departe de lume. ♦ Refl. A se retrage, a se izola. ♦ Fig. A conține, a cuprinde ceva. 6. Tranz. A îngrădi, a împrejmui o curte, un teren etc. spre a delimita sau spre a opri accesul. ♦ A bara o cale de comunicație; a opri, a împiedica trecerea. ♦ Refl. (Despre drumuri) A ajunge la un punct de unde nu mai poate continua, a se înfunda. 7. Refl. (Despre cer, p. ext. despre vreme) A se întuneca, a se înnora. ♦ (Despre obiecte colorate, p. ext. despre culori) A căpăta o nuanță mai întunecată. – Lat. includere. DOOM
închíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. închíd, 1 pl. închídem, perf. s. 1 sg. închiséi, 1 pl. închíserăm; conj. prez. 3 să închídă; ger. închizấnd, part. închís
închiseseși
ÎNCHÍDE, închíd, vb. III. 1. Tranz. A mișca (din balamale) o ușă, o fereastră, un capac etc. pentru a acoperi deschizătura corespunzătoare. ♦ A încuia cu cheia, cu zăvorul. ♦ A acoperi, a astupa deschizătura unui spațiu, a unei încăperi. 2. Tranz. A apropia, a strânge marginile (sau părțile componente ale) unui obiect pentru a nu mai fi desfăcute, deschise. ◊ Expr. A închide paranteza = a) a pune, în scris, partea a doua a semnului parantezei la locul cuvenit; b) a termina o digresiune introdusă în cursul unei comunicări. A închide mâna = a strânge degetele, făcând mâna pumn. A închide gura = a apropia buzele și fălcile una de alta; a nu mai vorbi. A închide (cuiva) gura = a face (pe cineva) să tacă, a pune capăt obiecțiilor sau protestelor (cuiva). A închide ochii = a) a coborî pleoapele, acoperind globii oculari; b) a se preface că nu observă ceva; a trece cu vederea; c) (de obicei în construcții negative) a dormi; d) a muri. A închide (cuiva) ochii = a fi lângă cineva în clipa morții. (Refl.) A i se închide ochii = a fi foarte obosit. ♦ Refl. (Despre răni) A se cicatriza. 3. Tranz. A întrerupe, potrivit orarului stabilit, activitatea unei instituții, a unei întreprinderi, a unui local; p. ext. a suspenda activitatea, a desființa. 4. Tranz. A încheia o acțiune, a-i pune capăt. ♦ A opri funcționarea unui mecanism, a unui aparat, a unui circuit etc. 5. Tranz. A izola o ființă într-un spațiu închis, îngrădit; a băga la închisoare; fig. a ține departe de lume. ♦ Refl. A se retrage, a se izola. ♦ Fig. A conține, a cuprinde ceva. 6. Tranz. A îngrădi, a împrejmui o curte, un teren etc. spre a delimita sau spre a opri accesul. ♦ A bara o cale de comunicație; a opri, a împiedica trecerea. ♦ Refl. (Despre drumuri) A ajunge la un punct de unde nu mai poate continua, a se înfunda. 7. Refl. (Despre cer, p. ext. despre vreme) A se întuneca, a se înnora. ♦ (Despre obiecte colorate, p. ext. despre culori) A căpăta o nuanță mai întunecată. – Lat. includere. DOOM
închíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. închíd, 1 pl. închídem, perf. s. 1 sg. închiséi, 1 pl. închíserăm; conj. prez. 3 să închídă; ger. închizấnd, part. închís
închiseseți
ÎNCHÍDE, închíd, vb. III. 1. Tranz. A mișca (din balamale) o ușă, o fereastră, un capac etc. pentru a acoperi deschizătura corespunzătoare. ♦ A încuia cu cheia, cu zăvorul. ♦ A acoperi, a astupa deschizătura unui spațiu, a unei încăperi. 2. Tranz. A apropia, a strânge marginile (sau părțile componente ale) unui obiect pentru a nu mai fi desfăcute, deschise. ◊ Expr. A închide paranteza = a) a pune, în scris, partea a doua a semnului parantezei la locul cuvenit; b) a termina o digresiune introdusă în cursul unei comunicări. A închide mâna = a strânge degetele, făcând mâna pumn. A închide gura = a apropia buzele și fălcile una de alta; a nu mai vorbi. A închide (cuiva) gura = a face (pe cineva) să tacă, a pune capăt obiecțiilor sau protestelor (cuiva). A închide ochii = a) a coborî pleoapele, acoperind globii oculari; b) a se preface că nu observă ceva; a trece cu vederea; c) (de obicei în construcții negative) a dormi; d) a muri. A închide (cuiva) ochii = a fi lângă cineva în clipa morții. (Refl.) A i se închide ochii = a fi foarte obosit. ♦ Refl. (Despre răni) A se cicatriza. 3. Tranz. A întrerupe, potrivit orarului stabilit, activitatea unei instituții, a unei întreprinderi, a unui local; p. ext. a suspenda activitatea, a desființa. 4. Tranz. A încheia o acțiune, a-i pune capăt. ♦ A opri funcționarea unui mecanism, a unui aparat, a unui circuit etc. 5. Tranz. A izola o ființă într-un spațiu închis, îngrădit; a băga la închisoare; fig. a ține departe de lume. ♦ Refl. A se retrage, a se izola. ♦ Fig. A conține, a cuprinde ceva. 6. Tranz. A îngrădi, a împrejmui o curte, un teren etc. spre a delimita sau spre a opri accesul. ♦ A bara o cale de comunicație; a opri, a împiedica trecerea. ♦ Refl. (Despre drumuri) A ajunge la un punct de unde nu mai poate continua, a se înfunda. 7. Refl. (Despre cer, p. ext. despre vreme) A se întuneca, a se înnora. ♦ (Despre obiecte colorate, p. ext. despre culori) A căpăta o nuanță mai întunecată. – Lat. includere. DOOM
închíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. închíd, 1 pl. închídem, perf. s. 1 sg. închiséi, 1 pl. închíserăm; conj. prez. 3 să închídă; ger. închizấnd, part. închís
închiseși
ÎNCHÍDE, închíd, vb. III. 1. Tranz. A mișca (din balamale) o ușă, o fereastră, un capac etc. pentru a acoperi deschizătura corespunzătoare. ♦ A încuia cu cheia, cu zăvorul. ♦ A acoperi, a astupa deschizătura unui spațiu, a unei încăperi. 2. Tranz. A apropia, a strânge marginile (sau părțile componente ale) unui obiect pentru a nu mai fi desfăcute, deschise. ◊ Expr. A închide paranteza = a) a pune, în scris, partea a doua a semnului parantezei la locul cuvenit; b) a termina o digresiune introdusă în cursul unei comunicări. A închide mâna = a strânge degetele, făcând mâna pumn. A închide gura = a apropia buzele și fălcile una de alta; a nu mai vorbi. A închide (cuiva) gura = a face (pe cineva) să tacă, a pune capăt obiecțiilor sau protestelor (cuiva). A închide ochii = a) a coborî pleoapele, acoperind globii oculari; b) a se preface că nu observă ceva; a trece cu vederea; c) (de obicei în construcții negative) a dormi; d) a muri. A închide (cuiva) ochii = a fi lângă cineva în clipa morții. (Refl.) A i se închide ochii = a fi foarte obosit. ♦ Refl. (Despre răni) A se cicatriza. 3. Tranz. A întrerupe, potrivit orarului stabilit, activitatea unei instituții, a unei întreprinderi, a unui local; p. ext. a suspenda activitatea, a desființa. 4. Tranz. A încheia o acțiune, a-i pune capăt. ♦ A opri funcționarea unui mecanism, a unui aparat, a unui circuit etc. 5. Tranz. A izola o ființă într-un spațiu închis, îngrădit; a băga la închisoare; fig. a ține departe de lume. ♦ Refl. A se retrage, a se izola. ♦ Fig. A conține, a cuprinde ceva. 6. Tranz. A îngrădi, a împrejmui o curte, un teren etc. spre a delimita sau spre a opri accesul. ♦ A bara o cale de comunicație; a opri, a împiedica trecerea. ♦ Refl. (Despre drumuri) A ajunge la un punct de unde nu mai poate continua, a se înfunda. 7. Refl. (Despre cer, p. ext. despre vreme) A se întuneca, a se înnora. ♦ (Despre obiecte colorate, p. ext. despre culori) A căpăta o nuanță mai întunecată. – Lat. includere. DOOM
închíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. închíd, 1 pl. închídem, perf. s. 1 sg. închiséi, 1 pl. închíserăm; conj. prez. 3 să închídă; ger. închizấnd, part. închís
închisoare
ÎNCHISOÁRE, închisori, s. f. 1. Clădire, loc în care o persoană își execută o pedeapsă privativă de libertate; temniță, pușcărie, penitenciar, arest, prinsoare. ♦ (Rar) Loc închis sau îngrădit (unde se țin vitele). 2. (Jur.) Una dintre pedepsele principale, constând în privarea de libertate a condamnatului și executarea unui regim impus de lege în închisoare. – Închis2 + suf. -oare. DOOM
închisoáre s. f., g.-d. art. închisórii; pl. închisóri
închisoarea
ÎNCHISOÁRE, închisori, s. f. 1. Clădire, loc în care o persoană își execută o pedeapsă privativă de libertate; temniță, pușcărie, penitenciar, arest, prinsoare. ♦ (Rar) Loc închis sau îngrădit (unde se țin vitele). 2. (Jur.) Una dintre pedepsele principale, constând în privarea de libertate a condamnatului și executarea unui regim impus de lege în închisoare. – Închis2 + suf. -oare. DOOM
închisoáre s. f., g.-d. art. închisórii; pl. închisóri
închisori
ÎNCHISOÁRE, închisori, s. f. 1. Clădire, loc în care o persoană își execută o pedeapsă privativă de libertate; temniță, pușcărie, penitenciar, arest, prinsoare. ♦ (Rar) Loc închis sau îngrădit (unde se țin vitele). 2. (Jur.) Una dintre pedepsele principale, constând în privarea de libertate a condamnatului și executarea unui regim impus de lege în închisoare. – Închis2 + suf. -oare. DOOM
închisoáre s. f., g.-d. art. închisórii; pl. închisóri
închisorii
ÎNCHISOÁRE, închisori, s. f. 1. Clădire, loc în care o persoană își execută o pedeapsă privativă de libertate; temniță, pușcărie, penitenciar, arest, prinsoare. ♦ (Rar) Loc închis sau îngrădit (unde se țin vitele). 2. (Jur.) Una dintre pedepsele principale, constând în privarea de libertate a condamnatului și executarea unui regim impus de lege în închisoare. – Închis2 + suf. -oare. DOOM
închisoáre s. f., g.-d. art. închisórii; pl. închisóri
închisorile
ÎNCHISOÁRE, închisori, s. f. 1. Clădire, loc în care o persoană își execută o pedeapsă privativă de libertate; temniță, pușcărie, penitenciar, arest, prinsoare. ♦ (Rar) Loc închis sau îngrădit (unde se țin vitele). 2. (Jur.) Una dintre pedepsele principale, constând în privarea de libertate a condamnatului și executarea unui regim impus de lege în închisoare. – Închis2 + suf. -oare. DOOM
închisoáre s. f., g.-d. art. închisórii; pl. închisóri
închisorilor
ÎNCHISOÁRE, închisori, s. f. 1. Clădire, loc în care o persoană își execută o pedeapsă privativă de libertate; temniță, pușcărie, penitenciar, arest, prinsoare. ♦ (Rar) Loc închis sau îngrădit (unde se țin vitele). 2. (Jur.) Una dintre pedepsele principale, constând în privarea de libertate a condamnatului și executarea unui regim impus de lege în închisoare. – Închis2 + suf. -oare. DOOM
închisoáre s. f., g.-d. art. închisórii; pl. închisóri
închista
ÎNCHISTÁ, închistez, vb. I. Refl. (Despre unele organisme animale sau vegetale inferioare sau despre unele tumori) A se acoperi cu o membrană sau a se transforma în chist, izolându-se de mediul înconjurător. ♦ Fig. (Despre oameni) A se izola, a se închide în sine. – Din fr. enkyster. DOOM
închistá (a ~) vb., ind. prez. 3 închisteáză
închistai
ÎNCHISTÁ, închistez, vb. I. Refl. (Despre unele organisme animale sau vegetale inferioare sau despre unele tumori) A se acoperi cu o membrană sau a se transforma în chist, izolându-se de mediul înconjurător. ♦ Fig. (Despre oameni) A se izola, a se închide în sine. – Din fr. enkyster. DOOM
închistá (a ~) vb., ind. prez. 3 închisteáză
închistam
ÎNCHISTÁ, închistez, vb. I. Refl. (Despre unele organisme animale sau vegetale inferioare sau despre unele tumori) A se acoperi cu o membrană sau a se transforma în chist, izolându-se de mediul înconjurător. ♦ Fig. (Despre oameni) A se izola, a se închide în sine. – Din fr. enkyster. DOOM
închistá (a ~) vb., ind. prez. 3 închisteáză
închistare
ÎNCHISTÁ, închistez, vb. I. Refl. (Despre unele organisme animale sau vegetale inferioare sau despre unele tumori) A se acoperi cu o membrană sau a se transforma în chist, izolându-se de mediul înconjurător. ♦ Fig. (Despre oameni) A se izola, a se închide în sine. – Din fr. enkyster. DOOM
închistá (a ~) vb., ind. prez. 3 închisteáză
închistare
ÎNCHISTÁRE, închistări, s. f. Acțiunea de a se închista și rezultatul ei. – V. închista. DOOM
închistáre s. f., g.-d. art. închistắrii; pl. închistắri
închistarea
ÎNCHISTÁRE, închistări, s. f. Acțiunea de a se închista și rezultatul ei. – V. închista. DOOM
închistáre s. f., g.-d. art. închistắrii; pl. închistắri
închistară
ÎNCHISTÁ, închistez, vb. I. Refl. (Despre unele organisme animale sau vegetale inferioare sau despre unele tumori) A se acoperi cu o membrană sau a se transforma în chist, izolându-se de mediul înconjurător. ♦ Fig. (Despre oameni) A se izola, a se închide în sine. – Din fr. enkyster. DOOM
închistá (a ~) vb., ind. prez. 3 închisteáză
închistarăm
ÎNCHISTÁ, închistez, vb. I. Refl. (Despre unele organisme animale sau vegetale inferioare sau despre unele tumori) A se acoperi cu o membrană sau a se transforma în chist, izolându-se de mediul înconjurător. ♦ Fig. (Despre oameni) A se izola, a se închide în sine. – Din fr. enkyster. DOOM
închistá (a ~) vb., ind. prez. 3 închisteáză
închistarăți
ÎNCHISTÁ, închistez, vb. I. Refl. (Despre unele organisme animale sau vegetale inferioare sau despre unele tumori) A se acoperi cu o membrană sau a se transforma în chist, izolându-se de mediul înconjurător. ♦ Fig. (Despre oameni) A se izola, a se închide în sine. – Din fr. enkyster. DOOM
închistá (a ~) vb., ind. prez. 3 închisteáză
închistase
ÎNCHISTÁ, închistez, vb. I. Refl. (Despre unele organisme animale sau vegetale inferioare sau despre unele tumori) A se acoperi cu o membrană sau a se transforma în chist, izolându-se de mediul înconjurător. ♦ Fig. (Despre oameni) A se izola, a se închide în sine. – Din fr. enkyster. DOOM
închistá (a ~) vb., ind. prez. 3 închisteáză
închistasem
ÎNCHISTÁ, închistez, vb. I. Refl. (Despre unele organisme animale sau vegetale inferioare sau despre unele tumori) A se acoperi cu o membrană sau a se transforma în chist, izolându-se de mediul înconjurător. ♦ Fig. (Despre oameni) A se izola, a se închide în sine. – Din fr. enkyster. DOOM
închistá (a ~) vb., ind. prez. 3 închisteáză
închistaseră
ÎNCHISTÁ, închistez, vb. I. Refl. (Despre unele organisme animale sau vegetale inferioare sau despre unele tumori) A se acoperi cu o membrană sau a se transforma în chist, izolându-se de mediul înconjurător. ♦ Fig. (Despre oameni) A se izola, a se închide în sine. – Din fr. enkyster. DOOM
închistá (a ~) vb., ind. prez. 3 închisteáză
închistaserăm
ÎNCHISTÁ, închistez, vb. I. Refl. (Despre unele organisme animale sau vegetale inferioare sau despre unele tumori) A se acoperi cu o membrană sau a se transforma în chist, izolându-se de mediul înconjurător. ♦ Fig. (Despre oameni) A se izola, a se închide în sine. – Din fr. enkyster. DOOM
închistá (a ~) vb., ind. prez. 3 închisteáză
închistaserăți
ÎNCHISTÁ, închistez, vb. I. Refl. (Despre unele organisme animale sau vegetale inferioare sau despre unele tumori) A se acoperi cu o membrană sau a se transforma în chist, izolându-se de mediul înconjurător. ♦ Fig. (Despre oameni) A se izola, a se închide în sine. – Din fr. enkyster. DOOM
închistá (a ~) vb., ind. prez. 3 închisteáză
închistaseși
ÎNCHISTÁ, închistez, vb. I. Refl. (Despre unele organisme animale sau vegetale inferioare sau despre unele tumori) A se acoperi cu o membrană sau a se transforma în chist, izolându-se de mediul înconjurător. ♦ Fig. (Despre oameni) A se izola, a se închide în sine. – Din fr. enkyster. DOOM
închistá (a ~) vb., ind. prez. 3 închisteáză
închistaseți
ÎNCHISTÁ, închistez, vb. I. Refl. (Despre unele organisme animale sau vegetale inferioare sau despre unele tumori) A se acoperi cu o membrană sau a se transforma în chist, izolându-se de mediul înconjurător. ♦ Fig. (Despre oameni) A se izola, a se închide în sine. – Din fr. enkyster. DOOM
închistá (a ~) vb., ind. prez. 3 închisteáză
închistat
ÎNCHISTÁ, închistez, vb. I. Refl. (Despre unele organisme animale sau vegetale inferioare sau despre unele tumori) A se acoperi cu o membrană sau a se transforma în chist, izolându-se de mediul înconjurător. ♦ Fig. (Despre oameni) A se izola, a se închide în sine. – Din fr. enkyster. DOOM
închistá (a ~) vb., ind. prez. 3 închisteáză
închistat
ÎNCHISTÁT, -Ă, închistați, -te, adj. Izolat într-un chist, într-o carapace, într-o membrană. ♦ Fig. Izolat.
închistata
ÎNCHISTÁT, -Ă, închistați, -te, adj. Izolat într-un chist, într-o carapace, într-o membrană. ♦ Fig. Izolat.
închistate
ÎNCHISTÁT, -Ă, închistați, -te, adj. Izolat într-un chist, într-o carapace, într-o membrană. ♦ Fig. Izolat.
închistatei
ÎNCHISTÁT, -Ă, închistați, -te, adj. Izolat într-un chist, într-o carapace, într-o membrană. ♦ Fig. Izolat.
închistatele
ÎNCHISTÁT, -Ă, închistați, -te, adj. Izolat într-un chist, într-o carapace, într-o membrană. ♦ Fig. Izolat.
închistatelor
ÎNCHISTÁT, -Ă, închistați, -te, adj. Izolat într-un chist, într-o carapace, într-o membrană. ♦ Fig. Izolat.
închistatul
ÎNCHISTÁT, -Ă, închistați, -te, adj. Izolat într-un chist, într-o carapace, într-o membrană. ♦ Fig. Izolat.
închistatului
ÎNCHISTÁT, -Ă, închistați, -te, adj. Izolat într-un chist, într-o carapace, într-o membrană. ♦ Fig. Izolat.
închistau
ÎNCHISTÁ, închistez, vb. I. Refl. (Despre unele organisme animale sau vegetale inferioare sau despre unele tumori) A se acoperi cu o membrană sau a se transforma în chist, izolându-se de mediul înconjurător. ♦ Fig. (Despre oameni) A se izola, a se închide în sine. – Din fr. enkyster. DOOM
închistá (a ~) vb., ind. prez. 3 închisteáză
închistași
ÎNCHISTÁ, închistez, vb. I. Refl. (Despre unele organisme animale sau vegetale inferioare sau despre unele tumori) A se acoperi cu o membrană sau a se transforma în chist, izolându-se de mediul înconjurător. ♦ Fig. (Despre oameni) A se izola, a se închide în sine. – Din fr. enkyster. DOOM
închistá (a ~) vb., ind. prez. 3 închisteáză
închistați
ÎNCHISTÁ, închistez, vb. I. Refl. (Despre unele organisme animale sau vegetale inferioare sau despre unele tumori) A se acoperi cu o membrană sau a se transforma în chist, izolându-se de mediul înconjurător. ♦ Fig. (Despre oameni) A se izola, a se închide în sine. – Din fr. enkyster. DOOM
închistá (a ~) vb., ind. prez. 3 închisteáză
închistați
ÎNCHISTÁT, -Ă, închistați, -te, adj. Izolat într-un chist, într-o carapace, într-o membrană. ♦ Fig. Izolat.
închistații
ÎNCHISTÁT, -Ă, închistați, -te, adj. Izolat într-un chist, într-o carapace, într-o membrană. ♦ Fig. Izolat.
închistaților
ÎNCHISTÁT, -Ă, închistați, -te, adj. Izolat într-un chist, într-o carapace, într-o membrană. ♦ Fig. Izolat.
închistează
ÎNCHISTÁ, închistez, vb. I. Refl. (Despre unele organisme animale sau vegetale inferioare sau despre unele tumori) A se acoperi cu o membrană sau a se transforma în chist, izolându-se de mediul înconjurător. ♦ Fig. (Despre oameni) A se izola, a se închide în sine. – Din fr. enkyster. DOOM
închistá (a ~) vb., ind. prez. 3 închisteáză
închistez
ÎNCHISTÁ, închistez, vb. I. Refl. (Despre unele organisme animale sau vegetale inferioare sau despre unele tumori) A se acoperi cu o membrană sau a se transforma în chist, izolându-se de mediul înconjurător. ♦ Fig. (Despre oameni) A se izola, a se închide în sine. – Din fr. enkyster. DOOM
închistá (a ~) vb., ind. prez. 3 închisteáză
închisteze
ÎNCHISTÁ, închistez, vb. I. Refl. (Despre unele organisme animale sau vegetale inferioare sau despre unele tumori) A se acoperi cu o membrană sau a se transforma în chist, izolându-se de mediul înconjurător. ♦ Fig. (Despre oameni) A se izola, a se închide în sine. – Din fr. enkyster. DOOM
închistá (a ~) vb., ind. prez. 3 închisteáză
închistezi
ÎNCHISTÁ, închistez, vb. I. Refl. (Despre unele organisme animale sau vegetale inferioare sau despre unele tumori) A se acoperi cu o membrană sau a se transforma în chist, izolându-se de mediul înconjurător. ♦ Fig. (Despre oameni) A se izola, a se închide în sine. – Din fr. enkyster. DOOM
închistá (a ~) vb., ind. prez. 3 închisteáză
închistând
ÎNCHISTÁ, închistez, vb. I. Refl. (Despre unele organisme animale sau vegetale inferioare sau despre unele tumori) A se acoperi cu o membrană sau a se transforma în chist, izolându-se de mediul înconjurător. ♦ Fig. (Despre oameni) A se izola, a se închide în sine. – Din fr. enkyster. DOOM
închistá (a ~) vb., ind. prez. 3 închisteáză
închistînd
ÎNCHISTÁ, închistez, vb. I. Refl. (Despre unele organisme animale sau vegetale inferioare sau despre unele tumori) A se acoperi cu o membrană sau a se transforma în chist, izolându-se de mediul înconjurător. ♦ Fig. (Despre oameni) A se izola, a se închide în sine. – Din fr. enkyster. DOOM
închistá (a ~) vb., ind. prez. 3 închisteáză
închistări
ÎNCHISTÁRE, închistări, s. f. Acțiunea de a se închista și rezultatul ei. – V. închista. DOOM
închistáre s. f., g.-d. art. închistắrii; pl. închistắri
închistării
ÎNCHISTÁRE, închistări, s. f. Acțiunea de a se închista și rezultatul ei. – V. închista. DOOM
închistáre s. f., g.-d. art. închistắrii; pl. închistắri
închistările
ÎNCHISTÁRE, închistări, s. f. Acțiunea de a se închista și rezultatul ei. – V. închista. DOOM
închistáre s. f., g.-d. art. închistắrii; pl. închistắri
închistărilor
ÎNCHISTÁRE, închistări, s. f. Acțiunea de a se închista și rezultatul ei. – V. închista. DOOM
închistáre s. f., g.-d. art. închistắrii; pl. închistắri
închisul
ÎNCHÍS2, -Ă, închiși, -se, adj. 1. (Despre uși, ferestre, capace etc.) Care acoperă deschizătura în dreptul căreia este așezat sau fixat (prin balamale). ♦ (Despre obiecte care au părți mobile pentru a se închide și deschide) Cu ușa sau cu capacul fixat sau încuiat. ◊ Expr. Se joacă cu casa închisă, se spune despre un spectacol la care s-au vândut de mai multă vreme toate biletele. ♦ (Despre vehicule) Fără capotă pliabilă, cu acoperiș și pereți ficși; (despre mijloace de locomoție) acoperit. ◊ Trăsură închisă = cupeu. 2. (Despre obiecte care se pot desface) Cu marginile sau cu părțile componente alăturate, împreunate. ◊ Loc. adv. Cu ochii închiși = a) fără o cercetare prealabilă; superficial; b) foarte ușor, fără dificultăți. 3. (Despre instituții, întreprinderi, localuri) Care și-a întrerupt temporar sau definitiv activitatea. 4. (Despre curți, terenuri) Îngrădit, împrejmuit. ♦ (Despre căi de comunicație) Cu circulația oprită, întreruptă. 5. Fig. (Despre ședințe, adunări) Care se ține într-un cerc restrâns, fără participarea unor persoane străine de organizația, de societatea etc. respective. 6. (Despre oameni) Care este ținut în închisoare; deținut. 7. Fig. (Despre oameni și despre caracterul lor) Retras, izolat. ♦ (Despre aer) Stătut, viciat. 8. (Despre cer) Înnorat, întunecat; (despre vreme) cu cerul înnorat; urât, ploios. ♦ (Despre culori) Situat, în gama culorilor, mai aproape de negru decât de alb. ♦ (Despre sunete, voce) Lipsit de sonoritate. ◊ Vocală închisă = vocală în timpul articulării căreia canalul fonator este strâmtat, limba fiind mai apropiată de cerul gurii decât în timpul articulării unei vocale deschise. Silabă închisă = silabă terminată în consoană. – V. închide.
închisului
ÎNCHÍS2, -Ă, închiși, -se, adj. 1. (Despre uși, ferestre, capace etc.) Care acoperă deschizătura în dreptul căreia este așezat sau fixat (prin balamale). ♦ (Despre obiecte care au părți mobile pentru a se închide și deschide) Cu ușa sau cu capacul fixat sau încuiat. ◊ Expr. Se joacă cu casa închisă, se spune despre un spectacol la care s-au vândut de mai multă vreme toate biletele. ♦ (Despre vehicule) Fără capotă pliabilă, cu acoperiș și pereți ficși; (despre mijloace de locomoție) acoperit. ◊ Trăsură închisă = cupeu. 2. (Despre obiecte care se pot desface) Cu marginile sau cu părțile componente alăturate, împreunate. ◊ Loc. adv. Cu ochii închiși = a) fără o cercetare prealabilă; superficial; b) foarte ușor, fără dificultăți. 3. (Despre instituții, întreprinderi, localuri) Care și-a întrerupt temporar sau definitiv activitatea. 4. (Despre curți, terenuri) Îngrădit, împrejmuit. ♦ (Despre căi de comunicație) Cu circulația oprită, întreruptă. 5. Fig. (Despre ședințe, adunări) Care se ține într-un cerc restrâns, fără participarea unor persoane străine de organizația, de societatea etc. respective. 6. (Despre oameni) Care este ținut în închisoare; deținut. 7. Fig. (Despre oameni și despre caracterul lor) Retras, izolat. ♦ (Despre aer) Stătut, viciat. 8. (Despre cer) Înnorat, întunecat; (despre vreme) cu cerul înnorat; urât, ploios. ♦ (Despre culori) Situat, în gama culorilor, mai aproape de negru decât de alb. ♦ (Despre sunete, voce) Lipsit de sonoritate. ◊ Vocală închisă = vocală în timpul articulării căreia canalul fonator este strâmtat, limba fiind mai apropiată de cerul gurii decât în timpul articulării unei vocale deschise. Silabă închisă = silabă terminată în consoană. – V. închide.
închituire
ÎNCHITUÍRE, închituiri, s. f. Operație de îmbinare a două obiecte cu ajutorul chitului. – În + chituire.
închiz
ÎNCHÍDE, închíd, vb. III. 1. Tranz. A mișca (din balamale) o ușă, o fereastră, un capac etc. pentru a acoperi deschizătura corespunzătoare. ♦ A încuia cu cheia, cu zăvorul. ♦ A acoperi, a astupa deschizătura unui spațiu, a unei încăperi. 2. Tranz. A apropia, a strânge marginile (sau părțile componente ale) unui obiect pentru a nu mai fi desfăcute, deschise. ◊ Expr. A închide paranteza = a) a pune, în scris, partea a doua a semnului parantezei la locul cuvenit; b) a termina o digresiune introdusă în cursul unei comunicări. A închide mâna = a strânge degetele, făcând mâna pumn. A închide gura = a apropia buzele și fălcile una de alta; a nu mai vorbi. A închide (cuiva) gura = a face (pe cineva) să tacă, a pune capăt obiecțiilor sau protestelor (cuiva). A închide ochii = a) a coborî pleoapele, acoperind globii oculari; b) a se preface că nu observă ceva; a trece cu vederea; c) (de obicei în construcții negative) a dormi; d) a muri. A închide (cuiva) ochii = a fi lângă cineva în clipa morții. (Refl.) A i se închide ochii = a fi foarte obosit. ♦ Refl. (Despre răni) A se cicatriza. 3. Tranz. A întrerupe, potrivit orarului stabilit, activitatea unei instituții, a unei întreprinderi, a unui local; p. ext. a suspenda activitatea, a desființa. 4. Tranz. A încheia o acțiune, a-i pune capăt. ♦ A opri funcționarea unui mecanism, a unui aparat, a unui circuit etc. 5. Tranz. A izola o ființă într-un spațiu închis, îngrădit; a băga la închisoare; fig. a ține departe de lume. ♦ Refl. A se retrage, a se izola. ♦ Fig. A conține, a cuprinde ceva. 6. Tranz. A îngrădi, a împrejmui o curte, un teren etc. spre a delimita sau spre a opri accesul. ♦ A bara o cale de comunicație; a opri, a împiedica trecerea. ♦ Refl. (Despre drumuri) A ajunge la un punct de unde nu mai poate continua, a se înfunda. 7. Refl. (Despre cer, p. ext. despre vreme) A se întuneca, a se înnora. ♦ (Despre obiecte colorate, p. ext. despre culori) A căpăta o nuanță mai întunecată. – Lat. includere. DOOM
închíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. închíd, 1 pl. închídem, perf. s. 1 sg. închiséi, 1 pl. închíserăm; conj. prez. 3 să închídă; ger. închizấnd, part. închís
închizi
ÎNCHÍDE, închíd, vb. III. 1. Tranz. A mișca (din balamale) o ușă, o fereastră, un capac etc. pentru a acoperi deschizătura corespunzătoare. ♦ A încuia cu cheia, cu zăvorul. ♦ A acoperi, a astupa deschizătura unui spațiu, a unei încăperi. 2. Tranz. A apropia, a strânge marginile (sau părțile componente ale) unui obiect pentru a nu mai fi desfăcute, deschise. ◊ Expr. A închide paranteza = a) a pune, în scris, partea a doua a semnului parantezei la locul cuvenit; b) a termina o digresiune introdusă în cursul unei comunicări. A închide mâna = a strânge degetele, făcând mâna pumn. A închide gura = a apropia buzele și fălcile una de alta; a nu mai vorbi. A închide (cuiva) gura = a face (pe cineva) să tacă, a pune capăt obiecțiilor sau protestelor (cuiva). A închide ochii = a) a coborî pleoapele, acoperind globii oculari; b) a se preface că nu observă ceva; a trece cu vederea; c) (de obicei în construcții negative) a dormi; d) a muri. A închide (cuiva) ochii = a fi lângă cineva în clipa morții. (Refl.) A i se închide ochii = a fi foarte obosit. ♦ Refl. (Despre răni) A se cicatriza. 3. Tranz. A întrerupe, potrivit orarului stabilit, activitatea unei instituții, a unei întreprinderi, a unui local; p. ext. a suspenda activitatea, a desființa. 4. Tranz. A încheia o acțiune, a-i pune capăt. ♦ A opri funcționarea unui mecanism, a unui aparat, a unui circuit etc. 5. Tranz. A izola o ființă într-un spațiu închis, îngrădit; a băga la închisoare; fig. a ține departe de lume. ♦ Refl. A se retrage, a se izola. ♦ Fig. A conține, a cuprinde ceva. 6. Tranz. A îngrădi, a împrejmui o curte, un teren etc. spre a delimita sau spre a opri accesul. ♦ A bara o cale de comunicație; a opri, a împiedica trecerea. ♦ Refl. (Despre drumuri) A ajunge la un punct de unde nu mai poate continua, a se înfunda. 7. Refl. (Despre cer, p. ext. despre vreme) A se întuneca, a se înnora. ♦ (Despre obiecte colorate, p. ext. despre culori) A căpăta o nuanță mai întunecată. – Lat. includere. DOOM
închíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. închíd, 1 pl. închídem, perf. s. 1 sg. închiséi, 1 pl. închíserăm; conj. prez. 3 să închídă; ger. închizấnd, part. închís
închizând
ÎNCHÍDE, închíd, vb. III. 1. Tranz. A mișca (din balamale) o ușă, o fereastră, un capac etc. pentru a acoperi deschizătura corespunzătoare. ♦ A încuia cu cheia, cu zăvorul. ♦ A acoperi, a astupa deschizătura unui spațiu, a unei încăperi. 2. Tranz. A apropia, a strânge marginile (sau părțile componente ale) unui obiect pentru a nu mai fi desfăcute, deschise. ◊ Expr. A închide paranteza = a) a pune, în scris, partea a doua a semnului parantezei la locul cuvenit; b) a termina o digresiune introdusă în cursul unei comunicări. A închide mâna = a strânge degetele, făcând mâna pumn. A închide gura = a apropia buzele și fălcile una de alta; a nu mai vorbi. A închide (cuiva) gura = a face (pe cineva) să tacă, a pune capăt obiecțiilor sau protestelor (cuiva). A închide ochii = a) a coborî pleoapele, acoperind globii oculari; b) a se preface că nu observă ceva; a trece cu vederea; c) (de obicei în construcții negative) a dormi; d) a muri. A închide (cuiva) ochii = a fi lângă cineva în clipa morții. (Refl.) A i se închide ochii = a fi foarte obosit. ♦ Refl. (Despre răni) A se cicatriza. 3. Tranz. A întrerupe, potrivit orarului stabilit, activitatea unei instituții, a unei întreprinderi, a unui local; p. ext. a suspenda activitatea, a desființa. 4. Tranz. A încheia o acțiune, a-i pune capăt. ♦ A opri funcționarea unui mecanism, a unui aparat, a unui circuit etc. 5. Tranz. A izola o ființă într-un spațiu închis, îngrădit; a băga la închisoare; fig. a ține departe de lume. ♦ Refl. A se retrage, a se izola. ♦ Fig. A conține, a cuprinde ceva. 6. Tranz. A îngrădi, a împrejmui o curte, un teren etc. spre a delimita sau spre a opri accesul. ♦ A bara o cale de comunicație; a opri, a împiedica trecerea. ♦ Refl. (Despre drumuri) A ajunge la un punct de unde nu mai poate continua, a se înfunda. 7. Refl. (Despre cer, p. ext. despre vreme) A se întuneca, a se înnora. ♦ (Despre obiecte colorate, p. ext. despre culori) A căpăta o nuanță mai întunecată. – Lat. includere. DOOM
închíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. închíd, 1 pl. închídem, perf. s. 1 sg. închiséi, 1 pl. închíserăm; conj. prez. 3 să închídă; ger. închizấnd, part. închís
închizînd
ÎNCHÍDE, închíd, vb. III. 1. Tranz. A mișca (din balamale) o ușă, o fereastră, un capac etc. pentru a acoperi deschizătura corespunzătoare. ♦ A încuia cu cheia, cu zăvorul. ♦ A acoperi, a astupa deschizătura unui spațiu, a unei încăperi. 2. Tranz. A apropia, a strânge marginile (sau părțile componente ale) unui obiect pentru a nu mai fi desfăcute, deschise. ◊ Expr. A închide paranteza = a) a pune, în scris, partea a doua a semnului parantezei la locul cuvenit; b) a termina o digresiune introdusă în cursul unei comunicări. A închide mâna = a strânge degetele, făcând mâna pumn. A închide gura = a apropia buzele și fălcile una de alta; a nu mai vorbi. A închide (cuiva) gura = a face (pe cineva) să tacă, a pune capăt obiecțiilor sau protestelor (cuiva). A închide ochii = a) a coborî pleoapele, acoperind globii oculari; b) a se preface că nu observă ceva; a trece cu vederea; c) (de obicei în construcții negative) a dormi; d) a muri. A închide (cuiva) ochii = a fi lângă cineva în clipa morții. (Refl.) A i se închide ochii = a fi foarte obosit. ♦ Refl. (Despre răni) A se cicatriza. 3. Tranz. A întrerupe, potrivit orarului stabilit, activitatea unei instituții, a unei întreprinderi, a unui local; p. ext. a suspenda activitatea, a desființa. 4. Tranz. A încheia o acțiune, a-i pune capăt. ♦ A opri funcționarea unui mecanism, a unui aparat, a unui circuit etc. 5. Tranz. A izola o ființă într-un spațiu închis, îngrădit; a băga la închisoare; fig. a ține departe de lume. ♦ Refl. A se retrage, a se izola. ♦ Fig. A conține, a cuprinde ceva. 6. Tranz. A îngrădi, a împrejmui o curte, un teren etc. spre a delimita sau spre a opri accesul. ♦ A bara o cale de comunicație; a opri, a împiedica trecerea. ♦ Refl. (Despre drumuri) A ajunge la un punct de unde nu mai poate continua, a se înfunda. 7. Refl. (Despre cer, p. ext. despre vreme) A se întuneca, a se înnora. ♦ (Despre obiecte colorate, p. ext. despre culori) A căpăta o nuanță mai întunecată. – Lat. includere. DOOM
închíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. închíd, 1 pl. închídem, perf. s. 1 sg. închiséi, 1 pl. închíserăm; conj. prez. 3 să închídă; ger. închizấnd, part. închís
închiză
ÎNCHÍDE, închíd, vb. III. 1. Tranz. A mișca (din balamale) o ușă, o fereastră, un capac etc. pentru a acoperi deschizătura corespunzătoare. ♦ A încuia cu cheia, cu zăvorul. ♦ A acoperi, a astupa deschizătura unui spațiu, a unei încăperi. 2. Tranz. A apropia, a strânge marginile (sau părțile componente ale) unui obiect pentru a nu mai fi desfăcute, deschise. ◊ Expr. A închide paranteza = a) a pune, în scris, partea a doua a semnului parantezei la locul cuvenit; b) a termina o digresiune introdusă în cursul unei comunicări. A închide mâna = a strânge degetele, făcând mâna pumn. A închide gura = a apropia buzele și fălcile una de alta; a nu mai vorbi. A închide (cuiva) gura = a face (pe cineva) să tacă, a pune capăt obiecțiilor sau protestelor (cuiva). A închide ochii = a) a coborî pleoapele, acoperind globii oculari; b) a se preface că nu observă ceva; a trece cu vederea; c) (de obicei în construcții negative) a dormi; d) a muri. A închide (cuiva) ochii = a fi lângă cineva în clipa morții. (Refl.) A i se închide ochii = a fi foarte obosit. ♦ Refl. (Despre răni) A se cicatriza. 3. Tranz. A întrerupe, potrivit orarului stabilit, activitatea unei instituții, a unei întreprinderi, a unui local; p. ext. a suspenda activitatea, a desființa. 4. Tranz. A încheia o acțiune, a-i pune capăt. ♦ A opri funcționarea unui mecanism, a unui aparat, a unui circuit etc. 5. Tranz. A izola o ființă într-un spațiu închis, îngrădit; a băga la închisoare; fig. a ține departe de lume. ♦ Refl. A se retrage, a se izola. ♦ Fig. A conține, a cuprinde ceva. 6. Tranz. A îngrădi, a împrejmui o curte, un teren etc. spre a delimita sau spre a opri accesul. ♦ A bara o cale de comunicație; a opri, a împiedica trecerea. ♦ Refl. (Despre drumuri) A ajunge la un punct de unde nu mai poate continua, a se înfunda. 7. Refl. (Despre cer, p. ext. despre vreme) A se întuneca, a se înnora. ♦ (Despre obiecte colorate, p. ext. despre culori) A căpăta o nuanță mai întunecată. – Lat. includere. DOOM
închíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. închíd, 1 pl. închídem, perf. s. 1 sg. închiséi, 1 pl. închíserăm; conj. prez. 3 să închídă; ger. închizấnd, part. închís
închizătoare
ÎNCHIZĂTÓR, -OÁRE, închizătoare, s. n., s. f. 1. S. n. Dispozitiv de împingere și închidere a cartușelor în magazia unei arme de foc. 2. S. f. Dispozitiv sau mod de închidere a unui obiect. [Pl. și: (2) închizători] – Închide + suf. -ător. DOOM
închizătoáre (dispozitiv de închidere) s. f., g.-d. art. închizătórii; pl. închizătóri
închizătoare
ÎNCHIZĂTÓR, -OÁRE, (1) închizătoare, s. n., (2) închizători, s. f. 1. S. n. Dispozitiv de împingere și închidere a cartușelor în magazia unei arme de foc. 2. S. f. Dispozitiv sau mod de închidere a unui obiect. [Pl. și: (2) închizătoare] – închide + suf. -ător. DOOM
închizătór (dispozitiv la arme) s. n., pl. închizătoáre
închizătoarea
ÎNCHIZĂTÓR, -OÁRE, închizătoare, s. n., s. f. 1. S. n. Dispozitiv de împingere și închidere a cartușelor în magazia unei arme de foc. 2. S. f. Dispozitiv sau mod de închidere a unui obiect. [Pl. și: (2) închizători] – Închide + suf. -ător. DOOM
închizătoáre (dispozitiv de închidere) s. f., g.-d. art. închizătórii; pl. închizătóri
închizătoarele
ÎNCHIZĂTÓR, -OÁRE, (1) închizătoare, s. n., (2) închizători, s. f. 1. S. n. Dispozitiv de împingere și închidere a cartușelor în magazia unei arme de foc. 2. S. f. Dispozitiv sau mod de închidere a unui obiect. [Pl. și: (2) închizătoare] – închide + suf. -ător. DOOM
închizătór (dispozitiv la arme) s. n., pl. închizătoáre
închizătoarelor
ÎNCHIZĂTÓR, -OÁRE, (1) închizătoare, s. n., (2) închizători, s. f. 1. S. n. Dispozitiv de împingere și închidere a cartușelor în magazia unei arme de foc. 2. S. f. Dispozitiv sau mod de închidere a unui obiect. [Pl. și: (2) închizătoare] – închide + suf. -ător. DOOM
închizătór (dispozitiv la arme) s. n., pl. închizătoáre
închizător
ÎNCHIZĂTÓR, -OÁRE, (1) închizătoare, s. n., (2) închizători, s. f. 1. S. n. Dispozitiv de împingere și închidere a cartușelor în magazia unei arme de foc. 2. S. f. Dispozitiv sau mod de închidere a unui obiect. [Pl. și: (2) închizătoare] – închide + suf. -ător. DOOM
închizătór (dispozitiv la arme) s. n., pl. închizătoáre
închizători
ÎNCHIZĂTÓR, -OÁRE, închizătoare, s. n., s. f. 1. S. n. Dispozitiv de împingere și închidere a cartușelor în magazia unei arme de foc. 2. S. f. Dispozitiv sau mod de închidere a unui obiect. [Pl. și: (2) închizători] – Închide + suf. -ător. DOOM
închizătoáre (dispozitiv de închidere) s. f., g.-d. art. închizătórii; pl. închizătóri
închizătorii
ÎNCHIZĂTÓR, -OÁRE, închizătoare, s. n., s. f. 1. S. n. Dispozitiv de împingere și închidere a cartușelor în magazia unei arme de foc. 2. S. f. Dispozitiv sau mod de închidere a unui obiect. [Pl. și: (2) închizători] – Închide + suf. -ător. DOOM
închizătoáre (dispozitiv de închidere) s. f., g.-d. art. închizătórii; pl. închizătóri
închizătorile
ÎNCHIZĂTÓR, -OÁRE, închizătoare, s. n., s. f. 1. S. n. Dispozitiv de împingere și închidere a cartușelor în magazia unei arme de foc. 2. S. f. Dispozitiv sau mod de închidere a unui obiect. [Pl. și: (2) închizători] – Închide + suf. -ător. DOOM
închizătoáre (dispozitiv de închidere) s. f., g.-d. art. închizătórii; pl. închizătóri
închizătorilor
ÎNCHIZĂTÓR, -OÁRE, închizătoare, s. n., s. f. 1. S. n. Dispozitiv de împingere și închidere a cartușelor în magazia unei arme de foc. 2. S. f. Dispozitiv sau mod de închidere a unui obiect. [Pl. și: (2) închizători] – Închide + suf. -ător. DOOM
închizătoáre (dispozitiv de închidere) s. f., g.-d. art. închizătórii; pl. închizătóri
închizătorul
ÎNCHIZĂTÓR, -OÁRE, (1) închizătoare, s. n., (2) închizători, s. f. 1. S. n. Dispozitiv de împingere și închidere a cartușelor în magazia unei arme de foc. 2. S. f. Dispozitiv sau mod de închidere a unui obiect. [Pl. și: (2) închizătoare] – închide + suf. -ător. DOOM
închizătór (dispozitiv la arme) s. n., pl. închizătoáre
închizătorului
ÎNCHIZĂTÓR, -OÁRE, (1) închizătoare, s. n., (2) închizători, s. f. 1. S. n. Dispozitiv de împingere și închidere a cartușelor în magazia unei arme de foc. 2. S. f. Dispozitiv sau mod de închidere a unui obiect. [Pl. și: (2) închizătoare] – închide + suf. -ător. DOOM
închizătór (dispozitiv la arme) s. n., pl. închizătoáre
închiși
ÎNCHÍS2, -Ă, închiși, -se, adj. 1. (Despre uși, ferestre, capace etc.) Care acoperă deschizătura în dreptul căreia este așezat sau fixat (prin balamale). ♦ (Despre obiecte care au părți mobile pentru a se închide și deschide) Cu ușa sau cu capacul fixat sau încuiat. ◊ Expr. Se joacă cu casa închisă, se spune despre un spectacol la care s-au vândut de mai multă vreme toate biletele. ♦ (Despre vehicule) Fără capotă pliabilă, cu acoperiș și pereți ficși; (despre mijloace de locomoție) acoperit. ◊ Trăsură închisă = cupeu. 2. (Despre obiecte care se pot desface) Cu marginile sau cu părțile componente alăturate, împreunate. ◊ Loc. adv. Cu ochii închiși = a) fără o cercetare prealabilă; superficial; b) foarte ușor, fără dificultăți. 3. (Despre instituții, întreprinderi, localuri) Care și-a întrerupt temporar sau definitiv activitatea. 4. (Despre curți, terenuri) Îngrădit, împrejmuit. ♦ (Despre căi de comunicație) Cu circulația oprită, întreruptă. 5. Fig. (Despre ședințe, adunări) Care se ține într-un cerc restrâns, fără participarea unor persoane străine de organizația, de societatea etc. respective. 6. (Despre oameni) Care este ținut în închisoare; deținut. 7. Fig. (Despre oameni și despre caracterul lor) Retras, izolat. ♦ (Despre aer) Stătut, viciat. 8. (Despre cer) Înnorat, întunecat; (despre vreme) cu cerul înnorat; urât, ploios. ♦ (Despre culori) Situat, în gama culorilor, mai aproape de negru decât de alb. ♦ (Despre sunete, voce) Lipsit de sonoritate. ◊ Vocală închisă = vocală în timpul articulării căreia canalul fonator este strâmtat, limba fiind mai apropiată de cerul gurii decât în timpul articulării unei vocale deschise. Silabă închisă = silabă terminată în consoană. – V. închide.
închișii
ÎNCHÍS2, -Ă, închiși, -se, adj. 1. (Despre uși, ferestre, capace etc.) Care acoperă deschizătura în dreptul căreia este așezat sau fixat (prin balamale). ♦ (Despre obiecte care au părți mobile pentru a se închide și deschide) Cu ușa sau cu capacul fixat sau încuiat. ◊ Expr. Se joacă cu casa închisă, se spune despre un spectacol la care s-au vândut de mai multă vreme toate biletele. ♦ (Despre vehicule) Fără capotă pliabilă, cu acoperiș și pereți ficși; (despre mijloace de locomoție) acoperit. ◊ Trăsură închisă = cupeu. 2. (Despre obiecte care se pot desface) Cu marginile sau cu părțile componente alăturate, împreunate. ◊ Loc. adv. Cu ochii închiși = a) fără o cercetare prealabilă; superficial; b) foarte ușor, fără dificultăți. 3. (Despre instituții, întreprinderi, localuri) Care și-a întrerupt temporar sau definitiv activitatea. 4. (Despre curți, terenuri) Îngrădit, împrejmuit. ♦ (Despre căi de comunicație) Cu circulația oprită, întreruptă. 5. Fig. (Despre ședințe, adunări) Care se ține într-un cerc restrâns, fără participarea unor persoane străine de organizația, de societatea etc. respective. 6. (Despre oameni) Care este ținut în închisoare; deținut. 7. Fig. (Despre oameni și despre caracterul lor) Retras, izolat. ♦ (Despre aer) Stătut, viciat. 8. (Despre cer) Înnorat, întunecat; (despre vreme) cu cerul înnorat; urât, ploios. ♦ (Despre culori) Situat, în gama culorilor, mai aproape de negru decât de alb. ♦ (Despre sunete, voce) Lipsit de sonoritate. ◊ Vocală închisă = vocală în timpul articulării căreia canalul fonator este strâmtat, limba fiind mai apropiată de cerul gurii decât în timpul articulării unei vocale deschise. Silabă închisă = silabă terminată în consoană. – V. închide.
închișilor
ÎNCHÍS2, -Ă, închiși, -se, adj. 1. (Despre uși, ferestre, capace etc.) Care acoperă deschizătura în dreptul căreia este așezat sau fixat (prin balamale). ♦ (Despre obiecte care au părți mobile pentru a se închide și deschide) Cu ușa sau cu capacul fixat sau încuiat. ◊ Expr. Se joacă cu casa închisă, se spune despre un spectacol la care s-au vândut de mai multă vreme toate biletele. ♦ (Despre vehicule) Fără capotă pliabilă, cu acoperiș și pereți ficși; (despre mijloace de locomoție) acoperit. ◊ Trăsură închisă = cupeu. 2. (Despre obiecte care se pot desface) Cu marginile sau cu părțile componente alăturate, împreunate. ◊ Loc. adv. Cu ochii închiși = a) fără o cercetare prealabilă; superficial; b) foarte ușor, fără dificultăți. 3. (Despre instituții, întreprinderi, localuri) Care și-a întrerupt temporar sau definitiv activitatea. 4. (Despre curți, terenuri) Îngrădit, împrejmuit. ♦ (Despre căi de comunicație) Cu circulația oprită, întreruptă. 5. Fig. (Despre ședințe, adunări) Care se ține într-un cerc restrâns, fără participarea unor persoane străine de organizația, de societatea etc. respective. 6. (Despre oameni) Care este ținut în închisoare; deținut. 7. Fig. (Despre oameni și despre caracterul lor) Retras, izolat. ♦ (Despre aer) Stătut, viciat. 8. (Despre cer) Înnorat, întunecat; (despre vreme) cu cerul înnorat; urât, ploios. ♦ (Despre culori) Situat, în gama culorilor, mai aproape de negru decât de alb. ♦ (Despre sunete, voce) Lipsit de sonoritate. ◊ Vocală închisă = vocală în timpul articulării căreia canalul fonator este strâmtat, limba fiind mai apropiată de cerul gurii decât în timpul articulării unei vocale deschise. Silabă închisă = silabă terminată în consoană. – V. închide.
încifra
ÎNCIFRÁ, încifrez, vb. I. Tranz. A reda o idee, un sentiment etc. în mod indirect, simbolic, metaforic; a exprima o idee, un sentiment etc. într-un limbaj criptic, care cere o inițiere pentru a fi înțeles. – În + cifru.
încifrai
ÎNCIFRÁ, încifrez, vb. I. Tranz. A reda o idee, un sentiment etc. în mod indirect, simbolic, metaforic; a exprima o idee, un sentiment etc. într-un limbaj criptic, care cere o inițiere pentru a fi înțeles. – În + cifru.
încifram
ÎNCIFRÁ, încifrez, vb. I. Tranz. A reda o idee, un sentiment etc. în mod indirect, simbolic, metaforic; a exprima o idee, un sentiment etc. într-un limbaj criptic, care cere o inițiere pentru a fi înțeles. – În + cifru.
încifrare
ÎNCIFRÁ, încifrez, vb. I. Tranz. A reda o idee, un sentiment etc. în mod indirect, simbolic, metaforic; a exprima o idee, un sentiment etc. într-un limbaj criptic, care cere o inițiere pentru a fi înțeles. – În + cifru.
încifrare
ÎNCIFRÁRE, încifrări, s. f. Faptul de a încifra. – V. încifra.
încifrarea
ÎNCIFRÁRE, încifrări, s. f. Faptul de a încifra. – V. încifra.
încifrară
ÎNCIFRÁ, încifrez, vb. I. Tranz. A reda o idee, un sentiment etc. în mod indirect, simbolic, metaforic; a exprima o idee, un sentiment etc. într-un limbaj criptic, care cere o inițiere pentru a fi înțeles. – În + cifru.
încifrarăm
ÎNCIFRÁ, încifrez, vb. I. Tranz. A reda o idee, un sentiment etc. în mod indirect, simbolic, metaforic; a exprima o idee, un sentiment etc. într-un limbaj criptic, care cere o inițiere pentru a fi înțeles. – În + cifru.
încifrarăți
ÎNCIFRÁ, încifrez, vb. I. Tranz. A reda o idee, un sentiment etc. în mod indirect, simbolic, metaforic; a exprima o idee, un sentiment etc. într-un limbaj criptic, care cere o inițiere pentru a fi înțeles. – În + cifru.
încifrase
ÎNCIFRÁ, încifrez, vb. I. Tranz. A reda o idee, un sentiment etc. în mod indirect, simbolic, metaforic; a exprima o idee, un sentiment etc. într-un limbaj criptic, care cere o inițiere pentru a fi înțeles. – În + cifru.
încifrasem
ÎNCIFRÁ, încifrez, vb. I. Tranz. A reda o idee, un sentiment etc. în mod indirect, simbolic, metaforic; a exprima o idee, un sentiment etc. într-un limbaj criptic, care cere o inițiere pentru a fi înțeles. – În + cifru.
încifraseră
ÎNCIFRÁ, încifrez, vb. I. Tranz. A reda o idee, un sentiment etc. în mod indirect, simbolic, metaforic; a exprima o idee, un sentiment etc. într-un limbaj criptic, care cere o inițiere pentru a fi înțeles. – În + cifru.
încifraserăm
ÎNCIFRÁ, încifrez, vb. I. Tranz. A reda o idee, un sentiment etc. în mod indirect, simbolic, metaforic; a exprima o idee, un sentiment etc. într-un limbaj criptic, care cere o inițiere pentru a fi înțeles. – În + cifru.
încifraserăți
ÎNCIFRÁ, încifrez, vb. I. Tranz. A reda o idee, un sentiment etc. în mod indirect, simbolic, metaforic; a exprima o idee, un sentiment etc. într-un limbaj criptic, care cere o inițiere pentru a fi înțeles. – În + cifru.
încifraseși
ÎNCIFRÁ, încifrez, vb. I. Tranz. A reda o idee, un sentiment etc. în mod indirect, simbolic, metaforic; a exprima o idee, un sentiment etc. într-un limbaj criptic, care cere o inițiere pentru a fi înțeles. – În + cifru.
încifraseți
ÎNCIFRÁ, încifrez, vb. I. Tranz. A reda o idee, un sentiment etc. în mod indirect, simbolic, metaforic; a exprima o idee, un sentiment etc. într-un limbaj criptic, care cere o inițiere pentru a fi înțeles. – În + cifru.
încifrat
ÎNCIFRÁ, încifrez, vb. I. Tranz. A reda o idee, un sentiment etc. în mod indirect, simbolic, metaforic; a exprima o idee, un sentiment etc. într-un limbaj criptic, care cere o inițiere pentru a fi înțeles. – În + cifru.
încifrat
ÎNCIFRÁT, -Ă, încifrați, -te, adj. Greu de înțeles. – V. încifra.
încifrata
ÎNCIFRÁT, -Ă, încifrați, -te, adj. Greu de înțeles. – V. încifra.
încifrate
ÎNCIFRÁT, -Ă, încifrați, -te, adj. Greu de înțeles. – V. încifra.
încifratei
ÎNCIFRÁT, -Ă, încifrați, -te, adj. Greu de înțeles. – V. încifra.
încifratele
ÎNCIFRÁT, -Ă, încifrați, -te, adj. Greu de înțeles. – V. încifra.
încifratelor
ÎNCIFRÁT, -Ă, încifrați, -te, adj. Greu de înțeles. – V. încifra.
încifratul
ÎNCIFRÁT, -Ă, încifrați, -te, adj. Greu de înțeles. – V. încifra.
încifratului
ÎNCIFRÁT, -Ă, încifrați, -te, adj. Greu de înțeles. – V. încifra.
încifrau
ÎNCIFRÁ, încifrez, vb. I. Tranz. A reda o idee, un sentiment etc. în mod indirect, simbolic, metaforic; a exprima o idee, un sentiment etc. într-un limbaj criptic, care cere o inițiere pentru a fi înțeles. – În + cifru.
încifrași
ÎNCIFRÁ, încifrez, vb. I. Tranz. A reda o idee, un sentiment etc. în mod indirect, simbolic, metaforic; a exprima o idee, un sentiment etc. într-un limbaj criptic, care cere o inițiere pentru a fi înțeles. – În + cifru.
încifrați
ÎNCIFRÁ, încifrez, vb. I. Tranz. A reda o idee, un sentiment etc. în mod indirect, simbolic, metaforic; a exprima o idee, un sentiment etc. într-un limbaj criptic, care cere o inițiere pentru a fi înțeles. – În + cifru.
încifrați
ÎNCIFRÁT, -Ă, încifrați, -te, adj. Greu de înțeles. – V. încifra.
încifrații
ÎNCIFRÁT, -Ă, încifrați, -te, adj. Greu de înțeles. – V. încifra.
încifraților
ÎNCIFRÁT, -Ă, încifrați, -te, adj. Greu de înțeles. – V. încifra.
încifrează
ÎNCIFRÁ, încifrez, vb. I. Tranz. A reda o idee, un sentiment etc. în mod indirect, simbolic, metaforic; a exprima o idee, un sentiment etc. într-un limbaj criptic, care cere o inițiere pentru a fi înțeles. – În + cifru.
încifrez
ÎNCIFRÁ, încifrez, vb. I. Tranz. A reda o idee, un sentiment etc. în mod indirect, simbolic, metaforic; a exprima o idee, un sentiment etc. într-un limbaj criptic, care cere o inițiere pentru a fi înțeles. – În + cifru.
încifreze
ÎNCIFRÁ, încifrez, vb. I. Tranz. A reda o idee, un sentiment etc. în mod indirect, simbolic, metaforic; a exprima o idee, un sentiment etc. într-un limbaj criptic, care cere o inițiere pentru a fi înțeles. – În + cifru.
încifrezi
ÎNCIFRÁ, încifrez, vb. I. Tranz. A reda o idee, un sentiment etc. în mod indirect, simbolic, metaforic; a exprima o idee, un sentiment etc. într-un limbaj criptic, care cere o inițiere pentru a fi înțeles. – În + cifru.
încifrând
ÎNCIFRÁ, încifrez, vb. I. Tranz. A reda o idee, un sentiment etc. în mod indirect, simbolic, metaforic; a exprima o idee, un sentiment etc. într-un limbaj criptic, care cere o inițiere pentru a fi înțeles. – În + cifru.
încifrînd
ÎNCIFRÁ, încifrez, vb. I. Tranz. A reda o idee, un sentiment etc. în mod indirect, simbolic, metaforic; a exprima o idee, un sentiment etc. într-un limbaj criptic, care cere o inițiere pentru a fi înțeles. – În + cifru.
încifrări
ÎNCIFRÁRE, încifrări, s. f. Faptul de a încifra. – V. încifra.
încifrării
ÎNCIFRÁRE, încifrări, s. f. Faptul de a încifra. – V. încifra.
încifrările
ÎNCIFRÁRE, încifrări, s. f. Faptul de a încifra. – V. încifra.
încifrărilor
ÎNCIFRÁRE, încifrări, s. f. Faptul de a încifra. – V. încifra.
încincea
ÎNCINCÍ, încincesc, vb. IV. Tranz. A face de cinci ori mai mult sau mai mare. – În + cinci. DOOM
încincí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încincésc, imperf. 3 sg. încinceá; conj. prez. 3 să încinceáscă
încinceai
ÎNCINCÍ, încincesc, vb. IV. Tranz. A face de cinci ori mai mult sau mai mare. – În + cinci. DOOM
încincí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încincésc, imperf. 3 sg. încinceá; conj. prez. 3 să încinceáscă
încinceam
ÎNCINCÍ, încincesc, vb. IV. Tranz. A face de cinci ori mai mult sau mai mare. – În + cinci. DOOM
încincí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încincésc, imperf. 3 sg. încinceá; conj. prez. 3 să încinceáscă
încincească
ÎNCINCÍ, încincesc, vb. IV. Tranz. A face de cinci ori mai mult sau mai mare. – În + cinci. DOOM
încincí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încincésc, imperf. 3 sg. încinceá; conj. prez. 3 să încinceáscă
încinceau
ÎNCINCÍ, încincesc, vb. IV. Tranz. A face de cinci ori mai mult sau mai mare. – În + cinci. DOOM
încincí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încincésc, imperf. 3 sg. încinceá; conj. prez. 3 să încinceáscă
încinceați
ÎNCINCÍ, încincesc, vb. IV. Tranz. A face de cinci ori mai mult sau mai mare. – În + cinci. DOOM
încincí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încincésc, imperf. 3 sg. încinceá; conj. prez. 3 să încinceáscă
încincesc
ÎNCINCÍ, încincesc, vb. IV. Tranz. A face de cinci ori mai mult sau mai mare. – În + cinci. DOOM
încincí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încincésc, imperf. 3 sg. încinceá; conj. prez. 3 să încinceáscă
încincește
ÎNCINCÍ, încincesc, vb. IV. Tranz. A face de cinci ori mai mult sau mai mare. – În + cinci. DOOM
încincí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încincésc, imperf. 3 sg. încinceá; conj. prez. 3 să încinceáscă
încincești
ÎNCINCÍ, încincesc, vb. IV. Tranz. A face de cinci ori mai mult sau mai mare. – În + cinci. DOOM
încincí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încincésc, imperf. 3 sg. încinceá; conj. prez. 3 să încinceáscă
încinchit
ÎNCINCHÍT, -Ă, încinchiți, -te, adj. (Reg.) Strâns, ghemuit. – În + cinchit.
încinci
ÎNCINCÍ, încincesc, vb. IV. Tranz. A face de cinci ori mai mult sau mai mare. – În + cinci. DOOM
încincí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încincésc, imperf. 3 sg. încinceá; conj. prez. 3 să încinceáscă
încincii
ÎNCINCÍ, încincesc, vb. IV. Tranz. A face de cinci ori mai mult sau mai mare. – În + cinci. DOOM
încincí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încincésc, imperf. 3 sg. încinceá; conj. prez. 3 să încinceáscă
încincim
ÎNCINCÍ, încincesc, vb. IV. Tranz. A face de cinci ori mai mult sau mai mare. – În + cinci. DOOM
încincí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încincésc, imperf. 3 sg. încinceá; conj. prez. 3 să încinceáscă
încincind
ÎNCINCÍ, încincesc, vb. IV. Tranz. A face de cinci ori mai mult sau mai mare. – În + cinci. DOOM
încincí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încincésc, imperf. 3 sg. încinceá; conj. prez. 3 să încinceáscă
încincire
ÎNCINCÍ, încincesc, vb. IV. Tranz. A face de cinci ori mai mult sau mai mare. – În + cinci. DOOM
încincí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încincésc, imperf. 3 sg. încinceá; conj. prez. 3 să încinceáscă
încincire
ÎNCINCÍ, încincesc, vb. IV. Tranz. A face de cinci ori mai mult sau mai mare. – În + cinci. DOOM
încincí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încincésc, imperf. 3 sg. încinceá; conj. prez. 3 să încinceáscă
încinciră
ÎNCINCÍ, încincesc, vb. IV. Tranz. A face de cinci ori mai mult sau mai mare. – În + cinci. DOOM
încincí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încincésc, imperf. 3 sg. încinceá; conj. prez. 3 să încinceáscă
încincirăm
ÎNCINCÍ, încincesc, vb. IV. Tranz. A face de cinci ori mai mult sau mai mare. – În + cinci. DOOM
încincí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încincésc, imperf. 3 sg. încinceá; conj. prez. 3 să încinceáscă
încincirăți
ÎNCINCÍ, încincesc, vb. IV. Tranz. A face de cinci ori mai mult sau mai mare. – În + cinci. DOOM
încincí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încincésc, imperf. 3 sg. încinceá; conj. prez. 3 să încinceáscă
încincise
ÎNCINCÍ, încincesc, vb. IV. Tranz. A face de cinci ori mai mult sau mai mare. – În + cinci. DOOM
încincí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încincésc, imperf. 3 sg. încinceá; conj. prez. 3 să încinceáscă
încincisem
ÎNCINCÍ, încincesc, vb. IV. Tranz. A face de cinci ori mai mult sau mai mare. – În + cinci. DOOM
încincí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încincésc, imperf. 3 sg. încinceá; conj. prez. 3 să încinceáscă
încinciseră
ÎNCINCÍ, încincesc, vb. IV. Tranz. A face de cinci ori mai mult sau mai mare. – În + cinci. DOOM
încincí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încincésc, imperf. 3 sg. încinceá; conj. prez. 3 să încinceáscă
încinciserăm
ÎNCINCÍ, încincesc, vb. IV. Tranz. A face de cinci ori mai mult sau mai mare. – În + cinci. DOOM
încincí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încincésc, imperf. 3 sg. încinceá; conj. prez. 3 să încinceáscă
încinciserăți
ÎNCINCÍ, încincesc, vb. IV. Tranz. A face de cinci ori mai mult sau mai mare. – În + cinci. DOOM
încincí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încincésc, imperf. 3 sg. încinceá; conj. prez. 3 să încinceáscă
încinciseși
ÎNCINCÍ, încincesc, vb. IV. Tranz. A face de cinci ori mai mult sau mai mare. – În + cinci. DOOM
încincí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încincésc, imperf. 3 sg. încinceá; conj. prez. 3 să încinceáscă
încinciseți
ÎNCINCÍ, încincesc, vb. IV. Tranz. A face de cinci ori mai mult sau mai mare. – În + cinci. DOOM
încincí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încincésc, imperf. 3 sg. încinceá; conj. prez. 3 să încinceáscă
încincit
ÎNCINCÍ, încincesc, vb. IV. Tranz. A face de cinci ori mai mult sau mai mare. – În + cinci. DOOM
încincí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încincésc, imperf. 3 sg. încinceá; conj. prez. 3 să încinceáscă
încincit
ÎNCINCÍT, -Ă, încinciți, -te, adj. Înmulțit de cinci ori, devenit de cinci ori mai mare; cvintuplu. – V. încinci. DOOM
*încincít adj. m., pl. încincíți; f. încincítă, pl. încincíte
încincita
ÎNCINCÍT, -Ă, încinciți, -te, adj. Înmulțit de cinci ori, devenit de cinci ori mai mare; cvintuplu. – V. încinci. DOOM
*încincít adj. m., pl. încincíți; f. încincítă, pl. încincíte
încincite
ÎNCINCÍT, -Ă, încinciți, -te, adj. Înmulțit de cinci ori, devenit de cinci ori mai mare; cvintuplu. – V. încinci. DOOM
*încincít adj. m., pl. încincíți; f. încincítă, pl. încincíte
încincitei
ÎNCINCÍT, -Ă, încinciți, -te, adj. Înmulțit de cinci ori, devenit de cinci ori mai mare; cvintuplu. – V. încinci. DOOM
*încincít adj. m., pl. încincíți; f. încincítă, pl. încincíte
încincitele
ÎNCINCÍT, -Ă, încinciți, -te, adj. Înmulțit de cinci ori, devenit de cinci ori mai mare; cvintuplu. – V. încinci. DOOM
*încincít adj. m., pl. încincíți; f. încincítă, pl. încincíte
încincitelor
ÎNCINCÍT, -Ă, încinciți, -te, adj. Înmulțit de cinci ori, devenit de cinci ori mai mare; cvintuplu. – V. încinci. DOOM
*încincít adj. m., pl. încincíți; f. încincítă, pl. încincíte
încincitul
ÎNCINCÍT, -Ă, încinciți, -te, adj. Înmulțit de cinci ori, devenit de cinci ori mai mare; cvintuplu. – V. încinci. DOOM
*încincít adj. m., pl. încincíți; f. încincítă, pl. încincíte
încincitului
ÎNCINCÍT, -Ă, încinciți, -te, adj. Înmulțit de cinci ori, devenit de cinci ori mai mare; cvintuplu. – V. încinci. DOOM
*încincít adj. m., pl. încincíți; f. încincítă, pl. încincíte
încinciși
ÎNCINCÍ, încincesc, vb. IV. Tranz. A face de cinci ori mai mult sau mai mare. – În + cinci. DOOM
încincí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încincésc, imperf. 3 sg. încinceá; conj. prez. 3 să încinceáscă
încinciți
ÎNCINCÍ, încincesc, vb. IV. Tranz. A face de cinci ori mai mult sau mai mare. – În + cinci. DOOM
încincí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încincésc, imperf. 3 sg. încinceá; conj. prez. 3 să încinceáscă
încinciți
ÎNCINCÍT, -Ă, încinciți, -te, adj. Înmulțit de cinci ori, devenit de cinci ori mai mare; cvintuplu. – V. încinci. DOOM
*încincít adj. m., pl. încincíți; f. încincítă, pl. încincíte
încinciții
ÎNCINCÍT, -Ă, încinciți, -te, adj. Înmulțit de cinci ori, devenit de cinci ori mai mare; cvintuplu. – V. încinci. DOOM
*încincít adj. m., pl. încincíți; f. încincítă, pl. încincíte
încinciților
ÎNCINCÍT, -Ă, încinciți, -te, adj. Înmulțit de cinci ori, devenit de cinci ori mai mare; cvintuplu. – V. încinci. DOOM
*încincít adj. m., pl. încincíți; f. încincítă, pl. încincíte
încinde
ÎNCÍNGE1, încíng, vb. III. 1. Refl. (Despre foc) A arde cu flacără mare, a se aprinde bine. ◊ Tranz. fact. El încinge focul. 2. Refl. și tranz. A (se) înfierbânta, a (se) încălzi tare. ♦ Tranz. Fig. (Despre un sentiment, o pasiune) A cuprinde, a copleși pe cineva; a consuma, a mistui. ♦ Refl. Fig. A se manifesta puternic; a se aprinde, a se înflăcăra. ♦ Refl. și tranz. Fig. (Despre o luptă, o confruntare, o discuție etc.) A (se) înteți. 3. Refl. (Despre fân, cereale, făină etc.) A începe să se altereze prin fermentare; a se strica; a se aprinde. [Perf. s. încinsei, part. încins] – Lat. incendere. DOOM
încínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încíng, 1 pl. încíngem, perf. s. 1 sg. încinséi, 1 pl. încínserăm; ger. încingấnd; part. încíns
încindere
ÎNCÍNGERE1, încingeri, s. f. Acțiunea de a (se) încinge1 și rezultatul ei. ♦ Mărire a temperaturii unui obiect sau a unui material ca urmare a unei acțiuni normale de încălzire, ca rezultat al fermentării sau al altor fenomene biologice ori de altă natură. – V. încinge1. DOOM
încíngere s. f., g.-d. art. încíngerii; pl. încíngeri
încinge
ÎNCÍNGE1, încíng, vb. III. 1. Refl. (Despre foc) A arde cu flacără mare, a se aprinde bine. ◊ Tranz. fact. El încinge focul. 2. Refl. și tranz. A (se) înfierbânta, a (se) încălzi tare. ♦ Tranz. Fig. (Despre un sentiment, o pasiune) A cuprinde, a copleși pe cineva; a consuma, a mistui. ♦ Refl. Fig. A se manifesta puternic; a se aprinde, a se înflăcăra. ♦ Refl. și tranz. Fig. (Despre o luptă, o confruntare, o discuție etc.) A (se) înteți. 3. Refl. (Despre fân, cereale, făină etc.) A începe să se altereze prin fermentare; a se strica; a se aprinde. [Perf. s. încinsei, part. încins] – Lat. incendere. DOOM
încínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încíng, 1 pl. încíngem, perf. s. 1 sg. încinséi, 1 pl. încínserăm; ger. încingấnd; part. încíns
încinge
ÎNCÍNGE2, încíng, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) înfășură peste mijloc cu cingătoare, un brâu etc. 2. Tranz. și refl. A(-și) prinde o armă la brâu (cu o curea). 3. Tranz. Fig. A înconjura (din toate părțile), a împresura. [Perf. s. încinsei, part. încins] – Lat. incingere. DOOM
încínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încíng, 1 pl. încíngem, perf. s. 1 sg. încinséi, 1 pl. încínserăm; ger. încingấnd; part. încíns
încingere
ÎNCÍNGERE1, încingeri, s. f. Acțiunea de a (se) încinge1 și rezultatul ei. ♦ Mărire a temperaturii unui obiect sau a unui material ca urmare a unei acțiuni normale de încălzire, ca rezultat al fermentării sau al altor fenomene biologice ori de altă natură. – V. încinge1. DOOM
încíngere s. f., g.-d. art. încíngerii; pl. încíngeri
încingere
ÎNCÍNGERE2, încingeri, s. f. Acțiunea de a (se) încinge2 și rezultatul ei. – V. încinge2. DOOM
încíngere s. f., g.-d. art. încíngerii; pl. încíngeri
încingerea
ÎNCÍNGERE1, încingeri, s. f. Acțiunea de a (se) încinge1 și rezultatul ei. ♦ Mărire a temperaturii unui obiect sau a unui material ca urmare a unei acțiuni normale de încălzire, ca rezultat al fermentării sau al altor fenomene biologice ori de altă natură. – V. încinge1. DOOM
încíngere s. f., g.-d. art. încíngerii; pl. încíngeri
încingerea
ÎNCÍNGERE2, încingeri, s. f. Acțiunea de a (se) încinge2 și rezultatul ei. – V. încinge2. DOOM
încíngere s. f., g.-d. art. încíngerii; pl. încíngeri
încingeri
ÎNCÍNGERE1, încingeri, s. f. Acțiunea de a (se) încinge1 și rezultatul ei. ♦ Mărire a temperaturii unui obiect sau a unui material ca urmare a unei acțiuni normale de încălzire, ca rezultat al fermentării sau al altor fenomene biologice ori de altă natură. – V. încinge1. DOOM
încíngere s. f., g.-d. art. încíngerii; pl. încíngeri
încingeri
ÎNCÍNGERE2, încingeri, s. f. Acțiunea de a (se) încinge2 și rezultatul ei. – V. încinge2. DOOM
încíngere s. f., g.-d. art. încíngerii; pl. încíngeri
încingerii
ÎNCÍNGERE1, încingeri, s. f. Acțiunea de a (se) încinge1 și rezultatul ei. ♦ Mărire a temperaturii unui obiect sau a unui material ca urmare a unei acțiuni normale de încălzire, ca rezultat al fermentării sau al altor fenomene biologice ori de altă natură. – V. încinge1. DOOM
încíngere s. f., g.-d. art. încíngerii; pl. încíngeri
încingerii
ÎNCÍNGERE2, încingeri, s. f. Acțiunea de a (se) încinge2 și rezultatul ei. – V. încinge2. DOOM
încíngere s. f., g.-d. art. încíngerii; pl. încíngeri
încingerile
ÎNCÍNGERE1, încingeri, s. f. Acțiunea de a (se) încinge1 și rezultatul ei. ♦ Mărire a temperaturii unui obiect sau a unui material ca urmare a unei acțiuni normale de încălzire, ca rezultat al fermentării sau al altor fenomene biologice ori de altă natură. – V. încinge1. DOOM
încíngere s. f., g.-d. art. încíngerii; pl. încíngeri
încingerile
ÎNCÍNGERE2, încingeri, s. f. Acțiunea de a (se) încinge2 și rezultatul ei. – V. încinge2. DOOM
încíngere s. f., g.-d. art. încíngerii; pl. încíngeri
încingerilor
ÎNCÍNGERE1, încingeri, s. f. Acțiunea de a (se) încinge1 și rezultatul ei. ♦ Mărire a temperaturii unui obiect sau a unui material ca urmare a unei acțiuni normale de încălzire, ca rezultat al fermentării sau al altor fenomene biologice ori de altă natură. – V. încinge1. DOOM
încíngere s. f., g.-d. art. încíngerii; pl. încíngeri
încingerilor
ÎNCÍNGERE2, încingeri, s. f. Acțiunea de a (se) încinge2 și rezultatul ei. – V. încinge2. DOOM
încíngere s. f., g.-d. art. încíngerii; pl. încíngeri
încingătoare
ÎNCINGĂTOÁRE s. f. v. cingătoare.
încins
ÎNCÍNS2, -Ă, încinși, -se, adj. 1. (Despre foc) Care arde cu flăcări mari, bine aprins. ♦ Înfierbântat2, încălzit foarte tare (de foc, de soare etc.). ♦ Fig. Aprins2, înflăcărat, întețit. 2. (Despre fân, cereale, făină etc.) Care a început să fermenteze, stricat, alterat; aprins2, fermentat. – V. încinge1.
încins
ÎNCÍNS1 s. n. Faptul de a (se) încinge2. – V. încinge2. DOOM
încíns s. n.
încins
ÎNCÍNS3, -Ă, încinși, -se, adj. 1. (Despre oameni sau despre corpul lor) Cu mijlocul cuprins într-o cingătoare. ♦ (Despre cingătoare, brâu etc.) Înfășurat în jurul corpului. 2. (Despre arme) Prins, atârnat de cingătoare; (despre oameni) cu arma prinsă la cingătoare. – V. încinge2.
încinsa
ÎNCÍNS2, -Ă, încinși, -se, adj. 1. (Despre foc) Care arde cu flăcări mari, bine aprins. ♦ Înfierbântat2, încălzit foarte tare (de foc, de soare etc.). ♦ Fig. Aprins2, înflăcărat, întețit. 2. (Despre fân, cereale, făină etc.) Care a început să fermenteze, stricat, alterat; aprins2, fermentat. – V. încinge1.
încinsa
ÎNCÍNS3, -Ă, încinși, -se, adj. 1. (Despre oameni sau despre corpul lor) Cu mijlocul cuprins într-o cingătoare. ♦ (Despre cingătoare, brâu etc.) Înfășurat în jurul corpului. 2. (Despre arme) Prins, atârnat de cingătoare; (despre oameni) cu arma prinsă la cingătoare. – V. încinge2.
încinse
ÎNCÍNS2, -Ă, încinși, -se, adj. 1. (Despre foc) Care arde cu flăcări mari, bine aprins. ♦ Înfierbântat2, încălzit foarte tare (de foc, de soare etc.). ♦ Fig. Aprins2, înflăcărat, întețit. 2. (Despre fân, cereale, făină etc.) Care a început să fermenteze, stricat, alterat; aprins2, fermentat. – V. încinge1.
încinse
ÎNCÍNS3, -Ă, încinși, -se, adj. 1. (Despre oameni sau despre corpul lor) Cu mijlocul cuprins într-o cingătoare. ♦ (Despre cingătoare, brâu etc.) Înfășurat în jurul corpului. 2. (Despre arme) Prins, atârnat de cingătoare; (despre oameni) cu arma prinsă la cingătoare. – V. încinge2.
încinsei
ÎNCÍNS2, -Ă, încinși, -se, adj. 1. (Despre foc) Care arde cu flăcări mari, bine aprins. ♦ Înfierbântat2, încălzit foarte tare (de foc, de soare etc.). ♦ Fig. Aprins2, înflăcărat, întețit. 2. (Despre fân, cereale, făină etc.) Care a început să fermenteze, stricat, alterat; aprins2, fermentat. – V. încinge1.
încinsei
ÎNCÍNS3, -Ă, încinși, -se, adj. 1. (Despre oameni sau despre corpul lor) Cu mijlocul cuprins într-o cingătoare. ♦ (Despre cingătoare, brâu etc.) Înfășurat în jurul corpului. 2. (Despre arme) Prins, atârnat de cingătoare; (despre oameni) cu arma prinsă la cingătoare. – V. încinge2.
încinsele
ÎNCÍNS2, -Ă, încinși, -se, adj. 1. (Despre foc) Care arde cu flăcări mari, bine aprins. ♦ Înfierbântat2, încălzit foarte tare (de foc, de soare etc.). ♦ Fig. Aprins2, înflăcărat, întețit. 2. (Despre fân, cereale, făină etc.) Care a început să fermenteze, stricat, alterat; aprins2, fermentat. – V. încinge1.
încinsele
ÎNCÍNS3, -Ă, încinși, -se, adj. 1. (Despre oameni sau despre corpul lor) Cu mijlocul cuprins într-o cingătoare. ♦ (Despre cingătoare, brâu etc.) Înfășurat în jurul corpului. 2. (Despre arme) Prins, atârnat de cingătoare; (despre oameni) cu arma prinsă la cingătoare. – V. încinge2.
încinselor
ÎNCÍNS2, -Ă, încinși, -se, adj. 1. (Despre foc) Care arde cu flăcări mari, bine aprins. ♦ Înfierbântat2, încălzit foarte tare (de foc, de soare etc.). ♦ Fig. Aprins2, înflăcărat, întețit. 2. (Despre fân, cereale, făină etc.) Care a început să fermenteze, stricat, alterat; aprins2, fermentat. – V. încinge1.
încinselor
ÎNCÍNS3, -Ă, încinși, -se, adj. 1. (Despre oameni sau despre corpul lor) Cu mijlocul cuprins într-o cingătoare. ♦ (Despre cingătoare, brâu etc.) Înfășurat în jurul corpului. 2. (Despre arme) Prins, atârnat de cingătoare; (despre oameni) cu arma prinsă la cingătoare. – V. încinge2.
încinsul
ÎNCÍNS2, -Ă, încinși, -se, adj. 1. (Despre foc) Care arde cu flăcări mari, bine aprins. ♦ Înfierbântat2, încălzit foarte tare (de foc, de soare etc.). ♦ Fig. Aprins2, înflăcărat, întețit. 2. (Despre fân, cereale, făină etc.) Care a început să fermenteze, stricat, alterat; aprins2, fermentat. – V. încinge1.
încinsul
ÎNCÍNS3, -Ă, încinși, -se, adj. 1. (Despre oameni sau despre corpul lor) Cu mijlocul cuprins într-o cingătoare. ♦ (Despre cingătoare, brâu etc.) Înfășurat în jurul corpului. 2. (Despre arme) Prins, atârnat de cingătoare; (despre oameni) cu arma prinsă la cingătoare. – V. încinge2.
încinsului
ÎNCÍNS2, -Ă, încinși, -se, adj. 1. (Despre foc) Care arde cu flăcări mari, bine aprins. ♦ Înfierbântat2, încălzit foarte tare (de foc, de soare etc.). ♦ Fig. Aprins2, înflăcărat, întețit. 2. (Despre fân, cereale, făină etc.) Care a început să fermenteze, stricat, alterat; aprins2, fermentat. – V. încinge1.
încinsului
ÎNCÍNS3, -Ă, încinși, -se, adj. 1. (Despre oameni sau despre corpul lor) Cu mijlocul cuprins într-o cingătoare. ♦ (Despre cingătoare, brâu etc.) Înfășurat în jurul corpului. 2. (Despre arme) Prins, atârnat de cingătoare; (despre oameni) cu arma prinsă la cingătoare. – V. încinge2.
încinși
ÎNCÍNS2, -Ă, încinși, -se, adj. 1. (Despre foc) Care arde cu flăcări mari, bine aprins. ♦ Înfierbântat2, încălzit foarte tare (de foc, de soare etc.). ♦ Fig. Aprins2, înflăcărat, întețit. 2. (Despre fân, cereale, făină etc.) Care a început să fermenteze, stricat, alterat; aprins2, fermentat. – V. încinge1.
încinși
ÎNCÍNS3, -Ă, încinși, -se, adj. 1. (Despre oameni sau despre corpul lor) Cu mijlocul cuprins într-o cingătoare. ♦ (Despre cingătoare, brâu etc.) Înfășurat în jurul corpului. 2. (Despre arme) Prins, atârnat de cingătoare; (despre oameni) cu arma prinsă la cingătoare. – V. încinge2.
încinșii
ÎNCÍNS2, -Ă, încinși, -se, adj. 1. (Despre foc) Care arde cu flăcări mari, bine aprins. ♦ Înfierbântat2, încălzit foarte tare (de foc, de soare etc.). ♦ Fig. Aprins2, înflăcărat, întețit. 2. (Despre fân, cereale, făină etc.) Care a început să fermenteze, stricat, alterat; aprins2, fermentat. – V. încinge1.
încinșii
ÎNCÍNS3, -Ă, încinși, -se, adj. 1. (Despre oameni sau despre corpul lor) Cu mijlocul cuprins într-o cingătoare. ♦ (Despre cingătoare, brâu etc.) Înfășurat în jurul corpului. 2. (Despre arme) Prins, atârnat de cingătoare; (despre oameni) cu arma prinsă la cingătoare. – V. încinge2.
încinșilor
ÎNCÍNS2, -Ă, încinși, -se, adj. 1. (Despre foc) Care arde cu flăcări mari, bine aprins. ♦ Înfierbântat2, încălzit foarte tare (de foc, de soare etc.). ♦ Fig. Aprins2, înflăcărat, întețit. 2. (Despre fân, cereale, făină etc.) Care a început să fermenteze, stricat, alterat; aprins2, fermentat. – V. încinge1.
încinșilor
ÎNCÍNS3, -Ă, încinși, -se, adj. 1. (Despre oameni sau despre corpul lor) Cu mijlocul cuprins într-o cingătoare. ♦ (Despre cingătoare, brâu etc.) Înfășurat în jurul corpului. 2. (Despre arme) Prins, atârnat de cingătoare; (despre oameni) cu arma prinsă la cingătoare. – V. încinge2.
înciocăla
ÎNCIOCĂLÁ, înciocălez, vb. I. Tranz. (Reg.) A lega împreună, a împreuna ceva. ♦ A aranja, a potrivi. – Probabil în + ciocălău. DOOM
înciocălá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înciocăleáză
înciocălai
ÎNCIOCĂLÁ, înciocălez, vb. I. Tranz. (Reg.) A lega împreună, a împreuna ceva. ♦ A aranja, a potrivi. – Probabil în + ciocălău. DOOM
înciocălá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înciocăleáză
înciocălam
ÎNCIOCĂLÁ, înciocălez, vb. I. Tranz. (Reg.) A lega împreună, a împreuna ceva. ♦ A aranja, a potrivi. – Probabil în + ciocălău. DOOM
înciocălá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înciocăleáză
înciocălare
ÎNCIOCĂLÁ, înciocălez, vb. I. Tranz. (Reg.) A lega împreună, a împreuna ceva. ♦ A aranja, a potrivi. – Probabil în + ciocălău. DOOM
înciocălá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înciocăleáză
înciocălare
ÎNCIOCĂLÁ, înciocălez, vb. I. Tranz. (Reg.) A lega laolaltă, a împreuna ceva. ♦ A aranja, a potrivi. – Probabil în + ciocălău.
înciocălară
ÎNCIOCĂLÁ, înciocălez, vb. I. Tranz. (Reg.) A lega împreună, a împreuna ceva. ♦ A aranja, a potrivi. – Probabil în + ciocălău. DOOM
înciocălá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înciocăleáză
înciocălarăm
ÎNCIOCĂLÁ, înciocălez, vb. I. Tranz. (Reg.) A lega împreună, a împreuna ceva. ♦ A aranja, a potrivi. – Probabil în + ciocălău. DOOM
înciocălá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înciocăleáză
înciocălarăți
ÎNCIOCĂLÁ, înciocălez, vb. I. Tranz. (Reg.) A lega împreună, a împreuna ceva. ♦ A aranja, a potrivi. – Probabil în + ciocălău. DOOM
înciocălá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înciocăleáză
înciocălase
ÎNCIOCĂLÁ, înciocălez, vb. I. Tranz. (Reg.) A lega împreună, a împreuna ceva. ♦ A aranja, a potrivi. – Probabil în + ciocălău. DOOM
înciocălá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înciocăleáză
înciocălasem
ÎNCIOCĂLÁ, înciocălez, vb. I. Tranz. (Reg.) A lega împreună, a împreuna ceva. ♦ A aranja, a potrivi. – Probabil în + ciocălău. DOOM
înciocălá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înciocăleáză
înciocălaseră
ÎNCIOCĂLÁ, înciocălez, vb. I. Tranz. (Reg.) A lega împreună, a împreuna ceva. ♦ A aranja, a potrivi. – Probabil în + ciocălău. DOOM
înciocălá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înciocăleáză
înciocălaserăm
ÎNCIOCĂLÁ, înciocălez, vb. I. Tranz. (Reg.) A lega împreună, a împreuna ceva. ♦ A aranja, a potrivi. – Probabil în + ciocălău. DOOM
înciocălá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înciocăleáză
înciocălaserăți
ÎNCIOCĂLÁ, înciocălez, vb. I. Tranz. (Reg.) A lega împreună, a împreuna ceva. ♦ A aranja, a potrivi. – Probabil în + ciocălău. DOOM
înciocălá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înciocăleáză
înciocălaseși
ÎNCIOCĂLÁ, înciocălez, vb. I. Tranz. (Reg.) A lega împreună, a împreuna ceva. ♦ A aranja, a potrivi. – Probabil în + ciocălău. DOOM
înciocălá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înciocăleáză
înciocălaseți
ÎNCIOCĂLÁ, înciocălez, vb. I. Tranz. (Reg.) A lega împreună, a împreuna ceva. ♦ A aranja, a potrivi. – Probabil în + ciocălău. DOOM
înciocălá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înciocăleáză
înciocălat
ÎNCIOCĂLÁ, înciocălez, vb. I. Tranz. (Reg.) A lega împreună, a împreuna ceva. ♦ A aranja, a potrivi. – Probabil în + ciocălău. DOOM
înciocălá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înciocăleáză
înciocălat
ÎNCIOCĂLÁ, înciocălez, vb. I. Tranz. (Reg.) A lega laolaltă, a împreuna ceva. ♦ A aranja, a potrivi. – Probabil în + ciocălău.
înciocălau
ÎNCIOCĂLÁ, înciocălez, vb. I. Tranz. (Reg.) A lega împreună, a împreuna ceva. ♦ A aranja, a potrivi. – Probabil în + ciocălău. DOOM
înciocălá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înciocăleáză
înciocălași
ÎNCIOCĂLÁ, înciocălez, vb. I. Tranz. (Reg.) A lega împreună, a împreuna ceva. ♦ A aranja, a potrivi. – Probabil în + ciocălău. DOOM
înciocălá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înciocăleáză
înciocălați
ÎNCIOCĂLÁ, înciocălez, vb. I. Tranz. (Reg.) A lega împreună, a împreuna ceva. ♦ A aranja, a potrivi. – Probabil în + ciocălău. DOOM
înciocălá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înciocăleáză
înciocălează
ÎNCIOCĂLÁ, înciocălez, vb. I. Tranz. (Reg.) A lega împreună, a împreuna ceva. ♦ A aranja, a potrivi. – Probabil în + ciocălău. DOOM
înciocălá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înciocăleáză
înciocălez
ÎNCIOCĂLÁ, înciocălez, vb. I. Tranz. (Reg.) A lega împreună, a împreuna ceva. ♦ A aranja, a potrivi. – Probabil în + ciocălău. DOOM
înciocălá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înciocăleáză
înciocăleze
ÎNCIOCĂLÁ, înciocălez, vb. I. Tranz. (Reg.) A lega împreună, a împreuna ceva. ♦ A aranja, a potrivi. – Probabil în + ciocălău. DOOM
înciocălá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înciocăleáză
înciocălezi
ÎNCIOCĂLÁ, înciocălez, vb. I. Tranz. (Reg.) A lega împreună, a împreuna ceva. ♦ A aranja, a potrivi. – Probabil în + ciocălău. DOOM
înciocălá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înciocăleáză
înciocălând
ÎNCIOCĂLÁ, înciocălez, vb. I. Tranz. (Reg.) A lega împreună, a împreuna ceva. ♦ A aranja, a potrivi. – Probabil în + ciocălău. DOOM
înciocălá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înciocăleáză
înciocălînd
ÎNCIOCĂLÁ, înciocălez, vb. I. Tranz. (Reg.) A lega împreună, a împreuna ceva. ♦ A aranja, a potrivi. – Probabil în + ciocălău. DOOM
înciocălá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înciocăleáză
înciorecat
ÎNCIORECÁT, -Ă, înciorecați, -te, adj. (Reg.; despre păsări) Cu picioarele acoperite de pene și fulgi. – Din în- + cioareci.
înciripa
ÎNFIRIPÁ, înfiripez, vb. I. 1. Tranz. A alcătui ceva din elemente puține, disparate sau necorespunzătoare; a înjgheba. ♦ Refl. Fig. A lua naștere, a prinde consistență. ♦ Refl. A ajunge la o oarecare bunăstare. 2. Refl. A-și reveni în puteri; a se reface după o boală, a se întrema. [Prez. ind. și: înfiríp. – Var.: înciripá vb. I] – Cf. sl. čerep „oală, hârb”. DOOM
!înfiripá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfirípă
înciripare
ÎNCIRIPÁ vb. I v. înfiripa.
înciripat
ÎNCIRIPÁ vb. I v. înfiripa.
înciuda
ÎNCIUDÁ, înciudez, vb. I. Refl. și (rar) tranz. A fi sau a face să fie cuprins de ciudă; a ciudi. – În + ciudă. DOOM
înciudá (a ~) vb., ind. prez. 3 înciudeáză
înciudai
ÎNCIUDÁ, înciudez, vb. I. Refl. și (rar) tranz. A fi sau a face să fie cuprins de ciudă; a ciudi. – În + ciudă. DOOM
înciudá (a ~) vb., ind. prez. 3 înciudeáză
înciudam
ÎNCIUDÁ, înciudez, vb. I. Refl. și (rar) tranz. A fi sau a face să fie cuprins de ciudă; a ciudi. – În + ciudă. DOOM
înciudá (a ~) vb., ind. prez. 3 înciudeáză
înciudare
ÎNCIUDÁ, înciudez, vb. I. Refl. și (rar) tranz. A fi sau a face să fie cuprins de ciudă; a ciudi. – În + ciudă. DOOM
înciudá (a ~) vb., ind. prez. 3 înciudeáză
înciudare
ÎNCIUDÁRE, înciudări, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) înciuda și rezultatul ei; ciudă. – V. înciuda. DOOM
înciudáre (rar) s. f., g.-d. art. înciudắrii; pl. înciudắri
înciudarea
ÎNCIUDÁRE, înciudări, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) înciuda și rezultatul ei; ciudă. – V. înciuda. DOOM
înciudáre (rar) s. f., g.-d. art. înciudắrii; pl. înciudắri
înciudară
ÎNCIUDÁ, înciudez, vb. I. Refl. și (rar) tranz. A fi sau a face să fie cuprins de ciudă; a ciudi. – În + ciudă. DOOM
înciudá (a ~) vb., ind. prez. 3 înciudeáză
înciudarăm
ÎNCIUDÁ, înciudez, vb. I. Refl. și (rar) tranz. A fi sau a face să fie cuprins de ciudă; a ciudi. – În + ciudă. DOOM
înciudá (a ~) vb., ind. prez. 3 înciudeáză
înciudarăți
ÎNCIUDÁ, înciudez, vb. I. Refl. și (rar) tranz. A fi sau a face să fie cuprins de ciudă; a ciudi. – În + ciudă. DOOM
înciudá (a ~) vb., ind. prez. 3 înciudeáză
înciudase
ÎNCIUDÁ, înciudez, vb. I. Refl. și (rar) tranz. A fi sau a face să fie cuprins de ciudă; a ciudi. – În + ciudă. DOOM
înciudá (a ~) vb., ind. prez. 3 înciudeáză
înciudasem
ÎNCIUDÁ, înciudez, vb. I. Refl. și (rar) tranz. A fi sau a face să fie cuprins de ciudă; a ciudi. – În + ciudă. DOOM
înciudá (a ~) vb., ind. prez. 3 înciudeáză
înciudaseră
ÎNCIUDÁ, înciudez, vb. I. Refl. și (rar) tranz. A fi sau a face să fie cuprins de ciudă; a ciudi. – În + ciudă. DOOM
înciudá (a ~) vb., ind. prez. 3 înciudeáză
înciudaserăm
ÎNCIUDÁ, înciudez, vb. I. Refl. și (rar) tranz. A fi sau a face să fie cuprins de ciudă; a ciudi. – În + ciudă. DOOM
înciudá (a ~) vb., ind. prez. 3 înciudeáză
înciudaserăți
ÎNCIUDÁ, înciudez, vb. I. Refl. și (rar) tranz. A fi sau a face să fie cuprins de ciudă; a ciudi. – În + ciudă. DOOM
înciudá (a ~) vb., ind. prez. 3 înciudeáză
înciudaseși
ÎNCIUDÁ, înciudez, vb. I. Refl. și (rar) tranz. A fi sau a face să fie cuprins de ciudă; a ciudi. – În + ciudă. DOOM
înciudá (a ~) vb., ind. prez. 3 înciudeáză
înciudaseți
ÎNCIUDÁ, înciudez, vb. I. Refl. și (rar) tranz. A fi sau a face să fie cuprins de ciudă; a ciudi. – În + ciudă. DOOM
înciudá (a ~) vb., ind. prez. 3 înciudeáză
înciudat
ÎNCIUDÁ, înciudez, vb. I. Refl. și (rar) tranz. A fi sau a face să fie cuprins de ciudă; a ciudi. – În + ciudă. DOOM
înciudá (a ~) vb., ind. prez. 3 înciudeáză
înciudat
ÎNCIUDÁT, -Ă, înciudați, -te, adj. Plin de ciudă; ciudos. – V. înciuda.
înciudata
ÎNCIUDÁT, -Ă, înciudați, -te, adj. Plin de ciudă; ciudos. – V. înciuda.
înciudate
ÎNCIUDÁT, -Ă, înciudați, -te, adj. Plin de ciudă; ciudos. – V. înciuda.
înciudatei
ÎNCIUDÁT, -Ă, înciudați, -te, adj. Plin de ciudă; ciudos. – V. înciuda.
înciudatele
ÎNCIUDÁT, -Ă, înciudați, -te, adj. Plin de ciudă; ciudos. – V. înciuda.
înciudatelor
ÎNCIUDÁT, -Ă, înciudați, -te, adj. Plin de ciudă; ciudos. – V. înciuda.
înciudatul
ÎNCIUDÁT, -Ă, înciudați, -te, adj. Plin de ciudă; ciudos. – V. înciuda.
înciudatului
ÎNCIUDÁT, -Ă, înciudați, -te, adj. Plin de ciudă; ciudos. – V. înciuda.
înciudau
ÎNCIUDÁ, înciudez, vb. I. Refl. și (rar) tranz. A fi sau a face să fie cuprins de ciudă; a ciudi. – În + ciudă. DOOM
înciudá (a ~) vb., ind. prez. 3 înciudeáză
înciudași
ÎNCIUDÁ, înciudez, vb. I. Refl. și (rar) tranz. A fi sau a face să fie cuprins de ciudă; a ciudi. – În + ciudă. DOOM
înciudá (a ~) vb., ind. prez. 3 înciudeáză
înciudați
ÎNCIUDÁ, înciudez, vb. I. Refl. și (rar) tranz. A fi sau a face să fie cuprins de ciudă; a ciudi. – În + ciudă. DOOM
înciudá (a ~) vb., ind. prez. 3 înciudeáză
înciudați
ÎNCIUDÁT, -Ă, înciudați, -te, adj. Plin de ciudă; ciudos. – V. înciuda.
înciudații
ÎNCIUDÁT, -Ă, înciudați, -te, adj. Plin de ciudă; ciudos. – V. înciuda.
înciudaților
ÎNCIUDÁT, -Ă, înciudați, -te, adj. Plin de ciudă; ciudos. – V. înciuda.
înciudează
ÎNCIUDÁ, înciudez, vb. I. Refl. și (rar) tranz. A fi sau a face să fie cuprins de ciudă; a ciudi. – În + ciudă. DOOM
înciudá (a ~) vb., ind. prez. 3 înciudeáză
înciudez
ÎNCIUDÁ, înciudez, vb. I. Refl. și (rar) tranz. A fi sau a face să fie cuprins de ciudă; a ciudi. – În + ciudă. DOOM
înciudá (a ~) vb., ind. prez. 3 înciudeáză
înciudeze
ÎNCIUDÁ, înciudez, vb. I. Refl. și (rar) tranz. A fi sau a face să fie cuprins de ciudă; a ciudi. – În + ciudă. DOOM
înciudá (a ~) vb., ind. prez. 3 înciudeáză
înciudezi
ÎNCIUDÁ, înciudez, vb. I. Refl. și (rar) tranz. A fi sau a face să fie cuprins de ciudă; a ciudi. – În + ciudă. DOOM
înciudá (a ~) vb., ind. prez. 3 înciudeáză
înciudând
ÎNCIUDÁ, înciudez, vb. I. Refl. și (rar) tranz. A fi sau a face să fie cuprins de ciudă; a ciudi. – În + ciudă. DOOM
înciudá (a ~) vb., ind. prez. 3 înciudeáză
înciudînd
ÎNCIUDÁ, înciudez, vb. I. Refl. și (rar) tranz. A fi sau a face să fie cuprins de ciudă; a ciudi. – În + ciudă. DOOM
înciudá (a ~) vb., ind. prez. 3 înciudeáză
înciudări
ÎNCIUDÁRE, înciudări, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) înciuda și rezultatul ei; ciudă. – V. înciuda. DOOM
înciudáre (rar) s. f., g.-d. art. înciudắrii; pl. înciudắri
înciudării
ÎNCIUDÁRE, înciudări, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) înciuda și rezultatul ei; ciudă. – V. înciuda. DOOM
înciudáre (rar) s. f., g.-d. art. înciudắrii; pl. înciudắri
înciudările
ÎNCIUDÁRE, înciudări, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) înciuda și rezultatul ei; ciudă. – V. înciuda. DOOM
înciudáre (rar) s. f., g.-d. art. înciudắrii; pl. înciudắri
înciudărilor
ÎNCIUDÁRE, înciudări, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) înciuda și rezultatul ei; ciudă. – V. înciuda. DOOM
înciudáre (rar) s. f., g.-d. art. înciudắrii; pl. înciudắri
înclei
ÎNCLEIÁ, încleiez și încléi, vb. I. 1. Tranz. A lipi cu clei; a unge cu clei (în vederea lipirii). Patru doage își alege, Le-ntocmește, le-ncleiază. IOSIF, P. 73. 2. Refl. A se lipi. În pletele lui bogate... se-ncleiaseră acum bucăți de bălegar. GALAN, Z. R. 361. ♦ A se murdări de clei sau de ceva cleios. S-a încleiat pe mîini. ♦ Fig. (Despre fălci) A se încleșta; (despre limbă) a se înțepeni. Ți se încleie limba în gură și începi a bolborosi turcește. CREANGĂ, P. 260. Valeu, că mi s-o încleiat fălcile. ALECSANDRI, T. I 45. ♦ Fig. A se face cleios. Cu gura friptă, de i se încleia scuipatul. DELAVRANCEA, S. 14. 3. Tranz. A trata firele de urzeală cu o soluție sau o emulsie pentru a le face mai rezistente. ♦ A acoperi cu scrobeală de amidon hîrtiile fotografice înainte de a le face fotosensibile. ♦ A trata cu un coloid pasta din care se face hîrtia, pentru a-i da consistență și rezistență. – Variantă: încleí vb. IV.
încleia
ÎNCLEIÁ, încleiez, vb. I. Tranz. 1. A unge, a îmbina și a fixa cu clei piese de lemn, hârtie etc. ♦ Refl. A se lipi. ♦ Refl. A se murdări, a se unge cu clei sau cu ceva cleios. ♦ Refl. A se face, a deveni cleios. ♦ Refl. Fig. (Despre fălci) A se încleșta; (despre limbă) a se înțepeni. 2. A trata diverse produse (semifabricate) cu soluții coloidale sau de amidon pentru a le face impermeabile. [Prez. ind. și: încléi] – În + clei. DOOM
încleiá (a ~) vb., ind. prez. 3 încleiáză, 1 pl. încleiém; conj. prez. 3 să încleiéze; ger. încleínd
încleia
ÎNCLEIÁ, încleiez, vb. I. Tranz. 1. A unge, a îmbina și a fixa cu clei piese de lemn, hârtie etc. ♦ Refl. A se lipi. ♦ Refl. A se murdări, a se unge cu clei sau cu ceva cleios. ♦ Refl. A se face, a deveni cleios. ♦ Refl. Fig. (Despre fălci) A se încleșta; (despre limbă) a se înțepeni. 2. A trata diverse produse (semifabricate) cu soluții coloidale sau de amidon pentru a le face impermeabile. [Prez. ind. și: încléi] – În + clei.
încleiai
ÎNCLEIÁ, încleiez, vb. I. Tranz. 1. A unge, a îmbina și a fixa cu clei piese de lemn, hârtie etc. ♦ Refl. A se lipi. ♦ Refl. A se murdări, a se unge cu clei sau cu ceva cleios. ♦ Refl. A se face, a deveni cleios. ♦ Refl. Fig. (Despre fălci) A se încleșta; (despre limbă) a se înțepeni. 2. A trata diverse produse (semifabricate) cu soluții coloidale sau de amidon pentru a le face impermeabile. [Prez. ind. și: încléi] – În + clei.
încleiala
ÎNCLEIÁLĂ, încleieli, s. f. încleiere. – Încleia + suf. -eală. DOOM
încleiálă s. f., g.-d. art. încleiélii; pl. încleiéli
încleiam
ÎNCLEIÁ, încleiez, vb. I. Tranz. 1. A unge, a îmbina și a fixa cu clei piese de lemn, hârtie etc. ♦ Refl. A se lipi. ♦ Refl. A se murdări, a se unge cu clei sau cu ceva cleios. ♦ Refl. A se face, a deveni cleios. ♦ Refl. Fig. (Despre fălci) A se încleșta; (despre limbă) a se înțepeni. 2. A trata diverse produse (semifabricate) cu soluții coloidale sau de amidon pentru a le face impermeabile. [Prez. ind. și: încléi] – În + clei.
încleiară
ÎNCLEIÁ, încleiez, vb. I. Tranz. 1. A unge, a îmbina și a fixa cu clei piese de lemn, hârtie etc. ♦ Refl. A se lipi. ♦ Refl. A se murdări, a se unge cu clei sau cu ceva cleios. ♦ Refl. A se face, a deveni cleios. ♦ Refl. Fig. (Despre fălci) A se încleșta; (despre limbă) a se înțepeni. 2. A trata diverse produse (semifabricate) cu soluții coloidale sau de amidon pentru a le face impermeabile. [Prez. ind. și: încléi] – În + clei.
încleiarăm
ÎNCLEIÁ, încleiez, vb. I. Tranz. 1. A unge, a îmbina și a fixa cu clei piese de lemn, hârtie etc. ♦ Refl. A se lipi. ♦ Refl. A se murdări, a se unge cu clei sau cu ceva cleios. ♦ Refl. A se face, a deveni cleios. ♦ Refl. Fig. (Despre fălci) A se încleșta; (despre limbă) a se înțepeni. 2. A trata diverse produse (semifabricate) cu soluții coloidale sau de amidon pentru a le face impermeabile. [Prez. ind. și: încléi] – În + clei.
încleiarăți
ÎNCLEIÁ, încleiez, vb. I. Tranz. 1. A unge, a îmbina și a fixa cu clei piese de lemn, hârtie etc. ♦ Refl. A se lipi. ♦ Refl. A se murdări, a se unge cu clei sau cu ceva cleios. ♦ Refl. A se face, a deveni cleios. ♦ Refl. Fig. (Despre fălci) A se încleșta; (despre limbă) a se înțepeni. 2. A trata diverse produse (semifabricate) cu soluții coloidale sau de amidon pentru a le face impermeabile. [Prez. ind. și: încléi] – În + clei.
încleiase
ÎNCLEIÁ, încleiez, vb. I. Tranz. 1. A unge, a îmbina și a fixa cu clei piese de lemn, hârtie etc. ♦ Refl. A se lipi. ♦ Refl. A se murdări, a se unge cu clei sau cu ceva cleios. ♦ Refl. A se face, a deveni cleios. ♦ Refl. Fig. (Despre fălci) A se încleșta; (despre limbă) a se înțepeni. 2. A trata diverse produse (semifabricate) cu soluții coloidale sau de amidon pentru a le face impermeabile. [Prez. ind. și: încléi] – În + clei.
încleiasem
ÎNCLEIÁ, încleiez, vb. I. Tranz. 1. A unge, a îmbina și a fixa cu clei piese de lemn, hârtie etc. ♦ Refl. A se lipi. ♦ Refl. A se murdări, a se unge cu clei sau cu ceva cleios. ♦ Refl. A se face, a deveni cleios. ♦ Refl. Fig. (Despre fălci) A se încleșta; (despre limbă) a se înțepeni. 2. A trata diverse produse (semifabricate) cu soluții coloidale sau de amidon pentru a le face impermeabile. [Prez. ind. și: încléi] – În + clei.
încleiaseră
ÎNCLEIÁ, încleiez, vb. I. Tranz. 1. A unge, a îmbina și a fixa cu clei piese de lemn, hârtie etc. ♦ Refl. A se lipi. ♦ Refl. A se murdări, a se unge cu clei sau cu ceva cleios. ♦ Refl. A se face, a deveni cleios. ♦ Refl. Fig. (Despre fălci) A se încleșta; (despre limbă) a se înțepeni. 2. A trata diverse produse (semifabricate) cu soluții coloidale sau de amidon pentru a le face impermeabile. [Prez. ind. și: încléi] – În + clei.
încleiaserăm
ÎNCLEIÁ, încleiez, vb. I. Tranz. 1. A unge, a îmbina și a fixa cu clei piese de lemn, hârtie etc. ♦ Refl. A se lipi. ♦ Refl. A se murdări, a se unge cu clei sau cu ceva cleios. ♦ Refl. A se face, a deveni cleios. ♦ Refl. Fig. (Despre fălci) A se încleșta; (despre limbă) a se înțepeni. 2. A trata diverse produse (semifabricate) cu soluții coloidale sau de amidon pentru a le face impermeabile. [Prez. ind. și: încléi] – În + clei.
încleiaserăți
ÎNCLEIÁ, încleiez, vb. I. Tranz. 1. A unge, a îmbina și a fixa cu clei piese de lemn, hârtie etc. ♦ Refl. A se lipi. ♦ Refl. A se murdări, a se unge cu clei sau cu ceva cleios. ♦ Refl. A se face, a deveni cleios. ♦ Refl. Fig. (Despre fălci) A se încleșta; (despre limbă) a se înțepeni. 2. A trata diverse produse (semifabricate) cu soluții coloidale sau de amidon pentru a le face impermeabile. [Prez. ind. și: încléi] – În + clei.
încleiaseși
ÎNCLEIÁ, încleiez, vb. I. Tranz. 1. A unge, a îmbina și a fixa cu clei piese de lemn, hârtie etc. ♦ Refl. A se lipi. ♦ Refl. A se murdări, a se unge cu clei sau cu ceva cleios. ♦ Refl. A se face, a deveni cleios. ♦ Refl. Fig. (Despre fălci) A se încleșta; (despre limbă) a se înțepeni. 2. A trata diverse produse (semifabricate) cu soluții coloidale sau de amidon pentru a le face impermeabile. [Prez. ind. și: încléi] – În + clei.
încleiaseți
ÎNCLEIÁ, încleiez, vb. I. Tranz. 1. A unge, a îmbina și a fixa cu clei piese de lemn, hârtie etc. ♦ Refl. A se lipi. ♦ Refl. A se murdări, a se unge cu clei sau cu ceva cleios. ♦ Refl. A se face, a deveni cleios. ♦ Refl. Fig. (Despre fălci) A se încleșta; (despre limbă) a se înțepeni. 2. A trata diverse produse (semifabricate) cu soluții coloidale sau de amidon pentru a le face impermeabile. [Prez. ind. și: încléi] – În + clei.
încleiat
ÎNCLEIÁ, încleiez, vb. I. Tranz. 1. A unge, a îmbina și a fixa cu clei piese de lemn, hârtie etc. ♦ Refl. A se lipi. ♦ Refl. A se murdări, a se unge cu clei sau cu ceva cleios. ♦ Refl. A se face, a deveni cleios. ♦ Refl. Fig. (Despre fălci) A se încleșta; (despre limbă) a se înțepeni. 2. A trata diverse produse (semifabricate) cu soluții coloidale sau de amidon pentru a le face impermeabile. [Prez. ind. și: încléi] – În + clei.
încleiat
ÎNCLEIÁT2, -Ă, încleiați, -te, adj. 1. Fixat, lipit cu clei. ♦ Uns cu clei. 2. (Despre materiale) Tratat cu o soluție sau cu o emulsie în cursul procesului de fabricație pentru a face impermeabil. – V. încleia.
încleiat
ÎNCLEIÁT1 s. n. Faptul de a (se) încleia. – V. încleia. DOOM
încleiát s. n.
încleiata
ÎNCLEIÁT2, -Ă, încleiați, -te, adj. 1. Fixat, lipit cu clei. ♦ Uns cu clei. 2. (Despre materiale) Tratat cu o soluție sau cu o emulsie în cursul procesului de fabricație pentru a face impermeabil. – V. încleia.
încleiate
ÎNCLEIÁT2, -Ă, încleiați, -te, adj. 1. Fixat, lipit cu clei. ♦ Uns cu clei. 2. (Despre materiale) Tratat cu o soluție sau cu o emulsie în cursul procesului de fabricație pentru a face impermeabil. – V. încleia.
încleiatei
ÎNCLEIÁT2, -Ă, încleiați, -te, adj. 1. Fixat, lipit cu clei. ♦ Uns cu clei. 2. (Despre materiale) Tratat cu o soluție sau cu o emulsie în cursul procesului de fabricație pentru a face impermeabil. – V. încleia.
încleiatele
ÎNCLEIÁT2, -Ă, încleiați, -te, adj. 1. Fixat, lipit cu clei. ♦ Uns cu clei. 2. (Despre materiale) Tratat cu o soluție sau cu o emulsie în cursul procesului de fabricație pentru a face impermeabil. – V. încleia.
încleiatelor
ÎNCLEIÁT2, -Ă, încleiați, -te, adj. 1. Fixat, lipit cu clei. ♦ Uns cu clei. 2. (Despre materiale) Tratat cu o soluție sau cu o emulsie în cursul procesului de fabricație pentru a face impermeabil. – V. încleia.
încleiatul
ÎNCLEIÁT2, -Ă, încleiați, -te, adj. 1. Fixat, lipit cu clei. ♦ Uns cu clei. 2. (Despre materiale) Tratat cu o soluție sau cu o emulsie în cursul procesului de fabricație pentru a face impermeabil. – V. încleia.
încleiatului
ÎNCLEIÁT2, -Ă, încleiați, -te, adj. 1. Fixat, lipit cu clei. ♦ Uns cu clei. 2. (Despre materiale) Tratat cu o soluție sau cu o emulsie în cursul procesului de fabricație pentru a face impermeabil. – V. încleia.
încleiau
ÎNCLEIÁ, încleiez, vb. I. Tranz. 1. A unge, a îmbina și a fixa cu clei piese de lemn, hârtie etc. ♦ Refl. A se lipi. ♦ Refl. A se murdări, a se unge cu clei sau cu ceva cleios. ♦ Refl. A se face, a deveni cleios. ♦ Refl. Fig. (Despre fălci) A se încleșta; (despre limbă) a se înțepeni. 2. A trata diverse produse (semifabricate) cu soluții coloidale sau de amidon pentru a le face impermeabile. [Prez. ind. și: încléi] – În + clei.
încleiază
ÎNCLEIÁ, încleiez, vb. I. Tranz. 1. A unge, a îmbina și a fixa cu clei piese de lemn, hârtie etc. ♦ Refl. A se lipi. ♦ Refl. A se murdări, a se unge cu clei sau cu ceva cleios. ♦ Refl. A se face, a deveni cleios. ♦ Refl. Fig. (Despre fălci) A se încleșta; (despre limbă) a se înțepeni. 2. A trata diverse produse (semifabricate) cu soluții coloidale sau de amidon pentru a le face impermeabile. [Prez. ind. și: încléi] – În + clei.
încleiași
ÎNCLEIÁ, încleiez, vb. I. Tranz. 1. A unge, a îmbina și a fixa cu clei piese de lemn, hârtie etc. ♦ Refl. A se lipi. ♦ Refl. A se murdări, a se unge cu clei sau cu ceva cleios. ♦ Refl. A se face, a deveni cleios. ♦ Refl. Fig. (Despre fălci) A se încleșta; (despre limbă) a se înțepeni. 2. A trata diverse produse (semifabricate) cu soluții coloidale sau de amidon pentru a le face impermeabile. [Prez. ind. și: încléi] – În + clei.
încleiați
ÎNCLEIÁ, încleiez, vb. I. Tranz. 1. A unge, a îmbina și a fixa cu clei piese de lemn, hârtie etc. ♦ Refl. A se lipi. ♦ Refl. A se murdări, a se unge cu clei sau cu ceva cleios. ♦ Refl. A se face, a deveni cleios. ♦ Refl. Fig. (Despre fălci) A se încleșta; (despre limbă) a se înțepeni. 2. A trata diverse produse (semifabricate) cu soluții coloidale sau de amidon pentru a le face impermeabile. [Prez. ind. și: încléi] – În + clei.
încleiați
ÎNCLEIÁT2, -Ă, încleiați, -te, adj. 1. Fixat, lipit cu clei. ♦ Uns cu clei. 2. (Despre materiale) Tratat cu o soluție sau cu o emulsie în cursul procesului de fabricație pentru a face impermeabil. – V. încleia.
încleiații
ÎNCLEIÁT2, -Ă, încleiați, -te, adj. 1. Fixat, lipit cu clei. ♦ Uns cu clei. 2. (Despre materiale) Tratat cu o soluție sau cu o emulsie în cursul procesului de fabricație pentru a face impermeabil. – V. încleia.
încleiaților
ÎNCLEIÁT2, -Ă, încleiați, -te, adj. 1. Fixat, lipit cu clei. ♦ Uns cu clei. 2. (Despre materiale) Tratat cu o soluție sau cu o emulsie în cursul procesului de fabricație pentru a face impermeabil. – V. încleia.
încleie
ÎNCLEIÁ, încleiez, vb. I. Tranz. 1. A unge, a îmbina și a fixa cu clei piese de lemn, hârtie etc. ♦ Refl. A se lipi. ♦ Refl. A se murdări, a se unge cu clei sau cu ceva cleios. ♦ Refl. A se face, a deveni cleios. ♦ Refl. Fig. (Despre fălci) A se încleșta; (despre limbă) a se înțepeni. 2. A trata diverse produse (semifabricate) cu soluții coloidale sau de amidon pentru a le face impermeabile. [Prez. ind. și: încléi] – În + clei.
încleieli
ÎNCLEIÁLĂ, încleieli, s. f. încleiere. – Încleia + suf. -eală. DOOM
încleiálă s. f., g.-d. art. încleiélii; pl. încleiéli
încleielii
ÎNCLEIÁLĂ, încleieli, s. f. încleiere. – Încleia + suf. -eală. DOOM
încleiálă s. f., g.-d. art. încleiélii; pl. încleiéli
încleielile
ÎNCLEIÁLĂ, încleieli, s. f. încleiere. – Încleia + suf. -eală. DOOM
încleiálă s. f., g.-d. art. încleiélii; pl. încleiéli
încleielilor
ÎNCLEIÁLĂ, încleieli, s. f. încleiere. – Încleia + suf. -eală. DOOM
încleiálă s. f., g.-d. art. încleiélii; pl. încleiéli
încleiem
ÎNCLEIÁ, încleiez, vb. I. Tranz. 1. A unge, a îmbina și a fixa cu clei piese de lemn, hârtie etc. ♦ Refl. A se lipi. ♦ Refl. A se murdări, a se unge cu clei sau cu ceva cleios. ♦ Refl. A se face, a deveni cleios. ♦ Refl. Fig. (Despre fălci) A se încleșta; (despre limbă) a se înțepeni. 2. A trata diverse produse (semifabricate) cu soluții coloidale sau de amidon pentru a le face impermeabile. [Prez. ind. și: încléi] – În + clei.
încleiere
ÎNCLEIÁ, încleiez, vb. I. Tranz. 1. A unge, a îmbina și a fixa cu clei piese de lemn, hârtie etc. ♦ Refl. A se lipi. ♦ Refl. A se murdări, a se unge cu clei sau cu ceva cleios. ♦ Refl. A se face, a deveni cleios. ♦ Refl. Fig. (Despre fălci) A se încleșta; (despre limbă) a se înțepeni. 2. A trata diverse produse (semifabricate) cu soluții coloidale sau de amidon pentru a le face impermeabile. [Prez. ind. și: încléi] – În + clei.
încleiere
ÎNCLEIÉRE, încleieri, s. f. Acțiunea de a (se) încleia și rezultatul ei; încleială. – V. încleia. DOOM
încleiére s. f., g.-d. art. încleiérii; pl. încleiéri
încleierea
ÎNCLEIÉRE, încleieri, s. f. Acțiunea de a (se) încleia și rezultatul ei; încleială. – V. încleia. DOOM
încleiére s. f., g.-d. art. încleiérii; pl. încleiéri
încleieri
ÎNCLEIÉRE, încleieri, s. f. Acțiunea de a (se) încleia și rezultatul ei; încleială. – V. încleia. DOOM
încleiére s. f., g.-d. art. încleiérii; pl. încleiéri
încleierii
ÎNCLEIÉRE, încleieri, s. f. Acțiunea de a (se) încleia și rezultatul ei; încleială. – V. încleia. DOOM
încleiére s. f., g.-d. art. încleiérii; pl. încleiéri
încleierile
ÎNCLEIÉRE, încleieri, s. f. Acțiunea de a (se) încleia și rezultatul ei; încleială. – V. încleia. DOOM
încleiére s. f., g.-d. art. încleiérii; pl. încleiéri
încleierilor
ÎNCLEIÉRE, încleieri, s. f. Acțiunea de a (se) încleia și rezultatul ei; încleială. – V. încleia. DOOM
încleiére s. f., g.-d. art. încleiérii; pl. încleiéri
încleiez
ÎNCLEIÁ, încleiez, vb. I. Tranz. 1. A unge, a îmbina și a fixa cu clei piese de lemn, hârtie etc. ♦ Refl. A se lipi. ♦ Refl. A se murdări, a se unge cu clei sau cu ceva cleios. ♦ Refl. A se face, a deveni cleios. ♦ Refl. Fig. (Despre fălci) A se încleșta; (despre limbă) a se înțepeni. 2. A trata diverse produse (semifabricate) cu soluții coloidale sau de amidon pentru a le face impermeabile. [Prez. ind. și: încléi] – În + clei.
încleieze
ÎNCLEIÁ, încleiez, vb. I. Tranz. 1. A unge, a îmbina și a fixa cu clei piese de lemn, hârtie etc. ♦ Refl. A se lipi. ♦ Refl. A se murdări, a se unge cu clei sau cu ceva cleios. ♦ Refl. A se face, a deveni cleios. ♦ Refl. Fig. (Despre fălci) A se încleșta; (despre limbă) a se înțepeni. 2. A trata diverse produse (semifabricate) cu soluții coloidale sau de amidon pentru a le face impermeabile. [Prez. ind. și: încléi] – În + clei.
încleiezi
ÎNCLEIÁ, încleiez, vb. I. Tranz. 1. A unge, a îmbina și a fixa cu clei piese de lemn, hârtie etc. ♦ Refl. A se lipi. ♦ Refl. A se murdări, a se unge cu clei sau cu ceva cleios. ♦ Refl. A se face, a deveni cleios. ♦ Refl. Fig. (Despre fălci) A se încleșta; (despre limbă) a se înțepeni. 2. A trata diverse produse (semifabricate) cu soluții coloidale sau de amidon pentru a le face impermeabile. [Prez. ind. și: încléi] – În + clei.
încleind
ÎNCLEIÁ, încleiez, vb. I. Tranz. 1. A unge, a îmbina și a fixa cu clei piese de lemn, hârtie etc. ♦ Refl. A se lipi. ♦ Refl. A se murdări, a se unge cu clei sau cu ceva cleios. ♦ Refl. A se face, a deveni cleios. ♦ Refl. Fig. (Despre fălci) A se încleșta; (despre limbă) a se înțepeni. 2. A trata diverse produse (semifabricate) cu soluții coloidale sau de amidon pentru a le face impermeabile. [Prez. ind. și: încléi] – În + clei.
încleire
ÎNCLEÍRE s. f. v. încleiere.
încleit
ÎNCLEIÁT2, -Ă, încleiați, -te, adj. 1. Fixat, lipit cu clei. ♦ Uns cu clei. 2. (Despre materiale) Tratat cu o soluție sau cu o emulsie în cursul procesului de fabricație pentru a face impermeabil. – V. încleia.
încleșta
ÎNCLEȘTÁ, încleștez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) strânge puternic, ca un clește; a (se) înțepeni. ◊ Expr. (Refl.) A i se încleșta (cuiva) fălcile (sau gura) = a i se înțepeni maxilarele; p. ext. a nu mai putea vorbi, a amuți. ♦ Tranz. A prinde strâns (ca într-un clește) un obiect, un instrument. 2. Refl. A se agăța cu disperare (de ceva), a se prinde puternic (cu mâinile, cu brațele) de ceva; a rămâne prins de ceva (sau de cineva). 3. Refl. recipr. A se lupta cu îndârjire, corp la corp; a se încăiera. ♦ Refl. Fig. (Despre bătălii, războaie) A deveni crâncen, a se înteți. – În + clește. DOOM
încleștá (a ~) vb., ind. prez. 3 încleșteáză
încleștai
ÎNCLEȘTÁ, încleștez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) strânge puternic, ca un clește; a (se) înțepeni. ◊ Expr. (Refl.) A i se încleșta (cuiva) fălcile (sau gura) = a i se înțepeni maxilarele; p. ext. a nu mai putea vorbi, a amuți. ♦ Tranz. A prinde strâns (ca într-un clește) un obiect, un instrument. 2. Refl. A se agăța cu disperare (de ceva), a se prinde puternic (cu mâinile, cu brațele) de ceva; a rămâne prins de ceva (sau de cineva). 3. Refl. recipr. A se lupta cu îndârjire, corp la corp; a se încăiera. ♦ Refl. Fig. (Despre bătălii, războaie) A deveni crâncen, a se înteți. – În + clește. DOOM
încleștá (a ~) vb., ind. prez. 3 încleșteáză
încleștam
ÎNCLEȘTÁ, încleștez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) strânge puternic, ca un clește; a (se) înțepeni. ◊ Expr. (Refl.) A i se încleșta (cuiva) fălcile (sau gura) = a i se înțepeni maxilarele; p. ext. a nu mai putea vorbi, a amuți. ♦ Tranz. A prinde strâns (ca într-un clește) un obiect, un instrument. 2. Refl. A se agăța cu disperare (de ceva), a se prinde puternic (cu mâinile, cu brațele) de ceva; a rămâne prins de ceva (sau de cineva). 3. Refl. recipr. A se lupta cu îndârjire, corp la corp; a se încăiera. ♦ Refl. Fig. (Despre bătălii, războaie) A deveni crâncen, a se înteți. – În + clește. DOOM
încleștá (a ~) vb., ind. prez. 3 încleșteáză
încleștare
ÎNCLEȘTÁ, încleștez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) strânge puternic, ca un clește; a (se) înțepeni. ◊ Expr. (Refl.) A i se încleșta (cuiva) fălcile (sau gura) = a i se înțepeni maxilarele; p. ext. a nu mai putea vorbi, a amuți. ♦ Tranz. A prinde strâns (ca într-un clește) un obiect, un instrument. 2. Refl. A se agăța cu disperare (de ceva), a se prinde puternic (cu mâinile, cu brațele) de ceva; a rămâne prins de ceva (sau de cineva). 3. Refl. recipr. A se lupta cu îndârjire, corp la corp; a se încăiera. ♦ Refl. Fig. (Despre bătălii, războaie) A deveni crâncen, a se înteți. – În + clește. DOOM
încleștá (a ~) vb., ind. prez. 3 încleșteáză
încleștare
ÎNCLEȘTÁRE, încleștări, s. f. Acțiunea de a (se) încleșta și rezultatul ei. ♦ Contracție. – V. încleșta. DOOM
încleștáre s. f., g.-d. art. încleștắrii; pl. încleștắri
încleștarea
ÎNCLEȘTÁRE, încleștări, s. f. Acțiunea de a (se) încleșta și rezultatul ei. ♦ Contracție. – V. încleșta. DOOM
încleștáre s. f., g.-d. art. încleștắrii; pl. încleștắri
încleștară
ÎNCLEȘTÁ, încleștez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) strânge puternic, ca un clește; a (se) înțepeni. ◊ Expr. (Refl.) A i se încleșta (cuiva) fălcile (sau gura) = a i se înțepeni maxilarele; p. ext. a nu mai putea vorbi, a amuți. ♦ Tranz. A prinde strâns (ca într-un clește) un obiect, un instrument. 2. Refl. A se agăța cu disperare (de ceva), a se prinde puternic (cu mâinile, cu brațele) de ceva; a rămâne prins de ceva (sau de cineva). 3. Refl. recipr. A se lupta cu îndârjire, corp la corp; a se încăiera. ♦ Refl. Fig. (Despre bătălii, războaie) A deveni crâncen, a se înteți. – În + clește. DOOM
încleștá (a ~) vb., ind. prez. 3 încleșteáză
încleștarăm
ÎNCLEȘTÁ, încleștez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) strânge puternic, ca un clește; a (se) înțepeni. ◊ Expr. (Refl.) A i se încleșta (cuiva) fălcile (sau gura) = a i se înțepeni maxilarele; p. ext. a nu mai putea vorbi, a amuți. ♦ Tranz. A prinde strâns (ca într-un clește) un obiect, un instrument. 2. Refl. A se agăța cu disperare (de ceva), a se prinde puternic (cu mâinile, cu brațele) de ceva; a rămâne prins de ceva (sau de cineva). 3. Refl. recipr. A se lupta cu îndârjire, corp la corp; a se încăiera. ♦ Refl. Fig. (Despre bătălii, războaie) A deveni crâncen, a se înteți. – În + clește. DOOM
încleștá (a ~) vb., ind. prez. 3 încleșteáză
încleștarăți
ÎNCLEȘTÁ, încleștez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) strânge puternic, ca un clește; a (se) înțepeni. ◊ Expr. (Refl.) A i se încleșta (cuiva) fălcile (sau gura) = a i se înțepeni maxilarele; p. ext. a nu mai putea vorbi, a amuți. ♦ Tranz. A prinde strâns (ca într-un clește) un obiect, un instrument. 2. Refl. A se agăța cu disperare (de ceva), a se prinde puternic (cu mâinile, cu brațele) de ceva; a rămâne prins de ceva (sau de cineva). 3. Refl. recipr. A se lupta cu îndârjire, corp la corp; a se încăiera. ♦ Refl. Fig. (Despre bătălii, războaie) A deveni crâncen, a se înteți. – În + clește. DOOM
încleștá (a ~) vb., ind. prez. 3 încleșteáză
încleștase
ÎNCLEȘTÁ, încleștez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) strânge puternic, ca un clește; a (se) înțepeni. ◊ Expr. (Refl.) A i se încleșta (cuiva) fălcile (sau gura) = a i se înțepeni maxilarele; p. ext. a nu mai putea vorbi, a amuți. ♦ Tranz. A prinde strâns (ca într-un clește) un obiect, un instrument. 2. Refl. A se agăța cu disperare (de ceva), a se prinde puternic (cu mâinile, cu brațele) de ceva; a rămâne prins de ceva (sau de cineva). 3. Refl. recipr. A se lupta cu îndârjire, corp la corp; a se încăiera. ♦ Refl. Fig. (Despre bătălii, războaie) A deveni crâncen, a se înteți. – În + clește. DOOM
încleștá (a ~) vb., ind. prez. 3 încleșteáză
încleștasem
ÎNCLEȘTÁ, încleștez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) strânge puternic, ca un clește; a (se) înțepeni. ◊ Expr. (Refl.) A i se încleșta (cuiva) fălcile (sau gura) = a i se înțepeni maxilarele; p. ext. a nu mai putea vorbi, a amuți. ♦ Tranz. A prinde strâns (ca într-un clește) un obiect, un instrument. 2. Refl. A se agăța cu disperare (de ceva), a se prinde puternic (cu mâinile, cu brațele) de ceva; a rămâne prins de ceva (sau de cineva). 3. Refl. recipr. A se lupta cu îndârjire, corp la corp; a se încăiera. ♦ Refl. Fig. (Despre bătălii, războaie) A deveni crâncen, a se înteți. – În + clește. DOOM
încleștá (a ~) vb., ind. prez. 3 încleșteáză
încleștaseră
ÎNCLEȘTÁ, încleștez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) strânge puternic, ca un clește; a (se) înțepeni. ◊ Expr. (Refl.) A i se încleșta (cuiva) fălcile (sau gura) = a i se înțepeni maxilarele; p. ext. a nu mai putea vorbi, a amuți. ♦ Tranz. A prinde strâns (ca într-un clește) un obiect, un instrument. 2. Refl. A se agăța cu disperare (de ceva), a se prinde puternic (cu mâinile, cu brațele) de ceva; a rămâne prins de ceva (sau de cineva). 3. Refl. recipr. A se lupta cu îndârjire, corp la corp; a se încăiera. ♦ Refl. Fig. (Despre bătălii, războaie) A deveni crâncen, a se înteți. – În + clește. DOOM
încleștá (a ~) vb., ind. prez. 3 încleșteáză
încleștaserăm
ÎNCLEȘTÁ, încleștez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) strânge puternic, ca un clește; a (se) înțepeni. ◊ Expr. (Refl.) A i se încleșta (cuiva) fălcile (sau gura) = a i se înțepeni maxilarele; p. ext. a nu mai putea vorbi, a amuți. ♦ Tranz. A prinde strâns (ca într-un clește) un obiect, un instrument. 2. Refl. A se agăța cu disperare (de ceva), a se prinde puternic (cu mâinile, cu brațele) de ceva; a rămâne prins de ceva (sau de cineva). 3. Refl. recipr. A se lupta cu îndârjire, corp la corp; a se încăiera. ♦ Refl. Fig. (Despre bătălii, războaie) A deveni crâncen, a se înteți. – În + clește. DOOM
încleștá (a ~) vb., ind. prez. 3 încleșteáză
încleștaserăți
ÎNCLEȘTÁ, încleștez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) strânge puternic, ca un clește; a (se) înțepeni. ◊ Expr. (Refl.) A i se încleșta (cuiva) fălcile (sau gura) = a i se înțepeni maxilarele; p. ext. a nu mai putea vorbi, a amuți. ♦ Tranz. A prinde strâns (ca într-un clește) un obiect, un instrument. 2. Refl. A se agăța cu disperare (de ceva), a se prinde puternic (cu mâinile, cu brațele) de ceva; a rămâne prins de ceva (sau de cineva). 3. Refl. recipr. A se lupta cu îndârjire, corp la corp; a se încăiera. ♦ Refl. Fig. (Despre bătălii, războaie) A deveni crâncen, a se înteți. – În + clește. DOOM
încleștá (a ~) vb., ind. prez. 3 încleșteáză
încleștaseși
ÎNCLEȘTÁ, încleștez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) strânge puternic, ca un clește; a (se) înțepeni. ◊ Expr. (Refl.) A i se încleșta (cuiva) fălcile (sau gura) = a i se înțepeni maxilarele; p. ext. a nu mai putea vorbi, a amuți. ♦ Tranz. A prinde strâns (ca într-un clește) un obiect, un instrument. 2. Refl. A se agăța cu disperare (de ceva), a se prinde puternic (cu mâinile, cu brațele) de ceva; a rămâne prins de ceva (sau de cineva). 3. Refl. recipr. A se lupta cu îndârjire, corp la corp; a se încăiera. ♦ Refl. Fig. (Despre bătălii, războaie) A deveni crâncen, a se înteți. – În + clește. DOOM
încleștá (a ~) vb., ind. prez. 3 încleșteáză
încleștaseți
ÎNCLEȘTÁ, încleștez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) strânge puternic, ca un clește; a (se) înțepeni. ◊ Expr. (Refl.) A i se încleșta (cuiva) fălcile (sau gura) = a i se înțepeni maxilarele; p. ext. a nu mai putea vorbi, a amuți. ♦ Tranz. A prinde strâns (ca într-un clește) un obiect, un instrument. 2. Refl. A se agăța cu disperare (de ceva), a se prinde puternic (cu mâinile, cu brațele) de ceva; a rămâne prins de ceva (sau de cineva). 3. Refl. recipr. A se lupta cu îndârjire, corp la corp; a se încăiera. ♦ Refl. Fig. (Despre bătălii, războaie) A deveni crâncen, a se înteți. – În + clește. DOOM
încleștá (a ~) vb., ind. prez. 3 încleșteáză
încleștat
ÎNCLEȘTÁ, încleștez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) strânge puternic, ca un clește; a (se) înțepeni. ◊ Expr. (Refl.) A i se încleșta (cuiva) fălcile (sau gura) = a i se înțepeni maxilarele; p. ext. a nu mai putea vorbi, a amuți. ♦ Tranz. A prinde strâns (ca într-un clește) un obiect, un instrument. 2. Refl. A se agăța cu disperare (de ceva), a se prinde puternic (cu mâinile, cu brațele) de ceva; a rămâne prins de ceva (sau de cineva). 3. Refl. recipr. A se lupta cu îndârjire, corp la corp; a se încăiera. ♦ Refl. Fig. (Despre bătălii, războaie) A deveni crâncen, a se înteți. – În + clește. DOOM
încleștá (a ~) vb., ind. prez. 3 încleșteáză
încleștat
ÎNCLEȘTÁT, -Ă, încleștați, -te, adj. 1. Strâns puternic, ca într-un clește. 2. Fig. (Despre bătălii, războaie) Înverșunat, aprig. – V. încleșta.
încleștata
ÎNCLEȘTÁT, -Ă, încleștați, -te, adj. 1. Strâns puternic, ca într-un clește. 2. Fig. (Despre bătălii, războaie) Înverșunat, aprig. – V. încleșta.
încleștate
ÎNCLEȘTÁT, -Ă, încleștați, -te, adj. 1. Strâns puternic, ca într-un clește. 2. Fig. (Despre bătălii, războaie) Înverșunat, aprig. – V. încleșta.
încleștatei
ÎNCLEȘTÁT, -Ă, încleștați, -te, adj. 1. Strâns puternic, ca într-un clește. 2. Fig. (Despre bătălii, războaie) Înverșunat, aprig. – V. încleșta.
încleștatele
ÎNCLEȘTÁT, -Ă, încleștați, -te, adj. 1. Strâns puternic, ca într-un clește. 2. Fig. (Despre bătălii, războaie) Înverșunat, aprig. – V. încleșta.
încleștatelor
ÎNCLEȘTÁT, -Ă, încleștați, -te, adj. 1. Strâns puternic, ca într-un clește. 2. Fig. (Despre bătălii, războaie) Înverșunat, aprig. – V. încleșta.
încleștatul
ÎNCLEȘTÁT, -Ă, încleștați, -te, adj. 1. Strâns puternic, ca într-un clește. 2. Fig. (Despre bătălii, războaie) Înverșunat, aprig. – V. încleșta.
încleștatului
ÎNCLEȘTÁT, -Ă, încleștați, -te, adj. 1. Strâns puternic, ca într-un clește. 2. Fig. (Despre bătălii, războaie) Înverșunat, aprig. – V. încleșta.
încleștau
ÎNCLEȘTÁ, încleștez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) strânge puternic, ca un clește; a (se) înțepeni. ◊ Expr. (Refl.) A i se încleșta (cuiva) fălcile (sau gura) = a i se înțepeni maxilarele; p. ext. a nu mai putea vorbi, a amuți. ♦ Tranz. A prinde strâns (ca într-un clește) un obiect, un instrument. 2. Refl. A se agăța cu disperare (de ceva), a se prinde puternic (cu mâinile, cu brațele) de ceva; a rămâne prins de ceva (sau de cineva). 3. Refl. recipr. A se lupta cu îndârjire, corp la corp; a se încăiera. ♦ Refl. Fig. (Despre bătălii, războaie) A deveni crâncen, a se înteți. – În + clește. DOOM
încleștá (a ~) vb., ind. prez. 3 încleșteáză
încleștași
ÎNCLEȘTÁ, încleștez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) strânge puternic, ca un clește; a (se) înțepeni. ◊ Expr. (Refl.) A i se încleșta (cuiva) fălcile (sau gura) = a i se înțepeni maxilarele; p. ext. a nu mai putea vorbi, a amuți. ♦ Tranz. A prinde strâns (ca într-un clește) un obiect, un instrument. 2. Refl. A se agăța cu disperare (de ceva), a se prinde puternic (cu mâinile, cu brațele) de ceva; a rămâne prins de ceva (sau de cineva). 3. Refl. recipr. A se lupta cu îndârjire, corp la corp; a se încăiera. ♦ Refl. Fig. (Despre bătălii, războaie) A deveni crâncen, a se înteți. – În + clește. DOOM
încleștá (a ~) vb., ind. prez. 3 încleșteáză
încleștați
ÎNCLEȘTÁ, încleștez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) strânge puternic, ca un clește; a (se) înțepeni. ◊ Expr. (Refl.) A i se încleșta (cuiva) fălcile (sau gura) = a i se înțepeni maxilarele; p. ext. a nu mai putea vorbi, a amuți. ♦ Tranz. A prinde strâns (ca într-un clește) un obiect, un instrument. 2. Refl. A se agăța cu disperare (de ceva), a se prinde puternic (cu mâinile, cu brațele) de ceva; a rămâne prins de ceva (sau de cineva). 3. Refl. recipr. A se lupta cu îndârjire, corp la corp; a se încăiera. ♦ Refl. Fig. (Despre bătălii, războaie) A deveni crâncen, a se înteți. – În + clește. DOOM
încleștá (a ~) vb., ind. prez. 3 încleșteáză
încleștați
ÎNCLEȘTÁT, -Ă, încleștați, -te, adj. 1. Strâns puternic, ca într-un clește. 2. Fig. (Despre bătălii, războaie) Înverșunat, aprig. – V. încleșta.
încleștații
ÎNCLEȘTÁT, -Ă, încleștați, -te, adj. 1. Strâns puternic, ca într-un clește. 2. Fig. (Despre bătălii, războaie) Înverșunat, aprig. – V. încleșta.
încleștaților
ÎNCLEȘTÁT, -Ă, încleștați, -te, adj. 1. Strâns puternic, ca într-un clește. 2. Fig. (Despre bătălii, războaie) Înverșunat, aprig. – V. încleșta.
încleștează
ÎNCLEȘTÁ, încleștez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) strânge puternic, ca un clește; a (se) înțepeni. ◊ Expr. (Refl.) A i se încleșta (cuiva) fălcile (sau gura) = a i se înțepeni maxilarele; p. ext. a nu mai putea vorbi, a amuți. ♦ Tranz. A prinde strâns (ca într-un clește) un obiect, un instrument. 2. Refl. A se agăța cu disperare (de ceva), a se prinde puternic (cu mâinile, cu brațele) de ceva; a rămâne prins de ceva (sau de cineva). 3. Refl. recipr. A se lupta cu îndârjire, corp la corp; a se încăiera. ♦ Refl. Fig. (Despre bătălii, războaie) A deveni crâncen, a se înteți. – În + clește. DOOM
încleștá (a ~) vb., ind. prez. 3 încleșteáză
încleștez
ÎNCLEȘTÁ, încleștez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) strânge puternic, ca un clește; a (se) înțepeni. ◊ Expr. (Refl.) A i se încleșta (cuiva) fălcile (sau gura) = a i se înțepeni maxilarele; p. ext. a nu mai putea vorbi, a amuți. ♦ Tranz. A prinde strâns (ca într-un clește) un obiect, un instrument. 2. Refl. A se agăța cu disperare (de ceva), a se prinde puternic (cu mâinile, cu brațele) de ceva; a rămâne prins de ceva (sau de cineva). 3. Refl. recipr. A se lupta cu îndârjire, corp la corp; a se încăiera. ♦ Refl. Fig. (Despre bătălii, războaie) A deveni crâncen, a se înteți. – În + clește. DOOM
încleștá (a ~) vb., ind. prez. 3 încleșteáză
încleșteze
ÎNCLEȘTÁ, încleștez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) strânge puternic, ca un clește; a (se) înțepeni. ◊ Expr. (Refl.) A i se încleșta (cuiva) fălcile (sau gura) = a i se înțepeni maxilarele; p. ext. a nu mai putea vorbi, a amuți. ♦ Tranz. A prinde strâns (ca într-un clește) un obiect, un instrument. 2. Refl. A se agăța cu disperare (de ceva), a se prinde puternic (cu mâinile, cu brațele) de ceva; a rămâne prins de ceva (sau de cineva). 3. Refl. recipr. A se lupta cu îndârjire, corp la corp; a se încăiera. ♦ Refl. Fig. (Despre bătălii, războaie) A deveni crâncen, a se înteți. – În + clește. DOOM
încleștá (a ~) vb., ind. prez. 3 încleșteáză
încleștezi
ÎNCLEȘTÁ, încleștez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) strânge puternic, ca un clește; a (se) înțepeni. ◊ Expr. (Refl.) A i se încleșta (cuiva) fălcile (sau gura) = a i se înțepeni maxilarele; p. ext. a nu mai putea vorbi, a amuți. ♦ Tranz. A prinde strâns (ca într-un clește) un obiect, un instrument. 2. Refl. A se agăța cu disperare (de ceva), a se prinde puternic (cu mâinile, cu brațele) de ceva; a rămâne prins de ceva (sau de cineva). 3. Refl. recipr. A se lupta cu îndârjire, corp la corp; a se încăiera. ♦ Refl. Fig. (Despre bătălii, războaie) A deveni crâncen, a se înteți. – În + clește. DOOM
încleștá (a ~) vb., ind. prez. 3 încleșteáză
încleștând
ÎNCLEȘTÁ, încleștez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) strânge puternic, ca un clește; a (se) înțepeni. ◊ Expr. (Refl.) A i se încleșta (cuiva) fălcile (sau gura) = a i se înțepeni maxilarele; p. ext. a nu mai putea vorbi, a amuți. ♦ Tranz. A prinde strâns (ca într-un clește) un obiect, un instrument. 2. Refl. A se agăța cu disperare (de ceva), a se prinde puternic (cu mâinile, cu brațele) de ceva; a rămâne prins de ceva (sau de cineva). 3. Refl. recipr. A se lupta cu îndârjire, corp la corp; a se încăiera. ♦ Refl. Fig. (Despre bătălii, războaie) A deveni crâncen, a se înteți. – În + clește. DOOM
încleștá (a ~) vb., ind. prez. 3 încleșteáză
încleștînd
ÎNCLEȘTÁ, încleștez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) strânge puternic, ca un clește; a (se) înțepeni. ◊ Expr. (Refl.) A i se încleșta (cuiva) fălcile (sau gura) = a i se înțepeni maxilarele; p. ext. a nu mai putea vorbi, a amuți. ♦ Tranz. A prinde strâns (ca într-un clește) un obiect, un instrument. 2. Refl. A se agăța cu disperare (de ceva), a se prinde puternic (cu mâinile, cu brațele) de ceva; a rămâne prins de ceva (sau de cineva). 3. Refl. recipr. A se lupta cu îndârjire, corp la corp; a se încăiera. ♦ Refl. Fig. (Despre bătălii, războaie) A deveni crâncen, a se înteți. – În + clește. DOOM
încleștá (a ~) vb., ind. prez. 3 încleșteáză
încleștări
ÎNCLEȘTÁRE, încleștări, s. f. Acțiunea de a (se) încleșta și rezultatul ei. ♦ Contracție. – V. încleșta. DOOM
încleștáre s. f., g.-d. art. încleștắrii; pl. încleștắri
încleștării
ÎNCLEȘTÁRE, încleștări, s. f. Acțiunea de a (se) încleșta și rezultatul ei. ♦ Contracție. – V. încleșta. DOOM
încleștáre s. f., g.-d. art. încleștắrii; pl. încleștắri
încleștările
ÎNCLEȘTÁRE, încleștări, s. f. Acțiunea de a (se) încleșta și rezultatul ei. ♦ Contracție. – V. încleșta. DOOM
încleștáre s. f., g.-d. art. încleștắrii; pl. încleștắri
încleștărilor
ÎNCLEȘTÁRE, încleștări, s. f. Acțiunea de a (se) încleșta și rezultatul ei. ♦ Contracție. – V. încleșta. DOOM
încleștáre s. f., g.-d. art. încleștắrii; pl. încleștắri
înclicheta
ÎNCLICHETÁ, înclichetez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A imobiliza un mecanism într-o anumită poziție. – Din fr. encliqueter.
înclichetai
ÎNCLICHETÁ, înclichetez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A imobiliza un mecanism într-o anumită poziție. – Din fr. encliqueter.
înclichetaj
ÎNCLICHETÁJ, înclichetaje, s. n. (Tehn.) Dispozitiv care nu permite mișcarea de rotație a unei roți decât într-un singur sens. – Din fr. encliquetage.
înclichetaje
ÎNCLICHETÁJ, înclichetaje, s. n. (Tehn.) Dispozitiv care nu permite mișcarea de rotație a unei roți decât într-un singur sens. – Din fr. encliquetage.
înclichetajele
ÎNCLICHETÁJ, înclichetaje, s. n. (Tehn.) Dispozitiv care nu permite mișcarea de rotație a unei roți decât într-un singur sens. – Din fr. encliquetage.
înclichetajelor
ÎNCLICHETÁJ, înclichetaje, s. n. (Tehn.) Dispozitiv care nu permite mișcarea de rotație a unei roți decât într-un singur sens. – Din fr. encliquetage.
înclichetajul
ÎNCLICHETÁJ, înclichetaje, s. n. (Tehn.) Dispozitiv care nu permite mișcarea de rotație a unei roți decât într-un singur sens. – Din fr. encliquetage.
înclichetajului
ÎNCLICHETÁJ, înclichetaje, s. n. (Tehn.) Dispozitiv care nu permite mișcarea de rotație a unei roți decât într-un singur sens. – Din fr. encliquetage.
înclichetam
ÎNCLICHETÁ, înclichetez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A imobiliza un mecanism într-o anumită poziție. – Din fr. encliqueter.
înclichetare
ÎNCLICHETÁ, înclichetez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A imobiliza un mecanism într-o anumită poziție. – Din fr. encliqueter.
înclichetare
ÎNCLICHETÁRE s.f. Acțiunea de a înclicheta și rezultatul ei. [< înclicheta].
înclichetarea
ÎNCLICHETÁRE s.f. Acțiunea de a înclicheta și rezultatul ei. [< înclicheta].
înclichetară
ÎNCLICHETÁ, înclichetez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A imobiliza un mecanism într-o anumită poziție. – Din fr. encliqueter.
înclichetarăm
ÎNCLICHETÁ, înclichetez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A imobiliza un mecanism într-o anumită poziție. – Din fr. encliqueter.
înclichetarăți
ÎNCLICHETÁ, înclichetez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A imobiliza un mecanism într-o anumită poziție. – Din fr. encliqueter.
înclichetase
ÎNCLICHETÁ, înclichetez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A imobiliza un mecanism într-o anumită poziție. – Din fr. encliqueter.
înclichetasem
ÎNCLICHETÁ, înclichetez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A imobiliza un mecanism într-o anumită poziție. – Din fr. encliqueter.
înclichetaseră
ÎNCLICHETÁ, înclichetez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A imobiliza un mecanism într-o anumită poziție. – Din fr. encliqueter.
înclichetaserăm
ÎNCLICHETÁ, înclichetez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A imobiliza un mecanism într-o anumită poziție. – Din fr. encliqueter.
înclichetaserăți
ÎNCLICHETÁ, înclichetez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A imobiliza un mecanism într-o anumită poziție. – Din fr. encliqueter.
înclichetaseși
ÎNCLICHETÁ, înclichetez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A imobiliza un mecanism într-o anumită poziție. – Din fr. encliqueter.
înclichetaseți
ÎNCLICHETÁ, înclichetez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A imobiliza un mecanism într-o anumită poziție. – Din fr. encliqueter.
înclichetat
ÎNCLICHETÁ, înclichetez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A imobiliza un mecanism într-o anumită poziție. – Din fr. encliqueter.
înclichetat
ÎNCLICHETÁ, înclichetez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A imobiliza un mecanism într-o anumită poziție. – Din fr. encliqueter.
înclichetau
ÎNCLICHETÁ, înclichetez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A imobiliza un mecanism într-o anumită poziție. – Din fr. encliqueter.
înclichetași
ÎNCLICHETÁ, înclichetez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A imobiliza un mecanism într-o anumită poziție. – Din fr. encliqueter.
înclichetați
ÎNCLICHETÁ, înclichetez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A imobiliza un mecanism într-o anumită poziție. – Din fr. encliqueter.
înclichetează
ÎNCLICHETÁ, înclichetez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A imobiliza un mecanism într-o anumită poziție. – Din fr. encliqueter.
înclichetez
ÎNCLICHETÁ, înclichetez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A imobiliza un mecanism într-o anumită poziție. – Din fr. encliqueter.
înclicheteze
ÎNCLICHETÁ, înclichetez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A imobiliza un mecanism într-o anumită poziție. – Din fr. encliqueter.
înclichetezi
ÎNCLICHETÁ, înclichetez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A imobiliza un mecanism într-o anumită poziție. – Din fr. encliqueter.
înclichetând
ÎNCLICHETÁ, înclichetez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A imobiliza un mecanism într-o anumită poziție. – Din fr. encliqueter.
înclichetînd
ÎNCLICHETÁ, înclichetez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A imobiliza un mecanism într-o anumită poziție. – Din fr. encliqueter.
înclichetări
ÎNCLICHETÁRE s.f. Acțiunea de a înclicheta și rezultatul ei. [< înclicheta].
înclichetării
ÎNCLICHETÁRE s.f. Acțiunea de a înclicheta și rezultatul ei. [< înclicheta].
înclichetările
ÎNCLICHETÁRE s.f. Acțiunea de a înclicheta și rezultatul ei. [< înclicheta].
înclichetărilor
ÎNCLICHETÁRE s.f. Acțiunea de a înclicheta și rezultatul ei. [< înclicheta].
înclifta
înclifta, încliftez (intl.) I. v. t. a îmbrăca haine elegante. II. v. r. a se îmbrăca elegant, șic.
încliftare
înclifta, încliftez (intl.) I. v. t. a îmbrăca haine elegante. II. v. r. a se îmbrăca elegant, șic.
încliftat
încliftat, -ă, încliftați, -te adj. (intl.) 1. dichisit, șic, elegant. 2. îmbrăcat bine (pentru derutarea viitoarelor victime).
înclin
ÎNCLINÁ, înclín, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) apleca în jos sau într-o parte; a (se) pleca. ♦ Refl. A face o plecăciune; a saluta; a (se) pleca, a (se) închina. ♦ Refl. Fig. (Despre soare) A coborî către asfințit, a apune; (despre zi) a se apropia de sfârșit. 2. Refl. Fig. A se declara convins; a admite, a accepta. 3. Intranz. Fig. A fi dispus să... ♦ A se simți atras de ceva, a simți vocație, atracție pentru ceva; a se apleca. 4. Refl. recipr. Fig. (Înv.) A avea legături de dragoste cu cineva. – Din fr. incliner, lat. inclinare. DOOM
încliná (a ~) vb., ind. prez. 3 înclínă
înclina
ÎNCLINÁ, înclín, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) apleca în jos sau într-o parte; a (se) pleca. ♦ Refl. A face o plecăciune; a saluta; a (se) pleca, a (se) închina. ♦ Refl. Fig. (Despre soare) A coborî către asfințit, a apune; (despre zi) a se apropia de sfârșit. 2. Refl. Fig. A se declara convins; a admite, a accepta. 3. Intranz. Fig. A fi dispus să... ♦ A se simți atras de ceva, a simți vocație, atracție pentru ceva; a se apleca. 4. Refl. recipr. Fig. (Înv.) A avea legături de dragoste cu cineva. – Din fr. incliner, lat. inclinare. DOOM
încliná (a ~) vb., ind. prez. 3 înclínă
înclinai
ÎNCLINÁ, înclín, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) apleca în jos sau într-o parte; a (se) pleca. ♦ Refl. A face o plecăciune; a saluta; a (se) pleca, a (se) închina. ♦ Refl. Fig. (Despre soare) A coborî către asfințit, a apune; (despre zi) a se apropia de sfârșit. 2. Refl. Fig. A se declara convins; a admite, a accepta. 3. Intranz. Fig. A fi dispus să... ♦ A se simți atras de ceva, a simți vocație, atracție pentru ceva; a se apleca. 4. Refl. recipr. Fig. (Înv.) A avea legături de dragoste cu cineva. – Din fr. incliner, lat. inclinare. DOOM
încliná (a ~) vb., ind. prez. 3 înclínă
înclinam
ÎNCLINÁ, înclín, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) apleca în jos sau într-o parte; a (se) pleca. ♦ Refl. A face o plecăciune; a saluta; a (se) pleca, a (se) închina. ♦ Refl. Fig. (Despre soare) A coborî către asfințit, a apune; (despre zi) a se apropia de sfârșit. 2. Refl. Fig. A se declara convins; a admite, a accepta. 3. Intranz. Fig. A fi dispus să... ♦ A se simți atras de ceva, a simți vocație, atracție pentru ceva; a se apleca. 4. Refl. recipr. Fig. (Înv.) A avea legături de dragoste cu cineva. – Din fr. incliner, lat. inclinare. DOOM
încliná (a ~) vb., ind. prez. 3 înclínă
înclinare
ÎNCLINÁ, înclín, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) apleca în jos sau într-o parte; a (se) pleca. ♦ Refl. A face o plecăciune; a saluta; a (se) pleca, a (se) închina. ♦ Refl. Fig. (Despre soare) A coborî către asfințit, a apune; (despre zi) a se apropia de sfârșit. 2. Refl. Fig. A se declara convins; a admite, a accepta. 3. Intranz. Fig. A fi dispus să... ♦ A se simți atras de ceva, a simți vocație, atracție pentru ceva; a se apleca. 4. Refl. recipr. Fig. (Înv.) A avea legături de dragoste cu cineva. – Din fr. incliner, lat. inclinare. DOOM
încliná (a ~) vb., ind. prez. 3 înclínă
înclinare
ÎNCLINÁRE, înclinări, s. f. Acțiunea de a (se) înclina și rezultatul ei. ♦ (Geom.) Înclinație. ♦ Fig. Vocație, dispoziție; înclinație. – V. înclina. DOOM
înclináre s. f., g.-d. art. înclinắrii; pl. înclinắri
înclinarea
ÎNCLINÁRE, înclinări, s. f. Acțiunea de a (se) înclina și rezultatul ei. ♦ (Geom.) Înclinație. ♦ Fig. Vocație, dispoziție; înclinație. – V. înclina. DOOM
înclináre s. f., g.-d. art. înclinắrii; pl. înclinắri
înclinară
ÎNCLINÁ, înclín, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) apleca în jos sau într-o parte; a (se) pleca. ♦ Refl. A face o plecăciune; a saluta; a (se) pleca, a (se) închina. ♦ Refl. Fig. (Despre soare) A coborî către asfințit, a apune; (despre zi) a se apropia de sfârșit. 2. Refl. Fig. A se declara convins; a admite, a accepta. 3. Intranz. Fig. A fi dispus să... ♦ A se simți atras de ceva, a simți vocație, atracție pentru ceva; a se apleca. 4. Refl. recipr. Fig. (Înv.) A avea legături de dragoste cu cineva. – Din fr. incliner, lat. inclinare. DOOM
încliná (a ~) vb., ind. prez. 3 înclínă
înclinarăm
ÎNCLINÁ, înclín, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) apleca în jos sau într-o parte; a (se) pleca. ♦ Refl. A face o plecăciune; a saluta; a (se) pleca, a (se) închina. ♦ Refl. Fig. (Despre soare) A coborî către asfințit, a apune; (despre zi) a se apropia de sfârșit. 2. Refl. Fig. A se declara convins; a admite, a accepta. 3. Intranz. Fig. A fi dispus să... ♦ A se simți atras de ceva, a simți vocație, atracție pentru ceva; a se apleca. 4. Refl. recipr. Fig. (Înv.) A avea legături de dragoste cu cineva. – Din fr. incliner, lat. inclinare. DOOM
încliná (a ~) vb., ind. prez. 3 înclínă
înclinarăți
ÎNCLINÁ, înclín, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) apleca în jos sau într-o parte; a (se) pleca. ♦ Refl. A face o plecăciune; a saluta; a (se) pleca, a (se) închina. ♦ Refl. Fig. (Despre soare) A coborî către asfințit, a apune; (despre zi) a se apropia de sfârșit. 2. Refl. Fig. A se declara convins; a admite, a accepta. 3. Intranz. Fig. A fi dispus să... ♦ A se simți atras de ceva, a simți vocație, atracție pentru ceva; a se apleca. 4. Refl. recipr. Fig. (Înv.) A avea legături de dragoste cu cineva. – Din fr. incliner, lat. inclinare. DOOM
încliná (a ~) vb., ind. prez. 3 înclínă
înclinase
ÎNCLINÁ, înclín, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) apleca în jos sau într-o parte; a (se) pleca. ♦ Refl. A face o plecăciune; a saluta; a (se) pleca, a (se) închina. ♦ Refl. Fig. (Despre soare) A coborî către asfințit, a apune; (despre zi) a se apropia de sfârșit. 2. Refl. Fig. A se declara convins; a admite, a accepta. 3. Intranz. Fig. A fi dispus să... ♦ A se simți atras de ceva, a simți vocație, atracție pentru ceva; a se apleca. 4. Refl. recipr. Fig. (Înv.) A avea legături de dragoste cu cineva. – Din fr. incliner, lat. inclinare. DOOM
încliná (a ~) vb., ind. prez. 3 înclínă
înclinasem
ÎNCLINÁ, înclín, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) apleca în jos sau într-o parte; a (se) pleca. ♦ Refl. A face o plecăciune; a saluta; a (se) pleca, a (se) închina. ♦ Refl. Fig. (Despre soare) A coborî către asfințit, a apune; (despre zi) a se apropia de sfârșit. 2. Refl. Fig. A se declara convins; a admite, a accepta. 3. Intranz. Fig. A fi dispus să... ♦ A se simți atras de ceva, a simți vocație, atracție pentru ceva; a se apleca. 4. Refl. recipr. Fig. (Înv.) A avea legături de dragoste cu cineva. – Din fr. incliner, lat. inclinare. DOOM
încliná (a ~) vb., ind. prez. 3 înclínă
înclinaseră
ÎNCLINÁ, înclín, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) apleca în jos sau într-o parte; a (se) pleca. ♦ Refl. A face o plecăciune; a saluta; a (se) pleca, a (se) închina. ♦ Refl. Fig. (Despre soare) A coborî către asfințit, a apune; (despre zi) a se apropia de sfârșit. 2. Refl. Fig. A se declara convins; a admite, a accepta. 3. Intranz. Fig. A fi dispus să... ♦ A se simți atras de ceva, a simți vocație, atracție pentru ceva; a se apleca. 4. Refl. recipr. Fig. (Înv.) A avea legături de dragoste cu cineva. – Din fr. incliner, lat. inclinare. DOOM
încliná (a ~) vb., ind. prez. 3 înclínă
înclinaserăm
ÎNCLINÁ, înclín, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) apleca în jos sau într-o parte; a (se) pleca. ♦ Refl. A face o plecăciune; a saluta; a (se) pleca, a (se) închina. ♦ Refl. Fig. (Despre soare) A coborî către asfințit, a apune; (despre zi) a se apropia de sfârșit. 2. Refl. Fig. A se declara convins; a admite, a accepta. 3. Intranz. Fig. A fi dispus să... ♦ A se simți atras de ceva, a simți vocație, atracție pentru ceva; a se apleca. 4. Refl. recipr. Fig. (Înv.) A avea legături de dragoste cu cineva. – Din fr. incliner, lat. inclinare. DOOM
încliná (a ~) vb., ind. prez. 3 înclínă
înclinaserăți
ÎNCLINÁ, înclín, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) apleca în jos sau într-o parte; a (se) pleca. ♦ Refl. A face o plecăciune; a saluta; a (se) pleca, a (se) închina. ♦ Refl. Fig. (Despre soare) A coborî către asfințit, a apune; (despre zi) a se apropia de sfârșit. 2. Refl. Fig. A se declara convins; a admite, a accepta. 3. Intranz. Fig. A fi dispus să... ♦ A se simți atras de ceva, a simți vocație, atracție pentru ceva; a se apleca. 4. Refl. recipr. Fig. (Înv.) A avea legături de dragoste cu cineva. – Din fr. incliner, lat. inclinare. DOOM
încliná (a ~) vb., ind. prez. 3 înclínă
înclinaseși
ÎNCLINÁ, înclín, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) apleca în jos sau într-o parte; a (se) pleca. ♦ Refl. A face o plecăciune; a saluta; a (se) pleca, a (se) închina. ♦ Refl. Fig. (Despre soare) A coborî către asfințit, a apune; (despre zi) a se apropia de sfârșit. 2. Refl. Fig. A se declara convins; a admite, a accepta. 3. Intranz. Fig. A fi dispus să... ♦ A se simți atras de ceva, a simți vocație, atracție pentru ceva; a se apleca. 4. Refl. recipr. Fig. (Înv.) A avea legături de dragoste cu cineva. – Din fr. incliner, lat. inclinare. DOOM
încliná (a ~) vb., ind. prez. 3 înclínă
înclinaseți
ÎNCLINÁ, înclín, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) apleca în jos sau într-o parte; a (se) pleca. ♦ Refl. A face o plecăciune; a saluta; a (se) pleca, a (se) închina. ♦ Refl. Fig. (Despre soare) A coborî către asfințit, a apune; (despre zi) a se apropia de sfârșit. 2. Refl. Fig. A se declara convins; a admite, a accepta. 3. Intranz. Fig. A fi dispus să... ♦ A se simți atras de ceva, a simți vocație, atracție pentru ceva; a se apleca. 4. Refl. recipr. Fig. (Înv.) A avea legături de dragoste cu cineva. – Din fr. incliner, lat. inclinare. DOOM
încliná (a ~) vb., ind. prez. 3 înclínă
înclinat
ÎNCLINÁ, înclín, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) apleca în jos sau într-o parte; a (se) pleca. ♦ Refl. A face o plecăciune; a saluta; a (se) pleca, a (se) închina. ♦ Refl. Fig. (Despre soare) A coborî către asfințit, a apune; (despre zi) a se apropia de sfârșit. 2. Refl. Fig. A se declara convins; a admite, a accepta. 3. Intranz. Fig. A fi dispus să... ♦ A se simți atras de ceva, a simți vocație, atracție pentru ceva; a se apleca. 4. Refl. recipr. Fig. (Înv.) A avea legături de dragoste cu cineva. – Din fr. incliner, lat. inclinare. DOOM
încliná (a ~) vb., ind. prez. 3 înclínă
înclinat
ÎNCLINÁT, -Ă, înclinați, -te, adj. 1. Aplecat în jos sau într-o parte; oblic; încovoiat. 2. Fig. Care are vocație, atracție spre ceva. – V. înclina.
înclinata
ÎNCLINÁT, -Ă, înclinați, -te, adj. 1. Aplecat în jos sau într-o parte; oblic; încovoiat. 2. Fig. Care are vocație, atracție spre ceva. – V. înclina.
înclinate
ÎNCLINÁT, -Ă, înclinați, -te, adj. 1. Aplecat în jos sau într-o parte; oblic; încovoiat. 2. Fig. Care are vocație, atracție spre ceva. – V. înclina.
înclinatei
ÎNCLINÁT, -Ă, înclinați, -te, adj. 1. Aplecat în jos sau într-o parte; oblic; încovoiat. 2. Fig. Care are vocație, atracție spre ceva. – V. înclina.
înclinatele
ÎNCLINÁT, -Ă, înclinați, -te, adj. 1. Aplecat în jos sau într-o parte; oblic; încovoiat. 2. Fig. Care are vocație, atracție spre ceva. – V. înclina.
înclinatelor
ÎNCLINÁT, -Ă, înclinați, -te, adj. 1. Aplecat în jos sau într-o parte; oblic; încovoiat. 2. Fig. Care are vocație, atracție spre ceva. – V. înclina.
înclinatul
ÎNCLINÁT, -Ă, înclinați, -te, adj. 1. Aplecat în jos sau într-o parte; oblic; încovoiat. 2. Fig. Care are vocație, atracție spre ceva. – V. înclina.
înclinatului
ÎNCLINÁT, -Ă, înclinați, -te, adj. 1. Aplecat în jos sau într-o parte; oblic; încovoiat. 2. Fig. Care are vocație, atracție spre ceva. – V. înclina.
înclinau
ÎNCLINÁ, înclín, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) apleca în jos sau într-o parte; a (se) pleca. ♦ Refl. A face o plecăciune; a saluta; a (se) pleca, a (se) închina. ♦ Refl. Fig. (Despre soare) A coborî către asfințit, a apune; (despre zi) a se apropia de sfârșit. 2. Refl. Fig. A se declara convins; a admite, a accepta. 3. Intranz. Fig. A fi dispus să... ♦ A se simți atras de ceva, a simți vocație, atracție pentru ceva; a se apleca. 4. Refl. recipr. Fig. (Înv.) A avea legături de dragoste cu cineva. – Din fr. incliner, lat. inclinare. DOOM
încliná (a ~) vb., ind. prez. 3 înclínă
înclinași
ÎNCLINÁ, înclín, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) apleca în jos sau într-o parte; a (se) pleca. ♦ Refl. A face o plecăciune; a saluta; a (se) pleca, a (se) închina. ♦ Refl. Fig. (Despre soare) A coborî către asfințit, a apune; (despre zi) a se apropia de sfârșit. 2. Refl. Fig. A se declara convins; a admite, a accepta. 3. Intranz. Fig. A fi dispus să... ♦ A se simți atras de ceva, a simți vocație, atracție pentru ceva; a se apleca. 4. Refl. recipr. Fig. (Înv.) A avea legături de dragoste cu cineva. – Din fr. incliner, lat. inclinare. DOOM
încliná (a ~) vb., ind. prez. 3 înclínă
înclinați
ÎNCLINÁ, înclín, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) apleca în jos sau într-o parte; a (se) pleca. ♦ Refl. A face o plecăciune; a saluta; a (se) pleca, a (se) închina. ♦ Refl. Fig. (Despre soare) A coborî către asfințit, a apune; (despre zi) a se apropia de sfârșit. 2. Refl. Fig. A se declara convins; a admite, a accepta. 3. Intranz. Fig. A fi dispus să... ♦ A se simți atras de ceva, a simți vocație, atracție pentru ceva; a se apleca. 4. Refl. recipr. Fig. (Înv.) A avea legături de dragoste cu cineva. – Din fr. incliner, lat. inclinare. DOOM
încliná (a ~) vb., ind. prez. 3 înclínă
înclinați
ÎNCLINÁT, -Ă, înclinați, -te, adj. 1. Aplecat în jos sau într-o parte; oblic; încovoiat. 2. Fig. Care are vocație, atracție spre ceva. – V. înclina.
înclinația
ÎNCLINÁȚIE, înclinații, s. f. Înclinare. ♦ (Geom.) Unghi format de o dreaptă (sau de un plan) cu o dreaptă (sau cu un plan) de referință; înclinare. ♦ Fig. Vocație, atracție, dispoziție pentru ceva. – Din fr. inclination, lat. inclinatio. DOOM
înclináție (-ți-e) s. f., art. înclináția (-ți-a), g.-d. art. înclináției; pl. înclináții, art. înclináțiile (-ți-i-)
înclinație
ÎNCLINÁȚIE, înclinații, s. f. Înclinare. ♦ (Geom.) Unghi format de o dreaptă (sau de un plan) cu o dreaptă (sau cu un plan) de referință; înclinare. ♦ Fig. Vocație, atracție, dispoziție pentru ceva. – Din fr. inclination, lat. inclinatio. DOOM
înclináție (-ți-e) s. f., art. înclináția (-ți-a), g.-d. art. înclináției; pl. înclináții, art. înclináțiile (-ți-i-)
înclinației
ÎNCLINÁȚIE, înclinații, s. f. Înclinare. ♦ (Geom.) Unghi format de o dreaptă (sau de un plan) cu o dreaptă (sau cu un plan) de referință; înclinare. ♦ Fig. Vocație, atracție, dispoziție pentru ceva. – Din fr. inclination, lat. inclinatio. DOOM
înclináție (-ți-e) s. f., art. înclináția (-ți-a), g.-d. art. înclináției; pl. înclináții, art. înclináțiile (-ți-i-)
înclinații
ÎNCLINÁT, -Ă, înclinați, -te, adj. 1. Aplecat în jos sau într-o parte; oblic; încovoiat. 2. Fig. Care are vocație, atracție spre ceva. – V. înclina.
înclinații
ÎNCLINÁȚIE, înclinații, s. f. Înclinare. ♦ (Geom.) Unghi format de o dreaptă (sau de un plan) cu o dreaptă (sau cu un plan) de referință; înclinare. ♦ Fig. Vocație, atracție, dispoziție pentru ceva. – Din fr. inclination, lat. inclinatio. DOOM
înclináție (-ți-e) s. f., art. înclináția (-ți-a), g.-d. art. înclináției; pl. înclináții, art. înclináțiile (-ți-i-)
înclinațiile
ÎNCLINÁȚIE, înclinații, s. f. Înclinare. ♦ (Geom.) Unghi format de o dreaptă (sau de un plan) cu o dreaptă (sau cu un plan) de referință; înclinare. ♦ Fig. Vocație, atracție, dispoziție pentru ceva. – Din fr. inclination, lat. inclinatio. DOOM
înclináție (-ți-e) s. f., art. înclináția (-ți-a), g.-d. art. înclináției; pl. înclináții, art. înclináțiile (-ți-i-)
înclinațiilor
ÎNCLINÁȚIE, înclinații, s. f. Înclinare. ♦ (Geom.) Unghi format de o dreaptă (sau de un plan) cu o dreaptă (sau cu un plan) de referință; înclinare. ♦ Fig. Vocație, atracție, dispoziție pentru ceva. – Din fr. inclination, lat. inclinatio. DOOM
înclináție (-ți-e) s. f., art. înclináția (-ți-a), g.-d. art. înclináției; pl. înclináții, art. înclináțiile (-ți-i-)
înclinaților
ÎNCLINÁT, -Ă, înclinați, -te, adj. 1. Aplecat în jos sau într-o parte; oblic; încovoiat. 2. Fig. Care are vocație, atracție spre ceva. – V. înclina.
încline
ÎNCLINÁ, înclín, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) apleca în jos sau într-o parte; a (se) pleca. ♦ Refl. A face o plecăciune; a saluta; a (se) pleca, a (se) închina. ♦ Refl. Fig. (Despre soare) A coborî către asfințit, a apune; (despre zi) a se apropia de sfârșit. 2. Refl. Fig. A se declara convins; a admite, a accepta. 3. Intranz. Fig. A fi dispus să... ♦ A se simți atras de ceva, a simți vocație, atracție pentru ceva; a se apleca. 4. Refl. recipr. Fig. (Înv.) A avea legături de dragoste cu cineva. – Din fr. incliner, lat. inclinare. DOOM
încliná (a ~) vb., ind. prez. 3 înclínă
înclini
ÎNCLINÁ, înclín, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) apleca în jos sau într-o parte; a (se) pleca. ♦ Refl. A face o plecăciune; a saluta; a (se) pleca, a (se) închina. ♦ Refl. Fig. (Despre soare) A coborî către asfințit, a apune; (despre zi) a se apropia de sfârșit. 2. Refl. Fig. A se declara convins; a admite, a accepta. 3. Intranz. Fig. A fi dispus să... ♦ A se simți atras de ceva, a simți vocație, atracție pentru ceva; a se apleca. 4. Refl. recipr. Fig. (Înv.) A avea legături de dragoste cu cineva. – Din fr. incliner, lat. inclinare. DOOM
încliná (a ~) vb., ind. prez. 3 înclínă
înclinometru
ÎNCLINOMÉTRU s.n. v. inclinometru.
înclinând
ÎNCLINÁ, înclín, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) apleca în jos sau într-o parte; a (se) pleca. ♦ Refl. A face o plecăciune; a saluta; a (se) pleca, a (se) închina. ♦ Refl. Fig. (Despre soare) A coborî către asfințit, a apune; (despre zi) a se apropia de sfârșit. 2. Refl. Fig. A se declara convins; a admite, a accepta. 3. Intranz. Fig. A fi dispus să... ♦ A se simți atras de ceva, a simți vocație, atracție pentru ceva; a se apleca. 4. Refl. recipr. Fig. (Înv.) A avea legături de dragoste cu cineva. – Din fr. incliner, lat. inclinare. DOOM
încliná (a ~) vb., ind. prez. 3 înclínă
înclinînd
ÎNCLINÁ, înclín, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) apleca în jos sau într-o parte; a (se) pleca. ♦ Refl. A face o plecăciune; a saluta; a (se) pleca, a (se) închina. ♦ Refl. Fig. (Despre soare) A coborî către asfințit, a apune; (despre zi) a se apropia de sfârșit. 2. Refl. Fig. A se declara convins; a admite, a accepta. 3. Intranz. Fig. A fi dispus să... ♦ A se simți atras de ceva, a simți vocație, atracție pentru ceva; a se apleca. 4. Refl. recipr. Fig. (Înv.) A avea legături de dragoste cu cineva. – Din fr. incliner, lat. inclinare. DOOM
încliná (a ~) vb., ind. prez. 3 înclínă
înclinări
ÎNCLINÁRE, înclinări, s. f. Acțiunea de a (se) înclina și rezultatul ei. ♦ (Geom.) Înclinație. ♦ Fig. Vocație, dispoziție; înclinație. – V. înclina. DOOM
înclináre s. f., g.-d. art. înclinắrii; pl. înclinắri
înclinării
ÎNCLINÁRE, înclinări, s. f. Acțiunea de a (se) înclina și rezultatul ei. ♦ (Geom.) Înclinație. ♦ Fig. Vocație, dispoziție; înclinație. – V. înclina. DOOM
înclináre s. f., g.-d. art. înclinắrii; pl. înclinắri
înclinările
ÎNCLINÁRE, înclinări, s. f. Acțiunea de a (se) înclina și rezultatul ei. ♦ (Geom.) Înclinație. ♦ Fig. Vocație, dispoziție; înclinație. – V. înclina. DOOM
înclináre s. f., g.-d. art. înclinắrii; pl. înclinắri
înclinărilor
ÎNCLINÁRE, înclinări, s. f. Acțiunea de a (se) înclina și rezultatul ei. ♦ (Geom.) Înclinație. ♦ Fig. Vocație, dispoziție; înclinație. – V. înclina. DOOM
înclináre s. f., g.-d. art. înclinắrii; pl. înclinắri
înclinătoare
ÎNCLINĂTÓR, -OÁRE, înclinători, -oare, adj. (Rar) Șovăitor. [Era] înclinător, sfios prin temperament, vorbind cu un talent natural. BOLINTINEANU, O. 419.
înclinătoarea
ÎNCLINĂTÓR, -OÁRE, înclinători, -oare, adj. (Rar) Șovăitor. [Era] înclinător, sfios prin temperament, vorbind cu un talent natural. BOLINTINEANU, O. 419.
înclinătoarei
ÎNCLINĂTÓR, -OÁRE, înclinători, -oare, adj. (Rar) Șovăitor. [Era] înclinător, sfios prin temperament, vorbind cu un talent natural. BOLINTINEANU, O. 419.
înclinătoarele
ÎNCLINĂTÓR, -OÁRE, înclinători, -oare, adj. (Rar) Șovăitor. [Era] înclinător, sfios prin temperament, vorbind cu un talent natural. BOLINTINEANU, O. 419.
înclinătoarelor
ÎNCLINĂTÓR, -OÁRE, înclinători, -oare, adj. (Rar) Șovăitor. [Era] înclinător, sfios prin temperament, vorbind cu un talent natural. BOLINTINEANU, O. 419.
înclinător
ÎNCLINĂTÓR, -OÁRE, înclinători, -oare, adj. (Rar) Șovăitor. [Era] înclinător, sfios prin temperament, vorbind cu un talent natural. BOLINTINEANU, O. 419.
înclinători
ÎNCLINĂTÓR, -OÁRE, înclinători, -oare, adj. (Rar) Șovăitor. [Era] înclinător, sfios prin temperament, vorbind cu un talent natural. BOLINTINEANU, O. 419.
înclinătorii
ÎNCLINĂTÓR, -OÁRE, înclinători, -oare, adj. (Rar) Șovăitor. [Era] înclinător, sfios prin temperament, vorbind cu un talent natural. BOLINTINEANU, O. 419.
înclinătorilor
ÎNCLINĂTÓR, -OÁRE, înclinători, -oare, adj. (Rar) Șovăitor. [Era] înclinător, sfios prin temperament, vorbind cu un talent natural. BOLINTINEANU, O. 419.
înclinătorul
ÎNCLINĂTÓR, -OÁRE, înclinători, -oare, adj. (Rar) Șovăitor. [Era] înclinător, sfios prin temperament, vorbind cu un talent natural. BOLINTINEANU, O. 419.
înclinătorului
ÎNCLINĂTÓR, -OÁRE, înclinători, -oare, adj. (Rar) Șovăitor. [Era] înclinător, sfios prin temperament, vorbind cu un talent natural. BOLINTINEANU, O. 419.
încoa
ÎNCOÁCE adv. 1. Înspre mine, spre locul unde mă aflu; în direcția mea. ◊ (În loc. adv.) Încoace și încolo = dintr-o parte în alta. (Pop. și fam.; substantivat, n.) A avea pe vino-ncoace = a avea farmec, a fi cuceritor, atrăgător. ◊ Expr. Ce mai încoace (și) încolo = de ce atâta vorbă? e inutilă orice discuție. 2. Înspre momentul de față, mai apropiat de epoca noastră. [Var.: încoá adv.] – Lat. in-eccu(m)-hocce. DOOM
încoáce (-coa-) adv.
încoace
ÎNCOÁCE adv. 1. Înspre mine, spre locul unde mă aflu; în direcția mea. ◊ (În loc. adv.) Încoace și încolo = dintr-o parte în alta. (Pop. și fam.; substantivat, n.) A avea pe vino-ncoace = a avea farmec, a fi cuceritor, atrăgător. ◊ Expr. Ce mai încoace (și) încolo = de ce atâta vorbă? e inutilă orice discuție. 2. Înspre momentul de față, mai apropiat de epoca noastră. [Var.: încoá adv.] – Lat. in-eccu(m)-hocce. DOOM
încoáce (-coa-) adv.
încocleța
ÎNCOCLEȚÁ, încoclețez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) încleșta, a (se) încăiera. [Var.: încoclețí vb. IV.] – Din în- + cocleți (pl. lui coclete).
încoclețai
ÎNCOCLEȚÁ, încoclețez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) încleșta, a (se) încăiera. [Var.: încoclețí vb. IV.] – Din în- + cocleți (pl. lui coclete).
încoclețam
ÎNCOCLEȚÁ, încoclețez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) încleșta, a (se) încăiera. [Var.: încoclețí vb. IV.] – Din în- + cocleți (pl. lui coclete).
încoclețare
ÎNCOCLEȚÁ, încoclețez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) încleșta, a (se) încăiera. [Var.: încoclețí vb. IV.] – Din în- + cocleți (pl. lui coclete).
încoclețare
ÎNCOCLEȚÁ, încoclețez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) încleșta, a (se) încăiera. [Var.: încoclețí vb. IV.] – Din în- + cocleți (pl. lui coclete).
încoclețară
ÎNCOCLEȚÁ, încoclețez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) încleșta, a (se) încăiera. [Var.: încoclețí vb. IV.] – Din în- + cocleți (pl. lui coclete).
încoclețarăm
ÎNCOCLEȚÁ, încoclețez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) încleșta, a (se) încăiera. [Var.: încoclețí vb. IV.] – Din în- + cocleți (pl. lui coclete).
încoclețarăți
ÎNCOCLEȚÁ, încoclețez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) încleșta, a (se) încăiera. [Var.: încoclețí vb. IV.] – Din în- + cocleți (pl. lui coclete).
încoclețase
ÎNCOCLEȚÁ, încoclețez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) încleșta, a (se) încăiera. [Var.: încoclețí vb. IV.] – Din în- + cocleți (pl. lui coclete).
încoclețasem
ÎNCOCLEȚÁ, încoclețez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) încleșta, a (se) încăiera. [Var.: încoclețí vb. IV.] – Din în- + cocleți (pl. lui coclete).
încoclețaseră
ÎNCOCLEȚÁ, încoclețez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) încleșta, a (se) încăiera. [Var.: încoclețí vb. IV.] – Din în- + cocleți (pl. lui coclete).
încoclețaserăm
ÎNCOCLEȚÁ, încoclețez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) încleșta, a (se) încăiera. [Var.: încoclețí vb. IV.] – Din în- + cocleți (pl. lui coclete).
încoclețaserăți
ÎNCOCLEȚÁ, încoclețez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) încleșta, a (se) încăiera. [Var.: încoclețí vb. IV.] – Din în- + cocleți (pl. lui coclete).
încoclețaseși
ÎNCOCLEȚÁ, încoclețez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) încleșta, a (se) încăiera. [Var.: încoclețí vb. IV.] – Din în- + cocleți (pl. lui coclete).
încoclețaseți
ÎNCOCLEȚÁ, încoclețez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) încleșta, a (se) încăiera. [Var.: încoclețí vb. IV.] – Din în- + cocleți (pl. lui coclete).
încoclețat
ÎNCOCLEȚÁ, încoclețez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) încleșta, a (se) încăiera. [Var.: încoclețí vb. IV.] – Din în- + cocleți (pl. lui coclete).
încoclețat
ÎNCOCLEȚÁ, încoclețez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) încleșta, a (se) încăiera. [Var.: încoclețí vb. IV.] – Din în- + cocleți (pl. lui coclete).
încoclețau
ÎNCOCLEȚÁ, încoclețez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) încleșta, a (se) încăiera. [Var.: încoclețí vb. IV.] – Din în- + cocleți (pl. lui coclete).
încoclețași
ÎNCOCLEȚÁ, încoclețez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) încleșta, a (se) încăiera. [Var.: încoclețí vb. IV.] – Din în- + cocleți (pl. lui coclete).
încoclețați
ÎNCOCLEȚÁ, încoclețez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) încleșta, a (se) încăiera. [Var.: încoclețí vb. IV.] – Din în- + cocleți (pl. lui coclete).
încoclețea
ÎNCOCLEȚÍ vb. IV. v. încocleța.
încoclețeai
ÎNCOCLEȚÍ vb. IV. v. încocleța.
încoclețeam
ÎNCOCLEȚÍ vb. IV. v. încocleța.
încoclețească
ÎNCOCLEȚÍ vb. IV. v. încocleța.
încoclețeau
ÎNCOCLEȚÍ vb. IV. v. încocleța.
încoclețează
ÎNCOCLEȚÁ, încoclețez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) încleșta, a (se) încăiera. [Var.: încoclețí vb. IV.] – Din în- + cocleți (pl. lui coclete).
încoclețeați
ÎNCOCLEȚÍ vb. IV. v. încocleța.
încoclețesc
ÎNCOCLEȚÍ vb. IV. v. încocleța.
încoclețez
ÎNCOCLEȚÁ, încoclețez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) încleșta, a (se) încăiera. [Var.: încoclețí vb. IV.] – Din în- + cocleți (pl. lui coclete).
încoclețeze
ÎNCOCLEȚÁ, încoclețez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) încleșta, a (se) încăiera. [Var.: încoclețí vb. IV.] – Din în- + cocleți (pl. lui coclete).
încoclețezi
ÎNCOCLEȚÁ, încoclețez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) încleșta, a (se) încăiera. [Var.: încoclețí vb. IV.] – Din în- + cocleți (pl. lui coclete).
încoclețește
ÎNCOCLEȚÍ vb. IV. v. încocleța.
încoclețești
ÎNCOCLEȚÍ vb. IV. v. încocleța.
încocleți
ÎNCOCLEȚÍ vb. IV. v. încocleța.
încocleții
ÎNCOCLEȚÍ vb. IV. v. încocleța.
încoclețim
ÎNCOCLEȚÍ vb. IV. v. încocleța.
încoclețind
ÎNCOCLEȚÍ vb. IV. v. încocleța.
încoclețire
ÎNCOCLEȚÍ vb. IV. v. încocleța.
încoclețire
ÎNCOCLEȚÍ vb. IV. v. încocleța.
încoclețiră
ÎNCOCLEȚÍ vb. IV. v. încocleța.
încoclețirăm
ÎNCOCLEȚÍ vb. IV. v. încocleța.
încoclețirăți
ÎNCOCLEȚÍ vb. IV. v. încocleța.
încoclețise
ÎNCOCLEȚÍ vb. IV. v. încocleța.
încoclețisem
ÎNCOCLEȚÍ vb. IV. v. încocleța.
încoclețiseră
ÎNCOCLEȚÍ vb. IV. v. încocleța.
încoclețiserăm
ÎNCOCLEȚÍ vb. IV. v. încocleța.
încoclețiserăți
ÎNCOCLEȚÍ vb. IV. v. încocleța.
încoclețiseși
ÎNCOCLEȚÍ vb. IV. v. încocleța.
încoclețiseți
ÎNCOCLEȚÍ vb. IV. v. încocleța.
încoclețit
ÎNCOCLEȚÍ vb. IV. v. încocleța.
încoclețit
ÎNCOCLEȚÍ vb. IV. v. încocleța.
încoclețiși
ÎNCOCLEȚÍ vb. IV. v. încocleța.
încoclețiți
ÎNCOCLEȚÍ vb. IV. v. încocleța.
încoclețând
ÎNCOCLEȚÁ, încoclețez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) încleșta, a (se) încăiera. [Var.: încoclețí vb. IV.] – Din în- + cocleți (pl. lui coclete).
încoclețînd
ÎNCOCLEȚÁ, încoclețez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) încleșta, a (se) încăiera. [Var.: încoclețí vb. IV.] – Din în- + cocleți (pl. lui coclete).
încocârjat
ÎNCOCÎRJÁT, -Ă adj. v. cocîrjat.
încoifat
ÎNCOIFÁT, -Ă, încoifați, -te, adj. (Rar) Care poartă coif. Pe calu-i alb călare Tînăr mîndru și-ncoifat. COȘBUC, P. II 65. Ostașii înzeoați și încoifați. BĂLCESCU, O. I 122.
încolea
ÎNCÓLO adv. 1. În alt loc decât aici; în partea aceea, în direcția aceea, într-acolo. ◊ Expr. Mai încolo = mai departe. Până (mai) încolo = până nu departe, destul de aproape. (Fam.) Lasă-l (sau dă-l) încolo! = nu te mai ocupa de el, nu-i da atenție, nu-l lua în considerare. Fugi încolo! = taci din gură! nu mai spune fleacuri. 2. Pe urmă, mai târziu. ◊ Loc. adv. De aici sau de-acu(m) încolo = începând din acest moment, de acum înainte. De astăzi (sau de mâine etc.) încolo = începând de azi (sau de mâine etc.). De atunci încolo = după aceea. 3. În afară de cele arătate înainte. [Var.: încoleá adv.] – În + colo. DOOM
încólo adv.
încolo
ÎNCÓLO adv. 1. În alt loc decât aici; în partea aceea, în direcția aceea, într-acolo. ◊ Expr. Mai încolo = mai departe. Până (mai) încolo = până nu departe, destul de aproape. (Fam.) Lasă-l (sau dă-l) încolo! = nu te mai ocupa de el, nu-i da atenție, nu-l lua în considerare. Fugi încolo! = taci din gură! nu mai spune fleacuri. 2. Pe urmă, mai târziu. ◊ Loc. adv. De aici sau de-acu(m) încolo = începând din acest moment, de acum înainte. De astăzi (sau de mâine etc.) încolo = începând de azi (sau de mâine etc.). De atunci încolo = după aceea. 3. În afară de cele arătate înainte. [Var.: încoleá adv.] – În + colo. DOOM
încólo adv.
încolona
ÎNCOLONÁ, încolonez, vb. I. Refl. (Despre un grup de oameni, de vehicule) A se așeza în coloană, a forma o coloană (de marș); (despre o persoană, un vehicul) a se încadra într-o coloană. ♦ Tranz. A așeza, a dispune în coloană. – În + coloană. DOOM
încoloná (a ~) vb., ind. prez. 3 încoloneáză
încolonai
ÎNCOLONÁ, încolonez, vb. I. Refl. (Despre un grup de oameni, de vehicule) A se așeza în coloană, a forma o coloană (de marș); (despre o persoană, un vehicul) a se încadra într-o coloană. ♦ Tranz. A așeza, a dispune în coloană. – În + coloană. DOOM
încoloná (a ~) vb., ind. prez. 3 încoloneáză
încolonam
ÎNCOLONÁ, încolonez, vb. I. Refl. (Despre un grup de oameni, de vehicule) A se așeza în coloană, a forma o coloană (de marș); (despre o persoană, un vehicul) a se încadra într-o coloană. ♦ Tranz. A așeza, a dispune în coloană. – În + coloană. DOOM
încoloná (a ~) vb., ind. prez. 3 încoloneáză
încolonare
ÎNCOLONÁ, încolonez, vb. I. Refl. (Despre un grup de oameni, de vehicule) A se așeza în coloană, a forma o coloană (de marș); (despre o persoană, un vehicul) a se încadra într-o coloană. ♦ Tranz. A așeza, a dispune în coloană. – În + coloană. DOOM
încoloná (a ~) vb., ind. prez. 3 încoloneáză
încolonare
ÎNCOLONÁRE s. f. Acțiunea de a (se) încolona. ♦ (Art.; cu valoare de interjecție) Exclamație care îndeamnă, comandă ordonarea în coloană a unui grup de oameni. – V. încolona. DOOM
încolonáre s. f., g.-d. art. încolonắrii
încolonarea
ÎNCOLONÁRE s. f. Acțiunea de a (se) încolona. ♦ (Art.; cu valoare de interjecție) Exclamație care îndeamnă, comandă ordonarea în coloană a unui grup de oameni. – V. încolona. DOOM
încolonáre s. f., g.-d. art. încolonắrii
încolonară
ÎNCOLONÁ, încolonez, vb. I. Refl. (Despre un grup de oameni, de vehicule) A se așeza în coloană, a forma o coloană (de marș); (despre o persoană, un vehicul) a se încadra într-o coloană. ♦ Tranz. A așeza, a dispune în coloană. – În + coloană. DOOM
încoloná (a ~) vb., ind. prez. 3 încoloneáză
încolonarăm
ÎNCOLONÁ, încolonez, vb. I. Refl. (Despre un grup de oameni, de vehicule) A se așeza în coloană, a forma o coloană (de marș); (despre o persoană, un vehicul) a se încadra într-o coloană. ♦ Tranz. A așeza, a dispune în coloană. – În + coloană. DOOM
încoloná (a ~) vb., ind. prez. 3 încoloneáză
încolonarăți
ÎNCOLONÁ, încolonez, vb. I. Refl. (Despre un grup de oameni, de vehicule) A se așeza în coloană, a forma o coloană (de marș); (despre o persoană, un vehicul) a se încadra într-o coloană. ♦ Tranz. A așeza, a dispune în coloană. – În + coloană. DOOM
încoloná (a ~) vb., ind. prez. 3 încoloneáză
încolonase
ÎNCOLONÁ, încolonez, vb. I. Refl. (Despre un grup de oameni, de vehicule) A se așeza în coloană, a forma o coloană (de marș); (despre o persoană, un vehicul) a se încadra într-o coloană. ♦ Tranz. A așeza, a dispune în coloană. – În + coloană. DOOM
încoloná (a ~) vb., ind. prez. 3 încoloneáză
încolonasem
ÎNCOLONÁ, încolonez, vb. I. Refl. (Despre un grup de oameni, de vehicule) A se așeza în coloană, a forma o coloană (de marș); (despre o persoană, un vehicul) a se încadra într-o coloană. ♦ Tranz. A așeza, a dispune în coloană. – În + coloană. DOOM
încoloná (a ~) vb., ind. prez. 3 încoloneáză
încolonaseră
ÎNCOLONÁ, încolonez, vb. I. Refl. (Despre un grup de oameni, de vehicule) A se așeza în coloană, a forma o coloană (de marș); (despre o persoană, un vehicul) a se încadra într-o coloană. ♦ Tranz. A așeza, a dispune în coloană. – În + coloană. DOOM
încoloná (a ~) vb., ind. prez. 3 încoloneáză
încolonaserăm
ÎNCOLONÁ, încolonez, vb. I. Refl. (Despre un grup de oameni, de vehicule) A se așeza în coloană, a forma o coloană (de marș); (despre o persoană, un vehicul) a se încadra într-o coloană. ♦ Tranz. A așeza, a dispune în coloană. – În + coloană. DOOM
încoloná (a ~) vb., ind. prez. 3 încoloneáză
încolonaserăți
ÎNCOLONÁ, încolonez, vb. I. Refl. (Despre un grup de oameni, de vehicule) A se așeza în coloană, a forma o coloană (de marș); (despre o persoană, un vehicul) a se încadra într-o coloană. ♦ Tranz. A așeza, a dispune în coloană. – În + coloană. DOOM
încoloná (a ~) vb., ind. prez. 3 încoloneáză
încolonaseși
ÎNCOLONÁ, încolonez, vb. I. Refl. (Despre un grup de oameni, de vehicule) A se așeza în coloană, a forma o coloană (de marș); (despre o persoană, un vehicul) a se încadra într-o coloană. ♦ Tranz. A așeza, a dispune în coloană. – În + coloană. DOOM
încoloná (a ~) vb., ind. prez. 3 încoloneáză
încolonaseți
ÎNCOLONÁ, încolonez, vb. I. Refl. (Despre un grup de oameni, de vehicule) A se așeza în coloană, a forma o coloană (de marș); (despre o persoană, un vehicul) a se încadra într-o coloană. ♦ Tranz. A așeza, a dispune în coloană. – În + coloană. DOOM
încoloná (a ~) vb., ind. prez. 3 încoloneáză
încolonat
ÎNCOLONÁ, încolonez, vb. I. Refl. (Despre un grup de oameni, de vehicule) A se așeza în coloană, a forma o coloană (de marș); (despre o persoană, un vehicul) a se încadra într-o coloană. ♦ Tranz. A așeza, a dispune în coloană. – În + coloană. DOOM
încoloná (a ~) vb., ind. prez. 3 încoloneáză
încolonat
ÎNCOLONÁ, încolonez, vb. I. Refl. (Despre un grup de oameni, de vehicule) A se așeza în coloană, a forma o coloană (de marș); (despre o persoană, un vehicul) a se încadra într-o coloană. ♦ Tranz. A așeza, a dispune în coloană. – În + coloană.
încolonata
ÎNCOLONÁ, încolonez, vb. I. Refl. (Despre un grup de oameni, de vehicule) A se așeza în coloană, a forma o coloană (de marș); (despre o persoană, un vehicul) a se încadra într-o coloană. ♦ Tranz. A așeza, a dispune în coloană. – În + coloană.
încolonate
ÎNCOLONÁ, încolonez, vb. I. Refl. (Despre un grup de oameni, de vehicule) A se așeza în coloană, a forma o coloană (de marș); (despre o persoană, un vehicul) a se încadra într-o coloană. ♦ Tranz. A așeza, a dispune în coloană. – În + coloană.
încolonatei
ÎNCOLONÁ, încolonez, vb. I. Refl. (Despre un grup de oameni, de vehicule) A se așeza în coloană, a forma o coloană (de marș); (despre o persoană, un vehicul) a se încadra într-o coloană. ♦ Tranz. A așeza, a dispune în coloană. – În + coloană.
încolonatele
ÎNCOLONÁ, încolonez, vb. I. Refl. (Despre un grup de oameni, de vehicule) A se așeza în coloană, a forma o coloană (de marș); (despre o persoană, un vehicul) a se încadra într-o coloană. ♦ Tranz. A așeza, a dispune în coloană. – În + coloană.
încolonatelor
ÎNCOLONÁ, încolonez, vb. I. Refl. (Despre un grup de oameni, de vehicule) A se așeza în coloană, a forma o coloană (de marș); (despre o persoană, un vehicul) a se încadra într-o coloană. ♦ Tranz. A așeza, a dispune în coloană. – În + coloană.
încolonatul
ÎNCOLONÁ, încolonez, vb. I. Refl. (Despre un grup de oameni, de vehicule) A se așeza în coloană, a forma o coloană (de marș); (despre o persoană, un vehicul) a se încadra într-o coloană. ♦ Tranz. A așeza, a dispune în coloană. – În + coloană.
încolonatului
ÎNCOLONÁ, încolonez, vb. I. Refl. (Despre un grup de oameni, de vehicule) A se așeza în coloană, a forma o coloană (de marș); (despre o persoană, un vehicul) a se încadra într-o coloană. ♦ Tranz. A așeza, a dispune în coloană. – În + coloană.
încolonau
ÎNCOLONÁ, încolonez, vb. I. Refl. (Despre un grup de oameni, de vehicule) A se așeza în coloană, a forma o coloană (de marș); (despre o persoană, un vehicul) a se încadra într-o coloană. ♦ Tranz. A așeza, a dispune în coloană. – În + coloană. DOOM
încoloná (a ~) vb., ind. prez. 3 încoloneáză
încolonași
ÎNCOLONÁ, încolonez, vb. I. Refl. (Despre un grup de oameni, de vehicule) A se așeza în coloană, a forma o coloană (de marș); (despre o persoană, un vehicul) a se încadra într-o coloană. ♦ Tranz. A așeza, a dispune în coloană. – În + coloană. DOOM
încoloná (a ~) vb., ind. prez. 3 încoloneáză
încolonați
ÎNCOLONÁ, încolonez, vb. I. Refl. (Despre un grup de oameni, de vehicule) A se așeza în coloană, a forma o coloană (de marș); (despre o persoană, un vehicul) a se încadra într-o coloană. ♦ Tranz. A așeza, a dispune în coloană. – În + coloană. DOOM
încoloná (a ~) vb., ind. prez. 3 încoloneáză
încolonați
ÎNCOLONÁ, încolonez, vb. I. Refl. (Despre un grup de oameni, de vehicule) A se așeza în coloană, a forma o coloană (de marș); (despre o persoană, un vehicul) a se încadra într-o coloană. ♦ Tranz. A așeza, a dispune în coloană. – În + coloană.
încolonații
ÎNCOLONÁ, încolonez, vb. I. Refl. (Despre un grup de oameni, de vehicule) A se așeza în coloană, a forma o coloană (de marș); (despre o persoană, un vehicul) a se încadra într-o coloană. ♦ Tranz. A așeza, a dispune în coloană. – În + coloană.
încolonaților
ÎNCOLONÁ, încolonez, vb. I. Refl. (Despre un grup de oameni, de vehicule) A se așeza în coloană, a forma o coloană (de marș); (despre o persoană, un vehicul) a se încadra într-o coloană. ♦ Tranz. A așeza, a dispune în coloană. – În + coloană.
încolonează
ÎNCOLONÁ, încolonez, vb. I. Refl. (Despre un grup de oameni, de vehicule) A se așeza în coloană, a forma o coloană (de marș); (despre o persoană, un vehicul) a se încadra într-o coloană. ♦ Tranz. A așeza, a dispune în coloană. – În + coloană. DOOM
încoloná (a ~) vb., ind. prez. 3 încoloneáză
încolonez
ÎNCOLONÁ, încolonez, vb. I. Refl. (Despre un grup de oameni, de vehicule) A se așeza în coloană, a forma o coloană (de marș); (despre o persoană, un vehicul) a se încadra într-o coloană. ♦ Tranz. A așeza, a dispune în coloană. – În + coloană. DOOM
încoloná (a ~) vb., ind. prez. 3 încoloneáză
încoloneze
ÎNCOLONÁ, încolonez, vb. I. Refl. (Despre un grup de oameni, de vehicule) A se așeza în coloană, a forma o coloană (de marș); (despre o persoană, un vehicul) a se încadra într-o coloană. ♦ Tranz. A așeza, a dispune în coloană. – În + coloană. DOOM
încoloná (a ~) vb., ind. prez. 3 încoloneáză
încolonezi
ÎNCOLONÁ, încolonez, vb. I. Refl. (Despre un grup de oameni, de vehicule) A se așeza în coloană, a forma o coloană (de marș); (despre o persoană, un vehicul) a se încadra într-o coloană. ♦ Tranz. A așeza, a dispune în coloană. – În + coloană. DOOM
încoloná (a ~) vb., ind. prez. 3 încoloneáză
încolonând
ÎNCOLONÁ, încolonez, vb. I. Refl. (Despre un grup de oameni, de vehicule) A se așeza în coloană, a forma o coloană (de marș); (despre o persoană, un vehicul) a se încadra într-o coloană. ♦ Tranz. A așeza, a dispune în coloană. – În + coloană. DOOM
încoloná (a ~) vb., ind. prez. 3 încoloneáză
încolonînd
ÎNCOLONÁ, încolonez, vb. I. Refl. (Despre un grup de oameni, de vehicule) A se așeza în coloană, a forma o coloană (de marș); (despre o persoană, un vehicul) a se încadra într-o coloană. ♦ Tranz. A așeza, a dispune în coloană. – În + coloană. DOOM
încoloná (a ~) vb., ind. prez. 3 încoloneáză
încolonări
ÎNCOLONÁRE s. f. Acțiunea de a (se) încolona. ♦ (Art.; cu valoare de interjecție) Exclamație care îndeamnă, comandă ordonarea în coloană a unui grup de oameni. – V. încolona. DOOM
încolonáre s. f., g.-d. art. încolonắrii
încolonării
ÎNCOLONÁRE s. f. Acțiunea de a (se) încolona. ♦ (Art.; cu valoare de interjecție) Exclamație care îndeamnă, comandă ordonarea în coloană a unui grup de oameni. – V. încolona. DOOM
încolonáre s. f., g.-d. art. încolonắrii
încolonările
ÎNCOLONÁRE s. f. Acțiunea de a (se) încolona. ♦ (Art.; cu valoare de interjecție) Exclamație care îndeamnă, comandă ordonarea în coloană a unui grup de oameni. – V. încolona. DOOM
încolonáre s. f., g.-d. art. încolonắrii
încolonărilor
ÎNCOLONÁRE s. f. Acțiunea de a (se) încolona. ♦ (Art.; cu valoare de interjecție) Exclamație care îndeamnă, comandă ordonarea în coloană a unui grup de oameni. – V. încolona. DOOM
încolonáre s. f., g.-d. art. încolonắrii
încolăcea
ÎNCOLĂCÍ, încolăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face ca un cerc, a (se) înfășura în formă de colac; a (se) încovriga; a (se) încârliga, a (se) încolătăci. ♦ Refl. (Despre ape, drumuri) A o coti, a șerpui. ♦ Tranz. A încrucișa brațele sau picioarele. – În + colac. DOOM
încolăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolăcésc, imperf. 3 sg. încolăceá; conj. prez. 3 să încolăceáscă
încolăceai
ÎNCOLĂCÍ, încolăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face ca un cerc, a (se) înfășura în formă de colac; a (se) încovriga; a (se) încârliga, a (se) încolătăci. ♦ Refl. (Despre ape, drumuri) A o coti, a șerpui. ♦ Tranz. A încrucișa brațele sau picioarele. – În + colac. DOOM
încolăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolăcésc, imperf. 3 sg. încolăceá; conj. prez. 3 să încolăceáscă
încolăceala
ÎNCOLĂCEÁLĂ, încolăceli, s. f. Încolăcire. – Încolăci + suf. -eală. DOOM
încolăceálă s. f., g.-d. art. încolăcélii; pl. încolăcéli
încolăceam
ÎNCOLĂCÍ, încolăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face ca un cerc, a (se) înfășura în formă de colac; a (se) încovriga; a (se) încârliga, a (se) încolătăci. ♦ Refl. (Despre ape, drumuri) A o coti, a șerpui. ♦ Tranz. A încrucișa brațele sau picioarele. – În + colac. DOOM
încolăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolăcésc, imperf. 3 sg. încolăceá; conj. prez. 3 să încolăceáscă
încolăcească
ÎNCOLĂCÍ, încolăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face ca un cerc, a (se) înfășura în formă de colac; a (se) încovriga; a (se) încârliga, a (se) încolătăci. ♦ Refl. (Despre ape, drumuri) A o coti, a șerpui. ♦ Tranz. A încrucișa brațele sau picioarele. – În + colac. DOOM
încolăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolăcésc, imperf. 3 sg. încolăceá; conj. prez. 3 să încolăceáscă
încolăceau
ÎNCOLĂCÍ, încolăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face ca un cerc, a (se) înfășura în formă de colac; a (se) încovriga; a (se) încârliga, a (se) încolătăci. ♦ Refl. (Despre ape, drumuri) A o coti, a șerpui. ♦ Tranz. A încrucișa brațele sau picioarele. – În + colac. DOOM
încolăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolăcésc, imperf. 3 sg. încolăceá; conj. prez. 3 să încolăceáscă
încolăceați
ÎNCOLĂCÍ, încolăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face ca un cerc, a (se) înfășura în formă de colac; a (se) încovriga; a (se) încârliga, a (se) încolătăci. ♦ Refl. (Despre ape, drumuri) A o coti, a șerpui. ♦ Tranz. A încrucișa brațele sau picioarele. – În + colac. DOOM
încolăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolăcésc, imperf. 3 sg. încolăceá; conj. prez. 3 să încolăceáscă
încolăceli
ÎNCOLĂCEÁLĂ, încolăceli, s. f. Încolăcire. – Încolăci + suf. -eală. DOOM
încolăceálă s. f., g.-d. art. încolăcélii; pl. încolăcéli
încolăcelii
ÎNCOLĂCEÁLĂ, încolăceli, s. f. Încolăcire. – Încolăci + suf. -eală. DOOM
încolăceálă s. f., g.-d. art. încolăcélii; pl. încolăcéli
încolăcelile
ÎNCOLĂCEÁLĂ, încolăceli, s. f. Încolăcire. – Încolăci + suf. -eală. DOOM
încolăceálă s. f., g.-d. art. încolăcélii; pl. încolăcéli
încolăcelilor
ÎNCOLĂCEÁLĂ, încolăceli, s. f. Încolăcire. – Încolăci + suf. -eală. DOOM
încolăceálă s. f., g.-d. art. încolăcélii; pl. încolăcéli
încolăcesc
ÎNCOLĂCÍ, încolăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face ca un cerc, a (se) înfășura în formă de colac; a (se) încovriga; a (se) încârliga, a (se) încolătăci. ♦ Refl. (Despre ape, drumuri) A o coti, a șerpui. ♦ Tranz. A încrucișa brațele sau picioarele. – În + colac. DOOM
încolăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolăcésc, imperf. 3 sg. încolăceá; conj. prez. 3 să încolăceáscă
încolăcește
ÎNCOLĂCÍ, încolăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face ca un cerc, a (se) înfășura în formă de colac; a (se) încovriga; a (se) încârliga, a (se) încolătăci. ♦ Refl. (Despre ape, drumuri) A o coti, a șerpui. ♦ Tranz. A încrucișa brațele sau picioarele. – În + colac. DOOM
încolăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolăcésc, imperf. 3 sg. încolăceá; conj. prez. 3 să încolăceáscă
încolăcești
ÎNCOLĂCÍ, încolăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face ca un cerc, a (se) înfășura în formă de colac; a (se) încovriga; a (se) încârliga, a (se) încolătăci. ♦ Refl. (Despre ape, drumuri) A o coti, a șerpui. ♦ Tranz. A încrucișa brațele sau picioarele. – În + colac. DOOM
încolăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolăcésc, imperf. 3 sg. încolăceá; conj. prez. 3 să încolăceáscă
încolăci
ÎNCOLĂCÍ, încolăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face ca un cerc, a (se) înfășura în formă de colac; a (se) încovriga; a (se) încârliga, a (se) încolătăci. ♦ Refl. (Despre ape, drumuri) A o coti, a șerpui. ♦ Tranz. A încrucișa brațele sau picioarele. – În + colac. DOOM
încolăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolăcésc, imperf. 3 sg. încolăceá; conj. prez. 3 să încolăceáscă
încolăcii
ÎNCOLĂCÍ, încolăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face ca un cerc, a (se) înfășura în formă de colac; a (se) încovriga; a (se) încârliga, a (se) încolătăci. ♦ Refl. (Despre ape, drumuri) A o coti, a șerpui. ♦ Tranz. A încrucișa brațele sau picioarele. – În + colac. DOOM
încolăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolăcésc, imperf. 3 sg. încolăceá; conj. prez. 3 să încolăceáscă
încolăcim
ÎNCOLĂCÍ, încolăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face ca un cerc, a (se) înfășura în formă de colac; a (se) încovriga; a (se) încârliga, a (se) încolătăci. ♦ Refl. (Despre ape, drumuri) A o coti, a șerpui. ♦ Tranz. A încrucișa brațele sau picioarele. – În + colac. DOOM
încolăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolăcésc, imperf. 3 sg. încolăceá; conj. prez. 3 să încolăceáscă
încolăcind
ÎNCOLĂCÍ, încolăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face ca un cerc, a (se) înfășura în formă de colac; a (se) încovriga; a (se) încârliga, a (se) încolătăci. ♦ Refl. (Despre ape, drumuri) A o coti, a șerpui. ♦ Tranz. A încrucișa brațele sau picioarele. – În + colac. DOOM
încolăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolăcésc, imperf. 3 sg. încolăceá; conj. prez. 3 să încolăceáscă
încolăcire
ÎNCOLĂCÍ, încolăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face ca un cerc, a (se) înfășura în formă de colac; a (se) încovriga; a (se) încârliga, a (se) încolătăci. ♦ Refl. (Despre ape, drumuri) A o coti, a șerpui. ♦ Tranz. A încrucișa brațele sau picioarele. – În + colac. DOOM
încolăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolăcésc, imperf. 3 sg. încolăceá; conj. prez. 3 să încolăceáscă
încolăcire
ÎNCOLĂCÍRE, încolăciri, s. f. Acțiunea de a (se) încolăci și rezultatul ei; înfășurare, încolăceală, încolăcitură. – V. încolăci. DOOM
încolăcíre s. f., g.-d. art. încolăcírii; pl. încolăcíri
încolăcirea
ÎNCOLĂCÍRE, încolăciri, s. f. Acțiunea de a (se) încolăci și rezultatul ei; înfășurare, încolăceală, încolăcitură. – V. încolăci. DOOM
încolăcíre s. f., g.-d. art. încolăcírii; pl. încolăcíri
încolăciri
ÎNCOLĂCÍRE, încolăciri, s. f. Acțiunea de a (se) încolăci și rezultatul ei; înfășurare, încolăceală, încolăcitură. – V. încolăci. DOOM
încolăcíre s. f., g.-d. art. încolăcírii; pl. încolăcíri
încolăcirii
ÎNCOLĂCÍRE, încolăciri, s. f. Acțiunea de a (se) încolăci și rezultatul ei; înfășurare, încolăceală, încolăcitură. – V. încolăci. DOOM
încolăcíre s. f., g.-d. art. încolăcírii; pl. încolăcíri
încolăcirile
ÎNCOLĂCÍRE, încolăciri, s. f. Acțiunea de a (se) încolăci și rezultatul ei; înfășurare, încolăceală, încolăcitură. – V. încolăci. DOOM
încolăcíre s. f., g.-d. art. încolăcírii; pl. încolăcíri
încolăcirilor
ÎNCOLĂCÍRE, încolăciri, s. f. Acțiunea de a (se) încolăci și rezultatul ei; înfășurare, încolăceală, încolăcitură. – V. încolăci. DOOM
încolăcíre s. f., g.-d. art. încolăcírii; pl. încolăcíri
încolăciră
ÎNCOLĂCÍ, încolăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face ca un cerc, a (se) înfășura în formă de colac; a (se) încovriga; a (se) încârliga, a (se) încolătăci. ♦ Refl. (Despre ape, drumuri) A o coti, a șerpui. ♦ Tranz. A încrucișa brațele sau picioarele. – În + colac. DOOM
încolăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolăcésc, imperf. 3 sg. încolăceá; conj. prez. 3 să încolăceáscă
încolăcirăm
ÎNCOLĂCÍ, încolăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face ca un cerc, a (se) înfășura în formă de colac; a (se) încovriga; a (se) încârliga, a (se) încolătăci. ♦ Refl. (Despre ape, drumuri) A o coti, a șerpui. ♦ Tranz. A încrucișa brațele sau picioarele. – În + colac. DOOM
încolăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolăcésc, imperf. 3 sg. încolăceá; conj. prez. 3 să încolăceáscă
încolăcirăți
ÎNCOLĂCÍ, încolăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face ca un cerc, a (se) înfășura în formă de colac; a (se) încovriga; a (se) încârliga, a (se) încolătăci. ♦ Refl. (Despre ape, drumuri) A o coti, a șerpui. ♦ Tranz. A încrucișa brațele sau picioarele. – În + colac. DOOM
încolăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolăcésc, imperf. 3 sg. încolăceá; conj. prez. 3 să încolăceáscă
încolăcise
ÎNCOLĂCÍ, încolăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face ca un cerc, a (se) înfășura în formă de colac; a (se) încovriga; a (se) încârliga, a (se) încolătăci. ♦ Refl. (Despre ape, drumuri) A o coti, a șerpui. ♦ Tranz. A încrucișa brațele sau picioarele. – În + colac. DOOM
încolăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolăcésc, imperf. 3 sg. încolăceá; conj. prez. 3 să încolăceáscă
încolăcisem
ÎNCOLĂCÍ, încolăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face ca un cerc, a (se) înfășura în formă de colac; a (se) încovriga; a (se) încârliga, a (se) încolătăci. ♦ Refl. (Despre ape, drumuri) A o coti, a șerpui. ♦ Tranz. A încrucișa brațele sau picioarele. – În + colac. DOOM
încolăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolăcésc, imperf. 3 sg. încolăceá; conj. prez. 3 să încolăceáscă
încolăciseră
ÎNCOLĂCÍ, încolăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face ca un cerc, a (se) înfășura în formă de colac; a (se) încovriga; a (se) încârliga, a (se) încolătăci. ♦ Refl. (Despre ape, drumuri) A o coti, a șerpui. ♦ Tranz. A încrucișa brațele sau picioarele. – În + colac. DOOM
încolăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolăcésc, imperf. 3 sg. încolăceá; conj. prez. 3 să încolăceáscă
încolăciserăm
ÎNCOLĂCÍ, încolăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face ca un cerc, a (se) înfășura în formă de colac; a (se) încovriga; a (se) încârliga, a (se) încolătăci. ♦ Refl. (Despre ape, drumuri) A o coti, a șerpui. ♦ Tranz. A încrucișa brațele sau picioarele. – În + colac. DOOM
încolăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolăcésc, imperf. 3 sg. încolăceá; conj. prez. 3 să încolăceáscă
încolăciserăți
ÎNCOLĂCÍ, încolăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face ca un cerc, a (se) înfășura în formă de colac; a (se) încovriga; a (se) încârliga, a (se) încolătăci. ♦ Refl. (Despre ape, drumuri) A o coti, a șerpui. ♦ Tranz. A încrucișa brațele sau picioarele. – În + colac. DOOM
încolăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolăcésc, imperf. 3 sg. încolăceá; conj. prez. 3 să încolăceáscă
încolăciseși
ÎNCOLĂCÍ, încolăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face ca un cerc, a (se) înfășura în formă de colac; a (se) încovriga; a (se) încârliga, a (se) încolătăci. ♦ Refl. (Despre ape, drumuri) A o coti, a șerpui. ♦ Tranz. A încrucișa brațele sau picioarele. – În + colac. DOOM
încolăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolăcésc, imperf. 3 sg. încolăceá; conj. prez. 3 să încolăceáscă
încolăciseți
ÎNCOLĂCÍ, încolăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face ca un cerc, a (se) înfășura în formă de colac; a (se) încovriga; a (se) încârliga, a (se) încolătăci. ♦ Refl. (Despre ape, drumuri) A o coti, a șerpui. ♦ Tranz. A încrucișa brațele sau picioarele. – În + colac. DOOM
încolăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolăcésc, imperf. 3 sg. încolăceá; conj. prez. 3 să încolăceáscă
încolăcit
ÎNCOLĂCÍ, încolăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face ca un cerc, a (se) înfășura în formă de colac; a (se) încovriga; a (se) încârliga, a (se) încolătăci. ♦ Refl. (Despre ape, drumuri) A o coti, a șerpui. ♦ Tranz. A încrucișa brațele sau picioarele. – În + colac. DOOM
încolăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolăcésc, imperf. 3 sg. încolăceá; conj. prez. 3 să încolăceáscă
încolăcit
ÎNCOLĂCÍT, -Ă, încolăciți, -te, adj. Învârtit, înfășurat (în formă de colac); încovrigat. – V. încolăci.
încolăcita
ÎNCOLĂCÍT, -Ă, încolăciți, -te, adj. Învârtit, înfășurat (în formă de colac); încovrigat. – V. încolăci.
încolăcite
ÎNCOLĂCÍT, -Ă, încolăciți, -te, adj. Învârtit, înfășurat (în formă de colac); încovrigat. – V. încolăci.
încolăcitei
ÎNCOLĂCÍT, -Ă, încolăciți, -te, adj. Învârtit, înfășurat (în formă de colac); încovrigat. – V. încolăci.
încolăcitele
ÎNCOLĂCÍT, -Ă, încolăciți, -te, adj. Învârtit, înfășurat (în formă de colac); încovrigat. – V. încolăci.
încolăcitelor
ÎNCOLĂCÍT, -Ă, încolăciți, -te, adj. Învârtit, înfășurat (în formă de colac); încovrigat. – V. încolăci.
încolăcitul
ÎNCOLĂCÍT, -Ă, încolăciți, -te, adj. Învârtit, înfășurat (în formă de colac); încovrigat. – V. încolăci.
încolăcitului
ÎNCOLĂCÍT, -Ă, încolăciți, -te, adj. Învârtit, înfășurat (în formă de colac); încovrigat. – V. încolăci.
încolăcitura
ÎNCOLĂCITÚRĂ, încolăcituri, s. f. Încolăcire. – Încolăci + suf. -tură. DOOM
încolăcitúră s. f., g.-d. art. încolăcitúrii; pl. încolăcitúri
încolăcituri
ÎNCOLĂCITÚRĂ, încolăcituri, s. f. Încolăcire. – Încolăci + suf. -tură. DOOM
încolăcitúră s. f., g.-d. art. încolăcitúrii; pl. încolăcitúri
încolăciturii
ÎNCOLĂCITÚRĂ, încolăcituri, s. f. Încolăcire. – Încolăci + suf. -tură. DOOM
încolăcitúră s. f., g.-d. art. încolăcitúrii; pl. încolăcitúri
încolăciturile
ÎNCOLĂCITÚRĂ, încolăcituri, s. f. Încolăcire. – Încolăci + suf. -tură. DOOM
încolăcitúră s. f., g.-d. art. încolăcitúrii; pl. încolăcitúri
încolăciturilor
ÎNCOLĂCITÚRĂ, încolăcituri, s. f. Încolăcire. – Încolăci + suf. -tură. DOOM
încolăcitúră s. f., g.-d. art. încolăcitúrii; pl. încolăcitúri
încolăciși
ÎNCOLĂCÍ, încolăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face ca un cerc, a (se) înfășura în formă de colac; a (se) încovriga; a (se) încârliga, a (se) încolătăci. ♦ Refl. (Despre ape, drumuri) A o coti, a șerpui. ♦ Tranz. A încrucișa brațele sau picioarele. – În + colac. DOOM
încolăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolăcésc, imperf. 3 sg. încolăceá; conj. prez. 3 să încolăceáscă
încolăciți
ÎNCOLĂCÍ, încolăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face ca un cerc, a (se) înfășura în formă de colac; a (se) încovriga; a (se) încârliga, a (se) încolătăci. ♦ Refl. (Despre ape, drumuri) A o coti, a șerpui. ♦ Tranz. A încrucișa brațele sau picioarele. – În + colac. DOOM
încolăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolăcésc, imperf. 3 sg. încolăceá; conj. prez. 3 să încolăceáscă
încolăciți
ÎNCOLĂCÍT, -Ă, încolăciți, -te, adj. Învârtit, înfășurat (în formă de colac); încovrigat. – V. încolăci.
încolăciții
ÎNCOLĂCÍT, -Ă, încolăciți, -te, adj. Învârtit, înfășurat (în formă de colac); încovrigat. – V. încolăci.
încolăciților
ÎNCOLĂCÍT, -Ă, încolăciți, -te, adj. Învârtit, înfășurat (în formă de colac); încovrigat. – V. încolăci.
încolătăcea
ÎNCOLĂTĂCÍ, încolătăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Înv. și reg.) A (se) încolăci. – Contaminare între încolăci și împletici. DOOM
încolătăcí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolătăcésc, imperf. 3 sg. încolătăceá; conj. prez. 3 să încolătăceáscă
încolătăceai
ÎNCOLĂTĂCÍ, încolătăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Înv. și reg.) A (se) încolăci. – Contaminare între încolăci și împletici. DOOM
încolătăcí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolătăcésc, imperf. 3 sg. încolătăceá; conj. prez. 3 să încolătăceáscă
încolătăceam
ÎNCOLĂTĂCÍ, încolătăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Înv. și reg.) A (se) încolăci. – Contaminare între încolăci și împletici. DOOM
încolătăcí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolătăcésc, imperf. 3 sg. încolătăceá; conj. prez. 3 să încolătăceáscă
încolătăcească
ÎNCOLĂTĂCÍ, încolătăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Înv. și reg.) A (se) încolăci. – Contaminare între încolăci și împletici. DOOM
încolătăcí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolătăcésc, imperf. 3 sg. încolătăceá; conj. prez. 3 să încolătăceáscă
încolătăceau
ÎNCOLĂTĂCÍ, încolătăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Înv. și reg.) A (se) încolăci. – Contaminare între încolăci și împletici. DOOM
încolătăcí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolătăcésc, imperf. 3 sg. încolătăceá; conj. prez. 3 să încolătăceáscă
încolătăceați
ÎNCOLĂTĂCÍ, încolătăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Înv. și reg.) A (se) încolăci. – Contaminare între încolăci și împletici. DOOM
încolătăcí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolătăcésc, imperf. 3 sg. încolătăceá; conj. prez. 3 să încolătăceáscă
încolătăcesc
ÎNCOLĂTĂCÍ, încolătăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Înv. și reg.) A (se) încolăci. – Contaminare între încolăci și împletici. DOOM
încolătăcí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolătăcésc, imperf. 3 sg. încolătăceá; conj. prez. 3 să încolătăceáscă
încolătăcește
ÎNCOLĂTĂCÍ, încolătăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Înv. și reg.) A (se) încolăci. – Contaminare între încolăci și împletici. DOOM
încolătăcí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolătăcésc, imperf. 3 sg. încolătăceá; conj. prez. 3 să încolătăceáscă
încolătăcești
ÎNCOLĂTĂCÍ, încolătăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Înv. și reg.) A (se) încolăci. – Contaminare între încolăci și împletici. DOOM
încolătăcí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolătăcésc, imperf. 3 sg. încolătăceá; conj. prez. 3 să încolătăceáscă
încolătăci
ÎNCOLĂTĂCÍ, încolătăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Înv. și reg.) A (se) încolăci. – Contaminare între încolăci și împletici. DOOM
încolătăcí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolătăcésc, imperf. 3 sg. încolătăceá; conj. prez. 3 să încolătăceáscă
încolătăcii
ÎNCOLĂTĂCÍ, încolătăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Înv. și reg.) A (se) încolăci. – Contaminare între încolăci și împletici. DOOM
încolătăcí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolătăcésc, imperf. 3 sg. încolătăceá; conj. prez. 3 să încolătăceáscă
încolătăcim
ÎNCOLĂTĂCÍ, încolătăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Înv. și reg.) A (se) încolăci. – Contaminare între încolăci și împletici. DOOM
încolătăcí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolătăcésc, imperf. 3 sg. încolătăceá; conj. prez. 3 să încolătăceáscă
încolătăcind
ÎNCOLĂTĂCÍ, încolătăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Înv. și reg.) A (se) încolăci. – Contaminare între încolăci și împletici. DOOM
încolătăcí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolătăcésc, imperf. 3 sg. încolătăceá; conj. prez. 3 să încolătăceáscă
încolătăcire
ÎNCOLĂTĂCÍ, încolătăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Înv. și reg.) A (se) încolăci. – Contaminare între încolăci și împletici. DOOM
încolătăcí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolătăcésc, imperf. 3 sg. încolătăceá; conj. prez. 3 să încolătăceáscă
încolătăcire
ÎNCOLĂTĂCÍ, încolătăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Înv. și reg.) A (se) încolăci. – Contaminare între încolăci și împletici.
încolătăciră
ÎNCOLĂTĂCÍ, încolătăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Înv. și reg.) A (se) încolăci. – Contaminare între încolăci și împletici. DOOM
încolătăcí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolătăcésc, imperf. 3 sg. încolătăceá; conj. prez. 3 să încolătăceáscă
încolătăcirăm
ÎNCOLĂTĂCÍ, încolătăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Înv. și reg.) A (se) încolăci. – Contaminare între încolăci și împletici. DOOM
încolătăcí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolătăcésc, imperf. 3 sg. încolătăceá; conj. prez. 3 să încolătăceáscă
încolătăcirăți
ÎNCOLĂTĂCÍ, încolătăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Înv. și reg.) A (se) încolăci. – Contaminare între încolăci și împletici. DOOM
încolătăcí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolătăcésc, imperf. 3 sg. încolătăceá; conj. prez. 3 să încolătăceáscă
încolătăcise
ÎNCOLĂTĂCÍ, încolătăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Înv. și reg.) A (se) încolăci. – Contaminare între încolăci și împletici. DOOM
încolătăcí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolătăcésc, imperf. 3 sg. încolătăceá; conj. prez. 3 să încolătăceáscă
încolătăcisem
ÎNCOLĂTĂCÍ, încolătăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Înv. și reg.) A (se) încolăci. – Contaminare între încolăci și împletici. DOOM
încolătăcí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolătăcésc, imperf. 3 sg. încolătăceá; conj. prez. 3 să încolătăceáscă
încolătăciseră
ÎNCOLĂTĂCÍ, încolătăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Înv. și reg.) A (se) încolăci. – Contaminare între încolăci și împletici. DOOM
încolătăcí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolătăcésc, imperf. 3 sg. încolătăceá; conj. prez. 3 să încolătăceáscă
încolătăciserăm
ÎNCOLĂTĂCÍ, încolătăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Înv. și reg.) A (se) încolăci. – Contaminare între încolăci și împletici. DOOM
încolătăcí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolătăcésc, imperf. 3 sg. încolătăceá; conj. prez. 3 să încolătăceáscă
încolătăciserăți
ÎNCOLĂTĂCÍ, încolătăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Înv. și reg.) A (se) încolăci. – Contaminare între încolăci și împletici. DOOM
încolătăcí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolătăcésc, imperf. 3 sg. încolătăceá; conj. prez. 3 să încolătăceáscă
încolătăciseși
ÎNCOLĂTĂCÍ, încolătăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Înv. și reg.) A (se) încolăci. – Contaminare între încolăci și împletici. DOOM
încolătăcí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolătăcésc, imperf. 3 sg. încolătăceá; conj. prez. 3 să încolătăceáscă
încolătăciseți
ÎNCOLĂTĂCÍ, încolătăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Înv. și reg.) A (se) încolăci. – Contaminare între încolăci și împletici. DOOM
încolătăcí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolătăcésc, imperf. 3 sg. încolătăceá; conj. prez. 3 să încolătăceáscă
încolătăcit
ÎNCOLĂTĂCÍ, încolătăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Înv. și reg.) A (se) încolăci. – Contaminare între încolăci și împletici. DOOM
încolătăcí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolătăcésc, imperf. 3 sg. încolătăceá; conj. prez. 3 să încolătăceáscă
încolătăcit
ÎNCOLĂTĂCÍ, încolătăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Înv. și reg.) A (se) încolăci. – Contaminare între încolăci și împletici.
încolătăciși
ÎNCOLĂTĂCÍ, încolătăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Înv. și reg.) A (se) încolăci. – Contaminare între încolăci și împletici. DOOM
încolătăcí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolătăcésc, imperf. 3 sg. încolătăceá; conj. prez. 3 să încolătăceáscă
încolătăciți
ÎNCOLĂTĂCÍ, încolătăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Înv. și reg.) A (se) încolăci. – Contaminare între încolăci și împletici. DOOM
încolătăcí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolătăcésc, imperf. 3 sg. încolătăceá; conj. prez. 3 să încolătăceáscă
încolțat
ÎNCOLȚÁT, -Ă, încolțați, -te, adj. (Reg.) Colțuros. – În + colț + suf. -at. DOOM
încolțát (reg.) adj. m., pl. încolțáți; f. încolțátă, pl. încolțáte
încolțata
ÎNCOLȚÁT, -Ă, încolțați, -te, adj. (Reg.) Colțuros. – În + colț + suf. -at. DOOM
încolțát (reg.) adj. m., pl. încolțáți; f. încolțátă, pl. încolțáte
încolțate
ÎNCOLȚÁT, -Ă, încolțați, -te, adj. (Reg.) Colțuros. – În + colț + suf. -at. DOOM
încolțát (reg.) adj. m., pl. încolțáți; f. încolțátă, pl. încolțáte
încolțatei
ÎNCOLȚÁT, -Ă, încolțați, -te, adj. (Reg.) Colțuros. – În + colț + suf. -at. DOOM
încolțát (reg.) adj. m., pl. încolțáți; f. încolțátă, pl. încolțáte
încolțatele
ÎNCOLȚÁT, -Ă, încolțați, -te, adj. (Reg.) Colțuros. – În + colț + suf. -at. DOOM
încolțát (reg.) adj. m., pl. încolțáți; f. încolțátă, pl. încolțáte
încolțatelor
ÎNCOLȚÁT, -Ă, încolțați, -te, adj. (Reg.) Colțuros. – În + colț + suf. -at. DOOM
încolțát (reg.) adj. m., pl. încolțáți; f. încolțátă, pl. încolțáte
încolțatul
ÎNCOLȚÁT, -Ă, încolțați, -te, adj. (Reg.) Colțuros. – În + colț + suf. -at. DOOM
încolțát (reg.) adj. m., pl. încolțáți; f. încolțátă, pl. încolțáte
încolțatului
ÎNCOLȚÁT, -Ă, încolțați, -te, adj. (Reg.) Colțuros. – În + colț + suf. -at. DOOM
încolțát (reg.) adj. m., pl. încolțáți; f. încolțátă, pl. încolțáte
încolțați
ÎNCOLȚÁT, -Ă, încolțați, -te, adj. (Reg.) Colțuros. – În + colț + suf. -at. DOOM
încolțát (reg.) adj. m., pl. încolțáți; f. încolțátă, pl. încolțáte
încolțații
ÎNCOLȚÁT, -Ă, încolțați, -te, adj. (Reg.) Colțuros. – În + colț + suf. -at. DOOM
încolțát (reg.) adj. m., pl. încolțáți; f. încolțátă, pl. încolțáte
încolțaților
ÎNCOLȚÁT, -Ă, încolțați, -te, adj. (Reg.) Colțuros. – În + colț + suf. -at. DOOM
încolțát (reg.) adj. m., pl. încolțáți; f. încolțátă, pl. încolțáte
încolțea
ÎNCOLȚÍ, încolțesc, vb. IV. I. Intranz. (Despre plante; la pers. 3) A da colț, a răsări din pământ; a germina. ♦ Fig. (Despre idei, sentimente) A începe să se dezvolte; a apărea, a se ivi, a se naște. II. Tranz. A înfige colții pentru a mușca. ♦ A înconjura din toate părțile, fără a mai da posibilitatea de retragere. ♦ Fig. (Despre oameni) A prinde pe cineva la strâmtoare; (despre abstracte) a cuprinde, a copleși. – În + colț. DOOM
încolțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolțésc, imperf. 3 sg. încolțeá; conj. prez. 3 să încolțeáscă
încolțeai
ÎNCOLȚÍ, încolțesc, vb. IV. I. Intranz. (Despre plante; la pers. 3) A da colț, a răsări din pământ; a germina. ♦ Fig. (Despre idei, sentimente) A începe să se dezvolte; a apărea, a se ivi, a se naște. II. Tranz. A înfige colții pentru a mușca. ♦ A înconjura din toate părțile, fără a mai da posibilitatea de retragere. ♦ Fig. (Despre oameni) A prinde pe cineva la strâmtoare; (despre abstracte) a cuprinde, a copleși. – În + colț. DOOM
încolțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolțésc, imperf. 3 sg. încolțeá; conj. prez. 3 să încolțeáscă
încolțeam
ÎNCOLȚÍ, încolțesc, vb. IV. I. Intranz. (Despre plante; la pers. 3) A da colț, a răsări din pământ; a germina. ♦ Fig. (Despre idei, sentimente) A începe să se dezvolte; a apărea, a se ivi, a se naște. II. Tranz. A înfige colții pentru a mușca. ♦ A înconjura din toate părțile, fără a mai da posibilitatea de retragere. ♦ Fig. (Despre oameni) A prinde pe cineva la strâmtoare; (despre abstracte) a cuprinde, a copleși. – În + colț. DOOM
încolțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolțésc, imperf. 3 sg. încolțeá; conj. prez. 3 să încolțeáscă
încolțească
ÎNCOLȚÍ, încolțesc, vb. IV. I. Intranz. (Despre plante; la pers. 3) A da colț, a răsări din pământ; a germina. ♦ Fig. (Despre idei, sentimente) A începe să se dezvolte; a apărea, a se ivi, a se naște. II. Tranz. A înfige colții pentru a mușca. ♦ A înconjura din toate părțile, fără a mai da posibilitatea de retragere. ♦ Fig. (Despre oameni) A prinde pe cineva la strâmtoare; (despre abstracte) a cuprinde, a copleși. – În + colț. DOOM
încolțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolțésc, imperf. 3 sg. încolțeá; conj. prez. 3 să încolțeáscă
încolțeau
ÎNCOLȚÍ, încolțesc, vb. IV. I. Intranz. (Despre plante; la pers. 3) A da colț, a răsări din pământ; a germina. ♦ Fig. (Despre idei, sentimente) A începe să se dezvolte; a apărea, a se ivi, a se naște. II. Tranz. A înfige colții pentru a mușca. ♦ A înconjura din toate părțile, fără a mai da posibilitatea de retragere. ♦ Fig. (Despre oameni) A prinde pe cineva la strâmtoare; (despre abstracte) a cuprinde, a copleși. – În + colț. DOOM
încolțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolțésc, imperf. 3 sg. încolțeá; conj. prez. 3 să încolțeáscă
încolțeați
ÎNCOLȚÍ, încolțesc, vb. IV. I. Intranz. (Despre plante; la pers. 3) A da colț, a răsări din pământ; a germina. ♦ Fig. (Despre idei, sentimente) A începe să se dezvolte; a apărea, a se ivi, a se naște. II. Tranz. A înfige colții pentru a mușca. ♦ A înconjura din toate părțile, fără a mai da posibilitatea de retragere. ♦ Fig. (Despre oameni) A prinde pe cineva la strâmtoare; (despre abstracte) a cuprinde, a copleși. – În + colț. DOOM
încolțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolțésc, imperf. 3 sg. încolțeá; conj. prez. 3 să încolțeáscă
încolțesc
ÎNCOLȚÍ, încolțesc, vb. IV. I. Intranz. (Despre plante; la pers. 3) A da colț, a răsări din pământ; a germina. ♦ Fig. (Despre idei, sentimente) A începe să se dezvolte; a apărea, a se ivi, a se naște. II. Tranz. A înfige colții pentru a mușca. ♦ A înconjura din toate părțile, fără a mai da posibilitatea de retragere. ♦ Fig. (Despre oameni) A prinde pe cineva la strâmtoare; (despre abstracte) a cuprinde, a copleși. – În + colț. DOOM
încolțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolțésc, imperf. 3 sg. încolțeá; conj. prez. 3 să încolțeáscă
încolțește
ÎNCOLȚÍ, încolțesc, vb. IV. I. Intranz. (Despre plante; la pers. 3) A da colț, a răsări din pământ; a germina. ♦ Fig. (Despre idei, sentimente) A începe să se dezvolte; a apărea, a se ivi, a se naște. II. Tranz. A înfige colții pentru a mușca. ♦ A înconjura din toate părțile, fără a mai da posibilitatea de retragere. ♦ Fig. (Despre oameni) A prinde pe cineva la strâmtoare; (despre abstracte) a cuprinde, a copleși. – În + colț. DOOM
încolțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolțésc, imperf. 3 sg. încolțeá; conj. prez. 3 să încolțeáscă
încolțești
ÎNCOLȚÍ, încolțesc, vb. IV. I. Intranz. (Despre plante; la pers. 3) A da colț, a răsări din pământ; a germina. ♦ Fig. (Despre idei, sentimente) A începe să se dezvolte; a apărea, a se ivi, a se naște. II. Tranz. A înfige colții pentru a mușca. ♦ A înconjura din toate părțile, fără a mai da posibilitatea de retragere. ♦ Fig. (Despre oameni) A prinde pe cineva la strâmtoare; (despre abstracte) a cuprinde, a copleși. – În + colț. DOOM
încolțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolțésc, imperf. 3 sg. încolțeá; conj. prez. 3 să încolțeáscă
încolți
ÎNCOLȚÍ, încolțesc, vb. IV. I. Intranz. (Despre plante; la pers. 3) A da colț, a răsări din pământ; a germina. ♦ Fig. (Despre idei, sentimente) A începe să se dezvolte; a apărea, a se ivi, a se naște. II. Tranz. A înfige colții pentru a mușca. ♦ A înconjura din toate părțile, fără a mai da posibilitatea de retragere. ♦ Fig. (Despre oameni) A prinde pe cineva la strâmtoare; (despre abstracte) a cuprinde, a copleși. – În + colț. DOOM
încolțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolțésc, imperf. 3 sg. încolțeá; conj. prez. 3 să încolțeáscă
încolții
ÎNCOLȚÍ, încolțesc, vb. IV. I. Intranz. (Despre plante; la pers. 3) A da colț, a răsări din pământ; a germina. ♦ Fig. (Despre idei, sentimente) A începe să se dezvolte; a apărea, a se ivi, a se naște. II. Tranz. A înfige colții pentru a mușca. ♦ A înconjura din toate părțile, fără a mai da posibilitatea de retragere. ♦ Fig. (Despre oameni) A prinde pe cineva la strâmtoare; (despre abstracte) a cuprinde, a copleși. – În + colț. DOOM
încolțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolțésc, imperf. 3 sg. încolțeá; conj. prez. 3 să încolțeáscă
încolțim
ÎNCOLȚÍ, încolțesc, vb. IV. I. Intranz. (Despre plante; la pers. 3) A da colț, a răsări din pământ; a germina. ♦ Fig. (Despre idei, sentimente) A începe să se dezvolte; a apărea, a se ivi, a se naște. II. Tranz. A înfige colții pentru a mușca. ♦ A înconjura din toate părțile, fără a mai da posibilitatea de retragere. ♦ Fig. (Despre oameni) A prinde pe cineva la strâmtoare; (despre abstracte) a cuprinde, a copleși. – În + colț. DOOM
încolțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolțésc, imperf. 3 sg. încolțeá; conj. prez. 3 să încolțeáscă
încolțind
ÎNCOLȚÍ, încolțesc, vb. IV. I. Intranz. (Despre plante; la pers. 3) A da colț, a răsări din pământ; a germina. ♦ Fig. (Despre idei, sentimente) A începe să se dezvolte; a apărea, a se ivi, a se naște. II. Tranz. A înfige colții pentru a mușca. ♦ A înconjura din toate părțile, fără a mai da posibilitatea de retragere. ♦ Fig. (Despre oameni) A prinde pe cineva la strâmtoare; (despre abstracte) a cuprinde, a copleși. – În + colț. DOOM
încolțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolțésc, imperf. 3 sg. încolțeá; conj. prez. 3 să încolțeáscă
încolțire
ÎNCOLȚÍ, încolțesc, vb. IV. I. Intranz. (Despre plante; la pers. 3) A da colț, a răsări din pământ; a germina. ♦ Fig. (Despre idei, sentimente) A începe să se dezvolte; a apărea, a se ivi, a se naște. II. Tranz. A înfige colții pentru a mușca. ♦ A înconjura din toate părțile, fără a mai da posibilitatea de retragere. ♦ Fig. (Despre oameni) A prinde pe cineva la strâmtoare; (despre abstracte) a cuprinde, a copleși. – În + colț. DOOM
încolțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolțésc, imperf. 3 sg. încolțeá; conj. prez. 3 să încolțeáscă
încolțire
ÎNCOLȚÍRE s. f. Acțiunea de a încolți și rezultatul ei; germinare; încolțit1. – V. încolți. DOOM
încolțíre s. f., g.-d. art. încolțírii
încolțirea
ÎNCOLȚÍRE s. f. Acțiunea de a încolți și rezultatul ei; germinare; încolțit1. – V. încolți. DOOM
încolțíre s. f., g.-d. art. încolțírii
încolțiri
ÎNCOLȚÍRE s. f. Acțiunea de a încolți și rezultatul ei; germinare; încolțit1. – V. încolți. DOOM
încolțíre s. f., g.-d. art. încolțírii
încolțirii
ÎNCOLȚÍRE s. f. Acțiunea de a încolți și rezultatul ei; germinare; încolțit1. – V. încolți. DOOM
încolțíre s. f., g.-d. art. încolțírii
încolțirile
ÎNCOLȚÍRE s. f. Acțiunea de a încolți și rezultatul ei; germinare; încolțit1. – V. încolți. DOOM
încolțíre s. f., g.-d. art. încolțírii
încolțirilor
ÎNCOLȚÍRE s. f. Acțiunea de a încolți și rezultatul ei; germinare; încolțit1. – V. încolți. DOOM
încolțíre s. f., g.-d. art. încolțírii
încolțiră
ÎNCOLȚÍ, încolțesc, vb. IV. I. Intranz. (Despre plante; la pers. 3) A da colț, a răsări din pământ; a germina. ♦ Fig. (Despre idei, sentimente) A începe să se dezvolte; a apărea, a se ivi, a se naște. II. Tranz. A înfige colții pentru a mușca. ♦ A înconjura din toate părțile, fără a mai da posibilitatea de retragere. ♦ Fig. (Despre oameni) A prinde pe cineva la strâmtoare; (despre abstracte) a cuprinde, a copleși. – În + colț. DOOM
încolțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolțésc, imperf. 3 sg. încolțeá; conj. prez. 3 să încolțeáscă
încolțirăm
ÎNCOLȚÍ, încolțesc, vb. IV. I. Intranz. (Despre plante; la pers. 3) A da colț, a răsări din pământ; a germina. ♦ Fig. (Despre idei, sentimente) A începe să se dezvolte; a apărea, a se ivi, a se naște. II. Tranz. A înfige colții pentru a mușca. ♦ A înconjura din toate părțile, fără a mai da posibilitatea de retragere. ♦ Fig. (Despre oameni) A prinde pe cineva la strâmtoare; (despre abstracte) a cuprinde, a copleși. – În + colț. DOOM
încolțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolțésc, imperf. 3 sg. încolțeá; conj. prez. 3 să încolțeáscă
încolțirăți
ÎNCOLȚÍ, încolțesc, vb. IV. I. Intranz. (Despre plante; la pers. 3) A da colț, a răsări din pământ; a germina. ♦ Fig. (Despre idei, sentimente) A începe să se dezvolte; a apărea, a se ivi, a se naște. II. Tranz. A înfige colții pentru a mușca. ♦ A înconjura din toate părțile, fără a mai da posibilitatea de retragere. ♦ Fig. (Despre oameni) A prinde pe cineva la strâmtoare; (despre abstracte) a cuprinde, a copleși. – În + colț. DOOM
încolțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolțésc, imperf. 3 sg. încolțeá; conj. prez. 3 să încolțeáscă
încolțise
ÎNCOLȚÍ, încolțesc, vb. IV. I. Intranz. (Despre plante; la pers. 3) A da colț, a răsări din pământ; a germina. ♦ Fig. (Despre idei, sentimente) A începe să se dezvolte; a apărea, a se ivi, a se naște. II. Tranz. A înfige colții pentru a mușca. ♦ A înconjura din toate părțile, fără a mai da posibilitatea de retragere. ♦ Fig. (Despre oameni) A prinde pe cineva la strâmtoare; (despre abstracte) a cuprinde, a copleși. – În + colț. DOOM
încolțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolțésc, imperf. 3 sg. încolțeá; conj. prez. 3 să încolțeáscă
încolțisem
ÎNCOLȚÍ, încolțesc, vb. IV. I. Intranz. (Despre plante; la pers. 3) A da colț, a răsări din pământ; a germina. ♦ Fig. (Despre idei, sentimente) A începe să se dezvolte; a apărea, a se ivi, a se naște. II. Tranz. A înfige colții pentru a mușca. ♦ A înconjura din toate părțile, fără a mai da posibilitatea de retragere. ♦ Fig. (Despre oameni) A prinde pe cineva la strâmtoare; (despre abstracte) a cuprinde, a copleși. – În + colț. DOOM
încolțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolțésc, imperf. 3 sg. încolțeá; conj. prez. 3 să încolțeáscă
încolțiseră
ÎNCOLȚÍ, încolțesc, vb. IV. I. Intranz. (Despre plante; la pers. 3) A da colț, a răsări din pământ; a germina. ♦ Fig. (Despre idei, sentimente) A începe să se dezvolte; a apărea, a se ivi, a se naște. II. Tranz. A înfige colții pentru a mușca. ♦ A înconjura din toate părțile, fără a mai da posibilitatea de retragere. ♦ Fig. (Despre oameni) A prinde pe cineva la strâmtoare; (despre abstracte) a cuprinde, a copleși. – În + colț. DOOM
încolțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolțésc, imperf. 3 sg. încolțeá; conj. prez. 3 să încolțeáscă
încolțiserăm
ÎNCOLȚÍ, încolțesc, vb. IV. I. Intranz. (Despre plante; la pers. 3) A da colț, a răsări din pământ; a germina. ♦ Fig. (Despre idei, sentimente) A începe să se dezvolte; a apărea, a se ivi, a se naște. II. Tranz. A înfige colții pentru a mușca. ♦ A înconjura din toate părțile, fără a mai da posibilitatea de retragere. ♦ Fig. (Despre oameni) A prinde pe cineva la strâmtoare; (despre abstracte) a cuprinde, a copleși. – În + colț. DOOM
încolțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolțésc, imperf. 3 sg. încolțeá; conj. prez. 3 să încolțeáscă
încolțiserăți
ÎNCOLȚÍ, încolțesc, vb. IV. I. Intranz. (Despre plante; la pers. 3) A da colț, a răsări din pământ; a germina. ♦ Fig. (Despre idei, sentimente) A începe să se dezvolte; a apărea, a se ivi, a se naște. II. Tranz. A înfige colții pentru a mușca. ♦ A înconjura din toate părțile, fără a mai da posibilitatea de retragere. ♦ Fig. (Despre oameni) A prinde pe cineva la strâmtoare; (despre abstracte) a cuprinde, a copleși. – În + colț. DOOM
încolțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolțésc, imperf. 3 sg. încolțeá; conj. prez. 3 să încolțeáscă
încolțiseși
ÎNCOLȚÍ, încolțesc, vb. IV. I. Intranz. (Despre plante; la pers. 3) A da colț, a răsări din pământ; a germina. ♦ Fig. (Despre idei, sentimente) A începe să se dezvolte; a apărea, a se ivi, a se naște. II. Tranz. A înfige colții pentru a mușca. ♦ A înconjura din toate părțile, fără a mai da posibilitatea de retragere. ♦ Fig. (Despre oameni) A prinde pe cineva la strâmtoare; (despre abstracte) a cuprinde, a copleși. – În + colț. DOOM
încolțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolțésc, imperf. 3 sg. încolțeá; conj. prez. 3 să încolțeáscă
încolțiseți
ÎNCOLȚÍ, încolțesc, vb. IV. I. Intranz. (Despre plante; la pers. 3) A da colț, a răsări din pământ; a germina. ♦ Fig. (Despre idei, sentimente) A începe să se dezvolte; a apărea, a se ivi, a se naște. II. Tranz. A înfige colții pentru a mușca. ♦ A înconjura din toate părțile, fără a mai da posibilitatea de retragere. ♦ Fig. (Despre oameni) A prinde pe cineva la strâmtoare; (despre abstracte) a cuprinde, a copleși. – În + colț. DOOM
încolțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolțésc, imperf. 3 sg. încolțeá; conj. prez. 3 să încolțeáscă
încolțit
ÎNCOLȚÍ, încolțesc, vb. IV. I. Intranz. (Despre plante; la pers. 3) A da colț, a răsări din pământ; a germina. ♦ Fig. (Despre idei, sentimente) A începe să se dezvolte; a apărea, a se ivi, a se naște. II. Tranz. A înfige colții pentru a mușca. ♦ A înconjura din toate părțile, fără a mai da posibilitatea de retragere. ♦ Fig. (Despre oameni) A prinde pe cineva la strâmtoare; (despre abstracte) a cuprinde, a copleși. – În + colț. DOOM
încolțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolțésc, imperf. 3 sg. încolțeá; conj. prez. 3 să încolțeáscă
încolțit
ÎNCOLȚÍT2, -Ă, încolțiți, -te, adj. 1. (Despre plante) Răsărit2, germinat. 2. Mușcat, prins cu colții. ♦ Fig. Prins la strâmtoare. – V. încolți.
încolțit
ÎNCOLȚÍT1 s. n. Faptul de a încolți; încolțire. – V. încolți. DOOM
încolțít s. n.
încolțita
ÎNCOLȚÍT2, -Ă, încolțiți, -te, adj. 1. (Despre plante) Răsărit2, germinat. 2. Mușcat, prins cu colții. ♦ Fig. Prins la strâmtoare. – V. încolți.
încolțite
ÎNCOLȚÍT2, -Ă, încolțiți, -te, adj. 1. (Despre plante) Răsărit2, germinat. 2. Mușcat, prins cu colții. ♦ Fig. Prins la strâmtoare. – V. încolți.
încolțitei
ÎNCOLȚÍT2, -Ă, încolțiți, -te, adj. 1. (Despre plante) Răsărit2, germinat. 2. Mușcat, prins cu colții. ♦ Fig. Prins la strâmtoare. – V. încolți.
încolțitele
ÎNCOLȚÍT2, -Ă, încolțiți, -te, adj. 1. (Despre plante) Răsărit2, germinat. 2. Mușcat, prins cu colții. ♦ Fig. Prins la strâmtoare. – V. încolți.
încolțitelor
ÎNCOLȚÍT2, -Ă, încolțiți, -te, adj. 1. (Despre plante) Răsărit2, germinat. 2. Mușcat, prins cu colții. ♦ Fig. Prins la strâmtoare. – V. încolți.
încolțitul
ÎNCOLȚÍT2, -Ă, încolțiți, -te, adj. 1. (Despre plante) Răsărit2, germinat. 2. Mușcat, prins cu colții. ♦ Fig. Prins la strâmtoare. – V. încolți.
încolțitului
ÎNCOLȚÍT2, -Ă, încolțiți, -te, adj. 1. (Despre plante) Răsărit2, germinat. 2. Mușcat, prins cu colții. ♦ Fig. Prins la strâmtoare. – V. încolți.
încolțiși
ÎNCOLȚÍ, încolțesc, vb. IV. I. Intranz. (Despre plante; la pers. 3) A da colț, a răsări din pământ; a germina. ♦ Fig. (Despre idei, sentimente) A începe să se dezvolte; a apărea, a se ivi, a se naște. II. Tranz. A înfige colții pentru a mușca. ♦ A înconjura din toate părțile, fără a mai da posibilitatea de retragere. ♦ Fig. (Despre oameni) A prinde pe cineva la strâmtoare; (despre abstracte) a cuprinde, a copleși. – În + colț. DOOM
încolțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolțésc, imperf. 3 sg. încolțeá; conj. prez. 3 să încolțeáscă
încolțiți
ÎNCOLȚÍ, încolțesc, vb. IV. I. Intranz. (Despre plante; la pers. 3) A da colț, a răsări din pământ; a germina. ♦ Fig. (Despre idei, sentimente) A începe să se dezvolte; a apărea, a se ivi, a se naște. II. Tranz. A înfige colții pentru a mușca. ♦ A înconjura din toate părțile, fără a mai da posibilitatea de retragere. ♦ Fig. (Despre oameni) A prinde pe cineva la strâmtoare; (despre abstracte) a cuprinde, a copleși. – În + colț. DOOM
încolțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolțésc, imperf. 3 sg. încolțeá; conj. prez. 3 să încolțeáscă
încolțiți
ÎNCOLȚÍT2, -Ă, încolțiți, -te, adj. 1. (Despre plante) Răsărit2, germinat. 2. Mușcat, prins cu colții. ♦ Fig. Prins la strâmtoare. – V. încolți.
încolțiții
ÎNCOLȚÍT2, -Ă, încolțiți, -te, adj. 1. (Despre plante) Răsărit2, germinat. 2. Mușcat, prins cu colții. ♦ Fig. Prins la strâmtoare. – V. încolți.
încolțiților
ÎNCOLȚÍT2, -Ă, încolțiți, -te, adj. 1. (Despre plante) Răsărit2, germinat. 2. Mușcat, prins cu colții. ♦ Fig. Prins la strâmtoare. – V. încolți.
încomat
ÎNCOMÁT, -Ă, încomați, -te, adj. (Rar) Cu coamă bogată. – În + coamă + suf. -at. DOOM
încomát (rar) adj. m., pl. încomáți; f. încomátă, pl. încomáte
încomata
ÎNCOMÁT, -Ă, încomați, -te, adj. (Rar) Cu coamă bogată. – În + coamă + suf. -at. DOOM
încomát (rar) adj. m., pl. încomáți; f. încomátă, pl. încomáte
încomate
ÎNCOMÁT, -Ă, încomați, -te, adj. (Rar) Cu coamă bogată. – În + coamă + suf. -at. DOOM
încomát (rar) adj. m., pl. încomáți; f. încomátă, pl. încomáte
încomatei
ÎNCOMÁT, -Ă, încomați, -te, adj. (Rar) Cu coamă bogată. – În + coamă + suf. -at. DOOM
încomát (rar) adj. m., pl. încomáți; f. încomátă, pl. încomáte
încomatele
ÎNCOMÁT, -Ă, încomați, -te, adj. (Rar) Cu coamă bogată. – În + coamă + suf. -at. DOOM
încomát (rar) adj. m., pl. încomáți; f. încomátă, pl. încomáte
încomatelor
ÎNCOMÁT, -Ă, încomați, -te, adj. (Rar) Cu coamă bogată. – În + coamă + suf. -at. DOOM
încomát (rar) adj. m., pl. încomáți; f. încomátă, pl. încomáte
încomatul
ÎNCOMÁT, -Ă, încomați, -te, adj. (Rar) Cu coamă bogată. – În + coamă + suf. -at. DOOM
încomát (rar) adj. m., pl. încomáți; f. încomátă, pl. încomáte
încomatului
ÎNCOMÁT, -Ă, încomați, -te, adj. (Rar) Cu coamă bogată. – În + coamă + suf. -at. DOOM
încomát (rar) adj. m., pl. încomáți; f. încomátă, pl. încomáte
încomați
ÎNCOMÁT, -Ă, încomați, -te, adj. (Rar) Cu coamă bogată. – În + coamă + suf. -at. DOOM
încomát (rar) adj. m., pl. încomáți; f. încomátă, pl. încomáte
încomații
ÎNCOMÁT, -Ă, încomați, -te, adj. (Rar) Cu coamă bogată. – În + coamă + suf. -at. DOOM
încomát (rar) adj. m., pl. încomáți; f. încomátă, pl. încomáte
încomaților
ÎNCOMÁT, -Ă, încomați, -te, adj. (Rar) Cu coamă bogată. – În + coamă + suf. -at. DOOM
încomát (rar) adj. m., pl. încomáți; f. încomátă, pl. încomáte
încondeia
ÎNCONDEIÁ, încondeiez, vb. I. Tranz. 1. A împodobi ouăle (de Paște), obiectele de ceramică etc. cu desene (făcute cu condeiul). ♦ Fig. (Pop.) A înnegri sprâncenele sau genele. 2. Fig. A vorbi de rău pe cineva; a defăima, a calomnia, a ponegri. – În + condei. DOOM
încondeiá (a ~) vb., ind. prez. 3 încondeiáză, 1 pl. încondeiém; conj. prez. 3 să încondeiéze; ger. încondeínd
încondeiai
ÎNCONDEIÁ, încondeiez, vb. I. Tranz. 1. A împodobi ouăle (de Paște), obiectele de ceramică etc. cu desene (făcute cu condeiul). ♦ Fig. (Pop.) A înnegri sprâncenele sau genele. 2. Fig. A vorbi de rău pe cineva; a defăima, a calomnia, a ponegri. – În + condei. DOOM
încondeiá (a ~) vb., ind. prez. 3 încondeiáză, 1 pl. încondeiém; conj. prez. 3 să încondeiéze; ger. încondeínd
încondeiam
ÎNCONDEIÁ, încondeiez, vb. I. Tranz. 1. A împodobi ouăle (de Paște), obiectele de ceramică etc. cu desene (făcute cu condeiul). ♦ Fig. (Pop.) A înnegri sprâncenele sau genele. 2. Fig. A vorbi de rău pe cineva; a defăima, a calomnia, a ponegri. – În + condei. DOOM
încondeiá (a ~) vb., ind. prez. 3 încondeiáză, 1 pl. încondeiém; conj. prez. 3 să încondeiéze; ger. încondeínd
încondeiară
ÎNCONDEIÁ, încondeiez, vb. I. Tranz. 1. A împodobi ouăle (de Paște), obiectele de ceramică etc. cu desene (făcute cu condeiul). ♦ Fig. (Pop.) A înnegri sprâncenele sau genele. 2. Fig. A vorbi de rău pe cineva; a defăima, a calomnia, a ponegri. – În + condei. DOOM
încondeiá (a ~) vb., ind. prez. 3 încondeiáză, 1 pl. încondeiém; conj. prez. 3 să încondeiéze; ger. încondeínd
încondeiarăm
ÎNCONDEIÁ, încondeiez, vb. I. Tranz. 1. A împodobi ouăle (de Paște), obiectele de ceramică etc. cu desene (făcute cu condeiul). ♦ Fig. (Pop.) A înnegri sprâncenele sau genele. 2. Fig. A vorbi de rău pe cineva; a defăima, a calomnia, a ponegri. – În + condei. DOOM
încondeiá (a ~) vb., ind. prez. 3 încondeiáză, 1 pl. încondeiém; conj. prez. 3 să încondeiéze; ger. încondeínd
încondeiarăți
ÎNCONDEIÁ, încondeiez, vb. I. Tranz. 1. A împodobi ouăle (de Paște), obiectele de ceramică etc. cu desene (făcute cu condeiul). ♦ Fig. (Pop.) A înnegri sprâncenele sau genele. 2. Fig. A vorbi de rău pe cineva; a defăima, a calomnia, a ponegri. – În + condei. DOOM
încondeiá (a ~) vb., ind. prez. 3 încondeiáză, 1 pl. încondeiém; conj. prez. 3 să încondeiéze; ger. încondeínd
încondeiase
ÎNCONDEIÁ, încondeiez, vb. I. Tranz. 1. A împodobi ouăle (de Paște), obiectele de ceramică etc. cu desene (făcute cu condeiul). ♦ Fig. (Pop.) A înnegri sprâncenele sau genele. 2. Fig. A vorbi de rău pe cineva; a defăima, a calomnia, a ponegri. – În + condei. DOOM
încondeiá (a ~) vb., ind. prez. 3 încondeiáză, 1 pl. încondeiém; conj. prez. 3 să încondeiéze; ger. încondeínd
încondeiasem
ÎNCONDEIÁ, încondeiez, vb. I. Tranz. 1. A împodobi ouăle (de Paște), obiectele de ceramică etc. cu desene (făcute cu condeiul). ♦ Fig. (Pop.) A înnegri sprâncenele sau genele. 2. Fig. A vorbi de rău pe cineva; a defăima, a calomnia, a ponegri. – În + condei. DOOM
încondeiá (a ~) vb., ind. prez. 3 încondeiáză, 1 pl. încondeiém; conj. prez. 3 să încondeiéze; ger. încondeínd
încondeiaseră
ÎNCONDEIÁ, încondeiez, vb. I. Tranz. 1. A împodobi ouăle (de Paște), obiectele de ceramică etc. cu desene (făcute cu condeiul). ♦ Fig. (Pop.) A înnegri sprâncenele sau genele. 2. Fig. A vorbi de rău pe cineva; a defăima, a calomnia, a ponegri. – În + condei. DOOM
încondeiá (a ~) vb., ind. prez. 3 încondeiáză, 1 pl. încondeiém; conj. prez. 3 să încondeiéze; ger. încondeínd
încondeiaserăm
ÎNCONDEIÁ, încondeiez, vb. I. Tranz. 1. A împodobi ouăle (de Paște), obiectele de ceramică etc. cu desene (făcute cu condeiul). ♦ Fig. (Pop.) A înnegri sprâncenele sau genele. 2. Fig. A vorbi de rău pe cineva; a defăima, a calomnia, a ponegri. – În + condei. DOOM
încondeiá (a ~) vb., ind. prez. 3 încondeiáză, 1 pl. încondeiém; conj. prez. 3 să încondeiéze; ger. încondeínd
încondeiaserăți
ÎNCONDEIÁ, încondeiez, vb. I. Tranz. 1. A împodobi ouăle (de Paște), obiectele de ceramică etc. cu desene (făcute cu condeiul). ♦ Fig. (Pop.) A înnegri sprâncenele sau genele. 2. Fig. A vorbi de rău pe cineva; a defăima, a calomnia, a ponegri. – În + condei. DOOM
încondeiá (a ~) vb., ind. prez. 3 încondeiáză, 1 pl. încondeiém; conj. prez. 3 să încondeiéze; ger. încondeínd
încondeiaseși
ÎNCONDEIÁ, încondeiez, vb. I. Tranz. 1. A împodobi ouăle (de Paște), obiectele de ceramică etc. cu desene (făcute cu condeiul). ♦ Fig. (Pop.) A înnegri sprâncenele sau genele. 2. Fig. A vorbi de rău pe cineva; a defăima, a calomnia, a ponegri. – În + condei. DOOM
încondeiá (a ~) vb., ind. prez. 3 încondeiáză, 1 pl. încondeiém; conj. prez. 3 să încondeiéze; ger. încondeínd
încondeiaseți
ÎNCONDEIÁ, încondeiez, vb. I. Tranz. 1. A împodobi ouăle (de Paște), obiectele de ceramică etc. cu desene (făcute cu condeiul). ♦ Fig. (Pop.) A înnegri sprâncenele sau genele. 2. Fig. A vorbi de rău pe cineva; a defăima, a calomnia, a ponegri. – În + condei. DOOM
încondeiá (a ~) vb., ind. prez. 3 încondeiáză, 1 pl. încondeiém; conj. prez. 3 să încondeiéze; ger. încondeínd
încondeiat
ÎNCONDEIÁ, încondeiez, vb. I. Tranz. 1. A împodobi ouăle (de Paște), obiectele de ceramică etc. cu desene (făcute cu condeiul). ♦ Fig. (Pop.) A înnegri sprâncenele sau genele. 2. Fig. A vorbi de rău pe cineva; a defăima, a calomnia, a ponegri. – În + condei. DOOM
încondeiá (a ~) vb., ind. prez. 3 încondeiáză, 1 pl. încondeiém; conj. prez. 3 să încondeiéze; ger. încondeínd
încondeiat
ÎNCONDEIÁT2, -Ă, încondeiați, -e, adj. 1. (Despre ouăle de Paște, obiecte de ceramică etc.) Împodobit cu desene (făcute cu condeiul). ♦ Fig. (Pop.; despre sprâncene sau gene) Înnegrit (cu creionul). 2. Defăimat, calomniat. – V. încondeia.
încondeiat
ÎNCONDEIÁT1 s. n. Faptul de a încondeia. – V. încondeia. DOOM
încondeiát s. n.
încondeiata
ÎNCONDEIÁT2, -Ă, încondeiați, -e, adj. 1. (Despre ouăle de Paște, obiecte de ceramică etc.) Împodobit cu desene (făcute cu condeiul). ♦ Fig. (Pop.; despre sprâncene sau gene) Înnegrit (cu creionul). 2. Defăimat, calomniat. – V. încondeia.
încondeiate
ÎNCONDEIÁT2, -Ă, încondeiați, -e, adj. 1. (Despre ouăle de Paște, obiecte de ceramică etc.) Împodobit cu desene (făcute cu condeiul). ♦ Fig. (Pop.; despre sprâncene sau gene) Înnegrit (cu creionul). 2. Defăimat, calomniat. – V. încondeia.
încondeiatei
ÎNCONDEIÁT2, -Ă, încondeiați, -e, adj. 1. (Despre ouăle de Paște, obiecte de ceramică etc.) Împodobit cu desene (făcute cu condeiul). ♦ Fig. (Pop.; despre sprâncene sau gene) Înnegrit (cu creionul). 2. Defăimat, calomniat. – V. încondeia.
încondeiatele
ÎNCONDEIÁT2, -Ă, încondeiați, -e, adj. 1. (Despre ouăle de Paște, obiecte de ceramică etc.) Împodobit cu desene (făcute cu condeiul). ♦ Fig. (Pop.; despre sprâncene sau gene) Înnegrit (cu creionul). 2. Defăimat, calomniat. – V. încondeia.
încondeiatelor
ÎNCONDEIÁT2, -Ă, încondeiați, -e, adj. 1. (Despre ouăle de Paște, obiecte de ceramică etc.) Împodobit cu desene (făcute cu condeiul). ♦ Fig. (Pop.; despre sprâncene sau gene) Înnegrit (cu creionul). 2. Defăimat, calomniat. – V. încondeia.
încondeiatul
ÎNCONDEIÁT2, -Ă, încondeiați, -e, adj. 1. (Despre ouăle de Paște, obiecte de ceramică etc.) Împodobit cu desene (făcute cu condeiul). ♦ Fig. (Pop.; despre sprâncene sau gene) Înnegrit (cu creionul). 2. Defăimat, calomniat. – V. încondeia.
încondeiatului
ÎNCONDEIÁT2, -Ă, încondeiați, -e, adj. 1. (Despre ouăle de Paște, obiecte de ceramică etc.) Împodobit cu desene (făcute cu condeiul). ♦ Fig. (Pop.; despre sprâncene sau gene) Înnegrit (cu creionul). 2. Defăimat, calomniat. – V. încondeia.
încondeiau
ÎNCONDEIÁ, încondeiez, vb. I. Tranz. 1. A împodobi ouăle (de Paște), obiectele de ceramică etc. cu desene (făcute cu condeiul). ♦ Fig. (Pop.) A înnegri sprâncenele sau genele. 2. Fig. A vorbi de rău pe cineva; a defăima, a calomnia, a ponegri. – În + condei. DOOM
încondeiá (a ~) vb., ind. prez. 3 încondeiáză, 1 pl. încondeiém; conj. prez. 3 să încondeiéze; ger. încondeínd
încondeiază
ÎNCONDEIÁ, încondeiez, vb. I. Tranz. 1. A împodobi ouăle (de Paște), obiectele de ceramică etc. cu desene (făcute cu condeiul). ♦ Fig. (Pop.) A înnegri sprâncenele sau genele. 2. Fig. A vorbi de rău pe cineva; a defăima, a calomnia, a ponegri. – În + condei. DOOM
încondeiá (a ~) vb., ind. prez. 3 încondeiáză, 1 pl. încondeiém; conj. prez. 3 să încondeiéze; ger. încondeínd
încondeiași
ÎNCONDEIÁ, încondeiez, vb. I. Tranz. 1. A împodobi ouăle (de Paște), obiectele de ceramică etc. cu desene (făcute cu condeiul). ♦ Fig. (Pop.) A înnegri sprâncenele sau genele. 2. Fig. A vorbi de rău pe cineva; a defăima, a calomnia, a ponegri. – În + condei. DOOM
încondeiá (a ~) vb., ind. prez. 3 încondeiáză, 1 pl. încondeiém; conj. prez. 3 să încondeiéze; ger. încondeínd
încondeiați
ÎNCONDEIÁ, încondeiez, vb. I. Tranz. 1. A împodobi ouăle (de Paște), obiectele de ceramică etc. cu desene (făcute cu condeiul). ♦ Fig. (Pop.) A înnegri sprâncenele sau genele. 2. Fig. A vorbi de rău pe cineva; a defăima, a calomnia, a ponegri. – În + condei. DOOM
încondeiá (a ~) vb., ind. prez. 3 încondeiáză, 1 pl. încondeiém; conj. prez. 3 să încondeiéze; ger. încondeínd
încondeiați
ÎNCONDEIÁT2, -Ă, încondeiați, -e, adj. 1. (Despre ouăle de Paște, obiecte de ceramică etc.) Împodobit cu desene (făcute cu condeiul). ♦ Fig. (Pop.; despre sprâncene sau gene) Înnegrit (cu creionul). 2. Defăimat, calomniat. – V. încondeia.
încondeiații
ÎNCONDEIÁT2, -Ă, încondeiați, -e, adj. 1. (Despre ouăle de Paște, obiecte de ceramică etc.) Împodobit cu desene (făcute cu condeiul). ♦ Fig. (Pop.; despre sprâncene sau gene) Înnegrit (cu creionul). 2. Defăimat, calomniat. – V. încondeia.
încondeiaților
ÎNCONDEIÁT2, -Ă, încondeiați, -e, adj. 1. (Despre ouăle de Paște, obiecte de ceramică etc.) Împodobit cu desene (făcute cu condeiul). ♦ Fig. (Pop.; despre sprâncene sau gene) Înnegrit (cu creionul). 2. Defăimat, calomniat. – V. încondeia.
încondeie
ÎNCONDEIÁ, încondeiez, vb. I. Tranz. 1. A împodobi ouăle (de Paște), obiectele de ceramică etc. cu desene (făcute cu condeiul). ♦ Fig. (Pop.) A înnegri sprâncenele sau genele. 2. Fig. A vorbi de rău pe cineva; a defăima, a calomnia, a ponegri. – În + condei. DOOM
încondeiá (a ~) vb., ind. prez. 3 încondeiáză, 1 pl. încondeiém; conj. prez. 3 să încondeiéze; ger. încondeínd
încondeiem
ÎNCONDEIÁ, încondeiez, vb. I. Tranz. 1. A împodobi ouăle (de Paște), obiectele de ceramică etc. cu desene (făcute cu condeiul). ♦ Fig. (Pop.) A înnegri sprâncenele sau genele. 2. Fig. A vorbi de rău pe cineva; a defăima, a calomnia, a ponegri. – În + condei. DOOM
încondeiá (a ~) vb., ind. prez. 3 încondeiáză, 1 pl. încondeiém; conj. prez. 3 să încondeiéze; ger. încondeínd
încondeiere
ÎNCONDEIÁ, încondeiez, vb. I. Tranz. 1. A împodobi ouăle (de Paște), obiectele de ceramică etc. cu desene (făcute cu condeiul). ♦ Fig. (Pop.) A înnegri sprâncenele sau genele. 2. Fig. A vorbi de rău pe cineva; a defăima, a calomnia, a ponegri. – În + condei. DOOM
încondeiá (a ~) vb., ind. prez. 3 încondeiáză, 1 pl. încondeiém; conj. prez. 3 să încondeiéze; ger. încondeínd
încondeiere
ÎNCONDEIÉRE, încondeieri, s. f. Acțiunea de a încondeia și rezultatul ei. – V. încondeia. DOOM
încondeiére s. f., g.-d. art. încondeiérii; pl. încondeiéri
încondeierea
ÎNCONDEIÉRE, încondeieri, s. f. Acțiunea de a încondeia și rezultatul ei. – V. încondeia. DOOM
încondeiére s. f., g.-d. art. încondeiérii; pl. încondeiéri
încondeieri
ÎNCONDEIÉRE, încondeieri, s. f. Acțiunea de a încondeia și rezultatul ei. – V. încondeia. DOOM
încondeiére s. f., g.-d. art. încondeiérii; pl. încondeiéri
încondeierii
ÎNCONDEIÉRE, încondeieri, s. f. Acțiunea de a încondeia și rezultatul ei. – V. încondeia. DOOM
încondeiére s. f., g.-d. art. încondeiérii; pl. încondeiéri
încondeierile
ÎNCONDEIÉRE, încondeieri, s. f. Acțiunea de a încondeia și rezultatul ei. – V. încondeia. DOOM
încondeiére s. f., g.-d. art. încondeiérii; pl. încondeiéri
încondeierilor
ÎNCONDEIÉRE, încondeieri, s. f. Acțiunea de a încondeia și rezultatul ei. – V. încondeia. DOOM
încondeiére s. f., g.-d. art. încondeiérii; pl. încondeiéri
încondeietura
ÎNCONDEIETÚRĂ, încondeieturi, s. f. Încondeiat1; (concr.) desen executat pe ouăle de Paște, pe obiecte de ceramică etc. – Încondeia + suf. -ătură. DOOM
încondeietúră s. f., g.-d. art. încondeietúrii; pl. încondeietúri
încondeieturi
ÎNCONDEIETÚRĂ, încondeieturi, s. f. Încondeiat1; (concr.) desen executat pe ouăle de Paște, pe obiecte de ceramică etc. – Încondeia + suf. -ătură. DOOM
încondeietúră s. f., g.-d. art. încondeietúrii; pl. încondeietúri
încondeieturii
ÎNCONDEIETÚRĂ, încondeieturi, s. f. Încondeiat1; (concr.) desen executat pe ouăle de Paște, pe obiecte de ceramică etc. – Încondeia + suf. -ătură. DOOM
încondeietúră s. f., g.-d. art. încondeietúrii; pl. încondeietúri
încondeieturile
ÎNCONDEIETÚRĂ, încondeieturi, s. f. Încondeiat1; (concr.) desen executat pe ouăle de Paște, pe obiecte de ceramică etc. – Încondeia + suf. -ătură. DOOM
încondeietúră s. f., g.-d. art. încondeietúrii; pl. încondeietúri
încondeieturilor
ÎNCONDEIETÚRĂ, încondeieturi, s. f. Încondeiat1; (concr.) desen executat pe ouăle de Paște, pe obiecte de ceramică etc. – Încondeia + suf. -ătură. DOOM
încondeietúră s. f., g.-d. art. încondeietúrii; pl. încondeietúri
încondeiez
ÎNCONDEIÁ, încondeiez, vb. I. Tranz. 1. A împodobi ouăle (de Paște), obiectele de ceramică etc. cu desene (făcute cu condeiul). ♦ Fig. (Pop.) A înnegri sprâncenele sau genele. 2. Fig. A vorbi de rău pe cineva; a defăima, a calomnia, a ponegri. – În + condei. DOOM
încondeiá (a ~) vb., ind. prez. 3 încondeiáză, 1 pl. încondeiém; conj. prez. 3 să încondeiéze; ger. încondeínd
încondeieze
ÎNCONDEIÁ, încondeiez, vb. I. Tranz. 1. A împodobi ouăle (de Paște), obiectele de ceramică etc. cu desene (făcute cu condeiul). ♦ Fig. (Pop.) A înnegri sprâncenele sau genele. 2. Fig. A vorbi de rău pe cineva; a defăima, a calomnia, a ponegri. – În + condei. DOOM
încondeiá (a ~) vb., ind. prez. 3 încondeiáză, 1 pl. încondeiém; conj. prez. 3 să încondeiéze; ger. încondeínd
încondeiezi
ÎNCONDEIÁ, încondeiez, vb. I. Tranz. 1. A împodobi ouăle (de Paște), obiectele de ceramică etc. cu desene (făcute cu condeiul). ♦ Fig. (Pop.) A înnegri sprâncenele sau genele. 2. Fig. A vorbi de rău pe cineva; a defăima, a calomnia, a ponegri. – În + condei. DOOM
încondeiá (a ~) vb., ind. prez. 3 încondeiáză, 1 pl. încondeiém; conj. prez. 3 să încondeiéze; ger. încondeínd
încondeind
ÎNCONDEIÁ, încondeiez, vb. I. Tranz. 1. A împodobi ouăle (de Paște), obiectele de ceramică etc. cu desene (făcute cu condeiul). ♦ Fig. (Pop.) A înnegri sprâncenele sau genele. 2. Fig. A vorbi de rău pe cineva; a defăima, a calomnia, a ponegri. – În + condei. DOOM
încondeiá (a ~) vb., ind. prez. 3 încondeiáză, 1 pl. încondeiém; conj. prez. 3 să încondeiéze; ger. încondeínd
încondoare
ÎNCONDURÁ2, încóndur și încondór, vb. I. Tranz. (Rar, despre păsări) A-și înfoia penele, aripile. Șalupele cu două pînze alunecă, se întrec ca lebedele, cînd își încondură aripile și vîslesc adînc cu picioarele lor cenușii. DELAVRANCEA, V. V. 161.
încondoară
ÎNCONDURÁ2, încóndur și încondór, vb. I. Tranz. (Rar, despre păsări) A-și înfoia penele, aripile. Șalupele cu două pînze alunecă, se întrec ca lebedele, cînd își încondură aripile și vîslesc adînc cu picioarele lor cenușii. DELAVRANCEA, V. V. 161.
încondor
ÎNCONDURÁ2, încóndur și încondór, vb. I. Tranz. (Rar, despre păsări) A-și înfoia penele, aripile. Șalupele cu două pînze alunecă, se întrec ca lebedele, cînd își încondură aripile și vîslesc adînc cu picioarele lor cenușii. DELAVRANCEA, V. V. 161.
încondori
ÎNCONDURÁ2, încóndur și încondór, vb. I. Tranz. (Rar, despre păsări) A-și înfoia penele, aripile. Șalupele cu două pînze alunecă, se întrec ca lebedele, cînd își încondură aripile și vîslesc adînc cu picioarele lor cenușii. DELAVRANCEA, V. V. 161.
încondura
ÎNCONDURÁ2, încóndur și încondór, vb. I. Tranz. (Rar, despre păsări) A-și înfoia penele, aripile. Șalupele cu două pînze alunecă, se întrec ca lebedele, cînd își încondură aripile și vîslesc adînc cu picioarele lor cenușii. DELAVRANCEA, V. V. 161.
încondurai
ÎNCONDURÁ2, încóndur și încondór, vb. I. Tranz. (Rar, despre păsări) A-și înfoia penele, aripile. Șalupele cu două pînze alunecă, se întrec ca lebedele, cînd își încondură aripile și vîslesc adînc cu picioarele lor cenușii. DELAVRANCEA, V. V. 161.
înconduram
ÎNCONDURÁ2, încóndur și încondór, vb. I. Tranz. (Rar, despre păsări) A-și înfoia penele, aripile. Șalupele cu două pînze alunecă, se întrec ca lebedele, cînd își încondură aripile și vîslesc adînc cu picioarele lor cenușii. DELAVRANCEA, V. V. 161.
încondurare
ÎNCONDURÁ2, încóndur și încondór, vb. I. Tranz. (Rar, despre păsări) A-și înfoia penele, aripile. Șalupele cu două pînze alunecă, se întrec ca lebedele, cînd își încondură aripile și vîslesc adînc cu picioarele lor cenușii. DELAVRANCEA, V. V. 161.
încondurare
ÎNCONDURÁ2, pers. 3 încóndură, vb. I. Tranz. (Rar, despre păsări) A-și înfoia penele, aripile. – Din în- + condur.
încondurară
ÎNCONDURÁ2, încóndur și încondór, vb. I. Tranz. (Rar, despre păsări) A-și înfoia penele, aripile. Șalupele cu două pînze alunecă, se întrec ca lebedele, cînd își încondură aripile și vîslesc adînc cu picioarele lor cenușii. DELAVRANCEA, V. V. 161.
încondurarăm
ÎNCONDURÁ2, încóndur și încondór, vb. I. Tranz. (Rar, despre păsări) A-și înfoia penele, aripile. Șalupele cu două pînze alunecă, se întrec ca lebedele, cînd își încondură aripile și vîslesc adînc cu picioarele lor cenușii. DELAVRANCEA, V. V. 161.
încondurarăți
ÎNCONDURÁ2, încóndur și încondór, vb. I. Tranz. (Rar, despre păsări) A-și înfoia penele, aripile. Șalupele cu două pînze alunecă, se întrec ca lebedele, cînd își încondură aripile și vîslesc adînc cu picioarele lor cenușii. DELAVRANCEA, V. V. 161.
încondurase
ÎNCONDURÁ2, încóndur și încondór, vb. I. Tranz. (Rar, despre păsări) A-și înfoia penele, aripile. Șalupele cu două pînze alunecă, se întrec ca lebedele, cînd își încondură aripile și vîslesc adînc cu picioarele lor cenușii. DELAVRANCEA, V. V. 161.
încondurasem
ÎNCONDURÁ2, încóndur și încondór, vb. I. Tranz. (Rar, despre păsări) A-și înfoia penele, aripile. Șalupele cu două pînze alunecă, se întrec ca lebedele, cînd își încondură aripile și vîslesc adînc cu picioarele lor cenușii. DELAVRANCEA, V. V. 161.
înconduraseră
ÎNCONDURÁ2, încóndur și încondór, vb. I. Tranz. (Rar, despre păsări) A-și înfoia penele, aripile. Șalupele cu două pînze alunecă, se întrec ca lebedele, cînd își încondură aripile și vîslesc adînc cu picioarele lor cenușii. DELAVRANCEA, V. V. 161.
înconduraserăm
ÎNCONDURÁ2, încóndur și încondór, vb. I. Tranz. (Rar, despre păsări) A-și înfoia penele, aripile. Șalupele cu două pînze alunecă, se întrec ca lebedele, cînd își încondură aripile și vîslesc adînc cu picioarele lor cenușii. DELAVRANCEA, V. V. 161.
înconduraserăți
ÎNCONDURÁ2, încóndur și încondór, vb. I. Tranz. (Rar, despre păsări) A-și înfoia penele, aripile. Șalupele cu două pînze alunecă, se întrec ca lebedele, cînd își încondură aripile și vîslesc adînc cu picioarele lor cenușii. DELAVRANCEA, V. V. 161.
înconduraseși
ÎNCONDURÁ2, încóndur și încondór, vb. I. Tranz. (Rar, despre păsări) A-și înfoia penele, aripile. Șalupele cu două pînze alunecă, se întrec ca lebedele, cînd își încondură aripile și vîslesc adînc cu picioarele lor cenușii. DELAVRANCEA, V. V. 161.
înconduraseți
ÎNCONDURÁ2, încóndur și încondór, vb. I. Tranz. (Rar, despre păsări) A-și înfoia penele, aripile. Șalupele cu două pînze alunecă, se întrec ca lebedele, cînd își încondură aripile și vîslesc adînc cu picioarele lor cenușii. DELAVRANCEA, V. V. 161.
încondurat
ÎNCONDURÁ2, încóndur și încondór, vb. I. Tranz. (Rar, despre păsări) A-și înfoia penele, aripile. Șalupele cu două pînze alunecă, se întrec ca lebedele, cînd își încondură aripile și vîslesc adînc cu picioarele lor cenușii. DELAVRANCEA, V. V. 161.
încondurat
ÎNCONDURÁT, -Ă, încondurați, -te, adj. Înfoiat, umflat. Scoaseră căciulile încondurate, îi sărutară mîinele și-i dădură o carte. DELAVRANCEA, O. II 29.
încondurau
ÎNCONDURÁ2, încóndur și încondór, vb. I. Tranz. (Rar, despre păsări) A-și înfoia penele, aripile. Șalupele cu două pînze alunecă, se întrec ca lebedele, cînd își încondură aripile și vîslesc adînc cu picioarele lor cenușii. DELAVRANCEA, V. V. 161.
încondurași
ÎNCONDURÁ2, încóndur și încondór, vb. I. Tranz. (Rar, despre păsări) A-și înfoia penele, aripile. Șalupele cu două pînze alunecă, se întrec ca lebedele, cînd își încondură aripile și vîslesc adînc cu picioarele lor cenușii. DELAVRANCEA, V. V. 161.
încondurați
ÎNCONDURÁ2, încóndur și încondór, vb. I. Tranz. (Rar, despre păsări) A-și înfoia penele, aripile. Șalupele cu două pînze alunecă, se întrec ca lebedele, cînd își încondură aripile și vîslesc adînc cu picioarele lor cenușii. DELAVRANCEA, V. V. 161.
încondurează
ÎNCONDURÁ2, încóndur și încondór, vb. I. Tranz. (Rar, despre păsări) A-și înfoia penele, aripile. Șalupele cu două pînze alunecă, se întrec ca lebedele, cînd își încondură aripile și vîslesc adînc cu picioarele lor cenușii. DELAVRANCEA, V. V. 161.
încondurez
ÎNCONDURÁ2, încóndur și încondór, vb. I. Tranz. (Rar, despre păsări) A-și înfoia penele, aripile. Șalupele cu două pînze alunecă, se întrec ca lebedele, cînd își încondură aripile și vîslesc adînc cu picioarele lor cenușii. DELAVRANCEA, V. V. 161.
încondureze
ÎNCONDURÁ2, încóndur și încondór, vb. I. Tranz. (Rar, despre păsări) A-și înfoia penele, aripile. Șalupele cu două pînze alunecă, se întrec ca lebedele, cînd își încondură aripile și vîslesc adînc cu picioarele lor cenușii. DELAVRANCEA, V. V. 161.
încondurezi
ÎNCONDURÁ2, încóndur și încondór, vb. I. Tranz. (Rar, despre păsări) A-și înfoia penele, aripile. Șalupele cu două pînze alunecă, se întrec ca lebedele, cînd își încondură aripile și vîslesc adînc cu picioarele lor cenușii. DELAVRANCEA, V. V. 161.
încondurând
ÎNCONDURÁ2, încóndur și încondór, vb. I. Tranz. (Rar, despre păsări) A-și înfoia penele, aripile. Șalupele cu două pînze alunecă, se întrec ca lebedele, cînd își încondură aripile și vîslesc adînc cu picioarele lor cenușii. DELAVRANCEA, V. V. 161.
încondurînd
ÎNCONDURÁ2, încóndur și încondór, vb. I. Tranz. (Rar, despre păsări) A-și înfoia penele, aripile. Șalupele cu două pînze alunecă, se întrec ca lebedele, cînd își încondură aripile și vîslesc adînc cu picioarele lor cenușii. DELAVRANCEA, V. V. 161.
înconjoare
ÎNCONJURÁ, înconjór, vb. I. Tranz. 1. A face ocolul unui lucru, al unui loc. ♦ A fi așezat, a sta de jur-împrejurul (unei ființe sau al unui lucru); a încercui. ♦ A încercui cu forțe armate; a împresura, a asedia. ♦ Refl. A aduna în jurul său, a trăi în societate în tovărășia cuiva. 2. A împrejmui cu gard. ♦ A cuprinde într-un cerc, a trasa o linie împrejur, a încercui. 3. A merge spre o țintă pe un traseu ocolit. [Prez. ind. și: încónjur. – Var.: încunjurá vb. I] – În + conjura (înv. „a înconjura” < lat.). DOOM
!înconjurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înconjór, 3 înconjoáră; conj. prez. 3 să înconjoáre
înconjoară
ÎNCONJURÁ, înconjór, vb. I. Tranz. 1. A face ocolul unui lucru, al unui loc. ♦ A fi așezat, a sta de jur-împrejurul (unei ființe sau al unui lucru); a încercui. ♦ A încercui cu forțe armate; a împresura, a asedia. ♦ Refl. A aduna în jurul său, a trăi în societate în tovărășia cuiva. 2. A împrejmui cu gard. ♦ A cuprinde într-un cerc, a trasa o linie împrejur, a încercui. 3. A merge spre o țintă pe un traseu ocolit. [Prez. ind. și: încónjur. – Var.: încunjurá vb. I] – În + conjura (înv. „a înconjura” < lat.). DOOM
!înconjurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înconjór, 3 înconjoáră; conj. prez. 3 să înconjoáre
înconjor
ÎNCONJURÁ, înconjór, vb. I. Tranz. 1. A face ocolul unui lucru, al unui loc. ♦ A fi așezat, a sta de jur-împrejurul (unei ființe sau al unui lucru); a încercui. ♦ A încercui cu forțe armate; a împresura, a asedia. ♦ Refl. A aduna în jurul său, a trăi în societate în tovărășia cuiva. 2. A împrejmui cu gard. ♦ A cuprinde într-un cerc, a trasa o linie împrejur, a încercui. 3. A merge spre o țintă pe un traseu ocolit. [Prez. ind. și: încónjur. – Var.: încunjurá vb. I] – În + conjura (înv. „a înconjura” < lat.). DOOM
!înconjurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înconjór, 3 înconjoáră; conj. prez. 3 să înconjoáre
înconjori
ÎNCONJURÁ, înconjór, vb. I. Tranz. 1. A face ocolul unui lucru, al unui loc. ♦ A fi așezat, a sta de jur-împrejurul (unei ființe sau al unui lucru); a încercui. ♦ A încercui cu forțe armate; a împresura, a asedia. ♦ Refl. A aduna în jurul său, a trăi în societate în tovărășia cuiva. 2. A împrejmui cu gard. ♦ A cuprinde într-un cerc, a trasa o linie împrejur, a încercui. 3. A merge spre o țintă pe un traseu ocolit. [Prez. ind. și: încónjur. – Var.: încunjurá vb. I] – În + conjura (înv. „a înconjura” < lat.). DOOM
!înconjurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înconjór, 3 înconjoáră; conj. prez. 3 să înconjoáre
înconjur
ÎNCÓNJUR, înconjururi, s. n. Ocol, ocolire. ◊ Loc. adv. Fără înconjur = fără nicio ezitare, fără subterfugii, deschis, direct, pe față; de-a dreptul. Cu înconjur (sau cu înconjururi) = pe ocolite, pe departe, indirect. [Acc. și: înconjúr. – Var.: încúnjur s. n.] – Din înconjura (derivat regresiv). DOOM
încónjur s. n., pl. încónjururi
înconjura
ÎNCONJURÁ, înconjór, vb. I. Tranz. 1. A face ocolul unui lucru, al unui loc. ♦ A fi așezat, a sta de jur-împrejurul (unei ființe sau al unui lucru); a încercui. ♦ A încercui cu forțe armate; a împresura, a asedia. ♦ Refl. A aduna în jurul său, a trăi în societate în tovărășia cuiva. 2. A împrejmui cu gard. ♦ A cuprinde într-un cerc, a trasa o linie împrejur, a încercui. 3. A merge spre o țintă pe un traseu ocolit. [Prez. ind. și: încónjur. – Var.: încunjurá vb. I] – În + conjura (înv. „a înconjura” < lat.). DOOM
!înconjurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înconjór, 3 înconjoáră; conj. prez. 3 să înconjoáre
înconjurai
ÎNCONJURÁ, înconjór, vb. I. Tranz. 1. A face ocolul unui lucru, al unui loc. ♦ A fi așezat, a sta de jur-împrejurul (unei ființe sau al unui lucru); a încercui. ♦ A încercui cu forțe armate; a împresura, a asedia. ♦ Refl. A aduna în jurul său, a trăi în societate în tovărășia cuiva. 2. A împrejmui cu gard. ♦ A cuprinde într-un cerc, a trasa o linie împrejur, a încercui. 3. A merge spre o țintă pe un traseu ocolit. [Prez. ind. și: încónjur. – Var.: încunjurá vb. I] – În + conjura (înv. „a înconjura” < lat.). DOOM
!înconjurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înconjór, 3 înconjoáră; conj. prez. 3 să înconjoáre
înconjuram
ÎNCONJURÁ, înconjór, vb. I. Tranz. 1. A face ocolul unui lucru, al unui loc. ♦ A fi așezat, a sta de jur-împrejurul (unei ființe sau al unui lucru); a încercui. ♦ A încercui cu forțe armate; a împresura, a asedia. ♦ Refl. A aduna în jurul său, a trăi în societate în tovărășia cuiva. 2. A împrejmui cu gard. ♦ A cuprinde într-un cerc, a trasa o linie împrejur, a încercui. 3. A merge spre o țintă pe un traseu ocolit. [Prez. ind. și: încónjur. – Var.: încunjurá vb. I] – În + conjura (înv. „a înconjura” < lat.). DOOM
!înconjurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înconjór, 3 înconjoáră; conj. prez. 3 să înconjoáre
înconjurare
ÎNCONJURÁ, înconjór, vb. I. Tranz. 1. A face ocolul unui lucru, al unui loc. ♦ A fi așezat, a sta de jur-împrejurul (unei ființe sau al unui lucru); a încercui. ♦ A încercui cu forțe armate; a împresura, a asedia. ♦ Refl. A aduna în jurul său, a trăi în societate în tovărășia cuiva. 2. A împrejmui cu gard. ♦ A cuprinde într-un cerc, a trasa o linie împrejur, a încercui. 3. A merge spre o țintă pe un traseu ocolit. [Prez. ind. și: încónjur. – Var.: încunjurá vb. I] – În + conjura (înv. „a înconjura” < lat.). DOOM
!înconjurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înconjór, 3 înconjoáră; conj. prez. 3 să înconjoáre
înconjurare
ÎNCONJURÁRE s. f. Faptul de a înconjura. – V. înconjura. DOOM
înconjuráre s. f., g.-d. art. înconjurắrii
înconjurarea
ÎNCONJURÁRE s. f. Faptul de a înconjura. – V. înconjura. DOOM
înconjuráre s. f., g.-d. art. înconjurắrii
înconjurară
ÎNCONJURÁ, înconjór, vb. I. Tranz. 1. A face ocolul unui lucru, al unui loc. ♦ A fi așezat, a sta de jur-împrejurul (unei ființe sau al unui lucru); a încercui. ♦ A încercui cu forțe armate; a împresura, a asedia. ♦ Refl. A aduna în jurul său, a trăi în societate în tovărășia cuiva. 2. A împrejmui cu gard. ♦ A cuprinde într-un cerc, a trasa o linie împrejur, a încercui. 3. A merge spre o țintă pe un traseu ocolit. [Prez. ind. și: încónjur. – Var.: încunjurá vb. I] – În + conjura (înv. „a înconjura” < lat.). DOOM
!înconjurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înconjór, 3 înconjoáră; conj. prez. 3 să înconjoáre
înconjurarăm
ÎNCONJURÁ, înconjór, vb. I. Tranz. 1. A face ocolul unui lucru, al unui loc. ♦ A fi așezat, a sta de jur-împrejurul (unei ființe sau al unui lucru); a încercui. ♦ A încercui cu forțe armate; a împresura, a asedia. ♦ Refl. A aduna în jurul său, a trăi în societate în tovărășia cuiva. 2. A împrejmui cu gard. ♦ A cuprinde într-un cerc, a trasa o linie împrejur, a încercui. 3. A merge spre o țintă pe un traseu ocolit. [Prez. ind. și: încónjur. – Var.: încunjurá vb. I] – În + conjura (înv. „a înconjura” < lat.). DOOM
!înconjurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înconjór, 3 înconjoáră; conj. prez. 3 să înconjoáre
înconjurarăți
ÎNCONJURÁ, înconjór, vb. I. Tranz. 1. A face ocolul unui lucru, al unui loc. ♦ A fi așezat, a sta de jur-împrejurul (unei ființe sau al unui lucru); a încercui. ♦ A încercui cu forțe armate; a împresura, a asedia. ♦ Refl. A aduna în jurul său, a trăi în societate în tovărășia cuiva. 2. A împrejmui cu gard. ♦ A cuprinde într-un cerc, a trasa o linie împrejur, a încercui. 3. A merge spre o țintă pe un traseu ocolit. [Prez. ind. și: încónjur. – Var.: încunjurá vb. I] – În + conjura (înv. „a înconjura” < lat.). DOOM
!înconjurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înconjór, 3 înconjoáră; conj. prez. 3 să înconjoáre
înconjurase
ÎNCONJURÁ, înconjór, vb. I. Tranz. 1. A face ocolul unui lucru, al unui loc. ♦ A fi așezat, a sta de jur-împrejurul (unei ființe sau al unui lucru); a încercui. ♦ A încercui cu forțe armate; a împresura, a asedia. ♦ Refl. A aduna în jurul său, a trăi în societate în tovărășia cuiva. 2. A împrejmui cu gard. ♦ A cuprinde într-un cerc, a trasa o linie împrejur, a încercui. 3. A merge spre o țintă pe un traseu ocolit. [Prez. ind. și: încónjur. – Var.: încunjurá vb. I] – În + conjura (înv. „a înconjura” < lat.). DOOM
!înconjurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înconjór, 3 înconjoáră; conj. prez. 3 să înconjoáre
înconjurasem
ÎNCONJURÁ, înconjór, vb. I. Tranz. 1. A face ocolul unui lucru, al unui loc. ♦ A fi așezat, a sta de jur-împrejurul (unei ființe sau al unui lucru); a încercui. ♦ A încercui cu forțe armate; a împresura, a asedia. ♦ Refl. A aduna în jurul său, a trăi în societate în tovărășia cuiva. 2. A împrejmui cu gard. ♦ A cuprinde într-un cerc, a trasa o linie împrejur, a încercui. 3. A merge spre o țintă pe un traseu ocolit. [Prez. ind. și: încónjur. – Var.: încunjurá vb. I] – În + conjura (înv. „a înconjura” < lat.). DOOM
!înconjurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înconjór, 3 înconjoáră; conj. prez. 3 să înconjoáre
înconjuraseră
ÎNCONJURÁ, înconjór, vb. I. Tranz. 1. A face ocolul unui lucru, al unui loc. ♦ A fi așezat, a sta de jur-împrejurul (unei ființe sau al unui lucru); a încercui. ♦ A încercui cu forțe armate; a împresura, a asedia. ♦ Refl. A aduna în jurul său, a trăi în societate în tovărășia cuiva. 2. A împrejmui cu gard. ♦ A cuprinde într-un cerc, a trasa o linie împrejur, a încercui. 3. A merge spre o țintă pe un traseu ocolit. [Prez. ind. și: încónjur. – Var.: încunjurá vb. I] – În + conjura (înv. „a înconjura” < lat.). DOOM
!înconjurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înconjór, 3 înconjoáră; conj. prez. 3 să înconjoáre
înconjuraserăm
ÎNCONJURÁ, înconjór, vb. I. Tranz. 1. A face ocolul unui lucru, al unui loc. ♦ A fi așezat, a sta de jur-împrejurul (unei ființe sau al unui lucru); a încercui. ♦ A încercui cu forțe armate; a împresura, a asedia. ♦ Refl. A aduna în jurul său, a trăi în societate în tovărășia cuiva. 2. A împrejmui cu gard. ♦ A cuprinde într-un cerc, a trasa o linie împrejur, a încercui. 3. A merge spre o țintă pe un traseu ocolit. [Prez. ind. și: încónjur. – Var.: încunjurá vb. I] – În + conjura (înv. „a înconjura” < lat.). DOOM
!înconjurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înconjór, 3 înconjoáră; conj. prez. 3 să înconjoáre
înconjuraserăți
ÎNCONJURÁ, înconjór, vb. I. Tranz. 1. A face ocolul unui lucru, al unui loc. ♦ A fi așezat, a sta de jur-împrejurul (unei ființe sau al unui lucru); a încercui. ♦ A încercui cu forțe armate; a împresura, a asedia. ♦ Refl. A aduna în jurul său, a trăi în societate în tovărășia cuiva. 2. A împrejmui cu gard. ♦ A cuprinde într-un cerc, a trasa o linie împrejur, a încercui. 3. A merge spre o țintă pe un traseu ocolit. [Prez. ind. și: încónjur. – Var.: încunjurá vb. I] – În + conjura (înv. „a înconjura” < lat.). DOOM
!înconjurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înconjór, 3 înconjoáră; conj. prez. 3 să înconjoáre
înconjuraseși
ÎNCONJURÁ, înconjór, vb. I. Tranz. 1. A face ocolul unui lucru, al unui loc. ♦ A fi așezat, a sta de jur-împrejurul (unei ființe sau al unui lucru); a încercui. ♦ A încercui cu forțe armate; a împresura, a asedia. ♦ Refl. A aduna în jurul său, a trăi în societate în tovărășia cuiva. 2. A împrejmui cu gard. ♦ A cuprinde într-un cerc, a trasa o linie împrejur, a încercui. 3. A merge spre o țintă pe un traseu ocolit. [Prez. ind. și: încónjur. – Var.: încunjurá vb. I] – În + conjura (înv. „a înconjura” < lat.). DOOM
!înconjurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înconjór, 3 înconjoáră; conj. prez. 3 să înconjoáre
înconjuraseți
ÎNCONJURÁ, înconjór, vb. I. Tranz. 1. A face ocolul unui lucru, al unui loc. ♦ A fi așezat, a sta de jur-împrejurul (unei ființe sau al unui lucru); a încercui. ♦ A încercui cu forțe armate; a împresura, a asedia. ♦ Refl. A aduna în jurul său, a trăi în societate în tovărășia cuiva. 2. A împrejmui cu gard. ♦ A cuprinde într-un cerc, a trasa o linie împrejur, a încercui. 3. A merge spre o țintă pe un traseu ocolit. [Prez. ind. și: încónjur. – Var.: încunjurá vb. I] – În + conjura (înv. „a înconjura” < lat.). DOOM
!înconjurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înconjór, 3 înconjoáră; conj. prez. 3 să înconjoáre
înconjurat
ÎNCONJURÁ, înconjór, vb. I. Tranz. 1. A face ocolul unui lucru, al unui loc. ♦ A fi așezat, a sta de jur-împrejurul (unei ființe sau al unui lucru); a încercui. ♦ A încercui cu forțe armate; a împresura, a asedia. ♦ Refl. A aduna în jurul său, a trăi în societate în tovărășia cuiva. 2. A împrejmui cu gard. ♦ A cuprinde într-un cerc, a trasa o linie împrejur, a încercui. 3. A merge spre o țintă pe un traseu ocolit. [Prez. ind. și: încónjur. – Var.: încunjurá vb. I] – În + conjura (înv. „a înconjura” < lat.). DOOM
!înconjurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înconjór, 3 înconjoáră; conj. prez. 3 să înconjoáre
înconjurau
ÎNCONJURÁ, înconjór, vb. I. Tranz. 1. A face ocolul unui lucru, al unui loc. ♦ A fi așezat, a sta de jur-împrejurul (unei ființe sau al unui lucru); a încercui. ♦ A încercui cu forțe armate; a împresura, a asedia. ♦ Refl. A aduna în jurul său, a trăi în societate în tovărășia cuiva. 2. A împrejmui cu gard. ♦ A cuprinde într-un cerc, a trasa o linie împrejur, a încercui. 3. A merge spre o țintă pe un traseu ocolit. [Prez. ind. și: încónjur. – Var.: încunjurá vb. I] – În + conjura (înv. „a înconjura” < lat.). DOOM
!înconjurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înconjór, 3 înconjoáră; conj. prez. 3 să înconjoáre
înconjurași
ÎNCONJURÁ, înconjór, vb. I. Tranz. 1. A face ocolul unui lucru, al unui loc. ♦ A fi așezat, a sta de jur-împrejurul (unei ființe sau al unui lucru); a încercui. ♦ A încercui cu forțe armate; a împresura, a asedia. ♦ Refl. A aduna în jurul său, a trăi în societate în tovărășia cuiva. 2. A împrejmui cu gard. ♦ A cuprinde într-un cerc, a trasa o linie împrejur, a încercui. 3. A merge spre o țintă pe un traseu ocolit. [Prez. ind. și: încónjur. – Var.: încunjurá vb. I] – În + conjura (înv. „a înconjura” < lat.). DOOM
!înconjurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înconjór, 3 înconjoáră; conj. prez. 3 să înconjoáre
înconjurați
ÎNCONJURÁ, înconjór, vb. I. Tranz. 1. A face ocolul unui lucru, al unui loc. ♦ A fi așezat, a sta de jur-împrejurul (unei ființe sau al unui lucru); a încercui. ♦ A încercui cu forțe armate; a împresura, a asedia. ♦ Refl. A aduna în jurul său, a trăi în societate în tovărășia cuiva. 2. A împrejmui cu gard. ♦ A cuprinde într-un cerc, a trasa o linie împrejur, a încercui. 3. A merge spre o țintă pe un traseu ocolit. [Prez. ind. și: încónjur. – Var.: încunjurá vb. I] – În + conjura (înv. „a înconjura” < lat.). DOOM
!înconjurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înconjór, 3 înconjoáră; conj. prez. 3 să înconjoáre
înconjurul
ÎNCÓNJUR, înconjururi, s. n. Ocol, ocolire. ◊ Loc. adv. Fără înconjur = fără nicio ezitare, fără subterfugii, deschis, direct, pe față; de-a dreptul. Cu înconjur (sau cu înconjururi) = pe ocolite, pe departe, indirect. [Acc. și: înconjúr. – Var.: încúnjur s. n.] – Din înconjura (derivat regresiv). DOOM
încónjur s. n., pl. încónjururi
înconjurului
ÎNCÓNJUR, înconjururi, s. n. Ocol, ocolire. ◊ Loc. adv. Fără înconjur = fără nicio ezitare, fără subterfugii, deschis, direct, pe față; de-a dreptul. Cu înconjur (sau cu înconjururi) = pe ocolite, pe departe, indirect. [Acc. și: înconjúr. – Var.: încúnjur s. n.] – Din înconjura (derivat regresiv). DOOM
încónjur s. n., pl. încónjururi
înconjururi
ÎNCÓNJUR, înconjururi, s. n. Ocol, ocolire. ◊ Loc. adv. Fără înconjur = fără nicio ezitare, fără subterfugii, deschis, direct, pe față; de-a dreptul. Cu înconjur (sau cu înconjururi) = pe ocolite, pe departe, indirect. [Acc. și: înconjúr. – Var.: încúnjur s. n.] – Din înconjura (derivat regresiv). DOOM
încónjur s. n., pl. încónjururi
înconjururile
ÎNCÓNJUR, înconjururi, s. n. Ocol, ocolire. ◊ Loc. adv. Fără înconjur = fără nicio ezitare, fără subterfugii, deschis, direct, pe față; de-a dreptul. Cu înconjur (sau cu înconjururi) = pe ocolite, pe departe, indirect. [Acc. și: înconjúr. – Var.: încúnjur s. n.] – Din înconjura (derivat regresiv). DOOM
încónjur s. n., pl. încónjururi
înconjururilor
ÎNCÓNJUR, înconjururi, s. n. Ocol, ocolire. ◊ Loc. adv. Fără înconjur = fără nicio ezitare, fără subterfugii, deschis, direct, pe față; de-a dreptul. Cu înconjur (sau cu înconjururi) = pe ocolite, pe departe, indirect. [Acc. și: înconjúr. – Var.: încúnjur s. n.] – Din înconjura (derivat regresiv). DOOM
încónjur s. n., pl. încónjururi
înconjurând
ÎNCONJURÁ, înconjór, vb. I. Tranz. 1. A face ocolul unui lucru, al unui loc. ♦ A fi așezat, a sta de jur-împrejurul (unei ființe sau al unui lucru); a încercui. ♦ A încercui cu forțe armate; a împresura, a asedia. ♦ Refl. A aduna în jurul său, a trăi în societate în tovărășia cuiva. 2. A împrejmui cu gard. ♦ A cuprinde într-un cerc, a trasa o linie împrejur, a încercui. 3. A merge spre o țintă pe un traseu ocolit. [Prez. ind. și: încónjur. – Var.: încunjurá vb. I] – În + conjura (înv. „a înconjura” < lat.). DOOM
!înconjurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înconjór, 3 înconjoáră; conj. prez. 3 să înconjoáre
înconjurînd
ÎNCONJURÁ, înconjór, vb. I. Tranz. 1. A face ocolul unui lucru, al unui loc. ♦ A fi așezat, a sta de jur-împrejurul (unei ființe sau al unui lucru); a încercui. ♦ A încercui cu forțe armate; a împresura, a asedia. ♦ Refl. A aduna în jurul său, a trăi în societate în tovărășia cuiva. 2. A împrejmui cu gard. ♦ A cuprinde într-un cerc, a trasa o linie împrejur, a încercui. 3. A merge spre o țintă pe un traseu ocolit. [Prez. ind. și: încónjur. – Var.: încunjurá vb. I] – În + conjura (înv. „a înconjura” < lat.). DOOM
!înconjurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înconjór, 3 înconjoáră; conj. prez. 3 să înconjoáre
înconjurări
ÎNCONJURÁRE s. f. Faptul de a înconjura. – V. înconjura. DOOM
înconjuráre s. f., g.-d. art. înconjurắrii
înconjurării
ÎNCONJURÁRE s. f. Faptul de a înconjura. – V. înconjura. DOOM
înconjuráre s. f., g.-d. art. înconjurắrii
înconjurările
ÎNCONJURÁRE s. f. Faptul de a înconjura. – V. înconjura. DOOM
înconjuráre s. f., g.-d. art. înconjurắrii
înconjurărilor
ÎNCONJURÁRE s. f. Faptul de a înconjura. – V. înconjura. DOOM
înconjuráre s. f., g.-d. art. înconjurắrii
înconjurătoare
ÎNCONJURĂTÓR, -OÁRE, înconjurători, -oare, adj. Care se află de jur-împrejur, care înconjoară. – Înconjura + suf. -ător. DOOM
înconjurătór adj. m., pl. înconjurătóri; f. sg. și pl. înconjurătoáre
înconjurătoarea
ÎNCONJURĂTÓR, -OÁRE, înconjurători, -oare, adj. Care se află de jur-împrejur, care înconjoară. – Înconjura + suf. -ător. DOOM
înconjurătór adj. m., pl. înconjurătóri; f. sg. și pl. înconjurătoáre
înconjurătoarei
ÎNCONJURĂTÓR, -OÁRE, înconjurători, -oare, adj. Care se află de jur-împrejur, care înconjoară. – Înconjura + suf. -ător. DOOM
înconjurătór adj. m., pl. înconjurătóri; f. sg. și pl. înconjurătoáre
înconjurătoarele
ÎNCONJURĂTÓR, -OÁRE, înconjurători, -oare, adj. Care se află de jur-împrejur, care înconjoară. – Înconjura + suf. -ător. DOOM
înconjurătór adj. m., pl. înconjurătóri; f. sg. și pl. înconjurătoáre
înconjurătoarelor
ÎNCONJURĂTÓR, -OÁRE, înconjurători, -oare, adj. Care se află de jur-împrejur, care înconjoară. – Înconjura + suf. -ător. DOOM
înconjurătór adj. m., pl. înconjurătóri; f. sg. și pl. înconjurătoáre
înconjurător
ÎNCONJURĂTÓR, -OÁRE, înconjurători, -oare, adj. Care se află de jur-împrejur, care înconjoară. – Înconjura + suf. -ător. DOOM
înconjurătór adj. m., pl. înconjurătóri; f. sg. și pl. înconjurătoáre
înconjurători
ÎNCONJURĂTÓR, -OÁRE, înconjurători, -oare, adj. Care se află de jur-împrejur, care înconjoară. – Înconjura + suf. -ător. DOOM
înconjurătór adj. m., pl. înconjurătóri; f. sg. și pl. înconjurătoáre
înconjurătorii
ÎNCONJURĂTÓR, -OÁRE, înconjurători, -oare, adj. Care se află de jur-împrejur, care înconjoară. – Înconjura + suf. -ător. DOOM
înconjurătór adj. m., pl. înconjurătóri; f. sg. și pl. înconjurătoáre
înconjurătorilor
ÎNCONJURĂTÓR, -OÁRE, înconjurători, -oare, adj. Care se află de jur-împrejur, care înconjoară. – Înconjura + suf. -ător. DOOM
înconjurătór adj. m., pl. înconjurătóri; f. sg. și pl. înconjurătoáre
înconjurătorul
ÎNCONJURĂTÓR, -OÁRE, înconjurători, -oare, adj. Care se află de jur-împrejur, care înconjoară. – Înconjura + suf. -ător. DOOM
înconjurătór adj. m., pl. înconjurătóri; f. sg. și pl. înconjurătoáre
înconjurătorului
ÎNCONJURĂTÓR, -OÁRE, înconjurători, -oare, adj. Care se află de jur-împrejur, care înconjoară. – Înconjura + suf. -ător. DOOM
înconjurătór adj. m., pl. înconjurătóri; f. sg. și pl. înconjurătoáre
încontra
ÎNCONTRÁ, încontrez, vb. I. Refl. (Pop.) A se împotrivi, a se opune; p. ext. a se lua la harță, a se ciocni în păreri (cu cineva). – În + contra. DOOM
!încontrá (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 se încontreáză
încontrai
ÎNCONTRÁ, încontrez, vb. I. Refl. (Pop.) A se împotrivi, a se opune; p. ext. a se lua la harță, a se ciocni în păreri (cu cineva). – În + contra. DOOM
!încontrá (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 se încontreáză
încontram
ÎNCONTRÁ, încontrez, vb. I. Refl. (Pop.) A se împotrivi, a se opune; p. ext. a se lua la harță, a se ciocni în păreri (cu cineva). – În + contra. DOOM
!încontrá (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 se încontreáză
încontrare
ÎNCONTRÁ, încontrez, vb. I. Refl. (Pop.) A se împotrivi, a se opune; p. ext. a se lua la harță, a se ciocni în păreri (cu cineva). – În + contra. DOOM
!încontrá (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 se încontreáză
încontrare
ÎNCONTRÁRE, încontrări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a se încontra; ceartă, sfadă. – V. încontra. DOOM
încontráre (pop.) s. f., g.-d. art. încontrắrii; pl. încontrắri
încontrarea
ÎNCONTRÁRE, încontrări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a se încontra; ceartă, sfadă. – V. încontra. DOOM
încontráre (pop.) s. f., g.-d. art. încontrắrii; pl. încontrắri
încontrară
ÎNCONTRÁ, încontrez, vb. I. Refl. (Pop.) A se împotrivi, a se opune; p. ext. a se lua la harță, a se ciocni în păreri (cu cineva). – În + contra. DOOM
!încontrá (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 se încontreáză
încontrarăm
ÎNCONTRÁ, încontrez, vb. I. Refl. (Pop.) A se împotrivi, a se opune; p. ext. a se lua la harță, a se ciocni în păreri (cu cineva). – În + contra. DOOM
!încontrá (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 se încontreáză
încontrarăți
ÎNCONTRÁ, încontrez, vb. I. Refl. (Pop.) A se împotrivi, a se opune; p. ext. a se lua la harță, a se ciocni în păreri (cu cineva). – În + contra. DOOM
!încontrá (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 se încontreáză
încontrase
ÎNCONTRÁ, încontrez, vb. I. Refl. (Pop.) A se împotrivi, a se opune; p. ext. a se lua la harță, a se ciocni în păreri (cu cineva). – În + contra. DOOM
!încontrá (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 se încontreáză
încontrasem
ÎNCONTRÁ, încontrez, vb. I. Refl. (Pop.) A se împotrivi, a se opune; p. ext. a se lua la harță, a se ciocni în păreri (cu cineva). – În + contra. DOOM
!încontrá (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 se încontreáză
încontraseră
ÎNCONTRÁ, încontrez, vb. I. Refl. (Pop.) A se împotrivi, a se opune; p. ext. a se lua la harță, a se ciocni în păreri (cu cineva). – În + contra. DOOM
!încontrá (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 se încontreáză
încontraserăm
ÎNCONTRÁ, încontrez, vb. I. Refl. (Pop.) A se împotrivi, a se opune; p. ext. a se lua la harță, a se ciocni în păreri (cu cineva). – În + contra. DOOM
!încontrá (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 se încontreáză
încontraserăți
ÎNCONTRÁ, încontrez, vb. I. Refl. (Pop.) A se împotrivi, a se opune; p. ext. a se lua la harță, a se ciocni în păreri (cu cineva). – În + contra. DOOM
!încontrá (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 se încontreáză
încontraseși
ÎNCONTRÁ, încontrez, vb. I. Refl. (Pop.) A se împotrivi, a se opune; p. ext. a se lua la harță, a se ciocni în păreri (cu cineva). – În + contra. DOOM
!încontrá (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 se încontreáză
încontraseți
ÎNCONTRÁ, încontrez, vb. I. Refl. (Pop.) A se împotrivi, a se opune; p. ext. a se lua la harță, a se ciocni în păreri (cu cineva). – În + contra. DOOM
!încontrá (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 se încontreáză
încontrat
ÎNCONTRÁ, încontrez, vb. I. Refl. (Pop.) A se împotrivi, a se opune; p. ext. a se lua la harță, a se ciocni în păreri (cu cineva). – În + contra. DOOM
!încontrá (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 se încontreáză
încontrau
ÎNCONTRÁ, încontrez, vb. I. Refl. (Pop.) A se împotrivi, a se opune; p. ext. a se lua la harță, a se ciocni în păreri (cu cineva). – În + contra. DOOM
!încontrá (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 se încontreáză
încontrași
ÎNCONTRÁ, încontrez, vb. I. Refl. (Pop.) A se împotrivi, a se opune; p. ext. a se lua la harță, a se ciocni în păreri (cu cineva). – În + contra. DOOM
!încontrá (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 se încontreáză
încontrați
ÎNCONTRÁ, încontrez, vb. I. Refl. (Pop.) A se împotrivi, a se opune; p. ext. a se lua la harță, a se ciocni în păreri (cu cineva). – În + contra. DOOM
!încontrá (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 se încontreáză
încontrează
ÎNCONTRÁ, încontrez, vb. I. Refl. (Pop.) A se împotrivi, a se opune; p. ext. a se lua la harță, a se ciocni în păreri (cu cineva). – În + contra. DOOM
!încontrá (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 se încontreáză
încontrez
ÎNCONTRÁ, încontrez, vb. I. Refl. (Pop.) A se împotrivi, a se opune; p. ext. a se lua la harță, a se ciocni în păreri (cu cineva). – În + contra. DOOM
!încontrá (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 se încontreáză
încontreze
ÎNCONTRÁ, încontrez, vb. I. Refl. (Pop.) A se împotrivi, a se opune; p. ext. a se lua la harță, a se ciocni în păreri (cu cineva). – În + contra. DOOM
!încontrá (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 se încontreáză
încontrezi
ÎNCONTRÁ, încontrez, vb. I. Refl. (Pop.) A se împotrivi, a se opune; p. ext. a se lua la harță, a se ciocni în păreri (cu cineva). – În + contra. DOOM
!încontrá (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 se încontreáză
încontrând
ÎNCONTRÁ, încontrez, vb. I. Refl. (Pop.) A se împotrivi, a se opune; p. ext. a se lua la harță, a se ciocni în păreri (cu cineva). – În + contra. DOOM
!încontrá (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 se încontreáză
încontrînd
ÎNCONTRÁ, încontrez, vb. I. Refl. (Pop.) A se împotrivi, a se opune; p. ext. a se lua la harță, a se ciocni în păreri (cu cineva). – În + contra. DOOM
!încontrá (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 se încontreáză
încontrări
ÎNCONTRÁRE, încontrări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a se încontra; ceartă, sfadă. – V. încontra. DOOM
încontráre (pop.) s. f., g.-d. art. încontrắrii; pl. încontrắri
încontrării
ÎNCONTRÁRE, încontrări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a se încontra; ceartă, sfadă. – V. încontra. DOOM
încontráre (pop.) s. f., g.-d. art. încontrắrii; pl. încontrắri
încontrările
ÎNCONTRÁRE, încontrări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a se încontra; ceartă, sfadă. – V. încontra. DOOM
încontráre (pop.) s. f., g.-d. art. încontrắrii; pl. încontrắri
încontrărilor
ÎNCONTRÁRE, încontrări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a se încontra; ceartă, sfadă. – V. încontra. DOOM
încontráre (pop.) s. f., g.-d. art. încontrắrii; pl. încontrắri
încopcia
ÎNCOPCIÁ, încopciez, vb. I. Tranz. 1. (Rar) A închide o copcă; a încheia o haină în copci. 2. A îmbina două piese de tablă, introducând limbile uneia în golurile corespunzătoare ale celeilalte, după care limbile astfel montate se răsucesc. [Pr.: -ci-a] – În + copcă. DOOM
încopciá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 încopciáză, 1 pl. încopciém (-ci-em); conj. prez. 3 să încopciéze; ger. încopciínd (-ci-ind)
încopciai
ÎNCOPCIÁ, încopciez, vb. I. Tranz. 1. (Rar) A închide o copcă; a încheia o haină în copci. 2. A îmbina două piese de tablă, introducând limbile uneia în golurile corespunzătoare ale celeilalte, după care limbile astfel montate se răsucesc. [Pr.: -ci-a] – În + copcă. DOOM
încopciá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 încopciáză, 1 pl. încopciém (-ci-em); conj. prez. 3 să încopciéze; ger. încopciínd (-ci-ind)
încopciam
ÎNCOPCIÁ, încopciez, vb. I. Tranz. 1. (Rar) A închide o copcă; a încheia o haină în copci. 2. A îmbina două piese de tablă, introducând limbile uneia în golurile corespunzătoare ale celeilalte, după care limbile astfel montate se răsucesc. [Pr.: -ci-a] – În + copcă. DOOM
încopciá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 încopciáză, 1 pl. încopciém (-ci-em); conj. prez. 3 să încopciéze; ger. încopciínd (-ci-ind)
încopciară
ÎNCOPCIÁ, încopciez, vb. I. Tranz. 1. (Rar) A închide o copcă; a încheia o haină în copci. 2. A îmbina două piese de tablă, introducând limbile uneia în golurile corespunzătoare ale celeilalte, după care limbile astfel montate se răsucesc. [Pr.: -ci-a] – În + copcă. DOOM
încopciá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 încopciáză, 1 pl. încopciém (-ci-em); conj. prez. 3 să încopciéze; ger. încopciínd (-ci-ind)
încopciarăm
ÎNCOPCIÁ, încopciez, vb. I. Tranz. 1. (Rar) A închide o copcă; a încheia o haină în copci. 2. A îmbina două piese de tablă, introducând limbile uneia în golurile corespunzătoare ale celeilalte, după care limbile astfel montate se răsucesc. [Pr.: -ci-a] – În + copcă. DOOM
încopciá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 încopciáză, 1 pl. încopciém (-ci-em); conj. prez. 3 să încopciéze; ger. încopciínd (-ci-ind)
încopciarăți
ÎNCOPCIÁ, încopciez, vb. I. Tranz. 1. (Rar) A închide o copcă; a încheia o haină în copci. 2. A îmbina două piese de tablă, introducând limbile uneia în golurile corespunzătoare ale celeilalte, după care limbile astfel montate se răsucesc. [Pr.: -ci-a] – În + copcă. DOOM
încopciá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 încopciáză, 1 pl. încopciém (-ci-em); conj. prez. 3 să încopciéze; ger. încopciínd (-ci-ind)
încopciase
ÎNCOPCIÁ, încopciez, vb. I. Tranz. 1. (Rar) A închide o copcă; a încheia o haină în copci. 2. A îmbina două piese de tablă, introducând limbile uneia în golurile corespunzătoare ale celeilalte, după care limbile astfel montate se răsucesc. [Pr.: -ci-a] – În + copcă. DOOM
încopciá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 încopciáză, 1 pl. încopciém (-ci-em); conj. prez. 3 să încopciéze; ger. încopciínd (-ci-ind)
încopciasem
ÎNCOPCIÁ, încopciez, vb. I. Tranz. 1. (Rar) A închide o copcă; a încheia o haină în copci. 2. A îmbina două piese de tablă, introducând limbile uneia în golurile corespunzătoare ale celeilalte, după care limbile astfel montate se răsucesc. [Pr.: -ci-a] – În + copcă. DOOM
încopciá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 încopciáză, 1 pl. încopciém (-ci-em); conj. prez. 3 să încopciéze; ger. încopciínd (-ci-ind)
încopciaseră
ÎNCOPCIÁ, încopciez, vb. I. Tranz. 1. (Rar) A închide o copcă; a încheia o haină în copci. 2. A îmbina două piese de tablă, introducând limbile uneia în golurile corespunzătoare ale celeilalte, după care limbile astfel montate se răsucesc. [Pr.: -ci-a] – În + copcă. DOOM
încopciá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 încopciáză, 1 pl. încopciém (-ci-em); conj. prez. 3 să încopciéze; ger. încopciínd (-ci-ind)
încopciaserăm
ÎNCOPCIÁ, încopciez, vb. I. Tranz. 1. (Rar) A închide o copcă; a încheia o haină în copci. 2. A îmbina două piese de tablă, introducând limbile uneia în golurile corespunzătoare ale celeilalte, după care limbile astfel montate se răsucesc. [Pr.: -ci-a] – În + copcă. DOOM
încopciá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 încopciáză, 1 pl. încopciém (-ci-em); conj. prez. 3 să încopciéze; ger. încopciínd (-ci-ind)
încopciaserăți
ÎNCOPCIÁ, încopciez, vb. I. Tranz. 1. (Rar) A închide o copcă; a încheia o haină în copci. 2. A îmbina două piese de tablă, introducând limbile uneia în golurile corespunzătoare ale celeilalte, după care limbile astfel montate se răsucesc. [Pr.: -ci-a] – În + copcă. DOOM
încopciá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 încopciáză, 1 pl. încopciém (-ci-em); conj. prez. 3 să încopciéze; ger. încopciínd (-ci-ind)
încopciaseși
ÎNCOPCIÁ, încopciez, vb. I. Tranz. 1. (Rar) A închide o copcă; a încheia o haină în copci. 2. A îmbina două piese de tablă, introducând limbile uneia în golurile corespunzătoare ale celeilalte, după care limbile astfel montate se răsucesc. [Pr.: -ci-a] – În + copcă. DOOM
încopciá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 încopciáză, 1 pl. încopciém (-ci-em); conj. prez. 3 să încopciéze; ger. încopciínd (-ci-ind)
încopciaseți
ÎNCOPCIÁ, încopciez, vb. I. Tranz. 1. (Rar) A închide o copcă; a încheia o haină în copci. 2. A îmbina două piese de tablă, introducând limbile uneia în golurile corespunzătoare ale celeilalte, după care limbile astfel montate se răsucesc. [Pr.: -ci-a] – În + copcă. DOOM
încopciá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 încopciáză, 1 pl. încopciém (-ci-em); conj. prez. 3 să încopciéze; ger. încopciínd (-ci-ind)
încopciat
ÎNCOPCIÁ, încopciez, vb. I. Tranz. 1. (Rar) A închide o copcă; a încheia o haină în copci. 2. A îmbina două piese de tablă, introducând limbile uneia în golurile corespunzătoare ale celeilalte, după care limbile astfel montate se răsucesc. [Pr.: -ci-a] – În + copcă. DOOM
încopciá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 încopciáză, 1 pl. încopciém (-ci-em); conj. prez. 3 să încopciéze; ger. încopciínd (-ci-ind)
încopciat
ÎNCOPCIÁ, încopciez, vb. I. Tranz. 1. (Rar) A închide o copcă; a încheia o haină în copci. 2. A îmbina două piese de tablă, introducând limbile uneia în golurile corespunzătoare ale celeilalte, după care limbile astfel montate se răsucesc. [Pr.: -ci-a] – În + copcă.
încopciau
ÎNCOPCIÁ, încopciez, vb. I. Tranz. 1. (Rar) A închide o copcă; a încheia o haină în copci. 2. A îmbina două piese de tablă, introducând limbile uneia în golurile corespunzătoare ale celeilalte, după care limbile astfel montate se răsucesc. [Pr.: -ci-a] – În + copcă. DOOM
încopciá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 încopciáză, 1 pl. încopciém (-ci-em); conj. prez. 3 să încopciéze; ger. încopciínd (-ci-ind)
încopciază
ÎNCOPCIÁ, încopciez, vb. I. Tranz. 1. (Rar) A închide o copcă; a încheia o haină în copci. 2. A îmbina două piese de tablă, introducând limbile uneia în golurile corespunzătoare ale celeilalte, după care limbile astfel montate se răsucesc. [Pr.: -ci-a] – În + copcă. DOOM
încopciá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 încopciáză, 1 pl. încopciém (-ci-em); conj. prez. 3 să încopciéze; ger. încopciínd (-ci-ind)
încopciași
ÎNCOPCIÁ, încopciez, vb. I. Tranz. 1. (Rar) A închide o copcă; a încheia o haină în copci. 2. A îmbina două piese de tablă, introducând limbile uneia în golurile corespunzătoare ale celeilalte, după care limbile astfel montate se răsucesc. [Pr.: -ci-a] – În + copcă. DOOM
încopciá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 încopciáză, 1 pl. încopciém (-ci-em); conj. prez. 3 să încopciéze; ger. încopciínd (-ci-ind)
încopciați
ÎNCOPCIÁ, încopciez, vb. I. Tranz. 1. (Rar) A închide o copcă; a încheia o haină în copci. 2. A îmbina două piese de tablă, introducând limbile uneia în golurile corespunzătoare ale celeilalte, după care limbile astfel montate se răsucesc. [Pr.: -ci-a] – În + copcă. DOOM
încopciá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 încopciáză, 1 pl. încopciém (-ci-em); conj. prez. 3 să încopciéze; ger. încopciínd (-ci-ind)
încopcie
ÎNCOPCIÁ, încopciez, vb. I. Tranz. 1. (Rar) A închide o copcă; a încheia o haină în copci. 2. A îmbina două piese de tablă, introducând limbile uneia în golurile corespunzătoare ale celeilalte, după care limbile astfel montate se răsucesc. [Pr.: -ci-a] – În + copcă. DOOM
încopciá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 încopciáză, 1 pl. încopciém (-ci-em); conj. prez. 3 să încopciéze; ger. încopciínd (-ci-ind)
încopciem
ÎNCOPCIÁ, încopciez, vb. I. Tranz. 1. (Rar) A închide o copcă; a încheia o haină în copci. 2. A îmbina două piese de tablă, introducând limbile uneia în golurile corespunzătoare ale celeilalte, după care limbile astfel montate se răsucesc. [Pr.: -ci-a] – În + copcă. DOOM
încopciá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 încopciáză, 1 pl. încopciém (-ci-em); conj. prez. 3 să încopciéze; ger. încopciínd (-ci-ind)
încopciere
ÎNCOPCIÁ, încopciez, vb. I. Tranz. 1. (Rar) A închide o copcă; a încheia o haină în copci. 2. A îmbina două piese de tablă, introducând limbile uneia în golurile corespunzătoare ale celeilalte, după care limbile astfel montate se răsucesc. [Pr.: -ci-a] – În + copcă. DOOM
încopciá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 încopciáză, 1 pl. încopciém (-ci-em); conj. prez. 3 să încopciéze; ger. încopciínd (-ci-ind)
încopciere
ÎNCOPCIÉRE, încopcieri, s. f. Acțiunea de a încopcia. [Pr.: -ci-e-] – V. încopcia. DOOM
încopciére (-ci-e-) s. f., g.-d. art. încopciérii; pl. încopciéri
încopcierea
ÎNCOPCIÉRE, încopcieri, s. f. Acțiunea de a încopcia. [Pr.: -ci-e-] – V. încopcia. DOOM
încopciére (-ci-e-) s. f., g.-d. art. încopciérii; pl. încopciéri
încopcieri
ÎNCOPCIÉRE, încopcieri, s. f. Acțiunea de a încopcia. [Pr.: -ci-e-] – V. încopcia. DOOM
încopciére (-ci-e-) s. f., g.-d. art. încopciérii; pl. încopciéri
încopcierii
ÎNCOPCIÉRE, încopcieri, s. f. Acțiunea de a încopcia. [Pr.: -ci-e-] – V. încopcia. DOOM
încopciére (-ci-e-) s. f., g.-d. art. încopciérii; pl. încopciéri
încopcierile
ÎNCOPCIÉRE, încopcieri, s. f. Acțiunea de a încopcia. [Pr.: -ci-e-] – V. încopcia. DOOM
încopciére (-ci-e-) s. f., g.-d. art. încopciérii; pl. încopciéri
încopcierilor
ÎNCOPCIÉRE, încopcieri, s. f. Acțiunea de a încopcia. [Pr.: -ci-e-] – V. încopcia. DOOM
încopciére (-ci-e-) s. f., g.-d. art. încopciérii; pl. încopciéri
încopciez
ÎNCOPCIÁ, încopciez, vb. I. Tranz. 1. (Rar) A închide o copcă; a încheia o haină în copci. 2. A îmbina două piese de tablă, introducând limbile uneia în golurile corespunzătoare ale celeilalte, după care limbile astfel montate se răsucesc. [Pr.: -ci-a] – În + copcă. DOOM
încopciá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 încopciáză, 1 pl. încopciém (-ci-em); conj. prez. 3 să încopciéze; ger. încopciínd (-ci-ind)
încopcieze
ÎNCOPCIÁ, încopciez, vb. I. Tranz. 1. (Rar) A închide o copcă; a încheia o haină în copci. 2. A îmbina două piese de tablă, introducând limbile uneia în golurile corespunzătoare ale celeilalte, după care limbile astfel montate se răsucesc. [Pr.: -ci-a] – În + copcă. DOOM
încopciá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 încopciáză, 1 pl. încopciém (-ci-em); conj. prez. 3 să încopciéze; ger. încopciínd (-ci-ind)
încopciezi
ÎNCOPCIÁ, încopciez, vb. I. Tranz. 1. (Rar) A închide o copcă; a încheia o haină în copci. 2. A îmbina două piese de tablă, introducând limbile uneia în golurile corespunzătoare ale celeilalte, după care limbile astfel montate se răsucesc. [Pr.: -ci-a] – În + copcă. DOOM
încopciá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 încopciáză, 1 pl. încopciém (-ci-em); conj. prez. 3 să încopciéze; ger. încopciínd (-ci-ind)
încopciind
ÎNCOPCIÁ, încopciez, vb. I. Tranz. 1. (Rar) A închide o copcă; a încheia o haină în copci. 2. A îmbina două piese de tablă, introducând limbile uneia în golurile corespunzătoare ale celeilalte, după care limbile astfel montate se răsucesc. [Pr.: -ci-a] – În + copcă. DOOM
încopciá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 încopciáză, 1 pl. încopciém (-ci-em); conj. prez. 3 să încopciéze; ger. încopciínd (-ci-ind)
încorda
ÎNCORDÁ, încordez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) contracta mușchii corpului, p. ext. corpul întreg, în vederea unui efort. ♦ Fig. A-și concentra atenția, memoria, voința etc. ♦ Tranz. (Rar) A stimula, a întări. 2. Tranz. A întinde (puternic) o coardă, un arc, un cablu etc. ♦ A acorda un instrument muzical cu coarde, prin întinderea coardelor. 3. Tranz. A lega coardele viței-de-vie. 4. Refl. Fig. (Despre raporturile dintre oameni) A ajunge într-o stare de tensiune (maximă); a se înăspri. – În + coardă. DOOM
încordá (a ~) vb., ind. prez. 3 încordeáză
încordai
ÎNCORDÁ, încordez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) contracta mușchii corpului, p. ext. corpul întreg, în vederea unui efort. ♦ Fig. A-și concentra atenția, memoria, voința etc. ♦ Tranz. (Rar) A stimula, a întări. 2. Tranz. A întinde (puternic) o coardă, un arc, un cablu etc. ♦ A acorda un instrument muzical cu coarde, prin întinderea coardelor. 3. Tranz. A lega coardele viței-de-vie. 4. Refl. Fig. (Despre raporturile dintre oameni) A ajunge într-o stare de tensiune (maximă); a se înăspri. – În + coardă. DOOM
încordá (a ~) vb., ind. prez. 3 încordeáză
încordam
ÎNCORDÁ, încordez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) contracta mușchii corpului, p. ext. corpul întreg, în vederea unui efort. ♦ Fig. A-și concentra atenția, memoria, voința etc. ♦ Tranz. (Rar) A stimula, a întări. 2. Tranz. A întinde (puternic) o coardă, un arc, un cablu etc. ♦ A acorda un instrument muzical cu coarde, prin întinderea coardelor. 3. Tranz. A lega coardele viței-de-vie. 4. Refl. Fig. (Despre raporturile dintre oameni) A ajunge într-o stare de tensiune (maximă); a se înăspri. – În + coardă. DOOM
încordá (a ~) vb., ind. prez. 3 încordeáză
încordare
ÎNCORDÁ, încordez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) contracta mușchii corpului, p. ext. corpul întreg, în vederea unui efort. ♦ Fig. A-și concentra atenția, memoria, voința etc. ♦ Tranz. (Rar) A stimula, a întări. 2. Tranz. A întinde (puternic) o coardă, un arc, un cablu etc. ♦ A acorda un instrument muzical cu coarde, prin întinderea coardelor. 3. Tranz. A lega coardele viței-de-vie. 4. Refl. Fig. (Despre raporturile dintre oameni) A ajunge într-o stare de tensiune (maximă); a se înăspri. – În + coardă. DOOM
încordá (a ~) vb., ind. prez. 3 încordeáză
încordare
ÎNCORDÁRE, încordări, s. f. Acțiunea de a (se) încorda și rezultatul ei; încordătură. – V. încorda. DOOM
încordáre s. f., g.-d. art. încordắrii; pl. încordắri
încordarea
ÎNCORDÁRE, încordări, s. f. Acțiunea de a (se) încorda și rezultatul ei; încordătură. – V. încorda. DOOM
încordáre s. f., g.-d. art. încordắrii; pl. încordắri
încordară
ÎNCORDÁ, încordez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) contracta mușchii corpului, p. ext. corpul întreg, în vederea unui efort. ♦ Fig. A-și concentra atenția, memoria, voința etc. ♦ Tranz. (Rar) A stimula, a întări. 2. Tranz. A întinde (puternic) o coardă, un arc, un cablu etc. ♦ A acorda un instrument muzical cu coarde, prin întinderea coardelor. 3. Tranz. A lega coardele viței-de-vie. 4. Refl. Fig. (Despre raporturile dintre oameni) A ajunge într-o stare de tensiune (maximă); a se înăspri. – În + coardă. DOOM
încordá (a ~) vb., ind. prez. 3 încordeáză
încordarăm
ÎNCORDÁ, încordez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) contracta mușchii corpului, p. ext. corpul întreg, în vederea unui efort. ♦ Fig. A-și concentra atenția, memoria, voința etc. ♦ Tranz. (Rar) A stimula, a întări. 2. Tranz. A întinde (puternic) o coardă, un arc, un cablu etc. ♦ A acorda un instrument muzical cu coarde, prin întinderea coardelor. 3. Tranz. A lega coardele viței-de-vie. 4. Refl. Fig. (Despre raporturile dintre oameni) A ajunge într-o stare de tensiune (maximă); a se înăspri. – În + coardă. DOOM
încordá (a ~) vb., ind. prez. 3 încordeáză
încordarăți
ÎNCORDÁ, încordez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) contracta mușchii corpului, p. ext. corpul întreg, în vederea unui efort. ♦ Fig. A-și concentra atenția, memoria, voința etc. ♦ Tranz. (Rar) A stimula, a întări. 2. Tranz. A întinde (puternic) o coardă, un arc, un cablu etc. ♦ A acorda un instrument muzical cu coarde, prin întinderea coardelor. 3. Tranz. A lega coardele viței-de-vie. 4. Refl. Fig. (Despre raporturile dintre oameni) A ajunge într-o stare de tensiune (maximă); a se înăspri. – În + coardă. DOOM
încordá (a ~) vb., ind. prez. 3 încordeáză
încordase
ÎNCORDÁ, încordez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) contracta mușchii corpului, p. ext. corpul întreg, în vederea unui efort. ♦ Fig. A-și concentra atenția, memoria, voința etc. ♦ Tranz. (Rar) A stimula, a întări. 2. Tranz. A întinde (puternic) o coardă, un arc, un cablu etc. ♦ A acorda un instrument muzical cu coarde, prin întinderea coardelor. 3. Tranz. A lega coardele viței-de-vie. 4. Refl. Fig. (Despre raporturile dintre oameni) A ajunge într-o stare de tensiune (maximă); a se înăspri. – În + coardă. DOOM
încordá (a ~) vb., ind. prez. 3 încordeáză
încordasem
ÎNCORDÁ, încordez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) contracta mușchii corpului, p. ext. corpul întreg, în vederea unui efort. ♦ Fig. A-și concentra atenția, memoria, voința etc. ♦ Tranz. (Rar) A stimula, a întări. 2. Tranz. A întinde (puternic) o coardă, un arc, un cablu etc. ♦ A acorda un instrument muzical cu coarde, prin întinderea coardelor. 3. Tranz. A lega coardele viței-de-vie. 4. Refl. Fig. (Despre raporturile dintre oameni) A ajunge într-o stare de tensiune (maximă); a se înăspri. – În + coardă. DOOM
încordá (a ~) vb., ind. prez. 3 încordeáză
încordaseră
ÎNCORDÁ, încordez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) contracta mușchii corpului, p. ext. corpul întreg, în vederea unui efort. ♦ Fig. A-și concentra atenția, memoria, voința etc. ♦ Tranz. (Rar) A stimula, a întări. 2. Tranz. A întinde (puternic) o coardă, un arc, un cablu etc. ♦ A acorda un instrument muzical cu coarde, prin întinderea coardelor. 3. Tranz. A lega coardele viței-de-vie. 4. Refl. Fig. (Despre raporturile dintre oameni) A ajunge într-o stare de tensiune (maximă); a se înăspri. – În + coardă. DOOM
încordá (a ~) vb., ind. prez. 3 încordeáză
încordaserăm
ÎNCORDÁ, încordez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) contracta mușchii corpului, p. ext. corpul întreg, în vederea unui efort. ♦ Fig. A-și concentra atenția, memoria, voința etc. ♦ Tranz. (Rar) A stimula, a întări. 2. Tranz. A întinde (puternic) o coardă, un arc, un cablu etc. ♦ A acorda un instrument muzical cu coarde, prin întinderea coardelor. 3. Tranz. A lega coardele viței-de-vie. 4. Refl. Fig. (Despre raporturile dintre oameni) A ajunge într-o stare de tensiune (maximă); a se înăspri. – În + coardă. DOOM
încordá (a ~) vb., ind. prez. 3 încordeáză
încordaserăți
ÎNCORDÁ, încordez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) contracta mușchii corpului, p. ext. corpul întreg, în vederea unui efort. ♦ Fig. A-și concentra atenția, memoria, voința etc. ♦ Tranz. (Rar) A stimula, a întări. 2. Tranz. A întinde (puternic) o coardă, un arc, un cablu etc. ♦ A acorda un instrument muzical cu coarde, prin întinderea coardelor. 3. Tranz. A lega coardele viței-de-vie. 4. Refl. Fig. (Despre raporturile dintre oameni) A ajunge într-o stare de tensiune (maximă); a se înăspri. – În + coardă. DOOM
încordá (a ~) vb., ind. prez. 3 încordeáză
încordaseși
ÎNCORDÁ, încordez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) contracta mușchii corpului, p. ext. corpul întreg, în vederea unui efort. ♦ Fig. A-și concentra atenția, memoria, voința etc. ♦ Tranz. (Rar) A stimula, a întări. 2. Tranz. A întinde (puternic) o coardă, un arc, un cablu etc. ♦ A acorda un instrument muzical cu coarde, prin întinderea coardelor. 3. Tranz. A lega coardele viței-de-vie. 4. Refl. Fig. (Despre raporturile dintre oameni) A ajunge într-o stare de tensiune (maximă); a se înăspri. – În + coardă. DOOM
încordá (a ~) vb., ind. prez. 3 încordeáză
încordaseți
ÎNCORDÁ, încordez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) contracta mușchii corpului, p. ext. corpul întreg, în vederea unui efort. ♦ Fig. A-și concentra atenția, memoria, voința etc. ♦ Tranz. (Rar) A stimula, a întări. 2. Tranz. A întinde (puternic) o coardă, un arc, un cablu etc. ♦ A acorda un instrument muzical cu coarde, prin întinderea coardelor. 3. Tranz. A lega coardele viței-de-vie. 4. Refl. Fig. (Despre raporturile dintre oameni) A ajunge într-o stare de tensiune (maximă); a se înăspri. – În + coardă. DOOM
încordá (a ~) vb., ind. prez. 3 încordeáză
încordat
ÎNCORDÁ, încordez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) contracta mușchii corpului, p. ext. corpul întreg, în vederea unui efort. ♦ Fig. A-și concentra atenția, memoria, voința etc. ♦ Tranz. (Rar) A stimula, a întări. 2. Tranz. A întinde (puternic) o coardă, un arc, un cablu etc. ♦ A acorda un instrument muzical cu coarde, prin întinderea coardelor. 3. Tranz. A lega coardele viței-de-vie. 4. Refl. Fig. (Despre raporturile dintre oameni) A ajunge într-o stare de tensiune (maximă); a se înăspri. – În + coardă. DOOM
încordá (a ~) vb., ind. prez. 3 încordeáză
încordat
ÎNCORDÁT, -Ă, încordați, -te, adj. 1. Care se află în stare de tensiune. ♦ Fig. Care exprimă o stare de tensiune, de încordare. ♦ Fig. Concentrat, atent, vigilent; înfrigurat, febril. 2. (Despre arcuri) Cu coarda întinsă. ♦ (Despre instrumente muzicale cu coarde) Acordat. ♦ Fig. (Despre raporturile dintre oameni) Ajuns într-o stare de tensiune maximă; înăsprit, neprietenos. – V. încorda.
încordata
ÎNCORDÁT, -Ă, încordați, -te, adj. 1. Care se află în stare de tensiune. ♦ Fig. Care exprimă o stare de tensiune, de încordare. ♦ Fig. Concentrat, atent, vigilent; înfrigurat, febril. 2. (Despre arcuri) Cu coarda întinsă. ♦ (Despre instrumente muzicale cu coarde) Acordat. ♦ Fig. (Despre raporturile dintre oameni) Ajuns într-o stare de tensiune maximă; înăsprit, neprietenos. – V. încorda.
încordate
ÎNCORDÁT, -Ă, încordați, -te, adj. 1. Care se află în stare de tensiune. ♦ Fig. Care exprimă o stare de tensiune, de încordare. ♦ Fig. Concentrat, atent, vigilent; înfrigurat, febril. 2. (Despre arcuri) Cu coarda întinsă. ♦ (Despre instrumente muzicale cu coarde) Acordat. ♦ Fig. (Despre raporturile dintre oameni) Ajuns într-o stare de tensiune maximă; înăsprit, neprietenos. – V. încorda.
încordatei
ÎNCORDÁT, -Ă, încordați, -te, adj. 1. Care se află în stare de tensiune. ♦ Fig. Care exprimă o stare de tensiune, de încordare. ♦ Fig. Concentrat, atent, vigilent; înfrigurat, febril. 2. (Despre arcuri) Cu coarda întinsă. ♦ (Despre instrumente muzicale cu coarde) Acordat. ♦ Fig. (Despre raporturile dintre oameni) Ajuns într-o stare de tensiune maximă; înăsprit, neprietenos. – V. încorda.
încordatele
ÎNCORDÁT, -Ă, încordați, -te, adj. 1. Care se află în stare de tensiune. ♦ Fig. Care exprimă o stare de tensiune, de încordare. ♦ Fig. Concentrat, atent, vigilent; înfrigurat, febril. 2. (Despre arcuri) Cu coarda întinsă. ♦ (Despre instrumente muzicale cu coarde) Acordat. ♦ Fig. (Despre raporturile dintre oameni) Ajuns într-o stare de tensiune maximă; înăsprit, neprietenos. – V. încorda.
încordatelor
ÎNCORDÁT, -Ă, încordați, -te, adj. 1. Care se află în stare de tensiune. ♦ Fig. Care exprimă o stare de tensiune, de încordare. ♦ Fig. Concentrat, atent, vigilent; înfrigurat, febril. 2. (Despre arcuri) Cu coarda întinsă. ♦ (Despre instrumente muzicale cu coarde) Acordat. ♦ Fig. (Despre raporturile dintre oameni) Ajuns într-o stare de tensiune maximă; înăsprit, neprietenos. – V. încorda.
încordatul
ÎNCORDÁT, -Ă, încordați, -te, adj. 1. Care se află în stare de tensiune. ♦ Fig. Care exprimă o stare de tensiune, de încordare. ♦ Fig. Concentrat, atent, vigilent; înfrigurat, febril. 2. (Despre arcuri) Cu coarda întinsă. ♦ (Despre instrumente muzicale cu coarde) Acordat. ♦ Fig. (Despre raporturile dintre oameni) Ajuns într-o stare de tensiune maximă; înăsprit, neprietenos. – V. încorda.
încordatului
ÎNCORDÁT, -Ă, încordați, -te, adj. 1. Care se află în stare de tensiune. ♦ Fig. Care exprimă o stare de tensiune, de încordare. ♦ Fig. Concentrat, atent, vigilent; înfrigurat, febril. 2. (Despre arcuri) Cu coarda întinsă. ♦ (Despre instrumente muzicale cu coarde) Acordat. ♦ Fig. (Despre raporturile dintre oameni) Ajuns într-o stare de tensiune maximă; înăsprit, neprietenos. – V. încorda.
încordau
ÎNCORDÁ, încordez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) contracta mușchii corpului, p. ext. corpul întreg, în vederea unui efort. ♦ Fig. A-și concentra atenția, memoria, voința etc. ♦ Tranz. (Rar) A stimula, a întări. 2. Tranz. A întinde (puternic) o coardă, un arc, un cablu etc. ♦ A acorda un instrument muzical cu coarde, prin întinderea coardelor. 3. Tranz. A lega coardele viței-de-vie. 4. Refl. Fig. (Despre raporturile dintre oameni) A ajunge într-o stare de tensiune (maximă); a se înăspri. – În + coardă. DOOM
încordá (a ~) vb., ind. prez. 3 încordeáză
încordași
ÎNCORDÁ, încordez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) contracta mușchii corpului, p. ext. corpul întreg, în vederea unui efort. ♦ Fig. A-și concentra atenția, memoria, voința etc. ♦ Tranz. (Rar) A stimula, a întări. 2. Tranz. A întinde (puternic) o coardă, un arc, un cablu etc. ♦ A acorda un instrument muzical cu coarde, prin întinderea coardelor. 3. Tranz. A lega coardele viței-de-vie. 4. Refl. Fig. (Despre raporturile dintre oameni) A ajunge într-o stare de tensiune (maximă); a se înăspri. – În + coardă. DOOM
încordá (a ~) vb., ind. prez. 3 încordeáză
încordați
ÎNCORDÁ, încordez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) contracta mușchii corpului, p. ext. corpul întreg, în vederea unui efort. ♦ Fig. A-și concentra atenția, memoria, voința etc. ♦ Tranz. (Rar) A stimula, a întări. 2. Tranz. A întinde (puternic) o coardă, un arc, un cablu etc. ♦ A acorda un instrument muzical cu coarde, prin întinderea coardelor. 3. Tranz. A lega coardele viței-de-vie. 4. Refl. Fig. (Despre raporturile dintre oameni) A ajunge într-o stare de tensiune (maximă); a se înăspri. – În + coardă. DOOM
încordá (a ~) vb., ind. prez. 3 încordeáză
încordați
ÎNCORDÁT, -Ă, încordați, -te, adj. 1. Care se află în stare de tensiune. ♦ Fig. Care exprimă o stare de tensiune, de încordare. ♦ Fig. Concentrat, atent, vigilent; înfrigurat, febril. 2. (Despre arcuri) Cu coarda întinsă. ♦ (Despre instrumente muzicale cu coarde) Acordat. ♦ Fig. (Despre raporturile dintre oameni) Ajuns într-o stare de tensiune maximă; înăsprit, neprietenos. – V. încorda.
încordații
ÎNCORDÁT, -Ă, încordați, -te, adj. 1. Care se află în stare de tensiune. ♦ Fig. Care exprimă o stare de tensiune, de încordare. ♦ Fig. Concentrat, atent, vigilent; înfrigurat, febril. 2. (Despre arcuri) Cu coarda întinsă. ♦ (Despre instrumente muzicale cu coarde) Acordat. ♦ Fig. (Despre raporturile dintre oameni) Ajuns într-o stare de tensiune maximă; înăsprit, neprietenos. – V. încorda.
încordaților
ÎNCORDÁT, -Ă, încordați, -te, adj. 1. Care se află în stare de tensiune. ♦ Fig. Care exprimă o stare de tensiune, de încordare. ♦ Fig. Concentrat, atent, vigilent; înfrigurat, febril. 2. (Despre arcuri) Cu coarda întinsă. ♦ (Despre instrumente muzicale cu coarde) Acordat. ♦ Fig. (Despre raporturile dintre oameni) Ajuns într-o stare de tensiune maximă; înăsprit, neprietenos. – V. încorda.
încordează
ÎNCORDÁ, încordez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) contracta mușchii corpului, p. ext. corpul întreg, în vederea unui efort. ♦ Fig. A-și concentra atenția, memoria, voința etc. ♦ Tranz. (Rar) A stimula, a întări. 2. Tranz. A întinde (puternic) o coardă, un arc, un cablu etc. ♦ A acorda un instrument muzical cu coarde, prin întinderea coardelor. 3. Tranz. A lega coardele viței-de-vie. 4. Refl. Fig. (Despre raporturile dintre oameni) A ajunge într-o stare de tensiune (maximă); a se înăspri. – În + coardă. DOOM
încordá (a ~) vb., ind. prez. 3 încordeáză
încordez
ÎNCORDÁ, încordez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) contracta mușchii corpului, p. ext. corpul întreg, în vederea unui efort. ♦ Fig. A-și concentra atenția, memoria, voința etc. ♦ Tranz. (Rar) A stimula, a întări. 2. Tranz. A întinde (puternic) o coardă, un arc, un cablu etc. ♦ A acorda un instrument muzical cu coarde, prin întinderea coardelor. 3. Tranz. A lega coardele viței-de-vie. 4. Refl. Fig. (Despre raporturile dintre oameni) A ajunge într-o stare de tensiune (maximă); a se înăspri. – În + coardă. DOOM
încordá (a ~) vb., ind. prez. 3 încordeáză
încordeze
ÎNCORDÁ, încordez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) contracta mușchii corpului, p. ext. corpul întreg, în vederea unui efort. ♦ Fig. A-și concentra atenția, memoria, voința etc. ♦ Tranz. (Rar) A stimula, a întări. 2. Tranz. A întinde (puternic) o coardă, un arc, un cablu etc. ♦ A acorda un instrument muzical cu coarde, prin întinderea coardelor. 3. Tranz. A lega coardele viței-de-vie. 4. Refl. Fig. (Despre raporturile dintre oameni) A ajunge într-o stare de tensiune (maximă); a se înăspri. – În + coardă. DOOM
încordá (a ~) vb., ind. prez. 3 încordeáză
încordezi
ÎNCORDÁ, încordez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) contracta mușchii corpului, p. ext. corpul întreg, în vederea unui efort. ♦ Fig. A-și concentra atenția, memoria, voința etc. ♦ Tranz. (Rar) A stimula, a întări. 2. Tranz. A întinde (puternic) o coardă, un arc, un cablu etc. ♦ A acorda un instrument muzical cu coarde, prin întinderea coardelor. 3. Tranz. A lega coardele viței-de-vie. 4. Refl. Fig. (Despre raporturile dintre oameni) A ajunge într-o stare de tensiune (maximă); a se înăspri. – În + coardă. DOOM
încordá (a ~) vb., ind. prez. 3 încordeáză
încordit
ÎNCORDÍT s. n. (Popular) Legare a coardelor viței de vie (pe arac). Încorditul se face adăugînd la haragul cu care s-a ridicat vița încă unul, doi, trei, patru și pînă la cinci haragi. I. IONESCU, P. 250.
încordând
ÎNCORDÁ, încordez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) contracta mușchii corpului, p. ext. corpul întreg, în vederea unui efort. ♦ Fig. A-și concentra atenția, memoria, voința etc. ♦ Tranz. (Rar) A stimula, a întări. 2. Tranz. A întinde (puternic) o coardă, un arc, un cablu etc. ♦ A acorda un instrument muzical cu coarde, prin întinderea coardelor. 3. Tranz. A lega coardele viței-de-vie. 4. Refl. Fig. (Despre raporturile dintre oameni) A ajunge într-o stare de tensiune (maximă); a se înăspri. – În + coardă. DOOM
încordá (a ~) vb., ind. prez. 3 încordeáză
încordînd
ÎNCORDÁ, încordez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) contracta mușchii corpului, p. ext. corpul întreg, în vederea unui efort. ♦ Fig. A-și concentra atenția, memoria, voința etc. ♦ Tranz. (Rar) A stimula, a întări. 2. Tranz. A întinde (puternic) o coardă, un arc, un cablu etc. ♦ A acorda un instrument muzical cu coarde, prin întinderea coardelor. 3. Tranz. A lega coardele viței-de-vie. 4. Refl. Fig. (Despre raporturile dintre oameni) A ajunge într-o stare de tensiune (maximă); a se înăspri. – În + coardă. DOOM
încordá (a ~) vb., ind. prez. 3 încordeáză
încordări
ÎNCORDÁRE, încordări, s. f. Acțiunea de a (se) încorda și rezultatul ei; încordătură. – V. încorda. DOOM
încordáre s. f., g.-d. art. încordắrii; pl. încordắri
încordării
ÎNCORDÁRE, încordări, s. f. Acțiunea de a (se) încorda și rezultatul ei; încordătură. – V. încorda. DOOM
încordáre s. f., g.-d. art. încordắrii; pl. încordắri
încordările
ÎNCORDÁRE, încordări, s. f. Acțiunea de a (se) încorda și rezultatul ei; încordătură. – V. încorda. DOOM
încordáre s. f., g.-d. art. încordắrii; pl. încordắri
încordărilor
ÎNCORDÁRE, încordări, s. f. Acțiunea de a (se) încorda și rezultatul ei; încordătură. – V. încorda. DOOM
încordáre s. f., g.-d. art. încordắrii; pl. încordắri
încordătoare
ÎNCORDĂTÓR, încordătoare, s. n. (Reg.) Întorcător al războiului de țesut. ♦ Întinzător al coardei fierăstrăului; cordar. – Încorda + suf. -ător. DOOM
încordătór (reg.) s. n., pl. încordătoáre
încordătoarele
ÎNCORDĂTÓR, încordătoare, s. n. (Reg.) Întorcător al războiului de țesut. ♦ Întinzător al coardei fierăstrăului; cordar. – Încorda + suf. -ător. DOOM
încordătór (reg.) s. n., pl. încordătoáre
încordătoarelor
ÎNCORDĂTÓR, încordătoare, s. n. (Reg.) Întorcător al războiului de țesut. ♦ Întinzător al coardei fierăstrăului; cordar. – Încorda + suf. -ător. DOOM
încordătór (reg.) s. n., pl. încordătoáre
încordător
ÎNCORDĂTÓR, încordătoare, s. n. (Reg.) Întorcător al războiului de țesut. ♦ Întinzător al coardei fierăstrăului; cordar. – Încorda + suf. -ător. DOOM
încordătór (reg.) s. n., pl. încordătoáre
încordătorul
ÎNCORDĂTÓR, încordătoare, s. n. (Reg.) Întorcător al războiului de țesut. ♦ Întinzător al coardei fierăstrăului; cordar. – Încorda + suf. -ător. DOOM
încordătór (reg.) s. n., pl. încordătoáre
încordătorului
ÎNCORDĂTÓR, încordătoare, s. n. (Reg.) Întorcător al războiului de țesut. ♦ Întinzător al coardei fierăstrăului; cordar. – Încorda + suf. -ător. DOOM
încordătór (reg.) s. n., pl. încordătoáre
încordătura
ÎNCORDĂTÚRĂ, încordături, s. f. (Înv.) Încordare. – Încorda + suf. -ătură. DOOM
încordătúră (înv.) s. f., g.-d. art. încordătúrii; pl. încordătúri
încordături
ÎNCORDĂTÚRĂ, încordături, s. f. (Înv.) Încordare. – Încorda + suf. -ătură. DOOM
încordătúră (înv.) s. f., g.-d. art. încordătúrii; pl. încordătúri
încordăturii
ÎNCORDĂTÚRĂ, încordături, s. f. (Înv.) Încordare. – Încorda + suf. -ătură. DOOM
încordătúră (înv.) s. f., g.-d. art. încordătúrii; pl. încordătúri
încordăturile
ÎNCORDĂTÚRĂ, încordături, s. f. (Înv.) Încordare. – Încorda + suf. -ătură. DOOM
încordătúră (înv.) s. f., g.-d. art. încordătúrii; pl. încordătúri
încordăturilor
ÎNCORDĂTÚRĂ, încordături, s. f. (Înv.) Încordare. – Încorda + suf. -ătură. DOOM
încordătúră (înv.) s. f., g.-d. art. încordătúrii; pl. încordătúri
încornora
ÎNCORNORÁ, încornorez, vb. I. Tranz. A pune coarne. ♦ Fig. A exagera, a deforma realitatea; a înflori. ♦ Fig. (Fam.) A-și înșela soțul sau soția. – Din încornorat (derivat regresiv). DOOM
încornorá (a ~) vb., ind. prez. 3 încornoreáză
încornorai
ÎNCORNORÁ, încornorez, vb. I. Tranz. A pune coarne. ♦ Fig. A exagera, a deforma realitatea; a înflori. ♦ Fig. (Fam.) A-și înșela soțul sau soția. – Din încornorat (derivat regresiv). DOOM
încornorá (a ~) vb., ind. prez. 3 încornoreáză
încornoram
ÎNCORNORÁ, încornorez, vb. I. Tranz. A pune coarne. ♦ Fig. A exagera, a deforma realitatea; a înflori. ♦ Fig. (Fam.) A-și înșela soțul sau soția. – Din încornorat (derivat regresiv). DOOM
încornorá (a ~) vb., ind. prez. 3 încornoreáză
încornorare
ÎNCORNORÁ, încornorez, vb. I. Tranz. A pune coarne. ♦ Fig. A exagera, a deforma realitatea; a înflori. ♦ Fig. (Fam.) A-și înșela soțul sau soția. – Din încornorat (derivat regresiv). DOOM
încornorá (a ~) vb., ind. prez. 3 încornoreáză
încornorară
ÎNCORNORÁ, încornorez, vb. I. Tranz. A pune coarne. ♦ Fig. A exagera, a deforma realitatea; a înflori. ♦ Fig. (Fam.) A-și înșela soțul sau soția. – Din încornorat (derivat regresiv). DOOM
încornorá (a ~) vb., ind. prez. 3 încornoreáză
încornorarăm
ÎNCORNORÁ, încornorez, vb. I. Tranz. A pune coarne. ♦ Fig. A exagera, a deforma realitatea; a înflori. ♦ Fig. (Fam.) A-și înșela soțul sau soția. – Din încornorat (derivat regresiv). DOOM
încornorá (a ~) vb., ind. prez. 3 încornoreáză
încornorarăți
ÎNCORNORÁ, încornorez, vb. I. Tranz. A pune coarne. ♦ Fig. A exagera, a deforma realitatea; a înflori. ♦ Fig. (Fam.) A-și înșela soțul sau soția. – Din încornorat (derivat regresiv). DOOM
încornorá (a ~) vb., ind. prez. 3 încornoreáză
încornorase
ÎNCORNORÁ, încornorez, vb. I. Tranz. A pune coarne. ♦ Fig. A exagera, a deforma realitatea; a înflori. ♦ Fig. (Fam.) A-și înșela soțul sau soția. – Din încornorat (derivat regresiv). DOOM
încornorá (a ~) vb., ind. prez. 3 încornoreáză
încornorasem
ÎNCORNORÁ, încornorez, vb. I. Tranz. A pune coarne. ♦ Fig. A exagera, a deforma realitatea; a înflori. ♦ Fig. (Fam.) A-și înșela soțul sau soția. – Din încornorat (derivat regresiv). DOOM
încornorá (a ~) vb., ind. prez. 3 încornoreáză
încornoraseră
ÎNCORNORÁ, încornorez, vb. I. Tranz. A pune coarne. ♦ Fig. A exagera, a deforma realitatea; a înflori. ♦ Fig. (Fam.) A-și înșela soțul sau soția. – Din încornorat (derivat regresiv). DOOM
încornorá (a ~) vb., ind. prez. 3 încornoreáză
încornoraserăm
ÎNCORNORÁ, încornorez, vb. I. Tranz. A pune coarne. ♦ Fig. A exagera, a deforma realitatea; a înflori. ♦ Fig. (Fam.) A-și înșela soțul sau soția. – Din încornorat (derivat regresiv). DOOM
încornorá (a ~) vb., ind. prez. 3 încornoreáză
încornoraserăți
ÎNCORNORÁ, încornorez, vb. I. Tranz. A pune coarne. ♦ Fig. A exagera, a deforma realitatea; a înflori. ♦ Fig. (Fam.) A-și înșela soțul sau soția. – Din încornorat (derivat regresiv). DOOM
încornorá (a ~) vb., ind. prez. 3 încornoreáză
încornoraseși
ÎNCORNORÁ, încornorez, vb. I. Tranz. A pune coarne. ♦ Fig. A exagera, a deforma realitatea; a înflori. ♦ Fig. (Fam.) A-și înșela soțul sau soția. – Din încornorat (derivat regresiv). DOOM
încornorá (a ~) vb., ind. prez. 3 încornoreáză
încornoraseți
ÎNCORNORÁ, încornorez, vb. I. Tranz. A pune coarne. ♦ Fig. A exagera, a deforma realitatea; a înflori. ♦ Fig. (Fam.) A-și înșela soțul sau soția. – Din încornorat (derivat regresiv). DOOM
încornorá (a ~) vb., ind. prez. 3 încornoreáză
încornorat
ÎNCORNORÁ, încornorez, vb. I. Tranz. A pune coarne. ♦ Fig. A exagera, a deforma realitatea; a înflori. ♦ Fig. (Fam.) A-și înșela soțul sau soția. – Din încornorat (derivat regresiv). DOOM
încornorá (a ~) vb., ind. prez. 3 încornoreáză
încornorat
ÎNCORNORÁT, -Ă, încornorați, -te, adj. Care are coarne, cu coarne. ♦ Fig. (Despre fapte sau vorbe) Exagerat, neconform cu realitatea; umflat, înflorit. ♦ Fig. (Fam.; despre soți) Înșelat. ♦ (Substantivat, m.; art.) Dracul. – În + corn + suf. -at.
încornorata
ÎNCORNORÁT, -Ă, încornorați, -te, adj. Care are coarne, cu coarne. ♦ Fig. (Despre fapte sau vorbe) Exagerat, neconform cu realitatea; umflat, înflorit. ♦ Fig. (Fam.; despre soți) Înșelat. ♦ (Substantivat, m.; art.) Dracul. – În + corn + suf. -at.
încornorate
ÎNCORNORÁT, -Ă, încornorați, -te, adj. Care are coarne, cu coarne. ♦ Fig. (Despre fapte sau vorbe) Exagerat, neconform cu realitatea; umflat, înflorit. ♦ Fig. (Fam.; despre soți) Înșelat. ♦ (Substantivat, m.; art.) Dracul. – În + corn + suf. -at.
încornoratei
ÎNCORNORÁT, -Ă, încornorați, -te, adj. Care are coarne, cu coarne. ♦ Fig. (Despre fapte sau vorbe) Exagerat, neconform cu realitatea; umflat, înflorit. ♦ Fig. (Fam.; despre soți) Înșelat. ♦ (Substantivat, m.; art.) Dracul. – În + corn + suf. -at.
încornoratele
ÎNCORNORÁT, -Ă, încornorați, -te, adj. Care are coarne, cu coarne. ♦ Fig. (Despre fapte sau vorbe) Exagerat, neconform cu realitatea; umflat, înflorit. ♦ Fig. (Fam.; despre soți) Înșelat. ♦ (Substantivat, m.; art.) Dracul. – În + corn + suf. -at.
încornoratelor
ÎNCORNORÁT, -Ă, încornorați, -te, adj. Care are coarne, cu coarne. ♦ Fig. (Despre fapte sau vorbe) Exagerat, neconform cu realitatea; umflat, înflorit. ♦ Fig. (Fam.; despre soți) Înșelat. ♦ (Substantivat, m.; art.) Dracul. – În + corn + suf. -at.
încornoratul
ÎNCORNORÁT, -Ă, încornorați, -te, adj. Care are coarne, cu coarne. ♦ Fig. (Despre fapte sau vorbe) Exagerat, neconform cu realitatea; umflat, înflorit. ♦ Fig. (Fam.; despre soți) Înșelat. ♦ (Substantivat, m.; art.) Dracul. – În + corn + suf. -at.
încornoratului
ÎNCORNORÁT, -Ă, încornorați, -te, adj. Care are coarne, cu coarne. ♦ Fig. (Despre fapte sau vorbe) Exagerat, neconform cu realitatea; umflat, înflorit. ♦ Fig. (Fam.; despre soți) Înșelat. ♦ (Substantivat, m.; art.) Dracul. – În + corn + suf. -at.
încornorau
ÎNCORNORÁ, încornorez, vb. I. Tranz. A pune coarne. ♦ Fig. A exagera, a deforma realitatea; a înflori. ♦ Fig. (Fam.) A-și înșela soțul sau soția. – Din încornorat (derivat regresiv). DOOM
încornorá (a ~) vb., ind. prez. 3 încornoreáză
încornorași
ÎNCORNORÁ, încornorez, vb. I. Tranz. A pune coarne. ♦ Fig. A exagera, a deforma realitatea; a înflori. ♦ Fig. (Fam.) A-și înșela soțul sau soția. – Din încornorat (derivat regresiv). DOOM
încornorá (a ~) vb., ind. prez. 3 încornoreáză
încornorați
ÎNCORNORÁ, încornorez, vb. I. Tranz. A pune coarne. ♦ Fig. A exagera, a deforma realitatea; a înflori. ♦ Fig. (Fam.) A-și înșela soțul sau soția. – Din încornorat (derivat regresiv). DOOM
încornorá (a ~) vb., ind. prez. 3 încornoreáză
încornorați
ÎNCORNORÁT, -Ă, încornorați, -te, adj. Care are coarne, cu coarne. ♦ Fig. (Despre fapte sau vorbe) Exagerat, neconform cu realitatea; umflat, înflorit. ♦ Fig. (Fam.; despre soți) Înșelat. ♦ (Substantivat, m.; art.) Dracul. – În + corn + suf. -at.
încornorații
ÎNCORNORÁT, -Ă, încornorați, -te, adj. Care are coarne, cu coarne. ♦ Fig. (Despre fapte sau vorbe) Exagerat, neconform cu realitatea; umflat, înflorit. ♦ Fig. (Fam.; despre soți) Înșelat. ♦ (Substantivat, m.; art.) Dracul. – În + corn + suf. -at.
încornoraților
ÎNCORNORÁT, -Ă, încornorați, -te, adj. Care are coarne, cu coarne. ♦ Fig. (Despre fapte sau vorbe) Exagerat, neconform cu realitatea; umflat, înflorit. ♦ Fig. (Fam.; despre soți) Înșelat. ♦ (Substantivat, m.; art.) Dracul. – În + corn + suf. -at.
încornorează
ÎNCORNORÁ, încornorez, vb. I. Tranz. A pune coarne. ♦ Fig. A exagera, a deforma realitatea; a înflori. ♦ Fig. (Fam.) A-și înșela soțul sau soția. – Din încornorat (derivat regresiv). DOOM
încornorá (a ~) vb., ind. prez. 3 încornoreáză
încornorez
ÎNCORNORÁ, încornorez, vb. I. Tranz. A pune coarne. ♦ Fig. A exagera, a deforma realitatea; a înflori. ♦ Fig. (Fam.) A-și înșela soțul sau soția. – Din încornorat (derivat regresiv). DOOM
încornorá (a ~) vb., ind. prez. 3 încornoreáză
încornoreze
ÎNCORNORÁ, încornorez, vb. I. Tranz. A pune coarne. ♦ Fig. A exagera, a deforma realitatea; a înflori. ♦ Fig. (Fam.) A-și înșela soțul sau soția. – Din încornorat (derivat regresiv). DOOM
încornorá (a ~) vb., ind. prez. 3 încornoreáză
încornorezi
ÎNCORNORÁ, încornorez, vb. I. Tranz. A pune coarne. ♦ Fig. A exagera, a deforma realitatea; a înflori. ♦ Fig. (Fam.) A-și înșela soțul sau soția. – Din încornorat (derivat regresiv). DOOM
încornorá (a ~) vb., ind. prez. 3 încornoreáză
încornorând
ÎNCORNORÁ, încornorez, vb. I. Tranz. A pune coarne. ♦ Fig. A exagera, a deforma realitatea; a înflori. ♦ Fig. (Fam.) A-și înșela soțul sau soția. – Din încornorat (derivat regresiv). DOOM
încornorá (a ~) vb., ind. prez. 3 încornoreáză
încornorînd
ÎNCORNORÁ, încornorez, vb. I. Tranz. A pune coarne. ♦ Fig. A exagera, a deforma realitatea; a înflori. ♦ Fig. (Fam.) A-și înșela soțul sau soția. – Din încornorat (derivat regresiv). DOOM
încornorá (a ~) vb., ind. prez. 3 încornoreáză
încorona
ÎNCORONÁ, încoronez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A(-și) pune coroană de monarh; p. ext. a deveni sau a învesti pe cineva monarh. 2. Tranz. A împodobi cu ceva (în formă de coroană); a încununa. 3. Tranz. Fig. A desăvârși o lucrare, o operă, o activitate; a reprezenta în activitatea cuiva realizarea cea mai valoroasă; a încununa (2). – Din lat. incoronare. DOOM
încoroná (a ~) vb., ind. prez. 3 încoroneáză
încoronai
ÎNCORONÁ, încoronez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A(-și) pune coroană de monarh; p. ext. a deveni sau a învesti pe cineva monarh. 2. Tranz. A împodobi cu ceva (în formă de coroană); a încununa. 3. Tranz. Fig. A desăvârși o lucrare, o operă, o activitate; a reprezenta în activitatea cuiva realizarea cea mai valoroasă; a încununa (2). – Din lat. incoronare. DOOM
încoroná (a ~) vb., ind. prez. 3 încoroneáză
încoronam
ÎNCORONÁ, încoronez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A(-și) pune coroană de monarh; p. ext. a deveni sau a învesti pe cineva monarh. 2. Tranz. A împodobi cu ceva (în formă de coroană); a încununa. 3. Tranz. Fig. A desăvârși o lucrare, o operă, o activitate; a reprezenta în activitatea cuiva realizarea cea mai valoroasă; a încununa (2). – Din lat. incoronare. DOOM
încoroná (a ~) vb., ind. prez. 3 încoroneáză
încoronare
ÎNCORONÁ, încoronez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A(-și) pune coroană de monarh; p. ext. a deveni sau a învesti pe cineva monarh. 2. Tranz. A împodobi cu ceva (în formă de coroană); a încununa. 3. Tranz. Fig. A desăvârși o lucrare, o operă, o activitate; a reprezenta în activitatea cuiva realizarea cea mai valoroasă; a încununa (2). – Din lat. incoronare. DOOM
încoroná (a ~) vb., ind. prez. 3 încoroneáză
încoronare
ÎNCORONÁRE, încoronări, s. f. Acțiunea de a (se) încorona. – V. încorona. DOOM
încoronáre s. f., g.-d. art. încoronắrii; pl. încoronắri
încoronarea
ÎNCORONÁRE, încoronări, s. f. Acțiunea de a (se) încorona. – V. încorona. DOOM
încoronáre s. f., g.-d. art. încoronắrii; pl. încoronắri
încoronară
ÎNCORONÁ, încoronez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A(-și) pune coroană de monarh; p. ext. a deveni sau a învesti pe cineva monarh. 2. Tranz. A împodobi cu ceva (în formă de coroană); a încununa. 3. Tranz. Fig. A desăvârși o lucrare, o operă, o activitate; a reprezenta în activitatea cuiva realizarea cea mai valoroasă; a încununa (2). – Din lat. incoronare. DOOM
încoroná (a ~) vb., ind. prez. 3 încoroneáză
încoronarăm
ÎNCORONÁ, încoronez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A(-și) pune coroană de monarh; p. ext. a deveni sau a învesti pe cineva monarh. 2. Tranz. A împodobi cu ceva (în formă de coroană); a încununa. 3. Tranz. Fig. A desăvârși o lucrare, o operă, o activitate; a reprezenta în activitatea cuiva realizarea cea mai valoroasă; a încununa (2). – Din lat. incoronare. DOOM
încoroná (a ~) vb., ind. prez. 3 încoroneáză
încoronarăți
ÎNCORONÁ, încoronez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A(-și) pune coroană de monarh; p. ext. a deveni sau a învesti pe cineva monarh. 2. Tranz. A împodobi cu ceva (în formă de coroană); a încununa. 3. Tranz. Fig. A desăvârși o lucrare, o operă, o activitate; a reprezenta în activitatea cuiva realizarea cea mai valoroasă; a încununa (2). – Din lat. incoronare. DOOM
încoroná (a ~) vb., ind. prez. 3 încoroneáză
încoronase
ÎNCORONÁ, încoronez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A(-și) pune coroană de monarh; p. ext. a deveni sau a învesti pe cineva monarh. 2. Tranz. A împodobi cu ceva (în formă de coroană); a încununa. 3. Tranz. Fig. A desăvârși o lucrare, o operă, o activitate; a reprezenta în activitatea cuiva realizarea cea mai valoroasă; a încununa (2). – Din lat. incoronare. DOOM
încoroná (a ~) vb., ind. prez. 3 încoroneáză
încoronasem
ÎNCORONÁ, încoronez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A(-și) pune coroană de monarh; p. ext. a deveni sau a învesti pe cineva monarh. 2. Tranz. A împodobi cu ceva (în formă de coroană); a încununa. 3. Tranz. Fig. A desăvârși o lucrare, o operă, o activitate; a reprezenta în activitatea cuiva realizarea cea mai valoroasă; a încununa (2). – Din lat. incoronare. DOOM
încoroná (a ~) vb., ind. prez. 3 încoroneáză
încoronaseră
ÎNCORONÁ, încoronez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A(-și) pune coroană de monarh; p. ext. a deveni sau a învesti pe cineva monarh. 2. Tranz. A împodobi cu ceva (în formă de coroană); a încununa. 3. Tranz. Fig. A desăvârși o lucrare, o operă, o activitate; a reprezenta în activitatea cuiva realizarea cea mai valoroasă; a încununa (2). – Din lat. incoronare. DOOM
încoroná (a ~) vb., ind. prez. 3 încoroneáză
încoronaserăm
ÎNCORONÁ, încoronez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A(-și) pune coroană de monarh; p. ext. a deveni sau a învesti pe cineva monarh. 2. Tranz. A împodobi cu ceva (în formă de coroană); a încununa. 3. Tranz. Fig. A desăvârși o lucrare, o operă, o activitate; a reprezenta în activitatea cuiva realizarea cea mai valoroasă; a încununa (2). – Din lat. incoronare. DOOM
încoroná (a ~) vb., ind. prez. 3 încoroneáză
încoronaserăți
ÎNCORONÁ, încoronez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A(-și) pune coroană de monarh; p. ext. a deveni sau a învesti pe cineva monarh. 2. Tranz. A împodobi cu ceva (în formă de coroană); a încununa. 3. Tranz. Fig. A desăvârși o lucrare, o operă, o activitate; a reprezenta în activitatea cuiva realizarea cea mai valoroasă; a încununa (2). – Din lat. incoronare. DOOM
încoroná (a ~) vb., ind. prez. 3 încoroneáză
încoronaseși
ÎNCORONÁ, încoronez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A(-și) pune coroană de monarh; p. ext. a deveni sau a învesti pe cineva monarh. 2. Tranz. A împodobi cu ceva (în formă de coroană); a încununa. 3. Tranz. Fig. A desăvârși o lucrare, o operă, o activitate; a reprezenta în activitatea cuiva realizarea cea mai valoroasă; a încununa (2). – Din lat. incoronare. DOOM
încoroná (a ~) vb., ind. prez. 3 încoroneáză
încoronaseți
ÎNCORONÁ, încoronez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A(-și) pune coroană de monarh; p. ext. a deveni sau a învesti pe cineva monarh. 2. Tranz. A împodobi cu ceva (în formă de coroană); a încununa. 3. Tranz. Fig. A desăvârși o lucrare, o operă, o activitate; a reprezenta în activitatea cuiva realizarea cea mai valoroasă; a încununa (2). – Din lat. incoronare. DOOM
încoroná (a ~) vb., ind. prez. 3 încoroneáză
încoronat
ÎNCORONÁ, încoronez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A(-și) pune coroană de monarh; p. ext. a deveni sau a învesti pe cineva monarh. 2. Tranz. A împodobi cu ceva (în formă de coroană); a încununa. 3. Tranz. Fig. A desăvârși o lucrare, o operă, o activitate; a reprezenta în activitatea cuiva realizarea cea mai valoroasă; a încununa (2). – Din lat. incoronare. DOOM
încoroná (a ~) vb., ind. prez. 3 încoroneáză
încoronat
ÎNCORONÁT, -Ă, încoronați, -te, adj. Care are coroană, cu coroană; învestit cu semnele domniei. ◊ Cap încoronat = suveran, monarh. – V. încorona.
încoronata
ÎNCORONÁT, -Ă, încoronați, -te, adj. Care are coroană, cu coroană; învestit cu semnele domniei. ◊ Cap încoronat = suveran, monarh. – V. încorona.
încoronate
ÎNCORONÁT, -Ă, încoronați, -te, adj. Care are coroană, cu coroană; învestit cu semnele domniei. ◊ Cap încoronat = suveran, monarh. – V. încorona.
încoronatei
ÎNCORONÁT, -Ă, încoronați, -te, adj. Care are coroană, cu coroană; învestit cu semnele domniei. ◊ Cap încoronat = suveran, monarh. – V. încorona.
încoronatele
ÎNCORONÁT, -Ă, încoronați, -te, adj. Care are coroană, cu coroană; învestit cu semnele domniei. ◊ Cap încoronat = suveran, monarh. – V. încorona.
încoronatelor
ÎNCORONÁT, -Ă, încoronați, -te, adj. Care are coroană, cu coroană; învestit cu semnele domniei. ◊ Cap încoronat = suveran, monarh. – V. încorona.
încoronatul
ÎNCORONÁT, -Ă, încoronați, -te, adj. Care are coroană, cu coroană; învestit cu semnele domniei. ◊ Cap încoronat = suveran, monarh. – V. încorona.
încoronatului
ÎNCORONÁT, -Ă, încoronați, -te, adj. Care are coroană, cu coroană; învestit cu semnele domniei. ◊ Cap încoronat = suveran, monarh. – V. încorona.
încoronau
ÎNCORONÁ, încoronez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A(-și) pune coroană de monarh; p. ext. a deveni sau a învesti pe cineva monarh. 2. Tranz. A împodobi cu ceva (în formă de coroană); a încununa. 3. Tranz. Fig. A desăvârși o lucrare, o operă, o activitate; a reprezenta în activitatea cuiva realizarea cea mai valoroasă; a încununa (2). – Din lat. incoronare. DOOM
încoroná (a ~) vb., ind. prez. 3 încoroneáză
încoronași
ÎNCORONÁ, încoronez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A(-și) pune coroană de monarh; p. ext. a deveni sau a învesti pe cineva monarh. 2. Tranz. A împodobi cu ceva (în formă de coroană); a încununa. 3. Tranz. Fig. A desăvârși o lucrare, o operă, o activitate; a reprezenta în activitatea cuiva realizarea cea mai valoroasă; a încununa (2). – Din lat. incoronare. DOOM
încoroná (a ~) vb., ind. prez. 3 încoroneáză
încoronați
ÎNCORONÁ, încoronez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A(-și) pune coroană de monarh; p. ext. a deveni sau a învesti pe cineva monarh. 2. Tranz. A împodobi cu ceva (în formă de coroană); a încununa. 3. Tranz. Fig. A desăvârși o lucrare, o operă, o activitate; a reprezenta în activitatea cuiva realizarea cea mai valoroasă; a încununa (2). – Din lat. incoronare. DOOM
încoroná (a ~) vb., ind. prez. 3 încoroneáză
încoronați
ÎNCORONÁT, -Ă, încoronați, -te, adj. Care are coroană, cu coroană; învestit cu semnele domniei. ◊ Cap încoronat = suveran, monarh. – V. încorona.
încoronații
ÎNCORONÁT, -Ă, încoronați, -te, adj. Care are coroană, cu coroană; învestit cu semnele domniei. ◊ Cap încoronat = suveran, monarh. – V. încorona.
încoronaților
ÎNCORONÁT, -Ă, încoronați, -te, adj. Care are coroană, cu coroană; învestit cu semnele domniei. ◊ Cap încoronat = suveran, monarh. – V. încorona.
încoronează
ÎNCORONÁ, încoronez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A(-și) pune coroană de monarh; p. ext. a deveni sau a învesti pe cineva monarh. 2. Tranz. A împodobi cu ceva (în formă de coroană); a încununa. 3. Tranz. Fig. A desăvârși o lucrare, o operă, o activitate; a reprezenta în activitatea cuiva realizarea cea mai valoroasă; a încununa (2). – Din lat. incoronare. DOOM
încoroná (a ~) vb., ind. prez. 3 încoroneáză
încoronez
ÎNCORONÁ, încoronez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A(-și) pune coroană de monarh; p. ext. a deveni sau a învesti pe cineva monarh. 2. Tranz. A împodobi cu ceva (în formă de coroană); a încununa. 3. Tranz. Fig. A desăvârși o lucrare, o operă, o activitate; a reprezenta în activitatea cuiva realizarea cea mai valoroasă; a încununa (2). – Din lat. incoronare. DOOM
încoroná (a ~) vb., ind. prez. 3 încoroneáză
încoroneze
ÎNCORONÁ, încoronez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A(-și) pune coroană de monarh; p. ext. a deveni sau a învesti pe cineva monarh. 2. Tranz. A împodobi cu ceva (în formă de coroană); a încununa. 3. Tranz. Fig. A desăvârși o lucrare, o operă, o activitate; a reprezenta în activitatea cuiva realizarea cea mai valoroasă; a încununa (2). – Din lat. incoronare. DOOM
încoroná (a ~) vb., ind. prez. 3 încoroneáză
încoronezi
ÎNCORONÁ, încoronez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A(-și) pune coroană de monarh; p. ext. a deveni sau a învesti pe cineva monarh. 2. Tranz. A împodobi cu ceva (în formă de coroană); a încununa. 3. Tranz. Fig. A desăvârși o lucrare, o operă, o activitate; a reprezenta în activitatea cuiva realizarea cea mai valoroasă; a încununa (2). – Din lat. incoronare. DOOM
încoroná (a ~) vb., ind. prez. 3 încoroneáză
încoronând
ÎNCORONÁ, încoronez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A(-și) pune coroană de monarh; p. ext. a deveni sau a învesti pe cineva monarh. 2. Tranz. A împodobi cu ceva (în formă de coroană); a încununa. 3. Tranz. Fig. A desăvârși o lucrare, o operă, o activitate; a reprezenta în activitatea cuiva realizarea cea mai valoroasă; a încununa (2). – Din lat. incoronare. DOOM
încoroná (a ~) vb., ind. prez. 3 încoroneáză
încoronînd
ÎNCORONÁ, încoronez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A(-și) pune coroană de monarh; p. ext. a deveni sau a învesti pe cineva monarh. 2. Tranz. A împodobi cu ceva (în formă de coroană); a încununa. 3. Tranz. Fig. A desăvârși o lucrare, o operă, o activitate; a reprezenta în activitatea cuiva realizarea cea mai valoroasă; a încununa (2). – Din lat. incoronare. DOOM
încoroná (a ~) vb., ind. prez. 3 încoroneáză
încoronări
ÎNCORONÁRE, încoronări, s. f. Acțiunea de a (se) încorona. – V. încorona. DOOM
încoronáre s. f., g.-d. art. încoronắrii; pl. încoronắri
încoronării
ÎNCORONÁRE, încoronări, s. f. Acțiunea de a (se) încorona. – V. încorona. DOOM
încoronáre s. f., g.-d. art. încoronắrii; pl. încoronắri
încoronările
ÎNCORONÁRE, încoronări, s. f. Acțiunea de a (se) încorona. – V. încorona. DOOM
încoronáre s. f., g.-d. art. încoronắrii; pl. încoronắri
încoronărilor
ÎNCORONÁRE, încoronări, s. f. Acțiunea de a (se) încorona. – V. încorona. DOOM
încoronáre s. f., g.-d. art. încoronắrii; pl. încoronắri
încorporabila
ÎNCORPORÁBIL, -Ă, încorporabili, -e, adj. Care poate fi încorporat. [Var.: incorporábil, -ă adj.] – Din fr. incorporable. DOOM
incorporábil v. încorporábil
încorporabile
ÎNCORPORÁBIL, -Ă, încorporabili, -e, adj. Care poate fi încorporat. [Var.: incorporábil, -ă adj.] – Din fr. incorporable. DOOM
incorporábil v. încorporábil
încorporabilei
ÎNCORPORÁBIL, -Ă, încorporabili, -e, adj. Care poate fi încorporat. [Var.: incorporábil, -ă adj.] – Din fr. incorporable. DOOM
incorporábil v. încorporábil
încorporabilele
ÎNCORPORÁBIL, -Ă, încorporabili, -e, adj. Care poate fi încorporat. [Var.: incorporábil, -ă adj.] – Din fr. incorporable. DOOM
incorporábil v. încorporábil
încorporabilelor
ÎNCORPORÁBIL, -Ă, încorporabili, -e, adj. Care poate fi încorporat. [Var.: incorporábil, -ă adj.] – Din fr. incorporable. DOOM
incorporábil v. încorporábil
încorporabili
ÎNCORPORÁBIL, -Ă, încorporabili, -e, adj. Care poate fi încorporat. [Var.: incorporábil, -ă adj.] – Din fr. incorporable. DOOM
incorporábil v. încorporábil
încorporabilii
ÎNCORPORÁBIL, -Ă, încorporabili, -e, adj. Care poate fi încorporat. [Var.: incorporábil, -ă adj.] – Din fr. incorporable. DOOM
incorporábil v. încorporábil
încorporabililor
ÎNCORPORÁBIL, -Ă, încorporabili, -e, adj. Care poate fi încorporat. [Var.: incorporábil, -ă adj.] – Din fr. incorporable. DOOM
incorporábil v. încorporábil
încorporabilul
ÎNCORPORÁBIL, -Ă, încorporabili, -e, adj. Care poate fi încorporat. [Var.: incorporábil, -ă adj.] – Din fr. incorporable. DOOM
incorporábil v. încorporábil
încorporabilului
ÎNCORPORÁBIL, -Ă, încorporabili, -e, adj. Care poate fi încorporat. [Var.: incorporábil, -ă adj.] – Din fr. incorporable. DOOM
incorporábil v. încorporábil
încorporai
ÎNCORPORÁ, încorporez, vb. I. Tranz. 1. A uni, a împreuna mai multe lucruri pentru a face un singur corp, un tot. ♦ A anexa, a subordona un ținut, o provincie la o țară. 2. A încadra recruții într-o unitate militară, pentru efectuarea stagiului militar. [Var.: incorporá vb. I] – Din fr. incorporer, lat. incorporare. DOOM
incorporá v. încorporá
încorporam
ÎNCORPORÁ, încorporez, vb. I. Tranz. 1. A uni, a împreuna mai multe lucruri pentru a face un singur corp, un tot. ♦ A anexa, a subordona un ținut, o provincie la o țară. 2. A încadra recruții într-o unitate militară, pentru efectuarea stagiului militar. [Var.: incorporá vb. I] – Din fr. incorporer, lat. incorporare. DOOM
incorporá v. încorporá
încorporare
ÎNCORPORÁ, încorporez, vb. I. Tranz. 1. A uni, a împreuna mai multe lucruri pentru a face un singur corp, un tot. ♦ A anexa, a subordona un ținut, o provincie la o țară. 2. A încadra recruții într-o unitate militară, pentru efectuarea stagiului militar. [Var.: incorporá vb. I] – Din fr. incorporer, lat. incorporare. DOOM
incorporá v. încorporá
încorporarea
ÎNCORPORÁRE, încorporări, s. f. Acțiunea de a încorpora și rezultatul ei; încorporație. [Var.: incorporáre s. f.] – V. încorpora. DOOM
incorporáre v. încorporáre
încorporară
ÎNCORPORÁ, încorporez, vb. I. Tranz. 1. A uni, a împreuna mai multe lucruri pentru a face un singur corp, un tot. ♦ A anexa, a subordona un ținut, o provincie la o țară. 2. A încadra recruții într-o unitate militară, pentru efectuarea stagiului militar. [Var.: incorporá vb. I] – Din fr. incorporer, lat. incorporare. DOOM
incorporá v. încorporá
încorporarăm
ÎNCORPORÁ, încorporez, vb. I. Tranz. 1. A uni, a împreuna mai multe lucruri pentru a face un singur corp, un tot. ♦ A anexa, a subordona un ținut, o provincie la o țară. 2. A încadra recruții într-o unitate militară, pentru efectuarea stagiului militar. [Var.: incorporá vb. I] – Din fr. incorporer, lat. incorporare. DOOM
incorporá v. încorporá
încorporarăți
ÎNCORPORÁ, încorporez, vb. I. Tranz. 1. A uni, a împreuna mai multe lucruri pentru a face un singur corp, un tot. ♦ A anexa, a subordona un ținut, o provincie la o țară. 2. A încadra recruții într-o unitate militară, pentru efectuarea stagiului militar. [Var.: incorporá vb. I] – Din fr. incorporer, lat. incorporare. DOOM
incorporá v. încorporá
încorporase
ÎNCORPORÁ, încorporez, vb. I. Tranz. 1. A uni, a împreuna mai multe lucruri pentru a face un singur corp, un tot. ♦ A anexa, a subordona un ținut, o provincie la o țară. 2. A încadra recruții într-o unitate militară, pentru efectuarea stagiului militar. [Var.: incorporá vb. I] – Din fr. incorporer, lat. incorporare. DOOM
incorporá v. încorporá
încorporasem
ÎNCORPORÁ, încorporez, vb. I. Tranz. 1. A uni, a împreuna mai multe lucruri pentru a face un singur corp, un tot. ♦ A anexa, a subordona un ținut, o provincie la o țară. 2. A încadra recruții într-o unitate militară, pentru efectuarea stagiului militar. [Var.: incorporá vb. I] – Din fr. incorporer, lat. incorporare. DOOM
incorporá v. încorporá
încorporaseră
ÎNCORPORÁ, încorporez, vb. I. Tranz. 1. A uni, a împreuna mai multe lucruri pentru a face un singur corp, un tot. ♦ A anexa, a subordona un ținut, o provincie la o țară. 2. A încadra recruții într-o unitate militară, pentru efectuarea stagiului militar. [Var.: incorporá vb. I] – Din fr. incorporer, lat. incorporare. DOOM
incorporá v. încorporá
încorporaserăm
ÎNCORPORÁ, încorporez, vb. I. Tranz. 1. A uni, a împreuna mai multe lucruri pentru a face un singur corp, un tot. ♦ A anexa, a subordona un ținut, o provincie la o țară. 2. A încadra recruții într-o unitate militară, pentru efectuarea stagiului militar. [Var.: incorporá vb. I] – Din fr. incorporer, lat. incorporare. DOOM
incorporá v. încorporá
încorporaserăți
ÎNCORPORÁ, încorporez, vb. I. Tranz. 1. A uni, a împreuna mai multe lucruri pentru a face un singur corp, un tot. ♦ A anexa, a subordona un ținut, o provincie la o țară. 2. A încadra recruții într-o unitate militară, pentru efectuarea stagiului militar. [Var.: incorporá vb. I] – Din fr. incorporer, lat. incorporare. DOOM
incorporá v. încorporá
încorporaseși
ÎNCORPORÁ, încorporez, vb. I. Tranz. 1. A uni, a împreuna mai multe lucruri pentru a face un singur corp, un tot. ♦ A anexa, a subordona un ținut, o provincie la o țară. 2. A încadra recruții într-o unitate militară, pentru efectuarea stagiului militar. [Var.: incorporá vb. I] – Din fr. incorporer, lat. incorporare. DOOM
incorporá v. încorporá
încorporaseți
ÎNCORPORÁ, încorporez, vb. I. Tranz. 1. A uni, a împreuna mai multe lucruri pentru a face un singur corp, un tot. ♦ A anexa, a subordona un ținut, o provincie la o țară. 2. A încadra recruții într-o unitate militară, pentru efectuarea stagiului militar. [Var.: incorporá vb. I] – Din fr. incorporer, lat. incorporare. DOOM
incorporá v. încorporá
încorporat
ÎNCORPORÁ, încorporez, vb. I. Tranz. 1. A uni, a împreuna mai multe lucruri pentru a face un singur corp, un tot. ♦ A anexa, a subordona un ținut, o provincie la o țară. 2. A încadra recruții într-o unitate militară, pentru efectuarea stagiului militar. [Var.: incorporá vb. I] – Din fr. incorporer, lat. incorporare. DOOM
incorporá v. încorporá
încorporat
ÎNCORPORÁ, încorporez, vb. I. Tranz. 1. A uni, a împreuna mai multe lucruri pentru a face un singur corp, un tot. ♦ A anexa, a subordona un ținut, o provincie la o țară. 2. A încadra recruții într-o unitate militară, pentru efectuarea stagiului militar. [Var.: incorporá vb. I] – Din fr. incorporer, lat. incorporare.
încorporata
ÎNCORPORÁ, încorporez, vb. I. Tranz. 1. A uni, a împreuna mai multe lucruri pentru a face un singur corp, un tot. ♦ A anexa, a subordona un ținut, o provincie la o țară. 2. A încadra recruții într-o unitate militară, pentru efectuarea stagiului militar. [Var.: incorporá vb. I] – Din fr. incorporer, lat. incorporare.
încorporate
ÎNCORPORÁ, încorporez, vb. I. Tranz. 1. A uni, a împreuna mai multe lucruri pentru a face un singur corp, un tot. ♦ A anexa, a subordona un ținut, o provincie la o țară. 2. A încadra recruții într-o unitate militară, pentru efectuarea stagiului militar. [Var.: incorporá vb. I] – Din fr. incorporer, lat. incorporare.
încorporatei
ÎNCORPORÁ, încorporez, vb. I. Tranz. 1. A uni, a împreuna mai multe lucruri pentru a face un singur corp, un tot. ♦ A anexa, a subordona un ținut, o provincie la o țară. 2. A încadra recruții într-o unitate militară, pentru efectuarea stagiului militar. [Var.: incorporá vb. I] – Din fr. incorporer, lat. incorporare.
încorporatele
ÎNCORPORÁ, încorporez, vb. I. Tranz. 1. A uni, a împreuna mai multe lucruri pentru a face un singur corp, un tot. ♦ A anexa, a subordona un ținut, o provincie la o țară. 2. A încadra recruții într-o unitate militară, pentru efectuarea stagiului militar. [Var.: incorporá vb. I] – Din fr. incorporer, lat. incorporare.
încorporatelor
ÎNCORPORÁ, încorporez, vb. I. Tranz. 1. A uni, a împreuna mai multe lucruri pentru a face un singur corp, un tot. ♦ A anexa, a subordona un ținut, o provincie la o țară. 2. A încadra recruții într-o unitate militară, pentru efectuarea stagiului militar. [Var.: incorporá vb. I] – Din fr. incorporer, lat. incorporare.
încorporatul
ÎNCORPORÁ, încorporez, vb. I. Tranz. 1. A uni, a împreuna mai multe lucruri pentru a face un singur corp, un tot. ♦ A anexa, a subordona un ținut, o provincie la o țară. 2. A încadra recruții într-o unitate militară, pentru efectuarea stagiului militar. [Var.: incorporá vb. I] – Din fr. incorporer, lat. incorporare.
încorporatului
ÎNCORPORÁ, încorporez, vb. I. Tranz. 1. A uni, a împreuna mai multe lucruri pentru a face un singur corp, un tot. ♦ A anexa, a subordona un ținut, o provincie la o țară. 2. A încadra recruții într-o unitate militară, pentru efectuarea stagiului militar. [Var.: incorporá vb. I] – Din fr. incorporer, lat. incorporare.
încorporau
ÎNCORPORÁ, încorporez, vb. I. Tranz. 1. A uni, a împreuna mai multe lucruri pentru a face un singur corp, un tot. ♦ A anexa, a subordona un ținut, o provincie la o țară. 2. A încadra recruții într-o unitate militară, pentru efectuarea stagiului militar. [Var.: incorporá vb. I] – Din fr. incorporer, lat. incorporare. DOOM
incorporá v. încorporá
încorporași
ÎNCORPORÁ, încorporez, vb. I. Tranz. 1. A uni, a împreuna mai multe lucruri pentru a face un singur corp, un tot. ♦ A anexa, a subordona un ținut, o provincie la o țară. 2. A încadra recruții într-o unitate militară, pentru efectuarea stagiului militar. [Var.: incorporá vb. I] – Din fr. incorporer, lat. incorporare. DOOM
incorporá v. încorporá
încorporați
ÎNCORPORÁ, încorporez, vb. I. Tranz. 1. A uni, a împreuna mai multe lucruri pentru a face un singur corp, un tot. ♦ A anexa, a subordona un ținut, o provincie la o țară. 2. A încadra recruții într-o unitate militară, pentru efectuarea stagiului militar. [Var.: incorporá vb. I] – Din fr. incorporer, lat. incorporare. DOOM
incorporá v. încorporá
încorporați
ÎNCORPORÁ, încorporez, vb. I. Tranz. 1. A uni, a împreuna mai multe lucruri pentru a face un singur corp, un tot. ♦ A anexa, a subordona un ținut, o provincie la o țară. 2. A încadra recruții într-o unitate militară, pentru efectuarea stagiului militar. [Var.: incorporá vb. I] – Din fr. incorporer, lat. incorporare.
încorporații
ÎNCORPORÁ, încorporez, vb. I. Tranz. 1. A uni, a împreuna mai multe lucruri pentru a face un singur corp, un tot. ♦ A anexa, a subordona un ținut, o provincie la o țară. 2. A încadra recruții într-o unitate militară, pentru efectuarea stagiului militar. [Var.: incorporá vb. I] – Din fr. incorporer, lat. incorporare.
încorporaților
ÎNCORPORÁ, încorporez, vb. I. Tranz. 1. A uni, a împreuna mai multe lucruri pentru a face un singur corp, un tot. ♦ A anexa, a subordona un ținut, o provincie la o țară. 2. A încadra recruții într-o unitate militară, pentru efectuarea stagiului militar. [Var.: incorporá vb. I] – Din fr. incorporer, lat. incorporare.
încorporează
ÎNCORPORÁ, încorporez, vb. I. Tranz. 1. A uni, a împreuna mai multe lucruri pentru a face un singur corp, un tot. ♦ A anexa, a subordona un ținut, o provincie la o țară. 2. A încadra recruții într-o unitate militară, pentru efectuarea stagiului militar. [Var.: incorporá vb. I] – Din fr. incorporer, lat. incorporare. DOOM
incorporá v. încorporá
încorporez
ÎNCORPORÁ, încorporez, vb. I. Tranz. 1. A uni, a împreuna mai multe lucruri pentru a face un singur corp, un tot. ♦ A anexa, a subordona un ținut, o provincie la o țară. 2. A încadra recruții într-o unitate militară, pentru efectuarea stagiului militar. [Var.: incorporá vb. I] – Din fr. incorporer, lat. incorporare. DOOM
incorporá v. încorporá
încorporeze
ÎNCORPORÁ, încorporez, vb. I. Tranz. 1. A uni, a împreuna mai multe lucruri pentru a face un singur corp, un tot. ♦ A anexa, a subordona un ținut, o provincie la o țară. 2. A încadra recruții într-o unitate militară, pentru efectuarea stagiului militar. [Var.: incorporá vb. I] – Din fr. incorporer, lat. incorporare. DOOM
incorporá v. încorporá
încorporezi
ÎNCORPORÁ, încorporez, vb. I. Tranz. 1. A uni, a împreuna mai multe lucruri pentru a face un singur corp, un tot. ♦ A anexa, a subordona un ținut, o provincie la o țară. 2. A încadra recruții într-o unitate militară, pentru efectuarea stagiului militar. [Var.: incorporá vb. I] – Din fr. incorporer, lat. incorporare. DOOM
incorporá v. încorporá
încorporând
ÎNCORPORÁ, încorporez, vb. I. Tranz. 1. A uni, a împreuna mai multe lucruri pentru a face un singur corp, un tot. ♦ A anexa, a subordona un ținut, o provincie la o țară. 2. A încadra recruții într-o unitate militară, pentru efectuarea stagiului militar. [Var.: incorporá vb. I] – Din fr. incorporer, lat. incorporare. DOOM
incorporá v. încorporá
încorporînd
ÎNCORPORÁ, încorporez, vb. I. Tranz. 1. A uni, a împreuna mai multe lucruri pentru a face un singur corp, un tot. ♦ A anexa, a subordona un ținut, o provincie la o țară. 2. A încadra recruții într-o unitate militară, pentru efectuarea stagiului militar. [Var.: incorporá vb. I] – Din fr. incorporer, lat. incorporare. DOOM
incorporá v. încorporá
încorporări
ÎNCORPORÁRE, încorporări, s. f. Acțiunea de a încorpora și rezultatul ei; încorporație. [Var.: incorporáre s. f.] – V. încorpora. DOOM
incorporáre v. încorporáre
încorporării
ÎNCORPORÁRE, încorporări, s. f. Acțiunea de a încorpora și rezultatul ei; încorporație. [Var.: incorporáre s. f.] – V. încorpora. DOOM
incorporáre v. încorporáre
încorporările
ÎNCORPORÁRE, încorporări, s. f. Acțiunea de a încorpora și rezultatul ei; încorporație. [Var.: incorporáre s. f.] – V. încorpora. DOOM
incorporáre v. încorporáre
încorporărilor
ÎNCORPORÁRE, încorporări, s. f. Acțiunea de a încorpora și rezultatul ei; încorporație. [Var.: incorporáre s. f.] – V. încorpora. DOOM
incorporáre v. încorporáre
încorseta
ÎNCORSETÁ, încorsetez, vb. I. Tranz. A strânge într-un corset (medical). ♦ Fig. A împiedica pe cineva în acțiunile sau în gândurile sale; a îngrădi, a încătușa. – În + corset. DOOM
încorsetá (a ~) vb., ind. prez. 3 încorseteáză
încorsetai
ÎNCORSETÁ, încorsetez, vb. I. Tranz. A strânge într-un corset (medical). ♦ Fig. A împiedica pe cineva în acțiunile sau în gândurile sale; a îngrădi, a încătușa. – În + corset. DOOM
încorsetá (a ~) vb., ind. prez. 3 încorseteáză
încorsetam
ÎNCORSETÁ, încorsetez, vb. I. Tranz. A strânge într-un corset (medical). ♦ Fig. A împiedica pe cineva în acțiunile sau în gândurile sale; a îngrădi, a încătușa. – În + corset. DOOM
încorsetá (a ~) vb., ind. prez. 3 încorseteáză
încorsetare
ÎNCORSETÁ, încorsetez, vb. I. Tranz. A strânge într-un corset (medical). ♦ Fig. A împiedica pe cineva în acțiunile sau în gândurile sale; a îngrădi, a încătușa. – În + corset. DOOM
încorsetá (a ~) vb., ind. prez. 3 încorseteáză
încorsetare
ÎNCORSETÁRE, încorsetări, s. f. Acțiunea de a încorseta și rezultatul ei. ♦ Fig. Îngrădire, încătușare. – V. încorseta. DOOM
încorsetáre s. f., g.-d. art. încorsetắrii; pl. încorsetắri
încorsetarea
ÎNCORSETÁRE, încorsetări, s. f. Acțiunea de a încorseta și rezultatul ei. ♦ Fig. Îngrădire, încătușare. – V. încorseta. DOOM
încorsetáre s. f., g.-d. art. încorsetắrii; pl. încorsetắri
încorsetară
ÎNCORSETÁ, încorsetez, vb. I. Tranz. A strânge într-un corset (medical). ♦ Fig. A împiedica pe cineva în acțiunile sau în gândurile sale; a îngrădi, a încătușa. – În + corset. DOOM
încorsetá (a ~) vb., ind. prez. 3 încorseteáză
încorsetarăm
ÎNCORSETÁ, încorsetez, vb. I. Tranz. A strânge într-un corset (medical). ♦ Fig. A împiedica pe cineva în acțiunile sau în gândurile sale; a îngrădi, a încătușa. – În + corset. DOOM
încorsetá (a ~) vb., ind. prez. 3 încorseteáză
încorsetarăți
ÎNCORSETÁ, încorsetez, vb. I. Tranz. A strânge într-un corset (medical). ♦ Fig. A împiedica pe cineva în acțiunile sau în gândurile sale; a îngrădi, a încătușa. – În + corset. DOOM
încorsetá (a ~) vb., ind. prez. 3 încorseteáză
încorsetase
ÎNCORSETÁ, încorsetez, vb. I. Tranz. A strânge într-un corset (medical). ♦ Fig. A împiedica pe cineva în acțiunile sau în gândurile sale; a îngrădi, a încătușa. – În + corset. DOOM
încorsetá (a ~) vb., ind. prez. 3 încorseteáză
încorsetasem
ÎNCORSETÁ, încorsetez, vb. I. Tranz. A strânge într-un corset (medical). ♦ Fig. A împiedica pe cineva în acțiunile sau în gândurile sale; a îngrădi, a încătușa. – În + corset. DOOM
încorsetá (a ~) vb., ind. prez. 3 încorseteáză
încorsetaseră
ÎNCORSETÁ, încorsetez, vb. I. Tranz. A strânge într-un corset (medical). ♦ Fig. A împiedica pe cineva în acțiunile sau în gândurile sale; a îngrădi, a încătușa. – În + corset. DOOM
încorsetá (a ~) vb., ind. prez. 3 încorseteáză
încorsetaserăm
ÎNCORSETÁ, încorsetez, vb. I. Tranz. A strânge într-un corset (medical). ♦ Fig. A împiedica pe cineva în acțiunile sau în gândurile sale; a îngrădi, a încătușa. – În + corset. DOOM
încorsetá (a ~) vb., ind. prez. 3 încorseteáză
încorsetaserăți
ÎNCORSETÁ, încorsetez, vb. I. Tranz. A strânge într-un corset (medical). ♦ Fig. A împiedica pe cineva în acțiunile sau în gândurile sale; a îngrădi, a încătușa. – În + corset. DOOM
încorsetá (a ~) vb., ind. prez. 3 încorseteáză
încorsetaseși
ÎNCORSETÁ, încorsetez, vb. I. Tranz. A strânge într-un corset (medical). ♦ Fig. A împiedica pe cineva în acțiunile sau în gândurile sale; a îngrădi, a încătușa. – În + corset. DOOM
încorsetá (a ~) vb., ind. prez. 3 încorseteáză
încorsetaseți
ÎNCORSETÁ, încorsetez, vb. I. Tranz. A strânge într-un corset (medical). ♦ Fig. A împiedica pe cineva în acțiunile sau în gândurile sale; a îngrădi, a încătușa. – În + corset. DOOM
încorsetá (a ~) vb., ind. prez. 3 încorseteáză
încorsetat
ÎNCORSETÁ, încorsetez, vb. I. Tranz. A strânge într-un corset (medical). ♦ Fig. A împiedica pe cineva în acțiunile sau în gândurile sale; a îngrădi, a încătușa. – În + corset. DOOM
încorsetá (a ~) vb., ind. prez. 3 încorseteáză
încorsetat
ÎNCORSETÁT, -Ă, încorsetați, -te, adj. Strâns în corset. ♦ Fig. Împiedicat în acțiunile sau în gândurile sale; îngrădit, încătușat; rigid. – V. încorseta.
încorsetata
ÎNCORSETÁT, -Ă, încorsetați, -te, adj. Strâns în corset. ♦ Fig. Împiedicat în acțiunile sau în gândurile sale; îngrădit, încătușat; rigid. – V. încorseta.
încorsetate
ÎNCORSETÁT, -Ă, încorsetați, -te, adj. Strâns în corset. ♦ Fig. Împiedicat în acțiunile sau în gândurile sale; îngrădit, încătușat; rigid. – V. încorseta.
încorsetatei
ÎNCORSETÁT, -Ă, încorsetați, -te, adj. Strâns în corset. ♦ Fig. Împiedicat în acțiunile sau în gândurile sale; îngrădit, încătușat; rigid. – V. încorseta.
încorsetatele
ÎNCORSETÁT, -Ă, încorsetați, -te, adj. Strâns în corset. ♦ Fig. Împiedicat în acțiunile sau în gândurile sale; îngrădit, încătușat; rigid. – V. încorseta.
încorsetatelor
ÎNCORSETÁT, -Ă, încorsetați, -te, adj. Strâns în corset. ♦ Fig. Împiedicat în acțiunile sau în gândurile sale; îngrădit, încătușat; rigid. – V. încorseta.
încorsetatul
ÎNCORSETÁT, -Ă, încorsetați, -te, adj. Strâns în corset. ♦ Fig. Împiedicat în acțiunile sau în gândurile sale; îngrădit, încătușat; rigid. – V. încorseta.
încorsetatului
ÎNCORSETÁT, -Ă, încorsetați, -te, adj. Strâns în corset. ♦ Fig. Împiedicat în acțiunile sau în gândurile sale; îngrădit, încătușat; rigid. – V. încorseta.
încorsetau
ÎNCORSETÁ, încorsetez, vb. I. Tranz. A strânge într-un corset (medical). ♦ Fig. A împiedica pe cineva în acțiunile sau în gândurile sale; a îngrădi, a încătușa. – În + corset. DOOM
încorsetá (a ~) vb., ind. prez. 3 încorseteáză
încorsetași
ÎNCORSETÁ, încorsetez, vb. I. Tranz. A strânge într-un corset (medical). ♦ Fig. A împiedica pe cineva în acțiunile sau în gândurile sale; a îngrădi, a încătușa. – În + corset. DOOM
încorsetá (a ~) vb., ind. prez. 3 încorseteáză
încorsetați
ÎNCORSETÁ, încorsetez, vb. I. Tranz. A strânge într-un corset (medical). ♦ Fig. A împiedica pe cineva în acțiunile sau în gândurile sale; a îngrădi, a încătușa. – În + corset. DOOM
încorsetá (a ~) vb., ind. prez. 3 încorseteáză
încorsetați
ÎNCORSETÁT, -Ă, încorsetați, -te, adj. Strâns în corset. ♦ Fig. Împiedicat în acțiunile sau în gândurile sale; îngrădit, încătușat; rigid. – V. încorseta.
încorsetații
ÎNCORSETÁT, -Ă, încorsetați, -te, adj. Strâns în corset. ♦ Fig. Împiedicat în acțiunile sau în gândurile sale; îngrădit, încătușat; rigid. – V. încorseta.
încorsetaților
ÎNCORSETÁT, -Ă, încorsetați, -te, adj. Strâns în corset. ♦ Fig. Împiedicat în acțiunile sau în gândurile sale; îngrădit, încătușat; rigid. – V. încorseta.
încorsetează
ÎNCORSETÁ, încorsetez, vb. I. Tranz. A strânge într-un corset (medical). ♦ Fig. A împiedica pe cineva în acțiunile sau în gândurile sale; a îngrădi, a încătușa. – În + corset. DOOM
încorsetá (a ~) vb., ind. prez. 3 încorseteáză
încorsetez
ÎNCORSETÁ, încorsetez, vb. I. Tranz. A strânge într-un corset (medical). ♦ Fig. A împiedica pe cineva în acțiunile sau în gândurile sale; a îngrădi, a încătușa. – În + corset. DOOM
încorsetá (a ~) vb., ind. prez. 3 încorseteáză
încorseteze
ÎNCORSETÁ, încorsetez, vb. I. Tranz. A strânge într-un corset (medical). ♦ Fig. A împiedica pe cineva în acțiunile sau în gândurile sale; a îngrădi, a încătușa. – În + corset. DOOM
încorsetá (a ~) vb., ind. prez. 3 încorseteáză
încorsetezi
ÎNCORSETÁ, încorsetez, vb. I. Tranz. A strânge într-un corset (medical). ♦ Fig. A împiedica pe cineva în acțiunile sau în gândurile sale; a îngrădi, a încătușa. – În + corset. DOOM
încorsetá (a ~) vb., ind. prez. 3 încorseteáză
încorsetând
ÎNCORSETÁ, încorsetez, vb. I. Tranz. A strânge într-un corset (medical). ♦ Fig. A împiedica pe cineva în acțiunile sau în gândurile sale; a îngrădi, a încătușa. – În + corset. DOOM
încorsetá (a ~) vb., ind. prez. 3 încorseteáză
încorsetînd
ÎNCORSETÁ, încorsetez, vb. I. Tranz. A strânge într-un corset (medical). ♦ Fig. A împiedica pe cineva în acțiunile sau în gândurile sale; a îngrădi, a încătușa. – În + corset. DOOM
încorsetá (a ~) vb., ind. prez. 3 încorseteáză
încorsetări
ÎNCORSETÁRE, încorsetări, s. f. Acțiunea de a încorseta și rezultatul ei. ♦ Fig. Îngrădire, încătușare. – V. încorseta. DOOM
încorsetáre s. f., g.-d. art. încorsetắrii; pl. încorsetắri
încorsetării
ÎNCORSETÁRE, încorsetări, s. f. Acțiunea de a încorseta și rezultatul ei. ♦ Fig. Îngrădire, încătușare. – V. încorseta. DOOM
încorsetáre s. f., g.-d. art. încorsetắrii; pl. încorsetắri
încorsetările
ÎNCORSETÁRE, încorsetări, s. f. Acțiunea de a încorseta și rezultatul ei. ♦ Fig. Îngrădire, încătușare. – V. încorseta. DOOM
încorsetáre s. f., g.-d. art. încorsetắrii; pl. încorsetắri
încorsetărilor
ÎNCORSETÁRE, încorsetări, s. f. Acțiunea de a încorseta și rezultatul ei. ♦ Fig. Îngrădire, încătușare. – V. încorseta. DOOM
încorsetáre s. f., g.-d. art. încorsetắrii; pl. încorsetắri
încortela
ÎNCORTELÁ, încortelez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) instala într-o locuință. – Din în- + cortel3 „loc de adăpost”.
încortelare
ÎNCORTELÁRE, încortelări, s. f. Faptul de a (se) încortela.
încortelat
ÎNCORTELÁ, încortelez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) instala într-o locuință. – Din în- + cortel3 „loc de adăpost”.
încotoșma
ÎNCOTOȘMĂNÍ vb. IV v. încotoșmăna. DOOM
încotoșmăná (a ~) vb., ind. prez. 3 încotoșmăneáză
încotoșmare
ÎNCOTOȘMÁ vb. I v. încotoșmăna.
încotoșmat
ÎNCOTOȘMÁ vb. I v. încotoșmăna.
încotoșmăna
ÎNCOTOȘMĂNÍ vb. IV v. încotoșmăna. DOOM
încotoșmăná (a ~) vb., ind. prez. 3 încotoșmăneáză
încotoșmănai
ÎNCOTOȘMĂNÍ vb. IV v. încotoșmăna. DOOM
încotoșmăná (a ~) vb., ind. prez. 3 încotoșmăneáză
încotoșmănam
ÎNCOTOȘMĂNÍ vb. IV v. încotoșmăna. DOOM
încotoșmăná (a ~) vb., ind. prez. 3 încotoșmăneáză
încotoșmănare
ÎNCOTOȘMĂNÍ vb. IV v. încotoșmăna. DOOM
încotoșmăná (a ~) vb., ind. prez. 3 încotoșmăneáză
încotoșmănară
ÎNCOTOȘMĂNÍ vb. IV v. încotoșmăna. DOOM
încotoșmăná (a ~) vb., ind. prez. 3 încotoșmăneáză
încotoșmănarăm
ÎNCOTOȘMĂNÍ vb. IV v. încotoșmăna. DOOM
încotoșmăná (a ~) vb., ind. prez. 3 încotoșmăneáză
încotoșmănarăți
ÎNCOTOȘMĂNÍ vb. IV v. încotoșmăna. DOOM
încotoșmăná (a ~) vb., ind. prez. 3 încotoșmăneáză
încotoșmănase
ÎNCOTOȘMĂNÍ vb. IV v. încotoșmăna. DOOM
încotoșmăná (a ~) vb., ind. prez. 3 încotoșmăneáză
încotoșmănasem
ÎNCOTOȘMĂNÍ vb. IV v. încotoșmăna. DOOM
încotoșmăná (a ~) vb., ind. prez. 3 încotoșmăneáză
încotoșmănaseră
ÎNCOTOȘMĂNÍ vb. IV v. încotoșmăna. DOOM
încotoșmăná (a ~) vb., ind. prez. 3 încotoșmăneáză
încotoșmănaserăm
ÎNCOTOȘMĂNÍ vb. IV v. încotoșmăna. DOOM
încotoșmăná (a ~) vb., ind. prez. 3 încotoșmăneáză
încotoșmănaserăți
ÎNCOTOȘMĂNÍ vb. IV v. încotoșmăna. DOOM
încotoșmăná (a ~) vb., ind. prez. 3 încotoșmăneáză
încotoșmănaseși
ÎNCOTOȘMĂNÍ vb. IV v. încotoșmăna. DOOM
încotoșmăná (a ~) vb., ind. prez. 3 încotoșmăneáză
încotoșmănaseți
ÎNCOTOȘMĂNÍ vb. IV v. încotoșmăna. DOOM
încotoșmăná (a ~) vb., ind. prez. 3 încotoșmăneáză
încotoșmănat
ÎNCOTOȘMĂNÍ vb. IV v. încotoșmăna. DOOM
încotoșmăná (a ~) vb., ind. prez. 3 încotoșmăneáză
încotoșmănat
ÎNCOTOȘMĂNÍT, -Ă adj. v. încotoșmănat.
încotoșmănata
ÎNCOTOȘMĂNÍT, -Ă adj. v. încotoșmănat.
încotoșmănate
ÎNCOTOȘMĂNÍT, -Ă adj. v. încotoșmănat.
încotoșmănatei
ÎNCOTOȘMĂNÍT, -Ă adj. v. încotoșmănat.
încotoșmănatele
ÎNCOTOȘMĂNÍT, -Ă adj. v. încotoșmănat.
încotoșmănatelor
ÎNCOTOȘMĂNÍT, -Ă adj. v. încotoșmănat.
încotoșmănatul
ÎNCOTOȘMĂNÍT, -Ă adj. v. încotoșmănat.
încotoșmănatului
ÎNCOTOȘMĂNÍT, -Ă adj. v. încotoșmănat.
încotoșmănau
ÎNCOTOȘMĂNÍ vb. IV v. încotoșmăna. DOOM
încotoșmăná (a ~) vb., ind. prez. 3 încotoșmăneáză
încotoșmănași
ÎNCOTOȘMĂNÍ vb. IV v. încotoșmăna. DOOM
încotoșmăná (a ~) vb., ind. prez. 3 încotoșmăneáză
încotoșmănați
ÎNCOTOȘMĂNÍ vb. IV v. încotoșmăna. DOOM
încotoșmăná (a ~) vb., ind. prez. 3 încotoșmăneáză
încotoșmănați
ÎNCOTOȘMĂNÍT, -Ă adj. v. încotoșmănat.
încotoșmănații
ÎNCOTOȘMĂNÍT, -Ă adj. v. încotoșmănat.
încotoșmănaților
ÎNCOTOȘMĂNÍT, -Ă adj. v. încotoșmănat.
încotoșmănează
ÎNCOTOȘMĂNÍ vb. IV v. încotoșmăna. DOOM
încotoșmăná (a ~) vb., ind. prez. 3 încotoșmăneáză
încotoșmănez
ÎNCOTOȘMĂNÍ vb. IV v. încotoșmăna. DOOM
încotoșmăná (a ~) vb., ind. prez. 3 încotoșmăneáză
încotoșmăneze
ÎNCOTOȘMĂNÍ vb. IV v. încotoșmăna. DOOM
încotoșmăná (a ~) vb., ind. prez. 3 încotoșmăneáză
încotoșmănezi
ÎNCOTOȘMĂNÍ vb. IV v. încotoșmăna. DOOM
încotoșmăná (a ~) vb., ind. prez. 3 încotoșmăneáză
încotoșmăni
ÎNCOTOȘMĂNÍ vb. IV v. încotoșmăna. DOOM
încotoșmăná (a ~) vb., ind. prez. 3 încotoșmăneáză
încotoșmănire
ÎNCOTOȘMĂNÍ vb. IV v. încotoșmăna.
încotoșmănit
ÎNCOTOȘMĂNÍT, -Ă adj. v. încotoșmănat.
încotoșmănând
ÎNCOTOȘMĂNÍ vb. IV v. încotoșmăna. DOOM
încotoșmăná (a ~) vb., ind. prez. 3 încotoșmăneáză
încotoșmănînd
ÎNCOTOȘMĂNÍ vb. IV v. încotoșmăna. DOOM
încotoșmăná (a ~) vb., ind. prez. 3 încotoșmăneáză
încotro
ÎNCOTRÓ adv. (Adesea interogativ) În ce direcție, unde; oriunde. ◊ Expr. Ori încotro = indiferent în ce direcție, oriunde. Care încotro (poate) = care pe unde poate, în toate direcțiile. A nu (mai) avea încotro = a nu (mai) avea nicio posibilitate (decât...), a nu putea face altfel, a nu avea altă soluție, altă scăpare. – Lat. in-contra-ubi. DOOM
încotró (-co-tro) adv.
încotrova
ÎNCOTROVÁ adv. (Înv.) Într-o direcție oarecare, undeva. [Acc. și: încotróva] – Încotro + va. DOOM
încotrová/încotróva (înv.) (-co-tro-) adv.
încotrova
ÎNCOTROVÁ adv. Într-o direcție oarecare, undeva. [Acc. și: încotróva] – Încotro + va.
încovoaie
ÎNCOVOIÁ, încovói, vb. I. Refl. și tranz. A face să devină sau a deveni curb; a (se) îndoi, a (se) arcui; spec. a (se) curba, a (se) deforma în urma unor solicitări exterioare. ♦ Refl. Fig. A se umili. [Prez. ind. și: încovoiez] – Cf. sl. kovati „a făuri”. DOOM
încovoiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. încovói, 3 încovoáie, 1 pl. încovoiém; conj. prez. 3 să încovoáie; ger. încovoínd
încovoi
ÎNCOVOIÁ, încovói, vb. I. Refl. și tranz. A face să devină sau a deveni curb; a (se) îndoi, a (se) arcui; spec. a (se) curba, a (se) deforma în urma unor solicitări exterioare. ♦ Refl. Fig. A se umili. [Prez. ind. și: încovoiez] – Cf. sl. kovati „a făuri”. DOOM
încovoiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. încovói, 3 încovoáie, 1 pl. încovoiém; conj. prez. 3 să încovoáie; ger. încovoínd
încovoia
ÎNCOVOIÁ, încovói, vb. I. Refl. și tranz. A face să devină sau a deveni curb; a (se) îndoi, a (se) arcui; spec. a (se) curba, a (se) deforma în urma unor solicitări exterioare. ♦ Refl. Fig. A se umili. [Prez. ind. și: încovoiez] – Cf. sl. kovati „a făuri”. DOOM
încovoiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. încovói, 3 încovoáie, 1 pl. încovoiém; conj. prez. 3 să încovoáie; ger. încovoínd
încovoia
ÎNCOVOIÁ, încovói, vb. I. Refl. și tranz. A face să devină sau a deveni curb; a (se) îndoi, a (se) arcui; spec. a (se) curba, a (se) deforma în urma unor apăsări exterioare. ♦ Refl. Fig. A se umili. [Prez. ind. și: încovoiez] – Cf. sl. kovati „a făuri”.
încovoiai
ÎNCOVOIÁ, încovói, vb. I. Refl. și tranz. A face să devină sau a deveni curb; a (se) îndoi, a (se) arcui; spec. a (se) curba, a (se) deforma în urma unor solicitări exterioare. ♦ Refl. Fig. A se umili. [Prez. ind. și: încovoiez] – Cf. sl. kovati „a făuri”. DOOM
încovoiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. încovói, 3 încovoáie, 1 pl. încovoiém; conj. prez. 3 să încovoáie; ger. încovoínd
încovoiala
ÎNCOVOIÁLĂ, încovoieli, s. f. Încovoietură. – Încovoia + suf. -eală. DOOM
încovoiálă s. f., g.-d. art. încovoiélii; pl. încovoiéli
încovoiam
ÎNCOVOIÁ, încovói, vb. I. Refl. și tranz. A face să devină sau a deveni curb; a (se) îndoi, a (se) arcui; spec. a (se) curba, a (se) deforma în urma unor solicitări exterioare. ♦ Refl. Fig. A se umili. [Prez. ind. și: încovoiez] – Cf. sl. kovati „a făuri”. DOOM
încovoiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. încovói, 3 încovoáie, 1 pl. încovoiém; conj. prez. 3 să încovoáie; ger. încovoínd
încovoiară
ÎNCOVOIÁ, încovói, vb. I. Refl. și tranz. A face să devină sau a deveni curb; a (se) îndoi, a (se) arcui; spec. a (se) curba, a (se) deforma în urma unor solicitări exterioare. ♦ Refl. Fig. A se umili. [Prez. ind. și: încovoiez] – Cf. sl. kovati „a făuri”. DOOM
încovoiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. încovói, 3 încovoáie, 1 pl. încovoiém; conj. prez. 3 să încovoáie; ger. încovoínd
încovoiarăm
ÎNCOVOIÁ, încovói, vb. I. Refl. și tranz. A face să devină sau a deveni curb; a (se) îndoi, a (se) arcui; spec. a (se) curba, a (se) deforma în urma unor solicitări exterioare. ♦ Refl. Fig. A se umili. [Prez. ind. și: încovoiez] – Cf. sl. kovati „a făuri”. DOOM
încovoiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. încovói, 3 încovoáie, 1 pl. încovoiém; conj. prez. 3 să încovoáie; ger. încovoínd
încovoiarăți
ÎNCOVOIÁ, încovói, vb. I. Refl. și tranz. A face să devină sau a deveni curb; a (se) îndoi, a (se) arcui; spec. a (se) curba, a (se) deforma în urma unor solicitări exterioare. ♦ Refl. Fig. A se umili. [Prez. ind. și: încovoiez] – Cf. sl. kovati „a făuri”. DOOM
încovoiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. încovói, 3 încovoáie, 1 pl. încovoiém; conj. prez. 3 să încovoáie; ger. încovoínd
încovoiase
ÎNCOVOIÁ, încovói, vb. I. Refl. și tranz. A face să devină sau a deveni curb; a (se) îndoi, a (se) arcui; spec. a (se) curba, a (se) deforma în urma unor solicitări exterioare. ♦ Refl. Fig. A se umili. [Prez. ind. și: încovoiez] – Cf. sl. kovati „a făuri”. DOOM
încovoiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. încovói, 3 încovoáie, 1 pl. încovoiém; conj. prez. 3 să încovoáie; ger. încovoínd
încovoiasem
ÎNCOVOIÁ, încovói, vb. I. Refl. și tranz. A face să devină sau a deveni curb; a (se) îndoi, a (se) arcui; spec. a (se) curba, a (se) deforma în urma unor solicitări exterioare. ♦ Refl. Fig. A se umili. [Prez. ind. și: încovoiez] – Cf. sl. kovati „a făuri”. DOOM
încovoiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. încovói, 3 încovoáie, 1 pl. încovoiém; conj. prez. 3 să încovoáie; ger. încovoínd
încovoiaseră
ÎNCOVOIÁ, încovói, vb. I. Refl. și tranz. A face să devină sau a deveni curb; a (se) îndoi, a (se) arcui; spec. a (se) curba, a (se) deforma în urma unor solicitări exterioare. ♦ Refl. Fig. A se umili. [Prez. ind. și: încovoiez] – Cf. sl. kovati „a făuri”. DOOM
încovoiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. încovói, 3 încovoáie, 1 pl. încovoiém; conj. prez. 3 să încovoáie; ger. încovoínd
încovoiaserăm
ÎNCOVOIÁ, încovói, vb. I. Refl. și tranz. A face să devină sau a deveni curb; a (se) îndoi, a (se) arcui; spec. a (se) curba, a (se) deforma în urma unor solicitări exterioare. ♦ Refl. Fig. A se umili. [Prez. ind. și: încovoiez] – Cf. sl. kovati „a făuri”. DOOM
încovoiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. încovói, 3 încovoáie, 1 pl. încovoiém; conj. prez. 3 să încovoáie; ger. încovoínd
încovoiaserăți
ÎNCOVOIÁ, încovói, vb. I. Refl. și tranz. A face să devină sau a deveni curb; a (se) îndoi, a (se) arcui; spec. a (se) curba, a (se) deforma în urma unor solicitări exterioare. ♦ Refl. Fig. A se umili. [Prez. ind. și: încovoiez] – Cf. sl. kovati „a făuri”. DOOM
încovoiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. încovói, 3 încovoáie, 1 pl. încovoiém; conj. prez. 3 să încovoáie; ger. încovoínd
încovoiaseși
ÎNCOVOIÁ, încovói, vb. I. Refl. și tranz. A face să devină sau a deveni curb; a (se) îndoi, a (se) arcui; spec. a (se) curba, a (se) deforma în urma unor solicitări exterioare. ♦ Refl. Fig. A se umili. [Prez. ind. și: încovoiez] – Cf. sl. kovati „a făuri”. DOOM
încovoiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. încovói, 3 încovoáie, 1 pl. încovoiém; conj. prez. 3 să încovoáie; ger. încovoínd
încovoiaseți
ÎNCOVOIÁ, încovói, vb. I. Refl. și tranz. A face să devină sau a deveni curb; a (se) îndoi, a (se) arcui; spec. a (se) curba, a (se) deforma în urma unor solicitări exterioare. ♦ Refl. Fig. A se umili. [Prez. ind. și: încovoiez] – Cf. sl. kovati „a făuri”. DOOM
încovoiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. încovói, 3 încovoáie, 1 pl. încovoiém; conj. prez. 3 să încovoáie; ger. încovoínd
încovoiat
ÎNCOVOIÁ, încovói, vb. I. Refl. și tranz. A face să devină sau a deveni curb; a (se) îndoi, a (se) arcui; spec. a (se) curba, a (se) deforma în urma unor solicitări exterioare. ♦ Refl. Fig. A se umili. [Prez. ind. și: încovoiez] – Cf. sl. kovati „a făuri”. DOOM
încovoiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. încovói, 3 încovoáie, 1 pl. încovoiém; conj. prez. 3 să încovoáie; ger. încovoínd
încovoiat
ÎNCOVOIÁT, -Ă, încovoiați, -te, adj. Îndoit, curbat, arcuit. ♦ Adus de spate; cocârjat. – V. încovoia.
încovoiata
ÎNCOVOIÁT, -Ă, încovoiați, -te, adj. Îndoit, curbat, arcuit. ♦ Adus de spate; cocârjat. – V. încovoia.
încovoiate
ÎNCOVOIÁT, -Ă, încovoiați, -te, adj. Îndoit, curbat, arcuit. ♦ Adus de spate; cocârjat. – V. încovoia.
încovoiatei
ÎNCOVOIÁT, -Ă, încovoiați, -te, adj. Îndoit, curbat, arcuit. ♦ Adus de spate; cocârjat. – V. încovoia.
încovoiatele
ÎNCOVOIÁT, -Ă, încovoiați, -te, adj. Îndoit, curbat, arcuit. ♦ Adus de spate; cocârjat. – V. încovoia.
încovoiatelor
ÎNCOVOIÁT, -Ă, încovoiați, -te, adj. Îndoit, curbat, arcuit. ♦ Adus de spate; cocârjat. – V. încovoia.
încovoiatul
ÎNCOVOIÁT, -Ă, încovoiați, -te, adj. Îndoit, curbat, arcuit. ♦ Adus de spate; cocârjat. – V. încovoia.
încovoiatului
ÎNCOVOIÁT, -Ă, încovoiați, -te, adj. Îndoit, curbat, arcuit. ♦ Adus de spate; cocârjat. – V. încovoia.
încovoiau
ÎNCOVOIÁ, încovói, vb. I. Refl. și tranz. A face să devină sau a deveni curb; a (se) îndoi, a (se) arcui; spec. a (se) curba, a (se) deforma în urma unor solicitări exterioare. ♦ Refl. Fig. A se umili. [Prez. ind. și: încovoiez] – Cf. sl. kovati „a făuri”. DOOM
încovoiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. încovói, 3 încovoáie, 1 pl. încovoiém; conj. prez. 3 să încovoáie; ger. încovoínd
încovoiași
ÎNCOVOIÁ, încovói, vb. I. Refl. și tranz. A face să devină sau a deveni curb; a (se) îndoi, a (se) arcui; spec. a (se) curba, a (se) deforma în urma unor solicitări exterioare. ♦ Refl. Fig. A se umili. [Prez. ind. și: încovoiez] – Cf. sl. kovati „a făuri”. DOOM
încovoiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. încovói, 3 încovoáie, 1 pl. încovoiém; conj. prez. 3 să încovoáie; ger. încovoínd
încovoiați
ÎNCOVOIÁ, încovói, vb. I. Refl. și tranz. A face să devină sau a deveni curb; a (se) îndoi, a (se) arcui; spec. a (se) curba, a (se) deforma în urma unor solicitări exterioare. ♦ Refl. Fig. A se umili. [Prez. ind. și: încovoiez] – Cf. sl. kovati „a făuri”. DOOM
încovoiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. încovói, 3 încovoáie, 1 pl. încovoiém; conj. prez. 3 să încovoáie; ger. încovoínd
încovoiați
ÎNCOVOIÁT, -Ă, încovoiați, -te, adj. Îndoit, curbat, arcuit. ♦ Adus de spate; cocârjat. – V. încovoia.
încovoiații
ÎNCOVOIÁT, -Ă, încovoiați, -te, adj. Îndoit, curbat, arcuit. ♦ Adus de spate; cocârjat. – V. încovoia.
încovoiaților
ÎNCOVOIÁT, -Ă, încovoiați, -te, adj. Îndoit, curbat, arcuit. ♦ Adus de spate; cocârjat. – V. încovoia.
încovoie
ÎNCOVOIÁ, încovói, vb. I. Refl. și tranz. A face să devină sau a deveni curb; a (se) îndoi, a (se) arcui; spec. a (se) curba, a (se) deforma în urma unor solicitări exterioare. ♦ Refl. Fig. A se umili. [Prez. ind. și: încovoiez] – Cf. sl. kovati „a făuri”. DOOM
încovoiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. încovói, 3 încovoáie, 1 pl. încovoiém; conj. prez. 3 să încovoáie; ger. încovoínd
încovoieli
ÎNCOVOIÁLĂ, încovoieli, s. f. Încovoietură. – Încovoia + suf. -eală. DOOM
încovoiálă s. f., g.-d. art. încovoiélii; pl. încovoiéli
încovoielii
ÎNCOVOIÁLĂ, încovoieli, s. f. Încovoietură. – Încovoia + suf. -eală. DOOM
încovoiálă s. f., g.-d. art. încovoiélii; pl. încovoiéli
încovoielile
ÎNCOVOIÁLĂ, încovoieli, s. f. Încovoietură. – Încovoia + suf. -eală. DOOM
încovoiálă s. f., g.-d. art. încovoiélii; pl. încovoiéli
încovoielilor
ÎNCOVOIÁLĂ, încovoieli, s. f. Încovoietură. – Încovoia + suf. -eală. DOOM
încovoiálă s. f., g.-d. art. încovoiélii; pl. încovoiéli
încovoiem
ÎNCOVOIÁ, încovói, vb. I. Refl. și tranz. A face să devină sau a deveni curb; a (se) îndoi, a (se) arcui; spec. a (se) curba, a (se) deforma în urma unor solicitări exterioare. ♦ Refl. Fig. A se umili. [Prez. ind. și: încovoiez] – Cf. sl. kovati „a făuri”. DOOM
încovoiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. încovói, 3 încovoáie, 1 pl. încovoiém; conj. prez. 3 să încovoáie; ger. încovoínd
încovoiere
ÎNCOVOIÁ, încovói, vb. I. Refl. și tranz. A face să devină sau a deveni curb; a (se) îndoi, a (se) arcui; spec. a (se) curba, a (se) deforma în urma unor solicitări exterioare. ♦ Refl. Fig. A se umili. [Prez. ind. și: încovoiez] – Cf. sl. kovati „a făuri”. DOOM
încovoiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. încovói, 3 încovoáie, 1 pl. încovoiém; conj. prez. 3 să încovoáie; ger. încovoínd
încovoiere
ÎNCOVOIÉRE, încovoieri, s. f. Faptul de a (se) încovoia. – V. încovoia. DOOM
încovoiére s. f., g.-d. art. încovoiérii; pl. încovoiéri
încovoierea
ÎNCOVOIÉRE, încovoieri, s. f. Faptul de a (se) încovoia. – V. încovoia. DOOM
încovoiére s. f., g.-d. art. încovoiérii; pl. încovoiéri
încovoieri
ÎNCOVOIÉRE, încovoieri, s. f. Faptul de a (se) încovoia. – V. încovoia. DOOM
încovoiére s. f., g.-d. art. încovoiérii; pl. încovoiéri
încovoierii
ÎNCOVOIÉRE, încovoieri, s. f. Faptul de a (se) încovoia. – V. încovoia. DOOM
încovoiére s. f., g.-d. art. încovoiérii; pl. încovoiéri
încovoierile
ÎNCOVOIÉRE, încovoieri, s. f. Faptul de a (se) încovoia. – V. încovoia. DOOM
încovoiére s. f., g.-d. art. încovoiérii; pl. încovoiéri
încovoierilor
ÎNCOVOIÉRE, încovoieri, s. f. Faptul de a (se) încovoia. – V. încovoia. DOOM
încovoiére s. f., g.-d. art. încovoiérii; pl. încovoiéri
încovoietura
ÎNCOVOIETÚRĂ, încovoieturi, s. f. Partea încovoiată a unui obiect; curbură, sinuozitate, încovoială. – Încovoia + suf. -tură. DOOM
încovoietúră s. f., g.-d. art. încovoietúrii; pl. încovoietúri
încovoieturi
ÎNCOVOIETÚRĂ, încovoieturi, s. f. Partea încovoiată a unui obiect; curbură, sinuozitate, încovoială. – Încovoia + suf. -tură. DOOM
încovoietúră s. f., g.-d. art. încovoietúrii; pl. încovoietúri
încovoieturii
ÎNCOVOIETÚRĂ, încovoieturi, s. f. Partea încovoiată a unui obiect; curbură, sinuozitate, încovoială. – Încovoia + suf. -tură. DOOM
încovoietúră s. f., g.-d. art. încovoietúrii; pl. încovoietúri
încovoieturile
ÎNCOVOIETÚRĂ, încovoieturi, s. f. Partea încovoiată a unui obiect; curbură, sinuozitate, încovoială. – Încovoia + suf. -tură. DOOM
încovoietúră s. f., g.-d. art. încovoietúrii; pl. încovoietúri
încovoieturilor
ÎNCOVOIETÚRĂ, încovoieturi, s. f. Partea încovoiată a unui obiect; curbură, sinuozitate, încovoială. – Încovoia + suf. -tură. DOOM
încovoietúră s. f., g.-d. art. încovoietúrii; pl. încovoietúri
încovoind
ÎNCOVOIÁ, încovói, vb. I. Refl. și tranz. A face să devină sau a deveni curb; a (se) îndoi, a (se) arcui; spec. a (se) curba, a (se) deforma în urma unor solicitări exterioare. ♦ Refl. Fig. A se umili. [Prez. ind. și: încovoiez] – Cf. sl. kovati „a făuri”. DOOM
încovoiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. încovói, 3 încovoáie, 1 pl. încovoiém; conj. prez. 3 să încovoáie; ger. încovoínd
încovoios
ÎNCOVOIÓS, -OÁSĂ, încovoioși, -oase, adj. (Rar) Care se încovoaie (ușor); flexibil. Plesnind din bicele lor ce se împleteceau, pe dasupra capetelor, ca mii de șerpi încovoioși. ODOBESCU, S. I 161.
încovrig
ÎNCOVRIGÁ, încovríg, vb. I. Refl. și tranz. A (se) răsuci, a (se) îndoi ca un covrig; a (se) încolăci; a (se) ghemui. – În + covrig. DOOM
încovrigá (a ~) (-co-vri-) vb., ind. prez. 3 încovrígă
încovriga
ÎNCOVRIGÁ, încovríg, vb. I. Refl. și tranz. A (se) răsuci, a (se) îndoi ca un covrig; a (se) încolăci; a (se) ghemui. – În + covrig. DOOM
încovrigá (a ~) (-co-vri-) vb., ind. prez. 3 încovrígă
încovrigai
ÎNCOVRIGÁ, încovríg, vb. I. Refl. și tranz. A (se) răsuci, a (se) îndoi ca un covrig; a (se) încolăci; a (se) ghemui. – În + covrig. DOOM
încovrigá (a ~) (-co-vri-) vb., ind. prez. 3 încovrígă
încovrigam
ÎNCOVRIGÁ, încovríg, vb. I. Refl. și tranz. A (se) răsuci, a (se) îndoi ca un covrig; a (se) încolăci; a (se) ghemui. – În + covrig. DOOM
încovrigá (a ~) (-co-vri-) vb., ind. prez. 3 încovrígă
încovrigare
ÎNCOVRIGÁ, încovríg, vb. I. Refl. și tranz. A (se) răsuci, a (se) îndoi ca un covrig; a (se) încolăci; a (se) ghemui. – În + covrig. DOOM
încovrigá (a ~) (-co-vri-) vb., ind. prez. 3 încovrígă
încovrigară
ÎNCOVRIGÁ, încovríg, vb. I. Refl. și tranz. A (se) răsuci, a (se) îndoi ca un covrig; a (se) încolăci; a (se) ghemui. – În + covrig. DOOM
încovrigá (a ~) (-co-vri-) vb., ind. prez. 3 încovrígă
încovrigarăm
ÎNCOVRIGÁ, încovríg, vb. I. Refl. și tranz. A (se) răsuci, a (se) îndoi ca un covrig; a (se) încolăci; a (se) ghemui. – În + covrig. DOOM
încovrigá (a ~) (-co-vri-) vb., ind. prez. 3 încovrígă
încovrigarăți
ÎNCOVRIGÁ, încovríg, vb. I. Refl. și tranz. A (se) răsuci, a (se) îndoi ca un covrig; a (se) încolăci; a (se) ghemui. – În + covrig. DOOM
încovrigá (a ~) (-co-vri-) vb., ind. prez. 3 încovrígă
încovrigase
ÎNCOVRIGÁ, încovríg, vb. I. Refl. și tranz. A (se) răsuci, a (se) îndoi ca un covrig; a (se) încolăci; a (se) ghemui. – În + covrig. DOOM
încovrigá (a ~) (-co-vri-) vb., ind. prez. 3 încovrígă
încovrigasem
ÎNCOVRIGÁ, încovríg, vb. I. Refl. și tranz. A (se) răsuci, a (se) îndoi ca un covrig; a (se) încolăci; a (se) ghemui. – În + covrig. DOOM
încovrigá (a ~) (-co-vri-) vb., ind. prez. 3 încovrígă
încovrigaseră
ÎNCOVRIGÁ, încovríg, vb. I. Refl. și tranz. A (se) răsuci, a (se) îndoi ca un covrig; a (se) încolăci; a (se) ghemui. – În + covrig. DOOM
încovrigá (a ~) (-co-vri-) vb., ind. prez. 3 încovrígă
încovrigaserăm
ÎNCOVRIGÁ, încovríg, vb. I. Refl. și tranz. A (se) răsuci, a (se) îndoi ca un covrig; a (se) încolăci; a (se) ghemui. – În + covrig. DOOM
încovrigá (a ~) (-co-vri-) vb., ind. prez. 3 încovrígă
încovrigaserăți
ÎNCOVRIGÁ, încovríg, vb. I. Refl. și tranz. A (se) răsuci, a (se) îndoi ca un covrig; a (se) încolăci; a (se) ghemui. – În + covrig. DOOM
încovrigá (a ~) (-co-vri-) vb., ind. prez. 3 încovrígă
încovrigaseși
ÎNCOVRIGÁ, încovríg, vb. I. Refl. și tranz. A (se) răsuci, a (se) îndoi ca un covrig; a (se) încolăci; a (se) ghemui. – În + covrig. DOOM
încovrigá (a ~) (-co-vri-) vb., ind. prez. 3 încovrígă
încovrigaseți
ÎNCOVRIGÁ, încovríg, vb. I. Refl. și tranz. A (se) răsuci, a (se) îndoi ca un covrig; a (se) încolăci; a (se) ghemui. – În + covrig. DOOM
încovrigá (a ~) (-co-vri-) vb., ind. prez. 3 încovrígă
încovrigat
ÎNCOVRIGÁ, încovríg, vb. I. Refl. și tranz. A (se) răsuci, a (se) îndoi ca un covrig; a (se) încolăci; a (se) ghemui. – În + covrig. DOOM
încovrigá (a ~) (-co-vri-) vb., ind. prez. 3 încovrígă
încovrigat
ÎNCOVRIGÁT, -Ă, încovrigați, -te, adj. Îndoit în formă de covrig; încolăcit. – V. încovriga.
încovrigata
ÎNCOVRIGÁT, -Ă, încovrigați, -te, adj. Îndoit în formă de covrig; încolăcit. – V. încovriga.
încovrigate
ÎNCOVRIGÁT, -Ă, încovrigați, -te, adj. Îndoit în formă de covrig; încolăcit. – V. încovriga.
încovrigatei
ÎNCOVRIGÁT, -Ă, încovrigați, -te, adj. Îndoit în formă de covrig; încolăcit. – V. încovriga.
încovrigatele
ÎNCOVRIGÁT, -Ă, încovrigați, -te, adj. Îndoit în formă de covrig; încolăcit. – V. încovriga.
încovrigatelor
ÎNCOVRIGÁT, -Ă, încovrigați, -te, adj. Îndoit în formă de covrig; încolăcit. – V. încovriga.
încovrigatul
ÎNCOVRIGÁT, -Ă, încovrigați, -te, adj. Îndoit în formă de covrig; încolăcit. – V. încovriga.
încovrigatului
ÎNCOVRIGÁT, -Ă, încovrigați, -te, adj. Îndoit în formă de covrig; încolăcit. – V. încovriga.
încovrigau
ÎNCOVRIGÁ, încovríg, vb. I. Refl. și tranz. A (se) răsuci, a (se) îndoi ca un covrig; a (se) încolăci; a (se) ghemui. – În + covrig. DOOM
încovrigá (a ~) (-co-vri-) vb., ind. prez. 3 încovrígă
încovrigași
ÎNCOVRIGÁ, încovríg, vb. I. Refl. și tranz. A (se) răsuci, a (se) îndoi ca un covrig; a (se) încolăci; a (se) ghemui. – În + covrig. DOOM
încovrigá (a ~) (-co-vri-) vb., ind. prez. 3 încovrígă
încovrigați
ÎNCOVRIGÁ, încovríg, vb. I. Refl. și tranz. A (se) răsuci, a (se) îndoi ca un covrig; a (se) încolăci; a (se) ghemui. – În + covrig. DOOM
încovrigá (a ~) (-co-vri-) vb., ind. prez. 3 încovrígă
încovrigați
ÎNCOVRIGÁT, -Ă, încovrigați, -te, adj. Îndoit în formă de covrig; încolăcit. – V. încovriga.
încovrigații
ÎNCOVRIGÁT, -Ă, încovrigați, -te, adj. Îndoit în formă de covrig; încolăcit. – V. încovriga.
încovrigaților
ÎNCOVRIGÁT, -Ă, încovrigați, -te, adj. Îndoit în formă de covrig; încolăcit. – V. încovriga.
încovrige
ÎNCOVRIGÁ, încovríg, vb. I. Refl. și tranz. A (se) răsuci, a (se) îndoi ca un covrig; a (se) încolăci; a (se) ghemui. – În + covrig. DOOM
încovrigá (a ~) (-co-vri-) vb., ind. prez. 3 încovrígă
încovrigi
ÎNCOVRIGÁ, încovríg, vb. I. Refl. și tranz. A (se) răsuci, a (se) îndoi ca un covrig; a (se) încolăci; a (se) ghemui. – În + covrig. DOOM
încovrigá (a ~) (-co-vri-) vb., ind. prez. 3 încovrígă
încovrigând
ÎNCOVRIGÁ, încovríg, vb. I. Refl. și tranz. A (se) răsuci, a (se) îndoi ca un covrig; a (se) încolăci; a (se) ghemui. – În + covrig. DOOM
încovrigá (a ~) (-co-vri-) vb., ind. prez. 3 încovrígă
încovrigînd
ÎNCOVRIGÁ, încovríg, vb. I. Refl. și tranz. A (se) răsuci, a (se) îndoi ca un covrig; a (se) încolăci; a (se) ghemui. – În + covrig. DOOM
încovrigá (a ~) (-co-vri-) vb., ind. prez. 3 încovrígă
încravașat
ÎNCRAVAȘÁT, -Ă, încravașați, -te, adj. (Rar) Cu cravașa. Iată-mă împintenat și încravașat ! ALECSANDRI, T. 1319.
încreadă
ÎNCRÉDE, încréd, vb. III. 1. Refl. A pune temei pe cinstea, pe sinceritatea cuiva; a se bizui, a conta pe cineva sau pe ceva. ♦ (Pop.) A avea încredere prea mare în sine; a se fuduli. ♦ A crede spusele cuiva, a da crezare. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A încredința ceva cuiva. – În + crede. DOOM
!încréde (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încréde, 1 pl. ne încrédem, imperf. 3 sg. se încredeá, perf. s. 3 sg. se încrezú; conj. prez. 3 să se încreádă; gen. încrezấndu-se; part. încrezút
încrează
ÎNCRÉDE, încréd, vb. III. 1. Refl. A pune temei pe cinstea, pe sinceritatea cuiva; a se bizui, a conta pe cineva sau pe ceva. ♦ (Pop.) A avea încredere prea mare în sine; a se fuduli. ♦ A crede spusele cuiva, a da crezare. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A încredința ceva cuiva. – În + crede. DOOM
!încréde (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încréde, 1 pl. ne încrédem, imperf. 3 sg. se încredeá, perf. s. 3 sg. se încrezú; conj. prez. 3 să se încreádă; gen. încrezấndu-se; part. încrezút
încred
ÎNCRÉDE, încréd, vb. III. 1. Refl. A pune temei pe cinstea, pe sinceritatea cuiva; a se bizui, a conta pe cineva sau pe ceva. ♦ (Pop.) A avea încredere prea mare în sine; a se fuduli. ♦ A crede spusele cuiva, a da crezare. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A încredința ceva cuiva. – În + crede. DOOM
!încréde (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încréde, 1 pl. ne încrédem, imperf. 3 sg. se încredeá, perf. s. 3 sg. se încrezú; conj. prez. 3 să se încreádă; gen. încrezấndu-se; part. încrezút
încrede
ÎNCRÉDE, încréd, vb. III. 1. Refl. A pune temei pe cinstea, pe sinceritatea cuiva; a se bizui, a conta pe cineva sau pe ceva. ♦ (Pop.) A avea încredere prea mare în sine; a se fuduli. ♦ A crede spusele cuiva, a da crezare. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A încredința ceva cuiva. – În + crede. DOOM
!încréde (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încréde, 1 pl. ne încrédem, imperf. 3 sg. se încredeá, perf. s. 3 sg. se încrezú; conj. prez. 3 să se încreádă; gen. încrezấndu-se; part. încrezút
încredea
ÎNCRÉDE, încréd, vb. III. 1. Refl. A pune temei pe cinstea, pe sinceritatea cuiva; a se bizui, a conta pe cineva sau pe ceva. ♦ (Pop.) A avea încredere prea mare în sine; a se fuduli. ♦ A crede spusele cuiva, a da crezare. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A încredința ceva cuiva. – În + crede. DOOM
!încréde (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încréde, 1 pl. ne încrédem, imperf. 3 sg. se încredeá, perf. s. 3 sg. se încrezú; conj. prez. 3 să se încreádă; gen. încrezấndu-se; part. încrezút
încredeai
ÎNCRÉDE, încréd, vb. III. 1. Refl. A pune temei pe cinstea, pe sinceritatea cuiva; a se bizui, a conta pe cineva sau pe ceva. ♦ (Pop.) A avea încredere prea mare în sine; a se fuduli. ♦ A crede spusele cuiva, a da crezare. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A încredința ceva cuiva. – În + crede. DOOM
!încréde (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încréde, 1 pl. ne încrédem, imperf. 3 sg. se încredeá, perf. s. 3 sg. se încrezú; conj. prez. 3 să se încreádă; gen. încrezấndu-se; part. încrezút
încredeam
ÎNCRÉDE, încréd, vb. III. 1. Refl. A pune temei pe cinstea, pe sinceritatea cuiva; a se bizui, a conta pe cineva sau pe ceva. ♦ (Pop.) A avea încredere prea mare în sine; a se fuduli. ♦ A crede spusele cuiva, a da crezare. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A încredința ceva cuiva. – În + crede. DOOM
!încréde (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încréde, 1 pl. ne încrédem, imperf. 3 sg. se încredeá, perf. s. 3 sg. se încrezú; conj. prez. 3 să se încreádă; gen. încrezấndu-se; part. încrezút
încredeau
ÎNCRÉDE, încréd, vb. III. 1. Refl. A pune temei pe cinstea, pe sinceritatea cuiva; a se bizui, a conta pe cineva sau pe ceva. ♦ (Pop.) A avea încredere prea mare în sine; a se fuduli. ♦ A crede spusele cuiva, a da crezare. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A încredința ceva cuiva. – În + crede. DOOM
!încréde (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încréde, 1 pl. ne încrédem, imperf. 3 sg. se încredeá, perf. s. 3 sg. se încrezú; conj. prez. 3 să se încreádă; gen. încrezấndu-se; part. încrezút
încredeați
ÎNCRÉDE, încréd, vb. III. 1. Refl. A pune temei pe cinstea, pe sinceritatea cuiva; a se bizui, a conta pe cineva sau pe ceva. ♦ (Pop.) A avea încredere prea mare în sine; a se fuduli. ♦ A crede spusele cuiva, a da crezare. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A încredința ceva cuiva. – În + crede. DOOM
!încréde (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încréde, 1 pl. ne încrédem, imperf. 3 sg. se încredeá, perf. s. 3 sg. se încrezú; conj. prez. 3 să se încreádă; gen. încrezấndu-se; part. încrezút
încredem
ÎNCRÉDE, încréd, vb. III. 1. Refl. A pune temei pe cinstea, pe sinceritatea cuiva; a se bizui, a conta pe cineva sau pe ceva. ♦ (Pop.) A avea încredere prea mare în sine; a se fuduli. ♦ A crede spusele cuiva, a da crezare. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A încredința ceva cuiva. – În + crede. DOOM
!încréde (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încréde, 1 pl. ne încrédem, imperf. 3 sg. se încredeá, perf. s. 3 sg. se încrezú; conj. prez. 3 să se încreádă; gen. încrezấndu-se; part. încrezút
încredere
ÎNCRÉDE, încréd, vb. III. 1. Refl. A pune temei pe cinstea, pe sinceritatea cuiva; a se bizui, a conta pe cineva sau pe ceva. ♦ (Pop.) A avea încredere prea mare în sine; a se fuduli. ♦ A crede spusele cuiva, a da crezare. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A încredința ceva cuiva. – În + crede. DOOM
!încréde (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încréde, 1 pl. ne încrédem, imperf. 3 sg. se încredeá, perf. s. 3 sg. se încrezú; conj. prez. 3 să se încreádă; gen. încrezấndu-se; part. încrezút
încredere
ÎNCRÉDERE s. f. Acțiunea de a (se) încrede și rezultatul ei; sentiment de siguranță față de cinstea, buna-credință sau sinceritatea cuiva; credință. ◊ Expr. Om (sau persoană) de (mare) încredere = persoană căreia i se poate încredința orice secret, orice misiune. A da vot de încredere = a aproba în parlament activitatea sau programul unui guvern. – V. încrede. DOOM
încrédere s. f., g.-d. art. încréderii
încrederea
ÎNCRÉDERE s. f. Acțiunea de a (se) încrede și rezultatul ei; sentiment de siguranță față de cinstea, buna-credință sau sinceritatea cuiva; credință. ◊ Expr. Om (sau persoană) de (mare) încredere = persoană căreia i se poate încredința orice secret, orice misiune. A da vot de încredere = a aproba în parlament activitatea sau programul unui guvern. – V. încrede. DOOM
încrédere s. f., g.-d. art. încréderii
încrederi
ÎNCRÉDERE s. f. Acțiunea de a (se) încrede și rezultatul ei; sentiment de siguranță față de cinstea, buna-credință sau sinceritatea cuiva; credință. ◊ Expr. Om (sau persoană) de (mare) încredere = persoană căreia i se poate încredința orice secret, orice misiune. A da vot de încredere = a aproba în parlament activitatea sau programul unui guvern. – V. încrede. DOOM
încrédere s. f., g.-d. art. încréderii
încrederii
ÎNCRÉDERE s. f. Acțiunea de a (se) încrede și rezultatul ei; sentiment de siguranță față de cinstea, buna-credință sau sinceritatea cuiva; credință. ◊ Expr. Om (sau persoană) de (mare) încredere = persoană căreia i se poate încredința orice secret, orice misiune. A da vot de încredere = a aproba în parlament activitatea sau programul unui guvern. – V. încrede. DOOM
încrédere s. f., g.-d. art. încréderii
încrederile
ÎNCRÉDERE s. f. Acțiunea de a (se) încrede și rezultatul ei; sentiment de siguranță față de cinstea, buna-credință sau sinceritatea cuiva; credință. ◊ Expr. Om (sau persoană) de (mare) încredere = persoană căreia i se poate încredința orice secret, orice misiune. A da vot de încredere = a aproba în parlament activitatea sau programul unui guvern. – V. încrede. DOOM
încrédere s. f., g.-d. art. încréderii
încrederilor
ÎNCRÉDERE s. f. Acțiunea de a (se) încrede și rezultatul ei; sentiment de siguranță față de cinstea, buna-credință sau sinceritatea cuiva; credință. ◊ Expr. Om (sau persoană) de (mare) încredere = persoană căreia i se poate încredința orice secret, orice misiune. A da vot de încredere = a aproba în parlament activitatea sau programul unui guvern. – V. încrede. DOOM
încrédere s. f., g.-d. art. încréderii
încredeți
ÎNCRÉDE, încréd, vb. III. 1. Refl. A pune temei pe cinstea, pe sinceritatea cuiva; a se bizui, a conta pe cineva sau pe ceva. ♦ (Pop.) A avea încredere prea mare în sine; a se fuduli. ♦ A crede spusele cuiva, a da crezare. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A încredința ceva cuiva. – În + crede. DOOM
!încréde (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încréde, 1 pl. ne încrédem, imperf. 3 sg. se încredeá, perf. s. 3 sg. se încrezú; conj. prez. 3 să se încreádă; gen. încrezấndu-se; part. încrezút
încredința
ÎNCREDINȚÁ, încredințez, vb. I. 1. Tranz. A da pe cineva sau ceva în grija sau în păstrarea cuiva demn de încredere. ♦ A împărtăși cuiva o taină. 2. Tranz. A confirma, a garanta cuiva ceva. ♦ Refl. A se convinge de ceva. 3. Tranz. și refl. recipr. (Reg.) A (se) logodi. – În + credință. DOOM
încredințá (a ~) vb., ind. prez. 3 încredințeáză
încredințai
ÎNCREDINȚÁ, încredințez, vb. I. 1. Tranz. A da pe cineva sau ceva în grija sau în păstrarea cuiva demn de încredere. ♦ A împărtăși cuiva o taină. 2. Tranz. A confirma, a garanta cuiva ceva. ♦ Refl. A se convinge de ceva. 3. Tranz. și refl. recipr. (Reg.) A (se) logodi. – În + credință. DOOM
încredințá (a ~) vb., ind. prez. 3 încredințeáză
încredințam
ÎNCREDINȚÁ, încredințez, vb. I. 1. Tranz. A da pe cineva sau ceva în grija sau în păstrarea cuiva demn de încredere. ♦ A împărtăși cuiva o taină. 2. Tranz. A confirma, a garanta cuiva ceva. ♦ Refl. A se convinge de ceva. 3. Tranz. și refl. recipr. (Reg.) A (se) logodi. – În + credință. DOOM
încredințá (a ~) vb., ind. prez. 3 încredințeáză
încredințare
ÎNCREDINȚÁ, încredințez, vb. I. 1. Tranz. A da pe cineva sau ceva în grija sau în păstrarea cuiva demn de încredere. ♦ A împărtăși cuiva o taină. 2. Tranz. A confirma, a garanta cuiva ceva. ♦ Refl. A se convinge de ceva. 3. Tranz. și refl. recipr. (Reg.) A (se) logodi. – În + credință. DOOM
încredințá (a ~) vb., ind. prez. 3 încredințeáză
încredințare
ÎNCREDINȚÁRE, încredințări, s. f. Acțiunea de a (se) încredința și rezultatul ei. ♦ (Concr., rar) Adeverință. – V. încredința. DOOM
încredințáre s. f., g.-d. art. încredințắrii; pl. încredințắri
încredințarea
ÎNCREDINȚÁRE, încredințări, s. f. Acțiunea de a (se) încredința și rezultatul ei. ♦ (Concr., rar) Adeverință. – V. încredința. DOOM
încredințáre s. f., g.-d. art. încredințắrii; pl. încredințắri
încredințară
ÎNCREDINȚÁ, încredințez, vb. I. 1. Tranz. A da pe cineva sau ceva în grija sau în păstrarea cuiva demn de încredere. ♦ A împărtăși cuiva o taină. 2. Tranz. A confirma, a garanta cuiva ceva. ♦ Refl. A se convinge de ceva. 3. Tranz. și refl. recipr. (Reg.) A (se) logodi. – În + credință. DOOM
încredințá (a ~) vb., ind. prez. 3 încredințeáză
încredințarăm
ÎNCREDINȚÁ, încredințez, vb. I. 1. Tranz. A da pe cineva sau ceva în grija sau în păstrarea cuiva demn de încredere. ♦ A împărtăși cuiva o taină. 2. Tranz. A confirma, a garanta cuiva ceva. ♦ Refl. A se convinge de ceva. 3. Tranz. și refl. recipr. (Reg.) A (se) logodi. – În + credință. DOOM
încredințá (a ~) vb., ind. prez. 3 încredințeáză
încredințarăți
ÎNCREDINȚÁ, încredințez, vb. I. 1. Tranz. A da pe cineva sau ceva în grija sau în păstrarea cuiva demn de încredere. ♦ A împărtăși cuiva o taină. 2. Tranz. A confirma, a garanta cuiva ceva. ♦ Refl. A se convinge de ceva. 3. Tranz. și refl. recipr. (Reg.) A (se) logodi. – În + credință. DOOM
încredințá (a ~) vb., ind. prez. 3 încredințeáză
încredințase
ÎNCREDINȚÁ, încredințez, vb. I. 1. Tranz. A da pe cineva sau ceva în grija sau în păstrarea cuiva demn de încredere. ♦ A împărtăși cuiva o taină. 2. Tranz. A confirma, a garanta cuiva ceva. ♦ Refl. A se convinge de ceva. 3. Tranz. și refl. recipr. (Reg.) A (se) logodi. – În + credință. DOOM
încredințá (a ~) vb., ind. prez. 3 încredințeáză
încredințasem
ÎNCREDINȚÁ, încredințez, vb. I. 1. Tranz. A da pe cineva sau ceva în grija sau în păstrarea cuiva demn de încredere. ♦ A împărtăși cuiva o taină. 2. Tranz. A confirma, a garanta cuiva ceva. ♦ Refl. A se convinge de ceva. 3. Tranz. și refl. recipr. (Reg.) A (se) logodi. – În + credință. DOOM
încredințá (a ~) vb., ind. prez. 3 încredințeáză
încredințaseră
ÎNCREDINȚÁ, încredințez, vb. I. 1. Tranz. A da pe cineva sau ceva în grija sau în păstrarea cuiva demn de încredere. ♦ A împărtăși cuiva o taină. 2. Tranz. A confirma, a garanta cuiva ceva. ♦ Refl. A se convinge de ceva. 3. Tranz. și refl. recipr. (Reg.) A (se) logodi. – În + credință. DOOM
încredințá (a ~) vb., ind. prez. 3 încredințeáză
încredințaserăm
ÎNCREDINȚÁ, încredințez, vb. I. 1. Tranz. A da pe cineva sau ceva în grija sau în păstrarea cuiva demn de încredere. ♦ A împărtăși cuiva o taină. 2. Tranz. A confirma, a garanta cuiva ceva. ♦ Refl. A se convinge de ceva. 3. Tranz. și refl. recipr. (Reg.) A (se) logodi. – În + credință. DOOM
încredințá (a ~) vb., ind. prez. 3 încredințeáză
încredințaserăți
ÎNCREDINȚÁ, încredințez, vb. I. 1. Tranz. A da pe cineva sau ceva în grija sau în păstrarea cuiva demn de încredere. ♦ A împărtăși cuiva o taină. 2. Tranz. A confirma, a garanta cuiva ceva. ♦ Refl. A se convinge de ceva. 3. Tranz. și refl. recipr. (Reg.) A (se) logodi. – În + credință. DOOM
încredințá (a ~) vb., ind. prez. 3 încredințeáză
încredințaseși
ÎNCREDINȚÁ, încredințez, vb. I. 1. Tranz. A da pe cineva sau ceva în grija sau în păstrarea cuiva demn de încredere. ♦ A împărtăși cuiva o taină. 2. Tranz. A confirma, a garanta cuiva ceva. ♦ Refl. A se convinge de ceva. 3. Tranz. și refl. recipr. (Reg.) A (se) logodi. – În + credință. DOOM
încredințá (a ~) vb., ind. prez. 3 încredințeáză
încredințaseți
ÎNCREDINȚÁ, încredințez, vb. I. 1. Tranz. A da pe cineva sau ceva în grija sau în păstrarea cuiva demn de încredere. ♦ A împărtăși cuiva o taină. 2. Tranz. A confirma, a garanta cuiva ceva. ♦ Refl. A se convinge de ceva. 3. Tranz. și refl. recipr. (Reg.) A (se) logodi. – În + credință. DOOM
încredințá (a ~) vb., ind. prez. 3 încredințeáză
încredințat
ÎNCREDINȚÁ, încredințez, vb. I. 1. Tranz. A da pe cineva sau ceva în grija sau în păstrarea cuiva demn de încredere. ♦ A împărtăși cuiva o taină. 2. Tranz. A confirma, a garanta cuiva ceva. ♦ Refl. A se convinge de ceva. 3. Tranz. și refl. recipr. (Reg.) A (se) logodi. – În + credință. DOOM
încredințá (a ~) vb., ind. prez. 3 încredințeáză
încredințat
ÎNCREDINȚÁT, -Ă, încredințați, -te, adj. (Numai în expr.) A fi (sau a rămîne) încredințat că... = a fi convins, a avea siguranța că... Erau încredințați că tatăl lor știa ce spune. ISPIRESCU, L. 211. Fii bine încredințată că n-are să ne știe nici pămîntul. CREANGĂ, P. 171. Încredințat fiind că cetitorul îmi va rămînea mulțămitor. NEGRUZZI, S. I 43.
încredințata
ÎNCREDINȚÁT, -Ă, încredințați, -te, adj. (Numai în expr.) A fi (sau a rămîne) încredințat că... = a fi convins, a avea siguranța că... Erau încredințați că tatăl lor știa ce spune. ISPIRESCU, L. 211. Fii bine încredințată că n-are să ne știe nici pămîntul. CREANGĂ, P. 171. Încredințat fiind că cetitorul îmi va rămînea mulțămitor. NEGRUZZI, S. I 43.
încredințate
ÎNCREDINȚÁT, -Ă, încredințați, -te, adj. (Numai în expr.) A fi (sau a rămîne) încredințat că... = a fi convins, a avea siguranța că... Erau încredințați că tatăl lor știa ce spune. ISPIRESCU, L. 211. Fii bine încredințată că n-are să ne știe nici pămîntul. CREANGĂ, P. 171. Încredințat fiind că cetitorul îmi va rămînea mulțămitor. NEGRUZZI, S. I 43.
încredințatei
ÎNCREDINȚÁT, -Ă, încredințați, -te, adj. (Numai în expr.) A fi (sau a rămîne) încredințat că... = a fi convins, a avea siguranța că... Erau încredințați că tatăl lor știa ce spune. ISPIRESCU, L. 211. Fii bine încredințată că n-are să ne știe nici pămîntul. CREANGĂ, P. 171. Încredințat fiind că cetitorul îmi va rămînea mulțămitor. NEGRUZZI, S. I 43.
încredințatele
ÎNCREDINȚÁT, -Ă, încredințați, -te, adj. (Numai în expr.) A fi (sau a rămîne) încredințat că... = a fi convins, a avea siguranța că... Erau încredințați că tatăl lor știa ce spune. ISPIRESCU, L. 211. Fii bine încredințată că n-are să ne știe nici pămîntul. CREANGĂ, P. 171. Încredințat fiind că cetitorul îmi va rămînea mulțămitor. NEGRUZZI, S. I 43.
încredințatelor
ÎNCREDINȚÁT, -Ă, încredințați, -te, adj. (Numai în expr.) A fi (sau a rămîne) încredințat că... = a fi convins, a avea siguranța că... Erau încredințați că tatăl lor știa ce spune. ISPIRESCU, L. 211. Fii bine încredințată că n-are să ne știe nici pămîntul. CREANGĂ, P. 171. Încredințat fiind că cetitorul îmi va rămînea mulțămitor. NEGRUZZI, S. I 43.
încredințatul
ÎNCREDINȚÁT, -Ă, încredințați, -te, adj. (Numai în expr.) A fi (sau a rămîne) încredințat că... = a fi convins, a avea siguranța că... Erau încredințați că tatăl lor știa ce spune. ISPIRESCU, L. 211. Fii bine încredințată că n-are să ne știe nici pămîntul. CREANGĂ, P. 171. Încredințat fiind că cetitorul îmi va rămînea mulțămitor. NEGRUZZI, S. I 43.
încredințatului
ÎNCREDINȚÁT, -Ă, încredințați, -te, adj. (Numai în expr.) A fi (sau a rămîne) încredințat că... = a fi convins, a avea siguranța că... Erau încredințați că tatăl lor știa ce spune. ISPIRESCU, L. 211. Fii bine încredințată că n-are să ne știe nici pămîntul. CREANGĂ, P. 171. Încredințat fiind că cetitorul îmi va rămînea mulțămitor. NEGRUZZI, S. I 43.
încredințau
ÎNCREDINȚÁ, încredințez, vb. I. 1. Tranz. A da pe cineva sau ceva în grija sau în păstrarea cuiva demn de încredere. ♦ A împărtăși cuiva o taină. 2. Tranz. A confirma, a garanta cuiva ceva. ♦ Refl. A se convinge de ceva. 3. Tranz. și refl. recipr. (Reg.) A (se) logodi. – În + credință. DOOM
încredințá (a ~) vb., ind. prez. 3 încredințeáză
încredințași
ÎNCREDINȚÁ, încredințez, vb. I. 1. Tranz. A da pe cineva sau ceva în grija sau în păstrarea cuiva demn de încredere. ♦ A împărtăși cuiva o taină. 2. Tranz. A confirma, a garanta cuiva ceva. ♦ Refl. A se convinge de ceva. 3. Tranz. și refl. recipr. (Reg.) A (se) logodi. – În + credință. DOOM
încredințá (a ~) vb., ind. prez. 3 încredințeáză
încredințați
ÎNCREDINȚÁ, încredințez, vb. I. 1. Tranz. A da pe cineva sau ceva în grija sau în păstrarea cuiva demn de încredere. ♦ A împărtăși cuiva o taină. 2. Tranz. A confirma, a garanta cuiva ceva. ♦ Refl. A se convinge de ceva. 3. Tranz. și refl. recipr. (Reg.) A (se) logodi. – În + credință. DOOM
încredințá (a ~) vb., ind. prez. 3 încredințeáză
încredințați
ÎNCREDINȚÁT, -Ă, încredințați, -te, adj. (Numai în expr.) A fi (sau a rămîne) încredințat că... = a fi convins, a avea siguranța că... Erau încredințați că tatăl lor știa ce spune. ISPIRESCU, L. 211. Fii bine încredințată că n-are să ne știe nici pămîntul. CREANGĂ, P. 171. Încredințat fiind că cetitorul îmi va rămînea mulțămitor. NEGRUZZI, S. I 43.
încredințații
ÎNCREDINȚÁT, -Ă, încredințați, -te, adj. (Numai în expr.) A fi (sau a rămîne) încredințat că... = a fi convins, a avea siguranța că... Erau încredințați că tatăl lor știa ce spune. ISPIRESCU, L. 211. Fii bine încredințată că n-are să ne știe nici pămîntul. CREANGĂ, P. 171. Încredințat fiind că cetitorul îmi va rămînea mulțămitor. NEGRUZZI, S. I 43.
încredințaților
ÎNCREDINȚÁT, -Ă, încredințați, -te, adj. (Numai în expr.) A fi (sau a rămîne) încredințat că... = a fi convins, a avea siguranța că... Erau încredințați că tatăl lor știa ce spune. ISPIRESCU, L. 211. Fii bine încredințată că n-are să ne știe nici pămîntul. CREANGĂ, P. 171. Încredințat fiind că cetitorul îmi va rămînea mulțămitor. NEGRUZZI, S. I 43.
încredințează
ÎNCREDINȚÁ, încredințez, vb. I. 1. Tranz. A da pe cineva sau ceva în grija sau în păstrarea cuiva demn de încredere. ♦ A împărtăși cuiva o taină. 2. Tranz. A confirma, a garanta cuiva ceva. ♦ Refl. A se convinge de ceva. 3. Tranz. și refl. recipr. (Reg.) A (se) logodi. – În + credință. DOOM
încredințá (a ~) vb., ind. prez. 3 încredințeáză
încredințez
ÎNCREDINȚÁ, încredințez, vb. I. 1. Tranz. A da pe cineva sau ceva în grija sau în păstrarea cuiva demn de încredere. ♦ A împărtăși cuiva o taină. 2. Tranz. A confirma, a garanta cuiva ceva. ♦ Refl. A se convinge de ceva. 3. Tranz. și refl. recipr. (Reg.) A (se) logodi. – În + credință. DOOM
încredințá (a ~) vb., ind. prez. 3 încredințeáză
încredințeze
ÎNCREDINȚÁ, încredințez, vb. I. 1. Tranz. A da pe cineva sau ceva în grija sau în păstrarea cuiva demn de încredere. ♦ A împărtăși cuiva o taină. 2. Tranz. A confirma, a garanta cuiva ceva. ♦ Refl. A se convinge de ceva. 3. Tranz. și refl. recipr. (Reg.) A (se) logodi. – În + credință. DOOM
încredințá (a ~) vb., ind. prez. 3 încredințeáză
încredințezi
ÎNCREDINȚÁ, încredințez, vb. I. 1. Tranz. A da pe cineva sau ceva în grija sau în păstrarea cuiva demn de încredere. ♦ A împărtăși cuiva o taină. 2. Tranz. A confirma, a garanta cuiva ceva. ♦ Refl. A se convinge de ceva. 3. Tranz. și refl. recipr. (Reg.) A (se) logodi. – În + credință. DOOM
încredințá (a ~) vb., ind. prez. 3 încredințeáză
încredințând
ÎNCREDINȚÁ, încredințez, vb. I. 1. Tranz. A da pe cineva sau ceva în grija sau în păstrarea cuiva demn de încredere. ♦ A împărtăși cuiva o taină. 2. Tranz. A confirma, a garanta cuiva ceva. ♦ Refl. A se convinge de ceva. 3. Tranz. și refl. recipr. (Reg.) A (se) logodi. – În + credință. DOOM
încredințá (a ~) vb., ind. prez. 3 încredințeáză
încredințînd
ÎNCREDINȚÁ, încredințez, vb. I. 1. Tranz. A da pe cineva sau ceva în grija sau în păstrarea cuiva demn de încredere. ♦ A împărtăși cuiva o taină. 2. Tranz. A confirma, a garanta cuiva ceva. ♦ Refl. A se convinge de ceva. 3. Tranz. și refl. recipr. (Reg.) A (se) logodi. – În + credință. DOOM
încredințá (a ~) vb., ind. prez. 3 încredințeáză
încredințări
ÎNCREDINȚÁRE, încredințări, s. f. Acțiunea de a (se) încredința și rezultatul ei. ♦ (Concr., rar) Adeverință. – V. încredința. DOOM
încredințáre s. f., g.-d. art. încredințắrii; pl. încredințắri
încredințării
ÎNCREDINȚÁRE, încredințări, s. f. Acțiunea de a (se) încredința și rezultatul ei. ♦ (Concr., rar) Adeverință. – V. încredința. DOOM
încredințáre s. f., g.-d. art. încredințắrii; pl. încredințắri
încredințările
ÎNCREDINȚÁRE, încredințări, s. f. Acțiunea de a (se) încredința și rezultatul ei. ♦ (Concr., rar) Adeverință. – V. încredința. DOOM
încredințáre s. f., g.-d. art. încredințắrii; pl. încredințắri
încredințărilor
ÎNCREDINȚÁRE, încredințări, s. f. Acțiunea de a (se) încredința și rezultatul ei. ♦ (Concr., rar) Adeverință. – V. încredința. DOOM
încredințáre s. f., g.-d. art. încredințắrii; pl. încredințắri
încremenea
ÎNCREMENÍ, încremenesc, vb. IV. Intranz. 1. A nu mai putea face nicio mișcare, niciun gest (de mirare, de groază etc.); a înlemni, a împietri. ♦ Tranz. A uimi. 2. (Despre lucruri în mișcare) A sta, a se opri locului. – În + cremene. DOOM
încremení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încremenésc, imperf. 3 sg. încremeneá; conj. prez. 3 să încremeneáscă
încremeneai
ÎNCREMENÍ, încremenesc, vb. IV. Intranz. 1. A nu mai putea face nicio mișcare, niciun gest (de mirare, de groază etc.); a înlemni, a împietri. ♦ Tranz. A uimi. 2. (Despre lucruri în mișcare) A sta, a se opri locului. – În + cremene. DOOM
încremení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încremenésc, imperf. 3 sg. încremeneá; conj. prez. 3 să încremeneáscă
încremeneala
ÎNCREMENEÁLĂ, încremeneli, s. f. (Rar) Încremenire. – Încremeni + suf. -eală. DOOM
încremeneálă s. f., g.-d. art. încremenélii; pl. încremenéli
încremeneam
ÎNCREMENÍ, încremenesc, vb. IV. Intranz. 1. A nu mai putea face nicio mișcare, niciun gest (de mirare, de groază etc.); a înlemni, a împietri. ♦ Tranz. A uimi. 2. (Despre lucruri în mișcare) A sta, a se opri locului. – În + cremene. DOOM
încremení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încremenésc, imperf. 3 sg. încremeneá; conj. prez. 3 să încremeneáscă
încremenească
ÎNCREMENÍ, încremenesc, vb. IV. Intranz. 1. A nu mai putea face nicio mișcare, niciun gest (de mirare, de groază etc.); a înlemni, a împietri. ♦ Tranz. A uimi. 2. (Despre lucruri în mișcare) A sta, a se opri locului. – În + cremene. DOOM
încremení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încremenésc, imperf. 3 sg. încremeneá; conj. prez. 3 să încremeneáscă
încremeneau
ÎNCREMENÍ, încremenesc, vb. IV. Intranz. 1. A nu mai putea face nicio mișcare, niciun gest (de mirare, de groază etc.); a înlemni, a împietri. ♦ Tranz. A uimi. 2. (Despre lucruri în mișcare) A sta, a se opri locului. – În + cremene. DOOM
încremení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încremenésc, imperf. 3 sg. încremeneá; conj. prez. 3 să încremeneáscă
încremeneați
ÎNCREMENÍ, încremenesc, vb. IV. Intranz. 1. A nu mai putea face nicio mișcare, niciun gest (de mirare, de groază etc.); a înlemni, a împietri. ♦ Tranz. A uimi. 2. (Despre lucruri în mișcare) A sta, a se opri locului. – În + cremene. DOOM
încremení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încremenésc, imperf. 3 sg. încremeneá; conj. prez. 3 să încremeneáscă
încremeneli
ÎNCREMENEÁLĂ, încremeneli, s. f. (Rar) Încremenire. – Încremeni + suf. -eală. DOOM
încremeneálă s. f., g.-d. art. încremenélii; pl. încremenéli
încremenelii
ÎNCREMENEÁLĂ, încremeneli, s. f. (Rar) Încremenire. – Încremeni + suf. -eală. DOOM
încremeneálă s. f., g.-d. art. încremenélii; pl. încremenéli
încremenelile
ÎNCREMENEÁLĂ, încremeneli, s. f. (Rar) Încremenire. – Încremeni + suf. -eală. DOOM
încremeneálă s. f., g.-d. art. încremenélii; pl. încremenéli
încremenelilor
ÎNCREMENEÁLĂ, încremeneli, s. f. (Rar) Încremenire. – Încremeni + suf. -eală. DOOM
încremeneálă s. f., g.-d. art. încremenélii; pl. încremenéli
încremenesc
ÎNCREMENÍ, încremenesc, vb. IV. Intranz. 1. A nu mai putea face nicio mișcare, niciun gest (de mirare, de groază etc.); a înlemni, a împietri. ♦ Tranz. A uimi. 2. (Despre lucruri în mișcare) A sta, a se opri locului. – În + cremene. DOOM
încremení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încremenésc, imperf. 3 sg. încremeneá; conj. prez. 3 să încremeneáscă
încremenește
ÎNCREMENÍ, încremenesc, vb. IV. Intranz. 1. A nu mai putea face nicio mișcare, niciun gest (de mirare, de groază etc.); a înlemni, a împietri. ♦ Tranz. A uimi. 2. (Despre lucruri în mișcare) A sta, a se opri locului. – În + cremene. DOOM
încremení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încremenésc, imperf. 3 sg. încremeneá; conj. prez. 3 să încremeneáscă
încremenești
ÎNCREMENÍ, încremenesc, vb. IV. Intranz. 1. A nu mai putea face nicio mișcare, niciun gest (de mirare, de groază etc.); a înlemni, a împietri. ♦ Tranz. A uimi. 2. (Despre lucruri în mișcare) A sta, a se opri locului. – În + cremene. DOOM
încremení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încremenésc, imperf. 3 sg. încremeneá; conj. prez. 3 să încremeneáscă
încremeni
ÎNCREMENÍ, încremenesc, vb. IV. Intranz. 1. A nu mai putea face nicio mișcare, niciun gest (de mirare, de groază etc.); a înlemni, a împietri. ♦ Tranz. A uimi. 2. (Despre lucruri în mișcare) A sta, a se opri locului. – În + cremene. DOOM
încremení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încremenésc, imperf. 3 sg. încremeneá; conj. prez. 3 să încremeneáscă
încremenii
ÎNCREMENÍ, încremenesc, vb. IV. Intranz. 1. A nu mai putea face nicio mișcare, niciun gest (de mirare, de groază etc.); a înlemni, a împietri. ♦ Tranz. A uimi. 2. (Despre lucruri în mișcare) A sta, a se opri locului. – În + cremene. DOOM
încremení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încremenésc, imperf. 3 sg. încremeneá; conj. prez. 3 să încremeneáscă
încremenim
ÎNCREMENÍ, încremenesc, vb. IV. Intranz. 1. A nu mai putea face nicio mișcare, niciun gest (de mirare, de groază etc.); a înlemni, a împietri. ♦ Tranz. A uimi. 2. (Despre lucruri în mișcare) A sta, a se opri locului. – În + cremene. DOOM
încremení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încremenésc, imperf. 3 sg. încremeneá; conj. prez. 3 să încremeneáscă
încremenind
ÎNCREMENÍ, încremenesc, vb. IV. Intranz. 1. A nu mai putea face nicio mișcare, niciun gest (de mirare, de groază etc.); a înlemni, a împietri. ♦ Tranz. A uimi. 2. (Despre lucruri în mișcare) A sta, a se opri locului. – În + cremene. DOOM
încremení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încremenésc, imperf. 3 sg. încremeneá; conj. prez. 3 să încremeneáscă
încremenire
ÎNCREMENÍ, încremenesc, vb. IV. Intranz. 1. A nu mai putea face nicio mișcare, niciun gest (de mirare, de groază etc.); a înlemni, a împietri. ♦ Tranz. A uimi. 2. (Despre lucruri în mișcare) A sta, a se opri locului. – În + cremene. DOOM
încremení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încremenésc, imperf. 3 sg. încremeneá; conj. prez. 3 să încremeneáscă
încremenire
ÎNCREMENÍRE s. f. Acțiunea de a încremeni și rezultatul ei; nemișcare, neclintire; înmărmurire, consternare; încremeneală. – V. încremeni. DOOM
încremeníre s. f., g.-d. art. încremenírii
încremenirea
ÎNCREMENÍRE s. f. Acțiunea de a încremeni și rezultatul ei; nemișcare, neclintire; înmărmurire, consternare; încremeneală. – V. încremeni. DOOM
încremeníre s. f., g.-d. art. încremenírii
încremeniri
ÎNCREMENÍRE s. f. Acțiunea de a încremeni și rezultatul ei; nemișcare, neclintire; înmărmurire, consternare; încremeneală. – V. încremeni. DOOM
încremeníre s. f., g.-d. art. încremenírii
încremenirii
ÎNCREMENÍRE s. f. Acțiunea de a încremeni și rezultatul ei; nemișcare, neclintire; înmărmurire, consternare; încremeneală. – V. încremeni. DOOM
încremeníre s. f., g.-d. art. încremenírii
încremenirile
ÎNCREMENÍRE s. f. Acțiunea de a încremeni și rezultatul ei; nemișcare, neclintire; înmărmurire, consternare; încremeneală. – V. încremeni. DOOM
încremeníre s. f., g.-d. art. încremenírii
încremenirilor
ÎNCREMENÍRE s. f. Acțiunea de a încremeni și rezultatul ei; nemișcare, neclintire; înmărmurire, consternare; încremeneală. – V. încremeni. DOOM
încremeníre s. f., g.-d. art. încremenírii
încremeniră
ÎNCREMENÍ, încremenesc, vb. IV. Intranz. 1. A nu mai putea face nicio mișcare, niciun gest (de mirare, de groază etc.); a înlemni, a împietri. ♦ Tranz. A uimi. 2. (Despre lucruri în mișcare) A sta, a se opri locului. – În + cremene. DOOM
încremení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încremenésc, imperf. 3 sg. încremeneá; conj. prez. 3 să încremeneáscă
încremenirăm
ÎNCREMENÍ, încremenesc, vb. IV. Intranz. 1. A nu mai putea face nicio mișcare, niciun gest (de mirare, de groază etc.); a înlemni, a împietri. ♦ Tranz. A uimi. 2. (Despre lucruri în mișcare) A sta, a se opri locului. – În + cremene. DOOM
încremení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încremenésc, imperf. 3 sg. încremeneá; conj. prez. 3 să încremeneáscă
încremenirăți
ÎNCREMENÍ, încremenesc, vb. IV. Intranz. 1. A nu mai putea face nicio mișcare, niciun gest (de mirare, de groază etc.); a înlemni, a împietri. ♦ Tranz. A uimi. 2. (Despre lucruri în mișcare) A sta, a se opri locului. – În + cremene. DOOM
încremení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încremenésc, imperf. 3 sg. încremeneá; conj. prez. 3 să încremeneáscă
încremenise
ÎNCREMENÍ, încremenesc, vb. IV. Intranz. 1. A nu mai putea face nicio mișcare, niciun gest (de mirare, de groază etc.); a înlemni, a împietri. ♦ Tranz. A uimi. 2. (Despre lucruri în mișcare) A sta, a se opri locului. – În + cremene. DOOM
încremení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încremenésc, imperf. 3 sg. încremeneá; conj. prez. 3 să încremeneáscă
încremenisem
ÎNCREMENÍ, încremenesc, vb. IV. Intranz. 1. A nu mai putea face nicio mișcare, niciun gest (de mirare, de groază etc.); a înlemni, a împietri. ♦ Tranz. A uimi. 2. (Despre lucruri în mișcare) A sta, a se opri locului. – În + cremene. DOOM
încremení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încremenésc, imperf. 3 sg. încremeneá; conj. prez. 3 să încremeneáscă
încremeniseră
ÎNCREMENÍ, încremenesc, vb. IV. Intranz. 1. A nu mai putea face nicio mișcare, niciun gest (de mirare, de groază etc.); a înlemni, a împietri. ♦ Tranz. A uimi. 2. (Despre lucruri în mișcare) A sta, a se opri locului. – În + cremene. DOOM
încremení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încremenésc, imperf. 3 sg. încremeneá; conj. prez. 3 să încremeneáscă
încremeniserăm
ÎNCREMENÍ, încremenesc, vb. IV. Intranz. 1. A nu mai putea face nicio mișcare, niciun gest (de mirare, de groază etc.); a înlemni, a împietri. ♦ Tranz. A uimi. 2. (Despre lucruri în mișcare) A sta, a se opri locului. – În + cremene. DOOM
încremení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încremenésc, imperf. 3 sg. încremeneá; conj. prez. 3 să încremeneáscă
încremeniserăți
ÎNCREMENÍ, încremenesc, vb. IV. Intranz. 1. A nu mai putea face nicio mișcare, niciun gest (de mirare, de groază etc.); a înlemni, a împietri. ♦ Tranz. A uimi. 2. (Despre lucruri în mișcare) A sta, a se opri locului. – În + cremene. DOOM
încremení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încremenésc, imperf. 3 sg. încremeneá; conj. prez. 3 să încremeneáscă
încremeniseși
ÎNCREMENÍ, încremenesc, vb. IV. Intranz. 1. A nu mai putea face nicio mișcare, niciun gest (de mirare, de groază etc.); a înlemni, a împietri. ♦ Tranz. A uimi. 2. (Despre lucruri în mișcare) A sta, a se opri locului. – În + cremene. DOOM
încremení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încremenésc, imperf. 3 sg. încremeneá; conj. prez. 3 să încremeneáscă
încremeniseți
ÎNCREMENÍ, încremenesc, vb. IV. Intranz. 1. A nu mai putea face nicio mișcare, niciun gest (de mirare, de groază etc.); a înlemni, a împietri. ♦ Tranz. A uimi. 2. (Despre lucruri în mișcare) A sta, a se opri locului. – În + cremene. DOOM
încremení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încremenésc, imperf. 3 sg. încremeneá; conj. prez. 3 să încremeneáscă
încremenit
ÎNCREMENÍ, încremenesc, vb. IV. Intranz. 1. A nu mai putea face nicio mișcare, niciun gest (de mirare, de groază etc.); a înlemni, a împietri. ♦ Tranz. A uimi. 2. (Despre lucruri în mișcare) A sta, a se opri locului. – În + cremene. DOOM
încremení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încremenésc, imperf. 3 sg. încremeneá; conj. prez. 3 să încremeneáscă
încremenit
ÎNCREMENÍT, -Ă, încremeniți, -te, adj. 1. Care a rămas în nemișcare. 2. Înmărmurit, înlemnit; consternat. – V. încremeni.
încremenita
ÎNCREMENÍT, -Ă, încremeniți, -te, adj. 1. Care a rămas în nemișcare. 2. Înmărmurit, înlemnit; consternat. – V. încremeni.
încremenite
ÎNCREMENÍT, -Ă, încremeniți, -te, adj. 1. Care a rămas în nemișcare. 2. Înmărmurit, înlemnit; consternat. – V. încremeni.
încremenitei
ÎNCREMENÍT, -Ă, încremeniți, -te, adj. 1. Care a rămas în nemișcare. 2. Înmărmurit, înlemnit; consternat. – V. încremeni.
încremenitele
ÎNCREMENÍT, -Ă, încremeniți, -te, adj. 1. Care a rămas în nemișcare. 2. Înmărmurit, înlemnit; consternat. – V. încremeni.
încremenitelor
ÎNCREMENÍT, -Ă, încremeniți, -te, adj. 1. Care a rămas în nemișcare. 2. Înmărmurit, înlemnit; consternat. – V. încremeni.
încremenitul
ÎNCREMENÍT, -Ă, încremeniți, -te, adj. 1. Care a rămas în nemișcare. 2. Înmărmurit, înlemnit; consternat. – V. încremeni.
încremenitului
ÎNCREMENÍT, -Ă, încremeniți, -te, adj. 1. Care a rămas în nemișcare. 2. Înmărmurit, înlemnit; consternat. – V. încremeni.
încremeniși
ÎNCREMENÍ, încremenesc, vb. IV. Intranz. 1. A nu mai putea face nicio mișcare, niciun gest (de mirare, de groază etc.); a înlemni, a împietri. ♦ Tranz. A uimi. 2. (Despre lucruri în mișcare) A sta, a se opri locului. – În + cremene. DOOM
încremení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încremenésc, imperf. 3 sg. încremeneá; conj. prez. 3 să încremeneáscă
încremeniți
ÎNCREMENÍ, încremenesc, vb. IV. Intranz. 1. A nu mai putea face nicio mișcare, niciun gest (de mirare, de groază etc.); a înlemni, a împietri. ♦ Tranz. A uimi. 2. (Despre lucruri în mișcare) A sta, a se opri locului. – În + cremene. DOOM
încremení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încremenésc, imperf. 3 sg. încremeneá; conj. prez. 3 să încremeneáscă
încremeniți
ÎNCREMENÍT, -Ă, încremeniți, -te, adj. 1. Care a rămas în nemișcare. 2. Înmărmurit, înlemnit; consternat. – V. încremeni.
încremeniții
ÎNCREMENÍT, -Ă, încremeniți, -te, adj. 1. Care a rămas în nemișcare. 2. Înmărmurit, înlemnit; consternat. – V. încremeni.
încremeniților
ÎNCREMENÍT, -Ă, încremeniți, -te, adj. 1. Care a rămas în nemișcare. 2. Înmărmurit, înlemnit; consternat. – V. încremeni.
încrengătura
ÎNCRENGĂTÚRĂ, încrengături, s. f. Diviziune a regnului animal sau a celui vegetal, superioară clasei. – În + creangă + suf. -tură (după fr. embranchement). DOOM
încrengătúră s. f., g.-d. art. încrengătúrii; pl. încrengătúri
încrengături
ÎNCRENGĂTÚRĂ, încrengături, s. f. Diviziune a regnului animal sau a celui vegetal, superioară clasei. – În + creangă + suf. -tură (după fr. embranchement). DOOM
încrengătúră s. f., g.-d. art. încrengătúrii; pl. încrengătúri
încrengăturii
ÎNCRENGĂTÚRĂ, încrengături, s. f. Diviziune a regnului animal sau a celui vegetal, superioară clasei. – În + creangă + suf. -tură (după fr. embranchement). DOOM
încrengătúră s. f., g.-d. art. încrengătúrii; pl. încrengătúri
încrengăturile
ÎNCRENGĂTÚRĂ, încrengături, s. f. Diviziune a regnului animal sau a celui vegetal, superioară clasei. – În + creangă + suf. -tură (după fr. embranchement). DOOM
încrengătúră s. f., g.-d. art. încrengătúrii; pl. încrengătúri
încrengăturilor
ÎNCRENGĂTÚRĂ, încrengături, s. f. Diviziune a regnului animal sau a celui vegetal, superioară clasei. – În + creangă + suf. -tură (după fr. embranchement). DOOM
încrengătúră s. f., g.-d. art. încrengătúrii; pl. încrengătúri
încresta
ÎNCRESTÁ, încrestez, vb. I. Tranz. (Rar) A cresta. Bățul meșterește în coajă încrestase. La TDRG. DOOM
încrestá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 încresteáză
încrestai
ÎNCRESTÁ, încrestez, vb. I. Tranz. (Rar) A cresta. Bățul meșterește în coajă încrestase. La TDRG. DOOM
încrestá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 încresteáză
încrestam
ÎNCRESTÁ, încrestez, vb. I. Tranz. (Rar) A cresta. Bățul meșterește în coajă încrestase. La TDRG. DOOM
încrestá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 încresteáză
încrestare
ÎNCRESTÁ, încrestez, vb. I. Tranz. (Rar) A cresta. Bățul meșterește în coajă încrestase. La TDRG. DOOM
încrestá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 încresteáză
încrestară
ÎNCRESTÁ, încrestez, vb. I. Tranz. (Rar) A cresta. Bățul meșterește în coajă încrestase. La TDRG. DOOM
încrestá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 încresteáză
încrestarăm
ÎNCRESTÁ, încrestez, vb. I. Tranz. (Rar) A cresta. Bățul meșterește în coajă încrestase. La TDRG. DOOM
încrestá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 încresteáză
încrestarăți
ÎNCRESTÁ, încrestez, vb. I. Tranz. (Rar) A cresta. Bățul meșterește în coajă încrestase. La TDRG. DOOM
încrestá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 încresteáză
încrestase
ÎNCRESTÁ, încrestez, vb. I. Tranz. (Rar) A cresta. Bățul meșterește în coajă încrestase. La TDRG. DOOM
încrestá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 încresteáză
încrestasem
ÎNCRESTÁ, încrestez, vb. I. Tranz. (Rar) A cresta. Bățul meșterește în coajă încrestase. La TDRG. DOOM
încrestá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 încresteáză
încrestaseră
ÎNCRESTÁ, încrestez, vb. I. Tranz. (Rar) A cresta. Bățul meșterește în coajă încrestase. La TDRG. DOOM
încrestá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 încresteáză
încrestaserăm
ÎNCRESTÁ, încrestez, vb. I. Tranz. (Rar) A cresta. Bățul meșterește în coajă încrestase. La TDRG. DOOM
încrestá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 încresteáză
încrestaserăți
ÎNCRESTÁ, încrestez, vb. I. Tranz. (Rar) A cresta. Bățul meșterește în coajă încrestase. La TDRG. DOOM
încrestá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 încresteáză
încrestaseși
ÎNCRESTÁ, încrestez, vb. I. Tranz. (Rar) A cresta. Bățul meșterește în coajă încrestase. La TDRG. DOOM
încrestá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 încresteáză
încrestaseți
ÎNCRESTÁ, încrestez, vb. I. Tranz. (Rar) A cresta. Bățul meșterește în coajă încrestase. La TDRG. DOOM
încrestá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 încresteáză
încrestat
ÎNCRESTÁ, încrestez, vb. I. Tranz. (Rar) A cresta. Bățul meșterește în coajă încrestase. La TDRG. DOOM
încrestá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 încresteáză
încrestau
ÎNCRESTÁ, încrestez, vb. I. Tranz. (Rar) A cresta. Bățul meșterește în coajă încrestase. La TDRG. DOOM
încrestá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 încresteáză
încrestași
ÎNCRESTÁ, încrestez, vb. I. Tranz. (Rar) A cresta. Bățul meșterește în coajă încrestase. La TDRG. DOOM
încrestá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 încresteáză
încrestați
ÎNCRESTÁ, încrestez, vb. I. Tranz. (Rar) A cresta. Bățul meșterește în coajă încrestase. La TDRG. DOOM
încrestá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 încresteáză
încrestează
ÎNCRESTÁ, încrestez, vb. I. Tranz. (Rar) A cresta. Bățul meșterește în coajă încrestase. La TDRG. DOOM
încrestá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 încresteáză
încrestez
ÎNCRESTÁ, încrestez, vb. I. Tranz. (Rar) A cresta. Bățul meșterește în coajă încrestase. La TDRG. DOOM
încrestá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 încresteáză
încresteze
ÎNCRESTÁ, încrestez, vb. I. Tranz. (Rar) A cresta. Bățul meșterește în coajă încrestase. La TDRG. DOOM
încrestá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 încresteáză
încrestezi
ÎNCRESTÁ, încrestez, vb. I. Tranz. (Rar) A cresta. Bățul meșterește în coajă încrestase. La TDRG. DOOM
încrestá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 încresteáză
încrestând
ÎNCRESTÁ, încrestez, vb. I. Tranz. (Rar) A cresta. Bățul meșterește în coajă încrestase. La TDRG. DOOM
încrestá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 încresteáză
încrestînd
ÎNCRESTÁ, încrestez, vb. I. Tranz. (Rar) A cresta. Bățul meșterește în coajă încrestase. La TDRG. DOOM
încrestá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 încresteáză
încrez
ÎNCRÉDE, încréd, vb. III. 1. Refl. A pune temei pe cinstea, pe sinceritatea cuiva; a se bizui, a conta pe cineva sau pe ceva. ♦ (Pop.) A avea încredere prea mare în sine; a se fuduli. ♦ A crede spusele cuiva, a da crezare. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A încredința ceva cuiva. – În + crede. DOOM
!încréde (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încréde, 1 pl. ne încrédem, imperf. 3 sg. se încredeá, perf. s. 3 sg. se încrezú; conj. prez. 3 să se încreádă; gen. încrezấndu-se; part. încrezút
încrezi
ÎNCRÉDE, încréd, vb. III. 1. Refl. A pune temei pe cinstea, pe sinceritatea cuiva; a se bizui, a conta pe cineva sau pe ceva. ♦ (Pop.) A avea încredere prea mare în sine; a se fuduli. ♦ A crede spusele cuiva, a da crezare. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A încredința ceva cuiva. – În + crede. DOOM
!încréde (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încréde, 1 pl. ne încrédem, imperf. 3 sg. se încredeá, perf. s. 3 sg. se încrezú; conj. prez. 3 să se încreádă; gen. încrezấndu-se; part. încrezút
încrezu
ÎNCRÉDE, încréd, vb. III. 1. Refl. A pune temei pe cinstea, pe sinceritatea cuiva; a se bizui, a conta pe cineva sau pe ceva. ♦ (Pop.) A avea încredere prea mare în sine; a se fuduli. ♦ A crede spusele cuiva, a da crezare. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A încredința ceva cuiva. – În + crede. DOOM
!încréde (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încréde, 1 pl. ne încrédem, imperf. 3 sg. se încredeá, perf. s. 3 sg. se încrezú; conj. prez. 3 să se încreádă; gen. încrezấndu-se; part. încrezút
încrezui
ÎNCRÉDE, încréd, vb. III. 1. Refl. A pune temei pe cinstea, pe sinceritatea cuiva; a se bizui, a conta pe cineva sau pe ceva. ♦ (Pop.) A avea încredere prea mare în sine; a se fuduli. ♦ A crede spusele cuiva, a da crezare. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A încredința ceva cuiva. – În + crede. DOOM
!încréde (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încréde, 1 pl. ne încrédem, imperf. 3 sg. se încredeá, perf. s. 3 sg. se încrezú; conj. prez. 3 să se încreádă; gen. încrezấndu-se; part. încrezút
încrezură
ÎNCRÉDE, încréd, vb. III. 1. Refl. A pune temei pe cinstea, pe sinceritatea cuiva; a se bizui, a conta pe cineva sau pe ceva. ♦ (Pop.) A avea încredere prea mare în sine; a se fuduli. ♦ A crede spusele cuiva, a da crezare. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A încredința ceva cuiva. – În + crede. DOOM
!încréde (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încréde, 1 pl. ne încrédem, imperf. 3 sg. se încredeá, perf. s. 3 sg. se încrezú; conj. prez. 3 să se încreádă; gen. încrezấndu-se; part. încrezút
încrezurăm
ÎNCRÉDE, încréd, vb. III. 1. Refl. A pune temei pe cinstea, pe sinceritatea cuiva; a se bizui, a conta pe cineva sau pe ceva. ♦ (Pop.) A avea încredere prea mare în sine; a se fuduli. ♦ A crede spusele cuiva, a da crezare. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A încredința ceva cuiva. – În + crede. DOOM
!încréde (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încréde, 1 pl. ne încrédem, imperf. 3 sg. se încredeá, perf. s. 3 sg. se încrezú; conj. prez. 3 să se încreádă; gen. încrezấndu-se; part. încrezút
încrezurăți
ÎNCRÉDE, încréd, vb. III. 1. Refl. A pune temei pe cinstea, pe sinceritatea cuiva; a se bizui, a conta pe cineva sau pe ceva. ♦ (Pop.) A avea încredere prea mare în sine; a se fuduli. ♦ A crede spusele cuiva, a da crezare. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A încredința ceva cuiva. – În + crede. DOOM
!încréde (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încréde, 1 pl. ne încrédem, imperf. 3 sg. se încredeá, perf. s. 3 sg. se încrezú; conj. prez. 3 să se încreádă; gen. încrezấndu-se; part. încrezút
încrezuse
ÎNCRÉDE, încréd, vb. III. 1. Refl. A pune temei pe cinstea, pe sinceritatea cuiva; a se bizui, a conta pe cineva sau pe ceva. ♦ (Pop.) A avea încredere prea mare în sine; a se fuduli. ♦ A crede spusele cuiva, a da crezare. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A încredința ceva cuiva. – În + crede. DOOM
!încréde (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încréde, 1 pl. ne încrédem, imperf. 3 sg. se încredeá, perf. s. 3 sg. se încrezú; conj. prez. 3 să se încreádă; gen. încrezấndu-se; part. încrezút
încrezusem
ÎNCRÉDE, încréd, vb. III. 1. Refl. A pune temei pe cinstea, pe sinceritatea cuiva; a se bizui, a conta pe cineva sau pe ceva. ♦ (Pop.) A avea încredere prea mare în sine; a se fuduli. ♦ A crede spusele cuiva, a da crezare. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A încredința ceva cuiva. – În + crede. DOOM
!încréde (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încréde, 1 pl. ne încrédem, imperf. 3 sg. se încredeá, perf. s. 3 sg. se încrezú; conj. prez. 3 să se încreádă; gen. încrezấndu-se; part. încrezút
încrezuseră
ÎNCRÉDE, încréd, vb. III. 1. Refl. A pune temei pe cinstea, pe sinceritatea cuiva; a se bizui, a conta pe cineva sau pe ceva. ♦ (Pop.) A avea încredere prea mare în sine; a se fuduli. ♦ A crede spusele cuiva, a da crezare. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A încredința ceva cuiva. – În + crede. DOOM
!încréde (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încréde, 1 pl. ne încrédem, imperf. 3 sg. se încredeá, perf. s. 3 sg. se încrezú; conj. prez. 3 să se încreádă; gen. încrezấndu-se; part. încrezút
încrezuserăm
ÎNCRÉDE, încréd, vb. III. 1. Refl. A pune temei pe cinstea, pe sinceritatea cuiva; a se bizui, a conta pe cineva sau pe ceva. ♦ (Pop.) A avea încredere prea mare în sine; a se fuduli. ♦ A crede spusele cuiva, a da crezare. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A încredința ceva cuiva. – În + crede. DOOM
!încréde (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încréde, 1 pl. ne încrédem, imperf. 3 sg. se încredeá, perf. s. 3 sg. se încrezú; conj. prez. 3 să se încreádă; gen. încrezấndu-se; part. încrezút
încrezuserăți
ÎNCRÉDE, încréd, vb. III. 1. Refl. A pune temei pe cinstea, pe sinceritatea cuiva; a se bizui, a conta pe cineva sau pe ceva. ♦ (Pop.) A avea încredere prea mare în sine; a se fuduli. ♦ A crede spusele cuiva, a da crezare. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A încredința ceva cuiva. – În + crede. DOOM
!încréde (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încréde, 1 pl. ne încrédem, imperf. 3 sg. se încredeá, perf. s. 3 sg. se încrezú; conj. prez. 3 să se încreádă; gen. încrezấndu-se; part. încrezút
încrezuseși
ÎNCRÉDE, încréd, vb. III. 1. Refl. A pune temei pe cinstea, pe sinceritatea cuiva; a se bizui, a conta pe cineva sau pe ceva. ♦ (Pop.) A avea încredere prea mare în sine; a se fuduli. ♦ A crede spusele cuiva, a da crezare. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A încredința ceva cuiva. – În + crede. DOOM
!încréde (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încréde, 1 pl. ne încrédem, imperf. 3 sg. se încredeá, perf. s. 3 sg. se încrezú; conj. prez. 3 să se încreádă; gen. încrezấndu-se; part. încrezút
încrezuseți
ÎNCRÉDE, încréd, vb. III. 1. Refl. A pune temei pe cinstea, pe sinceritatea cuiva; a se bizui, a conta pe cineva sau pe ceva. ♦ (Pop.) A avea încredere prea mare în sine; a se fuduli. ♦ A crede spusele cuiva, a da crezare. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A încredința ceva cuiva. – În + crede. DOOM
!încréde (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încréde, 1 pl. ne încrédem, imperf. 3 sg. se încredeá, perf. s. 3 sg. se încrezú; conj. prez. 3 să se încreádă; gen. încrezấndu-se; part. încrezút
încrezut
ÎNCRÉDE, încréd, vb. III. 1. Refl. A pune temei pe cinstea, pe sinceritatea cuiva; a se bizui, a conta pe cineva sau pe ceva. ♦ (Pop.) A avea încredere prea mare în sine; a se fuduli. ♦ A crede spusele cuiva, a da crezare. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A încredința ceva cuiva. – În + crede. DOOM
!încréde (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încréde, 1 pl. ne încrédem, imperf. 3 sg. se încredeá, perf. s. 3 sg. se încrezú; conj. prez. 3 să se încreádă; gen. încrezấndu-se; part. încrezút
încrezut
ÎNCREZÚT, -Ă, încrezuți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care are o idee foarte bună despre sine; îngâmfat, înfumurat, închipuit, fudul. – V. încrede. DOOM
*încrezút adj. m., s. m. pl. încrezúți; adj. f., s. f. încrezútă, pl. încrezúte
încrezuta
ÎNCREZÚT, -Ă, încrezuți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care are o idee foarte bună despre sine; îngâmfat, înfumurat, închipuit, fudul. – V. încrede. DOOM
*încrezút adj. m., s. m. pl. încrezúți; adj. f., s. f. încrezútă, pl. încrezúte
încrezute
ÎNCREZÚT, -Ă, încrezuți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care are o idee foarte bună despre sine; îngâmfat, înfumurat, închipuit, fudul. – V. încrede. DOOM
*încrezút adj. m., s. m. pl. încrezúți; adj. f., s. f. încrezútă, pl. încrezúte
încrezutei
ÎNCREZÚT, -Ă, încrezuți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care are o idee foarte bună despre sine; îngâmfat, înfumurat, închipuit, fudul. – V. încrede. DOOM
*încrezút adj. m., s. m. pl. încrezúți; adj. f., s. f. încrezútă, pl. încrezúte
încrezutele
ÎNCREZÚT, -Ă, încrezuți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care are o idee foarte bună despre sine; îngâmfat, înfumurat, închipuit, fudul. – V. încrede. DOOM
*încrezút adj. m., s. m. pl. încrezúți; adj. f., s. f. încrezútă, pl. încrezúte
încrezutelor
ÎNCREZÚT, -Ă, încrezuți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care are o idee foarte bună despre sine; îngâmfat, înfumurat, închipuit, fudul. – V. încrede. DOOM
*încrezút adj. m., s. m. pl. încrezúți; adj. f., s. f. încrezútă, pl. încrezúte
încrezutul
ÎNCREZÚT, -Ă, încrezuți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care are o idee foarte bună despre sine; îngâmfat, înfumurat, închipuit, fudul. – V. încrede. DOOM
*încrezút adj. m., s. m. pl. încrezúți; adj. f., s. f. încrezútă, pl. încrezúte
încrezutului
ÎNCREZÚT, -Ă, încrezuți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care are o idee foarte bună despre sine; îngâmfat, înfumurat, închipuit, fudul. – V. încrede. DOOM
*încrezút adj. m., s. m. pl. încrezúți; adj. f., s. f. încrezútă, pl. încrezúte
încrezuși
ÎNCRÉDE, încréd, vb. III. 1. Refl. A pune temei pe cinstea, pe sinceritatea cuiva; a se bizui, a conta pe cineva sau pe ceva. ♦ (Pop.) A avea încredere prea mare în sine; a se fuduli. ♦ A crede spusele cuiva, a da crezare. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A încredința ceva cuiva. – În + crede. DOOM
!încréde (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încréde, 1 pl. ne încrédem, imperf. 3 sg. se încredeá, perf. s. 3 sg. se încrezú; conj. prez. 3 să se încreádă; gen. încrezấndu-se; part. încrezút
încrezuți
ÎNCREZÚT, -Ă, încrezuți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care are o idee foarte bună despre sine; îngâmfat, înfumurat, închipuit, fudul. – V. încrede. DOOM
*încrezút adj. m., s. m. pl. încrezúți; adj. f., s. f. încrezútă, pl. încrezúte
încrezuții
ÎNCREZÚT, -Ă, încrezuți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care are o idee foarte bună despre sine; îngâmfat, înfumurat, închipuit, fudul. – V. încrede. DOOM
*încrezút adj. m., s. m. pl. încrezúți; adj. f., s. f. încrezútă, pl. încrezúte
încrezuților
ÎNCREZÚT, -Ă, încrezuți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care are o idee foarte bună despre sine; îngâmfat, înfumurat, închipuit, fudul. – V. încrede. DOOM
*încrezút adj. m., s. m. pl. încrezúți; adj. f., s. f. încrezútă, pl. încrezúte
încrezând
ÎNCRÉDE, încréd, vb. III. 1. Refl. A pune temei pe cinstea, pe sinceritatea cuiva; a se bizui, a conta pe cineva sau pe ceva. ♦ (Pop.) A avea încredere prea mare în sine; a se fuduli. ♦ A crede spusele cuiva, a da crezare. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A încredința ceva cuiva. – În + crede. DOOM
!încréde (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încréde, 1 pl. ne încrédem, imperf. 3 sg. se încredeá, perf. s. 3 sg. se încrezú; conj. prez. 3 să se încreádă; gen. încrezấndu-se; part. încrezút
încrezînd
ÎNCRÉDE, încréd, vb. III. 1. Refl. A pune temei pe cinstea, pe sinceritatea cuiva; a se bizui, a conta pe cineva sau pe ceva. ♦ (Pop.) A avea încredere prea mare în sine; a se fuduli. ♦ A crede spusele cuiva, a da crezare. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A încredința ceva cuiva. – În + crede. DOOM
!încréde (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încréde, 1 pl. ne încrédem, imperf. 3 sg. se încredeá, perf. s. 3 sg. se încrezú; conj. prez. 3 să se încreádă; gen. încrezấndu-se; part. încrezút
încrezătoare
ÎNCREZĂTÓR, -OÁRE, încrezători, -oare, adj. Care are încredere; credul. ♦ (Adverbial) Cu încredere. – Încrede + suf. -ător. DOOM
încrezătór adj. m., pl. încrezătóri; f. sg. și pl. încrezătoáre
încrezătoarea
ÎNCREZĂTÓR, -OÁRE, încrezători, -oare, adj. Care are încredere; credul. ♦ (Adverbial) Cu încredere. – Încrede + suf. -ător. DOOM
încrezătór adj. m., pl. încrezătóri; f. sg. și pl. încrezătoáre
încrezătoarei
ÎNCREZĂTÓR, -OÁRE, încrezători, -oare, adj. Care are încredere; credul. ♦ (Adverbial) Cu încredere. – Încrede + suf. -ător. DOOM
încrezătór adj. m., pl. încrezătóri; f. sg. și pl. încrezătoáre
încrezătoarele
ÎNCREZĂTÓR, -OÁRE, încrezători, -oare, adj. Care are încredere; credul. ♦ (Adverbial) Cu încredere. – Încrede + suf. -ător. DOOM
încrezătór adj. m., pl. încrezătóri; f. sg. și pl. încrezătoáre
încrezătoarelor
ÎNCREZĂTÓR, -OÁRE, încrezători, -oare, adj. Care are încredere; credul. ♦ (Adverbial) Cu încredere. – Încrede + suf. -ător. DOOM
încrezătór adj. m., pl. încrezătóri; f. sg. și pl. încrezătoáre
încrezător
ÎNCREZĂTÓR, -OÁRE, încrezători, -oare, adj. Care are încredere; credul. ♦ (Adverbial) Cu încredere. – Încrede + suf. -ător. DOOM
încrezătór adj. m., pl. încrezătóri; f. sg. și pl. încrezătoáre
încrezători
ÎNCREZĂTÓR, -OÁRE, încrezători, -oare, adj. Care are încredere; credul. ♦ (Adverbial) Cu încredere. – Încrede + suf. -ător. DOOM
încrezătór adj. m., pl. încrezătóri; f. sg. și pl. încrezătoáre
încrezătorii
ÎNCREZĂTÓR, -OÁRE, încrezători, -oare, adj. Care are încredere; credul. ♦ (Adverbial) Cu încredere. – Încrede + suf. -ător. DOOM
încrezătór adj. m., pl. încrezătóri; f. sg. și pl. încrezătoáre
încrezătorilor
ÎNCREZĂTÓR, -OÁRE, încrezători, -oare, adj. Care are încredere; credul. ♦ (Adverbial) Cu încredere. – Încrede + suf. -ător. DOOM
încrezătór adj. m., pl. încrezătóri; f. sg. și pl. încrezătoáre
încrezătorul
ÎNCREZĂTÓR, -OÁRE, încrezători, -oare, adj. Care are încredere; credul. ♦ (Adverbial) Cu încredere. – Încrede + suf. -ător. DOOM
încrezătór adj. m., pl. încrezătóri; f. sg. și pl. încrezătoáre
încrezătorului
ÎNCREZĂTÓR, -OÁRE, încrezători, -oare, adj. Care are încredere; credul. ♦ (Adverbial) Cu încredere. – Încrede + suf. -ător. DOOM
încrezătór adj. m., pl. încrezătóri; f. sg. și pl. încrezătoáre
încreț
ÎNCRÉȚ, încrețuri, s. n. Ornamentație a mânecii la cămășile naționale femeiești, cuprinsă între altiță și râuri. – Din încreți (derivat regresiv). DOOM
încréț s. n., pl. încréțuri
încrețea
ÎNCREȚÍ, încrețesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face crețuri. ♦ Tranz. A strânge pielea (frunții) astfel încât să formeze cute, zbârcituri. 2. Refl. Fig. (Despre pielea, carnea cuiva, p. ext. despre oameni) A se încrâncena, a se înfiora (din cauza groazei, spaimei etc.). 3. Tranz. A face părul creț; a ondula, a cârlionța. ♦ Refl. (Despre păr) A deveni creț (în urma ondulării). – În + creț. DOOM
încrețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încrețésc, imperf. 3 sg. încrețeá; conj. prez. 3 să încrețeáscă
încrețeai
ÎNCREȚÍ, încrețesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face crețuri. ♦ Tranz. A strânge pielea (frunții) astfel încât să formeze cute, zbârcituri. 2. Refl. Fig. (Despre pielea, carnea cuiva, p. ext. despre oameni) A se încrâncena, a se înfiora (din cauza groazei, spaimei etc.). 3. Tranz. A face părul creț; a ondula, a cârlionța. ♦ Refl. (Despre păr) A deveni creț (în urma ondulării). – În + creț. DOOM
încrețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încrețésc, imperf. 3 sg. încrețeá; conj. prez. 3 să încrețeáscă
încrețeam
ÎNCREȚÍ, încrețesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face crețuri. ♦ Tranz. A strânge pielea (frunții) astfel încât să formeze cute, zbârcituri. 2. Refl. Fig. (Despre pielea, carnea cuiva, p. ext. despre oameni) A se încrâncena, a se înfiora (din cauza groazei, spaimei etc.). 3. Tranz. A face părul creț; a ondula, a cârlionța. ♦ Refl. (Despre păr) A deveni creț (în urma ondulării). – În + creț. DOOM
încrețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încrețésc, imperf. 3 sg. încrețeá; conj. prez. 3 să încrețeáscă
încrețească
ÎNCREȚÍ, încrețesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face crețuri. ♦ Tranz. A strânge pielea (frunții) astfel încât să formeze cute, zbârcituri. 2. Refl. Fig. (Despre pielea, carnea cuiva, p. ext. despre oameni) A se încrâncena, a se înfiora (din cauza groazei, spaimei etc.). 3. Tranz. A face părul creț; a ondula, a cârlionța. ♦ Refl. (Despre păr) A deveni creț (în urma ondulării). – În + creț. DOOM
încrețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încrețésc, imperf. 3 sg. încrețeá; conj. prez. 3 să încrețeáscă
încrețeau
ÎNCREȚÍ, încrețesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face crețuri. ♦ Tranz. A strânge pielea (frunții) astfel încât să formeze cute, zbârcituri. 2. Refl. Fig. (Despre pielea, carnea cuiva, p. ext. despre oameni) A se încrâncena, a se înfiora (din cauza groazei, spaimei etc.). 3. Tranz. A face părul creț; a ondula, a cârlionța. ♦ Refl. (Despre păr) A deveni creț (în urma ondulării). – În + creț. DOOM
încrețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încrețésc, imperf. 3 sg. încrețeá; conj. prez. 3 să încrețeáscă
încrețeați
ÎNCREȚÍ, încrețesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face crețuri. ♦ Tranz. A strânge pielea (frunții) astfel încât să formeze cute, zbârcituri. 2. Refl. Fig. (Despre pielea, carnea cuiva, p. ext. despre oameni) A se încrâncena, a se înfiora (din cauza groazei, spaimei etc.). 3. Tranz. A face părul creț; a ondula, a cârlionța. ♦ Refl. (Despre păr) A deveni creț (în urma ondulării). – În + creț. DOOM
încrețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încrețésc, imperf. 3 sg. încrețeá; conj. prez. 3 să încrețeáscă
încrețesc
ÎNCREȚÍ, încrețesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face crețuri. ♦ Tranz. A strânge pielea (frunții) astfel încât să formeze cute, zbârcituri. 2. Refl. Fig. (Despre pielea, carnea cuiva, p. ext. despre oameni) A se încrâncena, a se înfiora (din cauza groazei, spaimei etc.). 3. Tranz. A face părul creț; a ondula, a cârlionța. ♦ Refl. (Despre păr) A deveni creț (în urma ondulării). – În + creț. DOOM
încrețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încrețésc, imperf. 3 sg. încrețeá; conj. prez. 3 să încrețeáscă
încrețește
ÎNCREȚÍ, încrețesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face crețuri. ♦ Tranz. A strânge pielea (frunții) astfel încât să formeze cute, zbârcituri. 2. Refl. Fig. (Despre pielea, carnea cuiva, p. ext. despre oameni) A se încrâncena, a se înfiora (din cauza groazei, spaimei etc.). 3. Tranz. A face părul creț; a ondula, a cârlionța. ♦ Refl. (Despre păr) A deveni creț (în urma ondulării). – În + creț. DOOM
încrețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încrețésc, imperf. 3 sg. încrețeá; conj. prez. 3 să încrețeáscă
încrețești
ÎNCREȚÍ, încrețesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face crețuri. ♦ Tranz. A strânge pielea (frunții) astfel încât să formeze cute, zbârcituri. 2. Refl. Fig. (Despre pielea, carnea cuiva, p. ext. despre oameni) A se încrâncena, a se înfiora (din cauza groazei, spaimei etc.). 3. Tranz. A face părul creț; a ondula, a cârlionța. ♦ Refl. (Despre păr) A deveni creț (în urma ondulării). – În + creț. DOOM
încrețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încrețésc, imperf. 3 sg. încrețeá; conj. prez. 3 să încrețeáscă
încreți
ÎNCREȚÍ, încrețesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face crețuri. ♦ Tranz. A strânge pielea (frunții) astfel încât să formeze cute, zbârcituri. 2. Refl. Fig. (Despre pielea, carnea cuiva, p. ext. despre oameni) A se încrâncena, a se înfiora (din cauza groazei, spaimei etc.). 3. Tranz. A face părul creț; a ondula, a cârlionța. ♦ Refl. (Despre păr) A deveni creț (în urma ondulării). – În + creț. DOOM
încrețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încrețésc, imperf. 3 sg. încrețeá; conj. prez. 3 să încrețeáscă
încreții
ÎNCREȚÍ, încrețesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face crețuri. ♦ Tranz. A strânge pielea (frunții) astfel încât să formeze cute, zbârcituri. 2. Refl. Fig. (Despre pielea, carnea cuiva, p. ext. despre oameni) A se încrâncena, a se înfiora (din cauza groazei, spaimei etc.). 3. Tranz. A face părul creț; a ondula, a cârlionța. ♦ Refl. (Despre păr) A deveni creț (în urma ondulării). – În + creț. DOOM
încrețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încrețésc, imperf. 3 sg. încrețeá; conj. prez. 3 să încrețeáscă
încrețim
ÎNCREȚÍ, încrețesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face crețuri. ♦ Tranz. A strânge pielea (frunții) astfel încât să formeze cute, zbârcituri. 2. Refl. Fig. (Despre pielea, carnea cuiva, p. ext. despre oameni) A se încrâncena, a se înfiora (din cauza groazei, spaimei etc.). 3. Tranz. A face părul creț; a ondula, a cârlionța. ♦ Refl. (Despre păr) A deveni creț (în urma ondulării). – În + creț. DOOM
încrețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încrețésc, imperf. 3 sg. încrețeá; conj. prez. 3 să încrețeáscă
încrețind
ÎNCREȚÍ, încrețesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face crețuri. ♦ Tranz. A strânge pielea (frunții) astfel încât să formeze cute, zbârcituri. 2. Refl. Fig. (Despre pielea, carnea cuiva, p. ext. despre oameni) A se încrâncena, a se înfiora (din cauza groazei, spaimei etc.). 3. Tranz. A face părul creț; a ondula, a cârlionța. ♦ Refl. (Despre păr) A deveni creț (în urma ondulării). – În + creț. DOOM
încrețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încrețésc, imperf. 3 sg. încrețeá; conj. prez. 3 să încrețeáscă
încrețire
ÎNCREȚÍ, încrețesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face crețuri. ♦ Tranz. A strânge pielea (frunții) astfel încât să formeze cute, zbârcituri. 2. Refl. Fig. (Despre pielea, carnea cuiva, p. ext. despre oameni) A se încrâncena, a se înfiora (din cauza groazei, spaimei etc.). 3. Tranz. A face părul creț; a ondula, a cârlionța. ♦ Refl. (Despre păr) A deveni creț (în urma ondulării). – În + creț. DOOM
încrețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încrețésc, imperf. 3 sg. încrețeá; conj. prez. 3 să încrețeáscă
încrețire
ÎNCREȚÍRE, încrețiri, s. f. Acțiunea de a (se) încreți și rezultatul ei; zbârcire; încrețit1. – V. încreți. DOOM
încrețíre s. f., g.-d. art. încrețírii; pl. încrețíri
încrețirea
ÎNCREȚÍRE, încrețiri, s. f. Acțiunea de a (se) încreți și rezultatul ei; zbârcire; încrețit1. – V. încreți. DOOM
încrețíre s. f., g.-d. art. încrețírii; pl. încrețíri
încrețiri
ÎNCREȚÍRE, încrețiri, s. f. Acțiunea de a (se) încreți și rezultatul ei; zbârcire; încrețit1. – V. încreți. DOOM
încrețíre s. f., g.-d. art. încrețírii; pl. încrețíri
încrețirii
ÎNCREȚÍRE, încrețiri, s. f. Acțiunea de a (se) încreți și rezultatul ei; zbârcire; încrețit1. – V. încreți. DOOM
încrețíre s. f., g.-d. art. încrețírii; pl. încrețíri
încrețirile
ÎNCREȚÍRE, încrețiri, s. f. Acțiunea de a (se) încreți și rezultatul ei; zbârcire; încrețit1. – V. încreți. DOOM
încrețíre s. f., g.-d. art. încrețírii; pl. încrețíri
încrețirilor
ÎNCREȚÍRE, încrețiri, s. f. Acțiunea de a (se) încreți și rezultatul ei; zbârcire; încrețit1. – V. încreți. DOOM
încrețíre s. f., g.-d. art. încrețírii; pl. încrețíri
încrețiră
ÎNCREȚÍ, încrețesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face crețuri. ♦ Tranz. A strânge pielea (frunții) astfel încât să formeze cute, zbârcituri. 2. Refl. Fig. (Despre pielea, carnea cuiva, p. ext. despre oameni) A se încrâncena, a se înfiora (din cauza groazei, spaimei etc.). 3. Tranz. A face părul creț; a ondula, a cârlionța. ♦ Refl. (Despre păr) A deveni creț (în urma ondulării). – În + creț. DOOM
încrețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încrețésc, imperf. 3 sg. încrețeá; conj. prez. 3 să încrețeáscă
încrețirăm
ÎNCREȚÍ, încrețesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face crețuri. ♦ Tranz. A strânge pielea (frunții) astfel încât să formeze cute, zbârcituri. 2. Refl. Fig. (Despre pielea, carnea cuiva, p. ext. despre oameni) A se încrâncena, a se înfiora (din cauza groazei, spaimei etc.). 3. Tranz. A face părul creț; a ondula, a cârlionța. ♦ Refl. (Despre păr) A deveni creț (în urma ondulării). – În + creț. DOOM
încrețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încrețésc, imperf. 3 sg. încrețeá; conj. prez. 3 să încrețeáscă
încrețirăți
ÎNCREȚÍ, încrețesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face crețuri. ♦ Tranz. A strânge pielea (frunții) astfel încât să formeze cute, zbârcituri. 2. Refl. Fig. (Despre pielea, carnea cuiva, p. ext. despre oameni) A se încrâncena, a se înfiora (din cauza groazei, spaimei etc.). 3. Tranz. A face părul creț; a ondula, a cârlionța. ♦ Refl. (Despre păr) A deveni creț (în urma ondulării). – În + creț. DOOM
încrețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încrețésc, imperf. 3 sg. încrețeá; conj. prez. 3 să încrețeáscă
încrețise
ÎNCREȚÍ, încrețesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face crețuri. ♦ Tranz. A strânge pielea (frunții) astfel încât să formeze cute, zbârcituri. 2. Refl. Fig. (Despre pielea, carnea cuiva, p. ext. despre oameni) A se încrâncena, a se înfiora (din cauza groazei, spaimei etc.). 3. Tranz. A face părul creț; a ondula, a cârlionța. ♦ Refl. (Despre păr) A deveni creț (în urma ondulării). – În + creț. DOOM
încrețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încrețésc, imperf. 3 sg. încrețeá; conj. prez. 3 să încrețeáscă
încrețisem
ÎNCREȚÍ, încrețesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face crețuri. ♦ Tranz. A strânge pielea (frunții) astfel încât să formeze cute, zbârcituri. 2. Refl. Fig. (Despre pielea, carnea cuiva, p. ext. despre oameni) A se încrâncena, a se înfiora (din cauza groazei, spaimei etc.). 3. Tranz. A face părul creț; a ondula, a cârlionța. ♦ Refl. (Despre păr) A deveni creț (în urma ondulării). – În + creț. DOOM
încrețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încrețésc, imperf. 3 sg. încrețeá; conj. prez. 3 să încrețeáscă
încrețiseră
ÎNCREȚÍ, încrețesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face crețuri. ♦ Tranz. A strânge pielea (frunții) astfel încât să formeze cute, zbârcituri. 2. Refl. Fig. (Despre pielea, carnea cuiva, p. ext. despre oameni) A se încrâncena, a se înfiora (din cauza groazei, spaimei etc.). 3. Tranz. A face părul creț; a ondula, a cârlionța. ♦ Refl. (Despre păr) A deveni creț (în urma ondulării). – În + creț. DOOM
încrețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încrețésc, imperf. 3 sg. încrețeá; conj. prez. 3 să încrețeáscă
încrețiserăm
ÎNCREȚÍ, încrețesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face crețuri. ♦ Tranz. A strânge pielea (frunții) astfel încât să formeze cute, zbârcituri. 2. Refl. Fig. (Despre pielea, carnea cuiva, p. ext. despre oameni) A se încrâncena, a se înfiora (din cauza groazei, spaimei etc.). 3. Tranz. A face părul creț; a ondula, a cârlionța. ♦ Refl. (Despre păr) A deveni creț (în urma ondulării). – În + creț. DOOM
încrețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încrețésc, imperf. 3 sg. încrețeá; conj. prez. 3 să încrețeáscă
încrețiserăți
ÎNCREȚÍ, încrețesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face crețuri. ♦ Tranz. A strânge pielea (frunții) astfel încât să formeze cute, zbârcituri. 2. Refl. Fig. (Despre pielea, carnea cuiva, p. ext. despre oameni) A se încrâncena, a se înfiora (din cauza groazei, spaimei etc.). 3. Tranz. A face părul creț; a ondula, a cârlionța. ♦ Refl. (Despre păr) A deveni creț (în urma ondulării). – În + creț. DOOM
încrețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încrețésc, imperf. 3 sg. încrețeá; conj. prez. 3 să încrețeáscă
încrețiseși
ÎNCREȚÍ, încrețesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face crețuri. ♦ Tranz. A strânge pielea (frunții) astfel încât să formeze cute, zbârcituri. 2. Refl. Fig. (Despre pielea, carnea cuiva, p. ext. despre oameni) A se încrâncena, a se înfiora (din cauza groazei, spaimei etc.). 3. Tranz. A face părul creț; a ondula, a cârlionța. ♦ Refl. (Despre păr) A deveni creț (în urma ondulării). – În + creț. DOOM
încrețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încrețésc, imperf. 3 sg. încrețeá; conj. prez. 3 să încrețeáscă
încrețiseți
ÎNCREȚÍ, încrețesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face crețuri. ♦ Tranz. A strânge pielea (frunții) astfel încât să formeze cute, zbârcituri. 2. Refl. Fig. (Despre pielea, carnea cuiva, p. ext. despre oameni) A se încrâncena, a se înfiora (din cauza groazei, spaimei etc.). 3. Tranz. A face părul creț; a ondula, a cârlionța. ♦ Refl. (Despre păr) A deveni creț (în urma ondulării). – În + creț. DOOM
încrețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încrețésc, imperf. 3 sg. încrețeá; conj. prez. 3 să încrețeáscă
încrețit
ÎNCREȚÍ, încrețesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face crețuri. ♦ Tranz. A strânge pielea (frunții) astfel încât să formeze cute, zbârcituri. 2. Refl. Fig. (Despre pielea, carnea cuiva, p. ext. despre oameni) A se încrâncena, a se înfiora (din cauza groazei, spaimei etc.). 3. Tranz. A face părul creț; a ondula, a cârlionța. ♦ Refl. (Despre păr) A deveni creț (în urma ondulării). – În + creț. DOOM
încrețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încrețésc, imperf. 3 sg. încrețeá; conj. prez. 3 să încrețeáscă
încrețit
ÎNCREȚÍT2, -Ă, încrețiți, -te, adj. Care are, care face etc. crețuri; cusut cu cute, cu încrețituri. ♦ (Despre piele, în special despre frunte, față) Zbârcit, ridat. – V. încreți.
încrețit
ÎNCREȚÍT1 s. n. Încrețire. – V. încreți. DOOM
încrețít s. n.
încrețita
ÎNCREȚÍT2, -Ă, încrețiți, -te, adj. Care are, care face etc. crețuri; cusut cu cute, cu încrețituri. ♦ (Despre piele, în special despre frunte, față) Zbârcit, ridat. – V. încreți.
încrețite
ÎNCREȚÍT2, -Ă, încrețiți, -te, adj. Care are, care face etc. crețuri; cusut cu cute, cu încrețituri. ♦ (Despre piele, în special despre frunte, față) Zbârcit, ridat. – V. încreți.
încrețitei
ÎNCREȚÍT2, -Ă, încrețiți, -te, adj. Care are, care face etc. crețuri; cusut cu cute, cu încrețituri. ♦ (Despre piele, în special despre frunte, față) Zbârcit, ridat. – V. încreți.
încrețitele
ÎNCREȚÍT2, -Ă, încrețiți, -te, adj. Care are, care face etc. crețuri; cusut cu cute, cu încrețituri. ♦ (Despre piele, în special despre frunte, față) Zbârcit, ridat. – V. încreți.
încrețitelor
ÎNCREȚÍT2, -Ă, încrețiți, -te, adj. Care are, care face etc. crețuri; cusut cu cute, cu încrețituri. ♦ (Despre piele, în special despre frunte, față) Zbârcit, ridat. – V. încreți.
încrețitul
ÎNCREȚÍT2, -Ă, încrețiți, -te, adj. Care are, care face etc. crețuri; cusut cu cute, cu încrețituri. ♦ (Despre piele, în special despre frunte, față) Zbârcit, ridat. – V. încreți.
încrețitului
ÎNCREȚÍT2, -Ă, încrețiți, -te, adj. Care are, care face etc. crețuri; cusut cu cute, cu încrețituri. ♦ (Despre piele, în special despre frunte, față) Zbârcit, ridat. – V. încreți.
încrețitura
ÎNCREȚITÚRĂ, încrețituri, s. f. Partea încrețită a unui obiect; cută, creț. ♦ Cută pe piele; zbârcitură, rid. – Încreți + suf. -tură. DOOM
încrețitúră s. f., g.-d. art. încrețitúrii; pl. încrețitúri
încrețituri
ÎNCREȚITÚRĂ, încrețituri, s. f. Partea încrețită a unui obiect; cută, creț. ♦ Cută pe piele; zbârcitură, rid. – Încreți + suf. -tură. DOOM
încrețitúră s. f., g.-d. art. încrețitúrii; pl. încrețitúri
încrețiturii
ÎNCREȚITÚRĂ, încrețituri, s. f. Partea încrețită a unui obiect; cută, creț. ♦ Cută pe piele; zbârcitură, rid. – Încreți + suf. -tură. DOOM
încrețitúră s. f., g.-d. art. încrețitúrii; pl. încrețitúri
încrețiturile
ÎNCREȚITÚRĂ, încrețituri, s. f. Partea încrețită a unui obiect; cută, creț. ♦ Cută pe piele; zbârcitură, rid. – Încreți + suf. -tură. DOOM
încrețitúră s. f., g.-d. art. încrețitúrii; pl. încrețitúri
încrețiturilor
ÎNCREȚITÚRĂ, încrețituri, s. f. Partea încrețită a unui obiect; cută, creț. ♦ Cută pe piele; zbârcitură, rid. – Încreți + suf. -tură. DOOM
încrețitúră s. f., g.-d. art. încrețitúrii; pl. încrețitúri
încrețiși
ÎNCREȚÍ, încrețesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face crețuri. ♦ Tranz. A strânge pielea (frunții) astfel încât să formeze cute, zbârcituri. 2. Refl. Fig. (Despre pielea, carnea cuiva, p. ext. despre oameni) A se încrâncena, a se înfiora (din cauza groazei, spaimei etc.). 3. Tranz. A face părul creț; a ondula, a cârlionța. ♦ Refl. (Despre păr) A deveni creț (în urma ondulării). – În + creț. DOOM
încrețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încrețésc, imperf. 3 sg. încrețeá; conj. prez. 3 să încrețeáscă
încrețiți
ÎNCREȚÍ, încrețesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face crețuri. ♦ Tranz. A strânge pielea (frunții) astfel încât să formeze cute, zbârcituri. 2. Refl. Fig. (Despre pielea, carnea cuiva, p. ext. despre oameni) A se încrâncena, a se înfiora (din cauza groazei, spaimei etc.). 3. Tranz. A face părul creț; a ondula, a cârlionța. ♦ Refl. (Despre păr) A deveni creț (în urma ondulării). – În + creț. DOOM
încrețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încrețésc, imperf. 3 sg. încrețeá; conj. prez. 3 să încrețeáscă
încrețiți
ÎNCREȚÍT2, -Ă, încrețiți, -te, adj. Care are, care face etc. crețuri; cusut cu cute, cu încrețituri. ♦ (Despre piele, în special despre frunte, față) Zbârcit, ridat. – V. încreți.
încrețiții
ÎNCREȚÍT2, -Ă, încrețiți, -te, adj. Care are, care face etc. crețuri; cusut cu cute, cu încrețituri. ♦ (Despre piele, în special despre frunte, față) Zbârcit, ridat. – V. încreți.
încrețiților
ÎNCREȚÍT2, -Ă, încrețiți, -te, adj. Care are, care face etc. crețuri; cusut cu cute, cu încrețituri. ♦ (Despre piele, în special despre frunte, față) Zbârcit, ridat. – V. încreți.
încrețul
ÎNCRÉȚ, încrețuri, s. n. Ornamentație a mânecii la cămășile naționale femeiești, cuprinsă între altiță și râuri. – Din încreți (derivat regresiv). DOOM
încréț s. n., pl. încréțuri
încrețului
ÎNCRÉȚ, încrețuri, s. n. Ornamentație a mânecii la cămășile naționale femeiești, cuprinsă între altiță și râuri. – Din încreți (derivat regresiv). DOOM
încréț s. n., pl. încréțuri
încrețuri
ÎNCRÉȚ, încrețuri, s. n. Ornamentație a mânecii la cămășile naționale femeiești, cuprinsă între altiță și râuri. – Din încreți (derivat regresiv). DOOM
încréț s. n., pl. încréțuri
încrețurile
ÎNCRÉȚ, încrețuri, s. n. Ornamentație a mânecii la cămășile naționale femeiești, cuprinsă între altiță și râuri. – Din încreți (derivat regresiv). DOOM
încréț s. n., pl. încréțuri
încrețurilor
ÎNCRÉȚ, încrețuri, s. n. Ornamentație a mânecii la cămășile naționale femeiești, cuprinsă între altiță și râuri. – Din încreți (derivat regresiv). DOOM
încréț s. n., pl. încréțuri
încropea
ÎNCROPÍ, încropesc, vb. IV. Tranz. 1. A încălzi puțin un lichid. 2. A aduna (cu greu) la un loc, a înjgheba, a înfiripa. – Din încrop (= uncrop). DOOM
încropí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încropésc, imperf. 3 sg. încropeá; conj. prez. 3 să încropeáscă
încropeai
ÎNCROPÍ, încropesc, vb. IV. Tranz. 1. A încălzi puțin un lichid. 2. A aduna (cu greu) la un loc, a înjgheba, a înfiripa. – Din încrop (= uncrop). DOOM
încropí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încropésc, imperf. 3 sg. încropeá; conj. prez. 3 să încropeáscă
încropeam
ÎNCROPÍ, încropesc, vb. IV. Tranz. 1. A încălzi puțin un lichid. 2. A aduna (cu greu) la un loc, a înjgheba, a înfiripa. – Din încrop (= uncrop). DOOM
încropí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încropésc, imperf. 3 sg. încropeá; conj. prez. 3 să încropeáscă
încropească
ÎNCROPÍ, încropesc, vb. IV. Tranz. 1. A încălzi puțin un lichid. 2. A aduna (cu greu) la un loc, a înjgheba, a înfiripa. – Din încrop (= uncrop). DOOM
încropí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încropésc, imperf. 3 sg. încropeá; conj. prez. 3 să încropeáscă
încropeau
ÎNCROPÍ, încropesc, vb. IV. Tranz. 1. A încălzi puțin un lichid. 2. A aduna (cu greu) la un loc, a înjgheba, a înfiripa. – Din încrop (= uncrop). DOOM
încropí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încropésc, imperf. 3 sg. încropeá; conj. prez. 3 să încropeáscă
încropeați
ÎNCROPÍ, încropesc, vb. IV. Tranz. 1. A încălzi puțin un lichid. 2. A aduna (cu greu) la un loc, a înjgheba, a înfiripa. – Din încrop (= uncrop). DOOM
încropí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încropésc, imperf. 3 sg. încropeá; conj. prez. 3 să încropeáscă
încropesc
ÎNCROPÍ, încropesc, vb. IV. Tranz. 1. A încălzi puțin un lichid. 2. A aduna (cu greu) la un loc, a înjgheba, a înfiripa. – Din încrop (= uncrop). DOOM
încropí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încropésc, imperf. 3 sg. încropeá; conj. prez. 3 să încropeáscă
încropește
ÎNCROPÍ, încropesc, vb. IV. Tranz. 1. A încălzi puțin un lichid. 2. A aduna (cu greu) la un loc, a înjgheba, a înfiripa. – Din încrop (= uncrop). DOOM
încropí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încropésc, imperf. 3 sg. încropeá; conj. prez. 3 să încropeáscă
încropești
ÎNCROPÍ, încropesc, vb. IV. Tranz. 1. A încălzi puțin un lichid. 2. A aduna (cu greu) la un loc, a înjgheba, a înfiripa. – Din încrop (= uncrop). DOOM
încropí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încropésc, imperf. 3 sg. încropeá; conj. prez. 3 să încropeáscă
încropi
ÎNCROPÍ, încropesc, vb. IV. Tranz. 1. A încălzi puțin un lichid. 2. A aduna (cu greu) la un loc, a înjgheba, a înfiripa. – Din încrop (= uncrop). DOOM
încropí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încropésc, imperf. 3 sg. încropeá; conj. prez. 3 să încropeáscă
încropii
ÎNCROPÍ, încropesc, vb. IV. Tranz. 1. A încălzi puțin un lichid. 2. A aduna (cu greu) la un loc, a înjgheba, a înfiripa. – Din încrop (= uncrop). DOOM
încropí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încropésc, imperf. 3 sg. încropeá; conj. prez. 3 să încropeáscă
încropim
ÎNCROPÍ, încropesc, vb. IV. Tranz. 1. A încălzi puțin un lichid. 2. A aduna (cu greu) la un loc, a înjgheba, a înfiripa. – Din încrop (= uncrop). DOOM
încropí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încropésc, imperf. 3 sg. încropeá; conj. prez. 3 să încropeáscă
încropind
ÎNCROPÍ, încropesc, vb. IV. Tranz. 1. A încălzi puțin un lichid. 2. A aduna (cu greu) la un loc, a înjgheba, a înfiripa. – Din încrop (= uncrop). DOOM
încropí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încropésc, imperf. 3 sg. încropeá; conj. prez. 3 să încropeáscă
încropire
ÎNCROPÍ, încropesc, vb. IV. Tranz. 1. A încălzi puțin un lichid. 2. A aduna (cu greu) la un loc, a înjgheba, a înfiripa. – Din încrop (= uncrop). DOOM
încropí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încropésc, imperf. 3 sg. încropeá; conj. prez. 3 să încropeáscă
încropire
ÎNCROPÍ, încropesc, vb. IV. Tranz. 1. A face călduț un lichid. 2. A aduna (cu greu) laolaltă, a înjgheba, a înfiripa. – Din încrop (= uncrop).
încropiră
ÎNCROPÍ, încropesc, vb. IV. Tranz. 1. A încălzi puțin un lichid. 2. A aduna (cu greu) la un loc, a înjgheba, a înfiripa. – Din încrop (= uncrop). DOOM
încropí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încropésc, imperf. 3 sg. încropeá; conj. prez. 3 să încropeáscă
încropirăm
ÎNCROPÍ, încropesc, vb. IV. Tranz. 1. A încălzi puțin un lichid. 2. A aduna (cu greu) la un loc, a înjgheba, a înfiripa. – Din încrop (= uncrop). DOOM
încropí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încropésc, imperf. 3 sg. încropeá; conj. prez. 3 să încropeáscă
încropirăți
ÎNCROPÍ, încropesc, vb. IV. Tranz. 1. A încălzi puțin un lichid. 2. A aduna (cu greu) la un loc, a înjgheba, a înfiripa. – Din încrop (= uncrop). DOOM
încropí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încropésc, imperf. 3 sg. încropeá; conj. prez. 3 să încropeáscă
încropise
ÎNCROPÍ, încropesc, vb. IV. Tranz. 1. A încălzi puțin un lichid. 2. A aduna (cu greu) la un loc, a înjgheba, a înfiripa. – Din încrop (= uncrop). DOOM
încropí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încropésc, imperf. 3 sg. încropeá; conj. prez. 3 să încropeáscă
încropisem
ÎNCROPÍ, încropesc, vb. IV. Tranz. 1. A încălzi puțin un lichid. 2. A aduna (cu greu) la un loc, a înjgheba, a înfiripa. – Din încrop (= uncrop). DOOM
încropí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încropésc, imperf. 3 sg. încropeá; conj. prez. 3 să încropeáscă
încropiseră
ÎNCROPÍ, încropesc, vb. IV. Tranz. 1. A încălzi puțin un lichid. 2. A aduna (cu greu) la un loc, a înjgheba, a înfiripa. – Din încrop (= uncrop). DOOM
încropí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încropésc, imperf. 3 sg. încropeá; conj. prez. 3 să încropeáscă
încropiserăm
ÎNCROPÍ, încropesc, vb. IV. Tranz. 1. A încălzi puțin un lichid. 2. A aduna (cu greu) la un loc, a înjgheba, a înfiripa. – Din încrop (= uncrop). DOOM
încropí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încropésc, imperf. 3 sg. încropeá; conj. prez. 3 să încropeáscă
încropiserăți
ÎNCROPÍ, încropesc, vb. IV. Tranz. 1. A încălzi puțin un lichid. 2. A aduna (cu greu) la un loc, a înjgheba, a înfiripa. – Din încrop (= uncrop). DOOM
încropí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încropésc, imperf. 3 sg. încropeá; conj. prez. 3 să încropeáscă
încropiseși
ÎNCROPÍ, încropesc, vb. IV. Tranz. 1. A încălzi puțin un lichid. 2. A aduna (cu greu) la un loc, a înjgheba, a înfiripa. – Din încrop (= uncrop). DOOM
încropí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încropésc, imperf. 3 sg. încropeá; conj. prez. 3 să încropeáscă
încropiseți
ÎNCROPÍ, încropesc, vb. IV. Tranz. 1. A încălzi puțin un lichid. 2. A aduna (cu greu) la un loc, a înjgheba, a înfiripa. – Din încrop (= uncrop). DOOM
încropí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încropésc, imperf. 3 sg. încropeá; conj. prez. 3 să încropeáscă
încropit
ÎNCROPÍ, încropesc, vb. IV. Tranz. 1. A încălzi puțin un lichid. 2. A aduna (cu greu) la un loc, a înjgheba, a înfiripa. – Din încrop (= uncrop). DOOM
încropí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încropésc, imperf. 3 sg. încropeá; conj. prez. 3 să încropeáscă
încropit
ÎNCROPÍT, -Ă, încropiți, -te, adj. 1. Călduț; dospit la căldură. 2. Strâns (cu greu) la un loc; înjghebat, înfiripat. – V. încropi.
încropita
ÎNCROPÍT, -Ă, încropiți, -te, adj. 1. Călduț; dospit la căldură. 2. Strâns (cu greu) la un loc; înjghebat, înfiripat. – V. încropi.
încropite
ÎNCROPÍT, -Ă, încropiți, -te, adj. 1. Călduț; dospit la căldură. 2. Strâns (cu greu) la un loc; înjghebat, înfiripat. – V. încropi.
încropitei
ÎNCROPÍT, -Ă, încropiți, -te, adj. 1. Călduț; dospit la căldură. 2. Strâns (cu greu) la un loc; înjghebat, înfiripat. – V. încropi.
încropitele
ÎNCROPÍT, -Ă, încropiți, -te, adj. 1. Călduț; dospit la căldură. 2. Strâns (cu greu) la un loc; înjghebat, înfiripat. – V. încropi.
încropitelor
ÎNCROPÍT, -Ă, încropiți, -te, adj. 1. Călduț; dospit la căldură. 2. Strâns (cu greu) la un loc; înjghebat, înfiripat. – V. încropi.
încropitul
ÎNCROPÍT, -Ă, încropiți, -te, adj. 1. Călduț; dospit la căldură. 2. Strâns (cu greu) la un loc; înjghebat, înfiripat. – V. încropi.
încropitului
ÎNCROPÍT, -Ă, încropiți, -te, adj. 1. Călduț; dospit la căldură. 2. Strâns (cu greu) la un loc; înjghebat, înfiripat. – V. încropi.
încropiși
ÎNCROPÍ, încropesc, vb. IV. Tranz. 1. A încălzi puțin un lichid. 2. A aduna (cu greu) la un loc, a înjgheba, a înfiripa. – Din încrop (= uncrop). DOOM
încropí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încropésc, imperf. 3 sg. încropeá; conj. prez. 3 să încropeáscă
încropiți
ÎNCROPÍ, încropesc, vb. IV. Tranz. 1. A încălzi puțin un lichid. 2. A aduna (cu greu) la un loc, a înjgheba, a înfiripa. – Din încrop (= uncrop). DOOM
încropí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încropésc, imperf. 3 sg. încropeá; conj. prez. 3 să încropeáscă
încropiți
ÎNCROPÍT, -Ă, încropiți, -te, adj. 1. Călduț; dospit la căldură. 2. Strâns (cu greu) la un loc; înjghebat, înfiripat. – V. încropi.
încropiții
ÎNCROPÍT, -Ă, încropiți, -te, adj. 1. Călduț; dospit la căldură. 2. Strâns (cu greu) la un loc; înjghebat, înfiripat. – V. încropi.
încropiților
ÎNCROPÍT, -Ă, încropiți, -te, adj. 1. Călduț; dospit la căldură. 2. Strâns (cu greu) la un loc; înjghebat, înfiripat. – V. încropi.
încrosna
ÎNCROSNÁ, încrosnez, vb. I. Tranz. (Învechit, cu privire la o greutate, la o povară) A încărca pe spinare. Acei tîlhari funcționari... îi încrosnau cu maldăre de fîn. I. IONESCU, M. 253. ◊ Refl. Să mă încrosnez cu lemnele și să le aduc în tîrg. GORJAN, H. I 114. – Prez. ind. pers. 3 și: încrósnă (PANN, P. V. III 156).
încrosnai
ÎNCROSNÁ, încrosnez, vb. I. Tranz. (Învechit, cu privire la o greutate, la o povară) A încărca pe spinare. Acei tîlhari funcționari... îi încrosnau cu maldăre de fîn. I. IONESCU, M. 253. ◊ Refl. Să mă încrosnez cu lemnele și să le aduc în tîrg. GORJAN, H. I 114. – Prez. ind. pers. 3 și: încrósnă (PANN, P. V. III 156).
încrosnam
ÎNCROSNÁ, încrosnez, vb. I. Tranz. (Învechit, cu privire la o greutate, la o povară) A încărca pe spinare. Acei tîlhari funcționari... îi încrosnau cu maldăre de fîn. I. IONESCU, M. 253. ◊ Refl. Să mă încrosnez cu lemnele și să le aduc în tîrg. GORJAN, H. I 114. – Prez. ind. pers. 3 și: încrósnă (PANN, P. V. III 156).
încrosnare
ÎNCROSNÁ, încrosnez, vb. I. Tranz. (Învechit, cu privire la o greutate, la o povară) A încărca pe spinare. Acei tîlhari funcționari... îi încrosnau cu maldăre de fîn. I. IONESCU, M. 253. ◊ Refl. Să mă încrosnez cu lemnele și să le aduc în tîrg. GORJAN, H. I 114. – Prez. ind. pers. 3 și: încrósnă (PANN, P. V. III 156).
încrosnare
ÎNCROSNÁ, încrosnez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv.) A(-și) încărca o greutate pe spinare. – Din în- + crosnă.
încrosnară
ÎNCROSNÁ, încrosnez, vb. I. Tranz. (Învechit, cu privire la o greutate, la o povară) A încărca pe spinare. Acei tîlhari funcționari... îi încrosnau cu maldăre de fîn. I. IONESCU, M. 253. ◊ Refl. Să mă încrosnez cu lemnele și să le aduc în tîrg. GORJAN, H. I 114. – Prez. ind. pers. 3 și: încrósnă (PANN, P. V. III 156).
încrosnarăm
ÎNCROSNÁ, încrosnez, vb. I. Tranz. (Învechit, cu privire la o greutate, la o povară) A încărca pe spinare. Acei tîlhari funcționari... îi încrosnau cu maldăre de fîn. I. IONESCU, M. 253. ◊ Refl. Să mă încrosnez cu lemnele și să le aduc în tîrg. GORJAN, H. I 114. – Prez. ind. pers. 3 și: încrósnă (PANN, P. V. III 156).
încrosnarăți
ÎNCROSNÁ, încrosnez, vb. I. Tranz. (Învechit, cu privire la o greutate, la o povară) A încărca pe spinare. Acei tîlhari funcționari... îi încrosnau cu maldăre de fîn. I. IONESCU, M. 253. ◊ Refl. Să mă încrosnez cu lemnele și să le aduc în tîrg. GORJAN, H. I 114. – Prez. ind. pers. 3 și: încrósnă (PANN, P. V. III 156).
încrosnase
ÎNCROSNÁ, încrosnez, vb. I. Tranz. (Învechit, cu privire la o greutate, la o povară) A încărca pe spinare. Acei tîlhari funcționari... îi încrosnau cu maldăre de fîn. I. IONESCU, M. 253. ◊ Refl. Să mă încrosnez cu lemnele și să le aduc în tîrg. GORJAN, H. I 114. – Prez. ind. pers. 3 și: încrósnă (PANN, P. V. III 156).
încrosnasem
ÎNCROSNÁ, încrosnez, vb. I. Tranz. (Învechit, cu privire la o greutate, la o povară) A încărca pe spinare. Acei tîlhari funcționari... îi încrosnau cu maldăre de fîn. I. IONESCU, M. 253. ◊ Refl. Să mă încrosnez cu lemnele și să le aduc în tîrg. GORJAN, H. I 114. – Prez. ind. pers. 3 și: încrósnă (PANN, P. V. III 156).
încrosnaseră
ÎNCROSNÁ, încrosnez, vb. I. Tranz. (Învechit, cu privire la o greutate, la o povară) A încărca pe spinare. Acei tîlhari funcționari... îi încrosnau cu maldăre de fîn. I. IONESCU, M. 253. ◊ Refl. Să mă încrosnez cu lemnele și să le aduc în tîrg. GORJAN, H. I 114. – Prez. ind. pers. 3 și: încrósnă (PANN, P. V. III 156).
încrosnaserăm
ÎNCROSNÁ, încrosnez, vb. I. Tranz. (Învechit, cu privire la o greutate, la o povară) A încărca pe spinare. Acei tîlhari funcționari... îi încrosnau cu maldăre de fîn. I. IONESCU, M. 253. ◊ Refl. Să mă încrosnez cu lemnele și să le aduc în tîrg. GORJAN, H. I 114. – Prez. ind. pers. 3 și: încrósnă (PANN, P. V. III 156).
încrosnaserăți
ÎNCROSNÁ, încrosnez, vb. I. Tranz. (Învechit, cu privire la o greutate, la o povară) A încărca pe spinare. Acei tîlhari funcționari... îi încrosnau cu maldăre de fîn. I. IONESCU, M. 253. ◊ Refl. Să mă încrosnez cu lemnele și să le aduc în tîrg. GORJAN, H. I 114. – Prez. ind. pers. 3 și: încrósnă (PANN, P. V. III 156).
încrosnaseși
ÎNCROSNÁ, încrosnez, vb. I. Tranz. (Învechit, cu privire la o greutate, la o povară) A încărca pe spinare. Acei tîlhari funcționari... îi încrosnau cu maldăre de fîn. I. IONESCU, M. 253. ◊ Refl. Să mă încrosnez cu lemnele și să le aduc în tîrg. GORJAN, H. I 114. – Prez. ind. pers. 3 și: încrósnă (PANN, P. V. III 156).
încrosnaseți
ÎNCROSNÁ, încrosnez, vb. I. Tranz. (Învechit, cu privire la o greutate, la o povară) A încărca pe spinare. Acei tîlhari funcționari... îi încrosnau cu maldăre de fîn. I. IONESCU, M. 253. ◊ Refl. Să mă încrosnez cu lemnele și să le aduc în tîrg. GORJAN, H. I 114. – Prez. ind. pers. 3 și: încrósnă (PANN, P. V. III 156).
încrosnat
ÎNCROSNÁ, încrosnez, vb. I. Tranz. (Învechit, cu privire la o greutate, la o povară) A încărca pe spinare. Acei tîlhari funcționari... îi încrosnau cu maldăre de fîn. I. IONESCU, M. 253. ◊ Refl. Să mă încrosnez cu lemnele și să le aduc în tîrg. GORJAN, H. I 114. – Prez. ind. pers. 3 și: încrósnă (PANN, P. V. III 156).
încrosnat
ÎNCROSNÁ, încrosnez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv.) A(-și) încărca o greutate pe spinare. – Din în- + crosnă.
încrosnau
ÎNCROSNÁ, încrosnez, vb. I. Tranz. (Învechit, cu privire la o greutate, la o povară) A încărca pe spinare. Acei tîlhari funcționari... îi încrosnau cu maldăre de fîn. I. IONESCU, M. 253. ◊ Refl. Să mă încrosnez cu lemnele și să le aduc în tîrg. GORJAN, H. I 114. – Prez. ind. pers. 3 și: încrósnă (PANN, P. V. III 156).
încrosnași
ÎNCROSNÁ, încrosnez, vb. I. Tranz. (Învechit, cu privire la o greutate, la o povară) A încărca pe spinare. Acei tîlhari funcționari... îi încrosnau cu maldăre de fîn. I. IONESCU, M. 253. ◊ Refl. Să mă încrosnez cu lemnele și să le aduc în tîrg. GORJAN, H. I 114. – Prez. ind. pers. 3 și: încrósnă (PANN, P. V. III 156).
încrosnați
ÎNCROSNÁ, încrosnez, vb. I. Tranz. (Învechit, cu privire la o greutate, la o povară) A încărca pe spinare. Acei tîlhari funcționari... îi încrosnau cu maldăre de fîn. I. IONESCU, M. 253. ◊ Refl. Să mă încrosnez cu lemnele și să le aduc în tîrg. GORJAN, H. I 114. – Prez. ind. pers. 3 și: încrósnă (PANN, P. V. III 156).
încrosnează
ÎNCROSNÁ, încrosnez, vb. I. Tranz. (Învechit, cu privire la o greutate, la o povară) A încărca pe spinare. Acei tîlhari funcționari... îi încrosnau cu maldăre de fîn. I. IONESCU, M. 253. ◊ Refl. Să mă încrosnez cu lemnele și să le aduc în tîrg. GORJAN, H. I 114. – Prez. ind. pers. 3 și: încrósnă (PANN, P. V. III 156).
încrosnez
ÎNCROSNÁ, încrosnez, vb. I. Tranz. (Învechit, cu privire la o greutate, la o povară) A încărca pe spinare. Acei tîlhari funcționari... îi încrosnau cu maldăre de fîn. I. IONESCU, M. 253. ◊ Refl. Să mă încrosnez cu lemnele și să le aduc în tîrg. GORJAN, H. I 114. – Prez. ind. pers. 3 și: încrósnă (PANN, P. V. III 156).
încrosneze
ÎNCROSNÁ, încrosnez, vb. I. Tranz. (Învechit, cu privire la o greutate, la o povară) A încărca pe spinare. Acei tîlhari funcționari... îi încrosnau cu maldăre de fîn. I. IONESCU, M. 253. ◊ Refl. Să mă încrosnez cu lemnele și să le aduc în tîrg. GORJAN, H. I 114. – Prez. ind. pers. 3 și: încrósnă (PANN, P. V. III 156).
încrosnezi
ÎNCROSNÁ, încrosnez, vb. I. Tranz. (Învechit, cu privire la o greutate, la o povară) A încărca pe spinare. Acei tîlhari funcționari... îi încrosnau cu maldăre de fîn. I. IONESCU, M. 253. ◊ Refl. Să mă încrosnez cu lemnele și să le aduc în tîrg. GORJAN, H. I 114. – Prez. ind. pers. 3 și: încrósnă (PANN, P. V. III 156).
încrosnând
ÎNCROSNÁ, încrosnez, vb. I. Tranz. (Învechit, cu privire la o greutate, la o povară) A încărca pe spinare. Acei tîlhari funcționari... îi încrosnau cu maldăre de fîn. I. IONESCU, M. 253. ◊ Refl. Să mă încrosnez cu lemnele și să le aduc în tîrg. GORJAN, H. I 114. – Prez. ind. pers. 3 și: încrósnă (PANN, P. V. III 156).
încrosnînd
ÎNCROSNÁ, încrosnez, vb. I. Tranz. (Învechit, cu privire la o greutate, la o povară) A încărca pe spinare. Acei tîlhari funcționari... îi încrosnau cu maldăre de fîn. I. IONESCU, M. 253. ◊ Refl. Să mă încrosnez cu lemnele și să le aduc în tîrg. GORJAN, H. I 114. – Prez. ind. pers. 3 și: încrósnă (PANN, P. V. III 156).
încrucea
ÎNCRUCÍ, încrucesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se cruci. – În + cruci. DOOM
!încrucí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încrucéște, imperf. 3 sg. se încruceá; conj. prez. 3 să se încruceáscă
încruceai
ÎNCRUCÍ, încrucesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se cruci. – În + cruci. DOOM
!încrucí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încrucéște, imperf. 3 sg. se încruceá; conj. prez. 3 să se încruceáscă
încruceam
ÎNCRUCÍ, încrucesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se cruci. – În + cruci. DOOM
!încrucí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încrucéște, imperf. 3 sg. se încruceá; conj. prez. 3 să se încruceáscă
încrucească
ÎNCRUCÍ, încrucesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se cruci. – În + cruci. DOOM
!încrucí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încrucéște, imperf. 3 sg. se încruceá; conj. prez. 3 să se încruceáscă
încruceau
ÎNCRUCÍ, încrucesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se cruci. – În + cruci. DOOM
!încrucí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încrucéște, imperf. 3 sg. se încruceá; conj. prez. 3 să se încruceáscă
încruceați
ÎNCRUCÍ, încrucesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se cruci. – În + cruci. DOOM
!încrucí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încrucéște, imperf. 3 sg. se încruceá; conj. prez. 3 să se încruceáscă
încrucesc
ÎNCRUCÍ, încrucesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se cruci. – În + cruci. DOOM
!încrucí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încrucéște, imperf. 3 sg. se încruceá; conj. prez. 3 să se încruceáscă
încrucește
ÎNCRUCÍ, încrucesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se cruci. – În + cruci. DOOM
!încrucí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încrucéște, imperf. 3 sg. se încruceá; conj. prez. 3 să se încruceáscă
încrucești
ÎNCRUCÍ, încrucesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se cruci. – În + cruci. DOOM
!încrucí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încrucéște, imperf. 3 sg. se încruceá; conj. prez. 3 să se încruceáscă
încruci
ÎNCRUCÍ, încrucesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se cruci. – În + cruci. DOOM
!încrucí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încrucéște, imperf. 3 sg. se încruceá; conj. prez. 3 să se încruceáscă
încrucii
ÎNCRUCÍ, încrucesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se cruci. – În + cruci. DOOM
!încrucí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încrucéște, imperf. 3 sg. se încruceá; conj. prez. 3 să se încruceáscă
încrucim
ÎNCRUCÍ, încrucesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se cruci. – În + cruci. DOOM
!încrucí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încrucéște, imperf. 3 sg. se încruceá; conj. prez. 3 să se încruceáscă
încrucind
ÎNCRUCÍ, încrucesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se cruci. – În + cruci. DOOM
!încrucí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încrucéște, imperf. 3 sg. se încruceá; conj. prez. 3 să se încruceáscă
încrucire
ÎNCRUCÍ, încrucesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se cruci. – În + cruci. DOOM
!încrucí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încrucéște, imperf. 3 sg. se încruceá; conj. prez. 3 să se încruceáscă
încrucire
ÎNCRUCÍ, încrucesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se cruci. – În + cruci.
încruciră
ÎNCRUCÍ, încrucesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se cruci. – În + cruci. DOOM
!încrucí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încrucéște, imperf. 3 sg. se încruceá; conj. prez. 3 să se încruceáscă
încrucirăm
ÎNCRUCÍ, încrucesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se cruci. – În + cruci. DOOM
!încrucí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încrucéște, imperf. 3 sg. se încruceá; conj. prez. 3 să se încruceáscă
încrucirăți
ÎNCRUCÍ, încrucesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se cruci. – În + cruci. DOOM
!încrucí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încrucéște, imperf. 3 sg. se încruceá; conj. prez. 3 să se încruceáscă
încrucise
ÎNCRUCÍ, încrucesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se cruci. – În + cruci. DOOM
!încrucí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încrucéște, imperf. 3 sg. se încruceá; conj. prez. 3 să se încruceáscă
încrucisem
ÎNCRUCÍ, încrucesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se cruci. – În + cruci. DOOM
!încrucí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încrucéște, imperf. 3 sg. se încruceá; conj. prez. 3 să se încruceáscă
încruciseră
ÎNCRUCÍ, încrucesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se cruci. – În + cruci. DOOM
!încrucí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încrucéște, imperf. 3 sg. se încruceá; conj. prez. 3 să se încruceáscă
încruciserăm
ÎNCRUCÍ, încrucesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se cruci. – În + cruci. DOOM
!încrucí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încrucéște, imperf. 3 sg. se încruceá; conj. prez. 3 să se încruceáscă
încruciserăți
ÎNCRUCÍ, încrucesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se cruci. – În + cruci. DOOM
!încrucí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încrucéște, imperf. 3 sg. se încruceá; conj. prez. 3 să se încruceáscă
încruciseși
ÎNCRUCÍ, încrucesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se cruci. – În + cruci. DOOM
!încrucí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încrucéște, imperf. 3 sg. se încruceá; conj. prez. 3 să se încruceáscă
încruciseți
ÎNCRUCÍ, încrucesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se cruci. – În + cruci. DOOM
!încrucí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încrucéște, imperf. 3 sg. se încruceá; conj. prez. 3 să se încruceáscă
încrucit
ÎNCRUCÍ, încrucesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se cruci. – În + cruci. DOOM
!încrucí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încrucéște, imperf. 3 sg. se încruceá; conj. prez. 3 să se încruceáscă
încrucit
ÎNCRUCÍT, -Ă, încruciți, -te, adj. (Pop.) Crucit. – V. încruci.
încrucișa
ÎNCRUCIȘÁ, încrucișez, vb. I. 1. Tranz. A pune, a așeza cruciș; a cruci. ◊ Expr. A încrucișa brațele (pe piept) = a sta în inactivitate. A încrucișa săbiile = a începe lupta. 2. Refl. recipr. A trece unul pe lângă altul, venind din direcții diferite. ♦ (Despre drumuri) A se întretăia. 3. Intranz. (Franțuzism, despre nave) A naviga în larg pentru a supraveghea liniile maritime de comunicație; p. gener. a naviga. 4. Tranz. A împerechea diferite animale sau plante pentru a obține urmași cu însușiri superioare. – În + cruciș. DOOM
încrucișá (a ~) vb., ind. prez. 3 încrucișeáză, 1 pl. încrucișắm; conj. prez. 3 să încrucișéze; ger. încrucișấnd
încrucișai
ÎNCRUCIȘÁ, încrucișez, vb. I. 1. Tranz. A pune, a așeza cruciș; a cruci. ◊ Expr. A încrucișa brațele (pe piept) = a sta în inactivitate. A încrucișa săbiile = a începe lupta. 2. Refl. recipr. A trece unul pe lângă altul, venind din direcții diferite. ♦ (Despre drumuri) A se întretăia. 3. Intranz. (Franțuzism, despre nave) A naviga în larg pentru a supraveghea liniile maritime de comunicație; p. gener. a naviga. 4. Tranz. A împerechea diferite animale sau plante pentru a obține urmași cu însușiri superioare. – În + cruciș. DOOM
încrucișá (a ~) vb., ind. prez. 3 încrucișeáză, 1 pl. încrucișắm; conj. prez. 3 să încrucișéze; ger. încrucișấnd
încrucișam
ÎNCRUCIȘÁ, încrucișez, vb. I. 1. Tranz. A pune, a așeza cruciș; a cruci. ◊ Expr. A încrucișa brațele (pe piept) = a sta în inactivitate. A încrucișa săbiile = a începe lupta. 2. Refl. recipr. A trece unul pe lângă altul, venind din direcții diferite. ♦ (Despre drumuri) A se întretăia. 3. Intranz. (Franțuzism, despre nave) A naviga în larg pentru a supraveghea liniile maritime de comunicație; p. gener. a naviga. 4. Tranz. A împerechea diferite animale sau plante pentru a obține urmași cu însușiri superioare. – În + cruciș. DOOM
încrucișá (a ~) vb., ind. prez. 3 încrucișeáză, 1 pl. încrucișắm; conj. prez. 3 să încrucișéze; ger. încrucișấnd
încrucișare
ÎNCRUCIȘÁ, încrucișez, vb. I. 1. Tranz. A pune, a așeza cruciș; a cruci. ◊ Expr. A încrucișa brațele (pe piept) = a sta în inactivitate. A încrucișa săbiile = a începe lupta. 2. Refl. recipr. A trece unul pe lângă altul, venind din direcții diferite. ♦ (Despre drumuri) A se întretăia. 3. Intranz. (Franțuzism, despre nave) A naviga în larg pentru a supraveghea liniile maritime de comunicație; p. gener. a naviga. 4. Tranz. A împerechea diferite animale sau plante pentru a obține urmași cu însușiri superioare. – În + cruciș. DOOM
încrucișá (a ~) vb., ind. prez. 3 încrucișeáză, 1 pl. încrucișắm; conj. prez. 3 să încrucișéze; ger. încrucișấnd
încrucișare
ÎNCRUCIȘÁRE, încrucișări, s. f. Acțiunea de a (se) încrucișa și rezultatul ei; crucișătură, încrucișat1. – V. încrucișa. DOOM
încrucișáre s. f., g.-d. art. încrucișắrii; pl. încrucișắri
încrucișarea
ÎNCRUCIȘÁRE, încrucișări, s. f. Acțiunea de a (se) încrucișa și rezultatul ei; crucișătură, încrucișat1. – V. încrucișa. DOOM
încrucișáre s. f., g.-d. art. încrucișắrii; pl. încrucișắri
încrucișară
ÎNCRUCIȘÁ, încrucișez, vb. I. 1. Tranz. A pune, a așeza cruciș; a cruci. ◊ Expr. A încrucișa brațele (pe piept) = a sta în inactivitate. A încrucișa săbiile = a începe lupta. 2. Refl. recipr. A trece unul pe lângă altul, venind din direcții diferite. ♦ (Despre drumuri) A se întretăia. 3. Intranz. (Franțuzism, despre nave) A naviga în larg pentru a supraveghea liniile maritime de comunicație; p. gener. a naviga. 4. Tranz. A împerechea diferite animale sau plante pentru a obține urmași cu însușiri superioare. – În + cruciș. DOOM
încrucișá (a ~) vb., ind. prez. 3 încrucișeáză, 1 pl. încrucișắm; conj. prez. 3 să încrucișéze; ger. încrucișấnd
încrucișarăm
ÎNCRUCIȘÁ, încrucișez, vb. I. 1. Tranz. A pune, a așeza cruciș; a cruci. ◊ Expr. A încrucișa brațele (pe piept) = a sta în inactivitate. A încrucișa săbiile = a începe lupta. 2. Refl. recipr. A trece unul pe lângă altul, venind din direcții diferite. ♦ (Despre drumuri) A se întretăia. 3. Intranz. (Franțuzism, despre nave) A naviga în larg pentru a supraveghea liniile maritime de comunicație; p. gener. a naviga. 4. Tranz. A împerechea diferite animale sau plante pentru a obține urmași cu însușiri superioare. – În + cruciș. DOOM
încrucișá (a ~) vb., ind. prez. 3 încrucișeáză, 1 pl. încrucișắm; conj. prez. 3 să încrucișéze; ger. încrucișấnd
încrucișarăți
ÎNCRUCIȘÁ, încrucișez, vb. I. 1. Tranz. A pune, a așeza cruciș; a cruci. ◊ Expr. A încrucișa brațele (pe piept) = a sta în inactivitate. A încrucișa săbiile = a începe lupta. 2. Refl. recipr. A trece unul pe lângă altul, venind din direcții diferite. ♦ (Despre drumuri) A se întretăia. 3. Intranz. (Franțuzism, despre nave) A naviga în larg pentru a supraveghea liniile maritime de comunicație; p. gener. a naviga. 4. Tranz. A împerechea diferite animale sau plante pentru a obține urmași cu însușiri superioare. – În + cruciș. DOOM
încrucișá (a ~) vb., ind. prez. 3 încrucișeáză, 1 pl. încrucișắm; conj. prez. 3 să încrucișéze; ger. încrucișấnd
încrucișase
ÎNCRUCIȘÁ, încrucișez, vb. I. 1. Tranz. A pune, a așeza cruciș; a cruci. ◊ Expr. A încrucișa brațele (pe piept) = a sta în inactivitate. A încrucișa săbiile = a începe lupta. 2. Refl. recipr. A trece unul pe lângă altul, venind din direcții diferite. ♦ (Despre drumuri) A se întretăia. 3. Intranz. (Franțuzism, despre nave) A naviga în larg pentru a supraveghea liniile maritime de comunicație; p. gener. a naviga. 4. Tranz. A împerechea diferite animale sau plante pentru a obține urmași cu însușiri superioare. – În + cruciș. DOOM
încrucișá (a ~) vb., ind. prez. 3 încrucișeáză, 1 pl. încrucișắm; conj. prez. 3 să încrucișéze; ger. încrucișấnd
încrucișasem
ÎNCRUCIȘÁ, încrucișez, vb. I. 1. Tranz. A pune, a așeza cruciș; a cruci. ◊ Expr. A încrucișa brațele (pe piept) = a sta în inactivitate. A încrucișa săbiile = a începe lupta. 2. Refl. recipr. A trece unul pe lângă altul, venind din direcții diferite. ♦ (Despre drumuri) A se întretăia. 3. Intranz. (Franțuzism, despre nave) A naviga în larg pentru a supraveghea liniile maritime de comunicație; p. gener. a naviga. 4. Tranz. A împerechea diferite animale sau plante pentru a obține urmași cu însușiri superioare. – În + cruciș. DOOM
încrucișá (a ~) vb., ind. prez. 3 încrucișeáză, 1 pl. încrucișắm; conj. prez. 3 să încrucișéze; ger. încrucișấnd
încrucișaseră
ÎNCRUCIȘÁ, încrucișez, vb. I. 1. Tranz. A pune, a așeza cruciș; a cruci. ◊ Expr. A încrucișa brațele (pe piept) = a sta în inactivitate. A încrucișa săbiile = a începe lupta. 2. Refl. recipr. A trece unul pe lângă altul, venind din direcții diferite. ♦ (Despre drumuri) A se întretăia. 3. Intranz. (Franțuzism, despre nave) A naviga în larg pentru a supraveghea liniile maritime de comunicație; p. gener. a naviga. 4. Tranz. A împerechea diferite animale sau plante pentru a obține urmași cu însușiri superioare. – În + cruciș. DOOM
încrucișá (a ~) vb., ind. prez. 3 încrucișeáză, 1 pl. încrucișắm; conj. prez. 3 să încrucișéze; ger. încrucișấnd
încrucișaserăm
ÎNCRUCIȘÁ, încrucișez, vb. I. 1. Tranz. A pune, a așeza cruciș; a cruci. ◊ Expr. A încrucișa brațele (pe piept) = a sta în inactivitate. A încrucișa săbiile = a începe lupta. 2. Refl. recipr. A trece unul pe lângă altul, venind din direcții diferite. ♦ (Despre drumuri) A se întretăia. 3. Intranz. (Franțuzism, despre nave) A naviga în larg pentru a supraveghea liniile maritime de comunicație; p. gener. a naviga. 4. Tranz. A împerechea diferite animale sau plante pentru a obține urmași cu însușiri superioare. – În + cruciș. DOOM
încrucișá (a ~) vb., ind. prez. 3 încrucișeáză, 1 pl. încrucișắm; conj. prez. 3 să încrucișéze; ger. încrucișấnd
încrucișaserăți
ÎNCRUCIȘÁ, încrucișez, vb. I. 1. Tranz. A pune, a așeza cruciș; a cruci. ◊ Expr. A încrucișa brațele (pe piept) = a sta în inactivitate. A încrucișa săbiile = a începe lupta. 2. Refl. recipr. A trece unul pe lângă altul, venind din direcții diferite. ♦ (Despre drumuri) A se întretăia. 3. Intranz. (Franțuzism, despre nave) A naviga în larg pentru a supraveghea liniile maritime de comunicație; p. gener. a naviga. 4. Tranz. A împerechea diferite animale sau plante pentru a obține urmași cu însușiri superioare. – În + cruciș. DOOM
încrucișá (a ~) vb., ind. prez. 3 încrucișeáză, 1 pl. încrucișắm; conj. prez. 3 să încrucișéze; ger. încrucișấnd
încrucișaseși
ÎNCRUCIȘÁ, încrucișez, vb. I. 1. Tranz. A pune, a așeza cruciș; a cruci. ◊ Expr. A încrucișa brațele (pe piept) = a sta în inactivitate. A încrucișa săbiile = a începe lupta. 2. Refl. recipr. A trece unul pe lângă altul, venind din direcții diferite. ♦ (Despre drumuri) A se întretăia. 3. Intranz. (Franțuzism, despre nave) A naviga în larg pentru a supraveghea liniile maritime de comunicație; p. gener. a naviga. 4. Tranz. A împerechea diferite animale sau plante pentru a obține urmași cu însușiri superioare. – În + cruciș. DOOM
încrucișá (a ~) vb., ind. prez. 3 încrucișeáză, 1 pl. încrucișắm; conj. prez. 3 să încrucișéze; ger. încrucișấnd
încrucișaseți
ÎNCRUCIȘÁ, încrucișez, vb. I. 1. Tranz. A pune, a așeza cruciș; a cruci. ◊ Expr. A încrucișa brațele (pe piept) = a sta în inactivitate. A încrucișa săbiile = a începe lupta. 2. Refl. recipr. A trece unul pe lângă altul, venind din direcții diferite. ♦ (Despre drumuri) A se întretăia. 3. Intranz. (Franțuzism, despre nave) A naviga în larg pentru a supraveghea liniile maritime de comunicație; p. gener. a naviga. 4. Tranz. A împerechea diferite animale sau plante pentru a obține urmași cu însușiri superioare. – În + cruciș. DOOM
încrucișá (a ~) vb., ind. prez. 3 încrucișeáză, 1 pl. încrucișắm; conj. prez. 3 să încrucișéze; ger. încrucișấnd
încrucișat
ÎNCRUCIȘÁ, încrucișez, vb. I. 1. Tranz. A pune, a așeza cruciș; a cruci. ◊ Expr. A încrucișa brațele (pe piept) = a sta în inactivitate. A încrucișa săbiile = a începe lupta. 2. Refl. recipr. A trece unul pe lângă altul, venind din direcții diferite. ♦ (Despre drumuri) A se întretăia. 3. Intranz. (Franțuzism, despre nave) A naviga în larg pentru a supraveghea liniile maritime de comunicație; p. gener. a naviga. 4. Tranz. A împerechea diferite animale sau plante pentru a obține urmași cu însușiri superioare. – În + cruciș. DOOM
încrucișá (a ~) vb., ind. prez. 3 încrucișeáză, 1 pl. încrucișắm; conj. prez. 3 să încrucișéze; ger. încrucișấnd
încrucișat
ÎNCRUCIȘÁT2, -Ă, încrucișați, -te, adj. 1. Care este așezat cruciș. ♦ (Despre drumuri) Care se întretaie. 2. (Despre ochi sau priviri, p. ext. despre oameni) Care se uită cruciș; sașiu. 3. (Despre plante și animale) împerecheat (artificial) cu un animal sau cu o plantă înrudită. – V. încrucișa.
încrucișat
ÎNCRUCIȘÁT1 s. n. Încrucișare. – V. încrucișa. DOOM
încrucișát s. n.
încrucișata
ÎNCRUCIȘÁT2, -Ă, încrucișați, -te, adj. 1. Care este așezat cruciș. ♦ (Despre drumuri) Care se întretaie. 2. (Despre ochi sau priviri, p. ext. despre oameni) Care se uită cruciș; sașiu. 3. (Despre plante și animale) împerecheat (artificial) cu un animal sau cu o plantă înrudită. – V. încrucișa.
încrucișate
ÎNCRUCIȘÁT2, -Ă, încrucișați, -te, adj. 1. Care este așezat cruciș. ♦ (Despre drumuri) Care se întretaie. 2. (Despre ochi sau priviri, p. ext. despre oameni) Care se uită cruciș; sașiu. 3. (Despre plante și animale) împerecheat (artificial) cu un animal sau cu o plantă înrudită. – V. încrucișa.
încrucișatei
ÎNCRUCIȘÁT2, -Ă, încrucișați, -te, adj. 1. Care este așezat cruciș. ♦ (Despre drumuri) Care se întretaie. 2. (Despre ochi sau priviri, p. ext. despre oameni) Care se uită cruciș; sașiu. 3. (Despre plante și animale) împerecheat (artificial) cu un animal sau cu o plantă înrudită. – V. încrucișa.
încrucișatele
ÎNCRUCIȘÁT2, -Ă, încrucișați, -te, adj. 1. Care este așezat cruciș. ♦ (Despre drumuri) Care se întretaie. 2. (Despre ochi sau priviri, p. ext. despre oameni) Care se uită cruciș; sașiu. 3. (Despre plante și animale) împerecheat (artificial) cu un animal sau cu o plantă înrudită. – V. încrucișa.
încrucișatelor
ÎNCRUCIȘÁT2, -Ă, încrucișați, -te, adj. 1. Care este așezat cruciș. ♦ (Despre drumuri) Care se întretaie. 2. (Despre ochi sau priviri, p. ext. despre oameni) Care se uită cruciș; sașiu. 3. (Despre plante și animale) împerecheat (artificial) cu un animal sau cu o plantă înrudită. – V. încrucișa.
încrucișatul
ÎNCRUCIȘÁT2, -Ă, încrucișați, -te, adj. 1. Care este așezat cruciș. ♦ (Despre drumuri) Care se întretaie. 2. (Despre ochi sau priviri, p. ext. despre oameni) Care se uită cruciș; sașiu. 3. (Despre plante și animale) împerecheat (artificial) cu un animal sau cu o plantă înrudită. – V. încrucișa.
încrucișatului
ÎNCRUCIȘÁT2, -Ă, încrucișați, -te, adj. 1. Care este așezat cruciș. ♦ (Despre drumuri) Care se întretaie. 2. (Despre ochi sau priviri, p. ext. despre oameni) Care se uită cruciș; sașiu. 3. (Despre plante și animale) împerecheat (artificial) cu un animal sau cu o plantă înrudită. – V. încrucișa.
încrucișau
ÎNCRUCIȘÁ, încrucișez, vb. I. 1. Tranz. A pune, a așeza cruciș; a cruci. ◊ Expr. A încrucișa brațele (pe piept) = a sta în inactivitate. A încrucișa săbiile = a începe lupta. 2. Refl. recipr. A trece unul pe lângă altul, venind din direcții diferite. ♦ (Despre drumuri) A se întretăia. 3. Intranz. (Franțuzism, despre nave) A naviga în larg pentru a supraveghea liniile maritime de comunicație; p. gener. a naviga. 4. Tranz. A împerechea diferite animale sau plante pentru a obține urmași cu însușiri superioare. – În + cruciș. DOOM
încrucișá (a ~) vb., ind. prez. 3 încrucișeáză, 1 pl. încrucișắm; conj. prez. 3 să încrucișéze; ger. încrucișấnd
încrucișași
ÎNCRUCIȘÁ, încrucișez, vb. I. 1. Tranz. A pune, a așeza cruciș; a cruci. ◊ Expr. A încrucișa brațele (pe piept) = a sta în inactivitate. A încrucișa săbiile = a începe lupta. 2. Refl. recipr. A trece unul pe lângă altul, venind din direcții diferite. ♦ (Despre drumuri) A se întretăia. 3. Intranz. (Franțuzism, despre nave) A naviga în larg pentru a supraveghea liniile maritime de comunicație; p. gener. a naviga. 4. Tranz. A împerechea diferite animale sau plante pentru a obține urmași cu însușiri superioare. – În + cruciș. DOOM
încrucișá (a ~) vb., ind. prez. 3 încrucișeáză, 1 pl. încrucișắm; conj. prez. 3 să încrucișéze; ger. încrucișấnd
încrucișați
ÎNCRUCIȘÁ, încrucișez, vb. I. 1. Tranz. A pune, a așeza cruciș; a cruci. ◊ Expr. A încrucișa brațele (pe piept) = a sta în inactivitate. A încrucișa săbiile = a începe lupta. 2. Refl. recipr. A trece unul pe lângă altul, venind din direcții diferite. ♦ (Despre drumuri) A se întretăia. 3. Intranz. (Franțuzism, despre nave) A naviga în larg pentru a supraveghea liniile maritime de comunicație; p. gener. a naviga. 4. Tranz. A împerechea diferite animale sau plante pentru a obține urmași cu însușiri superioare. – În + cruciș. DOOM
încrucișá (a ~) vb., ind. prez. 3 încrucișeáză, 1 pl. încrucișắm; conj. prez. 3 să încrucișéze; ger. încrucișấnd
încrucișați
ÎNCRUCIȘÁT2, -Ă, încrucișați, -te, adj. 1. Care este așezat cruciș. ♦ (Despre drumuri) Care se întretaie. 2. (Despre ochi sau priviri, p. ext. despre oameni) Care se uită cruciș; sașiu. 3. (Despre plante și animale) împerecheat (artificial) cu un animal sau cu o plantă înrudită. – V. încrucișa.
încrucișații
ÎNCRUCIȘÁT2, -Ă, încrucișați, -te, adj. 1. Care este așezat cruciș. ♦ (Despre drumuri) Care se întretaie. 2. (Despre ochi sau priviri, p. ext. despre oameni) Care se uită cruciș; sașiu. 3. (Despre plante și animale) împerecheat (artificial) cu un animal sau cu o plantă înrudită. – V. încrucișa.
încrucișaților
ÎNCRUCIȘÁT2, -Ă, încrucișați, -te, adj. 1. Care este așezat cruciș. ♦ (Despre drumuri) Care se întretaie. 2. (Despre ochi sau priviri, p. ext. despre oameni) Care se uită cruciș; sașiu. 3. (Despre plante și animale) împerecheat (artificial) cu un animal sau cu o plantă înrudită. – V. încrucișa.
încrucișează
ÎNCRUCIȘÁ, încrucișez, vb. I. 1. Tranz. A pune, a așeza cruciș; a cruci. ◊ Expr. A încrucișa brațele (pe piept) = a sta în inactivitate. A încrucișa săbiile = a începe lupta. 2. Refl. recipr. A trece unul pe lângă altul, venind din direcții diferite. ♦ (Despre drumuri) A se întretăia. 3. Intranz. (Franțuzism, despre nave) A naviga în larg pentru a supraveghea liniile maritime de comunicație; p. gener. a naviga. 4. Tranz. A împerechea diferite animale sau plante pentru a obține urmași cu însușiri superioare. – În + cruciș. DOOM
încrucișá (a ~) vb., ind. prez. 3 încrucișeáză, 1 pl. încrucișắm; conj. prez. 3 să încrucișéze; ger. încrucișấnd
încrucișez
ÎNCRUCIȘÁ, încrucișez, vb. I. 1. Tranz. A pune, a așeza cruciș; a cruci. ◊ Expr. A încrucișa brațele (pe piept) = a sta în inactivitate. A încrucișa săbiile = a începe lupta. 2. Refl. recipr. A trece unul pe lângă altul, venind din direcții diferite. ♦ (Despre drumuri) A se întretăia. 3. Intranz. (Franțuzism, despre nave) A naviga în larg pentru a supraveghea liniile maritime de comunicație; p. gener. a naviga. 4. Tranz. A împerechea diferite animale sau plante pentru a obține urmași cu însușiri superioare. – În + cruciș. DOOM
încrucișá (a ~) vb., ind. prez. 3 încrucișeáză, 1 pl. încrucișắm; conj. prez. 3 să încrucișéze; ger. încrucișấnd
încrucișeze
ÎNCRUCIȘÁ, încrucișez, vb. I. 1. Tranz. A pune, a așeza cruciș; a cruci. ◊ Expr. A încrucișa brațele (pe piept) = a sta în inactivitate. A încrucișa săbiile = a începe lupta. 2. Refl. recipr. A trece unul pe lângă altul, venind din direcții diferite. ♦ (Despre drumuri) A se întretăia. 3. Intranz. (Franțuzism, despre nave) A naviga în larg pentru a supraveghea liniile maritime de comunicație; p. gener. a naviga. 4. Tranz. A împerechea diferite animale sau plante pentru a obține urmași cu însușiri superioare. – În + cruciș. DOOM
încrucișá (a ~) vb., ind. prez. 3 încrucișeáză, 1 pl. încrucișắm; conj. prez. 3 să încrucișéze; ger. încrucișấnd
încrucișezi
ÎNCRUCIȘÁ, încrucișez, vb. I. 1. Tranz. A pune, a așeza cruciș; a cruci. ◊ Expr. A încrucișa brațele (pe piept) = a sta în inactivitate. A încrucișa săbiile = a începe lupta. 2. Refl. recipr. A trece unul pe lângă altul, venind din direcții diferite. ♦ (Despre drumuri) A se întretăia. 3. Intranz. (Franțuzism, despre nave) A naviga în larg pentru a supraveghea liniile maritime de comunicație; p. gener. a naviga. 4. Tranz. A împerechea diferite animale sau plante pentru a obține urmași cu însușiri superioare. – În + cruciș. DOOM
încrucișá (a ~) vb., ind. prez. 3 încrucișeáză, 1 pl. încrucișắm; conj. prez. 3 să încrucișéze; ger. încrucișấnd
încruciși
ÎNCRUCÍ, încrucesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se cruci. – În + cruci. DOOM
!încrucí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încrucéște, imperf. 3 sg. se încruceá; conj. prez. 3 să se încruceáscă
încrucișând
ÎNCRUCIȘÁ, încrucișez, vb. I. 1. Tranz. A pune, a așeza cruciș; a cruci. ◊ Expr. A încrucișa brațele (pe piept) = a sta în inactivitate. A încrucișa săbiile = a începe lupta. 2. Refl. recipr. A trece unul pe lângă altul, venind din direcții diferite. ♦ (Despre drumuri) A se întretăia. 3. Intranz. (Franțuzism, despre nave) A naviga în larg pentru a supraveghea liniile maritime de comunicație; p. gener. a naviga. 4. Tranz. A împerechea diferite animale sau plante pentru a obține urmași cu însușiri superioare. – În + cruciș. DOOM
încrucișá (a ~) vb., ind. prez. 3 încrucișeáză, 1 pl. încrucișắm; conj. prez. 3 să încrucișéze; ger. încrucișấnd
încrucișînd
ÎNCRUCIȘÁ, încrucișez, vb. I. 1. Tranz. A pune, a așeza cruciș; a cruci. ◊ Expr. A încrucișa brațele (pe piept) = a sta în inactivitate. A încrucișa săbiile = a începe lupta. 2. Refl. recipr. A trece unul pe lângă altul, venind din direcții diferite. ♦ (Despre drumuri) A se întretăia. 3. Intranz. (Franțuzism, despre nave) A naviga în larg pentru a supraveghea liniile maritime de comunicație; p. gener. a naviga. 4. Tranz. A împerechea diferite animale sau plante pentru a obține urmași cu însușiri superioare. – În + cruciș. DOOM
încrucișá (a ~) vb., ind. prez. 3 încrucișeáză, 1 pl. încrucișắm; conj. prez. 3 să încrucișéze; ger. încrucișấnd
încrucișări
ÎNCRUCIȘÁRE, încrucișări, s. f. Acțiunea de a (se) încrucișa și rezultatul ei; crucișătură, încrucișat1. – V. încrucișa. DOOM
încrucișáre s. f., g.-d. art. încrucișắrii; pl. încrucișắri
încrucișării
ÎNCRUCIȘÁRE, încrucișări, s. f. Acțiunea de a (se) încrucișa și rezultatul ei; crucișătură, încrucișat1. – V. încrucișa. DOOM
încrucișáre s. f., g.-d. art. încrucișắrii; pl. încrucișắri
încrucișările
ÎNCRUCIȘÁRE, încrucișări, s. f. Acțiunea de a (se) încrucișa și rezultatul ei; crucișătură, încrucișat1. – V. încrucișa. DOOM
încrucișáre s. f., g.-d. art. încrucișắrii; pl. încrucișắri
încrucișărilor
ÎNCRUCIȘÁRE, încrucișări, s. f. Acțiunea de a (se) încrucișa și rezultatul ei; crucișătură, încrucișat1. – V. încrucișa. DOOM
încrucișáre s. f., g.-d. art. încrucișắrii; pl. încrucișắri
încruciți
ÎNCRUCÍ, încrucesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se cruci. – În + cruci. DOOM
!încrucí (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încrucéște, imperf. 3 sg. se încruceá; conj. prez. 3 să se încruceáscă
încrunt
ÎNCRUNTÁ, încrúnt, vb. I. 1. Refl. și tranz. A apropia sprâncenele sau a face cute între sprâncene ori pe frunte (în semn de nemulțumire, de mânie, de îngrijorare etc.); a privi aspru. 2. Refl. (Înv.) A se umple de sânge; a se înroși. – În + crunta. DOOM
încruntá (a ~) vb., ind. prez. 3 încrúntă
încrunta
ÎNCRUNTÁ, încrúnt, vb. I. 1. Refl. și tranz. A apropia sprâncenele sau a face cute între sprâncene ori pe frunte (în semn de nemulțumire, de mânie, de îngrijorare etc.); a privi aspru. 2. Refl. (Înv.) A se umple de sânge; a se înroși. – În + crunta. DOOM
încruntá (a ~) vb., ind. prez. 3 încrúntă
încruntai
ÎNCRUNTÁ, încrúnt, vb. I. 1. Refl. și tranz. A apropia sprâncenele sau a face cute între sprâncene ori pe frunte (în semn de nemulțumire, de mânie, de îngrijorare etc.); a privi aspru. 2. Refl. (Înv.) A se umple de sânge; a se înroși. – În + crunta. DOOM
încruntá (a ~) vb., ind. prez. 3 încrúntă
încruntam
ÎNCRUNTÁ, încrúnt, vb. I. 1. Refl. și tranz. A apropia sprâncenele sau a face cute între sprâncene ori pe frunte (în semn de nemulțumire, de mânie, de îngrijorare etc.); a privi aspru. 2. Refl. (Înv.) A se umple de sânge; a se înroși. – În + crunta. DOOM
încruntá (a ~) vb., ind. prez. 3 încrúntă
încruntare
ÎNCRUNTÁ, încrúnt, vb. I. 1. Refl. și tranz. A apropia sprâncenele sau a face cute între sprâncene ori pe frunte (în semn de nemulțumire, de mânie, de îngrijorare etc.); a privi aspru. 2. Refl. (Înv.) A se umple de sânge; a se înroși. – În + crunta. DOOM
încruntá (a ~) vb., ind. prez. 3 încrúntă
încruntare
ÎNCRUNTÁRE s. f. Acțiunea de a (se) încrunta. ♦ Privire aspră sau posomorâtă. – V. încrunta. DOOM
încruntáre s. f., g.-d. art. încruntắrii
încruntarea
ÎNCRUNTÁRE s. f. Acțiunea de a (se) încrunta. ♦ Privire aspră sau posomorâtă. – V. încrunta. DOOM
încruntáre s. f., g.-d. art. încruntắrii
încruntară
ÎNCRUNTÁ, încrúnt, vb. I. 1. Refl. și tranz. A apropia sprâncenele sau a face cute între sprâncene ori pe frunte (în semn de nemulțumire, de mânie, de îngrijorare etc.); a privi aspru. 2. Refl. (Înv.) A se umple de sânge; a se înroși. – În + crunta. DOOM
încruntá (a ~) vb., ind. prez. 3 încrúntă
încruntarăm
ÎNCRUNTÁ, încrúnt, vb. I. 1. Refl. și tranz. A apropia sprâncenele sau a face cute între sprâncene ori pe frunte (în semn de nemulțumire, de mânie, de îngrijorare etc.); a privi aspru. 2. Refl. (Înv.) A se umple de sânge; a se înroși. – În + crunta. DOOM
încruntá (a ~) vb., ind. prez. 3 încrúntă
încruntarăți
ÎNCRUNTÁ, încrúnt, vb. I. 1. Refl. și tranz. A apropia sprâncenele sau a face cute între sprâncene ori pe frunte (în semn de nemulțumire, de mânie, de îngrijorare etc.); a privi aspru. 2. Refl. (Înv.) A se umple de sânge; a se înroși. – În + crunta. DOOM
încruntá (a ~) vb., ind. prez. 3 încrúntă
încruntase
ÎNCRUNTÁ, încrúnt, vb. I. 1. Refl. și tranz. A apropia sprâncenele sau a face cute între sprâncene ori pe frunte (în semn de nemulțumire, de mânie, de îngrijorare etc.); a privi aspru. 2. Refl. (Înv.) A se umple de sânge; a se înroși. – În + crunta. DOOM
încruntá (a ~) vb., ind. prez. 3 încrúntă
încruntasem
ÎNCRUNTÁ, încrúnt, vb. I. 1. Refl. și tranz. A apropia sprâncenele sau a face cute între sprâncene ori pe frunte (în semn de nemulțumire, de mânie, de îngrijorare etc.); a privi aspru. 2. Refl. (Înv.) A se umple de sânge; a se înroși. – În + crunta. DOOM
încruntá (a ~) vb., ind. prez. 3 încrúntă
încruntaseră
ÎNCRUNTÁ, încrúnt, vb. I. 1. Refl. și tranz. A apropia sprâncenele sau a face cute între sprâncene ori pe frunte (în semn de nemulțumire, de mânie, de îngrijorare etc.); a privi aspru. 2. Refl. (Înv.) A se umple de sânge; a se înroși. – În + crunta. DOOM
încruntá (a ~) vb., ind. prez. 3 încrúntă
încruntaserăm
ÎNCRUNTÁ, încrúnt, vb. I. 1. Refl. și tranz. A apropia sprâncenele sau a face cute între sprâncene ori pe frunte (în semn de nemulțumire, de mânie, de îngrijorare etc.); a privi aspru. 2. Refl. (Înv.) A se umple de sânge; a se înroși. – În + crunta. DOOM
încruntá (a ~) vb., ind. prez. 3 încrúntă
încruntaserăți
ÎNCRUNTÁ, încrúnt, vb. I. 1. Refl. și tranz. A apropia sprâncenele sau a face cute între sprâncene ori pe frunte (în semn de nemulțumire, de mânie, de îngrijorare etc.); a privi aspru. 2. Refl. (Înv.) A se umple de sânge; a se înroși. – În + crunta. DOOM
încruntá (a ~) vb., ind. prez. 3 încrúntă
încruntaseși
ÎNCRUNTÁ, încrúnt, vb. I. 1. Refl. și tranz. A apropia sprâncenele sau a face cute între sprâncene ori pe frunte (în semn de nemulțumire, de mânie, de îngrijorare etc.); a privi aspru. 2. Refl. (Înv.) A se umple de sânge; a se înroși. – În + crunta. DOOM
încruntá (a ~) vb., ind. prez. 3 încrúntă
încruntaseți
ÎNCRUNTÁ, încrúnt, vb. I. 1. Refl. și tranz. A apropia sprâncenele sau a face cute între sprâncene ori pe frunte (în semn de nemulțumire, de mânie, de îngrijorare etc.); a privi aspru. 2. Refl. (Înv.) A se umple de sânge; a se înroși. – În + crunta. DOOM
încruntá (a ~) vb., ind. prez. 3 încrúntă
încruntat
ÎNCRUNTÁ, încrúnt, vb. I. 1. Refl. și tranz. A apropia sprâncenele sau a face cute între sprâncene ori pe frunte (în semn de nemulțumire, de mânie, de îngrijorare etc.); a privi aspru. 2. Refl. (Înv.) A se umple de sânge; a se înroși. – În + crunta. DOOM
încruntá (a ~) vb., ind. prez. 3 încrúntă
încruntat
ÎNCRUNTÁT, -Ă, încruntați, -te, adj. 1. Care are pe frunte sau între sprâncene cute de nemulțumire, de mânie, de îngrijorare etc.; p. ext. care are înfățișarea sau privirea aspră, posomorâtă; crunt, cruntat. 2. (Înv.) Însângerat. – V. încrunta.
încruntata
ÎNCRUNTÁT, -Ă, încruntați, -te, adj. 1. Care are pe frunte sau între sprâncene cute de nemulțumire, de mânie, de îngrijorare etc.; p. ext. care are înfățișarea sau privirea aspră, posomorâtă; crunt, cruntat. 2. (Înv.) Însângerat. – V. încrunta.
încruntate
ÎNCRUNTÁT, -Ă, încruntați, -te, adj. 1. Care are pe frunte sau între sprâncene cute de nemulțumire, de mânie, de îngrijorare etc.; p. ext. care are înfățișarea sau privirea aspră, posomorâtă; crunt, cruntat. 2. (Înv.) Însângerat. – V. încrunta.
încruntatei
ÎNCRUNTÁT, -Ă, încruntați, -te, adj. 1. Care are pe frunte sau între sprâncene cute de nemulțumire, de mânie, de îngrijorare etc.; p. ext. care are înfățișarea sau privirea aspră, posomorâtă; crunt, cruntat. 2. (Înv.) Însângerat. – V. încrunta.
încruntatele
ÎNCRUNTÁT, -Ă, încruntați, -te, adj. 1. Care are pe frunte sau între sprâncene cute de nemulțumire, de mânie, de îngrijorare etc.; p. ext. care are înfățișarea sau privirea aspră, posomorâtă; crunt, cruntat. 2. (Înv.) Însângerat. – V. încrunta.
încruntatelor
ÎNCRUNTÁT, -Ă, încruntați, -te, adj. 1. Care are pe frunte sau între sprâncene cute de nemulțumire, de mânie, de îngrijorare etc.; p. ext. care are înfățișarea sau privirea aspră, posomorâtă; crunt, cruntat. 2. (Înv.) Însângerat. – V. încrunta.
încruntatul
ÎNCRUNTÁT, -Ă, încruntați, -te, adj. 1. Care are pe frunte sau între sprâncene cute de nemulțumire, de mânie, de îngrijorare etc.; p. ext. care are înfățișarea sau privirea aspră, posomorâtă; crunt, cruntat. 2. (Înv.) Însângerat. – V. încrunta.
încruntatului
ÎNCRUNTÁT, -Ă, încruntați, -te, adj. 1. Care are pe frunte sau între sprâncene cute de nemulțumire, de mânie, de îngrijorare etc.; p. ext. care are înfățișarea sau privirea aspră, posomorâtă; crunt, cruntat. 2. (Înv.) Însângerat. – V. încrunta.
încruntau
ÎNCRUNTÁ, încrúnt, vb. I. 1. Refl. și tranz. A apropia sprâncenele sau a face cute între sprâncene ori pe frunte (în semn de nemulțumire, de mânie, de îngrijorare etc.); a privi aspru. 2. Refl. (Înv.) A se umple de sânge; a se înroși. – În + crunta. DOOM
încruntá (a ~) vb., ind. prez. 3 încrúntă
încruntași
ÎNCRUNTÁ, încrúnt, vb. I. 1. Refl. și tranz. A apropia sprâncenele sau a face cute între sprâncene ori pe frunte (în semn de nemulțumire, de mânie, de îngrijorare etc.); a privi aspru. 2. Refl. (Înv.) A se umple de sânge; a se înroși. – În + crunta. DOOM
încruntá (a ~) vb., ind. prez. 3 încrúntă
încruntați
ÎNCRUNTÁ, încrúnt, vb. I. 1. Refl. și tranz. A apropia sprâncenele sau a face cute între sprâncene ori pe frunte (în semn de nemulțumire, de mânie, de îngrijorare etc.); a privi aspru. 2. Refl. (Înv.) A se umple de sânge; a se înroși. – În + crunta. DOOM
încruntá (a ~) vb., ind. prez. 3 încrúntă
încruntați
ÎNCRUNTÁT, -Ă, încruntați, -te, adj. 1. Care are pe frunte sau între sprâncene cute de nemulțumire, de mânie, de îngrijorare etc.; p. ext. care are înfățișarea sau privirea aspră, posomorâtă; crunt, cruntat. 2. (Înv.) Însângerat. – V. încrunta.
încruntații
ÎNCRUNTÁT, -Ă, încruntați, -te, adj. 1. Care are pe frunte sau între sprâncene cute de nemulțumire, de mânie, de îngrijorare etc.; p. ext. care are înfățișarea sau privirea aspră, posomorâtă; crunt, cruntat. 2. (Înv.) Însângerat. – V. încrunta.
încruntaților
ÎNCRUNTÁT, -Ă, încruntați, -te, adj. 1. Care are pe frunte sau între sprâncene cute de nemulțumire, de mânie, de îngrijorare etc.; p. ext. care are înfățișarea sau privirea aspră, posomorâtă; crunt, cruntat. 2. (Înv.) Însângerat. – V. încrunta.
încrunte
ÎNCRUNTÁ, încrúnt, vb. I. 1. Refl. și tranz. A apropia sprâncenele sau a face cute între sprâncene ori pe frunte (în semn de nemulțumire, de mânie, de îngrijorare etc.); a privi aspru. 2. Refl. (Înv.) A se umple de sânge; a se înroși. – În + crunta. DOOM
încruntá (a ~) vb., ind. prez. 3 încrúntă
încruntând
ÎNCRUNTÁ, încrúnt, vb. I. 1. Refl. și tranz. A apropia sprâncenele sau a face cute între sprâncene ori pe frunte (în semn de nemulțumire, de mânie, de îngrijorare etc.); a privi aspru. 2. Refl. (Înv.) A se umple de sânge; a se înroși. – În + crunta. DOOM
încruntá (a ~) vb., ind. prez. 3 încrúntă
încruntînd
ÎNCRUNTÁ, încrúnt, vb. I. 1. Refl. și tranz. A apropia sprâncenele sau a face cute între sprâncene ori pe frunte (în semn de nemulțumire, de mânie, de îngrijorare etc.); a privi aspru. 2. Refl. (Înv.) A se umple de sânge; a se înroși. – În + crunta. DOOM
încruntá (a ~) vb., ind. prez. 3 încrúntă
încruntări
ÎNCRUNTÁRE s. f. Acțiunea de a (se) încrunta. ♦ Privire aspră sau posomorâtă. – V. încrunta. DOOM
încruntáre s. f., g.-d. art. încruntắrii
încruntării
ÎNCRUNTÁRE s. f. Acțiunea de a (se) încrunta. ♦ Privire aspră sau posomorâtă. – V. încrunta. DOOM
încruntáre s. f., g.-d. art. încruntắrii
încruntările
ÎNCRUNTÁRE s. f. Acțiunea de a (se) încrunta. ♦ Privire aspră sau posomorâtă. – V. încrunta. DOOM
încruntáre s. f., g.-d. art. încruntắrii
încruntărilor
ÎNCRUNTÁRE s. f. Acțiunea de a (se) încrunta. ♦ Privire aspră sau posomorâtă. – V. încrunta. DOOM
încruntáre s. f., g.-d. art. încruntắrii
încruntătura
ÎNCRUNTĂTÚRĂ, încruntături, s. f. 1. Faptul de a (se) încrunta; înfățișare încruntată (1); cută pe frunte, între sprâncene. 2. (Înv.) Urmă, pată de sânge. – Încrunta + suf. -ătură. DOOM
încruntătúră s. f., g.-d. art. încruntătúrii; pl. încruntătúri
încruntături
ÎNCRUNTĂTÚRĂ, încruntături, s. f. 1. Faptul de a (se) încrunta; înfățișare încruntată (1); cută pe frunte, între sprâncene. 2. (Înv.) Urmă, pată de sânge. – Încrunta + suf. -ătură. DOOM
încruntătúră s. f., g.-d. art. încruntătúrii; pl. încruntătúri
încruntăturii
ÎNCRUNTĂTÚRĂ, încruntături, s. f. 1. Faptul de a (se) încrunta; înfățișare încruntată (1); cută pe frunte, între sprâncene. 2. (Înv.) Urmă, pată de sânge. – Încrunta + suf. -ătură. DOOM
încruntătúră s. f., g.-d. art. încruntătúrii; pl. încruntătúri
încruntăturile
ÎNCRUNTĂTÚRĂ, încruntături, s. f. 1. Faptul de a (se) încrunta; înfățișare încruntată (1); cută pe frunte, între sprâncene. 2. (Înv.) Urmă, pată de sânge. – Încrunta + suf. -ătură. DOOM
încruntătúră s. f., g.-d. art. încruntătúrii; pl. încruntătúri
încruntăturilor
ÎNCRUNTĂTÚRĂ, încruntături, s. f. 1. Faptul de a (se) încrunta; înfățișare încruntată (1); cută pe frunte, între sprâncene. 2. (Înv.) Urmă, pată de sânge. – Încrunta + suf. -ătură. DOOM
încruntătúră s. f., g.-d. art. încruntătúrii; pl. încruntătúri
încrunți
ÎNCRUNTÁ, încrúnt, vb. I. 1. Refl. și tranz. A apropia sprâncenele sau a face cute între sprâncene ori pe frunte (în semn de nemulțumire, de mânie, de îngrijorare etc.); a privi aspru. 2. Refl. (Înv.) A se umple de sânge; a se înroși. – În + crunta. DOOM
încruntá (a ~) vb., ind. prez. 3 încrúntă
încrustațiune
ÎNCRUSTAȚIÚNE s. f. v. incrustație. DOOM
incrustáție (-ți-e) s. f., art. incrustáția (-ți-a), g.-d. art. incrustáției; pl. incrustáții, art. incrustáțiile (-ți-i-)
încrușea
ÎNCRUȘÍ, încrușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A argăsi. – În + cruși. DOOM
încrușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încrușésc, imperf. 3 sg. încrușeá; conj. prez. 3 să încrușeáscă
încrușeai
ÎNCRUȘÍ, încrușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A argăsi. – În + cruși. DOOM
încrușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încrușésc, imperf. 3 sg. încrușeá; conj. prez. 3 să încrușeáscă
încrușeam
ÎNCRUȘÍ, încrușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A argăsi. – În + cruși. DOOM
încrușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încrușésc, imperf. 3 sg. încrușeá; conj. prez. 3 să încrușeáscă
încrușească
ÎNCRUȘÍ, încrușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A argăsi. – În + cruși. DOOM
încrușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încrușésc, imperf. 3 sg. încrușeá; conj. prez. 3 să încrușeáscă
încrușeau
ÎNCRUȘÍ, încrușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A argăsi. – În + cruși. DOOM
încrușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încrușésc, imperf. 3 sg. încrușeá; conj. prez. 3 să încrușeáscă
încrușeați
ÎNCRUȘÍ, încrușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A argăsi. – În + cruși. DOOM
încrușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încrușésc, imperf. 3 sg. încrușeá; conj. prez. 3 să încrușeáscă
încrușesc
ÎNCRUȘÍ, încrușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A argăsi. – În + cruși. DOOM
încrușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încrușésc, imperf. 3 sg. încrușeá; conj. prez. 3 să încrușeáscă
încrușește
ÎNCRUȘÍ, încrușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A argăsi. – În + cruși. DOOM
încrușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încrușésc, imperf. 3 sg. încrușeá; conj. prez. 3 să încrușeáscă
încrușești
ÎNCRUȘÍ, încrușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A argăsi. – În + cruși. DOOM
încrușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încrușésc, imperf. 3 sg. încrușeá; conj. prez. 3 să încrușeáscă
încruși
ÎNCRUȘÍ, încrușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A argăsi. – În + cruși. DOOM
încrușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încrușésc, imperf. 3 sg. încrușeá; conj. prez. 3 să încrușeáscă
încrușii
ÎNCRUȘÍ, încrușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A argăsi. – În + cruși. DOOM
încrușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încrușésc, imperf. 3 sg. încrușeá; conj. prez. 3 să încrușeáscă
încrușim
ÎNCRUȘÍ, încrușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A argăsi. – În + cruși. DOOM
încrușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încrușésc, imperf. 3 sg. încrușeá; conj. prez. 3 să încrușeáscă
încrușind
ÎNCRUȘÍ, încrușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A argăsi. – În + cruși. DOOM
încrușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încrușésc, imperf. 3 sg. încrușeá; conj. prez. 3 să încrușeáscă
încrușire
ÎNCRUȘÍ, încrușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A argăsi. – În + cruși. DOOM
încrușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încrușésc, imperf. 3 sg. încrușeá; conj. prez. 3 să încrușeáscă
încrușire
ÎNCRUȘÍ, încrușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A argăsi. – În + cruși.
încrușiră
ÎNCRUȘÍ, încrușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A argăsi. – În + cruși. DOOM
încrușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încrușésc, imperf. 3 sg. încrușeá; conj. prez. 3 să încrușeáscă
încrușirăm
ÎNCRUȘÍ, încrușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A argăsi. – În + cruși. DOOM
încrușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încrușésc, imperf. 3 sg. încrușeá; conj. prez. 3 să încrușeáscă
încrușirăți
ÎNCRUȘÍ, încrușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A argăsi. – În + cruși. DOOM
încrușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încrușésc, imperf. 3 sg. încrușeá; conj. prez. 3 să încrușeáscă
încrușise
ÎNCRUȘÍ, încrușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A argăsi. – În + cruși. DOOM
încrușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încrușésc, imperf. 3 sg. încrușeá; conj. prez. 3 să încrușeáscă
încrușisem
ÎNCRUȘÍ, încrușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A argăsi. – În + cruși. DOOM
încrușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încrușésc, imperf. 3 sg. încrușeá; conj. prez. 3 să încrușeáscă
încrușiseră
ÎNCRUȘÍ, încrușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A argăsi. – În + cruși. DOOM
încrușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încrușésc, imperf. 3 sg. încrușeá; conj. prez. 3 să încrușeáscă
încrușiserăm
ÎNCRUȘÍ, încrușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A argăsi. – În + cruși. DOOM
încrușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încrușésc, imperf. 3 sg. încrușeá; conj. prez. 3 să încrușeáscă
încrușiserăți
ÎNCRUȘÍ, încrușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A argăsi. – În + cruși. DOOM
încrușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încrușésc, imperf. 3 sg. încrușeá; conj. prez. 3 să încrușeáscă
încrușiseși
ÎNCRUȘÍ, încrușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A argăsi. – În + cruși. DOOM
încrușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încrușésc, imperf. 3 sg. încrușeá; conj. prez. 3 să încrușeáscă
încrușiseți
ÎNCRUȘÍ, încrușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A argăsi. – În + cruși. DOOM
încrușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încrușésc, imperf. 3 sg. încrușeá; conj. prez. 3 să încrușeáscă
încrușit
ÎNCRUȘÍ, încrușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A argăsi. – În + cruși. DOOM
încrușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încrușésc, imperf. 3 sg. încrușeá; conj. prez. 3 să încrușeáscă
încrușit
ÎNCRUȘÍT, -Ă, încrușiți, -te, adj. (Reg.) 1. (Despre pielea animalelor) Argăsit2. 2. Înroșit; p. ext. pătat (cu sânge). – V. încruși.
încrușita
ÎNCRUȘÍT, -Ă, încrușiți, -te, adj. (Reg.) 1. (Despre pielea animalelor) Argăsit2. 2. Înroșit; p. ext. pătat (cu sânge). – V. încruși.
încrușite
ÎNCRUȘÍT, -Ă, încrușiți, -te, adj. (Reg.) 1. (Despre pielea animalelor) Argăsit2. 2. Înroșit; p. ext. pătat (cu sânge). – V. încruși.
încrușitei
ÎNCRUȘÍT, -Ă, încrușiți, -te, adj. (Reg.) 1. (Despre pielea animalelor) Argăsit2. 2. Înroșit; p. ext. pătat (cu sânge). – V. încruși.
încrușitele
ÎNCRUȘÍT, -Ă, încrușiți, -te, adj. (Reg.) 1. (Despre pielea animalelor) Argăsit2. 2. Înroșit; p. ext. pătat (cu sânge). – V. încruși.
încrușitelor
ÎNCRUȘÍT, -Ă, încrușiți, -te, adj. (Reg.) 1. (Despre pielea animalelor) Argăsit2. 2. Înroșit; p. ext. pătat (cu sânge). – V. încruși.
încrușitul
ÎNCRUȘÍT, -Ă, încrușiți, -te, adj. (Reg.) 1. (Despre pielea animalelor) Argăsit2. 2. Înroșit; p. ext. pătat (cu sânge). – V. încruși.
încrușitului
ÎNCRUȘÍT, -Ă, încrușiți, -te, adj. (Reg.) 1. (Despre pielea animalelor) Argăsit2. 2. Înroșit; p. ext. pătat (cu sânge). – V. încruși.
încrușiși
ÎNCRUȘÍ, încrușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A argăsi. – În + cruși. DOOM
încrușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încrușésc, imperf. 3 sg. încrușeá; conj. prez. 3 să încrușeáscă
încrușiți
ÎNCRUȘÍ, încrușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A argăsi. – În + cruși. DOOM
încrușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încrușésc, imperf. 3 sg. încrușeá; conj. prez. 3 să încrușeáscă
încrușiți
ÎNCRUȘÍT, -Ă, încrușiți, -te, adj. (Reg.) 1. (Despre pielea animalelor) Argăsit2. 2. Înroșit; p. ext. pătat (cu sânge). – V. încruși.
încrușiții
ÎNCRUȘÍT, -Ă, încrușiți, -te, adj. (Reg.) 1. (Despre pielea animalelor) Argăsit2. 2. Înroșit; p. ext. pătat (cu sânge). – V. încruși.
încrușiților
ÎNCRUȘÍT, -Ă, încrușiți, -te, adj. (Reg.) 1. (Despre pielea animalelor) Argăsit2. 2. Înroșit; p. ext. pătat (cu sânge). – V. încruși.
încrâncena
ÎNCRÂNCENÁ, încrấncen, vb. I. Refl. A se înfiora, a se îngrozi, a i se încreți cuiva carnea de frică, de scârbă, de mânie; a se crâncena. [Prez. ind. și: încrâncenez. Var.: (reg.) încrânciná, vb. I] – În + crâncen. DOOM
!încrâncená (a se ~) vb., ind. prez. 3 se încrânceneáză
încrâncena
ÎNCRÂNCENÁ, încrâncenez, vb. I. Refl. A se înfiora, a se îngrozi, a i se încreți cuiva carnea de frică, de scârbă, de mânie; a se crâncena. [Prez. ind. și: încrâncena. Var.: (reg.) încrânciná vb. I] – În + crâncen.
încrâncenai
ÎNCRÂNCENÁ, încrâncenez, vb. I. Refl. A se înfiora, a se îngrozi, a i se încreți cuiva carnea de frică, de scârbă, de mânie; a se crâncena. [Prez. ind. și: încrâncena. Var.: (reg.) încrânciná vb. I] – În + crâncen.
încrâncenam
ÎNCRÂNCENÁ, încrâncenez, vb. I. Refl. A se înfiora, a se îngrozi, a i se încreți cuiva carnea de frică, de scârbă, de mânie; a se crâncena. [Prez. ind. și: încrâncena. Var.: (reg.) încrânciná vb. I] – În + crâncen.
încrâncenare
ÎNCRÂNCENÁ, încrâncenez, vb. I. Refl. A se înfiora, a se îngrozi, a i se încreți cuiva carnea de frică, de scârbă, de mânie; a se crâncena. [Prez. ind. și: încrâncena. Var.: (reg.) încrânciná vb. I] – În + crâncen.
încrâncenare
ÎNCRÂNCENÁRE, încrâncenări, s. f. Acțiunea de a se încrâncena; înfiorare. ♦ Încăierare, încleștare sângeroasă. – V. încrâncena. DOOM
încrâncenáre s. f., g.-d. art. încrâncenắrii; pl. încrâncenắri
încrâncenarea
ÎNCRÂNCENÁRE, încrâncenări, s. f. Acțiunea de a se încrâncena; înfiorare. ♦ Încăierare, încleștare sângeroasă. – V. încrâncena. DOOM
încrâncenáre s. f., g.-d. art. încrâncenắrii; pl. încrâncenắri
încrâncenară
ÎNCRÂNCENÁ, încrâncenez, vb. I. Refl. A se înfiora, a se îngrozi, a i se încreți cuiva carnea de frică, de scârbă, de mânie; a se crâncena. [Prez. ind. și: încrâncena. Var.: (reg.) încrânciná vb. I] – În + crâncen.
încrâncenarăm
ÎNCRÂNCENÁ, încrâncenez, vb. I. Refl. A se înfiora, a se îngrozi, a i se încreți cuiva carnea de frică, de scârbă, de mânie; a se crâncena. [Prez. ind. și: încrâncena. Var.: (reg.) încrânciná vb. I] – În + crâncen.
încrâncenarăți
ÎNCRÂNCENÁ, încrâncenez, vb. I. Refl. A se înfiora, a se îngrozi, a i se încreți cuiva carnea de frică, de scârbă, de mânie; a se crâncena. [Prez. ind. și: încrâncena. Var.: (reg.) încrânciná vb. I] – În + crâncen.
încrâncenase
ÎNCRÂNCENÁ, încrâncenez, vb. I. Refl. A se înfiora, a se îngrozi, a i se încreți cuiva carnea de frică, de scârbă, de mânie; a se crâncena. [Prez. ind. și: încrâncena. Var.: (reg.) încrânciná vb. I] – În + crâncen.
încrâncenasem
ÎNCRÂNCENÁ, încrâncenez, vb. I. Refl. A se înfiora, a se îngrozi, a i se încreți cuiva carnea de frică, de scârbă, de mânie; a se crâncena. [Prez. ind. și: încrâncena. Var.: (reg.) încrânciná vb. I] – În + crâncen.
încrâncenaseră
ÎNCRÂNCENÁ, încrâncenez, vb. I. Refl. A se înfiora, a se îngrozi, a i se încreți cuiva carnea de frică, de scârbă, de mânie; a se crâncena. [Prez. ind. și: încrâncena. Var.: (reg.) încrânciná vb. I] – În + crâncen.
încrâncenaserăm
ÎNCRÂNCENÁ, încrâncenez, vb. I. Refl. A se înfiora, a se îngrozi, a i se încreți cuiva carnea de frică, de scârbă, de mânie; a se crâncena. [Prez. ind. și: încrâncena. Var.: (reg.) încrânciná vb. I] – În + crâncen.
încrâncenaserăți
ÎNCRÂNCENÁ, încrâncenez, vb. I. Refl. A se înfiora, a se îngrozi, a i se încreți cuiva carnea de frică, de scârbă, de mânie; a se crâncena. [Prez. ind. și: încrâncena. Var.: (reg.) încrânciná vb. I] – În + crâncen.
încrâncenaseși
ÎNCRÂNCENÁ, încrâncenez, vb. I. Refl. A se înfiora, a se îngrozi, a i se încreți cuiva carnea de frică, de scârbă, de mânie; a se crâncena. [Prez. ind. și: încrâncena. Var.: (reg.) încrânciná vb. I] – În + crâncen.
încrâncenaseți
ÎNCRÂNCENÁ, încrâncenez, vb. I. Refl. A se înfiora, a se îngrozi, a i se încreți cuiva carnea de frică, de scârbă, de mânie; a se crâncena. [Prez. ind. și: încrâncena. Var.: (reg.) încrânciná vb. I] – În + crâncen.
încrâncenat
ÎNCRÂNCENÁ, încrâncenez, vb. I. Refl. A se înfiora, a se îngrozi, a i se încreți cuiva carnea de frică, de scârbă, de mânie; a se crâncena. [Prez. ind. și: încrâncena. Var.: (reg.) încrânciná vb. I] – În + crâncen.
încrâncenat
ÎNCRÂNCENÁT, -Ă, încrâncenați, -te, adj. Înspăimântat, înfiorat (de frică, de scârbă, de mânie etc.). ♦ Fig. Crâncen, neîndurător. – V. încrâncena.
încrâncenata
ÎNCRÂNCENÁT, -Ă, încrâncenați, -te, adj. Înspăimântat, înfiorat (de frică, de scârbă, de mânie etc.). ♦ Fig. Crâncen, neîndurător. – V. încrâncena.
încrâncenate
ÎNCRÂNCENÁT, -Ă, încrâncenați, -te, adj. Înspăimântat, înfiorat (de frică, de scârbă, de mânie etc.). ♦ Fig. Crâncen, neîndurător. – V. încrâncena.
încrâncenatei
ÎNCRÂNCENÁT, -Ă, încrâncenați, -te, adj. Înspăimântat, înfiorat (de frică, de scârbă, de mânie etc.). ♦ Fig. Crâncen, neîndurător. – V. încrâncena.
încrâncenatele
ÎNCRÂNCENÁT, -Ă, încrâncenați, -te, adj. Înspăimântat, înfiorat (de frică, de scârbă, de mânie etc.). ♦ Fig. Crâncen, neîndurător. – V. încrâncena.
încrâncenatelor
ÎNCRÂNCENÁT, -Ă, încrâncenați, -te, adj. Înspăimântat, înfiorat (de frică, de scârbă, de mânie etc.). ♦ Fig. Crâncen, neîndurător. – V. încrâncena.
încrâncenatul
ÎNCRÂNCENÁT, -Ă, încrâncenați, -te, adj. Înspăimântat, înfiorat (de frică, de scârbă, de mânie etc.). ♦ Fig. Crâncen, neîndurător. – V. încrâncena.
încrâncenatului
ÎNCRÂNCENÁT, -Ă, încrâncenați, -te, adj. Înspăimântat, înfiorat (de frică, de scârbă, de mânie etc.). ♦ Fig. Crâncen, neîndurător. – V. încrâncena.
încrâncenau
ÎNCRÂNCENÁ, încrâncenez, vb. I. Refl. A se înfiora, a se îngrozi, a i se încreți cuiva carnea de frică, de scârbă, de mânie; a se crâncena. [Prez. ind. și: încrâncena. Var.: (reg.) încrânciná vb. I] – În + crâncen.
încrâncenași
ÎNCRÂNCENÁ, încrâncenez, vb. I. Refl. A se înfiora, a se îngrozi, a i se încreți cuiva carnea de frică, de scârbă, de mânie; a se crâncena. [Prez. ind. și: încrâncena. Var.: (reg.) încrânciná vb. I] – În + crâncen.
încrâncenați
ÎNCRÂNCENÁ, încrâncenez, vb. I. Refl. A se înfiora, a se îngrozi, a i se încreți cuiva carnea de frică, de scârbă, de mânie; a se crâncena. [Prez. ind. și: încrâncena. Var.: (reg.) încrânciná vb. I] – În + crâncen.
încrâncenați
ÎNCRÂNCENÁT, -Ă, încrâncenați, -te, adj. Înspăimântat, înfiorat (de frică, de scârbă, de mânie etc.). ♦ Fig. Crâncen, neîndurător. – V. încrâncena.
încrâncenații
ÎNCRÂNCENÁT, -Ă, încrâncenați, -te, adj. Înspăimântat, înfiorat (de frică, de scârbă, de mânie etc.). ♦ Fig. Crâncen, neîndurător. – V. încrâncena.
încrâncenaților
ÎNCRÂNCENÁT, -Ă, încrâncenați, -te, adj. Înspăimântat, înfiorat (de frică, de scârbă, de mânie etc.). ♦ Fig. Crâncen, neîndurător. – V. încrâncena.
încrâncenează
ÎNCRÂNCENÁ, încrâncenez, vb. I. Refl. A se înfiora, a se îngrozi, a i se încreți cuiva carnea de frică, de scârbă, de mânie; a se crâncena. [Prez. ind. și: încrâncena. Var.: (reg.) încrânciná vb. I] – În + crâncen.
încrâncenez
ÎNCRÂNCENÁ, încrâncenez, vb. I. Refl. A se înfiora, a se îngrozi, a i se încreți cuiva carnea de frică, de scârbă, de mânie; a se crâncena. [Prez. ind. și: încrâncena. Var.: (reg.) încrânciná vb. I] – În + crâncen.
încrânceneze
ÎNCRÂNCENÁ, încrâncenez, vb. I. Refl. A se înfiora, a se îngrozi, a i se încreți cuiva carnea de frică, de scârbă, de mânie; a se crâncena. [Prez. ind. și: încrâncena. Var.: (reg.) încrânciná vb. I] – În + crâncen.
încrâncenezi
ÎNCRÂNCENÁ, încrâncenez, vb. I. Refl. A se înfiora, a se îngrozi, a i se încreți cuiva carnea de frică, de scârbă, de mânie; a se crâncena. [Prez. ind. și: încrâncena. Var.: (reg.) încrânciná vb. I] – În + crâncen.
încrâncenând
ÎNCRÂNCENÁ, încrâncenez, vb. I. Refl. A se înfiora, a se îngrozi, a i se încreți cuiva carnea de frică, de scârbă, de mânie; a se crâncena. [Prez. ind. și: încrâncena. Var.: (reg.) încrânciná vb. I] – În + crâncen.
încrâncenări
ÎNCRÂNCENÁRE, încrâncenări, s. f. Acțiunea de a se încrâncena; înfiorare. ♦ Încăierare, încleștare sângeroasă. – V. încrâncena. DOOM
încrâncenáre s. f., g.-d. art. încrâncenắrii; pl. încrâncenắri
încrâncenării
ÎNCRÂNCENÁRE, încrâncenări, s. f. Acțiunea de a se încrâncena; înfiorare. ♦ Încăierare, încleștare sângeroasă. – V. încrâncena. DOOM
încrâncenáre s. f., g.-d. art. încrâncenắrii; pl. încrâncenắri
încrâncenările
ÎNCRÂNCENÁRE, încrâncenări, s. f. Acțiunea de a se încrâncena; înfiorare. ♦ Încăierare, încleștare sângeroasă. – V. încrâncena. DOOM
încrâncenáre s. f., g.-d. art. încrâncenắrii; pl. încrâncenắri
încrâncenărilor
ÎNCRÂNCENÁRE, încrâncenări, s. f. Acțiunea de a se încrâncena; înfiorare. ♦ Încăierare, încleștare sângeroasă. – V. încrâncena. DOOM
încrâncenáre s. f., g.-d. art. încrâncenắrii; pl. încrâncenắri
încrâncina
ÎNCRÂNCINÁ vb. I v. încrâncena.
încrâncina
ÎNCRÂNCINÁ vb. I v. încrâncena.
încrâncinare
ÎNCRÂNCINÁ vb. I v. încrâncena.
încrîncena
ÎNCRÂNCENÁ, încrâncenez, vb. I. Refl. A se înfiora, a se îngrozi, a i se încreți cuiva carnea de frică, de scârbă, de mânie; a se crâncena. [Prez. ind. și: încrâncena. Var.: (reg.) încrânciná vb. I] – În + crâncen.
încrîncenai
ÎNCRÂNCENÁ, încrâncenez, vb. I. Refl. A se înfiora, a se îngrozi, a i se încreți cuiva carnea de frică, de scârbă, de mânie; a se crâncena. [Prez. ind. și: încrâncena. Var.: (reg.) încrânciná vb. I] – În + crâncen.
încrîncenam
ÎNCRÂNCENÁ, încrâncenez, vb. I. Refl. A se înfiora, a se îngrozi, a i se încreți cuiva carnea de frică, de scârbă, de mânie; a se crâncena. [Prez. ind. și: încrâncena. Var.: (reg.) încrânciná vb. I] – În + crâncen.
încrîncenare
ÎNCRÂNCENÁ, încrâncenez, vb. I. Refl. A se înfiora, a se îngrozi, a i se încreți cuiva carnea de frică, de scârbă, de mânie; a se crâncena. [Prez. ind. și: încrâncena. Var.: (reg.) încrânciná vb. I] – În + crâncen.
încrîncenare
ÎNCRÂNCENÁRE, încrâncenări, s. f. Acțiunea de a se încrâncena; înfiorare. ♦ Încăierare, încleștare sângeroasă. – V. încrâncena. DOOM
încrâncenáre s. f., g.-d. art. încrâncenắrii; pl. încrâncenắri
încrîncenarea
ÎNCRÂNCENÁRE, încrâncenări, s. f. Acțiunea de a se încrâncena; înfiorare. ♦ Încăierare, încleștare sângeroasă. – V. încrâncena. DOOM
încrâncenáre s. f., g.-d. art. încrâncenắrii; pl. încrâncenắri
încrîncenară
ÎNCRÂNCENÁ, încrâncenez, vb. I. Refl. A se înfiora, a se îngrozi, a i se încreți cuiva carnea de frică, de scârbă, de mânie; a se crâncena. [Prez. ind. și: încrâncena. Var.: (reg.) încrânciná vb. I] – În + crâncen.
încrîncenarăm
ÎNCRÂNCENÁ, încrâncenez, vb. I. Refl. A se înfiora, a se îngrozi, a i se încreți cuiva carnea de frică, de scârbă, de mânie; a se crâncena. [Prez. ind. și: încrâncena. Var.: (reg.) încrânciná vb. I] – În + crâncen.
încrîncenarăți
ÎNCRÂNCENÁ, încrâncenez, vb. I. Refl. A se înfiora, a se îngrozi, a i se încreți cuiva carnea de frică, de scârbă, de mânie; a se crâncena. [Prez. ind. și: încrâncena. Var.: (reg.) încrânciná vb. I] – În + crâncen.
încrîncenase
ÎNCRÂNCENÁ, încrâncenez, vb. I. Refl. A se înfiora, a se îngrozi, a i se încreți cuiva carnea de frică, de scârbă, de mânie; a se crâncena. [Prez. ind. și: încrâncena. Var.: (reg.) încrânciná vb. I] – În + crâncen.
încrîncenasem
ÎNCRÂNCENÁ, încrâncenez, vb. I. Refl. A se înfiora, a se îngrozi, a i se încreți cuiva carnea de frică, de scârbă, de mânie; a se crâncena. [Prez. ind. și: încrâncena. Var.: (reg.) încrânciná vb. I] – În + crâncen.
încrîncenaseră
ÎNCRÂNCENÁ, încrâncenez, vb. I. Refl. A se înfiora, a se îngrozi, a i se încreți cuiva carnea de frică, de scârbă, de mânie; a se crâncena. [Prez. ind. și: încrâncena. Var.: (reg.) încrânciná vb. I] – În + crâncen.
încrîncenaserăm
ÎNCRÂNCENÁ, încrâncenez, vb. I. Refl. A se înfiora, a se îngrozi, a i se încreți cuiva carnea de frică, de scârbă, de mânie; a se crâncena. [Prez. ind. și: încrâncena. Var.: (reg.) încrânciná vb. I] – În + crâncen.
încrîncenaserăți
ÎNCRÂNCENÁ, încrâncenez, vb. I. Refl. A se înfiora, a se îngrozi, a i se încreți cuiva carnea de frică, de scârbă, de mânie; a se crâncena. [Prez. ind. și: încrâncena. Var.: (reg.) încrânciná vb. I] – În + crâncen.
încrîncenaseși
ÎNCRÂNCENÁ, încrâncenez, vb. I. Refl. A se înfiora, a se îngrozi, a i se încreți cuiva carnea de frică, de scârbă, de mânie; a se crâncena. [Prez. ind. și: încrâncena. Var.: (reg.) încrânciná vb. I] – În + crâncen.
încrîncenaseți
ÎNCRÂNCENÁ, încrâncenez, vb. I. Refl. A se înfiora, a se îngrozi, a i se încreți cuiva carnea de frică, de scârbă, de mânie; a se crâncena. [Prez. ind. și: încrâncena. Var.: (reg.) încrânciná vb. I] – În + crâncen.
încrîncenat
ÎNCRÂNCENÁ, încrâncenez, vb. I. Refl. A se înfiora, a se îngrozi, a i se încreți cuiva carnea de frică, de scârbă, de mânie; a se crâncena. [Prez. ind. și: încrâncena. Var.: (reg.) încrânciná vb. I] – În + crâncen.
încrîncenat
ÎNCRÂNCENÁT, -Ă, încrâncenați, -te, adj. Înspăimântat, înfiorat (de frică, de scârbă, de mânie etc.). ♦ Fig. Crâncen, neîndurător. – V. încrâncena.
încrîncenata
ÎNCRÂNCENÁT, -Ă, încrâncenați, -te, adj. Înspăimântat, înfiorat (de frică, de scârbă, de mânie etc.). ♦ Fig. Crâncen, neîndurător. – V. încrâncena.
încrîncenate
ÎNCRÂNCENÁT, -Ă, încrâncenați, -te, adj. Înspăimântat, înfiorat (de frică, de scârbă, de mânie etc.). ♦ Fig. Crâncen, neîndurător. – V. încrâncena.
încrîncenatei
ÎNCRÂNCENÁT, -Ă, încrâncenați, -te, adj. Înspăimântat, înfiorat (de frică, de scârbă, de mânie etc.). ♦ Fig. Crâncen, neîndurător. – V. încrâncena.
încrîncenatele
ÎNCRÂNCENÁT, -Ă, încrâncenați, -te, adj. Înspăimântat, înfiorat (de frică, de scârbă, de mânie etc.). ♦ Fig. Crâncen, neîndurător. – V. încrâncena.
încrîncenatelor
ÎNCRÂNCENÁT, -Ă, încrâncenați, -te, adj. Înspăimântat, înfiorat (de frică, de scârbă, de mânie etc.). ♦ Fig. Crâncen, neîndurător. – V. încrâncena.
încrîncenatul
ÎNCRÂNCENÁT, -Ă, încrâncenați, -te, adj. Înspăimântat, înfiorat (de frică, de scârbă, de mânie etc.). ♦ Fig. Crâncen, neîndurător. – V. încrâncena.
încrîncenatului
ÎNCRÂNCENÁT, -Ă, încrâncenați, -te, adj. Înspăimântat, înfiorat (de frică, de scârbă, de mânie etc.). ♦ Fig. Crâncen, neîndurător. – V. încrâncena.
încrîncenau
ÎNCRÂNCENÁ, încrâncenez, vb. I. Refl. A se înfiora, a se îngrozi, a i se încreți cuiva carnea de frică, de scârbă, de mânie; a se crâncena. [Prez. ind. și: încrâncena. Var.: (reg.) încrânciná vb. I] – În + crâncen.
încrîncenași
ÎNCRÂNCENÁ, încrâncenez, vb. I. Refl. A se înfiora, a se îngrozi, a i se încreți cuiva carnea de frică, de scârbă, de mânie; a se crâncena. [Prez. ind. și: încrâncena. Var.: (reg.) încrânciná vb. I] – În + crâncen.
încrîncenați
ÎNCRÂNCENÁ, încrâncenez, vb. I. Refl. A se înfiora, a se îngrozi, a i se încreți cuiva carnea de frică, de scârbă, de mânie; a se crâncena. [Prez. ind. și: încrâncena. Var.: (reg.) încrânciná vb. I] – În + crâncen.
încrîncenați
ÎNCRÂNCENÁT, -Ă, încrâncenați, -te, adj. Înspăimântat, înfiorat (de frică, de scârbă, de mânie etc.). ♦ Fig. Crâncen, neîndurător. – V. încrâncena.
încrîncenații
ÎNCRÂNCENÁT, -Ă, încrâncenați, -te, adj. Înspăimântat, înfiorat (de frică, de scârbă, de mânie etc.). ♦ Fig. Crâncen, neîndurător. – V. încrâncena.
încrîncenaților
ÎNCRÂNCENÁT, -Ă, încrâncenați, -te, adj. Înspăimântat, înfiorat (de frică, de scârbă, de mânie etc.). ♦ Fig. Crâncen, neîndurător. – V. încrâncena.
încrîncenează
ÎNCRÂNCENÁ, încrâncenez, vb. I. Refl. A se înfiora, a se îngrozi, a i se încreți cuiva carnea de frică, de scârbă, de mânie; a se crâncena. [Prez. ind. și: încrâncena. Var.: (reg.) încrânciná vb. I] – În + crâncen.
încrîncenez
ÎNCRÂNCENÁ, încrâncenez, vb. I. Refl. A se înfiora, a se îngrozi, a i se încreți cuiva carnea de frică, de scârbă, de mânie; a se crâncena. [Prez. ind. și: încrâncena. Var.: (reg.) încrânciná vb. I] – În + crâncen.
încrînceneze
ÎNCRÂNCENÁ, încrâncenez, vb. I. Refl. A se înfiora, a se îngrozi, a i se încreți cuiva carnea de frică, de scârbă, de mânie; a se crâncena. [Prez. ind. și: încrâncena. Var.: (reg.) încrânciná vb. I] – În + crâncen.
încrîncenezi
ÎNCRÂNCENÁ, încrâncenez, vb. I. Refl. A se înfiora, a se îngrozi, a i se încreți cuiva carnea de frică, de scârbă, de mânie; a se crâncena. [Prez. ind. și: încrâncena. Var.: (reg.) încrânciná vb. I] – În + crâncen.
încrîncenînd
ÎNCRÂNCENÁ, încrâncenez, vb. I. Refl. A se înfiora, a se îngrozi, a i se încreți cuiva carnea de frică, de scârbă, de mânie; a se crâncena. [Prez. ind. și: încrâncena. Var.: (reg.) încrânciná vb. I] – În + crâncen.
încrîncenări
ÎNCRÂNCENÁRE, încrâncenări, s. f. Acțiunea de a se încrâncena; înfiorare. ♦ Încăierare, încleștare sângeroasă. – V. încrâncena. DOOM
încrâncenáre s. f., g.-d. art. încrâncenắrii; pl. încrâncenắri
încrîncenării
ÎNCRÂNCENÁRE, încrâncenări, s. f. Acțiunea de a se încrâncena; înfiorare. ♦ Încăierare, încleștare sângeroasă. – V. încrâncena. DOOM
încrâncenáre s. f., g.-d. art. încrâncenắrii; pl. încrâncenắri
încrîncenările
ÎNCRÂNCENÁRE, încrâncenări, s. f. Acțiunea de a se încrâncena; înfiorare. ♦ Încăierare, încleștare sângeroasă. – V. încrâncena. DOOM
încrâncenáre s. f., g.-d. art. încrâncenắrii; pl. încrâncenắri
încrîncenărilor
ÎNCRÂNCENÁRE, încrâncenări, s. f. Acțiunea de a se încrâncena; înfiorare. ♦ Încăierare, încleștare sângeroasă. – V. încrâncena. DOOM
încrâncenáre s. f., g.-d. art. încrâncenắrii; pl. încrâncenắri
încui
ÎNCUIÁ, încúi, vb. I. 1. Tranz. A închide cu ajutorul unui zăvor, al unui lacăt, al unei chei etc. ♦ A reține pe cineva într-o încăpere închisă cu cheia. ♦ Refl. A se închide (singur), a se izola într-o încăpere. ♦ Fig. (Fam.) A face pe cineva să nu mai aibă ce să răspundă; a închide gura cuiva, a înfunda. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) constipa. – Lat. incuncare. DOOM
încuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. încúi, 3 încúie, 1 pl. încuiém; conj. prez. 3 sg. să încúie; ger. încuínd
încuia
ÎNCUIÁ, încúi, vb. I. 1. Tranz. A închide cu ajutorul unui zăvor, al unui lacăt, al unei chei etc. ♦ A reține pe cineva într-o încăpere închisă cu cheia. ♦ Refl. A se închide (singur), a se izola într-o încăpere. ♦ Fig. (Fam.) A face pe cineva să nu mai aibă ce să răspundă; a închide gura cuiva, a înfunda. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) constipa. – Lat. incuncare. DOOM
încuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. încúi, 3 încúie, 1 pl. încuiém; conj. prez. 3 sg. să încúie; ger. încuínd
încuiai
ÎNCUIÁ, încúi, vb. I. 1. Tranz. A închide cu ajutorul unui zăvor, al unui lacăt, al unei chei etc. ♦ A reține pe cineva într-o încăpere închisă cu cheia. ♦ Refl. A se închide (singur), a se izola într-o încăpere. ♦ Fig. (Fam.) A face pe cineva să nu mai aibă ce să răspundă; a închide gura cuiva, a înfunda. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) constipa. – Lat. incuncare. DOOM
încuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. încúi, 3 încúie, 1 pl. încuiém; conj. prez. 3 sg. să încúie; ger. încuínd
încuiam
ÎNCUIÁ, încúi, vb. I. 1. Tranz. A închide cu ajutorul unui zăvor, al unui lacăt, al unei chei etc. ♦ A reține pe cineva într-o încăpere închisă cu cheia. ♦ Refl. A se închide (singur), a se izola într-o încăpere. ♦ Fig. (Fam.) A face pe cineva să nu mai aibă ce să răspundă; a închide gura cuiva, a înfunda. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) constipa. – Lat. incuncare. DOOM
încuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. încúi, 3 încúie, 1 pl. încuiém; conj. prez. 3 sg. să încúie; ger. încuínd
încuiară
ÎNCUIÁ, încúi, vb. I. 1. Tranz. A închide cu ajutorul unui zăvor, al unui lacăt, al unei chei etc. ♦ A reține pe cineva într-o încăpere închisă cu cheia. ♦ Refl. A se închide (singur), a se izola într-o încăpere. ♦ Fig. (Fam.) A face pe cineva să nu mai aibă ce să răspundă; a închide gura cuiva, a înfunda. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) constipa. – Lat. incuncare. DOOM
încuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. încúi, 3 încúie, 1 pl. încuiém; conj. prez. 3 sg. să încúie; ger. încuínd
încuiarăm
ÎNCUIÁ, încúi, vb. I. 1. Tranz. A închide cu ajutorul unui zăvor, al unui lacăt, al unei chei etc. ♦ A reține pe cineva într-o încăpere închisă cu cheia. ♦ Refl. A se închide (singur), a se izola într-o încăpere. ♦ Fig. (Fam.) A face pe cineva să nu mai aibă ce să răspundă; a închide gura cuiva, a înfunda. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) constipa. – Lat. incuncare. DOOM
încuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. încúi, 3 încúie, 1 pl. încuiém; conj. prez. 3 sg. să încúie; ger. încuínd
încuiarăți
ÎNCUIÁ, încúi, vb. I. 1. Tranz. A închide cu ajutorul unui zăvor, al unui lacăt, al unei chei etc. ♦ A reține pe cineva într-o încăpere închisă cu cheia. ♦ Refl. A se închide (singur), a se izola într-o încăpere. ♦ Fig. (Fam.) A face pe cineva să nu mai aibă ce să răspundă; a închide gura cuiva, a înfunda. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) constipa. – Lat. incuncare. DOOM
încuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. încúi, 3 încúie, 1 pl. încuiém; conj. prez. 3 sg. să încúie; ger. încuínd
încuiase
ÎNCUIÁ, încúi, vb. I. 1. Tranz. A închide cu ajutorul unui zăvor, al unui lacăt, al unei chei etc. ♦ A reține pe cineva într-o încăpere închisă cu cheia. ♦ Refl. A se închide (singur), a se izola într-o încăpere. ♦ Fig. (Fam.) A face pe cineva să nu mai aibă ce să răspundă; a închide gura cuiva, a înfunda. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) constipa. – Lat. incuncare. DOOM
încuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. încúi, 3 încúie, 1 pl. încuiém; conj. prez. 3 sg. să încúie; ger. încuínd
încuiasem
ÎNCUIÁ, încúi, vb. I. 1. Tranz. A închide cu ajutorul unui zăvor, al unui lacăt, al unei chei etc. ♦ A reține pe cineva într-o încăpere închisă cu cheia. ♦ Refl. A se închide (singur), a se izola într-o încăpere. ♦ Fig. (Fam.) A face pe cineva să nu mai aibă ce să răspundă; a închide gura cuiva, a înfunda. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) constipa. – Lat. incuncare. DOOM
încuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. încúi, 3 încúie, 1 pl. încuiém; conj. prez. 3 sg. să încúie; ger. încuínd
încuiaseră
ÎNCUIÁ, încúi, vb. I. 1. Tranz. A închide cu ajutorul unui zăvor, al unui lacăt, al unei chei etc. ♦ A reține pe cineva într-o încăpere închisă cu cheia. ♦ Refl. A se închide (singur), a se izola într-o încăpere. ♦ Fig. (Fam.) A face pe cineva să nu mai aibă ce să răspundă; a închide gura cuiva, a înfunda. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) constipa. – Lat. incuncare. DOOM
încuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. încúi, 3 încúie, 1 pl. încuiém; conj. prez. 3 sg. să încúie; ger. încuínd
încuiaserăm
ÎNCUIÁ, încúi, vb. I. 1. Tranz. A închide cu ajutorul unui zăvor, al unui lacăt, al unei chei etc. ♦ A reține pe cineva într-o încăpere închisă cu cheia. ♦ Refl. A se închide (singur), a se izola într-o încăpere. ♦ Fig. (Fam.) A face pe cineva să nu mai aibă ce să răspundă; a închide gura cuiva, a înfunda. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) constipa. – Lat. incuncare. DOOM
încuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. încúi, 3 încúie, 1 pl. încuiém; conj. prez. 3 sg. să încúie; ger. încuínd
încuiaserăți
ÎNCUIÁ, încúi, vb. I. 1. Tranz. A închide cu ajutorul unui zăvor, al unui lacăt, al unei chei etc. ♦ A reține pe cineva într-o încăpere închisă cu cheia. ♦ Refl. A se închide (singur), a se izola într-o încăpere. ♦ Fig. (Fam.) A face pe cineva să nu mai aibă ce să răspundă; a închide gura cuiva, a înfunda. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) constipa. – Lat. incuncare. DOOM
încuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. încúi, 3 încúie, 1 pl. încuiém; conj. prez. 3 sg. să încúie; ger. încuínd
încuiaseși
ÎNCUIÁ, încúi, vb. I. 1. Tranz. A închide cu ajutorul unui zăvor, al unui lacăt, al unei chei etc. ♦ A reține pe cineva într-o încăpere închisă cu cheia. ♦ Refl. A se închide (singur), a se izola într-o încăpere. ♦ Fig. (Fam.) A face pe cineva să nu mai aibă ce să răspundă; a închide gura cuiva, a înfunda. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) constipa. – Lat. incuncare. DOOM
încuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. încúi, 3 încúie, 1 pl. încuiém; conj. prez. 3 sg. să încúie; ger. încuínd
încuiaseți
ÎNCUIÁ, încúi, vb. I. 1. Tranz. A închide cu ajutorul unui zăvor, al unui lacăt, al unei chei etc. ♦ A reține pe cineva într-o încăpere închisă cu cheia. ♦ Refl. A se închide (singur), a se izola într-o încăpere. ♦ Fig. (Fam.) A face pe cineva să nu mai aibă ce să răspundă; a închide gura cuiva, a înfunda. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) constipa. – Lat. incuncare. DOOM
încuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. încúi, 3 încúie, 1 pl. încuiém; conj. prez. 3 sg. să încúie; ger. încuínd
încuiat
ÎNCUIÁ, încúi, vb. I. 1. Tranz. A închide cu ajutorul unui zăvor, al unui lacăt, al unei chei etc. ♦ A reține pe cineva într-o încăpere închisă cu cheia. ♦ Refl. A se închide (singur), a se izola într-o încăpere. ♦ Fig. (Fam.) A face pe cineva să nu mai aibă ce să răspundă; a închide gura cuiva, a înfunda. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) constipa. – Lat. incuncare. DOOM
încuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. încúi, 3 încúie, 1 pl. încuiém; conj. prez. 3 sg. să încúie; ger. încuínd
încuiat
ÎNCUIÁT2, -Ă, încuiați, -te, adj. 1. Închis cu cheia, cu zăvorul. 2. (Pop.) Constipat. ♦ Fig. (Adesea substantivat; fam.) Care este insensibil la argumente, incapabil de a înțelege noul, care nu iese din părerile lui; p. ext. care nu este sociabil. – V. încuia.
încuiat
ÎNCUIÁT1 s. n. Încuiere. – V. încuia. DOOM
încuiát s. n.
încuiata
ÎNCUIÁT2, -Ă, încuiați, -te, adj. 1. Închis cu cheia, cu zăvorul. 2. (Pop.) Constipat. ♦ Fig. (Adesea substantivat; fam.) Care este insensibil la argumente, incapabil de a înțelege noul, care nu iese din părerile lui; p. ext. care nu este sociabil. – V. încuia.
încuiate
ÎNCUIÁT2, -Ă, încuiați, -te, adj. 1. Închis cu cheia, cu zăvorul. 2. (Pop.) Constipat. ♦ Fig. (Adesea substantivat; fam.) Care este insensibil la argumente, incapabil de a înțelege noul, care nu iese din părerile lui; p. ext. care nu este sociabil. – V. încuia.
încuiatei
ÎNCUIÁT2, -Ă, încuiați, -te, adj. 1. Închis cu cheia, cu zăvorul. 2. (Pop.) Constipat. ♦ Fig. (Adesea substantivat; fam.) Care este insensibil la argumente, incapabil de a înțelege noul, care nu iese din părerile lui; p. ext. care nu este sociabil. – V. încuia.
încuiatele
ÎNCUIÁT2, -Ă, încuiați, -te, adj. 1. Închis cu cheia, cu zăvorul. 2. (Pop.) Constipat. ♦ Fig. (Adesea substantivat; fam.) Care este insensibil la argumente, incapabil de a înțelege noul, care nu iese din părerile lui; p. ext. care nu este sociabil. – V. încuia.
încuiatelor
ÎNCUIÁT2, -Ă, încuiați, -te, adj. 1. Închis cu cheia, cu zăvorul. 2. (Pop.) Constipat. ♦ Fig. (Adesea substantivat; fam.) Care este insensibil la argumente, incapabil de a înțelege noul, care nu iese din părerile lui; p. ext. care nu este sociabil. – V. încuia.
încuiatul
ÎNCUIÁT2, -Ă, încuiați, -te, adj. 1. Închis cu cheia, cu zăvorul. 2. (Pop.) Constipat. ♦ Fig. (Adesea substantivat; fam.) Care este insensibil la argumente, incapabil de a înțelege noul, care nu iese din părerile lui; p. ext. care nu este sociabil. – V. încuia.
încuiatului
ÎNCUIÁT2, -Ă, încuiați, -te, adj. 1. Închis cu cheia, cu zăvorul. 2. (Pop.) Constipat. ♦ Fig. (Adesea substantivat; fam.) Care este insensibil la argumente, incapabil de a înțelege noul, care nu iese din părerile lui; p. ext. care nu este sociabil. – V. încuia.
încuiau
ÎNCUIÁ, încúi, vb. I. 1. Tranz. A închide cu ajutorul unui zăvor, al unui lacăt, al unei chei etc. ♦ A reține pe cineva într-o încăpere închisă cu cheia. ♦ Refl. A se închide (singur), a se izola într-o încăpere. ♦ Fig. (Fam.) A face pe cineva să nu mai aibă ce să răspundă; a închide gura cuiva, a înfunda. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) constipa. – Lat. incuncare. DOOM
încuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. încúi, 3 încúie, 1 pl. încuiém; conj. prez. 3 sg. să încúie; ger. încuínd
încuiași
ÎNCUIÁ, încúi, vb. I. 1. Tranz. A închide cu ajutorul unui zăvor, al unui lacăt, al unei chei etc. ♦ A reține pe cineva într-o încăpere închisă cu cheia. ♦ Refl. A se închide (singur), a se izola într-o încăpere. ♦ Fig. (Fam.) A face pe cineva să nu mai aibă ce să răspundă; a închide gura cuiva, a înfunda. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) constipa. – Lat. incuncare. DOOM
încuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. încúi, 3 încúie, 1 pl. încuiém; conj. prez. 3 sg. să încúie; ger. încuínd
încuiați
ÎNCUIÁ, încúi, vb. I. 1. Tranz. A închide cu ajutorul unui zăvor, al unui lacăt, al unei chei etc. ♦ A reține pe cineva într-o încăpere închisă cu cheia. ♦ Refl. A se închide (singur), a se izola într-o încăpere. ♦ Fig. (Fam.) A face pe cineva să nu mai aibă ce să răspundă; a închide gura cuiva, a înfunda. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) constipa. – Lat. incuncare. DOOM
încuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. încúi, 3 încúie, 1 pl. încuiém; conj. prez. 3 sg. să încúie; ger. încuínd
încuiați
ÎNCUIÁT2, -Ă, încuiați, -te, adj. 1. Închis cu cheia, cu zăvorul. 2. (Pop.) Constipat. ♦ Fig. (Adesea substantivat; fam.) Care este insensibil la argumente, incapabil de a înțelege noul, care nu iese din părerile lui; p. ext. care nu este sociabil. – V. încuia.
încuiații
ÎNCUIÁT2, -Ă, încuiați, -te, adj. 1. Închis cu cheia, cu zăvorul. 2. (Pop.) Constipat. ♦ Fig. (Adesea substantivat; fam.) Care este insensibil la argumente, incapabil de a înțelege noul, care nu iese din părerile lui; p. ext. care nu este sociabil. – V. încuia.
încuiaților
ÎNCUIÁT2, -Ă, încuiați, -te, adj. 1. Închis cu cheia, cu zăvorul. 2. (Pop.) Constipat. ♦ Fig. (Adesea substantivat; fam.) Care este insensibil la argumente, incapabil de a înțelege noul, care nu iese din părerile lui; p. ext. care nu este sociabil. – V. încuia.
încuiba
ÎNCUIBÁ, încuibez, vb. I. Refl. A-și face cuib; a se vârî (unde nu-i este locul); a se oploși. ♦ Fig. A pătrunde adânc; a se înrădăcina. [Prez. ind. și: încúib] – În + cuib. DOOM
!încuibá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se încuibeáză
încuiba
ÎNCUIBÁ, încuibez, vb. I. Refl. A se instala undeva fără să fie dorit. ♦ Fig. A pătrunde adânc; a se înrădăcina. [Prez. ind. și: încúib] – În + cuib.
încuibai
ÎNCUIBÁ, încuibez, vb. I. Refl. A se instala undeva fără să fie dorit. ♦ Fig. A pătrunde adânc; a se înrădăcina. [Prez. ind. și: încúib] – În + cuib.
încuibam
ÎNCUIBÁ, încuibez, vb. I. Refl. A se instala undeva fără să fie dorit. ♦ Fig. A pătrunde adânc; a se înrădăcina. [Prez. ind. și: încúib] – În + cuib.
încuibare
ÎNCUIBÁ, încuibez, vb. I. Refl. A se instala undeva fără să fie dorit. ♦ Fig. A pătrunde adânc; a se înrădăcina. [Prez. ind. și: încúib] – În + cuib.
încuibare
ÎNCUIBÁRE s. f. Acțiunea de a se încuiba. – V. încuiba. DOOM
încuibáre s. f., g.-d. art. încuibắrii
încuibarea
ÎNCUIBÁRE s. f. Acțiunea de a se încuiba. – V. încuiba. DOOM
încuibáre s. f., g.-d. art. încuibắrii
încuibară
ÎNCUIBÁ, încuibez, vb. I. Refl. A se instala undeva fără să fie dorit. ♦ Fig. A pătrunde adânc; a se înrădăcina. [Prez. ind. și: încúib] – În + cuib.
încuibarăm
ÎNCUIBÁ, încuibez, vb. I. Refl. A se instala undeva fără să fie dorit. ♦ Fig. A pătrunde adânc; a se înrădăcina. [Prez. ind. și: încúib] – În + cuib.
încuibarăți
ÎNCUIBÁ, încuibez, vb. I. Refl. A se instala undeva fără să fie dorit. ♦ Fig. A pătrunde adânc; a se înrădăcina. [Prez. ind. și: încúib] – În + cuib.
încuibase
ÎNCUIBÁ, încuibez, vb. I. Refl. A se instala undeva fără să fie dorit. ♦ Fig. A pătrunde adânc; a se înrădăcina. [Prez. ind. și: încúib] – În + cuib.
încuibasem
ÎNCUIBÁ, încuibez, vb. I. Refl. A se instala undeva fără să fie dorit. ♦ Fig. A pătrunde adânc; a se înrădăcina. [Prez. ind. și: încúib] – În + cuib.
încuibaseră
ÎNCUIBÁ, încuibez, vb. I. Refl. A se instala undeva fără să fie dorit. ♦ Fig. A pătrunde adânc; a se înrădăcina. [Prez. ind. și: încúib] – În + cuib.
încuibaserăm
ÎNCUIBÁ, încuibez, vb. I. Refl. A se instala undeva fără să fie dorit. ♦ Fig. A pătrunde adânc; a se înrădăcina. [Prez. ind. și: încúib] – În + cuib.
încuibaserăți
ÎNCUIBÁ, încuibez, vb. I. Refl. A se instala undeva fără să fie dorit. ♦ Fig. A pătrunde adânc; a se înrădăcina. [Prez. ind. și: încúib] – În + cuib.
încuibaseși
ÎNCUIBÁ, încuibez, vb. I. Refl. A se instala undeva fără să fie dorit. ♦ Fig. A pătrunde adânc; a se înrădăcina. [Prez. ind. și: încúib] – În + cuib.
încuibaseți
ÎNCUIBÁ, încuibez, vb. I. Refl. A se instala undeva fără să fie dorit. ♦ Fig. A pătrunde adânc; a se înrădăcina. [Prez. ind. și: încúib] – În + cuib.
încuibat
ÎNCUIBÁ, încuibez, vb. I. Refl. A se instala undeva fără să fie dorit. ♦ Fig. A pătrunde adânc; a se înrădăcina. [Prez. ind. și: încúib] – În + cuib.
încuibat
ÎNCUIBÁT, -Ă, încuibați, -te, adj. Care s-a instalat (nedorit și nepoftit) într-un loc. ♦ Fig. Pătruns adânc, înrădăcinat. – V. încuiba.
încuibata
ÎNCUIBÁT, -Ă, încuibați, -te, adj. Care s-a instalat (nedorit și nepoftit) într-un loc. ♦ Fig. Pătruns adânc, înrădăcinat. – V. încuiba.
încuibate
ÎNCUIBÁT, -Ă, încuibați, -te, adj. Care s-a instalat (nedorit și nepoftit) într-un loc. ♦ Fig. Pătruns adânc, înrădăcinat. – V. încuiba.
încuibatei
ÎNCUIBÁT, -Ă, încuibați, -te, adj. Care s-a instalat (nedorit și nepoftit) într-un loc. ♦ Fig. Pătruns adânc, înrădăcinat. – V. încuiba.
încuibatele
ÎNCUIBÁT, -Ă, încuibați, -te, adj. Care s-a instalat (nedorit și nepoftit) într-un loc. ♦ Fig. Pătruns adânc, înrădăcinat. – V. încuiba.
încuibatelor
ÎNCUIBÁT, -Ă, încuibați, -te, adj. Care s-a instalat (nedorit și nepoftit) într-un loc. ♦ Fig. Pătruns adânc, înrădăcinat. – V. încuiba.
încuibatul
ÎNCUIBÁT, -Ă, încuibați, -te, adj. Care s-a instalat (nedorit și nepoftit) într-un loc. ♦ Fig. Pătruns adânc, înrădăcinat. – V. încuiba.
încuibatului
ÎNCUIBÁT, -Ă, încuibați, -te, adj. Care s-a instalat (nedorit și nepoftit) într-un loc. ♦ Fig. Pătruns adânc, înrădăcinat. – V. încuiba.
încuibau
ÎNCUIBÁ, încuibez, vb. I. Refl. A se instala undeva fără să fie dorit. ♦ Fig. A pătrunde adânc; a se înrădăcina. [Prez. ind. și: încúib] – În + cuib.
încuibași
ÎNCUIBÁ, încuibez, vb. I. Refl. A se instala undeva fără să fie dorit. ♦ Fig. A pătrunde adânc; a se înrădăcina. [Prez. ind. și: încúib] – În + cuib.
încuibați
ÎNCUIBÁ, încuibez, vb. I. Refl. A se instala undeva fără să fie dorit. ♦ Fig. A pătrunde adânc; a se înrădăcina. [Prez. ind. și: încúib] – În + cuib.
încuibați
ÎNCUIBÁT, -Ă, încuibați, -te, adj. Care s-a instalat (nedorit și nepoftit) într-un loc. ♦ Fig. Pătruns adânc, înrădăcinat. – V. încuiba.
încuibații
ÎNCUIBÁT, -Ă, încuibați, -te, adj. Care s-a instalat (nedorit și nepoftit) într-un loc. ♦ Fig. Pătruns adânc, înrădăcinat. – V. încuiba.
încuibaților
ÎNCUIBÁT, -Ă, încuibați, -te, adj. Care s-a instalat (nedorit și nepoftit) într-un loc. ♦ Fig. Pătruns adânc, înrădăcinat. – V. încuiba.
încuibează
ÎNCUIBÁ, încuibez, vb. I. Refl. A se instala undeva fără să fie dorit. ♦ Fig. A pătrunde adânc; a se înrădăcina. [Prez. ind. și: încúib] – În + cuib.
încuibez
ÎNCUIBÁ, încuibez, vb. I. Refl. A se instala undeva fără să fie dorit. ♦ Fig. A pătrunde adânc; a se înrădăcina. [Prez. ind. și: încúib] – În + cuib.
încuibeze
ÎNCUIBÁ, încuibez, vb. I. Refl. A se instala undeva fără să fie dorit. ♦ Fig. A pătrunde adânc; a se înrădăcina. [Prez. ind. și: încúib] – În + cuib.
încuibezi
ÎNCUIBÁ, încuibez, vb. I. Refl. A se instala undeva fără să fie dorit. ♦ Fig. A pătrunde adânc; a se înrădăcina. [Prez. ind. și: încúib] – În + cuib.
încuibând
ÎNCUIBÁ, încuibez, vb. I. Refl. A se instala undeva fără să fie dorit. ♦ Fig. A pătrunde adânc; a se înrădăcina. [Prez. ind. și: încúib] – În + cuib.
încuibînd
ÎNCUIBÁ, încuibez, vb. I. Refl. A se instala undeva fără să fie dorit. ♦ Fig. A pătrunde adânc; a se înrădăcina. [Prez. ind. și: încúib] – În + cuib.
încuibări
ÎNCUIBÁRE s. f. Acțiunea de a se încuiba. – V. încuiba. DOOM
încuibáre s. f., g.-d. art. încuibắrii
încuibării
ÎNCUIBÁRE s. f. Acțiunea de a se încuiba. – V. încuiba. DOOM
încuibáre s. f., g.-d. art. încuibắrii
încuibările
ÎNCUIBÁRE s. f. Acțiunea de a se încuiba. – V. încuiba. DOOM
încuibáre s. f., g.-d. art. încuibắrii
încuibărilor
ÎNCUIBÁRE s. f. Acțiunea de a se încuiba. – V. încuiba. DOOM
încuibáre s. f., g.-d. art. încuibắrii
încuie
ÎNCUIÁ, încúi, vb. I. 1. Tranz. A închide cu ajutorul unui zăvor, al unui lacăt, al unei chei etc. ♦ A reține pe cineva într-o încăpere închisă cu cheia. ♦ Refl. A se închide (singur), a se izola într-o încăpere. ♦ Fig. (Fam.) A face pe cineva să nu mai aibă ce să răspundă; a închide gura cuiva, a înfunda. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) constipa. – Lat. incuncare. DOOM
încuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. încúi, 3 încúie, 1 pl. încuiém; conj. prez. 3 sg. să încúie; ger. încuínd
încuiem
ÎNCUIÁ, încúi, vb. I. 1. Tranz. A închide cu ajutorul unui zăvor, al unui lacăt, al unei chei etc. ♦ A reține pe cineva într-o încăpere închisă cu cheia. ♦ Refl. A se închide (singur), a se izola într-o încăpere. ♦ Fig. (Fam.) A face pe cineva să nu mai aibă ce să răspundă; a închide gura cuiva, a înfunda. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) constipa. – Lat. incuncare. DOOM
încuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. încúi, 3 încúie, 1 pl. încuiém; conj. prez. 3 sg. să încúie; ger. încuínd
încuiere
ÎNCUIÁ, încúi, vb. I. 1. Tranz. A închide cu ajutorul unui zăvor, al unui lacăt, al unei chei etc. ♦ A reține pe cineva într-o încăpere închisă cu cheia. ♦ Refl. A se închide (singur), a se izola într-o încăpere. ♦ Fig. (Fam.) A face pe cineva să nu mai aibă ce să răspundă; a închide gura cuiva, a înfunda. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) constipa. – Lat. incuncare. DOOM
încuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. încúi, 3 încúie, 1 pl. încuiém; conj. prez. 3 sg. să încúie; ger. încuínd
încuiere
ÎNCUIÉRE, încuieri, s. f. Acțiunea de a (se) încuia și rezultatul ei; închidere cu cheia, cu zăvorul; încuiat1. – V. încuia. DOOM
încuiére s. f., g.-d. art. încuiérii; pl. încuiéri
încuierea
ÎNCUIÉRE, încuieri, s. f. Acțiunea de a (se) încuia și rezultatul ei; închidere cu cheia, cu zăvorul; încuiat1. – V. încuia. DOOM
încuiére s. f., g.-d. art. încuiérii; pl. încuiéri
încuieri
ÎNCUIÉRE, încuieri, s. f. Acțiunea de a (se) încuia și rezultatul ei; închidere cu cheia, cu zăvorul; încuiat1. – V. încuia. DOOM
încuiére s. f., g.-d. art. încuiérii; pl. încuiéri
încuierii
ÎNCUIÉRE, încuieri, s. f. Acțiunea de a (se) încuia și rezultatul ei; închidere cu cheia, cu zăvorul; încuiat1. – V. încuia. DOOM
încuiére s. f., g.-d. art. încuiérii; pl. încuiéri
încuierile
ÎNCUIÉRE, încuieri, s. f. Acțiunea de a (se) încuia și rezultatul ei; închidere cu cheia, cu zăvorul; încuiat1. – V. încuia. DOOM
încuiére s. f., g.-d. art. încuiérii; pl. încuiéri
încuierilor
ÎNCUIÉRE, încuieri, s. f. Acțiunea de a (se) încuia și rezultatul ei; închidere cu cheia, cu zăvorul; încuiat1. – V. încuia. DOOM
încuiére s. f., g.-d. art. încuiérii; pl. încuiéri
încuietoare
ÎNCUIETOÁRE, încuietori, s. f., adj. 1. S. f. Dispozitiv care încuie ceva. ♦ Fig. Dificultate, situație grea în care se află cineva. 2. Adj. (Fam.; despre probleme,întrebări) Care este greu de rezolvat, la care este greu de răspuns.- Încuia + suf. -toare. DOOM
încuietoáre s. f., g.-d. art. încuietórii; pl. încuietóri
încuietoarea
ÎNCUIETOÁRE, încuietori, s. f., adj. 1. S. f. Dispozitiv care încuie ceva. ♦ Fig. Dificultate, situație grea în care se află cineva. 2. Adj. (Fam.; despre probleme,întrebări) Care este greu de rezolvat, la care este greu de răspuns.- Încuia + suf. -toare. DOOM
încuietoáre s. f., g.-d. art. încuietórii; pl. încuietóri
încuietori
ÎNCUIETOÁRE, încuietori, s. f., adj. 1. S. f. Dispozitiv care încuie ceva. ♦ Fig. Dificultate, situație grea în care se află cineva. 2. Adj. (Fam.; despre probleme,întrebări) Care este greu de rezolvat, la care este greu de răspuns.- Încuia + suf. -toare. DOOM
încuietoáre s. f., g.-d. art. încuietórii; pl. încuietóri
încuietorii
ÎNCUIETOÁRE, încuietori, s. f., adj. 1. S. f. Dispozitiv care încuie ceva. ♦ Fig. Dificultate, situație grea în care se află cineva. 2. Adj. (Fam.; despre probleme,întrebări) Care este greu de rezolvat, la care este greu de răspuns.- Încuia + suf. -toare. DOOM
încuietoáre s. f., g.-d. art. încuietórii; pl. încuietóri
încuietorile
ÎNCUIETOÁRE, încuietori, s. f., adj. 1. S. f. Dispozitiv care încuie ceva. ♦ Fig. Dificultate, situație grea în care se află cineva. 2. Adj. (Fam.; despre probleme,întrebări) Care este greu de rezolvat, la care este greu de răspuns.- Încuia + suf. -toare. DOOM
încuietoáre s. f., g.-d. art. încuietórii; pl. încuietóri
încuietorilor
ÎNCUIETOÁRE, încuietori, s. f., adj. 1. S. f. Dispozitiv care încuie ceva. ♦ Fig. Dificultate, situație grea în care se află cineva. 2. Adj. (Fam.; despre probleme,întrebări) Care este greu de rezolvat, la care este greu de răspuns.- Încuia + suf. -toare. DOOM
încuietoáre s. f., g.-d. art. încuietórii; pl. încuietóri
încuietura
ÎNCUIETÚRĂ, încuieturi, s. f. (Pop.) Constipație. – Încuia + suf. -tură. DOOM
încuietúră (pop.) s. f., g.-d. art. încuietúrii; pl. încuietúri
încuieturi
ÎNCUIETÚRĂ, încuieturi, s. f. (Pop.) Constipație. – Încuia + suf. -tură. DOOM
încuietúră (pop.) s. f., g.-d. art. încuietúrii; pl. încuietúri
încuieturii
ÎNCUIETÚRĂ, încuieturi, s. f. (Pop.) Constipație. – Încuia + suf. -tură. DOOM
încuietúră (pop.) s. f., g.-d. art. încuietúrii; pl. încuietúri
încuieturile
ÎNCUIETÚRĂ, încuieturi, s. f. (Pop.) Constipație. – Încuia + suf. -tură. DOOM
încuietúră (pop.) s. f., g.-d. art. încuietúrii; pl. încuietúri
încuieturilor
ÎNCUIETÚRĂ, încuieturi, s. f. (Pop.) Constipație. – Încuia + suf. -tură. DOOM
încuietúră (pop.) s. f., g.-d. art. încuietúrii; pl. încuietúri
încuind
ÎNCUIÁ, încúi, vb. I. 1. Tranz. A închide cu ajutorul unui zăvor, al unui lacăt, al unei chei etc. ♦ A reține pe cineva într-o încăpere închisă cu cheia. ♦ Refl. A se închide (singur), a se izola într-o încăpere. ♦ Fig. (Fam.) A face pe cineva să nu mai aibă ce să răspundă; a închide gura cuiva, a înfunda. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) constipa. – Lat. incuncare. DOOM
încuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. încúi, 3 încúie, 1 pl. încuiém; conj. prez. 3 sg. să încúie; ger. încuínd
încujba
ÎNCUJBÁ, încujbez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) încovoia, a (se) îndoi. – În + cujbă. DOOM
încujbá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 încujbeáză
încujbai
ÎNCUJBÁ, încujbez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) încovoia, a (se) îndoi. – În + cujbă. DOOM
încujbá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 încujbeáză
încujbam
ÎNCUJBÁ, încujbez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) încovoia, a (se) îndoi. – În + cujbă. DOOM
încujbá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 încujbeáză
încujbare
ÎNCUJBÁ, încujbez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) încovoia, a (se) îndoi. – În + cujbă. DOOM
încujbá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 încujbeáză
încujbare
ÎNCUJBÁRE s. f. (Înv. și reg.) Acțiunea de a (se) încujba; încovoiere. – V. încujba. DOOM
încujbáre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. încujbắrii
încujbarea
ÎNCUJBÁRE s. f. (Înv. și reg.) Acțiunea de a (se) încujba; încovoiere. – V. încujba. DOOM
încujbáre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. încujbắrii
încujbară
ÎNCUJBÁ, încujbez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) încovoia, a (se) îndoi. – În + cujbă. DOOM
încujbá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 încujbeáză
încujbarăm
ÎNCUJBÁ, încujbez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) încovoia, a (se) îndoi. – În + cujbă. DOOM
încujbá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 încujbeáză
încujbarăți
ÎNCUJBÁ, încujbez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) încovoia, a (se) îndoi. – În + cujbă. DOOM
încujbá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 încujbeáză
încujbase
ÎNCUJBÁ, încujbez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) încovoia, a (se) îndoi. – În + cujbă. DOOM
încujbá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 încujbeáză
încujbasem
ÎNCUJBÁ, încujbez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) încovoia, a (se) îndoi. – În + cujbă. DOOM
încujbá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 încujbeáză
încujbaseră
ÎNCUJBÁ, încujbez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) încovoia, a (se) îndoi. – În + cujbă. DOOM
încujbá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 încujbeáză
încujbaserăm
ÎNCUJBÁ, încujbez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) încovoia, a (se) îndoi. – În + cujbă. DOOM
încujbá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 încujbeáză
încujbaserăți
ÎNCUJBÁ, încujbez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) încovoia, a (se) îndoi. – În + cujbă. DOOM
încujbá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 încujbeáză
încujbaseși
ÎNCUJBÁ, încujbez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) încovoia, a (se) îndoi. – În + cujbă. DOOM
încujbá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 încujbeáză
încujbaseți
ÎNCUJBÁ, încujbez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) încovoia, a (se) îndoi. – În + cujbă. DOOM
încujbá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 încujbeáză
încujbat
ÎNCUJBÁ, încujbez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) încovoia, a (se) îndoi. – În + cujbă. DOOM
încujbá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 încujbeáză
încujbat
ÎNCUJBÁT, -Ă, încujbați, -te, adj. (Înv. și reg.) Încovoiat; strâmb, cocoșat. – V. încujba.
încujbata
ÎNCUJBÁT, -Ă, încujbați, -te, adj. (Înv. și reg.) Încovoiat; strâmb, cocoșat. – V. încujba.
încujbate
ÎNCUJBÁT, -Ă, încujbați, -te, adj. (Înv. și reg.) Încovoiat; strâmb, cocoșat. – V. încujba.
încujbatei
ÎNCUJBÁT, -Ă, încujbați, -te, adj. (Înv. și reg.) Încovoiat; strâmb, cocoșat. – V. încujba.
încujbatele
ÎNCUJBÁT, -Ă, încujbați, -te, adj. (Înv. și reg.) Încovoiat; strâmb, cocoșat. – V. încujba.
încujbatelor
ÎNCUJBÁT, -Ă, încujbați, -te, adj. (Înv. și reg.) Încovoiat; strâmb, cocoșat. – V. încujba.
încujbatul
ÎNCUJBÁT, -Ă, încujbați, -te, adj. (Înv. și reg.) Încovoiat; strâmb, cocoșat. – V. încujba.
încujbatului
ÎNCUJBÁT, -Ă, încujbați, -te, adj. (Înv. și reg.) Încovoiat; strâmb, cocoșat. – V. încujba.
încujbau
ÎNCUJBÁ, încujbez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) încovoia, a (se) îndoi. – În + cujbă. DOOM
încujbá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 încujbeáză
încujbași
ÎNCUJBÁ, încujbez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) încovoia, a (se) îndoi. – În + cujbă. DOOM
încujbá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 încujbeáză
încujbați
ÎNCUJBÁ, încujbez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) încovoia, a (se) îndoi. – În + cujbă. DOOM
încujbá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 încujbeáză
încujbați
ÎNCUJBÁT, -Ă, încujbați, -te, adj. (Înv. și reg.) Încovoiat; strâmb, cocoșat. – V. încujba.
încujbații
ÎNCUJBÁT, -Ă, încujbați, -te, adj. (Înv. și reg.) Încovoiat; strâmb, cocoșat. – V. încujba.
încujbaților
ÎNCUJBÁT, -Ă, încujbați, -te, adj. (Înv. și reg.) Încovoiat; strâmb, cocoșat. – V. încujba.
încujbează
ÎNCUJBÁ, încujbez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) încovoia, a (se) îndoi. – În + cujbă. DOOM
încujbá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 încujbeáză
încujbez
ÎNCUJBÁ, încujbez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) încovoia, a (se) îndoi. – În + cujbă. DOOM
încujbá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 încujbeáză
încujbeze
ÎNCUJBÁ, încujbez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) încovoia, a (se) îndoi. – În + cujbă. DOOM
încujbá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 încujbeáză
încujbezi
ÎNCUJBÁ, încujbez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) încovoia, a (se) îndoi. – În + cujbă. DOOM
încujbá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 încujbeáză
încujbând
ÎNCUJBÁ, încujbez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) încovoia, a (se) îndoi. – În + cujbă. DOOM
încujbá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 încujbeáză
încujbînd
ÎNCUJBÁ, încujbez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) încovoia, a (se) îndoi. – În + cujbă. DOOM
încujbá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 încujbeáză
încujbări
ÎNCUJBÁRE s. f. (Înv. și reg.) Acțiunea de a (se) încujba; încovoiere. – V. încujba. DOOM
încujbáre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. încujbắrii
încujbării
ÎNCUJBÁRE s. f. (Înv. și reg.) Acțiunea de a (se) încujba; încovoiere. – V. încujba. DOOM
încujbáre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. încujbắrii
încujbările
ÎNCUJBÁRE s. f. (Înv. și reg.) Acțiunea de a (se) încujba; încovoiere. – V. încujba. DOOM
încujbáre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. încujbắrii
încujbărilor
ÎNCUJBÁRE s. f. (Înv. și reg.) Acțiunea de a (se) încujba; încovoiere. – V. încujba. DOOM
încujbáre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. încujbắrii
încujlui
încujluí (-uiésc, -ít), vb. refl. – A vorbi, a avea legături de dragoste. Mag. gúzslik „a încurca” (Drăganu, Dacor., VI, 293). În Trans.
încujluire
încujluí (-uiésc, -ít), vb. refl. – A vorbi, a avea legături de dragoste. Mag. gúzslik „a încurca” (Drăganu, Dacor., VI, 293). În Trans.
încumet
ÎNCUMÉTE vb. III v. încumeta. DOOM
!încumetá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă încúmet, 3 se încúmetă; conj. prez. 3 să se încúmete
încumeta
ÎNCUMÉTE vb. III v. încumeta. DOOM
!încumetá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă încúmet, 3 se încúmetă; conj. prez. 3 să se încúmete
încumetai
ÎNCUMÉTE vb. III v. încumeta. DOOM
!încumetá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă încúmet, 3 se încúmetă; conj. prez. 3 să se încúmete
încumetam
ÎNCUMÉTE vb. III v. încumeta. DOOM
!încumetá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă încúmet, 3 se încúmetă; conj. prez. 3 să se încúmete
încumetare
ÎNCUMÉTE vb. III v. încumeta. DOOM
!încumetá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă încúmet, 3 se încúmetă; conj. prez. 3 să se încúmete
încumetare
ÎNCUMETÁRE s. f. Acțiunea de a se încumeta și rezultatul ei; cutezanță. – V. încumeta. DOOM
încumetáre s. f., g.-d. art. încumetắrii
încumetarea
ÎNCUMETÁRE s. f. Acțiunea de a se încumeta și rezultatul ei; cutezanță. – V. încumeta. DOOM
încumetáre s. f., g.-d. art. încumetắrii
încumetară
ÎNCUMÉTE vb. III v. încumeta. DOOM
!încumetá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă încúmet, 3 se încúmetă; conj. prez. 3 să se încúmete
încumetarăm
ÎNCUMÉTE vb. III v. încumeta. DOOM
!încumetá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă încúmet, 3 se încúmetă; conj. prez. 3 să se încúmete
încumetarăți
ÎNCUMÉTE vb. III v. încumeta. DOOM
!încumetá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă încúmet, 3 se încúmetă; conj. prez. 3 să se încúmete
încumetase
ÎNCUMÉTE vb. III v. încumeta. DOOM
!încumetá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă încúmet, 3 se încúmetă; conj. prez. 3 să se încúmete
încumetasem
ÎNCUMÉTE vb. III v. încumeta. DOOM
!încumetá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă încúmet, 3 se încúmetă; conj. prez. 3 să se încúmete
încumetaseră
ÎNCUMÉTE vb. III v. încumeta. DOOM
!încumetá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă încúmet, 3 se încúmetă; conj. prez. 3 să se încúmete
încumetaserăm
ÎNCUMÉTE vb. III v. încumeta. DOOM
!încumetá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă încúmet, 3 se încúmetă; conj. prez. 3 să se încúmete
încumetaserăți
ÎNCUMÉTE vb. III v. încumeta. DOOM
!încumetá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă încúmet, 3 se încúmetă; conj. prez. 3 să se încúmete
încumetaseși
ÎNCUMÉTE vb. III v. încumeta. DOOM
!încumetá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă încúmet, 3 se încúmetă; conj. prez. 3 să se încúmete
încumetaseți
ÎNCUMÉTE vb. III v. încumeta. DOOM
!încumetá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă încúmet, 3 se încúmetă; conj. prez. 3 să se încúmete
încumetat
ÎNCUMÉTE vb. III v. încumeta. DOOM
!încumetá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă încúmet, 3 se încúmetă; conj. prez. 3 să se încúmete
încumetau
ÎNCUMÉTE vb. III v. încumeta. DOOM
!încumetá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă încúmet, 3 se încúmetă; conj. prez. 3 să se încúmete
încumetași
ÎNCUMÉTE vb. III v. încumeta. DOOM
!încumetá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă încúmet, 3 se încúmetă; conj. prez. 3 să se încúmete
încumetați
ÎNCUMÉTE vb. III v. încumeta. DOOM
!încumetá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă încúmet, 3 se încúmetă; conj. prez. 3 să se încúmete
încumete
ÎNCUMÉTE vb. III v. încumeta. DOOM
!încumetá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă încúmet, 3 se încúmetă; conj. prez. 3 să se încúmete
încumetere
ÎNCUMÉTE vb. III v. încumeta.
încumetrea
ÎNCUMETRÍ, încumetresc, vb. IV. Refl. recipr. (Pop.) A se înrudi prin cumetrie; a se cumetri. – În + cumătru. DOOM
!încumetrí (a se ~) (-me-tri) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încumetréște, imperf. 3 sg. se încumetreá; conj. prez. 3 să se încumetreáscă
încumetreai
ÎNCUMETRÍ, încumetresc, vb. IV. Refl. recipr. (Pop.) A se înrudi prin cumetrie; a se cumetri. – În + cumătru. DOOM
!încumetrí (a se ~) (-me-tri) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încumetréște, imperf. 3 sg. se încumetreá; conj. prez. 3 să se încumetreáscă
încumetream
ÎNCUMETRÍ, încumetresc, vb. IV. Refl. recipr. (Pop.) A se înrudi prin cumetrie; a se cumetri. – În + cumătru. DOOM
!încumetrí (a se ~) (-me-tri) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încumetréște, imperf. 3 sg. se încumetreá; conj. prez. 3 să se încumetreáscă
încumetrească
ÎNCUMETRÍ, încumetresc, vb. IV. Refl. recipr. (Pop.) A se înrudi prin cumetrie; a se cumetri. – În + cumătru. DOOM
!încumetrí (a se ~) (-me-tri) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încumetréște, imperf. 3 sg. se încumetreá; conj. prez. 3 să se încumetreáscă
încumetreau
ÎNCUMETRÍ, încumetresc, vb. IV. Refl. recipr. (Pop.) A se înrudi prin cumetrie; a se cumetri. – În + cumătru. DOOM
!încumetrí (a se ~) (-me-tri) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încumetréște, imperf. 3 sg. se încumetreá; conj. prez. 3 să se încumetreáscă
încumetreați
ÎNCUMETRÍ, încumetresc, vb. IV. Refl. recipr. (Pop.) A se înrudi prin cumetrie; a se cumetri. – În + cumătru. DOOM
!încumetrí (a se ~) (-me-tri) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încumetréște, imperf. 3 sg. se încumetreá; conj. prez. 3 să se încumetreáscă
încumetresc
ÎNCUMETRÍ, încumetresc, vb. IV. Refl. recipr. (Pop.) A se înrudi prin cumetrie; a se cumetri. – În + cumătru. DOOM
!încumetrí (a se ~) (-me-tri) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încumetréște, imperf. 3 sg. se încumetreá; conj. prez. 3 să se încumetreáscă
încumetrește
ÎNCUMETRÍ, încumetresc, vb. IV. Refl. recipr. (Pop.) A se înrudi prin cumetrie; a se cumetri. – În + cumătru. DOOM
!încumetrí (a se ~) (-me-tri) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încumetréște, imperf. 3 sg. se încumetreá; conj. prez. 3 să se încumetreáscă
încumetrești
ÎNCUMETRÍ, încumetresc, vb. IV. Refl. recipr. (Pop.) A se înrudi prin cumetrie; a se cumetri. – În + cumătru. DOOM
!încumetrí (a se ~) (-me-tri) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încumetréște, imperf. 3 sg. se încumetreá; conj. prez. 3 să se încumetreáscă
încumetri
ÎNCUMETRÍ, încumetresc, vb. IV. Refl. recipr. (Pop.) A se înrudi prin cumetrie; a se cumetri. – În + cumătru. DOOM
!încumetrí (a se ~) (-me-tri) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încumetréște, imperf. 3 sg. se încumetreá; conj. prez. 3 să se încumetreáscă
încumetrii
ÎNCUMETRÍ, încumetresc, vb. IV. Refl. recipr. (Pop.) A se înrudi prin cumetrie; a se cumetri. – În + cumătru. DOOM
!încumetrí (a se ~) (-me-tri) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încumetréște, imperf. 3 sg. se încumetreá; conj. prez. 3 să se încumetreáscă
încumetrim
ÎNCUMETRÍ, încumetresc, vb. IV. Refl. recipr. (Pop.) A se înrudi prin cumetrie; a se cumetri. – În + cumătru. DOOM
!încumetrí (a se ~) (-me-tri) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încumetréște, imperf. 3 sg. se încumetreá; conj. prez. 3 să se încumetreáscă
încumetrind
ÎNCUMETRÍ, încumetresc, vb. IV. Refl. recipr. (Pop.) A se înrudi prin cumetrie; a se cumetri. – În + cumătru. DOOM
!încumetrí (a se ~) (-me-tri) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încumetréște, imperf. 3 sg. se încumetreá; conj. prez. 3 să se încumetreáscă
încumetrire
ÎNCUMETRÍ, încumetresc, vb. IV. Refl. recipr. (Pop.) A se înrudi prin cumetrie; a se cumetri. – În + cumătru. DOOM
!încumetrí (a se ~) (-me-tri) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încumetréște, imperf. 3 sg. se încumetreá; conj. prez. 3 să se încumetreáscă
încumetrire
ÎNCUMETRÍ, încumetresc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se înrudi prin cumetrie; a se cumetri. – În + cumătru.
încumetrirea
ÎNCUMETRÍ, încumetresc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se înrudi prin cumetrie; a se cumetri. – În + cumătru.
încumetriri
ÎNCUMETRÍ, încumetresc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se înrudi prin cumetrie; a se cumetri. – În + cumătru.
încumetririi
ÎNCUMETRÍ, încumetresc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se înrudi prin cumetrie; a se cumetri. – În + cumătru.
încumetririle
ÎNCUMETRÍ, încumetresc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se înrudi prin cumetrie; a se cumetri. – În + cumătru.
încumetririlor
ÎNCUMETRÍ, încumetresc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se înrudi prin cumetrie; a se cumetri. – În + cumătru.
încumetriră
ÎNCUMETRÍ, încumetresc, vb. IV. Refl. recipr. (Pop.) A se înrudi prin cumetrie; a se cumetri. – În + cumătru. DOOM
!încumetrí (a se ~) (-me-tri) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încumetréște, imperf. 3 sg. se încumetreá; conj. prez. 3 să se încumetreáscă
încumetrirăm
ÎNCUMETRÍ, încumetresc, vb. IV. Refl. recipr. (Pop.) A se înrudi prin cumetrie; a se cumetri. – În + cumătru. DOOM
!încumetrí (a se ~) (-me-tri) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încumetréște, imperf. 3 sg. se încumetreá; conj. prez. 3 să se încumetreáscă
încumetrirăți
ÎNCUMETRÍ, încumetresc, vb. IV. Refl. recipr. (Pop.) A se înrudi prin cumetrie; a se cumetri. – În + cumătru. DOOM
!încumetrí (a se ~) (-me-tri) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încumetréște, imperf. 3 sg. se încumetreá; conj. prez. 3 să se încumetreáscă
încumetrise
ÎNCUMETRÍ, încumetresc, vb. IV. Refl. recipr. (Pop.) A se înrudi prin cumetrie; a se cumetri. – În + cumătru. DOOM
!încumetrí (a se ~) (-me-tri) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încumetréște, imperf. 3 sg. se încumetreá; conj. prez. 3 să se încumetreáscă
încumetrisem
ÎNCUMETRÍ, încumetresc, vb. IV. Refl. recipr. (Pop.) A se înrudi prin cumetrie; a se cumetri. – În + cumătru. DOOM
!încumetrí (a se ~) (-me-tri) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încumetréște, imperf. 3 sg. se încumetreá; conj. prez. 3 să se încumetreáscă
încumetriseră
ÎNCUMETRÍ, încumetresc, vb. IV. Refl. recipr. (Pop.) A se înrudi prin cumetrie; a se cumetri. – În + cumătru. DOOM
!încumetrí (a se ~) (-me-tri) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încumetréște, imperf. 3 sg. se încumetreá; conj. prez. 3 să se încumetreáscă
încumetriserăm
ÎNCUMETRÍ, încumetresc, vb. IV. Refl. recipr. (Pop.) A se înrudi prin cumetrie; a se cumetri. – În + cumătru. DOOM
!încumetrí (a se ~) (-me-tri) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încumetréște, imperf. 3 sg. se încumetreá; conj. prez. 3 să se încumetreáscă
încumetriserăți
ÎNCUMETRÍ, încumetresc, vb. IV. Refl. recipr. (Pop.) A se înrudi prin cumetrie; a se cumetri. – În + cumătru. DOOM
!încumetrí (a se ~) (-me-tri) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încumetréște, imperf. 3 sg. se încumetreá; conj. prez. 3 să se încumetreáscă
încumetriseși
ÎNCUMETRÍ, încumetresc, vb. IV. Refl. recipr. (Pop.) A se înrudi prin cumetrie; a se cumetri. – În + cumătru. DOOM
!încumetrí (a se ~) (-me-tri) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încumetréște, imperf. 3 sg. se încumetreá; conj. prez. 3 să se încumetreáscă
încumetriseți
ÎNCUMETRÍ, încumetresc, vb. IV. Refl. recipr. (Pop.) A se înrudi prin cumetrie; a se cumetri. – În + cumătru. DOOM
!încumetrí (a se ~) (-me-tri) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încumetréște, imperf. 3 sg. se încumetreá; conj. prez. 3 să se încumetreáscă
încumetrit
ÎNCUMETRÍ, încumetresc, vb. IV. Refl. recipr. (Pop.) A se înrudi prin cumetrie; a se cumetri. – În + cumătru. DOOM
!încumetrí (a se ~) (-me-tri) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încumetréște, imperf. 3 sg. se încumetreá; conj. prez. 3 să se încumetreáscă
încumetriși
ÎNCUMETRÍ, încumetresc, vb. IV. Refl. recipr. (Pop.) A se înrudi prin cumetrie; a se cumetri. – În + cumătru. DOOM
!încumetrí (a se ~) (-me-tri) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încumetréște, imperf. 3 sg. se încumetreá; conj. prez. 3 să se încumetreáscă
încumetriți
ÎNCUMETRÍ, încumetresc, vb. IV. Refl. recipr. (Pop.) A se înrudi prin cumetrie; a se cumetri. – În + cumătru. DOOM
!încumetrí (a se ~) (-me-tri) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încumetréște, imperf. 3 sg. se încumetreá; conj. prez. 3 să se încumetreáscă
încumetând
ÎNCUMÉTE vb. III v. încumeta. DOOM
!încumetá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă încúmet, 3 se încúmetă; conj. prez. 3 să se încúmete
încumetînd
ÎNCUMÉTE vb. III v. încumeta. DOOM
!încumetá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă încúmet, 3 se încúmetă; conj. prez. 3 să se încúmete
încumetări
ÎNCUMETÁRE s. f. Acțiunea de a se încumeta și rezultatul ei; cutezanță. – V. încumeta. DOOM
încumetáre s. f., g.-d. art. încumetắrii
încumetării
ÎNCUMETÁRE s. f. Acțiunea de a se încumeta și rezultatul ei; cutezanță. – V. încumeta. DOOM
încumetáre s. f., g.-d. art. încumetắrii
încumetările
ÎNCUMETÁRE s. f. Acțiunea de a se încumeta și rezultatul ei; cutezanță. – V. încumeta. DOOM
încumetáre s. f., g.-d. art. încumetắrii
încumetărilor
ÎNCUMETÁRE s. f. Acțiunea de a se încumeta și rezultatul ei; cutezanță. – V. încumeta. DOOM
încumetáre s. f., g.-d. art. încumetắrii
încumeți
ÎNCUMÉTE vb. III v. încumeta. DOOM
!încumetá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă încúmet, 3 se încúmetă; conj. prez. 3 să se încúmete
încumăta
ÎNCUMETÁ, încúmet, vb. I. Refl. 1. (De obicei urmat de o propoziție completivă introdusă prin «să», de o determinare introdusă prin prep. «la» sau, mai rar, de un infinitiv) A îndrăzni să întreprinzi sau să încerci ceva fără a lua în seamă riscurile, a avea curaj, a cuteza. Să-ți dau, mai tîrzior, Aripi, credință și dor Ca să te-ncumeți și la zbor. TOMA, C. V. 408. Prin apă nu s-a încumetat să treacă. RETEGANUL, P. III 35. Nu mă voi încumeta a spune ceea ce aievea n-am văzut cu ochii. ODOBESCU, S. III 78. 2. (Rar, urmat de o determinare introdusă prin prep. «în») A se baza, a se bizui pe ceva, a se încrede în ceva. Nelegiuiții se încumetau în mulțimea lor. ISPIRESCU, M. V. 21. – Accentuat și: (prez. ind.) încumét. - Variante: (învechit și regional) încumătá (BĂLCESCU, O. II 104) vb. I, încuméte (perf. și încumesei, part. încumes) (ISPIRESCU, L. 219) vb. III.
încunjur
ÎNCÓNJUR, înconjururi, s. n. Ocol, ocolire. ◊ Loc. adv. Fără înconjur = fără nicio ezitare, fără subterfugii, deschis, direct, pe față; de-a dreptul. Cu înconjur (sau cu înconjururi) = pe ocolite, pe departe, indirect. [Acc. și: înconjúr. – Var.: încúnjur s. n.] – Din înconjura (derivat regresiv). DOOM
încónjur s. n., pl. încónjururi
încunjura
ÎNCONJURÁ, înconjór, vb. I. Tranz. 1. A face ocolul unui lucru, al unui loc. ♦ A fi așezat, a sta de jur-împrejurul (unei ființe sau al unui lucru); a încercui. ♦ A încercui cu forțe armate; a împresura, a asedia. ♦ Refl. A aduna în jurul său, a trăi în societate în tovărășia cuiva. 2. A împrejmui cu gard. ♦ A cuprinde într-un cerc, a trasa o linie împrejur, a încercui. 3. A merge spre o țintă pe un traseu ocolit. [Prez. ind. și: încónjur. – Var.: încunjurá vb. I] – În + conjura (înv. „a înconjura” < lat.). DOOM
!înconjurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înconjór, 3 înconjoáră; conj. prez. 3 să înconjoáre
încunjura
ÎNCUNJURÁ vb. I v. înconjura.
încunjurat
ÎNCUNJURÁ vb. I v. înconjura.
încunoștința
ÎNCUNOȘTINȚÁ, încunoștințez, vb. I. Tranz. A face cunoscut; a înștiința, a comunica ceva. – În + cunoștință. DOOM
încunoștințá (a ~) vb., ind. prez. 3 încunoștințeáză
încunoștințai
ÎNCUNOȘTINȚÁ, încunoștințez, vb. I. Tranz. A face cunoscut; a înștiința, a comunica ceva. – În + cunoștință. DOOM
încunoștințá (a ~) vb., ind. prez. 3 încunoștințeáză
încunoștințam
ÎNCUNOȘTINȚÁ, încunoștințez, vb. I. Tranz. A face cunoscut; a înștiința, a comunica ceva. – În + cunoștință. DOOM
încunoștințá (a ~) vb., ind. prez. 3 încunoștințeáză
încunoștințare
ÎNCUNOȘTINȚÁ, încunoștințez, vb. I. Tranz. A face cunoscut; a înștiința, a comunica ceva. – În + cunoștință. DOOM
încunoștințá (a ~) vb., ind. prez. 3 încunoștințeáză
încunoștințare
ÎNCUNOȘTINȚÁRE, încunoștințări, s. f. Acțiunea de a încunoștința și rezultatul ei; înștiințare; (concr.) aviz, scrisoare care conține o înștiințare. – V. încunoștința. DOOM
încunoștințáre s. f., g.-d. art. încunoștințắrii; pl. încunoștințắri
încunoștințarea
ÎNCUNOȘTINȚÁRE, încunoștințări, s. f. Acțiunea de a încunoștința și rezultatul ei; înștiințare; (concr.) aviz, scrisoare care conține o înștiințare. – V. încunoștința. DOOM
încunoștințáre s. f., g.-d. art. încunoștințắrii; pl. încunoștințắri
încunoștințară
ÎNCUNOȘTINȚÁ, încunoștințez, vb. I. Tranz. A face cunoscut; a înștiința, a comunica ceva. – În + cunoștință. DOOM
încunoștințá (a ~) vb., ind. prez. 3 încunoștințeáză
încunoștințarăm
ÎNCUNOȘTINȚÁ, încunoștințez, vb. I. Tranz. A face cunoscut; a înștiința, a comunica ceva. – În + cunoștință. DOOM
încunoștințá (a ~) vb., ind. prez. 3 încunoștințeáză
încunoștințarăți
ÎNCUNOȘTINȚÁ, încunoștințez, vb. I. Tranz. A face cunoscut; a înștiința, a comunica ceva. – În + cunoștință. DOOM
încunoștințá (a ~) vb., ind. prez. 3 încunoștințeáză
încunoștințase
ÎNCUNOȘTINȚÁ, încunoștințez, vb. I. Tranz. A face cunoscut; a înștiința, a comunica ceva. – În + cunoștință. DOOM
încunoștințá (a ~) vb., ind. prez. 3 încunoștințeáză
încunoștințasem
ÎNCUNOȘTINȚÁ, încunoștințez, vb. I. Tranz. A face cunoscut; a înștiința, a comunica ceva. – În + cunoștință. DOOM
încunoștințá (a ~) vb., ind. prez. 3 încunoștințeáză
încunoștințaseră
ÎNCUNOȘTINȚÁ, încunoștințez, vb. I. Tranz. A face cunoscut; a înștiința, a comunica ceva. – În + cunoștință. DOOM
încunoștințá (a ~) vb., ind. prez. 3 încunoștințeáză
încunoștințaserăm
ÎNCUNOȘTINȚÁ, încunoștințez, vb. I. Tranz. A face cunoscut; a înștiința, a comunica ceva. – În + cunoștință. DOOM
încunoștințá (a ~) vb., ind. prez. 3 încunoștințeáză
încunoștințaserăți
ÎNCUNOȘTINȚÁ, încunoștințez, vb. I. Tranz. A face cunoscut; a înștiința, a comunica ceva. – În + cunoștință. DOOM
încunoștințá (a ~) vb., ind. prez. 3 încunoștințeáză
încunoștințaseși
ÎNCUNOȘTINȚÁ, încunoștințez, vb. I. Tranz. A face cunoscut; a înștiința, a comunica ceva. – În + cunoștință. DOOM
încunoștințá (a ~) vb., ind. prez. 3 încunoștințeáză
încunoștințaseți
ÎNCUNOȘTINȚÁ, încunoștințez, vb. I. Tranz. A face cunoscut; a înștiința, a comunica ceva. – În + cunoștință. DOOM
încunoștințá (a ~) vb., ind. prez. 3 încunoștințeáză
încunoștințat
ÎNCUNOȘTINȚÁ, încunoștințez, vb. I. Tranz. A face cunoscut; a înștiința, a comunica ceva. – În + cunoștință. DOOM
încunoștințá (a ~) vb., ind. prez. 3 încunoștințeáză
încunoștințat
ÎNCUNOȘTINȚÁ, încunoștințez, vb. I. Tranz. A face cunoscut; a înștiința, a comunica ceva. – În + cunoștință.
încunoștințau
ÎNCUNOȘTINȚÁ, încunoștințez, vb. I. Tranz. A face cunoscut; a înștiința, a comunica ceva. – În + cunoștință. DOOM
încunoștințá (a ~) vb., ind. prez. 3 încunoștințeáză
încunoștințași
ÎNCUNOȘTINȚÁ, încunoștințez, vb. I. Tranz. A face cunoscut; a înștiința, a comunica ceva. – În + cunoștință. DOOM
încunoștințá (a ~) vb., ind. prez. 3 încunoștințeáză
încunoștințați
ÎNCUNOȘTINȚÁ, încunoștințez, vb. I. Tranz. A face cunoscut; a înștiința, a comunica ceva. – În + cunoștință. DOOM
încunoștințá (a ~) vb., ind. prez. 3 încunoștințeáză
încunoștințează
ÎNCUNOȘTINȚÁ, încunoștințez, vb. I. Tranz. A face cunoscut; a înștiința, a comunica ceva. – În + cunoștință. DOOM
încunoștințá (a ~) vb., ind. prez. 3 încunoștințeáză
încunoștințez
ÎNCUNOȘTINȚÁ, încunoștințez, vb. I. Tranz. A face cunoscut; a înștiința, a comunica ceva. – În + cunoștință. DOOM
încunoștințá (a ~) vb., ind. prez. 3 încunoștințeáză
încunoștințeze
ÎNCUNOȘTINȚÁ, încunoștințez, vb. I. Tranz. A face cunoscut; a înștiința, a comunica ceva. – În + cunoștință. DOOM
încunoștințá (a ~) vb., ind. prez. 3 încunoștințeáză
încunoștințezi
ÎNCUNOȘTINȚÁ, încunoștințez, vb. I. Tranz. A face cunoscut; a înștiința, a comunica ceva. – În + cunoștință. DOOM
încunoștințá (a ~) vb., ind. prez. 3 încunoștințeáză
încunoștințând
ÎNCUNOȘTINȚÁ, încunoștințez, vb. I. Tranz. A face cunoscut; a înștiința, a comunica ceva. – În + cunoștință. DOOM
încunoștințá (a ~) vb., ind. prez. 3 încunoștințeáză
încunoștințînd
ÎNCUNOȘTINȚÁ, încunoștințez, vb. I. Tranz. A face cunoscut; a înștiința, a comunica ceva. – În + cunoștință. DOOM
încunoștințá (a ~) vb., ind. prez. 3 încunoștințeáză
încunoștințări
ÎNCUNOȘTINȚÁRE, încunoștințări, s. f. Acțiunea de a încunoștința și rezultatul ei; înștiințare; (concr.) aviz, scrisoare care conține o înștiințare. – V. încunoștința. DOOM
încunoștințáre s. f., g.-d. art. încunoștințắrii; pl. încunoștințắri
încunoștințării
ÎNCUNOȘTINȚÁRE, încunoștințări, s. f. Acțiunea de a încunoștința și rezultatul ei; înștiințare; (concr.) aviz, scrisoare care conține o înștiințare. – V. încunoștința. DOOM
încunoștințáre s. f., g.-d. art. încunoștințắrii; pl. încunoștințắri
încunoștințările
ÎNCUNOȘTINȚÁRE, încunoștințări, s. f. Acțiunea de a încunoștința și rezultatul ei; înștiințare; (concr.) aviz, scrisoare care conține o înștiințare. – V. încunoștința. DOOM
încunoștințáre s. f., g.-d. art. încunoștințắrii; pl. încunoștințắri
încunoștințărilor
ÎNCUNOȘTINȚÁRE, încunoștințări, s. f. Acțiunea de a încunoștința și rezultatul ei; înștiințare; (concr.) aviz, scrisoare care conține o înștiințare. – V. încunoștința. DOOM
încunoștințáre s. f., g.-d. art. încunoștințắrii; pl. încunoștințắri
încununa
ÎNCUNUNÁ, încununez, vb. I. Tranz. 1. A așeza o cunună pe capul cuiva în semn de omagiu, de înălțare la o demnitate etc., a încorona; p. ext. a așeza un obiect deasupra altuia în chip de coroană. 2. Fig. A desăvârși o activitate, o operă etc.; a încorona (3). [Prez. ind. și: încunún] – În + cunună. DOOM
încununá (a ~) vb., ind. prez. 3 încununeáză
încununai
ÎNCUNUNÁ, încununez, vb. I. Tranz. 1. A așeza o cunună pe capul cuiva în semn de omagiu, de înălțare la o demnitate etc., a încorona; p. ext. a așeza un obiect deasupra altuia în chip de coroană. 2. Fig. A desăvârși o activitate, o operă etc.; a încorona (3). [Prez. ind. și: încunún] – În + cunună. DOOM
încununá (a ~) vb., ind. prez. 3 încununeáză
încununam
ÎNCUNUNÁ, încununez, vb. I. Tranz. 1. A așeza o cunună pe capul cuiva în semn de omagiu, de înălțare la o demnitate etc., a încorona; p. ext. a așeza un obiect deasupra altuia în chip de coroană. 2. Fig. A desăvârși o activitate, o operă etc.; a încorona (3). [Prez. ind. și: încunún] – În + cunună. DOOM
încununá (a ~) vb., ind. prez. 3 încununeáză
încununare
ÎNCUNUNÁ, încununez, vb. I. Tranz. 1. A așeza o cunună pe capul cuiva în semn de omagiu, de înălțare la o demnitate etc., a încorona; p. ext. a așeza un obiect deasupra altuia în chip de coroană. 2. Fig. A desăvârși o activitate, o operă etc.; a încorona (3). [Prez. ind. și: încunún] – În + cunună. DOOM
încununá (a ~) vb., ind. prez. 3 încununeáză
încununare
ÎNCUNUNÁRE, încununări, s. f. Acțiunea de a încununa și rezultatul ei; fig. ducere la bun sfârșit; desăvârșire. – V. încununa. DOOM
încununáre s. f., g.-d. art. încununắrii; pl. încununắri
încununarea
ÎNCUNUNÁRE, încununări, s. f. Acțiunea de a încununa și rezultatul ei; fig. ducere la bun sfârșit; desăvârșire. – V. încununa. DOOM
încununáre s. f., g.-d. art. încununắrii; pl. încununắri
încununară
ÎNCUNUNÁ, încununez, vb. I. Tranz. 1. A așeza o cunună pe capul cuiva în semn de omagiu, de înălțare la o demnitate etc., a încorona; p. ext. a așeza un obiect deasupra altuia în chip de coroană. 2. Fig. A desăvârși o activitate, o operă etc.; a încorona (3). [Prez. ind. și: încunún] – În + cunună. DOOM
încununá (a ~) vb., ind. prez. 3 încununeáză
încununarăm
ÎNCUNUNÁ, încununez, vb. I. Tranz. 1. A așeza o cunună pe capul cuiva în semn de omagiu, de înălțare la o demnitate etc., a încorona; p. ext. a așeza un obiect deasupra altuia în chip de coroană. 2. Fig. A desăvârși o activitate, o operă etc.; a încorona (3). [Prez. ind. și: încunún] – În + cunună. DOOM
încununá (a ~) vb., ind. prez. 3 încununeáză
încununarăți
ÎNCUNUNÁ, încununez, vb. I. Tranz. 1. A așeza o cunună pe capul cuiva în semn de omagiu, de înălțare la o demnitate etc., a încorona; p. ext. a așeza un obiect deasupra altuia în chip de coroană. 2. Fig. A desăvârși o activitate, o operă etc.; a încorona (3). [Prez. ind. și: încunún] – În + cunună. DOOM
încununá (a ~) vb., ind. prez. 3 încununeáză
încununase
ÎNCUNUNÁ, încununez, vb. I. Tranz. 1. A așeza o cunună pe capul cuiva în semn de omagiu, de înălțare la o demnitate etc., a încorona; p. ext. a așeza un obiect deasupra altuia în chip de coroană. 2. Fig. A desăvârși o activitate, o operă etc.; a încorona (3). [Prez. ind. și: încunún] – În + cunună. DOOM
încununá (a ~) vb., ind. prez. 3 încununeáză
încununasem
ÎNCUNUNÁ, încununez, vb. I. Tranz. 1. A așeza o cunună pe capul cuiva în semn de omagiu, de înălțare la o demnitate etc., a încorona; p. ext. a așeza un obiect deasupra altuia în chip de coroană. 2. Fig. A desăvârși o activitate, o operă etc.; a încorona (3). [Prez. ind. și: încunún] – În + cunună. DOOM
încununá (a ~) vb., ind. prez. 3 încununeáză
încununaseră
ÎNCUNUNÁ, încununez, vb. I. Tranz. 1. A așeza o cunună pe capul cuiva în semn de omagiu, de înălțare la o demnitate etc., a încorona; p. ext. a așeza un obiect deasupra altuia în chip de coroană. 2. Fig. A desăvârși o activitate, o operă etc.; a încorona (3). [Prez. ind. și: încunún] – În + cunună. DOOM
încununá (a ~) vb., ind. prez. 3 încununeáză
încununaserăm
ÎNCUNUNÁ, încununez, vb. I. Tranz. 1. A așeza o cunună pe capul cuiva în semn de omagiu, de înălțare la o demnitate etc., a încorona; p. ext. a așeza un obiect deasupra altuia în chip de coroană. 2. Fig. A desăvârși o activitate, o operă etc.; a încorona (3). [Prez. ind. și: încunún] – În + cunună. DOOM
încununá (a ~) vb., ind. prez. 3 încununeáză
încununaserăți
ÎNCUNUNÁ, încununez, vb. I. Tranz. 1. A așeza o cunună pe capul cuiva în semn de omagiu, de înălțare la o demnitate etc., a încorona; p. ext. a așeza un obiect deasupra altuia în chip de coroană. 2. Fig. A desăvârși o activitate, o operă etc.; a încorona (3). [Prez. ind. și: încunún] – În + cunună. DOOM
încununá (a ~) vb., ind. prez. 3 încununeáză
încununaseși
ÎNCUNUNÁ, încununez, vb. I. Tranz. 1. A așeza o cunună pe capul cuiva în semn de omagiu, de înălțare la o demnitate etc., a încorona; p. ext. a așeza un obiect deasupra altuia în chip de coroană. 2. Fig. A desăvârși o activitate, o operă etc.; a încorona (3). [Prez. ind. și: încunún] – În + cunună. DOOM
încununá (a ~) vb., ind. prez. 3 încununeáză
încununaseți
ÎNCUNUNÁ, încununez, vb. I. Tranz. 1. A așeza o cunună pe capul cuiva în semn de omagiu, de înălțare la o demnitate etc., a încorona; p. ext. a așeza un obiect deasupra altuia în chip de coroană. 2. Fig. A desăvârși o activitate, o operă etc.; a încorona (3). [Prez. ind. și: încunún] – În + cunună. DOOM
încununá (a ~) vb., ind. prez. 3 încununeáză
încununat
ÎNCUNUNÁ, încununez, vb. I. Tranz. 1. A așeza o cunună pe capul cuiva în semn de omagiu, de înălțare la o demnitate etc., a încorona; p. ext. a așeza un obiect deasupra altuia în chip de coroană. 2. Fig. A desăvârși o activitate, o operă etc.; a încorona (3). [Prez. ind. și: încunún] – În + cunună. DOOM
încununá (a ~) vb., ind. prez. 3 încununeáză
încununat
ÎNCUNUNÁ, încununez, vb. I. Tranz. 1. A așeza o cunună pe capul cuiva în semn de omagiu, de înălțare la o demnitate etc., a încorona; p. ext. a așeza un obiect deasupra altuia în chip de coroană. 2. Fig. A desăvârși o activitate, o operă etc.; a încorona (3). [Prez. ind. și: încunún] – În + cunună.
încununau
ÎNCUNUNÁ, încununez, vb. I. Tranz. 1. A așeza o cunună pe capul cuiva în semn de omagiu, de înălțare la o demnitate etc., a încorona; p. ext. a așeza un obiect deasupra altuia în chip de coroană. 2. Fig. A desăvârși o activitate, o operă etc.; a încorona (3). [Prez. ind. și: încunún] – În + cunună. DOOM
încununá (a ~) vb., ind. prez. 3 încununeáză
încununași
ÎNCUNUNÁ, încununez, vb. I. Tranz. 1. A așeza o cunună pe capul cuiva în semn de omagiu, de înălțare la o demnitate etc., a încorona; p. ext. a așeza un obiect deasupra altuia în chip de coroană. 2. Fig. A desăvârși o activitate, o operă etc.; a încorona (3). [Prez. ind. și: încunún] – În + cunună. DOOM
încununá (a ~) vb., ind. prez. 3 încununeáză
încununați
ÎNCUNUNÁ, încununez, vb. I. Tranz. 1. A așeza o cunună pe capul cuiva în semn de omagiu, de înălțare la o demnitate etc., a încorona; p. ext. a așeza un obiect deasupra altuia în chip de coroană. 2. Fig. A desăvârși o activitate, o operă etc.; a încorona (3). [Prez. ind. și: încunún] – În + cunună. DOOM
încununá (a ~) vb., ind. prez. 3 încununeáză
încununează
ÎNCUNUNÁ, încununez, vb. I. Tranz. 1. A așeza o cunună pe capul cuiva în semn de omagiu, de înălțare la o demnitate etc., a încorona; p. ext. a așeza un obiect deasupra altuia în chip de coroană. 2. Fig. A desăvârși o activitate, o operă etc.; a încorona (3). [Prez. ind. și: încunún] – În + cunună. DOOM
încununá (a ~) vb., ind. prez. 3 încununeáză
încununez
ÎNCUNUNÁ, încununez, vb. I. Tranz. 1. A așeza o cunună pe capul cuiva în semn de omagiu, de înălțare la o demnitate etc., a încorona; p. ext. a așeza un obiect deasupra altuia în chip de coroană. 2. Fig. A desăvârși o activitate, o operă etc.; a încorona (3). [Prez. ind. și: încunún] – În + cunună. DOOM
încununá (a ~) vb., ind. prez. 3 încununeáză
încununeze
ÎNCUNUNÁ, încununez, vb. I. Tranz. 1. A așeza o cunună pe capul cuiva în semn de omagiu, de înălțare la o demnitate etc., a încorona; p. ext. a așeza un obiect deasupra altuia în chip de coroană. 2. Fig. A desăvârși o activitate, o operă etc.; a încorona (3). [Prez. ind. și: încunún] – În + cunună. DOOM
încununá (a ~) vb., ind. prez. 3 încununeáză
încununezi
ÎNCUNUNÁ, încununez, vb. I. Tranz. 1. A așeza o cunună pe capul cuiva în semn de omagiu, de înălțare la o demnitate etc., a încorona; p. ext. a așeza un obiect deasupra altuia în chip de coroană. 2. Fig. A desăvârși o activitate, o operă etc.; a încorona (3). [Prez. ind. și: încunún] – În + cunună. DOOM
încununá (a ~) vb., ind. prez. 3 încununeáză
încununând
ÎNCUNUNÁ, încununez, vb. I. Tranz. 1. A așeza o cunună pe capul cuiva în semn de omagiu, de înălțare la o demnitate etc., a încorona; p. ext. a așeza un obiect deasupra altuia în chip de coroană. 2. Fig. A desăvârși o activitate, o operă etc.; a încorona (3). [Prez. ind. și: încunún] – În + cunună. DOOM
încununá (a ~) vb., ind. prez. 3 încununeáză
încununînd
ÎNCUNUNÁ, încununez, vb. I. Tranz. 1. A așeza o cunună pe capul cuiva în semn de omagiu, de înălțare la o demnitate etc., a încorona; p. ext. a așeza un obiect deasupra altuia în chip de coroană. 2. Fig. A desăvârși o activitate, o operă etc.; a încorona (3). [Prez. ind. și: încunún] – În + cunună. DOOM
încununá (a ~) vb., ind. prez. 3 încununeáză
încununări
ÎNCUNUNÁRE, încununări, s. f. Acțiunea de a încununa și rezultatul ei; fig. ducere la bun sfârșit; desăvârșire. – V. încununa. DOOM
încununáre s. f., g.-d. art. încununắrii; pl. încununắri
încununării
ÎNCUNUNÁRE, încununări, s. f. Acțiunea de a încununa și rezultatul ei; fig. ducere la bun sfârșit; desăvârșire. – V. încununa. DOOM
încununáre s. f., g.-d. art. încununắrii; pl. încununắri
încununările
ÎNCUNUNÁRE, încununări, s. f. Acțiunea de a încununa și rezultatul ei; fig. ducere la bun sfârșit; desăvârșire. – V. încununa. DOOM
încununáre s. f., g.-d. art. încununắrii; pl. încununắri
încununărilor
ÎNCUNUNÁRE, încununări, s. f. Acțiunea de a încununa și rezultatul ei; fig. ducere la bun sfârșit; desăvârșire. – V. încununa. DOOM
încununáre s. f., g.-d. art. încununắrii; pl. încununắri
încur
ÎNCURÁ, încúr, vb. I. Tranz. (Înv. și reg.) A mâna caii repede; a goni. ♦ Refl. (Despre cai) A porni la fugă, a se întrece alergând; a alerga în voie. – Lat. *incurrare (= currere). DOOM
încurá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 încúră
încura
ÎNCURÁ, încúr, vb. I. Tranz. (Înv. și reg.) A mâna caii repede; a goni. ♦ Refl. (Despre cai) A porni la fugă, a se întrece alergând; a alerga în voie. – Lat. *incurrare (= currere). DOOM
încurá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 încúră
încurai
ÎNCURÁ, încúr, vb. I. Tranz. (Înv. și reg.) A mâna caii repede; a goni. ♦ Refl. (Despre cai) A porni la fugă, a se întrece alergând; a alerga în voie. – Lat. *incurrare (= currere). DOOM
încurá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 încúră
încuraja
ÎNCURAJÁ, încurajez, vb. I. Tranz. 1. A da curaj; a îmbărbăta. 2. A sprijini, a stimula. – În + curaj (după fr. encourager). DOOM
încurajá (a ~) vb., ind. prez. 3 încurajeáză, 1 pl. încurajắm; conj. prez. 3 să încurajéze; ger. încurajấnd
încurajai
ÎNCURAJÁ, încurajez, vb. I. Tranz. 1. A da curaj; a îmbărbăta. 2. A sprijini, a stimula. – În + curaj (după fr. encourager). DOOM
încurajá (a ~) vb., ind. prez. 3 încurajeáză, 1 pl. încurajắm; conj. prez. 3 să încurajéze; ger. încurajấnd
încurajam
ÎNCURAJÁ, încurajez, vb. I. Tranz. 1. A da curaj; a îmbărbăta. 2. A sprijini, a stimula. – În + curaj (după fr. encourager). DOOM
încurajá (a ~) vb., ind. prez. 3 încurajeáză, 1 pl. încurajắm; conj. prez. 3 să încurajéze; ger. încurajấnd
încurajare
ÎNCURAJÁ, încurajez, vb. I. Tranz. 1. A da curaj; a îmbărbăta. 2. A sprijini, a stimula. – În + curaj (după fr. encourager). DOOM
încurajá (a ~) vb., ind. prez. 3 încurajeáză, 1 pl. încurajắm; conj. prez. 3 să încurajéze; ger. încurajấnd
încurajare
ÎNCURAJÁRE, încurajări, s. f. Acțiunea de a încuraja și rezultatul ei; îmbărbătare; sprijinire, stimulare. – V. încuraja. DOOM
încurajáre s. f., g.-d. art. încurajắrii; pl. încurajắri
încurajarea
ÎNCURAJÁRE, încurajări, s. f. Acțiunea de a încuraja și rezultatul ei; îmbărbătare; sprijinire, stimulare. – V. încuraja. DOOM
încurajáre s. f., g.-d. art. încurajắrii; pl. încurajắri
încurajară
ÎNCURAJÁ, încurajez, vb. I. Tranz. 1. A da curaj; a îmbărbăta. 2. A sprijini, a stimula. – În + curaj (după fr. encourager). DOOM
încurajá (a ~) vb., ind. prez. 3 încurajeáză, 1 pl. încurajắm; conj. prez. 3 să încurajéze; ger. încurajấnd
încurajarăm
ÎNCURAJÁ, încurajez, vb. I. Tranz. 1. A da curaj; a îmbărbăta. 2. A sprijini, a stimula. – În + curaj (după fr. encourager). DOOM
încurajá (a ~) vb., ind. prez. 3 încurajeáză, 1 pl. încurajắm; conj. prez. 3 să încurajéze; ger. încurajấnd
încurajarăți
ÎNCURAJÁ, încurajez, vb. I. Tranz. 1. A da curaj; a îmbărbăta. 2. A sprijini, a stimula. – În + curaj (după fr. encourager). DOOM
încurajá (a ~) vb., ind. prez. 3 încurajeáză, 1 pl. încurajắm; conj. prez. 3 să încurajéze; ger. încurajấnd
încurajase
ÎNCURAJÁ, încurajez, vb. I. Tranz. 1. A da curaj; a îmbărbăta. 2. A sprijini, a stimula. – În + curaj (după fr. encourager). DOOM
încurajá (a ~) vb., ind. prez. 3 încurajeáză, 1 pl. încurajắm; conj. prez. 3 să încurajéze; ger. încurajấnd
încurajasem
ÎNCURAJÁ, încurajez, vb. I. Tranz. 1. A da curaj; a îmbărbăta. 2. A sprijini, a stimula. – În + curaj (după fr. encourager). DOOM
încurajá (a ~) vb., ind. prez. 3 încurajeáză, 1 pl. încurajắm; conj. prez. 3 să încurajéze; ger. încurajấnd
încurajaseră
ÎNCURAJÁ, încurajez, vb. I. Tranz. 1. A da curaj; a îmbărbăta. 2. A sprijini, a stimula. – În + curaj (după fr. encourager). DOOM
încurajá (a ~) vb., ind. prez. 3 încurajeáză, 1 pl. încurajắm; conj. prez. 3 să încurajéze; ger. încurajấnd
încurajaserăm
ÎNCURAJÁ, încurajez, vb. I. Tranz. 1. A da curaj; a îmbărbăta. 2. A sprijini, a stimula. – În + curaj (după fr. encourager). DOOM
încurajá (a ~) vb., ind. prez. 3 încurajeáză, 1 pl. încurajắm; conj. prez. 3 să încurajéze; ger. încurajấnd
încurajaserăți
ÎNCURAJÁ, încurajez, vb. I. Tranz. 1. A da curaj; a îmbărbăta. 2. A sprijini, a stimula. – În + curaj (după fr. encourager). DOOM
încurajá (a ~) vb., ind. prez. 3 încurajeáză, 1 pl. încurajắm; conj. prez. 3 să încurajéze; ger. încurajấnd
încurajaseși
ÎNCURAJÁ, încurajez, vb. I. Tranz. 1. A da curaj; a îmbărbăta. 2. A sprijini, a stimula. – În + curaj (după fr. encourager). DOOM
încurajá (a ~) vb., ind. prez. 3 încurajeáză, 1 pl. încurajắm; conj. prez. 3 să încurajéze; ger. încurajấnd
încurajaseți
ÎNCURAJÁ, încurajez, vb. I. Tranz. 1. A da curaj; a îmbărbăta. 2. A sprijini, a stimula. – În + curaj (după fr. encourager). DOOM
încurajá (a ~) vb., ind. prez. 3 încurajeáză, 1 pl. încurajắm; conj. prez. 3 să încurajéze; ger. încurajấnd
încurajat
ÎNCURAJÁ, încurajez, vb. I. Tranz. 1. A da curaj; a îmbărbăta. 2. A sprijini, a stimula. – În + curaj (după fr. encourager). DOOM
încurajá (a ~) vb., ind. prez. 3 încurajeáză, 1 pl. încurajắm; conj. prez. 3 să încurajéze; ger. încurajấnd
încurajat
ÎNCURAJÁT, -Ă, încurajați, -te, adj. Îmbărbătat. – V. încuraja.
încurajata
ÎNCURAJÁT, -Ă, încurajați, -te, adj. Îmbărbătat. – V. încuraja.
încurajate
ÎNCURAJÁT, -Ă, încurajați, -te, adj. Îmbărbătat. – V. încuraja.
încurajatei
ÎNCURAJÁT, -Ă, încurajați, -te, adj. Îmbărbătat. – V. încuraja.
încurajatele
ÎNCURAJÁT, -Ă, încurajați, -te, adj. Îmbărbătat. – V. încuraja.
încurajatelor
ÎNCURAJÁT, -Ă, încurajați, -te, adj. Îmbărbătat. – V. încuraja.
încurajatoare
ÎNCURAJATÓR, -OÁRE, încurajatori, -oare, adj. Care dă curaj, care stimulează. – Încuraja + suf. -tor. DOOM
încurajatór adj. m., pl. încurajatóri; f. sg. și pl. încurajatoáre
încurajatoarea
ÎNCURAJATÓR, -OÁRE, încurajatori, -oare, adj. Care dă curaj, care stimulează. – Încuraja + suf. -tor. DOOM
încurajatór adj. m., pl. încurajatóri; f. sg. și pl. încurajatoáre
încurajatoarei
ÎNCURAJATÓR, -OÁRE, încurajatori, -oare, adj. Care dă curaj, care stimulează. – Încuraja + suf. -tor. DOOM
încurajatór adj. m., pl. încurajatóri; f. sg. și pl. încurajatoáre
încurajatoarele
ÎNCURAJATÓR, -OÁRE, încurajatori, -oare, adj. Care dă curaj, care stimulează. – Încuraja + suf. -tor. DOOM
încurajatór adj. m., pl. încurajatóri; f. sg. și pl. încurajatoáre
încurajatoarelor
ÎNCURAJATÓR, -OÁRE, încurajatori, -oare, adj. Care dă curaj, care stimulează. – Încuraja + suf. -tor. DOOM
încurajatór adj. m., pl. încurajatóri; f. sg. și pl. încurajatoáre
încurajator
ÎNCURAJATÓR, -OÁRE, încurajatori, -oare, adj. Care dă curaj, care stimulează. – Încuraja + suf. -tor. DOOM
încurajatór adj. m., pl. încurajatóri; f. sg. și pl. încurajatoáre
încurajatori
ÎNCURAJATÓR, -OÁRE, încurajatori, -oare, adj. Care dă curaj, care stimulează. – Încuraja + suf. -tor. DOOM
încurajatór adj. m., pl. încurajatóri; f. sg. și pl. încurajatoáre
încurajatorii
ÎNCURAJATÓR, -OÁRE, încurajatori, -oare, adj. Care dă curaj, care stimulează. – Încuraja + suf. -tor. DOOM
încurajatór adj. m., pl. încurajatóri; f. sg. și pl. încurajatoáre
încurajatorilor
ÎNCURAJATÓR, -OÁRE, încurajatori, -oare, adj. Care dă curaj, care stimulează. – Încuraja + suf. -tor. DOOM
încurajatór adj. m., pl. încurajatóri; f. sg. și pl. încurajatoáre
încurajatorul
ÎNCURAJATÓR, -OÁRE, încurajatori, -oare, adj. Care dă curaj, care stimulează. – Încuraja + suf. -tor. DOOM
încurajatór adj. m., pl. încurajatóri; f. sg. și pl. încurajatoáre
încurajatorului
ÎNCURAJATÓR, -OÁRE, încurajatori, -oare, adj. Care dă curaj, care stimulează. – Încuraja + suf. -tor. DOOM
încurajatór adj. m., pl. încurajatóri; f. sg. și pl. încurajatoáre
încurajatul
ÎNCURAJÁT, -Ă, încurajați, -te, adj. Îmbărbătat. – V. încuraja.
încurajatului
ÎNCURAJÁT, -Ă, încurajați, -te, adj. Îmbărbătat. – V. încuraja.
încurajau
ÎNCURAJÁ, încurajez, vb. I. Tranz. 1. A da curaj; a îmbărbăta. 2. A sprijini, a stimula. – În + curaj (după fr. encourager). DOOM
încurajá (a ~) vb., ind. prez. 3 încurajeáză, 1 pl. încurajắm; conj. prez. 3 să încurajéze; ger. încurajấnd
încurajași
ÎNCURAJÁ, încurajez, vb. I. Tranz. 1. A da curaj; a îmbărbăta. 2. A sprijini, a stimula. – În + curaj (după fr. encourager). DOOM
încurajá (a ~) vb., ind. prez. 3 încurajeáză, 1 pl. încurajắm; conj. prez. 3 să încurajéze; ger. încurajấnd
încurajați
ÎNCURAJÁ, încurajez, vb. I. Tranz. 1. A da curaj; a îmbărbăta. 2. A sprijini, a stimula. – În + curaj (după fr. encourager). DOOM
încurajá (a ~) vb., ind. prez. 3 încurajeáză, 1 pl. încurajắm; conj. prez. 3 să încurajéze; ger. încurajấnd
încurajați
ÎNCURAJÁT, -Ă, încurajați, -te, adj. Îmbărbătat. – V. încuraja.
încurajații
ÎNCURAJÁT, -Ă, încurajați, -te, adj. Îmbărbătat. – V. încuraja.
încurajaților
ÎNCURAJÁT, -Ă, încurajați, -te, adj. Îmbărbătat. – V. încuraja.
încurajează
ÎNCURAJÁ, încurajez, vb. I. Tranz. 1. A da curaj; a îmbărbăta. 2. A sprijini, a stimula. – În + curaj (după fr. encourager). DOOM
încurajá (a ~) vb., ind. prez. 3 încurajeáză, 1 pl. încurajắm; conj. prez. 3 să încurajéze; ger. încurajấnd
încurajez
ÎNCURAJÁ, încurajez, vb. I. Tranz. 1. A da curaj; a îmbărbăta. 2. A sprijini, a stimula. – În + curaj (după fr. encourager). DOOM
încurajá (a ~) vb., ind. prez. 3 încurajeáză, 1 pl. încurajắm; conj. prez. 3 să încurajéze; ger. încurajấnd
încurajeze
ÎNCURAJÁ, încurajez, vb. I. Tranz. 1. A da curaj; a îmbărbăta. 2. A sprijini, a stimula. – În + curaj (după fr. encourager). DOOM
încurajá (a ~) vb., ind. prez. 3 încurajeáză, 1 pl. încurajắm; conj. prez. 3 să încurajéze; ger. încurajấnd
încurajezi
ÎNCURAJÁ, încurajez, vb. I. Tranz. 1. A da curaj; a îmbărbăta. 2. A sprijini, a stimula. – În + curaj (după fr. encourager). DOOM
încurajá (a ~) vb., ind. prez. 3 încurajeáză, 1 pl. încurajắm; conj. prez. 3 să încurajéze; ger. încurajấnd
încurajând
ÎNCURAJÁ, încurajez, vb. I. Tranz. 1. A da curaj; a îmbărbăta. 2. A sprijini, a stimula. – În + curaj (după fr. encourager). DOOM
încurajá (a ~) vb., ind. prez. 3 încurajeáză, 1 pl. încurajắm; conj. prez. 3 să încurajéze; ger. încurajấnd
încurajînd
ÎNCURAJÁ, încurajez, vb. I. Tranz. 1. A da curaj; a îmbărbăta. 2. A sprijini, a stimula. – În + curaj (după fr. encourager). DOOM
încurajá (a ~) vb., ind. prez. 3 încurajeáză, 1 pl. încurajắm; conj. prez. 3 să încurajéze; ger. încurajấnd
încurajări
ÎNCURAJÁRE, încurajări, s. f. Acțiunea de a încuraja și rezultatul ei; îmbărbătare; sprijinire, stimulare. – V. încuraja. DOOM
încurajáre s. f., g.-d. art. încurajắrii; pl. încurajắri
încurajării
ÎNCURAJÁRE, încurajări, s. f. Acțiunea de a încuraja și rezultatul ei; îmbărbătare; sprijinire, stimulare. – V. încuraja. DOOM
încurajáre s. f., g.-d. art. încurajắrii; pl. încurajắri
încurajările
ÎNCURAJÁRE, încurajări, s. f. Acțiunea de a încuraja și rezultatul ei; îmbărbătare; sprijinire, stimulare. – V. încuraja. DOOM
încurajáre s. f., g.-d. art. încurajắrii; pl. încurajắri
încurajărilor
ÎNCURAJÁRE, încurajări, s. f. Acțiunea de a încuraja și rezultatul ei; îmbărbătare; sprijinire, stimulare. – V. încuraja. DOOM
încurajáre s. f., g.-d. art. încurajắrii; pl. încurajắri
încuram
ÎNCURÁ, încúr, vb. I. Tranz. (Înv. și reg.) A mâna caii repede; a goni. ♦ Refl. (Despre cai) A porni la fugă, a se întrece alergând; a alerga în voie. – Lat. *incurrare (= currere). DOOM
încurá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 încúră
încurare
ÎNCURÁ, încúr, vb. I. Tranz. (Înv. și reg.) A mâna caii repede; a goni. ♦ Refl. (Despre cai) A porni la fugă, a se întrece alergând; a alerga în voie. – Lat. *incurrare (= currere). DOOM
încurá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 încúră
încurare
ÎNCURÁRE, încurări, s. f. (Înv. și reg.) Alergare de cai, cavalcadă; p. ext. năvală, incursiune. – V. încura. DOOM
încuráre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. încurắrii; pl. încurắri
încurarea
ÎNCURÁRE, încurări, s. f. (Înv. și reg.) Alergare de cai, cavalcadă; p. ext. năvală, incursiune. – V. încura. DOOM
încuráre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. încurắrii; pl. încurắri
încurară
ÎNCURÁ, încúr, vb. I. Tranz. (Înv. și reg.) A mâna caii repede; a goni. ♦ Refl. (Despre cai) A porni la fugă, a se întrece alergând; a alerga în voie. – Lat. *incurrare (= currere). DOOM
încurá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 încúră
încurarăm
ÎNCURÁ, încúr, vb. I. Tranz. (Înv. și reg.) A mâna caii repede; a goni. ♦ Refl. (Despre cai) A porni la fugă, a se întrece alergând; a alerga în voie. – Lat. *incurrare (= currere). DOOM
încurá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 încúră
încurarăți
ÎNCURÁ, încúr, vb. I. Tranz. (Înv. și reg.) A mâna caii repede; a goni. ♦ Refl. (Despre cai) A porni la fugă, a se întrece alergând; a alerga în voie. – Lat. *incurrare (= currere). DOOM
încurá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 încúră
încurase
ÎNCURÁ, încúr, vb. I. Tranz. (Înv. și reg.) A mâna caii repede; a goni. ♦ Refl. (Despre cai) A porni la fugă, a se întrece alergând; a alerga în voie. – Lat. *incurrare (= currere). DOOM
încurá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 încúră
încurasem
ÎNCURÁ, încúr, vb. I. Tranz. (Înv. și reg.) A mâna caii repede; a goni. ♦ Refl. (Despre cai) A porni la fugă, a se întrece alergând; a alerga în voie. – Lat. *incurrare (= currere). DOOM
încurá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 încúră
încuraseră
ÎNCURÁ, încúr, vb. I. Tranz. (Înv. și reg.) A mâna caii repede; a goni. ♦ Refl. (Despre cai) A porni la fugă, a se întrece alergând; a alerga în voie. – Lat. *incurrare (= currere). DOOM
încurá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 încúră
încuraserăm
ÎNCURÁ, încúr, vb. I. Tranz. (Înv. și reg.) A mâna caii repede; a goni. ♦ Refl. (Despre cai) A porni la fugă, a se întrece alergând; a alerga în voie. – Lat. *incurrare (= currere). DOOM
încurá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 încúră
încuraserăți
ÎNCURÁ, încúr, vb. I. Tranz. (Înv. și reg.) A mâna caii repede; a goni. ♦ Refl. (Despre cai) A porni la fugă, a se întrece alergând; a alerga în voie. – Lat. *incurrare (= currere). DOOM
încurá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 încúră
încuraseși
ÎNCURÁ, încúr, vb. I. Tranz. (Înv. și reg.) A mâna caii repede; a goni. ♦ Refl. (Despre cai) A porni la fugă, a se întrece alergând; a alerga în voie. – Lat. *incurrare (= currere). DOOM
încurá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 încúră
încuraseți
ÎNCURÁ, încúr, vb. I. Tranz. (Înv. și reg.) A mâna caii repede; a goni. ♦ Refl. (Despre cai) A porni la fugă, a se întrece alergând; a alerga în voie. – Lat. *incurrare (= currere). DOOM
încurá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 încúră
încurat
ÎNCURÁ, încúr, vb. I. Tranz. (Înv. și reg.) A mâna caii repede; a goni. ♦ Refl. (Despre cai) A porni la fugă, a se întrece alergând; a alerga în voie. – Lat. *incurrare (= currere). DOOM
încurá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 încúră
încurat
ÎNCURÁ, încúr, vb. I. Tranz. (Înv. și reg.) A mâna caii repede; a goni. ♦ Refl. (Despre cai) A porni la fugă, a se întrece alergând; a alerga în voie. – Lat. *incurrare (= currere).
încurau
ÎNCURÁ, încúr, vb. I. Tranz. (Înv. și reg.) A mâna caii repede; a goni. ♦ Refl. (Despre cai) A porni la fugă, a se întrece alergând; a alerga în voie. – Lat. *incurrare (= currere). DOOM
încurá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 încúră
încurași
ÎNCURÁ, încúr, vb. I. Tranz. (Înv. și reg.) A mâna caii repede; a goni. ♦ Refl. (Despre cai) A porni la fugă, a se întrece alergând; a alerga în voie. – Lat. *incurrare (= currere). DOOM
încurá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 încúră
încurați
ÎNCURÁ, încúr, vb. I. Tranz. (Înv. și reg.) A mâna caii repede; a goni. ♦ Refl. (Despre cai) A porni la fugă, a se întrece alergând; a alerga în voie. – Lat. *incurrare (= currere). DOOM
încurá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 încúră
încurc
ÎNCURCÁ, încúrc, vb. I. I. Tranz. 1. A încâlci fire, ață etc., a le face noduri astfel încât să nu se mai poată descurca ușor. ♦ (Pop.) A călca în picioare fânețele, semănăturile. 2. A schimba mereu drumul, direcția pentru a îngreuna o urmărire, pentru a-și pierde urma. ♦ Refl. și tranz. A (se) rătăci. II. 1. Tranz. A stingheri pe cineva la mers, a îngreuna mersul cuiva. ♦ Refl. A se împiedica din mers. ♦ A opri de la o acțiune, a stânjeni. ◊ Expr. A încurca locul (sau lumea, zilele etc.) = a stânjeni pe cei din jur. (Refl.; fam.) A i se încurca limba = a i se împletici limba (din cauza băuturii, a unei emoții etc.). ◊ Compus: încurcă-lume s. m. și f. = (fam.) om care încurcă pe alții, care nu este bun de nimic. 2. Tranz. și refl. A face (pe cineva) să-și piardă sau a-și pierde firul ideilor; a (se) zăpăci. ◊ Expr. (Se) încurcă lucrurile = (se) creează o situație complicată, confuză. (Tranz.) A încurca vorba = a vorbi confuz, pentru a ascunde adevărul. (Tranz.) A o încurca = a crea (intenționat) o situație confuză; a face un lucru de mântuială; a nu fi clar în ceea ce spune; a nu mai putea ieși dintr-o situație dificilă. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) prinde în mreje. ♦ Refl. A se angaja într-o afacere din care nu mai poate ieși (decât cu greutate). 4. Refl. Fig. A pierde vremea; a zăbovi, a întârzia (mai ales la petreceri).Refl. (Fam.) A avea relații extraconjugale cu cineva. – Probabil lat. *incolicare (< colus „caier, fir”). DOOM
încúrcă-lúme (fam.) s. m. și f., g.-d. lui încúrcă-lúme; pl. încúrcă-lúme
încurca
ÎNCURCÁ, încúrc, vb. I. I. Tranz. 1. A încâlci fire, ață etc., a le face noduri astfel încât să nu se mai poată descurca ușor. ♦ (Pop.) A călca în picioare fânețele, semănăturile. 2. A schimba mereu drumul, direcția pentru a îngreuna o urmărire, pentru a-și pierde urma. ♦ Refl. și tranz. A (se) rătăci. II. 1. Tranz. A stingheri pe cineva la mers, a îngreuna mersul cuiva. ♦ Refl. A se împiedica din mers. ♦ A opri de la o acțiune, a stânjeni. ◊ Expr. A încurca locul (sau lumea, zilele etc.) = a stânjeni pe cei din jur. (Refl.; fam.) A i se încurca limba = a i se împletici limba (din cauza băuturii, a unei emoții etc.). ◊ Compus: încurcă-lume s. m. și f. = (fam.) om care încurcă pe alții, care nu este bun de nimic. 2. Tranz. și refl. A face (pe cineva) să-și piardă sau a-și pierde firul ideilor; a (se) zăpăci. ◊ Expr. (Se) încurcă lucrurile = (se) creează o situație complicată, confuză. (Tranz.) A încurca vorba = a vorbi confuz, pentru a ascunde adevărul. (Tranz.) A o încurca = a crea (intenționat) o situație confuză; a face un lucru de mântuială; a nu fi clar în ceea ce spune; a nu mai putea ieși dintr-o situație dificilă. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) prinde în mreje. ♦ Refl. A se angaja într-o afacere din care nu mai poate ieși (decât cu greutate). 4. Refl. Fig. A pierde vremea; a zăbovi, a întârzia (mai ales la petreceri).Refl. (Fam.) A avea relații extraconjugale cu cineva. – Probabil lat. *incolicare (< colus „caier, fir”). DOOM
încúrcă-lúme (fam.) s. m. și f., g.-d. lui încúrcă-lúme; pl. încúrcă-lúme
încurcai
ÎNCURCÁ, încúrc, vb. I. I. Tranz. 1. A încâlci fire, ață etc., a le face noduri astfel încât să nu se mai poată descurca ușor. ♦ (Pop.) A călca în picioare fânețele, semănăturile. 2. A schimba mereu drumul, direcția pentru a îngreuna o urmărire, pentru a-și pierde urma. ♦ Refl. și tranz. A (se) rătăci. II. 1. Tranz. A stingheri pe cineva la mers, a îngreuna mersul cuiva. ♦ Refl. A se împiedica din mers. ♦ A opri de la o acțiune, a stânjeni. ◊ Expr. A încurca locul (sau lumea, zilele etc.) = a stânjeni pe cei din jur. (Refl.; fam.) A i se încurca limba = a i se împletici limba (din cauza băuturii, a unei emoții etc.). ◊ Compus: încurcă-lume s. m. și f. = (fam.) om care încurcă pe alții, care nu este bun de nimic. 2. Tranz. și refl. A face (pe cineva) să-și piardă sau a-și pierde firul ideilor; a (se) zăpăci. ◊ Expr. (Se) încurcă lucrurile = (se) creează o situație complicată, confuză. (Tranz.) A încurca vorba = a vorbi confuz, pentru a ascunde adevărul. (Tranz.) A o încurca = a crea (intenționat) o situație confuză; a face un lucru de mântuială; a nu fi clar în ceea ce spune; a nu mai putea ieși dintr-o situație dificilă. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) prinde în mreje. ♦ Refl. A se angaja într-o afacere din care nu mai poate ieși (decât cu greutate). 4. Refl. Fig. A pierde vremea; a zăbovi, a întârzia (mai ales la petreceri).Refl. (Fam.) A avea relații extraconjugale cu cineva. – Probabil lat. *incolicare (< colus „caier, fir”). DOOM
încúrcă-lúme (fam.) s. m. și f., g.-d. lui încúrcă-lúme; pl. încúrcă-lúme
încurcala
ÎNCURCÁLĂ s. f. (Reg.) Încurcătură. – Încurca + suf. -ală. DOOM
încurcálă (reg.) s. f., g.-d. art. încurcálei
încurcale
ÎNCURCÁLĂ s. f. (Reg.) Încurcătură. – Încurca + suf. -ală. DOOM
încurcálă (reg.) s. f., g.-d. art. încurcálei
încurcalei
ÎNCURCÁLĂ s. f. (Reg.) Încurcătură. – Încurca + suf. -ală. DOOM
încurcálă (reg.) s. f., g.-d. art. încurcálei
încurcală
ÎNCURCÁLĂ s. f. (Reg.) Încurcătură. – Încurca + suf. -ală.
încurcam
ÎNCURCÁ, încúrc, vb. I. I. Tranz. 1. A încâlci fire, ață etc., a le face noduri astfel încât să nu se mai poată descurca ușor. ♦ (Pop.) A călca în picioare fânețele, semănăturile. 2. A schimba mereu drumul, direcția pentru a îngreuna o urmărire, pentru a-și pierde urma. ♦ Refl. și tranz. A (se) rătăci. II. 1. Tranz. A stingheri pe cineva la mers, a îngreuna mersul cuiva. ♦ Refl. A se împiedica din mers. ♦ A opri de la o acțiune, a stânjeni. ◊ Expr. A încurca locul (sau lumea, zilele etc.) = a stânjeni pe cei din jur. (Refl.; fam.) A i se încurca limba = a i se împletici limba (din cauza băuturii, a unei emoții etc.). ◊ Compus: încurcă-lume s. m. și f. = (fam.) om care încurcă pe alții, care nu este bun de nimic. 2. Tranz. și refl. A face (pe cineva) să-și piardă sau a-și pierde firul ideilor; a (se) zăpăci. ◊ Expr. (Se) încurcă lucrurile = (se) creează o situație complicată, confuză. (Tranz.) A încurca vorba = a vorbi confuz, pentru a ascunde adevărul. (Tranz.) A o încurca = a crea (intenționat) o situație confuză; a face un lucru de mântuială; a nu fi clar în ceea ce spune; a nu mai putea ieși dintr-o situație dificilă. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) prinde în mreje. ♦ Refl. A se angaja într-o afacere din care nu mai poate ieși (decât cu greutate). 4. Refl. Fig. A pierde vremea; a zăbovi, a întârzia (mai ales la petreceri).Refl. (Fam.) A avea relații extraconjugale cu cineva. – Probabil lat. *incolicare (< colus „caier, fir”). DOOM
încúrcă-lúme (fam.) s. m. și f., g.-d. lui încúrcă-lúme; pl. încúrcă-lúme
încurcare
ÎNCURCÁ, încúrc, vb. I. I. Tranz. 1. A încâlci fire, ață etc., a le face noduri astfel încât să nu se mai poată descurca ușor. ♦ (Pop.) A călca în picioare fânețele, semănăturile. 2. A schimba mereu drumul, direcția pentru a îngreuna o urmărire, pentru a-și pierde urma. ♦ Refl. și tranz. A (se) rătăci. II. 1. Tranz. A stingheri pe cineva la mers, a îngreuna mersul cuiva. ♦ Refl. A se împiedica din mers. ♦ A opri de la o acțiune, a stânjeni. ◊ Expr. A încurca locul (sau lumea, zilele etc.) = a stânjeni pe cei din jur. (Refl.; fam.) A i se încurca limba = a i se împletici limba (din cauza băuturii, a unei emoții etc.). ◊ Compus: încurcă-lume s. m. și f. = (fam.) om care încurcă pe alții, care nu este bun de nimic. 2. Tranz. și refl. A face (pe cineva) să-și piardă sau a-și pierde firul ideilor; a (se) zăpăci. ◊ Expr. (Se) încurcă lucrurile = (se) creează o situație complicată, confuză. (Tranz.) A încurca vorba = a vorbi confuz, pentru a ascunde adevărul. (Tranz.) A o încurca = a crea (intenționat) o situație confuză; a face un lucru de mântuială; a nu fi clar în ceea ce spune; a nu mai putea ieși dintr-o situație dificilă. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) prinde în mreje. ♦ Refl. A se angaja într-o afacere din care nu mai poate ieși (decât cu greutate). 4. Refl. Fig. A pierde vremea; a zăbovi, a întârzia (mai ales la petreceri).Refl. (Fam.) A avea relații extraconjugale cu cineva. – Probabil lat. *incolicare (< colus „caier, fir”). DOOM
încúrcă-lúme (fam.) s. m. și f., g.-d. lui încúrcă-lúme; pl. încúrcă-lúme
încurcare
ÎNCURCÁRE s. f. Acțiunea de a (se) încurca. – V. încurca. DOOM
încurcáre s. f., g.-d. art. încurcắrii
încurcarea
ÎNCURCÁRE s. f. Acțiunea de a (se) încurca. – V. încurca. DOOM
încurcáre s. f., g.-d. art. încurcắrii
încurcară
ÎNCURCÁ, încúrc, vb. I. I. Tranz. 1. A încâlci fire, ață etc., a le face noduri astfel încât să nu se mai poată descurca ușor. ♦ (Pop.) A călca în picioare fânețele, semănăturile. 2. A schimba mereu drumul, direcția pentru a îngreuna o urmărire, pentru a-și pierde urma. ♦ Refl. și tranz. A (se) rătăci. II. 1. Tranz. A stingheri pe cineva la mers, a îngreuna mersul cuiva. ♦ Refl. A se împiedica din mers. ♦ A opri de la o acțiune, a stânjeni. ◊ Expr. A încurca locul (sau lumea, zilele etc.) = a stânjeni pe cei din jur. (Refl.; fam.) A i se încurca limba = a i se împletici limba (din cauza băuturii, a unei emoții etc.). ◊ Compus: încurcă-lume s. m. și f. = (fam.) om care încurcă pe alții, care nu este bun de nimic. 2. Tranz. și refl. A face (pe cineva) să-și piardă sau a-și pierde firul ideilor; a (se) zăpăci. ◊ Expr. (Se) încurcă lucrurile = (se) creează o situație complicată, confuză. (Tranz.) A încurca vorba = a vorbi confuz, pentru a ascunde adevărul. (Tranz.) A o încurca = a crea (intenționat) o situație confuză; a face un lucru de mântuială; a nu fi clar în ceea ce spune; a nu mai putea ieși dintr-o situație dificilă. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) prinde în mreje. ♦ Refl. A se angaja într-o afacere din care nu mai poate ieși (decât cu greutate). 4. Refl. Fig. A pierde vremea; a zăbovi, a întârzia (mai ales la petreceri).Refl. (Fam.) A avea relații extraconjugale cu cineva. – Probabil lat. *incolicare (< colus „caier, fir”). DOOM
încúrcă-lúme (fam.) s. m. și f., g.-d. lui încúrcă-lúme; pl. încúrcă-lúme
încurcarăm
ÎNCURCÁ, încúrc, vb. I. I. Tranz. 1. A încâlci fire, ață etc., a le face noduri astfel încât să nu se mai poată descurca ușor. ♦ (Pop.) A călca în picioare fânețele, semănăturile. 2. A schimba mereu drumul, direcția pentru a îngreuna o urmărire, pentru a-și pierde urma. ♦ Refl. și tranz. A (se) rătăci. II. 1. Tranz. A stingheri pe cineva la mers, a îngreuna mersul cuiva. ♦ Refl. A se împiedica din mers. ♦ A opri de la o acțiune, a stânjeni. ◊ Expr. A încurca locul (sau lumea, zilele etc.) = a stânjeni pe cei din jur. (Refl.; fam.) A i se încurca limba = a i se împletici limba (din cauza băuturii, a unei emoții etc.). ◊ Compus: încurcă-lume s. m. și f. = (fam.) om care încurcă pe alții, care nu este bun de nimic. 2. Tranz. și refl. A face (pe cineva) să-și piardă sau a-și pierde firul ideilor; a (se) zăpăci. ◊ Expr. (Se) încurcă lucrurile = (se) creează o situație complicată, confuză. (Tranz.) A încurca vorba = a vorbi confuz, pentru a ascunde adevărul. (Tranz.) A o încurca = a crea (intenționat) o situație confuză; a face un lucru de mântuială; a nu fi clar în ceea ce spune; a nu mai putea ieși dintr-o situație dificilă. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) prinde în mreje. ♦ Refl. A se angaja într-o afacere din care nu mai poate ieși (decât cu greutate). 4. Refl. Fig. A pierde vremea; a zăbovi, a întârzia (mai ales la petreceri).Refl. (Fam.) A avea relații extraconjugale cu cineva. – Probabil lat. *incolicare (< colus „caier, fir”). DOOM
încúrcă-lúme (fam.) s. m. și f., g.-d. lui încúrcă-lúme; pl. încúrcă-lúme
încurcarăți
ÎNCURCÁ, încúrc, vb. I. I. Tranz. 1. A încâlci fire, ață etc., a le face noduri astfel încât să nu se mai poată descurca ușor. ♦ (Pop.) A călca în picioare fânețele, semănăturile. 2. A schimba mereu drumul, direcția pentru a îngreuna o urmărire, pentru a-și pierde urma. ♦ Refl. și tranz. A (se) rătăci. II. 1. Tranz. A stingheri pe cineva la mers, a îngreuna mersul cuiva. ♦ Refl. A se împiedica din mers. ♦ A opri de la o acțiune, a stânjeni. ◊ Expr. A încurca locul (sau lumea, zilele etc.) = a stânjeni pe cei din jur. (Refl.; fam.) A i se încurca limba = a i se împletici limba (din cauza băuturii, a unei emoții etc.). ◊ Compus: încurcă-lume s. m. și f. = (fam.) om care încurcă pe alții, care nu este bun de nimic. 2. Tranz. și refl. A face (pe cineva) să-și piardă sau a-și pierde firul ideilor; a (se) zăpăci. ◊ Expr. (Se) încurcă lucrurile = (se) creează o situație complicată, confuză. (Tranz.) A încurca vorba = a vorbi confuz, pentru a ascunde adevărul. (Tranz.) A o încurca = a crea (intenționat) o situație confuză; a face un lucru de mântuială; a nu fi clar în ceea ce spune; a nu mai putea ieși dintr-o situație dificilă. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) prinde în mreje. ♦ Refl. A se angaja într-o afacere din care nu mai poate ieși (decât cu greutate). 4. Refl. Fig. A pierde vremea; a zăbovi, a întârzia (mai ales la petreceri).Refl. (Fam.) A avea relații extraconjugale cu cineva. – Probabil lat. *incolicare (< colus „caier, fir”). DOOM
încúrcă-lúme (fam.) s. m. și f., g.-d. lui încúrcă-lúme; pl. încúrcă-lúme
încurcase
ÎNCURCÁ, încúrc, vb. I. I. Tranz. 1. A încâlci fire, ață etc., a le face noduri astfel încât să nu se mai poată descurca ușor. ♦ (Pop.) A călca în picioare fânețele, semănăturile. 2. A schimba mereu drumul, direcția pentru a îngreuna o urmărire, pentru a-și pierde urma. ♦ Refl. și tranz. A (se) rătăci. II. 1. Tranz. A stingheri pe cineva la mers, a îngreuna mersul cuiva. ♦ Refl. A se împiedica din mers. ♦ A opri de la o acțiune, a stânjeni. ◊ Expr. A încurca locul (sau lumea, zilele etc.) = a stânjeni pe cei din jur. (Refl.; fam.) A i se încurca limba = a i se împletici limba (din cauza băuturii, a unei emoții etc.). ◊ Compus: încurcă-lume s. m. și f. = (fam.) om care încurcă pe alții, care nu este bun de nimic. 2. Tranz. și refl. A face (pe cineva) să-și piardă sau a-și pierde firul ideilor; a (se) zăpăci. ◊ Expr. (Se) încurcă lucrurile = (se) creează o situație complicată, confuză. (Tranz.) A încurca vorba = a vorbi confuz, pentru a ascunde adevărul. (Tranz.) A o încurca = a crea (intenționat) o situație confuză; a face un lucru de mântuială; a nu fi clar în ceea ce spune; a nu mai putea ieși dintr-o situație dificilă. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) prinde în mreje. ♦ Refl. A se angaja într-o afacere din care nu mai poate ieși (decât cu greutate). 4. Refl. Fig. A pierde vremea; a zăbovi, a întârzia (mai ales la petreceri).Refl. (Fam.) A avea relații extraconjugale cu cineva. – Probabil lat. *incolicare (< colus „caier, fir”). DOOM
încúrcă-lúme (fam.) s. m. și f., g.-d. lui încúrcă-lúme; pl. încúrcă-lúme
încurcasem
ÎNCURCÁ, încúrc, vb. I. I. Tranz. 1. A încâlci fire, ață etc., a le face noduri astfel încât să nu se mai poată descurca ușor. ♦ (Pop.) A călca în picioare fânețele, semănăturile. 2. A schimba mereu drumul, direcția pentru a îngreuna o urmărire, pentru a-și pierde urma. ♦ Refl. și tranz. A (se) rătăci. II. 1. Tranz. A stingheri pe cineva la mers, a îngreuna mersul cuiva. ♦ Refl. A se împiedica din mers. ♦ A opri de la o acțiune, a stânjeni. ◊ Expr. A încurca locul (sau lumea, zilele etc.) = a stânjeni pe cei din jur. (Refl.; fam.) A i se încurca limba = a i se împletici limba (din cauza băuturii, a unei emoții etc.). ◊ Compus: încurcă-lume s. m. și f. = (fam.) om care încurcă pe alții, care nu este bun de nimic. 2. Tranz. și refl. A face (pe cineva) să-și piardă sau a-și pierde firul ideilor; a (se) zăpăci. ◊ Expr. (Se) încurcă lucrurile = (se) creează o situație complicată, confuză. (Tranz.) A încurca vorba = a vorbi confuz, pentru a ascunde adevărul. (Tranz.) A o încurca = a crea (intenționat) o situație confuză; a face un lucru de mântuială; a nu fi clar în ceea ce spune; a nu mai putea ieși dintr-o situație dificilă. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) prinde în mreje. ♦ Refl. A se angaja într-o afacere din care nu mai poate ieși (decât cu greutate). 4. Refl. Fig. A pierde vremea; a zăbovi, a întârzia (mai ales la petreceri).Refl. (Fam.) A avea relații extraconjugale cu cineva. – Probabil lat. *incolicare (< colus „caier, fir”). DOOM
încúrcă-lúme (fam.) s. m. și f., g.-d. lui încúrcă-lúme; pl. încúrcă-lúme
încurcaseră
ÎNCURCÁ, încúrc, vb. I. I. Tranz. 1. A încâlci fire, ață etc., a le face noduri astfel încât să nu se mai poată descurca ușor. ♦ (Pop.) A călca în picioare fânețele, semănăturile. 2. A schimba mereu drumul, direcția pentru a îngreuna o urmărire, pentru a-și pierde urma. ♦ Refl. și tranz. A (se) rătăci. II. 1. Tranz. A stingheri pe cineva la mers, a îngreuna mersul cuiva. ♦ Refl. A se împiedica din mers. ♦ A opri de la o acțiune, a stânjeni. ◊ Expr. A încurca locul (sau lumea, zilele etc.) = a stânjeni pe cei din jur. (Refl.; fam.) A i se încurca limba = a i se împletici limba (din cauza băuturii, a unei emoții etc.). ◊ Compus: încurcă-lume s. m. și f. = (fam.) om care încurcă pe alții, care nu este bun de nimic. 2. Tranz. și refl. A face (pe cineva) să-și piardă sau a-și pierde firul ideilor; a (se) zăpăci. ◊ Expr. (Se) încurcă lucrurile = (se) creează o situație complicată, confuză. (Tranz.) A încurca vorba = a vorbi confuz, pentru a ascunde adevărul. (Tranz.) A o încurca = a crea (intenționat) o situație confuză; a face un lucru de mântuială; a nu fi clar în ceea ce spune; a nu mai putea ieși dintr-o situație dificilă. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) prinde în mreje. ♦ Refl. A se angaja într-o afacere din care nu mai poate ieși (decât cu greutate). 4. Refl. Fig. A pierde vremea; a zăbovi, a întârzia (mai ales la petreceri).Refl. (Fam.) A avea relații extraconjugale cu cineva. – Probabil lat. *incolicare (< colus „caier, fir”). DOOM
încúrcă-lúme (fam.) s. m. și f., g.-d. lui încúrcă-lúme; pl. încúrcă-lúme
încurcaserăm
ÎNCURCÁ, încúrc, vb. I. I. Tranz. 1. A încâlci fire, ață etc., a le face noduri astfel încât să nu se mai poată descurca ușor. ♦ (Pop.) A călca în picioare fânețele, semănăturile. 2. A schimba mereu drumul, direcția pentru a îngreuna o urmărire, pentru a-și pierde urma. ♦ Refl. și tranz. A (se) rătăci. II. 1. Tranz. A stingheri pe cineva la mers, a îngreuna mersul cuiva. ♦ Refl. A se împiedica din mers. ♦ A opri de la o acțiune, a stânjeni. ◊ Expr. A încurca locul (sau lumea, zilele etc.) = a stânjeni pe cei din jur. (Refl.; fam.) A i se încurca limba = a i se împletici limba (din cauza băuturii, a unei emoții etc.). ◊ Compus: încurcă-lume s. m. și f. = (fam.) om care încurcă pe alții, care nu este bun de nimic. 2. Tranz. și refl. A face (pe cineva) să-și piardă sau a-și pierde firul ideilor; a (se) zăpăci. ◊ Expr. (Se) încurcă lucrurile = (se) creează o situație complicată, confuză. (Tranz.) A încurca vorba = a vorbi confuz, pentru a ascunde adevărul. (Tranz.) A o încurca = a crea (intenționat) o situație confuză; a face un lucru de mântuială; a nu fi clar în ceea ce spune; a nu mai putea ieși dintr-o situație dificilă. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) prinde în mreje. ♦ Refl. A se angaja într-o afacere din care nu mai poate ieși (decât cu greutate). 4. Refl. Fig. A pierde vremea; a zăbovi, a întârzia (mai ales la petreceri).Refl. (Fam.) A avea relații extraconjugale cu cineva. – Probabil lat. *incolicare (< colus „caier, fir”). DOOM
încúrcă-lúme (fam.) s. m. și f., g.-d. lui încúrcă-lúme; pl. încúrcă-lúme
încurcaserăți
ÎNCURCÁ, încúrc, vb. I. I. Tranz. 1. A încâlci fire, ață etc., a le face noduri astfel încât să nu se mai poată descurca ușor. ♦ (Pop.) A călca în picioare fânețele, semănăturile. 2. A schimba mereu drumul, direcția pentru a îngreuna o urmărire, pentru a-și pierde urma. ♦ Refl. și tranz. A (se) rătăci. II. 1. Tranz. A stingheri pe cineva la mers, a îngreuna mersul cuiva. ♦ Refl. A se împiedica din mers. ♦ A opri de la o acțiune, a stânjeni. ◊ Expr. A încurca locul (sau lumea, zilele etc.) = a stânjeni pe cei din jur. (Refl.; fam.) A i se încurca limba = a i se împletici limba (din cauza băuturii, a unei emoții etc.). ◊ Compus: încurcă-lume s. m. și f. = (fam.) om care încurcă pe alții, care nu este bun de nimic. 2. Tranz. și refl. A face (pe cineva) să-și piardă sau a-și pierde firul ideilor; a (se) zăpăci. ◊ Expr. (Se) încurcă lucrurile = (se) creează o situație complicată, confuză. (Tranz.) A încurca vorba = a vorbi confuz, pentru a ascunde adevărul. (Tranz.) A o încurca = a crea (intenționat) o situație confuză; a face un lucru de mântuială; a nu fi clar în ceea ce spune; a nu mai putea ieși dintr-o situație dificilă. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) prinde în mreje. ♦ Refl. A se angaja într-o afacere din care nu mai poate ieși (decât cu greutate). 4. Refl. Fig. A pierde vremea; a zăbovi, a întârzia (mai ales la petreceri).Refl. (Fam.) A avea relații extraconjugale cu cineva. – Probabil lat. *incolicare (< colus „caier, fir”). DOOM
încúrcă-lúme (fam.) s. m. și f., g.-d. lui încúrcă-lúme; pl. încúrcă-lúme
încurcaseși
ÎNCURCÁ, încúrc, vb. I. I. Tranz. 1. A încâlci fire, ață etc., a le face noduri astfel încât să nu se mai poată descurca ușor. ♦ (Pop.) A călca în picioare fânețele, semănăturile. 2. A schimba mereu drumul, direcția pentru a îngreuna o urmărire, pentru a-și pierde urma. ♦ Refl. și tranz. A (se) rătăci. II. 1. Tranz. A stingheri pe cineva la mers, a îngreuna mersul cuiva. ♦ Refl. A se împiedica din mers. ♦ A opri de la o acțiune, a stânjeni. ◊ Expr. A încurca locul (sau lumea, zilele etc.) = a stânjeni pe cei din jur. (Refl.; fam.) A i se încurca limba = a i se împletici limba (din cauza băuturii, a unei emoții etc.). ◊ Compus: încurcă-lume s. m. și f. = (fam.) om care încurcă pe alții, care nu este bun de nimic. 2. Tranz. și refl. A face (pe cineva) să-și piardă sau a-și pierde firul ideilor; a (se) zăpăci. ◊ Expr. (Se) încurcă lucrurile = (se) creează o situație complicată, confuză. (Tranz.) A încurca vorba = a vorbi confuz, pentru a ascunde adevărul. (Tranz.) A o încurca = a crea (intenționat) o situație confuză; a face un lucru de mântuială; a nu fi clar în ceea ce spune; a nu mai putea ieși dintr-o situație dificilă. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) prinde în mreje. ♦ Refl. A se angaja într-o afacere din care nu mai poate ieși (decât cu greutate). 4. Refl. Fig. A pierde vremea; a zăbovi, a întârzia (mai ales la petreceri).Refl. (Fam.) A avea relații extraconjugale cu cineva. – Probabil lat. *incolicare (< colus „caier, fir”). DOOM
încúrcă-lúme (fam.) s. m. și f., g.-d. lui încúrcă-lúme; pl. încúrcă-lúme
încurcaseți
ÎNCURCÁ, încúrc, vb. I. I. Tranz. 1. A încâlci fire, ață etc., a le face noduri astfel încât să nu se mai poată descurca ușor. ♦ (Pop.) A călca în picioare fânețele, semănăturile. 2. A schimba mereu drumul, direcția pentru a îngreuna o urmărire, pentru a-și pierde urma. ♦ Refl. și tranz. A (se) rătăci. II. 1. Tranz. A stingheri pe cineva la mers, a îngreuna mersul cuiva. ♦ Refl. A se împiedica din mers. ♦ A opri de la o acțiune, a stânjeni. ◊ Expr. A încurca locul (sau lumea, zilele etc.) = a stânjeni pe cei din jur. (Refl.; fam.) A i se încurca limba = a i se împletici limba (din cauza băuturii, a unei emoții etc.). ◊ Compus: încurcă-lume s. m. și f. = (fam.) om care încurcă pe alții, care nu este bun de nimic. 2. Tranz. și refl. A face (pe cineva) să-și piardă sau a-și pierde firul ideilor; a (se) zăpăci. ◊ Expr. (Se) încurcă lucrurile = (se) creează o situație complicată, confuză. (Tranz.) A încurca vorba = a vorbi confuz, pentru a ascunde adevărul. (Tranz.) A o încurca = a crea (intenționat) o situație confuză; a face un lucru de mântuială; a nu fi clar în ceea ce spune; a nu mai putea ieși dintr-o situație dificilă. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) prinde în mreje. ♦ Refl. A se angaja într-o afacere din care nu mai poate ieși (decât cu greutate). 4. Refl. Fig. A pierde vremea; a zăbovi, a întârzia (mai ales la petreceri).Refl. (Fam.) A avea relații extraconjugale cu cineva. – Probabil lat. *incolicare (< colus „caier, fir”). DOOM
încúrcă-lúme (fam.) s. m. și f., g.-d. lui încúrcă-lúme; pl. încúrcă-lúme
încurcat
ÎNCURCÁ, încúrc, vb. I. I. Tranz. 1. A încâlci fire, ață etc., a le face noduri astfel încât să nu se mai poată descurca ușor. ♦ (Pop.) A călca în picioare fânețele, semănăturile. 2. A schimba mereu drumul, direcția pentru a îngreuna o urmărire, pentru a-și pierde urma. ♦ Refl. și tranz. A (se) rătăci. II. 1. Tranz. A stingheri pe cineva la mers, a îngreuna mersul cuiva. ♦ Refl. A se împiedica din mers. ♦ A opri de la o acțiune, a stânjeni. ◊ Expr. A încurca locul (sau lumea, zilele etc.) = a stânjeni pe cei din jur. (Refl.; fam.) A i se încurca limba = a i se împletici limba (din cauza băuturii, a unei emoții etc.). ◊ Compus: încurcă-lume s. m. și f. = (fam.) om care încurcă pe alții, care nu este bun de nimic. 2. Tranz. și refl. A face (pe cineva) să-și piardă sau a-și pierde firul ideilor; a (se) zăpăci. ◊ Expr. (Se) încurcă lucrurile = (se) creează o situație complicată, confuză. (Tranz.) A încurca vorba = a vorbi confuz, pentru a ascunde adevărul. (Tranz.) A o încurca = a crea (intenționat) o situație confuză; a face un lucru de mântuială; a nu fi clar în ceea ce spune; a nu mai putea ieși dintr-o situație dificilă. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) prinde în mreje. ♦ Refl. A se angaja într-o afacere din care nu mai poate ieși (decât cu greutate). 4. Refl. Fig. A pierde vremea; a zăbovi, a întârzia (mai ales la petreceri).Refl. (Fam.) A avea relații extraconjugale cu cineva. – Probabil lat. *incolicare (< colus „caier, fir”). DOOM
încúrcă-lúme (fam.) s. m. și f., g.-d. lui încúrcă-lúme; pl. încúrcă-lúme
încurcat
ÎNCURCÁT2, -Ă, încurcați, -te, adj. I. 1. (Despre fire, ață etc.) Amestecat și înnodat (cu alte fire); încâlcit. 2. (Despre drumuri) Greu de găsit; întortocheat. II. 1. (Despre idei, acțiuni etc.) Greu de urmărit; confuz, nelămurit, neclar, nedeslușit. ◊ Expr. A lăsa (ceva) încurcat sau a o lăsa încurcată = a lăsa o problemă nelămurită; a renunța la rezolvarea unei probleme, a se lăsa păgubaș. 2. Stingherit, stânjenit, jenat. – V. încurca.
încurcat
ÎNCURCÁT1 s. n. Faptul de a (se) încurca. – V. încurca. DOOM
încurcát s. n.
încurcata
ÎNCURCÁT2, -Ă, încurcați, -te, adj. I. 1. (Despre fire, ață etc.) Amestecat și înnodat (cu alte fire); încâlcit. 2. (Despre drumuri) Greu de găsit; întortocheat. II. 1. (Despre idei, acțiuni etc.) Greu de urmărit; confuz, nelămurit, neclar, nedeslușit. ◊ Expr. A lăsa (ceva) încurcat sau a o lăsa încurcată = a lăsa o problemă nelămurită; a renunța la rezolvarea unei probleme, a se lăsa păgubaș. 2. Stingherit, stânjenit, jenat. – V. încurca.
încurcate
ÎNCURCÁT2, -Ă, încurcați, -te, adj. I. 1. (Despre fire, ață etc.) Amestecat și înnodat (cu alte fire); încâlcit. 2. (Despre drumuri) Greu de găsit; întortocheat. II. 1. (Despre idei, acțiuni etc.) Greu de urmărit; confuz, nelămurit, neclar, nedeslușit. ◊ Expr. A lăsa (ceva) încurcat sau a o lăsa încurcată = a lăsa o problemă nelămurită; a renunța la rezolvarea unei probleme, a se lăsa păgubaș. 2. Stingherit, stânjenit, jenat. – V. încurca.
încurcatei
ÎNCURCÁT2, -Ă, încurcați, -te, adj. I. 1. (Despre fire, ață etc.) Amestecat și înnodat (cu alte fire); încâlcit. 2. (Despre drumuri) Greu de găsit; întortocheat. II. 1. (Despre idei, acțiuni etc.) Greu de urmărit; confuz, nelămurit, neclar, nedeslușit. ◊ Expr. A lăsa (ceva) încurcat sau a o lăsa încurcată = a lăsa o problemă nelămurită; a renunța la rezolvarea unei probleme, a se lăsa păgubaș. 2. Stingherit, stânjenit, jenat. – V. încurca.
încurcatele
ÎNCURCÁT2, -Ă, încurcați, -te, adj. I. 1. (Despre fire, ață etc.) Amestecat și înnodat (cu alte fire); încâlcit. 2. (Despre drumuri) Greu de găsit; întortocheat. II. 1. (Despre idei, acțiuni etc.) Greu de urmărit; confuz, nelămurit, neclar, nedeslușit. ◊ Expr. A lăsa (ceva) încurcat sau a o lăsa încurcată = a lăsa o problemă nelămurită; a renunța la rezolvarea unei probleme, a se lăsa păgubaș. 2. Stingherit, stânjenit, jenat. – V. încurca.
încurcatelor
ÎNCURCÁT2, -Ă, încurcați, -te, adj. I. 1. (Despre fire, ață etc.) Amestecat și înnodat (cu alte fire); încâlcit. 2. (Despre drumuri) Greu de găsit; întortocheat. II. 1. (Despre idei, acțiuni etc.) Greu de urmărit; confuz, nelămurit, neclar, nedeslușit. ◊ Expr. A lăsa (ceva) încurcat sau a o lăsa încurcată = a lăsa o problemă nelămurită; a renunța la rezolvarea unei probleme, a se lăsa păgubaș. 2. Stingherit, stânjenit, jenat. – V. încurca.
încurcatul
ÎNCURCÁT2, -Ă, încurcați, -te, adj. I. 1. (Despre fire, ață etc.) Amestecat și înnodat (cu alte fire); încâlcit. 2. (Despre drumuri) Greu de găsit; întortocheat. II. 1. (Despre idei, acțiuni etc.) Greu de urmărit; confuz, nelămurit, neclar, nedeslușit. ◊ Expr. A lăsa (ceva) încurcat sau a o lăsa încurcată = a lăsa o problemă nelămurită; a renunța la rezolvarea unei probleme, a se lăsa păgubaș. 2. Stingherit, stânjenit, jenat. – V. încurca.
încurcatului
ÎNCURCÁT2, -Ă, încurcați, -te, adj. I. 1. (Despre fire, ață etc.) Amestecat și înnodat (cu alte fire); încâlcit. 2. (Despre drumuri) Greu de găsit; întortocheat. II. 1. (Despre idei, acțiuni etc.) Greu de urmărit; confuz, nelămurit, neclar, nedeslușit. ◊ Expr. A lăsa (ceva) încurcat sau a o lăsa încurcată = a lăsa o problemă nelămurită; a renunța la rezolvarea unei probleme, a se lăsa păgubaș. 2. Stingherit, stânjenit, jenat. – V. încurca.
încurcau
ÎNCURCÁ, încúrc, vb. I. I. Tranz. 1. A încâlci fire, ață etc., a le face noduri astfel încât să nu se mai poată descurca ușor. ♦ (Pop.) A călca în picioare fânețele, semănăturile. 2. A schimba mereu drumul, direcția pentru a îngreuna o urmărire, pentru a-și pierde urma. ♦ Refl. și tranz. A (se) rătăci. II. 1. Tranz. A stingheri pe cineva la mers, a îngreuna mersul cuiva. ♦ Refl. A se împiedica din mers. ♦ A opri de la o acțiune, a stânjeni. ◊ Expr. A încurca locul (sau lumea, zilele etc.) = a stânjeni pe cei din jur. (Refl.; fam.) A i se încurca limba = a i se împletici limba (din cauza băuturii, a unei emoții etc.). ◊ Compus: încurcă-lume s. m. și f. = (fam.) om care încurcă pe alții, care nu este bun de nimic. 2. Tranz. și refl. A face (pe cineva) să-și piardă sau a-și pierde firul ideilor; a (se) zăpăci. ◊ Expr. (Se) încurcă lucrurile = (se) creează o situație complicată, confuză. (Tranz.) A încurca vorba = a vorbi confuz, pentru a ascunde adevărul. (Tranz.) A o încurca = a crea (intenționat) o situație confuză; a face un lucru de mântuială; a nu fi clar în ceea ce spune; a nu mai putea ieși dintr-o situație dificilă. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) prinde în mreje. ♦ Refl. A se angaja într-o afacere din care nu mai poate ieși (decât cu greutate). 4. Refl. Fig. A pierde vremea; a zăbovi, a întârzia (mai ales la petreceri).Refl. (Fam.) A avea relații extraconjugale cu cineva. – Probabil lat. *incolicare (< colus „caier, fir”). DOOM
încúrcă-lúme (fam.) s. m. și f., g.-d. lui încúrcă-lúme; pl. încúrcă-lúme
încurcași
ÎNCURCÁ, încúrc, vb. I. I. Tranz. 1. A încâlci fire, ață etc., a le face noduri astfel încât să nu se mai poată descurca ușor. ♦ (Pop.) A călca în picioare fânețele, semănăturile. 2. A schimba mereu drumul, direcția pentru a îngreuna o urmărire, pentru a-și pierde urma. ♦ Refl. și tranz. A (se) rătăci. II. 1. Tranz. A stingheri pe cineva la mers, a îngreuna mersul cuiva. ♦ Refl. A se împiedica din mers. ♦ A opri de la o acțiune, a stânjeni. ◊ Expr. A încurca locul (sau lumea, zilele etc.) = a stânjeni pe cei din jur. (Refl.; fam.) A i se încurca limba = a i se împletici limba (din cauza băuturii, a unei emoții etc.). ◊ Compus: încurcă-lume s. m. și f. = (fam.) om care încurcă pe alții, care nu este bun de nimic. 2. Tranz. și refl. A face (pe cineva) să-și piardă sau a-și pierde firul ideilor; a (se) zăpăci. ◊ Expr. (Se) încurcă lucrurile = (se) creează o situație complicată, confuză. (Tranz.) A încurca vorba = a vorbi confuz, pentru a ascunde adevărul. (Tranz.) A o încurca = a crea (intenționat) o situație confuză; a face un lucru de mântuială; a nu fi clar în ceea ce spune; a nu mai putea ieși dintr-o situație dificilă. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) prinde în mreje. ♦ Refl. A se angaja într-o afacere din care nu mai poate ieși (decât cu greutate). 4. Refl. Fig. A pierde vremea; a zăbovi, a întârzia (mai ales la petreceri).Refl. (Fam.) A avea relații extraconjugale cu cineva. – Probabil lat. *incolicare (< colus „caier, fir”). DOOM
încúrcă-lúme (fam.) s. m. și f., g.-d. lui încúrcă-lúme; pl. încúrcă-lúme
încurcați
ÎNCURCÁ, încúrc, vb. I. I. Tranz. 1. A încâlci fire, ață etc., a le face noduri astfel încât să nu se mai poată descurca ușor. ♦ (Pop.) A călca în picioare fânețele, semănăturile. 2. A schimba mereu drumul, direcția pentru a îngreuna o urmărire, pentru a-și pierde urma. ♦ Refl. și tranz. A (se) rătăci. II. 1. Tranz. A stingheri pe cineva la mers, a îngreuna mersul cuiva. ♦ Refl. A se împiedica din mers. ♦ A opri de la o acțiune, a stânjeni. ◊ Expr. A încurca locul (sau lumea, zilele etc.) = a stânjeni pe cei din jur. (Refl.; fam.) A i se încurca limba = a i se împletici limba (din cauza băuturii, a unei emoții etc.). ◊ Compus: încurcă-lume s. m. și f. = (fam.) om care încurcă pe alții, care nu este bun de nimic. 2. Tranz. și refl. A face (pe cineva) să-și piardă sau a-și pierde firul ideilor; a (se) zăpăci. ◊ Expr. (Se) încurcă lucrurile = (se) creează o situație complicată, confuză. (Tranz.) A încurca vorba = a vorbi confuz, pentru a ascunde adevărul. (Tranz.) A o încurca = a crea (intenționat) o situație confuză; a face un lucru de mântuială; a nu fi clar în ceea ce spune; a nu mai putea ieși dintr-o situație dificilă. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) prinde în mreje. ♦ Refl. A se angaja într-o afacere din care nu mai poate ieși (decât cu greutate). 4. Refl. Fig. A pierde vremea; a zăbovi, a întârzia (mai ales la petreceri).Refl. (Fam.) A avea relații extraconjugale cu cineva. – Probabil lat. *incolicare (< colus „caier, fir”). DOOM
încúrcă-lúme (fam.) s. m. și f., g.-d. lui încúrcă-lúme; pl. încúrcă-lúme
încurcați
ÎNCURCÁT2, -Ă, încurcați, -te, adj. I. 1. (Despre fire, ață etc.) Amestecat și înnodat (cu alte fire); încâlcit. 2. (Despre drumuri) Greu de găsit; întortocheat. II. 1. (Despre idei, acțiuni etc.) Greu de urmărit; confuz, nelămurit, neclar, nedeslușit. ◊ Expr. A lăsa (ceva) încurcat sau a o lăsa încurcată = a lăsa o problemă nelămurită; a renunța la rezolvarea unei probleme, a se lăsa păgubaș. 2. Stingherit, stânjenit, jenat. – V. încurca.
încurcații
ÎNCURCÁT2, -Ă, încurcați, -te, adj. I. 1. (Despre fire, ață etc.) Amestecat și înnodat (cu alte fire); încâlcit. 2. (Despre drumuri) Greu de găsit; întortocheat. II. 1. (Despre idei, acțiuni etc.) Greu de urmărit; confuz, nelămurit, neclar, nedeslușit. ◊ Expr. A lăsa (ceva) încurcat sau a o lăsa încurcată = a lăsa o problemă nelămurită; a renunța la rezolvarea unei probleme, a se lăsa păgubaș. 2. Stingherit, stânjenit, jenat. – V. încurca.
încurcaților
ÎNCURCÁT2, -Ă, încurcați, -te, adj. I. 1. (Despre fire, ață etc.) Amestecat și înnodat (cu alte fire); încâlcit. 2. (Despre drumuri) Greu de găsit; întortocheat. II. 1. (Despre idei, acțiuni etc.) Greu de urmărit; confuz, nelămurit, neclar, nedeslușit. ◊ Expr. A lăsa (ceva) încurcat sau a o lăsa încurcată = a lăsa o problemă nelămurită; a renunța la rezolvarea unei probleme, a se lăsa păgubaș. 2. Stingherit, stânjenit, jenat. – V. încurca.
încurce
ÎNCURCÁ, încúrc, vb. I. I. Tranz. 1. A încâlci fire, ață etc., a le face noduri astfel încât să nu se mai poată descurca ușor. ♦ (Pop.) A călca în picioare fânețele, semănăturile. 2. A schimba mereu drumul, direcția pentru a îngreuna o urmărire, pentru a-și pierde urma. ♦ Refl. și tranz. A (se) rătăci. II. 1. Tranz. A stingheri pe cineva la mers, a îngreuna mersul cuiva. ♦ Refl. A se împiedica din mers. ♦ A opri de la o acțiune, a stânjeni. ◊ Expr. A încurca locul (sau lumea, zilele etc.) = a stânjeni pe cei din jur. (Refl.; fam.) A i se încurca limba = a i se împletici limba (din cauza băuturii, a unei emoții etc.). ◊ Compus: încurcă-lume s. m. și f. = (fam.) om care încurcă pe alții, care nu este bun de nimic. 2. Tranz. și refl. A face (pe cineva) să-și piardă sau a-și pierde firul ideilor; a (se) zăpăci. ◊ Expr. (Se) încurcă lucrurile = (se) creează o situație complicată, confuză. (Tranz.) A încurca vorba = a vorbi confuz, pentru a ascunde adevărul. (Tranz.) A o încurca = a crea (intenționat) o situație confuză; a face un lucru de mântuială; a nu fi clar în ceea ce spune; a nu mai putea ieși dintr-o situație dificilă. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) prinde în mreje. ♦ Refl. A se angaja într-o afacere din care nu mai poate ieși (decât cu greutate). 4. Refl. Fig. A pierde vremea; a zăbovi, a întârzia (mai ales la petreceri).Refl. (Fam.) A avea relații extraconjugale cu cineva. – Probabil lat. *incolicare (< colus „caier, fir”). DOOM
încúrcă-lúme (fam.) s. m. și f., g.-d. lui încúrcă-lúme; pl. încúrcă-lúme
încurci
ÎNCURCÁ, încúrc, vb. I. I. Tranz. 1. A încâlci fire, ață etc., a le face noduri astfel încât să nu se mai poată descurca ușor. ♦ (Pop.) A călca în picioare fânețele, semănăturile. 2. A schimba mereu drumul, direcția pentru a îngreuna o urmărire, pentru a-și pierde urma. ♦ Refl. și tranz. A (se) rătăci. II. 1. Tranz. A stingheri pe cineva la mers, a îngreuna mersul cuiva. ♦ Refl. A se împiedica din mers. ♦ A opri de la o acțiune, a stânjeni. ◊ Expr. A încurca locul (sau lumea, zilele etc.) = a stânjeni pe cei din jur. (Refl.; fam.) A i se încurca limba = a i se împletici limba (din cauza băuturii, a unei emoții etc.). ◊ Compus: încurcă-lume s. m. și f. = (fam.) om care încurcă pe alții, care nu este bun de nimic. 2. Tranz. și refl. A face (pe cineva) să-și piardă sau a-și pierde firul ideilor; a (se) zăpăci. ◊ Expr. (Se) încurcă lucrurile = (se) creează o situație complicată, confuză. (Tranz.) A încurca vorba = a vorbi confuz, pentru a ascunde adevărul. (Tranz.) A o încurca = a crea (intenționat) o situație confuză; a face un lucru de mântuială; a nu fi clar în ceea ce spune; a nu mai putea ieși dintr-o situație dificilă. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) prinde în mreje. ♦ Refl. A se angaja într-o afacere din care nu mai poate ieși (decât cu greutate). 4. Refl. Fig. A pierde vremea; a zăbovi, a întârzia (mai ales la petreceri).Refl. (Fam.) A avea relații extraconjugale cu cineva. – Probabil lat. *incolicare (< colus „caier, fir”). DOOM
încúrcă-lúme (fam.) s. m. și f., g.-d. lui încúrcă-lúme; pl. încúrcă-lúme
încurcând
ÎNCURCÁ, încúrc, vb. I. I. Tranz. 1. A încâlci fire, ață etc., a le face noduri astfel încât să nu se mai poată descurca ușor. ♦ (Pop.) A călca în picioare fânețele, semănăturile. 2. A schimba mereu drumul, direcția pentru a îngreuna o urmărire, pentru a-și pierde urma. ♦ Refl. și tranz. A (se) rătăci. II. 1. Tranz. A stingheri pe cineva la mers, a îngreuna mersul cuiva. ♦ Refl. A se împiedica din mers. ♦ A opri de la o acțiune, a stânjeni. ◊ Expr. A încurca locul (sau lumea, zilele etc.) = a stânjeni pe cei din jur. (Refl.; fam.) A i se încurca limba = a i se împletici limba (din cauza băuturii, a unei emoții etc.). ◊ Compus: încurcă-lume s. m. și f. = (fam.) om care încurcă pe alții, care nu este bun de nimic. 2. Tranz. și refl. A face (pe cineva) să-și piardă sau a-și pierde firul ideilor; a (se) zăpăci. ◊ Expr. (Se) încurcă lucrurile = (se) creează o situație complicată, confuză. (Tranz.) A încurca vorba = a vorbi confuz, pentru a ascunde adevărul. (Tranz.) A o încurca = a crea (intenționat) o situație confuză; a face un lucru de mântuială; a nu fi clar în ceea ce spune; a nu mai putea ieși dintr-o situație dificilă. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) prinde în mreje. ♦ Refl. A se angaja într-o afacere din care nu mai poate ieși (decât cu greutate). 4. Refl. Fig. A pierde vremea; a zăbovi, a întârzia (mai ales la petreceri).Refl. (Fam.) A avea relații extraconjugale cu cineva. – Probabil lat. *incolicare (< colus „caier, fir”). DOOM
încúrcă-lúme (fam.) s. m. și f., g.-d. lui încúrcă-lúme; pl. încúrcă-lúme
încurcînd
ÎNCURCÁ, încúrc, vb. I. I. Tranz. 1. A încâlci fire, ață etc., a le face noduri astfel încât să nu se mai poată descurca ușor. ♦ (Pop.) A călca în picioare fânețele, semănăturile. 2. A schimba mereu drumul, direcția pentru a îngreuna o urmărire, pentru a-și pierde urma. ♦ Refl. și tranz. A (se) rătăci. II. 1. Tranz. A stingheri pe cineva la mers, a îngreuna mersul cuiva. ♦ Refl. A se împiedica din mers. ♦ A opri de la o acțiune, a stânjeni. ◊ Expr. A încurca locul (sau lumea, zilele etc.) = a stânjeni pe cei din jur. (Refl.; fam.) A i se încurca limba = a i se împletici limba (din cauza băuturii, a unei emoții etc.). ◊ Compus: încurcă-lume s. m. și f. = (fam.) om care încurcă pe alții, care nu este bun de nimic. 2. Tranz. și refl. A face (pe cineva) să-și piardă sau a-și pierde firul ideilor; a (se) zăpăci. ◊ Expr. (Se) încurcă lucrurile = (se) creează o situație complicată, confuză. (Tranz.) A încurca vorba = a vorbi confuz, pentru a ascunde adevărul. (Tranz.) A o încurca = a crea (intenționat) o situație confuză; a face un lucru de mântuială; a nu fi clar în ceea ce spune; a nu mai putea ieși dintr-o situație dificilă. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) prinde în mreje. ♦ Refl. A se angaja într-o afacere din care nu mai poate ieși (decât cu greutate). 4. Refl. Fig. A pierde vremea; a zăbovi, a întârzia (mai ales la petreceri).Refl. (Fam.) A avea relații extraconjugale cu cineva. – Probabil lat. *incolicare (< colus „caier, fir”). DOOM
încúrcă-lúme (fam.) s. m. și f., g.-d. lui încúrcă-lúme; pl. încúrcă-lúme
încurcări
ÎNCURCÁRE s. f. Acțiunea de a (se) încurca. – V. încurca. DOOM
încurcáre s. f., g.-d. art. încurcắrii
încurcării
ÎNCURCÁRE s. f. Acțiunea de a (se) încurca. – V. încurca. DOOM
încurcáre s. f., g.-d. art. încurcắrii
încurcările
ÎNCURCÁRE s. f. Acțiunea de a (se) încurca. – V. încurca. DOOM
încurcáre s. f., g.-d. art. încurcắrii
încurcărilor
ÎNCURCÁRE s. f. Acțiunea de a (se) încurca. – V. încurca. DOOM
încurcáre s. f., g.-d. art. încurcắrii
încurcătura
ÎNCURCĂTÚRĂ, încurcături, s. f. 1. Amestecătură, încâlcire de fire, de ață etc. ◊ Încurcătură de mațe = ocluzie intestinală. 2. Situație complicată, neplăcută; bucluc. ♦ Confuzie. ◊ Expr. A pune (pe cineva) în încurcătură = a pune pe cineva într-o situație din care nu știe cum să iasă. ♦ Jenă, tulburare. – Încurca + suf. -ătură. DOOM
încurcătúră s. f., g.-d. art. încurcătúrii; pl. încurcătúri
încurcături
ÎNCURCĂTÚRĂ, încurcături, s. f. 1. Amestecătură, încâlcire de fire, de ață etc. ◊ Încurcătură de mațe = ocluzie intestinală. 2. Situație complicată, neplăcută; bucluc. ♦ Confuzie. ◊ Expr. A pune (pe cineva) în încurcătură = a pune pe cineva într-o situație din care nu știe cum să iasă. ♦ Jenă, tulburare. – Încurca + suf. -ătură. DOOM
încurcătúră s. f., g.-d. art. încurcătúrii; pl. încurcătúri
încurcăturii
ÎNCURCĂTÚRĂ, încurcături, s. f. 1. Amestecătură, încâlcire de fire, de ață etc. ◊ Încurcătură de mațe = ocluzie intestinală. 2. Situație complicată, neplăcută; bucluc. ♦ Confuzie. ◊ Expr. A pune (pe cineva) în încurcătură = a pune pe cineva într-o situație din care nu știe cum să iasă. ♦ Jenă, tulburare. – Încurca + suf. -ătură. DOOM
încurcătúră s. f., g.-d. art. încurcătúrii; pl. încurcătúri
încurcăturile
ÎNCURCĂTÚRĂ, încurcături, s. f. 1. Amestecătură, încâlcire de fire, de ață etc. ◊ Încurcătură de mațe = ocluzie intestinală. 2. Situație complicată, neplăcută; bucluc. ♦ Confuzie. ◊ Expr. A pune (pe cineva) în încurcătură = a pune pe cineva într-o situație din care nu știe cum să iasă. ♦ Jenă, tulburare. – Încurca + suf. -ătură. DOOM
încurcătúră s. f., g.-d. art. încurcătúrii; pl. încurcătúri
încurcăturilor
ÎNCURCĂTÚRĂ, încurcături, s. f. 1. Amestecătură, încâlcire de fire, de ață etc. ◊ Încurcătură de mațe = ocluzie intestinală. 2. Situație complicată, neplăcută; bucluc. ♦ Confuzie. ◊ Expr. A pune (pe cineva) în încurcătură = a pune pe cineva într-o situație din care nu știe cum să iasă. ♦ Jenă, tulburare. – Încurca + suf. -ătură. DOOM
încurcătúră s. f., g.-d. art. încurcătúrii; pl. încurcătúri
încure
ÎNCURÁ, încúr, vb. I. Tranz. (Înv. și reg.) A mâna caii repede; a goni. ♦ Refl. (Despre cai) A porni la fugă, a se întrece alergând; a alerga în voie. – Lat. *incurrare (= currere). DOOM
încurá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 încúră
încurela
ÎNCURELÁ, încurelez, vb. I. Tranz. (Pop.) A prinde în curele. – În + curele (pl. lui curea). DOOM
încurelá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 încureleáză
încurelai
ÎNCURELÁ, încurelez, vb. I. Tranz. (Pop.) A prinde în curele. – În + curele (pl. lui curea). DOOM
încurelá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 încureleáză
încurelam
ÎNCURELÁ, încurelez, vb. I. Tranz. (Pop.) A prinde în curele. – În + curele (pl. lui curea). DOOM
încurelá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 încureleáză
încurelare
ÎNCURELÁ, încurelez, vb. I. Tranz. (Pop.) A prinde în curele. – În + curele (pl. lui curea). DOOM
încurelá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 încureleáză
încurelare
ÎNCURELÁ, încurelez, vb. I. Tranz. (Pop.) A prinde în curele. – În + curele (pl. lui curea).
încurelară
ÎNCURELÁ, încurelez, vb. I. Tranz. (Pop.) A prinde în curele. – În + curele (pl. lui curea). DOOM
încurelá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 încureleáză
încurelarăm
ÎNCURELÁ, încurelez, vb. I. Tranz. (Pop.) A prinde în curele. – În + curele (pl. lui curea). DOOM
încurelá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 încureleáză
încurelarăți
ÎNCURELÁ, încurelez, vb. I. Tranz. (Pop.) A prinde în curele. – În + curele (pl. lui curea). DOOM
încurelá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 încureleáză
încurelase
ÎNCURELÁ, încurelez, vb. I. Tranz. (Pop.) A prinde în curele. – În + curele (pl. lui curea). DOOM
încurelá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 încureleáză
încurelasem
ÎNCURELÁ, încurelez, vb. I. Tranz. (Pop.) A prinde în curele. – În + curele (pl. lui curea). DOOM
încurelá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 încureleáză
încurelaseră
ÎNCURELÁ, încurelez, vb. I. Tranz. (Pop.) A prinde în curele. – În + curele (pl. lui curea). DOOM
încurelá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 încureleáză
încurelaserăm
ÎNCURELÁ, încurelez, vb. I. Tranz. (Pop.) A prinde în curele. – În + curele (pl. lui curea). DOOM
încurelá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 încureleáză
încurelaserăți
ÎNCURELÁ, încurelez, vb. I. Tranz. (Pop.) A prinde în curele. – În + curele (pl. lui curea). DOOM
încurelá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 încureleáză
încurelaseși
ÎNCURELÁ, încurelez, vb. I. Tranz. (Pop.) A prinde în curele. – În + curele (pl. lui curea). DOOM
încurelá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 încureleáză
încurelaseți
ÎNCURELÁ, încurelez, vb. I. Tranz. (Pop.) A prinde în curele. – În + curele (pl. lui curea). DOOM
încurelá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 încureleáză
încurelat
ÎNCURELÁ, încurelez, vb. I. Tranz. (Pop.) A prinde în curele. – În + curele (pl. lui curea). DOOM
încurelá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 încureleáză
încurelat
ÎNCURELÁ, încurelez, vb. I. Tranz. (Pop.) A prinde în curele. – În + curele (pl. lui curea).
încurelau
ÎNCURELÁ, încurelez, vb. I. Tranz. (Pop.) A prinde în curele. – În + curele (pl. lui curea). DOOM
încurelá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 încureleáză
încurelași
ÎNCURELÁ, încurelez, vb. I. Tranz. (Pop.) A prinde în curele. – În + curele (pl. lui curea). DOOM
încurelá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 încureleáză
încurelați
ÎNCURELÁ, încurelez, vb. I. Tranz. (Pop.) A prinde în curele. – În + curele (pl. lui curea). DOOM
încurelá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 încureleáză
încurelează
ÎNCURELÁ, încurelez, vb. I. Tranz. (Pop.) A prinde în curele. – În + curele (pl. lui curea). DOOM
încurelá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 încureleáză
încurelez
ÎNCURELÁ, încurelez, vb. I. Tranz. (Pop.) A prinde în curele. – În + curele (pl. lui curea). DOOM
încurelá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 încureleáză
încureleze
ÎNCURELÁ, încurelez, vb. I. Tranz. (Pop.) A prinde în curele. – În + curele (pl. lui curea). DOOM
încurelá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 încureleáză
încurelezi
ÎNCURELÁ, încurelez, vb. I. Tranz. (Pop.) A prinde în curele. – În + curele (pl. lui curea). DOOM
încurelá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 încureleáză
încurelând
ÎNCURELÁ, încurelez, vb. I. Tranz. (Pop.) A prinde în curele. – În + curele (pl. lui curea). DOOM
încurelá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 încureleáză
încurelînd
ÎNCURELÁ, încurelez, vb. I. Tranz. (Pop.) A prinde în curele. – În + curele (pl. lui curea). DOOM
încurelá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 încureleáză
încuri
ÎNCURÁ, încúr, vb. I. Tranz. (Înv. și reg.) A mâna caii repede; a goni. ♦ Refl. (Despre cai) A porni la fugă, a se întrece alergând; a alerga în voie. – Lat. *incurrare (= currere). DOOM
încurá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 încúră
încurând
ÎNCURÁ, încúr, vb. I. Tranz. (Înv. și reg.) A mâna caii repede; a goni. ♦ Refl. (Despre cai) A porni la fugă, a se întrece alergând; a alerga în voie. – Lat. *incurrare (= currere). DOOM
încurá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 încúră
încurînd
ÎNCURÁ, încúr, vb. I. Tranz. (Înv. și reg.) A mâna caii repede; a goni. ♦ Refl. (Despre cai) A porni la fugă, a se întrece alergând; a alerga în voie. – Lat. *incurrare (= currere). DOOM
încurá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 încúră
încurări
ÎNCURÁRE, încurări, s. f. (Înv. și reg.) Alergare de cai, cavalcadă; p. ext. năvală, incursiune. – V. încura. DOOM
încuráre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. încurắrii; pl. încurắri
încurării
ÎNCURÁRE, încurări, s. f. (Înv. și reg.) Alergare de cai, cavalcadă; p. ext. năvală, incursiune. – V. încura. DOOM
încuráre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. încurắrii; pl. încurắri
încurările
ÎNCURÁRE, încurări, s. f. (Înv. și reg.) Alergare de cai, cavalcadă; p. ext. năvală, incursiune. – V. încura. DOOM
încuráre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. încurắrii; pl. încurắri
încurărilor
ÎNCURÁRE, încurări, s. f. (Înv. și reg.) Alergare de cai, cavalcadă; p. ext. năvală, incursiune. – V. încura. DOOM
încuráre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. încurắrii; pl. încurắri
încuscrea
ÎNCUSCRÍ, încuscresc, vb. IV. Refl. recipr. A se face cuscru cu cineva; p. ext. a fi sau a deveni rudă prin alianță cu cineva. – În + cuscru. DOOM
!încuscrí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încuscréște, imperf. 3 sg. se încuscreá; conj. prez. 3 să se încuscreáscă
încuscreai
ÎNCUSCRÍ, încuscresc, vb. IV. Refl. recipr. A se face cuscru cu cineva; p. ext. a fi sau a deveni rudă prin alianță cu cineva. – În + cuscru. DOOM
!încuscrí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încuscréște, imperf. 3 sg. se încuscreá; conj. prez. 3 să se încuscreáscă
încuscream
ÎNCUSCRÍ, încuscresc, vb. IV. Refl. recipr. A se face cuscru cu cineva; p. ext. a fi sau a deveni rudă prin alianță cu cineva. – În + cuscru. DOOM
!încuscrí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încuscréște, imperf. 3 sg. se încuscreá; conj. prez. 3 să se încuscreáscă
încuscrească
ÎNCUSCRÍ, încuscresc, vb. IV. Refl. recipr. A se face cuscru cu cineva; p. ext. a fi sau a deveni rudă prin alianță cu cineva. – În + cuscru. DOOM
!încuscrí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încuscréște, imperf. 3 sg. se încuscreá; conj. prez. 3 să se încuscreáscă
încuscreau
ÎNCUSCRÍ, încuscresc, vb. IV. Refl. recipr. A se face cuscru cu cineva; p. ext. a fi sau a deveni rudă prin alianță cu cineva. – În + cuscru. DOOM
!încuscrí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încuscréște, imperf. 3 sg. se încuscreá; conj. prez. 3 să se încuscreáscă
încuscreați
ÎNCUSCRÍ, încuscresc, vb. IV. Refl. recipr. A se face cuscru cu cineva; p. ext. a fi sau a deveni rudă prin alianță cu cineva. – În + cuscru. DOOM
!încuscrí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încuscréște, imperf. 3 sg. se încuscreá; conj. prez. 3 să se încuscreáscă
încuscresc
ÎNCUSCRÍ, încuscresc, vb. IV. Refl. recipr. A se face cuscru cu cineva; p. ext. a fi sau a deveni rudă prin alianță cu cineva. – În + cuscru. DOOM
!încuscrí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încuscréște, imperf. 3 sg. se încuscreá; conj. prez. 3 să se încuscreáscă
încuscrește
ÎNCUSCRÍ, încuscresc, vb. IV. Refl. recipr. A se face cuscru cu cineva; p. ext. a fi sau a deveni rudă prin alianță cu cineva. – În + cuscru. DOOM
!încuscrí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încuscréște, imperf. 3 sg. se încuscreá; conj. prez. 3 să se încuscreáscă
încuscrești
ÎNCUSCRÍ, încuscresc, vb. IV. Refl. recipr. A se face cuscru cu cineva; p. ext. a fi sau a deveni rudă prin alianță cu cineva. – În + cuscru. DOOM
!încuscrí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încuscréște, imperf. 3 sg. se încuscreá; conj. prez. 3 să se încuscreáscă
încuscri
ÎNCUSCRÍ, încuscresc, vb. IV. Refl. recipr. A se face cuscru cu cineva; p. ext. a fi sau a deveni rudă prin alianță cu cineva. – În + cuscru. DOOM
!încuscrí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încuscréște, imperf. 3 sg. se încuscreá; conj. prez. 3 să se încuscreáscă
încuscrii
ÎNCUSCRÍ, încuscresc, vb. IV. Refl. recipr. A se face cuscru cu cineva; p. ext. a fi sau a deveni rudă prin alianță cu cineva. – În + cuscru. DOOM
!încuscrí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încuscréște, imperf. 3 sg. se încuscreá; conj. prez. 3 să se încuscreáscă
încuscrim
ÎNCUSCRÍ, încuscresc, vb. IV. Refl. recipr. A se face cuscru cu cineva; p. ext. a fi sau a deveni rudă prin alianță cu cineva. – În + cuscru. DOOM
!încuscrí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încuscréște, imperf. 3 sg. se încuscreá; conj. prez. 3 să se încuscreáscă
încuscrind
ÎNCUSCRÍ, încuscresc, vb. IV. Refl. recipr. A se face cuscru cu cineva; p. ext. a fi sau a deveni rudă prin alianță cu cineva. – În + cuscru. DOOM
!încuscrí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încuscréște, imperf. 3 sg. se încuscreá; conj. prez. 3 să se încuscreáscă
încuscrire
ÎNCUSCRÍ, încuscresc, vb. IV. Refl. recipr. A se face cuscru cu cineva; p. ext. a fi sau a deveni rudă prin alianță cu cineva. – În + cuscru. DOOM
!încuscrí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încuscréște, imperf. 3 sg. se încuscreá; conj. prez. 3 să se încuscreáscă
încuscrire
ÎNCUSCRÍRE, încuscriri, s. f. Acțiunea de a se încuscri și rezultatul ei. – V. încuscri. DOOM
încuscríre s. f., g.-d. art. încuscrírii; pl. încuscríri
încuscrirea
ÎNCUSCRÍRE, încuscriri, s. f. Acțiunea de a se încuscri și rezultatul ei. – V. încuscri. DOOM
încuscríre s. f., g.-d. art. încuscrírii; pl. încuscríri
încuscriri
ÎNCUSCRÍRE, încuscriri, s. f. Acțiunea de a se încuscri și rezultatul ei. – V. încuscri. DOOM
încuscríre s. f., g.-d. art. încuscrírii; pl. încuscríri
încuscririi
ÎNCUSCRÍRE, încuscriri, s. f. Acțiunea de a se încuscri și rezultatul ei. – V. încuscri. DOOM
încuscríre s. f., g.-d. art. încuscrírii; pl. încuscríri
încuscririle
ÎNCUSCRÍRE, încuscriri, s. f. Acțiunea de a se încuscri și rezultatul ei. – V. încuscri. DOOM
încuscríre s. f., g.-d. art. încuscrírii; pl. încuscríri
încuscririlor
ÎNCUSCRÍRE, încuscriri, s. f. Acțiunea de a se încuscri și rezultatul ei. – V. încuscri. DOOM
încuscríre s. f., g.-d. art. încuscrírii; pl. încuscríri
încuscriră
ÎNCUSCRÍ, încuscresc, vb. IV. Refl. recipr. A se face cuscru cu cineva; p. ext. a fi sau a deveni rudă prin alianță cu cineva. – În + cuscru. DOOM
!încuscrí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încuscréște, imperf. 3 sg. se încuscreá; conj. prez. 3 să se încuscreáscă
încuscrirăm
ÎNCUSCRÍ, încuscresc, vb. IV. Refl. recipr. A se face cuscru cu cineva; p. ext. a fi sau a deveni rudă prin alianță cu cineva. – În + cuscru. DOOM
!încuscrí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încuscréște, imperf. 3 sg. se încuscreá; conj. prez. 3 să se încuscreáscă
încuscrirăți
ÎNCUSCRÍ, încuscresc, vb. IV. Refl. recipr. A se face cuscru cu cineva; p. ext. a fi sau a deveni rudă prin alianță cu cineva. – În + cuscru. DOOM
!încuscrí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încuscréște, imperf. 3 sg. se încuscreá; conj. prez. 3 să se încuscreáscă
încuscrise
ÎNCUSCRÍ, încuscresc, vb. IV. Refl. recipr. A se face cuscru cu cineva; p. ext. a fi sau a deveni rudă prin alianță cu cineva. – În + cuscru. DOOM
!încuscrí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încuscréște, imperf. 3 sg. se încuscreá; conj. prez. 3 să se încuscreáscă
încuscrisem
ÎNCUSCRÍ, încuscresc, vb. IV. Refl. recipr. A se face cuscru cu cineva; p. ext. a fi sau a deveni rudă prin alianță cu cineva. – În + cuscru. DOOM
!încuscrí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încuscréște, imperf. 3 sg. se încuscreá; conj. prez. 3 să se încuscreáscă
încuscriseră
ÎNCUSCRÍ, încuscresc, vb. IV. Refl. recipr. A se face cuscru cu cineva; p. ext. a fi sau a deveni rudă prin alianță cu cineva. – În + cuscru. DOOM
!încuscrí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încuscréște, imperf. 3 sg. se încuscreá; conj. prez. 3 să se încuscreáscă
încuscriserăm
ÎNCUSCRÍ, încuscresc, vb. IV. Refl. recipr. A se face cuscru cu cineva; p. ext. a fi sau a deveni rudă prin alianță cu cineva. – În + cuscru. DOOM
!încuscrí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încuscréște, imperf. 3 sg. se încuscreá; conj. prez. 3 să se încuscreáscă
încuscriserăți
ÎNCUSCRÍ, încuscresc, vb. IV. Refl. recipr. A se face cuscru cu cineva; p. ext. a fi sau a deveni rudă prin alianță cu cineva. – În + cuscru. DOOM
!încuscrí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încuscréște, imperf. 3 sg. se încuscreá; conj. prez. 3 să se încuscreáscă
încuscriseși
ÎNCUSCRÍ, încuscresc, vb. IV. Refl. recipr. A se face cuscru cu cineva; p. ext. a fi sau a deveni rudă prin alianță cu cineva. – În + cuscru. DOOM
!încuscrí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încuscréște, imperf. 3 sg. se încuscreá; conj. prez. 3 să se încuscreáscă
încuscriseți
ÎNCUSCRÍ, încuscresc, vb. IV. Refl. recipr. A se face cuscru cu cineva; p. ext. a fi sau a deveni rudă prin alianță cu cineva. – În + cuscru. DOOM
!încuscrí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încuscréște, imperf. 3 sg. se încuscreá; conj. prez. 3 să se încuscreáscă
încuscrit
ÎNCUSCRÍ, încuscresc, vb. IV. Refl. recipr. A se face cuscru cu cineva; p. ext. a fi sau a deveni rudă prin alianță cu cineva. – În + cuscru. DOOM
!încuscrí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încuscréște, imperf. 3 sg. se încuscreá; conj. prez. 3 să se încuscreáscă
încuscriși
ÎNCUSCRÍ, încuscresc, vb. IV. Refl. recipr. A se face cuscru cu cineva; p. ext. a fi sau a deveni rudă prin alianță cu cineva. – În + cuscru. DOOM
!încuscrí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încuscréște, imperf. 3 sg. se încuscreá; conj. prez. 3 să se încuscreáscă
încuscriți
ÎNCUSCRÍ, încuscresc, vb. IV. Refl. recipr. A se face cuscru cu cineva; p. ext. a fi sau a deveni rudă prin alianță cu cineva. – În + cuscru. DOOM
!încuscrí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încuscréște, imperf. 3 sg. se încuscreá; conj. prez. 3 să se încuscreáscă
încuviința
ÎNCUVIINȚÁ, încuviințez, vb. I. Intranz. A fi de acord. ♦ Tranz. A consimți, a permite. [Pr.: -vi-in-] – În + cuviință. DOOM
încuviințá (a ~) (-vi-in-) vb., ind. prez. 3 încuviințeáză
încuviințai
ÎNCUVIINȚÁ, încuviințez, vb. I. Intranz. A fi de acord. ♦ Tranz. A consimți, a permite. [Pr.: -vi-in-] – În + cuviință. DOOM
încuviințá (a ~) (-vi-in-) vb., ind. prez. 3 încuviințeáză
încuviințam
ÎNCUVIINȚÁ, încuviințez, vb. I. Intranz. A fi de acord. ♦ Tranz. A consimți, a permite. [Pr.: -vi-in-] – În + cuviință. DOOM
încuviințá (a ~) (-vi-in-) vb., ind. prez. 3 încuviințeáză
încuviințare
ÎNCUVIINȚÁ, încuviințez, vb. I. Intranz. A fi de acord. ♦ Tranz. A consimți, a permite. [Pr.: -vi-in-] – În + cuviință. DOOM
încuviințá (a ~) (-vi-in-) vb., ind. prez. 3 încuviințeáză
încuviințare
ÎNCUVIINȚÁRE, încuviințări, s. f. Acțiunea de a încuviința și rezultatul ei; aprobare, consimțământ, asentiment. [Pr.: -vi-in-] – V. încuviința. DOOM
încuviințáre (-vi-in-) s. f., g.-d. art. încuviințắrii; pl. încuviințắri
încuviințarea
ÎNCUVIINȚÁRE, încuviințări, s. f. Acțiunea de a încuviința și rezultatul ei; aprobare, consimțământ, asentiment. [Pr.: -vi-in-] – V. încuviința. DOOM
încuviințáre (-vi-in-) s. f., g.-d. art. încuviințắrii; pl. încuviințắri
încuviințară
ÎNCUVIINȚÁ, încuviințez, vb. I. Intranz. A fi de acord. ♦ Tranz. A consimți, a permite. [Pr.: -vi-in-] – În + cuviință. DOOM
încuviințá (a ~) (-vi-in-) vb., ind. prez. 3 încuviințeáză
încuviințarăm
ÎNCUVIINȚÁ, încuviințez, vb. I. Intranz. A fi de acord. ♦ Tranz. A consimți, a permite. [Pr.: -vi-in-] – În + cuviință. DOOM
încuviințá (a ~) (-vi-in-) vb., ind. prez. 3 încuviințeáză
încuviințarăți
ÎNCUVIINȚÁ, încuviințez, vb. I. Intranz. A fi de acord. ♦ Tranz. A consimți, a permite. [Pr.: -vi-in-] – În + cuviință. DOOM
încuviințá (a ~) (-vi-in-) vb., ind. prez. 3 încuviințeáză
încuviințase
ÎNCUVIINȚÁ, încuviințez, vb. I. Intranz. A fi de acord. ♦ Tranz. A consimți, a permite. [Pr.: -vi-in-] – În + cuviință. DOOM
încuviințá (a ~) (-vi-in-) vb., ind. prez. 3 încuviințeáză
încuviințasem
ÎNCUVIINȚÁ, încuviințez, vb. I. Intranz. A fi de acord. ♦ Tranz. A consimți, a permite. [Pr.: -vi-in-] – În + cuviință. DOOM
încuviințá (a ~) (-vi-in-) vb., ind. prez. 3 încuviințeáză
încuviințaseră
ÎNCUVIINȚÁ, încuviințez, vb. I. Intranz. A fi de acord. ♦ Tranz. A consimți, a permite. [Pr.: -vi-in-] – În + cuviință. DOOM
încuviințá (a ~) (-vi-in-) vb., ind. prez. 3 încuviințeáză
încuviințaserăm
ÎNCUVIINȚÁ, încuviințez, vb. I. Intranz. A fi de acord. ♦ Tranz. A consimți, a permite. [Pr.: -vi-in-] – În + cuviință. DOOM
încuviințá (a ~) (-vi-in-) vb., ind. prez. 3 încuviințeáză
încuviințaserăți
ÎNCUVIINȚÁ, încuviințez, vb. I. Intranz. A fi de acord. ♦ Tranz. A consimți, a permite. [Pr.: -vi-in-] – În + cuviință. DOOM
încuviințá (a ~) (-vi-in-) vb., ind. prez. 3 încuviințeáză
încuviințaseși
ÎNCUVIINȚÁ, încuviințez, vb. I. Intranz. A fi de acord. ♦ Tranz. A consimți, a permite. [Pr.: -vi-in-] – În + cuviință. DOOM
încuviințá (a ~) (-vi-in-) vb., ind. prez. 3 încuviințeáză
încuviințaseți
ÎNCUVIINȚÁ, încuviințez, vb. I. Intranz. A fi de acord. ♦ Tranz. A consimți, a permite. [Pr.: -vi-in-] – În + cuviință. DOOM
încuviințá (a ~) (-vi-in-) vb., ind. prez. 3 încuviințeáză
încuviințat
ÎNCUVIINȚÁ, încuviințez, vb. I. Intranz. A fi de acord. ♦ Tranz. A consimți, a permite. [Pr.: -vi-in-] – În + cuviință. DOOM
încuviințá (a ~) (-vi-in-) vb., ind. prez. 3 încuviințeáză
încuviințat
ÎNCUVIINȚÁ, încuviințez, vb. I. Intranz. A fi de acord. ♦ Tranz. A consimți, a permite. – În + cuviință.
încuviințata
ÎNCUVIINȚÁ, încuviințez, vb. I. Intranz. A fi de acord. ♦ Tranz. A consimți, a permite. – În + cuviință.
încuviințate
ÎNCUVIINȚÁ, încuviințez, vb. I. Intranz. A fi de acord. ♦ Tranz. A consimți, a permite. – În + cuviință.
încuviințatei
ÎNCUVIINȚÁ, încuviințez, vb. I. Intranz. A fi de acord. ♦ Tranz. A consimți, a permite. – În + cuviință.
încuviințatele
ÎNCUVIINȚÁ, încuviințez, vb. I. Intranz. A fi de acord. ♦ Tranz. A consimți, a permite. – În + cuviință.
încuviințatelor
ÎNCUVIINȚÁ, încuviințez, vb. I. Intranz. A fi de acord. ♦ Tranz. A consimți, a permite. – În + cuviință.
încuviințatul
ÎNCUVIINȚÁ, încuviințez, vb. I. Intranz. A fi de acord. ♦ Tranz. A consimți, a permite. – În + cuviință.
încuviințatului
ÎNCUVIINȚÁ, încuviințez, vb. I. Intranz. A fi de acord. ♦ Tranz. A consimți, a permite. – În + cuviință.
încuviințau
ÎNCUVIINȚÁ, încuviințez, vb. I. Intranz. A fi de acord. ♦ Tranz. A consimți, a permite. [Pr.: -vi-in-] – În + cuviință. DOOM
încuviințá (a ~) (-vi-in-) vb., ind. prez. 3 încuviințeáză
încuviințași
ÎNCUVIINȚÁ, încuviințez, vb. I. Intranz. A fi de acord. ♦ Tranz. A consimți, a permite. [Pr.: -vi-in-] – În + cuviință. DOOM
încuviințá (a ~) (-vi-in-) vb., ind. prez. 3 încuviințeáză
încuviințați
ÎNCUVIINȚÁ, încuviințez, vb. I. Intranz. A fi de acord. ♦ Tranz. A consimți, a permite. [Pr.: -vi-in-] – În + cuviință. DOOM
încuviințá (a ~) (-vi-in-) vb., ind. prez. 3 încuviințeáză
încuviințați
ÎNCUVIINȚÁ, încuviințez, vb. I. Intranz. A fi de acord. ♦ Tranz. A consimți, a permite. – În + cuviință.
încuviințații
ÎNCUVIINȚÁ, încuviințez, vb. I. Intranz. A fi de acord. ♦ Tranz. A consimți, a permite. – În + cuviință.
încuviințaților
ÎNCUVIINȚÁ, încuviințez, vb. I. Intranz. A fi de acord. ♦ Tranz. A consimți, a permite. – În + cuviință.
încuviințează
ÎNCUVIINȚÁ, încuviințez, vb. I. Intranz. A fi de acord. ♦ Tranz. A consimți, a permite. [Pr.: -vi-in-] – În + cuviință. DOOM
încuviințá (a ~) (-vi-in-) vb., ind. prez. 3 încuviințeáză
încuviințez
ÎNCUVIINȚÁ, încuviințez, vb. I. Intranz. A fi de acord. ♦ Tranz. A consimți, a permite. [Pr.: -vi-in-] – În + cuviință. DOOM
încuviințá (a ~) (-vi-in-) vb., ind. prez. 3 încuviințeáză
încuviințeze
ÎNCUVIINȚÁ, încuviințez, vb. I. Intranz. A fi de acord. ♦ Tranz. A consimți, a permite. [Pr.: -vi-in-] – În + cuviință. DOOM
încuviințá (a ~) (-vi-in-) vb., ind. prez. 3 încuviințeáză
încuviințezi
ÎNCUVIINȚÁ, încuviințez, vb. I. Intranz. A fi de acord. ♦ Tranz. A consimți, a permite. [Pr.: -vi-in-] – În + cuviință. DOOM
încuviințá (a ~) (-vi-in-) vb., ind. prez. 3 încuviințeáză
încuviințând
ÎNCUVIINȚÁ, încuviințez, vb. I. Intranz. A fi de acord. ♦ Tranz. A consimți, a permite. [Pr.: -vi-in-] – În + cuviință. DOOM
încuviințá (a ~) (-vi-in-) vb., ind. prez. 3 încuviințeáză
încuviințînd
ÎNCUVIINȚÁ, încuviințez, vb. I. Intranz. A fi de acord. ♦ Tranz. A consimți, a permite. [Pr.: -vi-in-] – În + cuviință. DOOM
încuviințá (a ~) (-vi-in-) vb., ind. prez. 3 încuviințeáză
încuviințări
ÎNCUVIINȚÁRE, încuviințări, s. f. Acțiunea de a încuviința și rezultatul ei; aprobare, consimțământ, asentiment. [Pr.: -vi-in-] – V. încuviința. DOOM
încuviințáre (-vi-in-) s. f., g.-d. art. încuviințắrii; pl. încuviințắri
încuviințării
ÎNCUVIINȚÁRE, încuviințări, s. f. Acțiunea de a încuviința și rezultatul ei; aprobare, consimțământ, asentiment. [Pr.: -vi-in-] – V. încuviința. DOOM
încuviințáre (-vi-in-) s. f., g.-d. art. încuviințắrii; pl. încuviințắri
încuviințările
ÎNCUVIINȚÁRE, încuviințări, s. f. Acțiunea de a încuviința și rezultatul ei; aprobare, consimțământ, asentiment. [Pr.: -vi-in-] – V. încuviința. DOOM
încuviințáre (-vi-in-) s. f., g.-d. art. încuviințắrii; pl. încuviințắri
încuviințărilor
ÎNCUVIINȚÁRE, încuviințări, s. f. Acțiunea de a încuviința și rezultatul ei; aprobare, consimțământ, asentiment. [Pr.: -vi-in-] – V. încuviința. DOOM
încuviințáre (-vi-in-) s. f., g.-d. art. încuviințắrii; pl. încuviințắri
încâina
ÎNCÂINÍ vb. IV v. încâina. DOOM
!încâiná/încâiní (a se ~) (înv., pop.) vb. refl., ind. prez. 3 se încâineáză/se încâinéște, imperf. 3 sg. se încâiná/se încâineá; conj. prez. 3 să se încâinéze/să se încâineáscă
încâinare
ÎNCÂINÁ, încâinez, vb. I. Refl. (Rar) A deveni rău, câinos. ♦ A se încăpățâna. – În + câine.
încâinat
ÎNCÂINÍT, -Ă adj. v. încâinat.
încâini
ÎNCÂINÍ vb. IV v. încâina. DOOM
!încâiná/încâiní (a se ~) (înv., pop.) vb. refl., ind. prez. 3 se încâineáză/se încâinéște, imperf. 3 sg. se încâiná/se încâineá; conj. prez. 3 să se încâinéze/să se încâineáscă
încâinit
ÎNCÂINÍT, -Ă adj. v. încâinat.
încâinita
ÎNCÂINÍT, -Ă adj. v. încâinat.
încâinite
ÎNCÂINÍT, -Ă adj. v. încâinat.
încâinitei
ÎNCÂINÍT, -Ă adj. v. încâinat.
încâinitele
ÎNCÂINÍT, -Ă adj. v. încâinat.
încâinitelor
ÎNCÂINÍT, -Ă adj. v. încâinat.
încâinitul
ÎNCÂINÍT, -Ă adj. v. încâinat.
încâinitului
ÎNCÂINÍT, -Ă adj. v. încâinat.
încâiniți
ÎNCÂINÍT, -Ă adj. v. încâinat.
încâiniții
ÎNCÂINÍT, -Ă adj. v. încâinat.
încâiniților
ÎNCÂINÍT, -Ă adj. v. încâinat.
încâlcea
ÎNCÂLCÍ, încâlcesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) încurca fire de ață, de păr etc. 2. Refl. Fig. (Despre gânduri, idei, acțiuni) A deveni neclar, confuz. – În + câlți. DOOM
încâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încâlcésc, imperf. 3 sg. încâlceá; conj. prez. 3 să încâlceáscă
încâlceai
ÎNCÂLCÍ, încâlcesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) încurca fire de ață, de păr etc. 2. Refl. Fig. (Despre gânduri, idei, acțiuni) A deveni neclar, confuz. – În + câlți. DOOM
încâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încâlcésc, imperf. 3 sg. încâlceá; conj. prez. 3 să încâlceáscă
încâlceala
ÎNCÂLCEÁLĂ, încâlceli, s. f. Încâlcire. – Încâlci + suf. -eală. DOOM
încâlceálă s. f., g.-d. art. încâlcélii; pl. încâlcéli
încâlceam
ÎNCÂLCÍ, încâlcesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) încurca fire de ață, de păr etc. 2. Refl. Fig. (Despre gânduri, idei, acțiuni) A deveni neclar, confuz. – În + câlți. DOOM
încâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încâlcésc, imperf. 3 sg. încâlceá; conj. prez. 3 să încâlceáscă
încâlcească
ÎNCÂLCÍ, încâlcesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) încurca fire de ață, de păr etc. 2. Refl. Fig. (Despre gânduri, idei, acțiuni) A deveni neclar, confuz. – În + câlți. DOOM
încâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încâlcésc, imperf. 3 sg. încâlceá; conj. prez. 3 să încâlceáscă
încâlceau
ÎNCÂLCÍ, încâlcesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) încurca fire de ață, de păr etc. 2. Refl. Fig. (Despre gânduri, idei, acțiuni) A deveni neclar, confuz. – În + câlți. DOOM
încâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încâlcésc, imperf. 3 sg. încâlceá; conj. prez. 3 să încâlceáscă
încâlceați
ÎNCÂLCÍ, încâlcesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) încurca fire de ață, de păr etc. 2. Refl. Fig. (Despre gânduri, idei, acțiuni) A deveni neclar, confuz. – În + câlți. DOOM
încâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încâlcésc, imperf. 3 sg. încâlceá; conj. prez. 3 să încâlceáscă
încâlceli
ÎNCÂLCEÁLĂ, încâlceli, s. f. Încâlcire. – Încâlci + suf. -eală. DOOM
încâlceálă s. f., g.-d. art. încâlcélii; pl. încâlcéli
încâlcelii
ÎNCÂLCEÁLĂ, încâlceli, s. f. Încâlcire. – Încâlci + suf. -eală. DOOM
încâlceálă s. f., g.-d. art. încâlcélii; pl. încâlcéli
încâlcelile
ÎNCÂLCEÁLĂ, încâlceli, s. f. Încâlcire. – Încâlci + suf. -eală. DOOM
încâlceálă s. f., g.-d. art. încâlcélii; pl. încâlcéli
încâlcelilor
ÎNCÂLCEÁLĂ, încâlceli, s. f. Încâlcire. – Încâlci + suf. -eală. DOOM
încâlceálă s. f., g.-d. art. încâlcélii; pl. încâlcéli
încâlcesc
ÎNCÂLCÍ, încâlcesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) încurca fire de ață, de păr etc. 2. Refl. Fig. (Despre gânduri, idei, acțiuni) A deveni neclar, confuz. – În + câlți. DOOM
încâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încâlcésc, imperf. 3 sg. încâlceá; conj. prez. 3 să încâlceáscă
încâlcește
ÎNCÂLCÍ, încâlcesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) încurca fire de ață, de păr etc. 2. Refl. Fig. (Despre gânduri, idei, acțiuni) A deveni neclar, confuz. – În + câlți. DOOM
încâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încâlcésc, imperf. 3 sg. încâlceá; conj. prez. 3 să încâlceáscă
încâlcești
ÎNCÂLCÍ, încâlcesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) încurca fire de ață, de păr etc. 2. Refl. Fig. (Despre gânduri, idei, acțiuni) A deveni neclar, confuz. – În + câlți. DOOM
încâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încâlcésc, imperf. 3 sg. încâlceá; conj. prez. 3 să încâlceáscă
încâlci
ÎNCÂLCÍ, încâlcesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) încurca fire de ață, de păr etc. 2. Refl. Fig. (Despre gânduri, idei, acțiuni) A deveni neclar, confuz. – În + câlți. DOOM
încâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încâlcésc, imperf. 3 sg. încâlceá; conj. prez. 3 să încâlceáscă
încâlcii
ÎNCÂLCÍ, încâlcesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) încurca fire de ață, de păr etc. 2. Refl. Fig. (Despre gânduri, idei, acțiuni) A deveni neclar, confuz. – În + câlți. DOOM
încâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încâlcésc, imperf. 3 sg. încâlceá; conj. prez. 3 să încâlceáscă
încâlcim
ÎNCÂLCÍ, încâlcesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) încurca fire de ață, de păr etc. 2. Refl. Fig. (Despre gânduri, idei, acțiuni) A deveni neclar, confuz. – În + câlți. DOOM
încâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încâlcésc, imperf. 3 sg. încâlceá; conj. prez. 3 să încâlceáscă
încâlcind
ÎNCÂLCÍ, încâlcesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) încurca fire de ață, de păr etc. 2. Refl. Fig. (Despre gânduri, idei, acțiuni) A deveni neclar, confuz. – În + câlți. DOOM
încâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încâlcésc, imperf. 3 sg. încâlceá; conj. prez. 3 să încâlceáscă
încâlcire
ÎNCÂLCÍ, încâlcesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) încurca fire de ață, de păr etc. 2. Refl. Fig. (Despre gânduri, idei, acțiuni) A deveni neclar, confuz. – În + câlți. DOOM
încâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încâlcésc, imperf. 3 sg. încâlceá; conj. prez. 3 să încâlceáscă
încâlcire
ÎNCÂLCÍRE, încâlciri, s. f. Acțiunea de a (se) încâlci și rezultatul ei; încurcătură; încâlceală, încâlcitură. – V. încâlci. DOOM
încâlcíre s. f., g.-d. art. încâlcírii; pl. încâlcíri
încâlcirea
ÎNCÂLCÍRE, încâlciri, s. f. Acțiunea de a (se) încâlci și rezultatul ei; încurcătură; încâlceală, încâlcitură. – V. încâlci. DOOM
încâlcíre s. f., g.-d. art. încâlcírii; pl. încâlcíri
încâlciri
ÎNCÂLCÍRE, încâlciri, s. f. Acțiunea de a (se) încâlci și rezultatul ei; încurcătură; încâlceală, încâlcitură. – V. încâlci. DOOM
încâlcíre s. f., g.-d. art. încâlcírii; pl. încâlcíri
încâlcirii
ÎNCÂLCÍRE, încâlciri, s. f. Acțiunea de a (se) încâlci și rezultatul ei; încurcătură; încâlceală, încâlcitură. – V. încâlci. DOOM
încâlcíre s. f., g.-d. art. încâlcírii; pl. încâlcíri
încâlcirile
ÎNCÂLCÍRE, încâlciri, s. f. Acțiunea de a (se) încâlci și rezultatul ei; încurcătură; încâlceală, încâlcitură. – V. încâlci. DOOM
încâlcíre s. f., g.-d. art. încâlcírii; pl. încâlcíri
încâlcirilor
ÎNCÂLCÍRE, încâlciri, s. f. Acțiunea de a (se) încâlci și rezultatul ei; încurcătură; încâlceală, încâlcitură. – V. încâlci. DOOM
încâlcíre s. f., g.-d. art. încâlcírii; pl. încâlcíri
încâlciră
ÎNCÂLCÍ, încâlcesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) încurca fire de ață, de păr etc. 2. Refl. Fig. (Despre gânduri, idei, acțiuni) A deveni neclar, confuz. – În + câlți. DOOM
încâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încâlcésc, imperf. 3 sg. încâlceá; conj. prez. 3 să încâlceáscă
încâlcirăm
ÎNCÂLCÍ, încâlcesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) încurca fire de ață, de păr etc. 2. Refl. Fig. (Despre gânduri, idei, acțiuni) A deveni neclar, confuz. – În + câlți. DOOM
încâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încâlcésc, imperf. 3 sg. încâlceá; conj. prez. 3 să încâlceáscă
încâlcirăți
ÎNCÂLCÍ, încâlcesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) încurca fire de ață, de păr etc. 2. Refl. Fig. (Despre gânduri, idei, acțiuni) A deveni neclar, confuz. – În + câlți. DOOM
încâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încâlcésc, imperf. 3 sg. încâlceá; conj. prez. 3 să încâlceáscă
încâlcise
ÎNCÂLCÍ, încâlcesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) încurca fire de ață, de păr etc. 2. Refl. Fig. (Despre gânduri, idei, acțiuni) A deveni neclar, confuz. – În + câlți. DOOM
încâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încâlcésc, imperf. 3 sg. încâlceá; conj. prez. 3 să încâlceáscă
încâlcisem
ÎNCÂLCÍ, încâlcesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) încurca fire de ață, de păr etc. 2. Refl. Fig. (Despre gânduri, idei, acțiuni) A deveni neclar, confuz. – În + câlți. DOOM
încâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încâlcésc, imperf. 3 sg. încâlceá; conj. prez. 3 să încâlceáscă
încâlciseră
ÎNCÂLCÍ, încâlcesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) încurca fire de ață, de păr etc. 2. Refl. Fig. (Despre gânduri, idei, acțiuni) A deveni neclar, confuz. – În + câlți. DOOM
încâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încâlcésc, imperf. 3 sg. încâlceá; conj. prez. 3 să încâlceáscă
încâlciserăm
ÎNCÂLCÍ, încâlcesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) încurca fire de ață, de păr etc. 2. Refl. Fig. (Despre gânduri, idei, acțiuni) A deveni neclar, confuz. – În + câlți. DOOM
încâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încâlcésc, imperf. 3 sg. încâlceá; conj. prez. 3 să încâlceáscă
încâlciserăți
ÎNCÂLCÍ, încâlcesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) încurca fire de ață, de păr etc. 2. Refl. Fig. (Despre gânduri, idei, acțiuni) A deveni neclar, confuz. – În + câlți. DOOM
încâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încâlcésc, imperf. 3 sg. încâlceá; conj. prez. 3 să încâlceáscă
încâlciseși
ÎNCÂLCÍ, încâlcesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) încurca fire de ață, de păr etc. 2. Refl. Fig. (Despre gânduri, idei, acțiuni) A deveni neclar, confuz. – În + câlți. DOOM
încâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încâlcésc, imperf. 3 sg. încâlceá; conj. prez. 3 să încâlceáscă
încâlciseți
ÎNCÂLCÍ, încâlcesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) încurca fire de ață, de păr etc. 2. Refl. Fig. (Despre gânduri, idei, acțiuni) A deveni neclar, confuz. – În + câlți. DOOM
încâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încâlcésc, imperf. 3 sg. încâlceá; conj. prez. 3 să încâlceáscă
încâlcit
ÎNCÂLCÍ, încâlcesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) încurca fire de ață, de păr etc. 2. Refl. Fig. (Despre gânduri, idei, acțiuni) A deveni neclar, confuz. – În + câlți. DOOM
încâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încâlcésc, imperf. 3 sg. încâlceá; conj. prez. 3 să încâlceáscă
încâlcit
ÎNCÂLCÍT, -Ă, încâlciți, -te, adj. (Despre fire de ață, de păr etc.) Încurcat2. ♦ Fig. (Despre drumuri, străzi etc.) Întortocheat. ♦ Fig. (Despre gânduri, idei, vorbe etc.) Confuz, neclar, obscur. ♦ (Despre scris) Neciteț, ilizibil, neclar. – V. încâlci.
încâlcita
ÎNCÂLCÍT, -Ă, încâlciți, -te, adj. (Despre fire de ață, de păr etc.) Încurcat2. ♦ Fig. (Despre drumuri, străzi etc.) Întortocheat. ♦ Fig. (Despre gânduri, idei, vorbe etc.) Confuz, neclar, obscur. ♦ (Despre scris) Neciteț, ilizibil, neclar. – V. încâlci.
încâlcite
ÎNCÂLCÍT, -Ă, încâlciți, -te, adj. (Despre fire de ață, de păr etc.) Încurcat2. ♦ Fig. (Despre drumuri, străzi etc.) Întortocheat. ♦ Fig. (Despre gânduri, idei, vorbe etc.) Confuz, neclar, obscur. ♦ (Despre scris) Neciteț, ilizibil, neclar. – V. încâlci.
încâlcitei
ÎNCÂLCÍT, -Ă, încâlciți, -te, adj. (Despre fire de ață, de păr etc.) Încurcat2. ♦ Fig. (Despre drumuri, străzi etc.) Întortocheat. ♦ Fig. (Despre gânduri, idei, vorbe etc.) Confuz, neclar, obscur. ♦ (Despre scris) Neciteț, ilizibil, neclar. – V. încâlci.
încâlcitele
ÎNCÂLCÍT, -Ă, încâlciți, -te, adj. (Despre fire de ață, de păr etc.) Încurcat2. ♦ Fig. (Despre drumuri, străzi etc.) Întortocheat. ♦ Fig. (Despre gânduri, idei, vorbe etc.) Confuz, neclar, obscur. ♦ (Despre scris) Neciteț, ilizibil, neclar. – V. încâlci.
încâlcitelor
ÎNCÂLCÍT, -Ă, încâlciți, -te, adj. (Despre fire de ață, de păr etc.) Încurcat2. ♦ Fig. (Despre drumuri, străzi etc.) Întortocheat. ♦ Fig. (Despre gânduri, idei, vorbe etc.) Confuz, neclar, obscur. ♦ (Despre scris) Neciteț, ilizibil, neclar. – V. încâlci.
încâlcitul
ÎNCÂLCÍT, -Ă, încâlciți, -te, adj. (Despre fire de ață, de păr etc.) Încurcat2. ♦ Fig. (Despre drumuri, străzi etc.) Întortocheat. ♦ Fig. (Despre gânduri, idei, vorbe etc.) Confuz, neclar, obscur. ♦ (Despre scris) Neciteț, ilizibil, neclar. – V. încâlci.
încâlcitului
ÎNCÂLCÍT, -Ă, încâlciți, -te, adj. (Despre fire de ață, de păr etc.) Încurcat2. ♦ Fig. (Despre drumuri, străzi etc.) Întortocheat. ♦ Fig. (Despre gânduri, idei, vorbe etc.) Confuz, neclar, obscur. ♦ (Despre scris) Neciteț, ilizibil, neclar. – V. încâlci.
încâlcitura
ÎNCÂLCITÚRĂ, încâlcituri, s. f. Încâlcire. – Încâlci + suf. -tură. DOOM
încâlcitúră s. f., g.-d. art. încâlcitúrii; pl. încâlcitúri
încâlcituri
ÎNCÂLCITÚRĂ, încâlcituri, s. f. Încâlcire. – Încâlci + suf. -tură. DOOM
încâlcitúră s. f., g.-d. art. încâlcitúrii; pl. încâlcitúri
încâlciturii
ÎNCÂLCITÚRĂ, încâlcituri, s. f. Încâlcire. – Încâlci + suf. -tură. DOOM
încâlcitúră s. f., g.-d. art. încâlcitúrii; pl. încâlcitúri
încâlciturile
ÎNCÂLCITÚRĂ, încâlcituri, s. f. Încâlcire. – Încâlci + suf. -tură. DOOM
încâlcitúră s. f., g.-d. art. încâlcitúrii; pl. încâlcitúri
încâlciturilor
ÎNCÂLCITÚRĂ, încâlcituri, s. f. Încâlcire. – Încâlci + suf. -tură. DOOM
încâlcitúră s. f., g.-d. art. încâlcitúrii; pl. încâlcitúri
încâlciși
ÎNCÂLCÍ, încâlcesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) încurca fire de ață, de păr etc. 2. Refl. Fig. (Despre gânduri, idei, acțiuni) A deveni neclar, confuz. – În + câlți. DOOM
încâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încâlcésc, imperf. 3 sg. încâlceá; conj. prez. 3 să încâlceáscă
încâlciți
ÎNCÂLCÍ, încâlcesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) încurca fire de ață, de păr etc. 2. Refl. Fig. (Despre gânduri, idei, acțiuni) A deveni neclar, confuz. – În + câlți. DOOM
încâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încâlcésc, imperf. 3 sg. încâlceá; conj. prez. 3 să încâlceáscă
încâlciți
ÎNCÂLCÍT, -Ă, încâlciți, -te, adj. (Despre fire de ață, de păr etc.) Încurcat2. ♦ Fig. (Despre drumuri, străzi etc.) Întortocheat. ♦ Fig. (Despre gânduri, idei, vorbe etc.) Confuz, neclar, obscur. ♦ (Despre scris) Neciteț, ilizibil, neclar. – V. încâlci.
încâlciții
ÎNCÂLCÍT, -Ă, încâlciți, -te, adj. (Despre fire de ață, de păr etc.) Încurcat2. ♦ Fig. (Despre drumuri, străzi etc.) Întortocheat. ♦ Fig. (Despre gânduri, idei, vorbe etc.) Confuz, neclar, obscur. ♦ (Despre scris) Neciteț, ilizibil, neclar. – V. încâlci.
încâlciților
ÎNCÂLCÍT, -Ă, încâlciți, -te, adj. (Despre fire de ață, de păr etc.) Încurcat2. ♦ Fig. (Despre drumuri, străzi etc.) Întortocheat. ♦ Fig. (Despre gânduri, idei, vorbe etc.) Confuz, neclar, obscur. ♦ (Despre scris) Neciteț, ilizibil, neclar. – V. încâlci.
încânit
ÎNCÎNÍT, -Ă adj. v. încîinit.
încânt
ÎNCÂNTÁ, încấnt, vb. I. 1. Tranz. A produce o stare de bucurie, de mulțumire, de entuziasm, de satisfacție; a fermeca, a fascina, a vrăji. 2. Tranz. și refl. A (se) amăgi, a (se) înșela, a (se) păcăli. – În + cânta (după fr. enchanter). DOOM
încântá (a ~) vb., ind. prez. 3 încấntă
încânta
ÎNCÂNTÁ, încấnt, vb. I. 1. Tranz. A produce o stare de bucurie, de mulțumire, de entuziasm, de satisfacție; a fermeca, a fascina, a vrăji. 2. Tranz. și refl. A (se) amăgi, a (se) înșela, a (se) păcăli. – În + cânta (după fr. enchanter). DOOM
încântá (a ~) vb., ind. prez. 3 încấntă
încântai
ÎNCÂNTÁ, încấnt, vb. I. 1. Tranz. A produce o stare de bucurie, de mulțumire, de entuziasm, de satisfacție; a fermeca, a fascina, a vrăji. 2. Tranz. și refl. A (se) amăgi, a (se) înșela, a (se) păcăli. – În + cânta (după fr. enchanter). DOOM
încântá (a ~) vb., ind. prez. 3 încấntă
încântam
ÎNCÂNTÁ, încấnt, vb. I. 1. Tranz. A produce o stare de bucurie, de mulțumire, de entuziasm, de satisfacție; a fermeca, a fascina, a vrăji. 2. Tranz. și refl. A (se) amăgi, a (se) înșela, a (se) păcăli. – În + cânta (după fr. enchanter). DOOM
încântá (a ~) vb., ind. prez. 3 încấntă
încântare
ÎNCÂNTÁ, încấnt, vb. I. 1. Tranz. A produce o stare de bucurie, de mulțumire, de entuziasm, de satisfacție; a fermeca, a fascina, a vrăji. 2. Tranz. și refl. A (se) amăgi, a (se) înșela, a (se) păcăli. – În + cânta (după fr. enchanter). DOOM
încântá (a ~) vb., ind. prez. 3 încấntă
încântare
ÎNCÂNTÁRE, încântări, s. f. 1. Starea celui încântat; sentiment de bucurie, de mulțumire, de entuziasm, de satisfacție; farmec, vrajă. 2. (Concr.) Aspect, fapt, lucru care produce o vie plăcere. – V. încânta. DOOM
încântáre s. f., g.-d. art. încântắrii; pl. încântắri
încântarea
ÎNCÂNTÁRE, încântări, s. f. 1. Starea celui încântat; sentiment de bucurie, de mulțumire, de entuziasm, de satisfacție; farmec, vrajă. 2. (Concr.) Aspect, fapt, lucru care produce o vie plăcere. – V. încânta. DOOM
încântáre s. f., g.-d. art. încântắrii; pl. încântắri
încântară
ÎNCÂNTÁ, încấnt, vb. I. 1. Tranz. A produce o stare de bucurie, de mulțumire, de entuziasm, de satisfacție; a fermeca, a fascina, a vrăji. 2. Tranz. și refl. A (se) amăgi, a (se) înșela, a (se) păcăli. – În + cânta (după fr. enchanter). DOOM
încântá (a ~) vb., ind. prez. 3 încấntă
încântarăm
ÎNCÂNTÁ, încấnt, vb. I. 1. Tranz. A produce o stare de bucurie, de mulțumire, de entuziasm, de satisfacție; a fermeca, a fascina, a vrăji. 2. Tranz. și refl. A (se) amăgi, a (se) înșela, a (se) păcăli. – În + cânta (după fr. enchanter). DOOM
încântá (a ~) vb., ind. prez. 3 încấntă
încântarăți
ÎNCÂNTÁ, încấnt, vb. I. 1. Tranz. A produce o stare de bucurie, de mulțumire, de entuziasm, de satisfacție; a fermeca, a fascina, a vrăji. 2. Tranz. și refl. A (se) amăgi, a (se) înșela, a (se) păcăli. – În + cânta (după fr. enchanter). DOOM
încântá (a ~) vb., ind. prez. 3 încấntă
încântase
ÎNCÂNTÁ, încấnt, vb. I. 1. Tranz. A produce o stare de bucurie, de mulțumire, de entuziasm, de satisfacție; a fermeca, a fascina, a vrăji. 2. Tranz. și refl. A (se) amăgi, a (se) înșela, a (se) păcăli. – În + cânta (după fr. enchanter). DOOM
încântá (a ~) vb., ind. prez. 3 încấntă
încântasem
ÎNCÂNTÁ, încấnt, vb. I. 1. Tranz. A produce o stare de bucurie, de mulțumire, de entuziasm, de satisfacție; a fermeca, a fascina, a vrăji. 2. Tranz. și refl. A (se) amăgi, a (se) înșela, a (se) păcăli. – În + cânta (după fr. enchanter). DOOM
încântá (a ~) vb., ind. prez. 3 încấntă
încântaseră
ÎNCÂNTÁ, încấnt, vb. I. 1. Tranz. A produce o stare de bucurie, de mulțumire, de entuziasm, de satisfacție; a fermeca, a fascina, a vrăji. 2. Tranz. și refl. A (se) amăgi, a (se) înșela, a (se) păcăli. – În + cânta (după fr. enchanter). DOOM
încântá (a ~) vb., ind. prez. 3 încấntă
încântaserăm
ÎNCÂNTÁ, încấnt, vb. I. 1. Tranz. A produce o stare de bucurie, de mulțumire, de entuziasm, de satisfacție; a fermeca, a fascina, a vrăji. 2. Tranz. și refl. A (se) amăgi, a (se) înșela, a (se) păcăli. – În + cânta (după fr. enchanter). DOOM
încântá (a ~) vb., ind. prez. 3 încấntă
încântaserăți
ÎNCÂNTÁ, încấnt, vb. I. 1. Tranz. A produce o stare de bucurie, de mulțumire, de entuziasm, de satisfacție; a fermeca, a fascina, a vrăji. 2. Tranz. și refl. A (se) amăgi, a (se) înșela, a (se) păcăli. – În + cânta (după fr. enchanter). DOOM
încântá (a ~) vb., ind. prez. 3 încấntă
încântaseși
ÎNCÂNTÁ, încấnt, vb. I. 1. Tranz. A produce o stare de bucurie, de mulțumire, de entuziasm, de satisfacție; a fermeca, a fascina, a vrăji. 2. Tranz. și refl. A (se) amăgi, a (se) înșela, a (se) păcăli. – În + cânta (după fr. enchanter). DOOM
încântá (a ~) vb., ind. prez. 3 încấntă
încântaseți
ÎNCÂNTÁ, încấnt, vb. I. 1. Tranz. A produce o stare de bucurie, de mulțumire, de entuziasm, de satisfacție; a fermeca, a fascina, a vrăji. 2. Tranz. și refl. A (se) amăgi, a (se) înșela, a (se) păcăli. – În + cânta (după fr. enchanter). DOOM
încântá (a ~) vb., ind. prez. 3 încấntă
încântat
ÎNCÂNTÁ, încấnt, vb. I. 1. Tranz. A produce o stare de bucurie, de mulțumire, de entuziasm, de satisfacție; a fermeca, a fascina, a vrăji. 2. Tranz. și refl. A (se) amăgi, a (se) înșela, a (se) păcăli. – În + cânta (după fr. enchanter). DOOM
încântá (a ~) vb., ind. prez. 3 încấntă
încântat
ÎNCÂNTÁT, -Ă, încântați, -te, adj. Plin de bucurie, de mulțumire, de entuziasm; fermecat, vrăjit, fascinat. ◊ Expr. Încântat (de cunoștință), formulă de politețe prin care o persoană își exprimă mulțumirea când face cunoștință cu cineva. ♦ (Rar) Încântător. – V. încânta.
încântata
ÎNCÂNTÁT, -Ă, încântați, -te, adj. Plin de bucurie, de mulțumire, de entuziasm; fermecat, vrăjit, fascinat. ◊ Expr. Încântat (de cunoștință), formulă de politețe prin care o persoană își exprimă mulțumirea când face cunoștință cu cineva. ♦ (Rar) Încântător. – V. încânta.
încântate
ÎNCÂNTÁT, -Ă, încântați, -te, adj. Plin de bucurie, de mulțumire, de entuziasm; fermecat, vrăjit, fascinat. ◊ Expr. Încântat (de cunoștință), formulă de politețe prin care o persoană își exprimă mulțumirea când face cunoștință cu cineva. ♦ (Rar) Încântător. – V. încânta.
încântatei
ÎNCÂNTÁT, -Ă, încântați, -te, adj. Plin de bucurie, de mulțumire, de entuziasm; fermecat, vrăjit, fascinat. ◊ Expr. Încântat (de cunoștință), formulă de politețe prin care o persoană își exprimă mulțumirea când face cunoștință cu cineva. ♦ (Rar) Încântător. – V. încânta.
încântatele
ÎNCÂNTÁT, -Ă, încântați, -te, adj. Plin de bucurie, de mulțumire, de entuziasm; fermecat, vrăjit, fascinat. ◊ Expr. Încântat (de cunoștință), formulă de politețe prin care o persoană își exprimă mulțumirea când face cunoștință cu cineva. ♦ (Rar) Încântător. – V. încânta.
încântatelor
ÎNCÂNTÁT, -Ă, încântați, -te, adj. Plin de bucurie, de mulțumire, de entuziasm; fermecat, vrăjit, fascinat. ◊ Expr. Încântat (de cunoștință), formulă de politețe prin care o persoană își exprimă mulțumirea când face cunoștință cu cineva. ♦ (Rar) Încântător. – V. încânta.
încântatul
ÎNCÂNTÁT, -Ă, încântați, -te, adj. Plin de bucurie, de mulțumire, de entuziasm; fermecat, vrăjit, fascinat. ◊ Expr. Încântat (de cunoștință), formulă de politețe prin care o persoană își exprimă mulțumirea când face cunoștință cu cineva. ♦ (Rar) Încântător. – V. încânta.
încântatului
ÎNCÂNTÁT, -Ă, încântați, -te, adj. Plin de bucurie, de mulțumire, de entuziasm; fermecat, vrăjit, fascinat. ◊ Expr. Încântat (de cunoștință), formulă de politețe prin care o persoană își exprimă mulțumirea când face cunoștință cu cineva. ♦ (Rar) Încântător. – V. încânta.
încântau
ÎNCÂNTÁ, încấnt, vb. I. 1. Tranz. A produce o stare de bucurie, de mulțumire, de entuziasm, de satisfacție; a fermeca, a fascina, a vrăji. 2. Tranz. și refl. A (se) amăgi, a (se) înșela, a (se) păcăli. – În + cânta (după fr. enchanter). DOOM
încântá (a ~) vb., ind. prez. 3 încấntă
încântași
ÎNCÂNTÁ, încấnt, vb. I. 1. Tranz. A produce o stare de bucurie, de mulțumire, de entuziasm, de satisfacție; a fermeca, a fascina, a vrăji. 2. Tranz. și refl. A (se) amăgi, a (se) înșela, a (se) păcăli. – În + cânta (după fr. enchanter). DOOM
încântá (a ~) vb., ind. prez. 3 încấntă
încântați
ÎNCÂNTÁ, încấnt, vb. I. 1. Tranz. A produce o stare de bucurie, de mulțumire, de entuziasm, de satisfacție; a fermeca, a fascina, a vrăji. 2. Tranz. și refl. A (se) amăgi, a (se) înșela, a (se) păcăli. – În + cânta (după fr. enchanter). DOOM
încântá (a ~) vb., ind. prez. 3 încấntă
încântați
ÎNCÂNTÁT, -Ă, încântați, -te, adj. Plin de bucurie, de mulțumire, de entuziasm; fermecat, vrăjit, fascinat. ◊ Expr. Încântat (de cunoștință), formulă de politețe prin care o persoană își exprimă mulțumirea când face cunoștință cu cineva. ♦ (Rar) Încântător. – V. încânta.
încântații
ÎNCÂNTÁT, -Ă, încântați, -te, adj. Plin de bucurie, de mulțumire, de entuziasm; fermecat, vrăjit, fascinat. ◊ Expr. Încântat (de cunoștință), formulă de politețe prin care o persoană își exprimă mulțumirea când face cunoștință cu cineva. ♦ (Rar) Încântător. – V. încânta.
încântaților
ÎNCÂNTÁT, -Ă, încântați, -te, adj. Plin de bucurie, de mulțumire, de entuziasm; fermecat, vrăjit, fascinat. ◊ Expr. Încântat (de cunoștință), formulă de politețe prin care o persoană își exprimă mulțumirea când face cunoștință cu cineva. ♦ (Rar) Încântător. – V. încânta.
încânte
ÎNCÂNTÁ, încấnt, vb. I. 1. Tranz. A produce o stare de bucurie, de mulțumire, de entuziasm, de satisfacție; a fermeca, a fascina, a vrăji. 2. Tranz. și refl. A (se) amăgi, a (se) înșela, a (se) păcăli. – În + cânta (după fr. enchanter). DOOM
încântá (a ~) vb., ind. prez. 3 încấntă
încântec
ÎNCẤNTEC s. n. v. încântic.
încântic
ÎNCÎ́NTIC, încîntice, s. n. (Învechit) Încîntare. Ce încîntic... trebuie să fi fost pe voinicul fecior. ODOBESCU, S. III 198.
încântând
ÎNCÂNTÁ, încấnt, vb. I. 1. Tranz. A produce o stare de bucurie, de mulțumire, de entuziasm, de satisfacție; a fermeca, a fascina, a vrăji. 2. Tranz. și refl. A (se) amăgi, a (se) înșela, a (se) păcăli. – În + cânta (după fr. enchanter). DOOM
încântá (a ~) vb., ind. prez. 3 încấntă
încântări
ÎNCÂNTÁRE, încântări, s. f. 1. Starea celui încântat; sentiment de bucurie, de mulțumire, de entuziasm, de satisfacție; farmec, vrajă. 2. (Concr.) Aspect, fapt, lucru care produce o vie plăcere. – V. încânta. DOOM
încântáre s. f., g.-d. art. încântắrii; pl. încântắri
încântării
ÎNCÂNTÁRE, încântări, s. f. 1. Starea celui încântat; sentiment de bucurie, de mulțumire, de entuziasm, de satisfacție; farmec, vrajă. 2. (Concr.) Aspect, fapt, lucru care produce o vie plăcere. – V. încânta. DOOM
încântáre s. f., g.-d. art. încântắrii; pl. încântắri
încântările
ÎNCÂNTÁRE, încântări, s. f. 1. Starea celui încântat; sentiment de bucurie, de mulțumire, de entuziasm, de satisfacție; farmec, vrajă. 2. (Concr.) Aspect, fapt, lucru care produce o vie plăcere. – V. încânta. DOOM
încântáre s. f., g.-d. art. încântắrii; pl. încântắri
încântărilor
ÎNCÂNTÁRE, încântări, s. f. 1. Starea celui încântat; sentiment de bucurie, de mulțumire, de entuziasm, de satisfacție; farmec, vrajă. 2. (Concr.) Aspect, fapt, lucru care produce o vie plăcere. – V. încânta. DOOM
încântáre s. f., g.-d. art. încântắrii; pl. încântắri
încântătoare
ÎNCÂNTĂTÓR, -OÁRE, încântători, -oare, adj. Care încântă; atrăgător, fermecător. – Încânta + suf. -ător. DOOM
încântătór adj. m., pl. încântătóri; f. sg. și pl. încântătoáre
încântătoarea
ÎNCÂNTĂTÓR, -OÁRE, încântători, -oare, adj. Care încântă; atrăgător, fermecător. – Încânta + suf. -ător. DOOM
încântătór adj. m., pl. încântătóri; f. sg. și pl. încântătoáre
încântătoarei
ÎNCÂNTĂTÓR, -OÁRE, încântători, -oare, adj. Care încântă; atrăgător, fermecător. – Încânta + suf. -ător. DOOM
încântătór adj. m., pl. încântătóri; f. sg. și pl. încântătoáre
încântătoarele
ÎNCÂNTĂTÓR, -OÁRE, încântători, -oare, adj. Care încântă; atrăgător, fermecător. – Încânta + suf. -ător. DOOM
încântătór adj. m., pl. încântătóri; f. sg. și pl. încântătoáre
încântătoarelor
ÎNCÂNTĂTÓR, -OÁRE, încântători, -oare, adj. Care încântă; atrăgător, fermecător. – Încânta + suf. -ător. DOOM
încântătór adj. m., pl. încântătóri; f. sg. și pl. încântătoáre
încântător
ÎNCÂNTĂTÓR, -OÁRE, încântători, -oare, adj. Care încântă; atrăgător, fermecător. – Încânta + suf. -ător. DOOM
încântătór adj. m., pl. încântătóri; f. sg. și pl. încântătoáre
încântători
ÎNCÂNTĂTÓR, -OÁRE, încântători, -oare, adj. Care încântă; atrăgător, fermecător. – Încânta + suf. -ător. DOOM
încântătór adj. m., pl. încântătóri; f. sg. și pl. încântătoáre
încântătorii
ÎNCÂNTĂTÓR, -OÁRE, încântători, -oare, adj. Care încântă; atrăgător, fermecător. – Încânta + suf. -ător. DOOM
încântătór adj. m., pl. încântătóri; f. sg. și pl. încântătoáre
încântătorilor
ÎNCÂNTĂTÓR, -OÁRE, încântători, -oare, adj. Care încântă; atrăgător, fermecător. – Încânta + suf. -ător. DOOM
încântătór adj. m., pl. încântătóri; f. sg. și pl. încântătoáre
încântătorul
ÎNCÂNTĂTÓR, -OÁRE, încântători, -oare, adj. Care încântă; atrăgător, fermecător. – Încânta + suf. -ător. DOOM
încântătór adj. m., pl. încântătóri; f. sg. și pl. încântătoáre
încântătorului
ÎNCÂNTĂTÓR, -OÁRE, încântători, -oare, adj. Care încântă; atrăgător, fermecător. – Încânta + suf. -ător. DOOM
încântătór adj. m., pl. încântătóri; f. sg. și pl. încântătoáre
încânți
ÎNCÂNTÁ, încấnt, vb. I. 1. Tranz. A produce o stare de bucurie, de mulțumire, de entuziasm, de satisfacție; a fermeca, a fascina, a vrăji. 2. Tranz. și refl. A (se) amăgi, a (se) înșela, a (se) păcăli. – În + cânta (după fr. enchanter). DOOM
încântá (a ~) vb., ind. prez. 3 încấntă
încârdoșa
ÎNCÂRDOȘÁ, încârdoșez, vb. I. Refl. recipr. (Reg.) A se înhăita. – În + cardaș (Înv. „tovarăș” < tc., bg.). DOOM
!încârdoșá (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se încârdoșeáză, 1 pl. ne încârdoșắm; conj. prez. 3 să se încârdoșéze; ger. încârdoșấndu-se
încârdoșai
ÎNCÂRDOȘÁ, încârdoșez, vb. I. Refl. recipr. (Reg.) A se înhăita. – În + cardaș (Înv. „tovarăș” < tc., bg.). DOOM
!încârdoșá (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se încârdoșeáză, 1 pl. ne încârdoșắm; conj. prez. 3 să se încârdoșéze; ger. încârdoșấndu-se
încârdoșam
ÎNCÂRDOȘÁ, încârdoșez, vb. I. Refl. recipr. (Reg.) A se înhăita. – În + cardaș (Înv. „tovarăș” < tc., bg.). DOOM
!încârdoșá (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se încârdoșeáză, 1 pl. ne încârdoșắm; conj. prez. 3 să se încârdoșéze; ger. încârdoșấndu-se
încârdoșare
ÎNCÂRDOȘÁ, încârdoșez, vb. I. Refl. recipr. (Reg.) A se înhăita. – În + cardaș (Înv. „tovarăș” < tc., bg.). DOOM
!încârdoșá (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se încârdoșeáză, 1 pl. ne încârdoșắm; conj. prez. 3 să se încârdoșéze; ger. încârdoșấndu-se
încârdoșare
ÎNCÂRDOȘÁ, încârdoșez, vb. I. Refl. recipr. (Reg.) A se înhăita. – În + cardaș (Înv. „tovarăș” < tc., bg.).
încârdoșară
ÎNCÂRDOȘÁ, încârdoșez, vb. I. Refl. recipr. (Reg.) A se înhăita. – În + cardaș (Înv. „tovarăș” < tc., bg.). DOOM
!încârdoșá (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se încârdoșeáză, 1 pl. ne încârdoșắm; conj. prez. 3 să se încârdoșéze; ger. încârdoșấndu-se
încârdoșarăm
ÎNCÂRDOȘÁ, încârdoșez, vb. I. Refl. recipr. (Reg.) A se înhăita. – În + cardaș (Înv. „tovarăș” < tc., bg.). DOOM
!încârdoșá (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se încârdoșeáză, 1 pl. ne încârdoșắm; conj. prez. 3 să se încârdoșéze; ger. încârdoșấndu-se
încârdoșarăți
ÎNCÂRDOȘÁ, încârdoșez, vb. I. Refl. recipr. (Reg.) A se înhăita. – În + cardaș (Înv. „tovarăș” < tc., bg.). DOOM
!încârdoșá (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se încârdoșeáză, 1 pl. ne încârdoșắm; conj. prez. 3 să se încârdoșéze; ger. încârdoșấndu-se
încârdoșase
ÎNCÂRDOȘÁ, încârdoșez, vb. I. Refl. recipr. (Reg.) A se înhăita. – În + cardaș (Înv. „tovarăș” < tc., bg.). DOOM
!încârdoșá (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se încârdoșeáză, 1 pl. ne încârdoșắm; conj. prez. 3 să se încârdoșéze; ger. încârdoșấndu-se
încârdoșasem
ÎNCÂRDOȘÁ, încârdoșez, vb. I. Refl. recipr. (Reg.) A se înhăita. – În + cardaș (Înv. „tovarăș” < tc., bg.). DOOM
!încârdoșá (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se încârdoșeáză, 1 pl. ne încârdoșắm; conj. prez. 3 să se încârdoșéze; ger. încârdoșấndu-se
încârdoșaseră
ÎNCÂRDOȘÁ, încârdoșez, vb. I. Refl. recipr. (Reg.) A se înhăita. – În + cardaș (Înv. „tovarăș” < tc., bg.). DOOM
!încârdoșá (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se încârdoșeáză, 1 pl. ne încârdoșắm; conj. prez. 3 să se încârdoșéze; ger. încârdoșấndu-se
încârdoșaserăm
ÎNCÂRDOȘÁ, încârdoșez, vb. I. Refl. recipr. (Reg.) A se înhăita. – În + cardaș (Înv. „tovarăș” < tc., bg.). DOOM
!încârdoșá (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se încârdoșeáză, 1 pl. ne încârdoșắm; conj. prez. 3 să se încârdoșéze; ger. încârdoșấndu-se
încârdoșaserăți
ÎNCÂRDOȘÁ, încârdoșez, vb. I. Refl. recipr. (Reg.) A se înhăita. – În + cardaș (Înv. „tovarăș” < tc., bg.). DOOM
!încârdoșá (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se încârdoșeáză, 1 pl. ne încârdoșắm; conj. prez. 3 să se încârdoșéze; ger. încârdoșấndu-se
încârdoșaseși
ÎNCÂRDOȘÁ, încârdoșez, vb. I. Refl. recipr. (Reg.) A se înhăita. – În + cardaș (Înv. „tovarăș” < tc., bg.). DOOM
!încârdoșá (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se încârdoșeáză, 1 pl. ne încârdoșắm; conj. prez. 3 să se încârdoșéze; ger. încârdoșấndu-se
încârdoșaseți
ÎNCÂRDOȘÁ, încârdoșez, vb. I. Refl. recipr. (Reg.) A se înhăita. – În + cardaș (Înv. „tovarăș” < tc., bg.). DOOM
!încârdoșá (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se încârdoșeáză, 1 pl. ne încârdoșắm; conj. prez. 3 să se încârdoșéze; ger. încârdoșấndu-se
încârdoșat
ÎNCÂRDOȘÁ, încârdoșez, vb. I. Refl. recipr. (Reg.) A se înhăita. – În + cardaș (Înv. „tovarăș” < tc., bg.). DOOM
!încârdoșá (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se încârdoșeáză, 1 pl. ne încârdoșắm; conj. prez. 3 să se încârdoșéze; ger. încârdoșấndu-se
încârdoșau
ÎNCÂRDOȘÁ, încârdoșez, vb. I. Refl. recipr. (Reg.) A se înhăita. – În + cardaș (Înv. „tovarăș” < tc., bg.). DOOM
!încârdoșá (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se încârdoșeáză, 1 pl. ne încârdoșắm; conj. prez. 3 să se încârdoșéze; ger. încârdoșấndu-se
încârdoșași
ÎNCÂRDOȘÁ, încârdoșez, vb. I. Refl. recipr. (Reg.) A se înhăita. – În + cardaș (Înv. „tovarăș” < tc., bg.). DOOM
!încârdoșá (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se încârdoșeáză, 1 pl. ne încârdoșắm; conj. prez. 3 să se încârdoșéze; ger. încârdoșấndu-se
încârdoșați
ÎNCÂRDOȘÁ, încârdoșez, vb. I. Refl. recipr. (Reg.) A se înhăita. – În + cardaș (Înv. „tovarăș” < tc., bg.). DOOM
!încârdoșá (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se încârdoșeáză, 1 pl. ne încârdoșắm; conj. prez. 3 să se încârdoșéze; ger. încârdoșấndu-se
încârdoșează
ÎNCÂRDOȘÁ, încârdoșez, vb. I. Refl. recipr. (Reg.) A se înhăita. – În + cardaș (Înv. „tovarăș” < tc., bg.). DOOM
!încârdoșá (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se încârdoșeáză, 1 pl. ne încârdoșắm; conj. prez. 3 să se încârdoșéze; ger. încârdoșấndu-se
încârdoșez
ÎNCÂRDOȘÁ, încârdoșez, vb. I. Refl. recipr. (Reg.) A se înhăita. – În + cardaș (Înv. „tovarăș” < tc., bg.). DOOM
!încârdoșá (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se încârdoșeáză, 1 pl. ne încârdoșắm; conj. prez. 3 să se încârdoșéze; ger. încârdoșấndu-se
încârdoșeze
ÎNCÂRDOȘÁ, încârdoșez, vb. I. Refl. recipr. (Reg.) A se înhăita. – În + cardaș (Înv. „tovarăș” < tc., bg.). DOOM
!încârdoșá (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se încârdoșeáză, 1 pl. ne încârdoșắm; conj. prez. 3 să se încârdoșéze; ger. încârdoșấndu-se
încârdoșezi
ÎNCÂRDOȘÁ, încârdoșez, vb. I. Refl. recipr. (Reg.) A se înhăita. – În + cardaș (Înv. „tovarăș” < tc., bg.). DOOM
!încârdoșá (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se încârdoșeáză, 1 pl. ne încârdoșắm; conj. prez. 3 să se încârdoșéze; ger. încârdoșấndu-se
încârdoșând
ÎNCÂRDOȘÁ, încârdoșez, vb. I. Refl. recipr. (Reg.) A se înhăita. – În + cardaș (Înv. „tovarăș” < tc., bg.). DOOM
!încârdoșá (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se încârdoșeáză, 1 pl. ne încârdoșắm; conj. prez. 3 să se încârdoșéze; ger. încârdoșấndu-se
încârdui
ÎNCÂRDUÍ, încârduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A băga sau a intra în cârd cu cineva, a (se) întovărăși. – Din În cârd + suf. -ui. DOOM
încârduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încârduiésc, imperf. 3 sg. încârduiá; conj. prez. 3 să încârduiáscă
încârduia
ÎNCÂRDUÍ, încârduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A băga sau a intra în cârd cu cineva, a (se) întovărăși. – Din În cârd + suf. -ui. DOOM
încârduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încârduiésc, imperf. 3 sg. încârduiá; conj. prez. 3 să încârduiáscă
încârduiai
ÎNCÂRDUÍ, încârduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A băga sau a intra în cârd cu cineva, a (se) întovărăși. – Din În cârd + suf. -ui. DOOM
încârduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încârduiésc, imperf. 3 sg. încârduiá; conj. prez. 3 să încârduiáscă
încârduiam
ÎNCÂRDUÍ, încârduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A băga sau a intra în cârd cu cineva, a (se) întovărăși. – Din În cârd + suf. -ui. DOOM
încârduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încârduiésc, imperf. 3 sg. încârduiá; conj. prez. 3 să încârduiáscă
încârduiască
ÎNCÂRDUÍ, încârduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A băga sau a intra în cârd cu cineva, a (se) întovărăși. – Din În cârd + suf. -ui. DOOM
încârduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încârduiésc, imperf. 3 sg. încârduiá; conj. prez. 3 să încârduiáscă
încârduiau
ÎNCÂRDUÍ, încârduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A băga sau a intra în cârd cu cineva, a (se) întovărăși. – Din În cârd + suf. -ui. DOOM
încârduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încârduiésc, imperf. 3 sg. încârduiá; conj. prez. 3 să încârduiáscă
încârduiați
ÎNCÂRDUÍ, încârduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A băga sau a intra în cârd cu cineva, a (se) întovărăși. – Din În cârd + suf. -ui. DOOM
încârduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încârduiésc, imperf. 3 sg. încârduiá; conj. prez. 3 să încârduiáscă
încârduiesc
ÎNCÂRDUÍ, încârduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A băga sau a intra în cârd cu cineva, a (se) întovărăși. – Din În cârd + suf. -ui. DOOM
încârduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încârduiésc, imperf. 3 sg. încârduiá; conj. prez. 3 să încârduiáscă
încârduiește
ÎNCÂRDUÍ, încârduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A băga sau a intra în cârd cu cineva, a (se) întovărăși. – Din În cârd + suf. -ui. DOOM
încârduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încârduiésc, imperf. 3 sg. încârduiá; conj. prez. 3 să încârduiáscă
încârduiești
ÎNCÂRDUÍ, încârduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A băga sau a intra în cârd cu cineva, a (se) întovărăși. – Din În cârd + suf. -ui. DOOM
încârduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încârduiésc, imperf. 3 sg. încârduiá; conj. prez. 3 să încârduiáscă
încârduii
ÎNCÂRDUÍ, încârduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A băga sau a intra în cârd cu cineva, a (se) întovărăși. – Din În cârd + suf. -ui. DOOM
încârduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încârduiésc, imperf. 3 sg. încârduiá; conj. prez. 3 să încârduiáscă
încârduim
ÎNCÂRDUÍ, încârduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A băga sau a intra în cârd cu cineva, a (se) întovărăși. – Din În cârd + suf. -ui. DOOM
încârduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încârduiésc, imperf. 3 sg. încârduiá; conj. prez. 3 să încârduiáscă
încârduind
ÎNCÂRDUÍ, încârduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A băga sau a intra în cârd cu cineva, a (se) întovărăși. – Din În cârd + suf. -ui. DOOM
încârduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încârduiésc, imperf. 3 sg. încârduiá; conj. prez. 3 să încârduiáscă
încârduire
ÎNCÂRDUÍ, încârduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A băga sau a intra în cârd cu cineva, a (se) întovărăși. – Din În cârd + suf. -ui. DOOM
încârduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încârduiésc, imperf. 3 sg. încârduiá; conj. prez. 3 să încârduiáscă
încârduire
ÎNCÂRDUÍ, încârduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A băga sau a intra în cârd cu cineva, a (se) întovărăși. – Din în cârd + suf. -ui.
încârduiră
ÎNCÂRDUÍ, încârduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A băga sau a intra în cârd cu cineva, a (se) întovărăși. – Din În cârd + suf. -ui. DOOM
încârduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încârduiésc, imperf. 3 sg. încârduiá; conj. prez. 3 să încârduiáscă
încârduirăm
ÎNCÂRDUÍ, încârduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A băga sau a intra în cârd cu cineva, a (se) întovărăși. – Din În cârd + suf. -ui. DOOM
încârduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încârduiésc, imperf. 3 sg. încârduiá; conj. prez. 3 să încârduiáscă
încârduirăți
ÎNCÂRDUÍ, încârduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A băga sau a intra în cârd cu cineva, a (se) întovărăși. – Din În cârd + suf. -ui. DOOM
încârduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încârduiésc, imperf. 3 sg. încârduiá; conj. prez. 3 să încârduiáscă
încârduise
ÎNCÂRDUÍ, încârduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A băga sau a intra în cârd cu cineva, a (se) întovărăși. – Din În cârd + suf. -ui. DOOM
încârduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încârduiésc, imperf. 3 sg. încârduiá; conj. prez. 3 să încârduiáscă
încârduisem
ÎNCÂRDUÍ, încârduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A băga sau a intra în cârd cu cineva, a (se) întovărăși. – Din În cârd + suf. -ui. DOOM
încârduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încârduiésc, imperf. 3 sg. încârduiá; conj. prez. 3 să încârduiáscă
încârduiseră
ÎNCÂRDUÍ, încârduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A băga sau a intra în cârd cu cineva, a (se) întovărăși. – Din În cârd + suf. -ui. DOOM
încârduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încârduiésc, imperf. 3 sg. încârduiá; conj. prez. 3 să încârduiáscă
încârduiserăm
ÎNCÂRDUÍ, încârduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A băga sau a intra în cârd cu cineva, a (se) întovărăși. – Din În cârd + suf. -ui. DOOM
încârduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încârduiésc, imperf. 3 sg. încârduiá; conj. prez. 3 să încârduiáscă
încârduiserăți
ÎNCÂRDUÍ, încârduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A băga sau a intra în cârd cu cineva, a (se) întovărăși. – Din În cârd + suf. -ui. DOOM
încârduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încârduiésc, imperf. 3 sg. încârduiá; conj. prez. 3 să încârduiáscă
încârduiseși
ÎNCÂRDUÍ, încârduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A băga sau a intra în cârd cu cineva, a (se) întovărăși. – Din În cârd + suf. -ui. DOOM
încârduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încârduiésc, imperf. 3 sg. încârduiá; conj. prez. 3 să încârduiáscă
încârduiseți
ÎNCÂRDUÍ, încârduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A băga sau a intra în cârd cu cineva, a (se) întovărăși. – Din În cârd + suf. -ui. DOOM
încârduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încârduiésc, imperf. 3 sg. încârduiá; conj. prez. 3 să încârduiáscă
încârduit
ÎNCÂRDUÍ, încârduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A băga sau a intra în cârd cu cineva, a (se) întovărăși. – Din În cârd + suf. -ui. DOOM
încârduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încârduiésc, imperf. 3 sg. încârduiá; conj. prez. 3 să încârduiáscă
încârduit
ÎNCÂRDUÍ, încârduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A băga sau a intra în cârd cu cineva, a (se) întovărăși. – Din în cârd + suf. -ui.
încârduiși
ÎNCÂRDUÍ, încârduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A băga sau a intra în cârd cu cineva, a (se) întovărăși. – Din În cârd + suf. -ui. DOOM
încârduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încârduiésc, imperf. 3 sg. încârduiá; conj. prez. 3 să încârduiáscă
încârduiți
ÎNCÂRDUÍ, încârduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A băga sau a intra în cârd cu cineva, a (se) întovărăși. – Din În cârd + suf. -ui. DOOM
încârduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încârduiésc, imperf. 3 sg. încârduiá; conj. prez. 3 să încârduiáscă
încârjoia
ÎNCÎRJOIÁ, încîrjoiez, vb. I. Refl. (Regional) A se încovoia, a se răsuci. Sărmanul om... Au început a se încîrjoia în toate părțile, de foame. SBIERA, P. 311.
încârjoiere
ÎNCÂRJOIÁ, încârjoiez, vb. I. Refl. (Reg.) A se încovoia, a se răsuci. – Din în- + cârjă.
încârlig
ÎNCÂRLIGÁ, încârlíg, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) face ca un cârlig, a (se) îndoi, a (se) încovoia. ♦ A (se) încolăci. – În + cârlig. DOOM
încârligá (a ~) vb., ind. prez. 3 încârlígă
încârliga
ÎNCÂRLIGÁ, încârlíg, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) face ca un cârlig, a (se) îndoi, a (se) încovoia. ♦ A (se) încolăci. – În + cârlig. DOOM
încârligá (a ~) vb., ind. prez. 3 încârlígă
încârligai
ÎNCÂRLIGÁ, încârlíg, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) face ca un cârlig, a (se) îndoi, a (se) încovoia. ♦ A (se) încolăci. – În + cârlig. DOOM
încârligá (a ~) vb., ind. prez. 3 încârlígă
încârligam
ÎNCÂRLIGÁ, încârlíg, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) face ca un cârlig, a (se) îndoi, a (se) încovoia. ♦ A (se) încolăci. – În + cârlig. DOOM
încârligá (a ~) vb., ind. prez. 3 încârlígă
încârligare
ÎNCÂRLIGÁ, încârlíg, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) face ca un cârlig, a (se) îndoi, a (se) încovoia. ♦ A (se) încolăci. – În + cârlig. DOOM
încârligá (a ~) vb., ind. prez. 3 încârlígă
încârligare
ÎNCÂRLIGÁRE s. f. Acțiunea de a (se) încârliga. – V. încârliga. DOOM
încârligáre s. f., g.-d. art. încârligắrii
încârligarea
ÎNCÂRLIGÁRE s. f. Acțiunea de a (se) încârliga. – V. încârliga. DOOM
încârligáre s. f., g.-d. art. încârligắrii
încârligară
ÎNCÂRLIGÁ, încârlíg, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) face ca un cârlig, a (se) îndoi, a (se) încovoia. ♦ A (se) încolăci. – În + cârlig. DOOM
încârligá (a ~) vb., ind. prez. 3 încârlígă
încârligarăm
ÎNCÂRLIGÁ, încârlíg, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) face ca un cârlig, a (se) îndoi, a (se) încovoia. ♦ A (se) încolăci. – În + cârlig. DOOM
încârligá (a ~) vb., ind. prez. 3 încârlígă
încârligarăți
ÎNCÂRLIGÁ, încârlíg, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) face ca un cârlig, a (se) îndoi, a (se) încovoia. ♦ A (se) încolăci. – În + cârlig. DOOM
încârligá (a ~) vb., ind. prez. 3 încârlígă
încârligase
ÎNCÂRLIGÁ, încârlíg, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) face ca un cârlig, a (se) îndoi, a (se) încovoia. ♦ A (se) încolăci. – În + cârlig. DOOM
încârligá (a ~) vb., ind. prez. 3 încârlígă
încârligasem
ÎNCÂRLIGÁ, încârlíg, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) face ca un cârlig, a (se) îndoi, a (se) încovoia. ♦ A (se) încolăci. – În + cârlig. DOOM
încârligá (a ~) vb., ind. prez. 3 încârlígă
încârligaseră
ÎNCÂRLIGÁ, încârlíg, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) face ca un cârlig, a (se) îndoi, a (se) încovoia. ♦ A (se) încolăci. – În + cârlig. DOOM
încârligá (a ~) vb., ind. prez. 3 încârlígă
încârligaserăm
ÎNCÂRLIGÁ, încârlíg, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) face ca un cârlig, a (se) îndoi, a (se) încovoia. ♦ A (se) încolăci. – În + cârlig. DOOM
încârligá (a ~) vb., ind. prez. 3 încârlígă
încârligaserăți
ÎNCÂRLIGÁ, încârlíg, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) face ca un cârlig, a (se) îndoi, a (se) încovoia. ♦ A (se) încolăci. – În + cârlig. DOOM
încârligá (a ~) vb., ind. prez. 3 încârlígă
încârligaseși
ÎNCÂRLIGÁ, încârlíg, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) face ca un cârlig, a (se) îndoi, a (se) încovoia. ♦ A (se) încolăci. – În + cârlig. DOOM
încârligá (a ~) vb., ind. prez. 3 încârlígă
încârligaseți
ÎNCÂRLIGÁ, încârlíg, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) face ca un cârlig, a (se) îndoi, a (se) încovoia. ♦ A (se) încolăci. – În + cârlig. DOOM
încârligá (a ~) vb., ind. prez. 3 încârlígă
încârligat
ÎNCÂRLIGÁ, încârlíg, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) face ca un cârlig, a (se) îndoi, a (se) încovoia. ♦ A (se) încolăci. – În + cârlig. DOOM
încârligá (a ~) vb., ind. prez. 3 încârlígă
încârligat
ÎNCÂRLIGÁT, -Ă, încârligați, -te, adj. Îndoit, încovoiat, strâmbat (ca un cârlig). – V. încârliga.
încârligata
ÎNCÂRLIGÁT, -Ă, încârligați, -te, adj. Îndoit, încovoiat, strâmbat (ca un cârlig). – V. încârliga.
încârligate
ÎNCÂRLIGÁT, -Ă, încârligați, -te, adj. Îndoit, încovoiat, strâmbat (ca un cârlig). – V. încârliga.
încârligatei
ÎNCÂRLIGÁT, -Ă, încârligați, -te, adj. Îndoit, încovoiat, strâmbat (ca un cârlig). – V. încârliga.
încârligatele
ÎNCÂRLIGÁT, -Ă, încârligați, -te, adj. Îndoit, încovoiat, strâmbat (ca un cârlig). – V. încârliga.
încârligatelor
ÎNCÂRLIGÁT, -Ă, încârligați, -te, adj. Îndoit, încovoiat, strâmbat (ca un cârlig). – V. încârliga.
încârligatul
ÎNCÂRLIGÁT, -Ă, încârligați, -te, adj. Îndoit, încovoiat, strâmbat (ca un cârlig). – V. încârliga.
încârligatului
ÎNCÂRLIGÁT, -Ă, încârligați, -te, adj. Îndoit, încovoiat, strâmbat (ca un cârlig). – V. încârliga.
încârligau
ÎNCÂRLIGÁ, încârlíg, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) face ca un cârlig, a (se) îndoi, a (se) încovoia. ♦ A (se) încolăci. – În + cârlig. DOOM
încârligá (a ~) vb., ind. prez. 3 încârlígă
încârligași
ÎNCÂRLIGÁ, încârlíg, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) face ca un cârlig, a (se) îndoi, a (se) încovoia. ♦ A (se) încolăci. – În + cârlig. DOOM
încârligá (a ~) vb., ind. prez. 3 încârlígă
încârligați
ÎNCÂRLIGÁ, încârlíg, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) face ca un cârlig, a (se) îndoi, a (se) încovoia. ♦ A (se) încolăci. – În + cârlig. DOOM
încârligá (a ~) vb., ind. prez. 3 încârlígă
încârligați
ÎNCÂRLIGÁT, -Ă, încârligați, -te, adj. Îndoit, încovoiat, strâmbat (ca un cârlig). – V. încârliga.
încârligații
ÎNCÂRLIGÁT, -Ă, încârligați, -te, adj. Îndoit, încovoiat, strâmbat (ca un cârlig). – V. încârliga.
încârligaților
ÎNCÂRLIGÁT, -Ă, încârligați, -te, adj. Îndoit, încovoiat, strâmbat (ca un cârlig). – V. încârliga.
încârlige
ÎNCÂRLIGÁ, încârlíg, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) face ca un cârlig, a (se) îndoi, a (se) încovoia. ♦ A (se) încolăci. – În + cârlig. DOOM
încârligá (a ~) vb., ind. prez. 3 încârlígă
încârligi
ÎNCÂRLIGÁ, încârlíg, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) face ca un cârlig, a (se) îndoi, a (se) încovoia. ♦ A (se) încolăci. – În + cârlig. DOOM
încârligá (a ~) vb., ind. prez. 3 încârlígă
încârligând
ÎNCÂRLIGÁ, încârlíg, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) face ca un cârlig, a (se) îndoi, a (se) încovoia. ♦ A (se) încolăci. – În + cârlig. DOOM
încârligá (a ~) vb., ind. prez. 3 încârlígă
încârligări
ÎNCÂRLIGÁRE s. f. Acțiunea de a (se) încârliga. – V. încârliga. DOOM
încârligáre s. f., g.-d. art. încârligắrii
încârligării
ÎNCÂRLIGÁRE s. f. Acțiunea de a (se) încârliga. – V. încârliga. DOOM
încârligáre s. f., g.-d. art. încârligắrii
încârligările
ÎNCÂRLIGÁRE s. f. Acțiunea de a (se) încârliga. – V. încârliga. DOOM
încârligáre s. f., g.-d. art. încârligắrii
încârligărilor
ÎNCÂRLIGÁRE s. f. Acțiunea de a (se) încârliga. – V. încârliga. DOOM
încârligáre s. f., g.-d. art. încârligắrii
încârlionța
ÎNCÂRLIONȚÁ, încârlionțez, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) cârlionța. [Pr.: -li-on-] – În + cârlionța. DOOM
încârlionțá (a ~) (pop.) (-li-on-) vb., ind. prez. 3 încârlionțeáză
încârlionțai
ÎNCÂRLIONȚÁ, încârlionțez, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) cârlionța. [Pr.: -li-on-] – În + cârlionța. DOOM
încârlionțá (a ~) (pop.) (-li-on-) vb., ind. prez. 3 încârlionțeáză
încârlionțam
ÎNCÂRLIONȚÁ, încârlionțez, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) cârlionța. [Pr.: -li-on-] – În + cârlionța. DOOM
încârlionțá (a ~) (pop.) (-li-on-) vb., ind. prez. 3 încârlionțeáză
încârlionțare
ÎNCÂRLIONȚÁ, încârlionțez, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) cârlionța. [Pr.: -li-on-] – În + cârlionța. DOOM
încârlionțá (a ~) (pop.) (-li-on-) vb., ind. prez. 3 încârlionțeáză
încârlionțare
ÎNCÂRLIONȚÁ, încârlionțez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) cârlionța. [Pr.: -li-on-] – În + cârlionța.
încârlionțară
ÎNCÂRLIONȚÁ, încârlionțez, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) cârlionța. [Pr.: -li-on-] – În + cârlionța. DOOM
încârlionțá (a ~) (pop.) (-li-on-) vb., ind. prez. 3 încârlionțeáză
încârlionțarăm
ÎNCÂRLIONȚÁ, încârlionțez, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) cârlionța. [Pr.: -li-on-] – În + cârlionța. DOOM
încârlionțá (a ~) (pop.) (-li-on-) vb., ind. prez. 3 încârlionțeáză
încârlionțarăți
ÎNCÂRLIONȚÁ, încârlionțez, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) cârlionța. [Pr.: -li-on-] – În + cârlionța. DOOM
încârlionțá (a ~) (pop.) (-li-on-) vb., ind. prez. 3 încârlionțeáză
încârlionțase
ÎNCÂRLIONȚÁ, încârlionțez, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) cârlionța. [Pr.: -li-on-] – În + cârlionța. DOOM
încârlionțá (a ~) (pop.) (-li-on-) vb., ind. prez. 3 încârlionțeáză
încârlionțasem
ÎNCÂRLIONȚÁ, încârlionțez, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) cârlionța. [Pr.: -li-on-] – În + cârlionța. DOOM
încârlionțá (a ~) (pop.) (-li-on-) vb., ind. prez. 3 încârlionțeáză
încârlionțaseră
ÎNCÂRLIONȚÁ, încârlionțez, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) cârlionța. [Pr.: -li-on-] – În + cârlionța. DOOM
încârlionțá (a ~) (pop.) (-li-on-) vb., ind. prez. 3 încârlionțeáză
încârlionțaserăm
ÎNCÂRLIONȚÁ, încârlionțez, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) cârlionța. [Pr.: -li-on-] – În + cârlionța. DOOM
încârlionțá (a ~) (pop.) (-li-on-) vb., ind. prez. 3 încârlionțeáză
încârlionțaserăți
ÎNCÂRLIONȚÁ, încârlionțez, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) cârlionța. [Pr.: -li-on-] – În + cârlionța. DOOM
încârlionțá (a ~) (pop.) (-li-on-) vb., ind. prez. 3 încârlionțeáză
încârlionțaseși
ÎNCÂRLIONȚÁ, încârlionțez, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) cârlionța. [Pr.: -li-on-] – În + cârlionța. DOOM
încârlionțá (a ~) (pop.) (-li-on-) vb., ind. prez. 3 încârlionțeáză
încârlionțaseți
ÎNCÂRLIONȚÁ, încârlionțez, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) cârlionța. [Pr.: -li-on-] – În + cârlionța. DOOM
încârlionțá (a ~) (pop.) (-li-on-) vb., ind. prez. 3 încârlionțeáză
încârlionțat
ÎNCÂRLIONȚÁ, încârlionțez, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) cârlionța. [Pr.: -li-on-] – În + cârlionța. DOOM
încârlionțá (a ~) (pop.) (-li-on-) vb., ind. prez. 3 încârlionțeáză
încârlionțat
ÎNCÂRLIONȚÁ, încârlionțez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) cârlionța. [Pr.: -li-on-] – În + cârlionța.
încârlionțau
ÎNCÂRLIONȚÁ, încârlionțez, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) cârlionța. [Pr.: -li-on-] – În + cârlionța. DOOM
încârlionțá (a ~) (pop.) (-li-on-) vb., ind. prez. 3 încârlionțeáză
încârlionțași
ÎNCÂRLIONȚÁ, încârlionțez, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) cârlionța. [Pr.: -li-on-] – În + cârlionța. DOOM
încârlionțá (a ~) (pop.) (-li-on-) vb., ind. prez. 3 încârlionțeáză
încârlionțați
ÎNCÂRLIONȚÁ, încârlionțez, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) cârlionța. [Pr.: -li-on-] – În + cârlionța. DOOM
încârlionțá (a ~) (pop.) (-li-on-) vb., ind. prez. 3 încârlionțeáză
încârlionțează
ÎNCÂRLIONȚÁ, încârlionțez, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) cârlionța. [Pr.: -li-on-] – În + cârlionța. DOOM
încârlionțá (a ~) (pop.) (-li-on-) vb., ind. prez. 3 încârlionțeáză
încârlionțez
ÎNCÂRLIONȚÁ, încârlionțez, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) cârlionța. [Pr.: -li-on-] – În + cârlionța. DOOM
încârlionțá (a ~) (pop.) (-li-on-) vb., ind. prez. 3 încârlionțeáză
încârlionțeze
ÎNCÂRLIONȚÁ, încârlionțez, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) cârlionța. [Pr.: -li-on-] – În + cârlionța. DOOM
încârlionțá (a ~) (pop.) (-li-on-) vb., ind. prez. 3 încârlionțeáză
încârlionțezi
ÎNCÂRLIONȚÁ, încârlionțez, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) cârlionța. [Pr.: -li-on-] – În + cârlionța. DOOM
încârlionțá (a ~) (pop.) (-li-on-) vb., ind. prez. 3 încârlionțeáză
încârlionțând
ÎNCÂRLIONȚÁ, încârlionțez, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) cârlionța. [Pr.: -li-on-] – În + cârlionța. DOOM
încârlionțá (a ~) (pop.) (-li-on-) vb., ind. prez. 3 încârlionțeáză
încât
ÎNCẤT conj. Atât de mult că..., în așa măsură că..., de. – În + cât. DOOM
încất conj. (îl durea atât de tare, ~ nu putea vorbi)
încâtelea
ÎNCÎ́TELEA adv. (Munt., rar, în expr.) De-a-ncîtelea = din răsputeri, fără odihnă, cu mare zor. O s-alerge d-a-ncîtelea pe la soare-răsare. DELAVRANCEA, S. 44.
încîinit
ÎNCÂINÍT, -Ă adj. v. încâinat.
încîinita
ÎNCÂINÍT, -Ă adj. v. încâinat.
încîinite
ÎNCÂINÍT, -Ă adj. v. încâinat.
încîinitei
ÎNCÂINÍT, -Ă adj. v. încâinat.
încîinitele
ÎNCÂINÍT, -Ă adj. v. încâinat.
încîinitelor
ÎNCÂINÍT, -Ă adj. v. încâinat.
încîinitul
ÎNCÂINÍT, -Ă adj. v. încâinat.
încîinitului
ÎNCÂINÍT, -Ă adj. v. încâinat.
încîiniți
ÎNCÂINÍT, -Ă adj. v. încâinat.
încîiniții
ÎNCÂINÍT, -Ă adj. v. încâinat.
încîiniților
ÎNCÂINÍT, -Ă adj. v. încâinat.
încîlcea
ÎNCÂLCÍ, încâlcesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) încurca fire de ață, de păr etc. 2. Refl. Fig. (Despre gânduri, idei, acțiuni) A deveni neclar, confuz. – În + câlți. DOOM
încâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încâlcésc, imperf. 3 sg. încâlceá; conj. prez. 3 să încâlceáscă
încîlceai
ÎNCÂLCÍ, încâlcesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) încurca fire de ață, de păr etc. 2. Refl. Fig. (Despre gânduri, idei, acțiuni) A deveni neclar, confuz. – În + câlți. DOOM
încâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încâlcésc, imperf. 3 sg. încâlceá; conj. prez. 3 să încâlceáscă
încîlceala
ÎNCÂLCEÁLĂ, încâlceli, s. f. Încâlcire. – Încâlci + suf. -eală. DOOM
încâlceálă s. f., g.-d. art. încâlcélii; pl. încâlcéli
încîlceam
ÎNCÂLCÍ, încâlcesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) încurca fire de ață, de păr etc. 2. Refl. Fig. (Despre gânduri, idei, acțiuni) A deveni neclar, confuz. – În + câlți. DOOM
încâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încâlcésc, imperf. 3 sg. încâlceá; conj. prez. 3 să încâlceáscă
încîlcească
ÎNCÂLCÍ, încâlcesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) încurca fire de ață, de păr etc. 2. Refl. Fig. (Despre gânduri, idei, acțiuni) A deveni neclar, confuz. – În + câlți. DOOM
încâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încâlcésc, imperf. 3 sg. încâlceá; conj. prez. 3 să încâlceáscă
încîlceau
ÎNCÂLCÍ, încâlcesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) încurca fire de ață, de păr etc. 2. Refl. Fig. (Despre gânduri, idei, acțiuni) A deveni neclar, confuz. – În + câlți. DOOM
încâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încâlcésc, imperf. 3 sg. încâlceá; conj. prez. 3 să încâlceáscă
încîlceați
ÎNCÂLCÍ, încâlcesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) încurca fire de ață, de păr etc. 2. Refl. Fig. (Despre gânduri, idei, acțiuni) A deveni neclar, confuz. – În + câlți. DOOM
încâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încâlcésc, imperf. 3 sg. încâlceá; conj. prez. 3 să încâlceáscă
încîlceli
ÎNCÂLCEÁLĂ, încâlceli, s. f. Încâlcire. – Încâlci + suf. -eală. DOOM
încâlceálă s. f., g.-d. art. încâlcélii; pl. încâlcéli
încîlcelii
ÎNCÂLCEÁLĂ, încâlceli, s. f. Încâlcire. – Încâlci + suf. -eală. DOOM
încâlceálă s. f., g.-d. art. încâlcélii; pl. încâlcéli
încîlcelile
ÎNCÂLCEÁLĂ, încâlceli, s. f. Încâlcire. – Încâlci + suf. -eală. DOOM
încâlceálă s. f., g.-d. art. încâlcélii; pl. încâlcéli
încîlcelilor
ÎNCÂLCEÁLĂ, încâlceli, s. f. Încâlcire. – Încâlci + suf. -eală. DOOM
încâlceálă s. f., g.-d. art. încâlcélii; pl. încâlcéli
încîlcesc
ÎNCÂLCÍ, încâlcesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) încurca fire de ață, de păr etc. 2. Refl. Fig. (Despre gânduri, idei, acțiuni) A deveni neclar, confuz. – În + câlți. DOOM
încâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încâlcésc, imperf. 3 sg. încâlceá; conj. prez. 3 să încâlceáscă
încîlcește
ÎNCÂLCÍ, încâlcesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) încurca fire de ață, de păr etc. 2. Refl. Fig. (Despre gânduri, idei, acțiuni) A deveni neclar, confuz. – În + câlți. DOOM
încâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încâlcésc, imperf. 3 sg. încâlceá; conj. prez. 3 să încâlceáscă
încîlcești
ÎNCÂLCÍ, încâlcesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) încurca fire de ață, de păr etc. 2. Refl. Fig. (Despre gânduri, idei, acțiuni) A deveni neclar, confuz. – În + câlți. DOOM
încâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încâlcésc, imperf. 3 sg. încâlceá; conj. prez. 3 să încâlceáscă
încîlci
ÎNCÂLCÍ, încâlcesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) încurca fire de ață, de păr etc. 2. Refl. Fig. (Despre gânduri, idei, acțiuni) A deveni neclar, confuz. – În + câlți. DOOM
încâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încâlcésc, imperf. 3 sg. încâlceá; conj. prez. 3 să încâlceáscă
încîlcii
ÎNCÂLCÍ, încâlcesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) încurca fire de ață, de păr etc. 2. Refl. Fig. (Despre gânduri, idei, acțiuni) A deveni neclar, confuz. – În + câlți. DOOM
încâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încâlcésc, imperf. 3 sg. încâlceá; conj. prez. 3 să încâlceáscă
încîlcim
ÎNCÂLCÍ, încâlcesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) încurca fire de ață, de păr etc. 2. Refl. Fig. (Despre gânduri, idei, acțiuni) A deveni neclar, confuz. – În + câlți. DOOM
încâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încâlcésc, imperf. 3 sg. încâlceá; conj. prez. 3 să încâlceáscă
încîlcind
ÎNCÂLCÍ, încâlcesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) încurca fire de ață, de păr etc. 2. Refl. Fig. (Despre gânduri, idei, acțiuni) A deveni neclar, confuz. – În + câlți. DOOM
încâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încâlcésc, imperf. 3 sg. încâlceá; conj. prez. 3 să încâlceáscă
încîlcire
ÎNCÂLCÍ, încâlcesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) încurca fire de ață, de păr etc. 2. Refl. Fig. (Despre gânduri, idei, acțiuni) A deveni neclar, confuz. – În + câlți. DOOM
încâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încâlcésc, imperf. 3 sg. încâlceá; conj. prez. 3 să încâlceáscă
încîlcire
ÎNCÂLCÍRE, încâlciri, s. f. Acțiunea de a (se) încâlci și rezultatul ei; încurcătură; încâlceală, încâlcitură. – V. încâlci. DOOM
încâlcíre s. f., g.-d. art. încâlcírii; pl. încâlcíri
încîlcirea
ÎNCÂLCÍRE, încâlciri, s. f. Acțiunea de a (se) încâlci și rezultatul ei; încurcătură; încâlceală, încâlcitură. – V. încâlci. DOOM
încâlcíre s. f., g.-d. art. încâlcírii; pl. încâlcíri
încîlciri
ÎNCÂLCÍRE, încâlciri, s. f. Acțiunea de a (se) încâlci și rezultatul ei; încurcătură; încâlceală, încâlcitură. – V. încâlci. DOOM
încâlcíre s. f., g.-d. art. încâlcírii; pl. încâlcíri
încîlcirii
ÎNCÂLCÍRE, încâlciri, s. f. Acțiunea de a (se) încâlci și rezultatul ei; încurcătură; încâlceală, încâlcitură. – V. încâlci. DOOM
încâlcíre s. f., g.-d. art. încâlcírii; pl. încâlcíri
încîlcirile
ÎNCÂLCÍRE, încâlciri, s. f. Acțiunea de a (se) încâlci și rezultatul ei; încurcătură; încâlceală, încâlcitură. – V. încâlci. DOOM
încâlcíre s. f., g.-d. art. încâlcírii; pl. încâlcíri
încîlcirilor
ÎNCÂLCÍRE, încâlciri, s. f. Acțiunea de a (se) încâlci și rezultatul ei; încurcătură; încâlceală, încâlcitură. – V. încâlci. DOOM
încâlcíre s. f., g.-d. art. încâlcírii; pl. încâlcíri
încîlciră
ÎNCÂLCÍ, încâlcesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) încurca fire de ață, de păr etc. 2. Refl. Fig. (Despre gânduri, idei, acțiuni) A deveni neclar, confuz. – În + câlți. DOOM
încâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încâlcésc, imperf. 3 sg. încâlceá; conj. prez. 3 să încâlceáscă
încîlcirăm
ÎNCÂLCÍ, încâlcesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) încurca fire de ață, de păr etc. 2. Refl. Fig. (Despre gânduri, idei, acțiuni) A deveni neclar, confuz. – În + câlți. DOOM
încâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încâlcésc, imperf. 3 sg. încâlceá; conj. prez. 3 să încâlceáscă
încîlcirăți
ÎNCÂLCÍ, încâlcesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) încurca fire de ață, de păr etc. 2. Refl. Fig. (Despre gânduri, idei, acțiuni) A deveni neclar, confuz. – În + câlți. DOOM
încâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încâlcésc, imperf. 3 sg. încâlceá; conj. prez. 3 să încâlceáscă
încîlcise
ÎNCÂLCÍ, încâlcesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) încurca fire de ață, de păr etc. 2. Refl. Fig. (Despre gânduri, idei, acțiuni) A deveni neclar, confuz. – În + câlți. DOOM
încâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încâlcésc, imperf. 3 sg. încâlceá; conj. prez. 3 să încâlceáscă
încîlcisem
ÎNCÂLCÍ, încâlcesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) încurca fire de ață, de păr etc. 2. Refl. Fig. (Despre gânduri, idei, acțiuni) A deveni neclar, confuz. – În + câlți. DOOM
încâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încâlcésc, imperf. 3 sg. încâlceá; conj. prez. 3 să încâlceáscă
încîlciseră
ÎNCÂLCÍ, încâlcesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) încurca fire de ață, de păr etc. 2. Refl. Fig. (Despre gânduri, idei, acțiuni) A deveni neclar, confuz. – În + câlți. DOOM
încâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încâlcésc, imperf. 3 sg. încâlceá; conj. prez. 3 să încâlceáscă
încîlciserăm
ÎNCÂLCÍ, încâlcesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) încurca fire de ață, de păr etc. 2. Refl. Fig. (Despre gânduri, idei, acțiuni) A deveni neclar, confuz. – În + câlți. DOOM
încâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încâlcésc, imperf. 3 sg. încâlceá; conj. prez. 3 să încâlceáscă
încîlciserăți
ÎNCÂLCÍ, încâlcesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) încurca fire de ață, de păr etc. 2. Refl. Fig. (Despre gânduri, idei, acțiuni) A deveni neclar, confuz. – În + câlți. DOOM
încâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încâlcésc, imperf. 3 sg. încâlceá; conj. prez. 3 să încâlceáscă
încîlciseși
ÎNCÂLCÍ, încâlcesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) încurca fire de ață, de păr etc. 2. Refl. Fig. (Despre gânduri, idei, acțiuni) A deveni neclar, confuz. – În + câlți. DOOM
încâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încâlcésc, imperf. 3 sg. încâlceá; conj. prez. 3 să încâlceáscă
încîlciseți
ÎNCÂLCÍ, încâlcesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) încurca fire de ață, de păr etc. 2. Refl. Fig. (Despre gânduri, idei, acțiuni) A deveni neclar, confuz. – În + câlți. DOOM
încâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încâlcésc, imperf. 3 sg. încâlceá; conj. prez. 3 să încâlceáscă
încîlcit
ÎNCÂLCÍ, încâlcesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) încurca fire de ață, de păr etc. 2. Refl. Fig. (Despre gânduri, idei, acțiuni) A deveni neclar, confuz. – În + câlți. DOOM
încâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încâlcésc, imperf. 3 sg. încâlceá; conj. prez. 3 să încâlceáscă
încîlcit
ÎNCÂLCÍT, -Ă, încâlciți, -te, adj. (Despre fire de ață, de păr etc.) Încurcat2. ♦ Fig. (Despre drumuri, străzi etc.) Întortocheat. ♦ Fig. (Despre gânduri, idei, vorbe etc.) Confuz, neclar, obscur. ♦ (Despre scris) Neciteț, ilizibil, neclar. – V. încâlci.
încîlcita
ÎNCÂLCÍT, -Ă, încâlciți, -te, adj. (Despre fire de ață, de păr etc.) Încurcat2. ♦ Fig. (Despre drumuri, străzi etc.) Întortocheat. ♦ Fig. (Despre gânduri, idei, vorbe etc.) Confuz, neclar, obscur. ♦ (Despre scris) Neciteț, ilizibil, neclar. – V. încâlci.
încîlcite
ÎNCÂLCÍT, -Ă, încâlciți, -te, adj. (Despre fire de ață, de păr etc.) Încurcat2. ♦ Fig. (Despre drumuri, străzi etc.) Întortocheat. ♦ Fig. (Despre gânduri, idei, vorbe etc.) Confuz, neclar, obscur. ♦ (Despre scris) Neciteț, ilizibil, neclar. – V. încâlci.
încîlcitei
ÎNCÂLCÍT, -Ă, încâlciți, -te, adj. (Despre fire de ață, de păr etc.) Încurcat2. ♦ Fig. (Despre drumuri, străzi etc.) Întortocheat. ♦ Fig. (Despre gânduri, idei, vorbe etc.) Confuz, neclar, obscur. ♦ (Despre scris) Neciteț, ilizibil, neclar. – V. încâlci.
încîlcitele
ÎNCÂLCÍT, -Ă, încâlciți, -te, adj. (Despre fire de ață, de păr etc.) Încurcat2. ♦ Fig. (Despre drumuri, străzi etc.) Întortocheat. ♦ Fig. (Despre gânduri, idei, vorbe etc.) Confuz, neclar, obscur. ♦ (Despre scris) Neciteț, ilizibil, neclar. – V. încâlci.
încîlcitelor
ÎNCÂLCÍT, -Ă, încâlciți, -te, adj. (Despre fire de ață, de păr etc.) Încurcat2. ♦ Fig. (Despre drumuri, străzi etc.) Întortocheat. ♦ Fig. (Despre gânduri, idei, vorbe etc.) Confuz, neclar, obscur. ♦ (Despre scris) Neciteț, ilizibil, neclar. – V. încâlci.
încîlcitul
ÎNCÂLCÍT, -Ă, încâlciți, -te, adj. (Despre fire de ață, de păr etc.) Încurcat2. ♦ Fig. (Despre drumuri, străzi etc.) Întortocheat. ♦ Fig. (Despre gânduri, idei, vorbe etc.) Confuz, neclar, obscur. ♦ (Despre scris) Neciteț, ilizibil, neclar. – V. încâlci.
încîlcitului
ÎNCÂLCÍT, -Ă, încâlciți, -te, adj. (Despre fire de ață, de păr etc.) Încurcat2. ♦ Fig. (Despre drumuri, străzi etc.) Întortocheat. ♦ Fig. (Despre gânduri, idei, vorbe etc.) Confuz, neclar, obscur. ♦ (Despre scris) Neciteț, ilizibil, neclar. – V. încâlci.
încîlcitura
ÎNCÂLCITÚRĂ, încâlcituri, s. f. Încâlcire. – Încâlci + suf. -tură. DOOM
încâlcitúră s. f., g.-d. art. încâlcitúrii; pl. încâlcitúri
încîlcituri
ÎNCÂLCITÚRĂ, încâlcituri, s. f. Încâlcire. – Încâlci + suf. -tură. DOOM
încâlcitúră s. f., g.-d. art. încâlcitúrii; pl. încâlcitúri
încîlciturii
ÎNCÂLCITÚRĂ, încâlcituri, s. f. Încâlcire. – Încâlci + suf. -tură. DOOM
încâlcitúră s. f., g.-d. art. încâlcitúrii; pl. încâlcitúri
încîlciturile
ÎNCÂLCITÚRĂ, încâlcituri, s. f. Încâlcire. – Încâlci + suf. -tură. DOOM
încâlcitúră s. f., g.-d. art. încâlcitúrii; pl. încâlcitúri
încîlciturilor
ÎNCÂLCITÚRĂ, încâlcituri, s. f. Încâlcire. – Încâlci + suf. -tură. DOOM
încâlcitúră s. f., g.-d. art. încâlcitúrii; pl. încâlcitúri
încîlciși
ÎNCÂLCÍ, încâlcesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) încurca fire de ață, de păr etc. 2. Refl. Fig. (Despre gânduri, idei, acțiuni) A deveni neclar, confuz. – În + câlți. DOOM
încâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încâlcésc, imperf. 3 sg. încâlceá; conj. prez. 3 să încâlceáscă
încîlciți
ÎNCÂLCÍ, încâlcesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) încurca fire de ață, de păr etc. 2. Refl. Fig. (Despre gânduri, idei, acțiuni) A deveni neclar, confuz. – În + câlți. DOOM
încâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încâlcésc, imperf. 3 sg. încâlceá; conj. prez. 3 să încâlceáscă
încîlciți
ÎNCÂLCÍT, -Ă, încâlciți, -te, adj. (Despre fire de ață, de păr etc.) Încurcat2. ♦ Fig. (Despre drumuri, străzi etc.) Întortocheat. ♦ Fig. (Despre gânduri, idei, vorbe etc.) Confuz, neclar, obscur. ♦ (Despre scris) Neciteț, ilizibil, neclar. – V. încâlci.
încîlciții
ÎNCÂLCÍT, -Ă, încâlciți, -te, adj. (Despre fire de ață, de păr etc.) Încurcat2. ♦ Fig. (Despre drumuri, străzi etc.) Întortocheat. ♦ Fig. (Despre gânduri, idei, vorbe etc.) Confuz, neclar, obscur. ♦ (Despre scris) Neciteț, ilizibil, neclar. – V. încâlci.
încîlciților
ÎNCÂLCÍT, -Ă, încâlciți, -te, adj. (Despre fire de ață, de păr etc.) Încurcat2. ♦ Fig. (Despre drumuri, străzi etc.) Întortocheat. ♦ Fig. (Despre gânduri, idei, vorbe etc.) Confuz, neclar, obscur. ♦ (Despre scris) Neciteț, ilizibil, neclar. – V. încâlci.
încînt
ÎNCÂNTÁ, încấnt, vb. I. 1. Tranz. A produce o stare de bucurie, de mulțumire, de entuziasm, de satisfacție; a fermeca, a fascina, a vrăji. 2. Tranz. și refl. A (se) amăgi, a (se) înșela, a (se) păcăli. – În + cânta (după fr. enchanter). DOOM
încântá (a ~) vb., ind. prez. 3 încấntă
încînta
ÎNCÂNTÁ, încấnt, vb. I. 1. Tranz. A produce o stare de bucurie, de mulțumire, de entuziasm, de satisfacție; a fermeca, a fascina, a vrăji. 2. Tranz. și refl. A (se) amăgi, a (se) înșela, a (se) păcăli. – În + cânta (după fr. enchanter). DOOM
încântá (a ~) vb., ind. prez. 3 încấntă
încîntai
ÎNCÂNTÁ, încấnt, vb. I. 1. Tranz. A produce o stare de bucurie, de mulțumire, de entuziasm, de satisfacție; a fermeca, a fascina, a vrăji. 2. Tranz. și refl. A (se) amăgi, a (se) înșela, a (se) păcăli. – În + cânta (după fr. enchanter). DOOM
încântá (a ~) vb., ind. prez. 3 încấntă
încîntam
ÎNCÂNTÁ, încấnt, vb. I. 1. Tranz. A produce o stare de bucurie, de mulțumire, de entuziasm, de satisfacție; a fermeca, a fascina, a vrăji. 2. Tranz. și refl. A (se) amăgi, a (se) înșela, a (se) păcăli. – În + cânta (după fr. enchanter). DOOM
încântá (a ~) vb., ind. prez. 3 încấntă
încîntare
ÎNCÂNTÁ, încấnt, vb. I. 1. Tranz. A produce o stare de bucurie, de mulțumire, de entuziasm, de satisfacție; a fermeca, a fascina, a vrăji. 2. Tranz. și refl. A (se) amăgi, a (se) înșela, a (se) păcăli. – În + cânta (după fr. enchanter). DOOM
încântá (a ~) vb., ind. prez. 3 încấntă
încîntare
ÎNCÂNTÁRE, încântări, s. f. 1. Starea celui încântat; sentiment de bucurie, de mulțumire, de entuziasm, de satisfacție; farmec, vrajă. 2. (Concr.) Aspect, fapt, lucru care produce o vie plăcere. – V. încânta. DOOM
încântáre s. f., g.-d. art. încântắrii; pl. încântắri
încîntarea
ÎNCÂNTÁRE, încântări, s. f. 1. Starea celui încântat; sentiment de bucurie, de mulțumire, de entuziasm, de satisfacție; farmec, vrajă. 2. (Concr.) Aspect, fapt, lucru care produce o vie plăcere. – V. încânta. DOOM
încântáre s. f., g.-d. art. încântắrii; pl. încântắri
încîntară
ÎNCÂNTÁ, încấnt, vb. I. 1. Tranz. A produce o stare de bucurie, de mulțumire, de entuziasm, de satisfacție; a fermeca, a fascina, a vrăji. 2. Tranz. și refl. A (se) amăgi, a (se) înșela, a (se) păcăli. – În + cânta (după fr. enchanter). DOOM
încântá (a ~) vb., ind. prez. 3 încấntă
încîntarăm
ÎNCÂNTÁ, încấnt, vb. I. 1. Tranz. A produce o stare de bucurie, de mulțumire, de entuziasm, de satisfacție; a fermeca, a fascina, a vrăji. 2. Tranz. și refl. A (se) amăgi, a (se) înșela, a (se) păcăli. – În + cânta (după fr. enchanter). DOOM
încântá (a ~) vb., ind. prez. 3 încấntă
încîntarăți
ÎNCÂNTÁ, încấnt, vb. I. 1. Tranz. A produce o stare de bucurie, de mulțumire, de entuziasm, de satisfacție; a fermeca, a fascina, a vrăji. 2. Tranz. și refl. A (se) amăgi, a (se) înșela, a (se) păcăli. – În + cânta (după fr. enchanter). DOOM
încântá (a ~) vb., ind. prez. 3 încấntă
încîntase
ÎNCÂNTÁ, încấnt, vb. I. 1. Tranz. A produce o stare de bucurie, de mulțumire, de entuziasm, de satisfacție; a fermeca, a fascina, a vrăji. 2. Tranz. și refl. A (se) amăgi, a (se) înșela, a (se) păcăli. – În + cânta (după fr. enchanter). DOOM
încântá (a ~) vb., ind. prez. 3 încấntă
încîntasem
ÎNCÂNTÁ, încấnt, vb. I. 1. Tranz. A produce o stare de bucurie, de mulțumire, de entuziasm, de satisfacție; a fermeca, a fascina, a vrăji. 2. Tranz. și refl. A (se) amăgi, a (se) înșela, a (se) păcăli. – În + cânta (după fr. enchanter). DOOM
încântá (a ~) vb., ind. prez. 3 încấntă
încîntaseră
ÎNCÂNTÁ, încấnt, vb. I. 1. Tranz. A produce o stare de bucurie, de mulțumire, de entuziasm, de satisfacție; a fermeca, a fascina, a vrăji. 2. Tranz. și refl. A (se) amăgi, a (se) înșela, a (se) păcăli. – În + cânta (după fr. enchanter). DOOM
încântá (a ~) vb., ind. prez. 3 încấntă
încîntaserăm
ÎNCÂNTÁ, încấnt, vb. I. 1. Tranz. A produce o stare de bucurie, de mulțumire, de entuziasm, de satisfacție; a fermeca, a fascina, a vrăji. 2. Tranz. și refl. A (se) amăgi, a (se) înșela, a (se) păcăli. – În + cânta (după fr. enchanter). DOOM
încântá (a ~) vb., ind. prez. 3 încấntă
încîntaserăți
ÎNCÂNTÁ, încấnt, vb. I. 1. Tranz. A produce o stare de bucurie, de mulțumire, de entuziasm, de satisfacție; a fermeca, a fascina, a vrăji. 2. Tranz. și refl. A (se) amăgi, a (se) înșela, a (se) păcăli. – În + cânta (după fr. enchanter). DOOM
încântá (a ~) vb., ind. prez. 3 încấntă
încîntaseși
ÎNCÂNTÁ, încấnt, vb. I. 1. Tranz. A produce o stare de bucurie, de mulțumire, de entuziasm, de satisfacție; a fermeca, a fascina, a vrăji. 2. Tranz. și refl. A (se) amăgi, a (se) înșela, a (se) păcăli. – În + cânta (după fr. enchanter). DOOM
încântá (a ~) vb., ind. prez. 3 încấntă
încîntaseți
ÎNCÂNTÁ, încấnt, vb. I. 1. Tranz. A produce o stare de bucurie, de mulțumire, de entuziasm, de satisfacție; a fermeca, a fascina, a vrăji. 2. Tranz. și refl. A (se) amăgi, a (se) înșela, a (se) păcăli. – În + cânta (după fr. enchanter). DOOM
încântá (a ~) vb., ind. prez. 3 încấntă
încîntat
ÎNCÂNTÁ, încấnt, vb. I. 1. Tranz. A produce o stare de bucurie, de mulțumire, de entuziasm, de satisfacție; a fermeca, a fascina, a vrăji. 2. Tranz. și refl. A (se) amăgi, a (se) înșela, a (se) păcăli. – În + cânta (după fr. enchanter). DOOM
încântá (a ~) vb., ind. prez. 3 încấntă
încîntat
ÎNCÂNTÁT, -Ă, încântați, -te, adj. Plin de bucurie, de mulțumire, de entuziasm; fermecat, vrăjit, fascinat. ◊ Expr. Încântat (de cunoștință), formulă de politețe prin care o persoană își exprimă mulțumirea când face cunoștință cu cineva. ♦ (Rar) Încântător. – V. încânta.
încîntata
ÎNCÂNTÁT, -Ă, încântați, -te, adj. Plin de bucurie, de mulțumire, de entuziasm; fermecat, vrăjit, fascinat. ◊ Expr. Încântat (de cunoștință), formulă de politețe prin care o persoană își exprimă mulțumirea când face cunoștință cu cineva. ♦ (Rar) Încântător. – V. încânta.
încîntate
ÎNCÂNTÁT, -Ă, încântați, -te, adj. Plin de bucurie, de mulțumire, de entuziasm; fermecat, vrăjit, fascinat. ◊ Expr. Încântat (de cunoștință), formulă de politețe prin care o persoană își exprimă mulțumirea când face cunoștință cu cineva. ♦ (Rar) Încântător. – V. încânta.
încîntatei
ÎNCÂNTÁT, -Ă, încântați, -te, adj. Plin de bucurie, de mulțumire, de entuziasm; fermecat, vrăjit, fascinat. ◊ Expr. Încântat (de cunoștință), formulă de politețe prin care o persoană își exprimă mulțumirea când face cunoștință cu cineva. ♦ (Rar) Încântător. – V. încânta.
încîntatele
ÎNCÂNTÁT, -Ă, încântați, -te, adj. Plin de bucurie, de mulțumire, de entuziasm; fermecat, vrăjit, fascinat. ◊ Expr. Încântat (de cunoștință), formulă de politețe prin care o persoană își exprimă mulțumirea când face cunoștință cu cineva. ♦ (Rar) Încântător. – V. încânta.
încîntatelor
ÎNCÂNTÁT, -Ă, încântați, -te, adj. Plin de bucurie, de mulțumire, de entuziasm; fermecat, vrăjit, fascinat. ◊ Expr. Încântat (de cunoștință), formulă de politețe prin care o persoană își exprimă mulțumirea când face cunoștință cu cineva. ♦ (Rar) Încântător. – V. încânta.
încîntatul
ÎNCÂNTÁT, -Ă, încântați, -te, adj. Plin de bucurie, de mulțumire, de entuziasm; fermecat, vrăjit, fascinat. ◊ Expr. Încântat (de cunoștință), formulă de politețe prin care o persoană își exprimă mulțumirea când face cunoștință cu cineva. ♦ (Rar) Încântător. – V. încânta.
încîntatului
ÎNCÂNTÁT, -Ă, încântați, -te, adj. Plin de bucurie, de mulțumire, de entuziasm; fermecat, vrăjit, fascinat. ◊ Expr. Încântat (de cunoștință), formulă de politețe prin care o persoană își exprimă mulțumirea când face cunoștință cu cineva. ♦ (Rar) Încântător. – V. încânta.
încîntau
ÎNCÂNTÁ, încấnt, vb. I. 1. Tranz. A produce o stare de bucurie, de mulțumire, de entuziasm, de satisfacție; a fermeca, a fascina, a vrăji. 2. Tranz. și refl. A (se) amăgi, a (se) înșela, a (se) păcăli. – În + cânta (după fr. enchanter). DOOM
încântá (a ~) vb., ind. prez. 3 încấntă
încîntași
ÎNCÂNTÁ, încấnt, vb. I. 1. Tranz. A produce o stare de bucurie, de mulțumire, de entuziasm, de satisfacție; a fermeca, a fascina, a vrăji. 2. Tranz. și refl. A (se) amăgi, a (se) înșela, a (se) păcăli. – În + cânta (după fr. enchanter). DOOM
încântá (a ~) vb., ind. prez. 3 încấntă
încîntați
ÎNCÂNTÁ, încấnt, vb. I. 1. Tranz. A produce o stare de bucurie, de mulțumire, de entuziasm, de satisfacție; a fermeca, a fascina, a vrăji. 2. Tranz. și refl. A (se) amăgi, a (se) înșela, a (se) păcăli. – În + cânta (după fr. enchanter). DOOM
încântá (a ~) vb., ind. prez. 3 încấntă
încîntați
ÎNCÂNTÁT, -Ă, încântați, -te, adj. Plin de bucurie, de mulțumire, de entuziasm; fermecat, vrăjit, fascinat. ◊ Expr. Încântat (de cunoștință), formulă de politețe prin care o persoană își exprimă mulțumirea când face cunoștință cu cineva. ♦ (Rar) Încântător. – V. încânta.
încîntații
ÎNCÂNTÁT, -Ă, încântați, -te, adj. Plin de bucurie, de mulțumire, de entuziasm; fermecat, vrăjit, fascinat. ◊ Expr. Încântat (de cunoștință), formulă de politețe prin care o persoană își exprimă mulțumirea când face cunoștință cu cineva. ♦ (Rar) Încântător. – V. încânta.
încîntaților
ÎNCÂNTÁT, -Ă, încântați, -te, adj. Plin de bucurie, de mulțumire, de entuziasm; fermecat, vrăjit, fascinat. ◊ Expr. Încântat (de cunoștință), formulă de politețe prin care o persoană își exprimă mulțumirea când face cunoștință cu cineva. ♦ (Rar) Încântător. – V. încânta.
încînte
ÎNCÂNTÁ, încấnt, vb. I. 1. Tranz. A produce o stare de bucurie, de mulțumire, de entuziasm, de satisfacție; a fermeca, a fascina, a vrăji. 2. Tranz. și refl. A (se) amăgi, a (se) înșela, a (se) păcăli. – În + cânta (după fr. enchanter). DOOM
încântá (a ~) vb., ind. prez. 3 încấntă
încîntînd
ÎNCÂNTÁ, încấnt, vb. I. 1. Tranz. A produce o stare de bucurie, de mulțumire, de entuziasm, de satisfacție; a fermeca, a fascina, a vrăji. 2. Tranz. și refl. A (se) amăgi, a (se) înșela, a (se) păcăli. – În + cânta (după fr. enchanter). DOOM
încântá (a ~) vb., ind. prez. 3 încấntă
încîntări
ÎNCÂNTÁRE, încântări, s. f. 1. Starea celui încântat; sentiment de bucurie, de mulțumire, de entuziasm, de satisfacție; farmec, vrajă. 2. (Concr.) Aspect, fapt, lucru care produce o vie plăcere. – V. încânta. DOOM
încântáre s. f., g.-d. art. încântắrii; pl. încântắri
încîntării
ÎNCÂNTÁRE, încântări, s. f. 1. Starea celui încântat; sentiment de bucurie, de mulțumire, de entuziasm, de satisfacție; farmec, vrajă. 2. (Concr.) Aspect, fapt, lucru care produce o vie plăcere. – V. încânta. DOOM
încântáre s. f., g.-d. art. încântắrii; pl. încântắri
încîntările
ÎNCÂNTÁRE, încântări, s. f. 1. Starea celui încântat; sentiment de bucurie, de mulțumire, de entuziasm, de satisfacție; farmec, vrajă. 2. (Concr.) Aspect, fapt, lucru care produce o vie plăcere. – V. încânta. DOOM
încântáre s. f., g.-d. art. încântắrii; pl. încântắri
încîntărilor
ÎNCÂNTÁRE, încântări, s. f. 1. Starea celui încântat; sentiment de bucurie, de mulțumire, de entuziasm, de satisfacție; farmec, vrajă. 2. (Concr.) Aspect, fapt, lucru care produce o vie plăcere. – V. încânta. DOOM
încântáre s. f., g.-d. art. încântắrii; pl. încântắri
încîntătoare
ÎNCÂNTĂTÓR, -OÁRE, încântători, -oare, adj. Care încântă; atrăgător, fermecător. – Încânta + suf. -ător. DOOM
încântătór adj. m., pl. încântătóri; f. sg. și pl. încântătoáre
încîntătoarea
ÎNCÂNTĂTÓR, -OÁRE, încântători, -oare, adj. Care încântă; atrăgător, fermecător. – Încânta + suf. -ător. DOOM
încântătór adj. m., pl. încântătóri; f. sg. și pl. încântătoáre
încîntătoarei
ÎNCÂNTĂTÓR, -OÁRE, încântători, -oare, adj. Care încântă; atrăgător, fermecător. – Încânta + suf. -ător. DOOM
încântătór adj. m., pl. încântătóri; f. sg. și pl. încântătoáre
încîntătoarele
ÎNCÂNTĂTÓR, -OÁRE, încântători, -oare, adj. Care încântă; atrăgător, fermecător. – Încânta + suf. -ător. DOOM
încântătór adj. m., pl. încântătóri; f. sg. și pl. încântătoáre
încîntătoarelor
ÎNCÂNTĂTÓR, -OÁRE, încântători, -oare, adj. Care încântă; atrăgător, fermecător. – Încânta + suf. -ător. DOOM
încântătór adj. m., pl. încântătóri; f. sg. și pl. încântătoáre
încîntător
ÎNCÂNTĂTÓR, -OÁRE, încântători, -oare, adj. Care încântă; atrăgător, fermecător. – Încânta + suf. -ător. DOOM
încântătór adj. m., pl. încântătóri; f. sg. și pl. încântătoáre
încîntători
ÎNCÂNTĂTÓR, -OÁRE, încântători, -oare, adj. Care încântă; atrăgător, fermecător. – Încânta + suf. -ător. DOOM
încântătór adj. m., pl. încântătóri; f. sg. și pl. încântătoáre
încîntătorii
ÎNCÂNTĂTÓR, -OÁRE, încântători, -oare, adj. Care încântă; atrăgător, fermecător. – Încânta + suf. -ător. DOOM
încântătór adj. m., pl. încântătóri; f. sg. și pl. încântătoáre
încîntătorilor
ÎNCÂNTĂTÓR, -OÁRE, încântători, -oare, adj. Care încântă; atrăgător, fermecător. – Încânta + suf. -ător. DOOM
încântătór adj. m., pl. încântătóri; f. sg. și pl. încântătoáre
încîntătorul
ÎNCÂNTĂTÓR, -OÁRE, încântători, -oare, adj. Care încântă; atrăgător, fermecător. – Încânta + suf. -ător. DOOM
încântătór adj. m., pl. încântătóri; f. sg. și pl. încântătoáre
încîntătorului
ÎNCÂNTĂTÓR, -OÁRE, încântători, -oare, adj. Care încântă; atrăgător, fermecător. – Încânta + suf. -ător. DOOM
încântătór adj. m., pl. încântătóri; f. sg. și pl. încântătoáre
încînți
ÎNCÂNTÁ, încấnt, vb. I. 1. Tranz. A produce o stare de bucurie, de mulțumire, de entuziasm, de satisfacție; a fermeca, a fascina, a vrăji. 2. Tranz. și refl. A (se) amăgi, a (se) înșela, a (se) păcăli. – În + cânta (după fr. enchanter). DOOM
încântá (a ~) vb., ind. prez. 3 încấntă
încîrdoșa
ÎNCÂRDOȘÁ, încârdoșez, vb. I. Refl. recipr. (Reg.) A se înhăita. – În + cardaș (Înv. „tovarăș” < tc., bg.). DOOM
!încârdoșá (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se încârdoșeáză, 1 pl. ne încârdoșắm; conj. prez. 3 să se încârdoșéze; ger. încârdoșấndu-se
încîrdoșai
ÎNCÂRDOȘÁ, încârdoșez, vb. I. Refl. recipr. (Reg.) A se înhăita. – În + cardaș (Înv. „tovarăș” < tc., bg.). DOOM
!încârdoșá (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se încârdoșeáză, 1 pl. ne încârdoșắm; conj. prez. 3 să se încârdoșéze; ger. încârdoșấndu-se
încîrdoșam
ÎNCÂRDOȘÁ, încârdoșez, vb. I. Refl. recipr. (Reg.) A se înhăita. – În + cardaș (Înv. „tovarăș” < tc., bg.). DOOM
!încârdoșá (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se încârdoșeáză, 1 pl. ne încârdoșắm; conj. prez. 3 să se încârdoșéze; ger. încârdoșấndu-se
încîrdoșare
ÎNCÂRDOȘÁ, încârdoșez, vb. I. Refl. recipr. (Reg.) A se înhăita. – În + cardaș (Înv. „tovarăș” < tc., bg.). DOOM
!încârdoșá (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se încârdoșeáză, 1 pl. ne încârdoșắm; conj. prez. 3 să se încârdoșéze; ger. încârdoșấndu-se
încîrdoșară
ÎNCÂRDOȘÁ, încârdoșez, vb. I. Refl. recipr. (Reg.) A se înhăita. – În + cardaș (Înv. „tovarăș” < tc., bg.). DOOM
!încârdoșá (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se încârdoșeáză, 1 pl. ne încârdoșắm; conj. prez. 3 să se încârdoșéze; ger. încârdoșấndu-se
încîrdoșarăm
ÎNCÂRDOȘÁ, încârdoșez, vb. I. Refl. recipr. (Reg.) A se înhăita. – În + cardaș (Înv. „tovarăș” < tc., bg.). DOOM
!încârdoșá (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se încârdoșeáză, 1 pl. ne încârdoșắm; conj. prez. 3 să se încârdoșéze; ger. încârdoșấndu-se
încîrdoșarăți
ÎNCÂRDOȘÁ, încârdoșez, vb. I. Refl. recipr. (Reg.) A se înhăita. – În + cardaș (Înv. „tovarăș” < tc., bg.). DOOM
!încârdoșá (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se încârdoșeáză, 1 pl. ne încârdoșắm; conj. prez. 3 să se încârdoșéze; ger. încârdoșấndu-se
încîrdoșase
ÎNCÂRDOȘÁ, încârdoșez, vb. I. Refl. recipr. (Reg.) A se înhăita. – În + cardaș (Înv. „tovarăș” < tc., bg.). DOOM
!încârdoșá (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se încârdoșeáză, 1 pl. ne încârdoșắm; conj. prez. 3 să se încârdoșéze; ger. încârdoșấndu-se
încîrdoșasem
ÎNCÂRDOȘÁ, încârdoșez, vb. I. Refl. recipr. (Reg.) A se înhăita. – În + cardaș (Înv. „tovarăș” < tc., bg.). DOOM
!încârdoșá (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se încârdoșeáză, 1 pl. ne încârdoșắm; conj. prez. 3 să se încârdoșéze; ger. încârdoșấndu-se
încîrdoșaseră
ÎNCÂRDOȘÁ, încârdoșez, vb. I. Refl. recipr. (Reg.) A se înhăita. – În + cardaș (Înv. „tovarăș” < tc., bg.). DOOM
!încârdoșá (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se încârdoșeáză, 1 pl. ne încârdoșắm; conj. prez. 3 să se încârdoșéze; ger. încârdoșấndu-se
încîrdoșaserăm
ÎNCÂRDOȘÁ, încârdoșez, vb. I. Refl. recipr. (Reg.) A se înhăita. – În + cardaș (Înv. „tovarăș” < tc., bg.). DOOM
!încârdoșá (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se încârdoșeáză, 1 pl. ne încârdoșắm; conj. prez. 3 să se încârdoșéze; ger. încârdoșấndu-se
încîrdoșaserăți
ÎNCÂRDOȘÁ, încârdoșez, vb. I. Refl. recipr. (Reg.) A se înhăita. – În + cardaș (Înv. „tovarăș” < tc., bg.). DOOM
!încârdoșá (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se încârdoșeáză, 1 pl. ne încârdoșắm; conj. prez. 3 să se încârdoșéze; ger. încârdoșấndu-se
încîrdoșaseși
ÎNCÂRDOȘÁ, încârdoșez, vb. I. Refl. recipr. (Reg.) A se înhăita. – În + cardaș (Înv. „tovarăș” < tc., bg.). DOOM
!încârdoșá (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se încârdoșeáză, 1 pl. ne încârdoșắm; conj. prez. 3 să se încârdoșéze; ger. încârdoșấndu-se
încîrdoșaseți
ÎNCÂRDOȘÁ, încârdoșez, vb. I. Refl. recipr. (Reg.) A se înhăita. – În + cardaș (Înv. „tovarăș” < tc., bg.). DOOM
!încârdoșá (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se încârdoșeáză, 1 pl. ne încârdoșắm; conj. prez. 3 să se încârdoșéze; ger. încârdoșấndu-se
încîrdoșat
ÎNCÂRDOȘÁ, încârdoșez, vb. I. Refl. recipr. (Reg.) A se înhăita. – În + cardaș (Înv. „tovarăș” < tc., bg.). DOOM
!încârdoșá (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se încârdoșeáză, 1 pl. ne încârdoșắm; conj. prez. 3 să se încârdoșéze; ger. încârdoșấndu-se
încîrdoșau
ÎNCÂRDOȘÁ, încârdoșez, vb. I. Refl. recipr. (Reg.) A se înhăita. – În + cardaș (Înv. „tovarăș” < tc., bg.). DOOM
!încârdoșá (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se încârdoșeáză, 1 pl. ne încârdoșắm; conj. prez. 3 să se încârdoșéze; ger. încârdoșấndu-se
încîrdoșași
ÎNCÂRDOȘÁ, încârdoșez, vb. I. Refl. recipr. (Reg.) A se înhăita. – În + cardaș (Înv. „tovarăș” < tc., bg.). DOOM
!încârdoșá (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se încârdoșeáză, 1 pl. ne încârdoșắm; conj. prez. 3 să se încârdoșéze; ger. încârdoșấndu-se
încîrdoșați
ÎNCÂRDOȘÁ, încârdoșez, vb. I. Refl. recipr. (Reg.) A se înhăita. – În + cardaș (Înv. „tovarăș” < tc., bg.). DOOM
!încârdoșá (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se încârdoșeáză, 1 pl. ne încârdoșắm; conj. prez. 3 să se încârdoșéze; ger. încârdoșấndu-se
încîrdoșează
ÎNCÂRDOȘÁ, încârdoșez, vb. I. Refl. recipr. (Reg.) A se înhăita. – În + cardaș (Înv. „tovarăș” < tc., bg.). DOOM
!încârdoșá (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se încârdoșeáză, 1 pl. ne încârdoșắm; conj. prez. 3 să se încârdoșéze; ger. încârdoșấndu-se
încîrdoșez
ÎNCÂRDOȘÁ, încârdoșez, vb. I. Refl. recipr. (Reg.) A se înhăita. – În + cardaș (Înv. „tovarăș” < tc., bg.). DOOM
!încârdoșá (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se încârdoșeáză, 1 pl. ne încârdoșắm; conj. prez. 3 să se încârdoșéze; ger. încârdoșấndu-se
încîrdoșeze
ÎNCÂRDOȘÁ, încârdoșez, vb. I. Refl. recipr. (Reg.) A se înhăita. – În + cardaș (Înv. „tovarăș” < tc., bg.). DOOM
!încârdoșá (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se încârdoșeáză, 1 pl. ne încârdoșắm; conj. prez. 3 să se încârdoșéze; ger. încârdoșấndu-se
încîrdoșezi
ÎNCÂRDOȘÁ, încârdoșez, vb. I. Refl. recipr. (Reg.) A se înhăita. – În + cardaș (Înv. „tovarăș” < tc., bg.). DOOM
!încârdoșá (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se încârdoșeáză, 1 pl. ne încârdoșắm; conj. prez. 3 să se încârdoșéze; ger. încârdoșấndu-se
încîrdoșînd
ÎNCÂRDOȘÁ, încârdoșez, vb. I. Refl. recipr. (Reg.) A se înhăita. – În + cardaș (Înv. „tovarăș” < tc., bg.). DOOM
!încârdoșá (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se încârdoșeáză, 1 pl. ne încârdoșắm; conj. prez. 3 să se încârdoșéze; ger. încârdoșấndu-se
încîrdui
ÎNCÂRDUÍ, încârduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A băga sau a intra în cârd cu cineva, a (se) întovărăși. – Din În cârd + suf. -ui. DOOM
încârduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încârduiésc, imperf. 3 sg. încârduiá; conj. prez. 3 să încârduiáscă
încîrduia
ÎNCÂRDUÍ, încârduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A băga sau a intra în cârd cu cineva, a (se) întovărăși. – Din În cârd + suf. -ui. DOOM
încârduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încârduiésc, imperf. 3 sg. încârduiá; conj. prez. 3 să încârduiáscă
încîrduiai
ÎNCÂRDUÍ, încârduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A băga sau a intra în cârd cu cineva, a (se) întovărăși. – Din În cârd + suf. -ui. DOOM
încârduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încârduiésc, imperf. 3 sg. încârduiá; conj. prez. 3 să încârduiáscă
încîrduiam
ÎNCÂRDUÍ, încârduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A băga sau a intra în cârd cu cineva, a (se) întovărăși. – Din În cârd + suf. -ui. DOOM
încârduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încârduiésc, imperf. 3 sg. încârduiá; conj. prez. 3 să încârduiáscă
încîrduiască
ÎNCÂRDUÍ, încârduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A băga sau a intra în cârd cu cineva, a (se) întovărăși. – Din În cârd + suf. -ui. DOOM
încârduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încârduiésc, imperf. 3 sg. încârduiá; conj. prez. 3 să încârduiáscă
încîrduiau
ÎNCÂRDUÍ, încârduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A băga sau a intra în cârd cu cineva, a (se) întovărăși. – Din În cârd + suf. -ui. DOOM
încârduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încârduiésc, imperf. 3 sg. încârduiá; conj. prez. 3 să încârduiáscă
încîrduiați
ÎNCÂRDUÍ, încârduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A băga sau a intra în cârd cu cineva, a (se) întovărăși. – Din În cârd + suf. -ui. DOOM
încârduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încârduiésc, imperf. 3 sg. încârduiá; conj. prez. 3 să încârduiáscă
încîrduiesc
ÎNCÂRDUÍ, încârduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A băga sau a intra în cârd cu cineva, a (se) întovărăși. – Din În cârd + suf. -ui. DOOM
încârduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încârduiésc, imperf. 3 sg. încârduiá; conj. prez. 3 să încârduiáscă
încîrduiește
ÎNCÂRDUÍ, încârduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A băga sau a intra în cârd cu cineva, a (se) întovărăși. – Din În cârd + suf. -ui. DOOM
încârduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încârduiésc, imperf. 3 sg. încârduiá; conj. prez. 3 să încârduiáscă
încîrduiești
ÎNCÂRDUÍ, încârduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A băga sau a intra în cârd cu cineva, a (se) întovărăși. – Din În cârd + suf. -ui. DOOM
încârduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încârduiésc, imperf. 3 sg. încârduiá; conj. prez. 3 să încârduiáscă
încîrduii
ÎNCÂRDUÍ, încârduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A băga sau a intra în cârd cu cineva, a (se) întovărăși. – Din În cârd + suf. -ui. DOOM
încârduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încârduiésc, imperf. 3 sg. încârduiá; conj. prez. 3 să încârduiáscă
încîrduim
ÎNCÂRDUÍ, încârduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A băga sau a intra în cârd cu cineva, a (se) întovărăși. – Din În cârd + suf. -ui. DOOM
încârduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încârduiésc, imperf. 3 sg. încârduiá; conj. prez. 3 să încârduiáscă
încîrduind
ÎNCÂRDUÍ, încârduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A băga sau a intra în cârd cu cineva, a (se) întovărăși. – Din În cârd + suf. -ui. DOOM
încârduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încârduiésc, imperf. 3 sg. încârduiá; conj. prez. 3 să încârduiáscă
încîrduire
ÎNCÂRDUÍ, încârduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A băga sau a intra în cârd cu cineva, a (se) întovărăși. – Din În cârd + suf. -ui. DOOM
încârduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încârduiésc, imperf. 3 sg. încârduiá; conj. prez. 3 să încârduiáscă
încîrduiră
ÎNCÂRDUÍ, încârduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A băga sau a intra în cârd cu cineva, a (se) întovărăși. – Din În cârd + suf. -ui. DOOM
încârduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încârduiésc, imperf. 3 sg. încârduiá; conj. prez. 3 să încârduiáscă
încîrduirăm
ÎNCÂRDUÍ, încârduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A băga sau a intra în cârd cu cineva, a (se) întovărăși. – Din În cârd + suf. -ui. DOOM
încârduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încârduiésc, imperf. 3 sg. încârduiá; conj. prez. 3 să încârduiáscă
încîrduirăți
ÎNCÂRDUÍ, încârduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A băga sau a intra în cârd cu cineva, a (se) întovărăși. – Din În cârd + suf. -ui. DOOM
încârduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încârduiésc, imperf. 3 sg. încârduiá; conj. prez. 3 să încârduiáscă
încîrduise
ÎNCÂRDUÍ, încârduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A băga sau a intra în cârd cu cineva, a (se) întovărăși. – Din În cârd + suf. -ui. DOOM
încârduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încârduiésc, imperf. 3 sg. încârduiá; conj. prez. 3 să încârduiáscă
încîrduisem
ÎNCÂRDUÍ, încârduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A băga sau a intra în cârd cu cineva, a (se) întovărăși. – Din În cârd + suf. -ui. DOOM
încârduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încârduiésc, imperf. 3 sg. încârduiá; conj. prez. 3 să încârduiáscă
încîrduiseră
ÎNCÂRDUÍ, încârduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A băga sau a intra în cârd cu cineva, a (se) întovărăși. – Din În cârd + suf. -ui. DOOM
încârduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încârduiésc, imperf. 3 sg. încârduiá; conj. prez. 3 să încârduiáscă
încîrduiserăm
ÎNCÂRDUÍ, încârduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A băga sau a intra în cârd cu cineva, a (se) întovărăși. – Din În cârd + suf. -ui. DOOM
încârduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încârduiésc, imperf. 3 sg. încârduiá; conj. prez. 3 să încârduiáscă
încîrduiserăți
ÎNCÂRDUÍ, încârduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A băga sau a intra în cârd cu cineva, a (se) întovărăși. – Din În cârd + suf. -ui. DOOM
încârduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încârduiésc, imperf. 3 sg. încârduiá; conj. prez. 3 să încârduiáscă
încîrduiseși
ÎNCÂRDUÍ, încârduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A băga sau a intra în cârd cu cineva, a (se) întovărăși. – Din În cârd + suf. -ui. DOOM
încârduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încârduiésc, imperf. 3 sg. încârduiá; conj. prez. 3 să încârduiáscă
încîrduiseți
ÎNCÂRDUÍ, încârduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A băga sau a intra în cârd cu cineva, a (se) întovărăși. – Din În cârd + suf. -ui. DOOM
încârduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încârduiésc, imperf. 3 sg. încârduiá; conj. prez. 3 să încârduiáscă
încîrduit
ÎNCÂRDUÍ, încârduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A băga sau a intra în cârd cu cineva, a (se) întovărăși. – Din În cârd + suf. -ui. DOOM
încârduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încârduiésc, imperf. 3 sg. încârduiá; conj. prez. 3 să încârduiáscă
încîrduiși
ÎNCÂRDUÍ, încârduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A băga sau a intra în cârd cu cineva, a (se) întovărăși. – Din În cârd + suf. -ui. DOOM
încârduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încârduiésc, imperf. 3 sg. încârduiá; conj. prez. 3 să încârduiáscă
încîrduiți
ÎNCÂRDUÍ, încârduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A băga sau a intra în cârd cu cineva, a (se) întovărăși. – Din În cârd + suf. -ui. DOOM
încârduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încârduiésc, imperf. 3 sg. încârduiá; conj. prez. 3 să încârduiáscă
încîrlig
ÎNCÂRLIGÁ, încârlíg, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) face ca un cârlig, a (se) îndoi, a (se) încovoia. ♦ A (se) încolăci. – În + cârlig. DOOM
încârligá (a ~) vb., ind. prez. 3 încârlígă
încîrliga
ÎNCÂRLIGÁ, încârlíg, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) face ca un cârlig, a (se) îndoi, a (se) încovoia. ♦ A (se) încolăci. – În + cârlig. DOOM
încârligá (a ~) vb., ind. prez. 3 încârlígă
încîrligai
ÎNCÂRLIGÁ, încârlíg, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) face ca un cârlig, a (se) îndoi, a (se) încovoia. ♦ A (se) încolăci. – În + cârlig. DOOM
încârligá (a ~) vb., ind. prez. 3 încârlígă
încîrligam
ÎNCÂRLIGÁ, încârlíg, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) face ca un cârlig, a (se) îndoi, a (se) încovoia. ♦ A (se) încolăci. – În + cârlig. DOOM
încârligá (a ~) vb., ind. prez. 3 încârlígă
încîrligare
ÎNCÂRLIGÁ, încârlíg, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) face ca un cârlig, a (se) îndoi, a (se) încovoia. ♦ A (se) încolăci. – În + cârlig. DOOM
încârligá (a ~) vb., ind. prez. 3 încârlígă
încîrligare
ÎNCÂRLIGÁRE s. f. Acțiunea de a (se) încârliga. – V. încârliga. DOOM
încârligáre s. f., g.-d. art. încârligắrii
încîrligarea
ÎNCÂRLIGÁRE s. f. Acțiunea de a (se) încârliga. – V. încârliga. DOOM
încârligáre s. f., g.-d. art. încârligắrii
încîrligară
ÎNCÂRLIGÁ, încârlíg, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) face ca un cârlig, a (se) îndoi, a (se) încovoia. ♦ A (se) încolăci. – În + cârlig. DOOM
încârligá (a ~) vb., ind. prez. 3 încârlígă
încîrligarăm
ÎNCÂRLIGÁ, încârlíg, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) face ca un cârlig, a (se) îndoi, a (se) încovoia. ♦ A (se) încolăci. – În + cârlig. DOOM
încârligá (a ~) vb., ind. prez. 3 încârlígă
încîrligarăți
ÎNCÂRLIGÁ, încârlíg, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) face ca un cârlig, a (se) îndoi, a (se) încovoia. ♦ A (se) încolăci. – În + cârlig. DOOM
încârligá (a ~) vb., ind. prez. 3 încârlígă
încîrligase
ÎNCÂRLIGÁ, încârlíg, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) face ca un cârlig, a (se) îndoi, a (se) încovoia. ♦ A (se) încolăci. – În + cârlig. DOOM
încârligá (a ~) vb., ind. prez. 3 încârlígă
încîrligasem
ÎNCÂRLIGÁ, încârlíg, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) face ca un cârlig, a (se) îndoi, a (se) încovoia. ♦ A (se) încolăci. – În + cârlig. DOOM
încârligá (a ~) vb., ind. prez. 3 încârlígă
încîrligaseră
ÎNCÂRLIGÁ, încârlíg, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) face ca un cârlig, a (se) îndoi, a (se) încovoia. ♦ A (se) încolăci. – În + cârlig. DOOM
încârligá (a ~) vb., ind. prez. 3 încârlígă
încîrligaserăm
ÎNCÂRLIGÁ, încârlíg, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) face ca un cârlig, a (se) îndoi, a (se) încovoia. ♦ A (se) încolăci. – În + cârlig. DOOM
încârligá (a ~) vb., ind. prez. 3 încârlígă
încîrligaserăți
ÎNCÂRLIGÁ, încârlíg, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) face ca un cârlig, a (se) îndoi, a (se) încovoia. ♦ A (se) încolăci. – În + cârlig. DOOM
încârligá (a ~) vb., ind. prez. 3 încârlígă
încîrligaseși
ÎNCÂRLIGÁ, încârlíg, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) face ca un cârlig, a (se) îndoi, a (se) încovoia. ♦ A (se) încolăci. – În + cârlig. DOOM
încârligá (a ~) vb., ind. prez. 3 încârlígă
încîrligaseți
ÎNCÂRLIGÁ, încârlíg, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) face ca un cârlig, a (se) îndoi, a (se) încovoia. ♦ A (se) încolăci. – În + cârlig. DOOM
încârligá (a ~) vb., ind. prez. 3 încârlígă
încîrligat
ÎNCÂRLIGÁ, încârlíg, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) face ca un cârlig, a (se) îndoi, a (se) încovoia. ♦ A (se) încolăci. – În + cârlig. DOOM
încârligá (a ~) vb., ind. prez. 3 încârlígă
încîrligat
ÎNCÂRLIGÁT, -Ă, încârligați, -te, adj. Îndoit, încovoiat, strâmbat (ca un cârlig). – V. încârliga.
încîrligata
ÎNCÂRLIGÁT, -Ă, încârligați, -te, adj. Îndoit, încovoiat, strâmbat (ca un cârlig). – V. încârliga.
încîrligate
ÎNCÂRLIGÁT, -Ă, încârligați, -te, adj. Îndoit, încovoiat, strâmbat (ca un cârlig). – V. încârliga.
încîrligatei
ÎNCÂRLIGÁT, -Ă, încârligați, -te, adj. Îndoit, încovoiat, strâmbat (ca un cârlig). – V. încârliga.
încîrligatele
ÎNCÂRLIGÁT, -Ă, încârligați, -te, adj. Îndoit, încovoiat, strâmbat (ca un cârlig). – V. încârliga.
încîrligatelor
ÎNCÂRLIGÁT, -Ă, încârligați, -te, adj. Îndoit, încovoiat, strâmbat (ca un cârlig). – V. încârliga.
încîrligatul
ÎNCÂRLIGÁT, -Ă, încârligați, -te, adj. Îndoit, încovoiat, strâmbat (ca un cârlig). – V. încârliga.
încîrligatului
ÎNCÂRLIGÁT, -Ă, încârligați, -te, adj. Îndoit, încovoiat, strâmbat (ca un cârlig). – V. încârliga.
încîrligau
ÎNCÂRLIGÁ, încârlíg, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) face ca un cârlig, a (se) îndoi, a (se) încovoia. ♦ A (se) încolăci. – În + cârlig. DOOM
încârligá (a ~) vb., ind. prez. 3 încârlígă
încîrligași
ÎNCÂRLIGÁ, încârlíg, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) face ca un cârlig, a (se) îndoi, a (se) încovoia. ♦ A (se) încolăci. – În + cârlig. DOOM
încârligá (a ~) vb., ind. prez. 3 încârlígă
încîrligați
ÎNCÂRLIGÁ, încârlíg, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) face ca un cârlig, a (se) îndoi, a (se) încovoia. ♦ A (se) încolăci. – În + cârlig. DOOM
încârligá (a ~) vb., ind. prez. 3 încârlígă
încîrligați
ÎNCÂRLIGÁT, -Ă, încârligați, -te, adj. Îndoit, încovoiat, strâmbat (ca un cârlig). – V. încârliga.
încîrligații
ÎNCÂRLIGÁT, -Ă, încârligați, -te, adj. Îndoit, încovoiat, strâmbat (ca un cârlig). – V. încârliga.
încîrligaților
ÎNCÂRLIGÁT, -Ă, încârligați, -te, adj. Îndoit, încovoiat, strâmbat (ca un cârlig). – V. încârliga.
încîrlige
ÎNCÂRLIGÁ, încârlíg, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) face ca un cârlig, a (se) îndoi, a (se) încovoia. ♦ A (se) încolăci. – În + cârlig. DOOM
încârligá (a ~) vb., ind. prez. 3 încârlígă
încîrligi
ÎNCÂRLIGÁ, încârlíg, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) face ca un cârlig, a (se) îndoi, a (se) încovoia. ♦ A (se) încolăci. – În + cârlig. DOOM
încârligá (a ~) vb., ind. prez. 3 încârlígă
încîrligînd
ÎNCÂRLIGÁ, încârlíg, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) face ca un cârlig, a (se) îndoi, a (se) încovoia. ♦ A (se) încolăci. – În + cârlig. DOOM
încârligá (a ~) vb., ind. prez. 3 încârlígă
încîrligări
ÎNCÂRLIGÁRE s. f. Acțiunea de a (se) încârliga. – V. încârliga. DOOM
încârligáre s. f., g.-d. art. încârligắrii
încîrligării
ÎNCÂRLIGÁRE s. f. Acțiunea de a (se) încârliga. – V. încârliga. DOOM
încârligáre s. f., g.-d. art. încârligắrii
încîrligările
ÎNCÂRLIGÁRE s. f. Acțiunea de a (se) încârliga. – V. încârliga. DOOM
încârligáre s. f., g.-d. art. încârligắrii
încîrligărilor
ÎNCÂRLIGÁRE s. f. Acțiunea de a (se) încârliga. – V. încârliga. DOOM
încârligáre s. f., g.-d. art. încârligắrii
încîrlionța
ÎNCÂRLIONȚÁ, încârlionțez, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) cârlionța. [Pr.: -li-on-] – În + cârlionța. DOOM
încârlionțá (a ~) (pop.) (-li-on-) vb., ind. prez. 3 încârlionțeáză
încîrlionțai
ÎNCÂRLIONȚÁ, încârlionțez, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) cârlionța. [Pr.: -li-on-] – În + cârlionța. DOOM
încârlionțá (a ~) (pop.) (-li-on-) vb., ind. prez. 3 încârlionțeáză
încîrlionțam
ÎNCÂRLIONȚÁ, încârlionțez, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) cârlionța. [Pr.: -li-on-] – În + cârlionța. DOOM
încârlionțá (a ~) (pop.) (-li-on-) vb., ind. prez. 3 încârlionțeáză
încîrlionțare
ÎNCÂRLIONȚÁ, încârlionțez, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) cârlionța. [Pr.: -li-on-] – În + cârlionța. DOOM
încârlionțá (a ~) (pop.) (-li-on-) vb., ind. prez. 3 încârlionțeáză
încîrlionțară
ÎNCÂRLIONȚÁ, încârlionțez, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) cârlionța. [Pr.: -li-on-] – În + cârlionța. DOOM
încârlionțá (a ~) (pop.) (-li-on-) vb., ind. prez. 3 încârlionțeáză
încîrlionțarăm
ÎNCÂRLIONȚÁ, încârlionțez, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) cârlionța. [Pr.: -li-on-] – În + cârlionța. DOOM
încârlionțá (a ~) (pop.) (-li-on-) vb., ind. prez. 3 încârlionțeáză
încîrlionțarăți
ÎNCÂRLIONȚÁ, încârlionțez, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) cârlionța. [Pr.: -li-on-] – În + cârlionța. DOOM
încârlionțá (a ~) (pop.) (-li-on-) vb., ind. prez. 3 încârlionțeáză
încîrlionțase
ÎNCÂRLIONȚÁ, încârlionțez, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) cârlionța. [Pr.: -li-on-] – În + cârlionța. DOOM
încârlionțá (a ~) (pop.) (-li-on-) vb., ind. prez. 3 încârlionțeáză
încîrlionțasem
ÎNCÂRLIONȚÁ, încârlionțez, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) cârlionța. [Pr.: -li-on-] – În + cârlionța. DOOM
încârlionțá (a ~) (pop.) (-li-on-) vb., ind. prez. 3 încârlionțeáză
încîrlionțaseră
ÎNCÂRLIONȚÁ, încârlionțez, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) cârlionța. [Pr.: -li-on-] – În + cârlionța. DOOM
încârlionțá (a ~) (pop.) (-li-on-) vb., ind. prez. 3 încârlionțeáză
încîrlionțaserăm
ÎNCÂRLIONȚÁ, încârlionțez, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) cârlionța. [Pr.: -li-on-] – În + cârlionța. DOOM
încârlionțá (a ~) (pop.) (-li-on-) vb., ind. prez. 3 încârlionțeáză
încîrlionțaserăți
ÎNCÂRLIONȚÁ, încârlionțez, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) cârlionța. [Pr.: -li-on-] – În + cârlionța. DOOM
încârlionțá (a ~) (pop.) (-li-on-) vb., ind. prez. 3 încârlionțeáză
încîrlionțaseși
ÎNCÂRLIONȚÁ, încârlionțez, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) cârlionța. [Pr.: -li-on-] – În + cârlionța. DOOM
încârlionțá (a ~) (pop.) (-li-on-) vb., ind. prez. 3 încârlionțeáză
încîrlionțaseți
ÎNCÂRLIONȚÁ, încârlionțez, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) cârlionța. [Pr.: -li-on-] – În + cârlionța. DOOM
încârlionțá (a ~) (pop.) (-li-on-) vb., ind. prez. 3 încârlionțeáză
încîrlionțat
ÎNCÂRLIONȚÁ, încârlionțez, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) cârlionța. [Pr.: -li-on-] – În + cârlionța. DOOM
încârlionțá (a ~) (pop.) (-li-on-) vb., ind. prez. 3 încârlionțeáză
încîrlionțau
ÎNCÂRLIONȚÁ, încârlionțez, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) cârlionța. [Pr.: -li-on-] – În + cârlionța. DOOM
încârlionțá (a ~) (pop.) (-li-on-) vb., ind. prez. 3 încârlionțeáză
încîrlionțași
ÎNCÂRLIONȚÁ, încârlionțez, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) cârlionța. [Pr.: -li-on-] – În + cârlionța. DOOM
încârlionțá (a ~) (pop.) (-li-on-) vb., ind. prez. 3 încârlionțeáză
încîrlionțați
ÎNCÂRLIONȚÁ, încârlionțez, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) cârlionța. [Pr.: -li-on-] – În + cârlionța. DOOM
încârlionțá (a ~) (pop.) (-li-on-) vb., ind. prez. 3 încârlionțeáză
încîrlionțează
ÎNCÂRLIONȚÁ, încârlionțez, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) cârlionța. [Pr.: -li-on-] – În + cârlionța. DOOM
încârlionțá (a ~) (pop.) (-li-on-) vb., ind. prez. 3 încârlionțeáză
încîrlionțez
ÎNCÂRLIONȚÁ, încârlionțez, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) cârlionța. [Pr.: -li-on-] – În + cârlionța. DOOM
încârlionțá (a ~) (pop.) (-li-on-) vb., ind. prez. 3 încârlionțeáză
încîrlionțeze
ÎNCÂRLIONȚÁ, încârlionțez, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) cârlionța. [Pr.: -li-on-] – În + cârlionța. DOOM
încârlionțá (a ~) (pop.) (-li-on-) vb., ind. prez. 3 încârlionțeáză
încîrlionțezi
ÎNCÂRLIONȚÁ, încârlionțez, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) cârlionța. [Pr.: -li-on-] – În + cârlionța. DOOM
încârlionțá (a ~) (pop.) (-li-on-) vb., ind. prez. 3 încârlionțeáză
încîrlionțînd
ÎNCÂRLIONȚÁ, încârlionțez, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) cârlionța. [Pr.: -li-on-] – În + cârlionța. DOOM
încârlionțá (a ~) (pop.) (-li-on-) vb., ind. prez. 3 încârlionțeáză
încît
ÎNCẤT conj. Atât de mult că..., în așa măsură că..., de. – În + cât. DOOM
încất conj. (îl durea atât de tare, ~ nu putea vorbi)
încă
ÎNCĂ adv. I. (Cu sens modal) 1. În plus, pe deasupra. Au venit încă două persoane. ◊ Expr. Ba încă (sau și încă) = chiar mai mult decât atât. Dar încă = a) cu atât mai mult; b) (după o propoziție negativă) cu atât mai puțin. (Și) încă cum = foarte mult, în mare măsură. Încă pe atât(a) = dublu. 2. (Reg.) De asemenea. 3. (Reg.) Chiar. II. (Cu sens temporal) 1. (Arată repetarea acțiunii) Din nou, iarăși. 2. Și acum, în continuare, mai. Încă durează. 3. (În propoziții negative) Până acum; până atunci. Încă nu mi-a răspuns. ♦ Deja. – Lat. unquam. DOOM
î́ncă adv.
încăibărai
ÎNCĂIBĂRÁ, încáibăr, vb. I. Refl. recipr. (Reg.) A se încăiera. – Et. nec. DOOM
!încăibărá (a se ~) (reg.) (-căi-) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă încáibăr, 2 sg. te încáiberi, 3 se încáibără; conj. prez. 3 să se încáibere
încăibăram
ÎNCĂIBĂRÁ, încáibăr, vb. I. Refl. recipr. (Reg.) A se încăiera. – Et. nec. DOOM
!încăibărá (a se ~) (reg.) (-căi-) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă încáibăr, 2 sg. te încáiberi, 3 se încáibără; conj. prez. 3 să se încáibere
încăibărare
ÎNCĂIBĂRÁ, încáibăr, vb. I. Refl. recipr. (Reg.) A se încăiera. – Et. nec. DOOM
!încăibărá (a se ~) (reg.) (-căi-) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă încáibăr, 2 sg. te încáiberi, 3 se încáibără; conj. prez. 3 să se încáibere
încăibărare
ÎNCĂIBĂRÁ, încáibăr, vb. I. Refl. recipr. (Reg.) A se încăiera. – Et. nec.
încăibărară
ÎNCĂIBĂRÁ, încáibăr, vb. I. Refl. recipr. (Reg.) A se încăiera. – Et. nec. DOOM
!încăibărá (a se ~) (reg.) (-căi-) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă încáibăr, 2 sg. te încáiberi, 3 se încáibără; conj. prez. 3 să se încáibere
încăibărarăm
ÎNCĂIBĂRÁ, încáibăr, vb. I. Refl. recipr. (Reg.) A se încăiera. – Et. nec. DOOM
!încăibărá (a se ~) (reg.) (-căi-) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă încáibăr, 2 sg. te încáiberi, 3 se încáibără; conj. prez. 3 să se încáibere
încăibărarăți
ÎNCĂIBĂRÁ, încáibăr, vb. I. Refl. recipr. (Reg.) A se încăiera. – Et. nec. DOOM
!încăibărá (a se ~) (reg.) (-căi-) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă încáibăr, 2 sg. te încáiberi, 3 se încáibără; conj. prez. 3 să se încáibere
încăibărase
ÎNCĂIBĂRÁ, încáibăr, vb. I. Refl. recipr. (Reg.) A se încăiera. – Et. nec. DOOM
!încăibărá (a se ~) (reg.) (-căi-) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă încáibăr, 2 sg. te încáiberi, 3 se încáibără; conj. prez. 3 să se încáibere
încăibărasem
ÎNCĂIBĂRÁ, încáibăr, vb. I. Refl. recipr. (Reg.) A se încăiera. – Et. nec. DOOM
!încăibărá (a se ~) (reg.) (-căi-) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă încáibăr, 2 sg. te încáiberi, 3 se încáibără; conj. prez. 3 să se încáibere
încăibăraseră
ÎNCĂIBĂRÁ, încáibăr, vb. I. Refl. recipr. (Reg.) A se încăiera. – Et. nec. DOOM
!încăibărá (a se ~) (reg.) (-căi-) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă încáibăr, 2 sg. te încáiberi, 3 se încáibără; conj. prez. 3 să se încáibere
încăibăraserăm
ÎNCĂIBĂRÁ, încáibăr, vb. I. Refl. recipr. (Reg.) A se încăiera. – Et. nec. DOOM
!încăibărá (a se ~) (reg.) (-căi-) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă încáibăr, 2 sg. te încáiberi, 3 se încáibără; conj. prez. 3 să se încáibere
încăibăraserăți
ÎNCĂIBĂRÁ, încáibăr, vb. I. Refl. recipr. (Reg.) A se încăiera. – Et. nec. DOOM
!încăibărá (a se ~) (reg.) (-căi-) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă încáibăr, 2 sg. te încáiberi, 3 se încáibără; conj. prez. 3 să se încáibere
încăibăraseși
ÎNCĂIBĂRÁ, încáibăr, vb. I. Refl. recipr. (Reg.) A se încăiera. – Et. nec. DOOM
!încăibărá (a se ~) (reg.) (-căi-) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă încáibăr, 2 sg. te încáiberi, 3 se încáibără; conj. prez. 3 să se încáibere
încăibăraseți
ÎNCĂIBĂRÁ, încáibăr, vb. I. Refl. recipr. (Reg.) A se încăiera. – Et. nec. DOOM
!încăibărá (a se ~) (reg.) (-căi-) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă încáibăr, 2 sg. te încáiberi, 3 se încáibără; conj. prez. 3 să se încáibere
încăibărat
ÎNCĂIBĂRÁ, încáibăr, vb. I. Refl. recipr. (Reg.) A se încăiera. – Et. nec. DOOM
!încăibărá (a se ~) (reg.) (-căi-) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă încáibăr, 2 sg. te încáiberi, 3 se încáibără; conj. prez. 3 să se încáibere
încăibărau
ÎNCĂIBĂRÁ, încáibăr, vb. I. Refl. recipr. (Reg.) A se încăiera. – Et. nec. DOOM
!încăibărá (a se ~) (reg.) (-căi-) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă încáibăr, 2 sg. te încáiberi, 3 se încáibără; conj. prez. 3 să se încáibere
încăibărași
ÎNCĂIBĂRÁ, încáibăr, vb. I. Refl. recipr. (Reg.) A se încăiera. – Et. nec. DOOM
!încăibărá (a se ~) (reg.) (-căi-) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă încáibăr, 2 sg. te încáiberi, 3 se încáibără; conj. prez. 3 să se încáibere
încăibărați
ÎNCĂIBĂRÁ, încáibăr, vb. I. Refl. recipr. (Reg.) A se încăiera. – Et. nec. DOOM
!încăibărá (a se ~) (reg.) (-căi-) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă încáibăr, 2 sg. te încáiberi, 3 se încáibără; conj. prez. 3 să se încáibere
încăibărând
ÎNCĂIBĂRÁ, încáibăr, vb. I. Refl. recipr. (Reg.) A se încăiera. – Et. nec. DOOM
!încăibărá (a se ~) (reg.) (-căi-) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă încáibăr, 2 sg. te încáiberi, 3 se încáibără; conj. prez. 3 să se încáibere
încăibărînd
ÎNCĂIBĂRÁ, încáibăr, vb. I. Refl. recipr. (Reg.) A se încăiera. – Et. nec. DOOM
!încăibărá (a se ~) (reg.) (-căi-) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă încáibăr, 2 sg. te încáiberi, 3 se încáibără; conj. prez. 3 să se încáibere
încăierai
ÎNCĂIERÁ, încáier, vb. I. Refl. recipr. A se lua la bătaie, a începe o luptă; a se încăibăra. ♦ Tranz. (Rar) A ataca, a hărțui. – În + caier. DOOM
încăierá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încáier, 3 încáieră
încăieram
ÎNCĂIERÁ, încáier, vb. I. Refl. recipr. A se lua la bătaie, a începe o luptă; a se încăibăra. ♦ Tranz. (Rar) A ataca, a hărțui. – În + caier. DOOM
încăierá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încáier, 3 încáieră
încăierare
ÎNCĂIERÁ, încáier, vb. I. Refl. recipr. A se lua la bătaie, a începe o luptă; a se încăibăra. ♦ Tranz. (Rar) A ataca, a hărțui. – În + caier. DOOM
încăierá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încáier, 3 încáieră
încăierare
ÎNCĂIERÁRE, încăierări, s. f. Acțiunea de a (se) încăiera și rezultatul ei; bătaie; încăierat, încăierătură. – V. încăiera. DOOM
încăieráre s. f., g.-d. art. încăierắrii; pl. încăierắri
încăierarea
ÎNCĂIERÁRE, încăierări, s. f. Acțiunea de a (se) încăiera și rezultatul ei; bătaie; încăierat, încăierătură. – V. încăiera. DOOM
încăieráre s. f., g.-d. art. încăierắrii; pl. încăierắri
încăierară
ÎNCĂIERÁ, încáier, vb. I. Refl. recipr. A se lua la bătaie, a începe o luptă; a se încăibăra. ♦ Tranz. (Rar) A ataca, a hărțui. – În + caier. DOOM
încăierá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încáier, 3 încáieră
încăierarăm
ÎNCĂIERÁ, încáier, vb. I. Refl. recipr. A se lua la bătaie, a începe o luptă; a se încăibăra. ♦ Tranz. (Rar) A ataca, a hărțui. – În + caier. DOOM
încăierá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încáier, 3 încáieră
încăierarăți
ÎNCĂIERÁ, încáier, vb. I. Refl. recipr. A se lua la bătaie, a începe o luptă; a se încăibăra. ♦ Tranz. (Rar) A ataca, a hărțui. – În + caier. DOOM
încăierá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încáier, 3 încáieră
încăierase
ÎNCĂIERÁ, încáier, vb. I. Refl. recipr. A se lua la bătaie, a începe o luptă; a se încăibăra. ♦ Tranz. (Rar) A ataca, a hărțui. – În + caier. DOOM
încăierá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încáier, 3 încáieră
încăierasem
ÎNCĂIERÁ, încáier, vb. I. Refl. recipr. A se lua la bătaie, a începe o luptă; a se încăibăra. ♦ Tranz. (Rar) A ataca, a hărțui. – În + caier. DOOM
încăierá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încáier, 3 încáieră
încăieraseră
ÎNCĂIERÁ, încáier, vb. I. Refl. recipr. A se lua la bătaie, a începe o luptă; a se încăibăra. ♦ Tranz. (Rar) A ataca, a hărțui. – În + caier. DOOM
încăierá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încáier, 3 încáieră
încăieraserăm
ÎNCĂIERÁ, încáier, vb. I. Refl. recipr. A se lua la bătaie, a începe o luptă; a se încăibăra. ♦ Tranz. (Rar) A ataca, a hărțui. – În + caier. DOOM
încăierá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încáier, 3 încáieră
încăieraserăți
ÎNCĂIERÁ, încáier, vb. I. Refl. recipr. A se lua la bătaie, a începe o luptă; a se încăibăra. ♦ Tranz. (Rar) A ataca, a hărțui. – În + caier. DOOM
încăierá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încáier, 3 încáieră
încăieraseși
ÎNCĂIERÁ, încáier, vb. I. Refl. recipr. A se lua la bătaie, a începe o luptă; a se încăibăra. ♦ Tranz. (Rar) A ataca, a hărțui. – În + caier. DOOM
încăierá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încáier, 3 încáieră
încăieraseți
ÎNCĂIERÁ, încáier, vb. I. Refl. recipr. A se lua la bătaie, a începe o luptă; a se încăibăra. ♦ Tranz. (Rar) A ataca, a hărțui. – În + caier. DOOM
încăierá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încáier, 3 încáieră
încăierat
ÎNCĂIERÁ, încáier, vb. I. Refl. recipr. A se lua la bătaie, a începe o luptă; a se încăibăra. ♦ Tranz. (Rar) A ataca, a hărțui. – În + caier. DOOM
încăierá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încáier, 3 încáieră
încăierat
ÎNCĂIERÁT s. n. (Reg.) Încăierare. – V. încăiera. DOOM
încăierát (reg.) s. n.
încăierata
ÎNCĂIERÁT s. n. (Reg.) Încăierare. – V. încăiera. DOOM
încăierát (reg.) s. n.
încăierate
ÎNCĂIERÁT s. n. (Reg.) Încăierare. – V. încăiera. DOOM
încăierát (reg.) s. n.
încăierate
ÎNCĂIERÁT s. n. (Rar) Încăierare. ◊ Expr. Pe încăierate = gata să se încaiere, pornit pe ceartă. Cei mai mari acum din sfadă, Stau pe-ncăierate puși. COȘBUC, P. I 224. – Formă gramaticală: (în expr.) încăierate.
încăieratei
ÎNCĂIERÁT s. n. (Reg.) Încăierare. – V. încăiera. DOOM
încăierát (reg.) s. n.
încăieratele
ÎNCĂIERÁT s. n. (Reg.) Încăierare. – V. încăiera. DOOM
încăierát (reg.) s. n.
încăieratelor
ÎNCĂIERÁT s. n. (Reg.) Încăierare. – V. încăiera. DOOM
încăierát (reg.) s. n.
încăieratul
ÎNCĂIERÁT s. n. (Reg.) Încăierare. – V. încăiera. DOOM
încăierát (reg.) s. n.
încăieratului
ÎNCĂIERÁT s. n. (Reg.) Încăierare. – V. încăiera. DOOM
încăierát (reg.) s. n.
încăierau
ÎNCĂIERÁ, încáier, vb. I. Refl. recipr. A se lua la bătaie, a începe o luptă; a se încăibăra. ♦ Tranz. (Rar) A ataca, a hărțui. – În + caier. DOOM
încăierá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încáier, 3 încáieră
încăierași
ÎNCĂIERÁ, încáier, vb. I. Refl. recipr. A se lua la bătaie, a începe o luptă; a se încăibăra. ♦ Tranz. (Rar) A ataca, a hărțui. – În + caier. DOOM
încăierá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încáier, 3 încáieră
încăierați
ÎNCĂIERÁ, încáier, vb. I. Refl. recipr. A se lua la bătaie, a începe o luptă; a se încăibăra. ♦ Tranz. (Rar) A ataca, a hărțui. – În + caier. DOOM
încăierá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încáier, 3 încáieră
încăierați
ÎNCĂIERÁT s. n. (Reg.) Încăierare. – V. încăiera. DOOM
încăierát (reg.) s. n.
încăierații
ÎNCĂIERÁT s. n. (Reg.) Încăierare. – V. încăiera. DOOM
încăierát (reg.) s. n.
încăieraților
ÎNCĂIERÁT s. n. (Reg.) Încăierare. – V. încăiera. DOOM
încăierát (reg.) s. n.
încăierând
ÎNCĂIERÁ, încáier, vb. I. Refl. recipr. A se lua la bătaie, a începe o luptă; a se încăibăra. ♦ Tranz. (Rar) A ataca, a hărțui. – În + caier. DOOM
încăierá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încáier, 3 încáieră
încăierînd
ÎNCĂIERÁ, încáier, vb. I. Refl. recipr. A se lua la bătaie, a începe o luptă; a se încăibăra. ♦ Tranz. (Rar) A ataca, a hărțui. – În + caier. DOOM
încăierá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încáier, 3 încáieră
încăierări
ÎNCĂIERÁRE, încăierări, s. f. Acțiunea de a (se) încăiera și rezultatul ei; bătaie; încăierat, încăierătură. – V. încăiera. DOOM
încăieráre s. f., g.-d. art. încăierắrii; pl. încăierắri
încăierării
ÎNCĂIERÁRE, încăierări, s. f. Acțiunea de a (se) încăiera și rezultatul ei; bătaie; încăierat, încăierătură. – V. încăiera. DOOM
încăieráre s. f., g.-d. art. încăierắrii; pl. încăierắri
încăierările
ÎNCĂIERÁRE, încăierări, s. f. Acțiunea de a (se) încăiera și rezultatul ei; bătaie; încăierat, încăierătură. – V. încăiera. DOOM
încăieráre s. f., g.-d. art. încăierắrii; pl. încăierắri
încăierărilor
ÎNCĂIERÁRE, încăierări, s. f. Acțiunea de a (se) încăiera și rezultatul ei; bătaie; încăierat, încăierătură. – V. încăiera. DOOM
încăieráre s. f., g.-d. art. încăierắrii; pl. încăierắri
încăierătură
ÎNCĂIERĂTÚRĂ s. f. (Rar) Încăierare. – Încăiera + suf. -ătură. DOOM
încăierătúră (rar) s. f., g.-d. art. încăierătúrii
încăla
ÎNCĂLÁ, încălez, vb. I. Refl. (Rar) A deveni gras, a se îngrășa, a se împlini la trup. Atîta de tare se încălase la trup și atîta carne spînzura pe dînsul, încît era mai gros decît toți mandarinii. SADOVEANU, D. P. 72.
încălare
ÎNCĂLÁ, încălez, vb. I. Refl. (Reg.) A se împlini la trup, a se îngrășa. – Lat. *incallare (<callum „umflătură”).
încălat
ÎNCĂLÁT, -Ă, încălați, -te, adj. (Rar, despre ființe) Împlinit la trup; gras. Fetei i-au plăcut flecăul (= flăcăul) acesta, că era și încălat și frumușel. SBIERA, P. 313. ◊ (Ironic) Calul, căruia-i curgea grăsimea pe nas, de încălat și zdravăn ce era... MARIAN, O. II 166.
încălcai
ÎNCĂLCÁ, încálc, vb. I. Tranz. A ocupa prin violență un teritoriu străin; a cotropi. ♦ Fig. A nu respecta o lege, a nesocoti un drept, o obligație etc. – În + călca. DOOM
încălcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálc, 3 încálcă
încălcare
ÎNCĂLCÁ, încálc, vb. I. Tranz. A ocupa prin violență un teritoriu străin; a cotropi. ♦ Fig. A nu respecta o lege, a nesocoti un drept, o obligație etc. – În + călca. DOOM
încălcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálc, 3 încálcă
încălcare
ÎNCĂLCÁRE, încălcări, s. f. Acțiunea de a încălca și rezultatul ei. – V. încălca. DOOM
încălcáre s. f., g.-d. art. încălcắrii; pl. încălcắri
încălcarea
ÎNCĂLCÁRE, încălcări, s. f. Acțiunea de a încălca și rezultatul ei. – V. încălca. DOOM
încălcáre s. f., g.-d. art. încălcắrii; pl. încălcắri
încălcară
ÎNCĂLCÁ, încálc, vb. I. Tranz. A ocupa prin violență un teritoriu străin; a cotropi. ♦ Fig. A nu respecta o lege, a nesocoti un drept, o obligație etc. – În + călca. DOOM
încălcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálc, 3 încálcă
încălcarăm
ÎNCĂLCÁ, încálc, vb. I. Tranz. A ocupa prin violență un teritoriu străin; a cotropi. ♦ Fig. A nu respecta o lege, a nesocoti un drept, o obligație etc. – În + călca. DOOM
încălcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálc, 3 încálcă
încălcarăți
ÎNCĂLCÁ, încálc, vb. I. Tranz. A ocupa prin violență un teritoriu străin; a cotropi. ♦ Fig. A nu respecta o lege, a nesocoti un drept, o obligație etc. – În + călca. DOOM
încălcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálc, 3 încálcă
încălcase
ÎNCĂLCÁ, încálc, vb. I. Tranz. A ocupa prin violență un teritoriu străin; a cotropi. ♦ Fig. A nu respecta o lege, a nesocoti un drept, o obligație etc. – În + călca. DOOM
încălcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálc, 3 încálcă
încălcasem
ÎNCĂLCÁ, încálc, vb. I. Tranz. A ocupa prin violență un teritoriu străin; a cotropi. ♦ Fig. A nu respecta o lege, a nesocoti un drept, o obligație etc. – În + călca. DOOM
încălcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálc, 3 încálcă
încălcaseră
ÎNCĂLCÁ, încálc, vb. I. Tranz. A ocupa prin violență un teritoriu străin; a cotropi. ♦ Fig. A nu respecta o lege, a nesocoti un drept, o obligație etc. – În + călca. DOOM
încălcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálc, 3 încálcă
încălcaserăm
ÎNCĂLCÁ, încálc, vb. I. Tranz. A ocupa prin violență un teritoriu străin; a cotropi. ♦ Fig. A nu respecta o lege, a nesocoti un drept, o obligație etc. – În + călca. DOOM
încălcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálc, 3 încálcă
încălcaserăți
ÎNCĂLCÁ, încálc, vb. I. Tranz. A ocupa prin violență un teritoriu străin; a cotropi. ♦ Fig. A nu respecta o lege, a nesocoti un drept, o obligație etc. – În + călca. DOOM
încălcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálc, 3 încálcă
încălcaseși
ÎNCĂLCÁ, încálc, vb. I. Tranz. A ocupa prin violență un teritoriu străin; a cotropi. ♦ Fig. A nu respecta o lege, a nesocoti un drept, o obligație etc. – În + călca. DOOM
încălcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálc, 3 încálcă
încălcaseți
ÎNCĂLCÁ, încálc, vb. I. Tranz. A ocupa prin violență un teritoriu străin; a cotropi. ♦ Fig. A nu respecta o lege, a nesocoti un drept, o obligație etc. – În + călca. DOOM
încălcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálc, 3 încálcă
încălcat
ÎNCĂLCÁ, încálc, vb. I. Tranz. A ocupa prin violență un teritoriu străin; a cotropi. ♦ Fig. A nu respecta o lege, a nesocoti un drept, o obligație etc. – În + călca. DOOM
încălcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálc, 3 încálcă
încălcat
ÎNCĂLCÁ, încálc, vb. I. Tranz. A ocupa prin violență un teritoriu străin; a cotropi. ♦ Fig. A nu respecta o lege, a nesocoti un drept, o obligație etc. – În + călca.
încălcata
ÎNCĂLCÁ, încálc, vb. I. Tranz. A ocupa prin violență un teritoriu străin; a cotropi. ♦ Fig. A nu respecta o lege, a nesocoti un drept, o obligație etc. – În + călca.
încălcate
ÎNCĂLCÁ, încálc, vb. I. Tranz. A ocupa prin violență un teritoriu străin; a cotropi. ♦ Fig. A nu respecta o lege, a nesocoti un drept, o obligație etc. – În + călca.
încălcatei
ÎNCĂLCÁ, încálc, vb. I. Tranz. A ocupa prin violență un teritoriu străin; a cotropi. ♦ Fig. A nu respecta o lege, a nesocoti un drept, o obligație etc. – În + călca.
încălcatele
ÎNCĂLCÁ, încálc, vb. I. Tranz. A ocupa prin violență un teritoriu străin; a cotropi. ♦ Fig. A nu respecta o lege, a nesocoti un drept, o obligație etc. – În + călca.
încălcatelor
ÎNCĂLCÁ, încálc, vb. I. Tranz. A ocupa prin violență un teritoriu străin; a cotropi. ♦ Fig. A nu respecta o lege, a nesocoti un drept, o obligație etc. – În + călca.
încălcatul
ÎNCĂLCÁ, încálc, vb. I. Tranz. A ocupa prin violență un teritoriu străin; a cotropi. ♦ Fig. A nu respecta o lege, a nesocoti un drept, o obligație etc. – În + călca.
încălcatului
ÎNCĂLCÁ, încálc, vb. I. Tranz. A ocupa prin violență un teritoriu străin; a cotropi. ♦ Fig. A nu respecta o lege, a nesocoti un drept, o obligație etc. – În + călca.
încălcau
ÎNCĂLCÁ, încálc, vb. I. Tranz. A ocupa prin violență un teritoriu străin; a cotropi. ♦ Fig. A nu respecta o lege, a nesocoti un drept, o obligație etc. – În + călca. DOOM
încălcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálc, 3 încálcă
încălcași
ÎNCĂLCÁ, încálc, vb. I. Tranz. A ocupa prin violență un teritoriu străin; a cotropi. ♦ Fig. A nu respecta o lege, a nesocoti un drept, o obligație etc. – În + călca. DOOM
încălcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálc, 3 încálcă
încălcați
ÎNCĂLCÁ, încálc, vb. I. Tranz. A ocupa prin violență un teritoriu străin; a cotropi. ♦ Fig. A nu respecta o lege, a nesocoti un drept, o obligație etc. – În + călca.
încălcații
ÎNCĂLCÁ, încálc, vb. I. Tranz. A ocupa prin violență un teritoriu străin; a cotropi. ♦ Fig. A nu respecta o lege, a nesocoti un drept, o obligație etc. – În + călca.
încălcaților
ÎNCĂLCÁ, încálc, vb. I. Tranz. A ocupa prin violență un teritoriu străin; a cotropi. ♦ Fig. A nu respecta o lege, a nesocoti un drept, o obligație etc. – În + călca.
încălcând
ÎNCĂLCÁ, încálc, vb. I. Tranz. A ocupa prin violență un teritoriu străin; a cotropi. ♦ Fig. A nu respecta o lege, a nesocoti un drept, o obligație etc. – În + călca. DOOM
încălcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálc, 3 încálcă
încălcînd
ÎNCĂLCÁ, încálc, vb. I. Tranz. A ocupa prin violență un teritoriu străin; a cotropi. ♦ Fig. A nu respecta o lege, a nesocoti un drept, o obligație etc. – În + călca. DOOM
încălcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálc, 3 încálcă
încălcări
ÎNCĂLCÁRE, încălcări, s. f. Acțiunea de a încălca și rezultatul ei. – V. încălca. DOOM
încălcáre s. f., g.-d. art. încălcắrii; pl. încălcắri
încălcării
ÎNCĂLCÁRE, încălcări, s. f. Acțiunea de a încălca și rezultatul ei. – V. încălca. DOOM
încălcáre s. f., g.-d. art. încălcắrii; pl. încălcắri
încălcările
ÎNCĂLCÁRE, încălcări, s. f. Acțiunea de a încălca și rezultatul ei. – V. încălca. DOOM
încălcáre s. f., g.-d. art. încălcắrii; pl. încălcắri
încălcărilor
ÎNCĂLCÁRE, încălcări, s. f. Acțiunea de a încălca și rezultatul ei. – V. încălca. DOOM
încălcáre s. f., g.-d. art. încălcắrii; pl. încălcắri
încălecai
ÎNCĂLICÁ vb. I v. încăleca. DOOM
încălecá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálec, 3 încálecă
încălecare
ÎNCĂLICÁ vb. I v. încăleca. DOOM
încălecá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálec, 3 încálecă
încălecare
ÎNCĂLECÁRE, încălecări, s. f. Acțiunea de a (se) încăleca și rezultatul ei; încălărare. ♦ (Geol.) Ruptură produsă în scoarța pământului, însoțită de deplasarea unei mase de roci peste alta. – V. încăleca. DOOM
încălecáre s. f., g.-d. art. încălecắrii; pl. încălecắri
încălecarea
ÎNCĂLECÁRE, încălecări, s. f. Acțiunea de a (se) încăleca și rezultatul ei; încălărare. ♦ (Geol.) Ruptură produsă în scoarța pământului, însoțită de deplasarea unei mase de roci peste alta. – V. încăleca. DOOM
încălecáre s. f., g.-d. art. încălecắrii; pl. încălecắri
încălecară
ÎNCĂLICÁ vb. I v. încăleca. DOOM
încălecá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálec, 3 încálecă
încălecarăm
ÎNCĂLICÁ vb. I v. încăleca. DOOM
încălecá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálec, 3 încálecă
încălecarăți
ÎNCĂLICÁ vb. I v. încăleca. DOOM
încălecá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálec, 3 încálecă
încălecase
ÎNCĂLICÁ vb. I v. încăleca. DOOM
încălecá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálec, 3 încálecă
încălecasem
ÎNCĂLICÁ vb. I v. încăleca. DOOM
încălecá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálec, 3 încálecă
încălecaseră
ÎNCĂLICÁ vb. I v. încăleca. DOOM
încălecá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálec, 3 încálecă
încălecaserăm
ÎNCĂLICÁ vb. I v. încăleca. DOOM
încălecá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálec, 3 încálecă
încălecaserăți
ÎNCĂLICÁ vb. I v. încăleca. DOOM
încălecá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálec, 3 încálecă
încălecaseși
ÎNCĂLICÁ vb. I v. încăleca. DOOM
încălecá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálec, 3 încálecă
încălecaseți
ÎNCĂLICÁ vb. I v. încăleca. DOOM
încălecá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálec, 3 încálecă
încălecat
ÎNCĂLICÁ vb. I v. încăleca. DOOM
încălecá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálec, 3 încálecă
încălecat
ÎNCĂLICÁ vb. I v. încăleca.
încălecata
ÎNCĂLICÁ vb. I v. încăleca.
încălecate
ÎNCĂLICÁ vb. I v. încăleca.
încălecatei
ÎNCĂLICÁ vb. I v. încăleca.
încălecatele
ÎNCĂLICÁ vb. I v. încăleca.
încălecatelor
ÎNCĂLICÁ vb. I v. încăleca.
încălecatul
ÎNCĂLICÁ vb. I v. încăleca.
încălecatului
ÎNCĂLICÁ vb. I v. încăleca.
încălecau
ÎNCĂLICÁ vb. I v. încăleca. DOOM
încălecá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálec, 3 încálecă
încălecași
ÎNCĂLICÁ vb. I v. încăleca. DOOM
încălecá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálec, 3 încálecă
încălecați
ÎNCĂLICÁ vb. I v. încăleca.
încălecații
ÎNCĂLICÁ vb. I v. încăleca.
încălecaților
ÎNCĂLICÁ vb. I v. încăleca.
încălecând
ÎNCĂLICÁ vb. I v. încăleca. DOOM
încălecá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálec, 3 încálecă
încălecînd
ÎNCĂLICÁ vb. I v. încăleca. DOOM
încălecá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálec, 3 încálecă
încălecări
ÎNCĂLECÁRE, încălecări, s. f. Acțiunea de a (se) încăleca și rezultatul ei; încălărare. ♦ (Geol.) Ruptură produsă în scoarța pământului, însoțită de deplasarea unei mase de roci peste alta. – V. încăleca. DOOM
încălecáre s. f., g.-d. art. încălecắrii; pl. încălecắri
încălecării
ÎNCĂLECÁRE, încălecări, s. f. Acțiunea de a (se) încăleca și rezultatul ei; încălărare. ♦ (Geol.) Ruptură produsă în scoarța pământului, însoțită de deplasarea unei mase de roci peste alta. – V. încăleca. DOOM
încălecáre s. f., g.-d. art. încălecắrii; pl. încălecắri
încălecările
ÎNCĂLECÁRE, încălecări, s. f. Acțiunea de a (se) încăleca și rezultatul ei; încălărare. ♦ (Geol.) Ruptură produsă în scoarța pământului, însoțită de deplasarea unei mase de roci peste alta. – V. încăleca. DOOM
încălecáre s. f., g.-d. art. încălecắrii; pl. încălecắri
încălecărilor
ÎNCĂLECÁRE, încălecări, s. f. Acțiunea de a (se) încăleca și rezultatul ei; încălărare. ♦ (Geol.) Ruptură produsă în scoarța pământului, însoțită de deplasarea unei mase de roci peste alta. – V. încăleca. DOOM
încălecáre s. f., g.-d. art. încălecắrii; pl. încălecắri
încălica
ÎNCĂLICÁ vb. I v. încăleca. DOOM
încălecá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálec, 3 încálecă
încălicare
ÎNCĂLECÁRE, încălecări, s. f. Acțiunea de a (se) încăleca și rezultatul ei; încălărare. ♦ (Geol.) Ruptură produsă în scoarța pământului, însoțită de deplasarea unei mase de roci peste alta. – V. încăleca. DOOM
încălecáre s. f., g.-d. art. încălecắrii; pl. încălecắri
încălicat
ÎNCĂLICÁ vb. I v. încăleca.
încălușa
ÎNCĂLUȘÁ, încălușez, vb. I. Tranz. A pune un căluș. – În + căluș. DOOM
încălușá (a ~) vb., ind. prez. 3 încălușeáză, 1 pl. încălușắm; conj. prez. 3 să încălușéze; ger. încălușấnd
încălușai
ÎNCĂLUȘÁ, încălușez, vb. I. Tranz. A pune un căluș. – În + căluș. DOOM
încălușá (a ~) vb., ind. prez. 3 încălușeáză, 1 pl. încălușắm; conj. prez. 3 să încălușéze; ger. încălușấnd
încălușam
ÎNCĂLUȘÁ, încălușez, vb. I. Tranz. A pune un căluș. – În + căluș. DOOM
încălușá (a ~) vb., ind. prez. 3 încălușeáză, 1 pl. încălușắm; conj. prez. 3 să încălușéze; ger. încălușấnd
încălușare
ÎNCĂLUȘÁ, încălușez, vb. I. Tranz. A pune un căluș. – În + căluș. DOOM
încălușá (a ~) vb., ind. prez. 3 încălușeáză, 1 pl. încălușắm; conj. prez. 3 să încălușéze; ger. încălușấnd
încălușare
ÎNCĂLUȘÁ, încălușez, vb. I. Tranz. A pune un căluș. – În + căluș.
încălușară
ÎNCĂLUȘÁ, încălușez, vb. I. Tranz. A pune un căluș. – În + căluș. DOOM
încălușá (a ~) vb., ind. prez. 3 încălușeáză, 1 pl. încălușắm; conj. prez. 3 să încălușéze; ger. încălușấnd
încălușarăm
ÎNCĂLUȘÁ, încălușez, vb. I. Tranz. A pune un căluș. – În + căluș. DOOM
încălușá (a ~) vb., ind. prez. 3 încălușeáză, 1 pl. încălușắm; conj. prez. 3 să încălușéze; ger. încălușấnd
încălușarăți
ÎNCĂLUȘÁ, încălușez, vb. I. Tranz. A pune un căluș. – În + căluș. DOOM
încălușá (a ~) vb., ind. prez. 3 încălușeáză, 1 pl. încălușắm; conj. prez. 3 să încălușéze; ger. încălușấnd
încălușase
ÎNCĂLUȘÁ, încălușez, vb. I. Tranz. A pune un căluș. – În + căluș. DOOM
încălușá (a ~) vb., ind. prez. 3 încălușeáză, 1 pl. încălușắm; conj. prez. 3 să încălușéze; ger. încălușấnd
încălușasem
ÎNCĂLUȘÁ, încălușez, vb. I. Tranz. A pune un căluș. – În + căluș. DOOM
încălușá (a ~) vb., ind. prez. 3 încălușeáză, 1 pl. încălușắm; conj. prez. 3 să încălușéze; ger. încălușấnd
încălușaseră
ÎNCĂLUȘÁ, încălușez, vb. I. Tranz. A pune un căluș. – În + căluș. DOOM
încălușá (a ~) vb., ind. prez. 3 încălușeáză, 1 pl. încălușắm; conj. prez. 3 să încălușéze; ger. încălușấnd
încălușaserăm
ÎNCĂLUȘÁ, încălușez, vb. I. Tranz. A pune un căluș. – În + căluș. DOOM
încălușá (a ~) vb., ind. prez. 3 încălușeáză, 1 pl. încălușắm; conj. prez. 3 să încălușéze; ger. încălușấnd
încălușaserăți
ÎNCĂLUȘÁ, încălușez, vb. I. Tranz. A pune un căluș. – În + căluș. DOOM
încălușá (a ~) vb., ind. prez. 3 încălușeáză, 1 pl. încălușắm; conj. prez. 3 să încălușéze; ger. încălușấnd
încălușaseși
ÎNCĂLUȘÁ, încălușez, vb. I. Tranz. A pune un căluș. – În + căluș. DOOM
încălușá (a ~) vb., ind. prez. 3 încălușeáză, 1 pl. încălușắm; conj. prez. 3 să încălușéze; ger. încălușấnd
încălușaseți
ÎNCĂLUȘÁ, încălușez, vb. I. Tranz. A pune un căluș. – În + căluș. DOOM
încălușá (a ~) vb., ind. prez. 3 încălușeáză, 1 pl. încălușắm; conj. prez. 3 să încălușéze; ger. încălușấnd
încălușat
ÎNCĂLUȘÁ, încălușez, vb. I. Tranz. A pune un căluș. – În + căluș. DOOM
încălușá (a ~) vb., ind. prez. 3 încălușeáză, 1 pl. încălușắm; conj. prez. 3 să încălușéze; ger. încălușấnd
încălușat
ÎNCĂLUȘÁT, -Ă, încălușați, -te, adj. (Despre coarde sau instrumente cu coarde) Care are coardele ridicate și așezate pe o piesă specială, numită căluș. – V. încălușa.
încălușata
ÎNCĂLUȘÁT, -Ă, încălușați, -te, adj. (Despre coarde sau instrumente cu coarde) Care are coardele ridicate și așezate pe o piesă specială, numită căluș. – V. încălușa.
încălușate
ÎNCĂLUȘÁT, -Ă, încălușați, -te, adj. (Despre coarde sau instrumente cu coarde) Care are coardele ridicate și așezate pe o piesă specială, numită căluș. – V. încălușa.
încălușatei
ÎNCĂLUȘÁT, -Ă, încălușați, -te, adj. (Despre coarde sau instrumente cu coarde) Care are coardele ridicate și așezate pe o piesă specială, numită căluș. – V. încălușa.
încălușatele
ÎNCĂLUȘÁT, -Ă, încălușați, -te, adj. (Despre coarde sau instrumente cu coarde) Care are coardele ridicate și așezate pe o piesă specială, numită căluș. – V. încălușa.
încălușatelor
ÎNCĂLUȘÁT, -Ă, încălușați, -te, adj. (Despre coarde sau instrumente cu coarde) Care are coardele ridicate și așezate pe o piesă specială, numită căluș. – V. încălușa.
încălușatul
ÎNCĂLUȘÁT, -Ă, încălușați, -te, adj. (Despre coarde sau instrumente cu coarde) Care are coardele ridicate și așezate pe o piesă specială, numită căluș. – V. încălușa.
încălușatului
ÎNCĂLUȘÁT, -Ă, încălușați, -te, adj. (Despre coarde sau instrumente cu coarde) Care are coardele ridicate și așezate pe o piesă specială, numită căluș. – V. încălușa.
încălușau
ÎNCĂLUȘÁ, încălușez, vb. I. Tranz. A pune un căluș. – În + căluș. DOOM
încălușá (a ~) vb., ind. prez. 3 încălușeáză, 1 pl. încălușắm; conj. prez. 3 să încălușéze; ger. încălușấnd
încălușași
ÎNCĂLUȘÁ, încălușez, vb. I. Tranz. A pune un căluș. – În + căluș. DOOM
încălușá (a ~) vb., ind. prez. 3 încălușeáză, 1 pl. încălușắm; conj. prez. 3 să încălușéze; ger. încălușấnd
încălușați
ÎNCĂLUȘÁ, încălușez, vb. I. Tranz. A pune un căluș. – În + căluș. DOOM
încălușá (a ~) vb., ind. prez. 3 încălușeáză, 1 pl. încălușắm; conj. prez. 3 să încălușéze; ger. încălușấnd
încălușați
ÎNCĂLUȘÁT, -Ă, încălușați, -te, adj. (Despre coarde sau instrumente cu coarde) Care are coardele ridicate și așezate pe o piesă specială, numită căluș. – V. încălușa.
încălușații
ÎNCĂLUȘÁT, -Ă, încălușați, -te, adj. (Despre coarde sau instrumente cu coarde) Care are coardele ridicate și așezate pe o piesă specială, numită căluș. – V. încălușa.
încălușaților
ÎNCĂLUȘÁT, -Ă, încălușați, -te, adj. (Despre coarde sau instrumente cu coarde) Care are coardele ridicate și așezate pe o piesă specială, numită căluș. – V. încălușa.
încălușează
ÎNCĂLUȘÁ, încălușez, vb. I. Tranz. A pune un căluș. – În + căluș. DOOM
încălușá (a ~) vb., ind. prez. 3 încălușeáză, 1 pl. încălușắm; conj. prez. 3 să încălușéze; ger. încălușấnd
încălușez
ÎNCĂLUȘÁ, încălușez, vb. I. Tranz. A pune un căluș. – În + căluș. DOOM
încălușá (a ~) vb., ind. prez. 3 încălușeáză, 1 pl. încălușắm; conj. prez. 3 să încălușéze; ger. încălușấnd
încălușeze
ÎNCĂLUȘÁ, încălușez, vb. I. Tranz. A pune un căluș. – În + căluș. DOOM
încălușá (a ~) vb., ind. prez. 3 încălușeáză, 1 pl. încălușắm; conj. prez. 3 să încălușéze; ger. încălușấnd
încălușezi
ÎNCĂLUȘÁ, încălușez, vb. I. Tranz. A pune un căluș. – În + căluș. DOOM
încălușá (a ~) vb., ind. prez. 3 încălușeáză, 1 pl. încălușắm; conj. prez. 3 să încălușéze; ger. încălușấnd
încălușând
ÎNCĂLUȘÁ, încălușez, vb. I. Tranz. A pune un căluș. – În + căluș. DOOM
încălușá (a ~) vb., ind. prez. 3 încălușeáză, 1 pl. încălușắm; conj. prez. 3 să încălușéze; ger. încălușấnd
încălușînd
ÎNCĂLUȘÁ, încălușez, vb. I. Tranz. A pune un căluș. – În + căluș. DOOM
încălușá (a ~) vb., ind. prez. 3 încălușeáză, 1 pl. încălușắm; conj. prez. 3 să încălușéze; ger. încălușấnd
încălzea
ÎNCĂLZÍ, încălzesc, vb. IV. 1. Tranz. A face să-i fie cuiva cald. ♦ (Despre surse de căldură) A face ca aerul, apa etc. să-și ridice temperatura. ♦ A expune ceva la o sursă de căldură pentru a-i ridica temperatura. 2. Refl. A i se face (cuiva) cald. ♦ (Despre vreme) A se face (mai) cald. 3. Refl. A se pregăti prin exerciții fizice înaintea unui efort sportiv. 4. Tranz. și refl. Fig. A (se) înflăcăra, a (se) entuziasma. – În + cald. DOOM
încălzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încălzésc, imperf. 3 sg. încălzeá; conj. prez. 3 să încălzeáscă
încălzeai
ÎNCĂLZÍ, încălzesc, vb. IV. 1. Tranz. A face să-i fie cuiva cald. ♦ (Despre surse de căldură) A face ca aerul, apa etc. să-și ridice temperatura. ♦ A expune ceva la o sursă de căldură pentru a-i ridica temperatura. 2. Refl. A i se face (cuiva) cald. ♦ (Despre vreme) A se face (mai) cald. 3. Refl. A se pregăti prin exerciții fizice înaintea unui efort sportiv. 4. Tranz. și refl. Fig. A (se) înflăcăra, a (se) entuziasma. – În + cald. DOOM
încălzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încălzésc, imperf. 3 sg. încălzeá; conj. prez. 3 să încălzeáscă
încălzeam
ÎNCĂLZÍ, încălzesc, vb. IV. 1. Tranz. A face să-i fie cuiva cald. ♦ (Despre surse de căldură) A face ca aerul, apa etc. să-și ridice temperatura. ♦ A expune ceva la o sursă de căldură pentru a-i ridica temperatura. 2. Refl. A i se face (cuiva) cald. ♦ (Despre vreme) A se face (mai) cald. 3. Refl. A se pregăti prin exerciții fizice înaintea unui efort sportiv. 4. Tranz. și refl. Fig. A (se) înflăcăra, a (se) entuziasma. – În + cald. DOOM
încălzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încălzésc, imperf. 3 sg. încălzeá; conj. prez. 3 să încălzeáscă
încălzească
ÎNCĂLZÍ, încălzesc, vb. IV. 1. Tranz. A face să-i fie cuiva cald. ♦ (Despre surse de căldură) A face ca aerul, apa etc. să-și ridice temperatura. ♦ A expune ceva la o sursă de căldură pentru a-i ridica temperatura. 2. Refl. A i se face (cuiva) cald. ♦ (Despre vreme) A se face (mai) cald. 3. Refl. A se pregăti prin exerciții fizice înaintea unui efort sportiv. 4. Tranz. și refl. Fig. A (se) înflăcăra, a (se) entuziasma. – În + cald. DOOM
încălzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încălzésc, imperf. 3 sg. încălzeá; conj. prez. 3 să încălzeáscă
încălzeau
ÎNCĂLZÍ, încălzesc, vb. IV. 1. Tranz. A face să-i fie cuiva cald. ♦ (Despre surse de căldură) A face ca aerul, apa etc. să-și ridice temperatura. ♦ A expune ceva la o sursă de căldură pentru a-i ridica temperatura. 2. Refl. A i se face (cuiva) cald. ♦ (Despre vreme) A se face (mai) cald. 3. Refl. A se pregăti prin exerciții fizice înaintea unui efort sportiv. 4. Tranz. și refl. Fig. A (se) înflăcăra, a (se) entuziasma. – În + cald. DOOM
încălzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încălzésc, imperf. 3 sg. încălzeá; conj. prez. 3 să încălzeáscă
încălzeați
ÎNCĂLZÍ, încălzesc, vb. IV. 1. Tranz. A face să-i fie cuiva cald. ♦ (Despre surse de căldură) A face ca aerul, apa etc. să-și ridice temperatura. ♦ A expune ceva la o sursă de căldură pentru a-i ridica temperatura. 2. Refl. A i se face (cuiva) cald. ♦ (Despre vreme) A se face (mai) cald. 3. Refl. A se pregăti prin exerciții fizice înaintea unui efort sportiv. 4. Tranz. și refl. Fig. A (se) înflăcăra, a (se) entuziasma. – În + cald. DOOM
încălzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încălzésc, imperf. 3 sg. încălzeá; conj. prez. 3 să încălzeáscă
încălzesc
ÎNCĂLZÍ, încălzesc, vb. IV. 1. Tranz. A face să-i fie cuiva cald. ♦ (Despre surse de căldură) A face ca aerul, apa etc. să-și ridice temperatura. ♦ A expune ceva la o sursă de căldură pentru a-i ridica temperatura. 2. Refl. A i se face (cuiva) cald. ♦ (Despre vreme) A se face (mai) cald. 3. Refl. A se pregăti prin exerciții fizice înaintea unui efort sportiv. 4. Tranz. și refl. Fig. A (se) înflăcăra, a (se) entuziasma. – În + cald. DOOM
încălzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încălzésc, imperf. 3 sg. încălzeá; conj. prez. 3 să încălzeáscă
încălzește
ÎNCĂLZÍ, încălzesc, vb. IV. 1. Tranz. A face să-i fie cuiva cald. ♦ (Despre surse de căldură) A face ca aerul, apa etc. să-și ridice temperatura. ♦ A expune ceva la o sursă de căldură pentru a-i ridica temperatura. 2. Refl. A i se face (cuiva) cald. ♦ (Despre vreme) A se face (mai) cald. 3. Refl. A se pregăti prin exerciții fizice înaintea unui efort sportiv. 4. Tranz. și refl. Fig. A (se) înflăcăra, a (se) entuziasma. – În + cald. DOOM
încălzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încălzésc, imperf. 3 sg. încălzeá; conj. prez. 3 să încălzeáscă
încălzești
ÎNCĂLZÍ, încălzesc, vb. IV. 1. Tranz. A face să-i fie cuiva cald. ♦ (Despre surse de căldură) A face ca aerul, apa etc. să-și ridice temperatura. ♦ A expune ceva la o sursă de căldură pentru a-i ridica temperatura. 2. Refl. A i se face (cuiva) cald. ♦ (Despre vreme) A se face (mai) cald. 3. Refl. A se pregăti prin exerciții fizice înaintea unui efort sportiv. 4. Tranz. și refl. Fig. A (se) înflăcăra, a (se) entuziasma. – În + cald. DOOM
încălzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încălzésc, imperf. 3 sg. încălzeá; conj. prez. 3 să încălzeáscă
încălzi
ÎNCĂLZÍ, încălzesc, vb. IV. 1. Tranz. A face să-i fie cuiva cald. ♦ (Despre surse de căldură) A face ca aerul, apa etc. să-și ridice temperatura. ♦ A expune ceva la o sursă de căldură pentru a-i ridica temperatura. 2. Refl. A i se face (cuiva) cald. ♦ (Despre vreme) A se face (mai) cald. 3. Refl. A se pregăti prin exerciții fizice înaintea unui efort sportiv. 4. Tranz. și refl. Fig. A (se) înflăcăra, a (se) entuziasma. – În + cald. DOOM
încălzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încălzésc, imperf. 3 sg. încălzeá; conj. prez. 3 să încălzeáscă
încălzii
ÎNCĂLZÍ, încălzesc, vb. IV. 1. Tranz. A face să-i fie cuiva cald. ♦ (Despre surse de căldură) A face ca aerul, apa etc. să-și ridice temperatura. ♦ A expune ceva la o sursă de căldură pentru a-i ridica temperatura. 2. Refl. A i se face (cuiva) cald. ♦ (Despre vreme) A se face (mai) cald. 3. Refl. A se pregăti prin exerciții fizice înaintea unui efort sportiv. 4. Tranz. și refl. Fig. A (se) înflăcăra, a (se) entuziasma. – În + cald. DOOM
încălzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încălzésc, imperf. 3 sg. încălzeá; conj. prez. 3 să încălzeáscă
încălzim
ÎNCĂLZÍ, încălzesc, vb. IV. 1. Tranz. A face să-i fie cuiva cald. ♦ (Despre surse de căldură) A face ca aerul, apa etc. să-și ridice temperatura. ♦ A expune ceva la o sursă de căldură pentru a-i ridica temperatura. 2. Refl. A i se face (cuiva) cald. ♦ (Despre vreme) A se face (mai) cald. 3. Refl. A se pregăti prin exerciții fizice înaintea unui efort sportiv. 4. Tranz. și refl. Fig. A (se) înflăcăra, a (se) entuziasma. – În + cald. DOOM
încălzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încălzésc, imperf. 3 sg. încălzeá; conj. prez. 3 să încălzeáscă
încălzind
ÎNCĂLZÍ, încălzesc, vb. IV. 1. Tranz. A face să-i fie cuiva cald. ♦ (Despre surse de căldură) A face ca aerul, apa etc. să-și ridice temperatura. ♦ A expune ceva la o sursă de căldură pentru a-i ridica temperatura. 2. Refl. A i se face (cuiva) cald. ♦ (Despre vreme) A se face (mai) cald. 3. Refl. A se pregăti prin exerciții fizice înaintea unui efort sportiv. 4. Tranz. și refl. Fig. A (se) înflăcăra, a (se) entuziasma. – În + cald. DOOM
încălzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încălzésc, imperf. 3 sg. încălzeá; conj. prez. 3 să încălzeáscă
încălzire
ÎNCĂLZÍ, încălzesc, vb. IV. 1. Tranz. A face să-i fie cuiva cald. ♦ (Despre surse de căldură) A face ca aerul, apa etc. să-și ridice temperatura. ♦ A expune ceva la o sursă de căldură pentru a-i ridica temperatura. 2. Refl. A i se face (cuiva) cald. ♦ (Despre vreme) A se face (mai) cald. 3. Refl. A se pregăti prin exerciții fizice înaintea unui efort sportiv. 4. Tranz. și refl. Fig. A (se) înflăcăra, a (se) entuziasma. – În + cald. DOOM
încălzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încălzésc, imperf. 3 sg. încălzeá; conj. prez. 3 să încălzeáscă
încălzire
ÎNCĂLZÍRE, încălziri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) încălzi și rezultatul ei. ◊ Încălzire centrală = sistem de ridicare a temperaturii aerului dintr-o clădire prin folosirea unei surse unice producătoare de căldură, care difuzează, sub presiune, apă caldă sau aer încălzit în radiatoare special amenajate. ♦ Ansamblu al procedeelor de încălzire. 2. Complex de exerciții fizice efectuate înaintea unui antrenament, a unei competiții etc. pentru adaptarea organismului la potențial maxim. – V. încălzi. DOOM
încălzíre s. f., g.-d. art. încălzírii; pl. încălzíri
încălzirea
ÎNCĂLZÍRE, încălziri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) încălzi și rezultatul ei. ◊ Încălzire centrală = sistem de ridicare a temperaturii aerului dintr-o clădire prin folosirea unei surse unice producătoare de căldură, care difuzează, sub presiune, apă caldă sau aer încălzit în radiatoare special amenajate. ♦ Ansamblu al procedeelor de încălzire. 2. Complex de exerciții fizice efectuate înaintea unui antrenament, a unei competiții etc. pentru adaptarea organismului la potențial maxim. – V. încălzi. DOOM
încălzíre s. f., g.-d. art. încălzírii; pl. încălzíri
încălziri
ÎNCĂLZÍRE, încălziri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) încălzi și rezultatul ei. ◊ Încălzire centrală = sistem de ridicare a temperaturii aerului dintr-o clădire prin folosirea unei surse unice producătoare de căldură, care difuzează, sub presiune, apă caldă sau aer încălzit în radiatoare special amenajate. ♦ Ansamblu al procedeelor de încălzire. 2. Complex de exerciții fizice efectuate înaintea unui antrenament, a unei competiții etc. pentru adaptarea organismului la potențial maxim. – V. încălzi. DOOM
încălzíre s. f., g.-d. art. încălzírii; pl. încălzíri
încălzirii
ÎNCĂLZÍRE, încălziri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) încălzi și rezultatul ei. ◊ Încălzire centrală = sistem de ridicare a temperaturii aerului dintr-o clădire prin folosirea unei surse unice producătoare de căldură, care difuzează, sub presiune, apă caldă sau aer încălzit în radiatoare special amenajate. ♦ Ansamblu al procedeelor de încălzire. 2. Complex de exerciții fizice efectuate înaintea unui antrenament, a unei competiții etc. pentru adaptarea organismului la potențial maxim. – V. încălzi. DOOM
încălzíre s. f., g.-d. art. încălzírii; pl. încălzíri
încălzirile
ÎNCĂLZÍRE, încălziri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) încălzi și rezultatul ei. ◊ Încălzire centrală = sistem de ridicare a temperaturii aerului dintr-o clădire prin folosirea unei surse unice producătoare de căldură, care difuzează, sub presiune, apă caldă sau aer încălzit în radiatoare special amenajate. ♦ Ansamblu al procedeelor de încălzire. 2. Complex de exerciții fizice efectuate înaintea unui antrenament, a unei competiții etc. pentru adaptarea organismului la potențial maxim. – V. încălzi. DOOM
încălzíre s. f., g.-d. art. încălzírii; pl. încălzíri
încălzirilor
ÎNCĂLZÍRE, încălziri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) încălzi și rezultatul ei. ◊ Încălzire centrală = sistem de ridicare a temperaturii aerului dintr-o clădire prin folosirea unei surse unice producătoare de căldură, care difuzează, sub presiune, apă caldă sau aer încălzit în radiatoare special amenajate. ♦ Ansamblu al procedeelor de încălzire. 2. Complex de exerciții fizice efectuate înaintea unui antrenament, a unei competiții etc. pentru adaptarea organismului la potențial maxim. – V. încălzi. DOOM
încălzíre s. f., g.-d. art. încălzírii; pl. încălzíri
încălziră
ÎNCĂLZÍ, încălzesc, vb. IV. 1. Tranz. A face să-i fie cuiva cald. ♦ (Despre surse de căldură) A face ca aerul, apa etc. să-și ridice temperatura. ♦ A expune ceva la o sursă de căldură pentru a-i ridica temperatura. 2. Refl. A i se face (cuiva) cald. ♦ (Despre vreme) A se face (mai) cald. 3. Refl. A se pregăti prin exerciții fizice înaintea unui efort sportiv. 4. Tranz. și refl. Fig. A (se) înflăcăra, a (se) entuziasma. – În + cald. DOOM
încălzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încălzésc, imperf. 3 sg. încălzeá; conj. prez. 3 să încălzeáscă
încălzirăm
ÎNCĂLZÍ, încălzesc, vb. IV. 1. Tranz. A face să-i fie cuiva cald. ♦ (Despre surse de căldură) A face ca aerul, apa etc. să-și ridice temperatura. ♦ A expune ceva la o sursă de căldură pentru a-i ridica temperatura. 2. Refl. A i se face (cuiva) cald. ♦ (Despre vreme) A se face (mai) cald. 3. Refl. A se pregăti prin exerciții fizice înaintea unui efort sportiv. 4. Tranz. și refl. Fig. A (se) înflăcăra, a (se) entuziasma. – În + cald. DOOM
încălzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încălzésc, imperf. 3 sg. încălzeá; conj. prez. 3 să încălzeáscă
încălzirăți
ÎNCĂLZÍ, încălzesc, vb. IV. 1. Tranz. A face să-i fie cuiva cald. ♦ (Despre surse de căldură) A face ca aerul, apa etc. să-și ridice temperatura. ♦ A expune ceva la o sursă de căldură pentru a-i ridica temperatura. 2. Refl. A i se face (cuiva) cald. ♦ (Despre vreme) A se face (mai) cald. 3. Refl. A se pregăti prin exerciții fizice înaintea unui efort sportiv. 4. Tranz. și refl. Fig. A (se) înflăcăra, a (se) entuziasma. – În + cald. DOOM
încălzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încălzésc, imperf. 3 sg. încălzeá; conj. prez. 3 să încălzeáscă
încălzise
ÎNCĂLZÍ, încălzesc, vb. IV. 1. Tranz. A face să-i fie cuiva cald. ♦ (Despre surse de căldură) A face ca aerul, apa etc. să-și ridice temperatura. ♦ A expune ceva la o sursă de căldură pentru a-i ridica temperatura. 2. Refl. A i se face (cuiva) cald. ♦ (Despre vreme) A se face (mai) cald. 3. Refl. A se pregăti prin exerciții fizice înaintea unui efort sportiv. 4. Tranz. și refl. Fig. A (se) înflăcăra, a (se) entuziasma. – În + cald. DOOM
încălzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încălzésc, imperf. 3 sg. încălzeá; conj. prez. 3 să încălzeáscă
încălzisem
ÎNCĂLZÍ, încălzesc, vb. IV. 1. Tranz. A face să-i fie cuiva cald. ♦ (Despre surse de căldură) A face ca aerul, apa etc. să-și ridice temperatura. ♦ A expune ceva la o sursă de căldură pentru a-i ridica temperatura. 2. Refl. A i se face (cuiva) cald. ♦ (Despre vreme) A se face (mai) cald. 3. Refl. A se pregăti prin exerciții fizice înaintea unui efort sportiv. 4. Tranz. și refl. Fig. A (se) înflăcăra, a (se) entuziasma. – În + cald. DOOM
încălzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încălzésc, imperf. 3 sg. încălzeá; conj. prez. 3 să încălzeáscă
încălziseră
ÎNCĂLZÍ, încălzesc, vb. IV. 1. Tranz. A face să-i fie cuiva cald. ♦ (Despre surse de căldură) A face ca aerul, apa etc. să-și ridice temperatura. ♦ A expune ceva la o sursă de căldură pentru a-i ridica temperatura. 2. Refl. A i se face (cuiva) cald. ♦ (Despre vreme) A se face (mai) cald. 3. Refl. A se pregăti prin exerciții fizice înaintea unui efort sportiv. 4. Tranz. și refl. Fig. A (se) înflăcăra, a (se) entuziasma. – În + cald. DOOM
încălzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încălzésc, imperf. 3 sg. încălzeá; conj. prez. 3 să încălzeáscă
încălziserăm
ÎNCĂLZÍ, încălzesc, vb. IV. 1. Tranz. A face să-i fie cuiva cald. ♦ (Despre surse de căldură) A face ca aerul, apa etc. să-și ridice temperatura. ♦ A expune ceva la o sursă de căldură pentru a-i ridica temperatura. 2. Refl. A i se face (cuiva) cald. ♦ (Despre vreme) A se face (mai) cald. 3. Refl. A se pregăti prin exerciții fizice înaintea unui efort sportiv. 4. Tranz. și refl. Fig. A (se) înflăcăra, a (se) entuziasma. – În + cald. DOOM
încălzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încălzésc, imperf. 3 sg. încălzeá; conj. prez. 3 să încălzeáscă
încălziserăți
ÎNCĂLZÍ, încălzesc, vb. IV. 1. Tranz. A face să-i fie cuiva cald. ♦ (Despre surse de căldură) A face ca aerul, apa etc. să-și ridice temperatura. ♦ A expune ceva la o sursă de căldură pentru a-i ridica temperatura. 2. Refl. A i se face (cuiva) cald. ♦ (Despre vreme) A se face (mai) cald. 3. Refl. A se pregăti prin exerciții fizice înaintea unui efort sportiv. 4. Tranz. și refl. Fig. A (se) înflăcăra, a (se) entuziasma. – În + cald. DOOM
încălzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încălzésc, imperf. 3 sg. încălzeá; conj. prez. 3 să încălzeáscă
încălziseși
ÎNCĂLZÍ, încălzesc, vb. IV. 1. Tranz. A face să-i fie cuiva cald. ♦ (Despre surse de căldură) A face ca aerul, apa etc. să-și ridice temperatura. ♦ A expune ceva la o sursă de căldură pentru a-i ridica temperatura. 2. Refl. A i se face (cuiva) cald. ♦ (Despre vreme) A se face (mai) cald. 3. Refl. A se pregăti prin exerciții fizice înaintea unui efort sportiv. 4. Tranz. și refl. Fig. A (se) înflăcăra, a (se) entuziasma. – În + cald. DOOM
încălzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încălzésc, imperf. 3 sg. încălzeá; conj. prez. 3 să încălzeáscă
încălziseți
ÎNCĂLZÍ, încălzesc, vb. IV. 1. Tranz. A face să-i fie cuiva cald. ♦ (Despre surse de căldură) A face ca aerul, apa etc. să-și ridice temperatura. ♦ A expune ceva la o sursă de căldură pentru a-i ridica temperatura. 2. Refl. A i se face (cuiva) cald. ♦ (Despre vreme) A se face (mai) cald. 3. Refl. A se pregăti prin exerciții fizice înaintea unui efort sportiv. 4. Tranz. și refl. Fig. A (se) înflăcăra, a (se) entuziasma. – În + cald. DOOM
încălzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încălzésc, imperf. 3 sg. încălzeá; conj. prez. 3 să încălzeáscă
încălzit
ÎNCĂLZÍ, încălzesc, vb. IV. 1. Tranz. A face să-i fie cuiva cald. ♦ (Despre surse de căldură) A face ca aerul, apa etc. să-și ridice temperatura. ♦ A expune ceva la o sursă de căldură pentru a-i ridica temperatura. 2. Refl. A i se face (cuiva) cald. ♦ (Despre vreme) A se face (mai) cald. 3. Refl. A se pregăti prin exerciții fizice înaintea unui efort sportiv. 4. Tranz. și refl. Fig. A (se) înflăcăra, a (se) entuziasma. – În + cald. DOOM
încălzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încălzésc, imperf. 3 sg. încălzeá; conj. prez. 3 să încălzeáscă
încălzit
ÎNCĂLZÍT2, -Ă, încălziți, -te, adj. 1. Care a devenit cald. 2. Fig. Înflăcărat, entuziasmat. – V. încălzi.
încălzit
ÎNCĂLZÍT1 s. n. Faptul de a încălzi. – V. încălzi. DOOM
încălzít s. n.
încălzita
ÎNCĂLZÍT2, -Ă, încălziți, -te, adj. 1. Care a devenit cald. 2. Fig. Înflăcărat, entuziasmat. – V. încălzi.
încălzite
ÎNCĂLZÍT2, -Ă, încălziți, -te, adj. 1. Care a devenit cald. 2. Fig. Înflăcărat, entuziasmat. – V. încălzi.
încălzitei
ÎNCĂLZÍT2, -Ă, încălziți, -te, adj. 1. Care a devenit cald. 2. Fig. Înflăcărat, entuziasmat. – V. încălzi.
încălzitele
ÎNCĂLZÍT2, -Ă, încălziți, -te, adj. 1. Care a devenit cald. 2. Fig. Înflăcărat, entuziasmat. – V. încălzi.
încălzitelor
ÎNCĂLZÍT2, -Ă, încălziți, -te, adj. 1. Care a devenit cald. 2. Fig. Înflăcărat, entuziasmat. – V. încălzi.
încălzitoare
ÎNCĂLZITÓR, -OÁRE, încălzitori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. (Rar; despre surse de căldură) Care răspândește căldură. 2. S. n. (Tehn.) Aparat sau instalație de încălzire. – Încălzi + suf. -tor. DOOM
încălzitór2 s. n., pl. încălzitoáre
încălzitoarea
ÎNCĂLZITÓR, -OÁRE, încălzitori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. (Rar; despre surse de căldură) Care răspândește căldură. 2. S. n. (Tehn.) Aparat sau instalație de încălzire. – Încălzi + suf. -tor. DOOM
încălzitór2 s. n., pl. încălzitoáre
încălzitoarei
ÎNCĂLZITÓR, -OÁRE, încălzitori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. (Rar; despre surse de căldură) Care răspândește căldură. 2. S. n. (Tehn.) Aparat sau instalație de încălzire. – Încălzi + suf. -tor. DOOM
încălzitór2 s. n., pl. încălzitoáre
încălzitoarele
ÎNCĂLZITÓR, -OÁRE, încălzitori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. (Rar; despre surse de căldură) Care răspândește căldură. 2. S. n. (Tehn.) Aparat sau instalație de încălzire. – Încălzi + suf. -tor. DOOM
încălzitór2 s. n., pl. încălzitoáre
încălzitoarelor
ÎNCĂLZITÓR, -OÁRE, încălzitori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. (Rar; despre surse de căldură) Care răspândește căldură. 2. S. n. (Tehn.) Aparat sau instalație de încălzire. – Încălzi + suf. -tor. DOOM
încălzitór2 s. n., pl. încălzitoáre
încălzitor
ÎNCĂLZITÓR, -OÁRE, încălzitori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. (Rar; despre surse de căldură) Care răspândește căldură. 2. S. n. (Tehn.) Aparat sau instalație de încălzire. – Încălzi + suf. -tor. DOOM
încălzitór2 s. n., pl. încălzitoáre
încălzitori
ÎNCĂLZITÓR, -OÁRE, încălzitori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. (Rar; despre surse de căldură) Care răspândește căldură. 2. S. n. (Tehn.) Aparat sau instalație de încălzire. – Încălzi + suf. -tor. DOOM
încălzitór2 s. n., pl. încălzitoáre
încălzitorii
ÎNCĂLZITÓR, -OÁRE, încălzitori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. (Rar; despre surse de căldură) Care răspândește căldură. 2. S. n. (Tehn.) Aparat sau instalație de încălzire. – Încălzi + suf. -tor. DOOM
încălzitór2 s. n., pl. încălzitoáre
încălzitorilor
ÎNCĂLZITÓR, -OÁRE, încălzitori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. (Rar; despre surse de căldură) Care răspândește căldură. 2. S. n. (Tehn.) Aparat sau instalație de încălzire. – Încălzi + suf. -tor. DOOM
încălzitór2 s. n., pl. încălzitoáre
încălzitorul
ÎNCĂLZITÓR, -OÁRE, încălzitori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. (Rar; despre surse de căldură) Care răspândește căldură. 2. S. n. (Tehn.) Aparat sau instalație de încălzire. – Încălzi + suf. -tor. DOOM
încălzitór2 s. n., pl. încălzitoáre
încălzitorului
ÎNCĂLZITÓR, -OÁRE, încălzitori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. (Rar; despre surse de căldură) Care răspândește căldură. 2. S. n. (Tehn.) Aparat sau instalație de încălzire. – Încălzi + suf. -tor. DOOM
încălzitór2 s. n., pl. încălzitoáre
încălzitul
ÎNCĂLZÍT2, -Ă, încălziți, -te, adj. 1. Care a devenit cald. 2. Fig. Înflăcărat, entuziasmat. – V. încălzi.
încălzitului
ÎNCĂLZÍT2, -Ă, încălziți, -te, adj. 1. Care a devenit cald. 2. Fig. Înflăcărat, entuziasmat. – V. încălzi.
încălziși
ÎNCĂLZÍ, încălzesc, vb. IV. 1. Tranz. A face să-i fie cuiva cald. ♦ (Despre surse de căldură) A face ca aerul, apa etc. să-și ridice temperatura. ♦ A expune ceva la o sursă de căldură pentru a-i ridica temperatura. 2. Refl. A i se face (cuiva) cald. ♦ (Despre vreme) A se face (mai) cald. 3. Refl. A se pregăti prin exerciții fizice înaintea unui efort sportiv. 4. Tranz. și refl. Fig. A (se) înflăcăra, a (se) entuziasma. – În + cald. DOOM
încălzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încălzésc, imperf. 3 sg. încălzeá; conj. prez. 3 să încălzeáscă
încălziți
ÎNCĂLZÍ, încălzesc, vb. IV. 1. Tranz. A face să-i fie cuiva cald. ♦ (Despre surse de căldură) A face ca aerul, apa etc. să-și ridice temperatura. ♦ A expune ceva la o sursă de căldură pentru a-i ridica temperatura. 2. Refl. A i se face (cuiva) cald. ♦ (Despre vreme) A se face (mai) cald. 3. Refl. A se pregăti prin exerciții fizice înaintea unui efort sportiv. 4. Tranz. și refl. Fig. A (se) înflăcăra, a (se) entuziasma. – În + cald. DOOM
încălzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încălzésc, imperf. 3 sg. încălzeá; conj. prez. 3 să încălzeáscă
încălziți
ÎNCĂLZÍT2, -Ă, încălziți, -te, adj. 1. Care a devenit cald. 2. Fig. Înflăcărat, entuziasmat. – V. încălzi.
încălziții
ÎNCĂLZÍT2, -Ă, încălziți, -te, adj. 1. Care a devenit cald. 2. Fig. Înflăcărat, entuziasmat. – V. încălzi.
încălziților
ÎNCĂLZÍT2, -Ă, încălziți, -te, adj. 1. Care a devenit cald. 2. Fig. Înflăcărat, entuziasmat. – V. încălzi.
încălâfat
ÎNCĂLÎFÁT, -Ă, încălîfați, -te, adj. (Învechit, despre ciubuc) Așezat într-un toc, într-o pungă. Un arnăut cu ciubucul încălîfat în mînă și cu pistoale în brîu. RUSSO, S. 103. – Variantă: încălăfát, -ă (NEGRUZZI, S. I 237) adj.
încălăfat
ÎNCĂLÎFÁT, -Ă, încălîfați, -te, adj. (Învechit, despre ciubuc) Așezat într-un toc, într-o pungă. Un arnăut cu ciubucul încălîfat în mînă și cu pistoale în brîu. RUSSO, S. 103. – Variantă: încălăfát, -ă (NEGRUZZI, S. I 237) adj.
încălăra
ÎNCĂLĂRÁ, încălărez, vb. I. Refl. (Înv.) A se urca pe cal; a încăleca. – În + călare. DOOM
!încălărá (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se încălăreáză
încălărare
ÎNCĂLĂRÁRE s. f. (Înv.) Acțiunea de a se încălăra; încălecare. – V. încălăra. DOOM
încălăráre (înv.) s. f., g.-d. art. încălărắrii
încălărarea
ÎNCĂLĂRÁRE s. f. (Înv.) Acțiunea de a se încălăra; încălecare. – V. încălăra. DOOM
încălăráre (înv.) s. f., g.-d. art. încălărắrii
încălărat
ÎNCĂLĂRÁT, -Ă, încălărați, -te, adj. (Rar, învechit și arhaizant) Urcat pe cal; călare. M-oi întoarce într-o sară, Leliță Varvară, Cu soții încălărate, La o poartă-om bate. SADOVEANU, N. F. 20. ◊ Fig. Am nevoie de o protecție pe care numai un șef de trib măreț încălărat, cum era uncheșul, mi-o putea acorda. SADOVEANU, N. F. 128.
încălărata
ÎNCĂLĂRÁT, -Ă, încălărați, -te, adj. (Rar, învechit și arhaizant) Urcat pe cal; călare. M-oi întoarce într-o sară, Leliță Varvară, Cu soții încălărate, La o poartă-om bate. SADOVEANU, N. F. 20. ◊ Fig. Am nevoie de o protecție pe care numai un șef de trib măreț încălărat, cum era uncheșul, mi-o putea acorda. SADOVEANU, N. F. 128.
încălărate
ÎNCĂLĂRÁT, -Ă, încălărați, -te, adj. (Rar, învechit și arhaizant) Urcat pe cal; călare. M-oi întoarce într-o sară, Leliță Varvară, Cu soții încălărate, La o poartă-om bate. SADOVEANU, N. F. 20. ◊ Fig. Am nevoie de o protecție pe care numai un șef de trib măreț încălărat, cum era uncheșul, mi-o putea acorda. SADOVEANU, N. F. 128.
încălăratei
ÎNCĂLĂRÁT, -Ă, încălărați, -te, adj. (Rar, învechit și arhaizant) Urcat pe cal; călare. M-oi întoarce într-o sară, Leliță Varvară, Cu soții încălărate, La o poartă-om bate. SADOVEANU, N. F. 20. ◊ Fig. Am nevoie de o protecție pe care numai un șef de trib măreț încălărat, cum era uncheșul, mi-o putea acorda. SADOVEANU, N. F. 128.
încălăratele
ÎNCĂLĂRÁT, -Ă, încălărați, -te, adj. (Rar, învechit și arhaizant) Urcat pe cal; călare. M-oi întoarce într-o sară, Leliță Varvară, Cu soții încălărate, La o poartă-om bate. SADOVEANU, N. F. 20. ◊ Fig. Am nevoie de o protecție pe care numai un șef de trib măreț încălărat, cum era uncheșul, mi-o putea acorda. SADOVEANU, N. F. 128.
încălăratelor
ÎNCĂLĂRÁT, -Ă, încălărați, -te, adj. (Rar, învechit și arhaizant) Urcat pe cal; călare. M-oi întoarce într-o sară, Leliță Varvară, Cu soții încălărate, La o poartă-om bate. SADOVEANU, N. F. 20. ◊ Fig. Am nevoie de o protecție pe care numai un șef de trib măreț încălărat, cum era uncheșul, mi-o putea acorda. SADOVEANU, N. F. 128.
încălăratul
ÎNCĂLĂRÁT, -Ă, încălărați, -te, adj. (Rar, învechit și arhaizant) Urcat pe cal; călare. M-oi întoarce într-o sară, Leliță Varvară, Cu soții încălărate, La o poartă-om bate. SADOVEANU, N. F. 20. ◊ Fig. Am nevoie de o protecție pe care numai un șef de trib măreț încălărat, cum era uncheșul, mi-o putea acorda. SADOVEANU, N. F. 128.
încălăratului
ÎNCĂLĂRÁT, -Ă, încălărați, -te, adj. (Rar, învechit și arhaizant) Urcat pe cal; călare. M-oi întoarce într-o sară, Leliță Varvară, Cu soții încălărate, La o poartă-om bate. SADOVEANU, N. F. 20. ◊ Fig. Am nevoie de o protecție pe care numai un șef de trib măreț încălărat, cum era uncheșul, mi-o putea acorda. SADOVEANU, N. F. 128.
încălărați
ÎNCĂLĂRÁT, -Ă, încălărați, -te, adj. (Rar, învechit și arhaizant) Urcat pe cal; călare. M-oi întoarce într-o sară, Leliță Varvară, Cu soții încălărate, La o poartă-om bate. SADOVEANU, N. F. 20. ◊ Fig. Am nevoie de o protecție pe care numai un șef de trib măreț încălărat, cum era uncheșul, mi-o putea acorda. SADOVEANU, N. F. 128.
încălărații
ÎNCĂLĂRÁT, -Ă, încălărați, -te, adj. (Rar, învechit și arhaizant) Urcat pe cal; călare. M-oi întoarce într-o sară, Leliță Varvară, Cu soții încălărate, La o poartă-om bate. SADOVEANU, N. F. 20. ◊ Fig. Am nevoie de o protecție pe care numai un șef de trib măreț încălărat, cum era uncheșul, mi-o putea acorda. SADOVEANU, N. F. 128.
încălăraților
ÎNCĂLĂRÁT, -Ă, încălărați, -te, adj. (Rar, învechit și arhaizant) Urcat pe cal; călare. M-oi întoarce într-o sară, Leliță Varvară, Cu soții încălărate, La o poartă-om bate. SADOVEANU, N. F. 20. ◊ Fig. Am nevoie de o protecție pe care numai un șef de trib măreț încălărat, cum era uncheșul, mi-o putea acorda. SADOVEANU, N. F. 128.
încălărări
ÎNCĂLĂRÁRE s. f. (Înv.) Acțiunea de a se încălăra; încălecare. – V. încălăra. DOOM
încălăráre (înv.) s. f., g.-d. art. încălărắrii
încălărării
ÎNCĂLĂRÁRE s. f. (Înv.) Acțiunea de a se încălăra; încălecare. – V. încălăra. DOOM
încălăráre (înv.) s. f., g.-d. art. încălărắrii
încălărările
ÎNCĂLĂRÁRE s. f. (Înv.) Acțiunea de a se încălăra; încălecare. – V. încălăra. DOOM
încălăráre (înv.) s. f., g.-d. art. încălărắrii
încălărărilor
ÎNCĂLĂRÁRE s. f. (Înv.) Acțiunea de a se încălăra; încălecare. – V. încălăra. DOOM
încălăráre (înv.) s. f., g.-d. art. încălărắrii
încălțai
ÎNCĂLȚÁ, încálț, vb. I. 1. Refl. A-și trage ghetele, a-și pune încălțămintea. ◊ Tranz. Încalță copilul. 2. Tranz. A monta șine de fier pe obada roților unei căruțe, pe tălpile unei sănii etc. 3. Tranz. Fig. A înșela, a păcăli. – Lat. incalceare. DOOM
încălțá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálț, 3 încálță
încălțam
ÎNCĂLȚÁ, încálț, vb. I. 1. Refl. A-și trage ghetele, a-și pune încălțămintea. ◊ Tranz. Încalță copilul. 2. Tranz. A monta șine de fier pe obada roților unei căruțe, pe tălpile unei sănii etc. 3. Tranz. Fig. A înșela, a păcăli. – Lat. incalceare. DOOM
încălțá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálț, 3 încálță
încălțare
ÎNCĂLȚÁ, încálț, vb. I. 1. Refl. A-și trage ghetele, a-și pune încălțămintea. ◊ Tranz. Încalță copilul. 2. Tranz. A monta șine de fier pe obada roților unei căruțe, pe tălpile unei sănii etc. 3. Tranz. Fig. A înșela, a păcăli. – Lat. incalceare. DOOM
încălțá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálț, 3 încálță
încălțare
ÎNCĂLȚÁRE, (2) încălțări, s. f. 1. Încălțat1. 2. (Înv. și reg.; la pl.) Încălțăminte. 3. Spec. (Mar.) Afundare a ancorei în mâlul de pe fundul apei. – V. încălța. DOOM
încălțắri (înv., reg.) s. f. pl.
încălțarea
ÎNCĂLȚÁRE, (2) încălțări, s. f. 1. Încălțat1. 2. (Înv. și reg.; la pl.) Încălțăminte. 3. Spec. (Mar.) Afundare a ancorei în mâlul de pe fundul apei. – V. încălța. DOOM
încălțắri (înv., reg.) s. f. pl.
încălțară
ÎNCĂLȚÁ, încálț, vb. I. 1. Refl. A-și trage ghetele, a-și pune încălțămintea. ◊ Tranz. Încalță copilul. 2. Tranz. A monta șine de fier pe obada roților unei căruțe, pe tălpile unei sănii etc. 3. Tranz. Fig. A înșela, a păcăli. – Lat. incalceare. DOOM
încălțá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálț, 3 încálță
încălțarăm
ÎNCĂLȚÁ, încálț, vb. I. 1. Refl. A-și trage ghetele, a-și pune încălțămintea. ◊ Tranz. Încalță copilul. 2. Tranz. A monta șine de fier pe obada roților unei căruțe, pe tălpile unei sănii etc. 3. Tranz. Fig. A înșela, a păcăli. – Lat. incalceare. DOOM
încălțá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálț, 3 încálță
încălțarăți
ÎNCĂLȚÁ, încálț, vb. I. 1. Refl. A-și trage ghetele, a-și pune încălțămintea. ◊ Tranz. Încalță copilul. 2. Tranz. A monta șine de fier pe obada roților unei căruțe, pe tălpile unei sănii etc. 3. Tranz. Fig. A înșela, a păcăli. – Lat. incalceare. DOOM
încălțá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálț, 3 încálță
încălțase
ÎNCĂLȚÁ, încálț, vb. I. 1. Refl. A-și trage ghetele, a-și pune încălțămintea. ◊ Tranz. Încalță copilul. 2. Tranz. A monta șine de fier pe obada roților unei căruțe, pe tălpile unei sănii etc. 3. Tranz. Fig. A înșela, a păcăli. – Lat. incalceare. DOOM
încălțá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálț, 3 încálță
încălțasem
ÎNCĂLȚÁ, încálț, vb. I. 1. Refl. A-și trage ghetele, a-și pune încălțămintea. ◊ Tranz. Încalță copilul. 2. Tranz. A monta șine de fier pe obada roților unei căruțe, pe tălpile unei sănii etc. 3. Tranz. Fig. A înșela, a păcăli. – Lat. incalceare. DOOM
încălțá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálț, 3 încálță
încălțaseră
ÎNCĂLȚÁ, încálț, vb. I. 1. Refl. A-și trage ghetele, a-și pune încălțămintea. ◊ Tranz. Încalță copilul. 2. Tranz. A monta șine de fier pe obada roților unei căruțe, pe tălpile unei sănii etc. 3. Tranz. Fig. A înșela, a păcăli. – Lat. incalceare. DOOM
încălțá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálț, 3 încálță
încălțaserăm
ÎNCĂLȚÁ, încálț, vb. I. 1. Refl. A-și trage ghetele, a-și pune încălțămintea. ◊ Tranz. Încalță copilul. 2. Tranz. A monta șine de fier pe obada roților unei căruțe, pe tălpile unei sănii etc. 3. Tranz. Fig. A înșela, a păcăli. – Lat. incalceare. DOOM
încălțá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálț, 3 încálță
încălțaserăți
ÎNCĂLȚÁ, încálț, vb. I. 1. Refl. A-și trage ghetele, a-și pune încălțămintea. ◊ Tranz. Încalță copilul. 2. Tranz. A monta șine de fier pe obada roților unei căruțe, pe tălpile unei sănii etc. 3. Tranz. Fig. A înșela, a păcăli. – Lat. incalceare. DOOM
încălțá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálț, 3 încálță
încălțaseși
ÎNCĂLȚÁ, încálț, vb. I. 1. Refl. A-și trage ghetele, a-și pune încălțămintea. ◊ Tranz. Încalță copilul. 2. Tranz. A monta șine de fier pe obada roților unei căruțe, pe tălpile unei sănii etc. 3. Tranz. Fig. A înșela, a păcăli. – Lat. incalceare. DOOM
încălțá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálț, 3 încálță
încălțaseți
ÎNCĂLȚÁ, încálț, vb. I. 1. Refl. A-și trage ghetele, a-și pune încălțămintea. ◊ Tranz. Încalță copilul. 2. Tranz. A monta șine de fier pe obada roților unei căruțe, pe tălpile unei sănii etc. 3. Tranz. Fig. A înșela, a păcăli. – Lat. incalceare. DOOM
încălțá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálț, 3 încálță
încălțat
ÎNCĂLȚÁ, încálț, vb. I. 1. Refl. A-și trage ghetele, a-și pune încălțămintea. ◊ Tranz. Încalță copilul. 2. Tranz. A monta șine de fier pe obada roților unei căruțe, pe tălpile unei sănii etc. 3. Tranz. Fig. A înșela, a păcăli. – Lat. incalceare. DOOM
încălțá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálț, 3 încálță
încălțat
ÎNCĂLȚÁT2, -Ă, încălțați, -te, adj. (Despre oameni) Care are încălțăminte în picioare; (despre picioare) cu încălțăminte. ♦ Fig. (Despre păsări) Cu tarsul acoperit de pene. – V. încălța.
încălțat
ÎNCĂLȚÁT1 s. n. Faptul de a (se) încălța; încălțare. – V. încălța. DOOM
încălțát s. n.
încălțata
ÎNCĂLȚÁT2, -Ă, încălțați, -te, adj. (Despre oameni) Care are încălțăminte în picioare; (despre picioare) cu încălțăminte. ♦ Fig. (Despre păsări) Cu tarsul acoperit de pene. – V. încălța.
încălțate
ÎNCĂLȚÁT2, -Ă, încălțați, -te, adj. (Despre oameni) Care are încălțăminte în picioare; (despre picioare) cu încălțăminte. ♦ Fig. (Despre păsări) Cu tarsul acoperit de pene. – V. încălța.
încălțatei
ÎNCĂLȚÁT2, -Ă, încălțați, -te, adj. (Despre oameni) Care are încălțăminte în picioare; (despre picioare) cu încălțăminte. ♦ Fig. (Despre păsări) Cu tarsul acoperit de pene. – V. încălța.
încălțatele
ÎNCĂLȚÁT2, -Ă, încălțați, -te, adj. (Despre oameni) Care are încălțăminte în picioare; (despre picioare) cu încălțăminte. ♦ Fig. (Despre păsări) Cu tarsul acoperit de pene. – V. încălța.
încălțatelor
ÎNCĂLȚÁT2, -Ă, încălțați, -te, adj. (Despre oameni) Care are încălțăminte în picioare; (despre picioare) cu încălțăminte. ♦ Fig. (Despre păsări) Cu tarsul acoperit de pene. – V. încălța.
încălțatul
ÎNCĂLȚÁT2, -Ă, încălțați, -te, adj. (Despre oameni) Care are încălțăminte în picioare; (despre picioare) cu încălțăminte. ♦ Fig. (Despre păsări) Cu tarsul acoperit de pene. – V. încălța.
încălțatului
ÎNCĂLȚÁT2, -Ă, încălțați, -te, adj. (Despre oameni) Care are încălțăminte în picioare; (despre picioare) cu încălțăminte. ♦ Fig. (Despre păsări) Cu tarsul acoperit de pene. – V. încălța.
încălțau
ÎNCĂLȚÁ, încálț, vb. I. 1. Refl. A-și trage ghetele, a-și pune încălțămintea. ◊ Tranz. Încalță copilul. 2. Tranz. A monta șine de fier pe obada roților unei căruțe, pe tălpile unei sănii etc. 3. Tranz. Fig. A înșela, a păcăli. – Lat. incalceare. DOOM
încălțá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálț, 3 încálță
încălțași
ÎNCĂLȚÁ, încálț, vb. I. 1. Refl. A-și trage ghetele, a-și pune încălțămintea. ◊ Tranz. Încalță copilul. 2. Tranz. A monta șine de fier pe obada roților unei căruțe, pe tălpile unei sănii etc. 3. Tranz. Fig. A înșela, a păcăli. – Lat. incalceare. DOOM
încălțá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálț, 3 încálță
încălțați
ÎNCĂLȚÁ, încálț, vb. I. 1. Refl. A-și trage ghetele, a-și pune încălțămintea. ◊ Tranz. Încalță copilul. 2. Tranz. A monta șine de fier pe obada roților unei căruțe, pe tălpile unei sănii etc. 3. Tranz. Fig. A înșela, a păcăli. – Lat. incalceare. DOOM
încălțá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálț, 3 încálță
încălțați
ÎNCĂLȚÁT2, -Ă, încălțați, -te, adj. (Despre oameni) Care are încălțăminte în picioare; (despre picioare) cu încălțăminte. ♦ Fig. (Despre păsări) Cu tarsul acoperit de pene. – V. încălța.
încălțații
ÎNCĂLȚÁT2, -Ă, încălțați, -te, adj. (Despre oameni) Care are încălțăminte în picioare; (despre picioare) cu încălțăminte. ♦ Fig. (Despre păsări) Cu tarsul acoperit de pene. – V. încălța.
încălțaților
ÎNCĂLȚÁT2, -Ă, încălțați, -te, adj. (Despre oameni) Care are încălțăminte în picioare; (despre picioare) cu încălțăminte. ♦ Fig. (Despre păsări) Cu tarsul acoperit de pene. – V. încălța.
încălței
ÎNCĂLȚÉI s. m. pl. (Regional) Încălțăminte. Încălței de București, Ca cu ei să dănțuiești. SEVASTOS, N. 393. O găsea dormind, iar hainele și încălțeii rupți. SBIERA, P. 139.
încălțând
ÎNCĂLȚÁ, încálț, vb. I. 1. Refl. A-și trage ghetele, a-și pune încălțămintea. ◊ Tranz. Încalță copilul. 2. Tranz. A monta șine de fier pe obada roților unei căruțe, pe tălpile unei sănii etc. 3. Tranz. Fig. A înșela, a păcăli. – Lat. incalceare. DOOM
încălțá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálț, 3 încálță
încălțînd
ÎNCĂLȚÁ, încálț, vb. I. 1. Refl. A-și trage ghetele, a-și pune încălțămintea. ◊ Tranz. Încalță copilul. 2. Tranz. A monta șine de fier pe obada roților unei căruțe, pe tălpile unei sănii etc. 3. Tranz. Fig. A înșela, a păcăli. – Lat. incalceare. DOOM
încălțá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálț, 3 încálță
încălțăminte
ÎNCĂLȚĂMÍNTE s. f. Nume generic pentru ghete, pantofi, cizme, bocanci, papuci etc. – Lat. calciamentum (după încălța). DOOM
încălțămínte s. f., g.-d. art. încălțămíntei
încălțămintea
ÎNCĂLȚĂMÍNTE s. f. Nume generic pentru ghete, pantofi, cizme, bocanci, papuci etc. – Lat. calciamentum (după încălța). DOOM
încălțămínte s. f., g.-d. art. încălțămíntei
încălțămintei
ÎNCĂLȚĂMÍNTE s. f. Nume generic pentru ghete, pantofi, cizme, bocanci, papuci etc. – Lat. calciamentum (după încălța). DOOM
încălțămínte s. f., g.-d. art. încălțămíntei
încălțări
ÎNCĂLȚÁRE, (2) încălțări, s. f. 1. Încălțat1. 2. (Înv. și reg.; la pl.) Încălțăminte. 3. Spec. (Mar.) Afundare a ancorei în mâlul de pe fundul apei. – V. încălța. DOOM
încălțắri (înv., reg.) s. f. pl.
încălțării
ÎNCĂLȚÁRE, (2) încălțări, s. f. 1. Încălțat1. 2. (Înv. și reg.; la pl.) Încălțăminte. 3. Spec. (Mar.) Afundare a ancorei în mâlul de pe fundul apei. – V. încălța. DOOM
încălțắri (înv., reg.) s. f. pl.
încălțările
ÎNCĂLȚÁRE, (2) încălțări, s. f. 1. Încălțat1. 2. (Înv. și reg.; la pl.) Încălțăminte. 3. Spec. (Mar.) Afundare a ancorei în mâlul de pe fundul apei. – V. încălța. DOOM
încălțắri (înv., reg.) s. f. pl.
încălțărilor
ÎNCĂLȚÁRE, (2) încălțări, s. f. 1. Încălțat1. 2. (Înv. și reg.; la pl.) Încălțăminte. 3. Spec. (Mar.) Afundare a ancorei în mâlul de pe fundul apei. – V. încălța. DOOM
încălțắri (înv., reg.) s. f. pl.
încălțătoare
ÎNCĂLȚĂTÓR, încălțătoare, s. n. Obiect de metal, de material plastic sau de os în formă de limbă, care servește la introducerea piciorului în pantofi, ghete etc.; limbă. [Var.: încălțătoáre s. f.] – Încălța + suf. -ător. DOOM
încălțătór s. n., pl. încălțătoáre
încălțătoarele
ÎNCĂLȚĂTÓR, încălțătoare, s. n. Obiect de metal, de material plastic sau de os în formă de limbă, care servește la introducerea piciorului în pantofi, ghete etc.; limbă. [Var.: încălțătoáre s. f.] – Încălța + suf. -ător. DOOM
încălțătór s. n., pl. încălțătoáre
încălțătoarelor
ÎNCĂLȚĂTÓR, încălțătoare, s. n. Obiect de metal, de material plastic sau de os în formă de limbă, care servește la introducerea piciorului în pantofi, ghete etc.; limbă. [Var.: încălțătoáre s. f.] – Încălța + suf. -ător. DOOM
încălțătór s. n., pl. încălțătoáre
încălțător
ÎNCĂLȚĂTÓR, încălțătoare, s. n. Obiect de metal, de material plastic sau de os în formă de limbă, care servește la introducerea piciorului în pantofi, ghete etc.; limbă. [Var.: încălțătoáre s. f.] – Încălța + suf. -ător. DOOM
încălțătór s. n., pl. încălțătoáre
încălțătorul
ÎNCĂLȚĂTÓR, încălțătoare, s. n. Obiect de metal, de material plastic sau de os în formă de limbă, care servește la introducerea piciorului în pantofi, ghete etc.; limbă. [Var.: încălțătoáre s. f.] – Încălța + suf. -ător. DOOM
încălțătór s. n., pl. încălțătoáre
încălțătorului
ÎNCĂLȚĂTÓR, încălțătoare, s. n. Obiect de metal, de material plastic sau de os în formă de limbă, care servește la introducerea piciorului în pantofi, ghete etc.; limbă. [Var.: încălțătoáre s. f.] – Încălța + suf. -ător. DOOM
încălțătór s. n., pl. încălțătoáre
încămite
Î́NCĂMITE adv. (Pop.) Cu atât mai mult; (după o propoziție negativă) cu atât mai puțin. – Încă + mi + te. DOOM
î́ncămite (pop.) adv.
încăpea
ÎNCĂPEÁ, încáp, vb. II. Intranz. 1. A fi cuprins într-un spațiu. ◊ Expr. A nu-și (mai) încăpea în piele sau (tranz.) a nu-l mai încăpea (pe cineva) pielea de gras (sau de bucurie, de fericire, de mândrie) = a fi foarte gras sau a fi foarte fericit, foarte mândru. Nu (mai) încape vorbă (sau îndoială, discuție) sau (în forma interogativă) mai încape vorbă? = este cert, neîndoielnic. ♦ Tranz. A (putea) cuprinde ceva. ◊ Expr. A nu-l (mai) încăpea (pe cineva) locul (de bucurie, de veselie etc.) = a fi foarte bucuros, vesel etc. 2. (Fam.; în construcții negative, urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A se împiedica de cineva, a fi nemulțumit, stingherit de prezența cuiva sau a ceva. 3. A trece, a străbate, a pătrunde pe undeva. 4. (În expr.) A încăpea pe mâna (sau pe mâinile) cuiva = a ajunge în posesiunea sau la discreția cuiva. – Lat. *incapere. DOOM
încăpeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încáp, 2 sg. încápi; conj. prez. 3 să încápă; part. încăpút
încăpeai
ÎNCĂPEÁ, încáp, vb. II. Intranz. 1. A fi cuprins într-un spațiu. ◊ Expr. A nu-și (mai) încăpea în piele sau (tranz.) a nu-l mai încăpea (pe cineva) pielea de gras (sau de bucurie, de fericire, de mândrie) = a fi foarte gras sau a fi foarte fericit, foarte mândru. Nu (mai) încape vorbă (sau îndoială, discuție) sau (în forma interogativă) mai încape vorbă? = este cert, neîndoielnic. ♦ Tranz. A (putea) cuprinde ceva. ◊ Expr. A nu-l (mai) încăpea (pe cineva) locul (de bucurie, de veselie etc.) = a fi foarte bucuros, vesel etc. 2. (Fam.; în construcții negative, urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A se împiedica de cineva, a fi nemulțumit, stingherit de prezența cuiva sau a ceva. 3. A trece, a străbate, a pătrunde pe undeva. 4. (În expr.) A încăpea pe mâna (sau pe mâinile) cuiva = a ajunge în posesiunea sau la discreția cuiva. – Lat. *incapere. DOOM
încăpeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încáp, 2 sg. încápi; conj. prez. 3 să încápă; part. încăpút
încăpeam
ÎNCĂPEÁ, încáp, vb. II. Intranz. 1. A fi cuprins într-un spațiu. ◊ Expr. A nu-și (mai) încăpea în piele sau (tranz.) a nu-l mai încăpea (pe cineva) pielea de gras (sau de bucurie, de fericire, de mândrie) = a fi foarte gras sau a fi foarte fericit, foarte mândru. Nu (mai) încape vorbă (sau îndoială, discuție) sau (în forma interogativă) mai încape vorbă? = este cert, neîndoielnic. ♦ Tranz. A (putea) cuprinde ceva. ◊ Expr. A nu-l (mai) încăpea (pe cineva) locul (de bucurie, de veselie etc.) = a fi foarte bucuros, vesel etc. 2. (Fam.; în construcții negative, urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A se împiedica de cineva, a fi nemulțumit, stingherit de prezența cuiva sau a ceva. 3. A trece, a străbate, a pătrunde pe undeva. 4. (În expr.) A încăpea pe mâna (sau pe mâinile) cuiva = a ajunge în posesiunea sau la discreția cuiva. – Lat. *incapere. DOOM
încăpeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încáp, 2 sg. încápi; conj. prez. 3 să încápă; part. încăpút
încăpeau
ÎNCĂPEÁ, încáp, vb. II. Intranz. 1. A fi cuprins într-un spațiu. ◊ Expr. A nu-și (mai) încăpea în piele sau (tranz.) a nu-l mai încăpea (pe cineva) pielea de gras (sau de bucurie, de fericire, de mândrie) = a fi foarte gras sau a fi foarte fericit, foarte mândru. Nu (mai) încape vorbă (sau îndoială, discuție) sau (în forma interogativă) mai încape vorbă? = este cert, neîndoielnic. ♦ Tranz. A (putea) cuprinde ceva. ◊ Expr. A nu-l (mai) încăpea (pe cineva) locul (de bucurie, de veselie etc.) = a fi foarte bucuros, vesel etc. 2. (Fam.; în construcții negative, urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A se împiedica de cineva, a fi nemulțumit, stingherit de prezența cuiva sau a ceva. 3. A trece, a străbate, a pătrunde pe undeva. 4. (În expr.) A încăpea pe mâna (sau pe mâinile) cuiva = a ajunge în posesiunea sau la discreția cuiva. – Lat. *incapere. DOOM
încăpeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încáp, 2 sg. încápi; conj. prez. 3 să încápă; part. încăpút
încăpeați
ÎNCĂPEÁ, încáp, vb. II. Intranz. 1. A fi cuprins într-un spațiu. ◊ Expr. A nu-și (mai) încăpea în piele sau (tranz.) a nu-l mai încăpea (pe cineva) pielea de gras (sau de bucurie, de fericire, de mândrie) = a fi foarte gras sau a fi foarte fericit, foarte mândru. Nu (mai) încape vorbă (sau îndoială, discuție) sau (în forma interogativă) mai încape vorbă? = este cert, neîndoielnic. ♦ Tranz. A (putea) cuprinde ceva. ◊ Expr. A nu-l (mai) încăpea (pe cineva) locul (de bucurie, de veselie etc.) = a fi foarte bucuros, vesel etc. 2. (Fam.; în construcții negative, urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A se împiedica de cineva, a fi nemulțumit, stingherit de prezența cuiva sau a ceva. 3. A trece, a străbate, a pătrunde pe undeva. 4. (În expr.) A încăpea pe mâna (sau pe mâinile) cuiva = a ajunge în posesiunea sau la discreția cuiva. – Lat. *incapere. DOOM
încăpeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încáp, 2 sg. încápi; conj. prez. 3 să încápă; part. încăpút
încăpem
ÎNCĂPEÁ, încáp, vb. II. Intranz. 1. A fi cuprins într-un spațiu. ◊ Expr. A nu-și (mai) încăpea în piele sau (tranz.) a nu-l mai încăpea (pe cineva) pielea de gras (sau de bucurie, de fericire, de mândrie) = a fi foarte gras sau a fi foarte fericit, foarte mândru. Nu (mai) încape vorbă (sau îndoială, discuție) sau (în forma interogativă) mai încape vorbă? = este cert, neîndoielnic. ♦ Tranz. A (putea) cuprinde ceva. ◊ Expr. A nu-l (mai) încăpea (pe cineva) locul (de bucurie, de veselie etc.) = a fi foarte bucuros, vesel etc. 2. (Fam.; în construcții negative, urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A se împiedica de cineva, a fi nemulțumit, stingherit de prezența cuiva sau a ceva. 3. A trece, a străbate, a pătrunde pe undeva. 4. (În expr.) A încăpea pe mâna (sau pe mâinile) cuiva = a ajunge în posesiunea sau la discreția cuiva. – Lat. *incapere. DOOM
încăpeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încáp, 2 sg. încápi; conj. prez. 3 să încápă; part. încăpút
încăpere
ÎNCĂPEÁ, încáp, vb. II. Intranz. 1. A fi cuprins într-un spațiu. ◊ Expr. A nu-și (mai) încăpea în piele sau (tranz.) a nu-l mai încăpea (pe cineva) pielea de gras (sau de bucurie, de fericire, de mândrie) = a fi foarte gras sau a fi foarte fericit, foarte mândru. Nu (mai) încape vorbă (sau îndoială, discuție) sau (în forma interogativă) mai încape vorbă? = este cert, neîndoielnic. ♦ Tranz. A (putea) cuprinde ceva. ◊ Expr. A nu-l (mai) încăpea (pe cineva) locul (de bucurie, de veselie etc.) = a fi foarte bucuros, vesel etc. 2. (Fam.; în construcții negative, urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A se împiedica de cineva, a fi nemulțumit, stingherit de prezența cuiva sau a ceva. 3. A trece, a străbate, a pătrunde pe undeva. 4. (În expr.) A încăpea pe mâna (sau pe mâinile) cuiva = a ajunge în posesiunea sau la discreția cuiva. – Lat. *incapere. DOOM
încăpeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încáp, 2 sg. încápi; conj. prez. 3 să încápă; part. încăpút
încăpere
ÎNCĂPÉRE, încăperi, s. f. Cameră, odaie. ♦ Volumul, spațiul, cuprinsul unui lucru. – V. încăpea. DOOM
încăpére s. f., g.-d. încăpérii; pl. încăpéri
încăperea
ÎNCĂPÉRE, încăperi, s. f. Cameră, odaie. ♦ Volumul, spațiul, cuprinsul unui lucru. – V. încăpea. DOOM
încăpére s. f., g.-d. încăpérii; pl. încăpéri
încăperi
ÎNCĂPÉRE, încăperi, s. f. Cameră, odaie. ♦ Volumul, spațiul, cuprinsul unui lucru. – V. încăpea. DOOM
încăpére s. f., g.-d. încăpérii; pl. încăpéri
încăperii
ÎNCĂPÉRE, încăperi, s. f. Cameră, odaie. ♦ Volumul, spațiul, cuprinsul unui lucru. – V. încăpea. DOOM
încăpére s. f., g.-d. încăpérii; pl. încăpéri
încăperile
ÎNCĂPÉRE, încăperi, s. f. Cameră, odaie. ♦ Volumul, spațiul, cuprinsul unui lucru. – V. încăpea. DOOM
încăpére s. f., g.-d. încăpérii; pl. încăpéri
încăperilor
ÎNCĂPÉRE, încăperi, s. f. Cameră, odaie. ♦ Volumul, spațiul, cuprinsul unui lucru. – V. încăpea. DOOM
încăpére s. f., g.-d. încăpérii; pl. încăpéri
încăpeți
ÎNCĂPEÁ, încáp, vb. II. Intranz. 1. A fi cuprins într-un spațiu. ◊ Expr. A nu-și (mai) încăpea în piele sau (tranz.) a nu-l mai încăpea (pe cineva) pielea de gras (sau de bucurie, de fericire, de mândrie) = a fi foarte gras sau a fi foarte fericit, foarte mândru. Nu (mai) încape vorbă (sau îndoială, discuție) sau (în forma interogativă) mai încape vorbă? = este cert, neîndoielnic. ♦ Tranz. A (putea) cuprinde ceva. ◊ Expr. A nu-l (mai) încăpea (pe cineva) locul (de bucurie, de veselie etc.) = a fi foarte bucuros, vesel etc. 2. (Fam.; în construcții negative, urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A se împiedica de cineva, a fi nemulțumit, stingherit de prezența cuiva sau a ceva. 3. A trece, a străbate, a pătrunde pe undeva. 4. (În expr.) A încăpea pe mâna (sau pe mâinile) cuiva = a ajunge în posesiunea sau la discreția cuiva. – Lat. *incapere. DOOM
încăpeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încáp, 2 sg. încápi; conj. prez. 3 să încápă; part. încăpút
încăpu
ÎNCĂPEÁ, încáp, vb. II. Intranz. 1. A fi cuprins într-un spațiu. ◊ Expr. A nu-și (mai) încăpea în piele sau (tranz.) a nu-l mai încăpea (pe cineva) pielea de gras (sau de bucurie, de fericire, de mândrie) = a fi foarte gras sau a fi foarte fericit, foarte mândru. Nu (mai) încape vorbă (sau îndoială, discuție) sau (în forma interogativă) mai încape vorbă? = este cert, neîndoielnic. ♦ Tranz. A (putea) cuprinde ceva. ◊ Expr. A nu-l (mai) încăpea (pe cineva) locul (de bucurie, de veselie etc.) = a fi foarte bucuros, vesel etc. 2. (Fam.; în construcții negative, urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A se împiedica de cineva, a fi nemulțumit, stingherit de prezența cuiva sau a ceva. 3. A trece, a străbate, a pătrunde pe undeva. 4. (În expr.) A încăpea pe mâna (sau pe mâinile) cuiva = a ajunge în posesiunea sau la discreția cuiva. – Lat. *incapere. DOOM
încăpeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încáp, 2 sg. încápi; conj. prez. 3 să încápă; part. încăpút
încăpui
ÎNCĂPEÁ, încáp, vb. II. Intranz. 1. A fi cuprins într-un spațiu. ◊ Expr. A nu-și (mai) încăpea în piele sau (tranz.) a nu-l mai încăpea (pe cineva) pielea de gras (sau de bucurie, de fericire, de mândrie) = a fi foarte gras sau a fi foarte fericit, foarte mândru. Nu (mai) încape vorbă (sau îndoială, discuție) sau (în forma interogativă) mai încape vorbă? = este cert, neîndoielnic. ♦ Tranz. A (putea) cuprinde ceva. ◊ Expr. A nu-l (mai) încăpea (pe cineva) locul (de bucurie, de veselie etc.) = a fi foarte bucuros, vesel etc. 2. (Fam.; în construcții negative, urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A se împiedica de cineva, a fi nemulțumit, stingherit de prezența cuiva sau a ceva. 3. A trece, a străbate, a pătrunde pe undeva. 4. (În expr.) A încăpea pe mâna (sau pe mâinile) cuiva = a ajunge în posesiunea sau la discreția cuiva. – Lat. *incapere. DOOM
încăpeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încáp, 2 sg. încápi; conj. prez. 3 să încápă; part. încăpút
încăpui
ÎNCĂPUÍ, încăpuiesc, vb. IV. (Reg.) 1. Refl. A obține, a-și procura ceva; a se căpui. 2. Tranz. A pune mâna pe cineva sau ceva; a prinde, a căpui. – În + căpui. DOOM
încăpuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încăpuiésc, imperf. 3 sg. încăpuiá; conj. prez. 3 să încăpuiáscă
încăpuia
ÎNCĂPUÍ, încăpuiesc, vb. IV. (Reg.) 1. Refl. A obține, a-și procura ceva; a se căpui. 2. Tranz. A pune mâna pe cineva sau ceva; a prinde, a căpui. – În + căpui. DOOM
încăpuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încăpuiésc, imperf. 3 sg. încăpuiá; conj. prez. 3 să încăpuiáscă
încăpuiai
ÎNCĂPUÍ, încăpuiesc, vb. IV. (Reg.) 1. Refl. A obține, a-și procura ceva; a se căpui. 2. Tranz. A pune mâna pe cineva sau ceva; a prinde, a căpui. – În + căpui. DOOM
încăpuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încăpuiésc, imperf. 3 sg. încăpuiá; conj. prez. 3 să încăpuiáscă
încăpuiam
ÎNCĂPUÍ, încăpuiesc, vb. IV. (Reg.) 1. Refl. A obține, a-și procura ceva; a se căpui. 2. Tranz. A pune mâna pe cineva sau ceva; a prinde, a căpui. – În + căpui. DOOM
încăpuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încăpuiésc, imperf. 3 sg. încăpuiá; conj. prez. 3 să încăpuiáscă
încăpuiască
ÎNCĂPUÍ, încăpuiesc, vb. IV. (Reg.) 1. Refl. A obține, a-și procura ceva; a se căpui. 2. Tranz. A pune mâna pe cineva sau ceva; a prinde, a căpui. – În + căpui. DOOM
încăpuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încăpuiésc, imperf. 3 sg. încăpuiá; conj. prez. 3 să încăpuiáscă
încăpuiau
ÎNCĂPUÍ, încăpuiesc, vb. IV. (Reg.) 1. Refl. A obține, a-și procura ceva; a se căpui. 2. Tranz. A pune mâna pe cineva sau ceva; a prinde, a căpui. – În + căpui. DOOM
încăpuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încăpuiésc, imperf. 3 sg. încăpuiá; conj. prez. 3 să încăpuiáscă
încăpuiați
ÎNCĂPUÍ, încăpuiesc, vb. IV. (Reg.) 1. Refl. A obține, a-și procura ceva; a se căpui. 2. Tranz. A pune mâna pe cineva sau ceva; a prinde, a căpui. – În + căpui. DOOM
încăpuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încăpuiésc, imperf. 3 sg. încăpuiá; conj. prez. 3 să încăpuiáscă
încăpuiesc
ÎNCĂPUÍ, încăpuiesc, vb. IV. (Reg.) 1. Refl. A obține, a-și procura ceva; a se căpui. 2. Tranz. A pune mâna pe cineva sau ceva; a prinde, a căpui. – În + căpui. DOOM
încăpuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încăpuiésc, imperf. 3 sg. încăpuiá; conj. prez. 3 să încăpuiáscă
încăpuiește
ÎNCĂPUÍ, încăpuiesc, vb. IV. (Reg.) 1. Refl. A obține, a-și procura ceva; a se căpui. 2. Tranz. A pune mâna pe cineva sau ceva; a prinde, a căpui. – În + căpui. DOOM
încăpuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încăpuiésc, imperf. 3 sg. încăpuiá; conj. prez. 3 să încăpuiáscă
încăpuiești
ÎNCĂPUÍ, încăpuiesc, vb. IV. (Reg.) 1. Refl. A obține, a-și procura ceva; a se căpui. 2. Tranz. A pune mâna pe cineva sau ceva; a prinde, a căpui. – În + căpui. DOOM
încăpuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încăpuiésc, imperf. 3 sg. încăpuiá; conj. prez. 3 să încăpuiáscă
încăpuii
ÎNCĂPUÍ, încăpuiesc, vb. IV. (Reg.) 1. Refl. A obține, a-și procura ceva; a se căpui. 2. Tranz. A pune mâna pe cineva sau ceva; a prinde, a căpui. – În + căpui. DOOM
încăpuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încăpuiésc, imperf. 3 sg. încăpuiá; conj. prez. 3 să încăpuiáscă
încăpuim
ÎNCĂPUÍ, încăpuiesc, vb. IV. (Reg.) 1. Refl. A obține, a-și procura ceva; a se căpui. 2. Tranz. A pune mâna pe cineva sau ceva; a prinde, a căpui. – În + căpui. DOOM
încăpuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încăpuiésc, imperf. 3 sg. încăpuiá; conj. prez. 3 să încăpuiáscă
încăpuind
ÎNCĂPUÍ, încăpuiesc, vb. IV. (Reg.) 1. Refl. A obține, a-și procura ceva; a se căpui. 2. Tranz. A pune mâna pe cineva sau ceva; a prinde, a căpui. – În + căpui. DOOM
încăpuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încăpuiésc, imperf. 3 sg. încăpuiá; conj. prez. 3 să încăpuiáscă
încăpuire
ÎNCĂPUÍ, încăpuiesc, vb. IV. (Reg.) 1. Refl. A obține, a-și procura ceva; a se căpui. 2. Tranz. A pune mâna pe cineva sau ceva; a prinde, a căpui. – În + căpui. DOOM
încăpuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încăpuiésc, imperf. 3 sg. încăpuiá; conj. prez. 3 să încăpuiáscă
încăpuire
ÎNCĂPUÍ, încăpuiesc, vb. IV. (Reg.) 1. Refl. A obține, a-și procura ceva; a (se) căpui. 2. Tranz. A pune mâna pe cineva sau ceva; a prinde, a căpui. – În + căpui.
încăpuiră
ÎNCĂPUÍ, încăpuiesc, vb. IV. (Reg.) 1. Refl. A obține, a-și procura ceva; a se căpui. 2. Tranz. A pune mâna pe cineva sau ceva; a prinde, a căpui. – În + căpui. DOOM
încăpuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încăpuiésc, imperf. 3 sg. încăpuiá; conj. prez. 3 să încăpuiáscă
încăpuirăm
ÎNCĂPUÍ, încăpuiesc, vb. IV. (Reg.) 1. Refl. A obține, a-și procura ceva; a se căpui. 2. Tranz. A pune mâna pe cineva sau ceva; a prinde, a căpui. – În + căpui. DOOM
încăpuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încăpuiésc, imperf. 3 sg. încăpuiá; conj. prez. 3 să încăpuiáscă
încăpuirăți
ÎNCĂPUÍ, încăpuiesc, vb. IV. (Reg.) 1. Refl. A obține, a-și procura ceva; a se căpui. 2. Tranz. A pune mâna pe cineva sau ceva; a prinde, a căpui. – În + căpui. DOOM
încăpuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încăpuiésc, imperf. 3 sg. încăpuiá; conj. prez. 3 să încăpuiáscă
încăpuise
ÎNCĂPUÍ, încăpuiesc, vb. IV. (Reg.) 1. Refl. A obține, a-și procura ceva; a se căpui. 2. Tranz. A pune mâna pe cineva sau ceva; a prinde, a căpui. – În + căpui. DOOM
încăpuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încăpuiésc, imperf. 3 sg. încăpuiá; conj. prez. 3 să încăpuiáscă
încăpuisem
ÎNCĂPUÍ, încăpuiesc, vb. IV. (Reg.) 1. Refl. A obține, a-și procura ceva; a se căpui. 2. Tranz. A pune mâna pe cineva sau ceva; a prinde, a căpui. – În + căpui. DOOM
încăpuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încăpuiésc, imperf. 3 sg. încăpuiá; conj. prez. 3 să încăpuiáscă
încăpuiseră
ÎNCĂPUÍ, încăpuiesc, vb. IV. (Reg.) 1. Refl. A obține, a-și procura ceva; a se căpui. 2. Tranz. A pune mâna pe cineva sau ceva; a prinde, a căpui. – În + căpui. DOOM
încăpuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încăpuiésc, imperf. 3 sg. încăpuiá; conj. prez. 3 să încăpuiáscă
încăpuiserăm
ÎNCĂPUÍ, încăpuiesc, vb. IV. (Reg.) 1. Refl. A obține, a-și procura ceva; a se căpui. 2. Tranz. A pune mâna pe cineva sau ceva; a prinde, a căpui. – În + căpui. DOOM
încăpuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încăpuiésc, imperf. 3 sg. încăpuiá; conj. prez. 3 să încăpuiáscă
încăpuiserăți
ÎNCĂPUÍ, încăpuiesc, vb. IV. (Reg.) 1. Refl. A obține, a-și procura ceva; a se căpui. 2. Tranz. A pune mâna pe cineva sau ceva; a prinde, a căpui. – În + căpui. DOOM
încăpuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încăpuiésc, imperf. 3 sg. încăpuiá; conj. prez. 3 să încăpuiáscă
încăpuiseși
ÎNCĂPUÍ, încăpuiesc, vb. IV. (Reg.) 1. Refl. A obține, a-și procura ceva; a se căpui. 2. Tranz. A pune mâna pe cineva sau ceva; a prinde, a căpui. – În + căpui. DOOM
încăpuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încăpuiésc, imperf. 3 sg. încăpuiá; conj. prez. 3 să încăpuiáscă
încăpuiseți
ÎNCĂPUÍ, încăpuiesc, vb. IV. (Reg.) 1. Refl. A obține, a-și procura ceva; a se căpui. 2. Tranz. A pune mâna pe cineva sau ceva; a prinde, a căpui. – În + căpui. DOOM
încăpuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încăpuiésc, imperf. 3 sg. încăpuiá; conj. prez. 3 să încăpuiáscă
încăpuit
ÎNCĂPUÍ, încăpuiesc, vb. IV. (Reg.) 1. Refl. A obține, a-și procura ceva; a se căpui. 2. Tranz. A pune mâna pe cineva sau ceva; a prinde, a căpui. – În + căpui. DOOM
încăpuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încăpuiésc, imperf. 3 sg. încăpuiá; conj. prez. 3 să încăpuiáscă
încăpuit
ÎNCĂPUÍT, -Ă, încăpuiți, -te, adj. (Reg.) Care are de toate; care are tot ce-i trebuie, căpuit. – V. încăpui.
încăpuiși
ÎNCĂPUÍ, încăpuiesc, vb. IV. (Reg.) 1. Refl. A obține, a-și procura ceva; a se căpui. 2. Tranz. A pune mâna pe cineva sau ceva; a prinde, a căpui. – În + căpui. DOOM
încăpuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încăpuiésc, imperf. 3 sg. încăpuiá; conj. prez. 3 să încăpuiáscă
încăpuiți
ÎNCĂPUÍ, încăpuiesc, vb. IV. (Reg.) 1. Refl. A obține, a-și procura ceva; a se căpui. 2. Tranz. A pune mâna pe cineva sau ceva; a prinde, a căpui. – În + căpui. DOOM
încăpuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încăpuiésc, imperf. 3 sg. încăpuiá; conj. prez. 3 să încăpuiáscă
încăpură
ÎNCĂPEÁ, încáp, vb. II. Intranz. 1. A fi cuprins într-un spațiu. ◊ Expr. A nu-și (mai) încăpea în piele sau (tranz.) a nu-l mai încăpea (pe cineva) pielea de gras (sau de bucurie, de fericire, de mândrie) = a fi foarte gras sau a fi foarte fericit, foarte mândru. Nu (mai) încape vorbă (sau îndoială, discuție) sau (în forma interogativă) mai încape vorbă? = este cert, neîndoielnic. ♦ Tranz. A (putea) cuprinde ceva. ◊ Expr. A nu-l (mai) încăpea (pe cineva) locul (de bucurie, de veselie etc.) = a fi foarte bucuros, vesel etc. 2. (Fam.; în construcții negative, urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A se împiedica de cineva, a fi nemulțumit, stingherit de prezența cuiva sau a ceva. 3. A trece, a străbate, a pătrunde pe undeva. 4. (În expr.) A încăpea pe mâna (sau pe mâinile) cuiva = a ajunge în posesiunea sau la discreția cuiva. – Lat. *incapere. DOOM
încăpeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încáp, 2 sg. încápi; conj. prez. 3 să încápă; part. încăpút
încăpurăm
ÎNCĂPEÁ, încáp, vb. II. Intranz. 1. A fi cuprins într-un spațiu. ◊ Expr. A nu-și (mai) încăpea în piele sau (tranz.) a nu-l mai încăpea (pe cineva) pielea de gras (sau de bucurie, de fericire, de mândrie) = a fi foarte gras sau a fi foarte fericit, foarte mândru. Nu (mai) încape vorbă (sau îndoială, discuție) sau (în forma interogativă) mai încape vorbă? = este cert, neîndoielnic. ♦ Tranz. A (putea) cuprinde ceva. ◊ Expr. A nu-l (mai) încăpea (pe cineva) locul (de bucurie, de veselie etc.) = a fi foarte bucuros, vesel etc. 2. (Fam.; în construcții negative, urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A se împiedica de cineva, a fi nemulțumit, stingherit de prezența cuiva sau a ceva. 3. A trece, a străbate, a pătrunde pe undeva. 4. (În expr.) A încăpea pe mâna (sau pe mâinile) cuiva = a ajunge în posesiunea sau la discreția cuiva. – Lat. *incapere. DOOM
încăpeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încáp, 2 sg. încápi; conj. prez. 3 să încápă; part. încăpút
încăpurăți
ÎNCĂPEÁ, încáp, vb. II. Intranz. 1. A fi cuprins într-un spațiu. ◊ Expr. A nu-și (mai) încăpea în piele sau (tranz.) a nu-l mai încăpea (pe cineva) pielea de gras (sau de bucurie, de fericire, de mândrie) = a fi foarte gras sau a fi foarte fericit, foarte mândru. Nu (mai) încape vorbă (sau îndoială, discuție) sau (în forma interogativă) mai încape vorbă? = este cert, neîndoielnic. ♦ Tranz. A (putea) cuprinde ceva. ◊ Expr. A nu-l (mai) încăpea (pe cineva) locul (de bucurie, de veselie etc.) = a fi foarte bucuros, vesel etc. 2. (Fam.; în construcții negative, urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A se împiedica de cineva, a fi nemulțumit, stingherit de prezența cuiva sau a ceva. 3. A trece, a străbate, a pătrunde pe undeva. 4. (În expr.) A încăpea pe mâna (sau pe mâinile) cuiva = a ajunge în posesiunea sau la discreția cuiva. – Lat. *incapere. DOOM
încăpeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încáp, 2 sg. încápi; conj. prez. 3 să încápă; part. încăpút
încăpuse
ÎNCĂPEÁ, încáp, vb. II. Intranz. 1. A fi cuprins într-un spațiu. ◊ Expr. A nu-și (mai) încăpea în piele sau (tranz.) a nu-l mai încăpea (pe cineva) pielea de gras (sau de bucurie, de fericire, de mândrie) = a fi foarte gras sau a fi foarte fericit, foarte mândru. Nu (mai) încape vorbă (sau îndoială, discuție) sau (în forma interogativă) mai încape vorbă? = este cert, neîndoielnic. ♦ Tranz. A (putea) cuprinde ceva. ◊ Expr. A nu-l (mai) încăpea (pe cineva) locul (de bucurie, de veselie etc.) = a fi foarte bucuros, vesel etc. 2. (Fam.; în construcții negative, urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A se împiedica de cineva, a fi nemulțumit, stingherit de prezența cuiva sau a ceva. 3. A trece, a străbate, a pătrunde pe undeva. 4. (În expr.) A încăpea pe mâna (sau pe mâinile) cuiva = a ajunge în posesiunea sau la discreția cuiva. – Lat. *incapere. DOOM
încăpeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încáp, 2 sg. încápi; conj. prez. 3 să încápă; part. încăpút
încăpusem
ÎNCĂPEÁ, încáp, vb. II. Intranz. 1. A fi cuprins într-un spațiu. ◊ Expr. A nu-și (mai) încăpea în piele sau (tranz.) a nu-l mai încăpea (pe cineva) pielea de gras (sau de bucurie, de fericire, de mândrie) = a fi foarte gras sau a fi foarte fericit, foarte mândru. Nu (mai) încape vorbă (sau îndoială, discuție) sau (în forma interogativă) mai încape vorbă? = este cert, neîndoielnic. ♦ Tranz. A (putea) cuprinde ceva. ◊ Expr. A nu-l (mai) încăpea (pe cineva) locul (de bucurie, de veselie etc.) = a fi foarte bucuros, vesel etc. 2. (Fam.; în construcții negative, urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A se împiedica de cineva, a fi nemulțumit, stingherit de prezența cuiva sau a ceva. 3. A trece, a străbate, a pătrunde pe undeva. 4. (În expr.) A încăpea pe mâna (sau pe mâinile) cuiva = a ajunge în posesiunea sau la discreția cuiva. – Lat. *incapere. DOOM
încăpeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încáp, 2 sg. încápi; conj. prez. 3 să încápă; part. încăpút
încăpuseră
ÎNCĂPEÁ, încáp, vb. II. Intranz. 1. A fi cuprins într-un spațiu. ◊ Expr. A nu-și (mai) încăpea în piele sau (tranz.) a nu-l mai încăpea (pe cineva) pielea de gras (sau de bucurie, de fericire, de mândrie) = a fi foarte gras sau a fi foarte fericit, foarte mândru. Nu (mai) încape vorbă (sau îndoială, discuție) sau (în forma interogativă) mai încape vorbă? = este cert, neîndoielnic. ♦ Tranz. A (putea) cuprinde ceva. ◊ Expr. A nu-l (mai) încăpea (pe cineva) locul (de bucurie, de veselie etc.) = a fi foarte bucuros, vesel etc. 2. (Fam.; în construcții negative, urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A se împiedica de cineva, a fi nemulțumit, stingherit de prezența cuiva sau a ceva. 3. A trece, a străbate, a pătrunde pe undeva. 4. (În expr.) A încăpea pe mâna (sau pe mâinile) cuiva = a ajunge în posesiunea sau la discreția cuiva. – Lat. *incapere. DOOM
încăpeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încáp, 2 sg. încápi; conj. prez. 3 să încápă; part. încăpút
încăpuserăm
ÎNCĂPEÁ, încáp, vb. II. Intranz. 1. A fi cuprins într-un spațiu. ◊ Expr. A nu-și (mai) încăpea în piele sau (tranz.) a nu-l mai încăpea (pe cineva) pielea de gras (sau de bucurie, de fericire, de mândrie) = a fi foarte gras sau a fi foarte fericit, foarte mândru. Nu (mai) încape vorbă (sau îndoială, discuție) sau (în forma interogativă) mai încape vorbă? = este cert, neîndoielnic. ♦ Tranz. A (putea) cuprinde ceva. ◊ Expr. A nu-l (mai) încăpea (pe cineva) locul (de bucurie, de veselie etc.) = a fi foarte bucuros, vesel etc. 2. (Fam.; în construcții negative, urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A se împiedica de cineva, a fi nemulțumit, stingherit de prezența cuiva sau a ceva. 3. A trece, a străbate, a pătrunde pe undeva. 4. (În expr.) A încăpea pe mâna (sau pe mâinile) cuiva = a ajunge în posesiunea sau la discreția cuiva. – Lat. *incapere. DOOM
încăpeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încáp, 2 sg. încápi; conj. prez. 3 să încápă; part. încăpút
încăpuserăți
ÎNCĂPEÁ, încáp, vb. II. Intranz. 1. A fi cuprins într-un spațiu. ◊ Expr. A nu-și (mai) încăpea în piele sau (tranz.) a nu-l mai încăpea (pe cineva) pielea de gras (sau de bucurie, de fericire, de mândrie) = a fi foarte gras sau a fi foarte fericit, foarte mândru. Nu (mai) încape vorbă (sau îndoială, discuție) sau (în forma interogativă) mai încape vorbă? = este cert, neîndoielnic. ♦ Tranz. A (putea) cuprinde ceva. ◊ Expr. A nu-l (mai) încăpea (pe cineva) locul (de bucurie, de veselie etc.) = a fi foarte bucuros, vesel etc. 2. (Fam.; în construcții negative, urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A se împiedica de cineva, a fi nemulțumit, stingherit de prezența cuiva sau a ceva. 3. A trece, a străbate, a pătrunde pe undeva. 4. (În expr.) A încăpea pe mâna (sau pe mâinile) cuiva = a ajunge în posesiunea sau la discreția cuiva. – Lat. *incapere. DOOM
încăpeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încáp, 2 sg. încápi; conj. prez. 3 să încápă; part. încăpút
încăpuseși
ÎNCĂPEÁ, încáp, vb. II. Intranz. 1. A fi cuprins într-un spațiu. ◊ Expr. A nu-și (mai) încăpea în piele sau (tranz.) a nu-l mai încăpea (pe cineva) pielea de gras (sau de bucurie, de fericire, de mândrie) = a fi foarte gras sau a fi foarte fericit, foarte mândru. Nu (mai) încape vorbă (sau îndoială, discuție) sau (în forma interogativă) mai încape vorbă? = este cert, neîndoielnic. ♦ Tranz. A (putea) cuprinde ceva. ◊ Expr. A nu-l (mai) încăpea (pe cineva) locul (de bucurie, de veselie etc.) = a fi foarte bucuros, vesel etc. 2. (Fam.; în construcții negative, urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A se împiedica de cineva, a fi nemulțumit, stingherit de prezența cuiva sau a ceva. 3. A trece, a străbate, a pătrunde pe undeva. 4. (În expr.) A încăpea pe mâna (sau pe mâinile) cuiva = a ajunge în posesiunea sau la discreția cuiva. – Lat. *incapere. DOOM
încăpeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încáp, 2 sg. încápi; conj. prez. 3 să încápă; part. încăpút
încăpuseți
ÎNCĂPEÁ, încáp, vb. II. Intranz. 1. A fi cuprins într-un spațiu. ◊ Expr. A nu-și (mai) încăpea în piele sau (tranz.) a nu-l mai încăpea (pe cineva) pielea de gras (sau de bucurie, de fericire, de mândrie) = a fi foarte gras sau a fi foarte fericit, foarte mândru. Nu (mai) încape vorbă (sau îndoială, discuție) sau (în forma interogativă) mai încape vorbă? = este cert, neîndoielnic. ♦ Tranz. A (putea) cuprinde ceva. ◊ Expr. A nu-l (mai) încăpea (pe cineva) locul (de bucurie, de veselie etc.) = a fi foarte bucuros, vesel etc. 2. (Fam.; în construcții negative, urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A se împiedica de cineva, a fi nemulțumit, stingherit de prezența cuiva sau a ceva. 3. A trece, a străbate, a pătrunde pe undeva. 4. (În expr.) A încăpea pe mâna (sau pe mâinile) cuiva = a ajunge în posesiunea sau la discreția cuiva. – Lat. *incapere. DOOM
încăpeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încáp, 2 sg. încápi; conj. prez. 3 să încápă; part. încăpút
încăput
ÎNCĂPEÁ, încáp, vb. II. Intranz. 1. A fi cuprins într-un spațiu. ◊ Expr. A nu-și (mai) încăpea în piele sau (tranz.) a nu-l mai încăpea (pe cineva) pielea de gras (sau de bucurie, de fericire, de mândrie) = a fi foarte gras sau a fi foarte fericit, foarte mândru. Nu (mai) încape vorbă (sau îndoială, discuție) sau (în forma interogativă) mai încape vorbă? = este cert, neîndoielnic. ♦ Tranz. A (putea) cuprinde ceva. ◊ Expr. A nu-l (mai) încăpea (pe cineva) locul (de bucurie, de veselie etc.) = a fi foarte bucuros, vesel etc. 2. (Fam.; în construcții negative, urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A se împiedica de cineva, a fi nemulțumit, stingherit de prezența cuiva sau a ceva. 3. A trece, a străbate, a pătrunde pe undeva. 4. (În expr.) A încăpea pe mâna (sau pe mâinile) cuiva = a ajunge în posesiunea sau la discreția cuiva. – Lat. *incapere. DOOM
încăpeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încáp, 2 sg. încápi; conj. prez. 3 să încápă; part. încăpút
încăput
ÎNCĂPEÁ, încáp, vb. II. Intranz. 1. A fi cuprins într-un spațiu. ◊ Expr. A nu-și (mai) încăpea în piele sau (tranz.) a nu-l mai încăpea (pe cineva) pielea de gras (sau de bucurie, de fericire, de mândrie) = a fi foarte gras sau a fi foarte fericit, foarte mândru. Nu (mai) încape vorbă (sau îndoială, discuție) sau (în forma interogativă) mai încape vorbă? = este cert, neîndoielnic. ♦ Tranz. A (putea) cuprinde ceva. ◊ Expr. A nu-l (mai) încăpea (pe cineva) locul (de bucurie, de veselie etc.) = a fi foarte bucuros. 2. (Fam.; în construcții negative, urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A se împiedica de cineva, a fi nemulțumit, stingherit de prezența cuiva sau a ceva. 3. A trece, a străbate, a pătrunde pe undeva. 4. (În expr.) A încăpea pe mâna (sau pe mâinile) cuiva = a ajunge în posesiunea sau la discreția cuiva. – Lat. *incapere.
încăputa
ÎNCĂPUTÁ, încăputez, vb. I. Tranz. A pune căpute la încălțăminte; a căputa. – În + căpută. DOOM
încăputá (a ~) vb., ind. prez. 3 încăputeáză
încăputai
ÎNCĂPUTÁ, încăputez, vb. I. Tranz. A pune căpute la încălțăminte; a căputa. – În + căpută. DOOM
încăputá (a ~) vb., ind. prez. 3 încăputeáză
încăputam
ÎNCĂPUTÁ, încăputez, vb. I. Tranz. A pune căpute la încălțăminte; a căputa. – În + căpută. DOOM
încăputá (a ~) vb., ind. prez. 3 încăputeáză
încăputare
ÎNCĂPUTÁ, încăputez, vb. I. Tranz. A pune căpute la încălțăminte; a căputa. – În + căpută. DOOM
încăputá (a ~) vb., ind. prez. 3 încăputeáză
încăputare
ÎNCĂPUTÁ, încăputez, vb. I. Tranz. A pune căpute la încălțăminte; a căputa. – În + căpută.
încăputară
ÎNCĂPUTÁ, încăputez, vb. I. Tranz. A pune căpute la încălțăminte; a căputa. – În + căpută. DOOM
încăputá (a ~) vb., ind. prez. 3 încăputeáză
încăputarăm
ÎNCĂPUTÁ, încăputez, vb. I. Tranz. A pune căpute la încălțăminte; a căputa. – În + căpută. DOOM
încăputá (a ~) vb., ind. prez. 3 încăputeáză
încăputarăți
ÎNCĂPUTÁ, încăputez, vb. I. Tranz. A pune căpute la încălțăminte; a căputa. – În + căpută. DOOM
încăputá (a ~) vb., ind. prez. 3 încăputeáză
încăputase
ÎNCĂPUTÁ, încăputez, vb. I. Tranz. A pune căpute la încălțăminte; a căputa. – În + căpută. DOOM
încăputá (a ~) vb., ind. prez. 3 încăputeáză
încăputasem
ÎNCĂPUTÁ, încăputez, vb. I. Tranz. A pune căpute la încălțăminte; a căputa. – În + căpută. DOOM
încăputá (a ~) vb., ind. prez. 3 încăputeáză
încăputaseră
ÎNCĂPUTÁ, încăputez, vb. I. Tranz. A pune căpute la încălțăminte; a căputa. – În + căpută. DOOM
încăputá (a ~) vb., ind. prez. 3 încăputeáză
încăputaserăm
ÎNCĂPUTÁ, încăputez, vb. I. Tranz. A pune căpute la încălțăminte; a căputa. – În + căpută. DOOM
încăputá (a ~) vb., ind. prez. 3 încăputeáză
încăputaserăți
ÎNCĂPUTÁ, încăputez, vb. I. Tranz. A pune căpute la încălțăminte; a căputa. – În + căpută. DOOM
încăputá (a ~) vb., ind. prez. 3 încăputeáză
încăputaseși
ÎNCĂPUTÁ, încăputez, vb. I. Tranz. A pune căpute la încălțăminte; a căputa. – În + căpută. DOOM
încăputá (a ~) vb., ind. prez. 3 încăputeáză
încăputaseți
ÎNCĂPUTÁ, încăputez, vb. I. Tranz. A pune căpute la încălțăminte; a căputa. – În + căpută. DOOM
încăputá (a ~) vb., ind. prez. 3 încăputeáză
încăputat
ÎNCĂPUTÁ, încăputez, vb. I. Tranz. A pune căpute la încălțăminte; a căputa. – În + căpută. DOOM
încăputá (a ~) vb., ind. prez. 3 încăputeáză
încăputat
ÎNCĂPUTÁ, încăputez, vb. I. Tranz. A pune căpute la încălțăminte; a căputa. – În + căpută.
încăputata
ÎNCĂPUTÁ, încăputez, vb. I. Tranz. A pune căpute la încălțăminte; a căputa. – În + căpută.
încăputate
ÎNCĂPUTÁ, încăputez, vb. I. Tranz. A pune căpute la încălțăminte; a căputa. – În + căpută.
încăputatei
ÎNCĂPUTÁ, încăputez, vb. I. Tranz. A pune căpute la încălțăminte; a căputa. – În + căpută.
încăputatele
ÎNCĂPUTÁ, încăputez, vb. I. Tranz. A pune căpute la încălțăminte; a căputa. – În + căpută.
încăputatelor
ÎNCĂPUTÁ, încăputez, vb. I. Tranz. A pune căpute la încălțăminte; a căputa. – În + căpută.
încăputatul
ÎNCĂPUTÁ, încăputez, vb. I. Tranz. A pune căpute la încălțăminte; a căputa. – În + căpută.
încăputatului
ÎNCĂPUTÁ, încăputez, vb. I. Tranz. A pune căpute la încălțăminte; a căputa. – În + căpută.
încăputau
ÎNCĂPUTÁ, încăputez, vb. I. Tranz. A pune căpute la încălțăminte; a căputa. – În + căpută. DOOM
încăputá (a ~) vb., ind. prez. 3 încăputeáză
încăputași
ÎNCĂPUTÁ, încăputez, vb. I. Tranz. A pune căpute la încălțăminte; a căputa. – În + căpută. DOOM
încăputá (a ~) vb., ind. prez. 3 încăputeáză
încăputați
ÎNCĂPUTÁ, încăputez, vb. I. Tranz. A pune căpute la încălțăminte; a căputa. – În + căpută. DOOM
încăputá (a ~) vb., ind. prez. 3 încăputeáză
încăputați
ÎNCĂPUTÁ, încăputez, vb. I. Tranz. A pune căpute la încălțăminte; a căputa. – În + căpută.
încăputații
ÎNCĂPUTÁ, încăputez, vb. I. Tranz. A pune căpute la încălțăminte; a căputa. – În + căpută.
încăputaților
ÎNCĂPUTÁ, încăputez, vb. I. Tranz. A pune căpute la încălțăminte; a căputa. – În + căpută.
încăputează
ÎNCĂPUTÁ, încăputez, vb. I. Tranz. A pune căpute la încălțăminte; a căputa. – În + căpută. DOOM
încăputá (a ~) vb., ind. prez. 3 încăputeáză
încăputez
ÎNCĂPUTÁ, încăputez, vb. I. Tranz. A pune căpute la încălțăminte; a căputa. – În + căpută. DOOM
încăputá (a ~) vb., ind. prez. 3 încăputeáză
încăputeze
ÎNCĂPUTÁ, încăputez, vb. I. Tranz. A pune căpute la încălțăminte; a căputa. – În + căpută. DOOM
încăputá (a ~) vb., ind. prez. 3 încăputeáză
încăputezi
ÎNCĂPUTÁ, încăputez, vb. I. Tranz. A pune căpute la încălțăminte; a căputa. – În + căpută. DOOM
încăputá (a ~) vb., ind. prez. 3 încăputeáză
încăputând
ÎNCĂPUTÁ, încăputez, vb. I. Tranz. A pune căpute la încălțăminte; a căputa. – În + căpută. DOOM
încăputá (a ~) vb., ind. prez. 3 încăputeáză
încăputînd
ÎNCĂPUTÁ, încăputez, vb. I. Tranz. A pune căpute la încălțăminte; a căputa. – În + căpută. DOOM
încăputá (a ~) vb., ind. prez. 3 încăputeáză
încăpușa
ÎNCĂPUȘÍ vb. IV v. încăpușa. DOOM
!încăpușá/încăpușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. încăpușeáză/încăpușéște, imperf. 3 sg. încăpușá/încăpușeá; conj. prez. 3 să încăpușéze/să încăpușeáscă
încăpușare
ÎNCĂPUȘÁ vb. I v. încăpuși.
încăpușat
ÎNCĂPUȘÁT, -Ă, încăpușați, -te, adj. (Reg.) Înmugurit. – V. încăpușa.
încăpușata
ÎNCĂPUȘÁT, -Ă, încăpușați, -te, adj. (Reg.) Înmugurit. – V. încăpușa.
încăpușate
ÎNCĂPUȘÁT, -Ă, încăpușați, -te, adj. (Reg.) Înmugurit. – V. încăpușa.
încăpușatei
ÎNCĂPUȘÁT, -Ă, încăpușați, -te, adj. (Reg.) Înmugurit. – V. încăpușa.
încăpușatele
ÎNCĂPUȘÁT, -Ă, încăpușați, -te, adj. (Reg.) Înmugurit. – V. încăpușa.
încăpușatelor
ÎNCĂPUȘÁT, -Ă, încăpușați, -te, adj. (Reg.) Înmugurit. – V. încăpușa.
încăpușatul
ÎNCĂPUȘÁT, -Ă, încăpușați, -te, adj. (Reg.) Înmugurit. – V. încăpușa.
încăpușatului
ÎNCĂPUȘÁT, -Ă, încăpușați, -te, adj. (Reg.) Înmugurit. – V. încăpușa.
încăpușați
ÎNCĂPUȘÁT, -Ă, încăpușați, -te, adj. (Reg.) Înmugurit. – V. încăpușa.
încăpușații
ÎNCĂPUȘÁT, -Ă, încăpușați, -te, adj. (Reg.) Înmugurit. – V. încăpușa.
încăpușaților
ÎNCĂPUȘÁT, -Ă, încăpușați, -te, adj. (Reg.) Înmugurit. – V. încăpușa.
încăpușea
ÎNCĂPUȘÍ vb. IV v. încăpușa. DOOM
!încăpușá/încăpușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. încăpușeáză/încăpușéște, imperf. 3 sg. încăpușá/încăpușeá; conj. prez. 3 să încăpușéze/să încăpușeáscă
încăpușească
ÎNCĂPUȘÍ vb. IV v. încăpușa. DOOM
!încăpușá/încăpușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. încăpușeáză/încăpușéște, imperf. 3 sg. încăpușá/încăpușeá; conj. prez. 3 să încăpușéze/să încăpușeáscă
încăpușeau
ÎNCĂPUȘÍ vb. IV v. încăpușa. DOOM
!încăpușá/încăpușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. încăpușeáză/încăpușéște, imperf. 3 sg. încăpușá/încăpușeá; conj. prez. 3 să încăpușéze/să încăpușeáscă
încăpușesc
ÎNCĂPUȘÍ vb. IV v. încăpușa. DOOM
!încăpușá/încăpușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. încăpușeáză/încăpușéște, imperf. 3 sg. încăpușá/încăpușeá; conj. prez. 3 să încăpușéze/să încăpușeáscă
încăpușește
ÎNCĂPUȘÍ vb. IV v. încăpușa. DOOM
!încăpușá/încăpușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. încăpușeáză/încăpușéște, imperf. 3 sg. încăpușá/încăpușeá; conj. prez. 3 să încăpușéze/să încăpușeáscă
încăpuși
ÎNCĂPEÁ, încáp, vb. II. Intranz. 1. A fi cuprins într-un spațiu. ◊ Expr. A nu-și (mai) încăpea în piele sau (tranz.) a nu-l mai încăpea (pe cineva) pielea de gras (sau de bucurie, de fericire, de mândrie) = a fi foarte gras sau a fi foarte fericit, foarte mândru. Nu (mai) încape vorbă (sau îndoială, discuție) sau (în forma interogativă) mai încape vorbă? = este cert, neîndoielnic. ♦ Tranz. A (putea) cuprinde ceva. ◊ Expr. A nu-l (mai) încăpea (pe cineva) locul (de bucurie, de veselie etc.) = a fi foarte bucuros, vesel etc. 2. (Fam.; în construcții negative, urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A se împiedica de cineva, a fi nemulțumit, stingherit de prezența cuiva sau a ceva. 3. A trece, a străbate, a pătrunde pe undeva. 4. (În expr.) A încăpea pe mâna (sau pe mâinile) cuiva = a ajunge în posesiunea sau la discreția cuiva. – Lat. *incapere. DOOM
încăpeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încáp, 2 sg. încápi; conj. prez. 3 să încápă; part. încăpút
încăpuși
ÎNCĂPUȘÍ vb. IV v. încăpușa. DOOM
!încăpușá/încăpușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. încăpușeáză/încăpușéște, imperf. 3 sg. încăpușá/încăpușeá; conj. prez. 3 să încăpușéze/să încăpușeáscă
încăpușind
ÎNCĂPUȘÍ vb. IV v. încăpușa. DOOM
!încăpușá/încăpușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. încăpușeáză/încăpușéște, imperf. 3 sg. încăpușá/încăpușeá; conj. prez. 3 să încăpușéze/să încăpușeáscă
încăpușire
ÎNCĂPUȘÍ vb. IV v. încăpușa. DOOM
!încăpușá/încăpușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. încăpușeáză/încăpușéște, imperf. 3 sg. încăpușá/încăpușeá; conj. prez. 3 să încăpușéze/să încăpușeáscă
încăpușire
ÎNCĂPUȘÍ, pers. 3 încăpușește, vb. IV. Intranz. (Reg.) A înmuguri. [Var.: încăpușá vb. I] – În + căpușă.
încăpușiră
ÎNCĂPUȘÍ vb. IV v. încăpușa. DOOM
!încăpușá/încăpușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. încăpușeáză/încăpușéște, imperf. 3 sg. încăpușá/încăpușeá; conj. prez. 3 să încăpușéze/să încăpușeáscă
încăpușise
ÎNCĂPUȘÍ vb. IV v. încăpușa. DOOM
!încăpușá/încăpușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. încăpușeáză/încăpușéște, imperf. 3 sg. încăpușá/încăpușeá; conj. prez. 3 să încăpușéze/să încăpușeáscă
încăpușiseră
ÎNCĂPUȘÍ vb. IV v. încăpușa. DOOM
!încăpușá/încăpușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. încăpușeáză/încăpușéște, imperf. 3 sg. încăpușá/încăpușeá; conj. prez. 3 să încăpușéze/să încăpușeáscă
încăpușit
ÎNCĂPUȘÍ vb. IV v. încăpușa. DOOM
!încăpușá/încăpușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. încăpușeáză/încăpușéște, imperf. 3 sg. încăpușá/încăpușeá; conj. prez. 3 să încăpușéze/să încăpușeáscă
încăpând
ÎNCĂPEÁ, încáp, vb. II. Intranz. 1. A fi cuprins într-un spațiu. ◊ Expr. A nu-și (mai) încăpea în piele sau (tranz.) a nu-l mai încăpea (pe cineva) pielea de gras (sau de bucurie, de fericire, de mândrie) = a fi foarte gras sau a fi foarte fericit, foarte mândru. Nu (mai) încape vorbă (sau îndoială, discuție) sau (în forma interogativă) mai încape vorbă? = este cert, neîndoielnic. ♦ Tranz. A (putea) cuprinde ceva. ◊ Expr. A nu-l (mai) încăpea (pe cineva) locul (de bucurie, de veselie etc.) = a fi foarte bucuros, vesel etc. 2. (Fam.; în construcții negative, urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A se împiedica de cineva, a fi nemulțumit, stingherit de prezența cuiva sau a ceva. 3. A trece, a străbate, a pătrunde pe undeva. 4. (În expr.) A încăpea pe mâna (sau pe mâinile) cuiva = a ajunge în posesiunea sau la discreția cuiva. – Lat. *incapere. DOOM
încăpeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încáp, 2 sg. încápi; conj. prez. 3 să încápă; part. încăpút
încăpînd
ÎNCĂPEÁ, încáp, vb. II. Intranz. 1. A fi cuprins într-un spațiu. ◊ Expr. A nu-și (mai) încăpea în piele sau (tranz.) a nu-l mai încăpea (pe cineva) pielea de gras (sau de bucurie, de fericire, de mândrie) = a fi foarte gras sau a fi foarte fericit, foarte mândru. Nu (mai) încape vorbă (sau îndoială, discuție) sau (în forma interogativă) mai încape vorbă? = este cert, neîndoielnic. ♦ Tranz. A (putea) cuprinde ceva. ◊ Expr. A nu-l (mai) încăpea (pe cineva) locul (de bucurie, de veselie etc.) = a fi foarte bucuros, vesel etc. 2. (Fam.; în construcții negative, urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A se împiedica de cineva, a fi nemulțumit, stingherit de prezența cuiva sau a ceva. 3. A trece, a străbate, a pătrunde pe undeva. 4. (În expr.) A încăpea pe mâna (sau pe mâinile) cuiva = a ajunge în posesiunea sau la discreția cuiva. – Lat. *incapere. DOOM
încăpeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încáp, 2 sg. încápi; conj. prez. 3 să încápă; part. încăpút
încăpăstra
ÎNCĂPĂSTRÍ vb. IV v. încăpăstra. DOOM
încăpăstrá (a ~) vb., ind. prez. 3 încăpăstreáză
încăpăstrai
ÎNCĂPĂSTRÍ vb. IV v. încăpăstra. DOOM
încăpăstrá (a ~) vb., ind. prez. 3 încăpăstreáză
încăpăstram
ÎNCĂPĂSTRÍ vb. IV v. încăpăstra. DOOM
încăpăstrá (a ~) vb., ind. prez. 3 încăpăstreáză
încăpăstrare
ÎNCĂPĂSTRÍ vb. IV v. încăpăstra. DOOM
încăpăstrá (a ~) vb., ind. prez. 3 încăpăstreáză
încăpăstrare
ÎNCĂPĂSTRÁ, încăpăstrez, vb. I. Tranz. A pune căpăstru unui cal, a lega un cal cu căpăstrul. [Var.: (reg.) încăpăstrí vb. IV] – În + căpăstru.
încăpăstrară
ÎNCĂPĂSTRÍ vb. IV v. încăpăstra. DOOM
încăpăstrá (a ~) vb., ind. prez. 3 încăpăstreáză
încăpăstrarăm
ÎNCĂPĂSTRÍ vb. IV v. încăpăstra. DOOM
încăpăstrá (a ~) vb., ind. prez. 3 încăpăstreáză
încăpăstrarăți
ÎNCĂPĂSTRÍ vb. IV v. încăpăstra. DOOM
încăpăstrá (a ~) vb., ind. prez. 3 încăpăstreáză
încăpăstrase
ÎNCĂPĂSTRÍ vb. IV v. încăpăstra. DOOM
încăpăstrá (a ~) vb., ind. prez. 3 încăpăstreáză
încăpăstrasem
ÎNCĂPĂSTRÍ vb. IV v. încăpăstra. DOOM
încăpăstrá (a ~) vb., ind. prez. 3 încăpăstreáză
încăpăstraseră
ÎNCĂPĂSTRÍ vb. IV v. încăpăstra. DOOM
încăpăstrá (a ~) vb., ind. prez. 3 încăpăstreáză
încăpăstraserăm
ÎNCĂPĂSTRÍ vb. IV v. încăpăstra. DOOM
încăpăstrá (a ~) vb., ind. prez. 3 încăpăstreáză
încăpăstraserăți
ÎNCĂPĂSTRÍ vb. IV v. încăpăstra. DOOM
încăpăstrá (a ~) vb., ind. prez. 3 încăpăstreáză
încăpăstraseși
ÎNCĂPĂSTRÍ vb. IV v. încăpăstra. DOOM
încăpăstrá (a ~) vb., ind. prez. 3 încăpăstreáză
încăpăstraseți
ÎNCĂPĂSTRÍ vb. IV v. încăpăstra. DOOM
încăpăstrá (a ~) vb., ind. prez. 3 încăpăstreáză
încăpăstrat
ÎNCĂPĂSTRÍ vb. IV v. încăpăstra. DOOM
încăpăstrá (a ~) vb., ind. prez. 3 încăpăstreáză
încăpăstrat
ÎNCĂPĂSTRÍT, -Ă adj. v. încăpăstrat.
încăpăstrata
ÎNCĂPĂSTRÍT, -Ă adj. v. încăpăstrat.
încăpăstrate
ÎNCĂPĂSTRÍT, -Ă adj. v. încăpăstrat.
încăpăstratei
ÎNCĂPĂSTRÍT, -Ă adj. v. încăpăstrat.
încăpăstratele
ÎNCĂPĂSTRÍT, -Ă adj. v. încăpăstrat.
încăpăstratelor
ÎNCĂPĂSTRÍT, -Ă adj. v. încăpăstrat.
încăpăstratul
ÎNCĂPĂSTRÍT, -Ă adj. v. încăpăstrat.
încăpăstratului
ÎNCĂPĂSTRÍT, -Ă adj. v. încăpăstrat.
încăpăstrau
ÎNCĂPĂSTRÍ vb. IV v. încăpăstra. DOOM
încăpăstrá (a ~) vb., ind. prez. 3 încăpăstreáză
încăpăstrași
ÎNCĂPĂSTRÍ vb. IV v. încăpăstra. DOOM
încăpăstrá (a ~) vb., ind. prez. 3 încăpăstreáză
încăpăstrați
ÎNCĂPĂSTRÍ vb. IV v. încăpăstra. DOOM
încăpăstrá (a ~) vb., ind. prez. 3 încăpăstreáză
încăpăstrați
ÎNCĂPĂSTRÍT, -Ă adj. v. încăpăstrat.
încăpăstrații
ÎNCĂPĂSTRÍT, -Ă adj. v. încăpăstrat.
încăpăstraților
ÎNCĂPĂSTRÍT, -Ă adj. v. încăpăstrat.
încăpăstrează
ÎNCĂPĂSTRÍ vb. IV v. încăpăstra. DOOM
încăpăstrá (a ~) vb., ind. prez. 3 încăpăstreáză
încăpăstrez
ÎNCĂPĂSTRÍ vb. IV v. încăpăstra. DOOM
încăpăstrá (a ~) vb., ind. prez. 3 încăpăstreáză
încăpăstreze
ÎNCĂPĂSTRÍ vb. IV v. încăpăstra. DOOM
încăpăstrá (a ~) vb., ind. prez. 3 încăpăstreáză
încăpăstrezi
ÎNCĂPĂSTRÍ vb. IV v. încăpăstra. DOOM
încăpăstrá (a ~) vb., ind. prez. 3 încăpăstreáză
încăpăstri
ÎNCĂPĂSTRÍ vb. IV v. încăpăstra. DOOM
încăpăstrá (a ~) vb., ind. prez. 3 încăpăstreáză
încăpăstrire
ÎNCĂPĂSTRÍ vb. IV v. încăpăstra.
încăpăstrit
ÎNCĂPĂSTRÍT, -Ă adj. v. încăpăstrat.
încăpăstrând
ÎNCĂPĂSTRÍ vb. IV v. încăpăstra. DOOM
încăpăstrá (a ~) vb., ind. prez. 3 încăpăstreáză
încăpăstrînd
ÎNCĂPĂSTRÍ vb. IV v. încăpăstra. DOOM
încăpăstrá (a ~) vb., ind. prez. 3 încăpăstreáză
încăpătoare
ÎNCĂPĂTÓR, -OÁRE, încăpători, -oare, adj. Care are volum utilizabil mare; în care încape mult; larg, spațios. – Încăpea + suf. -ător. DOOM
încăpătór adj. m., pl. încăpătóri; f. sg. și pl. încăpătoáre
încăpătoarea
ÎNCĂPĂTÓR, -OÁRE, încăpători, -oare, adj. Care are volum utilizabil mare; în care încape mult; larg, spațios. – Încăpea + suf. -ător. DOOM
încăpătór adj. m., pl. încăpătóri; f. sg. și pl. încăpătoáre
încăpătoarei
ÎNCĂPĂTÓR, -OÁRE, încăpători, -oare, adj. Care are volum utilizabil mare; în care încape mult; larg, spațios. – Încăpea + suf. -ător. DOOM
încăpătór adj. m., pl. încăpătóri; f. sg. și pl. încăpătoáre
încăpătoarele
ÎNCĂPĂTÓR, -OÁRE, încăpători, -oare, adj. Care are volum utilizabil mare; în care încape mult; larg, spațios. – Încăpea + suf. -ător. DOOM
încăpătór adj. m., pl. încăpătóri; f. sg. și pl. încăpătoáre
încăpătoarelor
ÎNCĂPĂTÓR, -OÁRE, încăpători, -oare, adj. Care are volum utilizabil mare; în care încape mult; larg, spațios. – Încăpea + suf. -ător. DOOM
încăpătór adj. m., pl. încăpătóri; f. sg. și pl. încăpătoáre
încăpător
ÎNCĂPĂTÓR, -OÁRE, încăpători, -oare, adj. Care are volum utilizabil mare; în care încape mult; larg, spațios. – Încăpea + suf. -ător. DOOM
încăpătór adj. m., pl. încăpătóri; f. sg. și pl. încăpătoáre
încăpători
ÎNCĂPĂTÓR, -OÁRE, încăpători, -oare, adj. Care are volum utilizabil mare; în care încape mult; larg, spațios. – Încăpea + suf. -ător. DOOM
încăpătór adj. m., pl. încăpătóri; f. sg. și pl. încăpătoáre
încăpătorii
ÎNCĂPĂTÓR, -OÁRE, încăpători, -oare, adj. Care are volum utilizabil mare; în care încape mult; larg, spațios. – Încăpea + suf. -ător. DOOM
încăpătór adj. m., pl. încăpătóri; f. sg. și pl. încăpătoáre
încăpătorilor
ÎNCĂPĂTÓR, -OÁRE, încăpători, -oare, adj. Care are volum utilizabil mare; în care încape mult; larg, spațios. – Încăpea + suf. -ător. DOOM
încăpătór adj. m., pl. încăpătóri; f. sg. și pl. încăpătoáre
încăpătorul
ÎNCĂPĂTÓR, -OÁRE, încăpători, -oare, adj. Care are volum utilizabil mare; în care încape mult; larg, spațios. – Încăpea + suf. -ător. DOOM
încăpătór adj. m., pl. încăpătóri; f. sg. și pl. încăpătoáre
încăpătorului
ÎNCĂPĂTÓR, -OÁRE, încăpători, -oare, adj. Care are volum utilizabil mare; în care încape mult; larg, spațios. – Încăpea + suf. -ător. DOOM
încăpătór adj. m., pl. încăpătóri; f. sg. și pl. încăpătoáre
încăpățina
ÎNCĂPĂȚINÁ vb. I v. încăpățâna. DOOM
!încăpățâná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se încăpățâneáză
încăpăținare
ÎNCĂPĂȚINÁRE s. f. v. încăpățânare. DOOM
încăpățânáre s. f., g.-d. art. încăpățânắrii; pl. încăpățânắri
încăpăținat
ÎNCĂPĂȚINÁT, -Ă adj. v. încăpățânat.
încăpățâna
ÎNCĂPĂȚINÁ vb. I v. încăpățâna. DOOM
!încăpățâná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se încăpățâneáză
încăpățânai
ÎNCĂPĂȚINÁ vb. I v. încăpățâna. DOOM
!încăpățâná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se încăpățâneáză
încăpățânam
ÎNCĂPĂȚINÁ vb. I v. încăpățâna. DOOM
!încăpățâná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se încăpățâneáză
încăpățânare
ÎNCĂPĂȚINÁ vb. I v. încăpățâna. DOOM
!încăpățâná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se încăpățâneáză
încăpățânare
ÎNCĂPĂȚINÁRE s. f. v. încăpățânare. DOOM
încăpățânáre s. f., g.-d. art. încăpățânắrii; pl. încăpățânắri
încăpățânarea
ÎNCĂPĂȚINÁRE s. f. v. încăpățânare. DOOM
încăpățânáre s. f., g.-d. art. încăpățânắrii; pl. încăpățânắri
încăpățânară
ÎNCĂPĂȚINÁ vb. I v. încăpățâna. DOOM
!încăpățâná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se încăpățâneáză
încăpățânarăm
ÎNCĂPĂȚINÁ vb. I v. încăpățâna. DOOM
!încăpățâná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se încăpățâneáză
încăpățânarăți
ÎNCĂPĂȚINÁ vb. I v. încăpățâna. DOOM
!încăpățâná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se încăpățâneáză
încăpățânase
ÎNCĂPĂȚINÁ vb. I v. încăpățâna. DOOM
!încăpățâná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se încăpățâneáză
încăpățânasem
ÎNCĂPĂȚINÁ vb. I v. încăpățâna. DOOM
!încăpățâná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se încăpățâneáză
încăpățânaseră
ÎNCĂPĂȚINÁ vb. I v. încăpățâna. DOOM
!încăpățâná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se încăpățâneáză
încăpățânaserăm
ÎNCĂPĂȚINÁ vb. I v. încăpățâna. DOOM
!încăpățâná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se încăpățâneáză
încăpățânaserăți
ÎNCĂPĂȚINÁ vb. I v. încăpățâna. DOOM
!încăpățâná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se încăpățâneáză
încăpățânaseși
ÎNCĂPĂȚINÁ vb. I v. încăpățâna. DOOM
!încăpățâná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se încăpățâneáză
încăpățânaseți
ÎNCĂPĂȚINÁ vb. I v. încăpățâna. DOOM
!încăpățâná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se încăpățâneáză
încăpățânat
ÎNCĂPĂȚINÁ vb. I v. încăpățâna. DOOM
!încăpățâná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se încăpățâneáză
încăpățânat
ÎNCĂPĂȚINÁT, -Ă adj. v. încăpățânat.
încăpățânata
ÎNCĂPĂȚINÁT, -Ă adj. v. încăpățânat.
încăpățânate
ÎNCĂPĂȚINÁT, -Ă adj. v. încăpățânat.
încăpățânatei
ÎNCĂPĂȚINÁT, -Ă adj. v. încăpățânat.
încăpățânatele
ÎNCĂPĂȚINÁT, -Ă adj. v. încăpățânat.
încăpățânatelor
ÎNCĂPĂȚINÁT, -Ă adj. v. încăpățânat.
încăpățânatul
ÎNCĂPĂȚINÁT, -Ă adj. v. încăpățânat.
încăpățânatului
ÎNCĂPĂȚINÁT, -Ă adj. v. încăpățânat.
încăpățânau
ÎNCĂPĂȚINÁ vb. I v. încăpățâna. DOOM
!încăpățâná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se încăpățâneáză
încăpățânași
ÎNCĂPĂȚINÁ vb. I v. încăpățâna. DOOM
!încăpățâná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se încăpățâneáză
încăpățânați
ÎNCĂPĂȚINÁ vb. I v. încăpățâna. DOOM
!încăpățâná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se încăpățâneáză
încăpățânați
ÎNCĂPĂȚINÁT, -Ă adj. v. încăpățânat.
încăpățânații
ÎNCĂPĂȚINÁT, -Ă adj. v. încăpățânat.
încăpățânaților
ÎNCĂPĂȚINÁT, -Ă adj. v. încăpățânat.
încăpățânează
ÎNCĂPĂȚINÁ vb. I v. încăpățâna. DOOM
!încăpățâná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se încăpățâneáză
încăpățânez
ÎNCĂPĂȚINÁ vb. I v. încăpățâna. DOOM
!încăpățâná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se încăpățâneáză
încăpățâneze
ÎNCĂPĂȚINÁ vb. I v. încăpățâna. DOOM
!încăpățâná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se încăpățâneáză
încăpățânezi
ÎNCĂPĂȚINÁ vb. I v. încăpățâna. DOOM
!încăpățâná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se încăpățâneáză
încăpățânând
ÎNCĂPĂȚINÁ vb. I v. încăpățâna. DOOM
!încăpățâná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se încăpățâneáză
încăpățânări
ÎNCĂPĂȚINÁRE s. f. v. încăpățânare. DOOM
încăpățânáre s. f., g.-d. art. încăpățânắrii; pl. încăpățânắri
încăpățânării
ÎNCĂPĂȚINÁRE s. f. v. încăpățânare. DOOM
încăpățânáre s. f., g.-d. art. încăpățânắrii; pl. încăpățânắri
încăpățânările
ÎNCĂPĂȚINÁRE s. f. v. încăpățânare. DOOM
încăpățânáre s. f., g.-d. art. încăpățânắrii; pl. încăpățânắri
încăpățânărilor
ÎNCĂPĂȚINÁRE s. f. v. încăpățânare. DOOM
încăpățânáre s. f., g.-d. art. încăpățânắrii; pl. încăpățânắri
încăpățînai
ÎNCĂPĂȚINÁ vb. I v. încăpățâna. DOOM
!încăpățâná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se încăpățâneáză
încăpățînam
ÎNCĂPĂȚINÁ vb. I v. încăpățâna. DOOM
!încăpățâná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se încăpățâneáză
încăpățînare
ÎNCĂPĂȚINÁ vb. I v. încăpățâna. DOOM
!încăpățâná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se încăpățâneáză
încăpățînarea
ÎNCĂPĂȚINÁRE s. f. v. încăpățânare. DOOM
încăpățânáre s. f., g.-d. art. încăpățânắrii; pl. încăpățânắri
încăpățînară
ÎNCĂPĂȚINÁ vb. I v. încăpățâna. DOOM
!încăpățâná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se încăpățâneáză
încăpățînarăm
ÎNCĂPĂȚINÁ vb. I v. încăpățâna. DOOM
!încăpățâná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se încăpățâneáză
încăpățînarăți
ÎNCĂPĂȚINÁ vb. I v. încăpățâna. DOOM
!încăpățâná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se încăpățâneáză
încăpățînase
ÎNCĂPĂȚINÁ vb. I v. încăpățâna. DOOM
!încăpățâná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se încăpățâneáză
încăpățînasem
ÎNCĂPĂȚINÁ vb. I v. încăpățâna. DOOM
!încăpățâná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se încăpățâneáză
încăpățînaseră
ÎNCĂPĂȚINÁ vb. I v. încăpățâna. DOOM
!încăpățâná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se încăpățâneáză
încăpățînaserăm
ÎNCĂPĂȚINÁ vb. I v. încăpățâna. DOOM
!încăpățâná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se încăpățâneáză
încăpățînaserăți
ÎNCĂPĂȚINÁ vb. I v. încăpățâna. DOOM
!încăpățâná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se încăpățâneáză
încăpățînaseși
ÎNCĂPĂȚINÁ vb. I v. încăpățâna. DOOM
!încăpățâná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se încăpățâneáză
încăpățînaseți
ÎNCĂPĂȚINÁ vb. I v. încăpățâna. DOOM
!încăpățâná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se încăpățâneáză
încăpățînat
ÎNCĂPĂȚINÁ vb. I v. încăpățâna. DOOM
!încăpățâná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se încăpățâneáză
încăpățînata
ÎNCĂPĂȚINÁT, -Ă adj. v. încăpățânat.
încăpățînate
ÎNCĂPĂȚINÁT, -Ă adj. v. încăpățânat.
încăpățînatei
ÎNCĂPĂȚINÁT, -Ă adj. v. încăpățânat.
încăpățînatele
ÎNCĂPĂȚINÁT, -Ă adj. v. încăpățânat.
încăpățînatelor
ÎNCĂPĂȚINÁT, -Ă adj. v. încăpățânat.
încăpățînatul
ÎNCĂPĂȚINÁT, -Ă adj. v. încăpățânat.
încăpățînatului
ÎNCĂPĂȚINÁT, -Ă adj. v. încăpățânat.
încăpățînau
ÎNCĂPĂȚINÁ vb. I v. încăpățâna. DOOM
!încăpățâná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se încăpățâneáză
încăpățînași
ÎNCĂPĂȚINÁ vb. I v. încăpățâna. DOOM
!încăpățâná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se încăpățâneáză
încăpățînați
ÎNCĂPĂȚINÁ vb. I v. încăpățâna. DOOM
!încăpățâná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se încăpățâneáză
încăpățînați
ÎNCĂPĂȚINÁT, -Ă adj. v. încăpățânat.
încăpățînații
ÎNCĂPĂȚINÁT, -Ă adj. v. încăpățânat.
încăpățînaților
ÎNCĂPĂȚINÁT, -Ă adj. v. încăpățânat.
încăpățînează
ÎNCĂPĂȚINÁ vb. I v. încăpățâna. DOOM
!încăpățâná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se încăpățâneáză
încăpățînez
ÎNCĂPĂȚINÁ vb. I v. încăpățâna. DOOM
!încăpățâná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se încăpățâneáză
încăpățîneze
ÎNCĂPĂȚINÁ vb. I v. încăpățâna. DOOM
!încăpățâná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se încăpățâneáză
încăpățînezi
ÎNCĂPĂȚINÁ vb. I v. încăpățâna. DOOM
!încăpățâná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se încăpățâneáză
încăpățînînd
ÎNCĂPĂȚINÁ vb. I v. încăpățâna. DOOM
!încăpățâná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se încăpățâneáză
încăpățînări
ÎNCĂPĂȚINÁRE s. f. v. încăpățânare. DOOM
încăpățânáre s. f., g.-d. art. încăpățânắrii; pl. încăpățânắri
încăpățînării
ÎNCĂPĂȚINÁRE s. f. v. încăpățânare. DOOM
încăpățânáre s. f., g.-d. art. încăpățânắrii; pl. încăpățânắri
încăpățînările
ÎNCĂPĂȚINÁRE s. f. v. încăpățânare. DOOM
încăpățânáre s. f., g.-d. art. încăpățânắrii; pl. încăpățânắri
încăpățînărilor
ÎNCĂPĂȚINÁRE s. f. v. încăpățânare. DOOM
încăpățânáre s. f., g.-d. art. încăpățânắrii; pl. încăpățânắri
încărcai
ÎNCĂRCÁ, încárc, vb. I. 1. Tranz. A umple un vehicul, un recipient, un agregat de prelucrare etc. cu ceva. ♦ A pune un obiect greu sau mare într-un vehicul sau pe spinarea unei persoane ori a unui animal pentru a fi transportat. ♦ A introduce într-o armă de foc un cartuș sau un proiectil cu material exploziv. 2. Tranz. și refl. A (se) acoperi, a (se) umple (de...). 3. Tranz. Fig. A exagera cu scopul de a înșela. ♦ Spec. A socoti (la o cumpărătură, la o consumație) mai mult decât trebuie (cu scopul de a înșela). 4. Tranz. (În expr.) A-și încărca stomacul cu... = a mânca prea mult. A-și încărca sufletul cu... = a-și împovăra conștiința. A fi încărcat de ani = a fi în vârstă. 5. Tranz. A acumula energie într-o baterie electrică; a acumula sarcină electrică pe armăturile condensatoarelor electrice. ♦ (Inform.) A încărca sistemul = a pune calculatorul în stare funcțională prin indicarea parametrilor de lucru. – Lat. *incarricare. DOOM
încărcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încárc, 3 încárcă
încărcare
ÎNCĂRCÁ, încárc, vb. I. 1. Tranz. A umple un vehicul, un recipient, un agregat de prelucrare etc. cu ceva. ♦ A pune un obiect greu sau mare într-un vehicul sau pe spinarea unei persoane ori a unui animal pentru a fi transportat. ♦ A introduce într-o armă de foc un cartuș sau un proiectil cu material exploziv. 2. Tranz. și refl. A (se) acoperi, a (se) umple (de...). 3. Tranz. Fig. A exagera cu scopul de a înșela. ♦ Spec. A socoti (la o cumpărătură, la o consumație) mai mult decât trebuie (cu scopul de a înșela). 4. Tranz. (În expr.) A-și încărca stomacul cu... = a mânca prea mult. A-și încărca sufletul cu... = a-și împovăra conștiința. A fi încărcat de ani = a fi în vârstă. 5. Tranz. A acumula energie într-o baterie electrică; a acumula sarcină electrică pe armăturile condensatoarelor electrice. ♦ (Inform.) A încărca sistemul = a pune calculatorul în stare funcțională prin indicarea parametrilor de lucru. – Lat. *incarricare. DOOM
încărcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încárc, 3 încárcă
încărcare
ÎNCĂRCÁRE, încărcări, s. f. Acțiunea de a (se) încărca; încărcătură (1). ♦ (Inform.) Indice al gradului de ocupare a subsistemelor unui calculator la un moment dat. ♦ Transferul unui program de pe un suport extern în memoria internă. – V. încărca. DOOM
încărcáre s. f., g.-d. art. încărcắrii; pl. încărcắri
încărcarea
ÎNCĂRCÁRE, încărcări, s. f. Acțiunea de a (se) încărca; încărcătură (1). ♦ (Inform.) Indice al gradului de ocupare a subsistemelor unui calculator la un moment dat. ♦ Transferul unui program de pe un suport extern în memoria internă. – V. încărca. DOOM
încărcáre s. f., g.-d. art. încărcắrii; pl. încărcắri
încărcară
ÎNCĂRCÁ, încárc, vb. I. 1. Tranz. A umple un vehicul, un recipient, un agregat de prelucrare etc. cu ceva. ♦ A pune un obiect greu sau mare într-un vehicul sau pe spinarea unei persoane ori a unui animal pentru a fi transportat. ♦ A introduce într-o armă de foc un cartuș sau un proiectil cu material exploziv. 2. Tranz. și refl. A (se) acoperi, a (se) umple (de...). 3. Tranz. Fig. A exagera cu scopul de a înșela. ♦ Spec. A socoti (la o cumpărătură, la o consumație) mai mult decât trebuie (cu scopul de a înșela). 4. Tranz. (În expr.) A-și încărca stomacul cu... = a mânca prea mult. A-și încărca sufletul cu... = a-și împovăra conștiința. A fi încărcat de ani = a fi în vârstă. 5. Tranz. A acumula energie într-o baterie electrică; a acumula sarcină electrică pe armăturile condensatoarelor electrice. ♦ (Inform.) A încărca sistemul = a pune calculatorul în stare funcțională prin indicarea parametrilor de lucru. – Lat. *incarricare. DOOM
încărcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încárc, 3 încárcă
încărcarăm
ÎNCĂRCÁ, încárc, vb. I. 1. Tranz. A umple un vehicul, un recipient, un agregat de prelucrare etc. cu ceva. ♦ A pune un obiect greu sau mare într-un vehicul sau pe spinarea unei persoane ori a unui animal pentru a fi transportat. ♦ A introduce într-o armă de foc un cartuș sau un proiectil cu material exploziv. 2. Tranz. și refl. A (se) acoperi, a (se) umple (de...). 3. Tranz. Fig. A exagera cu scopul de a înșela. ♦ Spec. A socoti (la o cumpărătură, la o consumație) mai mult decât trebuie (cu scopul de a înșela). 4. Tranz. (În expr.) A-și încărca stomacul cu... = a mânca prea mult. A-și încărca sufletul cu... = a-și împovăra conștiința. A fi încărcat de ani = a fi în vârstă. 5. Tranz. A acumula energie într-o baterie electrică; a acumula sarcină electrică pe armăturile condensatoarelor electrice. ♦ (Inform.) A încărca sistemul = a pune calculatorul în stare funcțională prin indicarea parametrilor de lucru. – Lat. *incarricare. DOOM
încărcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încárc, 3 încárcă
încărcarăți
ÎNCĂRCÁ, încárc, vb. I. 1. Tranz. A umple un vehicul, un recipient, un agregat de prelucrare etc. cu ceva. ♦ A pune un obiect greu sau mare într-un vehicul sau pe spinarea unei persoane ori a unui animal pentru a fi transportat. ♦ A introduce într-o armă de foc un cartuș sau un proiectil cu material exploziv. 2. Tranz. și refl. A (se) acoperi, a (se) umple (de...). 3. Tranz. Fig. A exagera cu scopul de a înșela. ♦ Spec. A socoti (la o cumpărătură, la o consumație) mai mult decât trebuie (cu scopul de a înșela). 4. Tranz. (În expr.) A-și încărca stomacul cu... = a mânca prea mult. A-și încărca sufletul cu... = a-și împovăra conștiința. A fi încărcat de ani = a fi în vârstă. 5. Tranz. A acumula energie într-o baterie electrică; a acumula sarcină electrică pe armăturile condensatoarelor electrice. ♦ (Inform.) A încărca sistemul = a pune calculatorul în stare funcțională prin indicarea parametrilor de lucru. – Lat. *incarricare. DOOM
încărcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încárc, 3 încárcă
încărcase
ÎNCĂRCÁ, încárc, vb. I. 1. Tranz. A umple un vehicul, un recipient, un agregat de prelucrare etc. cu ceva. ♦ A pune un obiect greu sau mare într-un vehicul sau pe spinarea unei persoane ori a unui animal pentru a fi transportat. ♦ A introduce într-o armă de foc un cartuș sau un proiectil cu material exploziv. 2. Tranz. și refl. A (se) acoperi, a (se) umple (de...). 3. Tranz. Fig. A exagera cu scopul de a înșela. ♦ Spec. A socoti (la o cumpărătură, la o consumație) mai mult decât trebuie (cu scopul de a înșela). 4. Tranz. (În expr.) A-și încărca stomacul cu... = a mânca prea mult. A-și încărca sufletul cu... = a-și împovăra conștiința. A fi încărcat de ani = a fi în vârstă. 5. Tranz. A acumula energie într-o baterie electrică; a acumula sarcină electrică pe armăturile condensatoarelor electrice. ♦ (Inform.) A încărca sistemul = a pune calculatorul în stare funcțională prin indicarea parametrilor de lucru. – Lat. *incarricare. DOOM
încărcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încárc, 3 încárcă
încărcasem
ÎNCĂRCÁ, încárc, vb. I. 1. Tranz. A umple un vehicul, un recipient, un agregat de prelucrare etc. cu ceva. ♦ A pune un obiect greu sau mare într-un vehicul sau pe spinarea unei persoane ori a unui animal pentru a fi transportat. ♦ A introduce într-o armă de foc un cartuș sau un proiectil cu material exploziv. 2. Tranz. și refl. A (se) acoperi, a (se) umple (de...). 3. Tranz. Fig. A exagera cu scopul de a înșela. ♦ Spec. A socoti (la o cumpărătură, la o consumație) mai mult decât trebuie (cu scopul de a înșela). 4. Tranz. (În expr.) A-și încărca stomacul cu... = a mânca prea mult. A-și încărca sufletul cu... = a-și împovăra conștiința. A fi încărcat de ani = a fi în vârstă. 5. Tranz. A acumula energie într-o baterie electrică; a acumula sarcină electrică pe armăturile condensatoarelor electrice. ♦ (Inform.) A încărca sistemul = a pune calculatorul în stare funcțională prin indicarea parametrilor de lucru. – Lat. *incarricare. DOOM
încărcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încárc, 3 încárcă
încărcaseră
ÎNCĂRCÁ, încárc, vb. I. 1. Tranz. A umple un vehicul, un recipient, un agregat de prelucrare etc. cu ceva. ♦ A pune un obiect greu sau mare într-un vehicul sau pe spinarea unei persoane ori a unui animal pentru a fi transportat. ♦ A introduce într-o armă de foc un cartuș sau un proiectil cu material exploziv. 2. Tranz. și refl. A (se) acoperi, a (se) umple (de...). 3. Tranz. Fig. A exagera cu scopul de a înșela. ♦ Spec. A socoti (la o cumpărătură, la o consumație) mai mult decât trebuie (cu scopul de a înșela). 4. Tranz. (În expr.) A-și încărca stomacul cu... = a mânca prea mult. A-și încărca sufletul cu... = a-și împovăra conștiința. A fi încărcat de ani = a fi în vârstă. 5. Tranz. A acumula energie într-o baterie electrică; a acumula sarcină electrică pe armăturile condensatoarelor electrice. ♦ (Inform.) A încărca sistemul = a pune calculatorul în stare funcțională prin indicarea parametrilor de lucru. – Lat. *incarricare. DOOM
încărcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încárc, 3 încárcă
încărcaserăm
ÎNCĂRCÁ, încárc, vb. I. 1. Tranz. A umple un vehicul, un recipient, un agregat de prelucrare etc. cu ceva. ♦ A pune un obiect greu sau mare într-un vehicul sau pe spinarea unei persoane ori a unui animal pentru a fi transportat. ♦ A introduce într-o armă de foc un cartuș sau un proiectil cu material exploziv. 2. Tranz. și refl. A (se) acoperi, a (se) umple (de...). 3. Tranz. Fig. A exagera cu scopul de a înșela. ♦ Spec. A socoti (la o cumpărătură, la o consumație) mai mult decât trebuie (cu scopul de a înșela). 4. Tranz. (În expr.) A-și încărca stomacul cu... = a mânca prea mult. A-și încărca sufletul cu... = a-și împovăra conștiința. A fi încărcat de ani = a fi în vârstă. 5. Tranz. A acumula energie într-o baterie electrică; a acumula sarcină electrică pe armăturile condensatoarelor electrice. ♦ (Inform.) A încărca sistemul = a pune calculatorul în stare funcțională prin indicarea parametrilor de lucru. – Lat. *incarricare. DOOM
încărcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încárc, 3 încárcă
încărcaserăți
ÎNCĂRCÁ, încárc, vb. I. 1. Tranz. A umple un vehicul, un recipient, un agregat de prelucrare etc. cu ceva. ♦ A pune un obiect greu sau mare într-un vehicul sau pe spinarea unei persoane ori a unui animal pentru a fi transportat. ♦ A introduce într-o armă de foc un cartuș sau un proiectil cu material exploziv. 2. Tranz. și refl. A (se) acoperi, a (se) umple (de...). 3. Tranz. Fig. A exagera cu scopul de a înșela. ♦ Spec. A socoti (la o cumpărătură, la o consumație) mai mult decât trebuie (cu scopul de a înșela). 4. Tranz. (În expr.) A-și încărca stomacul cu... = a mânca prea mult. A-și încărca sufletul cu... = a-și împovăra conștiința. A fi încărcat de ani = a fi în vârstă. 5. Tranz. A acumula energie într-o baterie electrică; a acumula sarcină electrică pe armăturile condensatoarelor electrice. ♦ (Inform.) A încărca sistemul = a pune calculatorul în stare funcțională prin indicarea parametrilor de lucru. – Lat. *incarricare. DOOM
încărcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încárc, 3 încárcă
încărcaseși
ÎNCĂRCÁ, încárc, vb. I. 1. Tranz. A umple un vehicul, un recipient, un agregat de prelucrare etc. cu ceva. ♦ A pune un obiect greu sau mare într-un vehicul sau pe spinarea unei persoane ori a unui animal pentru a fi transportat. ♦ A introduce într-o armă de foc un cartuș sau un proiectil cu material exploziv. 2. Tranz. și refl. A (se) acoperi, a (se) umple (de...). 3. Tranz. Fig. A exagera cu scopul de a înșela. ♦ Spec. A socoti (la o cumpărătură, la o consumație) mai mult decât trebuie (cu scopul de a înșela). 4. Tranz. (În expr.) A-și încărca stomacul cu... = a mânca prea mult. A-și încărca sufletul cu... = a-și împovăra conștiința. A fi încărcat de ani = a fi în vârstă. 5. Tranz. A acumula energie într-o baterie electrică; a acumula sarcină electrică pe armăturile condensatoarelor electrice. ♦ (Inform.) A încărca sistemul = a pune calculatorul în stare funcțională prin indicarea parametrilor de lucru. – Lat. *incarricare. DOOM
încărcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încárc, 3 încárcă
încărcaseți
ÎNCĂRCÁ, încárc, vb. I. 1. Tranz. A umple un vehicul, un recipient, un agregat de prelucrare etc. cu ceva. ♦ A pune un obiect greu sau mare într-un vehicul sau pe spinarea unei persoane ori a unui animal pentru a fi transportat. ♦ A introduce într-o armă de foc un cartuș sau un proiectil cu material exploziv. 2. Tranz. și refl. A (se) acoperi, a (se) umple (de...). 3. Tranz. Fig. A exagera cu scopul de a înșela. ♦ Spec. A socoti (la o cumpărătură, la o consumație) mai mult decât trebuie (cu scopul de a înșela). 4. Tranz. (În expr.) A-și încărca stomacul cu... = a mânca prea mult. A-și încărca sufletul cu... = a-și împovăra conștiința. A fi încărcat de ani = a fi în vârstă. 5. Tranz. A acumula energie într-o baterie electrică; a acumula sarcină electrică pe armăturile condensatoarelor electrice. ♦ (Inform.) A încărca sistemul = a pune calculatorul în stare funcțională prin indicarea parametrilor de lucru. – Lat. *incarricare. DOOM
încărcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încárc, 3 încárcă
încărcat
ÎNCĂRCÁ, încárc, vb. I. 1. Tranz. A umple un vehicul, un recipient, un agregat de prelucrare etc. cu ceva. ♦ A pune un obiect greu sau mare într-un vehicul sau pe spinarea unei persoane ori a unui animal pentru a fi transportat. ♦ A introduce într-o armă de foc un cartuș sau un proiectil cu material exploziv. 2. Tranz. și refl. A (se) acoperi, a (se) umple (de...). 3. Tranz. Fig. A exagera cu scopul de a înșela. ♦ Spec. A socoti (la o cumpărătură, la o consumație) mai mult decât trebuie (cu scopul de a înșela). 4. Tranz. (În expr.) A-și încărca stomacul cu... = a mânca prea mult. A-și încărca sufletul cu... = a-și împovăra conștiința. A fi încărcat de ani = a fi în vârstă. 5. Tranz. A acumula energie într-o baterie electrică; a acumula sarcină electrică pe armăturile condensatoarelor electrice. ♦ (Inform.) A încărca sistemul = a pune calculatorul în stare funcțională prin indicarea parametrilor de lucru. – Lat. *incarricare. DOOM
încărcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încárc, 3 încárcă
încărcat
ÎNCĂRCÁT2, -Ă, încărcați, -te, adj. 1. (Despre un vehicul, un agregat de prelucrare etc.) Umplut, plin cu ceva. ♦ (Despre oameni sau animale) Care poartă o încărcătură. ♦ (Despre o gură de foc) Cu proiectilul introdus în armă. 2. (Despre plante) Plin de fructe sau de flori. 3. Fig. Exagerat, mărit (în scopul de a înșela). 4. (În sintagmele) Aer încărcat = aer viciat, greu de respirat. Atmosferă încărcată = a) atmosferă plină de electricitate, premergătoare unei furtuni; b) fig. stare de încordare, de tensiune. Stomac încărcat = stomac balonat din cauza mâncării excesive. Limbă încărcată = limbă cu înfățișare specifică unei indigestii. 5. (Despre acumulatoare electrice) în care s-a acumulat energie; (despre condensatoare electrice) ale cărei armături au sarcină electrică. 6. Fig. (Despre stil) Exagerat, bombastic. – V. încărca.
încărcat
ÎNCĂRCÁT1 s. n. Faptul de a (se) încărca. – V. încărca. DOOM
încărcát s. n.
încărcata
ÎNCĂRCÁT2, -Ă, încărcați, -te, adj. 1. (Despre un vehicul, un agregat de prelucrare etc.) Umplut, plin cu ceva. ♦ (Despre oameni sau animale) Care poartă o încărcătură. ♦ (Despre o gură de foc) Cu proiectilul introdus în armă. 2. (Despre plante) Plin de fructe sau de flori. 3. Fig. Exagerat, mărit (în scopul de a înșela). 4. (În sintagmele) Aer încărcat = aer viciat, greu de respirat. Atmosferă încărcată = a) atmosferă plină de electricitate, premergătoare unei furtuni; b) fig. stare de încordare, de tensiune. Stomac încărcat = stomac balonat din cauza mâncării excesive. Limbă încărcată = limbă cu înfățișare specifică unei indigestii. 5. (Despre acumulatoare electrice) în care s-a acumulat energie; (despre condensatoare electrice) ale cărei armături au sarcină electrică. 6. Fig. (Despre stil) Exagerat, bombastic. – V. încărca.
încărcate
ÎNCĂRCÁT2, -Ă, încărcați, -te, adj. 1. (Despre un vehicul, un agregat de prelucrare etc.) Umplut, plin cu ceva. ♦ (Despre oameni sau animale) Care poartă o încărcătură. ♦ (Despre o gură de foc) Cu proiectilul introdus în armă. 2. (Despre plante) Plin de fructe sau de flori. 3. Fig. Exagerat, mărit (în scopul de a înșela). 4. (În sintagmele) Aer încărcat = aer viciat, greu de respirat. Atmosferă încărcată = a) atmosferă plină de electricitate, premergătoare unei furtuni; b) fig. stare de încordare, de tensiune. Stomac încărcat = stomac balonat din cauza mâncării excesive. Limbă încărcată = limbă cu înfățișare specifică unei indigestii. 5. (Despre acumulatoare electrice) în care s-a acumulat energie; (despre condensatoare electrice) ale cărei armături au sarcină electrică. 6. Fig. (Despre stil) Exagerat, bombastic. – V. încărca.
încărcatei
ÎNCĂRCÁT2, -Ă, încărcați, -te, adj. 1. (Despre un vehicul, un agregat de prelucrare etc.) Umplut, plin cu ceva. ♦ (Despre oameni sau animale) Care poartă o încărcătură. ♦ (Despre o gură de foc) Cu proiectilul introdus în armă. 2. (Despre plante) Plin de fructe sau de flori. 3. Fig. Exagerat, mărit (în scopul de a înșela). 4. (În sintagmele) Aer încărcat = aer viciat, greu de respirat. Atmosferă încărcată = a) atmosferă plină de electricitate, premergătoare unei furtuni; b) fig. stare de încordare, de tensiune. Stomac încărcat = stomac balonat din cauza mâncării excesive. Limbă încărcată = limbă cu înfățișare specifică unei indigestii. 5. (Despre acumulatoare electrice) în care s-a acumulat energie; (despre condensatoare electrice) ale cărei armături au sarcină electrică. 6. Fig. (Despre stil) Exagerat, bombastic. – V. încărca.
încărcatele
ÎNCĂRCÁT2, -Ă, încărcați, -te, adj. 1. (Despre un vehicul, un agregat de prelucrare etc.) Umplut, plin cu ceva. ♦ (Despre oameni sau animale) Care poartă o încărcătură. ♦ (Despre o gură de foc) Cu proiectilul introdus în armă. 2. (Despre plante) Plin de fructe sau de flori. 3. Fig. Exagerat, mărit (în scopul de a înșela). 4. (În sintagmele) Aer încărcat = aer viciat, greu de respirat. Atmosferă încărcată = a) atmosferă plină de electricitate, premergătoare unei furtuni; b) fig. stare de încordare, de tensiune. Stomac încărcat = stomac balonat din cauza mâncării excesive. Limbă încărcată = limbă cu înfățișare specifică unei indigestii. 5. (Despre acumulatoare electrice) în care s-a acumulat energie; (despre condensatoare electrice) ale cărei armături au sarcină electrică. 6. Fig. (Despre stil) Exagerat, bombastic. – V. încărca.
încărcatelor
ÎNCĂRCÁT2, -Ă, încărcați, -te, adj. 1. (Despre un vehicul, un agregat de prelucrare etc.) Umplut, plin cu ceva. ♦ (Despre oameni sau animale) Care poartă o încărcătură. ♦ (Despre o gură de foc) Cu proiectilul introdus în armă. 2. (Despre plante) Plin de fructe sau de flori. 3. Fig. Exagerat, mărit (în scopul de a înșela). 4. (În sintagmele) Aer încărcat = aer viciat, greu de respirat. Atmosferă încărcată = a) atmosferă plină de electricitate, premergătoare unei furtuni; b) fig. stare de încordare, de tensiune. Stomac încărcat = stomac balonat din cauza mâncării excesive. Limbă încărcată = limbă cu înfățișare specifică unei indigestii. 5. (Despre acumulatoare electrice) în care s-a acumulat energie; (despre condensatoare electrice) ale cărei armături au sarcină electrică. 6. Fig. (Despre stil) Exagerat, bombastic. – V. încărca.
încărcatul
ÎNCĂRCÁT2, -Ă, încărcați, -te, adj. 1. (Despre un vehicul, un agregat de prelucrare etc.) Umplut, plin cu ceva. ♦ (Despre oameni sau animale) Care poartă o încărcătură. ♦ (Despre o gură de foc) Cu proiectilul introdus în armă. 2. (Despre plante) Plin de fructe sau de flori. 3. Fig. Exagerat, mărit (în scopul de a înșela). 4. (În sintagmele) Aer încărcat = aer viciat, greu de respirat. Atmosferă încărcată = a) atmosferă plină de electricitate, premergătoare unei furtuni; b) fig. stare de încordare, de tensiune. Stomac încărcat = stomac balonat din cauza mâncării excesive. Limbă încărcată = limbă cu înfățișare specifică unei indigestii. 5. (Despre acumulatoare electrice) în care s-a acumulat energie; (despre condensatoare electrice) ale cărei armături au sarcină electrică. 6. Fig. (Despre stil) Exagerat, bombastic. – V. încărca.
încărcatului
ÎNCĂRCÁT2, -Ă, încărcați, -te, adj. 1. (Despre un vehicul, un agregat de prelucrare etc.) Umplut, plin cu ceva. ♦ (Despre oameni sau animale) Care poartă o încărcătură. ♦ (Despre o gură de foc) Cu proiectilul introdus în armă. 2. (Despre plante) Plin de fructe sau de flori. 3. Fig. Exagerat, mărit (în scopul de a înșela). 4. (În sintagmele) Aer încărcat = aer viciat, greu de respirat. Atmosferă încărcată = a) atmosferă plină de electricitate, premergătoare unei furtuni; b) fig. stare de încordare, de tensiune. Stomac încărcat = stomac balonat din cauza mâncării excesive. Limbă încărcată = limbă cu înfățișare specifică unei indigestii. 5. (Despre acumulatoare electrice) în care s-a acumulat energie; (despre condensatoare electrice) ale cărei armături au sarcină electrică. 6. Fig. (Despre stil) Exagerat, bombastic. – V. încărca.
încărcau
ÎNCĂRCÁ, încárc, vb. I. 1. Tranz. A umple un vehicul, un recipient, un agregat de prelucrare etc. cu ceva. ♦ A pune un obiect greu sau mare într-un vehicul sau pe spinarea unei persoane ori a unui animal pentru a fi transportat. ♦ A introduce într-o armă de foc un cartuș sau un proiectil cu material exploziv. 2. Tranz. și refl. A (se) acoperi, a (se) umple (de...). 3. Tranz. Fig. A exagera cu scopul de a înșela. ♦ Spec. A socoti (la o cumpărătură, la o consumație) mai mult decât trebuie (cu scopul de a înșela). 4. Tranz. (În expr.) A-și încărca stomacul cu... = a mânca prea mult. A-și încărca sufletul cu... = a-și împovăra conștiința. A fi încărcat de ani = a fi în vârstă. 5. Tranz. A acumula energie într-o baterie electrică; a acumula sarcină electrică pe armăturile condensatoarelor electrice. ♦ (Inform.) A încărca sistemul = a pune calculatorul în stare funcțională prin indicarea parametrilor de lucru. – Lat. *incarricare. DOOM
încărcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încárc, 3 încárcă
încărcași
ÎNCĂRCÁ, încárc, vb. I. 1. Tranz. A umple un vehicul, un recipient, un agregat de prelucrare etc. cu ceva. ♦ A pune un obiect greu sau mare într-un vehicul sau pe spinarea unei persoane ori a unui animal pentru a fi transportat. ♦ A introduce într-o armă de foc un cartuș sau un proiectil cu material exploziv. 2. Tranz. și refl. A (se) acoperi, a (se) umple (de...). 3. Tranz. Fig. A exagera cu scopul de a înșela. ♦ Spec. A socoti (la o cumpărătură, la o consumație) mai mult decât trebuie (cu scopul de a înșela). 4. Tranz. (În expr.) A-și încărca stomacul cu... = a mânca prea mult. A-și încărca sufletul cu... = a-și împovăra conștiința. A fi încărcat de ani = a fi în vârstă. 5. Tranz. A acumula energie într-o baterie electrică; a acumula sarcină electrică pe armăturile condensatoarelor electrice. ♦ (Inform.) A încărca sistemul = a pune calculatorul în stare funcțională prin indicarea parametrilor de lucru. – Lat. *incarricare. DOOM
încărcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încárc, 3 încárcă
încărcați
ÎNCĂRCÁT2, -Ă, încărcați, -te, adj. 1. (Despre un vehicul, un agregat de prelucrare etc.) Umplut, plin cu ceva. ♦ (Despre oameni sau animale) Care poartă o încărcătură. ♦ (Despre o gură de foc) Cu proiectilul introdus în armă. 2. (Despre plante) Plin de fructe sau de flori. 3. Fig. Exagerat, mărit (în scopul de a înșela). 4. (În sintagmele) Aer încărcat = aer viciat, greu de respirat. Atmosferă încărcată = a) atmosferă plină de electricitate, premergătoare unei furtuni; b) fig. stare de încordare, de tensiune. Stomac încărcat = stomac balonat din cauza mâncării excesive. Limbă încărcată = limbă cu înfățișare specifică unei indigestii. 5. (Despre acumulatoare electrice) în care s-a acumulat energie; (despre condensatoare electrice) ale cărei armături au sarcină electrică. 6. Fig. (Despre stil) Exagerat, bombastic. – V. încărca.
încărcații
ÎNCĂRCÁT2, -Ă, încărcați, -te, adj. 1. (Despre un vehicul, un agregat de prelucrare etc.) Umplut, plin cu ceva. ♦ (Despre oameni sau animale) Care poartă o încărcătură. ♦ (Despre o gură de foc) Cu proiectilul introdus în armă. 2. (Despre plante) Plin de fructe sau de flori. 3. Fig. Exagerat, mărit (în scopul de a înșela). 4. (În sintagmele) Aer încărcat = aer viciat, greu de respirat. Atmosferă încărcată = a) atmosferă plină de electricitate, premergătoare unei furtuni; b) fig. stare de încordare, de tensiune. Stomac încărcat = stomac balonat din cauza mâncării excesive. Limbă încărcată = limbă cu înfățișare specifică unei indigestii. 5. (Despre acumulatoare electrice) în care s-a acumulat energie; (despre condensatoare electrice) ale cărei armături au sarcină electrică. 6. Fig. (Despre stil) Exagerat, bombastic. – V. încărca.
încărcaților
ÎNCĂRCÁT2, -Ă, încărcați, -te, adj. 1. (Despre un vehicul, un agregat de prelucrare etc.) Umplut, plin cu ceva. ♦ (Despre oameni sau animale) Care poartă o încărcătură. ♦ (Despre o gură de foc) Cu proiectilul introdus în armă. 2. (Despre plante) Plin de fructe sau de flori. 3. Fig. Exagerat, mărit (în scopul de a înșela). 4. (În sintagmele) Aer încărcat = aer viciat, greu de respirat. Atmosferă încărcată = a) atmosferă plină de electricitate, premergătoare unei furtuni; b) fig. stare de încordare, de tensiune. Stomac încărcat = stomac balonat din cauza mâncării excesive. Limbă încărcată = limbă cu înfățișare specifică unei indigestii. 5. (Despre acumulatoare electrice) în care s-a acumulat energie; (despre condensatoare electrice) ale cărei armături au sarcină electrică. 6. Fig. (Despre stil) Exagerat, bombastic. – V. încărca.
încărcând
ÎNCĂRCÁ, încárc, vb. I. 1. Tranz. A umple un vehicul, un recipient, un agregat de prelucrare etc. cu ceva. ♦ A pune un obiect greu sau mare într-un vehicul sau pe spinarea unei persoane ori a unui animal pentru a fi transportat. ♦ A introduce într-o armă de foc un cartuș sau un proiectil cu material exploziv. 2. Tranz. și refl. A (se) acoperi, a (se) umple (de...). 3. Tranz. Fig. A exagera cu scopul de a înșela. ♦ Spec. A socoti (la o cumpărătură, la o consumație) mai mult decât trebuie (cu scopul de a înșela). 4. Tranz. (În expr.) A-și încărca stomacul cu... = a mânca prea mult. A-și încărca sufletul cu... = a-și împovăra conștiința. A fi încărcat de ani = a fi în vârstă. 5. Tranz. A acumula energie într-o baterie electrică; a acumula sarcină electrică pe armăturile condensatoarelor electrice. ♦ (Inform.) A încărca sistemul = a pune calculatorul în stare funcțională prin indicarea parametrilor de lucru. – Lat. *incarricare. DOOM
încărcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încárc, 3 încárcă
încărcînd
ÎNCĂRCÁ, încárc, vb. I. 1. Tranz. A umple un vehicul, un recipient, un agregat de prelucrare etc. cu ceva. ♦ A pune un obiect greu sau mare într-un vehicul sau pe spinarea unei persoane ori a unui animal pentru a fi transportat. ♦ A introduce într-o armă de foc un cartuș sau un proiectil cu material exploziv. 2. Tranz. și refl. A (se) acoperi, a (se) umple (de...). 3. Tranz. Fig. A exagera cu scopul de a înșela. ♦ Spec. A socoti (la o cumpărătură, la o consumație) mai mult decât trebuie (cu scopul de a înșela). 4. Tranz. (În expr.) A-și încărca stomacul cu... = a mânca prea mult. A-și încărca sufletul cu... = a-și împovăra conștiința. A fi încărcat de ani = a fi în vârstă. 5. Tranz. A acumula energie într-o baterie electrică; a acumula sarcină electrică pe armăturile condensatoarelor electrice. ♦ (Inform.) A încărca sistemul = a pune calculatorul în stare funcțională prin indicarea parametrilor de lucru. – Lat. *incarricare. DOOM
încărcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încárc, 3 încárcă
încărcări
ÎNCĂRCÁRE, încărcări, s. f. Acțiunea de a (se) încărca; încărcătură (1). ♦ (Inform.) Indice al gradului de ocupare a subsistemelor unui calculator la un moment dat. ♦ Transferul unui program de pe un suport extern în memoria internă. – V. încărca. DOOM
încărcáre s. f., g.-d. art. încărcắrii; pl. încărcắri
încărcării
ÎNCĂRCÁRE, încărcări, s. f. Acțiunea de a (se) încărca; încărcătură (1). ♦ (Inform.) Indice al gradului de ocupare a subsistemelor unui calculator la un moment dat. ♦ Transferul unui program de pe un suport extern în memoria internă. – V. încărca. DOOM
încărcáre s. f., g.-d. art. încărcắrii; pl. încărcắri
încărcările
ÎNCĂRCÁRE, încărcări, s. f. Acțiunea de a (se) încărca; încărcătură (1). ♦ (Inform.) Indice al gradului de ocupare a subsistemelor unui calculator la un moment dat. ♦ Transferul unui program de pe un suport extern în memoria internă. – V. încărca. DOOM
încărcáre s. f., g.-d. art. încărcắrii; pl. încărcắri
încărcărilor
ÎNCĂRCÁRE, încărcări, s. f. Acțiunea de a (se) încărca; încărcătură (1). ♦ (Inform.) Indice al gradului de ocupare a subsistemelor unui calculator la un moment dat. ♦ Transferul unui program de pe un suport extern în memoria internă. – V. încărca. DOOM
încărcáre s. f., g.-d. art. încărcắrii; pl. încărcắri
încărcătoare
ÎNCĂRCĂTÓR, (1) încărcători, s. m., (2, 3) încărcătoare, s. n. 1. S. m. Persoană care încarcă un recipient, un cuptor etc., care alimentează cu combustibil o mașină cu aburi etc. 2. S. n. Aparat, dispozitiv, mașină cu care se încarcă un vehicul, un agregat etc. 3. S. n. Dispozitiv care permite să se introducă mai multe cartușe în magazia unei arme de foc cu repetiție. – Încărca + suf. -ător. DOOM
încărcătór2 (dispozitiv) s. n., pl. încărcătoáre
încărcătoarea
ÎNCĂRCĂTÓR, (1) încărcători, s. m., (2, 3) încărcătoare, s. n. 1. S. m. Persoană care încarcă un recipient, un cuptor etc., care alimentează cu combustibil o mașină cu aburi etc. 2. S. n. Aparat, dispozitiv, mașină cu care se încarcă un vehicul, un agregat etc. 3. S. n. Dispozitiv care permite să se introducă mai multe cartușe în magazia unei arme de foc cu repetiție. – Încărca + suf. -ător. DOOM
încărcătór2 (dispozitiv) s. n., pl. încărcătoáre
încărcătoarei
ÎNCĂRCĂTÓR, (1) încărcători, s. m., (2, 3) încărcătoare, s. n. 1. S. m. Persoană care încarcă un recipient, un cuptor etc., care alimentează cu combustibil o mașină cu aburi etc. 2. S. n. Aparat, dispozitiv, mașină cu care se încarcă un vehicul, un agregat etc. 3. S. n. Dispozitiv care permite să se introducă mai multe cartușe în magazia unei arme de foc cu repetiție. – Încărca + suf. -ător. DOOM
încărcătór2 (dispozitiv) s. n., pl. încărcătoáre
încărcătoarele
ÎNCĂRCĂTÓR, (1) încărcători, s. m., (2, 3) încărcătoare, s. n. 1. S. m. Persoană care încarcă un recipient, un cuptor etc., care alimentează cu combustibil o mașină cu aburi etc. 2. S. n. Aparat, dispozitiv, mașină cu care se încarcă un vehicul, un agregat etc. 3. S. n. Dispozitiv care permite să se introducă mai multe cartușe în magazia unei arme de foc cu repetiție. – Încărca + suf. -ător. DOOM
încărcătór2 (dispozitiv) s. n., pl. încărcătoáre
încărcătoarelor
ÎNCĂRCĂTÓR, (1) încărcători, s. m., (2, 3) încărcătoare, s. n. 1. S. m. Persoană care încarcă un recipient, un cuptor etc., care alimentează cu combustibil o mașină cu aburi etc. 2. S. n. Aparat, dispozitiv, mașină cu care se încarcă un vehicul, un agregat etc. 3. S. n. Dispozitiv care permite să se introducă mai multe cartușe în magazia unei arme de foc cu repetiție. – Încărca + suf. -ător. DOOM
încărcătór2 (dispozitiv) s. n., pl. încărcătoáre
încărcător
ÎNCĂRCĂTÓR, (1) încărcători, s. m., (2, 3) încărcătoare, s. n. 1. S. m. Persoană care încarcă un recipient, un cuptor etc., care alimentează cu combustibil o mașină cu aburi etc. 2. S. n. Aparat, dispozitiv, mașină cu care se încarcă un vehicul, un agregat etc. 3. S. n. Dispozitiv care permite să se introducă mai multe cartușe în magazia unei arme de foc cu repetiție. – Încărca + suf. -ător. DOOM
încărcătór2 (dispozitiv) s. n., pl. încărcătoáre
încărcători
ÎNCĂRCĂTÓR, (1) încărcători, s. m., (2, 3) încărcătoare, s. n. 1. S. m. Persoană care încarcă un recipient, un cuptor etc., care alimentează cu combustibil o mașină cu aburi etc. 2. S. n. Aparat, dispozitiv, mașină cu care se încarcă un vehicul, un agregat etc. 3. S. n. Dispozitiv care permite să se introducă mai multe cartușe în magazia unei arme de foc cu repetiție. – Încărca + suf. -ător. DOOM
încărcătór2 (dispozitiv) s. n., pl. încărcătoáre
încărcătorii
ÎNCĂRCĂTÓR, (1) încărcători, s. m., (2, 3) încărcătoare, s. n. 1. S. m. Persoană care încarcă un recipient, un cuptor etc., care alimentează cu combustibil o mașină cu aburi etc. 2. S. n. Aparat, dispozitiv, mașină cu care se încarcă un vehicul, un agregat etc. 3. S. n. Dispozitiv care permite să se introducă mai multe cartușe în magazia unei arme de foc cu repetiție. – Încărca + suf. -ător. DOOM
încărcătór2 (dispozitiv) s. n., pl. încărcătoáre
încărcătorilor
ÎNCĂRCĂTÓR, (1) încărcători, s. m., (2, 3) încărcătoare, s. n. 1. S. m. Persoană care încarcă un recipient, un cuptor etc., care alimentează cu combustibil o mașină cu aburi etc. 2. S. n. Aparat, dispozitiv, mașină cu care se încarcă un vehicul, un agregat etc. 3. S. n. Dispozitiv care permite să se introducă mai multe cartușe în magazia unei arme de foc cu repetiție. – Încărca + suf. -ător. DOOM
încărcătór2 (dispozitiv) s. n., pl. încărcătoáre
încărcătorul
ÎNCĂRCĂTÓR, (1) încărcători, s. m., (2, 3) încărcătoare, s. n. 1. S. m. Persoană care încarcă un recipient, un cuptor etc., care alimentează cu combustibil o mașină cu aburi etc. 2. S. n. Aparat, dispozitiv, mașină cu care se încarcă un vehicul, un agregat etc. 3. S. n. Dispozitiv care permite să se introducă mai multe cartușe în magazia unei arme de foc cu repetiție. – Încărca + suf. -ător. DOOM
încărcătór2 (dispozitiv) s. n., pl. încărcătoáre
încărcătorului
ÎNCĂRCĂTÓR, (1) încărcători, s. m., (2, 3) încărcătoare, s. n. 1. S. m. Persoană care încarcă un recipient, un cuptor etc., care alimentează cu combustibil o mașină cu aburi etc. 2. S. n. Aparat, dispozitiv, mașină cu care se încarcă un vehicul, un agregat etc. 3. S. n. Dispozitiv care permite să se introducă mai multe cartușe în magazia unei arme de foc cu repetiție. – Încărca + suf. -ător. DOOM
încărcătór2 (dispozitiv) s. n., pl. încărcătoáre
încărcătura
ÎNCĂRCĂTÚRĂ, încărcături, s. f. 1. Încărcare. 2. (Concr.) Ceea ce transportă sau poate transporta un vehicul, un vapor sau o ființă. ♦ Cantitate de explozibil cu care se încarcă o armă de foc; proiectilul introdus în armă. ♦ Explozibil introdus într-o gaură de mină. ♦ Materii prime și auxiliare introduse într-un vas, într-un recipient sau într-un cuptor în vederea desfășurării unui proces de fabricație. 3. Capacitate de încărcare a unei nave. – Încărca + suf. -ătură. DOOM
încărcătúră s. f., g.-d. art. încărcătúrii; pl. încărcătúri
încărcături
ÎNCĂRCĂTÚRĂ, încărcături, s. f. 1. Încărcare. 2. (Concr.) Ceea ce transportă sau poate transporta un vehicul, un vapor sau o ființă. ♦ Cantitate de explozibil cu care se încarcă o armă de foc; proiectilul introdus în armă. ♦ Explozibil introdus într-o gaură de mină. ♦ Materii prime și auxiliare introduse într-un vas, într-un recipient sau într-un cuptor în vederea desfășurării unui proces de fabricație. 3. Capacitate de încărcare a unei nave. – Încărca + suf. -ătură. DOOM
încărcătúră s. f., g.-d. art. încărcătúrii; pl. încărcătúri
încărcăturii
ÎNCĂRCĂTÚRĂ, încărcături, s. f. 1. Încărcare. 2. (Concr.) Ceea ce transportă sau poate transporta un vehicul, un vapor sau o ființă. ♦ Cantitate de explozibil cu care se încarcă o armă de foc; proiectilul introdus în armă. ♦ Explozibil introdus într-o gaură de mină. ♦ Materii prime și auxiliare introduse într-un vas, într-un recipient sau într-un cuptor în vederea desfășurării unui proces de fabricație. 3. Capacitate de încărcare a unei nave. – Încărca + suf. -ătură. DOOM
încărcătúră s. f., g.-d. art. încărcătúrii; pl. încărcătúri
încărcăturile
ÎNCĂRCĂTÚRĂ, încărcături, s. f. 1. Încărcare. 2. (Concr.) Ceea ce transportă sau poate transporta un vehicul, un vapor sau o ființă. ♦ Cantitate de explozibil cu care se încarcă o armă de foc; proiectilul introdus în armă. ♦ Explozibil introdus într-o gaură de mină. ♦ Materii prime și auxiliare introduse într-un vas, într-un recipient sau într-un cuptor în vederea desfășurării unui proces de fabricație. 3. Capacitate de încărcare a unei nave. – Încărca + suf. -ătură. DOOM
încărcătúră s. f., g.-d. art. încărcătúrii; pl. încărcătúri
încărcăturilor
ÎNCĂRCĂTÚRĂ, încărcături, s. f. 1. Încărcare. 2. (Concr.) Ceea ce transportă sau poate transporta un vehicul, un vapor sau o ființă. ♦ Cantitate de explozibil cu care se încarcă o armă de foc; proiectilul introdus în armă. ♦ Explozibil introdus într-o gaură de mină. ♦ Materii prime și auxiliare introduse într-un vas, într-un recipient sau într-un cuptor în vederea desfășurării unui proces de fabricație. 3. Capacitate de încărcare a unei nave. – Încărca + suf. -ătură. DOOM
încărcătúră s. f., g.-d. art. încărcătúrii; pl. încărcătúri
încărcățel
ÎNCĂRCĂȚÉL, -EÁ, -ÍCĂ, încărcăței, -ele, adj. (Popular) Diminutiv al lui încărcat. Am o vacă-ncărcățică, de-abia se bagă-n poiețică (Lingura și gura). SBIERA, P. 320. Lopățică încărcățică, Țuști in poiețică (Lingura). GOROVEI, C. 203.
încări
încărí (încărésc, încărít), vb. refl. – A se încălzi. Lat. incălescĕre, trecut la *incalire, ca toate vb. incoative (Tiktin; Candrea-Dens., 840; DAR). Înv.
încărunțea
ÎNCĂRUNȚÍ, încărunțesc, vb. IV. Intranz. (Despre păr) A începe să albească; a deveni cărunt; (despre persoane) a începe să albească la păr; a cărunți; p. ext. a îmbătrâni. – În + cărunt. DOOM
încărunțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încărunțésc, imperf. 3 sg. încărunțeá; conj. prez. 3 să încărunțeáscă
încărunțeai
ÎNCĂRUNȚÍ, încărunțesc, vb. IV. Intranz. (Despre păr) A începe să albească; a deveni cărunt; (despre persoane) a începe să albească la păr; a cărunți; p. ext. a îmbătrâni. – În + cărunt. DOOM
încărunțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încărunțésc, imperf. 3 sg. încărunțeá; conj. prez. 3 să încărunțeáscă
încărunțeam
ÎNCĂRUNȚÍ, încărunțesc, vb. IV. Intranz. (Despre păr) A începe să albească; a deveni cărunt; (despre persoane) a începe să albească la păr; a cărunți; p. ext. a îmbătrâni. – În + cărunt. DOOM
încărunțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încărunțésc, imperf. 3 sg. încărunțeá; conj. prez. 3 să încărunțeáscă
încărunțească
ÎNCĂRUNȚÍ, încărunțesc, vb. IV. Intranz. (Despre păr) A începe să albească; a deveni cărunt; (despre persoane) a începe să albească la păr; a cărunți; p. ext. a îmbătrâni. – În + cărunt. DOOM
încărunțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încărunțésc, imperf. 3 sg. încărunțeá; conj. prez. 3 să încărunțeáscă
încărunțeau
ÎNCĂRUNȚÍ, încărunțesc, vb. IV. Intranz. (Despre păr) A începe să albească; a deveni cărunt; (despre persoane) a începe să albească la păr; a cărunți; p. ext. a îmbătrâni. – În + cărunt. DOOM
încărunțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încărunțésc, imperf. 3 sg. încărunțeá; conj. prez. 3 să încărunțeáscă
încărunțeați
ÎNCĂRUNȚÍ, încărunțesc, vb. IV. Intranz. (Despre păr) A începe să albească; a deveni cărunt; (despre persoane) a începe să albească la păr; a cărunți; p. ext. a îmbătrâni. – În + cărunt. DOOM
încărunțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încărunțésc, imperf. 3 sg. încărunțeá; conj. prez. 3 să încărunțeáscă
încărunțesc
ÎNCĂRUNȚÍ, încărunțesc, vb. IV. Intranz. (Despre păr) A începe să albească; a deveni cărunt; (despre persoane) a începe să albească la păr; a cărunți; p. ext. a îmbătrâni. – În + cărunt. DOOM
încărunțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încărunțésc, imperf. 3 sg. încărunțeá; conj. prez. 3 să încărunțeáscă
încărunțește
ÎNCĂRUNȚÍ, încărunțesc, vb. IV. Intranz. (Despre păr) A începe să albească; a deveni cărunt; (despre persoane) a începe să albească la păr; a cărunți; p. ext. a îmbătrâni. – În + cărunt. DOOM
încărunțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încărunțésc, imperf. 3 sg. încărunțeá; conj. prez. 3 să încărunțeáscă
încărunțești
ÎNCĂRUNȚÍ, încărunțesc, vb. IV. Intranz. (Despre păr) A începe să albească; a deveni cărunt; (despre persoane) a începe să albească la păr; a cărunți; p. ext. a îmbătrâni. – În + cărunt. DOOM
încărunțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încărunțésc, imperf. 3 sg. încărunțeá; conj. prez. 3 să încărunțeáscă
încărunți
ÎNCĂRUNȚÍ, încărunțesc, vb. IV. Intranz. (Despre păr) A începe să albească; a deveni cărunt; (despre persoane) a începe să albească la păr; a cărunți; p. ext. a îmbătrâni. – În + cărunt. DOOM
încărunțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încărunțésc, imperf. 3 sg. încărunțeá; conj. prez. 3 să încărunțeáscă
încărunții
ÎNCĂRUNȚÍ, încărunțesc, vb. IV. Intranz. (Despre păr) A începe să albească; a deveni cărunt; (despre persoane) a începe să albească la păr; a cărunți; p. ext. a îmbătrâni. – În + cărunt. DOOM
încărunțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încărunțésc, imperf. 3 sg. încărunțeá; conj. prez. 3 să încărunțeáscă
încărunțim
ÎNCĂRUNȚÍ, încărunțesc, vb. IV. Intranz. (Despre păr) A începe să albească; a deveni cărunt; (despre persoane) a începe să albească la păr; a cărunți; p. ext. a îmbătrâni. – În + cărunt. DOOM
încărunțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încărunțésc, imperf. 3 sg. încărunțeá; conj. prez. 3 să încărunțeáscă
încărunțind
ÎNCĂRUNȚÍ, încărunțesc, vb. IV. Intranz. (Despre păr) A începe să albească; a deveni cărunt; (despre persoane) a începe să albească la păr; a cărunți; p. ext. a îmbătrâni. – În + cărunt. DOOM
încărunțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încărunțésc, imperf. 3 sg. încărunțeá; conj. prez. 3 să încărunțeáscă
încărunțire
ÎNCĂRUNȚÍ, încărunțesc, vb. IV. Intranz. (Despre păr) A începe să albească; a deveni cărunt; (despre persoane) a începe să albească la păr; a cărunți; p. ext. a îmbătrâni. – În + cărunt. DOOM
încărunțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încărunțésc, imperf. 3 sg. încărunțeá; conj. prez. 3 să încărunțeáscă
încărunțire
ÎNCĂRUNȚÍRE s. f. Faptul de a încărunți. – V. încărunți. DOOM
încărunțíre s. f., g.-d. art. încărunțírii
încărunțirea
ÎNCĂRUNȚÍRE s. f. Faptul de a încărunți. – V. încărunți. DOOM
încărunțíre s. f., g.-d. art. încărunțírii
încărunțiri
ÎNCĂRUNȚÍRE s. f. Faptul de a încărunți. – V. încărunți. DOOM
încărunțíre s. f., g.-d. art. încărunțírii
încărunțirii
ÎNCĂRUNȚÍRE s. f. Faptul de a încărunți. – V. încărunți. DOOM
încărunțíre s. f., g.-d. art. încărunțírii
încărunțirile
ÎNCĂRUNȚÍRE s. f. Faptul de a încărunți. – V. încărunți. DOOM
încărunțíre s. f., g.-d. art. încărunțírii
încărunțirilor
ÎNCĂRUNȚÍRE s. f. Faptul de a încărunți. – V. încărunți. DOOM
încărunțíre s. f., g.-d. art. încărunțírii
încărunțiră
ÎNCĂRUNȚÍ, încărunțesc, vb. IV. Intranz. (Despre păr) A începe să albească; a deveni cărunt; (despre persoane) a începe să albească la păr; a cărunți; p. ext. a îmbătrâni. – În + cărunt. DOOM
încărunțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încărunțésc, imperf. 3 sg. încărunțeá; conj. prez. 3 să încărunțeáscă
încărunțirăm
ÎNCĂRUNȚÍ, încărunțesc, vb. IV. Intranz. (Despre păr) A începe să albească; a deveni cărunt; (despre persoane) a începe să albească la păr; a cărunți; p. ext. a îmbătrâni. – În + cărunt. DOOM
încărunțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încărunțésc, imperf. 3 sg. încărunțeá; conj. prez. 3 să încărunțeáscă
încărunțirăți
ÎNCĂRUNȚÍ, încărunțesc, vb. IV. Intranz. (Despre păr) A începe să albească; a deveni cărunt; (despre persoane) a începe să albească la păr; a cărunți; p. ext. a îmbătrâni. – În + cărunt. DOOM
încărunțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încărunțésc, imperf. 3 sg. încărunțeá; conj. prez. 3 să încărunțeáscă
încărunțise
ÎNCĂRUNȚÍ, încărunțesc, vb. IV. Intranz. (Despre păr) A începe să albească; a deveni cărunt; (despre persoane) a începe să albească la păr; a cărunți; p. ext. a îmbătrâni. – În + cărunt. DOOM
încărunțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încărunțésc, imperf. 3 sg. încărunțeá; conj. prez. 3 să încărunțeáscă
încărunțisem
ÎNCĂRUNȚÍ, încărunțesc, vb. IV. Intranz. (Despre păr) A începe să albească; a deveni cărunt; (despre persoane) a începe să albească la păr; a cărunți; p. ext. a îmbătrâni. – În + cărunt. DOOM
încărunțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încărunțésc, imperf. 3 sg. încărunțeá; conj. prez. 3 să încărunțeáscă
încărunțiseră
ÎNCĂRUNȚÍ, încărunțesc, vb. IV. Intranz. (Despre păr) A începe să albească; a deveni cărunt; (despre persoane) a începe să albească la păr; a cărunți; p. ext. a îmbătrâni. – În + cărunt. DOOM
încărunțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încărunțésc, imperf. 3 sg. încărunțeá; conj. prez. 3 să încărunțeáscă
încărunțiserăm
ÎNCĂRUNȚÍ, încărunțesc, vb. IV. Intranz. (Despre păr) A începe să albească; a deveni cărunt; (despre persoane) a începe să albească la păr; a cărunți; p. ext. a îmbătrâni. – În + cărunt. DOOM
încărunțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încărunțésc, imperf. 3 sg. încărunțeá; conj. prez. 3 să încărunțeáscă
încărunțiserăți
ÎNCĂRUNȚÍ, încărunțesc, vb. IV. Intranz. (Despre păr) A începe să albească; a deveni cărunt; (despre persoane) a începe să albească la păr; a cărunți; p. ext. a îmbătrâni. – În + cărunt. DOOM
încărunțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încărunțésc, imperf. 3 sg. încărunțeá; conj. prez. 3 să încărunțeáscă
încărunțiseși
ÎNCĂRUNȚÍ, încărunțesc, vb. IV. Intranz. (Despre păr) A începe să albească; a deveni cărunt; (despre persoane) a începe să albească la păr; a cărunți; p. ext. a îmbătrâni. – În + cărunt. DOOM
încărunțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încărunțésc, imperf. 3 sg. încărunțeá; conj. prez. 3 să încărunțeáscă
încărunțiseți
ÎNCĂRUNȚÍ, încărunțesc, vb. IV. Intranz. (Despre păr) A începe să albească; a deveni cărunt; (despre persoane) a începe să albească la păr; a cărunți; p. ext. a îmbătrâni. – În + cărunt. DOOM
încărunțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încărunțésc, imperf. 3 sg. încărunțeá; conj. prez. 3 să încărunțeáscă
încărunțit
ÎNCĂRUNȚÍ, încărunțesc, vb. IV. Intranz. (Despre păr) A începe să albească; a deveni cărunt; (despre persoane) a începe să albească la păr; a cărunți; p. ext. a îmbătrâni. – În + cărunt. DOOM
încărunțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încărunțésc, imperf. 3 sg. încărunțeá; conj. prez. 3 să încărunțeáscă
încărunțit
ÎNCĂRUNȚÍT, -Ă, încărunțiți, -te, adj. (Despre păr) Care este cărunt; (despre oameni) cu părul cărunt; p. ext. bătrân. – V. încărunți.
încărunțita
ÎNCĂRUNȚÍT, -Ă, încărunțiți, -te, adj. (Despre păr) Care este cărunt; (despre oameni) cu părul cărunt; p. ext. bătrân. – V. încărunți.
încărunțite
ÎNCĂRUNȚÍT, -Ă, încărunțiți, -te, adj. (Despre păr) Care este cărunt; (despre oameni) cu părul cărunt; p. ext. bătrân. – V. încărunți.
încărunțitei
ÎNCĂRUNȚÍT, -Ă, încărunțiți, -te, adj. (Despre păr) Care este cărunt; (despre oameni) cu părul cărunt; p. ext. bătrân. – V. încărunți.
încărunțitele
ÎNCĂRUNȚÍT, -Ă, încărunțiți, -te, adj. (Despre păr) Care este cărunt; (despre oameni) cu părul cărunt; p. ext. bătrân. – V. încărunți.
încărunțitelor
ÎNCĂRUNȚÍT, -Ă, încărunțiți, -te, adj. (Despre păr) Care este cărunt; (despre oameni) cu părul cărunt; p. ext. bătrân. – V. încărunți.
încărunțitul
ÎNCĂRUNȚÍT, -Ă, încărunțiți, -te, adj. (Despre păr) Care este cărunt; (despre oameni) cu părul cărunt; p. ext. bătrân. – V. încărunți.
încărunțitului
ÎNCĂRUNȚÍT, -Ă, încărunțiți, -te, adj. (Despre păr) Care este cărunt; (despre oameni) cu părul cărunt; p. ext. bătrân. – V. încărunți.
încărunțiși
ÎNCĂRUNȚÍ, încărunțesc, vb. IV. Intranz. (Despre păr) A începe să albească; a deveni cărunt; (despre persoane) a începe să albească la păr; a cărunți; p. ext. a îmbătrâni. – În + cărunt. DOOM
încărunțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încărunțésc, imperf. 3 sg. încărunțeá; conj. prez. 3 să încărunțeáscă
încărunțiți
ÎNCĂRUNȚÍ, încărunțesc, vb. IV. Intranz. (Despre păr) A începe să albească; a deveni cărunt; (despre persoane) a începe să albească la păr; a cărunți; p. ext. a îmbătrâni. – În + cărunt. DOOM
încărunțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încărunțésc, imperf. 3 sg. încărunțeá; conj. prez. 3 să încărunțeáscă
încărunțiți
ÎNCĂRUNȚÍT, -Ă, încărunțiți, -te, adj. (Despre păr) Care este cărunt; (despre oameni) cu părul cărunt; p. ext. bătrân. – V. încărunți.
încărunțiții
ÎNCĂRUNȚÍT, -Ă, încărunțiți, -te, adj. (Despre păr) Care este cărunt; (despre oameni) cu părul cărunt; p. ext. bătrân. – V. încărunți.
încărunțiților
ÎNCĂRUNȚÍT, -Ă, încărunțiți, -te, adj. (Despre păr) Care este cărunt; (despre oameni) cu părul cărunt; p. ext. bătrân. – V. încărunți.
încătușa
ÎNCĂTUȘÁ, încătușez, vb. I. Tranz. A pune cuiva cătușe; p. ext. a lega pe cineva cu lanțuri; a înlănțui. ♦ Fig. (Despre sentimente, preocupări) A pune stăpânire pe cineva, a-l lipsi de libertatea spirituală. – În + cătușă. DOOM
încătușá (a ~) vb., ind. prez. 3 încătușeáză, 1 pl. încătușắm; conj. prez. 3 să încătușéze; ger. încătușấnd
încătușai
ÎNCĂTUȘÁ, încătușez, vb. I. Tranz. A pune cuiva cătușe; p. ext. a lega pe cineva cu lanțuri; a înlănțui. ♦ Fig. (Despre sentimente, preocupări) A pune stăpânire pe cineva, a-l lipsi de libertatea spirituală. – În + cătușă. DOOM
încătușá (a ~) vb., ind. prez. 3 încătușeáză, 1 pl. încătușắm; conj. prez. 3 să încătușéze; ger. încătușấnd
încătușam
ÎNCĂTUȘÁ, încătușez, vb. I. Tranz. A pune cuiva cătușe; p. ext. a lega pe cineva cu lanțuri; a înlănțui. ♦ Fig. (Despre sentimente, preocupări) A pune stăpânire pe cineva, a-l lipsi de libertatea spirituală. – În + cătușă. DOOM
încătușá (a ~) vb., ind. prez. 3 încătușeáză, 1 pl. încătușắm; conj. prez. 3 să încătușéze; ger. încătușấnd
încătușare
ÎNCĂTUȘÁ, încătușez, vb. I. Tranz. A pune cuiva cătușe; p. ext. a lega pe cineva cu lanțuri; a înlănțui. ♦ Fig. (Despre sentimente, preocupări) A pune stăpânire pe cineva, a-l lipsi de libertatea spirituală. – În + cătușă. DOOM
încătușá (a ~) vb., ind. prez. 3 încătușeáză, 1 pl. încătușắm; conj. prez. 3 să încătușéze; ger. încătușấnd
încătușare
ÎNCĂTUȘÁRE, încătușări, s. f. Acțiunea de a încătușa și rezultatul ei. – V. încătușa. DOOM
încătușáre s. f., g.-d. art. încătușắrii; pl. încătușắri
încătușarea
ÎNCĂTUȘÁRE, încătușări, s. f. Acțiunea de a încătușa și rezultatul ei. – V. încătușa. DOOM
încătușáre s. f., g.-d. art. încătușắrii; pl. încătușắri
încătușară
ÎNCĂTUȘÁ, încătușez, vb. I. Tranz. A pune cuiva cătușe; p. ext. a lega pe cineva cu lanțuri; a înlănțui. ♦ Fig. (Despre sentimente, preocupări) A pune stăpânire pe cineva, a-l lipsi de libertatea spirituală. – În + cătușă. DOOM
încătușá (a ~) vb., ind. prez. 3 încătușeáză, 1 pl. încătușắm; conj. prez. 3 să încătușéze; ger. încătușấnd
încătușarăm
ÎNCĂTUȘÁ, încătușez, vb. I. Tranz. A pune cuiva cătușe; p. ext. a lega pe cineva cu lanțuri; a înlănțui. ♦ Fig. (Despre sentimente, preocupări) A pune stăpânire pe cineva, a-l lipsi de libertatea spirituală. – În + cătușă. DOOM
încătușá (a ~) vb., ind. prez. 3 încătușeáză, 1 pl. încătușắm; conj. prez. 3 să încătușéze; ger. încătușấnd
încătușarăți
ÎNCĂTUȘÁ, încătușez, vb. I. Tranz. A pune cuiva cătușe; p. ext. a lega pe cineva cu lanțuri; a înlănțui. ♦ Fig. (Despre sentimente, preocupări) A pune stăpânire pe cineva, a-l lipsi de libertatea spirituală. – În + cătușă. DOOM
încătușá (a ~) vb., ind. prez. 3 încătușeáză, 1 pl. încătușắm; conj. prez. 3 să încătușéze; ger. încătușấnd
încătușase
ÎNCĂTUȘÁ, încătușez, vb. I. Tranz. A pune cuiva cătușe; p. ext. a lega pe cineva cu lanțuri; a înlănțui. ♦ Fig. (Despre sentimente, preocupări) A pune stăpânire pe cineva, a-l lipsi de libertatea spirituală. – În + cătușă. DOOM
încătușá (a ~) vb., ind. prez. 3 încătușeáză, 1 pl. încătușắm; conj. prez. 3 să încătușéze; ger. încătușấnd
încătușasem
ÎNCĂTUȘÁ, încătușez, vb. I. Tranz. A pune cuiva cătușe; p. ext. a lega pe cineva cu lanțuri; a înlănțui. ♦ Fig. (Despre sentimente, preocupări) A pune stăpânire pe cineva, a-l lipsi de libertatea spirituală. – În + cătușă. DOOM
încătușá (a ~) vb., ind. prez. 3 încătușeáză, 1 pl. încătușắm; conj. prez. 3 să încătușéze; ger. încătușấnd
încătușaseră
ÎNCĂTUȘÁ, încătușez, vb. I. Tranz. A pune cuiva cătușe; p. ext. a lega pe cineva cu lanțuri; a înlănțui. ♦ Fig. (Despre sentimente, preocupări) A pune stăpânire pe cineva, a-l lipsi de libertatea spirituală. – În + cătușă. DOOM
încătușá (a ~) vb., ind. prez. 3 încătușeáză, 1 pl. încătușắm; conj. prez. 3 să încătușéze; ger. încătușấnd
încătușaserăm
ÎNCĂTUȘÁ, încătușez, vb. I. Tranz. A pune cuiva cătușe; p. ext. a lega pe cineva cu lanțuri; a înlănțui. ♦ Fig. (Despre sentimente, preocupări) A pune stăpânire pe cineva, a-l lipsi de libertatea spirituală. – În + cătușă. DOOM
încătușá (a ~) vb., ind. prez. 3 încătușeáză, 1 pl. încătușắm; conj. prez. 3 să încătușéze; ger. încătușấnd
încătușaserăți
ÎNCĂTUȘÁ, încătușez, vb. I. Tranz. A pune cuiva cătușe; p. ext. a lega pe cineva cu lanțuri; a înlănțui. ♦ Fig. (Despre sentimente, preocupări) A pune stăpânire pe cineva, a-l lipsi de libertatea spirituală. – În + cătușă. DOOM
încătușá (a ~) vb., ind. prez. 3 încătușeáză, 1 pl. încătușắm; conj. prez. 3 să încătușéze; ger. încătușấnd
încătușaseși
ÎNCĂTUȘÁ, încătușez, vb. I. Tranz. A pune cuiva cătușe; p. ext. a lega pe cineva cu lanțuri; a înlănțui. ♦ Fig. (Despre sentimente, preocupări) A pune stăpânire pe cineva, a-l lipsi de libertatea spirituală. – În + cătușă. DOOM
încătușá (a ~) vb., ind. prez. 3 încătușeáză, 1 pl. încătușắm; conj. prez. 3 să încătușéze; ger. încătușấnd
încătușaseți
ÎNCĂTUȘÁ, încătușez, vb. I. Tranz. A pune cuiva cătușe; p. ext. a lega pe cineva cu lanțuri; a înlănțui. ♦ Fig. (Despre sentimente, preocupări) A pune stăpânire pe cineva, a-l lipsi de libertatea spirituală. – În + cătușă. DOOM
încătușá (a ~) vb., ind. prez. 3 încătușeáză, 1 pl. încătușắm; conj. prez. 3 să încătușéze; ger. încătușấnd
încătușat
ÎNCĂTUȘÁ, încătușez, vb. I. Tranz. A pune cuiva cătușe; p. ext. a lega pe cineva cu lanțuri; a înlănțui. ♦ Fig. (Despre sentimente, preocupări) A pune stăpânire pe cineva, a-l lipsi de libertatea spirituală. – În + cătușă. DOOM
încătușá (a ~) vb., ind. prez. 3 încătușeáză, 1 pl. încătușắm; conj. prez. 3 să încătușéze; ger. încătușấnd
încătușat
ÎNCĂTUȘÁT, -Ă, încătușați, -te, adj. Care este pus în cătușe; p. ext. legat cu lanțuri, înlănțuit. ♦ Fig. Care este lipsit de libertate spirituală. – V. încătușa.
încătușata
ÎNCĂTUȘÁT, -Ă, încătușați, -te, adj. Care este pus în cătușe; p. ext. legat cu lanțuri, înlănțuit. ♦ Fig. Care este lipsit de libertate spirituală. – V. încătușa.
încătușate
ÎNCĂTUȘÁT, -Ă, încătușați, -te, adj. Care este pus în cătușe; p. ext. legat cu lanțuri, înlănțuit. ♦ Fig. Care este lipsit de libertate spirituală. – V. încătușa.
încătușatei
ÎNCĂTUȘÁT, -Ă, încătușați, -te, adj. Care este pus în cătușe; p. ext. legat cu lanțuri, înlănțuit. ♦ Fig. Care este lipsit de libertate spirituală. – V. încătușa.
încătușatele
ÎNCĂTUȘÁT, -Ă, încătușați, -te, adj. Care este pus în cătușe; p. ext. legat cu lanțuri, înlănțuit. ♦ Fig. Care este lipsit de libertate spirituală. – V. încătușa.
încătușatelor
ÎNCĂTUȘÁT, -Ă, încătușați, -te, adj. Care este pus în cătușe; p. ext. legat cu lanțuri, înlănțuit. ♦ Fig. Care este lipsit de libertate spirituală. – V. încătușa.
încătușatul
ÎNCĂTUȘÁT, -Ă, încătușați, -te, adj. Care este pus în cătușe; p. ext. legat cu lanțuri, înlănțuit. ♦ Fig. Care este lipsit de libertate spirituală. – V. încătușa.
încătușatului
ÎNCĂTUȘÁT, -Ă, încătușați, -te, adj. Care este pus în cătușe; p. ext. legat cu lanțuri, înlănțuit. ♦ Fig. Care este lipsit de libertate spirituală. – V. încătușa.
încătușau
ÎNCĂTUȘÁ, încătușez, vb. I. Tranz. A pune cuiva cătușe; p. ext. a lega pe cineva cu lanțuri; a înlănțui. ♦ Fig. (Despre sentimente, preocupări) A pune stăpânire pe cineva, a-l lipsi de libertatea spirituală. – În + cătușă. DOOM
încătușá (a ~) vb., ind. prez. 3 încătușeáză, 1 pl. încătușắm; conj. prez. 3 să încătușéze; ger. încătușấnd
încătușași
ÎNCĂTUȘÁ, încătușez, vb. I. Tranz. A pune cuiva cătușe; p. ext. a lega pe cineva cu lanțuri; a înlănțui. ♦ Fig. (Despre sentimente, preocupări) A pune stăpânire pe cineva, a-l lipsi de libertatea spirituală. – În + cătușă. DOOM
încătușá (a ~) vb., ind. prez. 3 încătușeáză, 1 pl. încătușắm; conj. prez. 3 să încătușéze; ger. încătușấnd
încătușați
ÎNCĂTUȘÁ, încătușez, vb. I. Tranz. A pune cuiva cătușe; p. ext. a lega pe cineva cu lanțuri; a înlănțui. ♦ Fig. (Despre sentimente, preocupări) A pune stăpânire pe cineva, a-l lipsi de libertatea spirituală. – În + cătușă. DOOM
încătușá (a ~) vb., ind. prez. 3 încătușeáză, 1 pl. încătușắm; conj. prez. 3 să încătușéze; ger. încătușấnd
încătușați
ÎNCĂTUȘÁT, -Ă, încătușați, -te, adj. Care este pus în cătușe; p. ext. legat cu lanțuri, înlănțuit. ♦ Fig. Care este lipsit de libertate spirituală. – V. încătușa.
încătușații
ÎNCĂTUȘÁT, -Ă, încătușați, -te, adj. Care este pus în cătușe; p. ext. legat cu lanțuri, înlănțuit. ♦ Fig. Care este lipsit de libertate spirituală. – V. încătușa.
încătușaților
ÎNCĂTUȘÁT, -Ă, încătușați, -te, adj. Care este pus în cătușe; p. ext. legat cu lanțuri, înlănțuit. ♦ Fig. Care este lipsit de libertate spirituală. – V. încătușa.
încătușează
ÎNCĂTUȘÁ, încătușez, vb. I. Tranz. A pune cuiva cătușe; p. ext. a lega pe cineva cu lanțuri; a înlănțui. ♦ Fig. (Despre sentimente, preocupări) A pune stăpânire pe cineva, a-l lipsi de libertatea spirituală. – În + cătușă. DOOM
încătușá (a ~) vb., ind. prez. 3 încătușeáză, 1 pl. încătușắm; conj. prez. 3 să încătușéze; ger. încătușấnd
încătușez
ÎNCĂTUȘÁ, încătușez, vb. I. Tranz. A pune cuiva cătușe; p. ext. a lega pe cineva cu lanțuri; a înlănțui. ♦ Fig. (Despre sentimente, preocupări) A pune stăpânire pe cineva, a-l lipsi de libertatea spirituală. – În + cătușă. DOOM
încătușá (a ~) vb., ind. prez. 3 încătușeáză, 1 pl. încătușắm; conj. prez. 3 să încătușéze; ger. încătușấnd
încătușeze
ÎNCĂTUȘÁ, încătușez, vb. I. Tranz. A pune cuiva cătușe; p. ext. a lega pe cineva cu lanțuri; a înlănțui. ♦ Fig. (Despre sentimente, preocupări) A pune stăpânire pe cineva, a-l lipsi de libertatea spirituală. – În + cătușă. DOOM
încătușá (a ~) vb., ind. prez. 3 încătușeáză, 1 pl. încătușắm; conj. prez. 3 să încătușéze; ger. încătușấnd
încătușezi
ÎNCĂTUȘÁ, încătușez, vb. I. Tranz. A pune cuiva cătușe; p. ext. a lega pe cineva cu lanțuri; a înlănțui. ♦ Fig. (Despre sentimente, preocupări) A pune stăpânire pe cineva, a-l lipsi de libertatea spirituală. – În + cătușă. DOOM
încătușá (a ~) vb., ind. prez. 3 încătușeáză, 1 pl. încătușắm; conj. prez. 3 să încătușéze; ger. încătușấnd
încătușând
ÎNCĂTUȘÁ, încătușez, vb. I. Tranz. A pune cuiva cătușe; p. ext. a lega pe cineva cu lanțuri; a înlănțui. ♦ Fig. (Despre sentimente, preocupări) A pune stăpânire pe cineva, a-l lipsi de libertatea spirituală. – În + cătușă. DOOM
încătușá (a ~) vb., ind. prez. 3 încătușeáză, 1 pl. încătușắm; conj. prez. 3 să încătușéze; ger. încătușấnd
încătușînd
ÎNCĂTUȘÁ, încătușez, vb. I. Tranz. A pune cuiva cătușe; p. ext. a lega pe cineva cu lanțuri; a înlănțui. ♦ Fig. (Despre sentimente, preocupări) A pune stăpânire pe cineva, a-l lipsi de libertatea spirituală. – În + cătușă. DOOM
încătușá (a ~) vb., ind. prez. 3 încătușeáză, 1 pl. încătușắm; conj. prez. 3 să încătușéze; ger. încătușấnd
încătușări
ÎNCĂTUȘÁRE, încătușări, s. f. Acțiunea de a încătușa și rezultatul ei. – V. încătușa. DOOM
încătușáre s. f., g.-d. art. încătușắrii; pl. încătușắri
încătușării
ÎNCĂTUȘÁRE, încătușări, s. f. Acțiunea de a încătușa și rezultatul ei. – V. încătușa. DOOM
încătușáre s. f., g.-d. art. încătușắrii; pl. încătușắri
încătușările
ÎNCĂTUȘÁRE, încătușări, s. f. Acțiunea de a încătușa și rezultatul ei. – V. încătușa. DOOM
încătușáre s. f., g.-d. art. încătușắrii; pl. încătușắri
încătușărilor
ÎNCĂTUȘÁRE, încătușări, s. f. Acțiunea de a încătușa și rezultatul ei. – V. încătușa. DOOM
încătușáre s. f., g.-d. art. încătușắrii; pl. încătușắri
încătărăma
ÎNCĂTĂRĂMÁ, încătărămez, vb. I. Tranz. A încheia, a prinde îmbrăcămintea sau încălțămintea în catarame. – În + cataramă. DOOM
încătărămá (a ~) vb., ind. prez. 3 încătărămeáză
încătărămai
ÎNCĂTĂRĂMÁ, încătărămez, vb. I. Tranz. A încheia, a prinde îmbrăcămintea sau încălțămintea în catarame. – În + cataramă. DOOM
încătărămá (a ~) vb., ind. prez. 3 încătărămeáză
încătărămam
ÎNCĂTĂRĂMÁ, încătărămez, vb. I. Tranz. A încheia, a prinde îmbrăcămintea sau încălțămintea în catarame. – În + cataramă. DOOM
încătărămá (a ~) vb., ind. prez. 3 încătărămeáză
încătărămare
ÎNCĂTĂRĂMÁ, încătărămez, vb. I. Tranz. A încheia, a prinde îmbrăcămintea sau încălțămintea în catarame. – În + cataramă. DOOM
încătărămá (a ~) vb., ind. prez. 3 încătărămeáză
încătărămare
ÎNCĂTĂRĂMÁ, încătărămez, vb. I. Tranz. A încheia, a prinde îmbrăcămintea sau încălțămintea în catarame. – În + cataramă.
încătărămară
ÎNCĂTĂRĂMÁ, încătărămez, vb. I. Tranz. A încheia, a prinde îmbrăcămintea sau încălțămintea în catarame. – În + cataramă. DOOM
încătărămá (a ~) vb., ind. prez. 3 încătărămeáză
încătărămarăm
ÎNCĂTĂRĂMÁ, încătărămez, vb. I. Tranz. A încheia, a prinde îmbrăcămintea sau încălțămintea în catarame. – În + cataramă. DOOM
încătărămá (a ~) vb., ind. prez. 3 încătărămeáză
încătărămarăți
ÎNCĂTĂRĂMÁ, încătărămez, vb. I. Tranz. A încheia, a prinde îmbrăcămintea sau încălțămintea în catarame. – În + cataramă. DOOM
încătărămá (a ~) vb., ind. prez. 3 încătărămeáză
încătărămase
ÎNCĂTĂRĂMÁ, încătărămez, vb. I. Tranz. A încheia, a prinde îmbrăcămintea sau încălțămintea în catarame. – În + cataramă. DOOM
încătărămá (a ~) vb., ind. prez. 3 încătărămeáză
încătărămasem
ÎNCĂTĂRĂMÁ, încătărămez, vb. I. Tranz. A încheia, a prinde îmbrăcămintea sau încălțămintea în catarame. – În + cataramă. DOOM
încătărămá (a ~) vb., ind. prez. 3 încătărămeáză
încătărămaseră
ÎNCĂTĂRĂMÁ, încătărămez, vb. I. Tranz. A încheia, a prinde îmbrăcămintea sau încălțămintea în catarame. – În + cataramă. DOOM
încătărămá (a ~) vb., ind. prez. 3 încătărămeáză
încătărămaserăm
ÎNCĂTĂRĂMÁ, încătărămez, vb. I. Tranz. A încheia, a prinde îmbrăcămintea sau încălțămintea în catarame. – În + cataramă. DOOM
încătărămá (a ~) vb., ind. prez. 3 încătărămeáză
încătărămaserăți
ÎNCĂTĂRĂMÁ, încătărămez, vb. I. Tranz. A încheia, a prinde îmbrăcămintea sau încălțămintea în catarame. – În + cataramă. DOOM
încătărămá (a ~) vb., ind. prez. 3 încătărămeáză
încătărămaseși
ÎNCĂTĂRĂMÁ, încătărămez, vb. I. Tranz. A încheia, a prinde îmbrăcămintea sau încălțămintea în catarame. – În + cataramă. DOOM
încătărămá (a ~) vb., ind. prez. 3 încătărămeáză
încătărămaseți
ÎNCĂTĂRĂMÁ, încătărămez, vb. I. Tranz. A încheia, a prinde îmbrăcămintea sau încălțămintea în catarame. – În + cataramă. DOOM
încătărămá (a ~) vb., ind. prez. 3 încătărămeáză
încătărămat
ÎNCĂTĂRĂMÁ, încătărămez, vb. I. Tranz. A încheia, a prinde îmbrăcămintea sau încălțămintea în catarame. – În + cataramă. DOOM
încătărămá (a ~) vb., ind. prez. 3 încătărămeáză
încătărămat
ÎNCĂTĂRĂMÁ, încătărămez, vb. I. Tranz. A încheia, a prinde îmbrăcămintea sau încălțămintea în catarame. – În + cataramă.
încătărămau
ÎNCĂTĂRĂMÁ, încătărămez, vb. I. Tranz. A încheia, a prinde îmbrăcămintea sau încălțămintea în catarame. – În + cataramă. DOOM
încătărămá (a ~) vb., ind. prez. 3 încătărămeáză
încătărămași
ÎNCĂTĂRĂMÁ, încătărămez, vb. I. Tranz. A încheia, a prinde îmbrăcămintea sau încălțămintea în catarame. – În + cataramă. DOOM
încătărămá (a ~) vb., ind. prez. 3 încătărămeáză
încătărămați
ÎNCĂTĂRĂMÁ, încătărămez, vb. I. Tranz. A încheia, a prinde îmbrăcămintea sau încălțămintea în catarame. – În + cataramă. DOOM
încătărămá (a ~) vb., ind. prez. 3 încătărămeáză
încătărămează
ÎNCĂTĂRĂMÁ, încătărămez, vb. I. Tranz. A încheia, a prinde îmbrăcămintea sau încălțămintea în catarame. – În + cataramă. DOOM
încătărămá (a ~) vb., ind. prez. 3 încătărămeáză
încătărămez
ÎNCĂTĂRĂMÁ, încătărămez, vb. I. Tranz. A încheia, a prinde îmbrăcămintea sau încălțămintea în catarame. – În + cataramă. DOOM
încătărămá (a ~) vb., ind. prez. 3 încătărămeáză
încătărămeze
ÎNCĂTĂRĂMÁ, încătărămez, vb. I. Tranz. A încheia, a prinde îmbrăcămintea sau încălțămintea în catarame. – În + cataramă. DOOM
încătărămá (a ~) vb., ind. prez. 3 încătărămeáză
încătărămezi
ÎNCĂTĂRĂMÁ, încătărămez, vb. I. Tranz. A încheia, a prinde îmbrăcămintea sau încălțămintea în catarame. – În + cataramă. DOOM
încătărămá (a ~) vb., ind. prez. 3 încătărămeáză
încătărămând
ÎNCĂTĂRĂMÁ, încătărămez, vb. I. Tranz. A încheia, a prinde îmbrăcămintea sau încălțămintea în catarame. – În + cataramă. DOOM
încătărămá (a ~) vb., ind. prez. 3 încătărămeáză
încătărămînd
ÎNCĂTĂRĂMÁ, încătărămez, vb. I. Tranz. A încheia, a prinde îmbrăcămintea sau încălțămintea în catarame. – În + cataramă. DOOM
încătărămá (a ~) vb., ind. prez. 3 încătărămeáză
îndarn
ÎNDÁRN adv. (Înv.) Zadarnic. – Din it. indarno. DOOM
îndárn (înv.) adv.
îndatina
ÎNDĂTINÁ, îndătinez, vb. I. Refl. (Reg.) A se obișnui (cu) ceva. ♦ Tranz. A avea obiceiul să..., a obișnui. [Var.: îndatiná vb. I] – În + datină. DOOM
îndătiná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 îndătineáză
îndatinare
ÎNDATINÁ vb. I v. îndătina.
îndatinat
ÎNDĂTINÁT, -Ă, îndătinați, -te, adj. Care a devenit o datină; înrădăcinat. ♦ (Despre oameni) Deprins, obișnuit (cu ceva). [Var.: îndatinát, -ă adj.] – V. îndătina.
îndatora
ÎNDATORÍ vb. IV v. îndatora. DOOM
îndatorá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndatoreáză; ger. îndatorấnd
îndatorai
ÎNDATORÍ vb. IV v. îndatora. DOOM
îndatorá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndatoreáză; ger. îndatorấnd
îndatoram
ÎNDATORÍ vb. IV v. îndatora. DOOM
îndatorá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndatoreáză; ger. îndatorấnd
îndatorare
ÎNDATORÍ vb. IV v. îndatora. DOOM
îndatorá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndatoreáză; ger. îndatorấnd
îndatorare
ÎNDATORÁ, îndatorez, vb. I. 1. Tranz. A obliga, a impune ca o datorie. 2. Tranz. A obliga pe cineva la recunoștință printr-un ajutor dat la nevoie. 3. Refl. A face datorii; a se împrumuta; a se încurca în datorii. ♦ Tranz. A da un bun în gaj în schimbul unui împrumut. [Var.: îndatorí vb. IV] – În + dator.
îndatorarea
ÎNDATORÁ, îndatorez, vb. I. 1. Tranz. A obliga, a impune ca o datorie. 2. Tranz. A obliga pe cineva la recunoștință printr-un ajutor dat la nevoie. 3. Refl. A face datorii; a se împrumuta; a se încurca în datorii. ♦ Tranz. A da un bun în gaj în schimbul unui împrumut. [Var.: îndatorí vb. IV] – În + dator.
îndatorară
ÎNDATORÍ vb. IV v. îndatora. DOOM
îndatorá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndatoreáză; ger. îndatorấnd
îndatorarăm
ÎNDATORÍ vb. IV v. îndatora. DOOM
îndatorá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndatoreáză; ger. îndatorấnd
îndatorarăți
ÎNDATORÍ vb. IV v. îndatora. DOOM
îndatorá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndatoreáză; ger. îndatorấnd
îndatorase
ÎNDATORÍ vb. IV v. îndatora. DOOM
îndatorá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndatoreáză; ger. îndatorấnd
îndatorasem
ÎNDATORÍ vb. IV v. îndatora. DOOM
îndatorá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndatoreáză; ger. îndatorấnd
îndatoraseră
ÎNDATORÍ vb. IV v. îndatora. DOOM
îndatorá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndatoreáză; ger. îndatorấnd
îndatoraserăm
ÎNDATORÍ vb. IV v. îndatora. DOOM
îndatorá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndatoreáză; ger. îndatorấnd
îndatoraserăți
ÎNDATORÍ vb. IV v. îndatora. DOOM
îndatorá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndatoreáză; ger. îndatorấnd
îndatoraseși
ÎNDATORÍ vb. IV v. îndatora. DOOM
îndatorá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndatoreáză; ger. îndatorấnd
îndatoraseți
ÎNDATORÍ vb. IV v. îndatora. DOOM
îndatorá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndatoreáză; ger. îndatorấnd
îndatorat
ÎNDATORÍ vb. IV v. îndatora. DOOM
îndatorá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndatoreáză; ger. îndatorấnd
îndatorat
ÎNDATORÍT, -Ă adj. v. îndatorat.
îndatorata
ÎNDATORÍT, -Ă adj. v. îndatorat.
îndatorate
ÎNDATORÍT, -Ă adj. v. îndatorat.
îndatoratei
ÎNDATORÍT, -Ă adj. v. îndatorat.
îndatoratele
ÎNDATORÍT, -Ă adj. v. îndatorat.
îndatoratelor
ÎNDATORÍT, -Ă adj. v. îndatorat.
îndatoratul
ÎNDATORÍT, -Ă adj. v. îndatorat.
îndatoratului
ÎNDATORÍT, -Ă adj. v. îndatorat.
îndatorau
ÎNDATORÍ vb. IV v. îndatora. DOOM
îndatorá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndatoreáză; ger. îndatorấnd
îndatorași
ÎNDATORÍ vb. IV v. îndatora. DOOM
îndatorá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndatoreáză; ger. îndatorấnd
îndatorați
ÎNDATORÍ vb. IV v. îndatora. DOOM
îndatorá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndatoreáză; ger. îndatorấnd
îndatorați
ÎNDATORÍT, -Ă adj. v. îndatorat.
îndatorații
ÎNDATORÍT, -Ă adj. v. îndatorat.
îndatoraților
ÎNDATORÍT, -Ă adj. v. îndatorat.
îndatorează
ÎNDATORÍ vb. IV v. îndatora. DOOM
îndatorá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndatoreáză; ger. îndatorấnd
îndatorez
ÎNDATORÍ vb. IV v. îndatora. DOOM
îndatorá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndatoreáză; ger. îndatorấnd
îndatoreze
ÎNDATORÍ vb. IV v. îndatora. DOOM
îndatorá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndatoreáză; ger. îndatorấnd
îndatorezi
ÎNDATORÍ vb. IV v. îndatora. DOOM
îndatorá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndatoreáză; ger. îndatorấnd
îndatori
ÎNDATORÍ vb. IV v. îndatora. DOOM
îndatorá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndatoreáză; ger. îndatorấnd
îndatorința
ÎNDATORÍNȚĂ, îndatorințe, s. f. (Rar) Îndatorire. – Îndatori + suf. -ință. DOOM
îndatorínță (rar) s. f., g.-d. art. îndatorínței; pl. îndatorínțe
îndatorințe
ÎNDATORÍNȚĂ, îndatorințe, s. f. (Rar) Îndatorire. – Îndatori + suf. -ință. DOOM
îndatorínță (rar) s. f., g.-d. art. îndatorínței; pl. îndatorínțe
îndatorinței
ÎNDATORÍNȚĂ, îndatorințe, s. f. (Rar) Îndatorire. – Îndatori + suf. -ință. DOOM
îndatorínță (rar) s. f., g.-d. art. îndatorínței; pl. îndatorínțe
îndatorințele
ÎNDATORÍNȚĂ, îndatorințe, s. f. (Rar) Îndatorire. – Îndatori + suf. -ință. DOOM
îndatorínță (rar) s. f., g.-d. art. îndatorínței; pl. îndatorínțe
îndatorințelor
ÎNDATORÍNȚĂ, îndatorințe, s. f. (Rar) Îndatorire. – Îndatori + suf. -ință. DOOM
îndatorínță (rar) s. f., g.-d. art. îndatorínței; pl. îndatorínțe
îndatorire
ÎNDATORÍRE, îndatoriri, s. f. 1. Obligație bănească. 2. Obligație morală; sarcină obligatorie, datorie. ♦ (Rar) Faptă sau gest cu care îndatorăm pe cineva; atenție, politețe. – V. îndatori. DOOM
îndatoríre s. f., g.-d. art. îndatorírii; pl. îndatoríri
îndatorirea
ÎNDATORÍRE, îndatoriri, s. f. 1. Obligație bănească. 2. Obligație morală; sarcină obligatorie, datorie. ♦ (Rar) Faptă sau gest cu care îndatorăm pe cineva; atenție, politețe. – V. îndatori. DOOM
îndatoríre s. f., g.-d. art. îndatorírii; pl. îndatoríri
îndatoriri
ÎNDATORÍRE, îndatoriri, s. f. 1. Obligație bănească. 2. Obligație morală; sarcină obligatorie, datorie. ♦ (Rar) Faptă sau gest cu care îndatorăm pe cineva; atenție, politețe. – V. îndatori. DOOM
îndatoríre s. f., g.-d. art. îndatorírii; pl. îndatoríri
îndatoririi
ÎNDATORÍRE, îndatoriri, s. f. 1. Obligație bănească. 2. Obligație morală; sarcină obligatorie, datorie. ♦ (Rar) Faptă sau gest cu care îndatorăm pe cineva; atenție, politețe. – V. îndatori. DOOM
îndatoríre s. f., g.-d. art. îndatorírii; pl. îndatoríri
îndatoririle
ÎNDATORÍRE, îndatoriri, s. f. 1. Obligație bănească. 2. Obligație morală; sarcină obligatorie, datorie. ♦ (Rar) Faptă sau gest cu care îndatorăm pe cineva; atenție, politețe. – V. îndatori. DOOM
îndatoríre s. f., g.-d. art. îndatorírii; pl. îndatoríri
îndatoririlor
ÎNDATORÍRE, îndatoriri, s. f. 1. Obligație bănească. 2. Obligație morală; sarcină obligatorie, datorie. ♦ (Rar) Faptă sau gest cu care îndatorăm pe cineva; atenție, politețe. – V. îndatori. DOOM
îndatoríre s. f., g.-d. art. îndatorírii; pl. îndatoríri
îndatorit
ÎNDATORÍT, -Ă adj. v. îndatorat.
îndatoritoare
ÎNDATORITÓR, -OÁRE, îndatoritori, -oare, adj. 1. Serviabil, binevoitor. 2. (Neobișnuit) Obligatoriu. – Îndatori + suf. -tor. DOOM
îndatoritór adj. m., pl. îndatoritóri; f. sg. și pl. îndatoritoáre
îndatoritoarea
ÎNDATORITÓR, -OÁRE, îndatoritori, -oare, adj. 1. Serviabil, binevoitor. 2. (Neobișnuit) Obligatoriu. – Îndatori + suf. -tor. DOOM
îndatoritór adj. m., pl. îndatoritóri; f. sg. și pl. îndatoritoáre
îndatoritoarei
ÎNDATORITÓR, -OÁRE, îndatoritori, -oare, adj. 1. Serviabil, binevoitor. 2. (Neobișnuit) Obligatoriu. – Îndatori + suf. -tor. DOOM
îndatoritór adj. m., pl. îndatoritóri; f. sg. și pl. îndatoritoáre
îndatoritoarele
ÎNDATORITÓR, -OÁRE, îndatoritori, -oare, adj. 1. Serviabil, binevoitor. 2. (Neobișnuit) Obligatoriu. – Îndatori + suf. -tor. DOOM
îndatoritór adj. m., pl. îndatoritóri; f. sg. și pl. îndatoritoáre
îndatoritoarelor
ÎNDATORITÓR, -OÁRE, îndatoritori, -oare, adj. 1. Serviabil, binevoitor. 2. (Neobișnuit) Obligatoriu. – Îndatori + suf. -tor. DOOM
îndatoritór adj. m., pl. îndatoritóri; f. sg. și pl. îndatoritoáre
îndatoritor
ÎNDATORITÓR, -OÁRE, îndatoritori, -oare, adj. 1. Serviabil, binevoitor. 2. (Neobișnuit) Obligatoriu. – Îndatori + suf. -tor. DOOM
îndatoritór adj. m., pl. îndatoritóri; f. sg. și pl. îndatoritoáre
îndatoritori
ÎNDATORITÓR, -OÁRE, îndatoritori, -oare, adj. 1. Serviabil, binevoitor. 2. (Neobișnuit) Obligatoriu. – Îndatori + suf. -tor. DOOM
îndatoritór adj. m., pl. îndatoritóri; f. sg. și pl. îndatoritoáre
îndatoritorii
ÎNDATORITÓR, -OÁRE, îndatoritori, -oare, adj. 1. Serviabil, binevoitor. 2. (Neobișnuit) Obligatoriu. – Îndatori + suf. -tor. DOOM
îndatoritór adj. m., pl. îndatoritóri; f. sg. și pl. îndatoritoáre
îndatoritorilor
ÎNDATORITÓR, -OÁRE, îndatoritori, -oare, adj. 1. Serviabil, binevoitor. 2. (Neobișnuit) Obligatoriu. – Îndatori + suf. -tor. DOOM
îndatoritór adj. m., pl. îndatoritóri; f. sg. și pl. îndatoritoáre
îndatoritorul
ÎNDATORITÓR, -OÁRE, îndatoritori, -oare, adj. 1. Serviabil, binevoitor. 2. (Neobișnuit) Obligatoriu. – Îndatori + suf. -tor. DOOM
îndatoritór adj. m., pl. îndatoritóri; f. sg. și pl. îndatoritoáre
îndatoritorului
ÎNDATORITÓR, -OÁRE, îndatoritori, -oare, adj. 1. Serviabil, binevoitor. 2. (Neobișnuit) Obligatoriu. – Îndatori + suf. -tor. DOOM
îndatoritór adj. m., pl. îndatoritóri; f. sg. și pl. îndatoritoáre
îndatorând
ÎNDATORÍ vb. IV v. îndatora. DOOM
îndatorá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndatoreáză; ger. îndatorấnd
îndatorînd
ÎNDATORÍ vb. IV v. îndatora. DOOM
îndatorá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndatoreáză; ger. îndatorấnd
îndatorări
ÎNDATORÁ, îndatorez, vb. I. 1. Tranz. A obliga, a impune ca o datorie. 2. Tranz. A obliga pe cineva la recunoștință printr-un ajutor dat la nevoie. 3. Refl. A face datorii; a se împrumuta; a se încurca în datorii. ♦ Tranz. A da un bun în gaj în schimbul unui împrumut. [Var.: îndatorí vb. IV] – În + dator.
îndatorării
ÎNDATORÁ, îndatorez, vb. I. 1. Tranz. A obliga, a impune ca o datorie. 2. Tranz. A obliga pe cineva la recunoștință printr-un ajutor dat la nevoie. 3. Refl. A face datorii; a se împrumuta; a se încurca în datorii. ♦ Tranz. A da un bun în gaj în schimbul unui împrumut. [Var.: îndatorí vb. IV] – În + dator.
îndatorările
ÎNDATORÁ, îndatorez, vb. I. 1. Tranz. A obliga, a impune ca o datorie. 2. Tranz. A obliga pe cineva la recunoștință printr-un ajutor dat la nevoie. 3. Refl. A face datorii; a se împrumuta; a se încurca în datorii. ♦ Tranz. A da un bun în gaj în schimbul unui împrumut. [Var.: îndatorí vb. IV] – În + dator.
îndatorărilor
ÎNDATORÁ, îndatorez, vb. I. 1. Tranz. A obliga, a impune ca o datorie. 2. Tranz. A obliga pe cineva la recunoștință printr-un ajutor dat la nevoie. 3. Refl. A face datorii; a se împrumuta; a se încurca în datorii. ♦ Tranz. A da un bun în gaj în schimbul unui împrumut. [Var.: îndatorí vb. IV] – În + dator.
îndată
ÎNDÁTĂ adv. Imediat, numaidecât, acum; acuși, acușica. ◊ Loc. conj. (De) îndată ce = imediat ce, după ce, când. ◊ Loc. adv. (Reg.) Îndata-mare = în cea mai mare grabă. – În + dată. DOOM
de-ndátă ce v. de îndátă ce
înde
ÚNDE adv., conj. I. Adv. 1. (Interogativ) În ce loc? în care parte? Unde este? ♦ (Precedat de prep. „de”) De la cine? din ce loc? De unde știți voi? ♦ La ce? la cine? Unde te gândești? ♦ (În loc. adv.) Unde și unde = din loc în loc, ici și colo. ♦ (În expr.) A (nu) avea de unde = a (nu) fi în stare, a (nu) avea posibilitatea să... Ia, dacă ai de unde, se spune pentru a arăta că ceva lipsește, nu se găsește. 2. Deodată, numai ce. 3. (Exprimă o negație) Unde se mai gândeau ele la copilărie? ◊ Expr. De unde (și) până unde? = cum și în ce fel? în ce împrejurări? în ce chip? (Da) de unde! = imposibil! cu neputință! II. Conj. 1. (Introduce o propoziție circumstanțială de loc) În locul în care, încotro. Să se ducă unde știe. ◊ (Cu nuanță temporală) Să-ți dau două mere, unde te oprești să le mănânci? 2. (Introduce o propoziție atributivă) În care. E un punct însă unde drumul nostru se bifurcă. 3. (Introduce o propoziție completivă) Știe unde este parcul. 4. (Pop.; introduce o propoziție circumstanțială de timp) Când, în momentul în care. 5. (Pop.; introduce o propoziție circumstanțială de cauză) Pentru că, din cauză că, deoarece. 6. (Precedat de prep. „de”, introduce o propoziție concesivă) Cu toate că, deși. A adus 10 cărți, de unde făgăduise 12. 7. (Condițional; în expr.) De unde nu = dacă nu, în cazul când. – Lat. unde. DOOM
î́nde (înv., pop.) prep.
îndeaievea
ÎNDEAIÉVEA adv. (Rar) Aievea. [Pr.: -de-a-ie-] – În + de4 + aievea. DOOM
îndeaiévea (rar) [pron. de-a în tempo lent/dea în tempo rapid] (-de-a-) adv.
îndeajuns
ÎNDEAJÚNS adv. De ajuns, destul, suficient. [Pr.: și: -de-a-] – În + de4 + ajuns. DOOM
îndeajúns [pron. de-a în tempo lent/dea în tempo rapid] (-de-a-) adv.
îndeamnă
ÎNDEMNÁ, îndémn, vb. I. Tranz. 1. A convinge pe cineva să facă ceva, a chema la o acțiune; a îmboldi, a stimula, a impulsiona; a îmbia. ♦ Refl. A se apuca de ceva (în urma unei stimulări); a se hotărî la ceva. ♦ Refl. recipr. Fig. A se lua la întrecere, a se îmboldi unul pe altul. 2. A sili un animal să pornească sau să meargă mai repede. ♦ Intranz. (Reg.; despre animale) A se sili la drum, a înainta trăgând. – Lat. *indeminare. DOOM
îndemná (a ~) vb., ind. prez. 3 îndeámnă
îndeaproape
ÎNDEAPROÁPE adv. În mod amănunțit, cu mare atenție. [Pr.: și: -de-a-] – În + de4 + aproape. DOOM
îndeaproápe [pron. de-a în tempo lent/dfa în tempo rapid] (-de-a-proa-) adv.
îndeasă
ÎNDESÁ, îndés, vb. I. 1. Tranz. A apăsa, a presa ca să încapă cât mai mult într-un spațiu restrâns, a vârî cu forța (într-un spațiu limitat); a înghesui, a bucși. ♦ A face cât mai compact (un material). 2. Tranz. A-și așeza pălăria, căciula, șapca, trăgând-o cât mai mult pe cap. 3. Refl. (Despre o mulțime de persoane sau de lucruri în mișcare) A se aduna, a se îngrămădi unul lângă altul, unul peste altul; a se înghesui. ♦ (Pop.) A se grăbi, a da zor. – Lat. in-de(n)sare. DOOM
îndesá (a ~) (a înghesui) vb., ind. prez. 3 îndeásă; ger. îndesấnd
îndelete
ÎNDELÉTE adv. (Mai ales în forma pe îndelete) Cu încetul, fără grabă. – În + de4 + lete (reg. „timp liber, liniște”, et. nec.).
îndeletnicea
ÎNDELETNICÍ, îndeletnicesc, vb. IV. Refl. A se ocupa cu ceva, a-și petrece vremea cu ceva. – Et. nec. Cf. îndelete. DOOM
!îndeletnicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndeletnicéște, imperf. 3 sg. se îndeletniceá; conj. prez. 3 să se îndeletniceáscă
îndeletniceai
ÎNDELETNICÍ, îndeletnicesc, vb. IV. Refl. A se ocupa cu ceva, a-și petrece vremea cu ceva. – Et. nec. Cf. îndelete. DOOM
!îndeletnicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndeletnicéște, imperf. 3 sg. se îndeletniceá; conj. prez. 3 să se îndeletniceáscă
îndeletniceam
ÎNDELETNICÍ, îndeletnicesc, vb. IV. Refl. A se ocupa cu ceva, a-și petrece vremea cu ceva. – Et. nec. Cf. îndelete. DOOM
!îndeletnicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndeletnicéște, imperf. 3 sg. se îndeletniceá; conj. prez. 3 să se îndeletniceáscă
îndeletnicească
ÎNDELETNICÍ, îndeletnicesc, vb. IV. Refl. A se ocupa cu ceva, a-și petrece vremea cu ceva. – Et. nec. Cf. îndelete. DOOM
!îndeletnicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndeletnicéște, imperf. 3 sg. se îndeletniceá; conj. prez. 3 să se îndeletniceáscă
îndeletniceau
ÎNDELETNICÍ, îndeletnicesc, vb. IV. Refl. A se ocupa cu ceva, a-și petrece vremea cu ceva. – Et. nec. Cf. îndelete. DOOM
!îndeletnicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndeletnicéște, imperf. 3 sg. se îndeletniceá; conj. prez. 3 să se îndeletniceáscă
îndeletniceați
ÎNDELETNICÍ, îndeletnicesc, vb. IV. Refl. A se ocupa cu ceva, a-și petrece vremea cu ceva. – Et. nec. Cf. îndelete. DOOM
!îndeletnicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndeletnicéște, imperf. 3 sg. se îndeletniceá; conj. prez. 3 să se îndeletniceáscă
îndeletnicesc
ÎNDELETNICÍ, îndeletnicesc, vb. IV. Refl. A se ocupa cu ceva, a-și petrece vremea cu ceva. – Et. nec. Cf. îndelete. DOOM
!îndeletnicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndeletnicéște, imperf. 3 sg. se îndeletniceá; conj. prez. 3 să se îndeletniceáscă
îndeletnicește
ÎNDELETNICÍ, îndeletnicesc, vb. IV. Refl. A se ocupa cu ceva, a-și petrece vremea cu ceva. – Et. nec. Cf. îndelete. DOOM
!îndeletnicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndeletnicéște, imperf. 3 sg. se îndeletniceá; conj. prez. 3 să se îndeletniceáscă
îndeletnicești
ÎNDELETNICÍ, îndeletnicesc, vb. IV. Refl. A se ocupa cu ceva, a-și petrece vremea cu ceva. – Et. nec. Cf. îndelete. DOOM
!îndeletnicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndeletnicéște, imperf. 3 sg. se îndeletniceá; conj. prez. 3 să se îndeletniceáscă
îndeletnici
ÎNDELETNICÍ, îndeletnicesc, vb. IV. Refl. A se ocupa cu ceva, a-și petrece vremea cu ceva. – Et. nec. Cf. îndelete. DOOM
!îndeletnicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndeletnicéște, imperf. 3 sg. se îndeletniceá; conj. prez. 3 să se îndeletniceáscă
îndeletnicii
ÎNDELETNICÍ, îndeletnicesc, vb. IV. Refl. A se ocupa cu ceva, a-și petrece vremea cu ceva. – Et. nec. Cf. îndelete. DOOM
!îndeletnicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndeletnicéște, imperf. 3 sg. se îndeletniceá; conj. prez. 3 să se îndeletniceáscă
îndeletnicim
ÎNDELETNICÍ, îndeletnicesc, vb. IV. Refl. A se ocupa cu ceva, a-și petrece vremea cu ceva. – Et. nec. Cf. îndelete. DOOM
!îndeletnicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndeletnicéște, imperf. 3 sg. se îndeletniceá; conj. prez. 3 să se îndeletniceáscă
îndeletnicind
ÎNDELETNICÍ, îndeletnicesc, vb. IV. Refl. A se ocupa cu ceva, a-și petrece vremea cu ceva. – Et. nec. Cf. îndelete. DOOM
!îndeletnicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndeletnicéște, imperf. 3 sg. se îndeletniceá; conj. prez. 3 să se îndeletniceáscă
îndeletnicire
ÎNDELETNICÍ, îndeletnicesc, vb. IV. Refl. A se ocupa cu ceva, a-și petrece vremea cu ceva. – Et. nec. Cf. îndelete. DOOM
!îndeletnicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndeletnicéște, imperf. 3 sg. se îndeletniceá; conj. prez. 3 să se îndeletniceáscă
îndeletnicire
ÎNDELETNICÍRE, îndeletniciri, s. f. Meserie, profesie; ocupație. ♦ Preocupare, grijă. – V. îndeletnici. DOOM
îndeletnicíre s. f., g.-d. art. îndeletnicírii; pl. îndeletnicíri
îndeletniciră
ÎNDELETNICÍ, îndeletnicesc, vb. IV. Refl. A se ocupa cu ceva, a-și petrece vremea cu ceva. – Et. nec. Cf. îndelete. DOOM
!îndeletnicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndeletnicéște, imperf. 3 sg. se îndeletniceá; conj. prez. 3 să se îndeletniceáscă
îndeletnicirăm
ÎNDELETNICÍ, îndeletnicesc, vb. IV. Refl. A se ocupa cu ceva, a-și petrece vremea cu ceva. – Et. nec. Cf. îndelete. DOOM
!îndeletnicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndeletnicéște, imperf. 3 sg. se îndeletniceá; conj. prez. 3 să se îndeletniceáscă
îndeletnicirăți
ÎNDELETNICÍ, îndeletnicesc, vb. IV. Refl. A se ocupa cu ceva, a-și petrece vremea cu ceva. – Et. nec. Cf. îndelete. DOOM
!îndeletnicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndeletnicéște, imperf. 3 sg. se îndeletniceá; conj. prez. 3 să se îndeletniceáscă
îndeletnicise
ÎNDELETNICÍ, îndeletnicesc, vb. IV. Refl. A se ocupa cu ceva, a-și petrece vremea cu ceva. – Et. nec. Cf. îndelete. DOOM
!îndeletnicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndeletnicéște, imperf. 3 sg. se îndeletniceá; conj. prez. 3 să se îndeletniceáscă
îndeletnicisem
ÎNDELETNICÍ, îndeletnicesc, vb. IV. Refl. A se ocupa cu ceva, a-și petrece vremea cu ceva. – Et. nec. Cf. îndelete. DOOM
!îndeletnicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndeletnicéște, imperf. 3 sg. se îndeletniceá; conj. prez. 3 să se îndeletniceáscă
îndeletniciseră
ÎNDELETNICÍ, îndeletnicesc, vb. IV. Refl. A se ocupa cu ceva, a-și petrece vremea cu ceva. – Et. nec. Cf. îndelete. DOOM
!îndeletnicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndeletnicéște, imperf. 3 sg. se îndeletniceá; conj. prez. 3 să se îndeletniceáscă
îndeletniciserăm
ÎNDELETNICÍ, îndeletnicesc, vb. IV. Refl. A se ocupa cu ceva, a-și petrece vremea cu ceva. – Et. nec. Cf. îndelete. DOOM
!îndeletnicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndeletnicéște, imperf. 3 sg. se îndeletniceá; conj. prez. 3 să se îndeletniceáscă
îndeletniciserăți
ÎNDELETNICÍ, îndeletnicesc, vb. IV. Refl. A se ocupa cu ceva, a-și petrece vremea cu ceva. – Et. nec. Cf. îndelete. DOOM
!îndeletnicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndeletnicéște, imperf. 3 sg. se îndeletniceá; conj. prez. 3 să se îndeletniceáscă
îndeletniciseși
ÎNDELETNICÍ, îndeletnicesc, vb. IV. Refl. A se ocupa cu ceva, a-și petrece vremea cu ceva. – Et. nec. Cf. îndelete. DOOM
!îndeletnicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndeletnicéște, imperf. 3 sg. se îndeletniceá; conj. prez. 3 să se îndeletniceáscă
îndeletniciseți
ÎNDELETNICÍ, îndeletnicesc, vb. IV. Refl. A se ocupa cu ceva, a-și petrece vremea cu ceva. – Et. nec. Cf. îndelete. DOOM
!îndeletnicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndeletnicéște, imperf. 3 sg. se îndeletniceá; conj. prez. 3 să se îndeletniceáscă
îndeletnicit
ÎNDELETNICÍ, îndeletnicesc, vb. IV. Refl. A se ocupa cu ceva, a-și petrece vremea cu ceva. – Et. nec. Cf. îndelete. DOOM
!îndeletnicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndeletnicéște, imperf. 3 sg. se îndeletniceá; conj. prez. 3 să se îndeletniceáscă
îndeletniciși
ÎNDELETNICÍ, îndeletnicesc, vb. IV. Refl. A se ocupa cu ceva, a-și petrece vremea cu ceva. – Et. nec. Cf. îndelete. DOOM
!îndeletnicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndeletnicéște, imperf. 3 sg. se îndeletniceá; conj. prez. 3 să se îndeletniceáscă
îndeletniciți
ÎNDELETNICÍ, îndeletnicesc, vb. IV. Refl. A se ocupa cu ceva, a-și petrece vremea cu ceva. – Et. nec. Cf. îndelete. DOOM
!îndeletnicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndeletnicéște, imperf. 3 sg. se îndeletniceá; conj. prez. 3 să se îndeletniceáscă
îndelung
ÎNDELÚNG, -Ă, îndelungi, adj. Care durează mult timp; îndelungat. ♦ (Adverbial) Multă vreme; îndelungat. – În + de4 + lung. DOOM
îndelúng adj. m., f. îndelúngă; pl. m. și f. îndelúngi
îndelung
ÎNDELUNGÁ, îndelúng, vb. I. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) prelungi în durată. – Din îndelung. DOOM
îndelungá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 îndelúngă
îndelunga
ÎNDELÚNG, -Ă, îndelungi, adj. Care durează mult timp; îndelungat. ♦ (Adverbial) Multă vreme; îndelungat. – În + de4 + lung. DOOM
îndelúng adj. m., f. îndelúngă; pl. m. și f. îndelúngi
îndelunga
ÎNDELUNGÁ, îndelúng, vb. I. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) prelungi în durată. – Din îndelung. DOOM
îndelungá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 îndelúngă
îndelungai
ÎNDELUNGÁ, îndelúng, vb. I. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) prelungi în durată. – Din îndelung. DOOM
îndelungá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 îndelúngă
îndelungam
ÎNDELUNGÁ, îndelúng, vb. I. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) prelungi în durată. – Din îndelung. DOOM
îndelungá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 îndelúngă
îndelungare
ÎNDELUNGÁ, îndelúng, vb. I. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) prelungi în durată. – Din îndelung. DOOM
îndelungá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 îndelúngă
îndelungare
ÎNDELUNGÁ, îndelúng, vb. I. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) prelungi în durată. – Din îndelung.
îndelungarea
ÎNDELUNGÁ, îndelúng, vb. I. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) prelungi în durată. – Din îndelung.
îndelungară
ÎNDELUNGÁ, îndelúng, vb. I. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) prelungi în durată. – Din îndelung. DOOM
îndelungá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 îndelúngă
îndelungarăm
ÎNDELUNGÁ, îndelúng, vb. I. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) prelungi în durată. – Din îndelung. DOOM
îndelungá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 îndelúngă
îndelungarăți
ÎNDELUNGÁ, îndelúng, vb. I. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) prelungi în durată. – Din îndelung. DOOM
îndelungá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 îndelúngă
îndelungase
ÎNDELUNGÁ, îndelúng, vb. I. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) prelungi în durată. – Din îndelung. DOOM
îndelungá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 îndelúngă
îndelungasem
ÎNDELUNGÁ, îndelúng, vb. I. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) prelungi în durată. – Din îndelung. DOOM
îndelungá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 îndelúngă
îndelungaseră
ÎNDELUNGÁ, îndelúng, vb. I. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) prelungi în durată. – Din îndelung. DOOM
îndelungá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 îndelúngă
îndelungaserăm
ÎNDELUNGÁ, îndelúng, vb. I. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) prelungi în durată. – Din îndelung. DOOM
îndelungá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 îndelúngă
îndelungaserăți
ÎNDELUNGÁ, îndelúng, vb. I. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) prelungi în durată. – Din îndelung. DOOM
îndelungá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 îndelúngă
îndelungaseși
ÎNDELUNGÁ, îndelúng, vb. I. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) prelungi în durată. – Din îndelung. DOOM
îndelungá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 îndelúngă
îndelungaseți
ÎNDELUNGÁ, îndelúng, vb. I. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) prelungi în durată. – Din îndelung. DOOM
îndelungá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 îndelúngă
îndelungat
ÎNDELUNGÁ, îndelúng, vb. I. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) prelungi în durată. – Din îndelung. DOOM
îndelungá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 îndelúngă
îndelungat
ÎNDELUNGÁT, -Ă, îndelungați, -te, adj. Care durează (de) mult timp; îndelung. ♦ (În legătură cu noțiuni temporale) Mult, lung; îndelung. ♦ (Adverbial; înv.) Îndelung. – V. îndelunga.
îndelungata
ÎNDELUNGÁT, -Ă, îndelungați, -te, adj. Care durează (de) mult timp; îndelung. ♦ (În legătură cu noțiuni temporale) Mult, lung; îndelung. ♦ (Adverbial; înv.) Îndelung. – V. îndelunga.
îndelungate
ÎNDELUNGÁT, -Ă, îndelungați, -te, adj. Care durează (de) mult timp; îndelung. ♦ (În legătură cu noțiuni temporale) Mult, lung; îndelung. ♦ (Adverbial; înv.) Îndelung. – V. îndelunga.
îndelungatei
ÎNDELUNGÁT, -Ă, îndelungați, -te, adj. Care durează (de) mult timp; îndelung. ♦ (În legătură cu noțiuni temporale) Mult, lung; îndelung. ♦ (Adverbial; înv.) Îndelung. – V. îndelunga.
îndelungatele
ÎNDELUNGÁT, -Ă, îndelungați, -te, adj. Care durează (de) mult timp; îndelung. ♦ (În legătură cu noțiuni temporale) Mult, lung; îndelung. ♦ (Adverbial; înv.) Îndelung. – V. îndelunga.
îndelungatelor
ÎNDELUNGÁT, -Ă, îndelungați, -te, adj. Care durează (de) mult timp; îndelung. ♦ (În legătură cu noțiuni temporale) Mult, lung; îndelung. ♦ (Adverbial; înv.) Îndelung. – V. îndelunga.
îndelungatul
ÎNDELUNGÁT, -Ă, îndelungați, -te, adj. Care durează (de) mult timp; îndelung. ♦ (În legătură cu noțiuni temporale) Mult, lung; îndelung. ♦ (Adverbial; înv.) Îndelung. – V. îndelunga.
îndelungatului
ÎNDELUNGÁT, -Ă, îndelungați, -te, adj. Care durează (de) mult timp; îndelung. ♦ (În legătură cu noțiuni temporale) Mult, lung; îndelung. ♦ (Adverbial; înv.) Îndelung. – V. îndelunga.
îndelungau
ÎNDELUNGÁ, îndelúng, vb. I. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) prelungi în durată. – Din îndelung. DOOM
îndelungá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 îndelúngă
îndelungași
ÎNDELUNGÁ, îndelúng, vb. I. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) prelungi în durată. – Din îndelung. DOOM
îndelungá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 îndelúngă
îndelungați
ÎNDELUNGÁ, îndelúng, vb. I. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) prelungi în durată. – Din îndelung. DOOM
îndelungá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 îndelúngă
îndelungați
ÎNDELUNGÁT, -Ă, îndelungați, -te, adj. Care durează (de) mult timp; îndelung. ♦ (În legătură cu noțiuni temporale) Mult, lung; îndelung. ♦ (Adverbial; înv.) Îndelung. – V. îndelunga.
îndelungații
ÎNDELUNGÁT, -Ă, îndelungați, -te, adj. Care durează (de) mult timp; îndelung. ♦ (În legătură cu noțiuni temporale) Mult, lung; îndelung. ♦ (Adverbial; înv.) Îndelung. – V. îndelunga.
îndelungaților
ÎNDELUNGÁT, -Ă, îndelungați, -te, adj. Care durează (de) mult timp; îndelung. ♦ (În legătură cu noțiuni temporale) Mult, lung; îndelung. ♦ (Adverbial; înv.) Îndelung. – V. îndelunga.
îndelunge
ÎNDELUNGÁ, îndelúng, vb. I. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) prelungi în durată. – Din îndelung. DOOM
îndelungá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 îndelúngă
îndelungi
ÎNDELÚNG, -Ă, îndelungi, adj. Care durează mult timp; îndelungat. ♦ (Adverbial) Multă vreme; îndelungat. – În + de4 + lung. DOOM
îndelúng adj. m., f. îndelúngă; pl. m. și f. îndelúngi
îndelungi
ÎNDELUNGÁ, îndelúng, vb. I. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) prelungi în durată. – Din îndelung. DOOM
îndelungá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 îndelúngă
îndelungii
ÎNDELÚNG, -Ă, îndelungi, adj. Care durează mult timp; îndelungat. ♦ (Adverbial) Multă vreme; îndelungat. – În + de4 + lung. DOOM
îndelúng adj. m., f. îndelúngă; pl. m. și f. îndelúngi
îndelungile
ÎNDELÚNG, -Ă, îndelungi, adj. Care durează mult timp; îndelungat. ♦ (Adverbial) Multă vreme; îndelungat. – În + de4 + lung. DOOM
îndelúng adj. m., f. îndelúngă; pl. m. și f. îndelúngi
îndelungilor
ÎNDELÚNG, -Ă, îndelungi, adj. Care durează mult timp; îndelungat. ♦ (Adverbial) Multă vreme; îndelungat. – În + de4 + lung. DOOM
îndelúng adj. m., f. îndelúngă; pl. m. și f. îndelúngi
îndelungul
ÎNDELÚNG, -Ă, îndelungi, adj. Care durează mult timp; îndelungat. ♦ (Adverbial) Multă vreme; îndelungat. – În + de4 + lung. DOOM
îndelúng adj. m., f. îndelúngă; pl. m. și f. îndelúngi
îndelungului
ÎNDELÚNG, -Ă, îndelungi, adj. Care durează mult timp; îndelungat. ♦ (Adverbial) Multă vreme; îndelungat. – În + de4 + lung. DOOM
îndelúng adj. m., f. îndelúngă; pl. m. și f. îndelúngi
îndelungând
ÎNDELUNGÁ, îndelúng, vb. I. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) prelungi în durată. – Din îndelung. DOOM
îndelungá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 îndelúngă
îndelungînd
ÎNDELUNGÁ, îndelúng, vb. I. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) prelungi în durată. – Din îndelung. DOOM
îndelungá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 îndelúngă
îndelungări
ÎNDELUNGÁ, îndelúng, vb. I. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) prelungi în durată. – Din îndelung.
îndelungării
ÎNDELUNGÁ, îndelúng, vb. I. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) prelungi în durată. – Din îndelung.
îndelungările
ÎNDELUNGÁ, îndelúng, vb. I. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) prelungi în durată. – Din îndelung.
îndelungărilor
ÎNDELUNGÁ, îndelúng, vb. I. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) prelungi în durată. – Din îndelung.
îndemn
ÎNDÉMN, îndemnuri, s. n. Faptul de a îndemna. ♦ Ceea ce stimulează la o acțiune; imbold, impuls, stimulent. ◊ Loc. prep. Din (sau la, prin) îndemnul... = îndemnat fiind de..., la stăruința... – Din îndemna (derivat regresiv). DOOM
îndémn s. n., pl. îndémnuri
îndemn
ÎNDEMNÁ, îndémn, vb. I. Tranz. 1. A convinge pe cineva să facă ceva, a chema la o acțiune; a îmboldi, a stimula, a impulsiona; a îmbia. ♦ Refl. A se apuca de ceva (în urma unei stimulări); a se hotărî la ceva. ♦ Refl. recipr. Fig. A se lua la întrecere, a se îmboldi unul pe altul. 2. A sili un animal să pornească sau să meargă mai repede. ♦ Intranz. (Reg.; despre animale) A se sili la drum, a înainta trăgând. – Lat. *indeminare. DOOM
îndemná (a ~) vb., ind. prez. 3 îndeámnă
îndemna
ÎNDEMNÁ, îndémn, vb. I. Tranz. 1. A convinge pe cineva să facă ceva, a chema la o acțiune; a îmboldi, a stimula, a impulsiona; a îmbia. ♦ Refl. A se apuca de ceva (în urma unei stimulări); a se hotărî la ceva. ♦ Refl. recipr. Fig. A se lua la întrecere, a se îmboldi unul pe altul. 2. A sili un animal să pornească sau să meargă mai repede. ♦ Intranz. (Reg.; despre animale) A se sili la drum, a înainta trăgând. – Lat. *indeminare. DOOM
îndemná (a ~) vb., ind. prez. 3 îndeámnă
îndemnai
ÎNDEMNÁ, îndémn, vb. I. Tranz. 1. A convinge pe cineva să facă ceva, a chema la o acțiune; a îmboldi, a stimula, a impulsiona; a îmbia. ♦ Refl. A se apuca de ceva (în urma unei stimulări); a se hotărî la ceva. ♦ Refl. recipr. Fig. A se lua la întrecere, a se îmboldi unul pe altul. 2. A sili un animal să pornească sau să meargă mai repede. ♦ Intranz. (Reg.; despre animale) A se sili la drum, a înainta trăgând. – Lat. *indeminare. DOOM
îndemná (a ~) vb., ind. prez. 3 îndeámnă
îndemnam
ÎNDEMNÁ, îndémn, vb. I. Tranz. 1. A convinge pe cineva să facă ceva, a chema la o acțiune; a îmboldi, a stimula, a impulsiona; a îmbia. ♦ Refl. A se apuca de ceva (în urma unei stimulări); a se hotărî la ceva. ♦ Refl. recipr. Fig. A se lua la întrecere, a se îmboldi unul pe altul. 2. A sili un animal să pornească sau să meargă mai repede. ♦ Intranz. (Reg.; despre animale) A se sili la drum, a înainta trăgând. – Lat. *indeminare. DOOM
îndemná (a ~) vb., ind. prez. 3 îndeámnă
îndemnare
ÎNDEMNÁ, îndémn, vb. I. Tranz. 1. A convinge pe cineva să facă ceva, a chema la o acțiune; a îmboldi, a stimula, a impulsiona; a îmbia. ♦ Refl. A se apuca de ceva (în urma unei stimulări); a se hotărî la ceva. ♦ Refl. recipr. Fig. A se lua la întrecere, a se îmboldi unul pe altul. 2. A sili un animal să pornească sau să meargă mai repede. ♦ Intranz. (Reg.; despre animale) A se sili la drum, a înainta trăgând. – Lat. *indeminare. DOOM
îndemná (a ~) vb., ind. prez. 3 îndeámnă
îndemnare
ÎNDEMNÁRE, îndemnări, s. f. Acțiunea de a (se) îndemna; îndemn. – V. îndemna. DOOM
îndemnáre s. f., g.-d. art. îndemnắrii; pl. îndemnắri
îndemnarea
ÎNDEMNÁRE, îndemnări, s. f. Acțiunea de a (se) îndemna; îndemn. – V. îndemna. DOOM
îndemnáre s. f., g.-d. art. îndemnắrii; pl. îndemnắri
îndemnară
ÎNDEMNÁ, îndémn, vb. I. Tranz. 1. A convinge pe cineva să facă ceva, a chema la o acțiune; a îmboldi, a stimula, a impulsiona; a îmbia. ♦ Refl. A se apuca de ceva (în urma unei stimulări); a se hotărî la ceva. ♦ Refl. recipr. Fig. A se lua la întrecere, a se îmboldi unul pe altul. 2. A sili un animal să pornească sau să meargă mai repede. ♦ Intranz. (Reg.; despre animale) A se sili la drum, a înainta trăgând. – Lat. *indeminare. DOOM
îndemná (a ~) vb., ind. prez. 3 îndeámnă
îndemnarăm
ÎNDEMNÁ, îndémn, vb. I. Tranz. 1. A convinge pe cineva să facă ceva, a chema la o acțiune; a îmboldi, a stimula, a impulsiona; a îmbia. ♦ Refl. A se apuca de ceva (în urma unei stimulări); a se hotărî la ceva. ♦ Refl. recipr. Fig. A se lua la întrecere, a se îmboldi unul pe altul. 2. A sili un animal să pornească sau să meargă mai repede. ♦ Intranz. (Reg.; despre animale) A se sili la drum, a înainta trăgând. – Lat. *indeminare. DOOM
îndemná (a ~) vb., ind. prez. 3 îndeámnă
îndemnarăți
ÎNDEMNÁ, îndémn, vb. I. Tranz. 1. A convinge pe cineva să facă ceva, a chema la o acțiune; a îmboldi, a stimula, a impulsiona; a îmbia. ♦ Refl. A se apuca de ceva (în urma unei stimulări); a se hotărî la ceva. ♦ Refl. recipr. Fig. A se lua la întrecere, a se îmboldi unul pe altul. 2. A sili un animal să pornească sau să meargă mai repede. ♦ Intranz. (Reg.; despre animale) A se sili la drum, a înainta trăgând. – Lat. *indeminare. DOOM
îndemná (a ~) vb., ind. prez. 3 îndeámnă
îndemnase
ÎNDEMNÁ, îndémn, vb. I. Tranz. 1. A convinge pe cineva să facă ceva, a chema la o acțiune; a îmboldi, a stimula, a impulsiona; a îmbia. ♦ Refl. A se apuca de ceva (în urma unei stimulări); a se hotărî la ceva. ♦ Refl. recipr. Fig. A se lua la întrecere, a se îmboldi unul pe altul. 2. A sili un animal să pornească sau să meargă mai repede. ♦ Intranz. (Reg.; despre animale) A se sili la drum, a înainta trăgând. – Lat. *indeminare. DOOM
îndemná (a ~) vb., ind. prez. 3 îndeámnă
îndemnasem
ÎNDEMNÁ, îndémn, vb. I. Tranz. 1. A convinge pe cineva să facă ceva, a chema la o acțiune; a îmboldi, a stimula, a impulsiona; a îmbia. ♦ Refl. A se apuca de ceva (în urma unei stimulări); a se hotărî la ceva. ♦ Refl. recipr. Fig. A se lua la întrecere, a se îmboldi unul pe altul. 2. A sili un animal să pornească sau să meargă mai repede. ♦ Intranz. (Reg.; despre animale) A se sili la drum, a înainta trăgând. – Lat. *indeminare. DOOM
îndemná (a ~) vb., ind. prez. 3 îndeámnă
îndemnaseră
ÎNDEMNÁ, îndémn, vb. I. Tranz. 1. A convinge pe cineva să facă ceva, a chema la o acțiune; a îmboldi, a stimula, a impulsiona; a îmbia. ♦ Refl. A se apuca de ceva (în urma unei stimulări); a se hotărî la ceva. ♦ Refl. recipr. Fig. A se lua la întrecere, a se îmboldi unul pe altul. 2. A sili un animal să pornească sau să meargă mai repede. ♦ Intranz. (Reg.; despre animale) A se sili la drum, a înainta trăgând. – Lat. *indeminare. DOOM
îndemná (a ~) vb., ind. prez. 3 îndeámnă
îndemnaserăm
ÎNDEMNÁ, îndémn, vb. I. Tranz. 1. A convinge pe cineva să facă ceva, a chema la o acțiune; a îmboldi, a stimula, a impulsiona; a îmbia. ♦ Refl. A se apuca de ceva (în urma unei stimulări); a se hotărî la ceva. ♦ Refl. recipr. Fig. A se lua la întrecere, a se îmboldi unul pe altul. 2. A sili un animal să pornească sau să meargă mai repede. ♦ Intranz. (Reg.; despre animale) A se sili la drum, a înainta trăgând. – Lat. *indeminare. DOOM
îndemná (a ~) vb., ind. prez. 3 îndeámnă
îndemnaserăți
ÎNDEMNÁ, îndémn, vb. I. Tranz. 1. A convinge pe cineva să facă ceva, a chema la o acțiune; a îmboldi, a stimula, a impulsiona; a îmbia. ♦ Refl. A se apuca de ceva (în urma unei stimulări); a se hotărî la ceva. ♦ Refl. recipr. Fig. A se lua la întrecere, a se îmboldi unul pe altul. 2. A sili un animal să pornească sau să meargă mai repede. ♦ Intranz. (Reg.; despre animale) A se sili la drum, a înainta trăgând. – Lat. *indeminare. DOOM
îndemná (a ~) vb., ind. prez. 3 îndeámnă
îndemnaseși
ÎNDEMNÁ, îndémn, vb. I. Tranz. 1. A convinge pe cineva să facă ceva, a chema la o acțiune; a îmboldi, a stimula, a impulsiona; a îmbia. ♦ Refl. A se apuca de ceva (în urma unei stimulări); a se hotărî la ceva. ♦ Refl. recipr. Fig. A se lua la întrecere, a se îmboldi unul pe altul. 2. A sili un animal să pornească sau să meargă mai repede. ♦ Intranz. (Reg.; despre animale) A se sili la drum, a înainta trăgând. – Lat. *indeminare. DOOM
îndemná (a ~) vb., ind. prez. 3 îndeámnă
îndemnaseți
ÎNDEMNÁ, îndémn, vb. I. Tranz. 1. A convinge pe cineva să facă ceva, a chema la o acțiune; a îmboldi, a stimula, a impulsiona; a îmbia. ♦ Refl. A se apuca de ceva (în urma unei stimulări); a se hotărî la ceva. ♦ Refl. recipr. Fig. A se lua la întrecere, a se îmboldi unul pe altul. 2. A sili un animal să pornească sau să meargă mai repede. ♦ Intranz. (Reg.; despre animale) A se sili la drum, a înainta trăgând. – Lat. *indeminare. DOOM
îndemná (a ~) vb., ind. prez. 3 îndeámnă
îndemnat
ÎNDEMNÁ, îndémn, vb. I. Tranz. 1. A convinge pe cineva să facă ceva, a chema la o acțiune; a îmboldi, a stimula, a impulsiona; a îmbia. ♦ Refl. A se apuca de ceva (în urma unei stimulări); a se hotărî la ceva. ♦ Refl. recipr. Fig. A se lua la întrecere, a se îmboldi unul pe altul. 2. A sili un animal să pornească sau să meargă mai repede. ♦ Intranz. (Reg.; despre animale) A se sili la drum, a înainta trăgând. – Lat. *indeminare. DOOM
îndemná (a ~) vb., ind. prez. 3 îndeámnă
îndemnat
ÎNDEMNÁ, îndémn, vb. I. Tranz. 1. A convinge pe cineva să facă ceva, a chema la o acțiune; a îmboldi, a stimula, a impulsiona; a îmbia. ♦ Refl. A se apuca de ceva (în urma unei stimulări); a se hotărî la ceva. ♦ Refl. recipr. Fig. A se lua la întrecere, a se îmboldi unul pe altul. 2. A sili un animal să pornească sau să meargă mai repede. ♦ Intranz. (Reg.; despre animale) A se sili la drum, a înainta trăgând. – Lat. *indeminare.
îndemnau
ÎNDEMNÁ, îndémn, vb. I. Tranz. 1. A convinge pe cineva să facă ceva, a chema la o acțiune; a îmboldi, a stimula, a impulsiona; a îmbia. ♦ Refl. A se apuca de ceva (în urma unei stimulări); a se hotărî la ceva. ♦ Refl. recipr. Fig. A se lua la întrecere, a se îmboldi unul pe altul. 2. A sili un animal să pornească sau să meargă mai repede. ♦ Intranz. (Reg.; despre animale) A se sili la drum, a înainta trăgând. – Lat. *indeminare. DOOM
îndemná (a ~) vb., ind. prez. 3 îndeámnă
îndemnași
ÎNDEMNÁ, îndémn, vb. I. Tranz. 1. A convinge pe cineva să facă ceva, a chema la o acțiune; a îmboldi, a stimula, a impulsiona; a îmbia. ♦ Refl. A se apuca de ceva (în urma unei stimulări); a se hotărî la ceva. ♦ Refl. recipr. Fig. A se lua la întrecere, a se îmboldi unul pe altul. 2. A sili un animal să pornească sau să meargă mai repede. ♦ Intranz. (Reg.; despre animale) A se sili la drum, a înainta trăgând. – Lat. *indeminare. DOOM
îndemná (a ~) vb., ind. prez. 3 îndeámnă
îndemnați
ÎNDEMNÁ, îndémn, vb. I. Tranz. 1. A convinge pe cineva să facă ceva, a chema la o acțiune; a îmboldi, a stimula, a impulsiona; a îmbia. ♦ Refl. A se apuca de ceva (în urma unei stimulări); a se hotărî la ceva. ♦ Refl. recipr. Fig. A se lua la întrecere, a se îmboldi unul pe altul. 2. A sili un animal să pornească sau să meargă mai repede. ♦ Intranz. (Reg.; despre animale) A se sili la drum, a înainta trăgând. – Lat. *indeminare. DOOM
îndemná (a ~) vb., ind. prez. 3 îndeámnă
îndemne
ÎNDEMNÁ, îndémn, vb. I. Tranz. 1. A convinge pe cineva să facă ceva, a chema la o acțiune; a îmboldi, a stimula, a impulsiona; a îmbia. ♦ Refl. A se apuca de ceva (în urma unei stimulări); a se hotărî la ceva. ♦ Refl. recipr. Fig. A se lua la întrecere, a se îmboldi unul pe altul. 2. A sili un animal să pornească sau să meargă mai repede. ♦ Intranz. (Reg.; despre animale) A se sili la drum, a înainta trăgând. – Lat. *indeminare. DOOM
îndemná (a ~) vb., ind. prez. 3 îndeámnă
îndemni
ÎNDEMNÁ, îndémn, vb. I. Tranz. 1. A convinge pe cineva să facă ceva, a chema la o acțiune; a îmboldi, a stimula, a impulsiona; a îmbia. ♦ Refl. A se apuca de ceva (în urma unei stimulări); a se hotărî la ceva. ♦ Refl. recipr. Fig. A se lua la întrecere, a se îmboldi unul pe altul. 2. A sili un animal să pornească sau să meargă mai repede. ♦ Intranz. (Reg.; despre animale) A se sili la drum, a înainta trăgând. – Lat. *indeminare. DOOM
îndemná (a ~) vb., ind. prez. 3 îndeámnă
îndemnul
ÎNDÉMN, îndemnuri, s. n. Faptul de a îndemna. ♦ Ceea ce stimulează la o acțiune; imbold, impuls, stimulent. ◊ Loc. prep. Din (sau la, prin) îndemnul... = îndemnat fiind de..., la stăruința... – Din îndemna (derivat regresiv). DOOM
îndémn s. n., pl. îndémnuri
îndemnului
ÎNDÉMN, îndemnuri, s. n. Faptul de a îndemna. ♦ Ceea ce stimulează la o acțiune; imbold, impuls, stimulent. ◊ Loc. prep. Din (sau la, prin) îndemnul... = îndemnat fiind de..., la stăruința... – Din îndemna (derivat regresiv). DOOM
îndémn s. n., pl. îndémnuri
îndemnuri
ÎNDÉMN, îndemnuri, s. n. Faptul de a îndemna. ♦ Ceea ce stimulează la o acțiune; imbold, impuls, stimulent. ◊ Loc. prep. Din (sau la, prin) îndemnul... = îndemnat fiind de..., la stăruința... – Din îndemna (derivat regresiv). DOOM
îndémn s. n., pl. îndémnuri
îndemnurile
ÎNDÉMN, îndemnuri, s. n. Faptul de a îndemna. ♦ Ceea ce stimulează la o acțiune; imbold, impuls, stimulent. ◊ Loc. prep. Din (sau la, prin) îndemnul... = îndemnat fiind de..., la stăruința... – Din îndemna (derivat regresiv). DOOM
îndémn s. n., pl. îndémnuri
îndemnurilor
ÎNDÉMN, îndemnuri, s. n. Faptul de a îndemna. ♦ Ceea ce stimulează la o acțiune; imbold, impuls, stimulent. ◊ Loc. prep. Din (sau la, prin) îndemnul... = îndemnat fiind de..., la stăruința... – Din îndemna (derivat regresiv). DOOM
îndémn s. n., pl. îndémnuri
îndemnând
ÎNDEMNÁ, îndémn, vb. I. Tranz. 1. A convinge pe cineva să facă ceva, a chema la o acțiune; a îmboldi, a stimula, a impulsiona; a îmbia. ♦ Refl. A se apuca de ceva (în urma unei stimulări); a se hotărî la ceva. ♦ Refl. recipr. Fig. A se lua la întrecere, a se îmboldi unul pe altul. 2. A sili un animal să pornească sau să meargă mai repede. ♦ Intranz. (Reg.; despre animale) A se sili la drum, a înainta trăgând. – Lat. *indeminare. DOOM
îndemná (a ~) vb., ind. prez. 3 îndeámnă
îndemnînd
ÎNDEMNÁ, îndémn, vb. I. Tranz. 1. A convinge pe cineva să facă ceva, a chema la o acțiune; a îmboldi, a stimula, a impulsiona; a îmbia. ♦ Refl. A se apuca de ceva (în urma unei stimulări); a se hotărî la ceva. ♦ Refl. recipr. Fig. A se lua la întrecere, a se îmboldi unul pe altul. 2. A sili un animal să pornească sau să meargă mai repede. ♦ Intranz. (Reg.; despre animale) A se sili la drum, a înainta trăgând. – Lat. *indeminare. DOOM
îndemná (a ~) vb., ind. prez. 3 îndeámnă
îndemnări
ÎNDEMNÁRE, îndemnări, s. f. Acțiunea de a (se) îndemna; îndemn. – V. îndemna. DOOM
îndemnáre s. f., g.-d. art. îndemnắrii; pl. îndemnắri
îndemnării
ÎNDEMNÁRE, îndemnări, s. f. Acțiunea de a (se) îndemna; îndemn. – V. îndemna. DOOM
îndemnáre s. f., g.-d. art. îndemnắrii; pl. îndemnắri
îndemnările
ÎNDEMNÁRE, îndemnări, s. f. Acțiunea de a (se) îndemna; îndemn. – V. îndemna. DOOM
îndemnáre s. f., g.-d. art. îndemnắrii; pl. îndemnắri
îndemnărilor
ÎNDEMNÁRE, îndemnări, s. f. Acțiunea de a (se) îndemna; îndemn. – V. îndemna. DOOM
îndemnáre s. f., g.-d. art. îndemnắrii; pl. îndemnắri
îndemâna
ÎNDEMÂNÁ, îndemânez, vb. I. Refl. (Înv.) A fi în stare să facă un lucru, a-i fi la îndemână să facă ceva; a se înlesni. – V. îndemână. DOOM
!îndemâná2 (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se îndemâneáză
îndemânai
ÎNDEMÂNÁ, îndemânez, vb. I. Refl. (Înv.) A fi în stare să facă un lucru, a-i fi la îndemână să facă ceva; a se înlesni. – V. îndemână. DOOM
!îndemâná2 (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se îndemâneáză
îndemânam
ÎNDEMÂNÁ, îndemânez, vb. I. Refl. (Înv.) A fi în stare să facă un lucru, a-i fi la îndemână să facă ceva; a se înlesni. – V. îndemână. DOOM
!îndemâná2 (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se îndemâneáză
îndemânare
ÎNDEMÂNÁ, îndemânez, vb. I. Refl. (Înv.) A fi în stare să facă un lucru, a-i fi la îndemână să facă ceva; a se înlesni. – V. îndemână. DOOM
!îndemâná2 (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se îndemâneáză
îndemânare
ÎNDEMÂNÁRE s. f. Ușurința de a face un lucru ca urmare a unei bune deprinderi sau a unei înclinații; iscusință, abilitate, pricepere, dibăcie. – V. îndemâna. DOOM
îndemânáre s. f., g.-d. art. îndemânắrii
îndemânarea
ÎNDEMÂNÁRE s. f. Ușurința de a face un lucru ca urmare a unei bune deprinderi sau a unei înclinații; iscusință, abilitate, pricepere, dibăcie. – V. îndemâna. DOOM
îndemânáre s. f., g.-d. art. îndemânắrii
îndemânară
ÎNDEMÂNÁ, îndemânez, vb. I. Refl. (Înv.) A fi în stare să facă un lucru, a-i fi la îndemână să facă ceva; a se înlesni. – V. îndemână. DOOM
!îndemâná2 (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se îndemâneáză
îndemânarăm
ÎNDEMÂNÁ, îndemânez, vb. I. Refl. (Înv.) A fi în stare să facă un lucru, a-i fi la îndemână să facă ceva; a se înlesni. – V. îndemână. DOOM
!îndemâná2 (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se îndemâneáză
îndemânarăți
ÎNDEMÂNÁ, îndemânez, vb. I. Refl. (Înv.) A fi în stare să facă un lucru, a-i fi la îndemână să facă ceva; a se înlesni. – V. îndemână. DOOM
!îndemâná2 (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se îndemâneáză
îndemânase
ÎNDEMÂNÁ, îndemânez, vb. I. Refl. (Înv.) A fi în stare să facă un lucru, a-i fi la îndemână să facă ceva; a se înlesni. – V. îndemână. DOOM
!îndemâná2 (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se îndemâneáză
îndemânasem
ÎNDEMÂNÁ, îndemânez, vb. I. Refl. (Înv.) A fi în stare să facă un lucru, a-i fi la îndemână să facă ceva; a se înlesni. – V. îndemână. DOOM
!îndemâná2 (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se îndemâneáză
îndemânaseră
ÎNDEMÂNÁ, îndemânez, vb. I. Refl. (Înv.) A fi în stare să facă un lucru, a-i fi la îndemână să facă ceva; a se înlesni. – V. îndemână. DOOM
!îndemâná2 (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se îndemâneáză
îndemânaserăm
ÎNDEMÂNÁ, îndemânez, vb. I. Refl. (Înv.) A fi în stare să facă un lucru, a-i fi la îndemână să facă ceva; a se înlesni. – V. îndemână. DOOM
!îndemâná2 (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se îndemâneáză
îndemânaserăți
ÎNDEMÂNÁ, îndemânez, vb. I. Refl. (Înv.) A fi în stare să facă un lucru, a-i fi la îndemână să facă ceva; a se înlesni. – V. îndemână. DOOM
!îndemâná2 (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se îndemâneáză
îndemânaseși
ÎNDEMÂNÁ, îndemânez, vb. I. Refl. (Înv.) A fi în stare să facă un lucru, a-i fi la îndemână să facă ceva; a se înlesni. – V. îndemână. DOOM
!îndemâná2 (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se îndemâneáză
îndemânaseți
ÎNDEMÂNÁ, îndemânez, vb. I. Refl. (Înv.) A fi în stare să facă un lucru, a-i fi la îndemână să facă ceva; a se înlesni. – V. îndemână. DOOM
!îndemâná2 (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se îndemâneáză
îndemânat
ÎNDEMÂNÁ, îndemânez, vb. I. Refl. (Înv.) A fi în stare să facă un lucru, a-i fi la îndemână să facă ceva; a se înlesni. – V. îndemână. DOOM
!îndemâná2 (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se îndemâneáză
îndemânatic
ÎNDEMÂNÁTIC, -Ă, îndemânatici, -ce, adj. 1. Care execută bine și ușor orice muncă manuală; iscusit, dibaci. ♦ (Adverbial) Cu îndemânare. 2. De care te folosești cu ușurință; comod. 3. (Înv.) Potrivit, favorabil. [Var.: îndemânátec, -ă, îndemănátec, -ă adj.] – Îndemână + suf. -atic. DOOM
îndemânátic adj. m., pl. îndemânátici; f. îndemânátică, pl. îndemânátice
îndemânatica
ÎNDEMÂNÁTIC, -Ă, îndemânatici, -ce, adj. 1. Care execută bine și ușor orice muncă manuală; iscusit, dibaci. ♦ (Adverbial) Cu îndemânare. 2. De care te folosești cu ușurință; comod. 3. (Înv.) Potrivit, favorabil. [Var.: îndemânátec, -ă, îndemănátec, -ă adj.] – Îndemână + suf. -atic. DOOM
îndemânátic adj. m., pl. îndemânátici; f. îndemânátică, pl. îndemânátice
îndemânatice
ÎNDEMÂNÁTIC, -Ă, îndemânatici, -ce, adj. 1. Care execută bine și ușor orice muncă manuală; iscusit, dibaci. ♦ (Adverbial) Cu îndemânare. 2. De care te folosești cu ușurință; comod. 3. (Înv.) Potrivit, favorabil. [Var.: îndemânátec, -ă, îndemănátec, -ă adj.] – Îndemână + suf. -atic. DOOM
îndemânátic adj. m., pl. îndemânátici; f. îndemânátică, pl. îndemânátice
îndemânaticei
ÎNDEMÂNÁTIC, -Ă, îndemânatici, -ce, adj. 1. Care execută bine și ușor orice muncă manuală; iscusit, dibaci. ♦ (Adverbial) Cu îndemânare. 2. De care te folosești cu ușurință; comod. 3. (Înv.) Potrivit, favorabil. [Var.: îndemânátec, -ă, îndemănátec, -ă adj.] – Îndemână + suf. -atic. DOOM
îndemânátic adj. m., pl. îndemânátici; f. îndemânátică, pl. îndemânátice
îndemânaticele
ÎNDEMÂNÁTIC, -Ă, îndemânatici, -ce, adj. 1. Care execută bine și ușor orice muncă manuală; iscusit, dibaci. ♦ (Adverbial) Cu îndemânare. 2. De care te folosești cu ușurință; comod. 3. (Înv.) Potrivit, favorabil. [Var.: îndemânátec, -ă, îndemănátec, -ă adj.] – Îndemână + suf. -atic. DOOM
îndemânátic adj. m., pl. îndemânátici; f. îndemânátică, pl. îndemânátice
îndemânaticelor
ÎNDEMÂNÁTIC, -Ă, îndemânatici, -ce, adj. 1. Care execută bine și ușor orice muncă manuală; iscusit, dibaci. ♦ (Adverbial) Cu îndemânare. 2. De care te folosești cu ușurință; comod. 3. (Înv.) Potrivit, favorabil. [Var.: îndemânátec, -ă, îndemănátec, -ă adj.] – Îndemână + suf. -atic. DOOM
îndemânátic adj. m., pl. îndemânátici; f. îndemânátică, pl. îndemânátice
îndemânatici
ÎNDEMÂNÁTIC, -Ă, îndemânatici, -ce, adj. 1. Care execută bine și ușor orice muncă manuală; iscusit, dibaci. ♦ (Adverbial) Cu îndemânare. 2. De care te folosești cu ușurință; comod. 3. (Înv.) Potrivit, favorabil. [Var.: îndemânátec, -ă, îndemănátec, -ă adj.] – Îndemână + suf. -atic. DOOM
îndemânátic adj. m., pl. îndemânátici; f. îndemânátică, pl. îndemânátice
îndemânaticii
ÎNDEMÂNÁTIC, -Ă, îndemânatici, -ce, adj. 1. Care execută bine și ușor orice muncă manuală; iscusit, dibaci. ♦ (Adverbial) Cu îndemânare. 2. De care te folosești cu ușurință; comod. 3. (Înv.) Potrivit, favorabil. [Var.: îndemânátec, -ă, îndemănátec, -ă adj.] – Îndemână + suf. -atic. DOOM
îndemânátic adj. m., pl. îndemânátici; f. îndemânátică, pl. îndemânátice
îndemânaticilor
ÎNDEMÂNÁTIC, -Ă, îndemânatici, -ce, adj. 1. Care execută bine și ușor orice muncă manuală; iscusit, dibaci. ♦ (Adverbial) Cu îndemânare. 2. De care te folosești cu ușurință; comod. 3. (Înv.) Potrivit, favorabil. [Var.: îndemânátec, -ă, îndemănátec, -ă adj.] – Îndemână + suf. -atic. DOOM
îndemânátic adj. m., pl. îndemânátici; f. îndemânátică, pl. îndemânátice
îndemânaticul
ÎNDEMÂNÁTIC, -Ă, îndemânatici, -ce, adj. 1. Care execută bine și ușor orice muncă manuală; iscusit, dibaci. ♦ (Adverbial) Cu îndemânare. 2. De care te folosești cu ușurință; comod. 3. (Înv.) Potrivit, favorabil. [Var.: îndemânátec, -ă, îndemănátec, -ă adj.] – Îndemână + suf. -atic. DOOM
îndemânátic adj. m., pl. îndemânátici; f. îndemânátică, pl. îndemânátice
îndemânaticului
ÎNDEMÂNÁTIC, -Ă, îndemânatici, -ce, adj. 1. Care execută bine și ușor orice muncă manuală; iscusit, dibaci. ♦ (Adverbial) Cu îndemânare. 2. De care te folosești cu ușurință; comod. 3. (Înv.) Potrivit, favorabil. [Var.: îndemânátec, -ă, îndemănátec, -ă adj.] – Îndemână + suf. -atic. DOOM
îndemânátic adj. m., pl. îndemânátici; f. îndemânátică, pl. îndemânátice
îndemânau
ÎNDEMÂNÁ, îndemânez, vb. I. Refl. (Înv.) A fi în stare să facă un lucru, a-i fi la îndemână să facă ceva; a se înlesni. – V. îndemână. DOOM
!îndemâná2 (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se îndemâneáză
îndemânași
ÎNDEMÂNÁ, îndemânez, vb. I. Refl. (Înv.) A fi în stare să facă un lucru, a-i fi la îndemână să facă ceva; a se înlesni. – V. îndemână. DOOM
!îndemâná2 (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se îndemâneáză
îndemânați
ÎNDEMÂNÁ, îndemânez, vb. I. Refl. (Înv.) A fi în stare să facă un lucru, a-i fi la îndemână să facă ceva; a se înlesni. – V. îndemână. DOOM
!îndemâná2 (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se îndemâneáză
îndemânează
ÎNDEMÂNÁ, îndemânez, vb. I. Refl. (Înv.) A fi în stare să facă un lucru, a-i fi la îndemână să facă ceva; a se înlesni. – V. îndemână. DOOM
!îndemâná2 (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se îndemâneáză
îndemânez
ÎNDEMÂNÁ, îndemânez, vb. I. Refl. (Înv.) A fi în stare să facă un lucru, a-i fi la îndemână să facă ceva; a se înlesni. – V. îndemână. DOOM
!îndemâná2 (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se îndemâneáză
îndemâneze
ÎNDEMÂNÁ, îndemânez, vb. I. Refl. (Înv.) A fi în stare să facă un lucru, a-i fi la îndemână să facă ceva; a se înlesni. – V. îndemână. DOOM
!îndemâná2 (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se îndemâneáză
îndemânezi
ÎNDEMÂNÁ, îndemânez, vb. I. Refl. (Înv.) A fi în stare să facă un lucru, a-i fi la îndemână să facă ceva; a se înlesni. – V. îndemână. DOOM
!îndemâná2 (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se îndemâneáză
îndemânoasa
ÎNDEMÂNÓS, -OÁSĂ, îndemânoși, -oase, adj. (Reg.) Care prezintă comoditate; comod. [Var.: îndemănós, -oásă adj.] – Îndemână + suf. -os. DOOM
îndemânós (reg.) adj. m., pl. îndemânóși; f. îndemânoásă, pl. îndemânoáse
îndemânoase
ÎNDEMÂNÓS, -OÁSĂ, îndemânoși, -oase, adj. (Reg.) Care prezintă comoditate; comod. [Var.: îndemănós, -oásă adj.] – Îndemână + suf. -os. DOOM
îndemânós (reg.) adj. m., pl. îndemânóși; f. îndemânoásă, pl. îndemânoáse
îndemânoasei
ÎNDEMÂNÓS, -OÁSĂ, îndemânoși, -oase, adj. (Reg.) Care prezintă comoditate; comod. [Var.: îndemănós, -oásă adj.] – Îndemână + suf. -os. DOOM
îndemânós (reg.) adj. m., pl. îndemânóși; f. îndemânoásă, pl. îndemânoáse
îndemânoasele
ÎNDEMÂNÓS, -OÁSĂ, îndemânoși, -oase, adj. (Reg.) Care prezintă comoditate; comod. [Var.: îndemănós, -oásă adj.] – Îndemână + suf. -os. DOOM
îndemânós (reg.) adj. m., pl. îndemânóși; f. îndemânoásă, pl. îndemânoáse
îndemânoaselor
ÎNDEMÂNÓS, -OÁSĂ, îndemânoși, -oase, adj. (Reg.) Care prezintă comoditate; comod. [Var.: îndemănós, -oásă adj.] – Îndemână + suf. -os. DOOM
îndemânós (reg.) adj. m., pl. îndemânóși; f. îndemânoásă, pl. îndemânoáse
îndemânosul
ÎNDEMÂNÓS, -OÁSĂ, îndemânoși, -oase, adj. (Reg.) Care prezintă comoditate; comod. [Var.: îndemănós, -oásă adj.] – Îndemână + suf. -os. DOOM
îndemânós (reg.) adj. m., pl. îndemânóși; f. îndemânoásă, pl. îndemânoáse
îndemânosului
ÎNDEMÂNÓS, -OÁSĂ, îndemânoși, -oase, adj. (Reg.) Care prezintă comoditate; comod. [Var.: îndemănós, -oásă adj.] – Îndemână + suf. -os. DOOM
îndemânós (reg.) adj. m., pl. îndemânóși; f. îndemânoásă, pl. îndemânoáse
îndemânoși
ÎNDEMÂNÓS, -OÁSĂ, îndemânoși, -oase, adj. (Reg.) Care prezintă comoditate; comod. [Var.: îndemănós, -oásă adj.] – Îndemână + suf. -os. DOOM
îndemânós (reg.) adj. m., pl. îndemânóși; f. îndemânoásă, pl. îndemânoáse
îndemânoșii
ÎNDEMÂNÓS, -OÁSĂ, îndemânoși, -oase, adj. (Reg.) Care prezintă comoditate; comod. [Var.: îndemănós, -oásă adj.] – Îndemână + suf. -os. DOOM
îndemânós (reg.) adj. m., pl. îndemânóși; f. îndemânoásă, pl. îndemânoáse
îndemânoșilor
ÎNDEMÂNÓS, -OÁSĂ, îndemânoși, -oase, adj. (Reg.) Care prezintă comoditate; comod. [Var.: îndemănós, -oásă adj.] – Îndemână + suf. -os. DOOM
îndemânós (reg.) adj. m., pl. îndemânóși; f. îndemânoásă, pl. îndemânoáse
îndemânând
ÎNDEMÂNÁ, îndemânez, vb. I. Refl. (Înv.) A fi în stare să facă un lucru, a-i fi la îndemână să facă ceva; a se înlesni. – V. îndemână. DOOM
!îndemâná2 (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se îndemâneáză
îndemână
ÎNDEMẤNĂ adv. Ușor, comod, lesnicios. ◊ Loc. adv. și prep. La îndemână (sau la îndemâna) cuiva = accesibil, în imediata apropiere, ușor de folosit, de obținut; la dispoziție sau la dispoziția cuiva. [Var.: îndămấnă adv.] – În + de4 + mână. DOOM
!îndemấnă (la ~) loc. adv.
îndemânări
ÎNDEMÂNÁRE s. f. Ușurința de a face un lucru ca urmare a unei bune deprinderi sau a unei înclinații; iscusință, abilitate, pricepere, dibăcie. – V. îndemâna. DOOM
îndemânáre s. f., g.-d. art. îndemânắrii
îndemânării
ÎNDEMÂNÁRE s. f. Ușurința de a face un lucru ca urmare a unei bune deprinderi sau a unei înclinații; iscusință, abilitate, pricepere, dibăcie. – V. îndemâna. DOOM
îndemânáre s. f., g.-d. art. îndemânắrii
îndemânările
ÎNDEMÂNÁRE s. f. Ușurința de a face un lucru ca urmare a unei bune deprinderi sau a unei înclinații; iscusință, abilitate, pricepere, dibăcie. – V. îndemâna. DOOM
îndemânáre s. f., g.-d. art. îndemânắrii
îndemânărilor
ÎNDEMÂNÁRE s. f. Ușurința de a face un lucru ca urmare a unei bune deprinderi sau a unei înclinații; iscusință, abilitate, pricepere, dibăcie. – V. îndemâna. DOOM
îndemânáre s. f., g.-d. art. îndemânắrii
îndemîna
ÎNDEMÂNÁ, îndemânez, vb. I. Refl. (Înv.) A fi în stare să facă un lucru, a-i fi la îndemână să facă ceva; a se înlesni. – V. îndemână. DOOM
!îndemâná2 (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se îndemâneáză
îndemînai
ÎNDEMÂNÁ, îndemânez, vb. I. Refl. (Înv.) A fi în stare să facă un lucru, a-i fi la îndemână să facă ceva; a se înlesni. – V. îndemână. DOOM
!îndemâná2 (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se îndemâneáză
îndemînam
ÎNDEMÂNÁ, îndemânez, vb. I. Refl. (Înv.) A fi în stare să facă un lucru, a-i fi la îndemână să facă ceva; a se înlesni. – V. îndemână. DOOM
!îndemâná2 (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se îndemâneáză
îndemînare
ÎNDEMÂNÁ, îndemânez, vb. I. Refl. (Înv.) A fi în stare să facă un lucru, a-i fi la îndemână să facă ceva; a se înlesni. – V. îndemână. DOOM
!îndemâná2 (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se îndemâneáză
îndemînare
ÎNDEMÂNÁRE s. f. Ușurința de a face un lucru ca urmare a unei bune deprinderi sau a unei înclinații; iscusință, abilitate, pricepere, dibăcie. – V. îndemâna. DOOM
îndemânáre s. f., g.-d. art. îndemânắrii
îndemînarea
ÎNDEMÂNÁRE s. f. Ușurința de a face un lucru ca urmare a unei bune deprinderi sau a unei înclinații; iscusință, abilitate, pricepere, dibăcie. – V. îndemâna. DOOM
îndemânáre s. f., g.-d. art. îndemânắrii
îndemînară
ÎNDEMÂNÁ, îndemânez, vb. I. Refl. (Înv.) A fi în stare să facă un lucru, a-i fi la îndemână să facă ceva; a se înlesni. – V. îndemână. DOOM
!îndemâná2 (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se îndemâneáză
îndemînarăm
ÎNDEMÂNÁ, îndemânez, vb. I. Refl. (Înv.) A fi în stare să facă un lucru, a-i fi la îndemână să facă ceva; a se înlesni. – V. îndemână. DOOM
!îndemâná2 (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se îndemâneáză
îndemînarăți
ÎNDEMÂNÁ, îndemânez, vb. I. Refl. (Înv.) A fi în stare să facă un lucru, a-i fi la îndemână să facă ceva; a se înlesni. – V. îndemână. DOOM
!îndemâná2 (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se îndemâneáză
îndemînase
ÎNDEMÂNÁ, îndemânez, vb. I. Refl. (Înv.) A fi în stare să facă un lucru, a-i fi la îndemână să facă ceva; a se înlesni. – V. îndemână. DOOM
!îndemâná2 (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se îndemâneáză
îndemînasem
ÎNDEMÂNÁ, îndemânez, vb. I. Refl. (Înv.) A fi în stare să facă un lucru, a-i fi la îndemână să facă ceva; a se înlesni. – V. îndemână. DOOM
!îndemâná2 (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se îndemâneáză
îndemînaseră
ÎNDEMÂNÁ, îndemânez, vb. I. Refl. (Înv.) A fi în stare să facă un lucru, a-i fi la îndemână să facă ceva; a se înlesni. – V. îndemână. DOOM
!îndemâná2 (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se îndemâneáză
îndemînaserăm
ÎNDEMÂNÁ, îndemânez, vb. I. Refl. (Înv.) A fi în stare să facă un lucru, a-i fi la îndemână să facă ceva; a se înlesni. – V. îndemână. DOOM
!îndemâná2 (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se îndemâneáză
îndemînaserăți
ÎNDEMÂNÁ, îndemânez, vb. I. Refl. (Înv.) A fi în stare să facă un lucru, a-i fi la îndemână să facă ceva; a se înlesni. – V. îndemână. DOOM
!îndemâná2 (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se îndemâneáză
îndemînaseși
ÎNDEMÂNÁ, îndemânez, vb. I. Refl. (Înv.) A fi în stare să facă un lucru, a-i fi la îndemână să facă ceva; a se înlesni. – V. îndemână. DOOM
!îndemâná2 (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se îndemâneáză
îndemînaseți
ÎNDEMÂNÁ, îndemânez, vb. I. Refl. (Înv.) A fi în stare să facă un lucru, a-i fi la îndemână să facă ceva; a se înlesni. – V. îndemână. DOOM
!îndemâná2 (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se îndemâneáză
îndemînat
ÎNDEMÂNÁ, îndemânez, vb. I. Refl. (Înv.) A fi în stare să facă un lucru, a-i fi la îndemână să facă ceva; a se înlesni. – V. îndemână. DOOM
!îndemâná2 (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se îndemâneáză
îndemînatic
ÎNDEMÂNÁTIC, -Ă, îndemânatici, -ce, adj. 1. Care execută bine și ușor orice muncă manuală; iscusit, dibaci. ♦ (Adverbial) Cu îndemânare. 2. De care te folosești cu ușurință; comod. 3. (Înv.) Potrivit, favorabil. [Var.: îndemânátec, -ă, îndemănátec, -ă adj.] – Îndemână + suf. -atic. DOOM
îndemânátic adj. m., pl. îndemânátici; f. îndemânátică, pl. îndemânátice
îndemînatica
ÎNDEMÂNÁTIC, -Ă, îndemânatici, -ce, adj. 1. Care execută bine și ușor orice muncă manuală; iscusit, dibaci. ♦ (Adverbial) Cu îndemânare. 2. De care te folosești cu ușurință; comod. 3. (Înv.) Potrivit, favorabil. [Var.: îndemânátec, -ă, îndemănátec, -ă adj.] – Îndemână + suf. -atic. DOOM
îndemânátic adj. m., pl. îndemânátici; f. îndemânátică, pl. îndemânátice
îndemînatice
ÎNDEMÂNÁTIC, -Ă, îndemânatici, -ce, adj. 1. Care execută bine și ușor orice muncă manuală; iscusit, dibaci. ♦ (Adverbial) Cu îndemânare. 2. De care te folosești cu ușurință; comod. 3. (Înv.) Potrivit, favorabil. [Var.: îndemânátec, -ă, îndemănátec, -ă adj.] – Îndemână + suf. -atic. DOOM
îndemânátic adj. m., pl. îndemânátici; f. îndemânátică, pl. îndemânátice
îndemînaticei
ÎNDEMÂNÁTIC, -Ă, îndemânatici, -ce, adj. 1. Care execută bine și ușor orice muncă manuală; iscusit, dibaci. ♦ (Adverbial) Cu îndemânare. 2. De care te folosești cu ușurință; comod. 3. (Înv.) Potrivit, favorabil. [Var.: îndemânátec, -ă, îndemănátec, -ă adj.] – Îndemână + suf. -atic. DOOM
îndemânátic adj. m., pl. îndemânátici; f. îndemânátică, pl. îndemânátice
îndemînaticele
ÎNDEMÂNÁTIC, -Ă, îndemânatici, -ce, adj. 1. Care execută bine și ușor orice muncă manuală; iscusit, dibaci. ♦ (Adverbial) Cu îndemânare. 2. De care te folosești cu ușurință; comod. 3. (Înv.) Potrivit, favorabil. [Var.: îndemânátec, -ă, îndemănátec, -ă adj.] – Îndemână + suf. -atic. DOOM
îndemânátic adj. m., pl. îndemânátici; f. îndemânátică, pl. îndemânátice
îndemînaticelor
ÎNDEMÂNÁTIC, -Ă, îndemânatici, -ce, adj. 1. Care execută bine și ușor orice muncă manuală; iscusit, dibaci. ♦ (Adverbial) Cu îndemânare. 2. De care te folosești cu ușurință; comod. 3. (Înv.) Potrivit, favorabil. [Var.: îndemânátec, -ă, îndemănátec, -ă adj.] – Îndemână + suf. -atic. DOOM
îndemânátic adj. m., pl. îndemânátici; f. îndemânátică, pl. îndemânátice
îndemînatici
ÎNDEMÂNÁTIC, -Ă, îndemânatici, -ce, adj. 1. Care execută bine și ușor orice muncă manuală; iscusit, dibaci. ♦ (Adverbial) Cu îndemânare. 2. De care te folosești cu ușurință; comod. 3. (Înv.) Potrivit, favorabil. [Var.: îndemânátec, -ă, îndemănátec, -ă adj.] – Îndemână + suf. -atic. DOOM
îndemânátic adj. m., pl. îndemânátici; f. îndemânátică, pl. îndemânátice
îndemînaticii
ÎNDEMÂNÁTIC, -Ă, îndemânatici, -ce, adj. 1. Care execută bine și ușor orice muncă manuală; iscusit, dibaci. ♦ (Adverbial) Cu îndemânare. 2. De care te folosești cu ușurință; comod. 3. (Înv.) Potrivit, favorabil. [Var.: îndemânátec, -ă, îndemănátec, -ă adj.] – Îndemână + suf. -atic. DOOM
îndemânátic adj. m., pl. îndemânátici; f. îndemânátică, pl. îndemânátice
îndemînaticilor
ÎNDEMÂNÁTIC, -Ă, îndemânatici, -ce, adj. 1. Care execută bine și ușor orice muncă manuală; iscusit, dibaci. ♦ (Adverbial) Cu îndemânare. 2. De care te folosești cu ușurință; comod. 3. (Înv.) Potrivit, favorabil. [Var.: îndemânátec, -ă, îndemănátec, -ă adj.] – Îndemână + suf. -atic. DOOM
îndemânátic adj. m., pl. îndemânátici; f. îndemânátică, pl. îndemânátice
îndemînaticul
ÎNDEMÂNÁTIC, -Ă, îndemânatici, -ce, adj. 1. Care execută bine și ușor orice muncă manuală; iscusit, dibaci. ♦ (Adverbial) Cu îndemânare. 2. De care te folosești cu ușurință; comod. 3. (Înv.) Potrivit, favorabil. [Var.: îndemânátec, -ă, îndemănátec, -ă adj.] – Îndemână + suf. -atic. DOOM
îndemânátic adj. m., pl. îndemânátici; f. îndemânátică, pl. îndemânátice
îndemînaticului
ÎNDEMÂNÁTIC, -Ă, îndemânatici, -ce, adj. 1. Care execută bine și ușor orice muncă manuală; iscusit, dibaci. ♦ (Adverbial) Cu îndemânare. 2. De care te folosești cu ușurință; comod. 3. (Înv.) Potrivit, favorabil. [Var.: îndemânátec, -ă, îndemănátec, -ă adj.] – Îndemână + suf. -atic. DOOM
îndemânátic adj. m., pl. îndemânátici; f. îndemânátică, pl. îndemânátice
îndemînau
ÎNDEMÂNÁ, îndemânez, vb. I. Refl. (Înv.) A fi în stare să facă un lucru, a-i fi la îndemână să facă ceva; a se înlesni. – V. îndemână. DOOM
!îndemâná2 (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se îndemâneáză
îndemînași
ÎNDEMÂNÁ, îndemânez, vb. I. Refl. (Înv.) A fi în stare să facă un lucru, a-i fi la îndemână să facă ceva; a se înlesni. – V. îndemână. DOOM
!îndemâná2 (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se îndemâneáză
îndemînați
ÎNDEMÂNÁ, îndemânez, vb. I. Refl. (Înv.) A fi în stare să facă un lucru, a-i fi la îndemână să facă ceva; a se înlesni. – V. îndemână. DOOM
!îndemâná2 (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se îndemâneáză
îndemînează
ÎNDEMÂNÁ, îndemânez, vb. I. Refl. (Înv.) A fi în stare să facă un lucru, a-i fi la îndemână să facă ceva; a se înlesni. – V. îndemână. DOOM
!îndemâná2 (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se îndemâneáză
îndemînez
ÎNDEMÂNÁ, îndemânez, vb. I. Refl. (Înv.) A fi în stare să facă un lucru, a-i fi la îndemână să facă ceva; a se înlesni. – V. îndemână. DOOM
!îndemâná2 (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se îndemâneáză
îndemîneze
ÎNDEMÂNÁ, îndemânez, vb. I. Refl. (Înv.) A fi în stare să facă un lucru, a-i fi la îndemână să facă ceva; a se înlesni. – V. îndemână. DOOM
!îndemâná2 (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se îndemâneáză
îndemînezi
ÎNDEMÂNÁ, îndemânez, vb. I. Refl. (Înv.) A fi în stare să facă un lucru, a-i fi la îndemână să facă ceva; a se înlesni. – V. îndemână. DOOM
!îndemâná2 (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se îndemâneáză
îndemînoasa
ÎNDEMÂNÓS, -OÁSĂ, îndemânoși, -oase, adj. (Reg.) Care prezintă comoditate; comod. [Var.: îndemănós, -oásă adj.] – Îndemână + suf. -os. DOOM
îndemânós (reg.) adj. m., pl. îndemânóși; f. îndemânoásă, pl. îndemânoáse
îndemînoase
ÎNDEMÂNÓS, -OÁSĂ, îndemânoși, -oase, adj. (Reg.) Care prezintă comoditate; comod. [Var.: îndemănós, -oásă adj.] – Îndemână + suf. -os. DOOM
îndemânós (reg.) adj. m., pl. îndemânóși; f. îndemânoásă, pl. îndemânoáse
îndemînoasei
ÎNDEMÂNÓS, -OÁSĂ, îndemânoși, -oase, adj. (Reg.) Care prezintă comoditate; comod. [Var.: îndemănós, -oásă adj.] – Îndemână + suf. -os. DOOM
îndemânós (reg.) adj. m., pl. îndemânóși; f. îndemânoásă, pl. îndemânoáse
îndemînoasele
ÎNDEMÂNÓS, -OÁSĂ, îndemânoși, -oase, adj. (Reg.) Care prezintă comoditate; comod. [Var.: îndemănós, -oásă adj.] – Îndemână + suf. -os. DOOM
îndemânós (reg.) adj. m., pl. îndemânóși; f. îndemânoásă, pl. îndemânoáse
îndemînoaselor
ÎNDEMÂNÓS, -OÁSĂ, îndemânoși, -oase, adj. (Reg.) Care prezintă comoditate; comod. [Var.: îndemănós, -oásă adj.] – Îndemână + suf. -os. DOOM
îndemânós (reg.) adj. m., pl. îndemânóși; f. îndemânoásă, pl. îndemânoáse
îndemînos
ÎNDEMÂNÓS, -OÁSĂ, îndemânoși, -oase, adj. (Reg.) Care prezintă comoditate; comod. [Var.: îndemănós, -oásă adj.] – Îndemână + suf. -os. DOOM
îndemânós (reg.) adj. m., pl. îndemânóși; f. îndemânoásă, pl. îndemânoáse
îndemînosul
ÎNDEMÂNÓS, -OÁSĂ, îndemânoși, -oase, adj. (Reg.) Care prezintă comoditate; comod. [Var.: îndemănós, -oásă adj.] – Îndemână + suf. -os. DOOM
îndemânós (reg.) adj. m., pl. îndemânóși; f. îndemânoásă, pl. îndemânoáse
îndemînosului
ÎNDEMÂNÓS, -OÁSĂ, îndemânoși, -oase, adj. (Reg.) Care prezintă comoditate; comod. [Var.: îndemănós, -oásă adj.] – Îndemână + suf. -os. DOOM
îndemânós (reg.) adj. m., pl. îndemânóși; f. îndemânoásă, pl. îndemânoáse
îndemînoși
ÎNDEMÂNÓS, -OÁSĂ, îndemânoși, -oase, adj. (Reg.) Care prezintă comoditate; comod. [Var.: îndemănós, -oásă adj.] – Îndemână + suf. -os. DOOM
îndemânós (reg.) adj. m., pl. îndemânóși; f. îndemânoásă, pl. îndemânoáse
îndemînoșii
ÎNDEMÂNÓS, -OÁSĂ, îndemânoși, -oase, adj. (Reg.) Care prezintă comoditate; comod. [Var.: îndemănós, -oásă adj.] – Îndemână + suf. -os. DOOM
îndemânós (reg.) adj. m., pl. îndemânóși; f. îndemânoásă, pl. îndemânoáse
îndemînoșilor
ÎNDEMÂNÓS, -OÁSĂ, îndemânoși, -oase, adj. (Reg.) Care prezintă comoditate; comod. [Var.: îndemănós, -oásă adj.] – Îndemână + suf. -os. DOOM
îndemânós (reg.) adj. m., pl. îndemânóși; f. îndemânoásă, pl. îndemânoáse
îndemînînd
ÎNDEMÂNÁ, îndemânez, vb. I. Refl. (Înv.) A fi în stare să facă un lucru, a-i fi la îndemână să facă ceva; a se înlesni. – V. îndemână. DOOM
!îndemâná2 (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se îndemâneáză
îndemînă
ÎNDEMẤNĂ adv. Ușor, comod, lesnicios. ◊ Loc. adv. și prep. La îndemână (sau la îndemâna) cuiva = accesibil, în imediata apropiere, ușor de folosit, de obținut; la dispoziție sau la dispoziția cuiva. [Var.: îndămấnă adv.] – În + de4 + mână. DOOM
!îndemấnă (la ~) loc. adv.
îndemînări
ÎNDEMÂNÁRE s. f. Ușurința de a face un lucru ca urmare a unei bune deprinderi sau a unei înclinații; iscusință, abilitate, pricepere, dibăcie. – V. îndemâna. DOOM
îndemânáre s. f., g.-d. art. îndemânắrii
îndemînării
ÎNDEMÂNÁRE s. f. Ușurința de a face un lucru ca urmare a unei bune deprinderi sau a unei înclinații; iscusință, abilitate, pricepere, dibăcie. – V. îndemâna. DOOM
îndemânáre s. f., g.-d. art. îndemânắrii
îndemînările
ÎNDEMÂNÁRE s. f. Ușurința de a face un lucru ca urmare a unei bune deprinderi sau a unei înclinații; iscusință, abilitate, pricepere, dibăcie. – V. îndemâna. DOOM
îndemânáre s. f., g.-d. art. îndemânắrii
îndemînărilor
ÎNDEMÂNÁRE s. f. Ușurința de a face un lucru ca urmare a unei bune deprinderi sau a unei înclinații; iscusință, abilitate, pricepere, dibăcie. – V. îndemâna. DOOM
îndemânáre s. f., g.-d. art. îndemânắrii
îndemănatec
ÎNDEMÂNÁTIC, -Ă, îndemânatici, -ce, adj. 1. Care execută bine și ușor orice muncă manuală; iscusit, dibaci. ♦ (Adverbial) Cu îndemânare. 2. De care te folosești cu ușurință; comod. 3. (Înv.) Potrivit, favorabil. [Var.: îndemânátec, -ă, îndemănátec, -ă adj.] – Îndemână + suf. -atic. DOOM
îndemânátic adj. m., pl. îndemânátici; f. îndemânátică, pl. îndemânátice
îndemănos
ÎNDEMÂNÓS, -OÁSĂ, îndemânoși, -oase, adj. (Reg.) Care prezintă comoditate; comod. [Var.: îndemănós, -oásă adj.] – Îndemână + suf. -os. DOOM
îndemânós (reg.) adj. m., pl. îndemânóși; f. îndemânoásă, pl. îndemânoáse
îndeobște
ÎNDEÓBȘTE adv. De obicei, în mod obișnuit, în general. [Pr.: -de-ob-] – În + de4 + obște. DOOM
îndeóbște (-de-ob-) adv.
îndeosebi
ÎNDEOSÉBI adv. Mai ales, mai cu seamă. [Pr.: -de-o-] – În + deosebi (adv. înv. „îndeosebi” < sl.). DOOM
îndeosébi (-de-o-) adv.
îndeplinea
ÎNDEPLINÍ, îndeplinesc, vb. IV. Tranz. A săvârși, a face, a înfăptui, a realiza ceva; a duce la bun sfârșit. – În + deplin. DOOM
îndepliní (a ~) (-de-pli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndeplinésc, imperf. 3 sg. îndeplineá; conj. prez. 3 să îndeplineáscă
îndeplineai
ÎNDEPLINÍ, îndeplinesc, vb. IV. Tranz. A săvârși, a face, a înfăptui, a realiza ceva; a duce la bun sfârșit. – În + deplin. DOOM
îndepliní (a ~) (-de-pli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndeplinésc, imperf. 3 sg. îndeplineá; conj. prez. 3 să îndeplineáscă
îndeplineam
ÎNDEPLINÍ, îndeplinesc, vb. IV. Tranz. A săvârși, a face, a înfăptui, a realiza ceva; a duce la bun sfârșit. – În + deplin. DOOM
îndepliní (a ~) (-de-pli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndeplinésc, imperf. 3 sg. îndeplineá; conj. prez. 3 să îndeplineáscă
îndeplinească
ÎNDEPLINÍ, îndeplinesc, vb. IV. Tranz. A săvârși, a face, a înfăptui, a realiza ceva; a duce la bun sfârșit. – În + deplin. DOOM
îndepliní (a ~) (-de-pli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndeplinésc, imperf. 3 sg. îndeplineá; conj. prez. 3 să îndeplineáscă
îndeplineau
ÎNDEPLINÍ, îndeplinesc, vb. IV. Tranz. A săvârși, a face, a înfăptui, a realiza ceva; a duce la bun sfârșit. – În + deplin. DOOM
îndepliní (a ~) (-de-pli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndeplinésc, imperf. 3 sg. îndeplineá; conj. prez. 3 să îndeplineáscă
îndeplineați
ÎNDEPLINÍ, îndeplinesc, vb. IV. Tranz. A săvârși, a face, a înfăptui, a realiza ceva; a duce la bun sfârșit. – În + deplin. DOOM
îndepliní (a ~) (-de-pli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndeplinésc, imperf. 3 sg. îndeplineá; conj. prez. 3 să îndeplineáscă
îndeplinesc
ÎNDEPLINÍ, îndeplinesc, vb. IV. Tranz. A săvârși, a face, a înfăptui, a realiza ceva; a duce la bun sfârșit. – În + deplin. DOOM
îndepliní (a ~) (-de-pli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndeplinésc, imperf. 3 sg. îndeplineá; conj. prez. 3 să îndeplineáscă
îndeplinește
ÎNDEPLINÍ, îndeplinesc, vb. IV. Tranz. A săvârși, a face, a înfăptui, a realiza ceva; a duce la bun sfârșit. – În + deplin. DOOM
îndepliní (a ~) (-de-pli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndeplinésc, imperf. 3 sg. îndeplineá; conj. prez. 3 să îndeplineáscă
îndeplinești
ÎNDEPLINÍ, îndeplinesc, vb. IV. Tranz. A săvârși, a face, a înfăptui, a realiza ceva; a duce la bun sfârșit. – În + deplin. DOOM
îndepliní (a ~) (-de-pli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndeplinésc, imperf. 3 sg. îndeplineá; conj. prez. 3 să îndeplineáscă
îndeplini
ÎNDEPLINÍ, îndeplinesc, vb. IV. Tranz. A săvârși, a face, a înfăptui, a realiza ceva; a duce la bun sfârșit. – În + deplin. DOOM
îndepliní (a ~) (-de-pli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndeplinésc, imperf. 3 sg. îndeplineá; conj. prez. 3 să îndeplineáscă
îndeplinii
ÎNDEPLINÍ, îndeplinesc, vb. IV. Tranz. A săvârși, a face, a înfăptui, a realiza ceva; a duce la bun sfârșit. – În + deplin. DOOM
îndepliní (a ~) (-de-pli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndeplinésc, imperf. 3 sg. îndeplineá; conj. prez. 3 să îndeplineáscă
îndeplinim
ÎNDEPLINÍ, îndeplinesc, vb. IV. Tranz. A săvârși, a face, a înfăptui, a realiza ceva; a duce la bun sfârșit. – În + deplin. DOOM
îndepliní (a ~) (-de-pli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndeplinésc, imperf. 3 sg. îndeplineá; conj. prez. 3 să îndeplineáscă
îndeplinind
ÎNDEPLINÍ, îndeplinesc, vb. IV. Tranz. A săvârși, a face, a înfăptui, a realiza ceva; a duce la bun sfârșit. – În + deplin. DOOM
îndepliní (a ~) (-de-pli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndeplinésc, imperf. 3 sg. îndeplineá; conj. prez. 3 să îndeplineáscă
îndeplinire
ÎNDEPLINÍ, îndeplinesc, vb. IV. Tranz. A săvârși, a face, a înfăptui, a realiza ceva; a duce la bun sfârșit. – În + deplin. DOOM
îndepliní (a ~) (-de-pli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndeplinésc, imperf. 3 sg. îndeplineá; conj. prez. 3 să îndeplineáscă
îndeplinire
ÎNDEPLINÍRE, îndepliniri, s. f. Acțiunea de a îndeplini și rezultatul ei; înfăptuire, executare; realizare. – V. îndeplini. DOOM
îndepliníre (-de-pli-) s. f., g.-d. art. îndeplinírii; pl. îndepliníri
îndeplinirea
ÎNDEPLINÍRE, îndepliniri, s. f. Acțiunea de a îndeplini și rezultatul ei; înfăptuire, executare; realizare. – V. îndeplini. DOOM
îndepliníre (-de-pli-) s. f., g.-d. art. îndeplinírii; pl. îndepliníri
îndepliniri
ÎNDEPLINÍRE, îndepliniri, s. f. Acțiunea de a îndeplini și rezultatul ei; înfăptuire, executare; realizare. – V. îndeplini. DOOM
îndepliníre (-de-pli-) s. f., g.-d. art. îndeplinírii; pl. îndepliníri
îndeplinirii
ÎNDEPLINÍRE, îndepliniri, s. f. Acțiunea de a îndeplini și rezultatul ei; înfăptuire, executare; realizare. – V. îndeplini. DOOM
îndepliníre (-de-pli-) s. f., g.-d. art. îndeplinírii; pl. îndepliníri
îndeplinirile
ÎNDEPLINÍRE, îndepliniri, s. f. Acțiunea de a îndeplini și rezultatul ei; înfăptuire, executare; realizare. – V. îndeplini. DOOM
îndepliníre (-de-pli-) s. f., g.-d. art. îndeplinírii; pl. îndepliníri
îndeplinirilor
ÎNDEPLINÍRE, îndepliniri, s. f. Acțiunea de a îndeplini și rezultatul ei; înfăptuire, executare; realizare. – V. îndeplini. DOOM
îndepliníre (-de-pli-) s. f., g.-d. art. îndeplinírii; pl. îndepliníri
îndepliniră
ÎNDEPLINÍ, îndeplinesc, vb. IV. Tranz. A săvârși, a face, a înfăptui, a realiza ceva; a duce la bun sfârșit. – În + deplin. DOOM
îndepliní (a ~) (-de-pli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndeplinésc, imperf. 3 sg. îndeplineá; conj. prez. 3 să îndeplineáscă
îndeplinirăm
ÎNDEPLINÍ, îndeplinesc, vb. IV. Tranz. A săvârși, a face, a înfăptui, a realiza ceva; a duce la bun sfârșit. – În + deplin. DOOM
îndepliní (a ~) (-de-pli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndeplinésc, imperf. 3 sg. îndeplineá; conj. prez. 3 să îndeplineáscă
îndeplinirăți
ÎNDEPLINÍ, îndeplinesc, vb. IV. Tranz. A săvârși, a face, a înfăptui, a realiza ceva; a duce la bun sfârșit. – În + deplin. DOOM
îndepliní (a ~) (-de-pli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndeplinésc, imperf. 3 sg. îndeplineá; conj. prez. 3 să îndeplineáscă
îndeplinise
ÎNDEPLINÍ, îndeplinesc, vb. IV. Tranz. A săvârși, a face, a înfăptui, a realiza ceva; a duce la bun sfârșit. – În + deplin. DOOM
îndepliní (a ~) (-de-pli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndeplinésc, imperf. 3 sg. îndeplineá; conj. prez. 3 să îndeplineáscă
îndeplinisem
ÎNDEPLINÍ, îndeplinesc, vb. IV. Tranz. A săvârși, a face, a înfăptui, a realiza ceva; a duce la bun sfârșit. – În + deplin. DOOM
îndepliní (a ~) (-de-pli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndeplinésc, imperf. 3 sg. îndeplineá; conj. prez. 3 să îndeplineáscă
îndepliniseră
ÎNDEPLINÍ, îndeplinesc, vb. IV. Tranz. A săvârși, a face, a înfăptui, a realiza ceva; a duce la bun sfârșit. – În + deplin. DOOM
îndepliní (a ~) (-de-pli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndeplinésc, imperf. 3 sg. îndeplineá; conj. prez. 3 să îndeplineáscă
îndepliniserăm
ÎNDEPLINÍ, îndeplinesc, vb. IV. Tranz. A săvârși, a face, a înfăptui, a realiza ceva; a duce la bun sfârșit. – În + deplin. DOOM
îndepliní (a ~) (-de-pli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndeplinésc, imperf. 3 sg. îndeplineá; conj. prez. 3 să îndeplineáscă
îndepliniserăți
ÎNDEPLINÍ, îndeplinesc, vb. IV. Tranz. A săvârși, a face, a înfăptui, a realiza ceva; a duce la bun sfârșit. – În + deplin. DOOM
îndepliní (a ~) (-de-pli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndeplinésc, imperf. 3 sg. îndeplineá; conj. prez. 3 să îndeplineáscă
îndepliniseși
ÎNDEPLINÍ, îndeplinesc, vb. IV. Tranz. A săvârși, a face, a înfăptui, a realiza ceva; a duce la bun sfârșit. – În + deplin. DOOM
îndepliní (a ~) (-de-pli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndeplinésc, imperf. 3 sg. îndeplineá; conj. prez. 3 să îndeplineáscă
îndepliniseți
ÎNDEPLINÍ, îndeplinesc, vb. IV. Tranz. A săvârși, a face, a înfăptui, a realiza ceva; a duce la bun sfârșit. – În + deplin. DOOM
îndepliní (a ~) (-de-pli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndeplinésc, imperf. 3 sg. îndeplineá; conj. prez. 3 să îndeplineáscă
îndeplinit
ÎNDEPLINÍ, îndeplinesc, vb. IV. Tranz. A săvârși, a face, a înfăptui, a realiza ceva; a duce la bun sfârșit. – În + deplin. DOOM
îndepliní (a ~) (-de-pli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndeplinésc, imperf. 3 sg. îndeplineá; conj. prez. 3 să îndeplineáscă
îndepliniși
ÎNDEPLINÍ, îndeplinesc, vb. IV. Tranz. A săvârși, a face, a înfăptui, a realiza ceva; a duce la bun sfârșit. – În + deplin. DOOM
îndepliní (a ~) (-de-pli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndeplinésc, imperf. 3 sg. îndeplineá; conj. prez. 3 să îndeplineáscă
îndepliniți
ÎNDEPLINÍ, îndeplinesc, vb. IV. Tranz. A săvârși, a face, a înfăptui, a realiza ceva; a duce la bun sfârșit. – În + deplin. DOOM
îndepliní (a ~) (-de-pli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndeplinésc, imperf. 3 sg. îndeplineá; conj. prez. 3 să îndeplineáscă
îndepărta
ÎNDEPĂRTÁ, îndepărtez, vb. I. 1. Tranz. A face să fie sau a ține departe; a înlătura. ♦ A scoate pe cineva din funcție; a concedia. 2. Refl. A pleca din apropierea cuiva sau a ceva; a merge în altă parte. ♦ A se abate, a devia. – În + depărta. DOOM
îndepărtá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndepărteáză
îndepărtai
ÎNDEPĂRTÁ, îndepărtez, vb. I. 1. Tranz. A face să fie sau a ține departe; a înlătura. ♦ A scoate pe cineva din funcție; a concedia. 2. Refl. A pleca din apropierea cuiva sau a ceva; a merge în altă parte. ♦ A se abate, a devia. – În + depărta. DOOM
îndepărtá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndepărteáză
îndepărtam
ÎNDEPĂRTÁ, îndepărtez, vb. I. 1. Tranz. A face să fie sau a ține departe; a înlătura. ♦ A scoate pe cineva din funcție; a concedia. 2. Refl. A pleca din apropierea cuiva sau a ceva; a merge în altă parte. ♦ A se abate, a devia. – În + depărta. DOOM
îndepărtá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndepărteáză
îndepărtare
ÎNDEPĂRTÁ, îndepărtez, vb. I. 1. Tranz. A face să fie sau a ține departe; a înlătura. ♦ A scoate pe cineva din funcție; a concedia. 2. Refl. A pleca din apropierea cuiva sau a ceva; a merge în altă parte. ♦ A se abate, a devia. – În + depărta. DOOM
îndepărtá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndepărteáză
îndepărtare
ÎNDEPĂRTÁRE, îndepărtări, s. f. Acțiunea de a (se) îndepărta și rezultatul ei; înlăturare, eliminare; destituire; abatere, deviere. – V. îndepărta. DOOM
îndepărtáre s. f., g.-d. art. îndepărtắrii; pl. îndepărtắri
îndepărtarea
ÎNDEPĂRTÁRE, îndepărtări, s. f. Acțiunea de a (se) îndepărta și rezultatul ei; înlăturare, eliminare; destituire; abatere, deviere. – V. îndepărta. DOOM
îndepărtáre s. f., g.-d. art. îndepărtắrii; pl. îndepărtắri
îndepărtară
ÎNDEPĂRTÁ, îndepărtez, vb. I. 1. Tranz. A face să fie sau a ține departe; a înlătura. ♦ A scoate pe cineva din funcție; a concedia. 2. Refl. A pleca din apropierea cuiva sau a ceva; a merge în altă parte. ♦ A se abate, a devia. – În + depărta. DOOM
îndepărtá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndepărteáză
îndepărtarăm
ÎNDEPĂRTÁ, îndepărtez, vb. I. 1. Tranz. A face să fie sau a ține departe; a înlătura. ♦ A scoate pe cineva din funcție; a concedia. 2. Refl. A pleca din apropierea cuiva sau a ceva; a merge în altă parte. ♦ A se abate, a devia. – În + depărta. DOOM
îndepărtá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndepărteáză
îndepărtarăți
ÎNDEPĂRTÁ, îndepărtez, vb. I. 1. Tranz. A face să fie sau a ține departe; a înlătura. ♦ A scoate pe cineva din funcție; a concedia. 2. Refl. A pleca din apropierea cuiva sau a ceva; a merge în altă parte. ♦ A se abate, a devia. – În + depărta. DOOM
îndepărtá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndepărteáză
îndepărtase
ÎNDEPĂRTÁ, îndepărtez, vb. I. 1. Tranz. A face să fie sau a ține departe; a înlătura. ♦ A scoate pe cineva din funcție; a concedia. 2. Refl. A pleca din apropierea cuiva sau a ceva; a merge în altă parte. ♦ A se abate, a devia. – În + depărta. DOOM
îndepărtá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndepărteáză
îndepărtasem
ÎNDEPĂRTÁ, îndepărtez, vb. I. 1. Tranz. A face să fie sau a ține departe; a înlătura. ♦ A scoate pe cineva din funcție; a concedia. 2. Refl. A pleca din apropierea cuiva sau a ceva; a merge în altă parte. ♦ A se abate, a devia. – În + depărta. DOOM
îndepărtá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndepărteáză
îndepărtaseră
ÎNDEPĂRTÁ, îndepărtez, vb. I. 1. Tranz. A face să fie sau a ține departe; a înlătura. ♦ A scoate pe cineva din funcție; a concedia. 2. Refl. A pleca din apropierea cuiva sau a ceva; a merge în altă parte. ♦ A se abate, a devia. – În + depărta. DOOM
îndepărtá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndepărteáză
îndepărtaserăm
ÎNDEPĂRTÁ, îndepărtez, vb. I. 1. Tranz. A face să fie sau a ține departe; a înlătura. ♦ A scoate pe cineva din funcție; a concedia. 2. Refl. A pleca din apropierea cuiva sau a ceva; a merge în altă parte. ♦ A se abate, a devia. – În + depărta. DOOM
îndepărtá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndepărteáză
îndepărtaserăți
ÎNDEPĂRTÁ, îndepărtez, vb. I. 1. Tranz. A face să fie sau a ține departe; a înlătura. ♦ A scoate pe cineva din funcție; a concedia. 2. Refl. A pleca din apropierea cuiva sau a ceva; a merge în altă parte. ♦ A se abate, a devia. – În + depărta. DOOM
îndepărtá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndepărteáză
îndepărtaseși
ÎNDEPĂRTÁ, îndepărtez, vb. I. 1. Tranz. A face să fie sau a ține departe; a înlătura. ♦ A scoate pe cineva din funcție; a concedia. 2. Refl. A pleca din apropierea cuiva sau a ceva; a merge în altă parte. ♦ A se abate, a devia. – În + depărta. DOOM
îndepărtá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndepărteáză
îndepărtaseți
ÎNDEPĂRTÁ, îndepărtez, vb. I. 1. Tranz. A face să fie sau a ține departe; a înlătura. ♦ A scoate pe cineva din funcție; a concedia. 2. Refl. A pleca din apropierea cuiva sau a ceva; a merge în altă parte. ♦ A se abate, a devia. – În + depărta. DOOM
îndepărtá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndepărteáză
îndepărtat
ÎNDEPĂRTÁ, îndepărtez, vb. I. 1. Tranz. A face să fie sau a ține departe; a înlătura. ♦ A scoate pe cineva din funcție; a concedia. 2. Refl. A pleca din apropierea cuiva sau a ceva; a merge în altă parte. ♦ A se abate, a devia. – În + depărta. DOOM
îndepărtá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndepărteáză
îndepărtat
ÎNDEPĂRTÁT, -Ă, îndepărtați, -te, adj. Care este situat la (mare) distanță; depărtat. ♦ Care vine de departe. ♦ Care s-a petrecut demult. – V. îndepărta.
îndepărtata
ÎNDEPĂRTÁT, -Ă, îndepărtați, -te, adj. Care este situat la (mare) distanță; depărtat. ♦ Care vine de departe. ♦ Care s-a petrecut demult. – V. îndepărta.
îndepărtate
ÎNDEPĂRTÁT, -Ă, îndepărtați, -te, adj. Care este situat la (mare) distanță; depărtat. ♦ Care vine de departe. ♦ Care s-a petrecut demult. – V. îndepărta.
îndepărtatei
ÎNDEPĂRTÁT, -Ă, îndepărtați, -te, adj. Care este situat la (mare) distanță; depărtat. ♦ Care vine de departe. ♦ Care s-a petrecut demult. – V. îndepărta.
îndepărtatele
ÎNDEPĂRTÁT, -Ă, îndepărtați, -te, adj. Care este situat la (mare) distanță; depărtat. ♦ Care vine de departe. ♦ Care s-a petrecut demult. – V. îndepărta.
îndepărtatelor
ÎNDEPĂRTÁT, -Ă, îndepărtați, -te, adj. Care este situat la (mare) distanță; depărtat. ♦ Care vine de departe. ♦ Care s-a petrecut demult. – V. îndepărta.
îndepărtatul
ÎNDEPĂRTÁT, -Ă, îndepărtați, -te, adj. Care este situat la (mare) distanță; depărtat. ♦ Care vine de departe. ♦ Care s-a petrecut demult. – V. îndepărta.
îndepărtatului
ÎNDEPĂRTÁT, -Ă, îndepărtați, -te, adj. Care este situat la (mare) distanță; depărtat. ♦ Care vine de departe. ♦ Care s-a petrecut demult. – V. îndepărta.
îndepărtau
ÎNDEPĂRTÁ, îndepărtez, vb. I. 1. Tranz. A face să fie sau a ține departe; a înlătura. ♦ A scoate pe cineva din funcție; a concedia. 2. Refl. A pleca din apropierea cuiva sau a ceva; a merge în altă parte. ♦ A se abate, a devia. – În + depărta. DOOM
îndepărtá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndepărteáză
îndepărtași
ÎNDEPĂRTÁ, îndepărtez, vb. I. 1. Tranz. A face să fie sau a ține departe; a înlătura. ♦ A scoate pe cineva din funcție; a concedia. 2. Refl. A pleca din apropierea cuiva sau a ceva; a merge în altă parte. ♦ A se abate, a devia. – În + depărta. DOOM
îndepărtá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndepărteáză
îndepărtați
ÎNDEPĂRTÁ, îndepărtez, vb. I. 1. Tranz. A face să fie sau a ține departe; a înlătura. ♦ A scoate pe cineva din funcție; a concedia. 2. Refl. A pleca din apropierea cuiva sau a ceva; a merge în altă parte. ♦ A se abate, a devia. – În + depărta. DOOM
îndepărtá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndepărteáză
îndepărtați
ÎNDEPĂRTÁT, -Ă, îndepărtați, -te, adj. Care este situat la (mare) distanță; depărtat. ♦ Care vine de departe. ♦ Care s-a petrecut demult. – V. îndepărta.
îndepărtații
ÎNDEPĂRTÁT, -Ă, îndepărtați, -te, adj. Care este situat la (mare) distanță; depărtat. ♦ Care vine de departe. ♦ Care s-a petrecut demult. – V. îndepărta.
îndepărtaților
ÎNDEPĂRTÁT, -Ă, îndepărtați, -te, adj. Care este situat la (mare) distanță; depărtat. ♦ Care vine de departe. ♦ Care s-a petrecut demult. – V. îndepărta.
îndepărtează
ÎNDEPĂRTÁ, îndepărtez, vb. I. 1. Tranz. A face să fie sau a ține departe; a înlătura. ♦ A scoate pe cineva din funcție; a concedia. 2. Refl. A pleca din apropierea cuiva sau a ceva; a merge în altă parte. ♦ A se abate, a devia. – În + depărta. DOOM
îndepărtá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndepărteáză
îndepărtez
ÎNDEPĂRTÁ, îndepărtez, vb. I. 1. Tranz. A face să fie sau a ține departe; a înlătura. ♦ A scoate pe cineva din funcție; a concedia. 2. Refl. A pleca din apropierea cuiva sau a ceva; a merge în altă parte. ♦ A se abate, a devia. – În + depărta. DOOM
îndepărtá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndepărteáză
îndepărteze
ÎNDEPĂRTÁ, îndepărtez, vb. I. 1. Tranz. A face să fie sau a ține departe; a înlătura. ♦ A scoate pe cineva din funcție; a concedia. 2. Refl. A pleca din apropierea cuiva sau a ceva; a merge în altă parte. ♦ A se abate, a devia. – În + depărta. DOOM
îndepărtá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndepărteáză
îndepărtezi
ÎNDEPĂRTÁ, îndepărtez, vb. I. 1. Tranz. A face să fie sau a ține departe; a înlătura. ♦ A scoate pe cineva din funcție; a concedia. 2. Refl. A pleca din apropierea cuiva sau a ceva; a merge în altă parte. ♦ A se abate, a devia. – În + depărta. DOOM
îndepărtá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndepărteáză
îndepărtând
ÎNDEPĂRTÁ, îndepărtez, vb. I. 1. Tranz. A face să fie sau a ține departe; a înlătura. ♦ A scoate pe cineva din funcție; a concedia. 2. Refl. A pleca din apropierea cuiva sau a ceva; a merge în altă parte. ♦ A se abate, a devia. – În + depărta. DOOM
îndepărtá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndepărteáză
îndepărtînd
ÎNDEPĂRTÁ, îndepărtez, vb. I. 1. Tranz. A face să fie sau a ține departe; a înlătura. ♦ A scoate pe cineva din funcție; a concedia. 2. Refl. A pleca din apropierea cuiva sau a ceva; a merge în altă parte. ♦ A se abate, a devia. – În + depărta. DOOM
îndepărtá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndepărteáză
îndepărtări
ÎNDEPĂRTÁRE, îndepărtări, s. f. Acțiunea de a (se) îndepărta și rezultatul ei; înlăturare, eliminare; destituire; abatere, deviere. – V. îndepărta. DOOM
îndepărtáre s. f., g.-d. art. îndepărtắrii; pl. îndepărtắri
îndepărtării
ÎNDEPĂRTÁRE, îndepărtări, s. f. Acțiunea de a (se) îndepărta și rezultatul ei; înlăturare, eliminare; destituire; abatere, deviere. – V. îndepărta. DOOM
îndepărtáre s. f., g.-d. art. îndepărtắrii; pl. îndepărtắri
îndepărtările
ÎNDEPĂRTÁRE, îndepărtări, s. f. Acțiunea de a (se) îndepărta și rezultatul ei; înlăturare, eliminare; destituire; abatere, deviere. – V. îndepărta. DOOM
îndepărtáre s. f., g.-d. art. îndepărtắrii; pl. îndepărtắri
îndepărtărilor
ÎNDEPĂRTÁRE, îndepărtări, s. f. Acțiunea de a (se) îndepărta și rezultatul ei; înlăturare, eliminare; destituire; abatere, deviere. – V. îndepărta. DOOM
îndepărtáre s. f., g.-d. art. îndepărtắrii; pl. îndepărtắri
îndes
ÎNDESÁ, îndés, vb. I. 1. Tranz. A apăsa, a presa ca să încapă cât mai mult într-un spațiu restrâns, a vârî cu forța (într-un spațiu limitat); a înghesui, a bucși. ♦ A face cât mai compact (un material). 2. Tranz. A-și așeza pălăria, căciula, șapca, trăgând-o cât mai mult pe cap. 3. Refl. (Despre o mulțime de persoane sau de lucruri în mișcare) A se aduna, a se îngrămădi unul lângă altul, unul peste altul; a se înghesui. ♦ (Pop.) A se grăbi, a da zor. – Lat. in-de(n)sare. DOOM
îndesá (a ~) (a înghesui) vb., ind. prez. 3 îndeásă; ger. îndesấnd
îndesa
ÎNDESÁ, îndés, vb. I. 1. Tranz. A apăsa, a presa ca să încapă cât mai mult într-un spațiu restrâns, a vârî cu forța (într-un spațiu limitat); a înghesui, a bucși. ♦ A face cât mai compact (un material). 2. Tranz. A-și așeza pălăria, căciula, șapca, trăgând-o cât mai mult pe cap. 3. Refl. (Despre o mulțime de persoane sau de lucruri în mișcare) A se aduna, a se îngrămădi unul lângă altul, unul peste altul; a se înghesui. ♦ (Pop.) A se grăbi, a da zor. – Lat. in-de(n)sare. DOOM
îndesá (a ~) (a înghesui) vb., ind. prez. 3 îndeásă; ger. îndesấnd
îndesai
ÎNDESÁ, îndés, vb. I. 1. Tranz. A apăsa, a presa ca să încapă cât mai mult într-un spațiu restrâns, a vârî cu forța (într-un spațiu limitat); a înghesui, a bucși. ♦ A face cât mai compact (un material). 2. Tranz. A-și așeza pălăria, căciula, șapca, trăgând-o cât mai mult pe cap. 3. Refl. (Despre o mulțime de persoane sau de lucruri în mișcare) A se aduna, a se îngrămădi unul lângă altul, unul peste altul; a se înghesui. ♦ (Pop.) A se grăbi, a da zor. – Lat. in-de(n)sare. DOOM
îndesá (a ~) (a înghesui) vb., ind. prez. 3 îndeásă; ger. îndesấnd
îndesam
ÎNDESÁ, îndés, vb. I. 1. Tranz. A apăsa, a presa ca să încapă cât mai mult într-un spațiu restrâns, a vârî cu forța (într-un spațiu limitat); a înghesui, a bucși. ♦ A face cât mai compact (un material). 2. Tranz. A-și așeza pălăria, căciula, șapca, trăgând-o cât mai mult pe cap. 3. Refl. (Despre o mulțime de persoane sau de lucruri în mișcare) A se aduna, a se îngrămădi unul lângă altul, unul peste altul; a se înghesui. ♦ (Pop.) A se grăbi, a da zor. – Lat. in-de(n)sare. DOOM
îndesá (a ~) (a înghesui) vb., ind. prez. 3 îndeásă; ger. îndesấnd
îndesare
ÎNDESÁ, îndés, vb. I. 1. Tranz. A apăsa, a presa ca să încapă cât mai mult într-un spațiu restrâns, a vârî cu forța (într-un spațiu limitat); a înghesui, a bucși. ♦ A face cât mai compact (un material). 2. Tranz. A-și așeza pălăria, căciula, șapca, trăgând-o cât mai mult pe cap. 3. Refl. (Despre o mulțime de persoane sau de lucruri în mișcare) A se aduna, a se îngrămădi unul lângă altul, unul peste altul; a se înghesui. ♦ (Pop.) A se grăbi, a da zor. – Lat. in-de(n)sare. DOOM
îndesá (a ~) (a înghesui) vb., ind. prez. 3 îndeásă; ger. îndesấnd
îndesare
ÎNDESÁRE, îndesări, s. f. Acțiunea de a (se) îndesa; înghesuire, îngrămădire. – V. îndesa. DOOM
îndesáre s. f., g.-d. art. îndesắrii; pl. îndesắri
îndesarea
ÎNDESÁRE, îndesări, s. f. Acțiunea de a (se) îndesa; înghesuire, îngrămădire. – V. îndesa. DOOM
îndesáre s. f., g.-d. art. îndesắrii; pl. îndesắri
îndesară
ÎNDESÁ, îndés, vb. I. 1. Tranz. A apăsa, a presa ca să încapă cât mai mult într-un spațiu restrâns, a vârî cu forța (într-un spațiu limitat); a înghesui, a bucși. ♦ A face cât mai compact (un material). 2. Tranz. A-și așeza pălăria, căciula, șapca, trăgând-o cât mai mult pe cap. 3. Refl. (Despre o mulțime de persoane sau de lucruri în mișcare) A se aduna, a se îngrămădi unul lângă altul, unul peste altul; a se înghesui. ♦ (Pop.) A se grăbi, a da zor. – Lat. in-de(n)sare. DOOM
îndesá (a ~) (a înghesui) vb., ind. prez. 3 îndeásă; ger. îndesấnd
îndesarăm
ÎNDESÁ, îndés, vb. I. 1. Tranz. A apăsa, a presa ca să încapă cât mai mult într-un spațiu restrâns, a vârî cu forța (într-un spațiu limitat); a înghesui, a bucși. ♦ A face cât mai compact (un material). 2. Tranz. A-și așeza pălăria, căciula, șapca, trăgând-o cât mai mult pe cap. 3. Refl. (Despre o mulțime de persoane sau de lucruri în mișcare) A se aduna, a se îngrămădi unul lângă altul, unul peste altul; a se înghesui. ♦ (Pop.) A se grăbi, a da zor. – Lat. in-de(n)sare. DOOM
îndesá (a ~) (a înghesui) vb., ind. prez. 3 îndeásă; ger. îndesấnd
îndesarăți
ÎNDESÁ, îndés, vb. I. 1. Tranz. A apăsa, a presa ca să încapă cât mai mult într-un spațiu restrâns, a vârî cu forța (într-un spațiu limitat); a înghesui, a bucși. ♦ A face cât mai compact (un material). 2. Tranz. A-și așeza pălăria, căciula, șapca, trăgând-o cât mai mult pe cap. 3. Refl. (Despre o mulțime de persoane sau de lucruri în mișcare) A se aduna, a se îngrămădi unul lângă altul, unul peste altul; a se înghesui. ♦ (Pop.) A se grăbi, a da zor. – Lat. in-de(n)sare. DOOM
îndesá (a ~) (a înghesui) vb., ind. prez. 3 îndeásă; ger. îndesấnd
îndesase
ÎNDESÁ, îndés, vb. I. 1. Tranz. A apăsa, a presa ca să încapă cât mai mult într-un spațiu restrâns, a vârî cu forța (într-un spațiu limitat); a înghesui, a bucși. ♦ A face cât mai compact (un material). 2. Tranz. A-și așeza pălăria, căciula, șapca, trăgând-o cât mai mult pe cap. 3. Refl. (Despre o mulțime de persoane sau de lucruri în mișcare) A se aduna, a se îngrămădi unul lângă altul, unul peste altul; a se înghesui. ♦ (Pop.) A se grăbi, a da zor. – Lat. in-de(n)sare. DOOM
îndesá (a ~) (a înghesui) vb., ind. prez. 3 îndeásă; ger. îndesấnd
îndesasem
ÎNDESÁ, îndés, vb. I. 1. Tranz. A apăsa, a presa ca să încapă cât mai mult într-un spațiu restrâns, a vârî cu forța (într-un spațiu limitat); a înghesui, a bucși. ♦ A face cât mai compact (un material). 2. Tranz. A-și așeza pălăria, căciula, șapca, trăgând-o cât mai mult pe cap. 3. Refl. (Despre o mulțime de persoane sau de lucruri în mișcare) A se aduna, a se îngrămădi unul lângă altul, unul peste altul; a se înghesui. ♦ (Pop.) A se grăbi, a da zor. – Lat. in-de(n)sare. DOOM
îndesá (a ~) (a înghesui) vb., ind. prez. 3 îndeásă; ger. îndesấnd
îndesaseră
ÎNDESÁ, îndés, vb. I. 1. Tranz. A apăsa, a presa ca să încapă cât mai mult într-un spațiu restrâns, a vârî cu forța (într-un spațiu limitat); a înghesui, a bucși. ♦ A face cât mai compact (un material). 2. Tranz. A-și așeza pălăria, căciula, șapca, trăgând-o cât mai mult pe cap. 3. Refl. (Despre o mulțime de persoane sau de lucruri în mișcare) A se aduna, a se îngrămădi unul lângă altul, unul peste altul; a se înghesui. ♦ (Pop.) A se grăbi, a da zor. – Lat. in-de(n)sare. DOOM
îndesá (a ~) (a înghesui) vb., ind. prez. 3 îndeásă; ger. îndesấnd
îndesaserăm
ÎNDESÁ, îndés, vb. I. 1. Tranz. A apăsa, a presa ca să încapă cât mai mult într-un spațiu restrâns, a vârî cu forța (într-un spațiu limitat); a înghesui, a bucși. ♦ A face cât mai compact (un material). 2. Tranz. A-și așeza pălăria, căciula, șapca, trăgând-o cât mai mult pe cap. 3. Refl. (Despre o mulțime de persoane sau de lucruri în mișcare) A se aduna, a se îngrămădi unul lângă altul, unul peste altul; a se înghesui. ♦ (Pop.) A se grăbi, a da zor. – Lat. in-de(n)sare. DOOM
îndesá (a ~) (a înghesui) vb., ind. prez. 3 îndeásă; ger. îndesấnd
îndesaserăți
ÎNDESÁ, îndés, vb. I. 1. Tranz. A apăsa, a presa ca să încapă cât mai mult într-un spațiu restrâns, a vârî cu forța (într-un spațiu limitat); a înghesui, a bucși. ♦ A face cât mai compact (un material). 2. Tranz. A-și așeza pălăria, căciula, șapca, trăgând-o cât mai mult pe cap. 3. Refl. (Despre o mulțime de persoane sau de lucruri în mișcare) A se aduna, a se îngrămădi unul lângă altul, unul peste altul; a se înghesui. ♦ (Pop.) A se grăbi, a da zor. – Lat. in-de(n)sare. DOOM
îndesá (a ~) (a înghesui) vb., ind. prez. 3 îndeásă; ger. îndesấnd
îndesaseși
ÎNDESÁ, îndés, vb. I. 1. Tranz. A apăsa, a presa ca să încapă cât mai mult într-un spațiu restrâns, a vârî cu forța (într-un spațiu limitat); a înghesui, a bucși. ♦ A face cât mai compact (un material). 2. Tranz. A-și așeza pălăria, căciula, șapca, trăgând-o cât mai mult pe cap. 3. Refl. (Despre o mulțime de persoane sau de lucruri în mișcare) A se aduna, a se îngrămădi unul lângă altul, unul peste altul; a se înghesui. ♦ (Pop.) A se grăbi, a da zor. – Lat. in-de(n)sare. DOOM
îndesá (a ~) (a înghesui) vb., ind. prez. 3 îndeásă; ger. îndesấnd
îndesaseți
ÎNDESÁ, îndés, vb. I. 1. Tranz. A apăsa, a presa ca să încapă cât mai mult într-un spațiu restrâns, a vârî cu forța (într-un spațiu limitat); a înghesui, a bucși. ♦ A face cât mai compact (un material). 2. Tranz. A-și așeza pălăria, căciula, șapca, trăgând-o cât mai mult pe cap. 3. Refl. (Despre o mulțime de persoane sau de lucruri în mișcare) A se aduna, a se îngrămădi unul lângă altul, unul peste altul; a se înghesui. ♦ (Pop.) A se grăbi, a da zor. – Lat. in-de(n)sare. DOOM
îndesá (a ~) (a înghesui) vb., ind. prez. 3 îndeásă; ger. îndesấnd
îndesat
ÎNDESÁ, îndés, vb. I. 1. Tranz. A apăsa, a presa ca să încapă cât mai mult într-un spațiu restrâns, a vârî cu forța (într-un spațiu limitat); a înghesui, a bucși. ♦ A face cât mai compact (un material). 2. Tranz. A-și așeza pălăria, căciula, șapca, trăgând-o cât mai mult pe cap. 3. Refl. (Despre o mulțime de persoane sau de lucruri în mișcare) A se aduna, a se îngrămădi unul lângă altul, unul peste altul; a se înghesui. ♦ (Pop.) A se grăbi, a da zor. – Lat. in-de(n)sare. DOOM
îndesá (a ~) (a înghesui) vb., ind. prez. 3 îndeásă; ger. îndesấnd
îndesat
ÎNDESÁT, -Ă, îndesați, -te, adj. 1. Foarte plin, cu conținutul presat; îngrămădit, înghesuit2. ◊ Loc. adv. Cu vârf și îndesat = din belșug, cu prisosință. 2. Greu, puternic, apăsat. 3. Compact, dens, masiv. 4. (Despre ființe) Mic și gros. – V. îndesa.
îndesata
ÎNDESÁT, -Ă, îndesați, -te, adj. 1. Foarte plin, cu conținutul presat; îngrămădit, înghesuit2. ◊ Loc. adv. Cu vârf și îndesat = din belșug, cu prisosință. 2. Greu, puternic, apăsat. 3. Compact, dens, masiv. 4. (Despre ființe) Mic și gros. – V. îndesa.
îndesate
ÎNDESÁT, -Ă, îndesați, -te, adj. 1. Foarte plin, cu conținutul presat; îngrămădit, înghesuit2. ◊ Loc. adv. Cu vârf și îndesat = din belșug, cu prisosință. 2. Greu, puternic, apăsat. 3. Compact, dens, masiv. 4. (Despre ființe) Mic și gros. – V. îndesa.
îndesatei
ÎNDESÁT, -Ă, îndesați, -te, adj. 1. Foarte plin, cu conținutul presat; îngrămădit, înghesuit2. ◊ Loc. adv. Cu vârf și îndesat = din belșug, cu prisosință. 2. Greu, puternic, apăsat. 3. Compact, dens, masiv. 4. (Despre ființe) Mic și gros. – V. îndesa.
îndesatele
ÎNDESÁT, -Ă, îndesați, -te, adj. 1. Foarte plin, cu conținutul presat; îngrămădit, înghesuit2. ◊ Loc. adv. Cu vârf și îndesat = din belșug, cu prisosință. 2. Greu, puternic, apăsat. 3. Compact, dens, masiv. 4. (Despre ființe) Mic și gros. – V. îndesa.
îndesatelor
ÎNDESÁT, -Ă, îndesați, -te, adj. 1. Foarte plin, cu conținutul presat; îngrămădit, înghesuit2. ◊ Loc. adv. Cu vârf și îndesat = din belșug, cu prisosință. 2. Greu, puternic, apăsat. 3. Compact, dens, masiv. 4. (Despre ființe) Mic și gros. – V. îndesa.
îndesatul
ÎNDESÁT, -Ă, îndesați, -te, adj. 1. Foarte plin, cu conținutul presat; îngrămădit, înghesuit2. ◊ Loc. adv. Cu vârf și îndesat = din belșug, cu prisosință. 2. Greu, puternic, apăsat. 3. Compact, dens, masiv. 4. (Despre ființe) Mic și gros. – V. îndesa.
îndesatului
ÎNDESÁT, -Ă, îndesați, -te, adj. 1. Foarte plin, cu conținutul presat; îngrămădit, înghesuit2. ◊ Loc. adv. Cu vârf și îndesat = din belșug, cu prisosință. 2. Greu, puternic, apăsat. 3. Compact, dens, masiv. 4. (Despre ființe) Mic și gros. – V. îndesa.
îndesau
ÎNDESÁ, îndés, vb. I. 1. Tranz. A apăsa, a presa ca să încapă cât mai mult într-un spațiu restrâns, a vârî cu forța (într-un spațiu limitat); a înghesui, a bucși. ♦ A face cât mai compact (un material). 2. Tranz. A-și așeza pălăria, căciula, șapca, trăgând-o cât mai mult pe cap. 3. Refl. (Despre o mulțime de persoane sau de lucruri în mișcare) A se aduna, a se îngrămădi unul lângă altul, unul peste altul; a se înghesui. ♦ (Pop.) A se grăbi, a da zor. – Lat. in-de(n)sare. DOOM
îndesá (a ~) (a înghesui) vb., ind. prez. 3 îndeásă; ger. îndesấnd
îndesași
ÎNDESÁ, îndés, vb. I. 1. Tranz. A apăsa, a presa ca să încapă cât mai mult într-un spațiu restrâns, a vârî cu forța (într-un spațiu limitat); a înghesui, a bucși. ♦ A face cât mai compact (un material). 2. Tranz. A-și așeza pălăria, căciula, șapca, trăgând-o cât mai mult pe cap. 3. Refl. (Despre o mulțime de persoane sau de lucruri în mișcare) A se aduna, a se îngrămădi unul lângă altul, unul peste altul; a se înghesui. ♦ (Pop.) A se grăbi, a da zor. – Lat. in-de(n)sare. DOOM
îndesá (a ~) (a înghesui) vb., ind. prez. 3 îndeásă; ger. îndesấnd
îndesați
ÎNDESÁ, îndés, vb. I. 1. Tranz. A apăsa, a presa ca să încapă cât mai mult într-un spațiu restrâns, a vârî cu forța (într-un spațiu limitat); a înghesui, a bucși. ♦ A face cât mai compact (un material). 2. Tranz. A-și așeza pălăria, căciula, șapca, trăgând-o cât mai mult pe cap. 3. Refl. (Despre o mulțime de persoane sau de lucruri în mișcare) A se aduna, a se îngrămădi unul lângă altul, unul peste altul; a se înghesui. ♦ (Pop.) A se grăbi, a da zor. – Lat. in-de(n)sare. DOOM
îndesá (a ~) (a înghesui) vb., ind. prez. 3 îndeásă; ger. îndesấnd
îndesați
ÎNDESÁT, -Ă, îndesați, -te, adj. 1. Foarte plin, cu conținutul presat; îngrămădit, înghesuit2. ◊ Loc. adv. Cu vârf și îndesat = din belșug, cu prisosință. 2. Greu, puternic, apăsat. 3. Compact, dens, masiv. 4. (Despre ființe) Mic și gros. – V. îndesa.
îndesații
ÎNDESÁT, -Ă, îndesați, -te, adj. 1. Foarte plin, cu conținutul presat; îngrămădit, înghesuit2. ◊ Loc. adv. Cu vârf și îndesat = din belșug, cu prisosință. 2. Greu, puternic, apăsat. 3. Compact, dens, masiv. 4. (Despre ființe) Mic și gros. – V. îndesa.
îndesaților
ÎNDESÁT, -Ă, îndesați, -te, adj. 1. Foarte plin, cu conținutul presat; îngrămădit, înghesuit2. ◊ Loc. adv. Cu vârf și îndesat = din belșug, cu prisosință. 2. Greu, puternic, apăsat. 3. Compact, dens, masiv. 4. (Despre ființe) Mic și gros. – V. îndesa.
îndese
ÎNDESÁ, îndés, vb. I. 1. Tranz. A apăsa, a presa ca să încapă cât mai mult într-un spațiu restrâns, a vârî cu forța (într-un spațiu limitat); a înghesui, a bucși. ♦ A face cât mai compact (un material). 2. Tranz. A-și așeza pălăria, căciula, șapca, trăgând-o cât mai mult pe cap. 3. Refl. (Despre o mulțime de persoane sau de lucruri în mișcare) A se aduna, a se îngrămădi unul lângă altul, unul peste altul; a se înghesui. ♦ (Pop.) A se grăbi, a da zor. – Lat. in-de(n)sare. DOOM
îndesá (a ~) (a înghesui) vb., ind. prez. 3 îndeásă; ger. îndesấnd
îndesea
ÎNDESÍ, îndesesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină mai des, mai compact. ♦ A (se) înmulți. – În + des. DOOM
îndesí (a ~) (a face să devină mai des) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndesésc, imperf. 3 sg. îndeseá; conj. prez. 3 să îndeseáscă; ger. îndesínd
îndeseai
ÎNDESÍ, îndesesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină mai des, mai compact. ♦ A (se) înmulți. – În + des. DOOM
îndesí (a ~) (a face să devină mai des) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndesésc, imperf. 3 sg. îndeseá; conj. prez. 3 să îndeseáscă; ger. îndesínd
îndeseam
ÎNDESÍ, îndesesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină mai des, mai compact. ♦ A (se) înmulți. – În + des. DOOM
îndesí (a ~) (a face să devină mai des) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndesésc, imperf. 3 sg. îndeseá; conj. prez. 3 să îndeseáscă; ger. îndesínd
îndeseară
ÎNDESEÁRĂ adv. Către sfîrșitul zilei, spre amurg, în amurg. Cînd va fi îndeseară, să aștearnă pe drum smoală. ISPIRESCU, L. 186. Ziua-ntreagă ea mergea Și-ndeseară agiungea În codru la Pandina. ALECSANDRI, P. P. 55. DOOM
îndeseáră (pop.) adv.
îndesească
ÎNDESÍ, îndesesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină mai des, mai compact. ♦ A (se) înmulți. – În + des. DOOM
îndesí (a ~) (a face să devină mai des) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndesésc, imperf. 3 sg. îndeseá; conj. prez. 3 să îndeseáscă; ger. îndesínd
îndeseau
ÎNDESÍ, îndesesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină mai des, mai compact. ♦ A (se) înmulți. – În + des. DOOM
îndesí (a ~) (a face să devină mai des) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndesésc, imperf. 3 sg. îndeseá; conj. prez. 3 să îndeseáscă; ger. îndesínd
îndeseați
ÎNDESÍ, îndesesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină mai des, mai compact. ♦ A (se) înmulți. – În + des. DOOM
îndesí (a ~) (a face să devină mai des) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndesésc, imperf. 3 sg. îndeseá; conj. prez. 3 să îndeseáscă; ger. îndesínd
îndesesc
ÎNDESÍ, îndesesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină mai des, mai compact. ♦ A (se) înmulți. – În + des. DOOM
îndesí (a ~) (a face să devină mai des) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndesésc, imperf. 3 sg. îndeseá; conj. prez. 3 să îndeseáscă; ger. îndesínd
îndesește
ÎNDESÍ, îndesesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină mai des, mai compact. ♦ A (se) înmulți. – În + des. DOOM
îndesí (a ~) (a face să devină mai des) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndesésc, imperf. 3 sg. îndeseá; conj. prez. 3 să îndeseáscă; ger. îndesínd
îndesești
ÎNDESÍ, îndesesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină mai des, mai compact. ♦ A (se) înmulți. – În + des. DOOM
îndesí (a ~) (a face să devină mai des) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndesésc, imperf. 3 sg. îndeseá; conj. prez. 3 să îndeseáscă; ger. îndesínd
îndesi
ÎNDESÍ, îndesesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină mai des, mai compact. ♦ A (se) înmulți. – În + des. DOOM
îndesí (a ~) (a face să devină mai des) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndesésc, imperf. 3 sg. îndeseá; conj. prez. 3 să îndeseáscă; ger. îndesínd
îndesii
ÎNDESÍ, îndesesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină mai des, mai compact. ♦ A (se) înmulți. – În + des. DOOM
îndesí (a ~) (a face să devină mai des) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndesésc, imperf. 3 sg. îndeseá; conj. prez. 3 să îndeseáscă; ger. îndesínd
îndesim
ÎNDESÍ, îndesesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină mai des, mai compact. ♦ A (se) înmulți. – În + des. DOOM
îndesí (a ~) (a face să devină mai des) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndesésc, imperf. 3 sg. îndeseá; conj. prez. 3 să îndeseáscă; ger. îndesínd
îndesind
ÎNDESÍ, îndesesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină mai des, mai compact. ♦ A (se) înmulți. – În + des. DOOM
îndesí (a ~) (a face să devină mai des) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndesésc, imperf. 3 sg. îndeseá; conj. prez. 3 să îndeseáscă; ger. îndesínd
îndesire
ÎNDESÍ, îndesesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină mai des, mai compact. ♦ A (se) înmulți. – În + des. DOOM
îndesí (a ~) (a face să devină mai des) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndesésc, imperf. 3 sg. îndeseá; conj. prez. 3 să îndeseáscă; ger. îndesínd
îndesire
ÎNDESÍRE s. f. Faptul de a (se) îndesi; sporire; desime. – V. îndesi. DOOM
îndesíre s. f., g.-d. art. îndesírii
îndesirea
ÎNDESÍRE s. f. Faptul de a (se) îndesi; sporire; desime. – V. îndesi. DOOM
îndesíre s. f., g.-d. art. îndesírii
îndesiri
ÎNDESÍRE s. f. Faptul de a (se) îndesi; sporire; desime. – V. îndesi. DOOM
îndesíre s. f., g.-d. art. îndesírii
îndesirii
ÎNDESÍRE s. f. Faptul de a (se) îndesi; sporire; desime. – V. îndesi. DOOM
îndesíre s. f., g.-d. art. îndesírii
îndesirile
ÎNDESÍRE s. f. Faptul de a (se) îndesi; sporire; desime. – V. îndesi. DOOM
îndesíre s. f., g.-d. art. îndesírii
îndesirilor
ÎNDESÍRE s. f. Faptul de a (se) îndesi; sporire; desime. – V. îndesi. DOOM
îndesíre s. f., g.-d. art. îndesírii
îndesiră
ÎNDESÍ, îndesesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină mai des, mai compact. ♦ A (se) înmulți. – În + des. DOOM
îndesí (a ~) (a face să devină mai des) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndesésc, imperf. 3 sg. îndeseá; conj. prez. 3 să îndeseáscă; ger. îndesínd
îndesirăm
ÎNDESÍ, îndesesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină mai des, mai compact. ♦ A (se) înmulți. – În + des. DOOM
îndesí (a ~) (a face să devină mai des) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndesésc, imperf. 3 sg. îndeseá; conj. prez. 3 să îndeseáscă; ger. îndesínd
îndesirăți
ÎNDESÍ, îndesesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină mai des, mai compact. ♦ A (se) înmulți. – În + des. DOOM
îndesí (a ~) (a face să devină mai des) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndesésc, imperf. 3 sg. îndeseá; conj. prez. 3 să îndeseáscă; ger. îndesínd
îndesise
ÎNDESÍ, îndesesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină mai des, mai compact. ♦ A (se) înmulți. – În + des. DOOM
îndesí (a ~) (a face să devină mai des) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndesésc, imperf. 3 sg. îndeseá; conj. prez. 3 să îndeseáscă; ger. îndesínd
îndesisem
ÎNDESÍ, îndesesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină mai des, mai compact. ♦ A (se) înmulți. – În + des. DOOM
îndesí (a ~) (a face să devină mai des) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndesésc, imperf. 3 sg. îndeseá; conj. prez. 3 să îndeseáscă; ger. îndesínd
îndesiseră
ÎNDESÍ, îndesesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină mai des, mai compact. ♦ A (se) înmulți. – În + des. DOOM
îndesí (a ~) (a face să devină mai des) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndesésc, imperf. 3 sg. îndeseá; conj. prez. 3 să îndeseáscă; ger. îndesínd
îndesiserăm
ÎNDESÍ, îndesesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină mai des, mai compact. ♦ A (se) înmulți. – În + des. DOOM
îndesí (a ~) (a face să devină mai des) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndesésc, imperf. 3 sg. îndeseá; conj. prez. 3 să îndeseáscă; ger. îndesínd
îndesiserăți
ÎNDESÍ, îndesesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină mai des, mai compact. ♦ A (se) înmulți. – În + des. DOOM
îndesí (a ~) (a face să devină mai des) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndesésc, imperf. 3 sg. îndeseá; conj. prez. 3 să îndeseáscă; ger. îndesínd
îndesiseși
ÎNDESÍ, îndesesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină mai des, mai compact. ♦ A (se) înmulți. – În + des. DOOM
îndesí (a ~) (a face să devină mai des) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndesésc, imperf. 3 sg. îndeseá; conj. prez. 3 să îndeseáscă; ger. îndesínd
îndesiseți
ÎNDESÍ, îndesesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină mai des, mai compact. ♦ A (se) înmulți. – În + des. DOOM
îndesí (a ~) (a face să devină mai des) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndesésc, imperf. 3 sg. îndeseá; conj. prez. 3 să îndeseáscă; ger. îndesínd
îndesit
ÎNDESÍ, îndesesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină mai des, mai compact. ♦ A (se) înmulți. – În + des. DOOM
îndesí (a ~) (a face să devină mai des) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndesésc, imperf. 3 sg. îndeseá; conj. prez. 3 să îndeseáscă; ger. îndesínd
îndesit
ÎNDESÍT, -Ă, îndesiți, -te, adj. Care a devenit mai des; p. ext. mai frecvent. – V. îndesi.
îndesita
ÎNDESÍT, -Ă, îndesiți, -te, adj. Care a devenit mai des; p. ext. mai frecvent. – V. îndesi.
îndesite
ÎNDESÍT, -Ă, îndesiți, -te, adj. Care a devenit mai des; p. ext. mai frecvent. – V. îndesi.
îndesitei
ÎNDESÍT, -Ă, îndesiți, -te, adj. Care a devenit mai des; p. ext. mai frecvent. – V. îndesi.
îndesitele
ÎNDESÍT, -Ă, îndesiți, -te, adj. Care a devenit mai des; p. ext. mai frecvent. – V. îndesi.
îndesitelor
ÎNDESÍT, -Ă, îndesiți, -te, adj. Care a devenit mai des; p. ext. mai frecvent. – V. îndesi.
îndesitul
ÎNDESÍT, -Ă, îndesiți, -te, adj. Care a devenit mai des; p. ext. mai frecvent. – V. îndesi.
îndesitului
ÎNDESÍT, -Ă, îndesiți, -te, adj. Care a devenit mai des; p. ext. mai frecvent. – V. îndesi.
îndesiși
ÎNDESÍ, îndesesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină mai des, mai compact. ♦ A (se) înmulți. – În + des. DOOM
îndesí (a ~) (a face să devină mai des) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndesésc, imperf. 3 sg. îndeseá; conj. prez. 3 să îndeseáscă; ger. îndesínd
îndesiți
ÎNDESÍ, îndesesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină mai des, mai compact. ♦ A (se) înmulți. – În + des. DOOM
îndesí (a ~) (a face să devină mai des) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndesésc, imperf. 3 sg. îndeseá; conj. prez. 3 să îndeseáscă; ger. îndesínd
îndesiți
ÎNDESÍT, -Ă, îndesiți, -te, adj. Care a devenit mai des; p. ext. mai frecvent. – V. îndesi.
îndesiții
ÎNDESÍT, -Ă, îndesiți, -te, adj. Care a devenit mai des; p. ext. mai frecvent. – V. îndesi.
îndesiților
ÎNDESÍT, -Ă, îndesiți, -te, adj. Care a devenit mai des; p. ext. mai frecvent. – V. îndesi.
îndestul
ÎNDESTÚL, -Ă, îndestui, -le, adj. (Înv.) Destul. ♦ (Adverbial) Cât trebuie, cât se cuvine; de ajuns. – În + destul. DOOM
!îndestúl (înv.) adj. m., pl. îndestúi; f. îndestúlă, pl. îndestúle
îndestula
ÎNDESTÚL, -Ă, îndestui, -le, adj. (Înv.) Destul. ♦ (Adverbial) Cât trebuie, cât se cuvine; de ajuns. – În + destul. DOOM
!îndestúl (înv.) adj. m., pl. îndestúi; f. îndestúlă, pl. îndestúle
îndestula
ÎNDESTULÁ, îndestulez, vb. I. Tranz. A da (sau a lua) destul; a satisface, a sătura (cu de-ale mâncării). ♦ Refl. A avea după dorință, a avea tot ce este necesar. – Din îndestul. DOOM
îndestulá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndestuleáză
îndestulai
ÎNDESTULÁ, îndestulez, vb. I. Tranz. A da (sau a lua) destul; a satisface, a sătura (cu de-ale mâncării). ♦ Refl. A avea după dorință, a avea tot ce este necesar. – Din îndestul. DOOM
îndestulá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndestuleáză
îndestulam
ÎNDESTULÁ, îndestulez, vb. I. Tranz. A da (sau a lua) destul; a satisface, a sătura (cu de-ale mâncării). ♦ Refl. A avea după dorință, a avea tot ce este necesar. – Din îndestul. DOOM
îndestulá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndestuleáză
îndestulare
ÎNDESTULÁ, îndestulez, vb. I. Tranz. A da (sau a lua) destul; a satisface, a sătura (cu de-ale mâncării). ♦ Refl. A avea după dorință, a avea tot ce este necesar. – Din îndestul. DOOM
îndestulá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndestuleáză
îndestulare
ÎNDESTULÁRE, îndestulări, s. f. Acțiunea de a (se) îndestula și rezultatul ei; belșug, abundență. – V. îndestula. DOOM
îndestuláre s. f., g.-d. art. îndestulắrii; pl. îndestulắri
îndestularea
ÎNDESTULÁRE, îndestulări, s. f. Acțiunea de a (se) îndestula și rezultatul ei; belșug, abundență. – V. îndestula. DOOM
îndestuláre s. f., g.-d. art. îndestulắrii; pl. îndestulắri
îndestulară
ÎNDESTULÁ, îndestulez, vb. I. Tranz. A da (sau a lua) destul; a satisface, a sătura (cu de-ale mâncării). ♦ Refl. A avea după dorință, a avea tot ce este necesar. – Din îndestul. DOOM
îndestulá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndestuleáză
îndestularăm
ÎNDESTULÁ, îndestulez, vb. I. Tranz. A da (sau a lua) destul; a satisface, a sătura (cu de-ale mâncării). ♦ Refl. A avea după dorință, a avea tot ce este necesar. – Din îndestul. DOOM
îndestulá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndestuleáză
îndestularăți
ÎNDESTULÁ, îndestulez, vb. I. Tranz. A da (sau a lua) destul; a satisface, a sătura (cu de-ale mâncării). ♦ Refl. A avea după dorință, a avea tot ce este necesar. – Din îndestul. DOOM
îndestulá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndestuleáză
îndestulase
ÎNDESTULÁ, îndestulez, vb. I. Tranz. A da (sau a lua) destul; a satisface, a sătura (cu de-ale mâncării). ♦ Refl. A avea după dorință, a avea tot ce este necesar. – Din îndestul. DOOM
îndestulá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndestuleáză
îndestulasem
ÎNDESTULÁ, îndestulez, vb. I. Tranz. A da (sau a lua) destul; a satisface, a sătura (cu de-ale mâncării). ♦ Refl. A avea după dorință, a avea tot ce este necesar. – Din îndestul. DOOM
îndestulá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndestuleáză
îndestulaseră
ÎNDESTULÁ, îndestulez, vb. I. Tranz. A da (sau a lua) destul; a satisface, a sătura (cu de-ale mâncării). ♦ Refl. A avea după dorință, a avea tot ce este necesar. – Din îndestul. DOOM
îndestulá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndestuleáză
îndestulaserăm
ÎNDESTULÁ, îndestulez, vb. I. Tranz. A da (sau a lua) destul; a satisface, a sătura (cu de-ale mâncării). ♦ Refl. A avea după dorință, a avea tot ce este necesar. – Din îndestul. DOOM
îndestulá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndestuleáză
îndestulaserăți
ÎNDESTULÁ, îndestulez, vb. I. Tranz. A da (sau a lua) destul; a satisface, a sătura (cu de-ale mâncării). ♦ Refl. A avea după dorință, a avea tot ce este necesar. – Din îndestul. DOOM
îndestulá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndestuleáză
îndestulaseși
ÎNDESTULÁ, îndestulez, vb. I. Tranz. A da (sau a lua) destul; a satisface, a sătura (cu de-ale mâncării). ♦ Refl. A avea după dorință, a avea tot ce este necesar. – Din îndestul. DOOM
îndestulá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndestuleáză
îndestulaseți
ÎNDESTULÁ, îndestulez, vb. I. Tranz. A da (sau a lua) destul; a satisface, a sătura (cu de-ale mâncării). ♦ Refl. A avea după dorință, a avea tot ce este necesar. – Din îndestul. DOOM
îndestulá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndestuleáză
îndestulat
ÎNDESTULÁ, îndestulez, vb. I. Tranz. A da (sau a lua) destul; a satisface, a sătura (cu de-ale mâncării). ♦ Refl. A avea după dorință, a avea tot ce este necesar. – Din îndestul. DOOM
îndestulá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndestuleáză
îndestulat
ÎNDESTULÁT, -Ă, îndestulați, -te, adj. Care are de ajuns, satisfăcut. – V. îndestula.
îndestulata
ÎNDESTULÁT, -Ă, îndestulați, -te, adj. Care are de ajuns, satisfăcut. – V. îndestula.
îndestulate
ÎNDESTULÁT, -Ă, îndestulați, -te, adj. Care are de ajuns, satisfăcut. – V. îndestula.
îndestulatei
ÎNDESTULÁT, -Ă, îndestulați, -te, adj. Care are de ajuns, satisfăcut. – V. îndestula.
îndestulatele
ÎNDESTULÁT, -Ă, îndestulați, -te, adj. Care are de ajuns, satisfăcut. – V. îndestula.
îndestulatelor
ÎNDESTULÁT, -Ă, îndestulați, -te, adj. Care are de ajuns, satisfăcut. – V. îndestula.
îndestulatul
ÎNDESTULÁT, -Ă, îndestulați, -te, adj. Care are de ajuns, satisfăcut. – V. îndestula.
îndestulatului
ÎNDESTULÁT, -Ă, îndestulați, -te, adj. Care are de ajuns, satisfăcut. – V. îndestula.
îndestulau
ÎNDESTULÁ, îndestulez, vb. I. Tranz. A da (sau a lua) destul; a satisface, a sătura (cu de-ale mâncării). ♦ Refl. A avea după dorință, a avea tot ce este necesar. – Din îndestul. DOOM
îndestulá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndestuleáză
îndestulași
ÎNDESTULÁ, îndestulez, vb. I. Tranz. A da (sau a lua) destul; a satisface, a sătura (cu de-ale mâncării). ♦ Refl. A avea după dorință, a avea tot ce este necesar. – Din îndestul. DOOM
îndestulá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndestuleáză
îndestulați
ÎNDESTULÁ, îndestulez, vb. I. Tranz. A da (sau a lua) destul; a satisface, a sătura (cu de-ale mâncării). ♦ Refl. A avea după dorință, a avea tot ce este necesar. – Din îndestul. DOOM
îndestulá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndestuleáză
îndestulați
ÎNDESTULÁT, -Ă, îndestulați, -te, adj. Care are de ajuns, satisfăcut. – V. îndestula.
îndestulații
ÎNDESTULÁT, -Ă, îndestulați, -te, adj. Care are de ajuns, satisfăcut. – V. îndestula.
îndestulaților
ÎNDESTULÁT, -Ă, îndestulați, -te, adj. Care are de ajuns, satisfăcut. – V. îndestula.
îndestule
ÎNDESTÚL, -Ă, îndestui, -le, adj. (Înv.) Destul. ♦ (Adverbial) Cât trebuie, cât se cuvine; de ajuns. – În + destul. DOOM
!îndestúl (înv.) adj. m., pl. îndestúi; f. îndestúlă, pl. îndestúle
îndestulează
ÎNDESTULÁ, îndestulez, vb. I. Tranz. A da (sau a lua) destul; a satisface, a sătura (cu de-ale mâncării). ♦ Refl. A avea după dorință, a avea tot ce este necesar. – Din îndestul. DOOM
îndestulá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndestuleáză
îndestulei
ÎNDESTÚL, -Ă, îndestui, -le, adj. (Înv.) Destul. ♦ (Adverbial) Cât trebuie, cât se cuvine; de ajuns. – În + destul. DOOM
!îndestúl (înv.) adj. m., pl. îndestúi; f. îndestúlă, pl. îndestúle
îndestulele
ÎNDESTÚL, -Ă, îndestui, -le, adj. (Înv.) Destul. ♦ (Adverbial) Cât trebuie, cât se cuvine; de ajuns. – În + destul. DOOM
!îndestúl (înv.) adj. m., pl. îndestúi; f. îndestúlă, pl. îndestúle
îndestulelor
ÎNDESTÚL, -Ă, îndestui, -le, adj. (Înv.) Destul. ♦ (Adverbial) Cât trebuie, cât se cuvine; de ajuns. – În + destul. DOOM
!îndestúl (înv.) adj. m., pl. îndestúi; f. îndestúlă, pl. îndestúle
îndestulez
ÎNDESTULÁ, îndestulez, vb. I. Tranz. A da (sau a lua) destul; a satisface, a sătura (cu de-ale mâncării). ♦ Refl. A avea după dorință, a avea tot ce este necesar. – Din îndestul. DOOM
îndestulá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndestuleáză
îndestuleze
ÎNDESTULÁ, îndestulez, vb. I. Tranz. A da (sau a lua) destul; a satisface, a sătura (cu de-ale mâncării). ♦ Refl. A avea după dorință, a avea tot ce este necesar. – Din îndestul. DOOM
îndestulá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndestuleáză
îndestulezi
ÎNDESTULÁ, îndestulez, vb. I. Tranz. A da (sau a lua) destul; a satisface, a sătura (cu de-ale mâncării). ♦ Refl. A avea după dorință, a avea tot ce este necesar. – Din îndestul. DOOM
îndestulá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndestuleáză
îndestuli
ÎNDESTÚL, -Ă, îndestui, -le, adj. (Înv.) Destul. ♦ (Adverbial) Cât trebuie, cât se cuvine; de ajuns. – În + destul. DOOM
!îndestúl (înv.) adj. m., pl. îndestúi; f. îndestúlă, pl. îndestúle
îndestulii
ÎNDESTÚL, -Ă, îndestui, -le, adj. (Înv.) Destul. ♦ (Adverbial) Cât trebuie, cât se cuvine; de ajuns. – În + destul. DOOM
!îndestúl (înv.) adj. m., pl. îndestúi; f. îndestúlă, pl. îndestúle
îndestulilor
ÎNDESTÚL, -Ă, îndestui, -le, adj. (Înv.) Destul. ♦ (Adverbial) Cât trebuie, cât se cuvine; de ajuns. – În + destul. DOOM
!îndestúl (înv.) adj. m., pl. îndestúi; f. îndestúlă, pl. îndestúle
îndestulire
ÎNDESTULÍRE s. f. v. îndestulare.
îndestulul
ÎNDESTÚL, -Ă, îndestui, -le, adj. (Înv.) Destul. ♦ (Adverbial) Cât trebuie, cât se cuvine; de ajuns. – În + destul. DOOM
!îndestúl (înv.) adj. m., pl. îndestúi; f. îndestúlă, pl. îndestúle
îndestulului
ÎNDESTÚL, -Ă, îndestui, -le, adj. (Înv.) Destul. ♦ (Adverbial) Cât trebuie, cât se cuvine; de ajuns. – În + destul. DOOM
!îndestúl (înv.) adj. m., pl. îndestúi; f. îndestúlă, pl. îndestúle
îndestulând
ÎNDESTULÁ, îndestulez, vb. I. Tranz. A da (sau a lua) destul; a satisface, a sătura (cu de-ale mâncării). ♦ Refl. A avea după dorință, a avea tot ce este necesar. – Din îndestul. DOOM
îndestulá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndestuleáză
îndestulînd
ÎNDESTULÁ, îndestulez, vb. I. Tranz. A da (sau a lua) destul; a satisface, a sătura (cu de-ale mâncării). ♦ Refl. A avea după dorință, a avea tot ce este necesar. – Din îndestul. DOOM
îndestulá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndestuleáză
îndestulări
ÎNDESTULÁRE, îndestulări, s. f. Acțiunea de a (se) îndestula și rezultatul ei; belșug, abundență. – V. îndestula. DOOM
îndestuláre s. f., g.-d. art. îndestulắrii; pl. îndestulắri
îndestulării
ÎNDESTULÁRE, îndestulări, s. f. Acțiunea de a (se) îndestula și rezultatul ei; belșug, abundență. – V. îndestula. DOOM
îndestuláre s. f., g.-d. art. îndestulắrii; pl. îndestulắri
îndestulările
ÎNDESTULÁRE, îndestulări, s. f. Acțiunea de a (se) îndestula și rezultatul ei; belșug, abundență. – V. îndestula. DOOM
îndestuláre s. f., g.-d. art. îndestulắrii; pl. îndestulắri
îndestulărilor
ÎNDESTULÁRE, îndestulări, s. f. Acțiunea de a (se) îndestula și rezultatul ei; belșug, abundență. – V. îndestula. DOOM
îndestuláre s. f., g.-d. art. îndestulắrii; pl. îndestulắri
îndestulătoare
ÎNDESTULĂTÓR, -OÁRE, îndestulători, -oare, adj. Care este în cantitate suficientă; care îndestulează, satisface. ♦ (Adverbial) Îndeajuns. – Îndestula + suf. -ător. DOOM
îndestulătór adj. m., pl. îndestulătóri; f. sg. și pl. îndestulătoáre
îndestulătoarea
ÎNDESTULĂTÓR, -OÁRE, îndestulători, -oare, adj. Care este în cantitate suficientă; care îndestulează, satisface. ♦ (Adverbial) Îndeajuns. – Îndestula + suf. -ător. DOOM
îndestulătór adj. m., pl. îndestulătóri; f. sg. și pl. îndestulătoáre
îndestulătoarei
ÎNDESTULĂTÓR, -OÁRE, îndestulători, -oare, adj. Care este în cantitate suficientă; care îndestulează, satisface. ♦ (Adverbial) Îndeajuns. – Îndestula + suf. -ător. DOOM
îndestulătór adj. m., pl. îndestulătóri; f. sg. și pl. îndestulătoáre
îndestulătoarele
ÎNDESTULĂTÓR, -OÁRE, îndestulători, -oare, adj. Care este în cantitate suficientă; care îndestulează, satisface. ♦ (Adverbial) Îndeajuns. – Îndestula + suf. -ător. DOOM
îndestulătór adj. m., pl. îndestulătóri; f. sg. și pl. îndestulătoáre
îndestulătoarelor
ÎNDESTULĂTÓR, -OÁRE, îndestulători, -oare, adj. Care este în cantitate suficientă; care îndestulează, satisface. ♦ (Adverbial) Îndeajuns. – Îndestula + suf. -ător. DOOM
îndestulătór adj. m., pl. îndestulătóri; f. sg. și pl. îndestulătoáre
îndestulător
ÎNDESTULĂTÓR, -OÁRE, îndestulători, -oare, adj. Care este în cantitate suficientă; care îndestulează, satisface. ♦ (Adverbial) Îndeajuns. – Îndestula + suf. -ător. DOOM
îndestulătór adj. m., pl. îndestulătóri; f. sg. și pl. îndestulătoáre
îndestulători
ÎNDESTULĂTÓR, -OÁRE, îndestulători, -oare, adj. Care este în cantitate suficientă; care îndestulează, satisface. ♦ (Adverbial) Îndeajuns. – Îndestula + suf. -ător. DOOM
îndestulătór adj. m., pl. îndestulătóri; f. sg. și pl. îndestulătoáre
îndestulătorii
ÎNDESTULĂTÓR, -OÁRE, îndestulători, -oare, adj. Care este în cantitate suficientă; care îndestulează, satisface. ♦ (Adverbial) Îndeajuns. – Îndestula + suf. -ător. DOOM
îndestulătór adj. m., pl. îndestulătóri; f. sg. și pl. îndestulătoáre
îndestulătorilor
ÎNDESTULĂTÓR, -OÁRE, îndestulători, -oare, adj. Care este în cantitate suficientă; care îndestulează, satisface. ♦ (Adverbial) Îndeajuns. – Îndestula + suf. -ător. DOOM
îndestulătór adj. m., pl. îndestulătóri; f. sg. și pl. îndestulătoáre
îndestulătorul
ÎNDESTULĂTÓR, -OÁRE, îndestulători, -oare, adj. Care este în cantitate suficientă; care îndestulează, satisface. ♦ (Adverbial) Îndeajuns. – Îndestula + suf. -ător. DOOM
îndestulătór adj. m., pl. îndestulătóri; f. sg. și pl. îndestulătoáre
îndestulătorului
ÎNDESTULĂTÓR, -OÁRE, îndestulători, -oare, adj. Care este în cantitate suficientă; care îndestulează, satisface. ♦ (Adverbial) Îndeajuns. – Îndestula + suf. -ător. DOOM
îndestulătór adj. m., pl. îndestulătóri; f. sg. și pl. îndestulătoáre
îndesând
ÎNDESÁ, îndés, vb. I. 1. Tranz. A apăsa, a presa ca să încapă cât mai mult într-un spațiu restrâns, a vârî cu forța (într-un spațiu limitat); a înghesui, a bucși. ♦ A face cât mai compact (un material). 2. Tranz. A-și așeza pălăria, căciula, șapca, trăgând-o cât mai mult pe cap. 3. Refl. (Despre o mulțime de persoane sau de lucruri în mișcare) A se aduna, a se îngrămădi unul lângă altul, unul peste altul; a se înghesui. ♦ (Pop.) A se grăbi, a da zor. – Lat. in-de(n)sare. DOOM
îndesá (a ~) (a înghesui) vb., ind. prez. 3 îndeásă; ger. îndesấnd
îndesînd
ÎNDESÁ, îndés, vb. I. 1. Tranz. A apăsa, a presa ca să încapă cât mai mult într-un spațiu restrâns, a vârî cu forța (într-un spațiu limitat); a înghesui, a bucși. ♦ A face cât mai compact (un material). 2. Tranz. A-și așeza pălăria, căciula, șapca, trăgând-o cât mai mult pe cap. 3. Refl. (Despre o mulțime de persoane sau de lucruri în mișcare) A se aduna, a se îngrămădi unul lângă altul, unul peste altul; a se înghesui. ♦ (Pop.) A se grăbi, a da zor. – Lat. in-de(n)sare. DOOM
îndesá (a ~) (a înghesui) vb., ind. prez. 3 îndeásă; ger. îndesấnd
îndesări
ÎNDESÁRE, îndesări, s. f. Acțiunea de a (se) îndesa; înghesuire, îngrămădire. – V. îndesa. DOOM
îndesáre s. f., g.-d. art. îndesắrii; pl. îndesắri
îndesării
ÎNDESÁRE, îndesări, s. f. Acțiunea de a (se) îndesa; înghesuire, îngrămădire. – V. îndesa. DOOM
îndesáre s. f., g.-d. art. îndesắrii; pl. îndesắri
îndesările
ÎNDESÁRE, îndesări, s. f. Acțiunea de a (se) îndesa; înghesuire, îngrămădire. – V. îndesa. DOOM
îndesáre s. f., g.-d. art. îndesắrii; pl. îndesắri
îndesărilor
ÎNDESÁRE, îndesări, s. f. Acțiunea de a (se) îndesa; înghesuire, îngrămădire. – V. îndesa. DOOM
îndesáre s. f., g.-d. art. îndesắrii; pl. îndesắri
îndeși
ÎNDESÁ, îndés, vb. I. 1. Tranz. A apăsa, a presa ca să încapă cât mai mult într-un spațiu restrâns, a vârî cu forța (într-un spațiu limitat); a înghesui, a bucși. ♦ A face cât mai compact (un material). 2. Tranz. A-și așeza pălăria, căciula, șapca, trăgând-o cât mai mult pe cap. 3. Refl. (Despre o mulțime de persoane sau de lucruri în mișcare) A se aduna, a se îngrămădi unul lângă altul, unul peste altul; a se înghesui. ♦ (Pop.) A se grăbi, a da zor. – Lat. in-de(n)sare. DOOM
îndesá (a ~) (a înghesui) vb., ind. prez. 3 îndeásă; ger. îndesấnd
îndigui
ÎNDIGUÍ, îndiguiesc, vb. IV. Tranz. A mărgini o apă sau a înconjura o suprafață cu diguri, a zăgăzui; p. gener. a ridica un dig. – În + dig + suf. -ui. DOOM
îndiguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndiguiésc, imperf. 3 sg. îndiguiá; conj. prez. 3 să îndiguiáscă
îndiguia
ÎNDIGUÍ, îndiguiesc, vb. IV. Tranz. A mărgini o apă sau a înconjura o suprafață cu diguri, a zăgăzui; p. gener. a ridica un dig. – În + dig + suf. -ui. DOOM
îndiguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndiguiésc, imperf. 3 sg. îndiguiá; conj. prez. 3 să îndiguiáscă
îndiguiai
ÎNDIGUÍ, îndiguiesc, vb. IV. Tranz. A mărgini o apă sau a înconjura o suprafață cu diguri, a zăgăzui; p. gener. a ridica un dig. – În + dig + suf. -ui. DOOM
îndiguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndiguiésc, imperf. 3 sg. îndiguiá; conj. prez. 3 să îndiguiáscă
îndiguiam
ÎNDIGUÍ, îndiguiesc, vb. IV. Tranz. A mărgini o apă sau a înconjura o suprafață cu diguri, a zăgăzui; p. gener. a ridica un dig. – În + dig + suf. -ui. DOOM
îndiguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndiguiésc, imperf. 3 sg. îndiguiá; conj. prez. 3 să îndiguiáscă
îndiguiască
ÎNDIGUÍ, îndiguiesc, vb. IV. Tranz. A mărgini o apă sau a înconjura o suprafață cu diguri, a zăgăzui; p. gener. a ridica un dig. – În + dig + suf. -ui. DOOM
îndiguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndiguiésc, imperf. 3 sg. îndiguiá; conj. prez. 3 să îndiguiáscă
îndiguiau
ÎNDIGUÍ, îndiguiesc, vb. IV. Tranz. A mărgini o apă sau a înconjura o suprafață cu diguri, a zăgăzui; p. gener. a ridica un dig. – În + dig + suf. -ui. DOOM
îndiguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndiguiésc, imperf. 3 sg. îndiguiá; conj. prez. 3 să îndiguiáscă
îndiguiați
ÎNDIGUÍ, îndiguiesc, vb. IV. Tranz. A mărgini o apă sau a înconjura o suprafață cu diguri, a zăgăzui; p. gener. a ridica un dig. – În + dig + suf. -ui. DOOM
îndiguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndiguiésc, imperf. 3 sg. îndiguiá; conj. prez. 3 să îndiguiáscă
îndiguiesc
ÎNDIGUÍ, îndiguiesc, vb. IV. Tranz. A mărgini o apă sau a înconjura o suprafață cu diguri, a zăgăzui; p. gener. a ridica un dig. – În + dig + suf. -ui. DOOM
îndiguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndiguiésc, imperf. 3 sg. îndiguiá; conj. prez. 3 să îndiguiáscă
îndiguiește
ÎNDIGUÍ, îndiguiesc, vb. IV. Tranz. A mărgini o apă sau a înconjura o suprafață cu diguri, a zăgăzui; p. gener. a ridica un dig. – În + dig + suf. -ui. DOOM
îndiguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndiguiésc, imperf. 3 sg. îndiguiá; conj. prez. 3 să îndiguiáscă
îndiguiești
ÎNDIGUÍ, îndiguiesc, vb. IV. Tranz. A mărgini o apă sau a înconjura o suprafață cu diguri, a zăgăzui; p. gener. a ridica un dig. – În + dig + suf. -ui. DOOM
îndiguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndiguiésc, imperf. 3 sg. îndiguiá; conj. prez. 3 să îndiguiáscă
îndiguii
ÎNDIGUÍ, îndiguiesc, vb. IV. Tranz. A mărgini o apă sau a înconjura o suprafață cu diguri, a zăgăzui; p. gener. a ridica un dig. – În + dig + suf. -ui. DOOM
îndiguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndiguiésc, imperf. 3 sg. îndiguiá; conj. prez. 3 să îndiguiáscă
îndiguim
ÎNDIGUÍ, îndiguiesc, vb. IV. Tranz. A mărgini o apă sau a înconjura o suprafață cu diguri, a zăgăzui; p. gener. a ridica un dig. – În + dig + suf. -ui. DOOM
îndiguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndiguiésc, imperf. 3 sg. îndiguiá; conj. prez. 3 să îndiguiáscă
îndiguind
ÎNDIGUÍ, îndiguiesc, vb. IV. Tranz. A mărgini o apă sau a înconjura o suprafață cu diguri, a zăgăzui; p. gener. a ridica un dig. – În + dig + suf. -ui. DOOM
îndiguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndiguiésc, imperf. 3 sg. îndiguiá; conj. prez. 3 să îndiguiáscă
îndiguire
ÎNDIGUÍ, îndiguiesc, vb. IV. Tranz. A mărgini o apă sau a înconjura o suprafață cu diguri, a zăgăzui; p. gener. a ridica un dig. – În + dig + suf. -ui. DOOM
îndiguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndiguiésc, imperf. 3 sg. îndiguiá; conj. prez. 3 să îndiguiáscă
îndiguire
ÎNDIGUÍRE, îndiguiri, s. f. Acțiunea de a îndigui; zăgăzuire. – V. îndigui. DOOM
îndiguíre s. f., g.-d. art. îndiguírii; pl. îndiguíri
îndiguirea
ÎNDIGUÍRE, îndiguiri, s. f. Acțiunea de a îndigui; zăgăzuire. – V. îndigui. DOOM
îndiguíre s. f., g.-d. art. îndiguírii; pl. îndiguíri
îndiguiri
ÎNDIGUÍRE, îndiguiri, s. f. Acțiunea de a îndigui; zăgăzuire. – V. îndigui. DOOM
îndiguíre s. f., g.-d. art. îndiguírii; pl. îndiguíri
îndiguirii
ÎNDIGUÍRE, îndiguiri, s. f. Acțiunea de a îndigui; zăgăzuire. – V. îndigui. DOOM
îndiguíre s. f., g.-d. art. îndiguírii; pl. îndiguíri
îndiguirile
ÎNDIGUÍRE, îndiguiri, s. f. Acțiunea de a îndigui; zăgăzuire. – V. îndigui. DOOM
îndiguíre s. f., g.-d. art. îndiguírii; pl. îndiguíri
îndiguirilor
ÎNDIGUÍRE, îndiguiri, s. f. Acțiunea de a îndigui; zăgăzuire. – V. îndigui. DOOM
îndiguíre s. f., g.-d. art. îndiguírii; pl. îndiguíri
îndiguiră
ÎNDIGUÍ, îndiguiesc, vb. IV. Tranz. A mărgini o apă sau a înconjura o suprafață cu diguri, a zăgăzui; p. gener. a ridica un dig. – În + dig + suf. -ui. DOOM
îndiguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndiguiésc, imperf. 3 sg. îndiguiá; conj. prez. 3 să îndiguiáscă
îndiguirăm
ÎNDIGUÍ, îndiguiesc, vb. IV. Tranz. A mărgini o apă sau a înconjura o suprafață cu diguri, a zăgăzui; p. gener. a ridica un dig. – În + dig + suf. -ui. DOOM
îndiguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndiguiésc, imperf. 3 sg. îndiguiá; conj. prez. 3 să îndiguiáscă
îndiguirăți
ÎNDIGUÍ, îndiguiesc, vb. IV. Tranz. A mărgini o apă sau a înconjura o suprafață cu diguri, a zăgăzui; p. gener. a ridica un dig. – În + dig + suf. -ui. DOOM
îndiguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndiguiésc, imperf. 3 sg. îndiguiá; conj. prez. 3 să îndiguiáscă
îndiguise
ÎNDIGUÍ, îndiguiesc, vb. IV. Tranz. A mărgini o apă sau a înconjura o suprafață cu diguri, a zăgăzui; p. gener. a ridica un dig. – În + dig + suf. -ui. DOOM
îndiguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndiguiésc, imperf. 3 sg. îndiguiá; conj. prez. 3 să îndiguiáscă
îndiguisem
ÎNDIGUÍ, îndiguiesc, vb. IV. Tranz. A mărgini o apă sau a înconjura o suprafață cu diguri, a zăgăzui; p. gener. a ridica un dig. – În + dig + suf. -ui. DOOM
îndiguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndiguiésc, imperf. 3 sg. îndiguiá; conj. prez. 3 să îndiguiáscă
îndiguiseră
ÎNDIGUÍ, îndiguiesc, vb. IV. Tranz. A mărgini o apă sau a înconjura o suprafață cu diguri, a zăgăzui; p. gener. a ridica un dig. – În + dig + suf. -ui. DOOM
îndiguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndiguiésc, imperf. 3 sg. îndiguiá; conj. prez. 3 să îndiguiáscă
îndiguiserăm
ÎNDIGUÍ, îndiguiesc, vb. IV. Tranz. A mărgini o apă sau a înconjura o suprafață cu diguri, a zăgăzui; p. gener. a ridica un dig. – În + dig + suf. -ui. DOOM
îndiguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndiguiésc, imperf. 3 sg. îndiguiá; conj. prez. 3 să îndiguiáscă
îndiguiserăți
ÎNDIGUÍ, îndiguiesc, vb. IV. Tranz. A mărgini o apă sau a înconjura o suprafață cu diguri, a zăgăzui; p. gener. a ridica un dig. – În + dig + suf. -ui. DOOM
îndiguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndiguiésc, imperf. 3 sg. îndiguiá; conj. prez. 3 să îndiguiáscă
îndiguiseși
ÎNDIGUÍ, îndiguiesc, vb. IV. Tranz. A mărgini o apă sau a înconjura o suprafață cu diguri, a zăgăzui; p. gener. a ridica un dig. – În + dig + suf. -ui. DOOM
îndiguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndiguiésc, imperf. 3 sg. îndiguiá; conj. prez. 3 să îndiguiáscă
îndiguiseți
ÎNDIGUÍ, îndiguiesc, vb. IV. Tranz. A mărgini o apă sau a înconjura o suprafață cu diguri, a zăgăzui; p. gener. a ridica un dig. – În + dig + suf. -ui. DOOM
îndiguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndiguiésc, imperf. 3 sg. îndiguiá; conj. prez. 3 să îndiguiáscă
îndiguit
ÎNDIGUÍ, îndiguiesc, vb. IV. Tranz. A mărgini o apă sau a înconjura o suprafață cu diguri, a zăgăzui; p. gener. a ridica un dig. – În + dig + suf. -ui. DOOM
îndiguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndiguiésc, imperf. 3 sg. îndiguiá; conj. prez. 3 să îndiguiáscă
îndiguit
ÎNDIGUÍT, -Ă, îndiguiți, -te, adj. Mărginit de diguri; îngrădit cu diguri, zăgăzuit. – V. îndigui.
îndiguita
ÎNDIGUÍT, -Ă, îndiguiți, -te, adj. Mărginit de diguri; îngrădit cu diguri, zăgăzuit. – V. îndigui.
îndiguite
ÎNDIGUÍT, -Ă, îndiguiți, -te, adj. Mărginit de diguri; îngrădit cu diguri, zăgăzuit. – V. îndigui.
îndiguitei
ÎNDIGUÍT, -Ă, îndiguiți, -te, adj. Mărginit de diguri; îngrădit cu diguri, zăgăzuit. – V. îndigui.
îndiguitele
ÎNDIGUÍT, -Ă, îndiguiți, -te, adj. Mărginit de diguri; îngrădit cu diguri, zăgăzuit. – V. îndigui.
îndiguitelor
ÎNDIGUÍT, -Ă, îndiguiți, -te, adj. Mărginit de diguri; îngrădit cu diguri, zăgăzuit. – V. îndigui.
îndiguitul
ÎNDIGUÍT, -Ă, îndiguiți, -te, adj. Mărginit de diguri; îngrădit cu diguri, zăgăzuit. – V. îndigui.
îndiguitului
ÎNDIGUÍT, -Ă, îndiguiți, -te, adj. Mărginit de diguri; îngrădit cu diguri, zăgăzuit. – V. îndigui.
îndiguiși
ÎNDIGUÍ, îndiguiesc, vb. IV. Tranz. A mărgini o apă sau a înconjura o suprafață cu diguri, a zăgăzui; p. gener. a ridica un dig. – În + dig + suf. -ui. DOOM
îndiguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndiguiésc, imperf. 3 sg. îndiguiá; conj. prez. 3 să îndiguiáscă
îndiguiți
ÎNDIGUÍ, îndiguiesc, vb. IV. Tranz. A mărgini o apă sau a înconjura o suprafață cu diguri, a zăgăzui; p. gener. a ridica un dig. – În + dig + suf. -ui. DOOM
îndiguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndiguiésc, imperf. 3 sg. îndiguiá; conj. prez. 3 să îndiguiáscă
îndiguiți
ÎNDIGUÍT, -Ă, îndiguiți, -te, adj. Mărginit de diguri; îngrădit cu diguri, zăgăzuit. – V. îndigui.
îndiguiții
ÎNDIGUÍT, -Ă, îndiguiți, -te, adj. Mărginit de diguri; îngrădit cu diguri, zăgăzuit. – V. îndigui.
îndiguiților
ÎNDIGUÍT, -Ă, îndiguiți, -te, adj. Mărginit de diguri; îngrădit cu diguri, zăgăzuit. – V. îndigui.
îndoaie
ÎNDOÍ, (I) îndói, (II, III) îndoiesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A strânge în două o stofă, o hârtie, un material etc.; a strânge ceva de două sau de mai multe ori (punând marginile una peste alta). 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni curb; a (se) încovoia, a (se) apleca, a (se) înclina. ♦ Refl. (Despre oameni) A se gârbovi. II. Tranz. 1. A mări ceva de două ori; a dubla; p. ext. a înmulți, a mări (de un număr oarecare de ori). 2. A amesteca (în părți egale) un lichid cu altul; a subția. III. Refl. A fi nesigur în părerea sa, a sta la îndoială; a nu avea încredere (în cineva sau în ceva). – În + doi. DOOM
!îndoí3 (a se ~) (a ezita) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndoiéște, imperf. 3 sg. se îndoiá; conj. prez. 3 să se îndoiáscă
îndoape
ÎNDOPÁ, îndóp, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) hrăni peste măsură; a (se) supraalimenta, a (se) ghiftui. ♦ Tranz. A hrăni o pasăre vârându-i pe gât mâncare pentru a o îngrășa. 2. Tranz. (Reg.) A îndesa. – În + dop. DOOM
îndopá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îndóp, 3 îndoápă
îndoapă
ÎNDOPÁ, îndóp, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) hrăni peste măsură; a (se) supraalimenta, a (se) ghiftui. ♦ Tranz. A hrăni o pasăre vârându-i pe gât mâncare pentru a o îngrășa. 2. Tranz. (Reg.) A îndesa. – În + dop. DOOM
îndopá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îndóp, 3 îndoápă
îndobitocea
ÎNDOBITOCÍ, îndobitocesc, vb. IV. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă facultățile intelectuale și morale; a (se) prosti2, a (se) tâmpi, a (se) abrutiza. – În + dobitoc. DOOM
îndobitocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndobitocésc, imperf. 3 sg. îndobitoceá; conj. prez. 3 să îndobitoceáscă
îndobitoceai
ÎNDOBITOCÍ, îndobitocesc, vb. IV. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă facultățile intelectuale și morale; a (se) prosti2, a (se) tâmpi, a (se) abrutiza. – În + dobitoc. DOOM
îndobitocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndobitocésc, imperf. 3 sg. îndobitoceá; conj. prez. 3 să îndobitoceáscă
îndobitoceam
ÎNDOBITOCÍ, îndobitocesc, vb. IV. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă facultățile intelectuale și morale; a (se) prosti2, a (se) tâmpi, a (se) abrutiza. – În + dobitoc. DOOM
îndobitocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndobitocésc, imperf. 3 sg. îndobitoceá; conj. prez. 3 să îndobitoceáscă
îndobitocească
ÎNDOBITOCÍ, îndobitocesc, vb. IV. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă facultățile intelectuale și morale; a (se) prosti2, a (se) tâmpi, a (se) abrutiza. – În + dobitoc. DOOM
îndobitocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndobitocésc, imperf. 3 sg. îndobitoceá; conj. prez. 3 să îndobitoceáscă
îndobitoceau
ÎNDOBITOCÍ, îndobitocesc, vb. IV. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă facultățile intelectuale și morale; a (se) prosti2, a (se) tâmpi, a (se) abrutiza. – În + dobitoc. DOOM
îndobitocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndobitocésc, imperf. 3 sg. îndobitoceá; conj. prez. 3 să îndobitoceáscă
îndobitoceați
ÎNDOBITOCÍ, îndobitocesc, vb. IV. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă facultățile intelectuale și morale; a (se) prosti2, a (se) tâmpi, a (se) abrutiza. – În + dobitoc. DOOM
îndobitocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndobitocésc, imperf. 3 sg. îndobitoceá; conj. prez. 3 să îndobitoceáscă
îndobitocesc
ÎNDOBITOCÍ, îndobitocesc, vb. IV. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă facultățile intelectuale și morale; a (se) prosti2, a (se) tâmpi, a (se) abrutiza. – În + dobitoc. DOOM
îndobitocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndobitocésc, imperf. 3 sg. îndobitoceá; conj. prez. 3 să îndobitoceáscă
îndobitocește
ÎNDOBITOCÍ, îndobitocesc, vb. IV. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă facultățile intelectuale și morale; a (se) prosti2, a (se) tâmpi, a (se) abrutiza. – În + dobitoc. DOOM
îndobitocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndobitocésc, imperf. 3 sg. îndobitoceá; conj. prez. 3 să îndobitoceáscă
îndobitocești
ÎNDOBITOCÍ, îndobitocesc, vb. IV. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă facultățile intelectuale și morale; a (se) prosti2, a (se) tâmpi, a (se) abrutiza. – În + dobitoc. DOOM
îndobitocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndobitocésc, imperf. 3 sg. îndobitoceá; conj. prez. 3 să îndobitoceáscă
îndobitoci
ÎNDOBITOCÍ, îndobitocesc, vb. IV. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă facultățile intelectuale și morale; a (se) prosti2, a (se) tâmpi, a (se) abrutiza. – În + dobitoc. DOOM
îndobitocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndobitocésc, imperf. 3 sg. îndobitoceá; conj. prez. 3 să îndobitoceáscă
îndobitocii
ÎNDOBITOCÍ, îndobitocesc, vb. IV. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă facultățile intelectuale și morale; a (se) prosti2, a (se) tâmpi, a (se) abrutiza. – În + dobitoc. DOOM
îndobitocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndobitocésc, imperf. 3 sg. îndobitoceá; conj. prez. 3 să îndobitoceáscă
îndobitocim
ÎNDOBITOCÍ, îndobitocesc, vb. IV. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă facultățile intelectuale și morale; a (se) prosti2, a (se) tâmpi, a (se) abrutiza. – În + dobitoc. DOOM
îndobitocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndobitocésc, imperf. 3 sg. îndobitoceá; conj. prez. 3 să îndobitoceáscă
îndobitocind
ÎNDOBITOCÍ, îndobitocesc, vb. IV. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă facultățile intelectuale și morale; a (se) prosti2, a (se) tâmpi, a (se) abrutiza. – În + dobitoc. DOOM
îndobitocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndobitocésc, imperf. 3 sg. îndobitoceá; conj. prez. 3 să îndobitoceáscă
îndobitocire
ÎNDOBITOCÍ, îndobitocesc, vb. IV. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă facultățile intelectuale și morale; a (se) prosti2, a (se) tâmpi, a (se) abrutiza. – În + dobitoc. DOOM
îndobitocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndobitocésc, imperf. 3 sg. îndobitoceá; conj. prez. 3 să îndobitoceáscă
îndobitocire
ÎNDOBITOCÍRE s. f. Acțiunea de a (se) îndobitoci și rezultatul ei. – V. îndobitoci. DOOM
îndobitocíre s. f., g.-d. art. îndobitocírii
îndobitocirea
ÎNDOBITOCÍRE s. f. Acțiunea de a (se) îndobitoci și rezultatul ei. – V. îndobitoci. DOOM
îndobitocíre s. f., g.-d. art. îndobitocírii
îndobitociri
ÎNDOBITOCÍRE s. f. Acțiunea de a (se) îndobitoci și rezultatul ei. – V. îndobitoci. DOOM
îndobitocíre s. f., g.-d. art. îndobitocírii
îndobitocirii
ÎNDOBITOCÍRE s. f. Acțiunea de a (se) îndobitoci și rezultatul ei. – V. îndobitoci. DOOM
îndobitocíre s. f., g.-d. art. îndobitocírii
îndobitocirile
ÎNDOBITOCÍRE s. f. Acțiunea de a (se) îndobitoci și rezultatul ei. – V. îndobitoci. DOOM
îndobitocíre s. f., g.-d. art. îndobitocírii
îndobitocirilor
ÎNDOBITOCÍRE s. f. Acțiunea de a (se) îndobitoci și rezultatul ei. – V. îndobitoci. DOOM
îndobitocíre s. f., g.-d. art. îndobitocírii
îndobitociră
ÎNDOBITOCÍ, îndobitocesc, vb. IV. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă facultățile intelectuale și morale; a (se) prosti2, a (se) tâmpi, a (se) abrutiza. – În + dobitoc. DOOM
îndobitocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndobitocésc, imperf. 3 sg. îndobitoceá; conj. prez. 3 să îndobitoceáscă
îndobitocirăm
ÎNDOBITOCÍ, îndobitocesc, vb. IV. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă facultățile intelectuale și morale; a (se) prosti2, a (se) tâmpi, a (se) abrutiza. – În + dobitoc. DOOM
îndobitocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndobitocésc, imperf. 3 sg. îndobitoceá; conj. prez. 3 să îndobitoceáscă
îndobitocirăți
ÎNDOBITOCÍ, îndobitocesc, vb. IV. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă facultățile intelectuale și morale; a (se) prosti2, a (se) tâmpi, a (se) abrutiza. – În + dobitoc. DOOM
îndobitocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndobitocésc, imperf. 3 sg. îndobitoceá; conj. prez. 3 să îndobitoceáscă
îndobitocise
ÎNDOBITOCÍ, îndobitocesc, vb. IV. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă facultățile intelectuale și morale; a (se) prosti2, a (se) tâmpi, a (se) abrutiza. – În + dobitoc. DOOM
îndobitocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndobitocésc, imperf. 3 sg. îndobitoceá; conj. prez. 3 să îndobitoceáscă
îndobitocisem
ÎNDOBITOCÍ, îndobitocesc, vb. IV. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă facultățile intelectuale și morale; a (se) prosti2, a (se) tâmpi, a (se) abrutiza. – În + dobitoc. DOOM
îndobitocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndobitocésc, imperf. 3 sg. îndobitoceá; conj. prez. 3 să îndobitoceáscă
îndobitociseră
ÎNDOBITOCÍ, îndobitocesc, vb. IV. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă facultățile intelectuale și morale; a (se) prosti2, a (se) tâmpi, a (se) abrutiza. – În + dobitoc. DOOM
îndobitocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndobitocésc, imperf. 3 sg. îndobitoceá; conj. prez. 3 să îndobitoceáscă
îndobitociserăm
ÎNDOBITOCÍ, îndobitocesc, vb. IV. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă facultățile intelectuale și morale; a (se) prosti2, a (se) tâmpi, a (se) abrutiza. – În + dobitoc. DOOM
îndobitocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndobitocésc, imperf. 3 sg. îndobitoceá; conj. prez. 3 să îndobitoceáscă
îndobitociserăți
ÎNDOBITOCÍ, îndobitocesc, vb. IV. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă facultățile intelectuale și morale; a (se) prosti2, a (se) tâmpi, a (se) abrutiza. – În + dobitoc. DOOM
îndobitocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndobitocésc, imperf. 3 sg. îndobitoceá; conj. prez. 3 să îndobitoceáscă
îndobitociseși
ÎNDOBITOCÍ, îndobitocesc, vb. IV. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă facultățile intelectuale și morale; a (se) prosti2, a (se) tâmpi, a (se) abrutiza. – În + dobitoc. DOOM
îndobitocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndobitocésc, imperf. 3 sg. îndobitoceá; conj. prez. 3 să îndobitoceáscă
îndobitociseți
ÎNDOBITOCÍ, îndobitocesc, vb. IV. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă facultățile intelectuale și morale; a (se) prosti2, a (se) tâmpi, a (se) abrutiza. – În + dobitoc. DOOM
îndobitocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndobitocésc, imperf. 3 sg. îndobitoceá; conj. prez. 3 să îndobitoceáscă
îndobitocit
ÎNDOBITOCÍ, îndobitocesc, vb. IV. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă facultățile intelectuale și morale; a (se) prosti2, a (se) tâmpi, a (se) abrutiza. – În + dobitoc. DOOM
îndobitocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndobitocésc, imperf. 3 sg. îndobitoceá; conj. prez. 3 să îndobitoceáscă
îndobitocit
ÎNDOBITOCÍT, -Ă, îndobitociți, -te, adj. Care și-a pierdut facultățile intelectuale și morale; prostit. – V. îndobitoci.
îndobitocita
ÎNDOBITOCÍT, -Ă, îndobitociți, -te, adj. Care și-a pierdut facultățile intelectuale și morale; prostit. – V. îndobitoci.
îndobitocite
ÎNDOBITOCÍT, -Ă, îndobitociți, -te, adj. Care și-a pierdut facultățile intelectuale și morale; prostit. – V. îndobitoci.
îndobitocitei
ÎNDOBITOCÍT, -Ă, îndobitociți, -te, adj. Care și-a pierdut facultățile intelectuale și morale; prostit. – V. îndobitoci.
îndobitocitele
ÎNDOBITOCÍT, -Ă, îndobitociți, -te, adj. Care și-a pierdut facultățile intelectuale și morale; prostit. – V. îndobitoci.
îndobitocitelor
ÎNDOBITOCÍT, -Ă, îndobitociți, -te, adj. Care și-a pierdut facultățile intelectuale și morale; prostit. – V. îndobitoci.
îndobitocitul
ÎNDOBITOCÍT, -Ă, îndobitociți, -te, adj. Care și-a pierdut facultățile intelectuale și morale; prostit. – V. îndobitoci.
îndobitocitului
ÎNDOBITOCÍT, -Ă, îndobitociți, -te, adj. Care și-a pierdut facultățile intelectuale și morale; prostit. – V. îndobitoci.
îndobitociși
ÎNDOBITOCÍ, îndobitocesc, vb. IV. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă facultățile intelectuale și morale; a (se) prosti2, a (se) tâmpi, a (se) abrutiza. – În + dobitoc. DOOM
îndobitocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndobitocésc, imperf. 3 sg. îndobitoceá; conj. prez. 3 să îndobitoceáscă
îndobitociți
ÎNDOBITOCÍ, îndobitocesc, vb. IV. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă facultățile intelectuale și morale; a (se) prosti2, a (se) tâmpi, a (se) abrutiza. – În + dobitoc. DOOM
îndobitocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndobitocésc, imperf. 3 sg. îndobitoceá; conj. prez. 3 să îndobitoceáscă
îndobitociți
ÎNDOBITOCÍT, -Ă, îndobitociți, -te, adj. Care și-a pierdut facultățile intelectuale și morale; prostit. – V. îndobitoci.
îndobitociții
ÎNDOBITOCÍT, -Ă, îndobitociți, -te, adj. Care și-a pierdut facultățile intelectuale și morale; prostit. – V. îndobitoci.
îndobitociților
ÎNDOBITOCÍT, -Ă, îndobitociți, -te, adj. Care și-a pierdut facultățile intelectuale și morale; prostit. – V. îndobitoci.
îndoca
ANDOCÁ vb. I v. îndoca.
îndocai
ANDOCÁ vb. I v. îndoca.
îndocam
ANDOCÁ vb. I v. îndoca.
îndocare
ANDOCÁ vb. I v. îndoca.
îndocare
ÎNDOCÁRE, îndocări, s. f. Acțiunea de a îndoca. – V. îndoca.
îndocarea
ÎNDOCÁRE, îndocări, s. f. Acțiunea de a îndoca. – V. îndoca.
îndocară
ANDOCÁ vb. I v. îndoca.
îndocarăm
ANDOCÁ vb. I v. îndoca.
îndocarăți
ANDOCÁ vb. I v. îndoca.
îndocase
ANDOCÁ vb. I v. îndoca.
îndocasem
ANDOCÁ vb. I v. îndoca.
îndocaseră
ANDOCÁ vb. I v. îndoca.
îndocaserăm
ANDOCÁ vb. I v. îndoca.
îndocaserăți
ANDOCÁ vb. I v. îndoca.
îndocaseși
ANDOCÁ vb. I v. îndoca.
îndocaseți
ANDOCÁ vb. I v. îndoca.
îndocat
ANDOCÁ vb. I v. îndoca.
îndocat
ÎNDOCÁT, -Ă, îndocați, -te, adj. (Despre nave) Care a fost ridicat pe un doc plutitor. – V. îndoca.
îndocau
ANDOCÁ vb. I v. îndoca.
îndocași
ANDOCÁ vb. I v. îndoca.
îndocați
ANDOCÁ vb. I v. îndoca.
îndochează
ANDOCÁ vb. I v. îndoca.
îndochez
ANDOCÁ vb. I v. îndoca.
îndocheze
ANDOCÁ vb. I v. îndoca.
îndochezi
ANDOCÁ vb. I v. îndoca.
îndoctrina
ÎNDOCTRINÁ, îndoctrinez, vb. I. Tranz. A iniția într-o doctrină, a înarma cu o doctrină. – În + doctrină (după fr. endoctriner). DOOM
îndoctriná (a ~) vb., ind. prez. 3 îndoctrineáză
îndoctrinai
ÎNDOCTRINÁ, îndoctrinez, vb. I. Tranz. A iniția într-o doctrină, a înarma cu o doctrină. – În + doctrină (după fr. endoctriner). DOOM
îndoctriná (a ~) vb., ind. prez. 3 îndoctrineáză
îndoctrinam
ÎNDOCTRINÁ, îndoctrinez, vb. I. Tranz. A iniția într-o doctrină, a înarma cu o doctrină. – În + doctrină (după fr. endoctriner). DOOM
îndoctriná (a ~) vb., ind. prez. 3 îndoctrineáză
îndoctrinare
ÎNDOCTRINÁ, îndoctrinez, vb. I. Tranz. A iniția într-o doctrină, a înarma cu o doctrină. – În + doctrină (după fr. endoctriner). DOOM
îndoctriná (a ~) vb., ind. prez. 3 îndoctrineáză
îndoctrinare
ÎNDOCTRINÁRE s. f. Acțiunea de a îndoctrina. – V. îndoctrina. DOOM
îndoctrináre s. f., g.-d. art. îndoctrinắrii
îndoctrinarea
ÎNDOCTRINÁRE s. f. Acțiunea de a îndoctrina. – V. îndoctrina. DOOM
îndoctrináre s. f., g.-d. art. îndoctrinắrii
îndoctrinară
ÎNDOCTRINÁ, îndoctrinez, vb. I. Tranz. A iniția într-o doctrină, a înarma cu o doctrină. – În + doctrină (după fr. endoctriner). DOOM
îndoctriná (a ~) vb., ind. prez. 3 îndoctrineáză
îndoctrinarăm
ÎNDOCTRINÁ, îndoctrinez, vb. I. Tranz. A iniția într-o doctrină, a înarma cu o doctrină. – În + doctrină (după fr. endoctriner). DOOM
îndoctriná (a ~) vb., ind. prez. 3 îndoctrineáză
îndoctrinarăți
ÎNDOCTRINÁ, îndoctrinez, vb. I. Tranz. A iniția într-o doctrină, a înarma cu o doctrină. – În + doctrină (după fr. endoctriner). DOOM
îndoctriná (a ~) vb., ind. prez. 3 îndoctrineáză
îndoctrinase
ÎNDOCTRINÁ, îndoctrinez, vb. I. Tranz. A iniția într-o doctrină, a înarma cu o doctrină. – În + doctrină (după fr. endoctriner). DOOM
îndoctriná (a ~) vb., ind. prez. 3 îndoctrineáză
îndoctrinasem
ÎNDOCTRINÁ, îndoctrinez, vb. I. Tranz. A iniția într-o doctrină, a înarma cu o doctrină. – În + doctrină (după fr. endoctriner). DOOM
îndoctriná (a ~) vb., ind. prez. 3 îndoctrineáză
îndoctrinaseră
ÎNDOCTRINÁ, îndoctrinez, vb. I. Tranz. A iniția într-o doctrină, a înarma cu o doctrină. – În + doctrină (după fr. endoctriner). DOOM
îndoctriná (a ~) vb., ind. prez. 3 îndoctrineáză
îndoctrinaserăm
ÎNDOCTRINÁ, îndoctrinez, vb. I. Tranz. A iniția într-o doctrină, a înarma cu o doctrină. – În + doctrină (după fr. endoctriner). DOOM
îndoctriná (a ~) vb., ind. prez. 3 îndoctrineáză
îndoctrinaserăți
ÎNDOCTRINÁ, îndoctrinez, vb. I. Tranz. A iniția într-o doctrină, a înarma cu o doctrină. – În + doctrină (după fr. endoctriner). DOOM
îndoctriná (a ~) vb., ind. prez. 3 îndoctrineáză
îndoctrinaseși
ÎNDOCTRINÁ, îndoctrinez, vb. I. Tranz. A iniția într-o doctrină, a înarma cu o doctrină. – În + doctrină (după fr. endoctriner). DOOM
îndoctriná (a ~) vb., ind. prez. 3 îndoctrineáză
îndoctrinaseți
ÎNDOCTRINÁ, îndoctrinez, vb. I. Tranz. A iniția într-o doctrină, a înarma cu o doctrină. – În + doctrină (după fr. endoctriner). DOOM
îndoctriná (a ~) vb., ind. prez. 3 îndoctrineáză
îndoctrinat
ÎNDOCTRINÁ, îndoctrinez, vb. I. Tranz. A iniția într-o doctrină, a înarma cu o doctrină. – În + doctrină (după fr. endoctriner). DOOM
îndoctriná (a ~) vb., ind. prez. 3 îndoctrineáză
îndoctrinat
ÎNDOCTRINÁT, -Ă, îndoctrinați, -te, adj. Inițiat într-o doctrină. – V. îndoctrina.
îndoctrinata
ÎNDOCTRINÁT, -Ă, îndoctrinați, -te, adj. Inițiat într-o doctrină. – V. îndoctrina.
îndoctrinate
ÎNDOCTRINÁT, -Ă, îndoctrinați, -te, adj. Inițiat într-o doctrină. – V. îndoctrina.
îndoctrinatei
ÎNDOCTRINÁT, -Ă, îndoctrinați, -te, adj. Inițiat într-o doctrină. – V. îndoctrina.
îndoctrinatele
ÎNDOCTRINÁT, -Ă, îndoctrinați, -te, adj. Inițiat într-o doctrină. – V. îndoctrina.
îndoctrinatelor
ÎNDOCTRINÁT, -Ă, îndoctrinați, -te, adj. Inițiat într-o doctrină. – V. îndoctrina.
îndoctrinatul
ÎNDOCTRINÁT, -Ă, îndoctrinați, -te, adj. Inițiat într-o doctrină. – V. îndoctrina.
îndoctrinatului
ÎNDOCTRINÁT, -Ă, îndoctrinați, -te, adj. Inițiat într-o doctrină. – V. îndoctrina.
îndoctrinau
ÎNDOCTRINÁ, îndoctrinez, vb. I. Tranz. A iniția într-o doctrină, a înarma cu o doctrină. – În + doctrină (după fr. endoctriner). DOOM
îndoctriná (a ~) vb., ind. prez. 3 îndoctrineáză
îndoctrinași
ÎNDOCTRINÁ, îndoctrinez, vb. I. Tranz. A iniția într-o doctrină, a înarma cu o doctrină. – În + doctrină (după fr. endoctriner). DOOM
îndoctriná (a ~) vb., ind. prez. 3 îndoctrineáză
îndoctrinați
ÎNDOCTRINÁ, îndoctrinez, vb. I. Tranz. A iniția într-o doctrină, a înarma cu o doctrină. – În + doctrină (după fr. endoctriner). DOOM
îndoctriná (a ~) vb., ind. prez. 3 îndoctrineáză
îndoctrinați
ÎNDOCTRINÁT, -Ă, îndoctrinați, -te, adj. Inițiat într-o doctrină. – V. îndoctrina.
îndoctrinații
ÎNDOCTRINÁT, -Ă, îndoctrinați, -te, adj. Inițiat într-o doctrină. – V. îndoctrina.
îndoctrinaților
ÎNDOCTRINÁT, -Ă, îndoctrinați, -te, adj. Inițiat într-o doctrină. – V. îndoctrina.
îndoctrinează
ÎNDOCTRINÁ, îndoctrinez, vb. I. Tranz. A iniția într-o doctrină, a înarma cu o doctrină. – În + doctrină (după fr. endoctriner). DOOM
îndoctriná (a ~) vb., ind. prez. 3 îndoctrineáză
îndoctrinez
ÎNDOCTRINÁ, îndoctrinez, vb. I. Tranz. A iniția într-o doctrină, a înarma cu o doctrină. – În + doctrină (după fr. endoctriner). DOOM
îndoctriná (a ~) vb., ind. prez. 3 îndoctrineáză
îndoctrineze
ÎNDOCTRINÁ, îndoctrinez, vb. I. Tranz. A iniția într-o doctrină, a înarma cu o doctrină. – În + doctrină (după fr. endoctriner). DOOM
îndoctriná (a ~) vb., ind. prez. 3 îndoctrineáză
îndoctrinezi
ÎNDOCTRINÁ, îndoctrinez, vb. I. Tranz. A iniția într-o doctrină, a înarma cu o doctrină. – În + doctrină (după fr. endoctriner). DOOM
îndoctriná (a ~) vb., ind. prez. 3 îndoctrineáză
îndoctrinând
ÎNDOCTRINÁ, îndoctrinez, vb. I. Tranz. A iniția într-o doctrină, a înarma cu o doctrină. – În + doctrină (după fr. endoctriner). DOOM
îndoctriná (a ~) vb., ind. prez. 3 îndoctrineáză
îndoctrinînd
ÎNDOCTRINÁ, îndoctrinez, vb. I. Tranz. A iniția într-o doctrină, a înarma cu o doctrină. – În + doctrină (după fr. endoctriner). DOOM
îndoctriná (a ~) vb., ind. prez. 3 îndoctrineáză
îndoctrinări
ÎNDOCTRINÁRE s. f. Acțiunea de a îndoctrina. – V. îndoctrina. DOOM
îndoctrináre s. f., g.-d. art. îndoctrinắrii
îndoctrinării
ÎNDOCTRINÁRE s. f. Acțiunea de a îndoctrina. – V. îndoctrina. DOOM
îndoctrináre s. f., g.-d. art. îndoctrinắrii
îndoctrinările
ÎNDOCTRINÁRE s. f. Acțiunea de a îndoctrina. – V. îndoctrina. DOOM
îndoctrináre s. f., g.-d. art. îndoctrinắrii
îndoctrinărilor
ÎNDOCTRINÁRE s. f. Acțiunea de a îndoctrina. – V. îndoctrina. DOOM
îndoctrináre s. f., g.-d. art. îndoctrinắrii
îndocând
ANDOCÁ vb. I v. îndoca.
îndocînd
ANDOCÁ vb. I v. îndoca.
îndocări
ÎNDOCÁRE, îndocări, s. f. Acțiunea de a îndoca. – V. îndoca.
îndocării
ÎNDOCÁRE, îndocări, s. f. Acțiunea de a îndoca. – V. îndoca.
îndocările
ÎNDOCÁRE, îndocări, s. f. Acțiunea de a îndoca. – V. îndoca.
îndocărilor
ÎNDOCÁRE, îndocări, s. f. Acțiunea de a îndoca. – V. îndoca.
îndoi
ÎNDOÍ, (I) îndói, (II, III) îndoiesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A strânge în două o stofă, o hârtie, un material etc.; a strânge ceva de două sau de mai multe ori (punând marginile una peste alta). 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni curb; a (se) încovoia, a (se) apleca, a (se) înclina. ♦ Refl. (Despre oameni) A se gârbovi. II. Tranz. 1. A mări ceva de două ori; a dubla; p. ext. a înmulți, a mări (de un număr oarecare de ori). 2. A amesteca (în părți egale) un lichid cu altul; a subția. III. Refl. A fi nesigur în părerea sa, a sta la îndoială; a nu avea încredere (în cineva sau în ceva). – În + doi. DOOM
!îndoí3 (a se ~) (a ezita) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndoiéște, imperf. 3 sg. se îndoiá; conj. prez. 3 să se îndoiáscă
îndoi
ÎNDOÍ, (I) îndói, (II, III) îndoiesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A strânge în două o stofă, o hârtie, un material etc.; a strânge ceva de două sau de mai multe ori (punând marginile una peste alta). 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni curb; a (se) încovoia, a (se) apleca, a (se) înclina. ♦ Refl. (Despre oameni) A se gârbovi. II. Tranz. 1. A mări ceva de două ori; a dubla; p. ext. a înmulți, a mări (de un număr oarecare de ori). 2. A amesteca (în părți egale) un lichid cu altul; a subția. III. Refl. A fi nesigur în părerea sa, a sta la îndoială; a nu avea încredere (în cineva sau în ceva). – În + doi.
îndoia
ÎNDOÍ, (I) îndói, (II, III) îndoiesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A strânge în două o stofă, o hârtie, un material etc.; a strânge ceva de două sau de mai multe ori (punând marginile una peste alta). 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni curb; a (se) încovoia, a (se) apleca, a (se) înclina. ♦ Refl. (Despre oameni) A se gârbovi. II. Tranz. 1. A mări ceva de două ori; a dubla; p. ext. a înmulți, a mări (de un număr oarecare de ori). 2. A amesteca (în părți egale) un lichid cu altul; a subția. III. Refl. A fi nesigur în părerea sa, a sta la îndoială; a nu avea încredere (în cineva sau în ceva). – În + doi. DOOM
!îndoí3 (a se ~) (a ezita) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndoiéște, imperf. 3 sg. se îndoiá; conj. prez. 3 să se îndoiáscă
îndoia
ÎNDOÍ, (I) îndói, (II, III) îndoiesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A strânge în două o stofă, o hârtie, un material etc.; a strânge ceva de două sau de mai multe ori (punând marginile una peste alta). 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni curb; a (se) încovoia, a (se) apleca, a (se) înclina. ♦ Refl. (Despre oameni) A se gârbovi. II. Tranz. 1. A mări ceva de două ori; a dubla; p. ext. a înmulți, a mări (de un număr oarecare de ori). 2. A amesteca (în părți egale) un lichid cu altul; a subția. III. Refl. A fi nesigur în părerea sa, a sta la îndoială; a nu avea încredere (în cineva sau în ceva). – În + doi.
îndoiai
ÎNDOÍ, (I) îndói, (II, III) îndoiesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A strânge în două o stofă, o hârtie, un material etc.; a strânge ceva de două sau de mai multe ori (punând marginile una peste alta). 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni curb; a (se) încovoia, a (se) apleca, a (se) înclina. ♦ Refl. (Despre oameni) A se gârbovi. II. Tranz. 1. A mări ceva de două ori; a dubla; p. ext. a înmulți, a mări (de un număr oarecare de ori). 2. A amesteca (în părți egale) un lichid cu altul; a subția. III. Refl. A fi nesigur în părerea sa, a sta la îndoială; a nu avea încredere (în cineva sau în ceva). – În + doi. DOOM
!îndoí3 (a se ~) (a ezita) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndoiéște, imperf. 3 sg. se îndoiá; conj. prez. 3 să se îndoiáscă
îndoiai
ÎNDOÍ, (I) îndói, (II, III) îndoiesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A strânge în două o stofă, o hârtie, un material etc.; a strânge ceva de două sau de mai multe ori (punând marginile una peste alta). 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni curb; a (se) încovoia, a (se) apleca, a (se) înclina. ♦ Refl. (Despre oameni) A se gârbovi. II. Tranz. 1. A mări ceva de două ori; a dubla; p. ext. a înmulți, a mări (de un număr oarecare de ori). 2. A amesteca (în părți egale) un lichid cu altul; a subția. III. Refl. A fi nesigur în părerea sa, a sta la îndoială; a nu avea încredere (în cineva sau în ceva). – În + doi.
îndoiala
ÎNDOIÁLĂ, îndoieli, s. f. 1. Neîncredere; ezitare, șovăială; îndoire. ◊ Loc. adv. Fără îndoială = desigur, neapărat. ◊ Expr. A cădea la îndoială = a începe să se îndoiască de ceva, a fi nesigur. A pune (ceva) la îndoială = a se îndoi (III) de ceva. 2. (Rar) îndoire (a corpului). [Pr.: -do-ia-] – Îndoi + suf. -eală. DOOM
îndoiálă s. f., g.-d. art. îndoiélii; pl. îndoiéli
îndoiam
ÎNDOÍ, (I) îndói, (II, III) îndoiesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A strânge în două o stofă, o hârtie, un material etc.; a strânge ceva de două sau de mai multe ori (punând marginile una peste alta). 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni curb; a (se) încovoia, a (se) apleca, a (se) înclina. ♦ Refl. (Despre oameni) A se gârbovi. II. Tranz. 1. A mări ceva de două ori; a dubla; p. ext. a înmulți, a mări (de un număr oarecare de ori). 2. A amesteca (în părți egale) un lichid cu altul; a subția. III. Refl. A fi nesigur în părerea sa, a sta la îndoială; a nu avea încredere (în cineva sau în ceva). – În + doi. DOOM
!îndoí3 (a se ~) (a ezita) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndoiéște, imperf. 3 sg. se îndoiá; conj. prez. 3 să se îndoiáscă
îndoiam
ÎNDOÍ, (I) îndói, (II, III) îndoiesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A strânge în două o stofă, o hârtie, un material etc.; a strânge ceva de două sau de mai multe ori (punând marginile una peste alta). 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni curb; a (se) încovoia, a (se) apleca, a (se) înclina. ♦ Refl. (Despre oameni) A se gârbovi. II. Tranz. 1. A mări ceva de două ori; a dubla; p. ext. a înmulți, a mări (de un număr oarecare de ori). 2. A amesteca (în părți egale) un lichid cu altul; a subția. III. Refl. A fi nesigur în părerea sa, a sta la îndoială; a nu avea încredere (în cineva sau în ceva). – În + doi.
îndoiască
ÎNDOÍ, (I) îndói, (II, III) îndoiesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A strânge în două o stofă, o hârtie, un material etc.; a strânge ceva de două sau de mai multe ori (punând marginile una peste alta). 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni curb; a (se) încovoia, a (se) apleca, a (se) înclina. ♦ Refl. (Despre oameni) A se gârbovi. II. Tranz. 1. A mări ceva de două ori; a dubla; p. ext. a înmulți, a mări (de un număr oarecare de ori). 2. A amesteca (în părți egale) un lichid cu altul; a subția. III. Refl. A fi nesigur în părerea sa, a sta la îndoială; a nu avea încredere (în cineva sau în ceva). – În + doi.
îndoiau
ÎNDOÍ, (I) îndói, (II, III) îndoiesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A strânge în două o stofă, o hârtie, un material etc.; a strânge ceva de două sau de mai multe ori (punând marginile una peste alta). 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni curb; a (se) încovoia, a (se) apleca, a (se) înclina. ♦ Refl. (Despre oameni) A se gârbovi. II. Tranz. 1. A mări ceva de două ori; a dubla; p. ext. a înmulți, a mări (de un număr oarecare de ori). 2. A amesteca (în părți egale) un lichid cu altul; a subția. III. Refl. A fi nesigur în părerea sa, a sta la îndoială; a nu avea încredere (în cineva sau în ceva). – În + doi. DOOM
!îndoí3 (a se ~) (a ezita) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndoiéște, imperf. 3 sg. se îndoiá; conj. prez. 3 să se îndoiáscă
îndoiau
ÎNDOÍ, (I) îndói, (II, III) îndoiesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A strânge în două o stofă, o hârtie, un material etc.; a strânge ceva de două sau de mai multe ori (punând marginile una peste alta). 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni curb; a (se) încovoia, a (se) apleca, a (se) înclina. ♦ Refl. (Despre oameni) A se gârbovi. II. Tranz. 1. A mări ceva de două ori; a dubla; p. ext. a înmulți, a mări (de un număr oarecare de ori). 2. A amesteca (în părți egale) un lichid cu altul; a subția. III. Refl. A fi nesigur în părerea sa, a sta la îndoială; a nu avea încredere (în cineva sau în ceva). – În + doi.
îndoiați
ÎNDOÍ, (I) îndói, (II, III) îndoiesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A strânge în două o stofă, o hârtie, un material etc.; a strânge ceva de două sau de mai multe ori (punând marginile una peste alta). 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni curb; a (se) încovoia, a (se) apleca, a (se) înclina. ♦ Refl. (Despre oameni) A se gârbovi. II. Tranz. 1. A mări ceva de două ori; a dubla; p. ext. a înmulți, a mări (de un număr oarecare de ori). 2. A amesteca (în părți egale) un lichid cu altul; a subția. III. Refl. A fi nesigur în părerea sa, a sta la îndoială; a nu avea încredere (în cineva sau în ceva). – În + doi. DOOM
!îndoí3 (a se ~) (a ezita) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndoiéște, imperf. 3 sg. se îndoiá; conj. prez. 3 să se îndoiáscă
îndoiați
ÎNDOÍ, (I) îndói, (II, III) îndoiesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A strânge în două o stofă, o hârtie, un material etc.; a strânge ceva de două sau de mai multe ori (punând marginile una peste alta). 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni curb; a (se) încovoia, a (se) apleca, a (se) înclina. ♦ Refl. (Despre oameni) A se gârbovi. II. Tranz. 1. A mări ceva de două ori; a dubla; p. ext. a înmulți, a mări (de un număr oarecare de ori). 2. A amesteca (în părți egale) un lichid cu altul; a subția. III. Refl. A fi nesigur în părerea sa, a sta la îndoială; a nu avea încredere (în cineva sau în ceva). – În + doi.
îndoieli
ÎNDOIÁLĂ, îndoieli, s. f. 1. Neîncredere; ezitare, șovăială; îndoire. ◊ Loc. adv. Fără îndoială = desigur, neapărat. ◊ Expr. A cădea la îndoială = a începe să se îndoiască de ceva, a fi nesigur. A pune (ceva) la îndoială = a se îndoi (III) de ceva. 2. (Rar) îndoire (a corpului). [Pr.: -do-ia-] – Îndoi + suf. -eală. DOOM
îndoiálă s. f., g.-d. art. îndoiélii; pl. îndoiéli
îndoielii
ÎNDOIÁLĂ, îndoieli, s. f. 1. Neîncredere; ezitare, șovăială; îndoire. ◊ Loc. adv. Fără îndoială = desigur, neapărat. ◊ Expr. A cădea la îndoială = a începe să se îndoiască de ceva, a fi nesigur. A pune (ceva) la îndoială = a se îndoi (III) de ceva. 2. (Rar) îndoire (a corpului). [Pr.: -do-ia-] – Îndoi + suf. -eală. DOOM
îndoiálă s. f., g.-d. art. îndoiélii; pl. îndoiéli
îndoielile
ÎNDOIÁLĂ, îndoieli, s. f. 1. Neîncredere; ezitare, șovăială; îndoire. ◊ Loc. adv. Fără îndoială = desigur, neapărat. ◊ Expr. A cădea la îndoială = a începe să se îndoiască de ceva, a fi nesigur. A pune (ceva) la îndoială = a se îndoi (III) de ceva. 2. (Rar) îndoire (a corpului). [Pr.: -do-ia-] – Îndoi + suf. -eală. DOOM
îndoiálă s. f., g.-d. art. îndoiélii; pl. îndoiéli
îndoielilor
ÎNDOIÁLĂ, îndoieli, s. f. 1. Neîncredere; ezitare, șovăială; îndoire. ◊ Loc. adv. Fără îndoială = desigur, neapărat. ◊ Expr. A cădea la îndoială = a începe să se îndoiască de ceva, a fi nesigur. A pune (ceva) la îndoială = a se îndoi (III) de ceva. 2. (Rar) îndoire (a corpului). [Pr.: -do-ia-] – Îndoi + suf. -eală. DOOM
îndoiálă s. f., g.-d. art. îndoiélii; pl. îndoiéli
îndoielnic
ÎNDOIÉLNIC, -Ă, îndoielnici, -ce, adj. Care provoacă îndoială, care nu poate fi primit ca sigur; dubios, echivoc, discutabil. ♦ Care pare puțin probabil; nesigur. ♦ Care nu inspiră încredere; suspect, necurat. ♦ Șovăitor, nehotărât. [Pr.: -do-iel-] – Îndoială + suf. -nic sau îndoi + suf. -elnic. DOOM
îndoiélnic adj. m., pl. îndoiélnici; f. îndoiélnică, pl. îndoiélnice
îndoielnica
ÎNDOIÉLNIC, -Ă, îndoielnici, -ce, adj. Care provoacă îndoială, care nu poate fi primit ca sigur; dubios, echivoc, discutabil. ♦ Care pare puțin probabil; nesigur. ♦ Care nu inspiră încredere; suspect, necurat. ♦ Șovăitor, nehotărât. [Pr.: -do-iel-] – Îndoială + suf. -nic sau îndoi + suf. -elnic. DOOM
îndoiélnic adj. m., pl. îndoiélnici; f. îndoiélnică, pl. îndoiélnice
îndoielnice
ÎNDOIÉLNIC, -Ă, îndoielnici, -ce, adj. Care provoacă îndoială, care nu poate fi primit ca sigur; dubios, echivoc, discutabil. ♦ Care pare puțin probabil; nesigur. ♦ Care nu inspiră încredere; suspect, necurat. ♦ Șovăitor, nehotărât. [Pr.: -do-iel-] – Îndoială + suf. -nic sau îndoi + suf. -elnic. DOOM
îndoiélnic adj. m., pl. îndoiélnici; f. îndoiélnică, pl. îndoiélnice
îndoielnicei
ÎNDOIÉLNIC, -Ă, îndoielnici, -ce, adj. Care provoacă îndoială, care nu poate fi primit ca sigur; dubios, echivoc, discutabil. ♦ Care pare puțin probabil; nesigur. ♦ Care nu inspiră încredere; suspect, necurat. ♦ Șovăitor, nehotărât. [Pr.: -do-iel-] – Îndoială + suf. -nic sau îndoi + suf. -elnic. DOOM
îndoiélnic adj. m., pl. îndoiélnici; f. îndoiélnică, pl. îndoiélnice
îndoielnicele
ÎNDOIÉLNIC, -Ă, îndoielnici, -ce, adj. Care provoacă îndoială, care nu poate fi primit ca sigur; dubios, echivoc, discutabil. ♦ Care pare puțin probabil; nesigur. ♦ Care nu inspiră încredere; suspect, necurat. ♦ Șovăitor, nehotărât. [Pr.: -do-iel-] – Îndoială + suf. -nic sau îndoi + suf. -elnic. DOOM
îndoiélnic adj. m., pl. îndoiélnici; f. îndoiélnică, pl. îndoiélnice
îndoielnicelor
ÎNDOIÉLNIC, -Ă, îndoielnici, -ce, adj. Care provoacă îndoială, care nu poate fi primit ca sigur; dubios, echivoc, discutabil. ♦ Care pare puțin probabil; nesigur. ♦ Care nu inspiră încredere; suspect, necurat. ♦ Șovăitor, nehotărât. [Pr.: -do-iel-] – Îndoială + suf. -nic sau îndoi + suf. -elnic. DOOM
îndoiélnic adj. m., pl. îndoiélnici; f. îndoiélnică, pl. îndoiélnice
îndoielnici
ÎNDOIÉLNIC, -Ă, îndoielnici, -ce, adj. Care provoacă îndoială, care nu poate fi primit ca sigur; dubios, echivoc, discutabil. ♦ Care pare puțin probabil; nesigur. ♦ Care nu inspiră încredere; suspect, necurat. ♦ Șovăitor, nehotărât. [Pr.: -do-iel-] – Îndoială + suf. -nic sau îndoi + suf. -elnic. DOOM
îndoiélnic adj. m., pl. îndoiélnici; f. îndoiélnică, pl. îndoiélnice
îndoielnicii
ÎNDOIÉLNIC, -Ă, îndoielnici, -ce, adj. Care provoacă îndoială, care nu poate fi primit ca sigur; dubios, echivoc, discutabil. ♦ Care pare puțin probabil; nesigur. ♦ Care nu inspiră încredere; suspect, necurat. ♦ Șovăitor, nehotărât. [Pr.: -do-iel-] – Îndoială + suf. -nic sau îndoi + suf. -elnic. DOOM
îndoiélnic adj. m., pl. îndoiélnici; f. îndoiélnică, pl. îndoiélnice
îndoielnicilor
ÎNDOIÉLNIC, -Ă, îndoielnici, -ce, adj. Care provoacă îndoială, care nu poate fi primit ca sigur; dubios, echivoc, discutabil. ♦ Care pare puțin probabil; nesigur. ♦ Care nu inspiră încredere; suspect, necurat. ♦ Șovăitor, nehotărât. [Pr.: -do-iel-] – Îndoială + suf. -nic sau îndoi + suf. -elnic. DOOM
îndoiélnic adj. m., pl. îndoiélnici; f. îndoiélnică, pl. îndoiélnice
îndoielnicul
ÎNDOIÉLNIC, -Ă, îndoielnici, -ce, adj. Care provoacă îndoială, care nu poate fi primit ca sigur; dubios, echivoc, discutabil. ♦ Care pare puțin probabil; nesigur. ♦ Care nu inspiră încredere; suspect, necurat. ♦ Șovăitor, nehotărât. [Pr.: -do-iel-] – Îndoială + suf. -nic sau îndoi + suf. -elnic. DOOM
îndoiélnic adj. m., pl. îndoiélnici; f. îndoiélnică, pl. îndoiélnice
îndoielnicului
ÎNDOIÉLNIC, -Ă, îndoielnici, -ce, adj. Care provoacă îndoială, care nu poate fi primit ca sigur; dubios, echivoc, discutabil. ♦ Care pare puțin probabil; nesigur. ♦ Care nu inspiră încredere; suspect, necurat. ♦ Șovăitor, nehotărât. [Pr.: -do-iel-] – Îndoială + suf. -nic sau îndoi + suf. -elnic. DOOM
îndoiélnic adj. m., pl. îndoiélnici; f. îndoiélnică, pl. îndoiélnice
îndoiesc
ÎNDOÍ, (I) îndói, (II, III) îndoiesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A strânge în două o stofă, o hârtie, un material etc.; a strânge ceva de două sau de mai multe ori (punând marginile una peste alta). 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni curb; a (se) încovoia, a (se) apleca, a (se) înclina. ♦ Refl. (Despre oameni) A se gârbovi. II. Tranz. 1. A mări ceva de două ori; a dubla; p. ext. a înmulți, a mări (de un număr oarecare de ori). 2. A amesteca (în părți egale) un lichid cu altul; a subția. III. Refl. A fi nesigur în părerea sa, a sta la îndoială; a nu avea încredere (în cineva sau în ceva). – În + doi.
îndoiește
ÎNDOÍ, (I) îndói, (II, III) îndoiesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A strânge în două o stofă, o hârtie, un material etc.; a strânge ceva de două sau de mai multe ori (punând marginile una peste alta). 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni curb; a (se) încovoia, a (se) apleca, a (se) înclina. ♦ Refl. (Despre oameni) A se gârbovi. II. Tranz. 1. A mări ceva de două ori; a dubla; p. ext. a înmulți, a mări (de un număr oarecare de ori). 2. A amesteca (în părți egale) un lichid cu altul; a subția. III. Refl. A fi nesigur în părerea sa, a sta la îndoială; a nu avea încredere (în cineva sau în ceva). – În + doi.
îndoiești
ÎNDOÍ, (I) îndói, (II, III) îndoiesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A strânge în două o stofă, o hârtie, un material etc.; a strânge ceva de două sau de mai multe ori (punând marginile una peste alta). 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni curb; a (se) încovoia, a (se) apleca, a (se) înclina. ♦ Refl. (Despre oameni) A se gârbovi. II. Tranz. 1. A mări ceva de două ori; a dubla; p. ext. a înmulți, a mări (de un număr oarecare de ori). 2. A amesteca (în părți egale) un lichid cu altul; a subția. III. Refl. A fi nesigur în părerea sa, a sta la îndoială; a nu avea încredere (în cineva sau în ceva). – În + doi.
îndoii
ÎNDOÍ, (I) îndói, (II, III) îndoiesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A strânge în două o stofă, o hârtie, un material etc.; a strânge ceva de două sau de mai multe ori (punând marginile una peste alta). 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni curb; a (se) încovoia, a (se) apleca, a (se) înclina. ♦ Refl. (Despre oameni) A se gârbovi. II. Tranz. 1. A mări ceva de două ori; a dubla; p. ext. a înmulți, a mări (de un număr oarecare de ori). 2. A amesteca (în părți egale) un lichid cu altul; a subția. III. Refl. A fi nesigur în părerea sa, a sta la îndoială; a nu avea încredere (în cineva sau în ceva). – În + doi. DOOM
!îndoí3 (a se ~) (a ezita) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndoiéște, imperf. 3 sg. se îndoiá; conj. prez. 3 să se îndoiáscă
îndoii
ÎNDOÍ, (I) îndói, (II, III) îndoiesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A strânge în două o stofă, o hârtie, un material etc.; a strânge ceva de două sau de mai multe ori (punând marginile una peste alta). 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni curb; a (se) încovoia, a (se) apleca, a (se) înclina. ♦ Refl. (Despre oameni) A se gârbovi. II. Tranz. 1. A mări ceva de două ori; a dubla; p. ext. a înmulți, a mări (de un număr oarecare de ori). 2. A amesteca (în părți egale) un lichid cu altul; a subția. III. Refl. A fi nesigur în părerea sa, a sta la îndoială; a nu avea încredere (în cineva sau în ceva). – În + doi.
îndoim
ÎNDOÍ, (I) îndói, (II, III) îndoiesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A strânge în două o stofă, o hârtie, un material etc.; a strânge ceva de două sau de mai multe ori (punând marginile una peste alta). 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni curb; a (se) încovoia, a (se) apleca, a (se) înclina. ♦ Refl. (Despre oameni) A se gârbovi. II. Tranz. 1. A mări ceva de două ori; a dubla; p. ext. a înmulți, a mări (de un număr oarecare de ori). 2. A amesteca (în părți egale) un lichid cu altul; a subția. III. Refl. A fi nesigur în părerea sa, a sta la îndoială; a nu avea încredere (în cineva sau în ceva). – În + doi. DOOM
!îndoí3 (a se ~) (a ezita) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndoiéște, imperf. 3 sg. se îndoiá; conj. prez. 3 să se îndoiáscă
îndoim
ÎNDOÍ, (I) îndói, (II, III) îndoiesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A strânge în două o stofă, o hârtie, un material etc.; a strânge ceva de două sau de mai multe ori (punând marginile una peste alta). 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni curb; a (se) încovoia, a (se) apleca, a (se) înclina. ♦ Refl. (Despre oameni) A se gârbovi. II. Tranz. 1. A mări ceva de două ori; a dubla; p. ext. a înmulți, a mări (de un număr oarecare de ori). 2. A amesteca (în părți egale) un lichid cu altul; a subția. III. Refl. A fi nesigur în părerea sa, a sta la îndoială; a nu avea încredere (în cineva sau în ceva). – În + doi.
îndoind
ÎNDOÍ, (I) îndói, (II, III) îndoiesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A strânge în două o stofă, o hârtie, un material etc.; a strânge ceva de două sau de mai multe ori (punând marginile una peste alta). 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni curb; a (se) încovoia, a (se) apleca, a (se) înclina. ♦ Refl. (Despre oameni) A se gârbovi. II. Tranz. 1. A mări ceva de două ori; a dubla; p. ext. a înmulți, a mări (de un număr oarecare de ori). 2. A amesteca (în părți egale) un lichid cu altul; a subția. III. Refl. A fi nesigur în părerea sa, a sta la îndoială; a nu avea încredere (în cineva sau în ceva). – În + doi. DOOM
!îndoí3 (a se ~) (a ezita) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndoiéște, imperf. 3 sg. se îndoiá; conj. prez. 3 să se îndoiáscă
îndoind
ÎNDOÍ, (I) îndói, (II, III) îndoiesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A strânge în două o stofă, o hârtie, un material etc.; a strânge ceva de două sau de mai multe ori (punând marginile una peste alta). 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni curb; a (se) încovoia, a (se) apleca, a (se) înclina. ♦ Refl. (Despre oameni) A se gârbovi. II. Tranz. 1. A mări ceva de două ori; a dubla; p. ext. a înmulți, a mări (de un număr oarecare de ori). 2. A amesteca (în părți egale) un lichid cu altul; a subția. III. Refl. A fi nesigur în părerea sa, a sta la îndoială; a nu avea încredere (în cineva sau în ceva). – În + doi.
îndoință
ÎNDOÍNȚĂ, îndoințe, s. f. (Rar) Îndoială. – Din îndoi + suf. -(i)nță.
îndoioasa
ÎNDOIÓS, -OÁSĂ, îndoioși, -oase, adj. (Rar) Îndoielnic, nesigur, problematic. [Pr.: -do-ios] – Îndoi + suf. -os. DOOM
îndoiós (rar) adj. m., pl. îndoióși; f. îndoioásă, pl. îndoioáse
îndoioase
ÎNDOIÓS, -OÁSĂ, îndoioși, -oase, adj. (Rar) Îndoielnic, nesigur, problematic. [Pr.: -do-ios] – Îndoi + suf. -os. DOOM
îndoiós (rar) adj. m., pl. îndoióși; f. îndoioásă, pl. îndoioáse
îndoioasei
ÎNDOIÓS, -OÁSĂ, îndoioși, -oase, adj. (Rar) Îndoielnic, nesigur, problematic. [Pr.: -do-ios] – Îndoi + suf. -os. DOOM
îndoiós (rar) adj. m., pl. îndoióși; f. îndoioásă, pl. îndoioáse
îndoioasele
ÎNDOIÓS, -OÁSĂ, îndoioși, -oase, adj. (Rar) Îndoielnic, nesigur, problematic. [Pr.: -do-ios] – Îndoi + suf. -os. DOOM
îndoiós (rar) adj. m., pl. îndoióși; f. îndoioásă, pl. îndoioáse
îndoioaselor
ÎNDOIÓS, -OÁSĂ, îndoioși, -oase, adj. (Rar) Îndoielnic, nesigur, problematic. [Pr.: -do-ios] – Îndoi + suf. -os. DOOM
îndoiós (rar) adj. m., pl. îndoióși; f. îndoioásă, pl. îndoioáse
îndoios
ÎNDOIÓS, -OÁSĂ, îndoioși, -oase, adj. (Rar) Îndoielnic, nesigur, problematic. [Pr.: -do-ios] – Îndoi + suf. -os. DOOM
îndoiós (rar) adj. m., pl. îndoióși; f. îndoioásă, pl. îndoioáse
îndoiosul
ÎNDOIÓS, -OÁSĂ, îndoioși, -oase, adj. (Rar) Îndoielnic, nesigur, problematic. [Pr.: -do-ios] – Îndoi + suf. -os. DOOM
îndoiós (rar) adj. m., pl. îndoióși; f. îndoioásă, pl. îndoioáse
îndoiosului
ÎNDOIÓS, -OÁSĂ, îndoioși, -oase, adj. (Rar) Îndoielnic, nesigur, problematic. [Pr.: -do-ios] – Îndoi + suf. -os. DOOM
îndoiós (rar) adj. m., pl. îndoióși; f. îndoioásă, pl. îndoioáse
îndoioși
ÎNDOIÓS, -OÁSĂ, îndoioși, -oase, adj. (Rar) Îndoielnic, nesigur, problematic. [Pr.: -do-ios] – Îndoi + suf. -os. DOOM
îndoiós (rar) adj. m., pl. îndoióși; f. îndoioásă, pl. îndoioáse
îndoioșii
ÎNDOIÓS, -OÁSĂ, îndoioși, -oase, adj. (Rar) Îndoielnic, nesigur, problematic. [Pr.: -do-ios] – Îndoi + suf. -os. DOOM
îndoiós (rar) adj. m., pl. îndoióși; f. îndoioásă, pl. îndoioáse
îndoioșilor
ÎNDOIÓS, -OÁSĂ, îndoioși, -oase, adj. (Rar) Îndoielnic, nesigur, problematic. [Pr.: -do-ios] – Îndoi + suf. -os. DOOM
îndoiós (rar) adj. m., pl. îndoióși; f. îndoioásă, pl. îndoioáse
îndoire
ÎNDOÍ, (I) îndói, (II, III) îndoiesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A strânge în două o stofă, o hârtie, un material etc.; a strânge ceva de două sau de mai multe ori (punând marginile una peste alta). 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni curb; a (se) încovoia, a (se) apleca, a (se) înclina. ♦ Refl. (Despre oameni) A se gârbovi. II. Tranz. 1. A mări ceva de două ori; a dubla; p. ext. a înmulți, a mări (de un număr oarecare de ori). 2. A amesteca (în părți egale) un lichid cu altul; a subția. III. Refl. A fi nesigur în părerea sa, a sta la îndoială; a nu avea încredere (în cineva sau în ceva). – În + doi. DOOM
!îndoí3 (a se ~) (a ezita) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndoiéște, imperf. 3 sg. se îndoiá; conj. prez. 3 să se îndoiáscă
îndoire
ÎNDOÍ, (I) îndói, (II, III) îndoiesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A strânge în două o stofă, o hârtie, un material etc.; a strânge ceva de două sau de mai multe ori (punând marginile una peste alta). 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni curb; a (se) încovoia, a (se) apleca, a (se) înclina. ♦ Refl. (Despre oameni) A se gârbovi. II. Tranz. 1. A mări ceva de două ori; a dubla; p. ext. a înmulți, a mări (de un număr oarecare de ori). 2. A amesteca (în părți egale) un lichid cu altul; a subția. III. Refl. A fi nesigur în părerea sa, a sta la îndoială; a nu avea încredere (în cineva sau în ceva). – În + doi.
îndoire
ÎNDOÍRE, îndoiri, s. f. Acțiunea de a (se) îndoi; împăturire; încovoiere. ♦ (Înv.) Îndoială (1). – V. îndoi. DOOM
îndoíre s. f., g.-d. art. îndoírii; pl. îndoíri
îndoirea
ÎNDOÍRE, îndoiri, s. f. Acțiunea de a (se) îndoi; împăturire; încovoiere. ♦ (Înv.) Îndoială (1). – V. îndoi. DOOM
îndoíre s. f., g.-d. art. îndoírii; pl. îndoíri
îndoiri
ÎNDOÍRE, îndoiri, s. f. Acțiunea de a (se) îndoi; împăturire; încovoiere. ♦ (Înv.) Îndoială (1). – V. îndoi. DOOM
îndoíre s. f., g.-d. art. îndoírii; pl. îndoíri
îndoirii
ÎNDOÍRE, îndoiri, s. f. Acțiunea de a (se) îndoi; împăturire; încovoiere. ♦ (Înv.) Îndoială (1). – V. îndoi. DOOM
îndoíre s. f., g.-d. art. îndoírii; pl. îndoíri
îndoirile
ÎNDOÍRE, îndoiri, s. f. Acțiunea de a (se) îndoi; împăturire; încovoiere. ♦ (Înv.) Îndoială (1). – V. îndoi. DOOM
îndoíre s. f., g.-d. art. îndoírii; pl. îndoíri
îndoirilor
ÎNDOÍRE, îndoiri, s. f. Acțiunea de a (se) îndoi; împăturire; încovoiere. ♦ (Înv.) Îndoială (1). – V. îndoi. DOOM
îndoíre s. f., g.-d. art. îndoírii; pl. îndoíri
îndoiră
ÎNDOÍ, (I) îndói, (II, III) îndoiesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A strânge în două o stofă, o hârtie, un material etc.; a strânge ceva de două sau de mai multe ori (punând marginile una peste alta). 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni curb; a (se) încovoia, a (se) apleca, a (se) înclina. ♦ Refl. (Despre oameni) A se gârbovi. II. Tranz. 1. A mări ceva de două ori; a dubla; p. ext. a înmulți, a mări (de un număr oarecare de ori). 2. A amesteca (în părți egale) un lichid cu altul; a subția. III. Refl. A fi nesigur în părerea sa, a sta la îndoială; a nu avea încredere (în cineva sau în ceva). – În + doi. DOOM
!îndoí3 (a se ~) (a ezita) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndoiéște, imperf. 3 sg. se îndoiá; conj. prez. 3 să se îndoiáscă
îndoiră
ÎNDOÍ, (I) îndói, (II, III) îndoiesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A strânge în două o stofă, o hârtie, un material etc.; a strânge ceva de două sau de mai multe ori (punând marginile una peste alta). 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni curb; a (se) încovoia, a (se) apleca, a (se) înclina. ♦ Refl. (Despre oameni) A se gârbovi. II. Tranz. 1. A mări ceva de două ori; a dubla; p. ext. a înmulți, a mări (de un număr oarecare de ori). 2. A amesteca (în părți egale) un lichid cu altul; a subția. III. Refl. A fi nesigur în părerea sa, a sta la îndoială; a nu avea încredere (în cineva sau în ceva). – În + doi.
îndoirăm
ÎNDOÍ, (I) îndói, (II, III) îndoiesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A strânge în două o stofă, o hârtie, un material etc.; a strânge ceva de două sau de mai multe ori (punând marginile una peste alta). 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni curb; a (se) încovoia, a (se) apleca, a (se) înclina. ♦ Refl. (Despre oameni) A se gârbovi. II. Tranz. 1. A mări ceva de două ori; a dubla; p. ext. a înmulți, a mări (de un număr oarecare de ori). 2. A amesteca (în părți egale) un lichid cu altul; a subția. III. Refl. A fi nesigur în părerea sa, a sta la îndoială; a nu avea încredere (în cineva sau în ceva). – În + doi. DOOM
!îndoí3 (a se ~) (a ezita) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndoiéște, imperf. 3 sg. se îndoiá; conj. prez. 3 să se îndoiáscă
îndoirăm
ÎNDOÍ, (I) îndói, (II, III) îndoiesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A strânge în două o stofă, o hârtie, un material etc.; a strânge ceva de două sau de mai multe ori (punând marginile una peste alta). 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni curb; a (se) încovoia, a (se) apleca, a (se) înclina. ♦ Refl. (Despre oameni) A se gârbovi. II. Tranz. 1. A mări ceva de două ori; a dubla; p. ext. a înmulți, a mări (de un număr oarecare de ori). 2. A amesteca (în părți egale) un lichid cu altul; a subția. III. Refl. A fi nesigur în părerea sa, a sta la îndoială; a nu avea încredere (în cineva sau în ceva). – În + doi.
îndoirăți
ÎNDOÍ, (I) îndói, (II, III) îndoiesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A strânge în două o stofă, o hârtie, un material etc.; a strânge ceva de două sau de mai multe ori (punând marginile una peste alta). 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni curb; a (se) încovoia, a (se) apleca, a (se) înclina. ♦ Refl. (Despre oameni) A se gârbovi. II. Tranz. 1. A mări ceva de două ori; a dubla; p. ext. a înmulți, a mări (de un număr oarecare de ori). 2. A amesteca (în părți egale) un lichid cu altul; a subția. III. Refl. A fi nesigur în părerea sa, a sta la îndoială; a nu avea încredere (în cineva sau în ceva). – În + doi. DOOM
!îndoí3 (a se ~) (a ezita) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndoiéște, imperf. 3 sg. se îndoiá; conj. prez. 3 să se îndoiáscă
îndoirăți
ÎNDOÍ, (I) îndói, (II, III) îndoiesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A strânge în două o stofă, o hârtie, un material etc.; a strânge ceva de două sau de mai multe ori (punând marginile una peste alta). 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni curb; a (se) încovoia, a (se) apleca, a (se) înclina. ♦ Refl. (Despre oameni) A se gârbovi. II. Tranz. 1. A mări ceva de două ori; a dubla; p. ext. a înmulți, a mări (de un număr oarecare de ori). 2. A amesteca (în părți egale) un lichid cu altul; a subția. III. Refl. A fi nesigur în părerea sa, a sta la îndoială; a nu avea încredere (în cineva sau în ceva). – În + doi.
îndoise
ÎNDOÍ, (I) îndói, (II, III) îndoiesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A strânge în două o stofă, o hârtie, un material etc.; a strânge ceva de două sau de mai multe ori (punând marginile una peste alta). 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni curb; a (se) încovoia, a (se) apleca, a (se) înclina. ♦ Refl. (Despre oameni) A se gârbovi. II. Tranz. 1. A mări ceva de două ori; a dubla; p. ext. a înmulți, a mări (de un număr oarecare de ori). 2. A amesteca (în părți egale) un lichid cu altul; a subția. III. Refl. A fi nesigur în părerea sa, a sta la îndoială; a nu avea încredere (în cineva sau în ceva). – În + doi. DOOM
!îndoí3 (a se ~) (a ezita) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndoiéște, imperf. 3 sg. se îndoiá; conj. prez. 3 să se îndoiáscă
îndoise
ÎNDOÍ, (I) îndói, (II, III) îndoiesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A strânge în două o stofă, o hârtie, un material etc.; a strânge ceva de două sau de mai multe ori (punând marginile una peste alta). 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni curb; a (se) încovoia, a (se) apleca, a (se) înclina. ♦ Refl. (Despre oameni) A se gârbovi. II. Tranz. 1. A mări ceva de două ori; a dubla; p. ext. a înmulți, a mări (de un număr oarecare de ori). 2. A amesteca (în părți egale) un lichid cu altul; a subția. III. Refl. A fi nesigur în părerea sa, a sta la îndoială; a nu avea încredere (în cineva sau în ceva). – În + doi.
îndoisem
ÎNDOÍ, (I) îndói, (II, III) îndoiesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A strânge în două o stofă, o hârtie, un material etc.; a strânge ceva de două sau de mai multe ori (punând marginile una peste alta). 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni curb; a (se) încovoia, a (se) apleca, a (se) înclina. ♦ Refl. (Despre oameni) A se gârbovi. II. Tranz. 1. A mări ceva de două ori; a dubla; p. ext. a înmulți, a mări (de un număr oarecare de ori). 2. A amesteca (în părți egale) un lichid cu altul; a subția. III. Refl. A fi nesigur în părerea sa, a sta la îndoială; a nu avea încredere (în cineva sau în ceva). – În + doi. DOOM
!îndoí3 (a se ~) (a ezita) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndoiéște, imperf. 3 sg. se îndoiá; conj. prez. 3 să se îndoiáscă
îndoisem
ÎNDOÍ, (I) îndói, (II, III) îndoiesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A strânge în două o stofă, o hârtie, un material etc.; a strânge ceva de două sau de mai multe ori (punând marginile una peste alta). 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni curb; a (se) încovoia, a (se) apleca, a (se) înclina. ♦ Refl. (Despre oameni) A se gârbovi. II. Tranz. 1. A mări ceva de două ori; a dubla; p. ext. a înmulți, a mări (de un număr oarecare de ori). 2. A amesteca (în părți egale) un lichid cu altul; a subția. III. Refl. A fi nesigur în părerea sa, a sta la îndoială; a nu avea încredere (în cineva sau în ceva). – În + doi.
îndoiseră
ÎNDOÍ, (I) îndói, (II, III) îndoiesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A strânge în două o stofă, o hârtie, un material etc.; a strânge ceva de două sau de mai multe ori (punând marginile una peste alta). 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni curb; a (se) încovoia, a (se) apleca, a (se) înclina. ♦ Refl. (Despre oameni) A se gârbovi. II. Tranz. 1. A mări ceva de două ori; a dubla; p. ext. a înmulți, a mări (de un număr oarecare de ori). 2. A amesteca (în părți egale) un lichid cu altul; a subția. III. Refl. A fi nesigur în părerea sa, a sta la îndoială; a nu avea încredere (în cineva sau în ceva). – În + doi. DOOM
!îndoí3 (a se ~) (a ezita) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndoiéște, imperf. 3 sg. se îndoiá; conj. prez. 3 să se îndoiáscă
îndoiseră
ÎNDOÍ, (I) îndói, (II, III) îndoiesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A strânge în două o stofă, o hârtie, un material etc.; a strânge ceva de două sau de mai multe ori (punând marginile una peste alta). 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni curb; a (se) încovoia, a (se) apleca, a (se) înclina. ♦ Refl. (Despre oameni) A se gârbovi. II. Tranz. 1. A mări ceva de două ori; a dubla; p. ext. a înmulți, a mări (de un număr oarecare de ori). 2. A amesteca (în părți egale) un lichid cu altul; a subția. III. Refl. A fi nesigur în părerea sa, a sta la îndoială; a nu avea încredere (în cineva sau în ceva). – În + doi.
îndoiserăm
ÎNDOÍ, (I) îndói, (II, III) îndoiesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A strânge în două o stofă, o hârtie, un material etc.; a strânge ceva de două sau de mai multe ori (punând marginile una peste alta). 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni curb; a (se) încovoia, a (se) apleca, a (se) înclina. ♦ Refl. (Despre oameni) A se gârbovi. II. Tranz. 1. A mări ceva de două ori; a dubla; p. ext. a înmulți, a mări (de un număr oarecare de ori). 2. A amesteca (în părți egale) un lichid cu altul; a subția. III. Refl. A fi nesigur în părerea sa, a sta la îndoială; a nu avea încredere (în cineva sau în ceva). – În + doi. DOOM
!îndoí3 (a se ~) (a ezita) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndoiéște, imperf. 3 sg. se îndoiá; conj. prez. 3 să se îndoiáscă
îndoiserăm
ÎNDOÍ, (I) îndói, (II, III) îndoiesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A strânge în două o stofă, o hârtie, un material etc.; a strânge ceva de două sau de mai multe ori (punând marginile una peste alta). 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni curb; a (se) încovoia, a (se) apleca, a (se) înclina. ♦ Refl. (Despre oameni) A se gârbovi. II. Tranz. 1. A mări ceva de două ori; a dubla; p. ext. a înmulți, a mări (de un număr oarecare de ori). 2. A amesteca (în părți egale) un lichid cu altul; a subția. III. Refl. A fi nesigur în părerea sa, a sta la îndoială; a nu avea încredere (în cineva sau în ceva). – În + doi.
îndoiserăți
ÎNDOÍ, (I) îndói, (II, III) îndoiesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A strânge în două o stofă, o hârtie, un material etc.; a strânge ceva de două sau de mai multe ori (punând marginile una peste alta). 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni curb; a (se) încovoia, a (se) apleca, a (se) înclina. ♦ Refl. (Despre oameni) A se gârbovi. II. Tranz. 1. A mări ceva de două ori; a dubla; p. ext. a înmulți, a mări (de un număr oarecare de ori). 2. A amesteca (în părți egale) un lichid cu altul; a subția. III. Refl. A fi nesigur în părerea sa, a sta la îndoială; a nu avea încredere (în cineva sau în ceva). – În + doi. DOOM
!îndoí3 (a se ~) (a ezita) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndoiéște, imperf. 3 sg. se îndoiá; conj. prez. 3 să se îndoiáscă
îndoiserăți
ÎNDOÍ, (I) îndói, (II, III) îndoiesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A strânge în două o stofă, o hârtie, un material etc.; a strânge ceva de două sau de mai multe ori (punând marginile una peste alta). 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni curb; a (se) încovoia, a (se) apleca, a (se) înclina. ♦ Refl. (Despre oameni) A se gârbovi. II. Tranz. 1. A mări ceva de două ori; a dubla; p. ext. a înmulți, a mări (de un număr oarecare de ori). 2. A amesteca (în părți egale) un lichid cu altul; a subția. III. Refl. A fi nesigur în părerea sa, a sta la îndoială; a nu avea încredere (în cineva sau în ceva). – În + doi.
îndoiseși
ÎNDOÍ, (I) îndói, (II, III) îndoiesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A strânge în două o stofă, o hârtie, un material etc.; a strânge ceva de două sau de mai multe ori (punând marginile una peste alta). 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni curb; a (se) încovoia, a (se) apleca, a (se) înclina. ♦ Refl. (Despre oameni) A se gârbovi. II. Tranz. 1. A mări ceva de două ori; a dubla; p. ext. a înmulți, a mări (de un număr oarecare de ori). 2. A amesteca (în părți egale) un lichid cu altul; a subția. III. Refl. A fi nesigur în părerea sa, a sta la îndoială; a nu avea încredere (în cineva sau în ceva). – În + doi. DOOM
!îndoí3 (a se ~) (a ezita) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndoiéște, imperf. 3 sg. se îndoiá; conj. prez. 3 să se îndoiáscă
îndoiseși
ÎNDOÍ, (I) îndói, (II, III) îndoiesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A strânge în două o stofă, o hârtie, un material etc.; a strânge ceva de două sau de mai multe ori (punând marginile una peste alta). 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni curb; a (se) încovoia, a (se) apleca, a (se) înclina. ♦ Refl. (Despre oameni) A se gârbovi. II. Tranz. 1. A mări ceva de două ori; a dubla; p. ext. a înmulți, a mări (de un număr oarecare de ori). 2. A amesteca (în părți egale) un lichid cu altul; a subția. III. Refl. A fi nesigur în părerea sa, a sta la îndoială; a nu avea încredere (în cineva sau în ceva). – În + doi.
îndoiseți
ÎNDOÍ, (I) îndói, (II, III) îndoiesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A strânge în două o stofă, o hârtie, un material etc.; a strânge ceva de două sau de mai multe ori (punând marginile una peste alta). 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni curb; a (se) încovoia, a (se) apleca, a (se) înclina. ♦ Refl. (Despre oameni) A se gârbovi. II. Tranz. 1. A mări ceva de două ori; a dubla; p. ext. a înmulți, a mări (de un număr oarecare de ori). 2. A amesteca (în părți egale) un lichid cu altul; a subția. III. Refl. A fi nesigur în părerea sa, a sta la îndoială; a nu avea încredere (în cineva sau în ceva). – În + doi. DOOM
!îndoí3 (a se ~) (a ezita) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndoiéște, imperf. 3 sg. se îndoiá; conj. prez. 3 să se îndoiáscă
îndoiseți
ÎNDOÍ, (I) îndói, (II, III) îndoiesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A strânge în două o stofă, o hârtie, un material etc.; a strânge ceva de două sau de mai multe ori (punând marginile una peste alta). 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni curb; a (se) încovoia, a (se) apleca, a (se) înclina. ♦ Refl. (Despre oameni) A se gârbovi. II. Tranz. 1. A mări ceva de două ori; a dubla; p. ext. a înmulți, a mări (de un număr oarecare de ori). 2. A amesteca (în părți egale) un lichid cu altul; a subția. III. Refl. A fi nesigur în părerea sa, a sta la îndoială; a nu avea încredere (în cineva sau în ceva). – În + doi.
îndoit
ÎNDOÍ, (I) îndói, (II, III) îndoiesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A strânge în două o stofă, o hârtie, un material etc.; a strânge ceva de două sau de mai multe ori (punând marginile una peste alta). 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni curb; a (se) încovoia, a (se) apleca, a (se) înclina. ♦ Refl. (Despre oameni) A se gârbovi. II. Tranz. 1. A mări ceva de două ori; a dubla; p. ext. a înmulți, a mări (de un număr oarecare de ori). 2. A amesteca (în părți egale) un lichid cu altul; a subția. III. Refl. A fi nesigur în părerea sa, a sta la îndoială; a nu avea încredere (în cineva sau în ceva). – În + doi. DOOM
!îndoí3 (a se ~) (a ezita) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndoiéște, imperf. 3 sg. se îndoiá; conj. prez. 3 să se îndoiáscă
îndoit
ÎNDOÍ, (I) îndói, (II, III) îndoiesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A strânge în două o stofă, o hârtie, un material etc.; a strânge ceva de două sau de mai multe ori (punând marginile una peste alta). 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni curb; a (se) încovoia, a (se) apleca, a (se) înclina. ♦ Refl. (Despre oameni) A se gârbovi. II. Tranz. 1. A mări ceva de două ori; a dubla; p. ext. a înmulți, a mări (de un număr oarecare de ori). 2. A amesteca (în părți egale) un lichid cu altul; a subția. III. Refl. A fi nesigur în părerea sa, a sta la îndoială; a nu avea încredere (în cineva sau în ceva). – În + doi.
îndoit
ÎNDOÍT, -Ă, îndoiți, -te, adj. I. 1. Strâns prin îndoire; care păstrează urma unei împăturiri; cu îndoituri. 2. Curbat, încovoiat. II. 1. Care este de două ori mai mare sau mai mult decât altceva; dublu2, dublat; p. ext. înmulțit, sporit, mărit. ◊ (Substantivat, n.) Îndoitul unei sume. 2. Amestecat (în părți egale) cu alt lichid; subțiat. III. Care este nesigur de părerea sa, care stă la îndoială. – V. îndoi. DOOM
*îndoít2 s. n.
îndoita
ÎNDOÍT, -Ă, îndoiți, -te, adj. I. 1. Strâns prin îndoire; care păstrează urma unei împăturiri; cu îndoituri. 2. Curbat, încovoiat. II. 1. Care este de două ori mai mare sau mai mult decât altceva; dublu2, dublat; p. ext. înmulțit, sporit, mărit. ◊ (Substantivat, n.) Îndoitul unei sume. 2. Amestecat (în părți egale) cu alt lichid; subțiat. III. Care este nesigur de părerea sa, care stă la îndoială. – V. îndoi. DOOM
*îndoít2 s. n.
îndoite
ÎNDOÍT, -Ă, îndoiți, -te, adj. I. 1. Strâns prin îndoire; care păstrează urma unei împăturiri; cu îndoituri. 2. Curbat, încovoiat. II. 1. Care este de două ori mai mare sau mai mult decât altceva; dublu2, dublat; p. ext. înmulțit, sporit, mărit. ◊ (Substantivat, n.) Îndoitul unei sume. 2. Amestecat (în părți egale) cu alt lichid; subțiat. III. Care este nesigur de părerea sa, care stă la îndoială. – V. îndoi. DOOM
*îndoít2 s. n.
îndoitei
ÎNDOÍT, -Ă, îndoiți, -te, adj. I. 1. Strâns prin îndoire; care păstrează urma unei împăturiri; cu îndoituri. 2. Curbat, încovoiat. II. 1. Care este de două ori mai mare sau mai mult decât altceva; dublu2, dublat; p. ext. înmulțit, sporit, mărit. ◊ (Substantivat, n.) Îndoitul unei sume. 2. Amestecat (în părți egale) cu alt lichid; subțiat. III. Care este nesigur de părerea sa, care stă la îndoială. – V. îndoi. DOOM
*îndoít2 s. n.
îndoitele
ÎNDOÍT, -Ă, îndoiți, -te, adj. I. 1. Strâns prin îndoire; care păstrează urma unei împăturiri; cu îndoituri. 2. Curbat, încovoiat. II. 1. Care este de două ori mai mare sau mai mult decât altceva; dublu2, dublat; p. ext. înmulțit, sporit, mărit. ◊ (Substantivat, n.) Îndoitul unei sume. 2. Amestecat (în părți egale) cu alt lichid; subțiat. III. Care este nesigur de părerea sa, care stă la îndoială. – V. îndoi. DOOM
*îndoít2 s. n.
îndoitelor
ÎNDOÍT, -Ă, îndoiți, -te, adj. I. 1. Strâns prin îndoire; care păstrează urma unei împăturiri; cu îndoituri. 2. Curbat, încovoiat. II. 1. Care este de două ori mai mare sau mai mult decât altceva; dublu2, dublat; p. ext. înmulțit, sporit, mărit. ◊ (Substantivat, n.) Îndoitul unei sume. 2. Amestecat (în părți egale) cu alt lichid; subțiat. III. Care este nesigur de părerea sa, care stă la îndoială. – V. îndoi. DOOM
*îndoít2 s. n.
îndoitul
ÎNDOÍT, -Ă, îndoiți, -te, adj. I. 1. Strâns prin îndoire; care păstrează urma unei împăturiri; cu îndoituri. 2. Curbat, încovoiat. II. 1. Care este de două ori mai mare sau mai mult decât altceva; dublu2, dublat; p. ext. înmulțit, sporit, mărit. ◊ (Substantivat, n.) Îndoitul unei sume. 2. Amestecat (în părți egale) cu alt lichid; subțiat. III. Care este nesigur de părerea sa, care stă la îndoială. – V. îndoi. DOOM
*îndoít2 s. n.
îndoitului
ÎNDOÍT, -Ă, îndoiți, -te, adj. I. 1. Strâns prin îndoire; care păstrează urma unei împăturiri; cu îndoituri. 2. Curbat, încovoiat. II. 1. Care este de două ori mai mare sau mai mult decât altceva; dublu2, dublat; p. ext. înmulțit, sporit, mărit. ◊ (Substantivat, n.) Îndoitul unei sume. 2. Amestecat (în părți egale) cu alt lichid; subțiat. III. Care este nesigur de părerea sa, care stă la îndoială. – V. îndoi. DOOM
*îndoít2 s. n.
îndoitura
ÎNDOITÚRĂ, îndoituri, s. f. Partea, locul unde un obiect a fost sau este îndoit. ♦ (Rar) Cotitură. ♦ (Rar) Adâncitură, cută a unui teren. [Pr.: -do-i-] – Îndoi + suf. -tură. DOOM
îndoitúră (-do-i-) s. f., g.-d. art. îndoitúrii; pl. îndoitúri
îndoituri
ÎNDOITÚRĂ, îndoituri, s. f. Partea, locul unde un obiect a fost sau este îndoit. ♦ (Rar) Cotitură. ♦ (Rar) Adâncitură, cută a unui teren. [Pr.: -do-i-] – Îndoi + suf. -tură. DOOM
îndoitúră (-do-i-) s. f., g.-d. art. îndoitúrii; pl. îndoitúri
îndoiturii
ÎNDOITÚRĂ, îndoituri, s. f. Partea, locul unde un obiect a fost sau este îndoit. ♦ (Rar) Cotitură. ♦ (Rar) Adâncitură, cută a unui teren. [Pr.: -do-i-] – Îndoi + suf. -tură. DOOM
îndoitúră (-do-i-) s. f., g.-d. art. îndoitúrii; pl. îndoitúri
îndoiturile
ÎNDOITÚRĂ, îndoituri, s. f. Partea, locul unde un obiect a fost sau este îndoit. ♦ (Rar) Cotitură. ♦ (Rar) Adâncitură, cută a unui teren. [Pr.: -do-i-] – Îndoi + suf. -tură. DOOM
îndoitúră (-do-i-) s. f., g.-d. art. îndoitúrii; pl. îndoitúri
îndoiturilor
ÎNDOITÚRĂ, îndoituri, s. f. Partea, locul unde un obiect a fost sau este îndoit. ♦ (Rar) Cotitură. ♦ (Rar) Adâncitură, cută a unui teren. [Pr.: -do-i-] – Îndoi + suf. -tură. DOOM
îndoitúră (-do-i-) s. f., g.-d. art. îndoitúrii; pl. îndoitúri
îndoiși
ÎNDOÍ, (I) îndói, (II, III) îndoiesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A strânge în două o stofă, o hârtie, un material etc.; a strânge ceva de două sau de mai multe ori (punând marginile una peste alta). 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni curb; a (se) încovoia, a (se) apleca, a (se) înclina. ♦ Refl. (Despre oameni) A se gârbovi. II. Tranz. 1. A mări ceva de două ori; a dubla; p. ext. a înmulți, a mări (de un număr oarecare de ori). 2. A amesteca (în părți egale) un lichid cu altul; a subția. III. Refl. A fi nesigur în părerea sa, a sta la îndoială; a nu avea încredere (în cineva sau în ceva). – În + doi. DOOM
!îndoí3 (a se ~) (a ezita) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndoiéște, imperf. 3 sg. se îndoiá; conj. prez. 3 să se îndoiáscă
îndoiși
ÎNDOÍ, (I) îndói, (II, III) îndoiesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A strânge în două o stofă, o hârtie, un material etc.; a strânge ceva de două sau de mai multe ori (punând marginile una peste alta). 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni curb; a (se) încovoia, a (se) apleca, a (se) înclina. ♦ Refl. (Despre oameni) A se gârbovi. II. Tranz. 1. A mări ceva de două ori; a dubla; p. ext. a înmulți, a mări (de un număr oarecare de ori). 2. A amesteca (în părți egale) un lichid cu altul; a subția. III. Refl. A fi nesigur în părerea sa, a sta la îndoială; a nu avea încredere (în cineva sau în ceva). – În + doi.
îndoiți
ÎNDOÍ, (I) îndói, (II, III) îndoiesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A strânge în două o stofă, o hârtie, un material etc.; a strânge ceva de două sau de mai multe ori (punând marginile una peste alta). 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni curb; a (se) încovoia, a (se) apleca, a (se) înclina. ♦ Refl. (Despre oameni) A se gârbovi. II. Tranz. 1. A mări ceva de două ori; a dubla; p. ext. a înmulți, a mări (de un număr oarecare de ori). 2. A amesteca (în părți egale) un lichid cu altul; a subția. III. Refl. A fi nesigur în părerea sa, a sta la îndoială; a nu avea încredere (în cineva sau în ceva). – În + doi. DOOM
!îndoí3 (a se ~) (a ezita) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndoiéște, imperf. 3 sg. se îndoiá; conj. prez. 3 să se îndoiáscă
îndoiți
ÎNDOÍ, (I) îndói, (II, III) îndoiesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A strânge în două o stofă, o hârtie, un material etc.; a strânge ceva de două sau de mai multe ori (punând marginile una peste alta). 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni curb; a (se) încovoia, a (se) apleca, a (se) înclina. ♦ Refl. (Despre oameni) A se gârbovi. II. Tranz. 1. A mări ceva de două ori; a dubla; p. ext. a înmulți, a mări (de un număr oarecare de ori). 2. A amesteca (în părți egale) un lichid cu altul; a subția. III. Refl. A fi nesigur în părerea sa, a sta la îndoială; a nu avea încredere (în cineva sau în ceva). – În + doi.
îndoiți
ÎNDOÍT, -Ă, îndoiți, -te, adj. I. 1. Strâns prin îndoire; care păstrează urma unei împăturiri; cu îndoituri. 2. Curbat, încovoiat. II. 1. Care este de două ori mai mare sau mai mult decât altceva; dublu2, dublat; p. ext. înmulțit, sporit, mărit. ◊ (Substantivat, n.) Îndoitul unei sume. 2. Amestecat (în părți egale) cu alt lichid; subțiat. III. Care este nesigur de părerea sa, care stă la îndoială. – V. îndoi. DOOM
*îndoít2 s. n.
îndoiții
ÎNDOÍT, -Ă, îndoiți, -te, adj. I. 1. Strâns prin îndoire; care păstrează urma unei împăturiri; cu îndoituri. 2. Curbat, încovoiat. II. 1. Care este de două ori mai mare sau mai mult decât altceva; dublu2, dublat; p. ext. înmulțit, sporit, mărit. ◊ (Substantivat, n.) Îndoitul unei sume. 2. Amestecat (în părți egale) cu alt lichid; subțiat. III. Care este nesigur de părerea sa, care stă la îndoială. – V. îndoi. DOOM
*îndoít2 s. n.
îndoiților
ÎNDOÍT, -Ă, îndoiți, -te, adj. I. 1. Strâns prin îndoire; care păstrează urma unei împăturiri; cu îndoituri. 2. Curbat, încovoiat. II. 1. Care este de două ori mai mare sau mai mult decât altceva; dublu2, dublat; p. ext. înmulțit, sporit, mărit. ◊ (Substantivat, n.) Îndoitul unei sume. 2. Amestecat (în părți egale) cu alt lichid; subțiat. III. Care este nesigur de părerea sa, care stă la îndoială. – V. îndoi. DOOM
*îndoít2 s. n.
îndolia
ÎNDOLIÁ, îndoliez, vb. I. Tranz. A produce doliu; a pricinui o durere adâncă. [Pr.: -li-a] – În + doliu. Cf. fr. endeuiller. DOOM
îndoliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 îndoliáză, 1 pl. îndoliém (-li-em); conj. prez. 3 să îndoliéze; ger. îndoliínd (-li-ind)
îndoliai
ÎNDOLIÁ, îndoliez, vb. I. Tranz. A produce doliu; a pricinui o durere adâncă. [Pr.: -li-a] – În + doliu. Cf. fr. endeuiller. DOOM
îndoliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 îndoliáză, 1 pl. îndoliém (-li-em); conj. prez. 3 să îndoliéze; ger. îndoliínd (-li-ind)
îndoliam
ÎNDOLIÁ, îndoliez, vb. I. Tranz. A produce doliu; a pricinui o durere adâncă. [Pr.: -li-a] – În + doliu. Cf. fr. endeuiller. DOOM
îndoliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 îndoliáză, 1 pl. îndoliém (-li-em); conj. prez. 3 să îndoliéze; ger. îndoliínd (-li-ind)
îndoliară
ÎNDOLIÁ, îndoliez, vb. I. Tranz. A produce doliu; a pricinui o durere adâncă. [Pr.: -li-a] – În + doliu. Cf. fr. endeuiller. DOOM
îndoliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 îndoliáză, 1 pl. îndoliém (-li-em); conj. prez. 3 să îndoliéze; ger. îndoliínd (-li-ind)
îndoliarăm
ÎNDOLIÁ, îndoliez, vb. I. Tranz. A produce doliu; a pricinui o durere adâncă. [Pr.: -li-a] – În + doliu. Cf. fr. endeuiller. DOOM
îndoliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 îndoliáză, 1 pl. îndoliém (-li-em); conj. prez. 3 să îndoliéze; ger. îndoliínd (-li-ind)
îndoliarăți
ÎNDOLIÁ, îndoliez, vb. I. Tranz. A produce doliu; a pricinui o durere adâncă. [Pr.: -li-a] – În + doliu. Cf. fr. endeuiller. DOOM
îndoliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 îndoliáză, 1 pl. îndoliém (-li-em); conj. prez. 3 să îndoliéze; ger. îndoliínd (-li-ind)
îndoliase
ÎNDOLIÁ, îndoliez, vb. I. Tranz. A produce doliu; a pricinui o durere adâncă. [Pr.: -li-a] – În + doliu. Cf. fr. endeuiller. DOOM
îndoliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 îndoliáză, 1 pl. îndoliém (-li-em); conj. prez. 3 să îndoliéze; ger. îndoliínd (-li-ind)
îndoliasem
ÎNDOLIÁ, îndoliez, vb. I. Tranz. A produce doliu; a pricinui o durere adâncă. [Pr.: -li-a] – În + doliu. Cf. fr. endeuiller. DOOM
îndoliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 îndoliáză, 1 pl. îndoliém (-li-em); conj. prez. 3 să îndoliéze; ger. îndoliínd (-li-ind)
îndoliaseră
ÎNDOLIÁ, îndoliez, vb. I. Tranz. A produce doliu; a pricinui o durere adâncă. [Pr.: -li-a] – În + doliu. Cf. fr. endeuiller. DOOM
îndoliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 îndoliáză, 1 pl. îndoliém (-li-em); conj. prez. 3 să îndoliéze; ger. îndoliínd (-li-ind)
îndoliaserăm
ÎNDOLIÁ, îndoliez, vb. I. Tranz. A produce doliu; a pricinui o durere adâncă. [Pr.: -li-a] – În + doliu. Cf. fr. endeuiller. DOOM
îndoliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 îndoliáză, 1 pl. îndoliém (-li-em); conj. prez. 3 să îndoliéze; ger. îndoliínd (-li-ind)
îndoliaserăți
ÎNDOLIÁ, îndoliez, vb. I. Tranz. A produce doliu; a pricinui o durere adâncă. [Pr.: -li-a] – În + doliu. Cf. fr. endeuiller. DOOM
îndoliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 îndoliáză, 1 pl. îndoliém (-li-em); conj. prez. 3 să îndoliéze; ger. îndoliínd (-li-ind)
îndoliaseși
ÎNDOLIÁ, îndoliez, vb. I. Tranz. A produce doliu; a pricinui o durere adâncă. [Pr.: -li-a] – În + doliu. Cf. fr. endeuiller. DOOM
îndoliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 îndoliáză, 1 pl. îndoliém (-li-em); conj. prez. 3 să îndoliéze; ger. îndoliínd (-li-ind)
îndoliaseți
ÎNDOLIÁ, îndoliez, vb. I. Tranz. A produce doliu; a pricinui o durere adâncă. [Pr.: -li-a] – În + doliu. Cf. fr. endeuiller. DOOM
îndoliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 îndoliáză, 1 pl. îndoliém (-li-em); conj. prez. 3 să îndoliéze; ger. îndoliínd (-li-ind)
îndoliat
ÎNDOLIÁ, îndoliez, vb. I. Tranz. A produce doliu; a pricinui o durere adâncă. [Pr.: -li-a] – În + doliu. Cf. fr. endeuiller. DOOM
îndoliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 îndoliáză, 1 pl. îndoliém (-li-em); conj. prez. 3 să îndoliéze; ger. îndoliínd (-li-ind)
îndoliat
ÎNDOLIÁT, -Ă, îndoliați, -te, adj. Care poartă doliu; de înmormântare. ♦ Trist, îndurerat. [Pr.: -li-at] – V. îndolia.
îndoliata
ÎNDOLIÁT, -Ă, îndoliați, -te, adj. Care poartă doliu; de înmormântare. ♦ Trist, îndurerat. [Pr.: -li-at] – V. îndolia.
îndoliate
ÎNDOLIÁT, -Ă, îndoliați, -te, adj. Care poartă doliu; de înmormântare. ♦ Trist, îndurerat. [Pr.: -li-at] – V. îndolia.
îndoliatei
ÎNDOLIÁT, -Ă, îndoliați, -te, adj. Care poartă doliu; de înmormântare. ♦ Trist, îndurerat. [Pr.: -li-at] – V. îndolia.
îndoliatele
ÎNDOLIÁT, -Ă, îndoliați, -te, adj. Care poartă doliu; de înmormântare. ♦ Trist, îndurerat. [Pr.: -li-at] – V. îndolia.
îndoliatelor
ÎNDOLIÁT, -Ă, îndoliați, -te, adj. Care poartă doliu; de înmormântare. ♦ Trist, îndurerat. [Pr.: -li-at] – V. îndolia.
îndoliatul
ÎNDOLIÁT, -Ă, îndoliați, -te, adj. Care poartă doliu; de înmormântare. ♦ Trist, îndurerat. [Pr.: -li-at] – V. îndolia.
îndoliatului
ÎNDOLIÁT, -Ă, îndoliați, -te, adj. Care poartă doliu; de înmormântare. ♦ Trist, îndurerat. [Pr.: -li-at] – V. îndolia.
îndoliau
ÎNDOLIÁ, îndoliez, vb. I. Tranz. A produce doliu; a pricinui o durere adâncă. [Pr.: -li-a] – În + doliu. Cf. fr. endeuiller. DOOM
îndoliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 îndoliáză, 1 pl. îndoliém (-li-em); conj. prez. 3 să îndoliéze; ger. îndoliínd (-li-ind)
îndoliază
ÎNDOLIÁ, îndoliez, vb. I. Tranz. A produce doliu; a pricinui o durere adâncă. [Pr.: -li-a] – În + doliu. Cf. fr. endeuiller. DOOM
îndoliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 îndoliáză, 1 pl. îndoliém (-li-em); conj. prez. 3 să îndoliéze; ger. îndoliínd (-li-ind)
îndoliași
ÎNDOLIÁ, îndoliez, vb. I. Tranz. A produce doliu; a pricinui o durere adâncă. [Pr.: -li-a] – În + doliu. Cf. fr. endeuiller. DOOM
îndoliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 îndoliáză, 1 pl. îndoliém (-li-em); conj. prez. 3 să îndoliéze; ger. îndoliínd (-li-ind)
îndoliați
ÎNDOLIÁ, îndoliez, vb. I. Tranz. A produce doliu; a pricinui o durere adâncă. [Pr.: -li-a] – În + doliu. Cf. fr. endeuiller. DOOM
îndoliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 îndoliáză, 1 pl. îndoliém (-li-em); conj. prez. 3 să îndoliéze; ger. îndoliínd (-li-ind)
îndoliați
ÎNDOLIÁT, -Ă, îndoliați, -te, adj. Care poartă doliu; de înmormântare. ♦ Trist, îndurerat. [Pr.: -li-at] – V. îndolia.
îndoliații
ÎNDOLIÁT, -Ă, îndoliați, -te, adj. Care poartă doliu; de înmormântare. ♦ Trist, îndurerat. [Pr.: -li-at] – V. îndolia.
îndoliaților
ÎNDOLIÁT, -Ă, îndoliați, -te, adj. Care poartă doliu; de înmormântare. ♦ Trist, îndurerat. [Pr.: -li-at] – V. îndolia.
îndolie
ÎNDOLIÁ, îndoliez, vb. I. Tranz. A produce doliu; a pricinui o durere adâncă. [Pr.: -li-a] – În + doliu. Cf. fr. endeuiller. DOOM
îndoliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 îndoliáză, 1 pl. îndoliém (-li-em); conj. prez. 3 să îndoliéze; ger. îndoliínd (-li-ind)
îndoliem
ÎNDOLIÁ, îndoliez, vb. I. Tranz. A produce doliu; a pricinui o durere adâncă. [Pr.: -li-a] – În + doliu. Cf. fr. endeuiller. DOOM
îndoliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 îndoliáză, 1 pl. îndoliém (-li-em); conj. prez. 3 să îndoliéze; ger. îndoliínd (-li-ind)
îndoliere
ÎNDOLIÁ, îndoliez, vb. I. Tranz. A produce doliu; a pricinui o durere adâncă. [Pr.: -li-a] – În + doliu. Cf. fr. endeuiller. DOOM
îndoliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 îndoliáză, 1 pl. îndoliém (-li-em); conj. prez. 3 să îndoliéze; ger. îndoliínd (-li-ind)
îndoliere
ÎNDOLIÉRE, îndolieri, s. f. Durere adâncă pricinuită de moartea unei rude, a unei ființe iubite. [Pr.: -li-e-] – V. îndolia. DOOM
îndoliére (-li-e-) s. f., g.-d. art. îndoliérii; pl. îndoliéri
îndolierea
ÎNDOLIÉRE, îndolieri, s. f. Durere adâncă pricinuită de moartea unei rude, a unei ființe iubite. [Pr.: -li-e-] – V. îndolia. DOOM
îndoliére (-li-e-) s. f., g.-d. art. îndoliérii; pl. îndoliéri
îndolieri
ÎNDOLIÉRE, îndolieri, s. f. Durere adâncă pricinuită de moartea unei rude, a unei ființe iubite. [Pr.: -li-e-] – V. îndolia. DOOM
îndoliére (-li-e-) s. f., g.-d. art. îndoliérii; pl. îndoliéri
îndolierii
ÎNDOLIÉRE, îndolieri, s. f. Durere adâncă pricinuită de moartea unei rude, a unei ființe iubite. [Pr.: -li-e-] – V. îndolia. DOOM
îndoliére (-li-e-) s. f., g.-d. art. îndoliérii; pl. îndoliéri
îndolierile
ÎNDOLIÉRE, îndolieri, s. f. Durere adâncă pricinuită de moartea unei rude, a unei ființe iubite. [Pr.: -li-e-] – V. îndolia. DOOM
îndoliére (-li-e-) s. f., g.-d. art. îndoliérii; pl. îndoliéri
îndolierilor
ÎNDOLIÉRE, îndolieri, s. f. Durere adâncă pricinuită de moartea unei rude, a unei ființe iubite. [Pr.: -li-e-] – V. îndolia. DOOM
îndoliére (-li-e-) s. f., g.-d. art. îndoliérii; pl. îndoliéri
îndoliez
ÎNDOLIÁ, îndoliez, vb. I. Tranz. A produce doliu; a pricinui o durere adâncă. [Pr.: -li-a] – În + doliu. Cf. fr. endeuiller. DOOM
îndoliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 îndoliáză, 1 pl. îndoliém (-li-em); conj. prez. 3 să îndoliéze; ger. îndoliínd (-li-ind)
îndolieze
ÎNDOLIÁ, îndoliez, vb. I. Tranz. A produce doliu; a pricinui o durere adâncă. [Pr.: -li-a] – În + doliu. Cf. fr. endeuiller. DOOM
îndoliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 îndoliáză, 1 pl. îndoliém (-li-em); conj. prez. 3 să îndoliéze; ger. îndoliínd (-li-ind)
îndoliezi
ÎNDOLIÁ, îndoliez, vb. I. Tranz. A produce doliu; a pricinui o durere adâncă. [Pr.: -li-a] – În + doliu. Cf. fr. endeuiller. DOOM
îndoliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 îndoliáză, 1 pl. îndoliém (-li-em); conj. prez. 3 să îndoliéze; ger. îndoliínd (-li-ind)
îndoliind
ÎNDOLIÁ, îndoliez, vb. I. Tranz. A produce doliu; a pricinui o durere adâncă. [Pr.: -li-a] – În + doliu. Cf. fr. endeuiller. DOOM
îndoliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 îndoliáză, 1 pl. îndoliém (-li-em); conj. prez. 3 să îndoliéze; ger. îndoliínd (-li-ind)
îndop
ÎNDOPÁ, îndóp, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) hrăni peste măsură; a (se) supraalimenta, a (se) ghiftui. ♦ Tranz. A hrăni o pasăre vârându-i pe gât mâncare pentru a o îngrășa. 2. Tranz. (Reg.) A îndesa. – În + dop. DOOM
îndopá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îndóp, 3 îndoápă
îndopa
ÎNDOPÁ, îndóp, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) hrăni peste măsură; a (se) supraalimenta, a (se) ghiftui. ♦ Tranz. A hrăni o pasăre vârându-i pe gât mâncare pentru a o îngrășa. 2. Tranz. (Reg.) A îndesa. – În + dop. DOOM
îndopá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îndóp, 3 îndoápă
îndopai
ÎNDOPÁ, îndóp, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) hrăni peste măsură; a (se) supraalimenta, a (se) ghiftui. ♦ Tranz. A hrăni o pasăre vârându-i pe gât mâncare pentru a o îngrășa. 2. Tranz. (Reg.) A îndesa. – În + dop. DOOM
îndopá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îndóp, 3 îndoápă
îndopam
ÎNDOPÁ, îndóp, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) hrăni peste măsură; a (se) supraalimenta, a (se) ghiftui. ♦ Tranz. A hrăni o pasăre vârându-i pe gât mâncare pentru a o îngrășa. 2. Tranz. (Reg.) A îndesa. – În + dop. DOOM
îndopá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îndóp, 3 îndoápă
îndopare
ÎNDOPÁ, îndóp, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) hrăni peste măsură; a (se) supraalimenta, a (se) ghiftui. ♦ Tranz. A hrăni o pasăre vârându-i pe gât mâncare pentru a o îngrășa. 2. Tranz. (Reg.) A îndesa. – În + dop. DOOM
îndopá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îndóp, 3 îndoápă
îndopare
ÎNDOPÁRE, îndopări, s. f. Acțiunea de a (se) îndopa; îndopat1. – V. îndopa. DOOM
îndopáre s. f., g.-d. art. îndopắrii; pl. îndopắri
îndoparea
ÎNDOPÁRE, îndopări, s. f. Acțiunea de a (se) îndopa; îndopat1. – V. îndopa. DOOM
îndopáre s. f., g.-d. art. îndopắrii; pl. îndopắri
îndopară
ÎNDOPÁ, îndóp, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) hrăni peste măsură; a (se) supraalimenta, a (se) ghiftui. ♦ Tranz. A hrăni o pasăre vârându-i pe gât mâncare pentru a o îngrășa. 2. Tranz. (Reg.) A îndesa. – În + dop. DOOM
îndopá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îndóp, 3 îndoápă
îndoparăm
ÎNDOPÁ, îndóp, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) hrăni peste măsură; a (se) supraalimenta, a (se) ghiftui. ♦ Tranz. A hrăni o pasăre vârându-i pe gât mâncare pentru a o îngrășa. 2. Tranz. (Reg.) A îndesa. – În + dop. DOOM
îndopá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îndóp, 3 îndoápă
îndoparăți
ÎNDOPÁ, îndóp, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) hrăni peste măsură; a (se) supraalimenta, a (se) ghiftui. ♦ Tranz. A hrăni o pasăre vârându-i pe gât mâncare pentru a o îngrășa. 2. Tranz. (Reg.) A îndesa. – În + dop. DOOM
îndopá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îndóp, 3 îndoápă
îndopase
ÎNDOPÁ, îndóp, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) hrăni peste măsură; a (se) supraalimenta, a (se) ghiftui. ♦ Tranz. A hrăni o pasăre vârându-i pe gât mâncare pentru a o îngrășa. 2. Tranz. (Reg.) A îndesa. – În + dop. DOOM
îndopá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îndóp, 3 îndoápă
îndopasem
ÎNDOPÁ, îndóp, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) hrăni peste măsură; a (se) supraalimenta, a (se) ghiftui. ♦ Tranz. A hrăni o pasăre vârându-i pe gât mâncare pentru a o îngrășa. 2. Tranz. (Reg.) A îndesa. – În + dop. DOOM
îndopá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îndóp, 3 îndoápă
îndopaseră
ÎNDOPÁ, îndóp, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) hrăni peste măsură; a (se) supraalimenta, a (se) ghiftui. ♦ Tranz. A hrăni o pasăre vârându-i pe gât mâncare pentru a o îngrășa. 2. Tranz. (Reg.) A îndesa. – În + dop. DOOM
îndopá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îndóp, 3 îndoápă
îndopaserăm
ÎNDOPÁ, îndóp, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) hrăni peste măsură; a (se) supraalimenta, a (se) ghiftui. ♦ Tranz. A hrăni o pasăre vârându-i pe gât mâncare pentru a o îngrășa. 2. Tranz. (Reg.) A îndesa. – În + dop. DOOM
îndopá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îndóp, 3 îndoápă
îndopaserăți
ÎNDOPÁ, îndóp, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) hrăni peste măsură; a (se) supraalimenta, a (se) ghiftui. ♦ Tranz. A hrăni o pasăre vârându-i pe gât mâncare pentru a o îngrășa. 2. Tranz. (Reg.) A îndesa. – În + dop. DOOM
îndopá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îndóp, 3 îndoápă
îndopaseși
ÎNDOPÁ, îndóp, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) hrăni peste măsură; a (se) supraalimenta, a (se) ghiftui. ♦ Tranz. A hrăni o pasăre vârându-i pe gât mâncare pentru a o îngrășa. 2. Tranz. (Reg.) A îndesa. – În + dop. DOOM
îndopá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îndóp, 3 îndoápă
îndopaseți
ÎNDOPÁ, îndóp, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) hrăni peste măsură; a (se) supraalimenta, a (se) ghiftui. ♦ Tranz. A hrăni o pasăre vârându-i pe gât mâncare pentru a o îngrășa. 2. Tranz. (Reg.) A îndesa. – În + dop. DOOM
îndopá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îndóp, 3 îndoápă
îndopat
ÎNDOPÁ, îndóp, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) hrăni peste măsură; a (se) supraalimenta, a (se) ghiftui. ♦ Tranz. A hrăni o pasăre vârându-i pe gât mâncare pentru a o îngrășa. 2. Tranz. (Reg.) A îndesa. – În + dop. DOOM
îndopá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îndóp, 3 îndoápă
îndopat
ÎNDOPÁT2, -Ă, îndopați, -te, adj. Hrănit peste măsură; ghiftuit; (despre păsări) îngrășat prin îndopare. – V. îndopa.
îndopat
ÎNDOPÁT1 s. n. Îndopare. – V. îndopa. DOOM
îndopát s. n.
îndopata
ÎNDOPÁT2, -Ă, îndopați, -te, adj. Hrănit peste măsură; ghiftuit; (despre păsări) îngrășat prin îndopare. – V. îndopa.
îndopate
ÎNDOPÁT2, -Ă, îndopați, -te, adj. Hrănit peste măsură; ghiftuit; (despre păsări) îngrășat prin îndopare. – V. îndopa.
îndopatei
ÎNDOPÁT2, -Ă, îndopați, -te, adj. Hrănit peste măsură; ghiftuit; (despre păsări) îngrășat prin îndopare. – V. îndopa.
îndopatele
ÎNDOPÁT2, -Ă, îndopați, -te, adj. Hrănit peste măsură; ghiftuit; (despre păsări) îngrășat prin îndopare. – V. îndopa.
îndopatelor
ÎNDOPÁT2, -Ă, îndopați, -te, adj. Hrănit peste măsură; ghiftuit; (despre păsări) îngrășat prin îndopare. – V. îndopa.
îndopatul
ÎNDOPÁT2, -Ă, îndopați, -te, adj. Hrănit peste măsură; ghiftuit; (despre păsări) îngrășat prin îndopare. – V. îndopa.
îndopatului
ÎNDOPÁT2, -Ă, îndopați, -te, adj. Hrănit peste măsură; ghiftuit; (despre păsări) îngrășat prin îndopare. – V. îndopa.
îndopau
ÎNDOPÁ, îndóp, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) hrăni peste măsură; a (se) supraalimenta, a (se) ghiftui. ♦ Tranz. A hrăni o pasăre vârându-i pe gât mâncare pentru a o îngrășa. 2. Tranz. (Reg.) A îndesa. – În + dop. DOOM
îndopá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îndóp, 3 îndoápă
îndopași
ÎNDOPÁ, îndóp, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) hrăni peste măsură; a (se) supraalimenta, a (se) ghiftui. ♦ Tranz. A hrăni o pasăre vârându-i pe gât mâncare pentru a o îngrășa. 2. Tranz. (Reg.) A îndesa. – În + dop. DOOM
îndopá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îndóp, 3 îndoápă
îndopați
ÎNDOPÁ, îndóp, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) hrăni peste măsură; a (se) supraalimenta, a (se) ghiftui. ♦ Tranz. A hrăni o pasăre vârându-i pe gât mâncare pentru a o îngrășa. 2. Tranz. (Reg.) A îndesa. – În + dop. DOOM
îndopá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îndóp, 3 îndoápă
îndopați
ÎNDOPÁT2, -Ă, îndopați, -te, adj. Hrănit peste măsură; ghiftuit; (despre păsări) îngrășat prin îndopare. – V. îndopa.
îndopații
ÎNDOPÁT2, -Ă, îndopați, -te, adj. Hrănit peste măsură; ghiftuit; (despre păsări) îngrășat prin îndopare. – V. îndopa.
îndopaților
ÎNDOPÁT2, -Ă, îndopați, -te, adj. Hrănit peste măsură; ghiftuit; (despre păsări) îngrășat prin îndopare. – V. îndopa.
îndopi
ÎNDOPÁ, îndóp, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) hrăni peste măsură; a (se) supraalimenta, a (se) ghiftui. ♦ Tranz. A hrăni o pasăre vârându-i pe gât mâncare pentru a o îngrășa. 2. Tranz. (Reg.) A îndesa. – În + dop. DOOM
îndopá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îndóp, 3 îndoápă
îndopând
ÎNDOPÁ, îndóp, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) hrăni peste măsură; a (se) supraalimenta, a (se) ghiftui. ♦ Tranz. A hrăni o pasăre vârându-i pe gât mâncare pentru a o îngrășa. 2. Tranz. (Reg.) A îndesa. – În + dop. DOOM
îndopá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îndóp, 3 îndoápă
îndopînd
ÎNDOPÁ, îndóp, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) hrăni peste măsură; a (se) supraalimenta, a (se) ghiftui. ♦ Tranz. A hrăni o pasăre vârându-i pe gât mâncare pentru a o îngrășa. 2. Tranz. (Reg.) A îndesa. – În + dop. DOOM
îndopá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îndóp, 3 îndoápă
îndopări
ÎNDOPÁRE, îndopări, s. f. Acțiunea de a (se) îndopa; îndopat1. – V. îndopa. DOOM
îndopáre s. f., g.-d. art. îndopắrii; pl. îndopắri
îndopării
ÎNDOPÁRE, îndopări, s. f. Acțiunea de a (se) îndopa; îndopat1. – V. îndopa. DOOM
îndopáre s. f., g.-d. art. îndopắrii; pl. îndopắri
îndopările
ÎNDOPÁRE, îndopări, s. f. Acțiunea de a (se) îndopa; îndopat1. – V. îndopa. DOOM
îndopáre s. f., g.-d. art. îndopắrii; pl. îndopắri
îndopărilor
ÎNDOPÁRE, îndopări, s. f. Acțiunea de a (se) îndopa; îndopat1. – V. îndopa. DOOM
îndopáre s. f., g.-d. art. îndopắrii; pl. îndopắri
îndosaria
ÎNDOSARIÁ, îndosariez, vb. I. Tranz. A închide, a pune acte într-un dosar. [Pr.: -ri-a] – În + dosar. DOOM
*îndosariá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 îndosariáză, 1 pl. îndosariém (-ri-em); conj. prez. 3 să îndosariéze; ger. îndosariínd (-ri-ind)
îndosariai
ÎNDOSARIÁ, îndosariez, vb. I. Tranz. A închide, a pune acte într-un dosar. [Pr.: -ri-a] – În + dosar. DOOM
*îndosariá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 îndosariáză, 1 pl. îndosariém (-ri-em); conj. prez. 3 să îndosariéze; ger. îndosariínd (-ri-ind)
îndosariam
ÎNDOSARIÁ, îndosariez, vb. I. Tranz. A închide, a pune acte într-un dosar. [Pr.: -ri-a] – În + dosar. DOOM
*îndosariá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 îndosariáză, 1 pl. îndosariém (-ri-em); conj. prez. 3 să îndosariéze; ger. îndosariínd (-ri-ind)
îndosariară
ÎNDOSARIÁ, îndosariez, vb. I. Tranz. A închide, a pune acte într-un dosar. [Pr.: -ri-a] – În + dosar. DOOM
*îndosariá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 îndosariáză, 1 pl. îndosariém (-ri-em); conj. prez. 3 să îndosariéze; ger. îndosariínd (-ri-ind)
îndosariarăm
ÎNDOSARIÁ, îndosariez, vb. I. Tranz. A închide, a pune acte într-un dosar. [Pr.: -ri-a] – În + dosar. DOOM
*îndosariá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 îndosariáză, 1 pl. îndosariém (-ri-em); conj. prez. 3 să îndosariéze; ger. îndosariínd (-ri-ind)
îndosariarăți
ÎNDOSARIÁ, îndosariez, vb. I. Tranz. A închide, a pune acte într-un dosar. [Pr.: -ri-a] – În + dosar. DOOM
*îndosariá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 îndosariáză, 1 pl. îndosariém (-ri-em); conj. prez. 3 să îndosariéze; ger. îndosariínd (-ri-ind)
îndosariase
ÎNDOSARIÁ, îndosariez, vb. I. Tranz. A închide, a pune acte într-un dosar. [Pr.: -ri-a] – În + dosar. DOOM
*îndosariá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 îndosariáză, 1 pl. îndosariém (-ri-em); conj. prez. 3 să îndosariéze; ger. îndosariínd (-ri-ind)
îndosariasem
ÎNDOSARIÁ, îndosariez, vb. I. Tranz. A închide, a pune acte într-un dosar. [Pr.: -ri-a] – În + dosar. DOOM
*îndosariá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 îndosariáză, 1 pl. îndosariém (-ri-em); conj. prez. 3 să îndosariéze; ger. îndosariínd (-ri-ind)
îndosariaseră
ÎNDOSARIÁ, îndosariez, vb. I. Tranz. A închide, a pune acte într-un dosar. [Pr.: -ri-a] – În + dosar. DOOM
*îndosariá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 îndosariáză, 1 pl. îndosariém (-ri-em); conj. prez. 3 să îndosariéze; ger. îndosariínd (-ri-ind)
îndosariaserăm
ÎNDOSARIÁ, îndosariez, vb. I. Tranz. A închide, a pune acte într-un dosar. [Pr.: -ri-a] – În + dosar. DOOM
*îndosariá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 îndosariáză, 1 pl. îndosariém (-ri-em); conj. prez. 3 să îndosariéze; ger. îndosariínd (-ri-ind)
îndosariaserăți
ÎNDOSARIÁ, îndosariez, vb. I. Tranz. A închide, a pune acte într-un dosar. [Pr.: -ri-a] – În + dosar. DOOM
*îndosariá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 îndosariáză, 1 pl. îndosariém (-ri-em); conj. prez. 3 să îndosariéze; ger. îndosariínd (-ri-ind)
îndosariaseși
ÎNDOSARIÁ, îndosariez, vb. I. Tranz. A închide, a pune acte într-un dosar. [Pr.: -ri-a] – În + dosar. DOOM
*îndosariá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 îndosariáză, 1 pl. îndosariém (-ri-em); conj. prez. 3 să îndosariéze; ger. îndosariínd (-ri-ind)
îndosariaseți
ÎNDOSARIÁ, îndosariez, vb. I. Tranz. A închide, a pune acte într-un dosar. [Pr.: -ri-a] – În + dosar. DOOM
*îndosariá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 îndosariáză, 1 pl. îndosariém (-ri-em); conj. prez. 3 să îndosariéze; ger. îndosariínd (-ri-ind)
îndosariat
ÎNDOSARIÁ, îndosariez, vb. I. Tranz. A închide, a pune acte într-un dosar. [Pr.: -ri-a] – În + dosar. DOOM
*îndosariá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 îndosariáză, 1 pl. îndosariém (-ri-em); conj. prez. 3 să îndosariéze; ger. îndosariínd (-ri-ind)
îndosariau
ÎNDOSARIÁ, îndosariez, vb. I. Tranz. A închide, a pune acte într-un dosar. [Pr.: -ri-a] – În + dosar. DOOM
*îndosariá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 îndosariáză, 1 pl. îndosariém (-ri-em); conj. prez. 3 să îndosariéze; ger. îndosariínd (-ri-ind)
îndosariază
ÎNDOSARIÁ, îndosariez, vb. I. Tranz. A închide, a pune acte într-un dosar. [Pr.: -ri-a] – În + dosar. DOOM
*îndosariá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 îndosariáză, 1 pl. îndosariém (-ri-em); conj. prez. 3 să îndosariéze; ger. îndosariínd (-ri-ind)
îndosariași
ÎNDOSARIÁ, îndosariez, vb. I. Tranz. A închide, a pune acte într-un dosar. [Pr.: -ri-a] – În + dosar. DOOM
*îndosariá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 îndosariáză, 1 pl. îndosariém (-ri-em); conj. prez. 3 să îndosariéze; ger. îndosariínd (-ri-ind)
îndosariați
ÎNDOSARIÁ, îndosariez, vb. I. Tranz. A închide, a pune acte într-un dosar. [Pr.: -ri-a] – În + dosar. DOOM
*îndosariá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 îndosariáză, 1 pl. îndosariém (-ri-em); conj. prez. 3 să îndosariéze; ger. îndosariínd (-ri-ind)
îndosarie
ÎNDOSARIÁ, îndosariez, vb. I. Tranz. A închide, a pune acte într-un dosar. [Pr.: -ri-a] – În + dosar. DOOM
*îndosariá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 îndosariáză, 1 pl. îndosariém (-ri-em); conj. prez. 3 să îndosariéze; ger. îndosariínd (-ri-ind)
îndosariem
ÎNDOSARIÁ, îndosariez, vb. I. Tranz. A închide, a pune acte într-un dosar. [Pr.: -ri-a] – În + dosar. DOOM
*îndosariá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 îndosariáză, 1 pl. îndosariém (-ri-em); conj. prez. 3 să îndosariéze; ger. îndosariínd (-ri-ind)
îndosariere
ÎNDOSARIÁ, îndosariez, vb. I. Tranz. A închide, a pune acte într-un dosar. [Pr.: -ri-a] – În + dosar. DOOM
*îndosariá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 îndosariáză, 1 pl. îndosariém (-ri-em); conj. prez. 3 să îndosariéze; ger. îndosariínd (-ri-ind)
îndosariere
ÎNDOSARIÉRE, îndosarieri, s. f. Acțiunea de a îndosaria și rezultatul ei, [Pr.: -ri-e-] – V. îndosaria. DOOM
*îndosariére (-ri-e-) s. f., g.-d. art. îndosariérii; pl. îndosariéri
îndosarierea
ÎNDOSARIÉRE, îndosarieri, s. f. Acțiunea de a îndosaria și rezultatul ei, [Pr.: -ri-e-] – V. îndosaria. DOOM
*îndosariére (-ri-e-) s. f., g.-d. art. îndosariérii; pl. îndosariéri
îndosarieri
ÎNDOSARIÉRE, îndosarieri, s. f. Acțiunea de a îndosaria și rezultatul ei, [Pr.: -ri-e-] – V. îndosaria. DOOM
*îndosariére (-ri-e-) s. f., g.-d. art. îndosariérii; pl. îndosariéri
îndosarierii
ÎNDOSARIÉRE, îndosarieri, s. f. Acțiunea de a îndosaria și rezultatul ei, [Pr.: -ri-e-] – V. îndosaria. DOOM
*îndosariére (-ri-e-) s. f., g.-d. art. îndosariérii; pl. îndosariéri
îndosarierile
ÎNDOSARIÉRE, îndosarieri, s. f. Acțiunea de a îndosaria și rezultatul ei, [Pr.: -ri-e-] – V. îndosaria. DOOM
*îndosariére (-ri-e-) s. f., g.-d. art. îndosariérii; pl. îndosariéri
îndosarierilor
ÎNDOSARIÉRE, îndosarieri, s. f. Acțiunea de a îndosaria și rezultatul ei, [Pr.: -ri-e-] – V. îndosaria. DOOM
*îndosariére (-ri-e-) s. f., g.-d. art. îndosariérii; pl. îndosariéri
îndosariez
ÎNDOSARIÁ, îndosariez, vb. I. Tranz. A închide, a pune acte într-un dosar. [Pr.: -ri-a] – În + dosar. DOOM
*îndosariá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 îndosariáză, 1 pl. îndosariém (-ri-em); conj. prez. 3 să îndosariéze; ger. îndosariínd (-ri-ind)
îndosarieze
ÎNDOSARIÁ, îndosariez, vb. I. Tranz. A închide, a pune acte într-un dosar. [Pr.: -ri-a] – În + dosar. DOOM
*îndosariá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 îndosariáză, 1 pl. îndosariém (-ri-em); conj. prez. 3 să îndosariéze; ger. îndosariínd (-ri-ind)
îndosariezi
ÎNDOSARIÁ, îndosariez, vb. I. Tranz. A închide, a pune acte într-un dosar. [Pr.: -ri-a] – În + dosar. DOOM
*îndosariá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 îndosariáză, 1 pl. îndosariém (-ri-em); conj. prez. 3 să îndosariéze; ger. îndosariínd (-ri-ind)
îndosariind
ÎNDOSARIÁ, îndosariez, vb. I. Tranz. A închide, a pune acte într-un dosar. [Pr.: -ri-a] – În + dosar. DOOM
*îndosariá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 îndosariáză, 1 pl. îndosariém (-ri-em); conj. prez. 3 să îndosariéze; ger. îndosariínd (-ri-ind)
îndosea
ÎNDOSÍ, îndosesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) dosi. – În + dosi. DOOM
îndosí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndosésc, imperf. 3 sg. îndoseá; conj. prez. 3 să îndoseáscă
îndoseai
ÎNDOSÍ, îndosesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) dosi. – În + dosi. DOOM
îndosí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndosésc, imperf. 3 sg. îndoseá; conj. prez. 3 să îndoseáscă
îndoseam
ÎNDOSÍ, îndosesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) dosi. – În + dosi. DOOM
îndosí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndosésc, imperf. 3 sg. îndoseá; conj. prez. 3 să îndoseáscă
îndosească
ÎNDOSÍ, îndosesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) dosi. – În + dosi. DOOM
îndosí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndosésc, imperf. 3 sg. îndoseá; conj. prez. 3 să îndoseáscă
îndoseau
ÎNDOSÍ, îndosesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) dosi. – În + dosi. DOOM
îndosí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndosésc, imperf. 3 sg. îndoseá; conj. prez. 3 să îndoseáscă
îndoseați
ÎNDOSÍ, îndosesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) dosi. – În + dosi. DOOM
îndosí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndosésc, imperf. 3 sg. îndoseá; conj. prez. 3 să îndoseáscă
îndosesc
ÎNDOSÍ, îndosesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) dosi. – În + dosi. DOOM
îndosí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndosésc, imperf. 3 sg. îndoseá; conj. prez. 3 să îndoseáscă
îndosește
ÎNDOSÍ, îndosesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) dosi. – În + dosi. DOOM
îndosí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndosésc, imperf. 3 sg. îndoseá; conj. prez. 3 să îndoseáscă
îndosești
ÎNDOSÍ, îndosesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) dosi. – În + dosi. DOOM
îndosí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndosésc, imperf. 3 sg. îndoseá; conj. prez. 3 să îndoseáscă
îndosi
ÎNDOSÍ, îndosesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) dosi. – În + dosi. DOOM
îndosí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndosésc, imperf. 3 sg. îndoseá; conj. prez. 3 să îndoseáscă
îndosii
ÎNDOSÍ, îndosesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) dosi. – În + dosi. DOOM
îndosí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndosésc, imperf. 3 sg. îndoseá; conj. prez. 3 să îndoseáscă
îndosim
ÎNDOSÍ, îndosesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) dosi. – În + dosi. DOOM
îndosí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndosésc, imperf. 3 sg. îndoseá; conj. prez. 3 să îndoseáscă
îndosind
ÎNDOSÍ, îndosesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) dosi. – În + dosi. DOOM
îndosí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndosésc, imperf. 3 sg. îndoseá; conj. prez. 3 să îndoseáscă
îndosire
ÎNDOSÍ, îndosesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) dosi. – În + dosi. DOOM
îndosí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndosésc, imperf. 3 sg. îndoseá; conj. prez. 3 să îndoseáscă
îndosire
ÎNDOSÍ, îndosesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) dosi. – În + dosi.
îndosiră
ÎNDOSÍ, îndosesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) dosi. – În + dosi. DOOM
îndosí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndosésc, imperf. 3 sg. îndoseá; conj. prez. 3 să îndoseáscă
îndosirăm
ÎNDOSÍ, îndosesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) dosi. – În + dosi. DOOM
îndosí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndosésc, imperf. 3 sg. îndoseá; conj. prez. 3 să îndoseáscă
îndosirăți
ÎNDOSÍ, îndosesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) dosi. – În + dosi. DOOM
îndosí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndosésc, imperf. 3 sg. îndoseá; conj. prez. 3 să îndoseáscă
îndosise
ÎNDOSÍ, îndosesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) dosi. – În + dosi. DOOM
îndosí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndosésc, imperf. 3 sg. îndoseá; conj. prez. 3 să îndoseáscă
îndosisem
ÎNDOSÍ, îndosesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) dosi. – În + dosi. DOOM
îndosí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndosésc, imperf. 3 sg. îndoseá; conj. prez. 3 să îndoseáscă
îndosiseră
ÎNDOSÍ, îndosesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) dosi. – În + dosi. DOOM
îndosí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndosésc, imperf. 3 sg. îndoseá; conj. prez. 3 să îndoseáscă
îndosiserăm
ÎNDOSÍ, îndosesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) dosi. – În + dosi. DOOM
îndosí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndosésc, imperf. 3 sg. îndoseá; conj. prez. 3 să îndoseáscă
îndosiserăți
ÎNDOSÍ, îndosesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) dosi. – În + dosi. DOOM
îndosí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndosésc, imperf. 3 sg. îndoseá; conj. prez. 3 să îndoseáscă
îndosiseși
ÎNDOSÍ, îndosesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) dosi. – În + dosi. DOOM
îndosí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndosésc, imperf. 3 sg. îndoseá; conj. prez. 3 să îndoseáscă
îndosiseți
ÎNDOSÍ, îndosesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) dosi. – În + dosi. DOOM
îndosí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndosésc, imperf. 3 sg. îndoseá; conj. prez. 3 să îndoseáscă
îndosit
ÎNDOSÍ, îndosesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) dosi. – În + dosi. DOOM
îndosí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndosésc, imperf. 3 sg. îndoseá; conj. prez. 3 să îndoseáscă
îndosit
ÎNDOSÍ, îndosesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) dosi. – În + dosi.
îndosiși
ÎNDOSÍ, îndosesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) dosi. – În + dosi. DOOM
îndosí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndosésc, imperf. 3 sg. îndoseá; conj. prez. 3 să îndoseáscă
îndosiți
ÎNDOSÍ, îndosesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) dosi. – În + dosi. DOOM
îndosí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndosésc, imperf. 3 sg. îndoseá; conj. prez. 3 să îndoseáscă
îndrea
ÎNDREÁ s. m. (Înv. și reg.) Decembrie. – Din n. pr. Andrei.
îndreaptă
ÎNDREPTÁ, îndrépt, vb. I. I. 1. Tranz. A face drept ceea ce era îndoit sau strâmb. ♦ Refl. (Despre oameni) A lua o ținută dreaptă. 2. Tranz. și refl. A (se) schimba din rău în bine; a (se) îmbunătăți, a (se) ameliora. ♦ Refl. (Despre oameni) A se întrema după o boală; a căpăta o înfățișare bună. 3. Refl. și tranz. A(-și) corecta purtările. II. 1. Refl. A porni într-o anumită direcție. ◊ Tranz. Îndreaptă mașina spre oraș. (Expr.) A-și îndrepta pașii = a merge spre... 2. Tranz. A arăta cuiva drumul bun; a îndruma, a conduce în direcția potrivită. ◊ Expr. A îndrepta pașii cuiva = a) a face pe cineva să meargă spre...; b) a călăuzi, a conduce (în viață). A(-și) îndrepta ochii (sau privirile) asupra cuiva (sau a ceva) = a se uita la cineva sau la ceva. A(-și) îndrepta gândul asupra cuiva (sau a ceva) = a i se duce gândul la cineva sau la ceva. ♦ A ținti cu o armă de foc asupra cuiva sau a ceva. [Prez. ind. și: îndreptéz] – În + drept. DOOM
îndreptá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îndrépt, 3 îndreáptă
îndrept
ÎNDREPTÁ, îndrépt, vb. I. I. 1. Tranz. A face drept ceea ce era îndoit sau strâmb. ♦ Refl. (Despre oameni) A lua o ținută dreaptă. 2. Tranz. și refl. A (se) schimba din rău în bine; a (se) îmbunătăți, a (se) ameliora. ♦ Refl. (Despre oameni) A se întrema după o boală; a căpăta o înfățișare bună. 3. Refl. și tranz. A(-și) corecta purtările. II. 1. Refl. A porni într-o anumită direcție. ◊ Tranz. Îndreaptă mașina spre oraș. (Expr.) A-și îndrepta pașii = a merge spre... 2. Tranz. A arăta cuiva drumul bun; a îndruma, a conduce în direcția potrivită. ◊ Expr. A îndrepta pașii cuiva = a) a face pe cineva să meargă spre...; b) a călăuzi, a conduce (în viață). A(-și) îndrepta ochii (sau privirile) asupra cuiva (sau a ceva) = a se uita la cineva sau la ceva. A(-și) îndrepta gândul asupra cuiva (sau a ceva) = a i se duce gândul la cineva sau la ceva. ♦ A ținti cu o armă de foc asupra cuiva sau a ceva. [Prez. ind. și: îndreptéz] – În + drept. DOOM
îndreptá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îndrépt, 3 îndreáptă
îndrepta
ÎNDREPTÁ, îndrépt, vb. I. I. 1. Tranz. A face drept ceea ce era îndoit sau strâmb. ♦ Refl. (Despre oameni) A lua o ținută dreaptă. 2. Tranz. și refl. A (se) schimba din rău în bine; a (se) îmbunătăți, a (se) ameliora. ♦ Refl. (Despre oameni) A se întrema după o boală; a căpăta o înfățișare bună. 3. Refl. și tranz. A(-și) corecta purtările. II. 1. Refl. A porni într-o anumită direcție. ◊ Tranz. Îndreaptă mașina spre oraș. (Expr.) A-și îndrepta pașii = a merge spre... 2. Tranz. A arăta cuiva drumul bun; a îndruma, a conduce în direcția potrivită. ◊ Expr. A îndrepta pașii cuiva = a) a face pe cineva să meargă spre...; b) a călăuzi, a conduce (în viață). A(-și) îndrepta ochii (sau privirile) asupra cuiva (sau a ceva) = a se uita la cineva sau la ceva. A(-și) îndrepta gândul asupra cuiva (sau a ceva) = a i se duce gândul la cineva sau la ceva. ♦ A ținti cu o armă de foc asupra cuiva sau a ceva. [Prez. ind. și: îndreptéz] – În + drept. DOOM
îndreptá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îndrépt, 3 îndreáptă
îndreptai
ÎNDREPTÁ, îndrépt, vb. I. I. 1. Tranz. A face drept ceea ce era îndoit sau strâmb. ♦ Refl. (Despre oameni) A lua o ținută dreaptă. 2. Tranz. și refl. A (se) schimba din rău în bine; a (se) îmbunătăți, a (se) ameliora. ♦ Refl. (Despre oameni) A se întrema după o boală; a căpăta o înfățișare bună. 3. Refl. și tranz. A(-și) corecta purtările. II. 1. Refl. A porni într-o anumită direcție. ◊ Tranz. Îndreaptă mașina spre oraș. (Expr.) A-și îndrepta pașii = a merge spre... 2. Tranz. A arăta cuiva drumul bun; a îndruma, a conduce în direcția potrivită. ◊ Expr. A îndrepta pașii cuiva = a) a face pe cineva să meargă spre...; b) a călăuzi, a conduce (în viață). A(-și) îndrepta ochii (sau privirile) asupra cuiva (sau a ceva) = a se uita la cineva sau la ceva. A(-și) îndrepta gândul asupra cuiva (sau a ceva) = a i se duce gândul la cineva sau la ceva. ♦ A ținti cu o armă de foc asupra cuiva sau a ceva. [Prez. ind. și: îndreptéz] – În + drept. DOOM
îndreptá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îndrépt, 3 îndreáptă
îndreptam
ÎNDREPTÁ, îndrépt, vb. I. I. 1. Tranz. A face drept ceea ce era îndoit sau strâmb. ♦ Refl. (Despre oameni) A lua o ținută dreaptă. 2. Tranz. și refl. A (se) schimba din rău în bine; a (se) îmbunătăți, a (se) ameliora. ♦ Refl. (Despre oameni) A se întrema după o boală; a căpăta o înfățișare bună. 3. Refl. și tranz. A(-și) corecta purtările. II. 1. Refl. A porni într-o anumită direcție. ◊ Tranz. Îndreaptă mașina spre oraș. (Expr.) A-și îndrepta pașii = a merge spre... 2. Tranz. A arăta cuiva drumul bun; a îndruma, a conduce în direcția potrivită. ◊ Expr. A îndrepta pașii cuiva = a) a face pe cineva să meargă spre...; b) a călăuzi, a conduce (în viață). A(-și) îndrepta ochii (sau privirile) asupra cuiva (sau a ceva) = a se uita la cineva sau la ceva. A(-și) îndrepta gândul asupra cuiva (sau a ceva) = a i se duce gândul la cineva sau la ceva. ♦ A ținti cu o armă de foc asupra cuiva sau a ceva. [Prez. ind. și: îndreptéz] – În + drept. DOOM
îndreptá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îndrépt, 3 îndreáptă
îndreptar
ÎNDREPTÁR, îndreptare, s. n. Colecție de norme, reguli și practici pentru un anumit domeniu; călăuză, ghid. – În + dreptar (Înv. „îndreptar” < drept). DOOM
îndreptár s. n., pl. îndreptáre
îndreptare
ÎNDREPTÁ, îndrépt, vb. I. I. 1. Tranz. A face drept ceea ce era îndoit sau strâmb. ♦ Refl. (Despre oameni) A lua o ținută dreaptă. 2. Tranz. și refl. A (se) schimba din rău în bine; a (se) îmbunătăți, a (se) ameliora. ♦ Refl. (Despre oameni) A se întrema după o boală; a căpăta o înfățișare bună. 3. Refl. și tranz. A(-și) corecta purtările. II. 1. Refl. A porni într-o anumită direcție. ◊ Tranz. Îndreaptă mașina spre oraș. (Expr.) A-și îndrepta pașii = a merge spre... 2. Tranz. A arăta cuiva drumul bun; a îndruma, a conduce în direcția potrivită. ◊ Expr. A îndrepta pașii cuiva = a) a face pe cineva să meargă spre...; b) a călăuzi, a conduce (în viață). A(-și) îndrepta ochii (sau privirile) asupra cuiva (sau a ceva) = a se uita la cineva sau la ceva. A(-și) îndrepta gândul asupra cuiva (sau a ceva) = a i se duce gândul la cineva sau la ceva. ♦ A ținti cu o armă de foc asupra cuiva sau a ceva. [Prez. ind. și: îndreptéz] – În + drept. DOOM
îndreptá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îndrépt, 3 îndreáptă
îndreptare
ÎNDREPTÁR, îndreptare, s. n. Colecție de norme, reguli și practici pentru un anumit domeniu; călăuză, ghid. – În + dreptar (Înv. „îndreptar” < drept). DOOM
îndreptár s. n., pl. îndreptáre
îndreptare
ÎNDREPTÁRE, îndreptări, s. f. Acțiunea de a (se) îndrepta și rezultatul ei; corectare, corectiv. ♦ (Înv. și pop.) Dreptate, îndreptățire. ♦ (Înv.; la pl.) Act justificativ, document oficial. – V. îndrepta. DOOM
îndreptáre s. f., g.-d. art. îndreptắrii; pl. îndreptắri
îndreptarea
ÎNDREPTÁRE, îndreptări, s. f. Acțiunea de a (se) îndrepta și rezultatul ei; corectare, corectiv. ♦ (Înv. și pop.) Dreptate, îndreptățire. ♦ (Înv.; la pl.) Act justificativ, document oficial. – V. îndrepta. DOOM
îndreptáre s. f., g.-d. art. îndreptắrii; pl. îndreptắri
îndreptarele
ÎNDREPTÁR, îndreptare, s. n. Colecție de norme, reguli și practici pentru un anumit domeniu; călăuză, ghid. – În + dreptar (Înv. „îndreptar” < drept). DOOM
îndreptár s. n., pl. îndreptáre
îndreptarelor
ÎNDREPTÁR, îndreptare, s. n. Colecție de norme, reguli și practici pentru un anumit domeniu; călăuză, ghid. – În + dreptar (Înv. „îndreptar” < drept). DOOM
îndreptár s. n., pl. îndreptáre
îndreptarul
ÎNDREPTÁR, îndreptare, s. n. Colecție de norme, reguli și practici pentru un anumit domeniu; călăuză, ghid. – În + dreptar (Înv. „îndreptar” < drept). DOOM
îndreptár s. n., pl. îndreptáre
îndreptarului
ÎNDREPTÁR, îndreptare, s. n. Colecție de norme, reguli și practici pentru un anumit domeniu; călăuză, ghid. – În + dreptar (Înv. „îndreptar” < drept). DOOM
îndreptár s. n., pl. îndreptáre
îndreptară
ÎNDREPTÁ, îndrépt, vb. I. I. 1. Tranz. A face drept ceea ce era îndoit sau strâmb. ♦ Refl. (Despre oameni) A lua o ținută dreaptă. 2. Tranz. și refl. A (se) schimba din rău în bine; a (se) îmbunătăți, a (se) ameliora. ♦ Refl. (Despre oameni) A se întrema după o boală; a căpăta o înfățișare bună. 3. Refl. și tranz. A(-și) corecta purtările. II. 1. Refl. A porni într-o anumită direcție. ◊ Tranz. Îndreaptă mașina spre oraș. (Expr.) A-și îndrepta pașii = a merge spre... 2. Tranz. A arăta cuiva drumul bun; a îndruma, a conduce în direcția potrivită. ◊ Expr. A îndrepta pașii cuiva = a) a face pe cineva să meargă spre...; b) a călăuzi, a conduce (în viață). A(-și) îndrepta ochii (sau privirile) asupra cuiva (sau a ceva) = a se uita la cineva sau la ceva. A(-și) îndrepta gândul asupra cuiva (sau a ceva) = a i se duce gândul la cineva sau la ceva. ♦ A ținti cu o armă de foc asupra cuiva sau a ceva. [Prez. ind. și: îndreptéz] – În + drept. DOOM
îndreptá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îndrépt, 3 îndreáptă
îndreptarăm
ÎNDREPTÁ, îndrépt, vb. I. I. 1. Tranz. A face drept ceea ce era îndoit sau strâmb. ♦ Refl. (Despre oameni) A lua o ținută dreaptă. 2. Tranz. și refl. A (se) schimba din rău în bine; a (se) îmbunătăți, a (se) ameliora. ♦ Refl. (Despre oameni) A se întrema după o boală; a căpăta o înfățișare bună. 3. Refl. și tranz. A(-și) corecta purtările. II. 1. Refl. A porni într-o anumită direcție. ◊ Tranz. Îndreaptă mașina spre oraș. (Expr.) A-și îndrepta pașii = a merge spre... 2. Tranz. A arăta cuiva drumul bun; a îndruma, a conduce în direcția potrivită. ◊ Expr. A îndrepta pașii cuiva = a) a face pe cineva să meargă spre...; b) a călăuzi, a conduce (în viață). A(-și) îndrepta ochii (sau privirile) asupra cuiva (sau a ceva) = a se uita la cineva sau la ceva. A(-și) îndrepta gândul asupra cuiva (sau a ceva) = a i se duce gândul la cineva sau la ceva. ♦ A ținti cu o armă de foc asupra cuiva sau a ceva. [Prez. ind. și: îndreptéz] – În + drept. DOOM
îndreptá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îndrépt, 3 îndreáptă
îndreptarăți
ÎNDREPTÁ, îndrépt, vb. I. I. 1. Tranz. A face drept ceea ce era îndoit sau strâmb. ♦ Refl. (Despre oameni) A lua o ținută dreaptă. 2. Tranz. și refl. A (se) schimba din rău în bine; a (se) îmbunătăți, a (se) ameliora. ♦ Refl. (Despre oameni) A se întrema după o boală; a căpăta o înfățișare bună. 3. Refl. și tranz. A(-și) corecta purtările. II. 1. Refl. A porni într-o anumită direcție. ◊ Tranz. Îndreaptă mașina spre oraș. (Expr.) A-și îndrepta pașii = a merge spre... 2. Tranz. A arăta cuiva drumul bun; a îndruma, a conduce în direcția potrivită. ◊ Expr. A îndrepta pașii cuiva = a) a face pe cineva să meargă spre...; b) a călăuzi, a conduce (în viață). A(-și) îndrepta ochii (sau privirile) asupra cuiva (sau a ceva) = a se uita la cineva sau la ceva. A(-și) îndrepta gândul asupra cuiva (sau a ceva) = a i se duce gândul la cineva sau la ceva. ♦ A ținti cu o armă de foc asupra cuiva sau a ceva. [Prez. ind. și: îndreptéz] – În + drept. DOOM
îndreptá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îndrépt, 3 îndreáptă
îndreptase
ÎNDREPTÁ, îndrépt, vb. I. I. 1. Tranz. A face drept ceea ce era îndoit sau strâmb. ♦ Refl. (Despre oameni) A lua o ținută dreaptă. 2. Tranz. și refl. A (se) schimba din rău în bine; a (se) îmbunătăți, a (se) ameliora. ♦ Refl. (Despre oameni) A se întrema după o boală; a căpăta o înfățișare bună. 3. Refl. și tranz. A(-și) corecta purtările. II. 1. Refl. A porni într-o anumită direcție. ◊ Tranz. Îndreaptă mașina spre oraș. (Expr.) A-și îndrepta pașii = a merge spre... 2. Tranz. A arăta cuiva drumul bun; a îndruma, a conduce în direcția potrivită. ◊ Expr. A îndrepta pașii cuiva = a) a face pe cineva să meargă spre...; b) a călăuzi, a conduce (în viață). A(-și) îndrepta ochii (sau privirile) asupra cuiva (sau a ceva) = a se uita la cineva sau la ceva. A(-și) îndrepta gândul asupra cuiva (sau a ceva) = a i se duce gândul la cineva sau la ceva. ♦ A ținti cu o armă de foc asupra cuiva sau a ceva. [Prez. ind. și: îndreptéz] – În + drept. DOOM
îndreptá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îndrépt, 3 îndreáptă
îndreptasem
ÎNDREPTÁ, îndrépt, vb. I. I. 1. Tranz. A face drept ceea ce era îndoit sau strâmb. ♦ Refl. (Despre oameni) A lua o ținută dreaptă. 2. Tranz. și refl. A (se) schimba din rău în bine; a (se) îmbunătăți, a (se) ameliora. ♦ Refl. (Despre oameni) A se întrema după o boală; a căpăta o înfățișare bună. 3. Refl. și tranz. A(-și) corecta purtările. II. 1. Refl. A porni într-o anumită direcție. ◊ Tranz. Îndreaptă mașina spre oraș. (Expr.) A-și îndrepta pașii = a merge spre... 2. Tranz. A arăta cuiva drumul bun; a îndruma, a conduce în direcția potrivită. ◊ Expr. A îndrepta pașii cuiva = a) a face pe cineva să meargă spre...; b) a călăuzi, a conduce (în viață). A(-și) îndrepta ochii (sau privirile) asupra cuiva (sau a ceva) = a se uita la cineva sau la ceva. A(-și) îndrepta gândul asupra cuiva (sau a ceva) = a i se duce gândul la cineva sau la ceva. ♦ A ținti cu o armă de foc asupra cuiva sau a ceva. [Prez. ind. și: îndreptéz] – În + drept. DOOM
îndreptá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îndrépt, 3 îndreáptă
îndreptaseră
ÎNDREPTÁ, îndrépt, vb. I. I. 1. Tranz. A face drept ceea ce era îndoit sau strâmb. ♦ Refl. (Despre oameni) A lua o ținută dreaptă. 2. Tranz. și refl. A (se) schimba din rău în bine; a (se) îmbunătăți, a (se) ameliora. ♦ Refl. (Despre oameni) A se întrema după o boală; a căpăta o înfățișare bună. 3. Refl. și tranz. A(-și) corecta purtările. II. 1. Refl. A porni într-o anumită direcție. ◊ Tranz. Îndreaptă mașina spre oraș. (Expr.) A-și îndrepta pașii = a merge spre... 2. Tranz. A arăta cuiva drumul bun; a îndruma, a conduce în direcția potrivită. ◊ Expr. A îndrepta pașii cuiva = a) a face pe cineva să meargă spre...; b) a călăuzi, a conduce (în viață). A(-și) îndrepta ochii (sau privirile) asupra cuiva (sau a ceva) = a se uita la cineva sau la ceva. A(-și) îndrepta gândul asupra cuiva (sau a ceva) = a i se duce gândul la cineva sau la ceva. ♦ A ținti cu o armă de foc asupra cuiva sau a ceva. [Prez. ind. și: îndreptéz] – În + drept. DOOM
îndreptá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îndrépt, 3 îndreáptă
îndreptaserăm
ÎNDREPTÁ, îndrépt, vb. I. I. 1. Tranz. A face drept ceea ce era îndoit sau strâmb. ♦ Refl. (Despre oameni) A lua o ținută dreaptă. 2. Tranz. și refl. A (se) schimba din rău în bine; a (se) îmbunătăți, a (se) ameliora. ♦ Refl. (Despre oameni) A se întrema după o boală; a căpăta o înfățișare bună. 3. Refl. și tranz. A(-și) corecta purtările. II. 1. Refl. A porni într-o anumită direcție. ◊ Tranz. Îndreaptă mașina spre oraș. (Expr.) A-și îndrepta pașii = a merge spre... 2. Tranz. A arăta cuiva drumul bun; a îndruma, a conduce în direcția potrivită. ◊ Expr. A îndrepta pașii cuiva = a) a face pe cineva să meargă spre...; b) a călăuzi, a conduce (în viață). A(-și) îndrepta ochii (sau privirile) asupra cuiva (sau a ceva) = a se uita la cineva sau la ceva. A(-și) îndrepta gândul asupra cuiva (sau a ceva) = a i se duce gândul la cineva sau la ceva. ♦ A ținti cu o armă de foc asupra cuiva sau a ceva. [Prez. ind. și: îndreptéz] – În + drept. DOOM
îndreptá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îndrépt, 3 îndreáptă
îndreptaserăți
ÎNDREPTÁ, îndrépt, vb. I. I. 1. Tranz. A face drept ceea ce era îndoit sau strâmb. ♦ Refl. (Despre oameni) A lua o ținută dreaptă. 2. Tranz. și refl. A (se) schimba din rău în bine; a (se) îmbunătăți, a (se) ameliora. ♦ Refl. (Despre oameni) A se întrema după o boală; a căpăta o înfățișare bună. 3. Refl. și tranz. A(-și) corecta purtările. II. 1. Refl. A porni într-o anumită direcție. ◊ Tranz. Îndreaptă mașina spre oraș. (Expr.) A-și îndrepta pașii = a merge spre... 2. Tranz. A arăta cuiva drumul bun; a îndruma, a conduce în direcția potrivită. ◊ Expr. A îndrepta pașii cuiva = a) a face pe cineva să meargă spre...; b) a călăuzi, a conduce (în viață). A(-și) îndrepta ochii (sau privirile) asupra cuiva (sau a ceva) = a se uita la cineva sau la ceva. A(-și) îndrepta gândul asupra cuiva (sau a ceva) = a i se duce gândul la cineva sau la ceva. ♦ A ținti cu o armă de foc asupra cuiva sau a ceva. [Prez. ind. și: îndreptéz] – În + drept. DOOM
îndreptá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îndrépt, 3 îndreáptă
îndreptaseși
ÎNDREPTÁ, îndrépt, vb. I. I. 1. Tranz. A face drept ceea ce era îndoit sau strâmb. ♦ Refl. (Despre oameni) A lua o ținută dreaptă. 2. Tranz. și refl. A (se) schimba din rău în bine; a (se) îmbunătăți, a (se) ameliora. ♦ Refl. (Despre oameni) A se întrema după o boală; a căpăta o înfățișare bună. 3. Refl. și tranz. A(-și) corecta purtările. II. 1. Refl. A porni într-o anumită direcție. ◊ Tranz. Îndreaptă mașina spre oraș. (Expr.) A-și îndrepta pașii = a merge spre... 2. Tranz. A arăta cuiva drumul bun; a îndruma, a conduce în direcția potrivită. ◊ Expr. A îndrepta pașii cuiva = a) a face pe cineva să meargă spre...; b) a călăuzi, a conduce (în viață). A(-și) îndrepta ochii (sau privirile) asupra cuiva (sau a ceva) = a se uita la cineva sau la ceva. A(-și) îndrepta gândul asupra cuiva (sau a ceva) = a i se duce gândul la cineva sau la ceva. ♦ A ținti cu o armă de foc asupra cuiva sau a ceva. [Prez. ind. și: îndreptéz] – În + drept. DOOM
îndreptá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îndrépt, 3 îndreáptă
îndreptaseți
ÎNDREPTÁ, îndrépt, vb. I. I. 1. Tranz. A face drept ceea ce era îndoit sau strâmb. ♦ Refl. (Despre oameni) A lua o ținută dreaptă. 2. Tranz. și refl. A (se) schimba din rău în bine; a (se) îmbunătăți, a (se) ameliora. ♦ Refl. (Despre oameni) A se întrema după o boală; a căpăta o înfățișare bună. 3. Refl. și tranz. A(-și) corecta purtările. II. 1. Refl. A porni într-o anumită direcție. ◊ Tranz. Îndreaptă mașina spre oraș. (Expr.) A-și îndrepta pașii = a merge spre... 2. Tranz. A arăta cuiva drumul bun; a îndruma, a conduce în direcția potrivită. ◊ Expr. A îndrepta pașii cuiva = a) a face pe cineva să meargă spre...; b) a călăuzi, a conduce (în viață). A(-și) îndrepta ochii (sau privirile) asupra cuiva (sau a ceva) = a se uita la cineva sau la ceva. A(-și) îndrepta gândul asupra cuiva (sau a ceva) = a i se duce gândul la cineva sau la ceva. ♦ A ținti cu o armă de foc asupra cuiva sau a ceva. [Prez. ind. și: îndreptéz] – În + drept. DOOM
îndreptá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îndrépt, 3 îndreáptă
îndreptat
ÎNDREPTÁ, îndrépt, vb. I. I. 1. Tranz. A face drept ceea ce era îndoit sau strâmb. ♦ Refl. (Despre oameni) A lua o ținută dreaptă. 2. Tranz. și refl. A (se) schimba din rău în bine; a (se) îmbunătăți, a (se) ameliora. ♦ Refl. (Despre oameni) A se întrema după o boală; a căpăta o înfățișare bună. 3. Refl. și tranz. A(-și) corecta purtările. II. 1. Refl. A porni într-o anumită direcție. ◊ Tranz. Îndreaptă mașina spre oraș. (Expr.) A-și îndrepta pașii = a merge spre... 2. Tranz. A arăta cuiva drumul bun; a îndruma, a conduce în direcția potrivită. ◊ Expr. A îndrepta pașii cuiva = a) a face pe cineva să meargă spre...; b) a călăuzi, a conduce (în viață). A(-și) îndrepta ochii (sau privirile) asupra cuiva (sau a ceva) = a se uita la cineva sau la ceva. A(-și) îndrepta gândul asupra cuiva (sau a ceva) = a i se duce gândul la cineva sau la ceva. ♦ A ținti cu o armă de foc asupra cuiva sau a ceva. [Prez. ind. și: îndreptéz] – În + drept. DOOM
îndreptá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îndrépt, 3 îndreáptă
îndreptat
ÎNDREPTÁT, -Ă, îndreptați, -te, adj. 1. (Despre obiecte strâmbe, deformate) Readus la forma, la starea normală, dreaptă. 2. Corectat, rectificat. ♦ (Rar) Drept, cinstit, corect. – V. îndrepta.
îndreptata
ÎNDREPTÁT, -Ă, îndreptați, -te, adj. 1. (Despre obiecte strâmbe, deformate) Readus la forma, la starea normală, dreaptă. 2. Corectat, rectificat. ♦ (Rar) Drept, cinstit, corect. – V. îndrepta.
îndreptate
ÎNDREPTÁT, -Ă, îndreptați, -te, adj. 1. (Despre obiecte strâmbe, deformate) Readus la forma, la starea normală, dreaptă. 2. Corectat, rectificat. ♦ (Rar) Drept, cinstit, corect. – V. îndrepta.
îndreptatei
ÎNDREPTÁT, -Ă, îndreptați, -te, adj. 1. (Despre obiecte strâmbe, deformate) Readus la forma, la starea normală, dreaptă. 2. Corectat, rectificat. ♦ (Rar) Drept, cinstit, corect. – V. îndrepta.
îndreptatele
ÎNDREPTÁT, -Ă, îndreptați, -te, adj. 1. (Despre obiecte strâmbe, deformate) Readus la forma, la starea normală, dreaptă. 2. Corectat, rectificat. ♦ (Rar) Drept, cinstit, corect. – V. îndrepta.
îndreptatelor
ÎNDREPTÁT, -Ă, îndreptați, -te, adj. 1. (Despre obiecte strâmbe, deformate) Readus la forma, la starea normală, dreaptă. 2. Corectat, rectificat. ♦ (Rar) Drept, cinstit, corect. – V. îndrepta.
îndreptatul
ÎNDREPTÁT, -Ă, îndreptați, -te, adj. 1. (Despre obiecte strâmbe, deformate) Readus la forma, la starea normală, dreaptă. 2. Corectat, rectificat. ♦ (Rar) Drept, cinstit, corect. – V. îndrepta.
îndreptatului
ÎNDREPTÁT, -Ă, îndreptați, -te, adj. 1. (Despre obiecte strâmbe, deformate) Readus la forma, la starea normală, dreaptă. 2. Corectat, rectificat. ♦ (Rar) Drept, cinstit, corect. – V. îndrepta.
îndreptau
ÎNDREPTÁ, îndrépt, vb. I. I. 1. Tranz. A face drept ceea ce era îndoit sau strâmb. ♦ Refl. (Despre oameni) A lua o ținută dreaptă. 2. Tranz. și refl. A (se) schimba din rău în bine; a (se) îmbunătăți, a (se) ameliora. ♦ Refl. (Despre oameni) A se întrema după o boală; a căpăta o înfățișare bună. 3. Refl. și tranz. A(-și) corecta purtările. II. 1. Refl. A porni într-o anumită direcție. ◊ Tranz. Îndreaptă mașina spre oraș. (Expr.) A-și îndrepta pașii = a merge spre... 2. Tranz. A arăta cuiva drumul bun; a îndruma, a conduce în direcția potrivită. ◊ Expr. A îndrepta pașii cuiva = a) a face pe cineva să meargă spre...; b) a călăuzi, a conduce (în viață). A(-și) îndrepta ochii (sau privirile) asupra cuiva (sau a ceva) = a se uita la cineva sau la ceva. A(-și) îndrepta gândul asupra cuiva (sau a ceva) = a i se duce gândul la cineva sau la ceva. ♦ A ținti cu o armă de foc asupra cuiva sau a ceva. [Prez. ind. și: îndreptéz] – În + drept. DOOM
îndreptá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îndrépt, 3 îndreáptă
îndreptași
ÎNDREPTÁ, îndrépt, vb. I. I. 1. Tranz. A face drept ceea ce era îndoit sau strâmb. ♦ Refl. (Despre oameni) A lua o ținută dreaptă. 2. Tranz. și refl. A (se) schimba din rău în bine; a (se) îmbunătăți, a (se) ameliora. ♦ Refl. (Despre oameni) A se întrema după o boală; a căpăta o înfățișare bună. 3. Refl. și tranz. A(-și) corecta purtările. II. 1. Refl. A porni într-o anumită direcție. ◊ Tranz. Îndreaptă mașina spre oraș. (Expr.) A-și îndrepta pașii = a merge spre... 2. Tranz. A arăta cuiva drumul bun; a îndruma, a conduce în direcția potrivită. ◊ Expr. A îndrepta pașii cuiva = a) a face pe cineva să meargă spre...; b) a călăuzi, a conduce (în viață). A(-și) îndrepta ochii (sau privirile) asupra cuiva (sau a ceva) = a se uita la cineva sau la ceva. A(-și) îndrepta gândul asupra cuiva (sau a ceva) = a i se duce gândul la cineva sau la ceva. ♦ A ținti cu o armă de foc asupra cuiva sau a ceva. [Prez. ind. și: îndreptéz] – În + drept. DOOM
îndreptá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îndrépt, 3 îndreáptă
îndreptați
ÎNDREPTÁ, îndrépt, vb. I. I. 1. Tranz. A face drept ceea ce era îndoit sau strâmb. ♦ Refl. (Despre oameni) A lua o ținută dreaptă. 2. Tranz. și refl. A (se) schimba din rău în bine; a (se) îmbunătăți, a (se) ameliora. ♦ Refl. (Despre oameni) A se întrema după o boală; a căpăta o înfățișare bună. 3. Refl. și tranz. A(-și) corecta purtările. II. 1. Refl. A porni într-o anumită direcție. ◊ Tranz. Îndreaptă mașina spre oraș. (Expr.) A-și îndrepta pașii = a merge spre... 2. Tranz. A arăta cuiva drumul bun; a îndruma, a conduce în direcția potrivită. ◊ Expr. A îndrepta pașii cuiva = a) a face pe cineva să meargă spre...; b) a călăuzi, a conduce (în viață). A(-și) îndrepta ochii (sau privirile) asupra cuiva (sau a ceva) = a se uita la cineva sau la ceva. A(-și) îndrepta gândul asupra cuiva (sau a ceva) = a i se duce gândul la cineva sau la ceva. ♦ A ținti cu o armă de foc asupra cuiva sau a ceva. [Prez. ind. și: îndreptéz] – În + drept. DOOM
îndreptá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îndrépt, 3 îndreáptă
îndreptați
ÎNDREPTÁT, -Ă, îndreptați, -te, adj. 1. (Despre obiecte strâmbe, deformate) Readus la forma, la starea normală, dreaptă. 2. Corectat, rectificat. ♦ (Rar) Drept, cinstit, corect. – V. îndrepta.
îndreptații
ÎNDREPTÁT, -Ă, îndreptați, -te, adj. 1. (Despre obiecte strâmbe, deformate) Readus la forma, la starea normală, dreaptă. 2. Corectat, rectificat. ♦ (Rar) Drept, cinstit, corect. – V. îndrepta.
îndreptaților
ÎNDREPTÁT, -Ă, îndreptați, -te, adj. 1. (Despre obiecte strâmbe, deformate) Readus la forma, la starea normală, dreaptă. 2. Corectat, rectificat. ♦ (Rar) Drept, cinstit, corect. – V. îndrepta.
îndrepte
ÎNDREPTÁ, îndrépt, vb. I. I. 1. Tranz. A face drept ceea ce era îndoit sau strâmb. ♦ Refl. (Despre oameni) A lua o ținută dreaptă. 2. Tranz. și refl. A (se) schimba din rău în bine; a (se) îmbunătăți, a (se) ameliora. ♦ Refl. (Despre oameni) A se întrema după o boală; a căpăta o înfățișare bună. 3. Refl. și tranz. A(-și) corecta purtările. II. 1. Refl. A porni într-o anumită direcție. ◊ Tranz. Îndreaptă mașina spre oraș. (Expr.) A-și îndrepta pașii = a merge spre... 2. Tranz. A arăta cuiva drumul bun; a îndruma, a conduce în direcția potrivită. ◊ Expr. A îndrepta pașii cuiva = a) a face pe cineva să meargă spre...; b) a călăuzi, a conduce (în viață). A(-și) îndrepta ochii (sau privirile) asupra cuiva (sau a ceva) = a se uita la cineva sau la ceva. A(-și) îndrepta gândul asupra cuiva (sau a ceva) = a i se duce gândul la cineva sau la ceva. ♦ A ținti cu o armă de foc asupra cuiva sau a ceva. [Prez. ind. și: îndreptéz] – În + drept. DOOM
îndreptá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îndrépt, 3 îndreáptă
îndreptui
ÎNDREPTUÍ, îndreptuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A îndreptăți. – În + drept + suf. -ui (după îndritui). DOOM
îndreptuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndreptuiésc, imperf. 3 sg. îndreptuiá; conj. prez. 3 să îndreptuiáscă
îndreptuia
ÎNDREPTUÍ, îndreptuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A îndreptăți. – În + drept + suf. -ui (după îndritui). DOOM
îndreptuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndreptuiésc, imperf. 3 sg. îndreptuiá; conj. prez. 3 să îndreptuiáscă
îndreptuiai
ÎNDREPTUÍ, îndreptuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A îndreptăți. – În + drept + suf. -ui (după îndritui). DOOM
îndreptuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndreptuiésc, imperf. 3 sg. îndreptuiá; conj. prez. 3 să îndreptuiáscă
îndreptuiam
ÎNDREPTUÍ, îndreptuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A îndreptăți. – În + drept + suf. -ui (după îndritui). DOOM
îndreptuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndreptuiésc, imperf. 3 sg. îndreptuiá; conj. prez. 3 să îndreptuiáscă
îndreptuiască
ÎNDREPTUÍ, îndreptuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A îndreptăți. – În + drept + suf. -ui (după îndritui). DOOM
îndreptuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndreptuiésc, imperf. 3 sg. îndreptuiá; conj. prez. 3 să îndreptuiáscă
îndreptuiau
ÎNDREPTUÍ, îndreptuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A îndreptăți. – În + drept + suf. -ui (după îndritui). DOOM
îndreptuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndreptuiésc, imperf. 3 sg. îndreptuiá; conj. prez. 3 să îndreptuiáscă
îndreptuiați
ÎNDREPTUÍ, îndreptuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A îndreptăți. – În + drept + suf. -ui (după îndritui). DOOM
îndreptuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndreptuiésc, imperf. 3 sg. îndreptuiá; conj. prez. 3 să îndreptuiáscă
îndreptuiesc
ÎNDREPTUÍ, îndreptuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A îndreptăți. – În + drept + suf. -ui (după îndritui). DOOM
îndreptuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndreptuiésc, imperf. 3 sg. îndreptuiá; conj. prez. 3 să îndreptuiáscă
îndreptuiește
ÎNDREPTUÍ, îndreptuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A îndreptăți. – În + drept + suf. -ui (după îndritui). DOOM
îndreptuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndreptuiésc, imperf. 3 sg. îndreptuiá; conj. prez. 3 să îndreptuiáscă
îndreptuiești
ÎNDREPTUÍ, îndreptuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A îndreptăți. – În + drept + suf. -ui (după îndritui). DOOM
îndreptuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndreptuiésc, imperf. 3 sg. îndreptuiá; conj. prez. 3 să îndreptuiáscă
îndreptuii
ÎNDREPTUÍ, îndreptuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A îndreptăți. – În + drept + suf. -ui (după îndritui). DOOM
îndreptuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndreptuiésc, imperf. 3 sg. îndreptuiá; conj. prez. 3 să îndreptuiáscă
îndreptuim
ÎNDREPTUÍ, îndreptuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A îndreptăți. – În + drept + suf. -ui (după îndritui). DOOM
îndreptuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndreptuiésc, imperf. 3 sg. îndreptuiá; conj. prez. 3 să îndreptuiáscă
îndreptuind
ÎNDREPTUÍ, îndreptuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A îndreptăți. – În + drept + suf. -ui (după îndritui). DOOM
îndreptuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndreptuiésc, imperf. 3 sg. îndreptuiá; conj. prez. 3 să îndreptuiáscă
îndreptuire
ÎNDREPTUÍ, îndreptuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A îndreptăți. – În + drept + suf. -ui (după îndritui). DOOM
îndreptuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndreptuiésc, imperf. 3 sg. îndreptuiá; conj. prez. 3 să îndreptuiáscă
îndreptuire
ÎNDREPTUÍ, îndreptuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A îndreptăți. – În + drept + suf. -ui (după îndritui).
îndreptuiră
ÎNDREPTUÍ, îndreptuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A îndreptăți. – În + drept + suf. -ui (după îndritui). DOOM
îndreptuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndreptuiésc, imperf. 3 sg. îndreptuiá; conj. prez. 3 să îndreptuiáscă
îndreptuirăm
ÎNDREPTUÍ, îndreptuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A îndreptăți. – În + drept + suf. -ui (după îndritui). DOOM
îndreptuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndreptuiésc, imperf. 3 sg. îndreptuiá; conj. prez. 3 să îndreptuiáscă
îndreptuirăți
ÎNDREPTUÍ, îndreptuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A îndreptăți. – În + drept + suf. -ui (după îndritui). DOOM
îndreptuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndreptuiésc, imperf. 3 sg. îndreptuiá; conj. prez. 3 să îndreptuiáscă
îndreptuise
ÎNDREPTUÍ, îndreptuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A îndreptăți. – În + drept + suf. -ui (după îndritui). DOOM
îndreptuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndreptuiésc, imperf. 3 sg. îndreptuiá; conj. prez. 3 să îndreptuiáscă
îndreptuisem
ÎNDREPTUÍ, îndreptuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A îndreptăți. – În + drept + suf. -ui (după îndritui). DOOM
îndreptuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndreptuiésc, imperf. 3 sg. îndreptuiá; conj. prez. 3 să îndreptuiáscă
îndreptuiseră
ÎNDREPTUÍ, îndreptuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A îndreptăți. – În + drept + suf. -ui (după îndritui). DOOM
îndreptuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndreptuiésc, imperf. 3 sg. îndreptuiá; conj. prez. 3 să îndreptuiáscă
îndreptuiserăm
ÎNDREPTUÍ, îndreptuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A îndreptăți. – În + drept + suf. -ui (după îndritui). DOOM
îndreptuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndreptuiésc, imperf. 3 sg. îndreptuiá; conj. prez. 3 să îndreptuiáscă
îndreptuiserăți
ÎNDREPTUÍ, îndreptuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A îndreptăți. – În + drept + suf. -ui (după îndritui). DOOM
îndreptuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndreptuiésc, imperf. 3 sg. îndreptuiá; conj. prez. 3 să îndreptuiáscă
îndreptuiseși
ÎNDREPTUÍ, îndreptuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A îndreptăți. – În + drept + suf. -ui (după îndritui). DOOM
îndreptuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndreptuiésc, imperf. 3 sg. îndreptuiá; conj. prez. 3 să îndreptuiáscă
îndreptuiseți
ÎNDREPTUÍ, îndreptuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A îndreptăți. – În + drept + suf. -ui (după îndritui). DOOM
îndreptuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndreptuiésc, imperf. 3 sg. îndreptuiá; conj. prez. 3 să îndreptuiáscă
îndreptuit
ÎNDREPTUÍ, îndreptuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A îndreptăți. – În + drept + suf. -ui (după îndritui). DOOM
îndreptuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndreptuiésc, imperf. 3 sg. îndreptuiá; conj. prez. 3 să îndreptuiáscă
îndreptuit
ÎNDREPTUÍ, îndreptuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A îndreptăți. – În + drept + suf. -ui (după îndritui).
îndreptuiși
ÎNDREPTUÍ, îndreptuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A îndreptăți. – În + drept + suf. -ui (după îndritui). DOOM
îndreptuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndreptuiésc, imperf. 3 sg. îndreptuiá; conj. prez. 3 să îndreptuiáscă
îndreptuiți
ÎNDREPTUÍ, îndreptuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A îndreptăți. – În + drept + suf. -ui (după îndritui). DOOM
îndreptuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndreptuiésc, imperf. 3 sg. îndreptuiá; conj. prez. 3 să îndreptuiáscă
îndreptând
ÎNDREPTÁ, îndrépt, vb. I. I. 1. Tranz. A face drept ceea ce era îndoit sau strâmb. ♦ Refl. (Despre oameni) A lua o ținută dreaptă. 2. Tranz. și refl. A (se) schimba din rău în bine; a (se) îmbunătăți, a (se) ameliora. ♦ Refl. (Despre oameni) A se întrema după o boală; a căpăta o înfățișare bună. 3. Refl. și tranz. A(-și) corecta purtările. II. 1. Refl. A porni într-o anumită direcție. ◊ Tranz. Îndreaptă mașina spre oraș. (Expr.) A-și îndrepta pașii = a merge spre... 2. Tranz. A arăta cuiva drumul bun; a îndruma, a conduce în direcția potrivită. ◊ Expr. A îndrepta pașii cuiva = a) a face pe cineva să meargă spre...; b) a călăuzi, a conduce (în viață). A(-și) îndrepta ochii (sau privirile) asupra cuiva (sau a ceva) = a se uita la cineva sau la ceva. A(-și) îndrepta gândul asupra cuiva (sau a ceva) = a i se duce gândul la cineva sau la ceva. ♦ A ținti cu o armă de foc asupra cuiva sau a ceva. [Prez. ind. și: îndreptéz] – În + drept. DOOM
îndreptá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îndrépt, 3 îndreáptă
îndreptînd
ÎNDREPTÁ, îndrépt, vb. I. I. 1. Tranz. A face drept ceea ce era îndoit sau strâmb. ♦ Refl. (Despre oameni) A lua o ținută dreaptă. 2. Tranz. și refl. A (se) schimba din rău în bine; a (se) îmbunătăți, a (se) ameliora. ♦ Refl. (Despre oameni) A se întrema după o boală; a căpăta o înfățișare bună. 3. Refl. și tranz. A(-și) corecta purtările. II. 1. Refl. A porni într-o anumită direcție. ◊ Tranz. Îndreaptă mașina spre oraș. (Expr.) A-și îndrepta pașii = a merge spre... 2. Tranz. A arăta cuiva drumul bun; a îndruma, a conduce în direcția potrivită. ◊ Expr. A îndrepta pașii cuiva = a) a face pe cineva să meargă spre...; b) a călăuzi, a conduce (în viață). A(-și) îndrepta ochii (sau privirile) asupra cuiva (sau a ceva) = a se uita la cineva sau la ceva. A(-și) îndrepta gândul asupra cuiva (sau a ceva) = a i se duce gândul la cineva sau la ceva. ♦ A ținti cu o armă de foc asupra cuiva sau a ceva. [Prez. ind. și: îndreptéz] – În + drept. DOOM
îndreptá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îndrépt, 3 îndreáptă
îndreptări
ÎNDREPTÁRE, îndreptări, s. f. Acțiunea de a (se) îndrepta și rezultatul ei; corectare, corectiv. ♦ (Înv. și pop.) Dreptate, îndreptățire. ♦ (Înv.; la pl.) Act justificativ, document oficial. – V. îndrepta. DOOM
îndreptáre s. f., g.-d. art. îndreptắrii; pl. îndreptắri
îndreptării
ÎNDREPTÁRE, îndreptări, s. f. Acțiunea de a (se) îndrepta și rezultatul ei; corectare, corectiv. ♦ (Înv. și pop.) Dreptate, îndreptățire. ♦ (Înv.; la pl.) Act justificativ, document oficial. – V. îndrepta. DOOM
îndreptáre s. f., g.-d. art. îndreptắrii; pl. îndreptắri
îndreptările
ÎNDREPTÁRE, îndreptări, s. f. Acțiunea de a (se) îndrepta și rezultatul ei; corectare, corectiv. ♦ (Înv. și pop.) Dreptate, îndreptățire. ♦ (Înv.; la pl.) Act justificativ, document oficial. – V. îndrepta. DOOM
îndreptáre s. f., g.-d. art. îndreptắrii; pl. îndreptắri
îndreptărilor
ÎNDREPTÁRE, îndreptări, s. f. Acțiunea de a (se) îndrepta și rezultatul ei; corectare, corectiv. ♦ (Înv. și pop.) Dreptate, îndreptățire. ♦ (Înv.; la pl.) Act justificativ, document oficial. – V. îndrepta. DOOM
îndreptáre s. f., g.-d. art. îndreptắrii; pl. îndreptắri
îndreptătoare
ÎNDREPTĂTÓR, -OÁRE, îndreptători, -oare, adj. (Și substantivat; înv.) Care îndreaptă, îndrumă; călăuzitor. – Îndrepta + suf. -ător. DOOM
îndreptătór (înv.) adj. m., pl. îndreptătóri; f. sg. și pl. îndreptătoáre
îndreptătoarea
ÎNDREPTĂTÓR, -OÁRE, îndreptători, -oare, adj. (Și substantivat; înv.) Care îndreaptă, îndrumă; călăuzitor. – Îndrepta + suf. -ător. DOOM
îndreptătór (înv.) adj. m., pl. îndreptătóri; f. sg. și pl. îndreptătoáre
îndreptătoarei
ÎNDREPTĂTÓR, -OÁRE, îndreptători, -oare, adj. (Și substantivat; înv.) Care îndreaptă, îndrumă; călăuzitor. – Îndrepta + suf. -ător. DOOM
îndreptătór (înv.) adj. m., pl. îndreptătóri; f. sg. și pl. îndreptătoáre
îndreptătoarele
ÎNDREPTĂTÓR, -OÁRE, îndreptători, -oare, adj. (Și substantivat; înv.) Care îndreaptă, îndrumă; călăuzitor. – Îndrepta + suf. -ător. DOOM
îndreptătór (înv.) adj. m., pl. îndreptătóri; f. sg. și pl. îndreptătoáre
îndreptătoarelor
ÎNDREPTĂTÓR, -OÁRE, îndreptători, -oare, adj. (Și substantivat; înv.) Care îndreaptă, îndrumă; călăuzitor. – Îndrepta + suf. -ător. DOOM
îndreptătór (înv.) adj. m., pl. îndreptătóri; f. sg. și pl. îndreptătoáre
îndreptător
ÎNDREPTĂTÓR, -OÁRE, îndreptători, -oare, adj. (Și substantivat; înv.) Care îndreaptă, îndrumă; călăuzitor. – Îndrepta + suf. -ător. DOOM
îndreptătór (înv.) adj. m., pl. îndreptătóri; f. sg. și pl. îndreptătoáre
îndreptători
ÎNDREPTĂTÓR, -OÁRE, îndreptători, -oare, adj. (Și substantivat; înv.) Care îndreaptă, îndrumă; călăuzitor. – Îndrepta + suf. -ător. DOOM
îndreptătór (înv.) adj. m., pl. îndreptătóri; f. sg. și pl. îndreptătoáre
îndreptătorii
ÎNDREPTĂTÓR, -OÁRE, îndreptători, -oare, adj. (Și substantivat; înv.) Care îndreaptă, îndrumă; călăuzitor. – Îndrepta + suf. -ător. DOOM
îndreptătór (înv.) adj. m., pl. îndreptătóri; f. sg. și pl. îndreptătoáre
îndreptătorilor
ÎNDREPTĂTÓR, -OÁRE, îndreptători, -oare, adj. (Și substantivat; înv.) Care îndreaptă, îndrumă; călăuzitor. – Îndrepta + suf. -ător. DOOM
îndreptătór (înv.) adj. m., pl. îndreptătóri; f. sg. și pl. îndreptătoáre
îndreptătorul
ÎNDREPTĂTÓR, -OÁRE, îndreptători, -oare, adj. (Și substantivat; înv.) Care îndreaptă, îndrumă; călăuzitor. – Îndrepta + suf. -ător. DOOM
îndreptătór (înv.) adj. m., pl. îndreptătóri; f. sg. și pl. îndreptătoáre
îndreptătorului
ÎNDREPTĂTÓR, -OÁRE, îndreptători, -oare, adj. (Și substantivat; înv.) Care îndreaptă, îndrumă; călăuzitor. – Îndrepta + suf. -ător. DOOM
îndreptătór (înv.) adj. m., pl. îndreptătóri; f. sg. și pl. îndreptătoáre
îndreptățea
ÎNDREPTĂȚÍ, îndreptățesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva dreptul la ceva; a autoriza, a justifica (ceva); a îndritui, a îndreptui. – În + dreptate. DOOM
îndreptățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndreptățésc, imperf. 3 sg. îndreptățeá; conj. prez. 3 să îndreptățeáscă
îndreptățeai
ÎNDREPTĂȚÍ, îndreptățesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva dreptul la ceva; a autoriza, a justifica (ceva); a îndritui, a îndreptui. – În + dreptate. DOOM
îndreptățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndreptățésc, imperf. 3 sg. îndreptățeá; conj. prez. 3 să îndreptățeáscă
îndreptățeam
ÎNDREPTĂȚÍ, îndreptățesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva dreptul la ceva; a autoriza, a justifica (ceva); a îndritui, a îndreptui. – În + dreptate. DOOM
îndreptățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndreptățésc, imperf. 3 sg. îndreptățeá; conj. prez. 3 să îndreptățeáscă
îndreptățească
ÎNDREPTĂȚÍ, îndreptățesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva dreptul la ceva; a autoriza, a justifica (ceva); a îndritui, a îndreptui. – În + dreptate. DOOM
îndreptățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndreptățésc, imperf. 3 sg. îndreptățeá; conj. prez. 3 să îndreptățeáscă
îndreptățeau
ÎNDREPTĂȚÍ, îndreptățesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva dreptul la ceva; a autoriza, a justifica (ceva); a îndritui, a îndreptui. – În + dreptate. DOOM
îndreptățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndreptățésc, imperf. 3 sg. îndreptățeá; conj. prez. 3 să îndreptățeáscă
îndreptățeați
ÎNDREPTĂȚÍ, îndreptățesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva dreptul la ceva; a autoriza, a justifica (ceva); a îndritui, a îndreptui. – În + dreptate. DOOM
îndreptățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndreptățésc, imperf. 3 sg. îndreptățeá; conj. prez. 3 să îndreptățeáscă
îndreptățesc
ÎNDREPTĂȚÍ, îndreptățesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva dreptul la ceva; a autoriza, a justifica (ceva); a îndritui, a îndreptui. – În + dreptate. DOOM
îndreptățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndreptățésc, imperf. 3 sg. îndreptățeá; conj. prez. 3 să îndreptățeáscă
îndreptățește
ÎNDREPTĂȚÍ, îndreptățesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva dreptul la ceva; a autoriza, a justifica (ceva); a îndritui, a îndreptui. – În + dreptate. DOOM
îndreptățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndreptățésc, imperf. 3 sg. îndreptățeá; conj. prez. 3 să îndreptățeáscă
îndreptățești
ÎNDREPTĂȚÍ, îndreptățesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva dreptul la ceva; a autoriza, a justifica (ceva); a îndritui, a îndreptui. – În + dreptate. DOOM
îndreptățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndreptățésc, imperf. 3 sg. îndreptățeá; conj. prez. 3 să îndreptățeáscă
îndreptăți
ÎNDREPTĂȚÍ, îndreptățesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva dreptul la ceva; a autoriza, a justifica (ceva); a îndritui, a îndreptui. – În + dreptate. DOOM
îndreptățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndreptățésc, imperf. 3 sg. îndreptățeá; conj. prez. 3 să îndreptățeáscă
îndreptății
ÎNDREPTĂȚÍ, îndreptățesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva dreptul la ceva; a autoriza, a justifica (ceva); a îndritui, a îndreptui. – În + dreptate. DOOM
îndreptățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndreptățésc, imperf. 3 sg. îndreptățeá; conj. prez. 3 să îndreptățeáscă
îndreptățim
ÎNDREPTĂȚÍ, îndreptățesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva dreptul la ceva; a autoriza, a justifica (ceva); a îndritui, a îndreptui. – În + dreptate. DOOM
îndreptățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndreptățésc, imperf. 3 sg. îndreptățeá; conj. prez. 3 să îndreptățeáscă
îndreptățind
ÎNDREPTĂȚÍ, îndreptățesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva dreptul la ceva; a autoriza, a justifica (ceva); a îndritui, a îndreptui. – În + dreptate. DOOM
îndreptățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndreptățésc, imperf. 3 sg. îndreptățeá; conj. prez. 3 să îndreptățeáscă
îndreptățire
ÎNDREPTĂȚÍ, îndreptățesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva dreptul la ceva; a autoriza, a justifica (ceva); a îndritui, a îndreptui. – În + dreptate. DOOM
îndreptățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndreptățésc, imperf. 3 sg. îndreptățeá; conj. prez. 3 să îndreptățeáscă
îndreptățire
ÎNDREPTĂȚÍRE, îndreptățiri, s. f. Acțiunea de a îndreptăți; justificare. – V. îndreptăți. DOOM
îndreptățíre s. f., g.-d. art. îndreptățírii; pl. îndreptățíri
îndreptățirea
ÎNDREPTĂȚÍRE, îndreptățiri, s. f. Acțiunea de a îndreptăți; justificare. – V. îndreptăți. DOOM
îndreptățíre s. f., g.-d. art. îndreptățírii; pl. îndreptățíri
îndreptățiri
ÎNDREPTĂȚÍRE, îndreptățiri, s. f. Acțiunea de a îndreptăți; justificare. – V. îndreptăți. DOOM
îndreptățíre s. f., g.-d. art. îndreptățírii; pl. îndreptățíri
îndreptățirii
ÎNDREPTĂȚÍRE, îndreptățiri, s. f. Acțiunea de a îndreptăți; justificare. – V. îndreptăți. DOOM
îndreptățíre s. f., g.-d. art. îndreptățírii; pl. îndreptățíri
îndreptățirile
ÎNDREPTĂȚÍRE, îndreptățiri, s. f. Acțiunea de a îndreptăți; justificare. – V. îndreptăți. DOOM
îndreptățíre s. f., g.-d. art. îndreptățírii; pl. îndreptățíri
îndreptățirilor
ÎNDREPTĂȚÍRE, îndreptățiri, s. f. Acțiunea de a îndreptăți; justificare. – V. îndreptăți. DOOM
îndreptățíre s. f., g.-d. art. îndreptățírii; pl. îndreptățíri
îndreptățiră
ÎNDREPTĂȚÍ, îndreptățesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva dreptul la ceva; a autoriza, a justifica (ceva); a îndritui, a îndreptui. – În + dreptate. DOOM
îndreptățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndreptățésc, imperf. 3 sg. îndreptățeá; conj. prez. 3 să îndreptățeáscă
îndreptățirăm
ÎNDREPTĂȚÍ, îndreptățesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva dreptul la ceva; a autoriza, a justifica (ceva); a îndritui, a îndreptui. – În + dreptate. DOOM
îndreptățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndreptățésc, imperf. 3 sg. îndreptățeá; conj. prez. 3 să îndreptățeáscă
îndreptățirăți
ÎNDREPTĂȚÍ, îndreptățesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva dreptul la ceva; a autoriza, a justifica (ceva); a îndritui, a îndreptui. – În + dreptate. DOOM
îndreptățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndreptățésc, imperf. 3 sg. îndreptățeá; conj. prez. 3 să îndreptățeáscă
îndreptățise
ÎNDREPTĂȚÍ, îndreptățesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva dreptul la ceva; a autoriza, a justifica (ceva); a îndritui, a îndreptui. – În + dreptate. DOOM
îndreptățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndreptățésc, imperf. 3 sg. îndreptățeá; conj. prez. 3 să îndreptățeáscă
îndreptățisem
ÎNDREPTĂȚÍ, îndreptățesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva dreptul la ceva; a autoriza, a justifica (ceva); a îndritui, a îndreptui. – În + dreptate. DOOM
îndreptățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndreptățésc, imperf. 3 sg. îndreptățeá; conj. prez. 3 să îndreptățeáscă
îndreptățiseră
ÎNDREPTĂȚÍ, îndreptățesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva dreptul la ceva; a autoriza, a justifica (ceva); a îndritui, a îndreptui. – În + dreptate. DOOM
îndreptățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndreptățésc, imperf. 3 sg. îndreptățeá; conj. prez. 3 să îndreptățeáscă
îndreptățiserăm
ÎNDREPTĂȚÍ, îndreptățesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva dreptul la ceva; a autoriza, a justifica (ceva); a îndritui, a îndreptui. – În + dreptate. DOOM
îndreptățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndreptățésc, imperf. 3 sg. îndreptățeá; conj. prez. 3 să îndreptățeáscă
îndreptățiserăți
ÎNDREPTĂȚÍ, îndreptățesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva dreptul la ceva; a autoriza, a justifica (ceva); a îndritui, a îndreptui. – În + dreptate. DOOM
îndreptățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndreptățésc, imperf. 3 sg. îndreptățeá; conj. prez. 3 să îndreptățeáscă
îndreptățiseși
ÎNDREPTĂȚÍ, îndreptățesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva dreptul la ceva; a autoriza, a justifica (ceva); a îndritui, a îndreptui. – În + dreptate. DOOM
îndreptățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndreptățésc, imperf. 3 sg. îndreptățeá; conj. prez. 3 să îndreptățeáscă
îndreptățiseți
ÎNDREPTĂȚÍ, îndreptățesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva dreptul la ceva; a autoriza, a justifica (ceva); a îndritui, a îndreptui. – În + dreptate. DOOM
îndreptățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndreptățésc, imperf. 3 sg. îndreptățeá; conj. prez. 3 să îndreptățeáscă
îndreptățit
ÎNDREPTĂȚÍ, îndreptățesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva dreptul la ceva; a autoriza, a justifica (ceva); a îndritui, a îndreptui. – În + dreptate. DOOM
îndreptățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndreptățésc, imperf. 3 sg. îndreptățeá; conj. prez. 3 să îndreptățeáscă
îndreptățit
ÎNDREPTĂȚÍT, -Ă, îndreptățiți, -te, adj. Care are dreptul la ceva; autorizat să...; justificat; îndrituit. – V. îndreptăți.
îndreptățita
ÎNDREPTĂȚÍT, -Ă, îndreptățiți, -te, adj. Care are dreptul la ceva; autorizat să...; justificat; îndrituit. – V. îndreptăți.
îndreptățite
ÎNDREPTĂȚÍT, -Ă, îndreptățiți, -te, adj. Care are dreptul la ceva; autorizat să...; justificat; îndrituit. – V. îndreptăți.
îndreptățitei
ÎNDREPTĂȚÍT, -Ă, îndreptățiți, -te, adj. Care are dreptul la ceva; autorizat să...; justificat; îndrituit. – V. îndreptăți.
îndreptățitele
ÎNDREPTĂȚÍT, -Ă, îndreptățiți, -te, adj. Care are dreptul la ceva; autorizat să...; justificat; îndrituit. – V. îndreptăți.
îndreptățitelor
ÎNDREPTĂȚÍT, -Ă, îndreptățiți, -te, adj. Care are dreptul la ceva; autorizat să...; justificat; îndrituit. – V. îndreptăți.
îndreptățitul
ÎNDREPTĂȚÍT, -Ă, îndreptățiți, -te, adj. Care are dreptul la ceva; autorizat să...; justificat; îndrituit. – V. îndreptăți.
îndreptățitului
ÎNDREPTĂȚÍT, -Ă, îndreptățiți, -te, adj. Care are dreptul la ceva; autorizat să...; justificat; îndrituit. – V. îndreptăți.
îndreptățiși
ÎNDREPTĂȚÍ, îndreptățesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva dreptul la ceva; a autoriza, a justifica (ceva); a îndritui, a îndreptui. – În + dreptate. DOOM
îndreptățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndreptățésc, imperf. 3 sg. îndreptățeá; conj. prez. 3 să îndreptățeáscă
îndreptățiți
ÎNDREPTĂȚÍ, îndreptățesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva dreptul la ceva; a autoriza, a justifica (ceva); a îndritui, a îndreptui. – În + dreptate. DOOM
îndreptățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndreptățésc, imperf. 3 sg. îndreptățeá; conj. prez. 3 să îndreptățeáscă
îndreptățiți
ÎNDREPTĂȚÍT, -Ă, îndreptățiți, -te, adj. Care are dreptul la ceva; autorizat să...; justificat; îndrituit. – V. îndreptăți.
îndreptățiții
ÎNDREPTĂȚÍT, -Ă, îndreptățiți, -te, adj. Care are dreptul la ceva; autorizat să...; justificat; îndrituit. – V. îndreptăți.
îndreptățiților
ÎNDREPTĂȚÍT, -Ă, îndreptățiți, -te, adj. Care are dreptul la ceva; autorizat să...; justificat; îndrituit. – V. îndreptăți.
îndrepți
ÎNDREPTÁ, îndrépt, vb. I. I. 1. Tranz. A face drept ceea ce era îndoit sau strâmb. ♦ Refl. (Despre oameni) A lua o ținută dreaptă. 2. Tranz. și refl. A (se) schimba din rău în bine; a (se) îmbunătăți, a (se) ameliora. ♦ Refl. (Despre oameni) A se întrema după o boală; a căpăta o înfățișare bună. 3. Refl. și tranz. A(-și) corecta purtările. II. 1. Refl. A porni într-o anumită direcție. ◊ Tranz. Îndreaptă mașina spre oraș. (Expr.) A-și îndrepta pașii = a merge spre... 2. Tranz. A arăta cuiva drumul bun; a îndruma, a conduce în direcția potrivită. ◊ Expr. A îndrepta pașii cuiva = a) a face pe cineva să meargă spre...; b) a călăuzi, a conduce (în viață). A(-și) îndrepta ochii (sau privirile) asupra cuiva (sau a ceva) = a se uita la cineva sau la ceva. A(-și) îndrepta gândul asupra cuiva (sau a ceva) = a i se duce gândul la cineva sau la ceva. ♦ A ținti cu o armă de foc asupra cuiva sau a ceva. [Prez. ind. și: îndreptéz] – În + drept. DOOM
îndreptá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îndrépt, 3 îndreáptă
îndritui
ÎNDRITUÍ, îndrituiesc, vb. IV. Tranz. A îndreptăți. [Prez. ind. și: îndrítui] – În + drit + suf. -ui. DOOM
îndrituí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrituiésc, imperf. 3 sg. îndrituiá; conj. prez. 3 să îndrituiáscă
îndrituia
ÎNDRITUÍ, îndrituiesc, vb. IV. Tranz. A îndreptăți. [Prez. ind. și: îndrítui] – În + drit + suf. -ui. DOOM
îndrituí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrituiésc, imperf. 3 sg. îndrituiá; conj. prez. 3 să îndrituiáscă
îndrituiai
ÎNDRITUÍ, îndrituiesc, vb. IV. Tranz. A îndreptăți. [Prez. ind. și: îndrítui] – În + drit + suf. -ui. DOOM
îndrituí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrituiésc, imperf. 3 sg. îndrituiá; conj. prez. 3 să îndrituiáscă
îndrituiam
ÎNDRITUÍ, îndrituiesc, vb. IV. Tranz. A îndreptăți. [Prez. ind. și: îndrítui] – În + drit + suf. -ui. DOOM
îndrituí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrituiésc, imperf. 3 sg. îndrituiá; conj. prez. 3 să îndrituiáscă
îndrituiască
ÎNDRITUÍ, îndrituiesc, vb. IV. Tranz. A îndreptăți. [Prez. ind. și: îndrítui] – În + drit + suf. -ui. DOOM
îndrituí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrituiésc, imperf. 3 sg. îndrituiá; conj. prez. 3 să îndrituiáscă
îndrituiau
ÎNDRITUÍ, îndrituiesc, vb. IV. Tranz. A îndreptăți. [Prez. ind. și: îndrítui] – În + drit + suf. -ui. DOOM
îndrituí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrituiésc, imperf. 3 sg. îndrituiá; conj. prez. 3 să îndrituiáscă
îndrituiați
ÎNDRITUÍ, îndrituiesc, vb. IV. Tranz. A îndreptăți. [Prez. ind. și: îndrítui] – În + drit + suf. -ui. DOOM
îndrituí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrituiésc, imperf. 3 sg. îndrituiá; conj. prez. 3 să îndrituiáscă
îndrituiesc
ÎNDRITUÍ, îndrituiesc, vb. IV. Tranz. A îndreptăți. [Prez. ind. și: îndrítui] – În + drit + suf. -ui. DOOM
îndrituí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrituiésc, imperf. 3 sg. îndrituiá; conj. prez. 3 să îndrituiáscă
îndrituiește
ÎNDRITUÍ, îndrituiesc, vb. IV. Tranz. A îndreptăți. [Prez. ind. și: îndrítui] – În + drit + suf. -ui. DOOM
îndrituí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrituiésc, imperf. 3 sg. îndrituiá; conj. prez. 3 să îndrituiáscă
îndrituiești
ÎNDRITUÍ, îndrituiesc, vb. IV. Tranz. A îndreptăți. [Prez. ind. și: îndrítui] – În + drit + suf. -ui. DOOM
îndrituí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrituiésc, imperf. 3 sg. îndrituiá; conj. prez. 3 să îndrituiáscă
îndrituii
ÎNDRITUÍ, îndrituiesc, vb. IV. Tranz. A îndreptăți. [Prez. ind. și: îndrítui] – În + drit + suf. -ui. DOOM
îndrituí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrituiésc, imperf. 3 sg. îndrituiá; conj. prez. 3 să îndrituiáscă
îndrituim
ÎNDRITUÍ, îndrituiesc, vb. IV. Tranz. A îndreptăți. [Prez. ind. și: îndrítui] – În + drit + suf. -ui. DOOM
îndrituí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrituiésc, imperf. 3 sg. îndrituiá; conj. prez. 3 să îndrituiáscă
îndrituind
ÎNDRITUÍ, îndrituiesc, vb. IV. Tranz. A îndreptăți. [Prez. ind. și: îndrítui] – În + drit + suf. -ui. DOOM
îndrituí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrituiésc, imperf. 3 sg. îndrituiá; conj. prez. 3 să îndrituiáscă
îndrituire
ÎNDRITUÍ, îndrituiesc, vb. IV. Tranz. A îndreptăți. [Prez. ind. și: îndrítui] – În + drit + suf. -ui. DOOM
îndrituí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrituiésc, imperf. 3 sg. îndrituiá; conj. prez. 3 să îndrituiáscă
îndrituire
ÎNDRITUÍ, îndrituiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A îndreptăți. [Prez. ind. și: îndrítui] – În + drit + suf. -ui.
îndrituiră
ÎNDRITUÍ, îndrituiesc, vb. IV. Tranz. A îndreptăți. [Prez. ind. și: îndrítui] – În + drit + suf. -ui. DOOM
îndrituí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrituiésc, imperf. 3 sg. îndrituiá; conj. prez. 3 să îndrituiáscă
îndrituirăm
ÎNDRITUÍ, îndrituiesc, vb. IV. Tranz. A îndreptăți. [Prez. ind. și: îndrítui] – În + drit + suf. -ui. DOOM
îndrituí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrituiésc, imperf. 3 sg. îndrituiá; conj. prez. 3 să îndrituiáscă
îndrituirăți
ÎNDRITUÍ, îndrituiesc, vb. IV. Tranz. A îndreptăți. [Prez. ind. și: îndrítui] – În + drit + suf. -ui. DOOM
îndrituí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrituiésc, imperf. 3 sg. îndrituiá; conj. prez. 3 să îndrituiáscă
îndrituise
ÎNDRITUÍ, îndrituiesc, vb. IV. Tranz. A îndreptăți. [Prez. ind. și: îndrítui] – În + drit + suf. -ui. DOOM
îndrituí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrituiésc, imperf. 3 sg. îndrituiá; conj. prez. 3 să îndrituiáscă
îndrituisem
ÎNDRITUÍ, îndrituiesc, vb. IV. Tranz. A îndreptăți. [Prez. ind. și: îndrítui] – În + drit + suf. -ui. DOOM
îndrituí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrituiésc, imperf. 3 sg. îndrituiá; conj. prez. 3 să îndrituiáscă
îndrituiseră
ÎNDRITUÍ, îndrituiesc, vb. IV. Tranz. A îndreptăți. [Prez. ind. și: îndrítui] – În + drit + suf. -ui. DOOM
îndrituí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrituiésc, imperf. 3 sg. îndrituiá; conj. prez. 3 să îndrituiáscă
îndrituiserăm
ÎNDRITUÍ, îndrituiesc, vb. IV. Tranz. A îndreptăți. [Prez. ind. și: îndrítui] – În + drit + suf. -ui. DOOM
îndrituí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrituiésc, imperf. 3 sg. îndrituiá; conj. prez. 3 să îndrituiáscă
îndrituiserăți
ÎNDRITUÍ, îndrituiesc, vb. IV. Tranz. A îndreptăți. [Prez. ind. și: îndrítui] – În + drit + suf. -ui. DOOM
îndrituí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrituiésc, imperf. 3 sg. îndrituiá; conj. prez. 3 să îndrituiáscă
îndrituiseși
ÎNDRITUÍ, îndrituiesc, vb. IV. Tranz. A îndreptăți. [Prez. ind. și: îndrítui] – În + drit + suf. -ui. DOOM
îndrituí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrituiésc, imperf. 3 sg. îndrituiá; conj. prez. 3 să îndrituiáscă
îndrituiseți
ÎNDRITUÍ, îndrituiesc, vb. IV. Tranz. A îndreptăți. [Prez. ind. și: îndrítui] – În + drit + suf. -ui. DOOM
îndrituí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrituiésc, imperf. 3 sg. îndrituiá; conj. prez. 3 să îndrituiáscă
îndrituit
ÎNDRITUÍ, îndrituiesc, vb. IV. Tranz. A îndreptăți. [Prez. ind. și: îndrítui] – În + drit + suf. -ui. DOOM
îndrituí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrituiésc, imperf. 3 sg. îndrituiá; conj. prez. 3 să îndrituiáscă
îndrituit
ÎNDRITUÍT, -Ă, îndrituiți, -te, adj. Îndreptățit. – V. îndritui.
îndrituita
ÎNDRITUÍT, -Ă, îndrituiți, -te, adj. Îndreptățit. – V. îndritui.
îndrituite
ÎNDRITUÍT, -Ă, îndrituiți, -te, adj. Îndreptățit. – V. îndritui.
îndrituitei
ÎNDRITUÍT, -Ă, îndrituiți, -te, adj. Îndreptățit. – V. îndritui.
îndrituitele
ÎNDRITUÍT, -Ă, îndrituiți, -te, adj. Îndreptățit. – V. îndritui.
îndrituitelor
ÎNDRITUÍT, -Ă, îndrituiți, -te, adj. Îndreptățit. – V. îndritui.
îndrituitul
ÎNDRITUÍT, -Ă, îndrituiți, -te, adj. Îndreptățit. – V. îndritui.
îndrituitului
ÎNDRITUÍT, -Ă, îndrituiți, -te, adj. Îndreptățit. – V. îndritui.
îndrituiși
ÎNDRITUÍ, îndrituiesc, vb. IV. Tranz. A îndreptăți. [Prez. ind. și: îndrítui] – În + drit + suf. -ui. DOOM
îndrituí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrituiésc, imperf. 3 sg. îndrituiá; conj. prez. 3 să îndrituiáscă
îndrituiți
ÎNDRITUÍ, îndrituiesc, vb. IV. Tranz. A îndreptăți. [Prez. ind. și: îndrítui] – În + drit + suf. -ui. DOOM
îndrituí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrituiésc, imperf. 3 sg. îndrituiá; conj. prez. 3 să îndrituiáscă
îndrituiți
ÎNDRITUÍT, -Ă, îndrituiți, -te, adj. Îndreptățit. – V. îndritui.
îndrituiții
ÎNDRITUÍT, -Ă, îndrituiți, -te, adj. Îndreptățit. – V. îndritui.
îndrituiților
ÎNDRITUÍT, -Ă, îndrituiți, -te, adj. Îndreptățit. – V. îndritui.
îndrug
ÎNDRUGÁ, îndrúg, vb. I. Tranz. 1. A toarce lână sau cânepă în fire groase și puțin răsucite, necesare pentru anumite țesături; p. ext. a toarce grosolan și în grabă. 2. (Fam.) A pronunța nedeslușit cuvintele, a îngăima; a exprima prost ceva; a fi fără șir la vorbă; p. ext. a vorbi fără rost, nimicuri. ◊ Expr. A îndruga (la) verzi și uscate = a înșira, a spune fleacuri, minciuni, vrute și nevrute. ♦ (Rar) A face ceva în pripă; a înjgheba. – În + drugă. DOOM
îndrugá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndrúgă
îndruga
ÎNDRUGÁ, îndrúg, vb. I. Tranz. 1. A toarce lână sau cânepă în fire groase și puțin răsucite, necesare pentru anumite țesături; p. ext. a toarce grosolan și în grabă. 2. (Fam.) A pronunța nedeslușit cuvintele, a îngăima; a exprima prost ceva; a fi fără șir la vorbă; p. ext. a vorbi fără rost, nimicuri. ◊ Expr. A îndruga (la) verzi și uscate = a înșira, a spune fleacuri, minciuni, vrute și nevrute. ♦ (Rar) A face ceva în pripă; a înjgheba. – În + drugă. DOOM
îndrugá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndrúgă
îndrugai
ÎNDRUGÁ, îndrúg, vb. I. Tranz. 1. A toarce lână sau cânepă în fire groase și puțin răsucite, necesare pentru anumite țesături; p. ext. a toarce grosolan și în grabă. 2. (Fam.) A pronunța nedeslușit cuvintele, a îngăima; a exprima prost ceva; a fi fără șir la vorbă; p. ext. a vorbi fără rost, nimicuri. ◊ Expr. A îndruga (la) verzi și uscate = a înșira, a spune fleacuri, minciuni, vrute și nevrute. ♦ (Rar) A face ceva în pripă; a înjgheba. – În + drugă. DOOM
îndrugá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndrúgă
îndrugam
ÎNDRUGÁ, îndrúg, vb. I. Tranz. 1. A toarce lână sau cânepă în fire groase și puțin răsucite, necesare pentru anumite țesături; p. ext. a toarce grosolan și în grabă. 2. (Fam.) A pronunța nedeslușit cuvintele, a îngăima; a exprima prost ceva; a fi fără șir la vorbă; p. ext. a vorbi fără rost, nimicuri. ◊ Expr. A îndruga (la) verzi și uscate = a înșira, a spune fleacuri, minciuni, vrute și nevrute. ♦ (Rar) A face ceva în pripă; a înjgheba. – În + drugă. DOOM
îndrugá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndrúgă
îndrugare
ÎNDRUGÁ, îndrúg, vb. I. Tranz. 1. A toarce lână sau cânepă în fire groase și puțin răsucite, necesare pentru anumite țesături; p. ext. a toarce grosolan și în grabă. 2. (Fam.) A pronunța nedeslușit cuvintele, a îngăima; a exprima prost ceva; a fi fără șir la vorbă; p. ext. a vorbi fără rost, nimicuri. ◊ Expr. A îndruga (la) verzi și uscate = a înșira, a spune fleacuri, minciuni, vrute și nevrute. ♦ (Rar) A face ceva în pripă; a înjgheba. – În + drugă. DOOM
îndrugá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndrúgă
îndrugare
ÎNDRUGÁRE, îndrugări, s. f. Acțiunea de a îndruga și rezultatul ei. – V. îndruga. DOOM
îndrugáre s. f., g.-d. art. îndrugắrii; pl. îndrugắri
îndrugarea
ÎNDRUGÁRE, îndrugări, s. f. Acțiunea de a îndruga și rezultatul ei. – V. îndruga. DOOM
îndrugáre s. f., g.-d. art. îndrugắrii; pl. îndrugắri
îndrugară
ÎNDRUGÁ, îndrúg, vb. I. Tranz. 1. A toarce lână sau cânepă în fire groase și puțin răsucite, necesare pentru anumite țesături; p. ext. a toarce grosolan și în grabă. 2. (Fam.) A pronunța nedeslușit cuvintele, a îngăima; a exprima prost ceva; a fi fără șir la vorbă; p. ext. a vorbi fără rost, nimicuri. ◊ Expr. A îndruga (la) verzi și uscate = a înșira, a spune fleacuri, minciuni, vrute și nevrute. ♦ (Rar) A face ceva în pripă; a înjgheba. – În + drugă. DOOM
îndrugá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndrúgă
îndrugarăm
ÎNDRUGÁ, îndrúg, vb. I. Tranz. 1. A toarce lână sau cânepă în fire groase și puțin răsucite, necesare pentru anumite țesături; p. ext. a toarce grosolan și în grabă. 2. (Fam.) A pronunța nedeslușit cuvintele, a îngăima; a exprima prost ceva; a fi fără șir la vorbă; p. ext. a vorbi fără rost, nimicuri. ◊ Expr. A îndruga (la) verzi și uscate = a înșira, a spune fleacuri, minciuni, vrute și nevrute. ♦ (Rar) A face ceva în pripă; a înjgheba. – În + drugă. DOOM
îndrugá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndrúgă
îndrugarăți
ÎNDRUGÁ, îndrúg, vb. I. Tranz. 1. A toarce lână sau cânepă în fire groase și puțin răsucite, necesare pentru anumite țesături; p. ext. a toarce grosolan și în grabă. 2. (Fam.) A pronunța nedeslușit cuvintele, a îngăima; a exprima prost ceva; a fi fără șir la vorbă; p. ext. a vorbi fără rost, nimicuri. ◊ Expr. A îndruga (la) verzi și uscate = a înșira, a spune fleacuri, minciuni, vrute și nevrute. ♦ (Rar) A face ceva în pripă; a înjgheba. – În + drugă. DOOM
îndrugá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndrúgă
îndrugase
ÎNDRUGÁ, îndrúg, vb. I. Tranz. 1. A toarce lână sau cânepă în fire groase și puțin răsucite, necesare pentru anumite țesături; p. ext. a toarce grosolan și în grabă. 2. (Fam.) A pronunța nedeslușit cuvintele, a îngăima; a exprima prost ceva; a fi fără șir la vorbă; p. ext. a vorbi fără rost, nimicuri. ◊ Expr. A îndruga (la) verzi și uscate = a înșira, a spune fleacuri, minciuni, vrute și nevrute. ♦ (Rar) A face ceva în pripă; a înjgheba. – În + drugă. DOOM
îndrugá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndrúgă
îndrugasem
ÎNDRUGÁ, îndrúg, vb. I. Tranz. 1. A toarce lână sau cânepă în fire groase și puțin răsucite, necesare pentru anumite țesături; p. ext. a toarce grosolan și în grabă. 2. (Fam.) A pronunța nedeslușit cuvintele, a îngăima; a exprima prost ceva; a fi fără șir la vorbă; p. ext. a vorbi fără rost, nimicuri. ◊ Expr. A îndruga (la) verzi și uscate = a înșira, a spune fleacuri, minciuni, vrute și nevrute. ♦ (Rar) A face ceva în pripă; a înjgheba. – În + drugă. DOOM
îndrugá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndrúgă
îndrugaseră
ÎNDRUGÁ, îndrúg, vb. I. Tranz. 1. A toarce lână sau cânepă în fire groase și puțin răsucite, necesare pentru anumite țesături; p. ext. a toarce grosolan și în grabă. 2. (Fam.) A pronunța nedeslușit cuvintele, a îngăima; a exprima prost ceva; a fi fără șir la vorbă; p. ext. a vorbi fără rost, nimicuri. ◊ Expr. A îndruga (la) verzi și uscate = a înșira, a spune fleacuri, minciuni, vrute și nevrute. ♦ (Rar) A face ceva în pripă; a înjgheba. – În + drugă. DOOM
îndrugá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndrúgă
îndrugaserăm
ÎNDRUGÁ, îndrúg, vb. I. Tranz. 1. A toarce lână sau cânepă în fire groase și puțin răsucite, necesare pentru anumite țesături; p. ext. a toarce grosolan și în grabă. 2. (Fam.) A pronunța nedeslușit cuvintele, a îngăima; a exprima prost ceva; a fi fără șir la vorbă; p. ext. a vorbi fără rost, nimicuri. ◊ Expr. A îndruga (la) verzi și uscate = a înșira, a spune fleacuri, minciuni, vrute și nevrute. ♦ (Rar) A face ceva în pripă; a înjgheba. – În + drugă. DOOM
îndrugá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndrúgă
îndrugaserăți
ÎNDRUGÁ, îndrúg, vb. I. Tranz. 1. A toarce lână sau cânepă în fire groase și puțin răsucite, necesare pentru anumite țesături; p. ext. a toarce grosolan și în grabă. 2. (Fam.) A pronunța nedeslușit cuvintele, a îngăima; a exprima prost ceva; a fi fără șir la vorbă; p. ext. a vorbi fără rost, nimicuri. ◊ Expr. A îndruga (la) verzi și uscate = a înșira, a spune fleacuri, minciuni, vrute și nevrute. ♦ (Rar) A face ceva în pripă; a înjgheba. – În + drugă. DOOM
îndrugá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndrúgă
îndrugaseși
ÎNDRUGÁ, îndrúg, vb. I. Tranz. 1. A toarce lână sau cânepă în fire groase și puțin răsucite, necesare pentru anumite țesături; p. ext. a toarce grosolan și în grabă. 2. (Fam.) A pronunța nedeslușit cuvintele, a îngăima; a exprima prost ceva; a fi fără șir la vorbă; p. ext. a vorbi fără rost, nimicuri. ◊ Expr. A îndruga (la) verzi și uscate = a înșira, a spune fleacuri, minciuni, vrute și nevrute. ♦ (Rar) A face ceva în pripă; a înjgheba. – În + drugă. DOOM
îndrugá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndrúgă
îndrugaseți
ÎNDRUGÁ, îndrúg, vb. I. Tranz. 1. A toarce lână sau cânepă în fire groase și puțin răsucite, necesare pentru anumite țesături; p. ext. a toarce grosolan și în grabă. 2. (Fam.) A pronunța nedeslușit cuvintele, a îngăima; a exprima prost ceva; a fi fără șir la vorbă; p. ext. a vorbi fără rost, nimicuri. ◊ Expr. A îndruga (la) verzi și uscate = a înșira, a spune fleacuri, minciuni, vrute și nevrute. ♦ (Rar) A face ceva în pripă; a înjgheba. – În + drugă. DOOM
îndrugá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndrúgă
îndrugat
ÎNDRUGÁ, îndrúg, vb. I. Tranz. 1. A toarce lână sau cânepă în fire groase și puțin răsucite, necesare pentru anumite țesături; p. ext. a toarce grosolan și în grabă. 2. (Fam.) A pronunța nedeslușit cuvintele, a îngăima; a exprima prost ceva; a fi fără șir la vorbă; p. ext. a vorbi fără rost, nimicuri. ◊ Expr. A îndruga (la) verzi și uscate = a înșira, a spune fleacuri, minciuni, vrute și nevrute. ♦ (Rar) A face ceva în pripă; a înjgheba. – În + drugă. DOOM
îndrugá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndrúgă
îndrugau
ÎNDRUGÁ, îndrúg, vb. I. Tranz. 1. A toarce lână sau cânepă în fire groase și puțin răsucite, necesare pentru anumite țesături; p. ext. a toarce grosolan și în grabă. 2. (Fam.) A pronunța nedeslușit cuvintele, a îngăima; a exprima prost ceva; a fi fără șir la vorbă; p. ext. a vorbi fără rost, nimicuri. ◊ Expr. A îndruga (la) verzi și uscate = a înșira, a spune fleacuri, minciuni, vrute și nevrute. ♦ (Rar) A face ceva în pripă; a înjgheba. – În + drugă. DOOM
îndrugá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndrúgă
îndrugași
ÎNDRUGÁ, îndrúg, vb. I. Tranz. 1. A toarce lână sau cânepă în fire groase și puțin răsucite, necesare pentru anumite țesături; p. ext. a toarce grosolan și în grabă. 2. (Fam.) A pronunța nedeslușit cuvintele, a îngăima; a exprima prost ceva; a fi fără șir la vorbă; p. ext. a vorbi fără rost, nimicuri. ◊ Expr. A îndruga (la) verzi și uscate = a înșira, a spune fleacuri, minciuni, vrute și nevrute. ♦ (Rar) A face ceva în pripă; a înjgheba. – În + drugă. DOOM
îndrugá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndrúgă
îndrugați
ÎNDRUGÁ, îndrúg, vb. I. Tranz. 1. A toarce lână sau cânepă în fire groase și puțin răsucite, necesare pentru anumite țesături; p. ext. a toarce grosolan și în grabă. 2. (Fam.) A pronunța nedeslușit cuvintele, a îngăima; a exprima prost ceva; a fi fără șir la vorbă; p. ext. a vorbi fără rost, nimicuri. ◊ Expr. A îndruga (la) verzi și uscate = a înșira, a spune fleacuri, minciuni, vrute și nevrute. ♦ (Rar) A face ceva în pripă; a înjgheba. – În + drugă. DOOM
îndrugá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndrúgă
îndruge
ÎNDRUGÁ, îndrúg, vb. I. Tranz. 1. A toarce lână sau cânepă în fire groase și puțin răsucite, necesare pentru anumite țesături; p. ext. a toarce grosolan și în grabă. 2. (Fam.) A pronunța nedeslușit cuvintele, a îngăima; a exprima prost ceva; a fi fără șir la vorbă; p. ext. a vorbi fără rost, nimicuri. ◊ Expr. A îndruga (la) verzi și uscate = a înșira, a spune fleacuri, minciuni, vrute și nevrute. ♦ (Rar) A face ceva în pripă; a înjgheba. – În + drugă. DOOM
îndrugá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndrúgă
îndrugi
ÎNDRUGÁ, îndrúg, vb. I. Tranz. 1. A toarce lână sau cânepă în fire groase și puțin răsucite, necesare pentru anumite țesături; p. ext. a toarce grosolan și în grabă. 2. (Fam.) A pronunța nedeslușit cuvintele, a îngăima; a exprima prost ceva; a fi fără șir la vorbă; p. ext. a vorbi fără rost, nimicuri. ◊ Expr. A îndruga (la) verzi și uscate = a înșira, a spune fleacuri, minciuni, vrute și nevrute. ♦ (Rar) A face ceva în pripă; a înjgheba. – În + drugă. DOOM
îndrugá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndrúgă
îndrugând
ÎNDRUGÁ, îndrúg, vb. I. Tranz. 1. A toarce lână sau cânepă în fire groase și puțin răsucite, necesare pentru anumite țesături; p. ext. a toarce grosolan și în grabă. 2. (Fam.) A pronunța nedeslușit cuvintele, a îngăima; a exprima prost ceva; a fi fără șir la vorbă; p. ext. a vorbi fără rost, nimicuri. ◊ Expr. A îndruga (la) verzi și uscate = a înșira, a spune fleacuri, minciuni, vrute și nevrute. ♦ (Rar) A face ceva în pripă; a înjgheba. – În + drugă. DOOM
îndrugá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndrúgă
îndrugînd
ÎNDRUGÁ, îndrúg, vb. I. Tranz. 1. A toarce lână sau cânepă în fire groase și puțin răsucite, necesare pentru anumite țesături; p. ext. a toarce grosolan și în grabă. 2. (Fam.) A pronunța nedeslușit cuvintele, a îngăima; a exprima prost ceva; a fi fără șir la vorbă; p. ext. a vorbi fără rost, nimicuri. ◊ Expr. A îndruga (la) verzi și uscate = a înșira, a spune fleacuri, minciuni, vrute și nevrute. ♦ (Rar) A face ceva în pripă; a înjgheba. – În + drugă. DOOM
îndrugá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndrúgă
îndrugări
ÎNDRUGÁRE, îndrugări, s. f. Acțiunea de a îndruga și rezultatul ei. – V. îndruga. DOOM
îndrugáre s. f., g.-d. art. îndrugắrii; pl. îndrugắri
îndrugării
ÎNDRUGÁRE, îndrugări, s. f. Acțiunea de a îndruga și rezultatul ei. – V. îndruga. DOOM
îndrugáre s. f., g.-d. art. îndrugắrii; pl. îndrugắri
îndrugările
ÎNDRUGÁRE, îndrugări, s. f. Acțiunea de a îndruga și rezultatul ei. – V. îndruga. DOOM
îndrugáre s. f., g.-d. art. îndrugắrii; pl. îndrugắri
îndrugărilor
ÎNDRUGÁRE, îndrugări, s. f. Acțiunea de a îndruga și rezultatul ei. – V. îndruga. DOOM
îndrugáre s. f., g.-d. art. îndrugắrii; pl. îndrugắri
îndruma
ÎNDRUMÁ, îndrúm, vb. I. Tranz. 1. A arăta cuiva drumul, a îndrepta în direcția potrivită; a călăuzi. ♦ Refl. (Reg.) A se îndrepta spre o țintă, a pleca la drum, a porni. 2. A călăuzi pe cineva într-un domeniu, în viață. [Prez. ind. și: îndrumez] – În + drum. DOOM
îndrumá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndrúmă
îndrumar
ÎNDRUMÁR, îndrumare, s. n. Îndrumător. – Îndruma + suf. -ar. DOOM
!îndrumár s. n., pl. îndrumáre
îndrumare
ÎNDRUMÁR, îndrumare, s. n. Îndrumător. – Îndruma + suf. -ar. DOOM
!îndrumár s. n., pl. îndrumáre
îndrumare
ÎNDRUMÁRE, îndrumări, s. f. Acțiunea de a (se) îndruma; îndreptare, dirijare; călăuzire. ♦ Indicație, directivă, sfat. – V. îndruma. DOOM
îndrumáre s. f., g.-d. art. îndrumắrii; pl. îndrumắri
îndrumarea
ÎNDRUMÁRE, îndrumări, s. f. Acțiunea de a (se) îndruma; îndreptare, dirijare; călăuzire. ♦ Indicație, directivă, sfat. – V. îndruma. DOOM
îndrumáre s. f., g.-d. art. îndrumắrii; pl. îndrumắri
îndrumarele
ÎNDRUMÁR, îndrumare, s. n. Îndrumător. – Îndruma + suf. -ar. DOOM
!îndrumár s. n., pl. îndrumáre
îndrumarelor
ÎNDRUMÁR, îndrumare, s. n. Îndrumător. – Îndruma + suf. -ar. DOOM
!îndrumár s. n., pl. îndrumáre
îndrumarul
ÎNDRUMÁR, îndrumare, s. n. Îndrumător. – Îndruma + suf. -ar. DOOM
!îndrumár s. n., pl. îndrumáre
îndrumarului
ÎNDRUMÁR, îndrumare, s. n. Îndrumător. – Îndruma + suf. -ar. DOOM
!îndrumár s. n., pl. îndrumáre
îndrumat
ÎNDRUMÁ, îndrúm, vb. I. Tranz. 1. A arăta cuiva drumul, a îndrepta în direcția potrivită; a călăuzi. ♦ Refl. (Reg.) A se îndrepta spre o țintă, a pleca la drum, a porni. 2. A călăuzi pe cineva într-un domeniu, în viață. [Prez. ind. și: îndrumez] – În + drum. DOOM
îndrumá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndrúmă
îndrumări
ÎNDRUMÁRE, îndrumări, s. f. Acțiunea de a (se) îndruma; îndreptare, dirijare; călăuzire. ♦ Indicație, directivă, sfat. – V. îndruma. DOOM
îndrumáre s. f., g.-d. art. îndrumắrii; pl. îndrumắri
îndrumării
ÎNDRUMÁRE, îndrumări, s. f. Acțiunea de a (se) îndruma; îndreptare, dirijare; călăuzire. ♦ Indicație, directivă, sfat. – V. îndruma. DOOM
îndrumáre s. f., g.-d. art. îndrumắrii; pl. îndrumắri
îndrumările
ÎNDRUMÁRE, îndrumări, s. f. Acțiunea de a (se) îndruma; îndreptare, dirijare; călăuzire. ♦ Indicație, directivă, sfat. – V. îndruma. DOOM
îndrumáre s. f., g.-d. art. îndrumắrii; pl. îndrumắri
îndrumărilor
ÎNDRUMÁRE, îndrumări, s. f. Acțiunea de a (se) îndruma; îndreptare, dirijare; călăuzire. ♦ Indicație, directivă, sfat. – V. îndruma. DOOM
îndrumáre s. f., g.-d. art. îndrumắrii; pl. îndrumắri
îndrumătoare
ÎNDRUMĂTÓR, -OÁRE, îndrumători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care îndrumă, orientează; călăuzitor. ♦ (Substantivat, n.) Lucrare care îndrumă într-un domeniu; îndrumar. – Îndruma + suf. -ător. DOOM
*îndrumătór2 s. n., pl. îndrumătoáre
îndrumătoarea
ÎNDRUMĂTÓR, -OÁRE, îndrumători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care îndrumă, orientează; călăuzitor. ♦ (Substantivat, n.) Lucrare care îndrumă într-un domeniu; îndrumar. – Îndruma + suf. -ător. DOOM
*îndrumătór2 s. n., pl. îndrumătoáre
îndrumătoarei
ÎNDRUMĂTÓR, -OÁRE, îndrumători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care îndrumă, orientează; călăuzitor. ♦ (Substantivat, n.) Lucrare care îndrumă într-un domeniu; îndrumar. – Îndruma + suf. -ător. DOOM
*îndrumătór2 s. n., pl. îndrumătoáre
îndrumătoarele
ÎNDRUMĂTÓR, -OÁRE, îndrumători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care îndrumă, orientează; călăuzitor. ♦ (Substantivat, n.) Lucrare care îndrumă într-un domeniu; îndrumar. – Îndruma + suf. -ător. DOOM
*îndrumătór2 s. n., pl. îndrumătoáre
îndrumătoarelor
ÎNDRUMĂTÓR, -OÁRE, îndrumători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care îndrumă, orientează; călăuzitor. ♦ (Substantivat, n.) Lucrare care îndrumă într-un domeniu; îndrumar. – Îndruma + suf. -ător. DOOM
*îndrumătór2 s. n., pl. îndrumătoáre
îndrumător
ÎNDRUMĂTÓR, -OÁRE, îndrumători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care îndrumă, orientează; călăuzitor. ♦ (Substantivat, n.) Lucrare care îndrumă într-un domeniu; îndrumar. – Îndruma + suf. -ător. DOOM
*îndrumătór2 s. n., pl. îndrumătoáre
îndrumători
ÎNDRUMĂTÓR, -OÁRE, îndrumători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care îndrumă, orientează; călăuzitor. ♦ (Substantivat, n.) Lucrare care îndrumă într-un domeniu; îndrumar. – Îndruma + suf. -ător. DOOM
*îndrumătór2 s. n., pl. îndrumătoáre
îndrumătorii
ÎNDRUMĂTÓR, -OÁRE, îndrumători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care îndrumă, orientează; călăuzitor. ♦ (Substantivat, n.) Lucrare care îndrumă într-un domeniu; îndrumar. – Îndruma + suf. -ător. DOOM
*îndrumătór2 s. n., pl. îndrumătoáre
îndrumătorilor
ÎNDRUMĂTÓR, -OÁRE, îndrumători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care îndrumă, orientează; călăuzitor. ♦ (Substantivat, n.) Lucrare care îndrumă într-un domeniu; îndrumar. – Îndruma + suf. -ător. DOOM
*îndrumătór2 s. n., pl. îndrumătoáre
îndrumătorul
ÎNDRUMĂTÓR, -OÁRE, îndrumători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care îndrumă, orientează; călăuzitor. ♦ (Substantivat, n.) Lucrare care îndrumă într-un domeniu; îndrumar. – Îndruma + suf. -ător. DOOM
*îndrumătór2 s. n., pl. îndrumătoáre
îndrumătorului
ÎNDRUMĂTÓR, -OÁRE, îndrumători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care îndrumă, orientează; călăuzitor. ♦ (Substantivat, n.) Lucrare care îndrumă într-un domeniu; îndrumar. – Îndruma + suf. -ător. DOOM
*îndrumătór2 s. n., pl. îndrumătoáre
îndrăcea
ÎNDRĂCÍ, îndrăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) înfuria, a (se) înrăi. – În + drac. DOOM
îndrăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăcésc, imperf. 3 sg. îndrăceá; conj. prez. 3 să îndrăceáscă
îndrăceai
ÎNDRĂCÍ, îndrăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) înfuria, a (se) înrăi. – În + drac. DOOM
îndrăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăcésc, imperf. 3 sg. îndrăceá; conj. prez. 3 să îndrăceáscă
îndrăceam
ÎNDRĂCÍ, îndrăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) înfuria, a (se) înrăi. – În + drac. DOOM
îndrăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăcésc, imperf. 3 sg. îndrăceá; conj. prez. 3 să îndrăceáscă
îndrăcească
ÎNDRĂCÍ, îndrăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) înfuria, a (se) înrăi. – În + drac. DOOM
îndrăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăcésc, imperf. 3 sg. îndrăceá; conj. prez. 3 să îndrăceáscă
îndrăceau
ÎNDRĂCÍ, îndrăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) înfuria, a (se) înrăi. – În + drac. DOOM
îndrăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăcésc, imperf. 3 sg. îndrăceá; conj. prez. 3 să îndrăceáscă
îndrăceați
ÎNDRĂCÍ, îndrăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) înfuria, a (se) înrăi. – În + drac. DOOM
îndrăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăcésc, imperf. 3 sg. îndrăceá; conj. prez. 3 să îndrăceáscă
îndrăcesc
ÎNDRĂCÍ, îndrăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) înfuria, a (se) înrăi. – În + drac. DOOM
îndrăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăcésc, imperf. 3 sg. îndrăceá; conj. prez. 3 să îndrăceáscă
îndrăcește
ÎNDRĂCÍ, îndrăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) înfuria, a (se) înrăi. – În + drac. DOOM
îndrăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăcésc, imperf. 3 sg. îndrăceá; conj. prez. 3 să îndrăceáscă
îndrăcești
ÎNDRĂCÍ, îndrăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) înfuria, a (se) înrăi. – În + drac. DOOM
îndrăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăcésc, imperf. 3 sg. îndrăceá; conj. prez. 3 să îndrăceáscă
îndrăci
ÎNDRĂCÍ, îndrăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) înfuria, a (se) înrăi. – În + drac. DOOM
îndrăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăcésc, imperf. 3 sg. îndrăceá; conj. prez. 3 să îndrăceáscă
îndrăcii
ÎNDRĂCÍ, îndrăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) înfuria, a (se) înrăi. – În + drac. DOOM
îndrăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăcésc, imperf. 3 sg. îndrăceá; conj. prez. 3 să îndrăceáscă
îndrăcim
ÎNDRĂCÍ, îndrăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) înfuria, a (se) înrăi. – În + drac. DOOM
îndrăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăcésc, imperf. 3 sg. îndrăceá; conj. prez. 3 să îndrăceáscă
îndrăcind
ÎNDRĂCÍ, îndrăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) înfuria, a (se) înrăi. – În + drac. DOOM
îndrăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăcésc, imperf. 3 sg. îndrăceá; conj. prez. 3 să îndrăceáscă
îndrăcire
ÎNDRĂCÍ, îndrăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) înfuria, a (se) înrăi. – În + drac. DOOM
îndrăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăcésc, imperf. 3 sg. îndrăceá; conj. prez. 3 să îndrăceáscă
îndrăcire
ÎNDRĂCÍRE s. f. Stare de (extremă) iritare; furie. – V. îndrăci. DOOM
îndrăcíre s. f., g.-d. art. îndrăcírii
îndrăcirea
ÎNDRĂCÍRE s. f. Stare de (extremă) iritare; furie. – V. îndrăci. DOOM
îndrăcíre s. f., g.-d. art. îndrăcírii
îndrăciri
ÎNDRĂCÍRE s. f. Stare de (extremă) iritare; furie. – V. îndrăci. DOOM
îndrăcíre s. f., g.-d. art. îndrăcírii
îndrăcirii
ÎNDRĂCÍRE s. f. Stare de (extremă) iritare; furie. – V. îndrăci. DOOM
îndrăcíre s. f., g.-d. art. îndrăcírii
îndrăcirile
ÎNDRĂCÍRE s. f. Stare de (extremă) iritare; furie. – V. îndrăci. DOOM
îndrăcíre s. f., g.-d. art. îndrăcírii
îndrăcirilor
ÎNDRĂCÍRE s. f. Stare de (extremă) iritare; furie. – V. îndrăci. DOOM
îndrăcíre s. f., g.-d. art. îndrăcírii
îndrăciră
ÎNDRĂCÍ, îndrăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) înfuria, a (se) înrăi. – În + drac. DOOM
îndrăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăcésc, imperf. 3 sg. îndrăceá; conj. prez. 3 să îndrăceáscă
îndrăcirăm
ÎNDRĂCÍ, îndrăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) înfuria, a (se) înrăi. – În + drac. DOOM
îndrăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăcésc, imperf. 3 sg. îndrăceá; conj. prez. 3 să îndrăceáscă
îndrăcirăți
ÎNDRĂCÍ, îndrăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) înfuria, a (se) înrăi. – În + drac. DOOM
îndrăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăcésc, imperf. 3 sg. îndrăceá; conj. prez. 3 să îndrăceáscă
îndrăcise
ÎNDRĂCÍ, îndrăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) înfuria, a (se) înrăi. – În + drac. DOOM
îndrăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăcésc, imperf. 3 sg. îndrăceá; conj. prez. 3 să îndrăceáscă
îndrăcisem
ÎNDRĂCÍ, îndrăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) înfuria, a (se) înrăi. – În + drac. DOOM
îndrăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăcésc, imperf. 3 sg. îndrăceá; conj. prez. 3 să îndrăceáscă
îndrăciseră
ÎNDRĂCÍ, îndrăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) înfuria, a (se) înrăi. – În + drac. DOOM
îndrăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăcésc, imperf. 3 sg. îndrăceá; conj. prez. 3 să îndrăceáscă
îndrăciserăm
ÎNDRĂCÍ, îndrăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) înfuria, a (se) înrăi. – În + drac. DOOM
îndrăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăcésc, imperf. 3 sg. îndrăceá; conj. prez. 3 să îndrăceáscă
îndrăciserăți
ÎNDRĂCÍ, îndrăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) înfuria, a (se) înrăi. – În + drac. DOOM
îndrăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăcésc, imperf. 3 sg. îndrăceá; conj. prez. 3 să îndrăceáscă
îndrăciseși
ÎNDRĂCÍ, îndrăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) înfuria, a (se) înrăi. – În + drac. DOOM
îndrăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăcésc, imperf. 3 sg. îndrăceá; conj. prez. 3 să îndrăceáscă
îndrăciseți
ÎNDRĂCÍ, îndrăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) înfuria, a (se) înrăi. – În + drac. DOOM
îndrăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăcésc, imperf. 3 sg. îndrăceá; conj. prez. 3 să îndrăceáscă
îndrăcit
ÎNDRĂCÍ, îndrăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) înfuria, a (se) înrăi. – În + drac. DOOM
îndrăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăcésc, imperf. 3 sg. îndrăceá; conj. prez. 3 să îndrăceáscă
îndrăcit
ÎNDRĂCÍT, -Ă, îndrăciți, -te, adj. Scos din fire; furios; afurisit, al dracului, rău. ♦ Teribil, grozav, înfocat, aprins. ♦ Fig. Drăcos, șmecher; plin de temperament. – V. îndrăci.
îndrăcita
ÎNDRĂCÍT, -Ă, îndrăciți, -te, adj. Scos din fire; furios; afurisit, al dracului, rău. ♦ Teribil, grozav, înfocat, aprins. ♦ Fig. Drăcos, șmecher; plin de temperament. – V. îndrăci.
îndrăcite
ÎNDRĂCÍT, -Ă, îndrăciți, -te, adj. Scos din fire; furios; afurisit, al dracului, rău. ♦ Teribil, grozav, înfocat, aprins. ♦ Fig. Drăcos, șmecher; plin de temperament. – V. îndrăci.
îndrăcitei
ÎNDRĂCÍT, -Ă, îndrăciți, -te, adj. Scos din fire; furios; afurisit, al dracului, rău. ♦ Teribil, grozav, înfocat, aprins. ♦ Fig. Drăcos, șmecher; plin de temperament. – V. îndrăci.
îndrăcitele
ÎNDRĂCÍT, -Ă, îndrăciți, -te, adj. Scos din fire; furios; afurisit, al dracului, rău. ♦ Teribil, grozav, înfocat, aprins. ♦ Fig. Drăcos, șmecher; plin de temperament. – V. îndrăci.
îndrăcitelor
ÎNDRĂCÍT, -Ă, îndrăciți, -te, adj. Scos din fire; furios; afurisit, al dracului, rău. ♦ Teribil, grozav, înfocat, aprins. ♦ Fig. Drăcos, șmecher; plin de temperament. – V. îndrăci.
îndrăcitul
ÎNDRĂCÍT, -Ă, îndrăciți, -te, adj. Scos din fire; furios; afurisit, al dracului, rău. ♦ Teribil, grozav, înfocat, aprins. ♦ Fig. Drăcos, șmecher; plin de temperament. – V. îndrăci.
îndrăcitului
ÎNDRĂCÍT, -Ă, îndrăciți, -te, adj. Scos din fire; furios; afurisit, al dracului, rău. ♦ Teribil, grozav, înfocat, aprins. ♦ Fig. Drăcos, șmecher; plin de temperament. – V. îndrăci.
îndrăciși
ÎNDRĂCÍ, îndrăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) înfuria, a (se) înrăi. – În + drac. DOOM
îndrăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăcésc, imperf. 3 sg. îndrăceá; conj. prez. 3 să îndrăceáscă
îndrăciți
ÎNDRĂCÍ, îndrăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) înfuria, a (se) înrăi. – În + drac. DOOM
îndrăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăcésc, imperf. 3 sg. îndrăceá; conj. prez. 3 să îndrăceáscă
îndrăciți
ÎNDRĂCÍT, -Ă, îndrăciți, -te, adj. Scos din fire; furios; afurisit, al dracului, rău. ♦ Teribil, grozav, înfocat, aprins. ♦ Fig. Drăcos, șmecher; plin de temperament. – V. îndrăci.
îndrăciții
ÎNDRĂCÍT, -Ă, îndrăciți, -te, adj. Scos din fire; furios; afurisit, al dracului, rău. ♦ Teribil, grozav, înfocat, aprins. ♦ Fig. Drăcos, șmecher; plin de temperament. – V. îndrăci.
îndrăciților
ÎNDRĂCÍT, -Ă, îndrăciți, -te, adj. Scos din fire; furios; afurisit, al dracului, rău. ♦ Teribil, grozav, înfocat, aprins. ♦ Fig. Drăcos, șmecher; plin de temperament. – V. îndrăci.
îndrăgea
ÎNDRĂGÍ, îndrăgesc, vb. IV. Tranz. A simți atracție, afecțiune, dragoste pentru cineva sau ceva; p. ext. a iubi. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se iubi. – În + drag. DOOM
îndrăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăgésc, imperf. 3 sg. îndrăgeá; conj. prez. 3 să îndrăgeáscă
îndrăgeai
ÎNDRĂGÍ, îndrăgesc, vb. IV. Tranz. A simți atracție, afecțiune, dragoste pentru cineva sau ceva; p. ext. a iubi. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se iubi. – În + drag. DOOM
îndrăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăgésc, imperf. 3 sg. îndrăgeá; conj. prez. 3 să îndrăgeáscă
îndrăgeam
ÎNDRĂGÍ, îndrăgesc, vb. IV. Tranz. A simți atracție, afecțiune, dragoste pentru cineva sau ceva; p. ext. a iubi. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se iubi. – În + drag. DOOM
îndrăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăgésc, imperf. 3 sg. îndrăgeá; conj. prez. 3 să îndrăgeáscă
îndrăgească
ÎNDRĂGÍ, îndrăgesc, vb. IV. Tranz. A simți atracție, afecțiune, dragoste pentru cineva sau ceva; p. ext. a iubi. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se iubi. – În + drag. DOOM
îndrăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăgésc, imperf. 3 sg. îndrăgeá; conj. prez. 3 să îndrăgeáscă
îndrăgeau
ÎNDRĂGÍ, îndrăgesc, vb. IV. Tranz. A simți atracție, afecțiune, dragoste pentru cineva sau ceva; p. ext. a iubi. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se iubi. – În + drag. DOOM
îndrăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăgésc, imperf. 3 sg. îndrăgeá; conj. prez. 3 să îndrăgeáscă
îndrăgeați
ÎNDRĂGÍ, îndrăgesc, vb. IV. Tranz. A simți atracție, afecțiune, dragoste pentru cineva sau ceva; p. ext. a iubi. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se iubi. – În + drag. DOOM
îndrăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăgésc, imperf. 3 sg. îndrăgeá; conj. prez. 3 să îndrăgeáscă
îndrăgesc
ÎNDRĂGÍ, îndrăgesc, vb. IV. Tranz. A simți atracție, afecțiune, dragoste pentru cineva sau ceva; p. ext. a iubi. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se iubi. – În + drag. DOOM
îndrăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăgésc, imperf. 3 sg. îndrăgeá; conj. prez. 3 să îndrăgeáscă
îndrăgește
ÎNDRĂGÍ, îndrăgesc, vb. IV. Tranz. A simți atracție, afecțiune, dragoste pentru cineva sau ceva; p. ext. a iubi. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se iubi. – În + drag. DOOM
îndrăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăgésc, imperf. 3 sg. îndrăgeá; conj. prez. 3 să îndrăgeáscă
îndrăgești
ÎNDRĂGÍ, îndrăgesc, vb. IV. Tranz. A simți atracție, afecțiune, dragoste pentru cineva sau ceva; p. ext. a iubi. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se iubi. – În + drag. DOOM
îndrăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăgésc, imperf. 3 sg. îndrăgeá; conj. prez. 3 să îndrăgeáscă
îndrăgi
ÎNDRĂGÍ, îndrăgesc, vb. IV. Tranz. A simți atracție, afecțiune, dragoste pentru cineva sau ceva; p. ext. a iubi. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se iubi. – În + drag. DOOM
îndrăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăgésc, imperf. 3 sg. îndrăgeá; conj. prez. 3 să îndrăgeáscă
îndrăgii
ÎNDRĂGÍ, îndrăgesc, vb. IV. Tranz. A simți atracție, afecțiune, dragoste pentru cineva sau ceva; p. ext. a iubi. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se iubi. – În + drag. DOOM
îndrăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăgésc, imperf. 3 sg. îndrăgeá; conj. prez. 3 să îndrăgeáscă
îndrăgim
ÎNDRĂGÍ, îndrăgesc, vb. IV. Tranz. A simți atracție, afecțiune, dragoste pentru cineva sau ceva; p. ext. a iubi. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se iubi. – În + drag. DOOM
îndrăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăgésc, imperf. 3 sg. îndrăgeá; conj. prez. 3 să îndrăgeáscă
îndrăgind
ÎNDRĂGÍ, îndrăgesc, vb. IV. Tranz. A simți atracție, afecțiune, dragoste pentru cineva sau ceva; p. ext. a iubi. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se iubi. – În + drag. DOOM
îndrăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăgésc, imperf. 3 sg. îndrăgeá; conj. prez. 3 să îndrăgeáscă
îndrăgire
ÎNDRĂGÍ, îndrăgesc, vb. IV. Tranz. A simți atracție, afecțiune, dragoste pentru cineva sau ceva; p. ext. a iubi. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se iubi. – În + drag. DOOM
îndrăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăgésc, imperf. 3 sg. îndrăgeá; conj. prez. 3 să îndrăgeáscă
îndrăgire
ÎNDRĂGÍRE s. f. Faptul de a îndrăgi pe cineva. – V. îndrăgi. DOOM
îndrăgíre s. f., g.-d. art. îndrăgírii
îndrăgirea
ÎNDRĂGÍRE s. f. Faptul de a îndrăgi pe cineva. – V. îndrăgi. DOOM
îndrăgíre s. f., g.-d. art. îndrăgírii
îndrăgiri
ÎNDRĂGÍRE s. f. Faptul de a îndrăgi pe cineva. – V. îndrăgi. DOOM
îndrăgíre s. f., g.-d. art. îndrăgírii
îndrăgirii
ÎNDRĂGÍRE s. f. Faptul de a îndrăgi pe cineva. – V. îndrăgi. DOOM
îndrăgíre s. f., g.-d. art. îndrăgírii
îndrăgirile
ÎNDRĂGÍRE s. f. Faptul de a îndrăgi pe cineva. – V. îndrăgi. DOOM
îndrăgíre s. f., g.-d. art. îndrăgírii
îndrăgirilor
ÎNDRĂGÍRE s. f. Faptul de a îndrăgi pe cineva. – V. îndrăgi. DOOM
îndrăgíre s. f., g.-d. art. îndrăgírii
îndrăgiră
ÎNDRĂGÍ, îndrăgesc, vb. IV. Tranz. A simți atracție, afecțiune, dragoste pentru cineva sau ceva; p. ext. a iubi. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se iubi. – În + drag. DOOM
îndrăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăgésc, imperf. 3 sg. îndrăgeá; conj. prez. 3 să îndrăgeáscă
îndrăgirăm
ÎNDRĂGÍ, îndrăgesc, vb. IV. Tranz. A simți atracție, afecțiune, dragoste pentru cineva sau ceva; p. ext. a iubi. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se iubi. – În + drag. DOOM
îndrăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăgésc, imperf. 3 sg. îndrăgeá; conj. prez. 3 să îndrăgeáscă
îndrăgirăți
ÎNDRĂGÍ, îndrăgesc, vb. IV. Tranz. A simți atracție, afecțiune, dragoste pentru cineva sau ceva; p. ext. a iubi. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se iubi. – În + drag. DOOM
îndrăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăgésc, imperf. 3 sg. îndrăgeá; conj. prez. 3 să îndrăgeáscă
îndrăgise
ÎNDRĂGÍ, îndrăgesc, vb. IV. Tranz. A simți atracție, afecțiune, dragoste pentru cineva sau ceva; p. ext. a iubi. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se iubi. – În + drag. DOOM
îndrăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăgésc, imperf. 3 sg. îndrăgeá; conj. prez. 3 să îndrăgeáscă
îndrăgisem
ÎNDRĂGÍ, îndrăgesc, vb. IV. Tranz. A simți atracție, afecțiune, dragoste pentru cineva sau ceva; p. ext. a iubi. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se iubi. – În + drag. DOOM
îndrăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăgésc, imperf. 3 sg. îndrăgeá; conj. prez. 3 să îndrăgeáscă
îndrăgiseră
ÎNDRĂGÍ, îndrăgesc, vb. IV. Tranz. A simți atracție, afecțiune, dragoste pentru cineva sau ceva; p. ext. a iubi. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se iubi. – În + drag. DOOM
îndrăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăgésc, imperf. 3 sg. îndrăgeá; conj. prez. 3 să îndrăgeáscă
îndrăgiserăm
ÎNDRĂGÍ, îndrăgesc, vb. IV. Tranz. A simți atracție, afecțiune, dragoste pentru cineva sau ceva; p. ext. a iubi. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se iubi. – În + drag. DOOM
îndrăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăgésc, imperf. 3 sg. îndrăgeá; conj. prez. 3 să îndrăgeáscă
îndrăgiserăți
ÎNDRĂGÍ, îndrăgesc, vb. IV. Tranz. A simți atracție, afecțiune, dragoste pentru cineva sau ceva; p. ext. a iubi. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se iubi. – În + drag. DOOM
îndrăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăgésc, imperf. 3 sg. îndrăgeá; conj. prez. 3 să îndrăgeáscă
îndrăgiseși
ÎNDRĂGÍ, îndrăgesc, vb. IV. Tranz. A simți atracție, afecțiune, dragoste pentru cineva sau ceva; p. ext. a iubi. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se iubi. – În + drag. DOOM
îndrăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăgésc, imperf. 3 sg. îndrăgeá; conj. prez. 3 să îndrăgeáscă
îndrăgiseți
ÎNDRĂGÍ, îndrăgesc, vb. IV. Tranz. A simți atracție, afecțiune, dragoste pentru cineva sau ceva; p. ext. a iubi. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se iubi. – În + drag. DOOM
îndrăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăgésc, imperf. 3 sg. îndrăgeá; conj. prez. 3 să îndrăgeáscă
îndrăgit
ÎNDRĂGÍ, îndrăgesc, vb. IV. Tranz. A simți atracție, afecțiune, dragoste pentru cineva sau ceva; p. ext. a iubi. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se iubi. – În + drag. DOOM
îndrăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăgésc, imperf. 3 sg. îndrăgeá; conj. prez. 3 să îndrăgeáscă
îndrăgit
ÎNDRĂGÍT, -Ă, îndrăgiți, -te, adj. 1. Iubit2. 2. Îndrăgostit. – V. îndrăgi.
îndrăgita
ÎNDRĂGÍT, -Ă, îndrăgiți, -te, adj. 1. Iubit2. 2. Îndrăgostit. – V. îndrăgi.
îndrăgite
ÎNDRĂGÍT, -Ă, îndrăgiți, -te, adj. 1. Iubit2. 2. Îndrăgostit. – V. îndrăgi.
îndrăgitei
ÎNDRĂGÍT, -Ă, îndrăgiți, -te, adj. 1. Iubit2. 2. Îndrăgostit. – V. îndrăgi.
îndrăgitele
ÎNDRĂGÍT, -Ă, îndrăgiți, -te, adj. 1. Iubit2. 2. Îndrăgostit. – V. îndrăgi.
îndrăgitelor
ÎNDRĂGÍT, -Ă, îndrăgiți, -te, adj. 1. Iubit2. 2. Îndrăgostit. – V. îndrăgi.
îndrăgitoare
ÎNDRĂGITÓR, -OÁRE, îndrăgitori, -oare, adj. (Rar) Care îndrăgește. – Îndrăgi + suf. -tor. DOOM
îndrăgitór (rar) adj. m., pl. îndrăgitóri; f. sg. și pl. îndrăgitoáre
îndrăgitoarea
ÎNDRĂGITÓR, -OÁRE, îndrăgitori, -oare, adj. (Rar) Care îndrăgește. – Îndrăgi + suf. -tor. DOOM
îndrăgitór (rar) adj. m., pl. îndrăgitóri; f. sg. și pl. îndrăgitoáre
îndrăgitoarei
ÎNDRĂGITÓR, -OÁRE, îndrăgitori, -oare, adj. (Rar) Care îndrăgește. – Îndrăgi + suf. -tor. DOOM
îndrăgitór (rar) adj. m., pl. îndrăgitóri; f. sg. și pl. îndrăgitoáre
îndrăgitoarele
ÎNDRĂGITÓR, -OÁRE, îndrăgitori, -oare, adj. (Rar) Care îndrăgește. – Îndrăgi + suf. -tor. DOOM
îndrăgitór (rar) adj. m., pl. îndrăgitóri; f. sg. și pl. îndrăgitoáre
îndrăgitoarelor
ÎNDRĂGITÓR, -OÁRE, îndrăgitori, -oare, adj. (Rar) Care îndrăgește. – Îndrăgi + suf. -tor. DOOM
îndrăgitór (rar) adj. m., pl. îndrăgitóri; f. sg. și pl. îndrăgitoáre
îndrăgitor
ÎNDRĂGITÓR, -OÁRE, îndrăgitori, -oare, adj. (Rar) Care îndrăgește. – Îndrăgi + suf. -tor. DOOM
îndrăgitór (rar) adj. m., pl. îndrăgitóri; f. sg. și pl. îndrăgitoáre
îndrăgitori
ÎNDRĂGITÓR, -OÁRE, îndrăgitori, -oare, adj. (Rar) Care îndrăgește. – Îndrăgi + suf. -tor. DOOM
îndrăgitór (rar) adj. m., pl. îndrăgitóri; f. sg. și pl. îndrăgitoáre
îndrăgitorii
ÎNDRĂGITÓR, -OÁRE, îndrăgitori, -oare, adj. (Rar) Care îndrăgește. – Îndrăgi + suf. -tor. DOOM
îndrăgitór (rar) adj. m., pl. îndrăgitóri; f. sg. și pl. îndrăgitoáre
îndrăgitorilor
ÎNDRĂGITÓR, -OÁRE, îndrăgitori, -oare, adj. (Rar) Care îndrăgește. – Îndrăgi + suf. -tor. DOOM
îndrăgitór (rar) adj. m., pl. îndrăgitóri; f. sg. și pl. îndrăgitoáre
îndrăgitorul
ÎNDRĂGITÓR, -OÁRE, îndrăgitori, -oare, adj. (Rar) Care îndrăgește. – Îndrăgi + suf. -tor. DOOM
îndrăgitór (rar) adj. m., pl. îndrăgitóri; f. sg. și pl. îndrăgitoáre
îndrăgitorului
ÎNDRĂGITÓR, -OÁRE, îndrăgitori, -oare, adj. (Rar) Care îndrăgește. – Îndrăgi + suf. -tor. DOOM
îndrăgitór (rar) adj. m., pl. îndrăgitóri; f. sg. și pl. îndrăgitoáre
îndrăgitul
ÎNDRĂGÍT, -Ă, îndrăgiți, -te, adj. 1. Iubit2. 2. Îndrăgostit. – V. îndrăgi.
îndrăgitului
ÎNDRĂGÍT, -Ă, îndrăgiți, -te, adj. 1. Iubit2. 2. Îndrăgostit. – V. îndrăgi.
îndrăgiși
ÎNDRĂGÍ, îndrăgesc, vb. IV. Tranz. A simți atracție, afecțiune, dragoste pentru cineva sau ceva; p. ext. a iubi. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se iubi. – În + drag. DOOM
îndrăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăgésc, imperf. 3 sg. îndrăgeá; conj. prez. 3 să îndrăgeáscă
îndrăgiți
ÎNDRĂGÍ, îndrăgesc, vb. IV. Tranz. A simți atracție, afecțiune, dragoste pentru cineva sau ceva; p. ext. a iubi. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se iubi. – În + drag. DOOM
îndrăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăgésc, imperf. 3 sg. îndrăgeá; conj. prez. 3 să îndrăgeáscă
îndrăgiți
ÎNDRĂGÍT, -Ă, îndrăgiți, -te, adj. 1. Iubit2. 2. Îndrăgostit. – V. îndrăgi.
îndrăgiții
ÎNDRĂGÍT, -Ă, îndrăgiți, -te, adj. 1. Iubit2. 2. Îndrăgostit. – V. îndrăgi.
îndrăgiților
ÎNDRĂGÍT, -Ă, îndrăgiți, -te, adj. 1. Iubit2. 2. Îndrăgostit. – V. îndrăgi.
îndrăgostea
ÎNDRĂGOSTÍ, îndrăgostesc, vb. IV. Refl. A prinde dragoste de cineva, a începe să iubească pe cineva; a se amoreza, a se înamora. ♦ Tranz. (Neobișnuit) A iubi pe cineva. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se iubi. – În + dragoste. DOOM
îndrăgostí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndrăgostéște, imperf. 3 sg. se îndrăgosteá; conj. prez. 3 să se îndrăgosteáscă
îndrăgosteai
ÎNDRĂGOSTÍ, îndrăgostesc, vb. IV. Refl. A prinde dragoste de cineva, a începe să iubească pe cineva; a se amoreza, a se înamora. ♦ Tranz. (Neobișnuit) A iubi pe cineva. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se iubi. – În + dragoste. DOOM
îndrăgostí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndrăgostéște, imperf. 3 sg. se îndrăgosteá; conj. prez. 3 să se îndrăgosteáscă
îndrăgosteam
ÎNDRĂGOSTÍ, îndrăgostesc, vb. IV. Refl. A prinde dragoste de cineva, a începe să iubească pe cineva; a se amoreza, a se înamora. ♦ Tranz. (Neobișnuit) A iubi pe cineva. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se iubi. – În + dragoste. DOOM
îndrăgostí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndrăgostéște, imperf. 3 sg. se îndrăgosteá; conj. prez. 3 să se îndrăgosteáscă
îndrăgostească
ÎNDRĂGOSTÍ, îndrăgostesc, vb. IV. Refl. A prinde dragoste de cineva, a începe să iubească pe cineva; a se amoreza, a se înamora. ♦ Tranz. (Neobișnuit) A iubi pe cineva. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se iubi. – În + dragoste. DOOM
îndrăgostí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndrăgostéște, imperf. 3 sg. se îndrăgosteá; conj. prez. 3 să se îndrăgosteáscă
îndrăgosteau
ÎNDRĂGOSTÍ, îndrăgostesc, vb. IV. Refl. A prinde dragoste de cineva, a începe să iubească pe cineva; a se amoreza, a se înamora. ♦ Tranz. (Neobișnuit) A iubi pe cineva. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se iubi. – În + dragoste. DOOM
îndrăgostí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndrăgostéște, imperf. 3 sg. se îndrăgosteá; conj. prez. 3 să se îndrăgosteáscă
îndrăgosteați
ÎNDRĂGOSTÍ, îndrăgostesc, vb. IV. Refl. A prinde dragoste de cineva, a începe să iubească pe cineva; a se amoreza, a se înamora. ♦ Tranz. (Neobișnuit) A iubi pe cineva. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se iubi. – În + dragoste. DOOM
îndrăgostí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndrăgostéște, imperf. 3 sg. se îndrăgosteá; conj. prez. 3 să se îndrăgosteáscă
îndrăgostesc
ÎNDRĂGOSTÍ, îndrăgostesc, vb. IV. Refl. A prinde dragoste de cineva, a începe să iubească pe cineva; a se amoreza, a se înamora. ♦ Tranz. (Neobișnuit) A iubi pe cineva. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se iubi. – În + dragoste. DOOM
îndrăgostí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndrăgostéște, imperf. 3 sg. se îndrăgosteá; conj. prez. 3 să se îndrăgosteáscă
îndrăgostește
ÎNDRĂGOSTÍ, îndrăgostesc, vb. IV. Refl. A prinde dragoste de cineva, a începe să iubească pe cineva; a se amoreza, a se înamora. ♦ Tranz. (Neobișnuit) A iubi pe cineva. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se iubi. – În + dragoste. DOOM
îndrăgostí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndrăgostéște, imperf. 3 sg. se îndrăgosteá; conj. prez. 3 să se îndrăgosteáscă
îndrăgostești
ÎNDRĂGOSTÍ, îndrăgostesc, vb. IV. Refl. A prinde dragoste de cineva, a începe să iubească pe cineva; a se amoreza, a se înamora. ♦ Tranz. (Neobișnuit) A iubi pe cineva. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se iubi. – În + dragoste. DOOM
îndrăgostí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndrăgostéște, imperf. 3 sg. se îndrăgosteá; conj. prez. 3 să se îndrăgosteáscă
îndrăgosti
ÎNDRĂGOSTÍ, îndrăgostesc, vb. IV. Refl. A prinde dragoste de cineva, a începe să iubească pe cineva; a se amoreza, a se înamora. ♦ Tranz. (Neobișnuit) A iubi pe cineva. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se iubi. – În + dragoste. DOOM
îndrăgostí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndrăgostéște, imperf. 3 sg. se îndrăgosteá; conj. prez. 3 să se îndrăgosteáscă
îndrăgostii
ÎNDRĂGOSTÍ, îndrăgostesc, vb. IV. Refl. A prinde dragoste de cineva, a începe să iubească pe cineva; a se amoreza, a se înamora. ♦ Tranz. (Neobișnuit) A iubi pe cineva. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se iubi. – În + dragoste. DOOM
îndrăgostí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndrăgostéște, imperf. 3 sg. se îndrăgosteá; conj. prez. 3 să se îndrăgosteáscă
îndrăgostim
ÎNDRĂGOSTÍ, îndrăgostesc, vb. IV. Refl. A prinde dragoste de cineva, a începe să iubească pe cineva; a se amoreza, a se înamora. ♦ Tranz. (Neobișnuit) A iubi pe cineva. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se iubi. – În + dragoste. DOOM
îndrăgostí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndrăgostéște, imperf. 3 sg. se îndrăgosteá; conj. prez. 3 să se îndrăgosteáscă
îndrăgostind
ÎNDRĂGOSTÍ, îndrăgostesc, vb. IV. Refl. A prinde dragoste de cineva, a începe să iubească pe cineva; a se amoreza, a se înamora. ♦ Tranz. (Neobișnuit) A iubi pe cineva. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se iubi. – În + dragoste. DOOM
îndrăgostí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndrăgostéște, imperf. 3 sg. se îndrăgosteá; conj. prez. 3 să se îndrăgosteáscă
îndrăgostire
ÎNDRĂGOSTÍ, îndrăgostesc, vb. IV. Refl. A prinde dragoste de cineva, a începe să iubească pe cineva; a se amoreza, a se înamora. ♦ Tranz. (Neobișnuit) A iubi pe cineva. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se iubi. – În + dragoste. DOOM
îndrăgostí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndrăgostéște, imperf. 3 sg. se îndrăgosteá; conj. prez. 3 să se îndrăgosteáscă
îndrăgostire
ÎNDRĂGOSTÍRE s. f. (Rar) Faptul de a (se) îndrăgosti; îndrăgire, înamorare. – V. îndrăgosti. DOOM
îndrăgostíre (rar) s. f., g.-d. art. îndrăgostírii
îndrăgostirea
ÎNDRĂGOSTÍRE s. f. (Rar) Faptul de a (se) îndrăgosti; îndrăgire, înamorare. – V. îndrăgosti. DOOM
îndrăgostíre (rar) s. f., g.-d. art. îndrăgostírii
îndrăgostiri
ÎNDRĂGOSTÍRE s. f. (Rar) Faptul de a (se) îndrăgosti; îndrăgire, înamorare. – V. îndrăgosti. DOOM
îndrăgostíre (rar) s. f., g.-d. art. îndrăgostírii
îndrăgostirii
ÎNDRĂGOSTÍRE s. f. (Rar) Faptul de a (se) îndrăgosti; îndrăgire, înamorare. – V. îndrăgosti. DOOM
îndrăgostíre (rar) s. f., g.-d. art. îndrăgostírii
îndrăgostirile
ÎNDRĂGOSTÍRE s. f. (Rar) Faptul de a (se) îndrăgosti; îndrăgire, înamorare. – V. îndrăgosti. DOOM
îndrăgostíre (rar) s. f., g.-d. art. îndrăgostírii
îndrăgostirilor
ÎNDRĂGOSTÍRE s. f. (Rar) Faptul de a (se) îndrăgosti; îndrăgire, înamorare. – V. îndrăgosti. DOOM
îndrăgostíre (rar) s. f., g.-d. art. îndrăgostírii
îndrăgostiră
ÎNDRĂGOSTÍ, îndrăgostesc, vb. IV. Refl. A prinde dragoste de cineva, a începe să iubească pe cineva; a se amoreza, a se înamora. ♦ Tranz. (Neobișnuit) A iubi pe cineva. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se iubi. – În + dragoste. DOOM
îndrăgostí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndrăgostéște, imperf. 3 sg. se îndrăgosteá; conj. prez. 3 să se îndrăgosteáscă
îndrăgostirăm
ÎNDRĂGOSTÍ, îndrăgostesc, vb. IV. Refl. A prinde dragoste de cineva, a începe să iubească pe cineva; a se amoreza, a se înamora. ♦ Tranz. (Neobișnuit) A iubi pe cineva. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se iubi. – În + dragoste. DOOM
îndrăgostí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndrăgostéște, imperf. 3 sg. se îndrăgosteá; conj. prez. 3 să se îndrăgosteáscă
îndrăgostirăți
ÎNDRĂGOSTÍ, îndrăgostesc, vb. IV. Refl. A prinde dragoste de cineva, a începe să iubească pe cineva; a se amoreza, a se înamora. ♦ Tranz. (Neobișnuit) A iubi pe cineva. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se iubi. – În + dragoste. DOOM
îndrăgostí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndrăgostéște, imperf. 3 sg. se îndrăgosteá; conj. prez. 3 să se îndrăgosteáscă
îndrăgostise
ÎNDRĂGOSTÍ, îndrăgostesc, vb. IV. Refl. A prinde dragoste de cineva, a începe să iubească pe cineva; a se amoreza, a se înamora. ♦ Tranz. (Neobișnuit) A iubi pe cineva. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se iubi. – În + dragoste. DOOM
îndrăgostí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndrăgostéște, imperf. 3 sg. se îndrăgosteá; conj. prez. 3 să se îndrăgosteáscă
îndrăgostisem
ÎNDRĂGOSTÍ, îndrăgostesc, vb. IV. Refl. A prinde dragoste de cineva, a începe să iubească pe cineva; a se amoreza, a se înamora. ♦ Tranz. (Neobișnuit) A iubi pe cineva. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se iubi. – În + dragoste. DOOM
îndrăgostí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndrăgostéște, imperf. 3 sg. se îndrăgosteá; conj. prez. 3 să se îndrăgosteáscă
îndrăgostiseră
ÎNDRĂGOSTÍ, îndrăgostesc, vb. IV. Refl. A prinde dragoste de cineva, a începe să iubească pe cineva; a se amoreza, a se înamora. ♦ Tranz. (Neobișnuit) A iubi pe cineva. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se iubi. – În + dragoste. DOOM
îndrăgostí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndrăgostéște, imperf. 3 sg. se îndrăgosteá; conj. prez. 3 să se îndrăgosteáscă
îndrăgostiserăm
ÎNDRĂGOSTÍ, îndrăgostesc, vb. IV. Refl. A prinde dragoste de cineva, a începe să iubească pe cineva; a se amoreza, a se înamora. ♦ Tranz. (Neobișnuit) A iubi pe cineva. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se iubi. – În + dragoste. DOOM
îndrăgostí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndrăgostéște, imperf. 3 sg. se îndrăgosteá; conj. prez. 3 să se îndrăgosteáscă
îndrăgostiserăți
ÎNDRĂGOSTÍ, îndrăgostesc, vb. IV. Refl. A prinde dragoste de cineva, a începe să iubească pe cineva; a se amoreza, a se înamora. ♦ Tranz. (Neobișnuit) A iubi pe cineva. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se iubi. – În + dragoste. DOOM
îndrăgostí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndrăgostéște, imperf. 3 sg. se îndrăgosteá; conj. prez. 3 să se îndrăgosteáscă
îndrăgostiseși
ÎNDRĂGOSTÍ, îndrăgostesc, vb. IV. Refl. A prinde dragoste de cineva, a începe să iubească pe cineva; a se amoreza, a se înamora. ♦ Tranz. (Neobișnuit) A iubi pe cineva. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se iubi. – În + dragoste. DOOM
îndrăgostí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndrăgostéște, imperf. 3 sg. se îndrăgosteá; conj. prez. 3 să se îndrăgosteáscă
îndrăgostiseți
ÎNDRĂGOSTÍ, îndrăgostesc, vb. IV. Refl. A prinde dragoste de cineva, a începe să iubească pe cineva; a se amoreza, a se înamora. ♦ Tranz. (Neobișnuit) A iubi pe cineva. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se iubi. – În + dragoste. DOOM
îndrăgostí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndrăgostéște, imperf. 3 sg. se îndrăgosteá; conj. prez. 3 să se îndrăgosteáscă
îndrăgostit
ÎNDRĂGOSTÍ, îndrăgostesc, vb. IV. Refl. A prinde dragoste de cineva, a începe să iubească pe cineva; a se amoreza, a se înamora. ♦ Tranz. (Neobișnuit) A iubi pe cineva. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se iubi. – În + dragoste. DOOM
îndrăgostí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndrăgostéște, imperf. 3 sg. se îndrăgosteá; conj. prez. 3 să se îndrăgosteáscă
îndrăgostit
ÎNDRĂGOSTÍT, -Ă, îndrăgostiți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care iubește pe cineva; amorezat, înamorat. – V. îndrăgosti.
îndrăgostita
ÎNDRĂGOSTÍT, -Ă, îndrăgostiți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care iubește pe cineva; amorezat, înamorat. – V. îndrăgosti.
îndrăgostite
ÎNDRĂGOSTÍT, -Ă, îndrăgostiți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care iubește pe cineva; amorezat, înamorat. – V. îndrăgosti.
îndrăgostitei
ÎNDRĂGOSTÍT, -Ă, îndrăgostiți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care iubește pe cineva; amorezat, înamorat. – V. îndrăgosti.
îndrăgostitele
ÎNDRĂGOSTÍT, -Ă, îndrăgostiți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care iubește pe cineva; amorezat, înamorat. – V. îndrăgosti.
îndrăgostitelor
ÎNDRĂGOSTÍT, -Ă, îndrăgostiți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care iubește pe cineva; amorezat, înamorat. – V. îndrăgosti.
îndrăgostitul
ÎNDRĂGOSTÍT, -Ă, îndrăgostiți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care iubește pe cineva; amorezat, înamorat. – V. îndrăgosti.
îndrăgostitului
ÎNDRĂGOSTÍT, -Ă, îndrăgostiți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care iubește pe cineva; amorezat, înamorat. – V. îndrăgosti.
îndrăgostiși
ÎNDRĂGOSTÍ, îndrăgostesc, vb. IV. Refl. A prinde dragoste de cineva, a începe să iubească pe cineva; a se amoreza, a se înamora. ♦ Tranz. (Neobișnuit) A iubi pe cineva. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se iubi. – În + dragoste. DOOM
îndrăgostí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndrăgostéște, imperf. 3 sg. se îndrăgosteá; conj. prez. 3 să se îndrăgosteáscă
îndrăgostiți
ÎNDRĂGOSTÍ, îndrăgostesc, vb. IV. Refl. A prinde dragoste de cineva, a începe să iubească pe cineva; a se amoreza, a se înamora. ♦ Tranz. (Neobișnuit) A iubi pe cineva. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se iubi. – În + dragoste. DOOM
îndrăgostí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndrăgostéște, imperf. 3 sg. se îndrăgosteá; conj. prez. 3 să se îndrăgosteáscă
îndrăgostiți
ÎNDRĂGOSTÍT, -Ă, îndrăgostiți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care iubește pe cineva; amorezat, înamorat. – V. îndrăgosti.
îndrăgostiții
ÎNDRĂGOSTÍT, -Ă, îndrăgostiți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care iubește pe cineva; amorezat, înamorat. – V. îndrăgosti.
îndrăgostiților
ÎNDRĂGOSTÍT, -Ă, îndrăgostiți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care iubește pe cineva; amorezat, înamorat. – V. îndrăgosti.
îndrăznea
ÎNDRĂZNÍ, îndrăznesc, vb. IV. Tranz. A avea curaj; a nu se teme, a cuteza să... – În + drăzni (înv. „a îndrăzni” < sl.). DOOM
îndrăzní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăznésc, imperf. 3 sg. îndrăzneá; conj. prez. 3 să îndrăzneáscă
îndrăzneai
ÎNDRĂZNÍ, îndrăznesc, vb. IV. Tranz. A avea curaj; a nu se teme, a cuteza să... – În + drăzni (înv. „a îndrăzni” < sl.). DOOM
îndrăzní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăznésc, imperf. 3 sg. îndrăzneá; conj. prez. 3 să îndrăzneáscă
îndrăzneala
ÎNDRĂZNEÁLĂ, îndrăzneli, s. f. Atitudine sau purtare îndrăzneață; curaj, cutezanță, îndrăznire. ♦ Faptă îndrăzneață. – Îndrăzni + suf. -eală. DOOM
îndrăzneálă s. f., g.-d. art. îndrăznélii; pl. îndrăznéli
îndrăzneam
ÎNDRĂZNÍ, îndrăznesc, vb. IV. Tranz. A avea curaj; a nu se teme, a cuteza să... – În + drăzni (înv. „a îndrăzni” < sl.). DOOM
îndrăzní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăznésc, imperf. 3 sg. îndrăzneá; conj. prez. 3 să îndrăzneáscă
îndrăznească
ÎNDRĂZNÍ, îndrăznesc, vb. IV. Tranz. A avea curaj; a nu se teme, a cuteza să... – În + drăzni (înv. „a îndrăzni” < sl.). DOOM
îndrăzní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăznésc, imperf. 3 sg. îndrăzneá; conj. prez. 3 să îndrăzneáscă
îndrăzneau
ÎNDRĂZNÍ, îndrăznesc, vb. IV. Tranz. A avea curaj; a nu se teme, a cuteza să... – În + drăzni (înv. „a îndrăzni” < sl.). DOOM
îndrăzní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăznésc, imperf. 3 sg. îndrăzneá; conj. prez. 3 să îndrăzneáscă
îndrăzneața
ÎNDRĂZNÉȚ, -EÁȚĂ, îndrăzneți, -e, adj. Care nu se teme de greutăți și de pericole; curajos, cutezător, îndrăznitor. ♦ (Adesea adverbial) Original; excentric. ♦ Care își îngăduie prea multe; obraznic. – Îndrăzni + suf. -eț. DOOM
îndrăznéț adj. m., pl. îndrăznéți; f. îndrăzneáță, pl. îndrăznéțe
îndrăzneați
ÎNDRĂZNÍ, îndrăznesc, vb. IV. Tranz. A avea curaj; a nu se teme, a cuteza să... – În + drăzni (înv. „a îndrăzni” < sl.). DOOM
îndrăzní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăznésc, imperf. 3 sg. îndrăzneá; conj. prez. 3 să îndrăzneáscă
îndrăzneli
ÎNDRĂZNEÁLĂ, îndrăzneli, s. f. Atitudine sau purtare îndrăzneață; curaj, cutezanță, îndrăznire. ♦ Faptă îndrăzneață. – Îndrăzni + suf. -eală. DOOM
îndrăzneálă s. f., g.-d. art. îndrăznélii; pl. îndrăznéli
îndrăznelii
ÎNDRĂZNEÁLĂ, îndrăzneli, s. f. Atitudine sau purtare îndrăzneață; curaj, cutezanță, îndrăznire. ♦ Faptă îndrăzneață. – Îndrăzni + suf. -eală. DOOM
îndrăzneálă s. f., g.-d. art. îndrăznélii; pl. îndrăznéli
îndrăznelile
ÎNDRĂZNEÁLĂ, îndrăzneli, s. f. Atitudine sau purtare îndrăzneață; curaj, cutezanță, îndrăznire. ♦ Faptă îndrăzneață. – Îndrăzni + suf. -eală. DOOM
îndrăzneálă s. f., g.-d. art. îndrăznélii; pl. îndrăznéli
îndrăznelilor
ÎNDRĂZNEÁLĂ, îndrăzneli, s. f. Atitudine sau purtare îndrăzneață; curaj, cutezanță, îndrăznire. ♦ Faptă îndrăzneață. – Îndrăzni + suf. -eală. DOOM
îndrăzneálă s. f., g.-d. art. îndrăznélii; pl. îndrăznéli
îndrăznesc
ÎNDRĂZNÍ, îndrăznesc, vb. IV. Tranz. A avea curaj; a nu se teme, a cuteza să... – În + drăzni (înv. „a îndrăzni” < sl.). DOOM
îndrăzní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăznésc, imperf. 3 sg. îndrăzneá; conj. prez. 3 să îndrăzneáscă
îndrăznește
ÎNDRĂZNÍ, îndrăznesc, vb. IV. Tranz. A avea curaj; a nu se teme, a cuteza să... – În + drăzni (înv. „a îndrăzni” < sl.). DOOM
îndrăzní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăznésc, imperf. 3 sg. îndrăzneá; conj. prez. 3 să îndrăzneáscă
îndrăznești
ÎNDRĂZNÍ, îndrăznesc, vb. IV. Tranz. A avea curaj; a nu se teme, a cuteza să... – În + drăzni (înv. „a îndrăzni” < sl.). DOOM
îndrăzní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăznésc, imperf. 3 sg. îndrăzneá; conj. prez. 3 să îndrăzneáscă
îndrăzneț
ÎNDRĂZNÉȚ, -EÁȚĂ, îndrăzneți, -e, adj. Care nu se teme de greutăți și de pericole; curajos, cutezător, îndrăznitor. ♦ (Adesea adverbial) Original; excentric. ♦ Care își îngăduie prea multe; obraznic. – Îndrăzni + suf. -eț. DOOM
îndrăznéț adj. m., pl. îndrăznéți; f. îndrăzneáță, pl. îndrăznéțe
îndrăznețe
ÎNDRĂZNÉȚ, -EÁȚĂ, îndrăzneți, -e, adj. Care nu se teme de greutăți și de pericole; curajos, cutezător, îndrăznitor. ♦ (Adesea adverbial) Original; excentric. ♦ Care își îngăduie prea multe; obraznic. – Îndrăzni + suf. -eț. DOOM
îndrăznéț adj. m., pl. îndrăznéți; f. îndrăzneáță, pl. îndrăznéțe
îndrăzneței
ÎNDRĂZNÉȚ, -EÁȚĂ, îndrăzneți, -e, adj. Care nu se teme de greutăți și de pericole; curajos, cutezător, îndrăznitor. ♦ (Adesea adverbial) Original; excentric. ♦ Care își îngăduie prea multe; obraznic. – Îndrăzni + suf. -eț. DOOM
îndrăznéț adj. m., pl. îndrăznéți; f. îndrăzneáță, pl. îndrăznéțe
îndrăznețele
ÎNDRĂZNÉȚ, -EÁȚĂ, îndrăzneți, -e, adj. Care nu se teme de greutăți și de pericole; curajos, cutezător, îndrăznitor. ♦ (Adesea adverbial) Original; excentric. ♦ Care își îngăduie prea multe; obraznic. – Îndrăzni + suf. -eț. DOOM
îndrăznéț adj. m., pl. îndrăznéți; f. îndrăzneáță, pl. îndrăznéțe
îndrăznețelor
ÎNDRĂZNÉȚ, -EÁȚĂ, îndrăzneți, -e, adj. Care nu se teme de greutăți și de pericole; curajos, cutezător, îndrăznitor. ♦ (Adesea adverbial) Original; excentric. ♦ Care își îngăduie prea multe; obraznic. – Îndrăzni + suf. -eț. DOOM
îndrăznéț adj. m., pl. îndrăznéți; f. îndrăzneáță, pl. îndrăznéțe
îndrăzneți
ÎNDRĂZNÉȚ, -EÁȚĂ, îndrăzneți, -e, adj. Care nu se teme de greutăți și de pericole; curajos, cutezător, îndrăznitor. ♦ (Adesea adverbial) Original; excentric. ♦ Care își îngăduie prea multe; obraznic. – Îndrăzni + suf. -eț. DOOM
îndrăznéț adj. m., pl. îndrăznéți; f. îndrăzneáță, pl. îndrăznéțe
îndrăzneții
ÎNDRĂZNÉȚ, -EÁȚĂ, îndrăzneți, -e, adj. Care nu se teme de greutăți și de pericole; curajos, cutezător, îndrăznitor. ♦ (Adesea adverbial) Original; excentric. ♦ Care își îngăduie prea multe; obraznic. – Îndrăzni + suf. -eț. DOOM
îndrăznéț adj. m., pl. îndrăznéți; f. îndrăzneáță, pl. îndrăznéțe
îndrăzneților
ÎNDRĂZNÉȚ, -EÁȚĂ, îndrăzneți, -e, adj. Care nu se teme de greutăți și de pericole; curajos, cutezător, îndrăznitor. ♦ (Adesea adverbial) Original; excentric. ♦ Care își îngăduie prea multe; obraznic. – Îndrăzni + suf. -eț. DOOM
îndrăznéț adj. m., pl. îndrăznéți; f. îndrăzneáță, pl. îndrăznéțe
îndrăznețul
ÎNDRĂZNÉȚ, -EÁȚĂ, îndrăzneți, -e, adj. Care nu se teme de greutăți și de pericole; curajos, cutezător, îndrăznitor. ♦ (Adesea adverbial) Original; excentric. ♦ Care își îngăduie prea multe; obraznic. – Îndrăzni + suf. -eț. DOOM
îndrăznéț adj. m., pl. îndrăznéți; f. îndrăzneáță, pl. îndrăznéțe
îndrăznețului
ÎNDRĂZNÉȚ, -EÁȚĂ, îndrăzneți, -e, adj. Care nu se teme de greutăți și de pericole; curajos, cutezător, îndrăznitor. ♦ (Adesea adverbial) Original; excentric. ♦ Care își îngăduie prea multe; obraznic. – Îndrăzni + suf. -eț. DOOM
îndrăznéț adj. m., pl. îndrăznéți; f. îndrăzneáță, pl. îndrăznéțe
îndrăzni
ÎNDRĂZNÍ, îndrăznesc, vb. IV. Tranz. A avea curaj; a nu se teme, a cuteza să... – În + drăzni (înv. „a îndrăzni” < sl.). DOOM
îndrăzní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăznésc, imperf. 3 sg. îndrăzneá; conj. prez. 3 să îndrăzneáscă
îndrăznii
ÎNDRĂZNÍ, îndrăznesc, vb. IV. Tranz. A avea curaj; a nu se teme, a cuteza să... – În + drăzni (înv. „a îndrăzni” < sl.). DOOM
îndrăzní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăznésc, imperf. 3 sg. îndrăzneá; conj. prez. 3 să îndrăzneáscă
îndrăznim
ÎNDRĂZNÍ, îndrăznesc, vb. IV. Tranz. A avea curaj; a nu se teme, a cuteza să... – În + drăzni (înv. „a îndrăzni” < sl.). DOOM
îndrăzní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăznésc, imperf. 3 sg. îndrăzneá; conj. prez. 3 să îndrăzneáscă
îndrăznind
ÎNDRĂZNÍ, îndrăznesc, vb. IV. Tranz. A avea curaj; a nu se teme, a cuteza să... – În + drăzni (înv. „a îndrăzni” < sl.). DOOM
îndrăzní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăznésc, imperf. 3 sg. îndrăzneá; conj. prez. 3 să îndrăzneáscă
îndrăznire
ÎNDRĂZNÍ, îndrăznesc, vb. IV. Tranz. A avea curaj; a nu se teme, a cuteza să... – În + drăzni (înv. „a îndrăzni” < sl.). DOOM
îndrăzní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăznésc, imperf. 3 sg. îndrăzneá; conj. prez. 3 să îndrăzneáscă
îndrăznire
ÎNDRĂZNÍRE s. f. (Înv.) Îndrăzneală. – V. îndrăzni. DOOM
îndrăzníre (înv.) s. f., g.-d. art. îndrăznírii
îndrăznirea
ÎNDRĂZNÍRE s. f. (Înv.) Îndrăzneală. – V. îndrăzni. DOOM
îndrăzníre (înv.) s. f., g.-d. art. îndrăznírii
îndrăzniri
ÎNDRĂZNÍRE s. f. (Înv.) Îndrăzneală. – V. îndrăzni. DOOM
îndrăzníre (înv.) s. f., g.-d. art. îndrăznírii
îndrăznirii
ÎNDRĂZNÍRE s. f. (Înv.) Îndrăzneală. – V. îndrăzni. DOOM
îndrăzníre (înv.) s. f., g.-d. art. îndrăznírii
îndrăznirile
ÎNDRĂZNÍRE s. f. (Înv.) Îndrăzneală. – V. îndrăzni. DOOM
îndrăzníre (înv.) s. f., g.-d. art. îndrăznírii
îndrăznirilor
ÎNDRĂZNÍRE s. f. (Înv.) Îndrăzneală. – V. îndrăzni. DOOM
îndrăzníre (înv.) s. f., g.-d. art. îndrăznírii
îndrăzniră
ÎNDRĂZNÍ, îndrăznesc, vb. IV. Tranz. A avea curaj; a nu se teme, a cuteza să... – În + drăzni (înv. „a îndrăzni” < sl.). DOOM
îndrăzní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăznésc, imperf. 3 sg. îndrăzneá; conj. prez. 3 să îndrăzneáscă
îndrăznirăm
ÎNDRĂZNÍ, îndrăznesc, vb. IV. Tranz. A avea curaj; a nu se teme, a cuteza să... – În + drăzni (înv. „a îndrăzni” < sl.). DOOM
îndrăzní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăznésc, imperf. 3 sg. îndrăzneá; conj. prez. 3 să îndrăzneáscă
îndrăznirăți
ÎNDRĂZNÍ, îndrăznesc, vb. IV. Tranz. A avea curaj; a nu se teme, a cuteza să... – În + drăzni (înv. „a îndrăzni” < sl.). DOOM
îndrăzní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăznésc, imperf. 3 sg. îndrăzneá; conj. prez. 3 să îndrăzneáscă
îndrăznise
ÎNDRĂZNÍ, îndrăznesc, vb. IV. Tranz. A avea curaj; a nu se teme, a cuteza să... – În + drăzni (înv. „a îndrăzni” < sl.). DOOM
îndrăzní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăznésc, imperf. 3 sg. îndrăzneá; conj. prez. 3 să îndrăzneáscă
îndrăznisem
ÎNDRĂZNÍ, îndrăznesc, vb. IV. Tranz. A avea curaj; a nu se teme, a cuteza să... – În + drăzni (înv. „a îndrăzni” < sl.). DOOM
îndrăzní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăznésc, imperf. 3 sg. îndrăzneá; conj. prez. 3 să îndrăzneáscă
îndrăzniseră
ÎNDRĂZNÍ, îndrăznesc, vb. IV. Tranz. A avea curaj; a nu se teme, a cuteza să... – În + drăzni (înv. „a îndrăzni” < sl.). DOOM
îndrăzní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăznésc, imperf. 3 sg. îndrăzneá; conj. prez. 3 să îndrăzneáscă
îndrăzniserăm
ÎNDRĂZNÍ, îndrăznesc, vb. IV. Tranz. A avea curaj; a nu se teme, a cuteza să... – În + drăzni (înv. „a îndrăzni” < sl.). DOOM
îndrăzní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăznésc, imperf. 3 sg. îndrăzneá; conj. prez. 3 să îndrăzneáscă
îndrăzniserăți
ÎNDRĂZNÍ, îndrăznesc, vb. IV. Tranz. A avea curaj; a nu se teme, a cuteza să... – În + drăzni (înv. „a îndrăzni” < sl.). DOOM
îndrăzní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăznésc, imperf. 3 sg. îndrăzneá; conj. prez. 3 să îndrăzneáscă
îndrăzniseși
ÎNDRĂZNÍ, îndrăznesc, vb. IV. Tranz. A avea curaj; a nu se teme, a cuteza să... – În + drăzni (înv. „a îndrăzni” < sl.). DOOM
îndrăzní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăznésc, imperf. 3 sg. îndrăzneá; conj. prez. 3 să îndrăzneáscă
îndrăzniseți
ÎNDRĂZNÍ, îndrăznesc, vb. IV. Tranz. A avea curaj; a nu se teme, a cuteza să... – În + drăzni (înv. „a îndrăzni” < sl.). DOOM
îndrăzní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăznésc, imperf. 3 sg. îndrăzneá; conj. prez. 3 să îndrăzneáscă
îndrăznit
ÎNDRĂZNÍ, îndrăznesc, vb. IV. Tranz. A avea curaj; a nu se teme, a cuteza să... – În + drăzni (înv. „a îndrăzni” < sl.). DOOM
îndrăzní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăznésc, imperf. 3 sg. îndrăzneá; conj. prez. 3 să îndrăzneáscă
îndrăznit
ÎNDRĂZNÍ, îndrăznesc, vb. IV. Tranz. A avea curaj; a nu se teme, a cuteza să... – În + drăzni (înv. „a îndrăzni” < sl.).
îndrăznitoare
ÎNDRĂZNITÓR, -OÁRE, îndrăznitori, -oare, adj. (Înv.) Care îndrăznește; îndrăzneț. – Îndrăzni + suf. -tor. DOOM
îndrăznitór (înv.) adj. m., pl. îndrăznitóri; f. sg. și pl. îndrăznitoáre
îndrăznitoarea
ÎNDRĂZNITÓR, -OÁRE, îndrăznitori, -oare, adj. (Înv.) Care îndrăznește; îndrăzneț. – Îndrăzni + suf. -tor. DOOM
îndrăznitór (înv.) adj. m., pl. îndrăznitóri; f. sg. și pl. îndrăznitoáre
îndrăznitoarei
ÎNDRĂZNITÓR, -OÁRE, îndrăznitori, -oare, adj. (Înv.) Care îndrăznește; îndrăzneț. – Îndrăzni + suf. -tor. DOOM
îndrăznitór (înv.) adj. m., pl. îndrăznitóri; f. sg. și pl. îndrăznitoáre
îndrăznitoarele
ÎNDRĂZNITÓR, -OÁRE, îndrăznitori, -oare, adj. (Înv.) Care îndrăznește; îndrăzneț. – Îndrăzni + suf. -tor. DOOM
îndrăznitór (înv.) adj. m., pl. îndrăznitóri; f. sg. și pl. îndrăznitoáre
îndrăznitoarelor
ÎNDRĂZNITÓR, -OÁRE, îndrăznitori, -oare, adj. (Înv.) Care îndrăznește; îndrăzneț. – Îndrăzni + suf. -tor. DOOM
îndrăznitór (înv.) adj. m., pl. îndrăznitóri; f. sg. și pl. îndrăznitoáre
îndrăznitor
ÎNDRĂZNITÓR, -OÁRE, îndrăznitori, -oare, adj. (Înv.) Care îndrăznește; îndrăzneț. – Îndrăzni + suf. -tor. DOOM
îndrăznitór (înv.) adj. m., pl. îndrăznitóri; f. sg. și pl. îndrăznitoáre
îndrăznitori
ÎNDRĂZNITÓR, -OÁRE, îndrăznitori, -oare, adj. (Înv.) Care îndrăznește; îndrăzneț. – Îndrăzni + suf. -tor. DOOM
îndrăznitór (înv.) adj. m., pl. îndrăznitóri; f. sg. și pl. îndrăznitoáre
îndrăznitorii
ÎNDRĂZNITÓR, -OÁRE, îndrăznitori, -oare, adj. (Înv.) Care îndrăznește; îndrăzneț. – Îndrăzni + suf. -tor. DOOM
îndrăznitór (înv.) adj. m., pl. îndrăznitóri; f. sg. și pl. îndrăznitoáre
îndrăznitorilor
ÎNDRĂZNITÓR, -OÁRE, îndrăznitori, -oare, adj. (Înv.) Care îndrăznește; îndrăzneț. – Îndrăzni + suf. -tor. DOOM
îndrăznitór (înv.) adj. m., pl. îndrăznitóri; f. sg. și pl. îndrăznitoáre
îndrăznitorul
ÎNDRĂZNITÓR, -OÁRE, îndrăznitori, -oare, adj. (Înv.) Care îndrăznește; îndrăzneț. – Îndrăzni + suf. -tor. DOOM
îndrăznitór (înv.) adj. m., pl. îndrăznitóri; f. sg. și pl. îndrăznitoáre
îndrăznitorului
ÎNDRĂZNITÓR, -OÁRE, îndrăznitori, -oare, adj. (Înv.) Care îndrăznește; îndrăzneț. – Îndrăzni + suf. -tor. DOOM
îndrăznitór (înv.) adj. m., pl. îndrăznitóri; f. sg. și pl. îndrăznitoáre
îndrăzniși
ÎNDRĂZNÍ, îndrăznesc, vb. IV. Tranz. A avea curaj; a nu se teme, a cuteza să... – În + drăzni (înv. „a îndrăzni” < sl.). DOOM
îndrăzní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăznésc, imperf. 3 sg. îndrăzneá; conj. prez. 3 să îndrăzneáscă
îndrăzniți
ÎNDRĂZNÍ, îndrăznesc, vb. IV. Tranz. A avea curaj; a nu se teme, a cuteza să... – În + drăzni (înv. „a îndrăzni” < sl.). DOOM
îndrăzní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăznésc, imperf. 3 sg. îndrăzneá; conj. prez. 3 să îndrăzneáscă
înduioșa
ÎNDUIOȘÍ vb. IV v. înduioșa. DOOM
înduioșá (a ~) vb., ind. prez. 3 înduioșeáză, 1 pl. înduioșắm; conj. prez. 3 să înduioșéze; ger. înduioșấnd
înduioșai
ÎNDUIOȘÍ vb. IV v. înduioșa. DOOM
înduioșá (a ~) vb., ind. prez. 3 înduioșeáză, 1 pl. înduioșắm; conj. prez. 3 să înduioșéze; ger. înduioșấnd
înduioșam
ÎNDUIOȘÍ vb. IV v. înduioșa. DOOM
înduioșá (a ~) vb., ind. prez. 3 înduioșeáză, 1 pl. înduioșắm; conj. prez. 3 să înduioșéze; ger. înduioșấnd
înduioșare
ÎNDUIOȘÍ vb. IV v. înduioșa. DOOM
înduioșá (a ~) vb., ind. prez. 3 înduioșeáză, 1 pl. înduioșắm; conj. prez. 3 să înduioșéze; ger. înduioșấnd
înduioșare
ÎNDUIOȘÍRE s. f. v. înduioșare. DOOM
înduioșáre s. f., g.-d. art. înduioșắrii
înduioșarea
ÎNDUIOȘÍRE s. f. v. înduioșare. DOOM
înduioșáre s. f., g.-d. art. înduioșắrii
înduioșară
ÎNDUIOȘÍ vb. IV v. înduioșa. DOOM
înduioșá (a ~) vb., ind. prez. 3 înduioșeáză, 1 pl. înduioșắm; conj. prez. 3 să înduioșéze; ger. înduioșấnd
înduioșarăm
ÎNDUIOȘÍ vb. IV v. înduioșa. DOOM
înduioșá (a ~) vb., ind. prez. 3 înduioșeáză, 1 pl. înduioșắm; conj. prez. 3 să înduioșéze; ger. înduioșấnd
înduioșarăți
ÎNDUIOȘÍ vb. IV v. înduioșa. DOOM
înduioșá (a ~) vb., ind. prez. 3 înduioșeáză, 1 pl. înduioșắm; conj. prez. 3 să înduioșéze; ger. înduioșấnd
înduioșase
ÎNDUIOȘÍ vb. IV v. înduioșa. DOOM
înduioșá (a ~) vb., ind. prez. 3 înduioșeáză, 1 pl. înduioșắm; conj. prez. 3 să înduioșéze; ger. înduioșấnd
înduioșasem
ÎNDUIOȘÍ vb. IV v. înduioșa. DOOM
înduioșá (a ~) vb., ind. prez. 3 înduioșeáză, 1 pl. înduioșắm; conj. prez. 3 să înduioșéze; ger. înduioșấnd
înduioșaseră
ÎNDUIOȘÍ vb. IV v. înduioșa. DOOM
înduioșá (a ~) vb., ind. prez. 3 înduioșeáză, 1 pl. înduioșắm; conj. prez. 3 să înduioșéze; ger. înduioșấnd
înduioșaserăm
ÎNDUIOȘÍ vb. IV v. înduioșa. DOOM
înduioșá (a ~) vb., ind. prez. 3 înduioșeáză, 1 pl. înduioșắm; conj. prez. 3 să înduioșéze; ger. înduioșấnd
înduioșaserăți
ÎNDUIOȘÍ vb. IV v. înduioșa. DOOM
înduioșá (a ~) vb., ind. prez. 3 înduioșeáză, 1 pl. înduioșắm; conj. prez. 3 să înduioșéze; ger. înduioșấnd
înduioșaseși
ÎNDUIOȘÍ vb. IV v. înduioșa. DOOM
înduioșá (a ~) vb., ind. prez. 3 înduioșeáză, 1 pl. înduioșắm; conj. prez. 3 să înduioșéze; ger. înduioșấnd
înduioșaseți
ÎNDUIOȘÍ vb. IV v. înduioșa. DOOM
înduioșá (a ~) vb., ind. prez. 3 înduioșeáză, 1 pl. înduioșắm; conj. prez. 3 să înduioșéze; ger. înduioșấnd
înduioșat
ÎNDUIOȘÍ vb. IV v. înduioșa. DOOM
înduioșá (a ~) vb., ind. prez. 3 înduioșeáză, 1 pl. înduioșắm; conj. prez. 3 să înduioșéze; ger. înduioșấnd
înduioșat
ÎNDUIOȘÁT, -Ă, înduioșați, -te, adj. Cuprins de înduioșare; mișcat, emoționat. ♦ (Rar) Duios. [Pr.: -du-io-] – V. înduioșa.
înduioșata
ÎNDUIOȘÁT, -Ă, înduioșați, -te, adj. Cuprins de înduioșare; mișcat, emoționat. ♦ (Rar) Duios. [Pr.: -du-io-] – V. înduioșa.
înduioșate
ÎNDUIOȘÁT, -Ă, înduioșați, -te, adj. Cuprins de înduioșare; mișcat, emoționat. ♦ (Rar) Duios. [Pr.: -du-io-] – V. înduioșa.
înduioșatei
ÎNDUIOȘÁT, -Ă, înduioșați, -te, adj. Cuprins de înduioșare; mișcat, emoționat. ♦ (Rar) Duios. [Pr.: -du-io-] – V. înduioșa.
înduioșatele
ÎNDUIOȘÁT, -Ă, înduioșați, -te, adj. Cuprins de înduioșare; mișcat, emoționat. ♦ (Rar) Duios. [Pr.: -du-io-] – V. înduioșa.
înduioșatelor
ÎNDUIOȘÁT, -Ă, înduioșați, -te, adj. Cuprins de înduioșare; mișcat, emoționat. ♦ (Rar) Duios. [Pr.: -du-io-] – V. înduioșa.
înduioșatul
ÎNDUIOȘÁT, -Ă, înduioșați, -te, adj. Cuprins de înduioșare; mișcat, emoționat. ♦ (Rar) Duios. [Pr.: -du-io-] – V. înduioșa.
înduioșatului
ÎNDUIOȘÁT, -Ă, înduioșați, -te, adj. Cuprins de înduioșare; mișcat, emoționat. ♦ (Rar) Duios. [Pr.: -du-io-] – V. înduioșa.
înduioșau
ÎNDUIOȘÍ vb. IV v. înduioșa. DOOM
înduioșá (a ~) vb., ind. prez. 3 înduioșeáză, 1 pl. înduioșắm; conj. prez. 3 să înduioșéze; ger. înduioșấnd
înduioșași
ÎNDUIOȘÍ vb. IV v. înduioșa. DOOM
înduioșá (a ~) vb., ind. prez. 3 înduioșeáză, 1 pl. înduioșắm; conj. prez. 3 să înduioșéze; ger. înduioșấnd
înduioșați
ÎNDUIOȘÍ vb. IV v. înduioșa. DOOM
înduioșá (a ~) vb., ind. prez. 3 înduioșeáză, 1 pl. înduioșắm; conj. prez. 3 să înduioșéze; ger. înduioșấnd
înduioșați
ÎNDUIOȘÁT, -Ă, înduioșați, -te, adj. Cuprins de înduioșare; mișcat, emoționat. ♦ (Rar) Duios. [Pr.: -du-io-] – V. înduioșa.
înduioșații
ÎNDUIOȘÁT, -Ă, înduioșați, -te, adj. Cuprins de înduioșare; mișcat, emoționat. ♦ (Rar) Duios. [Pr.: -du-io-] – V. înduioșa.
înduioșaților
ÎNDUIOȘÁT, -Ă, înduioșați, -te, adj. Cuprins de înduioșare; mișcat, emoționat. ♦ (Rar) Duios. [Pr.: -du-io-] – V. înduioșa.
înduioșează
ÎNDUIOȘÍ vb. IV v. înduioșa. DOOM
înduioșá (a ~) vb., ind. prez. 3 înduioșeáză, 1 pl. înduioșắm; conj. prez. 3 să înduioșéze; ger. înduioșấnd
înduioșez
ÎNDUIOȘÍ vb. IV v. înduioșa. DOOM
înduioșá (a ~) vb., ind. prez. 3 înduioșeáză, 1 pl. înduioșắm; conj. prez. 3 să înduioșéze; ger. înduioșấnd
înduioșeze
ÎNDUIOȘÍ vb. IV v. înduioșa. DOOM
înduioșá (a ~) vb., ind. prez. 3 înduioșeáză, 1 pl. înduioșắm; conj. prez. 3 să înduioșéze; ger. înduioșấnd
înduioșezi
ÎNDUIOȘÍ vb. IV v. înduioșa. DOOM
înduioșá (a ~) vb., ind. prez. 3 înduioșeáză, 1 pl. înduioșắm; conj. prez. 3 să înduioșéze; ger. înduioșấnd
înduioși
ÎNDUIOȘÍ vb. IV v. înduioșa. DOOM
înduioșá (a ~) vb., ind. prez. 3 înduioșeáză, 1 pl. înduioșắm; conj. prez. 3 să înduioșéze; ger. înduioșấnd
înduioșire
ÎNDUIOȘÍRE s. f. v. înduioșare. DOOM
înduioșáre s. f., g.-d. art. înduioșắrii
înduioșit
ÎNDUIOȘÍ vb. IV v. înduioșa.
înduioșând
ÎNDUIOȘÍ vb. IV v. înduioșa. DOOM
înduioșá (a ~) vb., ind. prez. 3 înduioșeáză, 1 pl. înduioșắm; conj. prez. 3 să înduioșéze; ger. înduioșấnd
înduioșînd
ÎNDUIOȘÍ vb. IV v. înduioșa. DOOM
înduioșá (a ~) vb., ind. prez. 3 înduioșeáză, 1 pl. înduioșắm; conj. prez. 3 să înduioșéze; ger. înduioșấnd
înduioșări
ÎNDUIOȘÍRE s. f. v. înduioșare. DOOM
înduioșáre s. f., g.-d. art. înduioșắrii
înduioșării
ÎNDUIOȘÍRE s. f. v. înduioșare. DOOM
înduioșáre s. f., g.-d. art. înduioșắrii
înduioșările
ÎNDUIOȘÍRE s. f. v. înduioșare. DOOM
înduioșáre s. f., g.-d. art. înduioșắrii
înduioșărilor
ÎNDUIOȘÍRE s. f. v. înduioșare. DOOM
înduioșáre s. f., g.-d. art. înduioșắrii
înduioșătoare
ÎNDUIOȘĂTÓR, -OÁRE, înduioșători, -oare, adj. Care provoacă înduioșare; mișcător, impresionant, emoționant. [Pr.: -du-io-] – Înduioșa + suf. -ător. DOOM
înduioșătór adj. m., pl. înduioșătóri; f. sg. și pl. înduioșătoáre
înduioșătoarea
ÎNDUIOȘĂTÓR, -OÁRE, înduioșători, -oare, adj. Care provoacă înduioșare; mișcător, impresionant, emoționant. [Pr.: -du-io-] – Înduioșa + suf. -ător. DOOM
înduioșătór adj. m., pl. înduioșătóri; f. sg. și pl. înduioșătoáre
înduioșătoarei
ÎNDUIOȘĂTÓR, -OÁRE, înduioșători, -oare, adj. Care provoacă înduioșare; mișcător, impresionant, emoționant. [Pr.: -du-io-] – Înduioșa + suf. -ător. DOOM
înduioșătór adj. m., pl. înduioșătóri; f. sg. și pl. înduioșătoáre
înduioșătoarele
ÎNDUIOȘĂTÓR, -OÁRE, înduioșători, -oare, adj. Care provoacă înduioșare; mișcător, impresionant, emoționant. [Pr.: -du-io-] – Înduioșa + suf. -ător. DOOM
înduioșătór adj. m., pl. înduioșătóri; f. sg. și pl. înduioșătoáre
înduioșătoarelor
ÎNDUIOȘĂTÓR, -OÁRE, înduioșători, -oare, adj. Care provoacă înduioșare; mișcător, impresionant, emoționant. [Pr.: -du-io-] – Înduioșa + suf. -ător. DOOM
înduioșătór adj. m., pl. înduioșătóri; f. sg. și pl. înduioșătoáre
înduioșător
ÎNDUIOȘĂTÓR, -OÁRE, înduioșători, -oare, adj. Care provoacă înduioșare; mișcător, impresionant, emoționant. [Pr.: -du-io-] – Înduioșa + suf. -ător. DOOM
înduioșătór adj. m., pl. înduioșătóri; f. sg. și pl. înduioșătoáre
înduioșători
ÎNDUIOȘĂTÓR, -OÁRE, înduioșători, -oare, adj. Care provoacă înduioșare; mișcător, impresionant, emoționant. [Pr.: -du-io-] – Înduioșa + suf. -ător. DOOM
înduioșătór adj. m., pl. înduioșătóri; f. sg. și pl. înduioșătoáre
înduioșătorii
ÎNDUIOȘĂTÓR, -OÁRE, înduioșători, -oare, adj. Care provoacă înduioșare; mișcător, impresionant, emoționant. [Pr.: -du-io-] – Înduioșa + suf. -ător. DOOM
înduioșătór adj. m., pl. înduioșătóri; f. sg. și pl. înduioșătoáre
înduioșătorilor
ÎNDUIOȘĂTÓR, -OÁRE, înduioșători, -oare, adj. Care provoacă înduioșare; mișcător, impresionant, emoționant. [Pr.: -du-io-] – Înduioșa + suf. -ător. DOOM
înduioșătór adj. m., pl. înduioșătóri; f. sg. și pl. înduioșătoáre
înduioșătorul
ÎNDUIOȘĂTÓR, -OÁRE, înduioșători, -oare, adj. Care provoacă înduioșare; mișcător, impresionant, emoționant. [Pr.: -du-io-] – Înduioșa + suf. -ător. DOOM
înduioșătór adj. m., pl. înduioșătóri; f. sg. și pl. înduioșătoáre
înduioșătorului
ÎNDUIOȘĂTÓR, -OÁRE, înduioșători, -oare, adj. Care provoacă înduioșare; mișcător, impresionant, emoționant. [Pr.: -du-io-] – Înduioșa + suf. -ător. DOOM
înduioșătór adj. m., pl. înduioșătóri; f. sg. și pl. înduioșătoáre
îndulcea
ÎNDULCÍ, îndulcesc, vb. IV. 1. Tranz. A face ca o mâncare sau o băutură să fie (mai) dulce (prin adaos de zahăr, miere etc.); p. ext. (pop.) a face mai gustos. ♦ Refl. A mânca dintr-o mâncare gustoasă; a se înfrupta. ◊ Expr. A se îndulci la ceva = a descoperi un lucru bun și a-l căuta mereu; a se deda la... 2. Refl. A trage folos, a se înfrupta. 3. Tranz. Fig. A face mai bun, a satisface; a umple de mulțumire; a desfăta. 4. Tranz. Fig. A face mai puțin aspru, mai puțin dur, mai puțin violent; a domoli, a estompa. ♦ Tranz. și refl. A (se) îmbuna, a (se) îmblânzi. – În + dulce. DOOM
îndulcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndulcésc, imperf. 3 sg. îndulceá; conj. prez. 3 să îndulceáscă
îndulceai
ÎNDULCÍ, îndulcesc, vb. IV. 1. Tranz. A face ca o mâncare sau o băutură să fie (mai) dulce (prin adaos de zahăr, miere etc.); p. ext. (pop.) a face mai gustos. ♦ Refl. A mânca dintr-o mâncare gustoasă; a se înfrupta. ◊ Expr. A se îndulci la ceva = a descoperi un lucru bun și a-l căuta mereu; a se deda la... 2. Refl. A trage folos, a se înfrupta. 3. Tranz. Fig. A face mai bun, a satisface; a umple de mulțumire; a desfăta. 4. Tranz. Fig. A face mai puțin aspru, mai puțin dur, mai puțin violent; a domoli, a estompa. ♦ Tranz. și refl. A (se) îmbuna, a (se) îmblânzi. – În + dulce. DOOM
îndulcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndulcésc, imperf. 3 sg. îndulceá; conj. prez. 3 să îndulceáscă
îndulceam
ÎNDULCÍ, îndulcesc, vb. IV. 1. Tranz. A face ca o mâncare sau o băutură să fie (mai) dulce (prin adaos de zahăr, miere etc.); p. ext. (pop.) a face mai gustos. ♦ Refl. A mânca dintr-o mâncare gustoasă; a se înfrupta. ◊ Expr. A se îndulci la ceva = a descoperi un lucru bun și a-l căuta mereu; a se deda la... 2. Refl. A trage folos, a se înfrupta. 3. Tranz. Fig. A face mai bun, a satisface; a umple de mulțumire; a desfăta. 4. Tranz. Fig. A face mai puțin aspru, mai puțin dur, mai puțin violent; a domoli, a estompa. ♦ Tranz. și refl. A (se) îmbuna, a (se) îmblânzi. – În + dulce. DOOM
îndulcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndulcésc, imperf. 3 sg. îndulceá; conj. prez. 3 să îndulceáscă
îndulcească
ÎNDULCÍ, îndulcesc, vb. IV. 1. Tranz. A face ca o mâncare sau o băutură să fie (mai) dulce (prin adaos de zahăr, miere etc.); p. ext. (pop.) a face mai gustos. ♦ Refl. A mânca dintr-o mâncare gustoasă; a se înfrupta. ◊ Expr. A se îndulci la ceva = a descoperi un lucru bun și a-l căuta mereu; a se deda la... 2. Refl. A trage folos, a se înfrupta. 3. Tranz. Fig. A face mai bun, a satisface; a umple de mulțumire; a desfăta. 4. Tranz. Fig. A face mai puțin aspru, mai puțin dur, mai puțin violent; a domoli, a estompa. ♦ Tranz. și refl. A (se) îmbuna, a (se) îmblânzi. – În + dulce. DOOM
îndulcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndulcésc, imperf. 3 sg. îndulceá; conj. prez. 3 să îndulceáscă
îndulceau
ÎNDULCÍ, îndulcesc, vb. IV. 1. Tranz. A face ca o mâncare sau o băutură să fie (mai) dulce (prin adaos de zahăr, miere etc.); p. ext. (pop.) a face mai gustos. ♦ Refl. A mânca dintr-o mâncare gustoasă; a se înfrupta. ◊ Expr. A se îndulci la ceva = a descoperi un lucru bun și a-l căuta mereu; a se deda la... 2. Refl. A trage folos, a se înfrupta. 3. Tranz. Fig. A face mai bun, a satisface; a umple de mulțumire; a desfăta. 4. Tranz. Fig. A face mai puțin aspru, mai puțin dur, mai puțin violent; a domoli, a estompa. ♦ Tranz. și refl. A (se) îmbuna, a (se) îmblânzi. – În + dulce. DOOM
îndulcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndulcésc, imperf. 3 sg. îndulceá; conj. prez. 3 să îndulceáscă
îndulceați
ÎNDULCÍ, îndulcesc, vb. IV. 1. Tranz. A face ca o mâncare sau o băutură să fie (mai) dulce (prin adaos de zahăr, miere etc.); p. ext. (pop.) a face mai gustos. ♦ Refl. A mânca dintr-o mâncare gustoasă; a se înfrupta. ◊ Expr. A se îndulci la ceva = a descoperi un lucru bun și a-l căuta mereu; a se deda la... 2. Refl. A trage folos, a se înfrupta. 3. Tranz. Fig. A face mai bun, a satisface; a umple de mulțumire; a desfăta. 4. Tranz. Fig. A face mai puțin aspru, mai puțin dur, mai puțin violent; a domoli, a estompa. ♦ Tranz. și refl. A (se) îmbuna, a (se) îmblânzi. – În + dulce. DOOM
îndulcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndulcésc, imperf. 3 sg. îndulceá; conj. prez. 3 să îndulceáscă
îndulcesc
ÎNDULCÍ, îndulcesc, vb. IV. 1. Tranz. A face ca o mâncare sau o băutură să fie (mai) dulce (prin adaos de zahăr, miere etc.); p. ext. (pop.) a face mai gustos. ♦ Refl. A mânca dintr-o mâncare gustoasă; a se înfrupta. ◊ Expr. A se îndulci la ceva = a descoperi un lucru bun și a-l căuta mereu; a se deda la... 2. Refl. A trage folos, a se înfrupta. 3. Tranz. Fig. A face mai bun, a satisface; a umple de mulțumire; a desfăta. 4. Tranz. Fig. A face mai puțin aspru, mai puțin dur, mai puțin violent; a domoli, a estompa. ♦ Tranz. și refl. A (se) îmbuna, a (se) îmblânzi. – În + dulce. DOOM
îndulcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndulcésc, imperf. 3 sg. îndulceá; conj. prez. 3 să îndulceáscă
îndulcește
ÎNDULCÍ, îndulcesc, vb. IV. 1. Tranz. A face ca o mâncare sau o băutură să fie (mai) dulce (prin adaos de zahăr, miere etc.); p. ext. (pop.) a face mai gustos. ♦ Refl. A mânca dintr-o mâncare gustoasă; a se înfrupta. ◊ Expr. A se îndulci la ceva = a descoperi un lucru bun și a-l căuta mereu; a se deda la... 2. Refl. A trage folos, a se înfrupta. 3. Tranz. Fig. A face mai bun, a satisface; a umple de mulțumire; a desfăta. 4. Tranz. Fig. A face mai puțin aspru, mai puțin dur, mai puțin violent; a domoli, a estompa. ♦ Tranz. și refl. A (se) îmbuna, a (se) îmblânzi. – În + dulce. DOOM
îndulcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndulcésc, imperf. 3 sg. îndulceá; conj. prez. 3 să îndulceáscă
îndulcești
ÎNDULCÍ, îndulcesc, vb. IV. 1. Tranz. A face ca o mâncare sau o băutură să fie (mai) dulce (prin adaos de zahăr, miere etc.); p. ext. (pop.) a face mai gustos. ♦ Refl. A mânca dintr-o mâncare gustoasă; a se înfrupta. ◊ Expr. A se îndulci la ceva = a descoperi un lucru bun și a-l căuta mereu; a se deda la... 2. Refl. A trage folos, a se înfrupta. 3. Tranz. Fig. A face mai bun, a satisface; a umple de mulțumire; a desfăta. 4. Tranz. Fig. A face mai puțin aspru, mai puțin dur, mai puțin violent; a domoli, a estompa. ♦ Tranz. și refl. A (se) îmbuna, a (se) îmblânzi. – În + dulce. DOOM
îndulcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndulcésc, imperf. 3 sg. îndulceá; conj. prez. 3 să îndulceáscă
îndulci
ÎNDULCÍ, îndulcesc, vb. IV. 1. Tranz. A face ca o mâncare sau o băutură să fie (mai) dulce (prin adaos de zahăr, miere etc.); p. ext. (pop.) a face mai gustos. ♦ Refl. A mânca dintr-o mâncare gustoasă; a se înfrupta. ◊ Expr. A se îndulci la ceva = a descoperi un lucru bun și a-l căuta mereu; a se deda la... 2. Refl. A trage folos, a se înfrupta. 3. Tranz. Fig. A face mai bun, a satisface; a umple de mulțumire; a desfăta. 4. Tranz. Fig. A face mai puțin aspru, mai puțin dur, mai puțin violent; a domoli, a estompa. ♦ Tranz. și refl. A (se) îmbuna, a (se) îmblânzi. – În + dulce. DOOM
îndulcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndulcésc, imperf. 3 sg. îndulceá; conj. prez. 3 să îndulceáscă
îndulcii
ÎNDULCÍ, îndulcesc, vb. IV. 1. Tranz. A face ca o mâncare sau o băutură să fie (mai) dulce (prin adaos de zahăr, miere etc.); p. ext. (pop.) a face mai gustos. ♦ Refl. A mânca dintr-o mâncare gustoasă; a se înfrupta. ◊ Expr. A se îndulci la ceva = a descoperi un lucru bun și a-l căuta mereu; a se deda la... 2. Refl. A trage folos, a se înfrupta. 3. Tranz. Fig. A face mai bun, a satisface; a umple de mulțumire; a desfăta. 4. Tranz. Fig. A face mai puțin aspru, mai puțin dur, mai puțin violent; a domoli, a estompa. ♦ Tranz. și refl. A (se) îmbuna, a (se) îmblânzi. – În + dulce. DOOM
îndulcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndulcésc, imperf. 3 sg. îndulceá; conj. prez. 3 să îndulceáscă
îndulcim
ÎNDULCÍ, îndulcesc, vb. IV. 1. Tranz. A face ca o mâncare sau o băutură să fie (mai) dulce (prin adaos de zahăr, miere etc.); p. ext. (pop.) a face mai gustos. ♦ Refl. A mânca dintr-o mâncare gustoasă; a se înfrupta. ◊ Expr. A se îndulci la ceva = a descoperi un lucru bun și a-l căuta mereu; a se deda la... 2. Refl. A trage folos, a se înfrupta. 3. Tranz. Fig. A face mai bun, a satisface; a umple de mulțumire; a desfăta. 4. Tranz. Fig. A face mai puțin aspru, mai puțin dur, mai puțin violent; a domoli, a estompa. ♦ Tranz. și refl. A (se) îmbuna, a (se) îmblânzi. – În + dulce. DOOM
îndulcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndulcésc, imperf. 3 sg. îndulceá; conj. prez. 3 să îndulceáscă
îndulcind
ÎNDULCÍ, îndulcesc, vb. IV. 1. Tranz. A face ca o mâncare sau o băutură să fie (mai) dulce (prin adaos de zahăr, miere etc.); p. ext. (pop.) a face mai gustos. ♦ Refl. A mânca dintr-o mâncare gustoasă; a se înfrupta. ◊ Expr. A se îndulci la ceva = a descoperi un lucru bun și a-l căuta mereu; a se deda la... 2. Refl. A trage folos, a se înfrupta. 3. Tranz. Fig. A face mai bun, a satisface; a umple de mulțumire; a desfăta. 4. Tranz. Fig. A face mai puțin aspru, mai puțin dur, mai puțin violent; a domoli, a estompa. ♦ Tranz. și refl. A (se) îmbuna, a (se) îmblânzi. – În + dulce. DOOM
îndulcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndulcésc, imperf. 3 sg. îndulceá; conj. prez. 3 să îndulceáscă
îndulcire
ÎNDULCÍ, îndulcesc, vb. IV. 1. Tranz. A face ca o mâncare sau o băutură să fie (mai) dulce (prin adaos de zahăr, miere etc.); p. ext. (pop.) a face mai gustos. ♦ Refl. A mânca dintr-o mâncare gustoasă; a se înfrupta. ◊ Expr. A se îndulci la ceva = a descoperi un lucru bun și a-l căuta mereu; a se deda la... 2. Refl. A trage folos, a se înfrupta. 3. Tranz. Fig. A face mai bun, a satisface; a umple de mulțumire; a desfăta. 4. Tranz. Fig. A face mai puțin aspru, mai puțin dur, mai puțin violent; a domoli, a estompa. ♦ Tranz. și refl. A (se) îmbuna, a (se) îmblânzi. – În + dulce. DOOM
îndulcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndulcésc, imperf. 3 sg. îndulceá; conj. prez. 3 să îndulceáscă
îndulcire
ÎNDULCÍRE s. f. Acțiunea de a (se) îndulci. – V. îndulci. DOOM
îndulcíre s. f., g.-d. art. îndulcírii
îndulcirea
ÎNDULCÍRE s. f. Acțiunea de a (se) îndulci. – V. îndulci. DOOM
îndulcíre s. f., g.-d. art. îndulcírii
îndulciri
ÎNDULCÍRE s. f. Acțiunea de a (se) îndulci. – V. îndulci. DOOM
îndulcíre s. f., g.-d. art. îndulcírii
îndulcirii
ÎNDULCÍRE s. f. Acțiunea de a (se) îndulci. – V. îndulci. DOOM
îndulcíre s. f., g.-d. art. îndulcírii
îndulcirile
ÎNDULCÍRE s. f. Acțiunea de a (se) îndulci. – V. îndulci. DOOM
îndulcíre s. f., g.-d. art. îndulcírii
îndulcirilor
ÎNDULCÍRE s. f. Acțiunea de a (se) îndulci. – V. îndulci. DOOM
îndulcíre s. f., g.-d. art. îndulcírii
îndulciră
ÎNDULCÍ, îndulcesc, vb. IV. 1. Tranz. A face ca o mâncare sau o băutură să fie (mai) dulce (prin adaos de zahăr, miere etc.); p. ext. (pop.) a face mai gustos. ♦ Refl. A mânca dintr-o mâncare gustoasă; a se înfrupta. ◊ Expr. A se îndulci la ceva = a descoperi un lucru bun și a-l căuta mereu; a se deda la... 2. Refl. A trage folos, a se înfrupta. 3. Tranz. Fig. A face mai bun, a satisface; a umple de mulțumire; a desfăta. 4. Tranz. Fig. A face mai puțin aspru, mai puțin dur, mai puțin violent; a domoli, a estompa. ♦ Tranz. și refl. A (se) îmbuna, a (se) îmblânzi. – În + dulce. DOOM
îndulcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndulcésc, imperf. 3 sg. îndulceá; conj. prez. 3 să îndulceáscă
îndulcirăm
ÎNDULCÍ, îndulcesc, vb. IV. 1. Tranz. A face ca o mâncare sau o băutură să fie (mai) dulce (prin adaos de zahăr, miere etc.); p. ext. (pop.) a face mai gustos. ♦ Refl. A mânca dintr-o mâncare gustoasă; a se înfrupta. ◊ Expr. A se îndulci la ceva = a descoperi un lucru bun și a-l căuta mereu; a se deda la... 2. Refl. A trage folos, a se înfrupta. 3. Tranz. Fig. A face mai bun, a satisface; a umple de mulțumire; a desfăta. 4. Tranz. Fig. A face mai puțin aspru, mai puțin dur, mai puțin violent; a domoli, a estompa. ♦ Tranz. și refl. A (se) îmbuna, a (se) îmblânzi. – În + dulce. DOOM
îndulcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndulcésc, imperf. 3 sg. îndulceá; conj. prez. 3 să îndulceáscă
îndulcirăți
ÎNDULCÍ, îndulcesc, vb. IV. 1. Tranz. A face ca o mâncare sau o băutură să fie (mai) dulce (prin adaos de zahăr, miere etc.); p. ext. (pop.) a face mai gustos. ♦ Refl. A mânca dintr-o mâncare gustoasă; a se înfrupta. ◊ Expr. A se îndulci la ceva = a descoperi un lucru bun și a-l căuta mereu; a se deda la... 2. Refl. A trage folos, a se înfrupta. 3. Tranz. Fig. A face mai bun, a satisface; a umple de mulțumire; a desfăta. 4. Tranz. Fig. A face mai puțin aspru, mai puțin dur, mai puțin violent; a domoli, a estompa. ♦ Tranz. și refl. A (se) îmbuna, a (se) îmblânzi. – În + dulce. DOOM
îndulcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndulcésc, imperf. 3 sg. îndulceá; conj. prez. 3 să îndulceáscă
îndulcise
ÎNDULCÍ, îndulcesc, vb. IV. 1. Tranz. A face ca o mâncare sau o băutură să fie (mai) dulce (prin adaos de zahăr, miere etc.); p. ext. (pop.) a face mai gustos. ♦ Refl. A mânca dintr-o mâncare gustoasă; a se înfrupta. ◊ Expr. A se îndulci la ceva = a descoperi un lucru bun și a-l căuta mereu; a se deda la... 2. Refl. A trage folos, a se înfrupta. 3. Tranz. Fig. A face mai bun, a satisface; a umple de mulțumire; a desfăta. 4. Tranz. Fig. A face mai puțin aspru, mai puțin dur, mai puțin violent; a domoli, a estompa. ♦ Tranz. și refl. A (se) îmbuna, a (se) îmblânzi. – În + dulce. DOOM
îndulcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndulcésc, imperf. 3 sg. îndulceá; conj. prez. 3 să îndulceáscă
îndulcisem
ÎNDULCÍ, îndulcesc, vb. IV. 1. Tranz. A face ca o mâncare sau o băutură să fie (mai) dulce (prin adaos de zahăr, miere etc.); p. ext. (pop.) a face mai gustos. ♦ Refl. A mânca dintr-o mâncare gustoasă; a se înfrupta. ◊ Expr. A se îndulci la ceva = a descoperi un lucru bun și a-l căuta mereu; a se deda la... 2. Refl. A trage folos, a se înfrupta. 3. Tranz. Fig. A face mai bun, a satisface; a umple de mulțumire; a desfăta. 4. Tranz. Fig. A face mai puțin aspru, mai puțin dur, mai puțin violent; a domoli, a estompa. ♦ Tranz. și refl. A (se) îmbuna, a (se) îmblânzi. – În + dulce. DOOM
îndulcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndulcésc, imperf. 3 sg. îndulceá; conj. prez. 3 să îndulceáscă
îndulciseră
ÎNDULCÍ, îndulcesc, vb. IV. 1. Tranz. A face ca o mâncare sau o băutură să fie (mai) dulce (prin adaos de zahăr, miere etc.); p. ext. (pop.) a face mai gustos. ♦ Refl. A mânca dintr-o mâncare gustoasă; a se înfrupta. ◊ Expr. A se îndulci la ceva = a descoperi un lucru bun și a-l căuta mereu; a se deda la... 2. Refl. A trage folos, a se înfrupta. 3. Tranz. Fig. A face mai bun, a satisface; a umple de mulțumire; a desfăta. 4. Tranz. Fig. A face mai puțin aspru, mai puțin dur, mai puțin violent; a domoli, a estompa. ♦ Tranz. și refl. A (se) îmbuna, a (se) îmblânzi. – În + dulce. DOOM
îndulcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndulcésc, imperf. 3 sg. îndulceá; conj. prez. 3 să îndulceáscă
îndulciserăm
ÎNDULCÍ, îndulcesc, vb. IV. 1. Tranz. A face ca o mâncare sau o băutură să fie (mai) dulce (prin adaos de zahăr, miere etc.); p. ext. (pop.) a face mai gustos. ♦ Refl. A mânca dintr-o mâncare gustoasă; a se înfrupta. ◊ Expr. A se îndulci la ceva = a descoperi un lucru bun și a-l căuta mereu; a se deda la... 2. Refl. A trage folos, a se înfrupta. 3. Tranz. Fig. A face mai bun, a satisface; a umple de mulțumire; a desfăta. 4. Tranz. Fig. A face mai puțin aspru, mai puțin dur, mai puțin violent; a domoli, a estompa. ♦ Tranz. și refl. A (se) îmbuna, a (se) îmblânzi. – În + dulce. DOOM
îndulcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndulcésc, imperf. 3 sg. îndulceá; conj. prez. 3 să îndulceáscă
îndulciserăți
ÎNDULCÍ, îndulcesc, vb. IV. 1. Tranz. A face ca o mâncare sau o băutură să fie (mai) dulce (prin adaos de zahăr, miere etc.); p. ext. (pop.) a face mai gustos. ♦ Refl. A mânca dintr-o mâncare gustoasă; a se înfrupta. ◊ Expr. A se îndulci la ceva = a descoperi un lucru bun și a-l căuta mereu; a se deda la... 2. Refl. A trage folos, a se înfrupta. 3. Tranz. Fig. A face mai bun, a satisface; a umple de mulțumire; a desfăta. 4. Tranz. Fig. A face mai puțin aspru, mai puțin dur, mai puțin violent; a domoli, a estompa. ♦ Tranz. și refl. A (se) îmbuna, a (se) îmblânzi. – În + dulce. DOOM
îndulcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndulcésc, imperf. 3 sg. îndulceá; conj. prez. 3 să îndulceáscă
îndulciseși
ÎNDULCÍ, îndulcesc, vb. IV. 1. Tranz. A face ca o mâncare sau o băutură să fie (mai) dulce (prin adaos de zahăr, miere etc.); p. ext. (pop.) a face mai gustos. ♦ Refl. A mânca dintr-o mâncare gustoasă; a se înfrupta. ◊ Expr. A se îndulci la ceva = a descoperi un lucru bun și a-l căuta mereu; a se deda la... 2. Refl. A trage folos, a se înfrupta. 3. Tranz. Fig. A face mai bun, a satisface; a umple de mulțumire; a desfăta. 4. Tranz. Fig. A face mai puțin aspru, mai puțin dur, mai puțin violent; a domoli, a estompa. ♦ Tranz. și refl. A (se) îmbuna, a (se) îmblânzi. – În + dulce. DOOM
îndulcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndulcésc, imperf. 3 sg. îndulceá; conj. prez. 3 să îndulceáscă
îndulciseți
ÎNDULCÍ, îndulcesc, vb. IV. 1. Tranz. A face ca o mâncare sau o băutură să fie (mai) dulce (prin adaos de zahăr, miere etc.); p. ext. (pop.) a face mai gustos. ♦ Refl. A mânca dintr-o mâncare gustoasă; a se înfrupta. ◊ Expr. A se îndulci la ceva = a descoperi un lucru bun și a-l căuta mereu; a se deda la... 2. Refl. A trage folos, a se înfrupta. 3. Tranz. Fig. A face mai bun, a satisface; a umple de mulțumire; a desfăta. 4. Tranz. Fig. A face mai puțin aspru, mai puțin dur, mai puțin violent; a domoli, a estompa. ♦ Tranz. și refl. A (se) îmbuna, a (se) îmblânzi. – În + dulce. DOOM
îndulcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndulcésc, imperf. 3 sg. îndulceá; conj. prez. 3 să îndulceáscă
îndulcit
ÎNDULCÍ, îndulcesc, vb. IV. 1. Tranz. A face ca o mâncare sau o băutură să fie (mai) dulce (prin adaos de zahăr, miere etc.); p. ext. (pop.) a face mai gustos. ♦ Refl. A mânca dintr-o mâncare gustoasă; a se înfrupta. ◊ Expr. A se îndulci la ceva = a descoperi un lucru bun și a-l căuta mereu; a se deda la... 2. Refl. A trage folos, a se înfrupta. 3. Tranz. Fig. A face mai bun, a satisface; a umple de mulțumire; a desfăta. 4. Tranz. Fig. A face mai puțin aspru, mai puțin dur, mai puțin violent; a domoli, a estompa. ♦ Tranz. și refl. A (se) îmbuna, a (se) îmblânzi. – În + dulce. DOOM
îndulcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndulcésc, imperf. 3 sg. îndulceá; conj. prez. 3 să îndulceáscă
îndulcit
ÎNDULCÍT, -Ă, îndulciți, -te, adj. 1. (Despre mâncăruri și băuturi) Care a fost făcut (mai) dulce (prin adaos de zahăr, miere etc.). 2. Fig. Blând, domol. – V. îndulci.
îndulcita
ÎNDULCÍT, -Ă, îndulciți, -te, adj. 1. (Despre mâncăruri și băuturi) Care a fost făcut (mai) dulce (prin adaos de zahăr, miere etc.). 2. Fig. Blând, domol. – V. îndulci.
îndulcite
ÎNDULCÍT, -Ă, îndulciți, -te, adj. 1. (Despre mâncăruri și băuturi) Care a fost făcut (mai) dulce (prin adaos de zahăr, miere etc.). 2. Fig. Blând, domol. – V. îndulci.
îndulcitei
ÎNDULCÍT, -Ă, îndulciți, -te, adj. 1. (Despre mâncăruri și băuturi) Care a fost făcut (mai) dulce (prin adaos de zahăr, miere etc.). 2. Fig. Blând, domol. – V. îndulci.
îndulcitele
ÎNDULCÍT, -Ă, îndulciți, -te, adj. 1. (Despre mâncăruri și băuturi) Care a fost făcut (mai) dulce (prin adaos de zahăr, miere etc.). 2. Fig. Blând, domol. – V. îndulci.
îndulcitelor
ÎNDULCÍT, -Ă, îndulciți, -te, adj. 1. (Despre mâncăruri și băuturi) Care a fost făcut (mai) dulce (prin adaos de zahăr, miere etc.). 2. Fig. Blând, domol. – V. îndulci.
îndulcitoare
ÎNDULCITÓR, -OÁRE, îndulcitori, -oare, adj. Care îndulcește. ♦ Fig. Care desfată, satisface. – Îndulci + suf. -tor. DOOM
îndulcitór adj. m., pl. îndulcitóri; f. sg. și pl. îndulcitoáre
îndulcitoarea
ÎNDULCITÓR, -OÁRE, îndulcitori, -oare, adj. Care îndulcește. ♦ Fig. Care desfată, satisface. – Îndulci + suf. -tor. DOOM
îndulcitór adj. m., pl. îndulcitóri; f. sg. și pl. îndulcitoáre
îndulcitoarei
ÎNDULCITÓR, -OÁRE, îndulcitori, -oare, adj. Care îndulcește. ♦ Fig. Care desfată, satisface. – Îndulci + suf. -tor. DOOM
îndulcitór adj. m., pl. îndulcitóri; f. sg. și pl. îndulcitoáre
îndulcitoarele
ÎNDULCITÓR, -OÁRE, îndulcitori, -oare, adj. Care îndulcește. ♦ Fig. Care desfată, satisface. – Îndulci + suf. -tor. DOOM
îndulcitór adj. m., pl. îndulcitóri; f. sg. și pl. îndulcitoáre
îndulcitoarelor
ÎNDULCITÓR, -OÁRE, îndulcitori, -oare, adj. Care îndulcește. ♦ Fig. Care desfată, satisface. – Îndulci + suf. -tor. DOOM
îndulcitór adj. m., pl. îndulcitóri; f. sg. și pl. îndulcitoáre
îndulcitor
ÎNDULCITÓR, -OÁRE, îndulcitori, -oare, adj. Care îndulcește. ♦ Fig. Care desfată, satisface. – Îndulci + suf. -tor. DOOM
îndulcitór adj. m., pl. îndulcitóri; f. sg. și pl. îndulcitoáre
îndulcitori
ÎNDULCITÓR, -OÁRE, îndulcitori, -oare, adj. Care îndulcește. ♦ Fig. Care desfată, satisface. – Îndulci + suf. -tor. DOOM
îndulcitór adj. m., pl. îndulcitóri; f. sg. și pl. îndulcitoáre
îndulcitorii
ÎNDULCITÓR, -OÁRE, îndulcitori, -oare, adj. Care îndulcește. ♦ Fig. Care desfată, satisface. – Îndulci + suf. -tor. DOOM
îndulcitór adj. m., pl. îndulcitóri; f. sg. și pl. îndulcitoáre
îndulcitorilor
ÎNDULCITÓR, -OÁRE, îndulcitori, -oare, adj. Care îndulcește. ♦ Fig. Care desfată, satisface. – Îndulci + suf. -tor. DOOM
îndulcitór adj. m., pl. îndulcitóri; f. sg. și pl. îndulcitoáre
îndulcitorul
ÎNDULCITÓR, -OÁRE, îndulcitori, -oare, adj. Care îndulcește. ♦ Fig. Care desfată, satisface. – Îndulci + suf. -tor. DOOM
îndulcitór adj. m., pl. îndulcitóri; f. sg. și pl. îndulcitoáre
îndulcitorului
ÎNDULCITÓR, -OÁRE, îndulcitori, -oare, adj. Care îndulcește. ♦ Fig. Care desfată, satisface. – Îndulci + suf. -tor. DOOM
îndulcitór adj. m., pl. îndulcitóri; f. sg. și pl. îndulcitoáre
îndulcitul
ÎNDULCÍT, -Ă, îndulciți, -te, adj. 1. (Despre mâncăruri și băuturi) Care a fost făcut (mai) dulce (prin adaos de zahăr, miere etc.). 2. Fig. Blând, domol. – V. îndulci.
îndulcitului
ÎNDULCÍT, -Ă, îndulciți, -te, adj. 1. (Despre mâncăruri și băuturi) Care a fost făcut (mai) dulce (prin adaos de zahăr, miere etc.). 2. Fig. Blând, domol. – V. îndulci.
îndulciși
ÎNDULCÍ, îndulcesc, vb. IV. 1. Tranz. A face ca o mâncare sau o băutură să fie (mai) dulce (prin adaos de zahăr, miere etc.); p. ext. (pop.) a face mai gustos. ♦ Refl. A mânca dintr-o mâncare gustoasă; a se înfrupta. ◊ Expr. A se îndulci la ceva = a descoperi un lucru bun și a-l căuta mereu; a se deda la... 2. Refl. A trage folos, a se înfrupta. 3. Tranz. Fig. A face mai bun, a satisface; a umple de mulțumire; a desfăta. 4. Tranz. Fig. A face mai puțin aspru, mai puțin dur, mai puțin violent; a domoli, a estompa. ♦ Tranz. și refl. A (se) îmbuna, a (se) îmblânzi. – În + dulce. DOOM
îndulcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndulcésc, imperf. 3 sg. îndulceá; conj. prez. 3 să îndulceáscă
îndulciți
ÎNDULCÍ, îndulcesc, vb. IV. 1. Tranz. A face ca o mâncare sau o băutură să fie (mai) dulce (prin adaos de zahăr, miere etc.); p. ext. (pop.) a face mai gustos. ♦ Refl. A mânca dintr-o mâncare gustoasă; a se înfrupta. ◊ Expr. A se îndulci la ceva = a descoperi un lucru bun și a-l căuta mereu; a se deda la... 2. Refl. A trage folos, a se înfrupta. 3. Tranz. Fig. A face mai bun, a satisface; a umple de mulțumire; a desfăta. 4. Tranz. Fig. A face mai puțin aspru, mai puțin dur, mai puțin violent; a domoli, a estompa. ♦ Tranz. și refl. A (se) îmbuna, a (se) îmblânzi. – În + dulce. DOOM
îndulcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndulcésc, imperf. 3 sg. îndulceá; conj. prez. 3 să îndulceáscă
îndulciți
ÎNDULCÍT, -Ă, îndulciți, -te, adj. 1. (Despre mâncăruri și băuturi) Care a fost făcut (mai) dulce (prin adaos de zahăr, miere etc.). 2. Fig. Blând, domol. – V. îndulci.
îndulciții
ÎNDULCÍT, -Ă, îndulciți, -te, adj. 1. (Despre mâncăruri și băuturi) Care a fost făcut (mai) dulce (prin adaos de zahăr, miere etc.). 2. Fig. Blând, domol. – V. îndulci.
îndulciților
ÎNDULCÍT, -Ă, îndulciți, -te, adj. 1. (Despre mâncăruri și băuturi) Care a fost făcut (mai) dulce (prin adaos de zahăr, miere etc.). 2. Fig. Blând, domol. – V. îndulci.
îndumica
ÎNDUMICÁ vb. I v. dumica.
îndumnezei
ÎNDUMNEZEÍ, îndumnezeiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A diviniza. ♦ A glorifica, a preamări. – În + Dumnezeu. DOOM
îndumnezeí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndumnezeiésc, imperf. 3 sg. îndumnezeiá; conj. prez. 3 să îndumnezeiáscă
îndumnezeia
ÎNDUMNEZEÍ, îndumnezeiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A diviniza. ♦ A glorifica, a preamări. – În + Dumnezeu. DOOM
îndumnezeí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndumnezeiésc, imperf. 3 sg. îndumnezeiá; conj. prez. 3 să îndumnezeiáscă
îndumnezeiai
ÎNDUMNEZEÍ, îndumnezeiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A diviniza. ♦ A glorifica, a preamări. – În + Dumnezeu. DOOM
îndumnezeí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndumnezeiésc, imperf. 3 sg. îndumnezeiá; conj. prez. 3 să îndumnezeiáscă
îndumnezeiam
ÎNDUMNEZEÍ, îndumnezeiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A diviniza. ♦ A glorifica, a preamări. – În + Dumnezeu. DOOM
îndumnezeí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndumnezeiésc, imperf. 3 sg. îndumnezeiá; conj. prez. 3 să îndumnezeiáscă
îndumnezeiască
ÎNDUMNEZEÍ, îndumnezeiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A diviniza. ♦ A glorifica, a preamări. – În + Dumnezeu. DOOM
îndumnezeí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndumnezeiésc, imperf. 3 sg. îndumnezeiá; conj. prez. 3 să îndumnezeiáscă
îndumnezeiau
ÎNDUMNEZEÍ, îndumnezeiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A diviniza. ♦ A glorifica, a preamări. – În + Dumnezeu. DOOM
îndumnezeí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndumnezeiésc, imperf. 3 sg. îndumnezeiá; conj. prez. 3 să îndumnezeiáscă
îndumnezeiați
ÎNDUMNEZEÍ, îndumnezeiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A diviniza. ♦ A glorifica, a preamări. – În + Dumnezeu. DOOM
îndumnezeí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndumnezeiésc, imperf. 3 sg. îndumnezeiá; conj. prez. 3 să îndumnezeiáscă
îndumnezeiesc
ÎNDUMNEZEÍ, îndumnezeiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A diviniza. ♦ A glorifica, a preamări. – În + Dumnezeu. DOOM
îndumnezeí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndumnezeiésc, imperf. 3 sg. îndumnezeiá; conj. prez. 3 să îndumnezeiáscă
îndumnezeiește
ÎNDUMNEZEÍ, îndumnezeiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A diviniza. ♦ A glorifica, a preamări. – În + Dumnezeu. DOOM
îndumnezeí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndumnezeiésc, imperf. 3 sg. îndumnezeiá; conj. prez. 3 să îndumnezeiáscă
îndumnezeiești
ÎNDUMNEZEÍ, îndumnezeiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A diviniza. ♦ A glorifica, a preamări. – În + Dumnezeu. DOOM
îndumnezeí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndumnezeiésc, imperf. 3 sg. îndumnezeiá; conj. prez. 3 să îndumnezeiáscă
îndumnezeii
ÎNDUMNEZEÍ, îndumnezeiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A diviniza. ♦ A glorifica, a preamări. – În + Dumnezeu. DOOM
îndumnezeí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndumnezeiésc, imperf. 3 sg. îndumnezeiá; conj. prez. 3 să îndumnezeiáscă
îndumnezeim
ÎNDUMNEZEÍ, îndumnezeiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A diviniza. ♦ A glorifica, a preamări. – În + Dumnezeu. DOOM
îndumnezeí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndumnezeiésc, imperf. 3 sg. îndumnezeiá; conj. prez. 3 să îndumnezeiáscă
îndumnezeind
ÎNDUMNEZEÍ, îndumnezeiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A diviniza. ♦ A glorifica, a preamări. – În + Dumnezeu. DOOM
îndumnezeí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndumnezeiésc, imperf. 3 sg. îndumnezeiá; conj. prez. 3 să îndumnezeiáscă
îndumnezeire
ÎNDUMNEZEÍ, îndumnezeiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A diviniza. ♦ A glorifica, a preamări. – În + Dumnezeu. DOOM
îndumnezeí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndumnezeiésc, imperf. 3 sg. îndumnezeiá; conj. prez. 3 să îndumnezeiáscă
îndumnezeire
ÎNDUMNEZEÍRE s. f. (Rar) Faptul de a îndumnezeit divinizare, adorație. – V. îndumnezei. DOOM
îndumnezeíre (rar) s. f., g.-d. art. îndumnezeírii
îndumnezeirea
ÎNDUMNEZEÍRE s. f. (Rar) Faptul de a îndumnezeit divinizare, adorație. – V. îndumnezei. DOOM
îndumnezeíre (rar) s. f., g.-d. art. îndumnezeírii
îndumnezeiri
ÎNDUMNEZEÍRE s. f. (Rar) Faptul de a îndumnezeit divinizare, adorație. – V. îndumnezei. DOOM
îndumnezeíre (rar) s. f., g.-d. art. îndumnezeírii
îndumnezeirii
ÎNDUMNEZEÍRE s. f. (Rar) Faptul de a îndumnezeit divinizare, adorație. – V. îndumnezei. DOOM
îndumnezeíre (rar) s. f., g.-d. art. îndumnezeírii
îndumnezeirile
ÎNDUMNEZEÍRE s. f. (Rar) Faptul de a îndumnezeit divinizare, adorație. – V. îndumnezei. DOOM
îndumnezeíre (rar) s. f., g.-d. art. îndumnezeírii
îndumnezeirilor
ÎNDUMNEZEÍRE s. f. (Rar) Faptul de a îndumnezeit divinizare, adorație. – V. îndumnezei. DOOM
îndumnezeíre (rar) s. f., g.-d. art. îndumnezeírii
îndumnezeiră
ÎNDUMNEZEÍ, îndumnezeiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A diviniza. ♦ A glorifica, a preamări. – În + Dumnezeu. DOOM
îndumnezeí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndumnezeiésc, imperf. 3 sg. îndumnezeiá; conj. prez. 3 să îndumnezeiáscă
îndumnezeirăm
ÎNDUMNEZEÍ, îndumnezeiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A diviniza. ♦ A glorifica, a preamări. – În + Dumnezeu. DOOM
îndumnezeí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndumnezeiésc, imperf. 3 sg. îndumnezeiá; conj. prez. 3 să îndumnezeiáscă
îndumnezeirăți
ÎNDUMNEZEÍ, îndumnezeiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A diviniza. ♦ A glorifica, a preamări. – În + Dumnezeu. DOOM
îndumnezeí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndumnezeiésc, imperf. 3 sg. îndumnezeiá; conj. prez. 3 să îndumnezeiáscă
îndumnezeise
ÎNDUMNEZEÍ, îndumnezeiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A diviniza. ♦ A glorifica, a preamări. – În + Dumnezeu. DOOM
îndumnezeí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndumnezeiésc, imperf. 3 sg. îndumnezeiá; conj. prez. 3 să îndumnezeiáscă
îndumnezeisem
ÎNDUMNEZEÍ, îndumnezeiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A diviniza. ♦ A glorifica, a preamări. – În + Dumnezeu. DOOM
îndumnezeí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndumnezeiésc, imperf. 3 sg. îndumnezeiá; conj. prez. 3 să îndumnezeiáscă
îndumnezeiseră
ÎNDUMNEZEÍ, îndumnezeiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A diviniza. ♦ A glorifica, a preamări. – În + Dumnezeu. DOOM
îndumnezeí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndumnezeiésc, imperf. 3 sg. îndumnezeiá; conj. prez. 3 să îndumnezeiáscă
îndumnezeiserăm
ÎNDUMNEZEÍ, îndumnezeiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A diviniza. ♦ A glorifica, a preamări. – În + Dumnezeu. DOOM
îndumnezeí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndumnezeiésc, imperf. 3 sg. îndumnezeiá; conj. prez. 3 să îndumnezeiáscă
îndumnezeiserăți
ÎNDUMNEZEÍ, îndumnezeiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A diviniza. ♦ A glorifica, a preamări. – În + Dumnezeu. DOOM
îndumnezeí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndumnezeiésc, imperf. 3 sg. îndumnezeiá; conj. prez. 3 să îndumnezeiáscă
îndumnezeiseși
ÎNDUMNEZEÍ, îndumnezeiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A diviniza. ♦ A glorifica, a preamări. – În + Dumnezeu. DOOM
îndumnezeí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndumnezeiésc, imperf. 3 sg. îndumnezeiá; conj. prez. 3 să îndumnezeiáscă
îndumnezeiseți
ÎNDUMNEZEÍ, îndumnezeiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A diviniza. ♦ A glorifica, a preamări. – În + Dumnezeu. DOOM
îndumnezeí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndumnezeiésc, imperf. 3 sg. îndumnezeiá; conj. prez. 3 să îndumnezeiáscă
îndumnezeit
ÎNDUMNEZEÍ, îndumnezeiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A diviniza. ♦ A glorifica, a preamări. – În + Dumnezeu. DOOM
îndumnezeí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndumnezeiésc, imperf. 3 sg. îndumnezeiá; conj. prez. 3 să îndumnezeiáscă
îndumnezeit
ÎNDUMNEZEÍT, -Ă, îndumnezeiți, -te, adj. (Rar) Divin, minunat. – V. îndumnezei.
îndumnezeita
ÎNDUMNEZEÍT, -Ă, îndumnezeiți, -te, adj. (Rar) Divin, minunat. – V. îndumnezei.
îndumnezeite
ÎNDUMNEZEÍT, -Ă, îndumnezeiți, -te, adj. (Rar) Divin, minunat. – V. îndumnezei.
îndumnezeitei
ÎNDUMNEZEÍT, -Ă, îndumnezeiți, -te, adj. (Rar) Divin, minunat. – V. îndumnezei.
îndumnezeitele
ÎNDUMNEZEÍT, -Ă, îndumnezeiți, -te, adj. (Rar) Divin, minunat. – V. îndumnezei.
îndumnezeitelor
ÎNDUMNEZEÍT, -Ă, îndumnezeiți, -te, adj. (Rar) Divin, minunat. – V. îndumnezei.
îndumnezeitul
ÎNDUMNEZEÍT, -Ă, îndumnezeiți, -te, adj. (Rar) Divin, minunat. – V. îndumnezei.
îndumnezeitului
ÎNDUMNEZEÍT, -Ă, îndumnezeiți, -te, adj. (Rar) Divin, minunat. – V. îndumnezei.
îndumnezeiși
ÎNDUMNEZEÍ, îndumnezeiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A diviniza. ♦ A glorifica, a preamări. – În + Dumnezeu. DOOM
îndumnezeí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndumnezeiésc, imperf. 3 sg. îndumnezeiá; conj. prez. 3 să îndumnezeiáscă
îndumnezeiți
ÎNDUMNEZEÍ, îndumnezeiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A diviniza. ♦ A glorifica, a preamări. – În + Dumnezeu. DOOM
îndumnezeí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndumnezeiésc, imperf. 3 sg. îndumnezeiá; conj. prez. 3 să îndumnezeiáscă
îndumnezeiți
ÎNDUMNEZEÍT, -Ă, îndumnezeiți, -te, adj. (Rar) Divin, minunat. – V. îndumnezei.
îndumnezeiții
ÎNDUMNEZEÍT, -Ă, îndumnezeiți, -te, adj. (Rar) Divin, minunat. – V. îndumnezei.
îndumnezeiților
ÎNDUMNEZEÍT, -Ă, îndumnezeiți, -te, adj. (Rar) Divin, minunat. – V. îndumnezei.
înduplec
ÎNDUPLECÁ, îndúplec, vb. I. Tranz. A face pe cineva să se supună, să cedeze, să consimtă la ceva; a determina, a hotărî pe cineva să facă ceva. ♦ Refl. A se arăta milos, bun; a se îndura. – În + dupleca (Înv. „a îndupleca” < lat.). DOOM
înduplecá (a ~) (-du-ple-) vb., ind. prez. 3 îndúplecă
îndupleca
ÎNDUPLECÁ, îndúplec, vb. I. Tranz. A face pe cineva să se supună, să cedeze, să consimtă la ceva; a determina, a hotărî pe cineva să facă ceva. ♦ Refl. A se arăta milos, bun; a se îndura. – În + dupleca (Înv. „a îndupleca” < lat.). DOOM
înduplecá (a ~) (-du-ple-) vb., ind. prez. 3 îndúplecă
înduplecai
ÎNDUPLECÁ, îndúplec, vb. I. Tranz. A face pe cineva să se supună, să cedeze, să consimtă la ceva; a determina, a hotărî pe cineva să facă ceva. ♦ Refl. A se arăta milos, bun; a se îndura. – În + dupleca (Înv. „a îndupleca” < lat.). DOOM
înduplecá (a ~) (-du-ple-) vb., ind. prez. 3 îndúplecă
înduplecam
ÎNDUPLECÁ, îndúplec, vb. I. Tranz. A face pe cineva să se supună, să cedeze, să consimtă la ceva; a determina, a hotărî pe cineva să facă ceva. ♦ Refl. A se arăta milos, bun; a se îndura. – În + dupleca (Înv. „a îndupleca” < lat.). DOOM
înduplecá (a ~) (-du-ple-) vb., ind. prez. 3 îndúplecă
înduplecare
ÎNDUPLECÁ, îndúplec, vb. I. Tranz. A face pe cineva să se supună, să cedeze, să consimtă la ceva; a determina, a hotărî pe cineva să facă ceva. ♦ Refl. A se arăta milos, bun; a se îndura. – În + dupleca (Înv. „a îndupleca” < lat.). DOOM
înduplecá (a ~) (-du-ple-) vb., ind. prez. 3 îndúplecă
înduplecare
ÎNDUPLECÁRE s. f. Acțiunea de a (se) îndupleca. – V. îndupleca. DOOM
înduplecáre (-du-ple-) s. f., g.-d. art. înduplecắrii
înduplecarea
ÎNDUPLECÁRE s. f. Acțiunea de a (se) îndupleca. – V. îndupleca. DOOM
înduplecáre (-du-ple-) s. f., g.-d. art. înduplecắrii
înduplecară
ÎNDUPLECÁ, îndúplec, vb. I. Tranz. A face pe cineva să se supună, să cedeze, să consimtă la ceva; a determina, a hotărî pe cineva să facă ceva. ♦ Refl. A se arăta milos, bun; a se îndura. – În + dupleca (Înv. „a îndupleca” < lat.). DOOM
înduplecá (a ~) (-du-ple-) vb., ind. prez. 3 îndúplecă
înduplecarăm
ÎNDUPLECÁ, îndúplec, vb. I. Tranz. A face pe cineva să se supună, să cedeze, să consimtă la ceva; a determina, a hotărî pe cineva să facă ceva. ♦ Refl. A se arăta milos, bun; a se îndura. – În + dupleca (Înv. „a îndupleca” < lat.). DOOM
înduplecá (a ~) (-du-ple-) vb., ind. prez. 3 îndúplecă
înduplecarăți
ÎNDUPLECÁ, îndúplec, vb. I. Tranz. A face pe cineva să se supună, să cedeze, să consimtă la ceva; a determina, a hotărî pe cineva să facă ceva. ♦ Refl. A se arăta milos, bun; a se îndura. – În + dupleca (Înv. „a îndupleca” < lat.). DOOM
înduplecá (a ~) (-du-ple-) vb., ind. prez. 3 îndúplecă
înduplecase
ÎNDUPLECÁ, îndúplec, vb. I. Tranz. A face pe cineva să se supună, să cedeze, să consimtă la ceva; a determina, a hotărî pe cineva să facă ceva. ♦ Refl. A se arăta milos, bun; a se îndura. – În + dupleca (Înv. „a îndupleca” < lat.). DOOM
înduplecá (a ~) (-du-ple-) vb., ind. prez. 3 îndúplecă
înduplecasem
ÎNDUPLECÁ, îndúplec, vb. I. Tranz. A face pe cineva să se supună, să cedeze, să consimtă la ceva; a determina, a hotărî pe cineva să facă ceva. ♦ Refl. A se arăta milos, bun; a se îndura. – În + dupleca (Înv. „a îndupleca” < lat.). DOOM
înduplecá (a ~) (-du-ple-) vb., ind. prez. 3 îndúplecă
înduplecaseră
ÎNDUPLECÁ, îndúplec, vb. I. Tranz. A face pe cineva să se supună, să cedeze, să consimtă la ceva; a determina, a hotărî pe cineva să facă ceva. ♦ Refl. A se arăta milos, bun; a se îndura. – În + dupleca (Înv. „a îndupleca” < lat.). DOOM
înduplecá (a ~) (-du-ple-) vb., ind. prez. 3 îndúplecă
înduplecaserăm
ÎNDUPLECÁ, îndúplec, vb. I. Tranz. A face pe cineva să se supună, să cedeze, să consimtă la ceva; a determina, a hotărî pe cineva să facă ceva. ♦ Refl. A se arăta milos, bun; a se îndura. – În + dupleca (Înv. „a îndupleca” < lat.). DOOM
înduplecá (a ~) (-du-ple-) vb., ind. prez. 3 îndúplecă
înduplecaserăți
ÎNDUPLECÁ, îndúplec, vb. I. Tranz. A face pe cineva să se supună, să cedeze, să consimtă la ceva; a determina, a hotărî pe cineva să facă ceva. ♦ Refl. A se arăta milos, bun; a se îndura. – În + dupleca (Înv. „a îndupleca” < lat.). DOOM
înduplecá (a ~) (-du-ple-) vb., ind. prez. 3 îndúplecă
înduplecaseși
ÎNDUPLECÁ, îndúplec, vb. I. Tranz. A face pe cineva să se supună, să cedeze, să consimtă la ceva; a determina, a hotărî pe cineva să facă ceva. ♦ Refl. A se arăta milos, bun; a se îndura. – În + dupleca (Înv. „a îndupleca” < lat.). DOOM
înduplecá (a ~) (-du-ple-) vb., ind. prez. 3 îndúplecă
înduplecaseți
ÎNDUPLECÁ, îndúplec, vb. I. Tranz. A face pe cineva să se supună, să cedeze, să consimtă la ceva; a determina, a hotărî pe cineva să facă ceva. ♦ Refl. A se arăta milos, bun; a se îndura. – În + dupleca (Înv. „a îndupleca” < lat.). DOOM
înduplecá (a ~) (-du-ple-) vb., ind. prez. 3 îndúplecă
înduplecat
ÎNDUPLECÁ, îndúplec, vb. I. Tranz. A face pe cineva să se supună, să cedeze, să consimtă la ceva; a determina, a hotărî pe cineva să facă ceva. ♦ Refl. A se arăta milos, bun; a se îndura. – În + dupleca (Înv. „a îndupleca” < lat.). DOOM
înduplecá (a ~) (-du-ple-) vb., ind. prez. 3 îndúplecă
înduplecau
ÎNDUPLECÁ, îndúplec, vb. I. Tranz. A face pe cineva să se supună, să cedeze, să consimtă la ceva; a determina, a hotărî pe cineva să facă ceva. ♦ Refl. A se arăta milos, bun; a se îndura. – În + dupleca (Înv. „a îndupleca” < lat.). DOOM
înduplecá (a ~) (-du-ple-) vb., ind. prez. 3 îndúplecă
înduplecași
ÎNDUPLECÁ, îndúplec, vb. I. Tranz. A face pe cineva să se supună, să cedeze, să consimtă la ceva; a determina, a hotărî pe cineva să facă ceva. ♦ Refl. A se arăta milos, bun; a se îndura. – În + dupleca (Înv. „a îndupleca” < lat.). DOOM
înduplecá (a ~) (-du-ple-) vb., ind. prez. 3 îndúplecă
înduplecați
ÎNDUPLECÁ, îndúplec, vb. I. Tranz. A face pe cineva să se supună, să cedeze, să consimtă la ceva; a determina, a hotărî pe cineva să facă ceva. ♦ Refl. A se arăta milos, bun; a se îndura. – În + dupleca (Înv. „a îndupleca” < lat.). DOOM
înduplecá (a ~) (-du-ple-) vb., ind. prez. 3 îndúplecă
înduplece
ÎNDUPLECÁ, îndúplec, vb. I. Tranz. A face pe cineva să se supună, să cedeze, să consimtă la ceva; a determina, a hotărî pe cineva să facă ceva. ♦ Refl. A se arăta milos, bun; a se îndura. – În + dupleca (Înv. „a îndupleca” < lat.). DOOM
înduplecá (a ~) (-du-ple-) vb., ind. prez. 3 îndúplecă
îndupleci
ÎNDUPLECÁ, îndúplec, vb. I. Tranz. A face pe cineva să se supună, să cedeze, să consimtă la ceva; a determina, a hotărî pe cineva să facă ceva. ♦ Refl. A se arăta milos, bun; a se îndura. – În + dupleca (Înv. „a îndupleca” < lat.). DOOM
înduplecá (a ~) (-du-ple-) vb., ind. prez. 3 îndúplecă
înduplecând
ÎNDUPLECÁ, îndúplec, vb. I. Tranz. A face pe cineva să se supună, să cedeze, să consimtă la ceva; a determina, a hotărî pe cineva să facă ceva. ♦ Refl. A se arăta milos, bun; a se îndura. – În + dupleca (Înv. „a îndupleca” < lat.). DOOM
înduplecá (a ~) (-du-ple-) vb., ind. prez. 3 îndúplecă
înduplecînd
ÎNDUPLECÁ, îndúplec, vb. I. Tranz. A face pe cineva să se supună, să cedeze, să consimtă la ceva; a determina, a hotărî pe cineva să facă ceva. ♦ Refl. A se arăta milos, bun; a se îndura. – În + dupleca (Înv. „a îndupleca” < lat.). DOOM
înduplecá (a ~) (-du-ple-) vb., ind. prez. 3 îndúplecă
înduplecări
ÎNDUPLECÁRE s. f. Acțiunea de a (se) îndupleca. – V. îndupleca. DOOM
înduplecáre (-du-ple-) s. f., g.-d. art. înduplecắrii
înduplecării
ÎNDUPLECÁRE s. f. Acțiunea de a (se) îndupleca. – V. îndupleca. DOOM
înduplecáre (-du-ple-) s. f., g.-d. art. înduplecắrii
înduplecările
ÎNDUPLECÁRE s. f. Acțiunea de a (se) îndupleca. – V. îndupleca. DOOM
înduplecáre (-du-ple-) s. f., g.-d. art. înduplecắrii
înduplecărilor
ÎNDUPLECÁRE s. f. Acțiunea de a (se) îndupleca. – V. îndupleca. DOOM
înduplecáre (-du-ple-) s. f., g.-d. art. înduplecắrii
înduplecătoare
ÎNDUPLECĂTÓR, -OÁRE, înduplecători, -oare, adj. (Înv.) Care înduplecă; convingător. – Îndupleca + suf. -ător. DOOM
înduplecătór (înv.) (-du-ple-) adj. m., pl. înduplecătóri; f. sg. și pl. înduplecătoáre
înduplecătoarea
ÎNDUPLECĂTÓR, -OÁRE, înduplecători, -oare, adj. (Înv.) Care înduplecă; convingător. – Îndupleca + suf. -ător. DOOM
înduplecătór (înv.) (-du-ple-) adj. m., pl. înduplecătóri; f. sg. și pl. înduplecătoáre
înduplecătoarei
ÎNDUPLECĂTÓR, -OÁRE, înduplecători, -oare, adj. (Înv.) Care înduplecă; convingător. – Îndupleca + suf. -ător. DOOM
înduplecătór (înv.) (-du-ple-) adj. m., pl. înduplecătóri; f. sg. și pl. înduplecătoáre
înduplecătoarele
ÎNDUPLECĂTÓR, -OÁRE, înduplecători, -oare, adj. (Înv.) Care înduplecă; convingător. – Îndupleca + suf. -ător. DOOM
înduplecătór (înv.) (-du-ple-) adj. m., pl. înduplecătóri; f. sg. și pl. înduplecătoáre
înduplecătoarelor
ÎNDUPLECĂTÓR, -OÁRE, înduplecători, -oare, adj. (Înv.) Care înduplecă; convingător. – Îndupleca + suf. -ător. DOOM
înduplecătór (înv.) (-du-ple-) adj. m., pl. înduplecătóri; f. sg. și pl. înduplecătoáre
înduplecător
ÎNDUPLECĂTÓR, -OÁRE, înduplecători, -oare, adj. (Înv.) Care înduplecă; convingător. – Îndupleca + suf. -ător. DOOM
înduplecătór (înv.) (-du-ple-) adj. m., pl. înduplecătóri; f. sg. și pl. înduplecătoáre
înduplecători
ÎNDUPLECĂTÓR, -OÁRE, înduplecători, -oare, adj. (Înv.) Care înduplecă; convingător. – Îndupleca + suf. -ător. DOOM
înduplecătór (înv.) (-du-ple-) adj. m., pl. înduplecătóri; f. sg. și pl. înduplecătoáre
înduplecătorii
ÎNDUPLECĂTÓR, -OÁRE, înduplecători, -oare, adj. (Înv.) Care înduplecă; convingător. – Îndupleca + suf. -ător. DOOM
înduplecătór (înv.) (-du-ple-) adj. m., pl. înduplecătóri; f. sg. și pl. înduplecătoáre
înduplecătorilor
ÎNDUPLECĂTÓR, -OÁRE, înduplecători, -oare, adj. (Înv.) Care înduplecă; convingător. – Îndupleca + suf. -ător. DOOM
înduplecătór (înv.) (-du-ple-) adj. m., pl. înduplecătóri; f. sg. și pl. înduplecătoáre
înduplecătorul
ÎNDUPLECĂTÓR, -OÁRE, înduplecători, -oare, adj. (Înv.) Care înduplecă; convingător. – Îndupleca + suf. -ător. DOOM
înduplecătór (înv.) (-du-ple-) adj. m., pl. înduplecătóri; f. sg. și pl. înduplecătoáre
înduplecătorului
ÎNDUPLECĂTÓR, -OÁRE, înduplecători, -oare, adj. (Înv.) Care înduplecă; convingător. – Îndupleca + suf. -ător. DOOM
înduplecătór (înv.) (-du-ple-) adj. m., pl. înduplecătóri; f. sg. și pl. înduplecătoáre
îndur
ÎNDURÁ, îndúr, vb. I. 1. Tranz. A suporta cu răbdare un necaz, o durere, o boală etc.; a pătimi, a suferi. 2. Refl. A se arăta milos, bun; a se îndupleca. ♦ A-i fi milă cuiva de cineva. 3. Refl. A consimți, a-l lăsa pe cineva inima să..., a se hotărî. – Lat. indurare (1 și după fr. endurer). DOOM
îndurá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndúră
îndura
ÎNDURÁ, îndúr, vb. I. 1. Tranz. A suporta cu răbdare un necaz, o durere, o boală etc.; a pătimi, a suferi. 2. Refl. A se arăta milos, bun; a se îndupleca. ♦ A-i fi milă cuiva de cineva. 3. Refl. A consimți, a-l lăsa pe cineva inima să..., a se hotărî. – Lat. indurare (1 și după fr. endurer). DOOM
îndurá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndúră
îndurai
ÎNDURÁ, îndúr, vb. I. 1. Tranz. A suporta cu răbdare un necaz, o durere, o boală etc.; a pătimi, a suferi. 2. Refl. A se arăta milos, bun; a se îndupleca. ♦ A-i fi milă cuiva de cineva. 3. Refl. A consimți, a-l lăsa pe cineva inima să..., a se hotărî. – Lat. indurare (1 și după fr. endurer). DOOM
îndurá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndúră
înduram
ÎNDURÁ, îndúr, vb. I. 1. Tranz. A suporta cu răbdare un necaz, o durere, o boală etc.; a pătimi, a suferi. 2. Refl. A se arăta milos, bun; a se îndupleca. ♦ A-i fi milă cuiva de cineva. 3. Refl. A consimți, a-l lăsa pe cineva inima să..., a se hotărî. – Lat. indurare (1 și după fr. endurer). DOOM
îndurá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndúră
îndurare
ÎNDURÁ, îndúr, vb. I. 1. Tranz. A suporta cu răbdare un necaz, o durere, o boală etc.; a pătimi, a suferi. 2. Refl. A se arăta milos, bun; a se îndupleca. ♦ A-i fi milă cuiva de cineva. 3. Refl. A consimți, a-l lăsa pe cineva inima să..., a se hotărî. – Lat. indurare (1 și după fr. endurer). DOOM
îndurá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndúră
îndurare
ÎNDURÁRE, îndurări, s. f. Acțiunea de a (se) îndura și rezultatul ei; putere de a răbda; răbdare; milă, compătimire, bunătate. – V. îndura. DOOM
înduráre s. f., g.-d. art. îndurắrii; pl. îndurắri
îndurarea
ÎNDURÁRE, îndurări, s. f. Acțiunea de a (se) îndura și rezultatul ei; putere de a răbda; răbdare; milă, compătimire, bunătate. – V. îndura. DOOM
înduráre s. f., g.-d. art. îndurắrii; pl. îndurắri
îndurară
ÎNDURÁ, îndúr, vb. I. 1. Tranz. A suporta cu răbdare un necaz, o durere, o boală etc.; a pătimi, a suferi. 2. Refl. A se arăta milos, bun; a se îndupleca. ♦ A-i fi milă cuiva de cineva. 3. Refl. A consimți, a-l lăsa pe cineva inima să..., a se hotărî. – Lat. indurare (1 și după fr. endurer). DOOM
îndurá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndúră
îndurarăm
ÎNDURÁ, îndúr, vb. I. 1. Tranz. A suporta cu răbdare un necaz, o durere, o boală etc.; a pătimi, a suferi. 2. Refl. A se arăta milos, bun; a se îndupleca. ♦ A-i fi milă cuiva de cineva. 3. Refl. A consimți, a-l lăsa pe cineva inima să..., a se hotărî. – Lat. indurare (1 și după fr. endurer). DOOM
îndurá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndúră
îndurarăți
ÎNDURÁ, îndúr, vb. I. 1. Tranz. A suporta cu răbdare un necaz, o durere, o boală etc.; a pătimi, a suferi. 2. Refl. A se arăta milos, bun; a se îndupleca. ♦ A-i fi milă cuiva de cineva. 3. Refl. A consimți, a-l lăsa pe cineva inima să..., a se hotărî. – Lat. indurare (1 și după fr. endurer). DOOM
îndurá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndúră
îndurase
ÎNDURÁ, îndúr, vb. I. 1. Tranz. A suporta cu răbdare un necaz, o durere, o boală etc.; a pătimi, a suferi. 2. Refl. A se arăta milos, bun; a se îndupleca. ♦ A-i fi milă cuiva de cineva. 3. Refl. A consimți, a-l lăsa pe cineva inima să..., a se hotărî. – Lat. indurare (1 și după fr. endurer). DOOM
îndurá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndúră
îndurasem
ÎNDURÁ, îndúr, vb. I. 1. Tranz. A suporta cu răbdare un necaz, o durere, o boală etc.; a pătimi, a suferi. 2. Refl. A se arăta milos, bun; a se îndupleca. ♦ A-i fi milă cuiva de cineva. 3. Refl. A consimți, a-l lăsa pe cineva inima să..., a se hotărî. – Lat. indurare (1 și după fr. endurer). DOOM
îndurá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndúră
înduraseră
ÎNDURÁ, îndúr, vb. I. 1. Tranz. A suporta cu răbdare un necaz, o durere, o boală etc.; a pătimi, a suferi. 2. Refl. A se arăta milos, bun; a se îndupleca. ♦ A-i fi milă cuiva de cineva. 3. Refl. A consimți, a-l lăsa pe cineva inima să..., a se hotărî. – Lat. indurare (1 și după fr. endurer). DOOM
îndurá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndúră
înduraserăm
ÎNDURÁ, îndúr, vb. I. 1. Tranz. A suporta cu răbdare un necaz, o durere, o boală etc.; a pătimi, a suferi. 2. Refl. A se arăta milos, bun; a se îndupleca. ♦ A-i fi milă cuiva de cineva. 3. Refl. A consimți, a-l lăsa pe cineva inima să..., a se hotărî. – Lat. indurare (1 și după fr. endurer). DOOM
îndurá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndúră
înduraserăți
ÎNDURÁ, îndúr, vb. I. 1. Tranz. A suporta cu răbdare un necaz, o durere, o boală etc.; a pătimi, a suferi. 2. Refl. A se arăta milos, bun; a se îndupleca. ♦ A-i fi milă cuiva de cineva. 3. Refl. A consimți, a-l lăsa pe cineva inima să..., a se hotărî. – Lat. indurare (1 și după fr. endurer). DOOM
îndurá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndúră
înduraseși
ÎNDURÁ, îndúr, vb. I. 1. Tranz. A suporta cu răbdare un necaz, o durere, o boală etc.; a pătimi, a suferi. 2. Refl. A se arăta milos, bun; a se îndupleca. ♦ A-i fi milă cuiva de cineva. 3. Refl. A consimți, a-l lăsa pe cineva inima să..., a se hotărî. – Lat. indurare (1 și după fr. endurer). DOOM
îndurá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndúră
înduraseți
ÎNDURÁ, îndúr, vb. I. 1. Tranz. A suporta cu răbdare un necaz, o durere, o boală etc.; a pătimi, a suferi. 2. Refl. A se arăta milos, bun; a se îndupleca. ♦ A-i fi milă cuiva de cineva. 3. Refl. A consimți, a-l lăsa pe cineva inima să..., a se hotărî. – Lat. indurare (1 și după fr. endurer). DOOM
îndurá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndúră
îndurat
ÎNDURÁ, îndúr, vb. I. 1. Tranz. A suporta cu răbdare un necaz, o durere, o boală etc.; a pătimi, a suferi. 2. Refl. A se arăta milos, bun; a se îndupleca. ♦ A-i fi milă cuiva de cineva. 3. Refl. A consimți, a-l lăsa pe cineva inima să..., a se hotărî. – Lat. indurare (1 și după fr. endurer). DOOM
îndurá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndúră
îndurat
ÎNDURÁ, îndúr, vb. I. 1. Tranz. A suporta cu răbdare un necaz, o durere, o boală etc.; a pătimi, a suferi. 2. Refl. A se arăta milos, bun; a se îndupleca. ♦ A-i fi milă cuiva de cineva. 3. Refl. A consimți, a-l lăsa pe cineva inima să..., a se hotărî. – Lat. indurare (1 și după fr. endurer).
îndurata
ÎNDURÁ, îndúr, vb. I. 1. Tranz. A suporta cu răbdare un necaz, o durere, o boală etc.; a pătimi, a suferi. 2. Refl. A se arăta milos, bun; a se îndupleca. ♦ A-i fi milă cuiva de cineva. 3. Refl. A consimți, a-l lăsa pe cineva inima să..., a se hotărî. – Lat. indurare (1 și după fr. endurer).
îndurate
ÎNDURÁ, îndúr, vb. I. 1. Tranz. A suporta cu răbdare un necaz, o durere, o boală etc.; a pătimi, a suferi. 2. Refl. A se arăta milos, bun; a se îndupleca. ♦ A-i fi milă cuiva de cineva. 3. Refl. A consimți, a-l lăsa pe cineva inima să..., a se hotărî. – Lat. indurare (1 și după fr. endurer).
înduratei
ÎNDURÁ, îndúr, vb. I. 1. Tranz. A suporta cu răbdare un necaz, o durere, o boală etc.; a pătimi, a suferi. 2. Refl. A se arăta milos, bun; a se îndupleca. ♦ A-i fi milă cuiva de cineva. 3. Refl. A consimți, a-l lăsa pe cineva inima să..., a se hotărî. – Lat. indurare (1 și după fr. endurer).
înduratele
ÎNDURÁ, îndúr, vb. I. 1. Tranz. A suporta cu răbdare un necaz, o durere, o boală etc.; a pătimi, a suferi. 2. Refl. A se arăta milos, bun; a se îndupleca. ♦ A-i fi milă cuiva de cineva. 3. Refl. A consimți, a-l lăsa pe cineva inima să..., a se hotărî. – Lat. indurare (1 și după fr. endurer).
înduratelor
ÎNDURÁ, îndúr, vb. I. 1. Tranz. A suporta cu răbdare un necaz, o durere, o boală etc.; a pătimi, a suferi. 2. Refl. A se arăta milos, bun; a se îndupleca. ♦ A-i fi milă cuiva de cineva. 3. Refl. A consimți, a-l lăsa pe cineva inima să..., a se hotărî. – Lat. indurare (1 și după fr. endurer).
înduratul
ÎNDURÁ, îndúr, vb. I. 1. Tranz. A suporta cu răbdare un necaz, o durere, o boală etc.; a pătimi, a suferi. 2. Refl. A se arăta milos, bun; a se îndupleca. ♦ A-i fi milă cuiva de cineva. 3. Refl. A consimți, a-l lăsa pe cineva inima să..., a se hotărî. – Lat. indurare (1 și după fr. endurer).
înduratului
ÎNDURÁ, îndúr, vb. I. 1. Tranz. A suporta cu răbdare un necaz, o durere, o boală etc.; a pătimi, a suferi. 2. Refl. A se arăta milos, bun; a se îndupleca. ♦ A-i fi milă cuiva de cineva. 3. Refl. A consimți, a-l lăsa pe cineva inima să..., a se hotărî. – Lat. indurare (1 și după fr. endurer).
îndurau
ÎNDURÁ, îndúr, vb. I. 1. Tranz. A suporta cu răbdare un necaz, o durere, o boală etc.; a pătimi, a suferi. 2. Refl. A se arăta milos, bun; a se îndupleca. ♦ A-i fi milă cuiva de cineva. 3. Refl. A consimți, a-l lăsa pe cineva inima să..., a se hotărî. – Lat. indurare (1 și după fr. endurer). DOOM
îndurá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndúră
îndurași
ÎNDURÁ, îndúr, vb. I. 1. Tranz. A suporta cu răbdare un necaz, o durere, o boală etc.; a pătimi, a suferi. 2. Refl. A se arăta milos, bun; a se îndupleca. ♦ A-i fi milă cuiva de cineva. 3. Refl. A consimți, a-l lăsa pe cineva inima să..., a se hotărî. – Lat. indurare (1 și după fr. endurer). DOOM
îndurá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndúră
îndurați
ÎNDURÁ, îndúr, vb. I. 1. Tranz. A suporta cu răbdare un necaz, o durere, o boală etc.; a pătimi, a suferi. 2. Refl. A se arăta milos, bun; a se îndupleca. ♦ A-i fi milă cuiva de cineva. 3. Refl. A consimți, a-l lăsa pe cineva inima să..., a se hotărî. – Lat. indurare (1 și după fr. endurer). DOOM
îndurá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndúră
îndurați
ÎNDURÁ, îndúr, vb. I. 1. Tranz. A suporta cu răbdare un necaz, o durere, o boală etc.; a pătimi, a suferi. 2. Refl. A se arăta milos, bun; a se îndupleca. ♦ A-i fi milă cuiva de cineva. 3. Refl. A consimți, a-l lăsa pe cineva inima să..., a se hotărî. – Lat. indurare (1 și după fr. endurer).
îndurații
ÎNDURÁ, îndúr, vb. I. 1. Tranz. A suporta cu răbdare un necaz, o durere, o boală etc.; a pătimi, a suferi. 2. Refl. A se arăta milos, bun; a se îndupleca. ♦ A-i fi milă cuiva de cineva. 3. Refl. A consimți, a-l lăsa pe cineva inima să..., a se hotărî. – Lat. indurare (1 și după fr. endurer).
înduraților
ÎNDURÁ, îndúr, vb. I. 1. Tranz. A suporta cu răbdare un necaz, o durere, o boală etc.; a pătimi, a suferi. 2. Refl. A se arăta milos, bun; a se îndupleca. ♦ A-i fi milă cuiva de cineva. 3. Refl. A consimți, a-l lăsa pe cineva inima să..., a se hotărî. – Lat. indurare (1 și după fr. endurer).
îndure
ÎNDURÁ, îndúr, vb. I. 1. Tranz. A suporta cu răbdare un necaz, o durere, o boală etc.; a pătimi, a suferi. 2. Refl. A se arăta milos, bun; a se îndupleca. ♦ A-i fi milă cuiva de cineva. 3. Refl. A consimți, a-l lăsa pe cineva inima să..., a se hotărî. – Lat. indurare (1 și după fr. endurer). DOOM
îndurá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndúră
îndurera
ÎNDURERÁ, îndurerez, vb. I. Tranz. A provoca cuiva o durere sufletească; a întrista, a amărî, a mâhni. ♦ (Rar) A pricinui cuiva o durere fizică. – În + durere (după fr. endolorir). DOOM
îndurerá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndurereáză
îndurerai
ÎNDURERÁ, îndurerez, vb. I. Tranz. A provoca cuiva o durere sufletească; a întrista, a amărî, a mâhni. ♦ (Rar) A pricinui cuiva o durere fizică. – În + durere (după fr. endolorir). DOOM
îndurerá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndurereáză
îndureram
ÎNDURERÁ, îndurerez, vb. I. Tranz. A provoca cuiva o durere sufletească; a întrista, a amărî, a mâhni. ♦ (Rar) A pricinui cuiva o durere fizică. – În + durere (după fr. endolorir). DOOM
îndurerá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndurereáză
îndurerare
ÎNDURERÁ, îndurerez, vb. I. Tranz. A provoca cuiva o durere sufletească; a întrista, a amărî, a mâhni. ♦ (Rar) A pricinui cuiva o durere fizică. – În + durere (după fr. endolorir). DOOM
îndurerá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndurereáză
îndurerare
ÎNDURERÁRE s. f. Mâhnire, întristare. – V. îndurera. DOOM
îndureráre s. f., g.-d. art. îndurerắrii
îndurerarea
ÎNDURERÁRE s. f. Mâhnire, întristare. – V. îndurera. DOOM
îndureráre s. f., g.-d. art. îndurerắrii
îndurerară
ÎNDURERÁ, îndurerez, vb. I. Tranz. A provoca cuiva o durere sufletească; a întrista, a amărî, a mâhni. ♦ (Rar) A pricinui cuiva o durere fizică. – În + durere (după fr. endolorir). DOOM
îndurerá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndurereáză
îndurerarăm
ÎNDURERÁ, îndurerez, vb. I. Tranz. A provoca cuiva o durere sufletească; a întrista, a amărî, a mâhni. ♦ (Rar) A pricinui cuiva o durere fizică. – În + durere (după fr. endolorir). DOOM
îndurerá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndurereáză
îndurerarăți
ÎNDURERÁ, îndurerez, vb. I. Tranz. A provoca cuiva o durere sufletească; a întrista, a amărî, a mâhni. ♦ (Rar) A pricinui cuiva o durere fizică. – În + durere (după fr. endolorir). DOOM
îndurerá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndurereáză
îndurerase
ÎNDURERÁ, îndurerez, vb. I. Tranz. A provoca cuiva o durere sufletească; a întrista, a amărî, a mâhni. ♦ (Rar) A pricinui cuiva o durere fizică. – În + durere (după fr. endolorir). DOOM
îndurerá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndurereáză
îndurerasem
ÎNDURERÁ, îndurerez, vb. I. Tranz. A provoca cuiva o durere sufletească; a întrista, a amărî, a mâhni. ♦ (Rar) A pricinui cuiva o durere fizică. – În + durere (după fr. endolorir). DOOM
îndurerá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndurereáză
îndureraseră
ÎNDURERÁ, îndurerez, vb. I. Tranz. A provoca cuiva o durere sufletească; a întrista, a amărî, a mâhni. ♦ (Rar) A pricinui cuiva o durere fizică. – În + durere (după fr. endolorir). DOOM
îndurerá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndurereáză
îndureraserăm
ÎNDURERÁ, îndurerez, vb. I. Tranz. A provoca cuiva o durere sufletească; a întrista, a amărî, a mâhni. ♦ (Rar) A pricinui cuiva o durere fizică. – În + durere (după fr. endolorir). DOOM
îndurerá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndurereáză
îndureraserăți
ÎNDURERÁ, îndurerez, vb. I. Tranz. A provoca cuiva o durere sufletească; a întrista, a amărî, a mâhni. ♦ (Rar) A pricinui cuiva o durere fizică. – În + durere (după fr. endolorir). DOOM
îndurerá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndurereáză
îndureraseși
ÎNDURERÁ, îndurerez, vb. I. Tranz. A provoca cuiva o durere sufletească; a întrista, a amărî, a mâhni. ♦ (Rar) A pricinui cuiva o durere fizică. – În + durere (după fr. endolorir). DOOM
îndurerá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndurereáză
îndureraseți
ÎNDURERÁ, îndurerez, vb. I. Tranz. A provoca cuiva o durere sufletească; a întrista, a amărî, a mâhni. ♦ (Rar) A pricinui cuiva o durere fizică. – În + durere (după fr. endolorir). DOOM
îndurerá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndurereáză
îndurerat
ÎNDURERÁ, îndurerez, vb. I. Tranz. A provoca cuiva o durere sufletească; a întrista, a amărî, a mâhni. ♦ (Rar) A pricinui cuiva o durere fizică. – În + durere (după fr. endolorir). DOOM
îndurerá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndurereáză
îndurerat
ÎNDURERÁT, -Ă, îndurerați, -te, adj. Care încearcă, suportă o mare durere sufletească; trist, amărât. ♦ Care exprimă durere, mâhnire. – V. îndurera.
îndurerata
ÎNDURERÁT, -Ă, îndurerați, -te, adj. Care încearcă, suportă o mare durere sufletească; trist, amărât. ♦ Care exprimă durere, mâhnire. – V. îndurera.
îndurerate
ÎNDURERÁT, -Ă, îndurerați, -te, adj. Care încearcă, suportă o mare durere sufletească; trist, amărât. ♦ Care exprimă durere, mâhnire. – V. îndurera.
îndureratei
ÎNDURERÁT, -Ă, îndurerați, -te, adj. Care încearcă, suportă o mare durere sufletească; trist, amărât. ♦ Care exprimă durere, mâhnire. – V. îndurera.
îndureratele
ÎNDURERÁT, -Ă, îndurerați, -te, adj. Care încearcă, suportă o mare durere sufletească; trist, amărât. ♦ Care exprimă durere, mâhnire. – V. îndurera.
îndureratelor
ÎNDURERÁT, -Ă, îndurerați, -te, adj. Care încearcă, suportă o mare durere sufletească; trist, amărât. ♦ Care exprimă durere, mâhnire. – V. îndurera.
îndureratul
ÎNDURERÁT, -Ă, îndurerați, -te, adj. Care încearcă, suportă o mare durere sufletească; trist, amărât. ♦ Care exprimă durere, mâhnire. – V. îndurera.
îndureratului
ÎNDURERÁT, -Ă, îndurerați, -te, adj. Care încearcă, suportă o mare durere sufletească; trist, amărât. ♦ Care exprimă durere, mâhnire. – V. îndurera.
îndurerau
ÎNDURERÁ, îndurerez, vb. I. Tranz. A provoca cuiva o durere sufletească; a întrista, a amărî, a mâhni. ♦ (Rar) A pricinui cuiva o durere fizică. – În + durere (după fr. endolorir). DOOM
îndurerá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndurereáză
îndurerași
ÎNDURERÁ, îndurerez, vb. I. Tranz. A provoca cuiva o durere sufletească; a întrista, a amărî, a mâhni. ♦ (Rar) A pricinui cuiva o durere fizică. – În + durere (după fr. endolorir). DOOM
îndurerá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndurereáză
îndurerați
ÎNDURERÁ, îndurerez, vb. I. Tranz. A provoca cuiva o durere sufletească; a întrista, a amărî, a mâhni. ♦ (Rar) A pricinui cuiva o durere fizică. – În + durere (după fr. endolorir). DOOM
îndurerá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndurereáză
îndurerați
ÎNDURERÁT, -Ă, îndurerați, -te, adj. Care încearcă, suportă o mare durere sufletească; trist, amărât. ♦ Care exprimă durere, mâhnire. – V. îndurera.
îndurerații
ÎNDURERÁT, -Ă, îndurerați, -te, adj. Care încearcă, suportă o mare durere sufletească; trist, amărât. ♦ Care exprimă durere, mâhnire. – V. îndurera.
îndureraților
ÎNDURERÁT, -Ă, îndurerați, -te, adj. Care încearcă, suportă o mare durere sufletească; trist, amărât. ♦ Care exprimă durere, mâhnire. – V. îndurera.
îndurerează
ÎNDURERÁ, îndurerez, vb. I. Tranz. A provoca cuiva o durere sufletească; a întrista, a amărî, a mâhni. ♦ (Rar) A pricinui cuiva o durere fizică. – În + durere (după fr. endolorir). DOOM
îndurerá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndurereáză
îndurerez
ÎNDURERÁ, îndurerez, vb. I. Tranz. A provoca cuiva o durere sufletească; a întrista, a amărî, a mâhni. ♦ (Rar) A pricinui cuiva o durere fizică. – În + durere (după fr. endolorir). DOOM
îndurerá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndurereáză
îndurereze
ÎNDURERÁ, îndurerez, vb. I. Tranz. A provoca cuiva o durere sufletească; a întrista, a amărî, a mâhni. ♦ (Rar) A pricinui cuiva o durere fizică. – În + durere (după fr. endolorir). DOOM
îndurerá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndurereáză
îndurerezi
ÎNDURERÁ, îndurerez, vb. I. Tranz. A provoca cuiva o durere sufletească; a întrista, a amărî, a mâhni. ♦ (Rar) A pricinui cuiva o durere fizică. – În + durere (după fr. endolorir). DOOM
îndurerá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndurereáză
îndurerând
ÎNDURERÁ, îndurerez, vb. I. Tranz. A provoca cuiva o durere sufletească; a întrista, a amărî, a mâhni. ♦ (Rar) A pricinui cuiva o durere fizică. – În + durere (după fr. endolorir). DOOM
îndurerá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndurereáză
îndurerînd
ÎNDURERÁ, îndurerez, vb. I. Tranz. A provoca cuiva o durere sufletească; a întrista, a amărî, a mâhni. ♦ (Rar) A pricinui cuiva o durere fizică. – În + durere (după fr. endolorir). DOOM
îndurerá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndurereáză
îndurerări
ÎNDURERÁRE s. f. Mâhnire, întristare. – V. îndurera. DOOM
îndureráre s. f., g.-d. art. îndurerắrii
îndurerării
ÎNDURERÁRE s. f. Mâhnire, întristare. – V. îndurera. DOOM
îndureráre s. f., g.-d. art. îndurerắrii
îndurerările
ÎNDURERÁRE s. f. Mâhnire, întristare. – V. îndurera. DOOM
îndureráre s. f., g.-d. art. îndurerắrii
îndurerărilor
ÎNDURERÁRE s. f. Mâhnire, întristare. – V. îndurera. DOOM
îndureráre s. f., g.-d. art. îndurerắrii
înduri
ÎNDURÁ, îndúr, vb. I. 1. Tranz. A suporta cu răbdare un necaz, o durere, o boală etc.; a pătimi, a suferi. 2. Refl. A se arăta milos, bun; a se îndupleca. ♦ A-i fi milă cuiva de cineva. 3. Refl. A consimți, a-l lăsa pe cineva inima să..., a se hotărî. – Lat. indurare (1 și după fr. endurer). DOOM
îndurá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndúră
îndurând
ÎNDURÁ, îndúr, vb. I. 1. Tranz. A suporta cu răbdare un necaz, o durere, o boală etc.; a pătimi, a suferi. 2. Refl. A se arăta milos, bun; a se îndupleca. ♦ A-i fi milă cuiva de cineva. 3. Refl. A consimți, a-l lăsa pe cineva inima să..., a se hotărî. – Lat. indurare (1 și după fr. endurer). DOOM
îndurá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndúră
îndurînd
ÎNDURÁ, îndúr, vb. I. 1. Tranz. A suporta cu răbdare un necaz, o durere, o boală etc.; a pătimi, a suferi. 2. Refl. A se arăta milos, bun; a se îndupleca. ♦ A-i fi milă cuiva de cineva. 3. Refl. A consimți, a-l lăsa pe cineva inima să..., a se hotărî. – Lat. indurare (1 și după fr. endurer). DOOM
îndurá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndúră
îndurări
ÎNDURÁRE, îndurări, s. f. Acțiunea de a (se) îndura și rezultatul ei; putere de a răbda; răbdare; milă, compătimire, bunătate. – V. îndura. DOOM
înduráre s. f., g.-d. art. îndurắrii; pl. îndurắri
îndurării
ÎNDURÁRE, îndurări, s. f. Acțiunea de a (se) îndura și rezultatul ei; putere de a răbda; răbdare; milă, compătimire, bunătate. – V. îndura. DOOM
înduráre s. f., g.-d. art. îndurắrii; pl. îndurắri
îndurările
ÎNDURÁRE, îndurări, s. f. Acțiunea de a (se) îndura și rezultatul ei; putere de a răbda; răbdare; milă, compătimire, bunătate. – V. îndura. DOOM
înduráre s. f., g.-d. art. îndurắrii; pl. îndurắri
îndurărilor
ÎNDURÁRE, îndurări, s. f. Acțiunea de a (se) îndura și rezultatul ei; putere de a răbda; răbdare; milă, compătimire, bunătate. – V. îndura. DOOM
înduráre s. f., g.-d. art. îndurắrii; pl. îndurắri
îndurătoare
ÎNDURĂTÓR, -OÁRE, îndurători, -oare, adj. (Înv.) 1. Plin de milă; milostiv. 2. Care suportă cu răbdare suferințele; răbdător. – Îndura + suf. -ător. DOOM
îndurătór (înv.) adj. m., pl. îndurătóri; f. sg. și pl. îndurătoáre
îndurătoarea
ÎNDURĂTÓR, -OÁRE, îndurători, -oare, adj. (Înv.) 1. Plin de milă; milostiv. 2. Care suportă cu răbdare suferințele; răbdător. – Îndura + suf. -ător. DOOM
îndurătór (înv.) adj. m., pl. îndurătóri; f. sg. și pl. îndurătoáre
îndurătoarei
ÎNDURĂTÓR, -OÁRE, îndurători, -oare, adj. (Înv.) 1. Plin de milă; milostiv. 2. Care suportă cu răbdare suferințele; răbdător. – Îndura + suf. -ător. DOOM
îndurătór (înv.) adj. m., pl. îndurătóri; f. sg. și pl. îndurătoáre
îndurătoarele
ÎNDURĂTÓR, -OÁRE, îndurători, -oare, adj. (Înv.) 1. Plin de milă; milostiv. 2. Care suportă cu răbdare suferințele; răbdător. – Îndura + suf. -ător. DOOM
îndurătór (înv.) adj. m., pl. îndurătóri; f. sg. și pl. îndurătoáre
îndurătoarelor
ÎNDURĂTÓR, -OÁRE, îndurători, -oare, adj. (Înv.) 1. Plin de milă; milostiv. 2. Care suportă cu răbdare suferințele; răbdător. – Îndura + suf. -ător. DOOM
îndurătór (înv.) adj. m., pl. îndurătóri; f. sg. și pl. îndurătoáre
îndurător
ÎNDURĂTÓR, -OÁRE, îndurători, -oare, adj. (Înv.) 1. Plin de milă; milostiv. 2. Care suportă cu răbdare suferințele; răbdător. – Îndura + suf. -ător. DOOM
îndurătór (înv.) adj. m., pl. îndurătóri; f. sg. și pl. îndurătoáre
îndurători
ÎNDURĂTÓR, -OÁRE, îndurători, -oare, adj. (Înv.) 1. Plin de milă; milostiv. 2. Care suportă cu răbdare suferințele; răbdător. – Îndura + suf. -ător. DOOM
îndurătór (înv.) adj. m., pl. îndurătóri; f. sg. și pl. îndurătoáre
îndurătorii
ÎNDURĂTÓR, -OÁRE, îndurători, -oare, adj. (Înv.) 1. Plin de milă; milostiv. 2. Care suportă cu răbdare suferințele; răbdător. – Îndura + suf. -ător. DOOM
îndurătór (înv.) adj. m., pl. îndurătóri; f. sg. și pl. îndurătoáre
îndurătorilor
ÎNDURĂTÓR, -OÁRE, îndurători, -oare, adj. (Înv.) 1. Plin de milă; milostiv. 2. Care suportă cu răbdare suferințele; răbdător. – Îndura + suf. -ător. DOOM
îndurătór (înv.) adj. m., pl. îndurătóri; f. sg. și pl. îndurătoáre
îndurătorul
ÎNDURĂTÓR, -OÁRE, îndurători, -oare, adj. (Înv.) 1. Plin de milă; milostiv. 2. Care suportă cu răbdare suferințele; răbdător. – Îndura + suf. -ător. DOOM
îndurătór (înv.) adj. m., pl. îndurătóri; f. sg. și pl. îndurătoáre
îndurătorului
ÎNDURĂTÓR, -OÁRE, îndurători, -oare, adj. (Înv.) 1. Plin de milă; milostiv. 2. Care suportă cu răbdare suferințele; răbdător. – Îndura + suf. -ător. DOOM
îndurătór (înv.) adj. m., pl. îndurătóri; f. sg. și pl. îndurătoáre
îndușmănea
ÎNDUȘMĂNÍ, îndușmănesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se dușmăni. – În + dușmăni. DOOM
!îndușmăní (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndușmănéște, imperf. 3 sg. se îndușmăneá; conj. prez. 3 să se îndușmăneáscă
îndușmăneai
ÎNDUȘMĂNÍ, îndușmănesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se dușmăni. – În + dușmăni. DOOM
!îndușmăní (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndușmănéște, imperf. 3 sg. se îndușmăneá; conj. prez. 3 să se îndușmăneáscă
îndușmăneam
ÎNDUȘMĂNÍ, îndușmănesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se dușmăni. – În + dușmăni. DOOM
!îndușmăní (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndușmănéște, imperf. 3 sg. se îndușmăneá; conj. prez. 3 să se îndușmăneáscă
îndușmănească
ÎNDUȘMĂNÍ, îndușmănesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se dușmăni. – În + dușmăni. DOOM
!îndușmăní (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndușmănéște, imperf. 3 sg. se îndușmăneá; conj. prez. 3 să se îndușmăneáscă
îndușmăneau
ÎNDUȘMĂNÍ, îndușmănesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se dușmăni. – În + dușmăni. DOOM
!îndușmăní (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndușmănéște, imperf. 3 sg. se îndușmăneá; conj. prez. 3 să se îndușmăneáscă
îndușmăneați
ÎNDUȘMĂNÍ, îndușmănesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se dușmăni. – În + dușmăni. DOOM
!îndușmăní (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndușmănéște, imperf. 3 sg. se îndușmăneá; conj. prez. 3 să se îndușmăneáscă
îndușmănesc
ÎNDUȘMĂNÍ, îndușmănesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se dușmăni. – În + dușmăni. DOOM
!îndușmăní (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndușmănéște, imperf. 3 sg. se îndușmăneá; conj. prez. 3 să se îndușmăneáscă
îndușmănește
ÎNDUȘMĂNÍ, îndușmănesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se dușmăni. – În + dușmăni. DOOM
!îndușmăní (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndușmănéște, imperf. 3 sg. se îndușmăneá; conj. prez. 3 să se îndușmăneáscă
îndușmănești
ÎNDUȘMĂNÍ, îndușmănesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se dușmăni. – În + dușmăni. DOOM
!îndușmăní (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndușmănéște, imperf. 3 sg. se îndușmăneá; conj. prez. 3 să se îndușmăneáscă
îndușmăni
ÎNDUȘMĂNÍ, îndușmănesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se dușmăni. – În + dușmăni. DOOM
!îndușmăní (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndușmănéște, imperf. 3 sg. se îndușmăneá; conj. prez. 3 să se îndușmăneáscă
îndușmănii
ÎNDUȘMĂNÍ, îndușmănesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se dușmăni. – În + dușmăni. DOOM
!îndușmăní (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndușmănéște, imperf. 3 sg. se îndușmăneá; conj. prez. 3 să se îndușmăneáscă
îndușmănim
ÎNDUȘMĂNÍ, îndușmănesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se dușmăni. – În + dușmăni. DOOM
!îndușmăní (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndușmănéște, imperf. 3 sg. se îndușmăneá; conj. prez. 3 să se îndușmăneáscă
îndușmănind
ÎNDUȘMĂNÍ, îndușmănesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se dușmăni. – În + dușmăni. DOOM
!îndușmăní (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndușmănéște, imperf. 3 sg. se îndușmăneá; conj. prez. 3 să se îndușmăneáscă
îndușmănire
ÎNDUȘMĂNÍ, îndușmănesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se dușmăni. – În + dușmăni. DOOM
!îndușmăní (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndușmănéște, imperf. 3 sg. se îndușmăneá; conj. prez. 3 să se îndușmăneáscă
îndușmănire
ÎNDUȘMĂNÍ, îndușmănesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se dușmăni. – În + dușmăni.
îndușmăniră
ÎNDUȘMĂNÍ, îndușmănesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se dușmăni. – În + dușmăni. DOOM
!îndușmăní (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndușmănéște, imperf. 3 sg. se îndușmăneá; conj. prez. 3 să se îndușmăneáscă
îndușmănirăm
ÎNDUȘMĂNÍ, îndușmănesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se dușmăni. – În + dușmăni. DOOM
!îndușmăní (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndușmănéște, imperf. 3 sg. se îndușmăneá; conj. prez. 3 să se îndușmăneáscă
îndușmănirăți
ÎNDUȘMĂNÍ, îndușmănesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se dușmăni. – În + dușmăni. DOOM
!îndușmăní (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndușmănéște, imperf. 3 sg. se îndușmăneá; conj. prez. 3 să se îndușmăneáscă
îndușmănise
ÎNDUȘMĂNÍ, îndușmănesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se dușmăni. – În + dușmăni. DOOM
!îndușmăní (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndușmănéște, imperf. 3 sg. se îndușmăneá; conj. prez. 3 să se îndușmăneáscă
îndușmănisem
ÎNDUȘMĂNÍ, îndușmănesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se dușmăni. – În + dușmăni. DOOM
!îndușmăní (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndușmănéște, imperf. 3 sg. se îndușmăneá; conj. prez. 3 să se îndușmăneáscă
îndușmăniseră
ÎNDUȘMĂNÍ, îndușmănesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se dușmăni. – În + dușmăni. DOOM
!îndușmăní (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndușmănéște, imperf. 3 sg. se îndușmăneá; conj. prez. 3 să se îndușmăneáscă
îndușmăniserăm
ÎNDUȘMĂNÍ, îndușmănesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se dușmăni. – În + dușmăni. DOOM
!îndușmăní (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndușmănéște, imperf. 3 sg. se îndușmăneá; conj. prez. 3 să se îndușmăneáscă
îndușmăniserăți
ÎNDUȘMĂNÍ, îndușmănesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se dușmăni. – În + dușmăni. DOOM
!îndușmăní (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndușmănéște, imperf. 3 sg. se îndușmăneá; conj. prez. 3 să se îndușmăneáscă
îndușmăniseși
ÎNDUȘMĂNÍ, îndușmănesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se dușmăni. – În + dușmăni. DOOM
!îndușmăní (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndușmănéște, imperf. 3 sg. se îndușmăneá; conj. prez. 3 să se îndușmăneáscă
îndușmăniseți
ÎNDUȘMĂNÍ, îndușmănesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se dușmăni. – În + dușmăni. DOOM
!îndușmăní (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndușmănéște, imperf. 3 sg. se îndușmăneá; conj. prez. 3 să se îndușmăneáscă
îndușmănit
ÎNDUȘMĂNÍ, îndușmănesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se dușmăni. – În + dușmăni. DOOM
!îndușmăní (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndușmănéște, imperf. 3 sg. se îndușmăneá; conj. prez. 3 să se îndușmăneáscă
îndușmănit
ÎNDUȘMĂNÍT, -Ă, îndușmăniți, -te, adj. (Reg.) Care nutrește dușmănie împotriva cuiva, învrăjbit cu cineva. – V. îndușmăni.
îndușmăniși
ÎNDUȘMĂNÍ, îndușmănesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se dușmăni. – În + dușmăni. DOOM
!îndușmăní (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndușmănéște, imperf. 3 sg. se îndușmăneá; conj. prez. 3 să se îndușmăneáscă
îndușmăniți
ÎNDUȘMĂNÍ, îndușmănesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se dușmăni. – În + dușmăni. DOOM
!îndușmăní (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndușmănéște, imperf. 3 sg. se îndușmăneá; conj. prez. 3 să se îndușmăneáscă
îndârjea
ÎNDÂRJÍ, îndârjesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină dârz, a persista sau a determina pe cineva să persiste în ceva; a (se) înverșuna, a (se) înfuria. – În + dârz. DOOM
îndârjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndârjésc, imperf. 3 sg. îndârjeá; conj. prez. 3 să îndârjeáscă
îndârjeai
ÎNDÂRJÍ, îndârjesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină dârz, a persista sau a determina pe cineva să persiste în ceva; a (se) înverșuna, a (se) înfuria. – În + dârz. DOOM
îndârjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndârjésc, imperf. 3 sg. îndârjeá; conj. prez. 3 să îndârjeáscă
îndârjeala
ÎNDÎRJEÁLĂ, îndîrjeli, s. f. (Rar) Îndîrjire. Strînge în tine îndîrjeală multă. SAHIA, N. 40. DOOM
îndârjeálă s. f., g.-d. art. îndârjélii; pl. îndârjéli
îndârjeam
ÎNDÂRJÍ, îndârjesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină dârz, a persista sau a determina pe cineva să persiste în ceva; a (se) înverșuna, a (se) înfuria. – În + dârz. DOOM
îndârjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndârjésc, imperf. 3 sg. îndârjeá; conj. prez. 3 să îndârjeáscă
îndârjească
ÎNDÂRJÍ, îndârjesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină dârz, a persista sau a determina pe cineva să persiste în ceva; a (se) înverșuna, a (se) înfuria. – În + dârz. DOOM
îndârjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndârjésc, imperf. 3 sg. îndârjeá; conj. prez. 3 să îndârjeáscă
îndârjeau
ÎNDÂRJÍ, îndârjesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină dârz, a persista sau a determina pe cineva să persiste în ceva; a (se) înverșuna, a (se) înfuria. – În + dârz. DOOM
îndârjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndârjésc, imperf. 3 sg. îndârjeá; conj. prez. 3 să îndârjeáscă
îndârjeați
ÎNDÂRJÍ, îndârjesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină dârz, a persista sau a determina pe cineva să persiste în ceva; a (se) înverșuna, a (se) înfuria. – În + dârz. DOOM
îndârjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndârjésc, imperf. 3 sg. îndârjeá; conj. prez. 3 să îndârjeáscă
îndârjeli
ÎNDÎRJEÁLĂ, îndîrjeli, s. f. (Rar) Îndîrjire. Strînge în tine îndîrjeală multă. SAHIA, N. 40. DOOM
îndârjeálă s. f., g.-d. art. îndârjélii; pl. îndârjéli
îndârjelii
ÎNDÎRJEÁLĂ, îndîrjeli, s. f. (Rar) Îndîrjire. Strînge în tine îndîrjeală multă. SAHIA, N. 40. DOOM
îndârjeálă s. f., g.-d. art. îndârjélii; pl. îndârjéli
îndârjelile
ÎNDÎRJEÁLĂ, îndîrjeli, s. f. (Rar) Îndîrjire. Strînge în tine îndîrjeală multă. SAHIA, N. 40. DOOM
îndârjeálă s. f., g.-d. art. îndârjélii; pl. îndârjéli
îndârjelilor
ÎNDÎRJEÁLĂ, îndîrjeli, s. f. (Rar) Îndîrjire. Strînge în tine îndîrjeală multă. SAHIA, N. 40. DOOM
îndârjeálă s. f., g.-d. art. îndârjélii; pl. îndârjéli
îndârjesc
ÎNDÂRJÍ, îndârjesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină dârz, a persista sau a determina pe cineva să persiste în ceva; a (se) înverșuna, a (se) înfuria. – În + dârz. DOOM
îndârjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndârjésc, imperf. 3 sg. îndârjeá; conj. prez. 3 să îndârjeáscă
îndârjește
ÎNDÂRJÍ, îndârjesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină dârz, a persista sau a determina pe cineva să persiste în ceva; a (se) înverșuna, a (se) înfuria. – În + dârz. DOOM
îndârjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndârjésc, imperf. 3 sg. îndârjeá; conj. prez. 3 să îndârjeáscă
îndârjești
ÎNDÂRJÍ, îndârjesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină dârz, a persista sau a determina pe cineva să persiste în ceva; a (se) înverșuna, a (se) înfuria. – În + dârz. DOOM
îndârjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndârjésc, imperf. 3 sg. îndârjeá; conj. prez. 3 să îndârjeáscă
îndârji
ÎNDÂRJÍ, îndârjesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină dârz, a persista sau a determina pe cineva să persiste în ceva; a (se) înverșuna, a (se) înfuria. – În + dârz. DOOM
îndârjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndârjésc, imperf. 3 sg. îndârjeá; conj. prez. 3 să îndârjeáscă
îndârjii
ÎNDÂRJÍ, îndârjesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină dârz, a persista sau a determina pe cineva să persiste în ceva; a (se) înverșuna, a (se) înfuria. – În + dârz. DOOM
îndârjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndârjésc, imperf. 3 sg. îndârjeá; conj. prez. 3 să îndârjeáscă
îndârjim
ÎNDÂRJÍ, îndârjesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină dârz, a persista sau a determina pe cineva să persiste în ceva; a (se) înverșuna, a (se) înfuria. – În + dârz. DOOM
îndârjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndârjésc, imperf. 3 sg. îndârjeá; conj. prez. 3 să îndârjeáscă
îndârjind
ÎNDÂRJÍ, îndârjesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină dârz, a persista sau a determina pe cineva să persiste în ceva; a (se) înverșuna, a (se) înfuria. – În + dârz. DOOM
îndârjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndârjésc, imperf. 3 sg. îndârjeá; conj. prez. 3 să îndârjeáscă
îndârjire
ÎNDÂRJÍ, îndârjesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină dârz, a persista sau a determina pe cineva să persiste în ceva; a (se) înverșuna, a (se) înfuria. – În + dârz. DOOM
îndârjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndârjésc, imperf. 3 sg. îndârjeá; conj. prez. 3 să îndârjeáscă
îndârjire
ÎNDÂRJÍRE s. f. Acțiunea de a (se) îndârji; înverșunare, întărâtare. – V. îndârji. DOOM
îndârjíre s. f., g.-d. art. îndârjírii
îndârjirea
ÎNDÂRJÍRE s. f. Acțiunea de a (se) îndârji; înverșunare, întărâtare. – V. îndârji. DOOM
îndârjíre s. f., g.-d. art. îndârjírii
îndârjiri
ÎNDÂRJÍRE s. f. Acțiunea de a (se) îndârji; înverșunare, întărâtare. – V. îndârji. DOOM
îndârjíre s. f., g.-d. art. îndârjírii
îndârjirii
ÎNDÂRJÍRE s. f. Acțiunea de a (se) îndârji; înverșunare, întărâtare. – V. îndârji. DOOM
îndârjíre s. f., g.-d. art. îndârjírii
îndârjirile
ÎNDÂRJÍRE s. f. Acțiunea de a (se) îndârji; înverșunare, întărâtare. – V. îndârji. DOOM
îndârjíre s. f., g.-d. art. îndârjírii
îndârjirilor
ÎNDÂRJÍRE s. f. Acțiunea de a (se) îndârji; înverșunare, întărâtare. – V. îndârji. DOOM
îndârjíre s. f., g.-d. art. îndârjírii
îndârjiră
ÎNDÂRJÍ, îndârjesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină dârz, a persista sau a determina pe cineva să persiste în ceva; a (se) înverșuna, a (se) înfuria. – În + dârz. DOOM
îndârjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndârjésc, imperf. 3 sg. îndârjeá; conj. prez. 3 să îndârjeáscă
îndârjirăm
ÎNDÂRJÍ, îndârjesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină dârz, a persista sau a determina pe cineva să persiste în ceva; a (se) înverșuna, a (se) înfuria. – În + dârz. DOOM
îndârjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndârjésc, imperf. 3 sg. îndârjeá; conj. prez. 3 să îndârjeáscă
îndârjirăți
ÎNDÂRJÍ, îndârjesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină dârz, a persista sau a determina pe cineva să persiste în ceva; a (se) înverșuna, a (se) înfuria. – În + dârz. DOOM
îndârjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndârjésc, imperf. 3 sg. îndârjeá; conj. prez. 3 să îndârjeáscă
îndârjise
ÎNDÂRJÍ, îndârjesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină dârz, a persista sau a determina pe cineva să persiste în ceva; a (se) înverșuna, a (se) înfuria. – În + dârz. DOOM
îndârjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndârjésc, imperf. 3 sg. îndârjeá; conj. prez. 3 să îndârjeáscă
îndârjisem
ÎNDÂRJÍ, îndârjesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină dârz, a persista sau a determina pe cineva să persiste în ceva; a (se) înverșuna, a (se) înfuria. – În + dârz. DOOM
îndârjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndârjésc, imperf. 3 sg. îndârjeá; conj. prez. 3 să îndârjeáscă
îndârjiseră
ÎNDÂRJÍ, îndârjesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină dârz, a persista sau a determina pe cineva să persiste în ceva; a (se) înverșuna, a (se) înfuria. – În + dârz. DOOM
îndârjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndârjésc, imperf. 3 sg. îndârjeá; conj. prez. 3 să îndârjeáscă
îndârjiserăm
ÎNDÂRJÍ, îndârjesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină dârz, a persista sau a determina pe cineva să persiste în ceva; a (se) înverșuna, a (se) înfuria. – În + dârz. DOOM
îndârjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndârjésc, imperf. 3 sg. îndârjeá; conj. prez. 3 să îndârjeáscă
îndârjiserăți
ÎNDÂRJÍ, îndârjesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină dârz, a persista sau a determina pe cineva să persiste în ceva; a (se) înverșuna, a (se) înfuria. – În + dârz. DOOM
îndârjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndârjésc, imperf. 3 sg. îndârjeá; conj. prez. 3 să îndârjeáscă
îndârjiseși
ÎNDÂRJÍ, îndârjesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină dârz, a persista sau a determina pe cineva să persiste în ceva; a (se) înverșuna, a (se) înfuria. – În + dârz. DOOM
îndârjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndârjésc, imperf. 3 sg. îndârjeá; conj. prez. 3 să îndârjeáscă
îndârjiseți
ÎNDÂRJÍ, îndârjesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină dârz, a persista sau a determina pe cineva să persiste în ceva; a (se) înverșuna, a (se) înfuria. – În + dârz. DOOM
îndârjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndârjésc, imperf. 3 sg. îndârjeá; conj. prez. 3 să îndârjeáscă
îndârjit
ÎNDÂRJÍ, îndârjesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină dârz, a persista sau a determina pe cineva să persiste în ceva; a (se) înverșuna, a (se) înfuria. – În + dârz. DOOM
îndârjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndârjésc, imperf. 3 sg. îndârjeá; conj. prez. 3 să îndârjeáscă
îndârjit
ÎNDÂRJÍT, -Ă, îndârjiți, -te, adj. Dârz, stăruitor, perseverent; înverșunat, întărâtat. – V. îndârji.
îndârjita
ÎNDÂRJÍT, -Ă, îndârjiți, -te, adj. Dârz, stăruitor, perseverent; înverșunat, întărâtat. – V. îndârji.
îndârjite
ÎNDÂRJÍT, -Ă, îndârjiți, -te, adj. Dârz, stăruitor, perseverent; înverșunat, întărâtat. – V. îndârji.
îndârjitei
ÎNDÂRJÍT, -Ă, îndârjiți, -te, adj. Dârz, stăruitor, perseverent; înverșunat, întărâtat. – V. îndârji.
îndârjitele
ÎNDÂRJÍT, -Ă, îndârjiți, -te, adj. Dârz, stăruitor, perseverent; înverșunat, întărâtat. – V. îndârji.
îndârjitelor
ÎNDÂRJÍT, -Ă, îndârjiți, -te, adj. Dârz, stăruitor, perseverent; înverșunat, întărâtat. – V. îndârji.
îndârjitul
ÎNDÂRJÍT, -Ă, îndârjiți, -te, adj. Dârz, stăruitor, perseverent; înverșunat, întărâtat. – V. îndârji.
îndârjitului
ÎNDÂRJÍT, -Ă, îndârjiți, -te, adj. Dârz, stăruitor, perseverent; înverșunat, întărâtat. – V. îndârji.
îndârjiși
ÎNDÂRJÍ, îndârjesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină dârz, a persista sau a determina pe cineva să persiste în ceva; a (se) înverșuna, a (se) înfuria. – În + dârz. DOOM
îndârjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndârjésc, imperf. 3 sg. îndârjeá; conj. prez. 3 să îndârjeáscă
îndârjiți
ÎNDÂRJÍ, îndârjesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină dârz, a persista sau a determina pe cineva să persiste în ceva; a (se) înverșuna, a (se) înfuria. – În + dârz. DOOM
îndârjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndârjésc, imperf. 3 sg. îndârjeá; conj. prez. 3 să îndârjeáscă
îndârjiți
ÎNDÂRJÍT, -Ă, îndârjiți, -te, adj. Dârz, stăruitor, perseverent; înverșunat, întărâtat. – V. îndârji.
îndârjiții
ÎNDÂRJÍT, -Ă, îndârjiți, -te, adj. Dârz, stăruitor, perseverent; înverșunat, întărâtat. – V. îndârji.
îndârjiților
ÎNDÂRJÍT, -Ă, îndârjiți, -te, adj. Dârz, stăruitor, perseverent; înverșunat, întărâtat. – V. îndârji.
îndîrjea
ÎNDÂRJÍ, îndârjesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină dârz, a persista sau a determina pe cineva să persiste în ceva; a (se) înverșuna, a (se) înfuria. – În + dârz. DOOM
îndârjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndârjésc, imperf. 3 sg. îndârjeá; conj. prez. 3 să îndârjeáscă
îndîrjeai
ÎNDÂRJÍ, îndârjesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină dârz, a persista sau a determina pe cineva să persiste în ceva; a (se) înverșuna, a (se) înfuria. – În + dârz. DOOM
îndârjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndârjésc, imperf. 3 sg. îndârjeá; conj. prez. 3 să îndârjeáscă
îndîrjeala
ÎNDÎRJEÁLĂ, îndîrjeli, s. f. (Rar) Îndîrjire. Strînge în tine îndîrjeală multă. SAHIA, N. 40. DOOM
îndârjeálă s. f., g.-d. art. îndârjélii; pl. îndârjéli
îndîrjeam
ÎNDÂRJÍ, îndârjesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină dârz, a persista sau a determina pe cineva să persiste în ceva; a (se) înverșuna, a (se) înfuria. – În + dârz. DOOM
îndârjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndârjésc, imperf. 3 sg. îndârjeá; conj. prez. 3 să îndârjeáscă
îndîrjească
ÎNDÂRJÍ, îndârjesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină dârz, a persista sau a determina pe cineva să persiste în ceva; a (se) înverșuna, a (se) înfuria. – În + dârz. DOOM
îndârjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndârjésc, imperf. 3 sg. îndârjeá; conj. prez. 3 să îndârjeáscă
îndîrjeau
ÎNDÂRJÍ, îndârjesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină dârz, a persista sau a determina pe cineva să persiste în ceva; a (se) înverșuna, a (se) înfuria. – În + dârz. DOOM
îndârjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndârjésc, imperf. 3 sg. îndârjeá; conj. prez. 3 să îndârjeáscă
îndîrjeați
ÎNDÂRJÍ, îndârjesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină dârz, a persista sau a determina pe cineva să persiste în ceva; a (se) înverșuna, a (se) înfuria. – În + dârz. DOOM
îndârjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndârjésc, imperf. 3 sg. îndârjeá; conj. prez. 3 să îndârjeáscă
îndîrjeli
ÎNDÎRJEÁLĂ, îndîrjeli, s. f. (Rar) Îndîrjire. Strînge în tine îndîrjeală multă. SAHIA, N. 40. DOOM
îndârjeálă s. f., g.-d. art. îndârjélii; pl. îndârjéli
îndîrjelii
ÎNDÎRJEÁLĂ, îndîrjeli, s. f. (Rar) Îndîrjire. Strînge în tine îndîrjeală multă. SAHIA, N. 40. DOOM
îndârjeálă s. f., g.-d. art. îndârjélii; pl. îndârjéli
îndîrjelile
ÎNDÎRJEÁLĂ, îndîrjeli, s. f. (Rar) Îndîrjire. Strînge în tine îndîrjeală multă. SAHIA, N. 40. DOOM
îndârjeálă s. f., g.-d. art. îndârjélii; pl. îndârjéli
îndîrjelilor
ÎNDÎRJEÁLĂ, îndîrjeli, s. f. (Rar) Îndîrjire. Strînge în tine îndîrjeală multă. SAHIA, N. 40. DOOM
îndârjeálă s. f., g.-d. art. îndârjélii; pl. îndârjéli
îndîrjesc
ÎNDÂRJÍ, îndârjesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină dârz, a persista sau a determina pe cineva să persiste în ceva; a (se) înverșuna, a (se) înfuria. – În + dârz. DOOM
îndârjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndârjésc, imperf. 3 sg. îndârjeá; conj. prez. 3 să îndârjeáscă
îndîrjește
ÎNDÂRJÍ, îndârjesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină dârz, a persista sau a determina pe cineva să persiste în ceva; a (se) înverșuna, a (se) înfuria. – În + dârz. DOOM
îndârjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndârjésc, imperf. 3 sg. îndârjeá; conj. prez. 3 să îndârjeáscă
îndîrjești
ÎNDÂRJÍ, îndârjesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină dârz, a persista sau a determina pe cineva să persiste în ceva; a (se) înverșuna, a (se) înfuria. – În + dârz. DOOM
îndârjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndârjésc, imperf. 3 sg. îndârjeá; conj. prez. 3 să îndârjeáscă
îndîrji
ÎNDÂRJÍ, îndârjesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină dârz, a persista sau a determina pe cineva să persiste în ceva; a (se) înverșuna, a (se) înfuria. – În + dârz. DOOM
îndârjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndârjésc, imperf. 3 sg. îndârjeá; conj. prez. 3 să îndârjeáscă
îndîrjii
ÎNDÂRJÍ, îndârjesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină dârz, a persista sau a determina pe cineva să persiste în ceva; a (se) înverșuna, a (se) înfuria. – În + dârz. DOOM
îndârjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndârjésc, imperf. 3 sg. îndârjeá; conj. prez. 3 să îndârjeáscă
îndîrjim
ÎNDÂRJÍ, îndârjesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină dârz, a persista sau a determina pe cineva să persiste în ceva; a (se) înverșuna, a (se) înfuria. – În + dârz. DOOM
îndârjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndârjésc, imperf. 3 sg. îndârjeá; conj. prez. 3 să îndârjeáscă
îndîrjind
ÎNDÂRJÍ, îndârjesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină dârz, a persista sau a determina pe cineva să persiste în ceva; a (se) înverșuna, a (se) înfuria. – În + dârz. DOOM
îndârjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndârjésc, imperf. 3 sg. îndârjeá; conj. prez. 3 să îndârjeáscă
îndîrjire
ÎNDÂRJÍ, îndârjesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină dârz, a persista sau a determina pe cineva să persiste în ceva; a (se) înverșuna, a (se) înfuria. – În + dârz. DOOM
îndârjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndârjésc, imperf. 3 sg. îndârjeá; conj. prez. 3 să îndârjeáscă
îndîrjire
ÎNDÂRJÍRE s. f. Acțiunea de a (se) îndârji; înverșunare, întărâtare. – V. îndârji. DOOM
îndârjíre s. f., g.-d. art. îndârjírii
îndîrjirea
ÎNDÂRJÍRE s. f. Acțiunea de a (se) îndârji; înverșunare, întărâtare. – V. îndârji. DOOM
îndârjíre s. f., g.-d. art. îndârjírii
îndîrjiri
ÎNDÂRJÍRE s. f. Acțiunea de a (se) îndârji; înverșunare, întărâtare. – V. îndârji. DOOM
îndârjíre s. f., g.-d. art. îndârjírii
îndîrjirii
ÎNDÂRJÍRE s. f. Acțiunea de a (se) îndârji; înverșunare, întărâtare. – V. îndârji. DOOM
îndârjíre s. f., g.-d. art. îndârjírii
îndîrjirile
ÎNDÂRJÍRE s. f. Acțiunea de a (se) îndârji; înverșunare, întărâtare. – V. îndârji. DOOM
îndârjíre s. f., g.-d. art. îndârjírii
îndîrjirilor
ÎNDÂRJÍRE s. f. Acțiunea de a (se) îndârji; înverșunare, întărâtare. – V. îndârji. DOOM
îndârjíre s. f., g.-d. art. îndârjírii
îndîrjiră
ÎNDÂRJÍ, îndârjesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină dârz, a persista sau a determina pe cineva să persiste în ceva; a (se) înverșuna, a (se) înfuria. – În + dârz. DOOM
îndârjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndârjésc, imperf. 3 sg. îndârjeá; conj. prez. 3 să îndârjeáscă
îndîrjirăm
ÎNDÂRJÍ, îndârjesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină dârz, a persista sau a determina pe cineva să persiste în ceva; a (se) înverșuna, a (se) înfuria. – În + dârz. DOOM
îndârjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndârjésc, imperf. 3 sg. îndârjeá; conj. prez. 3 să îndârjeáscă
îndîrjirăți
ÎNDÂRJÍ, îndârjesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină dârz, a persista sau a determina pe cineva să persiste în ceva; a (se) înverșuna, a (se) înfuria. – În + dârz. DOOM
îndârjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndârjésc, imperf. 3 sg. îndârjeá; conj. prez. 3 să îndârjeáscă
îndîrjise
ÎNDÂRJÍ, îndârjesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină dârz, a persista sau a determina pe cineva să persiste în ceva; a (se) înverșuna, a (se) înfuria. – În + dârz. DOOM
îndârjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndârjésc, imperf. 3 sg. îndârjeá; conj. prez. 3 să îndârjeáscă
îndîrjisem
ÎNDÂRJÍ, îndârjesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină dârz, a persista sau a determina pe cineva să persiste în ceva; a (se) înverșuna, a (se) înfuria. – În + dârz. DOOM
îndârjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndârjésc, imperf. 3 sg. îndârjeá; conj. prez. 3 să îndârjeáscă
îndîrjiseră
ÎNDÂRJÍ, îndârjesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină dârz, a persista sau a determina pe cineva să persiste în ceva; a (se) înverșuna, a (se) înfuria. – În + dârz. DOOM
îndârjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndârjésc, imperf. 3 sg. îndârjeá; conj. prez. 3 să îndârjeáscă
îndîrjiserăm
ÎNDÂRJÍ, îndârjesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină dârz, a persista sau a determina pe cineva să persiste în ceva; a (se) înverșuna, a (se) înfuria. – În + dârz. DOOM
îndârjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndârjésc, imperf. 3 sg. îndârjeá; conj. prez. 3 să îndârjeáscă
îndîrjiserăți
ÎNDÂRJÍ, îndârjesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină dârz, a persista sau a determina pe cineva să persiste în ceva; a (se) înverșuna, a (se) înfuria. – În + dârz. DOOM
îndârjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndârjésc, imperf. 3 sg. îndârjeá; conj. prez. 3 să îndârjeáscă
îndîrjiseși
ÎNDÂRJÍ, îndârjesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină dârz, a persista sau a determina pe cineva să persiste în ceva; a (se) înverșuna, a (se) înfuria. – În + dârz. DOOM
îndârjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndârjésc, imperf. 3 sg. îndârjeá; conj. prez. 3 să îndârjeáscă
îndîrjiseți
ÎNDÂRJÍ, îndârjesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină dârz, a persista sau a determina pe cineva să persiste în ceva; a (se) înverșuna, a (se) înfuria. – În + dârz. DOOM
îndârjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndârjésc, imperf. 3 sg. îndârjeá; conj. prez. 3 să îndârjeáscă
îndîrjit
ÎNDÂRJÍ, îndârjesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină dârz, a persista sau a determina pe cineva să persiste în ceva; a (se) înverșuna, a (se) înfuria. – În + dârz. DOOM
îndârjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndârjésc, imperf. 3 sg. îndârjeá; conj. prez. 3 să îndârjeáscă
îndîrjit
ÎNDÂRJÍT, -Ă, îndârjiți, -te, adj. Dârz, stăruitor, perseverent; înverșunat, întărâtat. – V. îndârji.
îndîrjita
ÎNDÂRJÍT, -Ă, îndârjiți, -te, adj. Dârz, stăruitor, perseverent; înverșunat, întărâtat. – V. îndârji.
îndîrjite
ÎNDÂRJÍT, -Ă, îndârjiți, -te, adj. Dârz, stăruitor, perseverent; înverșunat, întărâtat. – V. îndârji.
îndîrjitei
ÎNDÂRJÍT, -Ă, îndârjiți, -te, adj. Dârz, stăruitor, perseverent; înverșunat, întărâtat. – V. îndârji.
îndîrjitele
ÎNDÂRJÍT, -Ă, îndârjiți, -te, adj. Dârz, stăruitor, perseverent; înverșunat, întărâtat. – V. îndârji.
îndîrjitelor
ÎNDÂRJÍT, -Ă, îndârjiți, -te, adj. Dârz, stăruitor, perseverent; înverșunat, întărâtat. – V. îndârji.
îndîrjitul
ÎNDÂRJÍT, -Ă, îndârjiți, -te, adj. Dârz, stăruitor, perseverent; înverșunat, întărâtat. – V. îndârji.
îndîrjitului
ÎNDÂRJÍT, -Ă, îndârjiți, -te, adj. Dârz, stăruitor, perseverent; înverșunat, întărâtat. – V. îndârji.
îndîrjiși
ÎNDÂRJÍ, îndârjesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină dârz, a persista sau a determina pe cineva să persiste în ceva; a (se) înverșuna, a (se) înfuria. – În + dârz. DOOM
îndârjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndârjésc, imperf. 3 sg. îndârjeá; conj. prez. 3 să îndârjeáscă
îndîrjiți
ÎNDÂRJÍ, îndârjesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină dârz, a persista sau a determina pe cineva să persiste în ceva; a (se) înverșuna, a (se) înfuria. – În + dârz. DOOM
îndârjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndârjésc, imperf. 3 sg. îndârjeá; conj. prez. 3 să îndârjeáscă
îndîrjiți
ÎNDÂRJÍT, -Ă, îndârjiți, -te, adj. Dârz, stăruitor, perseverent; înverșunat, întărâtat. – V. îndârji.
îndîrjiții
ÎNDÂRJÍT, -Ă, îndârjiți, -te, adj. Dârz, stăruitor, perseverent; înverșunat, întărâtat. – V. îndârji.
îndîrjiților
ÎNDÂRJÍT, -Ă, îndârjiți, -te, adj. Dârz, stăruitor, perseverent; înverșunat, întărâtat. – V. îndârji.
îndămânare
ÎNDEMÎNÁRE, îndemînări, s. f. Capacitatea de a face ceva în baza cunoașterii și a experienței; abilitate, dexteritate, iscusință. Era încasator în capitală, de-o îndemînare și de-o cinste cum... Săndulescu spunea că n-a mai pomenit de cînd îi el. VLAHUȚĂ, O. A. III 80. Călare pe schelele lor spînzurate sus... ei lucrează cu multă îndemînare. CARAGIALE, O. III 249. – Variantă: îndămînáre (SBIERA, P. 304) s. f.
îndămână
ÎNDEMẤNĂ adv. Ușor, comod, lesnicios. ◊ Loc. adv. și prep. La îndemână (sau la îndemâna) cuiva = accesibil, în imediata apropiere, ușor de folosit, de obținut; la dispoziție sau la dispoziția cuiva. [Var.: îndămấnă adv.] – În + de4 + mână. DOOM
!îndemấnă (la ~) loc. adv.
îndămănatic
ÎNDEMÎNÁTIC, -Ă, îndemînatici, -e, adj. 1. Priceput la orice lucru; iscusit, dibaci, destoinic, abil. Mîinile-i... pare că pierduse îndemînatica lor agerime. ODOBESCU, S. I 130. (Și în forma îndemînatec) Cu o mînă ce se silea să pară indemînatecă, cerca să vîneze, cu o baghetă fină de abanos, fluturii din aer. HOGAȘ, M. N. 47. Iute și îndemînatecă umbla de colo-colo și punea toate la cale. VLAHUȚĂ, O. A. 491. ♦ (Adverbial) Cu îndemînare. Discuția trecea într-un domeniu ferm, în care se descurca îndemînatic. VORNIC, P. 164. 2. De care te folosești cu ușurință; comod. (Atestat în forma îndemănatec) Căruța lui... era o căruță bună, încăpătoare și îndemănatecă. CREANGĂ, P. 106. 3. (Învechit) Potrivit, favorabil, prielnic, corespunzător. (Atestat în forma îndămănatic) Au început... a încunjura muntele, ca doar va găsi loc îndămănatic de lăcuință. DRĂGHICI, R. 48. – Variante: îndemănatec, -ă, îndămănátic, -ă, îndemînátec, -ă adj.
îndărăpnic
ÎNDĂRẮTNIC, -Ă, îndărătnici, -ce, adj. (Adesea substantivat) Încăpățânat, recalcitrant, nesupus; p. ext. stăruitor, perseverent. ♦ (Rar) Rămas în urmă; restanțier. [Var.: (reg.) îndărắpnic, -ă adj.] – Îndărăt + suf. -nic. DOOM
îndărắtnic adj. m., pl. îndărắtnici; f. îndărắtnică, pl. îndărắtnice
îndărăpt
ÎNDĂRẮT adv. I. 1. În spate, în urmă, înapoi. ◊ Expr. (De-a) îndărătele(a) = a) cu spatele înainte; b) pe dos. 2. La locul de proveniență, în locul unde a fost înainte. 3. (În expr.) A da îndărăt = a) a regresa; b) (despre lucruri) a restitui. A da pe cineva îndărăt = a da pe cineva cu o treaptă mai jos, a retrograda. II. Mai demult, (mai) înainte de timpul actual. [Var.: îndărắpt adv.] – Lat. in-de-retro. DOOM
*îndărắtu- prep. (ĭ)
îndărăptnicie
ÎNDĂRĂTNICÍE, îndărătnicii, s. f. Încăpățînare, neînduplecare, îndîrjire, stăruință. Avea îndărătnicii pe care ți le-ai lămurit mai tîrziu. PAS, Z. I 173. Acolo, învățăturile trecutului și îndărătnicia din veac îl mîngîiau și-l întăreau, SADOVEANU, P. M. 138. Îndărătnicia a fost, poate, singura boală de care mi-amintesc să fi zăcut în zilele mele. HOGAȘ, M. N. 220. – Variantă: (regional) îndărăptnicíe (SBIERA, P. 43) s. f.
îndărăt
ÎNDĂRẮT adv. I. 1. În spate, în urmă, înapoi. ◊ Expr. (De-a) îndărătele(a) = a) cu spatele înainte; b) pe dos. 2. La locul de proveniență, în locul unde a fost înainte. 3. (În expr.) A da îndărăt = a) a regresa; b) (despre lucruri) a restitui. A da pe cineva îndărăt = a da pe cineva cu o treaptă mai jos, a retrograda. II. Mai demult, (mai) înainte de timpul actual. [Var.: îndărắpt adv.] – Lat. in-de-retro. DOOM
*îndărắtu- prep. (ĭ)
îndărătnic
ÎNDĂRẮTNIC, -Ă, îndărătnici, -ce, adj. (Adesea substantivat) Încăpățânat, recalcitrant, nesupus; p. ext. stăruitor, perseverent. ♦ (Rar) Rămas în urmă; restanțier. [Var.: (reg.) îndărắpnic, -ă adj.] – Îndărăt + suf. -nic. DOOM
îndărắtnic adj. m., pl. îndărắtnici; f. îndărắtnică, pl. îndărắtnice
îndărătnica
ÎNDĂRẮTNIC, -Ă, îndărătnici, -ce, adj. (Adesea substantivat) Încăpățânat, recalcitrant, nesupus; p. ext. stăruitor, perseverent. ♦ (Rar) Rămas în urmă; restanțier. [Var.: (reg.) îndărắpnic, -ă adj.] – Îndărăt + suf. -nic. DOOM
îndărắtnic adj. m., pl. îndărắtnici; f. îndărắtnică, pl. îndărắtnice
îndărătnice
ÎNDĂRẮTNIC, -Ă, îndărătnici, -ce, adj. (Adesea substantivat) Încăpățânat, recalcitrant, nesupus; p. ext. stăruitor, perseverent. ♦ (Rar) Rămas în urmă; restanțier. [Var.: (reg.) îndărắpnic, -ă adj.] – Îndărăt + suf. -nic. DOOM
îndărắtnic adj. m., pl. îndărắtnici; f. îndărắtnică, pl. îndărắtnice
îndărătnicea
ÎNDĂRĂTNICÍ, îndărătnicesc, vb. IV. Refl. A stărui cu încăpățânare într-o atitudine; a se încăpățâna; p. ext. a persevera. – Din îndărătnic. DOOM
!îndărătnicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndărătnicéște, imperf. 3 sg. se îndărătniceá; conj. prez. 3 să se îndărătniceáscă
îndărătniceai
ÎNDĂRĂTNICÍ, îndărătnicesc, vb. IV. Refl. A stărui cu încăpățânare într-o atitudine; a se încăpățâna; p. ext. a persevera. – Din îndărătnic. DOOM
!îndărătnicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndărătnicéște, imperf. 3 sg. se îndărătniceá; conj. prez. 3 să se îndărătniceáscă
îndărătniceam
ÎNDĂRĂTNICÍ, îndărătnicesc, vb. IV. Refl. A stărui cu încăpățânare într-o atitudine; a se încăpățâna; p. ext. a persevera. – Din îndărătnic. DOOM
!îndărătnicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndărătnicéște, imperf. 3 sg. se îndărătniceá; conj. prez. 3 să se îndărătniceáscă
îndărătnicească
ÎNDĂRĂTNICÍ, îndărătnicesc, vb. IV. Refl. A stărui cu încăpățânare într-o atitudine; a se încăpățâna; p. ext. a persevera. – Din îndărătnic. DOOM
!îndărătnicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndărătnicéște, imperf. 3 sg. se îndărătniceá; conj. prez. 3 să se îndărătniceáscă
îndărătniceau
ÎNDĂRĂTNICÍ, îndărătnicesc, vb. IV. Refl. A stărui cu încăpățânare într-o atitudine; a se încăpățâna; p. ext. a persevera. – Din îndărătnic. DOOM
!îndărătnicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndărătnicéște, imperf. 3 sg. se îndărătniceá; conj. prez. 3 să se îndărătniceáscă
îndărătniceați
ÎNDĂRĂTNICÍ, îndărătnicesc, vb. IV. Refl. A stărui cu încăpățânare într-o atitudine; a se încăpățâna; p. ext. a persevera. – Din îndărătnic. DOOM
!îndărătnicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndărătnicéște, imperf. 3 sg. se îndărătniceá; conj. prez. 3 să se îndărătniceáscă
îndărătnicei
ÎNDĂRẮTNIC, -Ă, îndărătnici, -ce, adj. (Adesea substantivat) Încăpățânat, recalcitrant, nesupus; p. ext. stăruitor, perseverent. ♦ (Rar) Rămas în urmă; restanțier. [Var.: (reg.) îndărắpnic, -ă adj.] – Îndărăt + suf. -nic. DOOM
îndărắtnic adj. m., pl. îndărắtnici; f. îndărắtnică, pl. îndărắtnice
îndărătnicele
ÎNDĂRẮTNIC, -Ă, îndărătnici, -ce, adj. (Adesea substantivat) Încăpățânat, recalcitrant, nesupus; p. ext. stăruitor, perseverent. ♦ (Rar) Rămas în urmă; restanțier. [Var.: (reg.) îndărắpnic, -ă adj.] – Îndărăt + suf. -nic. DOOM
îndărắtnic adj. m., pl. îndărắtnici; f. îndărắtnică, pl. îndărắtnice
îndărătnicelor
ÎNDĂRẮTNIC, -Ă, îndărătnici, -ce, adj. (Adesea substantivat) Încăpățânat, recalcitrant, nesupus; p. ext. stăruitor, perseverent. ♦ (Rar) Rămas în urmă; restanțier. [Var.: (reg.) îndărắpnic, -ă adj.] – Îndărăt + suf. -nic. DOOM
îndărắtnic adj. m., pl. îndărắtnici; f. îndărắtnică, pl. îndărắtnice
îndărătnicesc
ÎNDĂRĂTNICÍ, îndărătnicesc, vb. IV. Refl. A stărui cu încăpățânare într-o atitudine; a se încăpățâna; p. ext. a persevera. – Din îndărătnic. DOOM
!îndărătnicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndărătnicéște, imperf. 3 sg. se îndărătniceá; conj. prez. 3 să se îndărătniceáscă
îndărătnicește
ÎNDĂRĂTNICÍ, îndărătnicesc, vb. IV. Refl. A stărui cu încăpățânare într-o atitudine; a se încăpățâna; p. ext. a persevera. – Din îndărătnic. DOOM
!îndărătnicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndărătnicéște, imperf. 3 sg. se îndărătniceá; conj. prez. 3 să se îndărătniceáscă
îndărătnicești
ÎNDĂRĂTNICÍ, îndărătnicesc, vb. IV. Refl. A stărui cu încăpățânare într-o atitudine; a se încăpățâna; p. ext. a persevera. – Din îndărătnic. DOOM
!îndărătnicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndărătnicéște, imperf. 3 sg. se îndărătniceá; conj. prez. 3 să se îndărătniceáscă
îndărătnici
ÎNDĂRẮTNIC, -Ă, îndărătnici, -ce, adj. (Adesea substantivat) Încăpățânat, recalcitrant, nesupus; p. ext. stăruitor, perseverent. ♦ (Rar) Rămas în urmă; restanțier. [Var.: (reg.) îndărắpnic, -ă adj.] – Îndărăt + suf. -nic. DOOM
îndărắtnic adj. m., pl. îndărắtnici; f. îndărắtnică, pl. îndărắtnice
îndărătnici
ÎNDĂRĂTNICÍ, îndărătnicesc, vb. IV. Refl. A stărui cu încăpățânare într-o atitudine; a se încăpățâna; p. ext. a persevera. – Din îndărătnic. DOOM
!îndărătnicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndărătnicéște, imperf. 3 sg. se îndărătniceá; conj. prez. 3 să se îndărătniceáscă
îndărătnicia
ÎNDĂRĂTNICÍE, îndărătnicii, s. f. Încăpățânare; p. ext. stăruință, perseverență. – Îndărătnic + suf. -ie. DOOM
îndărătnicíe s. f., art. îndărătnicía, g.-d. art. îndărătnicíei; pl. îndărătnicíi, art. îndărătnicíile
îndărătnicie
ÎNDĂRĂTNICÍE, îndărătnicii, s. f. Încăpățânare; p. ext. stăruință, perseverență. – Îndărătnic + suf. -ie. DOOM
îndărătnicíe s. f., art. îndărătnicía, g.-d. art. îndărătnicíei; pl. îndărătnicíi, art. îndărătnicíile
îndărătniciei
ÎNDĂRĂTNICÍE, îndărătnicii, s. f. Încăpățânare; p. ext. stăruință, perseverență. – Îndărătnic + suf. -ie. DOOM
îndărătnicíe s. f., art. îndărătnicía, g.-d. art. îndărătnicíei; pl. îndărătnicíi, art. îndărătnicíile
îndărătnicii
ÎNDĂRẮTNIC, -Ă, îndărătnici, -ce, adj. (Adesea substantivat) Încăpățânat, recalcitrant, nesupus; p. ext. stăruitor, perseverent. ♦ (Rar) Rămas în urmă; restanțier. [Var.: (reg.) îndărắpnic, -ă adj.] – Îndărăt + suf. -nic. DOOM
îndărắtnic adj. m., pl. îndărắtnici; f. îndărắtnică, pl. îndărắtnice
îndărătnicii
ÎNDĂRĂTNICÍ, îndărătnicesc, vb. IV. Refl. A stărui cu încăpățânare într-o atitudine; a se încăpățâna; p. ext. a persevera. – Din îndărătnic. DOOM
!îndărătnicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndărătnicéște, imperf. 3 sg. se îndărătniceá; conj. prez. 3 să se îndărătniceáscă
îndărătnicii
ÎNDĂRĂTNICÍE, îndărătnicii, s. f. Încăpățânare; p. ext. stăruință, perseverență. – Îndărătnic + suf. -ie. DOOM
îndărătnicíe s. f., art. îndărătnicía, g.-d. art. îndărătnicíei; pl. îndărătnicíi, art. îndărătnicíile
îndărătniciile
ÎNDĂRĂTNICÍE, îndărătnicii, s. f. Încăpățânare; p. ext. stăruință, perseverență. – Îndărătnic + suf. -ie. DOOM
îndărătnicíe s. f., art. îndărătnicía, g.-d. art. îndărătnicíei; pl. îndărătnicíi, art. îndărătnicíile
îndărătniciilor
ÎNDĂRĂTNICÍE, îndărătnicii, s. f. Încăpățânare; p. ext. stăruință, perseverență. – Îndărătnic + suf. -ie. DOOM
îndărătnicíe s. f., art. îndărătnicía, g.-d. art. îndărătnicíei; pl. îndărătnicíi, art. îndărătnicíile
îndărătnicilor
ÎNDĂRẮTNIC, -Ă, îndărătnici, -ce, adj. (Adesea substantivat) Încăpățânat, recalcitrant, nesupus; p. ext. stăruitor, perseverent. ♦ (Rar) Rămas în urmă; restanțier. [Var.: (reg.) îndărắpnic, -ă adj.] – Îndărăt + suf. -nic. DOOM
îndărắtnic adj. m., pl. îndărắtnici; f. îndărắtnică, pl. îndărắtnice
îndărătnicim
ÎNDĂRĂTNICÍ, îndărătnicesc, vb. IV. Refl. A stărui cu încăpățânare într-o atitudine; a se încăpățâna; p. ext. a persevera. – Din îndărătnic. DOOM
!îndărătnicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndărătnicéște, imperf. 3 sg. se îndărătniceá; conj. prez. 3 să se îndărătniceáscă
îndărătnicind
ÎNDĂRĂTNICÍ, îndărătnicesc, vb. IV. Refl. A stărui cu încăpățânare într-o atitudine; a se încăpățâna; p. ext. a persevera. – Din îndărătnic. DOOM
!îndărătnicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndărătnicéște, imperf. 3 sg. se îndărătniceá; conj. prez. 3 să se îndărătniceáscă
îndărătnicire
ÎNDĂRĂTNICÍ, îndărătnicesc, vb. IV. Refl. A stărui cu încăpățânare într-o atitudine; a se încăpățâna; p. ext. a persevera. – Din îndărătnic. DOOM
!îndărătnicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndărătnicéște, imperf. 3 sg. se îndărătniceá; conj. prez. 3 să se îndărătniceáscă
îndărătnicire
ÎNDĂRĂTNICÍ, îndărătnicesc, vb. IV. Refl. A stărui cu încăpățânare într-o atitudine; a se încăpățâna; p. ext. a persevera. – Din îndărătnic.
îndărătniciră
ÎNDĂRĂTNICÍ, îndărătnicesc, vb. IV. Refl. A stărui cu încăpățânare într-o atitudine; a se încăpățâna; p. ext. a persevera. – Din îndărătnic. DOOM
!îndărătnicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndărătnicéște, imperf. 3 sg. se îndărătniceá; conj. prez. 3 să se îndărătniceáscă
îndărătnicirăm
ÎNDĂRĂTNICÍ, îndărătnicesc, vb. IV. Refl. A stărui cu încăpățânare într-o atitudine; a se încăpățâna; p. ext. a persevera. – Din îndărătnic. DOOM
!îndărătnicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndărătnicéște, imperf. 3 sg. se îndărătniceá; conj. prez. 3 să se îndărătniceáscă
îndărătnicirăți
ÎNDĂRĂTNICÍ, îndărătnicesc, vb. IV. Refl. A stărui cu încăpățânare într-o atitudine; a se încăpățâna; p. ext. a persevera. – Din îndărătnic. DOOM
!îndărătnicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndărătnicéște, imperf. 3 sg. se îndărătniceá; conj. prez. 3 să se îndărătniceáscă
îndărătnicise
ÎNDĂRĂTNICÍ, îndărătnicesc, vb. IV. Refl. A stărui cu încăpățânare într-o atitudine; a se încăpățâna; p. ext. a persevera. – Din îndărătnic. DOOM
!îndărătnicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndărătnicéște, imperf. 3 sg. se îndărătniceá; conj. prez. 3 să se îndărătniceáscă
îndărătnicisem
ÎNDĂRĂTNICÍ, îndărătnicesc, vb. IV. Refl. A stărui cu încăpățânare într-o atitudine; a se încăpățâna; p. ext. a persevera. – Din îndărătnic. DOOM
!îndărătnicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndărătnicéște, imperf. 3 sg. se îndărătniceá; conj. prez. 3 să se îndărătniceáscă
îndărătniciseră
ÎNDĂRĂTNICÍ, îndărătnicesc, vb. IV. Refl. A stărui cu încăpățânare într-o atitudine; a se încăpățâna; p. ext. a persevera. – Din îndărătnic. DOOM
!îndărătnicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndărătnicéște, imperf. 3 sg. se îndărătniceá; conj. prez. 3 să se îndărătniceáscă
îndărătniciserăm
ÎNDĂRĂTNICÍ, îndărătnicesc, vb. IV. Refl. A stărui cu încăpățânare într-o atitudine; a se încăpățâna; p. ext. a persevera. – Din îndărătnic. DOOM
!îndărătnicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndărătnicéște, imperf. 3 sg. se îndărătniceá; conj. prez. 3 să se îndărătniceáscă
îndărătniciserăți
ÎNDĂRĂTNICÍ, îndărătnicesc, vb. IV. Refl. A stărui cu încăpățânare într-o atitudine; a se încăpățâna; p. ext. a persevera. – Din îndărătnic. DOOM
!îndărătnicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndărătnicéște, imperf. 3 sg. se îndărătniceá; conj. prez. 3 să se îndărătniceáscă
îndărătniciseși
ÎNDĂRĂTNICÍ, îndărătnicesc, vb. IV. Refl. A stărui cu încăpățânare într-o atitudine; a se încăpățâna; p. ext. a persevera. – Din îndărătnic. DOOM
!îndărătnicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndărătnicéște, imperf. 3 sg. se îndărătniceá; conj. prez. 3 să se îndărătniceáscă
îndărătniciseți
ÎNDĂRĂTNICÍ, îndărătnicesc, vb. IV. Refl. A stărui cu încăpățânare într-o atitudine; a se încăpățâna; p. ext. a persevera. – Din îndărătnic. DOOM
!îndărătnicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndărătnicéște, imperf. 3 sg. se îndărătniceá; conj. prez. 3 să se îndărătniceáscă
îndărătnicit
ÎNDĂRĂTNICÍ, îndărătnicesc, vb. IV. Refl. A stărui cu încăpățânare într-o atitudine; a se încăpățâna; p. ext. a persevera. – Din îndărătnic. DOOM
!îndărătnicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndărătnicéște, imperf. 3 sg. se îndărătniceá; conj. prez. 3 să se îndărătniceáscă
îndărătniciși
ÎNDĂRĂTNICÍ, îndărătnicesc, vb. IV. Refl. A stărui cu încăpățânare într-o atitudine; a se încăpățâna; p. ext. a persevera. – Din îndărătnic. DOOM
!îndărătnicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndărătnicéște, imperf. 3 sg. se îndărătniceá; conj. prez. 3 să se îndărătniceáscă
îndărătniciți
ÎNDĂRĂTNICÍ, îndărătnicesc, vb. IV. Refl. A stărui cu încăpățânare într-o atitudine; a se încăpățâna; p. ext. a persevera. – Din îndărătnic. DOOM
!îndărătnicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndărătnicéște, imperf. 3 sg. se îndărătniceá; conj. prez. 3 să se îndărătniceáscă
îndărătnicul
ÎNDĂRẮTNIC, -Ă, îndărătnici, -ce, adj. (Adesea substantivat) Încăpățânat, recalcitrant, nesupus; p. ext. stăruitor, perseverent. ♦ (Rar) Rămas în urmă; restanțier. [Var.: (reg.) îndărắpnic, -ă adj.] – Îndărăt + suf. -nic. DOOM
îndărắtnic adj. m., pl. îndărắtnici; f. îndărắtnică, pl. îndărắtnice
îndărătnicului
ÎNDĂRẮTNIC, -Ă, îndărătnici, -ce, adj. (Adesea substantivat) Încăpățânat, recalcitrant, nesupus; p. ext. stăruitor, perseverent. ♦ (Rar) Rămas în urmă; restanțier. [Var.: (reg.) îndărắpnic, -ă adj.] – Îndărăt + suf. -nic. DOOM
îndărắtnic adj. m., pl. îndărắtnici; f. îndărắtnică, pl. îndărắtnice
îndărătul
ÎNDĂRẮTUL prep. În dosul (cuiva), în urma (cuiva sau a ceva), după (ceva). – V. îndărăt. DOOM
îndărắtul prep. (~ lui)
îndătinai
ÎNDĂTINÁ, îndătinez, vb. I. Refl. (Reg.) A se obișnui (cu) ceva. ♦ Tranz. A avea obiceiul să..., a obișnui. [Var.: îndatiná vb. I] – În + datină. DOOM
îndătiná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 îndătineáză
îndătinam
ÎNDĂTINÁ, îndătinez, vb. I. Refl. (Reg.) A se obișnui (cu) ceva. ♦ Tranz. A avea obiceiul să..., a obișnui. [Var.: îndatiná vb. I] – În + datină. DOOM
îndătiná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 îndătineáză
îndătinare
ÎNDĂTINÁ, îndătinez, vb. I. Refl. (Reg.) A se obișnui (cu) ceva. ♦ Tranz. A avea obiceiul să..., a obișnui. [Var.: îndatiná vb. I] – În + datină. DOOM
îndătiná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 îndătineáză
îndătinare
ÎNDĂTINÁ, îndătinez, vb. I. Refl. (Rar) A se obișnui (cu) ceva. ♦ Tranz. A avea obiceiul să..., a obișnui. [Var.: îndatiná vb. I] – În + datină.
îndătinarea
ÎNDĂTINÁ, îndătinez, vb. I. Refl. (Rar) A se obișnui (cu) ceva. ♦ Tranz. A avea obiceiul să..., a obișnui. [Var.: îndatiná vb. I] – În + datină.
îndătinară
ÎNDĂTINÁ, îndătinez, vb. I. Refl. (Reg.) A se obișnui (cu) ceva. ♦ Tranz. A avea obiceiul să..., a obișnui. [Var.: îndatiná vb. I] – În + datină. DOOM
îndătiná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 îndătineáză
îndătinarăm
ÎNDĂTINÁ, îndătinez, vb. I. Refl. (Reg.) A se obișnui (cu) ceva. ♦ Tranz. A avea obiceiul să..., a obișnui. [Var.: îndatiná vb. I] – În + datină. DOOM
îndătiná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 îndătineáză
îndătinarăți
ÎNDĂTINÁ, îndătinez, vb. I. Refl. (Reg.) A se obișnui (cu) ceva. ♦ Tranz. A avea obiceiul să..., a obișnui. [Var.: îndatiná vb. I] – În + datină. DOOM
îndătiná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 îndătineáză
îndătinase
ÎNDĂTINÁ, îndătinez, vb. I. Refl. (Reg.) A se obișnui (cu) ceva. ♦ Tranz. A avea obiceiul să..., a obișnui. [Var.: îndatiná vb. I] – În + datină. DOOM
îndătiná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 îndătineáză
îndătinasem
ÎNDĂTINÁ, îndătinez, vb. I. Refl. (Reg.) A se obișnui (cu) ceva. ♦ Tranz. A avea obiceiul să..., a obișnui. [Var.: îndatiná vb. I] – În + datină. DOOM
îndătiná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 îndătineáză
îndătinaseră
ÎNDĂTINÁ, îndătinez, vb. I. Refl. (Reg.) A se obișnui (cu) ceva. ♦ Tranz. A avea obiceiul să..., a obișnui. [Var.: îndatiná vb. I] – În + datină. DOOM
îndătiná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 îndătineáză
îndătinaserăm
ÎNDĂTINÁ, îndătinez, vb. I. Refl. (Reg.) A se obișnui (cu) ceva. ♦ Tranz. A avea obiceiul să..., a obișnui. [Var.: îndatiná vb. I] – În + datină. DOOM
îndătiná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 îndătineáză
îndătinaserăți
ÎNDĂTINÁ, îndătinez, vb. I. Refl. (Reg.) A se obișnui (cu) ceva. ♦ Tranz. A avea obiceiul să..., a obișnui. [Var.: îndatiná vb. I] – În + datină. DOOM
îndătiná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 îndătineáză
îndătinaseși
ÎNDĂTINÁ, îndătinez, vb. I. Refl. (Reg.) A se obișnui (cu) ceva. ♦ Tranz. A avea obiceiul să..., a obișnui. [Var.: îndatiná vb. I] – În + datină. DOOM
îndătiná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 îndătineáză
îndătinaseți
ÎNDĂTINÁ, îndătinez, vb. I. Refl. (Reg.) A se obișnui (cu) ceva. ♦ Tranz. A avea obiceiul să..., a obișnui. [Var.: îndatiná vb. I] – În + datină. DOOM
îndătiná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 îndătineáză
îndătinat
ÎNDĂTINÁ, îndătinez, vb. I. Refl. (Reg.) A se obișnui (cu) ceva. ♦ Tranz. A avea obiceiul să..., a obișnui. [Var.: îndatiná vb. I] – În + datină. DOOM
îndătiná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 îndătineáză
îndătinata
ÎNDĂTINÁT, -Ă, îndătinați, -te, adj. Care a devenit o datină; înrădăcinat. ♦ (Despre oameni) Deprins, obișnuit (cu ceva). [Var.: îndatinát, -ă adj.] – V. îndătina.
îndătinate
ÎNDĂTINÁT, -Ă, îndătinați, -te, adj. Care a devenit o datină; înrădăcinat. ♦ (Despre oameni) Deprins, obișnuit (cu ceva). [Var.: îndatinát, -ă adj.] – V. îndătina.
îndătinatei
ÎNDĂTINÁT, -Ă, îndătinați, -te, adj. Care a devenit o datină; înrădăcinat. ♦ (Despre oameni) Deprins, obișnuit (cu ceva). [Var.: îndatinát, -ă adj.] – V. îndătina.
îndătinatele
ÎNDĂTINÁT, -Ă, îndătinați, -te, adj. Care a devenit o datină; înrădăcinat. ♦ (Despre oameni) Deprins, obișnuit (cu ceva). [Var.: îndatinát, -ă adj.] – V. îndătina.
îndătinatelor
ÎNDĂTINÁT, -Ă, îndătinați, -te, adj. Care a devenit o datină; înrădăcinat. ♦ (Despre oameni) Deprins, obișnuit (cu ceva). [Var.: îndatinát, -ă adj.] – V. îndătina.
îndătinatul
ÎNDĂTINÁT, -Ă, îndătinați, -te, adj. Care a devenit o datină; înrădăcinat. ♦ (Despre oameni) Deprins, obișnuit (cu ceva). [Var.: îndatinát, -ă adj.] – V. îndătina.
îndătinatului
ÎNDĂTINÁT, -Ă, îndătinați, -te, adj. Care a devenit o datină; înrădăcinat. ♦ (Despre oameni) Deprins, obișnuit (cu ceva). [Var.: îndatinát, -ă adj.] – V. îndătina.
îndătinau
ÎNDĂTINÁ, îndătinez, vb. I. Refl. (Reg.) A se obișnui (cu) ceva. ♦ Tranz. A avea obiceiul să..., a obișnui. [Var.: îndatiná vb. I] – În + datină. DOOM
îndătiná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 îndătineáză
îndătinași
ÎNDĂTINÁ, îndătinez, vb. I. Refl. (Reg.) A se obișnui (cu) ceva. ♦ Tranz. A avea obiceiul să..., a obișnui. [Var.: îndatiná vb. I] – În + datină. DOOM
îndătiná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 îndătineáză
îndătinați
ÎNDĂTINÁ, îndătinez, vb. I. Refl. (Reg.) A se obișnui (cu) ceva. ♦ Tranz. A avea obiceiul să..., a obișnui. [Var.: îndatiná vb. I] – În + datină. DOOM
îndătiná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 îndătineáză
îndătinați
ÎNDĂTINÁT, -Ă, îndătinați, -te, adj. Care a devenit o datină; înrădăcinat. ♦ (Despre oameni) Deprins, obișnuit (cu ceva). [Var.: îndatinát, -ă adj.] – V. îndătina.
îndătinații
ÎNDĂTINÁT, -Ă, îndătinați, -te, adj. Care a devenit o datină; înrădăcinat. ♦ (Despre oameni) Deprins, obișnuit (cu ceva). [Var.: îndatinát, -ă adj.] – V. îndătina.
îndătinaților
ÎNDĂTINÁT, -Ă, îndătinați, -te, adj. Care a devenit o datină; înrădăcinat. ♦ (Despre oameni) Deprins, obișnuit (cu ceva). [Var.: îndatinát, -ă adj.] – V. îndătina.
îndătinează
ÎNDĂTINÁ, îndătinez, vb. I. Refl. (Reg.) A se obișnui (cu) ceva. ♦ Tranz. A avea obiceiul să..., a obișnui. [Var.: îndatiná vb. I] – În + datină. DOOM
îndătiná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 îndătineáză
îndătinez
ÎNDĂTINÁ, îndătinez, vb. I. Refl. (Reg.) A se obișnui (cu) ceva. ♦ Tranz. A avea obiceiul să..., a obișnui. [Var.: îndatiná vb. I] – În + datină. DOOM
îndătiná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 îndătineáză
îndătineze
ÎNDĂTINÁ, îndătinez, vb. I. Refl. (Reg.) A se obișnui (cu) ceva. ♦ Tranz. A avea obiceiul să..., a obișnui. [Var.: îndatiná vb. I] – În + datină. DOOM
îndătiná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 îndătineáză
îndătinezi
ÎNDĂTINÁ, îndătinez, vb. I. Refl. (Reg.) A se obișnui (cu) ceva. ♦ Tranz. A avea obiceiul să..., a obișnui. [Var.: îndatiná vb. I] – În + datină. DOOM
îndătiná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 îndătineáză
îndătinând
ÎNDĂTINÁ, îndătinez, vb. I. Refl. (Reg.) A se obișnui (cu) ceva. ♦ Tranz. A avea obiceiul să..., a obișnui. [Var.: îndatiná vb. I] – În + datină. DOOM
îndătiná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 îndătineáză
îndătinînd
ÎNDĂTINÁ, îndătinez, vb. I. Refl. (Reg.) A se obișnui (cu) ceva. ♦ Tranz. A avea obiceiul să..., a obișnui. [Var.: îndatiná vb. I] – În + datină. DOOM
îndătiná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 îndătineáză
îndătinări
ÎNDĂTINÁ, îndătinez, vb. I. Refl. (Rar) A se obișnui (cu) ceva. ♦ Tranz. A avea obiceiul să..., a obișnui. [Var.: îndatiná vb. I] – În + datină.
îndătinării
ÎNDĂTINÁ, îndătinez, vb. I. Refl. (Rar) A se obișnui (cu) ceva. ♦ Tranz. A avea obiceiul să..., a obișnui. [Var.: îndatiná vb. I] – În + datină.
îndătinările
ÎNDĂTINÁ, îndătinez, vb. I. Refl. (Rar) A se obișnui (cu) ceva. ♦ Tranz. A avea obiceiul să..., a obișnui. [Var.: îndatiná vb. I] – În + datină.
îndătinărilor
ÎNDĂTINÁ, îndătinez, vb. I. Refl. (Rar) A se obișnui (cu) ceva. ♦ Tranz. A avea obiceiul să..., a obișnui. [Var.: îndatiná vb. I] – În + datină.
îneacă
ÎNECÁ, înéc, vb. I. 1. Refl. și tranz. A muri sau a face să moară prin sufocare în apă (sau în alt lichid). ◊ Expr. (Refl.) A se îneca (ca țiganul) la mal = a suferi un eșec în ultimul moment. 2. Refl. (Despre nave) A se scufunda. ◊ Expr. Parcă i s-au înecat corăbiile, se spune cuiva când e trist, indispus. ◊ Fig. A se cufunda, a se afunda. 3. Tranz. (Despre ape) A inunda un loc, o arătură etc. ♦ Fig. A copleși, a înăbuși. 4. Refl. și tranz. A (se) sufoca, a (se) înăbuși. ♦ Tranz. (Despre plâns, lacrimi) A podidi (împiedicând respirația). – În + neca (Înv. „a ucide” < lat.). DOOM
înecá (a ~) vb., ind. prez. 3 îneácă
înec
ÎNEC, înecuri, s. n. 1. Moarte prin sufocare în apă (sau în alt lichid); înecăciune (2). 2. Revărsare mare de ape; inundare, inundație; puhoi. – Din îneca (derivat regresiv). DOOM
înéc s. n., pl. înécuri
înec
ÎNECÁ, înéc, vb. I. 1. Refl. și tranz. A muri sau a face să moară prin sufocare în apă (sau în alt lichid). ◊ Expr. (Refl.) A se îneca (ca țiganul) la mal = a suferi un eșec în ultimul moment. 2. Refl. (Despre nave) A se scufunda. ◊ Expr. Parcă i s-au înecat corăbiile, se spune cuiva când e trist, indispus. ◊ Fig. A se cufunda, a se afunda. 3. Tranz. (Despre ape) A inunda un loc, o arătură etc. ♦ Fig. A copleși, a înăbuși. 4. Refl. și tranz. A (se) sufoca, a (se) înăbuși. ♦ Tranz. (Despre plâns, lacrimi) A podidi (împiedicând respirația). – În + neca (Înv. „a ucide” < lat.). DOOM
înecá (a ~) vb., ind. prez. 3 îneácă
îneca
ÎNECÁ, înéc, vb. I. 1. Refl. și tranz. A muri sau a face să moară prin sufocare în apă (sau în alt lichid). ◊ Expr. (Refl.) A se îneca (ca țiganul) la mal = a suferi un eșec în ultimul moment. 2. Refl. (Despre nave) A se scufunda. ◊ Expr. Parcă i s-au înecat corăbiile, se spune cuiva când e trist, indispus. ◊ Fig. A se cufunda, a se afunda. 3. Tranz. (Despre ape) A inunda un loc, o arătură etc. ♦ Fig. A copleși, a înăbuși. 4. Refl. și tranz. A (se) sufoca, a (se) înăbuși. ♦ Tranz. (Despre plâns, lacrimi) A podidi (împiedicând respirația). – În + neca (Înv. „a ucide” < lat.). DOOM
înecá (a ~) vb., ind. prez. 3 îneácă
înecai
ÎNECÁ, înéc, vb. I. 1. Refl. și tranz. A muri sau a face să moară prin sufocare în apă (sau în alt lichid). ◊ Expr. (Refl.) A se îneca (ca țiganul) la mal = a suferi un eșec în ultimul moment. 2. Refl. (Despre nave) A se scufunda. ◊ Expr. Parcă i s-au înecat corăbiile, se spune cuiva când e trist, indispus. ◊ Fig. A se cufunda, a se afunda. 3. Tranz. (Despre ape) A inunda un loc, o arătură etc. ♦ Fig. A copleși, a înăbuși. 4. Refl. și tranz. A (se) sufoca, a (se) înăbuși. ♦ Tranz. (Despre plâns, lacrimi) A podidi (împiedicând respirația). – În + neca (Înv. „a ucide” < lat.). DOOM
înecá (a ~) vb., ind. prez. 3 îneácă
înecam
ÎNECÁ, înéc, vb. I. 1. Refl. și tranz. A muri sau a face să moară prin sufocare în apă (sau în alt lichid). ◊ Expr. (Refl.) A se îneca (ca țiganul) la mal = a suferi un eșec în ultimul moment. 2. Refl. (Despre nave) A se scufunda. ◊ Expr. Parcă i s-au înecat corăbiile, se spune cuiva când e trist, indispus. ◊ Fig. A se cufunda, a se afunda. 3. Tranz. (Despre ape) A inunda un loc, o arătură etc. ♦ Fig. A copleși, a înăbuși. 4. Refl. și tranz. A (se) sufoca, a (se) înăbuși. ♦ Tranz. (Despre plâns, lacrimi) A podidi (împiedicând respirația). – În + neca (Înv. „a ucide” < lat.). DOOM
înecá (a ~) vb., ind. prez. 3 îneácă
înecare
ÎNECÁ, înéc, vb. I. 1. Refl. și tranz. A muri sau a face să moară prin sufocare în apă (sau în alt lichid). ◊ Expr. (Refl.) A se îneca (ca țiganul) la mal = a suferi un eșec în ultimul moment. 2. Refl. (Despre nave) A se scufunda. ◊ Expr. Parcă i s-au înecat corăbiile, se spune cuiva când e trist, indispus. ◊ Fig. A se cufunda, a se afunda. 3. Tranz. (Despre ape) A inunda un loc, o arătură etc. ♦ Fig. A copleși, a înăbuși. 4. Refl. și tranz. A (se) sufoca, a (se) înăbuși. ♦ Tranz. (Despre plâns, lacrimi) A podidi (împiedicând respirația). – În + neca (Înv. „a ucide” < lat.). DOOM
înecá (a ~) vb., ind. prez. 3 îneácă
înecare
ÎNECÁRE s. f. Acțiunea de a (se) îneca și rezultatul ei; inundare, revărsare. – V. îneca. DOOM
înecáre s. f., g.-d. art. înecắrii
înecarea
ÎNECÁRE s. f. Acțiunea de a (se) îneca și rezultatul ei; inundare, revărsare. – V. îneca. DOOM
înecáre s. f., g.-d. art. înecắrii
înecară
ÎNECÁ, înéc, vb. I. 1. Refl. și tranz. A muri sau a face să moară prin sufocare în apă (sau în alt lichid). ◊ Expr. (Refl.) A se îneca (ca țiganul) la mal = a suferi un eșec în ultimul moment. 2. Refl. (Despre nave) A se scufunda. ◊ Expr. Parcă i s-au înecat corăbiile, se spune cuiva când e trist, indispus. ◊ Fig. A se cufunda, a se afunda. 3. Tranz. (Despre ape) A inunda un loc, o arătură etc. ♦ Fig. A copleși, a înăbuși. 4. Refl. și tranz. A (se) sufoca, a (se) înăbuși. ♦ Tranz. (Despre plâns, lacrimi) A podidi (împiedicând respirația). – În + neca (Înv. „a ucide” < lat.). DOOM
înecá (a ~) vb., ind. prez. 3 îneácă
înecarăm
ÎNECÁ, înéc, vb. I. 1. Refl. și tranz. A muri sau a face să moară prin sufocare în apă (sau în alt lichid). ◊ Expr. (Refl.) A se îneca (ca țiganul) la mal = a suferi un eșec în ultimul moment. 2. Refl. (Despre nave) A se scufunda. ◊ Expr. Parcă i s-au înecat corăbiile, se spune cuiva când e trist, indispus. ◊ Fig. A se cufunda, a se afunda. 3. Tranz. (Despre ape) A inunda un loc, o arătură etc. ♦ Fig. A copleși, a înăbuși. 4. Refl. și tranz. A (se) sufoca, a (se) înăbuși. ♦ Tranz. (Despre plâns, lacrimi) A podidi (împiedicând respirația). – În + neca (Înv. „a ucide” < lat.). DOOM
înecá (a ~) vb., ind. prez. 3 îneácă
înecarăți
ÎNECÁ, înéc, vb. I. 1. Refl. și tranz. A muri sau a face să moară prin sufocare în apă (sau în alt lichid). ◊ Expr. (Refl.) A se îneca (ca țiganul) la mal = a suferi un eșec în ultimul moment. 2. Refl. (Despre nave) A se scufunda. ◊ Expr. Parcă i s-au înecat corăbiile, se spune cuiva când e trist, indispus. ◊ Fig. A se cufunda, a se afunda. 3. Tranz. (Despre ape) A inunda un loc, o arătură etc. ♦ Fig. A copleși, a înăbuși. 4. Refl. și tranz. A (se) sufoca, a (se) înăbuși. ♦ Tranz. (Despre plâns, lacrimi) A podidi (împiedicând respirația). – În + neca (Înv. „a ucide” < lat.). DOOM
înecá (a ~) vb., ind. prez. 3 îneácă
înecase
ÎNECÁ, înéc, vb. I. 1. Refl. și tranz. A muri sau a face să moară prin sufocare în apă (sau în alt lichid). ◊ Expr. (Refl.) A se îneca (ca țiganul) la mal = a suferi un eșec în ultimul moment. 2. Refl. (Despre nave) A se scufunda. ◊ Expr. Parcă i s-au înecat corăbiile, se spune cuiva când e trist, indispus. ◊ Fig. A se cufunda, a se afunda. 3. Tranz. (Despre ape) A inunda un loc, o arătură etc. ♦ Fig. A copleși, a înăbuși. 4. Refl. și tranz. A (se) sufoca, a (se) înăbuși. ♦ Tranz. (Despre plâns, lacrimi) A podidi (împiedicând respirația). – În + neca (Înv. „a ucide” < lat.). DOOM
înecá (a ~) vb., ind. prez. 3 îneácă
înecasem
ÎNECÁ, înéc, vb. I. 1. Refl. și tranz. A muri sau a face să moară prin sufocare în apă (sau în alt lichid). ◊ Expr. (Refl.) A se îneca (ca țiganul) la mal = a suferi un eșec în ultimul moment. 2. Refl. (Despre nave) A se scufunda. ◊ Expr. Parcă i s-au înecat corăbiile, se spune cuiva când e trist, indispus. ◊ Fig. A se cufunda, a se afunda. 3. Tranz. (Despre ape) A inunda un loc, o arătură etc. ♦ Fig. A copleși, a înăbuși. 4. Refl. și tranz. A (se) sufoca, a (se) înăbuși. ♦ Tranz. (Despre plâns, lacrimi) A podidi (împiedicând respirația). – În + neca (Înv. „a ucide” < lat.). DOOM
înecá (a ~) vb., ind. prez. 3 îneácă
înecaseră
ÎNECÁ, înéc, vb. I. 1. Refl. și tranz. A muri sau a face să moară prin sufocare în apă (sau în alt lichid). ◊ Expr. (Refl.) A se îneca (ca țiganul) la mal = a suferi un eșec în ultimul moment. 2. Refl. (Despre nave) A se scufunda. ◊ Expr. Parcă i s-au înecat corăbiile, se spune cuiva când e trist, indispus. ◊ Fig. A se cufunda, a se afunda. 3. Tranz. (Despre ape) A inunda un loc, o arătură etc. ♦ Fig. A copleși, a înăbuși. 4. Refl. și tranz. A (se) sufoca, a (se) înăbuși. ♦ Tranz. (Despre plâns, lacrimi) A podidi (împiedicând respirația). – În + neca (Înv. „a ucide” < lat.). DOOM
înecá (a ~) vb., ind. prez. 3 îneácă
înecaserăm
ÎNECÁ, înéc, vb. I. 1. Refl. și tranz. A muri sau a face să moară prin sufocare în apă (sau în alt lichid). ◊ Expr. (Refl.) A se îneca (ca țiganul) la mal = a suferi un eșec în ultimul moment. 2. Refl. (Despre nave) A se scufunda. ◊ Expr. Parcă i s-au înecat corăbiile, se spune cuiva când e trist, indispus. ◊ Fig. A se cufunda, a se afunda. 3. Tranz. (Despre ape) A inunda un loc, o arătură etc. ♦ Fig. A copleși, a înăbuși. 4. Refl. și tranz. A (se) sufoca, a (se) înăbuși. ♦ Tranz. (Despre plâns, lacrimi) A podidi (împiedicând respirația). – În + neca (Înv. „a ucide” < lat.). DOOM
înecá (a ~) vb., ind. prez. 3 îneácă
înecaserăți
ÎNECÁ, înéc, vb. I. 1. Refl. și tranz. A muri sau a face să moară prin sufocare în apă (sau în alt lichid). ◊ Expr. (Refl.) A se îneca (ca țiganul) la mal = a suferi un eșec în ultimul moment. 2. Refl. (Despre nave) A se scufunda. ◊ Expr. Parcă i s-au înecat corăbiile, se spune cuiva când e trist, indispus. ◊ Fig. A se cufunda, a se afunda. 3. Tranz. (Despre ape) A inunda un loc, o arătură etc. ♦ Fig. A copleși, a înăbuși. 4. Refl. și tranz. A (se) sufoca, a (se) înăbuși. ♦ Tranz. (Despre plâns, lacrimi) A podidi (împiedicând respirația). – În + neca (Înv. „a ucide” < lat.). DOOM
înecá (a ~) vb., ind. prez. 3 îneácă
înecaseși
ÎNECÁ, înéc, vb. I. 1. Refl. și tranz. A muri sau a face să moară prin sufocare în apă (sau în alt lichid). ◊ Expr. (Refl.) A se îneca (ca țiganul) la mal = a suferi un eșec în ultimul moment. 2. Refl. (Despre nave) A se scufunda. ◊ Expr. Parcă i s-au înecat corăbiile, se spune cuiva când e trist, indispus. ◊ Fig. A se cufunda, a se afunda. 3. Tranz. (Despre ape) A inunda un loc, o arătură etc. ♦ Fig. A copleși, a înăbuși. 4. Refl. și tranz. A (se) sufoca, a (se) înăbuși. ♦ Tranz. (Despre plâns, lacrimi) A podidi (împiedicând respirația). – În + neca (Înv. „a ucide” < lat.). DOOM
înecá (a ~) vb., ind. prez. 3 îneácă
înecaseți
ÎNECÁ, înéc, vb. I. 1. Refl. și tranz. A muri sau a face să moară prin sufocare în apă (sau în alt lichid). ◊ Expr. (Refl.) A se îneca (ca țiganul) la mal = a suferi un eșec în ultimul moment. 2. Refl. (Despre nave) A se scufunda. ◊ Expr. Parcă i s-au înecat corăbiile, se spune cuiva când e trist, indispus. ◊ Fig. A se cufunda, a se afunda. 3. Tranz. (Despre ape) A inunda un loc, o arătură etc. ♦ Fig. A copleși, a înăbuși. 4. Refl. și tranz. A (se) sufoca, a (se) înăbuși. ♦ Tranz. (Despre plâns, lacrimi) A podidi (împiedicând respirația). – În + neca (Înv. „a ucide” < lat.). DOOM
înecá (a ~) vb., ind. prez. 3 îneácă
înecat
ÎNECÁ, înéc, vb. I. 1. Refl. și tranz. A muri sau a face să moară prin sufocare în apă (sau în alt lichid). ◊ Expr. (Refl.) A se îneca (ca țiganul) la mal = a suferi un eșec în ultimul moment. 2. Refl. (Despre nave) A se scufunda. ◊ Expr. Parcă i s-au înecat corăbiile, se spune cuiva când e trist, indispus. ◊ Fig. A se cufunda, a se afunda. 3. Tranz. (Despre ape) A inunda un loc, o arătură etc. ♦ Fig. A copleși, a înăbuși. 4. Refl. și tranz. A (se) sufoca, a (se) înăbuși. ♦ Tranz. (Despre plâns, lacrimi) A podidi (împiedicând respirația). – În + neca (Înv. „a ucide” < lat.). DOOM
înecá (a ~) vb., ind. prez. 3 îneácă
înecat
ÎNECÁT, -Ă, înecați, -te, adj. 1. Asfixiat prin înec. 2. (Despre o navă) Scufundat în apă. 3. Inundat. 4. Înăbușit, sufocat. – V. îneca.
înecata
ÎNECÁT, -Ă, înecați, -te, adj. 1. Asfixiat prin înec. 2. (Despre o navă) Scufundat în apă. 3. Inundat. 4. Înăbușit, sufocat. – V. îneca.
înecate
ÎNECÁT, -Ă, înecați, -te, adj. 1. Asfixiat prin înec. 2. (Despre o navă) Scufundat în apă. 3. Inundat. 4. Înăbușit, sufocat. – V. îneca.
înecatei
ÎNECÁT, -Ă, înecați, -te, adj. 1. Asfixiat prin înec. 2. (Despre o navă) Scufundat în apă. 3. Inundat. 4. Înăbușit, sufocat. – V. îneca.
înecatele
ÎNECÁT, -Ă, înecați, -te, adj. 1. Asfixiat prin înec. 2. (Despre o navă) Scufundat în apă. 3. Inundat. 4. Înăbușit, sufocat. – V. îneca.
înecatelor
ÎNECÁT, -Ă, înecați, -te, adj. 1. Asfixiat prin înec. 2. (Despre o navă) Scufundat în apă. 3. Inundat. 4. Înăbușit, sufocat. – V. îneca.
înecatul
ÎNECÁT, -Ă, înecați, -te, adj. 1. Asfixiat prin înec. 2. (Despre o navă) Scufundat în apă. 3. Inundat. 4. Înăbușit, sufocat. – V. îneca.
înecatului
ÎNECÁT, -Ă, înecați, -te, adj. 1. Asfixiat prin înec. 2. (Despre o navă) Scufundat în apă. 3. Inundat. 4. Înăbușit, sufocat. – V. îneca.
înecau
ÎNECÁ, înéc, vb. I. 1. Refl. și tranz. A muri sau a face să moară prin sufocare în apă (sau în alt lichid). ◊ Expr. (Refl.) A se îneca (ca țiganul) la mal = a suferi un eșec în ultimul moment. 2. Refl. (Despre nave) A se scufunda. ◊ Expr. Parcă i s-au înecat corăbiile, se spune cuiva când e trist, indispus. ◊ Fig. A se cufunda, a se afunda. 3. Tranz. (Despre ape) A inunda un loc, o arătură etc. ♦ Fig. A copleși, a înăbuși. 4. Refl. și tranz. A (se) sufoca, a (se) înăbuși. ♦ Tranz. (Despre plâns, lacrimi) A podidi (împiedicând respirația). – În + neca (Înv. „a ucide” < lat.). DOOM
înecá (a ~) vb., ind. prez. 3 îneácă
înecași
ÎNECÁ, înéc, vb. I. 1. Refl. și tranz. A muri sau a face să moară prin sufocare în apă (sau în alt lichid). ◊ Expr. (Refl.) A se îneca (ca țiganul) la mal = a suferi un eșec în ultimul moment. 2. Refl. (Despre nave) A se scufunda. ◊ Expr. Parcă i s-au înecat corăbiile, se spune cuiva când e trist, indispus. ◊ Fig. A se cufunda, a se afunda. 3. Tranz. (Despre ape) A inunda un loc, o arătură etc. ♦ Fig. A copleși, a înăbuși. 4. Refl. și tranz. A (se) sufoca, a (se) înăbuși. ♦ Tranz. (Despre plâns, lacrimi) A podidi (împiedicând respirația). – În + neca (Înv. „a ucide” < lat.). DOOM
înecá (a ~) vb., ind. prez. 3 îneácă
înecați
ÎNECÁ, înéc, vb. I. 1. Refl. și tranz. A muri sau a face să moară prin sufocare în apă (sau în alt lichid). ◊ Expr. (Refl.) A se îneca (ca țiganul) la mal = a suferi un eșec în ultimul moment. 2. Refl. (Despre nave) A se scufunda. ◊ Expr. Parcă i s-au înecat corăbiile, se spune cuiva când e trist, indispus. ◊ Fig. A se cufunda, a se afunda. 3. Tranz. (Despre ape) A inunda un loc, o arătură etc. ♦ Fig. A copleși, a înăbuși. 4. Refl. și tranz. A (se) sufoca, a (se) înăbuși. ♦ Tranz. (Despre plâns, lacrimi) A podidi (împiedicând respirația). – În + neca (Înv. „a ucide” < lat.). DOOM
înecá (a ~) vb., ind. prez. 3 îneácă
înecați
ÎNECÁT, -Ă, înecați, -te, adj. 1. Asfixiat prin înec. 2. (Despre o navă) Scufundat în apă. 3. Inundat. 4. Înăbușit, sufocat. – V. îneca.
înecații
ÎNECÁT, -Ă, înecați, -te, adj. 1. Asfixiat prin înec. 2. (Despre o navă) Scufundat în apă. 3. Inundat. 4. Înăbușit, sufocat. – V. îneca.
înecaților
ÎNECÁT, -Ă, înecați, -te, adj. 1. Asfixiat prin înec. 2. (Despre o navă) Scufundat în apă. 3. Inundat. 4. Înăbușit, sufocat. – V. îneca.
înece
ÎNECÁ, înéc, vb. I. 1. Refl. și tranz. A muri sau a face să moară prin sufocare în apă (sau în alt lichid). ◊ Expr. (Refl.) A se îneca (ca țiganul) la mal = a suferi un eșec în ultimul moment. 2. Refl. (Despre nave) A se scufunda. ◊ Expr. Parcă i s-au înecat corăbiile, se spune cuiva când e trist, indispus. ◊ Fig. A se cufunda, a se afunda. 3. Tranz. (Despre ape) A inunda un loc, o arătură etc. ♦ Fig. A copleși, a înăbuși. 4. Refl. și tranz. A (se) sufoca, a (se) înăbuși. ♦ Tranz. (Despre plâns, lacrimi) A podidi (împiedicând respirația). – În + neca (Înv. „a ucide” < lat.). DOOM
înecá (a ~) vb., ind. prez. 3 îneácă
îneci
ÎNECÁ, înéc, vb. I. 1. Refl. și tranz. A muri sau a face să moară prin sufocare în apă (sau în alt lichid). ◊ Expr. (Refl.) A se îneca (ca țiganul) la mal = a suferi un eșec în ultimul moment. 2. Refl. (Despre nave) A se scufunda. ◊ Expr. Parcă i s-au înecat corăbiile, se spune cuiva când e trist, indispus. ◊ Fig. A se cufunda, a se afunda. 3. Tranz. (Despre ape) A inunda un loc, o arătură etc. ♦ Fig. A copleși, a înăbuși. 4. Refl. și tranz. A (se) sufoca, a (se) înăbuși. ♦ Tranz. (Despre plâns, lacrimi) A podidi (împiedicând respirația). – În + neca (Înv. „a ucide” < lat.). DOOM
înecá (a ~) vb., ind. prez. 3 îneácă
înecul
ÎNEC, înecuri, s. n. 1. Moarte prin sufocare în apă (sau în alt lichid); înecăciune (2). 2. Revărsare mare de ape; inundare, inundație; puhoi. – Din îneca (derivat regresiv). DOOM
înéc s. n., pl. înécuri
înecului
ÎNEC, înecuri, s. n. 1. Moarte prin sufocare în apă (sau în alt lichid); înecăciune (2). 2. Revărsare mare de ape; inundare, inundație; puhoi. – Din îneca (derivat regresiv). DOOM
înéc s. n., pl. înécuri
înecuri
ÎNEC, înecuri, s. n. 1. Moarte prin sufocare în apă (sau în alt lichid); înecăciune (2). 2. Revărsare mare de ape; inundare, inundație; puhoi. – Din îneca (derivat regresiv). DOOM
înéc s. n., pl. înécuri
înecurile
ÎNEC, înecuri, s. n. 1. Moarte prin sufocare în apă (sau în alt lichid); înecăciune (2). 2. Revărsare mare de ape; inundare, inundație; puhoi. – Din îneca (derivat regresiv). DOOM
înéc s. n., pl. înécuri
înecurilor
ÎNEC, înecuri, s. n. 1. Moarte prin sufocare în apă (sau în alt lichid); înecăciune (2). 2. Revărsare mare de ape; inundare, inundație; puhoi. – Din îneca (derivat regresiv). DOOM
înéc s. n., pl. înécuri
înecând
ÎNECÁ, înéc, vb. I. 1. Refl. și tranz. A muri sau a face să moară prin sufocare în apă (sau în alt lichid). ◊ Expr. (Refl.) A se îneca (ca țiganul) la mal = a suferi un eșec în ultimul moment. 2. Refl. (Despre nave) A se scufunda. ◊ Expr. Parcă i s-au înecat corăbiile, se spune cuiva când e trist, indispus. ◊ Fig. A se cufunda, a se afunda. 3. Tranz. (Despre ape) A inunda un loc, o arătură etc. ♦ Fig. A copleși, a înăbuși. 4. Refl. și tranz. A (se) sufoca, a (se) înăbuși. ♦ Tranz. (Despre plâns, lacrimi) A podidi (împiedicând respirația). – În + neca (Înv. „a ucide” < lat.). DOOM
înecá (a ~) vb., ind. prez. 3 îneácă
înecînd
ÎNECÁ, înéc, vb. I. 1. Refl. și tranz. A muri sau a face să moară prin sufocare în apă (sau în alt lichid). ◊ Expr. (Refl.) A se îneca (ca țiganul) la mal = a suferi un eșec în ultimul moment. 2. Refl. (Despre nave) A se scufunda. ◊ Expr. Parcă i s-au înecat corăbiile, se spune cuiva când e trist, indispus. ◊ Fig. A se cufunda, a se afunda. 3. Tranz. (Despre ape) A inunda un loc, o arătură etc. ♦ Fig. A copleși, a înăbuși. 4. Refl. și tranz. A (se) sufoca, a (se) înăbuși. ♦ Tranz. (Despre plâns, lacrimi) A podidi (împiedicând respirația). – În + neca (Înv. „a ucide” < lat.). DOOM
înecá (a ~) vb., ind. prez. 3 îneácă
înecăcioasa
NECĂCIÓS, -OÁSĂ adj. v. înecăcios. DOOM
înecăciós adj. m., pl. înecăcióși; f. înecăcioásă, pl. înecăcioáse
înecăcioase
NECĂCIÓS, -OÁSĂ adj. v. înecăcios. DOOM
înecăciós adj. m., pl. înecăcióși; f. înecăcioásă, pl. înecăcioáse
înecăcioasei
NECĂCIÓS, -OÁSĂ adj. v. înecăcios. DOOM
înecăciós adj. m., pl. înecăcióși; f. înecăcioásă, pl. înecăcioáse
înecăcioasele
NECĂCIÓS, -OÁSĂ adj. v. înecăcios. DOOM
înecăciós adj. m., pl. înecăcióși; f. înecăcioásă, pl. înecăcioáse
înecăcioaselor
NECĂCIÓS, -OÁSĂ adj. v. înecăcios. DOOM
înecăciós adj. m., pl. înecăcióși; f. înecăcioásă, pl. înecăcioáse
înecăcios
NECĂCIÓS, -OÁSĂ adj. v. înecăcios. DOOM
înecăciós adj. m., pl. înecăcióși; f. înecăcioásă, pl. înecăcioáse
înecăciosul
NECĂCIÓS, -OÁSĂ adj. v. înecăcios. DOOM
înecăciós adj. m., pl. înecăcióși; f. înecăcioásă, pl. înecăcioáse
înecăciosului
NECĂCIÓS, -OÁSĂ adj. v. înecăcios. DOOM
înecăciós adj. m., pl. înecăcióși; f. înecăcioásă, pl. înecăcioáse
înecăcioși
NECĂCIÓS, -OÁSĂ adj. v. înecăcios. DOOM
înecăciós adj. m., pl. înecăcióși; f. înecăcioásă, pl. înecăcioáse
înecăcioșii
NECĂCIÓS, -OÁSĂ adj. v. înecăcios. DOOM
înecăciós adj. m., pl. înecăcióși; f. înecăcioásă, pl. înecăcioáse
înecăcioșilor
NECĂCIÓS, -OÁSĂ adj. v. înecăcios. DOOM
înecăciós adj. m., pl. înecăcióși; f. înecăcioásă, pl. înecăcioáse
înecăciune
ÎNECĂCIÚNE, înecăciuni, s. f. 1. Greutate de a respira; asfixie, sufocare, năduf. 2. (Rar) Înec (1). – Îneca + suf. -ăciune. DOOM
înecăciúne s. f., g.-d. art. înecăciúnii; pl. înecăciúni
înecăciunea
ÎNECĂCIÚNE, înecăciuni, s. f. 1. Greutate de a respira; asfixie, sufocare, năduf. 2. (Rar) Înec (1). – Îneca + suf. -ăciune. DOOM
înecăciúne s. f., g.-d. art. înecăciúnii; pl. înecăciúni
înecăciuni
ÎNECĂCIÚNE, înecăciuni, s. f. 1. Greutate de a respira; asfixie, sufocare, năduf. 2. (Rar) Înec (1). – Îneca + suf. -ăciune. DOOM
înecăciúne s. f., g.-d. art. înecăciúnii; pl. înecăciúni
înecăciunii
ÎNECĂCIÚNE, înecăciuni, s. f. 1. Greutate de a respira; asfixie, sufocare, năduf. 2. (Rar) Înec (1). – Îneca + suf. -ăciune. DOOM
înecăciúne s. f., g.-d. art. înecăciúnii; pl. înecăciúni
înecăciunile
ÎNECĂCIÚNE, înecăciuni, s. f. 1. Greutate de a respira; asfixie, sufocare, năduf. 2. (Rar) Înec (1). – Îneca + suf. -ăciune. DOOM
înecăciúne s. f., g.-d. art. înecăciúnii; pl. înecăciúni
înecăciunilor
ÎNECĂCIÚNE, înecăciuni, s. f. 1. Greutate de a respira; asfixie, sufocare, năduf. 2. (Rar) Înec (1). – Îneca + suf. -ăciune. DOOM
înecăciúne s. f., g.-d. art. înecăciúnii; pl. înecăciúni
înecări
ÎNECÁRE s. f. Acțiunea de a (se) îneca și rezultatul ei; inundare, revărsare. – V. îneca. DOOM
înecáre s. f., g.-d. art. înecắrii
înecării
ÎNECÁRE s. f. Acțiunea de a (se) îneca și rezultatul ei; inundare, revărsare. – V. îneca. DOOM
înecáre s. f., g.-d. art. înecắrii
înecările
ÎNECÁRE s. f. Acțiunea de a (se) îneca și rezultatul ei; inundare, revărsare. – V. îneca. DOOM
înecáre s. f., g.-d. art. înecắrii
înecărilor
ÎNECÁRE s. f. Acțiunea de a (se) îneca și rezultatul ei; inundare, revărsare. – V. îneca. DOOM
înecáre s. f., g.-d. art. înecắrii
înecătoare
ÎNECĂTÓR, -OÁRE, înecători, -oare, adj. (Rar) Înăbușitor, sufocant. – Îneca + suf. -ător. DOOM
înecătór (rar) adj. m., pl. înecătóri; f. sg. și pl. înecătoáre
înecătoarea
ÎNECĂTÓR, -OÁRE, înecători, -oare, adj. (Rar) Înăbușitor, sufocant. – Îneca + suf. -ător. DOOM
înecătór (rar) adj. m., pl. înecătóri; f. sg. și pl. înecătoáre
înecătoarei
ÎNECĂTÓR, -OÁRE, înecători, -oare, adj. (Rar) Înăbușitor, sufocant. – Îneca + suf. -ător. DOOM
înecătór (rar) adj. m., pl. înecătóri; f. sg. și pl. înecătoáre
înecătoarele
ÎNECĂTÓR, -OÁRE, înecători, -oare, adj. (Rar) Înăbușitor, sufocant. – Îneca + suf. -ător. DOOM
înecătór (rar) adj. m., pl. înecătóri; f. sg. și pl. înecătoáre
înecătoarelor
ÎNECĂTÓR, -OÁRE, înecători, -oare, adj. (Rar) Înăbușitor, sufocant. – Îneca + suf. -ător. DOOM
înecătór (rar) adj. m., pl. înecătóri; f. sg. și pl. înecătoáre
înecător
ÎNECĂTÓR, -OÁRE, înecători, -oare, adj. (Rar) Înăbușitor, sufocant. – Îneca + suf. -ător. DOOM
înecătór (rar) adj. m., pl. înecătóri; f. sg. și pl. înecătoáre
înecători
ÎNECĂTÓR, -OÁRE, înecători, -oare, adj. (Rar) Înăbușitor, sufocant. – Îneca + suf. -ător. DOOM
înecătór (rar) adj. m., pl. înecătóri; f. sg. și pl. înecătoáre
înecătorii
ÎNECĂTÓR, -OÁRE, înecători, -oare, adj. (Rar) Înăbușitor, sufocant. – Îneca + suf. -ător. DOOM
înecătór (rar) adj. m., pl. înecătóri; f. sg. și pl. înecătoáre
înecătorilor
ÎNECĂTÓR, -OÁRE, înecători, -oare, adj. (Rar) Înăbușitor, sufocant. – Îneca + suf. -ător. DOOM
înecătór (rar) adj. m., pl. înecătóri; f. sg. și pl. înecătoáre
înecătorul
ÎNECĂTÓR, -OÁRE, înecători, -oare, adj. (Rar) Înăbușitor, sufocant. – Îneca + suf. -ător. DOOM
înecătór (rar) adj. m., pl. înecătóri; f. sg. și pl. înecătoáre
înecătorului
ÎNECĂTÓR, -OÁRE, înecători, -oare, adj. (Rar) Înăbușitor, sufocant. – Îneca + suf. -ător. DOOM
înecătór (rar) adj. m., pl. înecătóri; f. sg. și pl. înecătoáre
înfașă
ÎNFĂȘÁ, înfắș, vb. I. Tranz. A înfășură un copil în scutece (și în feșe); p. ext. a înfășură corpul sau o parte a corpului cu o legătură, un bandaj sau o cataplasmă. – Lat. infasciare. DOOM
înfășá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfắș, 2 sg. înféși, 3 înfáșă, 1 pl. înfășắm; conj. prez. 3 să înféșe; ger. înfășấnd
înfață
ÎNFĂȚÁ, înfắț, vb. I. Tranz. A îmbrăca cu o față de pernă, de plapumă etc. ◊ Expr. A înfăța patul = a schimba lenjeria patului. – În + față. DOOM
înfățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfắț, 2 sg. înféți, 3 înfáță; conj. prez. 3 să înféțe
înfelia
ÎNFELIÁ, înfeliez, vb. I. Tranz. (Rar) A tăia în felii. – Din în- + felii (pl. lui felie).
înfeliai
ÎNFELIÁ, înfeliez, vb. I. Tranz. (Rar) A tăia în felii. – Din în- + felii (pl. lui felie).
înfeliam
ÎNFELIÁ, înfeliez, vb. I. Tranz. (Rar) A tăia în felii. – Din în- + felii (pl. lui felie).
înfeliară
ÎNFELIÁ, înfeliez, vb. I. Tranz. (Rar) A tăia în felii. – Din în- + felii (pl. lui felie).
înfeliarăm
ÎNFELIÁ, înfeliez, vb. I. Tranz. (Rar) A tăia în felii. – Din în- + felii (pl. lui felie).
înfeliarăți
ÎNFELIÁ, înfeliez, vb. I. Tranz. (Rar) A tăia în felii. – Din în- + felii (pl. lui felie).
înfeliase
ÎNFELIÁ, înfeliez, vb. I. Tranz. (Rar) A tăia în felii. – Din în- + felii (pl. lui felie).
înfeliasem
ÎNFELIÁ, înfeliez, vb. I. Tranz. (Rar) A tăia în felii. – Din în- + felii (pl. lui felie).
înfeliaseră
ÎNFELIÁ, înfeliez, vb. I. Tranz. (Rar) A tăia în felii. – Din în- + felii (pl. lui felie).
înfeliaserăm
ÎNFELIÁ, înfeliez, vb. I. Tranz. (Rar) A tăia în felii. – Din în- + felii (pl. lui felie).
înfeliaserăți
ÎNFELIÁ, înfeliez, vb. I. Tranz. (Rar) A tăia în felii. – Din în- + felii (pl. lui felie).
înfeliaseși
ÎNFELIÁ, înfeliez, vb. I. Tranz. (Rar) A tăia în felii. – Din în- + felii (pl. lui felie).
înfeliaseți
ÎNFELIÁ, înfeliez, vb. I. Tranz. (Rar) A tăia în felii. – Din în- + felii (pl. lui felie).
înfeliat
ÎNFELIÁ, înfeliez, vb. I. Tranz. (Rar) A tăia în felii. – Din în- + felii (pl. lui felie).
înfeliat
ÎNFELIÁ, înfeliez, vb. I. Tranz. (Rar) A tăia în felii. – Din în- + felii (pl. lui felie).
înfeliau
ÎNFELIÁ, înfeliez, vb. I. Tranz. (Rar) A tăia în felii. – Din în- + felii (pl. lui felie).
înfeliază
ÎNFELIÁ, înfeliez, vb. I. Tranz. (Rar) A tăia în felii. – Din în- + felii (pl. lui felie).
înfeliași
ÎNFELIÁ, înfeliez, vb. I. Tranz. (Rar) A tăia în felii. – Din în- + felii (pl. lui felie).
înfeliați
ÎNFELIÁ, înfeliez, vb. I. Tranz. (Rar) A tăia în felii. – Din în- + felii (pl. lui felie).
înfelie
ÎNFELIÁ, înfeliez, vb. I. Tranz. (Rar) A tăia în felii. – Din în- + felii (pl. lui felie).
înfeliem
ÎNFELIÁ, înfeliez, vb. I. Tranz. (Rar) A tăia în felii. – Din în- + felii (pl. lui felie).
înfeliere
ÎNFELIÁ, înfeliez, vb. I. Tranz. (Rar) A tăia în felii. – Din în- + felii (pl. lui felie).
înfeliere
ÎNFELIÁ, înfeliez, vb. I. Tranz. (Rar) A tăia în felii. – Din în- + felii (pl. lui felie).
înfeliez
ÎNFELIÁ, înfeliez, vb. I. Tranz. (Rar) A tăia în felii. – Din în- + felii (pl. lui felie).
înfelieze
ÎNFELIÁ, înfeliez, vb. I. Tranz. (Rar) A tăia în felii. – Din în- + felii (pl. lui felie).
înfeliezi
ÎNFELIÁ, înfeliez, vb. I. Tranz. (Rar) A tăia în felii. – Din în- + felii (pl. lui felie).
înfeliind
ÎNFELIÁ, înfeliez, vb. I. Tranz. (Rar) A tăia în felii. – Din în- + felii (pl. lui felie).
înfeuda
ÎNFEUDÁ, înfeudez, vb. I. Tranz. A supune, a robi. ♦ Refl. A se subordona întru totul unei persoane. [Pr.: -fe-u-] – Din fr. inféoder, lat. infeodare. DOOM
înfeudá (a ~) (-fe-u-) vb., ind. prez. 3 înfeudeáză
înfeudai
ÎNFEUDÁ, înfeudez, vb. I. Tranz. A supune, a robi. ♦ Refl. A se subordona întru totul unei persoane. [Pr.: -fe-u-] – Din fr. inféoder, lat. infeodare. DOOM
înfeudá (a ~) (-fe-u-) vb., ind. prez. 3 înfeudeáză
înfeudam
ÎNFEUDÁ, înfeudez, vb. I. Tranz. A supune, a robi. ♦ Refl. A se subordona întru totul unei persoane. [Pr.: -fe-u-] – Din fr. inféoder, lat. infeodare. DOOM
înfeudá (a ~) (-fe-u-) vb., ind. prez. 3 înfeudeáză
înfeudare
ÎNFEUDÁ, înfeudez, vb. I. Tranz. A supune, a robi. ♦ Refl. A se subordona întru totul unei persoane. [Pr.: -fe-u-] – Din fr. inféoder, lat. infeodare. DOOM
înfeudá (a ~) (-fe-u-) vb., ind. prez. 3 înfeudeáză
înfeudare
ÎNFEUDÁRE, înfeudări, s. f. Acțiunea de a (se) înfeuda și rezultatul ei; supunere, robire. [Pr.: -fe-u-] – V. înfeuda. DOOM
înfeudáre (-fe-u-) s. f., g.-d. art. înfeudắrii; pl. înfeudắri
înfeudarea
ÎNFEUDÁRE, înfeudări, s. f. Acțiunea de a (se) înfeuda și rezultatul ei; supunere, robire. [Pr.: -fe-u-] – V. înfeuda. DOOM
înfeudáre (-fe-u-) s. f., g.-d. art. înfeudắrii; pl. înfeudắri
înfeudară
ÎNFEUDÁ, înfeudez, vb. I. Tranz. A supune, a robi. ♦ Refl. A se subordona întru totul unei persoane. [Pr.: -fe-u-] – Din fr. inféoder, lat. infeodare. DOOM
înfeudá (a ~) (-fe-u-) vb., ind. prez. 3 înfeudeáză
înfeudarăm
ÎNFEUDÁ, înfeudez, vb. I. Tranz. A supune, a robi. ♦ Refl. A se subordona întru totul unei persoane. [Pr.: -fe-u-] – Din fr. inféoder, lat. infeodare. DOOM
înfeudá (a ~) (-fe-u-) vb., ind. prez. 3 înfeudeáză
înfeudarăți
ÎNFEUDÁ, înfeudez, vb. I. Tranz. A supune, a robi. ♦ Refl. A se subordona întru totul unei persoane. [Pr.: -fe-u-] – Din fr. inféoder, lat. infeodare. DOOM
înfeudá (a ~) (-fe-u-) vb., ind. prez. 3 înfeudeáză
înfeudase
ÎNFEUDÁ, înfeudez, vb. I. Tranz. A supune, a robi. ♦ Refl. A se subordona întru totul unei persoane. [Pr.: -fe-u-] – Din fr. inféoder, lat. infeodare. DOOM
înfeudá (a ~) (-fe-u-) vb., ind. prez. 3 înfeudeáză
înfeudasem
ÎNFEUDÁ, înfeudez, vb. I. Tranz. A supune, a robi. ♦ Refl. A se subordona întru totul unei persoane. [Pr.: -fe-u-] – Din fr. inféoder, lat. infeodare. DOOM
înfeudá (a ~) (-fe-u-) vb., ind. prez. 3 înfeudeáză
înfeudaseră
ÎNFEUDÁ, înfeudez, vb. I. Tranz. A supune, a robi. ♦ Refl. A se subordona întru totul unei persoane. [Pr.: -fe-u-] – Din fr. inféoder, lat. infeodare. DOOM
înfeudá (a ~) (-fe-u-) vb., ind. prez. 3 înfeudeáză
înfeudaserăm
ÎNFEUDÁ, înfeudez, vb. I. Tranz. A supune, a robi. ♦ Refl. A se subordona întru totul unei persoane. [Pr.: -fe-u-] – Din fr. inféoder, lat. infeodare. DOOM
înfeudá (a ~) (-fe-u-) vb., ind. prez. 3 înfeudeáză
înfeudaserăți
ÎNFEUDÁ, înfeudez, vb. I. Tranz. A supune, a robi. ♦ Refl. A se subordona întru totul unei persoane. [Pr.: -fe-u-] – Din fr. inféoder, lat. infeodare. DOOM
înfeudá (a ~) (-fe-u-) vb., ind. prez. 3 înfeudeáză
înfeudaseși
ÎNFEUDÁ, înfeudez, vb. I. Tranz. A supune, a robi. ♦ Refl. A se subordona întru totul unei persoane. [Pr.: -fe-u-] – Din fr. inféoder, lat. infeodare. DOOM
înfeudá (a ~) (-fe-u-) vb., ind. prez. 3 înfeudeáză
înfeudaseți
ÎNFEUDÁ, înfeudez, vb. I. Tranz. A supune, a robi. ♦ Refl. A se subordona întru totul unei persoane. [Pr.: -fe-u-] – Din fr. inféoder, lat. infeodare. DOOM
înfeudá (a ~) (-fe-u-) vb., ind. prez. 3 înfeudeáză
înfeudat
ÎNFEUDÁ, înfeudez, vb. I. Tranz. A supune, a robi. ♦ Refl. A se subordona întru totul unei persoane. [Pr.: -fe-u-] – Din fr. inféoder, lat. infeodare. DOOM
înfeudá (a ~) (-fe-u-) vb., ind. prez. 3 înfeudeáză
înfeudat
ÎNFEUDÁ, înfeudez, vb. I. Tranz. A supune, a robi. ♦ Refl. A se subordona întru totul unei persoane. [Pr.: -fe-u-] – Din fr. inféoder, lat. infeodare.
înfeudata
ÎNFEUDÁ, înfeudez, vb. I. Tranz. A supune, a robi. ♦ Refl. A se subordona întru totul unei persoane. [Pr.: -fe-u-] – Din fr. inféoder, lat. infeodare.
înfeudate
ÎNFEUDÁ, înfeudez, vb. I. Tranz. A supune, a robi. ♦ Refl. A se subordona întru totul unei persoane. [Pr.: -fe-u-] – Din fr. inféoder, lat. infeodare.
înfeudatei
ÎNFEUDÁ, înfeudez, vb. I. Tranz. A supune, a robi. ♦ Refl. A se subordona întru totul unei persoane. [Pr.: -fe-u-] – Din fr. inféoder, lat. infeodare.
înfeudatele
ÎNFEUDÁ, înfeudez, vb. I. Tranz. A supune, a robi. ♦ Refl. A se subordona întru totul unei persoane. [Pr.: -fe-u-] – Din fr. inféoder, lat. infeodare.
înfeudatelor
ÎNFEUDÁ, înfeudez, vb. I. Tranz. A supune, a robi. ♦ Refl. A se subordona întru totul unei persoane. [Pr.: -fe-u-] – Din fr. inféoder, lat. infeodare.
înfeudatul
ÎNFEUDÁ, înfeudez, vb. I. Tranz. A supune, a robi. ♦ Refl. A se subordona întru totul unei persoane. [Pr.: -fe-u-] – Din fr. inféoder, lat. infeodare.
înfeudatului
ÎNFEUDÁ, înfeudez, vb. I. Tranz. A supune, a robi. ♦ Refl. A se subordona întru totul unei persoane. [Pr.: -fe-u-] – Din fr. inféoder, lat. infeodare.
înfeudau
ÎNFEUDÁ, înfeudez, vb. I. Tranz. A supune, a robi. ♦ Refl. A se subordona întru totul unei persoane. [Pr.: -fe-u-] – Din fr. inféoder, lat. infeodare. DOOM
înfeudá (a ~) (-fe-u-) vb., ind. prez. 3 înfeudeáză
înfeudași
ÎNFEUDÁ, înfeudez, vb. I. Tranz. A supune, a robi. ♦ Refl. A se subordona întru totul unei persoane. [Pr.: -fe-u-] – Din fr. inféoder, lat. infeodare. DOOM
înfeudá (a ~) (-fe-u-) vb., ind. prez. 3 înfeudeáză
înfeudați
ÎNFEUDÁ, înfeudez, vb. I. Tranz. A supune, a robi. ♦ Refl. A se subordona întru totul unei persoane. [Pr.: -fe-u-] – Din fr. inféoder, lat. infeodare. DOOM
înfeudá (a ~) (-fe-u-) vb., ind. prez. 3 înfeudeáză
înfeudați
ÎNFEUDÁ, înfeudez, vb. I. Tranz. A supune, a robi. ♦ Refl. A se subordona întru totul unei persoane. [Pr.: -fe-u-] – Din fr. inféoder, lat. infeodare.
înfeudații
ÎNFEUDÁ, înfeudez, vb. I. Tranz. A supune, a robi. ♦ Refl. A se subordona întru totul unei persoane. [Pr.: -fe-u-] – Din fr. inféoder, lat. infeodare.
înfeudaților
ÎNFEUDÁ, înfeudez, vb. I. Tranz. A supune, a robi. ♦ Refl. A se subordona întru totul unei persoane. [Pr.: -fe-u-] – Din fr. inféoder, lat. infeodare.
înfeudează
ÎNFEUDÁ, înfeudez, vb. I. Tranz. A supune, a robi. ♦ Refl. A se subordona întru totul unei persoane. [Pr.: -fe-u-] – Din fr. inféoder, lat. infeodare. DOOM
înfeudá (a ~) (-fe-u-) vb., ind. prez. 3 înfeudeáză
înfeudez
ÎNFEUDÁ, înfeudez, vb. I. Tranz. A supune, a robi. ♦ Refl. A se subordona întru totul unei persoane. [Pr.: -fe-u-] – Din fr. inféoder, lat. infeodare. DOOM
înfeudá (a ~) (-fe-u-) vb., ind. prez. 3 înfeudeáză
înfeudeze
ÎNFEUDÁ, înfeudez, vb. I. Tranz. A supune, a robi. ♦ Refl. A se subordona întru totul unei persoane. [Pr.: -fe-u-] – Din fr. inféoder, lat. infeodare. DOOM
înfeudá (a ~) (-fe-u-) vb., ind. prez. 3 înfeudeáză
înfeudezi
ÎNFEUDÁ, înfeudez, vb. I. Tranz. A supune, a robi. ♦ Refl. A se subordona întru totul unei persoane. [Pr.: -fe-u-] – Din fr. inféoder, lat. infeodare. DOOM
înfeudá (a ~) (-fe-u-) vb., ind. prez. 3 înfeudeáză
înfeudând
ÎNFEUDÁ, înfeudez, vb. I. Tranz. A supune, a robi. ♦ Refl. A se subordona întru totul unei persoane. [Pr.: -fe-u-] – Din fr. inféoder, lat. infeodare. DOOM
înfeudá (a ~) (-fe-u-) vb., ind. prez. 3 înfeudeáză
înfeudînd
ÎNFEUDÁ, înfeudez, vb. I. Tranz. A supune, a robi. ♦ Refl. A se subordona întru totul unei persoane. [Pr.: -fe-u-] – Din fr. inféoder, lat. infeodare. DOOM
înfeudá (a ~) (-fe-u-) vb., ind. prez. 3 înfeudeáză
înfeudări
ÎNFEUDÁRE, înfeudări, s. f. Acțiunea de a (se) înfeuda și rezultatul ei; supunere, robire. [Pr.: -fe-u-] – V. înfeuda. DOOM
înfeudáre (-fe-u-) s. f., g.-d. art. înfeudắrii; pl. înfeudắri
înfeudării
ÎNFEUDÁRE, înfeudări, s. f. Acțiunea de a (se) înfeuda și rezultatul ei; supunere, robire. [Pr.: -fe-u-] – V. înfeuda. DOOM
înfeudáre (-fe-u-) s. f., g.-d. art. înfeudắrii; pl. înfeudắri
înfeudările
ÎNFEUDÁRE, înfeudări, s. f. Acțiunea de a (se) înfeuda și rezultatul ei; supunere, robire. [Pr.: -fe-u-] – V. înfeuda. DOOM
înfeudáre (-fe-u-) s. f., g.-d. art. înfeudắrii; pl. înfeudắri
înfeudărilor
ÎNFEUDÁRE, înfeudări, s. f. Acțiunea de a (se) înfeuda și rezultatul ei; supunere, robire. [Pr.: -fe-u-] – V. înfeuda. DOOM
înfeudáre (-fe-u-) s. f., g.-d. art. înfeudắrii; pl. înfeudắri
înfeșe
ÎNFĂȘÁ, înfắș, vb. I. Tranz. A înfășură un copil în scutece (și în feșe); p. ext. a înfășură corpul sau o parte a corpului cu o legătură, un bandaj sau o cataplasmă. – Lat. infasciare. DOOM
înfășá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfắș, 2 sg. înféși, 3 înfáșă, 1 pl. înfășắm; conj. prez. 3 să înféșe; ger. înfășấnd
înfeși
ÎNFĂȘÁ, înfắș, vb. I. Tranz. A înfășură un copil în scutece (și în feșe); p. ext. a înfășură corpul sau o parte a corpului cu o legătură, un bandaj sau o cataplasmă. – Lat. infasciare. DOOM
înfășá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfắș, 2 sg. înféși, 3 înfáșă, 1 pl. înfășắm; conj. prez. 3 să înféșe; ger. înfășấnd
înfețe
ÎNFĂȚÁ, înfắț, vb. I. Tranz. A îmbrăca cu o față de pernă, de plapumă etc. ◊ Expr. A înfăța patul = a schimba lenjeria patului. – În + față. DOOM
înfățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfắț, 2 sg. înféți, 3 înfáță; conj. prez. 3 să înféțe
înfeți
ÎNFĂȚÁ, înfắț, vb. I. Tranz. A îmbrăca cu o față de pernă, de plapumă etc. ◊ Expr. A înfăța patul = a schimba lenjeria patului. – În + față. DOOM
înfățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfắț, 2 sg. înféți, 3 înfáță; conj. prez. 3 să înféțe
înfia
ÎNFIÁ, înfiez, vb. I. Tranz. A adopta (cu forme legale) un copil. [Pr.: -fi-a] – În + fiu. DOOM
înfiá (a ~) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 înfiáză, 1 pl. înfiém (-fi-em); conj. prez. 3 să înfiéze; ger. înfiínd (-fi-ind)
înfiai
ÎNFIÁ, înfiez, vb. I. Tranz. A adopta (cu forme legale) un copil. [Pr.: -fi-a] – În + fiu. DOOM
înfiá (a ~) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 înfiáză, 1 pl. înfiém (-fi-em); conj. prez. 3 să înfiéze; ger. înfiínd (-fi-ind)
înfiam
ÎNFIÁ, înfiez, vb. I. Tranz. A adopta (cu forme legale) un copil. [Pr.: -fi-a] – În + fiu. DOOM
înfiá (a ~) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 înfiáză, 1 pl. înfiém (-fi-em); conj. prez. 3 să înfiéze; ger. înfiínd (-fi-ind)
înfiară
ÎNFIÁ, înfiez, vb. I. Tranz. A adopta (cu forme legale) un copil. [Pr.: -fi-a] – În + fiu. DOOM
înfiá (a ~) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 înfiáză, 1 pl. înfiém (-fi-em); conj. prez. 3 să înfiéze; ger. înfiínd (-fi-ind)
înfiarăm
ÎNFIÁ, înfiez, vb. I. Tranz. A adopta (cu forme legale) un copil. [Pr.: -fi-a] – În + fiu. DOOM
înfiá (a ~) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 înfiáză, 1 pl. înfiém (-fi-em); conj. prez. 3 să înfiéze; ger. înfiínd (-fi-ind)
înfiarăți
ÎNFIÁ, înfiez, vb. I. Tranz. A adopta (cu forme legale) un copil. [Pr.: -fi-a] – În + fiu. DOOM
înfiá (a ~) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 înfiáză, 1 pl. înfiém (-fi-em); conj. prez. 3 să înfiéze; ger. înfiínd (-fi-ind)
înfiase
ÎNFIÁ, înfiez, vb. I. Tranz. A adopta (cu forme legale) un copil. [Pr.: -fi-a] – În + fiu. DOOM
înfiá (a ~) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 înfiáză, 1 pl. înfiém (-fi-em); conj. prez. 3 să înfiéze; ger. înfiínd (-fi-ind)
înfiasem
ÎNFIÁ, înfiez, vb. I. Tranz. A adopta (cu forme legale) un copil. [Pr.: -fi-a] – În + fiu. DOOM
înfiá (a ~) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 înfiáză, 1 pl. înfiém (-fi-em); conj. prez. 3 să înfiéze; ger. înfiínd (-fi-ind)
înfiaseră
ÎNFIÁ, înfiez, vb. I. Tranz. A adopta (cu forme legale) un copil. [Pr.: -fi-a] – În + fiu. DOOM
înfiá (a ~) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 înfiáză, 1 pl. înfiém (-fi-em); conj. prez. 3 să înfiéze; ger. înfiínd (-fi-ind)
înfiaserăm
ÎNFIÁ, înfiez, vb. I. Tranz. A adopta (cu forme legale) un copil. [Pr.: -fi-a] – În + fiu. DOOM
înfiá (a ~) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 înfiáză, 1 pl. înfiém (-fi-em); conj. prez. 3 să înfiéze; ger. înfiínd (-fi-ind)
înfiaserăți
ÎNFIÁ, înfiez, vb. I. Tranz. A adopta (cu forme legale) un copil. [Pr.: -fi-a] – În + fiu. DOOM
înfiá (a ~) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 înfiáză, 1 pl. înfiém (-fi-em); conj. prez. 3 să înfiéze; ger. înfiínd (-fi-ind)
înfiaseși
ÎNFIÁ, înfiez, vb. I. Tranz. A adopta (cu forme legale) un copil. [Pr.: -fi-a] – În + fiu. DOOM
înfiá (a ~) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 înfiáză, 1 pl. înfiém (-fi-em); conj. prez. 3 să înfiéze; ger. înfiínd (-fi-ind)
înfiaseți
ÎNFIÁ, înfiez, vb. I. Tranz. A adopta (cu forme legale) un copil. [Pr.: -fi-a] – În + fiu. DOOM
înfiá (a ~) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 înfiáză, 1 pl. înfiém (-fi-em); conj. prez. 3 să înfiéze; ger. înfiínd (-fi-ind)
înfiat
ÎNFIÁ, înfiez, vb. I. Tranz. A adopta (cu forme legale) un copil. [Pr.: -fi-a] – În + fiu. DOOM
înfiá (a ~) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 înfiáză, 1 pl. înfiém (-fi-em); conj. prez. 3 să înfiéze; ger. înfiínd (-fi-ind)
înfiat
ÎNFIÁT, -Ă, înfiați, -te, adj. Care devine fiu sau fiică prin înfiere. [Pr.: -fi-at] – V. înfia.
înfiata
ÎNFIÁT, -Ă, înfiați, -te, adj. Care devine fiu sau fiică prin înfiere. [Pr.: -fi-at] – V. înfia.
înfiate
ÎNFIÁT, -Ă, înfiați, -te, adj. Care devine fiu sau fiică prin înfiere. [Pr.: -fi-at] – V. înfia.
înfiatei
ÎNFIÁT, -Ă, înfiați, -te, adj. Care devine fiu sau fiică prin înfiere. [Pr.: -fi-at] – V. înfia.
înfiatele
ÎNFIÁT, -Ă, înfiați, -te, adj. Care devine fiu sau fiică prin înfiere. [Pr.: -fi-at] – V. înfia.
înfiatelor
ÎNFIÁT, -Ă, înfiați, -te, adj. Care devine fiu sau fiică prin înfiere. [Pr.: -fi-at] – V. înfia.
înfiatul
ÎNFIÁT, -Ă, înfiați, -te, adj. Care devine fiu sau fiică prin înfiere. [Pr.: -fi-at] – V. înfia.
înfiatului
ÎNFIÁT, -Ă, înfiați, -te, adj. Care devine fiu sau fiică prin înfiere. [Pr.: -fi-at] – V. înfia.
înfiau
ÎNFIÁ, înfiez, vb. I. Tranz. A adopta (cu forme legale) un copil. [Pr.: -fi-a] – În + fiu. DOOM
înfiá (a ~) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 înfiáză, 1 pl. înfiém (-fi-em); conj. prez. 3 să înfiéze; ger. înfiínd (-fi-ind)
înfiază
ÎNFIÁ, înfiez, vb. I. Tranz. A adopta (cu forme legale) un copil. [Pr.: -fi-a] – În + fiu. DOOM
înfiá (a ~) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 înfiáză, 1 pl. înfiém (-fi-em); conj. prez. 3 să înfiéze; ger. înfiínd (-fi-ind)
înfiași
ÎNFIÁ, înfiez, vb. I. Tranz. A adopta (cu forme legale) un copil. [Pr.: -fi-a] – În + fiu. DOOM
înfiá (a ~) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 înfiáză, 1 pl. înfiém (-fi-em); conj. prez. 3 să înfiéze; ger. înfiínd (-fi-ind)
înfiați
ÎNFIÁ, înfiez, vb. I. Tranz. A adopta (cu forme legale) un copil. [Pr.: -fi-a] – În + fiu. DOOM
înfiá (a ~) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 înfiáză, 1 pl. înfiém (-fi-em); conj. prez. 3 să înfiéze; ger. înfiínd (-fi-ind)
înfiați
ÎNFIÁT, -Ă, înfiați, -te, adj. Care devine fiu sau fiică prin înfiere. [Pr.: -fi-at] – V. înfia.
înfiații
ÎNFIÁT, -Ă, înfiați, -te, adj. Care devine fiu sau fiică prin înfiere. [Pr.: -fi-at] – V. înfia.
înfiaților
ÎNFIÁT, -Ă, înfiați, -te, adj. Care devine fiu sau fiică prin înfiere. [Pr.: -fi-at] – V. înfia.
înfie
ÎNFIÁ, înfiez, vb. I. Tranz. A adopta (cu forme legale) un copil. [Pr.: -fi-a] – În + fiu. DOOM
înfiá (a ~) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 înfiáză, 1 pl. înfiém (-fi-em); conj. prez. 3 să înfiéze; ger. înfiínd (-fi-ind)
înfiem
ÎNFIÁ, înfiez, vb. I. Tranz. A adopta (cu forme legale) un copil. [Pr.: -fi-a] – În + fiu. DOOM
înfiá (a ~) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 înfiáză, 1 pl. înfiém (-fi-em); conj. prez. 3 să înfiéze; ger. înfiínd (-fi-ind)
înfiera
ÎNFIERÁ, înfierez, vb. I. Tranz. 1. A însemna un animal cu ajutorul fierului înroșit. 2. Fig. A condamna cu toată severitatea, a osândi în public; a stigmatiza. – În + fier. DOOM
înfierá (a ~) (-fie-) vb., ind. prez. 3 înfiereáză
înfierai
ÎNFIERÁ, înfierez, vb. I. Tranz. 1. A însemna un animal cu ajutorul fierului înroșit. 2. Fig. A condamna cu toată severitatea, a osândi în public; a stigmatiza. – În + fier. DOOM
înfierá (a ~) (-fie-) vb., ind. prez. 3 înfiereáză
înfieram
ÎNFIERÁ, înfierez, vb. I. Tranz. 1. A însemna un animal cu ajutorul fierului înroșit. 2. Fig. A condamna cu toată severitatea, a osândi în public; a stigmatiza. – În + fier. DOOM
înfierá (a ~) (-fie-) vb., ind. prez. 3 înfiereáză
înfierare
ÎNFIERÁ, înfierez, vb. I. Tranz. 1. A însemna un animal cu ajutorul fierului înroșit. 2. Fig. A condamna cu toată severitatea, a osândi în public; a stigmatiza. – În + fier. DOOM
înfierá (a ~) (-fie-) vb., ind. prez. 3 înfiereáză
înfierare
ÎNFIERÁRE, înfierări, s. f. Acțiunea de a înfiera; înfierat1. – V. înfiera. DOOM
!înfieráre (-fie-) s. f., g.-d. art. înfierắrii; pl. înfierắri
înfierarea
ÎNFIERÁRE, înfierări, s. f. Acțiunea de a înfiera; înfierat1. – V. înfiera. DOOM
!înfieráre (-fie-) s. f., g.-d. art. înfierắrii; pl. înfierắri
înfierară
ÎNFIERÁ, înfierez, vb. I. Tranz. 1. A însemna un animal cu ajutorul fierului înroșit. 2. Fig. A condamna cu toată severitatea, a osândi în public; a stigmatiza. – În + fier. DOOM
înfierá (a ~) (-fie-) vb., ind. prez. 3 înfiereáză
înfierarăm
ÎNFIERÁ, înfierez, vb. I. Tranz. 1. A însemna un animal cu ajutorul fierului înroșit. 2. Fig. A condamna cu toată severitatea, a osândi în public; a stigmatiza. – În + fier. DOOM
înfierá (a ~) (-fie-) vb., ind. prez. 3 înfiereáză
înfierarăți
ÎNFIERÁ, înfierez, vb. I. Tranz. 1. A însemna un animal cu ajutorul fierului înroșit. 2. Fig. A condamna cu toată severitatea, a osândi în public; a stigmatiza. – În + fier. DOOM
înfierá (a ~) (-fie-) vb., ind. prez. 3 înfiereáză
înfierase
ÎNFIERÁ, înfierez, vb. I. Tranz. 1. A însemna un animal cu ajutorul fierului înroșit. 2. Fig. A condamna cu toată severitatea, a osândi în public; a stigmatiza. – În + fier. DOOM
înfierá (a ~) (-fie-) vb., ind. prez. 3 înfiereáză
înfierasem
ÎNFIERÁ, înfierez, vb. I. Tranz. 1. A însemna un animal cu ajutorul fierului înroșit. 2. Fig. A condamna cu toată severitatea, a osândi în public; a stigmatiza. – În + fier. DOOM
înfierá (a ~) (-fie-) vb., ind. prez. 3 înfiereáză
înfieraseră
ÎNFIERÁ, înfierez, vb. I. Tranz. 1. A însemna un animal cu ajutorul fierului înroșit. 2. Fig. A condamna cu toată severitatea, a osândi în public; a stigmatiza. – În + fier. DOOM
înfierá (a ~) (-fie-) vb., ind. prez. 3 înfiereáză
înfieraserăm
ÎNFIERÁ, înfierez, vb. I. Tranz. 1. A însemna un animal cu ajutorul fierului înroșit. 2. Fig. A condamna cu toată severitatea, a osândi în public; a stigmatiza. – În + fier. DOOM
înfierá (a ~) (-fie-) vb., ind. prez. 3 înfiereáză
înfieraserăți
ÎNFIERÁ, înfierez, vb. I. Tranz. 1. A însemna un animal cu ajutorul fierului înroșit. 2. Fig. A condamna cu toată severitatea, a osândi în public; a stigmatiza. – În + fier. DOOM
înfierá (a ~) (-fie-) vb., ind. prez. 3 înfiereáză
înfieraseși
ÎNFIERÁ, înfierez, vb. I. Tranz. 1. A însemna un animal cu ajutorul fierului înroșit. 2. Fig. A condamna cu toată severitatea, a osândi în public; a stigmatiza. – În + fier. DOOM
înfierá (a ~) (-fie-) vb., ind. prez. 3 înfiereáză
înfieraseți
ÎNFIERÁ, înfierez, vb. I. Tranz. 1. A însemna un animal cu ajutorul fierului înroșit. 2. Fig. A condamna cu toată severitatea, a osândi în public; a stigmatiza. – În + fier. DOOM
înfierá (a ~) (-fie-) vb., ind. prez. 3 înfiereáză
înfierat
ÎNFIERÁ, înfierez, vb. I. Tranz. 1. A însemna un animal cu ajutorul fierului înroșit. 2. Fig. A condamna cu toată severitatea, a osândi în public; a stigmatiza. – În + fier. DOOM
înfierá (a ~) (-fie-) vb., ind. prez. 3 înfiereáză
înfierat
ÎNFIERÁT2, -Ă, înfierați, -te, adj. 1. (Despre animale) Însemnat cu fierul roșu; (despre semne) aplicat cu fierul roșu. 2. Fig. Osândit în public; stigmatizat. 3. (Pop.) Îmbrăcat în fier; ferecat. – V. înfiera.
înfierat
ÎNFIERÁT1 s. n. Înfierare. – V. înfiera. DOOM
înfierát (-fie-) s. n.
înfierata
ÎNFIERÁT2, -Ă, înfierați, -te, adj. 1. (Despre animale) Însemnat cu fierul roșu; (despre semne) aplicat cu fierul roșu. 2. Fig. Osândit în public; stigmatizat. 3. (Pop.) Îmbrăcat în fier; ferecat. – V. înfiera.
înfierate
ÎNFIERÁT2, -Ă, înfierați, -te, adj. 1. (Despre animale) Însemnat cu fierul roșu; (despre semne) aplicat cu fierul roșu. 2. Fig. Osândit în public; stigmatizat. 3. (Pop.) Îmbrăcat în fier; ferecat. – V. înfiera.
înfieratei
ÎNFIERÁT2, -Ă, înfierați, -te, adj. 1. (Despre animale) Însemnat cu fierul roșu; (despre semne) aplicat cu fierul roșu. 2. Fig. Osândit în public; stigmatizat. 3. (Pop.) Îmbrăcat în fier; ferecat. – V. înfiera.
înfieratele
ÎNFIERÁT2, -Ă, înfierați, -te, adj. 1. (Despre animale) Însemnat cu fierul roșu; (despre semne) aplicat cu fierul roșu. 2. Fig. Osândit în public; stigmatizat. 3. (Pop.) Îmbrăcat în fier; ferecat. – V. înfiera.
înfieratelor
ÎNFIERÁT2, -Ă, înfierați, -te, adj. 1. (Despre animale) Însemnat cu fierul roșu; (despre semne) aplicat cu fierul roșu. 2. Fig. Osândit în public; stigmatizat. 3. (Pop.) Îmbrăcat în fier; ferecat. – V. înfiera.
înfieratul
ÎNFIERÁT2, -Ă, înfierați, -te, adj. 1. (Despre animale) Însemnat cu fierul roșu; (despre semne) aplicat cu fierul roșu. 2. Fig. Osândit în public; stigmatizat. 3. (Pop.) Îmbrăcat în fier; ferecat. – V. înfiera.
înfieratului
ÎNFIERÁT2, -Ă, înfierați, -te, adj. 1. (Despre animale) Însemnat cu fierul roșu; (despre semne) aplicat cu fierul roșu. 2. Fig. Osândit în public; stigmatizat. 3. (Pop.) Îmbrăcat în fier; ferecat. – V. înfiera.
înfierau
ÎNFIERÁ, înfierez, vb. I. Tranz. 1. A însemna un animal cu ajutorul fierului înroșit. 2. Fig. A condamna cu toată severitatea, a osândi în public; a stigmatiza. – În + fier. DOOM
înfierá (a ~) (-fie-) vb., ind. prez. 3 înfiereáză
înfierași
ÎNFIERÁ, înfierez, vb. I. Tranz. 1. A însemna un animal cu ajutorul fierului înroșit. 2. Fig. A condamna cu toată severitatea, a osândi în public; a stigmatiza. – În + fier. DOOM
înfierá (a ~) (-fie-) vb., ind. prez. 3 înfiereáză
înfierați
ÎNFIERÁ, înfierez, vb. I. Tranz. 1. A însemna un animal cu ajutorul fierului înroșit. 2. Fig. A condamna cu toată severitatea, a osândi în public; a stigmatiza. – În + fier. DOOM
înfierá (a ~) (-fie-) vb., ind. prez. 3 înfiereáză
înfierați
ÎNFIERÁT2, -Ă, înfierați, -te, adj. 1. (Despre animale) Însemnat cu fierul roșu; (despre semne) aplicat cu fierul roșu. 2. Fig. Osândit în public; stigmatizat. 3. (Pop.) Îmbrăcat în fier; ferecat. – V. înfiera.
înfierații
ÎNFIERÁT2, -Ă, înfierați, -te, adj. 1. (Despre animale) Însemnat cu fierul roșu; (despre semne) aplicat cu fierul roșu. 2. Fig. Osândit în public; stigmatizat. 3. (Pop.) Îmbrăcat în fier; ferecat. – V. înfiera.
înfieraților
ÎNFIERÁT2, -Ă, înfierați, -te, adj. 1. (Despre animale) Însemnat cu fierul roșu; (despre semne) aplicat cu fierul roșu. 2. Fig. Osândit în public; stigmatizat. 3. (Pop.) Îmbrăcat în fier; ferecat. – V. înfiera.
înfierbânt
ÎNFIERBÂNTÁ, înfierbấnt, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face fierbinte. ♦ Fig. A (se) aprinde de mânie. ♦ Refl. Fig. A se antrena într-o acțiune; a se înflăcăra. ♦ Tranz. Fig. A insufla avânt, pasiune. – În + fierbinte. DOOM
înfierbântá (a ~) (-fier-) vb., ind. prez. 1 sg. înfierbấnt, 2 sg. înfierbấnți, 3 înfierbấntă; conj. prez. 3 să înfierbấnte
înfierbânta
ÎNFIERBÂNTÁ, înfierbấnt, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face fierbinte. ♦ Fig. A (se) aprinde de mânie. ♦ Refl. Fig. A se antrena într-o acțiune; a se înflăcăra. ♦ Tranz. Fig. A insufla avânt, pasiune. – În + fierbinte. DOOM
înfierbântá (a ~) (-fier-) vb., ind. prez. 1 sg. înfierbấnt, 2 sg. înfierbấnți, 3 înfierbấntă; conj. prez. 3 să înfierbấnte
înfierbântai
ÎNFIERBÂNTÁ, înfierbấnt, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face fierbinte. ♦ Fig. A (se) aprinde de mânie. ♦ Refl. Fig. A se antrena într-o acțiune; a se înflăcăra. ♦ Tranz. Fig. A insufla avânt, pasiune. – În + fierbinte. DOOM
înfierbântá (a ~) (-fier-) vb., ind. prez. 1 sg. înfierbấnt, 2 sg. înfierbấnți, 3 înfierbấntă; conj. prez. 3 să înfierbấnte
înfierbântam
ÎNFIERBÂNTÁ, înfierbấnt, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face fierbinte. ♦ Fig. A (se) aprinde de mânie. ♦ Refl. Fig. A se antrena într-o acțiune; a se înflăcăra. ♦ Tranz. Fig. A insufla avânt, pasiune. – În + fierbinte. DOOM
înfierbântá (a ~) (-fier-) vb., ind. prez. 1 sg. înfierbấnt, 2 sg. înfierbấnți, 3 înfierbấntă; conj. prez. 3 să înfierbấnte
înfierbântare
ÎNFIERBÂNTÁ, înfierbấnt, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face fierbinte. ♦ Fig. A (se) aprinde de mânie. ♦ Refl. Fig. A se antrena într-o acțiune; a se înflăcăra. ♦ Tranz. Fig. A insufla avânt, pasiune. – În + fierbinte. DOOM
înfierbântá (a ~) (-fier-) vb., ind. prez. 1 sg. înfierbấnt, 2 sg. înfierbấnți, 3 înfierbấntă; conj. prez. 3 să înfierbấnte
înfierbântare
ÎNFIERBÂNTÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înfierbânta; înfierbântat1. – V. înfierbânta. DOOM
înfierbântáre (-fie-) s. f., g.-d. art. înfierbântắrii
înfierbântarea
ÎNFIERBÂNTÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înfierbânta; înfierbântat1. – V. înfierbânta. DOOM
înfierbântáre (-fie-) s. f., g.-d. art. înfierbântắrii
înfierbântară
ÎNFIERBÂNTÁ, înfierbấnt, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face fierbinte. ♦ Fig. A (se) aprinde de mânie. ♦ Refl. Fig. A se antrena într-o acțiune; a se înflăcăra. ♦ Tranz. Fig. A insufla avânt, pasiune. – În + fierbinte. DOOM
înfierbântá (a ~) (-fier-) vb., ind. prez. 1 sg. înfierbấnt, 2 sg. înfierbấnți, 3 înfierbấntă; conj. prez. 3 să înfierbấnte
înfierbântarăm
ÎNFIERBÂNTÁ, înfierbấnt, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face fierbinte. ♦ Fig. A (se) aprinde de mânie. ♦ Refl. Fig. A se antrena într-o acțiune; a se înflăcăra. ♦ Tranz. Fig. A insufla avânt, pasiune. – În + fierbinte. DOOM
înfierbântá (a ~) (-fier-) vb., ind. prez. 1 sg. înfierbấnt, 2 sg. înfierbấnți, 3 înfierbấntă; conj. prez. 3 să înfierbấnte
înfierbântarăți
ÎNFIERBÂNTÁ, înfierbấnt, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face fierbinte. ♦ Fig. A (se) aprinde de mânie. ♦ Refl. Fig. A se antrena într-o acțiune; a se înflăcăra. ♦ Tranz. Fig. A insufla avânt, pasiune. – În + fierbinte. DOOM
înfierbântá (a ~) (-fier-) vb., ind. prez. 1 sg. înfierbấnt, 2 sg. înfierbấnți, 3 înfierbấntă; conj. prez. 3 să înfierbấnte
înfierbântase
ÎNFIERBÂNTÁ, înfierbấnt, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face fierbinte. ♦ Fig. A (se) aprinde de mânie. ♦ Refl. Fig. A se antrena într-o acțiune; a se înflăcăra. ♦ Tranz. Fig. A insufla avânt, pasiune. – În + fierbinte. DOOM
înfierbântá (a ~) (-fier-) vb., ind. prez. 1 sg. înfierbấnt, 2 sg. înfierbấnți, 3 înfierbấntă; conj. prez. 3 să înfierbấnte
înfierbântasem
ÎNFIERBÂNTÁ, înfierbấnt, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face fierbinte. ♦ Fig. A (se) aprinde de mânie. ♦ Refl. Fig. A se antrena într-o acțiune; a se înflăcăra. ♦ Tranz. Fig. A insufla avânt, pasiune. – În + fierbinte. DOOM
înfierbântá (a ~) (-fier-) vb., ind. prez. 1 sg. înfierbấnt, 2 sg. înfierbấnți, 3 înfierbấntă; conj. prez. 3 să înfierbấnte
înfierbântaseră
ÎNFIERBÂNTÁ, înfierbấnt, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face fierbinte. ♦ Fig. A (se) aprinde de mânie. ♦ Refl. Fig. A se antrena într-o acțiune; a se înflăcăra. ♦ Tranz. Fig. A insufla avânt, pasiune. – În + fierbinte. DOOM
înfierbântá (a ~) (-fier-) vb., ind. prez. 1 sg. înfierbấnt, 2 sg. înfierbấnți, 3 înfierbấntă; conj. prez. 3 să înfierbấnte
înfierbântaserăm
ÎNFIERBÂNTÁ, înfierbấnt, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face fierbinte. ♦ Fig. A (se) aprinde de mânie. ♦ Refl. Fig. A se antrena într-o acțiune; a se înflăcăra. ♦ Tranz. Fig. A insufla avânt, pasiune. – În + fierbinte. DOOM
înfierbântá (a ~) (-fier-) vb., ind. prez. 1 sg. înfierbấnt, 2 sg. înfierbấnți, 3 înfierbấntă; conj. prez. 3 să înfierbấnte
înfierbântaserăți
ÎNFIERBÂNTÁ, înfierbấnt, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face fierbinte. ♦ Fig. A (se) aprinde de mânie. ♦ Refl. Fig. A se antrena într-o acțiune; a se înflăcăra. ♦ Tranz. Fig. A insufla avânt, pasiune. – În + fierbinte. DOOM
înfierbântá (a ~) (-fier-) vb., ind. prez. 1 sg. înfierbấnt, 2 sg. înfierbấnți, 3 înfierbấntă; conj. prez. 3 să înfierbấnte
înfierbântaseși
ÎNFIERBÂNTÁ, înfierbấnt, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face fierbinte. ♦ Fig. A (se) aprinde de mânie. ♦ Refl. Fig. A se antrena într-o acțiune; a se înflăcăra. ♦ Tranz. Fig. A insufla avânt, pasiune. – În + fierbinte. DOOM
înfierbântá (a ~) (-fier-) vb., ind. prez. 1 sg. înfierbấnt, 2 sg. înfierbấnți, 3 înfierbấntă; conj. prez. 3 să înfierbấnte
înfierbântaseți
ÎNFIERBÂNTÁ, înfierbấnt, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face fierbinte. ♦ Fig. A (se) aprinde de mânie. ♦ Refl. Fig. A se antrena într-o acțiune; a se înflăcăra. ♦ Tranz. Fig. A insufla avânt, pasiune. – În + fierbinte. DOOM
înfierbântá (a ~) (-fier-) vb., ind. prez. 1 sg. înfierbấnt, 2 sg. înfierbấnți, 3 înfierbấntă; conj. prez. 3 să înfierbấnte
înfierbântat
ÎNFIERBÂNTÁ, înfierbấnt, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face fierbinte. ♦ Fig. A (se) aprinde de mânie. ♦ Refl. Fig. A se antrena într-o acțiune; a se înflăcăra. ♦ Tranz. Fig. A insufla avânt, pasiune. – În + fierbinte. DOOM
înfierbântá (a ~) (-fier-) vb., ind. prez. 1 sg. înfierbấnt, 2 sg. înfierbấnți, 3 înfierbấntă; conj. prez. 3 să înfierbấnte
înfierbântat
ÎNFIERBÂNTÁT2, -Ă, înfierbântați, -te, adj. Care s-a încălzit foarte tare; încins2. ♦ Fig. Înflăcărat, aprins. – V. înfierbânta.
înfierbântat
ÎNFIERBÂNTÁT1 s. n. Înfierbântare. – V. înfierbânta. DOOM
înfierbântát (-fier-) s. n.
înfierbântata
ÎNFIERBÂNTÁT2, -Ă, înfierbântați, -te, adj. Care s-a încălzit foarte tare; încins2. ♦ Fig. Înflăcărat, aprins. – V. înfierbânta.
înfierbântate
ÎNFIERBÂNTÁT2, -Ă, înfierbântați, -te, adj. Care s-a încălzit foarte tare; încins2. ♦ Fig. Înflăcărat, aprins. – V. înfierbânta.
înfierbântatei
ÎNFIERBÂNTÁT2, -Ă, înfierbântați, -te, adj. Care s-a încălzit foarte tare; încins2. ♦ Fig. Înflăcărat, aprins. – V. înfierbânta.
înfierbântatele
ÎNFIERBÂNTÁT2, -Ă, înfierbântați, -te, adj. Care s-a încălzit foarte tare; încins2. ♦ Fig. Înflăcărat, aprins. – V. înfierbânta.
înfierbântatelor
ÎNFIERBÂNTÁT2, -Ă, înfierbântați, -te, adj. Care s-a încălzit foarte tare; încins2. ♦ Fig. Înflăcărat, aprins. – V. înfierbânta.
înfierbântatul
ÎNFIERBÂNTÁT2, -Ă, înfierbântați, -te, adj. Care s-a încălzit foarte tare; încins2. ♦ Fig. Înflăcărat, aprins. – V. înfierbânta.
înfierbântatului
ÎNFIERBÂNTÁT2, -Ă, înfierbântați, -te, adj. Care s-a încălzit foarte tare; încins2. ♦ Fig. Înflăcărat, aprins. – V. înfierbânta.
înfierbântau
ÎNFIERBÂNTÁ, înfierbấnt, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face fierbinte. ♦ Fig. A (se) aprinde de mânie. ♦ Refl. Fig. A se antrena într-o acțiune; a se înflăcăra. ♦ Tranz. Fig. A insufla avânt, pasiune. – În + fierbinte. DOOM
înfierbântá (a ~) (-fier-) vb., ind. prez. 1 sg. înfierbấnt, 2 sg. înfierbấnți, 3 înfierbấntă; conj. prez. 3 să înfierbấnte
înfierbântași
ÎNFIERBÂNTÁ, înfierbấnt, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face fierbinte. ♦ Fig. A (se) aprinde de mânie. ♦ Refl. Fig. A se antrena într-o acțiune; a se înflăcăra. ♦ Tranz. Fig. A insufla avânt, pasiune. – În + fierbinte. DOOM
înfierbântá (a ~) (-fier-) vb., ind. prez. 1 sg. înfierbấnt, 2 sg. înfierbấnți, 3 înfierbấntă; conj. prez. 3 să înfierbấnte
înfierbântați
ÎNFIERBÂNTÁ, înfierbấnt, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face fierbinte. ♦ Fig. A (se) aprinde de mânie. ♦ Refl. Fig. A se antrena într-o acțiune; a se înflăcăra. ♦ Tranz. Fig. A insufla avânt, pasiune. – În + fierbinte. DOOM
înfierbântá (a ~) (-fier-) vb., ind. prez. 1 sg. înfierbấnt, 2 sg. înfierbấnți, 3 înfierbấntă; conj. prez. 3 să înfierbấnte
înfierbântați
ÎNFIERBÂNTÁT2, -Ă, înfierbântați, -te, adj. Care s-a încălzit foarte tare; încins2. ♦ Fig. Înflăcărat, aprins. – V. înfierbânta.
înfierbântații
ÎNFIERBÂNTÁT2, -Ă, înfierbântați, -te, adj. Care s-a încălzit foarte tare; încins2. ♦ Fig. Înflăcărat, aprins. – V. înfierbânta.
înfierbântaților
ÎNFIERBÂNTÁT2, -Ă, înfierbântați, -te, adj. Care s-a încălzit foarte tare; încins2. ♦ Fig. Înflăcărat, aprins. – V. înfierbânta.
înfierbânte
ÎNFIERBÂNTÁ, înfierbấnt, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face fierbinte. ♦ Fig. A (se) aprinde de mânie. ♦ Refl. Fig. A se antrena într-o acțiune; a se înflăcăra. ♦ Tranz. Fig. A insufla avânt, pasiune. – În + fierbinte. DOOM
înfierbântá (a ~) (-fier-) vb., ind. prez. 1 sg. înfierbấnt, 2 sg. înfierbấnți, 3 înfierbấntă; conj. prez. 3 să înfierbấnte
înfierbântând
ÎNFIERBÂNTÁ, înfierbấnt, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face fierbinte. ♦ Fig. A (se) aprinde de mânie. ♦ Refl. Fig. A se antrena într-o acțiune; a se înflăcăra. ♦ Tranz. Fig. A insufla avânt, pasiune. – În + fierbinte. DOOM
înfierbântá (a ~) (-fier-) vb., ind. prez. 1 sg. înfierbấnt, 2 sg. înfierbấnți, 3 înfierbấntă; conj. prez. 3 să înfierbấnte
înfierbântări
ÎNFIERBÂNTÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înfierbânta; înfierbântat1. – V. înfierbânta. DOOM
înfierbântáre (-fie-) s. f., g.-d. art. înfierbântắrii
înfierbântării
ÎNFIERBÂNTÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înfierbânta; înfierbântat1. – V. înfierbânta. DOOM
înfierbântáre (-fie-) s. f., g.-d. art. înfierbântắrii
înfierbântările
ÎNFIERBÂNTÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înfierbânta; înfierbântat1. – V. înfierbânta. DOOM
înfierbântáre (-fie-) s. f., g.-d. art. înfierbântắrii
înfierbântărilor
ÎNFIERBÂNTÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înfierbânta; înfierbântat1. – V. înfierbânta. DOOM
înfierbântáre (-fie-) s. f., g.-d. art. înfierbântắrii
înfierbântătoare
ÎNFIERBÂNTĂTÓR, -OÁRE, înfierbântători, -oare, adj. Care înfierbântă. – Înfierbânta + suf. -ător. DOOM
înfierbântătór (-fier-) adj. m., pl. înfierbântătóri; f. sg. și pl. înfierbântătoáre
înfierbântătoarea
ÎNFIERBÂNTĂTÓR, -OÁRE, înfierbântători, -oare, adj. Care înfierbântă. – Înfierbânta + suf. -ător. DOOM
înfierbântătór (-fier-) adj. m., pl. înfierbântătóri; f. sg. și pl. înfierbântătoáre
înfierbântătoarei
ÎNFIERBÂNTĂTÓR, -OÁRE, înfierbântători, -oare, adj. Care înfierbântă. – Înfierbânta + suf. -ător. DOOM
înfierbântătór (-fier-) adj. m., pl. înfierbântătóri; f. sg. și pl. înfierbântătoáre
înfierbântătoarele
ÎNFIERBÂNTĂTÓR, -OÁRE, înfierbântători, -oare, adj. Care înfierbântă. – Înfierbânta + suf. -ător. DOOM
înfierbântătór (-fier-) adj. m., pl. înfierbântătóri; f. sg. și pl. înfierbântătoáre
înfierbântătoarelor
ÎNFIERBÂNTĂTÓR, -OÁRE, înfierbântători, -oare, adj. Care înfierbântă. – Înfierbânta + suf. -ător. DOOM
înfierbântătór (-fier-) adj. m., pl. înfierbântătóri; f. sg. și pl. înfierbântătoáre
înfierbântător
ÎNFIERBÂNTĂTÓR, -OÁRE, înfierbântători, -oare, adj. Care înfierbântă. – Înfierbânta + suf. -ător. DOOM
înfierbântătór (-fier-) adj. m., pl. înfierbântătóri; f. sg. și pl. înfierbântătoáre
înfierbântători
ÎNFIERBÂNTĂTÓR, -OÁRE, înfierbântători, -oare, adj. Care înfierbântă. – Înfierbânta + suf. -ător. DOOM
înfierbântătór (-fier-) adj. m., pl. înfierbântătóri; f. sg. și pl. înfierbântătoáre
înfierbântătorii
ÎNFIERBÂNTĂTÓR, -OÁRE, înfierbântători, -oare, adj. Care înfierbântă. – Înfierbânta + suf. -ător. DOOM
înfierbântătór (-fier-) adj. m., pl. înfierbântătóri; f. sg. și pl. înfierbântătoáre
înfierbântătorilor
ÎNFIERBÂNTĂTÓR, -OÁRE, înfierbântători, -oare, adj. Care înfierbântă. – Înfierbânta + suf. -ător. DOOM
înfierbântătór (-fier-) adj. m., pl. înfierbântătóri; f. sg. și pl. înfierbântătoáre
înfierbântătorul
ÎNFIERBÂNTĂTÓR, -OÁRE, înfierbântători, -oare, adj. Care înfierbântă. – Înfierbânta + suf. -ător. DOOM
înfierbântătór (-fier-) adj. m., pl. înfierbântătóri; f. sg. și pl. înfierbântătoáre
înfierbântătorului
ÎNFIERBÂNTĂTÓR, -OÁRE, înfierbântători, -oare, adj. Care înfierbântă. – Înfierbânta + suf. -ător. DOOM
înfierbântătór (-fier-) adj. m., pl. înfierbântătóri; f. sg. și pl. înfierbântătoáre
înfierbânți
ÎNFIERBÂNTÁ, înfierbấnt, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face fierbinte. ♦ Fig. A (se) aprinde de mânie. ♦ Refl. Fig. A se antrena într-o acțiune; a se înflăcăra. ♦ Tranz. Fig. A insufla avânt, pasiune. – În + fierbinte. DOOM
înfierbântá (a ~) (-fier-) vb., ind. prez. 1 sg. înfierbấnt, 2 sg. înfierbấnți, 3 înfierbấntă; conj. prez. 3 să înfierbấnte
înfierbînt
ÎNFIERBÂNTÁ, înfierbấnt, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face fierbinte. ♦ Fig. A (se) aprinde de mânie. ♦ Refl. Fig. A se antrena într-o acțiune; a se înflăcăra. ♦ Tranz. Fig. A insufla avânt, pasiune. – În + fierbinte. DOOM
înfierbântá (a ~) (-fier-) vb., ind. prez. 1 sg. înfierbấnt, 2 sg. înfierbấnți, 3 înfierbấntă; conj. prez. 3 să înfierbấnte
înfierbînta
ÎNFIERBÂNTÁ, înfierbấnt, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face fierbinte. ♦ Fig. A (se) aprinde de mânie. ♦ Refl. Fig. A se antrena într-o acțiune; a se înflăcăra. ♦ Tranz. Fig. A insufla avânt, pasiune. – În + fierbinte. DOOM
înfierbântá (a ~) (-fier-) vb., ind. prez. 1 sg. înfierbấnt, 2 sg. înfierbấnți, 3 înfierbấntă; conj. prez. 3 să înfierbấnte
înfierbîntai
ÎNFIERBÂNTÁ, înfierbấnt, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face fierbinte. ♦ Fig. A (se) aprinde de mânie. ♦ Refl. Fig. A se antrena într-o acțiune; a se înflăcăra. ♦ Tranz. Fig. A insufla avânt, pasiune. – În + fierbinte. DOOM
înfierbântá (a ~) (-fier-) vb., ind. prez. 1 sg. înfierbấnt, 2 sg. înfierbấnți, 3 înfierbấntă; conj. prez. 3 să înfierbấnte
înfierbîntam
ÎNFIERBÂNTÁ, înfierbấnt, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face fierbinte. ♦ Fig. A (se) aprinde de mânie. ♦ Refl. Fig. A se antrena într-o acțiune; a se înflăcăra. ♦ Tranz. Fig. A insufla avânt, pasiune. – În + fierbinte. DOOM
înfierbântá (a ~) (-fier-) vb., ind. prez. 1 sg. înfierbấnt, 2 sg. înfierbấnți, 3 înfierbấntă; conj. prez. 3 să înfierbấnte
înfierbîntare
ÎNFIERBÂNTÁ, înfierbấnt, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face fierbinte. ♦ Fig. A (se) aprinde de mânie. ♦ Refl. Fig. A se antrena într-o acțiune; a se înflăcăra. ♦ Tranz. Fig. A insufla avânt, pasiune. – În + fierbinte. DOOM
înfierbântá (a ~) (-fier-) vb., ind. prez. 1 sg. înfierbấnt, 2 sg. înfierbấnți, 3 înfierbấntă; conj. prez. 3 să înfierbấnte
înfierbîntare
ÎNFIERBÂNTÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înfierbânta; înfierbântat1. – V. înfierbânta. DOOM
înfierbântáre (-fie-) s. f., g.-d. art. înfierbântắrii
înfierbîntarea
ÎNFIERBÂNTÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înfierbânta; înfierbântat1. – V. înfierbânta. DOOM
înfierbântáre (-fie-) s. f., g.-d. art. înfierbântắrii
înfierbîntară
ÎNFIERBÂNTÁ, înfierbấnt, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face fierbinte. ♦ Fig. A (se) aprinde de mânie. ♦ Refl. Fig. A se antrena într-o acțiune; a se înflăcăra. ♦ Tranz. Fig. A insufla avânt, pasiune. – În + fierbinte. DOOM
înfierbântá (a ~) (-fier-) vb., ind. prez. 1 sg. înfierbấnt, 2 sg. înfierbấnți, 3 înfierbấntă; conj. prez. 3 să înfierbấnte
înfierbîntarăm
ÎNFIERBÂNTÁ, înfierbấnt, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face fierbinte. ♦ Fig. A (se) aprinde de mânie. ♦ Refl. Fig. A se antrena într-o acțiune; a se înflăcăra. ♦ Tranz. Fig. A insufla avânt, pasiune. – În + fierbinte. DOOM
înfierbântá (a ~) (-fier-) vb., ind. prez. 1 sg. înfierbấnt, 2 sg. înfierbấnți, 3 înfierbấntă; conj. prez. 3 să înfierbấnte
înfierbîntarăți
ÎNFIERBÂNTÁ, înfierbấnt, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face fierbinte. ♦ Fig. A (se) aprinde de mânie. ♦ Refl. Fig. A se antrena într-o acțiune; a se înflăcăra. ♦ Tranz. Fig. A insufla avânt, pasiune. – În + fierbinte. DOOM
înfierbântá (a ~) (-fier-) vb., ind. prez. 1 sg. înfierbấnt, 2 sg. înfierbấnți, 3 înfierbấntă; conj. prez. 3 să înfierbấnte
înfierbîntase
ÎNFIERBÂNTÁ, înfierbấnt, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face fierbinte. ♦ Fig. A (se) aprinde de mânie. ♦ Refl. Fig. A se antrena într-o acțiune; a se înflăcăra. ♦ Tranz. Fig. A insufla avânt, pasiune. – În + fierbinte. DOOM
înfierbântá (a ~) (-fier-) vb., ind. prez. 1 sg. înfierbấnt, 2 sg. înfierbấnți, 3 înfierbấntă; conj. prez. 3 să înfierbấnte
înfierbîntasem
ÎNFIERBÂNTÁ, înfierbấnt, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face fierbinte. ♦ Fig. A (se) aprinde de mânie. ♦ Refl. Fig. A se antrena într-o acțiune; a se înflăcăra. ♦ Tranz. Fig. A insufla avânt, pasiune. – În + fierbinte. DOOM
înfierbântá (a ~) (-fier-) vb., ind. prez. 1 sg. înfierbấnt, 2 sg. înfierbấnți, 3 înfierbấntă; conj. prez. 3 să înfierbấnte
înfierbîntaseră
ÎNFIERBÂNTÁ, înfierbấnt, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face fierbinte. ♦ Fig. A (se) aprinde de mânie. ♦ Refl. Fig. A se antrena într-o acțiune; a se înflăcăra. ♦ Tranz. Fig. A insufla avânt, pasiune. – În + fierbinte. DOOM
înfierbântá (a ~) (-fier-) vb., ind. prez. 1 sg. înfierbấnt, 2 sg. înfierbấnți, 3 înfierbấntă; conj. prez. 3 să înfierbấnte
înfierbîntaserăm
ÎNFIERBÂNTÁ, înfierbấnt, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face fierbinte. ♦ Fig. A (se) aprinde de mânie. ♦ Refl. Fig. A se antrena într-o acțiune; a se înflăcăra. ♦ Tranz. Fig. A insufla avânt, pasiune. – În + fierbinte. DOOM
înfierbântá (a ~) (-fier-) vb., ind. prez. 1 sg. înfierbấnt, 2 sg. înfierbấnți, 3 înfierbấntă; conj. prez. 3 să înfierbấnte
înfierbîntaserăți
ÎNFIERBÂNTÁ, înfierbấnt, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face fierbinte. ♦ Fig. A (se) aprinde de mânie. ♦ Refl. Fig. A se antrena într-o acțiune; a se înflăcăra. ♦ Tranz. Fig. A insufla avânt, pasiune. – În + fierbinte. DOOM
înfierbântá (a ~) (-fier-) vb., ind. prez. 1 sg. înfierbấnt, 2 sg. înfierbấnți, 3 înfierbấntă; conj. prez. 3 să înfierbấnte
înfierbîntaseși
ÎNFIERBÂNTÁ, înfierbấnt, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face fierbinte. ♦ Fig. A (se) aprinde de mânie. ♦ Refl. Fig. A se antrena într-o acțiune; a se înflăcăra. ♦ Tranz. Fig. A insufla avânt, pasiune. – În + fierbinte. DOOM
înfierbântá (a ~) (-fier-) vb., ind. prez. 1 sg. înfierbấnt, 2 sg. înfierbấnți, 3 înfierbấntă; conj. prez. 3 să înfierbấnte
înfierbîntaseți
ÎNFIERBÂNTÁ, înfierbấnt, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face fierbinte. ♦ Fig. A (se) aprinde de mânie. ♦ Refl. Fig. A se antrena într-o acțiune; a se înflăcăra. ♦ Tranz. Fig. A insufla avânt, pasiune. – În + fierbinte. DOOM
înfierbântá (a ~) (-fier-) vb., ind. prez. 1 sg. înfierbấnt, 2 sg. înfierbấnți, 3 înfierbấntă; conj. prez. 3 să înfierbấnte
înfierbîntat
ÎNFIERBÂNTÁ, înfierbấnt, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face fierbinte. ♦ Fig. A (se) aprinde de mânie. ♦ Refl. Fig. A se antrena într-o acțiune; a se înflăcăra. ♦ Tranz. Fig. A insufla avânt, pasiune. – În + fierbinte. DOOM
înfierbântá (a ~) (-fier-) vb., ind. prez. 1 sg. înfierbấnt, 2 sg. înfierbấnți, 3 înfierbấntă; conj. prez. 3 să înfierbấnte
înfierbîntat
ÎNFIERBÂNTÁT2, -Ă, înfierbântați, -te, adj. Care s-a încălzit foarte tare; încins2. ♦ Fig. Înflăcărat, aprins. – V. înfierbânta.
înfierbîntata
ÎNFIERBÂNTÁT2, -Ă, înfierbântați, -te, adj. Care s-a încălzit foarte tare; încins2. ♦ Fig. Înflăcărat, aprins. – V. înfierbânta.
înfierbîntate
ÎNFIERBÂNTÁT2, -Ă, înfierbântați, -te, adj. Care s-a încălzit foarte tare; încins2. ♦ Fig. Înflăcărat, aprins. – V. înfierbânta.
înfierbîntatei
ÎNFIERBÂNTÁT2, -Ă, înfierbântați, -te, adj. Care s-a încălzit foarte tare; încins2. ♦ Fig. Înflăcărat, aprins. – V. înfierbânta.
înfierbîntatele
ÎNFIERBÂNTÁT2, -Ă, înfierbântați, -te, adj. Care s-a încălzit foarte tare; încins2. ♦ Fig. Înflăcărat, aprins. – V. înfierbânta.
înfierbîntatelor
ÎNFIERBÂNTÁT2, -Ă, înfierbântați, -te, adj. Care s-a încălzit foarte tare; încins2. ♦ Fig. Înflăcărat, aprins. – V. înfierbânta.
înfierbîntatul
ÎNFIERBÂNTÁT2, -Ă, înfierbântați, -te, adj. Care s-a încălzit foarte tare; încins2. ♦ Fig. Înflăcărat, aprins. – V. înfierbânta.
înfierbîntatului
ÎNFIERBÂNTÁT2, -Ă, înfierbântați, -te, adj. Care s-a încălzit foarte tare; încins2. ♦ Fig. Înflăcărat, aprins. – V. înfierbânta.
înfierbîntau
ÎNFIERBÂNTÁ, înfierbấnt, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face fierbinte. ♦ Fig. A (se) aprinde de mânie. ♦ Refl. Fig. A se antrena într-o acțiune; a se înflăcăra. ♦ Tranz. Fig. A insufla avânt, pasiune. – În + fierbinte. DOOM
înfierbântá (a ~) (-fier-) vb., ind. prez. 1 sg. înfierbấnt, 2 sg. înfierbấnți, 3 înfierbấntă; conj. prez. 3 să înfierbấnte
înfierbîntași
ÎNFIERBÂNTÁ, înfierbấnt, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face fierbinte. ♦ Fig. A (se) aprinde de mânie. ♦ Refl. Fig. A se antrena într-o acțiune; a se înflăcăra. ♦ Tranz. Fig. A insufla avânt, pasiune. – În + fierbinte. DOOM
înfierbântá (a ~) (-fier-) vb., ind. prez. 1 sg. înfierbấnt, 2 sg. înfierbấnți, 3 înfierbấntă; conj. prez. 3 să înfierbấnte
înfierbîntați
ÎNFIERBÂNTÁ, înfierbấnt, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face fierbinte. ♦ Fig. A (se) aprinde de mânie. ♦ Refl. Fig. A se antrena într-o acțiune; a se înflăcăra. ♦ Tranz. Fig. A insufla avânt, pasiune. – În + fierbinte. DOOM
înfierbântá (a ~) (-fier-) vb., ind. prez. 1 sg. înfierbấnt, 2 sg. înfierbấnți, 3 înfierbấntă; conj. prez. 3 să înfierbấnte
înfierbîntați
ÎNFIERBÂNTÁT2, -Ă, înfierbântați, -te, adj. Care s-a încălzit foarte tare; încins2. ♦ Fig. Înflăcărat, aprins. – V. înfierbânta.
înfierbîntații
ÎNFIERBÂNTÁT2, -Ă, înfierbântați, -te, adj. Care s-a încălzit foarte tare; încins2. ♦ Fig. Înflăcărat, aprins. – V. înfierbânta.
înfierbîntaților
ÎNFIERBÂNTÁT2, -Ă, înfierbântați, -te, adj. Care s-a încălzit foarte tare; încins2. ♦ Fig. Înflăcărat, aprins. – V. înfierbânta.
înfierbînte
ÎNFIERBÂNTÁ, înfierbấnt, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face fierbinte. ♦ Fig. A (se) aprinde de mânie. ♦ Refl. Fig. A se antrena într-o acțiune; a se înflăcăra. ♦ Tranz. Fig. A insufla avânt, pasiune. – În + fierbinte. DOOM
înfierbântá (a ~) (-fier-) vb., ind. prez. 1 sg. înfierbấnt, 2 sg. înfierbấnți, 3 înfierbấntă; conj. prez. 3 să înfierbấnte
înfierbîntînd
ÎNFIERBÂNTÁ, înfierbấnt, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face fierbinte. ♦ Fig. A (se) aprinde de mânie. ♦ Refl. Fig. A se antrena într-o acțiune; a se înflăcăra. ♦ Tranz. Fig. A insufla avânt, pasiune. – În + fierbinte. DOOM
înfierbântá (a ~) (-fier-) vb., ind. prez. 1 sg. înfierbấnt, 2 sg. înfierbấnți, 3 înfierbấntă; conj. prez. 3 să înfierbấnte
înfierbîntări
ÎNFIERBÂNTÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înfierbânta; înfierbântat1. – V. înfierbânta. DOOM
înfierbântáre (-fie-) s. f., g.-d. art. înfierbântắrii
înfierbîntării
ÎNFIERBÂNTÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înfierbânta; înfierbântat1. – V. înfierbânta. DOOM
înfierbântáre (-fie-) s. f., g.-d. art. înfierbântắrii
înfierbîntările
ÎNFIERBÂNTÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înfierbânta; înfierbântat1. – V. înfierbânta. DOOM
înfierbântáre (-fie-) s. f., g.-d. art. înfierbântắrii
înfierbîntărilor
ÎNFIERBÂNTÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înfierbânta; înfierbântat1. – V. înfierbânta. DOOM
înfierbântáre (-fie-) s. f., g.-d. art. înfierbântắrii
înfierbîntătoare
ÎNFIERBÂNTĂTÓR, -OÁRE, înfierbântători, -oare, adj. Care înfierbântă. – Înfierbânta + suf. -ător. DOOM
înfierbântătór (-fier-) adj. m., pl. înfierbântătóri; f. sg. și pl. înfierbântătoáre
înfierbîntătoarea
ÎNFIERBÂNTĂTÓR, -OÁRE, înfierbântători, -oare, adj. Care înfierbântă. – Înfierbânta + suf. -ător. DOOM
înfierbântătór (-fier-) adj. m., pl. înfierbântătóri; f. sg. și pl. înfierbântătoáre
înfierbîntătoarei
ÎNFIERBÂNTĂTÓR, -OÁRE, înfierbântători, -oare, adj. Care înfierbântă. – Înfierbânta + suf. -ător. DOOM
înfierbântătór (-fier-) adj. m., pl. înfierbântătóri; f. sg. și pl. înfierbântătoáre
înfierbîntătoarele
ÎNFIERBÂNTĂTÓR, -OÁRE, înfierbântători, -oare, adj. Care înfierbântă. – Înfierbânta + suf. -ător. DOOM
înfierbântătór (-fier-) adj. m., pl. înfierbântătóri; f. sg. și pl. înfierbântătoáre
înfierbîntătoarelor
ÎNFIERBÂNTĂTÓR, -OÁRE, înfierbântători, -oare, adj. Care înfierbântă. – Înfierbânta + suf. -ător. DOOM
înfierbântătór (-fier-) adj. m., pl. înfierbântătóri; f. sg. și pl. înfierbântătoáre
înfierbîntător
ÎNFIERBÂNTĂTÓR, -OÁRE, înfierbântători, -oare, adj. Care înfierbântă. – Înfierbânta + suf. -ător. DOOM
înfierbântătór (-fier-) adj. m., pl. înfierbântătóri; f. sg. și pl. înfierbântătoáre
înfierbîntători
ÎNFIERBÂNTĂTÓR, -OÁRE, înfierbântători, -oare, adj. Care înfierbântă. – Înfierbânta + suf. -ător. DOOM
înfierbântătór (-fier-) adj. m., pl. înfierbântătóri; f. sg. și pl. înfierbântătoáre
înfierbîntătorii
ÎNFIERBÂNTĂTÓR, -OÁRE, înfierbântători, -oare, adj. Care înfierbântă. – Înfierbânta + suf. -ător. DOOM
înfierbântătór (-fier-) adj. m., pl. înfierbântătóri; f. sg. și pl. înfierbântătoáre
înfierbîntătorilor
ÎNFIERBÂNTĂTÓR, -OÁRE, înfierbântători, -oare, adj. Care înfierbântă. – Înfierbânta + suf. -ător. DOOM
înfierbântătór (-fier-) adj. m., pl. înfierbântătóri; f. sg. și pl. înfierbântătoáre
înfierbîntătorul
ÎNFIERBÂNTĂTÓR, -OÁRE, înfierbântători, -oare, adj. Care înfierbântă. – Înfierbânta + suf. -ător. DOOM
înfierbântătór (-fier-) adj. m., pl. înfierbântătóri; f. sg. și pl. înfierbântătoáre
înfierbîntătorului
ÎNFIERBÂNTĂTÓR, -OÁRE, înfierbântători, -oare, adj. Care înfierbântă. – Înfierbânta + suf. -ător. DOOM
înfierbântătór (-fier-) adj. m., pl. înfierbântătóri; f. sg. și pl. înfierbântătoáre
înfierbînți
ÎNFIERBÂNTÁ, înfierbấnt, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face fierbinte. ♦ Fig. A (se) aprinde de mânie. ♦ Refl. Fig. A se antrena într-o acțiune; a se înflăcăra. ♦ Tranz. Fig. A insufla avânt, pasiune. – În + fierbinte. DOOM
înfierbântá (a ~) (-fier-) vb., ind. prez. 1 sg. înfierbấnt, 2 sg. înfierbấnți, 3 înfierbấntă; conj. prez. 3 să înfierbấnte
înfiere
ÎNFIÁ, înfiez, vb. I. Tranz. A adopta (cu forme legale) un copil. [Pr.: -fi-a] – În + fiu. DOOM
înfiá (a ~) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 înfiáză, 1 pl. înfiém (-fi-em); conj. prez. 3 să înfiéze; ger. înfiínd (-fi-ind)
înfiere
ÎNFIÉRE, înfieri, s. f. Acțiunea de a înfia și rezultatul ei; adoptare, adopție. [Pr.: -fi-e-] – V. înfia. DOOM
înfiére (-fi-e-) s. f., g.-d. art. înfiérii; pl. înfiéri
înfierea
ÎNFIÉRE, înfieri, s. f. Acțiunea de a înfia și rezultatul ei; adoptare, adopție. [Pr.: -fi-e-] – V. înfia. DOOM
înfiére (-fi-e-) s. f., g.-d. art. înfiérii; pl. înfiéri
înfierează
ÎNFIERÁ, înfierez, vb. I. Tranz. 1. A însemna un animal cu ajutorul fierului înroșit. 2. Fig. A condamna cu toată severitatea, a osândi în public; a stigmatiza. – În + fier. DOOM
înfierá (a ~) (-fie-) vb., ind. prez. 3 înfiereáză
înfierez
ÎNFIERÁ, înfierez, vb. I. Tranz. 1. A însemna un animal cu ajutorul fierului înroșit. 2. Fig. A condamna cu toată severitatea, a osândi în public; a stigmatiza. – În + fier. DOOM
înfierá (a ~) (-fie-) vb., ind. prez. 3 înfiereáză
înfiereze
ÎNFIERÁ, înfierez, vb. I. Tranz. 1. A însemna un animal cu ajutorul fierului înroșit. 2. Fig. A condamna cu toată severitatea, a osândi în public; a stigmatiza. – În + fier. DOOM
înfierá (a ~) (-fie-) vb., ind. prez. 3 înfiereáză
înfierezi
ÎNFIERÁ, înfierez, vb. I. Tranz. 1. A însemna un animal cu ajutorul fierului înroșit. 2. Fig. A condamna cu toată severitatea, a osândi în public; a stigmatiza. – În + fier. DOOM
înfierá (a ~) (-fie-) vb., ind. prez. 3 înfiereáză
înfieri
ÎNFIÉRE, înfieri, s. f. Acțiunea de a înfia și rezultatul ei; adoptare, adopție. [Pr.: -fi-e-] – V. înfia. DOOM
înfiére (-fi-e-) s. f., g.-d. art. înfiérii; pl. înfiéri
înfierii
ÎNFIÉRE, înfieri, s. f. Acțiunea de a înfia și rezultatul ei; adoptare, adopție. [Pr.: -fi-e-] – V. înfia. DOOM
înfiére (-fi-e-) s. f., g.-d. art. înfiérii; pl. înfiéri
înfierile
ÎNFIÉRE, înfieri, s. f. Acțiunea de a înfia și rezultatul ei; adoptare, adopție. [Pr.: -fi-e-] – V. înfia. DOOM
înfiére (-fi-e-) s. f., g.-d. art. înfiérii; pl. înfiéri
înfierilor
ÎNFIÉRE, înfieri, s. f. Acțiunea de a înfia și rezultatul ei; adoptare, adopție. [Pr.: -fi-e-] – V. înfia. DOOM
înfiére (-fi-e-) s. f., g.-d. art. înfiérii; pl. înfiéri
înfierând
ÎNFIERÁ, înfierez, vb. I. Tranz. 1. A însemna un animal cu ajutorul fierului înroșit. 2. Fig. A condamna cu toată severitatea, a osândi în public; a stigmatiza. – În + fier. DOOM
înfierá (a ~) (-fie-) vb., ind. prez. 3 înfiereáză
înfierînd
ÎNFIERÁ, înfierez, vb. I. Tranz. 1. A însemna un animal cu ajutorul fierului înroșit. 2. Fig. A condamna cu toată severitatea, a osândi în public; a stigmatiza. – În + fier. DOOM
înfierá (a ~) (-fie-) vb., ind. prez. 3 înfiereáză
înfierări
ÎNFIERÁRE, înfierări, s. f. Acțiunea de a înfiera; înfierat1. – V. înfiera. DOOM
!înfieráre (-fie-) s. f., g.-d. art. înfierắrii; pl. înfierắri
înfierării
ÎNFIERÁRE, înfierări, s. f. Acțiunea de a înfiera; înfierat1. – V. înfiera. DOOM
!înfieráre (-fie-) s. f., g.-d. art. înfierắrii; pl. înfierắri
înfierările
ÎNFIERÁRE, înfierări, s. f. Acțiunea de a înfiera; înfierat1. – V. înfiera. DOOM
!înfieráre (-fie-) s. f., g.-d. art. înfierắrii; pl. înfierắri
înfierărilor
ÎNFIERÁRE, înfierări, s. f. Acțiunea de a înfiera; înfierat1. – V. înfiera. DOOM
!înfieráre (-fie-) s. f., g.-d. art. înfierắrii; pl. înfierắri
înfietoare
ÎNFIETÓR, -OÁRE, înfietori, -oare, s. m. și f. Persoană care, printr-un act juridic, devine părintele unui copil care nu a fost al lui; adoptator. [Pr.: -fi-e-] – Înfia + suf. -tor. DOOM
înfietór (-fi-e-) s. m., pl. înfietóri
înfietoarea
ÎNFIETÓR, -OÁRE, înfietori, -oare, s. m. și f. Persoană care, printr-un act juridic, devine părintele unui copil care nu a fost al lui; adoptator. [Pr.: -fi-e-] – Înfia + suf. -tor. DOOM
înfietór (-fi-e-) s. m., pl. înfietóri
înfietoarei
ÎNFIETÓR, -OÁRE, înfietori, -oare, s. m. și f. Persoană care, printr-un act juridic, devine părintele unui copil care nu a fost al lui; adoptator. [Pr.: -fi-e-] – Înfia + suf. -tor. DOOM
înfietór (-fi-e-) s. m., pl. înfietóri
înfietoarele
ÎNFIETÓR, -OÁRE, înfietori, -oare, s. m. și f. Persoană care, printr-un act juridic, devine părintele unui copil care nu a fost al lui; adoptator. [Pr.: -fi-e-] – Înfia + suf. -tor. DOOM
înfietór (-fi-e-) s. m., pl. înfietóri
înfietoarelor
ÎNFIETÓR, -OÁRE, înfietori, -oare, s. m. și f. Persoană care, printr-un act juridic, devine părintele unui copil care nu a fost al lui; adoptator. [Pr.: -fi-e-] – Înfia + suf. -tor. DOOM
înfietór (-fi-e-) s. m., pl. înfietóri
înfietor
ÎNFIETÓR, -OÁRE, înfietori, -oare, s. m. și f. Persoană care, printr-un act juridic, devine părintele unui copil care nu a fost al lui; adoptator. [Pr.: -fi-e-] – Înfia + suf. -tor. DOOM
înfietór (-fi-e-) s. m., pl. înfietóri
înfietori
ÎNFIETÓR, -OÁRE, înfietori, -oare, s. m. și f. Persoană care, printr-un act juridic, devine părintele unui copil care nu a fost al lui; adoptator. [Pr.: -fi-e-] – Înfia + suf. -tor. DOOM
înfietór (-fi-e-) s. m., pl. înfietóri
înfietorii
ÎNFIETÓR, -OÁRE, înfietori, -oare, s. m. și f. Persoană care, printr-un act juridic, devine părintele unui copil care nu a fost al lui; adoptator. [Pr.: -fi-e-] – Înfia + suf. -tor. DOOM
înfietór (-fi-e-) s. m., pl. înfietóri
înfietorilor
ÎNFIETÓR, -OÁRE, înfietori, -oare, s. m. și f. Persoană care, printr-un act juridic, devine părintele unui copil care nu a fost al lui; adoptator. [Pr.: -fi-e-] – Înfia + suf. -tor. DOOM
înfietór (-fi-e-) s. m., pl. înfietóri
înfietorul
ÎNFIETÓR, -OÁRE, înfietori, -oare, s. m. și f. Persoană care, printr-un act juridic, devine părintele unui copil care nu a fost al lui; adoptator. [Pr.: -fi-e-] – Înfia + suf. -tor. DOOM
înfietór (-fi-e-) s. m., pl. înfietóri
înfietorului
ÎNFIETÓR, -OÁRE, înfietori, -oare, s. m. și f. Persoană care, printr-un act juridic, devine părintele unui copil care nu a fost al lui; adoptator. [Pr.: -fi-e-] – Înfia + suf. -tor. DOOM
înfietór (-fi-e-) s. m., pl. înfietóri
înfiez
ÎNFIÁ, înfiez, vb. I. Tranz. A adopta (cu forme legale) un copil. [Pr.: -fi-a] – În + fiu. DOOM
înfiá (a ~) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 înfiáză, 1 pl. înfiém (-fi-em); conj. prez. 3 să înfiéze; ger. înfiínd (-fi-ind)
înfieze
ÎNFIÁ, înfiez, vb. I. Tranz. A adopta (cu forme legale) un copil. [Pr.: -fi-a] – În + fiu. DOOM
înfiá (a ~) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 înfiáză, 1 pl. înfiém (-fi-em); conj. prez. 3 să înfiéze; ger. înfiínd (-fi-ind)
înfiezi
ÎNFIÁ, înfiez, vb. I. Tranz. A adopta (cu forme legale) un copil. [Pr.: -fi-a] – În + fiu. DOOM
înfiá (a ~) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 înfiáză, 1 pl. înfiém (-fi-em); conj. prez. 3 să înfiéze; ger. înfiínd (-fi-ind)
înfig
ÎNFÍGE, înfíg, vb. III. 1. Tranz. A face ca un obiect cu vârf ascuțit să intre adânc în ceva; a împlânta, a vârî. ◊ Expr. A înfige mâna sau mâinile (în ceva) = a apuca (ceva) cu putere. ♦ A împlânta ceva într-un obiect ascuțit. 2. Refl. Fig. (Fam.) A se apuca de ceva (fără dreptul sau priceperea necesară), a intra sau a se amesteca undeva cu obrăznicie. [Perf. s. înfipsei, part. înfipt] – Lat. infigere. DOOM
înfíge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfíg, 1 pl. înfígem, perf. s. 1 sg. înfipséi, 1 pl. înfípserăm; part. înfípt
înfige
ÎNFÍGE, înfíg, vb. III. 1. Tranz. A face ca un obiect cu vârf ascuțit să intre adânc în ceva; a împlânta, a vârî. ◊ Expr. A înfige mâna sau mâinile (în ceva) = a apuca (ceva) cu putere. ♦ A împlânta ceva într-un obiect ascuțit. 2. Refl. Fig. (Fam.) A se apuca de ceva (fără dreptul sau priceperea necesară), a intra sau a se amesteca undeva cu obrăznicie. [Perf. s. înfipsei, part. înfipt] – Lat. infigere. DOOM
înfíge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfíg, 1 pl. înfígem, perf. s. 1 sg. înfipséi, 1 pl. înfípserăm; part. înfípt
înfigea
ÎNFÍGE, înfíg, vb. III. 1. Tranz. A face ca un obiect cu vârf ascuțit să intre adânc în ceva; a împlânta, a vârî. ◊ Expr. A înfige mâna sau mâinile (în ceva) = a apuca (ceva) cu putere. ♦ A împlânta ceva într-un obiect ascuțit. 2. Refl. Fig. (Fam.) A se apuca de ceva (fără dreptul sau priceperea necesară), a intra sau a se amesteca undeva cu obrăznicie. [Perf. s. înfipsei, part. înfipt] – Lat. infigere. DOOM
înfíge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfíg, 1 pl. înfígem, perf. s. 1 sg. înfipséi, 1 pl. înfípserăm; part. înfípt
înfigeai
ÎNFÍGE, înfíg, vb. III. 1. Tranz. A face ca un obiect cu vârf ascuțit să intre adânc în ceva; a împlânta, a vârî. ◊ Expr. A înfige mâna sau mâinile (în ceva) = a apuca (ceva) cu putere. ♦ A împlânta ceva într-un obiect ascuțit. 2. Refl. Fig. (Fam.) A se apuca de ceva (fără dreptul sau priceperea necesară), a intra sau a se amesteca undeva cu obrăznicie. [Perf. s. înfipsei, part. înfipt] – Lat. infigere. DOOM
înfíge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfíg, 1 pl. înfígem, perf. s. 1 sg. înfipséi, 1 pl. înfípserăm; part. înfípt
înfigeam
ÎNFÍGE, înfíg, vb. III. 1. Tranz. A face ca un obiect cu vârf ascuțit să intre adânc în ceva; a împlânta, a vârî. ◊ Expr. A înfige mâna sau mâinile (în ceva) = a apuca (ceva) cu putere. ♦ A împlânta ceva într-un obiect ascuțit. 2. Refl. Fig. (Fam.) A se apuca de ceva (fără dreptul sau priceperea necesară), a intra sau a se amesteca undeva cu obrăznicie. [Perf. s. înfipsei, part. înfipt] – Lat. infigere. DOOM
înfíge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfíg, 1 pl. înfígem, perf. s. 1 sg. înfipséi, 1 pl. înfípserăm; part. înfípt
înfigeau
ÎNFÍGE, înfíg, vb. III. 1. Tranz. A face ca un obiect cu vârf ascuțit să intre adânc în ceva; a împlânta, a vârî. ◊ Expr. A înfige mâna sau mâinile (în ceva) = a apuca (ceva) cu putere. ♦ A împlânta ceva într-un obiect ascuțit. 2. Refl. Fig. (Fam.) A se apuca de ceva (fără dreptul sau priceperea necesară), a intra sau a se amesteca undeva cu obrăznicie. [Perf. s. înfipsei, part. înfipt] – Lat. infigere. DOOM
înfíge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfíg, 1 pl. înfígem, perf. s. 1 sg. înfipséi, 1 pl. înfípserăm; part. înfípt
înfigeați
ÎNFÍGE, înfíg, vb. III. 1. Tranz. A face ca un obiect cu vârf ascuțit să intre adânc în ceva; a împlânta, a vârî. ◊ Expr. A înfige mâna sau mâinile (în ceva) = a apuca (ceva) cu putere. ♦ A împlânta ceva într-un obiect ascuțit. 2. Refl. Fig. (Fam.) A se apuca de ceva (fără dreptul sau priceperea necesară), a intra sau a se amesteca undeva cu obrăznicie. [Perf. s. înfipsei, part. înfipt] – Lat. infigere. DOOM
înfíge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfíg, 1 pl. înfígem, perf. s. 1 sg. înfipséi, 1 pl. înfípserăm; part. înfípt
înfigem
ÎNFÍGE, înfíg, vb. III. 1. Tranz. A face ca un obiect cu vârf ascuțit să intre adânc în ceva; a împlânta, a vârî. ◊ Expr. A înfige mâna sau mâinile (în ceva) = a apuca (ceva) cu putere. ♦ A împlânta ceva într-un obiect ascuțit. 2. Refl. Fig. (Fam.) A se apuca de ceva (fără dreptul sau priceperea necesară), a intra sau a se amesteca undeva cu obrăznicie. [Perf. s. înfipsei, part. înfipt] – Lat. infigere. DOOM
înfíge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfíg, 1 pl. înfígem, perf. s. 1 sg. înfipséi, 1 pl. înfípserăm; part. înfípt
înfigere
ÎNFÍGE, înfíg, vb. III. 1. Tranz. A face ca un obiect cu vârf ascuțit să intre adânc în ceva; a împlânta, a vârî. ◊ Expr. A înfige mâna sau mâinile (în ceva) = a apuca (ceva) cu putere. ♦ A împlânta ceva într-un obiect ascuțit. 2. Refl. Fig. (Fam.) A se apuca de ceva (fără dreptul sau priceperea necesară), a intra sau a se amesteca undeva cu obrăznicie. [Perf. s. înfipsei, part. înfipt] – Lat. infigere. DOOM
înfíge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfíg, 1 pl. înfígem, perf. s. 1 sg. înfipséi, 1 pl. înfípserăm; part. înfípt
înfigere
ÎNFÍGERE, înfigeri, s. f. Acțiunea de a (se) înfige; împlântare. – V. înfige. DOOM
înfígere s. f., g.-d. art. înfígerii; pl. înfígeri
înfigerea
ÎNFÍGERE, înfigeri, s. f. Acțiunea de a (se) înfige; împlântare. – V. înfige. DOOM
înfígere s. f., g.-d. art. înfígerii; pl. înfígeri
înfigeri
ÎNFÍGERE, înfigeri, s. f. Acțiunea de a (se) înfige; împlântare. – V. înfige. DOOM
înfígere s. f., g.-d. art. înfígerii; pl. înfígeri
înfigerii
ÎNFÍGERE, înfigeri, s. f. Acțiunea de a (se) înfige; împlântare. – V. înfige. DOOM
înfígere s. f., g.-d. art. înfígerii; pl. înfígeri
înfigerile
ÎNFÍGERE, înfigeri, s. f. Acțiunea de a (se) înfige; împlântare. – V. înfige. DOOM
înfígere s. f., g.-d. art. înfígerii; pl. înfígeri
înfigerilor
ÎNFÍGERE, înfigeri, s. f. Acțiunea de a (se) înfige; împlântare. – V. înfige. DOOM
înfígere s. f., g.-d. art. înfígerii; pl. înfígeri
înfigeți
ÎNFÍGE, înfíg, vb. III. 1. Tranz. A face ca un obiect cu vârf ascuțit să intre adânc în ceva; a împlânta, a vârî. ◊ Expr. A înfige mâna sau mâinile (în ceva) = a apuca (ceva) cu putere. ♦ A împlânta ceva într-un obiect ascuțit. 2. Refl. Fig. (Fam.) A se apuca de ceva (fără dreptul sau priceperea necesară), a intra sau a se amesteca undeva cu obrăznicie. [Perf. s. înfipsei, part. înfipt] – Lat. infigere. DOOM
înfíge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfíg, 1 pl. înfígem, perf. s. 1 sg. înfipséi, 1 pl. înfípserăm; part. înfípt
înfigi
ÎNFÍGE, înfíg, vb. III. 1. Tranz. A face ca un obiect cu vârf ascuțit să intre adânc în ceva; a împlânta, a vârî. ◊ Expr. A înfige mâna sau mâinile (în ceva) = a apuca (ceva) cu putere. ♦ A împlânta ceva într-un obiect ascuțit. 2. Refl. Fig. (Fam.) A se apuca de ceva (fără dreptul sau priceperea necesară), a intra sau a se amesteca undeva cu obrăznicie. [Perf. s. înfipsei, part. înfipt] – Lat. infigere. DOOM
înfíge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfíg, 1 pl. înfígem, perf. s. 1 sg. înfipséi, 1 pl. înfípserăm; part. înfípt
înfigând
ÎNFÍGE, înfíg, vb. III. 1. Tranz. A face ca un obiect cu vârf ascuțit să intre adânc în ceva; a împlânta, a vârî. ◊ Expr. A înfige mâna sau mâinile (în ceva) = a apuca (ceva) cu putere. ♦ A împlânta ceva într-un obiect ascuțit. 2. Refl. Fig. (Fam.) A se apuca de ceva (fără dreptul sau priceperea necesară), a intra sau a se amesteca undeva cu obrăznicie. [Perf. s. înfipsei, part. înfipt] – Lat. infigere. DOOM
înfíge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfíg, 1 pl. înfígem, perf. s. 1 sg. înfipséi, 1 pl. înfípserăm; part. înfípt
înfigînd
ÎNFÍGE, înfíg, vb. III. 1. Tranz. A face ca un obiect cu vârf ascuțit să intre adânc în ceva; a împlânta, a vârî. ◊ Expr. A înfige mâna sau mâinile (în ceva) = a apuca (ceva) cu putere. ♦ A împlânta ceva într-un obiect ascuțit. 2. Refl. Fig. (Fam.) A se apuca de ceva (fără dreptul sau priceperea necesară), a intra sau a se amesteca undeva cu obrăznicie. [Perf. s. înfipsei, part. înfipt] – Lat. infigere. DOOM
înfíge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfíg, 1 pl. înfígem, perf. s. 1 sg. înfipséi, 1 pl. înfípserăm; part. înfípt
înfigă
ÎNFÍGE, înfíg, vb. III. 1. Tranz. A face ca un obiect cu vârf ascuțit să intre adânc în ceva; a împlânta, a vârî. ◊ Expr. A înfige mâna sau mâinile (în ceva) = a apuca (ceva) cu putere. ♦ A împlânta ceva într-un obiect ascuțit. 2. Refl. Fig. (Fam.) A se apuca de ceva (fără dreptul sau priceperea necesară), a intra sau a se amesteca undeva cu obrăznicie. [Perf. s. înfipsei, part. înfipt] – Lat. infigere. DOOM
înfíge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfíg, 1 pl. înfígem, perf. s. 1 sg. înfipséi, 1 pl. înfípserăm; part. înfípt
înfigăreața
ÎNFIGĂRÉȚ, -EÁȚĂ, înfigăreți, -e, adj. (Despre oameni) Care se vâră sau se amestecă în toate; băgăcios, băgăreț. – Înfige + suf. -ăreț. DOOM
înfigăréț adj. m., pl. înfigăréți; f. înfigăreáță, pl. înfigăréțe
înfigăreț
ÎNFIGĂRÉȚ, -EÁȚĂ, înfigăreți, -e, adj. (Despre oameni) Care se vâră sau se amestecă în toate; băgăcios, băgăreț. – Înfige + suf. -ăreț. DOOM
înfigăréț adj. m., pl. înfigăréți; f. înfigăreáță, pl. înfigăréțe
înfigărețe
ÎNFIGĂRÉȚ, -EÁȚĂ, înfigăreți, -e, adj. (Despre oameni) Care se vâră sau se amestecă în toate; băgăcios, băgăreț. – Înfige + suf. -ăreț. DOOM
înfigăréț adj. m., pl. înfigăréți; f. înfigăreáță, pl. înfigăréțe
înfigăreței
ÎNFIGĂRÉȚ, -EÁȚĂ, înfigăreți, -e, adj. (Despre oameni) Care se vâră sau se amestecă în toate; băgăcios, băgăreț. – Înfige + suf. -ăreț. DOOM
înfigăréț adj. m., pl. înfigăréți; f. înfigăreáță, pl. înfigăréțe
înfigărețele
ÎNFIGĂRÉȚ, -EÁȚĂ, înfigăreți, -e, adj. (Despre oameni) Care se vâră sau se amestecă în toate; băgăcios, băgăreț. – Înfige + suf. -ăreț. DOOM
înfigăréț adj. m., pl. înfigăréți; f. înfigăreáță, pl. înfigăréțe
înfigărețelor
ÎNFIGĂRÉȚ, -EÁȚĂ, înfigăreți, -e, adj. (Despre oameni) Care se vâră sau se amestecă în toate; băgăcios, băgăreț. – Înfige + suf. -ăreț. DOOM
înfigăréț adj. m., pl. înfigăréți; f. înfigăreáță, pl. înfigăréțe
înfigăreți
ÎNFIGĂRÉȚ, -EÁȚĂ, înfigăreți, -e, adj. (Despre oameni) Care se vâră sau se amestecă în toate; băgăcios, băgăreț. – Înfige + suf. -ăreț. DOOM
înfigăréț adj. m., pl. înfigăréți; f. înfigăreáță, pl. înfigăréțe
înfigăreții
ÎNFIGĂRÉȚ, -EÁȚĂ, înfigăreți, -e, adj. (Despre oameni) Care se vâră sau se amestecă în toate; băgăcios, băgăreț. – Înfige + suf. -ăreț. DOOM
înfigăréț adj. m., pl. înfigăréți; f. înfigăreáță, pl. înfigăréțe
înfigăreților
ÎNFIGĂRÉȚ, -EÁȚĂ, înfigăreți, -e, adj. (Despre oameni) Care se vâră sau se amestecă în toate; băgăcios, băgăreț. – Înfige + suf. -ăreț. DOOM
înfigăréț adj. m., pl. înfigăréți; f. înfigăreáță, pl. înfigăréțe
înfigărețul
ÎNFIGĂRÉȚ, -EÁȚĂ, înfigăreți, -e, adj. (Despre oameni) Care se vâră sau se amestecă în toate; băgăcios, băgăreț. – Înfige + suf. -ăreț. DOOM
înfigăréț adj. m., pl. înfigăréți; f. înfigăreáță, pl. înfigăréțe
înfigărețului
ÎNFIGĂRÉȚ, -EÁȚĂ, înfigăreți, -e, adj. (Despre oameni) Care se vâră sau se amestecă în toate; băgăcios, băgăreț. – Înfige + suf. -ăreț. DOOM
înfigăréț adj. m., pl. înfigăréți; f. înfigăreáță, pl. înfigăréțe
înfiind
ÎNFIÁ, înfiez, vb. I. Tranz. A adopta (cu forme legale) un copil. [Pr.: -fi-a] – În + fiu. DOOM
înfiá (a ~) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 înfiáză, 1 pl. înfiém (-fi-em); conj. prez. 3 să înfiéze; ger. înfiínd (-fi-ind)
înființa
ÎNFIINȚÁ, înființez, vb. I. 1. Tranz. A face să ia ființă; a crea, a întemeia, a fonda, a alcătui. 2. Refl. (Despre oameni) A se prezenta, a se înfățișa undeva (pe neașteptate). – În + ființă. DOOM
înființá (a ~) (-fi-in-) vb., ind. prez. 3 înființeáză
înființai
ÎNFIINȚÁ, înființez, vb. I. 1. Tranz. A face să ia ființă; a crea, a întemeia, a fonda, a alcătui. 2. Refl. (Despre oameni) A se prezenta, a se înfățișa undeva (pe neașteptate). – În + ființă. DOOM
înființá (a ~) (-fi-in-) vb., ind. prez. 3 înființeáză
înființam
ÎNFIINȚÁ, înființez, vb. I. 1. Tranz. A face să ia ființă; a crea, a întemeia, a fonda, a alcătui. 2. Refl. (Despre oameni) A se prezenta, a se înfățișa undeva (pe neașteptate). – În + ființă. DOOM
înființá (a ~) (-fi-in-) vb., ind. prez. 3 înființeáză
înființare
ÎNFIINȚÁ, înființez, vb. I. 1. Tranz. A face să ia ființă; a crea, a întemeia, a fonda, a alcătui. 2. Refl. (Despre oameni) A se prezenta, a se înfățișa undeva (pe neașteptate). – În + ființă. DOOM
înființá (a ~) (-fi-in-) vb., ind. prez. 3 înființeáză
înființare
ÎNFIINȚÁRE, înființări, s. f. Acțiunea de a (se) înființa; fondare, instituire, întemeiere. ♦ (Rar) Realizare, executare. – V. înființa. DOOM
înființáre (-fi-in-) s. f., g.-d. art. înființắrii; pl. înființắri
înființarea
ÎNFIINȚÁRE, înființări, s. f. Acțiunea de a (se) înființa; fondare, instituire, întemeiere. ♦ (Rar) Realizare, executare. – V. înființa. DOOM
înființáre (-fi-in-) s. f., g.-d. art. înființắrii; pl. înființắri
înființară
ÎNFIINȚÁ, înființez, vb. I. 1. Tranz. A face să ia ființă; a crea, a întemeia, a fonda, a alcătui. 2. Refl. (Despre oameni) A se prezenta, a se înfățișa undeva (pe neașteptate). – În + ființă. DOOM
înființá (a ~) (-fi-in-) vb., ind. prez. 3 înființeáză
înființarăm
ÎNFIINȚÁ, înființez, vb. I. 1. Tranz. A face să ia ființă; a crea, a întemeia, a fonda, a alcătui. 2. Refl. (Despre oameni) A se prezenta, a se înfățișa undeva (pe neașteptate). – În + ființă. DOOM
înființá (a ~) (-fi-in-) vb., ind. prez. 3 înființeáză
înființarăți
ÎNFIINȚÁ, înființez, vb. I. 1. Tranz. A face să ia ființă; a crea, a întemeia, a fonda, a alcătui. 2. Refl. (Despre oameni) A se prezenta, a se înfățișa undeva (pe neașteptate). – În + ființă. DOOM
înființá (a ~) (-fi-in-) vb., ind. prez. 3 înființeáză
înființase
ÎNFIINȚÁ, înființez, vb. I. 1. Tranz. A face să ia ființă; a crea, a întemeia, a fonda, a alcătui. 2. Refl. (Despre oameni) A se prezenta, a se înfățișa undeva (pe neașteptate). – În + ființă. DOOM
înființá (a ~) (-fi-in-) vb., ind. prez. 3 înființeáză
înființasem
ÎNFIINȚÁ, înființez, vb. I. 1. Tranz. A face să ia ființă; a crea, a întemeia, a fonda, a alcătui. 2. Refl. (Despre oameni) A se prezenta, a se înfățișa undeva (pe neașteptate). – În + ființă. DOOM
înființá (a ~) (-fi-in-) vb., ind. prez. 3 înființeáză
înființaseră
ÎNFIINȚÁ, înființez, vb. I. 1. Tranz. A face să ia ființă; a crea, a întemeia, a fonda, a alcătui. 2. Refl. (Despre oameni) A se prezenta, a se înfățișa undeva (pe neașteptate). – În + ființă. DOOM
înființá (a ~) (-fi-in-) vb., ind. prez. 3 înființeáză
înființaserăm
ÎNFIINȚÁ, înființez, vb. I. 1. Tranz. A face să ia ființă; a crea, a întemeia, a fonda, a alcătui. 2. Refl. (Despre oameni) A se prezenta, a se înfățișa undeva (pe neașteptate). – În + ființă. DOOM
înființá (a ~) (-fi-in-) vb., ind. prez. 3 înființeáză
înființaserăți
ÎNFIINȚÁ, înființez, vb. I. 1. Tranz. A face să ia ființă; a crea, a întemeia, a fonda, a alcătui. 2. Refl. (Despre oameni) A se prezenta, a se înfățișa undeva (pe neașteptate). – În + ființă. DOOM
înființá (a ~) (-fi-in-) vb., ind. prez. 3 înființeáză
înființaseși
ÎNFIINȚÁ, înființez, vb. I. 1. Tranz. A face să ia ființă; a crea, a întemeia, a fonda, a alcătui. 2. Refl. (Despre oameni) A se prezenta, a se înfățișa undeva (pe neașteptate). – În + ființă. DOOM
înființá (a ~) (-fi-in-) vb., ind. prez. 3 înființeáză
înființaseți
ÎNFIINȚÁ, înființez, vb. I. 1. Tranz. A face să ia ființă; a crea, a întemeia, a fonda, a alcătui. 2. Refl. (Despre oameni) A se prezenta, a se înfățișa undeva (pe neașteptate). – În + ființă. DOOM
înființá (a ~) (-fi-in-) vb., ind. prez. 3 înființeáză
înființat
ÎNFIINȚÁ, înființez, vb. I. 1. Tranz. A face să ia ființă; a crea, a întemeia, a fonda, a alcătui. 2. Refl. (Despre oameni) A se prezenta, a se înfățișa undeva (pe neașteptate). – În + ființă. DOOM
înființá (a ~) (-fi-in-) vb., ind. prez. 3 înființeáză
înființat
ÎNFIINȚÁ, înființez, vb. I. 1. Tranz. A face să ia ființă; a crea, a întemeia, a funda, a alcătui. 2. Refl. (Despre oameni) A se prezenta, a se înfățișa undeva (pe neașteptate). – În + ființă.
înființata
ÎNFIINȚÁ, înființez, vb. I. 1. Tranz. A face să ia ființă; a crea, a întemeia, a funda, a alcătui. 2. Refl. (Despre oameni) A se prezenta, a se înfățișa undeva (pe neașteptate). – În + ființă.
înființate
ÎNFIINȚÁ, înființez, vb. I. 1. Tranz. A face să ia ființă; a crea, a întemeia, a funda, a alcătui. 2. Refl. (Despre oameni) A se prezenta, a se înfățișa undeva (pe neașteptate). – În + ființă.
înființatei
ÎNFIINȚÁ, înființez, vb. I. 1. Tranz. A face să ia ființă; a crea, a întemeia, a funda, a alcătui. 2. Refl. (Despre oameni) A se prezenta, a se înfățișa undeva (pe neașteptate). – În + ființă.
înființatele
ÎNFIINȚÁ, înființez, vb. I. 1. Tranz. A face să ia ființă; a crea, a întemeia, a funda, a alcătui. 2. Refl. (Despre oameni) A se prezenta, a se înfățișa undeva (pe neașteptate). – În + ființă.
înființatelor
ÎNFIINȚÁ, înființez, vb. I. 1. Tranz. A face să ia ființă; a crea, a întemeia, a funda, a alcătui. 2. Refl. (Despre oameni) A se prezenta, a se înfățișa undeva (pe neașteptate). – În + ființă.
înființatul
ÎNFIINȚÁ, înființez, vb. I. 1. Tranz. A face să ia ființă; a crea, a întemeia, a funda, a alcătui. 2. Refl. (Despre oameni) A se prezenta, a se înfățișa undeva (pe neașteptate). – În + ființă.
înființatului
ÎNFIINȚÁ, înființez, vb. I. 1. Tranz. A face să ia ființă; a crea, a întemeia, a funda, a alcătui. 2. Refl. (Despre oameni) A se prezenta, a se înfățișa undeva (pe neașteptate). – În + ființă.
înființau
ÎNFIINȚÁ, înființez, vb. I. 1. Tranz. A face să ia ființă; a crea, a întemeia, a fonda, a alcătui. 2. Refl. (Despre oameni) A se prezenta, a se înfățișa undeva (pe neașteptate). – În + ființă. DOOM
înființá (a ~) (-fi-in-) vb., ind. prez. 3 înființeáză
înființași
ÎNFIINȚÁ, înființez, vb. I. 1. Tranz. A face să ia ființă; a crea, a întemeia, a fonda, a alcătui. 2. Refl. (Despre oameni) A se prezenta, a se înfățișa undeva (pe neașteptate). – În + ființă. DOOM
înființá (a ~) (-fi-in-) vb., ind. prez. 3 înființeáză
înființați
ÎNFIINȚÁ, înființez, vb. I. 1. Tranz. A face să ia ființă; a crea, a întemeia, a fonda, a alcătui. 2. Refl. (Despre oameni) A se prezenta, a se înfățișa undeva (pe neașteptate). – În + ființă. DOOM
înființá (a ~) (-fi-in-) vb., ind. prez. 3 înființeáză
înființați
ÎNFIINȚÁ, înființez, vb. I. 1. Tranz. A face să ia ființă; a crea, a întemeia, a funda, a alcătui. 2. Refl. (Despre oameni) A se prezenta, a se înfățișa undeva (pe neașteptate). – În + ființă.
înființații
ÎNFIINȚÁ, înființez, vb. I. 1. Tranz. A face să ia ființă; a crea, a întemeia, a funda, a alcătui. 2. Refl. (Despre oameni) A se prezenta, a se înfățișa undeva (pe neașteptate). – În + ființă.
înființaților
ÎNFIINȚÁ, înființez, vb. I. 1. Tranz. A face să ia ființă; a crea, a întemeia, a funda, a alcătui. 2. Refl. (Despre oameni) A se prezenta, a se înfățișa undeva (pe neașteptate). – În + ființă.
înființează
ÎNFIINȚÁ, înființez, vb. I. 1. Tranz. A face să ia ființă; a crea, a întemeia, a fonda, a alcătui. 2. Refl. (Despre oameni) A se prezenta, a se înfățișa undeva (pe neașteptate). – În + ființă. DOOM
înființá (a ~) (-fi-in-) vb., ind. prez. 3 înființeáză
înființez
ÎNFIINȚÁ, înființez, vb. I. 1. Tranz. A face să ia ființă; a crea, a întemeia, a fonda, a alcătui. 2. Refl. (Despre oameni) A se prezenta, a se înfățișa undeva (pe neașteptate). – În + ființă. DOOM
înființá (a ~) (-fi-in-) vb., ind. prez. 3 înființeáză
înființeze
ÎNFIINȚÁ, înființez, vb. I. 1. Tranz. A face să ia ființă; a crea, a întemeia, a fonda, a alcătui. 2. Refl. (Despre oameni) A se prezenta, a se înfățișa undeva (pe neașteptate). – În + ființă. DOOM
înființá (a ~) (-fi-in-) vb., ind. prez. 3 înființeáză
înființezi
ÎNFIINȚÁ, înființez, vb. I. 1. Tranz. A face să ia ființă; a crea, a întemeia, a fonda, a alcătui. 2. Refl. (Despre oameni) A se prezenta, a se înfățișa undeva (pe neașteptate). – În + ființă. DOOM
înființá (a ~) (-fi-in-) vb., ind. prez. 3 înființeáză
înființând
ÎNFIINȚÁ, înființez, vb. I. 1. Tranz. A face să ia ființă; a crea, a întemeia, a fonda, a alcătui. 2. Refl. (Despre oameni) A se prezenta, a se înfățișa undeva (pe neașteptate). – În + ființă. DOOM
înființá (a ~) (-fi-in-) vb., ind. prez. 3 înființeáză
înființînd
ÎNFIINȚÁ, înființez, vb. I. 1. Tranz. A face să ia ființă; a crea, a întemeia, a fonda, a alcătui. 2. Refl. (Despre oameni) A se prezenta, a se înfățișa undeva (pe neașteptate). – În + ființă. DOOM
înființá (a ~) (-fi-in-) vb., ind. prez. 3 înființeáză
înființări
ÎNFIINȚÁRE, înființări, s. f. Acțiunea de a (se) înființa; fondare, instituire, întemeiere. ♦ (Rar) Realizare, executare. – V. înființa. DOOM
înființáre (-fi-in-) s. f., g.-d. art. înființắrii; pl. înființắri
înființării
ÎNFIINȚÁRE, înființări, s. f. Acțiunea de a (se) înființa; fondare, instituire, întemeiere. ♦ (Rar) Realizare, executare. – V. înființa. DOOM
înființáre (-fi-in-) s. f., g.-d. art. înființắrii; pl. înființắri
înființările
ÎNFIINȚÁRE, înființări, s. f. Acțiunea de a (se) înființa; fondare, instituire, întemeiere. ♦ (Rar) Realizare, executare. – V. înființa. DOOM
înființáre (-fi-in-) s. f., g.-d. art. înființắrii; pl. înființắri
înființărilor
ÎNFIINȚÁRE, înființări, s. f. Acțiunea de a (se) înființa; fondare, instituire, întemeiere. ♦ (Rar) Realizare, executare. – V. înființa. DOOM
înființáre (-fi-in-) s. f., g.-d. art. înființắrii; pl. înființắri
înfiltrat
ÎNFILTRÁ vb. I v. infiltra.
înfioare
ÎNFIORÁ, înfiór, vb. I. Tranz. și refl. 1. A face ca cineva să fie cuprins sau a fi cuprins de fiori; a (se) speria, a (se) înfricoșa. 2. A suferi sau a face pe cineva să sufere o impresie adâncă, a (se) pătrunde de un sentiment adânc; a (se) emoționa, a (se) tulbura. 3. A (se) mișca ușor. [Pr.: -fi-o-. – Prez. ind. și: înfioréz] – În + fior. DOOM
înfiorá (a ~) (-fi-o-) vb., ind. prez. 3 înfioáră
înfioară
ÎNFIORÁ, înfiór, vb. I. Tranz. și refl. 1. A face ca cineva să fie cuprins sau a fi cuprins de fiori; a (se) speria, a (se) înfricoșa. 2. A suferi sau a face pe cineva să sufere o impresie adâncă, a (se) pătrunde de un sentiment adânc; a (se) emoționa, a (se) tulbura. 3. A (se) mișca ușor. [Pr.: -fi-o-. – Prez. ind. și: înfioréz] – În + fior. DOOM
înfiorá (a ~) (-fi-o-) vb., ind. prez. 3 înfioáră
înfiola
ÎNFIOLÁ, înfiolez, vb. I. Tranz. A închide într-o fiolă o substanță medicamentoasă. [Pr.: -fi-o-] – În + fiolă. DOOM
înfiolá (a ~) (-fi-o-) vb., ind. prez. 3 înfioleáză
înfiolai
ÎNFIOLÁ, înfiolez, vb. I. Tranz. A închide într-o fiolă o substanță medicamentoasă. [Pr.: -fi-o-] – În + fiolă. DOOM
înfiolá (a ~) (-fi-o-) vb., ind. prez. 3 înfioleáză
înfiolam
ÎNFIOLÁ, înfiolez, vb. I. Tranz. A închide într-o fiolă o substanță medicamentoasă. [Pr.: -fi-o-] – În + fiolă. DOOM
înfiolá (a ~) (-fi-o-) vb., ind. prez. 3 înfioleáză
înfiolare
ÎNFIOLÁ, înfiolez, vb. I. Tranz. A închide într-o fiolă o substanță medicamentoasă. [Pr.: -fi-o-] – În + fiolă. DOOM
înfiolá (a ~) (-fi-o-) vb., ind. prez. 3 înfioleáză
înfiolare
ÎNFIOLÁRE, înfiolări, s. f. Acțiunea de a înfiola. [Pr.: -fi-o-] – V. înfiola. DOOM
înfioláre (-fi-o-) s. f., g.-d. art. înfiolắrii; pl. înfiolắri
înfiolarea
ÎNFIOLÁRE, înfiolări, s. f. Acțiunea de a înfiola. [Pr.: -fi-o-] – V. înfiola. DOOM
înfioláre (-fi-o-) s. f., g.-d. art. înfiolắrii; pl. înfiolắri
înfiolară
ÎNFIOLÁ, înfiolez, vb. I. Tranz. A închide într-o fiolă o substanță medicamentoasă. [Pr.: -fi-o-] – În + fiolă. DOOM
înfiolá (a ~) (-fi-o-) vb., ind. prez. 3 înfioleáză
înfiolarăm
ÎNFIOLÁ, înfiolez, vb. I. Tranz. A închide într-o fiolă o substanță medicamentoasă. [Pr.: -fi-o-] – În + fiolă. DOOM
înfiolá (a ~) (-fi-o-) vb., ind. prez. 3 înfioleáză
înfiolarăți
ÎNFIOLÁ, înfiolez, vb. I. Tranz. A închide într-o fiolă o substanță medicamentoasă. [Pr.: -fi-o-] – În + fiolă. DOOM
înfiolá (a ~) (-fi-o-) vb., ind. prez. 3 înfioleáză
înfiolase
ÎNFIOLÁ, înfiolez, vb. I. Tranz. A închide într-o fiolă o substanță medicamentoasă. [Pr.: -fi-o-] – În + fiolă. DOOM
înfiolá (a ~) (-fi-o-) vb., ind. prez. 3 înfioleáză
înfiolasem
ÎNFIOLÁ, înfiolez, vb. I. Tranz. A închide într-o fiolă o substanță medicamentoasă. [Pr.: -fi-o-] – În + fiolă. DOOM
înfiolá (a ~) (-fi-o-) vb., ind. prez. 3 înfioleáză
înfiolaseră
ÎNFIOLÁ, înfiolez, vb. I. Tranz. A închide într-o fiolă o substanță medicamentoasă. [Pr.: -fi-o-] – În + fiolă. DOOM
înfiolá (a ~) (-fi-o-) vb., ind. prez. 3 înfioleáză
înfiolaserăm
ÎNFIOLÁ, înfiolez, vb. I. Tranz. A închide într-o fiolă o substanță medicamentoasă. [Pr.: -fi-o-] – În + fiolă. DOOM
înfiolá (a ~) (-fi-o-) vb., ind. prez. 3 înfioleáză
înfiolaserăți
ÎNFIOLÁ, înfiolez, vb. I. Tranz. A închide într-o fiolă o substanță medicamentoasă. [Pr.: -fi-o-] – În + fiolă. DOOM
înfiolá (a ~) (-fi-o-) vb., ind. prez. 3 înfioleáză
înfiolaseși
ÎNFIOLÁ, înfiolez, vb. I. Tranz. A închide într-o fiolă o substanță medicamentoasă. [Pr.: -fi-o-] – În + fiolă. DOOM
înfiolá (a ~) (-fi-o-) vb., ind. prez. 3 înfioleáză
înfiolaseți
ÎNFIOLÁ, înfiolez, vb. I. Tranz. A închide într-o fiolă o substanță medicamentoasă. [Pr.: -fi-o-] – În + fiolă. DOOM
înfiolá (a ~) (-fi-o-) vb., ind. prez. 3 înfioleáză
înfiolat
ÎNFIOLÁ, înfiolez, vb. I. Tranz. A închide într-o fiolă o substanță medicamentoasă. [Pr.: -fi-o-] – În + fiolă. DOOM
înfiolá (a ~) (-fi-o-) vb., ind. prez. 3 înfioleáză
înfiolat
ÎNFIOLÁ, înfiolez, vb. I. Tranz. A închide într-o fiolă o substanță medicamentoasă. [Pr.: -fi-o-] – În + fiolă.
înfiolau
ÎNFIOLÁ, înfiolez, vb. I. Tranz. A închide într-o fiolă o substanță medicamentoasă. [Pr.: -fi-o-] – În + fiolă. DOOM
înfiolá (a ~) (-fi-o-) vb., ind. prez. 3 înfioleáză
înfiolași
ÎNFIOLÁ, înfiolez, vb. I. Tranz. A închide într-o fiolă o substanță medicamentoasă. [Pr.: -fi-o-] – În + fiolă. DOOM
înfiolá (a ~) (-fi-o-) vb., ind. prez. 3 înfioleáză
înfiolați
ÎNFIOLÁ, înfiolez, vb. I. Tranz. A închide într-o fiolă o substanță medicamentoasă. [Pr.: -fi-o-] – În + fiolă. DOOM
înfiolá (a ~) (-fi-o-) vb., ind. prez. 3 înfioleáză
înfiolează
ÎNFIOLÁ, înfiolez, vb. I. Tranz. A închide într-o fiolă o substanță medicamentoasă. [Pr.: -fi-o-] – În + fiolă. DOOM
înfiolá (a ~) (-fi-o-) vb., ind. prez. 3 înfioleáză
înfiolez
ÎNFIOLÁ, înfiolez, vb. I. Tranz. A închide într-o fiolă o substanță medicamentoasă. [Pr.: -fi-o-] – În + fiolă. DOOM
înfiolá (a ~) (-fi-o-) vb., ind. prez. 3 înfioleáză
înfioleze
ÎNFIOLÁ, înfiolez, vb. I. Tranz. A închide într-o fiolă o substanță medicamentoasă. [Pr.: -fi-o-] – În + fiolă. DOOM
înfiolá (a ~) (-fi-o-) vb., ind. prez. 3 înfioleáză
înfiolezi
ÎNFIOLÁ, înfiolez, vb. I. Tranz. A închide într-o fiolă o substanță medicamentoasă. [Pr.: -fi-o-] – În + fiolă. DOOM
înfiolá (a ~) (-fi-o-) vb., ind. prez. 3 înfioleáză
înfiolând
ÎNFIOLÁ, înfiolez, vb. I. Tranz. A închide într-o fiolă o substanță medicamentoasă. [Pr.: -fi-o-] – În + fiolă. DOOM
înfiolá (a ~) (-fi-o-) vb., ind. prez. 3 înfioleáză
înfiolînd
ÎNFIOLÁ, înfiolez, vb. I. Tranz. A închide într-o fiolă o substanță medicamentoasă. [Pr.: -fi-o-] – În + fiolă. DOOM
înfiolá (a ~) (-fi-o-) vb., ind. prez. 3 înfioleáză
înfiolări
ÎNFIOLÁRE, înfiolări, s. f. Acțiunea de a înfiola. [Pr.: -fi-o-] – V. înfiola. DOOM
înfioláre (-fi-o-) s. f., g.-d. art. înfiolắrii; pl. înfiolắri
înfiolării
ÎNFIOLÁRE, înfiolări, s. f. Acțiunea de a înfiola. [Pr.: -fi-o-] – V. înfiola. DOOM
înfioláre (-fi-o-) s. f., g.-d. art. înfiolắrii; pl. înfiolắri
înfiolările
ÎNFIOLÁRE, înfiolări, s. f. Acțiunea de a înfiola. [Pr.: -fi-o-] – V. înfiola. DOOM
înfioláre (-fi-o-) s. f., g.-d. art. înfiolắrii; pl. înfiolắri
înfiolărilor
ÎNFIOLÁRE, înfiolări, s. f. Acțiunea de a înfiola. [Pr.: -fi-o-] – V. înfiola. DOOM
înfioláre (-fi-o-) s. f., g.-d. art. înfiolắrii; pl. înfiolắri
înfior
ÎNFIORÁ, înfiór, vb. I. Tranz. și refl. 1. A face ca cineva să fie cuprins sau a fi cuprins de fiori; a (se) speria, a (se) înfricoșa. 2. A suferi sau a face pe cineva să sufere o impresie adâncă, a (se) pătrunde de un sentiment adânc; a (se) emoționa, a (se) tulbura. 3. A (se) mișca ușor. [Pr.: -fi-o-. – Prez. ind. și: înfioréz] – În + fior. DOOM
înfiorá (a ~) (-fi-o-) vb., ind. prez. 3 înfioáră
înfiora
ÎNFIORÁ, înfiór, vb. I. Tranz. și refl. 1. A face ca cineva să fie cuprins sau a fi cuprins de fiori; a (se) speria, a (se) înfricoșa. 2. A suferi sau a face pe cineva să sufere o impresie adâncă, a (se) pătrunde de un sentiment adânc; a (se) emoționa, a (se) tulbura. 3. A (se) mișca ușor. [Pr.: -fi-o-. – Prez. ind. și: înfioréz] – În + fior. DOOM
înfiorá (a ~) (-fi-o-) vb., ind. prez. 3 înfioáră
înfiora
ÎNFIORÁ, înfiór, vb. I. Tranz. și refl. 1. A face ca cineva să fie cuprins sau a fi cuprins de fiori; a (se) speria, a (se) înfricoșa. 2. A suferi sau a face pe cineva să sufere o impresie adâncă, a (se) pătrunde de un sentiment adânc; a (se) emoționa, a (se) tulbura. 3. A (se) mișca ușor. [Pr.: -fi-o-. – Prez. ind. și: înfioréz] – În + fior.
înfiorai
ÎNFIORÁ, înfiór, vb. I. Tranz. și refl. 1. A face ca cineva să fie cuprins sau a fi cuprins de fiori; a (se) speria, a (se) înfricoșa. 2. A suferi sau a face pe cineva să sufere o impresie adâncă, a (se) pătrunde de un sentiment adânc; a (se) emoționa, a (se) tulbura. 3. A (se) mișca ușor. [Pr.: -fi-o-. – Prez. ind. și: înfioréz] – În + fior. DOOM
înfiorá (a ~) (-fi-o-) vb., ind. prez. 3 înfioáră
înfioram
ÎNFIORÁ, înfiór, vb. I. Tranz. și refl. 1. A face ca cineva să fie cuprins sau a fi cuprins de fiori; a (se) speria, a (se) înfricoșa. 2. A suferi sau a face pe cineva să sufere o impresie adâncă, a (se) pătrunde de un sentiment adânc; a (se) emoționa, a (se) tulbura. 3. A (se) mișca ușor. [Pr.: -fi-o-. – Prez. ind. și: înfioréz] – În + fior. DOOM
înfiorá (a ~) (-fi-o-) vb., ind. prez. 3 înfioáră
înfiorare
ÎNFIORÁ, înfiór, vb. I. Tranz. și refl. 1. A face ca cineva să fie cuprins sau a fi cuprins de fiori; a (se) speria, a (se) înfricoșa. 2. A suferi sau a face pe cineva să sufere o impresie adâncă, a (se) pătrunde de un sentiment adânc; a (se) emoționa, a (se) tulbura. 3. A (se) mișca ușor. [Pr.: -fi-o-. – Prez. ind. și: înfioréz] – În + fior. DOOM
înfiorá (a ~) (-fi-o-) vb., ind. prez. 3 înfioáră
înfiorare
ÎNFIORÁRE, înfiorări, s. f. Faptul de a (se) înfiora; frică, spaimă; neliniște, tulburare, emoție. [Pr.: -fi-o-] – V. înfiora. DOOM
înfioráre (-fi-o-) s. f., g.-d. art. înfiorắrii; pl. înfiorắri
înfiorarea
ÎNFIORÁRE, înfiorări, s. f. Faptul de a (se) înfiora; frică, spaimă; neliniște, tulburare, emoție. [Pr.: -fi-o-] – V. înfiora. DOOM
înfioráre (-fi-o-) s. f., g.-d. art. înfiorắrii; pl. înfiorắri
înfiorară
ÎNFIORÁ, înfiór, vb. I. Tranz. și refl. 1. A face ca cineva să fie cuprins sau a fi cuprins de fiori; a (se) speria, a (se) înfricoșa. 2. A suferi sau a face pe cineva să sufere o impresie adâncă, a (se) pătrunde de un sentiment adânc; a (se) emoționa, a (se) tulbura. 3. A (se) mișca ușor. [Pr.: -fi-o-. – Prez. ind. și: înfioréz] – În + fior. DOOM
înfiorá (a ~) (-fi-o-) vb., ind. prez. 3 înfioáră
înfiorarăm
ÎNFIORÁ, înfiór, vb. I. Tranz. și refl. 1. A face ca cineva să fie cuprins sau a fi cuprins de fiori; a (se) speria, a (se) înfricoșa. 2. A suferi sau a face pe cineva să sufere o impresie adâncă, a (se) pătrunde de un sentiment adânc; a (se) emoționa, a (se) tulbura. 3. A (se) mișca ușor. [Pr.: -fi-o-. – Prez. ind. și: înfioréz] – În + fior. DOOM
înfiorá (a ~) (-fi-o-) vb., ind. prez. 3 înfioáră
înfiorarăți
ÎNFIORÁ, înfiór, vb. I. Tranz. și refl. 1. A face ca cineva să fie cuprins sau a fi cuprins de fiori; a (se) speria, a (se) înfricoșa. 2. A suferi sau a face pe cineva să sufere o impresie adâncă, a (se) pătrunde de un sentiment adânc; a (se) emoționa, a (se) tulbura. 3. A (se) mișca ușor. [Pr.: -fi-o-. – Prez. ind. și: înfioréz] – În + fior. DOOM
înfiorá (a ~) (-fi-o-) vb., ind. prez. 3 înfioáră
înfiorase
ÎNFIORÁ, înfiór, vb. I. Tranz. și refl. 1. A face ca cineva să fie cuprins sau a fi cuprins de fiori; a (se) speria, a (se) înfricoșa. 2. A suferi sau a face pe cineva să sufere o impresie adâncă, a (se) pătrunde de un sentiment adânc; a (se) emoționa, a (se) tulbura. 3. A (se) mișca ușor. [Pr.: -fi-o-. – Prez. ind. și: înfioréz] – În + fior. DOOM
înfiorá (a ~) (-fi-o-) vb., ind. prez. 3 înfioáră
înfiorasem
ÎNFIORÁ, înfiór, vb. I. Tranz. și refl. 1. A face ca cineva să fie cuprins sau a fi cuprins de fiori; a (se) speria, a (se) înfricoșa. 2. A suferi sau a face pe cineva să sufere o impresie adâncă, a (se) pătrunde de un sentiment adânc; a (se) emoționa, a (se) tulbura. 3. A (se) mișca ușor. [Pr.: -fi-o-. – Prez. ind. și: înfioréz] – În + fior. DOOM
înfiorá (a ~) (-fi-o-) vb., ind. prez. 3 înfioáră
înfioraseră
ÎNFIORÁ, înfiór, vb. I. Tranz. și refl. 1. A face ca cineva să fie cuprins sau a fi cuprins de fiori; a (se) speria, a (se) înfricoșa. 2. A suferi sau a face pe cineva să sufere o impresie adâncă, a (se) pătrunde de un sentiment adânc; a (se) emoționa, a (se) tulbura. 3. A (se) mișca ușor. [Pr.: -fi-o-. – Prez. ind. și: înfioréz] – În + fior. DOOM
înfiorá (a ~) (-fi-o-) vb., ind. prez. 3 înfioáră
înfioraserăm
ÎNFIORÁ, înfiór, vb. I. Tranz. și refl. 1. A face ca cineva să fie cuprins sau a fi cuprins de fiori; a (se) speria, a (se) înfricoșa. 2. A suferi sau a face pe cineva să sufere o impresie adâncă, a (se) pătrunde de un sentiment adânc; a (se) emoționa, a (se) tulbura. 3. A (se) mișca ușor. [Pr.: -fi-o-. – Prez. ind. și: înfioréz] – În + fior. DOOM
înfiorá (a ~) (-fi-o-) vb., ind. prez. 3 înfioáră
înfioraserăți
ÎNFIORÁ, înfiór, vb. I. Tranz. și refl. 1. A face ca cineva să fie cuprins sau a fi cuprins de fiori; a (se) speria, a (se) înfricoșa. 2. A suferi sau a face pe cineva să sufere o impresie adâncă, a (se) pătrunde de un sentiment adânc; a (se) emoționa, a (se) tulbura. 3. A (se) mișca ușor. [Pr.: -fi-o-. – Prez. ind. și: înfioréz] – În + fior. DOOM
înfiorá (a ~) (-fi-o-) vb., ind. prez. 3 înfioáră
înfioraseși
ÎNFIORÁ, înfiór, vb. I. Tranz. și refl. 1. A face ca cineva să fie cuprins sau a fi cuprins de fiori; a (se) speria, a (se) înfricoșa. 2. A suferi sau a face pe cineva să sufere o impresie adâncă, a (se) pătrunde de un sentiment adânc; a (se) emoționa, a (se) tulbura. 3. A (se) mișca ușor. [Pr.: -fi-o-. – Prez. ind. și: înfioréz] – În + fior. DOOM
înfiorá (a ~) (-fi-o-) vb., ind. prez. 3 înfioáră
înfioraseți
ÎNFIORÁ, înfiór, vb. I. Tranz. și refl. 1. A face ca cineva să fie cuprins sau a fi cuprins de fiori; a (se) speria, a (se) înfricoșa. 2. A suferi sau a face pe cineva să sufere o impresie adâncă, a (se) pătrunde de un sentiment adânc; a (se) emoționa, a (se) tulbura. 3. A (se) mișca ușor. [Pr.: -fi-o-. – Prez. ind. și: înfioréz] – În + fior. DOOM
înfiorá (a ~) (-fi-o-) vb., ind. prez. 3 înfioáră
înfiorat
ÎNFIORÁ, înfiór, vb. I. Tranz. și refl. 1. A face ca cineva să fie cuprins sau a fi cuprins de fiori; a (se) speria, a (se) înfricoșa. 2. A suferi sau a face pe cineva să sufere o impresie adâncă, a (se) pătrunde de un sentiment adânc; a (se) emoționa, a (se) tulbura. 3. A (se) mișca ușor. [Pr.: -fi-o-. – Prez. ind. și: înfioréz] – În + fior. DOOM
înfiorá (a ~) (-fi-o-) vb., ind. prez. 3 înfioáră
înfiorat
ÎNFIORÁT, -Ă, înfiorați, -te, adj. 1. Cuprins de fiori; speriat, înfricoșat. 2. Emoționat, tulburat. [Pr.: -fi-o-] – V. înfiora.
înfiorata
ÎNFIORÁT, -Ă, înfiorați, -te, adj. 1. Cuprins de fiori; speriat, înfricoșat. 2. Emoționat, tulburat. [Pr.: -fi-o-] – V. înfiora.
înfiorate
ÎNFIORÁT, -Ă, înfiorați, -te, adj. 1. Cuprins de fiori; speriat, înfricoșat. 2. Emoționat, tulburat. [Pr.: -fi-o-] – V. înfiora.
înfioratei
ÎNFIORÁT, -Ă, înfiorați, -te, adj. 1. Cuprins de fiori; speriat, înfricoșat. 2. Emoționat, tulburat. [Pr.: -fi-o-] – V. înfiora.
înfioratele
ÎNFIORÁT, -Ă, înfiorați, -te, adj. 1. Cuprins de fiori; speriat, înfricoșat. 2. Emoționat, tulburat. [Pr.: -fi-o-] – V. înfiora.
înfioratelor
ÎNFIORÁT, -Ă, înfiorați, -te, adj. 1. Cuprins de fiori; speriat, înfricoșat. 2. Emoționat, tulburat. [Pr.: -fi-o-] – V. înfiora.
înfioratul
ÎNFIORÁT, -Ă, înfiorați, -te, adj. 1. Cuprins de fiori; speriat, înfricoșat. 2. Emoționat, tulburat. [Pr.: -fi-o-] – V. înfiora.
înfioratului
ÎNFIORÁT, -Ă, înfiorați, -te, adj. 1. Cuprins de fiori; speriat, înfricoșat. 2. Emoționat, tulburat. [Pr.: -fi-o-] – V. înfiora.
înfiorau
ÎNFIORÁ, înfiór, vb. I. Tranz. și refl. 1. A face ca cineva să fie cuprins sau a fi cuprins de fiori; a (se) speria, a (se) înfricoșa. 2. A suferi sau a face pe cineva să sufere o impresie adâncă, a (se) pătrunde de un sentiment adânc; a (se) emoționa, a (se) tulbura. 3. A (se) mișca ușor. [Pr.: -fi-o-. – Prez. ind. și: înfioréz] – În + fior. DOOM
înfiorá (a ~) (-fi-o-) vb., ind. prez. 3 înfioáră
înfiorași
ÎNFIORÁ, înfiór, vb. I. Tranz. și refl. 1. A face ca cineva să fie cuprins sau a fi cuprins de fiori; a (se) speria, a (se) înfricoșa. 2. A suferi sau a face pe cineva să sufere o impresie adâncă, a (se) pătrunde de un sentiment adânc; a (se) emoționa, a (se) tulbura. 3. A (se) mișca ușor. [Pr.: -fi-o-. – Prez. ind. și: înfioréz] – În + fior. DOOM
înfiorá (a ~) (-fi-o-) vb., ind. prez. 3 înfioáră
înfiorați
ÎNFIORÁ, înfiór, vb. I. Tranz. și refl. 1. A face ca cineva să fie cuprins sau a fi cuprins de fiori; a (se) speria, a (se) înfricoșa. 2. A suferi sau a face pe cineva să sufere o impresie adâncă, a (se) pătrunde de un sentiment adânc; a (se) emoționa, a (se) tulbura. 3. A (se) mișca ușor. [Pr.: -fi-o-. – Prez. ind. și: înfioréz] – În + fior. DOOM
înfiorá (a ~) (-fi-o-) vb., ind. prez. 3 înfioáră
înfiorați
ÎNFIORÁT, -Ă, înfiorați, -te, adj. 1. Cuprins de fiori; speriat, înfricoșat. 2. Emoționat, tulburat. [Pr.: -fi-o-] – V. înfiora.
înfiorații
ÎNFIORÁT, -Ă, înfiorați, -te, adj. 1. Cuprins de fiori; speriat, înfricoșat. 2. Emoționat, tulburat. [Pr.: -fi-o-] – V. înfiora.
înfioraților
ÎNFIORÁT, -Ă, înfiorați, -te, adj. 1. Cuprins de fiori; speriat, înfricoșat. 2. Emoționat, tulburat. [Pr.: -fi-o-] – V. înfiora.
înfiori
ÎNFIORÁ, înfiór, vb. I. Tranz. și refl. 1. A face ca cineva să fie cuprins sau a fi cuprins de fiori; a (se) speria, a (se) înfricoșa. 2. A suferi sau a face pe cineva să sufere o impresie adâncă, a (se) pătrunde de un sentiment adânc; a (se) emoționa, a (se) tulbura. 3. A (se) mișca ușor. [Pr.: -fi-o-. – Prez. ind. și: înfioréz] – În + fior. DOOM
înfiorá (a ~) (-fi-o-) vb., ind. prez. 3 înfioáră
înfiorând
ÎNFIORÁ, înfiór, vb. I. Tranz. și refl. 1. A face ca cineva să fie cuprins sau a fi cuprins de fiori; a (se) speria, a (se) înfricoșa. 2. A suferi sau a face pe cineva să sufere o impresie adâncă, a (se) pătrunde de un sentiment adânc; a (se) emoționa, a (se) tulbura. 3. A (se) mișca ușor. [Pr.: -fi-o-. – Prez. ind. și: înfioréz] – În + fior. DOOM
înfiorá (a ~) (-fi-o-) vb., ind. prez. 3 înfioáră
înfiorînd
ÎNFIORÁ, înfiór, vb. I. Tranz. și refl. 1. A face ca cineva să fie cuprins sau a fi cuprins de fiori; a (se) speria, a (se) înfricoșa. 2. A suferi sau a face pe cineva să sufere o impresie adâncă, a (se) pătrunde de un sentiment adânc; a (se) emoționa, a (se) tulbura. 3. A (se) mișca ușor. [Pr.: -fi-o-. – Prez. ind. și: înfioréz] – În + fior. DOOM
înfiorá (a ~) (-fi-o-) vb., ind. prez. 3 înfioáră
înfiorări
ÎNFIORÁRE, înfiorări, s. f. Faptul de a (se) înfiora; frică, spaimă; neliniște, tulburare, emoție. [Pr.: -fi-o-] – V. înfiora. DOOM
înfioráre (-fi-o-) s. f., g.-d. art. înfiorắrii; pl. înfiorắri
înfiorării
ÎNFIORÁRE, înfiorări, s. f. Faptul de a (se) înfiora; frică, spaimă; neliniște, tulburare, emoție. [Pr.: -fi-o-] – V. înfiora. DOOM
înfioráre (-fi-o-) s. f., g.-d. art. înfiorắrii; pl. înfiorắri
înfiorările
ÎNFIORÁRE, înfiorări, s. f. Faptul de a (se) înfiora; frică, spaimă; neliniște, tulburare, emoție. [Pr.: -fi-o-] – V. înfiora. DOOM
înfioráre (-fi-o-) s. f., g.-d. art. înfiorắrii; pl. înfiorắri
înfiorărilor
ÎNFIORÁRE, înfiorări, s. f. Faptul de a (se) înfiora; frică, spaimă; neliniște, tulburare, emoție. [Pr.: -fi-o-] – V. înfiora. DOOM
înfioráre (-fi-o-) s. f., g.-d. art. înfiorắrii; pl. înfiorắri
înfiorătoare
ÎNFIORĂTÓR, -OÁRE, înfiorători, -oare, adj. Care produce fiori (de spaimă); fioros, înspăimântător, îngrozitor. [Pr.: -fi-o-] – Înfiora + suf. -ător. DOOM
înfiorătór (-fi-o-) adj. m., pl. înfiorătóri; f. sg. și pl. înfiorătoáre
înfiorătoarea
ÎNFIORĂTÓR, -OÁRE, înfiorători, -oare, adj. Care produce fiori (de spaimă); fioros, înspăimântător, îngrozitor. [Pr.: -fi-o-] – Înfiora + suf. -ător. DOOM
înfiorătór (-fi-o-) adj. m., pl. înfiorătóri; f. sg. și pl. înfiorătoáre
înfiorătoarei
ÎNFIORĂTÓR, -OÁRE, înfiorători, -oare, adj. Care produce fiori (de spaimă); fioros, înspăimântător, îngrozitor. [Pr.: -fi-o-] – Înfiora + suf. -ător. DOOM
înfiorătór (-fi-o-) adj. m., pl. înfiorătóri; f. sg. și pl. înfiorătoáre
înfiorătoarele
ÎNFIORĂTÓR, -OÁRE, înfiorători, -oare, adj. Care produce fiori (de spaimă); fioros, înspăimântător, îngrozitor. [Pr.: -fi-o-] – Înfiora + suf. -ător. DOOM
înfiorătór (-fi-o-) adj. m., pl. înfiorătóri; f. sg. și pl. înfiorătoáre
înfiorătoarelor
ÎNFIORĂTÓR, -OÁRE, înfiorători, -oare, adj. Care produce fiori (de spaimă); fioros, înspăimântător, îngrozitor. [Pr.: -fi-o-] – Înfiora + suf. -ător. DOOM
înfiorătór (-fi-o-) adj. m., pl. înfiorătóri; f. sg. și pl. înfiorătoáre
înfiorător
ÎNFIORĂTÓR, -OÁRE, înfiorători, -oare, adj. Care produce fiori (de spaimă); fioros, înspăimântător, îngrozitor. [Pr.: -fi-o-] – Înfiora + suf. -ător. DOOM
înfiorătór (-fi-o-) adj. m., pl. înfiorătóri; f. sg. și pl. înfiorătoáre
înfiorători
ÎNFIORĂTÓR, -OÁRE, înfiorători, -oare, adj. Care produce fiori (de spaimă); fioros, înspăimântător, îngrozitor. [Pr.: -fi-o-] – Înfiora + suf. -ător. DOOM
înfiorătór (-fi-o-) adj. m., pl. înfiorătóri; f. sg. și pl. înfiorătoáre
înfiorătorii
ÎNFIORĂTÓR, -OÁRE, înfiorători, -oare, adj. Care produce fiori (de spaimă); fioros, înspăimântător, îngrozitor. [Pr.: -fi-o-] – Înfiora + suf. -ător. DOOM
înfiorătór (-fi-o-) adj. m., pl. înfiorătóri; f. sg. și pl. înfiorătoáre
înfiorătorilor
ÎNFIORĂTÓR, -OÁRE, înfiorători, -oare, adj. Care produce fiori (de spaimă); fioros, înspăimântător, îngrozitor. [Pr.: -fi-o-] – Înfiora + suf. -ător. DOOM
înfiorătór (-fi-o-) adj. m., pl. înfiorătóri; f. sg. și pl. înfiorătoáre
înfiorătorul
ÎNFIORĂTÓR, -OÁRE, înfiorători, -oare, adj. Care produce fiori (de spaimă); fioros, înspăimântător, îngrozitor. [Pr.: -fi-o-] – Înfiora + suf. -ător. DOOM
înfiorătór (-fi-o-) adj. m., pl. înfiorătóri; f. sg. și pl. înfiorătoáre
înfiorătorului
ÎNFIORĂTÓR, -OÁRE, înfiorători, -oare, adj. Care produce fiori (de spaimă); fioros, înspăimântător, îngrozitor. [Pr.: -fi-o-] – Înfiora + suf. -ător. DOOM
înfiorătór (-fi-o-) adj. m., pl. înfiorătóri; f. sg. și pl. înfiorătoáre
înfipse
ÎNFÍGE, înfíg, vb. III. 1. Tranz. A face ca un obiect cu vârf ascuțit să intre adânc în ceva; a împlânta, a vârî. ◊ Expr. A înfige mâna sau mâinile (în ceva) = a apuca (ceva) cu putere. ♦ A împlânta ceva într-un obiect ascuțit. 2. Refl. Fig. (Fam.) A se apuca de ceva (fără dreptul sau priceperea necesară), a intra sau a se amesteca undeva cu obrăznicie. [Perf. s. înfipsei, part. înfipt] – Lat. infigere. DOOM
înfíge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfíg, 1 pl. înfígem, perf. s. 1 sg. înfipséi, 1 pl. înfípserăm; part. înfípt
înfipsei
ÎNFÍGE, înfíg, vb. III. 1. Tranz. A face ca un obiect cu vârf ascuțit să intre adânc în ceva; a împlânta, a vârî. ◊ Expr. A înfige mâna sau mâinile (în ceva) = a apuca (ceva) cu putere. ♦ A împlânta ceva într-un obiect ascuțit. 2. Refl. Fig. (Fam.) A se apuca de ceva (fără dreptul sau priceperea necesară), a intra sau a se amesteca undeva cu obrăznicie. [Perf. s. înfipsei, part. înfipt] – Lat. infigere. DOOM
înfíge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfíg, 1 pl. înfígem, perf. s. 1 sg. înfipséi, 1 pl. înfípserăm; part. înfípt
înfipseră
ÎNFÍGE, înfíg, vb. III. 1. Tranz. A face ca un obiect cu vârf ascuțit să intre adânc în ceva; a împlânta, a vârî. ◊ Expr. A înfige mâna sau mâinile (în ceva) = a apuca (ceva) cu putere. ♦ A împlânta ceva într-un obiect ascuțit. 2. Refl. Fig. (Fam.) A se apuca de ceva (fără dreptul sau priceperea necesară), a intra sau a se amesteca undeva cu obrăznicie. [Perf. s. înfipsei, part. înfipt] – Lat. infigere. DOOM
înfíge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfíg, 1 pl. înfígem, perf. s. 1 sg. înfipséi, 1 pl. înfípserăm; part. înfípt
înfipserăm
ÎNFÍGE, înfíg, vb. III. 1. Tranz. A face ca un obiect cu vârf ascuțit să intre adânc în ceva; a împlânta, a vârî. ◊ Expr. A înfige mâna sau mâinile (în ceva) = a apuca (ceva) cu putere. ♦ A împlânta ceva într-un obiect ascuțit. 2. Refl. Fig. (Fam.) A se apuca de ceva (fără dreptul sau priceperea necesară), a intra sau a se amesteca undeva cu obrăznicie. [Perf. s. înfipsei, part. înfipt] – Lat. infigere. DOOM
înfíge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfíg, 1 pl. înfígem, perf. s. 1 sg. înfipséi, 1 pl. înfípserăm; part. înfípt
înfipserăți
ÎNFÍGE, înfíg, vb. III. 1. Tranz. A face ca un obiect cu vârf ascuțit să intre adânc în ceva; a împlânta, a vârî. ◊ Expr. A înfige mâna sau mâinile (în ceva) = a apuca (ceva) cu putere. ♦ A împlânta ceva într-un obiect ascuțit. 2. Refl. Fig. (Fam.) A se apuca de ceva (fără dreptul sau priceperea necesară), a intra sau a se amesteca undeva cu obrăznicie. [Perf. s. înfipsei, part. înfipt] – Lat. infigere. DOOM
înfíge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfíg, 1 pl. înfígem, perf. s. 1 sg. înfipséi, 1 pl. înfípserăm; part. înfípt
înfipsese
ÎNFÍGE, înfíg, vb. III. 1. Tranz. A face ca un obiect cu vârf ascuțit să intre adânc în ceva; a împlânta, a vârî. ◊ Expr. A înfige mâna sau mâinile (în ceva) = a apuca (ceva) cu putere. ♦ A împlânta ceva într-un obiect ascuțit. 2. Refl. Fig. (Fam.) A se apuca de ceva (fără dreptul sau priceperea necesară), a intra sau a se amesteca undeva cu obrăznicie. [Perf. s. înfipsei, part. înfipt] – Lat. infigere. DOOM
înfíge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfíg, 1 pl. înfígem, perf. s. 1 sg. înfipséi, 1 pl. înfípserăm; part. înfípt
înfipsesem
ÎNFÍGE, înfíg, vb. III. 1. Tranz. A face ca un obiect cu vârf ascuțit să intre adânc în ceva; a împlânta, a vârî. ◊ Expr. A înfige mâna sau mâinile (în ceva) = a apuca (ceva) cu putere. ♦ A împlânta ceva într-un obiect ascuțit. 2. Refl. Fig. (Fam.) A se apuca de ceva (fără dreptul sau priceperea necesară), a intra sau a se amesteca undeva cu obrăznicie. [Perf. s. înfipsei, part. înfipt] – Lat. infigere. DOOM
înfíge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfíg, 1 pl. înfígem, perf. s. 1 sg. înfipséi, 1 pl. înfípserăm; part. înfípt
înfipseseră
ÎNFÍGE, înfíg, vb. III. 1. Tranz. A face ca un obiect cu vârf ascuțit să intre adânc în ceva; a împlânta, a vârî. ◊ Expr. A înfige mâna sau mâinile (în ceva) = a apuca (ceva) cu putere. ♦ A împlânta ceva într-un obiect ascuțit. 2. Refl. Fig. (Fam.) A se apuca de ceva (fără dreptul sau priceperea necesară), a intra sau a se amesteca undeva cu obrăznicie. [Perf. s. înfipsei, part. înfipt] – Lat. infigere. DOOM
înfíge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfíg, 1 pl. înfígem, perf. s. 1 sg. înfipséi, 1 pl. înfípserăm; part. înfípt
înfipseserăm
ÎNFÍGE, înfíg, vb. III. 1. Tranz. A face ca un obiect cu vârf ascuțit să intre adânc în ceva; a împlânta, a vârî. ◊ Expr. A înfige mâna sau mâinile (în ceva) = a apuca (ceva) cu putere. ♦ A împlânta ceva într-un obiect ascuțit. 2. Refl. Fig. (Fam.) A se apuca de ceva (fără dreptul sau priceperea necesară), a intra sau a se amesteca undeva cu obrăznicie. [Perf. s. înfipsei, part. înfipt] – Lat. infigere. DOOM
înfíge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfíg, 1 pl. înfígem, perf. s. 1 sg. înfipséi, 1 pl. înfípserăm; part. înfípt
înfipseserăți
ÎNFÍGE, înfíg, vb. III. 1. Tranz. A face ca un obiect cu vârf ascuțit să intre adânc în ceva; a împlânta, a vârî. ◊ Expr. A înfige mâna sau mâinile (în ceva) = a apuca (ceva) cu putere. ♦ A împlânta ceva într-un obiect ascuțit. 2. Refl. Fig. (Fam.) A se apuca de ceva (fără dreptul sau priceperea necesară), a intra sau a se amesteca undeva cu obrăznicie. [Perf. s. înfipsei, part. înfipt] – Lat. infigere. DOOM
înfíge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfíg, 1 pl. înfígem, perf. s. 1 sg. înfipséi, 1 pl. înfípserăm; part. înfípt
înfipseseși
ÎNFÍGE, înfíg, vb. III. 1. Tranz. A face ca un obiect cu vârf ascuțit să intre adânc în ceva; a împlânta, a vârî. ◊ Expr. A înfige mâna sau mâinile (în ceva) = a apuca (ceva) cu putere. ♦ A împlânta ceva într-un obiect ascuțit. 2. Refl. Fig. (Fam.) A se apuca de ceva (fără dreptul sau priceperea necesară), a intra sau a se amesteca undeva cu obrăznicie. [Perf. s. înfipsei, part. înfipt] – Lat. infigere. DOOM
înfíge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfíg, 1 pl. înfígem, perf. s. 1 sg. înfipséi, 1 pl. înfípserăm; part. înfípt
înfipseseți
ÎNFÍGE, înfíg, vb. III. 1. Tranz. A face ca un obiect cu vârf ascuțit să intre adânc în ceva; a împlânta, a vârî. ◊ Expr. A înfige mâna sau mâinile (în ceva) = a apuca (ceva) cu putere. ♦ A împlânta ceva într-un obiect ascuțit. 2. Refl. Fig. (Fam.) A se apuca de ceva (fără dreptul sau priceperea necesară), a intra sau a se amesteca undeva cu obrăznicie. [Perf. s. înfipsei, part. înfipt] – Lat. infigere. DOOM
înfíge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfíg, 1 pl. înfígem, perf. s. 1 sg. înfipséi, 1 pl. înfípserăm; part. înfípt
înfipseși
ÎNFÍGE, înfíg, vb. III. 1. Tranz. A face ca un obiect cu vârf ascuțit să intre adânc în ceva; a împlânta, a vârî. ◊ Expr. A înfige mâna sau mâinile (în ceva) = a apuca (ceva) cu putere. ♦ A împlânta ceva într-un obiect ascuțit. 2. Refl. Fig. (Fam.) A se apuca de ceva (fără dreptul sau priceperea necesară), a intra sau a se amesteca undeva cu obrăznicie. [Perf. s. înfipsei, part. înfipt] – Lat. infigere. DOOM
înfíge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfíg, 1 pl. înfígem, perf. s. 1 sg. înfipséi, 1 pl. înfípserăm; part. înfípt
înfipt
ÎNFÍGE, înfíg, vb. III. 1. Tranz. A face ca un obiect cu vârf ascuțit să intre adânc în ceva; a împlânta, a vârî. ◊ Expr. A înfige mâna sau mâinile (în ceva) = a apuca (ceva) cu putere. ♦ A împlânta ceva într-un obiect ascuțit. 2. Refl. Fig. (Fam.) A se apuca de ceva (fără dreptul sau priceperea necesară), a intra sau a se amesteca undeva cu obrăznicie. [Perf. s. înfipsei, part. înfipt] – Lat. infigere. DOOM
înfíge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfíg, 1 pl. înfígem, perf. s. 1 sg. înfipséi, 1 pl. înfípserăm; part. înfípt
înfipt
ÎNFÍPT, -Ă, înfipți, -te, adj. 1. Nemișcat, neclintit, țeapăn. 2. (Fam.) Îndrăzneț, cutezător; p. ext. obraznic. ♦ (Adverbial) De-a dreptul, direct. – V. înfige.
înfipta
ÎNFÍPT, -Ă, înfipți, -te, adj. 1. Nemișcat, neclintit, țeapăn. 2. (Fam.) Îndrăzneț, cutezător; p. ext. obraznic. ♦ (Adverbial) De-a dreptul, direct. – V. înfige.
înfipte
ÎNFÍPT, -Ă, înfipți, -te, adj. 1. Nemișcat, neclintit, țeapăn. 2. (Fam.) Îndrăzneț, cutezător; p. ext. obraznic. ♦ (Adverbial) De-a dreptul, direct. – V. înfige.
înfiptei
ÎNFÍPT, -Ă, înfipți, -te, adj. 1. Nemișcat, neclintit, țeapăn. 2. (Fam.) Îndrăzneț, cutezător; p. ext. obraznic. ♦ (Adverbial) De-a dreptul, direct. – V. înfige.
înfiptele
ÎNFÍPT, -Ă, înfipți, -te, adj. 1. Nemișcat, neclintit, țeapăn. 2. (Fam.) Îndrăzneț, cutezător; p. ext. obraznic. ♦ (Adverbial) De-a dreptul, direct. – V. înfige.
înfiptelor
ÎNFÍPT, -Ă, înfipți, -te, adj. 1. Nemișcat, neclintit, țeapăn. 2. (Fam.) Îndrăzneț, cutezător; p. ext. obraznic. ♦ (Adverbial) De-a dreptul, direct. – V. înfige.
înfiptul
ÎNFÍPT, -Ă, înfipți, -te, adj. 1. Nemișcat, neclintit, țeapăn. 2. (Fam.) Îndrăzneț, cutezător; p. ext. obraznic. ♦ (Adverbial) De-a dreptul, direct. – V. înfige.
înfiptului
ÎNFÍPT, -Ă, înfipți, -te, adj. 1. Nemișcat, neclintit, țeapăn. 2. (Fam.) Îndrăzneț, cutezător; p. ext. obraznic. ♦ (Adverbial) De-a dreptul, direct. – V. înfige.
înfipți
ÎNFÍPT, -Ă, înfipți, -te, adj. 1. Nemișcat, neclintit, țeapăn. 2. (Fam.) Îndrăzneț, cutezător; p. ext. obraznic. ♦ (Adverbial) De-a dreptul, direct. – V. înfige.
înfipții
ÎNFÍPT, -Ă, înfipți, -te, adj. 1. Nemișcat, neclintit, țeapăn. 2. (Fam.) Îndrăzneț, cutezător; p. ext. obraznic. ♦ (Adverbial) De-a dreptul, direct. – V. înfige.
înfipților
ÎNFÍPT, -Ă, înfipți, -te, adj. 1. Nemișcat, neclintit, țeapăn. 2. (Fam.) Îndrăzneț, cutezător; p. ext. obraznic. ♦ (Adverbial) De-a dreptul, direct. – V. înfige.
înfir
ÎNFIRÁ, înfír, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A coase sau a broda cu fir. 2. A depăna fire toarse. – În + fir. DOOM
înfirá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înfíră
înfira
ÎNFIRÁ, înfír, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A coase sau a broda cu fir. 2. A depăna fire toarse. – În + fir. DOOM
înfirá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înfíră
înfirai
ÎNFIRÁ, înfír, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A coase sau a broda cu fir. 2. A depăna fire toarse. – În + fir. DOOM
înfirá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înfíră
înfiram
ÎNFIRÁ, înfír, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A coase sau a broda cu fir. 2. A depăna fire toarse. – În + fir. DOOM
înfirá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înfíră
înfirare
ÎNFIRÁ, înfír, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A coase sau a broda cu fir. 2. A depăna fire toarse. – În + fir. DOOM
înfirá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înfíră
înfirare
ÎNFIRÁ, înfír, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A coase sau a broda cu fir. 2. A depăna fire toarse. – În + fir.
înfirară
ÎNFIRÁ, înfír, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A coase sau a broda cu fir. 2. A depăna fire toarse. – În + fir. DOOM
înfirá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înfíră
înfirarăm
ÎNFIRÁ, înfír, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A coase sau a broda cu fir. 2. A depăna fire toarse. – În + fir. DOOM
înfirá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înfíră
înfirarăți
ÎNFIRÁ, înfír, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A coase sau a broda cu fir. 2. A depăna fire toarse. – În + fir. DOOM
înfirá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înfíră
înfirase
ÎNFIRÁ, înfír, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A coase sau a broda cu fir. 2. A depăna fire toarse. – În + fir. DOOM
înfirá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înfíră
înfirasem
ÎNFIRÁ, înfír, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A coase sau a broda cu fir. 2. A depăna fire toarse. – În + fir. DOOM
înfirá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înfíră
înfiraseră
ÎNFIRÁ, înfír, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A coase sau a broda cu fir. 2. A depăna fire toarse. – În + fir. DOOM
înfirá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înfíră
înfiraserăm
ÎNFIRÁ, înfír, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A coase sau a broda cu fir. 2. A depăna fire toarse. – În + fir. DOOM
înfirá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înfíră
înfiraserăți
ÎNFIRÁ, înfír, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A coase sau a broda cu fir. 2. A depăna fire toarse. – În + fir. DOOM
înfirá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înfíră
înfiraseși
ÎNFIRÁ, înfír, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A coase sau a broda cu fir. 2. A depăna fire toarse. – În + fir. DOOM
înfirá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înfíră
înfiraseți
ÎNFIRÁ, înfír, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A coase sau a broda cu fir. 2. A depăna fire toarse. – În + fir. DOOM
înfirá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înfíră
înfirat
ÎNFIRÁ, înfír, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A coase sau a broda cu fir. 2. A depăna fire toarse. – În + fir. DOOM
înfirá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înfíră
înfirat
ÎNFIRÁT, -Ă, înfirați, -te, adj. (Rar) Cusut sau brodat cu fir. – V. înfira.
înfirata
ÎNFIRÁT, -Ă, înfirați, -te, adj. (Rar) Cusut sau brodat cu fir. – V. înfira.
înfirate
ÎNFIRÁT, -Ă, înfirați, -te, adj. (Rar) Cusut sau brodat cu fir. – V. înfira.
înfiratei
ÎNFIRÁT, -Ă, înfirați, -te, adj. (Rar) Cusut sau brodat cu fir. – V. înfira.
înfiratele
ÎNFIRÁT, -Ă, înfirați, -te, adj. (Rar) Cusut sau brodat cu fir. – V. înfira.
înfiratelor
ÎNFIRÁT, -Ă, înfirați, -te, adj. (Rar) Cusut sau brodat cu fir. – V. înfira.
înfiratul
ÎNFIRÁT, -Ă, înfirați, -te, adj. (Rar) Cusut sau brodat cu fir. – V. înfira.
înfiratului
ÎNFIRÁT, -Ă, înfirați, -te, adj. (Rar) Cusut sau brodat cu fir. – V. înfira.
înfirau
ÎNFIRÁ, înfír, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A coase sau a broda cu fir. 2. A depăna fire toarse. – În + fir. DOOM
înfirá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înfíră
înfirași
ÎNFIRÁ, înfír, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A coase sau a broda cu fir. 2. A depăna fire toarse. – În + fir. DOOM
înfirá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înfíră
înfirați
ÎNFIRÁ, înfír, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A coase sau a broda cu fir. 2. A depăna fire toarse. – În + fir. DOOM
înfirá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înfíră
înfirați
ÎNFIRÁT, -Ă, înfirați, -te, adj. (Rar) Cusut sau brodat cu fir. – V. înfira.
înfirații
ÎNFIRÁT, -Ă, înfirați, -te, adj. (Rar) Cusut sau brodat cu fir. – V. înfira.
înfiraților
ÎNFIRÁT, -Ă, înfirați, -te, adj. (Rar) Cusut sau brodat cu fir. – V. înfira.
înfire
ÎNFIRÁ, înfír, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A coase sau a broda cu fir. 2. A depăna fire toarse. – În + fir. DOOM
înfirá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înfíră
înfiri
ÎNFIRÁ, înfír, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A coase sau a broda cu fir. 2. A depăna fire toarse. – În + fir. DOOM
înfirá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înfíră
înfirip
ÎNFIRIPÁ, înfiripez, vb. I. 1. Tranz. A alcătui ceva din elemente puține, disparate sau necorespunzătoare; a înjgheba. ♦ Refl. Fig. A lua naștere, a prinde consistență. ♦ Refl. A ajunge la o oarecare bunăstare. 2. Refl. A-și reveni în puteri; a se reface după o boală, a se întrema. [Prez. ind. și: înfiríp. – Var.: înciripá vb. I] – Cf. sl. čerep „oală, hârb”. DOOM
!înfiripá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfirípă
înfiripa
ÎNFIRIPÁ, înfiripez, vb. I. 1. Tranz. A alcătui ceva din elemente puține, disparate sau necorespunzătoare; a înjgheba. ♦ Refl. Fig. A lua naștere, a prinde consistență. ♦ Refl. A ajunge la o oarecare bunăstare. 2. Refl. A-și reveni în puteri; a se reface după o boală, a se întrema. [Prez. ind. și: înfiríp. – Var.: înciripá vb. I] – Cf. sl. čerep „oală, hârb”. DOOM
!înfiripá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfirípă
înfiripai
ÎNFIRIPÁ, înfiripez, vb. I. 1. Tranz. A alcătui ceva din elemente puține, disparate sau necorespunzătoare; a înjgheba. ♦ Refl. Fig. A lua naștere, a prinde consistență. ♦ Refl. A ajunge la o oarecare bunăstare. 2. Refl. A-și reveni în puteri; a se reface după o boală, a se întrema. [Prez. ind. și: înfiríp. – Var.: înciripá vb. I] – Cf. sl. čerep „oală, hârb”. DOOM
!înfiripá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfirípă
înfiripam
ÎNFIRIPÁ, înfiripez, vb. I. 1. Tranz. A alcătui ceva din elemente puține, disparate sau necorespunzătoare; a înjgheba. ♦ Refl. Fig. A lua naștere, a prinde consistență. ♦ Refl. A ajunge la o oarecare bunăstare. 2. Refl. A-și reveni în puteri; a se reface după o boală, a se întrema. [Prez. ind. și: înfiríp. – Var.: înciripá vb. I] – Cf. sl. čerep „oală, hârb”. DOOM
!înfiripá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfirípă
înfiripare
ÎNFIRIPÁ, înfiripez, vb. I. 1. Tranz. A alcătui ceva din elemente puține, disparate sau necorespunzătoare; a înjgheba. ♦ Refl. Fig. A lua naștere, a prinde consistență. ♦ Refl. A ajunge la o oarecare bunăstare. 2. Refl. A-și reveni în puteri; a se reface după o boală, a se întrema. [Prez. ind. și: înfiríp. – Var.: înciripá vb. I] – Cf. sl. čerep „oală, hârb”. DOOM
!înfiripá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfirípă
înfiripare
ÎNFIRIPÁRE, înfiripări, s. f. Acțiunea de a (se) înfiripa; înjghebare; întremare (după o boală). – V. înfiripa. DOOM
înfiripáre s. f., g.-d. art. înfiripắrii; pl. înfiripắri
înfiriparea
ÎNFIRIPÁRE, înfiripări, s. f. Acțiunea de a (se) înfiripa; înjghebare; întremare (după o boală). – V. înfiripa. DOOM
înfiripáre s. f., g.-d. art. înfiripắrii; pl. înfiripắri
înfiripară
ÎNFIRIPÁ, înfiripez, vb. I. 1. Tranz. A alcătui ceva din elemente puține, disparate sau necorespunzătoare; a înjgheba. ♦ Refl. Fig. A lua naștere, a prinde consistență. ♦ Refl. A ajunge la o oarecare bunăstare. 2. Refl. A-și reveni în puteri; a se reface după o boală, a se întrema. [Prez. ind. și: înfiríp. – Var.: înciripá vb. I] – Cf. sl. čerep „oală, hârb”. DOOM
!înfiripá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfirípă
înfiriparăm
ÎNFIRIPÁ, înfiripez, vb. I. 1. Tranz. A alcătui ceva din elemente puține, disparate sau necorespunzătoare; a înjgheba. ♦ Refl. Fig. A lua naștere, a prinde consistență. ♦ Refl. A ajunge la o oarecare bunăstare. 2. Refl. A-și reveni în puteri; a se reface după o boală, a se întrema. [Prez. ind. și: înfiríp. – Var.: înciripá vb. I] – Cf. sl. čerep „oală, hârb”. DOOM
!înfiripá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfirípă
înfiriparăți
ÎNFIRIPÁ, înfiripez, vb. I. 1. Tranz. A alcătui ceva din elemente puține, disparate sau necorespunzătoare; a înjgheba. ♦ Refl. Fig. A lua naștere, a prinde consistență. ♦ Refl. A ajunge la o oarecare bunăstare. 2. Refl. A-și reveni în puteri; a se reface după o boală, a se întrema. [Prez. ind. și: înfiríp. – Var.: înciripá vb. I] – Cf. sl. čerep „oală, hârb”. DOOM
!înfiripá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfirípă
înfiripase
ÎNFIRIPÁ, înfiripez, vb. I. 1. Tranz. A alcătui ceva din elemente puține, disparate sau necorespunzătoare; a înjgheba. ♦ Refl. Fig. A lua naștere, a prinde consistență. ♦ Refl. A ajunge la o oarecare bunăstare. 2. Refl. A-și reveni în puteri; a se reface după o boală, a se întrema. [Prez. ind. și: înfiríp. – Var.: înciripá vb. I] – Cf. sl. čerep „oală, hârb”. DOOM
!înfiripá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfirípă
înfiripasem
ÎNFIRIPÁ, înfiripez, vb. I. 1. Tranz. A alcătui ceva din elemente puține, disparate sau necorespunzătoare; a înjgheba. ♦ Refl. Fig. A lua naștere, a prinde consistență. ♦ Refl. A ajunge la o oarecare bunăstare. 2. Refl. A-și reveni în puteri; a se reface după o boală, a se întrema. [Prez. ind. și: înfiríp. – Var.: înciripá vb. I] – Cf. sl. čerep „oală, hârb”. DOOM
!înfiripá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfirípă
înfiripaseră
ÎNFIRIPÁ, înfiripez, vb. I. 1. Tranz. A alcătui ceva din elemente puține, disparate sau necorespunzătoare; a înjgheba. ♦ Refl. Fig. A lua naștere, a prinde consistență. ♦ Refl. A ajunge la o oarecare bunăstare. 2. Refl. A-și reveni în puteri; a se reface după o boală, a se întrema. [Prez. ind. și: înfiríp. – Var.: înciripá vb. I] – Cf. sl. čerep „oală, hârb”. DOOM
!înfiripá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfirípă
înfiripaserăm
ÎNFIRIPÁ, înfiripez, vb. I. 1. Tranz. A alcătui ceva din elemente puține, disparate sau necorespunzătoare; a înjgheba. ♦ Refl. Fig. A lua naștere, a prinde consistență. ♦ Refl. A ajunge la o oarecare bunăstare. 2. Refl. A-și reveni în puteri; a se reface după o boală, a se întrema. [Prez. ind. și: înfiríp. – Var.: înciripá vb. I] – Cf. sl. čerep „oală, hârb”. DOOM
!înfiripá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfirípă
înfiripaserăți
ÎNFIRIPÁ, înfiripez, vb. I. 1. Tranz. A alcătui ceva din elemente puține, disparate sau necorespunzătoare; a înjgheba. ♦ Refl. Fig. A lua naștere, a prinde consistență. ♦ Refl. A ajunge la o oarecare bunăstare. 2. Refl. A-și reveni în puteri; a se reface după o boală, a se întrema. [Prez. ind. și: înfiríp. – Var.: înciripá vb. I] – Cf. sl. čerep „oală, hârb”. DOOM
!înfiripá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfirípă
înfiripaseși
ÎNFIRIPÁ, înfiripez, vb. I. 1. Tranz. A alcătui ceva din elemente puține, disparate sau necorespunzătoare; a înjgheba. ♦ Refl. Fig. A lua naștere, a prinde consistență. ♦ Refl. A ajunge la o oarecare bunăstare. 2. Refl. A-și reveni în puteri; a se reface după o boală, a se întrema. [Prez. ind. și: înfiríp. – Var.: înciripá vb. I] – Cf. sl. čerep „oală, hârb”. DOOM
!înfiripá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfirípă
înfiripaseți
ÎNFIRIPÁ, înfiripez, vb. I. 1. Tranz. A alcătui ceva din elemente puține, disparate sau necorespunzătoare; a înjgheba. ♦ Refl. Fig. A lua naștere, a prinde consistență. ♦ Refl. A ajunge la o oarecare bunăstare. 2. Refl. A-și reveni în puteri; a se reface după o boală, a se întrema. [Prez. ind. și: înfiríp. – Var.: înciripá vb. I] – Cf. sl. čerep „oală, hârb”. DOOM
!înfiripá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfirípă
înfiripat
ÎNFIRIPÁ, înfiripez, vb. I. 1. Tranz. A alcătui ceva din elemente puține, disparate sau necorespunzătoare; a înjgheba. ♦ Refl. Fig. A lua naștere, a prinde consistență. ♦ Refl. A ajunge la o oarecare bunăstare. 2. Refl. A-și reveni în puteri; a se reface după o boală, a se întrema. [Prez. ind. și: înfiríp. – Var.: înciripá vb. I] – Cf. sl. čerep „oală, hârb”. DOOM
!înfiripá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfirípă
înfiripat
ÎNFIRIPÁT, -Ă, înfiripați, -te, adj. 1. Înjghebat, alcătuit (cu greu). 2. Restabilit după o boală, întremat. – V. înfiripa.
înfiripata
ÎNFIRIPÁT, -Ă, înfiripați, -te, adj. 1. Înjghebat, alcătuit (cu greu). 2. Restabilit după o boală, întremat. – V. înfiripa.
înfiripate
ÎNFIRIPÁT, -Ă, înfiripați, -te, adj. 1. Înjghebat, alcătuit (cu greu). 2. Restabilit după o boală, întremat. – V. înfiripa.
înfiripatei
ÎNFIRIPÁT, -Ă, înfiripați, -te, adj. 1. Înjghebat, alcătuit (cu greu). 2. Restabilit după o boală, întremat. – V. înfiripa.
înfiripatele
ÎNFIRIPÁT, -Ă, înfiripați, -te, adj. 1. Înjghebat, alcătuit (cu greu). 2. Restabilit după o boală, întremat. – V. înfiripa.
înfiripatelor
ÎNFIRIPÁT, -Ă, înfiripați, -te, adj. 1. Înjghebat, alcătuit (cu greu). 2. Restabilit după o boală, întremat. – V. înfiripa.
înfiripatul
ÎNFIRIPÁT, -Ă, înfiripați, -te, adj. 1. Înjghebat, alcătuit (cu greu). 2. Restabilit după o boală, întremat. – V. înfiripa.
înfiripatului
ÎNFIRIPÁT, -Ă, înfiripați, -te, adj. 1. Înjghebat, alcătuit (cu greu). 2. Restabilit după o boală, întremat. – V. înfiripa.
înfiripau
ÎNFIRIPÁ, înfiripez, vb. I. 1. Tranz. A alcătui ceva din elemente puține, disparate sau necorespunzătoare; a înjgheba. ♦ Refl. Fig. A lua naștere, a prinde consistență. ♦ Refl. A ajunge la o oarecare bunăstare. 2. Refl. A-și reveni în puteri; a se reface după o boală, a se întrema. [Prez. ind. și: înfiríp. – Var.: înciripá vb. I] – Cf. sl. čerep „oală, hârb”. DOOM
!înfiripá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfirípă
înfiripași
ÎNFIRIPÁ, înfiripez, vb. I. 1. Tranz. A alcătui ceva din elemente puține, disparate sau necorespunzătoare; a înjgheba. ♦ Refl. Fig. A lua naștere, a prinde consistență. ♦ Refl. A ajunge la o oarecare bunăstare. 2. Refl. A-și reveni în puteri; a se reface după o boală, a se întrema. [Prez. ind. și: înfiríp. – Var.: înciripá vb. I] – Cf. sl. čerep „oală, hârb”. DOOM
!înfiripá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfirípă
înfiripați
ÎNFIRIPÁ, înfiripez, vb. I. 1. Tranz. A alcătui ceva din elemente puține, disparate sau necorespunzătoare; a înjgheba. ♦ Refl. Fig. A lua naștere, a prinde consistență. ♦ Refl. A ajunge la o oarecare bunăstare. 2. Refl. A-și reveni în puteri; a se reface după o boală, a se întrema. [Prez. ind. și: înfiríp. – Var.: înciripá vb. I] – Cf. sl. čerep „oală, hârb”. DOOM
!înfiripá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfirípă
înfiripați
ÎNFIRIPÁT, -Ă, înfiripați, -te, adj. 1. Înjghebat, alcătuit (cu greu). 2. Restabilit după o boală, întremat. – V. înfiripa.
înfiripații
ÎNFIRIPÁT, -Ă, înfiripați, -te, adj. 1. Înjghebat, alcătuit (cu greu). 2. Restabilit după o boală, întremat. – V. înfiripa.
înfiripaților
ÎNFIRIPÁT, -Ă, înfiripați, -te, adj. 1. Înjghebat, alcătuit (cu greu). 2. Restabilit după o boală, întremat. – V. înfiripa.
înfiripe
ÎNFIRIPÁ, înfiripez, vb. I. 1. Tranz. A alcătui ceva din elemente puține, disparate sau necorespunzătoare; a înjgheba. ♦ Refl. Fig. A lua naștere, a prinde consistență. ♦ Refl. A ajunge la o oarecare bunăstare. 2. Refl. A-și reveni în puteri; a se reface după o boală, a se întrema. [Prez. ind. și: înfiríp. – Var.: înciripá vb. I] – Cf. sl. čerep „oală, hârb”. DOOM
!înfiripá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfirípă
înfiripi
ÎNFIRIPÁ, înfiripez, vb. I. 1. Tranz. A alcătui ceva din elemente puține, disparate sau necorespunzătoare; a înjgheba. ♦ Refl. Fig. A lua naștere, a prinde consistență. ♦ Refl. A ajunge la o oarecare bunăstare. 2. Refl. A-și reveni în puteri; a se reface după o boală, a se întrema. [Prez. ind. și: înfiríp. – Var.: înciripá vb. I] – Cf. sl. čerep „oală, hârb”. DOOM
!înfiripá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfirípă
înfiripând
ÎNFIRIPÁ, înfiripez, vb. I. 1. Tranz. A alcătui ceva din elemente puține, disparate sau necorespunzătoare; a înjgheba. ♦ Refl. Fig. A lua naștere, a prinde consistență. ♦ Refl. A ajunge la o oarecare bunăstare. 2. Refl. A-și reveni în puteri; a se reface după o boală, a se întrema. [Prez. ind. și: înfiríp. – Var.: înciripá vb. I] – Cf. sl. čerep „oală, hârb”. DOOM
!înfiripá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfirípă
înfiripînd
ÎNFIRIPÁ, înfiripez, vb. I. 1. Tranz. A alcătui ceva din elemente puține, disparate sau necorespunzătoare; a înjgheba. ♦ Refl. Fig. A lua naștere, a prinde consistență. ♦ Refl. A ajunge la o oarecare bunăstare. 2. Refl. A-și reveni în puteri; a se reface după o boală, a se întrema. [Prez. ind. și: înfiríp. – Var.: înciripá vb. I] – Cf. sl. čerep „oală, hârb”. DOOM
!înfiripá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfirípă
înfiripări
ÎNFIRIPÁRE, înfiripări, s. f. Acțiunea de a (se) înfiripa; înjghebare; întremare (după o boală). – V. înfiripa. DOOM
înfiripáre s. f., g.-d. art. înfiripắrii; pl. înfiripắri
înfiripării
ÎNFIRIPÁRE, înfiripări, s. f. Acțiunea de a (se) înfiripa; înjghebare; întremare (după o boală). – V. înfiripa. DOOM
înfiripáre s. f., g.-d. art. înfiripắrii; pl. înfiripắri
înfiripările
ÎNFIRIPÁRE, înfiripări, s. f. Acțiunea de a (se) înfiripa; înjghebare; întremare (după o boală). – V. înfiripa. DOOM
înfiripáre s. f., g.-d. art. înfiripắrii; pl. înfiripắri
înfiripărilor
ÎNFIRIPÁRE, înfiripări, s. f. Acțiunea de a (se) înfiripa; înjghebare; întremare (după o boală). – V. înfiripa. DOOM
înfiripáre s. f., g.-d. art. înfiripắrii; pl. înfiripắri
înfirând
ÎNFIRÁ, înfír, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A coase sau a broda cu fir. 2. A depăna fire toarse. – În + fir. DOOM
înfirá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înfíră
înfirînd
ÎNFIRÁ, înfír, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A coase sau a broda cu fir. 2. A depăna fire toarse. – În + fir. DOOM
înfirá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înfíră
înfla
UMFLÁ, úmflu, vb. I. 1. Tranz. A mări volumul unui obiect cu pereții elastici sau plianți, umplînd spațiul cu aer sau cu alt fluid. V-ați proptit pe picioare, ați umflat obrajii ca niște foale de potcovar și ați dat iarăși drum cîntecului. PAS, Z. I 75. Libertatea pentru demagogi este un soi de balon: îi ridică după cum îl umflă. Dar balonul lor e captiv. DELAVRANCEA, T. 112. ◊ Refl. (Prin analogie, despre oameni sau despre părți ale corpului lor) Spinări proletare se încovoaie, în timp ce burțile cîtorva se umflă. SAHIA, N. 31. Strînse zmeul pe Greuceanu... dar acesta... se umflă și se încordă în vine. ISPIRESCU, L. 223. (Glumeț) Au stat în priveală dinaintea palatului și s-au mirat, cît se umflaseră de atîta mirare. SADOVEANU, D. P. 143. ◊ Expr. A-și umfla nările sau (refl.) a se umfla fn nări v. nară. A-l umfla pe cineva rîsul (sau plînsul) sau (refl.) a se umfla de rîs (sau de plîns) = a nu-și putea stăpîni rîsul (sau plînsul), a izbucni în rîs (sau în plîns). Cînd știați că v-aude bunica, îi spuneați Cioroiului unchiule și vă umfla rîsul și-l umfla și pe el. PAS, Z. I 99. Călugării cari auziră se umflară de rîs. STẮNOIU, C. I. 148. Pe Catrina o umflă rîsul. Îi venise în minte vreo ghidușie. VLAHUȚĂ, O. A. 349. (Refl.) A se umfla de somn (sau de dormit) = a se sătura de somn, a dormi foarte mult. ♦ A întinde, a desface (ca pe niște foale); a înfoia. Din cînd în cînd vîntul îi umfla rochia și parcă voia s-o smulgă de la brațul lui. VLAHUȚĂ, O. A. III 86. ◊ Refl. Corabia tresare pe-al undei sîn amar Și pînzele se umflă s-o-mpingă cu putere. MACEDONSKI, O. I 109. ♦ Refl. (Despre păr sau despre pene) A se răsfira, a se zburli, a se înfoia. Simți că i se umflă părul. STĂNOIU, C. I. 158. ◊ Expr. A se umfla în pene = (despre păsări) a-și resfira penele; (fig., despre oameni) a se îngîmfa, a se fuduli, a se mîndri. Umflîndu-te în pene Și ridicînd spre tîmple părechea-ți de sprîncene Privești la omenire cu ochi fără scîntei Ca la un cîrd nemernic de proști și de pigmei. ALECSANDRI, P. III 629. A se umfla ca curcanul = a se fuduli. Fii mîndru, te înalță, te umflă ca curcanul. BOLINTINEANU, O. 146. ♦ Refl. (Despre fluide) A se dilata, a-și mări volumul. Să umflă aerul acel închis în pămînt atîta de tare, încît cercînd... să se răsufle, cu sîlnicie cutremură pămîntul. DRĂGHICI, R. 113. ♦ Fig. (Cu complementul «glas») A mări, a face să capete amploare. Cristea își umflă glasul. SADOVEANU, M. C. 139. 2. Refl. (Despre ape) A-și mări nivelul, a crește (în urma ploilor sau a topirii zăpezilor). Curg șuvoaiele. Se umflă gîrla. STANCU, D. 110. Pentru ce salți Dunăre bătrănă ?... apele tale se umflă, sar în sus, vîjîie îngrozite. RUSSO, O. 33. Ce te făcuși Dunăre Și te umflași tulbure ? ALECSANDRI, P. P. 255. ◊ (Metaforic) Vîntul se umflă. Frunzele cad. DELAVRANCEA, A. 3. ♦ (Despre lichide) A se urca, în timpul fierberii, spre marginea de sus a vasului. N-a prins de veste că s-a umflat cafeaua și că a dat în foc. C. PETRESCU, A. 453. ♦ Fig. (Despre sunete) A crește, a se ridica. Din balta de la poalele grindului... se umflă cătră slava luminii corul înfricoșat al broaștelor. SADOVEANU, P. M. 294. 3. Refl. (Despre țesuturi organice) A se inflama (din cauza unei boli, a unei lovituri etc.). Din palma aceea... i s-a umflat obrazul. GALACTION, O. I 87. Îi scoate limba... i-o străpunge cu acul... așa că limba îndată se umflă. CREANGĂ, P. 13. ♦ A se congestiona. Simți că i se umflă tîmplele. DUMITRIU, N. 248. 4. Tranz. (Familiar; uneori determinat prin «în cîrcă», «pe sus») A înșfăca, a înhăța. Dau năvală la bucătărie, mă învîrt, mă sucesc, mă las în genunchi, mă întind pe sub pat... Umflu peria, scuip, dau pe botine. SADOVEANU, M. 195. Iute mă sui în pod, umflu pupăza de unde era, sai cu dînsa pe sub streșina casei și mă duc de-a dreptul în tîrgul vitelor s-o vînd. CREANGĂ, A. 56. Pe dinsul, flăcăi !... umflați-l pe sus și-l puneți în scrînciobul ista. ALECSANDRI, T. 384. ◊ Fig. Aiștia doar îs de cei care umflă șîvoiu-n brațe și urcă cu el la deal. HOGAȘ, M. N. 193. ♦ (Neobișnuit) A înfuleca. (Atestat în forma îmfla) Preotul iarăși s-a mirat de ce-s oile așa late de foame, dară văzînd că îmflă bine la fîn în staul, i-a trecut grija că sînt bolnave. SBIERA, P. 9. – Variante: (învechit și regional) îmflá, înflá (SBIERA, P. 167, ȚICHINDEAL, F. 199, ȘEZ. I 35) vb. I.
înflat
înflat, -ă, înflați, -te adj. condamnat la închisoare.
înflora
ÎNFLORÁ, înflorez, vb. I. Tranz. A împodobi cu flori țesute, brodate, pictate, incrustate. – În + flori (pl. lui floare). DOOM
înflorá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfloreáză
înflorai
ÎNFLORÁ, înflorez, vb. I. Tranz. A împodobi cu flori țesute, brodate, pictate, incrustate. – În + flori (pl. lui floare). DOOM
înflorá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfloreáză
înfloram
ÎNFLORÁ, înflorez, vb. I. Tranz. A împodobi cu flori țesute, brodate, pictate, incrustate. – În + flori (pl. lui floare). DOOM
înflorá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfloreáză
înflorare
ÎNFLORÁ, înflorez, vb. I. Tranz. A împodobi cu flori țesute, brodate, pictate, incrustate. – În + flori (pl. lui floare). DOOM
înflorá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfloreáză
înflorare
ÎNFLORÁ, înflorez, vb. I. Tranz. A împodobi cu flori țesute, brodate, pictate, incrustate. – În + flori (pl. lui floare).
înflorarea
ÎNFLORÁ, înflorez, vb. I. Tranz. A împodobi cu flori țesute, brodate, pictate, incrustate. – În + flori (pl. lui floare).
înflorară
ÎNFLORÁ, înflorez, vb. I. Tranz. A împodobi cu flori țesute, brodate, pictate, incrustate. – În + flori (pl. lui floare). DOOM
înflorá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfloreáză
înflorarăm
ÎNFLORÁ, înflorez, vb. I. Tranz. A împodobi cu flori țesute, brodate, pictate, incrustate. – În + flori (pl. lui floare). DOOM
înflorá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfloreáză
înflorarăți
ÎNFLORÁ, înflorez, vb. I. Tranz. A împodobi cu flori țesute, brodate, pictate, incrustate. – În + flori (pl. lui floare). DOOM
înflorá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfloreáză
înflorase
ÎNFLORÁ, înflorez, vb. I. Tranz. A împodobi cu flori țesute, brodate, pictate, incrustate. – În + flori (pl. lui floare). DOOM
înflorá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfloreáză
înflorasem
ÎNFLORÁ, înflorez, vb. I. Tranz. A împodobi cu flori țesute, brodate, pictate, incrustate. – În + flori (pl. lui floare). DOOM
înflorá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfloreáză
înfloraseră
ÎNFLORÁ, înflorez, vb. I. Tranz. A împodobi cu flori țesute, brodate, pictate, incrustate. – În + flori (pl. lui floare). DOOM
înflorá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfloreáză
înfloraserăm
ÎNFLORÁ, înflorez, vb. I. Tranz. A împodobi cu flori țesute, brodate, pictate, incrustate. – În + flori (pl. lui floare). DOOM
înflorá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfloreáză
înfloraserăți
ÎNFLORÁ, înflorez, vb. I. Tranz. A împodobi cu flori țesute, brodate, pictate, incrustate. – În + flori (pl. lui floare). DOOM
înflorá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfloreáză
înfloraseși
ÎNFLORÁ, înflorez, vb. I. Tranz. A împodobi cu flori țesute, brodate, pictate, incrustate. – În + flori (pl. lui floare). DOOM
înflorá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfloreáză
înfloraseți
ÎNFLORÁ, înflorez, vb. I. Tranz. A împodobi cu flori țesute, brodate, pictate, incrustate. – În + flori (pl. lui floare). DOOM
înflorá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfloreáză
înflorat
ÎNFLORÁ, înflorez, vb. I. Tranz. A împodobi cu flori țesute, brodate, pictate, incrustate. – În + flori (pl. lui floare). DOOM
înflorá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfloreáză
înflorat
ÎNFLORÁT, -Ă, înflorați, -te, adj. Ornamentat cu flori țesute, brodate etc.; înflorit. – V. înflora.
înflorata
ÎNFLORÁT, -Ă, înflorați, -te, adj. Ornamentat cu flori țesute, brodate etc.; înflorit. – V. înflora.
înflorate
ÎNFLORÁT, -Ă, înflorați, -te, adj. Ornamentat cu flori țesute, brodate etc.; înflorit. – V. înflora.
înfloratei
ÎNFLORÁT, -Ă, înflorați, -te, adj. Ornamentat cu flori țesute, brodate etc.; înflorit. – V. înflora.
înfloratele
ÎNFLORÁT, -Ă, înflorați, -te, adj. Ornamentat cu flori țesute, brodate etc.; înflorit. – V. înflora.
înfloratelor
ÎNFLORÁT, -Ă, înflorați, -te, adj. Ornamentat cu flori țesute, brodate etc.; înflorit. – V. înflora.
înfloratul
ÎNFLORÁT, -Ă, înflorați, -te, adj. Ornamentat cu flori țesute, brodate etc.; înflorit. – V. înflora.
înfloratului
ÎNFLORÁT, -Ă, înflorați, -te, adj. Ornamentat cu flori țesute, brodate etc.; înflorit. – V. înflora.
înflorau
ÎNFLORÁ, înflorez, vb. I. Tranz. A împodobi cu flori țesute, brodate, pictate, incrustate. – În + flori (pl. lui floare). DOOM
înflorá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfloreáză
înflorași
ÎNFLORÁ, înflorez, vb. I. Tranz. A împodobi cu flori țesute, brodate, pictate, incrustate. – În + flori (pl. lui floare). DOOM
înflorá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfloreáză
înflorați
ÎNFLORÁ, înflorez, vb. I. Tranz. A împodobi cu flori țesute, brodate, pictate, incrustate. – În + flori (pl. lui floare). DOOM
înflorá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfloreáză
înflorați
ÎNFLORÁT, -Ă, înflorați, -te, adj. Ornamentat cu flori țesute, brodate etc.; înflorit. – V. înflora.
înflorații
ÎNFLORÁT, -Ă, înflorați, -te, adj. Ornamentat cu flori țesute, brodate etc.; înflorit. – V. înflora.
înfloraților
ÎNFLORÁT, -Ă, înflorați, -te, adj. Ornamentat cu flori țesute, brodate etc.; înflorit. – V. înflora.
înflorea
ÎNFLORÍ, înfloresc, vb. IV. I. Intranz. A face, a da flori; a se acoperi de flori. II. 1. Intranz. Fig. A-și face apariția, a se arăta; a se ivi; a se dezvolta, a crește, a prospera. ♦ A fi în toată frumusețea, strălucirea. ♦ (Despre față) A se îmbujora, a se lumina. 2. Tranz. A împodobi (prin cusături, desene, ornamente etc.), a înfrumuseța. ♦ Fig. A exagera. 3. Tranz. (Pop.) A face ca o pânză sau un obiect confecționat din pânză să devină alb-strălucitor (prin spălare și uscare la soare). – Lat. inflorire. DOOM
înflorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înflorésc, imperf. 3 sg. înfloreá; conj. prez. 3 să înfloreáscă
înfloreai
ÎNFLORÍ, înfloresc, vb. IV. I. Intranz. A face, a da flori; a se acoperi de flori. II. 1. Intranz. Fig. A-și face apariția, a se arăta; a se ivi; a se dezvolta, a crește, a prospera. ♦ A fi în toată frumusețea, strălucirea. ♦ (Despre față) A se îmbujora, a se lumina. 2. Tranz. A împodobi (prin cusături, desene, ornamente etc.), a înfrumuseța. ♦ Fig. A exagera. 3. Tranz. (Pop.) A face ca o pânză sau un obiect confecționat din pânză să devină alb-strălucitor (prin spălare și uscare la soare). – Lat. inflorire. DOOM
înflorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înflorésc, imperf. 3 sg. înfloreá; conj. prez. 3 să înfloreáscă
înfloream
ÎNFLORÍ, înfloresc, vb. IV. I. Intranz. A face, a da flori; a se acoperi de flori. II. 1. Intranz. Fig. A-și face apariția, a se arăta; a se ivi; a se dezvolta, a crește, a prospera. ♦ A fi în toată frumusețea, strălucirea. ♦ (Despre față) A se îmbujora, a se lumina. 2. Tranz. A împodobi (prin cusături, desene, ornamente etc.), a înfrumuseța. ♦ Fig. A exagera. 3. Tranz. (Pop.) A face ca o pânză sau un obiect confecționat din pânză să devină alb-strălucitor (prin spălare și uscare la soare). – Lat. inflorire. DOOM
înflorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înflorésc, imperf. 3 sg. înfloreá; conj. prez. 3 să înfloreáscă
înflorească
ÎNFLORÍ, înfloresc, vb. IV. I. Intranz. A face, a da flori; a se acoperi de flori. II. 1. Intranz. Fig. A-și face apariția, a se arăta; a se ivi; a se dezvolta, a crește, a prospera. ♦ A fi în toată frumusețea, strălucirea. ♦ (Despre față) A se îmbujora, a se lumina. 2. Tranz. A împodobi (prin cusături, desene, ornamente etc.), a înfrumuseța. ♦ Fig. A exagera. 3. Tranz. (Pop.) A face ca o pânză sau un obiect confecționat din pânză să devină alb-strălucitor (prin spălare și uscare la soare). – Lat. inflorire. DOOM
înflorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înflorésc, imperf. 3 sg. înfloreá; conj. prez. 3 să înfloreáscă
înfloreau
ÎNFLORÍ, înfloresc, vb. IV. I. Intranz. A face, a da flori; a se acoperi de flori. II. 1. Intranz. Fig. A-și face apariția, a se arăta; a se ivi; a se dezvolta, a crește, a prospera. ♦ A fi în toată frumusețea, strălucirea. ♦ (Despre față) A se îmbujora, a se lumina. 2. Tranz. A împodobi (prin cusături, desene, ornamente etc.), a înfrumuseța. ♦ Fig. A exagera. 3. Tranz. (Pop.) A face ca o pânză sau un obiect confecționat din pânză să devină alb-strălucitor (prin spălare și uscare la soare). – Lat. inflorire. DOOM
înflorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înflorésc, imperf. 3 sg. înfloreá; conj. prez. 3 să înfloreáscă
înflorează
ÎNFLORÁ, înflorez, vb. I. Tranz. A împodobi cu flori țesute, brodate, pictate, incrustate. – În + flori (pl. lui floare). DOOM
înflorá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfloreáză
înfloreați
ÎNFLORÍ, înfloresc, vb. IV. I. Intranz. A face, a da flori; a se acoperi de flori. II. 1. Intranz. Fig. A-și face apariția, a se arăta; a se ivi; a se dezvolta, a crește, a prospera. ♦ A fi în toată frumusețea, strălucirea. ♦ (Despre față) A se îmbujora, a se lumina. 2. Tranz. A împodobi (prin cusături, desene, ornamente etc.), a înfrumuseța. ♦ Fig. A exagera. 3. Tranz. (Pop.) A face ca o pânză sau un obiect confecționat din pânză să devină alb-strălucitor (prin spălare și uscare la soare). – Lat. inflorire. DOOM
înflorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înflorésc, imperf. 3 sg. înfloreá; conj. prez. 3 să înfloreáscă
înfloresc
ÎNFLORÍ, înfloresc, vb. IV. I. Intranz. A face, a da flori; a se acoperi de flori. II. 1. Intranz. Fig. A-și face apariția, a se arăta; a se ivi; a se dezvolta, a crește, a prospera. ♦ A fi în toată frumusețea, strălucirea. ♦ (Despre față) A se îmbujora, a se lumina. 2. Tranz. A împodobi (prin cusături, desene, ornamente etc.), a înfrumuseța. ♦ Fig. A exagera. 3. Tranz. (Pop.) A face ca o pânză sau un obiect confecționat din pânză să devină alb-strălucitor (prin spălare și uscare la soare). – Lat. inflorire. DOOM
înflorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înflorésc, imperf. 3 sg. înfloreá; conj. prez. 3 să înfloreáscă
înflorez
ÎNFLORÁ, înflorez, vb. I. Tranz. A împodobi cu flori țesute, brodate, pictate, incrustate. – În + flori (pl. lui floare). DOOM
înflorá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfloreáză
înfloreze
ÎNFLORÁ, înflorez, vb. I. Tranz. A împodobi cu flori țesute, brodate, pictate, incrustate. – În + flori (pl. lui floare). DOOM
înflorá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfloreáză
înflorezi
ÎNFLORÁ, înflorez, vb. I. Tranz. A împodobi cu flori țesute, brodate, pictate, incrustate. – În + flori (pl. lui floare). DOOM
înflorá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfloreáză
înflorește
ÎNFLORÍ, înfloresc, vb. IV. I. Intranz. A face, a da flori; a se acoperi de flori. II. 1. Intranz. Fig. A-și face apariția, a se arăta; a se ivi; a se dezvolta, a crește, a prospera. ♦ A fi în toată frumusețea, strălucirea. ♦ (Despre față) A se îmbujora, a se lumina. 2. Tranz. A împodobi (prin cusături, desene, ornamente etc.), a înfrumuseța. ♦ Fig. A exagera. 3. Tranz. (Pop.) A face ca o pânză sau un obiect confecționat din pânză să devină alb-strălucitor (prin spălare și uscare la soare). – Lat. inflorire. DOOM
înflorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înflorésc, imperf. 3 sg. înfloreá; conj. prez. 3 să înfloreáscă
înflorești
ÎNFLORÍ, înfloresc, vb. IV. I. Intranz. A face, a da flori; a se acoperi de flori. II. 1. Intranz. Fig. A-și face apariția, a se arăta; a se ivi; a se dezvolta, a crește, a prospera. ♦ A fi în toată frumusețea, strălucirea. ♦ (Despre față) A se îmbujora, a se lumina. 2. Tranz. A împodobi (prin cusături, desene, ornamente etc.), a înfrumuseța. ♦ Fig. A exagera. 3. Tranz. (Pop.) A face ca o pânză sau un obiect confecționat din pânză să devină alb-strălucitor (prin spălare și uscare la soare). – Lat. inflorire. DOOM
înflorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înflorésc, imperf. 3 sg. înfloreá; conj. prez. 3 să înfloreáscă
înflori
ÎNFLORÍ, înfloresc, vb. IV. I. Intranz. A face, a da flori; a se acoperi de flori. II. 1. Intranz. Fig. A-și face apariția, a se arăta; a se ivi; a se dezvolta, a crește, a prospera. ♦ A fi în toată frumusețea, strălucirea. ♦ (Despre față) A se îmbujora, a se lumina. 2. Tranz. A împodobi (prin cusături, desene, ornamente etc.), a înfrumuseța. ♦ Fig. A exagera. 3. Tranz. (Pop.) A face ca o pânză sau un obiect confecționat din pânză să devină alb-strălucitor (prin spălare și uscare la soare). – Lat. inflorire. DOOM
înflorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înflorésc, imperf. 3 sg. înfloreá; conj. prez. 3 să înfloreáscă
înflorii
ÎNFLORÍ, înfloresc, vb. IV. I. Intranz. A face, a da flori; a se acoperi de flori. II. 1. Intranz. Fig. A-și face apariția, a se arăta; a se ivi; a se dezvolta, a crește, a prospera. ♦ A fi în toată frumusețea, strălucirea. ♦ (Despre față) A se îmbujora, a se lumina. 2. Tranz. A împodobi (prin cusături, desene, ornamente etc.), a înfrumuseța. ♦ Fig. A exagera. 3. Tranz. (Pop.) A face ca o pânză sau un obiect confecționat din pânză să devină alb-strălucitor (prin spălare și uscare la soare). – Lat. inflorire. DOOM
înflorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înflorésc, imperf. 3 sg. înfloreá; conj. prez. 3 să înfloreáscă
înflorim
ÎNFLORÍ, înfloresc, vb. IV. I. Intranz. A face, a da flori; a se acoperi de flori. II. 1. Intranz. Fig. A-și face apariția, a se arăta; a se ivi; a se dezvolta, a crește, a prospera. ♦ A fi în toată frumusețea, strălucirea. ♦ (Despre față) A se îmbujora, a se lumina. 2. Tranz. A împodobi (prin cusături, desene, ornamente etc.), a înfrumuseța. ♦ Fig. A exagera. 3. Tranz. (Pop.) A face ca o pânză sau un obiect confecționat din pânză să devină alb-strălucitor (prin spălare și uscare la soare). – Lat. inflorire. DOOM
înflorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înflorésc, imperf. 3 sg. înfloreá; conj. prez. 3 să înfloreáscă
înflorind
ÎNFLORÍ, înfloresc, vb. IV. I. Intranz. A face, a da flori; a se acoperi de flori. II. 1. Intranz. Fig. A-și face apariția, a se arăta; a se ivi; a se dezvolta, a crește, a prospera. ♦ A fi în toată frumusețea, strălucirea. ♦ (Despre față) A se îmbujora, a se lumina. 2. Tranz. A împodobi (prin cusături, desene, ornamente etc.), a înfrumuseța. ♦ Fig. A exagera. 3. Tranz. (Pop.) A face ca o pânză sau un obiect confecționat din pânză să devină alb-strălucitor (prin spălare și uscare la soare). – Lat. inflorire. DOOM
înflorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înflorésc, imperf. 3 sg. înfloreá; conj. prez. 3 să înfloreáscă
înflorire
ÎNFLORÍ, înfloresc, vb. IV. I. Intranz. A face, a da flori; a se acoperi de flori. II. 1. Intranz. Fig. A-și face apariția, a se arăta; a se ivi; a se dezvolta, a crește, a prospera. ♦ A fi în toată frumusețea, strălucirea. ♦ (Despre față) A se îmbujora, a se lumina. 2. Tranz. A împodobi (prin cusături, desene, ornamente etc.), a înfrumuseța. ♦ Fig. A exagera. 3. Tranz. (Pop.) A face ca o pânză sau un obiect confecționat din pânză să devină alb-strălucitor (prin spălare și uscare la soare). – Lat. inflorire. DOOM
înflorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înflorésc, imperf. 3 sg. înfloreá; conj. prez. 3 să înfloreáscă
înflorire
ÎNFLORÍRE, înfloriri, s. f. Acțiunea de a înflori. – V. înflori. DOOM
înfloríre s. f., g.-d. art. înflorírii; pl. înfloríri
înflorirea
ÎNFLORÍRE, înfloriri, s. f. Acțiunea de a înflori. – V. înflori. DOOM
înfloríre s. f., g.-d. art. înflorírii; pl. înfloríri
înfloriri
ÎNFLORÍRE, înfloriri, s. f. Acțiunea de a înflori. – V. înflori. DOOM
înfloríre s. f., g.-d. art. înflorírii; pl. înfloríri
înfloririi
ÎNFLORÍRE, înfloriri, s. f. Acțiunea de a înflori. – V. înflori. DOOM
înfloríre s. f., g.-d. art. înflorírii; pl. înfloríri
înfloririle
ÎNFLORÍRE, înfloriri, s. f. Acțiunea de a înflori. – V. înflori. DOOM
înfloríre s. f., g.-d. art. înflorírii; pl. înfloríri
înfloririlor
ÎNFLORÍRE, înfloriri, s. f. Acțiunea de a înflori. – V. înflori. DOOM
înfloríre s. f., g.-d. art. înflorírii; pl. înfloríri
înfloriră
ÎNFLORÍ, înfloresc, vb. IV. I. Intranz. A face, a da flori; a se acoperi de flori. II. 1. Intranz. Fig. A-și face apariția, a se arăta; a se ivi; a se dezvolta, a crește, a prospera. ♦ A fi în toată frumusețea, strălucirea. ♦ (Despre față) A se îmbujora, a se lumina. 2. Tranz. A împodobi (prin cusături, desene, ornamente etc.), a înfrumuseța. ♦ Fig. A exagera. 3. Tranz. (Pop.) A face ca o pânză sau un obiect confecționat din pânză să devină alb-strălucitor (prin spălare și uscare la soare). – Lat. inflorire. DOOM
înflorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înflorésc, imperf. 3 sg. înfloreá; conj. prez. 3 să înfloreáscă
înflorirăm
ÎNFLORÍ, înfloresc, vb. IV. I. Intranz. A face, a da flori; a se acoperi de flori. II. 1. Intranz. Fig. A-și face apariția, a se arăta; a se ivi; a se dezvolta, a crește, a prospera. ♦ A fi în toată frumusețea, strălucirea. ♦ (Despre față) A se îmbujora, a se lumina. 2. Tranz. A împodobi (prin cusături, desene, ornamente etc.), a înfrumuseța. ♦ Fig. A exagera. 3. Tranz. (Pop.) A face ca o pânză sau un obiect confecționat din pânză să devină alb-strălucitor (prin spălare și uscare la soare). – Lat. inflorire. DOOM
înflorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înflorésc, imperf. 3 sg. înfloreá; conj. prez. 3 să înfloreáscă
înflorirăți
ÎNFLORÍ, înfloresc, vb. IV. I. Intranz. A face, a da flori; a se acoperi de flori. II. 1. Intranz. Fig. A-și face apariția, a se arăta; a se ivi; a se dezvolta, a crește, a prospera. ♦ A fi în toată frumusețea, strălucirea. ♦ (Despre față) A se îmbujora, a se lumina. 2. Tranz. A împodobi (prin cusături, desene, ornamente etc.), a înfrumuseța. ♦ Fig. A exagera. 3. Tranz. (Pop.) A face ca o pânză sau un obiect confecționat din pânză să devină alb-strălucitor (prin spălare și uscare la soare). – Lat. inflorire. DOOM
înflorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înflorésc, imperf. 3 sg. înfloreá; conj. prez. 3 să înfloreáscă
înflorise
ÎNFLORÍ, înfloresc, vb. IV. I. Intranz. A face, a da flori; a se acoperi de flori. II. 1. Intranz. Fig. A-și face apariția, a se arăta; a se ivi; a se dezvolta, a crește, a prospera. ♦ A fi în toată frumusețea, strălucirea. ♦ (Despre față) A se îmbujora, a se lumina. 2. Tranz. A împodobi (prin cusături, desene, ornamente etc.), a înfrumuseța. ♦ Fig. A exagera. 3. Tranz. (Pop.) A face ca o pânză sau un obiect confecționat din pânză să devină alb-strălucitor (prin spălare și uscare la soare). – Lat. inflorire. DOOM
înflorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înflorésc, imperf. 3 sg. înfloreá; conj. prez. 3 să înfloreáscă
înflorisem
ÎNFLORÍ, înfloresc, vb. IV. I. Intranz. A face, a da flori; a se acoperi de flori. II. 1. Intranz. Fig. A-și face apariția, a se arăta; a se ivi; a se dezvolta, a crește, a prospera. ♦ A fi în toată frumusețea, strălucirea. ♦ (Despre față) A se îmbujora, a se lumina. 2. Tranz. A împodobi (prin cusături, desene, ornamente etc.), a înfrumuseța. ♦ Fig. A exagera. 3. Tranz. (Pop.) A face ca o pânză sau un obiect confecționat din pânză să devină alb-strălucitor (prin spălare și uscare la soare). – Lat. inflorire. DOOM
înflorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înflorésc, imperf. 3 sg. înfloreá; conj. prez. 3 să înfloreáscă
înfloriseră
ÎNFLORÍ, înfloresc, vb. IV. I. Intranz. A face, a da flori; a se acoperi de flori. II. 1. Intranz. Fig. A-și face apariția, a se arăta; a se ivi; a se dezvolta, a crește, a prospera. ♦ A fi în toată frumusețea, strălucirea. ♦ (Despre față) A se îmbujora, a se lumina. 2. Tranz. A împodobi (prin cusături, desene, ornamente etc.), a înfrumuseța. ♦ Fig. A exagera. 3. Tranz. (Pop.) A face ca o pânză sau un obiect confecționat din pânză să devină alb-strălucitor (prin spălare și uscare la soare). – Lat. inflorire. DOOM
înflorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înflorésc, imperf. 3 sg. înfloreá; conj. prez. 3 să înfloreáscă
înfloriserăm
ÎNFLORÍ, înfloresc, vb. IV. I. Intranz. A face, a da flori; a se acoperi de flori. II. 1. Intranz. Fig. A-și face apariția, a se arăta; a se ivi; a se dezvolta, a crește, a prospera. ♦ A fi în toată frumusețea, strălucirea. ♦ (Despre față) A se îmbujora, a se lumina. 2. Tranz. A împodobi (prin cusături, desene, ornamente etc.), a înfrumuseța. ♦ Fig. A exagera. 3. Tranz. (Pop.) A face ca o pânză sau un obiect confecționat din pânză să devină alb-strălucitor (prin spălare și uscare la soare). – Lat. inflorire. DOOM
înflorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înflorésc, imperf. 3 sg. înfloreá; conj. prez. 3 să înfloreáscă
înfloriserăți
ÎNFLORÍ, înfloresc, vb. IV. I. Intranz. A face, a da flori; a se acoperi de flori. II. 1. Intranz. Fig. A-și face apariția, a se arăta; a se ivi; a se dezvolta, a crește, a prospera. ♦ A fi în toată frumusețea, strălucirea. ♦ (Despre față) A se îmbujora, a se lumina. 2. Tranz. A împodobi (prin cusături, desene, ornamente etc.), a înfrumuseța. ♦ Fig. A exagera. 3. Tranz. (Pop.) A face ca o pânză sau un obiect confecționat din pânză să devină alb-strălucitor (prin spălare și uscare la soare). – Lat. inflorire. DOOM
înflorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înflorésc, imperf. 3 sg. înfloreá; conj. prez. 3 să înfloreáscă
înfloriseși
ÎNFLORÍ, înfloresc, vb. IV. I. Intranz. A face, a da flori; a se acoperi de flori. II. 1. Intranz. Fig. A-și face apariția, a se arăta; a se ivi; a se dezvolta, a crește, a prospera. ♦ A fi în toată frumusețea, strălucirea. ♦ (Despre față) A se îmbujora, a se lumina. 2. Tranz. A împodobi (prin cusături, desene, ornamente etc.), a înfrumuseța. ♦ Fig. A exagera. 3. Tranz. (Pop.) A face ca o pânză sau un obiect confecționat din pânză să devină alb-strălucitor (prin spălare și uscare la soare). – Lat. inflorire. DOOM
înflorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înflorésc, imperf. 3 sg. înfloreá; conj. prez. 3 să înfloreáscă
înfloriseți
ÎNFLORÍ, înfloresc, vb. IV. I. Intranz. A face, a da flori; a se acoperi de flori. II. 1. Intranz. Fig. A-și face apariția, a se arăta; a se ivi; a se dezvolta, a crește, a prospera. ♦ A fi în toată frumusețea, strălucirea. ♦ (Despre față) A se îmbujora, a se lumina. 2. Tranz. A împodobi (prin cusături, desene, ornamente etc.), a înfrumuseța. ♦ Fig. A exagera. 3. Tranz. (Pop.) A face ca o pânză sau un obiect confecționat din pânză să devină alb-strălucitor (prin spălare și uscare la soare). – Lat. inflorire. DOOM
înflorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înflorésc, imperf. 3 sg. înfloreá; conj. prez. 3 să înfloreáscă
înflorit
ÎNFLORÍ, înfloresc, vb. IV. I. Intranz. A face, a da flori; a se acoperi de flori. II. 1. Intranz. Fig. A-și face apariția, a se arăta; a se ivi; a se dezvolta, a crește, a prospera. ♦ A fi în toată frumusețea, strălucirea. ♦ (Despre față) A se îmbujora, a se lumina. 2. Tranz. A împodobi (prin cusături, desene, ornamente etc.), a înfrumuseța. ♦ Fig. A exagera. 3. Tranz. (Pop.) A face ca o pânză sau un obiect confecționat din pânză să devină alb-strălucitor (prin spălare și uscare la soare). – Lat. inflorire. DOOM
înflorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înflorésc, imperf. 3 sg. înfloreá; conj. prez. 3 să înfloreáscă
înflorit
ÎNFLORÍT, -Ă, înfloriți, -te, adj. I. (Despre plante) Care a făcut, a dat flori; acoperit de flori, plin de flori; (despre flori) care și-a deschis bobocii. II. 1. Fig. (Despre față; p. ext. despre oameni) Îmbujorat; luminat. 2. Împodobit cu desene, cu ornamente; înflorat. ♦ Fig. (Despre exprimare) Care este bogat în imagini; care caută să impresioneze prin bogăția imaginilor. – V. înflori.
înflorita
ÎNFLORÍT, -Ă, înfloriți, -te, adj. I. (Despre plante) Care a făcut, a dat flori; acoperit de flori, plin de flori; (despre flori) care și-a deschis bobocii. II. 1. Fig. (Despre față; p. ext. despre oameni) Îmbujorat; luminat. 2. Împodobit cu desene, cu ornamente; înflorat. ♦ Fig. (Despre exprimare) Care este bogat în imagini; care caută să impresioneze prin bogăția imaginilor. – V. înflori.
înflorite
ÎNFLORÍT, -Ă, înfloriți, -te, adj. I. (Despre plante) Care a făcut, a dat flori; acoperit de flori, plin de flori; (despre flori) care și-a deschis bobocii. II. 1. Fig. (Despre față; p. ext. despre oameni) Îmbujorat; luminat. 2. Împodobit cu desene, cu ornamente; înflorat. ♦ Fig. (Despre exprimare) Care este bogat în imagini; care caută să impresioneze prin bogăția imaginilor. – V. înflori.
înfloritei
ÎNFLORÍT, -Ă, înfloriți, -te, adj. I. (Despre plante) Care a făcut, a dat flori; acoperit de flori, plin de flori; (despre flori) care și-a deschis bobocii. II. 1. Fig. (Despre față; p. ext. despre oameni) Îmbujorat; luminat. 2. Împodobit cu desene, cu ornamente; înflorat. ♦ Fig. (Despre exprimare) Care este bogat în imagini; care caută să impresioneze prin bogăția imaginilor. – V. înflori.
înfloritele
ÎNFLORÍT, -Ă, înfloriți, -te, adj. I. (Despre plante) Care a făcut, a dat flori; acoperit de flori, plin de flori; (despre flori) care și-a deschis bobocii. II. 1. Fig. (Despre față; p. ext. despre oameni) Îmbujorat; luminat. 2. Împodobit cu desene, cu ornamente; înflorat. ♦ Fig. (Despre exprimare) Care este bogat în imagini; care caută să impresioneze prin bogăția imaginilor. – V. înflori.
înfloritelor
ÎNFLORÍT, -Ă, înfloriți, -te, adj. I. (Despre plante) Care a făcut, a dat flori; acoperit de flori, plin de flori; (despre flori) care și-a deschis bobocii. II. 1. Fig. (Despre față; p. ext. despre oameni) Îmbujorat; luminat. 2. Împodobit cu desene, cu ornamente; înflorat. ♦ Fig. (Despre exprimare) Care este bogat în imagini; care caută să impresioneze prin bogăția imaginilor. – V. înflori.
înfloritoare
ÎNFLORITÓR, -OÁRE, înfloritori, -oare, adj. Care e în plină dezvoltare, care prosperă. – Înflori + suf. -tor. DOOM
înfloritór adj. m., pl. înfloritóri; f. sg. și pl. înfloritoáre
înfloritoarea
ÎNFLORITÓR, -OÁRE, înfloritori, -oare, adj. Care e în plină dezvoltare, care prosperă. – Înflori + suf. -tor. DOOM
înfloritór adj. m., pl. înfloritóri; f. sg. și pl. înfloritoáre
înfloritoarei
ÎNFLORITÓR, -OÁRE, înfloritori, -oare, adj. Care e în plină dezvoltare, care prosperă. – Înflori + suf. -tor. DOOM
înfloritór adj. m., pl. înfloritóri; f. sg. și pl. înfloritoáre
înfloritoarele
ÎNFLORITÓR, -OÁRE, înfloritori, -oare, adj. Care e în plină dezvoltare, care prosperă. – Înflori + suf. -tor. DOOM
înfloritór adj. m., pl. înfloritóri; f. sg. și pl. înfloritoáre
înfloritoarelor
ÎNFLORITÓR, -OÁRE, înfloritori, -oare, adj. Care e în plină dezvoltare, care prosperă. – Înflori + suf. -tor. DOOM
înfloritór adj. m., pl. înfloritóri; f. sg. și pl. înfloritoáre
înfloritor
ÎNFLORITÓR, -OÁRE, înfloritori, -oare, adj. Care e în plină dezvoltare, care prosperă. – Înflori + suf. -tor. DOOM
înfloritór adj. m., pl. înfloritóri; f. sg. și pl. înfloritoáre
înfloritori
ÎNFLORITÓR, -OÁRE, înfloritori, -oare, adj. Care e în plină dezvoltare, care prosperă. – Înflori + suf. -tor. DOOM
înfloritór adj. m., pl. înfloritóri; f. sg. și pl. înfloritoáre
înfloritorii
ÎNFLORITÓR, -OÁRE, înfloritori, -oare, adj. Care e în plină dezvoltare, care prosperă. – Înflori + suf. -tor. DOOM
înfloritór adj. m., pl. înfloritóri; f. sg. și pl. înfloritoáre
înfloritorilor
ÎNFLORITÓR, -OÁRE, înfloritori, -oare, adj. Care e în plină dezvoltare, care prosperă. – Înflori + suf. -tor. DOOM
înfloritór adj. m., pl. înfloritóri; f. sg. și pl. înfloritoáre
înfloritorul
ÎNFLORITÓR, -OÁRE, înfloritori, -oare, adj. Care e în plină dezvoltare, care prosperă. – Înflori + suf. -tor. DOOM
înfloritór adj. m., pl. înfloritóri; f. sg. și pl. înfloritoáre
înfloritorului
ÎNFLORITÓR, -OÁRE, înfloritori, -oare, adj. Care e în plină dezvoltare, care prosperă. – Înflori + suf. -tor. DOOM
înfloritór adj. m., pl. înfloritóri; f. sg. și pl. înfloritoáre
înfloritul
ÎNFLORÍT, -Ă, înfloriți, -te, adj. I. (Despre plante) Care a făcut, a dat flori; acoperit de flori, plin de flori; (despre flori) care și-a deschis bobocii. II. 1. Fig. (Despre față; p. ext. despre oameni) Îmbujorat; luminat. 2. Împodobit cu desene, cu ornamente; înflorat. ♦ Fig. (Despre exprimare) Care este bogat în imagini; care caută să impresioneze prin bogăția imaginilor. – V. înflori.
înfloritului
ÎNFLORÍT, -Ă, înfloriți, -te, adj. I. (Despre plante) Care a făcut, a dat flori; acoperit de flori, plin de flori; (despre flori) care și-a deschis bobocii. II. 1. Fig. (Despre față; p. ext. despre oameni) Îmbujorat; luminat. 2. Împodobit cu desene, cu ornamente; înflorat. ♦ Fig. (Despre exprimare) Care este bogat în imagini; care caută să impresioneze prin bogăția imaginilor. – V. înflori.
înfloritura
ÎNFLORITÚRĂ, înflorituri, s. f. Podoabă, ornament, broderie. ♦ Fig. Adaos personal (la o povestire, la o expunere); exagerare. – Înflori + suf. -tură. DOOM
înfloritúră s. f., g.-d. art. înfloritúrii; pl. înfloritúri
înflorituri
ÎNFLORITÚRĂ, înflorituri, s. f. Podoabă, ornament, broderie. ♦ Fig. Adaos personal (la o povestire, la o expunere); exagerare. – Înflori + suf. -tură. DOOM
înfloritúră s. f., g.-d. art. înfloritúrii; pl. înfloritúri
înfloriturii
ÎNFLORITÚRĂ, înflorituri, s. f. Podoabă, ornament, broderie. ♦ Fig. Adaos personal (la o povestire, la o expunere); exagerare. – Înflori + suf. -tură. DOOM
înfloritúră s. f., g.-d. art. înfloritúrii; pl. înfloritúri
înfloriturile
ÎNFLORITÚRĂ, înflorituri, s. f. Podoabă, ornament, broderie. ♦ Fig. Adaos personal (la o povestire, la o expunere); exagerare. – Înflori + suf. -tură. DOOM
înfloritúră s. f., g.-d. art. înfloritúrii; pl. înfloritúri
înfloriturilor
ÎNFLORITÚRĂ, înflorituri, s. f. Podoabă, ornament, broderie. ♦ Fig. Adaos personal (la o povestire, la o expunere); exagerare. – Înflori + suf. -tură. DOOM
înfloritúră s. f., g.-d. art. înfloritúrii; pl. înfloritúri
înfloriși
ÎNFLORÍ, înfloresc, vb. IV. I. Intranz. A face, a da flori; a se acoperi de flori. II. 1. Intranz. Fig. A-și face apariția, a se arăta; a se ivi; a se dezvolta, a crește, a prospera. ♦ A fi în toată frumusețea, strălucirea. ♦ (Despre față) A se îmbujora, a se lumina. 2. Tranz. A împodobi (prin cusături, desene, ornamente etc.), a înfrumuseța. ♦ Fig. A exagera. 3. Tranz. (Pop.) A face ca o pânză sau un obiect confecționat din pânză să devină alb-strălucitor (prin spălare și uscare la soare). – Lat. inflorire. DOOM
înflorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înflorésc, imperf. 3 sg. înfloreá; conj. prez. 3 să înfloreáscă
înfloriți
ÎNFLORÍ, înfloresc, vb. IV. I. Intranz. A face, a da flori; a se acoperi de flori. II. 1. Intranz. Fig. A-și face apariția, a se arăta; a se ivi; a se dezvolta, a crește, a prospera. ♦ A fi în toată frumusețea, strălucirea. ♦ (Despre față) A se îmbujora, a se lumina. 2. Tranz. A împodobi (prin cusături, desene, ornamente etc.), a înfrumuseța. ♦ Fig. A exagera. 3. Tranz. (Pop.) A face ca o pânză sau un obiect confecționat din pânză să devină alb-strălucitor (prin spălare și uscare la soare). – Lat. inflorire. DOOM
înflorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înflorésc, imperf. 3 sg. înfloreá; conj. prez. 3 să înfloreáscă
înfloriți
ÎNFLORÍT, -Ă, înfloriți, -te, adj. I. (Despre plante) Care a făcut, a dat flori; acoperit de flori, plin de flori; (despre flori) care și-a deschis bobocii. II. 1. Fig. (Despre față; p. ext. despre oameni) Îmbujorat; luminat. 2. Împodobit cu desene, cu ornamente; înflorat. ♦ Fig. (Despre exprimare) Care este bogat în imagini; care caută să impresioneze prin bogăția imaginilor. – V. înflori.
înfloriții
ÎNFLORÍT, -Ă, înfloriți, -te, adj. I. (Despre plante) Care a făcut, a dat flori; acoperit de flori, plin de flori; (despre flori) care și-a deschis bobocii. II. 1. Fig. (Despre față; p. ext. despre oameni) Îmbujorat; luminat. 2. Împodobit cu desene, cu ornamente; înflorat. ♦ Fig. (Despre exprimare) Care este bogat în imagini; care caută să impresioneze prin bogăția imaginilor. – V. înflori.
înfloriților
ÎNFLORÍT, -Ă, înfloriți, -te, adj. I. (Despre plante) Care a făcut, a dat flori; acoperit de flori, plin de flori; (despre flori) care și-a deschis bobocii. II. 1. Fig. (Despre față; p. ext. despre oameni) Îmbujorat; luminat. 2. Împodobit cu desene, cu ornamente; înflorat. ♦ Fig. (Despre exprimare) Care este bogat în imagini; care caută să impresioneze prin bogăția imaginilor. – V. înflori.
înflorând
ÎNFLORÁ, înflorez, vb. I. Tranz. A împodobi cu flori țesute, brodate, pictate, incrustate. – În + flori (pl. lui floare). DOOM
înflorá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfloreáză
înflorînd
ÎNFLORÁ, înflorez, vb. I. Tranz. A împodobi cu flori țesute, brodate, pictate, incrustate. – În + flori (pl. lui floare). DOOM
înflorá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfloreáză
înflorări
ÎNFLORÁ, înflorez, vb. I. Tranz. A împodobi cu flori țesute, brodate, pictate, incrustate. – În + flori (pl. lui floare).
înflorării
ÎNFLORÁ, înflorez, vb. I. Tranz. A împodobi cu flori țesute, brodate, pictate, incrustate. – În + flori (pl. lui floare).
înflorările
ÎNFLORÁ, înflorez, vb. I. Tranz. A împodobi cu flori țesute, brodate, pictate, incrustate. – În + flori (pl. lui floare).
înflorărilor
ÎNFLORÁ, înflorez, vb. I. Tranz. A împodobi cu flori țesute, brodate, pictate, incrustate. – În + flori (pl. lui floare).
înflăcăra
ÎNFLĂCĂRÁ, înflăcărez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) aprinde, a (se) înfierbânta, a (se) pasiona, a (se) entuziasma. 2. A face să capete sau a căpăta culoarea flăcării; a (se) înroși, a se îmbujora. – În + flacără. DOOM
înflăcărá (a ~) vb., ind. prez. 3 înflăcăreáză
înflăcărai
ÎNFLĂCĂRÁ, înflăcărez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) aprinde, a (se) înfierbânta, a (se) pasiona, a (se) entuziasma. 2. A face să capete sau a căpăta culoarea flăcării; a (se) înroși, a se îmbujora. – În + flacără. DOOM
înflăcărá (a ~) vb., ind. prez. 3 înflăcăreáză
înflăcăram
ÎNFLĂCĂRÁ, înflăcărez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) aprinde, a (se) înfierbânta, a (se) pasiona, a (se) entuziasma. 2. A face să capete sau a căpăta culoarea flăcării; a (se) înroși, a se îmbujora. – În + flacără. DOOM
înflăcărá (a ~) vb., ind. prez. 3 înflăcăreáză
înflăcărare
ÎNFLĂCĂRÁ, înflăcărez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) aprinde, a (se) înfierbânta, a (se) pasiona, a (se) entuziasma. 2. A face să capete sau a căpăta culoarea flăcării; a (se) înroși, a se îmbujora. – În + flacără. DOOM
înflăcărá (a ~) vb., ind. prez. 3 înflăcăreáză
înflăcărare
ÎNFLĂCĂRÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înflăcăra; ardoare, pasiune. – V. înflăcăra. DOOM
înflăcăráre s. f., g.-d. art. înflăcărắrii
înflăcărarea
ÎNFLĂCĂRÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înflăcăra; ardoare, pasiune. – V. înflăcăra. DOOM
înflăcăráre s. f., g.-d. art. înflăcărắrii
înflăcărară
ÎNFLĂCĂRÁ, înflăcărez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) aprinde, a (se) înfierbânta, a (se) pasiona, a (se) entuziasma. 2. A face să capete sau a căpăta culoarea flăcării; a (se) înroși, a se îmbujora. – În + flacără. DOOM
înflăcărá (a ~) vb., ind. prez. 3 înflăcăreáză
înflăcărarăm
ÎNFLĂCĂRÁ, înflăcărez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) aprinde, a (se) înfierbânta, a (se) pasiona, a (se) entuziasma. 2. A face să capete sau a căpăta culoarea flăcării; a (se) înroși, a se îmbujora. – În + flacără. DOOM
înflăcărá (a ~) vb., ind. prez. 3 înflăcăreáză
înflăcărarăți
ÎNFLĂCĂRÁ, înflăcărez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) aprinde, a (se) înfierbânta, a (se) pasiona, a (se) entuziasma. 2. A face să capete sau a căpăta culoarea flăcării; a (se) înroși, a se îmbujora. – În + flacără. DOOM
înflăcărá (a ~) vb., ind. prez. 3 înflăcăreáză
înflăcărase
ÎNFLĂCĂRÁ, înflăcărez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) aprinde, a (se) înfierbânta, a (se) pasiona, a (se) entuziasma. 2. A face să capete sau a căpăta culoarea flăcării; a (se) înroși, a se îmbujora. – În + flacără. DOOM
înflăcărá (a ~) vb., ind. prez. 3 înflăcăreáză
înflăcărasem
ÎNFLĂCĂRÁ, înflăcărez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) aprinde, a (se) înfierbânta, a (se) pasiona, a (se) entuziasma. 2. A face să capete sau a căpăta culoarea flăcării; a (se) înroși, a se îmbujora. – În + flacără. DOOM
înflăcărá (a ~) vb., ind. prez. 3 înflăcăreáză
înflăcăraseră
ÎNFLĂCĂRÁ, înflăcărez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) aprinde, a (se) înfierbânta, a (se) pasiona, a (se) entuziasma. 2. A face să capete sau a căpăta culoarea flăcării; a (se) înroși, a se îmbujora. – În + flacără. DOOM
înflăcărá (a ~) vb., ind. prez. 3 înflăcăreáză
înflăcăraserăm
ÎNFLĂCĂRÁ, înflăcărez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) aprinde, a (se) înfierbânta, a (se) pasiona, a (se) entuziasma. 2. A face să capete sau a căpăta culoarea flăcării; a (se) înroși, a se îmbujora. – În + flacără. DOOM
înflăcărá (a ~) vb., ind. prez. 3 înflăcăreáză
înflăcăraserăți
ÎNFLĂCĂRÁ, înflăcărez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) aprinde, a (se) înfierbânta, a (se) pasiona, a (se) entuziasma. 2. A face să capete sau a căpăta culoarea flăcării; a (se) înroși, a se îmbujora. – În + flacără. DOOM
înflăcărá (a ~) vb., ind. prez. 3 înflăcăreáză
înflăcăraseși
ÎNFLĂCĂRÁ, înflăcărez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) aprinde, a (se) înfierbânta, a (se) pasiona, a (se) entuziasma. 2. A face să capete sau a căpăta culoarea flăcării; a (se) înroși, a se îmbujora. – În + flacără. DOOM
înflăcărá (a ~) vb., ind. prez. 3 înflăcăreáză
înflăcăraseți
ÎNFLĂCĂRÁ, înflăcărez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) aprinde, a (se) înfierbânta, a (se) pasiona, a (se) entuziasma. 2. A face să capete sau a căpăta culoarea flăcării; a (se) înroși, a se îmbujora. – În + flacără. DOOM
înflăcărá (a ~) vb., ind. prez. 3 înflăcăreáză
înflăcărat
ÎNFLĂCĂRÁ, înflăcărez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) aprinde, a (se) înfierbânta, a (se) pasiona, a (se) entuziasma. 2. A face să capete sau a căpăta culoarea flăcării; a (se) înroși, a se îmbujora. – În + flacără. DOOM
înflăcărá (a ~) vb., ind. prez. 3 înflăcăreáză
înflăcărat
ÎNFLĂCĂRÁT, -Ă, înflăcărați, -te, adj. 1. Avântat, pasionat. 2. Care e aprins, care dogorește; p. ext. de culoare roșie ca focul. – V. înflăcăra.
înflăcărata
ÎNFLĂCĂRÁT, -Ă, înflăcărați, -te, adj. 1. Avântat, pasionat. 2. Care e aprins, care dogorește; p. ext. de culoare roșie ca focul. – V. înflăcăra.
înflăcărate
ÎNFLĂCĂRÁT, -Ă, înflăcărați, -te, adj. 1. Avântat, pasionat. 2. Care e aprins, care dogorește; p. ext. de culoare roșie ca focul. – V. înflăcăra.
înflăcăratei
ÎNFLĂCĂRÁT, -Ă, înflăcărați, -te, adj. 1. Avântat, pasionat. 2. Care e aprins, care dogorește; p. ext. de culoare roșie ca focul. – V. înflăcăra.
înflăcăratele
ÎNFLĂCĂRÁT, -Ă, înflăcărați, -te, adj. 1. Avântat, pasionat. 2. Care e aprins, care dogorește; p. ext. de culoare roșie ca focul. – V. înflăcăra.
înflăcăratelor
ÎNFLĂCĂRÁT, -Ă, înflăcărați, -te, adj. 1. Avântat, pasionat. 2. Care e aprins, care dogorește; p. ext. de culoare roșie ca focul. – V. înflăcăra.
înflăcăratul
ÎNFLĂCĂRÁT, -Ă, înflăcărați, -te, adj. 1. Avântat, pasionat. 2. Care e aprins, care dogorește; p. ext. de culoare roșie ca focul. – V. înflăcăra.
înflăcăratului
ÎNFLĂCĂRÁT, -Ă, înflăcărați, -te, adj. 1. Avântat, pasionat. 2. Care e aprins, care dogorește; p. ext. de culoare roșie ca focul. – V. înflăcăra.
înflăcărau
ÎNFLĂCĂRÁ, înflăcărez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) aprinde, a (se) înfierbânta, a (se) pasiona, a (se) entuziasma. 2. A face să capete sau a căpăta culoarea flăcării; a (se) înroși, a se îmbujora. – În + flacără. DOOM
înflăcărá (a ~) vb., ind. prez. 3 înflăcăreáză
înflăcărași
ÎNFLĂCĂRÁ, înflăcărez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) aprinde, a (se) înfierbânta, a (se) pasiona, a (se) entuziasma. 2. A face să capete sau a căpăta culoarea flăcării; a (se) înroși, a se îmbujora. – În + flacără. DOOM
înflăcărá (a ~) vb., ind. prez. 3 înflăcăreáză
înflăcărați
ÎNFLĂCĂRÁ, înflăcărez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) aprinde, a (se) înfierbânta, a (se) pasiona, a (se) entuziasma. 2. A face să capete sau a căpăta culoarea flăcării; a (se) înroși, a se îmbujora. – În + flacără. DOOM
înflăcărá (a ~) vb., ind. prez. 3 înflăcăreáză
înflăcărați
ÎNFLĂCĂRÁT, -Ă, înflăcărați, -te, adj. 1. Avântat, pasionat. 2. Care e aprins, care dogorește; p. ext. de culoare roșie ca focul. – V. înflăcăra.
înflăcărații
ÎNFLĂCĂRÁT, -Ă, înflăcărați, -te, adj. 1. Avântat, pasionat. 2. Care e aprins, care dogorește; p. ext. de culoare roșie ca focul. – V. înflăcăra.
înflăcăraților
ÎNFLĂCĂRÁT, -Ă, înflăcărați, -te, adj. 1. Avântat, pasionat. 2. Care e aprins, care dogorește; p. ext. de culoare roșie ca focul. – V. înflăcăra.
înflăcărează
ÎNFLĂCĂRÁ, înflăcărez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) aprinde, a (se) înfierbânta, a (se) pasiona, a (se) entuziasma. 2. A face să capete sau a căpăta culoarea flăcării; a (se) înroși, a se îmbujora. – În + flacără. DOOM
înflăcărá (a ~) vb., ind. prez. 3 înflăcăreáză
înflăcărez
ÎNFLĂCĂRÁ, înflăcărez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) aprinde, a (se) înfierbânta, a (se) pasiona, a (se) entuziasma. 2. A face să capete sau a căpăta culoarea flăcării; a (se) înroși, a se îmbujora. – În + flacără. DOOM
înflăcărá (a ~) vb., ind. prez. 3 înflăcăreáză
înflăcăreze
ÎNFLĂCĂRÁ, înflăcărez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) aprinde, a (se) înfierbânta, a (se) pasiona, a (se) entuziasma. 2. A face să capete sau a căpăta culoarea flăcării; a (se) înroși, a se îmbujora. – În + flacără. DOOM
înflăcărá (a ~) vb., ind. prez. 3 înflăcăreáză
înflăcărezi
ÎNFLĂCĂRÁ, înflăcărez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) aprinde, a (se) înfierbânta, a (se) pasiona, a (se) entuziasma. 2. A face să capete sau a căpăta culoarea flăcării; a (se) înroși, a se îmbujora. – În + flacără. DOOM
înflăcărá (a ~) vb., ind. prez. 3 înflăcăreáză
înflăcărând
ÎNFLĂCĂRÁ, înflăcărez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) aprinde, a (se) înfierbânta, a (se) pasiona, a (se) entuziasma. 2. A face să capete sau a căpăta culoarea flăcării; a (se) înroși, a se îmbujora. – În + flacără. DOOM
înflăcărá (a ~) vb., ind. prez. 3 înflăcăreáză
înflăcărînd
ÎNFLĂCĂRÁ, înflăcărez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) aprinde, a (se) înfierbânta, a (se) pasiona, a (se) entuziasma. 2. A face să capete sau a căpăta culoarea flăcării; a (se) înroși, a se îmbujora. – În + flacără. DOOM
înflăcărá (a ~) vb., ind. prez. 3 înflăcăreáză
înflăcărări
ÎNFLĂCĂRÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înflăcăra; ardoare, pasiune. – V. înflăcăra. DOOM
înflăcăráre s. f., g.-d. art. înflăcărắrii
înflăcărării
ÎNFLĂCĂRÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înflăcăra; ardoare, pasiune. – V. înflăcăra. DOOM
înflăcăráre s. f., g.-d. art. înflăcărắrii
înflăcărările
ÎNFLĂCĂRÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înflăcăra; ardoare, pasiune. – V. înflăcăra. DOOM
înflăcăráre s. f., g.-d. art. înflăcărắrii
înflăcărărilor
ÎNFLĂCĂRÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înflăcăra; ardoare, pasiune. – V. înflăcăra. DOOM
înflăcăráre s. f., g.-d. art. înflăcărắrii
înfoace
ÎNFOCÁ, (rar) înfóc, vb. I. (Rar) 1. Tranz. A înfierbânta, a încălzi ceva la foc; a da foc la ceva. 2. Refl. Fig. A se aprinde, a se înflăcăra (ca urmare a unui sentiment puternic). – În + foc. DOOM
înfocá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înfoácă
înfoacă
ÎNFOCÁ, (rar) înfóc, vb. I. (Rar) 1. Tranz. A înfierbânta, a încălzi ceva la foc; a da foc la ceva. 2. Refl. Fig. A se aprinde, a se înflăcăra (ca urmare a unui sentiment puternic). – În + foc. DOOM
înfocá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înfoácă
înfoaie
ÎNFOIÁ, înfoiez și înfói, vb. I. 1. Refl. (Despre părul oamenilor și despre blana, coada sau coama anb malelor) A se umfla (ca niște foale), a se răsfira, a se zburli. ◊ Tranz. Iepușoara prinse a bate din tuspatru picioarele și-a sforăi, înfoindu-și coama. CAMILAR, N. I 224. Un vînt mare abura, Chica lui Gruia înfoia, Și turcu cînd îl vedea, De frica lui se îneca. ȘEZ. IX 173. ♦ (Despre păsări) A-și umfla penele. Cocoșul își trase capul de sub aripă, se înfoie. CAMILAR, N. II 251. Ați necăjit într-o zi... un păun care s-a înfoiat pe dată. PAS, Z. I 47. ◊ Tranz. Curcanii își înfoiau aripile spre cînii legați în lanțuri. CAMILAR, TEM. 240. ♦ Fig. (Despre oameni) A-și da aere. Ba da, ba da... se înfoie Neculăieș. SADOVEANU, P. M. 17. ♦ A se învîrti de colo-colo, a se roti. Pe lîngă ei se înfoiau, cu mîna la bărbie, cu spaimă de vrăbii în priviri, femeile. PAS, L. I 15. 2. Refl. (Despre pămînt și alte materiale) A-și mări volumul prin mărirea golurilor dintre granule (la săpare, la măcinare, prin absorbție de apă etc.). 3. Tranz. A întinde, a desface (ca pe niște foale). Înfoie armonica, scoțînd un început de cîntec prelung, sfîșietor. CAMILAR, N. II 197. DOOM
!înfoiá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfoáie, 1 pl. înfoiém; conj. să înfoáie; ger. înfoínd
înfoc
ÎNFOCÁ, (rar) înfóc, vb. I. (Rar) 1. Tranz. A înfierbânta, a încălzi ceva la foc; a da foc la ceva. 2. Refl. Fig. A se aprinde, a se înflăcăra (ca urmare a unui sentiment puternic). – În + foc. DOOM
înfocá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înfoácă
înfoca
ÎNFOCÁ, (rar) înfóc, vb. I. (Rar) 1. Tranz. A înfierbânta, a încălzi ceva la foc; a da foc la ceva. 2. Refl. Fig. A se aprinde, a se înflăcăra (ca urmare a unui sentiment puternic). – În + foc. DOOM
înfocá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înfoácă
înfocai
ÎNFOCÁ, (rar) înfóc, vb. I. (Rar) 1. Tranz. A înfierbânta, a încălzi ceva la foc; a da foc la ceva. 2. Refl. Fig. A se aprinde, a se înflăcăra (ca urmare a unui sentiment puternic). – În + foc. DOOM
înfocá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înfoácă
înfocam
ÎNFOCÁ, (rar) înfóc, vb. I. (Rar) 1. Tranz. A înfierbânta, a încălzi ceva la foc; a da foc la ceva. 2. Refl. Fig. A se aprinde, a se înflăcăra (ca urmare a unui sentiment puternic). – În + foc. DOOM
înfocá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înfoácă
înfocare
ÎNFOCÁ, (rar) înfóc, vb. I. (Rar) 1. Tranz. A înfierbânta, a încălzi ceva la foc; a da foc la ceva. 2. Refl. Fig. A se aprinde, a se înflăcăra (ca urmare a unui sentiment puternic). – În + foc. DOOM
înfocá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înfoácă
înfocare
ÎNFOCÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înfoca; înflăcărare, entuziasm; ardoare, pasiune. – V. înfoca. DOOM
înfocáre s. f., g.-d. art. înfocắrii
înfocarea
ÎNFOCÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înfoca; înflăcărare, entuziasm; ardoare, pasiune. – V. înfoca. DOOM
înfocáre s. f., g.-d. art. înfocắrii
înfocară
ÎNFOCÁ, (rar) înfóc, vb. I. (Rar) 1. Tranz. A înfierbânta, a încălzi ceva la foc; a da foc la ceva. 2. Refl. Fig. A se aprinde, a se înflăcăra (ca urmare a unui sentiment puternic). – În + foc. DOOM
înfocá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înfoácă
înfocarăm
ÎNFOCÁ, (rar) înfóc, vb. I. (Rar) 1. Tranz. A înfierbânta, a încălzi ceva la foc; a da foc la ceva. 2. Refl. Fig. A se aprinde, a se înflăcăra (ca urmare a unui sentiment puternic). – În + foc. DOOM
înfocá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înfoácă
înfocarăți
ÎNFOCÁ, (rar) înfóc, vb. I. (Rar) 1. Tranz. A înfierbânta, a încălzi ceva la foc; a da foc la ceva. 2. Refl. Fig. A se aprinde, a se înflăcăra (ca urmare a unui sentiment puternic). – În + foc. DOOM
înfocá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înfoácă
înfocase
ÎNFOCÁ, (rar) înfóc, vb. I. (Rar) 1. Tranz. A înfierbânta, a încălzi ceva la foc; a da foc la ceva. 2. Refl. Fig. A se aprinde, a se înflăcăra (ca urmare a unui sentiment puternic). – În + foc. DOOM
înfocá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înfoácă
înfocasem
ÎNFOCÁ, (rar) înfóc, vb. I. (Rar) 1. Tranz. A înfierbânta, a încălzi ceva la foc; a da foc la ceva. 2. Refl. Fig. A se aprinde, a se înflăcăra (ca urmare a unui sentiment puternic). – În + foc. DOOM
înfocá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înfoácă
înfocaseră
ÎNFOCÁ, (rar) înfóc, vb. I. (Rar) 1. Tranz. A înfierbânta, a încălzi ceva la foc; a da foc la ceva. 2. Refl. Fig. A se aprinde, a se înflăcăra (ca urmare a unui sentiment puternic). – În + foc. DOOM
înfocá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înfoácă
înfocaserăm
ÎNFOCÁ, (rar) înfóc, vb. I. (Rar) 1. Tranz. A înfierbânta, a încălzi ceva la foc; a da foc la ceva. 2. Refl. Fig. A se aprinde, a se înflăcăra (ca urmare a unui sentiment puternic). – În + foc. DOOM
înfocá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înfoácă
înfocaserăți
ÎNFOCÁ, (rar) înfóc, vb. I. (Rar) 1. Tranz. A înfierbânta, a încălzi ceva la foc; a da foc la ceva. 2. Refl. Fig. A se aprinde, a se înflăcăra (ca urmare a unui sentiment puternic). – În + foc. DOOM
înfocá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înfoácă
înfocaseși
ÎNFOCÁ, (rar) înfóc, vb. I. (Rar) 1. Tranz. A înfierbânta, a încălzi ceva la foc; a da foc la ceva. 2. Refl. Fig. A se aprinde, a se înflăcăra (ca urmare a unui sentiment puternic). – În + foc. DOOM
înfocá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înfoácă
înfocaseți
ÎNFOCÁ, (rar) înfóc, vb. I. (Rar) 1. Tranz. A înfierbânta, a încălzi ceva la foc; a da foc la ceva. 2. Refl. Fig. A se aprinde, a se înflăcăra (ca urmare a unui sentiment puternic). – În + foc. DOOM
înfocá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înfoácă
înfocat
ÎNFOCÁ, (rar) înfóc, vb. I. (Rar) 1. Tranz. A înfierbânta, a încălzi ceva la foc; a da foc la ceva. 2. Refl. Fig. A se aprinde, a se înflăcăra (ca urmare a unui sentiment puternic). – În + foc. DOOM
înfocá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înfoácă
înfocat
ÎNFOCÁT, -Ă, înfocați, -te, adj. 1. Înfierbântat peste măsură; fierbinte, aprins2; care arde și dogorește ca focul. ♦ De culoarea focului, roșu-aprins. ♦ Fig. (Despre ochi) Focos, scânteietor, viu. 2. Fig. Înflăcărat, însuflețit, pasionat. – V. înfoca.
înfocata
ÎNFOCÁT, -Ă, înfocați, -te, adj. 1. Înfierbântat peste măsură; fierbinte, aprins2; care arde și dogorește ca focul. ♦ De culoarea focului, roșu-aprins. ♦ Fig. (Despre ochi) Focos, scânteietor, viu. 2. Fig. Înflăcărat, însuflețit, pasionat. – V. înfoca.
înfocate
ÎNFOCÁT, -Ă, înfocați, -te, adj. 1. Înfierbântat peste măsură; fierbinte, aprins2; care arde și dogorește ca focul. ♦ De culoarea focului, roșu-aprins. ♦ Fig. (Despre ochi) Focos, scânteietor, viu. 2. Fig. Înflăcărat, însuflețit, pasionat. – V. înfoca.
înfocatei
ÎNFOCÁT, -Ă, înfocați, -te, adj. 1. Înfierbântat peste măsură; fierbinte, aprins2; care arde și dogorește ca focul. ♦ De culoarea focului, roșu-aprins. ♦ Fig. (Despre ochi) Focos, scânteietor, viu. 2. Fig. Înflăcărat, însuflețit, pasionat. – V. înfoca.
înfocatele
ÎNFOCÁT, -Ă, înfocați, -te, adj. 1. Înfierbântat peste măsură; fierbinte, aprins2; care arde și dogorește ca focul. ♦ De culoarea focului, roșu-aprins. ♦ Fig. (Despre ochi) Focos, scânteietor, viu. 2. Fig. Înflăcărat, însuflețit, pasionat. – V. înfoca.
înfocatelor
ÎNFOCÁT, -Ă, înfocați, -te, adj. 1. Înfierbântat peste măsură; fierbinte, aprins2; care arde și dogorește ca focul. ♦ De culoarea focului, roșu-aprins. ♦ Fig. (Despre ochi) Focos, scânteietor, viu. 2. Fig. Înflăcărat, însuflețit, pasionat. – V. înfoca.
înfocatul
ÎNFOCÁT, -Ă, înfocați, -te, adj. 1. Înfierbântat peste măsură; fierbinte, aprins2; care arde și dogorește ca focul. ♦ De culoarea focului, roșu-aprins. ♦ Fig. (Despre ochi) Focos, scânteietor, viu. 2. Fig. Înflăcărat, însuflețit, pasionat. – V. înfoca.
înfocatului
ÎNFOCÁT, -Ă, înfocați, -te, adj. 1. Înfierbântat peste măsură; fierbinte, aprins2; care arde și dogorește ca focul. ♦ De culoarea focului, roșu-aprins. ♦ Fig. (Despre ochi) Focos, scânteietor, viu. 2. Fig. Înflăcărat, însuflețit, pasionat. – V. înfoca.
înfocau
ÎNFOCÁ, (rar) înfóc, vb. I. (Rar) 1. Tranz. A înfierbânta, a încălzi ceva la foc; a da foc la ceva. 2. Refl. Fig. A se aprinde, a se înflăcăra (ca urmare a unui sentiment puternic). – În + foc. DOOM
înfocá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înfoácă
înfocași
ÎNFOCÁ, (rar) înfóc, vb. I. (Rar) 1. Tranz. A înfierbânta, a încălzi ceva la foc; a da foc la ceva. 2. Refl. Fig. A se aprinde, a se înflăcăra (ca urmare a unui sentiment puternic). – În + foc. DOOM
înfocá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înfoácă
înfocați
ÎNFOCÁ, (rar) înfóc, vb. I. (Rar) 1. Tranz. A înfierbânta, a încălzi ceva la foc; a da foc la ceva. 2. Refl. Fig. A se aprinde, a se înflăcăra (ca urmare a unui sentiment puternic). – În + foc. DOOM
înfocá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înfoácă
înfocați
ÎNFOCÁT, -Ă, înfocați, -te, adj. 1. Înfierbântat peste măsură; fierbinte, aprins2; care arde și dogorește ca focul. ♦ De culoarea focului, roșu-aprins. ♦ Fig. (Despre ochi) Focos, scânteietor, viu. 2. Fig. Înflăcărat, însuflețit, pasionat. – V. înfoca.
înfocații
ÎNFOCÁT, -Ă, înfocați, -te, adj. 1. Înfierbântat peste măsură; fierbinte, aprins2; care arde și dogorește ca focul. ♦ De culoarea focului, roșu-aprins. ♦ Fig. (Despre ochi) Focos, scânteietor, viu. 2. Fig. Înflăcărat, însuflețit, pasionat. – V. înfoca.
înfocaților
ÎNFOCÁT, -Ă, înfocați, -te, adj. 1. Înfierbântat peste măsură; fierbinte, aprins2; care arde și dogorește ca focul. ♦ De culoarea focului, roșu-aprins. ♦ Fig. (Despre ochi) Focos, scânteietor, viu. 2. Fig. Înflăcărat, însuflețit, pasionat. – V. înfoca.
înfoci
ÎNFOCÁ, (rar) înfóc, vb. I. (Rar) 1. Tranz. A înfierbânta, a încălzi ceva la foc; a da foc la ceva. 2. Refl. Fig. A se aprinde, a se înflăcăra (ca urmare a unui sentiment puternic). – În + foc. DOOM
înfocá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înfoácă
înfocând
ÎNFOCÁ, (rar) înfóc, vb. I. (Rar) 1. Tranz. A înfierbânta, a încălzi ceva la foc; a da foc la ceva. 2. Refl. Fig. A se aprinde, a se înflăcăra (ca urmare a unui sentiment puternic). – În + foc. DOOM
înfocá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înfoácă
înfocînd
ÎNFOCÁ, (rar) înfóc, vb. I. (Rar) 1. Tranz. A înfierbânta, a încălzi ceva la foc; a da foc la ceva. 2. Refl. Fig. A se aprinde, a se înflăcăra (ca urmare a unui sentiment puternic). – În + foc. DOOM
înfocá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înfoácă
înfocări
ÎNFOCÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înfoca; înflăcărare, entuziasm; ardoare, pasiune. – V. înfoca. DOOM
înfocáre s. f., g.-d. art. înfocắrii
înfocării
ÎNFOCÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înfoca; înflăcărare, entuziasm; ardoare, pasiune. – V. înfoca. DOOM
înfocáre s. f., g.-d. art. înfocắrii
înfocările
ÎNFOCÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înfoca; înflăcărare, entuziasm; ardoare, pasiune. – V. înfoca. DOOM
înfocáre s. f., g.-d. art. înfocắrii
înfocărilor
ÎNFOCÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înfoca; înflăcărare, entuziasm; ardoare, pasiune. – V. înfoca. DOOM
înfocáre s. f., g.-d. art. înfocắrii
înfofolea
ÎNFOFOLÍ, înfofolesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbrăca sau a (se) acoperi cu (prea) multe haine groase și călduroase pentru a (se) feri de frig; a (se) îmbodoli, a (se) încotoșmăna. – Et. nec. DOOM
înfofolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfofolésc, imperf. 3 sg. înfofoleá; conj. prez. 3 să înfofoleáscă
înfofoleai
ÎNFOFOLÍ, înfofolesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbrăca sau a (se) acoperi cu (prea) multe haine groase și călduroase pentru a (se) feri de frig; a (se) îmbodoli, a (se) încotoșmăna. – Et. nec. DOOM
înfofolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfofolésc, imperf. 3 sg. înfofoleá; conj. prez. 3 să înfofoleáscă
înfofoleam
ÎNFOFOLÍ, înfofolesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbrăca sau a (se) acoperi cu (prea) multe haine groase și călduroase pentru a (se) feri de frig; a (se) îmbodoli, a (se) încotoșmăna. – Et. nec. DOOM
înfofolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfofolésc, imperf. 3 sg. înfofoleá; conj. prez. 3 să înfofoleáscă
înfofolească
ÎNFOFOLÍ, înfofolesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbrăca sau a (se) acoperi cu (prea) multe haine groase și călduroase pentru a (se) feri de frig; a (se) îmbodoli, a (se) încotoșmăna. – Et. nec. DOOM
înfofolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfofolésc, imperf. 3 sg. înfofoleá; conj. prez. 3 să înfofoleáscă
înfofoleau
ÎNFOFOLÍ, înfofolesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbrăca sau a (se) acoperi cu (prea) multe haine groase și călduroase pentru a (se) feri de frig; a (se) îmbodoli, a (se) încotoșmăna. – Et. nec. DOOM
înfofolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfofolésc, imperf. 3 sg. înfofoleá; conj. prez. 3 să înfofoleáscă
înfofoleați
ÎNFOFOLÍ, înfofolesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbrăca sau a (se) acoperi cu (prea) multe haine groase și călduroase pentru a (se) feri de frig; a (se) îmbodoli, a (se) încotoșmăna. – Et. nec. DOOM
înfofolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfofolésc, imperf. 3 sg. înfofoleá; conj. prez. 3 să înfofoleáscă
înfofolesc
ÎNFOFOLÍ, înfofolesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbrăca sau a (se) acoperi cu (prea) multe haine groase și călduroase pentru a (se) feri de frig; a (se) îmbodoli, a (se) încotoșmăna. – Et. nec. DOOM
înfofolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfofolésc, imperf. 3 sg. înfofoleá; conj. prez. 3 să înfofoleáscă
înfofolește
ÎNFOFOLÍ, înfofolesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbrăca sau a (se) acoperi cu (prea) multe haine groase și călduroase pentru a (se) feri de frig; a (se) îmbodoli, a (se) încotoșmăna. – Et. nec. DOOM
înfofolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfofolésc, imperf. 3 sg. înfofoleá; conj. prez. 3 să înfofoleáscă
înfofolești
ÎNFOFOLÍ, înfofolesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbrăca sau a (se) acoperi cu (prea) multe haine groase și călduroase pentru a (se) feri de frig; a (se) îmbodoli, a (se) încotoșmăna. – Et. nec. DOOM
înfofolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfofolésc, imperf. 3 sg. înfofoleá; conj. prez. 3 să înfofoleáscă
înfofoli
ÎNFOFOLÍ, înfofolesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbrăca sau a (se) acoperi cu (prea) multe haine groase și călduroase pentru a (se) feri de frig; a (se) îmbodoli, a (se) încotoșmăna. – Et. nec. DOOM
înfofolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfofolésc, imperf. 3 sg. înfofoleá; conj. prez. 3 să înfofoleáscă
înfofolii
ÎNFOFOLÍ, înfofolesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbrăca sau a (se) acoperi cu (prea) multe haine groase și călduroase pentru a (se) feri de frig; a (se) îmbodoli, a (se) încotoșmăna. – Et. nec. DOOM
înfofolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfofolésc, imperf. 3 sg. înfofoleá; conj. prez. 3 să înfofoleáscă
înfofolim
ÎNFOFOLÍ, înfofolesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbrăca sau a (se) acoperi cu (prea) multe haine groase și călduroase pentru a (se) feri de frig; a (se) îmbodoli, a (se) încotoșmăna. – Et. nec. DOOM
înfofolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfofolésc, imperf. 3 sg. înfofoleá; conj. prez. 3 să înfofoleáscă
înfofolind
ÎNFOFOLÍ, înfofolesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbrăca sau a (se) acoperi cu (prea) multe haine groase și călduroase pentru a (se) feri de frig; a (se) îmbodoli, a (se) încotoșmăna. – Et. nec. DOOM
înfofolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfofolésc, imperf. 3 sg. înfofoleá; conj. prez. 3 să înfofoleáscă
înfofolire
ÎNFOFOLÍ, înfofolesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbrăca sau a (se) acoperi cu (prea) multe haine groase și călduroase pentru a (se) feri de frig; a (se) îmbodoli, a (se) încotoșmăna. – Et. nec. DOOM
înfofolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfofolésc, imperf. 3 sg. înfofoleá; conj. prez. 3 să înfofoleáscă
înfofoliră
ÎNFOFOLÍ, înfofolesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbrăca sau a (se) acoperi cu (prea) multe haine groase și călduroase pentru a (se) feri de frig; a (se) îmbodoli, a (se) încotoșmăna. – Et. nec. DOOM
înfofolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfofolésc, imperf. 3 sg. înfofoleá; conj. prez. 3 să înfofoleáscă
înfofolirăm
ÎNFOFOLÍ, înfofolesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbrăca sau a (se) acoperi cu (prea) multe haine groase și călduroase pentru a (se) feri de frig; a (se) îmbodoli, a (se) încotoșmăna. – Et. nec. DOOM
înfofolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfofolésc, imperf. 3 sg. înfofoleá; conj. prez. 3 să înfofoleáscă
înfofolirăți
ÎNFOFOLÍ, înfofolesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbrăca sau a (se) acoperi cu (prea) multe haine groase și călduroase pentru a (se) feri de frig; a (se) îmbodoli, a (se) încotoșmăna. – Et. nec. DOOM
înfofolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfofolésc, imperf. 3 sg. înfofoleá; conj. prez. 3 să înfofoleáscă
înfofolise
ÎNFOFOLÍ, înfofolesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbrăca sau a (se) acoperi cu (prea) multe haine groase și călduroase pentru a (se) feri de frig; a (se) îmbodoli, a (se) încotoșmăna. – Et. nec. DOOM
înfofolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfofolésc, imperf. 3 sg. înfofoleá; conj. prez. 3 să înfofoleáscă
înfofolisem
ÎNFOFOLÍ, înfofolesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbrăca sau a (se) acoperi cu (prea) multe haine groase și călduroase pentru a (se) feri de frig; a (se) îmbodoli, a (se) încotoșmăna. – Et. nec. DOOM
înfofolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfofolésc, imperf. 3 sg. înfofoleá; conj. prez. 3 să înfofoleáscă
înfofoliseră
ÎNFOFOLÍ, înfofolesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbrăca sau a (se) acoperi cu (prea) multe haine groase și călduroase pentru a (se) feri de frig; a (se) îmbodoli, a (se) încotoșmăna. – Et. nec. DOOM
înfofolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfofolésc, imperf. 3 sg. înfofoleá; conj. prez. 3 să înfofoleáscă
înfofoliserăm
ÎNFOFOLÍ, înfofolesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbrăca sau a (se) acoperi cu (prea) multe haine groase și călduroase pentru a (se) feri de frig; a (se) îmbodoli, a (se) încotoșmăna. – Et. nec. DOOM
înfofolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfofolésc, imperf. 3 sg. înfofoleá; conj. prez. 3 să înfofoleáscă
înfofoliserăți
ÎNFOFOLÍ, înfofolesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbrăca sau a (se) acoperi cu (prea) multe haine groase și călduroase pentru a (se) feri de frig; a (se) îmbodoli, a (se) încotoșmăna. – Et. nec. DOOM
înfofolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfofolésc, imperf. 3 sg. înfofoleá; conj. prez. 3 să înfofoleáscă
înfofoliseși
ÎNFOFOLÍ, înfofolesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbrăca sau a (se) acoperi cu (prea) multe haine groase și călduroase pentru a (se) feri de frig; a (se) îmbodoli, a (se) încotoșmăna. – Et. nec. DOOM
înfofolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfofolésc, imperf. 3 sg. înfofoleá; conj. prez. 3 să înfofoleáscă
înfofoliseți
ÎNFOFOLÍ, înfofolesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbrăca sau a (se) acoperi cu (prea) multe haine groase și călduroase pentru a (se) feri de frig; a (se) îmbodoli, a (se) încotoșmăna. – Et. nec. DOOM
înfofolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfofolésc, imperf. 3 sg. înfofoleá; conj. prez. 3 să înfofoleáscă
înfofolit
ÎNFOFOLÍ, înfofolesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbrăca sau a (se) acoperi cu (prea) multe haine groase și călduroase pentru a (se) feri de frig; a (se) îmbodoli, a (se) încotoșmăna. – Et. nec. DOOM
înfofolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfofolésc, imperf. 3 sg. înfofoleá; conj. prez. 3 să înfofoleáscă
înfofolit
ÎNFOFOLÍT, -Ă, înfofoliți, -te, adj. Îmbrăcat, acoperit cu (prea) multe haine groase; îmbodolit, încotoșmănat. – V. înfofoli.
înfofolita
ÎNFOFOLÍT, -Ă, înfofoliți, -te, adj. Îmbrăcat, acoperit cu (prea) multe haine groase; îmbodolit, încotoșmănat. – V. înfofoli.
înfofolite
ÎNFOFOLÍT, -Ă, înfofoliți, -te, adj. Îmbrăcat, acoperit cu (prea) multe haine groase; îmbodolit, încotoșmănat. – V. înfofoli.
înfofolitei
ÎNFOFOLÍT, -Ă, înfofoliți, -te, adj. Îmbrăcat, acoperit cu (prea) multe haine groase; îmbodolit, încotoșmănat. – V. înfofoli.
înfofolitele
ÎNFOFOLÍT, -Ă, înfofoliți, -te, adj. Îmbrăcat, acoperit cu (prea) multe haine groase; îmbodolit, încotoșmănat. – V. înfofoli.
înfofolitelor
ÎNFOFOLÍT, -Ă, înfofoliți, -te, adj. Îmbrăcat, acoperit cu (prea) multe haine groase; îmbodolit, încotoșmănat. – V. înfofoli.
înfofolitul
ÎNFOFOLÍT, -Ă, înfofoliți, -te, adj. Îmbrăcat, acoperit cu (prea) multe haine groase; îmbodolit, încotoșmănat. – V. înfofoli.
înfofolitului
ÎNFOFOLÍT, -Ă, înfofoliți, -te, adj. Îmbrăcat, acoperit cu (prea) multe haine groase; îmbodolit, încotoșmănat. – V. înfofoli.
înfofoliși
ÎNFOFOLÍ, înfofolesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbrăca sau a (se) acoperi cu (prea) multe haine groase și călduroase pentru a (se) feri de frig; a (se) îmbodoli, a (se) încotoșmăna. – Et. nec. DOOM
înfofolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfofolésc, imperf. 3 sg. înfofoleá; conj. prez. 3 să înfofoleáscă
înfofoliți
ÎNFOFOLÍ, înfofolesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbrăca sau a (se) acoperi cu (prea) multe haine groase și călduroase pentru a (se) feri de frig; a (se) îmbodoli, a (se) încotoșmăna. – Et. nec. DOOM
înfofolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfofolésc, imperf. 3 sg. înfofoleá; conj. prez. 3 să înfofoleáscă
înfofoliți
ÎNFOFOLÍT, -Ă, înfofoliți, -te, adj. Îmbrăcat, acoperit cu (prea) multe haine groase; îmbodolit, încotoșmănat. – V. înfofoli.
înfofoliții
ÎNFOFOLÍT, -Ă, înfofoliți, -te, adj. Îmbrăcat, acoperit cu (prea) multe haine groase; îmbodolit, încotoșmănat. – V. înfofoli.
înfofoliților
ÎNFOFOLÍT, -Ă, înfofoliți, -te, adj. Îmbrăcat, acoperit cu (prea) multe haine groase; îmbodolit, încotoșmănat. – V. înfofoli.
înfoi
ÎNFOIÁ, înfoiez și înfói, vb. I. 1. Refl. (Despre părul oamenilor și despre blana, coada sau coama anb malelor) A se umfla (ca niște foale), a se răsfira, a se zburli. ◊ Tranz. Iepușoara prinse a bate din tuspatru picioarele și-a sforăi, înfoindu-și coama. CAMILAR, N. I 224. Un vînt mare abura, Chica lui Gruia înfoia, Și turcu cînd îl vedea, De frica lui se îneca. ȘEZ. IX 173. ♦ (Despre păsări) A-și umfla penele. Cocoșul își trase capul de sub aripă, se înfoie. CAMILAR, N. II 251. Ați necăjit într-o zi... un păun care s-a înfoiat pe dată. PAS, Z. I 47. ◊ Tranz. Curcanii își înfoiau aripile spre cînii legați în lanțuri. CAMILAR, TEM. 240. ♦ Fig. (Despre oameni) A-și da aere. Ba da, ba da... se înfoie Neculăieș. SADOVEANU, P. M. 17. ♦ A se învîrti de colo-colo, a se roti. Pe lîngă ei se înfoiau, cu mîna la bărbie, cu spaimă de vrăbii în priviri, femeile. PAS, L. I 15. 2. Refl. (Despre pămînt și alte materiale) A-și mări volumul prin mărirea golurilor dintre granule (la săpare, la măcinare, prin absorbție de apă etc.). 3. Tranz. A întinde, a desface (ca pe niște foale). Înfoie armonica, scoțînd un început de cîntec prelung, sfîșietor. CAMILAR, N. II 197. DOOM
!înfoiá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfoáie, 1 pl. înfoiém; conj. să înfoáie; ger. înfoínd
înfoia
ÎNFOIÁ, înfoiez și înfói, vb. I. 1. Refl. (Despre părul oamenilor și despre blana, coada sau coama anb malelor) A se umfla (ca niște foale), a se răsfira, a se zburli. ◊ Tranz. Iepușoara prinse a bate din tuspatru picioarele și-a sforăi, înfoindu-și coama. CAMILAR, N. I 224. Un vînt mare abura, Chica lui Gruia înfoia, Și turcu cînd îl vedea, De frica lui se îneca. ȘEZ. IX 173. ♦ (Despre păsări) A-și umfla penele. Cocoșul își trase capul de sub aripă, se înfoie. CAMILAR, N. II 251. Ați necăjit într-o zi... un păun care s-a înfoiat pe dată. PAS, Z. I 47. ◊ Tranz. Curcanii își înfoiau aripile spre cînii legați în lanțuri. CAMILAR, TEM. 240. ♦ Fig. (Despre oameni) A-și da aere. Ba da, ba da... se înfoie Neculăieș. SADOVEANU, P. M. 17. ♦ A se învîrti de colo-colo, a se roti. Pe lîngă ei se înfoiau, cu mîna la bărbie, cu spaimă de vrăbii în priviri, femeile. PAS, L. I 15. 2. Refl. (Despre pămînt și alte materiale) A-și mări volumul prin mărirea golurilor dintre granule (la săpare, la măcinare, prin absorbție de apă etc.). 3. Tranz. A întinde, a desface (ca pe niște foale). Înfoie armonica, scoțînd un început de cîntec prelung, sfîșietor. CAMILAR, N. II 197. DOOM
!înfoiá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfoáie, 1 pl. înfoiém; conj. să înfoáie; ger. înfoínd
înfoia
ÎNFOIÁ, înfói, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) desface, a (se) umfla (asemenea foalelor). ♦ Refl. (Despre păsări) A-și umfla, a-și răsfira, a-și zbârli penele. ♦ Refl. A se învârti de colo-colo, a se roti. ♦ Refl. Fig. (Despre oameni) A-și da ifose, a-și da importanță. 2. Refl. (Despre pământ și alte materiale) A se afăna. [Pr.: -fo-ia. – Prez. ind. și: înfoiéz] – Lat. infolliare (< follis) sau în + foi (pl. lui foaie).
înfoiai
ÎNFOIÁ, înfoiez și înfói, vb. I. 1. Refl. (Despre părul oamenilor și despre blana, coada sau coama anb malelor) A se umfla (ca niște foale), a se răsfira, a se zburli. ◊ Tranz. Iepușoara prinse a bate din tuspatru picioarele și-a sforăi, înfoindu-și coama. CAMILAR, N. I 224. Un vînt mare abura, Chica lui Gruia înfoia, Și turcu cînd îl vedea, De frica lui se îneca. ȘEZ. IX 173. ♦ (Despre păsări) A-și umfla penele. Cocoșul își trase capul de sub aripă, se înfoie. CAMILAR, N. II 251. Ați necăjit într-o zi... un păun care s-a înfoiat pe dată. PAS, Z. I 47. ◊ Tranz. Curcanii își înfoiau aripile spre cînii legați în lanțuri. CAMILAR, TEM. 240. ♦ Fig. (Despre oameni) A-și da aere. Ba da, ba da... se înfoie Neculăieș. SADOVEANU, P. M. 17. ♦ A se învîrti de colo-colo, a se roti. Pe lîngă ei se înfoiau, cu mîna la bărbie, cu spaimă de vrăbii în priviri, femeile. PAS, L. I 15. 2. Refl. (Despre pămînt și alte materiale) A-și mări volumul prin mărirea golurilor dintre granule (la săpare, la măcinare, prin absorbție de apă etc.). 3. Tranz. A întinde, a desface (ca pe niște foale). Înfoie armonica, scoțînd un început de cîntec prelung, sfîșietor. CAMILAR, N. II 197. DOOM
!înfoiá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfoáie, 1 pl. înfoiém; conj. să înfoáie; ger. înfoínd
înfoiam
ÎNFOIÁ, înfoiez și înfói, vb. I. 1. Refl. (Despre părul oamenilor și despre blana, coada sau coama anb malelor) A se umfla (ca niște foale), a se răsfira, a se zburli. ◊ Tranz. Iepușoara prinse a bate din tuspatru picioarele și-a sforăi, înfoindu-și coama. CAMILAR, N. I 224. Un vînt mare abura, Chica lui Gruia înfoia, Și turcu cînd îl vedea, De frica lui se îneca. ȘEZ. IX 173. ♦ (Despre păsări) A-și umfla penele. Cocoșul își trase capul de sub aripă, se înfoie. CAMILAR, N. II 251. Ați necăjit într-o zi... un păun care s-a înfoiat pe dată. PAS, Z. I 47. ◊ Tranz. Curcanii își înfoiau aripile spre cînii legați în lanțuri. CAMILAR, TEM. 240. ♦ Fig. (Despre oameni) A-și da aere. Ba da, ba da... se înfoie Neculăieș. SADOVEANU, P. M. 17. ♦ A se învîrti de colo-colo, a se roti. Pe lîngă ei se înfoiau, cu mîna la bărbie, cu spaimă de vrăbii în priviri, femeile. PAS, L. I 15. 2. Refl. (Despre pămînt și alte materiale) A-și mări volumul prin mărirea golurilor dintre granule (la săpare, la măcinare, prin absorbție de apă etc.). 3. Tranz. A întinde, a desface (ca pe niște foale). Înfoie armonica, scoțînd un început de cîntec prelung, sfîșietor. CAMILAR, N. II 197. DOOM
!înfoiá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfoáie, 1 pl. înfoiém; conj. să înfoáie; ger. înfoínd
înfoiară
ÎNFOIÁ, înfoiez și înfói, vb. I. 1. Refl. (Despre părul oamenilor și despre blana, coada sau coama anb malelor) A se umfla (ca niște foale), a se răsfira, a se zburli. ◊ Tranz. Iepușoara prinse a bate din tuspatru picioarele și-a sforăi, înfoindu-și coama. CAMILAR, N. I 224. Un vînt mare abura, Chica lui Gruia înfoia, Și turcu cînd îl vedea, De frica lui se îneca. ȘEZ. IX 173. ♦ (Despre păsări) A-și umfla penele. Cocoșul își trase capul de sub aripă, se înfoie. CAMILAR, N. II 251. Ați necăjit într-o zi... un păun care s-a înfoiat pe dată. PAS, Z. I 47. ◊ Tranz. Curcanii își înfoiau aripile spre cînii legați în lanțuri. CAMILAR, TEM. 240. ♦ Fig. (Despre oameni) A-și da aere. Ba da, ba da... se înfoie Neculăieș. SADOVEANU, P. M. 17. ♦ A se învîrti de colo-colo, a se roti. Pe lîngă ei se înfoiau, cu mîna la bărbie, cu spaimă de vrăbii în priviri, femeile. PAS, L. I 15. 2. Refl. (Despre pămînt și alte materiale) A-și mări volumul prin mărirea golurilor dintre granule (la săpare, la măcinare, prin absorbție de apă etc.). 3. Tranz. A întinde, a desface (ca pe niște foale). Înfoie armonica, scoțînd un început de cîntec prelung, sfîșietor. CAMILAR, N. II 197. DOOM
!înfoiá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfoáie, 1 pl. înfoiém; conj. să înfoáie; ger. înfoínd
înfoiarăm
ÎNFOIÁ, înfoiez și înfói, vb. I. 1. Refl. (Despre părul oamenilor și despre blana, coada sau coama anb malelor) A se umfla (ca niște foale), a se răsfira, a se zburli. ◊ Tranz. Iepușoara prinse a bate din tuspatru picioarele și-a sforăi, înfoindu-și coama. CAMILAR, N. I 224. Un vînt mare abura, Chica lui Gruia înfoia, Și turcu cînd îl vedea, De frica lui se îneca. ȘEZ. IX 173. ♦ (Despre păsări) A-și umfla penele. Cocoșul își trase capul de sub aripă, se înfoie. CAMILAR, N. II 251. Ați necăjit într-o zi... un păun care s-a înfoiat pe dată. PAS, Z. I 47. ◊ Tranz. Curcanii își înfoiau aripile spre cînii legați în lanțuri. CAMILAR, TEM. 240. ♦ Fig. (Despre oameni) A-și da aere. Ba da, ba da... se înfoie Neculăieș. SADOVEANU, P. M. 17. ♦ A se învîrti de colo-colo, a se roti. Pe lîngă ei se înfoiau, cu mîna la bărbie, cu spaimă de vrăbii în priviri, femeile. PAS, L. I 15. 2. Refl. (Despre pămînt și alte materiale) A-și mări volumul prin mărirea golurilor dintre granule (la săpare, la măcinare, prin absorbție de apă etc.). 3. Tranz. A întinde, a desface (ca pe niște foale). Înfoie armonica, scoțînd un început de cîntec prelung, sfîșietor. CAMILAR, N. II 197. DOOM
!înfoiá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfoáie, 1 pl. înfoiém; conj. să înfoáie; ger. înfoínd
înfoiarăți
ÎNFOIÁ, înfoiez și înfói, vb. I. 1. Refl. (Despre părul oamenilor și despre blana, coada sau coama anb malelor) A se umfla (ca niște foale), a se răsfira, a se zburli. ◊ Tranz. Iepușoara prinse a bate din tuspatru picioarele și-a sforăi, înfoindu-și coama. CAMILAR, N. I 224. Un vînt mare abura, Chica lui Gruia înfoia, Și turcu cînd îl vedea, De frica lui se îneca. ȘEZ. IX 173. ♦ (Despre păsări) A-și umfla penele. Cocoșul își trase capul de sub aripă, se înfoie. CAMILAR, N. II 251. Ați necăjit într-o zi... un păun care s-a înfoiat pe dată. PAS, Z. I 47. ◊ Tranz. Curcanii își înfoiau aripile spre cînii legați în lanțuri. CAMILAR, TEM. 240. ♦ Fig. (Despre oameni) A-și da aere. Ba da, ba da... se înfoie Neculăieș. SADOVEANU, P. M. 17. ♦ A se învîrti de colo-colo, a se roti. Pe lîngă ei se înfoiau, cu mîna la bărbie, cu spaimă de vrăbii în priviri, femeile. PAS, L. I 15. 2. Refl. (Despre pămînt și alte materiale) A-și mări volumul prin mărirea golurilor dintre granule (la săpare, la măcinare, prin absorbție de apă etc.). 3. Tranz. A întinde, a desface (ca pe niște foale). Înfoie armonica, scoțînd un început de cîntec prelung, sfîșietor. CAMILAR, N. II 197. DOOM
!înfoiá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfoáie, 1 pl. înfoiém; conj. să înfoáie; ger. înfoínd
înfoiase
ÎNFOIÁ, înfoiez și înfói, vb. I. 1. Refl. (Despre părul oamenilor și despre blana, coada sau coama anb malelor) A se umfla (ca niște foale), a se răsfira, a se zburli. ◊ Tranz. Iepușoara prinse a bate din tuspatru picioarele și-a sforăi, înfoindu-și coama. CAMILAR, N. I 224. Un vînt mare abura, Chica lui Gruia înfoia, Și turcu cînd îl vedea, De frica lui se îneca. ȘEZ. IX 173. ♦ (Despre păsări) A-și umfla penele. Cocoșul își trase capul de sub aripă, se înfoie. CAMILAR, N. II 251. Ați necăjit într-o zi... un păun care s-a înfoiat pe dată. PAS, Z. I 47. ◊ Tranz. Curcanii își înfoiau aripile spre cînii legați în lanțuri. CAMILAR, TEM. 240. ♦ Fig. (Despre oameni) A-și da aere. Ba da, ba da... se înfoie Neculăieș. SADOVEANU, P. M. 17. ♦ A se învîrti de colo-colo, a se roti. Pe lîngă ei se înfoiau, cu mîna la bărbie, cu spaimă de vrăbii în priviri, femeile. PAS, L. I 15. 2. Refl. (Despre pămînt și alte materiale) A-și mări volumul prin mărirea golurilor dintre granule (la săpare, la măcinare, prin absorbție de apă etc.). 3. Tranz. A întinde, a desface (ca pe niște foale). Înfoie armonica, scoțînd un început de cîntec prelung, sfîșietor. CAMILAR, N. II 197. DOOM
!înfoiá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfoáie, 1 pl. înfoiém; conj. să înfoáie; ger. înfoínd
înfoiasem
ÎNFOIÁ, înfoiez și înfói, vb. I. 1. Refl. (Despre părul oamenilor și despre blana, coada sau coama anb malelor) A se umfla (ca niște foale), a se răsfira, a se zburli. ◊ Tranz. Iepușoara prinse a bate din tuspatru picioarele și-a sforăi, înfoindu-și coama. CAMILAR, N. I 224. Un vînt mare abura, Chica lui Gruia înfoia, Și turcu cînd îl vedea, De frica lui se îneca. ȘEZ. IX 173. ♦ (Despre păsări) A-și umfla penele. Cocoșul își trase capul de sub aripă, se înfoie. CAMILAR, N. II 251. Ați necăjit într-o zi... un păun care s-a înfoiat pe dată. PAS, Z. I 47. ◊ Tranz. Curcanii își înfoiau aripile spre cînii legați în lanțuri. CAMILAR, TEM. 240. ♦ Fig. (Despre oameni) A-și da aere. Ba da, ba da... se înfoie Neculăieș. SADOVEANU, P. M. 17. ♦ A se învîrti de colo-colo, a se roti. Pe lîngă ei se înfoiau, cu mîna la bărbie, cu spaimă de vrăbii în priviri, femeile. PAS, L. I 15. 2. Refl. (Despre pămînt și alte materiale) A-și mări volumul prin mărirea golurilor dintre granule (la săpare, la măcinare, prin absorbție de apă etc.). 3. Tranz. A întinde, a desface (ca pe niște foale). Înfoie armonica, scoțînd un început de cîntec prelung, sfîșietor. CAMILAR, N. II 197. DOOM
!înfoiá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfoáie, 1 pl. înfoiém; conj. să înfoáie; ger. înfoínd
înfoiaseră
ÎNFOIÁ, înfoiez și înfói, vb. I. 1. Refl. (Despre părul oamenilor și despre blana, coada sau coama anb malelor) A se umfla (ca niște foale), a se răsfira, a se zburli. ◊ Tranz. Iepușoara prinse a bate din tuspatru picioarele și-a sforăi, înfoindu-și coama. CAMILAR, N. I 224. Un vînt mare abura, Chica lui Gruia înfoia, Și turcu cînd îl vedea, De frica lui se îneca. ȘEZ. IX 173. ♦ (Despre păsări) A-și umfla penele. Cocoșul își trase capul de sub aripă, se înfoie. CAMILAR, N. II 251. Ați necăjit într-o zi... un păun care s-a înfoiat pe dată. PAS, Z. I 47. ◊ Tranz. Curcanii își înfoiau aripile spre cînii legați în lanțuri. CAMILAR, TEM. 240. ♦ Fig. (Despre oameni) A-și da aere. Ba da, ba da... se înfoie Neculăieș. SADOVEANU, P. M. 17. ♦ A se învîrti de colo-colo, a se roti. Pe lîngă ei se înfoiau, cu mîna la bărbie, cu spaimă de vrăbii în priviri, femeile. PAS, L. I 15. 2. Refl. (Despre pămînt și alte materiale) A-și mări volumul prin mărirea golurilor dintre granule (la săpare, la măcinare, prin absorbție de apă etc.). 3. Tranz. A întinde, a desface (ca pe niște foale). Înfoie armonica, scoțînd un început de cîntec prelung, sfîșietor. CAMILAR, N. II 197. DOOM
!înfoiá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfoáie, 1 pl. înfoiém; conj. să înfoáie; ger. înfoínd
înfoiaserăm
ÎNFOIÁ, înfoiez și înfói, vb. I. 1. Refl. (Despre părul oamenilor și despre blana, coada sau coama anb malelor) A se umfla (ca niște foale), a se răsfira, a se zburli. ◊ Tranz. Iepușoara prinse a bate din tuspatru picioarele și-a sforăi, înfoindu-și coama. CAMILAR, N. I 224. Un vînt mare abura, Chica lui Gruia înfoia, Și turcu cînd îl vedea, De frica lui se îneca. ȘEZ. IX 173. ♦ (Despre păsări) A-și umfla penele. Cocoșul își trase capul de sub aripă, se înfoie. CAMILAR, N. II 251. Ați necăjit într-o zi... un păun care s-a înfoiat pe dată. PAS, Z. I 47. ◊ Tranz. Curcanii își înfoiau aripile spre cînii legați în lanțuri. CAMILAR, TEM. 240. ♦ Fig. (Despre oameni) A-și da aere. Ba da, ba da... se înfoie Neculăieș. SADOVEANU, P. M. 17. ♦ A se învîrti de colo-colo, a se roti. Pe lîngă ei se înfoiau, cu mîna la bărbie, cu spaimă de vrăbii în priviri, femeile. PAS, L. I 15. 2. Refl. (Despre pămînt și alte materiale) A-și mări volumul prin mărirea golurilor dintre granule (la săpare, la măcinare, prin absorbție de apă etc.). 3. Tranz. A întinde, a desface (ca pe niște foale). Înfoie armonica, scoțînd un început de cîntec prelung, sfîșietor. CAMILAR, N. II 197. DOOM
!înfoiá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfoáie, 1 pl. înfoiém; conj. să înfoáie; ger. înfoínd
înfoiaserăți
ÎNFOIÁ, înfoiez și înfói, vb. I. 1. Refl. (Despre părul oamenilor și despre blana, coada sau coama anb malelor) A se umfla (ca niște foale), a se răsfira, a se zburli. ◊ Tranz. Iepușoara prinse a bate din tuspatru picioarele și-a sforăi, înfoindu-și coama. CAMILAR, N. I 224. Un vînt mare abura, Chica lui Gruia înfoia, Și turcu cînd îl vedea, De frica lui se îneca. ȘEZ. IX 173. ♦ (Despre păsări) A-și umfla penele. Cocoșul își trase capul de sub aripă, se înfoie. CAMILAR, N. II 251. Ați necăjit într-o zi... un păun care s-a înfoiat pe dată. PAS, Z. I 47. ◊ Tranz. Curcanii își înfoiau aripile spre cînii legați în lanțuri. CAMILAR, TEM. 240. ♦ Fig. (Despre oameni) A-și da aere. Ba da, ba da... se înfoie Neculăieș. SADOVEANU, P. M. 17. ♦ A se învîrti de colo-colo, a se roti. Pe lîngă ei se înfoiau, cu mîna la bărbie, cu spaimă de vrăbii în priviri, femeile. PAS, L. I 15. 2. Refl. (Despre pămînt și alte materiale) A-și mări volumul prin mărirea golurilor dintre granule (la săpare, la măcinare, prin absorbție de apă etc.). 3. Tranz. A întinde, a desface (ca pe niște foale). Înfoie armonica, scoțînd un început de cîntec prelung, sfîșietor. CAMILAR, N. II 197. DOOM
!înfoiá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfoáie, 1 pl. înfoiém; conj. să înfoáie; ger. înfoínd
înfoiaseși
ÎNFOIÁ, înfoiez și înfói, vb. I. 1. Refl. (Despre părul oamenilor și despre blana, coada sau coama anb malelor) A se umfla (ca niște foale), a se răsfira, a se zburli. ◊ Tranz. Iepușoara prinse a bate din tuspatru picioarele și-a sforăi, înfoindu-și coama. CAMILAR, N. I 224. Un vînt mare abura, Chica lui Gruia înfoia, Și turcu cînd îl vedea, De frica lui se îneca. ȘEZ. IX 173. ♦ (Despre păsări) A-și umfla penele. Cocoșul își trase capul de sub aripă, se înfoie. CAMILAR, N. II 251. Ați necăjit într-o zi... un păun care s-a înfoiat pe dată. PAS, Z. I 47. ◊ Tranz. Curcanii își înfoiau aripile spre cînii legați în lanțuri. CAMILAR, TEM. 240. ♦ Fig. (Despre oameni) A-și da aere. Ba da, ba da... se înfoie Neculăieș. SADOVEANU, P. M. 17. ♦ A se învîrti de colo-colo, a se roti. Pe lîngă ei se înfoiau, cu mîna la bărbie, cu spaimă de vrăbii în priviri, femeile. PAS, L. I 15. 2. Refl. (Despre pămînt și alte materiale) A-și mări volumul prin mărirea golurilor dintre granule (la săpare, la măcinare, prin absorbție de apă etc.). 3. Tranz. A întinde, a desface (ca pe niște foale). Înfoie armonica, scoțînd un început de cîntec prelung, sfîșietor. CAMILAR, N. II 197. DOOM
!înfoiá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfoáie, 1 pl. înfoiém; conj. să înfoáie; ger. înfoínd
înfoiaseți
ÎNFOIÁ, înfoiez și înfói, vb. I. 1. Refl. (Despre părul oamenilor și despre blana, coada sau coama anb malelor) A se umfla (ca niște foale), a se răsfira, a se zburli. ◊ Tranz. Iepușoara prinse a bate din tuspatru picioarele și-a sforăi, înfoindu-și coama. CAMILAR, N. I 224. Un vînt mare abura, Chica lui Gruia înfoia, Și turcu cînd îl vedea, De frica lui se îneca. ȘEZ. IX 173. ♦ (Despre păsări) A-și umfla penele. Cocoșul își trase capul de sub aripă, se înfoie. CAMILAR, N. II 251. Ați necăjit într-o zi... un păun care s-a înfoiat pe dată. PAS, Z. I 47. ◊ Tranz. Curcanii își înfoiau aripile spre cînii legați în lanțuri. CAMILAR, TEM. 240. ♦ Fig. (Despre oameni) A-și da aere. Ba da, ba da... se înfoie Neculăieș. SADOVEANU, P. M. 17. ♦ A se învîrti de colo-colo, a se roti. Pe lîngă ei se înfoiau, cu mîna la bărbie, cu spaimă de vrăbii în priviri, femeile. PAS, L. I 15. 2. Refl. (Despre pămînt și alte materiale) A-și mări volumul prin mărirea golurilor dintre granule (la săpare, la măcinare, prin absorbție de apă etc.). 3. Tranz. A întinde, a desface (ca pe niște foale). Înfoie armonica, scoțînd un început de cîntec prelung, sfîșietor. CAMILAR, N. II 197. DOOM
!înfoiá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfoáie, 1 pl. înfoiém; conj. să înfoáie; ger. înfoínd
înfoiat
ÎNFOIÁ, înfoiez și înfói, vb. I. 1. Refl. (Despre părul oamenilor și despre blana, coada sau coama anb malelor) A se umfla (ca niște foale), a se răsfira, a se zburli. ◊ Tranz. Iepușoara prinse a bate din tuspatru picioarele și-a sforăi, înfoindu-și coama. CAMILAR, N. I 224. Un vînt mare abura, Chica lui Gruia înfoia, Și turcu cînd îl vedea, De frica lui se îneca. ȘEZ. IX 173. ♦ (Despre păsări) A-și umfla penele. Cocoșul își trase capul de sub aripă, se înfoie. CAMILAR, N. II 251. Ați necăjit într-o zi... un păun care s-a înfoiat pe dată. PAS, Z. I 47. ◊ Tranz. Curcanii își înfoiau aripile spre cînii legați în lanțuri. CAMILAR, TEM. 240. ♦ Fig. (Despre oameni) A-și da aere. Ba da, ba da... se înfoie Neculăieș. SADOVEANU, P. M. 17. ♦ A se învîrti de colo-colo, a se roti. Pe lîngă ei se înfoiau, cu mîna la bărbie, cu spaimă de vrăbii în priviri, femeile. PAS, L. I 15. 2. Refl. (Despre pămînt și alte materiale) A-și mări volumul prin mărirea golurilor dintre granule (la săpare, la măcinare, prin absorbție de apă etc.). 3. Tranz. A întinde, a desface (ca pe niște foale). Înfoie armonica, scoțînd un început de cîntec prelung, sfîșietor. CAMILAR, N. II 197. DOOM
!înfoiá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfoáie, 1 pl. înfoiém; conj. să înfoáie; ger. înfoínd
înfoiat
ÎNFOIÁT, -Ă, înfoiați, -te, adj. 1. (Rar) Desfăcut, umflat (asemenea foalelor). ♦ (Despre păsări) Cu penele umflate, răsfirate, zbârlite. ♦ (Despre haine) Larg, creț. 2. (Despre pământ) Afânat. – V. înfoia.
înfoiata
ÎNFOIÁT, -Ă, înfoiați, -te, adj. 1. (Rar) Desfăcut, umflat (asemenea foalelor). ♦ (Despre păsări) Cu penele umflate, răsfirate, zbârlite. ♦ (Despre haine) Larg, creț. 2. (Despre pământ) Afânat. – V. înfoia.
înfoiate
ÎNFOIÁT, -Ă, înfoiați, -te, adj. 1. (Rar) Desfăcut, umflat (asemenea foalelor). ♦ (Despre păsări) Cu penele umflate, răsfirate, zbârlite. ♦ (Despre haine) Larg, creț. 2. (Despre pământ) Afânat. – V. înfoia.
înfoiatei
ÎNFOIÁT, -Ă, înfoiați, -te, adj. 1. (Rar) Desfăcut, umflat (asemenea foalelor). ♦ (Despre păsări) Cu penele umflate, răsfirate, zbârlite. ♦ (Despre haine) Larg, creț. 2. (Despre pământ) Afânat. – V. înfoia.
înfoiatele
ÎNFOIÁT, -Ă, înfoiați, -te, adj. 1. (Rar) Desfăcut, umflat (asemenea foalelor). ♦ (Despre păsări) Cu penele umflate, răsfirate, zbârlite. ♦ (Despre haine) Larg, creț. 2. (Despre pământ) Afânat. – V. înfoia.
înfoiatelor
ÎNFOIÁT, -Ă, înfoiați, -te, adj. 1. (Rar) Desfăcut, umflat (asemenea foalelor). ♦ (Despre păsări) Cu penele umflate, răsfirate, zbârlite. ♦ (Despre haine) Larg, creț. 2. (Despre pământ) Afânat. – V. înfoia.
înfoiatul
ÎNFOIÁT, -Ă, înfoiați, -te, adj. 1. (Rar) Desfăcut, umflat (asemenea foalelor). ♦ (Despre păsări) Cu penele umflate, răsfirate, zbârlite. ♦ (Despre haine) Larg, creț. 2. (Despre pământ) Afânat. – V. înfoia.
înfoiatului
ÎNFOIÁT, -Ă, înfoiați, -te, adj. 1. (Rar) Desfăcut, umflat (asemenea foalelor). ♦ (Despre păsări) Cu penele umflate, răsfirate, zbârlite. ♦ (Despre haine) Larg, creț. 2. (Despre pământ) Afânat. – V. înfoia.
înfoiau
ÎNFOIÁ, înfoiez și înfói, vb. I. 1. Refl. (Despre părul oamenilor și despre blana, coada sau coama anb malelor) A se umfla (ca niște foale), a se răsfira, a se zburli. ◊ Tranz. Iepușoara prinse a bate din tuspatru picioarele și-a sforăi, înfoindu-și coama. CAMILAR, N. I 224. Un vînt mare abura, Chica lui Gruia înfoia, Și turcu cînd îl vedea, De frica lui se îneca. ȘEZ. IX 173. ♦ (Despre păsări) A-și umfla penele. Cocoșul își trase capul de sub aripă, se înfoie. CAMILAR, N. II 251. Ați necăjit într-o zi... un păun care s-a înfoiat pe dată. PAS, Z. I 47. ◊ Tranz. Curcanii își înfoiau aripile spre cînii legați în lanțuri. CAMILAR, TEM. 240. ♦ Fig. (Despre oameni) A-și da aere. Ba da, ba da... se înfoie Neculăieș. SADOVEANU, P. M. 17. ♦ A se învîrti de colo-colo, a se roti. Pe lîngă ei se înfoiau, cu mîna la bărbie, cu spaimă de vrăbii în priviri, femeile. PAS, L. I 15. 2. Refl. (Despre pămînt și alte materiale) A-și mări volumul prin mărirea golurilor dintre granule (la săpare, la măcinare, prin absorbție de apă etc.). 3. Tranz. A întinde, a desface (ca pe niște foale). Înfoie armonica, scoțînd un început de cîntec prelung, sfîșietor. CAMILAR, N. II 197. DOOM
!înfoiá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfoáie, 1 pl. înfoiém; conj. să înfoáie; ger. înfoínd
înfoiași
ÎNFOIÁ, înfoiez și înfói, vb. I. 1. Refl. (Despre părul oamenilor și despre blana, coada sau coama anb malelor) A se umfla (ca niște foale), a se răsfira, a se zburli. ◊ Tranz. Iepușoara prinse a bate din tuspatru picioarele și-a sforăi, înfoindu-și coama. CAMILAR, N. I 224. Un vînt mare abura, Chica lui Gruia înfoia, Și turcu cînd îl vedea, De frica lui se îneca. ȘEZ. IX 173. ♦ (Despre păsări) A-și umfla penele. Cocoșul își trase capul de sub aripă, se înfoie. CAMILAR, N. II 251. Ați necăjit într-o zi... un păun care s-a înfoiat pe dată. PAS, Z. I 47. ◊ Tranz. Curcanii își înfoiau aripile spre cînii legați în lanțuri. CAMILAR, TEM. 240. ♦ Fig. (Despre oameni) A-și da aere. Ba da, ba da... se înfoie Neculăieș. SADOVEANU, P. M. 17. ♦ A se învîrti de colo-colo, a se roti. Pe lîngă ei se înfoiau, cu mîna la bărbie, cu spaimă de vrăbii în priviri, femeile. PAS, L. I 15. 2. Refl. (Despre pămînt și alte materiale) A-și mări volumul prin mărirea golurilor dintre granule (la săpare, la măcinare, prin absorbție de apă etc.). 3. Tranz. A întinde, a desface (ca pe niște foale). Înfoie armonica, scoțînd un început de cîntec prelung, sfîșietor. CAMILAR, N. II 197. DOOM
!înfoiá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfoáie, 1 pl. înfoiém; conj. să înfoáie; ger. înfoínd
înfoiați
ÎNFOIÁ, înfoiez și înfói, vb. I. 1. Refl. (Despre părul oamenilor și despre blana, coada sau coama anb malelor) A se umfla (ca niște foale), a se răsfira, a se zburli. ◊ Tranz. Iepușoara prinse a bate din tuspatru picioarele și-a sforăi, înfoindu-și coama. CAMILAR, N. I 224. Un vînt mare abura, Chica lui Gruia înfoia, Și turcu cînd îl vedea, De frica lui se îneca. ȘEZ. IX 173. ♦ (Despre păsări) A-și umfla penele. Cocoșul își trase capul de sub aripă, se înfoie. CAMILAR, N. II 251. Ați necăjit într-o zi... un păun care s-a înfoiat pe dată. PAS, Z. I 47. ◊ Tranz. Curcanii își înfoiau aripile spre cînii legați în lanțuri. CAMILAR, TEM. 240. ♦ Fig. (Despre oameni) A-și da aere. Ba da, ba da... se înfoie Neculăieș. SADOVEANU, P. M. 17. ♦ A se învîrti de colo-colo, a se roti. Pe lîngă ei se înfoiau, cu mîna la bărbie, cu spaimă de vrăbii în priviri, femeile. PAS, L. I 15. 2. Refl. (Despre pămînt și alte materiale) A-și mări volumul prin mărirea golurilor dintre granule (la săpare, la măcinare, prin absorbție de apă etc.). 3. Tranz. A întinde, a desface (ca pe niște foale). Înfoie armonica, scoțînd un început de cîntec prelung, sfîșietor. CAMILAR, N. II 197. DOOM
!înfoiá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfoáie, 1 pl. înfoiém; conj. să înfoáie; ger. înfoínd
înfoiați
ÎNFOIÁT, -Ă, înfoiați, -te, adj. 1. (Rar) Desfăcut, umflat (asemenea foalelor). ♦ (Despre păsări) Cu penele umflate, răsfirate, zbârlite. ♦ (Despre haine) Larg, creț. 2. (Despre pământ) Afânat. – V. înfoia.
înfoiații
ÎNFOIÁT, -Ă, înfoiați, -te, adj. 1. (Rar) Desfăcut, umflat (asemenea foalelor). ♦ (Despre păsări) Cu penele umflate, răsfirate, zbârlite. ♦ (Despre haine) Larg, creț. 2. (Despre pământ) Afânat. – V. înfoia.
înfoiaților
ÎNFOIÁT, -Ă, înfoiați, -te, adj. 1. (Rar) Desfăcut, umflat (asemenea foalelor). ♦ (Despre păsări) Cu penele umflate, răsfirate, zbârlite. ♦ (Despre haine) Larg, creț. 2. (Despre pământ) Afânat. – V. înfoia.
înfoie
ÎNFOIÁ, înfoiez și înfói, vb. I. 1. Refl. (Despre părul oamenilor și despre blana, coada sau coama anb malelor) A se umfla (ca niște foale), a se răsfira, a se zburli. ◊ Tranz. Iepușoara prinse a bate din tuspatru picioarele și-a sforăi, înfoindu-și coama. CAMILAR, N. I 224. Un vînt mare abura, Chica lui Gruia înfoia, Și turcu cînd îl vedea, De frica lui se îneca. ȘEZ. IX 173. ♦ (Despre păsări) A-și umfla penele. Cocoșul își trase capul de sub aripă, se înfoie. CAMILAR, N. II 251. Ați necăjit într-o zi... un păun care s-a înfoiat pe dată. PAS, Z. I 47. ◊ Tranz. Curcanii își înfoiau aripile spre cînii legați în lanțuri. CAMILAR, TEM. 240. ♦ Fig. (Despre oameni) A-și da aere. Ba da, ba da... se înfoie Neculăieș. SADOVEANU, P. M. 17. ♦ A se învîrti de colo-colo, a se roti. Pe lîngă ei se înfoiau, cu mîna la bărbie, cu spaimă de vrăbii în priviri, femeile. PAS, L. I 15. 2. Refl. (Despre pămînt și alte materiale) A-și mări volumul prin mărirea golurilor dintre granule (la săpare, la măcinare, prin absorbție de apă etc.). 3. Tranz. A întinde, a desface (ca pe niște foale). Înfoie armonica, scoțînd un început de cîntec prelung, sfîșietor. CAMILAR, N. II 197. DOOM
!înfoiá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfoáie, 1 pl. înfoiém; conj. să înfoáie; ger. înfoínd
înfoiem
ÎNFOIÁ, înfoiez și înfói, vb. I. 1. Refl. (Despre părul oamenilor și despre blana, coada sau coama anb malelor) A se umfla (ca niște foale), a se răsfira, a se zburli. ◊ Tranz. Iepușoara prinse a bate din tuspatru picioarele și-a sforăi, înfoindu-și coama. CAMILAR, N. I 224. Un vînt mare abura, Chica lui Gruia înfoia, Și turcu cînd îl vedea, De frica lui se îneca. ȘEZ. IX 173. ♦ (Despre păsări) A-și umfla penele. Cocoșul își trase capul de sub aripă, se înfoie. CAMILAR, N. II 251. Ați necăjit într-o zi... un păun care s-a înfoiat pe dată. PAS, Z. I 47. ◊ Tranz. Curcanii își înfoiau aripile spre cînii legați în lanțuri. CAMILAR, TEM. 240. ♦ Fig. (Despre oameni) A-și da aere. Ba da, ba da... se înfoie Neculăieș. SADOVEANU, P. M. 17. ♦ A se învîrti de colo-colo, a se roti. Pe lîngă ei se înfoiau, cu mîna la bărbie, cu spaimă de vrăbii în priviri, femeile. PAS, L. I 15. 2. Refl. (Despre pămînt și alte materiale) A-și mări volumul prin mărirea golurilor dintre granule (la săpare, la măcinare, prin absorbție de apă etc.). 3. Tranz. A întinde, a desface (ca pe niște foale). Înfoie armonica, scoțînd un început de cîntec prelung, sfîșietor. CAMILAR, N. II 197. DOOM
!înfoiá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfoáie, 1 pl. înfoiém; conj. să înfoáie; ger. înfoínd
înfoiere
ÎNFOIÁ, înfoiez și înfói, vb. I. 1. Refl. (Despre părul oamenilor și despre blana, coada sau coama anb malelor) A se umfla (ca niște foale), a se răsfira, a se zburli. ◊ Tranz. Iepușoara prinse a bate din tuspatru picioarele și-a sforăi, înfoindu-și coama. CAMILAR, N. I 224. Un vînt mare abura, Chica lui Gruia înfoia, Și turcu cînd îl vedea, De frica lui se îneca. ȘEZ. IX 173. ♦ (Despre păsări) A-și umfla penele. Cocoșul își trase capul de sub aripă, se înfoie. CAMILAR, N. II 251. Ați necăjit într-o zi... un păun care s-a înfoiat pe dată. PAS, Z. I 47. ◊ Tranz. Curcanii își înfoiau aripile spre cînii legați în lanțuri. CAMILAR, TEM. 240. ♦ Fig. (Despre oameni) A-și da aere. Ba da, ba da... se înfoie Neculăieș. SADOVEANU, P. M. 17. ♦ A se învîrti de colo-colo, a se roti. Pe lîngă ei se înfoiau, cu mîna la bărbie, cu spaimă de vrăbii în priviri, femeile. PAS, L. I 15. 2. Refl. (Despre pămînt și alte materiale) A-și mări volumul prin mărirea golurilor dintre granule (la săpare, la măcinare, prin absorbție de apă etc.). 3. Tranz. A întinde, a desface (ca pe niște foale). Înfoie armonica, scoțînd un început de cîntec prelung, sfîșietor. CAMILAR, N. II 197. DOOM
!înfoiá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfoáie, 1 pl. înfoiém; conj. să înfoáie; ger. înfoínd
înfoiere
ÎNFOIÉRE, înfoieri, s. f. Acțiunea de a (se) înfoia și rezultatul ei. – V. înfoia. DOOM
înfoiére s. f., g.-d. art. înfoiérii; pl. înfoiéri
înfoierea
ÎNFOIÉRE, înfoieri, s. f. Acțiunea de a (se) înfoia și rezultatul ei. – V. înfoia. DOOM
înfoiére s. f., g.-d. art. înfoiérii; pl. înfoiéri
înfoieri
ÎNFOIÉRE, înfoieri, s. f. Acțiunea de a (se) înfoia și rezultatul ei. – V. înfoia. DOOM
înfoiére s. f., g.-d. art. înfoiérii; pl. înfoiéri
înfoierii
ÎNFOIÉRE, înfoieri, s. f. Acțiunea de a (se) înfoia și rezultatul ei. – V. înfoia. DOOM
înfoiére s. f., g.-d. art. înfoiérii; pl. înfoiéri
înfoierile
ÎNFOIÉRE, înfoieri, s. f. Acțiunea de a (se) înfoia și rezultatul ei. – V. înfoia. DOOM
înfoiére s. f., g.-d. art. înfoiérii; pl. înfoiéri
înfoierilor
ÎNFOIÉRE, înfoieri, s. f. Acțiunea de a (se) înfoia și rezultatul ei. – V. înfoia. DOOM
înfoiére s. f., g.-d. art. înfoiérii; pl. înfoiéri
înfoind
ÎNFOIÁ, înfoiez și înfói, vb. I. 1. Refl. (Despre părul oamenilor și despre blana, coada sau coama anb malelor) A se umfla (ca niște foale), a se răsfira, a se zburli. ◊ Tranz. Iepușoara prinse a bate din tuspatru picioarele și-a sforăi, înfoindu-și coama. CAMILAR, N. I 224. Un vînt mare abura, Chica lui Gruia înfoia, Și turcu cînd îl vedea, De frica lui se îneca. ȘEZ. IX 173. ♦ (Despre păsări) A-și umfla penele. Cocoșul își trase capul de sub aripă, se înfoie. CAMILAR, N. II 251. Ați necăjit într-o zi... un păun care s-a înfoiat pe dată. PAS, Z. I 47. ◊ Tranz. Curcanii își înfoiau aripile spre cînii legați în lanțuri. CAMILAR, TEM. 240. ♦ Fig. (Despre oameni) A-și da aere. Ba da, ba da... se înfoie Neculăieș. SADOVEANU, P. M. 17. ♦ A se învîrti de colo-colo, a se roti. Pe lîngă ei se înfoiau, cu mîna la bărbie, cu spaimă de vrăbii în priviri, femeile. PAS, L. I 15. 2. Refl. (Despre pămînt și alte materiale) A-și mări volumul prin mărirea golurilor dintre granule (la săpare, la măcinare, prin absorbție de apă etc.). 3. Tranz. A întinde, a desface (ca pe niște foale). Înfoie armonica, scoțînd un început de cîntec prelung, sfîșietor. CAMILAR, N. II 197. DOOM
!înfoiá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfoáie, 1 pl. înfoiém; conj. să înfoáie; ger. înfoínd
înfoltit
ÎNFOLTÍT, -Ă, înfoltiți, -te, adj. (Reg., despre animale) Cu burta mare. – Din în- + folte.
înfometa
ÎNFOMETÁ, înfometez, vb. I. Tranz. A face să flămânzească; a constrânge prin foame. – În + foamete. DOOM
înfometá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfometeáză
înfometai
ÎNFOMETÁ, înfometez, vb. I. Tranz. A face să flămânzească; a constrânge prin foame. – În + foamete. DOOM
înfometá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfometeáză
înfometam
ÎNFOMETÁ, înfometez, vb. I. Tranz. A face să flămânzească; a constrânge prin foame. – În + foamete. DOOM
înfometá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfometeáză
înfometare
ÎNFOMETÁ, înfometez, vb. I. Tranz. A face să flămânzească; a constrânge prin foame. – În + foamete. DOOM
înfometá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfometeáză
înfometare
ÎNFOMETÁRE s. f. Acțiunea de a înfometa și rezultatul ei. – V. înfometa. DOOM
înfometáre s. f., g.-d. art. înfometắrii
înfometarea
ÎNFOMETÁRE s. f. Acțiunea de a înfometa și rezultatul ei. – V. înfometa. DOOM
înfometáre s. f., g.-d. art. înfometắrii
înfometară
ÎNFOMETÁ, înfometez, vb. I. Tranz. A face să flămânzească; a constrânge prin foame. – În + foamete. DOOM
înfometá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfometeáză
înfometarăm
ÎNFOMETÁ, înfometez, vb. I. Tranz. A face să flămânzească; a constrânge prin foame. – În + foamete. DOOM
înfometá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfometeáză
înfometarăți
ÎNFOMETÁ, înfometez, vb. I. Tranz. A face să flămânzească; a constrânge prin foame. – În + foamete. DOOM
înfometá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfometeáză
înfometase
ÎNFOMETÁ, înfometez, vb. I. Tranz. A face să flămânzească; a constrânge prin foame. – În + foamete. DOOM
înfometá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfometeáză
înfometasem
ÎNFOMETÁ, înfometez, vb. I. Tranz. A face să flămânzească; a constrânge prin foame. – În + foamete. DOOM
înfometá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfometeáză
înfometaseră
ÎNFOMETÁ, înfometez, vb. I. Tranz. A face să flămânzească; a constrânge prin foame. – În + foamete. DOOM
înfometá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfometeáză
înfometaserăm
ÎNFOMETÁ, înfometez, vb. I. Tranz. A face să flămânzească; a constrânge prin foame. – În + foamete. DOOM
înfometá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfometeáză
înfometaserăți
ÎNFOMETÁ, înfometez, vb. I. Tranz. A face să flămânzească; a constrânge prin foame. – În + foamete. DOOM
înfometá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfometeáză
înfometaseși
ÎNFOMETÁ, înfometez, vb. I. Tranz. A face să flămânzească; a constrânge prin foame. – În + foamete. DOOM
înfometá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfometeáză
înfometaseți
ÎNFOMETÁ, înfometez, vb. I. Tranz. A face să flămânzească; a constrânge prin foame. – În + foamete. DOOM
înfometá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfometeáză
înfometat
ÎNFOMETÁ, înfometez, vb. I. Tranz. A face să flămânzească; a constrânge prin foame. – În + foamete. DOOM
înfometá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfometeáză
înfometat
ÎNFOMETÁT, -Ă, înfometați, -te, adj. Care suferă de foame; flămând, flămânzit, famelic. – V. înfometa.
înfometata
ÎNFOMETÁT, -Ă, înfometați, -te, adj. Care suferă de foame; flămând, flămânzit, famelic. – V. înfometa.
înfometate
ÎNFOMETÁT, -Ă, înfometați, -te, adj. Care suferă de foame; flămând, flămânzit, famelic. – V. înfometa.
înfometatei
ÎNFOMETÁT, -Ă, înfometați, -te, adj. Care suferă de foame; flămând, flămânzit, famelic. – V. înfometa.
înfometatele
ÎNFOMETÁT, -Ă, înfometați, -te, adj. Care suferă de foame; flămând, flămânzit, famelic. – V. înfometa.
înfometatelor
ÎNFOMETÁT, -Ă, înfometați, -te, adj. Care suferă de foame; flămând, flămânzit, famelic. – V. înfometa.
înfometatul
ÎNFOMETÁT, -Ă, înfometați, -te, adj. Care suferă de foame; flămând, flămânzit, famelic. – V. înfometa.
înfometatului
ÎNFOMETÁT, -Ă, înfometați, -te, adj. Care suferă de foame; flămând, flămânzit, famelic. – V. înfometa.
înfometau
ÎNFOMETÁ, înfometez, vb. I. Tranz. A face să flămânzească; a constrânge prin foame. – În + foamete. DOOM
înfometá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfometeáză
înfometași
ÎNFOMETÁ, înfometez, vb. I. Tranz. A face să flămânzească; a constrânge prin foame. – În + foamete. DOOM
înfometá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfometeáză
înfometați
ÎNFOMETÁ, înfometez, vb. I. Tranz. A face să flămânzească; a constrânge prin foame. – În + foamete. DOOM
înfometá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfometeáză
înfometați
ÎNFOMETÁT, -Ă, înfometați, -te, adj. Care suferă de foame; flămând, flămânzit, famelic. – V. înfometa.
înfometații
ÎNFOMETÁT, -Ă, înfometați, -te, adj. Care suferă de foame; flămând, flămânzit, famelic. – V. înfometa.
înfometaților
ÎNFOMETÁT, -Ă, înfometați, -te, adj. Care suferă de foame; flămând, flămânzit, famelic. – V. înfometa.
înfometează
ÎNFOMETÁ, înfometez, vb. I. Tranz. A face să flămânzească; a constrânge prin foame. – În + foamete. DOOM
înfometá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfometeáză
înfometez
ÎNFOMETÁ, înfometez, vb. I. Tranz. A face să flămânzească; a constrânge prin foame. – În + foamete. DOOM
înfometá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfometeáză
înfometeze
ÎNFOMETÁ, înfometez, vb. I. Tranz. A face să flămânzească; a constrânge prin foame. – În + foamete. DOOM
înfometá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfometeáză
înfometezi
ÎNFOMETÁ, înfometez, vb. I. Tranz. A face să flămânzească; a constrânge prin foame. – În + foamete. DOOM
înfometá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfometeáză
înfometând
ÎNFOMETÁ, înfometez, vb. I. Tranz. A face să flămânzească; a constrânge prin foame. – În + foamete. DOOM
înfometá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfometeáză
înfometînd
ÎNFOMETÁ, înfometez, vb. I. Tranz. A face să flămânzească; a constrânge prin foame. – În + foamete. DOOM
înfometá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfometeáză
înfometări
ÎNFOMETÁRE s. f. Acțiunea de a înfometa și rezultatul ei. – V. înfometa. DOOM
înfometáre s. f., g.-d. art. înfometắrii
înfometării
ÎNFOMETÁRE s. f. Acțiunea de a înfometa și rezultatul ei. – V. înfometa. DOOM
înfometáre s. f., g.-d. art. înfometắrii
înfometările
ÎNFOMETÁRE s. f. Acțiunea de a înfometa și rezultatul ei. – V. înfometa. DOOM
înfometáre s. f., g.-d. art. înfometắrii
înfometărilor
ÎNFOMETÁRE s. f. Acțiunea de a înfometa și rezultatul ei. – V. înfometa. DOOM
înfometáre s. f., g.-d. art. înfometắrii
înforma
ÎNFORMÁ, înformez, vb. I. Tranz. (Învechit) A forma, a alcătui. Neasemănările înformează... geniul limbilor și desparte o limbă de alta. RUSSO, S. 87. [Hotarul județului] apucă pe la Mihăileni... înformînd un cot cu Molnița. I. IONESCU, D. 10.
înformare
ÎNFORMÁ, înformez, vb. I. Tranz. (Învechit) A forma, a alcătui. Neasemănările înformează... geniul limbilor și desparte o limbă de alta. RUSSO, S. 87. [Hotarul județului] apucă pe la Mihăileni... înformînd un cot cu Molnița. I. IONESCU, D. 10.
înfric
ÎNFRICÁ vb. I. Refl. (Înv.; folosit la timpurile trecute) A se înfricoșa. – În + frică. DOOM
înfricá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. înfríc, perf. s. 1 sg. înfricái; conj. să înfríce
înfrica
ÎNFRICÁ vb. I. Refl. (Înv.; folosit la timpurile trecute) A se înfricoșa. – În + frică. DOOM
înfricá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. înfríc, perf. s. 1 sg. înfricái; conj. să înfríce
înfricai
ÎNFRICÁ vb. I. Refl. (Înv.; folosit la timpurile trecute) A se înfricoșa. – În + frică. DOOM
înfricá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. înfríc, perf. s. 1 sg. înfricái; conj. să înfríce
înfricam
ÎNFRICÁ vb. I. Refl. (Înv.; folosit la timpurile trecute) A se înfricoșa. – În + frică. DOOM
înfricá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. înfríc, perf. s. 1 sg. înfricái; conj. să înfríce
înfricare
ÎNFRICÁ vb. I. Refl. (Înv.; folosit la timpurile trecute) A se înfricoșa. – În + frică. DOOM
înfricá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. înfríc, perf. s. 1 sg. înfricái; conj. să înfríce
înfricară
ÎNFRICÁ vb. I. Refl. (Înv.; folosit la timpurile trecute) A se înfricoșa. – În + frică. DOOM
înfricá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. înfríc, perf. s. 1 sg. înfricái; conj. să înfríce
înfricarăm
ÎNFRICÁ vb. I. Refl. (Înv.; folosit la timpurile trecute) A se înfricoșa. – În + frică. DOOM
înfricá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. înfríc, perf. s. 1 sg. înfricái; conj. să înfríce
înfricarăți
ÎNFRICÁ vb. I. Refl. (Înv.; folosit la timpurile trecute) A se înfricoșa. – În + frică. DOOM
înfricá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. înfríc, perf. s. 1 sg. înfricái; conj. să înfríce
înfricase
ÎNFRICÁ vb. I. Refl. (Înv.; folosit la timpurile trecute) A se înfricoșa. – În + frică. DOOM
înfricá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. înfríc, perf. s. 1 sg. înfricái; conj. să înfríce
înfricasem
ÎNFRICÁ vb. I. Refl. (Înv.; folosit la timpurile trecute) A se înfricoșa. – În + frică. DOOM
înfricá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. înfríc, perf. s. 1 sg. înfricái; conj. să înfríce
înfricaseră
ÎNFRICÁ vb. I. Refl. (Înv.; folosit la timpurile trecute) A se înfricoșa. – În + frică. DOOM
înfricá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. înfríc, perf. s. 1 sg. înfricái; conj. să înfríce
înfricaserăm
ÎNFRICÁ vb. I. Refl. (Înv.; folosit la timpurile trecute) A se înfricoșa. – În + frică. DOOM
înfricá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. înfríc, perf. s. 1 sg. înfricái; conj. să înfríce
înfricaserăți
ÎNFRICÁ vb. I. Refl. (Înv.; folosit la timpurile trecute) A se înfricoșa. – În + frică. DOOM
înfricá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. înfríc, perf. s. 1 sg. înfricái; conj. să înfríce
înfricaseși
ÎNFRICÁ vb. I. Refl. (Înv.; folosit la timpurile trecute) A se înfricoșa. – În + frică. DOOM
înfricá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. înfríc, perf. s. 1 sg. înfricái; conj. să înfríce
înfricaseți
ÎNFRICÁ vb. I. Refl. (Înv.; folosit la timpurile trecute) A se înfricoșa. – În + frică. DOOM
înfricá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. înfríc, perf. s. 1 sg. înfricái; conj. să înfríce
înfricat
ÎNFRICÁ vb. I. Refl. (Înv.; folosit la timpurile trecute) A se înfricoșa. – În + frică. DOOM
înfricá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. înfríc, perf. s. 1 sg. înfricái; conj. să înfríce
înfricat
ÎNFRICÁT, -Ă, înfricați, -te, adj. (Înv.) înfricoșat. – V. înfrica.
înfricata
ÎNFRICÁT, -Ă, înfricați, -te, adj. (Înv.) înfricoșat. – V. înfrica.
înfricate
ÎNFRICÁT, -Ă, înfricați, -te, adj. (Înv.) înfricoșat. – V. înfrica.
înfricatei
ÎNFRICÁT, -Ă, înfricați, -te, adj. (Înv.) înfricoșat. – V. înfrica.
înfricatele
ÎNFRICÁT, -Ă, înfricați, -te, adj. (Înv.) înfricoșat. – V. înfrica.
înfricatelor
ÎNFRICÁT, -Ă, înfricați, -te, adj. (Înv.) înfricoșat. – V. înfrica.
înfricatul
ÎNFRICÁT, -Ă, înfricați, -te, adj. (Înv.) înfricoșat. – V. înfrica.
înfricatului
ÎNFRICÁT, -Ă, înfricați, -te, adj. (Înv.) înfricoșat. – V. înfrica.
înfricau
ÎNFRICÁ vb. I. Refl. (Înv.; folosit la timpurile trecute) A se înfricoșa. – În + frică. DOOM
înfricá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. înfríc, perf. s. 1 sg. înfricái; conj. să înfríce
înfricași
ÎNFRICÁ vb. I. Refl. (Înv.; folosit la timpurile trecute) A se înfricoșa. – În + frică. DOOM
înfricá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. înfríc, perf. s. 1 sg. înfricái; conj. să înfríce
înfricați
ÎNFRICÁ vb. I. Refl. (Înv.; folosit la timpurile trecute) A se înfricoșa. – În + frică. DOOM
înfricá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. înfríc, perf. s. 1 sg. înfricái; conj. să înfríce
înfricați
ÎNFRICÁT, -Ă, înfricați, -te, adj. (Înv.) înfricoșat. – V. înfrica.
înfricații
ÎNFRICÁT, -Ă, înfricați, -te, adj. (Înv.) înfricoșat. – V. înfrica.
înfricaților
ÎNFRICÁT, -Ă, înfricați, -te, adj. (Înv.) înfricoșat. – V. înfrica.
înfrice
ÎNFRICÁ vb. I. Refl. (Înv.; folosit la timpurile trecute) A se înfricoșa. – În + frică. DOOM
înfricá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. înfríc, perf. s. 1 sg. înfricái; conj. să înfríce
înfrici
ÎNFRICÁ vb. I. Refl. (Înv.; folosit la timpurile trecute) A se înfricoșa. – În + frică. DOOM
înfricá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. înfríc, perf. s. 1 sg. înfricái; conj. să înfríce
înfricoșa
ÎNFRICOȘÁ, înfricoșez, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a face pe cineva să fie cuprins de frică; a (se) înspăimânta; a (se) îngrozi, a se înfrica. – În + fricos. DOOM
înfricoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfricoșeáză, 1 pl. înfricoșắm; conj. prez. 3 să înfricoșéze; ger. înfricoșấnd
înfricoșai
ÎNFRICOȘÁ, înfricoșez, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a face pe cineva să fie cuprins de frică; a (se) înspăimânta; a (se) îngrozi, a se înfrica. – În + fricos. DOOM
înfricoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfricoșeáză, 1 pl. înfricoșắm; conj. prez. 3 să înfricoșéze; ger. înfricoșấnd
înfricoșam
ÎNFRICOȘÁ, înfricoșez, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a face pe cineva să fie cuprins de frică; a (se) înspăimânta; a (se) îngrozi, a se înfrica. – În + fricos. DOOM
înfricoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfricoșeáză, 1 pl. înfricoșắm; conj. prez. 3 să înfricoșéze; ger. înfricoșấnd
înfricoșare
ÎNFRICOȘÁ, înfricoșez, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a face pe cineva să fie cuprins de frică; a (se) înspăimânta; a (se) îngrozi, a se înfrica. – În + fricos. DOOM
înfricoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfricoșeáză, 1 pl. înfricoșắm; conj. prez. 3 să înfricoșéze; ger. înfricoșấnd
înfricoșare
ÎNFRICOȘÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înfricoșa; frică; intimidare. – V. înfricoșa. DOOM
înfricoșáre s. f., g.-d. art. înfricoșắrii
înfricoșarea
ÎNFRICOȘÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înfricoșa; frică; intimidare. – V. înfricoșa. DOOM
înfricoșáre s. f., g.-d. art. înfricoșắrii
înfricoșară
ÎNFRICOȘÁ, înfricoșez, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a face pe cineva să fie cuprins de frică; a (se) înspăimânta; a (se) îngrozi, a se înfrica. – În + fricos. DOOM
înfricoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfricoșeáză, 1 pl. înfricoșắm; conj. prez. 3 să înfricoșéze; ger. înfricoșấnd
înfricoșarăm
ÎNFRICOȘÁ, înfricoșez, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a face pe cineva să fie cuprins de frică; a (se) înspăimânta; a (se) îngrozi, a se înfrica. – În + fricos. DOOM
înfricoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfricoșeáză, 1 pl. înfricoșắm; conj. prez. 3 să înfricoșéze; ger. înfricoșấnd
înfricoșarăți
ÎNFRICOȘÁ, înfricoșez, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a face pe cineva să fie cuprins de frică; a (se) înspăimânta; a (se) îngrozi, a se înfrica. – În + fricos. DOOM
înfricoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfricoșeáză, 1 pl. înfricoșắm; conj. prez. 3 să înfricoșéze; ger. înfricoșấnd
înfricoșase
ÎNFRICOȘÁ, înfricoșez, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a face pe cineva să fie cuprins de frică; a (se) înspăimânta; a (se) îngrozi, a se înfrica. – În + fricos. DOOM
înfricoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfricoșeáză, 1 pl. înfricoșắm; conj. prez. 3 să înfricoșéze; ger. înfricoșấnd
înfricoșasem
ÎNFRICOȘÁ, înfricoșez, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a face pe cineva să fie cuprins de frică; a (se) înspăimânta; a (se) îngrozi, a se înfrica. – În + fricos. DOOM
înfricoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfricoșeáză, 1 pl. înfricoșắm; conj. prez. 3 să înfricoșéze; ger. înfricoșấnd
înfricoșaseră
ÎNFRICOȘÁ, înfricoșez, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a face pe cineva să fie cuprins de frică; a (se) înspăimânta; a (se) îngrozi, a se înfrica. – În + fricos. DOOM
înfricoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfricoșeáză, 1 pl. înfricoșắm; conj. prez. 3 să înfricoșéze; ger. înfricoșấnd
înfricoșaserăm
ÎNFRICOȘÁ, înfricoșez, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a face pe cineva să fie cuprins de frică; a (se) înspăimânta; a (se) îngrozi, a se înfrica. – În + fricos. DOOM
înfricoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfricoșeáză, 1 pl. înfricoșắm; conj. prez. 3 să înfricoșéze; ger. înfricoșấnd
înfricoșaserăți
ÎNFRICOȘÁ, înfricoșez, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a face pe cineva să fie cuprins de frică; a (se) înspăimânta; a (se) îngrozi, a se înfrica. – În + fricos. DOOM
înfricoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfricoșeáză, 1 pl. înfricoșắm; conj. prez. 3 să înfricoșéze; ger. înfricoșấnd
înfricoșaseși
ÎNFRICOȘÁ, înfricoșez, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a face pe cineva să fie cuprins de frică; a (se) înspăimânta; a (se) îngrozi, a se înfrica. – În + fricos. DOOM
înfricoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfricoșeáză, 1 pl. înfricoșắm; conj. prez. 3 să înfricoșéze; ger. înfricoșấnd
înfricoșaseți
ÎNFRICOȘÁ, înfricoșez, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a face pe cineva să fie cuprins de frică; a (se) înspăimânta; a (se) îngrozi, a se înfrica. – În + fricos. DOOM
înfricoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfricoșeáză, 1 pl. înfricoșắm; conj. prez. 3 să înfricoșéze; ger. înfricoșấnd
înfricoșat
ÎNFRICOȘÁ, înfricoșez, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a face pe cineva să fie cuprins de frică; a (se) înspăimânta; a (se) îngrozi, a se înfrica. – În + fricos. DOOM
înfricoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfricoșeáză, 1 pl. înfricoșắm; conj. prez. 3 să înfricoșéze; ger. înfricoșấnd
înfricoșat
ÎNFRICOȘÁT, -Ă, înfricoșați, -te, adj. Cuprins de frică; speriat2, înspăimântat, îngrozit, înfricat. ♦ Înfiorător, înspăimântător. ♦ (Reg., cu valoare de superlativ) Teribil, grozav. – V. înfricoșa.
înfricoșata
ÎNFRICOȘÁT, -Ă, înfricoșați, -te, adj. Cuprins de frică; speriat2, înspăimântat, îngrozit, înfricat. ♦ Înfiorător, înspăimântător. ♦ (Reg., cu valoare de superlativ) Teribil, grozav. – V. înfricoșa.
înfricoșate
ÎNFRICOȘÁT, -Ă, înfricoșați, -te, adj. Cuprins de frică; speriat2, înspăimântat, îngrozit, înfricat. ♦ Înfiorător, înspăimântător. ♦ (Reg., cu valoare de superlativ) Teribil, grozav. – V. înfricoșa.
înfricoșatei
ÎNFRICOȘÁT, -Ă, înfricoșați, -te, adj. Cuprins de frică; speriat2, înspăimântat, îngrozit, înfricat. ♦ Înfiorător, înspăimântător. ♦ (Reg., cu valoare de superlativ) Teribil, grozav. – V. înfricoșa.
înfricoșatele
ÎNFRICOȘÁT, -Ă, înfricoșați, -te, adj. Cuprins de frică; speriat2, înspăimântat, îngrozit, înfricat. ♦ Înfiorător, înspăimântător. ♦ (Reg., cu valoare de superlativ) Teribil, grozav. – V. înfricoșa.
înfricoșatelor
ÎNFRICOȘÁT, -Ă, înfricoșați, -te, adj. Cuprins de frică; speriat2, înspăimântat, îngrozit, înfricat. ♦ Înfiorător, înspăimântător. ♦ (Reg., cu valoare de superlativ) Teribil, grozav. – V. înfricoșa.
înfricoșatul
ÎNFRICOȘÁT, -Ă, înfricoșați, -te, adj. Cuprins de frică; speriat2, înspăimântat, îngrozit, înfricat. ♦ Înfiorător, înspăimântător. ♦ (Reg., cu valoare de superlativ) Teribil, grozav. – V. înfricoșa.
înfricoșatului
ÎNFRICOȘÁT, -Ă, înfricoșați, -te, adj. Cuprins de frică; speriat2, înspăimântat, îngrozit, înfricat. ♦ Înfiorător, înspăimântător. ♦ (Reg., cu valoare de superlativ) Teribil, grozav. – V. înfricoșa.
înfricoșau
ÎNFRICOȘÁ, înfricoșez, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a face pe cineva să fie cuprins de frică; a (se) înspăimânta; a (se) îngrozi, a se înfrica. – În + fricos. DOOM
înfricoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfricoșeáză, 1 pl. înfricoșắm; conj. prez. 3 să înfricoșéze; ger. înfricoșấnd
înfricoșași
ÎNFRICOȘÁ, înfricoșez, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a face pe cineva să fie cuprins de frică; a (se) înspăimânta; a (se) îngrozi, a se înfrica. – În + fricos. DOOM
înfricoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfricoșeáză, 1 pl. înfricoșắm; conj. prez. 3 să înfricoșéze; ger. înfricoșấnd
înfricoșați
ÎNFRICOȘÁ, înfricoșez, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a face pe cineva să fie cuprins de frică; a (se) înspăimânta; a (se) îngrozi, a se înfrica. – În + fricos. DOOM
înfricoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfricoșeáză, 1 pl. înfricoșắm; conj. prez. 3 să înfricoșéze; ger. înfricoșấnd
înfricoșați
ÎNFRICOȘÁT, -Ă, înfricoșați, -te, adj. Cuprins de frică; speriat2, înspăimântat, îngrozit, înfricat. ♦ Înfiorător, înspăimântător. ♦ (Reg., cu valoare de superlativ) Teribil, grozav. – V. înfricoșa.
înfricoșații
ÎNFRICOȘÁT, -Ă, înfricoșați, -te, adj. Cuprins de frică; speriat2, înspăimântat, îngrozit, înfricat. ♦ Înfiorător, înspăimântător. ♦ (Reg., cu valoare de superlativ) Teribil, grozav. – V. înfricoșa.
înfricoșaților
ÎNFRICOȘÁT, -Ă, înfricoșați, -te, adj. Cuprins de frică; speriat2, înspăimântat, îngrozit, înfricat. ♦ Înfiorător, înspăimântător. ♦ (Reg., cu valoare de superlativ) Teribil, grozav. – V. înfricoșa.
înfricoșează
ÎNFRICOȘÁ, înfricoșez, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a face pe cineva să fie cuprins de frică; a (se) înspăimânta; a (se) îngrozi, a se înfrica. – În + fricos. DOOM
înfricoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfricoșeáză, 1 pl. înfricoșắm; conj. prez. 3 să înfricoșéze; ger. înfricoșấnd
înfricoșez
ÎNFRICOȘÁ, înfricoșez, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a face pe cineva să fie cuprins de frică; a (se) înspăimânta; a (se) îngrozi, a se înfrica. – În + fricos. DOOM
înfricoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfricoșeáză, 1 pl. înfricoșắm; conj. prez. 3 să înfricoșéze; ger. înfricoșấnd
înfricoșeze
ÎNFRICOȘÁ, înfricoșez, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a face pe cineva să fie cuprins de frică; a (se) înspăimânta; a (se) îngrozi, a se înfrica. – În + fricos. DOOM
înfricoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfricoșeáză, 1 pl. înfricoșắm; conj. prez. 3 să înfricoșéze; ger. înfricoșấnd
înfricoșezi
ÎNFRICOȘÁ, înfricoșez, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a face pe cineva să fie cuprins de frică; a (se) înspăimânta; a (se) îngrozi, a se înfrica. – În + fricos. DOOM
înfricoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfricoșeáză, 1 pl. înfricoșắm; conj. prez. 3 să înfricoșéze; ger. înfricoșấnd
înfricoșând
ÎNFRICOȘÁ, înfricoșez, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a face pe cineva să fie cuprins de frică; a (se) înspăimânta; a (se) îngrozi, a se înfrica. – În + fricos. DOOM
înfricoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfricoșeáză, 1 pl. înfricoșắm; conj. prez. 3 să înfricoșéze; ger. înfricoșấnd
înfricoșînd
ÎNFRICOȘÁ, înfricoșez, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a face pe cineva să fie cuprins de frică; a (se) înspăimânta; a (se) îngrozi, a se înfrica. – În + fricos. DOOM
înfricoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfricoșeáză, 1 pl. înfricoșắm; conj. prez. 3 să înfricoșéze; ger. înfricoșấnd
înfricoșări
ÎNFRICOȘÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înfricoșa; frică; intimidare. – V. înfricoșa. DOOM
înfricoșáre s. f., g.-d. art. înfricoșắrii
înfricoșării
ÎNFRICOȘÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înfricoșa; frică; intimidare. – V. înfricoșa. DOOM
înfricoșáre s. f., g.-d. art. înfricoșắrii
înfricoșările
ÎNFRICOȘÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înfricoșa; frică; intimidare. – V. înfricoșa. DOOM
înfricoșáre s. f., g.-d. art. înfricoșắrii
înfricoșărilor
ÎNFRICOȘÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înfricoșa; frică; intimidare. – V. înfricoșa. DOOM
înfricoșáre s. f., g.-d. art. înfricoșắrii
înfricoșătoare
ÎNFRICOȘĂTÓR, -OÁRE, înfricoșători, -oare, adj. Care provoacă sau inspiră frică; îngrozitor, înspăimântător, abominabil, groaznic. – Înfricoșa + suf. -ător. DOOM
înfricoșătór adj. m., pl. înfricoșătóri; f. sg. și pl. înfricoșătoáre
înfricoșătoarea
ÎNFRICOȘĂTÓR, -OÁRE, înfricoșători, -oare, adj. Care provoacă sau inspiră frică; îngrozitor, înspăimântător, abominabil, groaznic. – Înfricoșa + suf. -ător. DOOM
înfricoșătór adj. m., pl. înfricoșătóri; f. sg. și pl. înfricoșătoáre
înfricoșătoarei
ÎNFRICOȘĂTÓR, -OÁRE, înfricoșători, -oare, adj. Care provoacă sau inspiră frică; îngrozitor, înspăimântător, abominabil, groaznic. – Înfricoșa + suf. -ător. DOOM
înfricoșătór adj. m., pl. înfricoșătóri; f. sg. și pl. înfricoșătoáre
înfricoșătoarele
ÎNFRICOȘĂTÓR, -OÁRE, înfricoșători, -oare, adj. Care provoacă sau inspiră frică; îngrozitor, înspăimântător, abominabil, groaznic. – Înfricoșa + suf. -ător. DOOM
înfricoșătór adj. m., pl. înfricoșătóri; f. sg. și pl. înfricoșătoáre
înfricoșătoarelor
ÎNFRICOȘĂTÓR, -OÁRE, înfricoșători, -oare, adj. Care provoacă sau inspiră frică; îngrozitor, înspăimântător, abominabil, groaznic. – Înfricoșa + suf. -ător. DOOM
înfricoșătór adj. m., pl. înfricoșătóri; f. sg. și pl. înfricoșătoáre
înfricoșător
ÎNFRICOȘĂTÓR, -OÁRE, înfricoșători, -oare, adj. Care provoacă sau inspiră frică; îngrozitor, înspăimântător, abominabil, groaznic. – Înfricoșa + suf. -ător. DOOM
înfricoșătór adj. m., pl. înfricoșătóri; f. sg. și pl. înfricoșătoáre
înfricoșători
ÎNFRICOȘĂTÓR, -OÁRE, înfricoșători, -oare, adj. Care provoacă sau inspiră frică; îngrozitor, înspăimântător, abominabil, groaznic. – Înfricoșa + suf. -ător. DOOM
înfricoșătór adj. m., pl. înfricoșătóri; f. sg. și pl. înfricoșătoáre
înfricoșătorii
ÎNFRICOȘĂTÓR, -OÁRE, înfricoșători, -oare, adj. Care provoacă sau inspiră frică; îngrozitor, înspăimântător, abominabil, groaznic. – Înfricoșa + suf. -ător. DOOM
înfricoșătór adj. m., pl. înfricoșătóri; f. sg. și pl. înfricoșătoáre
înfricoșătorilor
ÎNFRICOȘĂTÓR, -OÁRE, înfricoșători, -oare, adj. Care provoacă sau inspiră frică; îngrozitor, înspăimântător, abominabil, groaznic. – Înfricoșa + suf. -ător. DOOM
înfricoșătór adj. m., pl. înfricoșătóri; f. sg. și pl. înfricoșătoáre
înfricoșătorul
ÎNFRICOȘĂTÓR, -OÁRE, înfricoșători, -oare, adj. Care provoacă sau inspiră frică; îngrozitor, înspăimântător, abominabil, groaznic. – Înfricoșa + suf. -ător. DOOM
înfricoșătór adj. m., pl. înfricoșătóri; f. sg. și pl. înfricoșătoáre
înfricoșătorului
ÎNFRICOȘĂTÓR, -OÁRE, înfricoșători, -oare, adj. Care provoacă sau inspiră frică; îngrozitor, înspăimântător, abominabil, groaznic. – Înfricoșa + suf. -ător. DOOM
înfricoșătór adj. m., pl. înfricoșătóri; f. sg. și pl. înfricoșătoáre
înfricând
ÎNFRICÁ vb. I. Refl. (Înv.; folosit la timpurile trecute) A se înfricoșa. – În + frică. DOOM
înfricá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. înfríc, perf. s. 1 sg. înfricái; conj. să înfríce
înfricînd
ÎNFRICÁ vb. I. Refl. (Înv.; folosit la timpurile trecute) A se înfricoșa. – În + frică. DOOM
înfricá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. înfríc, perf. s. 1 sg. înfricái; conj. să înfríce
înfrigurare
ÎNFRIGURÁRE s. f. Stare de încordare nervoasă, de nerăbdare, de emoție. ◊ Loc. adv. Cu înfrigurare = cu neliniște, cu emoție. – Înfrigur[at] + suf. -are. DOOM
înfriguráre s. f., g.-d. art. înfrigurắrii
înfrigurarea
ÎNFRIGURÁRE s. f. Stare de încordare nervoasă, de nerăbdare, de emoție. ◊ Loc. adv. Cu înfrigurare = cu neliniște, cu emoție. – Înfrigur[at] + suf. -are. DOOM
înfriguráre s. f., g.-d. art. înfrigurắrii
înfrigurat
ÎNFRIGURÁT, -Ă, înfrigurați, -te, adj. Care tremură de frig, pătruns de frig; fig. cuprins de nerăbdare, de emoție, de zel; febril. – În + friguri + suf. -at.
înfrigurata
ÎNFRIGURÁT, -Ă, înfrigurați, -te, adj. Care tremură de frig, pătruns de frig; fig. cuprins de nerăbdare, de emoție, de zel; febril. – În + friguri + suf. -at.
înfrigurate
ÎNFRIGURÁT, -Ă, înfrigurați, -te, adj. Care tremură de frig, pătruns de frig; fig. cuprins de nerăbdare, de emoție, de zel; febril. – În + friguri + suf. -at.
înfriguratei
ÎNFRIGURÁT, -Ă, înfrigurați, -te, adj. Care tremură de frig, pătruns de frig; fig. cuprins de nerăbdare, de emoție, de zel; febril. – În + friguri + suf. -at.
înfriguratele
ÎNFRIGURÁT, -Ă, înfrigurați, -te, adj. Care tremură de frig, pătruns de frig; fig. cuprins de nerăbdare, de emoție, de zel; febril. – În + friguri + suf. -at.
înfriguratelor
ÎNFRIGURÁT, -Ă, înfrigurați, -te, adj. Care tremură de frig, pătruns de frig; fig. cuprins de nerăbdare, de emoție, de zel; febril. – În + friguri + suf. -at.
înfriguratul
ÎNFRIGURÁT, -Ă, înfrigurați, -te, adj. Care tremură de frig, pătruns de frig; fig. cuprins de nerăbdare, de emoție, de zel; febril. – În + friguri + suf. -at.
înfriguratului
ÎNFRIGURÁT, -Ă, înfrigurați, -te, adj. Care tremură de frig, pătruns de frig; fig. cuprins de nerăbdare, de emoție, de zel; febril. – În + friguri + suf. -at.
înfrigurați
ÎNFRIGURÁT, -Ă, înfrigurați, -te, adj. Care tremură de frig, pătruns de frig; fig. cuprins de nerăbdare, de emoție, de zel; febril. – În + friguri + suf. -at.
înfrigurații
ÎNFRIGURÁT, -Ă, înfrigurați, -te, adj. Care tremură de frig, pătruns de frig; fig. cuprins de nerăbdare, de emoție, de zel; febril. – În + friguri + suf. -at.
înfriguraților
ÎNFRIGURÁT, -Ă, înfrigurați, -te, adj. Care tremură de frig, pătruns de frig; fig. cuprins de nerăbdare, de emoție, de zel; febril. – În + friguri + suf. -at.
înfrigurări
ÎNFRIGURÁRE s. f. Stare de încordare nervoasă, de nerăbdare, de emoție. ◊ Loc. adv. Cu înfrigurare = cu neliniște, cu emoție. – Înfrigur[at] + suf. -are. DOOM
înfriguráre s. f., g.-d. art. înfrigurắrii
înfrigurării
ÎNFRIGURÁRE s. f. Stare de încordare nervoasă, de nerăbdare, de emoție. ◊ Loc. adv. Cu înfrigurare = cu neliniște, cu emoție. – Înfrigur[at] + suf. -are. DOOM
înfriguráre s. f., g.-d. art. înfrigurắrii
înfrigurările
ÎNFRIGURÁRE s. f. Stare de încordare nervoasă, de nerăbdare, de emoție. ◊ Loc. adv. Cu înfrigurare = cu neliniște, cu emoție. – Înfrigur[at] + suf. -are. DOOM
înfriguráre s. f., g.-d. art. înfrigurắrii
înfrigurărilor
ÎNFRIGURÁRE s. f. Stare de încordare nervoasă, de nerăbdare, de emoție. ◊ Loc. adv. Cu înfrigurare = cu neliniște, cu emoție. – Înfrigur[at] + suf. -are. DOOM
înfriguráre s. f., g.-d. art. înfrigurắrii
înfrigărea
ÎNFRIGĂRÍ, înfrigăresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A pune în frigare. – Din în- + frigare.
înfrigăreai
ÎNFRIGĂRÍ, înfrigăresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A pune în frigare. – Din în- + frigare.
înfrigăream
ÎNFRIGĂRÍ, înfrigăresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A pune în frigare. – Din în- + frigare.
înfrigărească
ÎNFRIGĂRÍ, înfrigăresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A pune în frigare. – Din în- + frigare.
înfrigăreau
ÎNFRIGĂRÍ, înfrigăresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A pune în frigare. – Din în- + frigare.
înfrigăreați
ÎNFRIGĂRÍ, înfrigăresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A pune în frigare. – Din în- + frigare.
înfrigăresc
ÎNFRIGĂRÍ, înfrigăresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A pune în frigare. – Din în- + frigare.
înfrigărește
ÎNFRIGĂRÍ, înfrigăresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A pune în frigare. – Din în- + frigare.
înfrigărești
ÎNFRIGĂRÍ, înfrigăresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A pune în frigare. – Din în- + frigare.
înfrigări
ÎNFRIGĂRÍ, înfrigăresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A pune în frigare. – Din în- + frigare.
înfrigării
ÎNFRIGĂRÍ, înfrigăresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A pune în frigare. – Din în- + frigare.
înfrigărim
ÎNFRIGĂRÍ, înfrigăresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A pune în frigare. – Din în- + frigare.
înfrigărind
ÎNFRIGĂRÍ, înfrigăresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A pune în frigare. – Din în- + frigare.
înfrigărire
ÎNFRIGĂRÍ, înfrigăresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A pune în frigare. – Din în- + frigare.
înfrigărire
ÎNFRIGĂRÍ, înfrigăresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A pune în frigare. – Din în- + frigare.
înfrigăriră
ÎNFRIGĂRÍ, înfrigăresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A pune în frigare. – Din în- + frigare.
înfrigărirăm
ÎNFRIGĂRÍ, înfrigăresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A pune în frigare. – Din în- + frigare.
înfrigărirăți
ÎNFRIGĂRÍ, înfrigăresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A pune în frigare. – Din în- + frigare.
înfrigărise
ÎNFRIGĂRÍ, înfrigăresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A pune în frigare. – Din în- + frigare.
înfrigărisem
ÎNFRIGĂRÍ, înfrigăresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A pune în frigare. – Din în- + frigare.
înfrigăriseră
ÎNFRIGĂRÍ, înfrigăresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A pune în frigare. – Din în- + frigare.
înfrigăriserăm
ÎNFRIGĂRÍ, înfrigăresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A pune în frigare. – Din în- + frigare.
înfrigăriserăți
ÎNFRIGĂRÍ, înfrigăresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A pune în frigare. – Din în- + frigare.
înfrigăriseși
ÎNFRIGĂRÍ, înfrigăresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A pune în frigare. – Din în- + frigare.
înfrigăriseți
ÎNFRIGĂRÍ, înfrigăresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A pune în frigare. – Din în- + frigare.
înfrigărit
ÎNFRIGĂRÍ, înfrigăresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A pune în frigare. – Din în- + frigare.
înfrigărit
ÎNFRIGĂRÍ, înfrigăresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A pune în frigare. – Din în- + frigare.
înfrigăriși
ÎNFRIGĂRÍ, înfrigăresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A pune în frigare. – Din în- + frigare.
înfrigăriți
ÎNFRIGĂRÍ, înfrigăresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A pune în frigare. – Din în- + frigare.
înfrizurat
ÎNFRIZURÁT, -Ă, înfrizurați, -te, adj. (Rar) Cu părul frizat, cu frizură. – Din în- + frizură.
înfrumoșa
ÎNFRUMOȘÁ, înfrumoșez, vb. I. Refl. (Reg.) A se înfrumuseța. – În + frumos. DOOM
înfrumoșá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înfrumoșeáză, 1 pl. înfrumoșắm; conj. prez. 3 să înfrumoșéze; ger. înfrumoșấnd
înfrumoșai
ÎNFRUMOȘÁ, înfrumoșez, vb. I. Refl. (Reg.) A se înfrumuseța. – În + frumos. DOOM
înfrumoșá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înfrumoșeáză, 1 pl. înfrumoșắm; conj. prez. 3 să înfrumoșéze; ger. înfrumoșấnd
înfrumoșam
ÎNFRUMOȘÁ, înfrumoșez, vb. I. Refl. (Reg.) A se înfrumuseța. – În + frumos. DOOM
înfrumoșá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înfrumoșeáză, 1 pl. înfrumoșắm; conj. prez. 3 să înfrumoșéze; ger. înfrumoșấnd
înfrumoșare
ÎNFRUMOȘÁ, înfrumoșez, vb. I. Refl. (Reg.) A se înfrumuseța. – În + frumos. DOOM
înfrumoșá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înfrumoșeáză, 1 pl. înfrumoșắm; conj. prez. 3 să înfrumoșéze; ger. înfrumoșấnd
înfrumoșară
ÎNFRUMOȘÁ, înfrumoșez, vb. I. Refl. (Reg.) A se înfrumuseța. – În + frumos. DOOM
înfrumoșá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înfrumoșeáză, 1 pl. înfrumoșắm; conj. prez. 3 să înfrumoșéze; ger. înfrumoșấnd
înfrumoșarăm
ÎNFRUMOȘÁ, înfrumoșez, vb. I. Refl. (Reg.) A se înfrumuseța. – În + frumos. DOOM
înfrumoșá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înfrumoșeáză, 1 pl. înfrumoșắm; conj. prez. 3 să înfrumoșéze; ger. înfrumoșấnd
înfrumoșarăți
ÎNFRUMOȘÁ, înfrumoșez, vb. I. Refl. (Reg.) A se înfrumuseța. – În + frumos. DOOM
înfrumoșá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înfrumoșeáză, 1 pl. înfrumoșắm; conj. prez. 3 să înfrumoșéze; ger. înfrumoșấnd
înfrumoșase
ÎNFRUMOȘÁ, înfrumoșez, vb. I. Refl. (Reg.) A se înfrumuseța. – În + frumos. DOOM
înfrumoșá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înfrumoșeáză, 1 pl. înfrumoșắm; conj. prez. 3 să înfrumoșéze; ger. înfrumoșấnd
înfrumoșasem
ÎNFRUMOȘÁ, înfrumoșez, vb. I. Refl. (Reg.) A se înfrumuseța. – În + frumos. DOOM
înfrumoșá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înfrumoșeáză, 1 pl. înfrumoșắm; conj. prez. 3 să înfrumoșéze; ger. înfrumoșấnd
înfrumoșaseră
ÎNFRUMOȘÁ, înfrumoșez, vb. I. Refl. (Reg.) A se înfrumuseța. – În + frumos. DOOM
înfrumoșá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înfrumoșeáză, 1 pl. înfrumoșắm; conj. prez. 3 să înfrumoșéze; ger. înfrumoșấnd
înfrumoșaserăm
ÎNFRUMOȘÁ, înfrumoșez, vb. I. Refl. (Reg.) A se înfrumuseța. – În + frumos. DOOM
înfrumoșá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înfrumoșeáză, 1 pl. înfrumoșắm; conj. prez. 3 să înfrumoșéze; ger. înfrumoșấnd
înfrumoșaserăți
ÎNFRUMOȘÁ, înfrumoșez, vb. I. Refl. (Reg.) A se înfrumuseța. – În + frumos. DOOM
înfrumoșá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înfrumoșeáză, 1 pl. înfrumoșắm; conj. prez. 3 să înfrumoșéze; ger. înfrumoșấnd
înfrumoșaseși
ÎNFRUMOȘÁ, înfrumoșez, vb. I. Refl. (Reg.) A se înfrumuseța. – În + frumos. DOOM
înfrumoșá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înfrumoșeáză, 1 pl. înfrumoșắm; conj. prez. 3 să înfrumoșéze; ger. înfrumoșấnd
înfrumoșaseți
ÎNFRUMOȘÁ, înfrumoșez, vb. I. Refl. (Reg.) A se înfrumuseța. – În + frumos. DOOM
înfrumoșá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înfrumoșeáză, 1 pl. înfrumoșắm; conj. prez. 3 să înfrumoșéze; ger. înfrumoșấnd
înfrumoșat
ÎNFRUMOȘÁ, înfrumoșez, vb. I. Refl. (Reg.) A se înfrumuseța. – În + frumos. DOOM
înfrumoșá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înfrumoșeáză, 1 pl. înfrumoșắm; conj. prez. 3 să înfrumoșéze; ger. înfrumoșấnd
înfrumoșau
ÎNFRUMOȘÁ, înfrumoșez, vb. I. Refl. (Reg.) A se înfrumuseța. – În + frumos. DOOM
înfrumoșá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înfrumoșeáză, 1 pl. înfrumoșắm; conj. prez. 3 să înfrumoșéze; ger. înfrumoșấnd
înfrumoșași
ÎNFRUMOȘÁ, înfrumoșez, vb. I. Refl. (Reg.) A se înfrumuseța. – În + frumos. DOOM
înfrumoșá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înfrumoșeáză, 1 pl. înfrumoșắm; conj. prez. 3 să înfrumoșéze; ger. înfrumoșấnd
înfrumoșați
ÎNFRUMOȘÁ, înfrumoșez, vb. I. Refl. (Reg.) A se înfrumuseța. – În + frumos. DOOM
înfrumoșá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înfrumoșeáză, 1 pl. înfrumoșắm; conj. prez. 3 să înfrumoșéze; ger. înfrumoșấnd
înfrumoșează
ÎNFRUMOȘÁ, înfrumoșez, vb. I. Refl. (Reg.) A se înfrumuseța. – În + frumos. DOOM
înfrumoșá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înfrumoșeáză, 1 pl. înfrumoșắm; conj. prez. 3 să înfrumoșéze; ger. înfrumoșấnd
înfrumoșez
ÎNFRUMOȘÁ, înfrumoșez, vb. I. Refl. (Reg.) A se înfrumuseța. – În + frumos. DOOM
înfrumoșá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înfrumoșeáză, 1 pl. înfrumoșắm; conj. prez. 3 să înfrumoșéze; ger. înfrumoșấnd
înfrumoșeze
ÎNFRUMOȘÁ, înfrumoșez, vb. I. Refl. (Reg.) A se înfrumuseța. – În + frumos. DOOM
înfrumoșá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înfrumoșeáză, 1 pl. înfrumoșắm; conj. prez. 3 să înfrumoșéze; ger. înfrumoșấnd
înfrumoșezi
ÎNFRUMOȘÁ, înfrumoșez, vb. I. Refl. (Reg.) A se înfrumuseța. – În + frumos. DOOM
înfrumoșá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înfrumoșeáză, 1 pl. înfrumoșắm; conj. prez. 3 să înfrumoșéze; ger. înfrumoșấnd
înfrumoșând
ÎNFRUMOȘÁ, înfrumoșez, vb. I. Refl. (Reg.) A se înfrumuseța. – În + frumos. DOOM
înfrumoșá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înfrumoșeáză, 1 pl. înfrumoșắm; conj. prez. 3 să înfrumoșéze; ger. înfrumoșấnd
înfrumoșînd
ÎNFRUMOȘÁ, înfrumoșez, vb. I. Refl. (Reg.) A se înfrumuseța. – În + frumos. DOOM
înfrumoșá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înfrumoșeáză, 1 pl. înfrumoșắm; conj. prez. 3 să înfrumoșéze; ger. înfrumoșấnd
înfrumuseța
ÎNFRUMUSEȚÁ, înfrumusețez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face mai frumos; a (se) împodobi, a (se) înfrumoșa. – În + frumusețe. DOOM
înfrumusețá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrumusețeáză
înfrumusețai
ÎNFRUMUSEȚÁ, înfrumusețez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face mai frumos; a (se) împodobi, a (se) înfrumoșa. – În + frumusețe. DOOM
înfrumusețá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrumusețeáză
înfrumusețam
ÎNFRUMUSEȚÁ, înfrumusețez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face mai frumos; a (se) împodobi, a (se) înfrumoșa. – În + frumusețe. DOOM
înfrumusețá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrumusețeáză
înfrumusețare
ÎNFRUMUSEȚÁ, înfrumusețez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face mai frumos; a (se) împodobi, a (se) înfrumoșa. – În + frumusețe. DOOM
înfrumusețá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrumusețeáză
înfrumusețare
ÎNFRUMUSEȚÁRE, înfrumusețări, s. f. Acțiunea de a (se) înfrumuseța; împodobire. – V. înfrumuseța. DOOM
înfrumusețáre s. f., g.-d. art. înfrumusețắrii; pl. înfrumusețắri
înfrumusețarea
ÎNFRUMUSEȚÁRE, înfrumusețări, s. f. Acțiunea de a (se) înfrumuseța; împodobire. – V. înfrumuseța. DOOM
înfrumusețáre s. f., g.-d. art. înfrumusețắrii; pl. înfrumusețắri
înfrumusețară
ÎNFRUMUSEȚÁ, înfrumusețez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face mai frumos; a (se) împodobi, a (se) înfrumoșa. – În + frumusețe. DOOM
înfrumusețá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrumusețeáză
înfrumusețarăm
ÎNFRUMUSEȚÁ, înfrumusețez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face mai frumos; a (se) împodobi, a (se) înfrumoșa. – În + frumusețe. DOOM
înfrumusețá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrumusețeáză
înfrumusețarăți
ÎNFRUMUSEȚÁ, înfrumusețez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face mai frumos; a (se) împodobi, a (se) înfrumoșa. – În + frumusețe. DOOM
înfrumusețá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrumusețeáză
înfrumusețase
ÎNFRUMUSEȚÁ, înfrumusețez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face mai frumos; a (se) împodobi, a (se) înfrumoșa. – În + frumusețe. DOOM
înfrumusețá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrumusețeáză
înfrumusețasem
ÎNFRUMUSEȚÁ, înfrumusețez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face mai frumos; a (se) împodobi, a (se) înfrumoșa. – În + frumusețe. DOOM
înfrumusețá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrumusețeáză
înfrumusețaseră
ÎNFRUMUSEȚÁ, înfrumusețez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face mai frumos; a (se) împodobi, a (se) înfrumoșa. – În + frumusețe. DOOM
înfrumusețá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrumusețeáză
înfrumusețaserăm
ÎNFRUMUSEȚÁ, înfrumusețez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face mai frumos; a (se) împodobi, a (se) înfrumoșa. – În + frumusețe. DOOM
înfrumusețá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrumusețeáză
înfrumusețaserăți
ÎNFRUMUSEȚÁ, înfrumusețez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face mai frumos; a (se) împodobi, a (se) înfrumoșa. – În + frumusețe. DOOM
înfrumusețá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrumusețeáză
înfrumusețaseși
ÎNFRUMUSEȚÁ, înfrumusețez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face mai frumos; a (se) împodobi, a (se) înfrumoșa. – În + frumusețe. DOOM
înfrumusețá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrumusețeáză
înfrumusețaseți
ÎNFRUMUSEȚÁ, înfrumusețez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face mai frumos; a (se) împodobi, a (se) înfrumoșa. – În + frumusețe. DOOM
înfrumusețá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrumusețeáză
înfrumusețat
ÎNFRUMUSEȚÁ, înfrumusețez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face mai frumos; a (se) împodobi, a (se) înfrumoșa. – În + frumusețe. DOOM
înfrumusețá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrumusețeáză
înfrumusețat
ÎNFRUMUSEȚÁT, -Ă, înfrumusețați, -te, adj. Care a devenit mai frumos; împodobit, ornat. – V. înfrumuseța.
înfrumusețata
ÎNFRUMUSEȚÁT, -Ă, înfrumusețați, -te, adj. Care a devenit mai frumos; împodobit, ornat. – V. înfrumuseța.
înfrumusețate
ÎNFRUMUSEȚÁT, -Ă, înfrumusețați, -te, adj. Care a devenit mai frumos; împodobit, ornat. – V. înfrumuseța.
înfrumusețatei
ÎNFRUMUSEȚÁT, -Ă, înfrumusețați, -te, adj. Care a devenit mai frumos; împodobit, ornat. – V. înfrumuseța.
înfrumusețatele
ÎNFRUMUSEȚÁT, -Ă, înfrumusețați, -te, adj. Care a devenit mai frumos; împodobit, ornat. – V. înfrumuseța.
înfrumusețatelor
ÎNFRUMUSEȚÁT, -Ă, înfrumusețați, -te, adj. Care a devenit mai frumos; împodobit, ornat. – V. înfrumuseța.
înfrumusețatul
ÎNFRUMUSEȚÁT, -Ă, înfrumusețați, -te, adj. Care a devenit mai frumos; împodobit, ornat. – V. înfrumuseța.
înfrumusețatului
ÎNFRUMUSEȚÁT, -Ă, înfrumusețați, -te, adj. Care a devenit mai frumos; împodobit, ornat. – V. înfrumuseța.
înfrumusețau
ÎNFRUMUSEȚÁ, înfrumusețez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face mai frumos; a (se) împodobi, a (se) înfrumoșa. – În + frumusețe. DOOM
înfrumusețá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrumusețeáză
înfrumusețași
ÎNFRUMUSEȚÁ, înfrumusețez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face mai frumos; a (se) împodobi, a (se) înfrumoșa. – În + frumusețe. DOOM
înfrumusețá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrumusețeáză
înfrumusețați
ÎNFRUMUSEȚÁ, înfrumusețez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face mai frumos; a (se) împodobi, a (se) înfrumoșa. – În + frumusețe. DOOM
înfrumusețá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrumusețeáză
înfrumusețați
ÎNFRUMUSEȚÁT, -Ă, înfrumusețați, -te, adj. Care a devenit mai frumos; împodobit, ornat. – V. înfrumuseța.
înfrumusețații
ÎNFRUMUSEȚÁT, -Ă, înfrumusețați, -te, adj. Care a devenit mai frumos; împodobit, ornat. – V. înfrumuseța.
înfrumusețaților
ÎNFRUMUSEȚÁT, -Ă, înfrumusețați, -te, adj. Care a devenit mai frumos; împodobit, ornat. – V. înfrumuseța.
înfrumusețează
ÎNFRUMUSEȚÁ, înfrumusețez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face mai frumos; a (se) împodobi, a (se) înfrumoșa. – În + frumusețe. DOOM
înfrumusețá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrumusețeáză
înfrumusețez
ÎNFRUMUSEȚÁ, înfrumusețez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face mai frumos; a (se) împodobi, a (se) înfrumoșa. – În + frumusețe. DOOM
înfrumusețá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrumusețeáză
înfrumusețeze
ÎNFRUMUSEȚÁ, înfrumusețez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face mai frumos; a (se) împodobi, a (se) înfrumoșa. – În + frumusețe. DOOM
înfrumusețá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrumusețeáză
înfrumusețezi
ÎNFRUMUSEȚÁ, înfrumusețez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face mai frumos; a (se) împodobi, a (se) înfrumoșa. – În + frumusețe. DOOM
înfrumusețá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrumusețeáză
înfrumusețând
ÎNFRUMUSEȚÁ, înfrumusețez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face mai frumos; a (se) împodobi, a (se) înfrumoșa. – În + frumusețe. DOOM
înfrumusețá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrumusețeáză
înfrumusețînd
ÎNFRUMUSEȚÁ, înfrumusețez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face mai frumos; a (se) împodobi, a (se) înfrumoșa. – În + frumusețe. DOOM
înfrumusețá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrumusețeáză
înfrumusețări
ÎNFRUMUSEȚÁRE, înfrumusețări, s. f. Acțiunea de a (se) înfrumuseța; împodobire. – V. înfrumuseța. DOOM
înfrumusețáre s. f., g.-d. art. înfrumusețắrii; pl. înfrumusețắri
înfrumusețării
ÎNFRUMUSEȚÁRE, înfrumusețări, s. f. Acțiunea de a (se) înfrumuseța; împodobire. – V. înfrumuseța. DOOM
înfrumusețáre s. f., g.-d. art. înfrumusețắrii; pl. înfrumusețắri
înfrumusețările
ÎNFRUMUSEȚÁRE, înfrumusețări, s. f. Acțiunea de a (se) înfrumuseța; împodobire. – V. înfrumuseța. DOOM
înfrumusețáre s. f., g.-d. art. înfrumusețắrii; pl. înfrumusețắri
înfrumusețărilor
ÎNFRUMUSEȚÁRE, înfrumusețări, s. f. Acțiunea de a (se) înfrumuseța; împodobire. – V. înfrumuseța. DOOM
înfrumusețáre s. f., g.-d. art. înfrumusețắrii; pl. înfrumusețắri
înfrunt
ÎNFRUNTÁ, înfrúnt, vb. I. Tranz. 1. A mustra, a dojeni cu vorbe aspre de față cu alții; a certa, a ocărî. 2. A ține piept, a da piept, a rezista cu curaj (în fața unei primejdii). ♦ Refl. recipr. A avea un conflict, un schimb aprins de cuvinte. – Lat. *infrontare (< frons). DOOM
înfruntá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrúntă
înfrunta
ÎNFRUNTÁ, înfrúnt, vb. I. Tranz. 1. A mustra, a dojeni cu vorbe aspre de față cu alții; a certa, a ocărî. 2. A ține piept, a da piept, a rezista cu curaj (în fața unei primejdii). ♦ Refl. recipr. A avea un conflict, un schimb aprins de cuvinte. – Lat. *infrontare (< frons). DOOM
înfruntá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrúntă
înfruntai
ÎNFRUNTÁ, înfrúnt, vb. I. Tranz. 1. A mustra, a dojeni cu vorbe aspre de față cu alții; a certa, a ocărî. 2. A ține piept, a da piept, a rezista cu curaj (în fața unei primejdii). ♦ Refl. recipr. A avea un conflict, un schimb aprins de cuvinte. – Lat. *infrontare (< frons). DOOM
înfruntá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrúntă
înfruntam
ÎNFRUNTÁ, înfrúnt, vb. I. Tranz. 1. A mustra, a dojeni cu vorbe aspre de față cu alții; a certa, a ocărî. 2. A ține piept, a da piept, a rezista cu curaj (în fața unei primejdii). ♦ Refl. recipr. A avea un conflict, un schimb aprins de cuvinte. – Lat. *infrontare (< frons). DOOM
înfruntá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrúntă
înfruntare
ÎNFRUNTÁ, înfrúnt, vb. I. Tranz. 1. A mustra, a dojeni cu vorbe aspre de față cu alții; a certa, a ocărî. 2. A ține piept, a da piept, a rezista cu curaj (în fața unei primejdii). ♦ Refl. recipr. A avea un conflict, un schimb aprins de cuvinte. – Lat. *infrontare (< frons). DOOM
înfruntá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrúntă
înfruntare
ÎNFRUNTÁRE, înfruntări, s. f. Acțiunea de a (se) înfrunta și rezultatul ei. 1. Mustrare, dojană aspră; p. ext. jignire, insultă. 2. Rezistență hotărâtă; opunere îndrăzneață. ♦ Conflict, ciocnire. – V. înfrunta. DOOM
înfruntáre s. f., g.-d. art. înfruntắrii; pl. înfruntắri
înfruntarea
ÎNFRUNTÁRE, înfruntări, s. f. Acțiunea de a (se) înfrunta și rezultatul ei. 1. Mustrare, dojană aspră; p. ext. jignire, insultă. 2. Rezistență hotărâtă; opunere îndrăzneață. ♦ Conflict, ciocnire. – V. înfrunta. DOOM
înfruntáre s. f., g.-d. art. înfruntắrii; pl. înfruntắri
înfruntară
ÎNFRUNTÁ, înfrúnt, vb. I. Tranz. 1. A mustra, a dojeni cu vorbe aspre de față cu alții; a certa, a ocărî. 2. A ține piept, a da piept, a rezista cu curaj (în fața unei primejdii). ♦ Refl. recipr. A avea un conflict, un schimb aprins de cuvinte. – Lat. *infrontare (< frons). DOOM
înfruntá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrúntă
înfruntarăm
ÎNFRUNTÁ, înfrúnt, vb. I. Tranz. 1. A mustra, a dojeni cu vorbe aspre de față cu alții; a certa, a ocărî. 2. A ține piept, a da piept, a rezista cu curaj (în fața unei primejdii). ♦ Refl. recipr. A avea un conflict, un schimb aprins de cuvinte. – Lat. *infrontare (< frons). DOOM
înfruntá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrúntă
înfruntarăți
ÎNFRUNTÁ, înfrúnt, vb. I. Tranz. 1. A mustra, a dojeni cu vorbe aspre de față cu alții; a certa, a ocărî. 2. A ține piept, a da piept, a rezista cu curaj (în fața unei primejdii). ♦ Refl. recipr. A avea un conflict, un schimb aprins de cuvinte. – Lat. *infrontare (< frons). DOOM
înfruntá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrúntă
înfruntase
ÎNFRUNTÁ, înfrúnt, vb. I. Tranz. 1. A mustra, a dojeni cu vorbe aspre de față cu alții; a certa, a ocărî. 2. A ține piept, a da piept, a rezista cu curaj (în fața unei primejdii). ♦ Refl. recipr. A avea un conflict, un schimb aprins de cuvinte. – Lat. *infrontare (< frons). DOOM
înfruntá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrúntă
înfruntasem
ÎNFRUNTÁ, înfrúnt, vb. I. Tranz. 1. A mustra, a dojeni cu vorbe aspre de față cu alții; a certa, a ocărî. 2. A ține piept, a da piept, a rezista cu curaj (în fața unei primejdii). ♦ Refl. recipr. A avea un conflict, un schimb aprins de cuvinte. – Lat. *infrontare (< frons). DOOM
înfruntá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrúntă
înfruntaseră
ÎNFRUNTÁ, înfrúnt, vb. I. Tranz. 1. A mustra, a dojeni cu vorbe aspre de față cu alții; a certa, a ocărî. 2. A ține piept, a da piept, a rezista cu curaj (în fața unei primejdii). ♦ Refl. recipr. A avea un conflict, un schimb aprins de cuvinte. – Lat. *infrontare (< frons). DOOM
înfruntá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrúntă
înfruntaserăm
ÎNFRUNTÁ, înfrúnt, vb. I. Tranz. 1. A mustra, a dojeni cu vorbe aspre de față cu alții; a certa, a ocărî. 2. A ține piept, a da piept, a rezista cu curaj (în fața unei primejdii). ♦ Refl. recipr. A avea un conflict, un schimb aprins de cuvinte. – Lat. *infrontare (< frons). DOOM
înfruntá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrúntă
înfruntaserăți
ÎNFRUNTÁ, înfrúnt, vb. I. Tranz. 1. A mustra, a dojeni cu vorbe aspre de față cu alții; a certa, a ocărî. 2. A ține piept, a da piept, a rezista cu curaj (în fața unei primejdii). ♦ Refl. recipr. A avea un conflict, un schimb aprins de cuvinte. – Lat. *infrontare (< frons). DOOM
înfruntá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrúntă
înfruntaseși
ÎNFRUNTÁ, înfrúnt, vb. I. Tranz. 1. A mustra, a dojeni cu vorbe aspre de față cu alții; a certa, a ocărî. 2. A ține piept, a da piept, a rezista cu curaj (în fața unei primejdii). ♦ Refl. recipr. A avea un conflict, un schimb aprins de cuvinte. – Lat. *infrontare (< frons). DOOM
înfruntá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrúntă
înfruntaseți
ÎNFRUNTÁ, înfrúnt, vb. I. Tranz. 1. A mustra, a dojeni cu vorbe aspre de față cu alții; a certa, a ocărî. 2. A ține piept, a da piept, a rezista cu curaj (în fața unei primejdii). ♦ Refl. recipr. A avea un conflict, un schimb aprins de cuvinte. – Lat. *infrontare (< frons). DOOM
înfruntá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrúntă
înfruntat
ÎNFRUNTÁ, înfrúnt, vb. I. Tranz. 1. A mustra, a dojeni cu vorbe aspre de față cu alții; a certa, a ocărî. 2. A ține piept, a da piept, a rezista cu curaj (în fața unei primejdii). ♦ Refl. recipr. A avea un conflict, un schimb aprins de cuvinte. – Lat. *infrontare (< frons). DOOM
înfruntá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrúntă
înfruntat
ÎNFRUNTÁ, înfrúnt, vb. I. Tranz. 1. A mustra, a dojeni cu vorbe aspre de față cu alții; a certa, a ocărî. 2. A ține piept, a da piept, a rezista cu curaj (în fața unei primejdii). ♦ Refl. recipr. A avea un conflict, un schimb aprins de cuvinte. – Lat. *infrontare (< frons).
înfruntau
ÎNFRUNTÁ, înfrúnt, vb. I. Tranz. 1. A mustra, a dojeni cu vorbe aspre de față cu alții; a certa, a ocărî. 2. A ține piept, a da piept, a rezista cu curaj (în fața unei primejdii). ♦ Refl. recipr. A avea un conflict, un schimb aprins de cuvinte. – Lat. *infrontare (< frons). DOOM
înfruntá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrúntă
înfruntași
ÎNFRUNTÁ, înfrúnt, vb. I. Tranz. 1. A mustra, a dojeni cu vorbe aspre de față cu alții; a certa, a ocărî. 2. A ține piept, a da piept, a rezista cu curaj (în fața unei primejdii). ♦ Refl. recipr. A avea un conflict, un schimb aprins de cuvinte. – Lat. *infrontare (< frons). DOOM
înfruntá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrúntă
înfruntați
ÎNFRUNTÁ, înfrúnt, vb. I. Tranz. 1. A mustra, a dojeni cu vorbe aspre de față cu alții; a certa, a ocărî. 2. A ține piept, a da piept, a rezista cu curaj (în fața unei primejdii). ♦ Refl. recipr. A avea un conflict, un schimb aprins de cuvinte. – Lat. *infrontare (< frons). DOOM
înfruntá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrúntă
înfrunte
ÎNFRUNTÁ, înfrúnt, vb. I. Tranz. 1. A mustra, a dojeni cu vorbe aspre de față cu alții; a certa, a ocărî. 2. A ține piept, a da piept, a rezista cu curaj (în fața unei primejdii). ♦ Refl. recipr. A avea un conflict, un schimb aprins de cuvinte. – Lat. *infrontare (< frons). DOOM
înfruntá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrúntă
înfruntând
ÎNFRUNTÁ, înfrúnt, vb. I. Tranz. 1. A mustra, a dojeni cu vorbe aspre de față cu alții; a certa, a ocărî. 2. A ține piept, a da piept, a rezista cu curaj (în fața unei primejdii). ♦ Refl. recipr. A avea un conflict, un schimb aprins de cuvinte. – Lat. *infrontare (< frons). DOOM
înfruntá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrúntă
înfruntînd
ÎNFRUNTÁ, înfrúnt, vb. I. Tranz. 1. A mustra, a dojeni cu vorbe aspre de față cu alții; a certa, a ocărî. 2. A ține piept, a da piept, a rezista cu curaj (în fața unei primejdii). ♦ Refl. recipr. A avea un conflict, un schimb aprins de cuvinte. – Lat. *infrontare (< frons). DOOM
înfruntá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrúntă
înfruntări
ÎNFRUNTÁRE, înfruntări, s. f. Acțiunea de a (se) înfrunta și rezultatul ei. 1. Mustrare, dojană aspră; p. ext. jignire, insultă. 2. Rezistență hotărâtă; opunere îndrăzneață. ♦ Conflict, ciocnire. – V. înfrunta. DOOM
înfruntáre s. f., g.-d. art. înfruntắrii; pl. înfruntắri
înfruntării
ÎNFRUNTÁRE, înfruntări, s. f. Acțiunea de a (se) înfrunta și rezultatul ei. 1. Mustrare, dojană aspră; p. ext. jignire, insultă. 2. Rezistență hotărâtă; opunere îndrăzneață. ♦ Conflict, ciocnire. – V. înfrunta. DOOM
înfruntáre s. f., g.-d. art. înfruntắrii; pl. înfruntắri
înfruntările
ÎNFRUNTÁRE, înfruntări, s. f. Acțiunea de a (se) înfrunta și rezultatul ei. 1. Mustrare, dojană aspră; p. ext. jignire, insultă. 2. Rezistență hotărâtă; opunere îndrăzneață. ♦ Conflict, ciocnire. – V. înfrunta. DOOM
înfruntáre s. f., g.-d. art. înfruntắrii; pl. înfruntắri
înfruntărilor
ÎNFRUNTÁRE, înfruntări, s. f. Acțiunea de a (se) înfrunta și rezultatul ei. 1. Mustrare, dojană aspră; p. ext. jignire, insultă. 2. Rezistență hotărâtă; opunere îndrăzneață. ♦ Conflict, ciocnire. – V. înfrunta. DOOM
înfruntáre s. f., g.-d. art. înfruntắrii; pl. înfruntắri
înfruntător
ÎNFRUNTĂTÓR, -OÁRE, înfruntători, -oare, adj. (Rar) Care înfruntă, ține piept, se opune; care sfidează primejdii, greutăți. Între nori și mare, Înfruntător, Albatrosul țîșnește din zare. TOMA, C. V. 349. ◊ (Adverbial) Revăzu scena de la gară, fețele țăranilor care-l priveau înfruntător. DUMITRIU, B. F. 34.
înfrunzea
ÎNFRUNZÍ, pers. 3 înfrunzește, vb. IV. Intranz. A face frunze, a se acoperi cu frunze. – În + frunză. DOOM
înfrunzí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. înfrunzéște, imperf. 3 sg. înfrunzeá; conj. prez. 3 să înfrunzeáscă
înfrunzească
ÎNFRUNZÍ, pers. 3 înfrunzește, vb. IV. Intranz. A face frunze, a se acoperi cu frunze. – În + frunză. DOOM
înfrunzí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. înfrunzéște, imperf. 3 sg. înfrunzeá; conj. prez. 3 să înfrunzeáscă
înfrunzeau
ÎNFRUNZÍ, pers. 3 înfrunzește, vb. IV. Intranz. A face frunze, a se acoperi cu frunze. – În + frunză. DOOM
înfrunzí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. înfrunzéște, imperf. 3 sg. înfrunzeá; conj. prez. 3 să înfrunzeáscă
înfrunzesc
ÎNFRUNZÍ, pers. 3 înfrunzește, vb. IV. Intranz. A face frunze, a se acoperi cu frunze. – În + frunză. DOOM
înfrunzí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. înfrunzéște, imperf. 3 sg. înfrunzeá; conj. prez. 3 să înfrunzeáscă
înfrunzește
ÎNFRUNZÍ, pers. 3 înfrunzește, vb. IV. Intranz. A face frunze, a se acoperi cu frunze. – În + frunză. DOOM
înfrunzí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. înfrunzéște, imperf. 3 sg. înfrunzeá; conj. prez. 3 să înfrunzeáscă
înfrunzi
ÎNFRUNZÍ, pers. 3 înfrunzește, vb. IV. Intranz. A face frunze, a se acoperi cu frunze. – În + frunză. DOOM
înfrunzí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. înfrunzéște, imperf. 3 sg. înfrunzeá; conj. prez. 3 să înfrunzeáscă
înfrunzind
ÎNFRUNZÍ, pers. 3 înfrunzește, vb. IV. Intranz. A face frunze, a se acoperi cu frunze. – În + frunză. DOOM
înfrunzí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. înfrunzéște, imperf. 3 sg. înfrunzeá; conj. prez. 3 să înfrunzeáscă
înfrunzire
ÎNFRUNZÍ, pers. 3 înfrunzește, vb. IV. Intranz. A face frunze, a se acoperi cu frunze. – În + frunză. DOOM
înfrunzí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. înfrunzéște, imperf. 3 sg. înfrunzeá; conj. prez. 3 să înfrunzeáscă
înfrunzire
ÎNFRUNZÍRE, înfrunziri, s. f. Acțiunea de a înfrunzi și rezultatul ei. – V. înfrunzi. DOOM
înfrunzíre s. f., g.-d. art. înfrunzírii; pl. înfrunzíri
înfrunzirea
ÎNFRUNZÍRE, înfrunziri, s. f. Acțiunea de a înfrunzi și rezultatul ei. – V. înfrunzi. DOOM
înfrunzíre s. f., g.-d. art. înfrunzírii; pl. înfrunzíri
înfrunziri
ÎNFRUNZÍRE, înfrunziri, s. f. Acțiunea de a înfrunzi și rezultatul ei. – V. înfrunzi. DOOM
înfrunzíre s. f., g.-d. art. înfrunzírii; pl. înfrunzíri
înfrunzirii
ÎNFRUNZÍRE, înfrunziri, s. f. Acțiunea de a înfrunzi și rezultatul ei. – V. înfrunzi. DOOM
înfrunzíre s. f., g.-d. art. înfrunzírii; pl. înfrunzíri
înfrunzirile
ÎNFRUNZÍRE, înfrunziri, s. f. Acțiunea de a înfrunzi și rezultatul ei. – V. înfrunzi. DOOM
înfrunzíre s. f., g.-d. art. înfrunzírii; pl. înfrunzíri
înfrunzirilor
ÎNFRUNZÍRE, înfrunziri, s. f. Acțiunea de a înfrunzi și rezultatul ei. – V. înfrunzi. DOOM
înfrunzíre s. f., g.-d. art. înfrunzírii; pl. înfrunzíri
înfrunziră
ÎNFRUNZÍ, pers. 3 înfrunzește, vb. IV. Intranz. A face frunze, a se acoperi cu frunze. – În + frunză. DOOM
înfrunzí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. înfrunzéște, imperf. 3 sg. înfrunzeá; conj. prez. 3 să înfrunzeáscă
înfrunzise
ÎNFRUNZÍ, pers. 3 înfrunzește, vb. IV. Intranz. A face frunze, a se acoperi cu frunze. – În + frunză. DOOM
înfrunzí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. înfrunzéște, imperf. 3 sg. înfrunzeá; conj. prez. 3 să înfrunzeáscă
înfrunziseră
ÎNFRUNZÍ, pers. 3 înfrunzește, vb. IV. Intranz. A face frunze, a se acoperi cu frunze. – În + frunză. DOOM
înfrunzí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. înfrunzéște, imperf. 3 sg. înfrunzeá; conj. prez. 3 să înfrunzeáscă
înfrunzit
ÎNFRUNZÍ, pers. 3 înfrunzește, vb. IV. Intranz. A face frunze, a se acoperi cu frunze. – În + frunză. DOOM
înfrunzí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. înfrunzéște, imperf. 3 sg. înfrunzeá; conj. prez. 3 să înfrunzeáscă
înfrunzit
ÎNFRUNZÍT, -Ă, înfrunziți, -te, adj. Căruia i-a dat frunza, plin de frunze. – V. înfrunzi.
înfrunzita
ÎNFRUNZÍT, -Ă, înfrunziți, -te, adj. Căruia i-a dat frunza, plin de frunze. – V. înfrunzi.
înfrunzite
ÎNFRUNZÍT, -Ă, înfrunziți, -te, adj. Căruia i-a dat frunza, plin de frunze. – V. înfrunzi.
înfrunzitei
ÎNFRUNZÍT, -Ă, înfrunziți, -te, adj. Căruia i-a dat frunza, plin de frunze. – V. înfrunzi.
înfrunzitele
ÎNFRUNZÍT, -Ă, înfrunziți, -te, adj. Căruia i-a dat frunza, plin de frunze. – V. înfrunzi.
înfrunzitelor
ÎNFRUNZÍT, -Ă, înfrunziți, -te, adj. Căruia i-a dat frunza, plin de frunze. – V. înfrunzi.
înfrunzitul
ÎNFRUNZÍT, -Ă, înfrunziți, -te, adj. Căruia i-a dat frunza, plin de frunze. – V. înfrunzi.
înfrunzitului
ÎNFRUNZÍT, -Ă, înfrunziți, -te, adj. Căruia i-a dat frunza, plin de frunze. – V. înfrunzi.
înfrunziți
ÎNFRUNZÍT, -Ă, înfrunziți, -te, adj. Căruia i-a dat frunza, plin de frunze. – V. înfrunzi.
înfrunziții
ÎNFRUNZÍT, -Ă, înfrunziți, -te, adj. Căruia i-a dat frunza, plin de frunze. – V. înfrunzi.
înfrunziților
ÎNFRUNZÍT, -Ă, înfrunziți, -te, adj. Căruia i-a dat frunza, plin de frunze. – V. înfrunzi.
înfrunți
ÎNFRUNTÁ, înfrúnt, vb. I. Tranz. 1. A mustra, a dojeni cu vorbe aspre de față cu alții; a certa, a ocărî. 2. A ține piept, a da piept, a rezista cu curaj (în fața unei primejdii). ♦ Refl. recipr. A avea un conflict, un schimb aprins de cuvinte. – Lat. *infrontare (< frons). DOOM
înfruntá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrúntă
înfrupt
ÎNFRUPTÁ, înfrúpt, vb. I. Refl. A mânca din ceva deosebit de gustos. ♦ (Pop.) A mânca de dulce în zi de post. ♦ Fig. (Ir.) A trage beneficii (necinstite), a profita de... – În + frupt. DOOM
!înfruptá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se înfrúptă
înfrupta
ÎNFRUPTÁ, înfrúpt, vb. I. Refl. A mânca din ceva deosebit de gustos. ♦ (Pop.) A mânca de dulce în zi de post. ♦ Fig. (Ir.) A trage beneficii (necinstite), a profita de... – În + frupt. DOOM
!înfruptá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se înfrúptă
înfruptai
ÎNFRUPTÁ, înfrúpt, vb. I. Refl. A mânca din ceva deosebit de gustos. ♦ (Pop.) A mânca de dulce în zi de post. ♦ Fig. (Ir.) A trage beneficii (necinstite), a profita de... – În + frupt. DOOM
!înfruptá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se înfrúptă
înfruptam
ÎNFRUPTÁ, înfrúpt, vb. I. Refl. A mânca din ceva deosebit de gustos. ♦ (Pop.) A mânca de dulce în zi de post. ♦ Fig. (Ir.) A trage beneficii (necinstite), a profita de... – În + frupt. DOOM
!înfruptá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se înfrúptă
înfruptare
ÎNFRUPTÁ, înfrúpt, vb. I. Refl. A mânca din ceva deosebit de gustos. ♦ (Pop.) A mânca de dulce în zi de post. ♦ Fig. (Ir.) A trage beneficii (necinstite), a profita de... – În + frupt. DOOM
!înfruptá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se înfrúptă
înfruptare
ÎNFRUPTÁRE s. f. Acțiunea de a se înfrupta. – V. înfrupta. DOOM
înfruptáre s. f., g.-d. art. înfruptắrii
înfruptarea
ÎNFRUPTÁRE s. f. Acțiunea de a se înfrupta. – V. înfrupta. DOOM
înfruptáre s. f., g.-d. art. înfruptắrii
înfruptară
ÎNFRUPTÁ, înfrúpt, vb. I. Refl. A mânca din ceva deosebit de gustos. ♦ (Pop.) A mânca de dulce în zi de post. ♦ Fig. (Ir.) A trage beneficii (necinstite), a profita de... – În + frupt. DOOM
!înfruptá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se înfrúptă
înfruptarăm
ÎNFRUPTÁ, înfrúpt, vb. I. Refl. A mânca din ceva deosebit de gustos. ♦ (Pop.) A mânca de dulce în zi de post. ♦ Fig. (Ir.) A trage beneficii (necinstite), a profita de... – În + frupt. DOOM
!înfruptá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se înfrúptă
înfruptarăți
ÎNFRUPTÁ, înfrúpt, vb. I. Refl. A mânca din ceva deosebit de gustos. ♦ (Pop.) A mânca de dulce în zi de post. ♦ Fig. (Ir.) A trage beneficii (necinstite), a profita de... – În + frupt. DOOM
!înfruptá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se înfrúptă
înfruptase
ÎNFRUPTÁ, înfrúpt, vb. I. Refl. A mânca din ceva deosebit de gustos. ♦ (Pop.) A mânca de dulce în zi de post. ♦ Fig. (Ir.) A trage beneficii (necinstite), a profita de... – În + frupt. DOOM
!înfruptá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se înfrúptă
înfruptasem
ÎNFRUPTÁ, înfrúpt, vb. I. Refl. A mânca din ceva deosebit de gustos. ♦ (Pop.) A mânca de dulce în zi de post. ♦ Fig. (Ir.) A trage beneficii (necinstite), a profita de... – În + frupt. DOOM
!înfruptá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se înfrúptă
înfruptaseră
ÎNFRUPTÁ, înfrúpt, vb. I. Refl. A mânca din ceva deosebit de gustos. ♦ (Pop.) A mânca de dulce în zi de post. ♦ Fig. (Ir.) A trage beneficii (necinstite), a profita de... – În + frupt. DOOM
!înfruptá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se înfrúptă
înfruptaserăm
ÎNFRUPTÁ, înfrúpt, vb. I. Refl. A mânca din ceva deosebit de gustos. ♦ (Pop.) A mânca de dulce în zi de post. ♦ Fig. (Ir.) A trage beneficii (necinstite), a profita de... – În + frupt. DOOM
!înfruptá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se înfrúptă
înfruptaserăți
ÎNFRUPTÁ, înfrúpt, vb. I. Refl. A mânca din ceva deosebit de gustos. ♦ (Pop.) A mânca de dulce în zi de post. ♦ Fig. (Ir.) A trage beneficii (necinstite), a profita de... – În + frupt. DOOM
!înfruptá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se înfrúptă
înfruptaseși
ÎNFRUPTÁ, înfrúpt, vb. I. Refl. A mânca din ceva deosebit de gustos. ♦ (Pop.) A mânca de dulce în zi de post. ♦ Fig. (Ir.) A trage beneficii (necinstite), a profita de... – În + frupt. DOOM
!înfruptá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se înfrúptă
înfruptaseți
ÎNFRUPTÁ, înfrúpt, vb. I. Refl. A mânca din ceva deosebit de gustos. ♦ (Pop.) A mânca de dulce în zi de post. ♦ Fig. (Ir.) A trage beneficii (necinstite), a profita de... – În + frupt. DOOM
!înfruptá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se înfrúptă
înfruptat
ÎNFRUPTÁ, înfrúpt, vb. I. Refl. A mânca din ceva deosebit de gustos. ♦ (Pop.) A mânca de dulce în zi de post. ♦ Fig. (Ir.) A trage beneficii (necinstite), a profita de... – În + frupt. DOOM
!înfruptá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se înfrúptă
înfruptat
ÎNFRUPTÁ, înfrúpt, vb. I. Refl. A mânca din ceva deosebit de gustos. ♦ (Pop.) A mânca de dulce în zi de post. ♦ Fig. (Ir.) A trage beneficii (necinstite), a profita de... – În + frupt.
înfruptau
ÎNFRUPTÁ, înfrúpt, vb. I. Refl. A mânca din ceva deosebit de gustos. ♦ (Pop.) A mânca de dulce în zi de post. ♦ Fig. (Ir.) A trage beneficii (necinstite), a profita de... – În + frupt. DOOM
!înfruptá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se înfrúptă
înfruptași
ÎNFRUPTÁ, înfrúpt, vb. I. Refl. A mânca din ceva deosebit de gustos. ♦ (Pop.) A mânca de dulce în zi de post. ♦ Fig. (Ir.) A trage beneficii (necinstite), a profita de... – În + frupt. DOOM
!înfruptá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se înfrúptă
înfruptați
ÎNFRUPTÁ, înfrúpt, vb. I. Refl. A mânca din ceva deosebit de gustos. ♦ (Pop.) A mânca de dulce în zi de post. ♦ Fig. (Ir.) A trage beneficii (necinstite), a profita de... – În + frupt. DOOM
!înfruptá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se înfrúptă
înfrupte
ÎNFRUPTÁ, înfrúpt, vb. I. Refl. A mânca din ceva deosebit de gustos. ♦ (Pop.) A mânca de dulce în zi de post. ♦ Fig. (Ir.) A trage beneficii (necinstite), a profita de... – În + frupt. DOOM
!înfruptá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se înfrúptă
înfruptând
ÎNFRUPTÁ, înfrúpt, vb. I. Refl. A mânca din ceva deosebit de gustos. ♦ (Pop.) A mânca de dulce în zi de post. ♦ Fig. (Ir.) A trage beneficii (necinstite), a profita de... – În + frupt. DOOM
!înfruptá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se înfrúptă
înfruptînd
ÎNFRUPTÁ, înfrúpt, vb. I. Refl. A mânca din ceva deosebit de gustos. ♦ (Pop.) A mânca de dulce în zi de post. ♦ Fig. (Ir.) A trage beneficii (necinstite), a profita de... – În + frupt. DOOM
!înfruptá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se înfrúptă
înfruptări
ÎNFRUPTÁRE s. f. Acțiunea de a se înfrupta. – V. înfrupta. DOOM
înfruptáre s. f., g.-d. art. înfruptắrii
înfruptării
ÎNFRUPTÁRE s. f. Acțiunea de a se înfrupta. – V. înfrupta. DOOM
înfruptáre s. f., g.-d. art. înfruptắrii
înfruptările
ÎNFRUPTÁRE s. f. Acțiunea de a se înfrupta. – V. înfrupta. DOOM
înfruptáre s. f., g.-d. art. înfruptắrii
înfruptărilor
ÎNFRUPTÁRE s. f. Acțiunea de a se înfrupta. – V. înfrupta. DOOM
înfruptáre s. f., g.-d. art. înfruptắrii
înfrupți
ÎNFRUPTÁ, înfrúpt, vb. I. Refl. A mânca din ceva deosebit de gustos. ♦ (Pop.) A mânca de dulce în zi de post. ♦ Fig. (Ir.) A trage beneficii (necinstite), a profita de... – În + frupt. DOOM
!înfruptá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se înfrúptă
înfrâna
ÎNFRÂNÁ, înfrânez, vb. I. Tranz. A pune frâu; p. ext. a îmblânzi, a domestici. ♦ Fig. A stăvili, a reține, a potoli. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) stăpâni, a (se) domina. – Lat. infrenare. DOOM
înfrâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrâneáză
înfrânai
ÎNFRÂNÁ, înfrânez, vb. I. Tranz. A pune frâu; p. ext. a îmblânzi, a domestici. ♦ Fig. A stăvili, a reține, a potoli. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) stăpâni, a (se) domina. – Lat. infrenare. DOOM
înfrâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrâneáză
înfrânam
ÎNFRÂNÁ, înfrânez, vb. I. Tranz. A pune frâu; p. ext. a îmblânzi, a domestici. ♦ Fig. A stăvili, a reține, a potoli. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) stăpâni, a (se) domina. – Lat. infrenare. DOOM
înfrâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrâneáză
înfrânare
ÎNFRÂNÁ, înfrânez, vb. I. Tranz. A pune frâu; p. ext. a îmblânzi, a domestici. ♦ Fig. A stăvili, a reține, a potoli. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) stăpâni, a (se) domina. – Lat. infrenare. DOOM
înfrâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrâneáză
înfrânare
ÎNFRÂNÁRE, înfrânări, s. f. Acțiunea de a (se) înfrâna; fig. reținere, abținere, cumpătare. – V. înfrâna. DOOM
înfrânáre s. f., g.-d. art. înfrânắrii; pl. înfrânắri
înfrânarea
ÎNFRÂNÁRE, înfrânări, s. f. Acțiunea de a (se) înfrâna; fig. reținere, abținere, cumpătare. – V. înfrâna. DOOM
înfrânáre s. f., g.-d. art. înfrânắrii; pl. înfrânắri
înfrânară
ÎNFRÂNÁ, înfrânez, vb. I. Tranz. A pune frâu; p. ext. a îmblânzi, a domestici. ♦ Fig. A stăvili, a reține, a potoli. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) stăpâni, a (se) domina. – Lat. infrenare. DOOM
înfrâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrâneáză
înfrânarăm
ÎNFRÂNÁ, înfrânez, vb. I. Tranz. A pune frâu; p. ext. a îmblânzi, a domestici. ♦ Fig. A stăvili, a reține, a potoli. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) stăpâni, a (se) domina. – Lat. infrenare. DOOM
înfrâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrâneáză
înfrânarăți
ÎNFRÂNÁ, înfrânez, vb. I. Tranz. A pune frâu; p. ext. a îmblânzi, a domestici. ♦ Fig. A stăvili, a reține, a potoli. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) stăpâni, a (se) domina. – Lat. infrenare. DOOM
înfrâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrâneáză
înfrânase
ÎNFRÂNÁ, înfrânez, vb. I. Tranz. A pune frâu; p. ext. a îmblânzi, a domestici. ♦ Fig. A stăvili, a reține, a potoli. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) stăpâni, a (se) domina. – Lat. infrenare. DOOM
înfrâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrâneáză
înfrânasem
ÎNFRÂNÁ, înfrânez, vb. I. Tranz. A pune frâu; p. ext. a îmblânzi, a domestici. ♦ Fig. A stăvili, a reține, a potoli. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) stăpâni, a (se) domina. – Lat. infrenare. DOOM
înfrâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrâneáză
înfrânaseră
ÎNFRÂNÁ, înfrânez, vb. I. Tranz. A pune frâu; p. ext. a îmblânzi, a domestici. ♦ Fig. A stăvili, a reține, a potoli. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) stăpâni, a (se) domina. – Lat. infrenare. DOOM
înfrâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrâneáză
înfrânaserăm
ÎNFRÂNÁ, înfrânez, vb. I. Tranz. A pune frâu; p. ext. a îmblânzi, a domestici. ♦ Fig. A stăvili, a reține, a potoli. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) stăpâni, a (se) domina. – Lat. infrenare. DOOM
înfrâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrâneáză
înfrânaserăți
ÎNFRÂNÁ, înfrânez, vb. I. Tranz. A pune frâu; p. ext. a îmblânzi, a domestici. ♦ Fig. A stăvili, a reține, a potoli. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) stăpâni, a (se) domina. – Lat. infrenare. DOOM
înfrâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrâneáză
înfrânaseși
ÎNFRÂNÁ, înfrânez, vb. I. Tranz. A pune frâu; p. ext. a îmblânzi, a domestici. ♦ Fig. A stăvili, a reține, a potoli. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) stăpâni, a (se) domina. – Lat. infrenare. DOOM
înfrâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrâneáză
înfrânaseți
ÎNFRÂNÁ, înfrânez, vb. I. Tranz. A pune frâu; p. ext. a îmblânzi, a domestici. ♦ Fig. A stăvili, a reține, a potoli. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) stăpâni, a (se) domina. – Lat. infrenare. DOOM
înfrâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrâneáză
înfrânat
ÎNFRÂNÁ, înfrânez, vb. I. Tranz. A pune frâu; p. ext. a îmblânzi, a domestici. ♦ Fig. A stăvili, a reține, a potoli. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) stăpâni, a (se) domina. – Lat. infrenare. DOOM
înfrâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrâneáză
înfrânat
ÎNFRÂNÁT, -Ă, înfrânați, -te, adj. 1. (Despre animale de ham) Căruia i s-a pus frâu. 2. (Despre mașini) Care merg cu frâna pusă. – V. înfrâna.
înfrânata
ÎNFRÂNÁT, -Ă, înfrânați, -te, adj. 1. (Despre animale de ham) Căruia i s-a pus frâu. 2. (Despre mașini) Care merg cu frâna pusă. – V. înfrâna.
înfrânate
ÎNFRÂNÁT, -Ă, înfrânați, -te, adj. 1. (Despre animale de ham) Căruia i s-a pus frâu. 2. (Despre mașini) Care merg cu frâna pusă. – V. înfrâna.
înfrânatei
ÎNFRÂNÁT, -Ă, înfrânați, -te, adj. 1. (Despre animale de ham) Căruia i s-a pus frâu. 2. (Despre mașini) Care merg cu frâna pusă. – V. înfrâna.
înfrânatele
ÎNFRÂNÁT, -Ă, înfrânați, -te, adj. 1. (Despre animale de ham) Căruia i s-a pus frâu. 2. (Despre mașini) Care merg cu frâna pusă. – V. înfrâna.
înfrânatelor
ÎNFRÂNÁT, -Ă, înfrânați, -te, adj. 1. (Despre animale de ham) Căruia i s-a pus frâu. 2. (Despre mașini) Care merg cu frâna pusă. – V. înfrâna.
înfrânatul
ÎNFRÂNÁT, -Ă, înfrânați, -te, adj. 1. (Despre animale de ham) Căruia i s-a pus frâu. 2. (Despre mașini) Care merg cu frâna pusă. – V. înfrâna.
înfrânatului
ÎNFRÂNÁT, -Ă, înfrânați, -te, adj. 1. (Despre animale de ham) Căruia i s-a pus frâu. 2. (Despre mașini) Care merg cu frâna pusă. – V. înfrâna.
înfrânau
ÎNFRÂNÁ, înfrânez, vb. I. Tranz. A pune frâu; p. ext. a îmblânzi, a domestici. ♦ Fig. A stăvili, a reține, a potoli. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) stăpâni, a (se) domina. – Lat. infrenare. DOOM
înfrâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrâneáză
înfrânași
ÎNFRÂNÁ, înfrânez, vb. I. Tranz. A pune frâu; p. ext. a îmblânzi, a domestici. ♦ Fig. A stăvili, a reține, a potoli. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) stăpâni, a (se) domina. – Lat. infrenare. DOOM
înfrâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrâneáză
înfrânați
ÎNFRÂNÁ, înfrânez, vb. I. Tranz. A pune frâu; p. ext. a îmblânzi, a domestici. ♦ Fig. A stăvili, a reține, a potoli. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) stăpâni, a (se) domina. – Lat. infrenare. DOOM
înfrâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrâneáză
înfrânați
ÎNFRÂNÁT, -Ă, înfrânați, -te, adj. 1. (Despre animale de ham) Căruia i s-a pus frâu. 2. (Despre mașini) Care merg cu frâna pusă. – V. înfrâna.
înfrânații
ÎNFRÂNÁT, -Ă, înfrânați, -te, adj. 1. (Despre animale de ham) Căruia i s-a pus frâu. 2. (Despre mașini) Care merg cu frâna pusă. – V. înfrâna.
înfrânaților
ÎNFRÂNÁT, -Ă, înfrânați, -te, adj. 1. (Despre animale de ham) Căruia i s-a pus frâu. 2. (Despre mașini) Care merg cu frâna pusă. – V. înfrâna.
înfrânează
ÎNFRÂNÁ, înfrânez, vb. I. Tranz. A pune frâu; p. ext. a îmblânzi, a domestici. ♦ Fig. A stăvili, a reține, a potoli. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) stăpâni, a (se) domina. – Lat. infrenare. DOOM
înfrâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrâneáză
înfrânez
ÎNFRÂNÁ, înfrânez, vb. I. Tranz. A pune frâu; p. ext. a îmblânzi, a domestici. ♦ Fig. A stăvili, a reține, a potoli. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) stăpâni, a (se) domina. – Lat. infrenare. DOOM
înfrâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrâneáză
înfrâneze
ÎNFRÂNÁ, înfrânez, vb. I. Tranz. A pune frâu; p. ext. a îmblânzi, a domestici. ♦ Fig. A stăvili, a reține, a potoli. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) stăpâni, a (se) domina. – Lat. infrenare. DOOM
înfrâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrâneáză
înfrânezi
ÎNFRÂNÁ, înfrânez, vb. I. Tranz. A pune frâu; p. ext. a îmblânzi, a domestici. ♦ Fig. A stăvili, a reține, a potoli. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) stăpâni, a (se) domina. – Lat. infrenare. DOOM
înfrâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrâneáză
înfrâng
ÎNFRẤNGE, înfrấng, vb. III. Tranz. A învinge, a birui, a bate (în luptă). ♦ A-și stăpâni o anumită stare sufletească. ♦ (Rar) A nesocoti voința cuiva, a călca o lege, o dispoziție etc. [Perf. s. înfrânsei, part. înfrânt] – Lat. infrangere. DOOM
înfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrấng, 1 pl. înfrấngem, perf. s. 1 sg. înfrânséi, 1 pl. înfrấnserăm; part. înfrấnt
înfrânge
ÎNFRẤNGE, înfrấng, vb. III. Tranz. A învinge, a birui, a bate (în luptă). ♦ A-și stăpâni o anumită stare sufletească. ♦ (Rar) A nesocoti voința cuiva, a călca o lege, o dispoziție etc. [Perf. s. înfrânsei, part. înfrânt] – Lat. infrangere. DOOM
înfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrấng, 1 pl. înfrấngem, perf. s. 1 sg. înfrânséi, 1 pl. înfrấnserăm; part. înfrấnt
înfrângea
ÎNFRẤNGE, înfrấng, vb. III. Tranz. A învinge, a birui, a bate (în luptă). ♦ A-și stăpâni o anumită stare sufletească. ♦ (Rar) A nesocoti voința cuiva, a călca o lege, o dispoziție etc. [Perf. s. înfrânsei, part. înfrânt] – Lat. infrangere. DOOM
înfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrấng, 1 pl. înfrấngem, perf. s. 1 sg. înfrânséi, 1 pl. înfrấnserăm; part. înfrấnt
înfrângeai
ÎNFRẤNGE, înfrấng, vb. III. Tranz. A învinge, a birui, a bate (în luptă). ♦ A-și stăpâni o anumită stare sufletească. ♦ (Rar) A nesocoti voința cuiva, a călca o lege, o dispoziție etc. [Perf. s. înfrânsei, part. înfrânt] – Lat. infrangere. DOOM
înfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrấng, 1 pl. înfrấngem, perf. s. 1 sg. înfrânséi, 1 pl. înfrấnserăm; part. înfrấnt
înfrângeam
ÎNFRẤNGE, înfrấng, vb. III. Tranz. A învinge, a birui, a bate (în luptă). ♦ A-și stăpâni o anumită stare sufletească. ♦ (Rar) A nesocoti voința cuiva, a călca o lege, o dispoziție etc. [Perf. s. înfrânsei, part. înfrânt] – Lat. infrangere. DOOM
înfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrấng, 1 pl. înfrấngem, perf. s. 1 sg. înfrânséi, 1 pl. înfrấnserăm; part. înfrấnt
înfrângeau
ÎNFRẤNGE, înfrấng, vb. III. Tranz. A învinge, a birui, a bate (în luptă). ♦ A-și stăpâni o anumită stare sufletească. ♦ (Rar) A nesocoti voința cuiva, a călca o lege, o dispoziție etc. [Perf. s. înfrânsei, part. înfrânt] – Lat. infrangere. DOOM
înfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrấng, 1 pl. înfrấngem, perf. s. 1 sg. înfrânséi, 1 pl. înfrấnserăm; part. înfrấnt
înfrângeați
ÎNFRẤNGE, înfrấng, vb. III. Tranz. A învinge, a birui, a bate (în luptă). ♦ A-și stăpâni o anumită stare sufletească. ♦ (Rar) A nesocoti voința cuiva, a călca o lege, o dispoziție etc. [Perf. s. înfrânsei, part. înfrânt] – Lat. infrangere. DOOM
înfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrấng, 1 pl. înfrấngem, perf. s. 1 sg. înfrânséi, 1 pl. înfrấnserăm; part. înfrấnt
înfrângem
ÎNFRẤNGE, înfrấng, vb. III. Tranz. A învinge, a birui, a bate (în luptă). ♦ A-și stăpâni o anumită stare sufletească. ♦ (Rar) A nesocoti voința cuiva, a călca o lege, o dispoziție etc. [Perf. s. înfrânsei, part. înfrânt] – Lat. infrangere. DOOM
înfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrấng, 1 pl. înfrấngem, perf. s. 1 sg. înfrânséi, 1 pl. înfrấnserăm; part. înfrấnt
înfrângere
ÎNFRẤNGE, înfrấng, vb. III. Tranz. A învinge, a birui, a bate (în luptă). ♦ A-și stăpâni o anumită stare sufletească. ♦ (Rar) A nesocoti voința cuiva, a călca o lege, o dispoziție etc. [Perf. s. înfrânsei, part. înfrânt] – Lat. infrangere. DOOM
înfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrấng, 1 pl. înfrấngem, perf. s. 1 sg. înfrânséi, 1 pl. înfrấnserăm; part. înfrấnt
înfrângere
ÎNFRẤNGERE, înfrângeri, s. f. Acțiunea de a înfrânge; învingere; (rar) călcare a legii. – V. înfrânge. DOOM
înfrấngere s. f., g.-d. art. înfrấngerii; pl. înfrấngeri
înfrângerea
ÎNFRẤNGERE, înfrângeri, s. f. Acțiunea de a înfrânge; învingere; (rar) călcare a legii. – V. înfrânge. DOOM
înfrấngere s. f., g.-d. art. înfrấngerii; pl. înfrấngeri
înfrângeri
ÎNFRẤNGERE, înfrângeri, s. f. Acțiunea de a înfrânge; învingere; (rar) călcare a legii. – V. înfrânge. DOOM
înfrấngere s. f., g.-d. art. înfrấngerii; pl. înfrấngeri
înfrângerii
ÎNFRẤNGERE, înfrângeri, s. f. Acțiunea de a înfrânge; învingere; (rar) călcare a legii. – V. înfrânge. DOOM
înfrấngere s. f., g.-d. art. înfrấngerii; pl. înfrấngeri
înfrângerile
ÎNFRẤNGERE, înfrângeri, s. f. Acțiunea de a înfrânge; învingere; (rar) călcare a legii. – V. înfrânge. DOOM
înfrấngere s. f., g.-d. art. înfrấngerii; pl. înfrấngeri
înfrângerilor
ÎNFRẤNGERE, înfrângeri, s. f. Acțiunea de a înfrânge; învingere; (rar) călcare a legii. – V. înfrânge. DOOM
înfrấngere s. f., g.-d. art. înfrấngerii; pl. înfrấngeri
înfrângeți
ÎNFRẤNGE, înfrấng, vb. III. Tranz. A învinge, a birui, a bate (în luptă). ♦ A-și stăpâni o anumită stare sufletească. ♦ (Rar) A nesocoti voința cuiva, a călca o lege, o dispoziție etc. [Perf. s. înfrânsei, part. înfrânt] – Lat. infrangere. DOOM
înfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrấng, 1 pl. înfrấngem, perf. s. 1 sg. înfrânséi, 1 pl. înfrấnserăm; part. înfrấnt
înfrângi
ÎNFRẤNGE, înfrấng, vb. III. Tranz. A învinge, a birui, a bate (în luptă). ♦ A-și stăpâni o anumită stare sufletească. ♦ (Rar) A nesocoti voința cuiva, a călca o lege, o dispoziție etc. [Perf. s. înfrânsei, part. înfrânt] – Lat. infrangere. DOOM
înfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrấng, 1 pl. înfrấngem, perf. s. 1 sg. înfrânséi, 1 pl. înfrấnserăm; part. înfrấnt
înfrângând
ÎNFRẤNGE, înfrấng, vb. III. Tranz. A învinge, a birui, a bate (în luptă). ♦ A-și stăpâni o anumită stare sufletească. ♦ (Rar) A nesocoti voința cuiva, a călca o lege, o dispoziție etc. [Perf. s. înfrânsei, part. înfrânt] – Lat. infrangere. DOOM
înfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrấng, 1 pl. înfrấngem, perf. s. 1 sg. înfrânséi, 1 pl. înfrấnserăm; part. înfrấnt
înfrângă
ÎNFRẤNGE, înfrấng, vb. III. Tranz. A învinge, a birui, a bate (în luptă). ♦ A-și stăpâni o anumită stare sufletească. ♦ (Rar) A nesocoti voința cuiva, a călca o lege, o dispoziție etc. [Perf. s. înfrânsei, part. înfrânt] – Lat. infrangere. DOOM
înfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrấng, 1 pl. înfrấngem, perf. s. 1 sg. înfrânséi, 1 pl. înfrấnserăm; part. înfrấnt
înfrânse
ÎNFRẤNGE, înfrấng, vb. III. Tranz. A învinge, a birui, a bate (în luptă). ♦ A-și stăpâni o anumită stare sufletească. ♦ (Rar) A nesocoti voința cuiva, a călca o lege, o dispoziție etc. [Perf. s. înfrânsei, part. înfrânt] – Lat. infrangere. DOOM
înfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrấng, 1 pl. înfrấngem, perf. s. 1 sg. înfrânséi, 1 pl. înfrấnserăm; part. înfrấnt
înfrânsei
ÎNFRẤNGE, înfrấng, vb. III. Tranz. A învinge, a birui, a bate (în luptă). ♦ A-și stăpâni o anumită stare sufletească. ♦ (Rar) A nesocoti voința cuiva, a călca o lege, o dispoziție etc. [Perf. s. înfrânsei, part. înfrânt] – Lat. infrangere. DOOM
înfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrấng, 1 pl. înfrấngem, perf. s. 1 sg. înfrânséi, 1 pl. înfrấnserăm; part. înfrấnt
înfrânseră
ÎNFRẤNGE, înfrấng, vb. III. Tranz. A învinge, a birui, a bate (în luptă). ♦ A-și stăpâni o anumită stare sufletească. ♦ (Rar) A nesocoti voința cuiva, a călca o lege, o dispoziție etc. [Perf. s. înfrânsei, part. înfrânt] – Lat. infrangere. DOOM
înfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrấng, 1 pl. înfrấngem, perf. s. 1 sg. înfrânséi, 1 pl. înfrấnserăm; part. înfrấnt
înfrânserăm
ÎNFRẤNGE, înfrấng, vb. III. Tranz. A învinge, a birui, a bate (în luptă). ♦ A-și stăpâni o anumită stare sufletească. ♦ (Rar) A nesocoti voința cuiva, a călca o lege, o dispoziție etc. [Perf. s. înfrânsei, part. înfrânt] – Lat. infrangere. DOOM
înfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrấng, 1 pl. înfrấngem, perf. s. 1 sg. înfrânséi, 1 pl. înfrấnserăm; part. înfrấnt
înfrânserăți
ÎNFRẤNGE, înfrấng, vb. III. Tranz. A învinge, a birui, a bate (în luptă). ♦ A-și stăpâni o anumită stare sufletească. ♦ (Rar) A nesocoti voința cuiva, a călca o lege, o dispoziție etc. [Perf. s. înfrânsei, part. înfrânt] – Lat. infrangere. DOOM
înfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrấng, 1 pl. înfrấngem, perf. s. 1 sg. înfrânséi, 1 pl. înfrấnserăm; part. înfrấnt
înfrânsese
ÎNFRẤNGE, înfrấng, vb. III. Tranz. A învinge, a birui, a bate (în luptă). ♦ A-și stăpâni o anumită stare sufletească. ♦ (Rar) A nesocoti voința cuiva, a călca o lege, o dispoziție etc. [Perf. s. înfrânsei, part. înfrânt] – Lat. infrangere. DOOM
înfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrấng, 1 pl. înfrấngem, perf. s. 1 sg. înfrânséi, 1 pl. înfrấnserăm; part. înfrấnt
înfrânsesem
ÎNFRẤNGE, înfrấng, vb. III. Tranz. A învinge, a birui, a bate (în luptă). ♦ A-și stăpâni o anumită stare sufletească. ♦ (Rar) A nesocoti voința cuiva, a călca o lege, o dispoziție etc. [Perf. s. înfrânsei, part. înfrânt] – Lat. infrangere. DOOM
înfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrấng, 1 pl. înfrấngem, perf. s. 1 sg. înfrânséi, 1 pl. înfrấnserăm; part. înfrấnt
înfrânseseră
ÎNFRẤNGE, înfrấng, vb. III. Tranz. A învinge, a birui, a bate (în luptă). ♦ A-și stăpâni o anumită stare sufletească. ♦ (Rar) A nesocoti voința cuiva, a călca o lege, o dispoziție etc. [Perf. s. înfrânsei, part. înfrânt] – Lat. infrangere. DOOM
înfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrấng, 1 pl. înfrấngem, perf. s. 1 sg. înfrânséi, 1 pl. înfrấnserăm; part. înfrấnt
înfrânseserăm
ÎNFRẤNGE, înfrấng, vb. III. Tranz. A învinge, a birui, a bate (în luptă). ♦ A-și stăpâni o anumită stare sufletească. ♦ (Rar) A nesocoti voința cuiva, a călca o lege, o dispoziție etc. [Perf. s. înfrânsei, part. înfrânt] – Lat. infrangere. DOOM
înfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrấng, 1 pl. înfrấngem, perf. s. 1 sg. înfrânséi, 1 pl. înfrấnserăm; part. înfrấnt
înfrânseserăți
ÎNFRẤNGE, înfrấng, vb. III. Tranz. A învinge, a birui, a bate (în luptă). ♦ A-și stăpâni o anumită stare sufletească. ♦ (Rar) A nesocoti voința cuiva, a călca o lege, o dispoziție etc. [Perf. s. înfrânsei, part. înfrânt] – Lat. infrangere. DOOM
înfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrấng, 1 pl. înfrấngem, perf. s. 1 sg. înfrânséi, 1 pl. înfrấnserăm; part. înfrấnt
înfrânseseși
ÎNFRẤNGE, înfrấng, vb. III. Tranz. A învinge, a birui, a bate (în luptă). ♦ A-și stăpâni o anumită stare sufletească. ♦ (Rar) A nesocoti voința cuiva, a călca o lege, o dispoziție etc. [Perf. s. înfrânsei, part. înfrânt] – Lat. infrangere. DOOM
înfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrấng, 1 pl. înfrấngem, perf. s. 1 sg. înfrânséi, 1 pl. înfrấnserăm; part. înfrấnt
înfrânseseți
ÎNFRẤNGE, înfrấng, vb. III. Tranz. A învinge, a birui, a bate (în luptă). ♦ A-și stăpâni o anumită stare sufletească. ♦ (Rar) A nesocoti voința cuiva, a călca o lege, o dispoziție etc. [Perf. s. înfrânsei, part. înfrânt] – Lat. infrangere. DOOM
înfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrấng, 1 pl. înfrấngem, perf. s. 1 sg. înfrânséi, 1 pl. înfrấnserăm; part. înfrấnt
înfrânseși
ÎNFRẤNGE, înfrấng, vb. III. Tranz. A învinge, a birui, a bate (în luptă). ♦ A-și stăpâni o anumită stare sufletească. ♦ (Rar) A nesocoti voința cuiva, a călca o lege, o dispoziție etc. [Perf. s. înfrânsei, part. înfrânt] – Lat. infrangere. DOOM
înfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrấng, 1 pl. înfrấngem, perf. s. 1 sg. înfrânséi, 1 pl. înfrấnserăm; part. înfrấnt
înfrânt
ÎNFRẤNGE, înfrấng, vb. III. Tranz. A învinge, a birui, a bate (în luptă). ♦ A-și stăpâni o anumită stare sufletească. ♦ (Rar) A nesocoti voința cuiva, a călca o lege, o dispoziție etc. [Perf. s. înfrânsei, part. înfrânt] – Lat. infrangere. DOOM
înfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrấng, 1 pl. înfrấngem, perf. s. 1 sg. înfrânséi, 1 pl. înfrấnserăm; part. înfrấnt
înfrânt
ÎNFRẤNT, -Ă, înfrânți, -te, adj. Învins, biruit, bătut (în luptă). – V. înfrânge.
înfrânta
ÎNFRẤNT, -Ă, înfrânți, -te, adj. Învins, biruit, bătut (în luptă). – V. înfrânge.
înfrânte
ÎNFRẤNT, -Ă, înfrânți, -te, adj. Învins, biruit, bătut (în luptă). – V. înfrânge.
înfrântei
ÎNFRẤNT, -Ă, înfrânți, -te, adj. Învins, biruit, bătut (în luptă). – V. înfrânge.
înfrântele
ÎNFRẤNT, -Ă, înfrânți, -te, adj. Învins, biruit, bătut (în luptă). – V. înfrânge.
înfrântelor
ÎNFRẤNT, -Ă, înfrânți, -te, adj. Învins, biruit, bătut (în luptă). – V. înfrânge.
înfrântul
ÎNFRẤNT, -Ă, înfrânți, -te, adj. Învins, biruit, bătut (în luptă). – V. înfrânge.
înfrântului
ÎNFRẤNT, -Ă, înfrânți, -te, adj. Învins, biruit, bătut (în luptă). – V. înfrânge.
înfrânând
ÎNFRÂNÁ, înfrânez, vb. I. Tranz. A pune frâu; p. ext. a îmblânzi, a domestici. ♦ Fig. A stăvili, a reține, a potoli. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) stăpâni, a (se) domina. – Lat. infrenare. DOOM
înfrâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrâneáză
înfrânări
ÎNFRÂNÁRE, înfrânări, s. f. Acțiunea de a (se) înfrâna; fig. reținere, abținere, cumpătare. – V. înfrâna. DOOM
înfrânáre s. f., g.-d. art. înfrânắrii; pl. înfrânắri
înfrânării
ÎNFRÂNÁRE, înfrânări, s. f. Acțiunea de a (se) înfrâna; fig. reținere, abținere, cumpătare. – V. înfrâna. DOOM
înfrânáre s. f., g.-d. art. înfrânắrii; pl. înfrânắri
înfrânările
ÎNFRÂNÁRE, înfrânări, s. f. Acțiunea de a (se) înfrâna; fig. reținere, abținere, cumpătare. – V. înfrâna. DOOM
înfrânáre s. f., g.-d. art. înfrânắrii; pl. înfrânắri
înfrânărilor
ÎNFRÂNÁRE, înfrânări, s. f. Acțiunea de a (se) înfrâna; fig. reținere, abținere, cumpătare. – V. înfrâna. DOOM
înfrânáre s. f., g.-d. art. înfrânắrii; pl. înfrânắri
înfrânți
ÎNFRẤNT, -Ă, înfrânți, -te, adj. Învins, biruit, bătut (în luptă). – V. înfrânge.
înfrânții
ÎNFRẤNT, -Ă, înfrânți, -te, adj. Învins, biruit, bătut (în luptă). – V. înfrânge.
înfrânților
ÎNFRẤNT, -Ă, înfrânți, -te, adj. Învins, biruit, bătut (în luptă). – V. înfrânge.
înfrîna
ÎNFRÂNÁ, înfrânez, vb. I. Tranz. A pune frâu; p. ext. a îmblânzi, a domestici. ♦ Fig. A stăvili, a reține, a potoli. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) stăpâni, a (se) domina. – Lat. infrenare. DOOM
înfrâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrâneáză
înfrînai
ÎNFRÂNÁ, înfrânez, vb. I. Tranz. A pune frâu; p. ext. a îmblânzi, a domestici. ♦ Fig. A stăvili, a reține, a potoli. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) stăpâni, a (se) domina. – Lat. infrenare. DOOM
înfrâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrâneáză
înfrînam
ÎNFRÂNÁ, înfrânez, vb. I. Tranz. A pune frâu; p. ext. a îmblânzi, a domestici. ♦ Fig. A stăvili, a reține, a potoli. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) stăpâni, a (se) domina. – Lat. infrenare. DOOM
înfrâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrâneáză
înfrînare
ÎNFRÂNÁ, înfrânez, vb. I. Tranz. A pune frâu; p. ext. a îmblânzi, a domestici. ♦ Fig. A stăvili, a reține, a potoli. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) stăpâni, a (se) domina. – Lat. infrenare. DOOM
înfrâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrâneáză
înfrînare
ÎNFRÂNÁRE, înfrânări, s. f. Acțiunea de a (se) înfrâna; fig. reținere, abținere, cumpătare. – V. înfrâna. DOOM
înfrânáre s. f., g.-d. art. înfrânắrii; pl. înfrânắri
înfrînarea
ÎNFRÂNÁRE, înfrânări, s. f. Acțiunea de a (se) înfrâna; fig. reținere, abținere, cumpătare. – V. înfrâna. DOOM
înfrânáre s. f., g.-d. art. înfrânắrii; pl. înfrânắri
înfrînară
ÎNFRÂNÁ, înfrânez, vb. I. Tranz. A pune frâu; p. ext. a îmblânzi, a domestici. ♦ Fig. A stăvili, a reține, a potoli. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) stăpâni, a (se) domina. – Lat. infrenare. DOOM
înfrâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrâneáză
înfrînarăm
ÎNFRÂNÁ, înfrânez, vb. I. Tranz. A pune frâu; p. ext. a îmblânzi, a domestici. ♦ Fig. A stăvili, a reține, a potoli. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) stăpâni, a (se) domina. – Lat. infrenare. DOOM
înfrâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrâneáză
înfrînarăți
ÎNFRÂNÁ, înfrânez, vb. I. Tranz. A pune frâu; p. ext. a îmblânzi, a domestici. ♦ Fig. A stăvili, a reține, a potoli. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) stăpâni, a (se) domina. – Lat. infrenare. DOOM
înfrâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrâneáză
înfrînase
ÎNFRÂNÁ, înfrânez, vb. I. Tranz. A pune frâu; p. ext. a îmblânzi, a domestici. ♦ Fig. A stăvili, a reține, a potoli. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) stăpâni, a (se) domina. – Lat. infrenare. DOOM
înfrâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrâneáză
înfrînasem
ÎNFRÂNÁ, înfrânez, vb. I. Tranz. A pune frâu; p. ext. a îmblânzi, a domestici. ♦ Fig. A stăvili, a reține, a potoli. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) stăpâni, a (se) domina. – Lat. infrenare. DOOM
înfrâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrâneáză
înfrînaseră
ÎNFRÂNÁ, înfrânez, vb. I. Tranz. A pune frâu; p. ext. a îmblânzi, a domestici. ♦ Fig. A stăvili, a reține, a potoli. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) stăpâni, a (se) domina. – Lat. infrenare. DOOM
înfrâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrâneáză
înfrînaserăm
ÎNFRÂNÁ, înfrânez, vb. I. Tranz. A pune frâu; p. ext. a îmblânzi, a domestici. ♦ Fig. A stăvili, a reține, a potoli. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) stăpâni, a (se) domina. – Lat. infrenare. DOOM
înfrâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrâneáză
înfrînaserăți
ÎNFRÂNÁ, înfrânez, vb. I. Tranz. A pune frâu; p. ext. a îmblânzi, a domestici. ♦ Fig. A stăvili, a reține, a potoli. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) stăpâni, a (se) domina. – Lat. infrenare. DOOM
înfrâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrâneáză
înfrînaseși
ÎNFRÂNÁ, înfrânez, vb. I. Tranz. A pune frâu; p. ext. a îmblânzi, a domestici. ♦ Fig. A stăvili, a reține, a potoli. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) stăpâni, a (se) domina. – Lat. infrenare. DOOM
înfrâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrâneáză
înfrînaseți
ÎNFRÂNÁ, înfrânez, vb. I. Tranz. A pune frâu; p. ext. a îmblânzi, a domestici. ♦ Fig. A stăvili, a reține, a potoli. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) stăpâni, a (se) domina. – Lat. infrenare. DOOM
înfrâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrâneáză
înfrînat
ÎNFRÂNÁ, înfrânez, vb. I. Tranz. A pune frâu; p. ext. a îmblânzi, a domestici. ♦ Fig. A stăvili, a reține, a potoli. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) stăpâni, a (se) domina. – Lat. infrenare. DOOM
înfrâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrâneáză
înfrînat
ÎNFRÂNÁT, -Ă, înfrânați, -te, adj. 1. (Despre animale de ham) Căruia i s-a pus frâu. 2. (Despre mașini) Care merg cu frâna pusă. – V. înfrâna.
înfrînata
ÎNFRÂNÁT, -Ă, înfrânați, -te, adj. 1. (Despre animale de ham) Căruia i s-a pus frâu. 2. (Despre mașini) Care merg cu frâna pusă. – V. înfrâna.
înfrînate
ÎNFRÂNÁT, -Ă, înfrânați, -te, adj. 1. (Despre animale de ham) Căruia i s-a pus frâu. 2. (Despre mașini) Care merg cu frâna pusă. – V. înfrâna.
înfrînatei
ÎNFRÂNÁT, -Ă, înfrânați, -te, adj. 1. (Despre animale de ham) Căruia i s-a pus frâu. 2. (Despre mașini) Care merg cu frâna pusă. – V. înfrâna.
înfrînatele
ÎNFRÂNÁT, -Ă, înfrânați, -te, adj. 1. (Despre animale de ham) Căruia i s-a pus frâu. 2. (Despre mașini) Care merg cu frâna pusă. – V. înfrâna.
înfrînatelor
ÎNFRÂNÁT, -Ă, înfrânați, -te, adj. 1. (Despre animale de ham) Căruia i s-a pus frâu. 2. (Despre mașini) Care merg cu frâna pusă. – V. înfrâna.
înfrînatul
ÎNFRÂNÁT, -Ă, înfrânați, -te, adj. 1. (Despre animale de ham) Căruia i s-a pus frâu. 2. (Despre mașini) Care merg cu frâna pusă. – V. înfrâna.
înfrînatului
ÎNFRÂNÁT, -Ă, înfrânați, -te, adj. 1. (Despre animale de ham) Căruia i s-a pus frâu. 2. (Despre mașini) Care merg cu frâna pusă. – V. înfrâna.
înfrînau
ÎNFRÂNÁ, înfrânez, vb. I. Tranz. A pune frâu; p. ext. a îmblânzi, a domestici. ♦ Fig. A stăvili, a reține, a potoli. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) stăpâni, a (se) domina. – Lat. infrenare. DOOM
înfrâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrâneáză
înfrînași
ÎNFRÂNÁ, înfrânez, vb. I. Tranz. A pune frâu; p. ext. a îmblânzi, a domestici. ♦ Fig. A stăvili, a reține, a potoli. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) stăpâni, a (se) domina. – Lat. infrenare. DOOM
înfrâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrâneáză
înfrînați
ÎNFRÂNÁ, înfrânez, vb. I. Tranz. A pune frâu; p. ext. a îmblânzi, a domestici. ♦ Fig. A stăvili, a reține, a potoli. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) stăpâni, a (se) domina. – Lat. infrenare. DOOM
înfrâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrâneáză
înfrînați
ÎNFRÂNÁT, -Ă, înfrânați, -te, adj. 1. (Despre animale de ham) Căruia i s-a pus frâu. 2. (Despre mașini) Care merg cu frâna pusă. – V. înfrâna.
înfrînații
ÎNFRÂNÁT, -Ă, înfrânați, -te, adj. 1. (Despre animale de ham) Căruia i s-a pus frâu. 2. (Despre mașini) Care merg cu frâna pusă. – V. înfrâna.
înfrînaților
ÎNFRÂNÁT, -Ă, înfrânați, -te, adj. 1. (Despre animale de ham) Căruia i s-a pus frâu. 2. (Despre mașini) Care merg cu frâna pusă. – V. înfrâna.
înfrînează
ÎNFRÂNÁ, înfrânez, vb. I. Tranz. A pune frâu; p. ext. a îmblânzi, a domestici. ♦ Fig. A stăvili, a reține, a potoli. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) stăpâni, a (se) domina. – Lat. infrenare. DOOM
înfrâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrâneáză
înfrînez
ÎNFRÂNÁ, înfrânez, vb. I. Tranz. A pune frâu; p. ext. a îmblânzi, a domestici. ♦ Fig. A stăvili, a reține, a potoli. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) stăpâni, a (se) domina. – Lat. infrenare. DOOM
înfrâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrâneáză
înfrîneze
ÎNFRÂNÁ, înfrânez, vb. I. Tranz. A pune frâu; p. ext. a îmblânzi, a domestici. ♦ Fig. A stăvili, a reține, a potoli. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) stăpâni, a (se) domina. – Lat. infrenare. DOOM
înfrâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrâneáză
înfrînezi
ÎNFRÂNÁ, înfrânez, vb. I. Tranz. A pune frâu; p. ext. a îmblânzi, a domestici. ♦ Fig. A stăvili, a reține, a potoli. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) stăpâni, a (se) domina. – Lat. infrenare. DOOM
înfrâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrâneáză
înfrîng
ÎNFRẤNGE, înfrấng, vb. III. Tranz. A învinge, a birui, a bate (în luptă). ♦ A-și stăpâni o anumită stare sufletească. ♦ (Rar) A nesocoti voința cuiva, a călca o lege, o dispoziție etc. [Perf. s. înfrânsei, part. înfrânt] – Lat. infrangere. DOOM
înfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrấng, 1 pl. înfrấngem, perf. s. 1 sg. înfrânséi, 1 pl. înfrấnserăm; part. înfrấnt
înfrînge
ÎNFRẤNGE, înfrấng, vb. III. Tranz. A învinge, a birui, a bate (în luptă). ♦ A-și stăpâni o anumită stare sufletească. ♦ (Rar) A nesocoti voința cuiva, a călca o lege, o dispoziție etc. [Perf. s. înfrânsei, part. înfrânt] – Lat. infrangere. DOOM
înfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrấng, 1 pl. înfrấngem, perf. s. 1 sg. înfrânséi, 1 pl. înfrấnserăm; part. înfrấnt
înfrîngea
ÎNFRẤNGE, înfrấng, vb. III. Tranz. A învinge, a birui, a bate (în luptă). ♦ A-și stăpâni o anumită stare sufletească. ♦ (Rar) A nesocoti voința cuiva, a călca o lege, o dispoziție etc. [Perf. s. înfrânsei, part. înfrânt] – Lat. infrangere. DOOM
înfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrấng, 1 pl. înfrấngem, perf. s. 1 sg. înfrânséi, 1 pl. înfrấnserăm; part. înfrấnt
înfrîngeai
ÎNFRẤNGE, înfrấng, vb. III. Tranz. A învinge, a birui, a bate (în luptă). ♦ A-și stăpâni o anumită stare sufletească. ♦ (Rar) A nesocoti voința cuiva, a călca o lege, o dispoziție etc. [Perf. s. înfrânsei, part. înfrânt] – Lat. infrangere. DOOM
înfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrấng, 1 pl. înfrấngem, perf. s. 1 sg. înfrânséi, 1 pl. înfrấnserăm; part. înfrấnt
înfrîngeam
ÎNFRẤNGE, înfrấng, vb. III. Tranz. A învinge, a birui, a bate (în luptă). ♦ A-și stăpâni o anumită stare sufletească. ♦ (Rar) A nesocoti voința cuiva, a călca o lege, o dispoziție etc. [Perf. s. înfrânsei, part. înfrânt] – Lat. infrangere. DOOM
înfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrấng, 1 pl. înfrấngem, perf. s. 1 sg. înfrânséi, 1 pl. înfrấnserăm; part. înfrấnt
înfrîngeau
ÎNFRẤNGE, înfrấng, vb. III. Tranz. A învinge, a birui, a bate (în luptă). ♦ A-și stăpâni o anumită stare sufletească. ♦ (Rar) A nesocoti voința cuiva, a călca o lege, o dispoziție etc. [Perf. s. înfrânsei, part. înfrânt] – Lat. infrangere. DOOM
înfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrấng, 1 pl. înfrấngem, perf. s. 1 sg. înfrânséi, 1 pl. înfrấnserăm; part. înfrấnt
înfrîngeați
ÎNFRẤNGE, înfrấng, vb. III. Tranz. A învinge, a birui, a bate (în luptă). ♦ A-și stăpâni o anumită stare sufletească. ♦ (Rar) A nesocoti voința cuiva, a călca o lege, o dispoziție etc. [Perf. s. înfrânsei, part. înfrânt] – Lat. infrangere. DOOM
înfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrấng, 1 pl. înfrấngem, perf. s. 1 sg. înfrânséi, 1 pl. înfrấnserăm; part. înfrấnt
înfrîngem
ÎNFRẤNGE, înfrấng, vb. III. Tranz. A învinge, a birui, a bate (în luptă). ♦ A-și stăpâni o anumită stare sufletească. ♦ (Rar) A nesocoti voința cuiva, a călca o lege, o dispoziție etc. [Perf. s. înfrânsei, part. înfrânt] – Lat. infrangere. DOOM
înfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrấng, 1 pl. înfrấngem, perf. s. 1 sg. înfrânséi, 1 pl. înfrấnserăm; part. înfrấnt
înfrîngere
ÎNFRẤNGE, înfrấng, vb. III. Tranz. A învinge, a birui, a bate (în luptă). ♦ A-și stăpâni o anumită stare sufletească. ♦ (Rar) A nesocoti voința cuiva, a călca o lege, o dispoziție etc. [Perf. s. înfrânsei, part. înfrânt] – Lat. infrangere. DOOM
înfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrấng, 1 pl. înfrấngem, perf. s. 1 sg. înfrânséi, 1 pl. înfrấnserăm; part. înfrấnt
înfrîngere
ÎNFRẤNGERE, înfrângeri, s. f. Acțiunea de a înfrânge; învingere; (rar) călcare a legii. – V. înfrânge. DOOM
înfrấngere s. f., g.-d. art. înfrấngerii; pl. înfrấngeri
înfrîngerea
ÎNFRẤNGERE, înfrângeri, s. f. Acțiunea de a înfrânge; învingere; (rar) călcare a legii. – V. înfrânge. DOOM
înfrấngere s. f., g.-d. art. înfrấngerii; pl. înfrấngeri
înfrîngeri
ÎNFRẤNGERE, înfrângeri, s. f. Acțiunea de a înfrânge; învingere; (rar) călcare a legii. – V. înfrânge. DOOM
înfrấngere s. f., g.-d. art. înfrấngerii; pl. înfrấngeri
înfrîngerii
ÎNFRẤNGERE, înfrângeri, s. f. Acțiunea de a înfrânge; învingere; (rar) călcare a legii. – V. înfrânge. DOOM
înfrấngere s. f., g.-d. art. înfrấngerii; pl. înfrấngeri
înfrîngerile
ÎNFRẤNGERE, înfrângeri, s. f. Acțiunea de a înfrânge; învingere; (rar) călcare a legii. – V. înfrânge. DOOM
înfrấngere s. f., g.-d. art. înfrấngerii; pl. înfrấngeri
înfrîngerilor
ÎNFRẤNGERE, înfrângeri, s. f. Acțiunea de a înfrânge; învingere; (rar) călcare a legii. – V. înfrânge. DOOM
înfrấngere s. f., g.-d. art. înfrấngerii; pl. înfrấngeri
înfrîngeți
ÎNFRẤNGE, înfrấng, vb. III. Tranz. A învinge, a birui, a bate (în luptă). ♦ A-și stăpâni o anumită stare sufletească. ♦ (Rar) A nesocoti voința cuiva, a călca o lege, o dispoziție etc. [Perf. s. înfrânsei, part. înfrânt] – Lat. infrangere. DOOM
înfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrấng, 1 pl. înfrấngem, perf. s. 1 sg. înfrânséi, 1 pl. înfrấnserăm; part. înfrấnt
înfrîngi
ÎNFRẤNGE, înfrấng, vb. III. Tranz. A învinge, a birui, a bate (în luptă). ♦ A-și stăpâni o anumită stare sufletească. ♦ (Rar) A nesocoti voința cuiva, a călca o lege, o dispoziție etc. [Perf. s. înfrânsei, part. înfrânt] – Lat. infrangere. DOOM
înfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrấng, 1 pl. înfrấngem, perf. s. 1 sg. înfrânséi, 1 pl. înfrấnserăm; part. înfrấnt
înfrîngînd
ÎNFRẤNGE, înfrấng, vb. III. Tranz. A învinge, a birui, a bate (în luptă). ♦ A-și stăpâni o anumită stare sufletească. ♦ (Rar) A nesocoti voința cuiva, a călca o lege, o dispoziție etc. [Perf. s. înfrânsei, part. înfrânt] – Lat. infrangere. DOOM
înfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrấng, 1 pl. înfrấngem, perf. s. 1 sg. înfrânséi, 1 pl. înfrấnserăm; part. înfrấnt
înfrîngă
ÎNFRẤNGE, înfrấng, vb. III. Tranz. A învinge, a birui, a bate (în luptă). ♦ A-și stăpâni o anumită stare sufletească. ♦ (Rar) A nesocoti voința cuiva, a călca o lege, o dispoziție etc. [Perf. s. înfrânsei, part. înfrânt] – Lat. infrangere. DOOM
înfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrấng, 1 pl. înfrấngem, perf. s. 1 sg. înfrânséi, 1 pl. înfrấnserăm; part. înfrấnt
înfrînse
ÎNFRẤNGE, înfrấng, vb. III. Tranz. A învinge, a birui, a bate (în luptă). ♦ A-și stăpâni o anumită stare sufletească. ♦ (Rar) A nesocoti voința cuiva, a călca o lege, o dispoziție etc. [Perf. s. înfrânsei, part. înfrânt] – Lat. infrangere. DOOM
înfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrấng, 1 pl. înfrấngem, perf. s. 1 sg. înfrânséi, 1 pl. înfrấnserăm; part. înfrấnt
înfrînsei
ÎNFRẤNGE, înfrấng, vb. III. Tranz. A învinge, a birui, a bate (în luptă). ♦ A-și stăpâni o anumită stare sufletească. ♦ (Rar) A nesocoti voința cuiva, a călca o lege, o dispoziție etc. [Perf. s. înfrânsei, part. înfrânt] – Lat. infrangere. DOOM
înfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrấng, 1 pl. înfrấngem, perf. s. 1 sg. înfrânséi, 1 pl. înfrấnserăm; part. înfrấnt
înfrînseră
ÎNFRẤNGE, înfrấng, vb. III. Tranz. A învinge, a birui, a bate (în luptă). ♦ A-și stăpâni o anumită stare sufletească. ♦ (Rar) A nesocoti voința cuiva, a călca o lege, o dispoziție etc. [Perf. s. înfrânsei, part. înfrânt] – Lat. infrangere. DOOM
înfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrấng, 1 pl. înfrấngem, perf. s. 1 sg. înfrânséi, 1 pl. înfrấnserăm; part. înfrấnt
înfrînserăm
ÎNFRẤNGE, înfrấng, vb. III. Tranz. A învinge, a birui, a bate (în luptă). ♦ A-și stăpâni o anumită stare sufletească. ♦ (Rar) A nesocoti voința cuiva, a călca o lege, o dispoziție etc. [Perf. s. înfrânsei, part. înfrânt] – Lat. infrangere. DOOM
înfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrấng, 1 pl. înfrấngem, perf. s. 1 sg. înfrânséi, 1 pl. înfrấnserăm; part. înfrấnt
înfrînserăți
ÎNFRẤNGE, înfrấng, vb. III. Tranz. A învinge, a birui, a bate (în luptă). ♦ A-și stăpâni o anumită stare sufletească. ♦ (Rar) A nesocoti voința cuiva, a călca o lege, o dispoziție etc. [Perf. s. înfrânsei, part. înfrânt] – Lat. infrangere. DOOM
înfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrấng, 1 pl. înfrấngem, perf. s. 1 sg. înfrânséi, 1 pl. înfrấnserăm; part. înfrấnt
înfrînsese
ÎNFRẤNGE, înfrấng, vb. III. Tranz. A învinge, a birui, a bate (în luptă). ♦ A-și stăpâni o anumită stare sufletească. ♦ (Rar) A nesocoti voința cuiva, a călca o lege, o dispoziție etc. [Perf. s. înfrânsei, part. înfrânt] – Lat. infrangere. DOOM
înfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrấng, 1 pl. înfrấngem, perf. s. 1 sg. înfrânséi, 1 pl. înfrấnserăm; part. înfrấnt
înfrînsesem
ÎNFRẤNGE, înfrấng, vb. III. Tranz. A învinge, a birui, a bate (în luptă). ♦ A-și stăpâni o anumită stare sufletească. ♦ (Rar) A nesocoti voința cuiva, a călca o lege, o dispoziție etc. [Perf. s. înfrânsei, part. înfrânt] – Lat. infrangere. DOOM
înfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrấng, 1 pl. înfrấngem, perf. s. 1 sg. înfrânséi, 1 pl. înfrấnserăm; part. înfrấnt
înfrînseseră
ÎNFRẤNGE, înfrấng, vb. III. Tranz. A învinge, a birui, a bate (în luptă). ♦ A-și stăpâni o anumită stare sufletească. ♦ (Rar) A nesocoti voința cuiva, a călca o lege, o dispoziție etc. [Perf. s. înfrânsei, part. înfrânt] – Lat. infrangere. DOOM
înfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrấng, 1 pl. înfrấngem, perf. s. 1 sg. înfrânséi, 1 pl. înfrấnserăm; part. înfrấnt
înfrînseserăm
ÎNFRẤNGE, înfrấng, vb. III. Tranz. A învinge, a birui, a bate (în luptă). ♦ A-și stăpâni o anumită stare sufletească. ♦ (Rar) A nesocoti voința cuiva, a călca o lege, o dispoziție etc. [Perf. s. înfrânsei, part. înfrânt] – Lat. infrangere. DOOM
înfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrấng, 1 pl. înfrấngem, perf. s. 1 sg. înfrânséi, 1 pl. înfrấnserăm; part. înfrấnt
înfrînseserăți
ÎNFRẤNGE, înfrấng, vb. III. Tranz. A învinge, a birui, a bate (în luptă). ♦ A-și stăpâni o anumită stare sufletească. ♦ (Rar) A nesocoti voința cuiva, a călca o lege, o dispoziție etc. [Perf. s. înfrânsei, part. înfrânt] – Lat. infrangere. DOOM
înfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrấng, 1 pl. înfrấngem, perf. s. 1 sg. înfrânséi, 1 pl. înfrấnserăm; part. înfrấnt
înfrînseseși
ÎNFRẤNGE, înfrấng, vb. III. Tranz. A învinge, a birui, a bate (în luptă). ♦ A-și stăpâni o anumită stare sufletească. ♦ (Rar) A nesocoti voința cuiva, a călca o lege, o dispoziție etc. [Perf. s. înfrânsei, part. înfrânt] – Lat. infrangere. DOOM
înfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrấng, 1 pl. înfrấngem, perf. s. 1 sg. înfrânséi, 1 pl. înfrấnserăm; part. înfrấnt
înfrînseseți
ÎNFRẤNGE, înfrấng, vb. III. Tranz. A învinge, a birui, a bate (în luptă). ♦ A-și stăpâni o anumită stare sufletească. ♦ (Rar) A nesocoti voința cuiva, a călca o lege, o dispoziție etc. [Perf. s. înfrânsei, part. înfrânt] – Lat. infrangere. DOOM
înfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrấng, 1 pl. înfrấngem, perf. s. 1 sg. înfrânséi, 1 pl. înfrấnserăm; part. înfrấnt
înfrînseși
ÎNFRẤNGE, înfrấng, vb. III. Tranz. A învinge, a birui, a bate (în luptă). ♦ A-și stăpâni o anumită stare sufletească. ♦ (Rar) A nesocoti voința cuiva, a călca o lege, o dispoziție etc. [Perf. s. înfrânsei, part. înfrânt] – Lat. infrangere. DOOM
înfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrấng, 1 pl. înfrấngem, perf. s. 1 sg. înfrânséi, 1 pl. înfrấnserăm; part. înfrấnt
înfrînt
ÎNFRẤNGE, înfrấng, vb. III. Tranz. A învinge, a birui, a bate (în luptă). ♦ A-și stăpâni o anumită stare sufletească. ♦ (Rar) A nesocoti voința cuiva, a călca o lege, o dispoziție etc. [Perf. s. înfrânsei, part. înfrânt] – Lat. infrangere. DOOM
înfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrấng, 1 pl. înfrấngem, perf. s. 1 sg. înfrânséi, 1 pl. înfrấnserăm; part. înfrấnt
înfrînt
ÎNFRẤNT, -Ă, înfrânți, -te, adj. Învins, biruit, bătut (în luptă). – V. înfrânge.
înfrînta
ÎNFRẤNT, -Ă, înfrânți, -te, adj. Învins, biruit, bătut (în luptă). – V. înfrânge.
înfrînte
ÎNFRẤNT, -Ă, înfrânți, -te, adj. Învins, biruit, bătut (în luptă). – V. înfrânge.
înfrîntei
ÎNFRẤNT, -Ă, înfrânți, -te, adj. Învins, biruit, bătut (în luptă). – V. înfrânge.
înfrîntele
ÎNFRẤNT, -Ă, înfrânți, -te, adj. Învins, biruit, bătut (în luptă). – V. înfrânge.
înfrîntelor
ÎNFRẤNT, -Ă, înfrânți, -te, adj. Învins, biruit, bătut (în luptă). – V. înfrânge.
înfrîntul
ÎNFRẤNT, -Ă, înfrânți, -te, adj. Învins, biruit, bătut (în luptă). – V. înfrânge.
înfrîntului
ÎNFRẤNT, -Ă, înfrânți, -te, adj. Învins, biruit, bătut (în luptă). – V. înfrânge.
înfrînînd
ÎNFRÂNÁ, înfrânez, vb. I. Tranz. A pune frâu; p. ext. a îmblânzi, a domestici. ♦ Fig. A stăvili, a reține, a potoli. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) stăpâni, a (se) domina. – Lat. infrenare. DOOM
înfrâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrâneáză
înfrînări
ÎNFRÂNÁRE, înfrânări, s. f. Acțiunea de a (se) înfrâna; fig. reținere, abținere, cumpătare. – V. înfrâna. DOOM
înfrânáre s. f., g.-d. art. înfrânắrii; pl. înfrânắri
înfrînării
ÎNFRÂNÁRE, înfrânări, s. f. Acțiunea de a (se) înfrâna; fig. reținere, abținere, cumpătare. – V. înfrâna. DOOM
înfrânáre s. f., g.-d. art. înfrânắrii; pl. înfrânắri
înfrînările
ÎNFRÂNÁRE, înfrânări, s. f. Acțiunea de a (se) înfrâna; fig. reținere, abținere, cumpătare. – V. înfrâna. DOOM
înfrânáre s. f., g.-d. art. înfrânắrii; pl. înfrânắri
înfrînărilor
ÎNFRÂNÁRE, înfrânări, s. f. Acțiunea de a (se) înfrâna; fig. reținere, abținere, cumpătare. – V. înfrâna. DOOM
înfrânáre s. f., g.-d. art. înfrânắrii; pl. înfrânắri
înfrînți
ÎNFRẤNT, -Ă, înfrânți, -te, adj. Învins, biruit, bătut (în luptă). – V. înfrânge.
înfrînții
ÎNFRẤNT, -Ă, înfrânți, -te, adj. Învins, biruit, bătut (în luptă). – V. înfrânge.
înfrînților
ÎNFRẤNT, -Ă, înfrânți, -te, adj. Învins, biruit, bătut (în luptă). – V. înfrânge.
înfrățea
ÎNFRĂȚÍ, înfrățesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. și tranz. A (se) lega printr-o dragoste frățească, a (se) împrieteni. 2. Intranz. (Despre plante) A da naștere la lăstari, a fi în faza de înfrățire (2). – În + frate. DOOM
înfrățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrățésc, imperf. 3 sg. înfrățeá; conj. prez. 3 să înfrățeáscă
înfrățeai
ÎNFRĂȚÍ, înfrățesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. și tranz. A (se) lega printr-o dragoste frățească, a (se) împrieteni. 2. Intranz. (Despre plante) A da naștere la lăstari, a fi în faza de înfrățire (2). – În + frate. DOOM
înfrățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrățésc, imperf. 3 sg. înfrățeá; conj. prez. 3 să înfrățeáscă
înfrățeam
ÎNFRĂȚÍ, înfrățesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. și tranz. A (se) lega printr-o dragoste frățească, a (se) împrieteni. 2. Intranz. (Despre plante) A da naștere la lăstari, a fi în faza de înfrățire (2). – În + frate. DOOM
înfrățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrățésc, imperf. 3 sg. înfrățeá; conj. prez. 3 să înfrățeáscă
înfrățească
ÎNFRĂȚÍ, înfrățesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. și tranz. A (se) lega printr-o dragoste frățească, a (se) împrieteni. 2. Intranz. (Despre plante) A da naștere la lăstari, a fi în faza de înfrățire (2). – În + frate. DOOM
înfrățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrățésc, imperf. 3 sg. înfrățeá; conj. prez. 3 să înfrățeáscă
înfrățeau
ÎNFRĂȚÍ, înfrățesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. și tranz. A (se) lega printr-o dragoste frățească, a (se) împrieteni. 2. Intranz. (Despre plante) A da naștere la lăstari, a fi în faza de înfrățire (2). – În + frate. DOOM
înfrățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrățésc, imperf. 3 sg. înfrățeá; conj. prez. 3 să înfrățeáscă
înfrățeați
ÎNFRĂȚÍ, înfrățesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. și tranz. A (se) lega printr-o dragoste frățească, a (se) împrieteni. 2. Intranz. (Despre plante) A da naștere la lăstari, a fi în faza de înfrățire (2). – În + frate. DOOM
înfrățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrățésc, imperf. 3 sg. înfrățeá; conj. prez. 3 să înfrățeáscă
înfrățesc
ÎNFRĂȚÍ, înfrățesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. și tranz. A (se) lega printr-o dragoste frățească, a (se) împrieteni. 2. Intranz. (Despre plante) A da naștere la lăstari, a fi în faza de înfrățire (2). – În + frate. DOOM
înfrățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrățésc, imperf. 3 sg. înfrățeá; conj. prez. 3 să înfrățeáscă
înfrățește
ÎNFRĂȚÍ, înfrățesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. și tranz. A (se) lega printr-o dragoste frățească, a (se) împrieteni. 2. Intranz. (Despre plante) A da naștere la lăstari, a fi în faza de înfrățire (2). – În + frate. DOOM
înfrățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrățésc, imperf. 3 sg. înfrățeá; conj. prez. 3 să înfrățeáscă
înfrățești
ÎNFRĂȚÍ, înfrățesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. și tranz. A (se) lega printr-o dragoste frățească, a (se) împrieteni. 2. Intranz. (Despre plante) A da naștere la lăstari, a fi în faza de înfrățire (2). – În + frate. DOOM
înfrățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrățésc, imperf. 3 sg. înfrățeá; conj. prez. 3 să înfrățeáscă
înfrăți
ÎNFRĂȚÍ, înfrățesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. și tranz. A (se) lega printr-o dragoste frățească, a (se) împrieteni. 2. Intranz. (Despre plante) A da naștere la lăstari, a fi în faza de înfrățire (2). – În + frate. DOOM
înfrățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrățésc, imperf. 3 sg. înfrățeá; conj. prez. 3 să înfrățeáscă
înfrății
ÎNFRĂȚÍ, înfrățesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. și tranz. A (se) lega printr-o dragoste frățească, a (se) împrieteni. 2. Intranz. (Despre plante) A da naștere la lăstari, a fi în faza de înfrățire (2). – În + frate. DOOM
înfrățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrățésc, imperf. 3 sg. înfrățeá; conj. prez. 3 să înfrățeáscă
înfrățim
ÎNFRĂȚÍ, înfrățesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. și tranz. A (se) lega printr-o dragoste frățească, a (se) împrieteni. 2. Intranz. (Despre plante) A da naștere la lăstari, a fi în faza de înfrățire (2). – În + frate. DOOM
înfrățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrățésc, imperf. 3 sg. înfrățeá; conj. prez. 3 să înfrățeáscă
înfrățind
ÎNFRĂȚÍ, înfrățesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. și tranz. A (se) lega printr-o dragoste frățească, a (se) împrieteni. 2. Intranz. (Despre plante) A da naștere la lăstari, a fi în faza de înfrățire (2). – În + frate. DOOM
înfrățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrățésc, imperf. 3 sg. înfrățeá; conj. prez. 3 să înfrățeáscă
înfrățire
ÎNFRĂȚÍ, înfrățesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. și tranz. A (se) lega printr-o dragoste frățească, a (se) împrieteni. 2. Intranz. (Despre plante) A da naștere la lăstari, a fi în faza de înfrățire (2). – În + frate. DOOM
înfrățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrățésc, imperf. 3 sg. înfrățeá; conj. prez. 3 să înfrățeáscă
înfrățire
ÎNFRĂȚÍRE s. f. 1. Acțiunea de a (se) înfrăți și rezultatul ei; prietenie frățească; fraternizare. 2. Formare a lăstarilor laterali la baza tulpinii principale a cerealelor păioase sau a gramineelor perene din pajiști; lăstărire. – V. înfrăți. DOOM
înfrățíre s. f., g.-d. art. înfrățírii
înfrățirea
ÎNFRĂȚÍRE s. f. 1. Acțiunea de a (se) înfrăți și rezultatul ei; prietenie frățească; fraternizare. 2. Formare a lăstarilor laterali la baza tulpinii principale a cerealelor păioase sau a gramineelor perene din pajiști; lăstărire. – V. înfrăți. DOOM
înfrățíre s. f., g.-d. art. înfrățírii
înfrățiri
ÎNFRĂȚÍRE s. f. 1. Acțiunea de a (se) înfrăți și rezultatul ei; prietenie frățească; fraternizare. 2. Formare a lăstarilor laterali la baza tulpinii principale a cerealelor păioase sau a gramineelor perene din pajiști; lăstărire. – V. înfrăți. DOOM
înfrățíre s. f., g.-d. art. înfrățírii
înfrățirii
ÎNFRĂȚÍRE s. f. 1. Acțiunea de a (se) înfrăți și rezultatul ei; prietenie frățească; fraternizare. 2. Formare a lăstarilor laterali la baza tulpinii principale a cerealelor păioase sau a gramineelor perene din pajiști; lăstărire. – V. înfrăți. DOOM
înfrățíre s. f., g.-d. art. înfrățírii
înfrățirile
ÎNFRĂȚÍRE s. f. 1. Acțiunea de a (se) înfrăți și rezultatul ei; prietenie frățească; fraternizare. 2. Formare a lăstarilor laterali la baza tulpinii principale a cerealelor păioase sau a gramineelor perene din pajiști; lăstărire. – V. înfrăți. DOOM
înfrățíre s. f., g.-d. art. înfrățírii
înfrățirilor
ÎNFRĂȚÍRE s. f. 1. Acțiunea de a (se) înfrăți și rezultatul ei; prietenie frățească; fraternizare. 2. Formare a lăstarilor laterali la baza tulpinii principale a cerealelor păioase sau a gramineelor perene din pajiști; lăstărire. – V. înfrăți. DOOM
înfrățíre s. f., g.-d. art. înfrățírii
înfrățiră
ÎNFRĂȚÍ, înfrățesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. și tranz. A (se) lega printr-o dragoste frățească, a (se) împrieteni. 2. Intranz. (Despre plante) A da naștere la lăstari, a fi în faza de înfrățire (2). – În + frate. DOOM
înfrățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrățésc, imperf. 3 sg. înfrățeá; conj. prez. 3 să înfrățeáscă
înfrățirăm
ÎNFRĂȚÍ, înfrățesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. și tranz. A (se) lega printr-o dragoste frățească, a (se) împrieteni. 2. Intranz. (Despre plante) A da naștere la lăstari, a fi în faza de înfrățire (2). – În + frate. DOOM
înfrățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrățésc, imperf. 3 sg. înfrățeá; conj. prez. 3 să înfrățeáscă
înfrățirăți
ÎNFRĂȚÍ, înfrățesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. și tranz. A (se) lega printr-o dragoste frățească, a (se) împrieteni. 2. Intranz. (Despre plante) A da naștere la lăstari, a fi în faza de înfrățire (2). – În + frate. DOOM
înfrățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrățésc, imperf. 3 sg. înfrățeá; conj. prez. 3 să înfrățeáscă
înfrățise
ÎNFRĂȚÍ, înfrățesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. și tranz. A (se) lega printr-o dragoste frățească, a (se) împrieteni. 2. Intranz. (Despre plante) A da naștere la lăstari, a fi în faza de înfrățire (2). – În + frate. DOOM
înfrățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrățésc, imperf. 3 sg. înfrățeá; conj. prez. 3 să înfrățeáscă
înfrățisem
ÎNFRĂȚÍ, înfrățesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. și tranz. A (se) lega printr-o dragoste frățească, a (se) împrieteni. 2. Intranz. (Despre plante) A da naștere la lăstari, a fi în faza de înfrățire (2). – În + frate. DOOM
înfrățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrățésc, imperf. 3 sg. înfrățeá; conj. prez. 3 să înfrățeáscă
înfrățiseră
ÎNFRĂȚÍ, înfrățesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. și tranz. A (se) lega printr-o dragoste frățească, a (se) împrieteni. 2. Intranz. (Despre plante) A da naștere la lăstari, a fi în faza de înfrățire (2). – În + frate. DOOM
înfrățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrățésc, imperf. 3 sg. înfrățeá; conj. prez. 3 să înfrățeáscă
înfrățiserăm
ÎNFRĂȚÍ, înfrățesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. și tranz. A (se) lega printr-o dragoste frățească, a (se) împrieteni. 2. Intranz. (Despre plante) A da naștere la lăstari, a fi în faza de înfrățire (2). – În + frate. DOOM
înfrățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrățésc, imperf. 3 sg. înfrățeá; conj. prez. 3 să înfrățeáscă
înfrățiserăți
ÎNFRĂȚÍ, înfrățesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. și tranz. A (se) lega printr-o dragoste frățească, a (se) împrieteni. 2. Intranz. (Despre plante) A da naștere la lăstari, a fi în faza de înfrățire (2). – În + frate. DOOM
înfrățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrățésc, imperf. 3 sg. înfrățeá; conj. prez. 3 să înfrățeáscă
înfrățiseși
ÎNFRĂȚÍ, înfrățesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. și tranz. A (se) lega printr-o dragoste frățească, a (se) împrieteni. 2. Intranz. (Despre plante) A da naștere la lăstari, a fi în faza de înfrățire (2). – În + frate. DOOM
înfrățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrățésc, imperf. 3 sg. înfrățeá; conj. prez. 3 să înfrățeáscă
înfrățiseți
ÎNFRĂȚÍ, înfrățesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. și tranz. A (se) lega printr-o dragoste frățească, a (se) împrieteni. 2. Intranz. (Despre plante) A da naștere la lăstari, a fi în faza de înfrățire (2). – În + frate. DOOM
înfrățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrățésc, imperf. 3 sg. înfrățeá; conj. prez. 3 să înfrățeáscă
înfrățit
ÎNFRĂȚÍ, înfrățesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. și tranz. A (se) lega printr-o dragoste frățească, a (se) împrieteni. 2. Intranz. (Despre plante) A da naștere la lăstari, a fi în faza de înfrățire (2). – În + frate. DOOM
înfrățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrățésc, imperf. 3 sg. înfrățeá; conj. prez. 3 să înfrățeáscă
înfrățit
ÎNFRĂȚÍT, -Ă, înfrățiți, -te, adj. 1. Legat de altul prin relații frățești. 2. (Despre plante) Care a dat lăstari din tulpina principală. – V. înfrăți.
înfrățita
ÎNFRĂȚÍT, -Ă, înfrățiți, -te, adj. 1. Legat de altul prin relații frățești. 2. (Despre plante) Care a dat lăstari din tulpina principală. – V. înfrăți.
înfrățite
ÎNFRĂȚÍT, -Ă, înfrățiți, -te, adj. 1. Legat de altul prin relații frățești. 2. (Despre plante) Care a dat lăstari din tulpina principală. – V. înfrăți.
înfrățitei
ÎNFRĂȚÍT, -Ă, înfrățiți, -te, adj. 1. Legat de altul prin relații frățești. 2. (Despre plante) Care a dat lăstari din tulpina principală. – V. înfrăți.
înfrățitele
ÎNFRĂȚÍT, -Ă, înfrățiți, -te, adj. 1. Legat de altul prin relații frățești. 2. (Despre plante) Care a dat lăstari din tulpina principală. – V. înfrăți.
înfrățitelor
ÎNFRĂȚÍT, -Ă, înfrățiți, -te, adj. 1. Legat de altul prin relații frățești. 2. (Despre plante) Care a dat lăstari din tulpina principală. – V. înfrăți.
înfrățitoare
ÎNFRĂȚITÓR, -OÁRE, înfrățitori, -oare, adj. (Rar) Care înfrățește. – Înfrăți + suf. -tor. DOOM
înfrățitór (rar) adj. m., pl. înfrățitóri; f. sg. și pl. înfrățitoáre
înfrățitoarea
ÎNFRĂȚITÓR, -OÁRE, înfrățitori, -oare, adj. (Rar) Care înfrățește. – Înfrăți + suf. -tor. DOOM
înfrățitór (rar) adj. m., pl. înfrățitóri; f. sg. și pl. înfrățitoáre
înfrățitoarei
ÎNFRĂȚITÓR, -OÁRE, înfrățitori, -oare, adj. (Rar) Care înfrățește. – Înfrăți + suf. -tor. DOOM
înfrățitór (rar) adj. m., pl. înfrățitóri; f. sg. și pl. înfrățitoáre
înfrățitoarele
ÎNFRĂȚITÓR, -OÁRE, înfrățitori, -oare, adj. (Rar) Care înfrățește. – Înfrăți + suf. -tor. DOOM
înfrățitór (rar) adj. m., pl. înfrățitóri; f. sg. și pl. înfrățitoáre
înfrățitoarelor
ÎNFRĂȚITÓR, -OÁRE, înfrățitori, -oare, adj. (Rar) Care înfrățește. – Înfrăți + suf. -tor. DOOM
înfrățitór (rar) adj. m., pl. înfrățitóri; f. sg. și pl. înfrățitoáre
înfrățitor
ÎNFRĂȚITÓR, -OÁRE, înfrățitori, -oare, adj. (Rar) Care înfrățește. – Înfrăți + suf. -tor. DOOM
înfrățitór (rar) adj. m., pl. înfrățitóri; f. sg. și pl. înfrățitoáre
înfrățitori
ÎNFRĂȚITÓR, -OÁRE, înfrățitori, -oare, adj. (Rar) Care înfrățește. – Înfrăți + suf. -tor. DOOM
înfrățitór (rar) adj. m., pl. înfrățitóri; f. sg. și pl. înfrățitoáre
înfrățitorii
ÎNFRĂȚITÓR, -OÁRE, înfrățitori, -oare, adj. (Rar) Care înfrățește. – Înfrăți + suf. -tor. DOOM
înfrățitór (rar) adj. m., pl. înfrățitóri; f. sg. și pl. înfrățitoáre
înfrățitorilor
ÎNFRĂȚITÓR, -OÁRE, înfrățitori, -oare, adj. (Rar) Care înfrățește. – Înfrăți + suf. -tor. DOOM
înfrățitór (rar) adj. m., pl. înfrățitóri; f. sg. și pl. înfrățitoáre
înfrățitorul
ÎNFRĂȚITÓR, -OÁRE, înfrățitori, -oare, adj. (Rar) Care înfrățește. – Înfrăți + suf. -tor. DOOM
înfrățitór (rar) adj. m., pl. înfrățitóri; f. sg. și pl. înfrățitoáre
înfrățitorului
ÎNFRĂȚITÓR, -OÁRE, înfrățitori, -oare, adj. (Rar) Care înfrățește. – Înfrăți + suf. -tor. DOOM
înfrățitór (rar) adj. m., pl. înfrățitóri; f. sg. și pl. înfrățitoáre
înfrățitul
ÎNFRĂȚÍT, -Ă, înfrățiți, -te, adj. 1. Legat de altul prin relații frățești. 2. (Despre plante) Care a dat lăstari din tulpina principală. – V. înfrăți.
înfrățitului
ÎNFRĂȚÍT, -Ă, înfrățiți, -te, adj. 1. Legat de altul prin relații frățești. 2. (Despre plante) Care a dat lăstari din tulpina principală. – V. înfrăți.
înfrățiși
ÎNFRĂȚÍ, înfrățesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. și tranz. A (se) lega printr-o dragoste frățească, a (se) împrieteni. 2. Intranz. (Despre plante) A da naștere la lăstari, a fi în faza de înfrățire (2). – În + frate. DOOM
înfrățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrățésc, imperf. 3 sg. înfrățeá; conj. prez. 3 să înfrățeáscă
înfrățiți
ÎNFRĂȚÍ, înfrățesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. și tranz. A (se) lega printr-o dragoste frățească, a (se) împrieteni. 2. Intranz. (Despre plante) A da naștere la lăstari, a fi în faza de înfrățire (2). – În + frate. DOOM
înfrățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrățésc, imperf. 3 sg. înfrățeá; conj. prez. 3 să înfrățeáscă
înfrățiți
ÎNFRĂȚÍT, -Ă, înfrățiți, -te, adj. 1. Legat de altul prin relații frățești. 2. (Despre plante) Care a dat lăstari din tulpina principală. – V. înfrăți.
înfrățiții
ÎNFRĂȚÍT, -Ă, înfrățiți, -te, adj. 1. Legat de altul prin relații frățești. 2. (Despre plante) Care a dat lăstari din tulpina principală. – V. înfrăți.
înfrățiților
ÎNFRĂȚÍT, -Ă, înfrățiți, -te, adj. 1. Legat de altul prin relații frățești. 2. (Despre plante) Care a dat lăstari din tulpina principală. – V. înfrăți.
înfulec
ÎNFULECÁ, înfúlec, vb. I. Tranz. A mânca lacom și repede, a înghiți pe nerăsuflate. [Var.: înfulicá vb. I] – Lat. infollicare. DOOM
înfulecá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfúlecă
înfuleca
ÎNFULECÁ, înfúlec, vb. I. Tranz. A mânca lacom și repede, a înghiți pe nerăsuflate. [Var.: înfulicá vb. I] – Lat. infollicare. DOOM
înfulecá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfúlecă
înfulecai
ÎNFULECÁ, înfúlec, vb. I. Tranz. A mânca lacom și repede, a înghiți pe nerăsuflate. [Var.: înfulicá vb. I] – Lat. infollicare. DOOM
înfulecá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfúlecă
înfulecam
ÎNFULECÁ, înfúlec, vb. I. Tranz. A mânca lacom și repede, a înghiți pe nerăsuflate. [Var.: înfulicá vb. I] – Lat. infollicare. DOOM
înfulecá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfúlecă
înfulecare
ÎNFULECÁ, înfúlec, vb. I. Tranz. A mânca lacom și repede, a înghiți pe nerăsuflate. [Var.: înfulicá vb. I] – Lat. infollicare. DOOM
înfulecá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfúlecă
înfulecare
ÎNFULECÁRE s. f. Acțiunea de a înfuleca. – V. înfuleca. DOOM
înfulecáre s. f., g.-d. art. înfulecắrii
înfulecarea
ÎNFULECÁRE s. f. Acțiunea de a înfuleca. – V. înfuleca. DOOM
înfulecáre s. f., g.-d. art. înfulecắrii
înfulecară
ÎNFULECÁ, înfúlec, vb. I. Tranz. A mânca lacom și repede, a înghiți pe nerăsuflate. [Var.: înfulicá vb. I] – Lat. infollicare. DOOM
înfulecá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfúlecă
înfulecarăm
ÎNFULECÁ, înfúlec, vb. I. Tranz. A mânca lacom și repede, a înghiți pe nerăsuflate. [Var.: înfulicá vb. I] – Lat. infollicare. DOOM
înfulecá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfúlecă
înfulecarăți
ÎNFULECÁ, înfúlec, vb. I. Tranz. A mânca lacom și repede, a înghiți pe nerăsuflate. [Var.: înfulicá vb. I] – Lat. infollicare. DOOM
înfulecá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfúlecă
înfulecase
ÎNFULECÁ, înfúlec, vb. I. Tranz. A mânca lacom și repede, a înghiți pe nerăsuflate. [Var.: înfulicá vb. I] – Lat. infollicare. DOOM
înfulecá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfúlecă
înfulecasem
ÎNFULECÁ, înfúlec, vb. I. Tranz. A mânca lacom și repede, a înghiți pe nerăsuflate. [Var.: înfulicá vb. I] – Lat. infollicare. DOOM
înfulecá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfúlecă
înfulecaseră
ÎNFULECÁ, înfúlec, vb. I. Tranz. A mânca lacom și repede, a înghiți pe nerăsuflate. [Var.: înfulicá vb. I] – Lat. infollicare. DOOM
înfulecá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfúlecă
înfulecaserăm
ÎNFULECÁ, înfúlec, vb. I. Tranz. A mânca lacom și repede, a înghiți pe nerăsuflate. [Var.: înfulicá vb. I] – Lat. infollicare. DOOM
înfulecá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfúlecă
înfulecaserăți
ÎNFULECÁ, înfúlec, vb. I. Tranz. A mânca lacom și repede, a înghiți pe nerăsuflate. [Var.: înfulicá vb. I] – Lat. infollicare. DOOM
înfulecá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfúlecă
înfulecaseși
ÎNFULECÁ, înfúlec, vb. I. Tranz. A mânca lacom și repede, a înghiți pe nerăsuflate. [Var.: înfulicá vb. I] – Lat. infollicare. DOOM
înfulecá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfúlecă
înfulecaseți
ÎNFULECÁ, înfúlec, vb. I. Tranz. A mânca lacom și repede, a înghiți pe nerăsuflate. [Var.: înfulicá vb. I] – Lat. infollicare. DOOM
înfulecá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfúlecă
înfulecat
ÎNFULECÁ, înfúlec, vb. I. Tranz. A mânca lacom și repede, a înghiți pe nerăsuflate. [Var.: înfulicá vb. I] – Lat. infollicare. DOOM
înfulecá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfúlecă
înfulecat
ÎNFULECÁ, înfúlec, vb. I. Tranz. (Fam.) A mânca lacom și repede, a înghiți pe nerăsuflate. [Var.: înfulicá vb. I] – Lat. infollicare.
înfulecau
ÎNFULECÁ, înfúlec, vb. I. Tranz. A mânca lacom și repede, a înghiți pe nerăsuflate. [Var.: înfulicá vb. I] – Lat. infollicare. DOOM
înfulecá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfúlecă
înfulecași
ÎNFULECÁ, înfúlec, vb. I. Tranz. A mânca lacom și repede, a înghiți pe nerăsuflate. [Var.: înfulicá vb. I] – Lat. infollicare. DOOM
înfulecá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfúlecă
înfulecați
ÎNFULECÁ, înfúlec, vb. I. Tranz. A mânca lacom și repede, a înghiți pe nerăsuflate. [Var.: înfulicá vb. I] – Lat. infollicare. DOOM
înfulecá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfúlecă
înfulece
ÎNFULECÁ, înfúlec, vb. I. Tranz. A mânca lacom și repede, a înghiți pe nerăsuflate. [Var.: înfulicá vb. I] – Lat. infollicare. DOOM
înfulecá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfúlecă
înfuleci
ÎNFULECÁ, înfúlec, vb. I. Tranz. A mânca lacom și repede, a înghiți pe nerăsuflate. [Var.: înfulicá vb. I] – Lat. infollicare. DOOM
înfulecá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfúlecă
înfulecos
înfulecos, -oasă, înfulecoși, -oase adj. (glum.) mâncău, bulimic.
înfulecând
ÎNFULECÁ, înfúlec, vb. I. Tranz. A mânca lacom și repede, a înghiți pe nerăsuflate. [Var.: înfulicá vb. I] – Lat. infollicare. DOOM
înfulecá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfúlecă
înfulecînd
ÎNFULECÁ, înfúlec, vb. I. Tranz. A mânca lacom și repede, a înghiți pe nerăsuflate. [Var.: înfulicá vb. I] – Lat. infollicare. DOOM
înfulecá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfúlecă
înfulecări
ÎNFULECÁRE s. f. Acțiunea de a înfuleca. – V. înfuleca. DOOM
înfulecáre s. f., g.-d. art. înfulecắrii
înfulecării
ÎNFULECÁRE s. f. Acțiunea de a înfuleca. – V. înfuleca. DOOM
înfulecáre s. f., g.-d. art. înfulecắrii
înfulecările
ÎNFULECÁRE s. f. Acțiunea de a înfuleca. – V. înfuleca. DOOM
înfulecáre s. f., g.-d. art. înfulecắrii
înfulecărilor
ÎNFULECÁRE s. f. Acțiunea de a înfuleca. – V. înfuleca. DOOM
înfulecáre s. f., g.-d. art. înfulecắrii
înfulica
ÎNFULECÁ, înfúlec, vb. I. Tranz. A mânca lacom și repede, a înghiți pe nerăsuflate. [Var.: înfulicá vb. I] – Lat. infollicare. DOOM
înfulecá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfúlecă
înfulicare
ÎNFULICÁ vb. I v. înfuleca.
înfulicat
ÎNFULICÁ vb. I v. înfuleca.
înfumura
ÎNFUMURÁ, înfumurez, vb. I. Refl. A se comporta cu îngâmfare, a-și da aere, a se îngâmfa, a se infatua. – În + fumuri (pl. lui fum). DOOM
!înfumurá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se înfumureáză
înfumurai
ÎNFUMURÁ, înfumurez, vb. I. Refl. A se comporta cu îngâmfare, a-și da aere, a se îngâmfa, a se infatua. – În + fumuri (pl. lui fum). DOOM
!înfumurá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se înfumureáză
înfumuram
ÎNFUMURÁ, înfumurez, vb. I. Refl. A se comporta cu îngâmfare, a-și da aere, a se îngâmfa, a se infatua. – În + fumuri (pl. lui fum). DOOM
!înfumurá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se înfumureáză
înfumurare
ÎNFUMURÁ, înfumurez, vb. I. Refl. A se comporta cu îngâmfare, a-și da aere, a se îngâmfa, a se infatua. – În + fumuri (pl. lui fum). DOOM
!înfumurá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se înfumureáză
înfumurare
ÎNFUMURÁRE, înfumurări, s. f. Îngâmfare, mândrie nejustificată; orgoliu, aroganță, infatuare. – V. înfumura. DOOM
înfumuráre s. f., g.-d. art. înfumurắrii; pl. înfumurắri
înfumurarea
ÎNFUMURÁRE, înfumurări, s. f. Îngâmfare, mândrie nejustificată; orgoliu, aroganță, infatuare. – V. înfumura. DOOM
înfumuráre s. f., g.-d. art. înfumurắrii; pl. înfumurắri
înfumurară
ÎNFUMURÁ, înfumurez, vb. I. Refl. A se comporta cu îngâmfare, a-și da aere, a se îngâmfa, a se infatua. – În + fumuri (pl. lui fum). DOOM
!înfumurá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se înfumureáză
înfumurarăm
ÎNFUMURÁ, înfumurez, vb. I. Refl. A se comporta cu îngâmfare, a-și da aere, a se îngâmfa, a se infatua. – În + fumuri (pl. lui fum). DOOM
!înfumurá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se înfumureáză
înfumurarăți
ÎNFUMURÁ, înfumurez, vb. I. Refl. A se comporta cu îngâmfare, a-și da aere, a se îngâmfa, a se infatua. – În + fumuri (pl. lui fum). DOOM
!înfumurá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se înfumureáză
înfumurase
ÎNFUMURÁ, înfumurez, vb. I. Refl. A se comporta cu îngâmfare, a-și da aere, a se îngâmfa, a se infatua. – În + fumuri (pl. lui fum). DOOM
!înfumurá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se înfumureáză
înfumurasem
ÎNFUMURÁ, înfumurez, vb. I. Refl. A se comporta cu îngâmfare, a-și da aere, a se îngâmfa, a se infatua. – În + fumuri (pl. lui fum). DOOM
!înfumurá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se înfumureáză
înfumuraseră
ÎNFUMURÁ, înfumurez, vb. I. Refl. A se comporta cu îngâmfare, a-și da aere, a se îngâmfa, a se infatua. – În + fumuri (pl. lui fum). DOOM
!înfumurá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se înfumureáză
înfumuraserăm
ÎNFUMURÁ, înfumurez, vb. I. Refl. A se comporta cu îngâmfare, a-și da aere, a se îngâmfa, a se infatua. – În + fumuri (pl. lui fum). DOOM
!înfumurá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se înfumureáză
înfumuraserăți
ÎNFUMURÁ, înfumurez, vb. I. Refl. A se comporta cu îngâmfare, a-și da aere, a se îngâmfa, a se infatua. – În + fumuri (pl. lui fum). DOOM
!înfumurá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se înfumureáză
înfumuraseși
ÎNFUMURÁ, înfumurez, vb. I. Refl. A se comporta cu îngâmfare, a-și da aere, a se îngâmfa, a se infatua. – În + fumuri (pl. lui fum). DOOM
!înfumurá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se înfumureáză
înfumuraseți
ÎNFUMURÁ, înfumurez, vb. I. Refl. A se comporta cu îngâmfare, a-și da aere, a se îngâmfa, a se infatua. – În + fumuri (pl. lui fum). DOOM
!înfumurá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se înfumureáză
înfumurat
ÎNFUMURÁ, înfumurez, vb. I. Refl. A se comporta cu îngâmfare, a-și da aere, a se îngâmfa, a se infatua. – În + fumuri (pl. lui fum). DOOM
!înfumurá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se înfumureáză
înfumurat
ÎNFUMURÁT, -Ă, înfumurați, -te, adj. (Adesea substantivat) Îngâmfat, încrezut, închipuit, infatuat. – V. înfumura.
înfumurata
ÎNFUMURÁT, -Ă, înfumurați, -te, adj. (Adesea substantivat) Îngâmfat, încrezut, închipuit, infatuat. – V. înfumura.
înfumurate
ÎNFUMURÁT, -Ă, înfumurați, -te, adj. (Adesea substantivat) Îngâmfat, încrezut, închipuit, infatuat. – V. înfumura.
înfumuratei
ÎNFUMURÁT, -Ă, înfumurați, -te, adj. (Adesea substantivat) Îngâmfat, încrezut, închipuit, infatuat. – V. înfumura.
înfumuratele
ÎNFUMURÁT, -Ă, înfumurați, -te, adj. (Adesea substantivat) Îngâmfat, încrezut, închipuit, infatuat. – V. înfumura.
înfumuratelor
ÎNFUMURÁT, -Ă, înfumurați, -te, adj. (Adesea substantivat) Îngâmfat, încrezut, închipuit, infatuat. – V. înfumura.
înfumuratul
ÎNFUMURÁT, -Ă, înfumurați, -te, adj. (Adesea substantivat) Îngâmfat, încrezut, închipuit, infatuat. – V. înfumura.
înfumuratului
ÎNFUMURÁT, -Ă, înfumurați, -te, adj. (Adesea substantivat) Îngâmfat, încrezut, închipuit, infatuat. – V. înfumura.
înfumurau
ÎNFUMURÁ, înfumurez, vb. I. Refl. A se comporta cu îngâmfare, a-și da aere, a se îngâmfa, a se infatua. – În + fumuri (pl. lui fum). DOOM
!înfumurá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se înfumureáză
înfumurași
ÎNFUMURÁ, înfumurez, vb. I. Refl. A se comporta cu îngâmfare, a-și da aere, a se îngâmfa, a se infatua. – În + fumuri (pl. lui fum). DOOM
!înfumurá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se înfumureáză
înfumurați
ÎNFUMURÁ, înfumurez, vb. I. Refl. A se comporta cu îngâmfare, a-și da aere, a se îngâmfa, a se infatua. – În + fumuri (pl. lui fum). DOOM
!înfumurá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se înfumureáză
înfumurați
ÎNFUMURÁT, -Ă, înfumurați, -te, adj. (Adesea substantivat) Îngâmfat, încrezut, închipuit, infatuat. – V. înfumura.
înfumurații
ÎNFUMURÁT, -Ă, înfumurați, -te, adj. (Adesea substantivat) Îngâmfat, încrezut, închipuit, infatuat. – V. înfumura.
înfumuraților
ÎNFUMURÁT, -Ă, înfumurați, -te, adj. (Adesea substantivat) Îngâmfat, încrezut, închipuit, infatuat. – V. înfumura.
înfumurează
ÎNFUMURÁ, înfumurez, vb. I. Refl. A se comporta cu îngâmfare, a-și da aere, a se îngâmfa, a se infatua. – În + fumuri (pl. lui fum). DOOM
!înfumurá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se înfumureáză
înfumurez
ÎNFUMURÁ, înfumurez, vb. I. Refl. A se comporta cu îngâmfare, a-și da aere, a se îngâmfa, a se infatua. – În + fumuri (pl. lui fum). DOOM
!înfumurá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se înfumureáză
înfumureze
ÎNFUMURÁ, înfumurez, vb. I. Refl. A se comporta cu îngâmfare, a-și da aere, a se îngâmfa, a se infatua. – În + fumuri (pl. lui fum). DOOM
!înfumurá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se înfumureáză
înfumurezi
ÎNFUMURÁ, înfumurez, vb. I. Refl. A se comporta cu îngâmfare, a-și da aere, a se îngâmfa, a se infatua. – În + fumuri (pl. lui fum). DOOM
!înfumurá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se înfumureáză
înfumurând
ÎNFUMURÁ, înfumurez, vb. I. Refl. A se comporta cu îngâmfare, a-și da aere, a se îngâmfa, a se infatua. – În + fumuri (pl. lui fum). DOOM
!înfumurá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se înfumureáză
înfumurînd
ÎNFUMURÁ, înfumurez, vb. I. Refl. A se comporta cu îngâmfare, a-și da aere, a se îngâmfa, a se infatua. – În + fumuri (pl. lui fum). DOOM
!înfumurá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se înfumureáză
înfumurări
ÎNFUMURÁRE, înfumurări, s. f. Îngâmfare, mândrie nejustificată; orgoliu, aroganță, infatuare. – V. înfumura. DOOM
înfumuráre s. f., g.-d. art. înfumurắrii; pl. înfumurắri
înfumurării
ÎNFUMURÁRE, înfumurări, s. f. Îngâmfare, mândrie nejustificată; orgoliu, aroganță, infatuare. – V. înfumura. DOOM
înfumuráre s. f., g.-d. art. înfumurắrii; pl. înfumurắri
înfumurările
ÎNFUMURÁRE, înfumurări, s. f. Îngâmfare, mândrie nejustificată; orgoliu, aroganță, infatuare. – V. înfumura. DOOM
înfumuráre s. f., g.-d. art. înfumurắrii; pl. înfumurắri
înfumurărilor
ÎNFUMURÁRE, înfumurări, s. f. Îngâmfare, mândrie nejustificată; orgoliu, aroganță, infatuare. – V. înfumura. DOOM
înfumuráre s. f., g.-d. art. înfumurắrii; pl. înfumurắri
înfund
ÎNFUNDÁ, înfúnd, vb. I. 1. Tranz. A pune fund la un butoi, la o putină etc. ♦ A astupa complet un orificiu, o deschizătură. ◊ Expr. A-i înfunda (cuiva) gura = a obliga (pe cineva) să tacă. ♦ Fig. A înăbuși un sunet, un zgomot. ◊ Loc. adv. Pe înfundate = fără zgomot, înăbușit. 2. Refl. (Despre drumuri, suprafețe etc.) A se închide, a se sfârși. ◊ Expr. (Fam.) A i se înfunda (cuiva) = a ajunge într-o situație fără ieșire, a nu-i mai merge; a o păți. ♦ (Despre conducte, șanțuri etc.) A se astupa. ◊ Tranz. A înfunda un șanț. 3. Tranz. A vârî, a îndesa (undeva la fund, în adâncime). ♦ A umple bine. ◊ Expr. A înfunda ocna (sau temnița, pușcăria) = a fi condamnat la ani grei de închisoare. ♦ A îndesa pe cap pălăria sau căciula. ♦ Refl. A se duce, a intra, a se ascunde într-un loc unde nu poate fi ușor descoperit. ♦ Fig. A pune pe cineva într-o situație grea, fără ieșire. 4. Refl. și tranz. A (se) adânci, a (se) cufunda. ♦ Refl. A intra într-un loc care este (sau pare a fi) fără capăt, fără ieșire. – Lat. infundare sau în + fund. DOOM
înfundá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfúndă
înfunda
ÎNFUNDÁ, înfúnd, vb. I. 1. Tranz. A pune fund la un butoi, la o putină etc. ♦ A astupa complet un orificiu, o deschizătură. ◊ Expr. A-i înfunda (cuiva) gura = a obliga (pe cineva) să tacă. ♦ Fig. A înăbuși un sunet, un zgomot. ◊ Loc. adv. Pe înfundate = fără zgomot, înăbușit. 2. Refl. (Despre drumuri, suprafețe etc.) A se închide, a se sfârși. ◊ Expr. (Fam.) A i se înfunda (cuiva) = a ajunge într-o situație fără ieșire, a nu-i mai merge; a o păți. ♦ (Despre conducte, șanțuri etc.) A se astupa. ◊ Tranz. A înfunda un șanț. 3. Tranz. A vârî, a îndesa (undeva la fund, în adâncime). ♦ A umple bine. ◊ Expr. A înfunda ocna (sau temnița, pușcăria) = a fi condamnat la ani grei de închisoare. ♦ A îndesa pe cap pălăria sau căciula. ♦ Refl. A se duce, a intra, a se ascunde într-un loc unde nu poate fi ușor descoperit. ♦ Fig. A pune pe cineva într-o situație grea, fără ieșire. 4. Refl. și tranz. A (se) adânci, a (se) cufunda. ♦ Refl. A intra într-un loc care este (sau pare a fi) fără capăt, fără ieșire. – Lat. infundare sau în + fund. DOOM
înfundá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfúndă
înfundai
ÎNFUNDÁ, înfúnd, vb. I. 1. Tranz. A pune fund la un butoi, la o putină etc. ♦ A astupa complet un orificiu, o deschizătură. ◊ Expr. A-i înfunda (cuiva) gura = a obliga (pe cineva) să tacă. ♦ Fig. A înăbuși un sunet, un zgomot. ◊ Loc. adv. Pe înfundate = fără zgomot, înăbușit. 2. Refl. (Despre drumuri, suprafețe etc.) A se închide, a se sfârși. ◊ Expr. (Fam.) A i se înfunda (cuiva) = a ajunge într-o situație fără ieșire, a nu-i mai merge; a o păți. ♦ (Despre conducte, șanțuri etc.) A se astupa. ◊ Tranz. A înfunda un șanț. 3. Tranz. A vârî, a îndesa (undeva la fund, în adâncime). ♦ A umple bine. ◊ Expr. A înfunda ocna (sau temnița, pușcăria) = a fi condamnat la ani grei de închisoare. ♦ A îndesa pe cap pălăria sau căciula. ♦ Refl. A se duce, a intra, a se ascunde într-un loc unde nu poate fi ușor descoperit. ♦ Fig. A pune pe cineva într-o situație grea, fără ieșire. 4. Refl. și tranz. A (se) adânci, a (se) cufunda. ♦ Refl. A intra într-un loc care este (sau pare a fi) fără capăt, fără ieșire. – Lat. infundare sau în + fund. DOOM
înfundá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfúndă
înfundam
ÎNFUNDÁ, înfúnd, vb. I. 1. Tranz. A pune fund la un butoi, la o putină etc. ♦ A astupa complet un orificiu, o deschizătură. ◊ Expr. A-i înfunda (cuiva) gura = a obliga (pe cineva) să tacă. ♦ Fig. A înăbuși un sunet, un zgomot. ◊ Loc. adv. Pe înfundate = fără zgomot, înăbușit. 2. Refl. (Despre drumuri, suprafețe etc.) A se închide, a se sfârși. ◊ Expr. (Fam.) A i se înfunda (cuiva) = a ajunge într-o situație fără ieșire, a nu-i mai merge; a o păți. ♦ (Despre conducte, șanțuri etc.) A se astupa. ◊ Tranz. A înfunda un șanț. 3. Tranz. A vârî, a îndesa (undeva la fund, în adâncime). ♦ A umple bine. ◊ Expr. A înfunda ocna (sau temnița, pușcăria) = a fi condamnat la ani grei de închisoare. ♦ A îndesa pe cap pălăria sau căciula. ♦ Refl. A se duce, a intra, a se ascunde într-un loc unde nu poate fi ușor descoperit. ♦ Fig. A pune pe cineva într-o situație grea, fără ieșire. 4. Refl. și tranz. A (se) adânci, a (se) cufunda. ♦ Refl. A intra într-un loc care este (sau pare a fi) fără capăt, fără ieșire. – Lat. infundare sau în + fund. DOOM
înfundá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfúndă
înfundare
ÎNFUNDÁ, înfúnd, vb. I. 1. Tranz. A pune fund la un butoi, la o putină etc. ♦ A astupa complet un orificiu, o deschizătură. ◊ Expr. A-i înfunda (cuiva) gura = a obliga (pe cineva) să tacă. ♦ Fig. A înăbuși un sunet, un zgomot. ◊ Loc. adv. Pe înfundate = fără zgomot, înăbușit. 2. Refl. (Despre drumuri, suprafețe etc.) A se închide, a se sfârși. ◊ Expr. (Fam.) A i se înfunda (cuiva) = a ajunge într-o situație fără ieșire, a nu-i mai merge; a o păți. ♦ (Despre conducte, șanțuri etc.) A se astupa. ◊ Tranz. A înfunda un șanț. 3. Tranz. A vârî, a îndesa (undeva la fund, în adâncime). ♦ A umple bine. ◊ Expr. A înfunda ocna (sau temnița, pușcăria) = a fi condamnat la ani grei de închisoare. ♦ A îndesa pe cap pălăria sau căciula. ♦ Refl. A se duce, a intra, a se ascunde într-un loc unde nu poate fi ușor descoperit. ♦ Fig. A pune pe cineva într-o situație grea, fără ieșire. 4. Refl. și tranz. A (se) adânci, a (se) cufunda. ♦ Refl. A intra într-un loc care este (sau pare a fi) fără capăt, fără ieșire. – Lat. infundare sau în + fund. DOOM
înfundá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfúndă
înfundare
ÎNFUNDÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înfunda; astupare, înfundat1; astupat1. – V. înfunda. DOOM
înfundáre s. f., g.-d. art. înfundắrii
înfundarea
ÎNFUNDÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înfunda; astupare, înfundat1; astupat1. – V. înfunda. DOOM
înfundáre s. f., g.-d. art. înfundắrii
înfundară
ÎNFUNDÁ, înfúnd, vb. I. 1. Tranz. A pune fund la un butoi, la o putină etc. ♦ A astupa complet un orificiu, o deschizătură. ◊ Expr. A-i înfunda (cuiva) gura = a obliga (pe cineva) să tacă. ♦ Fig. A înăbuși un sunet, un zgomot. ◊ Loc. adv. Pe înfundate = fără zgomot, înăbușit. 2. Refl. (Despre drumuri, suprafețe etc.) A se închide, a se sfârși. ◊ Expr. (Fam.) A i se înfunda (cuiva) = a ajunge într-o situație fără ieșire, a nu-i mai merge; a o păți. ♦ (Despre conducte, șanțuri etc.) A se astupa. ◊ Tranz. A înfunda un șanț. 3. Tranz. A vârî, a îndesa (undeva la fund, în adâncime). ♦ A umple bine. ◊ Expr. A înfunda ocna (sau temnița, pușcăria) = a fi condamnat la ani grei de închisoare. ♦ A îndesa pe cap pălăria sau căciula. ♦ Refl. A se duce, a intra, a se ascunde într-un loc unde nu poate fi ușor descoperit. ♦ Fig. A pune pe cineva într-o situație grea, fără ieșire. 4. Refl. și tranz. A (se) adânci, a (se) cufunda. ♦ Refl. A intra într-un loc care este (sau pare a fi) fără capăt, fără ieșire. – Lat. infundare sau în + fund. DOOM
înfundá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfúndă
înfundarăm
ÎNFUNDÁ, înfúnd, vb. I. 1. Tranz. A pune fund la un butoi, la o putină etc. ♦ A astupa complet un orificiu, o deschizătură. ◊ Expr. A-i înfunda (cuiva) gura = a obliga (pe cineva) să tacă. ♦ Fig. A înăbuși un sunet, un zgomot. ◊ Loc. adv. Pe înfundate = fără zgomot, înăbușit. 2. Refl. (Despre drumuri, suprafețe etc.) A se închide, a se sfârși. ◊ Expr. (Fam.) A i se înfunda (cuiva) = a ajunge într-o situație fără ieșire, a nu-i mai merge; a o păți. ♦ (Despre conducte, șanțuri etc.) A se astupa. ◊ Tranz. A înfunda un șanț. 3. Tranz. A vârî, a îndesa (undeva la fund, în adâncime). ♦ A umple bine. ◊ Expr. A înfunda ocna (sau temnița, pușcăria) = a fi condamnat la ani grei de închisoare. ♦ A îndesa pe cap pălăria sau căciula. ♦ Refl. A se duce, a intra, a se ascunde într-un loc unde nu poate fi ușor descoperit. ♦ Fig. A pune pe cineva într-o situație grea, fără ieșire. 4. Refl. și tranz. A (se) adânci, a (se) cufunda. ♦ Refl. A intra într-un loc care este (sau pare a fi) fără capăt, fără ieșire. – Lat. infundare sau în + fund. DOOM
înfundá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfúndă
înfundarăți
ÎNFUNDÁ, înfúnd, vb. I. 1. Tranz. A pune fund la un butoi, la o putină etc. ♦ A astupa complet un orificiu, o deschizătură. ◊ Expr. A-i înfunda (cuiva) gura = a obliga (pe cineva) să tacă. ♦ Fig. A înăbuși un sunet, un zgomot. ◊ Loc. adv. Pe înfundate = fără zgomot, înăbușit. 2. Refl. (Despre drumuri, suprafețe etc.) A se închide, a se sfârși. ◊ Expr. (Fam.) A i se înfunda (cuiva) = a ajunge într-o situație fără ieșire, a nu-i mai merge; a o păți. ♦ (Despre conducte, șanțuri etc.) A se astupa. ◊ Tranz. A înfunda un șanț. 3. Tranz. A vârî, a îndesa (undeva la fund, în adâncime). ♦ A umple bine. ◊ Expr. A înfunda ocna (sau temnița, pușcăria) = a fi condamnat la ani grei de închisoare. ♦ A îndesa pe cap pălăria sau căciula. ♦ Refl. A se duce, a intra, a se ascunde într-un loc unde nu poate fi ușor descoperit. ♦ Fig. A pune pe cineva într-o situație grea, fără ieșire. 4. Refl. și tranz. A (se) adânci, a (se) cufunda. ♦ Refl. A intra într-un loc care este (sau pare a fi) fără capăt, fără ieșire. – Lat. infundare sau în + fund. DOOM
înfundá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfúndă
înfundase
ÎNFUNDÁ, înfúnd, vb. I. 1. Tranz. A pune fund la un butoi, la o putină etc. ♦ A astupa complet un orificiu, o deschizătură. ◊ Expr. A-i înfunda (cuiva) gura = a obliga (pe cineva) să tacă. ♦ Fig. A înăbuși un sunet, un zgomot. ◊ Loc. adv. Pe înfundate = fără zgomot, înăbușit. 2. Refl. (Despre drumuri, suprafețe etc.) A se închide, a se sfârși. ◊ Expr. (Fam.) A i se înfunda (cuiva) = a ajunge într-o situație fără ieșire, a nu-i mai merge; a o păți. ♦ (Despre conducte, șanțuri etc.) A se astupa. ◊ Tranz. A înfunda un șanț. 3. Tranz. A vârî, a îndesa (undeva la fund, în adâncime). ♦ A umple bine. ◊ Expr. A înfunda ocna (sau temnița, pușcăria) = a fi condamnat la ani grei de închisoare. ♦ A îndesa pe cap pălăria sau căciula. ♦ Refl. A se duce, a intra, a se ascunde într-un loc unde nu poate fi ușor descoperit. ♦ Fig. A pune pe cineva într-o situație grea, fără ieșire. 4. Refl. și tranz. A (se) adânci, a (se) cufunda. ♦ Refl. A intra într-un loc care este (sau pare a fi) fără capăt, fără ieșire. – Lat. infundare sau în + fund. DOOM
înfundá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfúndă
înfundasem
ÎNFUNDÁ, înfúnd, vb. I. 1. Tranz. A pune fund la un butoi, la o putină etc. ♦ A astupa complet un orificiu, o deschizătură. ◊ Expr. A-i înfunda (cuiva) gura = a obliga (pe cineva) să tacă. ♦ Fig. A înăbuși un sunet, un zgomot. ◊ Loc. adv. Pe înfundate = fără zgomot, înăbușit. 2. Refl. (Despre drumuri, suprafețe etc.) A se închide, a se sfârși. ◊ Expr. (Fam.) A i se înfunda (cuiva) = a ajunge într-o situație fără ieșire, a nu-i mai merge; a o păți. ♦ (Despre conducte, șanțuri etc.) A se astupa. ◊ Tranz. A înfunda un șanț. 3. Tranz. A vârî, a îndesa (undeva la fund, în adâncime). ♦ A umple bine. ◊ Expr. A înfunda ocna (sau temnița, pușcăria) = a fi condamnat la ani grei de închisoare. ♦ A îndesa pe cap pălăria sau căciula. ♦ Refl. A se duce, a intra, a se ascunde într-un loc unde nu poate fi ușor descoperit. ♦ Fig. A pune pe cineva într-o situație grea, fără ieșire. 4. Refl. și tranz. A (se) adânci, a (se) cufunda. ♦ Refl. A intra într-un loc care este (sau pare a fi) fără capăt, fără ieșire. – Lat. infundare sau în + fund. DOOM
înfundá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfúndă
înfundaseră
ÎNFUNDÁ, înfúnd, vb. I. 1. Tranz. A pune fund la un butoi, la o putină etc. ♦ A astupa complet un orificiu, o deschizătură. ◊ Expr. A-i înfunda (cuiva) gura = a obliga (pe cineva) să tacă. ♦ Fig. A înăbuși un sunet, un zgomot. ◊ Loc. adv. Pe înfundate = fără zgomot, înăbușit. 2. Refl. (Despre drumuri, suprafețe etc.) A se închide, a se sfârși. ◊ Expr. (Fam.) A i se înfunda (cuiva) = a ajunge într-o situație fără ieșire, a nu-i mai merge; a o păți. ♦ (Despre conducte, șanțuri etc.) A se astupa. ◊ Tranz. A înfunda un șanț. 3. Tranz. A vârî, a îndesa (undeva la fund, în adâncime). ♦ A umple bine. ◊ Expr. A înfunda ocna (sau temnița, pușcăria) = a fi condamnat la ani grei de închisoare. ♦ A îndesa pe cap pălăria sau căciula. ♦ Refl. A se duce, a intra, a se ascunde într-un loc unde nu poate fi ușor descoperit. ♦ Fig. A pune pe cineva într-o situație grea, fără ieșire. 4. Refl. și tranz. A (se) adânci, a (se) cufunda. ♦ Refl. A intra într-un loc care este (sau pare a fi) fără capăt, fără ieșire. – Lat. infundare sau în + fund. DOOM
înfundá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfúndă
înfundaserăm
ÎNFUNDÁ, înfúnd, vb. I. 1. Tranz. A pune fund la un butoi, la o putină etc. ♦ A astupa complet un orificiu, o deschizătură. ◊ Expr. A-i înfunda (cuiva) gura = a obliga (pe cineva) să tacă. ♦ Fig. A înăbuși un sunet, un zgomot. ◊ Loc. adv. Pe înfundate = fără zgomot, înăbușit. 2. Refl. (Despre drumuri, suprafețe etc.) A se închide, a se sfârși. ◊ Expr. (Fam.) A i se înfunda (cuiva) = a ajunge într-o situație fără ieșire, a nu-i mai merge; a o păți. ♦ (Despre conducte, șanțuri etc.) A se astupa. ◊ Tranz. A înfunda un șanț. 3. Tranz. A vârî, a îndesa (undeva la fund, în adâncime). ♦ A umple bine. ◊ Expr. A înfunda ocna (sau temnița, pușcăria) = a fi condamnat la ani grei de închisoare. ♦ A îndesa pe cap pălăria sau căciula. ♦ Refl. A se duce, a intra, a se ascunde într-un loc unde nu poate fi ușor descoperit. ♦ Fig. A pune pe cineva într-o situație grea, fără ieșire. 4. Refl. și tranz. A (se) adânci, a (se) cufunda. ♦ Refl. A intra într-un loc care este (sau pare a fi) fără capăt, fără ieșire. – Lat. infundare sau în + fund. DOOM
înfundá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfúndă
înfundaserăți
ÎNFUNDÁ, înfúnd, vb. I. 1. Tranz. A pune fund la un butoi, la o putină etc. ♦ A astupa complet un orificiu, o deschizătură. ◊ Expr. A-i înfunda (cuiva) gura = a obliga (pe cineva) să tacă. ♦ Fig. A înăbuși un sunet, un zgomot. ◊ Loc. adv. Pe înfundate = fără zgomot, înăbușit. 2. Refl. (Despre drumuri, suprafețe etc.) A se închide, a se sfârși. ◊ Expr. (Fam.) A i se înfunda (cuiva) = a ajunge într-o situație fără ieșire, a nu-i mai merge; a o păți. ♦ (Despre conducte, șanțuri etc.) A se astupa. ◊ Tranz. A înfunda un șanț. 3. Tranz. A vârî, a îndesa (undeva la fund, în adâncime). ♦ A umple bine. ◊ Expr. A înfunda ocna (sau temnița, pușcăria) = a fi condamnat la ani grei de închisoare. ♦ A îndesa pe cap pălăria sau căciula. ♦ Refl. A se duce, a intra, a se ascunde într-un loc unde nu poate fi ușor descoperit. ♦ Fig. A pune pe cineva într-o situație grea, fără ieșire. 4. Refl. și tranz. A (se) adânci, a (se) cufunda. ♦ Refl. A intra într-un loc care este (sau pare a fi) fără capăt, fără ieșire. – Lat. infundare sau în + fund. DOOM
înfundá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfúndă
înfundaseși
ÎNFUNDÁ, înfúnd, vb. I. 1. Tranz. A pune fund la un butoi, la o putină etc. ♦ A astupa complet un orificiu, o deschizătură. ◊ Expr. A-i înfunda (cuiva) gura = a obliga (pe cineva) să tacă. ♦ Fig. A înăbuși un sunet, un zgomot. ◊ Loc. adv. Pe înfundate = fără zgomot, înăbușit. 2. Refl. (Despre drumuri, suprafețe etc.) A se închide, a se sfârși. ◊ Expr. (Fam.) A i se înfunda (cuiva) = a ajunge într-o situație fără ieșire, a nu-i mai merge; a o păți. ♦ (Despre conducte, șanțuri etc.) A se astupa. ◊ Tranz. A înfunda un șanț. 3. Tranz. A vârî, a îndesa (undeva la fund, în adâncime). ♦ A umple bine. ◊ Expr. A înfunda ocna (sau temnița, pușcăria) = a fi condamnat la ani grei de închisoare. ♦ A îndesa pe cap pălăria sau căciula. ♦ Refl. A se duce, a intra, a se ascunde într-un loc unde nu poate fi ușor descoperit. ♦ Fig. A pune pe cineva într-o situație grea, fără ieșire. 4. Refl. și tranz. A (se) adânci, a (se) cufunda. ♦ Refl. A intra într-un loc care este (sau pare a fi) fără capăt, fără ieșire. – Lat. infundare sau în + fund. DOOM
înfundá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfúndă
înfundaseți
ÎNFUNDÁ, înfúnd, vb. I. 1. Tranz. A pune fund la un butoi, la o putină etc. ♦ A astupa complet un orificiu, o deschizătură. ◊ Expr. A-i înfunda (cuiva) gura = a obliga (pe cineva) să tacă. ♦ Fig. A înăbuși un sunet, un zgomot. ◊ Loc. adv. Pe înfundate = fără zgomot, înăbușit. 2. Refl. (Despre drumuri, suprafețe etc.) A se închide, a se sfârși. ◊ Expr. (Fam.) A i se înfunda (cuiva) = a ajunge într-o situație fără ieșire, a nu-i mai merge; a o păți. ♦ (Despre conducte, șanțuri etc.) A se astupa. ◊ Tranz. A înfunda un șanț. 3. Tranz. A vârî, a îndesa (undeva la fund, în adâncime). ♦ A umple bine. ◊ Expr. A înfunda ocna (sau temnița, pușcăria) = a fi condamnat la ani grei de închisoare. ♦ A îndesa pe cap pălăria sau căciula. ♦ Refl. A se duce, a intra, a se ascunde într-un loc unde nu poate fi ușor descoperit. ♦ Fig. A pune pe cineva într-o situație grea, fără ieșire. 4. Refl. și tranz. A (se) adânci, a (se) cufunda. ♦ Refl. A intra într-un loc care este (sau pare a fi) fără capăt, fără ieșire. – Lat. infundare sau în + fund. DOOM
înfundá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfúndă
înfundat
ÎNFUNDÁ, înfúnd, vb. I. 1. Tranz. A pune fund la un butoi, la o putină etc. ♦ A astupa complet un orificiu, o deschizătură. ◊ Expr. A-i înfunda (cuiva) gura = a obliga (pe cineva) să tacă. ♦ Fig. A înăbuși un sunet, un zgomot. ◊ Loc. adv. Pe înfundate = fără zgomot, înăbușit. 2. Refl. (Despre drumuri, suprafețe etc.) A se închide, a se sfârși. ◊ Expr. (Fam.) A i se înfunda (cuiva) = a ajunge într-o situație fără ieșire, a nu-i mai merge; a o păți. ♦ (Despre conducte, șanțuri etc.) A se astupa. ◊ Tranz. A înfunda un șanț. 3. Tranz. A vârî, a îndesa (undeva la fund, în adâncime). ♦ A umple bine. ◊ Expr. A înfunda ocna (sau temnița, pușcăria) = a fi condamnat la ani grei de închisoare. ♦ A îndesa pe cap pălăria sau căciula. ♦ Refl. A se duce, a intra, a se ascunde într-un loc unde nu poate fi ușor descoperit. ♦ Fig. A pune pe cineva într-o situație grea, fără ieșire. 4. Refl. și tranz. A (se) adânci, a (se) cufunda. ♦ Refl. A intra într-un loc care este (sau pare a fi) fără capăt, fără ieșire. – Lat. infundare sau în + fund. DOOM
înfundá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfúndă
înfundat
ÎNFUNDÁT2, -Ă, înfundați, -te, adj. 1. Închis, astupat ermetic. ◊ Vin înfundat = vin pus în sticle astupate ermetic. 2. Fig. (Despre sunete) Înăbușit. – V. înfunda.
înfundat
ÎNFUNDÁT1 s. n. Faptul de a (se) înfunda. – V. înfunda. DOOM
înfundáte (pe ~) loc. adv.
înfundata
ÎNFUNDÁT2, -Ă, înfundați, -te, adj. 1. Închis, astupat ermetic. ◊ Vin înfundat = vin pus în sticle astupate ermetic. 2. Fig. (Despre sunete) Înăbușit. – V. înfunda.
înfundate
ÎNFUNDÁT2, -Ă, înfundați, -te, adj. 1. Închis, astupat ermetic. ◊ Vin înfundat = vin pus în sticle astupate ermetic. 2. Fig. (Despre sunete) Înăbușit. – V. înfunda.
înfundatei
ÎNFUNDÁT2, -Ă, înfundați, -te, adj. 1. Închis, astupat ermetic. ◊ Vin înfundat = vin pus în sticle astupate ermetic. 2. Fig. (Despre sunete) Înăbușit. – V. înfunda.
înfundatele
ÎNFUNDÁT2, -Ă, înfundați, -te, adj. 1. Închis, astupat ermetic. ◊ Vin înfundat = vin pus în sticle astupate ermetic. 2. Fig. (Despre sunete) Înăbușit. – V. înfunda.
înfundatelor
ÎNFUNDÁT2, -Ă, înfundați, -te, adj. 1. Închis, astupat ermetic. ◊ Vin înfundat = vin pus în sticle astupate ermetic. 2. Fig. (Despre sunete) Înăbușit. – V. înfunda.
înfundatul
ÎNFUNDÁT2, -Ă, înfundați, -te, adj. 1. Închis, astupat ermetic. ◊ Vin înfundat = vin pus în sticle astupate ermetic. 2. Fig. (Despre sunete) Înăbușit. – V. înfunda.
înfundatului
ÎNFUNDÁT2, -Ă, înfundați, -te, adj. 1. Închis, astupat ermetic. ◊ Vin înfundat = vin pus în sticle astupate ermetic. 2. Fig. (Despre sunete) Înăbușit. – V. înfunda.
înfundau
ÎNFUNDÁ, înfúnd, vb. I. 1. Tranz. A pune fund la un butoi, la o putină etc. ♦ A astupa complet un orificiu, o deschizătură. ◊ Expr. A-i înfunda (cuiva) gura = a obliga (pe cineva) să tacă. ♦ Fig. A înăbuși un sunet, un zgomot. ◊ Loc. adv. Pe înfundate = fără zgomot, înăbușit. 2. Refl. (Despre drumuri, suprafețe etc.) A se închide, a se sfârși. ◊ Expr. (Fam.) A i se înfunda (cuiva) = a ajunge într-o situație fără ieșire, a nu-i mai merge; a o păți. ♦ (Despre conducte, șanțuri etc.) A se astupa. ◊ Tranz. A înfunda un șanț. 3. Tranz. A vârî, a îndesa (undeva la fund, în adâncime). ♦ A umple bine. ◊ Expr. A înfunda ocna (sau temnița, pușcăria) = a fi condamnat la ani grei de închisoare. ♦ A îndesa pe cap pălăria sau căciula. ♦ Refl. A se duce, a intra, a se ascunde într-un loc unde nu poate fi ușor descoperit. ♦ Fig. A pune pe cineva într-o situație grea, fără ieșire. 4. Refl. și tranz. A (se) adânci, a (se) cufunda. ♦ Refl. A intra într-un loc care este (sau pare a fi) fără capăt, fără ieșire. – Lat. infundare sau în + fund. DOOM
înfundá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfúndă
înfundași
ÎNFUNDÁ, înfúnd, vb. I. 1. Tranz. A pune fund la un butoi, la o putină etc. ♦ A astupa complet un orificiu, o deschizătură. ◊ Expr. A-i înfunda (cuiva) gura = a obliga (pe cineva) să tacă. ♦ Fig. A înăbuși un sunet, un zgomot. ◊ Loc. adv. Pe înfundate = fără zgomot, înăbușit. 2. Refl. (Despre drumuri, suprafețe etc.) A se închide, a se sfârși. ◊ Expr. (Fam.) A i se înfunda (cuiva) = a ajunge într-o situație fără ieșire, a nu-i mai merge; a o păți. ♦ (Despre conducte, șanțuri etc.) A se astupa. ◊ Tranz. A înfunda un șanț. 3. Tranz. A vârî, a îndesa (undeva la fund, în adâncime). ♦ A umple bine. ◊ Expr. A înfunda ocna (sau temnița, pușcăria) = a fi condamnat la ani grei de închisoare. ♦ A îndesa pe cap pălăria sau căciula. ♦ Refl. A se duce, a intra, a se ascunde într-un loc unde nu poate fi ușor descoperit. ♦ Fig. A pune pe cineva într-o situație grea, fără ieșire. 4. Refl. și tranz. A (se) adânci, a (se) cufunda. ♦ Refl. A intra într-un loc care este (sau pare a fi) fără capăt, fără ieșire. – Lat. infundare sau în + fund. DOOM
înfundá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfúndă
înfundați
ÎNFUNDÁ, înfúnd, vb. I. 1. Tranz. A pune fund la un butoi, la o putină etc. ♦ A astupa complet un orificiu, o deschizătură. ◊ Expr. A-i înfunda (cuiva) gura = a obliga (pe cineva) să tacă. ♦ Fig. A înăbuși un sunet, un zgomot. ◊ Loc. adv. Pe înfundate = fără zgomot, înăbușit. 2. Refl. (Despre drumuri, suprafețe etc.) A se închide, a se sfârși. ◊ Expr. (Fam.) A i se înfunda (cuiva) = a ajunge într-o situație fără ieșire, a nu-i mai merge; a o păți. ♦ (Despre conducte, șanțuri etc.) A se astupa. ◊ Tranz. A înfunda un șanț. 3. Tranz. A vârî, a îndesa (undeva la fund, în adâncime). ♦ A umple bine. ◊ Expr. A înfunda ocna (sau temnița, pușcăria) = a fi condamnat la ani grei de închisoare. ♦ A îndesa pe cap pălăria sau căciula. ♦ Refl. A se duce, a intra, a se ascunde într-un loc unde nu poate fi ușor descoperit. ♦ Fig. A pune pe cineva într-o situație grea, fără ieșire. 4. Refl. și tranz. A (se) adânci, a (se) cufunda. ♦ Refl. A intra într-un loc care este (sau pare a fi) fără capăt, fără ieșire. – Lat. infundare sau în + fund. DOOM
înfundá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfúndă
înfundați
ÎNFUNDÁT2, -Ă, înfundați, -te, adj. 1. Închis, astupat ermetic. ◊ Vin înfundat = vin pus în sticle astupate ermetic. 2. Fig. (Despre sunete) Înăbușit. – V. înfunda.
înfundații
ÎNFUNDÁT2, -Ă, înfundați, -te, adj. 1. Închis, astupat ermetic. ◊ Vin înfundat = vin pus în sticle astupate ermetic. 2. Fig. (Despre sunete) Înăbușit. – V. înfunda.
înfundaților
ÎNFUNDÁT2, -Ă, înfundați, -te, adj. 1. Închis, astupat ermetic. ◊ Vin înfundat = vin pus în sticle astupate ermetic. 2. Fig. (Despre sunete) Înăbușit. – V. înfunda.
înfunde
ÎNFUNDÁ, înfúnd, vb. I. 1. Tranz. A pune fund la un butoi, la o putină etc. ♦ A astupa complet un orificiu, o deschizătură. ◊ Expr. A-i înfunda (cuiva) gura = a obliga (pe cineva) să tacă. ♦ Fig. A înăbuși un sunet, un zgomot. ◊ Loc. adv. Pe înfundate = fără zgomot, înăbușit. 2. Refl. (Despre drumuri, suprafețe etc.) A se închide, a se sfârși. ◊ Expr. (Fam.) A i se înfunda (cuiva) = a ajunge într-o situație fără ieșire, a nu-i mai merge; a o păți. ♦ (Despre conducte, șanțuri etc.) A se astupa. ◊ Tranz. A înfunda un șanț. 3. Tranz. A vârî, a îndesa (undeva la fund, în adâncime). ♦ A umple bine. ◊ Expr. A înfunda ocna (sau temnița, pușcăria) = a fi condamnat la ani grei de închisoare. ♦ A îndesa pe cap pălăria sau căciula. ♦ Refl. A se duce, a intra, a se ascunde într-un loc unde nu poate fi ușor descoperit. ♦ Fig. A pune pe cineva într-o situație grea, fără ieșire. 4. Refl. și tranz. A (se) adânci, a (se) cufunda. ♦ Refl. A intra într-un loc care este (sau pare a fi) fără capăt, fără ieșire. – Lat. infundare sau în + fund. DOOM
înfundá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfúndă
înfundând
ÎNFUNDÁ, înfúnd, vb. I. 1. Tranz. A pune fund la un butoi, la o putină etc. ♦ A astupa complet un orificiu, o deschizătură. ◊ Expr. A-i înfunda (cuiva) gura = a obliga (pe cineva) să tacă. ♦ Fig. A înăbuși un sunet, un zgomot. ◊ Loc. adv. Pe înfundate = fără zgomot, înăbușit. 2. Refl. (Despre drumuri, suprafețe etc.) A se închide, a se sfârși. ◊ Expr. (Fam.) A i se înfunda (cuiva) = a ajunge într-o situație fără ieșire, a nu-i mai merge; a o păți. ♦ (Despre conducte, șanțuri etc.) A se astupa. ◊ Tranz. A înfunda un șanț. 3. Tranz. A vârî, a îndesa (undeva la fund, în adâncime). ♦ A umple bine. ◊ Expr. A înfunda ocna (sau temnița, pușcăria) = a fi condamnat la ani grei de închisoare. ♦ A îndesa pe cap pălăria sau căciula. ♦ Refl. A se duce, a intra, a se ascunde într-un loc unde nu poate fi ușor descoperit. ♦ Fig. A pune pe cineva într-o situație grea, fără ieșire. 4. Refl. și tranz. A (se) adânci, a (se) cufunda. ♦ Refl. A intra într-un loc care este (sau pare a fi) fără capăt, fără ieșire. – Lat. infundare sau în + fund. DOOM
înfundá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfúndă
înfundînd
ÎNFUNDÁ, înfúnd, vb. I. 1. Tranz. A pune fund la un butoi, la o putină etc. ♦ A astupa complet un orificiu, o deschizătură. ◊ Expr. A-i înfunda (cuiva) gura = a obliga (pe cineva) să tacă. ♦ Fig. A înăbuși un sunet, un zgomot. ◊ Loc. adv. Pe înfundate = fără zgomot, înăbușit. 2. Refl. (Despre drumuri, suprafețe etc.) A se închide, a se sfârși. ◊ Expr. (Fam.) A i se înfunda (cuiva) = a ajunge într-o situație fără ieșire, a nu-i mai merge; a o păți. ♦ (Despre conducte, șanțuri etc.) A se astupa. ◊ Tranz. A înfunda un șanț. 3. Tranz. A vârî, a îndesa (undeva la fund, în adâncime). ♦ A umple bine. ◊ Expr. A înfunda ocna (sau temnița, pușcăria) = a fi condamnat la ani grei de închisoare. ♦ A îndesa pe cap pălăria sau căciula. ♦ Refl. A se duce, a intra, a se ascunde într-un loc unde nu poate fi ușor descoperit. ♦ Fig. A pune pe cineva într-o situație grea, fără ieșire. 4. Refl. și tranz. A (se) adânci, a (se) cufunda. ♦ Refl. A intra într-un loc care este (sau pare a fi) fără capăt, fără ieșire. – Lat. infundare sau în + fund. DOOM
înfundá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfúndă
înfundări
ÎNFUNDÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înfunda; astupare, înfundat1; astupat1. – V. înfunda. DOOM
înfundáre s. f., g.-d. art. înfundắrii
înfundării
ÎNFUNDÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înfunda; astupare, înfundat1; astupat1. – V. înfunda. DOOM
înfundáre s. f., g.-d. art. înfundắrii
înfundările
ÎNFUNDÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înfunda; astupare, înfundat1; astupat1. – V. înfunda. DOOM
înfundáre s. f., g.-d. art. înfundắrii
înfundărilor
ÎNFUNDÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înfunda; astupare, înfundat1; astupat1. – V. înfunda. DOOM
înfundáre s. f., g.-d. art. înfundắrii
înfundătoare
ÎNFUNDĂTOÁRE, înfundători, s. f. Fiecare dintre părțile care închid carul în față și în spate. – Înfunda + suf. -ătoare. DOOM
înfundătoáre s. f., g.-d. art. înfundătórii; pl. înfundătóri
înfundătoarea
ÎNFUNDĂTOÁRE, înfundători, s. f. Fiecare dintre părțile care închid carul în față și în spate. – Înfunda + suf. -ătoare. DOOM
înfundătoáre s. f., g.-d. art. înfundătórii; pl. înfundătóri
înfundători
ÎNFUNDĂTOÁRE, înfundători, s. f. Fiecare dintre părțile care închid carul în față și în spate. – Înfunda + suf. -ătoare. DOOM
înfundătoáre s. f., g.-d. art. înfundătórii; pl. înfundătóri
înfundătorii
ÎNFUNDĂTOÁRE, înfundători, s. f. Fiecare dintre părțile care închid carul în față și în spate. – Înfunda + suf. -ătoare. DOOM
înfundătoáre s. f., g.-d. art. înfundătórii; pl. înfundătóri
înfundătorile
ÎNFUNDĂTOÁRE, înfundători, s. f. Fiecare dintre părțile care închid carul în față și în spate. – Înfunda + suf. -ătoare. DOOM
înfundătoáre s. f., g.-d. art. înfundătórii; pl. înfundătóri
înfundătorilor
ÎNFUNDĂTOÁRE, înfundători, s. f. Fiecare dintre părțile care închid carul în față și în spate. – Înfunda + suf. -ătoare. DOOM
înfundătoáre s. f., g.-d. art. înfundătórii; pl. înfundătóri
înfundătura
ÎNFUNDĂTÚRĂ, înfundături, s. f. Drum, stradă fără ieșire; intrare, fundătură. ♦ Loc (adâncit) care pare închis din toate părțile. – Înfunda + suf. -ătură. DOOM
înfundătúră s. f., g.-d. art. înfundătúrii; pl. înfundătúri
înfundături
ÎNFUNDĂTÚRĂ, înfundături, s. f. Drum, stradă fără ieșire; intrare, fundătură. ♦ Loc (adâncit) care pare închis din toate părțile. – Înfunda + suf. -ătură. DOOM
înfundătúră s. f., g.-d. art. înfundătúrii; pl. înfundătúri
înfundăturii
ÎNFUNDĂTÚRĂ, înfundături, s. f. Drum, stradă fără ieșire; intrare, fundătură. ♦ Loc (adâncit) care pare închis din toate părțile. – Înfunda + suf. -ătură. DOOM
înfundătúră s. f., g.-d. art. înfundătúrii; pl. înfundătúri
înfundăturile
ÎNFUNDĂTÚRĂ, înfundături, s. f. Drum, stradă fără ieșire; intrare, fundătură. ♦ Loc (adâncit) care pare închis din toate părțile. – Înfunda + suf. -ătură. DOOM
înfundătúră s. f., g.-d. art. înfundătúrii; pl. înfundătúri
înfundăturilor
ÎNFUNDĂTÚRĂ, înfundături, s. f. Drum, stradă fără ieșire; intrare, fundătură. ♦ Loc (adâncit) care pare închis din toate părțile. – Înfunda + suf. -ătură. DOOM
înfundătúră s. f., g.-d. art. înfundătúrii; pl. înfundătúri
înfunzi
ÎNFUNDÁ, înfúnd, vb. I. 1. Tranz. A pune fund la un butoi, la o putină etc. ♦ A astupa complet un orificiu, o deschizătură. ◊ Expr. A-i înfunda (cuiva) gura = a obliga (pe cineva) să tacă. ♦ Fig. A înăbuși un sunet, un zgomot. ◊ Loc. adv. Pe înfundate = fără zgomot, înăbușit. 2. Refl. (Despre drumuri, suprafețe etc.) A se închide, a se sfârși. ◊ Expr. (Fam.) A i se înfunda (cuiva) = a ajunge într-o situație fără ieșire, a nu-i mai merge; a o păți. ♦ (Despre conducte, șanțuri etc.) A se astupa. ◊ Tranz. A înfunda un șanț. 3. Tranz. A vârî, a îndesa (undeva la fund, în adâncime). ♦ A umple bine. ◊ Expr. A înfunda ocna (sau temnița, pușcăria) = a fi condamnat la ani grei de închisoare. ♦ A îndesa pe cap pălăria sau căciula. ♦ Refl. A se duce, a intra, a se ascunde într-un loc unde nu poate fi ușor descoperit. ♦ Fig. A pune pe cineva într-o situație grea, fără ieșire. 4. Refl. și tranz. A (se) adânci, a (se) cufunda. ♦ Refl. A intra într-un loc care este (sau pare a fi) fără capăt, fără ieșire. – Lat. infundare sau în + fund. DOOM
înfundá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfúndă
înfurca
ÎNFURCÁ1, înfurcesc, vb. I. Tranz. (Înv. și pop.) A lua fân în furcă. [Prez. ind. și: înfúrc] – În + furcă. DOOM
*înfurcá (a ~) (a lua cu furca) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 înfúrcă; imperf. 3 sg. înfurcá; conj. prez. 3 să înfúrce
înfurca
ÎNFURCÍ, înfurc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Refl. A se bifurca. 2. Refl. recipr. A se certa, a se încăiera. [Var.: înfurcá vb. I] – În + furcă. DOOM
!înfurcí (a se ~) (a se bifurca) (înv., pop.) vb. refl., ind. prez. 3 se înfurcéște; imperf. 3 sg. se înfurceá; conj. prez. 3 să se înfurceáscă
înfurcare
ÎNFURCÁ1, înfurcesc, vb. I. Tranz. (Înv. și pop.) A lua fân în furcă. [Prez. ind. și: înfúrc] – În + furcă. DOOM
*înfurcá (a ~) (a lua cu furca) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 înfúrcă; imperf. 3 sg. înfurcá; conj. prez. 3 să înfúrce
înfurcat
ÎNFURCÍT, -Ă, înfurciți, -te, adj. (Înv. și pop.) Bifurcat. [Var. înfurcát, -ă adj.] – V. înfurca.
înfurci
ÎNFURCÍ, înfurc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Refl. A se bifurca. 2. Refl. recipr. A se certa, a se încăiera. [Var.: înfurcá vb. I] – În + furcă. DOOM
!înfurcí (a se ~) (a se bifurca) (înv., pop.) vb. refl., ind. prez. 3 se înfurcéște; imperf. 3 sg. se înfurceá; conj. prez. 3 să se înfurceáscă
înfurcire
ÎNFURCÍ, înfurc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Refl. A se bifurca. 2. Refl. recipr. A se certa, a se încăiera. [Var.: înfurcá vb. I] – În + furcă. DOOM
!înfurcí (a se ~) (a se bifurca) (înv., pop.) vb. refl., ind. prez. 3 se înfurcéște; imperf. 3 sg. se înfurceá; conj. prez. 3 să se înfurceáscă
înfurcit
ÎNFURCÍT, -Ă, înfurciți, -te, adj. (Înv. și pop.) Bifurcat. [Var. înfurcát, -ă adj.] – V. înfurca.
înfurcita
ÎNFURCÍT, -Ă, înfurciți, -te, adj. (Înv. și pop.) Bifurcat. [Var. înfurcát, -ă adj.] – V. înfurca.
înfurcite
ÎNFURCÍT, -Ă, înfurciți, -te, adj. (Înv. și pop.) Bifurcat. [Var. înfurcát, -ă adj.] – V. înfurca.
înfurcitei
ÎNFURCÍT, -Ă, înfurciți, -te, adj. (Înv. și pop.) Bifurcat. [Var. înfurcát, -ă adj.] – V. înfurca.
înfurcitele
ÎNFURCÍT, -Ă, înfurciți, -te, adj. (Înv. și pop.) Bifurcat. [Var. înfurcát, -ă adj.] – V. înfurca.
înfurcitelor
ÎNFURCÍT, -Ă, înfurciți, -te, adj. (Înv. și pop.) Bifurcat. [Var. înfurcát, -ă adj.] – V. înfurca.
înfurcitul
ÎNFURCÍT, -Ă, înfurciți, -te, adj. (Înv. și pop.) Bifurcat. [Var. înfurcát, -ă adj.] – V. înfurca.
înfurcitului
ÎNFURCÍT, -Ă, înfurciți, -te, adj. (Înv. și pop.) Bifurcat. [Var. înfurcát, -ă adj.] – V. înfurca.
înfurcitura
ÎNFURCITÚRĂ, înfurcituri, s. f. (Înv.) Bifurcare de drumuri; răspântie. [Var.: înfurcătúră s. f.] – Înfurci + suf. -tură. DOOM
înfurcitúră (înv.) s. f., g.-d. art. înfurcitúrii; pl. înfurcitúri
înfurcituri
ÎNFURCITÚRĂ, înfurcituri, s. f. (Înv.) Bifurcare de drumuri; răspântie. [Var.: înfurcătúră s. f.] – Înfurci + suf. -tură. DOOM
înfurcitúră (înv.) s. f., g.-d. art. înfurcitúrii; pl. înfurcitúri
înfurciturii
ÎNFURCITÚRĂ, înfurcituri, s. f. (Înv.) Bifurcare de drumuri; răspântie. [Var.: înfurcătúră s. f.] – Înfurci + suf. -tură. DOOM
înfurcitúră (înv.) s. f., g.-d. art. înfurcitúrii; pl. înfurcitúri
înfurciturile
ÎNFURCITÚRĂ, înfurcituri, s. f. (Înv.) Bifurcare de drumuri; răspântie. [Var.: înfurcătúră s. f.] – Înfurci + suf. -tură. DOOM
înfurcitúră (înv.) s. f., g.-d. art. înfurcitúrii; pl. înfurcitúri
înfurciturilor
ÎNFURCITÚRĂ, înfurcituri, s. f. (Înv.) Bifurcare de drumuri; răspântie. [Var.: înfurcătúră s. f.] – Înfurci + suf. -tură. DOOM
înfurcitúră (înv.) s. f., g.-d. art. înfurcitúrii; pl. înfurcitúri
înfurciți
ÎNFURCÍT, -Ă, înfurciți, -te, adj. (Înv. și pop.) Bifurcat. [Var. înfurcát, -ă adj.] – V. înfurca.
înfurciții
ÎNFURCÍT, -Ă, înfurciți, -te, adj. (Înv. și pop.) Bifurcat. [Var. înfurcát, -ă adj.] – V. înfurca.
înfurciților
ÎNFURCÍT, -Ă, înfurciți, -te, adj. (Înv. și pop.) Bifurcat. [Var. înfurcát, -ă adj.] – V. înfurca.
înfurcătură
ÎNFURCITÚRĂ, înfurcituri, s. f. (Înv.) Bifurcare de drumuri; răspântie. [Var.: înfurcătúră s. f.] – Înfurci + suf. -tură. DOOM
înfurcitúră (înv.) s. f., g.-d. art. înfurcitúrii; pl. înfurcitúri
înfuria
ÎNFURIÁ, înfúrii, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a face pe cineva să fie cuprins de furie; a (se) mânia, a (se) enerva, a (se) irita. [Pr.: -ri-a] – În + furie. DOOM
înfuriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înfúrii, 3 înfúrie (-ri-e), 1 pl. înfuriém; conj. prez. 3 să înfúrie; ger. înfuriínd (-ri-ind)
înfuriai
ÎNFURIÁ, înfúrii, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a face pe cineva să fie cuprins de furie; a (se) mânia, a (se) enerva, a (se) irita. [Pr.: -ri-a] – În + furie. DOOM
înfuriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înfúrii, 3 înfúrie (-ri-e), 1 pl. înfuriém; conj. prez. 3 să înfúrie; ger. înfuriínd (-ri-ind)
înfuriam
ÎNFURIÁ, înfúrii, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a face pe cineva să fie cuprins de furie; a (se) mânia, a (se) enerva, a (se) irita. [Pr.: -ri-a] – În + furie. DOOM
înfuriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înfúrii, 3 înfúrie (-ri-e), 1 pl. înfuriém; conj. prez. 3 să înfúrie; ger. înfuriínd (-ri-ind)
înfuriară
ÎNFURIÁ, înfúrii, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a face pe cineva să fie cuprins de furie; a (se) mânia, a (se) enerva, a (se) irita. [Pr.: -ri-a] – În + furie. DOOM
înfuriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înfúrii, 3 înfúrie (-ri-e), 1 pl. înfuriém; conj. prez. 3 să înfúrie; ger. înfuriínd (-ri-ind)
înfuriarăm
ÎNFURIÁ, înfúrii, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a face pe cineva să fie cuprins de furie; a (se) mânia, a (se) enerva, a (se) irita. [Pr.: -ri-a] – În + furie. DOOM
înfuriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înfúrii, 3 înfúrie (-ri-e), 1 pl. înfuriém; conj. prez. 3 să înfúrie; ger. înfuriínd (-ri-ind)
înfuriarăți
ÎNFURIÁ, înfúrii, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a face pe cineva să fie cuprins de furie; a (se) mânia, a (se) enerva, a (se) irita. [Pr.: -ri-a] – În + furie. DOOM
înfuriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înfúrii, 3 înfúrie (-ri-e), 1 pl. înfuriém; conj. prez. 3 să înfúrie; ger. înfuriínd (-ri-ind)
înfuriase
ÎNFURIÁ, înfúrii, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a face pe cineva să fie cuprins de furie; a (se) mânia, a (se) enerva, a (se) irita. [Pr.: -ri-a] – În + furie. DOOM
înfuriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înfúrii, 3 înfúrie (-ri-e), 1 pl. înfuriém; conj. prez. 3 să înfúrie; ger. înfuriínd (-ri-ind)
înfuriasem
ÎNFURIÁ, înfúrii, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a face pe cineva să fie cuprins de furie; a (se) mânia, a (se) enerva, a (se) irita. [Pr.: -ri-a] – În + furie. DOOM
înfuriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înfúrii, 3 înfúrie (-ri-e), 1 pl. înfuriém; conj. prez. 3 să înfúrie; ger. înfuriínd (-ri-ind)
înfuriaseră
ÎNFURIÁ, înfúrii, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a face pe cineva să fie cuprins de furie; a (se) mânia, a (se) enerva, a (se) irita. [Pr.: -ri-a] – În + furie. DOOM
înfuriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înfúrii, 3 înfúrie (-ri-e), 1 pl. înfuriém; conj. prez. 3 să înfúrie; ger. înfuriínd (-ri-ind)
înfuriaserăm
ÎNFURIÁ, înfúrii, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a face pe cineva să fie cuprins de furie; a (se) mânia, a (se) enerva, a (se) irita. [Pr.: -ri-a] – În + furie. DOOM
înfuriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înfúrii, 3 înfúrie (-ri-e), 1 pl. înfuriém; conj. prez. 3 să înfúrie; ger. înfuriínd (-ri-ind)
înfuriaserăți
ÎNFURIÁ, înfúrii, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a face pe cineva să fie cuprins de furie; a (se) mânia, a (se) enerva, a (se) irita. [Pr.: -ri-a] – În + furie. DOOM
înfuriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înfúrii, 3 înfúrie (-ri-e), 1 pl. înfuriém; conj. prez. 3 să înfúrie; ger. înfuriínd (-ri-ind)
înfuriaseși
ÎNFURIÁ, înfúrii, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a face pe cineva să fie cuprins de furie; a (se) mânia, a (se) enerva, a (se) irita. [Pr.: -ri-a] – În + furie. DOOM
înfuriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înfúrii, 3 înfúrie (-ri-e), 1 pl. înfuriém; conj. prez. 3 să înfúrie; ger. înfuriínd (-ri-ind)
înfuriaseți
ÎNFURIÁ, înfúrii, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a face pe cineva să fie cuprins de furie; a (se) mânia, a (se) enerva, a (se) irita. [Pr.: -ri-a] – În + furie. DOOM
înfuriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înfúrii, 3 înfúrie (-ri-e), 1 pl. înfuriém; conj. prez. 3 să înfúrie; ger. înfuriínd (-ri-ind)
înfuriat
ÎNFURIÁ, înfúrii, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a face pe cineva să fie cuprins de furie; a (se) mânia, a (se) enerva, a (se) irita. [Pr.: -ri-a] – În + furie. DOOM
înfuriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înfúrii, 3 înfúrie (-ri-e), 1 pl. înfuriém; conj. prez. 3 să înfúrie; ger. înfuriínd (-ri-ind)
înfuriat
ÎNFURIÁT, -Ă, înfuriați, -te, adj. Cuprins de furie; furios, mânios. [Pr.: -ri-at] – V. înfuria.
înfuriata
ÎNFURIÁT, -Ă, înfuriați, -te, adj. Cuprins de furie; furios, mânios. [Pr.: -ri-at] – V. înfuria.
înfuriate
ÎNFURIÁT, -Ă, înfuriați, -te, adj. Cuprins de furie; furios, mânios. [Pr.: -ri-at] – V. înfuria.
înfuriatei
ÎNFURIÁT, -Ă, înfuriați, -te, adj. Cuprins de furie; furios, mânios. [Pr.: -ri-at] – V. înfuria.
înfuriatele
ÎNFURIÁT, -Ă, înfuriați, -te, adj. Cuprins de furie; furios, mânios. [Pr.: -ri-at] – V. înfuria.
înfuriatelor
ÎNFURIÁT, -Ă, înfuriați, -te, adj. Cuprins de furie; furios, mânios. [Pr.: -ri-at] – V. înfuria.
înfuriatul
ÎNFURIÁT, -Ă, înfuriați, -te, adj. Cuprins de furie; furios, mânios. [Pr.: -ri-at] – V. înfuria.
înfuriatului
ÎNFURIÁT, -Ă, înfuriați, -te, adj. Cuprins de furie; furios, mânios. [Pr.: -ri-at] – V. înfuria.
înfuriau
ÎNFURIÁ, înfúrii, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a face pe cineva să fie cuprins de furie; a (se) mânia, a (se) enerva, a (se) irita. [Pr.: -ri-a] – În + furie. DOOM
înfuriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înfúrii, 3 înfúrie (-ri-e), 1 pl. înfuriém; conj. prez. 3 să înfúrie; ger. înfuriínd (-ri-ind)
înfuriași
ÎNFURIÁ, înfúrii, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a face pe cineva să fie cuprins de furie; a (se) mânia, a (se) enerva, a (se) irita. [Pr.: -ri-a] – În + furie. DOOM
înfuriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înfúrii, 3 înfúrie (-ri-e), 1 pl. înfuriém; conj. prez. 3 să înfúrie; ger. înfuriínd (-ri-ind)
înfuriați
ÎNFURIÁ, înfúrii, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a face pe cineva să fie cuprins de furie; a (se) mânia, a (se) enerva, a (se) irita. [Pr.: -ri-a] – În + furie. DOOM
înfuriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înfúrii, 3 înfúrie (-ri-e), 1 pl. înfuriém; conj. prez. 3 să înfúrie; ger. înfuriínd (-ri-ind)
înfuriați
ÎNFURIÁT, -Ă, înfuriați, -te, adj. Cuprins de furie; furios, mânios. [Pr.: -ri-at] – V. înfuria.
înfuriații
ÎNFURIÁT, -Ă, înfuriați, -te, adj. Cuprins de furie; furios, mânios. [Pr.: -ri-at] – V. înfuria.
înfuriaților
ÎNFURIÁT, -Ă, înfuriați, -te, adj. Cuprins de furie; furios, mânios. [Pr.: -ri-at] – V. înfuria.
înfurie
ÎNFURIÁ, înfúrii, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a face pe cineva să fie cuprins de furie; a (se) mânia, a (se) enerva, a (se) irita. [Pr.: -ri-a] – În + furie. DOOM
înfuriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înfúrii, 3 înfúrie (-ri-e), 1 pl. înfuriém; conj. prez. 3 să înfúrie; ger. înfuriínd (-ri-ind)
înfuriem
ÎNFURIÁ, înfúrii, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a face pe cineva să fie cuprins de furie; a (se) mânia, a (se) enerva, a (se) irita. [Pr.: -ri-a] – În + furie. DOOM
înfuriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înfúrii, 3 înfúrie (-ri-e), 1 pl. înfuriém; conj. prez. 3 să înfúrie; ger. înfuriínd (-ri-ind)
înfuriere
ÎNFURIÁ, înfúrii, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a face pe cineva să fie cuprins de furie; a (se) mânia, a (se) enerva, a (se) irita. [Pr.: -ri-a] – În + furie. DOOM
înfuriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înfúrii, 3 înfúrie (-ri-e), 1 pl. înfuriém; conj. prez. 3 să înfúrie; ger. înfuriínd (-ri-ind)
înfuriere
ÎNFURIÉRE s. f. Acțiunea de a (se) înfuria; furie, mânie. [Pr.: -ri-e-] – V. înfuria. DOOM
înfuriére (-ri-e-) s. f., g.-d. art. înfuriérii
înfurierea
ÎNFURIÉRE s. f. Acțiunea de a (se) înfuria; furie, mânie. [Pr.: -ri-e-] – V. înfuria. DOOM
înfuriére (-ri-e-) s. f., g.-d. art. înfuriérii
înfurieri
ÎNFURIÉRE s. f. Acțiunea de a (se) înfuria; furie, mânie. [Pr.: -ri-e-] – V. înfuria. DOOM
înfuriére (-ri-e-) s. f., g.-d. art. înfuriérii
înfurierii
ÎNFURIÉRE s. f. Acțiunea de a (se) înfuria; furie, mânie. [Pr.: -ri-e-] – V. înfuria. DOOM
înfuriére (-ri-e-) s. f., g.-d. art. înfuriérii
înfurierile
ÎNFURIÉRE s. f. Acțiunea de a (se) înfuria; furie, mânie. [Pr.: -ri-e-] – V. înfuria. DOOM
înfuriére (-ri-e-) s. f., g.-d. art. înfuriérii
înfurierilor
ÎNFURIÉRE s. f. Acțiunea de a (se) înfuria; furie, mânie. [Pr.: -ri-e-] – V. înfuria. DOOM
înfuriére (-ri-e-) s. f., g.-d. art. înfuriérii
înfurii
ÎNFURIÁ, înfúrii, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a face pe cineva să fie cuprins de furie; a (se) mânia, a (se) enerva, a (se) irita. [Pr.: -ri-a] – În + furie. DOOM
înfuriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înfúrii, 3 înfúrie (-ri-e), 1 pl. înfuriém; conj. prez. 3 să înfúrie; ger. înfuriínd (-ri-ind)
înfuriind
ÎNFURIÁ, înfúrii, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a face pe cineva să fie cuprins de furie; a (se) mânia, a (se) enerva, a (se) irita. [Pr.: -ri-a] – În + furie. DOOM
înfuriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înfúrii, 3 înfúrie (-ri-e), 1 pl. înfuriém; conj. prez. 3 să înfúrie; ger. înfuriínd (-ri-ind)
înfurnica
ÎNFURNICÁ, pers. 3 înfurnícă, vb. I. Tranz. impers. (Pop.) A fi cuprins de furnicături, de fiori, a simți înțepături pe piele. – În + furnică. DOOM
înfurnicá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înfurnícă
înfurnicare
ÎNFURNICÁ, pers. 3 înfurnícă, vb. I. Tranz. impers. (Pop.) A fi cuprins de furnicături, de fiori, a simți înțepături pe piele. – În + furnică. DOOM
înfurnicá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înfurnícă
înfurnicare
ÎNFURNICÁ, pers. 3 înfurnícă, vb. I. Tranz. impers. A fi cuprins de furnicături, de fiori, a simți înțepături pe piele. – În + furnică.
înfurnicară
ÎNFURNICÁ, pers. 3 înfurnícă, vb. I. Tranz. impers. (Pop.) A fi cuprins de furnicături, de fiori, a simți înțepături pe piele. – În + furnică. DOOM
înfurnicá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înfurnícă
înfurnicase
ÎNFURNICÁ, pers. 3 înfurnícă, vb. I. Tranz. impers. (Pop.) A fi cuprins de furnicături, de fiori, a simți înțepături pe piele. – În + furnică. DOOM
înfurnicá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înfurnícă
înfurnicaseră
ÎNFURNICÁ, pers. 3 înfurnícă, vb. I. Tranz. impers. (Pop.) A fi cuprins de furnicături, de fiori, a simți înțepături pe piele. – În + furnică. DOOM
înfurnicá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înfurnícă
înfurnicat
ÎNFURNICÁ, pers. 3 înfurnícă, vb. I. Tranz. impers. (Pop.) A fi cuprins de furnicături, de fiori, a simți înțepături pe piele. – În + furnică. DOOM
înfurnicá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înfurnícă
înfurnicat
ÎNFURNICÁ, pers. 3 înfurnícă, vb. I. Tranz. impers. A fi cuprins de furnicături, de fiori, a simți înțepături pe piele. – În + furnică.
înfurnicau
ÎNFURNICÁ, pers. 3 înfurnícă, vb. I. Tranz. impers. (Pop.) A fi cuprins de furnicături, de fiori, a simți înțepături pe piele. – În + furnică. DOOM
înfurnicá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înfurnícă
înfurnice
ÎNFURNICÁ, pers. 3 înfurnícă, vb. I. Tranz. impers. (Pop.) A fi cuprins de furnicături, de fiori, a simți înțepături pe piele. – În + furnică. DOOM
înfurnicá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înfurnícă
înfurnicând
ÎNFURNICÁ, pers. 3 înfurnícă, vb. I. Tranz. impers. (Pop.) A fi cuprins de furnicături, de fiori, a simți înțepături pe piele. – În + furnică. DOOM
înfurnicá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înfurnícă
înfurnicînd
ÎNFURNICÁ, pers. 3 înfurnícă, vb. I. Tranz. impers. (Pop.) A fi cuprins de furnicături, de fiori, a simți înțepături pe piele. – În + furnică. DOOM
înfurnicá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înfurnícă
înfăptui
ÎNFĂPTUÍ, înfăptuiesc, vb. IV. Tranz. A aduce la îndeplinire; a realiza, a îndeplini. – În + făptui. DOOM
înfăptuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfăptuiésc, imperf. 3 sg. înfăptuiá; conj. prez. 3 să înfăptuiáscă
înfăptuia
ÎNFĂPTUÍ, înfăptuiesc, vb. IV. Tranz. A aduce la îndeplinire; a realiza, a îndeplini. – În + făptui. DOOM
înfăptuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfăptuiésc, imperf. 3 sg. înfăptuiá; conj. prez. 3 să înfăptuiáscă
înfăptuiai
ÎNFĂPTUÍ, înfăptuiesc, vb. IV. Tranz. A aduce la îndeplinire; a realiza, a îndeplini. – În + făptui. DOOM
înfăptuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfăptuiésc, imperf. 3 sg. înfăptuiá; conj. prez. 3 să înfăptuiáscă
înfăptuiam
ÎNFĂPTUÍ, înfăptuiesc, vb. IV. Tranz. A aduce la îndeplinire; a realiza, a îndeplini. – În + făptui. DOOM
înfăptuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfăptuiésc, imperf. 3 sg. înfăptuiá; conj. prez. 3 să înfăptuiáscă
înfăptuiască
ÎNFĂPTUÍ, înfăptuiesc, vb. IV. Tranz. A aduce la îndeplinire; a realiza, a îndeplini. – În + făptui. DOOM
înfăptuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfăptuiésc, imperf. 3 sg. înfăptuiá; conj. prez. 3 să înfăptuiáscă
înfăptuiau
ÎNFĂPTUÍ, înfăptuiesc, vb. IV. Tranz. A aduce la îndeplinire; a realiza, a îndeplini. – În + făptui. DOOM
înfăptuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfăptuiésc, imperf. 3 sg. înfăptuiá; conj. prez. 3 să înfăptuiáscă
înfăptuiați
ÎNFĂPTUÍ, înfăptuiesc, vb. IV. Tranz. A aduce la îndeplinire; a realiza, a îndeplini. – În + făptui. DOOM
înfăptuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfăptuiésc, imperf. 3 sg. înfăptuiá; conj. prez. 3 să înfăptuiáscă
înfăptuiesc
ÎNFĂPTUÍ, înfăptuiesc, vb. IV. Tranz. A aduce la îndeplinire; a realiza, a îndeplini. – În + făptui. DOOM
înfăptuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfăptuiésc, imperf. 3 sg. înfăptuiá; conj. prez. 3 să înfăptuiáscă
înfăptuiește
ÎNFĂPTUÍ, înfăptuiesc, vb. IV. Tranz. A aduce la îndeplinire; a realiza, a îndeplini. – În + făptui. DOOM
înfăptuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfăptuiésc, imperf. 3 sg. înfăptuiá; conj. prez. 3 să înfăptuiáscă
înfăptuiești
ÎNFĂPTUÍ, înfăptuiesc, vb. IV. Tranz. A aduce la îndeplinire; a realiza, a îndeplini. – În + făptui. DOOM
înfăptuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfăptuiésc, imperf. 3 sg. înfăptuiá; conj. prez. 3 să înfăptuiáscă
înfăptuii
ÎNFĂPTUÍ, înfăptuiesc, vb. IV. Tranz. A aduce la îndeplinire; a realiza, a îndeplini. – În + făptui. DOOM
înfăptuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfăptuiésc, imperf. 3 sg. înfăptuiá; conj. prez. 3 să înfăptuiáscă
înfăptuim
ÎNFĂPTUÍ, înfăptuiesc, vb. IV. Tranz. A aduce la îndeplinire; a realiza, a îndeplini. – În + făptui. DOOM
înfăptuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfăptuiésc, imperf. 3 sg. înfăptuiá; conj. prez. 3 să înfăptuiáscă
înfăptuind
ÎNFĂPTUÍ, înfăptuiesc, vb. IV. Tranz. A aduce la îndeplinire; a realiza, a îndeplini. – În + făptui. DOOM
înfăptuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfăptuiésc, imperf. 3 sg. înfăptuiá; conj. prez. 3 să înfăptuiáscă
înfăptuire
ÎNFĂPTUÍ, înfăptuiesc, vb. IV. Tranz. A aduce la îndeplinire; a realiza, a îndeplini. – În + făptui. DOOM
înfăptuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfăptuiésc, imperf. 3 sg. înfăptuiá; conj. prez. 3 să înfăptuiáscă
înfăptuire
ÎNFĂPTUÍRE, înfăptuiri, s. f. Acțiunea de a înfăptui și rezultatul ei; realizare, îndeplinire; (concr.) operă realizată. – V. înfăptui. DOOM
înfăptuíre s. f., g.-d. art. înfăptuírii; pl. înfăptuíri
înfăptuirea
ÎNFĂPTUÍRE, înfăptuiri, s. f. Acțiunea de a înfăptui și rezultatul ei; realizare, îndeplinire; (concr.) operă realizată. – V. înfăptui. DOOM
înfăptuíre s. f., g.-d. art. înfăptuírii; pl. înfăptuíri
înfăptuiri
ÎNFĂPTUÍRE, înfăptuiri, s. f. Acțiunea de a înfăptui și rezultatul ei; realizare, îndeplinire; (concr.) operă realizată. – V. înfăptui. DOOM
înfăptuíre s. f., g.-d. art. înfăptuírii; pl. înfăptuíri
înfăptuirii
ÎNFĂPTUÍRE, înfăptuiri, s. f. Acțiunea de a înfăptui și rezultatul ei; realizare, îndeplinire; (concr.) operă realizată. – V. înfăptui. DOOM
înfăptuíre s. f., g.-d. art. înfăptuírii; pl. înfăptuíri
înfăptuirile
ÎNFĂPTUÍRE, înfăptuiri, s. f. Acțiunea de a înfăptui și rezultatul ei; realizare, îndeplinire; (concr.) operă realizată. – V. înfăptui. DOOM
înfăptuíre s. f., g.-d. art. înfăptuírii; pl. înfăptuíri
înfăptuirilor
ÎNFĂPTUÍRE, înfăptuiri, s. f. Acțiunea de a înfăptui și rezultatul ei; realizare, îndeplinire; (concr.) operă realizată. – V. înfăptui. DOOM
înfăptuíre s. f., g.-d. art. înfăptuírii; pl. înfăptuíri
înfăptuiră
ÎNFĂPTUÍ, înfăptuiesc, vb. IV. Tranz. A aduce la îndeplinire; a realiza, a îndeplini. – În + făptui. DOOM
înfăptuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfăptuiésc, imperf. 3 sg. înfăptuiá; conj. prez. 3 să înfăptuiáscă
înfăptuirăm
ÎNFĂPTUÍ, înfăptuiesc, vb. IV. Tranz. A aduce la îndeplinire; a realiza, a îndeplini. – În + făptui. DOOM
înfăptuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfăptuiésc, imperf. 3 sg. înfăptuiá; conj. prez. 3 să înfăptuiáscă
înfăptuirăți
ÎNFĂPTUÍ, înfăptuiesc, vb. IV. Tranz. A aduce la îndeplinire; a realiza, a îndeplini. – În + făptui. DOOM
înfăptuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfăptuiésc, imperf. 3 sg. înfăptuiá; conj. prez. 3 să înfăptuiáscă
înfăptuise
ÎNFĂPTUÍ, înfăptuiesc, vb. IV. Tranz. A aduce la îndeplinire; a realiza, a îndeplini. – În + făptui. DOOM
înfăptuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfăptuiésc, imperf. 3 sg. înfăptuiá; conj. prez. 3 să înfăptuiáscă
înfăptuisem
ÎNFĂPTUÍ, înfăptuiesc, vb. IV. Tranz. A aduce la îndeplinire; a realiza, a îndeplini. – În + făptui. DOOM
înfăptuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfăptuiésc, imperf. 3 sg. înfăptuiá; conj. prez. 3 să înfăptuiáscă
înfăptuiseră
ÎNFĂPTUÍ, înfăptuiesc, vb. IV. Tranz. A aduce la îndeplinire; a realiza, a îndeplini. – În + făptui. DOOM
înfăptuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfăptuiésc, imperf. 3 sg. înfăptuiá; conj. prez. 3 să înfăptuiáscă
înfăptuiserăm
ÎNFĂPTUÍ, înfăptuiesc, vb. IV. Tranz. A aduce la îndeplinire; a realiza, a îndeplini. – În + făptui. DOOM
înfăptuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfăptuiésc, imperf. 3 sg. înfăptuiá; conj. prez. 3 să înfăptuiáscă
înfăptuiserăți
ÎNFĂPTUÍ, înfăptuiesc, vb. IV. Tranz. A aduce la îndeplinire; a realiza, a îndeplini. – În + făptui. DOOM
înfăptuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfăptuiésc, imperf. 3 sg. înfăptuiá; conj. prez. 3 să înfăptuiáscă
înfăptuiseși
ÎNFĂPTUÍ, înfăptuiesc, vb. IV. Tranz. A aduce la îndeplinire; a realiza, a îndeplini. – În + făptui. DOOM
înfăptuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfăptuiésc, imperf. 3 sg. înfăptuiá; conj. prez. 3 să înfăptuiáscă
înfăptuiseți
ÎNFĂPTUÍ, înfăptuiesc, vb. IV. Tranz. A aduce la îndeplinire; a realiza, a îndeplini. – În + făptui. DOOM
înfăptuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfăptuiésc, imperf. 3 sg. înfăptuiá; conj. prez. 3 să înfăptuiáscă
înfăptuit
ÎNFĂPTUÍ, înfăptuiesc, vb. IV. Tranz. A aduce la îndeplinire; a realiza, a îndeplini. – În + făptui. DOOM
înfăptuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfăptuiésc, imperf. 3 sg. înfăptuiá; conj. prez. 3 să înfăptuiáscă
înfăptuit
ÎNFĂPTUÍT, -Ă, înfăptuiți, -te, adj. Care este dus la îndeplinire; realizat, îndeplinit. – V. înfăptui.
înfăptuita
ÎNFĂPTUÍT, -Ă, înfăptuiți, -te, adj. Care este dus la îndeplinire; realizat, îndeplinit. – V. înfăptui.
înfăptuite
ÎNFĂPTUÍT, -Ă, înfăptuiți, -te, adj. Care este dus la îndeplinire; realizat, îndeplinit. – V. înfăptui.
înfăptuitei
ÎNFĂPTUÍT, -Ă, înfăptuiți, -te, adj. Care este dus la îndeplinire; realizat, îndeplinit. – V. înfăptui.
înfăptuitele
ÎNFĂPTUÍT, -Ă, înfăptuiți, -te, adj. Care este dus la îndeplinire; realizat, îndeplinit. – V. înfăptui.
înfăptuitelor
ÎNFĂPTUÍT, -Ă, înfăptuiți, -te, adj. Care este dus la îndeplinire; realizat, îndeplinit. – V. înfăptui.
înfăptuitoare
ÎNFĂPTUITÓR, -OÁRE, înfăptuitori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care înfăptuiește ceva; realizator. [Pr.: -tu-i-] – Înfăptui + suf. -tor. DOOM
înfăptuitór (-tu-i-) (rar) s. m., pl. înfăptuitóri
înfăptuitoarea
ÎNFĂPTUITÓR, -OÁRE, înfăptuitori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care înfăptuiește ceva; realizator. [Pr.: -tu-i-] – Înfăptui + suf. -tor. DOOM
înfăptuitór (-tu-i-) (rar) s. m., pl. înfăptuitóri
înfăptuitoarei
ÎNFĂPTUITÓR, -OÁRE, înfăptuitori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care înfăptuiește ceva; realizator. [Pr.: -tu-i-] – Înfăptui + suf. -tor. DOOM
înfăptuitór (-tu-i-) (rar) s. m., pl. înfăptuitóri
înfăptuitoarele
ÎNFĂPTUITÓR, -OÁRE, înfăptuitori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care înfăptuiește ceva; realizator. [Pr.: -tu-i-] – Înfăptui + suf. -tor. DOOM
înfăptuitór (-tu-i-) (rar) s. m., pl. înfăptuitóri
înfăptuitoarelor
ÎNFĂPTUITÓR, -OÁRE, înfăptuitori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care înfăptuiește ceva; realizator. [Pr.: -tu-i-] – Înfăptui + suf. -tor. DOOM
înfăptuitór (-tu-i-) (rar) s. m., pl. înfăptuitóri
înfăptuitor
ÎNFĂPTUITÓR, -OÁRE, înfăptuitori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care înfăptuiește ceva; realizator. [Pr.: -tu-i-] – Înfăptui + suf. -tor. DOOM
înfăptuitór (-tu-i-) (rar) s. m., pl. înfăptuitóri
înfăptuitori
ÎNFĂPTUITÓR, -OÁRE, înfăptuitori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care înfăptuiește ceva; realizator. [Pr.: -tu-i-] – Înfăptui + suf. -tor. DOOM
înfăptuitór (-tu-i-) (rar) s. m., pl. înfăptuitóri
înfăptuitorii
ÎNFĂPTUITÓR, -OÁRE, înfăptuitori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care înfăptuiește ceva; realizator. [Pr.: -tu-i-] – Înfăptui + suf. -tor. DOOM
înfăptuitór (-tu-i-) (rar) s. m., pl. înfăptuitóri
înfăptuitorilor
ÎNFĂPTUITÓR, -OÁRE, înfăptuitori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care înfăptuiește ceva; realizator. [Pr.: -tu-i-] – Înfăptui + suf. -tor. DOOM
înfăptuitór (-tu-i-) (rar) s. m., pl. înfăptuitóri
înfăptuitorul
ÎNFĂPTUITÓR, -OÁRE, înfăptuitori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care înfăptuiește ceva; realizator. [Pr.: -tu-i-] – Înfăptui + suf. -tor. DOOM
înfăptuitór (-tu-i-) (rar) s. m., pl. înfăptuitóri
înfăptuitorului
ÎNFĂPTUITÓR, -OÁRE, înfăptuitori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care înfăptuiește ceva; realizator. [Pr.: -tu-i-] – Înfăptui + suf. -tor. DOOM
înfăptuitór (-tu-i-) (rar) s. m., pl. înfăptuitóri
înfăptuitul
ÎNFĂPTUÍT, -Ă, înfăptuiți, -te, adj. Care este dus la îndeplinire; realizat, îndeplinit. – V. înfăptui.
înfăptuitului
ÎNFĂPTUÍT, -Ă, înfăptuiți, -te, adj. Care este dus la îndeplinire; realizat, îndeplinit. – V. înfăptui.
înfăptuiși
ÎNFĂPTUÍ, înfăptuiesc, vb. IV. Tranz. A aduce la îndeplinire; a realiza, a îndeplini. – În + făptui. DOOM
înfăptuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfăptuiésc, imperf. 3 sg. înfăptuiá; conj. prez. 3 să înfăptuiáscă
înfăptuiți
ÎNFĂPTUÍ, înfăptuiesc, vb. IV. Tranz. A aduce la îndeplinire; a realiza, a îndeplini. – În + făptui. DOOM
înfăptuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfăptuiésc, imperf. 3 sg. înfăptuiá; conj. prez. 3 să înfăptuiáscă
înfăptuiți
ÎNFĂPTUÍT, -Ă, înfăptuiți, -te, adj. Care este dus la îndeplinire; realizat, îndeplinit. – V. înfăptui.
înfăptuiții
ÎNFĂPTUÍT, -Ă, înfăptuiți, -te, adj. Care este dus la îndeplinire; realizat, îndeplinit. – V. înfăptui.
înfăptuiților
ÎNFĂPTUÍT, -Ă, înfăptuiți, -te, adj. Care este dus la îndeplinire; realizat, îndeplinit. – V. înfăptui.
înfărma
înfărmá (-m, -át), vb. – 1. (Înv., rar) A îmbrăca, a împodobi. – 2. A apuca, a prinde. Origine incertă. Pare der. din lat. formāre, cf. făr(î)ma. Sensul originar ar fi, în acest caz, „a înfășura”, cf. sp. componer „a forma” și „a împodobi, a înfrumuseța”; însă cel de al doilea sens este mai puțin clar. După Capidan, Dacor., III, 758; Drăganu, Dacor., VII, 134; Giuglea, Dacor., X, 58; și DAR, din lat. in-firmāre „a întări”, cu evoluție semantică la „a apuca strîns, a înhăța”, care pare mai puțin probabil. Cuvînt rar, se folosește numai în Banat. Dacă ipoteza noastră este corectă, este dublet al lui înforma, vb. (în Timoc, a îmbrăca, a împodobi); de la înforma, vb. (a forma, a constitui, a compune), cuvînt vechi, din sec. XVIII, din lat. informare, cu der. înv. informăluire, s. f. (informare); și informa, vb., din fr. informer.
înfărmare
înfărmá (-m, -át), vb. – 1. (Înv., rar) A îmbrăca, a împodobi. – 2. A apuca, a prinde. Origine incertă. Pare der. din lat. formāre, cf. făr(î)ma. Sensul originar ar fi, în acest caz, „a înfășura”, cf. sp. componer „a forma” și „a împodobi, a înfrumuseța”; însă cel de al doilea sens este mai puțin clar. După Capidan, Dacor., III, 758; Drăganu, Dacor., VII, 134; Giuglea, Dacor., X, 58; și DAR, din lat. in-firmāre „a întări”, cu evoluție semantică la „a apuca strîns, a înhăța”, care pare mai puțin probabil. Cuvînt rar, se folosește numai în Banat. Dacă ipoteza noastră este corectă, este dublet al lui înforma, vb. (în Timoc, a îmbrăca, a împodobi); de la înforma, vb. (a forma, a constitui, a compune), cuvînt vechi, din sec. XVIII, din lat. informare, cu der. înv. informăluire, s. f. (informare); și informa, vb., din fr. informer.
înfăș
ÎNFĂȘÁ, înfắș, vb. I. Tranz. A înfășură un copil în scutece (și în feșe); p. ext. a înfășură corpul sau o parte a corpului cu o legătură, un bandaj sau o cataplasmă. – Lat. infasciare. DOOM
înfășá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfắș, 2 sg. înféși, 3 înfáșă, 1 pl. înfășắm; conj. prez. 3 să înféșe; ger. înfășấnd
înfășai
ÎNFĂȘÁ, înfắș, vb. I. Tranz. A înfășură un copil în scutece (și în feșe); p. ext. a înfășură corpul sau o parte a corpului cu o legătură, un bandaj sau o cataplasmă. – Lat. infasciare. DOOM
înfășá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfắș, 2 sg. înféși, 3 înfáșă, 1 pl. înfășắm; conj. prez. 3 să înféșe; ger. înfășấnd
înfășam
ÎNFĂȘÁ, înfắș, vb. I. Tranz. A înfășură un copil în scutece (și în feșe); p. ext. a înfășură corpul sau o parte a corpului cu o legătură, un bandaj sau o cataplasmă. – Lat. infasciare. DOOM
înfășá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfắș, 2 sg. înféși, 3 înfáșă, 1 pl. înfășắm; conj. prez. 3 să înféșe; ger. înfășấnd
înfășare
ÎNFĂȘÁ, înfắș, vb. I. Tranz. A înfășură un copil în scutece (și în feșe); p. ext. a înfășură corpul sau o parte a corpului cu o legătură, un bandaj sau o cataplasmă. – Lat. infasciare. DOOM
înfășá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfắș, 2 sg. înféși, 3 înfáșă, 1 pl. înfășắm; conj. prez. 3 să înféșe; ger. înfășấnd
înfășare
ÎNFĂȘÁRE, înfășări, s. f. Acțiunea de a înfășa. – V. înfășa. DOOM
înfășáre s. f., g.-d. art. înfășắrii; pl. înfășắri
înfășarea
ÎNFĂȘÁRE, înfășări, s. f. Acțiunea de a înfășa. – V. înfășa. DOOM
înfășáre s. f., g.-d. art. înfășắrii; pl. înfășắri
înfășară
ÎNFĂȘÁ, înfắș, vb. I. Tranz. A înfășură un copil în scutece (și în feșe); p. ext. a înfășură corpul sau o parte a corpului cu o legătură, un bandaj sau o cataplasmă. – Lat. infasciare. DOOM
înfășá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfắș, 2 sg. înféși, 3 înfáșă, 1 pl. înfășắm; conj. prez. 3 să înféșe; ger. înfășấnd
înfășarăm
ÎNFĂȘÁ, înfắș, vb. I. Tranz. A înfășură un copil în scutece (și în feșe); p. ext. a înfășură corpul sau o parte a corpului cu o legătură, un bandaj sau o cataplasmă. – Lat. infasciare. DOOM
înfășá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfắș, 2 sg. înféși, 3 înfáșă, 1 pl. înfășắm; conj. prez. 3 să înféșe; ger. înfășấnd
înfășarăți
ÎNFĂȘÁ, înfắș, vb. I. Tranz. A înfășură un copil în scutece (și în feșe); p. ext. a înfășură corpul sau o parte a corpului cu o legătură, un bandaj sau o cataplasmă. – Lat. infasciare. DOOM
înfășá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfắș, 2 sg. înféși, 3 înfáșă, 1 pl. înfășắm; conj. prez. 3 să înféșe; ger. înfășấnd
înfășase
ÎNFĂȘÁ, înfắș, vb. I. Tranz. A înfășură un copil în scutece (și în feșe); p. ext. a înfășură corpul sau o parte a corpului cu o legătură, un bandaj sau o cataplasmă. – Lat. infasciare. DOOM
înfășá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfắș, 2 sg. înféși, 3 înfáșă, 1 pl. înfășắm; conj. prez. 3 să înféșe; ger. înfășấnd
înfășasem
ÎNFĂȘÁ, înfắș, vb. I. Tranz. A înfășură un copil în scutece (și în feșe); p. ext. a înfășură corpul sau o parte a corpului cu o legătură, un bandaj sau o cataplasmă. – Lat. infasciare. DOOM
înfășá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfắș, 2 sg. înféși, 3 înfáșă, 1 pl. înfășắm; conj. prez. 3 să înféșe; ger. înfășấnd
înfășaseră
ÎNFĂȘÁ, înfắș, vb. I. Tranz. A înfășură un copil în scutece (și în feșe); p. ext. a înfășură corpul sau o parte a corpului cu o legătură, un bandaj sau o cataplasmă. – Lat. infasciare. DOOM
înfășá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfắș, 2 sg. înféși, 3 înfáșă, 1 pl. înfășắm; conj. prez. 3 să înféșe; ger. înfășấnd
înfășaserăm
ÎNFĂȘÁ, înfắș, vb. I. Tranz. A înfășură un copil în scutece (și în feșe); p. ext. a înfășură corpul sau o parte a corpului cu o legătură, un bandaj sau o cataplasmă. – Lat. infasciare. DOOM
înfășá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfắș, 2 sg. înféși, 3 înfáșă, 1 pl. înfășắm; conj. prez. 3 să înféșe; ger. înfășấnd
înfășaserăți
ÎNFĂȘÁ, înfắș, vb. I. Tranz. A înfășură un copil în scutece (și în feșe); p. ext. a înfășură corpul sau o parte a corpului cu o legătură, un bandaj sau o cataplasmă. – Lat. infasciare. DOOM
înfășá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfắș, 2 sg. înféși, 3 înfáșă, 1 pl. înfășắm; conj. prez. 3 să înféșe; ger. înfășấnd
înfășaseși
ÎNFĂȘÁ, înfắș, vb. I. Tranz. A înfășură un copil în scutece (și în feșe); p. ext. a înfășură corpul sau o parte a corpului cu o legătură, un bandaj sau o cataplasmă. – Lat. infasciare. DOOM
înfășá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfắș, 2 sg. înféși, 3 înfáșă, 1 pl. înfășắm; conj. prez. 3 să înféșe; ger. înfășấnd
înfășaseți
ÎNFĂȘÁ, înfắș, vb. I. Tranz. A înfășură un copil în scutece (și în feșe); p. ext. a înfășură corpul sau o parte a corpului cu o legătură, un bandaj sau o cataplasmă. – Lat. infasciare. DOOM
înfășá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfắș, 2 sg. înféși, 3 înfáșă, 1 pl. înfășắm; conj. prez. 3 să înféșe; ger. înfășấnd
înfășat
ÎNFĂȘÁ, înfắș, vb. I. Tranz. A înfășură un copil în scutece (și în feșe); p. ext. a înfășură corpul sau o parte a corpului cu o legătură, un bandaj sau o cataplasmă. – Lat. infasciare. DOOM
înfășá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfắș, 2 sg. înféși, 3 înfáșă, 1 pl. înfășắm; conj. prez. 3 să înféșe; ger. înfășấnd
înfășat
ÎNFĂȘÁT, -Ă, înfășați, -te, adj. Înfășurat în scutece (și în fașă); p. ext. bandajat. – V. înfășa.
înfășata
ÎNFĂȘÁT, -Ă, înfășați, -te, adj. Înfășurat în scutece (și în fașă); p. ext. bandajat. – V. înfășa.
înfășate
ÎNFĂȘÁT, -Ă, înfășați, -te, adj. Înfășurat în scutece (și în fașă); p. ext. bandajat. – V. înfășa.
înfășatei
ÎNFĂȘÁT, -Ă, înfășați, -te, adj. Înfășurat în scutece (și în fașă); p. ext. bandajat. – V. înfășa.
înfășatele
ÎNFĂȘÁT, -Ă, înfășați, -te, adj. Înfășurat în scutece (și în fașă); p. ext. bandajat. – V. înfășa.
înfășatelor
ÎNFĂȘÁT, -Ă, înfășați, -te, adj. Înfășurat în scutece (și în fașă); p. ext. bandajat. – V. înfășa.
înfășatul
ÎNFĂȘÁT, -Ă, înfășați, -te, adj. Înfășurat în scutece (și în fașă); p. ext. bandajat. – V. înfășa.
înfășatului
ÎNFĂȘÁT, -Ă, înfășați, -te, adj. Înfășurat în scutece (și în fașă); p. ext. bandajat. – V. înfășa.
înfășau
ÎNFĂȘÁ, înfắș, vb. I. Tranz. A înfășură un copil în scutece (și în feșe); p. ext. a înfășură corpul sau o parte a corpului cu o legătură, un bandaj sau o cataplasmă. – Lat. infasciare. DOOM
înfășá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfắș, 2 sg. înféși, 3 înfáșă, 1 pl. înfășắm; conj. prez. 3 să înféșe; ger. înfășấnd
înfășași
ÎNFĂȘÁ, înfắș, vb. I. Tranz. A înfășură un copil în scutece (și în feșe); p. ext. a înfășură corpul sau o parte a corpului cu o legătură, un bandaj sau o cataplasmă. – Lat. infasciare. DOOM
înfășá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfắș, 2 sg. înféși, 3 înfáșă, 1 pl. înfășắm; conj. prez. 3 să înféșe; ger. înfășấnd
înfășați
ÎNFĂȘÁ, înfắș, vb. I. Tranz. A înfășură un copil în scutece (și în feșe); p. ext. a înfășură corpul sau o parte a corpului cu o legătură, un bandaj sau o cataplasmă. – Lat. infasciare. DOOM
înfășá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfắș, 2 sg. înféși, 3 înfáșă, 1 pl. înfășắm; conj. prez. 3 să înféșe; ger. înfășấnd
înfășați
ÎNFĂȘÁT, -Ă, înfășați, -te, adj. Înfășurat în scutece (și în fașă); p. ext. bandajat. – V. înfășa.
înfășații
ÎNFĂȘÁT, -Ă, înfășați, -te, adj. Înfășurat în scutece (și în fașă); p. ext. bandajat. – V. înfășa.
înfășaților
ÎNFĂȘÁT, -Ă, înfășați, -te, adj. Înfășurat în scutece (și în fașă); p. ext. bandajat. – V. înfășa.
înfășca
ÎNȘFĂCÁ, înșfác, vb. I. Tranz. A apuca brusc, a lua, a prinde cu putere (și cu violență). V. înhăța. Nici nu se odihniră, ci înșfăcară iar coasele. CAMILAR, N. II 387. Atunci încep taberele să furnice, vitejii încing paloșele, înșfacă sănețele și sulițile, strîng chingile. SADOVEANU, O. I 106. Cîrligele de oțel înșfacă blocul înroșit. SAHIA, N. 33. [Dănilă Prepeleac] înșfacă gînsacul și pleacă. CREANGĂ, P. 43. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «de») Neamțul însă, nici una nici alta, înșfacă de urechi pe copil și trage și sucește, pînă i le sfîrtecă de-a binelea. REBREANU, R. II 42. S-a repezit la bătrîn, l-a înșfăcat de piept și l-a zguduit de două ori. POPA, V. 184. [Lupul] înșfacă iedul de urechi și-l flocăiește și-l jumulește și pe acela, de-i merg petecile. CREANGĂ, P. 24. ◊ Refl. reciproc. Bătrînii s-au înșfăcat de piept, gata să se înjunghie. CAMILAR, T. 161. – Variantă: înfășcá vb. I.
înfășcare
ÎNȘFĂCÁRE s. f. Acțiunea de a înșfăca; apucare bruscă, violentă. V. înhățare. – Variantă: înfășcáre s. f.
înfășcat
ÎNȘFĂCÁ, înșfác, vb. I. Tranz. A apuca brusc, a lua, a prinde cu putere (și cu violență). V. înhăța. Nici nu se odihniră, ci înșfăcară iar coasele. CAMILAR, N. II 387. Atunci încep taberele să furnice, vitejii încing paloșele, înșfacă sănețele și sulițile, strîng chingile. SADOVEANU, O. I 106. Cîrligele de oțel înșfacă blocul înroșit. SAHIA, N. 33. [Dănilă Prepeleac] înșfacă gînsacul și pleacă. CREANGĂ, P. 43. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «de») Neamțul însă, nici una nici alta, înșfacă de urechi pe copil și trage și sucește, pînă i le sfîrtecă de-a binelea. REBREANU, R. II 42. S-a repezit la bătrîn, l-a înșfăcat de piept și l-a zguduit de două ori. POPA, V. 184. [Lupul] înșfacă iedul de urechi și-l flocăiește și-l jumulește și pe acela, de-i merg petecile. CREANGĂ, P. 24. ◊ Refl. reciproc. Bătrînii s-au înșfăcat de piept, gata să se înjunghie. CAMILAR, T. 161. – Variantă: înfășcá vb. I.
înfășoare
ÎNFĂȘURÁ, înfășór, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi strâns de jur împrejur cu o pânză, cu o învelitoare, cu un material izolant etc. 2. Tranz. Fig. A cuprinde, a învălui. 3. Tranz. și refl. A (se) încolăci. ♦ Tranz. A depăna (pe un ghem, pe un fus etc.). 4. Refl. (Fam.) A se învârti de colo până colo; a da târcoale. [Prez. ind. și: înfắșur] – Lat. in-fasciolare (< fascia). DOOM
înfășurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfășór, 3 înfășoáră; conj. prez. 3 să înfășoáre
înfășoară
ÎNFĂȘURÁ, înfășór, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi strâns de jur împrejur cu o pânză, cu o învelitoare, cu un material izolant etc. 2. Tranz. Fig. A cuprinde, a învălui. 3. Tranz. și refl. A (se) încolăci. ♦ Tranz. A depăna (pe un ghem, pe un fus etc.). 4. Refl. (Fam.) A se învârti de colo până colo; a da târcoale. [Prez. ind. și: înfắșur] – Lat. in-fasciolare (< fascia). DOOM
înfășurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfășór, 3 înfășoáră; conj. prez. 3 să înfășoáre
înfășor
ÎNFĂȘURÁ, înfășór, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi strâns de jur împrejur cu o pânză, cu o învelitoare, cu un material izolant etc. 2. Tranz. Fig. A cuprinde, a învălui. 3. Tranz. și refl. A (se) încolăci. ♦ Tranz. A depăna (pe un ghem, pe un fus etc.). 4. Refl. (Fam.) A se învârti de colo până colo; a da târcoale. [Prez. ind. și: înfắșur] – Lat. in-fasciolare (< fascia). DOOM
înfășurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfășór, 3 înfășoáră; conj. prez. 3 să înfășoáre
înfășori
ÎNFĂȘURÁ, înfășór, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi strâns de jur împrejur cu o pânză, cu o învelitoare, cu un material izolant etc. 2. Tranz. Fig. A cuprinde, a învălui. 3. Tranz. și refl. A (se) încolăci. ♦ Tranz. A depăna (pe un ghem, pe un fus etc.). 4. Refl. (Fam.) A se învârti de colo până colo; a da târcoale. [Prez. ind. și: înfắșur] – Lat. in-fasciolare (< fascia). DOOM
înfășurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfășór, 3 înfășoáră; conj. prez. 3 să înfășoáre
înfășura
ÎNFĂȘURÁ, înfășór, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi strâns de jur împrejur cu o pânză, cu o învelitoare, cu un material izolant etc. 2. Tranz. Fig. A cuprinde, a învălui. 3. Tranz. și refl. A (se) încolăci. ♦ Tranz. A depăna (pe un ghem, pe un fus etc.). 4. Refl. (Fam.) A se învârti de colo până colo; a da târcoale. [Prez. ind. și: înfắșur] – Lat. in-fasciolare (< fascia). DOOM
înfășurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfășór, 3 înfășoáră; conj. prez. 3 să înfășoáre
înfășura
ÎNFĂȘURÁ, înfășór, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi strâns de jur împrejur cu o pânză, cu o învelitoare, cu un material izolant etc. 2. Tranz. Fig. A cuprinde, a învălui. 3. Tranz. și refl. A (se) încolăci. ♦ Tranz. A depăna (pe un ghem, pe un fus etc.). 4. Refl. (Fam.) A se învârti de colo până colo; a da târcoale. [Prez. ind. și: înfắșur] – Lat. in-fasciolare (< fascia).
înfășurai
ÎNFĂȘURÁ, înfășór, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi strâns de jur împrejur cu o pânză, cu o învelitoare, cu un material izolant etc. 2. Tranz. Fig. A cuprinde, a învălui. 3. Tranz. și refl. A (se) încolăci. ♦ Tranz. A depăna (pe un ghem, pe un fus etc.). 4. Refl. (Fam.) A se învârti de colo până colo; a da târcoale. [Prez. ind. și: înfắșur] – Lat. in-fasciolare (< fascia). DOOM
înfășurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfășór, 3 înfășoáră; conj. prez. 3 să înfășoáre
înfășuram
ÎNFĂȘURÁ, înfășór, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi strâns de jur împrejur cu o pânză, cu o învelitoare, cu un material izolant etc. 2. Tranz. Fig. A cuprinde, a învălui. 3. Tranz. și refl. A (se) încolăci. ♦ Tranz. A depăna (pe un ghem, pe un fus etc.). 4. Refl. (Fam.) A se învârti de colo până colo; a da târcoale. [Prez. ind. și: înfắșur] – Lat. in-fasciolare (< fascia). DOOM
înfășurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfășór, 3 înfășoáră; conj. prez. 3 să înfășoáre
înfășurare
ÎNFĂȘURÁ, înfășór, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi strâns de jur împrejur cu o pânză, cu o învelitoare, cu un material izolant etc. 2. Tranz. Fig. A cuprinde, a învălui. 3. Tranz. și refl. A (se) încolăci. ♦ Tranz. A depăna (pe un ghem, pe un fus etc.). 4. Refl. (Fam.) A se învârti de colo până colo; a da târcoale. [Prez. ind. și: înfắșur] – Lat. in-fasciolare (< fascia). DOOM
înfășurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfășór, 3 înfășoáră; conj. prez. 3 să înfășoáre
înfășurare
ÎNFĂȘURÁRE, înfășurări, s. f. Acțiunea de a (se) înfășura și rezultatul ei. ♦ (Concr.) Fiecare dintre ansamblele de bobine sau de bare care alcătuiesc circuitele electrice ale unor mașini și aparate electrice. – V. înfășura. DOOM
înfășuráre s. f., g.-d. art. înfășurắrii; pl. înfășurắri
înfășurarea
ÎNFĂȘURÁRE, înfășurări, s. f. Acțiunea de a (se) înfășura și rezultatul ei. ♦ (Concr.) Fiecare dintre ansamblele de bobine sau de bare care alcătuiesc circuitele electrice ale unor mașini și aparate electrice. – V. înfășura. DOOM
înfășuráre s. f., g.-d. art. înfășurắrii; pl. înfășurắri
înfășurară
ÎNFĂȘURÁ, înfășór, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi strâns de jur împrejur cu o pânză, cu o învelitoare, cu un material izolant etc. 2. Tranz. Fig. A cuprinde, a învălui. 3. Tranz. și refl. A (se) încolăci. ♦ Tranz. A depăna (pe un ghem, pe un fus etc.). 4. Refl. (Fam.) A se învârti de colo până colo; a da târcoale. [Prez. ind. și: înfắșur] – Lat. in-fasciolare (< fascia). DOOM
înfășurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfășór, 3 înfășoáră; conj. prez. 3 să înfășoáre
înfășurarăm
ÎNFĂȘURÁ, înfășór, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi strâns de jur împrejur cu o pânză, cu o învelitoare, cu un material izolant etc. 2. Tranz. Fig. A cuprinde, a învălui. 3. Tranz. și refl. A (se) încolăci. ♦ Tranz. A depăna (pe un ghem, pe un fus etc.). 4. Refl. (Fam.) A se învârti de colo până colo; a da târcoale. [Prez. ind. și: înfắșur] – Lat. in-fasciolare (< fascia). DOOM
înfășurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfășór, 3 înfășoáră; conj. prez. 3 să înfășoáre
înfășurarăți
ÎNFĂȘURÁ, înfășór, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi strâns de jur împrejur cu o pânză, cu o învelitoare, cu un material izolant etc. 2. Tranz. Fig. A cuprinde, a învălui. 3. Tranz. și refl. A (se) încolăci. ♦ Tranz. A depăna (pe un ghem, pe un fus etc.). 4. Refl. (Fam.) A se învârti de colo până colo; a da târcoale. [Prez. ind. și: înfắșur] – Lat. in-fasciolare (< fascia). DOOM
înfășurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfășór, 3 înfășoáră; conj. prez. 3 să înfășoáre
înfășurase
ÎNFĂȘURÁ, înfășór, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi strâns de jur împrejur cu o pânză, cu o învelitoare, cu un material izolant etc. 2. Tranz. Fig. A cuprinde, a învălui. 3. Tranz. și refl. A (se) încolăci. ♦ Tranz. A depăna (pe un ghem, pe un fus etc.). 4. Refl. (Fam.) A se învârti de colo până colo; a da târcoale. [Prez. ind. și: înfắșur] – Lat. in-fasciolare (< fascia). DOOM
înfășurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfășór, 3 înfășoáră; conj. prez. 3 să înfășoáre
înfășurasem
ÎNFĂȘURÁ, înfășór, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi strâns de jur împrejur cu o pânză, cu o învelitoare, cu un material izolant etc. 2. Tranz. Fig. A cuprinde, a învălui. 3. Tranz. și refl. A (se) încolăci. ♦ Tranz. A depăna (pe un ghem, pe un fus etc.). 4. Refl. (Fam.) A se învârti de colo până colo; a da târcoale. [Prez. ind. și: înfắșur] – Lat. in-fasciolare (< fascia). DOOM
înfășurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfășór, 3 înfășoáră; conj. prez. 3 să înfășoáre
înfășuraseră
ÎNFĂȘURÁ, înfășór, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi strâns de jur împrejur cu o pânză, cu o învelitoare, cu un material izolant etc. 2. Tranz. Fig. A cuprinde, a învălui. 3. Tranz. și refl. A (se) încolăci. ♦ Tranz. A depăna (pe un ghem, pe un fus etc.). 4. Refl. (Fam.) A se învârti de colo până colo; a da târcoale. [Prez. ind. și: înfắșur] – Lat. in-fasciolare (< fascia). DOOM
înfășurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfășór, 3 înfășoáră; conj. prez. 3 să înfășoáre
înfășuraserăm
ÎNFĂȘURÁ, înfășór, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi strâns de jur împrejur cu o pânză, cu o învelitoare, cu un material izolant etc. 2. Tranz. Fig. A cuprinde, a învălui. 3. Tranz. și refl. A (se) încolăci. ♦ Tranz. A depăna (pe un ghem, pe un fus etc.). 4. Refl. (Fam.) A se învârti de colo până colo; a da târcoale. [Prez. ind. și: înfắșur] – Lat. in-fasciolare (< fascia). DOOM
înfășurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfășór, 3 înfășoáră; conj. prez. 3 să înfășoáre
înfășuraserăți
ÎNFĂȘURÁ, înfășór, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi strâns de jur împrejur cu o pânză, cu o învelitoare, cu un material izolant etc. 2. Tranz. Fig. A cuprinde, a învălui. 3. Tranz. și refl. A (se) încolăci. ♦ Tranz. A depăna (pe un ghem, pe un fus etc.). 4. Refl. (Fam.) A se învârti de colo până colo; a da târcoale. [Prez. ind. și: înfắșur] – Lat. in-fasciolare (< fascia). DOOM
înfășurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfășór, 3 înfășoáră; conj. prez. 3 să înfășoáre
înfășuraseși
ÎNFĂȘURÁ, înfășór, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi strâns de jur împrejur cu o pânză, cu o învelitoare, cu un material izolant etc. 2. Tranz. Fig. A cuprinde, a învălui. 3. Tranz. și refl. A (se) încolăci. ♦ Tranz. A depăna (pe un ghem, pe un fus etc.). 4. Refl. (Fam.) A se învârti de colo până colo; a da târcoale. [Prez. ind. și: înfắșur] – Lat. in-fasciolare (< fascia). DOOM
înfășurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfășór, 3 înfășoáră; conj. prez. 3 să înfășoáre
înfășuraseți
ÎNFĂȘURÁ, înfășór, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi strâns de jur împrejur cu o pânză, cu o învelitoare, cu un material izolant etc. 2. Tranz. Fig. A cuprinde, a învălui. 3. Tranz. și refl. A (se) încolăci. ♦ Tranz. A depăna (pe un ghem, pe un fus etc.). 4. Refl. (Fam.) A se învârti de colo până colo; a da târcoale. [Prez. ind. și: înfắșur] – Lat. in-fasciolare (< fascia). DOOM
înfășurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfășór, 3 înfășoáră; conj. prez. 3 să înfășoáre
înfășurat
ÎNFĂȘURÁ, înfășór, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi strâns de jur împrejur cu o pânză, cu o învelitoare, cu un material izolant etc. 2. Tranz. Fig. A cuprinde, a învălui. 3. Tranz. și refl. A (se) încolăci. ♦ Tranz. A depăna (pe un ghem, pe un fus etc.). 4. Refl. (Fam.) A se învârti de colo până colo; a da târcoale. [Prez. ind. și: înfắșur] – Lat. in-fasciolare (< fascia). DOOM
înfășurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfășór, 3 înfășoáră; conj. prez. 3 să înfășoáre
înfășurau
ÎNFĂȘURÁ, înfășór, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi strâns de jur împrejur cu o pânză, cu o învelitoare, cu un material izolant etc. 2. Tranz. Fig. A cuprinde, a învălui. 3. Tranz. și refl. A (se) încolăci. ♦ Tranz. A depăna (pe un ghem, pe un fus etc.). 4. Refl. (Fam.) A se învârti de colo până colo; a da târcoale. [Prez. ind. și: înfắșur] – Lat. in-fasciolare (< fascia). DOOM
înfășurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfășór, 3 înfășoáră; conj. prez. 3 să înfășoáre
înfășurași
ÎNFĂȘURÁ, înfășór, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi strâns de jur împrejur cu o pânză, cu o învelitoare, cu un material izolant etc. 2. Tranz. Fig. A cuprinde, a învălui. 3. Tranz. și refl. A (se) încolăci. ♦ Tranz. A depăna (pe un ghem, pe un fus etc.). 4. Refl. (Fam.) A se învârti de colo până colo; a da târcoale. [Prez. ind. și: înfắșur] – Lat. in-fasciolare (< fascia). DOOM
înfășurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfășór, 3 înfășoáră; conj. prez. 3 să înfășoáre
înfășurați
ÎNFĂȘURÁ, înfășór, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi strâns de jur împrejur cu o pânză, cu o învelitoare, cu un material izolant etc. 2. Tranz. Fig. A cuprinde, a învălui. 3. Tranz. și refl. A (se) încolăci. ♦ Tranz. A depăna (pe un ghem, pe un fus etc.). 4. Refl. (Fam.) A se învârti de colo până colo; a da târcoale. [Prez. ind. și: înfắșur] – Lat. in-fasciolare (< fascia). DOOM
înfășurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfășór, 3 înfășoáră; conj. prez. 3 să înfășoáre
înfășurând
ÎNFĂȘURÁ, înfășór, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi strâns de jur împrejur cu o pânză, cu o învelitoare, cu un material izolant etc. 2. Tranz. Fig. A cuprinde, a învălui. 3. Tranz. și refl. A (se) încolăci. ♦ Tranz. A depăna (pe un ghem, pe un fus etc.). 4. Refl. (Fam.) A se învârti de colo până colo; a da târcoale. [Prez. ind. și: înfắșur] – Lat. in-fasciolare (< fascia). DOOM
înfășurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfășór, 3 înfășoáră; conj. prez. 3 să înfășoáre
înfășurînd
ÎNFĂȘURÁ, înfășór, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi strâns de jur împrejur cu o pânză, cu o învelitoare, cu un material izolant etc. 2. Tranz. Fig. A cuprinde, a învălui. 3. Tranz. și refl. A (se) încolăci. ♦ Tranz. A depăna (pe un ghem, pe un fus etc.). 4. Refl. (Fam.) A se învârti de colo până colo; a da târcoale. [Prez. ind. și: înfắșur] – Lat. in-fasciolare (< fascia). DOOM
înfășurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfășór, 3 înfășoáră; conj. prez. 3 să înfășoáre
înfășurări
ÎNFĂȘURÁRE, înfășurări, s. f. Acțiunea de a (se) înfășura și rezultatul ei. ♦ (Concr.) Fiecare dintre ansamblele de bobine sau de bare care alcătuiesc circuitele electrice ale unor mașini și aparate electrice. – V. înfășura. DOOM
înfășuráre s. f., g.-d. art. înfășurắrii; pl. înfășurắri
înfășurării
ÎNFĂȘURÁRE, înfășurări, s. f. Acțiunea de a (se) înfășura și rezultatul ei. ♦ (Concr.) Fiecare dintre ansamblele de bobine sau de bare care alcătuiesc circuitele electrice ale unor mașini și aparate electrice. – V. înfășura. DOOM
înfășuráre s. f., g.-d. art. înfășurắrii; pl. înfășurắri
înfășurările
ÎNFĂȘURÁRE, înfășurări, s. f. Acțiunea de a (se) înfășura și rezultatul ei. ♦ (Concr.) Fiecare dintre ansamblele de bobine sau de bare care alcătuiesc circuitele electrice ale unor mașini și aparate electrice. – V. înfășura. DOOM
înfășuráre s. f., g.-d. art. înfășurắrii; pl. înfășurắri
înfășurărilor
ÎNFĂȘURÁRE, înfășurări, s. f. Acțiunea de a (se) înfășura și rezultatul ei. ♦ (Concr.) Fiecare dintre ansamblele de bobine sau de bare care alcătuiesc circuitele electrice ale unor mașini și aparate electrice. – V. înfășura. DOOM
înfășuráre s. f., g.-d. art. înfășurắrii; pl. înfășurắri
înfășurătoare
ÎNFĂȘURĂTÓR, -OÁRE, înfășurători, -oare, adj. (Rar) Care servește la înfășurare, care înfășoară. ♦ (Substantivat, n.) Cilindru pe care se înfășoară hârtia la ieșirea din mașina de fabricat. ♦ (Substantivat, f.) Curbă tangentă la fiecare dintre curbele unui ansamblu. – Înfășura + suf. -ător. DOOM
înfășurătór2 (cilindru) s. n., pl. înfășurătoáre
înfășurătoarea
ÎNFĂȘURĂTÓR, -OÁRE, înfășurători, -oare, adj. (Rar) Care servește la înfășurare, care înfășoară. ♦ (Substantivat, n.) Cilindru pe care se înfășoară hârtia la ieșirea din mașina de fabricat. ♦ (Substantivat, f.) Curbă tangentă la fiecare dintre curbele unui ansamblu. – Înfășura + suf. -ător. DOOM
înfășurătór2 (cilindru) s. n., pl. înfășurătoáre
înfășurătoarei
ÎNFĂȘURĂTÓR, -OÁRE, înfășurători, -oare, adj. (Rar) Care servește la înfășurare, care înfășoară. ♦ (Substantivat, n.) Cilindru pe care se înfășoară hârtia la ieșirea din mașina de fabricat. ♦ (Substantivat, f.) Curbă tangentă la fiecare dintre curbele unui ansamblu. – Înfășura + suf. -ător. DOOM
înfășurătór2 (cilindru) s. n., pl. înfășurătoáre
înfășurătoarele
ÎNFĂȘURĂTÓR, -OÁRE, înfășurători, -oare, adj. (Rar) Care servește la înfășurare, care înfășoară. ♦ (Substantivat, n.) Cilindru pe care se înfășoară hârtia la ieșirea din mașina de fabricat. ♦ (Substantivat, f.) Curbă tangentă la fiecare dintre curbele unui ansamblu. – Înfășura + suf. -ător. DOOM
înfășurătór2 (cilindru) s. n., pl. înfășurătoáre
înfășurătoarelor
ÎNFĂȘURĂTÓR, -OÁRE, înfășurători, -oare, adj. (Rar) Care servește la înfășurare, care înfășoară. ♦ (Substantivat, n.) Cilindru pe care se înfășoară hârtia la ieșirea din mașina de fabricat. ♦ (Substantivat, f.) Curbă tangentă la fiecare dintre curbele unui ansamblu. – Înfășura + suf. -ător. DOOM
înfășurătór2 (cilindru) s. n., pl. înfășurătoáre
înfășurător
ÎNFĂȘURĂTÓR, -OÁRE, înfășurători, -oare, adj. (Rar) Care servește la înfășurare, care înfășoară. ♦ (Substantivat, n.) Cilindru pe care se înfășoară hârtia la ieșirea din mașina de fabricat. ♦ (Substantivat, f.) Curbă tangentă la fiecare dintre curbele unui ansamblu. – Înfășura + suf. -ător. DOOM
înfășurătór2 (cilindru) s. n., pl. înfășurătoáre
înfășurători
ÎNFĂȘURĂTÓR, -OÁRE, înfășurători, -oare, adj. (Rar) Care servește la înfășurare, care înfășoară. ♦ (Substantivat, n.) Cilindru pe care se înfășoară hârtia la ieșirea din mașina de fabricat. ♦ (Substantivat, f.) Curbă tangentă la fiecare dintre curbele unui ansamblu. – Înfășura + suf. -ător. DOOM
înfășurătór2 (cilindru) s. n., pl. înfășurătoáre
înfășurătorii
ÎNFĂȘURĂTÓR, -OÁRE, înfășurători, -oare, adj. (Rar) Care servește la înfășurare, care înfășoară. ♦ (Substantivat, n.) Cilindru pe care se înfășoară hârtia la ieșirea din mașina de fabricat. ♦ (Substantivat, f.) Curbă tangentă la fiecare dintre curbele unui ansamblu. – Înfășura + suf. -ător. DOOM
înfășurătór2 (cilindru) s. n., pl. înfășurătoáre
înfășurătorilor
ÎNFĂȘURĂTÓR, -OÁRE, înfășurători, -oare, adj. (Rar) Care servește la înfășurare, care înfășoară. ♦ (Substantivat, n.) Cilindru pe care se înfășoară hârtia la ieșirea din mașina de fabricat. ♦ (Substantivat, f.) Curbă tangentă la fiecare dintre curbele unui ansamblu. – Înfășura + suf. -ător. DOOM
înfășurătór2 (cilindru) s. n., pl. înfășurătoáre
înfășurătorul
ÎNFĂȘURĂTÓR, -OÁRE, înfășurători, -oare, adj. (Rar) Care servește la înfășurare, care înfășoară. ♦ (Substantivat, n.) Cilindru pe care se înfășoară hârtia la ieșirea din mașina de fabricat. ♦ (Substantivat, f.) Curbă tangentă la fiecare dintre curbele unui ansamblu. – Înfășura + suf. -ător. DOOM
înfășurătór2 (cilindru) s. n., pl. înfășurătoáre
înfășurătorului
ÎNFĂȘURĂTÓR, -OÁRE, înfășurători, -oare, adj. (Rar) Care servește la înfășurare, care înfășoară. ♦ (Substantivat, n.) Cilindru pe care se înfășoară hârtia la ieșirea din mașina de fabricat. ♦ (Substantivat, f.) Curbă tangentă la fiecare dintre curbele unui ansamblu. – Înfășura + suf. -ător. DOOM
înfășurătór2 (cilindru) s. n., pl. înfășurătoáre
înfășurătura
ÎNFĂȘURĂTÚRĂ, înfășurături, s. f. (Rar) Ceea ce înfășoară ceva sau este înfășurat pe ceva. – Înfășura + suf. -ătură. DOOM
înfășurătúră (rar) s. f., g.-d. art. înfășurătúrii; pl. înfășurătúri
înfășurături
ÎNFĂȘURĂTÚRĂ, înfășurături, s. f. (Rar) Ceea ce înfășoară ceva sau este înfășurat pe ceva. – Înfășura + suf. -ătură. DOOM
înfășurătúră (rar) s. f., g.-d. art. înfășurătúrii; pl. înfășurătúri
înfășurăturii
ÎNFĂȘURĂTÚRĂ, înfășurături, s. f. (Rar) Ceea ce înfășoară ceva sau este înfășurat pe ceva. – Înfășura + suf. -ătură. DOOM
înfășurătúră (rar) s. f., g.-d. art. înfășurătúrii; pl. înfășurătúri
înfășurăturile
ÎNFĂȘURĂTÚRĂ, înfășurături, s. f. (Rar) Ceea ce înfășoară ceva sau este înfășurat pe ceva. – Înfășura + suf. -ătură. DOOM
înfășurătúră (rar) s. f., g.-d. art. înfășurătúrii; pl. înfășurătúri
înfășurăturilor
ÎNFĂȘURĂTÚRĂ, înfășurături, s. f. (Rar) Ceea ce înfășoară ceva sau este înfășurat pe ceva. – Înfășura + suf. -ătură. DOOM
înfășurătúră (rar) s. f., g.-d. art. înfășurătúrii; pl. înfășurătúri
înfășând
ÎNFĂȘÁ, înfắș, vb. I. Tranz. A înfășură un copil în scutece (și în feșe); p. ext. a înfășură corpul sau o parte a corpului cu o legătură, un bandaj sau o cataplasmă. – Lat. infasciare. DOOM
înfășá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfắș, 2 sg. înféși, 3 înfáșă, 1 pl. înfășắm; conj. prez. 3 să înféșe; ger. înfășấnd
înfășînd
ÎNFĂȘÁ, înfắș, vb. I. Tranz. A înfășură un copil în scutece (și în feșe); p. ext. a înfășură corpul sau o parte a corpului cu o legătură, un bandaj sau o cataplasmă. – Lat. infasciare. DOOM
înfășá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfắș, 2 sg. înféși, 3 înfáșă, 1 pl. înfășắm; conj. prez. 3 să înféșe; ger. înfășấnd
înfășări
ÎNFĂȘÁRE, înfășări, s. f. Acțiunea de a înfășa. – V. înfășa. DOOM
înfășáre s. f., g.-d. art. înfășắrii; pl. înfășắri
înfășării
ÎNFĂȘÁRE, înfășări, s. f. Acțiunea de a înfășa. – V. înfășa. DOOM
înfășáre s. f., g.-d. art. înfășắrii; pl. înfășắri
înfășările
ÎNFĂȘÁRE, înfășări, s. f. Acțiunea de a înfășa. – V. înfășa. DOOM
înfășáre s. f., g.-d. art. înfășắrii; pl. înfășắri
înfășărilor
ÎNFĂȘÁRE, înfășări, s. f. Acțiunea de a înfășa. – V. înfășa. DOOM
înfășáre s. f., g.-d. art. înfășắrii; pl. înfășắri
înfăț
ÎNFĂȚÁ, înfắț, vb. I. Tranz. A îmbrăca cu o față de pernă, de plapumă etc. ◊ Expr. A înfăța patul = a schimba lenjeria patului. – În + față. DOOM
înfățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfắț, 2 sg. înféți, 3 înfáță; conj. prez. 3 să înféțe
înfățai
ÎNFĂȚÁ, înfắț, vb. I. Tranz. A îmbrăca cu o față de pernă, de plapumă etc. ◊ Expr. A înfăța patul = a schimba lenjeria patului. – În + față. DOOM
înfățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfắț, 2 sg. înféți, 3 înfáță; conj. prez. 3 să înféțe
înfățam
ÎNFĂȚÁ, înfắț, vb. I. Tranz. A îmbrăca cu o față de pernă, de plapumă etc. ◊ Expr. A înfăța patul = a schimba lenjeria patului. – În + față. DOOM
înfățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfắț, 2 sg. înféți, 3 înfáță; conj. prez. 3 să înféțe
înfățare
ÎNFĂȚÁ, înfắț, vb. I. Tranz. A îmbrăca cu o față de pernă, de plapumă etc. ◊ Expr. A înfăța patul = a schimba lenjeria patului. – În + față. DOOM
înfățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfắț, 2 sg. înféți, 3 înfáță; conj. prez. 3 să înféțe
înfățare
ÎNFĂȚÁRE s. f. Faptul de a înfăța. – V. înfăța. DOOM
înfățáre s. f., g.-d. art. înfățắrii
înfățarea
ÎNFĂȚÁRE s. f. Faptul de a înfăța. – V. înfăța. DOOM
înfățáre s. f., g.-d. art. înfățắrii
înfățară
ÎNFĂȚÁ, înfắț, vb. I. Tranz. A îmbrăca cu o față de pernă, de plapumă etc. ◊ Expr. A înfăța patul = a schimba lenjeria patului. – În + față. DOOM
înfățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfắț, 2 sg. înféți, 3 înfáță; conj. prez. 3 să înféțe
înfățarăm
ÎNFĂȚÁ, înfắț, vb. I. Tranz. A îmbrăca cu o față de pernă, de plapumă etc. ◊ Expr. A înfăța patul = a schimba lenjeria patului. – În + față. DOOM
înfățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfắț, 2 sg. înféți, 3 înfáță; conj. prez. 3 să înféțe
înfățarăți
ÎNFĂȚÁ, înfắț, vb. I. Tranz. A îmbrăca cu o față de pernă, de plapumă etc. ◊ Expr. A înfăța patul = a schimba lenjeria patului. – În + față. DOOM
înfățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfắț, 2 sg. înféți, 3 înfáță; conj. prez. 3 să înféțe
înfățase
ÎNFĂȚÁ, înfắț, vb. I. Tranz. A îmbrăca cu o față de pernă, de plapumă etc. ◊ Expr. A înfăța patul = a schimba lenjeria patului. – În + față. DOOM
înfățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfắț, 2 sg. înféți, 3 înfáță; conj. prez. 3 să înféțe
înfățasem
ÎNFĂȚÁ, înfắț, vb. I. Tranz. A îmbrăca cu o față de pernă, de plapumă etc. ◊ Expr. A înfăța patul = a schimba lenjeria patului. – În + față. DOOM
înfățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfắț, 2 sg. înféți, 3 înfáță; conj. prez. 3 să înféțe
înfățaseră
ÎNFĂȚÁ, înfắț, vb. I. Tranz. A îmbrăca cu o față de pernă, de plapumă etc. ◊ Expr. A înfăța patul = a schimba lenjeria patului. – În + față. DOOM
înfățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfắț, 2 sg. înféți, 3 înfáță; conj. prez. 3 să înféțe
înfățaserăm
ÎNFĂȚÁ, înfắț, vb. I. Tranz. A îmbrăca cu o față de pernă, de plapumă etc. ◊ Expr. A înfăța patul = a schimba lenjeria patului. – În + față. DOOM
înfățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfắț, 2 sg. înféți, 3 înfáță; conj. prez. 3 să înféțe
înfățaserăți
ÎNFĂȚÁ, înfắț, vb. I. Tranz. A îmbrăca cu o față de pernă, de plapumă etc. ◊ Expr. A înfăța patul = a schimba lenjeria patului. – În + față. DOOM
înfățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfắț, 2 sg. înféți, 3 înfáță; conj. prez. 3 să înféțe
înfățaseși
ÎNFĂȚÁ, înfắț, vb. I. Tranz. A îmbrăca cu o față de pernă, de plapumă etc. ◊ Expr. A înfăța patul = a schimba lenjeria patului. – În + față. DOOM
înfățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfắț, 2 sg. înféți, 3 înfáță; conj. prez. 3 să înféțe
înfățaseți
ÎNFĂȚÁ, înfắț, vb. I. Tranz. A îmbrăca cu o față de pernă, de plapumă etc. ◊ Expr. A înfăța patul = a schimba lenjeria patului. – În + față. DOOM
înfățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfắț, 2 sg. înféți, 3 înfáță; conj. prez. 3 să înféțe
înfățat
ÎNFĂȚÁ, înfắț, vb. I. Tranz. A îmbrăca cu o față de pernă, de plapumă etc. ◊ Expr. A înfăța patul = a schimba lenjeria patului. – În + față. DOOM
înfățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfắț, 2 sg. înféți, 3 înfáță; conj. prez. 3 să înféțe
înfățat
ÎNFĂȚÁT, -Ă, înfățați, -te, adj. (Despre plăpumi, perne) Îmbrăcat cu rufărie (curată). – V. înfăța.
înfățata
ÎNFĂȚÁT, -Ă, înfățați, -te, adj. (Despre plăpumi, perne) Îmbrăcat cu rufărie (curată). – V. înfăța.
înfățate
ÎNFĂȚÁT, -Ă, înfățați, -te, adj. (Despre plăpumi, perne) Îmbrăcat cu rufărie (curată). – V. înfăța.
înfățatei
ÎNFĂȚÁT, -Ă, înfățați, -te, adj. (Despre plăpumi, perne) Îmbrăcat cu rufărie (curată). – V. înfăța.
înfățatele
ÎNFĂȚÁT, -Ă, înfățați, -te, adj. (Despre plăpumi, perne) Îmbrăcat cu rufărie (curată). – V. înfăța.
înfățatelor
ÎNFĂȚÁT, -Ă, înfățați, -te, adj. (Despre plăpumi, perne) Îmbrăcat cu rufărie (curată). – V. înfăța.
înfățatul
ÎNFĂȚÁT, -Ă, înfățați, -te, adj. (Despre plăpumi, perne) Îmbrăcat cu rufărie (curată). – V. înfăța.
înfățatului
ÎNFĂȚÁT, -Ă, înfățați, -te, adj. (Despre plăpumi, perne) Îmbrăcat cu rufărie (curată). – V. înfăța.
înfățau
ÎNFĂȚÁ, înfắț, vb. I. Tranz. A îmbrăca cu o față de pernă, de plapumă etc. ◊ Expr. A înfăța patul = a schimba lenjeria patului. – În + față. DOOM
înfățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfắț, 2 sg. înféți, 3 înfáță; conj. prez. 3 să înféțe
înfățași
ÎNFĂȚÁ, înfắț, vb. I. Tranz. A îmbrăca cu o față de pernă, de plapumă etc. ◊ Expr. A înfăța patul = a schimba lenjeria patului. – În + față. DOOM
înfățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfắț, 2 sg. înféți, 3 înfáță; conj. prez. 3 să înféțe
înfățați
ÎNFĂȚÁ, înfắț, vb. I. Tranz. A îmbrăca cu o față de pernă, de plapumă etc. ◊ Expr. A înfăța patul = a schimba lenjeria patului. – În + față. DOOM
înfățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfắț, 2 sg. înféți, 3 înfáță; conj. prez. 3 să înféțe
înfățați
ÎNFĂȚÁT, -Ă, înfățați, -te, adj. (Despre plăpumi, perne) Îmbrăcat cu rufărie (curată). – V. înfăța.
înfățații
ÎNFĂȚÁT, -Ă, înfățați, -te, adj. (Despre plăpumi, perne) Îmbrăcat cu rufărie (curată). – V. înfăța.
înfățaților
ÎNFĂȚÁT, -Ă, înfățați, -te, adj. (Despre plăpumi, perne) Îmbrăcat cu rufărie (curată). – V. înfăța.
înfățișa
ÎNFĂȚOȘÁ vb. I v. înfățișa. DOOM
înfățișá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfățișeáză, 1 pl. înfățișắm; conj. prez. 3 să înfățișéze; ger. înfățișấnd
înfățișai
ÎNFĂȚOȘÁ vb. I v. înfățișa. DOOM
înfățișá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfățișeáză, 1 pl. înfățișắm; conj. prez. 3 să înfățișéze; ger. înfățișấnd
înfățișam
ÎNFĂȚOȘÁ vb. I v. înfățișa. DOOM
înfățișá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfățișeáză, 1 pl. înfățișắm; conj. prez. 3 să înfățișéze; ger. înfățișấnd
înfățișare
ÎNFĂȚOȘÁ vb. I v. înfățișa. DOOM
înfățișá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfățișeáză, 1 pl. înfățișắm; conj. prez. 3 să înfățișéze; ger. înfățișấnd
înfățișare
ÎNFĂȚOȘÁRE s. f. v. înfățișare. DOOM
înfățișáre s. f., g.-d. art. înfățișắrii; pl. înfățișắri
înfățișarea
ÎNFĂȚOȘÁRE s. f. v. înfățișare. DOOM
înfățișáre s. f., g.-d. art. înfățișắrii; pl. înfățișắri
înfățișară
ÎNFĂȚOȘÁ vb. I v. înfățișa. DOOM
înfățișá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfățișeáză, 1 pl. înfățișắm; conj. prez. 3 să înfățișéze; ger. înfățișấnd
înfățișarăm
ÎNFĂȚOȘÁ vb. I v. înfățișa. DOOM
înfățișá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfățișeáză, 1 pl. înfățișắm; conj. prez. 3 să înfățișéze; ger. înfățișấnd
înfățișarăți
ÎNFĂȚOȘÁ vb. I v. înfățișa. DOOM
înfățișá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfățișeáză, 1 pl. înfățișắm; conj. prez. 3 să înfățișéze; ger. înfățișấnd
înfățișase
ÎNFĂȚOȘÁ vb. I v. înfățișa. DOOM
înfățișá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfățișeáză, 1 pl. înfățișắm; conj. prez. 3 să înfățișéze; ger. înfățișấnd
înfățișasem
ÎNFĂȚOȘÁ vb. I v. înfățișa. DOOM
înfățișá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfățișeáză, 1 pl. înfățișắm; conj. prez. 3 să înfățișéze; ger. înfățișấnd
înfățișaseră
ÎNFĂȚOȘÁ vb. I v. înfățișa. DOOM
înfățișá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfățișeáză, 1 pl. înfățișắm; conj. prez. 3 să înfățișéze; ger. înfățișấnd
înfățișaserăm
ÎNFĂȚOȘÁ vb. I v. înfățișa. DOOM
înfățișá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfățișeáză, 1 pl. înfățișắm; conj. prez. 3 să înfățișéze; ger. înfățișấnd
înfățișaserăți
ÎNFĂȚOȘÁ vb. I v. înfățișa. DOOM
înfățișá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfățișeáză, 1 pl. înfățișắm; conj. prez. 3 să înfățișéze; ger. înfățișấnd
înfățișaseși
ÎNFĂȚOȘÁ vb. I v. înfățișa. DOOM
înfățișá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfățișeáză, 1 pl. înfățișắm; conj. prez. 3 să înfățișéze; ger. înfățișấnd
înfățișaseți
ÎNFĂȚOȘÁ vb. I v. înfățișa. DOOM
înfățișá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfățișeáză, 1 pl. înfățișắm; conj. prez. 3 să înfățișéze; ger. înfățișấnd
înfățișat
ÎNFĂȚOȘÁ vb. I v. înfățișa. DOOM
înfățișá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfățișeáză, 1 pl. înfățișắm; conj. prez. 3 să înfățișéze; ger. înfățișấnd
înfățișat
ÎNFĂȚIȘÁ, înfățișez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) prezenta; a (se) arăta. ♦ Tranz. A descrie ceva sau pe cineva cu ajutorul cuvintelor, al culorilor etc.; a zugrăvi, a reprezenta. 2. Refl. A-și imagina, a-și închipui. [Var.: (reg.) înfățoșá vb. I] – În + fățiș.
înfățișau
ÎNFĂȚOȘÁ vb. I v. înfățișa. DOOM
înfățișá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfățișeáză, 1 pl. înfățișắm; conj. prez. 3 să înfățișéze; ger. înfățișấnd
înfățișași
ÎNFĂȚOȘÁ vb. I v. înfățișa. DOOM
înfățișá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfățișeáză, 1 pl. înfățișắm; conj. prez. 3 să înfățișéze; ger. înfățișấnd
înfățișați
ÎNFĂȚOȘÁ vb. I v. înfățișa. DOOM
înfățișá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfățișeáză, 1 pl. înfățișắm; conj. prez. 3 să înfățișéze; ger. înfățișấnd
înfățișează
ÎNFĂȚOȘÁ vb. I v. înfățișa. DOOM
înfățișá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfățișeáză, 1 pl. înfățișắm; conj. prez. 3 să înfățișéze; ger. înfățișấnd
înfățișez
ÎNFĂȚOȘÁ vb. I v. înfățișa. DOOM
înfățișá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfățișeáză, 1 pl. înfățișắm; conj. prez. 3 să înfățișéze; ger. înfățișấnd
înfățișeze
ÎNFĂȚOȘÁ vb. I v. înfățișa. DOOM
înfățișá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfățișeáză, 1 pl. înfățișắm; conj. prez. 3 să înfățișéze; ger. înfățișấnd
înfățișezi
ÎNFĂȚOȘÁ vb. I v. înfățișa. DOOM
înfățișá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfățișeáză, 1 pl. înfățișắm; conj. prez. 3 să înfățișéze; ger. înfățișấnd
înfățișând
ÎNFĂȚOȘÁ vb. I v. înfățișa. DOOM
înfățișá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfățișeáză, 1 pl. înfățișắm; conj. prez. 3 să înfățișéze; ger. înfățișấnd
înfățișînd
ÎNFĂȚOȘÁ vb. I v. înfățișa. DOOM
înfățișá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfățișeáză, 1 pl. înfățișắm; conj. prez. 3 să înfățișéze; ger. înfățișấnd
înfățișări
ÎNFĂȚOȘÁRE s. f. v. înfățișare. DOOM
înfățișáre s. f., g.-d. art. înfățișắrii; pl. înfățișắri
înfățișării
ÎNFĂȚOȘÁRE s. f. v. înfățișare. DOOM
înfățișáre s. f., g.-d. art. înfățișắrii; pl. înfățișắri
înfățișările
ÎNFĂȚOȘÁRE s. f. v. înfățișare. DOOM
înfățișáre s. f., g.-d. art. înfățișắrii; pl. înfățișắri
înfățișărilor
ÎNFĂȚOȘÁRE s. f. v. înfățișare. DOOM
înfățișáre s. f., g.-d. art. înfățișắrii; pl. înfățișắri
înfățoșa
ÎNFĂȚOȘÁ vb. I v. înfățișa. DOOM
înfățișá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfățișeáză, 1 pl. înfățișắm; conj. prez. 3 să înfățișéze; ger. înfățișấnd
înfățoșare
ÎNFĂȚOȘÁRE s. f. v. înfățișare. DOOM
înfățișáre s. f., g.-d. art. înfățișắrii; pl. înfățișắri
înfățând
ÎNFĂȚÁ, înfắț, vb. I. Tranz. A îmbrăca cu o față de pernă, de plapumă etc. ◊ Expr. A înfăța patul = a schimba lenjeria patului. – În + față. DOOM
înfățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfắț, 2 sg. înféți, 3 înfáță; conj. prez. 3 să înféțe
înfățînd
ÎNFĂȚÁ, înfắț, vb. I. Tranz. A îmbrăca cu o față de pernă, de plapumă etc. ◊ Expr. A înfăța patul = a schimba lenjeria patului. – În + față. DOOM
înfățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfắț, 2 sg. înféți, 3 înfáță; conj. prez. 3 să înféțe
înfățări
ÎNFĂȚÁRE s. f. Faptul de a înfăța. – V. înfăța. DOOM
înfățáre s. f., g.-d. art. înfățắrii
înfățării
ÎNFĂȚÁRE s. f. Faptul de a înfăța. – V. înfăța. DOOM
înfățáre s. f., g.-d. art. înfățắrii
înfățările
ÎNFĂȚÁRE s. f. Faptul de a înfăța. – V. înfăța. DOOM
înfățáre s. f., g.-d. art. înfățắrii
înfățărilor
ÎNFĂȚÁRE s. f. Faptul de a înfăța. – V. înfăța. DOOM
înfățáre s. f., g.-d. art. înfățắrii
îngaim
ÎNGĂIMÁ, îngắim, vb. I. 1. Tranz. A rosti cu greutate, nedeslușit, încurcat; a bolborosi, a îndruga, a îngăla (2); p. ext. a fredona, a cânta. 2. Refl. (Reg.) A sta la îndoială; a zăbovi. [Prez. ind. și: îngáim, îngăimez] – Et. nec. DOOM
!îngăimá (a ~) (-găi-) vb., ind. prez. 1 sg. îngắim/îngáim, 2 sg. îngắimi/îngáimi, 3 îngáimă; conj. prez. 3 să îngáime
îngaime
ÎNGĂIMÁ, îngắim, vb. I. 1. Tranz. A rosti cu greutate, nedeslușit, încurcat; a bolborosi, a îndruga, a îngăla (2); p. ext. a fredona, a cânta. 2. Refl. (Reg.) A sta la îndoială; a zăbovi. [Prez. ind. și: îngáim, îngăimez] – Et. nec. DOOM
!îngăimá (a ~) (-găi-) vb., ind. prez. 1 sg. îngắim/îngáim, 2 sg. îngắimi/îngáimi, 3 îngáimă; conj. prez. 3 să îngáime
îngaimi
ÎNGĂIMÁ, îngắim, vb. I. 1. Tranz. A rosti cu greutate, nedeslușit, încurcat; a bolborosi, a îndruga, a îngăla (2); p. ext. a fredona, a cânta. 2. Refl. (Reg.) A sta la îndoială; a zăbovi. [Prez. ind. și: îngáim, îngăimez] – Et. nec. DOOM
!îngăimá (a ~) (-găi-) vb., ind. prez. 1 sg. îngắim/îngáim, 2 sg. îngắimi/îngáimi, 3 îngáimă; conj. prez. 3 să îngáime
îngaimă
ÎNGĂIMÁ, îngắim, vb. I. 1. Tranz. A rosti cu greutate, nedeslușit, încurcat; a bolborosi, a îndruga, a îngăla (2); p. ext. a fredona, a cânta. 2. Refl. (Reg.) A sta la îndoială; a zăbovi. [Prez. ind. și: îngáim, îngăimez] – Et. nec. DOOM
!îngăimá (a ~) (-găi-) vb., ind. prez. 1 sg. îngắim/îngáim, 2 sg. îngắimi/îngáimi, 3 îngáimă; conj. prez. 3 să îngáime
îngemăna
ÎNGEMĂNÁ, îngemănez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) uni3 strâns; a (se) împreuna, a (se) îmbina; a (se) amesteca. [Prez. ind. și: îngémăn] – Lat. ingeminare. DOOM
!îngemăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îngemănéz, 2 sg. îngemănézi, 3 îngemăneáză; conj. prez. 3 să îngemănéze
îngemăna
ÎNGEMĂNÁ, îngemănez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) uni3 strâns; a (se) împreuna, a (se) îmbina; a (se) amesteca. [Prez. ind. și: îngémăn] – Lat. ingeminare.
îngemănai
ÎNGEMĂNÁ, îngemănez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) uni3 strâns; a (se) împreuna, a (se) îmbina; a (se) amesteca. [Prez. ind. și: îngémăn] – Lat. ingeminare.
îngemănam
ÎNGEMĂNÁ, îngemănez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) uni3 strâns; a (se) împreuna, a (se) îmbina; a (se) amesteca. [Prez. ind. și: îngémăn] – Lat. ingeminare.
îngemănare
ÎNGEMĂNÁ, îngemănez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) uni3 strâns; a (se) împreuna, a (se) îmbina; a (se) amesteca. [Prez. ind. și: îngémăn] – Lat. ingeminare.
îngemănare
ÎNGEMĂNÁRE s. f. Acțiunea de a (se) îngemăna; unire, îmbinare. – V. îngemăna. DOOM
îngemănáre s. f., g.-d. art. îngemănắrii
îngemănarea
ÎNGEMĂNÁRE s. f. Acțiunea de a (se) îngemăna; unire, îmbinare. – V. îngemăna. DOOM
îngemănáre s. f., g.-d. art. îngemănắrii
îngemănară
ÎNGEMĂNÁ, îngemănez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) uni3 strâns; a (se) împreuna, a (se) îmbina; a (se) amesteca. [Prez. ind. și: îngémăn] – Lat. ingeminare.
îngemănarăm
ÎNGEMĂNÁ, îngemănez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) uni3 strâns; a (se) împreuna, a (se) îmbina; a (se) amesteca. [Prez. ind. și: îngémăn] – Lat. ingeminare.
îngemănarăți
ÎNGEMĂNÁ, îngemănez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) uni3 strâns; a (se) împreuna, a (se) îmbina; a (se) amesteca. [Prez. ind. și: îngémăn] – Lat. ingeminare.
îngemănase
ÎNGEMĂNÁ, îngemănez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) uni3 strâns; a (se) împreuna, a (se) îmbina; a (se) amesteca. [Prez. ind. și: îngémăn] – Lat. ingeminare.
îngemănasem
ÎNGEMĂNÁ, îngemănez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) uni3 strâns; a (se) împreuna, a (se) îmbina; a (se) amesteca. [Prez. ind. și: îngémăn] – Lat. ingeminare.
îngemănaseră
ÎNGEMĂNÁ, îngemănez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) uni3 strâns; a (se) împreuna, a (se) îmbina; a (se) amesteca. [Prez. ind. și: îngémăn] – Lat. ingeminare.
îngemănaserăm
ÎNGEMĂNÁ, îngemănez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) uni3 strâns; a (se) împreuna, a (se) îmbina; a (se) amesteca. [Prez. ind. și: îngémăn] – Lat. ingeminare.
îngemănaserăți
ÎNGEMĂNÁ, îngemănez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) uni3 strâns; a (se) împreuna, a (se) îmbina; a (se) amesteca. [Prez. ind. și: îngémăn] – Lat. ingeminare.
îngemănaseși
ÎNGEMĂNÁ, îngemănez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) uni3 strâns; a (se) împreuna, a (se) îmbina; a (se) amesteca. [Prez. ind. și: îngémăn] – Lat. ingeminare.
îngemănaseți
ÎNGEMĂNÁ, îngemănez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) uni3 strâns; a (se) împreuna, a (se) îmbina; a (se) amesteca. [Prez. ind. și: îngémăn] – Lat. ingeminare.
îngemănat
ÎNGEMĂNÁ, îngemănez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) uni3 strâns; a (se) împreuna, a (se) îmbina; a (se) amesteca. [Prez. ind. și: îngémăn] – Lat. ingeminare.
îngemănat
ÎNGEMĂNÁT, -Ă, îngemănați, -te, adj. Unit, îmbinat. – V. îngemăna.
îngemănata
ÎNGEMĂNÁT, -Ă, îngemănați, -te, adj. Unit, îmbinat. – V. îngemăna.
îngemănate
ÎNGEMĂNÁT, -Ă, îngemănați, -te, adj. Unit, îmbinat. – V. îngemăna.
îngemănatei
ÎNGEMĂNÁT, -Ă, îngemănați, -te, adj. Unit, îmbinat. – V. îngemăna.
îngemănatele
ÎNGEMĂNÁT, -Ă, îngemănați, -te, adj. Unit, îmbinat. – V. îngemăna.
îngemănatelor
ÎNGEMĂNÁT, -Ă, îngemănați, -te, adj. Unit, îmbinat. – V. îngemăna.
îngemănatul
ÎNGEMĂNÁT, -Ă, îngemănați, -te, adj. Unit, îmbinat. – V. îngemăna.
îngemănatului
ÎNGEMĂNÁT, -Ă, îngemănați, -te, adj. Unit, îmbinat. – V. îngemăna.
îngemănau
ÎNGEMĂNÁ, îngemănez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) uni3 strâns; a (se) împreuna, a (se) îmbina; a (se) amesteca. [Prez. ind. și: îngémăn] – Lat. ingeminare.
îngemănași
ÎNGEMĂNÁ, îngemănez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) uni3 strâns; a (se) împreuna, a (se) îmbina; a (se) amesteca. [Prez. ind. și: îngémăn] – Lat. ingeminare.
îngemănați
ÎNGEMĂNÁ, îngemănez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) uni3 strâns; a (se) împreuna, a (se) îmbina; a (se) amesteca. [Prez. ind. și: îngémăn] – Lat. ingeminare.
îngemănați
ÎNGEMĂNÁT, -Ă, îngemănați, -te, adj. Unit, îmbinat. – V. îngemăna.
îngemănații
ÎNGEMĂNÁT, -Ă, îngemănați, -te, adj. Unit, îmbinat. – V. îngemăna.
îngemănaților
ÎNGEMĂNÁT, -Ă, îngemănați, -te, adj. Unit, îmbinat. – V. îngemăna.
îngemănează
ÎNGEMĂNÁ, îngemănez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) uni3 strâns; a (se) împreuna, a (se) îmbina; a (se) amesteca. [Prez. ind. și: îngémăn] – Lat. ingeminare.
îngemănez
ÎNGEMĂNÁ, îngemănez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) uni3 strâns; a (se) împreuna, a (se) îmbina; a (se) amesteca. [Prez. ind. și: îngémăn] – Lat. ingeminare.
îngemăneze
ÎNGEMĂNÁ, îngemănez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) uni3 strâns; a (se) împreuna, a (se) îmbina; a (se) amesteca. [Prez. ind. și: îngémăn] – Lat. ingeminare.
îngemănezi
ÎNGEMĂNÁ, îngemănez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) uni3 strâns; a (se) împreuna, a (se) îmbina; a (se) amesteca. [Prez. ind. și: îngémăn] – Lat. ingeminare.
îngemănând
ÎNGEMĂNÁ, îngemănez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) uni3 strâns; a (se) împreuna, a (se) îmbina; a (se) amesteca. [Prez. ind. și: îngémăn] – Lat. ingeminare.
îngemănînd
ÎNGEMĂNÁ, îngemănez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) uni3 strâns; a (se) împreuna, a (se) îmbina; a (se) amesteca. [Prez. ind. și: îngémăn] – Lat. ingeminare.
îngemănări
ÎNGEMĂNÁRE s. f. Acțiunea de a (se) îngemăna; unire, îmbinare. – V. îngemăna. DOOM
îngemănáre s. f., g.-d. art. îngemănắrii
îngemănării
ÎNGEMĂNÁRE s. f. Acțiunea de a (se) îngemăna; unire, îmbinare. – V. îngemăna. DOOM
îngemănáre s. f., g.-d. art. îngemănắrii
îngemănările
ÎNGEMĂNÁRE s. f. Acțiunea de a (se) îngemăna; unire, îmbinare. – V. îngemăna. DOOM
îngemănáre s. f., g.-d. art. îngemănắrii
îngemănărilor
ÎNGEMĂNÁRE s. f. Acțiunea de a (se) îngemăna; unire, îmbinare. – V. îngemăna. DOOM
îngemănáre s. f., g.-d. art. îngemănắrii
îngena
ÎNGENÁ, îngenez, vb. I. Intranz. (Reg.) A deveni mai domol. – Lat. *ingenuare (< genu).
îngena
îngená (îngén, îngenát), vb. – A slăbi, a domoli, a reduce viteza. Origine necunoscută. După Bogrea, Dacor., III, 723, din lat. *ingenuāre „a îngenunchia”, explicație incertă din punct de vedere semantic și fonetic (cf. DAR). Cuvînt rar, în Olt. și Munt.
îngenai
ÎNGENÁ, îngenez, vb. I. Intranz. (Reg.) A deveni mai domol. – Lat. *ingenuare (< genu).
îngenam
ÎNGENÁ, îngenez, vb. I. Intranz. (Reg.) A deveni mai domol. – Lat. *ingenuare (< genu).
îngenare
ÎNGENÁ, îngenez, vb. I. Intranz. (Reg.) A deveni mai domol. – Lat. *ingenuare (< genu).
îngenare
ÎNGENÁ, îngenez, vb. I. Intranz. (Reg.) A deveni mai domol. – Lat. *ingenuare (< genu).
îngenară
ÎNGENÁ, îngenez, vb. I. Intranz. (Reg.) A deveni mai domol. – Lat. *ingenuare (< genu).
îngenarăm
ÎNGENÁ, îngenez, vb. I. Intranz. (Reg.) A deveni mai domol. – Lat. *ingenuare (< genu).
îngenarăți
ÎNGENÁ, îngenez, vb. I. Intranz. (Reg.) A deveni mai domol. – Lat. *ingenuare (< genu).
îngenase
ÎNGENÁ, îngenez, vb. I. Intranz. (Reg.) A deveni mai domol. – Lat. *ingenuare (< genu).
îngenasem
ÎNGENÁ, îngenez, vb. I. Intranz. (Reg.) A deveni mai domol. – Lat. *ingenuare (< genu).
îngenaseră
ÎNGENÁ, îngenez, vb. I. Intranz. (Reg.) A deveni mai domol. – Lat. *ingenuare (< genu).
îngenaserăm
ÎNGENÁ, îngenez, vb. I. Intranz. (Reg.) A deveni mai domol. – Lat. *ingenuare (< genu).
îngenaserăți
ÎNGENÁ, îngenez, vb. I. Intranz. (Reg.) A deveni mai domol. – Lat. *ingenuare (< genu).
îngenaseși
ÎNGENÁ, îngenez, vb. I. Intranz. (Reg.) A deveni mai domol. – Lat. *ingenuare (< genu).
îngenaseți
ÎNGENÁ, îngenez, vb. I. Intranz. (Reg.) A deveni mai domol. – Lat. *ingenuare (< genu).
îngenat
ÎNGENÁ, îngenez, vb. I. Intranz. (Reg.) A deveni mai domol. – Lat. *ingenuare (< genu).
îngenau
ÎNGENÁ, îngenez, vb. I. Intranz. (Reg.) A deveni mai domol. – Lat. *ingenuare (< genu).
îngenași
ÎNGENÁ, îngenez, vb. I. Intranz. (Reg.) A deveni mai domol. – Lat. *ingenuare (< genu).
îngenați
ÎNGENÁ, îngenez, vb. I. Intranz. (Reg.) A deveni mai domol. – Lat. *ingenuare (< genu).
îngenează
ÎNGENÁ, îngenez, vb. I. Intranz. (Reg.) A deveni mai domol. – Lat. *ingenuare (< genu).
îngenez
ÎNGENÁ, îngenez, vb. I. Intranz. (Reg.) A deveni mai domol. – Lat. *ingenuare (< genu).
îngeneze
ÎNGENÁ, îngenez, vb. I. Intranz. (Reg.) A deveni mai domol. – Lat. *ingenuare (< genu).
îngenezi
ÎNGENÁ, îngenez, vb. I. Intranz. (Reg.) A deveni mai domol. – Lat. *ingenuare (< genu).
îngenunche
ÎNGENUNCHEÁ, îngenunchez, vb. I. 1. Intranz. A se așeza în genunchi. 2. Tranz. Fig. A supune, a aservi. ♦ (Rar) A da în stăpânire, a închina (unui dușman). [Prez. ind. și: îngenúnchi] – Lat. ingenuculare. DOOM
îngenuncheá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngenuncheáză, 1 pl. îngenunchém; conj. prez. 3 să îngenunchéze; ger. îngenunchínd
îngenunchea
ÎNGENUNCHEÁ, îngenunchez, vb. I. 1. Intranz. A se așeza în genunchi. 2. Tranz. Fig. A supune, a aservi. ♦ (Rar) A da în stăpânire, a închina (unui dușman). [Prez. ind. și: îngenúnchi] – Lat. ingenuculare. DOOM
îngenuncheá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngenuncheáză, 1 pl. îngenunchém; conj. prez. 3 să îngenunchéze; ger. îngenunchínd
îngenuncheai
ÎNGENUNCHEÁ, îngenunchez, vb. I. 1. Intranz. A se așeza în genunchi. 2. Tranz. Fig. A supune, a aservi. ♦ (Rar) A da în stăpânire, a închina (unui dușman). [Prez. ind. și: îngenúnchi] – Lat. ingenuculare. DOOM
îngenuncheá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngenuncheáză, 1 pl. îngenunchém; conj. prez. 3 să îngenunchéze; ger. îngenunchínd
îngenuncheam
ÎNGENUNCHEÁ, îngenunchez, vb. I. 1. Intranz. A se așeza în genunchi. 2. Tranz. Fig. A supune, a aservi. ♦ (Rar) A da în stăpânire, a închina (unui dușman). [Prez. ind. și: îngenúnchi] – Lat. ingenuculare. DOOM
îngenuncheá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngenuncheáză, 1 pl. îngenunchém; conj. prez. 3 să îngenunchéze; ger. îngenunchínd
îngenuncheară
ÎNGENUNCHEÁ, îngenunchez, vb. I. 1. Intranz. A se așeza în genunchi. 2. Tranz. Fig. A supune, a aservi. ♦ (Rar) A da în stăpânire, a închina (unui dușman). [Prez. ind. și: îngenúnchi] – Lat. ingenuculare. DOOM
îngenuncheá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngenuncheáză, 1 pl. îngenunchém; conj. prez. 3 să îngenunchéze; ger. îngenunchínd
îngenunchearăm
ÎNGENUNCHEÁ, îngenunchez, vb. I. 1. Intranz. A se așeza în genunchi. 2. Tranz. Fig. A supune, a aservi. ♦ (Rar) A da în stăpânire, a închina (unui dușman). [Prez. ind. și: îngenúnchi] – Lat. ingenuculare. DOOM
îngenuncheá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngenuncheáză, 1 pl. îngenunchém; conj. prez. 3 să îngenunchéze; ger. îngenunchínd
îngenunchearăți
ÎNGENUNCHEÁ, îngenunchez, vb. I. 1. Intranz. A se așeza în genunchi. 2. Tranz. Fig. A supune, a aservi. ♦ (Rar) A da în stăpânire, a închina (unui dușman). [Prez. ind. și: îngenúnchi] – Lat. ingenuculare. DOOM
îngenuncheá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngenuncheáză, 1 pl. îngenunchém; conj. prez. 3 să îngenunchéze; ger. îngenunchínd
îngenunchease
ÎNGENUNCHEÁ, îngenunchez, vb. I. 1. Intranz. A se așeza în genunchi. 2. Tranz. Fig. A supune, a aservi. ♦ (Rar) A da în stăpânire, a închina (unui dușman). [Prez. ind. și: îngenúnchi] – Lat. ingenuculare. DOOM
îngenuncheá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngenuncheáză, 1 pl. îngenunchém; conj. prez. 3 să îngenunchéze; ger. îngenunchínd
îngenuncheasem
ÎNGENUNCHEÁ, îngenunchez, vb. I. 1. Intranz. A se așeza în genunchi. 2. Tranz. Fig. A supune, a aservi. ♦ (Rar) A da în stăpânire, a închina (unui dușman). [Prez. ind. și: îngenúnchi] – Lat. ingenuculare. DOOM
îngenuncheá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngenuncheáză, 1 pl. îngenunchém; conj. prez. 3 să îngenunchéze; ger. îngenunchínd
îngenuncheaseră
ÎNGENUNCHEÁ, îngenunchez, vb. I. 1. Intranz. A se așeza în genunchi. 2. Tranz. Fig. A supune, a aservi. ♦ (Rar) A da în stăpânire, a închina (unui dușman). [Prez. ind. și: îngenúnchi] – Lat. ingenuculare. DOOM
îngenuncheá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngenuncheáză, 1 pl. îngenunchém; conj. prez. 3 să îngenunchéze; ger. îngenunchínd
îngenuncheaserăm
ÎNGENUNCHEÁ, îngenunchez, vb. I. 1. Intranz. A se așeza în genunchi. 2. Tranz. Fig. A supune, a aservi. ♦ (Rar) A da în stăpânire, a închina (unui dușman). [Prez. ind. și: îngenúnchi] – Lat. ingenuculare. DOOM
îngenuncheá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngenuncheáză, 1 pl. îngenunchém; conj. prez. 3 să îngenunchéze; ger. îngenunchínd
îngenuncheaserăți
ÎNGENUNCHEÁ, îngenunchez, vb. I. 1. Intranz. A se așeza în genunchi. 2. Tranz. Fig. A supune, a aservi. ♦ (Rar) A da în stăpânire, a închina (unui dușman). [Prez. ind. și: îngenúnchi] – Lat. ingenuculare. DOOM
îngenuncheá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngenuncheáză, 1 pl. îngenunchém; conj. prez. 3 să îngenunchéze; ger. îngenunchínd
îngenuncheaseși
ÎNGENUNCHEÁ, îngenunchez, vb. I. 1. Intranz. A se așeza în genunchi. 2. Tranz. Fig. A supune, a aservi. ♦ (Rar) A da în stăpânire, a închina (unui dușman). [Prez. ind. și: îngenúnchi] – Lat. ingenuculare. DOOM
îngenuncheá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngenuncheáză, 1 pl. îngenunchém; conj. prez. 3 să îngenunchéze; ger. îngenunchínd
îngenuncheaseți
ÎNGENUNCHEÁ, îngenunchez, vb. I. 1. Intranz. A se așeza în genunchi. 2. Tranz. Fig. A supune, a aservi. ♦ (Rar) A da în stăpânire, a închina (unui dușman). [Prez. ind. și: îngenúnchi] – Lat. ingenuculare. DOOM
îngenuncheá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngenuncheáză, 1 pl. îngenunchém; conj. prez. 3 să îngenunchéze; ger. îngenunchínd
îngenuncheat
ÎNGENUNCHEÁ, îngenunchez, vb. I. 1. Intranz. A se așeza în genunchi. 2. Tranz. Fig. A supune, a aservi. ♦ (Rar) A da în stăpânire, a închina (unui dușman). [Prez. ind. și: îngenúnchi] – Lat. ingenuculare. DOOM
îngenuncheá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngenuncheáză, 1 pl. îngenunchém; conj. prez. 3 să îngenunchéze; ger. îngenunchínd
îngenuncheat
ÎNGENUNCHEÁT, -Ă, îngenuncheați, -te, adj. 1. Care stă în genunchi. 2. Fig. Supus, aservit. – V. îngenunchea.
îngenuncheau
ÎNGENUNCHEÁ, îngenunchez, vb. I. 1. Intranz. A se așeza în genunchi. 2. Tranz. Fig. A supune, a aservi. ♦ (Rar) A da în stăpânire, a închina (unui dușman). [Prez. ind. și: îngenúnchi] – Lat. ingenuculare. DOOM
îngenuncheá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngenuncheáză, 1 pl. îngenunchém; conj. prez. 3 să îngenunchéze; ger. îngenunchínd
îngenunchează
ÎNGENUNCHEÁ, îngenunchez, vb. I. 1. Intranz. A se așeza în genunchi. 2. Tranz. Fig. A supune, a aservi. ♦ (Rar) A da în stăpânire, a închina (unui dușman). [Prez. ind. și: îngenúnchi] – Lat. ingenuculare. DOOM
îngenuncheá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngenuncheáză, 1 pl. îngenunchém; conj. prez. 3 să îngenunchéze; ger. îngenunchínd
îngenuncheași
ÎNGENUNCHEÁ, îngenunchez, vb. I. 1. Intranz. A se așeza în genunchi. 2. Tranz. Fig. A supune, a aservi. ♦ (Rar) A da în stăpânire, a închina (unui dușman). [Prez. ind. și: îngenúnchi] – Lat. ingenuculare. DOOM
îngenuncheá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngenuncheáză, 1 pl. îngenunchém; conj. prez. 3 să îngenunchéze; ger. îngenunchínd
îngenuncheați
ÎNGENUNCHEÁ, îngenunchez, vb. I. 1. Intranz. A se așeza în genunchi. 2. Tranz. Fig. A supune, a aservi. ♦ (Rar) A da în stăpânire, a închina (unui dușman). [Prez. ind. și: îngenúnchi] – Lat. ingenuculare. DOOM
îngenuncheá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngenuncheáză, 1 pl. îngenunchém; conj. prez. 3 să îngenunchéze; ger. îngenunchínd
îngenunchem
ÎNGENUNCHEÁ, îngenunchez, vb. I. 1. Intranz. A se așeza în genunchi. 2. Tranz. Fig. A supune, a aservi. ♦ (Rar) A da în stăpânire, a închina (unui dușman). [Prez. ind. și: îngenúnchi] – Lat. ingenuculare. DOOM
îngenuncheá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngenuncheáză, 1 pl. îngenunchém; conj. prez. 3 să îngenunchéze; ger. îngenunchínd
îngenunchere
ÎNGENUNCHEÁ, îngenunchez, vb. I. 1. Intranz. A se așeza în genunchi. 2. Tranz. Fig. A supune, a aservi. ♦ (Rar) A da în stăpânire, a închina (unui dușman). [Prez. ind. și: îngenúnchi] – Lat. ingenuculare. DOOM
îngenuncheá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngenuncheáză, 1 pl. îngenunchém; conj. prez. 3 să îngenunchéze; ger. îngenunchínd
îngenunchere
ÎNGENUNCHÉRE, îngenuncheri, s. f. Acțiunea de a îngenunchea și rezultatul ei. – V. îngenunchea. DOOM
îngenunchére s. f., g.-d. art. îngenunchérii; pl. îngenunchéri
îngenuncherea
ÎNGENUNCHÉRE, îngenuncheri, s. f. Acțiunea de a îngenunchea și rezultatul ei. – V. îngenunchea. DOOM
îngenunchére s. f., g.-d. art. îngenunchérii; pl. îngenunchéri
îngenuncheri
ÎNGENUNCHÉRE, îngenuncheri, s. f. Acțiunea de a îngenunchea și rezultatul ei. – V. îngenunchea. DOOM
îngenunchére s. f., g.-d. art. îngenunchérii; pl. îngenunchéri
îngenuncherii
ÎNGENUNCHÉRE, îngenuncheri, s. f. Acțiunea de a îngenunchea și rezultatul ei. – V. îngenunchea. DOOM
îngenunchére s. f., g.-d. art. îngenunchérii; pl. îngenunchéri
îngenuncherile
ÎNGENUNCHÉRE, îngenuncheri, s. f. Acțiunea de a îngenunchea și rezultatul ei. – V. îngenunchea. DOOM
îngenunchére s. f., g.-d. art. îngenunchérii; pl. îngenunchéri
îngenuncherilor
ÎNGENUNCHÉRE, îngenuncheri, s. f. Acțiunea de a îngenunchea și rezultatul ei. – V. îngenunchea. DOOM
îngenunchére s. f., g.-d. art. îngenunchérii; pl. îngenunchéri
îngenunchez
ÎNGENUNCHEÁ, îngenunchez, vb. I. 1. Intranz. A se așeza în genunchi. 2. Tranz. Fig. A supune, a aservi. ♦ (Rar) A da în stăpânire, a închina (unui dușman). [Prez. ind. și: îngenúnchi] – Lat. ingenuculare. DOOM
îngenuncheá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngenuncheáză, 1 pl. îngenunchém; conj. prez. 3 să îngenunchéze; ger. îngenunchínd
îngenuncheze
ÎNGENUNCHEÁ, îngenunchez, vb. I. 1. Intranz. A se așeza în genunchi. 2. Tranz. Fig. A supune, a aservi. ♦ (Rar) A da în stăpânire, a închina (unui dușman). [Prez. ind. și: îngenúnchi] – Lat. ingenuculare. DOOM
îngenuncheá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngenuncheáză, 1 pl. îngenunchém; conj. prez. 3 să îngenunchéze; ger. îngenunchínd
îngenunchezi
ÎNGENUNCHEÁ, îngenunchez, vb. I. 1. Intranz. A se așeza în genunchi. 2. Tranz. Fig. A supune, a aservi. ♦ (Rar) A da în stăpânire, a închina (unui dușman). [Prez. ind. și: îngenúnchi] – Lat. ingenuculare. DOOM
îngenuncheá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngenuncheáză, 1 pl. îngenunchém; conj. prez. 3 să îngenunchéze; ger. îngenunchínd
îngenunchind
ÎNGENUNCHEÁ, îngenunchez, vb. I. 1. Intranz. A se așeza în genunchi. 2. Tranz. Fig. A supune, a aservi. ♦ (Rar) A da în stăpânire, a închina (unui dușman). [Prez. ind. și: îngenúnchi] – Lat. ingenuculare. DOOM
îngenuncheá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngenuncheáză, 1 pl. îngenunchém; conj. prez. 3 să îngenunchéze; ger. îngenunchínd
îngenând
ÎNGENÁ, îngenez, vb. I. Intranz. (Reg.) A deveni mai domol. – Lat. *ingenuare (< genu).
îngenînd
ÎNGENÁ, îngenez, vb. I. Intranz. (Reg.) A deveni mai domol. – Lat. *ingenuare (< genu).
înger
Î́NGER, îngeri, s. m. (În creștinism, mozaism și islam) Ființă spirituală creată de Dumnezeu, înzestrată cu calități excepționale (de bunătate, de frumusețe), considerată ca slujitor și mesager al divinității, mediator între acesta și oameni. ◊ Înger păzitor = persoană care veghează asupra cuiva, care are grijă de sănătatea cuiva. ◊ Expr. Tare de înger = care nu se lasă ușor intimidat sau înduioșat; curajos, rezistent. Slab de înger = care cedează, se descurajează ușor, lipsit de voință; fricos, timid. ♦ Epitet dezmierdător dat unei persoane. – Lat. angelus. DOOM
î́nger s. m., pl. î́ngeri
îngeraș
ÎNGERÁȘ, îngerași, s. m. Diminutiv al lui înger; îngerel. – Înger + suf. -aș. DOOM
îngeráș s. m., pl. îngeráși
îngerași
ÎNGERÁȘ, îngerași, s. m. Diminutiv al lui înger; îngerel. – Înger + suf. -aș. DOOM
îngeráș s. m., pl. îngeráși
îngerașii
ÎNGERÁȘ, îngerași, s. m. Diminutiv al lui înger; îngerel. – Înger + suf. -aș. DOOM
îngeráș s. m., pl. îngeráși
îngerașilor
ÎNGERÁȘ, îngerași, s. m. Diminutiv al lui înger; îngerel. – Înger + suf. -aș. DOOM
îngeráș s. m., pl. îngeráși
îngerașul
ÎNGERÁȘ, îngerași, s. m. Diminutiv al lui înger; îngerel. – Înger + suf. -aș. DOOM
îngeráș s. m., pl. îngeráși
îngerașului
ÎNGERÁȘ, îngerași, s. m. Diminutiv al lui înger; îngerel. – Înger + suf. -aș. DOOM
îngeráș s. m., pl. îngeráși
îngerea
ÎNGEREÁ, îngerele, s. f. (Rar) Plantă erbacee cu flori albe (Selinum carvifolia). – Înger[el] + suf. -ea. DOOM
!îngereá (rar) s. f., art. îngereáua, g.-d. art. îngerélei; pl. îngeréle, art. îngerélele
îngereasca
ÎNGERÉSC, -EÁSCĂ, îngerești, adj. 1. Care aparține îngerilor, privitor la îngeri, de îngeri; angelic. ♦ Ca de îngeri; pur, neprihănit; excepțional. 2. (Rar) Călugăresc, monahal. – Înger + suf. -esc. DOOM
îngerésc adj. m., f. îngereáscă; pl. m. și f. îngeréști
îngereaua
ÎNGEREÁ, îngerele, s. f. (Rar) Plantă erbacee cu flori albe (Selinum carvifolia). – Înger[el] + suf. -ea. DOOM
!îngereá (rar) s. f., art. îngereáua, g.-d. art. îngerélei; pl. îngeréle, art. îngerélele
îngerei
ÎNGERÉL, îngerei, s. m. (Rar) Îngeraș. – Înger + suf. -el. DOOM
îngerél (rar) s. m., pl. îngeréi, art. îngeréii
îngereii
ÎNGERÉL, îngerei, s. m. (Rar) Îngeraș. – Înger + suf. -el. DOOM
îngerél (rar) s. m., pl. îngeréi, art. îngeréii
îngereilor
ÎNGERÉL, îngerei, s. m. (Rar) Îngeraș. – Înger + suf. -el. DOOM
îngerél (rar) s. m., pl. îngeréi, art. îngeréii
îngerel
ÎNGERÉL, îngerei, s. m. (Rar) Îngeraș. – Înger + suf. -el. DOOM
îngerél (rar) s. m., pl. îngeréi, art. îngeréii
îngerele
ÎNGEREÁ, îngerele, s. f. (Rar) Plantă erbacee cu flori albe (Selinum carvifolia). – Înger[el] + suf. -ea. DOOM
!îngereá (rar) s. f., art. îngereáua, g.-d. art. îngerélei; pl. îngeréle, art. îngerélele
îngerelei
ÎNGEREÁ, îngerele, s. f. (Rar) Plantă erbacee cu flori albe (Selinum carvifolia). – Înger[el] + suf. -ea. DOOM
!îngereá (rar) s. f., art. îngereáua, g.-d. art. îngerélei; pl. îngeréle, art. îngerélele
îngerelele
ÎNGEREÁ, îngerele, s. f. (Rar) Plantă erbacee cu flori albe (Selinum carvifolia). – Înger[el] + suf. -ea. DOOM
!îngereá (rar) s. f., art. îngereáua, g.-d. art. îngerélei; pl. îngeréle, art. îngerélele
îngerelelor
ÎNGEREÁ, îngerele, s. f. (Rar) Plantă erbacee cu flori albe (Selinum carvifolia). – Înger[el] + suf. -ea. DOOM
!îngereá (rar) s. f., art. îngereáua, g.-d. art. îngerélei; pl. îngeréle, art. îngerélele
îngerelul
ÎNGERÉL, îngerei, s. m. (Rar) Îngeraș. – Înger + suf. -el. DOOM
îngerél (rar) s. m., pl. îngeréi, art. îngeréii
îngerelului
ÎNGERÉL, îngerei, s. m. (Rar) Îngeraș. – Înger + suf. -el. DOOM
îngerél (rar) s. m., pl. îngeréi, art. îngeréii
îngeresc
ÎNGERÉSC, -EÁSCĂ, îngerești, adj. 1. Care aparține îngerilor, privitor la îngeri, de îngeri; angelic. ♦ Ca de îngeri; pur, neprihănit; excepțional. 2. (Rar) Călugăresc, monahal. – Înger + suf. -esc. DOOM
îngerésc adj. m., f. îngereáscă; pl. m. și f. îngeréști
îngerescul
ÎNGERÉSC, -EÁSCĂ, îngerești, adj. 1. Care aparține îngerilor, privitor la îngeri, de îngeri; angelic. ♦ Ca de îngeri; pur, neprihănit; excepțional. 2. (Rar) Călugăresc, monahal. – Înger + suf. -esc. DOOM
îngerésc adj. m., f. îngereáscă; pl. m. și f. îngeréști
îngerescului
ÎNGERÉSC, -EÁSCĂ, îngerești, adj. 1. Care aparține îngerilor, privitor la îngeri, de îngeri; angelic. ♦ Ca de îngeri; pur, neprihănit; excepțional. 2. (Rar) Călugăresc, monahal. – Înger + suf. -esc. DOOM
îngerésc adj. m., f. îngereáscă; pl. m. și f. îngeréști
îngerește
ÎNGERÉȘTE adv. Ca îngerii; p. ext. foarte frumos sau foarte bun. – Înger + suf. -ește. DOOM
îngeréște adv.
îngerești
ÎNGERÉSC, -EÁSCĂ, îngerești, adj. 1. Care aparține îngerilor, privitor la îngeri, de îngeri; angelic. ♦ Ca de îngeri; pur, neprihănit; excepțional. 2. (Rar) Călugăresc, monahal. – Înger + suf. -esc. DOOM
îngerésc adj. m., f. îngereáscă; pl. m. și f. îngeréști
îngereștii
ÎNGERÉSC, -EÁSCĂ, îngerești, adj. 1. Care aparține îngerilor, privitor la îngeri, de îngeri; angelic. ♦ Ca de îngeri; pur, neprihănit; excepțional. 2. (Rar) Călugăresc, monahal. – Înger + suf. -esc. DOOM
îngerésc adj. m., f. îngereáscă; pl. m. și f. îngeréști
îngereștile
ÎNGERÉSC, -EÁSCĂ, îngerești, adj. 1. Care aparține îngerilor, privitor la îngeri, de îngeri; angelic. ♦ Ca de îngeri; pur, neprihănit; excepțional. 2. (Rar) Călugăresc, monahal. – Înger + suf. -esc. DOOM
îngerésc adj. m., f. îngereáscă; pl. m. și f. îngeréști
îngereștilor
ÎNGERÉSC, -EÁSCĂ, îngerești, adj. 1. Care aparține îngerilor, privitor la îngeri, de îngeri; angelic. ♦ Ca de îngeri; pur, neprihănit; excepțional. 2. (Rar) Călugăresc, monahal. – Înger + suf. -esc. DOOM
îngerésc adj. m., f. îngereáscă; pl. m. și f. îngeréști
îngeri
Î́NGER, îngeri, s. m. (În creștinism, mozaism și islam) Ființă spirituală creată de Dumnezeu, înzestrată cu calități excepționale (de bunătate, de frumusețe), considerată ca slujitor și mesager al divinității, mediator între acesta și oameni. ◊ Înger păzitor = persoană care veghează asupra cuiva, care are grijă de sănătatea cuiva. ◊ Expr. Tare de înger = care nu se lasă ușor intimidat sau înduioșat; curajos, rezistent. Slab de înger = care cedează, se descurajează ușor, lipsit de voință; fricos, timid. ♦ Epitet dezmierdător dat unei persoane. – Lat. angelus. DOOM
î́nger s. m., pl. î́ngeri
îngerii
Î́NGER, îngeri, s. m. (În creștinism, mozaism și islam) Ființă spirituală creată de Dumnezeu, înzestrată cu calități excepționale (de bunătate, de frumusețe), considerată ca slujitor și mesager al divinității, mediator între acesta și oameni. ◊ Înger păzitor = persoană care veghează asupra cuiva, care are grijă de sănătatea cuiva. ◊ Expr. Tare de înger = care nu se lasă ușor intimidat sau înduioșat; curajos, rezistent. Slab de înger = care cedează, se descurajează ușor, lipsit de voință; fricos, timid. ♦ Epitet dezmierdător dat unei persoane. – Lat. angelus. DOOM
î́nger s. m., pl. î́ngeri
îngerilor
Î́NGER, îngeri, s. m. (În creștinism, mozaism și islam) Ființă spirituală creată de Dumnezeu, înzestrată cu calități excepționale (de bunătate, de frumusețe), considerată ca slujitor și mesager al divinității, mediator între acesta și oameni. ◊ Înger păzitor = persoană care veghează asupra cuiva, care are grijă de sănătatea cuiva. ◊ Expr. Tare de înger = care nu se lasă ușor intimidat sau înduioșat; curajos, rezistent. Slab de înger = care cedează, se descurajează ușor, lipsit de voință; fricos, timid. ♦ Epitet dezmierdător dat unei persoane. – Lat. angelus. DOOM
î́nger s. m., pl. î́ngeri
îngerul
Î́NGER, îngeri, s. m. (În creștinism, mozaism și islam) Ființă spirituală creată de Dumnezeu, înzestrată cu calități excepționale (de bunătate, de frumusețe), considerată ca slujitor și mesager al divinității, mediator între acesta și oameni. ◊ Înger păzitor = persoană care veghează asupra cuiva, care are grijă de sănătatea cuiva. ◊ Expr. Tare de înger = care nu se lasă ușor intimidat sau înduioșat; curajos, rezistent. Slab de înger = care cedează, se descurajează ușor, lipsit de voință; fricos, timid. ♦ Epitet dezmierdător dat unei persoane. – Lat. angelus. DOOM
î́nger s. m., pl. î́ngeri
îngerului
Î́NGER, îngeri, s. m. (În creștinism, mozaism și islam) Ființă spirituală creată de Dumnezeu, înzestrată cu calități excepționale (de bunătate, de frumusețe), considerată ca slujitor și mesager al divinității, mediator între acesta și oameni. ◊ Înger păzitor = persoană care veghează asupra cuiva, care are grijă de sănătatea cuiva. ◊ Expr. Tare de înger = care nu se lasă ușor intimidat sau înduioșat; curajos, rezistent. Slab de înger = care cedează, se descurajează ușor, lipsit de voință; fricos, timid. ♦ Epitet dezmierdător dat unei persoane. – Lat. angelus. DOOM
î́nger s. m., pl. î́ngeri
îngheață
ÎNGHEȚÁ, înghéț, vb. I. 1. Intranz. (La pers. 3) A se preface în gheață. ◊ Expr. A-i îngheța cuiva inima (sau sângele în vine) = a înlemni, a încremeni. ♦ (Despre sol) A se întări, a se învârtoșa din cauza înghețului. 2. Intranz. și tranz. fact. A degera, a amorți sau a face să degere, să amorțească de frig. 3. Intranz. Fig. A încremeni, a înlemni, a înmărmuri (de frică, de emoție). – Lat. inglaciare. DOOM
înghețá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngheáță; conj. prez. 3 să înghéțe
îngheboșat
GHEBOȘÍT, -Ă adj. v. gheboșat2.
înghemui
ÎNGHEMUÍ, înghemuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ghemui. – În + ghemui. DOOM
!înghemuí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înghemuiéște, imperf. 3 sg. se înghemuiá; conj. prez. 3 să se înghemuiáscă
înghemuia
ÎNGHEMUÍ, înghemuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ghemui. – În + ghemui. DOOM
!înghemuí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înghemuiéște, imperf. 3 sg. se înghemuiá; conj. prez. 3 să se înghemuiáscă
înghemuiai
ÎNGHEMUÍ, înghemuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ghemui. – În + ghemui. DOOM
!înghemuí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înghemuiéște, imperf. 3 sg. se înghemuiá; conj. prez. 3 să se înghemuiáscă
înghemuiam
ÎNGHEMUÍ, înghemuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ghemui. – În + ghemui. DOOM
!înghemuí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înghemuiéște, imperf. 3 sg. se înghemuiá; conj. prez. 3 să se înghemuiáscă
înghemuiască
ÎNGHEMUÍ, înghemuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ghemui. – În + ghemui. DOOM
!înghemuí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înghemuiéște, imperf. 3 sg. se înghemuiá; conj. prez. 3 să se înghemuiáscă
înghemuiau
ÎNGHEMUÍ, înghemuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ghemui. – În + ghemui. DOOM
!înghemuí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înghemuiéște, imperf. 3 sg. se înghemuiá; conj. prez. 3 să se înghemuiáscă
înghemuiați
ÎNGHEMUÍ, înghemuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ghemui. – În + ghemui. DOOM
!înghemuí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înghemuiéște, imperf. 3 sg. se înghemuiá; conj. prez. 3 să se înghemuiáscă
înghemuiesc
ÎNGHEMUÍ, înghemuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ghemui. – În + ghemui. DOOM
!înghemuí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înghemuiéște, imperf. 3 sg. se înghemuiá; conj. prez. 3 să se înghemuiáscă
înghemuiește
ÎNGHEMUÍ, înghemuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ghemui. – În + ghemui. DOOM
!înghemuí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înghemuiéște, imperf. 3 sg. se înghemuiá; conj. prez. 3 să se înghemuiáscă
înghemuiești
ÎNGHEMUÍ, înghemuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ghemui. – În + ghemui. DOOM
!înghemuí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înghemuiéște, imperf. 3 sg. se înghemuiá; conj. prez. 3 să se înghemuiáscă
înghemuii
ÎNGHEMUÍ, înghemuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ghemui. – În + ghemui. DOOM
!înghemuí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înghemuiéște, imperf. 3 sg. se înghemuiá; conj. prez. 3 să se înghemuiáscă
înghemuim
ÎNGHEMUÍ, înghemuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ghemui. – În + ghemui. DOOM
!înghemuí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înghemuiéște, imperf. 3 sg. se înghemuiá; conj. prez. 3 să se înghemuiáscă
înghemuind
ÎNGHEMUÍ, înghemuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ghemui. – În + ghemui. DOOM
!înghemuí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înghemuiéște, imperf. 3 sg. se înghemuiá; conj. prez. 3 să se înghemuiáscă
înghemuire
ÎNGHEMUÍ, înghemuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ghemui. – În + ghemui. DOOM
!înghemuí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înghemuiéște, imperf. 3 sg. se înghemuiá; conj. prez. 3 să se înghemuiáscă
înghemuire
ÎNGHEMUÍ, înghemuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ghemui. – În + ghemui.
înghemuiră
ÎNGHEMUÍ, înghemuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ghemui. – În + ghemui. DOOM
!înghemuí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înghemuiéște, imperf. 3 sg. se înghemuiá; conj. prez. 3 să se înghemuiáscă
înghemuirăm
ÎNGHEMUÍ, înghemuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ghemui. – În + ghemui. DOOM
!înghemuí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înghemuiéște, imperf. 3 sg. se înghemuiá; conj. prez. 3 să se înghemuiáscă
înghemuirăți
ÎNGHEMUÍ, înghemuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ghemui. – În + ghemui. DOOM
!înghemuí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înghemuiéște, imperf. 3 sg. se înghemuiá; conj. prez. 3 să se înghemuiáscă
înghemuise
ÎNGHEMUÍ, înghemuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ghemui. – În + ghemui. DOOM
!înghemuí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înghemuiéște, imperf. 3 sg. se înghemuiá; conj. prez. 3 să se înghemuiáscă
înghemuisem
ÎNGHEMUÍ, înghemuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ghemui. – În + ghemui. DOOM
!înghemuí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înghemuiéște, imperf. 3 sg. se înghemuiá; conj. prez. 3 să se înghemuiáscă
înghemuiseră
ÎNGHEMUÍ, înghemuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ghemui. – În + ghemui. DOOM
!înghemuí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înghemuiéște, imperf. 3 sg. se înghemuiá; conj. prez. 3 să se înghemuiáscă
înghemuiserăm
ÎNGHEMUÍ, înghemuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ghemui. – În + ghemui. DOOM
!înghemuí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înghemuiéște, imperf. 3 sg. se înghemuiá; conj. prez. 3 să se înghemuiáscă
înghemuiserăți
ÎNGHEMUÍ, înghemuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ghemui. – În + ghemui. DOOM
!înghemuí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înghemuiéște, imperf. 3 sg. se înghemuiá; conj. prez. 3 să se înghemuiáscă
înghemuiseși
ÎNGHEMUÍ, înghemuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ghemui. – În + ghemui. DOOM
!înghemuí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înghemuiéște, imperf. 3 sg. se înghemuiá; conj. prez. 3 să se înghemuiáscă
înghemuiseți
ÎNGHEMUÍ, înghemuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ghemui. – În + ghemui. DOOM
!înghemuí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înghemuiéște, imperf. 3 sg. se înghemuiá; conj. prez. 3 să se înghemuiáscă
înghemuit
ÎNGHEMUÍ, înghemuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ghemui. – În + ghemui. DOOM
!înghemuí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înghemuiéște, imperf. 3 sg. se înghemuiá; conj. prez. 3 să se înghemuiáscă
înghemuiși
ÎNGHEMUÍ, înghemuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ghemui. – În + ghemui. DOOM
!înghemuí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înghemuiéște, imperf. 3 sg. se înghemuiá; conj. prez. 3 să se înghemuiáscă
înghemuiți
ÎNGHEMUÍ, înghemuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ghemui. – În + ghemui. DOOM
!înghemuí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înghemuiéște, imperf. 3 sg. se înghemuiá; conj. prez. 3 să se înghemuiáscă
înghesui
ÎNGHESUÍ, înghésui, vb. IV. 1. Refl. (Despre ființe) A se îmbulzi, a se îngrămădi (într-un spațiu restrâns); a (se) ghemui. 2. Tranz. A băga, a vârî pe cineva sau ceva într-un loc strâmt. ♦ A înconjura pe cineva din toate părțile, limitându-i spațiul de mișcare. [Prez. ind. și: înghesuiesc] – În + ghes + suf. -ui. DOOM
înghesuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înghésui, 3 înghésuie, imperf. 3 sg. înghesuiá; conj. prez. 3 să înghésuie
înghesuia
ÎNGHESUÍ, înghésui, vb. IV. 1. Refl. (Despre ființe) A se îmbulzi, a se îngrămădi (într-un spațiu restrâns); a (se) ghemui. 2. Tranz. A băga, a vârî pe cineva sau ceva într-un loc strâmt. ♦ A înconjura pe cineva din toate părțile, limitându-i spațiul de mișcare. [Prez. ind. și: înghesuiesc] – În + ghes + suf. -ui. DOOM
înghesuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înghésui, 3 înghésuie, imperf. 3 sg. înghesuiá; conj. prez. 3 să înghésuie
înghesuiai
ÎNGHESUÍ, înghésui, vb. IV. 1. Refl. (Despre ființe) A se îmbulzi, a se îngrămădi (într-un spațiu restrâns); a (se) ghemui. 2. Tranz. A băga, a vârî pe cineva sau ceva într-un loc strâmt. ♦ A înconjura pe cineva din toate părțile, limitându-i spațiul de mișcare. [Prez. ind. și: înghesuiesc] – În + ghes + suf. -ui. DOOM
înghesuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înghésui, 3 înghésuie, imperf. 3 sg. înghesuiá; conj. prez. 3 să înghésuie
înghesuiala
ÎNGHESUIÁLĂ, înghesuieli, s. f. Îngrămădire de ființe sau de lucruri într-un loc; îmbulzeală, aglomerație. [Pr.: -su-ia-] – Înghesui + suf. -eală. DOOM
înghesuiálă s. f., g.-d. art. înghesuiélii; pl. înghesuiéli
înghesuiam
ÎNGHESUÍ, înghésui, vb. IV. 1. Refl. (Despre ființe) A se îmbulzi, a se îngrămădi (într-un spațiu restrâns); a (se) ghemui. 2. Tranz. A băga, a vârî pe cineva sau ceva într-un loc strâmt. ♦ A înconjura pe cineva din toate părțile, limitându-i spațiul de mișcare. [Prez. ind. și: înghesuiesc] – În + ghes + suf. -ui. DOOM
înghesuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înghésui, 3 înghésuie, imperf. 3 sg. înghesuiá; conj. prez. 3 să înghésuie
înghesuiau
ÎNGHESUÍ, înghésui, vb. IV. 1. Refl. (Despre ființe) A se îmbulzi, a se îngrămădi (într-un spațiu restrâns); a (se) ghemui. 2. Tranz. A băga, a vârî pe cineva sau ceva într-un loc strâmt. ♦ A înconjura pe cineva din toate părțile, limitându-i spațiul de mișcare. [Prez. ind. și: înghesuiesc] – În + ghes + suf. -ui. DOOM
înghesuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înghésui, 3 înghésuie, imperf. 3 sg. înghesuiá; conj. prez. 3 să înghésuie
înghesuiați
ÎNGHESUÍ, înghésui, vb. IV. 1. Refl. (Despre ființe) A se îmbulzi, a se îngrămădi (într-un spațiu restrâns); a (se) ghemui. 2. Tranz. A băga, a vârî pe cineva sau ceva într-un loc strâmt. ♦ A înconjura pe cineva din toate părțile, limitându-i spațiul de mișcare. [Prez. ind. și: înghesuiesc] – În + ghes + suf. -ui. DOOM
înghesuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înghésui, 3 înghésuie, imperf. 3 sg. înghesuiá; conj. prez. 3 să înghésuie
înghesuie
ÎNGHESUÍ, înghésui, vb. IV. 1. Refl. (Despre ființe) A se îmbulzi, a se îngrămădi (într-un spațiu restrâns); a (se) ghemui. 2. Tranz. A băga, a vârî pe cineva sau ceva într-un loc strâmt. ♦ A înconjura pe cineva din toate părțile, limitându-i spațiul de mișcare. [Prez. ind. și: înghesuiesc] – În + ghes + suf. -ui. DOOM
înghesuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înghésui, 3 înghésuie, imperf. 3 sg. înghesuiá; conj. prez. 3 să înghésuie
înghesuieli
ÎNGHESUIÁLĂ, înghesuieli, s. f. Îngrămădire de ființe sau de lucruri într-un loc; îmbulzeală, aglomerație. [Pr.: -su-ia-] – Înghesui + suf. -eală. DOOM
înghesuiálă s. f., g.-d. art. înghesuiélii; pl. înghesuiéli
înghesuielii
ÎNGHESUIÁLĂ, înghesuieli, s. f. Îngrămădire de ființe sau de lucruri într-un loc; îmbulzeală, aglomerație. [Pr.: -su-ia-] – Înghesui + suf. -eală. DOOM
înghesuiálă s. f., g.-d. art. înghesuiélii; pl. înghesuiéli
înghesuielile
ÎNGHESUIÁLĂ, înghesuieli, s. f. Îngrămădire de ființe sau de lucruri într-un loc; îmbulzeală, aglomerație. [Pr.: -su-ia-] – Înghesui + suf. -eală. DOOM
înghesuiálă s. f., g.-d. art. înghesuiélii; pl. înghesuiéli
înghesuielilor
ÎNGHESUIÁLĂ, înghesuieli, s. f. Îngrămădire de ființe sau de lucruri într-un loc; îmbulzeală, aglomerație. [Pr.: -su-ia-] – Înghesui + suf. -eală. DOOM
înghesuiálă s. f., g.-d. art. înghesuiélii; pl. înghesuiéli
înghesuii
ÎNGHESUÍ, înghésui, vb. IV. 1. Refl. (Despre ființe) A se îmbulzi, a se îngrămădi (într-un spațiu restrâns); a (se) ghemui. 2. Tranz. A băga, a vârî pe cineva sau ceva într-un loc strâmt. ♦ A înconjura pe cineva din toate părțile, limitându-i spațiul de mișcare. [Prez. ind. și: înghesuiesc] – În + ghes + suf. -ui. DOOM
înghesuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înghésui, 3 înghésuie, imperf. 3 sg. înghesuiá; conj. prez. 3 să înghésuie
înghesuim
ÎNGHESUÍ, înghésui, vb. IV. 1. Refl. (Despre ființe) A se îmbulzi, a se îngrămădi (într-un spațiu restrâns); a (se) ghemui. 2. Tranz. A băga, a vârî pe cineva sau ceva într-un loc strâmt. ♦ A înconjura pe cineva din toate părțile, limitându-i spațiul de mișcare. [Prez. ind. și: înghesuiesc] – În + ghes + suf. -ui. DOOM
înghesuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înghésui, 3 înghésuie, imperf. 3 sg. înghesuiá; conj. prez. 3 să înghésuie
înghesuind
ÎNGHESUÍ, înghésui, vb. IV. 1. Refl. (Despre ființe) A se îmbulzi, a se îngrămădi (într-un spațiu restrâns); a (se) ghemui. 2. Tranz. A băga, a vârî pe cineva sau ceva într-un loc strâmt. ♦ A înconjura pe cineva din toate părțile, limitându-i spațiul de mișcare. [Prez. ind. și: înghesuiesc] – În + ghes + suf. -ui. DOOM
înghesuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înghésui, 3 înghésuie, imperf. 3 sg. înghesuiá; conj. prez. 3 să înghésuie
înghesuire
ÎNGHESUÍ, înghésui, vb. IV. 1. Refl. (Despre ființe) A se îmbulzi, a se îngrămădi (într-un spațiu restrâns); a (se) ghemui. 2. Tranz. A băga, a vârî pe cineva sau ceva într-un loc strâmt. ♦ A înconjura pe cineva din toate părțile, limitându-i spațiul de mișcare. [Prez. ind. și: înghesuiesc] – În + ghes + suf. -ui. DOOM
înghesuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înghésui, 3 înghésuie, imperf. 3 sg. înghesuiá; conj. prez. 3 să înghésuie
înghesuire
ÎNGHESUÍRE s. f. Acțiunea de a (se) înghesui; înghesuit1. – V. înghesui. DOOM
înghesuíre s. f., g.-d. art. înghesuírii
înghesuirea
ÎNGHESUÍRE s. f. Acțiunea de a (se) înghesui; înghesuit1. – V. înghesui. DOOM
înghesuíre s. f., g.-d. art. înghesuírii
înghesuiri
ÎNGHESUÍRE s. f. Acțiunea de a (se) înghesui; înghesuit1. – V. înghesui. DOOM
înghesuíre s. f., g.-d. art. înghesuírii
înghesuirii
ÎNGHESUÍRE s. f. Acțiunea de a (se) înghesui; înghesuit1. – V. înghesui. DOOM
înghesuíre s. f., g.-d. art. înghesuírii
înghesuirile
ÎNGHESUÍRE s. f. Acțiunea de a (se) înghesui; înghesuit1. – V. înghesui. DOOM
înghesuíre s. f., g.-d. art. înghesuírii
înghesuirilor
ÎNGHESUÍRE s. f. Acțiunea de a (se) înghesui; înghesuit1. – V. înghesui. DOOM
înghesuíre s. f., g.-d. art. înghesuírii
înghesuiră
ÎNGHESUÍ, înghésui, vb. IV. 1. Refl. (Despre ființe) A se îmbulzi, a se îngrămădi (într-un spațiu restrâns); a (se) ghemui. 2. Tranz. A băga, a vârî pe cineva sau ceva într-un loc strâmt. ♦ A înconjura pe cineva din toate părțile, limitându-i spațiul de mișcare. [Prez. ind. și: înghesuiesc] – În + ghes + suf. -ui. DOOM
înghesuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înghésui, 3 înghésuie, imperf. 3 sg. înghesuiá; conj. prez. 3 să înghésuie
înghesuirăm
ÎNGHESUÍ, înghésui, vb. IV. 1. Refl. (Despre ființe) A se îmbulzi, a se îngrămădi (într-un spațiu restrâns); a (se) ghemui. 2. Tranz. A băga, a vârî pe cineva sau ceva într-un loc strâmt. ♦ A înconjura pe cineva din toate părțile, limitându-i spațiul de mișcare. [Prez. ind. și: înghesuiesc] – În + ghes + suf. -ui. DOOM
înghesuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înghésui, 3 înghésuie, imperf. 3 sg. înghesuiá; conj. prez. 3 să înghésuie
înghesuirăți
ÎNGHESUÍ, înghésui, vb. IV. 1. Refl. (Despre ființe) A se îmbulzi, a se îngrămădi (într-un spațiu restrâns); a (se) ghemui. 2. Tranz. A băga, a vârî pe cineva sau ceva într-un loc strâmt. ♦ A înconjura pe cineva din toate părțile, limitându-i spațiul de mișcare. [Prez. ind. și: înghesuiesc] – În + ghes + suf. -ui. DOOM
înghesuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înghésui, 3 înghésuie, imperf. 3 sg. înghesuiá; conj. prez. 3 să înghésuie
înghesuise
ÎNGHESUÍ, înghésui, vb. IV. 1. Refl. (Despre ființe) A se îmbulzi, a se îngrămădi (într-un spațiu restrâns); a (se) ghemui. 2. Tranz. A băga, a vârî pe cineva sau ceva într-un loc strâmt. ♦ A înconjura pe cineva din toate părțile, limitându-i spațiul de mișcare. [Prez. ind. și: înghesuiesc] – În + ghes + suf. -ui. DOOM
înghesuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înghésui, 3 înghésuie, imperf. 3 sg. înghesuiá; conj. prez. 3 să înghésuie
înghesuisem
ÎNGHESUÍ, înghésui, vb. IV. 1. Refl. (Despre ființe) A se îmbulzi, a se îngrămădi (într-un spațiu restrâns); a (se) ghemui. 2. Tranz. A băga, a vârî pe cineva sau ceva într-un loc strâmt. ♦ A înconjura pe cineva din toate părțile, limitându-i spațiul de mișcare. [Prez. ind. și: înghesuiesc] – În + ghes + suf. -ui. DOOM
înghesuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înghésui, 3 înghésuie, imperf. 3 sg. înghesuiá; conj. prez. 3 să înghésuie
înghesuiseră
ÎNGHESUÍ, înghésui, vb. IV. 1. Refl. (Despre ființe) A se îmbulzi, a se îngrămădi (într-un spațiu restrâns); a (se) ghemui. 2. Tranz. A băga, a vârî pe cineva sau ceva într-un loc strâmt. ♦ A înconjura pe cineva din toate părțile, limitându-i spațiul de mișcare. [Prez. ind. și: înghesuiesc] – În + ghes + suf. -ui. DOOM
înghesuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înghésui, 3 înghésuie, imperf. 3 sg. înghesuiá; conj. prez. 3 să înghésuie
înghesuiserăm
ÎNGHESUÍ, înghésui, vb. IV. 1. Refl. (Despre ființe) A se îmbulzi, a se îngrămădi (într-un spațiu restrâns); a (se) ghemui. 2. Tranz. A băga, a vârî pe cineva sau ceva într-un loc strâmt. ♦ A înconjura pe cineva din toate părțile, limitându-i spațiul de mișcare. [Prez. ind. și: înghesuiesc] – În + ghes + suf. -ui. DOOM
înghesuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înghésui, 3 înghésuie, imperf. 3 sg. înghesuiá; conj. prez. 3 să înghésuie
înghesuiserăți
ÎNGHESUÍ, înghésui, vb. IV. 1. Refl. (Despre ființe) A se îmbulzi, a se îngrămădi (într-un spațiu restrâns); a (se) ghemui. 2. Tranz. A băga, a vârî pe cineva sau ceva într-un loc strâmt. ♦ A înconjura pe cineva din toate părțile, limitându-i spațiul de mișcare. [Prez. ind. și: înghesuiesc] – În + ghes + suf. -ui. DOOM
înghesuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înghésui, 3 înghésuie, imperf. 3 sg. înghesuiá; conj. prez. 3 să înghésuie
înghesuiseși
ÎNGHESUÍ, înghésui, vb. IV. 1. Refl. (Despre ființe) A se îmbulzi, a se îngrămădi (într-un spațiu restrâns); a (se) ghemui. 2. Tranz. A băga, a vârî pe cineva sau ceva într-un loc strâmt. ♦ A înconjura pe cineva din toate părțile, limitându-i spațiul de mișcare. [Prez. ind. și: înghesuiesc] – În + ghes + suf. -ui. DOOM
înghesuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înghésui, 3 înghésuie, imperf. 3 sg. înghesuiá; conj. prez. 3 să înghésuie
înghesuiseți
ÎNGHESUÍ, înghésui, vb. IV. 1. Refl. (Despre ființe) A se îmbulzi, a se îngrămădi (într-un spațiu restrâns); a (se) ghemui. 2. Tranz. A băga, a vârî pe cineva sau ceva într-un loc strâmt. ♦ A înconjura pe cineva din toate părțile, limitându-i spațiul de mișcare. [Prez. ind. și: înghesuiesc] – În + ghes + suf. -ui. DOOM
înghesuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înghésui, 3 înghésuie, imperf. 3 sg. înghesuiá; conj. prez. 3 să înghésuie
înghesuit
ÎNGHESUÍ, înghésui, vb. IV. 1. Refl. (Despre ființe) A se îmbulzi, a se îngrămădi (într-un spațiu restrâns); a (se) ghemui. 2. Tranz. A băga, a vârî pe cineva sau ceva într-un loc strâmt. ♦ A înconjura pe cineva din toate părțile, limitându-i spațiul de mișcare. [Prez. ind. și: înghesuiesc] – În + ghes + suf. -ui. DOOM
înghesuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înghésui, 3 înghésuie, imperf. 3 sg. înghesuiá; conj. prez. 3 să înghésuie
înghesuit
ÎNGHESUÍT2, -Ă, înghesuiți, -te, adj. 1. Strâns, îngrămădit (în număr mare într-un spațiu restrâns); ghemuit2. ◊ Expr. (Adverbial, rar) A râde înghesuit = a râde înfundat. 2. În care este mare înghesuială; aglomerat. – V. înghesui.
înghesuit
ÎNGHESUÍT1 s. n. Înghesuire. – V. înghesui. DOOM
înghesuíte (pe ~) loc. adv.
înghesuita
ÎNGHESUÍT2, -Ă, înghesuiți, -te, adj. 1. Strâns, îngrămădit (în număr mare într-un spațiu restrâns); ghemuit2. ◊ Expr. (Adverbial, rar) A râde înghesuit = a râde înfundat. 2. În care este mare înghesuială; aglomerat. – V. înghesui.
înghesuite
ÎNGHESUÍT2, -Ă, înghesuiți, -te, adj. 1. Strâns, îngrămădit (în număr mare într-un spațiu restrâns); ghemuit2. ◊ Expr. (Adverbial, rar) A râde înghesuit = a râde înfundat. 2. În care este mare înghesuială; aglomerat. – V. înghesui.
înghesuitei
ÎNGHESUÍT2, -Ă, înghesuiți, -te, adj. 1. Strâns, îngrămădit (în număr mare într-un spațiu restrâns); ghemuit2. ◊ Expr. (Adverbial, rar) A râde înghesuit = a râde înfundat. 2. În care este mare înghesuială; aglomerat. – V. înghesui.
înghesuitele
ÎNGHESUÍT2, -Ă, înghesuiți, -te, adj. 1. Strâns, îngrămădit (în număr mare într-un spațiu restrâns); ghemuit2. ◊ Expr. (Adverbial, rar) A râde înghesuit = a râde înfundat. 2. În care este mare înghesuială; aglomerat. – V. înghesui.
înghesuitelor
ÎNGHESUÍT2, -Ă, înghesuiți, -te, adj. 1. Strâns, îngrămădit (în număr mare într-un spațiu restrâns); ghemuit2. ◊ Expr. (Adverbial, rar) A râde înghesuit = a râde înfundat. 2. În care este mare înghesuială; aglomerat. – V. înghesui.
înghesuitul
ÎNGHESUÍT2, -Ă, înghesuiți, -te, adj. 1. Strâns, îngrămădit (în număr mare într-un spațiu restrâns); ghemuit2. ◊ Expr. (Adverbial, rar) A râde înghesuit = a râde înfundat. 2. În care este mare înghesuială; aglomerat. – V. înghesui.
înghesuitului
ÎNGHESUÍT2, -Ă, înghesuiți, -te, adj. 1. Strâns, îngrămădit (în număr mare într-un spațiu restrâns); ghemuit2. ◊ Expr. (Adverbial, rar) A râde înghesuit = a râde înfundat. 2. În care este mare înghesuială; aglomerat. – V. înghesui.
înghesuiși
ÎNGHESUÍ, înghésui, vb. IV. 1. Refl. (Despre ființe) A se îmbulzi, a se îngrămădi (într-un spațiu restrâns); a (se) ghemui. 2. Tranz. A băga, a vârî pe cineva sau ceva într-un loc strâmt. ♦ A înconjura pe cineva din toate părțile, limitându-i spațiul de mișcare. [Prez. ind. și: înghesuiesc] – În + ghes + suf. -ui. DOOM
înghesuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înghésui, 3 înghésuie, imperf. 3 sg. înghesuiá; conj. prez. 3 să înghésuie
înghesuiți
ÎNGHESUÍ, înghésui, vb. IV. 1. Refl. (Despre ființe) A se îmbulzi, a se îngrămădi (într-un spațiu restrâns); a (se) ghemui. 2. Tranz. A băga, a vârî pe cineva sau ceva într-un loc strâmt. ♦ A înconjura pe cineva din toate părțile, limitându-i spațiul de mișcare. [Prez. ind. și: înghesuiesc] – În + ghes + suf. -ui. DOOM
înghesuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înghésui, 3 înghésuie, imperf. 3 sg. înghesuiá; conj. prez. 3 să înghésuie
înghesuiți
ÎNGHESUÍT2, -Ă, înghesuiți, -te, adj. 1. Strâns, îngrămădit (în număr mare într-un spațiu restrâns); ghemuit2. ◊ Expr. (Adverbial, rar) A râde înghesuit = a râde înfundat. 2. În care este mare înghesuială; aglomerat. – V. înghesui.
înghesuiții
ÎNGHESUÍT2, -Ă, înghesuiți, -te, adj. 1. Strâns, îngrămădit (în număr mare într-un spațiu restrâns); ghemuit2. ◊ Expr. (Adverbial, rar) A râde înghesuit = a râde înfundat. 2. În care este mare înghesuială; aglomerat. – V. înghesui.
înghesuiților
ÎNGHESUÍT2, -Ă, înghesuiți, -te, adj. 1. Strâns, îngrămădit (în număr mare într-un spațiu restrâns); ghemuit2. ◊ Expr. (Adverbial, rar) A râde înghesuit = a râde înfundat. 2. În care este mare înghesuială; aglomerat. – V. înghesui.
îngheț
ÎNGHÉȚ, înghețuri, s. n. Trecere a apei în stare de gheață; înghețare; p. ext. ger mare. ♦ Fig. Fior de frig, răceală. – Din îngheța (derivat regresiv). DOOM
înghéț s. n., pl. înghéțuri
îngheț
ÎNGHEȚÁ, înghéț, vb. I. 1. Intranz. (La pers. 3) A se preface în gheață. ◊ Expr. A-i îngheța cuiva inima (sau sângele în vine) = a înlemni, a încremeni. ♦ (Despre sol) A se întări, a se învârtoșa din cauza înghețului. 2. Intranz. și tranz. fact. A degera, a amorți sau a face să degere, să amorțească de frig. 3. Intranz. Fig. A încremeni, a înlemni, a înmărmuri (de frică, de emoție). – Lat. inglaciare. DOOM
înghețá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngheáță; conj. prez. 3 să înghéțe
îngheța
ÎNGHEȚÁ, înghéț, vb. I. 1. Intranz. (La pers. 3) A se preface în gheață. ◊ Expr. A-i îngheța cuiva inima (sau sângele în vine) = a înlemni, a încremeni. ♦ (Despre sol) A se întări, a se învârtoșa din cauza înghețului. 2. Intranz. și tranz. fact. A degera, a amorți sau a face să degere, să amorțească de frig. 3. Intranz. Fig. A încremeni, a înlemni, a înmărmuri (de frică, de emoție). – Lat. inglaciare. DOOM
înghețá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngheáță; conj. prez. 3 să înghéțe
înghețai
ÎNGHEȚÁ, înghéț, vb. I. 1. Intranz. (La pers. 3) A se preface în gheață. ◊ Expr. A-i îngheța cuiva inima (sau sângele în vine) = a înlemni, a încremeni. ♦ (Despre sol) A se întări, a se învârtoșa din cauza înghețului. 2. Intranz. și tranz. fact. A degera, a amorți sau a face să degere, să amorțească de frig. 3. Intranz. Fig. A încremeni, a înlemni, a înmărmuri (de frică, de emoție). – Lat. inglaciare. DOOM
înghețá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngheáță; conj. prez. 3 să înghéțe
înghețam
ÎNGHEȚÁ, înghéț, vb. I. 1. Intranz. (La pers. 3) A se preface în gheață. ◊ Expr. A-i îngheța cuiva inima (sau sângele în vine) = a înlemni, a încremeni. ♦ (Despre sol) A se întări, a se învârtoșa din cauza înghețului. 2. Intranz. și tranz. fact. A degera, a amorți sau a face să degere, să amorțească de frig. 3. Intranz. Fig. A încremeni, a înlemni, a înmărmuri (de frică, de emoție). – Lat. inglaciare. DOOM
înghețá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngheáță; conj. prez. 3 să înghéțe
înghețare
ÎNGHEȚÁ, înghéț, vb. I. 1. Intranz. (La pers. 3) A se preface în gheață. ◊ Expr. A-i îngheța cuiva inima (sau sângele în vine) = a înlemni, a încremeni. ♦ (Despre sol) A se întări, a se învârtoșa din cauza înghețului. 2. Intranz. și tranz. fact. A degera, a amorți sau a face să degere, să amorțească de frig. 3. Intranz. Fig. A încremeni, a înlemni, a înmărmuri (de frică, de emoție). – Lat. inglaciare. DOOM
înghețá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngheáță; conj. prez. 3 să înghéțe
înghețare
ÎNGHEȚÁRE s. f. 1. Acțiunea de a îngheța și rezultatul ei; îngheț. 2. (În sintagma) Înghețarea salariilor = măsură economică de menținere neschimbată a salariilor într-o perioadă de urcare a costului vieții. – V. îngheța. DOOM
înghețáre s. f., g.-d. art. înghețắrii
înghețarea
ÎNGHEȚÁRE s. f. 1. Acțiunea de a îngheța și rezultatul ei; îngheț. 2. (În sintagma) Înghețarea salariilor = măsură economică de menținere neschimbată a salariilor într-o perioadă de urcare a costului vieții. – V. îngheța. DOOM
înghețáre s. f., g.-d. art. înghețắrii
înghețară
ÎNGHEȚÁ, înghéț, vb. I. 1. Intranz. (La pers. 3) A se preface în gheață. ◊ Expr. A-i îngheța cuiva inima (sau sângele în vine) = a înlemni, a încremeni. ♦ (Despre sol) A se întări, a se învârtoșa din cauza înghețului. 2. Intranz. și tranz. fact. A degera, a amorți sau a face să degere, să amorțească de frig. 3. Intranz. Fig. A încremeni, a înlemni, a înmărmuri (de frică, de emoție). – Lat. inglaciare. DOOM
înghețá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngheáță; conj. prez. 3 să înghéțe
înghețarăm
ÎNGHEȚÁ, înghéț, vb. I. 1. Intranz. (La pers. 3) A se preface în gheață. ◊ Expr. A-i îngheța cuiva inima (sau sângele în vine) = a înlemni, a încremeni. ♦ (Despre sol) A se întări, a se învârtoșa din cauza înghețului. 2. Intranz. și tranz. fact. A degera, a amorți sau a face să degere, să amorțească de frig. 3. Intranz. Fig. A încremeni, a înlemni, a înmărmuri (de frică, de emoție). – Lat. inglaciare. DOOM
înghețá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngheáță; conj. prez. 3 să înghéțe
înghețarăți
ÎNGHEȚÁ, înghéț, vb. I. 1. Intranz. (La pers. 3) A se preface în gheață. ◊ Expr. A-i îngheța cuiva inima (sau sângele în vine) = a înlemni, a încremeni. ♦ (Despre sol) A se întări, a se învârtoșa din cauza înghețului. 2. Intranz. și tranz. fact. A degera, a amorți sau a face să degere, să amorțească de frig. 3. Intranz. Fig. A încremeni, a înlemni, a înmărmuri (de frică, de emoție). – Lat. inglaciare. DOOM
înghețá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngheáță; conj. prez. 3 să înghéțe
înghețase
ÎNGHEȚÁ, înghéț, vb. I. 1. Intranz. (La pers. 3) A se preface în gheață. ◊ Expr. A-i îngheța cuiva inima (sau sângele în vine) = a înlemni, a încremeni. ♦ (Despre sol) A se întări, a se învârtoșa din cauza înghețului. 2. Intranz. și tranz. fact. A degera, a amorți sau a face să degere, să amorțească de frig. 3. Intranz. Fig. A încremeni, a înlemni, a înmărmuri (de frică, de emoție). – Lat. inglaciare. DOOM
înghețá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngheáță; conj. prez. 3 să înghéțe
înghețasem
ÎNGHEȚÁ, înghéț, vb. I. 1. Intranz. (La pers. 3) A se preface în gheață. ◊ Expr. A-i îngheța cuiva inima (sau sângele în vine) = a înlemni, a încremeni. ♦ (Despre sol) A se întări, a se învârtoșa din cauza înghețului. 2. Intranz. și tranz. fact. A degera, a amorți sau a face să degere, să amorțească de frig. 3. Intranz. Fig. A încremeni, a înlemni, a înmărmuri (de frică, de emoție). – Lat. inglaciare. DOOM
înghețá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngheáță; conj. prez. 3 să înghéțe
înghețaseră
ÎNGHEȚÁ, înghéț, vb. I. 1. Intranz. (La pers. 3) A se preface în gheață. ◊ Expr. A-i îngheța cuiva inima (sau sângele în vine) = a înlemni, a încremeni. ♦ (Despre sol) A se întări, a se învârtoșa din cauza înghețului. 2. Intranz. și tranz. fact. A degera, a amorți sau a face să degere, să amorțească de frig. 3. Intranz. Fig. A încremeni, a înlemni, a înmărmuri (de frică, de emoție). – Lat. inglaciare. DOOM
înghețá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngheáță; conj. prez. 3 să înghéțe
înghețaserăm
ÎNGHEȚÁ, înghéț, vb. I. 1. Intranz. (La pers. 3) A se preface în gheață. ◊ Expr. A-i îngheța cuiva inima (sau sângele în vine) = a înlemni, a încremeni. ♦ (Despre sol) A se întări, a se învârtoșa din cauza înghețului. 2. Intranz. și tranz. fact. A degera, a amorți sau a face să degere, să amorțească de frig. 3. Intranz. Fig. A încremeni, a înlemni, a înmărmuri (de frică, de emoție). – Lat. inglaciare. DOOM
înghețá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngheáță; conj. prez. 3 să înghéțe
înghețaserăți
ÎNGHEȚÁ, înghéț, vb. I. 1. Intranz. (La pers. 3) A se preface în gheață. ◊ Expr. A-i îngheța cuiva inima (sau sângele în vine) = a înlemni, a încremeni. ♦ (Despre sol) A se întări, a se învârtoșa din cauza înghețului. 2. Intranz. și tranz. fact. A degera, a amorți sau a face să degere, să amorțească de frig. 3. Intranz. Fig. A încremeni, a înlemni, a înmărmuri (de frică, de emoție). – Lat. inglaciare. DOOM
înghețá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngheáță; conj. prez. 3 să înghéțe
înghețaseși
ÎNGHEȚÁ, înghéț, vb. I. 1. Intranz. (La pers. 3) A se preface în gheață. ◊ Expr. A-i îngheța cuiva inima (sau sângele în vine) = a înlemni, a încremeni. ♦ (Despre sol) A se întări, a se învârtoșa din cauza înghețului. 2. Intranz. și tranz. fact. A degera, a amorți sau a face să degere, să amorțească de frig. 3. Intranz. Fig. A încremeni, a înlemni, a înmărmuri (de frică, de emoție). – Lat. inglaciare. DOOM
înghețá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngheáță; conj. prez. 3 să înghéțe
înghețaseți
ÎNGHEȚÁ, înghéț, vb. I. 1. Intranz. (La pers. 3) A se preface în gheață. ◊ Expr. A-i îngheța cuiva inima (sau sângele în vine) = a înlemni, a încremeni. ♦ (Despre sol) A se întări, a se învârtoșa din cauza înghețului. 2. Intranz. și tranz. fact. A degera, a amorți sau a face să degere, să amorțească de frig. 3. Intranz. Fig. A încremeni, a înlemni, a înmărmuri (de frică, de emoție). – Lat. inglaciare. DOOM
înghețá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngheáță; conj. prez. 3 să înghéțe
înghețat
ÎNGHEȚÁ, înghéț, vb. I. 1. Intranz. (La pers. 3) A se preface în gheață. ◊ Expr. A-i îngheța cuiva inima (sau sângele în vine) = a înlemni, a încremeni. ♦ (Despre sol) A se întări, a se învârtoșa din cauza înghețului. 2. Intranz. și tranz. fact. A degera, a amorți sau a face să degere, să amorțească de frig. 3. Intranz. Fig. A încremeni, a înlemni, a înmărmuri (de frică, de emoție). – Lat. inglaciare. DOOM
înghețá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngheáță; conj. prez. 3 să înghéțe
înghețat
ÎNGHEȚÁT, -Ă, înghețați, -te, adj., s. f. 1. Adj. (Despre lichide) Transformat în gheață; acoperit cu o pojghiță de gheață; (despre sol) întărit, învârtoșat din cauza înghețării. ♦ (Despre legume, fructe, carne etc.) Congelat. ♦ Înțepenit, amorțit de ger; degerat. 2. S. f. Cremă de fructe, de ouă, de cacao etc., răcită până la solidificare. 3. Adj. Fig. Înmărmurit, împietrit (de emoție). ♦ (Despre ochi) Cu privirea fixă, lipsită de expresie. – V. îngheța. DOOM
înghețátă s. f., g.-d. art. înghețátei; pl. înghețáte
înghețata
ÎNGHEȚÁT, -Ă, înghețați, -te, adj., s. f. 1. Adj. (Despre lichide) Transformat în gheață; acoperit cu o pojghiță de gheață; (despre sol) întărit, învârtoșat din cauza înghețării. ♦ (Despre legume, fructe, carne etc.) Congelat. ♦ Înțepenit, amorțit de ger; degerat. 2. S. f. Cremă de fructe, de ouă, de cacao etc., răcită până la solidificare. 3. Adj. Fig. Înmărmurit, împietrit (de emoție). ♦ (Despre ochi) Cu privirea fixă, lipsită de expresie. – V. îngheța. DOOM
înghețátă s. f., g.-d. art. înghețátei; pl. înghețáte
înghețata
ÎNGHEȚÁT, -Ă, înghețați, -te, adj., s. f. 1. Adj. (Despre lichide) Transformat în gheață; acoperit cu o pojghiță de gheață; (despre sol) întărit, învârtoșat din cauza înghețării. ♦ (Despre legume, fructe, carne etc.) Congelat. ♦ Înțepenit, amorțit de ger; degerat. 2. S. f. Cremă de fructe, de ouă, de cacao etc., răcită până la solidificare. 3. Adj. Fig. Înmărmurit, împietrit (de emoție). ♦ (Despre ochi) Cu privirea fixă, lipsită de expresie. – V. îngheța. DOOM
înghețátă s. f., g.-d. art. înghețátei; pl. înghețáte
înghețate
ÎNGHEȚÁT, -Ă, înghețați, -te, adj., s. f. 1. Adj. (Despre lichide) Transformat în gheață; acoperit cu o pojghiță de gheață; (despre sol) întărit, învârtoșat din cauza înghețării. ♦ (Despre legume, fructe, carne etc.) Congelat. ♦ Înțepenit, amorțit de ger; degerat. 2. S. f. Cremă de fructe, de ouă, de cacao etc., răcită până la solidificare. 3. Adj. Fig. Înmărmurit, împietrit (de emoție). ♦ (Despre ochi) Cu privirea fixă, lipsită de expresie. – V. îngheța. DOOM
înghețátă s. f., g.-d. art. înghețátei; pl. înghețáte
înghețate
ÎNGHEȚÁT, -Ă, înghețați, -te, adj., s. f. 1. Adj. (Despre lichide) Transformat în gheață; acoperit cu o pojghiță de gheață; (despre sol) întărit, învârtoșat din cauza înghețării. ♦ (Despre legume, fructe, carne etc.) Congelat. ♦ Înțepenit, amorțit de ger; degerat. 2. S. f. Cremă de fructe, de ouă, de cacao etc., răcită până la solidificare. 3. Adj. Fig. Înmărmurit, împietrit (de emoție). ♦ (Despre ochi) Cu privirea fixă, lipsită de expresie. – V. îngheța. DOOM
înghețátă s. f., g.-d. art. înghețátei; pl. înghețáte
înghețatei
ÎNGHEȚÁT, -Ă, înghețați, -te, adj., s. f. 1. Adj. (Despre lichide) Transformat în gheață; acoperit cu o pojghiță de gheață; (despre sol) întărit, învârtoșat din cauza înghețării. ♦ (Despre legume, fructe, carne etc.) Congelat. ♦ Înțepenit, amorțit de ger; degerat. 2. S. f. Cremă de fructe, de ouă, de cacao etc., răcită până la solidificare. 3. Adj. Fig. Înmărmurit, împietrit (de emoție). ♦ (Despre ochi) Cu privirea fixă, lipsită de expresie. – V. îngheța. DOOM
înghețátă s. f., g.-d. art. înghețátei; pl. înghețáte
înghețatei
ÎNGHEȚÁT, -Ă, înghețați, -te, adj., s. f. 1. Adj. (Despre lichide) Transformat în gheață; acoperit cu o pojghiță de gheață; (despre sol) întărit, învârtoșat din cauza înghețării. ♦ (Despre legume, fructe, carne etc.) Congelat. ♦ Înțepenit, amorțit de ger; degerat. 2. S. f. Cremă de fructe, de ouă, de cacao etc., răcită până la solidificare. 3. Adj. Fig. Înmărmurit, împietrit (de emoție). ♦ (Despre ochi) Cu privirea fixă, lipsită de expresie. – V. îngheța. DOOM
înghețátă s. f., g.-d. art. înghețátei; pl. înghețáte
înghețatele
ÎNGHEȚÁT, -Ă, înghețați, -te, adj., s. f. 1. Adj. (Despre lichide) Transformat în gheață; acoperit cu o pojghiță de gheață; (despre sol) întărit, învârtoșat din cauza înghețării. ♦ (Despre legume, fructe, carne etc.) Congelat. ♦ Înțepenit, amorțit de ger; degerat. 2. S. f. Cremă de fructe, de ouă, de cacao etc., răcită până la solidificare. 3. Adj. Fig. Înmărmurit, împietrit (de emoție). ♦ (Despre ochi) Cu privirea fixă, lipsită de expresie. – V. îngheța. DOOM
înghețátă s. f., g.-d. art. înghețátei; pl. înghețáte
înghețatele
ÎNGHEȚÁT, -Ă, înghețați, -te, adj., s. f. 1. Adj. (Despre lichide) Transformat în gheață; acoperit cu o pojghiță de gheață; (despre sol) întărit, învârtoșat din cauza înghețării. ♦ (Despre legume, fructe, carne etc.) Congelat. ♦ Înțepenit, amorțit de ger; degerat. 2. S. f. Cremă de fructe, de ouă, de cacao etc., răcită până la solidificare. 3. Adj. Fig. Înmărmurit, împietrit (de emoție). ♦ (Despre ochi) Cu privirea fixă, lipsită de expresie. – V. îngheța. DOOM
înghețátă s. f., g.-d. art. înghețátei; pl. înghețáte
înghețatelor
ÎNGHEȚÁT, -Ă, înghețați, -te, adj., s. f. 1. Adj. (Despre lichide) Transformat în gheață; acoperit cu o pojghiță de gheață; (despre sol) întărit, învârtoșat din cauza înghețării. ♦ (Despre legume, fructe, carne etc.) Congelat. ♦ Înțepenit, amorțit de ger; degerat. 2. S. f. Cremă de fructe, de ouă, de cacao etc., răcită până la solidificare. 3. Adj. Fig. Înmărmurit, împietrit (de emoție). ♦ (Despre ochi) Cu privirea fixă, lipsită de expresie. – V. îngheța. DOOM
înghețátă s. f., g.-d. art. înghețátei; pl. înghețáte
înghețatelor
ÎNGHEȚÁT, -Ă, înghețați, -te, adj., s. f. 1. Adj. (Despre lichide) Transformat în gheață; acoperit cu o pojghiță de gheață; (despre sol) întărit, învârtoșat din cauza înghețării. ♦ (Despre legume, fructe, carne etc.) Congelat. ♦ Înțepenit, amorțit de ger; degerat. 2. S. f. Cremă de fructe, de ouă, de cacao etc., răcită până la solidificare. 3. Adj. Fig. Înmărmurit, împietrit (de emoție). ♦ (Despre ochi) Cu privirea fixă, lipsită de expresie. – V. îngheța. DOOM
înghețátă s. f., g.-d. art. înghețátei; pl. înghețáte
înghețatul
ÎNGHEȚÁT, -Ă, înghețați, -te, adj., s. f. 1. Adj. (Despre lichide) Transformat în gheață; acoperit cu o pojghiță de gheață; (despre sol) întărit, învârtoșat din cauza înghețării. ♦ (Despre legume, fructe, carne etc.) Congelat. ♦ Înțepenit, amorțit de ger; degerat. 2. S. f. Cremă de fructe, de ouă, de cacao etc., răcită până la solidificare. 3. Adj. Fig. Înmărmurit, împietrit (de emoție). ♦ (Despre ochi) Cu privirea fixă, lipsită de expresie. – V. îngheța. DOOM
înghețátă s. f., g.-d. art. înghețátei; pl. înghețáte
înghețatului
ÎNGHEȚÁT, -Ă, înghețați, -te, adj., s. f. 1. Adj. (Despre lichide) Transformat în gheață; acoperit cu o pojghiță de gheață; (despre sol) întărit, învârtoșat din cauza înghețării. ♦ (Despre legume, fructe, carne etc.) Congelat. ♦ Înțepenit, amorțit de ger; degerat. 2. S. f. Cremă de fructe, de ouă, de cacao etc., răcită până la solidificare. 3. Adj. Fig. Înmărmurit, împietrit (de emoție). ♦ (Despre ochi) Cu privirea fixă, lipsită de expresie. – V. îngheța. DOOM
înghețátă s. f., g.-d. art. înghețátei; pl. înghețáte
înghețau
ÎNGHEȚÁ, înghéț, vb. I. 1. Intranz. (La pers. 3) A se preface în gheață. ◊ Expr. A-i îngheța cuiva inima (sau sângele în vine) = a înlemni, a încremeni. ♦ (Despre sol) A se întări, a se învârtoșa din cauza înghețului. 2. Intranz. și tranz. fact. A degera, a amorți sau a face să degere, să amorțească de frig. 3. Intranz. Fig. A încremeni, a înlemni, a înmărmuri (de frică, de emoție). – Lat. inglaciare. DOOM
înghețá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngheáță; conj. prez. 3 să înghéțe
înghețași
ÎNGHEȚÁ, înghéț, vb. I. 1. Intranz. (La pers. 3) A se preface în gheață. ◊ Expr. A-i îngheța cuiva inima (sau sângele în vine) = a înlemni, a încremeni. ♦ (Despre sol) A se întări, a se învârtoșa din cauza înghețului. 2. Intranz. și tranz. fact. A degera, a amorți sau a face să degere, să amorțească de frig. 3. Intranz. Fig. A încremeni, a înlemni, a înmărmuri (de frică, de emoție). – Lat. inglaciare. DOOM
înghețá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngheáță; conj. prez. 3 să înghéțe
înghețați
ÎNGHEȚÁ, înghéț, vb. I. 1. Intranz. (La pers. 3) A se preface în gheață. ◊ Expr. A-i îngheța cuiva inima (sau sângele în vine) = a înlemni, a încremeni. ♦ (Despre sol) A se întări, a se învârtoșa din cauza înghețului. 2. Intranz. și tranz. fact. A degera, a amorți sau a face să degere, să amorțească de frig. 3. Intranz. Fig. A încremeni, a înlemni, a înmărmuri (de frică, de emoție). – Lat. inglaciare. DOOM
înghețá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngheáță; conj. prez. 3 să înghéțe
înghețați
ÎNGHEȚÁT, -Ă, înghețați, -te, adj., s. f. 1. Adj. (Despre lichide) Transformat în gheață; acoperit cu o pojghiță de gheață; (despre sol) întărit, învârtoșat din cauza înghețării. ♦ (Despre legume, fructe, carne etc.) Congelat. ♦ Înțepenit, amorțit de ger; degerat. 2. S. f. Cremă de fructe, de ouă, de cacao etc., răcită până la solidificare. 3. Adj. Fig. Înmărmurit, împietrit (de emoție). ♦ (Despre ochi) Cu privirea fixă, lipsită de expresie. – V. îngheța. DOOM
înghețátă s. f., g.-d. art. înghețátei; pl. înghețáte
înghețații
ÎNGHEȚÁT, -Ă, înghețați, -te, adj., s. f. 1. Adj. (Despre lichide) Transformat în gheață; acoperit cu o pojghiță de gheață; (despre sol) întărit, învârtoșat din cauza înghețării. ♦ (Despre legume, fructe, carne etc.) Congelat. ♦ Înțepenit, amorțit de ger; degerat. 2. S. f. Cremă de fructe, de ouă, de cacao etc., răcită până la solidificare. 3. Adj. Fig. Înmărmurit, împietrit (de emoție). ♦ (Despre ochi) Cu privirea fixă, lipsită de expresie. – V. îngheța. DOOM
înghețátă s. f., g.-d. art. înghețátei; pl. înghețáte
înghețaților
ÎNGHEȚÁT, -Ă, înghețați, -te, adj., s. f. 1. Adj. (Despre lichide) Transformat în gheață; acoperit cu o pojghiță de gheață; (despre sol) întărit, învârtoșat din cauza înghețării. ♦ (Despre legume, fructe, carne etc.) Congelat. ♦ Înțepenit, amorțit de ger; degerat. 2. S. f. Cremă de fructe, de ouă, de cacao etc., răcită până la solidificare. 3. Adj. Fig. Înmărmurit, împietrit (de emoție). ♦ (Despre ochi) Cu privirea fixă, lipsită de expresie. – V. îngheța. DOOM
înghețátă s. f., g.-d. art. înghețátei; pl. înghețáte
înghețe
ÎNGHEȚÁ, înghéț, vb. I. 1. Intranz. (La pers. 3) A se preface în gheață. ◊ Expr. A-i îngheța cuiva inima (sau sângele în vine) = a înlemni, a încremeni. ♦ (Despre sol) A se întări, a se învârtoșa din cauza înghețului. 2. Intranz. și tranz. fact. A degera, a amorți sau a face să degere, să amorțească de frig. 3. Intranz. Fig. A încremeni, a înlemni, a înmărmuri (de frică, de emoție). – Lat. inglaciare. DOOM
înghețá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngheáță; conj. prez. 3 să înghéțe
îngheți
ÎNGHEȚÁ, înghéț, vb. I. 1. Intranz. (La pers. 3) A se preface în gheață. ◊ Expr. A-i îngheța cuiva inima (sau sângele în vine) = a înlemni, a încremeni. ♦ (Despre sol) A se întări, a se învârtoșa din cauza înghețului. 2. Intranz. și tranz. fact. A degera, a amorți sau a face să degere, să amorțească de frig. 3. Intranz. Fig. A încremeni, a înlemni, a înmărmuri (de frică, de emoție). – Lat. inglaciare. DOOM
înghețá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngheáță; conj. prez. 3 să înghéțe
înghețul
ÎNGHÉȚ, înghețuri, s. n. Trecere a apei în stare de gheață; înghețare; p. ext. ger mare. ♦ Fig. Fior de frig, răceală. – Din îngheța (derivat regresiv). DOOM
înghéț s. n., pl. înghéțuri
înghețului
ÎNGHÉȚ, înghețuri, s. n. Trecere a apei în stare de gheață; înghețare; p. ext. ger mare. ♦ Fig. Fior de frig, răceală. – Din îngheța (derivat regresiv). DOOM
înghéț s. n., pl. înghéțuri
înghețuri
ÎNGHÉȚ, înghețuri, s. n. Trecere a apei în stare de gheață; înghețare; p. ext. ger mare. ♦ Fig. Fior de frig, răceală. – Din îngheța (derivat regresiv). DOOM
înghéț s. n., pl. înghéțuri
înghețurile
ÎNGHÉȚ, înghețuri, s. n. Trecere a apei în stare de gheață; înghețare; p. ext. ger mare. ♦ Fig. Fior de frig, răceală. – Din îngheța (derivat regresiv). DOOM
înghéț s. n., pl. înghéțuri
înghețurilor
ÎNGHÉȚ, înghețuri, s. n. Trecere a apei în stare de gheață; înghețare; p. ext. ger mare. ♦ Fig. Fior de frig, răceală. – Din îngheța (derivat regresiv). DOOM
înghéț s. n., pl. înghéțuri
înghețând
ÎNGHEȚÁ, înghéț, vb. I. 1. Intranz. (La pers. 3) A se preface în gheață. ◊ Expr. A-i îngheța cuiva inima (sau sângele în vine) = a înlemni, a încremeni. ♦ (Despre sol) A se întări, a se învârtoșa din cauza înghețului. 2. Intranz. și tranz. fact. A degera, a amorți sau a face să degere, să amorțească de frig. 3. Intranz. Fig. A încremeni, a înlemni, a înmărmuri (de frică, de emoție). – Lat. inglaciare. DOOM
înghețá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngheáță; conj. prez. 3 să înghéțe
înghețînd
ÎNGHEȚÁ, înghéț, vb. I. 1. Intranz. (La pers. 3) A se preface în gheață. ◊ Expr. A-i îngheța cuiva inima (sau sângele în vine) = a înlemni, a încremeni. ♦ (Despre sol) A se întări, a se învârtoșa din cauza înghețului. 2. Intranz. și tranz. fact. A degera, a amorți sau a face să degere, să amorțească de frig. 3. Intranz. Fig. A încremeni, a înlemni, a înmărmuri (de frică, de emoție). – Lat. inglaciare. DOOM
înghețá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngheáță; conj. prez. 3 să înghéțe
înghețări
ÎNGHEȚÁRE s. f. 1. Acțiunea de a îngheța și rezultatul ei; îngheț. 2. (În sintagma) Înghețarea salariilor = măsură economică de menținere neschimbată a salariilor într-o perioadă de urcare a costului vieții. – V. îngheța. DOOM
înghețáre s. f., g.-d. art. înghețắrii
înghețării
ÎNGHEȚÁRE s. f. 1. Acțiunea de a îngheța și rezultatul ei; îngheț. 2. (În sintagma) Înghețarea salariilor = măsură economică de menținere neschimbată a salariilor într-o perioadă de urcare a costului vieții. – V. îngheța. DOOM
înghețáre s. f., g.-d. art. înghețắrii
înghețările
ÎNGHEȚÁRE s. f. 1. Acțiunea de a îngheța și rezultatul ei; îngheț. 2. (În sintagma) Înghețarea salariilor = măsură economică de menținere neschimbată a salariilor într-o perioadă de urcare a costului vieții. – V. îngheța. DOOM
înghețáre s. f., g.-d. art. înghețắrii
înghețărilor
ÎNGHEȚÁRE s. f. 1. Acțiunea de a îngheța și rezultatul ei; îngheț. 2. (În sintagma) Înghețarea salariilor = măsură economică de menținere neschimbată a salariilor într-o perioadă de urcare a costului vieții. – V. îngheța. DOOM
înghețáre s. f., g.-d. art. înghețắrii
înghilța
ÎNGHILȚÁ, înghílț, vb. I. Tranz. (Var.) Zbilțui. (pref. în- + ghilț + suf. -a)
înghilțare
ÎNGHILȚÁ, înghílț, vb. I. Tranz. (Var.) Zbilțui. (pref. în- + ghilț + suf. -a)
înghilțăi
ÎNGHILȚĂÍ, înghílțăi, vb. IV. Tranz. (Var.) Zbilțui. (pref. în- + ghilț + suf. -ăi)
înghilțăire
ÎNGHILȚĂÍ, înghílțăi, vb. IV. Tranz. (Var.) Zbilțui. (pref. în- + ghilț + suf. -ăi)
înghilțăit
ÎNGHILȚĂÍ, înghílțăi, vb. IV. Tranz. (Var.) Zbilțui. (pref. în- + ghilț + suf. -ăi)
înghimp
ÎNGHIMPÁ, înghímp, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) înțepa, a (se) împunge. ♦ Tranz. Fig. A îmboldi. – În + ghimpe. DOOM
înghimpá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înghímpă
înghimpa
ÎNGHIMPÁ, înghímp, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) înțepa, a (se) împunge. ♦ Tranz. Fig. A îmboldi. – În + ghimpe. DOOM
înghimpá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înghímpă
înghimpai
ÎNGHIMPÁ, înghímp, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) înțepa, a (se) împunge. ♦ Tranz. Fig. A îmboldi. – În + ghimpe. DOOM
înghimpá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înghímpă
înghimpam
ÎNGHIMPÁ, înghímp, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) înțepa, a (se) împunge. ♦ Tranz. Fig. A îmboldi. – În + ghimpe. DOOM
înghimpá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înghímpă
înghimpare
ÎNGHIMPÁ, înghímp, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) înțepa, a (se) împunge. ♦ Tranz. Fig. A îmboldi. – În + ghimpe. DOOM
înghimpá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înghímpă
înghimpară
ÎNGHIMPÁ, înghímp, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) înțepa, a (se) împunge. ♦ Tranz. Fig. A îmboldi. – În + ghimpe. DOOM
înghimpá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înghímpă
înghimparăm
ÎNGHIMPÁ, înghímp, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) înțepa, a (se) împunge. ♦ Tranz. Fig. A îmboldi. – În + ghimpe. DOOM
înghimpá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înghímpă
înghimparăți
ÎNGHIMPÁ, înghímp, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) înțepa, a (se) împunge. ♦ Tranz. Fig. A îmboldi. – În + ghimpe. DOOM
înghimpá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înghímpă
înghimpase
ÎNGHIMPÁ, înghímp, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) înțepa, a (se) împunge. ♦ Tranz. Fig. A îmboldi. – În + ghimpe. DOOM
înghimpá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înghímpă
înghimpasem
ÎNGHIMPÁ, înghímp, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) înțepa, a (se) împunge. ♦ Tranz. Fig. A îmboldi. – În + ghimpe. DOOM
înghimpá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înghímpă
înghimpaseră
ÎNGHIMPÁ, înghímp, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) înțepa, a (se) împunge. ♦ Tranz. Fig. A îmboldi. – În + ghimpe. DOOM
înghimpá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înghímpă
înghimpaserăm
ÎNGHIMPÁ, înghímp, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) înțepa, a (se) împunge. ♦ Tranz. Fig. A îmboldi. – În + ghimpe. DOOM
înghimpá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înghímpă
înghimpaserăți
ÎNGHIMPÁ, înghímp, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) înțepa, a (se) împunge. ♦ Tranz. Fig. A îmboldi. – În + ghimpe. DOOM
înghimpá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înghímpă
înghimpaseși
ÎNGHIMPÁ, înghímp, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) înțepa, a (se) împunge. ♦ Tranz. Fig. A îmboldi. – În + ghimpe. DOOM
înghimpá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înghímpă
înghimpaseți
ÎNGHIMPÁ, înghímp, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) înțepa, a (se) împunge. ♦ Tranz. Fig. A îmboldi. – În + ghimpe. DOOM
înghimpá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înghímpă
înghimpat
ÎNGHIMPÁ, înghímp, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) înțepa, a (se) împunge. ♦ Tranz. Fig. A îmboldi. – În + ghimpe. DOOM
înghimpá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înghímpă
înghimpat
ÎNGHIMPÁT, -Ă, înghimpați, -te, adj. (Pop.) Plin de ghimpi. – V. înghimpa.
înghimpata
ÎNGHIMPÁT, -Ă, înghimpați, -te, adj. (Pop.) Plin de ghimpi. – V. înghimpa.
înghimpate
ÎNGHIMPÁT, -Ă, înghimpați, -te, adj. (Pop.) Plin de ghimpi. – V. înghimpa.
înghimpatei
ÎNGHIMPÁT, -Ă, înghimpați, -te, adj. (Pop.) Plin de ghimpi. – V. înghimpa.
înghimpatele
ÎNGHIMPÁT, -Ă, înghimpați, -te, adj. (Pop.) Plin de ghimpi. – V. înghimpa.
înghimpatelor
ÎNGHIMPÁT, -Ă, înghimpați, -te, adj. (Pop.) Plin de ghimpi. – V. înghimpa.
înghimpatul
ÎNGHIMPÁT, -Ă, înghimpați, -te, adj. (Pop.) Plin de ghimpi. – V. înghimpa.
înghimpatului
ÎNGHIMPÁT, -Ă, înghimpați, -te, adj. (Pop.) Plin de ghimpi. – V. înghimpa.
înghimpau
ÎNGHIMPÁ, înghímp, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) înțepa, a (se) împunge. ♦ Tranz. Fig. A îmboldi. – În + ghimpe. DOOM
înghimpá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înghímpă
înghimpași
ÎNGHIMPÁ, înghímp, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) înțepa, a (se) împunge. ♦ Tranz. Fig. A îmboldi. – În + ghimpe. DOOM
înghimpá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înghímpă
înghimpați
ÎNGHIMPÁ, înghímp, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) înțepa, a (se) împunge. ♦ Tranz. Fig. A îmboldi. – În + ghimpe. DOOM
înghimpá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înghímpă
înghimpați
ÎNGHIMPÁT, -Ă, înghimpați, -te, adj. (Pop.) Plin de ghimpi. – V. înghimpa.
înghimpații
ÎNGHIMPÁT, -Ă, înghimpați, -te, adj. (Pop.) Plin de ghimpi. – V. înghimpa.
înghimpaților
ÎNGHIMPÁT, -Ă, înghimpați, -te, adj. (Pop.) Plin de ghimpi. – V. înghimpa.
înghimpe
ÎNGHIMPÁ, înghímp, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) înțepa, a (se) împunge. ♦ Tranz. Fig. A îmboldi. – În + ghimpe. DOOM
înghimpá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înghímpă
înghimpi
ÎNGHIMPÁ, înghímp, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) înțepa, a (se) împunge. ♦ Tranz. Fig. A îmboldi. – În + ghimpe. DOOM
înghimpá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înghímpă
înghimpând
ÎNGHIMPÁ, înghímp, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) înțepa, a (se) împunge. ♦ Tranz. Fig. A îmboldi. – În + ghimpe. DOOM
înghimpá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înghímpă
înghimpînd
ÎNGHIMPÁ, înghímp, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) înțepa, a (se) împunge. ♦ Tranz. Fig. A îmboldi. – În + ghimpe. DOOM
înghimpá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înghímpă
înghinărat
ÎNGHINĂRÁT, -Ă, înghinărați, -te, adj. (Reg.) Crescut împreună, îmbinat. – Din îmbina.
înghioldea
ÎNGHIONTÍ, înghiontesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) lovi cu cotul sau cu pumnul, a(-și) da ghionți; a (se) ghionti. [Var.: înghioldí vb. IV] – În + ghionti. DOOM
înghiontí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghiontésc, imperf. 3 sg. înghionteá; conj. prez. 3 să înghionteáscă
înghioldeai
ÎNGHIONTÍ, înghiontesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) lovi cu cotul sau cu pumnul, a(-și) da ghionți; a (se) ghionti. [Var.: înghioldí vb. IV] – În + ghionti. DOOM
înghiontí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghiontésc, imperf. 3 sg. înghionteá; conj. prez. 3 să înghionteáscă
înghioldeala
ÎNGHIONTEÁLĂ, înghionteli, s. f. Înghiontire. [Var.: înghioldeálă s. f.] – Înghionti + suf. -eală. DOOM
!înghioldeálă (pop.) s. f., g.-d. art. înghioldélii; pl. înghioldéli
înghioldeam
ÎNGHIONTÍ, înghiontesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) lovi cu cotul sau cu pumnul, a(-și) da ghionți; a (se) ghionti. [Var.: înghioldí vb. IV] – În + ghionti. DOOM
înghiontí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghiontésc, imperf. 3 sg. înghionteá; conj. prez. 3 să înghionteáscă
înghioldească
ÎNGHIONTÍ, înghiontesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) lovi cu cotul sau cu pumnul, a(-și) da ghionți; a (se) ghionti. [Var.: înghioldí vb. IV] – În + ghionti. DOOM
înghiontí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghiontésc, imperf. 3 sg. înghionteá; conj. prez. 3 să înghionteáscă
înghioldeau
ÎNGHIONTÍ, înghiontesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) lovi cu cotul sau cu pumnul, a(-și) da ghionți; a (se) ghionti. [Var.: înghioldí vb. IV] – În + ghionti. DOOM
înghiontí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghiontésc, imperf. 3 sg. înghionteá; conj. prez. 3 să înghionteáscă
înghioldeați
ÎNGHIONTÍ, înghiontesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) lovi cu cotul sau cu pumnul, a(-și) da ghionți; a (se) ghionti. [Var.: înghioldí vb. IV] – În + ghionti. DOOM
înghiontí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghiontésc, imperf. 3 sg. înghionteá; conj. prez. 3 să înghionteáscă
înghioldeli
ÎNGHIONTEÁLĂ, înghionteli, s. f. Înghiontire. [Var.: înghioldeálă s. f.] – Înghionti + suf. -eală. DOOM
!înghioldeálă (pop.) s. f., g.-d. art. înghioldélii; pl. înghioldéli
înghioldelii
ÎNGHIONTEÁLĂ, înghionteli, s. f. Înghiontire. [Var.: înghioldeálă s. f.] – Înghionti + suf. -eală. DOOM
!înghioldeálă (pop.) s. f., g.-d. art. înghioldélii; pl. înghioldéli
înghioldelile
ÎNGHIONTEÁLĂ, înghionteli, s. f. Înghiontire. [Var.: înghioldeálă s. f.] – Înghionti + suf. -eală. DOOM
!înghioldeálă (pop.) s. f., g.-d. art. înghioldélii; pl. înghioldéli
înghioldelilor
ÎNGHIONTEÁLĂ, înghionteli, s. f. Înghiontire. [Var.: înghioldeálă s. f.] – Înghionti + suf. -eală. DOOM
!înghioldeálă (pop.) s. f., g.-d. art. înghioldélii; pl. înghioldéli
înghioldesc
ÎNGHIONTÍ, înghiontesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) lovi cu cotul sau cu pumnul, a(-și) da ghionți; a (se) ghionti. [Var.: înghioldí vb. IV] – În + ghionti. DOOM
înghiontí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghiontésc, imperf. 3 sg. înghionteá; conj. prez. 3 să înghionteáscă
înghioldește
ÎNGHIONTÍ, înghiontesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) lovi cu cotul sau cu pumnul, a(-și) da ghionți; a (se) ghionti. [Var.: înghioldí vb. IV] – În + ghionti. DOOM
înghiontí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghiontésc, imperf. 3 sg. înghionteá; conj. prez. 3 să înghionteáscă
înghioldești
ÎNGHIONTÍ, înghiontesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) lovi cu cotul sau cu pumnul, a(-și) da ghionți; a (se) ghionti. [Var.: înghioldí vb. IV] – În + ghionti. DOOM
înghiontí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghiontésc, imperf. 3 sg. înghionteá; conj. prez. 3 să înghionteáscă
înghioldi
ÎNGHIONTÍ, înghiontesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) lovi cu cotul sau cu pumnul, a(-și) da ghionți; a (se) ghionti. [Var.: înghioldí vb. IV] – În + ghionti. DOOM
înghiontí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghiontésc, imperf. 3 sg. înghionteá; conj. prez. 3 să înghionteáscă
înghioldii
ÎNGHIONTÍ, înghiontesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) lovi cu cotul sau cu pumnul, a(-și) da ghionți; a (se) ghionti. [Var.: înghioldí vb. IV] – În + ghionti. DOOM
înghiontí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghiontésc, imperf. 3 sg. înghionteá; conj. prez. 3 să înghionteáscă
înghioldim
ÎNGHIONTÍ, înghiontesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) lovi cu cotul sau cu pumnul, a(-și) da ghionți; a (se) ghionti. [Var.: înghioldí vb. IV] – În + ghionti. DOOM
înghiontí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghiontésc, imperf. 3 sg. înghionteá; conj. prez. 3 să înghionteáscă
înghioldind
ÎNGHIONTÍ, înghiontesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) lovi cu cotul sau cu pumnul, a(-și) da ghionți; a (se) ghionti. [Var.: înghioldí vb. IV] – În + ghionti. DOOM
înghiontí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghiontésc, imperf. 3 sg. înghionteá; conj. prez. 3 să înghionteáscă
înghioldire
ÎNGHIONTÍ, înghiontesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) lovi cu cotul sau cu pumnul, a(-și) da ghionți; a (se) ghionti. [Var.: înghioldí vb. IV] – În + ghionti. DOOM
înghiontí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghiontésc, imperf. 3 sg. înghionteá; conj. prez. 3 să înghionteáscă
înghioldire
ÎNGHIONTÍRE, înghiontiri, s. f. Acțiunea de a (se) înghionti și rezultatul ei; înghionteală. [Var.: înghioldíre s. f.] – V. înghionti. DOOM
înghiontíre s. f., g.-d. art. înghiontírii; pl. înghiontíri
înghioldirea
ÎNGHIONTÍRE, înghiontiri, s. f. Acțiunea de a (se) înghionti și rezultatul ei; înghionteală. [Var.: înghioldíre s. f.] – V. înghionti. DOOM
înghiontíre s. f., g.-d. art. înghiontírii; pl. înghiontíri
înghioldiri
ÎNGHIONTÍRE, înghiontiri, s. f. Acțiunea de a (se) înghionti și rezultatul ei; înghionteală. [Var.: înghioldíre s. f.] – V. înghionti. DOOM
înghiontíre s. f., g.-d. art. înghiontírii; pl. înghiontíri
înghioldirii
ÎNGHIONTÍRE, înghiontiri, s. f. Acțiunea de a (se) înghionti și rezultatul ei; înghionteală. [Var.: înghioldíre s. f.] – V. înghionti. DOOM
înghiontíre s. f., g.-d. art. înghiontírii; pl. înghiontíri
înghioldirile
ÎNGHIONTÍRE, înghiontiri, s. f. Acțiunea de a (se) înghionti și rezultatul ei; înghionteală. [Var.: înghioldíre s. f.] – V. înghionti. DOOM
înghiontíre s. f., g.-d. art. înghiontírii; pl. înghiontíri
înghioldirilor
ÎNGHIONTÍRE, înghiontiri, s. f. Acțiunea de a (se) înghionti și rezultatul ei; înghionteală. [Var.: înghioldíre s. f.] – V. înghionti. DOOM
înghiontíre s. f., g.-d. art. înghiontírii; pl. înghiontíri
înghioldiră
ÎNGHIONTÍ, înghiontesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) lovi cu cotul sau cu pumnul, a(-și) da ghionți; a (se) ghionti. [Var.: înghioldí vb. IV] – În + ghionti. DOOM
înghiontí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghiontésc, imperf. 3 sg. înghionteá; conj. prez. 3 să înghionteáscă
înghioldirăm
ÎNGHIONTÍ, înghiontesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) lovi cu cotul sau cu pumnul, a(-și) da ghionți; a (se) ghionti. [Var.: înghioldí vb. IV] – În + ghionti. DOOM
înghiontí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghiontésc, imperf. 3 sg. înghionteá; conj. prez. 3 să înghionteáscă
înghioldirăți
ÎNGHIONTÍ, înghiontesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) lovi cu cotul sau cu pumnul, a(-și) da ghionți; a (se) ghionti. [Var.: înghioldí vb. IV] – În + ghionti. DOOM
înghiontí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghiontésc, imperf. 3 sg. înghionteá; conj. prez. 3 să înghionteáscă
înghioldise
ÎNGHIONTÍ, înghiontesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) lovi cu cotul sau cu pumnul, a(-și) da ghionți; a (se) ghionti. [Var.: înghioldí vb. IV] – În + ghionti. DOOM
înghiontí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghiontésc, imperf. 3 sg. înghionteá; conj. prez. 3 să înghionteáscă
înghioldisem
ÎNGHIONTÍ, înghiontesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) lovi cu cotul sau cu pumnul, a(-și) da ghionți; a (se) ghionti. [Var.: înghioldí vb. IV] – În + ghionti. DOOM
înghiontí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghiontésc, imperf. 3 sg. înghionteá; conj. prez. 3 să înghionteáscă
înghioldiseră
ÎNGHIONTÍ, înghiontesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) lovi cu cotul sau cu pumnul, a(-și) da ghionți; a (se) ghionti. [Var.: înghioldí vb. IV] – În + ghionti. DOOM
înghiontí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghiontésc, imperf. 3 sg. înghionteá; conj. prez. 3 să înghionteáscă
înghioldiserăm
ÎNGHIONTÍ, înghiontesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) lovi cu cotul sau cu pumnul, a(-și) da ghionți; a (se) ghionti. [Var.: înghioldí vb. IV] – În + ghionti. DOOM
înghiontí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghiontésc, imperf. 3 sg. înghionteá; conj. prez. 3 să înghionteáscă
înghioldiserăți
ÎNGHIONTÍ, înghiontesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) lovi cu cotul sau cu pumnul, a(-și) da ghionți; a (se) ghionti. [Var.: înghioldí vb. IV] – În + ghionti. DOOM
înghiontí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghiontésc, imperf. 3 sg. înghionteá; conj. prez. 3 să înghionteáscă
înghioldiseși
ÎNGHIONTÍ, înghiontesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) lovi cu cotul sau cu pumnul, a(-și) da ghionți; a (se) ghionti. [Var.: înghioldí vb. IV] – În + ghionti. DOOM
înghiontí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghiontésc, imperf. 3 sg. înghionteá; conj. prez. 3 să înghionteáscă
înghioldiseți
ÎNGHIONTÍ, înghiontesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) lovi cu cotul sau cu pumnul, a(-și) da ghionți; a (se) ghionti. [Var.: înghioldí vb. IV] – În + ghionti. DOOM
înghiontí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghiontésc, imperf. 3 sg. înghionteá; conj. prez. 3 să înghionteáscă
înghioldit
ÎNGHIOLDÍ vb. IV v. înghionti.
înghioldit
ÎNGHIONTÍ, înghiontesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) lovi cu cotul sau cu pumnul, a(-și) da ghionți; a (se) ghionti. [Var.: înghioldí vb. IV] – În + ghionti. DOOM
înghiontí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghiontésc, imperf. 3 sg. înghionteá; conj. prez. 3 să înghionteáscă
înghioldiși
ÎNGHIONTÍ, înghiontesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) lovi cu cotul sau cu pumnul, a(-și) da ghionți; a (se) ghionti. [Var.: înghioldí vb. IV] – În + ghionti. DOOM
înghiontí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghiontésc, imperf. 3 sg. înghionteá; conj. prez. 3 să înghionteáscă
înghioldiți
ÎNGHIONTÍ, înghiontesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) lovi cu cotul sau cu pumnul, a(-și) da ghionți; a (se) ghionti. [Var.: înghioldí vb. IV] – În + ghionti. DOOM
înghiontí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghiontésc, imperf. 3 sg. înghionteá; conj. prez. 3 să înghionteáscă
înghiontea
ÎNGHIONTÍ, înghiontesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) lovi cu cotul sau cu pumnul, a(-și) da ghionți; a (se) ghionti. [Var.: înghioldí vb. IV] – În + ghionti. DOOM
înghiontí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghiontésc, imperf. 3 sg. înghionteá; conj. prez. 3 să înghionteáscă
înghionteai
ÎNGHIONTÍ, înghiontesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) lovi cu cotul sau cu pumnul, a(-și) da ghionți; a (se) ghionti. [Var.: înghioldí vb. IV] – În + ghionti. DOOM
înghiontí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghiontésc, imperf. 3 sg. înghionteá; conj. prez. 3 să înghionteáscă
înghionteală
ÎNGHIONTEÁLĂ, înghionteli, s. f. Înghiontire. [Var.: înghioldeálă s. f.] – Înghionti + suf. -eală. DOOM
!înghioldeálă (pop.) s. f., g.-d. art. înghioldélii; pl. înghioldéli
înghionteam
ÎNGHIONTÍ, înghiontesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) lovi cu cotul sau cu pumnul, a(-și) da ghionți; a (se) ghionti. [Var.: înghioldí vb. IV] – În + ghionti. DOOM
înghiontí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghiontésc, imperf. 3 sg. înghionteá; conj. prez. 3 să înghionteáscă
înghiontească
ÎNGHIONTÍ, înghiontesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) lovi cu cotul sau cu pumnul, a(-și) da ghionți; a (se) ghionti. [Var.: înghioldí vb. IV] – În + ghionti. DOOM
înghiontí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghiontésc, imperf. 3 sg. înghionteá; conj. prez. 3 să înghionteáscă
înghionteau
ÎNGHIONTÍ, înghiontesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) lovi cu cotul sau cu pumnul, a(-și) da ghionți; a (se) ghionti. [Var.: înghioldí vb. IV] – În + ghionti. DOOM
înghiontí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghiontésc, imperf. 3 sg. înghionteá; conj. prez. 3 să înghionteáscă
înghionteați
ÎNGHIONTÍ, înghiontesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) lovi cu cotul sau cu pumnul, a(-și) da ghionți; a (se) ghionti. [Var.: înghioldí vb. IV] – În + ghionti. DOOM
înghiontí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghiontésc, imperf. 3 sg. înghionteá; conj. prez. 3 să înghionteáscă
înghiontesc
ÎNGHIONTÍ, înghiontesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) lovi cu cotul sau cu pumnul, a(-și) da ghionți; a (se) ghionti. [Var.: înghioldí vb. IV] – În + ghionti. DOOM
înghiontí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghiontésc, imperf. 3 sg. înghionteá; conj. prez. 3 să înghionteáscă
înghiontește
ÎNGHIONTÍ, înghiontesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) lovi cu cotul sau cu pumnul, a(-și) da ghionți; a (se) ghionti. [Var.: înghioldí vb. IV] – În + ghionti. DOOM
înghiontí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghiontésc, imperf. 3 sg. înghionteá; conj. prez. 3 să înghionteáscă
înghiontești
ÎNGHIONTÍ, înghiontesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) lovi cu cotul sau cu pumnul, a(-și) da ghionți; a (se) ghionti. [Var.: înghioldí vb. IV] – În + ghionti. DOOM
înghiontí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghiontésc, imperf. 3 sg. înghionteá; conj. prez. 3 să înghionteáscă
înghionti
ÎNGHIONTÍ, înghiontesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) lovi cu cotul sau cu pumnul, a(-și) da ghionți; a (se) ghionti. [Var.: înghioldí vb. IV] – În + ghionti. DOOM
înghiontí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghiontésc, imperf. 3 sg. înghionteá; conj. prez. 3 să înghionteáscă
înghiontii
ÎNGHIONTÍ, înghiontesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) lovi cu cotul sau cu pumnul, a(-și) da ghionți; a (se) ghionti. [Var.: înghioldí vb. IV] – În + ghionti. DOOM
înghiontí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghiontésc, imperf. 3 sg. înghionteá; conj. prez. 3 să înghionteáscă
înghiontim
ÎNGHIONTÍ, înghiontesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) lovi cu cotul sau cu pumnul, a(-și) da ghionți; a (se) ghionti. [Var.: înghioldí vb. IV] – În + ghionti. DOOM
înghiontí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghiontésc, imperf. 3 sg. înghionteá; conj. prez. 3 să înghionteáscă
înghiontind
ÎNGHIONTÍ, înghiontesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) lovi cu cotul sau cu pumnul, a(-și) da ghionți; a (se) ghionti. [Var.: înghioldí vb. IV] – În + ghionti. DOOM
înghiontí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghiontésc, imperf. 3 sg. înghionteá; conj. prez. 3 să înghionteáscă
înghiontire
ÎNGHIONTÍ, înghiontesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) lovi cu cotul sau cu pumnul, a(-și) da ghionți; a (se) ghionti. [Var.: înghioldí vb. IV] – În + ghionti. DOOM
înghiontí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghiontésc, imperf. 3 sg. înghionteá; conj. prez. 3 să înghionteáscă
înghiontire
ÎNGHIONTÍRE, înghiontiri, s. f. Acțiunea de a (se) înghionti și rezultatul ei; înghionteală. [Var.: înghioldíre s. f.] – V. înghionti. DOOM
înghiontíre s. f., g.-d. art. înghiontírii; pl. înghiontíri
înghiontirea
ÎNGHIONTÍRE, înghiontiri, s. f. Acțiunea de a (se) înghionti și rezultatul ei; înghionteală. [Var.: înghioldíre s. f.] – V. înghionti. DOOM
înghiontíre s. f., g.-d. art. înghiontírii; pl. înghiontíri
înghiontiri
ÎNGHIONTÍRE, înghiontiri, s. f. Acțiunea de a (se) înghionti și rezultatul ei; înghionteală. [Var.: înghioldíre s. f.] – V. înghionti. DOOM
înghiontíre s. f., g.-d. art. înghiontírii; pl. înghiontíri
înghiontirii
ÎNGHIONTÍRE, înghiontiri, s. f. Acțiunea de a (se) înghionti și rezultatul ei; înghionteală. [Var.: înghioldíre s. f.] – V. înghionti. DOOM
înghiontíre s. f., g.-d. art. înghiontírii; pl. înghiontíri
înghiontirile
ÎNGHIONTÍRE, înghiontiri, s. f. Acțiunea de a (se) înghionti și rezultatul ei; înghionteală. [Var.: înghioldíre s. f.] – V. înghionti. DOOM
înghiontíre s. f., g.-d. art. înghiontírii; pl. înghiontíri
înghiontirilor
ÎNGHIONTÍRE, înghiontiri, s. f. Acțiunea de a (se) înghionti și rezultatul ei; înghionteală. [Var.: înghioldíre s. f.] – V. înghionti. DOOM
înghiontíre s. f., g.-d. art. înghiontírii; pl. înghiontíri
înghiontiră
ÎNGHIONTÍ, înghiontesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) lovi cu cotul sau cu pumnul, a(-și) da ghionți; a (se) ghionti. [Var.: înghioldí vb. IV] – În + ghionti. DOOM
înghiontí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghiontésc, imperf. 3 sg. înghionteá; conj. prez. 3 să înghionteáscă
înghiontirăm
ÎNGHIONTÍ, înghiontesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) lovi cu cotul sau cu pumnul, a(-și) da ghionți; a (se) ghionti. [Var.: înghioldí vb. IV] – În + ghionti. DOOM
înghiontí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghiontésc, imperf. 3 sg. înghionteá; conj. prez. 3 să înghionteáscă
înghiontirăți
ÎNGHIONTÍ, înghiontesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) lovi cu cotul sau cu pumnul, a(-și) da ghionți; a (se) ghionti. [Var.: înghioldí vb. IV] – În + ghionti. DOOM
înghiontí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghiontésc, imperf. 3 sg. înghionteá; conj. prez. 3 să înghionteáscă
înghiontise
ÎNGHIONTÍ, înghiontesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) lovi cu cotul sau cu pumnul, a(-și) da ghionți; a (se) ghionti. [Var.: înghioldí vb. IV] – În + ghionti. DOOM
înghiontí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghiontésc, imperf. 3 sg. înghionteá; conj. prez. 3 să înghionteáscă
înghiontisem
ÎNGHIONTÍ, înghiontesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) lovi cu cotul sau cu pumnul, a(-și) da ghionți; a (se) ghionti. [Var.: înghioldí vb. IV] – În + ghionti. DOOM
înghiontí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghiontésc, imperf. 3 sg. înghionteá; conj. prez. 3 să înghionteáscă
înghiontiseră
ÎNGHIONTÍ, înghiontesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) lovi cu cotul sau cu pumnul, a(-și) da ghionți; a (se) ghionti. [Var.: înghioldí vb. IV] – În + ghionti. DOOM
înghiontí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghiontésc, imperf. 3 sg. înghionteá; conj. prez. 3 să înghionteáscă
înghiontiserăm
ÎNGHIONTÍ, înghiontesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) lovi cu cotul sau cu pumnul, a(-și) da ghionți; a (se) ghionti. [Var.: înghioldí vb. IV] – În + ghionti. DOOM
înghiontí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghiontésc, imperf. 3 sg. înghionteá; conj. prez. 3 să înghionteáscă
înghiontiserăți
ÎNGHIONTÍ, înghiontesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) lovi cu cotul sau cu pumnul, a(-și) da ghionți; a (se) ghionti. [Var.: înghioldí vb. IV] – În + ghionti. DOOM
înghiontí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghiontésc, imperf. 3 sg. înghionteá; conj. prez. 3 să înghionteáscă
înghiontiseși
ÎNGHIONTÍ, înghiontesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) lovi cu cotul sau cu pumnul, a(-și) da ghionți; a (se) ghionti. [Var.: înghioldí vb. IV] – În + ghionti. DOOM
înghiontí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghiontésc, imperf. 3 sg. înghionteá; conj. prez. 3 să înghionteáscă
înghiontiseți
ÎNGHIONTÍ, înghiontesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) lovi cu cotul sau cu pumnul, a(-și) da ghionți; a (se) ghionti. [Var.: înghioldí vb. IV] – În + ghionti. DOOM
înghiontí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghiontésc, imperf. 3 sg. înghionteá; conj. prez. 3 să înghionteáscă
înghiontit
ÎNGHIONTÍ, înghiontesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) lovi cu cotul sau cu pumnul, a(-și) da ghionți; a (se) ghionti. [Var.: înghioldí vb. IV] – În + ghionti. DOOM
înghiontí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghiontésc, imperf. 3 sg. înghionteá; conj. prez. 3 să înghionteáscă
înghiontit
ÎNGHIONTÍ, înghiontesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) lovi cu cotul sau cu pumnul, a(-și) da ghionți; a (se) ghionti. [Var.: înghioldí vb. IV] – În + ghionti.
înghiontiși
ÎNGHIONTÍ, înghiontesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) lovi cu cotul sau cu pumnul, a(-și) da ghionți; a (se) ghionti. [Var.: înghioldí vb. IV] – În + ghionti. DOOM
înghiontí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghiontésc, imperf. 3 sg. înghionteá; conj. prez. 3 să înghionteáscă
înghiontiți
ÎNGHIONTÍ, înghiontesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) lovi cu cotul sau cu pumnul, a(-și) da ghionți; a (se) ghionti. [Var.: înghioldí vb. IV] – În + ghionti. DOOM
înghiontí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghiontésc, imperf. 3 sg. înghionteá; conj. prez. 3 să înghionteáscă
înghirlandat
ÎNGHIRLANDÁT, -Ă, înghirlandați, -te, adj. Împodobit cu ghirlande (de flori, de frunze etc.). Tribuna s-a făcut pe o podea mai înaltă, iar la cele patru colțuri ale ei s-au pus stîlpi înghirlandați. CAMIL PETRESCU, O. II 352. Erau copii de toată mîna... care cu căciuli pe ceafă ori pe sprîncene, care cu pălării de pîslă, înghirlandate cu flori de măceși. MACEDONSKI, O. III 14.
înghirlandata
ÎNGHIRLANDÁT, -Ă, înghirlandați, -te, adj. Împodobit cu ghirlande (de flori, de frunze etc.). Tribuna s-a făcut pe o podea mai înaltă, iar la cele patru colțuri ale ei s-au pus stîlpi înghirlandați. CAMIL PETRESCU, O. II 352. Erau copii de toată mîna... care cu căciuli pe ceafă ori pe sprîncene, care cu pălării de pîslă, înghirlandate cu flori de măceși. MACEDONSKI, O. III 14.
înghirlandate
ÎNGHIRLANDÁT, -Ă, înghirlandați, -te, adj. Împodobit cu ghirlande (de flori, de frunze etc.). Tribuna s-a făcut pe o podea mai înaltă, iar la cele patru colțuri ale ei s-au pus stîlpi înghirlandați. CAMIL PETRESCU, O. II 352. Erau copii de toată mîna... care cu căciuli pe ceafă ori pe sprîncene, care cu pălării de pîslă, înghirlandate cu flori de măceși. MACEDONSKI, O. III 14.
înghirlandatei
ÎNGHIRLANDÁT, -Ă, înghirlandați, -te, adj. Împodobit cu ghirlande (de flori, de frunze etc.). Tribuna s-a făcut pe o podea mai înaltă, iar la cele patru colțuri ale ei s-au pus stîlpi înghirlandați. CAMIL PETRESCU, O. II 352. Erau copii de toată mîna... care cu căciuli pe ceafă ori pe sprîncene, care cu pălării de pîslă, înghirlandate cu flori de măceși. MACEDONSKI, O. III 14.
înghirlandatele
ÎNGHIRLANDÁT, -Ă, înghirlandați, -te, adj. Împodobit cu ghirlande (de flori, de frunze etc.). Tribuna s-a făcut pe o podea mai înaltă, iar la cele patru colțuri ale ei s-au pus stîlpi înghirlandați. CAMIL PETRESCU, O. II 352. Erau copii de toată mîna... care cu căciuli pe ceafă ori pe sprîncene, care cu pălării de pîslă, înghirlandate cu flori de măceși. MACEDONSKI, O. III 14.
înghirlandatelor
ÎNGHIRLANDÁT, -Ă, înghirlandați, -te, adj. Împodobit cu ghirlande (de flori, de frunze etc.). Tribuna s-a făcut pe o podea mai înaltă, iar la cele patru colțuri ale ei s-au pus stîlpi înghirlandați. CAMIL PETRESCU, O. II 352. Erau copii de toată mîna... care cu căciuli pe ceafă ori pe sprîncene, care cu pălării de pîslă, înghirlandate cu flori de măceși. MACEDONSKI, O. III 14.
înghirlandatul
ÎNGHIRLANDÁT, -Ă, înghirlandați, -te, adj. Împodobit cu ghirlande (de flori, de frunze etc.). Tribuna s-a făcut pe o podea mai înaltă, iar la cele patru colțuri ale ei s-au pus stîlpi înghirlandați. CAMIL PETRESCU, O. II 352. Erau copii de toată mîna... care cu căciuli pe ceafă ori pe sprîncene, care cu pălării de pîslă, înghirlandate cu flori de măceși. MACEDONSKI, O. III 14.
înghirlandatului
ÎNGHIRLANDÁT, -Ă, înghirlandați, -te, adj. Împodobit cu ghirlande (de flori, de frunze etc.). Tribuna s-a făcut pe o podea mai înaltă, iar la cele patru colțuri ale ei s-au pus stîlpi înghirlandați. CAMIL PETRESCU, O. II 352. Erau copii de toată mîna... care cu căciuli pe ceafă ori pe sprîncene, care cu pălării de pîslă, înghirlandate cu flori de măceși. MACEDONSKI, O. III 14.
înghirlandați
ÎNGHIRLANDÁT, -Ă, înghirlandați, -te, adj. Împodobit cu ghirlande (de flori, de frunze etc.). Tribuna s-a făcut pe o podea mai înaltă, iar la cele patru colțuri ale ei s-au pus stîlpi înghirlandați. CAMIL PETRESCU, O. II 352. Erau copii de toată mîna... care cu căciuli pe ceafă ori pe sprîncene, care cu pălării de pîslă, înghirlandate cu flori de măceși. MACEDONSKI, O. III 14.
înghirlandații
ÎNGHIRLANDÁT, -Ă, înghirlandați, -te, adj. Împodobit cu ghirlande (de flori, de frunze etc.). Tribuna s-a făcut pe o podea mai înaltă, iar la cele patru colțuri ale ei s-au pus stîlpi înghirlandați. CAMIL PETRESCU, O. II 352. Erau copii de toată mîna... care cu căciuli pe ceafă ori pe sprîncene, care cu pălării de pîslă, înghirlandate cu flori de măceși. MACEDONSKI, O. III 14.
înghirlandaților
ÎNGHIRLANDÁT, -Ă, înghirlandați, -te, adj. Împodobit cu ghirlande (de flori, de frunze etc.). Tribuna s-a făcut pe o podea mai înaltă, iar la cele patru colțuri ale ei s-au pus stîlpi înghirlandați. CAMIL PETRESCU, O. II 352. Erau copii de toată mîna... care cu căciuli pe ceafă ori pe sprîncene, care cu pălării de pîslă, înghirlandate cu flori de măceși. MACEDONSKI, O. III 14.
înghit
ÎNGHIȚÍ, înghít, vb. IV. Tranz. I. A face să treacă mâncarea, băutura etc. în stomac prin faringe și esofag; p. ext. a mânca, a devora. ◊ Expr. A înghiți (sau a face să înghită) hapul (sau un hap, gălușca) sau a o înghiți = a suporta (sau a face să suporte) o neplăcere (fără să crâcnească). A-și înghiți lacrimile (sau plânsul) = a-și stăpâni plânsul; a reprima izbucnirea unui sentiment. (Pop.) A-i veni (cuiva) să înghită (pe cineva) (de bucurie), se spune când o persoană își manifestă o mare bucurie, mulțumire. (Fam.) A înghiți (pe cineva) din ochi (sau cu ochii) = a nu se mai sătura privind pe cineva. A nu înghiți pe cineva = a nu putea suferi pe cineva. ♦ P. anal. A trage în plămâni, a inhala adânc aer, fum etc. II. Fig. 1. (Despre pământ, apă etc.) A face să dispară ceva (cuprinzând în sine); a cuprinde, a învălui din toate părțile. ◊ Expr. L-a înghițit pământul = a murit; a dispărut. Parcă l-a înghițit pământul, se spune despre cineva sau ceva care a dispărut fără urmă. ♦ A se îmbiba de un lichid; a absorbi. 2. A citi repede și cu lăcomie o carte, un text scris. 3. A răbda, a îndura fără ripostă o necuviință, o insultă etc. 4. A omite cuvinte sau silabe (din cauza unui defect de vorbire). ♦ A nu spune ce ar fi vrut să spună, a se abține de a spune ceva. – Lat. ingluttire. DOOM
înghițí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghít, imperf. 3 sg. înghițeá; conj. prez. 3 să înghítă
înghite
taci și înghite! expr. taci și vezi-ți de treabă! / și suportă!
înghite
ÎNGHIȚÍ, înghít, vb. IV. Tranz. I. A face să treacă mâncarea, băutura etc. în stomac prin faringe și esofag; p. ext. a mânca, a devora. ◊ Expr. A înghiți (sau a face să înghită) hapul (sau un hap, gălușca) sau a o înghiți = a suporta (sau a face să suporte) o neplăcere (fără să crâcnească). A-și înghiți lacrimile (sau plânsul) = a-și stăpâni plânsul; a reprima izbucnirea unui sentiment. (Pop.) A-i veni (cuiva) să înghită (pe cineva) (de bucurie), se spune când o persoană își manifestă o mare bucurie, mulțumire. (Fam.) A înghiți (pe cineva) din ochi (sau cu ochii) = a nu se mai sătura privind pe cineva. A nu înghiți pe cineva = a nu putea suferi pe cineva. ♦ P. anal. A trage în plămâni, a inhala adânc aer, fum etc. II. Fig. 1. (Despre pământ, apă etc.) A face să dispară ceva (cuprinzând în sine); a cuprinde, a învălui din toate părțile. ◊ Expr. L-a înghițit pământul = a murit; a dispărut. Parcă l-a înghițit pământul, se spune despre cineva sau ceva care a dispărut fără urmă. ♦ A se îmbiba de un lichid; a absorbi. 2. A citi repede și cu lăcomie o carte, un text scris. 3. A răbda, a îndura fără ripostă o necuviință, o insultă etc. 4. A omite cuvinte sau silabe (din cauza unui defect de vorbire). ♦ A nu spune ce ar fi vrut să spună, a se abține de a spune ceva. – Lat. ingluttire. DOOM
înghițí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghít, imperf. 3 sg. înghițeá; conj. prez. 3 să înghítă
înghită
ÎNGHIȚÍ, înghít, vb. IV. Tranz. I. A face să treacă mâncarea, băutura etc. în stomac prin faringe și esofag; p. ext. a mânca, a devora. ◊ Expr. A înghiți (sau a face să înghită) hapul (sau un hap, gălușca) sau a o înghiți = a suporta (sau a face să suporte) o neplăcere (fără să crâcnească). A-și înghiți lacrimile (sau plânsul) = a-și stăpâni plânsul; a reprima izbucnirea unui sentiment. (Pop.) A-i veni (cuiva) să înghită (pe cineva) (de bucurie), se spune când o persoană își manifestă o mare bucurie, mulțumire. (Fam.) A înghiți (pe cineva) din ochi (sau cu ochii) = a nu se mai sătura privind pe cineva. A nu înghiți pe cineva = a nu putea suferi pe cineva. ♦ P. anal. A trage în plămâni, a inhala adânc aer, fum etc. II. Fig. 1. (Despre pământ, apă etc.) A face să dispară ceva (cuprinzând în sine); a cuprinde, a învălui din toate părțile. ◊ Expr. L-a înghițit pământul = a murit; a dispărut. Parcă l-a înghițit pământul, se spune despre cineva sau ceva care a dispărut fără urmă. ♦ A se îmbiba de un lichid; a absorbi. 2. A citi repede și cu lăcomie o carte, un text scris. 3. A răbda, a îndura fără ripostă o necuviință, o insultă etc. 4. A omite cuvinte sau silabe (din cauza unui defect de vorbire). ♦ A nu spune ce ar fi vrut să spună, a se abține de a spune ceva. – Lat. ingluttire. DOOM
înghițí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghít, imperf. 3 sg. înghițeá; conj. prez. 3 să înghítă
înghițea
ÎNGHIȚÍ, înghít, vb. IV. Tranz. I. A face să treacă mâncarea, băutura etc. în stomac prin faringe și esofag; p. ext. a mânca, a devora. ◊ Expr. A înghiți (sau a face să înghită) hapul (sau un hap, gălușca) sau a o înghiți = a suporta (sau a face să suporte) o neplăcere (fără să crâcnească). A-și înghiți lacrimile (sau plânsul) = a-și stăpâni plânsul; a reprima izbucnirea unui sentiment. (Pop.) A-i veni (cuiva) să înghită (pe cineva) (de bucurie), se spune când o persoană își manifestă o mare bucurie, mulțumire. (Fam.) A înghiți (pe cineva) din ochi (sau cu ochii) = a nu se mai sătura privind pe cineva. A nu înghiți pe cineva = a nu putea suferi pe cineva. ♦ P. anal. A trage în plămâni, a inhala adânc aer, fum etc. II. Fig. 1. (Despre pământ, apă etc.) A face să dispară ceva (cuprinzând în sine); a cuprinde, a învălui din toate părțile. ◊ Expr. L-a înghițit pământul = a murit; a dispărut. Parcă l-a înghițit pământul, se spune despre cineva sau ceva care a dispărut fără urmă. ♦ A se îmbiba de un lichid; a absorbi. 2. A citi repede și cu lăcomie o carte, un text scris. 3. A răbda, a îndura fără ripostă o necuviință, o insultă etc. 4. A omite cuvinte sau silabe (din cauza unui defect de vorbire). ♦ A nu spune ce ar fi vrut să spună, a se abține de a spune ceva. – Lat. ingluttire. DOOM
înghițí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghít, imperf. 3 sg. înghițeá; conj. prez. 3 să înghítă
înghițeai
ÎNGHIȚÍ, înghít, vb. IV. Tranz. I. A face să treacă mâncarea, băutura etc. în stomac prin faringe și esofag; p. ext. a mânca, a devora. ◊ Expr. A înghiți (sau a face să înghită) hapul (sau un hap, gălușca) sau a o înghiți = a suporta (sau a face să suporte) o neplăcere (fără să crâcnească). A-și înghiți lacrimile (sau plânsul) = a-și stăpâni plânsul; a reprima izbucnirea unui sentiment. (Pop.) A-i veni (cuiva) să înghită (pe cineva) (de bucurie), se spune când o persoană își manifestă o mare bucurie, mulțumire. (Fam.) A înghiți (pe cineva) din ochi (sau cu ochii) = a nu se mai sătura privind pe cineva. A nu înghiți pe cineva = a nu putea suferi pe cineva. ♦ P. anal. A trage în plămâni, a inhala adânc aer, fum etc. II. Fig. 1. (Despre pământ, apă etc.) A face să dispară ceva (cuprinzând în sine); a cuprinde, a învălui din toate părțile. ◊ Expr. L-a înghițit pământul = a murit; a dispărut. Parcă l-a înghițit pământul, se spune despre cineva sau ceva care a dispărut fără urmă. ♦ A se îmbiba de un lichid; a absorbi. 2. A citi repede și cu lăcomie o carte, un text scris. 3. A răbda, a îndura fără ripostă o necuviință, o insultă etc. 4. A omite cuvinte sau silabe (din cauza unui defect de vorbire). ♦ A nu spune ce ar fi vrut să spună, a se abține de a spune ceva. – Lat. ingluttire. DOOM
înghițí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghít, imperf. 3 sg. înghițeá; conj. prez. 3 să înghítă
înghițeam
ÎNGHIȚÍ, înghít, vb. IV. Tranz. I. A face să treacă mâncarea, băutura etc. în stomac prin faringe și esofag; p. ext. a mânca, a devora. ◊ Expr. A înghiți (sau a face să înghită) hapul (sau un hap, gălușca) sau a o înghiți = a suporta (sau a face să suporte) o neplăcere (fără să crâcnească). A-și înghiți lacrimile (sau plânsul) = a-și stăpâni plânsul; a reprima izbucnirea unui sentiment. (Pop.) A-i veni (cuiva) să înghită (pe cineva) (de bucurie), se spune când o persoană își manifestă o mare bucurie, mulțumire. (Fam.) A înghiți (pe cineva) din ochi (sau cu ochii) = a nu se mai sătura privind pe cineva. A nu înghiți pe cineva = a nu putea suferi pe cineva. ♦ P. anal. A trage în plămâni, a inhala adânc aer, fum etc. II. Fig. 1. (Despre pământ, apă etc.) A face să dispară ceva (cuprinzând în sine); a cuprinde, a învălui din toate părțile. ◊ Expr. L-a înghițit pământul = a murit; a dispărut. Parcă l-a înghițit pământul, se spune despre cineva sau ceva care a dispărut fără urmă. ♦ A se îmbiba de un lichid; a absorbi. 2. A citi repede și cu lăcomie o carte, un text scris. 3. A răbda, a îndura fără ripostă o necuviință, o insultă etc. 4. A omite cuvinte sau silabe (din cauza unui defect de vorbire). ♦ A nu spune ce ar fi vrut să spună, a se abține de a spune ceva. – Lat. ingluttire. DOOM
înghițí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghít, imperf. 3 sg. înghițeá; conj. prez. 3 să înghítă
înghițeau
ÎNGHIȚÍ, înghít, vb. IV. Tranz. I. A face să treacă mâncarea, băutura etc. în stomac prin faringe și esofag; p. ext. a mânca, a devora. ◊ Expr. A înghiți (sau a face să înghită) hapul (sau un hap, gălușca) sau a o înghiți = a suporta (sau a face să suporte) o neplăcere (fără să crâcnească). A-și înghiți lacrimile (sau plânsul) = a-și stăpâni plânsul; a reprima izbucnirea unui sentiment. (Pop.) A-i veni (cuiva) să înghită (pe cineva) (de bucurie), se spune când o persoană își manifestă o mare bucurie, mulțumire. (Fam.) A înghiți (pe cineva) din ochi (sau cu ochii) = a nu se mai sătura privind pe cineva. A nu înghiți pe cineva = a nu putea suferi pe cineva. ♦ P. anal. A trage în plămâni, a inhala adânc aer, fum etc. II. Fig. 1. (Despre pământ, apă etc.) A face să dispară ceva (cuprinzând în sine); a cuprinde, a învălui din toate părțile. ◊ Expr. L-a înghițit pământul = a murit; a dispărut. Parcă l-a înghițit pământul, se spune despre cineva sau ceva care a dispărut fără urmă. ♦ A se îmbiba de un lichid; a absorbi. 2. A citi repede și cu lăcomie o carte, un text scris. 3. A răbda, a îndura fără ripostă o necuviință, o insultă etc. 4. A omite cuvinte sau silabe (din cauza unui defect de vorbire). ♦ A nu spune ce ar fi vrut să spună, a se abține de a spune ceva. – Lat. ingluttire. DOOM
înghițí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghít, imperf. 3 sg. înghițeá; conj. prez. 3 să înghítă
înghițeați
ÎNGHIȚÍ, înghít, vb. IV. Tranz. I. A face să treacă mâncarea, băutura etc. în stomac prin faringe și esofag; p. ext. a mânca, a devora. ◊ Expr. A înghiți (sau a face să înghită) hapul (sau un hap, gălușca) sau a o înghiți = a suporta (sau a face să suporte) o neplăcere (fără să crâcnească). A-și înghiți lacrimile (sau plânsul) = a-și stăpâni plânsul; a reprima izbucnirea unui sentiment. (Pop.) A-i veni (cuiva) să înghită (pe cineva) (de bucurie), se spune când o persoană își manifestă o mare bucurie, mulțumire. (Fam.) A înghiți (pe cineva) din ochi (sau cu ochii) = a nu se mai sătura privind pe cineva. A nu înghiți pe cineva = a nu putea suferi pe cineva. ♦ P. anal. A trage în plămâni, a inhala adânc aer, fum etc. II. Fig. 1. (Despre pământ, apă etc.) A face să dispară ceva (cuprinzând în sine); a cuprinde, a învălui din toate părțile. ◊ Expr. L-a înghițit pământul = a murit; a dispărut. Parcă l-a înghițit pământul, se spune despre cineva sau ceva care a dispărut fără urmă. ♦ A se îmbiba de un lichid; a absorbi. 2. A citi repede și cu lăcomie o carte, un text scris. 3. A răbda, a îndura fără ripostă o necuviință, o insultă etc. 4. A omite cuvinte sau silabe (din cauza unui defect de vorbire). ♦ A nu spune ce ar fi vrut să spună, a se abține de a spune ceva. – Lat. ingluttire. DOOM
înghițí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghít, imperf. 3 sg. înghițeá; conj. prez. 3 să înghítă
înghiți
ÎNGHIȚÍ, înghít, vb. IV. Tranz. I. A face să treacă mâncarea, băutura etc. în stomac prin faringe și esofag; p. ext. a mânca, a devora. ◊ Expr. A înghiți (sau a face să înghită) hapul (sau un hap, gălușca) sau a o înghiți = a suporta (sau a face să suporte) o neplăcere (fără să crâcnească). A-și înghiți lacrimile (sau plânsul) = a-și stăpâni plânsul; a reprima izbucnirea unui sentiment. (Pop.) A-i veni (cuiva) să înghită (pe cineva) (de bucurie), se spune când o persoană își manifestă o mare bucurie, mulțumire. (Fam.) A înghiți (pe cineva) din ochi (sau cu ochii) = a nu se mai sătura privind pe cineva. A nu înghiți pe cineva = a nu putea suferi pe cineva. ♦ P. anal. A trage în plămâni, a inhala adânc aer, fum etc. II. Fig. 1. (Despre pământ, apă etc.) A face să dispară ceva (cuprinzând în sine); a cuprinde, a învălui din toate părțile. ◊ Expr. L-a înghițit pământul = a murit; a dispărut. Parcă l-a înghițit pământul, se spune despre cineva sau ceva care a dispărut fără urmă. ♦ A se îmbiba de un lichid; a absorbi. 2. A citi repede și cu lăcomie o carte, un text scris. 3. A răbda, a îndura fără ripostă o necuviință, o insultă etc. 4. A omite cuvinte sau silabe (din cauza unui defect de vorbire). ♦ A nu spune ce ar fi vrut să spună, a se abține de a spune ceva. – Lat. ingluttire. DOOM
înghițí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghít, imperf. 3 sg. înghițeá; conj. prez. 3 să înghítă
înghiții
ÎNGHIȚÍ, înghít, vb. IV. Tranz. I. A face să treacă mâncarea, băutura etc. în stomac prin faringe și esofag; p. ext. a mânca, a devora. ◊ Expr. A înghiți (sau a face să înghită) hapul (sau un hap, gălușca) sau a o înghiți = a suporta (sau a face să suporte) o neplăcere (fără să crâcnească). A-și înghiți lacrimile (sau plânsul) = a-și stăpâni plânsul; a reprima izbucnirea unui sentiment. (Pop.) A-i veni (cuiva) să înghită (pe cineva) (de bucurie), se spune când o persoană își manifestă o mare bucurie, mulțumire. (Fam.) A înghiți (pe cineva) din ochi (sau cu ochii) = a nu se mai sătura privind pe cineva. A nu înghiți pe cineva = a nu putea suferi pe cineva. ♦ P. anal. A trage în plămâni, a inhala adânc aer, fum etc. II. Fig. 1. (Despre pământ, apă etc.) A face să dispară ceva (cuprinzând în sine); a cuprinde, a învălui din toate părțile. ◊ Expr. L-a înghițit pământul = a murit; a dispărut. Parcă l-a înghițit pământul, se spune despre cineva sau ceva care a dispărut fără urmă. ♦ A se îmbiba de un lichid; a absorbi. 2. A citi repede și cu lăcomie o carte, un text scris. 3. A răbda, a îndura fără ripostă o necuviință, o insultă etc. 4. A omite cuvinte sau silabe (din cauza unui defect de vorbire). ♦ A nu spune ce ar fi vrut să spună, a se abține de a spune ceva. – Lat. ingluttire. DOOM
înghițí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghít, imperf. 3 sg. înghițeá; conj. prez. 3 să înghítă
înghițim
ÎNGHIȚÍ, înghít, vb. IV. Tranz. I. A face să treacă mâncarea, băutura etc. în stomac prin faringe și esofag; p. ext. a mânca, a devora. ◊ Expr. A înghiți (sau a face să înghită) hapul (sau un hap, gălușca) sau a o înghiți = a suporta (sau a face să suporte) o neplăcere (fără să crâcnească). A-și înghiți lacrimile (sau plânsul) = a-și stăpâni plânsul; a reprima izbucnirea unui sentiment. (Pop.) A-i veni (cuiva) să înghită (pe cineva) (de bucurie), se spune când o persoană își manifestă o mare bucurie, mulțumire. (Fam.) A înghiți (pe cineva) din ochi (sau cu ochii) = a nu se mai sătura privind pe cineva. A nu înghiți pe cineva = a nu putea suferi pe cineva. ♦ P. anal. A trage în plămâni, a inhala adânc aer, fum etc. II. Fig. 1. (Despre pământ, apă etc.) A face să dispară ceva (cuprinzând în sine); a cuprinde, a învălui din toate părțile. ◊ Expr. L-a înghițit pământul = a murit; a dispărut. Parcă l-a înghițit pământul, se spune despre cineva sau ceva care a dispărut fără urmă. ♦ A se îmbiba de un lichid; a absorbi. 2. A citi repede și cu lăcomie o carte, un text scris. 3. A răbda, a îndura fără ripostă o necuviință, o insultă etc. 4. A omite cuvinte sau silabe (din cauza unui defect de vorbire). ♦ A nu spune ce ar fi vrut să spună, a se abține de a spune ceva. – Lat. ingluttire. DOOM
înghițí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghít, imperf. 3 sg. înghițeá; conj. prez. 3 să înghítă
înghițind
ÎNGHIȚÍ, înghít, vb. IV. Tranz. I. A face să treacă mâncarea, băutura etc. în stomac prin faringe și esofag; p. ext. a mânca, a devora. ◊ Expr. A înghiți (sau a face să înghită) hapul (sau un hap, gălușca) sau a o înghiți = a suporta (sau a face să suporte) o neplăcere (fără să crâcnească). A-și înghiți lacrimile (sau plânsul) = a-și stăpâni plânsul; a reprima izbucnirea unui sentiment. (Pop.) A-i veni (cuiva) să înghită (pe cineva) (de bucurie), se spune când o persoană își manifestă o mare bucurie, mulțumire. (Fam.) A înghiți (pe cineva) din ochi (sau cu ochii) = a nu se mai sătura privind pe cineva. A nu înghiți pe cineva = a nu putea suferi pe cineva. ♦ P. anal. A trage în plămâni, a inhala adânc aer, fum etc. II. Fig. 1. (Despre pământ, apă etc.) A face să dispară ceva (cuprinzând în sine); a cuprinde, a învălui din toate părțile. ◊ Expr. L-a înghițit pământul = a murit; a dispărut. Parcă l-a înghițit pământul, se spune despre cineva sau ceva care a dispărut fără urmă. ♦ A se îmbiba de un lichid; a absorbi. 2. A citi repede și cu lăcomie o carte, un text scris. 3. A răbda, a îndura fără ripostă o necuviință, o insultă etc. 4. A omite cuvinte sau silabe (din cauza unui defect de vorbire). ♦ A nu spune ce ar fi vrut să spună, a se abține de a spune ceva. – Lat. ingluttire. DOOM
înghițí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghít, imperf. 3 sg. înghițeá; conj. prez. 3 să înghítă
înghițire
ÎNGHIȚÍ, înghít, vb. IV. Tranz. I. A face să treacă mâncarea, băutura etc. în stomac prin faringe și esofag; p. ext. a mânca, a devora. ◊ Expr. A înghiți (sau a face să înghită) hapul (sau un hap, gălușca) sau a o înghiți = a suporta (sau a face să suporte) o neplăcere (fără să crâcnească). A-și înghiți lacrimile (sau plânsul) = a-și stăpâni plânsul; a reprima izbucnirea unui sentiment. (Pop.) A-i veni (cuiva) să înghită (pe cineva) (de bucurie), se spune când o persoană își manifestă o mare bucurie, mulțumire. (Fam.) A înghiți (pe cineva) din ochi (sau cu ochii) = a nu se mai sătura privind pe cineva. A nu înghiți pe cineva = a nu putea suferi pe cineva. ♦ P. anal. A trage în plămâni, a inhala adânc aer, fum etc. II. Fig. 1. (Despre pământ, apă etc.) A face să dispară ceva (cuprinzând în sine); a cuprinde, a învălui din toate părțile. ◊ Expr. L-a înghițit pământul = a murit; a dispărut. Parcă l-a înghițit pământul, se spune despre cineva sau ceva care a dispărut fără urmă. ♦ A se îmbiba de un lichid; a absorbi. 2. A citi repede și cu lăcomie o carte, un text scris. 3. A răbda, a îndura fără ripostă o necuviință, o insultă etc. 4. A omite cuvinte sau silabe (din cauza unui defect de vorbire). ♦ A nu spune ce ar fi vrut să spună, a se abține de a spune ceva. – Lat. ingluttire. DOOM
înghițí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghít, imperf. 3 sg. înghițeá; conj. prez. 3 să înghítă
înghițire
ÎNGHIȚÍRE, înghițiri, s. f. Acțiunea de a înghiți; deglutiție. – V. înghiți. DOOM
înghițíre s. f., g.-d. art. înghițírii; pl. înghițíri
înghițirea
ÎNGHIȚÍRE, înghițiri, s. f. Acțiunea de a înghiți; deglutiție. – V. înghiți. DOOM
înghițíre s. f., g.-d. art. înghițírii; pl. înghițíri
înghițiri
ÎNGHIȚÍRE, înghițiri, s. f. Acțiunea de a înghiți; deglutiție. – V. înghiți. DOOM
înghițíre s. f., g.-d. art. înghițírii; pl. înghițíri
înghițirii
ÎNGHIȚÍRE, înghițiri, s. f. Acțiunea de a înghiți; deglutiție. – V. înghiți. DOOM
înghițíre s. f., g.-d. art. înghițírii; pl. înghițíri
înghițirile
ÎNGHIȚÍRE, înghițiri, s. f. Acțiunea de a înghiți; deglutiție. – V. înghiți. DOOM
înghițíre s. f., g.-d. art. înghițírii; pl. înghițíri
înghițirilor
ÎNGHIȚÍRE, înghițiri, s. f. Acțiunea de a înghiți; deglutiție. – V. înghiți. DOOM
înghițíre s. f., g.-d. art. înghițírii; pl. înghițíri
înghițiră
ÎNGHIȚÍ, înghít, vb. IV. Tranz. I. A face să treacă mâncarea, băutura etc. în stomac prin faringe și esofag; p. ext. a mânca, a devora. ◊ Expr. A înghiți (sau a face să înghită) hapul (sau un hap, gălușca) sau a o înghiți = a suporta (sau a face să suporte) o neplăcere (fără să crâcnească). A-și înghiți lacrimile (sau plânsul) = a-și stăpâni plânsul; a reprima izbucnirea unui sentiment. (Pop.) A-i veni (cuiva) să înghită (pe cineva) (de bucurie), se spune când o persoană își manifestă o mare bucurie, mulțumire. (Fam.) A înghiți (pe cineva) din ochi (sau cu ochii) = a nu se mai sătura privind pe cineva. A nu înghiți pe cineva = a nu putea suferi pe cineva. ♦ P. anal. A trage în plămâni, a inhala adânc aer, fum etc. II. Fig. 1. (Despre pământ, apă etc.) A face să dispară ceva (cuprinzând în sine); a cuprinde, a învălui din toate părțile. ◊ Expr. L-a înghițit pământul = a murit; a dispărut. Parcă l-a înghițit pământul, se spune despre cineva sau ceva care a dispărut fără urmă. ♦ A se îmbiba de un lichid; a absorbi. 2. A citi repede și cu lăcomie o carte, un text scris. 3. A răbda, a îndura fără ripostă o necuviință, o insultă etc. 4. A omite cuvinte sau silabe (din cauza unui defect de vorbire). ♦ A nu spune ce ar fi vrut să spună, a se abține de a spune ceva. – Lat. ingluttire. DOOM
înghițí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghít, imperf. 3 sg. înghițeá; conj. prez. 3 să înghítă
înghițirăm
ÎNGHIȚÍ, înghít, vb. IV. Tranz. I. A face să treacă mâncarea, băutura etc. în stomac prin faringe și esofag; p. ext. a mânca, a devora. ◊ Expr. A înghiți (sau a face să înghită) hapul (sau un hap, gălușca) sau a o înghiți = a suporta (sau a face să suporte) o neplăcere (fără să crâcnească). A-și înghiți lacrimile (sau plânsul) = a-și stăpâni plânsul; a reprima izbucnirea unui sentiment. (Pop.) A-i veni (cuiva) să înghită (pe cineva) (de bucurie), se spune când o persoană își manifestă o mare bucurie, mulțumire. (Fam.) A înghiți (pe cineva) din ochi (sau cu ochii) = a nu se mai sătura privind pe cineva. A nu înghiți pe cineva = a nu putea suferi pe cineva. ♦ P. anal. A trage în plămâni, a inhala adânc aer, fum etc. II. Fig. 1. (Despre pământ, apă etc.) A face să dispară ceva (cuprinzând în sine); a cuprinde, a învălui din toate părțile. ◊ Expr. L-a înghițit pământul = a murit; a dispărut. Parcă l-a înghițit pământul, se spune despre cineva sau ceva care a dispărut fără urmă. ♦ A se îmbiba de un lichid; a absorbi. 2. A citi repede și cu lăcomie o carte, un text scris. 3. A răbda, a îndura fără ripostă o necuviință, o insultă etc. 4. A omite cuvinte sau silabe (din cauza unui defect de vorbire). ♦ A nu spune ce ar fi vrut să spună, a se abține de a spune ceva. – Lat. ingluttire. DOOM
înghițí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghít, imperf. 3 sg. înghițeá; conj. prez. 3 să înghítă
înghițirăți
ÎNGHIȚÍ, înghít, vb. IV. Tranz. I. A face să treacă mâncarea, băutura etc. în stomac prin faringe și esofag; p. ext. a mânca, a devora. ◊ Expr. A înghiți (sau a face să înghită) hapul (sau un hap, gălușca) sau a o înghiți = a suporta (sau a face să suporte) o neplăcere (fără să crâcnească). A-și înghiți lacrimile (sau plânsul) = a-și stăpâni plânsul; a reprima izbucnirea unui sentiment. (Pop.) A-i veni (cuiva) să înghită (pe cineva) (de bucurie), se spune când o persoană își manifestă o mare bucurie, mulțumire. (Fam.) A înghiți (pe cineva) din ochi (sau cu ochii) = a nu se mai sătura privind pe cineva. A nu înghiți pe cineva = a nu putea suferi pe cineva. ♦ P. anal. A trage în plămâni, a inhala adânc aer, fum etc. II. Fig. 1. (Despre pământ, apă etc.) A face să dispară ceva (cuprinzând în sine); a cuprinde, a învălui din toate părțile. ◊ Expr. L-a înghițit pământul = a murit; a dispărut. Parcă l-a înghițit pământul, se spune despre cineva sau ceva care a dispărut fără urmă. ♦ A se îmbiba de un lichid; a absorbi. 2. A citi repede și cu lăcomie o carte, un text scris. 3. A răbda, a îndura fără ripostă o necuviință, o insultă etc. 4. A omite cuvinte sau silabe (din cauza unui defect de vorbire). ♦ A nu spune ce ar fi vrut să spună, a se abține de a spune ceva. – Lat. ingluttire. DOOM
înghițí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghít, imperf. 3 sg. înghițeá; conj. prez. 3 să înghítă
înghițise
ÎNGHIȚÍ, înghít, vb. IV. Tranz. I. A face să treacă mâncarea, băutura etc. în stomac prin faringe și esofag; p. ext. a mânca, a devora. ◊ Expr. A înghiți (sau a face să înghită) hapul (sau un hap, gălușca) sau a o înghiți = a suporta (sau a face să suporte) o neplăcere (fără să crâcnească). A-și înghiți lacrimile (sau plânsul) = a-și stăpâni plânsul; a reprima izbucnirea unui sentiment. (Pop.) A-i veni (cuiva) să înghită (pe cineva) (de bucurie), se spune când o persoană își manifestă o mare bucurie, mulțumire. (Fam.) A înghiți (pe cineva) din ochi (sau cu ochii) = a nu se mai sătura privind pe cineva. A nu înghiți pe cineva = a nu putea suferi pe cineva. ♦ P. anal. A trage în plămâni, a inhala adânc aer, fum etc. II. Fig. 1. (Despre pământ, apă etc.) A face să dispară ceva (cuprinzând în sine); a cuprinde, a învălui din toate părțile. ◊ Expr. L-a înghițit pământul = a murit; a dispărut. Parcă l-a înghițit pământul, se spune despre cineva sau ceva care a dispărut fără urmă. ♦ A se îmbiba de un lichid; a absorbi. 2. A citi repede și cu lăcomie o carte, un text scris. 3. A răbda, a îndura fără ripostă o necuviință, o insultă etc. 4. A omite cuvinte sau silabe (din cauza unui defect de vorbire). ♦ A nu spune ce ar fi vrut să spună, a se abține de a spune ceva. – Lat. ingluttire. DOOM
înghițí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghít, imperf. 3 sg. înghițeá; conj. prez. 3 să înghítă
înghițisem
ÎNGHIȚÍ, înghít, vb. IV. Tranz. I. A face să treacă mâncarea, băutura etc. în stomac prin faringe și esofag; p. ext. a mânca, a devora. ◊ Expr. A înghiți (sau a face să înghită) hapul (sau un hap, gălușca) sau a o înghiți = a suporta (sau a face să suporte) o neplăcere (fără să crâcnească). A-și înghiți lacrimile (sau plânsul) = a-și stăpâni plânsul; a reprima izbucnirea unui sentiment. (Pop.) A-i veni (cuiva) să înghită (pe cineva) (de bucurie), se spune când o persoană își manifestă o mare bucurie, mulțumire. (Fam.) A înghiți (pe cineva) din ochi (sau cu ochii) = a nu se mai sătura privind pe cineva. A nu înghiți pe cineva = a nu putea suferi pe cineva. ♦ P. anal. A trage în plămâni, a inhala adânc aer, fum etc. II. Fig. 1. (Despre pământ, apă etc.) A face să dispară ceva (cuprinzând în sine); a cuprinde, a învălui din toate părțile. ◊ Expr. L-a înghițit pământul = a murit; a dispărut. Parcă l-a înghițit pământul, se spune despre cineva sau ceva care a dispărut fără urmă. ♦ A se îmbiba de un lichid; a absorbi. 2. A citi repede și cu lăcomie o carte, un text scris. 3. A răbda, a îndura fără ripostă o necuviință, o insultă etc. 4. A omite cuvinte sau silabe (din cauza unui defect de vorbire). ♦ A nu spune ce ar fi vrut să spună, a se abține de a spune ceva. – Lat. ingluttire. DOOM
înghițí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghít, imperf. 3 sg. înghițeá; conj. prez. 3 să înghítă
înghițiseră
ÎNGHIȚÍ, înghít, vb. IV. Tranz. I. A face să treacă mâncarea, băutura etc. în stomac prin faringe și esofag; p. ext. a mânca, a devora. ◊ Expr. A înghiți (sau a face să înghită) hapul (sau un hap, gălușca) sau a o înghiți = a suporta (sau a face să suporte) o neplăcere (fără să crâcnească). A-și înghiți lacrimile (sau plânsul) = a-și stăpâni plânsul; a reprima izbucnirea unui sentiment. (Pop.) A-i veni (cuiva) să înghită (pe cineva) (de bucurie), se spune când o persoană își manifestă o mare bucurie, mulțumire. (Fam.) A înghiți (pe cineva) din ochi (sau cu ochii) = a nu se mai sătura privind pe cineva. A nu înghiți pe cineva = a nu putea suferi pe cineva. ♦ P. anal. A trage în plămâni, a inhala adânc aer, fum etc. II. Fig. 1. (Despre pământ, apă etc.) A face să dispară ceva (cuprinzând în sine); a cuprinde, a învălui din toate părțile. ◊ Expr. L-a înghițit pământul = a murit; a dispărut. Parcă l-a înghițit pământul, se spune despre cineva sau ceva care a dispărut fără urmă. ♦ A se îmbiba de un lichid; a absorbi. 2. A citi repede și cu lăcomie o carte, un text scris. 3. A răbda, a îndura fără ripostă o necuviință, o insultă etc. 4. A omite cuvinte sau silabe (din cauza unui defect de vorbire). ♦ A nu spune ce ar fi vrut să spună, a se abține de a spune ceva. – Lat. ingluttire. DOOM
înghițí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghít, imperf. 3 sg. înghițeá; conj. prez. 3 să înghítă
înghițiserăm
ÎNGHIȚÍ, înghít, vb. IV. Tranz. I. A face să treacă mâncarea, băutura etc. în stomac prin faringe și esofag; p. ext. a mânca, a devora. ◊ Expr. A înghiți (sau a face să înghită) hapul (sau un hap, gălușca) sau a o înghiți = a suporta (sau a face să suporte) o neplăcere (fără să crâcnească). A-și înghiți lacrimile (sau plânsul) = a-și stăpâni plânsul; a reprima izbucnirea unui sentiment. (Pop.) A-i veni (cuiva) să înghită (pe cineva) (de bucurie), se spune când o persoană își manifestă o mare bucurie, mulțumire. (Fam.) A înghiți (pe cineva) din ochi (sau cu ochii) = a nu se mai sătura privind pe cineva. A nu înghiți pe cineva = a nu putea suferi pe cineva. ♦ P. anal. A trage în plămâni, a inhala adânc aer, fum etc. II. Fig. 1. (Despre pământ, apă etc.) A face să dispară ceva (cuprinzând în sine); a cuprinde, a învălui din toate părțile. ◊ Expr. L-a înghițit pământul = a murit; a dispărut. Parcă l-a înghițit pământul, se spune despre cineva sau ceva care a dispărut fără urmă. ♦ A se îmbiba de un lichid; a absorbi. 2. A citi repede și cu lăcomie o carte, un text scris. 3. A răbda, a îndura fără ripostă o necuviință, o insultă etc. 4. A omite cuvinte sau silabe (din cauza unui defect de vorbire). ♦ A nu spune ce ar fi vrut să spună, a se abține de a spune ceva. – Lat. ingluttire. DOOM
înghițí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghít, imperf. 3 sg. înghițeá; conj. prez. 3 să înghítă
înghițiserăți
ÎNGHIȚÍ, înghít, vb. IV. Tranz. I. A face să treacă mâncarea, băutura etc. în stomac prin faringe și esofag; p. ext. a mânca, a devora. ◊ Expr. A înghiți (sau a face să înghită) hapul (sau un hap, gălușca) sau a o înghiți = a suporta (sau a face să suporte) o neplăcere (fără să crâcnească). A-și înghiți lacrimile (sau plânsul) = a-și stăpâni plânsul; a reprima izbucnirea unui sentiment. (Pop.) A-i veni (cuiva) să înghită (pe cineva) (de bucurie), se spune când o persoană își manifestă o mare bucurie, mulțumire. (Fam.) A înghiți (pe cineva) din ochi (sau cu ochii) = a nu se mai sătura privind pe cineva. A nu înghiți pe cineva = a nu putea suferi pe cineva. ♦ P. anal. A trage în plămâni, a inhala adânc aer, fum etc. II. Fig. 1. (Despre pământ, apă etc.) A face să dispară ceva (cuprinzând în sine); a cuprinde, a învălui din toate părțile. ◊ Expr. L-a înghițit pământul = a murit; a dispărut. Parcă l-a înghițit pământul, se spune despre cineva sau ceva care a dispărut fără urmă. ♦ A se îmbiba de un lichid; a absorbi. 2. A citi repede și cu lăcomie o carte, un text scris. 3. A răbda, a îndura fără ripostă o necuviință, o insultă etc. 4. A omite cuvinte sau silabe (din cauza unui defect de vorbire). ♦ A nu spune ce ar fi vrut să spună, a se abține de a spune ceva. – Lat. ingluttire. DOOM
înghițí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghít, imperf. 3 sg. înghițeá; conj. prez. 3 să înghítă
înghițiseși
ÎNGHIȚÍ, înghít, vb. IV. Tranz. I. A face să treacă mâncarea, băutura etc. în stomac prin faringe și esofag; p. ext. a mânca, a devora. ◊ Expr. A înghiți (sau a face să înghită) hapul (sau un hap, gălușca) sau a o înghiți = a suporta (sau a face să suporte) o neplăcere (fără să crâcnească). A-și înghiți lacrimile (sau plânsul) = a-și stăpâni plânsul; a reprima izbucnirea unui sentiment. (Pop.) A-i veni (cuiva) să înghită (pe cineva) (de bucurie), se spune când o persoană își manifestă o mare bucurie, mulțumire. (Fam.) A înghiți (pe cineva) din ochi (sau cu ochii) = a nu se mai sătura privind pe cineva. A nu înghiți pe cineva = a nu putea suferi pe cineva. ♦ P. anal. A trage în plămâni, a inhala adânc aer, fum etc. II. Fig. 1. (Despre pământ, apă etc.) A face să dispară ceva (cuprinzând în sine); a cuprinde, a învălui din toate părțile. ◊ Expr. L-a înghițit pământul = a murit; a dispărut. Parcă l-a înghițit pământul, se spune despre cineva sau ceva care a dispărut fără urmă. ♦ A se îmbiba de un lichid; a absorbi. 2. A citi repede și cu lăcomie o carte, un text scris. 3. A răbda, a îndura fără ripostă o necuviință, o insultă etc. 4. A omite cuvinte sau silabe (din cauza unui defect de vorbire). ♦ A nu spune ce ar fi vrut să spună, a se abține de a spune ceva. – Lat. ingluttire. DOOM
înghițí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghít, imperf. 3 sg. înghițeá; conj. prez. 3 să înghítă
înghițiseți
ÎNGHIȚÍ, înghít, vb. IV. Tranz. I. A face să treacă mâncarea, băutura etc. în stomac prin faringe și esofag; p. ext. a mânca, a devora. ◊ Expr. A înghiți (sau a face să înghită) hapul (sau un hap, gălușca) sau a o înghiți = a suporta (sau a face să suporte) o neplăcere (fără să crâcnească). A-și înghiți lacrimile (sau plânsul) = a-și stăpâni plânsul; a reprima izbucnirea unui sentiment. (Pop.) A-i veni (cuiva) să înghită (pe cineva) (de bucurie), se spune când o persoană își manifestă o mare bucurie, mulțumire. (Fam.) A înghiți (pe cineva) din ochi (sau cu ochii) = a nu se mai sătura privind pe cineva. A nu înghiți pe cineva = a nu putea suferi pe cineva. ♦ P. anal. A trage în plămâni, a inhala adânc aer, fum etc. II. Fig. 1. (Despre pământ, apă etc.) A face să dispară ceva (cuprinzând în sine); a cuprinde, a învălui din toate părțile. ◊ Expr. L-a înghițit pământul = a murit; a dispărut. Parcă l-a înghițit pământul, se spune despre cineva sau ceva care a dispărut fără urmă. ♦ A se îmbiba de un lichid; a absorbi. 2. A citi repede și cu lăcomie o carte, un text scris. 3. A răbda, a îndura fără ripostă o necuviință, o insultă etc. 4. A omite cuvinte sau silabe (din cauza unui defect de vorbire). ♦ A nu spune ce ar fi vrut să spună, a se abține de a spune ceva. – Lat. ingluttire. DOOM
înghițí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghít, imperf. 3 sg. înghițeá; conj. prez. 3 să înghítă
înghițit
ÎNGHIȚÍ, înghít, vb. IV. Tranz. I. A face să treacă mâncarea, băutura etc. în stomac prin faringe și esofag; p. ext. a mânca, a devora. ◊ Expr. A înghiți (sau a face să înghită) hapul (sau un hap, gălușca) sau a o înghiți = a suporta (sau a face să suporte) o neplăcere (fără să crâcnească). A-și înghiți lacrimile (sau plânsul) = a-și stăpâni plânsul; a reprima izbucnirea unui sentiment. (Pop.) A-i veni (cuiva) să înghită (pe cineva) (de bucurie), se spune când o persoană își manifestă o mare bucurie, mulțumire. (Fam.) A înghiți (pe cineva) din ochi (sau cu ochii) = a nu se mai sătura privind pe cineva. A nu înghiți pe cineva = a nu putea suferi pe cineva. ♦ P. anal. A trage în plămâni, a inhala adânc aer, fum etc. II. Fig. 1. (Despre pământ, apă etc.) A face să dispară ceva (cuprinzând în sine); a cuprinde, a învălui din toate părțile. ◊ Expr. L-a înghițit pământul = a murit; a dispărut. Parcă l-a înghițit pământul, se spune despre cineva sau ceva care a dispărut fără urmă. ♦ A se îmbiba de un lichid; a absorbi. 2. A citi repede și cu lăcomie o carte, un text scris. 3. A răbda, a îndura fără ripostă o necuviință, o insultă etc. 4. A omite cuvinte sau silabe (din cauza unui defect de vorbire). ♦ A nu spune ce ar fi vrut să spună, a se abține de a spune ceva. – Lat. ingluttire. DOOM
înghițí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghít, imperf. 3 sg. înghițeá; conj. prez. 3 să înghítă
înghițitoare
ÎNGHIȚITOÁRE, înghițitori, s. f. (Reg.) Gâtlej. – Înghiți + suf. -toare. DOOM
înghițitoáre (reg.) s. f., g.-d. art. înghițitórii; pl. înghițitóri
înghițitoarea
ÎNGHIȚITOÁRE, înghițitori, s. f. (Reg.) Gâtlej. – Înghiți + suf. -toare. DOOM
înghițitoáre (reg.) s. f., g.-d. art. înghițitórii; pl. înghițitóri
înghițitori
ÎNGHIȚITOÁRE, înghițitori, s. f. (Reg.) Gâtlej. – Înghiți + suf. -toare. DOOM
înghițitoáre (reg.) s. f., g.-d. art. înghițitórii; pl. înghițitóri
înghițitorii
ÎNGHIȚITOÁRE, înghițitori, s. f. (Reg.) Gâtlej. – Înghiți + suf. -toare. DOOM
înghițitoáre (reg.) s. f., g.-d. art. înghițitórii; pl. înghițitóri
înghițitorile
ÎNGHIȚITOÁRE, înghițitori, s. f. (Reg.) Gâtlej. – Înghiți + suf. -toare. DOOM
înghițitoáre (reg.) s. f., g.-d. art. înghițitórii; pl. înghițitóri
înghițitorilor
ÎNGHIȚITOÁRE, înghițitori, s. f. (Reg.) Gâtlej. – Înghiți + suf. -toare. DOOM
înghițitoáre (reg.) s. f., g.-d. art. înghițitórii; pl. înghițitóri
înghițitura
ÎNGHIȚITÚRĂ, înghițituri, s. f. Înghițire. ◊ Expr. (A bea) dintr-o înghițitură = (a bea) sorbind toată băutura dintr-o singură dată. ♦ (Concr.) Cantitatea de mâncare sau de băutură care se poate înghiți dintr-o dată. – Înghiți + suf. -tură. DOOM
înghițitúră s. f., g.-d. art. înghițitúrii; pl. înghițitúri
înghițituri
ÎNGHIȚITÚRĂ, înghițituri, s. f. Înghițire. ◊ Expr. (A bea) dintr-o înghițitură = (a bea) sorbind toată băutura dintr-o singură dată. ♦ (Concr.) Cantitatea de mâncare sau de băutură care se poate înghiți dintr-o dată. – Înghiți + suf. -tură. DOOM
înghițitúră s. f., g.-d. art. înghițitúrii; pl. înghițitúri
înghițiturii
ÎNGHIȚITÚRĂ, înghițituri, s. f. Înghițire. ◊ Expr. (A bea) dintr-o înghițitură = (a bea) sorbind toată băutura dintr-o singură dată. ♦ (Concr.) Cantitatea de mâncare sau de băutură care se poate înghiți dintr-o dată. – Înghiți + suf. -tură. DOOM
înghițitúră s. f., g.-d. art. înghițitúrii; pl. înghițitúri
înghițiturile
ÎNGHIȚITÚRĂ, înghițituri, s. f. Înghițire. ◊ Expr. (A bea) dintr-o înghițitură = (a bea) sorbind toată băutura dintr-o singură dată. ♦ (Concr.) Cantitatea de mâncare sau de băutură care se poate înghiți dintr-o dată. – Înghiți + suf. -tură. DOOM
înghițitúră s. f., g.-d. art. înghițitúrii; pl. înghițitúri
înghițiturilor
ÎNGHIȚITÚRĂ, înghițituri, s. f. Înghițire. ◊ Expr. (A bea) dintr-o înghițitură = (a bea) sorbind toată băutura dintr-o singură dată. ♦ (Concr.) Cantitatea de mâncare sau de băutură care se poate înghiți dintr-o dată. – Înghiți + suf. -tură. DOOM
înghițitúră s. f., g.-d. art. înghițitúrii; pl. înghițitúri
înghițiși
ÎNGHIȚÍ, înghít, vb. IV. Tranz. I. A face să treacă mâncarea, băutura etc. în stomac prin faringe și esofag; p. ext. a mânca, a devora. ◊ Expr. A înghiți (sau a face să înghită) hapul (sau un hap, gălușca) sau a o înghiți = a suporta (sau a face să suporte) o neplăcere (fără să crâcnească). A-și înghiți lacrimile (sau plânsul) = a-și stăpâni plânsul; a reprima izbucnirea unui sentiment. (Pop.) A-i veni (cuiva) să înghită (pe cineva) (de bucurie), se spune când o persoană își manifestă o mare bucurie, mulțumire. (Fam.) A înghiți (pe cineva) din ochi (sau cu ochii) = a nu se mai sătura privind pe cineva. A nu înghiți pe cineva = a nu putea suferi pe cineva. ♦ P. anal. A trage în plămâni, a inhala adânc aer, fum etc. II. Fig. 1. (Despre pământ, apă etc.) A face să dispară ceva (cuprinzând în sine); a cuprinde, a învălui din toate părțile. ◊ Expr. L-a înghițit pământul = a murit; a dispărut. Parcă l-a înghițit pământul, se spune despre cineva sau ceva care a dispărut fără urmă. ♦ A se îmbiba de un lichid; a absorbi. 2. A citi repede și cu lăcomie o carte, un text scris. 3. A răbda, a îndura fără ripostă o necuviință, o insultă etc. 4. A omite cuvinte sau silabe (din cauza unui defect de vorbire). ♦ A nu spune ce ar fi vrut să spună, a se abține de a spune ceva. – Lat. ingluttire. DOOM
înghițí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghít, imperf. 3 sg. înghițeá; conj. prez. 3 să înghítă
înghițiți
ÎNGHIȚÍ, înghít, vb. IV. Tranz. I. A face să treacă mâncarea, băutura etc. în stomac prin faringe și esofag; p. ext. a mânca, a devora. ◊ Expr. A înghiți (sau a face să înghită) hapul (sau un hap, gălușca) sau a o înghiți = a suporta (sau a face să suporte) o neplăcere (fără să crâcnească). A-și înghiți lacrimile (sau plânsul) = a-și stăpâni plânsul; a reprima izbucnirea unui sentiment. (Pop.) A-i veni (cuiva) să înghită (pe cineva) (de bucurie), se spune când o persoană își manifestă o mare bucurie, mulțumire. (Fam.) A înghiți (pe cineva) din ochi (sau cu ochii) = a nu se mai sătura privind pe cineva. A nu înghiți pe cineva = a nu putea suferi pe cineva. ♦ P. anal. A trage în plămâni, a inhala adânc aer, fum etc. II. Fig. 1. (Despre pământ, apă etc.) A face să dispară ceva (cuprinzând în sine); a cuprinde, a învălui din toate părțile. ◊ Expr. L-a înghițit pământul = a murit; a dispărut. Parcă l-a înghițit pământul, se spune despre cineva sau ceva care a dispărut fără urmă. ♦ A se îmbiba de un lichid; a absorbi. 2. A citi repede și cu lăcomie o carte, un text scris. 3. A răbda, a îndura fără ripostă o necuviință, o insultă etc. 4. A omite cuvinte sau silabe (din cauza unui defect de vorbire). ♦ A nu spune ce ar fi vrut să spună, a se abține de a spune ceva. – Lat. ingluttire. DOOM
înghițí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghít, imperf. 3 sg. înghițeá; conj. prez. 3 să înghítă
îngloba
ÎNGLOBÁ, înglobez, vb. I. Tranz. A introduce ca parte integrantă într-un tot; a include, a cuprinde. – Din fr. englober. DOOM
înglobá (a ~) vb., ind. prez. 3 înglobeáză
înglobai
ÎNGLOBÁ, înglobez, vb. I. Tranz. A introduce ca parte integrantă într-un tot; a include, a cuprinde. – Din fr. englober. DOOM
înglobá (a ~) vb., ind. prez. 3 înglobeáză
înglobam
ÎNGLOBÁ, înglobez, vb. I. Tranz. A introduce ca parte integrantă într-un tot; a include, a cuprinde. – Din fr. englober. DOOM
înglobá (a ~) vb., ind. prez. 3 înglobeáză
înglobare
ÎNGLOBÁ, înglobez, vb. I. Tranz. A introduce ca parte integrantă într-un tot; a include, a cuprinde. – Din fr. englober. DOOM
înglobá (a ~) vb., ind. prez. 3 înglobeáză
înglobare
ÎNGLOBÁRE, înglobări, s. f. Acțiunea de a îngloba; cuprindere, includere într-un tot. – V. îngloba. DOOM
înglobáre s. f., g.-d. art. înglobắrii; pl. înglobắri
înglobarea
ÎNGLOBÁRE, înglobări, s. f. Acțiunea de a îngloba; cuprindere, includere într-un tot. – V. îngloba. DOOM
înglobáre s. f., g.-d. art. înglobắrii; pl. înglobắri
înglobară
ÎNGLOBÁ, înglobez, vb. I. Tranz. A introduce ca parte integrantă într-un tot; a include, a cuprinde. – Din fr. englober. DOOM
înglobá (a ~) vb., ind. prez. 3 înglobeáză
înglobarăm
ÎNGLOBÁ, înglobez, vb. I. Tranz. A introduce ca parte integrantă într-un tot; a include, a cuprinde. – Din fr. englober. DOOM
înglobá (a ~) vb., ind. prez. 3 înglobeáză
înglobarăți
ÎNGLOBÁ, înglobez, vb. I. Tranz. A introduce ca parte integrantă într-un tot; a include, a cuprinde. – Din fr. englober. DOOM
înglobá (a ~) vb., ind. prez. 3 înglobeáză
înglobase
ÎNGLOBÁ, înglobez, vb. I. Tranz. A introduce ca parte integrantă într-un tot; a include, a cuprinde. – Din fr. englober. DOOM
înglobá (a ~) vb., ind. prez. 3 înglobeáză
înglobasem
ÎNGLOBÁ, înglobez, vb. I. Tranz. A introduce ca parte integrantă într-un tot; a include, a cuprinde. – Din fr. englober. DOOM
înglobá (a ~) vb., ind. prez. 3 înglobeáză
înglobaseră
ÎNGLOBÁ, înglobez, vb. I. Tranz. A introduce ca parte integrantă într-un tot; a include, a cuprinde. – Din fr. englober. DOOM
înglobá (a ~) vb., ind. prez. 3 înglobeáză
înglobaserăm
ÎNGLOBÁ, înglobez, vb. I. Tranz. A introduce ca parte integrantă într-un tot; a include, a cuprinde. – Din fr. englober. DOOM
înglobá (a ~) vb., ind. prez. 3 înglobeáză
înglobaserăți
ÎNGLOBÁ, înglobez, vb. I. Tranz. A introduce ca parte integrantă într-un tot; a include, a cuprinde. – Din fr. englober. DOOM
înglobá (a ~) vb., ind. prez. 3 înglobeáză
înglobaseși
ÎNGLOBÁ, înglobez, vb. I. Tranz. A introduce ca parte integrantă într-un tot; a include, a cuprinde. – Din fr. englober. DOOM
înglobá (a ~) vb., ind. prez. 3 înglobeáză
înglobaseți
ÎNGLOBÁ, înglobez, vb. I. Tranz. A introduce ca parte integrantă într-un tot; a include, a cuprinde. – Din fr. englober. DOOM
înglobá (a ~) vb., ind. prez. 3 înglobeáză
înglobat
ÎNGLOBÁ, înglobez, vb. I. Tranz. A introduce ca parte integrantă într-un tot; a include, a cuprinde. – Din fr. englober. DOOM
înglobá (a ~) vb., ind. prez. 3 înglobeáză
înglobat
ÎNGLOBÁT, -Ă, înglobați, -te, adj. Care este cuprins într-un tot. – V. îngloba.
înglobau
ÎNGLOBÁ, înglobez, vb. I. Tranz. A introduce ca parte integrantă într-un tot; a include, a cuprinde. – Din fr. englober. DOOM
înglobá (a ~) vb., ind. prez. 3 înglobeáză
înglobași
ÎNGLOBÁ, înglobez, vb. I. Tranz. A introduce ca parte integrantă într-un tot; a include, a cuprinde. – Din fr. englober. DOOM
înglobá (a ~) vb., ind. prez. 3 înglobeáză
înglobați
ÎNGLOBÁ, înglobez, vb. I. Tranz. A introduce ca parte integrantă într-un tot; a include, a cuprinde. – Din fr. englober. DOOM
înglobá (a ~) vb., ind. prez. 3 înglobeáză
înglobează
ÎNGLOBÁ, înglobez, vb. I. Tranz. A introduce ca parte integrantă într-un tot; a include, a cuprinde. – Din fr. englober. DOOM
înglobá (a ~) vb., ind. prez. 3 înglobeáză
înglobez
ÎNGLOBÁ, înglobez, vb. I. Tranz. A introduce ca parte integrantă într-un tot; a include, a cuprinde. – Din fr. englober. DOOM
înglobá (a ~) vb., ind. prez. 3 înglobeáză
înglobeze
ÎNGLOBÁ, înglobez, vb. I. Tranz. A introduce ca parte integrantă într-un tot; a include, a cuprinde. – Din fr. englober. DOOM
înglobá (a ~) vb., ind. prez. 3 înglobeáză
înglobezi
ÎNGLOBÁ, înglobez, vb. I. Tranz. A introduce ca parte integrantă într-un tot; a include, a cuprinde. – Din fr. englober. DOOM
înglobá (a ~) vb., ind. prez. 3 înglobeáză
înglobând
ÎNGLOBÁ, înglobez, vb. I. Tranz. A introduce ca parte integrantă într-un tot; a include, a cuprinde. – Din fr. englober. DOOM
înglobá (a ~) vb., ind. prez. 3 înglobeáză
înglobînd
ÎNGLOBÁ, înglobez, vb. I. Tranz. A introduce ca parte integrantă într-un tot; a include, a cuprinde. – Din fr. englober. DOOM
înglobá (a ~) vb., ind. prez. 3 înglobeáză
înglobări
ÎNGLOBÁRE, înglobări, s. f. Acțiunea de a îngloba; cuprindere, includere într-un tot. – V. îngloba. DOOM
înglobáre s. f., g.-d. art. înglobắrii; pl. înglobắri
înglobării
ÎNGLOBÁRE, înglobări, s. f. Acțiunea de a îngloba; cuprindere, includere într-un tot. – V. îngloba. DOOM
înglobáre s. f., g.-d. art. înglobắrii; pl. înglobắri
înglobările
ÎNGLOBÁRE, înglobări, s. f. Acțiunea de a îngloba; cuprindere, includere într-un tot. – V. îngloba. DOOM
înglobáre s. f., g.-d. art. înglobắrii; pl. înglobắri
înglobărilor
ÎNGLOBÁRE, înglobări, s. f. Acțiunea de a îngloba; cuprindere, includere într-un tot. – V. îngloba. DOOM
înglobáre s. f., g.-d. art. înglobắrii; pl. înglobắri
îngloda
ÎNGLODÍ vb. IV v. îngloda. DOOM
înglodá (a ~) vb., ind. prez. 3 înglodeáză
înglodai
ÎNGLODÍ vb. IV v. îngloda. DOOM
înglodá (a ~) vb., ind. prez. 3 înglodeáză
înglodam
ÎNGLODÍ vb. IV v. îngloda. DOOM
înglodá (a ~) vb., ind. prez. 3 înglodeáză
înglodare
ÎNGLODÍ vb. IV v. îngloda. DOOM
înglodá (a ~) vb., ind. prez. 3 înglodeáză
înglodare
ÎNGLODÁRE, înglodări, s. f. Acțiunea de a se îngloda și rezultatul ei. – V. îngloda. DOOM
înglodáre s. f., g.-d. art. înglodắrii; pl. înglodắri
înglodarea
ÎNGLODÁRE, înglodări, s. f. Acțiunea de a se îngloda și rezultatul ei. – V. îngloda. DOOM
înglodáre s. f., g.-d. art. înglodắrii; pl. înglodắri
înglodară
ÎNGLODÍ vb. IV v. îngloda. DOOM
înglodá (a ~) vb., ind. prez. 3 înglodeáză
înglodarăm
ÎNGLODÍ vb. IV v. îngloda. DOOM
înglodá (a ~) vb., ind. prez. 3 înglodeáză
înglodarăți
ÎNGLODÍ vb. IV v. îngloda. DOOM
înglodá (a ~) vb., ind. prez. 3 înglodeáză
înglodase
ÎNGLODÍ vb. IV v. îngloda. DOOM
înglodá (a ~) vb., ind. prez. 3 înglodeáză
înglodasem
ÎNGLODÍ vb. IV v. îngloda. DOOM
înglodá (a ~) vb., ind. prez. 3 înglodeáză
înglodaseră
ÎNGLODÍ vb. IV v. îngloda. DOOM
înglodá (a ~) vb., ind. prez. 3 înglodeáză
înglodaserăm
ÎNGLODÍ vb. IV v. îngloda. DOOM
înglodá (a ~) vb., ind. prez. 3 înglodeáză
înglodaserăți
ÎNGLODÍ vb. IV v. îngloda. DOOM
înglodá (a ~) vb., ind. prez. 3 înglodeáză
înglodaseși
ÎNGLODÍ vb. IV v. îngloda. DOOM
înglodá (a ~) vb., ind. prez. 3 înglodeáză
înglodaseți
ÎNGLODÍ vb. IV v. îngloda. DOOM
înglodá (a ~) vb., ind. prez. 3 înglodeáză
înglodat
ÎNGLODÍ vb. IV v. îngloda. DOOM
înglodá (a ~) vb., ind. prez. 3 înglodeáză
înglodat
ÎNGLODÁT, -Ă, înglodați, -te, adj. Plin de noroi, înnămolit. – V. îngloda.
înglodata
ÎNGLODÁT, -Ă, înglodați, -te, adj. Plin de noroi, înnămolit. – V. îngloda.
înglodate
ÎNGLODÁT, -Ă, înglodați, -te, adj. Plin de noroi, înnămolit. – V. îngloda.
înglodatei
ÎNGLODÁT, -Ă, înglodați, -te, adj. Plin de noroi, înnămolit. – V. îngloda.
înglodatele
ÎNGLODÁT, -Ă, înglodați, -te, adj. Plin de noroi, înnămolit. – V. îngloda.
înglodatelor
ÎNGLODÁT, -Ă, înglodați, -te, adj. Plin de noroi, înnămolit. – V. îngloda.
înglodatul
ÎNGLODÁT, -Ă, înglodați, -te, adj. Plin de noroi, înnămolit. – V. îngloda.
înglodatului
ÎNGLODÁT, -Ă, înglodați, -te, adj. Plin de noroi, înnămolit. – V. îngloda.
înglodau
ÎNGLODÍ vb. IV v. îngloda. DOOM
înglodá (a ~) vb., ind. prez. 3 înglodeáză
înglodași
ÎNGLODÍ vb. IV v. îngloda. DOOM
înglodá (a ~) vb., ind. prez. 3 înglodeáză
înglodați
ÎNGLODÍ vb. IV v. îngloda. DOOM
înglodá (a ~) vb., ind. prez. 3 înglodeáză
înglodați
ÎNGLODÁT, -Ă, înglodați, -te, adj. Plin de noroi, înnămolit. – V. îngloda.
înglodații
ÎNGLODÁT, -Ă, înglodați, -te, adj. Plin de noroi, înnămolit. – V. îngloda.
înglodaților
ÎNGLODÁT, -Ă, înglodați, -te, adj. Plin de noroi, înnămolit. – V. îngloda.
înglodează
ÎNGLODÍ vb. IV v. îngloda. DOOM
înglodá (a ~) vb., ind. prez. 3 înglodeáză
înglodez
ÎNGLODÍ vb. IV v. îngloda. DOOM
înglodá (a ~) vb., ind. prez. 3 înglodeáză
înglodeze
ÎNGLODÍ vb. IV v. îngloda. DOOM
înglodá (a ~) vb., ind. prez. 3 înglodeáză
înglodezi
ÎNGLODÍ vb. IV v. îngloda. DOOM
înglodá (a ~) vb., ind. prez. 3 înglodeáză
înglodi
ÎNGLODÍ vb. IV v. îngloda. DOOM
înglodá (a ~) vb., ind. prez. 3 înglodeáză
înglodire
ÎNGLODÍ vb. IV v. îngloda.
înglodând
ÎNGLODÍ vb. IV v. îngloda. DOOM
înglodá (a ~) vb., ind. prez. 3 înglodeáză
înglodînd
ÎNGLODÍ vb. IV v. îngloda. DOOM
înglodá (a ~) vb., ind. prez. 3 înglodeáză
înglodări
ÎNGLODÁRE, înglodări, s. f. Acțiunea de a se îngloda și rezultatul ei. – V. îngloda. DOOM
înglodáre s. f., g.-d. art. înglodắrii; pl. înglodắri
înglodării
ÎNGLODÁRE, înglodări, s. f. Acțiunea de a se îngloda și rezultatul ei. – V. îngloda. DOOM
înglodáre s. f., g.-d. art. înglodắrii; pl. înglodắri
înglodările
ÎNGLODÁRE, înglodări, s. f. Acțiunea de a se îngloda și rezultatul ei. – V. îngloda. DOOM
înglodáre s. f., g.-d. art. înglodắrii; pl. înglodắri
înglodărilor
ÎNGLODÁRE, înglodări, s. f. Acțiunea de a se îngloda și rezultatul ei. – V. îngloda. DOOM
înglodáre s. f., g.-d. art. înglodắrii; pl. înglodắri
înglotat
ÎNGLOTÍT, -Ă, înglotiți, -te, adj. (Învechit și arhaizant) Strîns în gloate sau cete, adunat în număr mare. (Atestat în forma înglotat) Gloanțele răpăiesc mai îndesate de cum sînt oamenii noștri înglotați. ODOBESCU, S. III 586. – Variantă: înglotát, -ă adj.
înglotea
ÎNGLOTÍ, înglotesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A aduna gloatele, oastea (în vederea unei acțiuni militare). ♦ Refl. A se îngrămădi. – În + gloată. DOOM
înglotí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înglotésc, imperf. 3 sg. îngloteá; conj. prez. 3 să îngloteáscă
îngloteai
ÎNGLOTÍ, înglotesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A aduna gloatele, oastea (în vederea unei acțiuni militare). ♦ Refl. A se îngrămădi. – În + gloată. DOOM
înglotí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înglotésc, imperf. 3 sg. îngloteá; conj. prez. 3 să îngloteáscă
îngloteam
ÎNGLOTÍ, înglotesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A aduna gloatele, oastea (în vederea unei acțiuni militare). ♦ Refl. A se îngrămădi. – În + gloată. DOOM
înglotí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înglotésc, imperf. 3 sg. îngloteá; conj. prez. 3 să îngloteáscă
înglotească
ÎNGLOTÍ, înglotesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A aduna gloatele, oastea (în vederea unei acțiuni militare). ♦ Refl. A se îngrămădi. – În + gloată. DOOM
înglotí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înglotésc, imperf. 3 sg. îngloteá; conj. prez. 3 să îngloteáscă
îngloteau
ÎNGLOTÍ, înglotesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A aduna gloatele, oastea (în vederea unei acțiuni militare). ♦ Refl. A se îngrămădi. – În + gloată. DOOM
înglotí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înglotésc, imperf. 3 sg. îngloteá; conj. prez. 3 să îngloteáscă
îngloteați
ÎNGLOTÍ, înglotesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A aduna gloatele, oastea (în vederea unei acțiuni militare). ♦ Refl. A se îngrămădi. – În + gloată. DOOM
înglotí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înglotésc, imperf. 3 sg. îngloteá; conj. prez. 3 să îngloteáscă
înglotesc
ÎNGLOTÍ, înglotesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A aduna gloatele, oastea (în vederea unei acțiuni militare). ♦ Refl. A se îngrămădi. – În + gloată. DOOM
înglotí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înglotésc, imperf. 3 sg. îngloteá; conj. prez. 3 să îngloteáscă
înglotește
ÎNGLOTÍ, înglotesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A aduna gloatele, oastea (în vederea unei acțiuni militare). ♦ Refl. A se îngrămădi. – În + gloată. DOOM
înglotí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înglotésc, imperf. 3 sg. îngloteá; conj. prez. 3 să îngloteáscă
înglotești
ÎNGLOTÍ, înglotesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A aduna gloatele, oastea (în vederea unei acțiuni militare). ♦ Refl. A se îngrămădi. – În + gloată. DOOM
înglotí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înglotésc, imperf. 3 sg. îngloteá; conj. prez. 3 să îngloteáscă
îngloti
ÎNGLOTÍ, înglotesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A aduna gloatele, oastea (în vederea unei acțiuni militare). ♦ Refl. A se îngrămădi. – În + gloată. DOOM
înglotí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înglotésc, imperf. 3 sg. îngloteá; conj. prez. 3 să îngloteáscă
înglotii
ÎNGLOTÍ, înglotesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A aduna gloatele, oastea (în vederea unei acțiuni militare). ♦ Refl. A se îngrămădi. – În + gloată. DOOM
înglotí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înglotésc, imperf. 3 sg. îngloteá; conj. prez. 3 să îngloteáscă
înglotim
ÎNGLOTÍ, înglotesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A aduna gloatele, oastea (în vederea unei acțiuni militare). ♦ Refl. A se îngrămădi. – În + gloată. DOOM
înglotí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înglotésc, imperf. 3 sg. îngloteá; conj. prez. 3 să îngloteáscă
înglotind
ÎNGLOTÍ, înglotesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A aduna gloatele, oastea (în vederea unei acțiuni militare). ♦ Refl. A se îngrămădi. – În + gloată. DOOM
înglotí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înglotésc, imperf. 3 sg. îngloteá; conj. prez. 3 să îngloteáscă
înglotire
ÎNGLOTÍ, înglotesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A aduna gloatele, oastea (în vederea unei acțiuni militare). ♦ Refl. A se îngrămădi. – În + gloată. DOOM
înglotí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înglotésc, imperf. 3 sg. îngloteá; conj. prez. 3 să îngloteáscă
înglotire
ÎNGLOTÍRE, înglotiri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a (se) îngloti și rezultatul ei; îngrămădire; concentrare. – V. îngloti. DOOM
înglotíre (înv.) s. f., g.-d. art. înglotírii; pl. înglotíri
înglotirea
ÎNGLOTÍRE, înglotiri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a (se) îngloti și rezultatul ei; îngrămădire; concentrare. – V. îngloti. DOOM
înglotíre (înv.) s. f., g.-d. art. înglotírii; pl. înglotíri
înglotiri
ÎNGLOTÍRE, înglotiri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a (se) îngloti și rezultatul ei; îngrămădire; concentrare. – V. îngloti. DOOM
înglotíre (înv.) s. f., g.-d. art. înglotírii; pl. înglotíri
înglotirii
ÎNGLOTÍRE, înglotiri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a (se) îngloti și rezultatul ei; îngrămădire; concentrare. – V. îngloti. DOOM
înglotíre (înv.) s. f., g.-d. art. înglotírii; pl. înglotíri
înglotirile
ÎNGLOTÍRE, înglotiri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a (se) îngloti și rezultatul ei; îngrămădire; concentrare. – V. îngloti. DOOM
înglotíre (înv.) s. f., g.-d. art. înglotírii; pl. înglotíri
înglotirilor
ÎNGLOTÍRE, înglotiri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a (se) îngloti și rezultatul ei; îngrămădire; concentrare. – V. îngloti. DOOM
înglotíre (înv.) s. f., g.-d. art. înglotírii; pl. înglotíri
înglotiră
ÎNGLOTÍ, înglotesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A aduna gloatele, oastea (în vederea unei acțiuni militare). ♦ Refl. A se îngrămădi. – În + gloată. DOOM
înglotí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înglotésc, imperf. 3 sg. îngloteá; conj. prez. 3 să îngloteáscă
înglotirăm
ÎNGLOTÍ, înglotesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A aduna gloatele, oastea (în vederea unei acțiuni militare). ♦ Refl. A se îngrămădi. – În + gloată. DOOM
înglotí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înglotésc, imperf. 3 sg. îngloteá; conj. prez. 3 să îngloteáscă
înglotirăți
ÎNGLOTÍ, înglotesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A aduna gloatele, oastea (în vederea unei acțiuni militare). ♦ Refl. A se îngrămădi. – În + gloată. DOOM
înglotí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înglotésc, imperf. 3 sg. îngloteá; conj. prez. 3 să îngloteáscă
înglotise
ÎNGLOTÍ, înglotesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A aduna gloatele, oastea (în vederea unei acțiuni militare). ♦ Refl. A se îngrămădi. – În + gloată. DOOM
înglotí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înglotésc, imperf. 3 sg. îngloteá; conj. prez. 3 să îngloteáscă
înglotisem
ÎNGLOTÍ, înglotesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A aduna gloatele, oastea (în vederea unei acțiuni militare). ♦ Refl. A se îngrămădi. – În + gloată. DOOM
înglotí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înglotésc, imperf. 3 sg. îngloteá; conj. prez. 3 să îngloteáscă
înglotiseră
ÎNGLOTÍ, înglotesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A aduna gloatele, oastea (în vederea unei acțiuni militare). ♦ Refl. A se îngrămădi. – În + gloată. DOOM
înglotí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înglotésc, imperf. 3 sg. îngloteá; conj. prez. 3 să îngloteáscă
înglotiserăm
ÎNGLOTÍ, înglotesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A aduna gloatele, oastea (în vederea unei acțiuni militare). ♦ Refl. A se îngrămădi. – În + gloată. DOOM
înglotí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înglotésc, imperf. 3 sg. îngloteá; conj. prez. 3 să îngloteáscă
înglotiserăți
ÎNGLOTÍ, înglotesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A aduna gloatele, oastea (în vederea unei acțiuni militare). ♦ Refl. A se îngrămădi. – În + gloată. DOOM
înglotí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înglotésc, imperf. 3 sg. îngloteá; conj. prez. 3 să îngloteáscă
înglotiseși
ÎNGLOTÍ, înglotesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A aduna gloatele, oastea (în vederea unei acțiuni militare). ♦ Refl. A se îngrămădi. – În + gloată. DOOM
înglotí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înglotésc, imperf. 3 sg. îngloteá; conj. prez. 3 să îngloteáscă
înglotiseți
ÎNGLOTÍ, înglotesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A aduna gloatele, oastea (în vederea unei acțiuni militare). ♦ Refl. A se îngrămădi. – În + gloată. DOOM
înglotí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înglotésc, imperf. 3 sg. îngloteá; conj. prez. 3 să îngloteáscă
înglotit
ÎNGLOTÍ, înglotesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A aduna gloatele, oastea (în vederea unei acțiuni militare). ♦ Refl. A se îngrămădi. – În + gloată. DOOM
înglotí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înglotésc, imperf. 3 sg. îngloteá; conj. prez. 3 să îngloteáscă
înglotit
ÎNGLOTÍT, -Ă, înglotiți, -te, adj. (Învechit și arhaizant) Strîns în gloate sau cete, adunat în număr mare. (Atestat în forma înglotat) Gloanțele răpăiesc mai îndesate de cum sînt oamenii noștri înglotați. ODOBESCU, S. III 586. – Variantă: înglotát, -ă adj.
înglotita
ÎNGLOTÍT, -Ă, înglotiți, -te, adj. (Învechit și arhaizant) Strîns în gloate sau cete, adunat în număr mare. (Atestat în forma înglotat) Gloanțele răpăiesc mai îndesate de cum sînt oamenii noștri înglotați. ODOBESCU, S. III 586. – Variantă: înglotát, -ă adj.
înglotite
ÎNGLOTÍT, -Ă, înglotiți, -te, adj. (Învechit și arhaizant) Strîns în gloate sau cete, adunat în număr mare. (Atestat în forma înglotat) Gloanțele răpăiesc mai îndesate de cum sînt oamenii noștri înglotați. ODOBESCU, S. III 586. – Variantă: înglotát, -ă adj.
înglotitei
ÎNGLOTÍT, -Ă, înglotiți, -te, adj. (Învechit și arhaizant) Strîns în gloate sau cete, adunat în număr mare. (Atestat în forma înglotat) Gloanțele răpăiesc mai îndesate de cum sînt oamenii noștri înglotați. ODOBESCU, S. III 586. – Variantă: înglotát, -ă adj.
înglotitele
ÎNGLOTÍT, -Ă, înglotiți, -te, adj. (Învechit și arhaizant) Strîns în gloate sau cete, adunat în număr mare. (Atestat în forma înglotat) Gloanțele răpăiesc mai îndesate de cum sînt oamenii noștri înglotați. ODOBESCU, S. III 586. – Variantă: înglotát, -ă adj.
înglotitelor
ÎNGLOTÍT, -Ă, înglotiți, -te, adj. (Învechit și arhaizant) Strîns în gloate sau cete, adunat în număr mare. (Atestat în forma înglotat) Gloanțele răpăiesc mai îndesate de cum sînt oamenii noștri înglotați. ODOBESCU, S. III 586. – Variantă: înglotát, -ă adj.
înglotitul
ÎNGLOTÍT, -Ă, înglotiți, -te, adj. (Învechit și arhaizant) Strîns în gloate sau cete, adunat în număr mare. (Atestat în forma înglotat) Gloanțele răpăiesc mai îndesate de cum sînt oamenii noștri înglotați. ODOBESCU, S. III 586. – Variantă: înglotát, -ă adj.
înglotitului
ÎNGLOTÍT, -Ă, înglotiți, -te, adj. (Învechit și arhaizant) Strîns în gloate sau cete, adunat în număr mare. (Atestat în forma înglotat) Gloanțele răpăiesc mai îndesate de cum sînt oamenii noștri înglotați. ODOBESCU, S. III 586. – Variantă: înglotát, -ă adj.
înglotiși
ÎNGLOTÍ, înglotesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A aduna gloatele, oastea (în vederea unei acțiuni militare). ♦ Refl. A se îngrămădi. – În + gloată. DOOM
înglotí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înglotésc, imperf. 3 sg. îngloteá; conj. prez. 3 să îngloteáscă
înglotiți
ÎNGLOTÍ, înglotesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A aduna gloatele, oastea (în vederea unei acțiuni militare). ♦ Refl. A se îngrămădi. – În + gloată. DOOM
înglotí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înglotésc, imperf. 3 sg. îngloteá; conj. prez. 3 să îngloteáscă
înglotiți
ÎNGLOTÍT, -Ă, înglotiți, -te, adj. (Învechit și arhaizant) Strîns în gloate sau cete, adunat în număr mare. (Atestat în forma înglotat) Gloanțele răpăiesc mai îndesate de cum sînt oamenii noștri înglotați. ODOBESCU, S. III 586. – Variantă: înglotát, -ă adj.
înglotiții
ÎNGLOTÍT, -Ă, înglotiți, -te, adj. (Învechit și arhaizant) Strîns în gloate sau cete, adunat în număr mare. (Atestat în forma înglotat) Gloanțele răpăiesc mai îndesate de cum sînt oamenii noștri înglotați. ODOBESCU, S. III 586. – Variantă: înglotát, -ă adj.
înglotiților
ÎNGLOTÍT, -Ă, înglotiți, -te, adj. (Învechit și arhaizant) Strîns în gloate sau cete, adunat în număr mare. (Atestat în forma înglotat) Gloanțele răpăiesc mai îndesate de cum sînt oamenii noștri înglotați. ODOBESCU, S. III 586. – Variantă: înglotát, -ă adj.
îngraș
ÎNGRĂȘÁ, îngráș, vb. I. 1. Refl. A deveni (mai) gras, a prinde grăsime. ◊ Tranz. Mâncarea bună l-a îngrășat. ♦ Tranz. fact. Spec. A face un animal să devină gras, hrănindu-l bine. ◊ Expr. Îngrașă porcul în ajun = încearcă să facă ceva serios în ultimul moment. 2. Tranz. A îmbunătăți fertilitatea unui teren prin îngrășăminte; a gunoi2. – Lat. *ingrassiare (< grasus = crassus). DOOM
îngrășá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îngráș, 2 sg. îngráși, 3 îngráșă, 1 pl. îngrășắm; conj. prez. 3 să îngráșe; ger. îngrășấnd
îngrașe
ÎNGRĂȘÁ, îngráș, vb. I. 1. Refl. A deveni (mai) gras, a prinde grăsime. ◊ Tranz. Mâncarea bună l-a îngrășat. ♦ Tranz. fact. Spec. A face un animal să devină gras, hrănindu-l bine. ◊ Expr. Îngrașă porcul în ajun = încearcă să facă ceva serios în ultimul moment. 2. Tranz. A îmbunătăți fertilitatea unui teren prin îngrășăminte; a gunoi2. – Lat. *ingrassiare (< grasus = crassus). DOOM
îngrășá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îngráș, 2 sg. îngráși, 3 îngráșă, 1 pl. îngrășắm; conj. prez. 3 să îngráșe; ger. îngrășấnd
îngrași
ÎNGRĂȘÁ, îngráș, vb. I. 1. Refl. A deveni (mai) gras, a prinde grăsime. ◊ Tranz. Mâncarea bună l-a îngrășat. ♦ Tranz. fact. Spec. A face un animal să devină gras, hrănindu-l bine. ◊ Expr. Îngrașă porcul în ajun = încearcă să facă ceva serios în ultimul moment. 2. Tranz. A îmbunătăți fertilitatea unui teren prin îngrășăminte; a gunoi2. – Lat. *ingrassiare (< grasus = crassus). DOOM
îngrășá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îngráș, 2 sg. îngráși, 3 îngráșă, 1 pl. îngrășắm; conj. prez. 3 să îngráșe; ger. îngrășấnd
îngrașă
ÎNGRĂȘÁ, îngráș, vb. I. 1. Refl. A deveni (mai) gras, a prinde grăsime. ◊ Tranz. Mâncarea bună l-a îngrășat. ♦ Tranz. fact. Spec. A face un animal să devină gras, hrănindu-l bine. ◊ Expr. Îngrașă porcul în ajun = încearcă să facă ceva serios în ultimul moment. 2. Tranz. A îmbunătăți fertilitatea unui teren prin îngrășăminte; a gunoi2. – Lat. *ingrassiare (< grasus = crassus). DOOM
îngrășá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îngráș, 2 sg. îngráși, 3 îngráșă, 1 pl. îngrășắm; conj. prez. 3 să îngráșe; ger. îngrășấnd
îngrela
ÎNGRELÁ, îngrelez, vb. I. Tranz. A îngreuia marginile inferioare ale unei unelte de pescuit, pentru a o face să se cufunde în apă și să se mențină în poziție verticală.
îngrelai
ÎNGRELÁ, îngrelez, vb. I. Tranz. A îngreuia marginile inferioare ale unei unelte de pescuit, pentru a o face să se cufunde în apă și să se mențină în poziție verticală.
îngrelam
ÎNGRELÁ, îngrelez, vb. I. Tranz. A îngreuia marginile inferioare ale unei unelte de pescuit, pentru a o face să se cufunde în apă și să se mențină în poziție verticală.
îngrelare
ÎNGRELÁ, îngrelez, vb. I. Tranz. A îngreuia marginile inferioare ale unei unelte de pescuit, pentru a o face să se cufunde în apă și să se mențină în poziție verticală.
îngrelare
ÎNGRELÁ, îngrelez vb. I. Tranz. A îngreuia (prin bucăți de plumb) marginile inferioare ale unei plase de pescuit, pentru a o face să se cufunde în apă și să se mențină în poziție verticală. – Din în- + grele (pl. lui grea).
îngrelară
ÎNGRELÁ, îngrelez, vb. I. Tranz. A îngreuia marginile inferioare ale unei unelte de pescuit, pentru a o face să se cufunde în apă și să se mențină în poziție verticală.
îngrelarăm
ÎNGRELÁ, îngrelez, vb. I. Tranz. A îngreuia marginile inferioare ale unei unelte de pescuit, pentru a o face să se cufunde în apă și să se mențină în poziție verticală.
îngrelarăți
ÎNGRELÁ, îngrelez, vb. I. Tranz. A îngreuia marginile inferioare ale unei unelte de pescuit, pentru a o face să se cufunde în apă și să se mențină în poziție verticală.
îngrelase
ÎNGRELÁ, îngrelez, vb. I. Tranz. A îngreuia marginile inferioare ale unei unelte de pescuit, pentru a o face să se cufunde în apă și să se mențină în poziție verticală.
îngrelasem
ÎNGRELÁ, îngrelez, vb. I. Tranz. A îngreuia marginile inferioare ale unei unelte de pescuit, pentru a o face să se cufunde în apă și să se mențină în poziție verticală.
îngrelaseră
ÎNGRELÁ, îngrelez, vb. I. Tranz. A îngreuia marginile inferioare ale unei unelte de pescuit, pentru a o face să se cufunde în apă și să se mențină în poziție verticală.
îngrelaserăm
ÎNGRELÁ, îngrelez, vb. I. Tranz. A îngreuia marginile inferioare ale unei unelte de pescuit, pentru a o face să se cufunde în apă și să se mențină în poziție verticală.
îngrelaserăți
ÎNGRELÁ, îngrelez, vb. I. Tranz. A îngreuia marginile inferioare ale unei unelte de pescuit, pentru a o face să se cufunde în apă și să se mențină în poziție verticală.
îngrelaseși
ÎNGRELÁ, îngrelez, vb. I. Tranz. A îngreuia marginile inferioare ale unei unelte de pescuit, pentru a o face să se cufunde în apă și să se mențină în poziție verticală.
îngrelaseți
ÎNGRELÁ, îngrelez, vb. I. Tranz. A îngreuia marginile inferioare ale unei unelte de pescuit, pentru a o face să se cufunde în apă și să se mențină în poziție verticală.
îngrelat
ÎNGRELÁ, îngrelez, vb. I. Tranz. A îngreuia marginile inferioare ale unei unelte de pescuit, pentru a o face să se cufunde în apă și să se mențină în poziție verticală.
îngrelat
ÎNGRELÁ, îngrelez vb. I. Tranz. A îngreuia (prin bucăți de plumb) marginile inferioare ale unei plase de pescuit, pentru a o face să se cufunde în apă și să se mențină în poziție verticală. – Din în- + grele (pl. lui grea).
îngrelau
ÎNGRELÁ, îngrelez, vb. I. Tranz. A îngreuia marginile inferioare ale unei unelte de pescuit, pentru a o face să se cufunde în apă și să se mențină în poziție verticală.
îngrelași
ÎNGRELÁ, îngrelez, vb. I. Tranz. A îngreuia marginile inferioare ale unei unelte de pescuit, pentru a o face să se cufunde în apă și să se mențină în poziție verticală.
îngrelați
ÎNGRELÁ, îngrelez, vb. I. Tranz. A îngreuia marginile inferioare ale unei unelte de pescuit, pentru a o face să se cufunde în apă și să se mențină în poziție verticală.
îngrelează
ÎNGRELÁ, îngrelez, vb. I. Tranz. A îngreuia marginile inferioare ale unei unelte de pescuit, pentru a o face să se cufunde în apă și să se mențină în poziție verticală.
îngrelez
ÎNGRELÁ, îngrelez, vb. I. Tranz. A îngreuia marginile inferioare ale unei unelte de pescuit, pentru a o face să se cufunde în apă și să se mențină în poziție verticală.
îngreleze
ÎNGRELÁ, îngrelez, vb. I. Tranz. A îngreuia marginile inferioare ale unei unelte de pescuit, pentru a o face să se cufunde în apă și să se mențină în poziție verticală.
îngrelezi
ÎNGRELÁ, îngrelez, vb. I. Tranz. A îngreuia marginile inferioare ale unei unelte de pescuit, pentru a o face să se cufunde în apă și să se mențină în poziție verticală.
îngrelând
ÎNGRELÁ, îngrelez, vb. I. Tranz. A îngreuia marginile inferioare ale unei unelte de pescuit, pentru a o face să se cufunde în apă și să se mențină în poziție verticală.
îngrelînd
ÎNGRELÁ, îngrelez, vb. I. Tranz. A îngreuia marginile inferioare ale unei unelte de pescuit, pentru a o face să se cufunde în apă și să se mențină în poziție verticală.
îngreuia
ÎNGREUIÁ, îngreuiez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai greu; a (se) îngreuna. ♦ Fig. A produce sau a avea o senzație de greutate, de apăsare. I se îngreuiază pleoapele. 2. Tranz. Fig. A face ca ceva să devină mai anevoios; a îngreuna, a pricinui cuiva greutăți. [Pr.: -gre-u-. – Prez. ind. și: îngréui] – În + greoi. DOOM
îngreuiá (a ~) (rar) (-gre-u-) vb., ind. prez. 1 sg. îngreuiéz, 3 îngreuiáză, 1 pl. îngreuiém; conj. prez. 3 să îngreuiéze; ger. îngreuínd
îngreuia
ÎNGREUIÁ, îngreuiez, vb. I. (Rar) 1. Tranz. și refl. A (se) face mai greu; a (se) îngreuna. ♦ Fig. A produce sau a avea o senzație de greutate, de apăsare. I se îngreiuază pleoapele. 2. Tranz. Fig. A face ca ceva să devină mai anevoios; a îngreuna, a pricinui cuiva greutăți. [Pr.: -gre-u-. – Prez. ind. și: îngréui] – În + greoi.
îngreuiai
ÎNGREUIÁ, îngreuiez, vb. I. (Rar) 1. Tranz. și refl. A (se) face mai greu; a (se) îngreuna. ♦ Fig. A produce sau a avea o senzație de greutate, de apăsare. I se îngreiuază pleoapele. 2. Tranz. Fig. A face ca ceva să devină mai anevoios; a îngreuna, a pricinui cuiva greutăți. [Pr.: -gre-u-. – Prez. ind. și: îngréui] – În + greoi.
îngreuiam
ÎNGREUIÁ, îngreuiez, vb. I. (Rar) 1. Tranz. și refl. A (se) face mai greu; a (se) îngreuna. ♦ Fig. A produce sau a avea o senzație de greutate, de apăsare. I se îngreiuază pleoapele. 2. Tranz. Fig. A face ca ceva să devină mai anevoios; a îngreuna, a pricinui cuiva greutăți. [Pr.: -gre-u-. – Prez. ind. și: îngréui] – În + greoi.
îngreuiară
ÎNGREUIÁ, îngreuiez, vb. I. (Rar) 1. Tranz. și refl. A (se) face mai greu; a (se) îngreuna. ♦ Fig. A produce sau a avea o senzație de greutate, de apăsare. I se îngreiuază pleoapele. 2. Tranz. Fig. A face ca ceva să devină mai anevoios; a îngreuna, a pricinui cuiva greutăți. [Pr.: -gre-u-. – Prez. ind. și: îngréui] – În + greoi.
îngreuiarăm
ÎNGREUIÁ, îngreuiez, vb. I. (Rar) 1. Tranz. și refl. A (se) face mai greu; a (se) îngreuna. ♦ Fig. A produce sau a avea o senzație de greutate, de apăsare. I se îngreiuază pleoapele. 2. Tranz. Fig. A face ca ceva să devină mai anevoios; a îngreuna, a pricinui cuiva greutăți. [Pr.: -gre-u-. – Prez. ind. și: îngréui] – În + greoi.
îngreuiarăți
ÎNGREUIÁ, îngreuiez, vb. I. (Rar) 1. Tranz. și refl. A (se) face mai greu; a (se) îngreuna. ♦ Fig. A produce sau a avea o senzație de greutate, de apăsare. I se îngreiuază pleoapele. 2. Tranz. Fig. A face ca ceva să devină mai anevoios; a îngreuna, a pricinui cuiva greutăți. [Pr.: -gre-u-. – Prez. ind. și: îngréui] – În + greoi.
îngreuiase
ÎNGREUIÁ, îngreuiez, vb. I. (Rar) 1. Tranz. și refl. A (se) face mai greu; a (se) îngreuna. ♦ Fig. A produce sau a avea o senzație de greutate, de apăsare. I se îngreiuază pleoapele. 2. Tranz. Fig. A face ca ceva să devină mai anevoios; a îngreuna, a pricinui cuiva greutăți. [Pr.: -gre-u-. – Prez. ind. și: îngréui] – În + greoi.
îngreuiasem
ÎNGREUIÁ, îngreuiez, vb. I. (Rar) 1. Tranz. și refl. A (se) face mai greu; a (se) îngreuna. ♦ Fig. A produce sau a avea o senzație de greutate, de apăsare. I se îngreiuază pleoapele. 2. Tranz. Fig. A face ca ceva să devină mai anevoios; a îngreuna, a pricinui cuiva greutăți. [Pr.: -gre-u-. – Prez. ind. și: îngréui] – În + greoi.
îngreuiaseră
ÎNGREUIÁ, îngreuiez, vb. I. (Rar) 1. Tranz. și refl. A (se) face mai greu; a (se) îngreuna. ♦ Fig. A produce sau a avea o senzație de greutate, de apăsare. I se îngreiuază pleoapele. 2. Tranz. Fig. A face ca ceva să devină mai anevoios; a îngreuna, a pricinui cuiva greutăți. [Pr.: -gre-u-. – Prez. ind. și: îngréui] – În + greoi.
îngreuiaserăm
ÎNGREUIÁ, îngreuiez, vb. I. (Rar) 1. Tranz. și refl. A (se) face mai greu; a (se) îngreuna. ♦ Fig. A produce sau a avea o senzație de greutate, de apăsare. I se îngreiuază pleoapele. 2. Tranz. Fig. A face ca ceva să devină mai anevoios; a îngreuna, a pricinui cuiva greutăți. [Pr.: -gre-u-. – Prez. ind. și: îngréui] – În + greoi.
îngreuiaserăți
ÎNGREUIÁ, îngreuiez, vb. I. (Rar) 1. Tranz. și refl. A (se) face mai greu; a (se) îngreuna. ♦ Fig. A produce sau a avea o senzație de greutate, de apăsare. I se îngreiuază pleoapele. 2. Tranz. Fig. A face ca ceva să devină mai anevoios; a îngreuna, a pricinui cuiva greutăți. [Pr.: -gre-u-. – Prez. ind. și: îngréui] – În + greoi.
îngreuiaseși
ÎNGREUIÁ, îngreuiez, vb. I. (Rar) 1. Tranz. și refl. A (se) face mai greu; a (se) îngreuna. ♦ Fig. A produce sau a avea o senzație de greutate, de apăsare. I se îngreiuază pleoapele. 2. Tranz. Fig. A face ca ceva să devină mai anevoios; a îngreuna, a pricinui cuiva greutăți. [Pr.: -gre-u-. – Prez. ind. și: îngréui] – În + greoi.
îngreuiaseți
ÎNGREUIÁ, îngreuiez, vb. I. (Rar) 1. Tranz. și refl. A (se) face mai greu; a (se) îngreuna. ♦ Fig. A produce sau a avea o senzație de greutate, de apăsare. I se îngreiuază pleoapele. 2. Tranz. Fig. A face ca ceva să devină mai anevoios; a îngreuna, a pricinui cuiva greutăți. [Pr.: -gre-u-. – Prez. ind. și: îngréui] – În + greoi.
îngreuiat
ÎNGREUIÁ, îngreuiez, vb. I. (Rar) 1. Tranz. și refl. A (se) face mai greu; a (se) îngreuna. ♦ Fig. A produce sau a avea o senzație de greutate, de apăsare. I se îngreiuază pleoapele. 2. Tranz. Fig. A face ca ceva să devină mai anevoios; a îngreuna, a pricinui cuiva greutăți. [Pr.: -gre-u-. – Prez. ind. și: îngréui] – În + greoi.
îngreuiat
ÎNGREUIÁT, -Ă, îngreuiați, -te, adj. Devenit mai greu sau mai anevoios; îngreunat. [Pr.: -gre-u-] – V. îngreuia.
îngreuiata
ÎNGREUIÁT, -Ă, îngreuiați, -te, adj. Devenit mai greu sau mai anevoios; îngreunat. [Pr.: -gre-u-] – V. îngreuia.
îngreuiate
ÎNGREUIÁT, -Ă, îngreuiați, -te, adj. Devenit mai greu sau mai anevoios; îngreunat. [Pr.: -gre-u-] – V. îngreuia.
îngreuiatei
ÎNGREUIÁT, -Ă, îngreuiați, -te, adj. Devenit mai greu sau mai anevoios; îngreunat. [Pr.: -gre-u-] – V. îngreuia.
îngreuiatele
ÎNGREUIÁT, -Ă, îngreuiați, -te, adj. Devenit mai greu sau mai anevoios; îngreunat. [Pr.: -gre-u-] – V. îngreuia.
îngreuiatelor
ÎNGREUIÁT, -Ă, îngreuiați, -te, adj. Devenit mai greu sau mai anevoios; îngreunat. [Pr.: -gre-u-] – V. îngreuia.
îngreuiatul
ÎNGREUIÁT, -Ă, îngreuiați, -te, adj. Devenit mai greu sau mai anevoios; îngreunat. [Pr.: -gre-u-] – V. îngreuia.
îngreuiatului
ÎNGREUIÁT, -Ă, îngreuiați, -te, adj. Devenit mai greu sau mai anevoios; îngreunat. [Pr.: -gre-u-] – V. îngreuia.
îngreuiau
ÎNGREUIÁ, îngreuiez, vb. I. (Rar) 1. Tranz. și refl. A (se) face mai greu; a (se) îngreuna. ♦ Fig. A produce sau a avea o senzație de greutate, de apăsare. I se îngreiuază pleoapele. 2. Tranz. Fig. A face ca ceva să devină mai anevoios; a îngreuna, a pricinui cuiva greutăți. [Pr.: -gre-u-. – Prez. ind. și: îngréui] – În + greoi.
îngreuiază
ÎNGREUIÁ, îngreuiez, vb. I. (Rar) 1. Tranz. și refl. A (se) face mai greu; a (se) îngreuna. ♦ Fig. A produce sau a avea o senzație de greutate, de apăsare. I se îngreiuază pleoapele. 2. Tranz. Fig. A face ca ceva să devină mai anevoios; a îngreuna, a pricinui cuiva greutăți. [Pr.: -gre-u-. – Prez. ind. și: îngréui] – În + greoi.
îngreuiași
ÎNGREUIÁ, îngreuiez, vb. I. (Rar) 1. Tranz. și refl. A (se) face mai greu; a (se) îngreuna. ♦ Fig. A produce sau a avea o senzație de greutate, de apăsare. I se îngreiuază pleoapele. 2. Tranz. Fig. A face ca ceva să devină mai anevoios; a îngreuna, a pricinui cuiva greutăți. [Pr.: -gre-u-. – Prez. ind. și: îngréui] – În + greoi.
îngreuiați
ÎNGREUIÁ, îngreuiez, vb. I. (Rar) 1. Tranz. și refl. A (se) face mai greu; a (se) îngreuna. ♦ Fig. A produce sau a avea o senzație de greutate, de apăsare. I se îngreiuază pleoapele. 2. Tranz. Fig. A face ca ceva să devină mai anevoios; a îngreuna, a pricinui cuiva greutăți. [Pr.: -gre-u-. – Prez. ind. și: îngréui] – În + greoi.
îngreuiați
ÎNGREUIÁT, -Ă, îngreuiați, -te, adj. Devenit mai greu sau mai anevoios; îngreunat. [Pr.: -gre-u-] – V. îngreuia.
îngreuiații
ÎNGREUIÁT, -Ă, îngreuiați, -te, adj. Devenit mai greu sau mai anevoios; îngreunat. [Pr.: -gre-u-] – V. îngreuia.
îngreuiaților
ÎNGREUIÁT, -Ă, îngreuiați, -te, adj. Devenit mai greu sau mai anevoios; îngreunat. [Pr.: -gre-u-] – V. îngreuia.
îngreuie
ÎNGREUIÁ, îngreuiez, vb. I. (Rar) 1. Tranz. și refl. A (se) face mai greu; a (se) îngreuna. ♦ Fig. A produce sau a avea o senzație de greutate, de apăsare. I se îngreiuază pleoapele. 2. Tranz. Fig. A face ca ceva să devină mai anevoios; a îngreuna, a pricinui cuiva greutăți. [Pr.: -gre-u-. – Prez. ind. și: îngréui] – În + greoi.
îngreuiem
ÎNGREUIÁ, îngreuiez, vb. I. (Rar) 1. Tranz. și refl. A (se) face mai greu; a (se) îngreuna. ♦ Fig. A produce sau a avea o senzație de greutate, de apăsare. I se îngreiuază pleoapele. 2. Tranz. Fig. A face ca ceva să devină mai anevoios; a îngreuna, a pricinui cuiva greutăți. [Pr.: -gre-u-. – Prez. ind. și: îngréui] – În + greoi.
îngreuiere
ÎNGREUIÁ, îngreuiez, vb. I. (Rar) 1. Tranz. și refl. A (se) face mai greu; a (se) îngreuna. ♦ Fig. A produce sau a avea o senzație de greutate, de apăsare. I se îngreiuază pleoapele. 2. Tranz. Fig. A face ca ceva să devină mai anevoios; a îngreuna, a pricinui cuiva greutăți. [Pr.: -gre-u-. – Prez. ind. și: îngréui] – În + greoi.
îngreuiere
ÎNGREUIÉRE s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) îngreuia. [Pr.: -gre-u-] – V. îngreuia. DOOM
îngreuiére (-gre-u-) (rar) s. f., g.-d. art. îngreuiérii
îngreuierea
ÎNGREUIÉRE s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) îngreuia. [Pr.: -gre-u-] – V. îngreuia. DOOM
îngreuiére (-gre-u-) (rar) s. f., g.-d. art. îngreuiérii
îngreuieri
ÎNGREUIÉRE s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) îngreuia. [Pr.: -gre-u-] – V. îngreuia. DOOM
îngreuiére (-gre-u-) (rar) s. f., g.-d. art. îngreuiérii
îngreuierii
ÎNGREUIÉRE s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) îngreuia. [Pr.: -gre-u-] – V. îngreuia. DOOM
îngreuiére (-gre-u-) (rar) s. f., g.-d. art. îngreuiérii
îngreuierile
ÎNGREUIÉRE s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) îngreuia. [Pr.: -gre-u-] – V. îngreuia. DOOM
îngreuiére (-gre-u-) (rar) s. f., g.-d. art. îngreuiérii
îngreuierilor
ÎNGREUIÉRE s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) îngreuia. [Pr.: -gre-u-] – V. îngreuia. DOOM
îngreuiére (-gre-u-) (rar) s. f., g.-d. art. îngreuiérii
îngreuiez
ÎNGREUIÁ, îngreuiez, vb. I. (Rar) 1. Tranz. și refl. A (se) face mai greu; a (se) îngreuna. ♦ Fig. A produce sau a avea o senzație de greutate, de apăsare. I se îngreiuază pleoapele. 2. Tranz. Fig. A face ca ceva să devină mai anevoios; a îngreuna, a pricinui cuiva greutăți. [Pr.: -gre-u-. – Prez. ind. și: îngréui] – În + greoi.
îngreuieze
ÎNGREUIÁ, îngreuiez, vb. I. (Rar) 1. Tranz. și refl. A (se) face mai greu; a (se) îngreuna. ♦ Fig. A produce sau a avea o senzație de greutate, de apăsare. I se îngreiuază pleoapele. 2. Tranz. Fig. A face ca ceva să devină mai anevoios; a îngreuna, a pricinui cuiva greutăți. [Pr.: -gre-u-. – Prez. ind. și: îngréui] – În + greoi.
îngreuiezi
ÎNGREUIÁ, îngreuiez, vb. I. (Rar) 1. Tranz. și refl. A (se) face mai greu; a (se) îngreuna. ♦ Fig. A produce sau a avea o senzație de greutate, de apăsare. I se îngreiuază pleoapele. 2. Tranz. Fig. A face ca ceva să devină mai anevoios; a îngreuna, a pricinui cuiva greutăți. [Pr.: -gre-u-. – Prez. ind. și: îngréui] – În + greoi.
îngreuind
ÎNGREUIÁ, îngreuiez, vb. I. (Rar) 1. Tranz. și refl. A (se) face mai greu; a (se) îngreuna. ♦ Fig. A produce sau a avea o senzație de greutate, de apăsare. I se îngreiuază pleoapele. 2. Tranz. Fig. A face ca ceva să devină mai anevoios; a îngreuna, a pricinui cuiva greutăți. [Pr.: -gre-u-. – Prez. ind. și: îngréui] – În + greoi.
îngreuna
ÎNGREUNÁ, îngreunez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai greu; a (se) îngreuia, a (se) împovăra. ♦ Tranz. Fig. A produce o senzație de greutate, de apăsare. 2. Tranz. Fig. A face ca ceva să devină anevoios, greu de îndeplinit; a îngreuia. [Pr.: -gre-u-. – Prez. ind. și: îngreún] – Probabil lat. *in-grevinare. DOOM
îngreuná (a ~) (-gre-u-) vb., ind. prez. 3 îngreuneáză
îngreuna
ÎNGREUNÁ, îngreunez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai greu; a (se) îngreuia, a (se) împovăra. ♦ Tranz. Fig. A produce o senzație de greutate, de apăsare. 2. Tranz. Fig. A face ca ceva să devină anevoios, greu de îndeplinit; a îngreuia. [Pr.: -gre-u-. – Prez. ind. și: îngreún] – Probabil lat. *in-grevinare.
îngreunai
ÎNGREUNÁ, îngreunez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai greu; a (se) îngreuia, a (se) împovăra. ♦ Tranz. Fig. A produce o senzație de greutate, de apăsare. 2. Tranz. Fig. A face ca ceva să devină anevoios, greu de îndeplinit; a îngreuia. [Pr.: -gre-u-. – Prez. ind. și: îngreún] – Probabil lat. *in-grevinare.
îngreunam
ÎNGREUNÁ, îngreunez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai greu; a (se) îngreuia, a (se) împovăra. ♦ Tranz. Fig. A produce o senzație de greutate, de apăsare. 2. Tranz. Fig. A face ca ceva să devină anevoios, greu de îndeplinit; a îngreuia. [Pr.: -gre-u-. – Prez. ind. și: îngreún] – Probabil lat. *in-grevinare.
îngreunare
ÎNGREUNÁ, îngreunez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai greu; a (se) îngreuia, a (se) împovăra. ♦ Tranz. Fig. A produce o senzație de greutate, de apăsare. 2. Tranz. Fig. A face ca ceva să devină anevoios, greu de îndeplinit; a îngreuia. [Pr.: -gre-u-. – Prez. ind. și: îngreún] – Probabil lat. *in-grevinare.
îngreunare
ÎNGREUNÁRE s. f. Acțiunea de a (se) îngreuna. [Pr.: -gre-u-] – V. îngreuna. DOOM
îngreunáre (-gre-u-) s. f., g.-d. art. îngreunắrii
îngreunarea
ÎNGREUNÁRE s. f. Acțiunea de a (se) îngreuna. [Pr.: -gre-u-] – V. îngreuna. DOOM
îngreunáre (-gre-u-) s. f., g.-d. art. îngreunắrii
îngreunară
ÎNGREUNÁ, îngreunez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai greu; a (se) îngreuia, a (se) împovăra. ♦ Tranz. Fig. A produce o senzație de greutate, de apăsare. 2. Tranz. Fig. A face ca ceva să devină anevoios, greu de îndeplinit; a îngreuia. [Pr.: -gre-u-. – Prez. ind. și: îngreún] – Probabil lat. *in-grevinare.
îngreunarăm
ÎNGREUNÁ, îngreunez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai greu; a (se) îngreuia, a (se) împovăra. ♦ Tranz. Fig. A produce o senzație de greutate, de apăsare. 2. Tranz. Fig. A face ca ceva să devină anevoios, greu de îndeplinit; a îngreuia. [Pr.: -gre-u-. – Prez. ind. și: îngreún] – Probabil lat. *in-grevinare.
îngreunarăți
ÎNGREUNÁ, îngreunez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai greu; a (se) îngreuia, a (se) împovăra. ♦ Tranz. Fig. A produce o senzație de greutate, de apăsare. 2. Tranz. Fig. A face ca ceva să devină anevoios, greu de îndeplinit; a îngreuia. [Pr.: -gre-u-. – Prez. ind. și: îngreún] – Probabil lat. *in-grevinare.
îngreunase
ÎNGREUNÁ, îngreunez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai greu; a (se) îngreuia, a (se) împovăra. ♦ Tranz. Fig. A produce o senzație de greutate, de apăsare. 2. Tranz. Fig. A face ca ceva să devină anevoios, greu de îndeplinit; a îngreuia. [Pr.: -gre-u-. – Prez. ind. și: îngreún] – Probabil lat. *in-grevinare.
îngreunasem
ÎNGREUNÁ, îngreunez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai greu; a (se) îngreuia, a (se) împovăra. ♦ Tranz. Fig. A produce o senzație de greutate, de apăsare. 2. Tranz. Fig. A face ca ceva să devină anevoios, greu de îndeplinit; a îngreuia. [Pr.: -gre-u-. – Prez. ind. și: îngreún] – Probabil lat. *in-grevinare.
îngreunaseră
ÎNGREUNÁ, îngreunez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai greu; a (se) îngreuia, a (se) împovăra. ♦ Tranz. Fig. A produce o senzație de greutate, de apăsare. 2. Tranz. Fig. A face ca ceva să devină anevoios, greu de îndeplinit; a îngreuia. [Pr.: -gre-u-. – Prez. ind. și: îngreún] – Probabil lat. *in-grevinare.
îngreunaserăm
ÎNGREUNÁ, îngreunez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai greu; a (se) îngreuia, a (se) împovăra. ♦ Tranz. Fig. A produce o senzație de greutate, de apăsare. 2. Tranz. Fig. A face ca ceva să devină anevoios, greu de îndeplinit; a îngreuia. [Pr.: -gre-u-. – Prez. ind. și: îngreún] – Probabil lat. *in-grevinare.
îngreunaserăți
ÎNGREUNÁ, îngreunez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai greu; a (se) îngreuia, a (se) împovăra. ♦ Tranz. Fig. A produce o senzație de greutate, de apăsare. 2. Tranz. Fig. A face ca ceva să devină anevoios, greu de îndeplinit; a îngreuia. [Pr.: -gre-u-. – Prez. ind. și: îngreún] – Probabil lat. *in-grevinare.
îngreunaseși
ÎNGREUNÁ, îngreunez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai greu; a (se) îngreuia, a (se) împovăra. ♦ Tranz. Fig. A produce o senzație de greutate, de apăsare. 2. Tranz. Fig. A face ca ceva să devină anevoios, greu de îndeplinit; a îngreuia. [Pr.: -gre-u-. – Prez. ind. și: îngreún] – Probabil lat. *in-grevinare.
îngreunaseți
ÎNGREUNÁ, îngreunez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai greu; a (se) îngreuia, a (se) împovăra. ♦ Tranz. Fig. A produce o senzație de greutate, de apăsare. 2. Tranz. Fig. A face ca ceva să devină anevoios, greu de îndeplinit; a îngreuia. [Pr.: -gre-u-. – Prez. ind. și: îngreún] – Probabil lat. *in-grevinare.
îngreunat
ÎNGREUNÁ, îngreunez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai greu; a (se) îngreuia, a (se) împovăra. ♦ Tranz. Fig. A produce o senzație de greutate, de apăsare. 2. Tranz. Fig. A face ca ceva să devină anevoios, greu de îndeplinit; a îngreuia. [Pr.: -gre-u-. – Prez. ind. și: îngreún] – Probabil lat. *in-grevinare.
îngreunat
ÎNGREUNÁT, -Ă, îngreunați, -te, adj. Care a devenit mai greu sau mai anevoios; îngreuiat. [Pr.: -gre-u-] – V. îngreuna.
îngreunata
ÎNGREUNÁT, -Ă, îngreunați, -te, adj. Care a devenit mai greu sau mai anevoios; îngreuiat. [Pr.: -gre-u-] – V. îngreuna.
îngreunate
ÎNGREUNÁT, -Ă, îngreunați, -te, adj. Care a devenit mai greu sau mai anevoios; îngreuiat. [Pr.: -gre-u-] – V. îngreuna.
îngreunatei
ÎNGREUNÁT, -Ă, îngreunați, -te, adj. Care a devenit mai greu sau mai anevoios; îngreuiat. [Pr.: -gre-u-] – V. îngreuna.
îngreunatele
ÎNGREUNÁT, -Ă, îngreunați, -te, adj. Care a devenit mai greu sau mai anevoios; îngreuiat. [Pr.: -gre-u-] – V. îngreuna.
îngreunatelor
ÎNGREUNÁT, -Ă, îngreunați, -te, adj. Care a devenit mai greu sau mai anevoios; îngreuiat. [Pr.: -gre-u-] – V. îngreuna.
îngreunatul
ÎNGREUNÁT, -Ă, îngreunați, -te, adj. Care a devenit mai greu sau mai anevoios; îngreuiat. [Pr.: -gre-u-] – V. îngreuna.
îngreunatului
ÎNGREUNÁT, -Ă, îngreunați, -te, adj. Care a devenit mai greu sau mai anevoios; îngreuiat. [Pr.: -gre-u-] – V. îngreuna.
îngreunau
ÎNGREUNÁ, îngreunez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai greu; a (se) îngreuia, a (se) împovăra. ♦ Tranz. Fig. A produce o senzație de greutate, de apăsare. 2. Tranz. Fig. A face ca ceva să devină anevoios, greu de îndeplinit; a îngreuia. [Pr.: -gre-u-. – Prez. ind. și: îngreún] – Probabil lat. *in-grevinare.
îngreunași
ÎNGREUNÁ, îngreunez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai greu; a (se) îngreuia, a (se) împovăra. ♦ Tranz. Fig. A produce o senzație de greutate, de apăsare. 2. Tranz. Fig. A face ca ceva să devină anevoios, greu de îndeplinit; a îngreuia. [Pr.: -gre-u-. – Prez. ind. și: îngreún] – Probabil lat. *in-grevinare.
îngreunați
ÎNGREUNÁ, îngreunez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai greu; a (se) îngreuia, a (se) împovăra. ♦ Tranz. Fig. A produce o senzație de greutate, de apăsare. 2. Tranz. Fig. A face ca ceva să devină anevoios, greu de îndeplinit; a îngreuia. [Pr.: -gre-u-. – Prez. ind. și: îngreún] – Probabil lat. *in-grevinare.
îngreunați
ÎNGREUNÁT, -Ă, îngreunați, -te, adj. Care a devenit mai greu sau mai anevoios; îngreuiat. [Pr.: -gre-u-] – V. îngreuna.
îngreunații
ÎNGREUNÁT, -Ă, îngreunați, -te, adj. Care a devenit mai greu sau mai anevoios; îngreuiat. [Pr.: -gre-u-] – V. îngreuna.
îngreunaților
ÎNGREUNÁT, -Ă, îngreunați, -te, adj. Care a devenit mai greu sau mai anevoios; îngreuiat. [Pr.: -gre-u-] – V. îngreuna.
îngreunează
ÎNGREUNÁ, îngreunez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai greu; a (se) îngreuia, a (se) împovăra. ♦ Tranz. Fig. A produce o senzație de greutate, de apăsare. 2. Tranz. Fig. A face ca ceva să devină anevoios, greu de îndeplinit; a îngreuia. [Pr.: -gre-u-. – Prez. ind. și: îngreún] – Probabil lat. *in-grevinare.
îngreunez
ÎNGREUNÁ, îngreunez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai greu; a (se) îngreuia, a (se) împovăra. ♦ Tranz. Fig. A produce o senzație de greutate, de apăsare. 2. Tranz. Fig. A face ca ceva să devină anevoios, greu de îndeplinit; a îngreuia. [Pr.: -gre-u-. – Prez. ind. și: îngreún] – Probabil lat. *in-grevinare.
îngreuneze
ÎNGREUNÁ, îngreunez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai greu; a (se) îngreuia, a (se) împovăra. ♦ Tranz. Fig. A produce o senzație de greutate, de apăsare. 2. Tranz. Fig. A face ca ceva să devină anevoios, greu de îndeplinit; a îngreuia. [Pr.: -gre-u-. – Prez. ind. și: îngreún] – Probabil lat. *in-grevinare.
îngreunezi
ÎNGREUNÁ, îngreunez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai greu; a (se) îngreuia, a (se) împovăra. ♦ Tranz. Fig. A produce o senzație de greutate, de apăsare. 2. Tranz. Fig. A face ca ceva să devină anevoios, greu de îndeplinit; a îngreuia. [Pr.: -gre-u-. – Prez. ind. și: îngreún] – Probabil lat. *in-grevinare.
îngreunând
ÎNGREUNÁ, îngreunez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai greu; a (se) îngreuia, a (se) împovăra. ♦ Tranz. Fig. A produce o senzație de greutate, de apăsare. 2. Tranz. Fig. A face ca ceva să devină anevoios, greu de îndeplinit; a îngreuia. [Pr.: -gre-u-. – Prez. ind. și: îngreún] – Probabil lat. *in-grevinare.
îngreunînd
ÎNGREUNÁ, îngreunez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai greu; a (se) îngreuia, a (se) împovăra. ♦ Tranz. Fig. A produce o senzație de greutate, de apăsare. 2. Tranz. Fig. A face ca ceva să devină anevoios, greu de îndeplinit; a îngreuia. [Pr.: -gre-u-. – Prez. ind. și: îngreún] – Probabil lat. *in-grevinare.
îngreunări
ÎNGREUNÁRE s. f. Acțiunea de a (se) îngreuna. [Pr.: -gre-u-] – V. îngreuna. DOOM
îngreunáre (-gre-u-) s. f., g.-d. art. îngreunắrii
îngreunării
ÎNGREUNÁRE s. f. Acțiunea de a (se) îngreuna. [Pr.: -gre-u-] – V. îngreuna. DOOM
îngreunáre (-gre-u-) s. f., g.-d. art. îngreunắrii
îngreunările
ÎNGREUNÁRE s. f. Acțiunea de a (se) îngreuna. [Pr.: -gre-u-] – V. îngreuna. DOOM
îngreunáre (-gre-u-) s. f., g.-d. art. îngreunắrii
îngreunărilor
ÎNGREUNÁRE s. f. Acțiunea de a (se) îngreuna. [Pr.: -gre-u-] – V. îngreuna. DOOM
îngreunáre (-gre-u-) s. f., g.-d. art. îngreunắrii
îngrețoșa
ÎNGREȚOȘÁ, îngrețoșez, vb. I. Refl. și tranz. A avea sau a produce cuiva o senzație de greață. ♦ Fig. A (se) scârbi, a (se) dezgusta. – În + grețos. DOOM
îngrețoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngrețoșeáză, 1 pl. îngrețoșắm; conj. prez. 3 să îngrețoșéze; ger. îngrețoșấnd
îngrețoșai
ÎNGREȚOȘÁ, îngrețoșez, vb. I. Refl. și tranz. A avea sau a produce cuiva o senzație de greață. ♦ Fig. A (se) scârbi, a (se) dezgusta. – În + grețos. DOOM
îngrețoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngrețoșeáză, 1 pl. îngrețoșắm; conj. prez. 3 să îngrețoșéze; ger. îngrețoșấnd
îngrețoșam
ÎNGREȚOȘÁ, îngrețoșez, vb. I. Refl. și tranz. A avea sau a produce cuiva o senzație de greață. ♦ Fig. A (se) scârbi, a (se) dezgusta. – În + grețos. DOOM
îngrețoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngrețoșeáză, 1 pl. îngrețoșắm; conj. prez. 3 să îngrețoșéze; ger. îngrețoșấnd
îngrețoșare
ÎNGREȚOȘÁ, îngrețoșez, vb. I. Refl. și tranz. A avea sau a produce cuiva o senzație de greață. ♦ Fig. A (se) scârbi, a (se) dezgusta. – În + grețos. DOOM
îngrețoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngrețoșeáză, 1 pl. îngrețoșắm; conj. prez. 3 să îngrețoșéze; ger. îngrețoșấnd
îngrețoșare
ÎNGREȚOȘÁRE s. f. Faptul de a (se) îngrețoșa; senzație de greață, scârbă, dezgust. – V. îngrețoșa. DOOM
îngrețoșáre s. f., g.-d. art. îngrețoșắrii
îngrețoșarea
ÎNGREȚOȘÁRE s. f. Faptul de a (se) îngrețoșa; senzație de greață, scârbă, dezgust. – V. îngrețoșa. DOOM
îngrețoșáre s. f., g.-d. art. îngrețoșắrii
îngrețoșară
ÎNGREȚOȘÁ, îngrețoșez, vb. I. Refl. și tranz. A avea sau a produce cuiva o senzație de greață. ♦ Fig. A (se) scârbi, a (se) dezgusta. – În + grețos. DOOM
îngrețoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngrețoșeáză, 1 pl. îngrețoșắm; conj. prez. 3 să îngrețoșéze; ger. îngrețoșấnd
îngrețoșarăm
ÎNGREȚOȘÁ, îngrețoșez, vb. I. Refl. și tranz. A avea sau a produce cuiva o senzație de greață. ♦ Fig. A (se) scârbi, a (se) dezgusta. – În + grețos. DOOM
îngrețoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngrețoșeáză, 1 pl. îngrețoșắm; conj. prez. 3 să îngrețoșéze; ger. îngrețoșấnd
îngrețoșarăți
ÎNGREȚOȘÁ, îngrețoșez, vb. I. Refl. și tranz. A avea sau a produce cuiva o senzație de greață. ♦ Fig. A (se) scârbi, a (se) dezgusta. – În + grețos. DOOM
îngrețoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngrețoșeáză, 1 pl. îngrețoșắm; conj. prez. 3 să îngrețoșéze; ger. îngrețoșấnd
îngrețoșase
ÎNGREȚOȘÁ, îngrețoșez, vb. I. Refl. și tranz. A avea sau a produce cuiva o senzație de greață. ♦ Fig. A (se) scârbi, a (se) dezgusta. – În + grețos. DOOM
îngrețoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngrețoșeáză, 1 pl. îngrețoșắm; conj. prez. 3 să îngrețoșéze; ger. îngrețoșấnd
îngrețoșasem
ÎNGREȚOȘÁ, îngrețoșez, vb. I. Refl. și tranz. A avea sau a produce cuiva o senzație de greață. ♦ Fig. A (se) scârbi, a (se) dezgusta. – În + grețos. DOOM
îngrețoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngrețoșeáză, 1 pl. îngrețoșắm; conj. prez. 3 să îngrețoșéze; ger. îngrețoșấnd
îngrețoșaseră
ÎNGREȚOȘÁ, îngrețoșez, vb. I. Refl. și tranz. A avea sau a produce cuiva o senzație de greață. ♦ Fig. A (se) scârbi, a (se) dezgusta. – În + grețos. DOOM
îngrețoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngrețoșeáză, 1 pl. îngrețoșắm; conj. prez. 3 să îngrețoșéze; ger. îngrețoșấnd
îngrețoșaserăm
ÎNGREȚOȘÁ, îngrețoșez, vb. I. Refl. și tranz. A avea sau a produce cuiva o senzație de greață. ♦ Fig. A (se) scârbi, a (se) dezgusta. – În + grețos. DOOM
îngrețoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngrețoșeáză, 1 pl. îngrețoșắm; conj. prez. 3 să îngrețoșéze; ger. îngrețoșấnd
îngrețoșaserăți
ÎNGREȚOȘÁ, îngrețoșez, vb. I. Refl. și tranz. A avea sau a produce cuiva o senzație de greață. ♦ Fig. A (se) scârbi, a (se) dezgusta. – În + grețos. DOOM
îngrețoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngrețoșeáză, 1 pl. îngrețoșắm; conj. prez. 3 să îngrețoșéze; ger. îngrețoșấnd
îngrețoșaseși
ÎNGREȚOȘÁ, îngrețoșez, vb. I. Refl. și tranz. A avea sau a produce cuiva o senzație de greață. ♦ Fig. A (se) scârbi, a (se) dezgusta. – În + grețos. DOOM
îngrețoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngrețoșeáză, 1 pl. îngrețoșắm; conj. prez. 3 să îngrețoșéze; ger. îngrețoșấnd
îngrețoșaseți
ÎNGREȚOȘÁ, îngrețoșez, vb. I. Refl. și tranz. A avea sau a produce cuiva o senzație de greață. ♦ Fig. A (se) scârbi, a (se) dezgusta. – În + grețos. DOOM
îngrețoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngrețoșeáză, 1 pl. îngrețoșắm; conj. prez. 3 să îngrețoșéze; ger. îngrețoșấnd
îngrețoșat
ÎNGREȚOȘÁ, îngrețoșez, vb. I. Refl. și tranz. A avea sau a produce cuiva o senzație de greață. ♦ Fig. A (se) scârbi, a (se) dezgusta. – În + grețos. DOOM
îngrețoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngrețoșeáză, 1 pl. îngrețoșắm; conj. prez. 3 să îngrețoșéze; ger. îngrețoșấnd
îngrețoșau
ÎNGREȚOȘÁ, îngrețoșez, vb. I. Refl. și tranz. A avea sau a produce cuiva o senzație de greață. ♦ Fig. A (se) scârbi, a (se) dezgusta. – În + grețos. DOOM
îngrețoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngrețoșeáză, 1 pl. îngrețoșắm; conj. prez. 3 să îngrețoșéze; ger. îngrețoșấnd
îngrețoșași
ÎNGREȚOȘÁ, îngrețoșez, vb. I. Refl. și tranz. A avea sau a produce cuiva o senzație de greață. ♦ Fig. A (se) scârbi, a (se) dezgusta. – În + grețos. DOOM
îngrețoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngrețoșeáză, 1 pl. îngrețoșắm; conj. prez. 3 să îngrețoșéze; ger. îngrețoșấnd
îngrețoșați
ÎNGREȚOȘÁ, îngrețoșez, vb. I. Refl. și tranz. A avea sau a produce cuiva o senzație de greață. ♦ Fig. A (se) scârbi, a (se) dezgusta. – În + grețos. DOOM
îngrețoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngrețoșeáză, 1 pl. îngrețoșắm; conj. prez. 3 să îngrețoșéze; ger. îngrețoșấnd
îngrețoșează
ÎNGREȚOȘÁ, îngrețoșez, vb. I. Refl. și tranz. A avea sau a produce cuiva o senzație de greață. ♦ Fig. A (se) scârbi, a (se) dezgusta. – În + grețos. DOOM
îngrețoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngrețoșeáză, 1 pl. îngrețoșắm; conj. prez. 3 să îngrețoșéze; ger. îngrețoșấnd
îngrețoșez
ÎNGREȚOȘÁ, îngrețoșez, vb. I. Refl. și tranz. A avea sau a produce cuiva o senzație de greață. ♦ Fig. A (se) scârbi, a (se) dezgusta. – În + grețos. DOOM
îngrețoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngrețoșeáză, 1 pl. îngrețoșắm; conj. prez. 3 să îngrețoșéze; ger. îngrețoșấnd
îngrețoșeze
ÎNGREȚOȘÁ, îngrețoșez, vb. I. Refl. și tranz. A avea sau a produce cuiva o senzație de greață. ♦ Fig. A (se) scârbi, a (se) dezgusta. – În + grețos. DOOM
îngrețoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngrețoșeáză, 1 pl. îngrețoșắm; conj. prez. 3 să îngrețoșéze; ger. îngrețoșấnd
îngrețoșezi
ÎNGREȚOȘÁ, îngrețoșez, vb. I. Refl. și tranz. A avea sau a produce cuiva o senzație de greață. ♦ Fig. A (se) scârbi, a (se) dezgusta. – În + grețos. DOOM
îngrețoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngrețoșeáză, 1 pl. îngrețoșắm; conj. prez. 3 să îngrețoșéze; ger. îngrețoșấnd
îngrețoșând
ÎNGREȚOȘÁ, îngrețoșez, vb. I. Refl. și tranz. A avea sau a produce cuiva o senzație de greață. ♦ Fig. A (se) scârbi, a (se) dezgusta. – În + grețos. DOOM
îngrețoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngrețoșeáză, 1 pl. îngrețoșắm; conj. prez. 3 să îngrețoșéze; ger. îngrețoșấnd
îngrețoșînd
ÎNGREȚOȘÁ, îngrețoșez, vb. I. Refl. și tranz. A avea sau a produce cuiva o senzație de greață. ♦ Fig. A (se) scârbi, a (se) dezgusta. – În + grețos. DOOM
îngrețoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngrețoșeáză, 1 pl. îngrețoșắm; conj. prez. 3 să îngrețoșéze; ger. îngrețoșấnd
îngrețoșări
ÎNGREȚOȘÁRE s. f. Faptul de a (se) îngrețoșa; senzație de greață, scârbă, dezgust. – V. îngrețoșa. DOOM
îngrețoșáre s. f., g.-d. art. îngrețoșắrii
îngrețoșării
ÎNGREȚOȘÁRE s. f. Faptul de a (se) îngrețoșa; senzație de greață, scârbă, dezgust. – V. îngrețoșa. DOOM
îngrețoșáre s. f., g.-d. art. îngrețoșắrii
îngrețoșările
ÎNGREȚOȘÁRE s. f. Faptul de a (se) îngrețoșa; senzație de greață, scârbă, dezgust. – V. îngrețoșa. DOOM
îngrețoșáre s. f., g.-d. art. îngrețoșắrii
îngrețoșărilor
ÎNGREȚOȘÁRE s. f. Faptul de a (se) îngrețoșa; senzație de greață, scârbă, dezgust. – V. îngrețoșa. DOOM
îngrețoșáre s. f., g.-d. art. îngrețoșắrii
îngrija
ÎNGRIJÁ, îngrijez, vb. I. Refl. (Înv.) A se îngrijora, a se neliniști. – În + grijă. DOOM
!îngrijá (a se ~) (a se neliniști) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se îngrijeáză; ger. îngrijấndu-se
îngrijai
ÎNGRIJÁ, îngrijez, vb. I. Refl. (Înv.) A se îngrijora, a se neliniști. – În + grijă. DOOM
!îngrijá (a se ~) (a se neliniști) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se îngrijeáză; ger. îngrijấndu-se
îngrijam
ÎNGRIJÁ, îngrijez, vb. I. Refl. (Înv.) A se îngrijora, a se neliniști. – În + grijă. DOOM
!îngrijá (a se ~) (a se neliniști) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se îngrijeáză; ger. îngrijấndu-se
îngrijare
ÎNGRIJÁ, îngrijez, vb. I. Refl. (Înv.) A se îngrijora, a se neliniști. – În + grijă. DOOM
!îngrijá (a se ~) (a se neliniști) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se îngrijeáză; ger. îngrijấndu-se
îngrijare
ÎNGRIJÁRE s. f. (Rar) Îngrijorare. – V. îngrija. DOOM
îngrijáre (rar) s. f., g.-d. art. îngrijắrii
îngrijarea
ÎNGRIJÁRE s. f. (Rar) Îngrijorare. – V. îngrija. DOOM
îngrijáre (rar) s. f., g.-d. art. îngrijắrii
îngrijară
ÎNGRIJÁ, îngrijez, vb. I. Refl. (Înv.) A se îngrijora, a se neliniști. – În + grijă. DOOM
!îngrijá (a se ~) (a se neliniști) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se îngrijeáză; ger. îngrijấndu-se
îngrijarăm
ÎNGRIJÁ, îngrijez, vb. I. Refl. (Înv.) A se îngrijora, a se neliniști. – În + grijă. DOOM
!îngrijá (a se ~) (a se neliniști) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se îngrijeáză; ger. îngrijấndu-se
îngrijarăți
ÎNGRIJÁ, îngrijez, vb. I. Refl. (Înv.) A se îngrijora, a se neliniști. – În + grijă. DOOM
!îngrijá (a se ~) (a se neliniști) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se îngrijeáză; ger. îngrijấndu-se
îngrijase
ÎNGRIJÁ, îngrijez, vb. I. Refl. (Înv.) A se îngrijora, a se neliniști. – În + grijă. DOOM
!îngrijá (a se ~) (a se neliniști) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se îngrijeáză; ger. îngrijấndu-se
îngrijasem
ÎNGRIJÁ, îngrijez, vb. I. Refl. (Înv.) A se îngrijora, a se neliniști. – În + grijă. DOOM
!îngrijá (a se ~) (a se neliniști) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se îngrijeáză; ger. îngrijấndu-se
îngrijaseră
ÎNGRIJÁ, îngrijez, vb. I. Refl. (Înv.) A se îngrijora, a se neliniști. – În + grijă. DOOM
!îngrijá (a se ~) (a se neliniști) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se îngrijeáză; ger. îngrijấndu-se
îngrijaserăm
ÎNGRIJÁ, îngrijez, vb. I. Refl. (Înv.) A se îngrijora, a se neliniști. – În + grijă. DOOM
!îngrijá (a se ~) (a se neliniști) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se îngrijeáză; ger. îngrijấndu-se
îngrijaserăți
ÎNGRIJÁ, îngrijez, vb. I. Refl. (Înv.) A se îngrijora, a se neliniști. – În + grijă. DOOM
!îngrijá (a se ~) (a se neliniști) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se îngrijeáză; ger. îngrijấndu-se
îngrijaseși
ÎNGRIJÁ, îngrijez, vb. I. Refl. (Înv.) A se îngrijora, a se neliniști. – În + grijă. DOOM
!îngrijá (a se ~) (a se neliniști) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se îngrijeáză; ger. îngrijấndu-se
îngrijaseți
ÎNGRIJÁ, îngrijez, vb. I. Refl. (Înv.) A se îngrijora, a se neliniști. – În + grijă. DOOM
!îngrijá (a se ~) (a se neliniști) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se îngrijeáză; ger. îngrijấndu-se
îngrijat
ÎNGRIJÁ, îngrijez, vb. I. Refl. (Înv.) A se îngrijora, a se neliniști. – În + grijă. DOOM
!îngrijá (a se ~) (a se neliniști) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se îngrijeáză; ger. îngrijấndu-se
îngrijat
ÎNGRIJÁT, -Ă, îngrijați, -te, adj. (Înv.) îngrijorat, neliniștit. – V. îngrija.
îngrijata
ÎNGRIJÁT, -Ă, îngrijați, -te, adj. (Înv.) îngrijorat, neliniștit. – V. îngrija.
îngrijate
ÎNGRIJÁT, -Ă, îngrijați, -te, adj. (Înv.) îngrijorat, neliniștit. – V. îngrija.
îngrijatei
ÎNGRIJÁT, -Ă, îngrijați, -te, adj. (Înv.) îngrijorat, neliniștit. – V. îngrija.
îngrijatele
ÎNGRIJÁT, -Ă, îngrijați, -te, adj. (Înv.) îngrijorat, neliniștit. – V. îngrija.
îngrijatelor
ÎNGRIJÁT, -Ă, îngrijați, -te, adj. (Înv.) îngrijorat, neliniștit. – V. îngrija.
îngrijatul
ÎNGRIJÁT, -Ă, îngrijați, -te, adj. (Înv.) îngrijorat, neliniștit. – V. îngrija.
îngrijatului
ÎNGRIJÁT, -Ă, îngrijați, -te, adj. (Înv.) îngrijorat, neliniștit. – V. îngrija.
îngrijau
ÎNGRIJÁ, îngrijez, vb. I. Refl. (Înv.) A se îngrijora, a se neliniști. – În + grijă. DOOM
!îngrijá (a se ~) (a se neliniști) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se îngrijeáză; ger. îngrijấndu-se
îngrijași
ÎNGRIJÁ, îngrijez, vb. I. Refl. (Înv.) A se îngrijora, a se neliniști. – În + grijă. DOOM
!îngrijá (a se ~) (a se neliniști) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se îngrijeáză; ger. îngrijấndu-se
îngrijați
ÎNGRIJÁ, îngrijez, vb. I. Refl. (Înv.) A se îngrijora, a se neliniști. – În + grijă. DOOM
!îngrijá (a se ~) (a se neliniști) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se îngrijeáză; ger. îngrijấndu-se
îngrijați
ÎNGRIJÁT, -Ă, îngrijați, -te, adj. (Înv.) îngrijorat, neliniștit. – V. îngrija.
îngrijații
ÎNGRIJÁT, -Ă, îngrijați, -te, adj. (Înv.) îngrijorat, neliniștit. – V. îngrija.
îngrijaților
ÎNGRIJÁT, -Ă, îngrijați, -te, adj. (Înv.) îngrijorat, neliniștit. – V. îngrija.
îngrijea
ÎNGRIJÍ, îngrijesc, vb. IV. I. 1. Tranz., intranz. și refl. A avea grijă de cineva sau de ceva, a purta de grijă cuiva. ♦ Tranz. A păstra ceva în bună stare. ♦ Tranz. A avea grijă de sănătatea cuiva. ♦ Refl. A-și căuta de sănătate; a urma un tratament medical. 2. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A-și procura ceva (din vreme), a face pregătirile necesare. II. Refl. și tranz. (Înv.) A (se) îngrijora, a(-și) face griji. – În + grijă. DOOM
îngrijí (a ~) (a avea grijă) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrijésc, imperf. 3 sg. îngrijeá; conj. prez. 3 să îngrijeáscă; ger. îngrijínd
îngrijeai
ÎNGRIJÍ, îngrijesc, vb. IV. I. 1. Tranz., intranz. și refl. A avea grijă de cineva sau de ceva, a purta de grijă cuiva. ♦ Tranz. A păstra ceva în bună stare. ♦ Tranz. A avea grijă de sănătatea cuiva. ♦ Refl. A-și căuta de sănătate; a urma un tratament medical. 2. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A-și procura ceva (din vreme), a face pregătirile necesare. II. Refl. și tranz. (Înv.) A (se) îngrijora, a(-și) face griji. – În + grijă. DOOM
îngrijí (a ~) (a avea grijă) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrijésc, imperf. 3 sg. îngrijeá; conj. prez. 3 să îngrijeáscă; ger. îngrijínd
îngrijeam
ÎNGRIJÍ, îngrijesc, vb. IV. I. 1. Tranz., intranz. și refl. A avea grijă de cineva sau de ceva, a purta de grijă cuiva. ♦ Tranz. A păstra ceva în bună stare. ♦ Tranz. A avea grijă de sănătatea cuiva. ♦ Refl. A-și căuta de sănătate; a urma un tratament medical. 2. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A-și procura ceva (din vreme), a face pregătirile necesare. II. Refl. și tranz. (Înv.) A (se) îngrijora, a(-și) face griji. – În + grijă. DOOM
îngrijí (a ~) (a avea grijă) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrijésc, imperf. 3 sg. îngrijeá; conj. prez. 3 să îngrijeáscă; ger. îngrijínd
îngrijească
ÎNGRIJÍ, îngrijesc, vb. IV. I. 1. Tranz., intranz. și refl. A avea grijă de cineva sau de ceva, a purta de grijă cuiva. ♦ Tranz. A păstra ceva în bună stare. ♦ Tranz. A avea grijă de sănătatea cuiva. ♦ Refl. A-și căuta de sănătate; a urma un tratament medical. 2. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A-și procura ceva (din vreme), a face pregătirile necesare. II. Refl. și tranz. (Înv.) A (se) îngrijora, a(-și) face griji. – În + grijă. DOOM
îngrijí (a ~) (a avea grijă) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrijésc, imperf. 3 sg. îngrijeá; conj. prez. 3 să îngrijeáscă; ger. îngrijínd
îngrijeau
ÎNGRIJÍ, îngrijesc, vb. IV. I. 1. Tranz., intranz. și refl. A avea grijă de cineva sau de ceva, a purta de grijă cuiva. ♦ Tranz. A păstra ceva în bună stare. ♦ Tranz. A avea grijă de sănătatea cuiva. ♦ Refl. A-și căuta de sănătate; a urma un tratament medical. 2. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A-și procura ceva (din vreme), a face pregătirile necesare. II. Refl. și tranz. (Înv.) A (se) îngrijora, a(-și) face griji. – În + grijă. DOOM
îngrijí (a ~) (a avea grijă) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrijésc, imperf. 3 sg. îngrijeá; conj. prez. 3 să îngrijeáscă; ger. îngrijínd
îngrijează
ÎNGRIJÁ, îngrijez, vb. I. Refl. (Înv.) A se îngrijora, a se neliniști. – În + grijă. DOOM
!îngrijá (a se ~) (a se neliniști) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se îngrijeáză; ger. îngrijấndu-se
îngrijeați
ÎNGRIJÍ, îngrijesc, vb. IV. I. 1. Tranz., intranz. și refl. A avea grijă de cineva sau de ceva, a purta de grijă cuiva. ♦ Tranz. A păstra ceva în bună stare. ♦ Tranz. A avea grijă de sănătatea cuiva. ♦ Refl. A-și căuta de sănătate; a urma un tratament medical. 2. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A-și procura ceva (din vreme), a face pregătirile necesare. II. Refl. și tranz. (Înv.) A (se) îngrijora, a(-și) face griji. – În + grijă. DOOM
îngrijí (a ~) (a avea grijă) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrijésc, imperf. 3 sg. îngrijeá; conj. prez. 3 să îngrijeáscă; ger. îngrijínd
îngrijesc
ÎNGRIJÍ, îngrijesc, vb. IV. I. 1. Tranz., intranz. și refl. A avea grijă de cineva sau de ceva, a purta de grijă cuiva. ♦ Tranz. A păstra ceva în bună stare. ♦ Tranz. A avea grijă de sănătatea cuiva. ♦ Refl. A-și căuta de sănătate; a urma un tratament medical. 2. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A-și procura ceva (din vreme), a face pregătirile necesare. II. Refl. și tranz. (Înv.) A (se) îngrijora, a(-și) face griji. – În + grijă. DOOM
îngrijí (a ~) (a avea grijă) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrijésc, imperf. 3 sg. îngrijeá; conj. prez. 3 să îngrijeáscă; ger. îngrijínd
îngrijez
ÎNGRIJÁ, îngrijez, vb. I. Refl. (Înv.) A se îngrijora, a se neliniști. – În + grijă. DOOM
!îngrijá (a se ~) (a se neliniști) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se îngrijeáză; ger. îngrijấndu-se
îngrijeze
ÎNGRIJÁ, îngrijez, vb. I. Refl. (Înv.) A se îngrijora, a se neliniști. – În + grijă. DOOM
!îngrijá (a se ~) (a se neliniști) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se îngrijeáză; ger. îngrijấndu-se
îngrijezi
ÎNGRIJÁ, îngrijez, vb. I. Refl. (Înv.) A se îngrijora, a se neliniști. – În + grijă. DOOM
!îngrijá (a se ~) (a se neliniști) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se îngrijeáză; ger. îngrijấndu-se
îngrijește
ÎNGRIJÍ, îngrijesc, vb. IV. I. 1. Tranz., intranz. și refl. A avea grijă de cineva sau de ceva, a purta de grijă cuiva. ♦ Tranz. A păstra ceva în bună stare. ♦ Tranz. A avea grijă de sănătatea cuiva. ♦ Refl. A-și căuta de sănătate; a urma un tratament medical. 2. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A-și procura ceva (din vreme), a face pregătirile necesare. II. Refl. și tranz. (Înv.) A (se) îngrijora, a(-și) face griji. – În + grijă. DOOM
îngrijí (a ~) (a avea grijă) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrijésc, imperf. 3 sg. îngrijeá; conj. prez. 3 să îngrijeáscă; ger. îngrijínd
îngrijești
ÎNGRIJÍ, îngrijesc, vb. IV. I. 1. Tranz., intranz. și refl. A avea grijă de cineva sau de ceva, a purta de grijă cuiva. ♦ Tranz. A păstra ceva în bună stare. ♦ Tranz. A avea grijă de sănătatea cuiva. ♦ Refl. A-și căuta de sănătate; a urma un tratament medical. 2. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A-și procura ceva (din vreme), a face pregătirile necesare. II. Refl. și tranz. (Înv.) A (se) îngrijora, a(-și) face griji. – În + grijă. DOOM
îngrijí (a ~) (a avea grijă) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrijésc, imperf. 3 sg. îngrijeá; conj. prez. 3 să îngrijeáscă; ger. îngrijínd
îngriji
ÎNGRIJÍ, îngrijesc, vb. IV. I. 1. Tranz., intranz. și refl. A avea grijă de cineva sau de ceva, a purta de grijă cuiva. ♦ Tranz. A păstra ceva în bună stare. ♦ Tranz. A avea grijă de sănătatea cuiva. ♦ Refl. A-și căuta de sănătate; a urma un tratament medical. 2. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A-și procura ceva (din vreme), a face pregătirile necesare. II. Refl. și tranz. (Înv.) A (se) îngrijora, a(-și) face griji. – În + grijă. DOOM
îngrijí (a ~) (a avea grijă) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrijésc, imperf. 3 sg. îngrijeá; conj. prez. 3 să îngrijeáscă; ger. îngrijínd
îngrijii
ÎNGRIJÍ, îngrijesc, vb. IV. I. 1. Tranz., intranz. și refl. A avea grijă de cineva sau de ceva, a purta de grijă cuiva. ♦ Tranz. A păstra ceva în bună stare. ♦ Tranz. A avea grijă de sănătatea cuiva. ♦ Refl. A-și căuta de sănătate; a urma un tratament medical. 2. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A-și procura ceva (din vreme), a face pregătirile necesare. II. Refl. și tranz. (Înv.) A (se) îngrijora, a(-și) face griji. – În + grijă. DOOM
îngrijí (a ~) (a avea grijă) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrijésc, imperf. 3 sg. îngrijeá; conj. prez. 3 să îngrijeáscă; ger. îngrijínd
îngrijim
ÎNGRIJÍ, îngrijesc, vb. IV. I. 1. Tranz., intranz. și refl. A avea grijă de cineva sau de ceva, a purta de grijă cuiva. ♦ Tranz. A păstra ceva în bună stare. ♦ Tranz. A avea grijă de sănătatea cuiva. ♦ Refl. A-și căuta de sănătate; a urma un tratament medical. 2. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A-și procura ceva (din vreme), a face pregătirile necesare. II. Refl. și tranz. (Înv.) A (se) îngrijora, a(-și) face griji. – În + grijă. DOOM
îngrijí (a ~) (a avea grijă) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrijésc, imperf. 3 sg. îngrijeá; conj. prez. 3 să îngrijeáscă; ger. îngrijínd
îngrijind
ÎNGRIJÍ, îngrijesc, vb. IV. I. 1. Tranz., intranz. și refl. A avea grijă de cineva sau de ceva, a purta de grijă cuiva. ♦ Tranz. A păstra ceva în bună stare. ♦ Tranz. A avea grijă de sănătatea cuiva. ♦ Refl. A-și căuta de sănătate; a urma un tratament medical. 2. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A-și procura ceva (din vreme), a face pregătirile necesare. II. Refl. și tranz. (Înv.) A (se) îngrijora, a(-și) face griji. – În + grijă. DOOM
îngrijí (a ~) (a avea grijă) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrijésc, imperf. 3 sg. îngrijeá; conj. prez. 3 să îngrijeáscă; ger. îngrijínd
îngrijire
ÎNGRIJÍ, îngrijesc, vb. IV. I. 1. Tranz., intranz. și refl. A avea grijă de cineva sau de ceva, a purta de grijă cuiva. ♦ Tranz. A păstra ceva în bună stare. ♦ Tranz. A avea grijă de sănătatea cuiva. ♦ Refl. A-și căuta de sănătate; a urma un tratament medical. 2. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A-și procura ceva (din vreme), a face pregătirile necesare. II. Refl. și tranz. (Înv.) A (se) îngrijora, a(-și) face griji. – În + grijă. DOOM
îngrijí (a ~) (a avea grijă) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrijésc, imperf. 3 sg. îngrijeá; conj. prez. 3 să îngrijeáscă; ger. îngrijínd
îngrijire
ÎNGRIJÍRE, îngrijiri, s. f. Acțiunea de a (se) îngriji și rezultatul ei. I. 1. Grijă purtată unei ființe, unui lucru; solicitudine. ◊ Personal de îngrijire = personal care se ocupă de curățenia dintr-o instituție. ◊ Expr. A da primele îngrijiri = a da primul ajutor unui accidentat, unui bolnav etc. 2. Băgare de seamă, atenție. II. (Înv.) Îngrijorare, teamă. – V. îngriji. DOOM
îngrijíre s. f., g.-d. art. îngrijírii; pl. îngrijíri
îngrijirea
ÎNGRIJÍRE, îngrijiri, s. f. Acțiunea de a (se) îngriji și rezultatul ei. I. 1. Grijă purtată unei ființe, unui lucru; solicitudine. ◊ Personal de îngrijire = personal care se ocupă de curățenia dintr-o instituție. ◊ Expr. A da primele îngrijiri = a da primul ajutor unui accidentat, unui bolnav etc. 2. Băgare de seamă, atenție. II. (Înv.) Îngrijorare, teamă. – V. îngriji. DOOM
îngrijíre s. f., g.-d. art. îngrijírii; pl. îngrijíri
îngrijiri
ÎNGRIJÍRE, îngrijiri, s. f. Acțiunea de a (se) îngriji și rezultatul ei. I. 1. Grijă purtată unei ființe, unui lucru; solicitudine. ◊ Personal de îngrijire = personal care se ocupă de curățenia dintr-o instituție. ◊ Expr. A da primele îngrijiri = a da primul ajutor unui accidentat, unui bolnav etc. 2. Băgare de seamă, atenție. II. (Înv.) Îngrijorare, teamă. – V. îngriji. DOOM
îngrijíre s. f., g.-d. art. îngrijírii; pl. îngrijíri
îngrijirii
ÎNGRIJÍRE, îngrijiri, s. f. Acțiunea de a (se) îngriji și rezultatul ei. I. 1. Grijă purtată unei ființe, unui lucru; solicitudine. ◊ Personal de îngrijire = personal care se ocupă de curățenia dintr-o instituție. ◊ Expr. A da primele îngrijiri = a da primul ajutor unui accidentat, unui bolnav etc. 2. Băgare de seamă, atenție. II. (Înv.) Îngrijorare, teamă. – V. îngriji. DOOM
îngrijíre s. f., g.-d. art. îngrijírii; pl. îngrijíri
îngrijirile
ÎNGRIJÍRE, îngrijiri, s. f. Acțiunea de a (se) îngriji și rezultatul ei. I. 1. Grijă purtată unei ființe, unui lucru; solicitudine. ◊ Personal de îngrijire = personal care se ocupă de curățenia dintr-o instituție. ◊ Expr. A da primele îngrijiri = a da primul ajutor unui accidentat, unui bolnav etc. 2. Băgare de seamă, atenție. II. (Înv.) Îngrijorare, teamă. – V. îngriji. DOOM
îngrijíre s. f., g.-d. art. îngrijírii; pl. îngrijíri
îngrijirilor
ÎNGRIJÍRE, îngrijiri, s. f. Acțiunea de a (se) îngriji și rezultatul ei. I. 1. Grijă purtată unei ființe, unui lucru; solicitudine. ◊ Personal de îngrijire = personal care se ocupă de curățenia dintr-o instituție. ◊ Expr. A da primele îngrijiri = a da primul ajutor unui accidentat, unui bolnav etc. 2. Băgare de seamă, atenție. II. (Înv.) Îngrijorare, teamă. – V. îngriji. DOOM
îngrijíre s. f., g.-d. art. îngrijírii; pl. îngrijíri
îngrijiră
ÎNGRIJÍ, îngrijesc, vb. IV. I. 1. Tranz., intranz. și refl. A avea grijă de cineva sau de ceva, a purta de grijă cuiva. ♦ Tranz. A păstra ceva în bună stare. ♦ Tranz. A avea grijă de sănătatea cuiva. ♦ Refl. A-și căuta de sănătate; a urma un tratament medical. 2. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A-și procura ceva (din vreme), a face pregătirile necesare. II. Refl. și tranz. (Înv.) A (se) îngrijora, a(-și) face griji. – În + grijă. DOOM
îngrijí (a ~) (a avea grijă) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrijésc, imperf. 3 sg. îngrijeá; conj. prez. 3 să îngrijeáscă; ger. îngrijínd
îngrijirăm
ÎNGRIJÍ, îngrijesc, vb. IV. I. 1. Tranz., intranz. și refl. A avea grijă de cineva sau de ceva, a purta de grijă cuiva. ♦ Tranz. A păstra ceva în bună stare. ♦ Tranz. A avea grijă de sănătatea cuiva. ♦ Refl. A-și căuta de sănătate; a urma un tratament medical. 2. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A-și procura ceva (din vreme), a face pregătirile necesare. II. Refl. și tranz. (Înv.) A (se) îngrijora, a(-și) face griji. – În + grijă. DOOM
îngrijí (a ~) (a avea grijă) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrijésc, imperf. 3 sg. îngrijeá; conj. prez. 3 să îngrijeáscă; ger. îngrijínd
îngrijirăți
ÎNGRIJÍ, îngrijesc, vb. IV. I. 1. Tranz., intranz. și refl. A avea grijă de cineva sau de ceva, a purta de grijă cuiva. ♦ Tranz. A păstra ceva în bună stare. ♦ Tranz. A avea grijă de sănătatea cuiva. ♦ Refl. A-și căuta de sănătate; a urma un tratament medical. 2. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A-și procura ceva (din vreme), a face pregătirile necesare. II. Refl. și tranz. (Înv.) A (se) îngrijora, a(-și) face griji. – În + grijă. DOOM
îngrijí (a ~) (a avea grijă) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrijésc, imperf. 3 sg. îngrijeá; conj. prez. 3 să îngrijeáscă; ger. îngrijínd
îngrijise
ÎNGRIJÍ, îngrijesc, vb. IV. I. 1. Tranz., intranz. și refl. A avea grijă de cineva sau de ceva, a purta de grijă cuiva. ♦ Tranz. A păstra ceva în bună stare. ♦ Tranz. A avea grijă de sănătatea cuiva. ♦ Refl. A-și căuta de sănătate; a urma un tratament medical. 2. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A-și procura ceva (din vreme), a face pregătirile necesare. II. Refl. și tranz. (Înv.) A (se) îngrijora, a(-și) face griji. – În + grijă. DOOM
îngrijí (a ~) (a avea grijă) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrijésc, imperf. 3 sg. îngrijeá; conj. prez. 3 să îngrijeáscă; ger. îngrijínd
îngrijisem
ÎNGRIJÍ, îngrijesc, vb. IV. I. 1. Tranz., intranz. și refl. A avea grijă de cineva sau de ceva, a purta de grijă cuiva. ♦ Tranz. A păstra ceva în bună stare. ♦ Tranz. A avea grijă de sănătatea cuiva. ♦ Refl. A-și căuta de sănătate; a urma un tratament medical. 2. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A-și procura ceva (din vreme), a face pregătirile necesare. II. Refl. și tranz. (Înv.) A (se) îngrijora, a(-și) face griji. – În + grijă. DOOM
îngrijí (a ~) (a avea grijă) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrijésc, imperf. 3 sg. îngrijeá; conj. prez. 3 să îngrijeáscă; ger. îngrijínd
îngrijiseră
ÎNGRIJÍ, îngrijesc, vb. IV. I. 1. Tranz., intranz. și refl. A avea grijă de cineva sau de ceva, a purta de grijă cuiva. ♦ Tranz. A păstra ceva în bună stare. ♦ Tranz. A avea grijă de sănătatea cuiva. ♦ Refl. A-și căuta de sănătate; a urma un tratament medical. 2. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A-și procura ceva (din vreme), a face pregătirile necesare. II. Refl. și tranz. (Înv.) A (se) îngrijora, a(-și) face griji. – În + grijă. DOOM
îngrijí (a ~) (a avea grijă) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrijésc, imperf. 3 sg. îngrijeá; conj. prez. 3 să îngrijeáscă; ger. îngrijínd
îngrijiserăm
ÎNGRIJÍ, îngrijesc, vb. IV. I. 1. Tranz., intranz. și refl. A avea grijă de cineva sau de ceva, a purta de grijă cuiva. ♦ Tranz. A păstra ceva în bună stare. ♦ Tranz. A avea grijă de sănătatea cuiva. ♦ Refl. A-și căuta de sănătate; a urma un tratament medical. 2. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A-și procura ceva (din vreme), a face pregătirile necesare. II. Refl. și tranz. (Înv.) A (se) îngrijora, a(-și) face griji. – În + grijă. DOOM
îngrijí (a ~) (a avea grijă) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrijésc, imperf. 3 sg. îngrijeá; conj. prez. 3 să îngrijeáscă; ger. îngrijínd
îngrijiserăți
ÎNGRIJÍ, îngrijesc, vb. IV. I. 1. Tranz., intranz. și refl. A avea grijă de cineva sau de ceva, a purta de grijă cuiva. ♦ Tranz. A păstra ceva în bună stare. ♦ Tranz. A avea grijă de sănătatea cuiva. ♦ Refl. A-și căuta de sănătate; a urma un tratament medical. 2. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A-și procura ceva (din vreme), a face pregătirile necesare. II. Refl. și tranz. (Înv.) A (se) îngrijora, a(-și) face griji. – În + grijă. DOOM
îngrijí (a ~) (a avea grijă) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrijésc, imperf. 3 sg. îngrijeá; conj. prez. 3 să îngrijeáscă; ger. îngrijínd
îngrijiseși
ÎNGRIJÍ, îngrijesc, vb. IV. I. 1. Tranz., intranz. și refl. A avea grijă de cineva sau de ceva, a purta de grijă cuiva. ♦ Tranz. A păstra ceva în bună stare. ♦ Tranz. A avea grijă de sănătatea cuiva. ♦ Refl. A-și căuta de sănătate; a urma un tratament medical. 2. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A-și procura ceva (din vreme), a face pregătirile necesare. II. Refl. și tranz. (Înv.) A (se) îngrijora, a(-și) face griji. – În + grijă. DOOM
îngrijí (a ~) (a avea grijă) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrijésc, imperf. 3 sg. îngrijeá; conj. prez. 3 să îngrijeáscă; ger. îngrijínd
îngrijiseți
ÎNGRIJÍ, îngrijesc, vb. IV. I. 1. Tranz., intranz. și refl. A avea grijă de cineva sau de ceva, a purta de grijă cuiva. ♦ Tranz. A păstra ceva în bună stare. ♦ Tranz. A avea grijă de sănătatea cuiva. ♦ Refl. A-și căuta de sănătate; a urma un tratament medical. 2. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A-și procura ceva (din vreme), a face pregătirile necesare. II. Refl. și tranz. (Înv.) A (se) îngrijora, a(-și) face griji. – În + grijă. DOOM
îngrijí (a ~) (a avea grijă) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrijésc, imperf. 3 sg. îngrijeá; conj. prez. 3 să îngrijeáscă; ger. îngrijínd
îngrijit
ÎNGRIJÍ, îngrijesc, vb. IV. I. 1. Tranz., intranz. și refl. A avea grijă de cineva sau de ceva, a purta de grijă cuiva. ♦ Tranz. A păstra ceva în bună stare. ♦ Tranz. A avea grijă de sănătatea cuiva. ♦ Refl. A-și căuta de sănătate; a urma un tratament medical. 2. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A-și procura ceva (din vreme), a face pregătirile necesare. II. Refl. și tranz. (Înv.) A (se) îngrijora, a(-și) face griji. – În + grijă. DOOM
îngrijí (a ~) (a avea grijă) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrijésc, imperf. 3 sg. îngrijeá; conj. prez. 3 să îngrijeáscă; ger. îngrijínd
îngrijit
ÎNGRIJÍT, -Ă, îngrijiți, -te, adj. I. 1. Căruia i se poartă de grijă; care este păstrat cu grijă. ♦ Curat; dichisit. 2. Făcut cu grijă, cu meticulozitate. II. (Înv.) Plin de griji; neliniștit. – V. îngriji.
îngrijita
ÎNGRIJÍT, -Ă, îngrijiți, -te, adj. I. 1. Căruia i se poartă de grijă; care este păstrat cu grijă. ♦ Curat; dichisit. 2. Făcut cu grijă, cu meticulozitate. II. (Înv.) Plin de griji; neliniștit. – V. îngriji.
îngrijite
ÎNGRIJÍT, -Ă, îngrijiți, -te, adj. I. 1. Căruia i se poartă de grijă; care este păstrat cu grijă. ♦ Curat; dichisit. 2. Făcut cu grijă, cu meticulozitate. II. (Înv.) Plin de griji; neliniștit. – V. îngriji.
îngrijitei
ÎNGRIJÍT, -Ă, îngrijiți, -te, adj. I. 1. Căruia i se poartă de grijă; care este păstrat cu grijă. ♦ Curat; dichisit. 2. Făcut cu grijă, cu meticulozitate. II. (Înv.) Plin de griji; neliniștit. – V. îngriji.
îngrijitele
ÎNGRIJÍT, -Ă, îngrijiți, -te, adj. I. 1. Căruia i se poartă de grijă; care este păstrat cu grijă. ♦ Curat; dichisit. 2. Făcut cu grijă, cu meticulozitate. II. (Înv.) Plin de griji; neliniștit. – V. îngriji.
îngrijitelor
ÎNGRIJÍT, -Ă, îngrijiți, -te, adj. I. 1. Căruia i se poartă de grijă; care este păstrat cu grijă. ♦ Curat; dichisit. 2. Făcut cu grijă, cu meticulozitate. II. (Înv.) Plin de griji; neliniștit. – V. îngriji.
îngrijitoare
ÎNGRIJITÓR, -OÁRE, îngrijitori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care îngrijește pe cineva, care poartă cuiva de grijă. ♦ (La f.) Femeie care îngrijește un bolnav. 2. S. m. și f. Persoană însărcinată cu menținerea curățeniei (și supravegherea) unei instituții, a unui imobil, a unei locuințe etc. 3. Adj. (Înv.) Îngrijorător. – Îngriji + suf. -ător. DOOM
îngrijitór2 s. m., pl. îngrijitóri
îngrijitoare
ÎNGRIJITÓR, -OÁRE, îngrijitori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care îngrijește pe cineva, care poartă cuiva de grijă. ♦ (La f.) Femeie care îngrijește un bolnav. 2. S. m. și f. Persoană însărcinată cu menținerea curățeniei (și supravegherea) unei instituții, a unui imobil, a unei locuințe etc. 3. Adj. (Înv.) Îngrijorător. – Îngriji + suf. -ător. DOOM
îngrijitór2 s. m., pl. îngrijitóri
îngrijitoarea
ÎNGRIJITÓR, -OÁRE, îngrijitori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care îngrijește pe cineva, care poartă cuiva de grijă. ♦ (La f.) Femeie care îngrijește un bolnav. 2. S. m. și f. Persoană însărcinată cu menținerea curățeniei (și supravegherea) unei instituții, a unui imobil, a unei locuințe etc. 3. Adj. (Înv.) Îngrijorător. – Îngriji + suf. -ător. DOOM
îngrijitór2 s. m., pl. îngrijitóri
îngrijitoarea
ÎNGRIJITÓR, -OÁRE, îngrijitori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care îngrijește pe cineva, care poartă cuiva de grijă. ♦ (La f.) Femeie care îngrijește un bolnav. 2. S. m. și f. Persoană însărcinată cu menținerea curățeniei (și supravegherea) unei instituții, a unui imobil, a unei locuințe etc. 3. Adj. (Înv.) Îngrijorător. – Îngriji + suf. -ător. DOOM
îngrijitór2 s. m., pl. îngrijitóri
îngrijitoarei
ÎNGRIJITÓR, -OÁRE, îngrijitori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care îngrijește pe cineva, care poartă cuiva de grijă. ♦ (La f.) Femeie care îngrijește un bolnav. 2. S. m. și f. Persoană însărcinată cu menținerea curățeniei (și supravegherea) unei instituții, a unui imobil, a unei locuințe etc. 3. Adj. (Înv.) Îngrijorător. – Îngriji + suf. -ător. DOOM
îngrijitór2 s. m., pl. îngrijitóri
îngrijitoarei
ÎNGRIJITÓR, -OÁRE, îngrijitori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care îngrijește pe cineva, care poartă cuiva de grijă. ♦ (La f.) Femeie care îngrijește un bolnav. 2. S. m. și f. Persoană însărcinată cu menținerea curățeniei (și supravegherea) unei instituții, a unui imobil, a unei locuințe etc. 3. Adj. (Înv.) Îngrijorător. – Îngriji + suf. -ător. DOOM
îngrijitór2 s. m., pl. îngrijitóri
îngrijitoarele
ÎNGRIJITÓR, -OÁRE, îngrijitori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care îngrijește pe cineva, care poartă cuiva de grijă. ♦ (La f.) Femeie care îngrijește un bolnav. 2. S. m. și f. Persoană însărcinată cu menținerea curățeniei (și supravegherea) unei instituții, a unui imobil, a unei locuințe etc. 3. Adj. (Înv.) Îngrijorător. – Îngriji + suf. -ător. DOOM
îngrijitór2 s. m., pl. îngrijitóri
îngrijitoarele
ÎNGRIJITÓR, -OÁRE, îngrijitori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care îngrijește pe cineva, care poartă cuiva de grijă. ♦ (La f.) Femeie care îngrijește un bolnav. 2. S. m. și f. Persoană însărcinată cu menținerea curățeniei (și supravegherea) unei instituții, a unui imobil, a unei locuințe etc. 3. Adj. (Înv.) Îngrijorător. – Îngriji + suf. -ător. DOOM
îngrijitór2 s. m., pl. îngrijitóri
îngrijitoarelor
ÎNGRIJITÓR, -OÁRE, îngrijitori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care îngrijește pe cineva, care poartă cuiva de grijă. ♦ (La f.) Femeie care îngrijește un bolnav. 2. S. m. și f. Persoană însărcinată cu menținerea curățeniei (și supravegherea) unei instituții, a unui imobil, a unei locuințe etc. 3. Adj. (Înv.) Îngrijorător. – Îngriji + suf. -ător. DOOM
îngrijitór2 s. m., pl. îngrijitóri
îngrijitoarelor
ÎNGRIJITÓR, -OÁRE, îngrijitori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care îngrijește pe cineva, care poartă cuiva de grijă. ♦ (La f.) Femeie care îngrijește un bolnav. 2. S. m. și f. Persoană însărcinată cu menținerea curățeniei (și supravegherea) unei instituții, a unui imobil, a unei locuințe etc. 3. Adj. (Înv.) Îngrijorător. – Îngriji + suf. -ător. DOOM
îngrijitór2 s. m., pl. îngrijitóri
îngrijitor
ÎNGRIJITÓR, -OÁRE, îngrijitori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care îngrijește pe cineva, care poartă cuiva de grijă. ♦ (La f.) Femeie care îngrijește un bolnav. 2. S. m. și f. Persoană însărcinată cu menținerea curățeniei (și supravegherea) unei instituții, a unui imobil, a unei locuințe etc. 3. Adj. (Înv.) Îngrijorător. – Îngriji + suf. -ător. DOOM
îngrijitór2 s. m., pl. îngrijitóri
îngrijitor
ÎNGRIJITÓR, -OÁRE, îngrijitori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care îngrijește pe cineva, care poartă cuiva de grijă. ♦ (La f.) Femeie care îngrijește un bolnav. 2. S. m. și f. Persoană însărcinată cu menținerea curățeniei (și supravegherea) unei instituții, a unui imobil, a unei locuințe etc. 3. Adj. (Înv.) Îngrijorător. – Îngriji + suf. -ător. DOOM
îngrijitór2 s. m., pl. îngrijitóri
îngrijitori
ÎNGRIJITÓR, -OÁRE, îngrijitori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care îngrijește pe cineva, care poartă cuiva de grijă. ♦ (La f.) Femeie care îngrijește un bolnav. 2. S. m. și f. Persoană însărcinată cu menținerea curățeniei (și supravegherea) unei instituții, a unui imobil, a unei locuințe etc. 3. Adj. (Înv.) Îngrijorător. – Îngriji + suf. -ător. DOOM
îngrijitór2 s. m., pl. îngrijitóri
îngrijitori
ÎNGRIJITÓR, -OÁRE, îngrijitori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care îngrijește pe cineva, care poartă cuiva de grijă. ♦ (La f.) Femeie care îngrijește un bolnav. 2. S. m. și f. Persoană însărcinată cu menținerea curățeniei (și supravegherea) unei instituții, a unui imobil, a unei locuințe etc. 3. Adj. (Înv.) Îngrijorător. – Îngriji + suf. -ător. DOOM
îngrijitór2 s. m., pl. îngrijitóri
îngrijitorii
ÎNGRIJITÓR, -OÁRE, îngrijitori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care îngrijește pe cineva, care poartă cuiva de grijă. ♦ (La f.) Femeie care îngrijește un bolnav. 2. S. m. și f. Persoană însărcinată cu menținerea curățeniei (și supravegherea) unei instituții, a unui imobil, a unei locuințe etc. 3. Adj. (Înv.) Îngrijorător. – Îngriji + suf. -ător. DOOM
îngrijitór2 s. m., pl. îngrijitóri
îngrijitorii
ÎNGRIJITÓR, -OÁRE, îngrijitori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care îngrijește pe cineva, care poartă cuiva de grijă. ♦ (La f.) Femeie care îngrijește un bolnav. 2. S. m. și f. Persoană însărcinată cu menținerea curățeniei (și supravegherea) unei instituții, a unui imobil, a unei locuințe etc. 3. Adj. (Înv.) Îngrijorător. – Îngriji + suf. -ător. DOOM
îngrijitór2 s. m., pl. îngrijitóri
îngrijitorilor
ÎNGRIJITÓR, -OÁRE, îngrijitori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care îngrijește pe cineva, care poartă cuiva de grijă. ♦ (La f.) Femeie care îngrijește un bolnav. 2. S. m. și f. Persoană însărcinată cu menținerea curățeniei (și supravegherea) unei instituții, a unui imobil, a unei locuințe etc. 3. Adj. (Înv.) Îngrijorător. – Îngriji + suf. -ător. DOOM
îngrijitór2 s. m., pl. îngrijitóri
îngrijitorilor
ÎNGRIJITÓR, -OÁRE, îngrijitori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care îngrijește pe cineva, care poartă cuiva de grijă. ♦ (La f.) Femeie care îngrijește un bolnav. 2. S. m. și f. Persoană însărcinată cu menținerea curățeniei (și supravegherea) unei instituții, a unui imobil, a unei locuințe etc. 3. Adj. (Înv.) Îngrijorător. – Îngriji + suf. -ător. DOOM
îngrijitór2 s. m., pl. îngrijitóri
îngrijitorul
ÎNGRIJITÓR, -OÁRE, îngrijitori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care îngrijește pe cineva, care poartă cuiva de grijă. ♦ (La f.) Femeie care îngrijește un bolnav. 2. S. m. și f. Persoană însărcinată cu menținerea curățeniei (și supravegherea) unei instituții, a unui imobil, a unei locuințe etc. 3. Adj. (Înv.) Îngrijorător. – Îngriji + suf. -ător. DOOM
îngrijitór2 s. m., pl. îngrijitóri
îngrijitorul
ÎNGRIJITÓR, -OÁRE, îngrijitori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care îngrijește pe cineva, care poartă cuiva de grijă. ♦ (La f.) Femeie care îngrijește un bolnav. 2. S. m. și f. Persoană însărcinată cu menținerea curățeniei (și supravegherea) unei instituții, a unui imobil, a unei locuințe etc. 3. Adj. (Înv.) Îngrijorător. – Îngriji + suf. -ător. DOOM
îngrijitór2 s. m., pl. îngrijitóri
îngrijitorului
ÎNGRIJITÓR, -OÁRE, îngrijitori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care îngrijește pe cineva, care poartă cuiva de grijă. ♦ (La f.) Femeie care îngrijește un bolnav. 2. S. m. și f. Persoană însărcinată cu menținerea curățeniei (și supravegherea) unei instituții, a unui imobil, a unei locuințe etc. 3. Adj. (Înv.) Îngrijorător. – Îngriji + suf. -ător. DOOM
îngrijitór2 s. m., pl. îngrijitóri
îngrijitorului
ÎNGRIJITÓR, -OÁRE, îngrijitori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care îngrijește pe cineva, care poartă cuiva de grijă. ♦ (La f.) Femeie care îngrijește un bolnav. 2. S. m. și f. Persoană însărcinată cu menținerea curățeniei (și supravegherea) unei instituții, a unui imobil, a unei locuințe etc. 3. Adj. (Înv.) Îngrijorător. – Îngriji + suf. -ător. DOOM
îngrijitór2 s. m., pl. îngrijitóri
îngrijitul
ÎNGRIJÍT, -Ă, îngrijiți, -te, adj. I. 1. Căruia i se poartă de grijă; care este păstrat cu grijă. ♦ Curat; dichisit. 2. Făcut cu grijă, cu meticulozitate. II. (Înv.) Plin de griji; neliniștit. – V. îngriji.
îngrijitului
ÎNGRIJÍT, -Ă, îngrijiți, -te, adj. I. 1. Căruia i se poartă de grijă; care este păstrat cu grijă. ♦ Curat; dichisit. 2. Făcut cu grijă, cu meticulozitate. II. (Înv.) Plin de griji; neliniștit. – V. îngriji.
îngrijiși
ÎNGRIJÍ, îngrijesc, vb. IV. I. 1. Tranz., intranz. și refl. A avea grijă de cineva sau de ceva, a purta de grijă cuiva. ♦ Tranz. A păstra ceva în bună stare. ♦ Tranz. A avea grijă de sănătatea cuiva. ♦ Refl. A-și căuta de sănătate; a urma un tratament medical. 2. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A-și procura ceva (din vreme), a face pregătirile necesare. II. Refl. și tranz. (Înv.) A (se) îngrijora, a(-și) face griji. – În + grijă. DOOM
îngrijí (a ~) (a avea grijă) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrijésc, imperf. 3 sg. îngrijeá; conj. prez. 3 să îngrijeáscă; ger. îngrijínd
îngrijiți
ÎNGRIJÍ, îngrijesc, vb. IV. I. 1. Tranz., intranz. și refl. A avea grijă de cineva sau de ceva, a purta de grijă cuiva. ♦ Tranz. A păstra ceva în bună stare. ♦ Tranz. A avea grijă de sănătatea cuiva. ♦ Refl. A-și căuta de sănătate; a urma un tratament medical. 2. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A-și procura ceva (din vreme), a face pregătirile necesare. II. Refl. și tranz. (Înv.) A (se) îngrijora, a(-și) face griji. – În + grijă. DOOM
îngrijí (a ~) (a avea grijă) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrijésc, imperf. 3 sg. îngrijeá; conj. prez. 3 să îngrijeáscă; ger. îngrijínd
îngrijiți
ÎNGRIJÍT, -Ă, îngrijiți, -te, adj. I. 1. Căruia i se poartă de grijă; care este păstrat cu grijă. ♦ Curat; dichisit. 2. Făcut cu grijă, cu meticulozitate. II. (Înv.) Plin de griji; neliniștit. – V. îngriji.
îngrijiții
ÎNGRIJÍT, -Ă, îngrijiți, -te, adj. I. 1. Căruia i se poartă de grijă; care este păstrat cu grijă. ♦ Curat; dichisit. 2. Făcut cu grijă, cu meticulozitate. II. (Înv.) Plin de griji; neliniștit. – V. îngriji.
îngrijiților
ÎNGRIJÍT, -Ă, îngrijiți, -te, adj. I. 1. Căruia i se poartă de grijă; care este păstrat cu grijă. ♦ Curat; dichisit. 2. Făcut cu grijă, cu meticulozitate. II. (Înv.) Plin de griji; neliniștit. – V. îngriji.
îngrijora
ÎNGRIJURÁ vb. I v. îngrijora. DOOM
îngrijorá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngrijoreáză
îngrijorai
ÎNGRIJURÁ vb. I v. îngrijora. DOOM
îngrijorá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngrijoreáză
îngrijoram
ÎNGRIJURÁ vb. I v. îngrijora. DOOM
îngrijorá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngrijoreáză
îngrijorare
ÎNGRIJURÁ vb. I v. îngrijora. DOOM
îngrijorá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngrijoreáză
îngrijorare
ÎNGRIJORÁRE, îngrijorări, s. f. Starea omului îngrijorat; grijă; temere, neliniște, îngrijare. – V. îngrijora. DOOM
îngrijoráre s. f., g.-d. art. îngrijorắrii; pl. îngrijorắri
îngrijorarea
ÎNGRIJORÁRE, îngrijorări, s. f. Starea omului îngrijorat; grijă; temere, neliniște, îngrijare. – V. îngrijora. DOOM
îngrijoráre s. f., g.-d. art. îngrijorắrii; pl. îngrijorắri
îngrijorară
ÎNGRIJURÁ vb. I v. îngrijora. DOOM
îngrijorá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngrijoreáză
îngrijorarăm
ÎNGRIJURÁ vb. I v. îngrijora. DOOM
îngrijorá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngrijoreáză
îngrijorarăți
ÎNGRIJURÁ vb. I v. îngrijora. DOOM
îngrijorá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngrijoreáză
îngrijorase
ÎNGRIJURÁ vb. I v. îngrijora. DOOM
îngrijorá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngrijoreáză
îngrijorasem
ÎNGRIJURÁ vb. I v. îngrijora. DOOM
îngrijorá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngrijoreáză
îngrijoraseră
ÎNGRIJURÁ vb. I v. îngrijora. DOOM
îngrijorá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngrijoreáză
îngrijoraserăm
ÎNGRIJURÁ vb. I v. îngrijora. DOOM
îngrijorá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngrijoreáză
îngrijoraserăți
ÎNGRIJURÁ vb. I v. îngrijora. DOOM
îngrijorá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngrijoreáză
îngrijoraseși
ÎNGRIJURÁ vb. I v. îngrijora. DOOM
îngrijorá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngrijoreáză
îngrijoraseți
ÎNGRIJURÁ vb. I v. îngrijora. DOOM
îngrijorá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngrijoreáză
îngrijorat
ÎNGRIJURÁ vb. I v. îngrijora. DOOM
îngrijorá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngrijoreáză
îngrijorat
ÎNGRIJORÁT, -Ă, îngrijorați, -te, adj. Cuprins de griji; neliniștit, alarmat, îngrijat. – V. îngrijora.
îngrijorata
ÎNGRIJORÁT, -Ă, îngrijorați, -te, adj. Cuprins de griji; neliniștit, alarmat, îngrijat. – V. îngrijora.
îngrijorate
ÎNGRIJORÁT, -Ă, îngrijorați, -te, adj. Cuprins de griji; neliniștit, alarmat, îngrijat. – V. îngrijora.
îngrijoratei
ÎNGRIJORÁT, -Ă, îngrijorați, -te, adj. Cuprins de griji; neliniștit, alarmat, îngrijat. – V. îngrijora.
îngrijoratele
ÎNGRIJORÁT, -Ă, îngrijorați, -te, adj. Cuprins de griji; neliniștit, alarmat, îngrijat. – V. îngrijora.
îngrijoratelor
ÎNGRIJORÁT, -Ă, îngrijorați, -te, adj. Cuprins de griji; neliniștit, alarmat, îngrijat. – V. îngrijora.
îngrijoratul
ÎNGRIJORÁT, -Ă, îngrijorați, -te, adj. Cuprins de griji; neliniștit, alarmat, îngrijat. – V. îngrijora.
îngrijoratului
ÎNGRIJORÁT, -Ă, îngrijorați, -te, adj. Cuprins de griji; neliniștit, alarmat, îngrijat. – V. îngrijora.
îngrijorau
ÎNGRIJURÁ vb. I v. îngrijora. DOOM
îngrijorá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngrijoreáză
îngrijorași
ÎNGRIJURÁ vb. I v. îngrijora. DOOM
îngrijorá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngrijoreáză
îngrijorați
ÎNGRIJURÁ vb. I v. îngrijora. DOOM
îngrijorá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngrijoreáză
îngrijorați
ÎNGRIJORÁT, -Ă, îngrijorați, -te, adj. Cuprins de griji; neliniștit, alarmat, îngrijat. – V. îngrijora.
îngrijorații
ÎNGRIJORÁT, -Ă, îngrijorați, -te, adj. Cuprins de griji; neliniștit, alarmat, îngrijat. – V. îngrijora.
îngrijoraților
ÎNGRIJORÁT, -Ă, îngrijorați, -te, adj. Cuprins de griji; neliniștit, alarmat, îngrijat. – V. îngrijora.
îngrijorează
ÎNGRIJURÁ vb. I v. îngrijora. DOOM
îngrijorá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngrijoreáză
îngrijorez
ÎNGRIJURÁ vb. I v. îngrijora. DOOM
îngrijorá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngrijoreáză
îngrijoreze
ÎNGRIJURÁ vb. I v. îngrijora. DOOM
îngrijorá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngrijoreáză
îngrijorezi
ÎNGRIJURÁ vb. I v. îngrijora. DOOM
îngrijorá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngrijoreáză
îngrijorând
ÎNGRIJURÁ vb. I v. îngrijora. DOOM
îngrijorá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngrijoreáză
îngrijorînd
ÎNGRIJURÁ vb. I v. îngrijora. DOOM
îngrijorá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngrijoreáză
îngrijorări
ÎNGRIJORÁRE, îngrijorări, s. f. Starea omului îngrijorat; grijă; temere, neliniște, îngrijare. – V. îngrijora. DOOM
îngrijoráre s. f., g.-d. art. îngrijorắrii; pl. îngrijorắri
îngrijorării
ÎNGRIJORÁRE, îngrijorări, s. f. Starea omului îngrijorat; grijă; temere, neliniște, îngrijare. – V. îngrijora. DOOM
îngrijoráre s. f., g.-d. art. îngrijorắrii; pl. îngrijorắri
îngrijorările
ÎNGRIJORÁRE, îngrijorări, s. f. Starea omului îngrijorat; grijă; temere, neliniște, îngrijare. – V. îngrijora. DOOM
îngrijoráre s. f., g.-d. art. îngrijorắrii; pl. îngrijorắri
îngrijorărilor
ÎNGRIJORÁRE, îngrijorări, s. f. Starea omului îngrijorat; grijă; temere, neliniște, îngrijare. – V. îngrijora. DOOM
îngrijoráre s. f., g.-d. art. îngrijorắrii; pl. îngrijorắri
îngrijorătoare
ÎNGRIJORĂTÓR, -OÁRE, îngrijorători, -oare, adj. Care îngrijorează, care produce neliniște; alarmant, neliniștitor. – Îngrijora + suf. -ător. DOOM
îngrijorătór adj. m., pl. îngrijorătóri; f. sg. și pl. îngrijorătoáre
îngrijorătoarea
ÎNGRIJORĂTÓR, -OÁRE, îngrijorători, -oare, adj. Care îngrijorează, care produce neliniște; alarmant, neliniștitor. – Îngrijora + suf. -ător. DOOM
îngrijorătór adj. m., pl. îngrijorătóri; f. sg. și pl. îngrijorătoáre
îngrijorătoarei
ÎNGRIJORĂTÓR, -OÁRE, îngrijorători, -oare, adj. Care îngrijorează, care produce neliniște; alarmant, neliniștitor. – Îngrijora + suf. -ător. DOOM
îngrijorătór adj. m., pl. îngrijorătóri; f. sg. și pl. îngrijorătoáre
îngrijorătoarele
ÎNGRIJORĂTÓR, -OÁRE, îngrijorători, -oare, adj. Care îngrijorează, care produce neliniște; alarmant, neliniștitor. – Îngrijora + suf. -ător. DOOM
îngrijorătór adj. m., pl. îngrijorătóri; f. sg. și pl. îngrijorătoáre
îngrijorătoarelor
ÎNGRIJORĂTÓR, -OÁRE, îngrijorători, -oare, adj. Care îngrijorează, care produce neliniște; alarmant, neliniștitor. – Îngrijora + suf. -ător. DOOM
îngrijorătór adj. m., pl. îngrijorătóri; f. sg. și pl. îngrijorătoáre
îngrijorător
ÎNGRIJORĂTÓR, -OÁRE, îngrijorători, -oare, adj. Care îngrijorează, care produce neliniște; alarmant, neliniștitor. – Îngrijora + suf. -ător. DOOM
îngrijorătór adj. m., pl. îngrijorătóri; f. sg. și pl. îngrijorătoáre
îngrijorători
ÎNGRIJORĂTÓR, -OÁRE, îngrijorători, -oare, adj. Care îngrijorează, care produce neliniște; alarmant, neliniștitor. – Îngrijora + suf. -ător. DOOM
îngrijorătór adj. m., pl. îngrijorătóri; f. sg. și pl. îngrijorătoáre
îngrijorătorii
ÎNGRIJORĂTÓR, -OÁRE, îngrijorători, -oare, adj. Care îngrijorează, care produce neliniște; alarmant, neliniștitor. – Îngrijora + suf. -ător. DOOM
îngrijorătór adj. m., pl. îngrijorătóri; f. sg. și pl. îngrijorătoáre
îngrijorătorilor
ÎNGRIJORĂTÓR, -OÁRE, îngrijorători, -oare, adj. Care îngrijorează, care produce neliniște; alarmant, neliniștitor. – Îngrijora + suf. -ător. DOOM
îngrijorătór adj. m., pl. îngrijorătóri; f. sg. și pl. îngrijorătoáre
îngrijorătorul
ÎNGRIJORĂTÓR, -OÁRE, îngrijorători, -oare, adj. Care îngrijorează, care produce neliniște; alarmant, neliniștitor. – Îngrijora + suf. -ător. DOOM
îngrijorătór adj. m., pl. îngrijorătóri; f. sg. și pl. îngrijorătoáre
îngrijorătorului
ÎNGRIJORĂTÓR, -OÁRE, îngrijorători, -oare, adj. Care îngrijorează, care produce neliniște; alarmant, neliniștitor. – Îngrijora + suf. -ător. DOOM
îngrijorătór adj. m., pl. îngrijorătóri; f. sg. și pl. îngrijorătoáre
îngrijura
ÎNGRIJURÁ vb. I v. îngrijora. DOOM
îngrijorá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngrijoreáză
îngrijurare
ÎNGRIJURÁ vb. I v. îngrijora.
îngrijurat
ÎNGRIJURÁ vb. I v. îngrijora.
îngrijând
ÎNGRIJÁ, îngrijez, vb. I. Refl. (Înv.) A se îngrijora, a se neliniști. – În + grijă. DOOM
!îngrijá (a se ~) (a se neliniști) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se îngrijeáză; ger. îngrijấndu-se
îngrijînd
ÎNGRIJÁ, îngrijez, vb. I. Refl. (Înv.) A se îngrijora, a se neliniști. – În + grijă. DOOM
!îngrijá (a se ~) (a se neliniști) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se îngrijeáză; ger. îngrijấndu-se
îngrijări
ÎNGRIJÁRE s. f. (Rar) Îngrijorare. – V. îngrija. DOOM
îngrijáre (rar) s. f., g.-d. art. îngrijắrii
îngrijării
ÎNGRIJÁRE s. f. (Rar) Îngrijorare. – V. îngrija. DOOM
îngrijáre (rar) s. f., g.-d. art. îngrijắrii
îngrijările
ÎNGRIJÁRE s. f. (Rar) Îngrijorare. – V. îngrija. DOOM
îngrijáre (rar) s. f., g.-d. art. îngrijắrii
îngrijărilor
ÎNGRIJÁRE s. f. (Rar) Îngrijorare. – V. îngrija. DOOM
îngrijáre (rar) s. f., g.-d. art. îngrijắrii
îngroape
ÎNGROPÁ, îngróp, vb. I. I. Tranz. A băga un mort în groapă (respectând un anumit ceremonial); a înmormânta, a înhuma, a astruca. II. Tranz. și refl. 1. A (se) băga în pământ, a (se) acoperi cu pământ. ♦ Tranz. A mușuroi o plantă. 2. Fig. A (se) cufunda în ceva sau undeva astfel încât să fie acoperit din toate părțile; a (se) înfunda. ♦ Refl. A se instala într-un loc retras, întrerupând legăturile obișnuite cu lumea; a se înmormânta. – În + groapă. DOOM
îngropá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngroápă
îngroapă
ÎNGROPÁ, îngróp, vb. I. I. Tranz. A băga un mort în groapă (respectând un anumit ceremonial); a înmormânta, a înhuma, a astruca. II. Tranz. și refl. 1. A (se) băga în pământ, a (se) acoperi cu pământ. ♦ Tranz. A mușuroi o plantă. 2. Fig. A (se) cufunda în ceva sau undeva astfel încât să fie acoperit din toate părțile; a (se) înfunda. ♦ Refl. A se instala într-un loc retras, întrerupând legăturile obișnuite cu lumea; a se înmormânta. – În + groapă. DOOM
îngropá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngroápă
îngroașe
ÎNGROȘÁ, îngróș, vb. I. Refl. 1. (Despre corpuri solide) A deveni mai gros, mai voluminos. ◊ Expr. Se îngroașă gluma (sau treaba, lucrul) = situația ia o întorsătură îngrijorătoare, neplăcută. ♦ Tranz. A face ca un corp solid să devină mai gros, să-și mărească volumul (adăugându-i material la suprafață); a accentua o linie, un punct, o literă etc. (pentru a le face mai evidente). 2. (Despre lichide, vapori etc.) A deveni mai dens. ♦ Tranz. A face ca o soluție să devină mai concentrată prin adaos de materii solide, prin fierbere etc. ♦ A-și spori numărul; a se îndesi. 3. (Despre voce) A căpăta un timbru mai coborât, mai grav. – Lat. *ingrossiare (< grossus) sau din în + gros. DOOM
îngroșá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngroáșă, 1 pl. îngroșắm; conj. prez. 3 să îngroáșe; ger. îngroșấnd
îngroașă
ÎNGROȘÁ, îngróș, vb. I. Refl. 1. (Despre corpuri solide) A deveni mai gros, mai voluminos. ◊ Expr. Se îngroașă gluma (sau treaba, lucrul) = situația ia o întorsătură îngrijorătoare, neplăcută. ♦ Tranz. A face ca un corp solid să devină mai gros, să-și mărească volumul (adăugându-i material la suprafață); a accentua o linie, un punct, o literă etc. (pentru a le face mai evidente). 2. (Despre lichide, vapori etc.) A deveni mai dens. ♦ Tranz. A face ca o soluție să devină mai concentrată prin adaos de materii solide, prin fierbere etc. ♦ A-și spori numărul; a se îndesi. 3. (Despre voce) A căpăta un timbru mai coborât, mai grav. – Lat. *ingrossiare (< grossus) sau din în + gros. DOOM
îngroșá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngroáșă, 1 pl. îngroșắm; conj. prez. 3 să îngroáșe; ger. îngroșấnd
îngrop
ÎNGROPÁ, îngróp, vb. I. I. Tranz. A băga un mort în groapă (respectând un anumit ceremonial); a înmormânta, a înhuma, a astruca. II. Tranz. și refl. 1. A (se) băga în pământ, a (se) acoperi cu pământ. ♦ Tranz. A mușuroi o plantă. 2. Fig. A (se) cufunda în ceva sau undeva astfel încât să fie acoperit din toate părțile; a (se) înfunda. ♦ Refl. A se instala într-un loc retras, întrerupând legăturile obișnuite cu lumea; a se înmormânta. – În + groapă. DOOM
îngropá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngroápă
îngropa
ÎNGROPÁ, îngróp, vb. I. I. Tranz. A băga un mort în groapă (respectând un anumit ceremonial); a înmormânta, a înhuma, a astruca. II. Tranz. și refl. 1. A (se) băga în pământ, a (se) acoperi cu pământ. ♦ Tranz. A mușuroi o plantă. 2. Fig. A (se) cufunda în ceva sau undeva astfel încât să fie acoperit din toate părțile; a (se) înfunda. ♦ Refl. A se instala într-un loc retras, întrerupând legăturile obișnuite cu lumea; a se înmormânta. – În + groapă. DOOM
îngropá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngroápă
îngropai
ÎNGROPÁ, îngróp, vb. I. I. Tranz. A băga un mort în groapă (respectând un anumit ceremonial); a înmormânta, a înhuma, a astruca. II. Tranz. și refl. 1. A (se) băga în pământ, a (se) acoperi cu pământ. ♦ Tranz. A mușuroi o plantă. 2. Fig. A (se) cufunda în ceva sau undeva astfel încât să fie acoperit din toate părțile; a (se) înfunda. ♦ Refl. A se instala într-un loc retras, întrerupând legăturile obișnuite cu lumea; a se înmormânta. – În + groapă. DOOM
îngropá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngroápă
îngropam
ÎNGROPÁ, îngróp, vb. I. I. Tranz. A băga un mort în groapă (respectând un anumit ceremonial); a înmormânta, a înhuma, a astruca. II. Tranz. și refl. 1. A (se) băga în pământ, a (se) acoperi cu pământ. ♦ Tranz. A mușuroi o plantă. 2. Fig. A (se) cufunda în ceva sau undeva astfel încât să fie acoperit din toate părțile; a (se) înfunda. ♦ Refl. A se instala într-un loc retras, întrerupând legăturile obișnuite cu lumea; a se înmormânta. – În + groapă. DOOM
îngropá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngroápă
îngropare
ÎNGROPÁ, îngróp, vb. I. I. Tranz. A băga un mort în groapă (respectând un anumit ceremonial); a înmormânta, a înhuma, a astruca. II. Tranz. și refl. 1. A (se) băga în pământ, a (se) acoperi cu pământ. ♦ Tranz. A mușuroi o plantă. 2. Fig. A (se) cufunda în ceva sau undeva astfel încât să fie acoperit din toate părțile; a (se) înfunda. ♦ Refl. A se instala într-un loc retras, întrerupând legăturile obișnuite cu lumea; a se înmormânta. – În + groapă. DOOM
îngropá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngroápă
îngropare
ÎNGROPÁRE, îngropări, s. f. Acțiunea de a (se) îngropa. – V. îngropa. DOOM
îngropáre s. f., g.-d. art. îngropắrii; pl. îngropắri
îngroparea
ÎNGROPÁRE, îngropări, s. f. Acțiunea de a (se) îngropa. – V. îngropa. DOOM
îngropáre s. f., g.-d. art. îngropắrii; pl. îngropắri
îngropară
ÎNGROPÁ, îngróp, vb. I. I. Tranz. A băga un mort în groapă (respectând un anumit ceremonial); a înmormânta, a înhuma, a astruca. II. Tranz. și refl. 1. A (se) băga în pământ, a (se) acoperi cu pământ. ♦ Tranz. A mușuroi o plantă. 2. Fig. A (se) cufunda în ceva sau undeva astfel încât să fie acoperit din toate părțile; a (se) înfunda. ♦ Refl. A se instala într-un loc retras, întrerupând legăturile obișnuite cu lumea; a se înmormânta. – În + groapă. DOOM
îngropá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngroápă
îngroparăm
ÎNGROPÁ, îngróp, vb. I. I. Tranz. A băga un mort în groapă (respectând un anumit ceremonial); a înmormânta, a înhuma, a astruca. II. Tranz. și refl. 1. A (se) băga în pământ, a (se) acoperi cu pământ. ♦ Tranz. A mușuroi o plantă. 2. Fig. A (se) cufunda în ceva sau undeva astfel încât să fie acoperit din toate părțile; a (se) înfunda. ♦ Refl. A se instala într-un loc retras, întrerupând legăturile obișnuite cu lumea; a se înmormânta. – În + groapă. DOOM
îngropá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngroápă
îngroparăți
ÎNGROPÁ, îngróp, vb. I. I. Tranz. A băga un mort în groapă (respectând un anumit ceremonial); a înmormânta, a înhuma, a astruca. II. Tranz. și refl. 1. A (se) băga în pământ, a (se) acoperi cu pământ. ♦ Tranz. A mușuroi o plantă. 2. Fig. A (se) cufunda în ceva sau undeva astfel încât să fie acoperit din toate părțile; a (se) înfunda. ♦ Refl. A se instala într-un loc retras, întrerupând legăturile obișnuite cu lumea; a se înmormânta. – În + groapă. DOOM
îngropá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngroápă
îngropase
ÎNGROPÁ, îngróp, vb. I. I. Tranz. A băga un mort în groapă (respectând un anumit ceremonial); a înmormânta, a înhuma, a astruca. II. Tranz. și refl. 1. A (se) băga în pământ, a (se) acoperi cu pământ. ♦ Tranz. A mușuroi o plantă. 2. Fig. A (se) cufunda în ceva sau undeva astfel încât să fie acoperit din toate părțile; a (se) înfunda. ♦ Refl. A se instala într-un loc retras, întrerupând legăturile obișnuite cu lumea; a se înmormânta. – În + groapă. DOOM
îngropá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngroápă
îngropasem
ÎNGROPÁ, îngróp, vb. I. I. Tranz. A băga un mort în groapă (respectând un anumit ceremonial); a înmormânta, a înhuma, a astruca. II. Tranz. și refl. 1. A (se) băga în pământ, a (se) acoperi cu pământ. ♦ Tranz. A mușuroi o plantă. 2. Fig. A (se) cufunda în ceva sau undeva astfel încât să fie acoperit din toate părțile; a (se) înfunda. ♦ Refl. A se instala într-un loc retras, întrerupând legăturile obișnuite cu lumea; a se înmormânta. – În + groapă. DOOM
îngropá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngroápă
îngropaseră
ÎNGROPÁ, îngróp, vb. I. I. Tranz. A băga un mort în groapă (respectând un anumit ceremonial); a înmormânta, a înhuma, a astruca. II. Tranz. și refl. 1. A (se) băga în pământ, a (se) acoperi cu pământ. ♦ Tranz. A mușuroi o plantă. 2. Fig. A (se) cufunda în ceva sau undeva astfel încât să fie acoperit din toate părțile; a (se) înfunda. ♦ Refl. A se instala într-un loc retras, întrerupând legăturile obișnuite cu lumea; a se înmormânta. – În + groapă. DOOM
îngropá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngroápă
îngropaserăm
ÎNGROPÁ, îngróp, vb. I. I. Tranz. A băga un mort în groapă (respectând un anumit ceremonial); a înmormânta, a înhuma, a astruca. II. Tranz. și refl. 1. A (se) băga în pământ, a (se) acoperi cu pământ. ♦ Tranz. A mușuroi o plantă. 2. Fig. A (se) cufunda în ceva sau undeva astfel încât să fie acoperit din toate părțile; a (se) înfunda. ♦ Refl. A se instala într-un loc retras, întrerupând legăturile obișnuite cu lumea; a se înmormânta. – În + groapă. DOOM
îngropá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngroápă
îngropaserăți
ÎNGROPÁ, îngróp, vb. I. I. Tranz. A băga un mort în groapă (respectând un anumit ceremonial); a înmormânta, a înhuma, a astruca. II. Tranz. și refl. 1. A (se) băga în pământ, a (se) acoperi cu pământ. ♦ Tranz. A mușuroi o plantă. 2. Fig. A (se) cufunda în ceva sau undeva astfel încât să fie acoperit din toate părțile; a (se) înfunda. ♦ Refl. A se instala într-un loc retras, întrerupând legăturile obișnuite cu lumea; a se înmormânta. – În + groapă. DOOM
îngropá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngroápă
îngropaseși
ÎNGROPÁ, îngróp, vb. I. I. Tranz. A băga un mort în groapă (respectând un anumit ceremonial); a înmormânta, a înhuma, a astruca. II. Tranz. și refl. 1. A (se) băga în pământ, a (se) acoperi cu pământ. ♦ Tranz. A mușuroi o plantă. 2. Fig. A (se) cufunda în ceva sau undeva astfel încât să fie acoperit din toate părțile; a (se) înfunda. ♦ Refl. A se instala într-un loc retras, întrerupând legăturile obișnuite cu lumea; a se înmormânta. – În + groapă. DOOM
îngropá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngroápă
îngropaseți
ÎNGROPÁ, îngróp, vb. I. I. Tranz. A băga un mort în groapă (respectând un anumit ceremonial); a înmormânta, a înhuma, a astruca. II. Tranz. și refl. 1. A (se) băga în pământ, a (se) acoperi cu pământ. ♦ Tranz. A mușuroi o plantă. 2. Fig. A (se) cufunda în ceva sau undeva astfel încât să fie acoperit din toate părțile; a (se) înfunda. ♦ Refl. A se instala într-un loc retras, întrerupând legăturile obișnuite cu lumea; a se înmormânta. – În + groapă. DOOM
îngropá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngroápă
îngropat
ÎNGROPÁ, îngróp, vb. I. I. Tranz. A băga un mort în groapă (respectând un anumit ceremonial); a înmormânta, a înhuma, a astruca. II. Tranz. și refl. 1. A (se) băga în pământ, a (se) acoperi cu pământ. ♦ Tranz. A mușuroi o plantă. 2. Fig. A (se) cufunda în ceva sau undeva astfel încât să fie acoperit din toate părțile; a (se) înfunda. ♦ Refl. A se instala într-un loc retras, întrerupând legăturile obișnuite cu lumea; a se înmormânta. – În + groapă. DOOM
îngropá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngroápă
îngropat
ÎNGROPÁT s. n. Faptul de a (se) îngropa. ♦ A doua prașilă a viei și a porumbului; mușuroit; acoperire cu pământ a viței-de-vie, toamna. – V. îngropa. DOOM
îngropát s. n.
îngropata
ÎNGROPÁT s. n. Faptul de a (se) îngropa. ♦ A doua prașilă a viei și a porumbului; mușuroit; acoperire cu pământ a viței-de-vie, toamna. – V. îngropa. DOOM
îngropát s. n.
îngropate
ÎNGROPÁT s. n. Faptul de a (se) îngropa. ♦ A doua prașilă a viei și a porumbului; mușuroit; acoperire cu pământ a viței-de-vie, toamna. – V. îngropa. DOOM
îngropát s. n.
îngropatei
ÎNGROPÁT s. n. Faptul de a (se) îngropa. ♦ A doua prașilă a viei și a porumbului; mușuroit; acoperire cu pământ a viței-de-vie, toamna. – V. îngropa. DOOM
îngropát s. n.
îngropatele
ÎNGROPÁT s. n. Faptul de a (se) îngropa. ♦ A doua prașilă a viei și a porumbului; mușuroit; acoperire cu pământ a viței-de-vie, toamna. – V. îngropa. DOOM
îngropát s. n.
îngropatelor
ÎNGROPÁT s. n. Faptul de a (se) îngropa. ♦ A doua prașilă a viei și a porumbului; mușuroit; acoperire cu pământ a viței-de-vie, toamna. – V. îngropa. DOOM
îngropát s. n.
îngropatul
ÎNGROPÁT s. n. Faptul de a (se) îngropa. ♦ A doua prașilă a viei și a porumbului; mușuroit; acoperire cu pământ a viței-de-vie, toamna. – V. îngropa. DOOM
îngropát s. n.
îngropatului
ÎNGROPÁT s. n. Faptul de a (se) îngropa. ♦ A doua prașilă a viei și a porumbului; mușuroit; acoperire cu pământ a viței-de-vie, toamna. – V. îngropa. DOOM
îngropát s. n.
îngropau
ÎNGROPÁ, îngróp, vb. I. I. Tranz. A băga un mort în groapă (respectând un anumit ceremonial); a înmormânta, a înhuma, a astruca. II. Tranz. și refl. 1. A (se) băga în pământ, a (se) acoperi cu pământ. ♦ Tranz. A mușuroi o plantă. 2. Fig. A (se) cufunda în ceva sau undeva astfel încât să fie acoperit din toate părțile; a (se) înfunda. ♦ Refl. A se instala într-un loc retras, întrerupând legăturile obișnuite cu lumea; a se înmormânta. – În + groapă. DOOM
îngropá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngroápă
îngropași
ÎNGROPÁ, îngróp, vb. I. I. Tranz. A băga un mort în groapă (respectând un anumit ceremonial); a înmormânta, a înhuma, a astruca. II. Tranz. și refl. 1. A (se) băga în pământ, a (se) acoperi cu pământ. ♦ Tranz. A mușuroi o plantă. 2. Fig. A (se) cufunda în ceva sau undeva astfel încât să fie acoperit din toate părțile; a (se) înfunda. ♦ Refl. A se instala într-un loc retras, întrerupând legăturile obișnuite cu lumea; a se înmormânta. – În + groapă. DOOM
îngropá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngroápă
îngropați
ÎNGROPÁ, îngróp, vb. I. I. Tranz. A băga un mort în groapă (respectând un anumit ceremonial); a înmormânta, a înhuma, a astruca. II. Tranz. și refl. 1. A (se) băga în pământ, a (se) acoperi cu pământ. ♦ Tranz. A mușuroi o plantă. 2. Fig. A (se) cufunda în ceva sau undeva astfel încât să fie acoperit din toate părțile; a (se) înfunda. ♦ Refl. A se instala într-un loc retras, întrerupând legăturile obișnuite cu lumea; a se înmormânta. – În + groapă. DOOM
îngropá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngroápă
îngropați
ÎNGROPÁT s. n. Faptul de a (se) îngropa. ♦ A doua prașilă a viei și a porumbului; mușuroit; acoperire cu pământ a viței-de-vie, toamna. – V. îngropa. DOOM
îngropát s. n.
îngropații
ÎNGROPÁT s. n. Faptul de a (se) îngropa. ♦ A doua prașilă a viei și a porumbului; mușuroit; acoperire cu pământ a viței-de-vie, toamna. – V. îngropa. DOOM
îngropát s. n.
îngropaților
ÎNGROPÁT s. n. Faptul de a (se) îngropa. ♦ A doua prașilă a viei și a porumbului; mușuroit; acoperire cu pământ a viței-de-vie, toamna. – V. îngropa. DOOM
îngropát s. n.
îngropi
ÎNGROPÁ, îngróp, vb. I. I. Tranz. A băga un mort în groapă (respectând un anumit ceremonial); a înmormânta, a înhuma, a astruca. II. Tranz. și refl. 1. A (se) băga în pământ, a (se) acoperi cu pământ. ♦ Tranz. A mușuroi o plantă. 2. Fig. A (se) cufunda în ceva sau undeva astfel încât să fie acoperit din toate părțile; a (se) înfunda. ♦ Refl. A se instala într-un loc retras, întrerupând legăturile obișnuite cu lumea; a se înmormânta. – În + groapă. DOOM
îngropá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngroápă
îngropând
ÎNGROPÁ, îngróp, vb. I. I. Tranz. A băga un mort în groapă (respectând un anumit ceremonial); a înmormânta, a înhuma, a astruca. II. Tranz. și refl. 1. A (se) băga în pământ, a (se) acoperi cu pământ. ♦ Tranz. A mușuroi o plantă. 2. Fig. A (se) cufunda în ceva sau undeva astfel încât să fie acoperit din toate părțile; a (se) înfunda. ♦ Refl. A se instala într-un loc retras, întrerupând legăturile obișnuite cu lumea; a se înmormânta. – În + groapă. DOOM
îngropá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngroápă
îngropînd
ÎNGROPÁ, îngróp, vb. I. I. Tranz. A băga un mort în groapă (respectând un anumit ceremonial); a înmormânta, a înhuma, a astruca. II. Tranz. și refl. 1. A (se) băga în pământ, a (se) acoperi cu pământ. ♦ Tranz. A mușuroi o plantă. 2. Fig. A (se) cufunda în ceva sau undeva astfel încât să fie acoperit din toate părțile; a (se) înfunda. ♦ Refl. A se instala într-un loc retras, întrerupând legăturile obișnuite cu lumea; a se înmormânta. – În + groapă. DOOM
îngropá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngroápă
îngropăciune
ÎNGROPĂCIÚNE, îngropăciuni, s. f. (Pop.) Înmormântare; ceremonie de înmormântare. ◊ Loc. adj. De îngropăciune = trist; cernit, funebru. – Îngropa + suf. -ăciune. DOOM
îngropăciúne (pop.) s. f., g.-d. art. îngropăciúnii; pl. îngropăciúni
îngropăciunea
ÎNGROPĂCIÚNE, îngropăciuni, s. f. (Pop.) Înmormântare; ceremonie de înmormântare. ◊ Loc. adj. De îngropăciune = trist; cernit, funebru. – Îngropa + suf. -ăciune. DOOM
îngropăciúne (pop.) s. f., g.-d. art. îngropăciúnii; pl. îngropăciúni
îngropăciuni
ÎNGROPĂCIÚNE, îngropăciuni, s. f. (Pop.) Înmormântare; ceremonie de înmormântare. ◊ Loc. adj. De îngropăciune = trist; cernit, funebru. – Îngropa + suf. -ăciune. DOOM
îngropăciúne (pop.) s. f., g.-d. art. îngropăciúnii; pl. îngropăciúni
îngropăciunii
ÎNGROPĂCIÚNE, îngropăciuni, s. f. (Pop.) Înmormântare; ceremonie de înmormântare. ◊ Loc. adj. De îngropăciune = trist; cernit, funebru. – Îngropa + suf. -ăciune. DOOM
îngropăciúne (pop.) s. f., g.-d. art. îngropăciúnii; pl. îngropăciúni
îngropăciunile
ÎNGROPĂCIÚNE, îngropăciuni, s. f. (Pop.) Înmormântare; ceremonie de înmormântare. ◊ Loc. adj. De îngropăciune = trist; cernit, funebru. – Îngropa + suf. -ăciune. DOOM
îngropăciúne (pop.) s. f., g.-d. art. îngropăciúnii; pl. îngropăciúni
îngropăciunilor
ÎNGROPĂCIÚNE, îngropăciuni, s. f. (Pop.) Înmormântare; ceremonie de înmormântare. ◊ Loc. adj. De îngropăciune = trist; cernit, funebru. – Îngropa + suf. -ăciune. DOOM
îngropăciúne (pop.) s. f., g.-d. art. îngropăciúnii; pl. îngropăciúni
îngropări
ÎNGROPÁRE, îngropări, s. f. Acțiunea de a (se) îngropa. – V. îngropa. DOOM
îngropáre s. f., g.-d. art. îngropắrii; pl. îngropắri
îngropării
ÎNGROPÁRE, îngropări, s. f. Acțiunea de a (se) îngropa. – V. îngropa. DOOM
îngropáre s. f., g.-d. art. îngropắrii; pl. îngropắri
îngropările
ÎNGROPÁRE, îngropări, s. f. Acțiunea de a (se) îngropa. – V. îngropa. DOOM
îngropáre s. f., g.-d. art. îngropắrii; pl. îngropắri
îngropărilor
ÎNGROPÁRE, îngropări, s. f. Acțiunea de a (se) îngropa. – V. îngropa. DOOM
îngropáre s. f., g.-d. art. îngropắrii; pl. îngropắri
îngrozea
ÎNGROZÍ, îngrozesc, vb. IV. Tranz. și refl. A produce sau a simți spaimă, groază; a (se) înspăimânta, a (se) înfricoșa. – În + groază. DOOM
îngrozí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrozésc, imperf. 3 sg. îngrozeá; conj. prez. 3 să îngrozeáscă
îngrozeai
ÎNGROZÍ, îngrozesc, vb. IV. Tranz. și refl. A produce sau a simți spaimă, groază; a (se) înspăimânta, a (se) înfricoșa. – În + groază. DOOM
îngrozí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrozésc, imperf. 3 sg. îngrozeá; conj. prez. 3 să îngrozeáscă
îngrozeam
ÎNGROZÍ, îngrozesc, vb. IV. Tranz. și refl. A produce sau a simți spaimă, groază; a (se) înspăimânta, a (se) înfricoșa. – În + groază. DOOM
îngrozí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrozésc, imperf. 3 sg. îngrozeá; conj. prez. 3 să îngrozeáscă
îngrozească
ÎNGROZÍ, îngrozesc, vb. IV. Tranz. și refl. A produce sau a simți spaimă, groază; a (se) înspăimânta, a (se) înfricoșa. – În + groază. DOOM
îngrozí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrozésc, imperf. 3 sg. îngrozeá; conj. prez. 3 să îngrozeáscă
îngrozeau
ÎNGROZÍ, îngrozesc, vb. IV. Tranz. și refl. A produce sau a simți spaimă, groază; a (se) înspăimânta, a (se) înfricoșa. – În + groază. DOOM
îngrozí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrozésc, imperf. 3 sg. îngrozeá; conj. prez. 3 să îngrozeáscă
îngrozeați
ÎNGROZÍ, îngrozesc, vb. IV. Tranz. și refl. A produce sau a simți spaimă, groază; a (se) înspăimânta, a (se) înfricoșa. – În + groază. DOOM
îngrozí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrozésc, imperf. 3 sg. îngrozeá; conj. prez. 3 să îngrozeáscă
îngrozesc
ÎNGROZÍ, îngrozesc, vb. IV. Tranz. și refl. A produce sau a simți spaimă, groază; a (se) înspăimânta, a (se) înfricoșa. – În + groază. DOOM
îngrozí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrozésc, imperf. 3 sg. îngrozeá; conj. prez. 3 să îngrozeáscă
îngrozește
ÎNGROZÍ, îngrozesc, vb. IV. Tranz. și refl. A produce sau a simți spaimă, groază; a (se) înspăimânta, a (se) înfricoșa. – În + groază. DOOM
îngrozí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrozésc, imperf. 3 sg. îngrozeá; conj. prez. 3 să îngrozeáscă
îngrozești
ÎNGROZÍ, îngrozesc, vb. IV. Tranz. și refl. A produce sau a simți spaimă, groază; a (se) înspăimânta, a (se) înfricoșa. – În + groază. DOOM
îngrozí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrozésc, imperf. 3 sg. îngrozeá; conj. prez. 3 să îngrozeáscă
îngrozi
ÎNGROZÍ, îngrozesc, vb. IV. Tranz. și refl. A produce sau a simți spaimă, groază; a (se) înspăimânta, a (se) înfricoșa. – În + groază. DOOM
îngrozí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrozésc, imperf. 3 sg. îngrozeá; conj. prez. 3 să îngrozeáscă
îngrozii
ÎNGROZÍ, îngrozesc, vb. IV. Tranz. și refl. A produce sau a simți spaimă, groază; a (se) înspăimânta, a (se) înfricoșa. – În + groază. DOOM
îngrozí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrozésc, imperf. 3 sg. îngrozeá; conj. prez. 3 să îngrozeáscă
îngrozim
ÎNGROZÍ, îngrozesc, vb. IV. Tranz. și refl. A produce sau a simți spaimă, groază; a (se) înspăimânta, a (se) înfricoșa. – În + groază. DOOM
îngrozí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrozésc, imperf. 3 sg. îngrozeá; conj. prez. 3 să îngrozeáscă
îngrozind
ÎNGROZÍ, îngrozesc, vb. IV. Tranz. și refl. A produce sau a simți spaimă, groază; a (se) înspăimânta, a (se) înfricoșa. – În + groază. DOOM
îngrozí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrozésc, imperf. 3 sg. îngrozeá; conj. prez. 3 să îngrozeáscă
îngrozire
ÎNGROZÍ, îngrozesc, vb. IV. Tranz. și refl. A produce sau a simți spaimă, groază; a (se) înspăimânta, a (se) înfricoșa. – În + groază. DOOM
îngrozí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrozésc, imperf. 3 sg. îngrozeá; conj. prez. 3 să îngrozeáscă
îngrozire
ÎNGROZÍRE s. f. Acțiunea de a (se) îngrozi și rezultatul ei; groază, spaimă. ♦ (Înv.) Amenințare. – V. îngrozi. DOOM
îngrozíre s. f., g.-d. art. îngrozírii
îngrozirea
ÎNGROZÍRE s. f. Acțiunea de a (se) îngrozi și rezultatul ei; groază, spaimă. ♦ (Înv.) Amenințare. – V. îngrozi. DOOM
îngrozíre s. f., g.-d. art. îngrozírii
îngroziri
ÎNGROZÍRE s. f. Acțiunea de a (se) îngrozi și rezultatul ei; groază, spaimă. ♦ (Înv.) Amenințare. – V. îngrozi. DOOM
îngrozíre s. f., g.-d. art. îngrozírii
îngrozirii
ÎNGROZÍRE s. f. Acțiunea de a (se) îngrozi și rezultatul ei; groază, spaimă. ♦ (Înv.) Amenințare. – V. îngrozi. DOOM
îngrozíre s. f., g.-d. art. îngrozírii
îngrozirile
ÎNGROZÍRE s. f. Acțiunea de a (se) îngrozi și rezultatul ei; groază, spaimă. ♦ (Înv.) Amenințare. – V. îngrozi. DOOM
îngrozíre s. f., g.-d. art. îngrozírii
îngrozirilor
ÎNGROZÍRE s. f. Acțiunea de a (se) îngrozi și rezultatul ei; groază, spaimă. ♦ (Înv.) Amenințare. – V. îngrozi. DOOM
îngrozíre s. f., g.-d. art. îngrozírii
îngroziră
ÎNGROZÍ, îngrozesc, vb. IV. Tranz. și refl. A produce sau a simți spaimă, groază; a (se) înspăimânta, a (se) înfricoșa. – În + groază. DOOM
îngrozí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrozésc, imperf. 3 sg. îngrozeá; conj. prez. 3 să îngrozeáscă
îngrozirăm
ÎNGROZÍ, îngrozesc, vb. IV. Tranz. și refl. A produce sau a simți spaimă, groază; a (se) înspăimânta, a (se) înfricoșa. – În + groază. DOOM
îngrozí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrozésc, imperf. 3 sg. îngrozeá; conj. prez. 3 să îngrozeáscă
îngrozirăți
ÎNGROZÍ, îngrozesc, vb. IV. Tranz. și refl. A produce sau a simți spaimă, groază; a (se) înspăimânta, a (se) înfricoșa. – În + groază. DOOM
îngrozí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrozésc, imperf. 3 sg. îngrozeá; conj. prez. 3 să îngrozeáscă
îngrozise
ÎNGROZÍ, îngrozesc, vb. IV. Tranz. și refl. A produce sau a simți spaimă, groază; a (se) înspăimânta, a (se) înfricoșa. – În + groază. DOOM
îngrozí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrozésc, imperf. 3 sg. îngrozeá; conj. prez. 3 să îngrozeáscă
îngrozisem
ÎNGROZÍ, îngrozesc, vb. IV. Tranz. și refl. A produce sau a simți spaimă, groază; a (se) înspăimânta, a (se) înfricoșa. – În + groază. DOOM
îngrozí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrozésc, imperf. 3 sg. îngrozeá; conj. prez. 3 să îngrozeáscă
îngroziseră
ÎNGROZÍ, îngrozesc, vb. IV. Tranz. și refl. A produce sau a simți spaimă, groază; a (se) înspăimânta, a (se) înfricoșa. – În + groază. DOOM
îngrozí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrozésc, imperf. 3 sg. îngrozeá; conj. prez. 3 să îngrozeáscă
îngroziserăm
ÎNGROZÍ, îngrozesc, vb. IV. Tranz. și refl. A produce sau a simți spaimă, groază; a (se) înspăimânta, a (se) înfricoșa. – În + groază. DOOM
îngrozí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrozésc, imperf. 3 sg. îngrozeá; conj. prez. 3 să îngrozeáscă
îngroziserăți
ÎNGROZÍ, îngrozesc, vb. IV. Tranz. și refl. A produce sau a simți spaimă, groază; a (se) înspăimânta, a (se) înfricoșa. – În + groază. DOOM
îngrozí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrozésc, imperf. 3 sg. îngrozeá; conj. prez. 3 să îngrozeáscă
îngroziseși
ÎNGROZÍ, îngrozesc, vb. IV. Tranz. și refl. A produce sau a simți spaimă, groază; a (se) înspăimânta, a (se) înfricoșa. – În + groază. DOOM
îngrozí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrozésc, imperf. 3 sg. îngrozeá; conj. prez. 3 să îngrozeáscă
îngroziseți
ÎNGROZÍ, îngrozesc, vb. IV. Tranz. și refl. A produce sau a simți spaimă, groază; a (se) înspăimânta, a (se) înfricoșa. – În + groază. DOOM
îngrozí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrozésc, imperf. 3 sg. îngrozeá; conj. prez. 3 să îngrozeáscă
îngrozit
ÎNGROZÍ, îngrozesc, vb. IV. Tranz. și refl. A produce sau a simți spaimă, groază; a (se) înspăimânta, a (se) înfricoșa. – În + groază. DOOM
îngrozí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrozésc, imperf. 3 sg. îngrozeá; conj. prez. 3 să îngrozeáscă
îngrozit
ÎNGROZÍT, -Ă, îngroziți, -te, adj. Cuprins de groază; înspăimântat, înfricoșat. ♦ (Înv.) Îngrozitor. – V. îngrozi.
îngrozita
ÎNGROZÍT, -Ă, îngroziți, -te, adj. Cuprins de groază; înspăimântat, înfricoșat. ♦ (Înv.) Îngrozitor. – V. îngrozi.
îngrozite
ÎNGROZÍT, -Ă, îngroziți, -te, adj. Cuprins de groază; înspăimântat, înfricoșat. ♦ (Înv.) Îngrozitor. – V. îngrozi.
îngrozitei
ÎNGROZÍT, -Ă, îngroziți, -te, adj. Cuprins de groază; înspăimântat, înfricoșat. ♦ (Înv.) Îngrozitor. – V. îngrozi.
îngrozitele
ÎNGROZÍT, -Ă, îngroziți, -te, adj. Cuprins de groază; înspăimântat, înfricoșat. ♦ (Înv.) Îngrozitor. – V. îngrozi.
îngrozitelor
ÎNGROZÍT, -Ă, îngroziți, -te, adj. Cuprins de groază; înspăimântat, înfricoșat. ♦ (Înv.) Îngrozitor. – V. îngrozi.
îngrozitoare
ÎNGROZITÓR, -OÁRE, îngrozitori, -oare, adj. Care îngrozește; înspăimântător, înfricoșător, înfiorător, îngrozit, grozav, groaznic. ♦ (Adverbial) a) Foarte mult, foarte intens. Suferă îngrozitor. b) (Înaintea unui adjectiv sau a unui adverb, de care se leagă prin prep. „de”) Foarte. Îngrozitor de zgârcit. – Îngrozi + suf. -tor. DOOM
îngrozitór adj. m., pl. îngrozitóri; f. sg. și pl. îngrozitoáre
îngrozitoarea
ÎNGROZITÓR, -OÁRE, îngrozitori, -oare, adj. Care îngrozește; înspăimântător, înfricoșător, înfiorător, îngrozit, grozav, groaznic. ♦ (Adverbial) a) Foarte mult, foarte intens. Suferă îngrozitor. b) (Înaintea unui adjectiv sau a unui adverb, de care se leagă prin prep. „de”) Foarte. Îngrozitor de zgârcit. – Îngrozi + suf. -tor. DOOM
îngrozitór adj. m., pl. îngrozitóri; f. sg. și pl. îngrozitoáre
îngrozitoarei
ÎNGROZITÓR, -OÁRE, îngrozitori, -oare, adj. Care îngrozește; înspăimântător, înfricoșător, înfiorător, îngrozit, grozav, groaznic. ♦ (Adverbial) a) Foarte mult, foarte intens. Suferă îngrozitor. b) (Înaintea unui adjectiv sau a unui adverb, de care se leagă prin prep. „de”) Foarte. Îngrozitor de zgârcit. – Îngrozi + suf. -tor. DOOM
îngrozitór adj. m., pl. îngrozitóri; f. sg. și pl. îngrozitoáre
îngrozitoarele
ÎNGROZITÓR, -OÁRE, îngrozitori, -oare, adj. Care îngrozește; înspăimântător, înfricoșător, înfiorător, îngrozit, grozav, groaznic. ♦ (Adverbial) a) Foarte mult, foarte intens. Suferă îngrozitor. b) (Înaintea unui adjectiv sau a unui adverb, de care se leagă prin prep. „de”) Foarte. Îngrozitor de zgârcit. – Îngrozi + suf. -tor. DOOM
îngrozitór adj. m., pl. îngrozitóri; f. sg. și pl. îngrozitoáre
îngrozitoarelor
ÎNGROZITÓR, -OÁRE, îngrozitori, -oare, adj. Care îngrozește; înspăimântător, înfricoșător, înfiorător, îngrozit, grozav, groaznic. ♦ (Adverbial) a) Foarte mult, foarte intens. Suferă îngrozitor. b) (Înaintea unui adjectiv sau a unui adverb, de care se leagă prin prep. „de”) Foarte. Îngrozitor de zgârcit. – Îngrozi + suf. -tor. DOOM
îngrozitór adj. m., pl. îngrozitóri; f. sg. și pl. îngrozitoáre
îngrozitor
ÎNGROZITÓR, -OÁRE, îngrozitori, -oare, adj. Care îngrozește; înspăimântător, înfricoșător, înfiorător, îngrozit, grozav, groaznic. ♦ (Adverbial) a) Foarte mult, foarte intens. Suferă îngrozitor. b) (Înaintea unui adjectiv sau a unui adverb, de care se leagă prin prep. „de”) Foarte. Îngrozitor de zgârcit. – Îngrozi + suf. -tor. DOOM
îngrozitór adj. m., pl. îngrozitóri; f. sg. și pl. îngrozitoáre
îngrozitori
ÎNGROZITÓR, -OÁRE, îngrozitori, -oare, adj. Care îngrozește; înspăimântător, înfricoșător, înfiorător, îngrozit, grozav, groaznic. ♦ (Adverbial) a) Foarte mult, foarte intens. Suferă îngrozitor. b) (Înaintea unui adjectiv sau a unui adverb, de care se leagă prin prep. „de”) Foarte. Îngrozitor de zgârcit. – Îngrozi + suf. -tor. DOOM
îngrozitór adj. m., pl. îngrozitóri; f. sg. și pl. îngrozitoáre
îngrozitorii
ÎNGROZITÓR, -OÁRE, îngrozitori, -oare, adj. Care îngrozește; înspăimântător, înfricoșător, înfiorător, îngrozit, grozav, groaznic. ♦ (Adverbial) a) Foarte mult, foarte intens. Suferă îngrozitor. b) (Înaintea unui adjectiv sau a unui adverb, de care se leagă prin prep. „de”) Foarte. Îngrozitor de zgârcit. – Îngrozi + suf. -tor. DOOM
îngrozitór adj. m., pl. îngrozitóri; f. sg. și pl. îngrozitoáre
îngrozitorilor
ÎNGROZITÓR, -OÁRE, îngrozitori, -oare, adj. Care îngrozește; înspăimântător, înfricoșător, înfiorător, îngrozit, grozav, groaznic. ♦ (Adverbial) a) Foarte mult, foarte intens. Suferă îngrozitor. b) (Înaintea unui adjectiv sau a unui adverb, de care se leagă prin prep. „de”) Foarte. Îngrozitor de zgârcit. – Îngrozi + suf. -tor. DOOM
îngrozitór adj. m., pl. îngrozitóri; f. sg. și pl. îngrozitoáre
îngrozitorul
ÎNGROZITÓR, -OÁRE, îngrozitori, -oare, adj. Care îngrozește; înspăimântător, înfricoșător, înfiorător, îngrozit, grozav, groaznic. ♦ (Adverbial) a) Foarte mult, foarte intens. Suferă îngrozitor. b) (Înaintea unui adjectiv sau a unui adverb, de care se leagă prin prep. „de”) Foarte. Îngrozitor de zgârcit. – Îngrozi + suf. -tor. DOOM
îngrozitór adj. m., pl. îngrozitóri; f. sg. și pl. îngrozitoáre
îngrozitorului
ÎNGROZITÓR, -OÁRE, îngrozitori, -oare, adj. Care îngrozește; înspăimântător, înfricoșător, înfiorător, îngrozit, grozav, groaznic. ♦ (Adverbial) a) Foarte mult, foarte intens. Suferă îngrozitor. b) (Înaintea unui adjectiv sau a unui adverb, de care se leagă prin prep. „de”) Foarte. Îngrozitor de zgârcit. – Îngrozi + suf. -tor. DOOM
îngrozitór adj. m., pl. îngrozitóri; f. sg. și pl. îngrozitoáre
îngrozitul
ÎNGROZÍT, -Ă, îngroziți, -te, adj. Cuprins de groază; înspăimântat, înfricoșat. ♦ (Înv.) Îngrozitor. – V. îngrozi.
îngrozitului
ÎNGROZÍT, -Ă, îngroziți, -te, adj. Cuprins de groază; înspăimântat, înfricoșat. ♦ (Înv.) Îngrozitor. – V. îngrozi.
îngroziși
ÎNGROZÍ, îngrozesc, vb. IV. Tranz. și refl. A produce sau a simți spaimă, groază; a (se) înspăimânta, a (se) înfricoșa. – În + groază. DOOM
îngrozí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrozésc, imperf. 3 sg. îngrozeá; conj. prez. 3 să îngrozeáscă
îngroziți
ÎNGROZÍ, îngrozesc, vb. IV. Tranz. și refl. A produce sau a simți spaimă, groază; a (se) înspăimânta, a (se) înfricoșa. – În + groază. DOOM
îngrozí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrozésc, imperf. 3 sg. îngrozeá; conj. prez. 3 să îngrozeáscă
îngroziți
ÎNGROZÍT, -Ă, îngroziți, -te, adj. Cuprins de groază; înspăimântat, înfricoșat. ♦ (Înv.) Îngrozitor. – V. îngrozi.
îngroziții
ÎNGROZÍT, -Ă, îngroziți, -te, adj. Cuprins de groază; înspăimântat, înfricoșat. ♦ (Înv.) Îngrozitor. – V. îngrozi.
îngroziților
ÎNGROZÍT, -Ă, îngroziți, -te, adj. Cuprins de groază; înspăimântat, înfricoșat. ♦ (Înv.) Îngrozitor. – V. îngrozi.
îngroș
ÎNGROȘÁ, îngróș, vb. I. Refl. 1. (Despre corpuri solide) A deveni mai gros, mai voluminos. ◊ Expr. Se îngroașă gluma (sau treaba, lucrul) = situația ia o întorsătură îngrijorătoare, neplăcută. ♦ Tranz. A face ca un corp solid să devină mai gros, să-și mărească volumul (adăugându-i material la suprafață); a accentua o linie, un punct, o literă etc. (pentru a le face mai evidente). 2. (Despre lichide, vapori etc.) A deveni mai dens. ♦ Tranz. A face ca o soluție să devină mai concentrată prin adaos de materii solide, prin fierbere etc. ♦ A-și spori numărul; a se îndesi. 3. (Despre voce) A căpăta un timbru mai coborât, mai grav. – Lat. *ingrossiare (< grossus) sau din în + gros. DOOM
îngroșá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngroáșă, 1 pl. îngroșắm; conj. prez. 3 să îngroáșe; ger. îngroșấnd
îngroșa
ÎNGROȘÁ, îngróș, vb. I. Refl. 1. (Despre corpuri solide) A deveni mai gros, mai voluminos. ◊ Expr. Se îngroașă gluma (sau treaba, lucrul) = situația ia o întorsătură îngrijorătoare, neplăcută. ♦ Tranz. A face ca un corp solid să devină mai gros, să-și mărească volumul (adăugându-i material la suprafață); a accentua o linie, un punct, o literă etc. (pentru a le face mai evidente). 2. (Despre lichide, vapori etc.) A deveni mai dens. ♦ Tranz. A face ca o soluție să devină mai concentrată prin adaos de materii solide, prin fierbere etc. ♦ A-și spori numărul; a se îndesi. 3. (Despre voce) A căpăta un timbru mai coborât, mai grav. – Lat. *ingrossiare (< grossus) sau din în + gros. DOOM
îngroșá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngroáșă, 1 pl. îngroșắm; conj. prez. 3 să îngroáșe; ger. îngroșấnd
îngroșai
ÎNGROȘÁ, îngróș, vb. I. Refl. 1. (Despre corpuri solide) A deveni mai gros, mai voluminos. ◊ Expr. Se îngroașă gluma (sau treaba, lucrul) = situația ia o întorsătură îngrijorătoare, neplăcută. ♦ Tranz. A face ca un corp solid să devină mai gros, să-și mărească volumul (adăugându-i material la suprafață); a accentua o linie, un punct, o literă etc. (pentru a le face mai evidente). 2. (Despre lichide, vapori etc.) A deveni mai dens. ♦ Tranz. A face ca o soluție să devină mai concentrată prin adaos de materii solide, prin fierbere etc. ♦ A-și spori numărul; a se îndesi. 3. (Despre voce) A căpăta un timbru mai coborât, mai grav. – Lat. *ingrossiare (< grossus) sau din în + gros. DOOM
îngroșá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngroáșă, 1 pl. îngroșắm; conj. prez. 3 să îngroáșe; ger. îngroșấnd
îngroșam
ÎNGROȘÁ, îngróș, vb. I. Refl. 1. (Despre corpuri solide) A deveni mai gros, mai voluminos. ◊ Expr. Se îngroașă gluma (sau treaba, lucrul) = situația ia o întorsătură îngrijorătoare, neplăcută. ♦ Tranz. A face ca un corp solid să devină mai gros, să-și mărească volumul (adăugându-i material la suprafață); a accentua o linie, un punct, o literă etc. (pentru a le face mai evidente). 2. (Despre lichide, vapori etc.) A deveni mai dens. ♦ Tranz. A face ca o soluție să devină mai concentrată prin adaos de materii solide, prin fierbere etc. ♦ A-și spori numărul; a se îndesi. 3. (Despre voce) A căpăta un timbru mai coborât, mai grav. – Lat. *ingrossiare (< grossus) sau din în + gros. DOOM
îngroșá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngroáșă, 1 pl. îngroșắm; conj. prez. 3 să îngroáșe; ger. îngroșấnd
îngroșare
ÎNGROȘÁ, îngróș, vb. I. Refl. 1. (Despre corpuri solide) A deveni mai gros, mai voluminos. ◊ Expr. Se îngroașă gluma (sau treaba, lucrul) = situația ia o întorsătură îngrijorătoare, neplăcută. ♦ Tranz. A face ca un corp solid să devină mai gros, să-și mărească volumul (adăugându-i material la suprafață); a accentua o linie, un punct, o literă etc. (pentru a le face mai evidente). 2. (Despre lichide, vapori etc.) A deveni mai dens. ♦ Tranz. A face ca o soluție să devină mai concentrată prin adaos de materii solide, prin fierbere etc. ♦ A-și spori numărul; a se îndesi. 3. (Despre voce) A căpăta un timbru mai coborât, mai grav. – Lat. *ingrossiare (< grossus) sau din în + gros. DOOM
îngroșá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngroáșă, 1 pl. îngroșắm; conj. prez. 3 să îngroáșe; ger. îngroșấnd
îngroșare
ÎNGROȘÁRE s. f. Acțiunea de a (se) îngroșa. – V. îngroșa. DOOM
îngroșáre s. f., g.-d. art. îngroșắrii
îngroșarea
ÎNGROȘÁRE s. f. Acțiunea de a (se) îngroșa. – V. îngroșa. DOOM
îngroșáre s. f., g.-d. art. îngroșắrii
îngroșară
ÎNGROȘÁ, îngróș, vb. I. Refl. 1. (Despre corpuri solide) A deveni mai gros, mai voluminos. ◊ Expr. Se îngroașă gluma (sau treaba, lucrul) = situația ia o întorsătură îngrijorătoare, neplăcută. ♦ Tranz. A face ca un corp solid să devină mai gros, să-și mărească volumul (adăugându-i material la suprafață); a accentua o linie, un punct, o literă etc. (pentru a le face mai evidente). 2. (Despre lichide, vapori etc.) A deveni mai dens. ♦ Tranz. A face ca o soluție să devină mai concentrată prin adaos de materii solide, prin fierbere etc. ♦ A-și spori numărul; a se îndesi. 3. (Despre voce) A căpăta un timbru mai coborât, mai grav. – Lat. *ingrossiare (< grossus) sau din în + gros. DOOM
îngroșá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngroáșă, 1 pl. îngroșắm; conj. prez. 3 să îngroáșe; ger. îngroșấnd
îngroșarăm
ÎNGROȘÁ, îngróș, vb. I. Refl. 1. (Despre corpuri solide) A deveni mai gros, mai voluminos. ◊ Expr. Se îngroașă gluma (sau treaba, lucrul) = situația ia o întorsătură îngrijorătoare, neplăcută. ♦ Tranz. A face ca un corp solid să devină mai gros, să-și mărească volumul (adăugându-i material la suprafață); a accentua o linie, un punct, o literă etc. (pentru a le face mai evidente). 2. (Despre lichide, vapori etc.) A deveni mai dens. ♦ Tranz. A face ca o soluție să devină mai concentrată prin adaos de materii solide, prin fierbere etc. ♦ A-și spori numărul; a se îndesi. 3. (Despre voce) A căpăta un timbru mai coborât, mai grav. – Lat. *ingrossiare (< grossus) sau din în + gros. DOOM
îngroșá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngroáșă, 1 pl. îngroșắm; conj. prez. 3 să îngroáșe; ger. îngroșấnd
îngroșarăți
ÎNGROȘÁ, îngróș, vb. I. Refl. 1. (Despre corpuri solide) A deveni mai gros, mai voluminos. ◊ Expr. Se îngroașă gluma (sau treaba, lucrul) = situația ia o întorsătură îngrijorătoare, neplăcută. ♦ Tranz. A face ca un corp solid să devină mai gros, să-și mărească volumul (adăugându-i material la suprafață); a accentua o linie, un punct, o literă etc. (pentru a le face mai evidente). 2. (Despre lichide, vapori etc.) A deveni mai dens. ♦ Tranz. A face ca o soluție să devină mai concentrată prin adaos de materii solide, prin fierbere etc. ♦ A-și spori numărul; a se îndesi. 3. (Despre voce) A căpăta un timbru mai coborât, mai grav. – Lat. *ingrossiare (< grossus) sau din în + gros. DOOM
îngroșá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngroáșă, 1 pl. îngroșắm; conj. prez. 3 să îngroáșe; ger. îngroșấnd
îngroșase
ÎNGROȘÁ, îngróș, vb. I. Refl. 1. (Despre corpuri solide) A deveni mai gros, mai voluminos. ◊ Expr. Se îngroașă gluma (sau treaba, lucrul) = situația ia o întorsătură îngrijorătoare, neplăcută. ♦ Tranz. A face ca un corp solid să devină mai gros, să-și mărească volumul (adăugându-i material la suprafață); a accentua o linie, un punct, o literă etc. (pentru a le face mai evidente). 2. (Despre lichide, vapori etc.) A deveni mai dens. ♦ Tranz. A face ca o soluție să devină mai concentrată prin adaos de materii solide, prin fierbere etc. ♦ A-și spori numărul; a se îndesi. 3. (Despre voce) A căpăta un timbru mai coborât, mai grav. – Lat. *ingrossiare (< grossus) sau din în + gros. DOOM
îngroșá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngroáșă, 1 pl. îngroșắm; conj. prez. 3 să îngroáșe; ger. îngroșấnd
îngroșasem
ÎNGROȘÁ, îngróș, vb. I. Refl. 1. (Despre corpuri solide) A deveni mai gros, mai voluminos. ◊ Expr. Se îngroașă gluma (sau treaba, lucrul) = situația ia o întorsătură îngrijorătoare, neplăcută. ♦ Tranz. A face ca un corp solid să devină mai gros, să-și mărească volumul (adăugându-i material la suprafață); a accentua o linie, un punct, o literă etc. (pentru a le face mai evidente). 2. (Despre lichide, vapori etc.) A deveni mai dens. ♦ Tranz. A face ca o soluție să devină mai concentrată prin adaos de materii solide, prin fierbere etc. ♦ A-și spori numărul; a se îndesi. 3. (Despre voce) A căpăta un timbru mai coborât, mai grav. – Lat. *ingrossiare (< grossus) sau din în + gros. DOOM
îngroșá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngroáșă, 1 pl. îngroșắm; conj. prez. 3 să îngroáșe; ger. îngroșấnd
îngroșaseră
ÎNGROȘÁ, îngróș, vb. I. Refl. 1. (Despre corpuri solide) A deveni mai gros, mai voluminos. ◊ Expr. Se îngroașă gluma (sau treaba, lucrul) = situația ia o întorsătură îngrijorătoare, neplăcută. ♦ Tranz. A face ca un corp solid să devină mai gros, să-și mărească volumul (adăugându-i material la suprafață); a accentua o linie, un punct, o literă etc. (pentru a le face mai evidente). 2. (Despre lichide, vapori etc.) A deveni mai dens. ♦ Tranz. A face ca o soluție să devină mai concentrată prin adaos de materii solide, prin fierbere etc. ♦ A-și spori numărul; a se îndesi. 3. (Despre voce) A căpăta un timbru mai coborât, mai grav. – Lat. *ingrossiare (< grossus) sau din în + gros. DOOM
îngroșá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngroáșă, 1 pl. îngroșắm; conj. prez. 3 să îngroáșe; ger. îngroșấnd
îngroșaserăm
ÎNGROȘÁ, îngróș, vb. I. Refl. 1. (Despre corpuri solide) A deveni mai gros, mai voluminos. ◊ Expr. Se îngroașă gluma (sau treaba, lucrul) = situația ia o întorsătură îngrijorătoare, neplăcută. ♦ Tranz. A face ca un corp solid să devină mai gros, să-și mărească volumul (adăugându-i material la suprafață); a accentua o linie, un punct, o literă etc. (pentru a le face mai evidente). 2. (Despre lichide, vapori etc.) A deveni mai dens. ♦ Tranz. A face ca o soluție să devină mai concentrată prin adaos de materii solide, prin fierbere etc. ♦ A-și spori numărul; a se îndesi. 3. (Despre voce) A căpăta un timbru mai coborât, mai grav. – Lat. *ingrossiare (< grossus) sau din în + gros. DOOM
îngroșá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngroáșă, 1 pl. îngroșắm; conj. prez. 3 să îngroáșe; ger. îngroșấnd
îngroșaserăți
ÎNGROȘÁ, îngróș, vb. I. Refl. 1. (Despre corpuri solide) A deveni mai gros, mai voluminos. ◊ Expr. Se îngroașă gluma (sau treaba, lucrul) = situația ia o întorsătură îngrijorătoare, neplăcută. ♦ Tranz. A face ca un corp solid să devină mai gros, să-și mărească volumul (adăugându-i material la suprafață); a accentua o linie, un punct, o literă etc. (pentru a le face mai evidente). 2. (Despre lichide, vapori etc.) A deveni mai dens. ♦ Tranz. A face ca o soluție să devină mai concentrată prin adaos de materii solide, prin fierbere etc. ♦ A-și spori numărul; a se îndesi. 3. (Despre voce) A căpăta un timbru mai coborât, mai grav. – Lat. *ingrossiare (< grossus) sau din în + gros. DOOM
îngroșá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngroáșă, 1 pl. îngroșắm; conj. prez. 3 să îngroáșe; ger. îngroșấnd
îngroșaseși
ÎNGROȘÁ, îngróș, vb. I. Refl. 1. (Despre corpuri solide) A deveni mai gros, mai voluminos. ◊ Expr. Se îngroașă gluma (sau treaba, lucrul) = situația ia o întorsătură îngrijorătoare, neplăcută. ♦ Tranz. A face ca un corp solid să devină mai gros, să-și mărească volumul (adăugându-i material la suprafață); a accentua o linie, un punct, o literă etc. (pentru a le face mai evidente). 2. (Despre lichide, vapori etc.) A deveni mai dens. ♦ Tranz. A face ca o soluție să devină mai concentrată prin adaos de materii solide, prin fierbere etc. ♦ A-și spori numărul; a se îndesi. 3. (Despre voce) A căpăta un timbru mai coborât, mai grav. – Lat. *ingrossiare (< grossus) sau din în + gros. DOOM
îngroșá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngroáșă, 1 pl. îngroșắm; conj. prez. 3 să îngroáșe; ger. îngroșấnd
îngroșaseți
ÎNGROȘÁ, îngróș, vb. I. Refl. 1. (Despre corpuri solide) A deveni mai gros, mai voluminos. ◊ Expr. Se îngroașă gluma (sau treaba, lucrul) = situația ia o întorsătură îngrijorătoare, neplăcută. ♦ Tranz. A face ca un corp solid să devină mai gros, să-și mărească volumul (adăugându-i material la suprafață); a accentua o linie, un punct, o literă etc. (pentru a le face mai evidente). 2. (Despre lichide, vapori etc.) A deveni mai dens. ♦ Tranz. A face ca o soluție să devină mai concentrată prin adaos de materii solide, prin fierbere etc. ♦ A-și spori numărul; a se îndesi. 3. (Despre voce) A căpăta un timbru mai coborât, mai grav. – Lat. *ingrossiare (< grossus) sau din în + gros. DOOM
îngroșá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngroáșă, 1 pl. îngroșắm; conj. prez. 3 să îngroáșe; ger. îngroșấnd
îngroșat
ÎNGROȘÁ, îngróș, vb. I. Refl. 1. (Despre corpuri solide) A deveni mai gros, mai voluminos. ◊ Expr. Se îngroașă gluma (sau treaba, lucrul) = situația ia o întorsătură îngrijorătoare, neplăcută. ♦ Tranz. A face ca un corp solid să devină mai gros, să-și mărească volumul (adăugându-i material la suprafață); a accentua o linie, un punct, o literă etc. (pentru a le face mai evidente). 2. (Despre lichide, vapori etc.) A deveni mai dens. ♦ Tranz. A face ca o soluție să devină mai concentrată prin adaos de materii solide, prin fierbere etc. ♦ A-și spori numărul; a se îndesi. 3. (Despre voce) A căpăta un timbru mai coborât, mai grav. – Lat. *ingrossiare (< grossus) sau din în + gros. DOOM
îngroșá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngroáșă, 1 pl. îngroșắm; conj. prez. 3 să îngroáșe; ger. îngroșấnd
îngroșat
ÎNGROȘÁT, -Ă, îngroșați, -te, adj. Care a devenit mai gros, mai dens sau mai voluminos. – V. îngroșa.
îngroșata
ÎNGROȘÁT, -Ă, îngroșați, -te, adj. Care a devenit mai gros, mai dens sau mai voluminos. – V. îngroșa.
îngroșate
ÎNGROȘÁT, -Ă, îngroșați, -te, adj. Care a devenit mai gros, mai dens sau mai voluminos. – V. îngroșa.
îngroșatei
ÎNGROȘÁT, -Ă, îngroșați, -te, adj. Care a devenit mai gros, mai dens sau mai voluminos. – V. îngroșa.
îngroșatele
ÎNGROȘÁT, -Ă, îngroșați, -te, adj. Care a devenit mai gros, mai dens sau mai voluminos. – V. îngroșa.
îngroșatelor
ÎNGROȘÁT, -Ă, îngroșați, -te, adj. Care a devenit mai gros, mai dens sau mai voluminos. – V. îngroșa.
îngroșatul
ÎNGROȘÁT, -Ă, îngroșați, -te, adj. Care a devenit mai gros, mai dens sau mai voluminos. – V. îngroșa.
îngroșatului
ÎNGROȘÁT, -Ă, îngroșați, -te, adj. Care a devenit mai gros, mai dens sau mai voluminos. – V. îngroșa.
îngroșau
ÎNGROȘÁ, îngróș, vb. I. Refl. 1. (Despre corpuri solide) A deveni mai gros, mai voluminos. ◊ Expr. Se îngroașă gluma (sau treaba, lucrul) = situația ia o întorsătură îngrijorătoare, neplăcută. ♦ Tranz. A face ca un corp solid să devină mai gros, să-și mărească volumul (adăugându-i material la suprafață); a accentua o linie, un punct, o literă etc. (pentru a le face mai evidente). 2. (Despre lichide, vapori etc.) A deveni mai dens. ♦ Tranz. A face ca o soluție să devină mai concentrată prin adaos de materii solide, prin fierbere etc. ♦ A-și spori numărul; a se îndesi. 3. (Despre voce) A căpăta un timbru mai coborât, mai grav. – Lat. *ingrossiare (< grossus) sau din în + gros. DOOM
îngroșá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngroáșă, 1 pl. îngroșắm; conj. prez. 3 să îngroáșe; ger. îngroșấnd
îngroșași
ÎNGROȘÁ, îngróș, vb. I. Refl. 1. (Despre corpuri solide) A deveni mai gros, mai voluminos. ◊ Expr. Se îngroașă gluma (sau treaba, lucrul) = situația ia o întorsătură îngrijorătoare, neplăcută. ♦ Tranz. A face ca un corp solid să devină mai gros, să-și mărească volumul (adăugându-i material la suprafață); a accentua o linie, un punct, o literă etc. (pentru a le face mai evidente). 2. (Despre lichide, vapori etc.) A deveni mai dens. ♦ Tranz. A face ca o soluție să devină mai concentrată prin adaos de materii solide, prin fierbere etc. ♦ A-și spori numărul; a se îndesi. 3. (Despre voce) A căpăta un timbru mai coborât, mai grav. – Lat. *ingrossiare (< grossus) sau din în + gros. DOOM
îngroșá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngroáșă, 1 pl. îngroșắm; conj. prez. 3 să îngroáșe; ger. îngroșấnd
îngroșați
ÎNGROȘÁ, îngróș, vb. I. Refl. 1. (Despre corpuri solide) A deveni mai gros, mai voluminos. ◊ Expr. Se îngroașă gluma (sau treaba, lucrul) = situația ia o întorsătură îngrijorătoare, neplăcută. ♦ Tranz. A face ca un corp solid să devină mai gros, să-și mărească volumul (adăugându-i material la suprafață); a accentua o linie, un punct, o literă etc. (pentru a le face mai evidente). 2. (Despre lichide, vapori etc.) A deveni mai dens. ♦ Tranz. A face ca o soluție să devină mai concentrată prin adaos de materii solide, prin fierbere etc. ♦ A-și spori numărul; a se îndesi. 3. (Despre voce) A căpăta un timbru mai coborât, mai grav. – Lat. *ingrossiare (< grossus) sau din în + gros. DOOM
îngroșá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngroáșă, 1 pl. îngroșắm; conj. prez. 3 să îngroáșe; ger. îngroșấnd
îngroșați
ÎNGROȘÁT, -Ă, îngroșați, -te, adj. Care a devenit mai gros, mai dens sau mai voluminos. – V. îngroșa.
îngroșații
ÎNGROȘÁT, -Ă, îngroșați, -te, adj. Care a devenit mai gros, mai dens sau mai voluminos. – V. îngroșa.
îngroșaților
ÎNGROȘÁT, -Ă, îngroșați, -te, adj. Care a devenit mai gros, mai dens sau mai voluminos. – V. îngroșa.
îngroși
ÎNGROȘÁ, îngróș, vb. I. Refl. 1. (Despre corpuri solide) A deveni mai gros, mai voluminos. ◊ Expr. Se îngroașă gluma (sau treaba, lucrul) = situația ia o întorsătură îngrijorătoare, neplăcută. ♦ Tranz. A face ca un corp solid să devină mai gros, să-și mărească volumul (adăugându-i material la suprafață); a accentua o linie, un punct, o literă etc. (pentru a le face mai evidente). 2. (Despre lichide, vapori etc.) A deveni mai dens. ♦ Tranz. A face ca o soluție să devină mai concentrată prin adaos de materii solide, prin fierbere etc. ♦ A-și spori numărul; a se îndesi. 3. (Despre voce) A căpăta un timbru mai coborât, mai grav. – Lat. *ingrossiare (< grossus) sau din în + gros. DOOM
îngroșá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngroáșă, 1 pl. îngroșắm; conj. prez. 3 să îngroáșe; ger. îngroșấnd
îngroșând
ÎNGROȘÁ, îngróș, vb. I. Refl. 1. (Despre corpuri solide) A deveni mai gros, mai voluminos. ◊ Expr. Se îngroașă gluma (sau treaba, lucrul) = situația ia o întorsătură îngrijorătoare, neplăcută. ♦ Tranz. A face ca un corp solid să devină mai gros, să-și mărească volumul (adăugându-i material la suprafață); a accentua o linie, un punct, o literă etc. (pentru a le face mai evidente). 2. (Despre lichide, vapori etc.) A deveni mai dens. ♦ Tranz. A face ca o soluție să devină mai concentrată prin adaos de materii solide, prin fierbere etc. ♦ A-și spori numărul; a se îndesi. 3. (Despre voce) A căpăta un timbru mai coborât, mai grav. – Lat. *ingrossiare (< grossus) sau din în + gros. DOOM
îngroșá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngroáșă, 1 pl. îngroșắm; conj. prez. 3 să îngroáșe; ger. îngroșấnd
îngroșînd
ÎNGROȘÁ, îngróș, vb. I. Refl. 1. (Despre corpuri solide) A deveni mai gros, mai voluminos. ◊ Expr. Se îngroașă gluma (sau treaba, lucrul) = situația ia o întorsătură îngrijorătoare, neplăcută. ♦ Tranz. A face ca un corp solid să devină mai gros, să-și mărească volumul (adăugându-i material la suprafață); a accentua o linie, un punct, o literă etc. (pentru a le face mai evidente). 2. (Despre lichide, vapori etc.) A deveni mai dens. ♦ Tranz. A face ca o soluție să devină mai concentrată prin adaos de materii solide, prin fierbere etc. ♦ A-și spori numărul; a se îndesi. 3. (Despre voce) A căpăta un timbru mai coborât, mai grav. – Lat. *ingrossiare (< grossus) sau din în + gros. DOOM
îngroșá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngroáșă, 1 pl. îngroșắm; conj. prez. 3 să îngroáșe; ger. îngroșấnd
îngroșări
ÎNGROȘÁRE s. f. Acțiunea de a (se) îngroșa. – V. îngroșa. DOOM
îngroșáre s. f., g.-d. art. îngroșắrii
îngroșării
ÎNGROȘÁRE s. f. Acțiunea de a (se) îngroșa. – V. îngroșa. DOOM
îngroșáre s. f., g.-d. art. îngroșắrii
îngroșările
ÎNGROȘÁRE s. f. Acțiunea de a (se) îngroșa. – V. îngroșa. DOOM
îngroșáre s. f., g.-d. art. îngroșắrii
îngroșărilor
ÎNGROȘÁRE s. f. Acțiunea de a (se) îngroșa. – V. îngroșa. DOOM
îngroșáre s. f., g.-d. art. îngroșắrii
îngroșătoare
ÎNGROȘĂTÓR, îngroșătoare, s. n. Aparat care servește la eliminarea parțială a apei dintr-o pastă. DOOM
îngroșătór s. n., pl. îngroșătoáre
îngroșătoarele
ÎNGROȘĂTÓR, îngroșătoare, s. n. Aparat care servește la eliminarea parțială a apei dintr-o pastă. DOOM
îngroșătór s. n., pl. îngroșătoáre
îngroșătoarelor
ÎNGROȘĂTÓR, îngroșătoare, s. n. Aparat care servește la eliminarea parțială a apei dintr-o pastă. DOOM
îngroșătór s. n., pl. îngroșătoáre
îngroșător
ÎNGROȘĂTÓR, îngroșătoare, s. n. Aparat care servește la eliminarea parțială a apei dintr-o pastă. DOOM
îngroșătór s. n., pl. îngroșătoáre
îngroșătorul
ÎNGROȘĂTÓR, îngroșătoare, s. n. Aparat care servește la eliminarea parțială a apei dintr-o pastă. DOOM
îngroșătór s. n., pl. îngroșătoáre
îngroșătorului
ÎNGROȘĂTÓR, îngroșătoare, s. n. Aparat care servește la eliminarea parțială a apei dintr-o pastă. DOOM
îngroșătór s. n., pl. îngroșătoáre
îngruzi
ÎNGURZÍ, îngurzesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strânge, a încreți marginile unei opinci, ale unei pânze, ale unui sac etc. cu o sfoară, cu o curelușă trecută prin mai multe găuri. ♦ Fig. A desena în linii curbe, în zigzaguri. [Var.: îngruzí vb. IV] – În + gurgui. DOOM
îngurzí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngurzésc, imperf. 3 sg. îngurzeá; conj. prez. 3 să îngurzeáscă
îngruzire
ÎNGRUZÍ vb. IV v. îngurzi.
îngruzit
ÎNGRUZÍ vb. IV v. îngurzi.
îngrădea
ÎNGRĂDÍ, îngrădesc, vb. IV. 1. Tranz. A împrejmui un teren (cu gard, cu uluci, cu zid etc.); p. ext. a hotărnici. ♦ Refl. Fig. A se pune la adăpost, a se apăra cu ajutorul cuiva sau a ceva. 2. Tranz. Fig. A pune limite, a stăvili. 3. Refl. recipr. (Înv.) A se înțelege, a cădea de acord. – Cf. sl. graditi. DOOM
îngrădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrădésc, imperf. 3 sg. îngrădeá; conj. prez. 3 să îngrădeáscă
îngrădeai
ÎNGRĂDÍ, îngrădesc, vb. IV. 1. Tranz. A împrejmui un teren (cu gard, cu uluci, cu zid etc.); p. ext. a hotărnici. ♦ Refl. Fig. A se pune la adăpost, a se apăra cu ajutorul cuiva sau a ceva. 2. Tranz. Fig. A pune limite, a stăvili. 3. Refl. recipr. (Înv.) A se înțelege, a cădea de acord. – Cf. sl. graditi. DOOM
îngrădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrădésc, imperf. 3 sg. îngrădeá; conj. prez. 3 să îngrădeáscă
îngrădeam
ÎNGRĂDÍ, îngrădesc, vb. IV. 1. Tranz. A împrejmui un teren (cu gard, cu uluci, cu zid etc.); p. ext. a hotărnici. ♦ Refl. Fig. A se pune la adăpost, a se apăra cu ajutorul cuiva sau a ceva. 2. Tranz. Fig. A pune limite, a stăvili. 3. Refl. recipr. (Înv.) A se înțelege, a cădea de acord. – Cf. sl. graditi. DOOM
îngrădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrădésc, imperf. 3 sg. îngrădeá; conj. prez. 3 să îngrădeáscă
îngrădească
ÎNGRĂDÍ, îngrădesc, vb. IV. 1. Tranz. A împrejmui un teren (cu gard, cu uluci, cu zid etc.); p. ext. a hotărnici. ♦ Refl. Fig. A se pune la adăpost, a se apăra cu ajutorul cuiva sau a ceva. 2. Tranz. Fig. A pune limite, a stăvili. 3. Refl. recipr. (Înv.) A se înțelege, a cădea de acord. – Cf. sl. graditi. DOOM
îngrădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrădésc, imperf. 3 sg. îngrădeá; conj. prez. 3 să îngrădeáscă
îngrădeau
ÎNGRĂDÍ, îngrădesc, vb. IV. 1. Tranz. A împrejmui un teren (cu gard, cu uluci, cu zid etc.); p. ext. a hotărnici. ♦ Refl. Fig. A se pune la adăpost, a se apăra cu ajutorul cuiva sau a ceva. 2. Tranz. Fig. A pune limite, a stăvili. 3. Refl. recipr. (Înv.) A se înțelege, a cădea de acord. – Cf. sl. graditi. DOOM
îngrădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrădésc, imperf. 3 sg. îngrădeá; conj. prez. 3 să îngrădeáscă
îngrădeați
ÎNGRĂDÍ, îngrădesc, vb. IV. 1. Tranz. A împrejmui un teren (cu gard, cu uluci, cu zid etc.); p. ext. a hotărnici. ♦ Refl. Fig. A se pune la adăpost, a se apăra cu ajutorul cuiva sau a ceva. 2. Tranz. Fig. A pune limite, a stăvili. 3. Refl. recipr. (Înv.) A se înțelege, a cădea de acord. – Cf. sl. graditi. DOOM
îngrădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrădésc, imperf. 3 sg. îngrădeá; conj. prez. 3 să îngrădeáscă
îngrădesc
ÎNGRĂDÍ, îngrădesc, vb. IV. 1. Tranz. A împrejmui un teren (cu gard, cu uluci, cu zid etc.); p. ext. a hotărnici. ♦ Refl. Fig. A se pune la adăpost, a se apăra cu ajutorul cuiva sau a ceva. 2. Tranz. Fig. A pune limite, a stăvili. 3. Refl. recipr. (Înv.) A se înțelege, a cădea de acord. – Cf. sl. graditi. DOOM
îngrădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrădésc, imperf. 3 sg. îngrădeá; conj. prez. 3 să îngrădeáscă
îngrădește
ÎNGRĂDÍ, îngrădesc, vb. IV. 1. Tranz. A împrejmui un teren (cu gard, cu uluci, cu zid etc.); p. ext. a hotărnici. ♦ Refl. Fig. A se pune la adăpost, a se apăra cu ajutorul cuiva sau a ceva. 2. Tranz. Fig. A pune limite, a stăvili. 3. Refl. recipr. (Înv.) A se înțelege, a cădea de acord. – Cf. sl. graditi. DOOM
îngrădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrădésc, imperf. 3 sg. îngrădeá; conj. prez. 3 să îngrădeáscă
îngrădești
ÎNGRĂDÍ, îngrădesc, vb. IV. 1. Tranz. A împrejmui un teren (cu gard, cu uluci, cu zid etc.); p. ext. a hotărnici. ♦ Refl. Fig. A se pune la adăpost, a se apăra cu ajutorul cuiva sau a ceva. 2. Tranz. Fig. A pune limite, a stăvili. 3. Refl. recipr. (Înv.) A se înțelege, a cădea de acord. – Cf. sl. graditi. DOOM
îngrădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrădésc, imperf. 3 sg. îngrădeá; conj. prez. 3 să îngrădeáscă
îngrădi
ÎNGRĂDÍ, îngrădesc, vb. IV. 1. Tranz. A împrejmui un teren (cu gard, cu uluci, cu zid etc.); p. ext. a hotărnici. ♦ Refl. Fig. A se pune la adăpost, a se apăra cu ajutorul cuiva sau a ceva. 2. Tranz. Fig. A pune limite, a stăvili. 3. Refl. recipr. (Înv.) A se înțelege, a cădea de acord. – Cf. sl. graditi. DOOM
îngrădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrădésc, imperf. 3 sg. îngrădeá; conj. prez. 3 să îngrădeáscă
îngrădii
ÎNGRĂDÍ, îngrădesc, vb. IV. 1. Tranz. A împrejmui un teren (cu gard, cu uluci, cu zid etc.); p. ext. a hotărnici. ♦ Refl. Fig. A se pune la adăpost, a se apăra cu ajutorul cuiva sau a ceva. 2. Tranz. Fig. A pune limite, a stăvili. 3. Refl. recipr. (Înv.) A se înțelege, a cădea de acord. – Cf. sl. graditi. DOOM
îngrădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrădésc, imperf. 3 sg. îngrădeá; conj. prez. 3 să îngrădeáscă
îngrădim
ÎNGRĂDÍ, îngrădesc, vb. IV. 1. Tranz. A împrejmui un teren (cu gard, cu uluci, cu zid etc.); p. ext. a hotărnici. ♦ Refl. Fig. A se pune la adăpost, a se apăra cu ajutorul cuiva sau a ceva. 2. Tranz. Fig. A pune limite, a stăvili. 3. Refl. recipr. (Înv.) A se înțelege, a cădea de acord. – Cf. sl. graditi. DOOM
îngrădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrădésc, imperf. 3 sg. îngrădeá; conj. prez. 3 să îngrădeáscă
îngrădind
ÎNGRĂDÍ, îngrădesc, vb. IV. 1. Tranz. A împrejmui un teren (cu gard, cu uluci, cu zid etc.); p. ext. a hotărnici. ♦ Refl. Fig. A se pune la adăpost, a se apăra cu ajutorul cuiva sau a ceva. 2. Tranz. Fig. A pune limite, a stăvili. 3. Refl. recipr. (Înv.) A se înțelege, a cădea de acord. – Cf. sl. graditi. DOOM
îngrădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrădésc, imperf. 3 sg. îngrădeá; conj. prez. 3 să îngrădeáscă
îngrădire
ÎNGRĂDÍ, îngrădesc, vb. IV. 1. Tranz. A împrejmui un teren (cu gard, cu uluci, cu zid etc.); p. ext. a hotărnici. ♦ Refl. Fig. A se pune la adăpost, a se apăra cu ajutorul cuiva sau a ceva. 2. Tranz. Fig. A pune limite, a stăvili. 3. Refl. recipr. (Înv.) A se înțelege, a cădea de acord. – Cf. sl. graditi. DOOM
îngrădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrădésc, imperf. 3 sg. îngrădeá; conj. prez. 3 să îngrădeáscă
îngrădire
ÎNGRĂDÍRE, îngrădiri, s. f. Acțiunea de a (se) îngrădi și rezultatul ei. – V. îngrădi. DOOM
îngrădíre s. f., g.-d. art. îngrădírii; pl. îngrădíri
îngrădirea
ÎNGRĂDÍRE, îngrădiri, s. f. Acțiunea de a (se) îngrădi și rezultatul ei. – V. îngrădi. DOOM
îngrădíre s. f., g.-d. art. îngrădírii; pl. îngrădíri
îngrădiri
ÎNGRĂDÍRE, îngrădiri, s. f. Acțiunea de a (se) îngrădi și rezultatul ei. – V. îngrădi. DOOM
îngrădíre s. f., g.-d. art. îngrădírii; pl. îngrădíri
îngrădirii
ÎNGRĂDÍRE, îngrădiri, s. f. Acțiunea de a (se) îngrădi și rezultatul ei. – V. îngrădi. DOOM
îngrădíre s. f., g.-d. art. îngrădírii; pl. îngrădíri
îngrădirile
ÎNGRĂDÍRE, îngrădiri, s. f. Acțiunea de a (se) îngrădi și rezultatul ei. – V. îngrădi. DOOM
îngrădíre s. f., g.-d. art. îngrădírii; pl. îngrădíri
îngrădirilor
ÎNGRĂDÍRE, îngrădiri, s. f. Acțiunea de a (se) îngrădi și rezultatul ei. – V. îngrădi. DOOM
îngrădíre s. f., g.-d. art. îngrădírii; pl. îngrădíri
îngrădiră
ÎNGRĂDÍ, îngrădesc, vb. IV. 1. Tranz. A împrejmui un teren (cu gard, cu uluci, cu zid etc.); p. ext. a hotărnici. ♦ Refl. Fig. A se pune la adăpost, a se apăra cu ajutorul cuiva sau a ceva. 2. Tranz. Fig. A pune limite, a stăvili. 3. Refl. recipr. (Înv.) A se înțelege, a cădea de acord. – Cf. sl. graditi. DOOM
îngrădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrădésc, imperf. 3 sg. îngrădeá; conj. prez. 3 să îngrădeáscă
îngrădirăm
ÎNGRĂDÍ, îngrădesc, vb. IV. 1. Tranz. A împrejmui un teren (cu gard, cu uluci, cu zid etc.); p. ext. a hotărnici. ♦ Refl. Fig. A se pune la adăpost, a se apăra cu ajutorul cuiva sau a ceva. 2. Tranz. Fig. A pune limite, a stăvili. 3. Refl. recipr. (Înv.) A se înțelege, a cădea de acord. – Cf. sl. graditi. DOOM
îngrădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrădésc, imperf. 3 sg. îngrădeá; conj. prez. 3 să îngrădeáscă
îngrădirăți
ÎNGRĂDÍ, îngrădesc, vb. IV. 1. Tranz. A împrejmui un teren (cu gard, cu uluci, cu zid etc.); p. ext. a hotărnici. ♦ Refl. Fig. A se pune la adăpost, a se apăra cu ajutorul cuiva sau a ceva. 2. Tranz. Fig. A pune limite, a stăvili. 3. Refl. recipr. (Înv.) A se înțelege, a cădea de acord. – Cf. sl. graditi. DOOM
îngrădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrădésc, imperf. 3 sg. îngrădeá; conj. prez. 3 să îngrădeáscă
îngrădise
ÎNGRĂDÍ, îngrădesc, vb. IV. 1. Tranz. A împrejmui un teren (cu gard, cu uluci, cu zid etc.); p. ext. a hotărnici. ♦ Refl. Fig. A se pune la adăpost, a se apăra cu ajutorul cuiva sau a ceva. 2. Tranz. Fig. A pune limite, a stăvili. 3. Refl. recipr. (Înv.) A se înțelege, a cădea de acord. – Cf. sl. graditi. DOOM
îngrădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrădésc, imperf. 3 sg. îngrădeá; conj. prez. 3 să îngrădeáscă
îngrădisem
ÎNGRĂDÍ, îngrădesc, vb. IV. 1. Tranz. A împrejmui un teren (cu gard, cu uluci, cu zid etc.); p. ext. a hotărnici. ♦ Refl. Fig. A se pune la adăpost, a se apăra cu ajutorul cuiva sau a ceva. 2. Tranz. Fig. A pune limite, a stăvili. 3. Refl. recipr. (Înv.) A se înțelege, a cădea de acord. – Cf. sl. graditi. DOOM
îngrădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrădésc, imperf. 3 sg. îngrădeá; conj. prez. 3 să îngrădeáscă
îngrădiseră
ÎNGRĂDÍ, îngrădesc, vb. IV. 1. Tranz. A împrejmui un teren (cu gard, cu uluci, cu zid etc.); p. ext. a hotărnici. ♦ Refl. Fig. A se pune la adăpost, a se apăra cu ajutorul cuiva sau a ceva. 2. Tranz. Fig. A pune limite, a stăvili. 3. Refl. recipr. (Înv.) A se înțelege, a cădea de acord. – Cf. sl. graditi. DOOM
îngrădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrădésc, imperf. 3 sg. îngrădeá; conj. prez. 3 să îngrădeáscă
îngrădiserăm
ÎNGRĂDÍ, îngrădesc, vb. IV. 1. Tranz. A împrejmui un teren (cu gard, cu uluci, cu zid etc.); p. ext. a hotărnici. ♦ Refl. Fig. A se pune la adăpost, a se apăra cu ajutorul cuiva sau a ceva. 2. Tranz. Fig. A pune limite, a stăvili. 3. Refl. recipr. (Înv.) A se înțelege, a cădea de acord. – Cf. sl. graditi. DOOM
îngrădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrădésc, imperf. 3 sg. îngrădeá; conj. prez. 3 să îngrădeáscă
îngrădiserăți
ÎNGRĂDÍ, îngrădesc, vb. IV. 1. Tranz. A împrejmui un teren (cu gard, cu uluci, cu zid etc.); p. ext. a hotărnici. ♦ Refl. Fig. A se pune la adăpost, a se apăra cu ajutorul cuiva sau a ceva. 2. Tranz. Fig. A pune limite, a stăvili. 3. Refl. recipr. (Înv.) A se înțelege, a cădea de acord. – Cf. sl. graditi. DOOM
îngrădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrădésc, imperf. 3 sg. îngrădeá; conj. prez. 3 să îngrădeáscă
îngrădiseși
ÎNGRĂDÍ, îngrădesc, vb. IV. 1. Tranz. A împrejmui un teren (cu gard, cu uluci, cu zid etc.); p. ext. a hotărnici. ♦ Refl. Fig. A se pune la adăpost, a se apăra cu ajutorul cuiva sau a ceva. 2. Tranz. Fig. A pune limite, a stăvili. 3. Refl. recipr. (Înv.) A se înțelege, a cădea de acord. – Cf. sl. graditi. DOOM
îngrădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrădésc, imperf. 3 sg. îngrădeá; conj. prez. 3 să îngrădeáscă
îngrădiseți
ÎNGRĂDÍ, îngrădesc, vb. IV. 1. Tranz. A împrejmui un teren (cu gard, cu uluci, cu zid etc.); p. ext. a hotărnici. ♦ Refl. Fig. A se pune la adăpost, a se apăra cu ajutorul cuiva sau a ceva. 2. Tranz. Fig. A pune limite, a stăvili. 3. Refl. recipr. (Înv.) A se înțelege, a cădea de acord. – Cf. sl. graditi. DOOM
îngrădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrădésc, imperf. 3 sg. îngrădeá; conj. prez. 3 să îngrădeáscă
îngrădit
ÎNGRĂDÍ, îngrădesc, vb. IV. 1. Tranz. A împrejmui un teren (cu gard, cu uluci, cu zid etc.); p. ext. a hotărnici. ♦ Refl. Fig. A se pune la adăpost, a se apăra cu ajutorul cuiva sau a ceva. 2. Tranz. Fig. A pune limite, a stăvili. 3. Refl. recipr. (Înv.) A se înțelege, a cădea de acord. – Cf. sl. graditi. DOOM
îngrădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrădésc, imperf. 3 sg. îngrădeá; conj. prez. 3 să îngrădeáscă
îngrădit
ÎNGRĂDÍT, -Ă, îngrădiți, -te, adj. 1. Care a fost înconjurat cu gard pentru a izola. ♦ Fig. Care se află la adăpost, apărat cu ajutorul cuiva sau a ceva. 2. Fig. Căruia i s-au impus limite de acțiune; stăvilit. – V. îngrădi.
îngrădita
ÎNGRĂDÍT, -Ă, îngrădiți, -te, adj. 1. Care a fost înconjurat cu gard pentru a izola. ♦ Fig. Care se află la adăpost, apărat cu ajutorul cuiva sau a ceva. 2. Fig. Căruia i s-au impus limite de acțiune; stăvilit. – V. îngrădi.
îngrădite
ÎNGRĂDÍT, -Ă, îngrădiți, -te, adj. 1. Care a fost înconjurat cu gard pentru a izola. ♦ Fig. Care se află la adăpost, apărat cu ajutorul cuiva sau a ceva. 2. Fig. Căruia i s-au impus limite de acțiune; stăvilit. – V. îngrădi.
îngrăditei
ÎNGRĂDÍT, -Ă, îngrădiți, -te, adj. 1. Care a fost înconjurat cu gard pentru a izola. ♦ Fig. Care se află la adăpost, apărat cu ajutorul cuiva sau a ceva. 2. Fig. Căruia i s-au impus limite de acțiune; stăvilit. – V. îngrădi.
îngrăditele
ÎNGRĂDÍT, -Ă, îngrădiți, -te, adj. 1. Care a fost înconjurat cu gard pentru a izola. ♦ Fig. Care se află la adăpost, apărat cu ajutorul cuiva sau a ceva. 2. Fig. Căruia i s-au impus limite de acțiune; stăvilit. – V. îngrădi.
îngrăditelor
ÎNGRĂDÍT, -Ă, îngrădiți, -te, adj. 1. Care a fost înconjurat cu gard pentru a izola. ♦ Fig. Care se află la adăpost, apărat cu ajutorul cuiva sau a ceva. 2. Fig. Căruia i s-au impus limite de acțiune; stăvilit. – V. îngrădi.
îngrăditoare
ÎNGRĂDITÓR, -OÁRE, îngrăditori, -oare, adj. (Rar) Care limitează, restrânge. – Îngrădi + suf. -tor. DOOM
îngrăditór (rar) adj. m., pl. îngrăditóri; f. sg. și pl. îngrăditoáre
îngrăditoarea
ÎNGRĂDITÓR, -OÁRE, îngrăditori, -oare, adj. (Rar) Care limitează, restrânge. – Îngrădi + suf. -tor. DOOM
îngrăditór (rar) adj. m., pl. îngrăditóri; f. sg. și pl. îngrăditoáre
îngrăditoarei
ÎNGRĂDITÓR, -OÁRE, îngrăditori, -oare, adj. (Rar) Care limitează, restrânge. – Îngrădi + suf. -tor. DOOM
îngrăditór (rar) adj. m., pl. îngrăditóri; f. sg. și pl. îngrăditoáre
îngrăditoarele
ÎNGRĂDITÓR, -OÁRE, îngrăditori, -oare, adj. (Rar) Care limitează, restrânge. – Îngrădi + suf. -tor. DOOM
îngrăditór (rar) adj. m., pl. îngrăditóri; f. sg. și pl. îngrăditoáre
îngrăditoarelor
ÎNGRĂDITÓR, -OÁRE, îngrăditori, -oare, adj. (Rar) Care limitează, restrânge. – Îngrădi + suf. -tor. DOOM
îngrăditór (rar) adj. m., pl. îngrăditóri; f. sg. și pl. îngrăditoáre
îngrăditor
ÎNGRĂDITÓR, -OÁRE, îngrăditori, -oare, adj. (Rar) Care limitează, restrânge. – Îngrădi + suf. -tor. DOOM
îngrăditór (rar) adj. m., pl. îngrăditóri; f. sg. și pl. îngrăditoáre
îngrăditori
ÎNGRĂDITÓR, -OÁRE, îngrăditori, -oare, adj. (Rar) Care limitează, restrânge. – Îngrădi + suf. -tor. DOOM
îngrăditór (rar) adj. m., pl. îngrăditóri; f. sg. și pl. îngrăditoáre
îngrăditorii
ÎNGRĂDITÓR, -OÁRE, îngrăditori, -oare, adj. (Rar) Care limitează, restrânge. – Îngrădi + suf. -tor. DOOM
îngrăditór (rar) adj. m., pl. îngrăditóri; f. sg. și pl. îngrăditoáre
îngrăditorilor
ÎNGRĂDITÓR, -OÁRE, îngrăditori, -oare, adj. (Rar) Care limitează, restrânge. – Îngrădi + suf. -tor. DOOM
îngrăditór (rar) adj. m., pl. îngrăditóri; f. sg. și pl. îngrăditoáre
îngrăditorul
ÎNGRĂDITÓR, -OÁRE, îngrăditori, -oare, adj. (Rar) Care limitează, restrânge. – Îngrădi + suf. -tor. DOOM
îngrăditór (rar) adj. m., pl. îngrăditóri; f. sg. și pl. îngrăditoáre
îngrăditorului
ÎNGRĂDITÓR, -OÁRE, îngrăditori, -oare, adj. (Rar) Care limitează, restrânge. – Îngrădi + suf. -tor. DOOM
îngrăditór (rar) adj. m., pl. îngrăditóri; f. sg. și pl. îngrăditoáre
îngrăditul
ÎNGRĂDÍT, -Ă, îngrădiți, -te, adj. 1. Care a fost înconjurat cu gard pentru a izola. ♦ Fig. Care se află la adăpost, apărat cu ajutorul cuiva sau a ceva. 2. Fig. Căruia i s-au impus limite de acțiune; stăvilit. – V. îngrădi.
îngrăditului
ÎNGRĂDÍT, -Ă, îngrădiți, -te, adj. 1. Care a fost înconjurat cu gard pentru a izola. ♦ Fig. Care se află la adăpost, apărat cu ajutorul cuiva sau a ceva. 2. Fig. Căruia i s-au impus limite de acțiune; stăvilit. – V. îngrădi.
îngrăditura
ÎNGRĂDITÚRĂ, îngrădituri, s. f. Împletitură de nuiele (sau gard, zid, grilaj etc.) cu care se împrejmuiește un teren. – Îngrădi + suf. -tură. DOOM
îngrăditúră s. f., g.-d. art. îngrăditúrii; pl. îngrăditúri
îngrădituri
ÎNGRĂDITÚRĂ, îngrădituri, s. f. Împletitură de nuiele (sau gard, zid, grilaj etc.) cu care se împrejmuiește un teren. – Îngrădi + suf. -tură. DOOM
îngrăditúră s. f., g.-d. art. îngrăditúrii; pl. îngrăditúri
îngrăditurii
ÎNGRĂDITÚRĂ, îngrădituri, s. f. Împletitură de nuiele (sau gard, zid, grilaj etc.) cu care se împrejmuiește un teren. – Îngrădi + suf. -tură. DOOM
îngrăditúră s. f., g.-d. art. îngrăditúrii; pl. îngrăditúri
îngrăditurile
ÎNGRĂDITÚRĂ, îngrădituri, s. f. Împletitură de nuiele (sau gard, zid, grilaj etc.) cu care se împrejmuiește un teren. – Îngrădi + suf. -tură. DOOM
îngrăditúră s. f., g.-d. art. îngrăditúrii; pl. îngrăditúri
îngrăditurilor
ÎNGRĂDITÚRĂ, îngrădituri, s. f. Împletitură de nuiele (sau gard, zid, grilaj etc.) cu care se împrejmuiește un teren. – Îngrădi + suf. -tură. DOOM
îngrăditúră s. f., g.-d. art. îngrăditúrii; pl. îngrăditúri
îngrădiși
ÎNGRĂDÍ, îngrădesc, vb. IV. 1. Tranz. A împrejmui un teren (cu gard, cu uluci, cu zid etc.); p. ext. a hotărnici. ♦ Refl. Fig. A se pune la adăpost, a se apăra cu ajutorul cuiva sau a ceva. 2. Tranz. Fig. A pune limite, a stăvili. 3. Refl. recipr. (Înv.) A se înțelege, a cădea de acord. – Cf. sl. graditi. DOOM
îngrădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrădésc, imperf. 3 sg. îngrădeá; conj. prez. 3 să îngrădeáscă
îngrădiți
ÎNGRĂDÍ, îngrădesc, vb. IV. 1. Tranz. A împrejmui un teren (cu gard, cu uluci, cu zid etc.); p. ext. a hotărnici. ♦ Refl. Fig. A se pune la adăpost, a se apăra cu ajutorul cuiva sau a ceva. 2. Tranz. Fig. A pune limite, a stăvili. 3. Refl. recipr. (Înv.) A se înțelege, a cădea de acord. – Cf. sl. graditi. DOOM
îngrădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrădésc, imperf. 3 sg. îngrădeá; conj. prez. 3 să îngrădeáscă
îngrădiți
ÎNGRĂDÍT, -Ă, îngrădiți, -te, adj. 1. Care a fost înconjurat cu gard pentru a izola. ♦ Fig. Care se află la adăpost, apărat cu ajutorul cuiva sau a ceva. 2. Fig. Căruia i s-au impus limite de acțiune; stăvilit. – V. îngrădi.
îngrădiții
ÎNGRĂDÍT, -Ă, îngrădiți, -te, adj. 1. Care a fost înconjurat cu gard pentru a izola. ♦ Fig. Care se află la adăpost, apărat cu ajutorul cuiva sau a ceva. 2. Fig. Căruia i s-au impus limite de acțiune; stăvilit. – V. îngrădi.
îngrădiților
ÎNGRĂDÍT, -Ă, îngrădiți, -te, adj. 1. Care a fost înconjurat cu gard pentru a izola. ♦ Fig. Care se află la adăpost, apărat cu ajutorul cuiva sau a ceva. 2. Fig. Căruia i s-au impus limite de acțiune; stăvilit. – V. îngrădi.
îngrămădea
ÎNGRĂMĂDÍ, îngrămădesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) strânge la un loc în număr mare, a (se) aduna grămadă; a (se) grămădi. ♦ A (se) înghesui, a (se) îmbulzi; a (se) grămădi. – În + grămădi. DOOM
îngrămădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrămădésc, imperf. 3 sg. îngrămădeá; conj. prez. 3 să îngrămădeáscă
îngrămădeai
ÎNGRĂMĂDÍ, îngrămădesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) strânge la un loc în număr mare, a (se) aduna grămadă; a (se) grămădi. ♦ A (se) înghesui, a (se) îmbulzi; a (se) grămădi. – În + grămădi. DOOM
îngrămădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrămădésc, imperf. 3 sg. îngrămădeá; conj. prez. 3 să îngrămădeáscă
îngrămădeală
ÎNGRĂMĂDEÁLĂ s. f. Aglomerație, înghesuială; grămădeală. – Îngrămădi + suf. -eală. DOOM
îngrămădeálă s. f., g.-d. art. îngrămădélii
îngrămădeam
ÎNGRĂMĂDÍ, îngrămădesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) strânge la un loc în număr mare, a (se) aduna grămadă; a (se) grămădi. ♦ A (se) înghesui, a (se) îmbulzi; a (se) grămădi. – În + grămădi. DOOM
îngrămădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrămădésc, imperf. 3 sg. îngrămădeá; conj. prez. 3 să îngrămădeáscă
îngrămădească
ÎNGRĂMĂDÍ, îngrămădesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) strânge la un loc în număr mare, a (se) aduna grămadă; a (se) grămădi. ♦ A (se) înghesui, a (se) îmbulzi; a (se) grămădi. – În + grămădi. DOOM
îngrămădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrămădésc, imperf. 3 sg. îngrămădeá; conj. prez. 3 să îngrămădeáscă
îngrămădeau
ÎNGRĂMĂDÍ, îngrămădesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) strânge la un loc în număr mare, a (se) aduna grămadă; a (se) grămădi. ♦ A (se) înghesui, a (se) îmbulzi; a (se) grămădi. – În + grămădi. DOOM
îngrămădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrămădésc, imperf. 3 sg. îngrămădeá; conj. prez. 3 să îngrămădeáscă
îngrămădeați
ÎNGRĂMĂDÍ, îngrămădesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) strânge la un loc în număr mare, a (se) aduna grămadă; a (se) grămădi. ♦ A (se) înghesui, a (se) îmbulzi; a (se) grămădi. – În + grămădi. DOOM
îngrămădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrămădésc, imperf. 3 sg. îngrămădeá; conj. prez. 3 să îngrămădeáscă
îngrămădesc
ÎNGRĂMĂDÍ, îngrămădesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) strânge la un loc în număr mare, a (se) aduna grămadă; a (se) grămădi. ♦ A (se) înghesui, a (se) îmbulzi; a (se) grămădi. – În + grămădi. DOOM
îngrămădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrămădésc, imperf. 3 sg. îngrămădeá; conj. prez. 3 să îngrămădeáscă
îngrămădește
ÎNGRĂMĂDÍ, îngrămădesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) strânge la un loc în număr mare, a (se) aduna grămadă; a (se) grămădi. ♦ A (se) înghesui, a (se) îmbulzi; a (se) grămădi. – În + grămădi. DOOM
îngrămădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrămădésc, imperf. 3 sg. îngrămădeá; conj. prez. 3 să îngrămădeáscă
îngrămădești
ÎNGRĂMĂDÍ, îngrămădesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) strânge la un loc în număr mare, a (se) aduna grămadă; a (se) grămădi. ♦ A (se) înghesui, a (se) îmbulzi; a (se) grămădi. – În + grămădi. DOOM
îngrămădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrămădésc, imperf. 3 sg. îngrămădeá; conj. prez. 3 să îngrămădeáscă
îngrămădi
ÎNGRĂMĂDÍ, îngrămădesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) strânge la un loc în număr mare, a (se) aduna grămadă; a (se) grămădi. ♦ A (se) înghesui, a (se) îmbulzi; a (se) grămădi. – În + grămădi. DOOM
îngrămădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrămădésc, imperf. 3 sg. îngrămădeá; conj. prez. 3 să îngrămădeáscă
îngrămădii
ÎNGRĂMĂDÍ, îngrămădesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) strânge la un loc în număr mare, a (se) aduna grămadă; a (se) grămădi. ♦ A (se) înghesui, a (se) îmbulzi; a (se) grămădi. – În + grămădi. DOOM
îngrămădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrămădésc, imperf. 3 sg. îngrămădeá; conj. prez. 3 să îngrămădeáscă
îngrămădim
ÎNGRĂMĂDÍ, îngrămădesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) strânge la un loc în număr mare, a (se) aduna grămadă; a (se) grămădi. ♦ A (se) înghesui, a (se) îmbulzi; a (se) grămădi. – În + grămădi. DOOM
îngrămădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrămădésc, imperf. 3 sg. îngrămădeá; conj. prez. 3 să îngrămădeáscă
îngrămădind
ÎNGRĂMĂDÍ, îngrămădesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) strânge la un loc în număr mare, a (se) aduna grămadă; a (se) grămădi. ♦ A (se) înghesui, a (se) îmbulzi; a (se) grămădi. – În + grămădi. DOOM
îngrămădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrămădésc, imperf. 3 sg. îngrămădeá; conj. prez. 3 să îngrămădeáscă
îngrămădire
ÎNGRĂMĂDÍ, îngrămădesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) strânge la un loc în număr mare, a (se) aduna grămadă; a (se) grămădi. ♦ A (se) înghesui, a (se) îmbulzi; a (se) grămădi. – În + grămădi. DOOM
îngrămădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrămădésc, imperf. 3 sg. îngrămădeá; conj. prez. 3 să îngrămădeáscă
îngrămădire
ÎNGRĂMĂDÍRE, îngrămădiri, s. f. Acțiunea de a (se) îngrămădi și rezultatul ei; înghesuială, grămadă, morman; grămădire. – V. îngrămădi. DOOM
îngrămădíre s. f., g.-d. art. îngrămădírii; pl. îngrămădíri
îngrămădirea
ÎNGRĂMĂDÍRE, îngrămădiri, s. f. Acțiunea de a (se) îngrămădi și rezultatul ei; înghesuială, grămadă, morman; grămădire. – V. îngrămădi. DOOM
îngrămădíre s. f., g.-d. art. îngrămădírii; pl. îngrămădíri
îngrămădiri
ÎNGRĂMĂDÍRE, îngrămădiri, s. f. Acțiunea de a (se) îngrămădi și rezultatul ei; înghesuială, grămadă, morman; grămădire. – V. îngrămădi. DOOM
îngrămădíre s. f., g.-d. art. îngrămădírii; pl. îngrămădíri
îngrămădirii
ÎNGRĂMĂDÍRE, îngrămădiri, s. f. Acțiunea de a (se) îngrămădi și rezultatul ei; înghesuială, grămadă, morman; grămădire. – V. îngrămădi. DOOM
îngrămădíre s. f., g.-d. art. îngrămădírii; pl. îngrămădíri
îngrămădirile
ÎNGRĂMĂDÍRE, îngrămădiri, s. f. Acțiunea de a (se) îngrămădi și rezultatul ei; înghesuială, grămadă, morman; grămădire. – V. îngrămădi. DOOM
îngrămădíre s. f., g.-d. art. îngrămădírii; pl. îngrămădíri
îngrămădirilor
ÎNGRĂMĂDÍRE, îngrămădiri, s. f. Acțiunea de a (se) îngrămădi și rezultatul ei; înghesuială, grămadă, morman; grămădire. – V. îngrămădi. DOOM
îngrămădíre s. f., g.-d. art. îngrămădírii; pl. îngrămădíri
îngrămădiră
ÎNGRĂMĂDÍ, îngrămădesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) strânge la un loc în număr mare, a (se) aduna grămadă; a (se) grămădi. ♦ A (se) înghesui, a (se) îmbulzi; a (se) grămădi. – În + grămădi. DOOM
îngrămădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrămădésc, imperf. 3 sg. îngrămădeá; conj. prez. 3 să îngrămădeáscă
îngrămădirăm
ÎNGRĂMĂDÍ, îngrămădesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) strânge la un loc în număr mare, a (se) aduna grămadă; a (se) grămădi. ♦ A (se) înghesui, a (se) îmbulzi; a (se) grămădi. – În + grămădi. DOOM
îngrămădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrămădésc, imperf. 3 sg. îngrămădeá; conj. prez. 3 să îngrămădeáscă
îngrămădirăți
ÎNGRĂMĂDÍ, îngrămădesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) strânge la un loc în număr mare, a (se) aduna grămadă; a (se) grămădi. ♦ A (se) înghesui, a (se) îmbulzi; a (se) grămădi. – În + grămădi. DOOM
îngrămădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrămădésc, imperf. 3 sg. îngrămădeá; conj. prez. 3 să îngrămădeáscă
îngrămădise
ÎNGRĂMĂDÍ, îngrămădesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) strânge la un loc în număr mare, a (se) aduna grămadă; a (se) grămădi. ♦ A (se) înghesui, a (se) îmbulzi; a (se) grămădi. – În + grămădi. DOOM
îngrămădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrămădésc, imperf. 3 sg. îngrămădeá; conj. prez. 3 să îngrămădeáscă
îngrămădisem
ÎNGRĂMĂDÍ, îngrămădesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) strânge la un loc în număr mare, a (se) aduna grămadă; a (se) grămădi. ♦ A (se) înghesui, a (se) îmbulzi; a (se) grămădi. – În + grămădi. DOOM
îngrămădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrămădésc, imperf. 3 sg. îngrămădeá; conj. prez. 3 să îngrămădeáscă
îngrămădiseră
ÎNGRĂMĂDÍ, îngrămădesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) strânge la un loc în număr mare, a (se) aduna grămadă; a (se) grămădi. ♦ A (se) înghesui, a (se) îmbulzi; a (se) grămădi. – În + grămădi. DOOM
îngrămădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrămădésc, imperf. 3 sg. îngrămădeá; conj. prez. 3 să îngrămădeáscă
îngrămădiserăm
ÎNGRĂMĂDÍ, îngrămădesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) strânge la un loc în număr mare, a (se) aduna grămadă; a (se) grămădi. ♦ A (se) înghesui, a (se) îmbulzi; a (se) grămădi. – În + grămădi. DOOM
îngrămădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrămădésc, imperf. 3 sg. îngrămădeá; conj. prez. 3 să îngrămădeáscă
îngrămădiserăți
ÎNGRĂMĂDÍ, îngrămădesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) strânge la un loc în număr mare, a (se) aduna grămadă; a (se) grămădi. ♦ A (se) înghesui, a (se) îmbulzi; a (se) grămădi. – În + grămădi. DOOM
îngrămădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrămădésc, imperf. 3 sg. îngrămădeá; conj. prez. 3 să îngrămădeáscă
îngrămădiseși
ÎNGRĂMĂDÍ, îngrămădesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) strânge la un loc în număr mare, a (se) aduna grămadă; a (se) grămădi. ♦ A (se) înghesui, a (se) îmbulzi; a (se) grămădi. – În + grămădi. DOOM
îngrămădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrămădésc, imperf. 3 sg. îngrămădeá; conj. prez. 3 să îngrămădeáscă
îngrămădiseți
ÎNGRĂMĂDÍ, îngrămădesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) strânge la un loc în număr mare, a (se) aduna grămadă; a (se) grămădi. ♦ A (se) înghesui, a (se) îmbulzi; a (se) grămădi. – În + grămădi. DOOM
îngrămădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrămădésc, imperf. 3 sg. îngrămădeá; conj. prez. 3 să îngrămădeáscă
îngrămădit
ÎNGRĂMĂDÍ, îngrămădesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) strânge la un loc în număr mare, a (se) aduna grămadă; a (se) grămădi. ♦ A (se) înghesui, a (se) îmbulzi; a (se) grămădi. – În + grămădi. DOOM
îngrămădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrămădésc, imperf. 3 sg. îngrămădeá; conj. prez. 3 să îngrămădeáscă
îngrămădit
ÎNGRĂMĂDÍT, -Ă, îngrămădiți, -te, adj. 1. Care este adunat laolaltă în număr prea mare; înghesuit, îndesat, învălmășit. 2. (Fam.; despre oameni) Prost (1); nepriceput. – V. îngrămădi.
îngrămădita
ÎNGRĂMĂDÍT, -Ă, îngrămădiți, -te, adj. 1. Care este adunat laolaltă în număr prea mare; înghesuit, îndesat, învălmășit. 2. (Fam.; despre oameni) Prost (1); nepriceput. – V. îngrămădi.
îngrămădite
ÎNGRĂMĂDÍT, -Ă, îngrămădiți, -te, adj. 1. Care este adunat laolaltă în număr prea mare; înghesuit, îndesat, învălmășit. 2. (Fam.; despre oameni) Prost (1); nepriceput. – V. îngrămădi.
îngrămăditei
ÎNGRĂMĂDÍT, -Ă, îngrămădiți, -te, adj. 1. Care este adunat laolaltă în număr prea mare; înghesuit, îndesat, învălmășit. 2. (Fam.; despre oameni) Prost (1); nepriceput. – V. îngrămădi.
îngrămăditele
ÎNGRĂMĂDÍT, -Ă, îngrămădiți, -te, adj. 1. Care este adunat laolaltă în număr prea mare; înghesuit, îndesat, învălmășit. 2. (Fam.; despre oameni) Prost (1); nepriceput. – V. îngrămădi.
îngrămăditelor
ÎNGRĂMĂDÍT, -Ă, îngrămădiți, -te, adj. 1. Care este adunat laolaltă în număr prea mare; înghesuit, îndesat, învălmășit. 2. (Fam.; despre oameni) Prost (1); nepriceput. – V. îngrămădi.
îngrămăditul
ÎNGRĂMĂDÍT, -Ă, îngrămădiți, -te, adj. 1. Care este adunat laolaltă în număr prea mare; înghesuit, îndesat, învălmășit. 2. (Fam.; despre oameni) Prost (1); nepriceput. – V. îngrămădi.
îngrămăditului
ÎNGRĂMĂDÍT, -Ă, îngrămădiți, -te, adj. 1. Care este adunat laolaltă în număr prea mare; înghesuit, îndesat, învălmășit. 2. (Fam.; despre oameni) Prost (1); nepriceput. – V. îngrămădi.
îngrămădiși
ÎNGRĂMĂDÍ, îngrămădesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) strânge la un loc în număr mare, a (se) aduna grămadă; a (se) grămădi. ♦ A (se) înghesui, a (se) îmbulzi; a (se) grămădi. – În + grămădi. DOOM
îngrămădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrămădésc, imperf. 3 sg. îngrămădeá; conj. prez. 3 să îngrămădeáscă
îngrămădiți
ÎNGRĂMĂDÍ, îngrămădesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) strânge la un loc în număr mare, a (se) aduna grămadă; a (se) grămădi. ♦ A (se) înghesui, a (se) îmbulzi; a (se) grămădi. – În + grămădi. DOOM
îngrămădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngrămădésc, imperf. 3 sg. îngrămădeá; conj. prez. 3 să îngrămădeáscă
îngrămădiți
ÎNGRĂMĂDÍT, -Ă, îngrămădiți, -te, adj. 1. Care este adunat laolaltă în număr prea mare; înghesuit, îndesat, învălmășit. 2. (Fam.; despre oameni) Prost (1); nepriceput. – V. îngrămădi.
îngrămădiții
ÎNGRĂMĂDÍT, -Ă, îngrămădiți, -te, adj. 1. Care este adunat laolaltă în număr prea mare; înghesuit, îndesat, învălmășit. 2. (Fam.; despre oameni) Prost (1); nepriceput. – V. îngrămădi.
îngrămădiților
ÎNGRĂMĂDÍT, -Ă, îngrămădiți, -te, adj. 1. Care este adunat laolaltă în număr prea mare; înghesuit, îndesat, învălmășit. 2. (Fam.; despre oameni) Prost (1); nepriceput. – V. îngrămădi.
îngrășai
ÎNGRĂȘÁ, îngráș, vb. I. 1. Refl. A deveni (mai) gras, a prinde grăsime. ◊ Tranz. Mâncarea bună l-a îngrășat. ♦ Tranz. fact. Spec. A face un animal să devină gras, hrănindu-l bine. ◊ Expr. Îngrașă porcul în ajun = încearcă să facă ceva serios în ultimul moment. 2. Tranz. A îmbunătăți fertilitatea unui teren prin îngrășăminte; a gunoi2. – Lat. *ingrassiare (< grasus = crassus). DOOM
îngrășá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îngráș, 2 sg. îngráși, 3 îngráșă, 1 pl. îngrășắm; conj. prez. 3 să îngráșe; ger. îngrășấnd
îngrășam
ÎNGRĂȘÁ, îngráș, vb. I. 1. Refl. A deveni (mai) gras, a prinde grăsime. ◊ Tranz. Mâncarea bună l-a îngrășat. ♦ Tranz. fact. Spec. A face un animal să devină gras, hrănindu-l bine. ◊ Expr. Îngrașă porcul în ajun = încearcă să facă ceva serios în ultimul moment. 2. Tranz. A îmbunătăți fertilitatea unui teren prin îngrășăminte; a gunoi2. – Lat. *ingrassiare (< grasus = crassus). DOOM
îngrășá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îngráș, 2 sg. îngráși, 3 îngráșă, 1 pl. îngrășắm; conj. prez. 3 să îngráșe; ger. îngrășấnd
îngrășare
ÎNGRĂȘÁ, îngráș, vb. I. 1. Refl. A deveni (mai) gras, a prinde grăsime. ◊ Tranz. Mâncarea bună l-a îngrășat. ♦ Tranz. fact. Spec. A face un animal să devină gras, hrănindu-l bine. ◊ Expr. Îngrașă porcul în ajun = încearcă să facă ceva serios în ultimul moment. 2. Tranz. A îmbunătăți fertilitatea unui teren prin îngrășăminte; a gunoi2. – Lat. *ingrassiare (< grasus = crassus). DOOM
îngrășá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îngráș, 2 sg. îngráși, 3 îngráșă, 1 pl. îngrășắm; conj. prez. 3 să îngráșe; ger. îngrășấnd
îngrășare
ÎNGRĂȘÁRE s. f. Acțiunea de a (se) îngrășa; îngrășat1. – V. îngrășa. DOOM
îngrășáre s. f., g.-d. art. îngrășắrii
îngrășarea
ÎNGRĂȘÁRE s. f. Acțiunea de a (se) îngrășa; îngrășat1. – V. îngrășa. DOOM
îngrășáre s. f., g.-d. art. îngrășắrii
îngrășară
ÎNGRĂȘÁ, îngráș, vb. I. 1. Refl. A deveni (mai) gras, a prinde grăsime. ◊ Tranz. Mâncarea bună l-a îngrășat. ♦ Tranz. fact. Spec. A face un animal să devină gras, hrănindu-l bine. ◊ Expr. Îngrașă porcul în ajun = încearcă să facă ceva serios în ultimul moment. 2. Tranz. A îmbunătăți fertilitatea unui teren prin îngrășăminte; a gunoi2. – Lat. *ingrassiare (< grasus = crassus). DOOM
îngrășá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îngráș, 2 sg. îngráși, 3 îngráșă, 1 pl. îngrășắm; conj. prez. 3 să îngráșe; ger. îngrășấnd
îngrășarăm
ÎNGRĂȘÁ, îngráș, vb. I. 1. Refl. A deveni (mai) gras, a prinde grăsime. ◊ Tranz. Mâncarea bună l-a îngrășat. ♦ Tranz. fact. Spec. A face un animal să devină gras, hrănindu-l bine. ◊ Expr. Îngrașă porcul în ajun = încearcă să facă ceva serios în ultimul moment. 2. Tranz. A îmbunătăți fertilitatea unui teren prin îngrășăminte; a gunoi2. – Lat. *ingrassiare (< grasus = crassus). DOOM
îngrășá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îngráș, 2 sg. îngráși, 3 îngráșă, 1 pl. îngrășắm; conj. prez. 3 să îngráșe; ger. îngrășấnd
îngrășarăți
ÎNGRĂȘÁ, îngráș, vb. I. 1. Refl. A deveni (mai) gras, a prinde grăsime. ◊ Tranz. Mâncarea bună l-a îngrășat. ♦ Tranz. fact. Spec. A face un animal să devină gras, hrănindu-l bine. ◊ Expr. Îngrașă porcul în ajun = încearcă să facă ceva serios în ultimul moment. 2. Tranz. A îmbunătăți fertilitatea unui teren prin îngrășăminte; a gunoi2. – Lat. *ingrassiare (< grasus = crassus). DOOM
îngrășá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îngráș, 2 sg. îngráși, 3 îngráșă, 1 pl. îngrășắm; conj. prez. 3 să îngráșe; ger. îngrășấnd
îngrășase
ÎNGRĂȘÁ, îngráș, vb. I. 1. Refl. A deveni (mai) gras, a prinde grăsime. ◊ Tranz. Mâncarea bună l-a îngrășat. ♦ Tranz. fact. Spec. A face un animal să devină gras, hrănindu-l bine. ◊ Expr. Îngrașă porcul în ajun = încearcă să facă ceva serios în ultimul moment. 2. Tranz. A îmbunătăți fertilitatea unui teren prin îngrășăminte; a gunoi2. – Lat. *ingrassiare (< grasus = crassus). DOOM
îngrășá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îngráș, 2 sg. îngráși, 3 îngráșă, 1 pl. îngrășắm; conj. prez. 3 să îngráșe; ger. îngrășấnd
îngrășasem
ÎNGRĂȘÁ, îngráș, vb. I. 1. Refl. A deveni (mai) gras, a prinde grăsime. ◊ Tranz. Mâncarea bună l-a îngrășat. ♦ Tranz. fact. Spec. A face un animal să devină gras, hrănindu-l bine. ◊ Expr. Îngrașă porcul în ajun = încearcă să facă ceva serios în ultimul moment. 2. Tranz. A îmbunătăți fertilitatea unui teren prin îngrășăminte; a gunoi2. – Lat. *ingrassiare (< grasus = crassus). DOOM
îngrășá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îngráș, 2 sg. îngráși, 3 îngráșă, 1 pl. îngrășắm; conj. prez. 3 să îngráșe; ger. îngrășấnd
îngrășaseră
ÎNGRĂȘÁ, îngráș, vb. I. 1. Refl. A deveni (mai) gras, a prinde grăsime. ◊ Tranz. Mâncarea bună l-a îngrășat. ♦ Tranz. fact. Spec. A face un animal să devină gras, hrănindu-l bine. ◊ Expr. Îngrașă porcul în ajun = încearcă să facă ceva serios în ultimul moment. 2. Tranz. A îmbunătăți fertilitatea unui teren prin îngrășăminte; a gunoi2. – Lat. *ingrassiare (< grasus = crassus). DOOM
îngrășá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îngráș, 2 sg. îngráși, 3 îngráșă, 1 pl. îngrășắm; conj. prez. 3 să îngráșe; ger. îngrășấnd
îngrășaserăm
ÎNGRĂȘÁ, îngráș, vb. I. 1. Refl. A deveni (mai) gras, a prinde grăsime. ◊ Tranz. Mâncarea bună l-a îngrășat. ♦ Tranz. fact. Spec. A face un animal să devină gras, hrănindu-l bine. ◊ Expr. Îngrașă porcul în ajun = încearcă să facă ceva serios în ultimul moment. 2. Tranz. A îmbunătăți fertilitatea unui teren prin îngrășăminte; a gunoi2. – Lat. *ingrassiare (< grasus = crassus). DOOM
îngrășá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îngráș, 2 sg. îngráși, 3 îngráșă, 1 pl. îngrășắm; conj. prez. 3 să îngráșe; ger. îngrășấnd
îngrășaserăți
ÎNGRĂȘÁ, îngráș, vb. I. 1. Refl. A deveni (mai) gras, a prinde grăsime. ◊ Tranz. Mâncarea bună l-a îngrășat. ♦ Tranz. fact. Spec. A face un animal să devină gras, hrănindu-l bine. ◊ Expr. Îngrașă porcul în ajun = încearcă să facă ceva serios în ultimul moment. 2. Tranz. A îmbunătăți fertilitatea unui teren prin îngrășăminte; a gunoi2. – Lat. *ingrassiare (< grasus = crassus). DOOM
îngrășá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îngráș, 2 sg. îngráși, 3 îngráșă, 1 pl. îngrășắm; conj. prez. 3 să îngráșe; ger. îngrășấnd
îngrășaseși
ÎNGRĂȘÁ, îngráș, vb. I. 1. Refl. A deveni (mai) gras, a prinde grăsime. ◊ Tranz. Mâncarea bună l-a îngrășat. ♦ Tranz. fact. Spec. A face un animal să devină gras, hrănindu-l bine. ◊ Expr. Îngrașă porcul în ajun = încearcă să facă ceva serios în ultimul moment. 2. Tranz. A îmbunătăți fertilitatea unui teren prin îngrășăminte; a gunoi2. – Lat. *ingrassiare (< grasus = crassus). DOOM
îngrășá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îngráș, 2 sg. îngráși, 3 îngráșă, 1 pl. îngrășắm; conj. prez. 3 să îngráșe; ger. îngrășấnd
îngrășaseți
ÎNGRĂȘÁ, îngráș, vb. I. 1. Refl. A deveni (mai) gras, a prinde grăsime. ◊ Tranz. Mâncarea bună l-a îngrășat. ♦ Tranz. fact. Spec. A face un animal să devină gras, hrănindu-l bine. ◊ Expr. Îngrașă porcul în ajun = încearcă să facă ceva serios în ultimul moment. 2. Tranz. A îmbunătăți fertilitatea unui teren prin îngrășăminte; a gunoi2. – Lat. *ingrassiare (< grasus = crassus). DOOM
îngrășá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îngráș, 2 sg. îngráși, 3 îngráșă, 1 pl. îngrășắm; conj. prez. 3 să îngráșe; ger. îngrășấnd
îngrășat
ÎNGRĂȘÁ, îngráș, vb. I. 1. Refl. A deveni (mai) gras, a prinde grăsime. ◊ Tranz. Mâncarea bună l-a îngrășat. ♦ Tranz. fact. Spec. A face un animal să devină gras, hrănindu-l bine. ◊ Expr. Îngrașă porcul în ajun = încearcă să facă ceva serios în ultimul moment. 2. Tranz. A îmbunătăți fertilitatea unui teren prin îngrășăminte; a gunoi2. – Lat. *ingrassiare (< grasus = crassus). DOOM
îngrășá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îngráș, 2 sg. îngráși, 3 îngráșă, 1 pl. îngrășắm; conj. prez. 3 să îngráșe; ger. îngrășấnd
îngrășat
ÎNGRĂȘÁT2, -Ă, îngrășați, -te, adj. 1. (Despre ființe) Care a devenit (mai) gras. 2. (Despre sol) Fertilizat prin îngrășăminte chimice sau naturale. – V. îngrășa.
îngrășat
ÎNGRĂȘÁT1 s. n. Îngrășare. – V. îngrășa. DOOM
îngrășát s. n.
îngrășata
ÎNGRĂȘÁT2, -Ă, îngrășați, -te, adj. 1. (Despre ființe) Care a devenit (mai) gras. 2. (Despre sol) Fertilizat prin îngrășăminte chimice sau naturale. – V. îngrășa.
îngrășate
ÎNGRĂȘÁT2, -Ă, îngrășați, -te, adj. 1. (Despre ființe) Care a devenit (mai) gras. 2. (Despre sol) Fertilizat prin îngrășăminte chimice sau naturale. – V. îngrășa.
îngrășatei
ÎNGRĂȘÁT2, -Ă, îngrășați, -te, adj. 1. (Despre ființe) Care a devenit (mai) gras. 2. (Despre sol) Fertilizat prin îngrășăminte chimice sau naturale. – V. îngrășa.
îngrășatele
ÎNGRĂȘÁT2, -Ă, îngrășați, -te, adj. 1. (Despre ființe) Care a devenit (mai) gras. 2. (Despre sol) Fertilizat prin îngrășăminte chimice sau naturale. – V. îngrășa.
îngrășatelor
ÎNGRĂȘÁT2, -Ă, îngrășați, -te, adj. 1. (Despre ființe) Care a devenit (mai) gras. 2. (Despre sol) Fertilizat prin îngrășăminte chimice sau naturale. – V. îngrășa.
îngrășatul
ÎNGRĂȘÁT2, -Ă, îngrășați, -te, adj. 1. (Despre ființe) Care a devenit (mai) gras. 2. (Despre sol) Fertilizat prin îngrășăminte chimice sau naturale. – V. îngrășa.
îngrășatului
ÎNGRĂȘÁT2, -Ă, îngrășați, -te, adj. 1. (Despre ființe) Care a devenit (mai) gras. 2. (Despre sol) Fertilizat prin îngrășăminte chimice sau naturale. – V. îngrășa.
îngrășau
ÎNGRĂȘÁ, îngráș, vb. I. 1. Refl. A deveni (mai) gras, a prinde grăsime. ◊ Tranz. Mâncarea bună l-a îngrășat. ♦ Tranz. fact. Spec. A face un animal să devină gras, hrănindu-l bine. ◊ Expr. Îngrașă porcul în ajun = încearcă să facă ceva serios în ultimul moment. 2. Tranz. A îmbunătăți fertilitatea unui teren prin îngrășăminte; a gunoi2. – Lat. *ingrassiare (< grasus = crassus). DOOM
îngrășá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îngráș, 2 sg. îngráși, 3 îngráșă, 1 pl. îngrășắm; conj. prez. 3 să îngráșe; ger. îngrășấnd
îngrășași
ÎNGRĂȘÁ, îngráș, vb. I. 1. Refl. A deveni (mai) gras, a prinde grăsime. ◊ Tranz. Mâncarea bună l-a îngrășat. ♦ Tranz. fact. Spec. A face un animal să devină gras, hrănindu-l bine. ◊ Expr. Îngrașă porcul în ajun = încearcă să facă ceva serios în ultimul moment. 2. Tranz. A îmbunătăți fertilitatea unui teren prin îngrășăminte; a gunoi2. – Lat. *ingrassiare (< grasus = crassus). DOOM
îngrășá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îngráș, 2 sg. îngráși, 3 îngráșă, 1 pl. îngrășắm; conj. prez. 3 să îngráșe; ger. îngrășấnd
îngrășați
ÎNGRĂȘÁ, îngráș, vb. I. 1. Refl. A deveni (mai) gras, a prinde grăsime. ◊ Tranz. Mâncarea bună l-a îngrășat. ♦ Tranz. fact. Spec. A face un animal să devină gras, hrănindu-l bine. ◊ Expr. Îngrașă porcul în ajun = încearcă să facă ceva serios în ultimul moment. 2. Tranz. A îmbunătăți fertilitatea unui teren prin îngrășăminte; a gunoi2. – Lat. *ingrassiare (< grasus = crassus). DOOM
îngrășá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îngráș, 2 sg. îngráși, 3 îngráșă, 1 pl. îngrășắm; conj. prez. 3 să îngráșe; ger. îngrășấnd
îngrășați
ÎNGRĂȘÁT2, -Ă, îngrășați, -te, adj. 1. (Despre ființe) Care a devenit (mai) gras. 2. (Despre sol) Fertilizat prin îngrășăminte chimice sau naturale. – V. îngrășa.
îngrășații
ÎNGRĂȘÁT2, -Ă, îngrășați, -te, adj. 1. (Despre ființe) Care a devenit (mai) gras. 2. (Despre sol) Fertilizat prin îngrășăminte chimice sau naturale. – V. îngrășa.
îngrășaților
ÎNGRĂȘÁT2, -Ă, îngrășați, -te, adj. 1. (Despre ființe) Care a devenit (mai) gras. 2. (Despre sol) Fertilizat prin îngrășăminte chimice sau naturale. – V. îngrășa.
îngrășând
ÎNGRĂȘÁ, îngráș, vb. I. 1. Refl. A deveni (mai) gras, a prinde grăsime. ◊ Tranz. Mâncarea bună l-a îngrășat. ♦ Tranz. fact. Spec. A face un animal să devină gras, hrănindu-l bine. ◊ Expr. Îngrașă porcul în ajun = încearcă să facă ceva serios în ultimul moment. 2. Tranz. A îmbunătăți fertilitatea unui teren prin îngrășăminte; a gunoi2. – Lat. *ingrassiare (< grasus = crassus). DOOM
îngrășá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îngráș, 2 sg. îngráși, 3 îngráșă, 1 pl. îngrășắm; conj. prez. 3 să îngráșe; ger. îngrășấnd
îngrășînd
ÎNGRĂȘÁ, îngráș, vb. I. 1. Refl. A deveni (mai) gras, a prinde grăsime. ◊ Tranz. Mâncarea bună l-a îngrășat. ♦ Tranz. fact. Spec. A face un animal să devină gras, hrănindu-l bine. ◊ Expr. Îngrașă porcul în ajun = încearcă să facă ceva serios în ultimul moment. 2. Tranz. A îmbunătăți fertilitatea unui teren prin îngrășăminte; a gunoi2. – Lat. *ingrassiare (< grasus = crassus). DOOM
îngrășá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îngráș, 2 sg. îngráși, 3 îngráșă, 1 pl. îngrășắm; conj. prez. 3 să îngráșe; ger. îngrășấnd
îngrășăminte
ÎNGRĂȘĂMẤNT, îngrășăminte, s. n. Gunoi organic, băligar de vite sau produs mineral, folosite pentru a mări fertilitatea solului agricol. – Îngrășa + suf. -ământ (după fr. engraissement). DOOM
îngrășămấnt s. n., pl. îngrășămínte
îngrășămintele
ÎNGRĂȘĂMẤNT, îngrășăminte, s. n. Gunoi organic, băligar de vite sau produs mineral, folosite pentru a mări fertilitatea solului agricol. – Îngrășa + suf. -ământ (după fr. engraissement). DOOM
îngrășămấnt s. n., pl. îngrășămínte
îngrășămintelor
ÎNGRĂȘĂMẤNT, îngrășăminte, s. n. Gunoi organic, băligar de vite sau produs mineral, folosite pentru a mări fertilitatea solului agricol. – Îngrășa + suf. -ământ (după fr. engraissement). DOOM
îngrășămấnt s. n., pl. îngrășămínte
îngrășământ
ÎNGRĂȘĂMẤNT, îngrășăminte, s. n. Gunoi organic, băligar de vite sau produs mineral, folosite pentru a mări fertilitatea solului agricol. – Îngrășa + suf. -ământ (după fr. engraissement). DOOM
îngrășămấnt s. n., pl. îngrășămínte
îngrășământul
ÎNGRĂȘĂMẤNT, îngrășăminte, s. n. Gunoi organic, băligar de vite sau produs mineral, folosite pentru a mări fertilitatea solului agricol. – Îngrășa + suf. -ământ (după fr. engraissement). DOOM
îngrășămấnt s. n., pl. îngrășămínte
îngrășământului
ÎNGRĂȘĂMẤNT, îngrășăminte, s. n. Gunoi organic, băligar de vite sau produs mineral, folosite pentru a mări fertilitatea solului agricol. – Îngrășa + suf. -ământ (după fr. engraissement). DOOM
îngrășămấnt s. n., pl. îngrășămínte
îngrășămînt
ÎNGRĂȘĂMẤNT, îngrășăminte, s. n. Gunoi organic, băligar de vite sau produs mineral, folosite pentru a mări fertilitatea solului agricol. – Îngrășa + suf. -ământ (după fr. engraissement). DOOM
îngrășămấnt s. n., pl. îngrășămínte
îngrășămîntul
ÎNGRĂȘĂMẤNT, îngrășăminte, s. n. Gunoi organic, băligar de vite sau produs mineral, folosite pentru a mări fertilitatea solului agricol. – Îngrășa + suf. -ământ (după fr. engraissement). DOOM
îngrășămấnt s. n., pl. îngrășămínte
îngrășămîntului
ÎNGRĂȘĂMẤNT, îngrășăminte, s. n. Gunoi organic, băligar de vite sau produs mineral, folosite pentru a mări fertilitatea solului agricol. – Îngrășa + suf. -ământ (după fr. engraissement). DOOM
îngrășămấnt s. n., pl. îngrășămínte
îngrășări
ÎNGRĂȘÁRE s. f. Acțiunea de a (se) îngrășa; îngrășat1. – V. îngrășa. DOOM
îngrășáre s. f., g.-d. art. îngrășắrii
îngrășării
ÎNGRĂȘÁRE s. f. Acțiunea de a (se) îngrășa; îngrășat1. – V. îngrășa. DOOM
îngrășáre s. f., g.-d. art. îngrășắrii
îngrășările
ÎNGRĂȘÁRE s. f. Acțiunea de a (se) îngrășa; îngrășat1. – V. îngrășa. DOOM
îngrășáre s. f., g.-d. art. îngrășắrii
îngrășărilor
ÎNGRĂȘÁRE s. f. Acțiunea de a (se) îngrășa; îngrășat1. – V. îngrășa. DOOM
îngrășáre s. f., g.-d. art. îngrășắrii
îngrășătoare
ÎNGRĂȘĂTÓR, -OÁRE, îngrășători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care îngrașă. 2. S. f. Numele a două plante erbacee cu frunze cărnoase, dintre care una are flori albastre-violete, iar cealaltă flori albe cu pete galbene (Pinguicula vulgaris și alpina). 3. S. f. Plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ și cu flori albe, grupate în formă de cârlig (Sagina procumbens). – Îngrășa + suf. -ător. DOOM
îngrășătoáre s. f., g.-d. art. îngrășătoárei; pl. îngrășătoáre
îngrășătoare
ÎNGRĂȘĂTÓR, -OÁRE, îngrășători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care îngrașă. 2. S. f. Numele a două plante erbacee cu frunze cărnoase, dintre care una are flori albastre-violete, iar cealaltă flori albe cu pete galbene (Pinguicula vulgaris și alpina). 3. S. f. Plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ și cu flori albe, grupate în formă de cârlig (Sagina procumbens). – Îngrășa + suf. -ător. DOOM
îngrășătór adj. m., pl. îngrășătóri; f. sg. și pl. îngrășătoáre
îngrășătoarea
ÎNGRĂȘĂTÓR, -OÁRE, îngrășători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care îngrașă. 2. S. f. Numele a două plante erbacee cu frunze cărnoase, dintre care una are flori albastre-violete, iar cealaltă flori albe cu pete galbene (Pinguicula vulgaris și alpina). 3. S. f. Plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ și cu flori albe, grupate în formă de cârlig (Sagina procumbens). – Îngrășa + suf. -ător. DOOM
îngrășătoáre s. f., g.-d. art. îngrășătoárei; pl. îngrășătoáre
îngrășătoarea
ÎNGRĂȘĂTÓR, -OÁRE, îngrășători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care îngrașă. 2. S. f. Numele a două plante erbacee cu frunze cărnoase, dintre care una are flori albastre-violete, iar cealaltă flori albe cu pete galbene (Pinguicula vulgaris și alpina). 3. S. f. Plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ și cu flori albe, grupate în formă de cârlig (Sagina procumbens). – Îngrășa + suf. -ător. DOOM
îngrășătór adj. m., pl. îngrășătóri; f. sg. și pl. îngrășătoáre
îngrășătoarei
ÎNGRĂȘĂTÓR, -OÁRE, îngrășători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care îngrașă. 2. S. f. Numele a două plante erbacee cu frunze cărnoase, dintre care una are flori albastre-violete, iar cealaltă flori albe cu pete galbene (Pinguicula vulgaris și alpina). 3. S. f. Plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ și cu flori albe, grupate în formă de cârlig (Sagina procumbens). – Îngrășa + suf. -ător. DOOM
îngrășătoáre s. f., g.-d. art. îngrășătoárei; pl. îngrășătoáre
îngrășătoarei
ÎNGRĂȘĂTÓR, -OÁRE, îngrășători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care îngrașă. 2. S. f. Numele a două plante erbacee cu frunze cărnoase, dintre care una are flori albastre-violete, iar cealaltă flori albe cu pete galbene (Pinguicula vulgaris și alpina). 3. S. f. Plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ și cu flori albe, grupate în formă de cârlig (Sagina procumbens). – Îngrășa + suf. -ător. DOOM
îngrășătór adj. m., pl. îngrășătóri; f. sg. și pl. îngrășătoáre
îngrășătoarele
ÎNGRĂȘĂTÓR, -OÁRE, îngrășători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care îngrașă. 2. S. f. Numele a două plante erbacee cu frunze cărnoase, dintre care una are flori albastre-violete, iar cealaltă flori albe cu pete galbene (Pinguicula vulgaris și alpina). 3. S. f. Plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ și cu flori albe, grupate în formă de cârlig (Sagina procumbens). – Îngrășa + suf. -ător. DOOM
îngrășătoáre s. f., g.-d. art. îngrășătoárei; pl. îngrășătoáre
îngrășătoarele
ÎNGRĂȘĂTÓR, -OÁRE, îngrășători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care îngrașă. 2. S. f. Numele a două plante erbacee cu frunze cărnoase, dintre care una are flori albastre-violete, iar cealaltă flori albe cu pete galbene (Pinguicula vulgaris și alpina). 3. S. f. Plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ și cu flori albe, grupate în formă de cârlig (Sagina procumbens). – Îngrășa + suf. -ător. DOOM
îngrășătór adj. m., pl. îngrășătóri; f. sg. și pl. îngrășătoáre
îngrășătoarelor
ÎNGRĂȘĂTÓR, -OÁRE, îngrășători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care îngrașă. 2. S. f. Numele a două plante erbacee cu frunze cărnoase, dintre care una are flori albastre-violete, iar cealaltă flori albe cu pete galbene (Pinguicula vulgaris și alpina). 3. S. f. Plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ și cu flori albe, grupate în formă de cârlig (Sagina procumbens). – Îngrășa + suf. -ător. DOOM
îngrășătoáre s. f., g.-d. art. îngrășătoárei; pl. îngrășătoáre
îngrășătoarelor
ÎNGRĂȘĂTÓR, -OÁRE, îngrășători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care îngrașă. 2. S. f. Numele a două plante erbacee cu frunze cărnoase, dintre care una are flori albastre-violete, iar cealaltă flori albe cu pete galbene (Pinguicula vulgaris și alpina). 3. S. f. Plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ și cu flori albe, grupate în formă de cârlig (Sagina procumbens). – Îngrășa + suf. -ător. DOOM
îngrășătór adj. m., pl. îngrășătóri; f. sg. și pl. îngrășătoáre
îngrășător
ÎNGRĂȘĂTÓR, -OÁRE, îngrășători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care îngrașă. 2. S. f. Numele a două plante erbacee cu frunze cărnoase, dintre care una are flori albastre-violete, iar cealaltă flori albe cu pete galbene (Pinguicula vulgaris și alpina). 3. S. f. Plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ și cu flori albe, grupate în formă de cârlig (Sagina procumbens). – Îngrășa + suf. -ător. DOOM
îngrășătór adj. m., pl. îngrășătóri; f. sg. și pl. îngrășătoáre
îngrășători
ÎNGRĂȘĂTÓR, -OÁRE, îngrășători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care îngrașă. 2. S. f. Numele a două plante erbacee cu frunze cărnoase, dintre care una are flori albastre-violete, iar cealaltă flori albe cu pete galbene (Pinguicula vulgaris și alpina). 3. S. f. Plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ și cu flori albe, grupate în formă de cârlig (Sagina procumbens). – Îngrășa + suf. -ător. DOOM
îngrășătór adj. m., pl. îngrășătóri; f. sg. și pl. îngrășătoáre
îngrășătoria
ÎNGRĂȘĂTORÍE, îngrășătorii, s. f. Construcție, unitate zootehnică etc. în care sunt îngrășate animalele destinate consumului. – Îngrășător + suf. -ie. DOOM
îngrășătoríe s. f., art. îngrășătoría, g.-d. art. îngrășătoríei; pl. îngrășătoríi, art. îngrășătoríile
îngrășătorie
ÎNGRĂȘĂTORÍE, îngrășătorii, s. f. Construcție, unitate zootehnică etc. în care sunt îngrășate animalele destinate consumului. – Îngrășător + suf. -ie. DOOM
îngrășătoríe s. f., art. îngrășătoría, g.-d. art. îngrășătoríei; pl. îngrășătoríi, art. îngrășătoríile
îngrășătoriei
ÎNGRĂȘĂTORÍE, îngrășătorii, s. f. Construcție, unitate zootehnică etc. în care sunt îngrășate animalele destinate consumului. – Îngrășător + suf. -ie. DOOM
îngrășătoríe s. f., art. îngrășătoría, g.-d. art. îngrășătoríei; pl. îngrășătoríi, art. îngrășătoríile
îngrășătorii
ÎNGRĂȘĂTÓR, -OÁRE, îngrășători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care îngrașă. 2. S. f. Numele a două plante erbacee cu frunze cărnoase, dintre care una are flori albastre-violete, iar cealaltă flori albe cu pete galbene (Pinguicula vulgaris și alpina). 3. S. f. Plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ și cu flori albe, grupate în formă de cârlig (Sagina procumbens). – Îngrășa + suf. -ător. DOOM
îngrășătór adj. m., pl. îngrășătóri; f. sg. și pl. îngrășătoáre
îngrășătorii
ÎNGRĂȘĂTORÍE, îngrășătorii, s. f. Construcție, unitate zootehnică etc. în care sunt îngrășate animalele destinate consumului. – Îngrășător + suf. -ie. DOOM
îngrășătoríe s. f., art. îngrășătoría, g.-d. art. îngrășătoríei; pl. îngrășătoríi, art. îngrășătoríile
îngrășătoriile
ÎNGRĂȘĂTORÍE, îngrășătorii, s. f. Construcție, unitate zootehnică etc. în care sunt îngrășate animalele destinate consumului. – Îngrășător + suf. -ie. DOOM
îngrășătoríe s. f., art. îngrășătoría, g.-d. art. îngrășătoríei; pl. îngrășătoríi, art. îngrășătoríile
îngrășătoriilor
ÎNGRĂȘĂTORÍE, îngrășătorii, s. f. Construcție, unitate zootehnică etc. în care sunt îngrășate animalele destinate consumului. – Îngrășător + suf. -ie. DOOM
îngrășătoríe s. f., art. îngrășătoría, g.-d. art. îngrășătoríei; pl. îngrășătoríi, art. îngrășătoríile
îngrășătorilor
ÎNGRĂȘĂTÓR, -OÁRE, îngrășători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care îngrașă. 2. S. f. Numele a două plante erbacee cu frunze cărnoase, dintre care una are flori albastre-violete, iar cealaltă flori albe cu pete galbene (Pinguicula vulgaris și alpina). 3. S. f. Plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ și cu flori albe, grupate în formă de cârlig (Sagina procumbens). – Îngrășa + suf. -ător. DOOM
îngrășătór adj. m., pl. îngrășătóri; f. sg. și pl. îngrășătoáre
îngrășătorul
ÎNGRĂȘĂTÓR, -OÁRE, îngrășători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care îngrașă. 2. S. f. Numele a două plante erbacee cu frunze cărnoase, dintre care una are flori albastre-violete, iar cealaltă flori albe cu pete galbene (Pinguicula vulgaris și alpina). 3. S. f. Plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ și cu flori albe, grupate în formă de cârlig (Sagina procumbens). – Îngrășa + suf. -ător. DOOM
îngrășătór adj. m., pl. îngrășătóri; f. sg. și pl. îngrășătoáre
îngrășătorului
ÎNGRĂȘĂTÓR, -OÁRE, îngrășători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care îngrașă. 2. S. f. Numele a două plante erbacee cu frunze cărnoase, dintre care una are flori albastre-violete, iar cealaltă flori albe cu pete galbene (Pinguicula vulgaris și alpina). 3. S. f. Plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ și cu flori albe, grupate în formă de cârlig (Sagina procumbens). – Îngrășa + suf. -ător. DOOM
îngrășătór adj. m., pl. îngrășătóri; f. sg. și pl. îngrășătoáre
îngurga
îngurgá (-g, át), vb. – 1. A bălmăji, a bîigui. – 2. A da rasol. – 3. (Refl.) A se încurca, a se zăpăci. – 4. (Refl.) A se însoți, a se înțelege, a-și ține companie. Creație expresivă, ca îngăima, îngălmăci, și în general cuvintele care exprimă ideea de „a bălmăji”; cf. și încurca, al cărui semantism și fonetism sînt cu totul paralele. Der. de la un lat. *ingurgāre, de la gurges „gît, gîtlej” (Pușcariu, Dacor., IV, 317-27; REW 3923N; DAR), nu pare posibilă. Pare cuvînt identic, în privința intenției expresive, cu a îngurzi (var. îngruzi, îngorzi, îngrunzi), vb. (a zbîrci, a șifona; a încreți, a face cute; a îndoi, a plia), cf. grunz, și glomozi „a mototoli” (după Cihac, II, 148, din sb., cr. guriti se „a se contracta”; după Densusianu, Hlr., 166 și Pușcariu 862, din lat. *ingurdῑre, de la gurdus, cf. fr. engourdir; după Pușcariu, Dacor., VI, 317; REW 3923N și DAR, din lat. *ingurgāre), cu der. îngurzeală (var. îngurzitură), s. f. (încrețitură, cută). Aceleiași rădăcini îi aparține îngurlui, vb. refl. (a se zăpăci, a se încurca; a avea legături, a trăi în concubinaj), ale cărui sensuri coincid cu cele ale lui îngurga, și care trebuie să provină de la el, prin intermediul lui l expresiv infix (după Capidan, Dacor., V, 572 și DAR, din sl. gŭrljŭ „gît”, cf. bg. zagŭrluvam se „a se îmbrățișa luîndu-se după gît”; după Scriban, din sb. grliti se, cu același sens).
îngurgare
îngurgá (-g, át), vb. – 1. A bălmăji, a bîigui. – 2. A da rasol. – 3. (Refl.) A se încurca, a se zăpăci. – 4. (Refl.) A se însoți, a se înțelege, a-și ține companie. Creație expresivă, ca îngăima, îngălmăci, și în general cuvintele care exprimă ideea de „a bălmăji”; cf. și încurca, al cărui semantism și fonetism sînt cu totul paralele. Der. de la un lat. *ingurgāre, de la gurges „gît, gîtlej” (Pușcariu, Dacor., IV, 317-27; REW 3923N; DAR), nu pare posibilă. Pare cuvînt identic, în privința intenției expresive, cu a îngurzi (var. îngruzi, îngorzi, îngrunzi), vb. (a zbîrci, a șifona; a încreți, a face cute; a îndoi, a plia), cf. grunz, și glomozi „a mototoli” (după Cihac, II, 148, din sb., cr. guriti se „a se contracta”; după Densusianu, Hlr., 166 și Pușcariu 862, din lat. *ingurdῑre, de la gurdus, cf. fr. engourdir; după Pușcariu, Dacor., VI, 317; REW 3923N și DAR, din lat. *ingurgāre), cu der. îngurzeală (var. îngurzitură), s. f. (încrețitură, cută). Aceleiași rădăcini îi aparține îngurlui, vb. refl. (a se zăpăci, a se încurca; a avea legături, a trăi în concubinaj), ale cărui sensuri coincid cu cele ale lui îngurga, și care trebuie să provină de la el, prin intermediul lui l expresiv infix (după Capidan, Dacor., V, 572 și DAR, din sl. gŭrljŭ „gît”, cf. bg. zagŭrluvam se „a se îmbrățișa luîndu-se după gît”; după Scriban, din sb. grliti se, cu același sens).
îngurgitat
ÎNGURGITÁ vb. I v. ingurgita.
îngurlui
ÎNGURLUÍ, îngurluiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A intra în relații de dragoste cu cineva; a se giugiuli. [Prez. ind. și: îngúrlui] – În + gurlui. DOOM
!îngurluí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îngurluiéște, imperf. 3 sg. se îngurluiá; conj. prez. 3 să se îngurluiáscă
îngurluia
ÎNGURLUÍ, îngurluiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A intra în relații de dragoste cu cineva; a se giugiuli. [Prez. ind. și: îngúrlui] – În + gurlui. DOOM
!îngurluí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îngurluiéște, imperf. 3 sg. se îngurluiá; conj. prez. 3 să se îngurluiáscă
îngurluiai
ÎNGURLUÍ, îngurluiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A intra în relații de dragoste cu cineva; a se giugiuli. [Prez. ind. și: îngúrlui] – În + gurlui. DOOM
!îngurluí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îngurluiéște, imperf. 3 sg. se îngurluiá; conj. prez. 3 să se îngurluiáscă
îngurluiam
ÎNGURLUÍ, îngurluiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A intra în relații de dragoste cu cineva; a se giugiuli. [Prez. ind. și: îngúrlui] – În + gurlui. DOOM
!îngurluí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îngurluiéște, imperf. 3 sg. se îngurluiá; conj. prez. 3 să se îngurluiáscă
îngurluiască
ÎNGURLUÍ, îngurluiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A intra în relații de dragoste cu cineva; a se giugiuli. [Prez. ind. și: îngúrlui] – În + gurlui. DOOM
!îngurluí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îngurluiéște, imperf. 3 sg. se îngurluiá; conj. prez. 3 să se îngurluiáscă
îngurluiau
ÎNGURLUÍ, îngurluiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A intra în relații de dragoste cu cineva; a se giugiuli. [Prez. ind. și: îngúrlui] – În + gurlui. DOOM
!îngurluí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îngurluiéște, imperf. 3 sg. se îngurluiá; conj. prez. 3 să se îngurluiáscă
îngurluiați
ÎNGURLUÍ, îngurluiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A intra în relații de dragoste cu cineva; a se giugiuli. [Prez. ind. și: îngúrlui] – În + gurlui. DOOM
!îngurluí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îngurluiéște, imperf. 3 sg. se îngurluiá; conj. prez. 3 să se îngurluiáscă
îngurluiesc
ÎNGURLUÍ, îngurluiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A intra în relații de dragoste cu cineva; a se giugiuli. [Prez. ind. și: îngúrlui] – În + gurlui. DOOM
!îngurluí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îngurluiéște, imperf. 3 sg. se îngurluiá; conj. prez. 3 să se îngurluiáscă
îngurluiește
ÎNGURLUÍ, îngurluiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A intra în relații de dragoste cu cineva; a se giugiuli. [Prez. ind. și: îngúrlui] – În + gurlui. DOOM
!îngurluí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îngurluiéște, imperf. 3 sg. se îngurluiá; conj. prez. 3 să se îngurluiáscă
îngurluiești
ÎNGURLUÍ, îngurluiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A intra în relații de dragoste cu cineva; a se giugiuli. [Prez. ind. și: îngúrlui] – În + gurlui. DOOM
!îngurluí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îngurluiéște, imperf. 3 sg. se îngurluiá; conj. prez. 3 să se îngurluiáscă
îngurluii
ÎNGURLUÍ, îngurluiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A intra în relații de dragoste cu cineva; a se giugiuli. [Prez. ind. și: îngúrlui] – În + gurlui. DOOM
!îngurluí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îngurluiéște, imperf. 3 sg. se îngurluiá; conj. prez. 3 să se îngurluiáscă
îngurluim
ÎNGURLUÍ, îngurluiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A intra în relații de dragoste cu cineva; a se giugiuli. [Prez. ind. și: îngúrlui] – În + gurlui. DOOM
!îngurluí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îngurluiéște, imperf. 3 sg. se îngurluiá; conj. prez. 3 să se îngurluiáscă
îngurluind
ÎNGURLUÍ, îngurluiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A intra în relații de dragoste cu cineva; a se giugiuli. [Prez. ind. și: îngúrlui] – În + gurlui. DOOM
!îngurluí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îngurluiéște, imperf. 3 sg. se îngurluiá; conj. prez. 3 să se îngurluiáscă
îngurluire
ÎNGURLUÍ, îngurluiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A intra în relații de dragoste cu cineva; a se giugiuli. [Prez. ind. și: îngúrlui] – În + gurlui. DOOM
!îngurluí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îngurluiéște, imperf. 3 sg. se îngurluiá; conj. prez. 3 să se îngurluiáscă
îngurluire
ÎNGURLUÍRE, îngurluiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a se îngurlui și rezultatul ei. – V. îngurlui. DOOM
îngurluíre (reg.) s. f., g.-d. art. îngurluírii; pl. îngurluíri
îngurluirea
ÎNGURLUÍRE, îngurluiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a se îngurlui și rezultatul ei. – V. îngurlui. DOOM
îngurluíre (reg.) s. f., g.-d. art. îngurluírii; pl. îngurluíri
îngurluiri
ÎNGURLUÍRE, îngurluiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a se îngurlui și rezultatul ei. – V. îngurlui. DOOM
îngurluíre (reg.) s. f., g.-d. art. îngurluírii; pl. îngurluíri
îngurluirii
ÎNGURLUÍRE, îngurluiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a se îngurlui și rezultatul ei. – V. îngurlui. DOOM
îngurluíre (reg.) s. f., g.-d. art. îngurluírii; pl. îngurluíri
îngurluirile
ÎNGURLUÍRE, îngurluiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a se îngurlui și rezultatul ei. – V. îngurlui. DOOM
îngurluíre (reg.) s. f., g.-d. art. îngurluírii; pl. îngurluíri
îngurluirilor
ÎNGURLUÍRE, îngurluiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a se îngurlui și rezultatul ei. – V. îngurlui. DOOM
îngurluíre (reg.) s. f., g.-d. art. îngurluírii; pl. îngurluíri
îngurluiră
ÎNGURLUÍ, îngurluiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A intra în relații de dragoste cu cineva; a se giugiuli. [Prez. ind. și: îngúrlui] – În + gurlui. DOOM
!îngurluí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îngurluiéște, imperf. 3 sg. se îngurluiá; conj. prez. 3 să se îngurluiáscă
îngurluirăm
ÎNGURLUÍ, îngurluiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A intra în relații de dragoste cu cineva; a se giugiuli. [Prez. ind. și: îngúrlui] – În + gurlui. DOOM
!îngurluí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îngurluiéște, imperf. 3 sg. se îngurluiá; conj. prez. 3 să se îngurluiáscă
îngurluirăți
ÎNGURLUÍ, îngurluiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A intra în relații de dragoste cu cineva; a se giugiuli. [Prez. ind. și: îngúrlui] – În + gurlui. DOOM
!îngurluí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îngurluiéște, imperf. 3 sg. se îngurluiá; conj. prez. 3 să se îngurluiáscă
îngurluise
ÎNGURLUÍ, îngurluiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A intra în relații de dragoste cu cineva; a se giugiuli. [Prez. ind. și: îngúrlui] – În + gurlui. DOOM
!îngurluí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îngurluiéște, imperf. 3 sg. se îngurluiá; conj. prez. 3 să se îngurluiáscă
îngurluisem
ÎNGURLUÍ, îngurluiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A intra în relații de dragoste cu cineva; a se giugiuli. [Prez. ind. și: îngúrlui] – În + gurlui. DOOM
!îngurluí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îngurluiéște, imperf. 3 sg. se îngurluiá; conj. prez. 3 să se îngurluiáscă
îngurluiseră
ÎNGURLUÍ, îngurluiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A intra în relații de dragoste cu cineva; a se giugiuli. [Prez. ind. și: îngúrlui] – În + gurlui. DOOM
!îngurluí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îngurluiéște, imperf. 3 sg. se îngurluiá; conj. prez. 3 să se îngurluiáscă
îngurluiserăm
ÎNGURLUÍ, îngurluiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A intra în relații de dragoste cu cineva; a se giugiuli. [Prez. ind. și: îngúrlui] – În + gurlui. DOOM
!îngurluí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îngurluiéște, imperf. 3 sg. se îngurluiá; conj. prez. 3 să se îngurluiáscă
îngurluiserăți
ÎNGURLUÍ, îngurluiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A intra în relații de dragoste cu cineva; a se giugiuli. [Prez. ind. și: îngúrlui] – În + gurlui. DOOM
!îngurluí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îngurluiéște, imperf. 3 sg. se îngurluiá; conj. prez. 3 să se îngurluiáscă
îngurluiseși
ÎNGURLUÍ, îngurluiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A intra în relații de dragoste cu cineva; a se giugiuli. [Prez. ind. și: îngúrlui] – În + gurlui. DOOM
!îngurluí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îngurluiéște, imperf. 3 sg. se îngurluiá; conj. prez. 3 să se îngurluiáscă
îngurluiseți
ÎNGURLUÍ, îngurluiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A intra în relații de dragoste cu cineva; a se giugiuli. [Prez. ind. și: îngúrlui] – În + gurlui. DOOM
!îngurluí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îngurluiéște, imperf. 3 sg. se îngurluiá; conj. prez. 3 să se îngurluiáscă
îngurluit
ÎNGURLUÍ, îngurluiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A intra în relații de dragoste cu cineva; a se giugiuli. [Prez. ind. și: îngúrlui] – În + gurlui. DOOM
!îngurluí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îngurluiéște, imperf. 3 sg. se îngurluiá; conj. prez. 3 să se îngurluiáscă
îngurluiși
ÎNGURLUÍ, îngurluiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A intra în relații de dragoste cu cineva; a se giugiuli. [Prez. ind. și: îngúrlui] – În + gurlui. DOOM
!îngurluí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îngurluiéște, imperf. 3 sg. se îngurluiá; conj. prez. 3 să se îngurluiáscă
îngurluiți
ÎNGURLUÍ, îngurluiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A intra în relații de dragoste cu cineva; a se giugiuli. [Prez. ind. și: îngúrlui] – În + gurlui. DOOM
!îngurluí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îngurluiéște, imperf. 3 sg. se îngurluiá; conj. prez. 3 să se îngurluiáscă
îngurzea
ÎNGURZÍ, îngurzesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strânge, a încreți marginile unei opinci, ale unei pânze, ale unui sac etc. cu o sfoară, cu o curelușă trecută prin mai multe găuri. ♦ Fig. A desena în linii curbe, în zigzaguri. [Var.: îngruzí vb. IV] – În + gurgui. DOOM
îngurzí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngurzésc, imperf. 3 sg. îngurzeá; conj. prez. 3 să îngurzeáscă
îngurzeai
ÎNGURZÍ, îngurzesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strânge, a încreți marginile unei opinci, ale unei pânze, ale unui sac etc. cu o sfoară, cu o curelușă trecută prin mai multe găuri. ♦ Fig. A desena în linii curbe, în zigzaguri. [Var.: îngruzí vb. IV] – În + gurgui. DOOM
îngurzí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngurzésc, imperf. 3 sg. îngurzeá; conj. prez. 3 să îngurzeáscă
îngurzeam
ÎNGURZÍ, îngurzesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strânge, a încreți marginile unei opinci, ale unei pânze, ale unui sac etc. cu o sfoară, cu o curelușă trecută prin mai multe găuri. ♦ Fig. A desena în linii curbe, în zigzaguri. [Var.: îngruzí vb. IV] – În + gurgui. DOOM
îngurzí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngurzésc, imperf. 3 sg. îngurzeá; conj. prez. 3 să îngurzeáscă
îngurzească
ÎNGURZÍ, îngurzesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strânge, a încreți marginile unei opinci, ale unei pânze, ale unui sac etc. cu o sfoară, cu o curelușă trecută prin mai multe găuri. ♦ Fig. A desena în linii curbe, în zigzaguri. [Var.: îngruzí vb. IV] – În + gurgui. DOOM
îngurzí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngurzésc, imperf. 3 sg. îngurzeá; conj. prez. 3 să îngurzeáscă
îngurzeau
ÎNGURZÍ, îngurzesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strânge, a încreți marginile unei opinci, ale unei pânze, ale unui sac etc. cu o sfoară, cu o curelușă trecută prin mai multe găuri. ♦ Fig. A desena în linii curbe, în zigzaguri. [Var.: îngruzí vb. IV] – În + gurgui. DOOM
îngurzí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngurzésc, imperf. 3 sg. îngurzeá; conj. prez. 3 să îngurzeáscă
îngurzeați
ÎNGURZÍ, îngurzesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strânge, a încreți marginile unei opinci, ale unei pânze, ale unui sac etc. cu o sfoară, cu o curelușă trecută prin mai multe găuri. ♦ Fig. A desena în linii curbe, în zigzaguri. [Var.: îngruzí vb. IV] – În + gurgui. DOOM
îngurzí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngurzésc, imperf. 3 sg. îngurzeá; conj. prez. 3 să îngurzeáscă
îngurzesc
ÎNGURZÍ, îngurzesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strânge, a încreți marginile unei opinci, ale unei pânze, ale unui sac etc. cu o sfoară, cu o curelușă trecută prin mai multe găuri. ♦ Fig. A desena în linii curbe, în zigzaguri. [Var.: îngruzí vb. IV] – În + gurgui. DOOM
îngurzí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngurzésc, imperf. 3 sg. îngurzeá; conj. prez. 3 să îngurzeáscă
îngurzește
ÎNGURZÍ, îngurzesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strânge, a încreți marginile unei opinci, ale unei pânze, ale unui sac etc. cu o sfoară, cu o curelușă trecută prin mai multe găuri. ♦ Fig. A desena în linii curbe, în zigzaguri. [Var.: îngruzí vb. IV] – În + gurgui. DOOM
îngurzí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngurzésc, imperf. 3 sg. îngurzeá; conj. prez. 3 să îngurzeáscă
îngurzești
ÎNGURZÍ, îngurzesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strânge, a încreți marginile unei opinci, ale unei pânze, ale unui sac etc. cu o sfoară, cu o curelușă trecută prin mai multe găuri. ♦ Fig. A desena în linii curbe, în zigzaguri. [Var.: îngruzí vb. IV] – În + gurgui. DOOM
îngurzí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngurzésc, imperf. 3 sg. îngurzeá; conj. prez. 3 să îngurzeáscă
îngurzi
ÎNGURZÍ, îngurzesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strânge, a încreți marginile unei opinci, ale unei pânze, ale unui sac etc. cu o sfoară, cu o curelușă trecută prin mai multe găuri. ♦ Fig. A desena în linii curbe, în zigzaguri. [Var.: îngruzí vb. IV] – În + gurgui. DOOM
îngurzí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngurzésc, imperf. 3 sg. îngurzeá; conj. prez. 3 să îngurzeáscă
îngurzii
ÎNGURZÍ, îngurzesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strânge, a încreți marginile unei opinci, ale unei pânze, ale unui sac etc. cu o sfoară, cu o curelușă trecută prin mai multe găuri. ♦ Fig. A desena în linii curbe, în zigzaguri. [Var.: îngruzí vb. IV] – În + gurgui. DOOM
îngurzí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngurzésc, imperf. 3 sg. îngurzeá; conj. prez. 3 să îngurzeáscă
îngurzim
ÎNGURZÍ, îngurzesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strânge, a încreți marginile unei opinci, ale unei pânze, ale unui sac etc. cu o sfoară, cu o curelușă trecută prin mai multe găuri. ♦ Fig. A desena în linii curbe, în zigzaguri. [Var.: îngruzí vb. IV] – În + gurgui. DOOM
îngurzí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngurzésc, imperf. 3 sg. îngurzeá; conj. prez. 3 să îngurzeáscă
îngurzind
ÎNGURZÍ, îngurzesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strânge, a încreți marginile unei opinci, ale unei pânze, ale unui sac etc. cu o sfoară, cu o curelușă trecută prin mai multe găuri. ♦ Fig. A desena în linii curbe, în zigzaguri. [Var.: îngruzí vb. IV] – În + gurgui. DOOM
îngurzí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngurzésc, imperf. 3 sg. îngurzeá; conj. prez. 3 să îngurzeáscă
îngurzire
ÎNGURZÍ, îngurzesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strânge, a încreți marginile unei opinci, ale unei pânze, ale unui sac etc. cu o sfoară, cu o curelușă trecută prin mai multe găuri. ♦ Fig. A desena în linii curbe, în zigzaguri. [Var.: îngruzí vb. IV] – În + gurgui. DOOM
îngurzí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngurzésc, imperf. 3 sg. îngurzeá; conj. prez. 3 să îngurzeáscă
îngurziră
ÎNGURZÍ, îngurzesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strânge, a încreți marginile unei opinci, ale unei pânze, ale unui sac etc. cu o sfoară, cu o curelușă trecută prin mai multe găuri. ♦ Fig. A desena în linii curbe, în zigzaguri. [Var.: îngruzí vb. IV] – În + gurgui. DOOM
îngurzí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngurzésc, imperf. 3 sg. îngurzeá; conj. prez. 3 să îngurzeáscă
îngurzirăm
ÎNGURZÍ, îngurzesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strânge, a încreți marginile unei opinci, ale unei pânze, ale unui sac etc. cu o sfoară, cu o curelușă trecută prin mai multe găuri. ♦ Fig. A desena în linii curbe, în zigzaguri. [Var.: îngruzí vb. IV] – În + gurgui. DOOM
îngurzí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngurzésc, imperf. 3 sg. îngurzeá; conj. prez. 3 să îngurzeáscă
îngurzirăți
ÎNGURZÍ, îngurzesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strânge, a încreți marginile unei opinci, ale unei pânze, ale unui sac etc. cu o sfoară, cu o curelușă trecută prin mai multe găuri. ♦ Fig. A desena în linii curbe, în zigzaguri. [Var.: îngruzí vb. IV] – În + gurgui. DOOM
îngurzí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngurzésc, imperf. 3 sg. îngurzeá; conj. prez. 3 să îngurzeáscă
îngurzise
ÎNGURZÍ, îngurzesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strânge, a încreți marginile unei opinci, ale unei pânze, ale unui sac etc. cu o sfoară, cu o curelușă trecută prin mai multe găuri. ♦ Fig. A desena în linii curbe, în zigzaguri. [Var.: îngruzí vb. IV] – În + gurgui. DOOM
îngurzí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngurzésc, imperf. 3 sg. îngurzeá; conj. prez. 3 să îngurzeáscă
îngurzisem
ÎNGURZÍ, îngurzesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strânge, a încreți marginile unei opinci, ale unei pânze, ale unui sac etc. cu o sfoară, cu o curelușă trecută prin mai multe găuri. ♦ Fig. A desena în linii curbe, în zigzaguri. [Var.: îngruzí vb. IV] – În + gurgui. DOOM
îngurzí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngurzésc, imperf. 3 sg. îngurzeá; conj. prez. 3 să îngurzeáscă
îngurziseră
ÎNGURZÍ, îngurzesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strânge, a încreți marginile unei opinci, ale unei pânze, ale unui sac etc. cu o sfoară, cu o curelușă trecută prin mai multe găuri. ♦ Fig. A desena în linii curbe, în zigzaguri. [Var.: îngruzí vb. IV] – În + gurgui. DOOM
îngurzí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngurzésc, imperf. 3 sg. îngurzeá; conj. prez. 3 să îngurzeáscă
îngurziserăm
ÎNGURZÍ, îngurzesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strânge, a încreți marginile unei opinci, ale unei pânze, ale unui sac etc. cu o sfoară, cu o curelușă trecută prin mai multe găuri. ♦ Fig. A desena în linii curbe, în zigzaguri. [Var.: îngruzí vb. IV] – În + gurgui. DOOM
îngurzí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngurzésc, imperf. 3 sg. îngurzeá; conj. prez. 3 să îngurzeáscă
îngurziserăți
ÎNGURZÍ, îngurzesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strânge, a încreți marginile unei opinci, ale unei pânze, ale unui sac etc. cu o sfoară, cu o curelușă trecută prin mai multe găuri. ♦ Fig. A desena în linii curbe, în zigzaguri. [Var.: îngruzí vb. IV] – În + gurgui. DOOM
îngurzí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngurzésc, imperf. 3 sg. îngurzeá; conj. prez. 3 să îngurzeáscă
îngurziseși
ÎNGURZÍ, îngurzesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strânge, a încreți marginile unei opinci, ale unei pânze, ale unui sac etc. cu o sfoară, cu o curelușă trecută prin mai multe găuri. ♦ Fig. A desena în linii curbe, în zigzaguri. [Var.: îngruzí vb. IV] – În + gurgui. DOOM
îngurzí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngurzésc, imperf. 3 sg. îngurzeá; conj. prez. 3 să îngurzeáscă
îngurziseți
ÎNGURZÍ, îngurzesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strânge, a încreți marginile unei opinci, ale unei pânze, ale unui sac etc. cu o sfoară, cu o curelușă trecută prin mai multe găuri. ♦ Fig. A desena în linii curbe, în zigzaguri. [Var.: îngruzí vb. IV] – În + gurgui. DOOM
îngurzí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngurzésc, imperf. 3 sg. îngurzeá; conj. prez. 3 să îngurzeáscă
îngurzit
ÎNGURZÍ, îngurzesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strânge, a încreți marginile unei opinci, ale unei pânze, ale unui sac etc. cu o sfoară, cu o curelușă trecută prin mai multe găuri. ♦ Fig. A desena în linii curbe, în zigzaguri. [Var.: îngruzí vb. IV] – În + gurgui. DOOM
îngurzí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngurzésc, imperf. 3 sg. îngurzeá; conj. prez. 3 să îngurzeáscă
îngurzit
ÎNGURZÍT, -Ă, îngurziți, -te, adj. (Reg.) Strâns, adunat în crețuri (cu ajutorul unei sfori, al unei curelușe); încrețit2. – V. îngurzi.
îngurzita
ÎNGURZÍT, -Ă, îngurziți, -te, adj. (Reg.) Strâns, adunat în crețuri (cu ajutorul unei sfori, al unei curelușe); încrețit2. – V. îngurzi.
îngurzite
ÎNGURZÍT, -Ă, îngurziți, -te, adj. (Reg.) Strâns, adunat în crețuri (cu ajutorul unei sfori, al unei curelușe); încrețit2. – V. îngurzi.
îngurzitei
ÎNGURZÍT, -Ă, îngurziți, -te, adj. (Reg.) Strâns, adunat în crețuri (cu ajutorul unei sfori, al unei curelușe); încrețit2. – V. îngurzi.
îngurzitele
ÎNGURZÍT, -Ă, îngurziți, -te, adj. (Reg.) Strâns, adunat în crețuri (cu ajutorul unei sfori, al unei curelușe); încrețit2. – V. îngurzi.
îngurzitelor
ÎNGURZÍT, -Ă, îngurziți, -te, adj. (Reg.) Strâns, adunat în crețuri (cu ajutorul unei sfori, al unei curelușe); încrețit2. – V. îngurzi.
îngurzitul
ÎNGURZÍT, -Ă, îngurziți, -te, adj. (Reg.) Strâns, adunat în crețuri (cu ajutorul unei sfori, al unei curelușe); încrețit2. – V. îngurzi.
îngurzitului
ÎNGURZÍT, -Ă, îngurziți, -te, adj. (Reg.) Strâns, adunat în crețuri (cu ajutorul unei sfori, al unei curelușe); încrețit2. – V. îngurzi.
îngurzitura
ÎNGURZITÚRĂ, îngurzituri, s. f. (Reg.) Încrețitură, creț. – Îngurzi + suf. -tură. DOOM
îngurzitúră (reg.) s. f., g.-d. art. îngurzitúrii; pl. îngurzitúri
îngurzituri
ÎNGURZITÚRĂ, îngurzituri, s. f. (Reg.) Încrețitură, creț. – Îngurzi + suf. -tură. DOOM
îngurzitúră (reg.) s. f., g.-d. art. îngurzitúrii; pl. îngurzitúri
îngurziturii
ÎNGURZITÚRĂ, îngurzituri, s. f. (Reg.) Încrețitură, creț. – Îngurzi + suf. -tură. DOOM
îngurzitúră (reg.) s. f., g.-d. art. îngurzitúrii; pl. îngurzitúri
îngurziturile
ÎNGURZITÚRĂ, îngurzituri, s. f. (Reg.) Încrețitură, creț. – Îngurzi + suf. -tură. DOOM
îngurzitúră (reg.) s. f., g.-d. art. îngurzitúrii; pl. îngurzitúri
îngurziturilor
ÎNGURZITÚRĂ, îngurzituri, s. f. (Reg.) Încrețitură, creț. – Îngurzi + suf. -tură. DOOM
îngurzitúră (reg.) s. f., g.-d. art. îngurzitúrii; pl. îngurzitúri
îngurziși
ÎNGURZÍ, îngurzesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strânge, a încreți marginile unei opinci, ale unei pânze, ale unui sac etc. cu o sfoară, cu o curelușă trecută prin mai multe găuri. ♦ Fig. A desena în linii curbe, în zigzaguri. [Var.: îngruzí vb. IV] – În + gurgui. DOOM
îngurzí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngurzésc, imperf. 3 sg. îngurzeá; conj. prez. 3 să îngurzeáscă
îngurziți
ÎNGURZÍ, îngurzesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strânge, a încreți marginile unei opinci, ale unei pânze, ale unui sac etc. cu o sfoară, cu o curelușă trecută prin mai multe găuri. ♦ Fig. A desena în linii curbe, în zigzaguri. [Var.: îngruzí vb. IV] – În + gurgui. DOOM
îngurzí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngurzésc, imperf. 3 sg. îngurzeá; conj. prez. 3 să îngurzeáscă
îngurziți
ÎNGURZÍT, -Ă, îngurziți, -te, adj. (Reg.) Strâns, adunat în crețuri (cu ajutorul unei sfori, al unei curelușe); încrețit2. – V. îngurzi.
îngurziții
ÎNGURZÍT, -Ă, îngurziți, -te, adj. (Reg.) Strâns, adunat în crețuri (cu ajutorul unei sfori, al unei curelușe); încrețit2. – V. îngurzi.
îngurziților
ÎNGURZÍT, -Ă, îngurziți, -te, adj. (Reg.) Strâns, adunat în crețuri (cu ajutorul unei sfori, al unei curelușe); încrețit2. – V. îngurzi.
îngust
ÎNGÚST, -Ă, înguști, -ste, adj. 1. Care are lățime mică (în raport cu lungimea). 2. Subțire, delicat. 3. Strâmt, neîncăpător, mic, limitat. Spațiu îngust. ♦ Fig. (Despre oameni, adesea cu determinarea „la minte”; despre viața sau manifestările oamenilor) Lipsit de orizont; mărginit, mediocru. – Lat. angustus. DOOM
îngúst adj. m., pl. îngúști; f. îngústă, pl. îngúste
îngusta
ÎNGÚST, -Ă, înguști, -ste, adj. 1. Care are lățime mică (în raport cu lungimea). 2. Subțire, delicat. 3. Strâmt, neîncăpător, mic, limitat. Spațiu îngust. ♦ Fig. (Despre oameni, adesea cu determinarea „la minte”; despre viața sau manifestările oamenilor) Lipsit de orizont; mărginit, mediocru. – Lat. angustus. DOOM
îngúst adj. m., pl. îngúști; f. îngústă, pl. îngúste
îngusta
ÎNGUSTÁ, îngustez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face (mai) îngust. ♦ Fig. A (se) reduce, a (se) limita, a (se) mărgini. – Lat. angustare. DOOM
îngustá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngusteáză
îngustai
ÎNGUSTÁ, îngustez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face (mai) îngust. ♦ Fig. A (se) reduce, a (se) limita, a (se) mărgini. – Lat. angustare. DOOM
îngustá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngusteáză
îngustam
ÎNGUSTÁ, îngustez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face (mai) îngust. ♦ Fig. A (se) reduce, a (se) limita, a (se) mărgini. – Lat. angustare. DOOM
îngustá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngusteáză
îngustare
ÎNGUSTÁ, îngustez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face (mai) îngust. ♦ Fig. A (se) reduce, a (se) limita, a (se) mărgini. – Lat. angustare. DOOM
îngustá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngusteáză
îngustare
ÎNGUSTÁRE s. f. Acțiunea de a (se) îngusta și rezultatul ei. – V. îngusta. DOOM
îngustáre s. f., g.-d. art. îngustắrii
îngustarea
ÎNGUSTÁRE s. f. Acțiunea de a (se) îngusta și rezultatul ei. – V. îngusta. DOOM
îngustáre s. f., g.-d. art. îngustắrii
îngustară
ÎNGUSTÁ, îngustez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face (mai) îngust. ♦ Fig. A (se) reduce, a (se) limita, a (se) mărgini. – Lat. angustare. DOOM
îngustá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngusteáză
îngustarăm
ÎNGUSTÁ, îngustez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face (mai) îngust. ♦ Fig. A (se) reduce, a (se) limita, a (se) mărgini. – Lat. angustare. DOOM
îngustá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngusteáză
îngustarăți
ÎNGUSTÁ, îngustez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face (mai) îngust. ♦ Fig. A (se) reduce, a (se) limita, a (se) mărgini. – Lat. angustare. DOOM
îngustá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngusteáză
îngustase
ÎNGUSTÁ, îngustez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face (mai) îngust. ♦ Fig. A (se) reduce, a (se) limita, a (se) mărgini. – Lat. angustare. DOOM
îngustá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngusteáză
îngustasem
ÎNGUSTÁ, îngustez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face (mai) îngust. ♦ Fig. A (se) reduce, a (se) limita, a (se) mărgini. – Lat. angustare. DOOM
îngustá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngusteáză
îngustaseră
ÎNGUSTÁ, îngustez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face (mai) îngust. ♦ Fig. A (se) reduce, a (se) limita, a (se) mărgini. – Lat. angustare. DOOM
îngustá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngusteáză
îngustaserăm
ÎNGUSTÁ, îngustez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face (mai) îngust. ♦ Fig. A (se) reduce, a (se) limita, a (se) mărgini. – Lat. angustare. DOOM
îngustá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngusteáză
îngustaserăți
ÎNGUSTÁ, îngustez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face (mai) îngust. ♦ Fig. A (se) reduce, a (se) limita, a (se) mărgini. – Lat. angustare. DOOM
îngustá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngusteáză
îngustaseși
ÎNGUSTÁ, îngustez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face (mai) îngust. ♦ Fig. A (se) reduce, a (se) limita, a (se) mărgini. – Lat. angustare. DOOM
îngustá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngusteáză
îngustaseți
ÎNGUSTÁ, îngustez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face (mai) îngust. ♦ Fig. A (se) reduce, a (se) limita, a (se) mărgini. – Lat. angustare. DOOM
îngustá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngusteáză
îngustat
ÎNGUSTÁ, îngustez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face (mai) îngust. ♦ Fig. A (se) reduce, a (se) limita, a (se) mărgini. – Lat. angustare. DOOM
îngustá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngusteáză
îngustat
ÎNGUSTÁT, -Ă, îngustați, -te, adj. Care a devenit îngust, căruia i s-a redus lățimea. – V. îngusta.
îngustata
ÎNGUSTÁT, -Ă, îngustați, -te, adj. Care a devenit îngust, căruia i s-a redus lățimea. – V. îngusta.
îngustate
ÎNGUSTÁT, -Ă, îngustați, -te, adj. Care a devenit îngust, căruia i s-a redus lățimea. – V. îngusta.
îngustatei
ÎNGUSTÁT, -Ă, îngustați, -te, adj. Care a devenit îngust, căruia i s-a redus lățimea. – V. îngusta.
îngustatele
ÎNGUSTÁT, -Ă, îngustați, -te, adj. Care a devenit îngust, căruia i s-a redus lățimea. – V. îngusta.
îngustatelor
ÎNGUSTÁT, -Ă, îngustați, -te, adj. Care a devenit îngust, căruia i s-a redus lățimea. – V. îngusta.
îngustatul
ÎNGUSTÁT, -Ă, îngustați, -te, adj. Care a devenit îngust, căruia i s-a redus lățimea. – V. îngusta.
îngustatului
ÎNGUSTÁT, -Ă, îngustați, -te, adj. Care a devenit îngust, căruia i s-a redus lățimea. – V. îngusta.
îngustau
ÎNGUSTÁ, îngustez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face (mai) îngust. ♦ Fig. A (se) reduce, a (se) limita, a (se) mărgini. – Lat. angustare. DOOM
îngustá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngusteáză
îngustași
ÎNGUSTÁ, îngustez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face (mai) îngust. ♦ Fig. A (se) reduce, a (se) limita, a (se) mărgini. – Lat. angustare. DOOM
îngustá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngusteáză
îngustați
ÎNGUSTÁ, îngustez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face (mai) îngust. ♦ Fig. A (se) reduce, a (se) limita, a (se) mărgini. – Lat. angustare. DOOM
îngustá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngusteáză
îngustați
ÎNGUSTÁT, -Ă, îngustați, -te, adj. Care a devenit îngust, căruia i s-a redus lățimea. – V. îngusta.
îngustații
ÎNGUSTÁT, -Ă, îngustați, -te, adj. Care a devenit îngust, căruia i s-a redus lățimea. – V. îngusta.
îngustaților
ÎNGUSTÁT, -Ă, îngustați, -te, adj. Care a devenit îngust, căruia i s-a redus lățimea. – V. îngusta.
înguste
ÎNGÚST, -Ă, înguști, -ste, adj. 1. Care are lățime mică (în raport cu lungimea). 2. Subțire, delicat. 3. Strâmt, neîncăpător, mic, limitat. Spațiu îngust. ♦ Fig. (Despre oameni, adesea cu determinarea „la minte”; despre viața sau manifestările oamenilor) Lipsit de orizont; mărginit, mediocru. – Lat. angustus. DOOM
îngúst adj. m., pl. îngúști; f. îngústă, pl. îngúste
îngustează
ÎNGUSTÁ, îngustez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face (mai) îngust. ♦ Fig. A (se) reduce, a (se) limita, a (se) mărgini. – Lat. angustare. DOOM
îngustá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngusteáză
îngustei
ÎNGÚST, -Ă, înguști, -ste, adj. 1. Care are lățime mică (în raport cu lungimea). 2. Subțire, delicat. 3. Strâmt, neîncăpător, mic, limitat. Spațiu îngust. ♦ Fig. (Despre oameni, adesea cu determinarea „la minte”; despre viața sau manifestările oamenilor) Lipsit de orizont; mărginit, mediocru. – Lat. angustus. DOOM
îngúst adj. m., pl. îngúști; f. îngústă, pl. îngúste
îngustele
ÎNGÚST, -Ă, înguști, -ste, adj. 1. Care are lățime mică (în raport cu lungimea). 2. Subțire, delicat. 3. Strâmt, neîncăpător, mic, limitat. Spațiu îngust. ♦ Fig. (Despre oameni, adesea cu determinarea „la minte”; despre viața sau manifestările oamenilor) Lipsit de orizont; mărginit, mediocru. – Lat. angustus. DOOM
îngúst adj. m., pl. îngúști; f. îngústă, pl. îngúste
îngustelor
ÎNGÚST, -Ă, înguști, -ste, adj. 1. Care are lățime mică (în raport cu lungimea). 2. Subțire, delicat. 3. Strâmt, neîncăpător, mic, limitat. Spațiu îngust. ♦ Fig. (Despre oameni, adesea cu determinarea „la minte”; despre viața sau manifestările oamenilor) Lipsit de orizont; mărginit, mediocru. – Lat. angustus. DOOM
îngúst adj. m., pl. îngúști; f. îngústă, pl. îngúste
îngustez
ÎNGUSTÁ, îngustez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face (mai) îngust. ♦ Fig. A (se) reduce, a (se) limita, a (se) mărgini. – Lat. angustare. DOOM
îngustá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngusteáză
îngusteze
ÎNGUSTÁ, îngustez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face (mai) îngust. ♦ Fig. A (se) reduce, a (se) limita, a (se) mărgini. – Lat. angustare. DOOM
îngustá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngusteáză
îngustezi
ÎNGUSTÁ, îngustez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face (mai) îngust. ♦ Fig. A (se) reduce, a (se) limita, a (se) mărgini. – Lat. angustare. DOOM
îngustá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngusteáză
îngustime
ÎNGUSTÍME, îngustimi, s. f. Însușirea de a fi îngust. ♦ Fig. (Cu determinările „de spirit”, „de vederi”, „de orizont” etc.) Lipsă de orizont, mărginire, mediocritate (în gândire, concepții etc.). – Îngust + suf. -ime. DOOM
îngustíme s. f., g.-d. art. îngustímii; pl. îngustími
îngustimea
ÎNGUSTÍME, îngustimi, s. f. Însușirea de a fi îngust. ♦ Fig. (Cu determinările „de spirit”, „de vederi”, „de orizont” etc.) Lipsă de orizont, mărginire, mediocritate (în gândire, concepții etc.). – Îngust + suf. -ime. DOOM
îngustíme s. f., g.-d. art. îngustímii; pl. îngustími
îngustimi
ÎNGUSTÍME, îngustimi, s. f. Însușirea de a fi îngust. ♦ Fig. (Cu determinările „de spirit”, „de vederi”, „de orizont” etc.) Lipsă de orizont, mărginire, mediocritate (în gândire, concepții etc.). – Îngust + suf. -ime. DOOM
îngustíme s. f., g.-d. art. îngustímii; pl. îngustími
îngustimii
ÎNGUSTÍME, îngustimi, s. f. Însușirea de a fi îngust. ♦ Fig. (Cu determinările „de spirit”, „de vederi”, „de orizont” etc.) Lipsă de orizont, mărginire, mediocritate (în gândire, concepții etc.). – Îngust + suf. -ime. DOOM
îngustíme s. f., g.-d. art. îngustímii; pl. îngustími
îngustimile
ÎNGUSTÍME, îngustimi, s. f. Însușirea de a fi îngust. ♦ Fig. (Cu determinările „de spirit”, „de vederi”, „de orizont” etc.) Lipsă de orizont, mărginire, mediocritate (în gândire, concepții etc.). – Îngust + suf. -ime. DOOM
îngustíme s. f., g.-d. art. îngustímii; pl. îngustími
îngustimilor
ÎNGUSTÍME, îngustimi, s. f. Însușirea de a fi îngust. ♦ Fig. (Cu determinările „de spirit”, „de vederi”, „de orizont” etc.) Lipsă de orizont, mărginire, mediocritate (în gândire, concepții etc.). – Îngust + suf. -ime. DOOM
îngustíme s. f., g.-d. art. îngustímii; pl. îngustími
îngustul
ÎNGÚST, -Ă, înguști, -ste, adj. 1. Care are lățime mică (în raport cu lungimea). 2. Subțire, delicat. 3. Strâmt, neîncăpător, mic, limitat. Spațiu îngust. ♦ Fig. (Despre oameni, adesea cu determinarea „la minte”; despre viața sau manifestările oamenilor) Lipsit de orizont; mărginit, mediocru. – Lat. angustus. DOOM
îngúst adj. m., pl. îngúști; f. îngústă, pl. îngúste
îngustului
ÎNGÚST, -Ă, înguști, -ste, adj. 1. Care are lățime mică (în raport cu lungimea). 2. Subțire, delicat. 3. Strâmt, neîncăpător, mic, limitat. Spațiu îngust. ♦ Fig. (Despre oameni, adesea cu determinarea „la minte”; despre viața sau manifestările oamenilor) Lipsit de orizont; mărginit, mediocru. – Lat. angustus. DOOM
îngúst adj. m., pl. îngúști; f. îngústă, pl. îngúste
îngustând
ÎNGUSTÁ, îngustez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face (mai) îngust. ♦ Fig. A (se) reduce, a (se) limita, a (se) mărgini. – Lat. angustare. DOOM
îngustá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngusteáză
îngustînd
ÎNGUSTÁ, îngustez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face (mai) îngust. ♦ Fig. A (se) reduce, a (se) limita, a (se) mărgini. – Lat. angustare. DOOM
îngustá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngusteáză
îngustări
ÎNGUSTÁRE s. f. Acțiunea de a (se) îngusta și rezultatul ei. – V. îngusta. DOOM
îngustáre s. f., g.-d. art. îngustắrii
îngustării
ÎNGUSTÁRE s. f. Acțiunea de a (se) îngusta și rezultatul ei. – V. îngusta. DOOM
îngustáre s. f., g.-d. art. îngustắrii
îngustările
ÎNGUSTÁRE s. f. Acțiunea de a (se) îngusta și rezultatul ei. – V. îngusta. DOOM
îngustáre s. f., g.-d. art. îngustắrii
îngustărilor
ÎNGUSTÁRE s. f. Acțiunea de a (se) îngusta și rezultatul ei. – V. îngusta. DOOM
îngustáre s. f., g.-d. art. îngustắrii
înguști
ÎNGÚST, -Ă, înguști, -ste, adj. 1. Care are lățime mică (în raport cu lungimea). 2. Subțire, delicat. 3. Strâmt, neîncăpător, mic, limitat. Spațiu îngust. ♦ Fig. (Despre oameni, adesea cu determinarea „la minte”; despre viața sau manifestările oamenilor) Lipsit de orizont; mărginit, mediocru. – Lat. angustus. DOOM
îngúst adj. m., pl. îngúști; f. îngústă, pl. îngúste
înguștii
ÎNGÚST, -Ă, înguști, -ste, adj. 1. Care are lățime mică (în raport cu lungimea). 2. Subțire, delicat. 3. Strâmt, neîncăpător, mic, limitat. Spațiu îngust. ♦ Fig. (Despre oameni, adesea cu determinarea „la minte”; despre viața sau manifestările oamenilor) Lipsit de orizont; mărginit, mediocru. – Lat. angustus. DOOM
îngúst adj. m., pl. îngúști; f. îngústă, pl. îngúste
înguștilor
ÎNGÚST, -Ă, înguști, -ste, adj. 1. Care are lățime mică (în raport cu lungimea). 2. Subțire, delicat. 3. Strâmt, neîncăpător, mic, limitat. Spațiu îngust. ♦ Fig. (Despre oameni, adesea cu determinarea „la minte”; despre viața sau manifestările oamenilor) Lipsit de orizont; mărginit, mediocru. – Lat. angustus. DOOM
îngúst adj. m., pl. îngúști; f. îngústă, pl. îngúste
îngâmfa
ÎNGÂMFÁ, îngâmfez, vb. I. Refl. A se mândri, a se fuduli, a se făli; a fi încrezut, a fi trufaș, a se infatua. [Prez. ind. și: (înv.) îngấmf] – În + gâmfa (înv. și reg. „a se umfla” < lat.). DOOM
!îngâmfá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se îngâmfeáză/se îngấmfă
îngâmfare
ÎNGÂMFÁRE s. f. Atitudine de încredere exagerată în propriile sale însușiri; trufie, orgoliu, fală; infatuare. – V. îngâmfa. DOOM
!îngâmfáre s. f., g.-d. art. îngâmfắrii
îngâmfarea
ÎNGÂMFÁRE s. f. Atitudine de încredere exagerată în propriile sale însușiri; trufie, orgoliu, fală; infatuare. – V. îngâmfa. DOOM
!îngâmfáre s. f., g.-d. art. îngâmfắrii
îngâmfat
ÎNGÂMFÁT, -Ă, îngâmfați, -te, adj. (Adesea substantivat) Care are o părere foarte bună despre sine; încrezut, fudul; vanitos, orgolios, infatuat. – V. îngâmfa.
îngâmfata
ÎNGÂMFÁT, -Ă, îngâmfați, -te, adj. (Adesea substantivat) Care are o părere foarte bună despre sine; încrezut, fudul; vanitos, orgolios, infatuat. – V. îngâmfa.
îngâmfate
ÎNGÂMFÁT, -Ă, îngâmfați, -te, adj. (Adesea substantivat) Care are o părere foarte bună despre sine; încrezut, fudul; vanitos, orgolios, infatuat. – V. îngâmfa.
îngâmfatei
ÎNGÂMFÁT, -Ă, îngâmfați, -te, adj. (Adesea substantivat) Care are o părere foarte bună despre sine; încrezut, fudul; vanitos, orgolios, infatuat. – V. îngâmfa.
îngâmfatele
ÎNGÂMFÁT, -Ă, îngâmfați, -te, adj. (Adesea substantivat) Care are o părere foarte bună despre sine; încrezut, fudul; vanitos, orgolios, infatuat. – V. îngâmfa.
îngâmfatelor
ÎNGÂMFÁT, -Ă, îngâmfați, -te, adj. (Adesea substantivat) Care are o părere foarte bună despre sine; încrezut, fudul; vanitos, orgolios, infatuat. – V. îngâmfa.
îngâmfatul
ÎNGÂMFÁT, -Ă, îngâmfați, -te, adj. (Adesea substantivat) Care are o părere foarte bună despre sine; încrezut, fudul; vanitos, orgolios, infatuat. – V. îngâmfa.
îngâmfatului
ÎNGÂMFÁT, -Ă, îngâmfați, -te, adj. (Adesea substantivat) Care are o părere foarte bună despre sine; încrezut, fudul; vanitos, orgolios, infatuat. – V. îngâmfa.
îngâmfați
ÎNGÂMFÁT, -Ă, îngâmfați, -te, adj. (Adesea substantivat) Care are o părere foarte bună despre sine; încrezut, fudul; vanitos, orgolios, infatuat. – V. îngâmfa.
îngâmfații
ÎNGÂMFÁT, -Ă, îngâmfați, -te, adj. (Adesea substantivat) Care are o părere foarte bună despre sine; încrezut, fudul; vanitos, orgolios, infatuat. – V. îngâmfa.
îngâmfaților
ÎNGÂMFÁT, -Ă, îngâmfați, -te, adj. (Adesea substantivat) Care are o părere foarte bună despre sine; încrezut, fudul; vanitos, orgolios, infatuat. – V. îngâmfa.
îngâmfări
ÎNGÂMFÁRE s. f. Atitudine de încredere exagerată în propriile sale însușiri; trufie, orgoliu, fală; infatuare. – V. îngâmfa. DOOM
!îngâmfáre s. f., g.-d. art. îngâmfắrii
îngâmfării
ÎNGÂMFÁRE s. f. Atitudine de încredere exagerată în propriile sale însușiri; trufie, orgoliu, fală; infatuare. – V. îngâmfa. DOOM
!îngâmfáre s. f., g.-d. art. îngâmfắrii
îngâmfările
ÎNGÂMFÁRE s. f. Atitudine de încredere exagerată în propriile sale însușiri; trufie, orgoliu, fală; infatuare. – V. îngâmfa. DOOM
!îngâmfáre s. f., g.-d. art. îngâmfắrii
îngâmfărilor
ÎNGÂMFÁRE s. f. Atitudine de încredere exagerată în propriile sale însușiri; trufie, orgoliu, fală; infatuare. – V. îngâmfa. DOOM
!îngâmfáre s. f., g.-d. art. îngâmfắrii
îngân
ÎNGÂNÁ, îngấn, vb. I. 1. Tranz. A imita, a repeta (în bătaie de joc) vorbele, glasul cuiva. 2. Tranz. A rosti sau a cânta ceva încet, șoptit (și neclar); a murmura, a mormăi. 3. Tranz. și refl. A (se) acompania, a (se) însoți. ♦ Refl. A se amăgi. 4. Refl. A se îmbina; a se confunda, a se amesteca. ◊ Expr. A se îngâna ziua cu noaptea = a se ivi zorile; a începe să se întunece. 5. Refl. și tranz. (Rar) A (se) mișca ușor; a (se) legăna. – Lat. *ingannare. DOOM
îngâná (a ~) vb., ind. prez. 3 îngấnă
îngâna
ÎNGÂNÁ, îngấn, vb. I. 1. Tranz. A imita, a repeta (în bătaie de joc) vorbele, glasul cuiva. 2. Tranz. A rosti sau a cânta ceva încet, șoptit (și neclar); a murmura, a mormăi. 3. Tranz. și refl. A (se) acompania, a (se) însoți. ♦ Refl. A se amăgi. 4. Refl. A se îmbina; a se confunda, a se amesteca. ◊ Expr. A se îngâna ziua cu noaptea = a se ivi zorile; a începe să se întunece. 5. Refl. și tranz. (Rar) A (se) mișca ușor; a (se) legăna. – Lat. *ingannare. DOOM
îngâná (a ~) vb., ind. prez. 3 îngấnă
îngânai
ÎNGÂNÁ, îngấn, vb. I. 1. Tranz. A imita, a repeta (în bătaie de joc) vorbele, glasul cuiva. 2. Tranz. A rosti sau a cânta ceva încet, șoptit (și neclar); a murmura, a mormăi. 3. Tranz. și refl. A (se) acompania, a (se) însoți. ♦ Refl. A se amăgi. 4. Refl. A se îmbina; a se confunda, a se amesteca. ◊ Expr. A se îngâna ziua cu noaptea = a se ivi zorile; a începe să se întunece. 5. Refl. și tranz. (Rar) A (se) mișca ușor; a (se) legăna. – Lat. *ingannare. DOOM
îngâná (a ~) vb., ind. prez. 3 îngấnă
îngânam
ÎNGÂNÁ, îngấn, vb. I. 1. Tranz. A imita, a repeta (în bătaie de joc) vorbele, glasul cuiva. 2. Tranz. A rosti sau a cânta ceva încet, șoptit (și neclar); a murmura, a mormăi. 3. Tranz. și refl. A (se) acompania, a (se) însoți. ♦ Refl. A se amăgi. 4. Refl. A se îmbina; a se confunda, a se amesteca. ◊ Expr. A se îngâna ziua cu noaptea = a se ivi zorile; a începe să se întunece. 5. Refl. și tranz. (Rar) A (se) mișca ușor; a (se) legăna. – Lat. *ingannare. DOOM
îngâná (a ~) vb., ind. prez. 3 îngấnă
îngânare
ÎNGÂNÁ, îngấn, vb. I. 1. Tranz. A imita, a repeta (în bătaie de joc) vorbele, glasul cuiva. 2. Tranz. A rosti sau a cânta ceva încet, șoptit (și neclar); a murmura, a mormăi. 3. Tranz. și refl. A (se) acompania, a (se) însoți. ♦ Refl. A se amăgi. 4. Refl. A se îmbina; a se confunda, a se amesteca. ◊ Expr. A se îngâna ziua cu noaptea = a se ivi zorile; a începe să se întunece. 5. Refl. și tranz. (Rar) A (se) mișca ușor; a (se) legăna. – Lat. *ingannare. DOOM
îngâná (a ~) vb., ind. prez. 3 îngấnă
îngânare
ÎNGÂNÁRE, îngânări, s. f. Acțiunea de a (se) îngâna și rezultatul ei; cântec (nedeslușit), murmurare. – V. îngâna. DOOM
îngânáre s. f., g.-d. art. îngânắrii; pl. îngânắri
îngânarea
ÎNGÂNÁRE, îngânări, s. f. Acțiunea de a (se) îngâna și rezultatul ei; cântec (nedeslușit), murmurare. – V. îngâna. DOOM
îngânáre s. f., g.-d. art. îngânắrii; pl. îngânắri
îngânară
ÎNGÂNÁ, îngấn, vb. I. 1. Tranz. A imita, a repeta (în bătaie de joc) vorbele, glasul cuiva. 2. Tranz. A rosti sau a cânta ceva încet, șoptit (și neclar); a murmura, a mormăi. 3. Tranz. și refl. A (se) acompania, a (se) însoți. ♦ Refl. A se amăgi. 4. Refl. A se îmbina; a se confunda, a se amesteca. ◊ Expr. A se îngâna ziua cu noaptea = a se ivi zorile; a începe să se întunece. 5. Refl. și tranz. (Rar) A (se) mișca ușor; a (se) legăna. – Lat. *ingannare. DOOM
îngâná (a ~) vb., ind. prez. 3 îngấnă
îngânarăm
ÎNGÂNÁ, îngấn, vb. I. 1. Tranz. A imita, a repeta (în bătaie de joc) vorbele, glasul cuiva. 2. Tranz. A rosti sau a cânta ceva încet, șoptit (și neclar); a murmura, a mormăi. 3. Tranz. și refl. A (se) acompania, a (se) însoți. ♦ Refl. A se amăgi. 4. Refl. A se îmbina; a se confunda, a se amesteca. ◊ Expr. A se îngâna ziua cu noaptea = a se ivi zorile; a începe să se întunece. 5. Refl. și tranz. (Rar) A (se) mișca ușor; a (se) legăna. – Lat. *ingannare. DOOM
îngâná (a ~) vb., ind. prez. 3 îngấnă
îngânarăți
ÎNGÂNÁ, îngấn, vb. I. 1. Tranz. A imita, a repeta (în bătaie de joc) vorbele, glasul cuiva. 2. Tranz. A rosti sau a cânta ceva încet, șoptit (și neclar); a murmura, a mormăi. 3. Tranz. și refl. A (se) acompania, a (se) însoți. ♦ Refl. A se amăgi. 4. Refl. A se îmbina; a se confunda, a se amesteca. ◊ Expr. A se îngâna ziua cu noaptea = a se ivi zorile; a începe să se întunece. 5. Refl. și tranz. (Rar) A (se) mișca ușor; a (se) legăna. – Lat. *ingannare. DOOM
îngâná (a ~) vb., ind. prez. 3 îngấnă
îngânase
ÎNGÂNÁ, îngấn, vb. I. 1. Tranz. A imita, a repeta (în bătaie de joc) vorbele, glasul cuiva. 2. Tranz. A rosti sau a cânta ceva încet, șoptit (și neclar); a murmura, a mormăi. 3. Tranz. și refl. A (se) acompania, a (se) însoți. ♦ Refl. A se amăgi. 4. Refl. A se îmbina; a se confunda, a se amesteca. ◊ Expr. A se îngâna ziua cu noaptea = a se ivi zorile; a începe să se întunece. 5. Refl. și tranz. (Rar) A (se) mișca ușor; a (se) legăna. – Lat. *ingannare. DOOM
îngâná (a ~) vb., ind. prez. 3 îngấnă
îngânasem
ÎNGÂNÁ, îngấn, vb. I. 1. Tranz. A imita, a repeta (în bătaie de joc) vorbele, glasul cuiva. 2. Tranz. A rosti sau a cânta ceva încet, șoptit (și neclar); a murmura, a mormăi. 3. Tranz. și refl. A (se) acompania, a (se) însoți. ♦ Refl. A se amăgi. 4. Refl. A se îmbina; a se confunda, a se amesteca. ◊ Expr. A se îngâna ziua cu noaptea = a se ivi zorile; a începe să se întunece. 5. Refl. și tranz. (Rar) A (se) mișca ușor; a (se) legăna. – Lat. *ingannare. DOOM
îngâná (a ~) vb., ind. prez. 3 îngấnă
îngânaseră
ÎNGÂNÁ, îngấn, vb. I. 1. Tranz. A imita, a repeta (în bătaie de joc) vorbele, glasul cuiva. 2. Tranz. A rosti sau a cânta ceva încet, șoptit (și neclar); a murmura, a mormăi. 3. Tranz. și refl. A (se) acompania, a (se) însoți. ♦ Refl. A se amăgi. 4. Refl. A se îmbina; a se confunda, a se amesteca. ◊ Expr. A se îngâna ziua cu noaptea = a se ivi zorile; a începe să se întunece. 5. Refl. și tranz. (Rar) A (se) mișca ușor; a (se) legăna. – Lat. *ingannare. DOOM
îngâná (a ~) vb., ind. prez. 3 îngấnă
îngânaserăm
ÎNGÂNÁ, îngấn, vb. I. 1. Tranz. A imita, a repeta (în bătaie de joc) vorbele, glasul cuiva. 2. Tranz. A rosti sau a cânta ceva încet, șoptit (și neclar); a murmura, a mormăi. 3. Tranz. și refl. A (se) acompania, a (se) însoți. ♦ Refl. A se amăgi. 4. Refl. A se îmbina; a se confunda, a se amesteca. ◊ Expr. A se îngâna ziua cu noaptea = a se ivi zorile; a începe să se întunece. 5. Refl. și tranz. (Rar) A (se) mișca ușor; a (se) legăna. – Lat. *ingannare. DOOM
îngâná (a ~) vb., ind. prez. 3 îngấnă
îngânaserăți
ÎNGÂNÁ, îngấn, vb. I. 1. Tranz. A imita, a repeta (în bătaie de joc) vorbele, glasul cuiva. 2. Tranz. A rosti sau a cânta ceva încet, șoptit (și neclar); a murmura, a mormăi. 3. Tranz. și refl. A (se) acompania, a (se) însoți. ♦ Refl. A se amăgi. 4. Refl. A se îmbina; a se confunda, a se amesteca. ◊ Expr. A se îngâna ziua cu noaptea = a se ivi zorile; a începe să se întunece. 5. Refl. și tranz. (Rar) A (se) mișca ușor; a (se) legăna. – Lat. *ingannare. DOOM
îngâná (a ~) vb., ind. prez. 3 îngấnă
îngânaseși
ÎNGÂNÁ, îngấn, vb. I. 1. Tranz. A imita, a repeta (în bătaie de joc) vorbele, glasul cuiva. 2. Tranz. A rosti sau a cânta ceva încet, șoptit (și neclar); a murmura, a mormăi. 3. Tranz. și refl. A (se) acompania, a (se) însoți. ♦ Refl. A se amăgi. 4. Refl. A se îmbina; a se confunda, a se amesteca. ◊ Expr. A se îngâna ziua cu noaptea = a se ivi zorile; a începe să se întunece. 5. Refl. și tranz. (Rar) A (se) mișca ușor; a (se) legăna. – Lat. *ingannare. DOOM
îngâná (a ~) vb., ind. prez. 3 îngấnă
îngânaseți
ÎNGÂNÁ, îngấn, vb. I. 1. Tranz. A imita, a repeta (în bătaie de joc) vorbele, glasul cuiva. 2. Tranz. A rosti sau a cânta ceva încet, șoptit (și neclar); a murmura, a mormăi. 3. Tranz. și refl. A (se) acompania, a (se) însoți. ♦ Refl. A se amăgi. 4. Refl. A se îmbina; a se confunda, a se amesteca. ◊ Expr. A se îngâna ziua cu noaptea = a se ivi zorile; a începe să se întunece. 5. Refl. și tranz. (Rar) A (se) mișca ușor; a (se) legăna. – Lat. *ingannare. DOOM
îngâná (a ~) vb., ind. prez. 3 îngấnă
îngânat
ÎNGÂNÁ, îngấn, vb. I. 1. Tranz. A imita, a repeta (în bătaie de joc) vorbele, glasul cuiva. 2. Tranz. A rosti sau a cânta ceva încet, șoptit (și neclar); a murmura, a mormăi. 3. Tranz. și refl. A (se) acompania, a (se) însoți. ♦ Refl. A se amăgi. 4. Refl. A se îmbina; a se confunda, a se amesteca. ◊ Expr. A se îngâna ziua cu noaptea = a se ivi zorile; a începe să se întunece. 5. Refl. și tranz. (Rar) A (se) mișca ușor; a (se) legăna. – Lat. *ingannare. DOOM
îngâná (a ~) vb., ind. prez. 3 îngấnă
îngânat
ÎNGÂNÁT, -Ă, îngânați, -te, adj. (Despre vorbe, sunete) Rostit ușor, murmurat, șoptit. – V. îngâna.
îngânata
ÎNGÂNÁT, -Ă, îngânați, -te, adj. (Despre vorbe, sunete) Rostit ușor, murmurat, șoptit. – V. îngâna.
îngânate
ÎNGÂNÁT, -Ă, îngânați, -te, adj. (Despre vorbe, sunete) Rostit ușor, murmurat, șoptit. – V. îngâna.
îngânatei
ÎNGÂNÁT, -Ă, îngânați, -te, adj. (Despre vorbe, sunete) Rostit ușor, murmurat, șoptit. – V. îngâna.
îngânatele
ÎNGÂNÁT, -Ă, îngânați, -te, adj. (Despre vorbe, sunete) Rostit ușor, murmurat, șoptit. – V. îngâna.
îngânatelor
ÎNGÂNÁT, -Ă, îngânați, -te, adj. (Despre vorbe, sunete) Rostit ușor, murmurat, șoptit. – V. îngâna.
îngânatul
ÎNGÂNÁT, -Ă, îngânați, -te, adj. (Despre vorbe, sunete) Rostit ușor, murmurat, șoptit. – V. îngâna.
îngânatului
ÎNGÂNÁT, -Ă, îngânați, -te, adj. (Despre vorbe, sunete) Rostit ușor, murmurat, șoptit. – V. îngâna.
îngânau
ÎNGÂNÁ, îngấn, vb. I. 1. Tranz. A imita, a repeta (în bătaie de joc) vorbele, glasul cuiva. 2. Tranz. A rosti sau a cânta ceva încet, șoptit (și neclar); a murmura, a mormăi. 3. Tranz. și refl. A (se) acompania, a (se) însoți. ♦ Refl. A se amăgi. 4. Refl. A se îmbina; a se confunda, a se amesteca. ◊ Expr. A se îngâna ziua cu noaptea = a se ivi zorile; a începe să se întunece. 5. Refl. și tranz. (Rar) A (se) mișca ușor; a (se) legăna. – Lat. *ingannare. DOOM
îngâná (a ~) vb., ind. prez. 3 îngấnă
îngânași
ÎNGÂNÁ, îngấn, vb. I. 1. Tranz. A imita, a repeta (în bătaie de joc) vorbele, glasul cuiva. 2. Tranz. A rosti sau a cânta ceva încet, șoptit (și neclar); a murmura, a mormăi. 3. Tranz. și refl. A (se) acompania, a (se) însoți. ♦ Refl. A se amăgi. 4. Refl. A se îmbina; a se confunda, a se amesteca. ◊ Expr. A se îngâna ziua cu noaptea = a se ivi zorile; a începe să se întunece. 5. Refl. și tranz. (Rar) A (se) mișca ușor; a (se) legăna. – Lat. *ingannare. DOOM
îngâná (a ~) vb., ind. prez. 3 îngấnă
îngânați
ÎNGÂNÁ, îngấn, vb. I. 1. Tranz. A imita, a repeta (în bătaie de joc) vorbele, glasul cuiva. 2. Tranz. A rosti sau a cânta ceva încet, șoptit (și neclar); a murmura, a mormăi. 3. Tranz. și refl. A (se) acompania, a (se) însoți. ♦ Refl. A se amăgi. 4. Refl. A se îmbina; a se confunda, a se amesteca. ◊ Expr. A se îngâna ziua cu noaptea = a se ivi zorile; a începe să se întunece. 5. Refl. și tranz. (Rar) A (se) mișca ușor; a (se) legăna. – Lat. *ingannare. DOOM
îngâná (a ~) vb., ind. prez. 3 îngấnă
îngânați
ÎNGÂNÁT, -Ă, îngânați, -te, adj. (Despre vorbe, sunete) Rostit ușor, murmurat, șoptit. – V. îngâna.
îngânații
ÎNGÂNÁT, -Ă, îngânați, -te, adj. (Despre vorbe, sunete) Rostit ușor, murmurat, șoptit. – V. îngâna.
îngânaților
ÎNGÂNÁT, -Ă, îngânați, -te, adj. (Despre vorbe, sunete) Rostit ușor, murmurat, șoptit. – V. îngâna.
îngândura
ÎNGÂNDURÁ, îngândurez, vb. I. Refl. și tranz. A cădea sau a pune pe gânduri. ♦ A (se) îngrijora. – În + gânduri (pl. lui gând). DOOM
îngândurá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngândureáză
îngândurai
ÎNGÂNDURÁ, îngândurez, vb. I. Refl. și tranz. A cădea sau a pune pe gânduri. ♦ A (se) îngrijora. – În + gânduri (pl. lui gând). DOOM
îngândurá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngândureáză
îngânduram
ÎNGÂNDURÁ, îngândurez, vb. I. Refl. și tranz. A cădea sau a pune pe gânduri. ♦ A (se) îngrijora. – În + gânduri (pl. lui gând). DOOM
îngândurá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngândureáză
îngândurare
ÎNGÂNDURÁ, îngândurez, vb. I. Refl. și tranz. A cădea sau a pune pe gânduri. ♦ A (se) îngrijora. – În + gânduri (pl. lui gând). DOOM
îngândurá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngândureáză
îngândurare
ÎNGÂNDURÁRE, îngândurări, s. f. Faptul de a fi îngândurat; cufundare în gânduri. ♦ Îngrijorare. – V. îngândura. DOOM
îngânduráre s. f., g.-d. art. îngândurắrii; pl. îngândurắri
îngândurarea
ÎNGÂNDURÁRE, îngândurări, s. f. Faptul de a fi îngândurat; cufundare în gânduri. ♦ Îngrijorare. – V. îngândura. DOOM
îngânduráre s. f., g.-d. art. îngândurắrii; pl. îngândurắri
îngândurară
ÎNGÂNDURÁ, îngândurez, vb. I. Refl. și tranz. A cădea sau a pune pe gânduri. ♦ A (se) îngrijora. – În + gânduri (pl. lui gând). DOOM
îngândurá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngândureáză
îngândurarăm
ÎNGÂNDURÁ, îngândurez, vb. I. Refl. și tranz. A cădea sau a pune pe gânduri. ♦ A (se) îngrijora. – În + gânduri (pl. lui gând). DOOM
îngândurá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngândureáză
îngândurarăți
ÎNGÂNDURÁ, îngândurez, vb. I. Refl. și tranz. A cădea sau a pune pe gânduri. ♦ A (se) îngrijora. – În + gânduri (pl. lui gând). DOOM
îngândurá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngândureáză
îngândurase
ÎNGÂNDURÁ, îngândurez, vb. I. Refl. și tranz. A cădea sau a pune pe gânduri. ♦ A (se) îngrijora. – În + gânduri (pl. lui gând). DOOM
îngândurá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngândureáză
îngândurasem
ÎNGÂNDURÁ, îngândurez, vb. I. Refl. și tranz. A cădea sau a pune pe gânduri. ♦ A (se) îngrijora. – În + gânduri (pl. lui gând). DOOM
îngândurá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngândureáză
îngânduraseră
ÎNGÂNDURÁ, îngândurez, vb. I. Refl. și tranz. A cădea sau a pune pe gânduri. ♦ A (se) îngrijora. – În + gânduri (pl. lui gând). DOOM
îngândurá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngândureáză
îngânduraserăm
ÎNGÂNDURÁ, îngândurez, vb. I. Refl. și tranz. A cădea sau a pune pe gânduri. ♦ A (se) îngrijora. – În + gânduri (pl. lui gând). DOOM
îngândurá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngândureáză
îngânduraserăți
ÎNGÂNDURÁ, îngândurez, vb. I. Refl. și tranz. A cădea sau a pune pe gânduri. ♦ A (se) îngrijora. – În + gânduri (pl. lui gând). DOOM
îngândurá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngândureáză
îngânduraseși
ÎNGÂNDURÁ, îngândurez, vb. I. Refl. și tranz. A cădea sau a pune pe gânduri. ♦ A (se) îngrijora. – În + gânduri (pl. lui gând). DOOM
îngândurá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngândureáză
îngânduraseți
ÎNGÂNDURÁ, îngândurez, vb. I. Refl. și tranz. A cădea sau a pune pe gânduri. ♦ A (se) îngrijora. – În + gânduri (pl. lui gând). DOOM
îngândurá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngândureáză
îngândurat
ÎNGÂNDURÁ, îngândurez, vb. I. Refl. și tranz. A cădea sau a pune pe gânduri. ♦ A (se) îngrijora. – În + gânduri (pl. lui gând). DOOM
îngândurá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngândureáză
îngândurat
ÎNGÂNDURÁT, -Ă, îngândurați, -te, adj. Cufundat în gânduri; gânditor. ♦ Îngrijorat. – V. îngândura.
îngândurata
ÎNGÂNDURÁT, -Ă, îngândurați, -te, adj. Cufundat în gânduri; gânditor. ♦ Îngrijorat. – V. îngândura.
îngândurate
ÎNGÂNDURÁT, -Ă, îngândurați, -te, adj. Cufundat în gânduri; gânditor. ♦ Îngrijorat. – V. îngândura.
îngânduratei
ÎNGÂNDURÁT, -Ă, îngândurați, -te, adj. Cufundat în gânduri; gânditor. ♦ Îngrijorat. – V. îngândura.
îngânduratele
ÎNGÂNDURÁT, -Ă, îngândurați, -te, adj. Cufundat în gânduri; gânditor. ♦ Îngrijorat. – V. îngândura.
îngânduratelor
ÎNGÂNDURÁT, -Ă, îngândurați, -te, adj. Cufundat în gânduri; gânditor. ♦ Îngrijorat. – V. îngândura.
îngânduratul
ÎNGÂNDURÁT, -Ă, îngândurați, -te, adj. Cufundat în gânduri; gânditor. ♦ Îngrijorat. – V. îngândura.
îngânduratului
ÎNGÂNDURÁT, -Ă, îngândurați, -te, adj. Cufundat în gânduri; gânditor. ♦ Îngrijorat. – V. îngândura.
îngândurau
ÎNGÂNDURÁ, îngândurez, vb. I. Refl. și tranz. A cădea sau a pune pe gânduri. ♦ A (se) îngrijora. – În + gânduri (pl. lui gând). DOOM
îngândurá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngândureáză
îngândurași
ÎNGÂNDURÁ, îngândurez, vb. I. Refl. și tranz. A cădea sau a pune pe gânduri. ♦ A (se) îngrijora. – În + gânduri (pl. lui gând). DOOM
îngândurá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngândureáză
îngândurați
ÎNGÂNDURÁ, îngândurez, vb. I. Refl. și tranz. A cădea sau a pune pe gânduri. ♦ A (se) îngrijora. – În + gânduri (pl. lui gând). DOOM
îngândurá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngândureáză
îngândurați
ÎNGÂNDURÁT, -Ă, îngândurați, -te, adj. Cufundat în gânduri; gânditor. ♦ Îngrijorat. – V. îngândura.
îngândurații
ÎNGÂNDURÁT, -Ă, îngândurați, -te, adj. Cufundat în gânduri; gânditor. ♦ Îngrijorat. – V. îngândura.
îngânduraților
ÎNGÂNDURÁT, -Ă, îngândurați, -te, adj. Cufundat în gânduri; gânditor. ♦ Îngrijorat. – V. îngândura.
îngândurează
ÎNGÂNDURÁ, îngândurez, vb. I. Refl. și tranz. A cădea sau a pune pe gânduri. ♦ A (se) îngrijora. – În + gânduri (pl. lui gând). DOOM
îngândurá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngândureáză
îngândurez
ÎNGÂNDURÁ, îngândurez, vb. I. Refl. și tranz. A cădea sau a pune pe gânduri. ♦ A (se) îngrijora. – În + gânduri (pl. lui gând). DOOM
îngândurá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngândureáză
îngândureze
ÎNGÂNDURÁ, îngândurez, vb. I. Refl. și tranz. A cădea sau a pune pe gânduri. ♦ A (se) îngrijora. – În + gânduri (pl. lui gând). DOOM
îngândurá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngândureáză
îngândurezi
ÎNGÂNDURÁ, îngândurez, vb. I. Refl. și tranz. A cădea sau a pune pe gânduri. ♦ A (se) îngrijora. – În + gânduri (pl. lui gând). DOOM
îngândurá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngândureáză
îngândurând
ÎNGÂNDURÁ, îngândurez, vb. I. Refl. și tranz. A cădea sau a pune pe gânduri. ♦ A (se) îngrijora. – În + gânduri (pl. lui gând). DOOM
îngândurá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngândureáză
îngândurări
ÎNGÂNDURÁRE, îngândurări, s. f. Faptul de a fi îngândurat; cufundare în gânduri. ♦ Îngrijorare. – V. îngândura. DOOM
îngânduráre s. f., g.-d. art. îngândurắrii; pl. îngândurắri
îngândurării
ÎNGÂNDURÁRE, îngândurări, s. f. Faptul de a fi îngândurat; cufundare în gânduri. ♦ Îngrijorare. – V. îngândura. DOOM
îngânduráre s. f., g.-d. art. îngândurắrii; pl. îngândurắri
îngândurările
ÎNGÂNDURÁRE, îngândurări, s. f. Faptul de a fi îngândurat; cufundare în gânduri. ♦ Îngrijorare. – V. îngândura. DOOM
îngânduráre s. f., g.-d. art. îngândurắrii; pl. îngândurắri
îngândurărilor
ÎNGÂNDURÁRE, îngândurări, s. f. Faptul de a fi îngândurat; cufundare în gânduri. ♦ Îngrijorare. – V. îngândura. DOOM
îngânduráre s. f., g.-d. art. îngândurắrii; pl. îngândurắri
îngâne
ÎNGÂNÁ, îngấn, vb. I. 1. Tranz. A imita, a repeta (în bătaie de joc) vorbele, glasul cuiva. 2. Tranz. A rosti sau a cânta ceva încet, șoptit (și neclar); a murmura, a mormăi. 3. Tranz. și refl. A (se) acompania, a (se) însoți. ♦ Refl. A se amăgi. 4. Refl. A se îmbina; a se confunda, a se amesteca. ◊ Expr. A se îngâna ziua cu noaptea = a se ivi zorile; a începe să se întunece. 5. Refl. și tranz. (Rar) A (se) mișca ușor; a (se) legăna. – Lat. *ingannare. DOOM
îngâná (a ~) vb., ind. prez. 3 îngấnă
îngâni
ÎNGÂNÁ, îngấn, vb. I. 1. Tranz. A imita, a repeta (în bătaie de joc) vorbele, glasul cuiva. 2. Tranz. A rosti sau a cânta ceva încet, șoptit (și neclar); a murmura, a mormăi. 3. Tranz. și refl. A (se) acompania, a (se) însoți. ♦ Refl. A se amăgi. 4. Refl. A se îmbina; a se confunda, a se amesteca. ◊ Expr. A se îngâna ziua cu noaptea = a se ivi zorile; a începe să se întunece. 5. Refl. și tranz. (Rar) A (se) mișca ușor; a (se) legăna. – Lat. *ingannare. DOOM
îngâná (a ~) vb., ind. prez. 3 îngấnă
îngânând
ÎNGÂNÁ, îngấn, vb. I. 1. Tranz. A imita, a repeta (în bătaie de joc) vorbele, glasul cuiva. 2. Tranz. A rosti sau a cânta ceva încet, șoptit (și neclar); a murmura, a mormăi. 3. Tranz. și refl. A (se) acompania, a (se) însoți. ♦ Refl. A se amăgi. 4. Refl. A se îmbina; a se confunda, a se amesteca. ◊ Expr. A se îngâna ziua cu noaptea = a se ivi zorile; a începe să se întunece. 5. Refl. și tranz. (Rar) A (se) mișca ușor; a (se) legăna. – Lat. *ingannare. DOOM
îngâná (a ~) vb., ind. prez. 3 îngấnă
îngânări
ÎNGÂNÁRE, îngânări, s. f. Acțiunea de a (se) îngâna și rezultatul ei; cântec (nedeslușit), murmurare. – V. îngâna. DOOM
îngânáre s. f., g.-d. art. îngânắrii; pl. îngânắri
îngânării
ÎNGÂNÁRE, îngânări, s. f. Acțiunea de a (se) îngâna și rezultatul ei; cântec (nedeslușit), murmurare. – V. îngâna. DOOM
îngânáre s. f., g.-d. art. îngânắrii; pl. îngânắri
îngânările
ÎNGÂNÁRE, îngânări, s. f. Acțiunea de a (se) îngâna și rezultatul ei; cântec (nedeslușit), murmurare. – V. îngâna. DOOM
îngânáre s. f., g.-d. art. îngânắrii; pl. îngânắri
îngânărilor
ÎNGÂNÁRE, îngânări, s. f. Acțiunea de a (se) îngâna și rezultatul ei; cântec (nedeslușit), murmurare. – V. îngâna. DOOM
îngânáre s. f., g.-d. art. îngânắrii; pl. îngânắri
îngânătură
ÎNGÂNĂTÚRĂ, îngânături, s. f. Îngânare; (rar) amăgire, înșelăciune. – Din îngâna + suf. -(ă)tură.
îngârbovit
ÎNGÎRBOVÍT, -Ă, îngîrboviți, -te, adj. (Rar) Gîrbovit, gîrbov. Tot una e dac-ai murit Flăcău ori moș îngîrbovit; Dar nu-i tot una leu să mori Ori cîne-nlănțuit. COȘBUC, P. I 257.
îngârlui
ÎNGÂRLUÍ vb. IV. v. îngurlui.
îngîmfare
ÎNGÂMFÁRE s. f. Atitudine de încredere exagerată în propriile sale însușiri; trufie, orgoliu, fală; infatuare. – V. îngâmfa. DOOM
!îngâmfáre s. f., g.-d. art. îngâmfắrii
îngîmfarea
ÎNGÂMFÁRE s. f. Atitudine de încredere exagerată în propriile sale însușiri; trufie, orgoliu, fală; infatuare. – V. îngâmfa. DOOM
!îngâmfáre s. f., g.-d. art. îngâmfắrii
îngîmfat
ÎNGÂMFÁT, -Ă, îngâmfați, -te, adj. (Adesea substantivat) Care are o părere foarte bună despre sine; încrezut, fudul; vanitos, orgolios, infatuat. – V. îngâmfa.
îngîmfata
ÎNGÂMFÁT, -Ă, îngâmfați, -te, adj. (Adesea substantivat) Care are o părere foarte bună despre sine; încrezut, fudul; vanitos, orgolios, infatuat. – V. îngâmfa.
îngîmfate
ÎNGÂMFÁT, -Ă, îngâmfați, -te, adj. (Adesea substantivat) Care are o părere foarte bună despre sine; încrezut, fudul; vanitos, orgolios, infatuat. – V. îngâmfa.
îngîmfatei
ÎNGÂMFÁT, -Ă, îngâmfați, -te, adj. (Adesea substantivat) Care are o părere foarte bună despre sine; încrezut, fudul; vanitos, orgolios, infatuat. – V. îngâmfa.
îngîmfatele
ÎNGÂMFÁT, -Ă, îngâmfați, -te, adj. (Adesea substantivat) Care are o părere foarte bună despre sine; încrezut, fudul; vanitos, orgolios, infatuat. – V. îngâmfa.
îngîmfatelor
ÎNGÂMFÁT, -Ă, îngâmfați, -te, adj. (Adesea substantivat) Care are o părere foarte bună despre sine; încrezut, fudul; vanitos, orgolios, infatuat. – V. îngâmfa.
îngîmfatul
ÎNGÂMFÁT, -Ă, îngâmfați, -te, adj. (Adesea substantivat) Care are o părere foarte bună despre sine; încrezut, fudul; vanitos, orgolios, infatuat. – V. îngâmfa.
îngîmfatului
ÎNGÂMFÁT, -Ă, îngâmfați, -te, adj. (Adesea substantivat) Care are o părere foarte bună despre sine; încrezut, fudul; vanitos, orgolios, infatuat. – V. îngâmfa.
îngîmfați
ÎNGÂMFÁT, -Ă, îngâmfați, -te, adj. (Adesea substantivat) Care are o părere foarte bună despre sine; încrezut, fudul; vanitos, orgolios, infatuat. – V. îngâmfa.
îngîmfații
ÎNGÂMFÁT, -Ă, îngâmfați, -te, adj. (Adesea substantivat) Care are o părere foarte bună despre sine; încrezut, fudul; vanitos, orgolios, infatuat. – V. îngâmfa.
îngîmfaților
ÎNGÂMFÁT, -Ă, îngâmfați, -te, adj. (Adesea substantivat) Care are o părere foarte bună despre sine; încrezut, fudul; vanitos, orgolios, infatuat. – V. îngâmfa.
îngîmfări
ÎNGÂMFÁRE s. f. Atitudine de încredere exagerată în propriile sale însușiri; trufie, orgoliu, fală; infatuare. – V. îngâmfa. DOOM
!îngâmfáre s. f., g.-d. art. îngâmfắrii
îngîmfării
ÎNGÂMFÁRE s. f. Atitudine de încredere exagerată în propriile sale însușiri; trufie, orgoliu, fală; infatuare. – V. îngâmfa. DOOM
!îngâmfáre s. f., g.-d. art. îngâmfắrii
îngîmfările
ÎNGÂMFÁRE s. f. Atitudine de încredere exagerată în propriile sale însușiri; trufie, orgoliu, fală; infatuare. – V. îngâmfa. DOOM
!îngâmfáre s. f., g.-d. art. îngâmfắrii
îngîmfărilor
ÎNGÂMFÁRE s. f. Atitudine de încredere exagerată în propriile sale însușiri; trufie, orgoliu, fală; infatuare. – V. îngâmfa. DOOM
!îngâmfáre s. f., g.-d. art. îngâmfắrii
îngîn
ÎNGÂNÁ, îngấn, vb. I. 1. Tranz. A imita, a repeta (în bătaie de joc) vorbele, glasul cuiva. 2. Tranz. A rosti sau a cânta ceva încet, șoptit (și neclar); a murmura, a mormăi. 3. Tranz. și refl. A (se) acompania, a (se) însoți. ♦ Refl. A se amăgi. 4. Refl. A se îmbina; a se confunda, a se amesteca. ◊ Expr. A se îngâna ziua cu noaptea = a se ivi zorile; a începe să se întunece. 5. Refl. și tranz. (Rar) A (se) mișca ușor; a (se) legăna. – Lat. *ingannare. DOOM
îngâná (a ~) vb., ind. prez. 3 îngấnă
îngîna
ÎNGÂNÁ, îngấn, vb. I. 1. Tranz. A imita, a repeta (în bătaie de joc) vorbele, glasul cuiva. 2. Tranz. A rosti sau a cânta ceva încet, șoptit (și neclar); a murmura, a mormăi. 3. Tranz. și refl. A (se) acompania, a (se) însoți. ♦ Refl. A se amăgi. 4. Refl. A se îmbina; a se confunda, a se amesteca. ◊ Expr. A se îngâna ziua cu noaptea = a se ivi zorile; a începe să se întunece. 5. Refl. și tranz. (Rar) A (se) mișca ușor; a (se) legăna. – Lat. *ingannare. DOOM
îngâná (a ~) vb., ind. prez. 3 îngấnă
îngînai
ÎNGÂNÁ, îngấn, vb. I. 1. Tranz. A imita, a repeta (în bătaie de joc) vorbele, glasul cuiva. 2. Tranz. A rosti sau a cânta ceva încet, șoptit (și neclar); a murmura, a mormăi. 3. Tranz. și refl. A (se) acompania, a (se) însoți. ♦ Refl. A se amăgi. 4. Refl. A se îmbina; a se confunda, a se amesteca. ◊ Expr. A se îngâna ziua cu noaptea = a se ivi zorile; a începe să se întunece. 5. Refl. și tranz. (Rar) A (se) mișca ușor; a (se) legăna. – Lat. *ingannare. DOOM
îngâná (a ~) vb., ind. prez. 3 îngấnă
îngînam
ÎNGÂNÁ, îngấn, vb. I. 1. Tranz. A imita, a repeta (în bătaie de joc) vorbele, glasul cuiva. 2. Tranz. A rosti sau a cânta ceva încet, șoptit (și neclar); a murmura, a mormăi. 3. Tranz. și refl. A (se) acompania, a (se) însoți. ♦ Refl. A se amăgi. 4. Refl. A se îmbina; a se confunda, a se amesteca. ◊ Expr. A se îngâna ziua cu noaptea = a se ivi zorile; a începe să se întunece. 5. Refl. și tranz. (Rar) A (se) mișca ușor; a (se) legăna. – Lat. *ingannare. DOOM
îngâná (a ~) vb., ind. prez. 3 îngấnă
îngînare
ÎNGÂNÁ, îngấn, vb. I. 1. Tranz. A imita, a repeta (în bătaie de joc) vorbele, glasul cuiva. 2. Tranz. A rosti sau a cânta ceva încet, șoptit (și neclar); a murmura, a mormăi. 3. Tranz. și refl. A (se) acompania, a (se) însoți. ♦ Refl. A se amăgi. 4. Refl. A se îmbina; a se confunda, a se amesteca. ◊ Expr. A se îngâna ziua cu noaptea = a se ivi zorile; a începe să se întunece. 5. Refl. și tranz. (Rar) A (se) mișca ușor; a (se) legăna. – Lat. *ingannare. DOOM
îngâná (a ~) vb., ind. prez. 3 îngấnă
îngînare
ÎNGÂNÁRE, îngânări, s. f. Acțiunea de a (se) îngâna și rezultatul ei; cântec (nedeslușit), murmurare. – V. îngâna. DOOM
îngânáre s. f., g.-d. art. îngânắrii; pl. îngânắri
îngînarea
ÎNGÂNÁRE, îngânări, s. f. Acțiunea de a (se) îngâna și rezultatul ei; cântec (nedeslușit), murmurare. – V. îngâna. DOOM
îngânáre s. f., g.-d. art. îngânắrii; pl. îngânắri
îngînară
ÎNGÂNÁ, îngấn, vb. I. 1. Tranz. A imita, a repeta (în bătaie de joc) vorbele, glasul cuiva. 2. Tranz. A rosti sau a cânta ceva încet, șoptit (și neclar); a murmura, a mormăi. 3. Tranz. și refl. A (se) acompania, a (se) însoți. ♦ Refl. A se amăgi. 4. Refl. A se îmbina; a se confunda, a se amesteca. ◊ Expr. A se îngâna ziua cu noaptea = a se ivi zorile; a începe să se întunece. 5. Refl. și tranz. (Rar) A (se) mișca ușor; a (se) legăna. – Lat. *ingannare. DOOM
îngâná (a ~) vb., ind. prez. 3 îngấnă
îngînarăm
ÎNGÂNÁ, îngấn, vb. I. 1. Tranz. A imita, a repeta (în bătaie de joc) vorbele, glasul cuiva. 2. Tranz. A rosti sau a cânta ceva încet, șoptit (și neclar); a murmura, a mormăi. 3. Tranz. și refl. A (se) acompania, a (se) însoți. ♦ Refl. A se amăgi. 4. Refl. A se îmbina; a se confunda, a se amesteca. ◊ Expr. A se îngâna ziua cu noaptea = a se ivi zorile; a începe să se întunece. 5. Refl. și tranz. (Rar) A (se) mișca ușor; a (se) legăna. – Lat. *ingannare. DOOM
îngâná (a ~) vb., ind. prez. 3 îngấnă
îngînarăți
ÎNGÂNÁ, îngấn, vb. I. 1. Tranz. A imita, a repeta (în bătaie de joc) vorbele, glasul cuiva. 2. Tranz. A rosti sau a cânta ceva încet, șoptit (și neclar); a murmura, a mormăi. 3. Tranz. și refl. A (se) acompania, a (se) însoți. ♦ Refl. A se amăgi. 4. Refl. A se îmbina; a se confunda, a se amesteca. ◊ Expr. A se îngâna ziua cu noaptea = a se ivi zorile; a începe să se întunece. 5. Refl. și tranz. (Rar) A (se) mișca ușor; a (se) legăna. – Lat. *ingannare. DOOM
îngâná (a ~) vb., ind. prez. 3 îngấnă
îngînase
ÎNGÂNÁ, îngấn, vb. I. 1. Tranz. A imita, a repeta (în bătaie de joc) vorbele, glasul cuiva. 2. Tranz. A rosti sau a cânta ceva încet, șoptit (și neclar); a murmura, a mormăi. 3. Tranz. și refl. A (se) acompania, a (se) însoți. ♦ Refl. A se amăgi. 4. Refl. A se îmbina; a se confunda, a se amesteca. ◊ Expr. A se îngâna ziua cu noaptea = a se ivi zorile; a începe să se întunece. 5. Refl. și tranz. (Rar) A (se) mișca ușor; a (se) legăna. – Lat. *ingannare. DOOM
îngâná (a ~) vb., ind. prez. 3 îngấnă
îngînasem
ÎNGÂNÁ, îngấn, vb. I. 1. Tranz. A imita, a repeta (în bătaie de joc) vorbele, glasul cuiva. 2. Tranz. A rosti sau a cânta ceva încet, șoptit (și neclar); a murmura, a mormăi. 3. Tranz. și refl. A (se) acompania, a (se) însoți. ♦ Refl. A se amăgi. 4. Refl. A se îmbina; a se confunda, a se amesteca. ◊ Expr. A se îngâna ziua cu noaptea = a se ivi zorile; a începe să se întunece. 5. Refl. și tranz. (Rar) A (se) mișca ușor; a (se) legăna. – Lat. *ingannare. DOOM
îngâná (a ~) vb., ind. prez. 3 îngấnă
îngînaseră
ÎNGÂNÁ, îngấn, vb. I. 1. Tranz. A imita, a repeta (în bătaie de joc) vorbele, glasul cuiva. 2. Tranz. A rosti sau a cânta ceva încet, șoptit (și neclar); a murmura, a mormăi. 3. Tranz. și refl. A (se) acompania, a (se) însoți. ♦ Refl. A se amăgi. 4. Refl. A se îmbina; a se confunda, a se amesteca. ◊ Expr. A se îngâna ziua cu noaptea = a se ivi zorile; a începe să se întunece. 5. Refl. și tranz. (Rar) A (se) mișca ușor; a (se) legăna. – Lat. *ingannare. DOOM
îngâná (a ~) vb., ind. prez. 3 îngấnă
îngînaserăm
ÎNGÂNÁ, îngấn, vb. I. 1. Tranz. A imita, a repeta (în bătaie de joc) vorbele, glasul cuiva. 2. Tranz. A rosti sau a cânta ceva încet, șoptit (și neclar); a murmura, a mormăi. 3. Tranz. și refl. A (se) acompania, a (se) însoți. ♦ Refl. A se amăgi. 4. Refl. A se îmbina; a se confunda, a se amesteca. ◊ Expr. A se îngâna ziua cu noaptea = a se ivi zorile; a începe să se întunece. 5. Refl. și tranz. (Rar) A (se) mișca ușor; a (se) legăna. – Lat. *ingannare. DOOM
îngâná (a ~) vb., ind. prez. 3 îngấnă
îngînaserăți
ÎNGÂNÁ, îngấn, vb. I. 1. Tranz. A imita, a repeta (în bătaie de joc) vorbele, glasul cuiva. 2. Tranz. A rosti sau a cânta ceva încet, șoptit (și neclar); a murmura, a mormăi. 3. Tranz. și refl. A (se) acompania, a (se) însoți. ♦ Refl. A se amăgi. 4. Refl. A se îmbina; a se confunda, a se amesteca. ◊ Expr. A se îngâna ziua cu noaptea = a se ivi zorile; a începe să se întunece. 5. Refl. și tranz. (Rar) A (se) mișca ușor; a (se) legăna. – Lat. *ingannare. DOOM
îngâná (a ~) vb., ind. prez. 3 îngấnă
îngînaseși
ÎNGÂNÁ, îngấn, vb. I. 1. Tranz. A imita, a repeta (în bătaie de joc) vorbele, glasul cuiva. 2. Tranz. A rosti sau a cânta ceva încet, șoptit (și neclar); a murmura, a mormăi. 3. Tranz. și refl. A (se) acompania, a (se) însoți. ♦ Refl. A se amăgi. 4. Refl. A se îmbina; a se confunda, a se amesteca. ◊ Expr. A se îngâna ziua cu noaptea = a se ivi zorile; a începe să se întunece. 5. Refl. și tranz. (Rar) A (se) mișca ușor; a (se) legăna. – Lat. *ingannare. DOOM
îngâná (a ~) vb., ind. prez. 3 îngấnă
îngînaseți
ÎNGÂNÁ, îngấn, vb. I. 1. Tranz. A imita, a repeta (în bătaie de joc) vorbele, glasul cuiva. 2. Tranz. A rosti sau a cânta ceva încet, șoptit (și neclar); a murmura, a mormăi. 3. Tranz. și refl. A (se) acompania, a (se) însoți. ♦ Refl. A se amăgi. 4. Refl. A se îmbina; a se confunda, a se amesteca. ◊ Expr. A se îngâna ziua cu noaptea = a se ivi zorile; a începe să se întunece. 5. Refl. și tranz. (Rar) A (se) mișca ușor; a (se) legăna. – Lat. *ingannare. DOOM
îngâná (a ~) vb., ind. prez. 3 îngấnă
îngînat
ÎNGÂNÁ, îngấn, vb. I. 1. Tranz. A imita, a repeta (în bătaie de joc) vorbele, glasul cuiva. 2. Tranz. A rosti sau a cânta ceva încet, șoptit (și neclar); a murmura, a mormăi. 3. Tranz. și refl. A (se) acompania, a (se) însoți. ♦ Refl. A se amăgi. 4. Refl. A se îmbina; a se confunda, a se amesteca. ◊ Expr. A se îngâna ziua cu noaptea = a se ivi zorile; a începe să se întunece. 5. Refl. și tranz. (Rar) A (se) mișca ușor; a (se) legăna. – Lat. *ingannare. DOOM
îngâná (a ~) vb., ind. prez. 3 îngấnă
îngînat
ÎNGÂNÁT, -Ă, îngânați, -te, adj. (Despre vorbe, sunete) Rostit ușor, murmurat, șoptit. – V. îngâna.
îngînata
ÎNGÂNÁT, -Ă, îngânați, -te, adj. (Despre vorbe, sunete) Rostit ușor, murmurat, șoptit. – V. îngâna.
îngînate
ÎNGÂNÁT, -Ă, îngânați, -te, adj. (Despre vorbe, sunete) Rostit ușor, murmurat, șoptit. – V. îngâna.
îngînatei
ÎNGÂNÁT, -Ă, îngânați, -te, adj. (Despre vorbe, sunete) Rostit ușor, murmurat, șoptit. – V. îngâna.
îngînatele
ÎNGÂNÁT, -Ă, îngânați, -te, adj. (Despre vorbe, sunete) Rostit ușor, murmurat, șoptit. – V. îngâna.
îngînatelor
ÎNGÂNÁT, -Ă, îngânați, -te, adj. (Despre vorbe, sunete) Rostit ușor, murmurat, șoptit. – V. îngâna.
îngînatul
ÎNGÂNÁT, -Ă, îngânați, -te, adj. (Despre vorbe, sunete) Rostit ușor, murmurat, șoptit. – V. îngâna.
îngînatului
ÎNGÂNÁT, -Ă, îngânați, -te, adj. (Despre vorbe, sunete) Rostit ușor, murmurat, șoptit. – V. îngâna.
îngînau
ÎNGÂNÁ, îngấn, vb. I. 1. Tranz. A imita, a repeta (în bătaie de joc) vorbele, glasul cuiva. 2. Tranz. A rosti sau a cânta ceva încet, șoptit (și neclar); a murmura, a mormăi. 3. Tranz. și refl. A (se) acompania, a (se) însoți. ♦ Refl. A se amăgi. 4. Refl. A se îmbina; a se confunda, a se amesteca. ◊ Expr. A se îngâna ziua cu noaptea = a se ivi zorile; a începe să se întunece. 5. Refl. și tranz. (Rar) A (se) mișca ușor; a (se) legăna. – Lat. *ingannare. DOOM
îngâná (a ~) vb., ind. prez. 3 îngấnă
îngînași
ÎNGÂNÁ, îngấn, vb. I. 1. Tranz. A imita, a repeta (în bătaie de joc) vorbele, glasul cuiva. 2. Tranz. A rosti sau a cânta ceva încet, șoptit (și neclar); a murmura, a mormăi. 3. Tranz. și refl. A (se) acompania, a (se) însoți. ♦ Refl. A se amăgi. 4. Refl. A se îmbina; a se confunda, a se amesteca. ◊ Expr. A se îngâna ziua cu noaptea = a se ivi zorile; a începe să se întunece. 5. Refl. și tranz. (Rar) A (se) mișca ușor; a (se) legăna. – Lat. *ingannare. DOOM
îngâná (a ~) vb., ind. prez. 3 îngấnă
îngînați
ÎNGÂNÁ, îngấn, vb. I. 1. Tranz. A imita, a repeta (în bătaie de joc) vorbele, glasul cuiva. 2. Tranz. A rosti sau a cânta ceva încet, șoptit (și neclar); a murmura, a mormăi. 3. Tranz. și refl. A (se) acompania, a (se) însoți. ♦ Refl. A se amăgi. 4. Refl. A se îmbina; a se confunda, a se amesteca. ◊ Expr. A se îngâna ziua cu noaptea = a se ivi zorile; a începe să se întunece. 5. Refl. și tranz. (Rar) A (se) mișca ușor; a (se) legăna. – Lat. *ingannare. DOOM
îngâná (a ~) vb., ind. prez. 3 îngấnă
îngînați
ÎNGÂNÁT, -Ă, îngânați, -te, adj. (Despre vorbe, sunete) Rostit ușor, murmurat, șoptit. – V. îngâna.
îngînații
ÎNGÂNÁT, -Ă, îngânați, -te, adj. (Despre vorbe, sunete) Rostit ușor, murmurat, șoptit. – V. îngâna.
îngînaților
ÎNGÂNÁT, -Ă, îngânați, -te, adj. (Despre vorbe, sunete) Rostit ușor, murmurat, șoptit. – V. îngâna.
îngîndura
ÎNGÂNDURÁ, îngândurez, vb. I. Refl. și tranz. A cădea sau a pune pe gânduri. ♦ A (se) îngrijora. – În + gânduri (pl. lui gând). DOOM
îngândurá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngândureáză
îngîndurai
ÎNGÂNDURÁ, îngândurez, vb. I. Refl. și tranz. A cădea sau a pune pe gânduri. ♦ A (se) îngrijora. – În + gânduri (pl. lui gând). DOOM
îngândurá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngândureáză
îngînduram
ÎNGÂNDURÁ, îngândurez, vb. I. Refl. și tranz. A cădea sau a pune pe gânduri. ♦ A (se) îngrijora. – În + gânduri (pl. lui gând). DOOM
îngândurá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngândureáză
îngîndurare
ÎNGÂNDURÁ, îngândurez, vb. I. Refl. și tranz. A cădea sau a pune pe gânduri. ♦ A (se) îngrijora. – În + gânduri (pl. lui gând). DOOM
îngândurá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngândureáză
îngîndurare
ÎNGÂNDURÁRE, îngândurări, s. f. Faptul de a fi îngândurat; cufundare în gânduri. ♦ Îngrijorare. – V. îngândura. DOOM
îngânduráre s. f., g.-d. art. îngândurắrii; pl. îngândurắri
îngîndurarea
ÎNGÂNDURÁRE, îngândurări, s. f. Faptul de a fi îngândurat; cufundare în gânduri. ♦ Îngrijorare. – V. îngândura. DOOM
îngânduráre s. f., g.-d. art. îngândurắrii; pl. îngândurắri
îngîndurară
ÎNGÂNDURÁ, îngândurez, vb. I. Refl. și tranz. A cădea sau a pune pe gânduri. ♦ A (se) îngrijora. – În + gânduri (pl. lui gând). DOOM
îngândurá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngândureáză
îngîndurarăm
ÎNGÂNDURÁ, îngândurez, vb. I. Refl. și tranz. A cădea sau a pune pe gânduri. ♦ A (se) îngrijora. – În + gânduri (pl. lui gând). DOOM
îngândurá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngândureáză
îngîndurarăți
ÎNGÂNDURÁ, îngândurez, vb. I. Refl. și tranz. A cădea sau a pune pe gânduri. ♦ A (se) îngrijora. – În + gânduri (pl. lui gând). DOOM
îngândurá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngândureáză
îngîndurase
ÎNGÂNDURÁ, îngândurez, vb. I. Refl. și tranz. A cădea sau a pune pe gânduri. ♦ A (se) îngrijora. – În + gânduri (pl. lui gând). DOOM
îngândurá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngândureáză
îngîndurasem
ÎNGÂNDURÁ, îngândurez, vb. I. Refl. și tranz. A cădea sau a pune pe gânduri. ♦ A (se) îngrijora. – În + gânduri (pl. lui gând). DOOM
îngândurá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngândureáză
îngînduraseră
ÎNGÂNDURÁ, îngândurez, vb. I. Refl. și tranz. A cădea sau a pune pe gânduri. ♦ A (se) îngrijora. – În + gânduri (pl. lui gând). DOOM
îngândurá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngândureáză
îngînduraserăm
ÎNGÂNDURÁ, îngândurez, vb. I. Refl. și tranz. A cădea sau a pune pe gânduri. ♦ A (se) îngrijora. – În + gânduri (pl. lui gând). DOOM
îngândurá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngândureáză
îngînduraserăți
ÎNGÂNDURÁ, îngândurez, vb. I. Refl. și tranz. A cădea sau a pune pe gânduri. ♦ A (se) îngrijora. – În + gânduri (pl. lui gând). DOOM
îngândurá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngândureáză
îngînduraseși
ÎNGÂNDURÁ, îngândurez, vb. I. Refl. și tranz. A cădea sau a pune pe gânduri. ♦ A (se) îngrijora. – În + gânduri (pl. lui gând). DOOM
îngândurá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngândureáză
îngînduraseți
ÎNGÂNDURÁ, îngândurez, vb. I. Refl. și tranz. A cădea sau a pune pe gânduri. ♦ A (se) îngrijora. – În + gânduri (pl. lui gând). DOOM
îngândurá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngândureáză
îngîndurat
ÎNGÂNDURÁ, îngândurez, vb. I. Refl. și tranz. A cădea sau a pune pe gânduri. ♦ A (se) îngrijora. – În + gânduri (pl. lui gând). DOOM
îngândurá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngândureáză
îngîndurat
ÎNGÂNDURÁT, -Ă, îngândurați, -te, adj. Cufundat în gânduri; gânditor. ♦ Îngrijorat. – V. îngândura.
îngîndurata
ÎNGÂNDURÁT, -Ă, îngândurați, -te, adj. Cufundat în gânduri; gânditor. ♦ Îngrijorat. – V. îngândura.
îngîndurate
ÎNGÂNDURÁT, -Ă, îngândurați, -te, adj. Cufundat în gânduri; gânditor. ♦ Îngrijorat. – V. îngândura.
îngînduratei
ÎNGÂNDURÁT, -Ă, îngândurați, -te, adj. Cufundat în gânduri; gânditor. ♦ Îngrijorat. – V. îngândura.
îngînduratele
ÎNGÂNDURÁT, -Ă, îngândurați, -te, adj. Cufundat în gânduri; gânditor. ♦ Îngrijorat. – V. îngândura.
îngînduratelor
ÎNGÂNDURÁT, -Ă, îngândurați, -te, adj. Cufundat în gânduri; gânditor. ♦ Îngrijorat. – V. îngândura.
îngînduratul
ÎNGÂNDURÁT, -Ă, îngândurați, -te, adj. Cufundat în gânduri; gânditor. ♦ Îngrijorat. – V. îngândura.
îngînduratului
ÎNGÂNDURÁT, -Ă, îngândurați, -te, adj. Cufundat în gânduri; gânditor. ♦ Îngrijorat. – V. îngândura.
îngîndurau
ÎNGÂNDURÁ, îngândurez, vb. I. Refl. și tranz. A cădea sau a pune pe gânduri. ♦ A (se) îngrijora. – În + gânduri (pl. lui gând). DOOM
îngândurá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngândureáză
îngîndurași
ÎNGÂNDURÁ, îngândurez, vb. I. Refl. și tranz. A cădea sau a pune pe gânduri. ♦ A (se) îngrijora. – În + gânduri (pl. lui gând). DOOM
îngândurá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngândureáză
îngîndurați
ÎNGÂNDURÁ, îngândurez, vb. I. Refl. și tranz. A cădea sau a pune pe gânduri. ♦ A (se) îngrijora. – În + gânduri (pl. lui gând). DOOM
îngândurá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngândureáză
îngîndurați
ÎNGÂNDURÁT, -Ă, îngândurați, -te, adj. Cufundat în gânduri; gânditor. ♦ Îngrijorat. – V. îngândura.
îngîndurații
ÎNGÂNDURÁT, -Ă, îngândurați, -te, adj. Cufundat în gânduri; gânditor. ♦ Îngrijorat. – V. îngândura.
îngînduraților
ÎNGÂNDURÁT, -Ă, îngândurați, -te, adj. Cufundat în gânduri; gânditor. ♦ Îngrijorat. – V. îngândura.
îngîndurează
ÎNGÂNDURÁ, îngândurez, vb. I. Refl. și tranz. A cădea sau a pune pe gânduri. ♦ A (se) îngrijora. – În + gânduri (pl. lui gând). DOOM
îngândurá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngândureáză
îngîndurez
ÎNGÂNDURÁ, îngândurez, vb. I. Refl. și tranz. A cădea sau a pune pe gânduri. ♦ A (se) îngrijora. – În + gânduri (pl. lui gând). DOOM
îngândurá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngândureáză
îngîndureze
ÎNGÂNDURÁ, îngândurez, vb. I. Refl. și tranz. A cădea sau a pune pe gânduri. ♦ A (se) îngrijora. – În + gânduri (pl. lui gând). DOOM
îngândurá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngândureáză
îngîndurezi
ÎNGÂNDURÁ, îngândurez, vb. I. Refl. și tranz. A cădea sau a pune pe gânduri. ♦ A (se) îngrijora. – În + gânduri (pl. lui gând). DOOM
îngândurá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngândureáză
îngîndurînd
ÎNGÂNDURÁ, îngândurez, vb. I. Refl. și tranz. A cădea sau a pune pe gânduri. ♦ A (se) îngrijora. – În + gânduri (pl. lui gând). DOOM
îngândurá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngândureáză
îngîndurări
ÎNGÂNDURÁRE, îngândurări, s. f. Faptul de a fi îngândurat; cufundare în gânduri. ♦ Îngrijorare. – V. îngândura. DOOM
îngânduráre s. f., g.-d. art. îngândurắrii; pl. îngândurắri
îngîndurării
ÎNGÂNDURÁRE, îngândurări, s. f. Faptul de a fi îngândurat; cufundare în gânduri. ♦ Îngrijorare. – V. îngândura. DOOM
îngânduráre s. f., g.-d. art. îngândurắrii; pl. îngândurắri
îngîndurările
ÎNGÂNDURÁRE, îngândurări, s. f. Faptul de a fi îngândurat; cufundare în gânduri. ♦ Îngrijorare. – V. îngândura. DOOM
îngânduráre s. f., g.-d. art. îngândurắrii; pl. îngândurắri
îngîndurărilor
ÎNGÂNDURÁRE, îngândurări, s. f. Faptul de a fi îngândurat; cufundare în gânduri. ♦ Îngrijorare. – V. îngândura. DOOM
îngânduráre s. f., g.-d. art. îngândurắrii; pl. îngândurắri
îngîne
ÎNGÂNÁ, îngấn, vb. I. 1. Tranz. A imita, a repeta (în bătaie de joc) vorbele, glasul cuiva. 2. Tranz. A rosti sau a cânta ceva încet, șoptit (și neclar); a murmura, a mormăi. 3. Tranz. și refl. A (se) acompania, a (se) însoți. ♦ Refl. A se amăgi. 4. Refl. A se îmbina; a se confunda, a se amesteca. ◊ Expr. A se îngâna ziua cu noaptea = a se ivi zorile; a începe să se întunece. 5. Refl. și tranz. (Rar) A (se) mișca ușor; a (se) legăna. – Lat. *ingannare. DOOM
îngâná (a ~) vb., ind. prez. 3 îngấnă
îngîni
ÎNGÂNÁ, îngấn, vb. I. 1. Tranz. A imita, a repeta (în bătaie de joc) vorbele, glasul cuiva. 2. Tranz. A rosti sau a cânta ceva încet, șoptit (și neclar); a murmura, a mormăi. 3. Tranz. și refl. A (se) acompania, a (se) însoți. ♦ Refl. A se amăgi. 4. Refl. A se îmbina; a se confunda, a se amesteca. ◊ Expr. A se îngâna ziua cu noaptea = a se ivi zorile; a începe să se întunece. 5. Refl. și tranz. (Rar) A (se) mișca ușor; a (se) legăna. – Lat. *ingannare. DOOM
îngâná (a ~) vb., ind. prez. 3 îngấnă
îngînînd
ÎNGÂNÁ, îngấn, vb. I. 1. Tranz. A imita, a repeta (în bătaie de joc) vorbele, glasul cuiva. 2. Tranz. A rosti sau a cânta ceva încet, șoptit (și neclar); a murmura, a mormăi. 3. Tranz. și refl. A (se) acompania, a (se) însoți. ♦ Refl. A se amăgi. 4. Refl. A se îmbina; a se confunda, a se amesteca. ◊ Expr. A se îngâna ziua cu noaptea = a se ivi zorile; a începe să se întunece. 5. Refl. și tranz. (Rar) A (se) mișca ușor; a (se) legăna. – Lat. *ingannare. DOOM
îngâná (a ~) vb., ind. prez. 3 îngấnă
îngînări
ÎNGÂNÁRE, îngânări, s. f. Acțiunea de a (se) îngâna și rezultatul ei; cântec (nedeslușit), murmurare. – V. îngâna. DOOM
îngânáre s. f., g.-d. art. îngânắrii; pl. îngânắri
îngînării
ÎNGÂNÁRE, îngânări, s. f. Acțiunea de a (se) îngâna și rezultatul ei; cântec (nedeslușit), murmurare. – V. îngâna. DOOM
îngânáre s. f., g.-d. art. îngânắrii; pl. îngânắri
îngînările
ÎNGÂNÁRE, îngânări, s. f. Acțiunea de a (se) îngâna și rezultatul ei; cântec (nedeslușit), murmurare. – V. îngâna. DOOM
îngânáre s. f., g.-d. art. îngânắrii; pl. îngânắri
îngînărilor
ÎNGÂNÁRE, îngânări, s. f. Acțiunea de a (se) îngâna și rezultatul ei; cântec (nedeslușit), murmurare. – V. îngâna. DOOM
îngânáre s. f., g.-d. art. îngânắrii; pl. îngânắri
îngădui
ÎNGĂDUÍ, îngắdui, vb. IV. 1. Tranz. A da voie, a permite, a admite, a încuviința, a tolera ceva; a da cuiva permisiunea, a-l lăsa să... ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se învoi, a se înțelege unul cu altul, a trăi în armonie. 2. Tranz. și intranz. (Pop.) A avea răbdare; a aștepta; a da răgaz; a amâna, a păsui. ♦ (Reg.) A întârzia, a zăbovi. [Prez. ind. și: îngăduiesc] – Din magh. engedni. DOOM
îngăduí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. îngắdui, 3 îngắduie, imperf. 3 sg. îngăduiá; conj. prez. 3 să îngắduie
îngăduia
ÎNGĂDUÍ, îngắdui, vb. IV. 1. Tranz. A da voie, a permite, a admite, a încuviința, a tolera ceva; a da cuiva permisiunea, a-l lăsa să... ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se învoi, a se înțelege unul cu altul, a trăi în armonie. 2. Tranz. și intranz. (Pop.) A avea răbdare; a aștepta; a da răgaz; a amâna, a păsui. ♦ (Reg.) A întârzia, a zăbovi. [Prez. ind. și: îngăduiesc] – Din magh. engedni. DOOM
îngăduí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. îngắdui, 3 îngắduie, imperf. 3 sg. îngăduiá; conj. prez. 3 să îngắduie
îngăduiai
ÎNGĂDUÍ, îngắdui, vb. IV. 1. Tranz. A da voie, a permite, a admite, a încuviința, a tolera ceva; a da cuiva permisiunea, a-l lăsa să... ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se învoi, a se înțelege unul cu altul, a trăi în armonie. 2. Tranz. și intranz. (Pop.) A avea răbdare; a aștepta; a da răgaz; a amâna, a păsui. ♦ (Reg.) A întârzia, a zăbovi. [Prez. ind. și: îngăduiesc] – Din magh. engedni. DOOM
îngăduí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. îngắdui, 3 îngắduie, imperf. 3 sg. îngăduiá; conj. prez. 3 să îngắduie
îngăduiala
ÎNGĂDUIÁLĂ, îngăduieli, s. f. Îngăduință. [Pr.: -du-ia-] – Îngădui + suf. -eală. DOOM
îngăduiálă s. f., g.-d. art. îngăduiélii; pl. îngăduiéli
îngăduiam
ÎNGĂDUÍ, îngắdui, vb. IV. 1. Tranz. A da voie, a permite, a admite, a încuviința, a tolera ceva; a da cuiva permisiunea, a-l lăsa să... ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se învoi, a se înțelege unul cu altul, a trăi în armonie. 2. Tranz. și intranz. (Pop.) A avea răbdare; a aștepta; a da răgaz; a amâna, a păsui. ♦ (Reg.) A întârzia, a zăbovi. [Prez. ind. și: îngăduiesc] – Din magh. engedni. DOOM
îngăduí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. îngắdui, 3 îngắduie, imperf. 3 sg. îngăduiá; conj. prez. 3 să îngắduie
îngăduiau
ÎNGĂDUÍ, îngắdui, vb. IV. 1. Tranz. A da voie, a permite, a admite, a încuviința, a tolera ceva; a da cuiva permisiunea, a-l lăsa să... ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se învoi, a se înțelege unul cu altul, a trăi în armonie. 2. Tranz. și intranz. (Pop.) A avea răbdare; a aștepta; a da răgaz; a amâna, a păsui. ♦ (Reg.) A întârzia, a zăbovi. [Prez. ind. și: îngăduiesc] – Din magh. engedni. DOOM
îngăduí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. îngắdui, 3 îngắduie, imperf. 3 sg. îngăduiá; conj. prez. 3 să îngắduie
îngăduiați
ÎNGĂDUÍ, îngắdui, vb. IV. 1. Tranz. A da voie, a permite, a admite, a încuviința, a tolera ceva; a da cuiva permisiunea, a-l lăsa să... ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se învoi, a se înțelege unul cu altul, a trăi în armonie. 2. Tranz. și intranz. (Pop.) A avea răbdare; a aștepta; a da răgaz; a amâna, a păsui. ♦ (Reg.) A întârzia, a zăbovi. [Prez. ind. și: îngăduiesc] – Din magh. engedni. DOOM
îngăduí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. îngắdui, 3 îngắduie, imperf. 3 sg. îngăduiá; conj. prez. 3 să îngắduie
îngăduie
ÎNGĂDUÍ, îngắdui, vb. IV. 1. Tranz. A da voie, a permite, a admite, a încuviința, a tolera ceva; a da cuiva permisiunea, a-l lăsa să... ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se învoi, a se înțelege unul cu altul, a trăi în armonie. 2. Tranz. și intranz. (Pop.) A avea răbdare; a aștepta; a da răgaz; a amâna, a păsui. ♦ (Reg.) A întârzia, a zăbovi. [Prez. ind. și: îngăduiesc] – Din magh. engedni. DOOM
îngăduí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. îngắdui, 3 îngắduie, imperf. 3 sg. îngăduiá; conj. prez. 3 să îngắduie
îngăduieli
ÎNGĂDUIÁLĂ, îngăduieli, s. f. Îngăduință. [Pr.: -du-ia-] – Îngădui + suf. -eală. DOOM
îngăduiálă s. f., g.-d. art. îngăduiélii; pl. îngăduiéli
îngăduielii
ÎNGĂDUIÁLĂ, îngăduieli, s. f. Îngăduință. [Pr.: -du-ia-] – Îngădui + suf. -eală. DOOM
îngăduiálă s. f., g.-d. art. îngăduiélii; pl. îngăduiéli
îngăduielile
ÎNGĂDUIÁLĂ, îngăduieli, s. f. Îngăduință. [Pr.: -du-ia-] – Îngădui + suf. -eală. DOOM
îngăduiálă s. f., g.-d. art. îngăduiélii; pl. îngăduiéli
îngăduielilor
ÎNGĂDUIÁLĂ, îngăduieli, s. f. Îngăduință. [Pr.: -du-ia-] – Îngădui + suf. -eală. DOOM
îngăduiálă s. f., g.-d. art. îngăduiélii; pl. îngăduiéli
îngăduii
ÎNGĂDUÍ, îngắdui, vb. IV. 1. Tranz. A da voie, a permite, a admite, a încuviința, a tolera ceva; a da cuiva permisiunea, a-l lăsa să... ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se învoi, a se înțelege unul cu altul, a trăi în armonie. 2. Tranz. și intranz. (Pop.) A avea răbdare; a aștepta; a da răgaz; a amâna, a păsui. ♦ (Reg.) A întârzia, a zăbovi. [Prez. ind. și: îngăduiesc] – Din magh. engedni. DOOM
îngăduí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. îngắdui, 3 îngắduie, imperf. 3 sg. îngăduiá; conj. prez. 3 să îngắduie
îngăduim
ÎNGĂDUÍ, îngắdui, vb. IV. 1. Tranz. A da voie, a permite, a admite, a încuviința, a tolera ceva; a da cuiva permisiunea, a-l lăsa să... ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se învoi, a se înțelege unul cu altul, a trăi în armonie. 2. Tranz. și intranz. (Pop.) A avea răbdare; a aștepta; a da răgaz; a amâna, a păsui. ♦ (Reg.) A întârzia, a zăbovi. [Prez. ind. și: îngăduiesc] – Din magh. engedni. DOOM
îngăduí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. îngắdui, 3 îngắduie, imperf. 3 sg. îngăduiá; conj. prez. 3 să îngắduie
îngăduind
ÎNGĂDUÍ, îngắdui, vb. IV. 1. Tranz. A da voie, a permite, a admite, a încuviința, a tolera ceva; a da cuiva permisiunea, a-l lăsa să... ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se învoi, a se înțelege unul cu altul, a trăi în armonie. 2. Tranz. și intranz. (Pop.) A avea răbdare; a aștepta; a da răgaz; a amâna, a păsui. ♦ (Reg.) A întârzia, a zăbovi. [Prez. ind. și: îngăduiesc] – Din magh. engedni. DOOM
îngăduí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. îngắdui, 3 îngắduie, imperf. 3 sg. îngăduiá; conj. prez. 3 să îngắduie
îngăduință
ÎNGĂDUÍNȚĂ s. f. 1. Încuviințare, permisiune, voie; indulgență, toleranță, îngăduială, îngăduire. ♦ Înțelegere, bunăvoință reciprocă. 2. (Fam., rar) Păsuire, răgaz. – Îngădui + suf. -ință. DOOM
îngăduínță s. f., g.-d. art. îngăduínței
îngăduire
ÎNGĂDUÍ, îngắdui, vb. IV. 1. Tranz. A da voie, a permite, a admite, a încuviința, a tolera ceva; a da cuiva permisiunea, a-l lăsa să... ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se învoi, a se înțelege unul cu altul, a trăi în armonie. 2. Tranz. și intranz. (Pop.) A avea răbdare; a aștepta; a da răgaz; a amâna, a păsui. ♦ (Reg.) A întârzia, a zăbovi. [Prez. ind. și: îngăduiesc] – Din magh. engedni. DOOM
îngăduí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. îngắdui, 3 îngắduie, imperf. 3 sg. îngăduiá; conj. prez. 3 să îngắduie
îngăduire
ÎNGĂDUÍRE s. f. Îngăduință. – V. îngădui. DOOM
îngăduíre s. f., g.-d. art. îngăduírii
îngăduirea
ÎNGĂDUÍRE s. f. Îngăduință. – V. îngădui. DOOM
îngăduíre s. f., g.-d. art. îngăduírii
îngăduiri
ÎNGĂDUÍRE s. f. Îngăduință. – V. îngădui. DOOM
îngăduíre s. f., g.-d. art. îngăduírii
îngăduirii
ÎNGĂDUÍRE s. f. Îngăduință. – V. îngădui. DOOM
îngăduíre s. f., g.-d. art. îngăduírii
îngăduirile
ÎNGĂDUÍRE s. f. Îngăduință. – V. îngădui. DOOM
îngăduíre s. f., g.-d. art. îngăduírii
îngăduirilor
ÎNGĂDUÍRE s. f. Îngăduință. – V. îngădui. DOOM
îngăduíre s. f., g.-d. art. îngăduírii
îngăduiră
ÎNGĂDUÍ, îngắdui, vb. IV. 1. Tranz. A da voie, a permite, a admite, a încuviința, a tolera ceva; a da cuiva permisiunea, a-l lăsa să... ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se învoi, a se înțelege unul cu altul, a trăi în armonie. 2. Tranz. și intranz. (Pop.) A avea răbdare; a aștepta; a da răgaz; a amâna, a păsui. ♦ (Reg.) A întârzia, a zăbovi. [Prez. ind. și: îngăduiesc] – Din magh. engedni. DOOM
îngăduí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. îngắdui, 3 îngắduie, imperf. 3 sg. îngăduiá; conj. prez. 3 să îngắduie
îngăduirăm
ÎNGĂDUÍ, îngắdui, vb. IV. 1. Tranz. A da voie, a permite, a admite, a încuviința, a tolera ceva; a da cuiva permisiunea, a-l lăsa să... ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se învoi, a se înțelege unul cu altul, a trăi în armonie. 2. Tranz. și intranz. (Pop.) A avea răbdare; a aștepta; a da răgaz; a amâna, a păsui. ♦ (Reg.) A întârzia, a zăbovi. [Prez. ind. și: îngăduiesc] – Din magh. engedni. DOOM
îngăduí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. îngắdui, 3 îngắduie, imperf. 3 sg. îngăduiá; conj. prez. 3 să îngắduie
îngăduirăți
ÎNGĂDUÍ, îngắdui, vb. IV. 1. Tranz. A da voie, a permite, a admite, a încuviința, a tolera ceva; a da cuiva permisiunea, a-l lăsa să... ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se învoi, a se înțelege unul cu altul, a trăi în armonie. 2. Tranz. și intranz. (Pop.) A avea răbdare; a aștepta; a da răgaz; a amâna, a păsui. ♦ (Reg.) A întârzia, a zăbovi. [Prez. ind. și: îngăduiesc] – Din magh. engedni. DOOM
îngăduí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. îngắdui, 3 îngắduie, imperf. 3 sg. îngăduiá; conj. prez. 3 să îngắduie
îngăduise
ÎNGĂDUÍ, îngắdui, vb. IV. 1. Tranz. A da voie, a permite, a admite, a încuviința, a tolera ceva; a da cuiva permisiunea, a-l lăsa să... ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se învoi, a se înțelege unul cu altul, a trăi în armonie. 2. Tranz. și intranz. (Pop.) A avea răbdare; a aștepta; a da răgaz; a amâna, a păsui. ♦ (Reg.) A întârzia, a zăbovi. [Prez. ind. și: îngăduiesc] – Din magh. engedni. DOOM
îngăduí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. îngắdui, 3 îngắduie, imperf. 3 sg. îngăduiá; conj. prez. 3 să îngắduie
îngăduisem
ÎNGĂDUÍ, îngắdui, vb. IV. 1. Tranz. A da voie, a permite, a admite, a încuviința, a tolera ceva; a da cuiva permisiunea, a-l lăsa să... ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se învoi, a se înțelege unul cu altul, a trăi în armonie. 2. Tranz. și intranz. (Pop.) A avea răbdare; a aștepta; a da răgaz; a amâna, a păsui. ♦ (Reg.) A întârzia, a zăbovi. [Prez. ind. și: îngăduiesc] – Din magh. engedni. DOOM
îngăduí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. îngắdui, 3 îngắduie, imperf. 3 sg. îngăduiá; conj. prez. 3 să îngắduie
îngăduiseră
ÎNGĂDUÍ, îngắdui, vb. IV. 1. Tranz. A da voie, a permite, a admite, a încuviința, a tolera ceva; a da cuiva permisiunea, a-l lăsa să... ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se învoi, a se înțelege unul cu altul, a trăi în armonie. 2. Tranz. și intranz. (Pop.) A avea răbdare; a aștepta; a da răgaz; a amâna, a păsui. ♦ (Reg.) A întârzia, a zăbovi. [Prez. ind. și: îngăduiesc] – Din magh. engedni. DOOM
îngăduí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. îngắdui, 3 îngắduie, imperf. 3 sg. îngăduiá; conj. prez. 3 să îngắduie
îngăduiserăm
ÎNGĂDUÍ, îngắdui, vb. IV. 1. Tranz. A da voie, a permite, a admite, a încuviința, a tolera ceva; a da cuiva permisiunea, a-l lăsa să... ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se învoi, a se înțelege unul cu altul, a trăi în armonie. 2. Tranz. și intranz. (Pop.) A avea răbdare; a aștepta; a da răgaz; a amâna, a păsui. ♦ (Reg.) A întârzia, a zăbovi. [Prez. ind. și: îngăduiesc] – Din magh. engedni. DOOM
îngăduí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. îngắdui, 3 îngắduie, imperf. 3 sg. îngăduiá; conj. prez. 3 să îngắduie
îngăduiserăți
ÎNGĂDUÍ, îngắdui, vb. IV. 1. Tranz. A da voie, a permite, a admite, a încuviința, a tolera ceva; a da cuiva permisiunea, a-l lăsa să... ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se învoi, a se înțelege unul cu altul, a trăi în armonie. 2. Tranz. și intranz. (Pop.) A avea răbdare; a aștepta; a da răgaz; a amâna, a păsui. ♦ (Reg.) A întârzia, a zăbovi. [Prez. ind. și: îngăduiesc] – Din magh. engedni. DOOM
îngăduí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. îngắdui, 3 îngắduie, imperf. 3 sg. îngăduiá; conj. prez. 3 să îngắduie
îngăduiseși
ÎNGĂDUÍ, îngắdui, vb. IV. 1. Tranz. A da voie, a permite, a admite, a încuviința, a tolera ceva; a da cuiva permisiunea, a-l lăsa să... ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se învoi, a se înțelege unul cu altul, a trăi în armonie. 2. Tranz. și intranz. (Pop.) A avea răbdare; a aștepta; a da răgaz; a amâna, a păsui. ♦ (Reg.) A întârzia, a zăbovi. [Prez. ind. și: îngăduiesc] – Din magh. engedni. DOOM
îngăduí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. îngắdui, 3 îngắduie, imperf. 3 sg. îngăduiá; conj. prez. 3 să îngắduie
îngăduiseți
ÎNGĂDUÍ, îngắdui, vb. IV. 1. Tranz. A da voie, a permite, a admite, a încuviința, a tolera ceva; a da cuiva permisiunea, a-l lăsa să... ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se învoi, a se înțelege unul cu altul, a trăi în armonie. 2. Tranz. și intranz. (Pop.) A avea răbdare; a aștepta; a da răgaz; a amâna, a păsui. ♦ (Reg.) A întârzia, a zăbovi. [Prez. ind. și: îngăduiesc] – Din magh. engedni. DOOM
îngăduí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. îngắdui, 3 îngắduie, imperf. 3 sg. îngăduiá; conj. prez. 3 să îngắduie
îngăduit
ÎNGĂDUÍ, îngắdui, vb. IV. 1. Tranz. A da voie, a permite, a admite, a încuviința, a tolera ceva; a da cuiva permisiunea, a-l lăsa să... ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se învoi, a se înțelege unul cu altul, a trăi în armonie. 2. Tranz. și intranz. (Pop.) A avea răbdare; a aștepta; a da răgaz; a amâna, a păsui. ♦ (Reg.) A întârzia, a zăbovi. [Prez. ind. și: îngăduiesc] – Din magh. engedni. DOOM
îngăduí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. îngắdui, 3 îngắduie, imperf. 3 sg. îngăduiá; conj. prez. 3 să îngắduie
îngăduitoare
ÎNGĂDUITÓR, -OÁRE, îngăduitori, -oare, adj. Care îngăduie (1); p. ext. care iartă ușor, tolerant, răbdător; concesiv, indulgent. ♦ Blând, bun. [Pr.: -du-i-] – Îngădui + suf. -tor. DOOM
îngăduitór (-du-i-) adj. m., pl. îngăduitóri; f. sg. și pl. îngăduitoáre
îngăduitoarea
ÎNGĂDUITÓR, -OÁRE, îngăduitori, -oare, adj. Care îngăduie (1); p. ext. care iartă ușor, tolerant, răbdător; concesiv, indulgent. ♦ Blând, bun. [Pr.: -du-i-] – Îngădui + suf. -tor. DOOM
îngăduitór (-du-i-) adj. m., pl. îngăduitóri; f. sg. și pl. îngăduitoáre
îngăduitoarei
ÎNGĂDUITÓR, -OÁRE, îngăduitori, -oare, adj. Care îngăduie (1); p. ext. care iartă ușor, tolerant, răbdător; concesiv, indulgent. ♦ Blând, bun. [Pr.: -du-i-] – Îngădui + suf. -tor. DOOM
îngăduitór (-du-i-) adj. m., pl. îngăduitóri; f. sg. și pl. îngăduitoáre
îngăduitoarele
ÎNGĂDUITÓR, -OÁRE, îngăduitori, -oare, adj. Care îngăduie (1); p. ext. care iartă ușor, tolerant, răbdător; concesiv, indulgent. ♦ Blând, bun. [Pr.: -du-i-] – Îngădui + suf. -tor. DOOM
îngăduitór (-du-i-) adj. m., pl. îngăduitóri; f. sg. și pl. îngăduitoáre
îngăduitoarelor
ÎNGĂDUITÓR, -OÁRE, îngăduitori, -oare, adj. Care îngăduie (1); p. ext. care iartă ușor, tolerant, răbdător; concesiv, indulgent. ♦ Blând, bun. [Pr.: -du-i-] – Îngădui + suf. -tor. DOOM
îngăduitór (-du-i-) adj. m., pl. îngăduitóri; f. sg. și pl. îngăduitoáre
îngăduitor
ÎNGĂDUITÓR, -OÁRE, îngăduitori, -oare, adj. Care îngăduie (1); p. ext. care iartă ușor, tolerant, răbdător; concesiv, indulgent. ♦ Blând, bun. [Pr.: -du-i-] – Îngădui + suf. -tor. DOOM
îngăduitór (-du-i-) adj. m., pl. îngăduitóri; f. sg. și pl. îngăduitoáre
îngăduitori
ÎNGĂDUITÓR, -OÁRE, îngăduitori, -oare, adj. Care îngăduie (1); p. ext. care iartă ușor, tolerant, răbdător; concesiv, indulgent. ♦ Blând, bun. [Pr.: -du-i-] – Îngădui + suf. -tor. DOOM
îngăduitór (-du-i-) adj. m., pl. îngăduitóri; f. sg. și pl. îngăduitoáre
îngăduitorii
ÎNGĂDUITÓR, -OÁRE, îngăduitori, -oare, adj. Care îngăduie (1); p. ext. care iartă ușor, tolerant, răbdător; concesiv, indulgent. ♦ Blând, bun. [Pr.: -du-i-] – Îngădui + suf. -tor. DOOM
îngăduitór (-du-i-) adj. m., pl. îngăduitóri; f. sg. și pl. îngăduitoáre
îngăduitorilor
ÎNGĂDUITÓR, -OÁRE, îngăduitori, -oare, adj. Care îngăduie (1); p. ext. care iartă ușor, tolerant, răbdător; concesiv, indulgent. ♦ Blând, bun. [Pr.: -du-i-] – Îngădui + suf. -tor. DOOM
îngăduitór (-du-i-) adj. m., pl. îngăduitóri; f. sg. și pl. îngăduitoáre
îngăduitorul
ÎNGĂDUITÓR, -OÁRE, îngăduitori, -oare, adj. Care îngăduie (1); p. ext. care iartă ușor, tolerant, răbdător; concesiv, indulgent. ♦ Blând, bun. [Pr.: -du-i-] – Îngădui + suf. -tor. DOOM
îngăduitór (-du-i-) adj. m., pl. îngăduitóri; f. sg. și pl. îngăduitoáre
îngăduitorului
ÎNGĂDUITÓR, -OÁRE, îngăduitori, -oare, adj. Care îngăduie (1); p. ext. care iartă ușor, tolerant, răbdător; concesiv, indulgent. ♦ Blând, bun. [Pr.: -du-i-] – Îngădui + suf. -tor. DOOM
îngăduitór (-du-i-) adj. m., pl. îngăduitóri; f. sg. și pl. îngăduitoáre
îngăduiși
ÎNGĂDUÍ, îngắdui, vb. IV. 1. Tranz. A da voie, a permite, a admite, a încuviința, a tolera ceva; a da cuiva permisiunea, a-l lăsa să... ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se învoi, a se înțelege unul cu altul, a trăi în armonie. 2. Tranz. și intranz. (Pop.) A avea răbdare; a aștepta; a da răgaz; a amâna, a păsui. ♦ (Reg.) A întârzia, a zăbovi. [Prez. ind. și: îngăduiesc] – Din magh. engedni. DOOM
îngăduí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. îngắdui, 3 îngắduie, imperf. 3 sg. îngăduiá; conj. prez. 3 să îngắduie
îngăduiți
ÎNGĂDUÍ, îngắdui, vb. IV. 1. Tranz. A da voie, a permite, a admite, a încuviința, a tolera ceva; a da cuiva permisiunea, a-l lăsa să... ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se învoi, a se înțelege unul cu altul, a trăi în armonie. 2. Tranz. și intranz. (Pop.) A avea răbdare; a aștepta; a da răgaz; a amâna, a păsui. ♦ (Reg.) A întârzia, a zăbovi. [Prez. ind. și: îngăduiesc] – Din magh. engedni. DOOM
îngăduí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. îngắdui, 3 îngắduie, imperf. 3 sg. îngăduiá; conj. prez. 3 să îngắduie
îngăima
ÎNGĂIMÁ, îngắim, vb. I. 1. Tranz. A rosti cu greutate, nedeslușit, încurcat; a bolborosi, a îndruga, a îngăla (2); p. ext. a fredona, a cânta. 2. Refl. (Reg.) A sta la îndoială; a zăbovi. [Prez. ind. și: îngáim, îngăimez] – Et. nec.
îngăimai
ÎNGĂIMÁ, îngắim, vb. I. 1. Tranz. A rosti cu greutate, nedeslușit, încurcat; a bolborosi, a îndruga, a îngăla (2); p. ext. a fredona, a cânta. 2. Refl. (Reg.) A sta la îndoială; a zăbovi. [Prez. ind. și: îngáim, îngăimez] – Et. nec. DOOM
!îngăimá (a ~) (-găi-) vb., ind. prez. 1 sg. îngắim/îngáim, 2 sg. îngắimi/îngáimi, 3 îngáimă; conj. prez. 3 să îngáime
îngăimam
ÎNGĂIMÁ, îngắim, vb. I. 1. Tranz. A rosti cu greutate, nedeslușit, încurcat; a bolborosi, a îndruga, a îngăla (2); p. ext. a fredona, a cânta. 2. Refl. (Reg.) A sta la îndoială; a zăbovi. [Prez. ind. și: îngáim, îngăimez] – Et. nec. DOOM
!îngăimá (a ~) (-găi-) vb., ind. prez. 1 sg. îngắim/îngáim, 2 sg. îngắimi/îngáimi, 3 îngáimă; conj. prez. 3 să îngáime
îngăimare
ÎNGĂIMÁ, îngắim, vb. I. 1. Tranz. A rosti cu greutate, nedeslușit, încurcat; a bolborosi, a îndruga, a îngăla (2); p. ext. a fredona, a cânta. 2. Refl. (Reg.) A sta la îndoială; a zăbovi. [Prez. ind. și: îngáim, îngăimez] – Et. nec. DOOM
!îngăimá (a ~) (-găi-) vb., ind. prez. 1 sg. îngắim/îngáim, 2 sg. îngắimi/îngáimi, 3 îngáimă; conj. prez. 3 să îngáime
îngăimare
ÎNGĂIMÁRE, îngăimări, s. f. Faptul de a (se) îngăima; îngăimeală. – V. îngăima. DOOM
îngăimáre (-găi-) s. f., g.-d. art. îngăimắrii; pl. îngăimắri
îngăimarea
ÎNGĂIMÁRE, îngăimări, s. f. Faptul de a (se) îngăima; îngăimeală. – V. îngăima. DOOM
îngăimáre (-găi-) s. f., g.-d. art. îngăimắrii; pl. îngăimắri
îngăimară
ÎNGĂIMÁ, îngắim, vb. I. 1. Tranz. A rosti cu greutate, nedeslușit, încurcat; a bolborosi, a îndruga, a îngăla (2); p. ext. a fredona, a cânta. 2. Refl. (Reg.) A sta la îndoială; a zăbovi. [Prez. ind. și: îngáim, îngăimez] – Et. nec. DOOM
!îngăimá (a ~) (-găi-) vb., ind. prez. 1 sg. îngắim/îngáim, 2 sg. îngắimi/îngáimi, 3 îngáimă; conj. prez. 3 să îngáime
îngăimarăm
ÎNGĂIMÁ, îngắim, vb. I. 1. Tranz. A rosti cu greutate, nedeslușit, încurcat; a bolborosi, a îndruga, a îngăla (2); p. ext. a fredona, a cânta. 2. Refl. (Reg.) A sta la îndoială; a zăbovi. [Prez. ind. și: îngáim, îngăimez] – Et. nec. DOOM
!îngăimá (a ~) (-găi-) vb., ind. prez. 1 sg. îngắim/îngáim, 2 sg. îngắimi/îngáimi, 3 îngáimă; conj. prez. 3 să îngáime
îngăimarăți
ÎNGĂIMÁ, îngắim, vb. I. 1. Tranz. A rosti cu greutate, nedeslușit, încurcat; a bolborosi, a îndruga, a îngăla (2); p. ext. a fredona, a cânta. 2. Refl. (Reg.) A sta la îndoială; a zăbovi. [Prez. ind. și: îngáim, îngăimez] – Et. nec. DOOM
!îngăimá (a ~) (-găi-) vb., ind. prez. 1 sg. îngắim/îngáim, 2 sg. îngắimi/îngáimi, 3 îngáimă; conj. prez. 3 să îngáime
îngăimase
ÎNGĂIMÁ, îngắim, vb. I. 1. Tranz. A rosti cu greutate, nedeslușit, încurcat; a bolborosi, a îndruga, a îngăla (2); p. ext. a fredona, a cânta. 2. Refl. (Reg.) A sta la îndoială; a zăbovi. [Prez. ind. și: îngáim, îngăimez] – Et. nec. DOOM
!îngăimá (a ~) (-găi-) vb., ind. prez. 1 sg. îngắim/îngáim, 2 sg. îngắimi/îngáimi, 3 îngáimă; conj. prez. 3 să îngáime
îngăimasem
ÎNGĂIMÁ, îngắim, vb. I. 1. Tranz. A rosti cu greutate, nedeslușit, încurcat; a bolborosi, a îndruga, a îngăla (2); p. ext. a fredona, a cânta. 2. Refl. (Reg.) A sta la îndoială; a zăbovi. [Prez. ind. și: îngáim, îngăimez] – Et. nec. DOOM
!îngăimá (a ~) (-găi-) vb., ind. prez. 1 sg. îngắim/îngáim, 2 sg. îngắimi/îngáimi, 3 îngáimă; conj. prez. 3 să îngáime
îngăimaseră
ÎNGĂIMÁ, îngắim, vb. I. 1. Tranz. A rosti cu greutate, nedeslușit, încurcat; a bolborosi, a îndruga, a îngăla (2); p. ext. a fredona, a cânta. 2. Refl. (Reg.) A sta la îndoială; a zăbovi. [Prez. ind. și: îngáim, îngăimez] – Et. nec. DOOM
!îngăimá (a ~) (-găi-) vb., ind. prez. 1 sg. îngắim/îngáim, 2 sg. îngắimi/îngáimi, 3 îngáimă; conj. prez. 3 să îngáime
îngăimaserăm
ÎNGĂIMÁ, îngắim, vb. I. 1. Tranz. A rosti cu greutate, nedeslușit, încurcat; a bolborosi, a îndruga, a îngăla (2); p. ext. a fredona, a cânta. 2. Refl. (Reg.) A sta la îndoială; a zăbovi. [Prez. ind. și: îngáim, îngăimez] – Et. nec. DOOM
!îngăimá (a ~) (-găi-) vb., ind. prez. 1 sg. îngắim/îngáim, 2 sg. îngắimi/îngáimi, 3 îngáimă; conj. prez. 3 să îngáime
îngăimaserăți
ÎNGĂIMÁ, îngắim, vb. I. 1. Tranz. A rosti cu greutate, nedeslușit, încurcat; a bolborosi, a îndruga, a îngăla (2); p. ext. a fredona, a cânta. 2. Refl. (Reg.) A sta la îndoială; a zăbovi. [Prez. ind. și: îngáim, îngăimez] – Et. nec. DOOM
!îngăimá (a ~) (-găi-) vb., ind. prez. 1 sg. îngắim/îngáim, 2 sg. îngắimi/îngáimi, 3 îngáimă; conj. prez. 3 să îngáime
îngăimaseși
ÎNGĂIMÁ, îngắim, vb. I. 1. Tranz. A rosti cu greutate, nedeslușit, încurcat; a bolborosi, a îndruga, a îngăla (2); p. ext. a fredona, a cânta. 2. Refl. (Reg.) A sta la îndoială; a zăbovi. [Prez. ind. și: îngáim, îngăimez] – Et. nec. DOOM
!îngăimá (a ~) (-găi-) vb., ind. prez. 1 sg. îngắim/îngáim, 2 sg. îngắimi/îngáimi, 3 îngáimă; conj. prez. 3 să îngáime
îngăimaseți
ÎNGĂIMÁ, îngắim, vb. I. 1. Tranz. A rosti cu greutate, nedeslușit, încurcat; a bolborosi, a îndruga, a îngăla (2); p. ext. a fredona, a cânta. 2. Refl. (Reg.) A sta la îndoială; a zăbovi. [Prez. ind. și: îngáim, îngăimez] – Et. nec. DOOM
!îngăimá (a ~) (-găi-) vb., ind. prez. 1 sg. îngắim/îngáim, 2 sg. îngắimi/îngáimi, 3 îngáimă; conj. prez. 3 să îngáime
îngăimat
ÎNGĂIMÁ, îngắim, vb. I. 1. Tranz. A rosti cu greutate, nedeslușit, încurcat; a bolborosi, a îndruga, a îngăla (2); p. ext. a fredona, a cânta. 2. Refl. (Reg.) A sta la îndoială; a zăbovi. [Prez. ind. și: îngáim, îngăimez] – Et. nec. DOOM
!îngăimá (a ~) (-găi-) vb., ind. prez. 1 sg. îngắim/îngáim, 2 sg. îngắimi/îngáimi, 3 îngáimă; conj. prez. 3 să îngáime
îngăimat
ÎNGĂIMÁT, -Ă, îngăimați, -te, adj. (Despre rostire, vorbe etc.) Nedeslușit, bolborosit, tărăgănat, șovăielnic; îngălat (2). – V. îngăima.
îngăimata
ÎNGĂIMÁT, -Ă, îngăimați, -te, adj. (Despre rostire, vorbe etc.) Nedeslușit, bolborosit, tărăgănat, șovăielnic; îngălat (2). – V. îngăima.
îngăimate
ÎNGĂIMÁT, -Ă, îngăimați, -te, adj. (Despre rostire, vorbe etc.) Nedeslușit, bolborosit, tărăgănat, șovăielnic; îngălat (2). – V. îngăima.
îngăimatei
ÎNGĂIMÁT, -Ă, îngăimați, -te, adj. (Despre rostire, vorbe etc.) Nedeslușit, bolborosit, tărăgănat, șovăielnic; îngălat (2). – V. îngăima.
îngăimatele
ÎNGĂIMÁT, -Ă, îngăimați, -te, adj. (Despre rostire, vorbe etc.) Nedeslușit, bolborosit, tărăgănat, șovăielnic; îngălat (2). – V. îngăima.
îngăimatelor
ÎNGĂIMÁT, -Ă, îngăimați, -te, adj. (Despre rostire, vorbe etc.) Nedeslușit, bolborosit, tărăgănat, șovăielnic; îngălat (2). – V. îngăima.
îngăimatul
ÎNGĂIMÁT, -Ă, îngăimați, -te, adj. (Despre rostire, vorbe etc.) Nedeslușit, bolborosit, tărăgănat, șovăielnic; îngălat (2). – V. îngăima.
îngăimatului
ÎNGĂIMÁT, -Ă, îngăimați, -te, adj. (Despre rostire, vorbe etc.) Nedeslușit, bolborosit, tărăgănat, șovăielnic; îngălat (2). – V. îngăima.
îngăimau
ÎNGĂIMÁ, îngắim, vb. I. 1. Tranz. A rosti cu greutate, nedeslușit, încurcat; a bolborosi, a îndruga, a îngăla (2); p. ext. a fredona, a cânta. 2. Refl. (Reg.) A sta la îndoială; a zăbovi. [Prez. ind. și: îngáim, îngăimez] – Et. nec. DOOM
!îngăimá (a ~) (-găi-) vb., ind. prez. 1 sg. îngắim/îngáim, 2 sg. îngắimi/îngáimi, 3 îngáimă; conj. prez. 3 să îngáime
îngăimași
ÎNGĂIMÁ, îngắim, vb. I. 1. Tranz. A rosti cu greutate, nedeslușit, încurcat; a bolborosi, a îndruga, a îngăla (2); p. ext. a fredona, a cânta. 2. Refl. (Reg.) A sta la îndoială; a zăbovi. [Prez. ind. și: îngáim, îngăimez] – Et. nec. DOOM
!îngăimá (a ~) (-găi-) vb., ind. prez. 1 sg. îngắim/îngáim, 2 sg. îngắimi/îngáimi, 3 îngáimă; conj. prez. 3 să îngáime
îngăimați
ÎNGĂIMÁ, îngắim, vb. I. 1. Tranz. A rosti cu greutate, nedeslușit, încurcat; a bolborosi, a îndruga, a îngăla (2); p. ext. a fredona, a cânta. 2. Refl. (Reg.) A sta la îndoială; a zăbovi. [Prez. ind. și: îngáim, îngăimez] – Et. nec. DOOM
!îngăimá (a ~) (-găi-) vb., ind. prez. 1 sg. îngắim/îngáim, 2 sg. îngắimi/îngáimi, 3 îngáimă; conj. prez. 3 să îngáime
îngăimați
ÎNGĂIMÁT, -Ă, îngăimați, -te, adj. (Despre rostire, vorbe etc.) Nedeslușit, bolborosit, tărăgănat, șovăielnic; îngălat (2). – V. îngăima.
îngăimații
ÎNGĂIMÁT, -Ă, îngăimați, -te, adj. (Despre rostire, vorbe etc.) Nedeslușit, bolborosit, tărăgănat, șovăielnic; îngălat (2). – V. îngăima.
îngăimaților
ÎNGĂIMÁT, -Ă, îngăimați, -te, adj. (Despre rostire, vorbe etc.) Nedeslușit, bolborosit, tărăgănat, șovăielnic; îngălat (2). – V. îngăima.
îngăimeala
ÎNGĂIMEÁLĂ, îngăimeli, s. f. (Rar) Îngăimare. – Îngăima + suf. -eală. DOOM
îngăimeálă (rar) (-găi-) s. f., g.-d. art. îngăimélii; pl. îngăiméli
îngăimeli
ÎNGĂIMEÁLĂ, îngăimeli, s. f. (Rar) Îngăimare. – Îngăima + suf. -eală. DOOM
îngăimeálă (rar) (-găi-) s. f., g.-d. art. îngăimélii; pl. îngăiméli
îngăimelii
ÎNGĂIMEÁLĂ, îngăimeli, s. f. (Rar) Îngăimare. – Îngăima + suf. -eală. DOOM
îngăimeálă (rar) (-găi-) s. f., g.-d. art. îngăimélii; pl. îngăiméli
îngăimelile
ÎNGĂIMEÁLĂ, îngăimeli, s. f. (Rar) Îngăimare. – Îngăima + suf. -eală. DOOM
îngăimeálă (rar) (-găi-) s. f., g.-d. art. îngăimélii; pl. îngăiméli
îngăimelilor
ÎNGĂIMEÁLĂ, îngăimeli, s. f. (Rar) Îngăimare. – Îngăima + suf. -eală. DOOM
îngăimeálă (rar) (-găi-) s. f., g.-d. art. îngăimélii; pl. îngăiméli
îngăimând
ÎNGĂIMÁ, îngắim, vb. I. 1. Tranz. A rosti cu greutate, nedeslușit, încurcat; a bolborosi, a îndruga, a îngăla (2); p. ext. a fredona, a cânta. 2. Refl. (Reg.) A sta la îndoială; a zăbovi. [Prez. ind. și: îngáim, îngăimez] – Et. nec. DOOM
!îngăimá (a ~) (-găi-) vb., ind. prez. 1 sg. îngắim/îngáim, 2 sg. îngắimi/îngáimi, 3 îngáimă; conj. prez. 3 să îngáime
îngăimînd
ÎNGĂIMÁ, îngắim, vb. I. 1. Tranz. A rosti cu greutate, nedeslușit, încurcat; a bolborosi, a îndruga, a îngăla (2); p. ext. a fredona, a cânta. 2. Refl. (Reg.) A sta la îndoială; a zăbovi. [Prez. ind. și: îngáim, îngăimez] – Et. nec. DOOM
!îngăimá (a ~) (-găi-) vb., ind. prez. 1 sg. îngắim/îngáim, 2 sg. îngắimi/îngáimi, 3 îngáimă; conj. prez. 3 să îngáime
îngăimăcea
ÎNGĂIMĂCÍ, îngăimăcesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) încurca, a (se) zăpăci. – Din îngăima + zăpăci.
îngăimăceai
ÎNGĂIMĂCÍ, îngăimăcesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) încurca, a (se) zăpăci. – Din îngăima + zăpăci.
îngăimăceală
ÎNGĂIMĂCEÁLĂ, îngăimăceli, s. f. (Reg.) Încurcătură, zăpăceală, confuzie. – Din îngăimăci + suf. -eală.
îngăimăceam
ÎNGĂIMĂCÍ, îngăimăcesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) încurca, a (se) zăpăci. – Din îngăima + zăpăci.
îngăimăcească
ÎNGĂIMĂCÍ, îngăimăcesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) încurca, a (se) zăpăci. – Din îngăima + zăpăci.
îngăimăceau
ÎNGĂIMĂCÍ, îngăimăcesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) încurca, a (se) zăpăci. – Din îngăima + zăpăci.
îngăimăceați
ÎNGĂIMĂCÍ, îngăimăcesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) încurca, a (se) zăpăci. – Din îngăima + zăpăci.
îngăimăcesc
ÎNGĂIMĂCÍ, îngăimăcesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) încurca, a (se) zăpăci. – Din îngăima + zăpăci.
îngăimăcește
ÎNGĂIMĂCÍ, îngăimăcesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) încurca, a (se) zăpăci. – Din îngăima + zăpăci.
îngăimăcești
ÎNGĂIMĂCÍ, îngăimăcesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) încurca, a (se) zăpăci. – Din îngăima + zăpăci.
îngăimăci
ÎNGĂIMĂCÍ, îngăimăcesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) încurca, a (se) zăpăci. – Din îngăima + zăpăci.
îngăimăcii
ÎNGĂIMĂCÍ, îngăimăcesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) încurca, a (se) zăpăci. – Din îngăima + zăpăci.
îngăimăcim
ÎNGĂIMĂCÍ, îngăimăcesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) încurca, a (se) zăpăci. – Din îngăima + zăpăci.
îngăimăcind
ÎNGĂIMĂCÍ, îngăimăcesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) încurca, a (se) zăpăci. – Din îngăima + zăpăci.
îngăimăcire
ÎNGĂIMĂCÍ, îngăimăcesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) încurca, a (se) zăpăci. – Din îngăima + zăpăci.
îngăimăcire
ÎNGĂIMĂCÍ, îngăimăcesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) încurca, a (se) zăpăci. – Din îngăima + zăpăci.
îngăimăciră
ÎNGĂIMĂCÍ, îngăimăcesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) încurca, a (se) zăpăci. – Din îngăima + zăpăci.
îngăimăcirăm
ÎNGĂIMĂCÍ, îngăimăcesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) încurca, a (se) zăpăci. – Din îngăima + zăpăci.
îngăimăcirăți
ÎNGĂIMĂCÍ, îngăimăcesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) încurca, a (se) zăpăci. – Din îngăima + zăpăci.
îngăimăcise
ÎNGĂIMĂCÍ, îngăimăcesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) încurca, a (se) zăpăci. – Din îngăima + zăpăci.
îngăimăcisem
ÎNGĂIMĂCÍ, îngăimăcesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) încurca, a (se) zăpăci. – Din îngăima + zăpăci.
îngăimăciseră
ÎNGĂIMĂCÍ, îngăimăcesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) încurca, a (se) zăpăci. – Din îngăima + zăpăci.
îngăimăciserăm
ÎNGĂIMĂCÍ, îngăimăcesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) încurca, a (se) zăpăci. – Din îngăima + zăpăci.
îngăimăciserăți
ÎNGĂIMĂCÍ, îngăimăcesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) încurca, a (se) zăpăci. – Din îngăima + zăpăci.
îngăimăciseși
ÎNGĂIMĂCÍ, îngăimăcesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) încurca, a (se) zăpăci. – Din îngăima + zăpăci.
îngăimăciseți
ÎNGĂIMĂCÍ, îngăimăcesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) încurca, a (se) zăpăci. – Din îngăima + zăpăci.
îngăimăcit
ÎNGĂIMĂCÍ, îngăimăcesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) încurca, a (se) zăpăci. – Din îngăima + zăpăci.
îngăimăcit
ÎNGĂIMĂCÍ, îngăimăcesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) încurca, a (se) zăpăci. – Din îngăima + zăpăci.
îngăimăciși
ÎNGĂIMĂCÍ, îngăimăcesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) încurca, a (se) zăpăci. – Din îngăima + zăpăci.
îngăimăciți
ÎNGĂIMĂCÍ, îngăimăcesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) încurca, a (se) zăpăci. – Din îngăima + zăpăci.
îngăimări
ÎNGĂIMÁRE, îngăimări, s. f. Faptul de a (se) îngăima; îngăimeală. – V. îngăima. DOOM
îngăimáre (-găi-) s. f., g.-d. art. îngăimắrii; pl. îngăimắri
îngăimării
ÎNGĂIMÁRE, îngăimări, s. f. Faptul de a (se) îngăima; îngăimeală. – V. îngăima. DOOM
îngăimáre (-găi-) s. f., g.-d. art. îngăimắrii; pl. îngăimắri
îngăimările
ÎNGĂIMÁRE, îngăimări, s. f. Faptul de a (se) îngăima; îngăimeală. – V. îngăima. DOOM
îngăimáre (-găi-) s. f., g.-d. art. îngăimắrii; pl. îngăimắri
îngăimărilor
ÎNGĂIMÁRE, îngăimări, s. f. Faptul de a (se) îngăima; îngăimeală. – V. îngăima. DOOM
îngăimáre (-găi-) s. f., g.-d. art. îngăimắrii; pl. îngăimắri
îngăimătoare
ÎNGĂIMĂTÓR, -OÁRE, îngăimători, -oare, adj. (Rar) Care îngaimă; confuz. – Îngăima + suf. -ător. DOOM
îngăimătór (rar) (-găi-) adj. m., pl. îngăimătóri; f. sg. și pl. îngăimătoáre
îngăimătoarea
ÎNGĂIMĂTÓR, -OÁRE, îngăimători, -oare, adj. (Rar) Care îngaimă; confuz. – Îngăima + suf. -ător. DOOM
îngăimătór (rar) (-găi-) adj. m., pl. îngăimătóri; f. sg. și pl. îngăimătoáre
îngăimătoarei
ÎNGĂIMĂTÓR, -OÁRE, îngăimători, -oare, adj. (Rar) Care îngaimă; confuz. – Îngăima + suf. -ător. DOOM
îngăimătór (rar) (-găi-) adj. m., pl. îngăimătóri; f. sg. și pl. îngăimătoáre
îngăimătoarele
ÎNGĂIMĂTÓR, -OÁRE, îngăimători, -oare, adj. (Rar) Care îngaimă; confuz. – Îngăima + suf. -ător. DOOM
îngăimătór (rar) (-găi-) adj. m., pl. îngăimătóri; f. sg. și pl. îngăimătoáre
îngăimătoarelor
ÎNGĂIMĂTÓR, -OÁRE, îngăimători, -oare, adj. (Rar) Care îngaimă; confuz. – Îngăima + suf. -ător. DOOM
îngăimătór (rar) (-găi-) adj. m., pl. îngăimătóri; f. sg. și pl. îngăimătoáre
îngăimător
ÎNGĂIMĂTÓR, -OÁRE, îngăimători, -oare, adj. (Rar) Care îngaimă; confuz. – Îngăima + suf. -ător. DOOM
îngăimătór (rar) (-găi-) adj. m., pl. îngăimătóri; f. sg. și pl. îngăimătoáre
îngăimători
ÎNGĂIMĂTÓR, -OÁRE, îngăimători, -oare, adj. (Rar) Care îngaimă; confuz. – Îngăima + suf. -ător. DOOM
îngăimătór (rar) (-găi-) adj. m., pl. îngăimătóri; f. sg. și pl. îngăimătoáre
îngăimătorii
ÎNGĂIMĂTÓR, -OÁRE, îngăimători, -oare, adj. (Rar) Care îngaimă; confuz. – Îngăima + suf. -ător. DOOM
îngăimătór (rar) (-găi-) adj. m., pl. îngăimătóri; f. sg. și pl. îngăimătoáre
îngăimătorilor
ÎNGĂIMĂTÓR, -OÁRE, îngăimători, -oare, adj. (Rar) Care îngaimă; confuz. – Îngăima + suf. -ător. DOOM
îngăimătór (rar) (-găi-) adj. m., pl. îngăimătóri; f. sg. și pl. îngăimătoáre
îngăimătorul
ÎNGĂIMĂTÓR, -OÁRE, îngăimători, -oare, adj. (Rar) Care îngaimă; confuz. – Îngăima + suf. -ător. DOOM
îngăimătór (rar) (-găi-) adj. m., pl. îngăimătóri; f. sg. și pl. îngăimătoáre
îngăimătorului
ÎNGĂIMĂTÓR, -OÁRE, îngăimători, -oare, adj. (Rar) Care îngaimă; confuz. – Îngăima + suf. -ător. DOOM
îngăimătór (rar) (-găi-) adj. m., pl. îngăimătóri; f. sg. și pl. îngăimătoáre
îngăla
ÎNGĂLÁ, îngălez, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Pop.) A (se) murdări. 2. Tranz. (Reg.) A îngăima (1). – Et. nec. DOOM
îngălá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 îngăleáză
îngălai
ÎNGĂLÁ, îngălez, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Pop.) A (se) murdări. 2. Tranz. (Reg.) A îngăima (1). – Et. nec. DOOM
îngălá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 îngăleáză
îngălam
ÎNGĂLÁ, îngălez, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Pop.) A (se) murdări. 2. Tranz. (Reg.) A îngăima (1). – Et. nec. DOOM
îngălá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 îngăleáză
îngălare
ÎNGĂLÁ, îngălez, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Pop.) A (se) murdări. 2. Tranz. (Reg.) A îngăima (1). – Et. nec. DOOM
îngălá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 îngăleáză
îngălare
ÎNGĂLÁRE, îngălări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) îngăla și rezultatul ei. – V. îngăla. DOOM
îngăláre (pop.) s. f., g.-d. art. îngălắrii; pl. îngălắri
îngălarea
ÎNGĂLÁRE, îngălări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) îngăla și rezultatul ei. – V. îngăla. DOOM
îngăláre (pop.) s. f., g.-d. art. îngălắrii; pl. îngălắri
îngălară
ÎNGĂLÁ, îngălez, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Pop.) A (se) murdări. 2. Tranz. (Reg.) A îngăima (1). – Et. nec. DOOM
îngălá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 îngăleáză
îngălarăm
ÎNGĂLÁ, îngălez, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Pop.) A (se) murdări. 2. Tranz. (Reg.) A îngăima (1). – Et. nec. DOOM
îngălá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 îngăleáză
îngălarăți
ÎNGĂLÁ, îngălez, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Pop.) A (se) murdări. 2. Tranz. (Reg.) A îngăima (1). – Et. nec. DOOM
îngălá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 îngăleáză
îngălase
ÎNGĂLÁ, îngălez, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Pop.) A (se) murdări. 2. Tranz. (Reg.) A îngăima (1). – Et. nec. DOOM
îngălá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 îngăleáză
îngălasem
ÎNGĂLÁ, îngălez, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Pop.) A (se) murdări. 2. Tranz. (Reg.) A îngăima (1). – Et. nec. DOOM
îngălá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 îngăleáză
îngălaseră
ÎNGĂLÁ, îngălez, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Pop.) A (se) murdări. 2. Tranz. (Reg.) A îngăima (1). – Et. nec. DOOM
îngălá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 îngăleáză
îngălaserăm
ÎNGĂLÁ, îngălez, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Pop.) A (se) murdări. 2. Tranz. (Reg.) A îngăima (1). – Et. nec. DOOM
îngălá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 îngăleáză
îngălaserăți
ÎNGĂLÁ, îngălez, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Pop.) A (se) murdări. 2. Tranz. (Reg.) A îngăima (1). – Et. nec. DOOM
îngălá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 îngăleáză
îngălaseși
ÎNGĂLÁ, îngălez, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Pop.) A (se) murdări. 2. Tranz. (Reg.) A îngăima (1). – Et. nec. DOOM
îngălá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 îngăleáză
îngălaseți
ÎNGĂLÁ, îngălez, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Pop.) A (se) murdări. 2. Tranz. (Reg.) A îngăima (1). – Et. nec. DOOM
îngălá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 îngăleáză
îngălat
ÎNGĂLÁ, îngălez, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Pop.) A (se) murdări. 2. Tranz. (Reg.) A îngăima (1). – Et. nec. DOOM
îngălá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 îngăleáză
îngălat
ÎNGĂLÁT, -Ă, îngălați, -te, adj. 1. (Pop.) Murdar, neîngrijit. 2. (Reg.; despre rostire, vorbe etc.) Îngăimat (1). – V. îngăla.
îngălata
ÎNGĂLÁT, -Ă, îngălați, -te, adj. 1. (Pop.) Murdar, neîngrijit. 2. (Reg.; despre rostire, vorbe etc.) Îngăimat (1). – V. îngăla.
îngălate
ÎNGĂLÁT, -Ă, îngălați, -te, adj. 1. (Pop.) Murdar, neîngrijit. 2. (Reg.; despre rostire, vorbe etc.) Îngăimat (1). – V. îngăla.
îngălatei
ÎNGĂLÁT, -Ă, îngălați, -te, adj. 1. (Pop.) Murdar, neîngrijit. 2. (Reg.; despre rostire, vorbe etc.) Îngăimat (1). – V. îngăla.
îngălatele
ÎNGĂLÁT, -Ă, îngălați, -te, adj. 1. (Pop.) Murdar, neîngrijit. 2. (Reg.; despre rostire, vorbe etc.) Îngăimat (1). – V. îngăla.
îngălatelor
ÎNGĂLÁT, -Ă, îngălați, -te, adj. 1. (Pop.) Murdar, neîngrijit. 2. (Reg.; despre rostire, vorbe etc.) Îngăimat (1). – V. îngăla.
îngălatul
ÎNGĂLÁT, -Ă, îngălați, -te, adj. 1. (Pop.) Murdar, neîngrijit. 2. (Reg.; despre rostire, vorbe etc.) Îngăimat (1). – V. îngăla.
îngălatului
ÎNGĂLÁT, -Ă, îngălați, -te, adj. 1. (Pop.) Murdar, neîngrijit. 2. (Reg.; despre rostire, vorbe etc.) Îngăimat (1). – V. îngăla.
îngălau
ÎNGĂLÁ, îngălez, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Pop.) A (se) murdări. 2. Tranz. (Reg.) A îngăima (1). – Et. nec. DOOM
îngălá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 îngăleáză
îngălași
ÎNGĂLÁ, îngălez, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Pop.) A (se) murdări. 2. Tranz. (Reg.) A îngăima (1). – Et. nec. DOOM
îngălá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 îngăleáză
îngălați
ÎNGĂLÁ, îngălez, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Pop.) A (se) murdări. 2. Tranz. (Reg.) A îngăima (1). – Et. nec. DOOM
îngălá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 îngăleáză
îngălați
ÎNGĂLÁT, -Ă, îngălați, -te, adj. 1. (Pop.) Murdar, neîngrijit. 2. (Reg.; despre rostire, vorbe etc.) Îngăimat (1). – V. îngăla.
îngălații
ÎNGĂLÁT, -Ă, îngălați, -te, adj. 1. (Pop.) Murdar, neîngrijit. 2. (Reg.; despre rostire, vorbe etc.) Îngăimat (1). – V. îngăla.
îngălaților
ÎNGĂLÁT, -Ă, îngălați, -te, adj. 1. (Pop.) Murdar, neîngrijit. 2. (Reg.; despre rostire, vorbe etc.) Îngăimat (1). – V. îngăla.
îngălbenea
ÎNGĂLBINÍ vb. IV v. îngălbeni. DOOM
îngălbení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngălbenésc, imperf. 3 sg. îngălbeneá; conj. prez. 3 să îngălbeneáscă
îngălbeneai
ÎNGĂLBINÍ vb. IV v. îngălbeni. DOOM
îngălbení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngălbenésc, imperf. 3 sg. îngălbeneá; conj. prez. 3 să îngălbeneáscă
îngălbeneam
ÎNGĂLBINÍ vb. IV v. îngălbeni. DOOM
îngălbení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngălbenésc, imperf. 3 sg. îngălbeneá; conj. prez. 3 să îngălbeneáscă
îngălbenească
ÎNGĂLBINÍ vb. IV v. îngălbeni. DOOM
îngălbení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngălbenésc, imperf. 3 sg. îngălbeneá; conj. prez. 3 să îngălbeneáscă
îngălbeneau
ÎNGĂLBINÍ vb. IV v. îngălbeni. DOOM
îngălbení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngălbenésc, imperf. 3 sg. îngălbeneá; conj. prez. 3 să îngălbeneáscă
îngălbeneați
ÎNGĂLBINÍ vb. IV v. îngălbeni. DOOM
îngălbení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngălbenésc, imperf. 3 sg. îngălbeneá; conj. prez. 3 să îngălbeneáscă
îngălbenesc
ÎNGĂLBINÍ vb. IV v. îngălbeni. DOOM
îngălbení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngălbenésc, imperf. 3 sg. îngălbeneá; conj. prez. 3 să îngălbeneáscă
îngălbenește
ÎNGĂLBINÍ vb. IV v. îngălbeni. DOOM
îngălbení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngălbenésc, imperf. 3 sg. îngălbeneá; conj. prez. 3 să îngălbeneáscă
îngălbenești
ÎNGĂLBINÍ vb. IV v. îngălbeni. DOOM
îngălbení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngălbenésc, imperf. 3 sg. îngălbeneá; conj. prez. 3 să îngălbeneáscă
îngălbeni
ÎNGĂLBINÍ vb. IV v. îngălbeni. DOOM
îngălbení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngălbenésc, imperf. 3 sg. îngălbeneá; conj. prez. 3 să îngălbeneáscă
îngălbenii
ÎNGĂLBINÍ vb. IV v. îngălbeni. DOOM
îngălbení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngălbenésc, imperf. 3 sg. îngălbeneá; conj. prez. 3 să îngălbeneáscă
îngălbenim
ÎNGĂLBINÍ vb. IV v. îngălbeni. DOOM
îngălbení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngălbenésc, imperf. 3 sg. îngălbeneá; conj. prez. 3 să îngălbeneáscă
îngălbenind
ÎNGĂLBINÍ vb. IV v. îngălbeni. DOOM
îngălbení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngălbenésc, imperf. 3 sg. îngălbeneá; conj. prez. 3 să îngălbeneáscă
îngălbenire
ÎNGĂLBINÍ vb. IV v. îngălbeni. DOOM
îngălbení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngălbenésc, imperf. 3 sg. îngălbeneá; conj. prez. 3 să îngălbeneáscă
îngălbenire
ÎNGĂLBINÍRE s. f. v. îngălbenire. DOOM
îngălbeníre s. f., g.-d. art. îngălbenírii; pl. îngălbeníri
îngălbenirea
ÎNGĂLBINÍRE s. f. v. îngălbenire. DOOM
îngălbeníre s. f., g.-d. art. îngălbenírii; pl. îngălbeníri
îngălbeniri
ÎNGĂLBINÍRE s. f. v. îngălbenire. DOOM
îngălbeníre s. f., g.-d. art. îngălbenírii; pl. îngălbeníri
îngălbenirii
ÎNGĂLBINÍRE s. f. v. îngălbenire. DOOM
îngălbeníre s. f., g.-d. art. îngălbenírii; pl. îngălbeníri
îngălbenirile
ÎNGĂLBINÍRE s. f. v. îngălbenire. DOOM
îngălbeníre s. f., g.-d. art. îngălbenírii; pl. îngălbeníri
îngălbenirilor
ÎNGĂLBINÍRE s. f. v. îngălbenire. DOOM
îngălbeníre s. f., g.-d. art. îngălbenírii; pl. îngălbeníri
îngălbeniră
ÎNGĂLBINÍ vb. IV v. îngălbeni. DOOM
îngălbení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngălbenésc, imperf. 3 sg. îngălbeneá; conj. prez. 3 să îngălbeneáscă
îngălbenirăm
ÎNGĂLBINÍ vb. IV v. îngălbeni. DOOM
îngălbení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngălbenésc, imperf. 3 sg. îngălbeneá; conj. prez. 3 să îngălbeneáscă
îngălbenirăți
ÎNGĂLBINÍ vb. IV v. îngălbeni. DOOM
îngălbení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngălbenésc, imperf. 3 sg. îngălbeneá; conj. prez. 3 să îngălbeneáscă
îngălbenise
ÎNGĂLBINÍ vb. IV v. îngălbeni. DOOM
îngălbení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngălbenésc, imperf. 3 sg. îngălbeneá; conj. prez. 3 să îngălbeneáscă
îngălbenisem
ÎNGĂLBINÍ vb. IV v. îngălbeni. DOOM
îngălbení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngălbenésc, imperf. 3 sg. îngălbeneá; conj. prez. 3 să îngălbeneáscă
îngălbeniseră
ÎNGĂLBINÍ vb. IV v. îngălbeni. DOOM
îngălbení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngălbenésc, imperf. 3 sg. îngălbeneá; conj. prez. 3 să îngălbeneáscă
îngălbeniserăm
ÎNGĂLBINÍ vb. IV v. îngălbeni. DOOM
îngălbení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngălbenésc, imperf. 3 sg. îngălbeneá; conj. prez. 3 să îngălbeneáscă
îngălbeniserăți
ÎNGĂLBINÍ vb. IV v. îngălbeni. DOOM
îngălbení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngălbenésc, imperf. 3 sg. îngălbeneá; conj. prez. 3 să îngălbeneáscă
îngălbeniseși
ÎNGĂLBINÍ vb. IV v. îngălbeni. DOOM
îngălbení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngălbenésc, imperf. 3 sg. îngălbeneá; conj. prez. 3 să îngălbeneáscă
îngălbeniseți
ÎNGĂLBINÍ vb. IV v. îngălbeni. DOOM
îngălbení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngălbenésc, imperf. 3 sg. îngălbeneá; conj. prez. 3 să îngălbeneáscă
îngălbenit
ÎNGĂLBINÍ vb. IV v. îngălbeni. DOOM
îngălbení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngălbenésc, imperf. 3 sg. îngălbeneá; conj. prez. 3 să îngălbeneáscă
îngălbenit
ÎNGĂLBINÍT, -Ă adj. v. îngălbenit.
îngălbenita
ÎNGĂLBINÍT, -Ă adj. v. îngălbenit.
îngălbenite
ÎNGĂLBINÍT, -Ă adj. v. îngălbenit.
îngălbenitei
ÎNGĂLBINÍT, -Ă adj. v. îngălbenit.
îngălbenitele
ÎNGĂLBINÍT, -Ă adj. v. îngălbenit.
îngălbenitelor
ÎNGĂLBINÍT, -Ă adj. v. îngălbenit.
îngălbenitul
ÎNGĂLBINÍT, -Ă adj. v. îngălbenit.
îngălbenitului
ÎNGĂLBINÍT, -Ă adj. v. îngălbenit.
îngălbeniși
ÎNGĂLBINÍ vb. IV v. îngălbeni. DOOM
îngălbení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngălbenésc, imperf. 3 sg. îngălbeneá; conj. prez. 3 să îngălbeneáscă
îngălbeniți
ÎNGĂLBINÍ vb. IV v. îngălbeni. DOOM
îngălbení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngălbenésc, imperf. 3 sg. îngălbeneá; conj. prez. 3 să îngălbeneáscă
îngălbeniți
ÎNGĂLBINÍT, -Ă adj. v. îngălbenit.
îngălbeniții
ÎNGĂLBINÍT, -Ă adj. v. îngălbenit.
îngălbeniților
ÎNGĂLBINÍT, -Ă adj. v. îngălbenit.
îngălbini
ÎNGĂLBINÍ vb. IV v. îngălbeni. DOOM
îngălbení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngălbenésc, imperf. 3 sg. îngălbeneá; conj. prez. 3 să îngălbeneáscă
îngălbinire
ÎNGĂLBINÍRE s. f. v. îngălbenire. DOOM
îngălbeníre s. f., g.-d. art. îngălbenírii; pl. îngălbeníri
îngălbinit
ÎNGĂLBINÍT, -Ă adj. v. îngălbenit.
îngălează
ÎNGĂLÁ, îngălez, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Pop.) A (se) murdări. 2. Tranz. (Reg.) A îngăima (1). – Et. nec. DOOM
îngălá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 îngăleáză
îngălez
ÎNGĂLÁ, îngălez, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Pop.) A (se) murdări. 2. Tranz. (Reg.) A îngăima (1). – Et. nec. DOOM
îngălá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 îngăleáză
îngăleze
ÎNGĂLÁ, îngălez, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Pop.) A (se) murdări. 2. Tranz. (Reg.) A îngăima (1). – Et. nec. DOOM
îngălá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 îngăleáză
îngălezi
ÎNGĂLÁ, îngălez, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Pop.) A (se) murdări. 2. Tranz. (Reg.) A îngăima (1). – Et. nec. DOOM
îngălá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 îngăleáză
îngălând
ÎNGĂLÁ, îngălez, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Pop.) A (se) murdări. 2. Tranz. (Reg.) A îngăima (1). – Et. nec. DOOM
îngălá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 îngăleáză
îngălînd
ÎNGĂLÁ, îngălez, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Pop.) A (se) murdări. 2. Tranz. (Reg.) A îngăima (1). – Et. nec. DOOM
îngălá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 îngăleáză
îngălăciune
ÎNGĂLĂCIÚNE, îngălăciuni, s. f. (Înv.) Neîngrijire, necurățenie. – Îngăla + suf. -ăciune. DOOM
îngălăciúne (înv.) s. f., g.-d. art. îngălăciúnii; pl. îngălăciúni
îngălăciunea
ÎNGĂLĂCIÚNE, îngălăciuni, s. f. (Înv.) Neîngrijire, necurățenie. – Îngăla + suf. -ăciune. DOOM
îngălăciúne (înv.) s. f., g.-d. art. îngălăciúnii; pl. îngălăciúni
îngălăciuni
ÎNGĂLĂCIÚNE, îngălăciuni, s. f. (Înv.) Neîngrijire, necurățenie. – Îngăla + suf. -ăciune. DOOM
îngălăciúne (înv.) s. f., g.-d. art. îngălăciúnii; pl. îngălăciúni
îngălăciunii
ÎNGĂLĂCIÚNE, îngălăciuni, s. f. (Înv.) Neîngrijire, necurățenie. – Îngăla + suf. -ăciune. DOOM
îngălăciúne (înv.) s. f., g.-d. art. îngălăciúnii; pl. îngălăciúni
îngălăciunile
ÎNGĂLĂCIÚNE, îngălăciuni, s. f. (Înv.) Neîngrijire, necurățenie. – Îngăla + suf. -ăciune. DOOM
îngălăciúne (înv.) s. f., g.-d. art. îngălăciúnii; pl. îngălăciúni
îngălăciunilor
ÎNGĂLĂCIÚNE, îngălăciuni, s. f. (Înv.) Neîngrijire, necurățenie. – Îngăla + suf. -ăciune. DOOM
îngălăciúne (înv.) s. f., g.-d. art. îngălăciúnii; pl. îngălăciúni
îngălări
ÎNGĂLÁRE, îngălări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) îngăla și rezultatul ei. – V. îngăla. DOOM
îngăláre (pop.) s. f., g.-d. art. îngălắrii; pl. îngălắri
îngălării
ÎNGĂLÁRE, îngălări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) îngăla și rezultatul ei. – V. îngăla. DOOM
îngăláre (pop.) s. f., g.-d. art. îngălắrii; pl. îngălắri
îngălările
ÎNGĂLÁRE, îngălări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) îngăla și rezultatul ei. – V. îngăla. DOOM
îngăláre (pop.) s. f., g.-d. art. îngălắrii; pl. îngălắri
îngălărilor
ÎNGĂLÁRE, îngălări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) îngăla și rezultatul ei. – V. îngăla. DOOM
îngăláre (pop.) s. f., g.-d. art. îngălắrii; pl. îngălắri
înham
ÎNHĂMÁ, înhám, vb. I. 1. Tranz. A pune hamurile pe cal sau pe alte animale de tracțiune; a pune calul sau un alt animal de tracțiune în ham la un vehicul. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) angaja la realizarea unui lucru care cere eforturi stăruitoare; a (se) înjuga. – În + ham. DOOM
înhămá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înhám, 2 sg. înhámi, 3 înhámă; conj. prez. 3 să înháme
înhame
ÎNHĂMÁ, înhám, vb. I. 1. Tranz. A pune hamurile pe cal sau pe alte animale de tracțiune; a pune calul sau un alt animal de tracțiune în ham la un vehicul. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) angaja la realizarea unui lucru care cere eforturi stăruitoare; a (se) înjuga. – În + ham. DOOM
înhămá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înhám, 2 sg. înhámi, 3 înhámă; conj. prez. 3 să înháme
înhami
ÎNHĂMÁ, înhám, vb. I. 1. Tranz. A pune hamurile pe cal sau pe alte animale de tracțiune; a pune calul sau un alt animal de tracțiune în ham la un vehicul. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) angaja la realizarea unui lucru care cere eforturi stăruitoare; a (se) înjuga. – În + ham. DOOM
înhămá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înhám, 2 sg. înhámi, 3 înhámă; conj. prez. 3 să înháme
înhamă
ÎNHĂMÁ, înhám, vb. I. 1. Tranz. A pune hamurile pe cal sau pe alte animale de tracțiune; a pune calul sau un alt animal de tracțiune în ham la un vehicul. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) angaja la realizarea unui lucru care cere eforturi stăruitoare; a (se) înjuga. – În + ham. DOOM
înhămá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înhám, 2 sg. înhámi, 3 înhámă; conj. prez. 3 să înháme
înhaț
ÎNHĂȚÁ, înháț, vb. I. Tranz. A apuca (pe cineva sau ceva) cu violență, repede și pe neașteptate; a înșfăca. – În + haț. DOOM
înhățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înháț, 2 sg. înháți, 3 înháță; conj. prez. 3 să înháțe
înhațe
ÎNHĂȚÁ, înháț, vb. I. Tranz. A apuca (pe cineva sau ceva) cu violență, repede și pe neașteptate; a înșfăca. – În + haț. DOOM
înhățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înháț, 2 sg. înháți, 3 înháță; conj. prez. 3 să înháțe
înhați
ÎNHĂȚÁ, înháț, vb. I. Tranz. A apuca (pe cineva sau ceva) cu violență, repede și pe neașteptate; a înșfăca. – În + haț. DOOM
înhățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înháț, 2 sg. înháți, 3 înháță; conj. prez. 3 să înháțe
înhață
ÎNHĂȚÁ, înháț, vb. I. Tranz. A apuca (pe cineva sau ceva) cu violență, repede și pe neașteptate; a înșfăca. – În + haț. DOOM
înhățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înháț, 2 sg. înháți, 3 înháță; conj. prez. 3 să înháțe
înhobota
ÎNHOBOTÁ, înhobotez, vb. I. Tranz. (Regional) A pune hobotul sau zăvonul pe capul miresei la cununie. La urmă, după ce nuna mai face miresei cu peteala, o și înhobotează cu ea. SEVASTOS, N. 225.
înhobotai
ÎNHOBOTÁ, înhobotez, vb. I. Tranz. (Regional) A pune hobotul sau zăvonul pe capul miresei la cununie. La urmă, după ce nuna mai face miresei cu peteala, o și înhobotează cu ea. SEVASTOS, N. 225.
înhobotam
ÎNHOBOTÁ, înhobotez, vb. I. Tranz. (Regional) A pune hobotul sau zăvonul pe capul miresei la cununie. La urmă, după ce nuna mai face miresei cu peteala, o și înhobotează cu ea. SEVASTOS, N. 225.
înhobotare
ÎNHOBOTÁ, înhobotez, vb. I. Tranz. (Regional) A pune hobotul sau zăvonul pe capul miresei la cununie. La urmă, după ce nuna mai face miresei cu peteala, o și înhobotează cu ea. SEVASTOS, N. 225.
înhobotare
ÎNHOBOTÁ, înhobotez, vb. I. Tranz. (Reg.) A pune hobotul pe capul miresei, la cununie. – Din în- + hobot.
înhobotară
ÎNHOBOTÁ, înhobotez, vb. I. Tranz. (Regional) A pune hobotul sau zăvonul pe capul miresei la cununie. La urmă, după ce nuna mai face miresei cu peteala, o și înhobotează cu ea. SEVASTOS, N. 225.
înhobotarăm
ÎNHOBOTÁ, înhobotez, vb. I. Tranz. (Regional) A pune hobotul sau zăvonul pe capul miresei la cununie. La urmă, după ce nuna mai face miresei cu peteala, o și înhobotează cu ea. SEVASTOS, N. 225.
înhobotarăți
ÎNHOBOTÁ, înhobotez, vb. I. Tranz. (Regional) A pune hobotul sau zăvonul pe capul miresei la cununie. La urmă, după ce nuna mai face miresei cu peteala, o și înhobotează cu ea. SEVASTOS, N. 225.
înhobotase
ÎNHOBOTÁ, înhobotez, vb. I. Tranz. (Regional) A pune hobotul sau zăvonul pe capul miresei la cununie. La urmă, după ce nuna mai face miresei cu peteala, o și înhobotează cu ea. SEVASTOS, N. 225.
înhobotasem
ÎNHOBOTÁ, înhobotez, vb. I. Tranz. (Regional) A pune hobotul sau zăvonul pe capul miresei la cununie. La urmă, după ce nuna mai face miresei cu peteala, o și înhobotează cu ea. SEVASTOS, N. 225.
înhobotaseră
ÎNHOBOTÁ, înhobotez, vb. I. Tranz. (Regional) A pune hobotul sau zăvonul pe capul miresei la cununie. La urmă, după ce nuna mai face miresei cu peteala, o și înhobotează cu ea. SEVASTOS, N. 225.
înhobotaserăm
ÎNHOBOTÁ, înhobotez, vb. I. Tranz. (Regional) A pune hobotul sau zăvonul pe capul miresei la cununie. La urmă, după ce nuna mai face miresei cu peteala, o și înhobotează cu ea. SEVASTOS, N. 225.
înhobotaserăți
ÎNHOBOTÁ, înhobotez, vb. I. Tranz. (Regional) A pune hobotul sau zăvonul pe capul miresei la cununie. La urmă, după ce nuna mai face miresei cu peteala, o și înhobotează cu ea. SEVASTOS, N. 225.
înhobotaseși
ÎNHOBOTÁ, înhobotez, vb. I. Tranz. (Regional) A pune hobotul sau zăvonul pe capul miresei la cununie. La urmă, după ce nuna mai face miresei cu peteala, o și înhobotează cu ea. SEVASTOS, N. 225.
înhobotaseți
ÎNHOBOTÁ, înhobotez, vb. I. Tranz. (Regional) A pune hobotul sau zăvonul pe capul miresei la cununie. La urmă, după ce nuna mai face miresei cu peteala, o și înhobotează cu ea. SEVASTOS, N. 225.
înhobotat
ÎNHOBOTÁ, înhobotez, vb. I. Tranz. (Regional) A pune hobotul sau zăvonul pe capul miresei la cununie. La urmă, după ce nuna mai face miresei cu peteala, o și înhobotează cu ea. SEVASTOS, N. 225.
înhobotat
ÎNHOBOTÁ, înhobotez, vb. I. Tranz. (Reg.) A pune hobotul pe capul miresei, la cununie. – Din în- + hobot.
înhobotau
ÎNHOBOTÁ, înhobotez, vb. I. Tranz. (Regional) A pune hobotul sau zăvonul pe capul miresei la cununie. La urmă, după ce nuna mai face miresei cu peteala, o și înhobotează cu ea. SEVASTOS, N. 225.
înhobotași
ÎNHOBOTÁ, înhobotez, vb. I. Tranz. (Regional) A pune hobotul sau zăvonul pe capul miresei la cununie. La urmă, după ce nuna mai face miresei cu peteala, o și înhobotează cu ea. SEVASTOS, N. 225.
înhobotați
ÎNHOBOTÁ, înhobotez, vb. I. Tranz. (Regional) A pune hobotul sau zăvonul pe capul miresei la cununie. La urmă, după ce nuna mai face miresei cu peteala, o și înhobotează cu ea. SEVASTOS, N. 225.
înhobotează
ÎNHOBOTÁ, înhobotez, vb. I. Tranz. (Regional) A pune hobotul sau zăvonul pe capul miresei la cununie. La urmă, după ce nuna mai face miresei cu peteala, o și înhobotează cu ea. SEVASTOS, N. 225.
înhobotez
ÎNHOBOTÁ, înhobotez, vb. I. Tranz. (Regional) A pune hobotul sau zăvonul pe capul miresei la cununie. La urmă, după ce nuna mai face miresei cu peteala, o și înhobotează cu ea. SEVASTOS, N. 225.
înhoboteze
ÎNHOBOTÁ, înhobotez, vb. I. Tranz. (Regional) A pune hobotul sau zăvonul pe capul miresei la cununie. La urmă, după ce nuna mai face miresei cu peteala, o și înhobotează cu ea. SEVASTOS, N. 225.
înhobotezi
ÎNHOBOTÁ, înhobotez, vb. I. Tranz. (Regional) A pune hobotul sau zăvonul pe capul miresei la cununie. La urmă, după ce nuna mai face miresei cu peteala, o și înhobotează cu ea. SEVASTOS, N. 225.
înhobotând
ÎNHOBOTÁ, înhobotez, vb. I. Tranz. (Regional) A pune hobotul sau zăvonul pe capul miresei la cununie. La urmă, după ce nuna mai face miresei cu peteala, o și înhobotează cu ea. SEVASTOS, N. 225.
înhobotînd
ÎNHOBOTÁ, înhobotez, vb. I. Tranz. (Regional) A pune hobotul sau zăvonul pe capul miresei la cununie. La urmă, după ce nuna mai face miresei cu peteala, o și înhobotează cu ea. SEVASTOS, N. 225.
înholba
ÎNHOLBÁ vb. I v. holba.
înholbat
ÎNHOLBÁT, -Ă adj. v. holbat.
înhorbotat
ÎNHORBOTÁT, -Ă, înhorbotați, -te, adj. Împodobit cu horbotă. Mumele uimite suspinau sub bonetele înhorbotate. NEGRUZZI, S. I 6. – Variantă: horbotát,-ă (SADOVEANU, O. I 105) adj.
înhuma
ÎNHUMÁ, înhumez, vb. I. Tranz. A înmormânta, a îngropa. – Din fr. inhumer, lat. înhumare. DOOM
înhumá (a ~) vb., ind. prez. 3 înhumeáză
înhumai
ÎNHUMÁ, înhumez, vb. I. Tranz. A înmormânta, a îngropa. – Din fr. inhumer, lat. înhumare. DOOM
înhumá (a ~) vb., ind. prez. 3 înhumeáză
înhumam
ÎNHUMÁ, înhumez, vb. I. Tranz. A înmormânta, a îngropa. – Din fr. inhumer, lat. înhumare. DOOM
înhumá (a ~) vb., ind. prez. 3 înhumeáză
înhumare
ÎNHUMÁ, înhumez, vb. I. Tranz. A înmormânta, a îngropa. – Din fr. inhumer, lat. înhumare. DOOM
înhumá (a ~) vb., ind. prez. 3 înhumeáză
înhumare
ÎNHUMÁRE, înhumări, s. f. Acțiunea de a înhuma; înmormântare, inhumație. – V. înhuma. DOOM
înhumáre s. f., g.-d. art. înhumắrii; pl. înhumắri
înhumarea
ÎNHUMÁRE, înhumări, s. f. Acțiunea de a înhuma; înmormântare, inhumație. – V. înhuma. DOOM
înhumáre s. f., g.-d. art. înhumắrii; pl. înhumắri
înhumară
ÎNHUMÁ, înhumez, vb. I. Tranz. A înmormânta, a îngropa. – Din fr. inhumer, lat. înhumare. DOOM
înhumá (a ~) vb., ind. prez. 3 înhumeáză
înhumarăm
ÎNHUMÁ, înhumez, vb. I. Tranz. A înmormânta, a îngropa. – Din fr. inhumer, lat. înhumare. DOOM
înhumá (a ~) vb., ind. prez. 3 înhumeáză
înhumarăți
ÎNHUMÁ, înhumez, vb. I. Tranz. A înmormânta, a îngropa. – Din fr. inhumer, lat. înhumare. DOOM
înhumá (a ~) vb., ind. prez. 3 înhumeáză
înhumase
ÎNHUMÁ, înhumez, vb. I. Tranz. A înmormânta, a îngropa. – Din fr. inhumer, lat. înhumare. DOOM
înhumá (a ~) vb., ind. prez. 3 înhumeáză
înhumasem
ÎNHUMÁ, înhumez, vb. I. Tranz. A înmormânta, a îngropa. – Din fr. inhumer, lat. înhumare. DOOM
înhumá (a ~) vb., ind. prez. 3 înhumeáză
înhumaseră
ÎNHUMÁ, înhumez, vb. I. Tranz. A înmormânta, a îngropa. – Din fr. inhumer, lat. înhumare. DOOM
înhumá (a ~) vb., ind. prez. 3 înhumeáză
înhumaserăm
ÎNHUMÁ, înhumez, vb. I. Tranz. A înmormânta, a îngropa. – Din fr. inhumer, lat. înhumare. DOOM
înhumá (a ~) vb., ind. prez. 3 înhumeáză
înhumaserăți
ÎNHUMÁ, înhumez, vb. I. Tranz. A înmormânta, a îngropa. – Din fr. inhumer, lat. înhumare. DOOM
înhumá (a ~) vb., ind. prez. 3 înhumeáză
înhumaseși
ÎNHUMÁ, înhumez, vb. I. Tranz. A înmormânta, a îngropa. – Din fr. inhumer, lat. înhumare. DOOM
înhumá (a ~) vb., ind. prez. 3 înhumeáză
înhumaseți
ÎNHUMÁ, înhumez, vb. I. Tranz. A înmormânta, a îngropa. – Din fr. inhumer, lat. înhumare. DOOM
înhumá (a ~) vb., ind. prez. 3 înhumeáză
înhumat
ÎNHUMÁ, înhumez, vb. I. Tranz. A înmormânta, a îngropa. – Din fr. inhumer, lat. înhumare. DOOM
înhumá (a ~) vb., ind. prez. 3 înhumeáză
înhumau
ÎNHUMÁ, înhumez, vb. I. Tranz. A înmormânta, a îngropa. – Din fr. inhumer, lat. înhumare. DOOM
înhumá (a ~) vb., ind. prez. 3 înhumeáză
înhumași
ÎNHUMÁ, înhumez, vb. I. Tranz. A înmormânta, a îngropa. – Din fr. inhumer, lat. înhumare. DOOM
înhumá (a ~) vb., ind. prez. 3 înhumeáză
înhumați
ÎNHUMÁ, înhumez, vb. I. Tranz. A înmormânta, a îngropa. – Din fr. inhumer, lat. înhumare. DOOM
înhumá (a ~) vb., ind. prez. 3 înhumeáză
înhumează
ÎNHUMÁ, înhumez, vb. I. Tranz. A înmormânta, a îngropa. – Din fr. inhumer, lat. înhumare. DOOM
înhumá (a ~) vb., ind. prez. 3 înhumeáză
înhumez
ÎNHUMÁ, înhumez, vb. I. Tranz. A înmormânta, a îngropa. – Din fr. inhumer, lat. înhumare. DOOM
înhumá (a ~) vb., ind. prez. 3 înhumeáză
înhumeze
ÎNHUMÁ, înhumez, vb. I. Tranz. A înmormânta, a îngropa. – Din fr. inhumer, lat. înhumare. DOOM
înhumá (a ~) vb., ind. prez. 3 înhumeáză
înhumezi
ÎNHUMÁ, înhumez, vb. I. Tranz. A înmormânta, a îngropa. – Din fr. inhumer, lat. înhumare. DOOM
înhumá (a ~) vb., ind. prez. 3 înhumeáză
înhumând
ÎNHUMÁ, înhumez, vb. I. Tranz. A înmormânta, a îngropa. – Din fr. inhumer, lat. înhumare. DOOM
înhumá (a ~) vb., ind. prez. 3 înhumeáză
înhumînd
ÎNHUMÁ, înhumez, vb. I. Tranz. A înmormânta, a îngropa. – Din fr. inhumer, lat. înhumare. DOOM
înhumá (a ~) vb., ind. prez. 3 înhumeáză
înhumări
ÎNHUMÁRE, înhumări, s. f. Acțiunea de a înhuma; înmormântare, inhumație. – V. înhuma. DOOM
înhumáre s. f., g.-d. art. înhumắrii; pl. înhumắri
înhumării
ÎNHUMÁRE, înhumări, s. f. Acțiunea de a înhuma; înmormântare, inhumație. – V. înhuma. DOOM
înhumáre s. f., g.-d. art. înhumắrii; pl. înhumắri
înhumările
ÎNHUMÁRE, înhumări, s. f. Acțiunea de a înhuma; înmormântare, inhumație. – V. înhuma. DOOM
înhumáre s. f., g.-d. art. înhumắrii; pl. înhumắri
înhumărilor
ÎNHUMÁRE, înhumări, s. f. Acțiunea de a înhuma; înmormântare, inhumație. – V. înhuma. DOOM
înhumáre s. f., g.-d. art. înhumắrii; pl. înhumắri
înhăita
ÎNHĂITÁ, înhăitez, vb. I. Refl. recipr. (Depr.) A se întovărăși, a intra în cârdășie cu una sau cu mai multe persoane decăzute; a se încârdoșa. [Prez. ind. și: înháit] – În + haită. DOOM
!înhăitá (a se ~) (fam.) (-hăi-) vb. refl., ind. prez. 3 se înhăiteáză
înhăita
ÎNHĂITÁ, înhăitez, vb. I. Refl. recipr. (Fam.) A se întovărăși, a intra în cârdășie cu unul sau cu mai multe persoane decăzute (pentru a săvârși împreună fapte reprobabile); a se încârdoșa. [Prez. ind. și: înháit] – În + haită.
înhăitai
ÎNHĂITÁ, înhăitez, vb. I. Refl. recipr. (Fam.) A se întovărăși, a intra în cârdășie cu unul sau cu mai multe persoane decăzute (pentru a săvârși împreună fapte reprobabile); a se încârdoșa. [Prez. ind. și: înháit] – În + haită.
înhăitam
ÎNHĂITÁ, înhăitez, vb. I. Refl. recipr. (Fam.) A se întovărăși, a intra în cârdășie cu unul sau cu mai multe persoane decăzute (pentru a săvârși împreună fapte reprobabile); a se încârdoșa. [Prez. ind. și: înháit] – În + haită.
înhăitare
ÎNHĂITÁ, înhăitez, vb. I. Refl. recipr. (Fam.) A se întovărăși, a intra în cârdășie cu unul sau cu mai multe persoane decăzute (pentru a săvârși împreună fapte reprobabile); a se încârdoșa. [Prez. ind. și: înháit] – În + haită.
înhăitare
ÎNHĂITÁ, înhăitez, vb. I. Refl. recipr. (Depr.) A se întovărăși, a intra în cârdășie cu una sau cu mai multe persoane decăzute; a se încârdoșa. [Prez. ind. și: înháit] – În + haită.
înhăitarea
ÎNHĂITÁ, înhăitez, vb. I. Refl. recipr. (Depr.) A se întovărăși, a intra în cârdășie cu una sau cu mai multe persoane decăzute; a se încârdoșa. [Prez. ind. și: înháit] – În + haită.
înhăitară
ÎNHĂITÁ, înhăitez, vb. I. Refl. recipr. (Fam.) A se întovărăși, a intra în cârdășie cu unul sau cu mai multe persoane decăzute (pentru a săvârși împreună fapte reprobabile); a se încârdoșa. [Prez. ind. și: înháit] – În + haită.
înhăitarăm
ÎNHĂITÁ, înhăitez, vb. I. Refl. recipr. (Fam.) A se întovărăși, a intra în cârdășie cu unul sau cu mai multe persoane decăzute (pentru a săvârși împreună fapte reprobabile); a se încârdoșa. [Prez. ind. și: înháit] – În + haită.
înhăitarăți
ÎNHĂITÁ, înhăitez, vb. I. Refl. recipr. (Fam.) A se întovărăși, a intra în cârdășie cu unul sau cu mai multe persoane decăzute (pentru a săvârși împreună fapte reprobabile); a se încârdoșa. [Prez. ind. și: înháit] – În + haită.
înhăitase
ÎNHĂITÁ, înhăitez, vb. I. Refl. recipr. (Fam.) A se întovărăși, a intra în cârdășie cu unul sau cu mai multe persoane decăzute (pentru a săvârși împreună fapte reprobabile); a se încârdoșa. [Prez. ind. și: înháit] – În + haită.
înhăitasem
ÎNHĂITÁ, înhăitez, vb. I. Refl. recipr. (Fam.) A se întovărăși, a intra în cârdășie cu unul sau cu mai multe persoane decăzute (pentru a săvârși împreună fapte reprobabile); a se încârdoșa. [Prez. ind. și: înháit] – În + haită.
înhăitaseră
ÎNHĂITÁ, înhăitez, vb. I. Refl. recipr. (Fam.) A se întovărăși, a intra în cârdășie cu unul sau cu mai multe persoane decăzute (pentru a săvârși împreună fapte reprobabile); a se încârdoșa. [Prez. ind. și: înháit] – În + haită.
înhăitaserăm
ÎNHĂITÁ, înhăitez, vb. I. Refl. recipr. (Fam.) A se întovărăși, a intra în cârdășie cu unul sau cu mai multe persoane decăzute (pentru a săvârși împreună fapte reprobabile); a se încârdoșa. [Prez. ind. și: înháit] – În + haită.
înhăitaserăți
ÎNHĂITÁ, înhăitez, vb. I. Refl. recipr. (Fam.) A se întovărăși, a intra în cârdășie cu unul sau cu mai multe persoane decăzute (pentru a săvârși împreună fapte reprobabile); a se încârdoșa. [Prez. ind. și: înháit] – În + haită.
înhăitaseși
ÎNHĂITÁ, înhăitez, vb. I. Refl. recipr. (Fam.) A se întovărăși, a intra în cârdășie cu unul sau cu mai multe persoane decăzute (pentru a săvârși împreună fapte reprobabile); a se încârdoșa. [Prez. ind. și: înháit] – În + haită.
înhăitaseți
ÎNHĂITÁ, înhăitez, vb. I. Refl. recipr. (Fam.) A se întovărăși, a intra în cârdășie cu unul sau cu mai multe persoane decăzute (pentru a săvârși împreună fapte reprobabile); a se încârdoșa. [Prez. ind. și: înháit] – În + haită.
înhăitat
ÎNHĂITÁ, înhăitez, vb. I. Refl. recipr. (Fam.) A se întovărăși, a intra în cârdășie cu unul sau cu mai multe persoane decăzute (pentru a săvârși împreună fapte reprobabile); a se încârdoșa. [Prez. ind. și: înháit] – În + haită.
înhăitau
ÎNHĂITÁ, înhăitez, vb. I. Refl. recipr. (Fam.) A se întovărăși, a intra în cârdășie cu unul sau cu mai multe persoane decăzute (pentru a săvârși împreună fapte reprobabile); a se încârdoșa. [Prez. ind. și: înháit] – În + haită.
înhăitași
ÎNHĂITÁ, înhăitez, vb. I. Refl. recipr. (Fam.) A se întovărăși, a intra în cârdășie cu unul sau cu mai multe persoane decăzute (pentru a săvârși împreună fapte reprobabile); a se încârdoșa. [Prez. ind. și: înháit] – În + haită.
înhăitați
ÎNHĂITÁ, înhăitez, vb. I. Refl. recipr. (Fam.) A se întovărăși, a intra în cârdășie cu unul sau cu mai multe persoane decăzute (pentru a săvârși împreună fapte reprobabile); a se încârdoșa. [Prez. ind. și: înháit] – În + haită.
înhăitează
ÎNHĂITÁ, înhăitez, vb. I. Refl. recipr. (Fam.) A se întovărăși, a intra în cârdășie cu unul sau cu mai multe persoane decăzute (pentru a săvârși împreună fapte reprobabile); a se încârdoșa. [Prez. ind. și: înháit] – În + haită.
înhăitez
ÎNHĂITÁ, înhăitez, vb. I. Refl. recipr. (Fam.) A se întovărăși, a intra în cârdășie cu unul sau cu mai multe persoane decăzute (pentru a săvârși împreună fapte reprobabile); a se încârdoșa. [Prez. ind. și: înháit] – În + haită.
înhăiteze
ÎNHĂITÁ, înhăitez, vb. I. Refl. recipr. (Fam.) A se întovărăși, a intra în cârdășie cu unul sau cu mai multe persoane decăzute (pentru a săvârși împreună fapte reprobabile); a se încârdoșa. [Prez. ind. și: înháit] – În + haită.
înhăitezi
ÎNHĂITÁ, înhăitez, vb. I. Refl. recipr. (Fam.) A se întovărăși, a intra în cârdășie cu unul sau cu mai multe persoane decăzute (pentru a săvârși împreună fapte reprobabile); a se încârdoșa. [Prez. ind. și: înháit] – În + haită.
înhăitând
ÎNHĂITÁ, înhăitez, vb. I. Refl. recipr. (Fam.) A se întovărăși, a intra în cârdășie cu unul sau cu mai multe persoane decăzute (pentru a săvârși împreună fapte reprobabile); a se încârdoșa. [Prez. ind. și: înháit] – În + haită.
înhăitînd
ÎNHĂITÁ, înhăitez, vb. I. Refl. recipr. (Fam.) A se întovărăși, a intra în cârdășie cu unul sau cu mai multe persoane decăzute (pentru a săvârși împreună fapte reprobabile); a se încârdoșa. [Prez. ind. și: înháit] – În + haită.
înhăitări
ÎNHĂITÁ, înhăitez, vb. I. Refl. recipr. (Depr.) A se întovărăși, a intra în cârdășie cu una sau cu mai multe persoane decăzute; a se încârdoșa. [Prez. ind. și: înháit] – În + haită.
înhăitării
ÎNHĂITÁ, înhăitez, vb. I. Refl. recipr. (Depr.) A se întovărăși, a intra în cârdășie cu una sau cu mai multe persoane decăzute; a se încârdoșa. [Prez. ind. și: înháit] – În + haită.
înhăitările
ÎNHĂITÁ, înhăitez, vb. I. Refl. recipr. (Depr.) A se întovărăși, a intra în cârdășie cu una sau cu mai multe persoane decăzute; a se încârdoșa. [Prez. ind. și: înháit] – În + haită.
înhăitărilor
ÎNHĂITÁ, înhăitez, vb. I. Refl. recipr. (Depr.) A se întovărăși, a intra în cârdășie cu una sau cu mai multe persoane decăzute; a se încârdoșa. [Prez. ind. și: înháit] – În + haită.
înhămaci
ÎNHĂMÁCI, înhămaci, s. m. (Înv.) Țăran care era obligat să facă corvoadă cu caii proprii. – Din înhăma + suf. -aci.
înhămai
ÎNHĂMÁ, înhám, vb. I. 1. Tranz. A pune hamurile pe cal sau pe alte animale de tracțiune; a pune calul sau un alt animal de tracțiune în ham la un vehicul. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) angaja la realizarea unui lucru care cere eforturi stăruitoare; a (se) înjuga. – În + ham. DOOM
înhămá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înhám, 2 sg. înhámi, 3 înhámă; conj. prez. 3 să înháme
înhămam
ÎNHĂMÁ, înhám, vb. I. 1. Tranz. A pune hamurile pe cal sau pe alte animale de tracțiune; a pune calul sau un alt animal de tracțiune în ham la un vehicul. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) angaja la realizarea unui lucru care cere eforturi stăruitoare; a (se) înjuga. – În + ham. DOOM
înhămá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înhám, 2 sg. înhámi, 3 înhámă; conj. prez. 3 să înháme
înhămare
ÎNHĂMÁ, înhám, vb. I. 1. Tranz. A pune hamurile pe cal sau pe alte animale de tracțiune; a pune calul sau un alt animal de tracțiune în ham la un vehicul. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) angaja la realizarea unui lucru care cere eforturi stăruitoare; a (se) înjuga. – În + ham. DOOM
înhămá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înhám, 2 sg. înhámi, 3 înhámă; conj. prez. 3 să înháme
înhămare
ÎNHĂMÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înhăma; înhămat1. – V. înhăma. DOOM
înhămáre s. f., g.-d. art. înhămắrii
înhămarea
ÎNHĂMÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înhăma; înhămat1. – V. înhăma. DOOM
înhămáre s. f., g.-d. art. înhămắrii
înhămară
ÎNHĂMÁ, înhám, vb. I. 1. Tranz. A pune hamurile pe cal sau pe alte animale de tracțiune; a pune calul sau un alt animal de tracțiune în ham la un vehicul. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) angaja la realizarea unui lucru care cere eforturi stăruitoare; a (se) înjuga. – În + ham. DOOM
înhămá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înhám, 2 sg. înhámi, 3 înhámă; conj. prez. 3 să înháme
înhămarăm
ÎNHĂMÁ, înhám, vb. I. 1. Tranz. A pune hamurile pe cal sau pe alte animale de tracțiune; a pune calul sau un alt animal de tracțiune în ham la un vehicul. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) angaja la realizarea unui lucru care cere eforturi stăruitoare; a (se) înjuga. – În + ham. DOOM
înhămá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înhám, 2 sg. înhámi, 3 înhámă; conj. prez. 3 să înháme
înhămarăți
ÎNHĂMÁ, înhám, vb. I. 1. Tranz. A pune hamurile pe cal sau pe alte animale de tracțiune; a pune calul sau un alt animal de tracțiune în ham la un vehicul. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) angaja la realizarea unui lucru care cere eforturi stăruitoare; a (se) înjuga. – În + ham. DOOM
înhămá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înhám, 2 sg. înhámi, 3 înhámă; conj. prez. 3 să înháme
înhămase
ÎNHĂMÁ, înhám, vb. I. 1. Tranz. A pune hamurile pe cal sau pe alte animale de tracțiune; a pune calul sau un alt animal de tracțiune în ham la un vehicul. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) angaja la realizarea unui lucru care cere eforturi stăruitoare; a (se) înjuga. – În + ham. DOOM
înhămá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înhám, 2 sg. înhámi, 3 înhámă; conj. prez. 3 să înháme
înhămasem
ÎNHĂMÁ, înhám, vb. I. 1. Tranz. A pune hamurile pe cal sau pe alte animale de tracțiune; a pune calul sau un alt animal de tracțiune în ham la un vehicul. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) angaja la realizarea unui lucru care cere eforturi stăruitoare; a (se) înjuga. – În + ham. DOOM
înhămá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înhám, 2 sg. înhámi, 3 înhámă; conj. prez. 3 să înháme
înhămaseră
ÎNHĂMÁ, înhám, vb. I. 1. Tranz. A pune hamurile pe cal sau pe alte animale de tracțiune; a pune calul sau un alt animal de tracțiune în ham la un vehicul. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) angaja la realizarea unui lucru care cere eforturi stăruitoare; a (se) înjuga. – În + ham. DOOM
înhămá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înhám, 2 sg. înhámi, 3 înhámă; conj. prez. 3 să înháme
înhămaserăm
ÎNHĂMÁ, înhám, vb. I. 1. Tranz. A pune hamurile pe cal sau pe alte animale de tracțiune; a pune calul sau un alt animal de tracțiune în ham la un vehicul. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) angaja la realizarea unui lucru care cere eforturi stăruitoare; a (se) înjuga. – În + ham. DOOM
înhămá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înhám, 2 sg. înhámi, 3 înhámă; conj. prez. 3 să înháme
înhămaserăți
ÎNHĂMÁ, înhám, vb. I. 1. Tranz. A pune hamurile pe cal sau pe alte animale de tracțiune; a pune calul sau un alt animal de tracțiune în ham la un vehicul. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) angaja la realizarea unui lucru care cere eforturi stăruitoare; a (se) înjuga. – În + ham. DOOM
înhămá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înhám, 2 sg. înhámi, 3 înhámă; conj. prez. 3 să înháme
înhămaseși
ÎNHĂMÁ, înhám, vb. I. 1. Tranz. A pune hamurile pe cal sau pe alte animale de tracțiune; a pune calul sau un alt animal de tracțiune în ham la un vehicul. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) angaja la realizarea unui lucru care cere eforturi stăruitoare; a (se) înjuga. – În + ham. DOOM
înhămá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înhám, 2 sg. înhámi, 3 înhámă; conj. prez. 3 să înháme
înhămaseți
ÎNHĂMÁ, înhám, vb. I. 1. Tranz. A pune hamurile pe cal sau pe alte animale de tracțiune; a pune calul sau un alt animal de tracțiune în ham la un vehicul. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) angaja la realizarea unui lucru care cere eforturi stăruitoare; a (se) înjuga. – În + ham. DOOM
înhămá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înhám, 2 sg. înhámi, 3 înhámă; conj. prez. 3 să înháme
înhămat
ÎNHĂMÁ, înhám, vb. I. 1. Tranz. A pune hamurile pe cal sau pe alte animale de tracțiune; a pune calul sau un alt animal de tracțiune în ham la un vehicul. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) angaja la realizarea unui lucru care cere eforturi stăruitoare; a (se) înjuga. – În + ham. DOOM
înhămá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înhám, 2 sg. înhámi, 3 înhámă; conj. prez. 3 să înháme
înhămat
ÎNHĂMÁT2, -Ă, înhămați, -te, adj. 1. Cu hamurile puse; prins la căruță, la trăsură, la sanie etc. ♦ (Rar; despre vehicule) La care s-au înhămat caii sau alte animale de tracțiune; tras de cai sau de alte animale de tracțiune. 2. Fig. Angajat la realizarea unui lucru dificil. – V. înhăma.
înhămat
ÎNHĂMÁT1 s. n. Înhămare. – V. înhăma. DOOM
înhămát s. n.
înhămata
ÎNHĂMÁT2, -Ă, înhămați, -te, adj. 1. Cu hamurile puse; prins la căruță, la trăsură, la sanie etc. ♦ (Rar; despre vehicule) La care s-au înhămat caii sau alte animale de tracțiune; tras de cai sau de alte animale de tracțiune. 2. Fig. Angajat la realizarea unui lucru dificil. – V. înhăma.
înhămate
ÎNHĂMÁT2, -Ă, înhămați, -te, adj. 1. Cu hamurile puse; prins la căruță, la trăsură, la sanie etc. ♦ (Rar; despre vehicule) La care s-au înhămat caii sau alte animale de tracțiune; tras de cai sau de alte animale de tracțiune. 2. Fig. Angajat la realizarea unui lucru dificil. – V. înhăma.
înhămatei
ÎNHĂMÁT2, -Ă, înhămați, -te, adj. 1. Cu hamurile puse; prins la căruță, la trăsură, la sanie etc. ♦ (Rar; despre vehicule) La care s-au înhămat caii sau alte animale de tracțiune; tras de cai sau de alte animale de tracțiune. 2. Fig. Angajat la realizarea unui lucru dificil. – V. înhăma.
înhămatele
ÎNHĂMÁT2, -Ă, înhămați, -te, adj. 1. Cu hamurile puse; prins la căruță, la trăsură, la sanie etc. ♦ (Rar; despre vehicule) La care s-au înhămat caii sau alte animale de tracțiune; tras de cai sau de alte animale de tracțiune. 2. Fig. Angajat la realizarea unui lucru dificil. – V. înhăma.
înhămatelor
ÎNHĂMÁT2, -Ă, înhămați, -te, adj. 1. Cu hamurile puse; prins la căruță, la trăsură, la sanie etc. ♦ (Rar; despre vehicule) La care s-au înhămat caii sau alte animale de tracțiune; tras de cai sau de alte animale de tracțiune. 2. Fig. Angajat la realizarea unui lucru dificil. – V. înhăma.
înhămatul
ÎNHĂMÁT2, -Ă, înhămați, -te, adj. 1. Cu hamurile puse; prins la căruță, la trăsură, la sanie etc. ♦ (Rar; despre vehicule) La care s-au înhămat caii sau alte animale de tracțiune; tras de cai sau de alte animale de tracțiune. 2. Fig. Angajat la realizarea unui lucru dificil. – V. înhăma.
înhămatului
ÎNHĂMÁT2, -Ă, înhămați, -te, adj. 1. Cu hamurile puse; prins la căruță, la trăsură, la sanie etc. ♦ (Rar; despre vehicule) La care s-au înhămat caii sau alte animale de tracțiune; tras de cai sau de alte animale de tracțiune. 2. Fig. Angajat la realizarea unui lucru dificil. – V. înhăma.
înhămau
ÎNHĂMÁ, înhám, vb. I. 1. Tranz. A pune hamurile pe cal sau pe alte animale de tracțiune; a pune calul sau un alt animal de tracțiune în ham la un vehicul. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) angaja la realizarea unui lucru care cere eforturi stăruitoare; a (se) înjuga. – În + ham. DOOM
înhămá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înhám, 2 sg. înhámi, 3 înhámă; conj. prez. 3 să înháme
înhămași
ÎNHĂMÁ, înhám, vb. I. 1. Tranz. A pune hamurile pe cal sau pe alte animale de tracțiune; a pune calul sau un alt animal de tracțiune în ham la un vehicul. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) angaja la realizarea unui lucru care cere eforturi stăruitoare; a (se) înjuga. – În + ham. DOOM
înhămá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înhám, 2 sg. înhámi, 3 înhámă; conj. prez. 3 să înháme
înhămați
ÎNHĂMÁ, înhám, vb. I. 1. Tranz. A pune hamurile pe cal sau pe alte animale de tracțiune; a pune calul sau un alt animal de tracțiune în ham la un vehicul. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) angaja la realizarea unui lucru care cere eforturi stăruitoare; a (se) înjuga. – În + ham. DOOM
înhămá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înhám, 2 sg. înhámi, 3 înhámă; conj. prez. 3 să înháme
înhămați
ÎNHĂMÁT2, -Ă, înhămați, -te, adj. 1. Cu hamurile puse; prins la căruță, la trăsură, la sanie etc. ♦ (Rar; despre vehicule) La care s-au înhămat caii sau alte animale de tracțiune; tras de cai sau de alte animale de tracțiune. 2. Fig. Angajat la realizarea unui lucru dificil. – V. înhăma.
înhămații
ÎNHĂMÁT2, -Ă, înhămați, -te, adj. 1. Cu hamurile puse; prins la căruță, la trăsură, la sanie etc. ♦ (Rar; despre vehicule) La care s-au înhămat caii sau alte animale de tracțiune; tras de cai sau de alte animale de tracțiune. 2. Fig. Angajat la realizarea unui lucru dificil. – V. înhăma.
înhămaților
ÎNHĂMÁT2, -Ă, înhămați, -te, adj. 1. Cu hamurile puse; prins la căruță, la trăsură, la sanie etc. ♦ (Rar; despre vehicule) La care s-au înhămat caii sau alte animale de tracțiune; tras de cai sau de alte animale de tracțiune. 2. Fig. Angajat la realizarea unui lucru dificil. – V. înhăma.
înhămând
ÎNHĂMÁ, înhám, vb. I. 1. Tranz. A pune hamurile pe cal sau pe alte animale de tracțiune; a pune calul sau un alt animal de tracțiune în ham la un vehicul. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) angaja la realizarea unui lucru care cere eforturi stăruitoare; a (se) înjuga. – În + ham. DOOM
înhămá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înhám, 2 sg. înhámi, 3 înhámă; conj. prez. 3 să înháme
înhămînd
ÎNHĂMÁ, înhám, vb. I. 1. Tranz. A pune hamurile pe cal sau pe alte animale de tracțiune; a pune calul sau un alt animal de tracțiune în ham la un vehicul. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) angaja la realizarea unui lucru care cere eforturi stăruitoare; a (se) înjuga. – În + ham. DOOM
înhămá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înhám, 2 sg. înhámi, 3 înhámă; conj. prez. 3 să înháme
înhămări
ÎNHĂMÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înhăma; înhămat1. – V. înhăma. DOOM
înhămáre s. f., g.-d. art. înhămắrii
înhămării
ÎNHĂMÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înhăma; înhămat1. – V. înhăma. DOOM
înhămáre s. f., g.-d. art. înhămắrii
înhămările
ÎNHĂMÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înhăma; înhămat1. – V. înhăma. DOOM
înhămáre s. f., g.-d. art. înhămắrii
înhămărilor
ÎNHĂMÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înhăma; înhămat1. – V. înhăma. DOOM
înhămáre s. f., g.-d. art. înhămắrii
înhăpa
ÎNHĂPÁ, înháp, vb. I. Tranz. (Rar) A prinde, a apuca repede cu gura; a mînca cu lăcomie. Mă năcăjesc să fac să vie în chipul cel mai natural muștele mele mincinoase de la deal către mine. De la un pas, chiar de sub brațul meu, păstrăvul a apărut pe luciu, înhâpînd una. SADOVEANU, O. A. II 200. DOOM
înhăpá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. înháp, 2 sg. înhápi, 3 înhápă; conj. prez. 3 să înhápe
înhățai
ÎNHĂȚÁ, înháț, vb. I. Tranz. A apuca (pe cineva sau ceva) cu violență, repede și pe neașteptate; a înșfăca. – În + haț. DOOM
înhățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înháț, 2 sg. înháți, 3 înháță; conj. prez. 3 să înháțe
înhățam
ÎNHĂȚÁ, înháț, vb. I. Tranz. A apuca (pe cineva sau ceva) cu violență, repede și pe neașteptate; a înșfăca. – În + haț. DOOM
înhățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înháț, 2 sg. înháți, 3 înháță; conj. prez. 3 să înháțe
înhățare
ÎNHĂȚÁ, înháț, vb. I. Tranz. A apuca (pe cineva sau ceva) cu violență, repede și pe neașteptate; a înșfăca. – În + haț. DOOM
înhățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înháț, 2 sg. înháți, 3 înháță; conj. prez. 3 să înháțe
înhățare
ÎNHĂȚÁRE s. f. Acțiunea de a înhăța; înșfăcare. – V. înhăța. DOOM
înhățáre s. f., g.-d. art. înhățắrii
înhățarea
ÎNHĂȚÁRE s. f. Acțiunea de a înhăța; înșfăcare. – V. înhăța. DOOM
înhățáre s. f., g.-d. art. înhățắrii
înhățară
ÎNHĂȚÁ, înháț, vb. I. Tranz. A apuca (pe cineva sau ceva) cu violență, repede și pe neașteptate; a înșfăca. – În + haț. DOOM
înhățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înháț, 2 sg. înháți, 3 înháță; conj. prez. 3 să înháțe
înhățarăm
ÎNHĂȚÁ, înháț, vb. I. Tranz. A apuca (pe cineva sau ceva) cu violență, repede și pe neașteptate; a înșfăca. – În + haț. DOOM
înhățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înháț, 2 sg. înháți, 3 înháță; conj. prez. 3 să înháțe
înhățarăți
ÎNHĂȚÁ, înháț, vb. I. Tranz. A apuca (pe cineva sau ceva) cu violență, repede și pe neașteptate; a înșfăca. – În + haț. DOOM
înhățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înháț, 2 sg. înháți, 3 înháță; conj. prez. 3 să înháțe
înhățase
ÎNHĂȚÁ, înháț, vb. I. Tranz. A apuca (pe cineva sau ceva) cu violență, repede și pe neașteptate; a înșfăca. – În + haț. DOOM
înhățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înháț, 2 sg. înháți, 3 înháță; conj. prez. 3 să înháțe
înhățasem
ÎNHĂȚÁ, înháț, vb. I. Tranz. A apuca (pe cineva sau ceva) cu violență, repede și pe neașteptate; a înșfăca. – În + haț. DOOM
înhățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înháț, 2 sg. înháți, 3 înháță; conj. prez. 3 să înháțe
înhățaseră
ÎNHĂȚÁ, înháț, vb. I. Tranz. A apuca (pe cineva sau ceva) cu violență, repede și pe neașteptate; a înșfăca. – În + haț. DOOM
înhățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înháț, 2 sg. înháți, 3 înháță; conj. prez. 3 să înháțe
înhățaserăm
ÎNHĂȚÁ, înháț, vb. I. Tranz. A apuca (pe cineva sau ceva) cu violență, repede și pe neașteptate; a înșfăca. – În + haț. DOOM
înhățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înháț, 2 sg. înháți, 3 înháță; conj. prez. 3 să înháțe
înhățaserăți
ÎNHĂȚÁ, înháț, vb. I. Tranz. A apuca (pe cineva sau ceva) cu violență, repede și pe neașteptate; a înșfăca. – În + haț. DOOM
înhățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înháț, 2 sg. înháți, 3 înháță; conj. prez. 3 să înháțe
înhățaseși
ÎNHĂȚÁ, înháț, vb. I. Tranz. A apuca (pe cineva sau ceva) cu violență, repede și pe neașteptate; a înșfăca. – În + haț. DOOM
înhățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înháț, 2 sg. înháți, 3 înháță; conj. prez. 3 să înháțe
înhățaseți
ÎNHĂȚÁ, înháț, vb. I. Tranz. A apuca (pe cineva sau ceva) cu violență, repede și pe neașteptate; a înșfăca. – În + haț. DOOM
înhățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înháț, 2 sg. înháți, 3 înháță; conj. prez. 3 să înháțe
înhățat
ÎNHĂȚÁ, înháț, vb. I. Tranz. A apuca (pe cineva sau ceva) cu violență, repede și pe neașteptate; a înșfăca. – În + haț. DOOM
înhățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înháț, 2 sg. înháți, 3 înháță; conj. prez. 3 să înháțe
înhățat
ÎNHĂȚÁ, înháț, vb. I. Tranz. A apuca (pe cineva sau ceva) cu violență, repede și pe neașteptate; a înșfăca. – În + haț.
înhățata
ÎNHĂȚÁ, înháț, vb. I. Tranz. A apuca (pe cineva sau ceva) cu violență, repede și pe neașteptate; a înșfăca. – În + haț.
înhățate
ÎNHĂȚÁ, înháț, vb. I. Tranz. A apuca (pe cineva sau ceva) cu violență, repede și pe neașteptate; a înșfăca. – În + haț.
înhățatei
ÎNHĂȚÁ, înháț, vb. I. Tranz. A apuca (pe cineva sau ceva) cu violență, repede și pe neașteptate; a înșfăca. – În + haț.
înhățatele
ÎNHĂȚÁ, înháț, vb. I. Tranz. A apuca (pe cineva sau ceva) cu violență, repede și pe neașteptate; a înșfăca. – În + haț.
înhățatelor
ÎNHĂȚÁ, înháț, vb. I. Tranz. A apuca (pe cineva sau ceva) cu violență, repede și pe neașteptate; a înșfăca. – În + haț.
înhățatul
ÎNHĂȚÁ, înháț, vb. I. Tranz. A apuca (pe cineva sau ceva) cu violență, repede și pe neașteptate; a înșfăca. – În + haț.
înhățatului
ÎNHĂȚÁ, înháț, vb. I. Tranz. A apuca (pe cineva sau ceva) cu violență, repede și pe neașteptate; a înșfăca. – În + haț.
înhățau
ÎNHĂȚÁ, înháț, vb. I. Tranz. A apuca (pe cineva sau ceva) cu violență, repede și pe neașteptate; a înșfăca. – În + haț. DOOM
înhățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înháț, 2 sg. înháți, 3 înháță; conj. prez. 3 să înháțe
înhățași
ÎNHĂȚÁ, înháț, vb. I. Tranz. A apuca (pe cineva sau ceva) cu violență, repede și pe neașteptate; a înșfăca. – În + haț. DOOM
înhățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înháț, 2 sg. înháți, 3 înháță; conj. prez. 3 să înháțe
înhățați
ÎNHĂȚÁ, înháț, vb. I. Tranz. A apuca (pe cineva sau ceva) cu violență, repede și pe neașteptate; a înșfăca. – În + haț. DOOM
înhățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înháț, 2 sg. înháți, 3 înháță; conj. prez. 3 să înháțe
înhățați
ÎNHĂȚÁ, înháț, vb. I. Tranz. A apuca (pe cineva sau ceva) cu violență, repede și pe neașteptate; a înșfăca. – În + haț.
înhățații
ÎNHĂȚÁ, înháț, vb. I. Tranz. A apuca (pe cineva sau ceva) cu violență, repede și pe neașteptate; a înșfăca. – În + haț.
înhățaților
ÎNHĂȚÁ, înháț, vb. I. Tranz. A apuca (pe cineva sau ceva) cu violență, repede și pe neașteptate; a înșfăca. – În + haț.
înhățând
ÎNHĂȚÁ, înháț, vb. I. Tranz. A apuca (pe cineva sau ceva) cu violență, repede și pe neașteptate; a înșfăca. – În + haț. DOOM
înhățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înháț, 2 sg. înháți, 3 înháță; conj. prez. 3 să înháțe
înhățînd
ÎNHĂȚÁ, înháț, vb. I. Tranz. A apuca (pe cineva sau ceva) cu violență, repede și pe neașteptate; a înșfăca. – În + haț. DOOM
înhățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înháț, 2 sg. înháți, 3 înháță; conj. prez. 3 să înháțe
înhățări
ÎNHĂȚÁRE s. f. Acțiunea de a înhăța; înșfăcare. – V. înhăța. DOOM
înhățáre s. f., g.-d. art. înhățắrii
înhățării
ÎNHĂȚÁRE s. f. Acțiunea de a înhăța; înșfăcare. – V. înhăța. DOOM
înhățáre s. f., g.-d. art. înhățắrii
înhățările
ÎNHĂȚÁRE s. f. Acțiunea de a înhăța; înșfăcare. – V. înhăța. DOOM
înhățáre s. f., g.-d. art. înhățắrii
înhățărilor
ÎNHĂȚÁRE s. f. Acțiunea de a înhăța; înșfăcare. – V. înhăța. DOOM
înhățáre s. f., g.-d. art. înhățắrii
îniaptă
ÎNIEPTÁ, îniépt, vb. I. Refl. (Regional) A se repezi, a-și lua avînt, a se azvîrli; a se opinti. Se zvîrcoliră și se-nieptară și se trudiră... dar nu era chip să se-nvingă. RETEGANUL, P. III 60. – Pronunțat: în-iep-. DOOM
!înieptá (a ~) (reg.) (î-niep-/în-iep) vb., ind. prez. 1 sg. îniépt, 3 îniáptă
îniept
ÎNIEPTÁ, îniépt, vb. I. Refl. (Regional) A se repezi, a-și lua avînt, a se azvîrli; a se opinti. Se zvîrcoliră și se-nieptară și se trudiră... dar nu era chip să se-nvingă. RETEGANUL, P. III 60. – Pronunțat: în-iep-. DOOM
!înieptá (a ~) (reg.) (î-niep-/în-iep) vb., ind. prez. 1 sg. îniépt, 3 îniáptă
îniepta
ÎNIEPTÁ, îniépt, vb. I. Refl. (Regional) A se repezi, a-și lua avînt, a se azvîrli; a se opinti. Se zvîrcoliră și se-nieptară și se trudiră... dar nu era chip să se-nvingă. RETEGANUL, P. III 60. – Pronunțat: în-iep-. DOOM
!înieptá (a ~) (reg.) (î-niep-/în-iep) vb., ind. prez. 1 sg. îniépt, 3 îniáptă
înieptai
ÎNIEPTÁ, îniépt, vb. I. Refl. (Regional) A se repezi, a-și lua avînt, a se azvîrli; a se opinti. Se zvîrcoliră și se-nieptară și se trudiră... dar nu era chip să se-nvingă. RETEGANUL, P. III 60. – Pronunțat: în-iep-. DOOM
!înieptá (a ~) (reg.) (î-niep-/în-iep) vb., ind. prez. 1 sg. îniépt, 3 îniáptă
înieptam
ÎNIEPTÁ, îniépt, vb. I. Refl. (Regional) A se repezi, a-și lua avînt, a se azvîrli; a se opinti. Se zvîrcoliră și se-nieptară și se trudiră... dar nu era chip să se-nvingă. RETEGANUL, P. III 60. – Pronunțat: în-iep-. DOOM
!înieptá (a ~) (reg.) (î-niep-/în-iep) vb., ind. prez. 1 sg. îniépt, 3 îniáptă
înieptare
ÎNIEPTÁ, îniépt, vb. I. Refl. (Regional) A se repezi, a-și lua avînt, a se azvîrli; a se opinti. Se zvîrcoliră și se-nieptară și se trudiră... dar nu era chip să se-nvingă. RETEGANUL, P. III 60. – Pronunțat: în-iep-. DOOM
!înieptá (a ~) (reg.) (î-niep-/în-iep) vb., ind. prez. 1 sg. îniépt, 3 îniáptă
înieptară
ÎNIEPTÁ, îniépt, vb. I. Refl. (Regional) A se repezi, a-și lua avînt, a se azvîrli; a se opinti. Se zvîrcoliră și se-nieptară și se trudiră... dar nu era chip să se-nvingă. RETEGANUL, P. III 60. – Pronunțat: în-iep-. DOOM
!înieptá (a ~) (reg.) (î-niep-/în-iep) vb., ind. prez. 1 sg. îniépt, 3 îniáptă
înieptarăm
ÎNIEPTÁ, îniépt, vb. I. Refl. (Regional) A se repezi, a-și lua avînt, a se azvîrli; a se opinti. Se zvîrcoliră și se-nieptară și se trudiră... dar nu era chip să se-nvingă. RETEGANUL, P. III 60. – Pronunțat: în-iep-. DOOM
!înieptá (a ~) (reg.) (î-niep-/în-iep) vb., ind. prez. 1 sg. îniépt, 3 îniáptă
înieptarăți
ÎNIEPTÁ, îniépt, vb. I. Refl. (Regional) A se repezi, a-și lua avînt, a se azvîrli; a se opinti. Se zvîrcoliră și se-nieptară și se trudiră... dar nu era chip să se-nvingă. RETEGANUL, P. III 60. – Pronunțat: în-iep-. DOOM
!înieptá (a ~) (reg.) (î-niep-/în-iep) vb., ind. prez. 1 sg. îniépt, 3 îniáptă
înieptase
ÎNIEPTÁ, îniépt, vb. I. Refl. (Regional) A se repezi, a-și lua avînt, a se azvîrli; a se opinti. Se zvîrcoliră și se-nieptară și se trudiră... dar nu era chip să se-nvingă. RETEGANUL, P. III 60. – Pronunțat: în-iep-. DOOM
!înieptá (a ~) (reg.) (î-niep-/în-iep) vb., ind. prez. 1 sg. îniépt, 3 îniáptă
înieptasem
ÎNIEPTÁ, îniépt, vb. I. Refl. (Regional) A se repezi, a-și lua avînt, a se azvîrli; a se opinti. Se zvîrcoliră și se-nieptară și se trudiră... dar nu era chip să se-nvingă. RETEGANUL, P. III 60. – Pronunțat: în-iep-. DOOM
!înieptá (a ~) (reg.) (î-niep-/în-iep) vb., ind. prez. 1 sg. îniépt, 3 îniáptă
înieptaseră
ÎNIEPTÁ, îniépt, vb. I. Refl. (Regional) A se repezi, a-și lua avînt, a se azvîrli; a se opinti. Se zvîrcoliră și se-nieptară și se trudiră... dar nu era chip să se-nvingă. RETEGANUL, P. III 60. – Pronunțat: în-iep-. DOOM
!înieptá (a ~) (reg.) (î-niep-/în-iep) vb., ind. prez. 1 sg. îniépt, 3 îniáptă
înieptaserăm
ÎNIEPTÁ, îniépt, vb. I. Refl. (Regional) A se repezi, a-și lua avînt, a se azvîrli; a se opinti. Se zvîrcoliră și se-nieptară și se trudiră... dar nu era chip să se-nvingă. RETEGANUL, P. III 60. – Pronunțat: în-iep-. DOOM
!înieptá (a ~) (reg.) (î-niep-/în-iep) vb., ind. prez. 1 sg. îniépt, 3 îniáptă
înieptaserăți
ÎNIEPTÁ, îniépt, vb. I. Refl. (Regional) A se repezi, a-și lua avînt, a se azvîrli; a se opinti. Se zvîrcoliră și se-nieptară și se trudiră... dar nu era chip să se-nvingă. RETEGANUL, P. III 60. – Pronunțat: în-iep-. DOOM
!înieptá (a ~) (reg.) (î-niep-/în-iep) vb., ind. prez. 1 sg. îniépt, 3 îniáptă
înieptaseși
ÎNIEPTÁ, îniépt, vb. I. Refl. (Regional) A se repezi, a-și lua avînt, a se azvîrli; a se opinti. Se zvîrcoliră și se-nieptară și se trudiră... dar nu era chip să se-nvingă. RETEGANUL, P. III 60. – Pronunțat: în-iep-. DOOM
!înieptá (a ~) (reg.) (î-niep-/în-iep) vb., ind. prez. 1 sg. îniépt, 3 îniáptă
înieptaseți
ÎNIEPTÁ, îniépt, vb. I. Refl. (Regional) A se repezi, a-și lua avînt, a se azvîrli; a se opinti. Se zvîrcoliră și se-nieptară și se trudiră... dar nu era chip să se-nvingă. RETEGANUL, P. III 60. – Pronunțat: în-iep-. DOOM
!înieptá (a ~) (reg.) (î-niep-/în-iep) vb., ind. prez. 1 sg. îniépt, 3 îniáptă
înieptat
ÎNIEPTÁ, îniépt, vb. I. Refl. (Regional) A se repezi, a-și lua avînt, a se azvîrli; a se opinti. Se zvîrcoliră și se-nieptară și se trudiră... dar nu era chip să se-nvingă. RETEGANUL, P. III 60. – Pronunțat: în-iep-. DOOM
!înieptá (a ~) (reg.) (î-niep-/în-iep) vb., ind. prez. 1 sg. îniépt, 3 îniáptă
înieptat
ÎNIEPTÁ, îniépt, vb. I. (Rar și înv.) Tranz. A arunca, a (a)zvârli. (din lat. iniectare (Candrea-Densușianu; DAR); după Tiktin și Pascu, din aiepta, cu schimbarea prefixului)
înieptau
ÎNIEPTÁ, îniépt, vb. I. Refl. (Regional) A se repezi, a-și lua avînt, a se azvîrli; a se opinti. Se zvîrcoliră și se-nieptară și se trudiră... dar nu era chip să se-nvingă. RETEGANUL, P. III 60. – Pronunțat: în-iep-. DOOM
!înieptá (a ~) (reg.) (î-niep-/în-iep) vb., ind. prez. 1 sg. îniépt, 3 îniáptă
înieptași
ÎNIEPTÁ, îniépt, vb. I. Refl. (Regional) A se repezi, a-și lua avînt, a se azvîrli; a se opinti. Se zvîrcoliră și se-nieptară și se trudiră... dar nu era chip să se-nvingă. RETEGANUL, P. III 60. – Pronunțat: în-iep-. DOOM
!înieptá (a ~) (reg.) (î-niep-/în-iep) vb., ind. prez. 1 sg. îniépt, 3 îniáptă
înieptați
ÎNIEPTÁ, îniépt, vb. I. Refl. (Regional) A se repezi, a-și lua avînt, a se azvîrli; a se opinti. Se zvîrcoliră și se-nieptară și se trudiră... dar nu era chip să se-nvingă. RETEGANUL, P. III 60. – Pronunțat: în-iep-. DOOM
!înieptá (a ~) (reg.) (î-niep-/în-iep) vb., ind. prez. 1 sg. îniépt, 3 îniáptă
îniepte
ÎNIEPTÁ, îniépt, vb. I. Refl. (Regional) A se repezi, a-și lua avînt, a se azvîrli; a se opinti. Se zvîrcoliră și se-nieptară și se trudiră... dar nu era chip să se-nvingă. RETEGANUL, P. III 60. – Pronunțat: în-iep-. DOOM
!înieptá (a ~) (reg.) (î-niep-/în-iep) vb., ind. prez. 1 sg. îniépt, 3 îniáptă
înieptând
ÎNIEPTÁ, îniépt, vb. I. Refl. (Regional) A se repezi, a-și lua avînt, a se azvîrli; a se opinti. Se zvîrcoliră și se-nieptară și se trudiră... dar nu era chip să se-nvingă. RETEGANUL, P. III 60. – Pronunțat: în-iep-. DOOM
!înieptá (a ~) (reg.) (î-niep-/în-iep) vb., ind. prez. 1 sg. îniépt, 3 îniáptă
înieptînd
ÎNIEPTÁ, îniépt, vb. I. Refl. (Regional) A se repezi, a-și lua avînt, a se azvîrli; a se opinti. Se zvîrcoliră și se-nieptară și se trudiră... dar nu era chip să se-nvingă. RETEGANUL, P. III 60. – Pronunțat: în-iep-. DOOM
!înieptá (a ~) (reg.) (î-niep-/în-iep) vb., ind. prez. 1 sg. îniépt, 3 îniáptă
îniepți
ÎNIEPTÁ, îniépt, vb. I. Refl. (Regional) A se repezi, a-și lua avînt, a se azvîrli; a se opinti. Se zvîrcoliră și se-nieptară și se trudiră... dar nu era chip să se-nvingă. RETEGANUL, P. III 60. – Pronunțat: în-iep-. DOOM
!înieptá (a ~) (reg.) (î-niep-/în-iep) vb., ind. prez. 1 sg. îniépt, 3 îniáptă
înierba
ÎNIERBÁ, înierbez, vb. I. Tranz. 1. A planta cu ierburi un teren sterp. 2. (Înv.) A pune într-un loc praf de pușcă, pentru a provoca o explozie. – În + iarbă. DOOM
!înierbá (a ~) (î-nier-/în-ier-) vb., ind. prez. 3 înierbeáză
înierbai
ÎNIERBÁ, înierbez, vb. I. Tranz. 1. A planta cu ierburi un teren sterp. 2. (Înv.) A pune într-un loc praf de pușcă, pentru a provoca o explozie. – În + iarbă. DOOM
!înierbá (a ~) (î-nier-/în-ier-) vb., ind. prez. 3 înierbeáză
înierbam
ÎNIERBÁ, înierbez, vb. I. Tranz. 1. A planta cu ierburi un teren sterp. 2. (Înv.) A pune într-un loc praf de pușcă, pentru a provoca o explozie. – În + iarbă. DOOM
!înierbá (a ~) (î-nier-/în-ier-) vb., ind. prez. 3 înierbeáză
înierbare
ÎNIERBÁ, înierbez, vb. I. Tranz. 1. A planta cu ierburi un teren sterp. 2. (Înv.) A pune într-un loc praf de pușcă, pentru a provoca o explozie. – În + iarbă. DOOM
!înierbá (a ~) (î-nier-/în-ier-) vb., ind. prez. 3 înierbeáză
înierbare
ÎNIERBÁRE, înierbări, s. f. Acțiunea de a înierba și rezultatul ei. – V. înierba. DOOM
!înierbáre (î-nier-/în-ier-) s. f., g.-d. art. înierbắrii; pl. înierbắri
înierbarea
ÎNIERBÁRE, înierbări, s. f. Acțiunea de a înierba și rezultatul ei. – V. înierba. DOOM
!înierbáre (î-nier-/în-ier-) s. f., g.-d. art. înierbắrii; pl. înierbắri
înierbară
ÎNIERBÁ, înierbez, vb. I. Tranz. 1. A planta cu ierburi un teren sterp. 2. (Înv.) A pune într-un loc praf de pușcă, pentru a provoca o explozie. – În + iarbă. DOOM
!înierbá (a ~) (î-nier-/în-ier-) vb., ind. prez. 3 înierbeáză
înierbarăm
ÎNIERBÁ, înierbez, vb. I. Tranz. 1. A planta cu ierburi un teren sterp. 2. (Înv.) A pune într-un loc praf de pușcă, pentru a provoca o explozie. – În + iarbă. DOOM
!înierbá (a ~) (î-nier-/în-ier-) vb., ind. prez. 3 înierbeáză
înierbarăți
ÎNIERBÁ, înierbez, vb. I. Tranz. 1. A planta cu ierburi un teren sterp. 2. (Înv.) A pune într-un loc praf de pușcă, pentru a provoca o explozie. – În + iarbă. DOOM
!înierbá (a ~) (î-nier-/în-ier-) vb., ind. prez. 3 înierbeáză
înierbase
ÎNIERBÁ, înierbez, vb. I. Tranz. 1. A planta cu ierburi un teren sterp. 2. (Înv.) A pune într-un loc praf de pușcă, pentru a provoca o explozie. – În + iarbă. DOOM
!înierbá (a ~) (î-nier-/în-ier-) vb., ind. prez. 3 înierbeáză
înierbasem
ÎNIERBÁ, înierbez, vb. I. Tranz. 1. A planta cu ierburi un teren sterp. 2. (Înv.) A pune într-un loc praf de pușcă, pentru a provoca o explozie. – În + iarbă. DOOM
!înierbá (a ~) (î-nier-/în-ier-) vb., ind. prez. 3 înierbeáză
înierbaseră
ÎNIERBÁ, înierbez, vb. I. Tranz. 1. A planta cu ierburi un teren sterp. 2. (Înv.) A pune într-un loc praf de pușcă, pentru a provoca o explozie. – În + iarbă. DOOM
!înierbá (a ~) (î-nier-/în-ier-) vb., ind. prez. 3 înierbeáză
înierbaserăm
ÎNIERBÁ, înierbez, vb. I. Tranz. 1. A planta cu ierburi un teren sterp. 2. (Înv.) A pune într-un loc praf de pușcă, pentru a provoca o explozie. – În + iarbă. DOOM
!înierbá (a ~) (î-nier-/în-ier-) vb., ind. prez. 3 înierbeáză
înierbaserăți
ÎNIERBÁ, înierbez, vb. I. Tranz. 1. A planta cu ierburi un teren sterp. 2. (Înv.) A pune într-un loc praf de pușcă, pentru a provoca o explozie. – În + iarbă. DOOM
!înierbá (a ~) (î-nier-/în-ier-) vb., ind. prez. 3 înierbeáză
înierbaseși
ÎNIERBÁ, înierbez, vb. I. Tranz. 1. A planta cu ierburi un teren sterp. 2. (Înv.) A pune într-un loc praf de pușcă, pentru a provoca o explozie. – În + iarbă. DOOM
!înierbá (a ~) (î-nier-/în-ier-) vb., ind. prez. 3 înierbeáză
înierbaseți
ÎNIERBÁ, înierbez, vb. I. Tranz. 1. A planta cu ierburi un teren sterp. 2. (Înv.) A pune într-un loc praf de pușcă, pentru a provoca o explozie. – În + iarbă. DOOM
!înierbá (a ~) (î-nier-/în-ier-) vb., ind. prez. 3 înierbeáză
înierbat
ÎNIERBÁ, înierbez, vb. I. Tranz. 1. A planta cu ierburi un teren sterp. 2. (Înv.) A pune într-un loc praf de pușcă, pentru a provoca o explozie. – În + iarbă. DOOM
!înierbá (a ~) (î-nier-/în-ier-) vb., ind. prez. 3 înierbeáză
înierbau
ÎNIERBÁ, înierbez, vb. I. Tranz. 1. A planta cu ierburi un teren sterp. 2. (Înv.) A pune într-un loc praf de pușcă, pentru a provoca o explozie. – În + iarbă. DOOM
!înierbá (a ~) (î-nier-/în-ier-) vb., ind. prez. 3 înierbeáză
înierbași
ÎNIERBÁ, înierbez, vb. I. Tranz. 1. A planta cu ierburi un teren sterp. 2. (Înv.) A pune într-un loc praf de pușcă, pentru a provoca o explozie. – În + iarbă. DOOM
!înierbá (a ~) (î-nier-/în-ier-) vb., ind. prez. 3 înierbeáză
înierbați
ÎNIERBÁ, înierbez, vb. I. Tranz. 1. A planta cu ierburi un teren sterp. 2. (Înv.) A pune într-un loc praf de pușcă, pentru a provoca o explozie. – În + iarbă. DOOM
!înierbá (a ~) (î-nier-/în-ier-) vb., ind. prez. 3 înierbeáză
înierbează
ÎNIERBÁ, înierbez, vb. I. Tranz. 1. A planta cu ierburi un teren sterp. 2. (Înv.) A pune într-un loc praf de pușcă, pentru a provoca o explozie. – În + iarbă. DOOM
!înierbá (a ~) (î-nier-/în-ier-) vb., ind. prez. 3 înierbeáză
înierbez
ÎNIERBÁ, înierbez, vb. I. Tranz. 1. A planta cu ierburi un teren sterp. 2. (Înv.) A pune într-un loc praf de pușcă, pentru a provoca o explozie. – În + iarbă. DOOM
!înierbá (a ~) (î-nier-/în-ier-) vb., ind. prez. 3 înierbeáză
înierbeze
ÎNIERBÁ, înierbez, vb. I. Tranz. 1. A planta cu ierburi un teren sterp. 2. (Înv.) A pune într-un loc praf de pușcă, pentru a provoca o explozie. – În + iarbă. DOOM
!înierbá (a ~) (î-nier-/în-ier-) vb., ind. prez. 3 înierbeáză
înierbezi
ÎNIERBÁ, înierbez, vb. I. Tranz. 1. A planta cu ierburi un teren sterp. 2. (Înv.) A pune într-un loc praf de pușcă, pentru a provoca o explozie. – În + iarbă. DOOM
!înierbá (a ~) (î-nier-/în-ier-) vb., ind. prez. 3 înierbeáză
înierbând
ÎNIERBÁ, înierbez, vb. I. Tranz. 1. A planta cu ierburi un teren sterp. 2. (Înv.) A pune într-un loc praf de pușcă, pentru a provoca o explozie. – În + iarbă. DOOM
!înierbá (a ~) (î-nier-/în-ier-) vb., ind. prez. 3 înierbeáză
înierbînd
ÎNIERBÁ, înierbez, vb. I. Tranz. 1. A planta cu ierburi un teren sterp. 2. (Înv.) A pune într-un loc praf de pușcă, pentru a provoca o explozie. – În + iarbă. DOOM
!înierbá (a ~) (î-nier-/în-ier-) vb., ind. prez. 3 înierbeáză
înierbări
ÎNIERBÁRE, înierbări, s. f. Acțiunea de a înierba și rezultatul ei. – V. înierba. DOOM
!înierbáre (î-nier-/în-ier-) s. f., g.-d. art. înierbắrii; pl. înierbắri
înierbării
ÎNIERBÁRE, înierbări, s. f. Acțiunea de a înierba și rezultatul ei. – V. înierba. DOOM
!înierbáre (î-nier-/în-ier-) s. f., g.-d. art. înierbắrii; pl. înierbắri
înierbările
ÎNIERBÁRE, înierbări, s. f. Acțiunea de a înierba și rezultatul ei. – V. înierba. DOOM
!înierbáre (î-nier-/în-ier-) s. f., g.-d. art. înierbắrii; pl. înierbắri
înierbărilor
ÎNIERBÁRE, înierbări, s. f. Acțiunea de a înierba și rezultatul ei. – V. înierba. DOOM
!înierbáre (î-nier-/în-ier-) s. f., g.-d. art. înierbắrii; pl. înierbắri
înjerdălui
înjerdăluí (-uésc, -ít), vb. refl. – A se însănătoși, a-și reveni, a se restabili. Mag. serdül- „a crește” (Drăganu, Dacor., VII, 135).
înjerdăluire
înjerdăluí (-uésc, -ít), vb. refl. – A se însănătoși, a-și reveni, a se restabili. Mag. serdül- „a crește” (Drăganu, Dacor., VII, 135).
înjgheba
ÎNJGHEBÁ, înjghéb, vb. I. Tranz. A alcătui, a face ceva (la repezeală, improvizând din materiale puține, întâmplătoare și disparate); a înfiripa. ♦ P. gener. A construi, a întemeia. ♦ A face rost de...; a încropi. [Prez. ind. și: înjghebez] – În + jgheab. DOOM
!înjghebá (a ~) vb., ind. prez. 3 înjgheábă/înjghebeáză
înjgheba
ÎNJGHEBÁ, înjghebez, vb. I. Tranz. A alcătui, a face ceva (la repezeală, improvizând din materiale puține, întâmplătoare și disparate); a înfiripa. ♦ P. gener. A construi, a întemeia. ♦ A face rost de...; a încropi. [Prez. ind. și: înjghéb] – În + jgheab.
înjghebare
ÎNJGHEBÁRE, înjghebări, s. f. Acțiunea de a înjgheba și rezultatul ei; înfiripare. – V. înjgheba. DOOM
!înjghebáre s. f., g.-d. art. înjghebắrii; pl. înjghebắri
înjghebarea
ÎNJGHEBÁRE, înjghebări, s. f. Acțiunea de a înjgheba și rezultatul ei; înfiripare. – V. înjgheba. DOOM
!înjghebáre s. f., g.-d. art. înjghebắrii; pl. înjghebắri
înjghebări
ÎNJGHEBÁRE, înjghebări, s. f. Acțiunea de a înjgheba și rezultatul ei; înfiripare. – V. înjgheba. DOOM
!înjghebáre s. f., g.-d. art. înjghebắrii; pl. înjghebắri
înjghebării
ÎNJGHEBÁRE, înjghebări, s. f. Acțiunea de a înjgheba și rezultatul ei; înfiripare. – V. înjgheba. DOOM
!înjghebáre s. f., g.-d. art. înjghebắrii; pl. înjghebắri
înjghebările
ÎNJGHEBÁRE, înjghebări, s. f. Acțiunea de a înjgheba și rezultatul ei; înfiripare. – V. înjgheba. DOOM
!înjghebáre s. f., g.-d. art. înjghebắrii; pl. înjghebắri
înjghebărilor
ÎNJGHEBÁRE, înjghebări, s. f. Acțiunea de a înjgheba și rezultatul ei; înfiripare. – V. înjgheba. DOOM
!înjghebáre s. f., g.-d. art. înjghebắrii; pl. înjghebắri
înjosea
ÎNJOSÍ, înjosesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) umili; a (se) dezonora. – În + jos. DOOM
înjosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înjosésc, imperf. 3 sg. înjoseá; conj. prez. 3 să înjoseáscă
înjoseai
ÎNJOSÍ, înjosesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) umili; a (se) dezonora. – În + jos. DOOM
înjosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înjosésc, imperf. 3 sg. înjoseá; conj. prez. 3 să înjoseáscă
înjoseam
ÎNJOSÍ, înjosesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) umili; a (se) dezonora. – În + jos. DOOM
înjosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înjosésc, imperf. 3 sg. înjoseá; conj. prez. 3 să înjoseáscă
înjosească
ÎNJOSÍ, înjosesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) umili; a (se) dezonora. – În + jos. DOOM
înjosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înjosésc, imperf. 3 sg. înjoseá; conj. prez. 3 să înjoseáscă
înjoseau
ÎNJOSÍ, înjosesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) umili; a (se) dezonora. – În + jos. DOOM
înjosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înjosésc, imperf. 3 sg. înjoseá; conj. prez. 3 să înjoseáscă
înjoseați
ÎNJOSÍ, înjosesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) umili; a (se) dezonora. – În + jos. DOOM
înjosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înjosésc, imperf. 3 sg. înjoseá; conj. prez. 3 să înjoseáscă
înjosesc
ÎNJOSÍ, înjosesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) umili; a (se) dezonora. – În + jos. DOOM
înjosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înjosésc, imperf. 3 sg. înjoseá; conj. prez. 3 să înjoseáscă
înjosește
ÎNJOSÍ, înjosesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) umili; a (se) dezonora. – În + jos. DOOM
înjosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înjosésc, imperf. 3 sg. înjoseá; conj. prez. 3 să înjoseáscă
înjosești
ÎNJOSÍ, înjosesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) umili; a (se) dezonora. – În + jos. DOOM
înjosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înjosésc, imperf. 3 sg. înjoseá; conj. prez. 3 să înjoseáscă
înjosi
ÎNJOSÍ, înjosesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) umili; a (se) dezonora. – În + jos. DOOM
înjosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înjosésc, imperf. 3 sg. înjoseá; conj. prez. 3 să înjoseáscă
înjosii
ÎNJOSÍ, înjosesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) umili; a (se) dezonora. – În + jos. DOOM
înjosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înjosésc, imperf. 3 sg. înjoseá; conj. prez. 3 să înjoseáscă
înjosim
ÎNJOSÍ, înjosesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) umili; a (se) dezonora. – În + jos. DOOM
înjosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înjosésc, imperf. 3 sg. înjoseá; conj. prez. 3 să înjoseáscă
înjosind
ÎNJOSÍ, înjosesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) umili; a (se) dezonora. – În + jos. DOOM
înjosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înjosésc, imperf. 3 sg. înjoseá; conj. prez. 3 să înjoseáscă
înjosire
ÎNJOSÍ, înjosesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) umili; a (se) dezonora. – În + jos. DOOM
înjosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înjosésc, imperf. 3 sg. înjoseá; conj. prez. 3 să înjoseáscă
înjosire
ÎNJOSÍRE, înjosiri, s. f. Acțiunea de a (se) înjosi și rezultatul ei; umilire, dezonorare, degradare. – V. înjosi. DOOM
înjosíre s. f., g.-d. art. înjosírii; pl. înjosíri
înjosirea
ÎNJOSÍRE, înjosiri, s. f. Acțiunea de a (se) înjosi și rezultatul ei; umilire, dezonorare, degradare. – V. înjosi. DOOM
înjosíre s. f., g.-d. art. înjosírii; pl. înjosíri
înjosiri
ÎNJOSÍRE, înjosiri, s. f. Acțiunea de a (se) înjosi și rezultatul ei; umilire, dezonorare, degradare. – V. înjosi. DOOM
înjosíre s. f., g.-d. art. înjosírii; pl. înjosíri
înjosirii
ÎNJOSÍRE, înjosiri, s. f. Acțiunea de a (se) înjosi și rezultatul ei; umilire, dezonorare, degradare. – V. înjosi. DOOM
înjosíre s. f., g.-d. art. înjosírii; pl. înjosíri
înjosirile
ÎNJOSÍRE, înjosiri, s. f. Acțiunea de a (se) înjosi și rezultatul ei; umilire, dezonorare, degradare. – V. înjosi. DOOM
înjosíre s. f., g.-d. art. înjosírii; pl. înjosíri
înjosirilor
ÎNJOSÍRE, înjosiri, s. f. Acțiunea de a (se) înjosi și rezultatul ei; umilire, dezonorare, degradare. – V. înjosi. DOOM
înjosíre s. f., g.-d. art. înjosírii; pl. înjosíri
înjosiră
ÎNJOSÍ, înjosesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) umili; a (se) dezonora. – În + jos. DOOM
înjosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înjosésc, imperf. 3 sg. înjoseá; conj. prez. 3 să înjoseáscă
înjosirăm
ÎNJOSÍ, înjosesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) umili; a (se) dezonora. – În + jos. DOOM
înjosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înjosésc, imperf. 3 sg. înjoseá; conj. prez. 3 să înjoseáscă
înjosirăți
ÎNJOSÍ, înjosesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) umili; a (se) dezonora. – În + jos. DOOM
înjosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înjosésc, imperf. 3 sg. înjoseá; conj. prez. 3 să înjoseáscă
înjosise
ÎNJOSÍ, înjosesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) umili; a (se) dezonora. – În + jos. DOOM
înjosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înjosésc, imperf. 3 sg. înjoseá; conj. prez. 3 să înjoseáscă
înjosisem
ÎNJOSÍ, înjosesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) umili; a (se) dezonora. – În + jos. DOOM
înjosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înjosésc, imperf. 3 sg. înjoseá; conj. prez. 3 să înjoseáscă
înjosiseră
ÎNJOSÍ, înjosesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) umili; a (se) dezonora. – În + jos. DOOM
înjosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înjosésc, imperf. 3 sg. înjoseá; conj. prez. 3 să înjoseáscă
înjosiserăm
ÎNJOSÍ, înjosesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) umili; a (se) dezonora. – În + jos. DOOM
înjosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înjosésc, imperf. 3 sg. înjoseá; conj. prez. 3 să înjoseáscă
înjosiserăți
ÎNJOSÍ, înjosesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) umili; a (se) dezonora. – În + jos. DOOM
înjosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înjosésc, imperf. 3 sg. înjoseá; conj. prez. 3 să înjoseáscă
înjosiseși
ÎNJOSÍ, înjosesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) umili; a (se) dezonora. – În + jos. DOOM
înjosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înjosésc, imperf. 3 sg. înjoseá; conj. prez. 3 să înjoseáscă
înjosiseți
ÎNJOSÍ, înjosesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) umili; a (se) dezonora. – În + jos. DOOM
înjosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înjosésc, imperf. 3 sg. înjoseá; conj. prez. 3 să înjoseáscă
înjosit
ÎNJOSÍ, înjosesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) umili; a (se) dezonora. – În + jos. DOOM
înjosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înjosésc, imperf. 3 sg. înjoseá; conj. prez. 3 să înjoseáscă
înjosit
ÎNJOSÍT, -Ă, înjosiți, -te, adj. Care este umilit; dezonorat. – V. înjosi.
înjosita
ÎNJOSÍT, -Ă, înjosiți, -te, adj. Care este umilit; dezonorat. – V. înjosi.
înjosite
ÎNJOSÍT, -Ă, înjosiți, -te, adj. Care este umilit; dezonorat. – V. înjosi.
înjositei
ÎNJOSÍT, -Ă, înjosiți, -te, adj. Care este umilit; dezonorat. – V. înjosi.
înjositele
ÎNJOSÍT, -Ă, înjosiți, -te, adj. Care este umilit; dezonorat. – V. înjosi.
înjositelor
ÎNJOSÍT, -Ă, înjosiți, -te, adj. Care este umilit; dezonorat. – V. înjosi.
înjositoare
ÎNJOSITÓR, -OÁRE, înjositori, -oare, adj. Care înjosește; umilitor; dezonorant, degradant. – Înjosi + suf. -tor. DOOM
înjositór adj. m., pl. înjositóri; f. sg. și pl. înjositoáre
înjositoarea
ÎNJOSITÓR, -OÁRE, înjositori, -oare, adj. Care înjosește; umilitor; dezonorant, degradant. – Înjosi + suf. -tor. DOOM
înjositór adj. m., pl. înjositóri; f. sg. și pl. înjositoáre
înjositoarei
ÎNJOSITÓR, -OÁRE, înjositori, -oare, adj. Care înjosește; umilitor; dezonorant, degradant. – Înjosi + suf. -tor. DOOM
înjositór adj. m., pl. înjositóri; f. sg. și pl. înjositoáre
înjositoarele
ÎNJOSITÓR, -OÁRE, înjositori, -oare, adj. Care înjosește; umilitor; dezonorant, degradant. – Înjosi + suf. -tor. DOOM
înjositór adj. m., pl. înjositóri; f. sg. și pl. înjositoáre
înjositoarelor
ÎNJOSITÓR, -OÁRE, înjositori, -oare, adj. Care înjosește; umilitor; dezonorant, degradant. – Înjosi + suf. -tor. DOOM
înjositór adj. m., pl. înjositóri; f. sg. și pl. înjositoáre
înjositor
ÎNJOSITÓR, -OÁRE, înjositori, -oare, adj. Care înjosește; umilitor; dezonorant, degradant. – Înjosi + suf. -tor. DOOM
înjositór adj. m., pl. înjositóri; f. sg. și pl. înjositoáre
înjositori
ÎNJOSITÓR, -OÁRE, înjositori, -oare, adj. Care înjosește; umilitor; dezonorant, degradant. – Înjosi + suf. -tor. DOOM
înjositór adj. m., pl. înjositóri; f. sg. și pl. înjositoáre
înjositorii
ÎNJOSITÓR, -OÁRE, înjositori, -oare, adj. Care înjosește; umilitor; dezonorant, degradant. – Înjosi + suf. -tor. DOOM
înjositór adj. m., pl. înjositóri; f. sg. și pl. înjositoáre
înjositorilor
ÎNJOSITÓR, -OÁRE, înjositori, -oare, adj. Care înjosește; umilitor; dezonorant, degradant. – Înjosi + suf. -tor. DOOM
înjositór adj. m., pl. înjositóri; f. sg. și pl. înjositoáre
înjositorul
ÎNJOSITÓR, -OÁRE, înjositori, -oare, adj. Care înjosește; umilitor; dezonorant, degradant. – Înjosi + suf. -tor. DOOM
înjositór adj. m., pl. înjositóri; f. sg. și pl. înjositoáre
înjositorului
ÎNJOSITÓR, -OÁRE, înjositori, -oare, adj. Care înjosește; umilitor; dezonorant, degradant. – Înjosi + suf. -tor. DOOM
înjositór adj. m., pl. înjositóri; f. sg. și pl. înjositoáre
înjositul
ÎNJOSÍT, -Ă, înjosiți, -te, adj. Care este umilit; dezonorat. – V. înjosi.
înjositului
ÎNJOSÍT, -Ă, înjosiți, -te, adj. Care este umilit; dezonorat. – V. înjosi.
înjosiși
ÎNJOSÍ, înjosesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) umili; a (se) dezonora. – În + jos. DOOM
înjosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înjosésc, imperf. 3 sg. înjoseá; conj. prez. 3 să înjoseáscă
înjosiți
ÎNJOSÍ, înjosesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) umili; a (se) dezonora. – În + jos. DOOM
înjosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înjosésc, imperf. 3 sg. înjoseá; conj. prez. 3 să înjoseáscă
înjosiți
ÎNJOSÍT, -Ă, înjosiți, -te, adj. Care este umilit; dezonorat. – V. înjosi.
înjosiții
ÎNJOSÍT, -Ă, înjosiți, -te, adj. Care este umilit; dezonorat. – V. înjosi.
înjosiților
ÎNJOSÍT, -Ă, înjosiți, -te, adj. Care este umilit; dezonorat. – V. înjosi.
înjug
ÎNJUGÁ, înjúg, vb. I. 1. Tranz. A pune o vită (mai ales boii) la jug. 2. Refl. și tranz. Fig. A (se) angaja, a (se) înhăma la o acțiune care cere eforturi stăruitoare. – Din [a pune] în jug. DOOM
înjugá (a ~) vb., ind. prez. 3 înjúgă
înjuga
ÎNJUGÁ, înjúg, vb. I. 1. Tranz. A pune o vită (mai ales boii) la jug. 2. Refl. și tranz. Fig. A (se) angaja, a (se) înhăma la o acțiune care cere eforturi stăruitoare. – Din [a pune] în jug. DOOM
înjugá (a ~) vb., ind. prez. 3 înjúgă
înjugai
ÎNJUGÁ, înjúg, vb. I. 1. Tranz. A pune o vită (mai ales boii) la jug. 2. Refl. și tranz. Fig. A (se) angaja, a (se) înhăma la o acțiune care cere eforturi stăruitoare. – Din [a pune] în jug. DOOM
înjugá (a ~) vb., ind. prez. 3 înjúgă
înjugam
ÎNJUGÁ, înjúg, vb. I. 1. Tranz. A pune o vită (mai ales boii) la jug. 2. Refl. și tranz. Fig. A (se) angaja, a (se) înhăma la o acțiune care cere eforturi stăruitoare. – Din [a pune] în jug. DOOM
înjugá (a ~) vb., ind. prez. 3 înjúgă
înjugare
ÎNJUGÁ, înjúg, vb. I. 1. Tranz. A pune o vită (mai ales boii) la jug. 2. Refl. și tranz. Fig. A (se) angaja, a (se) înhăma la o acțiune care cere eforturi stăruitoare. – Din [a pune] în jug. DOOM
înjugá (a ~) vb., ind. prez. 3 înjúgă
înjugare
ÎNJUGÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înjuga; înjugat1. – V. înjuga. DOOM
înjugáre s. f., g.-d. art. înjugắrii
înjugarea
ÎNJUGÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înjuga; înjugat1. – V. înjuga. DOOM
înjugáre s. f., g.-d. art. înjugắrii
înjugară
ÎNJUGÁ, înjúg, vb. I. 1. Tranz. A pune o vită (mai ales boii) la jug. 2. Refl. și tranz. Fig. A (se) angaja, a (se) înhăma la o acțiune care cere eforturi stăruitoare. – Din [a pune] în jug. DOOM
înjugá (a ~) vb., ind. prez. 3 înjúgă
înjugarăm
ÎNJUGÁ, înjúg, vb. I. 1. Tranz. A pune o vită (mai ales boii) la jug. 2. Refl. și tranz. Fig. A (se) angaja, a (se) înhăma la o acțiune care cere eforturi stăruitoare. – Din [a pune] în jug. DOOM
înjugá (a ~) vb., ind. prez. 3 înjúgă
înjugarăți
ÎNJUGÁ, înjúg, vb. I. 1. Tranz. A pune o vită (mai ales boii) la jug. 2. Refl. și tranz. Fig. A (se) angaja, a (se) înhăma la o acțiune care cere eforturi stăruitoare. – Din [a pune] în jug. DOOM
înjugá (a ~) vb., ind. prez. 3 înjúgă
înjugase
ÎNJUGÁ, înjúg, vb. I. 1. Tranz. A pune o vită (mai ales boii) la jug. 2. Refl. și tranz. Fig. A (se) angaja, a (se) înhăma la o acțiune care cere eforturi stăruitoare. – Din [a pune] în jug. DOOM
înjugá (a ~) vb., ind. prez. 3 înjúgă
înjugasem
ÎNJUGÁ, înjúg, vb. I. 1. Tranz. A pune o vită (mai ales boii) la jug. 2. Refl. și tranz. Fig. A (se) angaja, a (se) înhăma la o acțiune care cere eforturi stăruitoare. – Din [a pune] în jug. DOOM
înjugá (a ~) vb., ind. prez. 3 înjúgă
înjugaseră
ÎNJUGÁ, înjúg, vb. I. 1. Tranz. A pune o vită (mai ales boii) la jug. 2. Refl. și tranz. Fig. A (se) angaja, a (se) înhăma la o acțiune care cere eforturi stăruitoare. – Din [a pune] în jug. DOOM
înjugá (a ~) vb., ind. prez. 3 înjúgă
înjugaserăm
ÎNJUGÁ, înjúg, vb. I. 1. Tranz. A pune o vită (mai ales boii) la jug. 2. Refl. și tranz. Fig. A (se) angaja, a (se) înhăma la o acțiune care cere eforturi stăruitoare. – Din [a pune] în jug. DOOM
înjugá (a ~) vb., ind. prez. 3 înjúgă
înjugaserăți
ÎNJUGÁ, înjúg, vb. I. 1. Tranz. A pune o vită (mai ales boii) la jug. 2. Refl. și tranz. Fig. A (se) angaja, a (se) înhăma la o acțiune care cere eforturi stăruitoare. – Din [a pune] în jug. DOOM
înjugá (a ~) vb., ind. prez. 3 înjúgă
înjugaseși
ÎNJUGÁ, înjúg, vb. I. 1. Tranz. A pune o vită (mai ales boii) la jug. 2. Refl. și tranz. Fig. A (se) angaja, a (se) înhăma la o acțiune care cere eforturi stăruitoare. – Din [a pune] în jug. DOOM
înjugá (a ~) vb., ind. prez. 3 înjúgă
înjugaseți
ÎNJUGÁ, înjúg, vb. I. 1. Tranz. A pune o vită (mai ales boii) la jug. 2. Refl. și tranz. Fig. A (se) angaja, a (se) înhăma la o acțiune care cere eforturi stăruitoare. – Din [a pune] în jug. DOOM
înjugá (a ~) vb., ind. prez. 3 înjúgă
înjugat
ÎNJUGÁ, înjúg, vb. I. 1. Tranz. A pune o vită (mai ales boii) la jug. 2. Refl. și tranz. Fig. A (se) angaja, a (se) înhăma la o acțiune care cere eforturi stăruitoare. – Din [a pune] în jug. DOOM
înjugá (a ~) vb., ind. prez. 3 înjúgă
înjugat
ÎNJUGÁT2, -Ă, înjugați, -te, adj. (Despre vite, mai ales despre boi) Pus la jug. ♦ (Despre care sau plug) La care vitele au fost puse în jug. – V. înjuga.
înjugat
ÎNJUGÁT1 s. n. Înjugare. – V. înjuga. DOOM
înjugát s. n.
înjugata
ÎNJUGÁT2, -Ă, înjugați, -te, adj. (Despre vite, mai ales despre boi) Pus la jug. ♦ (Despre care sau plug) La care vitele au fost puse în jug. – V. înjuga.
înjugate
ÎNJUGÁT2, -Ă, înjugați, -te, adj. (Despre vite, mai ales despre boi) Pus la jug. ♦ (Despre care sau plug) La care vitele au fost puse în jug. – V. înjuga.
înjugatei
ÎNJUGÁT2, -Ă, înjugați, -te, adj. (Despre vite, mai ales despre boi) Pus la jug. ♦ (Despre care sau plug) La care vitele au fost puse în jug. – V. înjuga.
înjugatele
ÎNJUGÁT2, -Ă, înjugați, -te, adj. (Despre vite, mai ales despre boi) Pus la jug. ♦ (Despre care sau plug) La care vitele au fost puse în jug. – V. înjuga.
înjugatelor
ÎNJUGÁT2, -Ă, înjugați, -te, adj. (Despre vite, mai ales despre boi) Pus la jug. ♦ (Despre care sau plug) La care vitele au fost puse în jug. – V. înjuga.
înjugatul
ÎNJUGÁT2, -Ă, înjugați, -te, adj. (Despre vite, mai ales despre boi) Pus la jug. ♦ (Despre care sau plug) La care vitele au fost puse în jug. – V. înjuga.
înjugatului
ÎNJUGÁT2, -Ă, înjugați, -te, adj. (Despre vite, mai ales despre boi) Pus la jug. ♦ (Despre care sau plug) La care vitele au fost puse în jug. – V. înjuga.
înjugau
ÎNJUGÁ, înjúg, vb. I. 1. Tranz. A pune o vită (mai ales boii) la jug. 2. Refl. și tranz. Fig. A (se) angaja, a (se) înhăma la o acțiune care cere eforturi stăruitoare. – Din [a pune] în jug. DOOM
înjugá (a ~) vb., ind. prez. 3 înjúgă
înjugași
ÎNJUGÁ, înjúg, vb. I. 1. Tranz. A pune o vită (mai ales boii) la jug. 2. Refl. și tranz. Fig. A (se) angaja, a (se) înhăma la o acțiune care cere eforturi stăruitoare. – Din [a pune] în jug. DOOM
înjugá (a ~) vb., ind. prez. 3 înjúgă
înjugați
ÎNJUGÁ, înjúg, vb. I. 1. Tranz. A pune o vită (mai ales boii) la jug. 2. Refl. și tranz. Fig. A (se) angaja, a (se) înhăma la o acțiune care cere eforturi stăruitoare. – Din [a pune] în jug. DOOM
înjugá (a ~) vb., ind. prez. 3 înjúgă
înjugați
ÎNJUGÁT2, -Ă, înjugați, -te, adj. (Despre vite, mai ales despre boi) Pus la jug. ♦ (Despre care sau plug) La care vitele au fost puse în jug. – V. înjuga.
înjugații
ÎNJUGÁT2, -Ă, înjugați, -te, adj. (Despre vite, mai ales despre boi) Pus la jug. ♦ (Despre care sau plug) La care vitele au fost puse în jug. – V. înjuga.
înjugaților
ÎNJUGÁT2, -Ă, înjugați, -te, adj. (Despre vite, mai ales despre boi) Pus la jug. ♦ (Despre care sau plug) La care vitele au fost puse în jug. – V. înjuga.
înjuge
ÎNJUGÁ, înjúg, vb. I. 1. Tranz. A pune o vită (mai ales boii) la jug. 2. Refl. și tranz. Fig. A (se) angaja, a (se) înhăma la o acțiune care cere eforturi stăruitoare. – Din [a pune] în jug. DOOM
înjugá (a ~) vb., ind. prez. 3 înjúgă
înjugi
ÎNJUGÁ, înjúg, vb. I. 1. Tranz. A pune o vită (mai ales boii) la jug. 2. Refl. și tranz. Fig. A (se) angaja, a (se) înhăma la o acțiune care cere eforturi stăruitoare. – Din [a pune] în jug. DOOM
înjugá (a ~) vb., ind. prez. 3 înjúgă
înjugând
ÎNJUGÁ, înjúg, vb. I. 1. Tranz. A pune o vită (mai ales boii) la jug. 2. Refl. și tranz. Fig. A (se) angaja, a (se) înhăma la o acțiune care cere eforturi stăruitoare. – Din [a pune] în jug. DOOM
înjugá (a ~) vb., ind. prez. 3 înjúgă
înjugînd
ÎNJUGÁ, înjúg, vb. I. 1. Tranz. A pune o vită (mai ales boii) la jug. 2. Refl. și tranz. Fig. A (se) angaja, a (se) înhăma la o acțiune care cere eforturi stăruitoare. – Din [a pune] în jug. DOOM
înjugá (a ~) vb., ind. prez. 3 înjúgă
înjugări
ÎNJUGÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înjuga; înjugat1. – V. înjuga. DOOM
înjugáre s. f., g.-d. art. înjugắrii
înjugării
ÎNJUGÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înjuga; înjugat1. – V. înjuga. DOOM
înjugáre s. f., g.-d. art. înjugắrii
înjugările
ÎNJUGÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înjuga; înjugat1. – V. înjuga. DOOM
înjugáre s. f., g.-d. art. înjugắrii
înjugărilor
ÎNJUGÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înjuga; înjugat1. – V. înjuga. DOOM
înjugáre s. f., g.-d. art. înjugắrii
înjugățel
ÎNJUGĂȚÉL, -EÁ, înjugăței, -ele, adj. (În poezia populară) Diminutiv al lui înjugat2.
înjumătăța
ÎNJUMĂTĂȚÍ, înjumătățesc, vb. IV. Tranz. A împărți, a tăia, a desface etc. în două; a reduce la jumătate, a jumătăți. ♦ A amesteca pe din două cu altceva, a îndoi cu... – În + jumătate. DOOM
înjumătățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înjumătățésc, imperf. 3 sg. înjumătățeá; conj. prez. 3 să înjumătățeáscă
înjumătățea
ÎNJUMĂTĂȚÍ, înjumătățesc, vb. IV. Tranz. A împărți, a tăia, a desface etc. în două; a reduce la jumătate, a jumătăți. ♦ A amesteca pe din două cu altceva, a îndoi cu... – În + jumătate. DOOM
înjumătățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înjumătățésc, imperf. 3 sg. înjumătățeá; conj. prez. 3 să înjumătățeáscă
înjumătățeai
ÎNJUMĂTĂȚÍ, înjumătățesc, vb. IV. Tranz. A împărți, a tăia, a desface etc. în două; a reduce la jumătate, a jumătăți. ♦ A amesteca pe din două cu altceva, a îndoi cu... – În + jumătate. DOOM
înjumătățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înjumătățésc, imperf. 3 sg. înjumătățeá; conj. prez. 3 să înjumătățeáscă
înjumătățeam
ÎNJUMĂTĂȚÍ, înjumătățesc, vb. IV. Tranz. A împărți, a tăia, a desface etc. în două; a reduce la jumătate, a jumătăți. ♦ A amesteca pe din două cu altceva, a îndoi cu... – În + jumătate. DOOM
înjumătățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înjumătățésc, imperf. 3 sg. înjumătățeá; conj. prez. 3 să înjumătățeáscă
înjumătățească
ÎNJUMĂTĂȚÍ, înjumătățesc, vb. IV. Tranz. A împărți, a tăia, a desface etc. în două; a reduce la jumătate, a jumătăți. ♦ A amesteca pe din două cu altceva, a îndoi cu... – În + jumătate. DOOM
înjumătățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înjumătățésc, imperf. 3 sg. înjumătățeá; conj. prez. 3 să înjumătățeáscă
înjumătățeau
ÎNJUMĂTĂȚÍ, înjumătățesc, vb. IV. Tranz. A împărți, a tăia, a desface etc. în două; a reduce la jumătate, a jumătăți. ♦ A amesteca pe din două cu altceva, a îndoi cu... – În + jumătate. DOOM
înjumătățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înjumătățésc, imperf. 3 sg. înjumătățeá; conj. prez. 3 să înjumătățeáscă
înjumătățeați
ÎNJUMĂTĂȚÍ, înjumătățesc, vb. IV. Tranz. A împărți, a tăia, a desface etc. în două; a reduce la jumătate, a jumătăți. ♦ A amesteca pe din două cu altceva, a îndoi cu... – În + jumătate. DOOM
înjumătățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înjumătățésc, imperf. 3 sg. înjumătățeá; conj. prez. 3 să înjumătățeáscă
înjumătățesc
ÎNJUMĂTĂȚÍ, înjumătățesc, vb. IV. Tranz. A împărți, a tăia, a desface etc. în două; a reduce la jumătate, a jumătăți. ♦ A amesteca pe din două cu altceva, a îndoi cu... – În + jumătate. DOOM
înjumătățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înjumătățésc, imperf. 3 sg. înjumătățeá; conj. prez. 3 să înjumătățeáscă
înjumătățește
ÎNJUMĂTĂȚÍ, înjumătățesc, vb. IV. Tranz. A împărți, a tăia, a desface etc. în două; a reduce la jumătate, a jumătăți. ♦ A amesteca pe din două cu altceva, a îndoi cu... – În + jumătate. DOOM
înjumătățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înjumătățésc, imperf. 3 sg. înjumătățeá; conj. prez. 3 să înjumătățeáscă
înjumătățești
ÎNJUMĂTĂȚÍ, înjumătățesc, vb. IV. Tranz. A împărți, a tăia, a desface etc. în două; a reduce la jumătate, a jumătăți. ♦ A amesteca pe din două cu altceva, a îndoi cu... – În + jumătate. DOOM
înjumătățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înjumătățésc, imperf. 3 sg. înjumătățeá; conj. prez. 3 să înjumătățeáscă
înjumătăți
ÎNJUMĂTĂȚÍ, înjumătățesc, vb. IV. Tranz. A împărți, a tăia, a desface etc. în două; a reduce la jumătate, a jumătăți. ♦ A amesteca pe din două cu altceva, a îndoi cu... – În + jumătate. DOOM
înjumătățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înjumătățésc, imperf. 3 sg. înjumătățeá; conj. prez. 3 să înjumătățeáscă
înjumătății
ÎNJUMĂTĂȚÍ, înjumătățesc, vb. IV. Tranz. A împărți, a tăia, a desface etc. în două; a reduce la jumătate, a jumătăți. ♦ A amesteca pe din două cu altceva, a îndoi cu... – În + jumătate. DOOM
înjumătățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înjumătățésc, imperf. 3 sg. înjumătățeá; conj. prez. 3 să înjumătățeáscă
înjumătățim
ÎNJUMĂTĂȚÍ, înjumătățesc, vb. IV. Tranz. A împărți, a tăia, a desface etc. în două; a reduce la jumătate, a jumătăți. ♦ A amesteca pe din două cu altceva, a îndoi cu... – În + jumătate. DOOM
înjumătățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înjumătățésc, imperf. 3 sg. înjumătățeá; conj. prez. 3 să înjumătățeáscă
înjumătățind
ÎNJUMĂTĂȚÍ, înjumătățesc, vb. IV. Tranz. A împărți, a tăia, a desface etc. în două; a reduce la jumătate, a jumătăți. ♦ A amesteca pe din două cu altceva, a îndoi cu... – În + jumătate. DOOM
înjumătățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înjumătățésc, imperf. 3 sg. înjumătățeá; conj. prez. 3 să înjumătățeáscă
înjumătățire
ÎNJUMĂTĂȚÍ, înjumătățesc, vb. IV. Tranz. A împărți, a tăia, a desface etc. în două; a reduce la jumătate, a jumătăți. ♦ A amesteca pe din două cu altceva, a îndoi cu... – În + jumătate. DOOM
înjumătățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înjumătățésc, imperf. 3 sg. înjumătățeá; conj. prez. 3 să înjumătățeáscă
înjumătățire
ÎNJUMĂTĂȚÍRE s. f. Acțiunea de a înjumătăți. – V. înjumătăți. DOOM
înjumătățíre s. f., g.-d. art. înjumătățírii
înjumătățirea
ÎNJUMĂTĂȚÍRE s. f. Acțiunea de a înjumătăți. – V. înjumătăți. DOOM
înjumătățíre s. f., g.-d. art. înjumătățírii
înjumătățiri
ÎNJUMĂTĂȚÍRE s. f. Acțiunea de a înjumătăți. – V. înjumătăți. DOOM
înjumătățíre s. f., g.-d. art. înjumătățírii
înjumătățirii
ÎNJUMĂTĂȚÍRE s. f. Acțiunea de a înjumătăți. – V. înjumătăți. DOOM
înjumătățíre s. f., g.-d. art. înjumătățírii
înjumătățirile
ÎNJUMĂTĂȚÍRE s. f. Acțiunea de a înjumătăți. – V. înjumătăți. DOOM
înjumătățíre s. f., g.-d. art. înjumătățírii
înjumătățirilor
ÎNJUMĂTĂȚÍRE s. f. Acțiunea de a înjumătăți. – V. înjumătăți. DOOM
înjumătățíre s. f., g.-d. art. înjumătățírii
înjumătățiră
ÎNJUMĂTĂȚÍ, înjumătățesc, vb. IV. Tranz. A împărți, a tăia, a desface etc. în două; a reduce la jumătate, a jumătăți. ♦ A amesteca pe din două cu altceva, a îndoi cu... – În + jumătate. DOOM
înjumătățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înjumătățésc, imperf. 3 sg. înjumătățeá; conj. prez. 3 să înjumătățeáscă
înjumătățirăm
ÎNJUMĂTĂȚÍ, înjumătățesc, vb. IV. Tranz. A împărți, a tăia, a desface etc. în două; a reduce la jumătate, a jumătăți. ♦ A amesteca pe din două cu altceva, a îndoi cu... – În + jumătate. DOOM
înjumătățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înjumătățésc, imperf. 3 sg. înjumătățeá; conj. prez. 3 să înjumătățeáscă
înjumătățirăți
ÎNJUMĂTĂȚÍ, înjumătățesc, vb. IV. Tranz. A împărți, a tăia, a desface etc. în două; a reduce la jumătate, a jumătăți. ♦ A amesteca pe din două cu altceva, a îndoi cu... – În + jumătate. DOOM
înjumătățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înjumătățésc, imperf. 3 sg. înjumătățeá; conj. prez. 3 să înjumătățeáscă
înjumătățise
ÎNJUMĂTĂȚÍ, înjumătățesc, vb. IV. Tranz. A împărți, a tăia, a desface etc. în două; a reduce la jumătate, a jumătăți. ♦ A amesteca pe din două cu altceva, a îndoi cu... – În + jumătate. DOOM
înjumătățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înjumătățésc, imperf. 3 sg. înjumătățeá; conj. prez. 3 să înjumătățeáscă
înjumătățisem
ÎNJUMĂTĂȚÍ, înjumătățesc, vb. IV. Tranz. A împărți, a tăia, a desface etc. în două; a reduce la jumătate, a jumătăți. ♦ A amesteca pe din două cu altceva, a îndoi cu... – În + jumătate. DOOM
înjumătățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înjumătățésc, imperf. 3 sg. înjumătățeá; conj. prez. 3 să înjumătățeáscă
înjumătățiseră
ÎNJUMĂTĂȚÍ, înjumătățesc, vb. IV. Tranz. A împărți, a tăia, a desface etc. în două; a reduce la jumătate, a jumătăți. ♦ A amesteca pe din două cu altceva, a îndoi cu... – În + jumătate. DOOM
înjumătățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înjumătățésc, imperf. 3 sg. înjumătățeá; conj. prez. 3 să înjumătățeáscă
înjumătățiserăm
ÎNJUMĂTĂȚÍ, înjumătățesc, vb. IV. Tranz. A împărți, a tăia, a desface etc. în două; a reduce la jumătate, a jumătăți. ♦ A amesteca pe din două cu altceva, a îndoi cu... – În + jumătate. DOOM
înjumătățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înjumătățésc, imperf. 3 sg. înjumătățeá; conj. prez. 3 să înjumătățeáscă
înjumătățiserăți
ÎNJUMĂTĂȚÍ, înjumătățesc, vb. IV. Tranz. A împărți, a tăia, a desface etc. în două; a reduce la jumătate, a jumătăți. ♦ A amesteca pe din două cu altceva, a îndoi cu... – În + jumătate. DOOM
înjumătățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înjumătățésc, imperf. 3 sg. înjumătățeá; conj. prez. 3 să înjumătățeáscă
înjumătățiseși
ÎNJUMĂTĂȚÍ, înjumătățesc, vb. IV. Tranz. A împărți, a tăia, a desface etc. în două; a reduce la jumătate, a jumătăți. ♦ A amesteca pe din două cu altceva, a îndoi cu... – În + jumătate. DOOM
înjumătățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înjumătățésc, imperf. 3 sg. înjumătățeá; conj. prez. 3 să înjumătățeáscă
înjumătățiseți
ÎNJUMĂTĂȚÍ, înjumătățesc, vb. IV. Tranz. A împărți, a tăia, a desface etc. în două; a reduce la jumătate, a jumătăți. ♦ A amesteca pe din două cu altceva, a îndoi cu... – În + jumătate. DOOM
înjumătățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înjumătățésc, imperf. 3 sg. înjumătățeá; conj. prez. 3 să înjumătățeáscă
înjumătățit
ÎNJUMĂTĂȚÍ, înjumătățesc, vb. IV. Tranz. A împărți, a tăia, a desface etc. în două; a reduce la jumătate, a jumătăți. ♦ A amesteca pe din două cu altceva, a îndoi cu... – În + jumătate. DOOM
înjumătățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înjumătățésc, imperf. 3 sg. înjumătățeá; conj. prez. 3 să înjumătățeáscă
înjumătățit
ÎNJUMĂTĂȚÍT, -Ă, înjumătățiți, -te, adj. Împărțit în două; redus la jumătate. – V. înjumătăți.
înjumătățita
ÎNJUMĂTĂȚÍT, -Ă, înjumătățiți, -te, adj. Împărțit în două; redus la jumătate. – V. înjumătăți.
înjumătățite
ÎNJUMĂTĂȚÍT, -Ă, înjumătățiți, -te, adj. Împărțit în două; redus la jumătate. – V. înjumătăți.
înjumătățitei
ÎNJUMĂTĂȚÍT, -Ă, înjumătățiți, -te, adj. Împărțit în două; redus la jumătate. – V. înjumătăți.
înjumătățitele
ÎNJUMĂTĂȚÍT, -Ă, înjumătățiți, -te, adj. Împărțit în două; redus la jumătate. – V. înjumătăți.
înjumătățitelor
ÎNJUMĂTĂȚÍT, -Ă, înjumătățiți, -te, adj. Împărțit în două; redus la jumătate. – V. înjumătăți.
înjumătățitul
ÎNJUMĂTĂȚÍT, -Ă, înjumătățiți, -te, adj. Împărțit în două; redus la jumătate. – V. înjumătăți.
înjumătățitului
ÎNJUMĂTĂȚÍT, -Ă, înjumătățiți, -te, adj. Împărțit în două; redus la jumătate. – V. înjumătăți.
înjumătățiși
ÎNJUMĂTĂȚÍ, înjumătățesc, vb. IV. Tranz. A împărți, a tăia, a desface etc. în două; a reduce la jumătate, a jumătăți. ♦ A amesteca pe din două cu altceva, a îndoi cu... – În + jumătate. DOOM
înjumătățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înjumătățésc, imperf. 3 sg. înjumătățeá; conj. prez. 3 să înjumătățeáscă
înjumătățiți
ÎNJUMĂTĂȚÍ, înjumătățesc, vb. IV. Tranz. A împărți, a tăia, a desface etc. în două; a reduce la jumătate, a jumătăți. ♦ A amesteca pe din două cu altceva, a îndoi cu... – În + jumătate. DOOM
înjumătățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înjumătățésc, imperf. 3 sg. înjumătățeá; conj. prez. 3 să înjumătățeáscă
înjumătățiți
ÎNJUMĂTĂȚÍT, -Ă, înjumătățiți, -te, adj. Împărțit în două; redus la jumătate. – V. înjumătăți.
înjumătățiții
ÎNJUMĂTĂȚÍT, -Ă, înjumătățiți, -te, adj. Împărțit în două; redus la jumătate. – V. înjumătăți.
înjumătățiților
ÎNJUMĂTĂȚÍT, -Ă, înjumătățiți, -te, adj. Împărțit în două; redus la jumătate. – V. înjumătăți.
înjunghia
ÎNJUNGHIÁ, înjúnghii, vb. I. Tranz. 1. A împlânta un cuțit, un pumnal sau alt obiect cu lamă ascuțită în cineva; a junghia; spec. a tăia, a ucide un animal. ♦ Refl. A se sinucide cu o armă ascuțită. ◊ Refl. recipr. S-au înjunghiat la beție. 2. (La pers. 3) A simți sau a provoca o durere ascuțită, un junghi. [Pr.: -ghi-a] – În + junghi. DOOM
înjunghiá (a ~) (-ghi-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înjúnghii, 3 înjúnghie (-ghi-e), 1 pl. înjunghiém; ger. înjunghiínd (-ghi-ind)
înjunghiai
ÎNJUNGHIÁ, înjúnghii, vb. I. Tranz. 1. A împlânta un cuțit, un pumnal sau alt obiect cu lamă ascuțită în cineva; a junghia; spec. a tăia, a ucide un animal. ♦ Refl. A se sinucide cu o armă ascuțită. ◊ Refl. recipr. S-au înjunghiat la beție. 2. (La pers. 3) A simți sau a provoca o durere ascuțită, un junghi. [Pr.: -ghi-a] – În + junghi. DOOM
înjunghiá (a ~) (-ghi-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înjúnghii, 3 înjúnghie (-ghi-e), 1 pl. înjunghiém; ger. înjunghiínd (-ghi-ind)
înjunghiam
ÎNJUNGHIÁ, înjúnghii, vb. I. Tranz. 1. A împlânta un cuțit, un pumnal sau alt obiect cu lamă ascuțită în cineva; a junghia; spec. a tăia, a ucide un animal. ♦ Refl. A se sinucide cu o armă ascuțită. ◊ Refl. recipr. S-au înjunghiat la beție. 2. (La pers. 3) A simți sau a provoca o durere ascuțită, un junghi. [Pr.: -ghi-a] – În + junghi. DOOM
înjunghiá (a ~) (-ghi-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înjúnghii, 3 înjúnghie (-ghi-e), 1 pl. înjunghiém; ger. înjunghiínd (-ghi-ind)
înjunghiară
ÎNJUNGHIÁ, înjúnghii, vb. I. Tranz. 1. A împlânta un cuțit, un pumnal sau alt obiect cu lamă ascuțită în cineva; a junghia; spec. a tăia, a ucide un animal. ♦ Refl. A se sinucide cu o armă ascuțită. ◊ Refl. recipr. S-au înjunghiat la beție. 2. (La pers. 3) A simți sau a provoca o durere ascuțită, un junghi. [Pr.: -ghi-a] – În + junghi. DOOM
înjunghiá (a ~) (-ghi-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înjúnghii, 3 înjúnghie (-ghi-e), 1 pl. înjunghiém; ger. înjunghiínd (-ghi-ind)
înjunghiarăm
ÎNJUNGHIÁ, înjúnghii, vb. I. Tranz. 1. A împlânta un cuțit, un pumnal sau alt obiect cu lamă ascuțită în cineva; a junghia; spec. a tăia, a ucide un animal. ♦ Refl. A se sinucide cu o armă ascuțită. ◊ Refl. recipr. S-au înjunghiat la beție. 2. (La pers. 3) A simți sau a provoca o durere ascuțită, un junghi. [Pr.: -ghi-a] – În + junghi. DOOM
înjunghiá (a ~) (-ghi-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înjúnghii, 3 înjúnghie (-ghi-e), 1 pl. înjunghiém; ger. înjunghiínd (-ghi-ind)
înjunghiarăți
ÎNJUNGHIÁ, înjúnghii, vb. I. Tranz. 1. A împlânta un cuțit, un pumnal sau alt obiect cu lamă ascuțită în cineva; a junghia; spec. a tăia, a ucide un animal. ♦ Refl. A se sinucide cu o armă ascuțită. ◊ Refl. recipr. S-au înjunghiat la beție. 2. (La pers. 3) A simți sau a provoca o durere ascuțită, un junghi. [Pr.: -ghi-a] – În + junghi. DOOM
înjunghiá (a ~) (-ghi-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înjúnghii, 3 înjúnghie (-ghi-e), 1 pl. înjunghiém; ger. înjunghiínd (-ghi-ind)
înjunghiase
ÎNJUNGHIÁ, înjúnghii, vb. I. Tranz. 1. A împlânta un cuțit, un pumnal sau alt obiect cu lamă ascuțită în cineva; a junghia; spec. a tăia, a ucide un animal. ♦ Refl. A se sinucide cu o armă ascuțită. ◊ Refl. recipr. S-au înjunghiat la beție. 2. (La pers. 3) A simți sau a provoca o durere ascuțită, un junghi. [Pr.: -ghi-a] – În + junghi. DOOM
înjunghiá (a ~) (-ghi-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înjúnghii, 3 înjúnghie (-ghi-e), 1 pl. înjunghiém; ger. înjunghiínd (-ghi-ind)
înjunghiasem
ÎNJUNGHIÁ, înjúnghii, vb. I. Tranz. 1. A împlânta un cuțit, un pumnal sau alt obiect cu lamă ascuțită în cineva; a junghia; spec. a tăia, a ucide un animal. ♦ Refl. A se sinucide cu o armă ascuțită. ◊ Refl. recipr. S-au înjunghiat la beție. 2. (La pers. 3) A simți sau a provoca o durere ascuțită, un junghi. [Pr.: -ghi-a] – În + junghi. DOOM
înjunghiá (a ~) (-ghi-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înjúnghii, 3 înjúnghie (-ghi-e), 1 pl. înjunghiém; ger. înjunghiínd (-ghi-ind)
înjunghiaseră
ÎNJUNGHIÁ, înjúnghii, vb. I. Tranz. 1. A împlânta un cuțit, un pumnal sau alt obiect cu lamă ascuțită în cineva; a junghia; spec. a tăia, a ucide un animal. ♦ Refl. A se sinucide cu o armă ascuțită. ◊ Refl. recipr. S-au înjunghiat la beție. 2. (La pers. 3) A simți sau a provoca o durere ascuțită, un junghi. [Pr.: -ghi-a] – În + junghi. DOOM
înjunghiá (a ~) (-ghi-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înjúnghii, 3 înjúnghie (-ghi-e), 1 pl. înjunghiém; ger. înjunghiínd (-ghi-ind)
înjunghiaserăm
ÎNJUNGHIÁ, înjúnghii, vb. I. Tranz. 1. A împlânta un cuțit, un pumnal sau alt obiect cu lamă ascuțită în cineva; a junghia; spec. a tăia, a ucide un animal. ♦ Refl. A se sinucide cu o armă ascuțită. ◊ Refl. recipr. S-au înjunghiat la beție. 2. (La pers. 3) A simți sau a provoca o durere ascuțită, un junghi. [Pr.: -ghi-a] – În + junghi. DOOM
înjunghiá (a ~) (-ghi-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înjúnghii, 3 înjúnghie (-ghi-e), 1 pl. înjunghiém; ger. înjunghiínd (-ghi-ind)
înjunghiaserăți
ÎNJUNGHIÁ, înjúnghii, vb. I. Tranz. 1. A împlânta un cuțit, un pumnal sau alt obiect cu lamă ascuțită în cineva; a junghia; spec. a tăia, a ucide un animal. ♦ Refl. A se sinucide cu o armă ascuțită. ◊ Refl. recipr. S-au înjunghiat la beție. 2. (La pers. 3) A simți sau a provoca o durere ascuțită, un junghi. [Pr.: -ghi-a] – În + junghi. DOOM
înjunghiá (a ~) (-ghi-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înjúnghii, 3 înjúnghie (-ghi-e), 1 pl. înjunghiém; ger. înjunghiínd (-ghi-ind)
înjunghiaseși
ÎNJUNGHIÁ, înjúnghii, vb. I. Tranz. 1. A împlânta un cuțit, un pumnal sau alt obiect cu lamă ascuțită în cineva; a junghia; spec. a tăia, a ucide un animal. ♦ Refl. A se sinucide cu o armă ascuțită. ◊ Refl. recipr. S-au înjunghiat la beție. 2. (La pers. 3) A simți sau a provoca o durere ascuțită, un junghi. [Pr.: -ghi-a] – În + junghi. DOOM
înjunghiá (a ~) (-ghi-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înjúnghii, 3 înjúnghie (-ghi-e), 1 pl. înjunghiém; ger. înjunghiínd (-ghi-ind)
înjunghiaseți
ÎNJUNGHIÁ, înjúnghii, vb. I. Tranz. 1. A împlânta un cuțit, un pumnal sau alt obiect cu lamă ascuțită în cineva; a junghia; spec. a tăia, a ucide un animal. ♦ Refl. A se sinucide cu o armă ascuțită. ◊ Refl. recipr. S-au înjunghiat la beție. 2. (La pers. 3) A simți sau a provoca o durere ascuțită, un junghi. [Pr.: -ghi-a] – În + junghi. DOOM
înjunghiá (a ~) (-ghi-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înjúnghii, 3 înjúnghie (-ghi-e), 1 pl. înjunghiém; ger. înjunghiínd (-ghi-ind)
înjunghiat
ÎNJUNGHIÁ, înjúnghii, vb. I. Tranz. 1. A împlânta un cuțit, un pumnal sau alt obiect cu lamă ascuțită în cineva; a junghia; spec. a tăia, a ucide un animal. ♦ Refl. A se sinucide cu o armă ascuțită. ◊ Refl. recipr. S-au înjunghiat la beție. 2. (La pers. 3) A simți sau a provoca o durere ascuțită, un junghi. [Pr.: -ghi-a] – În + junghi. DOOM
înjunghiá (a ~) (-ghi-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înjúnghii, 3 înjúnghie (-ghi-e), 1 pl. înjunghiém; ger. înjunghiínd (-ghi-ind)
înjunghiat
ÎNJUNGHIÁT, -Ă, înjunghiați, -te, adj. Rănit prin înjunghiere. [Pr.: -ghi-at] – V. înjunghia.
înjunghiata
ÎNJUNGHIÁT, -Ă, înjunghiați, -te, adj. Rănit prin înjunghiere. [Pr.: -ghi-at] – V. înjunghia.
înjunghiate
ÎNJUNGHIÁT, -Ă, înjunghiați, -te, adj. Rănit prin înjunghiere. [Pr.: -ghi-at] – V. înjunghia.
înjunghiatei
ÎNJUNGHIÁT, -Ă, înjunghiați, -te, adj. Rănit prin înjunghiere. [Pr.: -ghi-at] – V. înjunghia.
înjunghiatele
ÎNJUNGHIÁT, -Ă, înjunghiați, -te, adj. Rănit prin înjunghiere. [Pr.: -ghi-at] – V. înjunghia.
înjunghiatelor
ÎNJUNGHIÁT, -Ă, înjunghiați, -te, adj. Rănit prin înjunghiere. [Pr.: -ghi-at] – V. înjunghia.
înjunghiatul
ÎNJUNGHIÁT, -Ă, înjunghiați, -te, adj. Rănit prin înjunghiere. [Pr.: -ghi-at] – V. înjunghia.
înjunghiatului
ÎNJUNGHIÁT, -Ă, înjunghiați, -te, adj. Rănit prin înjunghiere. [Pr.: -ghi-at] – V. înjunghia.
înjunghiau
ÎNJUNGHIÁ, înjúnghii, vb. I. Tranz. 1. A împlânta un cuțit, un pumnal sau alt obiect cu lamă ascuțită în cineva; a junghia; spec. a tăia, a ucide un animal. ♦ Refl. A se sinucide cu o armă ascuțită. ◊ Refl. recipr. S-au înjunghiat la beție. 2. (La pers. 3) A simți sau a provoca o durere ascuțită, un junghi. [Pr.: -ghi-a] – În + junghi. DOOM
înjunghiá (a ~) (-ghi-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înjúnghii, 3 înjúnghie (-ghi-e), 1 pl. înjunghiém; ger. înjunghiínd (-ghi-ind)
înjunghiași
ÎNJUNGHIÁ, înjúnghii, vb. I. Tranz. 1. A împlânta un cuțit, un pumnal sau alt obiect cu lamă ascuțită în cineva; a junghia; spec. a tăia, a ucide un animal. ♦ Refl. A se sinucide cu o armă ascuțită. ◊ Refl. recipr. S-au înjunghiat la beție. 2. (La pers. 3) A simți sau a provoca o durere ascuțită, un junghi. [Pr.: -ghi-a] – În + junghi. DOOM
înjunghiá (a ~) (-ghi-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înjúnghii, 3 înjúnghie (-ghi-e), 1 pl. înjunghiém; ger. înjunghiínd (-ghi-ind)
înjunghiați
ÎNJUNGHIÁ, înjúnghii, vb. I. Tranz. 1. A împlânta un cuțit, un pumnal sau alt obiect cu lamă ascuțită în cineva; a junghia; spec. a tăia, a ucide un animal. ♦ Refl. A se sinucide cu o armă ascuțită. ◊ Refl. recipr. S-au înjunghiat la beție. 2. (La pers. 3) A simți sau a provoca o durere ascuțită, un junghi. [Pr.: -ghi-a] – În + junghi. DOOM
înjunghiá (a ~) (-ghi-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înjúnghii, 3 înjúnghie (-ghi-e), 1 pl. înjunghiém; ger. înjunghiínd (-ghi-ind)
înjunghiați
ÎNJUNGHIÁT, -Ă, înjunghiați, -te, adj. Rănit prin înjunghiere. [Pr.: -ghi-at] – V. înjunghia.
înjunghiații
ÎNJUNGHIÁT, -Ă, înjunghiați, -te, adj. Rănit prin înjunghiere. [Pr.: -ghi-at] – V. înjunghia.
înjunghiaților
ÎNJUNGHIÁT, -Ă, înjunghiați, -te, adj. Rănit prin înjunghiere. [Pr.: -ghi-at] – V. înjunghia.
înjunghie
ÎNJUNGHIÁ, înjúnghii, vb. I. Tranz. 1. A împlânta un cuțit, un pumnal sau alt obiect cu lamă ascuțită în cineva; a junghia; spec. a tăia, a ucide un animal. ♦ Refl. A se sinucide cu o armă ascuțită. ◊ Refl. recipr. S-au înjunghiat la beție. 2. (La pers. 3) A simți sau a provoca o durere ascuțită, un junghi. [Pr.: -ghi-a] – În + junghi. DOOM
înjunghiá (a ~) (-ghi-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înjúnghii, 3 înjúnghie (-ghi-e), 1 pl. înjunghiém; ger. înjunghiínd (-ghi-ind)
înjunghiem
ÎNJUNGHIÁ, înjúnghii, vb. I. Tranz. 1. A împlânta un cuțit, un pumnal sau alt obiect cu lamă ascuțită în cineva; a junghia; spec. a tăia, a ucide un animal. ♦ Refl. A se sinucide cu o armă ascuțită. ◊ Refl. recipr. S-au înjunghiat la beție. 2. (La pers. 3) A simți sau a provoca o durere ascuțită, un junghi. [Pr.: -ghi-a] – În + junghi. DOOM
înjunghiá (a ~) (-ghi-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înjúnghii, 3 înjúnghie (-ghi-e), 1 pl. înjunghiém; ger. înjunghiínd (-ghi-ind)
înjunghiere
ÎNJUNGHIÁ, înjúnghii, vb. I. Tranz. 1. A împlânta un cuțit, un pumnal sau alt obiect cu lamă ascuțită în cineva; a junghia; spec. a tăia, a ucide un animal. ♦ Refl. A se sinucide cu o armă ascuțită. ◊ Refl. recipr. S-au înjunghiat la beție. 2. (La pers. 3) A simți sau a provoca o durere ascuțită, un junghi. [Pr.: -ghi-a] – În + junghi. DOOM
înjunghiá (a ~) (-ghi-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înjúnghii, 3 înjúnghie (-ghi-e), 1 pl. înjunghiém; ger. înjunghiínd (-ghi-ind)
înjunghiere
ÎNJUNGHIÉRE, înjunghieri, s. f. Acțiunea de a (se) înjunghia; junghiere. [Pr.: -ghi-e-] – V. înjunghia. DOOM
înjunghiére (-ghi-e-) s. f., g.-d. art. înjunghiérii; pl. înjunghiéri
înjunghierea
ÎNJUNGHIÉRE, înjunghieri, s. f. Acțiunea de a (se) înjunghia; junghiere. [Pr.: -ghi-e-] – V. înjunghia. DOOM
înjunghiére (-ghi-e-) s. f., g.-d. art. înjunghiérii; pl. înjunghiéri
înjunghieri
ÎNJUNGHIÉRE, înjunghieri, s. f. Acțiunea de a (se) înjunghia; junghiere. [Pr.: -ghi-e-] – V. înjunghia. DOOM
înjunghiére (-ghi-e-) s. f., g.-d. art. înjunghiérii; pl. înjunghiéri
înjunghierii
ÎNJUNGHIÉRE, înjunghieri, s. f. Acțiunea de a (se) înjunghia; junghiere. [Pr.: -ghi-e-] – V. înjunghia. DOOM
înjunghiére (-ghi-e-) s. f., g.-d. art. înjunghiérii; pl. înjunghiéri
înjunghierile
ÎNJUNGHIÉRE, înjunghieri, s. f. Acțiunea de a (se) înjunghia; junghiere. [Pr.: -ghi-e-] – V. înjunghia. DOOM
înjunghiére (-ghi-e-) s. f., g.-d. art. înjunghiérii; pl. înjunghiéri
înjunghierilor
ÎNJUNGHIÉRE, înjunghieri, s. f. Acțiunea de a (se) înjunghia; junghiere. [Pr.: -ghi-e-] – V. înjunghia. DOOM
înjunghiére (-ghi-e-) s. f., g.-d. art. înjunghiérii; pl. înjunghiéri
înjunghietoare
ÎNJUNGHIETÓR, -OÁRE, înjunghietori, -oare, adj., s. m., s. n. 1. Adj. Care înjunghie, ucide, omoară, sacrifică; junghietor. ♦ Care produce junghiuri. 2. S. m. Persoană care înjunghie animale; junghietor. 3. S. n. Altar pe care se face sacrificarea; junghietor. [Pr.: -ghi-e-] – Înjunghia + suf. -tor. DOOM
înjunghietór (-ghi-e-) adj. m., pl. înjunghietóri; f. sg. și pl. înjunghietoáre
înjunghietoarea
ÎNJUNGHIETÓR, -OÁRE, înjunghietori, -oare, adj., s. m., s. n. 1. Adj. Care înjunghie, ucide, omoară, sacrifică; junghietor. ♦ Care produce junghiuri. 2. S. m. Persoană care înjunghie animale; junghietor. 3. S. n. Altar pe care se face sacrificarea; junghietor. [Pr.: -ghi-e-] – Înjunghia + suf. -tor. DOOM
înjunghietór (-ghi-e-) adj. m., pl. înjunghietóri; f. sg. și pl. înjunghietoáre
înjunghietoarei
ÎNJUNGHIETÓR, -OÁRE, înjunghietori, -oare, adj., s. m., s. n. 1. Adj. Care înjunghie, ucide, omoară, sacrifică; junghietor. ♦ Care produce junghiuri. 2. S. m. Persoană care înjunghie animale; junghietor. 3. S. n. Altar pe care se face sacrificarea; junghietor. [Pr.: -ghi-e-] – Înjunghia + suf. -tor. DOOM
înjunghietór (-ghi-e-) adj. m., pl. înjunghietóri; f. sg. și pl. înjunghietoáre
înjunghietoarele
ÎNJUNGHIETÓR, -OÁRE, înjunghietori, -oare, adj., s. m., s. n. 1. Adj. Care înjunghie, ucide, omoară, sacrifică; junghietor. ♦ Care produce junghiuri. 2. S. m. Persoană care înjunghie animale; junghietor. 3. S. n. Altar pe care se face sacrificarea; junghietor. [Pr.: -ghi-e-] – Înjunghia + suf. -tor. DOOM
înjunghietór (-ghi-e-) adj. m., pl. înjunghietóri; f. sg. și pl. înjunghietoáre
înjunghietoarelor
ÎNJUNGHIETÓR, -OÁRE, înjunghietori, -oare, adj., s. m., s. n. 1. Adj. Care înjunghie, ucide, omoară, sacrifică; junghietor. ♦ Care produce junghiuri. 2. S. m. Persoană care înjunghie animale; junghietor. 3. S. n. Altar pe care se face sacrificarea; junghietor. [Pr.: -ghi-e-] – Înjunghia + suf. -tor. DOOM
înjunghietór (-ghi-e-) adj. m., pl. înjunghietóri; f. sg. și pl. înjunghietoáre
înjunghietor
ÎNJUNGHIETÓR, -OÁRE, înjunghietori, -oare, adj., s. m., s. n. 1. Adj. Care înjunghie, ucide, omoară, sacrifică; junghietor. ♦ Care produce junghiuri. 2. S. m. Persoană care înjunghie animale; junghietor. 3. S. n. Altar pe care se face sacrificarea; junghietor. [Pr.: -ghi-e-] – Înjunghia + suf. -tor. DOOM
înjunghietór (-ghi-e-) adj. m., pl. înjunghietóri; f. sg. și pl. înjunghietoáre
înjunghietori
ÎNJUNGHIETÓR, -OÁRE, înjunghietori, -oare, adj., s. m., s. n. 1. Adj. Care înjunghie, ucide, omoară, sacrifică; junghietor. ♦ Care produce junghiuri. 2. S. m. Persoană care înjunghie animale; junghietor. 3. S. n. Altar pe care se face sacrificarea; junghietor. [Pr.: -ghi-e-] – Înjunghia + suf. -tor. DOOM
înjunghietór (-ghi-e-) adj. m., pl. înjunghietóri; f. sg. și pl. înjunghietoáre
înjunghietorii
ÎNJUNGHIETÓR, -OÁRE, înjunghietori, -oare, adj., s. m., s. n. 1. Adj. Care înjunghie, ucide, omoară, sacrifică; junghietor. ♦ Care produce junghiuri. 2. S. m. Persoană care înjunghie animale; junghietor. 3. S. n. Altar pe care se face sacrificarea; junghietor. [Pr.: -ghi-e-] – Înjunghia + suf. -tor. DOOM
înjunghietór (-ghi-e-) adj. m., pl. înjunghietóri; f. sg. și pl. înjunghietoáre
înjunghietorilor
ÎNJUNGHIETÓR, -OÁRE, înjunghietori, -oare, adj., s. m., s. n. 1. Adj. Care înjunghie, ucide, omoară, sacrifică; junghietor. ♦ Care produce junghiuri. 2. S. m. Persoană care înjunghie animale; junghietor. 3. S. n. Altar pe care se face sacrificarea; junghietor. [Pr.: -ghi-e-] – Înjunghia + suf. -tor. DOOM
înjunghietór (-ghi-e-) adj. m., pl. înjunghietóri; f. sg. și pl. înjunghietoáre
înjunghietorul
ÎNJUNGHIETÓR, -OÁRE, înjunghietori, -oare, adj., s. m., s. n. 1. Adj. Care înjunghie, ucide, omoară, sacrifică; junghietor. ♦ Care produce junghiuri. 2. S. m. Persoană care înjunghie animale; junghietor. 3. S. n. Altar pe care se face sacrificarea; junghietor. [Pr.: -ghi-e-] – Înjunghia + suf. -tor. DOOM
înjunghietór (-ghi-e-) adj. m., pl. înjunghietóri; f. sg. și pl. înjunghietoáre
înjunghietorului
ÎNJUNGHIETÓR, -OÁRE, înjunghietori, -oare, adj., s. m., s. n. 1. Adj. Care înjunghie, ucide, omoară, sacrifică; junghietor. ♦ Care produce junghiuri. 2. S. m. Persoană care înjunghie animale; junghietor. 3. S. n. Altar pe care se face sacrificarea; junghietor. [Pr.: -ghi-e-] – Înjunghia + suf. -tor. DOOM
înjunghietór (-ghi-e-) adj. m., pl. înjunghietóri; f. sg. și pl. înjunghietoáre
înjunghietura
ÎNJUNGHIETÚRĂ, înjunghieturi, s. f. 1. Senzație dureroasă vie (ca de înjunghiere); junghi. 2. Rană produsă prin înjunghiere; locul unde a pătruns o armă ascuțită. [Pr.: -ghi-e-] – Înjunghia + suf. -ătură. DOOM
înjunghietúră (-ghi-e-) s. f., g.-d. art. înjunghietúrii; pl. înjunghietúri
înjunghieturi
ÎNJUNGHIETÚRĂ, înjunghieturi, s. f. 1. Senzație dureroasă vie (ca de înjunghiere); junghi. 2. Rană produsă prin înjunghiere; locul unde a pătruns o armă ascuțită. [Pr.: -ghi-e-] – Înjunghia + suf. -ătură. DOOM
înjunghietúră (-ghi-e-) s. f., g.-d. art. înjunghietúrii; pl. înjunghietúri
înjunghieturii
ÎNJUNGHIETÚRĂ, înjunghieturi, s. f. 1. Senzație dureroasă vie (ca de înjunghiere); junghi. 2. Rană produsă prin înjunghiere; locul unde a pătruns o armă ascuțită. [Pr.: -ghi-e-] – Înjunghia + suf. -ătură. DOOM
înjunghietúră (-ghi-e-) s. f., g.-d. art. înjunghietúrii; pl. înjunghietúri
înjunghieturile
ÎNJUNGHIETÚRĂ, înjunghieturi, s. f. 1. Senzație dureroasă vie (ca de înjunghiere); junghi. 2. Rană produsă prin înjunghiere; locul unde a pătruns o armă ascuțită. [Pr.: -ghi-e-] – Înjunghia + suf. -ătură. DOOM
înjunghietúră (-ghi-e-) s. f., g.-d. art. înjunghietúrii; pl. înjunghietúri
înjunghieturilor
ÎNJUNGHIETÚRĂ, înjunghieturi, s. f. 1. Senzație dureroasă vie (ca de înjunghiere); junghi. 2. Rană produsă prin înjunghiere; locul unde a pătruns o armă ascuțită. [Pr.: -ghi-e-] – Înjunghia + suf. -ătură. DOOM
înjunghietúră (-ghi-e-) s. f., g.-d. art. înjunghietúrii; pl. înjunghietúri
înjunghii
ÎNJUNGHIÁ, înjúnghii, vb. I. Tranz. 1. A împlânta un cuțit, un pumnal sau alt obiect cu lamă ascuțită în cineva; a junghia; spec. a tăia, a ucide un animal. ♦ Refl. A se sinucide cu o armă ascuțită. ◊ Refl. recipr. S-au înjunghiat la beție. 2. (La pers. 3) A simți sau a provoca o durere ascuțită, un junghi. [Pr.: -ghi-a] – În + junghi. DOOM
înjunghiá (a ~) (-ghi-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înjúnghii, 3 înjúnghie (-ghi-e), 1 pl. înjunghiém; ger. înjunghiínd (-ghi-ind)
înjunghiind
ÎNJUNGHIÁ, înjúnghii, vb. I. Tranz. 1. A împlânta un cuțit, un pumnal sau alt obiect cu lamă ascuțită în cineva; a junghia; spec. a tăia, a ucide un animal. ♦ Refl. A se sinucide cu o armă ascuțită. ◊ Refl. recipr. S-au înjunghiat la beție. 2. (La pers. 3) A simți sau a provoca o durere ascuțită, un junghi. [Pr.: -ghi-a] – În + junghi. DOOM
înjunghiá (a ~) (-ghi-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înjúnghii, 3 înjúnghie (-ghi-e), 1 pl. înjunghiém; ger. înjunghiínd (-ghi-ind)
înjur
ÎNJURÁ, înjúr, vb. I. Tranz., intranz. și refl., recipr. A rosti cuvinte injurioase sau de ocară la adresa cuiva; a (se) sudui. – Lat. injuriare. DOOM
înjurá (a ~) vb., ind. prez. 3 înjúră
înjura
ÎNJURÁ, înjúr, vb. I. Tranz., intranz. și refl., recipr. A rosti cuvinte injurioase sau de ocară la adresa cuiva; a (se) sudui. – Lat. injuriare. DOOM
înjurá (a ~) vb., ind. prez. 3 înjúră
înjurai
ÎNJURÁ, înjúr, vb. I. Tranz., intranz. și refl., recipr. A rosti cuvinte injurioase sau de ocară la adresa cuiva; a (se) sudui. – Lat. injuriare. DOOM
înjurá (a ~) vb., ind. prez. 3 înjúră
înjuram
ÎNJURÁ, înjúr, vb. I. Tranz., intranz. și refl., recipr. A rosti cuvinte injurioase sau de ocară la adresa cuiva; a (se) sudui. – Lat. injuriare. DOOM
înjurá (a ~) vb., ind. prez. 3 înjúră
înjurare
ÎNJURÁ, înjúr, vb. I. Tranz., intranz. și refl., recipr. A rosti cuvinte injurioase sau de ocară la adresa cuiva; a (se) sudui. – Lat. injuriare. DOOM
înjurá (a ~) vb., ind. prez. 3 înjúră
înjurare
ÎNJURÁRE, înjurări, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) înjura. – V. înjura. DOOM
înjuráre (rar) s. f., g.-d. art. înjurắrii, pl. înjurắri
înjurarea
ÎNJURÁRE, înjurări, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) înjura. – V. înjura. DOOM
înjuráre (rar) s. f., g.-d. art. înjurắrii, pl. înjurắri
înjurară
ÎNJURÁ, înjúr, vb. I. Tranz., intranz. și refl., recipr. A rosti cuvinte injurioase sau de ocară la adresa cuiva; a (se) sudui. – Lat. injuriare. DOOM
înjurá (a ~) vb., ind. prez. 3 înjúră
înjurarăm
ÎNJURÁ, înjúr, vb. I. Tranz., intranz. și refl., recipr. A rosti cuvinte injurioase sau de ocară la adresa cuiva; a (se) sudui. – Lat. injuriare. DOOM
înjurá (a ~) vb., ind. prez. 3 înjúră
înjurarăți
ÎNJURÁ, înjúr, vb. I. Tranz., intranz. și refl., recipr. A rosti cuvinte injurioase sau de ocară la adresa cuiva; a (se) sudui. – Lat. injuriare. DOOM
înjurá (a ~) vb., ind. prez. 3 înjúră
înjurase
ÎNJURÁ, înjúr, vb. I. Tranz., intranz. și refl., recipr. A rosti cuvinte injurioase sau de ocară la adresa cuiva; a (se) sudui. – Lat. injuriare. DOOM
înjurá (a ~) vb., ind. prez. 3 înjúră
înjurasem
ÎNJURÁ, înjúr, vb. I. Tranz., intranz. și refl., recipr. A rosti cuvinte injurioase sau de ocară la adresa cuiva; a (se) sudui. – Lat. injuriare. DOOM
înjurá (a ~) vb., ind. prez. 3 înjúră
înjuraseră
ÎNJURÁ, înjúr, vb. I. Tranz., intranz. și refl., recipr. A rosti cuvinte injurioase sau de ocară la adresa cuiva; a (se) sudui. – Lat. injuriare. DOOM
înjurá (a ~) vb., ind. prez. 3 înjúră
înjuraserăm
ÎNJURÁ, înjúr, vb. I. Tranz., intranz. și refl., recipr. A rosti cuvinte injurioase sau de ocară la adresa cuiva; a (se) sudui. – Lat. injuriare. DOOM
înjurá (a ~) vb., ind. prez. 3 înjúră
înjuraserăți
ÎNJURÁ, înjúr, vb. I. Tranz., intranz. și refl., recipr. A rosti cuvinte injurioase sau de ocară la adresa cuiva; a (se) sudui. – Lat. injuriare. DOOM
înjurá (a ~) vb., ind. prez. 3 înjúră
înjuraseși
ÎNJURÁ, înjúr, vb. I. Tranz., intranz. și refl., recipr. A rosti cuvinte injurioase sau de ocară la adresa cuiva; a (se) sudui. – Lat. injuriare. DOOM
înjurá (a ~) vb., ind. prez. 3 înjúră
înjuraseți
ÎNJURÁ, înjúr, vb. I. Tranz., intranz. și refl., recipr. A rosti cuvinte injurioase sau de ocară la adresa cuiva; a (se) sudui. – Lat. injuriare. DOOM
înjurá (a ~) vb., ind. prez. 3 înjúră
înjurat
ÎNJURÁ, înjúr, vb. I. Tranz., intranz. și refl., recipr. A rosti cuvinte injurioase sau de ocară la adresa cuiva; a (se) sudui. – Lat. injuriare. DOOM
înjurá (a ~) vb., ind. prez. 3 înjúră
înjurat
ÎNJURÁ, înjúr, vb. I. Tranz., intranz. și refl. recipr. A spune cuvinte injurioase sau de ocară la adresa cuiva; a (se) sudui. – Lat. injuriare.
înjurau
ÎNJURÁ, înjúr, vb. I. Tranz., intranz. și refl., recipr. A rosti cuvinte injurioase sau de ocară la adresa cuiva; a (se) sudui. – Lat. injuriare. DOOM
înjurá (a ~) vb., ind. prez. 3 înjúră
înjurași
ÎNJURÁ, înjúr, vb. I. Tranz., intranz. și refl., recipr. A rosti cuvinte injurioase sau de ocară la adresa cuiva; a (se) sudui. – Lat. injuriare. DOOM
înjurá (a ~) vb., ind. prez. 3 înjúră
înjurați
ÎNJURÁ, înjúr, vb. I. Tranz., intranz. și refl., recipr. A rosti cuvinte injurioase sau de ocară la adresa cuiva; a (se) sudui. – Lat. injuriare. DOOM
înjurá (a ~) vb., ind. prez. 3 înjúră
înjure
ÎNJURÁ, înjúr, vb. I. Tranz., intranz. și refl., recipr. A rosti cuvinte injurioase sau de ocară la adresa cuiva; a (se) sudui. – Lat. injuriare. DOOM
înjurá (a ~) vb., ind. prez. 3 înjúră
înjuri
ÎNJURÁ, înjúr, vb. I. Tranz., intranz. și refl., recipr. A rosti cuvinte injurioase sau de ocară la adresa cuiva; a (se) sudui. – Lat. injuriare. DOOM
înjurá (a ~) vb., ind. prez. 3 înjúră
înjurând
ÎNJURÁ, înjúr, vb. I. Tranz., intranz. și refl., recipr. A rosti cuvinte injurioase sau de ocară la adresa cuiva; a (se) sudui. – Lat. injuriare. DOOM
înjurá (a ~) vb., ind. prez. 3 înjúră
înjurînd
ÎNJURÁ, înjúr, vb. I. Tranz., intranz. și refl., recipr. A rosti cuvinte injurioase sau de ocară la adresa cuiva; a (se) sudui. – Lat. injuriare. DOOM
înjurá (a ~) vb., ind. prez. 3 înjúră
înjurări
ÎNJURÁRE, înjurări, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) înjura. – V. înjura. DOOM
înjuráre (rar) s. f., g.-d. art. înjurắrii, pl. înjurắri
înjurării
ÎNJURÁRE, înjurări, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) înjura. – V. înjura. DOOM
înjuráre (rar) s. f., g.-d. art. înjurắrii, pl. înjurắri
înjurările
ÎNJURÁRE, înjurări, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) înjura. – V. înjura. DOOM
înjuráre (rar) s. f., g.-d. art. înjurắrii, pl. înjurắri
înjurărilor
ÎNJURÁRE, înjurări, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) înjura. – V. înjura. DOOM
înjuráre (rar) s. f., g.-d. art. înjurắrii, pl. înjurắri
înjurătura
ÎNJURĂTÚRĂ, înjurături, s. f. Vorbă sau expresie injurioasă, de ocară; sudalmă. – Înjura + suf. -ătură. DOOM
înjurătúră s. f., g.-d. art. înjurătúrii; pl. înjurătúri
înjurături
ÎNJURĂTÚRĂ, înjurături, s. f. Vorbă sau expresie injurioasă, de ocară; sudalmă. – Înjura + suf. -ătură. DOOM
înjurătúră s. f., g.-d. art. înjurătúrii; pl. înjurătúri
înjurăturii
ÎNJURĂTÚRĂ, înjurături, s. f. Vorbă sau expresie injurioasă, de ocară; sudalmă. – Înjura + suf. -ătură. DOOM
înjurătúră s. f., g.-d. art. înjurătúrii; pl. înjurătúri
înjurăturile
ÎNJURĂTÚRĂ, înjurături, s. f. Vorbă sau expresie injurioasă, de ocară; sudalmă. – Înjura + suf. -ătură. DOOM
înjurătúră s. f., g.-d. art. înjurătúrii; pl. înjurătúri
înjurăturilor
ÎNJURĂTÚRĂ, înjurături, s. f. Vorbă sau expresie injurioasă, de ocară; sudalmă. – Înjura + suf. -ătură. DOOM
înjurătúră s. f., g.-d. art. înjurătúrii; pl. înjurătúri
înlemnea
ÎNLEMNÍ, înlemnesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A rămâne sau a face să rămână nemișcat de frică, de spaimă sau de uimire; a încremeni, a înmărmuri, a împietri. ♦ Refl. Fig. (Rar) A deveni insensibil, neîndurător; a se împietri. – În + lemn. DOOM
înlemní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlemnésc, imperf. 3 sg. înlemneá; conj. prez. 3 să înlemneáscă
înlemneai
ÎNLEMNÍ, înlemnesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A rămâne sau a face să rămână nemișcat de frică, de spaimă sau de uimire; a încremeni, a înmărmuri, a împietri. ♦ Refl. Fig. (Rar) A deveni insensibil, neîndurător; a se împietri. – În + lemn. DOOM
înlemní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlemnésc, imperf. 3 sg. înlemneá; conj. prez. 3 să înlemneáscă
înlemneam
ÎNLEMNÍ, înlemnesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A rămâne sau a face să rămână nemișcat de frică, de spaimă sau de uimire; a încremeni, a înmărmuri, a împietri. ♦ Refl. Fig. (Rar) A deveni insensibil, neîndurător; a se împietri. – În + lemn. DOOM
înlemní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlemnésc, imperf. 3 sg. înlemneá; conj. prez. 3 să înlemneáscă
înlemnească
ÎNLEMNÍ, înlemnesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A rămâne sau a face să rămână nemișcat de frică, de spaimă sau de uimire; a încremeni, a înmărmuri, a împietri. ♦ Refl. Fig. (Rar) A deveni insensibil, neîndurător; a se împietri. – În + lemn. DOOM
înlemní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlemnésc, imperf. 3 sg. înlemneá; conj. prez. 3 să înlemneáscă
înlemneau
ÎNLEMNÍ, înlemnesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A rămâne sau a face să rămână nemișcat de frică, de spaimă sau de uimire; a încremeni, a înmărmuri, a împietri. ♦ Refl. Fig. (Rar) A deveni insensibil, neîndurător; a se împietri. – În + lemn. DOOM
înlemní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlemnésc, imperf. 3 sg. înlemneá; conj. prez. 3 să înlemneáscă
înlemneați
ÎNLEMNÍ, înlemnesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A rămâne sau a face să rămână nemișcat de frică, de spaimă sau de uimire; a încremeni, a înmărmuri, a împietri. ♦ Refl. Fig. (Rar) A deveni insensibil, neîndurător; a se împietri. – În + lemn. DOOM
înlemní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlemnésc, imperf. 3 sg. înlemneá; conj. prez. 3 să înlemneáscă
înlemnesc
ÎNLEMNÍ, înlemnesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A rămâne sau a face să rămână nemișcat de frică, de spaimă sau de uimire; a încremeni, a înmărmuri, a împietri. ♦ Refl. Fig. (Rar) A deveni insensibil, neîndurător; a se împietri. – În + lemn. DOOM
înlemní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlemnésc, imperf. 3 sg. înlemneá; conj. prez. 3 să înlemneáscă
înlemnește
ÎNLEMNÍ, înlemnesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A rămâne sau a face să rămână nemișcat de frică, de spaimă sau de uimire; a încremeni, a înmărmuri, a împietri. ♦ Refl. Fig. (Rar) A deveni insensibil, neîndurător; a se împietri. – În + lemn. DOOM
înlemní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlemnésc, imperf. 3 sg. înlemneá; conj. prez. 3 să înlemneáscă
înlemnești
ÎNLEMNÍ, înlemnesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A rămâne sau a face să rămână nemișcat de frică, de spaimă sau de uimire; a încremeni, a înmărmuri, a împietri. ♦ Refl. Fig. (Rar) A deveni insensibil, neîndurător; a se împietri. – În + lemn. DOOM
înlemní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlemnésc, imperf. 3 sg. înlemneá; conj. prez. 3 să înlemneáscă
înlemni
ÎNLEMNÍ, înlemnesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A rămâne sau a face să rămână nemișcat de frică, de spaimă sau de uimire; a încremeni, a înmărmuri, a împietri. ♦ Refl. Fig. (Rar) A deveni insensibil, neîndurător; a se împietri. – În + lemn. DOOM
înlemní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlemnésc, imperf. 3 sg. înlemneá; conj. prez. 3 să înlemneáscă
înlemnii
ÎNLEMNÍ, înlemnesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A rămâne sau a face să rămână nemișcat de frică, de spaimă sau de uimire; a încremeni, a înmărmuri, a împietri. ♦ Refl. Fig. (Rar) A deveni insensibil, neîndurător; a se împietri. – În + lemn. DOOM
înlemní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlemnésc, imperf. 3 sg. înlemneá; conj. prez. 3 să înlemneáscă
înlemnim
ÎNLEMNÍ, înlemnesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A rămâne sau a face să rămână nemișcat de frică, de spaimă sau de uimire; a încremeni, a înmărmuri, a împietri. ♦ Refl. Fig. (Rar) A deveni insensibil, neîndurător; a se împietri. – În + lemn. DOOM
înlemní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlemnésc, imperf. 3 sg. înlemneá; conj. prez. 3 să înlemneáscă
înlemnind
ÎNLEMNÍ, înlemnesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A rămâne sau a face să rămână nemișcat de frică, de spaimă sau de uimire; a încremeni, a înmărmuri, a împietri. ♦ Refl. Fig. (Rar) A deveni insensibil, neîndurător; a se împietri. – În + lemn. DOOM
înlemní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlemnésc, imperf. 3 sg. înlemneá; conj. prez. 3 să înlemneáscă
înlemnire
ÎNLEMNÍ, înlemnesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A rămâne sau a face să rămână nemișcat de frică, de spaimă sau de uimire; a încremeni, a înmărmuri, a împietri. ♦ Refl. Fig. (Rar) A deveni insensibil, neîndurător; a se împietri. – În + lemn. DOOM
înlemní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlemnésc, imperf. 3 sg. înlemneá; conj. prez. 3 să înlemneáscă
înlemnire
ÎNLEMNÍRE s. f. Acțiunea de a înlemni. – V. înlemni. DOOM
înlemníre s. f., g.-d. art. înlemnírii
înlemnirea
ÎNLEMNÍRE s. f. Acțiunea de a înlemni. – V. înlemni. DOOM
înlemníre s. f., g.-d. art. înlemnírii
înlemniri
ÎNLEMNÍRE s. f. Acțiunea de a înlemni. – V. înlemni. DOOM
înlemníre s. f., g.-d. art. înlemnírii
înlemnirii
ÎNLEMNÍRE s. f. Acțiunea de a înlemni. – V. înlemni. DOOM
înlemníre s. f., g.-d. art. înlemnírii
înlemnirile
ÎNLEMNÍRE s. f. Acțiunea de a înlemni. – V. înlemni. DOOM
înlemníre s. f., g.-d. art. înlemnírii
înlemnirilor
ÎNLEMNÍRE s. f. Acțiunea de a înlemni. – V. înlemni. DOOM
înlemníre s. f., g.-d. art. înlemnírii
înlemniră
ÎNLEMNÍ, înlemnesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A rămâne sau a face să rămână nemișcat de frică, de spaimă sau de uimire; a încremeni, a înmărmuri, a împietri. ♦ Refl. Fig. (Rar) A deveni insensibil, neîndurător; a se împietri. – În + lemn. DOOM
înlemní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlemnésc, imperf. 3 sg. înlemneá; conj. prez. 3 să înlemneáscă
înlemnirăm
ÎNLEMNÍ, înlemnesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A rămâne sau a face să rămână nemișcat de frică, de spaimă sau de uimire; a încremeni, a înmărmuri, a împietri. ♦ Refl. Fig. (Rar) A deveni insensibil, neîndurător; a se împietri. – În + lemn. DOOM
înlemní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlemnésc, imperf. 3 sg. înlemneá; conj. prez. 3 să înlemneáscă
înlemnirăți
ÎNLEMNÍ, înlemnesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A rămâne sau a face să rămână nemișcat de frică, de spaimă sau de uimire; a încremeni, a înmărmuri, a împietri. ♦ Refl. Fig. (Rar) A deveni insensibil, neîndurător; a se împietri. – În + lemn. DOOM
înlemní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlemnésc, imperf. 3 sg. înlemneá; conj. prez. 3 să înlemneáscă
înlemnise
ÎNLEMNÍ, înlemnesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A rămâne sau a face să rămână nemișcat de frică, de spaimă sau de uimire; a încremeni, a înmărmuri, a împietri. ♦ Refl. Fig. (Rar) A deveni insensibil, neîndurător; a se împietri. – În + lemn. DOOM
înlemní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlemnésc, imperf. 3 sg. înlemneá; conj. prez. 3 să înlemneáscă
înlemnisem
ÎNLEMNÍ, înlemnesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A rămâne sau a face să rămână nemișcat de frică, de spaimă sau de uimire; a încremeni, a înmărmuri, a împietri. ♦ Refl. Fig. (Rar) A deveni insensibil, neîndurător; a se împietri. – În + lemn. DOOM
înlemní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlemnésc, imperf. 3 sg. înlemneá; conj. prez. 3 să înlemneáscă
înlemniseră
ÎNLEMNÍ, înlemnesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A rămâne sau a face să rămână nemișcat de frică, de spaimă sau de uimire; a încremeni, a înmărmuri, a împietri. ♦ Refl. Fig. (Rar) A deveni insensibil, neîndurător; a se împietri. – În + lemn. DOOM
înlemní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlemnésc, imperf. 3 sg. înlemneá; conj. prez. 3 să înlemneáscă
înlemniserăm
ÎNLEMNÍ, înlemnesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A rămâne sau a face să rămână nemișcat de frică, de spaimă sau de uimire; a încremeni, a înmărmuri, a împietri. ♦ Refl. Fig. (Rar) A deveni insensibil, neîndurător; a se împietri. – În + lemn. DOOM
înlemní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlemnésc, imperf. 3 sg. înlemneá; conj. prez. 3 să înlemneáscă
înlemniserăți
ÎNLEMNÍ, înlemnesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A rămâne sau a face să rămână nemișcat de frică, de spaimă sau de uimire; a încremeni, a înmărmuri, a împietri. ♦ Refl. Fig. (Rar) A deveni insensibil, neîndurător; a se împietri. – În + lemn. DOOM
înlemní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlemnésc, imperf. 3 sg. înlemneá; conj. prez. 3 să înlemneáscă
înlemniseși
ÎNLEMNÍ, înlemnesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A rămâne sau a face să rămână nemișcat de frică, de spaimă sau de uimire; a încremeni, a înmărmuri, a împietri. ♦ Refl. Fig. (Rar) A deveni insensibil, neîndurător; a se împietri. – În + lemn. DOOM
înlemní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlemnésc, imperf. 3 sg. înlemneá; conj. prez. 3 să înlemneáscă
înlemniseți
ÎNLEMNÍ, înlemnesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A rămâne sau a face să rămână nemișcat de frică, de spaimă sau de uimire; a încremeni, a înmărmuri, a împietri. ♦ Refl. Fig. (Rar) A deveni insensibil, neîndurător; a se împietri. – În + lemn. DOOM
înlemní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlemnésc, imperf. 3 sg. înlemneá; conj. prez. 3 să înlemneáscă
înlemnit
ÎNLEMNÍ, înlemnesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A rămâne sau a face să rămână nemișcat de frică, de spaimă sau de uimire; a încremeni, a înmărmuri, a împietri. ♦ Refl. Fig. (Rar) A deveni insensibil, neîndurător; a se împietri. – În + lemn. DOOM
înlemní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlemnésc, imperf. 3 sg. înlemneá; conj. prez. 3 să înlemneáscă
înlemnit
ÎNLEMNÍT, -Ă, înlemniți, -te, adj. Care a rămas nemișcat de frică, de spaimă, de uimire; încremenit, înmărmurit, împietrit. – V. înlemni.
înlemnita
ÎNLEMNÍT, -Ă, înlemniți, -te, adj. Care a rămas nemișcat de frică, de spaimă, de uimire; încremenit, înmărmurit, împietrit. – V. înlemni.
înlemnite
ÎNLEMNÍT, -Ă, înlemniți, -te, adj. Care a rămas nemișcat de frică, de spaimă, de uimire; încremenit, înmărmurit, împietrit. – V. înlemni.
înlemnitei
ÎNLEMNÍT, -Ă, înlemniți, -te, adj. Care a rămas nemișcat de frică, de spaimă, de uimire; încremenit, înmărmurit, împietrit. – V. înlemni.
înlemnitele
ÎNLEMNÍT, -Ă, înlemniți, -te, adj. Care a rămas nemișcat de frică, de spaimă, de uimire; încremenit, înmărmurit, împietrit. – V. înlemni.
înlemnitelor
ÎNLEMNÍT, -Ă, înlemniți, -te, adj. Care a rămas nemișcat de frică, de spaimă, de uimire; încremenit, înmărmurit, împietrit. – V. înlemni.
înlemnitul
ÎNLEMNÍT, -Ă, înlemniți, -te, adj. Care a rămas nemișcat de frică, de spaimă, de uimire; încremenit, înmărmurit, împietrit. – V. înlemni.
înlemnitului
ÎNLEMNÍT, -Ă, înlemniți, -te, adj. Care a rămas nemișcat de frică, de spaimă, de uimire; încremenit, înmărmurit, împietrit. – V. înlemni.
înlemniși
ÎNLEMNÍ, înlemnesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A rămâne sau a face să rămână nemișcat de frică, de spaimă sau de uimire; a încremeni, a înmărmuri, a împietri. ♦ Refl. Fig. (Rar) A deveni insensibil, neîndurător; a se împietri. – În + lemn. DOOM
înlemní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlemnésc, imperf. 3 sg. înlemneá; conj. prez. 3 să înlemneáscă
înlemniți
ÎNLEMNÍ, înlemnesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A rămâne sau a face să rămână nemișcat de frică, de spaimă sau de uimire; a încremeni, a înmărmuri, a împietri. ♦ Refl. Fig. (Rar) A deveni insensibil, neîndurător; a se împietri. – În + lemn. DOOM
înlemní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlemnésc, imperf. 3 sg. înlemneá; conj. prez. 3 să înlemneáscă
înlemniți
ÎNLEMNÍT, -Ă, înlemniți, -te, adj. Care a rămas nemișcat de frică, de spaimă, de uimire; încremenit, înmărmurit, împietrit. – V. înlemni.
înlemniții
ÎNLEMNÍT, -Ă, înlemniți, -te, adj. Care a rămas nemișcat de frică, de spaimă, de uimire; încremenit, înmărmurit, împietrit. – V. înlemni.
înlemniților
ÎNLEMNÍT, -Ă, înlemniți, -te, adj. Care a rămas nemișcat de frică, de spaimă, de uimire; încremenit, înmărmurit, împietrit. – V. înlemni.
înlesnea
ÎNLESNÍ, înlesnesc, vb. IV. Tranz. 1. A face ca ceva să fie ușor de realizat, de obținut; a ușura, a facilita. 2. A ajuta pe cineva; a ușura cuiva o muncă, o acțiune. ♦ Refl. (Reg.) A-și îmbunătăți situația materială. – În + lesne. DOOM
înlesní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlesnésc, imperf. 3 sg. înlesneá; conj. prez. 3 să înlesneáscă
înlesneai
ÎNLESNÍ, înlesnesc, vb. IV. Tranz. 1. A face ca ceva să fie ușor de realizat, de obținut; a ușura, a facilita. 2. A ajuta pe cineva; a ușura cuiva o muncă, o acțiune. ♦ Refl. (Reg.) A-și îmbunătăți situația materială. – În + lesne. DOOM
înlesní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlesnésc, imperf. 3 sg. înlesneá; conj. prez. 3 să înlesneáscă
înlesneam
ÎNLESNÍ, înlesnesc, vb. IV. Tranz. 1. A face ca ceva să fie ușor de realizat, de obținut; a ușura, a facilita. 2. A ajuta pe cineva; a ușura cuiva o muncă, o acțiune. ♦ Refl. (Reg.) A-și îmbunătăți situația materială. – În + lesne. DOOM
înlesní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlesnésc, imperf. 3 sg. înlesneá; conj. prez. 3 să înlesneáscă
înlesnească
ÎNLESNÍ, înlesnesc, vb. IV. Tranz. 1. A face ca ceva să fie ușor de realizat, de obținut; a ușura, a facilita. 2. A ajuta pe cineva; a ușura cuiva o muncă, o acțiune. ♦ Refl. (Reg.) A-și îmbunătăți situația materială. – În + lesne. DOOM
înlesní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlesnésc, imperf. 3 sg. înlesneá; conj. prez. 3 să înlesneáscă
înlesneau
ÎNLESNÍ, înlesnesc, vb. IV. Tranz. 1. A face ca ceva să fie ușor de realizat, de obținut; a ușura, a facilita. 2. A ajuta pe cineva; a ușura cuiva o muncă, o acțiune. ♦ Refl. (Reg.) A-și îmbunătăți situația materială. – În + lesne. DOOM
înlesní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlesnésc, imperf. 3 sg. înlesneá; conj. prez. 3 să înlesneáscă
înlesneați
ÎNLESNÍ, înlesnesc, vb. IV. Tranz. 1. A face ca ceva să fie ușor de realizat, de obținut; a ușura, a facilita. 2. A ajuta pe cineva; a ușura cuiva o muncă, o acțiune. ♦ Refl. (Reg.) A-și îmbunătăți situația materială. – În + lesne. DOOM
înlesní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlesnésc, imperf. 3 sg. înlesneá; conj. prez. 3 să înlesneáscă
înlesnesc
ÎNLESNÍ, înlesnesc, vb. IV. Tranz. 1. A face ca ceva să fie ușor de realizat, de obținut; a ușura, a facilita. 2. A ajuta pe cineva; a ușura cuiva o muncă, o acțiune. ♦ Refl. (Reg.) A-și îmbunătăți situația materială. – În + lesne. DOOM
înlesní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlesnésc, imperf. 3 sg. înlesneá; conj. prez. 3 să înlesneáscă
înlesnește
ÎNLESNÍ, înlesnesc, vb. IV. Tranz. 1. A face ca ceva să fie ușor de realizat, de obținut; a ușura, a facilita. 2. A ajuta pe cineva; a ușura cuiva o muncă, o acțiune. ♦ Refl. (Reg.) A-și îmbunătăți situația materială. – În + lesne. DOOM
înlesní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlesnésc, imperf. 3 sg. înlesneá; conj. prez. 3 să înlesneáscă
înlesnești
ÎNLESNÍ, înlesnesc, vb. IV. Tranz. 1. A face ca ceva să fie ușor de realizat, de obținut; a ușura, a facilita. 2. A ajuta pe cineva; a ușura cuiva o muncă, o acțiune. ♦ Refl. (Reg.) A-și îmbunătăți situația materială. – În + lesne. DOOM
înlesní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlesnésc, imperf. 3 sg. înlesneá; conj. prez. 3 să înlesneáscă
înlesni
ÎNLESNÍ, înlesnesc, vb. IV. Tranz. 1. A face ca ceva să fie ușor de realizat, de obținut; a ușura, a facilita. 2. A ajuta pe cineva; a ușura cuiva o muncă, o acțiune. ♦ Refl. (Reg.) A-și îmbunătăți situația materială. – În + lesne. DOOM
înlesní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlesnésc, imperf. 3 sg. înlesneá; conj. prez. 3 să înlesneáscă
înlesnii
ÎNLESNÍ, înlesnesc, vb. IV. Tranz. 1. A face ca ceva să fie ușor de realizat, de obținut; a ușura, a facilita. 2. A ajuta pe cineva; a ușura cuiva o muncă, o acțiune. ♦ Refl. (Reg.) A-și îmbunătăți situația materială. – În + lesne. DOOM
înlesní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlesnésc, imperf. 3 sg. înlesneá; conj. prez. 3 să înlesneáscă
înlesnim
ÎNLESNÍ, înlesnesc, vb. IV. Tranz. 1. A face ca ceva să fie ușor de realizat, de obținut; a ușura, a facilita. 2. A ajuta pe cineva; a ușura cuiva o muncă, o acțiune. ♦ Refl. (Reg.) A-și îmbunătăți situația materială. – În + lesne. DOOM
înlesní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlesnésc, imperf. 3 sg. înlesneá; conj. prez. 3 să înlesneáscă
înlesnind
ÎNLESNÍ, înlesnesc, vb. IV. Tranz. 1. A face ca ceva să fie ușor de realizat, de obținut; a ușura, a facilita. 2. A ajuta pe cineva; a ușura cuiva o muncă, o acțiune. ♦ Refl. (Reg.) A-și îmbunătăți situația materială. – În + lesne. DOOM
înlesní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlesnésc, imperf. 3 sg. înlesneá; conj. prez. 3 să înlesneáscă
înlesnire
ÎNLESNÍ, înlesnesc, vb. IV. Tranz. 1. A face ca ceva să fie ușor de realizat, de obținut; a ușura, a facilita. 2. A ajuta pe cineva; a ușura cuiva o muncă, o acțiune. ♦ Refl. (Reg.) A-și îmbunătăți situația materială. – În + lesne. DOOM
înlesní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlesnésc, imperf. 3 sg. înlesneá; conj. prez. 3 să înlesneáscă
înlesnire
ÎNLESNÍRE, înlesniri, s. f. Acțiunea de a înlesni și rezultatul ei; facilitare, ușurare. ◊ Loc. adv. Cu înlesnire = lesne, ușor. ♦ Ajutorare, ajutor. – V. înlesni. DOOM
înlesníre s. f., g.-d. art. înlesnírii; pl. înlesníri
înlesnirea
ÎNLESNÍRE, înlesniri, s. f. Acțiunea de a înlesni și rezultatul ei; facilitare, ușurare. ◊ Loc. adv. Cu înlesnire = lesne, ușor. ♦ Ajutorare, ajutor. – V. înlesni. DOOM
înlesníre s. f., g.-d. art. înlesnírii; pl. înlesníri
înlesniri
ÎNLESNÍRE, înlesniri, s. f. Acțiunea de a înlesni și rezultatul ei; facilitare, ușurare. ◊ Loc. adv. Cu înlesnire = lesne, ușor. ♦ Ajutorare, ajutor. – V. înlesni. DOOM
înlesníre s. f., g.-d. art. înlesnírii; pl. înlesníri
înlesnirii
ÎNLESNÍRE, înlesniri, s. f. Acțiunea de a înlesni și rezultatul ei; facilitare, ușurare. ◊ Loc. adv. Cu înlesnire = lesne, ușor. ♦ Ajutorare, ajutor. – V. înlesni. DOOM
înlesníre s. f., g.-d. art. înlesnírii; pl. înlesníri
înlesnirile
ÎNLESNÍRE, înlesniri, s. f. Acțiunea de a înlesni și rezultatul ei; facilitare, ușurare. ◊ Loc. adv. Cu înlesnire = lesne, ușor. ♦ Ajutorare, ajutor. – V. înlesni. DOOM
înlesníre s. f., g.-d. art. înlesnírii; pl. înlesníri
înlesnirilor
ÎNLESNÍRE, înlesniri, s. f. Acțiunea de a înlesni și rezultatul ei; facilitare, ușurare. ◊ Loc. adv. Cu înlesnire = lesne, ușor. ♦ Ajutorare, ajutor. – V. înlesni. DOOM
înlesníre s. f., g.-d. art. înlesnírii; pl. înlesníri
înlesniră
ÎNLESNÍ, înlesnesc, vb. IV. Tranz. 1. A face ca ceva să fie ușor de realizat, de obținut; a ușura, a facilita. 2. A ajuta pe cineva; a ușura cuiva o muncă, o acțiune. ♦ Refl. (Reg.) A-și îmbunătăți situația materială. – În + lesne. DOOM
înlesní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlesnésc, imperf. 3 sg. înlesneá; conj. prez. 3 să înlesneáscă
înlesnirăm
ÎNLESNÍ, înlesnesc, vb. IV. Tranz. 1. A face ca ceva să fie ușor de realizat, de obținut; a ușura, a facilita. 2. A ajuta pe cineva; a ușura cuiva o muncă, o acțiune. ♦ Refl. (Reg.) A-și îmbunătăți situația materială. – În + lesne. DOOM
înlesní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlesnésc, imperf. 3 sg. înlesneá; conj. prez. 3 să înlesneáscă
înlesnirăți
ÎNLESNÍ, înlesnesc, vb. IV. Tranz. 1. A face ca ceva să fie ușor de realizat, de obținut; a ușura, a facilita. 2. A ajuta pe cineva; a ușura cuiva o muncă, o acțiune. ♦ Refl. (Reg.) A-și îmbunătăți situația materială. – În + lesne. DOOM
înlesní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlesnésc, imperf. 3 sg. înlesneá; conj. prez. 3 să înlesneáscă
înlesnise
ÎNLESNÍ, înlesnesc, vb. IV. Tranz. 1. A face ca ceva să fie ușor de realizat, de obținut; a ușura, a facilita. 2. A ajuta pe cineva; a ușura cuiva o muncă, o acțiune. ♦ Refl. (Reg.) A-și îmbunătăți situația materială. – În + lesne. DOOM
înlesní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlesnésc, imperf. 3 sg. înlesneá; conj. prez. 3 să înlesneáscă
înlesnisem
ÎNLESNÍ, înlesnesc, vb. IV. Tranz. 1. A face ca ceva să fie ușor de realizat, de obținut; a ușura, a facilita. 2. A ajuta pe cineva; a ușura cuiva o muncă, o acțiune. ♦ Refl. (Reg.) A-și îmbunătăți situația materială. – În + lesne. DOOM
înlesní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlesnésc, imperf. 3 sg. înlesneá; conj. prez. 3 să înlesneáscă
înlesniseră
ÎNLESNÍ, înlesnesc, vb. IV. Tranz. 1. A face ca ceva să fie ușor de realizat, de obținut; a ușura, a facilita. 2. A ajuta pe cineva; a ușura cuiva o muncă, o acțiune. ♦ Refl. (Reg.) A-și îmbunătăți situația materială. – În + lesne. DOOM
înlesní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlesnésc, imperf. 3 sg. înlesneá; conj. prez. 3 să înlesneáscă
înlesniserăm
ÎNLESNÍ, înlesnesc, vb. IV. Tranz. 1. A face ca ceva să fie ușor de realizat, de obținut; a ușura, a facilita. 2. A ajuta pe cineva; a ușura cuiva o muncă, o acțiune. ♦ Refl. (Reg.) A-și îmbunătăți situația materială. – În + lesne. DOOM
înlesní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlesnésc, imperf. 3 sg. înlesneá; conj. prez. 3 să înlesneáscă
înlesniserăți
ÎNLESNÍ, înlesnesc, vb. IV. Tranz. 1. A face ca ceva să fie ușor de realizat, de obținut; a ușura, a facilita. 2. A ajuta pe cineva; a ușura cuiva o muncă, o acțiune. ♦ Refl. (Reg.) A-și îmbunătăți situația materială. – În + lesne. DOOM
înlesní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlesnésc, imperf. 3 sg. înlesneá; conj. prez. 3 să înlesneáscă
înlesniseși
ÎNLESNÍ, înlesnesc, vb. IV. Tranz. 1. A face ca ceva să fie ușor de realizat, de obținut; a ușura, a facilita. 2. A ajuta pe cineva; a ușura cuiva o muncă, o acțiune. ♦ Refl. (Reg.) A-și îmbunătăți situația materială. – În + lesne. DOOM
înlesní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlesnésc, imperf. 3 sg. înlesneá; conj. prez. 3 să înlesneáscă
înlesniseți
ÎNLESNÍ, înlesnesc, vb. IV. Tranz. 1. A face ca ceva să fie ușor de realizat, de obținut; a ușura, a facilita. 2. A ajuta pe cineva; a ușura cuiva o muncă, o acțiune. ♦ Refl. (Reg.) A-și îmbunătăți situația materială. – În + lesne. DOOM
înlesní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlesnésc, imperf. 3 sg. înlesneá; conj. prez. 3 să înlesneáscă
înlesnit
ÎNLESNÍ, înlesnesc, vb. IV. Tranz. 1. A face ca ceva să fie ușor de realizat, de obținut; a ușura, a facilita. 2. A ajuta pe cineva; a ușura cuiva o muncă, o acțiune. ♦ Refl. (Reg.) A-și îmbunătăți situația materială. – În + lesne. DOOM
înlesní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlesnésc, imperf. 3 sg. înlesneá; conj. prez. 3 să înlesneáscă
înlesnit
ÎNLESNÍ, înlesnesc, vb. IV. Tranz. 1. A face ca ceva să fie ușor de înfăptuit, de obținut; a ușura, a facilita. 2. A ajuta pe cineva; a ușura cuiva o muncă, o acțiune. ♦ Refl. (Reg.) A-și îmbunătăți situația materială. – În + lesne.
înlesniși
ÎNLESNÍ, înlesnesc, vb. IV. Tranz. 1. A face ca ceva să fie ușor de realizat, de obținut; a ușura, a facilita. 2. A ajuta pe cineva; a ușura cuiva o muncă, o acțiune. ♦ Refl. (Reg.) A-și îmbunătăți situația materială. – În + lesne. DOOM
înlesní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlesnésc, imperf. 3 sg. înlesneá; conj. prez. 3 să înlesneáscă
înlesniți
ÎNLESNÍ, înlesnesc, vb. IV. Tranz. 1. A face ca ceva să fie ușor de realizat, de obținut; a ușura, a facilita. 2. A ajuta pe cineva; a ușura cuiva o muncă, o acțiune. ♦ Refl. (Reg.) A-și îmbunătăți situația materială. – În + lesne. DOOM
înlesní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlesnésc, imperf. 3 sg. înlesneá; conj. prez. 3 să înlesneáscă
înlocui
ÎNLOCUÍ, înlocuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune ceva sau pe cineva în locul altuia. 2. A îndepărta pe cineva dintr-un post, numind pe altcineva în locul lui. 3. A ține cuiva locul într-o funcție, într-o muncă etc. – Din loc. adv. în loc + suf. -ui. DOOM
înlocuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlocuiésc, imperf. 3 sg. înlocuiá; conj. prez. 3 să înlocuiáscă
înlocuia
ÎNLOCUÍ, înlocuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune ceva sau pe cineva în locul altuia. 2. A îndepărta pe cineva dintr-un post, numind pe altcineva în locul lui. 3. A ține cuiva locul într-o funcție, într-o muncă etc. – Din loc. adv. în loc + suf. -ui. DOOM
înlocuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlocuiésc, imperf. 3 sg. înlocuiá; conj. prez. 3 să înlocuiáscă
înlocuiai
ÎNLOCUÍ, înlocuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune ceva sau pe cineva în locul altuia. 2. A îndepărta pe cineva dintr-un post, numind pe altcineva în locul lui. 3. A ține cuiva locul într-o funcție, într-o muncă etc. – Din loc. adv. în loc + suf. -ui. DOOM
înlocuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlocuiésc, imperf. 3 sg. înlocuiá; conj. prez. 3 să înlocuiáscă
înlocuiam
ÎNLOCUÍ, înlocuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune ceva sau pe cineva în locul altuia. 2. A îndepărta pe cineva dintr-un post, numind pe altcineva în locul lui. 3. A ține cuiva locul într-o funcție, într-o muncă etc. – Din loc. adv. în loc + suf. -ui. DOOM
înlocuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlocuiésc, imperf. 3 sg. înlocuiá; conj. prez. 3 să înlocuiáscă
înlocuiască
ÎNLOCUÍ, înlocuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune ceva sau pe cineva în locul altuia. 2. A îndepărta pe cineva dintr-un post, numind pe altcineva în locul lui. 3. A ține cuiva locul într-o funcție, într-o muncă etc. – Din loc. adv. în loc + suf. -ui. DOOM
înlocuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlocuiésc, imperf. 3 sg. înlocuiá; conj. prez. 3 să înlocuiáscă
înlocuiau
ÎNLOCUÍ, înlocuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune ceva sau pe cineva în locul altuia. 2. A îndepărta pe cineva dintr-un post, numind pe altcineva în locul lui. 3. A ține cuiva locul într-o funcție, într-o muncă etc. – Din loc. adv. în loc + suf. -ui. DOOM
înlocuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlocuiésc, imperf. 3 sg. înlocuiá; conj. prez. 3 să înlocuiáscă
înlocuiați
ÎNLOCUÍ, înlocuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune ceva sau pe cineva în locul altuia. 2. A îndepărta pe cineva dintr-un post, numind pe altcineva în locul lui. 3. A ține cuiva locul într-o funcție, într-o muncă etc. – Din loc. adv. în loc + suf. -ui. DOOM
înlocuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlocuiésc, imperf. 3 sg. înlocuiá; conj. prez. 3 să înlocuiáscă
înlocuiesc
ÎNLOCUÍ, înlocuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune ceva sau pe cineva în locul altuia. 2. A îndepărta pe cineva dintr-un post, numind pe altcineva în locul lui. 3. A ține cuiva locul într-o funcție, într-o muncă etc. – Din loc. adv. în loc + suf. -ui. DOOM
înlocuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlocuiésc, imperf. 3 sg. înlocuiá; conj. prez. 3 să înlocuiáscă
înlocuiește
ÎNLOCUÍ, înlocuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune ceva sau pe cineva în locul altuia. 2. A îndepărta pe cineva dintr-un post, numind pe altcineva în locul lui. 3. A ține cuiva locul într-o funcție, într-o muncă etc. – Din loc. adv. în loc + suf. -ui. DOOM
înlocuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlocuiésc, imperf. 3 sg. înlocuiá; conj. prez. 3 să înlocuiáscă
înlocuiești
ÎNLOCUÍ, înlocuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune ceva sau pe cineva în locul altuia. 2. A îndepărta pe cineva dintr-un post, numind pe altcineva în locul lui. 3. A ține cuiva locul într-o funcție, într-o muncă etc. – Din loc. adv. în loc + suf. -ui. DOOM
înlocuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlocuiésc, imperf. 3 sg. înlocuiá; conj. prez. 3 să înlocuiáscă
înlocuii
ÎNLOCUÍ, înlocuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune ceva sau pe cineva în locul altuia. 2. A îndepărta pe cineva dintr-un post, numind pe altcineva în locul lui. 3. A ține cuiva locul într-o funcție, într-o muncă etc. – Din loc. adv. în loc + suf. -ui. DOOM
înlocuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlocuiésc, imperf. 3 sg. înlocuiá; conj. prez. 3 să înlocuiáscă
înlocuim
ÎNLOCUÍ, înlocuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune ceva sau pe cineva în locul altuia. 2. A îndepărta pe cineva dintr-un post, numind pe altcineva în locul lui. 3. A ține cuiva locul într-o funcție, într-o muncă etc. – Din loc. adv. în loc + suf. -ui. DOOM
înlocuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlocuiésc, imperf. 3 sg. înlocuiá; conj. prez. 3 să înlocuiáscă
înlocuind
ÎNLOCUÍ, înlocuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune ceva sau pe cineva în locul altuia. 2. A îndepărta pe cineva dintr-un post, numind pe altcineva în locul lui. 3. A ține cuiva locul într-o funcție, într-o muncă etc. – Din loc. adv. în loc + suf. -ui. DOOM
înlocuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlocuiésc, imperf. 3 sg. înlocuiá; conj. prez. 3 să înlocuiáscă
înlocuire
ÎNLOCUÍ, înlocuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune ceva sau pe cineva în locul altuia. 2. A îndepărta pe cineva dintr-un post, numind pe altcineva în locul lui. 3. A ține cuiva locul într-o funcție, într-o muncă etc. – Din loc. adv. în loc + suf. -ui. DOOM
înlocuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlocuiésc, imperf. 3 sg. înlocuiá; conj. prez. 3 să înlocuiáscă
înlocuire
ÎNLOCUÍRE s. f. Acțiunea de a înlocui și rezultatul ei. – V. înlocui. DOOM
înlocuíre s. f., g.-d. art. înlocuírii
înlocuirea
ÎNLOCUÍRE s. f. Acțiunea de a înlocui și rezultatul ei. – V. înlocui. DOOM
înlocuíre s. f., g.-d. art. înlocuírii
înlocuiri
ÎNLOCUÍRE s. f. Acțiunea de a înlocui și rezultatul ei. – V. înlocui. DOOM
înlocuíre s. f., g.-d. art. înlocuírii
înlocuirii
ÎNLOCUÍRE s. f. Acțiunea de a înlocui și rezultatul ei. – V. înlocui. DOOM
înlocuíre s. f., g.-d. art. înlocuírii
înlocuirile
ÎNLOCUÍRE s. f. Acțiunea de a înlocui și rezultatul ei. – V. înlocui. DOOM
înlocuíre s. f., g.-d. art. înlocuírii
înlocuirilor
ÎNLOCUÍRE s. f. Acțiunea de a înlocui și rezultatul ei. – V. înlocui. DOOM
înlocuíre s. f., g.-d. art. înlocuírii
înlocuiră
ÎNLOCUÍ, înlocuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune ceva sau pe cineva în locul altuia. 2. A îndepărta pe cineva dintr-un post, numind pe altcineva în locul lui. 3. A ține cuiva locul într-o funcție, într-o muncă etc. – Din loc. adv. în loc + suf. -ui. DOOM
înlocuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlocuiésc, imperf. 3 sg. înlocuiá; conj. prez. 3 să înlocuiáscă
înlocuirăm
ÎNLOCUÍ, înlocuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune ceva sau pe cineva în locul altuia. 2. A îndepărta pe cineva dintr-un post, numind pe altcineva în locul lui. 3. A ține cuiva locul într-o funcție, într-o muncă etc. – Din loc. adv. în loc + suf. -ui. DOOM
înlocuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlocuiésc, imperf. 3 sg. înlocuiá; conj. prez. 3 să înlocuiáscă
înlocuirăți
ÎNLOCUÍ, înlocuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune ceva sau pe cineva în locul altuia. 2. A îndepărta pe cineva dintr-un post, numind pe altcineva în locul lui. 3. A ține cuiva locul într-o funcție, într-o muncă etc. – Din loc. adv. în loc + suf. -ui. DOOM
înlocuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlocuiésc, imperf. 3 sg. înlocuiá; conj. prez. 3 să înlocuiáscă
înlocuise
ÎNLOCUÍ, înlocuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune ceva sau pe cineva în locul altuia. 2. A îndepărta pe cineva dintr-un post, numind pe altcineva în locul lui. 3. A ține cuiva locul într-o funcție, într-o muncă etc. – Din loc. adv. în loc + suf. -ui. DOOM
înlocuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlocuiésc, imperf. 3 sg. înlocuiá; conj. prez. 3 să înlocuiáscă
înlocuisem
ÎNLOCUÍ, înlocuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune ceva sau pe cineva în locul altuia. 2. A îndepărta pe cineva dintr-un post, numind pe altcineva în locul lui. 3. A ține cuiva locul într-o funcție, într-o muncă etc. – Din loc. adv. în loc + suf. -ui. DOOM
înlocuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlocuiésc, imperf. 3 sg. înlocuiá; conj. prez. 3 să înlocuiáscă
înlocuiseră
ÎNLOCUÍ, înlocuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune ceva sau pe cineva în locul altuia. 2. A îndepărta pe cineva dintr-un post, numind pe altcineva în locul lui. 3. A ține cuiva locul într-o funcție, într-o muncă etc. – Din loc. adv. în loc + suf. -ui. DOOM
înlocuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlocuiésc, imperf. 3 sg. înlocuiá; conj. prez. 3 să înlocuiáscă
înlocuiserăm
ÎNLOCUÍ, înlocuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune ceva sau pe cineva în locul altuia. 2. A îndepărta pe cineva dintr-un post, numind pe altcineva în locul lui. 3. A ține cuiva locul într-o funcție, într-o muncă etc. – Din loc. adv. în loc + suf. -ui. DOOM
înlocuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlocuiésc, imperf. 3 sg. înlocuiá; conj. prez. 3 să înlocuiáscă
înlocuiserăți
ÎNLOCUÍ, înlocuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune ceva sau pe cineva în locul altuia. 2. A îndepărta pe cineva dintr-un post, numind pe altcineva în locul lui. 3. A ține cuiva locul într-o funcție, într-o muncă etc. – Din loc. adv. în loc + suf. -ui. DOOM
înlocuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlocuiésc, imperf. 3 sg. înlocuiá; conj. prez. 3 să înlocuiáscă
înlocuiseși
ÎNLOCUÍ, înlocuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune ceva sau pe cineva în locul altuia. 2. A îndepărta pe cineva dintr-un post, numind pe altcineva în locul lui. 3. A ține cuiva locul într-o funcție, într-o muncă etc. – Din loc. adv. în loc + suf. -ui. DOOM
înlocuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlocuiésc, imperf. 3 sg. înlocuiá; conj. prez. 3 să înlocuiáscă
înlocuiseți
ÎNLOCUÍ, înlocuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune ceva sau pe cineva în locul altuia. 2. A îndepărta pe cineva dintr-un post, numind pe altcineva în locul lui. 3. A ține cuiva locul într-o funcție, într-o muncă etc. – Din loc. adv. în loc + suf. -ui. DOOM
înlocuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlocuiésc, imperf. 3 sg. înlocuiá; conj. prez. 3 să înlocuiáscă
înlocuit
ÎNLOCUÍ, înlocuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune ceva sau pe cineva în locul altuia. 2. A îndepărta pe cineva dintr-un post, numind pe altcineva în locul lui. 3. A ține cuiva locul într-o funcție, într-o muncă etc. – Din loc. adv. în loc + suf. -ui. DOOM
înlocuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlocuiésc, imperf. 3 sg. înlocuiá; conj. prez. 3 să înlocuiáscă
înlocuit
ÎNLOCUÍ, înlocuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune ceva sau pe cineva în locul altuia. 2. A îndepărta pe cineva dintr-un post, numind pe altcineva în locul lui. 3. A ține cuiva locul într-o funcție, într-o muncă etc. – Din loc. adv. în loc + suf. -ui.
înlocuitoare
ÎNLOCUITÓR, -OÁRE, înlocuitori, -oare, adj., s. m. și f., s. n. (Persoană sau produs, material etc.) care înlocuiește sau cu care poate fi înlocuit cineva sau ceva. [Pr.: -cu-i-] – Înlocui + suf. -tor. DOOM
înlocuitór (-cu-i-) adj. m., s. m., pl. înlocuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. înlocuitoáre
înlocuitoare
ÎNLOCUITÓR, -OÁRE, înlocuitori, -oare, adj., s. m. și f., s. n. (Persoană sau produs, material etc.) care înlocuiește sau cu care poate fi înlocuit cineva sau ceva. [Pr.: -cu-i-] – Înlocui + suf. -tor. DOOM
înlocuitór (-cu-i-) adj. m., s. m., pl. înlocuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. înlocuitoáre
înlocuitoarea
ÎNLOCUITÓR, -OÁRE, înlocuitori, -oare, adj., s. m. și f., s. n. (Persoană sau produs, material etc.) care înlocuiește sau cu care poate fi înlocuit cineva sau ceva. [Pr.: -cu-i-] – Înlocui + suf. -tor. DOOM
înlocuitór (-cu-i-) adj. m., s. m., pl. înlocuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. înlocuitoáre
înlocuitoarea
ÎNLOCUITÓR, -OÁRE, înlocuitori, -oare, adj., s. m. și f., s. n. (Persoană sau produs, material etc.) care înlocuiește sau cu care poate fi înlocuit cineva sau ceva. [Pr.: -cu-i-] – Înlocui + suf. -tor. DOOM
înlocuitór (-cu-i-) adj. m., s. m., pl. înlocuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. înlocuitoáre
înlocuitoarei
ÎNLOCUITÓR, -OÁRE, înlocuitori, -oare, adj., s. m. și f., s. n. (Persoană sau produs, material etc.) care înlocuiește sau cu care poate fi înlocuit cineva sau ceva. [Pr.: -cu-i-] – Înlocui + suf. -tor. DOOM
înlocuitór (-cu-i-) adj. m., s. m., pl. înlocuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. înlocuitoáre
înlocuitoarei
ÎNLOCUITÓR, -OÁRE, înlocuitori, -oare, adj., s. m. și f., s. n. (Persoană sau produs, material etc.) care înlocuiește sau cu care poate fi înlocuit cineva sau ceva. [Pr.: -cu-i-] – Înlocui + suf. -tor. DOOM
înlocuitór (-cu-i-) adj. m., s. m., pl. înlocuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. înlocuitoáre
înlocuitoarele
ÎNLOCUITÓR, -OÁRE, înlocuitori, -oare, adj., s. m. și f., s. n. (Persoană sau produs, material etc.) care înlocuiește sau cu care poate fi înlocuit cineva sau ceva. [Pr.: -cu-i-] – Înlocui + suf. -tor. DOOM
înlocuitór (-cu-i-) adj. m., s. m., pl. înlocuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. înlocuitoáre
înlocuitoarele
ÎNLOCUITÓR, -OÁRE, înlocuitori, -oare, adj., s. m. și f., s. n. (Persoană sau produs, material etc.) care înlocuiește sau cu care poate fi înlocuit cineva sau ceva. [Pr.: -cu-i-] – Înlocui + suf. -tor. DOOM
înlocuitór (-cu-i-) adj. m., s. m., pl. înlocuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. înlocuitoáre
înlocuitoarelor
ÎNLOCUITÓR, -OÁRE, înlocuitori, -oare, adj., s. m. și f., s. n. (Persoană sau produs, material etc.) care înlocuiește sau cu care poate fi înlocuit cineva sau ceva. [Pr.: -cu-i-] – Înlocui + suf. -tor. DOOM
înlocuitór (-cu-i-) adj. m., s. m., pl. înlocuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. înlocuitoáre
înlocuitoarelor
ÎNLOCUITÓR, -OÁRE, înlocuitori, -oare, adj., s. m. și f., s. n. (Persoană sau produs, material etc.) care înlocuiește sau cu care poate fi înlocuit cineva sau ceva. [Pr.: -cu-i-] – Înlocui + suf. -tor. DOOM
înlocuitór (-cu-i-) adj. m., s. m., pl. înlocuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. înlocuitoáre
înlocuitor
ÎNLOCUITÓR, -OÁRE, înlocuitori, -oare, adj., s. m. și f., s. n. (Persoană sau produs, material etc.) care înlocuiește sau cu care poate fi înlocuit cineva sau ceva. [Pr.: -cu-i-] – Înlocui + suf. -tor. DOOM
înlocuitór (-cu-i-) adj. m., s. m., pl. înlocuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. înlocuitoáre
înlocuitor
ÎNLOCUITÓR, -OÁRE, înlocuitori, -oare, adj., s. m. și f., s. n. (Persoană sau produs, material etc.) care înlocuiește sau cu care poate fi înlocuit cineva sau ceva. [Pr.: -cu-i-] – Înlocui + suf. -tor. DOOM
înlocuitór (-cu-i-) adj. m., s. m., pl. înlocuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. înlocuitoáre
înlocuitori
ÎNLOCUITÓR, -OÁRE, înlocuitori, -oare, adj., s. m. și f., s. n. (Persoană sau produs, material etc.) care înlocuiește sau cu care poate fi înlocuit cineva sau ceva. [Pr.: -cu-i-] – Înlocui + suf. -tor. DOOM
înlocuitór (-cu-i-) adj. m., s. m., pl. înlocuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. înlocuitoáre
înlocuitori
ÎNLOCUITÓR, -OÁRE, înlocuitori, -oare, adj., s. m. și f., s. n. (Persoană sau produs, material etc.) care înlocuiește sau cu care poate fi înlocuit cineva sau ceva. [Pr.: -cu-i-] – Înlocui + suf. -tor. DOOM
înlocuitór (-cu-i-) adj. m., s. m., pl. înlocuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. înlocuitoáre
înlocuitorii
ÎNLOCUITÓR, -OÁRE, înlocuitori, -oare, adj., s. m. și f., s. n. (Persoană sau produs, material etc.) care înlocuiește sau cu care poate fi înlocuit cineva sau ceva. [Pr.: -cu-i-] – Înlocui + suf. -tor. DOOM
înlocuitór (-cu-i-) adj. m., s. m., pl. înlocuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. înlocuitoáre
înlocuitorii
ÎNLOCUITÓR, -OÁRE, înlocuitori, -oare, adj., s. m. și f., s. n. (Persoană sau produs, material etc.) care înlocuiește sau cu care poate fi înlocuit cineva sau ceva. [Pr.: -cu-i-] – Înlocui + suf. -tor. DOOM
înlocuitór (-cu-i-) adj. m., s. m., pl. înlocuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. înlocuitoáre
înlocuitorilor
ÎNLOCUITÓR, -OÁRE, înlocuitori, -oare, adj., s. m. și f., s. n. (Persoană sau produs, material etc.) care înlocuiește sau cu care poate fi înlocuit cineva sau ceva. [Pr.: -cu-i-] – Înlocui + suf. -tor. DOOM
înlocuitór (-cu-i-) adj. m., s. m., pl. înlocuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. înlocuitoáre
înlocuitorilor
ÎNLOCUITÓR, -OÁRE, înlocuitori, -oare, adj., s. m. și f., s. n. (Persoană sau produs, material etc.) care înlocuiește sau cu care poate fi înlocuit cineva sau ceva. [Pr.: -cu-i-] – Înlocui + suf. -tor. DOOM
înlocuitór (-cu-i-) adj. m., s. m., pl. înlocuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. înlocuitoáre
înlocuitorul
ÎNLOCUITÓR, -OÁRE, înlocuitori, -oare, adj., s. m. și f., s. n. (Persoană sau produs, material etc.) care înlocuiește sau cu care poate fi înlocuit cineva sau ceva. [Pr.: -cu-i-] – Înlocui + suf. -tor. DOOM
înlocuitór (-cu-i-) adj. m., s. m., pl. înlocuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. înlocuitoáre
înlocuitorul
ÎNLOCUITÓR, -OÁRE, înlocuitori, -oare, adj., s. m. și f., s. n. (Persoană sau produs, material etc.) care înlocuiește sau cu care poate fi înlocuit cineva sau ceva. [Pr.: -cu-i-] – Înlocui + suf. -tor. DOOM
înlocuitór (-cu-i-) adj. m., s. m., pl. înlocuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. înlocuitoáre
înlocuitorului
ÎNLOCUITÓR, -OÁRE, înlocuitori, -oare, adj., s. m. și f., s. n. (Persoană sau produs, material etc.) care înlocuiește sau cu care poate fi înlocuit cineva sau ceva. [Pr.: -cu-i-] – Înlocui + suf. -tor. DOOM
înlocuitór (-cu-i-) adj. m., s. m., pl. înlocuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. înlocuitoáre
înlocuitorului
ÎNLOCUITÓR, -OÁRE, înlocuitori, -oare, adj., s. m. și f., s. n. (Persoană sau produs, material etc.) care înlocuiește sau cu care poate fi înlocuit cineva sau ceva. [Pr.: -cu-i-] – Înlocui + suf. -tor. DOOM
înlocuitór (-cu-i-) adj. m., s. m., pl. înlocuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. înlocuitoáre
înlocuiși
ÎNLOCUÍ, înlocuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune ceva sau pe cineva în locul altuia. 2. A îndepărta pe cineva dintr-un post, numind pe altcineva în locul lui. 3. A ține cuiva locul într-o funcție, într-o muncă etc. – Din loc. adv. în loc + suf. -ui. DOOM
înlocuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlocuiésc, imperf. 3 sg. înlocuiá; conj. prez. 3 să înlocuiáscă
înlocuiți
ÎNLOCUÍ, înlocuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune ceva sau pe cineva în locul altuia. 2. A îndepărta pe cineva dintr-un post, numind pe altcineva în locul lui. 3. A ține cuiva locul într-o funcție, într-o muncă etc. – Din loc. adv. în loc + suf. -ui. DOOM
înlocuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlocuiésc, imperf. 3 sg. înlocuiá; conj. prez. 3 să înlocuiáscă
înlumina
ÎNLUMINÁ, înluminez, vb. I. Tranz. A împodobi o carte cu miniaturi, viniete, litere colorate. – Din fr. enluminer. DOOM
înluminá (a ~) vb., ind. prez. 3 înlumineáză
înluminai
ÎNLUMINÁ, înluminez, vb. I. Tranz. A împodobi o carte cu miniaturi, viniete, litere colorate. – Din fr. enluminer. DOOM
înluminá (a ~) vb., ind. prez. 3 înlumineáză
înluminam
ÎNLUMINÁ, înluminez, vb. I. Tranz. A împodobi o carte cu miniaturi, viniete, litere colorate. – Din fr. enluminer. DOOM
înluminá (a ~) vb., ind. prez. 3 înlumineáză
înluminare
ÎNLUMINÁ, înluminez, vb. I. Tranz. A împodobi o carte cu miniaturi, viniete, litere colorate. – Din fr. enluminer. DOOM
înluminá (a ~) vb., ind. prez. 3 înlumineáză
înluminară
ÎNLUMINÁ, înluminez, vb. I. Tranz. A împodobi o carte cu miniaturi, viniete, litere colorate. – Din fr. enluminer. DOOM
înluminá (a ~) vb., ind. prez. 3 înlumineáză
înluminarăm
ÎNLUMINÁ, înluminez, vb. I. Tranz. A împodobi o carte cu miniaturi, viniete, litere colorate. – Din fr. enluminer. DOOM
înluminá (a ~) vb., ind. prez. 3 înlumineáză
înluminarăți
ÎNLUMINÁ, înluminez, vb. I. Tranz. A împodobi o carte cu miniaturi, viniete, litere colorate. – Din fr. enluminer. DOOM
înluminá (a ~) vb., ind. prez. 3 înlumineáză
înluminase
ÎNLUMINÁ, înluminez, vb. I. Tranz. A împodobi o carte cu miniaturi, viniete, litere colorate. – Din fr. enluminer. DOOM
înluminá (a ~) vb., ind. prez. 3 înlumineáză
înluminasem
ÎNLUMINÁ, înluminez, vb. I. Tranz. A împodobi o carte cu miniaturi, viniete, litere colorate. – Din fr. enluminer. DOOM
înluminá (a ~) vb., ind. prez. 3 înlumineáză
înluminaseră
ÎNLUMINÁ, înluminez, vb. I. Tranz. A împodobi o carte cu miniaturi, viniete, litere colorate. – Din fr. enluminer. DOOM
înluminá (a ~) vb., ind. prez. 3 înlumineáză
înluminaserăm
ÎNLUMINÁ, înluminez, vb. I. Tranz. A împodobi o carte cu miniaturi, viniete, litere colorate. – Din fr. enluminer. DOOM
înluminá (a ~) vb., ind. prez. 3 înlumineáză
înluminaserăți
ÎNLUMINÁ, înluminez, vb. I. Tranz. A împodobi o carte cu miniaturi, viniete, litere colorate. – Din fr. enluminer. DOOM
înluminá (a ~) vb., ind. prez. 3 înlumineáză
înluminaseși
ÎNLUMINÁ, înluminez, vb. I. Tranz. A împodobi o carte cu miniaturi, viniete, litere colorate. – Din fr. enluminer. DOOM
înluminá (a ~) vb., ind. prez. 3 înlumineáză
înluminaseți
ÎNLUMINÁ, înluminez, vb. I. Tranz. A împodobi o carte cu miniaturi, viniete, litere colorate. – Din fr. enluminer. DOOM
înluminá (a ~) vb., ind. prez. 3 înlumineáză
înluminat
ÎNLUMINÁ, înluminez, vb. I. Tranz. A împodobi o carte cu miniaturi, viniete, litere colorate. – Din fr. enluminer. DOOM
înluminá (a ~) vb., ind. prez. 3 înlumineáză
înluminau
ÎNLUMINÁ, înluminez, vb. I. Tranz. A împodobi o carte cu miniaturi, viniete, litere colorate. – Din fr. enluminer. DOOM
înluminá (a ~) vb., ind. prez. 3 înlumineáză
înluminași
ÎNLUMINÁ, înluminez, vb. I. Tranz. A împodobi o carte cu miniaturi, viniete, litere colorate. – Din fr. enluminer. DOOM
înluminá (a ~) vb., ind. prez. 3 înlumineáză
înluminați
ÎNLUMINÁ, înluminez, vb. I. Tranz. A împodobi o carte cu miniaturi, viniete, litere colorate. – Din fr. enluminer. DOOM
înluminá (a ~) vb., ind. prez. 3 înlumineáză
înluminează
ÎNLUMINÁ, înluminez, vb. I. Tranz. A împodobi o carte cu miniaturi, viniete, litere colorate. – Din fr. enluminer. DOOM
înluminá (a ~) vb., ind. prez. 3 înlumineáză
înluminez
ÎNLUMINÁ, înluminez, vb. I. Tranz. A împodobi o carte cu miniaturi, viniete, litere colorate. – Din fr. enluminer. DOOM
înluminá (a ~) vb., ind. prez. 3 înlumineáză
înlumineze
ÎNLUMINÁ, înluminez, vb. I. Tranz. A împodobi o carte cu miniaturi, viniete, litere colorate. – Din fr. enluminer. DOOM
înluminá (a ~) vb., ind. prez. 3 înlumineáză
înluminezi
ÎNLUMINÁ, înluminez, vb. I. Tranz. A împodobi o carte cu miniaturi, viniete, litere colorate. – Din fr. enluminer. DOOM
înluminá (a ~) vb., ind. prez. 3 înlumineáză
înluminând
ÎNLUMINÁ, înluminez, vb. I. Tranz. A împodobi o carte cu miniaturi, viniete, litere colorate. – Din fr. enluminer. DOOM
înluminá (a ~) vb., ind. prez. 3 înlumineáză
înluminînd
ÎNLUMINÁ, înluminez, vb. I. Tranz. A împodobi o carte cu miniaturi, viniete, litere colorate. – Din fr. enluminer. DOOM
înluminá (a ~) vb., ind. prez. 3 înlumineáză
înluntru
NĂÚNTRU adv. v. înăuntru. DOOM
*înăúntru- prep. (ĭ)
înlăcrima
ÎNLĂCRIMÁ, înlăcrimez, vb. I. 1. Intranz. (Despre oameni) A plânge, a lăcrima. 2. Intranz. și refl. (Despre ochi) A se umple de lacrimi; a lăcrima. [Var.: înlăcrămá vb. I] – În + lăcrima. DOOM
înlăcrimá (a ~) (-lă-cri-) vb., ind. prez. 3 înlăcrimeáză
înlăcrimai
ÎNLĂCRIMÁ, înlăcrimez, vb. I. 1. Intranz. (Despre oameni) A plânge, a lăcrima. 2. Intranz. și refl. (Despre ochi) A se umple de lacrimi; a lăcrima. [Var.: înlăcrămá vb. I] – În + lăcrima. DOOM
înlăcrimá (a ~) (-lă-cri-) vb., ind. prez. 3 înlăcrimeáză
înlăcrimam
ÎNLĂCRIMÁ, înlăcrimez, vb. I. 1. Intranz. (Despre oameni) A plânge, a lăcrima. 2. Intranz. și refl. (Despre ochi) A se umple de lacrimi; a lăcrima. [Var.: înlăcrămá vb. I] – În + lăcrima. DOOM
înlăcrimá (a ~) (-lă-cri-) vb., ind. prez. 3 înlăcrimeáză
înlăcrimare
ÎNLĂCRIMÁ, înlăcrimez, vb. I. 1. Intranz. (Despre oameni) A plânge, a lăcrima. 2. Intranz. și refl. (Despre ochi) A se umple de lacrimi; a lăcrima. [Var.: înlăcrămá vb. I] – În + lăcrima. DOOM
înlăcrimá (a ~) (-lă-cri-) vb., ind. prez. 3 înlăcrimeáză
înlăcrimară
ÎNLĂCRIMÁ, înlăcrimez, vb. I. 1. Intranz. (Despre oameni) A plânge, a lăcrima. 2. Intranz. și refl. (Despre ochi) A se umple de lacrimi; a lăcrima. [Var.: înlăcrămá vb. I] – În + lăcrima. DOOM
înlăcrimá (a ~) (-lă-cri-) vb., ind. prez. 3 înlăcrimeáză
înlăcrimarăm
ÎNLĂCRIMÁ, înlăcrimez, vb. I. 1. Intranz. (Despre oameni) A plânge, a lăcrima. 2. Intranz. și refl. (Despre ochi) A se umple de lacrimi; a lăcrima. [Var.: înlăcrămá vb. I] – În + lăcrima. DOOM
înlăcrimá (a ~) (-lă-cri-) vb., ind. prez. 3 înlăcrimeáză
înlăcrimarăți
ÎNLĂCRIMÁ, înlăcrimez, vb. I. 1. Intranz. (Despre oameni) A plânge, a lăcrima. 2. Intranz. și refl. (Despre ochi) A se umple de lacrimi; a lăcrima. [Var.: înlăcrămá vb. I] – În + lăcrima. DOOM
înlăcrimá (a ~) (-lă-cri-) vb., ind. prez. 3 înlăcrimeáză
înlăcrimase
ÎNLĂCRIMÁ, înlăcrimez, vb. I. 1. Intranz. (Despre oameni) A plânge, a lăcrima. 2. Intranz. și refl. (Despre ochi) A se umple de lacrimi; a lăcrima. [Var.: înlăcrămá vb. I] – În + lăcrima. DOOM
înlăcrimá (a ~) (-lă-cri-) vb., ind. prez. 3 înlăcrimeáză
înlăcrimasem
ÎNLĂCRIMÁ, înlăcrimez, vb. I. 1. Intranz. (Despre oameni) A plânge, a lăcrima. 2. Intranz. și refl. (Despre ochi) A se umple de lacrimi; a lăcrima. [Var.: înlăcrămá vb. I] – În + lăcrima. DOOM
înlăcrimá (a ~) (-lă-cri-) vb., ind. prez. 3 înlăcrimeáză
înlăcrimaseră
ÎNLĂCRIMÁ, înlăcrimez, vb. I. 1. Intranz. (Despre oameni) A plânge, a lăcrima. 2. Intranz. și refl. (Despre ochi) A se umple de lacrimi; a lăcrima. [Var.: înlăcrămá vb. I] – În + lăcrima. DOOM
înlăcrimá (a ~) (-lă-cri-) vb., ind. prez. 3 înlăcrimeáză
înlăcrimaserăm
ÎNLĂCRIMÁ, înlăcrimez, vb. I. 1. Intranz. (Despre oameni) A plânge, a lăcrima. 2. Intranz. și refl. (Despre ochi) A se umple de lacrimi; a lăcrima. [Var.: înlăcrămá vb. I] – În + lăcrima. DOOM
înlăcrimá (a ~) (-lă-cri-) vb., ind. prez. 3 înlăcrimeáză
înlăcrimaserăți
ÎNLĂCRIMÁ, înlăcrimez, vb. I. 1. Intranz. (Despre oameni) A plânge, a lăcrima. 2. Intranz. și refl. (Despre ochi) A se umple de lacrimi; a lăcrima. [Var.: înlăcrămá vb. I] – În + lăcrima. DOOM
înlăcrimá (a ~) (-lă-cri-) vb., ind. prez. 3 înlăcrimeáză
înlăcrimaseși
ÎNLĂCRIMÁ, înlăcrimez, vb. I. 1. Intranz. (Despre oameni) A plânge, a lăcrima. 2. Intranz. și refl. (Despre ochi) A se umple de lacrimi; a lăcrima. [Var.: înlăcrămá vb. I] – În + lăcrima. DOOM
înlăcrimá (a ~) (-lă-cri-) vb., ind. prez. 3 înlăcrimeáză
înlăcrimaseți
ÎNLĂCRIMÁ, înlăcrimez, vb. I. 1. Intranz. (Despre oameni) A plânge, a lăcrima. 2. Intranz. și refl. (Despre ochi) A se umple de lacrimi; a lăcrima. [Var.: înlăcrămá vb. I] – În + lăcrima. DOOM
înlăcrimá (a ~) (-lă-cri-) vb., ind. prez. 3 înlăcrimeáză
înlăcrimat
ÎNLĂCRIMÁ, înlăcrimez, vb. I. 1. Intranz. (Despre oameni) A plânge, a lăcrima. 2. Intranz. și refl. (Despre ochi) A se umple de lacrimi; a lăcrima. [Var.: înlăcrămá vb. I] – În + lăcrima. DOOM
înlăcrimá (a ~) (-lă-cri-) vb., ind. prez. 3 înlăcrimeáză
înlăcrimat
ÎNLĂCRIMÁT, -Ă, înlăcrimați, -te, adj. Plin de lacrimi; plâns2, cu ochii scăldați în lacrimi, lăcrămos, lăcrimat. ♦ Îndurerat, trist. [Var.: înlăcrămát, -ă adj.] – V. înlăcrima.
înlăcrimata
ÎNLĂCRIMÁT, -Ă, înlăcrimați, -te, adj. Plin de lacrimi; plâns2, cu ochii scăldați în lacrimi, lăcrămos, lăcrimat. ♦ Îndurerat, trist. [Var.: înlăcrămát, -ă adj.] – V. înlăcrima.
înlăcrimate
ÎNLĂCRIMÁT, -Ă, înlăcrimați, -te, adj. Plin de lacrimi; plâns2, cu ochii scăldați în lacrimi, lăcrămos, lăcrimat. ♦ Îndurerat, trist. [Var.: înlăcrămát, -ă adj.] – V. înlăcrima.
înlăcrimatei
ÎNLĂCRIMÁT, -Ă, înlăcrimați, -te, adj. Plin de lacrimi; plâns2, cu ochii scăldați în lacrimi, lăcrămos, lăcrimat. ♦ Îndurerat, trist. [Var.: înlăcrămát, -ă adj.] – V. înlăcrima.
înlăcrimatele
ÎNLĂCRIMÁT, -Ă, înlăcrimați, -te, adj. Plin de lacrimi; plâns2, cu ochii scăldați în lacrimi, lăcrămos, lăcrimat. ♦ Îndurerat, trist. [Var.: înlăcrămát, -ă adj.] – V. înlăcrima.
înlăcrimatelor
ÎNLĂCRIMÁT, -Ă, înlăcrimați, -te, adj. Plin de lacrimi; plâns2, cu ochii scăldați în lacrimi, lăcrămos, lăcrimat. ♦ Îndurerat, trist. [Var.: înlăcrămát, -ă adj.] – V. înlăcrima.
înlăcrimatul
ÎNLĂCRIMÁT, -Ă, înlăcrimați, -te, adj. Plin de lacrimi; plâns2, cu ochii scăldați în lacrimi, lăcrămos, lăcrimat. ♦ Îndurerat, trist. [Var.: înlăcrămát, -ă adj.] – V. înlăcrima.
înlăcrimatului
ÎNLĂCRIMÁT, -Ă, înlăcrimați, -te, adj. Plin de lacrimi; plâns2, cu ochii scăldați în lacrimi, lăcrămos, lăcrimat. ♦ Îndurerat, trist. [Var.: înlăcrămát, -ă adj.] – V. înlăcrima.
înlăcrimau
ÎNLĂCRIMÁ, înlăcrimez, vb. I. 1. Intranz. (Despre oameni) A plânge, a lăcrima. 2. Intranz. și refl. (Despre ochi) A se umple de lacrimi; a lăcrima. [Var.: înlăcrămá vb. I] – În + lăcrima. DOOM
înlăcrimá (a ~) (-lă-cri-) vb., ind. prez. 3 înlăcrimeáză
înlăcrimași
ÎNLĂCRIMÁ, înlăcrimez, vb. I. 1. Intranz. (Despre oameni) A plânge, a lăcrima. 2. Intranz. și refl. (Despre ochi) A se umple de lacrimi; a lăcrima. [Var.: înlăcrămá vb. I] – În + lăcrima. DOOM
înlăcrimá (a ~) (-lă-cri-) vb., ind. prez. 3 înlăcrimeáză
înlăcrimați
ÎNLĂCRIMÁ, înlăcrimez, vb. I. 1. Intranz. (Despre oameni) A plânge, a lăcrima. 2. Intranz. și refl. (Despre ochi) A se umple de lacrimi; a lăcrima. [Var.: înlăcrămá vb. I] – În + lăcrima. DOOM
înlăcrimá (a ~) (-lă-cri-) vb., ind. prez. 3 înlăcrimeáză
înlăcrimați
ÎNLĂCRIMÁT, -Ă, înlăcrimați, -te, adj. Plin de lacrimi; plâns2, cu ochii scăldați în lacrimi, lăcrămos, lăcrimat. ♦ Îndurerat, trist. [Var.: înlăcrămát, -ă adj.] – V. înlăcrima.
înlăcrimații
ÎNLĂCRIMÁT, -Ă, înlăcrimați, -te, adj. Plin de lacrimi; plâns2, cu ochii scăldați în lacrimi, lăcrămos, lăcrimat. ♦ Îndurerat, trist. [Var.: înlăcrămát, -ă adj.] – V. înlăcrima.
înlăcrimaților
ÎNLĂCRIMÁT, -Ă, înlăcrimați, -te, adj. Plin de lacrimi; plâns2, cu ochii scăldați în lacrimi, lăcrămos, lăcrimat. ♦ Îndurerat, trist. [Var.: înlăcrămát, -ă adj.] – V. înlăcrima.
înlăcrimează
ÎNLĂCRIMÁ, înlăcrimez, vb. I. 1. Intranz. (Despre oameni) A plânge, a lăcrima. 2. Intranz. și refl. (Despre ochi) A se umple de lacrimi; a lăcrima. [Var.: înlăcrămá vb. I] – În + lăcrima. DOOM
înlăcrimá (a ~) (-lă-cri-) vb., ind. prez. 3 înlăcrimeáză
înlăcrimez
ÎNLĂCRIMÁ, înlăcrimez, vb. I. 1. Intranz. (Despre oameni) A plânge, a lăcrima. 2. Intranz. și refl. (Despre ochi) A se umple de lacrimi; a lăcrima. [Var.: înlăcrămá vb. I] – În + lăcrima. DOOM
înlăcrimá (a ~) (-lă-cri-) vb., ind. prez. 3 înlăcrimeáză
înlăcrimeze
ÎNLĂCRIMÁ, înlăcrimez, vb. I. 1. Intranz. (Despre oameni) A plânge, a lăcrima. 2. Intranz. și refl. (Despre ochi) A se umple de lacrimi; a lăcrima. [Var.: înlăcrămá vb. I] – În + lăcrima. DOOM
înlăcrimá (a ~) (-lă-cri-) vb., ind. prez. 3 înlăcrimeáză
înlăcrimezi
ÎNLĂCRIMÁ, înlăcrimez, vb. I. 1. Intranz. (Despre oameni) A plânge, a lăcrima. 2. Intranz. și refl. (Despre ochi) A se umple de lacrimi; a lăcrima. [Var.: înlăcrămá vb. I] – În + lăcrima. DOOM
înlăcrimá (a ~) (-lă-cri-) vb., ind. prez. 3 înlăcrimeáză
înlăcrimând
ÎNLĂCRIMÁ, înlăcrimez, vb. I. 1. Intranz. (Despre oameni) A plânge, a lăcrima. 2. Intranz. și refl. (Despre ochi) A se umple de lacrimi; a lăcrima. [Var.: înlăcrămá vb. I] – În + lăcrima. DOOM
înlăcrimá (a ~) (-lă-cri-) vb., ind. prez. 3 înlăcrimeáză
înlăcrimînd
ÎNLĂCRIMÁ, înlăcrimez, vb. I. 1. Intranz. (Despre oameni) A plânge, a lăcrima. 2. Intranz. și refl. (Despre ochi) A se umple de lacrimi; a lăcrima. [Var.: înlăcrămá vb. I] – În + lăcrima. DOOM
înlăcrimá (a ~) (-lă-cri-) vb., ind. prez. 3 înlăcrimeáză
înlăcrăma
ÎNLĂCRIMÁ, înlăcrimez, vb. I. 1. Intranz. (Despre oameni) A plânge, a lăcrima. 2. Intranz. și refl. (Despre ochi) A se umple de lacrimi; a lăcrima. [Var.: înlăcrămá vb. I] – În + lăcrima. DOOM
înlăcrimá (a ~) (-lă-cri-) vb., ind. prez. 3 înlăcrimeáză
înlăcrămare
ÎNLĂCRĂMÁ vb. I v. înlăcrima.
înlăcrămat
ÎNLĂCRIMÁT, -Ă, înlăcrimați, -te, adj. Plin de lacrimi; plâns2, cu ochii scăldați în lacrimi, lăcrămos, lăcrimat. ♦ Îndurerat, trist. [Var.: înlăcrămát, -ă adj.] – V. înlăcrima.
înlănțui
ÎNLĂNȚUÍ, înlắnțui, vb. IV. Tranz. 1. A pune, a lega în lanțuri; a încătușa. 2. A cuprinde pe cineva (cu brațele). 3. Fig. A captiva, a subjuga, a încânta, a fermeca. 4. A așeza în rând, a lega unul de altul, a coordona, a împreuna (în mod logic). ♦ Refl. A urma unul după altul (în șir neîntrerupt). [Prez. ind. și: înlănțuiesc] – În + lanț + suf. -ui (după fr. enchaîner). DOOM
înlănțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înlắnțui, 3 înlắnțuie, imperf. 3 sg. înlănțuiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să înlắnțui, 3 să înlắnțuie
înlănțuia
ÎNLĂNȚUÍ, înlắnțui, vb. IV. Tranz. 1. A pune, a lega în lanțuri; a încătușa. 2. A cuprinde pe cineva (cu brațele). 3. Fig. A captiva, a subjuga, a încânta, a fermeca. 4. A așeza în rând, a lega unul de altul, a coordona, a împreuna (în mod logic). ♦ Refl. A urma unul după altul (în șir neîntrerupt). [Prez. ind. și: înlănțuiesc] – În + lanț + suf. -ui (după fr. enchaîner). DOOM
înlănțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înlắnțui, 3 înlắnțuie, imperf. 3 sg. înlănțuiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să înlắnțui, 3 să înlắnțuie
înlănțuiai
ÎNLĂNȚUÍ, înlắnțui, vb. IV. Tranz. 1. A pune, a lega în lanțuri; a încătușa. 2. A cuprinde pe cineva (cu brațele). 3. Fig. A captiva, a subjuga, a încânta, a fermeca. 4. A așeza în rând, a lega unul de altul, a coordona, a împreuna (în mod logic). ♦ Refl. A urma unul după altul (în șir neîntrerupt). [Prez. ind. și: înlănțuiesc] – În + lanț + suf. -ui (după fr. enchaîner). DOOM
înlănțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înlắnțui, 3 înlắnțuie, imperf. 3 sg. înlănțuiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să înlắnțui, 3 să înlắnțuie
înlănțuiam
ÎNLĂNȚUÍ, înlắnțui, vb. IV. Tranz. 1. A pune, a lega în lanțuri; a încătușa. 2. A cuprinde pe cineva (cu brațele). 3. Fig. A captiva, a subjuga, a încânta, a fermeca. 4. A așeza în rând, a lega unul de altul, a coordona, a împreuna (în mod logic). ♦ Refl. A urma unul după altul (în șir neîntrerupt). [Prez. ind. și: înlănțuiesc] – În + lanț + suf. -ui (după fr. enchaîner). DOOM
înlănțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înlắnțui, 3 înlắnțuie, imperf. 3 sg. înlănțuiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să înlắnțui, 3 să înlắnțuie
înlănțuiau
ÎNLĂNȚUÍ, înlắnțui, vb. IV. Tranz. 1. A pune, a lega în lanțuri; a încătușa. 2. A cuprinde pe cineva (cu brațele). 3. Fig. A captiva, a subjuga, a încânta, a fermeca. 4. A așeza în rând, a lega unul de altul, a coordona, a împreuna (în mod logic). ♦ Refl. A urma unul după altul (în șir neîntrerupt). [Prez. ind. și: înlănțuiesc] – În + lanț + suf. -ui (după fr. enchaîner). DOOM
înlănțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înlắnțui, 3 înlắnțuie, imperf. 3 sg. înlănțuiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să înlắnțui, 3 să înlắnțuie
înlănțuiați
ÎNLĂNȚUÍ, înlắnțui, vb. IV. Tranz. 1. A pune, a lega în lanțuri; a încătușa. 2. A cuprinde pe cineva (cu brațele). 3. Fig. A captiva, a subjuga, a încânta, a fermeca. 4. A așeza în rând, a lega unul de altul, a coordona, a împreuna (în mod logic). ♦ Refl. A urma unul după altul (în șir neîntrerupt). [Prez. ind. și: înlănțuiesc] – În + lanț + suf. -ui (după fr. enchaîner). DOOM
înlănțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înlắnțui, 3 înlắnțuie, imperf. 3 sg. înlănțuiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să înlắnțui, 3 să înlắnțuie
înlănțuie
ÎNLĂNȚUÍ, înlắnțui, vb. IV. Tranz. 1. A pune, a lega în lanțuri; a încătușa. 2. A cuprinde pe cineva (cu brațele). 3. Fig. A captiva, a subjuga, a încânta, a fermeca. 4. A așeza în rând, a lega unul de altul, a coordona, a împreuna (în mod logic). ♦ Refl. A urma unul după altul (în șir neîntrerupt). [Prez. ind. și: înlănțuiesc] – În + lanț + suf. -ui (după fr. enchaîner). DOOM
înlănțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înlắnțui, 3 înlắnțuie, imperf. 3 sg. înlănțuiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să înlắnțui, 3 să înlắnțuie
înlănțuii
ÎNLĂNȚUÍ, înlắnțui, vb. IV. Tranz. 1. A pune, a lega în lanțuri; a încătușa. 2. A cuprinde pe cineva (cu brațele). 3. Fig. A captiva, a subjuga, a încânta, a fermeca. 4. A așeza în rând, a lega unul de altul, a coordona, a împreuna (în mod logic). ♦ Refl. A urma unul după altul (în șir neîntrerupt). [Prez. ind. și: înlănțuiesc] – În + lanț + suf. -ui (după fr. enchaîner). DOOM
înlănțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înlắnțui, 3 înlắnțuie, imperf. 3 sg. înlănțuiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să înlắnțui, 3 să înlắnțuie
înlănțuim
ÎNLĂNȚUÍ, înlắnțui, vb. IV. Tranz. 1. A pune, a lega în lanțuri; a încătușa. 2. A cuprinde pe cineva (cu brațele). 3. Fig. A captiva, a subjuga, a încânta, a fermeca. 4. A așeza în rând, a lega unul de altul, a coordona, a împreuna (în mod logic). ♦ Refl. A urma unul după altul (în șir neîntrerupt). [Prez. ind. și: înlănțuiesc] – În + lanț + suf. -ui (după fr. enchaîner). DOOM
înlănțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înlắnțui, 3 înlắnțuie, imperf. 3 sg. înlănțuiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să înlắnțui, 3 să înlắnțuie
înlănțuind
ÎNLĂNȚUÍ, înlắnțui, vb. IV. Tranz. 1. A pune, a lega în lanțuri; a încătușa. 2. A cuprinde pe cineva (cu brațele). 3. Fig. A captiva, a subjuga, a încânta, a fermeca. 4. A așeza în rând, a lega unul de altul, a coordona, a împreuna (în mod logic). ♦ Refl. A urma unul după altul (în șir neîntrerupt). [Prez. ind. și: înlănțuiesc] – În + lanț + suf. -ui (după fr. enchaîner). DOOM
înlănțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înlắnțui, 3 înlắnțuie, imperf. 3 sg. înlănțuiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să înlắnțui, 3 să înlắnțuie
înlănțuire
ÎNLĂNȚUÍ, înlắnțui, vb. IV. Tranz. 1. A pune, a lega în lanțuri; a încătușa. 2. A cuprinde pe cineva (cu brațele). 3. Fig. A captiva, a subjuga, a încânta, a fermeca. 4. A așeza în rând, a lega unul de altul, a coordona, a împreuna (în mod logic). ♦ Refl. A urma unul după altul (în șir neîntrerupt). [Prez. ind. și: înlănțuiesc] – În + lanț + suf. -ui (după fr. enchaîner). DOOM
înlănțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înlắnțui, 3 înlắnțuie, imperf. 3 sg. înlănțuiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să înlắnțui, 3 să înlắnțuie
înlănțuire
ÎNLĂNȚUÍRE, înlănțuiri, s. f. Acțiunea de a (se) înlănțui și rezultatul ei. – V. înlănțui. DOOM
înlănțuíre s. f., g.-d. art. înlănțuírii; pl. înlănțuíri
înlănțuirea
ÎNLĂNȚUÍRE, înlănțuiri, s. f. Acțiunea de a (se) înlănțui și rezultatul ei. – V. înlănțui. DOOM
înlănțuíre s. f., g.-d. art. înlănțuírii; pl. înlănțuíri
înlănțuiri
ÎNLĂNȚUÍRE, înlănțuiri, s. f. Acțiunea de a (se) înlănțui și rezultatul ei. – V. înlănțui. DOOM
înlănțuíre s. f., g.-d. art. înlănțuírii; pl. înlănțuíri
înlănțuirii
ÎNLĂNȚUÍRE, înlănțuiri, s. f. Acțiunea de a (se) înlănțui și rezultatul ei. – V. înlănțui. DOOM
înlănțuíre s. f., g.-d. art. înlănțuírii; pl. înlănțuíri
înlănțuirile
ÎNLĂNȚUÍRE, înlănțuiri, s. f. Acțiunea de a (se) înlănțui și rezultatul ei. – V. înlănțui. DOOM
înlănțuíre s. f., g.-d. art. înlănțuírii; pl. înlănțuíri
înlănțuirilor
ÎNLĂNȚUÍRE, înlănțuiri, s. f. Acțiunea de a (se) înlănțui și rezultatul ei. – V. înlănțui. DOOM
înlănțuíre s. f., g.-d. art. înlănțuírii; pl. înlănțuíri
înlănțuiră
ÎNLĂNȚUÍ, înlắnțui, vb. IV. Tranz. 1. A pune, a lega în lanțuri; a încătușa. 2. A cuprinde pe cineva (cu brațele). 3. Fig. A captiva, a subjuga, a încânta, a fermeca. 4. A așeza în rând, a lega unul de altul, a coordona, a împreuna (în mod logic). ♦ Refl. A urma unul după altul (în șir neîntrerupt). [Prez. ind. și: înlănțuiesc] – În + lanț + suf. -ui (după fr. enchaîner). DOOM
înlănțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înlắnțui, 3 înlắnțuie, imperf. 3 sg. înlănțuiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să înlắnțui, 3 să înlắnțuie
înlănțuirăm
ÎNLĂNȚUÍ, înlắnțui, vb. IV. Tranz. 1. A pune, a lega în lanțuri; a încătușa. 2. A cuprinde pe cineva (cu brațele). 3. Fig. A captiva, a subjuga, a încânta, a fermeca. 4. A așeza în rând, a lega unul de altul, a coordona, a împreuna (în mod logic). ♦ Refl. A urma unul după altul (în șir neîntrerupt). [Prez. ind. și: înlănțuiesc] – În + lanț + suf. -ui (după fr. enchaîner). DOOM
înlănțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înlắnțui, 3 înlắnțuie, imperf. 3 sg. înlănțuiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să înlắnțui, 3 să înlắnțuie
înlănțuirăți
ÎNLĂNȚUÍ, înlắnțui, vb. IV. Tranz. 1. A pune, a lega în lanțuri; a încătușa. 2. A cuprinde pe cineva (cu brațele). 3. Fig. A captiva, a subjuga, a încânta, a fermeca. 4. A așeza în rând, a lega unul de altul, a coordona, a împreuna (în mod logic). ♦ Refl. A urma unul după altul (în șir neîntrerupt). [Prez. ind. și: înlănțuiesc] – În + lanț + suf. -ui (după fr. enchaîner). DOOM
înlănțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înlắnțui, 3 înlắnțuie, imperf. 3 sg. înlănțuiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să înlắnțui, 3 să înlắnțuie
înlănțuise
ÎNLĂNȚUÍ, înlắnțui, vb. IV. Tranz. 1. A pune, a lega în lanțuri; a încătușa. 2. A cuprinde pe cineva (cu brațele). 3. Fig. A captiva, a subjuga, a încânta, a fermeca. 4. A așeza în rând, a lega unul de altul, a coordona, a împreuna (în mod logic). ♦ Refl. A urma unul după altul (în șir neîntrerupt). [Prez. ind. și: înlănțuiesc] – În + lanț + suf. -ui (după fr. enchaîner). DOOM
înlănțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înlắnțui, 3 înlắnțuie, imperf. 3 sg. înlănțuiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să înlắnțui, 3 să înlắnțuie
înlănțuisem
ÎNLĂNȚUÍ, înlắnțui, vb. IV. Tranz. 1. A pune, a lega în lanțuri; a încătușa. 2. A cuprinde pe cineva (cu brațele). 3. Fig. A captiva, a subjuga, a încânta, a fermeca. 4. A așeza în rând, a lega unul de altul, a coordona, a împreuna (în mod logic). ♦ Refl. A urma unul după altul (în șir neîntrerupt). [Prez. ind. și: înlănțuiesc] – În + lanț + suf. -ui (după fr. enchaîner). DOOM
înlănțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înlắnțui, 3 înlắnțuie, imperf. 3 sg. înlănțuiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să înlắnțui, 3 să înlắnțuie
înlănțuiseră
ÎNLĂNȚUÍ, înlắnțui, vb. IV. Tranz. 1. A pune, a lega în lanțuri; a încătușa. 2. A cuprinde pe cineva (cu brațele). 3. Fig. A captiva, a subjuga, a încânta, a fermeca. 4. A așeza în rând, a lega unul de altul, a coordona, a împreuna (în mod logic). ♦ Refl. A urma unul după altul (în șir neîntrerupt). [Prez. ind. și: înlănțuiesc] – În + lanț + suf. -ui (după fr. enchaîner). DOOM
înlănțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înlắnțui, 3 înlắnțuie, imperf. 3 sg. înlănțuiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să înlắnțui, 3 să înlắnțuie
înlănțuiserăm
ÎNLĂNȚUÍ, înlắnțui, vb. IV. Tranz. 1. A pune, a lega în lanțuri; a încătușa. 2. A cuprinde pe cineva (cu brațele). 3. Fig. A captiva, a subjuga, a încânta, a fermeca. 4. A așeza în rând, a lega unul de altul, a coordona, a împreuna (în mod logic). ♦ Refl. A urma unul după altul (în șir neîntrerupt). [Prez. ind. și: înlănțuiesc] – În + lanț + suf. -ui (după fr. enchaîner). DOOM
înlănțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înlắnțui, 3 înlắnțuie, imperf. 3 sg. înlănțuiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să înlắnțui, 3 să înlắnțuie
înlănțuiserăți
ÎNLĂNȚUÍ, înlắnțui, vb. IV. Tranz. 1. A pune, a lega în lanțuri; a încătușa. 2. A cuprinde pe cineva (cu brațele). 3. Fig. A captiva, a subjuga, a încânta, a fermeca. 4. A așeza în rând, a lega unul de altul, a coordona, a împreuna (în mod logic). ♦ Refl. A urma unul după altul (în șir neîntrerupt). [Prez. ind. și: înlănțuiesc] – În + lanț + suf. -ui (după fr. enchaîner). DOOM
înlănțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înlắnțui, 3 înlắnțuie, imperf. 3 sg. înlănțuiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să înlắnțui, 3 să înlắnțuie
înlănțuiseși
ÎNLĂNȚUÍ, înlắnțui, vb. IV. Tranz. 1. A pune, a lega în lanțuri; a încătușa. 2. A cuprinde pe cineva (cu brațele). 3. Fig. A captiva, a subjuga, a încânta, a fermeca. 4. A așeza în rând, a lega unul de altul, a coordona, a împreuna (în mod logic). ♦ Refl. A urma unul după altul (în șir neîntrerupt). [Prez. ind. și: înlănțuiesc] – În + lanț + suf. -ui (după fr. enchaîner). DOOM
înlănțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înlắnțui, 3 înlắnțuie, imperf. 3 sg. înlănțuiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să înlắnțui, 3 să înlắnțuie
înlănțuiseți
ÎNLĂNȚUÍ, înlắnțui, vb. IV. Tranz. 1. A pune, a lega în lanțuri; a încătușa. 2. A cuprinde pe cineva (cu brațele). 3. Fig. A captiva, a subjuga, a încânta, a fermeca. 4. A așeza în rând, a lega unul de altul, a coordona, a împreuna (în mod logic). ♦ Refl. A urma unul după altul (în șir neîntrerupt). [Prez. ind. și: înlănțuiesc] – În + lanț + suf. -ui (după fr. enchaîner). DOOM
înlănțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înlắnțui, 3 înlắnțuie, imperf. 3 sg. înlănțuiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să înlắnțui, 3 să înlắnțuie
înlănțuit
ÎNLĂNȚUÍ, înlắnțui, vb. IV. Tranz. 1. A pune, a lega în lanțuri; a încătușa. 2. A cuprinde pe cineva (cu brațele). 3. Fig. A captiva, a subjuga, a încânta, a fermeca. 4. A așeza în rând, a lega unul de altul, a coordona, a împreuna (în mod logic). ♦ Refl. A urma unul după altul (în șir neîntrerupt). [Prez. ind. și: înlănțuiesc] – În + lanț + suf. -ui (după fr. enchaîner). DOOM
înlănțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înlắnțui, 3 înlắnțuie, imperf. 3 sg. înlănțuiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să înlắnțui, 3 să înlắnțuie
înlănțuit
ÎNLĂNȚUÍT, -Ă, înlănțuiți, -te, adj. 1. Pus, legat în lanțuri; încătușat. ♦ (Despre oameni) Îmbrățișat. 2. Legat (logic) unul de altul într-o succesiune continuă. – V. înlănțui.
înlănțuita
ÎNLĂNȚUÍT, -Ă, înlănțuiți, -te, adj. 1. Pus, legat în lanțuri; încătușat. ♦ (Despre oameni) Îmbrățișat. 2. Legat (logic) unul de altul într-o succesiune continuă. – V. înlănțui.
înlănțuite
ÎNLĂNȚUÍT, -Ă, înlănțuiți, -te, adj. 1. Pus, legat în lanțuri; încătușat. ♦ (Despre oameni) Îmbrățișat. 2. Legat (logic) unul de altul într-o succesiune continuă. – V. înlănțui.
înlănțuitei
ÎNLĂNȚUÍT, -Ă, înlănțuiți, -te, adj. 1. Pus, legat în lanțuri; încătușat. ♦ (Despre oameni) Îmbrățișat. 2. Legat (logic) unul de altul într-o succesiune continuă. – V. înlănțui.
înlănțuitele
ÎNLĂNȚUÍT, -Ă, înlănțuiți, -te, adj. 1. Pus, legat în lanțuri; încătușat. ♦ (Despre oameni) Îmbrățișat. 2. Legat (logic) unul de altul într-o succesiune continuă. – V. înlănțui.
înlănțuitelor
ÎNLĂNȚUÍT, -Ă, înlănțuiți, -te, adj. 1. Pus, legat în lanțuri; încătușat. ♦ (Despre oameni) Îmbrățișat. 2. Legat (logic) unul de altul într-o succesiune continuă. – V. înlănțui.
înlănțuitul
ÎNLĂNȚUÍT, -Ă, înlănțuiți, -te, adj. 1. Pus, legat în lanțuri; încătușat. ♦ (Despre oameni) Îmbrățișat. 2. Legat (logic) unul de altul într-o succesiune continuă. – V. înlănțui.
înlănțuitului
ÎNLĂNȚUÍT, -Ă, înlănțuiți, -te, adj. 1. Pus, legat în lanțuri; încătușat. ♦ (Despre oameni) Îmbrățișat. 2. Legat (logic) unul de altul într-o succesiune continuă. – V. înlănțui.
înlănțuiși
ÎNLĂNȚUÍ, înlắnțui, vb. IV. Tranz. 1. A pune, a lega în lanțuri; a încătușa. 2. A cuprinde pe cineva (cu brațele). 3. Fig. A captiva, a subjuga, a încânta, a fermeca. 4. A așeza în rând, a lega unul de altul, a coordona, a împreuna (în mod logic). ♦ Refl. A urma unul după altul (în șir neîntrerupt). [Prez. ind. și: înlănțuiesc] – În + lanț + suf. -ui (după fr. enchaîner). DOOM
înlănțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înlắnțui, 3 înlắnțuie, imperf. 3 sg. înlănțuiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să înlắnțui, 3 să înlắnțuie
înlănțuiți
ÎNLĂNȚUÍ, înlắnțui, vb. IV. Tranz. 1. A pune, a lega în lanțuri; a încătușa. 2. A cuprinde pe cineva (cu brațele). 3. Fig. A captiva, a subjuga, a încânta, a fermeca. 4. A așeza în rând, a lega unul de altul, a coordona, a împreuna (în mod logic). ♦ Refl. A urma unul după altul (în șir neîntrerupt). [Prez. ind. și: înlănțuiesc] – În + lanț + suf. -ui (după fr. enchaîner). DOOM
înlănțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înlắnțui, 3 înlắnțuie, imperf. 3 sg. înlănțuiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să înlắnțui, 3 să înlắnțuie
înlănțuiți
ÎNLĂNȚUÍT, -Ă, înlănțuiți, -te, adj. 1. Pus, legat în lanțuri; încătușat. ♦ (Despre oameni) Îmbrățișat. 2. Legat (logic) unul de altul într-o succesiune continuă. – V. înlănțui.
înlănțuiții
ÎNLĂNȚUÍT, -Ă, înlănțuiți, -te, adj. 1. Pus, legat în lanțuri; încătușat. ♦ (Despre oameni) Îmbrățișat. 2. Legat (logic) unul de altul într-o succesiune continuă. – V. înlănțui.
înlănțuiților
ÎNLĂNȚUÍT, -Ă, înlănțuiți, -te, adj. 1. Pus, legat în lanțuri; încătușat. ♦ (Despre oameni) Îmbrățișat. 2. Legat (logic) unul de altul într-o succesiune continuă. – V. înlănțui.
înlătur
ÎNLĂTURÁ, înlắtur, vb. I. Tranz. A da la o parte, a îndepărta; a delătura; p. ext. a face să dispară. – În + laturi (pl. lui latură). DOOM
înlăturá (a ~) vb., ind. prez. 3 înlắtură
înlătura
ÎNLĂTURÁ, înlắtur, vb. I. Tranz. A da la o parte, a îndepărta; a delătura; p. ext. a face să dispară. – În + laturi (pl. lui latură). DOOM
înlăturá (a ~) vb., ind. prez. 3 înlắtură
înlăturai
ÎNLĂTURÁ, înlắtur, vb. I. Tranz. A da la o parte, a îndepărta; a delătura; p. ext. a face să dispară. – În + laturi (pl. lui latură). DOOM
înlăturá (a ~) vb., ind. prez. 3 înlắtură
înlăturam
ÎNLĂTURÁ, înlắtur, vb. I. Tranz. A da la o parte, a îndepărta; a delătura; p. ext. a face să dispară. – În + laturi (pl. lui latură). DOOM
înlăturá (a ~) vb., ind. prez. 3 înlắtură
înlăturare
ÎNLĂTURÁ, înlắtur, vb. I. Tranz. A da la o parte, a îndepărta; a delătura; p. ext. a face să dispară. – În + laturi (pl. lui latură). DOOM
înlăturá (a ~) vb., ind. prez. 3 înlắtură
înlăturare
ÎNLĂTURÁRE s. f. Acțiunea de a înlătura; îndepărtare, eliminare, excludere. – V. înlătura. DOOM
înlăturáre s. f., g.-d. art. înlăturắrii
înlăturarea
ÎNLĂTURÁRE s. f. Acțiunea de a înlătura; îndepărtare, eliminare, excludere. – V. înlătura. DOOM
înlăturáre s. f., g.-d. art. înlăturắrii
înlăturară
ÎNLĂTURÁ, înlắtur, vb. I. Tranz. A da la o parte, a îndepărta; a delătura; p. ext. a face să dispară. – În + laturi (pl. lui latură). DOOM
înlăturá (a ~) vb., ind. prez. 3 înlắtură
înlăturarăm
ÎNLĂTURÁ, înlắtur, vb. I. Tranz. A da la o parte, a îndepărta; a delătura; p. ext. a face să dispară. – În + laturi (pl. lui latură). DOOM
înlăturá (a ~) vb., ind. prez. 3 înlắtură
înlăturarăți
ÎNLĂTURÁ, înlắtur, vb. I. Tranz. A da la o parte, a îndepărta; a delătura; p. ext. a face să dispară. – În + laturi (pl. lui latură). DOOM
înlăturá (a ~) vb., ind. prez. 3 înlắtură
înlăturase
ÎNLĂTURÁ, înlắtur, vb. I. Tranz. A da la o parte, a îndepărta; a delătura; p. ext. a face să dispară. – În + laturi (pl. lui latură). DOOM
înlăturá (a ~) vb., ind. prez. 3 înlắtură
înlăturasem
ÎNLĂTURÁ, înlắtur, vb. I. Tranz. A da la o parte, a îndepărta; a delătura; p. ext. a face să dispară. – În + laturi (pl. lui latură). DOOM
înlăturá (a ~) vb., ind. prez. 3 înlắtură
înlăturaseră
ÎNLĂTURÁ, înlắtur, vb. I. Tranz. A da la o parte, a îndepărta; a delătura; p. ext. a face să dispară. – În + laturi (pl. lui latură). DOOM
înlăturá (a ~) vb., ind. prez. 3 înlắtură
înlăturaserăm
ÎNLĂTURÁ, înlắtur, vb. I. Tranz. A da la o parte, a îndepărta; a delătura; p. ext. a face să dispară. – În + laturi (pl. lui latură). DOOM
înlăturá (a ~) vb., ind. prez. 3 înlắtură
înlăturaserăți
ÎNLĂTURÁ, înlắtur, vb. I. Tranz. A da la o parte, a îndepărta; a delătura; p. ext. a face să dispară. – În + laturi (pl. lui latură). DOOM
înlăturá (a ~) vb., ind. prez. 3 înlắtură
înlăturaseși
ÎNLĂTURÁ, înlắtur, vb. I. Tranz. A da la o parte, a îndepărta; a delătura; p. ext. a face să dispară. – În + laturi (pl. lui latură). DOOM
înlăturá (a ~) vb., ind. prez. 3 înlắtură
înlăturaseți
ÎNLĂTURÁ, înlắtur, vb. I. Tranz. A da la o parte, a îndepărta; a delătura; p. ext. a face să dispară. – În + laturi (pl. lui latură). DOOM
înlăturá (a ~) vb., ind. prez. 3 înlắtură
înlăturat
ÎNLĂTURÁ, înlắtur, vb. I. Tranz. A da la o parte, a îndepărta; a delătura; p. ext. a face să dispară. – În + laturi (pl. lui latură). DOOM
înlăturá (a ~) vb., ind. prez. 3 înlắtură
înlăturat
ÎNLĂTURÁT, -Ă, înlăturați, -te, adj. (Rar) Izolat. Trăind însă cu totul înlăturat de asemenea crîncene lupte [literare]... scriu mai mult pentru a mea proprie plăcere. ODOBESCU, S. III 105.
înlăturau
ÎNLĂTURÁ, înlắtur, vb. I. Tranz. A da la o parte, a îndepărta; a delătura; p. ext. a face să dispară. – În + laturi (pl. lui latură). DOOM
înlăturá (a ~) vb., ind. prez. 3 înlắtură
înlăturași
ÎNLĂTURÁ, înlắtur, vb. I. Tranz. A da la o parte, a îndepărta; a delătura; p. ext. a face să dispară. – În + laturi (pl. lui latură). DOOM
înlăturá (a ~) vb., ind. prez. 3 înlắtură
înlăturați
ÎNLĂTURÁ, înlắtur, vb. I. Tranz. A da la o parte, a îndepărta; a delătura; p. ext. a face să dispară. – În + laturi (pl. lui latură). DOOM
înlăturá (a ~) vb., ind. prez. 3 înlắtură
înlăture
ÎNLĂTURÁ, înlắtur, vb. I. Tranz. A da la o parte, a îndepărta; a delătura; p. ext. a face să dispară. – În + laturi (pl. lui latură). DOOM
înlăturá (a ~) vb., ind. prez. 3 înlắtură
înlături
ÎNLĂTURÁ, înlắtur, vb. I. Tranz. A da la o parte, a îndepărta; a delătura; p. ext. a face să dispară. – În + laturi (pl. lui latură). DOOM
înlăturá (a ~) vb., ind. prez. 3 înlắtură
înlăturând
ÎNLĂTURÁ, înlắtur, vb. I. Tranz. A da la o parte, a îndepărta; a delătura; p. ext. a face să dispară. – În + laturi (pl. lui latură). DOOM
înlăturá (a ~) vb., ind. prez. 3 înlắtură
înlăturînd
ÎNLĂTURÁ, înlắtur, vb. I. Tranz. A da la o parte, a îndepărta; a delătura; p. ext. a face să dispară. – În + laturi (pl. lui latură). DOOM
înlăturá (a ~) vb., ind. prez. 3 înlắtură
înlăturări
ÎNLĂTURÁRE s. f. Acțiunea de a înlătura; îndepărtare, eliminare, excludere. – V. înlătura. DOOM
înlăturáre s. f., g.-d. art. înlăturắrii
înlăturării
ÎNLĂTURÁRE s. f. Acțiunea de a înlătura; îndepărtare, eliminare, excludere. – V. înlătura. DOOM
înlăturáre s. f., g.-d. art. înlăturắrii
înlăturările
ÎNLĂTURÁRE s. f. Acțiunea de a înlătura; îndepărtare, eliminare, excludere. – V. înlătura. DOOM
înlăturáre s. f., g.-d. art. înlăturắrii
înlăturărilor
ÎNLĂTURÁRE s. f. Acțiunea de a înlătura; îndepărtare, eliminare, excludere. – V. înlătura. DOOM
înlăturáre s. f., g.-d. art. înlăturắrii
înlăuntru
NĂÚNTRU adv. v. înăuntru. DOOM
*înăúntru- prep. (ĭ)
înlăuntrul
ÎNLĂÚNTRUL prep. v. înăuntrul. DOOM
înăúntrul prep. (~ lui)
înmagazina
ÎNMAGAZINÁ, înmagazinez, vb. I. Tranz. A pune, a așeza mărfuri, produse etc. într-o magazie (pentru a le păstra); a depozita. ♦ P. gener. (Adesea fig.) A aduna, a acumula (cunoștințe, învățătură, energie etc.). – Din fr. emmagasiner. DOOM
înmagaziná (a ~) vb., ind. prez. 3 înmagazineáză
înmagazinai
ÎNMAGAZINÁ, înmagazinez, vb. I. Tranz. A pune, a așeza mărfuri, produse etc. într-o magazie (pentru a le păstra); a depozita. ♦ P. gener. (Adesea fig.) A aduna, a acumula (cunoștințe, învățătură, energie etc.). – Din fr. emmagasiner. DOOM
înmagaziná (a ~) vb., ind. prez. 3 înmagazineáză
înmagazinam
ÎNMAGAZINÁ, înmagazinez, vb. I. Tranz. A pune, a așeza mărfuri, produse etc. într-o magazie (pentru a le păstra); a depozita. ♦ P. gener. (Adesea fig.) A aduna, a acumula (cunoștințe, învățătură, energie etc.). – Din fr. emmagasiner. DOOM
înmagaziná (a ~) vb., ind. prez. 3 înmagazineáză
înmagazinare
ÎNMAGAZINÁ, înmagazinez, vb. I. Tranz. A pune, a așeza mărfuri, produse etc. într-o magazie (pentru a le păstra); a depozita. ♦ P. gener. (Adesea fig.) A aduna, a acumula (cunoștințe, învățătură, energie etc.). – Din fr. emmagasiner. DOOM
înmagaziná (a ~) vb., ind. prez. 3 înmagazineáză
înmagazinare
ÎNMAGAZINÁRE s. f. Acțiunea de a înmagazina și rezultatul ei. – V. înmagazina. DOOM
înmagazináre s. f., g.-d. art. înmagazinắrii
înmagazinarea
ÎNMAGAZINÁRE s. f. Acțiunea de a înmagazina și rezultatul ei. – V. înmagazina. DOOM
înmagazináre s. f., g.-d. art. înmagazinắrii
înmagazinară
ÎNMAGAZINÁ, înmagazinez, vb. I. Tranz. A pune, a așeza mărfuri, produse etc. într-o magazie (pentru a le păstra); a depozita. ♦ P. gener. (Adesea fig.) A aduna, a acumula (cunoștințe, învățătură, energie etc.). – Din fr. emmagasiner. DOOM
înmagaziná (a ~) vb., ind. prez. 3 înmagazineáză
înmagazinarăm
ÎNMAGAZINÁ, înmagazinez, vb. I. Tranz. A pune, a așeza mărfuri, produse etc. într-o magazie (pentru a le păstra); a depozita. ♦ P. gener. (Adesea fig.) A aduna, a acumula (cunoștințe, învățătură, energie etc.). – Din fr. emmagasiner. DOOM
înmagaziná (a ~) vb., ind. prez. 3 înmagazineáză
înmagazinarăți
ÎNMAGAZINÁ, înmagazinez, vb. I. Tranz. A pune, a așeza mărfuri, produse etc. într-o magazie (pentru a le păstra); a depozita. ♦ P. gener. (Adesea fig.) A aduna, a acumula (cunoștințe, învățătură, energie etc.). – Din fr. emmagasiner. DOOM
înmagaziná (a ~) vb., ind. prez. 3 înmagazineáză
înmagazinase
ÎNMAGAZINÁ, înmagazinez, vb. I. Tranz. A pune, a așeza mărfuri, produse etc. într-o magazie (pentru a le păstra); a depozita. ♦ P. gener. (Adesea fig.) A aduna, a acumula (cunoștințe, învățătură, energie etc.). – Din fr. emmagasiner. DOOM
înmagaziná (a ~) vb., ind. prez. 3 înmagazineáză
înmagazinasem
ÎNMAGAZINÁ, înmagazinez, vb. I. Tranz. A pune, a așeza mărfuri, produse etc. într-o magazie (pentru a le păstra); a depozita. ♦ P. gener. (Adesea fig.) A aduna, a acumula (cunoștințe, învățătură, energie etc.). – Din fr. emmagasiner. DOOM
înmagaziná (a ~) vb., ind. prez. 3 înmagazineáză
înmagazinaseră
ÎNMAGAZINÁ, înmagazinez, vb. I. Tranz. A pune, a așeza mărfuri, produse etc. într-o magazie (pentru a le păstra); a depozita. ♦ P. gener. (Adesea fig.) A aduna, a acumula (cunoștințe, învățătură, energie etc.). – Din fr. emmagasiner. DOOM
înmagaziná (a ~) vb., ind. prez. 3 înmagazineáză
înmagazinaserăm
ÎNMAGAZINÁ, înmagazinez, vb. I. Tranz. A pune, a așeza mărfuri, produse etc. într-o magazie (pentru a le păstra); a depozita. ♦ P. gener. (Adesea fig.) A aduna, a acumula (cunoștințe, învățătură, energie etc.). – Din fr. emmagasiner. DOOM
înmagaziná (a ~) vb., ind. prez. 3 înmagazineáză
înmagazinaserăți
ÎNMAGAZINÁ, înmagazinez, vb. I. Tranz. A pune, a așeza mărfuri, produse etc. într-o magazie (pentru a le păstra); a depozita. ♦ P. gener. (Adesea fig.) A aduna, a acumula (cunoștințe, învățătură, energie etc.). – Din fr. emmagasiner. DOOM
înmagaziná (a ~) vb., ind. prez. 3 înmagazineáză
înmagazinaseși
ÎNMAGAZINÁ, înmagazinez, vb. I. Tranz. A pune, a așeza mărfuri, produse etc. într-o magazie (pentru a le păstra); a depozita. ♦ P. gener. (Adesea fig.) A aduna, a acumula (cunoștințe, învățătură, energie etc.). – Din fr. emmagasiner. DOOM
înmagaziná (a ~) vb., ind. prez. 3 înmagazineáză
înmagazinaseți
ÎNMAGAZINÁ, înmagazinez, vb. I. Tranz. A pune, a așeza mărfuri, produse etc. într-o magazie (pentru a le păstra); a depozita. ♦ P. gener. (Adesea fig.) A aduna, a acumula (cunoștințe, învățătură, energie etc.). – Din fr. emmagasiner. DOOM
înmagaziná (a ~) vb., ind. prez. 3 înmagazineáză
înmagazinat
ÎNMAGAZINÁ, înmagazinez, vb. I. Tranz. A pune, a așeza mărfuri, produse etc. într-o magazie (pentru a le păstra); a depozita. ♦ P. gener. (Adesea fig.) A aduna, a acumula (cunoștințe, învățătură, energie etc.). – Din fr. emmagasiner. DOOM
înmagaziná (a ~) vb., ind. prez. 3 înmagazineáză
înmagazinat
ÎNMAGAZINÁ, înmagazinez, vb. I. Tranz. A pune, a așeza mărfuri, produse etc. într-o magazie (pentru a le păstra); a depozita. ♦ P. gener. (Adesea fig.) A aduna, a acumula (cunoștințe, învățătură, energie etc.). – Din fr. emmagasiner.
înmagazinata
ÎNMAGAZINÁ, înmagazinez, vb. I. Tranz. A pune, a așeza mărfuri, produse etc. într-o magazie (pentru a le păstra); a depozita. ♦ P. gener. (Adesea fig.) A aduna, a acumula (cunoștințe, învățătură, energie etc.). – Din fr. emmagasiner.
înmagazinate
ÎNMAGAZINÁ, înmagazinez, vb. I. Tranz. A pune, a așeza mărfuri, produse etc. într-o magazie (pentru a le păstra); a depozita. ♦ P. gener. (Adesea fig.) A aduna, a acumula (cunoștințe, învățătură, energie etc.). – Din fr. emmagasiner.
înmagazinatei
ÎNMAGAZINÁ, înmagazinez, vb. I. Tranz. A pune, a așeza mărfuri, produse etc. într-o magazie (pentru a le păstra); a depozita. ♦ P. gener. (Adesea fig.) A aduna, a acumula (cunoștințe, învățătură, energie etc.). – Din fr. emmagasiner.
înmagazinatele
ÎNMAGAZINÁ, înmagazinez, vb. I. Tranz. A pune, a așeza mărfuri, produse etc. într-o magazie (pentru a le păstra); a depozita. ♦ P. gener. (Adesea fig.) A aduna, a acumula (cunoștințe, învățătură, energie etc.). – Din fr. emmagasiner.
înmagazinatelor
ÎNMAGAZINÁ, înmagazinez, vb. I. Tranz. A pune, a așeza mărfuri, produse etc. într-o magazie (pentru a le păstra); a depozita. ♦ P. gener. (Adesea fig.) A aduna, a acumula (cunoștințe, învățătură, energie etc.). – Din fr. emmagasiner.
înmagazinatul
ÎNMAGAZINÁ, înmagazinez, vb. I. Tranz. A pune, a așeza mărfuri, produse etc. într-o magazie (pentru a le păstra); a depozita. ♦ P. gener. (Adesea fig.) A aduna, a acumula (cunoștințe, învățătură, energie etc.). – Din fr. emmagasiner.
înmagazinatului
ÎNMAGAZINÁ, înmagazinez, vb. I. Tranz. A pune, a așeza mărfuri, produse etc. într-o magazie (pentru a le păstra); a depozita. ♦ P. gener. (Adesea fig.) A aduna, a acumula (cunoștințe, învățătură, energie etc.). – Din fr. emmagasiner.
înmagazinau
ÎNMAGAZINÁ, înmagazinez, vb. I. Tranz. A pune, a așeza mărfuri, produse etc. într-o magazie (pentru a le păstra); a depozita. ♦ P. gener. (Adesea fig.) A aduna, a acumula (cunoștințe, învățătură, energie etc.). – Din fr. emmagasiner. DOOM
înmagaziná (a ~) vb., ind. prez. 3 înmagazineáză
înmagazinași
ÎNMAGAZINÁ, înmagazinez, vb. I. Tranz. A pune, a așeza mărfuri, produse etc. într-o magazie (pentru a le păstra); a depozita. ♦ P. gener. (Adesea fig.) A aduna, a acumula (cunoștințe, învățătură, energie etc.). – Din fr. emmagasiner. DOOM
înmagaziná (a ~) vb., ind. prez. 3 înmagazineáză
înmagazinați
ÎNMAGAZINÁ, înmagazinez, vb. I. Tranz. A pune, a așeza mărfuri, produse etc. într-o magazie (pentru a le păstra); a depozita. ♦ P. gener. (Adesea fig.) A aduna, a acumula (cunoștințe, învățătură, energie etc.). – Din fr. emmagasiner. DOOM
înmagaziná (a ~) vb., ind. prez. 3 înmagazineáză
înmagazinați
ÎNMAGAZINÁ, înmagazinez, vb. I. Tranz. A pune, a așeza mărfuri, produse etc. într-o magazie (pentru a le păstra); a depozita. ♦ P. gener. (Adesea fig.) A aduna, a acumula (cunoștințe, învățătură, energie etc.). – Din fr. emmagasiner.
înmagazinații
ÎNMAGAZINÁ, înmagazinez, vb. I. Tranz. A pune, a așeza mărfuri, produse etc. într-o magazie (pentru a le păstra); a depozita. ♦ P. gener. (Adesea fig.) A aduna, a acumula (cunoștințe, învățătură, energie etc.). – Din fr. emmagasiner.
înmagazinaților
ÎNMAGAZINÁ, înmagazinez, vb. I. Tranz. A pune, a așeza mărfuri, produse etc. într-o magazie (pentru a le păstra); a depozita. ♦ P. gener. (Adesea fig.) A aduna, a acumula (cunoștințe, învățătură, energie etc.). – Din fr. emmagasiner.
înmagazinează
ÎNMAGAZINÁ, înmagazinez, vb. I. Tranz. A pune, a așeza mărfuri, produse etc. într-o magazie (pentru a le păstra); a depozita. ♦ P. gener. (Adesea fig.) A aduna, a acumula (cunoștințe, învățătură, energie etc.). – Din fr. emmagasiner. DOOM
înmagaziná (a ~) vb., ind. prez. 3 înmagazineáză
înmagazinez
ÎNMAGAZINÁ, înmagazinez, vb. I. Tranz. A pune, a așeza mărfuri, produse etc. într-o magazie (pentru a le păstra); a depozita. ♦ P. gener. (Adesea fig.) A aduna, a acumula (cunoștințe, învățătură, energie etc.). – Din fr. emmagasiner. DOOM
înmagaziná (a ~) vb., ind. prez. 3 înmagazineáză
înmagazineze
ÎNMAGAZINÁ, înmagazinez, vb. I. Tranz. A pune, a așeza mărfuri, produse etc. într-o magazie (pentru a le păstra); a depozita. ♦ P. gener. (Adesea fig.) A aduna, a acumula (cunoștințe, învățătură, energie etc.). – Din fr. emmagasiner. DOOM
înmagaziná (a ~) vb., ind. prez. 3 înmagazineáză
înmagazinezi
ÎNMAGAZINÁ, înmagazinez, vb. I. Tranz. A pune, a așeza mărfuri, produse etc. într-o magazie (pentru a le păstra); a depozita. ♦ P. gener. (Adesea fig.) A aduna, a acumula (cunoștințe, învățătură, energie etc.). – Din fr. emmagasiner. DOOM
înmagaziná (a ~) vb., ind. prez. 3 înmagazineáză
înmagazinând
ÎNMAGAZINÁ, înmagazinez, vb. I. Tranz. A pune, a așeza mărfuri, produse etc. într-o magazie (pentru a le păstra); a depozita. ♦ P. gener. (Adesea fig.) A aduna, a acumula (cunoștințe, învățătură, energie etc.). – Din fr. emmagasiner. DOOM
înmagaziná (a ~) vb., ind. prez. 3 înmagazineáză
înmagazinînd
ÎNMAGAZINÁ, înmagazinez, vb. I. Tranz. A pune, a așeza mărfuri, produse etc. într-o magazie (pentru a le păstra); a depozita. ♦ P. gener. (Adesea fig.) A aduna, a acumula (cunoștințe, învățătură, energie etc.). – Din fr. emmagasiner. DOOM
înmagaziná (a ~) vb., ind. prez. 3 înmagazineáză
înmagazinări
ÎNMAGAZINÁRE s. f. Acțiunea de a înmagazina și rezultatul ei. – V. înmagazina. DOOM
înmagazináre s. f., g.-d. art. înmagazinắrii
înmagazinării
ÎNMAGAZINÁRE s. f. Acțiunea de a înmagazina și rezultatul ei. – V. înmagazina. DOOM
înmagazináre s. f., g.-d. art. înmagazinắrii
înmagazinările
ÎNMAGAZINÁRE s. f. Acțiunea de a înmagazina și rezultatul ei. – V. înmagazina. DOOM
înmagazináre s. f., g.-d. art. înmagazinắrii
înmagazinărilor
ÎNMAGAZINÁRE s. f. Acțiunea de a înmagazina și rezultatul ei. – V. înmagazina. DOOM
înmagazináre s. f., g.-d. art. înmagazinắrii
înmatricula
ÎNMATRICULÁ, înmatriculez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înscrie, a (se) trece într-o matricolă; a matricula. – Din fr. immatriculer, lat. immatriculare. DOOM
înmatriculá (a ~) (-ma-tri-) vb., ind. prez. 3 înmatriculeáză
înmatriculai
ÎNMATRICULÁ, înmatriculez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înscrie, a (se) trece într-o matricolă; a matricula. – Din fr. immatriculer, lat. immatriculare. DOOM
înmatriculá (a ~) (-ma-tri-) vb., ind. prez. 3 înmatriculeáză
înmatriculam
ÎNMATRICULÁ, înmatriculez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înscrie, a (se) trece într-o matricolă; a matricula. – Din fr. immatriculer, lat. immatriculare. DOOM
înmatriculá (a ~) (-ma-tri-) vb., ind. prez. 3 înmatriculeáză
înmatriculare
ÎNMATRICULÁ, înmatriculez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înscrie, a (se) trece într-o matricolă; a matricula. – Din fr. immatriculer, lat. immatriculare. DOOM
înmatriculá (a ~) (-ma-tri-) vb., ind. prez. 3 înmatriculeáză
înmatriculare
ÎNMATRICULÁRE, înmatriculări, s. f. Acțiunea de a (se) înmatricula; înscriere într-o matricolă. – V. înmatricula. DOOM
înmatriculáre (-ma-tri-) s. f., g.-d. art. înmatriculắrii; pl. înmatriculắri
înmatricularea
ÎNMATRICULÁRE, înmatriculări, s. f. Acțiunea de a (se) înmatricula; înscriere într-o matricolă. – V. înmatricula. DOOM
înmatriculáre (-ma-tri-) s. f., g.-d. art. înmatriculắrii; pl. înmatriculắri
înmatriculară
ÎNMATRICULÁ, înmatriculez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înscrie, a (se) trece într-o matricolă; a matricula. – Din fr. immatriculer, lat. immatriculare. DOOM
înmatriculá (a ~) (-ma-tri-) vb., ind. prez. 3 înmatriculeáză
înmatricularăm
ÎNMATRICULÁ, înmatriculez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înscrie, a (se) trece într-o matricolă; a matricula. – Din fr. immatriculer, lat. immatriculare. DOOM
înmatriculá (a ~) (-ma-tri-) vb., ind. prez. 3 înmatriculeáză
înmatricularăți
ÎNMATRICULÁ, înmatriculez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înscrie, a (se) trece într-o matricolă; a matricula. – Din fr. immatriculer, lat. immatriculare. DOOM
înmatriculá (a ~) (-ma-tri-) vb., ind. prez. 3 înmatriculeáză
înmatriculase
ÎNMATRICULÁ, înmatriculez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înscrie, a (se) trece într-o matricolă; a matricula. – Din fr. immatriculer, lat. immatriculare. DOOM
înmatriculá (a ~) (-ma-tri-) vb., ind. prez. 3 înmatriculeáză
înmatriculasem
ÎNMATRICULÁ, înmatriculez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înscrie, a (se) trece într-o matricolă; a matricula. – Din fr. immatriculer, lat. immatriculare. DOOM
înmatriculá (a ~) (-ma-tri-) vb., ind. prez. 3 înmatriculeáză
înmatriculaseră
ÎNMATRICULÁ, înmatriculez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înscrie, a (se) trece într-o matricolă; a matricula. – Din fr. immatriculer, lat. immatriculare. DOOM
înmatriculá (a ~) (-ma-tri-) vb., ind. prez. 3 înmatriculeáză
înmatriculaserăm
ÎNMATRICULÁ, înmatriculez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înscrie, a (se) trece într-o matricolă; a matricula. – Din fr. immatriculer, lat. immatriculare. DOOM
înmatriculá (a ~) (-ma-tri-) vb., ind. prez. 3 înmatriculeáză
înmatriculaserăți
ÎNMATRICULÁ, înmatriculez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înscrie, a (se) trece într-o matricolă; a matricula. – Din fr. immatriculer, lat. immatriculare. DOOM
înmatriculá (a ~) (-ma-tri-) vb., ind. prez. 3 înmatriculeáză
înmatriculaseși
ÎNMATRICULÁ, înmatriculez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înscrie, a (se) trece într-o matricolă; a matricula. – Din fr. immatriculer, lat. immatriculare. DOOM
înmatriculá (a ~) (-ma-tri-) vb., ind. prez. 3 înmatriculeáză
înmatriculaseți
ÎNMATRICULÁ, înmatriculez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înscrie, a (se) trece într-o matricolă; a matricula. – Din fr. immatriculer, lat. immatriculare. DOOM
înmatriculá (a ~) (-ma-tri-) vb., ind. prez. 3 înmatriculeáză
înmatriculat
ÎNMATRICULÁ, înmatriculez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înscrie, a (se) trece într-o matricolă; a matricula. – Din fr. immatriculer, lat. immatriculare. DOOM
înmatriculá (a ~) (-ma-tri-) vb., ind. prez. 3 înmatriculeáză
înmatriculau
ÎNMATRICULÁ, înmatriculez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înscrie, a (se) trece într-o matricolă; a matricula. – Din fr. immatriculer, lat. immatriculare. DOOM
înmatriculá (a ~) (-ma-tri-) vb., ind. prez. 3 înmatriculeáză
înmatriculași
ÎNMATRICULÁ, înmatriculez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înscrie, a (se) trece într-o matricolă; a matricula. – Din fr. immatriculer, lat. immatriculare. DOOM
înmatriculá (a ~) (-ma-tri-) vb., ind. prez. 3 înmatriculeáză
înmatriculați
ÎNMATRICULÁ, înmatriculez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înscrie, a (se) trece într-o matricolă; a matricula. – Din fr. immatriculer, lat. immatriculare. DOOM
înmatriculá (a ~) (-ma-tri-) vb., ind. prez. 3 înmatriculeáză
înmatriculează
ÎNMATRICULÁ, înmatriculez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înscrie, a (se) trece într-o matricolă; a matricula. – Din fr. immatriculer, lat. immatriculare. DOOM
înmatriculá (a ~) (-ma-tri-) vb., ind. prez. 3 înmatriculeáză
înmatriculez
ÎNMATRICULÁ, înmatriculez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înscrie, a (se) trece într-o matricolă; a matricula. – Din fr. immatriculer, lat. immatriculare. DOOM
înmatriculá (a ~) (-ma-tri-) vb., ind. prez. 3 înmatriculeáză
înmatriculeze
ÎNMATRICULÁ, înmatriculez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înscrie, a (se) trece într-o matricolă; a matricula. – Din fr. immatriculer, lat. immatriculare. DOOM
înmatriculá (a ~) (-ma-tri-) vb., ind. prez. 3 înmatriculeáză
înmatriculezi
ÎNMATRICULÁ, înmatriculez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înscrie, a (se) trece într-o matricolă; a matricula. – Din fr. immatriculer, lat. immatriculare. DOOM
înmatriculá (a ~) (-ma-tri-) vb., ind. prez. 3 înmatriculeáză
înmatriculând
ÎNMATRICULÁ, înmatriculez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înscrie, a (se) trece într-o matricolă; a matricula. – Din fr. immatriculer, lat. immatriculare. DOOM
înmatriculá (a ~) (-ma-tri-) vb., ind. prez. 3 înmatriculeáză
înmatriculînd
ÎNMATRICULÁ, înmatriculez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înscrie, a (se) trece într-o matricolă; a matricula. – Din fr. immatriculer, lat. immatriculare. DOOM
înmatriculá (a ~) (-ma-tri-) vb., ind. prez. 3 înmatriculeáză
înmatriculări
ÎNMATRICULÁRE, înmatriculări, s. f. Acțiunea de a (se) înmatricula; înscriere într-o matricolă. – V. înmatricula. DOOM
înmatriculáre (-ma-tri-) s. f., g.-d. art. înmatriculắrii; pl. înmatriculắri
înmatriculării
ÎNMATRICULÁRE, înmatriculări, s. f. Acțiunea de a (se) înmatricula; înscriere într-o matricolă. – V. înmatricula. DOOM
înmatriculáre (-ma-tri-) s. f., g.-d. art. înmatriculắrii; pl. înmatriculắri
înmatriculările
ÎNMATRICULÁRE, înmatriculări, s. f. Acțiunea de a (se) înmatricula; înscriere într-o matricolă. – V. înmatricula. DOOM
înmatriculáre (-ma-tri-) s. f., g.-d. art. înmatriculắrii; pl. înmatriculắri
înmatriculărilor
ÎNMATRICULÁRE, înmatriculări, s. f. Acțiunea de a (se) înmatricula; înscriere într-o matricolă. – V. înmatricula. DOOM
înmatriculáre (-ma-tri-) s. f., g.-d. art. înmatriculắrii; pl. înmatriculắri
înmia
ÎNMIÍ, înmiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) mări de o mie de ori; p. ext. a (se) înmulți, a spori (ceva) foarte mult. – În + mie. DOOM
înmií (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmiésc (-mi-esc), imperf. 3 sg. înmiá (-mi-a); conj. prez. 3 să înmiáscă; ger. înmiínd
înmiai
ÎNMIÍ, înmiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) mări de o mie de ori; p. ext. a (se) înmulți, a spori (ceva) foarte mult. – În + mie. DOOM
înmií (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmiésc (-mi-esc), imperf. 3 sg. înmiá (-mi-a); conj. prez. 3 să înmiáscă; ger. înmiínd
înmiam
ÎNMIÍ, înmiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) mări de o mie de ori; p. ext. a (se) înmulți, a spori (ceva) foarte mult. – În + mie. DOOM
înmií (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmiésc (-mi-esc), imperf. 3 sg. înmiá (-mi-a); conj. prez. 3 să înmiáscă; ger. înmiínd
înmiască
ÎNMIÍ, înmiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) mări de o mie de ori; p. ext. a (se) înmulți, a spori (ceva) foarte mult. – În + mie. DOOM
înmií (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmiésc (-mi-esc), imperf. 3 sg. înmiá (-mi-a); conj. prez. 3 să înmiáscă; ger. înmiínd
înmiasma
ÎNMIASMÁ, înmiasmez vb. I. tranz. (Rar) A infecta aerul cu miasme. – Din în- + miasmă.
înmiasmai
ÎNMIASMÁ, înmiasmez vb. I. tranz. (Rar) A infecta aerul cu miasme. – Din în- + miasmă.
înmiasmam
ÎNMIASMÁ, înmiasmez vb. I. tranz. (Rar) A infecta aerul cu miasme. – Din în- + miasmă.
înmiasmare
ÎNMIASMÁ, înmiasmez vb. I. tranz. (Rar) A infecta aerul cu miasme. – Din în- + miasmă.
înmiasmare
ÎNMIASMÁ, înmiasmez vb. I. tranz. (Rar) A infecta aerul cu miasme. – Din în- + miasmă.
înmiasmară
ÎNMIASMÁ, înmiasmez vb. I. tranz. (Rar) A infecta aerul cu miasme. – Din în- + miasmă.
înmiasmarăm
ÎNMIASMÁ, înmiasmez vb. I. tranz. (Rar) A infecta aerul cu miasme. – Din în- + miasmă.
înmiasmarăți
ÎNMIASMÁ, înmiasmez vb. I. tranz. (Rar) A infecta aerul cu miasme. – Din în- + miasmă.
înmiasmase
ÎNMIASMÁ, înmiasmez vb. I. tranz. (Rar) A infecta aerul cu miasme. – Din în- + miasmă.
înmiasmasem
ÎNMIASMÁ, înmiasmez vb. I. tranz. (Rar) A infecta aerul cu miasme. – Din în- + miasmă.
înmiasmaseră
ÎNMIASMÁ, înmiasmez vb. I. tranz. (Rar) A infecta aerul cu miasme. – Din în- + miasmă.
înmiasmaserăm
ÎNMIASMÁ, înmiasmez vb. I. tranz. (Rar) A infecta aerul cu miasme. – Din în- + miasmă.
înmiasmaserăți
ÎNMIASMÁ, înmiasmez vb. I. tranz. (Rar) A infecta aerul cu miasme. – Din în- + miasmă.
înmiasmaseși
ÎNMIASMÁ, înmiasmez vb. I. tranz. (Rar) A infecta aerul cu miasme. – Din în- + miasmă.
înmiasmaseți
ÎNMIASMÁ, înmiasmez vb. I. tranz. (Rar) A infecta aerul cu miasme. – Din în- + miasmă.
înmiasmat
ÎNMIASMÁ, înmiasmez vb. I. tranz. (Rar) A infecta aerul cu miasme. – Din în- + miasmă.
înmiasmat
ÎNMIASMÁ, înmiasmez vb. I. tranz. (Rar) A infecta aerul cu miasme. – Din în- + miasmă.
înmiasmau
ÎNMIASMÁ, înmiasmez vb. I. tranz. (Rar) A infecta aerul cu miasme. – Din în- + miasmă.
înmiasmași
ÎNMIASMÁ, înmiasmez vb. I. tranz. (Rar) A infecta aerul cu miasme. – Din în- + miasmă.
înmiasmați
ÎNMIASMÁ, înmiasmez vb. I. tranz. (Rar) A infecta aerul cu miasme. – Din în- + miasmă.
înmiasmează
ÎNMIASMÁ, înmiasmez vb. I. tranz. (Rar) A infecta aerul cu miasme. – Din în- + miasmă.
înmiasmez
ÎNMIASMÁ, înmiasmez vb. I. tranz. (Rar) A infecta aerul cu miasme. – Din în- + miasmă.
înmiasmeze
ÎNMIASMÁ, înmiasmez vb. I. tranz. (Rar) A infecta aerul cu miasme. – Din în- + miasmă.
înmiasmezi
ÎNMIASMÁ, înmiasmez vb. I. tranz. (Rar) A infecta aerul cu miasme. – Din în- + miasmă.
înmiasmând
ÎNMIASMÁ, înmiasmez vb. I. tranz. (Rar) A infecta aerul cu miasme. – Din în- + miasmă.
înmiasmînd
ÎNMIASMÁ, înmiasmez vb. I. tranz. (Rar) A infecta aerul cu miasme. – Din în- + miasmă.
înmiau
ÎNMIÍ, înmiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) mări de o mie de ori; p. ext. a (se) înmulți, a spori (ceva) foarte mult. – În + mie. DOOM
înmií (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmiésc (-mi-esc), imperf. 3 sg. înmiá (-mi-a); conj. prez. 3 să înmiáscă; ger. înmiínd
înmiați
ÎNMIÍ, înmiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) mări de o mie de ori; p. ext. a (se) înmulți, a spori (ceva) foarte mult. – În + mie. DOOM
înmií (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmiésc (-mi-esc), imperf. 3 sg. înmiá (-mi-a); conj. prez. 3 să înmiáscă; ger. înmiínd
înmiesc
ÎNMIÍ, înmiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) mări de o mie de ori; p. ext. a (se) înmulți, a spori (ceva) foarte mult. – În + mie. DOOM
înmií (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmiésc (-mi-esc), imperf. 3 sg. înmiá (-mi-a); conj. prez. 3 să înmiáscă; ger. înmiínd
înmiește
ÎNMIÍ, înmiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) mări de o mie de ori; p. ext. a (se) înmulți, a spori (ceva) foarte mult. – În + mie. DOOM
înmií (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmiésc (-mi-esc), imperf. 3 sg. înmiá (-mi-a); conj. prez. 3 să înmiáscă; ger. înmiínd
înmiești
ÎNMIÍ, înmiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) mări de o mie de ori; p. ext. a (se) înmulți, a spori (ceva) foarte mult. – În + mie. DOOM
înmií (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmiésc (-mi-esc), imperf. 3 sg. înmiá (-mi-a); conj. prez. 3 să înmiáscă; ger. înmiínd
înmii
ÎNMIÍ, înmiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) mări de o mie de ori; p. ext. a (se) înmulți, a spori (ceva) foarte mult. – În + mie. DOOM
înmií (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmiésc (-mi-esc), imperf. 3 sg. înmiá (-mi-a); conj. prez. 3 să înmiáscă; ger. înmiínd
înmiii
ÎNMIÍ, înmiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) mări de o mie de ori; p. ext. a (se) înmulți, a spori (ceva) foarte mult. – În + mie. DOOM
înmií (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmiésc (-mi-esc), imperf. 3 sg. înmiá (-mi-a); conj. prez. 3 să înmiáscă; ger. înmiínd
înmiim
ÎNMIÍ, înmiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) mări de o mie de ori; p. ext. a (se) înmulți, a spori (ceva) foarte mult. – În + mie. DOOM
înmií (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmiésc (-mi-esc), imperf. 3 sg. înmiá (-mi-a); conj. prez. 3 să înmiáscă; ger. înmiínd
înmiind
ÎNMIÍ, înmiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) mări de o mie de ori; p. ext. a (se) înmulți, a spori (ceva) foarte mult. – În + mie. DOOM
înmií (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmiésc (-mi-esc), imperf. 3 sg. înmiá (-mi-a); conj. prez. 3 să înmiáscă; ger. înmiínd
înmiire
ÎNMIÍ, înmiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) mări de o mie de ori; p. ext. a (se) înmulți, a spori (ceva) foarte mult. – În + mie. DOOM
înmií (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmiésc (-mi-esc), imperf. 3 sg. înmiá (-mi-a); conj. prez. 3 să înmiáscă; ger. înmiínd
înmiire
ÎNMIÍRE, înmiiri, s. f. Acțiunea de a înmii și rezultatul ei. – V. înmii. DOOM
înmiíre s. f., g.-d. art. înmiírii; pl. înmiíri
înmiirea
ÎNMIÍRE, înmiiri, s. f. Acțiunea de a înmii și rezultatul ei. – V. înmii. DOOM
înmiíre s. f., g.-d. art. înmiírii; pl. înmiíri
înmiiri
ÎNMIÍRE, înmiiri, s. f. Acțiunea de a înmii și rezultatul ei. – V. înmii. DOOM
înmiíre s. f., g.-d. art. înmiírii; pl. înmiíri
înmiirii
ÎNMIÍRE, înmiiri, s. f. Acțiunea de a înmii și rezultatul ei. – V. înmii. DOOM
înmiíre s. f., g.-d. art. înmiírii; pl. înmiíri
înmiirile
ÎNMIÍRE, înmiiri, s. f. Acțiunea de a înmii și rezultatul ei. – V. înmii. DOOM
înmiíre s. f., g.-d. art. înmiírii; pl. înmiíri
înmiirilor
ÎNMIÍRE, înmiiri, s. f. Acțiunea de a înmii și rezultatul ei. – V. înmii. DOOM
înmiíre s. f., g.-d. art. înmiírii; pl. înmiíri
înmiiră
ÎNMIÍ, înmiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) mări de o mie de ori; p. ext. a (se) înmulți, a spori (ceva) foarte mult. – În + mie. DOOM
înmií (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmiésc (-mi-esc), imperf. 3 sg. înmiá (-mi-a); conj. prez. 3 să înmiáscă; ger. înmiínd
înmiirăm
ÎNMIÍ, înmiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) mări de o mie de ori; p. ext. a (se) înmulți, a spori (ceva) foarte mult. – În + mie. DOOM
înmií (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmiésc (-mi-esc), imperf. 3 sg. înmiá (-mi-a); conj. prez. 3 să înmiáscă; ger. înmiínd
înmiirăți
ÎNMIÍ, înmiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) mări de o mie de ori; p. ext. a (se) înmulți, a spori (ceva) foarte mult. – În + mie. DOOM
înmií (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmiésc (-mi-esc), imperf. 3 sg. înmiá (-mi-a); conj. prez. 3 să înmiáscă; ger. înmiínd
înmiise
ÎNMIÍ, înmiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) mări de o mie de ori; p. ext. a (se) înmulți, a spori (ceva) foarte mult. – În + mie. DOOM
înmií (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmiésc (-mi-esc), imperf. 3 sg. înmiá (-mi-a); conj. prez. 3 să înmiáscă; ger. înmiínd
înmiisem
ÎNMIÍ, înmiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) mări de o mie de ori; p. ext. a (se) înmulți, a spori (ceva) foarte mult. – În + mie. DOOM
înmií (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmiésc (-mi-esc), imperf. 3 sg. înmiá (-mi-a); conj. prez. 3 să înmiáscă; ger. înmiínd
înmiiseră
ÎNMIÍ, înmiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) mări de o mie de ori; p. ext. a (se) înmulți, a spori (ceva) foarte mult. – În + mie. DOOM
înmií (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmiésc (-mi-esc), imperf. 3 sg. înmiá (-mi-a); conj. prez. 3 să înmiáscă; ger. înmiínd
înmiiserăm
ÎNMIÍ, înmiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) mări de o mie de ori; p. ext. a (se) înmulți, a spori (ceva) foarte mult. – În + mie. DOOM
înmií (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmiésc (-mi-esc), imperf. 3 sg. înmiá (-mi-a); conj. prez. 3 să înmiáscă; ger. înmiínd
înmiiserăți
ÎNMIÍ, înmiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) mări de o mie de ori; p. ext. a (se) înmulți, a spori (ceva) foarte mult. – În + mie. DOOM
înmií (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmiésc (-mi-esc), imperf. 3 sg. înmiá (-mi-a); conj. prez. 3 să înmiáscă; ger. înmiínd
înmiiseși
ÎNMIÍ, înmiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) mări de o mie de ori; p. ext. a (se) înmulți, a spori (ceva) foarte mult. – În + mie. DOOM
înmií (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmiésc (-mi-esc), imperf. 3 sg. înmiá (-mi-a); conj. prez. 3 să înmiáscă; ger. înmiínd
înmiiseți
ÎNMIÍ, înmiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) mări de o mie de ori; p. ext. a (se) înmulți, a spori (ceva) foarte mult. – În + mie. DOOM
înmií (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmiésc (-mi-esc), imperf. 3 sg. înmiá (-mi-a); conj. prez. 3 să înmiáscă; ger. înmiínd
înmiit
ÎNMIÍ, înmiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) mări de o mie de ori; p. ext. a (se) înmulți, a spori (ceva) foarte mult. – În + mie. DOOM
înmií (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmiésc (-mi-esc), imperf. 3 sg. înmiá (-mi-a); conj. prez. 3 să înmiáscă; ger. înmiínd
înmiit
ÎNMIÍT, -Ă, înmiiți, -te, adj. (Adesea adverbial) De o mie de ori mai mare sau mai mult; p. ext. foarte mare, foarte mult. – V. înmii. DOOM
*înmiít adj. m., pl. înmiíți; f. înmiítă, pl. înmiíte
înmiita
ÎNMIÍT, -Ă, înmiiți, -te, adj. (Adesea adverbial) De o mie de ori mai mare sau mai mult; p. ext. foarte mare, foarte mult. – V. înmii. DOOM
*înmiít adj. m., pl. înmiíți; f. înmiítă, pl. înmiíte
înmiite
ÎNMIÍT, -Ă, înmiiți, -te, adj. (Adesea adverbial) De o mie de ori mai mare sau mai mult; p. ext. foarte mare, foarte mult. – V. înmii. DOOM
*înmiít adj. m., pl. înmiíți; f. înmiítă, pl. înmiíte
înmiitei
ÎNMIÍT, -Ă, înmiiți, -te, adj. (Adesea adverbial) De o mie de ori mai mare sau mai mult; p. ext. foarte mare, foarte mult. – V. înmii. DOOM
*înmiít adj. m., pl. înmiíți; f. înmiítă, pl. înmiíte
înmiitele
ÎNMIÍT, -Ă, înmiiți, -te, adj. (Adesea adverbial) De o mie de ori mai mare sau mai mult; p. ext. foarte mare, foarte mult. – V. înmii. DOOM
*înmiít adj. m., pl. înmiíți; f. înmiítă, pl. înmiíte
înmiitelor
ÎNMIÍT, -Ă, înmiiți, -te, adj. (Adesea adverbial) De o mie de ori mai mare sau mai mult; p. ext. foarte mare, foarte mult. – V. înmii. DOOM
*înmiít adj. m., pl. înmiíți; f. înmiítă, pl. înmiíte
înmiitul
ÎNMIÍT, -Ă, înmiiți, -te, adj. (Adesea adverbial) De o mie de ori mai mare sau mai mult; p. ext. foarte mare, foarte mult. – V. înmii. DOOM
*înmiít adj. m., pl. înmiíți; f. înmiítă, pl. înmiíte
înmiitului
ÎNMIÍT, -Ă, înmiiți, -te, adj. (Adesea adverbial) De o mie de ori mai mare sau mai mult; p. ext. foarte mare, foarte mult. – V. înmii. DOOM
*înmiít adj. m., pl. înmiíți; f. înmiítă, pl. înmiíte
înmiiși
ÎNMIÍ, înmiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) mări de o mie de ori; p. ext. a (se) înmulți, a spori (ceva) foarte mult. – În + mie. DOOM
înmií (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmiésc (-mi-esc), imperf. 3 sg. înmiá (-mi-a); conj. prez. 3 să înmiáscă; ger. înmiínd
înmiiți
ÎNMIÍ, înmiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) mări de o mie de ori; p. ext. a (se) înmulți, a spori (ceva) foarte mult. – În + mie. DOOM
înmií (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmiésc (-mi-esc), imperf. 3 sg. înmiá (-mi-a); conj. prez. 3 să înmiáscă; ger. înmiínd
înmiiți
ÎNMIÍT, -Ă, înmiiți, -te, adj. (Adesea adverbial) De o mie de ori mai mare sau mai mult; p. ext. foarte mare, foarte mult. – V. înmii. DOOM
*înmiít adj. m., pl. înmiíți; f. înmiítă, pl. înmiíte
înmiiții
ÎNMIÍT, -Ă, înmiiți, -te, adj. (Adesea adverbial) De o mie de ori mai mare sau mai mult; p. ext. foarte mare, foarte mult. – V. înmii. DOOM
*înmiít adj. m., pl. înmiíți; f. înmiítă, pl. înmiíte
înmiiților
ÎNMIÍT, -Ă, înmiiți, -te, adj. (Adesea adverbial) De o mie de ori mai mare sau mai mult; p. ext. foarte mare, foarte mult. – V. înmii. DOOM
*înmiít adj. m., pl. înmiíți; f. înmiítă, pl. înmiíte
înmiresma
ÎNMIRESMÁ, înmiresmez, vb. I. Tranz. A parfuma, a îmbălsăma, a miresma. – În + mireasmă. DOOM
înmiresmá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmiresmeáză
înmiresmai
ÎNMIRESMÁ, înmiresmez, vb. I. Tranz. A parfuma, a îmbălsăma, a miresma. – În + mireasmă. DOOM
înmiresmá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmiresmeáză
înmiresmam
ÎNMIRESMÁ, înmiresmez, vb. I. Tranz. A parfuma, a îmbălsăma, a miresma. – În + mireasmă. DOOM
înmiresmá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmiresmeáză
înmiresmare
ÎNMIRESMÁ, înmiresmez, vb. I. Tranz. A parfuma, a îmbălsăma, a miresma. – În + mireasmă. DOOM
înmiresmá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmiresmeáză
înmiresmare
ÎNMIRESMÁRE, înmiresmări, s. f. Miros plăcut, parfum. – V. înmiresma. DOOM
înmiresmáre s. f., g.-d. art. înmiresmắrii; pl. înmiresmắri
înmiresmarea
ÎNMIRESMÁRE, înmiresmări, s. f. Miros plăcut, parfum. – V. înmiresma. DOOM
înmiresmáre s. f., g.-d. art. înmiresmắrii; pl. înmiresmắri
înmiresmară
ÎNMIRESMÁ, înmiresmez, vb. I. Tranz. A parfuma, a îmbălsăma, a miresma. – În + mireasmă. DOOM
înmiresmá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmiresmeáză
înmiresmarăm
ÎNMIRESMÁ, înmiresmez, vb. I. Tranz. A parfuma, a îmbălsăma, a miresma. – În + mireasmă. DOOM
înmiresmá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmiresmeáză
înmiresmarăți
ÎNMIRESMÁ, înmiresmez, vb. I. Tranz. A parfuma, a îmbălsăma, a miresma. – În + mireasmă. DOOM
înmiresmá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmiresmeáză
înmiresmase
ÎNMIRESMÁ, înmiresmez, vb. I. Tranz. A parfuma, a îmbălsăma, a miresma. – În + mireasmă. DOOM
înmiresmá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmiresmeáză
înmiresmasem
ÎNMIRESMÁ, înmiresmez, vb. I. Tranz. A parfuma, a îmbălsăma, a miresma. – În + mireasmă. DOOM
înmiresmá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmiresmeáză
înmiresmaseră
ÎNMIRESMÁ, înmiresmez, vb. I. Tranz. A parfuma, a îmbălsăma, a miresma. – În + mireasmă. DOOM
înmiresmá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmiresmeáză
înmiresmaserăm
ÎNMIRESMÁ, înmiresmez, vb. I. Tranz. A parfuma, a îmbălsăma, a miresma. – În + mireasmă. DOOM
înmiresmá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmiresmeáză
înmiresmaserăți
ÎNMIRESMÁ, înmiresmez, vb. I. Tranz. A parfuma, a îmbălsăma, a miresma. – În + mireasmă. DOOM
înmiresmá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmiresmeáză
înmiresmaseși
ÎNMIRESMÁ, înmiresmez, vb. I. Tranz. A parfuma, a îmbălsăma, a miresma. – În + mireasmă. DOOM
înmiresmá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmiresmeáză
înmiresmaseți
ÎNMIRESMÁ, înmiresmez, vb. I. Tranz. A parfuma, a îmbălsăma, a miresma. – În + mireasmă. DOOM
înmiresmá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmiresmeáză
înmiresmat
ÎNMIRESMÁ, înmiresmez, vb. I. Tranz. A parfuma, a îmbălsăma, a miresma. – În + mireasmă. DOOM
înmiresmá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmiresmeáză
înmiresmat
ÎNMIRESMÁT, -Ă, înmiresmați, -te, adj. Care produce sau conține o mireasmă; parfumat, frumos mirositor. – V. înmiresma.
înmiresmata
ÎNMIRESMÁT, -Ă, înmiresmați, -te, adj. Care produce sau conține o mireasmă; parfumat, frumos mirositor. – V. înmiresma.
înmiresmate
ÎNMIRESMÁT, -Ă, înmiresmați, -te, adj. Care produce sau conține o mireasmă; parfumat, frumos mirositor. – V. înmiresma.
înmiresmatei
ÎNMIRESMÁT, -Ă, înmiresmați, -te, adj. Care produce sau conține o mireasmă; parfumat, frumos mirositor. – V. înmiresma.
înmiresmatele
ÎNMIRESMÁT, -Ă, înmiresmați, -te, adj. Care produce sau conține o mireasmă; parfumat, frumos mirositor. – V. înmiresma.
înmiresmatelor
ÎNMIRESMÁT, -Ă, înmiresmați, -te, adj. Care produce sau conține o mireasmă; parfumat, frumos mirositor. – V. înmiresma.
înmiresmatul
ÎNMIRESMÁT, -Ă, înmiresmați, -te, adj. Care produce sau conține o mireasmă; parfumat, frumos mirositor. – V. înmiresma.
înmiresmatului
ÎNMIRESMÁT, -Ă, înmiresmați, -te, adj. Care produce sau conține o mireasmă; parfumat, frumos mirositor. – V. înmiresma.
înmiresmau
ÎNMIRESMÁ, înmiresmez, vb. I. Tranz. A parfuma, a îmbălsăma, a miresma. – În + mireasmă. DOOM
înmiresmá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmiresmeáză
înmiresmași
ÎNMIRESMÁ, înmiresmez, vb. I. Tranz. A parfuma, a îmbălsăma, a miresma. – În + mireasmă. DOOM
înmiresmá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmiresmeáză
înmiresmați
ÎNMIRESMÁ, înmiresmez, vb. I. Tranz. A parfuma, a îmbălsăma, a miresma. – În + mireasmă. DOOM
înmiresmá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmiresmeáză
înmiresmați
ÎNMIRESMÁT, -Ă, înmiresmați, -te, adj. Care produce sau conține o mireasmă; parfumat, frumos mirositor. – V. înmiresma.
înmiresmații
ÎNMIRESMÁT, -Ă, înmiresmați, -te, adj. Care produce sau conține o mireasmă; parfumat, frumos mirositor. – V. înmiresma.
înmiresmaților
ÎNMIRESMÁT, -Ă, înmiresmați, -te, adj. Care produce sau conține o mireasmă; parfumat, frumos mirositor. – V. înmiresma.
înmiresmează
ÎNMIRESMÁ, înmiresmez, vb. I. Tranz. A parfuma, a îmbălsăma, a miresma. – În + mireasmă. DOOM
înmiresmá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmiresmeáză
înmiresmez
ÎNMIRESMÁ, înmiresmez, vb. I. Tranz. A parfuma, a îmbălsăma, a miresma. – În + mireasmă. DOOM
înmiresmá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmiresmeáză
înmiresmeze
ÎNMIRESMÁ, înmiresmez, vb. I. Tranz. A parfuma, a îmbălsăma, a miresma. – În + mireasmă. DOOM
înmiresmá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmiresmeáză
înmiresmezi
ÎNMIRESMÁ, înmiresmez, vb. I. Tranz. A parfuma, a îmbălsăma, a miresma. – În + mireasmă. DOOM
înmiresmá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmiresmeáză
înmiresmând
ÎNMIRESMÁ, înmiresmez, vb. I. Tranz. A parfuma, a îmbălsăma, a miresma. – În + mireasmă. DOOM
înmiresmá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmiresmeáză
înmiresmînd
ÎNMIRESMÁ, înmiresmez, vb. I. Tranz. A parfuma, a îmbălsăma, a miresma. – În + mireasmă. DOOM
înmiresmá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmiresmeáză
înmiresmări
ÎNMIRESMÁRE, înmiresmări, s. f. Miros plăcut, parfum. – V. înmiresma. DOOM
înmiresmáre s. f., g.-d. art. înmiresmắrii; pl. înmiresmắri
înmiresmării
ÎNMIRESMÁRE, înmiresmări, s. f. Miros plăcut, parfum. – V. înmiresma. DOOM
înmiresmáre s. f., g.-d. art. înmiresmắrii; pl. înmiresmắri
înmiresmările
ÎNMIRESMÁRE, înmiresmări, s. f. Miros plăcut, parfum. – V. înmiresma. DOOM
înmiresmáre s. f., g.-d. art. înmiresmắrii; pl. înmiresmắri
înmiresmărilor
ÎNMIRESMÁRE, înmiresmări, s. f. Miros plăcut, parfum. – V. înmiresma. DOOM
înmiresmáre s. f., g.-d. art. înmiresmắrii; pl. înmiresmắri
înmlădia
ÎNMLĂDIÁ, înmlădiez, vb. I. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) mlădia. [Pr.: -di-a] – În + mlădia. DOOM
înmlădiá (a ~) (pop.) (-di-a) vb., ind. prez. 3 înmlădiáză, 1 pl. înmlădiém (-di-em); conj. prez. 3 să înmlădiéze; ger. înmlădiínd (-di-ind)
înmlădiai
ÎNMLĂDIÁ, înmlădiez, vb. I. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) mlădia. [Pr.: -di-a] – În + mlădia. DOOM
înmlădiá (a ~) (pop.) (-di-a) vb., ind. prez. 3 înmlădiáză, 1 pl. înmlădiém (-di-em); conj. prez. 3 să înmlădiéze; ger. înmlădiínd (-di-ind)
înmlădiam
ÎNMLĂDIÁ, înmlădiez, vb. I. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) mlădia. [Pr.: -di-a] – În + mlădia. DOOM
înmlădiá (a ~) (pop.) (-di-a) vb., ind. prez. 3 înmlădiáză, 1 pl. înmlădiém (-di-em); conj. prez. 3 să înmlădiéze; ger. înmlădiínd (-di-ind)
înmlădiară
ÎNMLĂDIÁ, înmlădiez, vb. I. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) mlădia. [Pr.: -di-a] – În + mlădia. DOOM
înmlădiá (a ~) (pop.) (-di-a) vb., ind. prez. 3 înmlădiáză, 1 pl. înmlădiém (-di-em); conj. prez. 3 să înmlădiéze; ger. înmlădiínd (-di-ind)
înmlădiarăm
ÎNMLĂDIÁ, înmlădiez, vb. I. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) mlădia. [Pr.: -di-a] – În + mlădia. DOOM
înmlădiá (a ~) (pop.) (-di-a) vb., ind. prez. 3 înmlădiáză, 1 pl. înmlădiém (-di-em); conj. prez. 3 să înmlădiéze; ger. înmlădiínd (-di-ind)
înmlădiarăți
ÎNMLĂDIÁ, înmlădiez, vb. I. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) mlădia. [Pr.: -di-a] – În + mlădia. DOOM
înmlădiá (a ~) (pop.) (-di-a) vb., ind. prez. 3 înmlădiáză, 1 pl. înmlădiém (-di-em); conj. prez. 3 să înmlădiéze; ger. înmlădiínd (-di-ind)
înmlădiase
ÎNMLĂDIÁ, înmlădiez, vb. I. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) mlădia. [Pr.: -di-a] – În + mlădia. DOOM
înmlădiá (a ~) (pop.) (-di-a) vb., ind. prez. 3 înmlădiáză, 1 pl. înmlădiém (-di-em); conj. prez. 3 să înmlădiéze; ger. înmlădiínd (-di-ind)
înmlădiasem
ÎNMLĂDIÁ, înmlădiez, vb. I. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) mlădia. [Pr.: -di-a] – În + mlădia. DOOM
înmlădiá (a ~) (pop.) (-di-a) vb., ind. prez. 3 înmlădiáză, 1 pl. înmlădiém (-di-em); conj. prez. 3 să înmlădiéze; ger. înmlădiínd (-di-ind)
înmlădiaseră
ÎNMLĂDIÁ, înmlădiez, vb. I. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) mlădia. [Pr.: -di-a] – În + mlădia. DOOM
înmlădiá (a ~) (pop.) (-di-a) vb., ind. prez. 3 înmlădiáză, 1 pl. înmlădiém (-di-em); conj. prez. 3 să înmlădiéze; ger. înmlădiínd (-di-ind)
înmlădiaserăm
ÎNMLĂDIÁ, înmlădiez, vb. I. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) mlădia. [Pr.: -di-a] – În + mlădia. DOOM
înmlădiá (a ~) (pop.) (-di-a) vb., ind. prez. 3 înmlădiáză, 1 pl. înmlădiém (-di-em); conj. prez. 3 să înmlădiéze; ger. înmlădiínd (-di-ind)
înmlădiaserăți
ÎNMLĂDIÁ, înmlădiez, vb. I. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) mlădia. [Pr.: -di-a] – În + mlădia. DOOM
înmlădiá (a ~) (pop.) (-di-a) vb., ind. prez. 3 înmlădiáză, 1 pl. înmlădiém (-di-em); conj. prez. 3 să înmlădiéze; ger. înmlădiínd (-di-ind)
înmlădiaseși
ÎNMLĂDIÁ, înmlădiez, vb. I. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) mlădia. [Pr.: -di-a] – În + mlădia. DOOM
înmlădiá (a ~) (pop.) (-di-a) vb., ind. prez. 3 înmlădiáză, 1 pl. înmlădiém (-di-em); conj. prez. 3 să înmlădiéze; ger. înmlădiínd (-di-ind)
înmlădiaseți
ÎNMLĂDIÁ, înmlădiez, vb. I. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) mlădia. [Pr.: -di-a] – În + mlădia. DOOM
înmlădiá (a ~) (pop.) (-di-a) vb., ind. prez. 3 înmlădiáză, 1 pl. înmlădiém (-di-em); conj. prez. 3 să înmlădiéze; ger. înmlădiínd (-di-ind)
înmlădiat
ÎNMLĂDIÁ, înmlădiez, vb. I. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) mlădia. [Pr.: -di-a] – În + mlădia. DOOM
înmlădiá (a ~) (pop.) (-di-a) vb., ind. prez. 3 înmlădiáză, 1 pl. înmlădiém (-di-em); conj. prez. 3 să înmlădiéze; ger. înmlădiínd (-di-ind)
înmlădiat
ÎNMLĂDIÁ, înmlădiez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) mlădia. [Pr.: -di-a] – În + mlădia.
înmlădiau
ÎNMLĂDIÁ, înmlădiez, vb. I. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) mlădia. [Pr.: -di-a] – În + mlădia. DOOM
înmlădiá (a ~) (pop.) (-di-a) vb., ind. prez. 3 înmlădiáză, 1 pl. înmlădiém (-di-em); conj. prez. 3 să înmlădiéze; ger. înmlădiínd (-di-ind)
înmlădiază
ÎNMLĂDIÁ, înmlădiez, vb. I. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) mlădia. [Pr.: -di-a] – În + mlădia. DOOM
înmlădiá (a ~) (pop.) (-di-a) vb., ind. prez. 3 înmlădiáză, 1 pl. înmlădiém (-di-em); conj. prez. 3 să înmlădiéze; ger. înmlădiínd (-di-ind)
înmlădiași
ÎNMLĂDIÁ, înmlădiez, vb. I. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) mlădia. [Pr.: -di-a] – În + mlădia. DOOM
înmlădiá (a ~) (pop.) (-di-a) vb., ind. prez. 3 înmlădiáză, 1 pl. înmlădiém (-di-em); conj. prez. 3 să înmlădiéze; ger. înmlădiínd (-di-ind)
înmlădiați
ÎNMLĂDIÁ, înmlădiez, vb. I. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) mlădia. [Pr.: -di-a] – În + mlădia. DOOM
înmlădiá (a ~) (pop.) (-di-a) vb., ind. prez. 3 înmlădiáză, 1 pl. înmlădiém (-di-em); conj. prez. 3 să înmlădiéze; ger. înmlădiínd (-di-ind)
înmlădie
ÎNMLĂDIÁ, înmlădiez, vb. I. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) mlădia. [Pr.: -di-a] – În + mlădia. DOOM
înmlădiá (a ~) (pop.) (-di-a) vb., ind. prez. 3 înmlădiáză, 1 pl. înmlădiém (-di-em); conj. prez. 3 să înmlădiéze; ger. înmlădiínd (-di-ind)
înmlădiem
ÎNMLĂDIÁ, înmlădiez, vb. I. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) mlădia. [Pr.: -di-a] – În + mlădia. DOOM
înmlădiá (a ~) (pop.) (-di-a) vb., ind. prez. 3 înmlădiáză, 1 pl. înmlădiém (-di-em); conj. prez. 3 să înmlădiéze; ger. înmlădiínd (-di-ind)
înmlădiere
ÎNMLĂDIÁ, înmlădiez, vb. I. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) mlădia. [Pr.: -di-a] – În + mlădia. DOOM
înmlădiá (a ~) (pop.) (-di-a) vb., ind. prez. 3 înmlădiáză, 1 pl. înmlădiém (-di-em); conj. prez. 3 să înmlădiéze; ger. înmlădiínd (-di-ind)
înmlădiere
ÎNMLĂDIÉRE, înmlădieri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) înmlădia; mlădiere. [Pr.: -di-e-] – V. înmlădia. DOOM
înmlădiére (pop.) (-di-e-) s. f., g.-d. art. înmlădiérii; pl. înmlădiéri
înmlădierea
ÎNMLĂDIÉRE, înmlădieri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) înmlădia; mlădiere. [Pr.: -di-e-] – V. înmlădia. DOOM
înmlădiére (pop.) (-di-e-) s. f., g.-d. art. înmlădiérii; pl. înmlădiéri
înmlădieri
ÎNMLĂDIÉRE, înmlădieri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) înmlădia; mlădiere. [Pr.: -di-e-] – V. înmlădia. DOOM
înmlădiére (pop.) (-di-e-) s. f., g.-d. art. înmlădiérii; pl. înmlădiéri
înmlădierii
ÎNMLĂDIÉRE, înmlădieri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) înmlădia; mlădiere. [Pr.: -di-e-] – V. înmlădia. DOOM
înmlădiére (pop.) (-di-e-) s. f., g.-d. art. înmlădiérii; pl. înmlădiéri
înmlădierile
ÎNMLĂDIÉRE, înmlădieri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) înmlădia; mlădiere. [Pr.: -di-e-] – V. înmlădia. DOOM
înmlădiére (pop.) (-di-e-) s. f., g.-d. art. înmlădiérii; pl. înmlădiéri
înmlădierilor
ÎNMLĂDIÉRE, înmlădieri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) înmlădia; mlădiere. [Pr.: -di-e-] – V. înmlădia. DOOM
înmlădiére (pop.) (-di-e-) s. f., g.-d. art. înmlădiérii; pl. înmlădiéri
înmlădiez
ÎNMLĂDIÁ, înmlădiez, vb. I. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) mlădia. [Pr.: -di-a] – În + mlădia. DOOM
înmlădiá (a ~) (pop.) (-di-a) vb., ind. prez. 3 înmlădiáză, 1 pl. înmlădiém (-di-em); conj. prez. 3 să înmlădiéze; ger. înmlădiínd (-di-ind)
înmlădieze
ÎNMLĂDIÁ, înmlădiez, vb. I. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) mlădia. [Pr.: -di-a] – În + mlădia. DOOM
înmlădiá (a ~) (pop.) (-di-a) vb., ind. prez. 3 înmlădiáză, 1 pl. înmlădiém (-di-em); conj. prez. 3 să înmlădiéze; ger. înmlădiínd (-di-ind)
înmlădiezi
ÎNMLĂDIÁ, înmlădiez, vb. I. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) mlădia. [Pr.: -di-a] – În + mlădia. DOOM
înmlădiá (a ~) (pop.) (-di-a) vb., ind. prez. 3 înmlădiáză, 1 pl. înmlădiém (-di-em); conj. prez. 3 să înmlădiéze; ger. înmlădiínd (-di-ind)
înmlădiind
ÎNMLĂDIÁ, înmlădiez, vb. I. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) mlădia. [Pr.: -di-a] – În + mlădia. DOOM
înmlădiá (a ~) (pop.) (-di-a) vb., ind. prez. 3 înmlădiáză, 1 pl. înmlădiém (-di-em); conj. prez. 3 să înmlădiéze; ger. înmlădiínd (-di-ind)
înmlădiitor
ÎNMLĂDIITÓR, -OÁRE adj. v. mlădiitor.
înmlădioasa
ÎNMLĂDIÓS, -OÁSĂ, înmlădioși, -oase, adj. (Rar) Mlădios. [Pr.: -di-os] – În + mlădios. DOOM
înmlădiós (rar) (-di-os) adj. m., pl. înmlădióși; f. înmlădioásă, pl. înmlădioáse
înmlădioase
ÎNMLĂDIÓS, -OÁSĂ, înmlădioși, -oase, adj. (Rar) Mlădios. [Pr.: -di-os] – În + mlădios. DOOM
înmlădiós (rar) (-di-os) adj. m., pl. înmlădióși; f. înmlădioásă, pl. înmlădioáse
înmlădioasei
ÎNMLĂDIÓS, -OÁSĂ, înmlădioși, -oase, adj. (Rar) Mlădios. [Pr.: -di-os] – În + mlădios. DOOM
înmlădiós (rar) (-di-os) adj. m., pl. înmlădióși; f. înmlădioásă, pl. înmlădioáse
înmlădioasele
ÎNMLĂDIÓS, -OÁSĂ, înmlădioși, -oase, adj. (Rar) Mlădios. [Pr.: -di-os] – În + mlădios. DOOM
înmlădiós (rar) (-di-os) adj. m., pl. înmlădióși; f. înmlădioásă, pl. înmlădioáse
înmlădioaselor
ÎNMLĂDIÓS, -OÁSĂ, înmlădioși, -oase, adj. (Rar) Mlădios. [Pr.: -di-os] – În + mlădios. DOOM
înmlădiós (rar) (-di-os) adj. m., pl. înmlădióși; f. înmlădioásă, pl. înmlădioáse
înmlădios
ÎNMLĂDIÓS, -OÁSĂ, înmlădioși, -oase, adj. (Rar) Mlădios. [Pr.: -di-os] – În + mlădios. DOOM
înmlădiós (rar) (-di-os) adj. m., pl. înmlădióși; f. înmlădioásă, pl. înmlădioáse
înmlădiosul
ÎNMLĂDIÓS, -OÁSĂ, înmlădioși, -oase, adj. (Rar) Mlădios. [Pr.: -di-os] – În + mlădios. DOOM
înmlădiós (rar) (-di-os) adj. m., pl. înmlădióși; f. înmlădioásă, pl. înmlădioáse
înmlădiosului
ÎNMLĂDIÓS, -OÁSĂ, înmlădioși, -oase, adj. (Rar) Mlădios. [Pr.: -di-os] – În + mlădios. DOOM
înmlădiós (rar) (-di-os) adj. m., pl. înmlădióși; f. înmlădioásă, pl. înmlădioáse
înmlădioși
ÎNMLĂDIÓS, -OÁSĂ, înmlădioși, -oase, adj. (Rar) Mlădios. [Pr.: -di-os] – În + mlădios. DOOM
înmlădiós (rar) (-di-os) adj. m., pl. înmlădióși; f. înmlădioásă, pl. înmlădioáse
înmlădioșii
ÎNMLĂDIÓS, -OÁSĂ, înmlădioși, -oase, adj. (Rar) Mlădios. [Pr.: -di-os] – În + mlădios. DOOM
înmlădiós (rar) (-di-os) adj. m., pl. înmlădióși; f. înmlădioásă, pl. înmlădioáse
înmlădioșilor
ÎNMLĂDIÓS, -OÁSĂ, înmlădioși, -oase, adj. (Rar) Mlădios. [Pr.: -di-os] – În + mlădios. DOOM
înmlădiós (rar) (-di-os) adj. m., pl. înmlădióși; f. înmlădioásă, pl. înmlădioáse
înmoaie
ÎNMUIÁ, înmói, vb. I. 1. Tranz. A băga, a introduce într-un lichid, a muia. ◊ Refl. Rufele s-au înmuiat. ♦ A uda, a umezi. ♦ Fig. (Rar) A împodobi cu cusături, cu broderii de mătase, de fir (aurit) etc. 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai moale, prin încălzire sau prin subțiere cu un lichid. ◊ Expr. A (i se) înmuia (cuiva) inima = a (se) înduioșa. ♦ Fig. A (se) potoli, a (se) calma; a (se) liniști. ♦ Refl. (Despre ger, despre vreme) A fi mai blând; a se domoli, a se potoli. 3. Tranz. și refl. Fig. A face să fie sau a deveni mai blând; a (se) îmblânzi. – În + muia. DOOM
înmuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înmói, 3 înmoáie, 1 pl. înmuiém; conj. prez. 3 să înmoáie; ger. înmuínd
înmoi
ÎNMUIÁ, înmói, vb. I. 1. Tranz. A băga, a introduce într-un lichid, a muia. ◊ Refl. Rufele s-au înmuiat. ♦ A uda, a umezi. ♦ Fig. (Rar) A împodobi cu cusături, cu broderii de mătase, de fir (aurit) etc. 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai moale, prin încălzire sau prin subțiere cu un lichid. ◊ Expr. A (i se) înmuia (cuiva) inima = a (se) înduioșa. ♦ Fig. A (se) potoli, a (se) calma; a (se) liniști. ♦ Refl. (Despre ger, despre vreme) A fi mai blând; a se domoli, a se potoli. 3. Tranz. și refl. Fig. A face să fie sau a deveni mai blând; a (se) îmblânzi. – În + muia. DOOM
înmuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înmói, 3 înmoáie, 1 pl. înmuiém; conj. prez. 3 să înmoáie; ger. înmuínd
înmoina
ÎNMOINÁ, pers. 3 înmoinează, vb. I. refl. impers. (Pop.) A se mai încălzi vremea, a se face moină, a se moina. – În + moină. DOOM
înmoiná (a ~) (pop.) (-moi-) vb., ind. prez. 3 sg. înmoineáză
înmoinare
ÎNMOINÁ, pers. 3 înmoinează, vb. I. refl. impers. (Pop.) A se mai încălzi vremea, a se face moină, a se moina. – În + moină. DOOM
înmoiná (a ~) (pop.) (-moi-) vb., ind. prez. 3 sg. înmoineáză
înmoinare
ÎNMOINÁ, pers. 3 înmoinează, vb. I. refl. impers. (Rar) A se mai încălzi vremea, a se face moină, a se moina. – În + moină.
înmoinase
ÎNMOINÁ, pers. 3 înmoinează, vb. I. refl. impers. (Pop.) A se mai încălzi vremea, a se face moină, a se moina. – În + moină. DOOM
înmoiná (a ~) (pop.) (-moi-) vb., ind. prez. 3 sg. înmoineáză
înmoinat
ÎNMOINÁ, pers. 3 înmoinează, vb. I. refl. impers. (Pop.) A se mai încălzi vremea, a se face moină, a se moina. – În + moină. DOOM
înmoiná (a ~) (pop.) (-moi-) vb., ind. prez. 3 sg. înmoineáză
înmoinează
ÎNMOINÁ, pers. 3 înmoinează, vb. I. refl. impers. (Pop.) A se mai încălzi vremea, a se face moină, a se moina. – În + moină. DOOM
înmoiná (a ~) (pop.) (-moi-) vb., ind. prez. 3 sg. înmoineáză
înmoineze
ÎNMOINÁ, pers. 3 înmoinează, vb. I. refl. impers. (Pop.) A se mai încălzi vremea, a se face moină, a se moina. – În + moină. DOOM
înmoiná (a ~) (pop.) (-moi-) vb., ind. prez. 3 sg. înmoineáză
înmoinând
ÎNMOINÁ, pers. 3 înmoinează, vb. I. refl. impers. (Pop.) A se mai încălzi vremea, a se face moină, a se moina. – În + moină. DOOM
înmoiná (a ~) (pop.) (-moi-) vb., ind. prez. 3 sg. înmoineáză
înmoinînd
ÎNMOINÁ, pers. 3 înmoinează, vb. I. refl. impers. (Pop.) A se mai încălzi vremea, a se face moină, a se moina. – În + moină. DOOM
înmoiná (a ~) (pop.) (-moi-) vb., ind. prez. 3 sg. înmoineáză
înmormânta
ÎNMORMÂNTÁ, înmormântez, vb. I. 1. Tranz. A așeza un mort în mormânt; a îngropa, a înhuma, a astruca, a mormânta. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) îngropa (II 2). ♦ Tranz. A da ceva uitării. – În + mormânt. DOOM
înmormântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmormânteáză
înmormântai
ÎNMORMÂNTÁ, înmormântez, vb. I. 1. Tranz. A așeza un mort în mormânt; a îngropa, a înhuma, a astruca, a mormânta. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) îngropa (II 2). ♦ Tranz. A da ceva uitării. – În + mormânt. DOOM
înmormântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmormânteáză
înmormântam
ÎNMORMÂNTÁ, înmormântez, vb. I. 1. Tranz. A așeza un mort în mormânt; a îngropa, a înhuma, a astruca, a mormânta. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) îngropa (II 2). ♦ Tranz. A da ceva uitării. – În + mormânt. DOOM
înmormântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmormânteáză
înmormântare
ÎNMORMÂNTÁ, înmormântez, vb. I. 1. Tranz. A așeza un mort în mormânt; a îngropa, a înhuma, a astruca, a mormânta. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) îngropa (II 2). ♦ Tranz. A da ceva uitării. – În + mormânt. DOOM
înmormântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmormânteáză
înmormântare
ÎNMORMÂNTÁRE, înmormântări, s. f. Ceremonia, ritualul așezării în mormânt; îngropare, înhumare, îngropăciune, mormântare. – V. înmormânta. DOOM
înmormântáre s. f., g.-d. art. înmormântắrii; pl. înmormântắri
înmormântarea
ÎNMORMÂNTÁRE, înmormântări, s. f. Ceremonia, ritualul așezării în mormânt; îngropare, înhumare, îngropăciune, mormântare. – V. înmormânta. DOOM
înmormântáre s. f., g.-d. art. înmormântắrii; pl. înmormântắri
înmormântară
ÎNMORMÂNTÁ, înmormântez, vb. I. 1. Tranz. A așeza un mort în mormânt; a îngropa, a înhuma, a astruca, a mormânta. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) îngropa (II 2). ♦ Tranz. A da ceva uitării. – În + mormânt. DOOM
înmormântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmormânteáză
înmormântarăm
ÎNMORMÂNTÁ, înmormântez, vb. I. 1. Tranz. A așeza un mort în mormânt; a îngropa, a înhuma, a astruca, a mormânta. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) îngropa (II 2). ♦ Tranz. A da ceva uitării. – În + mormânt. DOOM
înmormântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmormânteáză
înmormântarăți
ÎNMORMÂNTÁ, înmormântez, vb. I. 1. Tranz. A așeza un mort în mormânt; a îngropa, a înhuma, a astruca, a mormânta. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) îngropa (II 2). ♦ Tranz. A da ceva uitării. – În + mormânt. DOOM
înmormântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmormânteáză
înmormântase
ÎNMORMÂNTÁ, înmormântez, vb. I. 1. Tranz. A așeza un mort în mormânt; a îngropa, a înhuma, a astruca, a mormânta. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) îngropa (II 2). ♦ Tranz. A da ceva uitării. – În + mormânt. DOOM
înmormântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmormânteáză
înmormântasem
ÎNMORMÂNTÁ, înmormântez, vb. I. 1. Tranz. A așeza un mort în mormânt; a îngropa, a înhuma, a astruca, a mormânta. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) îngropa (II 2). ♦ Tranz. A da ceva uitării. – În + mormânt. DOOM
înmormântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmormânteáză
înmormântaseră
ÎNMORMÂNTÁ, înmormântez, vb. I. 1. Tranz. A așeza un mort în mormânt; a îngropa, a înhuma, a astruca, a mormânta. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) îngropa (II 2). ♦ Tranz. A da ceva uitării. – În + mormânt. DOOM
înmormântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmormânteáză
înmormântaserăm
ÎNMORMÂNTÁ, înmormântez, vb. I. 1. Tranz. A așeza un mort în mormânt; a îngropa, a înhuma, a astruca, a mormânta. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) îngropa (II 2). ♦ Tranz. A da ceva uitării. – În + mormânt. DOOM
înmormântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmormânteáză
înmormântaserăți
ÎNMORMÂNTÁ, înmormântez, vb. I. 1. Tranz. A așeza un mort în mormânt; a îngropa, a înhuma, a astruca, a mormânta. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) îngropa (II 2). ♦ Tranz. A da ceva uitării. – În + mormânt. DOOM
înmormântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmormânteáză
înmormântaseși
ÎNMORMÂNTÁ, înmormântez, vb. I. 1. Tranz. A așeza un mort în mormânt; a îngropa, a înhuma, a astruca, a mormânta. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) îngropa (II 2). ♦ Tranz. A da ceva uitării. – În + mormânt. DOOM
înmormântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmormânteáză
înmormântaseți
ÎNMORMÂNTÁ, înmormântez, vb. I. 1. Tranz. A așeza un mort în mormânt; a îngropa, a înhuma, a astruca, a mormânta. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) îngropa (II 2). ♦ Tranz. A da ceva uitării. – În + mormânt. DOOM
înmormântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmormânteáză
înmormântat
ÎNMORMÂNTÁ, înmormântez, vb. I. 1. Tranz. A așeza un mort în mormânt; a îngropa, a înhuma, a astruca, a mormânta. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) îngropa (II 2). ♦ Tranz. A da ceva uitării. – În + mormânt. DOOM
înmormântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmormânteáză
înmormântat
ÎNMORMÎNTÁT, -Ă, înmormîntați, -te, adj. (Despre morți) Îngropat, înhumat. (Fig.) Își perinda printr-o lumină de vis multe clipe ale trecutului înmormîntat. SADOVEANU, M. 181.
înmormântata
ÎNMORMÎNTÁT, -Ă, înmormîntați, -te, adj. (Despre morți) Îngropat, înhumat. (Fig.) Își perinda printr-o lumină de vis multe clipe ale trecutului înmormîntat. SADOVEANU, M. 181.
înmormântate
ÎNMORMÎNTÁT, -Ă, înmormîntați, -te, adj. (Despre morți) Îngropat, înhumat. (Fig.) Își perinda printr-o lumină de vis multe clipe ale trecutului înmormîntat. SADOVEANU, M. 181.
înmormântatei
ÎNMORMÎNTÁT, -Ă, înmormîntați, -te, adj. (Despre morți) Îngropat, înhumat. (Fig.) Își perinda printr-o lumină de vis multe clipe ale trecutului înmormîntat. SADOVEANU, M. 181.
înmormântatele
ÎNMORMÎNTÁT, -Ă, înmormîntați, -te, adj. (Despre morți) Îngropat, înhumat. (Fig.) Își perinda printr-o lumină de vis multe clipe ale trecutului înmormîntat. SADOVEANU, M. 181.
înmormântatelor
ÎNMORMÎNTÁT, -Ă, înmormîntați, -te, adj. (Despre morți) Îngropat, înhumat. (Fig.) Își perinda printr-o lumină de vis multe clipe ale trecutului înmormîntat. SADOVEANU, M. 181.
înmormântatul
ÎNMORMÎNTÁT, -Ă, înmormîntați, -te, adj. (Despre morți) Îngropat, înhumat. (Fig.) Își perinda printr-o lumină de vis multe clipe ale trecutului înmormîntat. SADOVEANU, M. 181.
înmormântatului
ÎNMORMÎNTÁT, -Ă, înmormîntați, -te, adj. (Despre morți) Îngropat, înhumat. (Fig.) Își perinda printr-o lumină de vis multe clipe ale trecutului înmormîntat. SADOVEANU, M. 181.
înmormântau
ÎNMORMÂNTÁ, înmormântez, vb. I. 1. Tranz. A așeza un mort în mormânt; a îngropa, a înhuma, a astruca, a mormânta. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) îngropa (II 2). ♦ Tranz. A da ceva uitării. – În + mormânt. DOOM
înmormântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmormânteáză
înmormântași
ÎNMORMÂNTÁ, înmormântez, vb. I. 1. Tranz. A așeza un mort în mormânt; a îngropa, a înhuma, a astruca, a mormânta. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) îngropa (II 2). ♦ Tranz. A da ceva uitării. – În + mormânt. DOOM
înmormântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmormânteáză
înmormântați
ÎNMORMÂNTÁ, înmormântez, vb. I. 1. Tranz. A așeza un mort în mormânt; a îngropa, a înhuma, a astruca, a mormânta. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) îngropa (II 2). ♦ Tranz. A da ceva uitării. – În + mormânt. DOOM
înmormântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmormânteáză
înmormântați
ÎNMORMÎNTÁT, -Ă, înmormîntați, -te, adj. (Despre morți) Îngropat, înhumat. (Fig.) Își perinda printr-o lumină de vis multe clipe ale trecutului înmormîntat. SADOVEANU, M. 181.
înmormântații
ÎNMORMÎNTÁT, -Ă, înmormîntați, -te, adj. (Despre morți) Îngropat, înhumat. (Fig.) Își perinda printr-o lumină de vis multe clipe ale trecutului înmormîntat. SADOVEANU, M. 181.
înmormântaților
ÎNMORMÎNTÁT, -Ă, înmormîntați, -te, adj. (Despre morți) Îngropat, înhumat. (Fig.) Își perinda printr-o lumină de vis multe clipe ale trecutului înmormîntat. SADOVEANU, M. 181.
înmormântează
ÎNMORMÂNTÁ, înmormântez, vb. I. 1. Tranz. A așeza un mort în mormânt; a îngropa, a înhuma, a astruca, a mormânta. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) îngropa (II 2). ♦ Tranz. A da ceva uitării. – În + mormânt. DOOM
înmormântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmormânteáză
înmormântez
ÎNMORMÂNTÁ, înmormântez, vb. I. 1. Tranz. A așeza un mort în mormânt; a îngropa, a înhuma, a astruca, a mormânta. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) îngropa (II 2). ♦ Tranz. A da ceva uitării. – În + mormânt. DOOM
înmormântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmormânteáză
înmormânteze
ÎNMORMÂNTÁ, înmormântez, vb. I. 1. Tranz. A așeza un mort în mormânt; a îngropa, a înhuma, a astruca, a mormânta. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) îngropa (II 2). ♦ Tranz. A da ceva uitării. – În + mormânt. DOOM
înmormântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmormânteáză
înmormântezi
ÎNMORMÂNTÁ, înmormântez, vb. I. 1. Tranz. A așeza un mort în mormânt; a îngropa, a înhuma, a astruca, a mormânta. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) îngropa (II 2). ♦ Tranz. A da ceva uitării. – În + mormânt. DOOM
înmormântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmormânteáză
înmormântând
ÎNMORMÂNTÁ, înmormântez, vb. I. 1. Tranz. A așeza un mort în mormânt; a îngropa, a înhuma, a astruca, a mormânta. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) îngropa (II 2). ♦ Tranz. A da ceva uitării. – În + mormânt. DOOM
înmormântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmormânteáză
înmormântări
ÎNMORMÂNTÁRE, înmormântări, s. f. Ceremonia, ritualul așezării în mormânt; îngropare, înhumare, îngropăciune, mormântare. – V. înmormânta. DOOM
înmormântáre s. f., g.-d. art. înmormântắrii; pl. înmormântắri
înmormântării
ÎNMORMÂNTÁRE, înmormântări, s. f. Ceremonia, ritualul așezării în mormânt; îngropare, înhumare, îngropăciune, mormântare. – V. înmormânta. DOOM
înmormântáre s. f., g.-d. art. înmormântắrii; pl. înmormântắri
înmormântările
ÎNMORMÂNTÁRE, înmormântări, s. f. Ceremonia, ritualul așezării în mormânt; îngropare, înhumare, îngropăciune, mormântare. – V. înmormânta. DOOM
înmormântáre s. f., g.-d. art. înmormântắrii; pl. înmormântắri
înmormântărilor
ÎNMORMÂNTÁRE, înmormântări, s. f. Ceremonia, ritualul așezării în mormânt; îngropare, înhumare, îngropăciune, mormântare. – V. înmormânta. DOOM
înmormântáre s. f., g.-d. art. înmormântắrii; pl. înmormântắri
înmormînta
ÎNMORMÂNTÁ, înmormântez, vb. I. 1. Tranz. A așeza un mort în mormânt; a îngropa, a înhuma, a astruca, a mormânta. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) îngropa (II 2). ♦ Tranz. A da ceva uitării. – În + mormânt. DOOM
înmormântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmormânteáză
înmormîntai
ÎNMORMÂNTÁ, înmormântez, vb. I. 1. Tranz. A așeza un mort în mormânt; a îngropa, a înhuma, a astruca, a mormânta. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) îngropa (II 2). ♦ Tranz. A da ceva uitării. – În + mormânt. DOOM
înmormântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmormânteáză
înmormîntam
ÎNMORMÂNTÁ, înmormântez, vb. I. 1. Tranz. A așeza un mort în mormânt; a îngropa, a înhuma, a astruca, a mormânta. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) îngropa (II 2). ♦ Tranz. A da ceva uitării. – În + mormânt. DOOM
înmormântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmormânteáză
înmormîntare
ÎNMORMÂNTÁ, înmormântez, vb. I. 1. Tranz. A așeza un mort în mormânt; a îngropa, a înhuma, a astruca, a mormânta. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) îngropa (II 2). ♦ Tranz. A da ceva uitării. – În + mormânt. DOOM
înmormântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmormânteáză
înmormîntare
ÎNMORMÂNTÁRE, înmormântări, s. f. Ceremonia, ritualul așezării în mormânt; îngropare, înhumare, îngropăciune, mormântare. – V. înmormânta. DOOM
înmormântáre s. f., g.-d. art. înmormântắrii; pl. înmormântắri
înmormîntarea
ÎNMORMÂNTÁRE, înmormântări, s. f. Ceremonia, ritualul așezării în mormânt; îngropare, înhumare, îngropăciune, mormântare. – V. înmormânta. DOOM
înmormântáre s. f., g.-d. art. înmormântắrii; pl. înmormântắri
înmormîntară
ÎNMORMÂNTÁ, înmormântez, vb. I. 1. Tranz. A așeza un mort în mormânt; a îngropa, a înhuma, a astruca, a mormânta. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) îngropa (II 2). ♦ Tranz. A da ceva uitării. – În + mormânt. DOOM
înmormântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmormânteáză
înmormîntarăm
ÎNMORMÂNTÁ, înmormântez, vb. I. 1. Tranz. A așeza un mort în mormânt; a îngropa, a înhuma, a astruca, a mormânta. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) îngropa (II 2). ♦ Tranz. A da ceva uitării. – În + mormânt. DOOM
înmormântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmormânteáză
înmormîntarăți
ÎNMORMÂNTÁ, înmormântez, vb. I. 1. Tranz. A așeza un mort în mormânt; a îngropa, a înhuma, a astruca, a mormânta. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) îngropa (II 2). ♦ Tranz. A da ceva uitării. – În + mormânt. DOOM
înmormântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmormânteáză
înmormîntase
ÎNMORMÂNTÁ, înmormântez, vb. I. 1. Tranz. A așeza un mort în mormânt; a îngropa, a înhuma, a astruca, a mormânta. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) îngropa (II 2). ♦ Tranz. A da ceva uitării. – În + mormânt. DOOM
înmormântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmormânteáză
înmormîntasem
ÎNMORMÂNTÁ, înmormântez, vb. I. 1. Tranz. A așeza un mort în mormânt; a îngropa, a înhuma, a astruca, a mormânta. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) îngropa (II 2). ♦ Tranz. A da ceva uitării. – În + mormânt. DOOM
înmormântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmormânteáză
înmormîntaseră
ÎNMORMÂNTÁ, înmormântez, vb. I. 1. Tranz. A așeza un mort în mormânt; a îngropa, a înhuma, a astruca, a mormânta. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) îngropa (II 2). ♦ Tranz. A da ceva uitării. – În + mormânt. DOOM
înmormântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmormânteáză
înmormîntaserăm
ÎNMORMÂNTÁ, înmormântez, vb. I. 1. Tranz. A așeza un mort în mormânt; a îngropa, a înhuma, a astruca, a mormânta. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) îngropa (II 2). ♦ Tranz. A da ceva uitării. – În + mormânt. DOOM
înmormântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmormânteáză
înmormîntaserăți
ÎNMORMÂNTÁ, înmormântez, vb. I. 1. Tranz. A așeza un mort în mormânt; a îngropa, a înhuma, a astruca, a mormânta. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) îngropa (II 2). ♦ Tranz. A da ceva uitării. – În + mormânt. DOOM
înmormântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmormânteáză
înmormîntaseși
ÎNMORMÂNTÁ, înmormântez, vb. I. 1. Tranz. A așeza un mort în mormânt; a îngropa, a înhuma, a astruca, a mormânta. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) îngropa (II 2). ♦ Tranz. A da ceva uitării. – În + mormânt. DOOM
înmormântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmormânteáză
înmormîntaseți
ÎNMORMÂNTÁ, înmormântez, vb. I. 1. Tranz. A așeza un mort în mormânt; a îngropa, a înhuma, a astruca, a mormânta. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) îngropa (II 2). ♦ Tranz. A da ceva uitării. – În + mormânt. DOOM
înmormântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmormânteáză
înmormîntat
ÎNMORMÂNTÁ, înmormântez, vb. I. 1. Tranz. A așeza un mort în mormânt; a îngropa, a înhuma, a astruca, a mormânta. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) îngropa (II 2). ♦ Tranz. A da ceva uitării. – În + mormânt. DOOM
înmormântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmormânteáză
înmormîntat
ÎNMORMÎNTÁT, -Ă, înmormîntați, -te, adj. (Despre morți) Îngropat, înhumat. (Fig.) Își perinda printr-o lumină de vis multe clipe ale trecutului înmormîntat. SADOVEANU, M. 181.
înmormîntata
ÎNMORMÎNTÁT, -Ă, înmormîntați, -te, adj. (Despre morți) Îngropat, înhumat. (Fig.) Își perinda printr-o lumină de vis multe clipe ale trecutului înmormîntat. SADOVEANU, M. 181.
înmormîntate
ÎNMORMÎNTÁT, -Ă, înmormîntați, -te, adj. (Despre morți) Îngropat, înhumat. (Fig.) Își perinda printr-o lumină de vis multe clipe ale trecutului înmormîntat. SADOVEANU, M. 181.
înmormîntatei
ÎNMORMÎNTÁT, -Ă, înmormîntați, -te, adj. (Despre morți) Îngropat, înhumat. (Fig.) Își perinda printr-o lumină de vis multe clipe ale trecutului înmormîntat. SADOVEANU, M. 181.
înmormîntatele
ÎNMORMÎNTÁT, -Ă, înmormîntați, -te, adj. (Despre morți) Îngropat, înhumat. (Fig.) Își perinda printr-o lumină de vis multe clipe ale trecutului înmormîntat. SADOVEANU, M. 181.
înmormîntatelor
ÎNMORMÎNTÁT, -Ă, înmormîntați, -te, adj. (Despre morți) Îngropat, înhumat. (Fig.) Își perinda printr-o lumină de vis multe clipe ale trecutului înmormîntat. SADOVEANU, M. 181.
înmormîntatul
ÎNMORMÎNTÁT, -Ă, înmormîntați, -te, adj. (Despre morți) Îngropat, înhumat. (Fig.) Își perinda printr-o lumină de vis multe clipe ale trecutului înmormîntat. SADOVEANU, M. 181.
înmormîntatului
ÎNMORMÎNTÁT, -Ă, înmormîntați, -te, adj. (Despre morți) Îngropat, înhumat. (Fig.) Își perinda printr-o lumină de vis multe clipe ale trecutului înmormîntat. SADOVEANU, M. 181.
înmormîntau
ÎNMORMÂNTÁ, înmormântez, vb. I. 1. Tranz. A așeza un mort în mormânt; a îngropa, a înhuma, a astruca, a mormânta. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) îngropa (II 2). ♦ Tranz. A da ceva uitării. – În + mormânt. DOOM
înmormântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmormânteáză
înmormîntași
ÎNMORMÂNTÁ, înmormântez, vb. I. 1. Tranz. A așeza un mort în mormânt; a îngropa, a înhuma, a astruca, a mormânta. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) îngropa (II 2). ♦ Tranz. A da ceva uitării. – În + mormânt. DOOM
înmormântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmormânteáză
înmormîntați
ÎNMORMÂNTÁ, înmormântez, vb. I. 1. Tranz. A așeza un mort în mormânt; a îngropa, a înhuma, a astruca, a mormânta. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) îngropa (II 2). ♦ Tranz. A da ceva uitării. – În + mormânt. DOOM
înmormântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmormânteáză
înmormîntați
ÎNMORMÎNTÁT, -Ă, înmormîntați, -te, adj. (Despre morți) Îngropat, înhumat. (Fig.) Își perinda printr-o lumină de vis multe clipe ale trecutului înmormîntat. SADOVEANU, M. 181.
înmormîntații
ÎNMORMÎNTÁT, -Ă, înmormîntați, -te, adj. (Despre morți) Îngropat, înhumat. (Fig.) Își perinda printr-o lumină de vis multe clipe ale trecutului înmormîntat. SADOVEANU, M. 181.
înmormîntaților
ÎNMORMÎNTÁT, -Ă, înmormîntați, -te, adj. (Despre morți) Îngropat, înhumat. (Fig.) Își perinda printr-o lumină de vis multe clipe ale trecutului înmormîntat. SADOVEANU, M. 181.
înmormîntează
ÎNMORMÂNTÁ, înmormântez, vb. I. 1. Tranz. A așeza un mort în mormânt; a îngropa, a înhuma, a astruca, a mormânta. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) îngropa (II 2). ♦ Tranz. A da ceva uitării. – În + mormânt. DOOM
înmormântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmormânteáză
înmormîntez
ÎNMORMÂNTÁ, înmormântez, vb. I. 1. Tranz. A așeza un mort în mormânt; a îngropa, a înhuma, a astruca, a mormânta. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) îngropa (II 2). ♦ Tranz. A da ceva uitării. – În + mormânt. DOOM
înmormântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmormânteáză
înmormînteze
ÎNMORMÂNTÁ, înmormântez, vb. I. 1. Tranz. A așeza un mort în mormânt; a îngropa, a înhuma, a astruca, a mormânta. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) îngropa (II 2). ♦ Tranz. A da ceva uitării. – În + mormânt. DOOM
înmormântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmormânteáză
înmormîntezi
ÎNMORMÂNTÁ, înmormântez, vb. I. 1. Tranz. A așeza un mort în mormânt; a îngropa, a înhuma, a astruca, a mormânta. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) îngropa (II 2). ♦ Tranz. A da ceva uitării. – În + mormânt. DOOM
înmormântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmormânteáză
înmormîntînd
ÎNMORMÂNTÁ, înmormântez, vb. I. 1. Tranz. A așeza un mort în mormânt; a îngropa, a înhuma, a astruca, a mormânta. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) îngropa (II 2). ♦ Tranz. A da ceva uitării. – În + mormânt. DOOM
înmormântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmormânteáză
înmormîntări
ÎNMORMÂNTÁRE, înmormântări, s. f. Ceremonia, ritualul așezării în mormânt; îngropare, înhumare, îngropăciune, mormântare. – V. înmormânta. DOOM
înmormântáre s. f., g.-d. art. înmormântắrii; pl. înmormântắri
înmormîntării
ÎNMORMÂNTÁRE, înmormântări, s. f. Ceremonia, ritualul așezării în mormânt; îngropare, înhumare, îngropăciune, mormântare. – V. înmormânta. DOOM
înmormântáre s. f., g.-d. art. înmormântắrii; pl. înmormântắri
înmormîntările
ÎNMORMÂNTÁRE, înmormântări, s. f. Ceremonia, ritualul așezării în mormânt; îngropare, înhumare, îngropăciune, mormântare. – V. înmormânta. DOOM
înmormântáre s. f., g.-d. art. înmormântắrii; pl. înmormântắri
înmormîntărilor
ÎNMORMÂNTÁRE, înmormântări, s. f. Ceremonia, ritualul așezării în mormânt; îngropare, înhumare, îngropăciune, mormântare. – V. înmormânta. DOOM
înmormântáre s. f., g.-d. art. înmormântắrii; pl. înmormântắri
înmrejuit
ÎNMREJUÍT, -Ă, înmrejuiți, -te, adj. Prins în mreajă. – Din în- + mreajă.
înmuguri
ÎNMUGURÍ, pers. 3 înmugurește, vb. IV. Intranz. A face muguri; a muguri, a încăpuși. ♦ Fig. (Despre idei, soluții etc.) A lua naștere, a prinde contur în mintea cuiva. – În + mugur. DOOM
înmugurí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. înmuguréște, imperf. 3 sg. înmugureá; conj. prez. 3 să înmugureáscă
înmugurire
ÎNMUGURÍRE, înmuguriri, s. f. Faptul de a înmuguri; mugurire. – V. înmuguri. DOOM
înmuguríre s. f., g.-d. art. înmugurírii; pl. înmuguríri
înmugurirea
ÎNMUGURÍRE, înmuguriri, s. f. Faptul de a înmuguri; mugurire. – V. înmuguri. DOOM
înmuguríre s. f., g.-d. art. înmugurírii; pl. înmuguríri
înmuguriri
ÎNMUGURÍRE, înmuguriri, s. f. Faptul de a înmuguri; mugurire. – V. înmuguri. DOOM
înmuguríre s. f., g.-d. art. înmugurírii; pl. înmuguríri
înmuguririi
ÎNMUGURÍRE, înmuguriri, s. f. Faptul de a înmuguri; mugurire. – V. înmuguri. DOOM
înmuguríre s. f., g.-d. art. înmugurírii; pl. înmuguríri
înmuguririle
ÎNMUGURÍRE, înmuguriri, s. f. Faptul de a înmuguri; mugurire. – V. înmuguri. DOOM
înmuguríre s. f., g.-d. art. înmugurírii; pl. înmuguríri
înmuguririlor
ÎNMUGURÍRE, înmuguriri, s. f. Faptul de a înmuguri; mugurire. – V. înmuguri. DOOM
înmuguríre s. f., g.-d. art. înmugurírii; pl. înmuguríri
înmugurit
ÎNMUGURÍT, -Ă, înmuguriți, -te, adj. Care a făcut muguri; mugurit, încăpușat. – V. înmuguri.
înmugurita
ÎNMUGURÍT, -Ă, înmuguriți, -te, adj. Care a făcut muguri; mugurit, încăpușat. – V. înmuguri.
înmugurite
ÎNMUGURÍT, -Ă, înmuguriți, -te, adj. Care a făcut muguri; mugurit, încăpușat. – V. înmuguri.
înmuguritei
ÎNMUGURÍT, -Ă, înmuguriți, -te, adj. Care a făcut muguri; mugurit, încăpușat. – V. înmuguri.
înmuguritele
ÎNMUGURÍT, -Ă, înmuguriți, -te, adj. Care a făcut muguri; mugurit, încăpușat. – V. înmuguri.
înmuguritelor
ÎNMUGURÍT, -Ă, înmuguriți, -te, adj. Care a făcut muguri; mugurit, încăpușat. – V. înmuguri.
înmuguritul
ÎNMUGURÍT, -Ă, înmuguriți, -te, adj. Care a făcut muguri; mugurit, încăpușat. – V. înmuguri.
înmuguritului
ÎNMUGURÍT, -Ă, înmuguriți, -te, adj. Care a făcut muguri; mugurit, încăpușat. – V. înmuguri.
înmuguriți
ÎNMUGURÍT, -Ă, înmuguriți, -te, adj. Care a făcut muguri; mugurit, încăpușat. – V. înmuguri.
înmuguriții
ÎNMUGURÍT, -Ă, înmuguriți, -te, adj. Care a făcut muguri; mugurit, încăpușat. – V. înmuguri.
înmuguriților
ÎNMUGURÍT, -Ă, înmuguriți, -te, adj. Care a făcut muguri; mugurit, încăpușat. – V. înmuguri.
înmuia
ÎNMUIÁ, înmói, vb. I. 1. Tranz. A băga, a introduce într-un lichid, a muia. ◊ Refl. Rufele s-au înmuiat. ♦ A uda, a umezi. ♦ Fig. (Rar) A împodobi cu cusături, cu broderii de mătase, de fir (aurit) etc. 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai moale, prin încălzire sau prin subțiere cu un lichid. ◊ Expr. A (i se) înmuia (cuiva) inima = a (se) înduioșa. ♦ Fig. A (se) potoli, a (se) calma; a (se) liniști. ♦ Refl. (Despre ger, despre vreme) A fi mai blând; a se domoli, a se potoli. 3. Tranz. și refl. Fig. A face să fie sau a deveni mai blând; a (se) îmblânzi. – În + muia. DOOM
înmuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înmói, 3 înmoáie, 1 pl. înmuiém; conj. prez. 3 să înmoáie; ger. înmuínd
înmuiai
ÎNMUIÁ, înmói, vb. I. 1. Tranz. A băga, a introduce într-un lichid, a muia. ◊ Refl. Rufele s-au înmuiat. ♦ A uda, a umezi. ♦ Fig. (Rar) A împodobi cu cusături, cu broderii de mătase, de fir (aurit) etc. 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai moale, prin încălzire sau prin subțiere cu un lichid. ◊ Expr. A (i se) înmuia (cuiva) inima = a (se) înduioșa. ♦ Fig. A (se) potoli, a (se) calma; a (se) liniști. ♦ Refl. (Despre ger, despre vreme) A fi mai blând; a se domoli, a se potoli. 3. Tranz. și refl. Fig. A face să fie sau a deveni mai blând; a (se) îmblânzi. – În + muia. DOOM
înmuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înmói, 3 înmoáie, 1 pl. înmuiém; conj. prez. 3 să înmoáie; ger. înmuínd
înmuiam
ÎNMUIÁ, înmói, vb. I. 1. Tranz. A băga, a introduce într-un lichid, a muia. ◊ Refl. Rufele s-au înmuiat. ♦ A uda, a umezi. ♦ Fig. (Rar) A împodobi cu cusături, cu broderii de mătase, de fir (aurit) etc. 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai moale, prin încălzire sau prin subțiere cu un lichid. ◊ Expr. A (i se) înmuia (cuiva) inima = a (se) înduioșa. ♦ Fig. A (se) potoli, a (se) calma; a (se) liniști. ♦ Refl. (Despre ger, despre vreme) A fi mai blând; a se domoli, a se potoli. 3. Tranz. și refl. Fig. A face să fie sau a deveni mai blând; a (se) îmblânzi. – În + muia. DOOM
înmuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înmói, 3 înmoáie, 1 pl. înmuiém; conj. prez. 3 să înmoáie; ger. înmuínd
înmuiară
ÎNMUIÁ, înmói, vb. I. 1. Tranz. A băga, a introduce într-un lichid, a muia. ◊ Refl. Rufele s-au înmuiat. ♦ A uda, a umezi. ♦ Fig. (Rar) A împodobi cu cusături, cu broderii de mătase, de fir (aurit) etc. 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai moale, prin încălzire sau prin subțiere cu un lichid. ◊ Expr. A (i se) înmuia (cuiva) inima = a (se) înduioșa. ♦ Fig. A (se) potoli, a (se) calma; a (se) liniști. ♦ Refl. (Despre ger, despre vreme) A fi mai blând; a se domoli, a se potoli. 3. Tranz. și refl. Fig. A face să fie sau a deveni mai blând; a (se) îmblânzi. – În + muia. DOOM
înmuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înmói, 3 înmoáie, 1 pl. înmuiém; conj. prez. 3 să înmoáie; ger. înmuínd
înmuiarăm
ÎNMUIÁ, înmói, vb. I. 1. Tranz. A băga, a introduce într-un lichid, a muia. ◊ Refl. Rufele s-au înmuiat. ♦ A uda, a umezi. ♦ Fig. (Rar) A împodobi cu cusături, cu broderii de mătase, de fir (aurit) etc. 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai moale, prin încălzire sau prin subțiere cu un lichid. ◊ Expr. A (i se) înmuia (cuiva) inima = a (se) înduioșa. ♦ Fig. A (se) potoli, a (se) calma; a (se) liniști. ♦ Refl. (Despre ger, despre vreme) A fi mai blând; a se domoli, a se potoli. 3. Tranz. și refl. Fig. A face să fie sau a deveni mai blând; a (se) îmblânzi. – În + muia. DOOM
înmuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înmói, 3 înmoáie, 1 pl. înmuiém; conj. prez. 3 să înmoáie; ger. înmuínd
înmuiarăți
ÎNMUIÁ, înmói, vb. I. 1. Tranz. A băga, a introduce într-un lichid, a muia. ◊ Refl. Rufele s-au înmuiat. ♦ A uda, a umezi. ♦ Fig. (Rar) A împodobi cu cusături, cu broderii de mătase, de fir (aurit) etc. 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai moale, prin încălzire sau prin subțiere cu un lichid. ◊ Expr. A (i se) înmuia (cuiva) inima = a (se) înduioșa. ♦ Fig. A (se) potoli, a (se) calma; a (se) liniști. ♦ Refl. (Despre ger, despre vreme) A fi mai blând; a se domoli, a se potoli. 3. Tranz. și refl. Fig. A face să fie sau a deveni mai blând; a (se) îmblânzi. – În + muia. DOOM
înmuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înmói, 3 înmoáie, 1 pl. înmuiém; conj. prez. 3 să înmoáie; ger. înmuínd
înmuiase
ÎNMUIÁ, înmói, vb. I. 1. Tranz. A băga, a introduce într-un lichid, a muia. ◊ Refl. Rufele s-au înmuiat. ♦ A uda, a umezi. ♦ Fig. (Rar) A împodobi cu cusături, cu broderii de mătase, de fir (aurit) etc. 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai moale, prin încălzire sau prin subțiere cu un lichid. ◊ Expr. A (i se) înmuia (cuiva) inima = a (se) înduioșa. ♦ Fig. A (se) potoli, a (se) calma; a (se) liniști. ♦ Refl. (Despre ger, despre vreme) A fi mai blând; a se domoli, a se potoli. 3. Tranz. și refl. Fig. A face să fie sau a deveni mai blând; a (se) îmblânzi. – În + muia. DOOM
înmuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înmói, 3 înmoáie, 1 pl. înmuiém; conj. prez. 3 să înmoáie; ger. înmuínd
înmuiasem
ÎNMUIÁ, înmói, vb. I. 1. Tranz. A băga, a introduce într-un lichid, a muia. ◊ Refl. Rufele s-au înmuiat. ♦ A uda, a umezi. ♦ Fig. (Rar) A împodobi cu cusături, cu broderii de mătase, de fir (aurit) etc. 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai moale, prin încălzire sau prin subțiere cu un lichid. ◊ Expr. A (i se) înmuia (cuiva) inima = a (se) înduioșa. ♦ Fig. A (se) potoli, a (se) calma; a (se) liniști. ♦ Refl. (Despre ger, despre vreme) A fi mai blând; a se domoli, a se potoli. 3. Tranz. și refl. Fig. A face să fie sau a deveni mai blând; a (se) îmblânzi. – În + muia. DOOM
înmuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înmói, 3 înmoáie, 1 pl. înmuiém; conj. prez. 3 să înmoáie; ger. înmuínd
înmuiaseră
ÎNMUIÁ, înmói, vb. I. 1. Tranz. A băga, a introduce într-un lichid, a muia. ◊ Refl. Rufele s-au înmuiat. ♦ A uda, a umezi. ♦ Fig. (Rar) A împodobi cu cusături, cu broderii de mătase, de fir (aurit) etc. 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai moale, prin încălzire sau prin subțiere cu un lichid. ◊ Expr. A (i se) înmuia (cuiva) inima = a (se) înduioșa. ♦ Fig. A (se) potoli, a (se) calma; a (se) liniști. ♦ Refl. (Despre ger, despre vreme) A fi mai blând; a se domoli, a se potoli. 3. Tranz. și refl. Fig. A face să fie sau a deveni mai blând; a (se) îmblânzi. – În + muia. DOOM
înmuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înmói, 3 înmoáie, 1 pl. înmuiém; conj. prez. 3 să înmoáie; ger. înmuínd
înmuiaserăm
ÎNMUIÁ, înmói, vb. I. 1. Tranz. A băga, a introduce într-un lichid, a muia. ◊ Refl. Rufele s-au înmuiat. ♦ A uda, a umezi. ♦ Fig. (Rar) A împodobi cu cusături, cu broderii de mătase, de fir (aurit) etc. 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai moale, prin încălzire sau prin subțiere cu un lichid. ◊ Expr. A (i se) înmuia (cuiva) inima = a (se) înduioșa. ♦ Fig. A (se) potoli, a (se) calma; a (se) liniști. ♦ Refl. (Despre ger, despre vreme) A fi mai blând; a se domoli, a se potoli. 3. Tranz. și refl. Fig. A face să fie sau a deveni mai blând; a (se) îmblânzi. – În + muia. DOOM
înmuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înmói, 3 înmoáie, 1 pl. înmuiém; conj. prez. 3 să înmoáie; ger. înmuínd
înmuiaserăți
ÎNMUIÁ, înmói, vb. I. 1. Tranz. A băga, a introduce într-un lichid, a muia. ◊ Refl. Rufele s-au înmuiat. ♦ A uda, a umezi. ♦ Fig. (Rar) A împodobi cu cusături, cu broderii de mătase, de fir (aurit) etc. 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai moale, prin încălzire sau prin subțiere cu un lichid. ◊ Expr. A (i se) înmuia (cuiva) inima = a (se) înduioșa. ♦ Fig. A (se) potoli, a (se) calma; a (se) liniști. ♦ Refl. (Despre ger, despre vreme) A fi mai blând; a se domoli, a se potoli. 3. Tranz. și refl. Fig. A face să fie sau a deveni mai blând; a (se) îmblânzi. – În + muia. DOOM
înmuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înmói, 3 înmoáie, 1 pl. înmuiém; conj. prez. 3 să înmoáie; ger. înmuínd
înmuiaseși
ÎNMUIÁ, înmói, vb. I. 1. Tranz. A băga, a introduce într-un lichid, a muia. ◊ Refl. Rufele s-au înmuiat. ♦ A uda, a umezi. ♦ Fig. (Rar) A împodobi cu cusături, cu broderii de mătase, de fir (aurit) etc. 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai moale, prin încălzire sau prin subțiere cu un lichid. ◊ Expr. A (i se) înmuia (cuiva) inima = a (se) înduioșa. ♦ Fig. A (se) potoli, a (se) calma; a (se) liniști. ♦ Refl. (Despre ger, despre vreme) A fi mai blând; a se domoli, a se potoli. 3. Tranz. și refl. Fig. A face să fie sau a deveni mai blând; a (se) îmblânzi. – În + muia. DOOM
înmuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înmói, 3 înmoáie, 1 pl. înmuiém; conj. prez. 3 să înmoáie; ger. înmuínd
înmuiaseți
ÎNMUIÁ, înmói, vb. I. 1. Tranz. A băga, a introduce într-un lichid, a muia. ◊ Refl. Rufele s-au înmuiat. ♦ A uda, a umezi. ♦ Fig. (Rar) A împodobi cu cusături, cu broderii de mătase, de fir (aurit) etc. 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai moale, prin încălzire sau prin subțiere cu un lichid. ◊ Expr. A (i se) înmuia (cuiva) inima = a (se) înduioșa. ♦ Fig. A (se) potoli, a (se) calma; a (se) liniști. ♦ Refl. (Despre ger, despre vreme) A fi mai blând; a se domoli, a se potoli. 3. Tranz. și refl. Fig. A face să fie sau a deveni mai blând; a (se) îmblânzi. – În + muia. DOOM
înmuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înmói, 3 înmoáie, 1 pl. înmuiém; conj. prez. 3 să înmoáie; ger. înmuínd
înmuiat
ÎNMUIÁ, înmói, vb. I. 1. Tranz. A băga, a introduce într-un lichid, a muia. ◊ Refl. Rufele s-au înmuiat. ♦ A uda, a umezi. ♦ Fig. (Rar) A împodobi cu cusături, cu broderii de mătase, de fir (aurit) etc. 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai moale, prin încălzire sau prin subțiere cu un lichid. ◊ Expr. A (i se) înmuia (cuiva) inima = a (se) înduioșa. ♦ Fig. A (se) potoli, a (se) calma; a (se) liniști. ♦ Refl. (Despre ger, despre vreme) A fi mai blând; a se domoli, a se potoli. 3. Tranz. și refl. Fig. A face să fie sau a deveni mai blând; a (se) îmblânzi. – În + muia. DOOM
înmuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înmói, 3 înmoáie, 1 pl. înmuiém; conj. prez. 3 să înmoáie; ger. înmuínd
înmuiat
ÎNMUIÁT, -Ă, înmuiați, -te, adj. 1. Introdus în apă sau în alt lichid; umezit, îmbibat cu un lichid. ♦ (Despre ochi) Înlăcrimat. 2. Devenit moale (prin încălzire sau prin adaos de lichid). ♦ Fig. Fără vlagă, fără putere. 3. Fig. (Despre oameni și stările lor sufletești) Potolit, calmat, liniștit; p. ext. îmblânzit. ♦ Înduioșat, mișcat. – V. înmuia.
înmuiata
ÎNMUIÁT, -Ă, înmuiați, -te, adj. 1. Introdus în apă sau în alt lichid; umezit, îmbibat cu un lichid. ♦ (Despre ochi) Înlăcrimat. 2. Devenit moale (prin încălzire sau prin adaos de lichid). ♦ Fig. Fără vlagă, fără putere. 3. Fig. (Despre oameni și stările lor sufletești) Potolit, calmat, liniștit; p. ext. îmblânzit. ♦ Înduioșat, mișcat. – V. înmuia.
înmuiate
ÎNMUIÁT, -Ă, înmuiați, -te, adj. 1. Introdus în apă sau în alt lichid; umezit, îmbibat cu un lichid. ♦ (Despre ochi) Înlăcrimat. 2. Devenit moale (prin încălzire sau prin adaos de lichid). ♦ Fig. Fără vlagă, fără putere. 3. Fig. (Despre oameni și stările lor sufletești) Potolit, calmat, liniștit; p. ext. îmblânzit. ♦ Înduioșat, mișcat. – V. înmuia.
înmuiatei
ÎNMUIÁT, -Ă, înmuiați, -te, adj. 1. Introdus în apă sau în alt lichid; umezit, îmbibat cu un lichid. ♦ (Despre ochi) Înlăcrimat. 2. Devenit moale (prin încălzire sau prin adaos de lichid). ♦ Fig. Fără vlagă, fără putere. 3. Fig. (Despre oameni și stările lor sufletești) Potolit, calmat, liniștit; p. ext. îmblânzit. ♦ Înduioșat, mișcat. – V. înmuia.
înmuiatele
ÎNMUIÁT, -Ă, înmuiați, -te, adj. 1. Introdus în apă sau în alt lichid; umezit, îmbibat cu un lichid. ♦ (Despre ochi) Înlăcrimat. 2. Devenit moale (prin încălzire sau prin adaos de lichid). ♦ Fig. Fără vlagă, fără putere. 3. Fig. (Despre oameni și stările lor sufletești) Potolit, calmat, liniștit; p. ext. îmblânzit. ♦ Înduioșat, mișcat. – V. înmuia.
înmuiatelor
ÎNMUIÁT, -Ă, înmuiați, -te, adj. 1. Introdus în apă sau în alt lichid; umezit, îmbibat cu un lichid. ♦ (Despre ochi) Înlăcrimat. 2. Devenit moale (prin încălzire sau prin adaos de lichid). ♦ Fig. Fără vlagă, fără putere. 3. Fig. (Despre oameni și stările lor sufletești) Potolit, calmat, liniștit; p. ext. îmblânzit. ♦ Înduioșat, mișcat. – V. înmuia.
înmuiatul
ÎNMUIÁT, -Ă, înmuiați, -te, adj. 1. Introdus în apă sau în alt lichid; umezit, îmbibat cu un lichid. ♦ (Despre ochi) Înlăcrimat. 2. Devenit moale (prin încălzire sau prin adaos de lichid). ♦ Fig. Fără vlagă, fără putere. 3. Fig. (Despre oameni și stările lor sufletești) Potolit, calmat, liniștit; p. ext. îmblânzit. ♦ Înduioșat, mișcat. – V. înmuia.
înmuiatului
ÎNMUIÁT, -Ă, înmuiați, -te, adj. 1. Introdus în apă sau în alt lichid; umezit, îmbibat cu un lichid. ♦ (Despre ochi) Înlăcrimat. 2. Devenit moale (prin încălzire sau prin adaos de lichid). ♦ Fig. Fără vlagă, fără putere. 3. Fig. (Despre oameni și stările lor sufletești) Potolit, calmat, liniștit; p. ext. îmblânzit. ♦ Înduioșat, mișcat. – V. înmuia.
înmuiau
ÎNMUIÁ, înmói, vb. I. 1. Tranz. A băga, a introduce într-un lichid, a muia. ◊ Refl. Rufele s-au înmuiat. ♦ A uda, a umezi. ♦ Fig. (Rar) A împodobi cu cusături, cu broderii de mătase, de fir (aurit) etc. 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai moale, prin încălzire sau prin subțiere cu un lichid. ◊ Expr. A (i se) înmuia (cuiva) inima = a (se) înduioșa. ♦ Fig. A (se) potoli, a (se) calma; a (se) liniști. ♦ Refl. (Despre ger, despre vreme) A fi mai blând; a se domoli, a se potoli. 3. Tranz. și refl. Fig. A face să fie sau a deveni mai blând; a (se) îmblânzi. – În + muia. DOOM
înmuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înmói, 3 înmoáie, 1 pl. înmuiém; conj. prez. 3 să înmoáie; ger. înmuínd
înmuiași
ÎNMUIÁ, înmói, vb. I. 1. Tranz. A băga, a introduce într-un lichid, a muia. ◊ Refl. Rufele s-au înmuiat. ♦ A uda, a umezi. ♦ Fig. (Rar) A împodobi cu cusături, cu broderii de mătase, de fir (aurit) etc. 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai moale, prin încălzire sau prin subțiere cu un lichid. ◊ Expr. A (i se) înmuia (cuiva) inima = a (se) înduioșa. ♦ Fig. A (se) potoli, a (se) calma; a (se) liniști. ♦ Refl. (Despre ger, despre vreme) A fi mai blând; a se domoli, a se potoli. 3. Tranz. și refl. Fig. A face să fie sau a deveni mai blând; a (se) îmblânzi. – În + muia. DOOM
înmuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înmói, 3 înmoáie, 1 pl. înmuiém; conj. prez. 3 să înmoáie; ger. înmuínd
înmuiați
ÎNMUIÁ, înmói, vb. I. 1. Tranz. A băga, a introduce într-un lichid, a muia. ◊ Refl. Rufele s-au înmuiat. ♦ A uda, a umezi. ♦ Fig. (Rar) A împodobi cu cusături, cu broderii de mătase, de fir (aurit) etc. 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai moale, prin încălzire sau prin subțiere cu un lichid. ◊ Expr. A (i se) înmuia (cuiva) inima = a (se) înduioșa. ♦ Fig. A (se) potoli, a (se) calma; a (se) liniști. ♦ Refl. (Despre ger, despre vreme) A fi mai blând; a se domoli, a se potoli. 3. Tranz. și refl. Fig. A face să fie sau a deveni mai blând; a (se) îmblânzi. – În + muia. DOOM
înmuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înmói, 3 înmoáie, 1 pl. înmuiém; conj. prez. 3 să înmoáie; ger. înmuínd
înmuiați
ÎNMUIÁT, -Ă, înmuiați, -te, adj. 1. Introdus în apă sau în alt lichid; umezit, îmbibat cu un lichid. ♦ (Despre ochi) Înlăcrimat. 2. Devenit moale (prin încălzire sau prin adaos de lichid). ♦ Fig. Fără vlagă, fără putere. 3. Fig. (Despre oameni și stările lor sufletești) Potolit, calmat, liniștit; p. ext. îmblânzit. ♦ Înduioșat, mișcat. – V. înmuia.
înmuiații
ÎNMUIÁT, -Ă, înmuiați, -te, adj. 1. Introdus în apă sau în alt lichid; umezit, îmbibat cu un lichid. ♦ (Despre ochi) Înlăcrimat. 2. Devenit moale (prin încălzire sau prin adaos de lichid). ♦ Fig. Fără vlagă, fără putere. 3. Fig. (Despre oameni și stările lor sufletești) Potolit, calmat, liniștit; p. ext. îmblânzit. ♦ Înduioșat, mișcat. – V. înmuia.
înmuiaților
ÎNMUIÁT, -Ă, înmuiați, -te, adj. 1. Introdus în apă sau în alt lichid; umezit, îmbibat cu un lichid. ♦ (Despre ochi) Înlăcrimat. 2. Devenit moale (prin încălzire sau prin adaos de lichid). ♦ Fig. Fără vlagă, fără putere. 3. Fig. (Despre oameni și stările lor sufletești) Potolit, calmat, liniștit; p. ext. îmblânzit. ♦ Înduioșat, mișcat. – V. înmuia.
înmuie
ÎNMUIÁ, înmói, vb. I. 1. Tranz. A băga, a introduce într-un lichid, a muia. ◊ Refl. Rufele s-au înmuiat. ♦ A uda, a umezi. ♦ Fig. (Rar) A împodobi cu cusături, cu broderii de mătase, de fir (aurit) etc. 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai moale, prin încălzire sau prin subțiere cu un lichid. ◊ Expr. A (i se) înmuia (cuiva) inima = a (se) înduioșa. ♦ Fig. A (se) potoli, a (se) calma; a (se) liniști. ♦ Refl. (Despre ger, despre vreme) A fi mai blând; a se domoli, a se potoli. 3. Tranz. și refl. Fig. A face să fie sau a deveni mai blând; a (se) îmblânzi. – În + muia. DOOM
înmuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înmói, 3 înmoáie, 1 pl. înmuiém; conj. prez. 3 să înmoáie; ger. înmuínd
înmuiem
ÎNMUIÁ, înmói, vb. I. 1. Tranz. A băga, a introduce într-un lichid, a muia. ◊ Refl. Rufele s-au înmuiat. ♦ A uda, a umezi. ♦ Fig. (Rar) A împodobi cu cusături, cu broderii de mătase, de fir (aurit) etc. 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai moale, prin încălzire sau prin subțiere cu un lichid. ◊ Expr. A (i se) înmuia (cuiva) inima = a (se) înduioșa. ♦ Fig. A (se) potoli, a (se) calma; a (se) liniști. ♦ Refl. (Despre ger, despre vreme) A fi mai blând; a se domoli, a se potoli. 3. Tranz. și refl. Fig. A face să fie sau a deveni mai blând; a (se) îmblânzi. – În + muia. DOOM
înmuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înmói, 3 înmoáie, 1 pl. înmuiém; conj. prez. 3 să înmoáie; ger. înmuínd
înmuiere
ÎNMUIÁ, înmói, vb. I. 1. Tranz. A băga, a introduce într-un lichid, a muia. ◊ Refl. Rufele s-au înmuiat. ♦ A uda, a umezi. ♦ Fig. (Rar) A împodobi cu cusături, cu broderii de mătase, de fir (aurit) etc. 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai moale, prin încălzire sau prin subțiere cu un lichid. ◊ Expr. A (i se) înmuia (cuiva) inima = a (se) înduioșa. ♦ Fig. A (se) potoli, a (se) calma; a (se) liniști. ♦ Refl. (Despre ger, despre vreme) A fi mai blând; a se domoli, a se potoli. 3. Tranz. și refl. Fig. A face să fie sau a deveni mai blând; a (se) îmblânzi. – În + muia. DOOM
înmuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înmói, 3 înmoáie, 1 pl. înmuiém; conj. prez. 3 să înmoáie; ger. înmuínd
înmuiere
ÎNMUIÉRE, înmuieri, s. f. Acțiunea de a (se) înmuia și rezultatul ei. – V. înmuia. DOOM
înmuiére s. f., g.-d. art. înmuiérii; pl. înmuiéri
înmuierea
ÎNMUIÉRE, înmuieri, s. f. Acțiunea de a (se) înmuia și rezultatul ei. – V. înmuia. DOOM
înmuiére s. f., g.-d. art. înmuiérii; pl. înmuiéri
înmuieri
ÎNMUIÉRE, înmuieri, s. f. Acțiunea de a (se) înmuia și rezultatul ei. – V. înmuia. DOOM
înmuiére s. f., g.-d. art. înmuiérii; pl. înmuiéri
înmuierii
ÎNMUIÉRE, înmuieri, s. f. Acțiunea de a (se) înmuia și rezultatul ei. – V. înmuia. DOOM
înmuiére s. f., g.-d. art. înmuiérii; pl. înmuiéri
înmuierile
ÎNMUIÉRE, înmuieri, s. f. Acțiunea de a (se) înmuia și rezultatul ei. – V. înmuia. DOOM
înmuiére s. f., g.-d. art. înmuiérii; pl. înmuiéri
înmuierilor
ÎNMUIÉRE, înmuieri, s. f. Acțiunea de a (se) înmuia și rezultatul ei. – V. înmuia. DOOM
înmuiére s. f., g.-d. art. înmuiérii; pl. înmuiéri
înmuietoare
ÎNMUIETÓR, înmuietoare, s. n. Vas în care se înmoaie cerealele înainte de a fi puse la încolțit. – Înmuia + suf. -ător. DOOM
înmuietór s. n., pl. înmuietoáre
înmuietoarele
ÎNMUIETÓR, înmuietoare, s. n. Vas în care se înmoaie cerealele înainte de a fi puse la încolțit. – Înmuia + suf. -ător. DOOM
înmuietór s. n., pl. înmuietoáre
înmuietoarelor
ÎNMUIETÓR, înmuietoare, s. n. Vas în care se înmoaie cerealele înainte de a fi puse la încolțit. – Înmuia + suf. -ător. DOOM
înmuietór s. n., pl. înmuietoáre
înmuietor
ÎNMUIETÓR, înmuietoare, s. n. Vas în care se înmoaie cerealele înainte de a fi puse la încolțit. – Înmuia + suf. -ător. DOOM
înmuietór s. n., pl. înmuietoáre
înmuietorul
ÎNMUIETÓR, înmuietoare, s. n. Vas în care se înmoaie cerealele înainte de a fi puse la încolțit. – Înmuia + suf. -ător. DOOM
înmuietór s. n., pl. înmuietoáre
înmuietorului
ÎNMUIETÓR, înmuietoare, s. n. Vas în care se înmoaie cerealele înainte de a fi puse la încolțit. – Înmuia + suf. -ător. DOOM
înmuietór s. n., pl. înmuietoáre
înmuind
ÎNMUIÁ, înmói, vb. I. 1. Tranz. A băga, a introduce într-un lichid, a muia. ◊ Refl. Rufele s-au înmuiat. ♦ A uda, a umezi. ♦ Fig. (Rar) A împodobi cu cusături, cu broderii de mătase, de fir (aurit) etc. 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai moale, prin încălzire sau prin subțiere cu un lichid. ◊ Expr. A (i se) înmuia (cuiva) inima = a (se) înduioșa. ♦ Fig. A (se) potoli, a (se) calma; a (se) liniști. ♦ Refl. (Despre ger, despre vreme) A fi mai blând; a se domoli, a se potoli. 3. Tranz. și refl. Fig. A face să fie sau a deveni mai blând; a (se) îmblânzi. – În + muia. DOOM
înmuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înmói, 3 înmoáie, 1 pl. înmuiém; conj. prez. 3 să înmoáie; ger. înmuínd
înmulțea
ÎNMULȚÍ, înmulțesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A spori, a (se) mări în număr sau cantitativ. ♦ Tranz. A face operația înmulțirii; a multiplica. 2. A (se) mări prin reproducere numărul indivizilor din aceeași specie. – În + mult. DOOM
înmulțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmulțésc, imperf. 3 sg. înmulțeá; conj. prez. 3 să înmulțeáscă
înmulțeai
ÎNMULȚÍ, înmulțesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A spori, a (se) mări în număr sau cantitativ. ♦ Tranz. A face operația înmulțirii; a multiplica. 2. A (se) mări prin reproducere numărul indivizilor din aceeași specie. – În + mult. DOOM
înmulțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmulțésc, imperf. 3 sg. înmulțeá; conj. prez. 3 să înmulțeáscă
înmulțeam
ÎNMULȚÍ, înmulțesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A spori, a (se) mări în număr sau cantitativ. ♦ Tranz. A face operația înmulțirii; a multiplica. 2. A (se) mări prin reproducere numărul indivizilor din aceeași specie. – În + mult. DOOM
înmulțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmulțésc, imperf. 3 sg. înmulțeá; conj. prez. 3 să înmulțeáscă
înmulțească
ÎNMULȚÍ, înmulțesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A spori, a (se) mări în număr sau cantitativ. ♦ Tranz. A face operația înmulțirii; a multiplica. 2. A (se) mări prin reproducere numărul indivizilor din aceeași specie. – În + mult. DOOM
înmulțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmulțésc, imperf. 3 sg. înmulțeá; conj. prez. 3 să înmulțeáscă
înmulțeau
ÎNMULȚÍ, înmulțesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A spori, a (se) mări în număr sau cantitativ. ♦ Tranz. A face operația înmulțirii; a multiplica. 2. A (se) mări prin reproducere numărul indivizilor din aceeași specie. – În + mult. DOOM
înmulțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmulțésc, imperf. 3 sg. înmulțeá; conj. prez. 3 să înmulțeáscă
înmulțeați
ÎNMULȚÍ, înmulțesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A spori, a (se) mări în număr sau cantitativ. ♦ Tranz. A face operația înmulțirii; a multiplica. 2. A (se) mări prin reproducere numărul indivizilor din aceeași specie. – În + mult. DOOM
înmulțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmulțésc, imperf. 3 sg. înmulțeá; conj. prez. 3 să înmulțeáscă
înmulțesc
ÎNMULȚÍ, înmulțesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A spori, a (se) mări în număr sau cantitativ. ♦ Tranz. A face operația înmulțirii; a multiplica. 2. A (se) mări prin reproducere numărul indivizilor din aceeași specie. – În + mult. DOOM
înmulțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmulțésc, imperf. 3 sg. înmulțeá; conj. prez. 3 să înmulțeáscă
înmulțește
ÎNMULȚÍ, înmulțesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A spori, a (se) mări în număr sau cantitativ. ♦ Tranz. A face operația înmulțirii; a multiplica. 2. A (se) mări prin reproducere numărul indivizilor din aceeași specie. – În + mult. DOOM
înmulțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmulțésc, imperf. 3 sg. înmulțeá; conj. prez. 3 să înmulțeáscă
înmulțești
ÎNMULȚÍ, înmulțesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A spori, a (se) mări în număr sau cantitativ. ♦ Tranz. A face operația înmulțirii; a multiplica. 2. A (se) mări prin reproducere numărul indivizilor din aceeași specie. – În + mult. DOOM
înmulțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmulțésc, imperf. 3 sg. înmulțeá; conj. prez. 3 să înmulțeáscă
înmulți
ÎNMULȚÍ, înmulțesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A spori, a (se) mări în număr sau cantitativ. ♦ Tranz. A face operația înmulțirii; a multiplica. 2. A (se) mări prin reproducere numărul indivizilor din aceeași specie. – În + mult. DOOM
înmulțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmulțésc, imperf. 3 sg. înmulțeá; conj. prez. 3 să înmulțeáscă
înmulții
ÎNMULȚÍ, înmulțesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A spori, a (se) mări în număr sau cantitativ. ♦ Tranz. A face operația înmulțirii; a multiplica. 2. A (se) mări prin reproducere numărul indivizilor din aceeași specie. – În + mult. DOOM
înmulțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmulțésc, imperf. 3 sg. înmulțeá; conj. prez. 3 să înmulțeáscă
înmulțim
ÎNMULȚÍ, înmulțesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A spori, a (se) mări în număr sau cantitativ. ♦ Tranz. A face operația înmulțirii; a multiplica. 2. A (se) mări prin reproducere numărul indivizilor din aceeași specie. – În + mult. DOOM
înmulțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmulțésc, imperf. 3 sg. înmulțeá; conj. prez. 3 să înmulțeáscă
înmulțind
ÎNMULȚÍ, înmulțesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A spori, a (se) mări în număr sau cantitativ. ♦ Tranz. A face operația înmulțirii; a multiplica. 2. A (se) mări prin reproducere numărul indivizilor din aceeași specie. – În + mult. DOOM
înmulțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmulțésc, imperf. 3 sg. înmulțeá; conj. prez. 3 să înmulțeáscă
înmulțire
ÎNMULȚÍ, înmulțesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A spori, a (se) mări în număr sau cantitativ. ♦ Tranz. A face operația înmulțirii; a multiplica. 2. A (se) mări prin reproducere numărul indivizilor din aceeași specie. – În + mult. DOOM
înmulțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmulțésc, imperf. 3 sg. înmulțeá; conj. prez. 3 să înmulțeáscă
înmulțire
ÎNMULȚÍRE, înmulțiri, s. f. Acțiunea de a (se) înmulți și rezultatul ei. ♦ Operație aritmetică fundamentală care constă din mărirea unui număr (deînmulțit) de atâtea ori cât alt număr (înmulțitorul), pentru obținerea unui rezultat numit produs; multiplicare. ◊ Tabla înmulțirii = tablou care conține produsele înmulțirii între ele a primelor zece numere. – V. înmulți. DOOM
înmulțíre s. f., g.-d. art. înmulțírii; pl. înmulțíri
înmulțirea
ÎNMULȚÍRE, înmulțiri, s. f. Acțiunea de a (se) înmulți și rezultatul ei. ♦ Operație aritmetică fundamentală care constă din mărirea unui număr (deînmulțit) de atâtea ori cât alt număr (înmulțitorul), pentru obținerea unui rezultat numit produs; multiplicare. ◊ Tabla înmulțirii = tablou care conține produsele înmulțirii între ele a primelor zece numere. – V. înmulți. DOOM
înmulțíre s. f., g.-d. art. înmulțírii; pl. înmulțíri
înmulțiri
ÎNMULȚÍRE, înmulțiri, s. f. Acțiunea de a (se) înmulți și rezultatul ei. ♦ Operație aritmetică fundamentală care constă din mărirea unui număr (deînmulțit) de atâtea ori cât alt număr (înmulțitorul), pentru obținerea unui rezultat numit produs; multiplicare. ◊ Tabla înmulțirii = tablou care conține produsele înmulțirii între ele a primelor zece numere. – V. înmulți. DOOM
înmulțíre s. f., g.-d. art. înmulțírii; pl. înmulțíri
înmulțirii
ÎNMULȚÍRE, înmulțiri, s. f. Acțiunea de a (se) înmulți și rezultatul ei. ♦ Operație aritmetică fundamentală care constă din mărirea unui număr (deînmulțit) de atâtea ori cât alt număr (înmulțitorul), pentru obținerea unui rezultat numit produs; multiplicare. ◊ Tabla înmulțirii = tablou care conține produsele înmulțirii între ele a primelor zece numere. – V. înmulți. DOOM
înmulțíre s. f., g.-d. art. înmulțírii; pl. înmulțíri
înmulțirile
ÎNMULȚÍRE, înmulțiri, s. f. Acțiunea de a (se) înmulți și rezultatul ei. ♦ Operație aritmetică fundamentală care constă din mărirea unui număr (deînmulțit) de atâtea ori cât alt număr (înmulțitorul), pentru obținerea unui rezultat numit produs; multiplicare. ◊ Tabla înmulțirii = tablou care conține produsele înmulțirii între ele a primelor zece numere. – V. înmulți. DOOM
înmulțíre s. f., g.-d. art. înmulțírii; pl. înmulțíri
înmulțirilor
ÎNMULȚÍRE, înmulțiri, s. f. Acțiunea de a (se) înmulți și rezultatul ei. ♦ Operație aritmetică fundamentală care constă din mărirea unui număr (deînmulțit) de atâtea ori cât alt număr (înmulțitorul), pentru obținerea unui rezultat numit produs; multiplicare. ◊ Tabla înmulțirii = tablou care conține produsele înmulțirii între ele a primelor zece numere. – V. înmulți. DOOM
înmulțíre s. f., g.-d. art. înmulțírii; pl. înmulțíri
înmulțiră
ÎNMULȚÍ, înmulțesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A spori, a (se) mări în număr sau cantitativ. ♦ Tranz. A face operația înmulțirii; a multiplica. 2. A (se) mări prin reproducere numărul indivizilor din aceeași specie. – În + mult. DOOM
înmulțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmulțésc, imperf. 3 sg. înmulțeá; conj. prez. 3 să înmulțeáscă
înmulțirăm
ÎNMULȚÍ, înmulțesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A spori, a (se) mări în număr sau cantitativ. ♦ Tranz. A face operația înmulțirii; a multiplica. 2. A (se) mări prin reproducere numărul indivizilor din aceeași specie. – În + mult. DOOM
înmulțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmulțésc, imperf. 3 sg. înmulțeá; conj. prez. 3 să înmulțeáscă
înmulțirăți
ÎNMULȚÍ, înmulțesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A spori, a (se) mări în număr sau cantitativ. ♦ Tranz. A face operația înmulțirii; a multiplica. 2. A (se) mări prin reproducere numărul indivizilor din aceeași specie. – În + mult. DOOM
înmulțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmulțésc, imperf. 3 sg. înmulțeá; conj. prez. 3 să înmulțeáscă
înmulțise
ÎNMULȚÍ, înmulțesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A spori, a (se) mări în număr sau cantitativ. ♦ Tranz. A face operația înmulțirii; a multiplica. 2. A (se) mări prin reproducere numărul indivizilor din aceeași specie. – În + mult. DOOM
înmulțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmulțésc, imperf. 3 sg. înmulțeá; conj. prez. 3 să înmulțeáscă
înmulțisem
ÎNMULȚÍ, înmulțesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A spori, a (se) mări în număr sau cantitativ. ♦ Tranz. A face operația înmulțirii; a multiplica. 2. A (se) mări prin reproducere numărul indivizilor din aceeași specie. – În + mult. DOOM
înmulțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmulțésc, imperf. 3 sg. înmulțeá; conj. prez. 3 să înmulțeáscă
înmulțiseră
ÎNMULȚÍ, înmulțesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A spori, a (se) mări în număr sau cantitativ. ♦ Tranz. A face operația înmulțirii; a multiplica. 2. A (se) mări prin reproducere numărul indivizilor din aceeași specie. – În + mult. DOOM
înmulțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmulțésc, imperf. 3 sg. înmulțeá; conj. prez. 3 să înmulțeáscă
înmulțiserăm
ÎNMULȚÍ, înmulțesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A spori, a (se) mări în număr sau cantitativ. ♦ Tranz. A face operația înmulțirii; a multiplica. 2. A (se) mări prin reproducere numărul indivizilor din aceeași specie. – În + mult. DOOM
înmulțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmulțésc, imperf. 3 sg. înmulțeá; conj. prez. 3 să înmulțeáscă
înmulțiserăți
ÎNMULȚÍ, înmulțesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A spori, a (se) mări în număr sau cantitativ. ♦ Tranz. A face operația înmulțirii; a multiplica. 2. A (se) mări prin reproducere numărul indivizilor din aceeași specie. – În + mult. DOOM
înmulțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmulțésc, imperf. 3 sg. înmulțeá; conj. prez. 3 să înmulțeáscă
înmulțiseși
ÎNMULȚÍ, înmulțesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A spori, a (se) mări în număr sau cantitativ. ♦ Tranz. A face operația înmulțirii; a multiplica. 2. A (se) mări prin reproducere numărul indivizilor din aceeași specie. – În + mult. DOOM
înmulțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmulțésc, imperf. 3 sg. înmulțeá; conj. prez. 3 să înmulțeáscă
înmulțiseți
ÎNMULȚÍ, înmulțesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A spori, a (se) mări în număr sau cantitativ. ♦ Tranz. A face operația înmulțirii; a multiplica. 2. A (se) mări prin reproducere numărul indivizilor din aceeași specie. – În + mult. DOOM
înmulțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmulțésc, imperf. 3 sg. înmulțeá; conj. prez. 3 să înmulțeáscă
înmulțit
ÎNMULȚÍ, înmulțesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A spori, a (se) mări în număr sau cantitativ. ♦ Tranz. A face operația înmulțirii; a multiplica. 2. A (se) mări prin reproducere numărul indivizilor din aceeași specie. – În + mult. DOOM
înmulțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmulțésc, imperf. 3 sg. înmulțeá; conj. prez. 3 să înmulțeáscă
înmulțit
ÎNMULȚÍT, -Ă, înmulțiți, -te, adj. Sporit, mărit4 (numeric sau cantitativ). – V. înmulți. DOOM
*de-nmulțít v. de înmulțít
înmulțita
ÎNMULȚÍT, -Ă, înmulțiți, -te, adj. Sporit, mărit4 (numeric sau cantitativ). – V. înmulți. DOOM
*de-nmulțít v. de înmulțít
înmulțite
ÎNMULȚÍT, -Ă, înmulțiți, -te, adj. Sporit, mărit4 (numeric sau cantitativ). – V. înmulți. DOOM
*de-nmulțít v. de înmulțít
înmulțitei
ÎNMULȚÍT, -Ă, înmulțiți, -te, adj. Sporit, mărit4 (numeric sau cantitativ). – V. înmulți. DOOM
*de-nmulțít v. de înmulțít
înmulțitele
ÎNMULȚÍT, -Ă, înmulțiți, -te, adj. Sporit, mărit4 (numeric sau cantitativ). – V. înmulți. DOOM
*de-nmulțít v. de înmulțít
înmulțitelor
ÎNMULȚÍT, -Ă, înmulțiți, -te, adj. Sporit, mărit4 (numeric sau cantitativ). – V. înmulți. DOOM
*de-nmulțít v. de înmulțít
înmulțitor
ÎNMULȚITÓR, înmulțitori, s. m. Unul dintre factorii înmulțirii, care arată (în cazul numerelor) de câte ori se înmulțește deînmulțitul. – Înmulți + suf. -tor. DOOM
înmulțitór s. m., pl. înmulțitóri
înmulțitori
ÎNMULȚITÓR, înmulțitori, s. m. Unul dintre factorii înmulțirii, care arată (în cazul numerelor) de câte ori se înmulțește deînmulțitul. – Înmulți + suf. -tor. DOOM
înmulțitór s. m., pl. înmulțitóri
înmulțitorii
ÎNMULȚITÓR, înmulțitori, s. m. Unul dintre factorii înmulțirii, care arată (în cazul numerelor) de câte ori se înmulțește deînmulțitul. – Înmulți + suf. -tor. DOOM
înmulțitór s. m., pl. înmulțitóri
înmulțitorilor
ÎNMULȚITÓR, înmulțitori, s. m. Unul dintre factorii înmulțirii, care arată (în cazul numerelor) de câte ori se înmulțește deînmulțitul. – Înmulți + suf. -tor. DOOM
înmulțitór s. m., pl. înmulțitóri
înmulțitorul
ÎNMULȚITÓR, înmulțitori, s. m. Unul dintre factorii înmulțirii, care arată (în cazul numerelor) de câte ori se înmulțește deînmulțitul. – Înmulți + suf. -tor. DOOM
înmulțitór s. m., pl. înmulțitóri
înmulțitorului
ÎNMULȚITÓR, înmulțitori, s. m. Unul dintre factorii înmulțirii, care arată (în cazul numerelor) de câte ori se înmulțește deînmulțitul. – Înmulți + suf. -tor. DOOM
înmulțitór s. m., pl. înmulțitóri
înmulțitul
ÎNMULȚÍT, -Ă, înmulțiți, -te, adj. Sporit, mărit4 (numeric sau cantitativ). – V. înmulți. DOOM
*de-nmulțít v. de înmulțít
înmulțitului
ÎNMULȚÍT, -Ă, înmulțiți, -te, adj. Sporit, mărit4 (numeric sau cantitativ). – V. înmulți. DOOM
*de-nmulțít v. de înmulțít
înmulțiși
ÎNMULȚÍ, înmulțesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A spori, a (se) mări în număr sau cantitativ. ♦ Tranz. A face operația înmulțirii; a multiplica. 2. A (se) mări prin reproducere numărul indivizilor din aceeași specie. – În + mult. DOOM
înmulțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmulțésc, imperf. 3 sg. înmulțeá; conj. prez. 3 să înmulțeáscă
înmulțiți
ÎNMULȚÍ, înmulțesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A spori, a (se) mări în număr sau cantitativ. ♦ Tranz. A face operația înmulțirii; a multiplica. 2. A (se) mări prin reproducere numărul indivizilor din aceeași specie. – În + mult. DOOM
înmulțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmulțésc, imperf. 3 sg. înmulțeá; conj. prez. 3 să înmulțeáscă
înmulțiți
ÎNMULȚÍT, -Ă, înmulțiți, -te, adj. Sporit, mărit4 (numeric sau cantitativ). – V. înmulți. DOOM
*de-nmulțít v. de înmulțít
înmulțiții
ÎNMULȚÍT, -Ă, înmulțiți, -te, adj. Sporit, mărit4 (numeric sau cantitativ). – V. înmulți. DOOM
*de-nmulțít v. de înmulțít
înmulțiților
ÎNMULȚÍT, -Ă, înmulțiți, -te, adj. Sporit, mărit4 (numeric sau cantitativ). – V. înmulți. DOOM
*de-nmulțít v. de înmulțít
înmundirat
ÎNMUNDIRÁT, -Ă, înmundirați, -te, adj. (Învechit) Îmbrăcat în mundir. Ființa funcționarilor civili și militari, toți înmundirați, da acestei priveliști o pompă solemnă. NEGRUZZI, S. I 36.
înmurgi
ÎNMURGÍ, pers. 3 înmurgește, vb. IV. Intranz. și refl. impers. (Pop.) A (se) însera. ◊ Loc. adv. Pe înmurgite = în amurg. – Din loc. adv. în amurg. DOOM
înmurgí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. înmurgéște, imperf. 3 sg. înmurgeá; conj. prez. 3 să înmurgeáscă
înmurgire
ÎNMURGÍ, pers. 3 înmurgește, vb. IV. Intranz. și refl. impers. (Rar) A (se) însera. ◊ Loc. adv. Pe înmurgite = în amurg. – Din loc. adv. în amurg.
înmurgit
ÎNMURGÍT s. n. (Pop.) Amurg. – V. înmurgi. DOOM
înmurgít (pop.) s. n.
înmurgitul
ÎNMURGÍT s. n. (Pop.) Amurg. – V. înmurgi. DOOM
înmurgít (pop.) s. n.
înmurgitului
ÎNMURGÍT s. n. (Pop.) Amurg. – V. înmurgi. DOOM
înmurgít (pop.) s. n.
înmâna
ÎNMÂNÁ, înmânez, vb. I. Tranz. A da2, a remite, a preda un obiect în mâna cuiva. – În + mână. DOOM
înmâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înmâneáză
înmânai
ÎNMÂNÁ, înmânez, vb. I. Tranz. A da2, a remite, a preda un obiect în mâna cuiva. – În + mână. DOOM
înmâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înmâneáză
înmânam
ÎNMÂNÁ, înmânez, vb. I. Tranz. A da2, a remite, a preda un obiect în mâna cuiva. – În + mână. DOOM
înmâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înmâneáză
înmânare
ÎNMÂNÁ, înmânez, vb. I. Tranz. A da2, a remite, a preda un obiect în mâna cuiva. – În + mână. DOOM
înmâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înmâneáză
înmânare
ÎNMÂNÁRE s. f. Acțiunea de a înmâna; remitere, predare. – V. înmâna. DOOM
înmânáre s. f., g.-d. art. înmânắrii
înmânarea
ÎNMÂNÁRE s. f. Acțiunea de a înmâna; remitere, predare. – V. înmâna. DOOM
înmânáre s. f., g.-d. art. înmânắrii
înmânară
ÎNMÂNÁ, înmânez, vb. I. Tranz. A da2, a remite, a preda un obiect în mâna cuiva. – În + mână. DOOM
înmâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înmâneáză
înmânarăm
ÎNMÂNÁ, înmânez, vb. I. Tranz. A da2, a remite, a preda un obiect în mâna cuiva. – În + mână. DOOM
înmâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înmâneáză
înmânarăți
ÎNMÂNÁ, înmânez, vb. I. Tranz. A da2, a remite, a preda un obiect în mâna cuiva. – În + mână. DOOM
înmâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înmâneáză
înmânase
ÎNMÂNÁ, înmânez, vb. I. Tranz. A da2, a remite, a preda un obiect în mâna cuiva. – În + mână. DOOM
înmâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înmâneáză
înmânasem
ÎNMÂNÁ, înmânez, vb. I. Tranz. A da2, a remite, a preda un obiect în mâna cuiva. – În + mână. DOOM
înmâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înmâneáză
înmânaseră
ÎNMÂNÁ, înmânez, vb. I. Tranz. A da2, a remite, a preda un obiect în mâna cuiva. – În + mână. DOOM
înmâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înmâneáză
înmânaserăm
ÎNMÂNÁ, înmânez, vb. I. Tranz. A da2, a remite, a preda un obiect în mâna cuiva. – În + mână. DOOM
înmâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înmâneáză
înmânaserăți
ÎNMÂNÁ, înmânez, vb. I. Tranz. A da2, a remite, a preda un obiect în mâna cuiva. – În + mână. DOOM
înmâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înmâneáză
înmânaseși
ÎNMÂNÁ, înmânez, vb. I. Tranz. A da2, a remite, a preda un obiect în mâna cuiva. – În + mână. DOOM
înmâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înmâneáză
înmânaseți
ÎNMÂNÁ, înmânez, vb. I. Tranz. A da2, a remite, a preda un obiect în mâna cuiva. – În + mână. DOOM
înmâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înmâneáză
înmânat
ÎNMÂNÁ, înmânez, vb. I. Tranz. A da2, a remite, a preda un obiect în mâna cuiva. – În + mână. DOOM
înmâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înmâneáză
înmânat
ÎNMÂNÁ, înmânez, vb. I. Tranz. A da2, a remite, a preda un obiect în mâna cuiva. – În + mână. DOOM
înmâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înmâneáză
înmânau
ÎNMÂNÁ, înmânez, vb. I. Tranz. A da2, a remite, a preda un obiect în mâna cuiva. – În + mână. DOOM
înmâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înmâneáză
înmânași
ÎNMÂNÁ, înmânez, vb. I. Tranz. A da2, a remite, a preda un obiect în mâna cuiva. – În + mână. DOOM
înmâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înmâneáză
înmânați
ÎNMÂNÁ, înmânez, vb. I. Tranz. A da2, a remite, a preda un obiect în mâna cuiva. – În + mână. DOOM
înmâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înmâneáză
înmânează
ÎNMÂNÁ, înmânez, vb. I. Tranz. A da2, a remite, a preda un obiect în mâna cuiva. – În + mână. DOOM
înmâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înmâneáză
înmânez
ÎNMÂNÁ, înmânez, vb. I. Tranz. A da2, a remite, a preda un obiect în mâna cuiva. – În + mână. DOOM
înmâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înmâneáză
înmâneze
ÎNMÂNÁ, înmânez, vb. I. Tranz. A da2, a remite, a preda un obiect în mâna cuiva. – În + mână. DOOM
înmâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înmâneáză
înmânezi
ÎNMÂNÁ, înmânez, vb. I. Tranz. A da2, a remite, a preda un obiect în mâna cuiva. – În + mână. DOOM
înmâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înmâneáză
înmânând
ÎNMÂNÁ, înmânez, vb. I. Tranz. A da2, a remite, a preda un obiect în mâna cuiva. – În + mână. DOOM
înmâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înmâneáză
înmânări
ÎNMÂNÁRE s. f. Acțiunea de a înmâna; remitere, predare. – V. înmâna. DOOM
înmânáre s. f., g.-d. art. înmânắrii
înmânării
ÎNMÂNÁRE s. f. Acțiunea de a înmâna; remitere, predare. – V. înmâna. DOOM
înmânáre s. f., g.-d. art. înmânắrii
înmânările
ÎNMÂNÁRE s. f. Acțiunea de a înmâna; remitere, predare. – V. înmâna. DOOM
înmânáre s. f., g.-d. art. înmânắrii
înmânărilor
ÎNMÂNÁRE s. f. Acțiunea de a înmâna; remitere, predare. – V. înmâna. DOOM
înmânáre s. f., g.-d. art. înmânắrii
înmîna
ÎNMÂNÁ, înmânez, vb. I. Tranz. A da2, a remite, a preda un obiect în mâna cuiva. – În + mână. DOOM
înmâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înmâneáză
înmînai
ÎNMÂNÁ, înmânez, vb. I. Tranz. A da2, a remite, a preda un obiect în mâna cuiva. – În + mână. DOOM
înmâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înmâneáză
înmînam
ÎNMÂNÁ, înmânez, vb. I. Tranz. A da2, a remite, a preda un obiect în mâna cuiva. – În + mână. DOOM
înmâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înmâneáză
înmînare
ÎNMÂNÁ, înmânez, vb. I. Tranz. A da2, a remite, a preda un obiect în mâna cuiva. – În + mână. DOOM
înmâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înmâneáză
înmînare
ÎNMÂNÁRE s. f. Acțiunea de a înmâna; remitere, predare. – V. înmâna. DOOM
înmânáre s. f., g.-d. art. înmânắrii
înmînarea
ÎNMÂNÁRE s. f. Acțiunea de a înmâna; remitere, predare. – V. înmâna. DOOM
înmânáre s. f., g.-d. art. înmânắrii
înmînară
ÎNMÂNÁ, înmânez, vb. I. Tranz. A da2, a remite, a preda un obiect în mâna cuiva. – În + mână. DOOM
înmâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înmâneáză
înmînarăm
ÎNMÂNÁ, înmânez, vb. I. Tranz. A da2, a remite, a preda un obiect în mâna cuiva. – În + mână. DOOM
înmâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înmâneáză
înmînarăți
ÎNMÂNÁ, înmânez, vb. I. Tranz. A da2, a remite, a preda un obiect în mâna cuiva. – În + mână. DOOM
înmâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înmâneáză
înmînase
ÎNMÂNÁ, înmânez, vb. I. Tranz. A da2, a remite, a preda un obiect în mâna cuiva. – În + mână. DOOM
înmâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înmâneáză
înmînasem
ÎNMÂNÁ, înmânez, vb. I. Tranz. A da2, a remite, a preda un obiect în mâna cuiva. – În + mână. DOOM
înmâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înmâneáză
înmînaseră
ÎNMÂNÁ, înmânez, vb. I. Tranz. A da2, a remite, a preda un obiect în mâna cuiva. – În + mână. DOOM
înmâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înmâneáză
înmînaserăm
ÎNMÂNÁ, înmânez, vb. I. Tranz. A da2, a remite, a preda un obiect în mâna cuiva. – În + mână. DOOM
înmâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înmâneáză
înmînaserăți
ÎNMÂNÁ, înmânez, vb. I. Tranz. A da2, a remite, a preda un obiect în mâna cuiva. – În + mână. DOOM
înmâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înmâneáză
înmînaseși
ÎNMÂNÁ, înmânez, vb. I. Tranz. A da2, a remite, a preda un obiect în mâna cuiva. – În + mână. DOOM
înmâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înmâneáză
înmînaseți
ÎNMÂNÁ, înmânez, vb. I. Tranz. A da2, a remite, a preda un obiect în mâna cuiva. – În + mână. DOOM
înmâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înmâneáză
înmînat
ÎNMÂNÁ, înmânez, vb. I. Tranz. A da2, a remite, a preda un obiect în mâna cuiva. – În + mână. DOOM
înmâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înmâneáză
înmînau
ÎNMÂNÁ, înmânez, vb. I. Tranz. A da2, a remite, a preda un obiect în mâna cuiva. – În + mână. DOOM
înmâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înmâneáză
înmînași
ÎNMÂNÁ, înmânez, vb. I. Tranz. A da2, a remite, a preda un obiect în mâna cuiva. – În + mână. DOOM
înmâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înmâneáză
înmînați
ÎNMÂNÁ, înmânez, vb. I. Tranz. A da2, a remite, a preda un obiect în mâna cuiva. – În + mână. DOOM
înmâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înmâneáză
înmînează
ÎNMÂNÁ, înmânez, vb. I. Tranz. A da2, a remite, a preda un obiect în mâna cuiva. – În + mână. DOOM
înmâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înmâneáză
înmînez
ÎNMÂNÁ, înmânez, vb. I. Tranz. A da2, a remite, a preda un obiect în mâna cuiva. – În + mână. DOOM
înmâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înmâneáză
înmîneze
ÎNMÂNÁ, înmânez, vb. I. Tranz. A da2, a remite, a preda un obiect în mâna cuiva. – În + mână. DOOM
înmâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înmâneáză
înmînezi
ÎNMÂNÁ, înmânez, vb. I. Tranz. A da2, a remite, a preda un obiect în mâna cuiva. – În + mână. DOOM
înmâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înmâneáză
înmînînd
ÎNMÂNÁ, înmânez, vb. I. Tranz. A da2, a remite, a preda un obiect în mâna cuiva. – În + mână. DOOM
înmâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înmâneáză
înmînări
ÎNMÂNÁRE s. f. Acțiunea de a înmâna; remitere, predare. – V. înmâna. DOOM
înmânáre s. f., g.-d. art. înmânắrii
înmînării
ÎNMÂNÁRE s. f. Acțiunea de a înmâna; remitere, predare. – V. înmâna. DOOM
înmânáre s. f., g.-d. art. înmânắrii
înmînările
ÎNMÂNÁRE s. f. Acțiunea de a înmâna; remitere, predare. – V. înmâna. DOOM
înmânáre s. f., g.-d. art. înmânắrii
înmînărilor
ÎNMÂNÁRE s. f. Acțiunea de a înmâna; remitere, predare. – V. înmâna. DOOM
înmânáre s. f., g.-d. art. înmânắrii
înmăgurea
ÎNMĂGURÍ, înmăguresc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se întrista, a se întuneca. – Din în- + măgură „negură, ceață”.
înmăgureai
ÎNMĂGURÍ, înmăguresc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se întrista, a se întuneca. – Din în- + măgură „negură, ceață”.
înmăguream
ÎNMĂGURÍ, înmăguresc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se întrista, a se întuneca. – Din în- + măgură „negură, ceață”.
înmăgurească
ÎNMĂGURÍ, înmăguresc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se întrista, a se întuneca. – Din în- + măgură „negură, ceață”.
înmăgureau
ÎNMĂGURÍ, înmăguresc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se întrista, a se întuneca. – Din în- + măgură „negură, ceață”.
înmăgureați
ÎNMĂGURÍ, înmăguresc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se întrista, a se întuneca. – Din în- + măgură „negură, ceață”.
înmăguresc
ÎNMĂGURÍ, înmăguresc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se întrista, a se întuneca. – Din în- + măgură „negură, ceață”.
înmăgurește
ÎNMĂGURÍ, înmăguresc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se întrista, a se întuneca. – Din în- + măgură „negură, ceață”.
înmăgurești
ÎNMĂGURÍ, înmăguresc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se întrista, a se întuneca. – Din în- + măgură „negură, ceață”.
înmăguri
ÎNMĂGURÍ, înmăguresc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se întrista, a se întuneca. – Din în- + măgură „negură, ceață”.
înmăgurii
ÎNMĂGURÍ, înmăguresc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se întrista, a se întuneca. – Din în- + măgură „negură, ceață”.
înmăgurim
ÎNMĂGURÍ, înmăguresc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se întrista, a se întuneca. – Din în- + măgură „negură, ceață”.
înmăgurind
ÎNMĂGURÍ, înmăguresc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se întrista, a se întuneca. – Din în- + măgură „negură, ceață”.
înmăgurire
ÎNMĂGURÍ, înmăguresc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se întrista, a se întuneca. – Din în- + măgură „negură, ceață”.
înmăgurire
ÎNMĂGURÍ, înmăguresc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se întrista, a se întuneca. – Din în- + măgură „negură, ceață”.
înmăguriră
ÎNMĂGURÍ, înmăguresc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se întrista, a se întuneca. – Din în- + măgură „negură, ceață”.
înmăgurirăm
ÎNMĂGURÍ, înmăguresc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se întrista, a se întuneca. – Din în- + măgură „negură, ceață”.
înmăgurirăți
ÎNMĂGURÍ, înmăguresc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se întrista, a se întuneca. – Din în- + măgură „negură, ceață”.
înmăgurise
ÎNMĂGURÍ, înmăguresc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se întrista, a se întuneca. – Din în- + măgură „negură, ceață”.
înmăgurisem
ÎNMĂGURÍ, înmăguresc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se întrista, a se întuneca. – Din în- + măgură „negură, ceață”.
înmăguriseră
ÎNMĂGURÍ, înmăguresc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se întrista, a se întuneca. – Din în- + măgură „negură, ceață”.
înmăguriserăm
ÎNMĂGURÍ, înmăguresc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se întrista, a se întuneca. – Din în- + măgură „negură, ceață”.
înmăguriserăți
ÎNMĂGURÍ, înmăguresc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se întrista, a se întuneca. – Din în- + măgură „negură, ceață”.
înmăguriseși
ÎNMĂGURÍ, înmăguresc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se întrista, a se întuneca. – Din în- + măgură „negură, ceață”.
înmăguriseți
ÎNMĂGURÍ, înmăguresc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se întrista, a se întuneca. – Din în- + măgură „negură, ceață”.
înmăgurit
ÎNMĂGURÍ, înmăguresc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se întrista, a se întuneca. – Din în- + măgură „negură, ceață”.
înmăguriși
ÎNMĂGURÍ, înmăguresc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se întrista, a se întuneca. – Din în- + măgură „negură, ceață”.
înmăguriți
ÎNMĂGURÍ, înmăguresc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se întrista, a se întuneca. – Din în- + măgură „negură, ceață”.
înmănunche
ÎNMĂNUNCHEÁ, înmănunchez, vb. I. 1. Tranz. A strânge, a lega în mănunchi. 2. Refl. Fig. A se aduna la un loc. – În + mănunchi. DOOM
înmănuncheá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmănuncheáză, 1 pl. înmănunchém; conj. prez. 3 să înmănunchéze; ger. înmănunchínd
înmănunchea
ÎNMĂNUNCHEÁ, înmănunchez, vb. I. 1. Tranz. A strânge, a lega în mănunchi. 2. Refl. Fig. A se aduna la un loc. – În + mănunchi. DOOM
înmănuncheá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmănuncheáză, 1 pl. înmănunchém; conj. prez. 3 să înmănunchéze; ger. înmănunchínd
înmănuncheai
ÎNMĂNUNCHEÁ, înmănunchez, vb. I. 1. Tranz. A strânge, a lega în mănunchi. 2. Refl. Fig. A se aduna la un loc. – În + mănunchi. DOOM
înmănuncheá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmănuncheáză, 1 pl. înmănunchém; conj. prez. 3 să înmănunchéze; ger. înmănunchínd
înmănuncheam
ÎNMĂNUNCHEÁ, înmănunchez, vb. I. 1. Tranz. A strânge, a lega în mănunchi. 2. Refl. Fig. A se aduna la un loc. – În + mănunchi. DOOM
înmănuncheá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmănuncheáză, 1 pl. înmănunchém; conj. prez. 3 să înmănunchéze; ger. înmănunchínd
înmănuncheară
ÎNMĂNUNCHEÁ, înmănunchez, vb. I. 1. Tranz. A strânge, a lega în mănunchi. 2. Refl. Fig. A se aduna la un loc. – În + mănunchi. DOOM
înmănuncheá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmănuncheáză, 1 pl. înmănunchém; conj. prez. 3 să înmănunchéze; ger. înmănunchínd
înmănunchearăm
ÎNMĂNUNCHEÁ, înmănunchez, vb. I. 1. Tranz. A strânge, a lega în mănunchi. 2. Refl. Fig. A se aduna la un loc. – În + mănunchi. DOOM
înmănuncheá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmănuncheáză, 1 pl. înmănunchém; conj. prez. 3 să înmănunchéze; ger. înmănunchínd
înmănunchearăți
ÎNMĂNUNCHEÁ, înmănunchez, vb. I. 1. Tranz. A strânge, a lega în mănunchi. 2. Refl. Fig. A se aduna la un loc. – În + mănunchi. DOOM
înmănuncheá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmănuncheáză, 1 pl. înmănunchém; conj. prez. 3 să înmănunchéze; ger. înmănunchínd
înmănunchease
ÎNMĂNUNCHEÁ, înmănunchez, vb. I. 1. Tranz. A strânge, a lega în mănunchi. 2. Refl. Fig. A se aduna la un loc. – În + mănunchi. DOOM
înmănuncheá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmănuncheáză, 1 pl. înmănunchém; conj. prez. 3 să înmănunchéze; ger. înmănunchínd
înmănuncheasem
ÎNMĂNUNCHEÁ, înmănunchez, vb. I. 1. Tranz. A strânge, a lega în mănunchi. 2. Refl. Fig. A se aduna la un loc. – În + mănunchi. DOOM
înmănuncheá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmănuncheáză, 1 pl. înmănunchém; conj. prez. 3 să înmănunchéze; ger. înmănunchínd
înmănuncheaseră
ÎNMĂNUNCHEÁ, înmănunchez, vb. I. 1. Tranz. A strânge, a lega în mănunchi. 2. Refl. Fig. A se aduna la un loc. – În + mănunchi. DOOM
înmănuncheá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmănuncheáză, 1 pl. înmănunchém; conj. prez. 3 să înmănunchéze; ger. înmănunchínd
înmănuncheaserăm
ÎNMĂNUNCHEÁ, înmănunchez, vb. I. 1. Tranz. A strânge, a lega în mănunchi. 2. Refl. Fig. A se aduna la un loc. – În + mănunchi. DOOM
înmănuncheá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmănuncheáză, 1 pl. înmănunchém; conj. prez. 3 să înmănunchéze; ger. înmănunchínd
înmănuncheaserăți
ÎNMĂNUNCHEÁ, înmănunchez, vb. I. 1. Tranz. A strânge, a lega în mănunchi. 2. Refl. Fig. A se aduna la un loc. – În + mănunchi. DOOM
înmănuncheá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmănuncheáză, 1 pl. înmănunchém; conj. prez. 3 să înmănunchéze; ger. înmănunchínd
înmănuncheaseși
ÎNMĂNUNCHEÁ, înmănunchez, vb. I. 1. Tranz. A strânge, a lega în mănunchi. 2. Refl. Fig. A se aduna la un loc. – În + mănunchi. DOOM
înmănuncheá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmănuncheáză, 1 pl. înmănunchém; conj. prez. 3 să înmănunchéze; ger. înmănunchínd
înmănuncheaseți
ÎNMĂNUNCHEÁ, înmănunchez, vb. I. 1. Tranz. A strânge, a lega în mănunchi. 2. Refl. Fig. A se aduna la un loc. – În + mănunchi. DOOM
înmănuncheá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmănuncheáză, 1 pl. înmănunchém; conj. prez. 3 să înmănunchéze; ger. înmănunchínd
înmănuncheat
ÎNMĂNUNCHEÁ, înmănunchez, vb. I. 1. Tranz. A strânge, a lega în mănunchi. 2. Refl. Fig. A se aduna la un loc. – În + mănunchi. DOOM
înmănuncheá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmănuncheáză, 1 pl. înmănunchém; conj. prez. 3 să înmănunchéze; ger. înmănunchínd
înmănuncheat
ÎNMĂNUNCHEÁ, înmănunchez, vb. I. 1. Tranz. A strânge, a lega în mănunchi. 2. Refl. Fig. A se aduna la un loc. – În + mănunchi.
înmănuncheata
ÎNMĂNUNCHEÁ, înmănunchez, vb. I. 1. Tranz. A strânge, a lega în mănunchi. 2. Refl. Fig. A se aduna la un loc. – În + mănunchi.
înmănuncheate
ÎNMĂNUNCHEÁ, înmănunchez, vb. I. 1. Tranz. A strânge, a lega în mănunchi. 2. Refl. Fig. A se aduna la un loc. – În + mănunchi.
înmănuncheatei
ÎNMĂNUNCHEÁ, înmănunchez, vb. I. 1. Tranz. A strânge, a lega în mănunchi. 2. Refl. Fig. A se aduna la un loc. – În + mănunchi.
înmănuncheatele
ÎNMĂNUNCHEÁ, înmănunchez, vb. I. 1. Tranz. A strânge, a lega în mănunchi. 2. Refl. Fig. A se aduna la un loc. – În + mănunchi.
înmănuncheatelor
ÎNMĂNUNCHEÁ, înmănunchez, vb. I. 1. Tranz. A strânge, a lega în mănunchi. 2. Refl. Fig. A se aduna la un loc. – În + mănunchi.
înmănuncheatul
ÎNMĂNUNCHEÁ, înmănunchez, vb. I. 1. Tranz. A strânge, a lega în mănunchi. 2. Refl. Fig. A se aduna la un loc. – În + mănunchi.
înmănuncheatului
ÎNMĂNUNCHEÁ, înmănunchez, vb. I. 1. Tranz. A strânge, a lega în mănunchi. 2. Refl. Fig. A se aduna la un loc. – În + mănunchi.
înmănuncheau
ÎNMĂNUNCHEÁ, înmănunchez, vb. I. 1. Tranz. A strânge, a lega în mănunchi. 2. Refl. Fig. A se aduna la un loc. – În + mănunchi. DOOM
înmănuncheá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmănuncheáză, 1 pl. înmănunchém; conj. prez. 3 să înmănunchéze; ger. înmănunchínd
înmănunchează
ÎNMĂNUNCHEÁ, înmănunchez, vb. I. 1. Tranz. A strânge, a lega în mănunchi. 2. Refl. Fig. A se aduna la un loc. – În + mănunchi. DOOM
înmănuncheá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmănuncheáză, 1 pl. înmănunchém; conj. prez. 3 să înmănunchéze; ger. înmănunchínd
înmănuncheași
ÎNMĂNUNCHEÁ, înmănunchez, vb. I. 1. Tranz. A strânge, a lega în mănunchi. 2. Refl. Fig. A se aduna la un loc. – În + mănunchi. DOOM
înmănuncheá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmănuncheáză, 1 pl. înmănunchém; conj. prez. 3 să înmănunchéze; ger. înmănunchínd
înmănuncheați
ÎNMĂNUNCHEÁ, înmănunchez, vb. I. 1. Tranz. A strânge, a lega în mănunchi. 2. Refl. Fig. A se aduna la un loc. – În + mănunchi. DOOM
înmănuncheá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmănuncheáză, 1 pl. înmănunchém; conj. prez. 3 să înmănunchéze; ger. înmănunchínd
înmănuncheați
ÎNMĂNUNCHEÁ, înmănunchez, vb. I. 1. Tranz. A strânge, a lega în mănunchi. 2. Refl. Fig. A se aduna la un loc. – În + mănunchi.
înmănuncheații
ÎNMĂNUNCHEÁ, înmănunchez, vb. I. 1. Tranz. A strânge, a lega în mănunchi. 2. Refl. Fig. A se aduna la un loc. – În + mănunchi.
înmănuncheaților
ÎNMĂNUNCHEÁ, înmănunchez, vb. I. 1. Tranz. A strânge, a lega în mănunchi. 2. Refl. Fig. A se aduna la un loc. – În + mănunchi.
înmănunchem
ÎNMĂNUNCHEÁ, înmănunchez, vb. I. 1. Tranz. A strânge, a lega în mănunchi. 2. Refl. Fig. A se aduna la un loc. – În + mănunchi. DOOM
înmănuncheá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmănuncheáză, 1 pl. înmănunchém; conj. prez. 3 să înmănunchéze; ger. înmănunchínd
înmănunchere
ÎNMĂNUNCHEÁ, înmănunchez, vb. I. 1. Tranz. A strânge, a lega în mănunchi. 2. Refl. Fig. A se aduna la un loc. – În + mănunchi. DOOM
înmănuncheá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmănuncheáză, 1 pl. înmănunchém; conj. prez. 3 să înmănunchéze; ger. înmănunchínd
înmănunchere
ÎNMĂNUNCHÉRE s. f. Faptul de a (se) înmănunchea. – V. înmănunchea. DOOM
înmănunchére s. f., g.-d. art. înmănunchérii
înmănuncherea
ÎNMĂNUNCHÉRE s. f. Faptul de a (se) înmănunchea. – V. înmănunchea. DOOM
înmănunchére s. f., g.-d. art. înmănunchérii
înmănuncheri
ÎNMĂNUNCHÉRE s. f. Faptul de a (se) înmănunchea. – V. înmănunchea. DOOM
înmănunchére s. f., g.-d. art. înmănunchérii
înmănuncherii
ÎNMĂNUNCHÉRE s. f. Faptul de a (se) înmănunchea. – V. înmănunchea. DOOM
înmănunchére s. f., g.-d. art. înmănunchérii
înmănuncherile
ÎNMĂNUNCHÉRE s. f. Faptul de a (se) înmănunchea. – V. înmănunchea. DOOM
înmănunchére s. f., g.-d. art. înmănunchérii
înmănuncherilor
ÎNMĂNUNCHÉRE s. f. Faptul de a (se) înmănunchea. – V. înmănunchea. DOOM
înmănunchére s. f., g.-d. art. înmănunchérii
înmănunchez
ÎNMĂNUNCHEÁ, înmănunchez, vb. I. 1. Tranz. A strânge, a lega în mănunchi. 2. Refl. Fig. A se aduna la un loc. – În + mănunchi. DOOM
înmănuncheá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmănuncheáză, 1 pl. înmănunchém; conj. prez. 3 să înmănunchéze; ger. înmănunchínd
înmănuncheze
ÎNMĂNUNCHEÁ, înmănunchez, vb. I. 1. Tranz. A strânge, a lega în mănunchi. 2. Refl. Fig. A se aduna la un loc. – În + mănunchi. DOOM
înmănuncheá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmănuncheáză, 1 pl. înmănunchém; conj. prez. 3 să înmănunchéze; ger. înmănunchínd
înmănunchezi
ÎNMĂNUNCHEÁ, înmănunchez, vb. I. 1. Tranz. A strânge, a lega în mănunchi. 2. Refl. Fig. A se aduna la un loc. – În + mănunchi. DOOM
înmănuncheá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmănuncheáză, 1 pl. înmănunchém; conj. prez. 3 să înmănunchéze; ger. înmănunchínd
înmănunchind
ÎNMĂNUNCHEÁ, înmănunchez, vb. I. 1. Tranz. A strânge, a lega în mănunchi. 2. Refl. Fig. A se aduna la un loc. – În + mănunchi. DOOM
înmănuncheá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmănuncheáză, 1 pl. înmănunchém; conj. prez. 3 să înmănunchéze; ger. înmănunchínd
înmănușat
ÎNMĂNUȘÁT, -Ă, înmănușați, -te, adj. Care poartă mănuși; cu mănuși. – În + mănușă (după fr. ganté). DOOM
înmănușát adj. m., pl. înmănușáți; f. înmănușátă, pl. înmănușáte
înmănușata
ÎNMĂNUȘÁT, -Ă, înmănușați, -te, adj. Care poartă mănuși; cu mănuși. – În + mănușă (după fr. ganté). DOOM
înmănușát adj. m., pl. înmănușáți; f. înmănușátă, pl. înmănușáte
înmănușate
ÎNMĂNUȘÁT, -Ă, înmănușați, -te, adj. Care poartă mănuși; cu mănuși. – În + mănușă (după fr. ganté). DOOM
înmănușát adj. m., pl. înmănușáți; f. înmănușátă, pl. înmănușáte
înmănușatei
ÎNMĂNUȘÁT, -Ă, înmănușați, -te, adj. Care poartă mănuși; cu mănuși. – În + mănușă (după fr. ganté). DOOM
înmănușát adj. m., pl. înmănușáți; f. înmănușátă, pl. înmănușáte
înmănușatele
ÎNMĂNUȘÁT, -Ă, înmănușați, -te, adj. Care poartă mănuși; cu mănuși. – În + mănușă (după fr. ganté). DOOM
înmănușát adj. m., pl. înmănușáți; f. înmănușátă, pl. înmănușáte
înmănușatelor
ÎNMĂNUȘÁT, -Ă, înmănușați, -te, adj. Care poartă mănuși; cu mănuși. – În + mănușă (după fr. ganté). DOOM
înmănușát adj. m., pl. înmănușáți; f. înmănușátă, pl. înmănușáte
înmănușatul
ÎNMĂNUȘÁT, -Ă, înmănușați, -te, adj. Care poartă mănuși; cu mănuși. – În + mănușă (după fr. ganté). DOOM
înmănușát adj. m., pl. înmănușáți; f. înmănușátă, pl. înmănușáte
înmănușatului
ÎNMĂNUȘÁT, -Ă, înmănușați, -te, adj. Care poartă mănuși; cu mănuși. – În + mănușă (după fr. ganté). DOOM
înmănușát adj. m., pl. înmănușáți; f. înmănușátă, pl. înmănușáte
înmănușați
ÎNMĂNUȘÁT, -Ă, înmănușați, -te, adj. Care poartă mănuși; cu mănuși. – În + mănușă (după fr. ganté). DOOM
înmănușát adj. m., pl. înmănușáți; f. înmănușátă, pl. înmănușáte
înmănușații
ÎNMĂNUȘÁT, -Ă, înmănușați, -te, adj. Care poartă mănuși; cu mănuși. – În + mănușă (după fr. ganté). DOOM
înmănușát adj. m., pl. înmănușáți; f. înmănușátă, pl. înmănușáte
înmănușaților
ÎNMĂNUȘÁT, -Ă, înmănușați, -te, adj. Care poartă mănuși; cu mănuși. – În + mănușă (după fr. ganté). DOOM
înmănușát adj. m., pl. înmănușáți; f. înmănușátă, pl. înmănușáte
înmărmurea
ÎNMĂRMURÍ, înmărmuresc, vb. IV. Intranz. și tranz. A rămâne sau a face să rămână încremenit de frică, de groază, de uimire; a înlemni, a încremeni, a împietri. ♦ (În basme) A (se) transforma în piatră. – În + marmură. DOOM
înmărmurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmărmurésc, imperf. 3 sg. înmărmureá; conj. prez. 3 să înmărmureáscă
înmărmureai
ÎNMĂRMURÍ, înmărmuresc, vb. IV. Intranz. și tranz. A rămâne sau a face să rămână încremenit de frică, de groază, de uimire; a înlemni, a încremeni, a împietri. ♦ (În basme) A (se) transforma în piatră. – În + marmură. DOOM
înmărmurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmărmurésc, imperf. 3 sg. înmărmureá; conj. prez. 3 să înmărmureáscă
înmărmuream
ÎNMĂRMURÍ, înmărmuresc, vb. IV. Intranz. și tranz. A rămâne sau a face să rămână încremenit de frică, de groază, de uimire; a înlemni, a încremeni, a împietri. ♦ (În basme) A (se) transforma în piatră. – În + marmură. DOOM
înmărmurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmărmurésc, imperf. 3 sg. înmărmureá; conj. prez. 3 să înmărmureáscă
înmărmurească
ÎNMĂRMURÍ, înmărmuresc, vb. IV. Intranz. și tranz. A rămâne sau a face să rămână încremenit de frică, de groază, de uimire; a înlemni, a încremeni, a împietri. ♦ (În basme) A (se) transforma în piatră. – În + marmură. DOOM
înmărmurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmărmurésc, imperf. 3 sg. înmărmureá; conj. prez. 3 să înmărmureáscă
înmărmureau
ÎNMĂRMURÍ, înmărmuresc, vb. IV. Intranz. și tranz. A rămâne sau a face să rămână încremenit de frică, de groază, de uimire; a înlemni, a încremeni, a împietri. ♦ (În basme) A (se) transforma în piatră. – În + marmură. DOOM
înmărmurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmărmurésc, imperf. 3 sg. înmărmureá; conj. prez. 3 să înmărmureáscă
înmărmureați
ÎNMĂRMURÍ, înmărmuresc, vb. IV. Intranz. și tranz. A rămâne sau a face să rămână încremenit de frică, de groază, de uimire; a înlemni, a încremeni, a împietri. ♦ (În basme) A (se) transforma în piatră. – În + marmură. DOOM
înmărmurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmărmurésc, imperf. 3 sg. înmărmureá; conj. prez. 3 să înmărmureáscă
înmărmuresc
ÎNMĂRMURÍ, înmărmuresc, vb. IV. Intranz. și tranz. A rămâne sau a face să rămână încremenit de frică, de groază, de uimire; a înlemni, a încremeni, a împietri. ♦ (În basme) A (se) transforma în piatră. – În + marmură. DOOM
înmărmurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmărmurésc, imperf. 3 sg. înmărmureá; conj. prez. 3 să înmărmureáscă
înmărmurește
ÎNMĂRMURÍ, înmărmuresc, vb. IV. Intranz. și tranz. A rămâne sau a face să rămână încremenit de frică, de groază, de uimire; a înlemni, a încremeni, a împietri. ♦ (În basme) A (se) transforma în piatră. – În + marmură. DOOM
înmărmurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmărmurésc, imperf. 3 sg. înmărmureá; conj. prez. 3 să înmărmureáscă
înmărmurești
ÎNMĂRMURÍ, înmărmuresc, vb. IV. Intranz. și tranz. A rămâne sau a face să rămână încremenit de frică, de groază, de uimire; a înlemni, a încremeni, a împietri. ♦ (În basme) A (se) transforma în piatră. – În + marmură. DOOM
înmărmurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmărmurésc, imperf. 3 sg. înmărmureá; conj. prez. 3 să înmărmureáscă
înmărmuri
ÎNMĂRMURÍ, înmărmuresc, vb. IV. Intranz. și tranz. A rămâne sau a face să rămână încremenit de frică, de groază, de uimire; a înlemni, a încremeni, a împietri. ♦ (În basme) A (se) transforma în piatră. – În + marmură. DOOM
înmărmurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmărmurésc, imperf. 3 sg. înmărmureá; conj. prez. 3 să înmărmureáscă
înmărmurii
ÎNMĂRMURÍ, înmărmuresc, vb. IV. Intranz. și tranz. A rămâne sau a face să rămână încremenit de frică, de groază, de uimire; a înlemni, a încremeni, a împietri. ♦ (În basme) A (se) transforma în piatră. – În + marmură. DOOM
înmărmurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmărmurésc, imperf. 3 sg. înmărmureá; conj. prez. 3 să înmărmureáscă
înmărmurim
ÎNMĂRMURÍ, înmărmuresc, vb. IV. Intranz. și tranz. A rămâne sau a face să rămână încremenit de frică, de groază, de uimire; a înlemni, a încremeni, a împietri. ♦ (În basme) A (se) transforma în piatră. – În + marmură. DOOM
înmărmurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmărmurésc, imperf. 3 sg. înmărmureá; conj. prez. 3 să înmărmureáscă
înmărmurind
ÎNMĂRMURÍ, înmărmuresc, vb. IV. Intranz. și tranz. A rămâne sau a face să rămână încremenit de frică, de groază, de uimire; a înlemni, a încremeni, a împietri. ♦ (În basme) A (se) transforma în piatră. – În + marmură. DOOM
înmărmurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmărmurésc, imperf. 3 sg. înmărmureá; conj. prez. 3 să înmărmureáscă
înmărmurire
ÎNMĂRMURÍ, înmărmuresc, vb. IV. Intranz. și tranz. A rămâne sau a face să rămână încremenit de frică, de groază, de uimire; a înlemni, a încremeni, a împietri. ♦ (În basme) A (se) transforma în piatră. – În + marmură. DOOM
înmărmurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmărmurésc, imperf. 3 sg. înmărmureá; conj. prez. 3 să înmărmureáscă
înmărmurire
ÎNMĂRMURÍRE, înmărmuriri, s. f. Faptul de a înmărmuri; încremenire, înlemnire, împietrire. – V. înmărmuri.
înmărmurirea
ÎNMĂRMURÍRE, înmărmuriri, s. f. Faptul de a înmărmuri; încremenire, înlemnire, împietrire. – V. înmărmuri.
înmărmuriri
ÎNMĂRMURÍRE, înmărmuriri, s. f. Faptul de a înmărmuri; încremenire, înlemnire, împietrire. – V. înmărmuri.
înmărmuririi
ÎNMĂRMURÍRE, înmărmuriri, s. f. Faptul de a înmărmuri; încremenire, înlemnire, împietrire. – V. înmărmuri.
înmărmuririle
ÎNMĂRMURÍRE, înmărmuriri, s. f. Faptul de a înmărmuri; încremenire, înlemnire, împietrire. – V. înmărmuri.
înmărmuririlor
ÎNMĂRMURÍRE, înmărmuriri, s. f. Faptul de a înmărmuri; încremenire, înlemnire, împietrire. – V. înmărmuri.
înmărmuriră
ÎNMĂRMURÍ, înmărmuresc, vb. IV. Intranz. și tranz. A rămâne sau a face să rămână încremenit de frică, de groază, de uimire; a înlemni, a încremeni, a împietri. ♦ (În basme) A (se) transforma în piatră. – În + marmură. DOOM
înmărmurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmărmurésc, imperf. 3 sg. înmărmureá; conj. prez. 3 să înmărmureáscă
înmărmurirăm
ÎNMĂRMURÍ, înmărmuresc, vb. IV. Intranz. și tranz. A rămâne sau a face să rămână încremenit de frică, de groază, de uimire; a înlemni, a încremeni, a împietri. ♦ (În basme) A (se) transforma în piatră. – În + marmură. DOOM
înmărmurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmărmurésc, imperf. 3 sg. înmărmureá; conj. prez. 3 să înmărmureáscă
înmărmurirăți
ÎNMĂRMURÍ, înmărmuresc, vb. IV. Intranz. și tranz. A rămâne sau a face să rămână încremenit de frică, de groază, de uimire; a înlemni, a încremeni, a împietri. ♦ (În basme) A (se) transforma în piatră. – În + marmură. DOOM
înmărmurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmărmurésc, imperf. 3 sg. înmărmureá; conj. prez. 3 să înmărmureáscă
înmărmurise
ÎNMĂRMURÍ, înmărmuresc, vb. IV. Intranz. și tranz. A rămâne sau a face să rămână încremenit de frică, de groază, de uimire; a înlemni, a încremeni, a împietri. ♦ (În basme) A (se) transforma în piatră. – În + marmură. DOOM
înmărmurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmărmurésc, imperf. 3 sg. înmărmureá; conj. prez. 3 să înmărmureáscă
înmărmurisem
ÎNMĂRMURÍ, înmărmuresc, vb. IV. Intranz. și tranz. A rămâne sau a face să rămână încremenit de frică, de groază, de uimire; a înlemni, a încremeni, a împietri. ♦ (În basme) A (se) transforma în piatră. – În + marmură. DOOM
înmărmurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmărmurésc, imperf. 3 sg. înmărmureá; conj. prez. 3 să înmărmureáscă
înmărmuriseră
ÎNMĂRMURÍ, înmărmuresc, vb. IV. Intranz. și tranz. A rămâne sau a face să rămână încremenit de frică, de groază, de uimire; a înlemni, a încremeni, a împietri. ♦ (În basme) A (se) transforma în piatră. – În + marmură. DOOM
înmărmurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmărmurésc, imperf. 3 sg. înmărmureá; conj. prez. 3 să înmărmureáscă
înmărmuriserăm
ÎNMĂRMURÍ, înmărmuresc, vb. IV. Intranz. și tranz. A rămâne sau a face să rămână încremenit de frică, de groază, de uimire; a înlemni, a încremeni, a împietri. ♦ (În basme) A (se) transforma în piatră. – În + marmură. DOOM
înmărmurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmărmurésc, imperf. 3 sg. înmărmureá; conj. prez. 3 să înmărmureáscă
înmărmuriserăți
ÎNMĂRMURÍ, înmărmuresc, vb. IV. Intranz. și tranz. A rămâne sau a face să rămână încremenit de frică, de groază, de uimire; a înlemni, a încremeni, a împietri. ♦ (În basme) A (se) transforma în piatră. – În + marmură. DOOM
înmărmurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmărmurésc, imperf. 3 sg. înmărmureá; conj. prez. 3 să înmărmureáscă
înmărmuriseși
ÎNMĂRMURÍ, înmărmuresc, vb. IV. Intranz. și tranz. A rămâne sau a face să rămână încremenit de frică, de groază, de uimire; a înlemni, a încremeni, a împietri. ♦ (În basme) A (se) transforma în piatră. – În + marmură. DOOM
înmărmurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmărmurésc, imperf. 3 sg. înmărmureá; conj. prez. 3 să înmărmureáscă
înmărmuriseți
ÎNMĂRMURÍ, înmărmuresc, vb. IV. Intranz. și tranz. A rămâne sau a face să rămână încremenit de frică, de groază, de uimire; a înlemni, a încremeni, a împietri. ♦ (În basme) A (se) transforma în piatră. – În + marmură. DOOM
înmărmurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmărmurésc, imperf. 3 sg. înmărmureá; conj. prez. 3 să înmărmureáscă
înmărmurit
ÎNMĂRMURÍ, înmărmuresc, vb. IV. Intranz. și tranz. A rămâne sau a face să rămână încremenit de frică, de groază, de uimire; a înlemni, a încremeni, a împietri. ♦ (În basme) A (se) transforma în piatră. – În + marmură. DOOM
înmărmurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmărmurésc, imperf. 3 sg. înmărmureá; conj. prez. 3 să înmărmureáscă
înmărmurit
ÎNMĂRMURÍT, -Ă, înmărmuriți, -te, adj. Care a rămas nemișcat de frică, de groază, de uimire; înlemnit, încremenit. ♦ (În basme) Care a fost transformat în piatră. – V. înmărmuri.
înmărmurita
ÎNMĂRMURÍT, -Ă, înmărmuriți, -te, adj. Care a rămas nemișcat de frică, de groază, de uimire; înlemnit, încremenit. ♦ (În basme) Care a fost transformat în piatră. – V. înmărmuri.
înmărmurite
ÎNMĂRMURÍT, -Ă, înmărmuriți, -te, adj. Care a rămas nemișcat de frică, de groază, de uimire; înlemnit, încremenit. ♦ (În basme) Care a fost transformat în piatră. – V. înmărmuri.
înmărmuritei
ÎNMĂRMURÍT, -Ă, înmărmuriți, -te, adj. Care a rămas nemișcat de frică, de groază, de uimire; înlemnit, încremenit. ♦ (În basme) Care a fost transformat în piatră. – V. înmărmuri.
înmărmuritele
ÎNMĂRMURÍT, -Ă, înmărmuriți, -te, adj. Care a rămas nemișcat de frică, de groază, de uimire; înlemnit, încremenit. ♦ (În basme) Care a fost transformat în piatră. – V. înmărmuri.
înmărmuritelor
ÎNMĂRMURÍT, -Ă, înmărmuriți, -te, adj. Care a rămas nemișcat de frică, de groază, de uimire; înlemnit, încremenit. ♦ (În basme) Care a fost transformat în piatră. – V. înmărmuri.
înmărmuritoare
ÎNMĂRMURITÓR, -OÁRE, înmărmuritori, -oare, adj. (Rar) Care te lasă înmărmurit. – Înmărmuri + suf. -tor. DOOM
înmărmuritór adj. m., pl. înmărmuritóri; f. sg. și pl. înmărmuritoáre
înmărmuritoarea
ÎNMĂRMURITÓR, -OÁRE, înmărmuritori, -oare, adj. (Rar) Care te lasă înmărmurit. – Înmărmuri + suf. -tor. DOOM
înmărmuritór adj. m., pl. înmărmuritóri; f. sg. și pl. înmărmuritoáre
înmărmuritoarei
ÎNMĂRMURITÓR, -OÁRE, înmărmuritori, -oare, adj. (Rar) Care te lasă înmărmurit. – Înmărmuri + suf. -tor. DOOM
înmărmuritór adj. m., pl. înmărmuritóri; f. sg. și pl. înmărmuritoáre
înmărmuritoarele
ÎNMĂRMURITÓR, -OÁRE, înmărmuritori, -oare, adj. (Rar) Care te lasă înmărmurit. – Înmărmuri + suf. -tor. DOOM
înmărmuritór adj. m., pl. înmărmuritóri; f. sg. și pl. înmărmuritoáre
înmărmuritoarelor
ÎNMĂRMURITÓR, -OÁRE, înmărmuritori, -oare, adj. (Rar) Care te lasă înmărmurit. – Înmărmuri + suf. -tor. DOOM
înmărmuritór adj. m., pl. înmărmuritóri; f. sg. și pl. înmărmuritoáre
înmărmuritor
ÎNMĂRMURITÓR, -OÁRE, înmărmuritori, -oare, adj. (Rar) Care te lasă înmărmurit. – Înmărmuri + suf. -tor. DOOM
înmărmuritór adj. m., pl. înmărmuritóri; f. sg. și pl. înmărmuritoáre
înmărmuritori
ÎNMĂRMURITÓR, -OÁRE, înmărmuritori, -oare, adj. (Rar) Care te lasă înmărmurit. – Înmărmuri + suf. -tor. DOOM
înmărmuritór adj. m., pl. înmărmuritóri; f. sg. și pl. înmărmuritoáre
înmărmuritorii
ÎNMĂRMURITÓR, -OÁRE, înmărmuritori, -oare, adj. (Rar) Care te lasă înmărmurit. – Înmărmuri + suf. -tor. DOOM
înmărmuritór adj. m., pl. înmărmuritóri; f. sg. și pl. înmărmuritoáre
înmărmuritorilor
ÎNMĂRMURITÓR, -OÁRE, înmărmuritori, -oare, adj. (Rar) Care te lasă înmărmurit. – Înmărmuri + suf. -tor. DOOM
înmărmuritór adj. m., pl. înmărmuritóri; f. sg. și pl. înmărmuritoáre
înmărmuritorul
ÎNMĂRMURITÓR, -OÁRE, înmărmuritori, -oare, adj. (Rar) Care te lasă înmărmurit. – Înmărmuri + suf. -tor. DOOM
înmărmuritór adj. m., pl. înmărmuritóri; f. sg. și pl. înmărmuritoáre
înmărmuritorului
ÎNMĂRMURITÓR, -OÁRE, înmărmuritori, -oare, adj. (Rar) Care te lasă înmărmurit. – Înmărmuri + suf. -tor. DOOM
înmărmuritór adj. m., pl. înmărmuritóri; f. sg. și pl. înmărmuritoáre
înmărmuritul
ÎNMĂRMURÍT, -Ă, înmărmuriți, -te, adj. Care a rămas nemișcat de frică, de groază, de uimire; înlemnit, încremenit. ♦ (În basme) Care a fost transformat în piatră. – V. înmărmuri.
înmărmuritului
ÎNMĂRMURÍT, -Ă, înmărmuriți, -te, adj. Care a rămas nemișcat de frică, de groază, de uimire; înlemnit, încremenit. ♦ (În basme) Care a fost transformat în piatră. – V. înmărmuri.
înmărmuriși
ÎNMĂRMURÍ, înmărmuresc, vb. IV. Intranz. și tranz. A rămâne sau a face să rămână încremenit de frică, de groază, de uimire; a înlemni, a încremeni, a împietri. ♦ (În basme) A (se) transforma în piatră. – În + marmură. DOOM
înmărmurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmărmurésc, imperf. 3 sg. înmărmureá; conj. prez. 3 să înmărmureáscă
înmărmuriți
ÎNMĂRMURÍ, înmărmuresc, vb. IV. Intranz. și tranz. A rămâne sau a face să rămână încremenit de frică, de groază, de uimire; a înlemni, a încremeni, a împietri. ♦ (În basme) A (se) transforma în piatră. – În + marmură. DOOM
înmărmurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înmărmurésc, imperf. 3 sg. înmărmureá; conj. prez. 3 să înmărmureáscă
înmărmuriți
ÎNMĂRMURÍT, -Ă, înmărmuriți, -te, adj. Care a rămas nemișcat de frică, de groază, de uimire; înlemnit, încremenit. ♦ (În basme) Care a fost transformat în piatră. – V. înmărmuri.
înmărmuriții
ÎNMĂRMURÍT, -Ă, înmărmuriți, -te, adj. Care a rămas nemișcat de frică, de groază, de uimire; înlemnit, încremenit. ♦ (În basme) Care a fost transformat în piatră. – V. înmărmuri.
înmărmuriților
ÎNMĂRMURÍT, -Ă, înmărmuriți, -te, adj. Care a rămas nemișcat de frică, de groază, de uimire; înlemnit, încremenit. ♦ (În basme) Care a fost transformat în piatră. – V. înmărmuri.
înnavetare
ÎNNAVETÁRE s. f. Operația de a încărca și de a transporta cu navetele. – Din navetă1.
înnebunea
ÎNNEBUNÍ, înnebunesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde facultățile mintale; a deveni nebun; a se aliena; (prin exagerare) a-și pierde calmul, stăpânirea de sine. ◊ Tranz. Durerea l-a înnebunit. ◊ Expr. (Tranz.) Nu mă-nnebuni!, se spune cuiva pentru a exprima mirarea sau neîncrederea față de cele auzite. ♦ Tranz. A face pe cineva să-și piardă stăpânirea de sine; a agasa, a enerva. – În + nebun. DOOM
înnebuní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnebunésc, imperf. 3 sg. înnebuneá; conj. prez. 3 să înnebuneáscă
înnebuneai
ÎNNEBUNÍ, înnebunesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde facultățile mintale; a deveni nebun; a se aliena; (prin exagerare) a-și pierde calmul, stăpânirea de sine. ◊ Tranz. Durerea l-a înnebunit. ◊ Expr. (Tranz.) Nu mă-nnebuni!, se spune cuiva pentru a exprima mirarea sau neîncrederea față de cele auzite. ♦ Tranz. A face pe cineva să-și piardă stăpânirea de sine; a agasa, a enerva. – În + nebun. DOOM
înnebuní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnebunésc, imperf. 3 sg. înnebuneá; conj. prez. 3 să înnebuneáscă
înnebuneam
ÎNNEBUNÍ, înnebunesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde facultățile mintale; a deveni nebun; a se aliena; (prin exagerare) a-și pierde calmul, stăpânirea de sine. ◊ Tranz. Durerea l-a înnebunit. ◊ Expr. (Tranz.) Nu mă-nnebuni!, se spune cuiva pentru a exprima mirarea sau neîncrederea față de cele auzite. ♦ Tranz. A face pe cineva să-și piardă stăpânirea de sine; a agasa, a enerva. – În + nebun. DOOM
înnebuní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnebunésc, imperf. 3 sg. înnebuneá; conj. prez. 3 să înnebuneáscă
înnebunească
ÎNNEBUNÍ, înnebunesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde facultățile mintale; a deveni nebun; a se aliena; (prin exagerare) a-și pierde calmul, stăpânirea de sine. ◊ Tranz. Durerea l-a înnebunit. ◊ Expr. (Tranz.) Nu mă-nnebuni!, se spune cuiva pentru a exprima mirarea sau neîncrederea față de cele auzite. ♦ Tranz. A face pe cineva să-și piardă stăpânirea de sine; a agasa, a enerva. – În + nebun. DOOM
înnebuní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnebunésc, imperf. 3 sg. înnebuneá; conj. prez. 3 să înnebuneáscă
înnebuneau
ÎNNEBUNÍ, înnebunesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde facultățile mintale; a deveni nebun; a se aliena; (prin exagerare) a-și pierde calmul, stăpânirea de sine. ◊ Tranz. Durerea l-a înnebunit. ◊ Expr. (Tranz.) Nu mă-nnebuni!, se spune cuiva pentru a exprima mirarea sau neîncrederea față de cele auzite. ♦ Tranz. A face pe cineva să-și piardă stăpânirea de sine; a agasa, a enerva. – În + nebun. DOOM
înnebuní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnebunésc, imperf. 3 sg. înnebuneá; conj. prez. 3 să înnebuneáscă
înnebuneați
ÎNNEBUNÍ, înnebunesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde facultățile mintale; a deveni nebun; a se aliena; (prin exagerare) a-și pierde calmul, stăpânirea de sine. ◊ Tranz. Durerea l-a înnebunit. ◊ Expr. (Tranz.) Nu mă-nnebuni!, se spune cuiva pentru a exprima mirarea sau neîncrederea față de cele auzite. ♦ Tranz. A face pe cineva să-și piardă stăpânirea de sine; a agasa, a enerva. – În + nebun. DOOM
înnebuní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnebunésc, imperf. 3 sg. înnebuneá; conj. prez. 3 să înnebuneáscă
înnebunesc
ÎNNEBUNÍ, înnebunesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde facultățile mintale; a deveni nebun; a se aliena; (prin exagerare) a-și pierde calmul, stăpânirea de sine. ◊ Tranz. Durerea l-a înnebunit. ◊ Expr. (Tranz.) Nu mă-nnebuni!, se spune cuiva pentru a exprima mirarea sau neîncrederea față de cele auzite. ♦ Tranz. A face pe cineva să-și piardă stăpânirea de sine; a agasa, a enerva. – În + nebun. DOOM
înnebuní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnebunésc, imperf. 3 sg. înnebuneá; conj. prez. 3 să înnebuneáscă
înnebunește
ÎNNEBUNÍ, înnebunesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde facultățile mintale; a deveni nebun; a se aliena; (prin exagerare) a-și pierde calmul, stăpânirea de sine. ◊ Tranz. Durerea l-a înnebunit. ◊ Expr. (Tranz.) Nu mă-nnebuni!, se spune cuiva pentru a exprima mirarea sau neîncrederea față de cele auzite. ♦ Tranz. A face pe cineva să-și piardă stăpânirea de sine; a agasa, a enerva. – În + nebun. DOOM
înnebuní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnebunésc, imperf. 3 sg. înnebuneá; conj. prez. 3 să înnebuneáscă
înnebunești
ÎNNEBUNÍ, înnebunesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde facultățile mintale; a deveni nebun; a se aliena; (prin exagerare) a-și pierde calmul, stăpânirea de sine. ◊ Tranz. Durerea l-a înnebunit. ◊ Expr. (Tranz.) Nu mă-nnebuni!, se spune cuiva pentru a exprima mirarea sau neîncrederea față de cele auzite. ♦ Tranz. A face pe cineva să-și piardă stăpânirea de sine; a agasa, a enerva. – În + nebun. DOOM
înnebuní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnebunésc, imperf. 3 sg. înnebuneá; conj. prez. 3 să înnebuneáscă
înnebuni
ÎNNEBUNÍ, înnebunesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde facultățile mintale; a deveni nebun; a se aliena; (prin exagerare) a-și pierde calmul, stăpânirea de sine. ◊ Tranz. Durerea l-a înnebunit. ◊ Expr. (Tranz.) Nu mă-nnebuni!, se spune cuiva pentru a exprima mirarea sau neîncrederea față de cele auzite. ♦ Tranz. A face pe cineva să-și piardă stăpânirea de sine; a agasa, a enerva. – În + nebun. DOOM
înnebuní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnebunésc, imperf. 3 sg. înnebuneá; conj. prez. 3 să înnebuneáscă
înnebunii
ÎNNEBUNÍ, înnebunesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde facultățile mintale; a deveni nebun; a se aliena; (prin exagerare) a-și pierde calmul, stăpânirea de sine. ◊ Tranz. Durerea l-a înnebunit. ◊ Expr. (Tranz.) Nu mă-nnebuni!, se spune cuiva pentru a exprima mirarea sau neîncrederea față de cele auzite. ♦ Tranz. A face pe cineva să-și piardă stăpânirea de sine; a agasa, a enerva. – În + nebun. DOOM
înnebuní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnebunésc, imperf. 3 sg. înnebuneá; conj. prez. 3 să înnebuneáscă
înnebunim
ÎNNEBUNÍ, înnebunesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde facultățile mintale; a deveni nebun; a se aliena; (prin exagerare) a-și pierde calmul, stăpânirea de sine. ◊ Tranz. Durerea l-a înnebunit. ◊ Expr. (Tranz.) Nu mă-nnebuni!, se spune cuiva pentru a exprima mirarea sau neîncrederea față de cele auzite. ♦ Tranz. A face pe cineva să-și piardă stăpânirea de sine; a agasa, a enerva. – În + nebun. DOOM
înnebuní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnebunésc, imperf. 3 sg. înnebuneá; conj. prez. 3 să înnebuneáscă
înnebunind
ÎNNEBUNÍ, înnebunesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde facultățile mintale; a deveni nebun; a se aliena; (prin exagerare) a-și pierde calmul, stăpânirea de sine. ◊ Tranz. Durerea l-a înnebunit. ◊ Expr. (Tranz.) Nu mă-nnebuni!, se spune cuiva pentru a exprima mirarea sau neîncrederea față de cele auzite. ♦ Tranz. A face pe cineva să-și piardă stăpânirea de sine; a agasa, a enerva. – În + nebun. DOOM
înnebuní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnebunésc, imperf. 3 sg. înnebuneá; conj. prez. 3 să înnebuneáscă
înnebunire
ÎNNEBUNÍ, înnebunesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde facultățile mintale; a deveni nebun; a se aliena; (prin exagerare) a-și pierde calmul, stăpânirea de sine. ◊ Tranz. Durerea l-a înnebunit. ◊ Expr. (Tranz.) Nu mă-nnebuni!, se spune cuiva pentru a exprima mirarea sau neîncrederea față de cele auzite. ♦ Tranz. A face pe cineva să-și piardă stăpânirea de sine; a agasa, a enerva. – În + nebun. DOOM
înnebuní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnebunésc, imperf. 3 sg. înnebuneá; conj. prez. 3 să înnebuneáscă
înnebunire
ÎNNEBUNÍRE s. f. (Rar) Faptul de a înnebuni. – V. înnebuni. DOOM
înnebuníre (rar) s. f., g.-d. art. înnebunírii
înnebunirea
ÎNNEBUNÍRE s. f. (Rar) Faptul de a înnebuni. – V. înnebuni. DOOM
înnebuníre (rar) s. f., g.-d. art. înnebunírii
înnebuniri
ÎNNEBUNÍRE s. f. (Rar) Faptul de a înnebuni. – V. înnebuni. DOOM
înnebuníre (rar) s. f., g.-d. art. înnebunírii
înnebunirii
ÎNNEBUNÍRE s. f. (Rar) Faptul de a înnebuni. – V. înnebuni. DOOM
înnebuníre (rar) s. f., g.-d. art. înnebunírii
înnebunirile
ÎNNEBUNÍRE s. f. (Rar) Faptul de a înnebuni. – V. înnebuni. DOOM
înnebuníre (rar) s. f., g.-d. art. înnebunírii
înnebunirilor
ÎNNEBUNÍRE s. f. (Rar) Faptul de a înnebuni. – V. înnebuni. DOOM
înnebuníre (rar) s. f., g.-d. art. înnebunírii
înnebuniră
ÎNNEBUNÍ, înnebunesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde facultățile mintale; a deveni nebun; a se aliena; (prin exagerare) a-și pierde calmul, stăpânirea de sine. ◊ Tranz. Durerea l-a înnebunit. ◊ Expr. (Tranz.) Nu mă-nnebuni!, se spune cuiva pentru a exprima mirarea sau neîncrederea față de cele auzite. ♦ Tranz. A face pe cineva să-și piardă stăpânirea de sine; a agasa, a enerva. – În + nebun. DOOM
înnebuní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnebunésc, imperf. 3 sg. înnebuneá; conj. prez. 3 să înnebuneáscă
înnebunirăm
ÎNNEBUNÍ, înnebunesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde facultățile mintale; a deveni nebun; a se aliena; (prin exagerare) a-și pierde calmul, stăpânirea de sine. ◊ Tranz. Durerea l-a înnebunit. ◊ Expr. (Tranz.) Nu mă-nnebuni!, se spune cuiva pentru a exprima mirarea sau neîncrederea față de cele auzite. ♦ Tranz. A face pe cineva să-și piardă stăpânirea de sine; a agasa, a enerva. – În + nebun. DOOM
înnebuní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnebunésc, imperf. 3 sg. înnebuneá; conj. prez. 3 să înnebuneáscă
înnebunirăți
ÎNNEBUNÍ, înnebunesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde facultățile mintale; a deveni nebun; a se aliena; (prin exagerare) a-și pierde calmul, stăpânirea de sine. ◊ Tranz. Durerea l-a înnebunit. ◊ Expr. (Tranz.) Nu mă-nnebuni!, se spune cuiva pentru a exprima mirarea sau neîncrederea față de cele auzite. ♦ Tranz. A face pe cineva să-și piardă stăpânirea de sine; a agasa, a enerva. – În + nebun. DOOM
înnebuní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnebunésc, imperf. 3 sg. înnebuneá; conj. prez. 3 să înnebuneáscă
înnebunise
ÎNNEBUNÍ, înnebunesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde facultățile mintale; a deveni nebun; a se aliena; (prin exagerare) a-și pierde calmul, stăpânirea de sine. ◊ Tranz. Durerea l-a înnebunit. ◊ Expr. (Tranz.) Nu mă-nnebuni!, se spune cuiva pentru a exprima mirarea sau neîncrederea față de cele auzite. ♦ Tranz. A face pe cineva să-și piardă stăpânirea de sine; a agasa, a enerva. – În + nebun. DOOM
înnebuní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnebunésc, imperf. 3 sg. înnebuneá; conj. prez. 3 să înnebuneáscă
înnebunisem
ÎNNEBUNÍ, înnebunesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde facultățile mintale; a deveni nebun; a se aliena; (prin exagerare) a-și pierde calmul, stăpânirea de sine. ◊ Tranz. Durerea l-a înnebunit. ◊ Expr. (Tranz.) Nu mă-nnebuni!, se spune cuiva pentru a exprima mirarea sau neîncrederea față de cele auzite. ♦ Tranz. A face pe cineva să-și piardă stăpânirea de sine; a agasa, a enerva. – În + nebun. DOOM
înnebuní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnebunésc, imperf. 3 sg. înnebuneá; conj. prez. 3 să înnebuneáscă
înnebuniseră
ÎNNEBUNÍ, înnebunesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde facultățile mintale; a deveni nebun; a se aliena; (prin exagerare) a-și pierde calmul, stăpânirea de sine. ◊ Tranz. Durerea l-a înnebunit. ◊ Expr. (Tranz.) Nu mă-nnebuni!, se spune cuiva pentru a exprima mirarea sau neîncrederea față de cele auzite. ♦ Tranz. A face pe cineva să-și piardă stăpânirea de sine; a agasa, a enerva. – În + nebun. DOOM
înnebuní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnebunésc, imperf. 3 sg. înnebuneá; conj. prez. 3 să înnebuneáscă
înnebuniserăm
ÎNNEBUNÍ, înnebunesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde facultățile mintale; a deveni nebun; a se aliena; (prin exagerare) a-și pierde calmul, stăpânirea de sine. ◊ Tranz. Durerea l-a înnebunit. ◊ Expr. (Tranz.) Nu mă-nnebuni!, se spune cuiva pentru a exprima mirarea sau neîncrederea față de cele auzite. ♦ Tranz. A face pe cineva să-și piardă stăpânirea de sine; a agasa, a enerva. – În + nebun. DOOM
înnebuní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnebunésc, imperf. 3 sg. înnebuneá; conj. prez. 3 să înnebuneáscă
înnebuniserăți
ÎNNEBUNÍ, înnebunesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde facultățile mintale; a deveni nebun; a se aliena; (prin exagerare) a-și pierde calmul, stăpânirea de sine. ◊ Tranz. Durerea l-a înnebunit. ◊ Expr. (Tranz.) Nu mă-nnebuni!, se spune cuiva pentru a exprima mirarea sau neîncrederea față de cele auzite. ♦ Tranz. A face pe cineva să-și piardă stăpânirea de sine; a agasa, a enerva. – În + nebun. DOOM
înnebuní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnebunésc, imperf. 3 sg. înnebuneá; conj. prez. 3 să înnebuneáscă
înnebuniseși
ÎNNEBUNÍ, înnebunesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde facultățile mintale; a deveni nebun; a se aliena; (prin exagerare) a-și pierde calmul, stăpânirea de sine. ◊ Tranz. Durerea l-a înnebunit. ◊ Expr. (Tranz.) Nu mă-nnebuni!, se spune cuiva pentru a exprima mirarea sau neîncrederea față de cele auzite. ♦ Tranz. A face pe cineva să-și piardă stăpânirea de sine; a agasa, a enerva. – În + nebun. DOOM
înnebuní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnebunésc, imperf. 3 sg. înnebuneá; conj. prez. 3 să înnebuneáscă
înnebuniseți
ÎNNEBUNÍ, înnebunesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde facultățile mintale; a deveni nebun; a se aliena; (prin exagerare) a-și pierde calmul, stăpânirea de sine. ◊ Tranz. Durerea l-a înnebunit. ◊ Expr. (Tranz.) Nu mă-nnebuni!, se spune cuiva pentru a exprima mirarea sau neîncrederea față de cele auzite. ♦ Tranz. A face pe cineva să-și piardă stăpânirea de sine; a agasa, a enerva. – În + nebun. DOOM
înnebuní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnebunésc, imperf. 3 sg. înnebuneá; conj. prez. 3 să înnebuneáscă
înnebunit
ÎNNEBUNÍ, înnebunesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde facultățile mintale; a deveni nebun; a se aliena; (prin exagerare) a-și pierde calmul, stăpânirea de sine. ◊ Tranz. Durerea l-a înnebunit. ◊ Expr. (Tranz.) Nu mă-nnebuni!, se spune cuiva pentru a exprima mirarea sau neîncrederea față de cele auzite. ♦ Tranz. A face pe cineva să-și piardă stăpânirea de sine; a agasa, a enerva. – În + nebun. DOOM
înnebuní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnebunésc, imperf. 3 sg. înnebuneá; conj. prez. 3 să înnebuneáscă
înnebunit
ÎNNEBUNÍT, -Ă, înnebuniți, -te, adj. Care și-a pierdut facultățile mintale; nebun; (prin exagerare) surescitat, agitat. – V. înnebuni.
înnebunita
ÎNNEBUNÍT, -Ă, înnebuniți, -te, adj. Care și-a pierdut facultățile mintale; nebun; (prin exagerare) surescitat, agitat. – V. înnebuni.
înnebunite
ÎNNEBUNÍT, -Ă, înnebuniți, -te, adj. Care și-a pierdut facultățile mintale; nebun; (prin exagerare) surescitat, agitat. – V. înnebuni.
înnebunitei
ÎNNEBUNÍT, -Ă, înnebuniți, -te, adj. Care și-a pierdut facultățile mintale; nebun; (prin exagerare) surescitat, agitat. – V. înnebuni.
înnebunitele
ÎNNEBUNÍT, -Ă, înnebuniți, -te, adj. Care și-a pierdut facultățile mintale; nebun; (prin exagerare) surescitat, agitat. – V. înnebuni.
înnebunitelor
ÎNNEBUNÍT, -Ă, înnebuniți, -te, adj. Care și-a pierdut facultățile mintale; nebun; (prin exagerare) surescitat, agitat. – V. înnebuni.
înnebunitoare
ÎNNEBUNITÓR, -OÁRE, înnebunitori, -oare, adj. Care te face să înnebunești; exasperant. – Înnebuni + suf. -tor. DOOM
înnebunitór adj. m., pl. înnebunitóri; f. sg. și pl. înnebunitoáre
înnebunitoarea
ÎNNEBUNITÓR, -OÁRE, înnebunitori, -oare, adj. Care te face să înnebunești; exasperant. – Înnebuni + suf. -tor. DOOM
înnebunitór adj. m., pl. înnebunitóri; f. sg. și pl. înnebunitoáre
înnebunitoarei
ÎNNEBUNITÓR, -OÁRE, înnebunitori, -oare, adj. Care te face să înnebunești; exasperant. – Înnebuni + suf. -tor. DOOM
înnebunitór adj. m., pl. înnebunitóri; f. sg. și pl. înnebunitoáre
înnebunitoarele
ÎNNEBUNITÓR, -OÁRE, înnebunitori, -oare, adj. Care te face să înnebunești; exasperant. – Înnebuni + suf. -tor. DOOM
înnebunitór adj. m., pl. înnebunitóri; f. sg. și pl. înnebunitoáre
înnebunitoarelor
ÎNNEBUNITÓR, -OÁRE, înnebunitori, -oare, adj. Care te face să înnebunești; exasperant. – Înnebuni + suf. -tor. DOOM
înnebunitór adj. m., pl. înnebunitóri; f. sg. și pl. înnebunitoáre
înnebunitor
ÎNNEBUNITÓR, -OÁRE, înnebunitori, -oare, adj. Care te face să înnebunești; exasperant. – Înnebuni + suf. -tor. DOOM
înnebunitór adj. m., pl. înnebunitóri; f. sg. și pl. înnebunitoáre
înnebunitori
ÎNNEBUNITÓR, -OÁRE, înnebunitori, -oare, adj. Care te face să înnebunești; exasperant. – Înnebuni + suf. -tor. DOOM
înnebunitór adj. m., pl. înnebunitóri; f. sg. și pl. înnebunitoáre
înnebunitorii
ÎNNEBUNITÓR, -OÁRE, înnebunitori, -oare, adj. Care te face să înnebunești; exasperant. – Înnebuni + suf. -tor. DOOM
înnebunitór adj. m., pl. înnebunitóri; f. sg. și pl. înnebunitoáre
înnebunitorilor
ÎNNEBUNITÓR, -OÁRE, înnebunitori, -oare, adj. Care te face să înnebunești; exasperant. – Înnebuni + suf. -tor. DOOM
înnebunitór adj. m., pl. înnebunitóri; f. sg. și pl. înnebunitoáre
înnebunitorul
ÎNNEBUNITÓR, -OÁRE, înnebunitori, -oare, adj. Care te face să înnebunești; exasperant. – Înnebuni + suf. -tor. DOOM
înnebunitór adj. m., pl. înnebunitóri; f. sg. și pl. înnebunitoáre
înnebunitorului
ÎNNEBUNITÓR, -OÁRE, înnebunitori, -oare, adj. Care te face să înnebunești; exasperant. – Înnebuni + suf. -tor. DOOM
înnebunitór adj. m., pl. înnebunitóri; f. sg. și pl. înnebunitoáre
înnebunitul
ÎNNEBUNÍT, -Ă, înnebuniți, -te, adj. Care și-a pierdut facultățile mintale; nebun; (prin exagerare) surescitat, agitat. – V. înnebuni.
înnebunitului
ÎNNEBUNÍT, -Ă, înnebuniți, -te, adj. Care și-a pierdut facultățile mintale; nebun; (prin exagerare) surescitat, agitat. – V. înnebuni.
înnebuniși
ÎNNEBUNÍ, înnebunesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde facultățile mintale; a deveni nebun; a se aliena; (prin exagerare) a-și pierde calmul, stăpânirea de sine. ◊ Tranz. Durerea l-a înnebunit. ◊ Expr. (Tranz.) Nu mă-nnebuni!, se spune cuiva pentru a exprima mirarea sau neîncrederea față de cele auzite. ♦ Tranz. A face pe cineva să-și piardă stăpânirea de sine; a agasa, a enerva. – În + nebun. DOOM
înnebuní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnebunésc, imperf. 3 sg. înnebuneá; conj. prez. 3 să înnebuneáscă
înnebuniți
ÎNNEBUNÍ, înnebunesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde facultățile mintale; a deveni nebun; a se aliena; (prin exagerare) a-și pierde calmul, stăpânirea de sine. ◊ Tranz. Durerea l-a înnebunit. ◊ Expr. (Tranz.) Nu mă-nnebuni!, se spune cuiva pentru a exprima mirarea sau neîncrederea față de cele auzite. ♦ Tranz. A face pe cineva să-și piardă stăpânirea de sine; a agasa, a enerva. – În + nebun. DOOM
înnebuní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnebunésc, imperf. 3 sg. înnebuneá; conj. prez. 3 să înnebuneáscă
înnebuniți
ÎNNEBUNÍT, -Ă, înnebuniți, -te, adj. Care și-a pierdut facultățile mintale; nebun; (prin exagerare) surescitat, agitat. – V. înnebuni.
înnebuniții
ÎNNEBUNÍT, -Ă, înnebuniți, -te, adj. Care și-a pierdut facultățile mintale; nebun; (prin exagerare) surescitat, agitat. – V. înnebuni.
înnebuniților
ÎNNEBUNÍT, -Ă, înnebuniți, -te, adj. Care și-a pierdut facultățile mintale; nebun; (prin exagerare) surescitat, agitat. – V. înnebuni.
înnegrea
ÎNNEGRÍ, înnegresc, vb. IV. 1. Tranz. A vopsi, a da cu negru; a negri; p. ext. a face să devină de culoare închisă, a întuneca. ◊ Expr. (Fam.) A înnegri hârtia = a scrie. ♦ Intranz. și refl. A deveni negru; p. ext. a căpăta o culoare închisă, a se întuneca. ♦ Refl. (Despre oameni) A se bronza. ♦ A murdări, a păta. 2. Intranz. A apărea, a se detașa ca o pată întunecată pe un fond de culoare deschisă. 3. Tranz. Fig. A prezenta în culori sumbre, defăimătoare; a ponegri. – În + negru. DOOM
înnegrí (a ~) (-ne-gri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnegrésc, imperf. 3 sg. înnegreá; conj. prez. 3 să înnegreáscă
înnegreai
ÎNNEGRÍ, înnegresc, vb. IV. 1. Tranz. A vopsi, a da cu negru; a negri; p. ext. a face să devină de culoare închisă, a întuneca. ◊ Expr. (Fam.) A înnegri hârtia = a scrie. ♦ Intranz. și refl. A deveni negru; p. ext. a căpăta o culoare închisă, a se întuneca. ♦ Refl. (Despre oameni) A se bronza. ♦ A murdări, a păta. 2. Intranz. A apărea, a se detașa ca o pată întunecată pe un fond de culoare deschisă. 3. Tranz. Fig. A prezenta în culori sumbre, defăimătoare; a ponegri. – În + negru. DOOM
înnegrí (a ~) (-ne-gri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnegrésc, imperf. 3 sg. înnegreá; conj. prez. 3 să înnegreáscă
înnegreala
ÎNNEGREÁLĂ, înnegreli, s. f. (Rar) Înnegrire. – Înnegri + suf. -eală. DOOM
înnegreálă (rar) (-ne-grea-) s. f., g.-d. art. înnegrélii; pl. înnegréli
înnegream
ÎNNEGRÍ, înnegresc, vb. IV. 1. Tranz. A vopsi, a da cu negru; a negri; p. ext. a face să devină de culoare închisă, a întuneca. ◊ Expr. (Fam.) A înnegri hârtia = a scrie. ♦ Intranz. și refl. A deveni negru; p. ext. a căpăta o culoare închisă, a se întuneca. ♦ Refl. (Despre oameni) A se bronza. ♦ A murdări, a păta. 2. Intranz. A apărea, a se detașa ca o pată întunecată pe un fond de culoare deschisă. 3. Tranz. Fig. A prezenta în culori sumbre, defăimătoare; a ponegri. – În + negru. DOOM
înnegrí (a ~) (-ne-gri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnegrésc, imperf. 3 sg. înnegreá; conj. prez. 3 să înnegreáscă
înnegrească
ÎNNEGRÍ, înnegresc, vb. IV. 1. Tranz. A vopsi, a da cu negru; a negri; p. ext. a face să devină de culoare închisă, a întuneca. ◊ Expr. (Fam.) A înnegri hârtia = a scrie. ♦ Intranz. și refl. A deveni negru; p. ext. a căpăta o culoare închisă, a se întuneca. ♦ Refl. (Despre oameni) A se bronza. ♦ A murdări, a păta. 2. Intranz. A apărea, a se detașa ca o pată întunecată pe un fond de culoare deschisă. 3. Tranz. Fig. A prezenta în culori sumbre, defăimătoare; a ponegri. – În + negru. DOOM
înnegrí (a ~) (-ne-gri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnegrésc, imperf. 3 sg. înnegreá; conj. prez. 3 să înnegreáscă
înnegreau
ÎNNEGRÍ, înnegresc, vb. IV. 1. Tranz. A vopsi, a da cu negru; a negri; p. ext. a face să devină de culoare închisă, a întuneca. ◊ Expr. (Fam.) A înnegri hârtia = a scrie. ♦ Intranz. și refl. A deveni negru; p. ext. a căpăta o culoare închisă, a se întuneca. ♦ Refl. (Despre oameni) A se bronza. ♦ A murdări, a păta. 2. Intranz. A apărea, a se detașa ca o pată întunecată pe un fond de culoare deschisă. 3. Tranz. Fig. A prezenta în culori sumbre, defăimătoare; a ponegri. – În + negru. DOOM
înnegrí (a ~) (-ne-gri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnegrésc, imperf. 3 sg. înnegreá; conj. prez. 3 să înnegreáscă
înnegreați
ÎNNEGRÍ, înnegresc, vb. IV. 1. Tranz. A vopsi, a da cu negru; a negri; p. ext. a face să devină de culoare închisă, a întuneca. ◊ Expr. (Fam.) A înnegri hârtia = a scrie. ♦ Intranz. și refl. A deveni negru; p. ext. a căpăta o culoare închisă, a se întuneca. ♦ Refl. (Despre oameni) A se bronza. ♦ A murdări, a păta. 2. Intranz. A apărea, a se detașa ca o pată întunecată pe un fond de culoare deschisă. 3. Tranz. Fig. A prezenta în culori sumbre, defăimătoare; a ponegri. – În + negru. DOOM
înnegrí (a ~) (-ne-gri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnegrésc, imperf. 3 sg. înnegreá; conj. prez. 3 să înnegreáscă
înnegreli
ÎNNEGREÁLĂ, înnegreli, s. f. (Rar) Înnegrire. – Înnegri + suf. -eală. DOOM
înnegreálă (rar) (-ne-grea-) s. f., g.-d. art. înnegrélii; pl. înnegréli
înnegrelii
ÎNNEGREÁLĂ, înnegreli, s. f. (Rar) Înnegrire. – Înnegri + suf. -eală. DOOM
înnegreálă (rar) (-ne-grea-) s. f., g.-d. art. înnegrélii; pl. înnegréli
înnegrelile
ÎNNEGREÁLĂ, înnegreli, s. f. (Rar) Înnegrire. – Înnegri + suf. -eală. DOOM
înnegreálă (rar) (-ne-grea-) s. f., g.-d. art. înnegrélii; pl. înnegréli
înnegrelilor
ÎNNEGREÁLĂ, înnegreli, s. f. (Rar) Înnegrire. – Înnegri + suf. -eală. DOOM
înnegreálă (rar) (-ne-grea-) s. f., g.-d. art. înnegrélii; pl. înnegréli
înnegresc
ÎNNEGRÍ, înnegresc, vb. IV. 1. Tranz. A vopsi, a da cu negru; a negri; p. ext. a face să devină de culoare închisă, a întuneca. ◊ Expr. (Fam.) A înnegri hârtia = a scrie. ♦ Intranz. și refl. A deveni negru; p. ext. a căpăta o culoare închisă, a se întuneca. ♦ Refl. (Despre oameni) A se bronza. ♦ A murdări, a păta. 2. Intranz. A apărea, a se detașa ca o pată întunecată pe un fond de culoare deschisă. 3. Tranz. Fig. A prezenta în culori sumbre, defăimătoare; a ponegri. – În + negru. DOOM
înnegrí (a ~) (-ne-gri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnegrésc, imperf. 3 sg. înnegreá; conj. prez. 3 să înnegreáscă
înnegrește
ÎNNEGRÍ, înnegresc, vb. IV. 1. Tranz. A vopsi, a da cu negru; a negri; p. ext. a face să devină de culoare închisă, a întuneca. ◊ Expr. (Fam.) A înnegri hârtia = a scrie. ♦ Intranz. și refl. A deveni negru; p. ext. a căpăta o culoare închisă, a se întuneca. ♦ Refl. (Despre oameni) A se bronza. ♦ A murdări, a păta. 2. Intranz. A apărea, a se detașa ca o pată întunecată pe un fond de culoare deschisă. 3. Tranz. Fig. A prezenta în culori sumbre, defăimătoare; a ponegri. – În + negru. DOOM
înnegrí (a ~) (-ne-gri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnegrésc, imperf. 3 sg. înnegreá; conj. prez. 3 să înnegreáscă
înnegrești
ÎNNEGRÍ, înnegresc, vb. IV. 1. Tranz. A vopsi, a da cu negru; a negri; p. ext. a face să devină de culoare închisă, a întuneca. ◊ Expr. (Fam.) A înnegri hârtia = a scrie. ♦ Intranz. și refl. A deveni negru; p. ext. a căpăta o culoare închisă, a se întuneca. ♦ Refl. (Despre oameni) A se bronza. ♦ A murdări, a păta. 2. Intranz. A apărea, a se detașa ca o pată întunecată pe un fond de culoare deschisă. 3. Tranz. Fig. A prezenta în culori sumbre, defăimătoare; a ponegri. – În + negru. DOOM
înnegrí (a ~) (-ne-gri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnegrésc, imperf. 3 sg. înnegreá; conj. prez. 3 să înnegreáscă
înnegri
ÎNNEGRÍ, înnegresc, vb. IV. 1. Tranz. A vopsi, a da cu negru; a negri; p. ext. a face să devină de culoare închisă, a întuneca. ◊ Expr. (Fam.) A înnegri hârtia = a scrie. ♦ Intranz. și refl. A deveni negru; p. ext. a căpăta o culoare închisă, a se întuneca. ♦ Refl. (Despre oameni) A se bronza. ♦ A murdări, a păta. 2. Intranz. A apărea, a se detașa ca o pată întunecată pe un fond de culoare deschisă. 3. Tranz. Fig. A prezenta în culori sumbre, defăimătoare; a ponegri. – În + negru. DOOM
înnegrí (a ~) (-ne-gri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnegrésc, imperf. 3 sg. înnegreá; conj. prez. 3 să înnegreáscă
înnegrii
ÎNNEGRÍ, înnegresc, vb. IV. 1. Tranz. A vopsi, a da cu negru; a negri; p. ext. a face să devină de culoare închisă, a întuneca. ◊ Expr. (Fam.) A înnegri hârtia = a scrie. ♦ Intranz. și refl. A deveni negru; p. ext. a căpăta o culoare închisă, a se întuneca. ♦ Refl. (Despre oameni) A se bronza. ♦ A murdări, a păta. 2. Intranz. A apărea, a se detașa ca o pată întunecată pe un fond de culoare deschisă. 3. Tranz. Fig. A prezenta în culori sumbre, defăimătoare; a ponegri. – În + negru. DOOM
înnegrí (a ~) (-ne-gri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnegrésc, imperf. 3 sg. înnegreá; conj. prez. 3 să înnegreáscă
înnegrim
ÎNNEGRÍ, înnegresc, vb. IV. 1. Tranz. A vopsi, a da cu negru; a negri; p. ext. a face să devină de culoare închisă, a întuneca. ◊ Expr. (Fam.) A înnegri hârtia = a scrie. ♦ Intranz. și refl. A deveni negru; p. ext. a căpăta o culoare închisă, a se întuneca. ♦ Refl. (Despre oameni) A se bronza. ♦ A murdări, a păta. 2. Intranz. A apărea, a se detașa ca o pată întunecată pe un fond de culoare deschisă. 3. Tranz. Fig. A prezenta în culori sumbre, defăimătoare; a ponegri. – În + negru. DOOM
înnegrí (a ~) (-ne-gri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnegrésc, imperf. 3 sg. înnegreá; conj. prez. 3 să înnegreáscă
înnegrind
ÎNNEGRÍ, înnegresc, vb. IV. 1. Tranz. A vopsi, a da cu negru; a negri; p. ext. a face să devină de culoare închisă, a întuneca. ◊ Expr. (Fam.) A înnegri hârtia = a scrie. ♦ Intranz. și refl. A deveni negru; p. ext. a căpăta o culoare închisă, a se întuneca. ♦ Refl. (Despre oameni) A se bronza. ♦ A murdări, a păta. 2. Intranz. A apărea, a se detașa ca o pată întunecată pe un fond de culoare deschisă. 3. Tranz. Fig. A prezenta în culori sumbre, defăimătoare; a ponegri. – În + negru. DOOM
înnegrí (a ~) (-ne-gri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnegrésc, imperf. 3 sg. înnegreá; conj. prez. 3 să înnegreáscă
înnegrire
ÎNNEGRÍ, înnegresc, vb. IV. 1. Tranz. A vopsi, a da cu negru; a negri; p. ext. a face să devină de culoare închisă, a întuneca. ◊ Expr. (Fam.) A înnegri hârtia = a scrie. ♦ Intranz. și refl. A deveni negru; p. ext. a căpăta o culoare închisă, a se întuneca. ♦ Refl. (Despre oameni) A se bronza. ♦ A murdări, a păta. 2. Intranz. A apărea, a se detașa ca o pată întunecată pe un fond de culoare deschisă. 3. Tranz. Fig. A prezenta în culori sumbre, defăimătoare; a ponegri. – În + negru. DOOM
înnegrí (a ~) (-ne-gri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnegrésc, imperf. 3 sg. înnegreá; conj. prez. 3 să înnegreáscă
înnegrire
ÎNNEGRÍRE s. f. Acțiunea de a (se) înnegri; înnegreală. – V. înnegri. DOOM
înnegríre (-ne-gri-) s. f., g.-d. art. înnegrírii
înnegrirea
ÎNNEGRÍRE s. f. Acțiunea de a (se) înnegri; înnegreală. – V. înnegri. DOOM
înnegríre (-ne-gri-) s. f., g.-d. art. înnegrírii
înnegriri
ÎNNEGRÍRE s. f. Acțiunea de a (se) înnegri; înnegreală. – V. înnegri. DOOM
înnegríre (-ne-gri-) s. f., g.-d. art. înnegrírii
înnegririi
ÎNNEGRÍRE s. f. Acțiunea de a (se) înnegri; înnegreală. – V. înnegri. DOOM
înnegríre (-ne-gri-) s. f., g.-d. art. înnegrírii
înnegririle
ÎNNEGRÍRE s. f. Acțiunea de a (se) înnegri; înnegreală. – V. înnegri. DOOM
înnegríre (-ne-gri-) s. f., g.-d. art. înnegrírii
înnegririlor
ÎNNEGRÍRE s. f. Acțiunea de a (se) înnegri; înnegreală. – V. înnegri. DOOM
înnegríre (-ne-gri-) s. f., g.-d. art. înnegrírii
înnegriră
ÎNNEGRÍ, înnegresc, vb. IV. 1. Tranz. A vopsi, a da cu negru; a negri; p. ext. a face să devină de culoare închisă, a întuneca. ◊ Expr. (Fam.) A înnegri hârtia = a scrie. ♦ Intranz. și refl. A deveni negru; p. ext. a căpăta o culoare închisă, a se întuneca. ♦ Refl. (Despre oameni) A se bronza. ♦ A murdări, a păta. 2. Intranz. A apărea, a se detașa ca o pată întunecată pe un fond de culoare deschisă. 3. Tranz. Fig. A prezenta în culori sumbre, defăimătoare; a ponegri. – În + negru. DOOM
înnegrí (a ~) (-ne-gri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnegrésc, imperf. 3 sg. înnegreá; conj. prez. 3 să înnegreáscă
înnegrirăm
ÎNNEGRÍ, înnegresc, vb. IV. 1. Tranz. A vopsi, a da cu negru; a negri; p. ext. a face să devină de culoare închisă, a întuneca. ◊ Expr. (Fam.) A înnegri hârtia = a scrie. ♦ Intranz. și refl. A deveni negru; p. ext. a căpăta o culoare închisă, a se întuneca. ♦ Refl. (Despre oameni) A se bronza. ♦ A murdări, a păta. 2. Intranz. A apărea, a se detașa ca o pată întunecată pe un fond de culoare deschisă. 3. Tranz. Fig. A prezenta în culori sumbre, defăimătoare; a ponegri. – În + negru. DOOM
înnegrí (a ~) (-ne-gri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnegrésc, imperf. 3 sg. înnegreá; conj. prez. 3 să înnegreáscă
înnegrirăți
ÎNNEGRÍ, înnegresc, vb. IV. 1. Tranz. A vopsi, a da cu negru; a negri; p. ext. a face să devină de culoare închisă, a întuneca. ◊ Expr. (Fam.) A înnegri hârtia = a scrie. ♦ Intranz. și refl. A deveni negru; p. ext. a căpăta o culoare închisă, a se întuneca. ♦ Refl. (Despre oameni) A se bronza. ♦ A murdări, a păta. 2. Intranz. A apărea, a se detașa ca o pată întunecată pe un fond de culoare deschisă. 3. Tranz. Fig. A prezenta în culori sumbre, defăimătoare; a ponegri. – În + negru. DOOM
înnegrí (a ~) (-ne-gri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnegrésc, imperf. 3 sg. înnegreá; conj. prez. 3 să înnegreáscă
înnegrise
ÎNNEGRÍ, înnegresc, vb. IV. 1. Tranz. A vopsi, a da cu negru; a negri; p. ext. a face să devină de culoare închisă, a întuneca. ◊ Expr. (Fam.) A înnegri hârtia = a scrie. ♦ Intranz. și refl. A deveni negru; p. ext. a căpăta o culoare închisă, a se întuneca. ♦ Refl. (Despre oameni) A se bronza. ♦ A murdări, a păta. 2. Intranz. A apărea, a se detașa ca o pată întunecată pe un fond de culoare deschisă. 3. Tranz. Fig. A prezenta în culori sumbre, defăimătoare; a ponegri. – În + negru. DOOM
înnegrí (a ~) (-ne-gri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnegrésc, imperf. 3 sg. înnegreá; conj. prez. 3 să înnegreáscă
înnegrisem
ÎNNEGRÍ, înnegresc, vb. IV. 1. Tranz. A vopsi, a da cu negru; a negri; p. ext. a face să devină de culoare închisă, a întuneca. ◊ Expr. (Fam.) A înnegri hârtia = a scrie. ♦ Intranz. și refl. A deveni negru; p. ext. a căpăta o culoare închisă, a se întuneca. ♦ Refl. (Despre oameni) A se bronza. ♦ A murdări, a păta. 2. Intranz. A apărea, a se detașa ca o pată întunecată pe un fond de culoare deschisă. 3. Tranz. Fig. A prezenta în culori sumbre, defăimătoare; a ponegri. – În + negru. DOOM
înnegrí (a ~) (-ne-gri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnegrésc, imperf. 3 sg. înnegreá; conj. prez. 3 să înnegreáscă
înnegriseră
ÎNNEGRÍ, înnegresc, vb. IV. 1. Tranz. A vopsi, a da cu negru; a negri; p. ext. a face să devină de culoare închisă, a întuneca. ◊ Expr. (Fam.) A înnegri hârtia = a scrie. ♦ Intranz. și refl. A deveni negru; p. ext. a căpăta o culoare închisă, a se întuneca. ♦ Refl. (Despre oameni) A se bronza. ♦ A murdări, a păta. 2. Intranz. A apărea, a se detașa ca o pată întunecată pe un fond de culoare deschisă. 3. Tranz. Fig. A prezenta în culori sumbre, defăimătoare; a ponegri. – În + negru. DOOM
înnegrí (a ~) (-ne-gri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnegrésc, imperf. 3 sg. înnegreá; conj. prez. 3 să înnegreáscă
înnegriserăm
ÎNNEGRÍ, înnegresc, vb. IV. 1. Tranz. A vopsi, a da cu negru; a negri; p. ext. a face să devină de culoare închisă, a întuneca. ◊ Expr. (Fam.) A înnegri hârtia = a scrie. ♦ Intranz. și refl. A deveni negru; p. ext. a căpăta o culoare închisă, a se întuneca. ♦ Refl. (Despre oameni) A se bronza. ♦ A murdări, a păta. 2. Intranz. A apărea, a se detașa ca o pată întunecată pe un fond de culoare deschisă. 3. Tranz. Fig. A prezenta în culori sumbre, defăimătoare; a ponegri. – În + negru. DOOM
înnegrí (a ~) (-ne-gri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnegrésc, imperf. 3 sg. înnegreá; conj. prez. 3 să înnegreáscă
înnegriserăți
ÎNNEGRÍ, înnegresc, vb. IV. 1. Tranz. A vopsi, a da cu negru; a negri; p. ext. a face să devină de culoare închisă, a întuneca. ◊ Expr. (Fam.) A înnegri hârtia = a scrie. ♦ Intranz. și refl. A deveni negru; p. ext. a căpăta o culoare închisă, a se întuneca. ♦ Refl. (Despre oameni) A se bronza. ♦ A murdări, a păta. 2. Intranz. A apărea, a se detașa ca o pată întunecată pe un fond de culoare deschisă. 3. Tranz. Fig. A prezenta în culori sumbre, defăimătoare; a ponegri. – În + negru. DOOM
înnegrí (a ~) (-ne-gri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnegrésc, imperf. 3 sg. înnegreá; conj. prez. 3 să înnegreáscă
înnegriseși
ÎNNEGRÍ, înnegresc, vb. IV. 1. Tranz. A vopsi, a da cu negru; a negri; p. ext. a face să devină de culoare închisă, a întuneca. ◊ Expr. (Fam.) A înnegri hârtia = a scrie. ♦ Intranz. și refl. A deveni negru; p. ext. a căpăta o culoare închisă, a se întuneca. ♦ Refl. (Despre oameni) A se bronza. ♦ A murdări, a păta. 2. Intranz. A apărea, a se detașa ca o pată întunecată pe un fond de culoare deschisă. 3. Tranz. Fig. A prezenta în culori sumbre, defăimătoare; a ponegri. – În + negru. DOOM
înnegrí (a ~) (-ne-gri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnegrésc, imperf. 3 sg. înnegreá; conj. prez. 3 să înnegreáscă
înnegriseți
ÎNNEGRÍ, înnegresc, vb. IV. 1. Tranz. A vopsi, a da cu negru; a negri; p. ext. a face să devină de culoare închisă, a întuneca. ◊ Expr. (Fam.) A înnegri hârtia = a scrie. ♦ Intranz. și refl. A deveni negru; p. ext. a căpăta o culoare închisă, a se întuneca. ♦ Refl. (Despre oameni) A se bronza. ♦ A murdări, a păta. 2. Intranz. A apărea, a se detașa ca o pată întunecată pe un fond de culoare deschisă. 3. Tranz. Fig. A prezenta în culori sumbre, defăimătoare; a ponegri. – În + negru. DOOM
înnegrí (a ~) (-ne-gri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnegrésc, imperf. 3 sg. înnegreá; conj. prez. 3 să înnegreáscă
înnegrit
ÎNNEGRÍ, înnegresc, vb. IV. 1. Tranz. A vopsi, a da cu negru; a negri; p. ext. a face să devină de culoare închisă, a întuneca. ◊ Expr. (Fam.) A înnegri hârtia = a scrie. ♦ Intranz. și refl. A deveni negru; p. ext. a căpăta o culoare închisă, a se întuneca. ♦ Refl. (Despre oameni) A se bronza. ♦ A murdări, a păta. 2. Intranz. A apărea, a se detașa ca o pată întunecată pe un fond de culoare deschisă. 3. Tranz. Fig. A prezenta în culori sumbre, defăimătoare; a ponegri. – În + negru. DOOM
înnegrí (a ~) (-ne-gri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnegrésc, imperf. 3 sg. înnegreá; conj. prez. 3 să înnegreáscă
înnegrit
ÎNNEGRÍT, -Ă, înnegriți, -te, adj. 1. Vopsit în negru, devenit negru. 2. (Despre oameni) Bronzat. – V. înnegri.
înnegrita
ÎNNEGRÍT, -Ă, înnegriți, -te, adj. 1. Vopsit în negru, devenit negru. 2. (Despre oameni) Bronzat. – V. înnegri.
înnegrite
ÎNNEGRÍT, -Ă, înnegriți, -te, adj. 1. Vopsit în negru, devenit negru. 2. (Despre oameni) Bronzat. – V. înnegri.
înnegritei
ÎNNEGRÍT, -Ă, înnegriți, -te, adj. 1. Vopsit în negru, devenit negru. 2. (Despre oameni) Bronzat. – V. înnegri.
înnegritele
ÎNNEGRÍT, -Ă, înnegriți, -te, adj. 1. Vopsit în negru, devenit negru. 2. (Despre oameni) Bronzat. – V. înnegri.
înnegritelor
ÎNNEGRÍT, -Ă, înnegriți, -te, adj. 1. Vopsit în negru, devenit negru. 2. (Despre oameni) Bronzat. – V. înnegri.
înnegritul
ÎNNEGRÍT, -Ă, înnegriți, -te, adj. 1. Vopsit în negru, devenit negru. 2. (Despre oameni) Bronzat. – V. înnegri.
înnegritului
ÎNNEGRÍT, -Ă, înnegriți, -te, adj. 1. Vopsit în negru, devenit negru. 2. (Despre oameni) Bronzat. – V. înnegri.
înnegriși
ÎNNEGRÍ, înnegresc, vb. IV. 1. Tranz. A vopsi, a da cu negru; a negri; p. ext. a face să devină de culoare închisă, a întuneca. ◊ Expr. (Fam.) A înnegri hârtia = a scrie. ♦ Intranz. și refl. A deveni negru; p. ext. a căpăta o culoare închisă, a se întuneca. ♦ Refl. (Despre oameni) A se bronza. ♦ A murdări, a păta. 2. Intranz. A apărea, a se detașa ca o pată întunecată pe un fond de culoare deschisă. 3. Tranz. Fig. A prezenta în culori sumbre, defăimătoare; a ponegri. – În + negru. DOOM
înnegrí (a ~) (-ne-gri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnegrésc, imperf. 3 sg. înnegreá; conj. prez. 3 să înnegreáscă
înnegriți
ÎNNEGRÍ, înnegresc, vb. IV. 1. Tranz. A vopsi, a da cu negru; a negri; p. ext. a face să devină de culoare închisă, a întuneca. ◊ Expr. (Fam.) A înnegri hârtia = a scrie. ♦ Intranz. și refl. A deveni negru; p. ext. a căpăta o culoare închisă, a se întuneca. ♦ Refl. (Despre oameni) A se bronza. ♦ A murdări, a păta. 2. Intranz. A apărea, a se detașa ca o pată întunecată pe un fond de culoare deschisă. 3. Tranz. Fig. A prezenta în culori sumbre, defăimătoare; a ponegri. – În + negru. DOOM
înnegrí (a ~) (-ne-gri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnegrésc, imperf. 3 sg. înnegreá; conj. prez. 3 să înnegreáscă
înnegriți
ÎNNEGRÍT, -Ă, înnegriți, -te, adj. 1. Vopsit în negru, devenit negru. 2. (Despre oameni) Bronzat. – V. înnegri.
înnegriții
ÎNNEGRÍT, -Ă, înnegriți, -te, adj. 1. Vopsit în negru, devenit negru. 2. (Despre oameni) Bronzat. – V. înnegri.
înnegriților
ÎNNEGRÍT, -Ă, înnegriți, -te, adj. 1. Vopsit în negru, devenit negru. 2. (Despre oameni) Bronzat. – V. înnegri.
înnegura
ÎNNEGURÁ, înnegurez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu negură, cu ceață; a (se) întuneca. ♦ Fig. (Despre oameni, despre chipul sau despre privirea lor) A căpăta o expresie tristă; a se întuneca. – În + negură. DOOM
înnegurá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnegureáză
înnegurai
ÎNNEGURÁ, înnegurez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu negură, cu ceață; a (se) întuneca. ♦ Fig. (Despre oameni, despre chipul sau despre privirea lor) A căpăta o expresie tristă; a se întuneca. – În + negură. DOOM
înnegurá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnegureáză
înneguram
ÎNNEGURÁ, înnegurez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu negură, cu ceață; a (se) întuneca. ♦ Fig. (Despre oameni, despre chipul sau despre privirea lor) A căpăta o expresie tristă; a se întuneca. – În + negură. DOOM
înnegurá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnegureáză
înnegurare
ÎNNEGURÁ, înnegurez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu negură, cu ceață; a (se) întuneca. ♦ Fig. (Despre oameni, despre chipul sau despre privirea lor) A căpăta o expresie tristă; a se întuneca. – În + negură. DOOM
înnegurá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnegureáză
înnegurare
ÎNNEGURÁRE, înnegurări, s. f. Faptul de a (se) înnegura; întunecare. – V. înnegura. DOOM
înneguráre s. f., g.-d. art. înnegurắrii; pl. înnegurắri
înnegurarea
ÎNNEGURÁRE, înnegurări, s. f. Faptul de a (se) înnegura; întunecare. – V. înnegura. DOOM
înneguráre s. f., g.-d. art. înnegurắrii; pl. înnegurắri
înnegurară
ÎNNEGURÁ, înnegurez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu negură, cu ceață; a (se) întuneca. ♦ Fig. (Despre oameni, despre chipul sau despre privirea lor) A căpăta o expresie tristă; a se întuneca. – În + negură. DOOM
înnegurá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnegureáză
înnegurarăm
ÎNNEGURÁ, înnegurez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu negură, cu ceață; a (se) întuneca. ♦ Fig. (Despre oameni, despre chipul sau despre privirea lor) A căpăta o expresie tristă; a se întuneca. – În + negură. DOOM
înnegurá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnegureáză
înnegurarăți
ÎNNEGURÁ, înnegurez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu negură, cu ceață; a (se) întuneca. ♦ Fig. (Despre oameni, despre chipul sau despre privirea lor) A căpăta o expresie tristă; a se întuneca. – În + negură. DOOM
înnegurá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnegureáză
înnegurase
ÎNNEGURÁ, înnegurez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu negură, cu ceață; a (se) întuneca. ♦ Fig. (Despre oameni, despre chipul sau despre privirea lor) A căpăta o expresie tristă; a se întuneca. – În + negură. DOOM
înnegurá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnegureáză
înnegurasem
ÎNNEGURÁ, înnegurez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu negură, cu ceață; a (se) întuneca. ♦ Fig. (Despre oameni, despre chipul sau despre privirea lor) A căpăta o expresie tristă; a se întuneca. – În + negură. DOOM
înnegurá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnegureáză
înneguraseră
ÎNNEGURÁ, înnegurez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu negură, cu ceață; a (se) întuneca. ♦ Fig. (Despre oameni, despre chipul sau despre privirea lor) A căpăta o expresie tristă; a se întuneca. – În + negură. DOOM
înnegurá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnegureáză
înneguraserăm
ÎNNEGURÁ, înnegurez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu negură, cu ceață; a (se) întuneca. ♦ Fig. (Despre oameni, despre chipul sau despre privirea lor) A căpăta o expresie tristă; a se întuneca. – În + negură. DOOM
înnegurá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnegureáză
înneguraserăți
ÎNNEGURÁ, înnegurez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu negură, cu ceață; a (se) întuneca. ♦ Fig. (Despre oameni, despre chipul sau despre privirea lor) A căpăta o expresie tristă; a se întuneca. – În + negură. DOOM
înnegurá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnegureáză
înneguraseși
ÎNNEGURÁ, înnegurez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu negură, cu ceață; a (se) întuneca. ♦ Fig. (Despre oameni, despre chipul sau despre privirea lor) A căpăta o expresie tristă; a se întuneca. – În + negură. DOOM
înnegurá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnegureáză
înneguraseți
ÎNNEGURÁ, înnegurez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu negură, cu ceață; a (se) întuneca. ♦ Fig. (Despre oameni, despre chipul sau despre privirea lor) A căpăta o expresie tristă; a se întuneca. – În + negură. DOOM
înnegurá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnegureáză
înnegurat
ÎNNEGURÁ, înnegurez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu negură, cu ceață; a (se) întuneca. ♦ Fig. (Despre oameni, despre chipul sau despre privirea lor) A căpăta o expresie tristă; a se întuneca. – În + negură. DOOM
înnegurá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnegureáză
înnegurat
ÎNNEGURÁT, -Ă, înnegurați, -te, adj. Acoperit de negură sau de ceață; întunecat; fig. (despre oameni, despre chipul sau despre privirea lor) întunecat, posomorât. – V. înnegura.
înnegurata
ÎNNEGURÁT, -Ă, înnegurați, -te, adj. Acoperit de negură sau de ceață; întunecat; fig. (despre oameni, despre chipul sau despre privirea lor) întunecat, posomorât. – V. înnegura.
înnegurate
ÎNNEGURÁT, -Ă, înnegurați, -te, adj. Acoperit de negură sau de ceață; întunecat; fig. (despre oameni, despre chipul sau despre privirea lor) întunecat, posomorât. – V. înnegura.
înneguratei
ÎNNEGURÁT, -Ă, înnegurați, -te, adj. Acoperit de negură sau de ceață; întunecat; fig. (despre oameni, despre chipul sau despre privirea lor) întunecat, posomorât. – V. înnegura.
înneguratele
ÎNNEGURÁT, -Ă, înnegurați, -te, adj. Acoperit de negură sau de ceață; întunecat; fig. (despre oameni, despre chipul sau despre privirea lor) întunecat, posomorât. – V. înnegura.
înneguratelor
ÎNNEGURÁT, -Ă, înnegurați, -te, adj. Acoperit de negură sau de ceață; întunecat; fig. (despre oameni, despre chipul sau despre privirea lor) întunecat, posomorât. – V. înnegura.
înneguratul
ÎNNEGURÁT, -Ă, înnegurați, -te, adj. Acoperit de negură sau de ceață; întunecat; fig. (despre oameni, despre chipul sau despre privirea lor) întunecat, posomorât. – V. înnegura.
înneguratului
ÎNNEGURÁT, -Ă, înnegurați, -te, adj. Acoperit de negură sau de ceață; întunecat; fig. (despre oameni, despre chipul sau despre privirea lor) întunecat, posomorât. – V. înnegura.
înnegurau
ÎNNEGURÁ, înnegurez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu negură, cu ceață; a (se) întuneca. ♦ Fig. (Despre oameni, despre chipul sau despre privirea lor) A căpăta o expresie tristă; a se întuneca. – În + negură. DOOM
înnegurá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnegureáză
înnegurași
ÎNNEGURÁ, înnegurez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu negură, cu ceață; a (se) întuneca. ♦ Fig. (Despre oameni, despre chipul sau despre privirea lor) A căpăta o expresie tristă; a se întuneca. – În + negură. DOOM
înnegurá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnegureáză
înnegurați
ÎNNEGURÁ, înnegurez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu negură, cu ceață; a (se) întuneca. ♦ Fig. (Despre oameni, despre chipul sau despre privirea lor) A căpăta o expresie tristă; a se întuneca. – În + negură. DOOM
înnegurá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnegureáză
înnegurați
ÎNNEGURÁT, -Ă, înnegurați, -te, adj. Acoperit de negură sau de ceață; întunecat; fig. (despre oameni, despre chipul sau despre privirea lor) întunecat, posomorât. – V. înnegura.
înnegurații
ÎNNEGURÁT, -Ă, înnegurați, -te, adj. Acoperit de negură sau de ceață; întunecat; fig. (despre oameni, despre chipul sau despre privirea lor) întunecat, posomorât. – V. înnegura.
înneguraților
ÎNNEGURÁT, -Ă, înnegurați, -te, adj. Acoperit de negură sau de ceață; întunecat; fig. (despre oameni, despre chipul sau despre privirea lor) întunecat, posomorât. – V. înnegura.
înnegurează
ÎNNEGURÁ, înnegurez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu negură, cu ceață; a (se) întuneca. ♦ Fig. (Despre oameni, despre chipul sau despre privirea lor) A căpăta o expresie tristă; a se întuneca. – În + negură. DOOM
înnegurá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnegureáză
înnegurez
ÎNNEGURÁ, înnegurez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu negură, cu ceață; a (se) întuneca. ♦ Fig. (Despre oameni, despre chipul sau despre privirea lor) A căpăta o expresie tristă; a se întuneca. – În + negură. DOOM
înnegurá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnegureáză
înnegureze
ÎNNEGURÁ, înnegurez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu negură, cu ceață; a (se) întuneca. ♦ Fig. (Despre oameni, despre chipul sau despre privirea lor) A căpăta o expresie tristă; a se întuneca. – În + negură. DOOM
înnegurá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnegureáză
înnegurezi
ÎNNEGURÁ, înnegurez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu negură, cu ceață; a (se) întuneca. ♦ Fig. (Despre oameni, despre chipul sau despre privirea lor) A căpăta o expresie tristă; a se întuneca. – În + negură. DOOM
înnegurá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnegureáză
înnegurând
ÎNNEGURÁ, înnegurez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu negură, cu ceață; a (se) întuneca. ♦ Fig. (Despre oameni, despre chipul sau despre privirea lor) A căpăta o expresie tristă; a se întuneca. – În + negură. DOOM
înnegurá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnegureáză
înnegurînd
ÎNNEGURÁ, înnegurez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu negură, cu ceață; a (se) întuneca. ♦ Fig. (Despre oameni, despre chipul sau despre privirea lor) A căpăta o expresie tristă; a se întuneca. – În + negură. DOOM
înnegurá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnegureáză
înnegurări
ÎNNEGURÁRE, înnegurări, s. f. Faptul de a (se) înnegura; întunecare. – V. înnegura. DOOM
înneguráre s. f., g.-d. art. înnegurắrii; pl. înnegurắri
înnegurării
ÎNNEGURÁRE, înnegurări, s. f. Faptul de a (se) înnegura; întunecare. – V. înnegura. DOOM
înneguráre s. f., g.-d. art. înnegurắrii; pl. înnegurắri
înnegurările
ÎNNEGURÁRE, înnegurări, s. f. Faptul de a (se) înnegura; întunecare. – V. înnegura. DOOM
înneguráre s. f., g.-d. art. înnegurắrii; pl. înnegurắri
înnegurărilor
ÎNNEGURÁRE, înnegurări, s. f. Faptul de a (se) înnegura; întunecare. – V. înnegura. DOOM
înneguráre s. f., g.-d. art. înnegurắrii; pl. înnegurắri
înnemeri
NIMERÍ, nimeresc, vb. IV. 1. Tranz. A atinge, a lovi (unde trebuie) cu un obiect aruncat sau cu proiectilul unei arme. Se întîmpla să nu nimerească paserile cu săgeata. CREANGĂ, P. 245. Paloșul mi-l învîrtea, În Mogoș îl azvîrlea, Dar nici că mi-l nimerea. ALECSANDRI, P. P. 154. A slobozit un pistol asupră-mi, dar nu m-a nimerit. NEGRUZZI, S. I 24. ◊ Absol. Cu o rugină de pușcă... nimerea mai bine decît altul cu o carabină ghintuită. ODOBESCU, S. III 14. 2. Intranz. A ajunge, a sosi undeva, uneori din întîmplare, a ajunge la... Sosiră în București dimineața și nimeriră tocmai bine spre amiazi în strada Argintari. REBREANU, R. I 268. Se vede că tot mai ai oleacă de noroc, de-ai nimerit tocmai la mine. CREANGĂ, P. 90. Lîng-a Docolinei vad, Nimerit-au, poposit-au... Zece care mocănești. ALECSANDRI, P. II 104. 3. Tranz. A afla, a găsi, a descoperi pe cineva sau ceva (printr-o întîmplare). Niciodată n-a nimerit-o acasă singură. REBREANU, I. 104. Nu știa ce să facă, ca s-o poată găsi și nimeri. ȘEZ. V. 66. A nimerit orbul Brăila v. orb. ♦ Intranz. A da de... Între-acestea nimeresc peste o urmă de bou, plină cu apă limpede. RETEGANUL, P. I 45. 4. Intranz. (Deseori urmat de determinări calitative) A găsi o cale, o soluție pentru o anumită situație sau împrejurare; a o potrivi. Acordîndu-mi mie o așa amicală și lingușitoare precădere, n-ai nimerit tocmai bine. ODOBESCU, S. III 9. ◊ Tranz. Nu știa cum s-o nimerească mai bine. ISPIRESCU, L. 259. (Expr.) A o nimeri ca Ieremia cu oiștea-n gard v. gard. ♦ A ghici. Poate mărgăritar ! – Chiar ai nimerit. DRĂGHICI, R. 98. (Tranz.; atestat în forma nemeri) N-ai nemerit-o: că nu-i gîscă, ci-i gînsac. CREANGĂ, P. 43. 5. Refl. unipers. A se întîmpla ca ceva sau cineva să fie într-un anumit fel sau într-un anumit loc. De data asta se nimerise ca sărbătorile creștinești să le facem și noi după lege, pe loc, în port. BART, S. M. 96. 6. Refl. A se găsi, a se afla (din întîmplare) undeva. Îmi dau drumul jos, prăbușit, și mă nimeresc cu capul în dreptul unui bolovan. CAMIL PETRESCU, U. N. 279. ♦ A fi (din întîmplare) la îndemînă, a cădea sub mînă. [Țăranii] spărgeau și sfărîmau ce se nemerea. REBREANU, R. II 231. 7. Refl. (Popular) A se potrivi, a se asemăna cu cineva. (Atestat în forma nemeri) Ai, mîndro, să ne iubim, C-amîndoi ne nemerim. BIBICESCU, P. P. 25. – Variante: nemerí, înnemerí vb. IV.
înnemurea
ÎNNEMURÍ2, înnemuresc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se înrudi. – În + neamuri (pl. lui neam). DOOM
!înnemurí2 (a se ~) (reg.) (a se înrudi) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înnemuréște, imperf. 3 sg. se înnemureá; conj. prez. 3 să se înnemureáscă
înnemureai
ÎNNEMURÍ2, înnemuresc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se înrudi. – În + neamuri (pl. lui neam). DOOM
!înnemurí2 (a se ~) (reg.) (a se înrudi) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înnemuréște, imperf. 3 sg. se înnemureá; conj. prez. 3 să se înnemureáscă
înnemuream
ÎNNEMURÍ2, înnemuresc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se înrudi. – În + neamuri (pl. lui neam). DOOM
!înnemurí2 (a se ~) (reg.) (a se înrudi) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înnemuréște, imperf. 3 sg. se înnemureá; conj. prez. 3 să se înnemureáscă
înnemurească
ÎNNEMURÍ2, înnemuresc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se înrudi. – În + neamuri (pl. lui neam). DOOM
!înnemurí2 (a se ~) (reg.) (a se înrudi) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înnemuréște, imperf. 3 sg. se înnemureá; conj. prez. 3 să se înnemureáscă
înnemureau
ÎNNEMURÍ2, înnemuresc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se înrudi. – În + neamuri (pl. lui neam). DOOM
!înnemurí2 (a se ~) (reg.) (a se înrudi) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înnemuréște, imperf. 3 sg. se înnemureá; conj. prez. 3 să se înnemureáscă
înnemureați
ÎNNEMURÍ2, înnemuresc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se înrudi. – În + neamuri (pl. lui neam). DOOM
!înnemurí2 (a se ~) (reg.) (a se înrudi) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înnemuréște, imperf. 3 sg. se înnemureá; conj. prez. 3 să se înnemureáscă
înnemuresc
ÎNNEMURÍ2, înnemuresc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se înrudi. – În + neamuri (pl. lui neam). DOOM
!înnemurí2 (a se ~) (reg.) (a se înrudi) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înnemuréște, imperf. 3 sg. se înnemureá; conj. prez. 3 să se înnemureáscă
înnemurește
ÎNNEMURÍ2, înnemuresc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se înrudi. – În + neamuri (pl. lui neam). DOOM
!înnemurí2 (a se ~) (reg.) (a se înrudi) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înnemuréște, imperf. 3 sg. se înnemureá; conj. prez. 3 să se înnemureáscă
înnemurești
ÎNNEMURÍ2, înnemuresc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se înrudi. – În + neamuri (pl. lui neam). DOOM
!înnemurí2 (a se ~) (reg.) (a se înrudi) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înnemuréște, imperf. 3 sg. se înnemureá; conj. prez. 3 să se înnemureáscă
înnemuri
ÎNNEMURÍ2, înnemuresc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se înrudi. – În + neamuri (pl. lui neam). DOOM
!înnemurí2 (a se ~) (reg.) (a se înrudi) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înnemuréște, imperf. 3 sg. se înnemureá; conj. prez. 3 să se înnemureáscă
înnemurii
ÎNNEMURÍ2, înnemuresc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se înrudi. – În + neamuri (pl. lui neam). DOOM
!înnemurí2 (a se ~) (reg.) (a se înrudi) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înnemuréște, imperf. 3 sg. se înnemureá; conj. prez. 3 să se înnemureáscă
înnemurim
ÎNNEMURÍ2, înnemuresc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se înrudi. – În + neamuri (pl. lui neam). DOOM
!înnemurí2 (a se ~) (reg.) (a se înrudi) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înnemuréște, imperf. 3 sg. se înnemureá; conj. prez. 3 să se înnemureáscă
înnemurind
ÎNNEMURÍ2, înnemuresc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se înrudi. – În + neamuri (pl. lui neam). DOOM
!înnemurí2 (a se ~) (reg.) (a se înrudi) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înnemuréște, imperf. 3 sg. se înnemureá; conj. prez. 3 să se înnemureáscă
înnemurire
ÎNNEMURÍ2, înnemuresc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se înrudi. – În + neamuri (pl. lui neam). DOOM
!înnemurí2 (a se ~) (reg.) (a se înrudi) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înnemuréște, imperf. 3 sg. se înnemureá; conj. prez. 3 să se înnemureáscă
înnemurire
ÎNNEMURÍRE, înnemuriri, s. f. (Reg.) Înrudire. – V. înnemuri2. DOOM
înnemuríre (rar) s. f., g.-d. art. înnemurírii; pl. înnemuríri
înnemurirea
ÎNNEMURÍRE, înnemuriri, s. f. (Reg.) Înrudire. – V. înnemuri2. DOOM
înnemuríre (rar) s. f., g.-d. art. înnemurírii; pl. înnemuríri
înnemuriri
ÎNNEMURÍRE, înnemuriri, s. f. (Reg.) Înrudire. – V. înnemuri2. DOOM
înnemuríre (rar) s. f., g.-d. art. înnemurírii; pl. înnemuríri
înnemuririi
ÎNNEMURÍRE, înnemuriri, s. f. (Reg.) Înrudire. – V. înnemuri2. DOOM
înnemuríre (rar) s. f., g.-d. art. înnemurírii; pl. înnemuríri
înnemuririle
ÎNNEMURÍRE, înnemuriri, s. f. (Reg.) Înrudire. – V. înnemuri2. DOOM
înnemuríre (rar) s. f., g.-d. art. înnemurírii; pl. înnemuríri
înnemuririlor
ÎNNEMURÍRE, înnemuriri, s. f. (Reg.) Înrudire. – V. înnemuri2. DOOM
înnemuríre (rar) s. f., g.-d. art. înnemurírii; pl. înnemuríri
înnemuriră
ÎNNEMURÍ2, înnemuresc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se înrudi. – În + neamuri (pl. lui neam). DOOM
!înnemurí2 (a se ~) (reg.) (a se înrudi) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înnemuréște, imperf. 3 sg. se înnemureá; conj. prez. 3 să se înnemureáscă
înnemurirăm
ÎNNEMURÍ2, înnemuresc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se înrudi. – În + neamuri (pl. lui neam). DOOM
!înnemurí2 (a se ~) (reg.) (a se înrudi) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înnemuréște, imperf. 3 sg. se înnemureá; conj. prez. 3 să se înnemureáscă
înnemurirăți
ÎNNEMURÍ2, înnemuresc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se înrudi. – În + neamuri (pl. lui neam). DOOM
!înnemurí2 (a se ~) (reg.) (a se înrudi) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înnemuréște, imperf. 3 sg. se înnemureá; conj. prez. 3 să se înnemureáscă
înnemurise
ÎNNEMURÍ2, înnemuresc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se înrudi. – În + neamuri (pl. lui neam). DOOM
!înnemurí2 (a se ~) (reg.) (a se înrudi) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înnemuréște, imperf. 3 sg. se înnemureá; conj. prez. 3 să se înnemureáscă
înnemurisem
ÎNNEMURÍ2, înnemuresc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se înrudi. – În + neamuri (pl. lui neam). DOOM
!înnemurí2 (a se ~) (reg.) (a se înrudi) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înnemuréște, imperf. 3 sg. se înnemureá; conj. prez. 3 să se înnemureáscă
înnemuriseră
ÎNNEMURÍ2, înnemuresc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se înrudi. – În + neamuri (pl. lui neam). DOOM
!înnemurí2 (a se ~) (reg.) (a se înrudi) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înnemuréște, imperf. 3 sg. se înnemureá; conj. prez. 3 să se înnemureáscă
înnemuriserăm
ÎNNEMURÍ2, înnemuresc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se înrudi. – În + neamuri (pl. lui neam). DOOM
!înnemurí2 (a se ~) (reg.) (a se înrudi) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înnemuréște, imperf. 3 sg. se înnemureá; conj. prez. 3 să se înnemureáscă
înnemuriserăți
ÎNNEMURÍ2, înnemuresc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se înrudi. – În + neamuri (pl. lui neam). DOOM
!înnemurí2 (a se ~) (reg.) (a se înrudi) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înnemuréște, imperf. 3 sg. se înnemureá; conj. prez. 3 să se înnemureáscă
înnemuriseși
ÎNNEMURÍ2, înnemuresc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se înrudi. – În + neamuri (pl. lui neam). DOOM
!înnemurí2 (a se ~) (reg.) (a se înrudi) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înnemuréște, imperf. 3 sg. se înnemureá; conj. prez. 3 să se înnemureáscă
înnemuriseți
ÎNNEMURÍ2, înnemuresc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se înrudi. – În + neamuri (pl. lui neam). DOOM
!înnemurí2 (a se ~) (reg.) (a se înrudi) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înnemuréște, imperf. 3 sg. se înnemureá; conj. prez. 3 să se înnemureáscă
înnemurit
ÎNNEMURÍ2, înnemuresc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se înrudi. – În + neamuri (pl. lui neam). DOOM
!înnemurí2 (a se ~) (reg.) (a se înrudi) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înnemuréște, imperf. 3 sg. se înnemureá; conj. prez. 3 să se înnemureáscă
înnemurit
ÎNNEMURÍ2, înnemuresc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se înrudi. – În + neamuri (pl. lui neam).
înnemuriși
ÎNNEMURÍ2, înnemuresc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se înrudi. – În + neamuri (pl. lui neam). DOOM
!înnemurí2 (a se ~) (reg.) (a se înrudi) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înnemuréște, imperf. 3 sg. se înnemureá; conj. prez. 3 să se înnemureáscă
înnemuriți
ÎNNEMURÍ2, înnemuresc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se înrudi. – În + neamuri (pl. lui neam). DOOM
!înnemurí2 (a se ~) (reg.) (a se înrudi) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înnemuréște, imperf. 3 sg. se înnemureá; conj. prez. 3 să se înnemureáscă
înnisipa
ÎNNISIPÁ, pers. 3 înnisipează, vb. I. Refl. (Despre căi de comunicație) A se acoperi cu un strat de nisip; (despre canale, conducte etc.) a se astupa cu nisip. – În + nisip. DOOM
înnisipá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnisipeáză
înnisipai
ÎNNISIPÁ, pers. 3 înnisipează, vb. I. Refl. (Despre căi de comunicație) A se acoperi cu un strat de nisip; (despre canale, conducte etc.) a se astupa cu nisip. – În + nisip. DOOM
înnisipá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnisipeáză
înnisipam
ÎNNISIPÁ, pers. 3 înnisipează, vb. I. Refl. (Despre căi de comunicație) A se acoperi cu un strat de nisip; (despre canale, conducte etc.) a se astupa cu nisip. – În + nisip. DOOM
înnisipá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnisipeáză
înnisipare
ÎNNISIPÁ, pers. 3 înnisipează, vb. I. Refl. (Despre căi de comunicație) A se acoperi cu un strat de nisip; (despre canale, conducte etc.) a se astupa cu nisip. – În + nisip. DOOM
înnisipá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnisipeáză
înnisipare
ÎNNISIPÁRE, înnisipări, s. f. Acțiunea de a se înnisipa. – V. înnisipa.
înnisiparea
ÎNNISIPÁRE, înnisipări, s. f. Acțiunea de a se înnisipa. – V. înnisipa.
înnisipară
ÎNNISIPÁ, pers. 3 înnisipează, vb. I. Refl. (Despre căi de comunicație) A se acoperi cu un strat de nisip; (despre canale, conducte etc.) a se astupa cu nisip. – În + nisip. DOOM
înnisipá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnisipeáză
înnisiparăm
ÎNNISIPÁ, pers. 3 înnisipează, vb. I. Refl. (Despre căi de comunicație) A se acoperi cu un strat de nisip; (despre canale, conducte etc.) a se astupa cu nisip. – În + nisip. DOOM
înnisipá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnisipeáză
înnisiparăți
ÎNNISIPÁ, pers. 3 înnisipează, vb. I. Refl. (Despre căi de comunicație) A se acoperi cu un strat de nisip; (despre canale, conducte etc.) a se astupa cu nisip. – În + nisip. DOOM
înnisipá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnisipeáză
înnisipase
ÎNNISIPÁ, pers. 3 înnisipează, vb. I. Refl. (Despre căi de comunicație) A se acoperi cu un strat de nisip; (despre canale, conducte etc.) a se astupa cu nisip. – În + nisip. DOOM
înnisipá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnisipeáză
înnisipasem
ÎNNISIPÁ, pers. 3 înnisipează, vb. I. Refl. (Despre căi de comunicație) A se acoperi cu un strat de nisip; (despre canale, conducte etc.) a se astupa cu nisip. – În + nisip. DOOM
înnisipá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnisipeáză
înnisipaseră
ÎNNISIPÁ, pers. 3 înnisipează, vb. I. Refl. (Despre căi de comunicație) A se acoperi cu un strat de nisip; (despre canale, conducte etc.) a se astupa cu nisip. – În + nisip. DOOM
înnisipá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnisipeáză
înnisipaserăm
ÎNNISIPÁ, pers. 3 înnisipează, vb. I. Refl. (Despre căi de comunicație) A se acoperi cu un strat de nisip; (despre canale, conducte etc.) a se astupa cu nisip. – În + nisip. DOOM
înnisipá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnisipeáză
înnisipaserăți
ÎNNISIPÁ, pers. 3 înnisipează, vb. I. Refl. (Despre căi de comunicație) A se acoperi cu un strat de nisip; (despre canale, conducte etc.) a se astupa cu nisip. – În + nisip. DOOM
înnisipá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnisipeáză
înnisipaseși
ÎNNISIPÁ, pers. 3 înnisipează, vb. I. Refl. (Despre căi de comunicație) A se acoperi cu un strat de nisip; (despre canale, conducte etc.) a se astupa cu nisip. – În + nisip. DOOM
înnisipá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnisipeáză
înnisipaseți
ÎNNISIPÁ, pers. 3 înnisipează, vb. I. Refl. (Despre căi de comunicație) A se acoperi cu un strat de nisip; (despre canale, conducte etc.) a se astupa cu nisip. – În + nisip. DOOM
înnisipá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnisipeáză
înnisipat
ÎNNISIPÁ, pers. 3 înnisipează, vb. I. Refl. (Despre căi de comunicație) A se acoperi cu un strat de nisip; (despre canale, conducte etc.) a se astupa cu nisip. – În + nisip. DOOM
înnisipá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnisipeáză
înnisipat
ÎNNISIPÁT, -Ă, înnisipați, -te, adj. (Despre drumuri, canale etc.) Care este acoperit sau astupat cu nisip. – V. înnisipa.
înnisipau
ÎNNISIPÁ, pers. 3 înnisipează, vb. I. Refl. (Despre căi de comunicație) A se acoperi cu un strat de nisip; (despre canale, conducte etc.) a se astupa cu nisip. – În + nisip. DOOM
înnisipá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnisipeáză
înnisipași
ÎNNISIPÁ, pers. 3 înnisipează, vb. I. Refl. (Despre căi de comunicație) A se acoperi cu un strat de nisip; (despre canale, conducte etc.) a se astupa cu nisip. – În + nisip. DOOM
înnisipá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnisipeáză
înnisipați
ÎNNISIPÁ, pers. 3 înnisipează, vb. I. Refl. (Despre căi de comunicație) A se acoperi cu un strat de nisip; (despre canale, conducte etc.) a se astupa cu nisip. – În + nisip. DOOM
înnisipá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnisipeáză
înnisipează
ÎNNISIPÁ, pers. 3 înnisipează, vb. I. Refl. (Despre căi de comunicație) A se acoperi cu un strat de nisip; (despre canale, conducte etc.) a se astupa cu nisip. – În + nisip. DOOM
înnisipá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnisipeáză
înnisipez
ÎNNISIPÁ, pers. 3 înnisipează, vb. I. Refl. (Despre căi de comunicație) A se acoperi cu un strat de nisip; (despre canale, conducte etc.) a se astupa cu nisip. – În + nisip. DOOM
înnisipá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnisipeáză
înnisipeze
ÎNNISIPÁ, pers. 3 înnisipează, vb. I. Refl. (Despre căi de comunicație) A se acoperi cu un strat de nisip; (despre canale, conducte etc.) a se astupa cu nisip. – În + nisip. DOOM
înnisipá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnisipeáză
înnisipezi
ÎNNISIPÁ, pers. 3 înnisipează, vb. I. Refl. (Despre căi de comunicație) A se acoperi cu un strat de nisip; (despre canale, conducte etc.) a se astupa cu nisip. – În + nisip. DOOM
înnisipá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnisipeáză
înnisipând
ÎNNISIPÁ, pers. 3 înnisipează, vb. I. Refl. (Despre căi de comunicație) A se acoperi cu un strat de nisip; (despre canale, conducte etc.) a se astupa cu nisip. – În + nisip. DOOM
înnisipá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnisipeáză
înnisipînd
ÎNNISIPÁ, pers. 3 înnisipează, vb. I. Refl. (Despre căi de comunicație) A se acoperi cu un strat de nisip; (despre canale, conducte etc.) a se astupa cu nisip. – În + nisip. DOOM
înnisipá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnisipeáză
înnisipări
ÎNNISIPÁRE, înnisipări, s. f. Acțiunea de a se înnisipa. – V. înnisipa.
înnisipării
ÎNNISIPÁRE, înnisipări, s. f. Acțiunea de a se înnisipa. – V. înnisipa.
înnisipările
ÎNNISIPÁRE, înnisipări, s. f. Acțiunea de a se înnisipa. – V. înnisipa.
înnisipărilor
ÎNNISIPÁRE, înnisipări, s. f. Acțiunea de a se înnisipa. – V. înnisipa.
înnoade
ÎNNODÁ, înnód, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face un nod la ceva; a (se) lega, a (se) uni printr-un nod. ◊ Expr. (Refl.) A se înnoda la vorbă = a se porni pe vorbă; a se așterne la vorbă, la taifas. 2. Tranz. Fig. A agonisi. ♦ A improviza, a înjgheba. – În + nod. DOOM
înnodá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înnód, 2 sg. înnózi, 3 înnoádă
înnoadă
ÎNNODÁ, înnód, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face un nod la ceva; a (se) lega, a (se) uni printr-un nod. ◊ Expr. (Refl.) A se înnoda la vorbă = a se porni pe vorbă; a se așterne la vorbă, la taifas. 2. Tranz. Fig. A agonisi. ♦ A improviza, a înjgheba. – În + nod. DOOM
înnodá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înnód, 2 sg. înnózi, 3 înnoádă
înnobila
ÎNNOBILÁ, înnobilez, vb. I. 1. Tranz. A învesti o persoană cu un titlu de noblețe. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face ca cineva să devină sau a deveni mai distins, mai rafinat; a (se) înălța. 2. Tranz. și refl. (pas.) A (se) îmbunătăți calitatea unei rase de animale sau a unei specii de plante; a (se) îmbunătăți proprietățile unor substanțe, unor materiale prin procedee fizice sau chimice. – În + nobil (după fr. anoblir și ennoblir). DOOM
înnobilá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnobileáză
înnobilai
ÎNNOBILÁ, înnobilez, vb. I. 1. Tranz. A învesti o persoană cu un titlu de noblețe. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face ca cineva să devină sau a deveni mai distins, mai rafinat; a (se) înălța. 2. Tranz. și refl. (pas.) A (se) îmbunătăți calitatea unei rase de animale sau a unei specii de plante; a (se) îmbunătăți proprietățile unor substanțe, unor materiale prin procedee fizice sau chimice. – În + nobil (după fr. anoblir și ennoblir). DOOM
înnobilá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnobileáză
înnobilam
ÎNNOBILÁ, înnobilez, vb. I. 1. Tranz. A învesti o persoană cu un titlu de noblețe. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face ca cineva să devină sau a deveni mai distins, mai rafinat; a (se) înălța. 2. Tranz. și refl. (pas.) A (se) îmbunătăți calitatea unei rase de animale sau a unei specii de plante; a (se) îmbunătăți proprietățile unor substanțe, unor materiale prin procedee fizice sau chimice. – În + nobil (după fr. anoblir și ennoblir). DOOM
înnobilá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnobileáză
înnobilare
ÎNNOBILÁ, înnobilez, vb. I. 1. Tranz. A învesti o persoană cu un titlu de noblețe. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face ca cineva să devină sau a deveni mai distins, mai rafinat; a (se) înălța. 2. Tranz. și refl. (pas.) A (se) îmbunătăți calitatea unei rase de animale sau a unei specii de plante; a (se) îmbunătăți proprietățile unor substanțe, unor materiale prin procedee fizice sau chimice. – În + nobil (după fr. anoblir și ennoblir). DOOM
înnobilá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnobileáză
înnobilare
ÎNNOBILÁRE, înnobilări, s. f. Acțiunea de a (se) înnobila. – V. înnobila. DOOM
înnobiláre s. f., g.-d. art. înnobilắrii; pl. înnobilắri
înnobilarea
ÎNNOBILÁRE, înnobilări, s. f. Acțiunea de a (se) înnobila. – V. înnobila. DOOM
înnobiláre s. f., g.-d. art. înnobilắrii; pl. înnobilắri
înnobilară
ÎNNOBILÁ, înnobilez, vb. I. 1. Tranz. A învesti o persoană cu un titlu de noblețe. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face ca cineva să devină sau a deveni mai distins, mai rafinat; a (se) înălța. 2. Tranz. și refl. (pas.) A (se) îmbunătăți calitatea unei rase de animale sau a unei specii de plante; a (se) îmbunătăți proprietățile unor substanțe, unor materiale prin procedee fizice sau chimice. – În + nobil (după fr. anoblir și ennoblir). DOOM
înnobilá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnobileáză
înnobilarăm
ÎNNOBILÁ, înnobilez, vb. I. 1. Tranz. A învesti o persoană cu un titlu de noblețe. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face ca cineva să devină sau a deveni mai distins, mai rafinat; a (se) înălța. 2. Tranz. și refl. (pas.) A (se) îmbunătăți calitatea unei rase de animale sau a unei specii de plante; a (se) îmbunătăți proprietățile unor substanțe, unor materiale prin procedee fizice sau chimice. – În + nobil (după fr. anoblir și ennoblir). DOOM
înnobilá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnobileáză
înnobilarăți
ÎNNOBILÁ, înnobilez, vb. I. 1. Tranz. A învesti o persoană cu un titlu de noblețe. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face ca cineva să devină sau a deveni mai distins, mai rafinat; a (se) înălța. 2. Tranz. și refl. (pas.) A (se) îmbunătăți calitatea unei rase de animale sau a unei specii de plante; a (se) îmbunătăți proprietățile unor substanțe, unor materiale prin procedee fizice sau chimice. – În + nobil (după fr. anoblir și ennoblir). DOOM
înnobilá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnobileáză
înnobilase
ÎNNOBILÁ, înnobilez, vb. I. 1. Tranz. A învesti o persoană cu un titlu de noblețe. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face ca cineva să devină sau a deveni mai distins, mai rafinat; a (se) înălța. 2. Tranz. și refl. (pas.) A (se) îmbunătăți calitatea unei rase de animale sau a unei specii de plante; a (se) îmbunătăți proprietățile unor substanțe, unor materiale prin procedee fizice sau chimice. – În + nobil (după fr. anoblir și ennoblir). DOOM
înnobilá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnobileáză
înnobilasem
ÎNNOBILÁ, înnobilez, vb. I. 1. Tranz. A învesti o persoană cu un titlu de noblețe. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face ca cineva să devină sau a deveni mai distins, mai rafinat; a (se) înălța. 2. Tranz. și refl. (pas.) A (se) îmbunătăți calitatea unei rase de animale sau a unei specii de plante; a (se) îmbunătăți proprietățile unor substanțe, unor materiale prin procedee fizice sau chimice. – În + nobil (după fr. anoblir și ennoblir). DOOM
înnobilá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnobileáză
înnobilaseră
ÎNNOBILÁ, înnobilez, vb. I. 1. Tranz. A învesti o persoană cu un titlu de noblețe. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face ca cineva să devină sau a deveni mai distins, mai rafinat; a (se) înălța. 2. Tranz. și refl. (pas.) A (se) îmbunătăți calitatea unei rase de animale sau a unei specii de plante; a (se) îmbunătăți proprietățile unor substanțe, unor materiale prin procedee fizice sau chimice. – În + nobil (după fr. anoblir și ennoblir). DOOM
înnobilá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnobileáză
înnobilaserăm
ÎNNOBILÁ, înnobilez, vb. I. 1. Tranz. A învesti o persoană cu un titlu de noblețe. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face ca cineva să devină sau a deveni mai distins, mai rafinat; a (se) înălța. 2. Tranz. și refl. (pas.) A (se) îmbunătăți calitatea unei rase de animale sau a unei specii de plante; a (se) îmbunătăți proprietățile unor substanțe, unor materiale prin procedee fizice sau chimice. – În + nobil (după fr. anoblir și ennoblir). DOOM
înnobilá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnobileáză
înnobilaserăți
ÎNNOBILÁ, înnobilez, vb. I. 1. Tranz. A învesti o persoană cu un titlu de noblețe. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face ca cineva să devină sau a deveni mai distins, mai rafinat; a (se) înălța. 2. Tranz. și refl. (pas.) A (se) îmbunătăți calitatea unei rase de animale sau a unei specii de plante; a (se) îmbunătăți proprietățile unor substanțe, unor materiale prin procedee fizice sau chimice. – În + nobil (după fr. anoblir și ennoblir). DOOM
înnobilá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnobileáză
înnobilaseși
ÎNNOBILÁ, înnobilez, vb. I. 1. Tranz. A învesti o persoană cu un titlu de noblețe. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face ca cineva să devină sau a deveni mai distins, mai rafinat; a (se) înălța. 2. Tranz. și refl. (pas.) A (se) îmbunătăți calitatea unei rase de animale sau a unei specii de plante; a (se) îmbunătăți proprietățile unor substanțe, unor materiale prin procedee fizice sau chimice. – În + nobil (după fr. anoblir și ennoblir). DOOM
înnobilá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnobileáză
înnobilaseți
ÎNNOBILÁ, înnobilez, vb. I. 1. Tranz. A învesti o persoană cu un titlu de noblețe. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face ca cineva să devină sau a deveni mai distins, mai rafinat; a (se) înălța. 2. Tranz. și refl. (pas.) A (se) îmbunătăți calitatea unei rase de animale sau a unei specii de plante; a (se) îmbunătăți proprietățile unor substanțe, unor materiale prin procedee fizice sau chimice. – În + nobil (după fr. anoblir și ennoblir). DOOM
înnobilá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnobileáză
înnobilat
ÎNNOBILÁ, înnobilez, vb. I. 1. Tranz. A învesti o persoană cu un titlu de noblețe. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face ca cineva să devină sau a deveni mai distins, mai rafinat; a (se) înălța. 2. Tranz. și refl. (pas.) A (se) îmbunătăți calitatea unei rase de animale sau a unei specii de plante; a (se) îmbunătăți proprietățile unor substanțe, unor materiale prin procedee fizice sau chimice. – În + nobil (după fr. anoblir și ennoblir). DOOM
înnobilá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnobileáză
înnobilat
ÎNNOBILÁT, -Ă, înnobilați, -te, adj. 1. Care a primit un titlu de noblețe; fig. devenit mai distins, mai rafinat. 2. (Despre animale sau plante) Care și-a îmbunătățit calitatea. ♦ (Despre substanțe sau materiale) Care și-a îmbunătățit proprietățile prin procedee fizice sau chimice. – V. înnobila.
înnobilata
ÎNNOBILÁT, -Ă, înnobilați, -te, adj. 1. Care a primit un titlu de noblețe; fig. devenit mai distins, mai rafinat. 2. (Despre animale sau plante) Care și-a îmbunătățit calitatea. ♦ (Despre substanțe sau materiale) Care și-a îmbunătățit proprietățile prin procedee fizice sau chimice. – V. înnobila.
înnobilate
ÎNNOBILÁT, -Ă, înnobilați, -te, adj. 1. Care a primit un titlu de noblețe; fig. devenit mai distins, mai rafinat. 2. (Despre animale sau plante) Care și-a îmbunătățit calitatea. ♦ (Despre substanțe sau materiale) Care și-a îmbunătățit proprietățile prin procedee fizice sau chimice. – V. înnobila.
înnobilatei
ÎNNOBILÁT, -Ă, înnobilați, -te, adj. 1. Care a primit un titlu de noblețe; fig. devenit mai distins, mai rafinat. 2. (Despre animale sau plante) Care și-a îmbunătățit calitatea. ♦ (Despre substanțe sau materiale) Care și-a îmbunătățit proprietățile prin procedee fizice sau chimice. – V. înnobila.
înnobilatele
ÎNNOBILÁT, -Ă, înnobilați, -te, adj. 1. Care a primit un titlu de noblețe; fig. devenit mai distins, mai rafinat. 2. (Despre animale sau plante) Care și-a îmbunătățit calitatea. ♦ (Despre substanțe sau materiale) Care și-a îmbunătățit proprietățile prin procedee fizice sau chimice. – V. înnobila.
înnobilatelor
ÎNNOBILÁT, -Ă, înnobilați, -te, adj. 1. Care a primit un titlu de noblețe; fig. devenit mai distins, mai rafinat. 2. (Despre animale sau plante) Care și-a îmbunătățit calitatea. ♦ (Despre substanțe sau materiale) Care și-a îmbunătățit proprietățile prin procedee fizice sau chimice. – V. înnobila.
înnobilatul
ÎNNOBILÁT, -Ă, înnobilați, -te, adj. 1. Care a primit un titlu de noblețe; fig. devenit mai distins, mai rafinat. 2. (Despre animale sau plante) Care și-a îmbunătățit calitatea. ♦ (Despre substanțe sau materiale) Care și-a îmbunătățit proprietățile prin procedee fizice sau chimice. – V. înnobila.
înnobilatului
ÎNNOBILÁT, -Ă, înnobilați, -te, adj. 1. Care a primit un titlu de noblețe; fig. devenit mai distins, mai rafinat. 2. (Despre animale sau plante) Care și-a îmbunătățit calitatea. ♦ (Despre substanțe sau materiale) Care și-a îmbunătățit proprietățile prin procedee fizice sau chimice. – V. înnobila.
înnobilau
ÎNNOBILÁ, înnobilez, vb. I. 1. Tranz. A învesti o persoană cu un titlu de noblețe. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face ca cineva să devină sau a deveni mai distins, mai rafinat; a (se) înălța. 2. Tranz. și refl. (pas.) A (se) îmbunătăți calitatea unei rase de animale sau a unei specii de plante; a (se) îmbunătăți proprietățile unor substanțe, unor materiale prin procedee fizice sau chimice. – În + nobil (după fr. anoblir și ennoblir). DOOM
înnobilá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnobileáză
înnobilași
ÎNNOBILÁ, înnobilez, vb. I. 1. Tranz. A învesti o persoană cu un titlu de noblețe. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face ca cineva să devină sau a deveni mai distins, mai rafinat; a (se) înălța. 2. Tranz. și refl. (pas.) A (se) îmbunătăți calitatea unei rase de animale sau a unei specii de plante; a (se) îmbunătăți proprietățile unor substanțe, unor materiale prin procedee fizice sau chimice. – În + nobil (după fr. anoblir și ennoblir). DOOM
înnobilá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnobileáză
înnobilați
ÎNNOBILÁ, înnobilez, vb. I. 1. Tranz. A învesti o persoană cu un titlu de noblețe. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face ca cineva să devină sau a deveni mai distins, mai rafinat; a (se) înălța. 2. Tranz. și refl. (pas.) A (se) îmbunătăți calitatea unei rase de animale sau a unei specii de plante; a (se) îmbunătăți proprietățile unor substanțe, unor materiale prin procedee fizice sau chimice. – În + nobil (după fr. anoblir și ennoblir). DOOM
înnobilá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnobileáză
înnobilați
ÎNNOBILÁT, -Ă, înnobilați, -te, adj. 1. Care a primit un titlu de noblețe; fig. devenit mai distins, mai rafinat. 2. (Despre animale sau plante) Care și-a îmbunătățit calitatea. ♦ (Despre substanțe sau materiale) Care și-a îmbunătățit proprietățile prin procedee fizice sau chimice. – V. înnobila.
înnobilații
ÎNNOBILÁT, -Ă, înnobilați, -te, adj. 1. Care a primit un titlu de noblețe; fig. devenit mai distins, mai rafinat. 2. (Despre animale sau plante) Care și-a îmbunătățit calitatea. ♦ (Despre substanțe sau materiale) Care și-a îmbunătățit proprietățile prin procedee fizice sau chimice. – V. înnobila.
înnobilaților
ÎNNOBILÁT, -Ă, înnobilați, -te, adj. 1. Care a primit un titlu de noblețe; fig. devenit mai distins, mai rafinat. 2. (Despre animale sau plante) Care și-a îmbunătățit calitatea. ♦ (Despre substanțe sau materiale) Care și-a îmbunătățit proprietățile prin procedee fizice sau chimice. – V. înnobila.
înnobilează
ÎNNOBILÁ, înnobilez, vb. I. 1. Tranz. A învesti o persoană cu un titlu de noblețe. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face ca cineva să devină sau a deveni mai distins, mai rafinat; a (se) înălța. 2. Tranz. și refl. (pas.) A (se) îmbunătăți calitatea unei rase de animale sau a unei specii de plante; a (se) îmbunătăți proprietățile unor substanțe, unor materiale prin procedee fizice sau chimice. – În + nobil (după fr. anoblir și ennoblir). DOOM
înnobilá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnobileáză
înnobilez
ÎNNOBILÁ, înnobilez, vb. I. 1. Tranz. A învesti o persoană cu un titlu de noblețe. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face ca cineva să devină sau a deveni mai distins, mai rafinat; a (se) înălța. 2. Tranz. și refl. (pas.) A (se) îmbunătăți calitatea unei rase de animale sau a unei specii de plante; a (se) îmbunătăți proprietățile unor substanțe, unor materiale prin procedee fizice sau chimice. – În + nobil (după fr. anoblir și ennoblir). DOOM
înnobilá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnobileáză
înnobileze
ÎNNOBILÁ, înnobilez, vb. I. 1. Tranz. A învesti o persoană cu un titlu de noblețe. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face ca cineva să devină sau a deveni mai distins, mai rafinat; a (se) înălța. 2. Tranz. și refl. (pas.) A (se) îmbunătăți calitatea unei rase de animale sau a unei specii de plante; a (se) îmbunătăți proprietățile unor substanțe, unor materiale prin procedee fizice sau chimice. – În + nobil (după fr. anoblir și ennoblir). DOOM
înnobilá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnobileáză
înnobilezi
ÎNNOBILÁ, înnobilez, vb. I. 1. Tranz. A învesti o persoană cu un titlu de noblețe. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face ca cineva să devină sau a deveni mai distins, mai rafinat; a (se) înălța. 2. Tranz. și refl. (pas.) A (se) îmbunătăți calitatea unei rase de animale sau a unei specii de plante; a (se) îmbunătăți proprietățile unor substanțe, unor materiale prin procedee fizice sau chimice. – În + nobil (după fr. anoblir și ennoblir). DOOM
înnobilá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnobileáză
înnobilând
ÎNNOBILÁ, înnobilez, vb. I. 1. Tranz. A învesti o persoană cu un titlu de noblețe. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face ca cineva să devină sau a deveni mai distins, mai rafinat; a (se) înălța. 2. Tranz. și refl. (pas.) A (se) îmbunătăți calitatea unei rase de animale sau a unei specii de plante; a (se) îmbunătăți proprietățile unor substanțe, unor materiale prin procedee fizice sau chimice. – În + nobil (după fr. anoblir și ennoblir). DOOM
înnobilá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnobileáză
înnobilînd
ÎNNOBILÁ, înnobilez, vb. I. 1. Tranz. A învesti o persoană cu un titlu de noblețe. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face ca cineva să devină sau a deveni mai distins, mai rafinat; a (se) înălța. 2. Tranz. și refl. (pas.) A (se) îmbunătăți calitatea unei rase de animale sau a unei specii de plante; a (se) îmbunătăți proprietățile unor substanțe, unor materiale prin procedee fizice sau chimice. – În + nobil (după fr. anoblir și ennoblir). DOOM
înnobilá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnobileáză
înnobilări
ÎNNOBILÁRE, înnobilări, s. f. Acțiunea de a (se) înnobila. – V. înnobila. DOOM
înnobiláre s. f., g.-d. art. înnobilắrii; pl. înnobilắri
înnobilării
ÎNNOBILÁRE, înnobilări, s. f. Acțiunea de a (se) înnobila. – V. înnobila. DOOM
înnobiláre s. f., g.-d. art. înnobilắrii; pl. înnobilắri
înnobilările
ÎNNOBILÁRE, înnobilări, s. f. Acțiunea de a (se) înnobila. – V. înnobila. DOOM
înnobiláre s. f., g.-d. art. înnobilắrii; pl. înnobilắri
înnobilărilor
ÎNNOBILÁRE, înnobilări, s. f. Acțiunea de a (se) înnobila. – V. înnobila. DOOM
înnobiláre s. f., g.-d. art. înnobilắrii; pl. înnobilắri
înnod
ÎNNODÁ, înnód, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face un nod la ceva; a (se) lega, a (se) uni printr-un nod. ◊ Expr. (Refl.) A se înnoda la vorbă = a se porni pe vorbă; a se așterne la vorbă, la taifas. 2. Tranz. Fig. A agonisi. ♦ A improviza, a înjgheba. – În + nod. DOOM
înnodá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înnód, 2 sg. înnózi, 3 înnoádă
înnoda
ÎNNODÁ, înnód, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face un nod la ceva; a (se) lega, a (se) uni printr-un nod. ◊ Expr. (Refl.) A se înnoda la vorbă = a se porni pe vorbă; a se așterne la vorbă, la taifas. 2. Tranz. Fig. A agonisi. ♦ A improviza, a înjgheba. – În + nod. DOOM
înnodá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înnód, 2 sg. înnózi, 3 înnoádă
înnodai
ÎNNODÁ, înnód, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face un nod la ceva; a (se) lega, a (se) uni printr-un nod. ◊ Expr. (Refl.) A se înnoda la vorbă = a se porni pe vorbă; a se așterne la vorbă, la taifas. 2. Tranz. Fig. A agonisi. ♦ A improviza, a înjgheba. – În + nod. DOOM
înnodá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înnód, 2 sg. înnózi, 3 înnoádă
înnodam
ÎNNODÁ, înnód, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face un nod la ceva; a (se) lega, a (se) uni printr-un nod. ◊ Expr. (Refl.) A se înnoda la vorbă = a se porni pe vorbă; a se așterne la vorbă, la taifas. 2. Tranz. Fig. A agonisi. ♦ A improviza, a înjgheba. – În + nod. DOOM
înnodá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înnód, 2 sg. înnózi, 3 înnoádă
înnodare
ÎNNODÁ, înnód, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face un nod la ceva; a (se) lega, a (se) uni printr-un nod. ◊ Expr. (Refl.) A se înnoda la vorbă = a se porni pe vorbă; a se așterne la vorbă, la taifas. 2. Tranz. Fig. A agonisi. ♦ A improviza, a înjgheba. – În + nod. DOOM
înnodá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înnód, 2 sg. înnózi, 3 înnoádă
înnodare
ÎNNODÁRE, înnodări, s. f. Acțiunea de a (se) înnoda. – V. înnoda. DOOM
înnodáre s. f., g.-d. art. înnodắrii; pl. înnodắri
înnodarea
ÎNNODÁRE, înnodări, s. f. Acțiunea de a (se) înnoda. – V. înnoda. DOOM
înnodáre s. f., g.-d. art. înnodắrii; pl. înnodắri
înnodară
ÎNNODÁ, înnód, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face un nod la ceva; a (se) lega, a (se) uni printr-un nod. ◊ Expr. (Refl.) A se înnoda la vorbă = a se porni pe vorbă; a se așterne la vorbă, la taifas. 2. Tranz. Fig. A agonisi. ♦ A improviza, a înjgheba. – În + nod. DOOM
înnodá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înnód, 2 sg. înnózi, 3 înnoádă
înnodarăm
ÎNNODÁ, înnód, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face un nod la ceva; a (se) lega, a (se) uni printr-un nod. ◊ Expr. (Refl.) A se înnoda la vorbă = a se porni pe vorbă; a se așterne la vorbă, la taifas. 2. Tranz. Fig. A agonisi. ♦ A improviza, a înjgheba. – În + nod. DOOM
înnodá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înnód, 2 sg. înnózi, 3 înnoádă
înnodarăți
ÎNNODÁ, înnód, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face un nod la ceva; a (se) lega, a (se) uni printr-un nod. ◊ Expr. (Refl.) A se înnoda la vorbă = a se porni pe vorbă; a se așterne la vorbă, la taifas. 2. Tranz. Fig. A agonisi. ♦ A improviza, a înjgheba. – În + nod. DOOM
înnodá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înnód, 2 sg. înnózi, 3 înnoádă
înnodase
ÎNNODÁ, înnód, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face un nod la ceva; a (se) lega, a (se) uni printr-un nod. ◊ Expr. (Refl.) A se înnoda la vorbă = a se porni pe vorbă; a se așterne la vorbă, la taifas. 2. Tranz. Fig. A agonisi. ♦ A improviza, a înjgheba. – În + nod. DOOM
înnodá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înnód, 2 sg. înnózi, 3 înnoádă
înnodasem
ÎNNODÁ, înnód, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face un nod la ceva; a (se) lega, a (se) uni printr-un nod. ◊ Expr. (Refl.) A se înnoda la vorbă = a se porni pe vorbă; a se așterne la vorbă, la taifas. 2. Tranz. Fig. A agonisi. ♦ A improviza, a înjgheba. – În + nod. DOOM
înnodá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înnód, 2 sg. înnózi, 3 înnoádă
înnodaseră
ÎNNODÁ, înnód, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face un nod la ceva; a (se) lega, a (se) uni printr-un nod. ◊ Expr. (Refl.) A se înnoda la vorbă = a se porni pe vorbă; a se așterne la vorbă, la taifas. 2. Tranz. Fig. A agonisi. ♦ A improviza, a înjgheba. – În + nod. DOOM
înnodá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înnód, 2 sg. înnózi, 3 înnoádă
înnodaserăm
ÎNNODÁ, înnód, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face un nod la ceva; a (se) lega, a (se) uni printr-un nod. ◊ Expr. (Refl.) A se înnoda la vorbă = a se porni pe vorbă; a se așterne la vorbă, la taifas. 2. Tranz. Fig. A agonisi. ♦ A improviza, a înjgheba. – În + nod. DOOM
înnodá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înnód, 2 sg. înnózi, 3 înnoádă
înnodaserăți
ÎNNODÁ, înnód, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face un nod la ceva; a (se) lega, a (se) uni printr-un nod. ◊ Expr. (Refl.) A se înnoda la vorbă = a se porni pe vorbă; a se așterne la vorbă, la taifas. 2. Tranz. Fig. A agonisi. ♦ A improviza, a înjgheba. – În + nod. DOOM
înnodá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înnód, 2 sg. înnózi, 3 înnoádă
înnodaseși
ÎNNODÁ, înnód, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face un nod la ceva; a (se) lega, a (se) uni printr-un nod. ◊ Expr. (Refl.) A se înnoda la vorbă = a se porni pe vorbă; a se așterne la vorbă, la taifas. 2. Tranz. Fig. A agonisi. ♦ A improviza, a înjgheba. – În + nod. DOOM
înnodá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înnód, 2 sg. înnózi, 3 înnoádă
înnodaseți
ÎNNODÁ, înnód, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face un nod la ceva; a (se) lega, a (se) uni printr-un nod. ◊ Expr. (Refl.) A se înnoda la vorbă = a se porni pe vorbă; a se așterne la vorbă, la taifas. 2. Tranz. Fig. A agonisi. ♦ A improviza, a înjgheba. – În + nod. DOOM
înnodá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înnód, 2 sg. înnózi, 3 înnoádă
înnodat
ÎNNODÁ, înnód, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face un nod la ceva; a (se) lega, a (se) uni printr-un nod. ◊ Expr. (Refl.) A se înnoda la vorbă = a se porni pe vorbă; a se așterne la vorbă, la taifas. 2. Tranz. Fig. A agonisi. ♦ A improviza, a înjgheba. – În + nod. DOOM
înnodá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înnód, 2 sg. înnózi, 3 înnoádă
înnodat
ÎNNODÁT, -Ă, înnodați, -te, adj. (Despre fire) Care este legat, unit printr-un nod. ♦ Care a făcut nod; care are unul sau mai multe noduri. – V. înnoda.
înnodata
ÎNNODÁT, -Ă, înnodați, -te, adj. (Despre fire) Care este legat, unit printr-un nod. ♦ Care a făcut nod; care are unul sau mai multe noduri. – V. înnoda.
înnodate
ÎNNODÁT, -Ă, înnodați, -te, adj. (Despre fire) Care este legat, unit printr-un nod. ♦ Care a făcut nod; care are unul sau mai multe noduri. – V. înnoda.
înnodatei
ÎNNODÁT, -Ă, înnodați, -te, adj. (Despre fire) Care este legat, unit printr-un nod. ♦ Care a făcut nod; care are unul sau mai multe noduri. – V. înnoda.
înnodatele
ÎNNODÁT, -Ă, înnodați, -te, adj. (Despre fire) Care este legat, unit printr-un nod. ♦ Care a făcut nod; care are unul sau mai multe noduri. – V. înnoda.
înnodatelor
ÎNNODÁT, -Ă, înnodați, -te, adj. (Despre fire) Care este legat, unit printr-un nod. ♦ Care a făcut nod; care are unul sau mai multe noduri. – V. înnoda.
înnodatul
ÎNNODÁT, -Ă, înnodați, -te, adj. (Despre fire) Care este legat, unit printr-un nod. ♦ Care a făcut nod; care are unul sau mai multe noduri. – V. înnoda.
înnodatului
ÎNNODÁT, -Ă, înnodați, -te, adj. (Despre fire) Care este legat, unit printr-un nod. ♦ Care a făcut nod; care are unul sau mai multe noduri. – V. înnoda.
înnodau
ÎNNODÁ, înnód, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face un nod la ceva; a (se) lega, a (se) uni printr-un nod. ◊ Expr. (Refl.) A se înnoda la vorbă = a se porni pe vorbă; a se așterne la vorbă, la taifas. 2. Tranz. Fig. A agonisi. ♦ A improviza, a înjgheba. – În + nod. DOOM
înnodá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înnód, 2 sg. înnózi, 3 înnoádă
înnodași
ÎNNODÁ, înnód, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face un nod la ceva; a (se) lega, a (se) uni printr-un nod. ◊ Expr. (Refl.) A se înnoda la vorbă = a se porni pe vorbă; a se așterne la vorbă, la taifas. 2. Tranz. Fig. A agonisi. ♦ A improviza, a înjgheba. – În + nod. DOOM
înnodá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înnód, 2 sg. înnózi, 3 înnoádă
înnodați
ÎNNODÁ, înnód, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face un nod la ceva; a (se) lega, a (se) uni printr-un nod. ◊ Expr. (Refl.) A se înnoda la vorbă = a se porni pe vorbă; a se așterne la vorbă, la taifas. 2. Tranz. Fig. A agonisi. ♦ A improviza, a înjgheba. – În + nod. DOOM
înnodá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înnód, 2 sg. înnózi, 3 înnoádă
înnodați
ÎNNODÁT, -Ă, înnodați, -te, adj. (Despre fire) Care este legat, unit printr-un nod. ♦ Care a făcut nod; care are unul sau mai multe noduri. – V. înnoda.
înnodații
ÎNNODÁT, -Ă, înnodați, -te, adj. (Despre fire) Care este legat, unit printr-un nod. ♦ Care a făcut nod; care are unul sau mai multe noduri. – V. înnoda.
înnodaților
ÎNNODÁT, -Ă, înnodați, -te, adj. (Despre fire) Care este legat, unit printr-un nod. ♦ Care a făcut nod; care are unul sau mai multe noduri. – V. înnoda.
înnodând
ÎNNODÁ, înnód, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face un nod la ceva; a (se) lega, a (se) uni printr-un nod. ◊ Expr. (Refl.) A se înnoda la vorbă = a se porni pe vorbă; a se așterne la vorbă, la taifas. 2. Tranz. Fig. A agonisi. ♦ A improviza, a înjgheba. – În + nod. DOOM
înnodá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înnód, 2 sg. înnózi, 3 înnoádă
înnodînd
ÎNNODÁ, înnód, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face un nod la ceva; a (se) lega, a (se) uni printr-un nod. ◊ Expr. (Refl.) A se înnoda la vorbă = a se porni pe vorbă; a se așterne la vorbă, la taifas. 2. Tranz. Fig. A agonisi. ♦ A improviza, a înjgheba. – În + nod. DOOM
înnodá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înnód, 2 sg. înnózi, 3 înnoádă
înnodări
ÎNNODÁRE, înnodări, s. f. Acțiunea de a (se) înnoda. – V. înnoda. DOOM
înnodáre s. f., g.-d. art. înnodắrii; pl. înnodắri
înnodării
ÎNNODÁRE, înnodări, s. f. Acțiunea de a (se) înnoda. – V. înnoda. DOOM
înnodáre s. f., g.-d. art. înnodắrii; pl. înnodắri
înnodările
ÎNNODÁRE, înnodări, s. f. Acțiunea de a (se) înnoda. – V. înnoda. DOOM
înnodáre s. f., g.-d. art. înnodắrii; pl. înnodắri
înnodărilor
ÎNNODÁRE, înnodări, s. f. Acțiunea de a (se) înnoda. – V. înnoda. DOOM
înnodáre s. f., g.-d. art. înnodắrii; pl. înnodắri
înnodătura
ÎNNODĂTÚRĂ, înnodături, s. f. Înnodare; nod; lucru înnodat. – Înnoda + suf. -ătură. DOOM
înnodătúră s. f., g.-d. art. înnodătúrii; pl. înnodătúri
înnodături
ÎNNODĂTÚRĂ, înnodături, s. f. Înnodare; nod; lucru înnodat. – Înnoda + suf. -ătură. DOOM
înnodătúră s. f., g.-d. art. înnodătúrii; pl. înnodătúri
înnodăturii
ÎNNODĂTÚRĂ, înnodături, s. f. Înnodare; nod; lucru înnodat. – Înnoda + suf. -ătură. DOOM
înnodătúră s. f., g.-d. art. înnodătúrii; pl. înnodătúri
înnodăturile
ÎNNODĂTÚRĂ, înnodături, s. f. Înnodare; nod; lucru înnodat. – Înnoda + suf. -ătură. DOOM
înnodătúră s. f., g.-d. art. înnodătúrii; pl. înnodătúri
înnodăturilor
ÎNNODĂTÚRĂ, înnodături, s. f. Înnodare; nod; lucru înnodat. – Înnoda + suf. -ătură. DOOM
înnodătúră s. f., g.-d. art. înnodătúrii; pl. înnodătúri
înnoi
ÎNNOÍ, înnoiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face ca nou (înlocuind ce era vechi, uzat); a (se) reface, a (se) repara. ♦ Tranz. A pune un lucru nou în locul altuia vechi; a primeni, a schimba. ♦ Refl. A se îmbrăca cu ceva nou. 2. Refl. Fig. A se împrospăta, a se redeștepta, a se regenera. 3. Tranz. A face încă o dată, a relua o acțiune. ♦ A prelungi valabilitatea unei autorizații, a unui document. – În + nou. DOOM
înnoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnoiésc, imperf. 3 sg. înnoiá; conj. prez. 3 să înnoiáscă
înnoia
ÎNNOÍ, înnoiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face ca nou (înlocuind ce era vechi, uzat); a (se) reface, a (se) repara. ♦ Tranz. A pune un lucru nou în locul altuia vechi; a primeni, a schimba. ♦ Refl. A se îmbrăca cu ceva nou. 2. Refl. Fig. A se împrospăta, a se redeștepta, a se regenera. 3. Tranz. A face încă o dată, a relua o acțiune. ♦ A prelungi valabilitatea unei autorizații, a unui document. – În + nou. DOOM
înnoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnoiésc, imperf. 3 sg. înnoiá; conj. prez. 3 să înnoiáscă
înnoiai
ÎNNOÍ, înnoiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face ca nou (înlocuind ce era vechi, uzat); a (se) reface, a (se) repara. ♦ Tranz. A pune un lucru nou în locul altuia vechi; a primeni, a schimba. ♦ Refl. A se îmbrăca cu ceva nou. 2. Refl. Fig. A se împrospăta, a se redeștepta, a se regenera. 3. Tranz. A face încă o dată, a relua o acțiune. ♦ A prelungi valabilitatea unei autorizații, a unui document. – În + nou. DOOM
înnoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnoiésc, imperf. 3 sg. înnoiá; conj. prez. 3 să înnoiáscă
înnoiam
ÎNNOÍ, înnoiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face ca nou (înlocuind ce era vechi, uzat); a (se) reface, a (se) repara. ♦ Tranz. A pune un lucru nou în locul altuia vechi; a primeni, a schimba. ♦ Refl. A se îmbrăca cu ceva nou. 2. Refl. Fig. A se împrospăta, a se redeștepta, a se regenera. 3. Tranz. A face încă o dată, a relua o acțiune. ♦ A prelungi valabilitatea unei autorizații, a unui document. – În + nou. DOOM
înnoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnoiésc, imperf. 3 sg. înnoiá; conj. prez. 3 să înnoiáscă
înnoiască
ÎNNOÍ, înnoiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face ca nou (înlocuind ce era vechi, uzat); a (se) reface, a (se) repara. ♦ Tranz. A pune un lucru nou în locul altuia vechi; a primeni, a schimba. ♦ Refl. A se îmbrăca cu ceva nou. 2. Refl. Fig. A se împrospăta, a se redeștepta, a se regenera. 3. Tranz. A face încă o dată, a relua o acțiune. ♦ A prelungi valabilitatea unei autorizații, a unui document. – În + nou. DOOM
înnoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnoiésc, imperf. 3 sg. înnoiá; conj. prez. 3 să înnoiáscă
înnoiau
ÎNNOÍ, înnoiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face ca nou (înlocuind ce era vechi, uzat); a (se) reface, a (se) repara. ♦ Tranz. A pune un lucru nou în locul altuia vechi; a primeni, a schimba. ♦ Refl. A se îmbrăca cu ceva nou. 2. Refl. Fig. A se împrospăta, a se redeștepta, a se regenera. 3. Tranz. A face încă o dată, a relua o acțiune. ♦ A prelungi valabilitatea unei autorizații, a unui document. – În + nou. DOOM
înnoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnoiésc, imperf. 3 sg. înnoiá; conj. prez. 3 să înnoiáscă
înnoiați
ÎNNOÍ, înnoiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face ca nou (înlocuind ce era vechi, uzat); a (se) reface, a (se) repara. ♦ Tranz. A pune un lucru nou în locul altuia vechi; a primeni, a schimba. ♦ Refl. A se îmbrăca cu ceva nou. 2. Refl. Fig. A se împrospăta, a se redeștepta, a se regenera. 3. Tranz. A face încă o dată, a relua o acțiune. ♦ A prelungi valabilitatea unei autorizații, a unui document. – În + nou. DOOM
înnoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnoiésc, imperf. 3 sg. înnoiá; conj. prez. 3 să înnoiáscă
înnoiesc
ÎNNOÍ, înnoiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face ca nou (înlocuind ce era vechi, uzat); a (se) reface, a (se) repara. ♦ Tranz. A pune un lucru nou în locul altuia vechi; a primeni, a schimba. ♦ Refl. A se îmbrăca cu ceva nou. 2. Refl. Fig. A se împrospăta, a se redeștepta, a se regenera. 3. Tranz. A face încă o dată, a relua o acțiune. ♦ A prelungi valabilitatea unei autorizații, a unui document. – În + nou. DOOM
înnoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnoiésc, imperf. 3 sg. înnoiá; conj. prez. 3 să înnoiáscă
înnoiește
ÎNNOÍ, înnoiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face ca nou (înlocuind ce era vechi, uzat); a (se) reface, a (se) repara. ♦ Tranz. A pune un lucru nou în locul altuia vechi; a primeni, a schimba. ♦ Refl. A se îmbrăca cu ceva nou. 2. Refl. Fig. A se împrospăta, a se redeștepta, a se regenera. 3. Tranz. A face încă o dată, a relua o acțiune. ♦ A prelungi valabilitatea unei autorizații, a unui document. – În + nou. DOOM
înnoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnoiésc, imperf. 3 sg. înnoiá; conj. prez. 3 să înnoiáscă
înnoiești
ÎNNOÍ, înnoiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face ca nou (înlocuind ce era vechi, uzat); a (se) reface, a (se) repara. ♦ Tranz. A pune un lucru nou în locul altuia vechi; a primeni, a schimba. ♦ Refl. A se îmbrăca cu ceva nou. 2. Refl. Fig. A se împrospăta, a se redeștepta, a se regenera. 3. Tranz. A face încă o dată, a relua o acțiune. ♦ A prelungi valabilitatea unei autorizații, a unui document. – În + nou. DOOM
înnoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnoiésc, imperf. 3 sg. înnoiá; conj. prez. 3 să înnoiáscă
înnoii
ÎNNOÍ, înnoiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face ca nou (înlocuind ce era vechi, uzat); a (se) reface, a (se) repara. ♦ Tranz. A pune un lucru nou în locul altuia vechi; a primeni, a schimba. ♦ Refl. A se îmbrăca cu ceva nou. 2. Refl. Fig. A se împrospăta, a se redeștepta, a se regenera. 3. Tranz. A face încă o dată, a relua o acțiune. ♦ A prelungi valabilitatea unei autorizații, a unui document. – În + nou. DOOM
înnoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnoiésc, imperf. 3 sg. înnoiá; conj. prez. 3 să înnoiáscă
înnoim
ÎNNOÍ, înnoiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face ca nou (înlocuind ce era vechi, uzat); a (se) reface, a (se) repara. ♦ Tranz. A pune un lucru nou în locul altuia vechi; a primeni, a schimba. ♦ Refl. A se îmbrăca cu ceva nou. 2. Refl. Fig. A se împrospăta, a se redeștepta, a se regenera. 3. Tranz. A face încă o dată, a relua o acțiune. ♦ A prelungi valabilitatea unei autorizații, a unui document. – În + nou. DOOM
înnoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnoiésc, imperf. 3 sg. înnoiá; conj. prez. 3 să înnoiáscă
înnoind
ÎNNOÍ, înnoiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face ca nou (înlocuind ce era vechi, uzat); a (se) reface, a (se) repara. ♦ Tranz. A pune un lucru nou în locul altuia vechi; a primeni, a schimba. ♦ Refl. A se îmbrăca cu ceva nou. 2. Refl. Fig. A se împrospăta, a se redeștepta, a se regenera. 3. Tranz. A face încă o dată, a relua o acțiune. ♦ A prelungi valabilitatea unei autorizații, a unui document. – În + nou. DOOM
înnoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnoiésc, imperf. 3 sg. înnoiá; conj. prez. 3 să înnoiáscă
înnoire
ÎNNOÍ, înnoiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face ca nou (înlocuind ce era vechi, uzat); a (se) reface, a (se) repara. ♦ Tranz. A pune un lucru nou în locul altuia vechi; a primeni, a schimba. ♦ Refl. A se îmbrăca cu ceva nou. 2. Refl. Fig. A se împrospăta, a se redeștepta, a se regenera. 3. Tranz. A face încă o dată, a relua o acțiune. ♦ A prelungi valabilitatea unei autorizații, a unui document. – În + nou. DOOM
înnoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnoiésc, imperf. 3 sg. înnoiá; conj. prez. 3 să înnoiáscă
înnoire
ÎNNOÍRE, înnoiri, s. f. Acțiunea de a (se) înnoi și rezultatul ei; refacere, reparare; fig. transformare, prefacere; regenerare. ♦ Repetare, reluare. – V. înnoi. DOOM
înnoíre s. f., g.-d. art. înnoírii; pl. înnoíri
înnoirea
ÎNNOÍRE, înnoiri, s. f. Acțiunea de a (se) înnoi și rezultatul ei; refacere, reparare; fig. transformare, prefacere; regenerare. ♦ Repetare, reluare. – V. înnoi. DOOM
înnoíre s. f., g.-d. art. înnoírii; pl. înnoíri
înnoiri
ÎNNOÍRE, înnoiri, s. f. Acțiunea de a (se) înnoi și rezultatul ei; refacere, reparare; fig. transformare, prefacere; regenerare. ♦ Repetare, reluare. – V. înnoi. DOOM
înnoíre s. f., g.-d. art. înnoírii; pl. înnoíri
înnoirii
ÎNNOÍRE, înnoiri, s. f. Acțiunea de a (se) înnoi și rezultatul ei; refacere, reparare; fig. transformare, prefacere; regenerare. ♦ Repetare, reluare. – V. înnoi. DOOM
înnoíre s. f., g.-d. art. înnoírii; pl. înnoíri
înnoirile
ÎNNOÍRE, înnoiri, s. f. Acțiunea de a (se) înnoi și rezultatul ei; refacere, reparare; fig. transformare, prefacere; regenerare. ♦ Repetare, reluare. – V. înnoi. DOOM
înnoíre s. f., g.-d. art. înnoírii; pl. înnoíri
înnoirilor
ÎNNOÍRE, înnoiri, s. f. Acțiunea de a (se) înnoi și rezultatul ei; refacere, reparare; fig. transformare, prefacere; regenerare. ♦ Repetare, reluare. – V. înnoi. DOOM
înnoíre s. f., g.-d. art. înnoírii; pl. înnoíri
înnoiră
ÎNNOÍ, înnoiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face ca nou (înlocuind ce era vechi, uzat); a (se) reface, a (se) repara. ♦ Tranz. A pune un lucru nou în locul altuia vechi; a primeni, a schimba. ♦ Refl. A se îmbrăca cu ceva nou. 2. Refl. Fig. A se împrospăta, a se redeștepta, a se regenera. 3. Tranz. A face încă o dată, a relua o acțiune. ♦ A prelungi valabilitatea unei autorizații, a unui document. – În + nou. DOOM
înnoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnoiésc, imperf. 3 sg. înnoiá; conj. prez. 3 să înnoiáscă
înnoirăm
ÎNNOÍ, înnoiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face ca nou (înlocuind ce era vechi, uzat); a (se) reface, a (se) repara. ♦ Tranz. A pune un lucru nou în locul altuia vechi; a primeni, a schimba. ♦ Refl. A se îmbrăca cu ceva nou. 2. Refl. Fig. A se împrospăta, a se redeștepta, a se regenera. 3. Tranz. A face încă o dată, a relua o acțiune. ♦ A prelungi valabilitatea unei autorizații, a unui document. – În + nou. DOOM
înnoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnoiésc, imperf. 3 sg. înnoiá; conj. prez. 3 să înnoiáscă
înnoirăți
ÎNNOÍ, înnoiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face ca nou (înlocuind ce era vechi, uzat); a (se) reface, a (se) repara. ♦ Tranz. A pune un lucru nou în locul altuia vechi; a primeni, a schimba. ♦ Refl. A se îmbrăca cu ceva nou. 2. Refl. Fig. A se împrospăta, a se redeștepta, a se regenera. 3. Tranz. A face încă o dată, a relua o acțiune. ♦ A prelungi valabilitatea unei autorizații, a unui document. – În + nou. DOOM
înnoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnoiésc, imperf. 3 sg. înnoiá; conj. prez. 3 să înnoiáscă
înnoise
ÎNNOÍ, înnoiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face ca nou (înlocuind ce era vechi, uzat); a (se) reface, a (se) repara. ♦ Tranz. A pune un lucru nou în locul altuia vechi; a primeni, a schimba. ♦ Refl. A se îmbrăca cu ceva nou. 2. Refl. Fig. A se împrospăta, a se redeștepta, a se regenera. 3. Tranz. A face încă o dată, a relua o acțiune. ♦ A prelungi valabilitatea unei autorizații, a unui document. – În + nou. DOOM
înnoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnoiésc, imperf. 3 sg. înnoiá; conj. prez. 3 să înnoiáscă
înnoisem
ÎNNOÍ, înnoiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face ca nou (înlocuind ce era vechi, uzat); a (se) reface, a (se) repara. ♦ Tranz. A pune un lucru nou în locul altuia vechi; a primeni, a schimba. ♦ Refl. A se îmbrăca cu ceva nou. 2. Refl. Fig. A se împrospăta, a se redeștepta, a se regenera. 3. Tranz. A face încă o dată, a relua o acțiune. ♦ A prelungi valabilitatea unei autorizații, a unui document. – În + nou. DOOM
înnoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnoiésc, imperf. 3 sg. înnoiá; conj. prez. 3 să înnoiáscă
înnoiseră
ÎNNOÍ, înnoiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face ca nou (înlocuind ce era vechi, uzat); a (se) reface, a (se) repara. ♦ Tranz. A pune un lucru nou în locul altuia vechi; a primeni, a schimba. ♦ Refl. A se îmbrăca cu ceva nou. 2. Refl. Fig. A se împrospăta, a se redeștepta, a se regenera. 3. Tranz. A face încă o dată, a relua o acțiune. ♦ A prelungi valabilitatea unei autorizații, a unui document. – În + nou. DOOM
înnoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnoiésc, imperf. 3 sg. înnoiá; conj. prez. 3 să înnoiáscă
înnoiserăm
ÎNNOÍ, înnoiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face ca nou (înlocuind ce era vechi, uzat); a (se) reface, a (se) repara. ♦ Tranz. A pune un lucru nou în locul altuia vechi; a primeni, a schimba. ♦ Refl. A se îmbrăca cu ceva nou. 2. Refl. Fig. A se împrospăta, a se redeștepta, a se regenera. 3. Tranz. A face încă o dată, a relua o acțiune. ♦ A prelungi valabilitatea unei autorizații, a unui document. – În + nou. DOOM
înnoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnoiésc, imperf. 3 sg. înnoiá; conj. prez. 3 să înnoiáscă
înnoiserăți
ÎNNOÍ, înnoiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face ca nou (înlocuind ce era vechi, uzat); a (se) reface, a (se) repara. ♦ Tranz. A pune un lucru nou în locul altuia vechi; a primeni, a schimba. ♦ Refl. A se îmbrăca cu ceva nou. 2. Refl. Fig. A se împrospăta, a se redeștepta, a se regenera. 3. Tranz. A face încă o dată, a relua o acțiune. ♦ A prelungi valabilitatea unei autorizații, a unui document. – În + nou. DOOM
înnoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnoiésc, imperf. 3 sg. înnoiá; conj. prez. 3 să înnoiáscă
înnoiseși
ÎNNOÍ, înnoiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face ca nou (înlocuind ce era vechi, uzat); a (se) reface, a (se) repara. ♦ Tranz. A pune un lucru nou în locul altuia vechi; a primeni, a schimba. ♦ Refl. A se îmbrăca cu ceva nou. 2. Refl. Fig. A se împrospăta, a se redeștepta, a se regenera. 3. Tranz. A face încă o dată, a relua o acțiune. ♦ A prelungi valabilitatea unei autorizații, a unui document. – În + nou. DOOM
înnoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnoiésc, imperf. 3 sg. înnoiá; conj. prez. 3 să înnoiáscă
înnoiseți
ÎNNOÍ, înnoiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face ca nou (înlocuind ce era vechi, uzat); a (se) reface, a (se) repara. ♦ Tranz. A pune un lucru nou în locul altuia vechi; a primeni, a schimba. ♦ Refl. A se îmbrăca cu ceva nou. 2. Refl. Fig. A se împrospăta, a se redeștepta, a se regenera. 3. Tranz. A face încă o dată, a relua o acțiune. ♦ A prelungi valabilitatea unei autorizații, a unui document. – În + nou. DOOM
înnoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnoiésc, imperf. 3 sg. înnoiá; conj. prez. 3 să înnoiáscă
înnoit
ÎNNOÍ, înnoiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face ca nou (înlocuind ce era vechi, uzat); a (se) reface, a (se) repara. ♦ Tranz. A pune un lucru nou în locul altuia vechi; a primeni, a schimba. ♦ Refl. A se îmbrăca cu ceva nou. 2. Refl. Fig. A se împrospăta, a se redeștepta, a se regenera. 3. Tranz. A face încă o dată, a relua o acțiune. ♦ A prelungi valabilitatea unei autorizații, a unui document. – În + nou. DOOM
înnoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnoiésc, imperf. 3 sg. înnoiá; conj. prez. 3 să înnoiáscă
înnoit
ÎNNOÍT, -Ă, înnoiți, -te, adj. 1. Făcut din (sau ca) nou; reparat. ♦ Îmbrăcat cu ceva nou. 2. Fig. Schimbat, primenit, împrospătat. – V. înnoi.
înnoita
ÎNNOÍT, -Ă, înnoiți, -te, adj. 1. Făcut din (sau ca) nou; reparat. ♦ Îmbrăcat cu ceva nou. 2. Fig. Schimbat, primenit, împrospătat. – V. înnoi.
înnoite
ÎNNOÍT, -Ă, înnoiți, -te, adj. 1. Făcut din (sau ca) nou; reparat. ♦ Îmbrăcat cu ceva nou. 2. Fig. Schimbat, primenit, împrospătat. – V. înnoi.
înnoitei
ÎNNOÍT, -Ă, înnoiți, -te, adj. 1. Făcut din (sau ca) nou; reparat. ♦ Îmbrăcat cu ceva nou. 2. Fig. Schimbat, primenit, împrospătat. – V. înnoi.
înnoitele
ÎNNOÍT, -Ă, înnoiți, -te, adj. 1. Făcut din (sau ca) nou; reparat. ♦ Îmbrăcat cu ceva nou. 2. Fig. Schimbat, primenit, împrospătat. – V. înnoi.
înnoitelor
ÎNNOÍT, -Ă, înnoiți, -te, adj. 1. Făcut din (sau ca) nou; reparat. ♦ Îmbrăcat cu ceva nou. 2. Fig. Schimbat, primenit, împrospătat. – V. înnoi.
înnoitoare
ÎNNOITÓR, -OÁRE, înnoitori, -oare, adj. Care înnoiește, inovează, regenerează; novator. [Pr.: -no-i-] – Înnoi + suf. -tor. DOOM
înnoitór (-no-i-) adj. m., pl. înnoitóri; f. sg. și pl. înnoitoáre
înnoitoarea
ÎNNOITÓR, -OÁRE, înnoitori, -oare, adj. Care înnoiește, inovează, regenerează; novator. [Pr.: -no-i-] – Înnoi + suf. -tor. DOOM
înnoitór (-no-i-) adj. m., pl. înnoitóri; f. sg. și pl. înnoitoáre
înnoitoarei
ÎNNOITÓR, -OÁRE, înnoitori, -oare, adj. Care înnoiește, inovează, regenerează; novator. [Pr.: -no-i-] – Înnoi + suf. -tor. DOOM
înnoitór (-no-i-) adj. m., pl. înnoitóri; f. sg. și pl. înnoitoáre
înnoitoarele
ÎNNOITÓR, -OÁRE, înnoitori, -oare, adj. Care înnoiește, inovează, regenerează; novator. [Pr.: -no-i-] – Înnoi + suf. -tor. DOOM
înnoitór (-no-i-) adj. m., pl. înnoitóri; f. sg. și pl. înnoitoáre
înnoitoarelor
ÎNNOITÓR, -OÁRE, înnoitori, -oare, adj. Care înnoiește, inovează, regenerează; novator. [Pr.: -no-i-] – Înnoi + suf. -tor. DOOM
înnoitór (-no-i-) adj. m., pl. înnoitóri; f. sg. și pl. înnoitoáre
înnoitor
ÎNNOITÓR, -OÁRE, înnoitori, -oare, adj. Care înnoiește, inovează, regenerează; novator. [Pr.: -no-i-] – Înnoi + suf. -tor. DOOM
înnoitór (-no-i-) adj. m., pl. înnoitóri; f. sg. și pl. înnoitoáre
înnoitori
ÎNNOITÓR, -OÁRE, înnoitori, -oare, adj. Care înnoiește, inovează, regenerează; novator. [Pr.: -no-i-] – Înnoi + suf. -tor. DOOM
înnoitór (-no-i-) adj. m., pl. înnoitóri; f. sg. și pl. înnoitoáre
înnoitorii
ÎNNOITÓR, -OÁRE, înnoitori, -oare, adj. Care înnoiește, inovează, regenerează; novator. [Pr.: -no-i-] – Înnoi + suf. -tor. DOOM
înnoitór (-no-i-) adj. m., pl. înnoitóri; f. sg. și pl. înnoitoáre
înnoitorilor
ÎNNOITÓR, -OÁRE, înnoitori, -oare, adj. Care înnoiește, inovează, regenerează; novator. [Pr.: -no-i-] – Înnoi + suf. -tor. DOOM
înnoitór (-no-i-) adj. m., pl. înnoitóri; f. sg. și pl. înnoitoáre
înnoitorul
ÎNNOITÓR, -OÁRE, înnoitori, -oare, adj. Care înnoiește, inovează, regenerează; novator. [Pr.: -no-i-] – Înnoi + suf. -tor. DOOM
înnoitór (-no-i-) adj. m., pl. înnoitóri; f. sg. și pl. înnoitoáre
înnoitorului
ÎNNOITÓR, -OÁRE, înnoitori, -oare, adj. Care înnoiește, inovează, regenerează; novator. [Pr.: -no-i-] – Înnoi + suf. -tor. DOOM
înnoitór (-no-i-) adj. m., pl. înnoitóri; f. sg. și pl. înnoitoáre
înnoitul
ÎNNOÍT, -Ă, înnoiți, -te, adj. 1. Făcut din (sau ca) nou; reparat. ♦ Îmbrăcat cu ceva nou. 2. Fig. Schimbat, primenit, împrospătat. – V. înnoi.
înnoitului
ÎNNOÍT, -Ă, înnoiți, -te, adj. 1. Făcut din (sau ca) nou; reparat. ♦ Îmbrăcat cu ceva nou. 2. Fig. Schimbat, primenit, împrospătat. – V. înnoi.
înnoiși
ÎNNOÍ, înnoiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face ca nou (înlocuind ce era vechi, uzat); a (se) reface, a (se) repara. ♦ Tranz. A pune un lucru nou în locul altuia vechi; a primeni, a schimba. ♦ Refl. A se îmbrăca cu ceva nou. 2. Refl. Fig. A se împrospăta, a se redeștepta, a se regenera. 3. Tranz. A face încă o dată, a relua o acțiune. ♦ A prelungi valabilitatea unei autorizații, a unui document. – În + nou. DOOM
înnoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnoiésc, imperf. 3 sg. înnoiá; conj. prez. 3 să înnoiáscă
înnoiți
ÎNNOÍ, înnoiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face ca nou (înlocuind ce era vechi, uzat); a (se) reface, a (se) repara. ♦ Tranz. A pune un lucru nou în locul altuia vechi; a primeni, a schimba. ♦ Refl. A se îmbrăca cu ceva nou. 2. Refl. Fig. A se împrospăta, a se redeștepta, a se regenera. 3. Tranz. A face încă o dată, a relua o acțiune. ♦ A prelungi valabilitatea unei autorizații, a unui document. – În + nou. DOOM
înnoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnoiésc, imperf. 3 sg. înnoiá; conj. prez. 3 să înnoiáscă
înnoiți
ÎNNOÍT, -Ă, înnoiți, -te, adj. 1. Făcut din (sau ca) nou; reparat. ♦ Îmbrăcat cu ceva nou. 2. Fig. Schimbat, primenit, împrospătat. – V. înnoi.
înnoiții
ÎNNOÍT, -Ă, înnoiți, -te, adj. 1. Făcut din (sau ca) nou; reparat. ♦ Îmbrăcat cu ceva nou. 2. Fig. Schimbat, primenit, împrospătat. – V. înnoi.
înnoiților
ÎNNOÍT, -Ă, înnoiți, -te, adj. 1. Făcut din (sau ca) nou; reparat. ♦ Îmbrăcat cu ceva nou. 2. Fig. Schimbat, primenit, împrospătat. – V. înnoi.
înnomoli
ÎNNOMOLÍ vb. IV v. înnămoli. DOOM
înnămolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnămolésc, imperf. 3 sg. înnămoleá; conj. prez. 3 să înnămoleáscă
înnomolire
ÎNNOMOLÍRE s. f. v. înnămolire. DOOM
înnămolíre s. f., g.-d. art. înnămolírii; pl. înnămolíri
înnomolit
ÎNNOMOLÍT, -Ă adj. v. înnămolit.
înnopta
ÎNNOPTÁ, înnoptez, vb. I. 1. Intranz. și refl. impers. A se face noapte, a se întuneca. ◊ Loc. adv. Pe înnoptate (sau înnoptat) = la căderea nopții. 2. Intranz. A fi surprins de noapte; a petrece noaptea undeva. – În + noapte. DOOM
înnoptá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnopteáză
înnoptai
ÎNNOPTÁ, înnoptez, vb. I. 1. Intranz. și refl. impers. A se face noapte, a se întuneca. ◊ Loc. adv. Pe înnoptate (sau înnoptat) = la căderea nopții. 2. Intranz. A fi surprins de noapte; a petrece noaptea undeva. – În + noapte. DOOM
înnoptá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnopteáză
înnoptam
ÎNNOPTÁ, înnoptez, vb. I. 1. Intranz. și refl. impers. A se face noapte, a se întuneca. ◊ Loc. adv. Pe înnoptate (sau înnoptat) = la căderea nopții. 2. Intranz. A fi surprins de noapte; a petrece noaptea undeva. – În + noapte. DOOM
înnoptá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnopteáză
înnoptare
ÎNNOPTÁ, înnoptez, vb. I. 1. Intranz. și refl. impers. A se face noapte, a se întuneca. ◊ Loc. adv. Pe înnoptate (sau înnoptat) = la căderea nopții. 2. Intranz. A fi surprins de noapte; a petrece noaptea undeva. – În + noapte. DOOM
înnoptá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnopteáză
înnoptare
ÎNNOPTÁRE s. f. Faptul de a (se) înnopta; cădere a nopții, înnoptat1. – V. înnopta. DOOM
înnoptáre s. f., g.-d. art. înnoptắrii
înnoptarea
ÎNNOPTÁRE s. f. Faptul de a (se) înnopta; cădere a nopții, înnoptat1. – V. înnopta. DOOM
înnoptáre s. f., g.-d. art. înnoptắrii
înnoptară
ÎNNOPTÁ, înnoptez, vb. I. 1. Intranz. și refl. impers. A se face noapte, a se întuneca. ◊ Loc. adv. Pe înnoptate (sau înnoptat) = la căderea nopții. 2. Intranz. A fi surprins de noapte; a petrece noaptea undeva. – În + noapte. DOOM
înnoptá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnopteáză
înnoptarăm
ÎNNOPTÁ, înnoptez, vb. I. 1. Intranz. și refl. impers. A se face noapte, a se întuneca. ◊ Loc. adv. Pe înnoptate (sau înnoptat) = la căderea nopții. 2. Intranz. A fi surprins de noapte; a petrece noaptea undeva. – În + noapte. DOOM
înnoptá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnopteáză
înnoptarăți
ÎNNOPTÁ, înnoptez, vb. I. 1. Intranz. și refl. impers. A se face noapte, a se întuneca. ◊ Loc. adv. Pe înnoptate (sau înnoptat) = la căderea nopții. 2. Intranz. A fi surprins de noapte; a petrece noaptea undeva. – În + noapte. DOOM
înnoptá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnopteáză
înnoptase
ÎNNOPTÁ, înnoptez, vb. I. 1. Intranz. și refl. impers. A se face noapte, a se întuneca. ◊ Loc. adv. Pe înnoptate (sau înnoptat) = la căderea nopții. 2. Intranz. A fi surprins de noapte; a petrece noaptea undeva. – În + noapte. DOOM
înnoptá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnopteáză
înnoptasem
ÎNNOPTÁ, înnoptez, vb. I. 1. Intranz. și refl. impers. A se face noapte, a se întuneca. ◊ Loc. adv. Pe înnoptate (sau înnoptat) = la căderea nopții. 2. Intranz. A fi surprins de noapte; a petrece noaptea undeva. – În + noapte. DOOM
înnoptá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnopteáză
înnoptaseră
ÎNNOPTÁ, înnoptez, vb. I. 1. Intranz. și refl. impers. A se face noapte, a se întuneca. ◊ Loc. adv. Pe înnoptate (sau înnoptat) = la căderea nopții. 2. Intranz. A fi surprins de noapte; a petrece noaptea undeva. – În + noapte. DOOM
înnoptá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnopteáză
înnoptaserăm
ÎNNOPTÁ, înnoptez, vb. I. 1. Intranz. și refl. impers. A se face noapte, a se întuneca. ◊ Loc. adv. Pe înnoptate (sau înnoptat) = la căderea nopții. 2. Intranz. A fi surprins de noapte; a petrece noaptea undeva. – În + noapte. DOOM
înnoptá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnopteáză
înnoptaserăți
ÎNNOPTÁ, înnoptez, vb. I. 1. Intranz. și refl. impers. A se face noapte, a se întuneca. ◊ Loc. adv. Pe înnoptate (sau înnoptat) = la căderea nopții. 2. Intranz. A fi surprins de noapte; a petrece noaptea undeva. – În + noapte. DOOM
înnoptá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnopteáză
înnoptaseși
ÎNNOPTÁ, înnoptez, vb. I. 1. Intranz. și refl. impers. A se face noapte, a se întuneca. ◊ Loc. adv. Pe înnoptate (sau înnoptat) = la căderea nopții. 2. Intranz. A fi surprins de noapte; a petrece noaptea undeva. – În + noapte. DOOM
înnoptá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnopteáză
înnoptaseți
ÎNNOPTÁ, înnoptez, vb. I. 1. Intranz. și refl. impers. A se face noapte, a se întuneca. ◊ Loc. adv. Pe înnoptate (sau înnoptat) = la căderea nopții. 2. Intranz. A fi surprins de noapte; a petrece noaptea undeva. – În + noapte. DOOM
înnoptá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnopteáză
înnoptat
ÎNNOPTÁ, înnoptez, vb. I. 1. Intranz. și refl. impers. A se face noapte, a se întuneca. ◊ Loc. adv. Pe înnoptate (sau înnoptat) = la căderea nopții. 2. Intranz. A fi surprins de noapte; a petrece noaptea undeva. – În + noapte. DOOM
înnoptá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnopteáză
înnoptat
ÎNNOPTÁT2, -Ă, înnoptați, -te, adj. Peste care s-a lăsat noaptea; fig. întunecat, posomorât. – V. înnopta.
înnoptat
ÎNNOPTÁT1 s. n. 1. Înnoptare. 2. Rămânere undeva peste noapte. – V. înnopta. DOOM
!înnoptát s. n.
înnoptata
ÎNNOPTÁT2, -Ă, înnoptați, -te, adj. Peste care s-a lăsat noaptea; fig. întunecat, posomorât. – V. înnopta.
înnoptate
ÎNNOPTÁT2, -Ă, înnoptați, -te, adj. Peste care s-a lăsat noaptea; fig. întunecat, posomorât. – V. înnopta.
înnoptatei
ÎNNOPTÁT2, -Ă, înnoptați, -te, adj. Peste care s-a lăsat noaptea; fig. întunecat, posomorât. – V. înnopta.
înnoptatele
ÎNNOPTÁT2, -Ă, înnoptați, -te, adj. Peste care s-a lăsat noaptea; fig. întunecat, posomorât. – V. înnopta.
înnoptatelor
ÎNNOPTÁT2, -Ă, înnoptați, -te, adj. Peste care s-a lăsat noaptea; fig. întunecat, posomorât. – V. înnopta.
înnoptatul
ÎNNOPTÁT2, -Ă, înnoptați, -te, adj. Peste care s-a lăsat noaptea; fig. întunecat, posomorât. – V. înnopta.
înnoptatului
ÎNNOPTÁT2, -Ă, înnoptați, -te, adj. Peste care s-a lăsat noaptea; fig. întunecat, posomorât. – V. înnopta.
înnoptau
ÎNNOPTÁ, înnoptez, vb. I. 1. Intranz. și refl. impers. A se face noapte, a se întuneca. ◊ Loc. adv. Pe înnoptate (sau înnoptat) = la căderea nopții. 2. Intranz. A fi surprins de noapte; a petrece noaptea undeva. – În + noapte. DOOM
înnoptá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnopteáză
înnoptași
ÎNNOPTÁ, înnoptez, vb. I. 1. Intranz. și refl. impers. A se face noapte, a se întuneca. ◊ Loc. adv. Pe înnoptate (sau înnoptat) = la căderea nopții. 2. Intranz. A fi surprins de noapte; a petrece noaptea undeva. – În + noapte. DOOM
înnoptá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnopteáză
înnoptați
ÎNNOPTÁ, înnoptez, vb. I. 1. Intranz. și refl. impers. A se face noapte, a se întuneca. ◊ Loc. adv. Pe înnoptate (sau înnoptat) = la căderea nopții. 2. Intranz. A fi surprins de noapte; a petrece noaptea undeva. – În + noapte. DOOM
înnoptá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnopteáză
înnoptați
ÎNNOPTÁT2, -Ă, înnoptați, -te, adj. Peste care s-a lăsat noaptea; fig. întunecat, posomorât. – V. înnopta.
înnoptații
ÎNNOPTÁT2, -Ă, înnoptați, -te, adj. Peste care s-a lăsat noaptea; fig. întunecat, posomorât. – V. înnopta.
înnoptaților
ÎNNOPTÁT2, -Ă, înnoptați, -te, adj. Peste care s-a lăsat noaptea; fig. întunecat, posomorât. – V. înnopta.
înnoptează
ÎNNOPTÁ, înnoptez, vb. I. 1. Intranz. și refl. impers. A se face noapte, a se întuneca. ◊ Loc. adv. Pe înnoptate (sau înnoptat) = la căderea nopții. 2. Intranz. A fi surprins de noapte; a petrece noaptea undeva. – În + noapte. DOOM
înnoptá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnopteáză
înnoptez
ÎNNOPTÁ, înnoptez, vb. I. 1. Intranz. și refl. impers. A se face noapte, a se întuneca. ◊ Loc. adv. Pe înnoptate (sau înnoptat) = la căderea nopții. 2. Intranz. A fi surprins de noapte; a petrece noaptea undeva. – În + noapte. DOOM
înnoptá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnopteáză
înnopteze
ÎNNOPTÁ, înnoptez, vb. I. 1. Intranz. și refl. impers. A se face noapte, a se întuneca. ◊ Loc. adv. Pe înnoptate (sau înnoptat) = la căderea nopții. 2. Intranz. A fi surprins de noapte; a petrece noaptea undeva. – În + noapte. DOOM
înnoptá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnopteáză
înnoptezi
ÎNNOPTÁ, înnoptez, vb. I. 1. Intranz. și refl. impers. A se face noapte, a se întuneca. ◊ Loc. adv. Pe înnoptate (sau înnoptat) = la căderea nopții. 2. Intranz. A fi surprins de noapte; a petrece noaptea undeva. – În + noapte. DOOM
înnoptá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnopteáză
înnoptând
ÎNNOPTÁ, înnoptez, vb. I. 1. Intranz. și refl. impers. A se face noapte, a se întuneca. ◊ Loc. adv. Pe înnoptate (sau înnoptat) = la căderea nopții. 2. Intranz. A fi surprins de noapte; a petrece noaptea undeva. – În + noapte. DOOM
înnoptá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnopteáză
înnoptînd
ÎNNOPTÁ, înnoptez, vb. I. 1. Intranz. și refl. impers. A se face noapte, a se întuneca. ◊ Loc. adv. Pe înnoptate (sau înnoptat) = la căderea nopții. 2. Intranz. A fi surprins de noapte; a petrece noaptea undeva. – În + noapte. DOOM
înnoptá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnopteáză
înnoptări
ÎNNOPTÁRE s. f. Faptul de a (se) înnopta; cădere a nopții, înnoptat1. – V. înnopta. DOOM
înnoptáre s. f., g.-d. art. înnoptắrii
înnoptării
ÎNNOPTÁRE s. f. Faptul de a (se) înnopta; cădere a nopții, înnoptat1. – V. înnopta. DOOM
înnoptáre s. f., g.-d. art. înnoptắrii
înnoptările
ÎNNOPTÁRE s. f. Faptul de a (se) înnopta; cădere a nopții, înnoptat1. – V. înnopta. DOOM
înnoptáre s. f., g.-d. art. înnoptắrii
înnoptărilor
ÎNNOPTÁRE s. f. Faptul de a (se) înnopta; cădere a nopții, înnoptat1. – V. înnopta. DOOM
înnoptáre s. f., g.-d. art. înnoptắrii
înnora
ÎNNOURÁ, vb. I v. înnora. DOOM
înnorá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnoreáză
înnorai
ÎNNOURÁ, vb. I v. înnora. DOOM
înnorá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnoreáză
înnoram
ÎNNOURÁ, vb. I v. înnora. DOOM
înnorá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnoreáză
înnorare
ÎNNOURÁ, vb. I v. înnora. DOOM
înnorá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnoreáză
înnorare
ÎNNORÁRE, înnorări, s. f. Faptul de a (se) înnora; acoperire a cerului cu nori. ♦ Fig. Tristețe, mâhnire. [Var.: înnouráre s. f.] – V. înnora DOOM
înnoráre s. f., g.-d. art. înnorắrii; pl. înnorắri
înnorarea
ÎNNORÁRE, înnorări, s. f. Faptul de a (se) înnora; acoperire a cerului cu nori. ♦ Fig. Tristețe, mâhnire. [Var.: înnouráre s. f.] – V. înnora DOOM
înnoráre s. f., g.-d. art. înnorắrii; pl. înnorắri
înnorară
ÎNNOURÁ, vb. I v. înnora. DOOM
înnorá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnoreáză
înnorarăm
ÎNNOURÁ, vb. I v. înnora. DOOM
înnorá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnoreáză
înnorarăți
ÎNNOURÁ, vb. I v. înnora. DOOM
înnorá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnoreáză
înnorase
ÎNNOURÁ, vb. I v. înnora. DOOM
înnorá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnoreáză
înnorasem
ÎNNOURÁ, vb. I v. înnora. DOOM
înnorá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnoreáză
înnoraseră
ÎNNOURÁ, vb. I v. înnora. DOOM
înnorá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnoreáză
înnoraserăm
ÎNNOURÁ, vb. I v. înnora. DOOM
înnorá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnoreáză
înnoraserăți
ÎNNOURÁ, vb. I v. înnora. DOOM
înnorá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnoreáză
înnoraseși
ÎNNOURÁ, vb. I v. înnora. DOOM
înnorá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnoreáză
înnoraseți
ÎNNOURÁ, vb. I v. înnora. DOOM
înnorá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnoreáză
înnorat
ÎNNOURÁ, vb. I v. înnora. DOOM
înnorá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnoreáză
înnorat
ÎNNOURÁT, -Ă adj. v. înnorat.
înnorata
ÎNNOURÁT, -Ă adj. v. înnorat.
înnorate
ÎNNOURÁT, -Ă adj. v. înnorat.
înnoratei
ÎNNOURÁT, -Ă adj. v. înnorat.
înnoratele
ÎNNOURÁT, -Ă adj. v. înnorat.
înnoratelor
ÎNNOURÁT, -Ă adj. v. înnorat.
înnoratul
ÎNNOURÁT, -Ă adj. v. înnorat.
înnoratului
ÎNNOURÁT, -Ă adj. v. înnorat.
înnorau
ÎNNOURÁ, vb. I v. înnora. DOOM
înnorá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnoreáză
înnorași
ÎNNOURÁ, vb. I v. înnora. DOOM
înnorá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnoreáză
înnorați
ÎNNOURÁ, vb. I v. înnora. DOOM
înnorá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnoreáză
înnorați
ÎNNOURÁT, -Ă adj. v. înnorat.
înnorații
ÎNNOURÁT, -Ă adj. v. înnorat.
înnoraților
ÎNNOURÁT, -Ă adj. v. înnorat.
înnorează
ÎNNOURÁ, vb. I v. înnora. DOOM
înnorá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnoreáză
înnorez
ÎNNOURÁ, vb. I v. înnora. DOOM
înnorá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnoreáză
înnoreze
ÎNNOURÁ, vb. I v. înnora. DOOM
înnorá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnoreáză
înnorezi
ÎNNOURÁ, vb. I v. înnora. DOOM
înnorá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnoreáză
înnoroi
ÎNNOROIÁ vb. I v. înnoroi. DOOM
înnoroí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnoroiésc, imperf. 3 sg. înnoroiá; conj. prez. 3 să înnoroiáscă
înnoroia
ÎNNOROIÁ vb. I v. înnoroi. DOOM
înnoroí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnoroiésc, imperf. 3 sg. înnoroiá; conj. prez. 3 să înnoroiáscă
înnoroiat
ÎNNOROÍT, -Ă, înnoroiți, -te, adj. Umplut de noroi; înfundat în noroi. [Var.: înnoroiát, -ă adj.] – V. înnoroi.
înnoroiere
ÎNNOROIÁ vb. I v. înnoroi.
înnoroire
ÎNNOROÍRE s. f. Acțiunea de a (se) înnoroi. – V. înnoroi. DOOM
înnoroíre s. f., g.-d. art. înnoroírii
înnoroirea
ÎNNOROÍRE s. f. Acțiunea de a (se) înnoroi. – V. înnoroi. DOOM
înnoroíre s. f., g.-d. art. înnoroírii
înnoroiri
ÎNNOROÍRE s. f. Acțiunea de a (se) înnoroi. – V. înnoroi. DOOM
înnoroíre s. f., g.-d. art. înnoroírii
înnoroirii
ÎNNOROÍRE s. f. Acțiunea de a (se) înnoroi. – V. înnoroi. DOOM
înnoroíre s. f., g.-d. art. înnoroírii
înnoroirile
ÎNNOROÍRE s. f. Acțiunea de a (se) înnoroi. – V. înnoroi. DOOM
înnoroíre s. f., g.-d. art. înnoroírii
înnoroirilor
ÎNNOROÍRE s. f. Acțiunea de a (se) înnoroi. – V. înnoroi. DOOM
înnoroíre s. f., g.-d. art. înnoroírii
înnoroit
ÎNNOROÍT, -Ă, înnoroiți, -te, adj. Umplut de noroi; înfundat în noroi. [Var.: înnoroiát, -ă adj.] – V. înnoroi.
înnorând
ÎNNOURÁ, vb. I v. înnora. DOOM
înnorá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnoreáză
înnorînd
ÎNNOURÁ, vb. I v. înnora. DOOM
înnorá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnoreáză
înnorări
ÎNNORÁRE, înnorări, s. f. Faptul de a (se) înnora; acoperire a cerului cu nori. ♦ Fig. Tristețe, mâhnire. [Var.: înnouráre s. f.] – V. înnora DOOM
înnoráre s. f., g.-d. art. înnorắrii; pl. înnorắri
înnorării
ÎNNORÁRE, înnorări, s. f. Faptul de a (se) înnora; acoperire a cerului cu nori. ♦ Fig. Tristețe, mâhnire. [Var.: înnouráre s. f.] – V. înnora DOOM
înnoráre s. f., g.-d. art. înnorắrii; pl. înnorắri
înnorările
ÎNNORÁRE, înnorări, s. f. Faptul de a (se) înnora; acoperire a cerului cu nori. ♦ Fig. Tristețe, mâhnire. [Var.: înnouráre s. f.] – V. înnora DOOM
înnoráre s. f., g.-d. art. înnorắrii; pl. înnorắri
înnorărilor
ÎNNORÁRE, înnorări, s. f. Faptul de a (se) înnora; acoperire a cerului cu nori. ♦ Fig. Tristețe, mâhnire. [Var.: înnouráre s. f.] – V. înnora DOOM
înnoráre s. f., g.-d. art. înnorắrii; pl. înnorắri
înnoura
ÎNNOURÁ, vb. I v. înnora. DOOM
înnorá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnoreáză
înnourare
ÎNNORÁRE, înnorări, s. f. Faptul de a (se) înnora; acoperire a cerului cu nori. ♦ Fig. Tristețe, mâhnire. [Var.: înnouráre s. f.] – V. înnora DOOM
înnoráre s. f., g.-d. art. înnorắrii; pl. înnorắri
înnourat
ÎNNOURÁT, -Ă adj. v. înnorat.
înnozi
ÎNNODÁ, înnód, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face un nod la ceva; a (se) lega, a (se) uni printr-un nod. ◊ Expr. (Refl.) A se înnoda la vorbă = a se porni pe vorbă; a se așterne la vorbă, la taifas. 2. Tranz. Fig. A agonisi. ♦ A improviza, a înjgheba. – În + nod. DOOM
înnodá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înnód, 2 sg. înnózi, 3 înnoádă
înnăbușeală
ÎNNĂBUȘEÁLĂ, înnăbușeli, s. f. Zăduf; p. ext. aer greu. – Din înnăbuși + suf. -eală.
înnăbuși
ÎNNĂBUȘÍ, înnắbuș, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A nu mai putea sau a face pe cineva să nu mai poată respira, a (se) sufoca. 2. Tranz. (Despre buruieni) A împiedica creșterea și dezvoltarea plantelor; a năpădi. 3. Tranz. Fig. A potoli prin violență manifestări, acțiuni sau mișcări sociale; a reprima. ♦ A face să nu se vadă, să nu se audă, să nu se simtă; a ascunde. Își înnăbuși un geamăt (SADOVEANU). 4. Tranz. (În expr.) A înnăbuși focul = a stinge focul sau a-l face să ardă mocnit. – Din în- + năbuși.
înnăbușire
ÎNNĂBUȘÍRE s. f. Acțiunea de a (se) înnăbuși; sufocare; fig. reprimare.
înnăbușit
ÎNNĂBUȘÍT, -Ă, înnăbușiți, -te, adj. 1. (Despre sunete, voce) Fără putere, stins, înecat. 2. (Despre alimente) Fiert în aburi (vasul fiind acoperit cu un capac). – V. înnăbuși.
înnăbușitor
ÎNĂBUȘITÓR, -OÁRE, înăbușitori, -oare, adj. Care înăbușă; sufocant. – Din înăbuși + suf. -(i)tor.
înnădea
ÎNNĂDÍ, înnădesc, vb. IV. 1. Tranz. A-i adăuga unui obiect (cosând, înnodând, lipind etc.) o bucată, o porțiune (de același fel), pentru a-l mări, a-l lungi etc.; a pune o nadă. ◊ Expr. (Refl.) A se înnădi la vorbă = a se porni la vorbă, a se pune pe taifas. 2. Refl. Fig. A prinde poftă de ceva bun, a lua obiceiul, năravul; a (se) nărăvi. ◊ Expr. A se înnădi la cașcaval = a se obrăznici, a-și lua nasul la purtare. ♦ A se obișnui să meargă prea des undeva, să facă ceva (nepermis). – În + nadă. DOOM
înnădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnădésc, imperf. 3 sg. înnădeá; conj. prez. 3 să înnădeáscă
înnădeai
ÎNNĂDÍ, înnădesc, vb. IV. 1. Tranz. A-i adăuga unui obiect (cosând, înnodând, lipind etc.) o bucată, o porțiune (de același fel), pentru a-l mări, a-l lungi etc.; a pune o nadă. ◊ Expr. (Refl.) A se înnădi la vorbă = a se porni la vorbă, a se pune pe taifas. 2. Refl. Fig. A prinde poftă de ceva bun, a lua obiceiul, năravul; a (se) nărăvi. ◊ Expr. A se înnădi la cașcaval = a se obrăznici, a-și lua nasul la purtare. ♦ A se obișnui să meargă prea des undeva, să facă ceva (nepermis). – În + nadă. DOOM
înnădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnădésc, imperf. 3 sg. înnădeá; conj. prez. 3 să înnădeáscă
înnădeam
ÎNNĂDÍ, înnădesc, vb. IV. 1. Tranz. A-i adăuga unui obiect (cosând, înnodând, lipind etc.) o bucată, o porțiune (de același fel), pentru a-l mări, a-l lungi etc.; a pune o nadă. ◊ Expr. (Refl.) A se înnădi la vorbă = a se porni la vorbă, a se pune pe taifas. 2. Refl. Fig. A prinde poftă de ceva bun, a lua obiceiul, năravul; a (se) nărăvi. ◊ Expr. A se înnădi la cașcaval = a se obrăznici, a-și lua nasul la purtare. ♦ A se obișnui să meargă prea des undeva, să facă ceva (nepermis). – În + nadă. DOOM
înnădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnădésc, imperf. 3 sg. înnădeá; conj. prez. 3 să înnădeáscă
înnădească
ÎNNĂDÍ, înnădesc, vb. IV. 1. Tranz. A-i adăuga unui obiect (cosând, înnodând, lipind etc.) o bucată, o porțiune (de același fel), pentru a-l mări, a-l lungi etc.; a pune o nadă. ◊ Expr. (Refl.) A se înnădi la vorbă = a se porni la vorbă, a se pune pe taifas. 2. Refl. Fig. A prinde poftă de ceva bun, a lua obiceiul, năravul; a (se) nărăvi. ◊ Expr. A se înnădi la cașcaval = a se obrăznici, a-și lua nasul la purtare. ♦ A se obișnui să meargă prea des undeva, să facă ceva (nepermis). – În + nadă. DOOM
înnădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnădésc, imperf. 3 sg. înnădeá; conj. prez. 3 să înnădeáscă
înnădeau
ÎNNĂDÍ, înnădesc, vb. IV. 1. Tranz. A-i adăuga unui obiect (cosând, înnodând, lipind etc.) o bucată, o porțiune (de același fel), pentru a-l mări, a-l lungi etc.; a pune o nadă. ◊ Expr. (Refl.) A se înnădi la vorbă = a se porni la vorbă, a se pune pe taifas. 2. Refl. Fig. A prinde poftă de ceva bun, a lua obiceiul, năravul; a (se) nărăvi. ◊ Expr. A se înnădi la cașcaval = a se obrăznici, a-și lua nasul la purtare. ♦ A se obișnui să meargă prea des undeva, să facă ceva (nepermis). – În + nadă. DOOM
înnădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnădésc, imperf. 3 sg. înnădeá; conj. prez. 3 să înnădeáscă
înnădeați
ÎNNĂDÍ, înnădesc, vb. IV. 1. Tranz. A-i adăuga unui obiect (cosând, înnodând, lipind etc.) o bucată, o porțiune (de același fel), pentru a-l mări, a-l lungi etc.; a pune o nadă. ◊ Expr. (Refl.) A se înnădi la vorbă = a se porni la vorbă, a se pune pe taifas. 2. Refl. Fig. A prinde poftă de ceva bun, a lua obiceiul, năravul; a (se) nărăvi. ◊ Expr. A se înnădi la cașcaval = a se obrăznici, a-și lua nasul la purtare. ♦ A se obișnui să meargă prea des undeva, să facă ceva (nepermis). – În + nadă. DOOM
înnădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnădésc, imperf. 3 sg. înnădeá; conj. prez. 3 să înnădeáscă
înnădesc
ÎNNĂDÍ, înnădesc, vb. IV. 1. Tranz. A-i adăuga unui obiect (cosând, înnodând, lipind etc.) o bucată, o porțiune (de același fel), pentru a-l mări, a-l lungi etc.; a pune o nadă. ◊ Expr. (Refl.) A se înnădi la vorbă = a se porni la vorbă, a se pune pe taifas. 2. Refl. Fig. A prinde poftă de ceva bun, a lua obiceiul, năravul; a (se) nărăvi. ◊ Expr. A se înnădi la cașcaval = a se obrăznici, a-și lua nasul la purtare. ♦ A se obișnui să meargă prea des undeva, să facă ceva (nepermis). – În + nadă. DOOM
înnădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnădésc, imperf. 3 sg. înnădeá; conj. prez. 3 să înnădeáscă
înnădește
ÎNNĂDÍ, înnădesc, vb. IV. 1. Tranz. A-i adăuga unui obiect (cosând, înnodând, lipind etc.) o bucată, o porțiune (de același fel), pentru a-l mări, a-l lungi etc.; a pune o nadă. ◊ Expr. (Refl.) A se înnădi la vorbă = a se porni la vorbă, a se pune pe taifas. 2. Refl. Fig. A prinde poftă de ceva bun, a lua obiceiul, năravul; a (se) nărăvi. ◊ Expr. A se înnădi la cașcaval = a se obrăznici, a-și lua nasul la purtare. ♦ A se obișnui să meargă prea des undeva, să facă ceva (nepermis). – În + nadă. DOOM
înnădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnădésc, imperf. 3 sg. înnădeá; conj. prez. 3 să înnădeáscă
înnădești
ÎNNĂDÍ, înnădesc, vb. IV. 1. Tranz. A-i adăuga unui obiect (cosând, înnodând, lipind etc.) o bucată, o porțiune (de același fel), pentru a-l mări, a-l lungi etc.; a pune o nadă. ◊ Expr. (Refl.) A se înnădi la vorbă = a se porni la vorbă, a se pune pe taifas. 2. Refl. Fig. A prinde poftă de ceva bun, a lua obiceiul, năravul; a (se) nărăvi. ◊ Expr. A se înnădi la cașcaval = a se obrăznici, a-și lua nasul la purtare. ♦ A se obișnui să meargă prea des undeva, să facă ceva (nepermis). – În + nadă. DOOM
înnădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnădésc, imperf. 3 sg. înnădeá; conj. prez. 3 să înnădeáscă
înnădi
ÎNNĂDÍ, înnădesc, vb. IV. 1. Tranz. A-i adăuga unui obiect (cosând, înnodând, lipind etc.) o bucată, o porțiune (de același fel), pentru a-l mări, a-l lungi etc.; a pune o nadă. ◊ Expr. (Refl.) A se înnădi la vorbă = a se porni la vorbă, a se pune pe taifas. 2. Refl. Fig. A prinde poftă de ceva bun, a lua obiceiul, năravul; a (se) nărăvi. ◊ Expr. A se înnădi la cașcaval = a se obrăznici, a-și lua nasul la purtare. ♦ A se obișnui să meargă prea des undeva, să facă ceva (nepermis). – În + nadă. DOOM
înnădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnădésc, imperf. 3 sg. înnădeá; conj. prez. 3 să înnădeáscă
înnădii
ÎNNĂDÍ, înnădesc, vb. IV. 1. Tranz. A-i adăuga unui obiect (cosând, înnodând, lipind etc.) o bucată, o porțiune (de același fel), pentru a-l mări, a-l lungi etc.; a pune o nadă. ◊ Expr. (Refl.) A se înnădi la vorbă = a se porni la vorbă, a se pune pe taifas. 2. Refl. Fig. A prinde poftă de ceva bun, a lua obiceiul, năravul; a (se) nărăvi. ◊ Expr. A se înnădi la cașcaval = a se obrăznici, a-și lua nasul la purtare. ♦ A se obișnui să meargă prea des undeva, să facă ceva (nepermis). – În + nadă. DOOM
înnădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnădésc, imperf. 3 sg. înnădeá; conj. prez. 3 să înnădeáscă
înnădim
ÎNNĂDÍ, înnădesc, vb. IV. 1. Tranz. A-i adăuga unui obiect (cosând, înnodând, lipind etc.) o bucată, o porțiune (de același fel), pentru a-l mări, a-l lungi etc.; a pune o nadă. ◊ Expr. (Refl.) A se înnădi la vorbă = a se porni la vorbă, a se pune pe taifas. 2. Refl. Fig. A prinde poftă de ceva bun, a lua obiceiul, năravul; a (se) nărăvi. ◊ Expr. A se înnădi la cașcaval = a se obrăznici, a-și lua nasul la purtare. ♦ A se obișnui să meargă prea des undeva, să facă ceva (nepermis). – În + nadă. DOOM
înnădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnădésc, imperf. 3 sg. înnădeá; conj. prez. 3 să înnădeáscă
înnădind
ÎNNĂDÍ, înnădesc, vb. IV. 1. Tranz. A-i adăuga unui obiect (cosând, înnodând, lipind etc.) o bucată, o porțiune (de același fel), pentru a-l mări, a-l lungi etc.; a pune o nadă. ◊ Expr. (Refl.) A se înnădi la vorbă = a se porni la vorbă, a se pune pe taifas. 2. Refl. Fig. A prinde poftă de ceva bun, a lua obiceiul, năravul; a (se) nărăvi. ◊ Expr. A se înnădi la cașcaval = a se obrăznici, a-și lua nasul la purtare. ♦ A se obișnui să meargă prea des undeva, să facă ceva (nepermis). – În + nadă. DOOM
înnădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnădésc, imperf. 3 sg. înnădeá; conj. prez. 3 să înnădeáscă
înnădire
ÎNNĂDÍ, înnădesc, vb. IV. 1. Tranz. A-i adăuga unui obiect (cosând, înnodând, lipind etc.) o bucată, o porțiune (de același fel), pentru a-l mări, a-l lungi etc.; a pune o nadă. ◊ Expr. (Refl.) A se înnădi la vorbă = a se porni la vorbă, a se pune pe taifas. 2. Refl. Fig. A prinde poftă de ceva bun, a lua obiceiul, năravul; a (se) nărăvi. ◊ Expr. A se înnădi la cașcaval = a se obrăznici, a-și lua nasul la purtare. ♦ A se obișnui să meargă prea des undeva, să facă ceva (nepermis). – În + nadă. DOOM
înnădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnădésc, imperf. 3 sg. înnădeá; conj. prez. 3 să înnădeáscă
înnădire
ÎNNĂDÍRE, înnădiri, s. f. Acțiunea de a (se) înnădi și rezultatul ei. – V. înnădi. DOOM
înnădíre s. f., g.-d. art. înnădírii; pl. înnădíri
înnădirea
ÎNNĂDÍRE, înnădiri, s. f. Acțiunea de a (se) înnădi și rezultatul ei. – V. înnădi. DOOM
înnădíre s. f., g.-d. art. înnădírii; pl. înnădíri
înnădiri
ÎNNĂDÍRE, înnădiri, s. f. Acțiunea de a (se) înnădi și rezultatul ei. – V. înnădi. DOOM
înnădíre s. f., g.-d. art. înnădírii; pl. înnădíri
înnădirii
ÎNNĂDÍRE, înnădiri, s. f. Acțiunea de a (se) înnădi și rezultatul ei. – V. înnădi. DOOM
înnădíre s. f., g.-d. art. înnădírii; pl. înnădíri
înnădirile
ÎNNĂDÍRE, înnădiri, s. f. Acțiunea de a (se) înnădi și rezultatul ei. – V. înnădi. DOOM
înnădíre s. f., g.-d. art. înnădírii; pl. înnădíri
înnădirilor
ÎNNĂDÍRE, înnădiri, s. f. Acțiunea de a (se) înnădi și rezultatul ei. – V. înnădi. DOOM
înnădíre s. f., g.-d. art. înnădírii; pl. înnădíri
înnădiră
ÎNNĂDÍ, înnădesc, vb. IV. 1. Tranz. A-i adăuga unui obiect (cosând, înnodând, lipind etc.) o bucată, o porțiune (de același fel), pentru a-l mări, a-l lungi etc.; a pune o nadă. ◊ Expr. (Refl.) A se înnădi la vorbă = a se porni la vorbă, a se pune pe taifas. 2. Refl. Fig. A prinde poftă de ceva bun, a lua obiceiul, năravul; a (se) nărăvi. ◊ Expr. A se înnădi la cașcaval = a se obrăznici, a-și lua nasul la purtare. ♦ A se obișnui să meargă prea des undeva, să facă ceva (nepermis). – În + nadă. DOOM
înnădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnădésc, imperf. 3 sg. înnădeá; conj. prez. 3 să înnădeáscă
înnădirăm
ÎNNĂDÍ, înnădesc, vb. IV. 1. Tranz. A-i adăuga unui obiect (cosând, înnodând, lipind etc.) o bucată, o porțiune (de același fel), pentru a-l mări, a-l lungi etc.; a pune o nadă. ◊ Expr. (Refl.) A se înnădi la vorbă = a se porni la vorbă, a se pune pe taifas. 2. Refl. Fig. A prinde poftă de ceva bun, a lua obiceiul, năravul; a (se) nărăvi. ◊ Expr. A se înnădi la cașcaval = a se obrăznici, a-și lua nasul la purtare. ♦ A se obișnui să meargă prea des undeva, să facă ceva (nepermis). – În + nadă. DOOM
înnădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnădésc, imperf. 3 sg. înnădeá; conj. prez. 3 să înnădeáscă
înnădirăți
ÎNNĂDÍ, înnădesc, vb. IV. 1. Tranz. A-i adăuga unui obiect (cosând, înnodând, lipind etc.) o bucată, o porțiune (de același fel), pentru a-l mări, a-l lungi etc.; a pune o nadă. ◊ Expr. (Refl.) A se înnădi la vorbă = a se porni la vorbă, a se pune pe taifas. 2. Refl. Fig. A prinde poftă de ceva bun, a lua obiceiul, năravul; a (se) nărăvi. ◊ Expr. A se înnădi la cașcaval = a se obrăznici, a-și lua nasul la purtare. ♦ A se obișnui să meargă prea des undeva, să facă ceva (nepermis). – În + nadă. DOOM
înnădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnădésc, imperf. 3 sg. înnădeá; conj. prez. 3 să înnădeáscă
înnădise
ÎNNĂDÍ, înnădesc, vb. IV. 1. Tranz. A-i adăuga unui obiect (cosând, înnodând, lipind etc.) o bucată, o porțiune (de același fel), pentru a-l mări, a-l lungi etc.; a pune o nadă. ◊ Expr. (Refl.) A se înnădi la vorbă = a se porni la vorbă, a se pune pe taifas. 2. Refl. Fig. A prinde poftă de ceva bun, a lua obiceiul, năravul; a (se) nărăvi. ◊ Expr. A se înnădi la cașcaval = a se obrăznici, a-și lua nasul la purtare. ♦ A se obișnui să meargă prea des undeva, să facă ceva (nepermis). – În + nadă. DOOM
înnădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnădésc, imperf. 3 sg. înnădeá; conj. prez. 3 să înnădeáscă
înnădisem
ÎNNĂDÍ, înnădesc, vb. IV. 1. Tranz. A-i adăuga unui obiect (cosând, înnodând, lipind etc.) o bucată, o porțiune (de același fel), pentru a-l mări, a-l lungi etc.; a pune o nadă. ◊ Expr. (Refl.) A se înnădi la vorbă = a se porni la vorbă, a se pune pe taifas. 2. Refl. Fig. A prinde poftă de ceva bun, a lua obiceiul, năravul; a (se) nărăvi. ◊ Expr. A se înnădi la cașcaval = a se obrăznici, a-și lua nasul la purtare. ♦ A se obișnui să meargă prea des undeva, să facă ceva (nepermis). – În + nadă. DOOM
înnădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnădésc, imperf. 3 sg. înnădeá; conj. prez. 3 să înnădeáscă
înnădiseră
ÎNNĂDÍ, înnădesc, vb. IV. 1. Tranz. A-i adăuga unui obiect (cosând, înnodând, lipind etc.) o bucată, o porțiune (de același fel), pentru a-l mări, a-l lungi etc.; a pune o nadă. ◊ Expr. (Refl.) A se înnădi la vorbă = a se porni la vorbă, a se pune pe taifas. 2. Refl. Fig. A prinde poftă de ceva bun, a lua obiceiul, năravul; a (se) nărăvi. ◊ Expr. A se înnădi la cașcaval = a se obrăznici, a-și lua nasul la purtare. ♦ A se obișnui să meargă prea des undeva, să facă ceva (nepermis). – În + nadă. DOOM
înnădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnădésc, imperf. 3 sg. înnădeá; conj. prez. 3 să înnădeáscă
înnădiserăm
ÎNNĂDÍ, înnădesc, vb. IV. 1. Tranz. A-i adăuga unui obiect (cosând, înnodând, lipind etc.) o bucată, o porțiune (de același fel), pentru a-l mări, a-l lungi etc.; a pune o nadă. ◊ Expr. (Refl.) A se înnădi la vorbă = a se porni la vorbă, a se pune pe taifas. 2. Refl. Fig. A prinde poftă de ceva bun, a lua obiceiul, năravul; a (se) nărăvi. ◊ Expr. A se înnădi la cașcaval = a se obrăznici, a-și lua nasul la purtare. ♦ A se obișnui să meargă prea des undeva, să facă ceva (nepermis). – În + nadă. DOOM
înnădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnădésc, imperf. 3 sg. înnădeá; conj. prez. 3 să înnădeáscă
înnădiserăți
ÎNNĂDÍ, înnădesc, vb. IV. 1. Tranz. A-i adăuga unui obiect (cosând, înnodând, lipind etc.) o bucată, o porțiune (de același fel), pentru a-l mări, a-l lungi etc.; a pune o nadă. ◊ Expr. (Refl.) A se înnădi la vorbă = a se porni la vorbă, a se pune pe taifas. 2. Refl. Fig. A prinde poftă de ceva bun, a lua obiceiul, năravul; a (se) nărăvi. ◊ Expr. A se înnădi la cașcaval = a se obrăznici, a-și lua nasul la purtare. ♦ A se obișnui să meargă prea des undeva, să facă ceva (nepermis). – În + nadă. DOOM
înnădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnădésc, imperf. 3 sg. înnădeá; conj. prez. 3 să înnădeáscă
înnădiseși
ÎNNĂDÍ, înnădesc, vb. IV. 1. Tranz. A-i adăuga unui obiect (cosând, înnodând, lipind etc.) o bucată, o porțiune (de același fel), pentru a-l mări, a-l lungi etc.; a pune o nadă. ◊ Expr. (Refl.) A se înnădi la vorbă = a se porni la vorbă, a se pune pe taifas. 2. Refl. Fig. A prinde poftă de ceva bun, a lua obiceiul, năravul; a (se) nărăvi. ◊ Expr. A se înnădi la cașcaval = a se obrăznici, a-și lua nasul la purtare. ♦ A se obișnui să meargă prea des undeva, să facă ceva (nepermis). – În + nadă. DOOM
înnădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnădésc, imperf. 3 sg. înnădeá; conj. prez. 3 să înnădeáscă
înnădiseți
ÎNNĂDÍ, înnădesc, vb. IV. 1. Tranz. A-i adăuga unui obiect (cosând, înnodând, lipind etc.) o bucată, o porțiune (de același fel), pentru a-l mări, a-l lungi etc.; a pune o nadă. ◊ Expr. (Refl.) A se înnădi la vorbă = a se porni la vorbă, a se pune pe taifas. 2. Refl. Fig. A prinde poftă de ceva bun, a lua obiceiul, năravul; a (se) nărăvi. ◊ Expr. A se înnădi la cașcaval = a se obrăznici, a-și lua nasul la purtare. ♦ A se obișnui să meargă prea des undeva, să facă ceva (nepermis). – În + nadă. DOOM
înnădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnădésc, imperf. 3 sg. înnădeá; conj. prez. 3 să înnădeáscă
înnădit
ÎNNĂDÍ, înnădesc, vb. IV. 1. Tranz. A-i adăuga unui obiect (cosând, înnodând, lipind etc.) o bucată, o porțiune (de același fel), pentru a-l mări, a-l lungi etc.; a pune o nadă. ◊ Expr. (Refl.) A se înnădi la vorbă = a se porni la vorbă, a se pune pe taifas. 2. Refl. Fig. A prinde poftă de ceva bun, a lua obiceiul, năravul; a (se) nărăvi. ◊ Expr. A se înnădi la cașcaval = a se obrăznici, a-și lua nasul la purtare. ♦ A se obișnui să meargă prea des undeva, să facă ceva (nepermis). – În + nadă. DOOM
înnădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnădésc, imperf. 3 sg. înnădeá; conj. prez. 3 să înnădeáscă
înnădit
ÎNNĂDÍT, -Ă, înnădiți, -te, adj. Cusut, înnodat, sudat etc. cu o bucată (de același fel) pentru a deveni mai mare, mai lung. – V. înnădi.
înnădita
ÎNNĂDÍT, -Ă, înnădiți, -te, adj. Cusut, înnodat, sudat etc. cu o bucată (de același fel) pentru a deveni mai mare, mai lung. – V. înnădi.
înnădite
ÎNNĂDÍT, -Ă, înnădiți, -te, adj. Cusut, înnodat, sudat etc. cu o bucată (de același fel) pentru a deveni mai mare, mai lung. – V. înnădi.
înnăditei
ÎNNĂDÍT, -Ă, înnădiți, -te, adj. Cusut, înnodat, sudat etc. cu o bucată (de același fel) pentru a deveni mai mare, mai lung. – V. înnădi.
înnăditele
ÎNNĂDÍT, -Ă, înnădiți, -te, adj. Cusut, înnodat, sudat etc. cu o bucată (de același fel) pentru a deveni mai mare, mai lung. – V. înnădi.
înnăditelor
ÎNNĂDÍT, -Ă, înnădiți, -te, adj. Cusut, înnodat, sudat etc. cu o bucată (de același fel) pentru a deveni mai mare, mai lung. – V. înnădi.
înnăditul
ÎNNĂDÍT, -Ă, înnădiți, -te, adj. Cusut, înnodat, sudat etc. cu o bucată (de același fel) pentru a deveni mai mare, mai lung. – V. înnădi.
înnăditului
ÎNNĂDÍT, -Ă, înnădiți, -te, adj. Cusut, înnodat, sudat etc. cu o bucată (de același fel) pentru a deveni mai mare, mai lung. – V. înnădi.
înnăditura
ÎNNĂDITÚRĂ, înnădituri, s. f. Bucată înnădită, nadă; locul unde s-a înnădit. – Înnădi + suf. -tură. DOOM
înnăditúră s. f., g.-d. art. înnăditúrii; pl. înnăditúri
înnădituri
ÎNNĂDITÚRĂ, înnădituri, s. f. Bucată înnădită, nadă; locul unde s-a înnădit. – Înnădi + suf. -tură. DOOM
înnăditúră s. f., g.-d. art. înnăditúrii; pl. înnăditúri
înnăditurii
ÎNNĂDITÚRĂ, înnădituri, s. f. Bucată înnădită, nadă; locul unde s-a înnădit. – Înnădi + suf. -tură. DOOM
înnăditúră s. f., g.-d. art. înnăditúrii; pl. înnăditúri
înnăditurile
ÎNNĂDITÚRĂ, înnădituri, s. f. Bucată înnădită, nadă; locul unde s-a înnădit. – Înnădi + suf. -tură. DOOM
înnăditúră s. f., g.-d. art. înnăditúrii; pl. înnăditúri
înnăditurilor
ÎNNĂDITÚRĂ, înnădituri, s. f. Bucată înnădită, nadă; locul unde s-a înnădit. – Înnădi + suf. -tură. DOOM
înnăditúră s. f., g.-d. art. înnăditúrii; pl. înnăditúri
înnădiși
ÎNNĂDÍ, înnădesc, vb. IV. 1. Tranz. A-i adăuga unui obiect (cosând, înnodând, lipind etc.) o bucată, o porțiune (de același fel), pentru a-l mări, a-l lungi etc.; a pune o nadă. ◊ Expr. (Refl.) A se înnădi la vorbă = a se porni la vorbă, a se pune pe taifas. 2. Refl. Fig. A prinde poftă de ceva bun, a lua obiceiul, năravul; a (se) nărăvi. ◊ Expr. A se înnădi la cașcaval = a se obrăznici, a-și lua nasul la purtare. ♦ A se obișnui să meargă prea des undeva, să facă ceva (nepermis). – În + nadă. DOOM
înnădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnădésc, imperf. 3 sg. înnădeá; conj. prez. 3 să înnădeáscă
înnădiți
ÎNNĂDÍ, înnădesc, vb. IV. 1. Tranz. A-i adăuga unui obiect (cosând, înnodând, lipind etc.) o bucată, o porțiune (de același fel), pentru a-l mări, a-l lungi etc.; a pune o nadă. ◊ Expr. (Refl.) A se înnădi la vorbă = a se porni la vorbă, a se pune pe taifas. 2. Refl. Fig. A prinde poftă de ceva bun, a lua obiceiul, năravul; a (se) nărăvi. ◊ Expr. A se înnădi la cașcaval = a se obrăznici, a-și lua nasul la purtare. ♦ A se obișnui să meargă prea des undeva, să facă ceva (nepermis). – În + nadă. DOOM
înnădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnădésc, imperf. 3 sg. înnădeá; conj. prez. 3 să înnădeáscă
înnădiți
ÎNNĂDÍT, -Ă, înnădiți, -te, adj. Cusut, înnodat, sudat etc. cu o bucată (de același fel) pentru a deveni mai mare, mai lung. – V. înnădi.
înnădiții
ÎNNĂDÍT, -Ă, înnădiți, -te, adj. Cusut, înnodat, sudat etc. cu o bucată (de același fel) pentru a deveni mai mare, mai lung. – V. înnădi.
înnădiților
ÎNNĂDÍT, -Ă, înnădiți, -te, adj. Cusut, înnodat, sudat etc. cu o bucată (de același fel) pentru a deveni mai mare, mai lung. – V. înnădi.
înnădușeală
ÎNNĂDUȘEÁLĂ s. f. v. nădușeală.
înnădușit
NĂDUȘÍT, -Ă, nădușiți, -te, adj. 1. Transpirat, asudat. 2. (Pop.) Care este pe punctul de a se sufoca, de a se îneca sau care a murit sufocat. – V. năduși.
înnămolea
ÎNNOMOLÍ vb. IV v. înnămoli. DOOM
înnămolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnămolésc, imperf. 3 sg. înnămoleá; conj. prez. 3 să înnămoleáscă
înnămoleai
ÎNNOMOLÍ vb. IV v. înnămoli. DOOM
înnămolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnămolésc, imperf. 3 sg. înnămoleá; conj. prez. 3 să înnămoleáscă
înnămoleam
ÎNNOMOLÍ vb. IV v. înnămoli. DOOM
înnămolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnămolésc, imperf. 3 sg. înnămoleá; conj. prez. 3 să înnămoleáscă
înnămolească
ÎNNOMOLÍ vb. IV v. înnămoli. DOOM
înnămolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnămolésc, imperf. 3 sg. înnămoleá; conj. prez. 3 să înnămoleáscă
înnămoleau
ÎNNOMOLÍ vb. IV v. înnămoli. DOOM
înnămolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnămolésc, imperf. 3 sg. înnămoleá; conj. prez. 3 să înnămoleáscă
înnămoleați
ÎNNOMOLÍ vb. IV v. înnămoli. DOOM
înnămolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnămolésc, imperf. 3 sg. înnămoleá; conj. prez. 3 să înnămoleáscă
înnămolesc
ÎNNOMOLÍ vb. IV v. înnămoli. DOOM
înnămolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnămolésc, imperf. 3 sg. înnămoleá; conj. prez. 3 să înnămoleáscă
înnămolește
ÎNNOMOLÍ vb. IV v. înnămoli. DOOM
înnămolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnămolésc, imperf. 3 sg. înnămoleá; conj. prez. 3 să înnămoleáscă
înnămolești
ÎNNOMOLÍ vb. IV v. înnămoli. DOOM
înnămolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnămolésc, imperf. 3 sg. înnămoleá; conj. prez. 3 să înnămoleáscă
înnămoli
ÎNNOMOLÍ vb. IV v. înnămoli. DOOM
înnămolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnămolésc, imperf. 3 sg. înnămoleá; conj. prez. 3 să înnămoleáscă
înnămolii
ÎNNOMOLÍ vb. IV v. înnămoli. DOOM
înnămolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnămolésc, imperf. 3 sg. înnămoleá; conj. prez. 3 să înnămoleáscă
înnămolim
ÎNNOMOLÍ vb. IV v. înnămoli. DOOM
înnămolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnămolésc, imperf. 3 sg. înnămoleá; conj. prez. 3 să înnămoleáscă
înnămolind
ÎNNOMOLÍ vb. IV v. înnămoli. DOOM
înnămolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnămolésc, imperf. 3 sg. înnămoleá; conj. prez. 3 să înnămoleáscă
înnămolire
ÎNNOMOLÍ vb. IV v. înnămoli. DOOM
înnămolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnămolésc, imperf. 3 sg. înnămoleá; conj. prez. 3 să înnămoleáscă
înnămolire
ÎNNOMOLÍRE s. f. v. înnămolire. DOOM
înnămolíre s. f., g.-d. art. înnămolírii; pl. înnămolíri
înnămolirea
ÎNNOMOLÍRE s. f. v. înnămolire. DOOM
înnămolíre s. f., g.-d. art. înnămolírii; pl. înnămolíri
înnămoliri
ÎNNOMOLÍRE s. f. v. înnămolire. DOOM
înnămolíre s. f., g.-d. art. înnămolírii; pl. înnămolíri
înnămolirii
ÎNNOMOLÍRE s. f. v. înnămolire. DOOM
înnămolíre s. f., g.-d. art. înnămolírii; pl. înnămolíri
înnămolirile
ÎNNOMOLÍRE s. f. v. înnămolire. DOOM
înnămolíre s. f., g.-d. art. înnămolírii; pl. înnămolíri
înnămolirilor
ÎNNOMOLÍRE s. f. v. înnămolire. DOOM
înnămolíre s. f., g.-d. art. înnămolírii; pl. înnămolíri
înnămoliră
ÎNNOMOLÍ vb. IV v. înnămoli. DOOM
înnămolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnămolésc, imperf. 3 sg. înnămoleá; conj. prez. 3 să înnămoleáscă
înnămolirăm
ÎNNOMOLÍ vb. IV v. înnămoli. DOOM
înnămolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnămolésc, imperf. 3 sg. înnămoleá; conj. prez. 3 să înnămoleáscă
înnămolirăți
ÎNNOMOLÍ vb. IV v. înnămoli. DOOM
înnămolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnămolésc, imperf. 3 sg. înnămoleá; conj. prez. 3 să înnămoleáscă
înnămolise
ÎNNOMOLÍ vb. IV v. înnămoli. DOOM
înnămolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnămolésc, imperf. 3 sg. înnămoleá; conj. prez. 3 să înnămoleáscă
înnămolisem
ÎNNOMOLÍ vb. IV v. înnămoli. DOOM
înnămolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnămolésc, imperf. 3 sg. înnămoleá; conj. prez. 3 să înnămoleáscă
înnămoliseră
ÎNNOMOLÍ vb. IV v. înnămoli. DOOM
înnămolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnămolésc, imperf. 3 sg. înnămoleá; conj. prez. 3 să înnămoleáscă
înnămoliserăm
ÎNNOMOLÍ vb. IV v. înnămoli. DOOM
înnămolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnămolésc, imperf. 3 sg. înnămoleá; conj. prez. 3 să înnămoleáscă
înnămoliserăți
ÎNNOMOLÍ vb. IV v. înnămoli. DOOM
înnămolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnămolésc, imperf. 3 sg. înnămoleá; conj. prez. 3 să înnămoleáscă
înnămoliseși
ÎNNOMOLÍ vb. IV v. înnămoli. DOOM
înnămolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnămolésc, imperf. 3 sg. înnămoleá; conj. prez. 3 să înnămoleáscă
înnămoliseți
ÎNNOMOLÍ vb. IV v. înnămoli. DOOM
înnămolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnămolésc, imperf. 3 sg. înnămoleá; conj. prez. 3 să înnămoleáscă
înnămolit
ÎNNOMOLÍ vb. IV v. înnămoli. DOOM
înnămolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnămolésc, imperf. 3 sg. înnămoleá; conj. prez. 3 să înnămoleáscă
înnămolit
ÎNNOMOLÍT, -Ă adj. v. înnămolit.
înnămolita
ÎNNOMOLÍT, -Ă adj. v. înnămolit.
înnămolite
ÎNNOMOLÍT, -Ă adj. v. înnămolit.
înnămolitei
ÎNNOMOLÍT, -Ă adj. v. înnămolit.
înnămolitele
ÎNNOMOLÍT, -Ă adj. v. înnămolit.
înnămolitelor
ÎNNOMOLÍT, -Ă adj. v. înnămolit.
înnămolitul
ÎNNOMOLÍT, -Ă adj. v. înnămolit.
înnămolitului
ÎNNOMOLÍT, -Ă adj. v. înnămolit.
înnămoliși
ÎNNOMOLÍ vb. IV v. înnămoli. DOOM
înnămolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnămolésc, imperf. 3 sg. înnămoleá; conj. prez. 3 să înnămoleáscă
înnămoliți
ÎNNOMOLÍ vb. IV v. înnămoli. DOOM
înnămolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnămolésc, imperf. 3 sg. înnămoleá; conj. prez. 3 să înnămoleáscă
înnămoliți
ÎNNOMOLÍT, -Ă adj. v. înnămolit.
înnămoliții
ÎNNOMOLÍT, -Ă adj. v. înnămolit.
înnămoliților
ÎNNOMOLÍT, -Ă adj. v. înnămolit.
înnărăvea
ÎNNĂRĂVÍ, înnărăvesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) nărăvi. – În + nărăvi. DOOM
înnărăví (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnărăvésc, imperf. 3 sg. înnărăveá; conj. prez. 3 să înnărăveáscă
înnărăveai
ÎNNĂRĂVÍ, înnărăvesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) nărăvi. – În + nărăvi. DOOM
înnărăví (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnărăvésc, imperf. 3 sg. înnărăveá; conj. prez. 3 să înnărăveáscă
înnărăveam
ÎNNĂRĂVÍ, înnărăvesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) nărăvi. – În + nărăvi. DOOM
înnărăví (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnărăvésc, imperf. 3 sg. înnărăveá; conj. prez. 3 să înnărăveáscă
înnărăvească
ÎNNĂRĂVÍ, înnărăvesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) nărăvi. – În + nărăvi. DOOM
înnărăví (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnărăvésc, imperf. 3 sg. înnărăveá; conj. prez. 3 să înnărăveáscă
înnărăveau
ÎNNĂRĂVÍ, înnărăvesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) nărăvi. – În + nărăvi. DOOM
înnărăví (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnărăvésc, imperf. 3 sg. înnărăveá; conj. prez. 3 să înnărăveáscă
înnărăveați
ÎNNĂRĂVÍ, înnărăvesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) nărăvi. – În + nărăvi. DOOM
înnărăví (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnărăvésc, imperf. 3 sg. înnărăveá; conj. prez. 3 să înnărăveáscă
înnărăvesc
ÎNNĂRĂVÍ, înnărăvesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) nărăvi. – În + nărăvi. DOOM
înnărăví (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnărăvésc, imperf. 3 sg. înnărăveá; conj. prez. 3 să înnărăveáscă
înnărăvește
ÎNNĂRĂVÍ, înnărăvesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) nărăvi. – În + nărăvi. DOOM
înnărăví (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnărăvésc, imperf. 3 sg. înnărăveá; conj. prez. 3 să înnărăveáscă
înnărăvești
ÎNNĂRĂVÍ, înnărăvesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) nărăvi. – În + nărăvi. DOOM
înnărăví (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnărăvésc, imperf. 3 sg. înnărăveá; conj. prez. 3 să înnărăveáscă
înnărăvi
ÎNNĂRĂVÍ, înnărăvesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) nărăvi. – În + nărăvi. DOOM
înnărăví (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnărăvésc, imperf. 3 sg. înnărăveá; conj. prez. 3 să înnărăveáscă
înnărăvii
ÎNNĂRĂVÍ, înnărăvesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) nărăvi. – În + nărăvi. DOOM
înnărăví (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnărăvésc, imperf. 3 sg. înnărăveá; conj. prez. 3 să înnărăveáscă
înnărăvim
ÎNNĂRĂVÍ, înnărăvesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) nărăvi. – În + nărăvi. DOOM
înnărăví (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnărăvésc, imperf. 3 sg. înnărăveá; conj. prez. 3 să înnărăveáscă
înnărăvind
ÎNNĂRĂVÍ, înnărăvesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) nărăvi. – În + nărăvi. DOOM
înnărăví (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnărăvésc, imperf. 3 sg. înnărăveá; conj. prez. 3 să înnărăveáscă
înnărăvire
ÎNNĂRĂVÍ, înnărăvesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) nărăvi. – În + nărăvi. DOOM
înnărăví (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnărăvésc, imperf. 3 sg. înnărăveá; conj. prez. 3 să înnărăveáscă
înnărăvire
ÎNNĂRĂVÍ, înnărăvesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) nărăvi. – În + nărăvi.
înnărăviră
ÎNNĂRĂVÍ, înnărăvesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) nărăvi. – În + nărăvi. DOOM
înnărăví (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnărăvésc, imperf. 3 sg. înnărăveá; conj. prez. 3 să înnărăveáscă
înnărăvirăm
ÎNNĂRĂVÍ, înnărăvesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) nărăvi. – În + nărăvi. DOOM
înnărăví (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnărăvésc, imperf. 3 sg. înnărăveá; conj. prez. 3 să înnărăveáscă
înnărăvirăți
ÎNNĂRĂVÍ, înnărăvesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) nărăvi. – În + nărăvi. DOOM
înnărăví (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnărăvésc, imperf. 3 sg. înnărăveá; conj. prez. 3 să înnărăveáscă
înnărăvise
ÎNNĂRĂVÍ, înnărăvesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) nărăvi. – În + nărăvi. DOOM
înnărăví (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnărăvésc, imperf. 3 sg. înnărăveá; conj. prez. 3 să înnărăveáscă
înnărăvisem
ÎNNĂRĂVÍ, înnărăvesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) nărăvi. – În + nărăvi. DOOM
înnărăví (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnărăvésc, imperf. 3 sg. înnărăveá; conj. prez. 3 să înnărăveáscă
înnărăviseră
ÎNNĂRĂVÍ, înnărăvesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) nărăvi. – În + nărăvi. DOOM
înnărăví (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnărăvésc, imperf. 3 sg. înnărăveá; conj. prez. 3 să înnărăveáscă
înnărăviserăm
ÎNNĂRĂVÍ, înnărăvesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) nărăvi. – În + nărăvi. DOOM
înnărăví (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnărăvésc, imperf. 3 sg. înnărăveá; conj. prez. 3 să înnărăveáscă
înnărăviserăți
ÎNNĂRĂVÍ, înnărăvesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) nărăvi. – În + nărăvi. DOOM
înnărăví (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnărăvésc, imperf. 3 sg. înnărăveá; conj. prez. 3 să înnărăveáscă
înnărăviseși
ÎNNĂRĂVÍ, înnărăvesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) nărăvi. – În + nărăvi. DOOM
înnărăví (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnărăvésc, imperf. 3 sg. înnărăveá; conj. prez. 3 să înnărăveáscă
înnărăviseți
ÎNNĂRĂVÍ, înnărăvesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) nărăvi. – În + nărăvi. DOOM
înnărăví (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnărăvésc, imperf. 3 sg. înnărăveá; conj. prez. 3 să înnărăveáscă
înnărăvit
ÎNNĂRĂVÍ, înnărăvesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) nărăvi. – În + nărăvi. DOOM
înnărăví (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnărăvésc, imperf. 3 sg. înnărăveá; conj. prez. 3 să înnărăveáscă
înnărăvit
NĂRĂVÍT, -Ă, nărăviți, -te, adj. Cu nărav, cu deprinderi, cu apucături rele. Numai de n-ar fi prea nărăvit amator de dansuri și de petreceri. C. PETRESCU, C. V. 193. ♦ (Despre animale) Care are obiceiul de a mușca, de a da din picioare etc. Cîini nărăviți care se lipesc de pămînt cîtă vreme-i privești, iar cînd nu-i bagi în seamă îți sar în spate. V. ROM. iulie 1953, 152. De-a lungul drumului, trăsura întîlnea soldați de toate armele, cai nărăviți. D. ZAMFIRESCU, R. 83. ◊ Fig. Cît pe ce să zbor pe aripele nărăvitei mele închipuiri. HOGAȘ, M. N. 116. – Variantă: înnărăvit, -ă (CREANGĂ, P. 285) adj.
înnărăvita
NĂRĂVÍT, -Ă, nărăviți, -te, adj. Cu nărav, cu deprinderi, cu apucături rele. Numai de n-ar fi prea nărăvit amator de dansuri și de petreceri. C. PETRESCU, C. V. 193. ♦ (Despre animale) Care are obiceiul de a mușca, de a da din picioare etc. Cîini nărăviți care se lipesc de pămînt cîtă vreme-i privești, iar cînd nu-i bagi în seamă îți sar în spate. V. ROM. iulie 1953, 152. De-a lungul drumului, trăsura întîlnea soldați de toate armele, cai nărăviți. D. ZAMFIRESCU, R. 83. ◊ Fig. Cît pe ce să zbor pe aripele nărăvitei mele închipuiri. HOGAȘ, M. N. 116. – Variantă: înnărăvit, -ă (CREANGĂ, P. 285) adj.
înnărăvite
NĂRĂVÍT, -Ă, nărăviți, -te, adj. Cu nărav, cu deprinderi, cu apucături rele. Numai de n-ar fi prea nărăvit amator de dansuri și de petreceri. C. PETRESCU, C. V. 193. ♦ (Despre animale) Care are obiceiul de a mușca, de a da din picioare etc. Cîini nărăviți care se lipesc de pămînt cîtă vreme-i privești, iar cînd nu-i bagi în seamă îți sar în spate. V. ROM. iulie 1953, 152. De-a lungul drumului, trăsura întîlnea soldați de toate armele, cai nărăviți. D. ZAMFIRESCU, R. 83. ◊ Fig. Cît pe ce să zbor pe aripele nărăvitei mele închipuiri. HOGAȘ, M. N. 116. – Variantă: înnărăvit, -ă (CREANGĂ, P. 285) adj.
înnărăvitei
NĂRĂVÍT, -Ă, nărăviți, -te, adj. Cu nărav, cu deprinderi, cu apucături rele. Numai de n-ar fi prea nărăvit amator de dansuri și de petreceri. C. PETRESCU, C. V. 193. ♦ (Despre animale) Care are obiceiul de a mușca, de a da din picioare etc. Cîini nărăviți care se lipesc de pămînt cîtă vreme-i privești, iar cînd nu-i bagi în seamă îți sar în spate. V. ROM. iulie 1953, 152. De-a lungul drumului, trăsura întîlnea soldați de toate armele, cai nărăviți. D. ZAMFIRESCU, R. 83. ◊ Fig. Cît pe ce să zbor pe aripele nărăvitei mele închipuiri. HOGAȘ, M. N. 116. – Variantă: înnărăvit, -ă (CREANGĂ, P. 285) adj.
înnărăvitele
NĂRĂVÍT, -Ă, nărăviți, -te, adj. Cu nărav, cu deprinderi, cu apucături rele. Numai de n-ar fi prea nărăvit amator de dansuri și de petreceri. C. PETRESCU, C. V. 193. ♦ (Despre animale) Care are obiceiul de a mușca, de a da din picioare etc. Cîini nărăviți care se lipesc de pămînt cîtă vreme-i privești, iar cînd nu-i bagi în seamă îți sar în spate. V. ROM. iulie 1953, 152. De-a lungul drumului, trăsura întîlnea soldați de toate armele, cai nărăviți. D. ZAMFIRESCU, R. 83. ◊ Fig. Cît pe ce să zbor pe aripele nărăvitei mele închipuiri. HOGAȘ, M. N. 116. – Variantă: înnărăvit, -ă (CREANGĂ, P. 285) adj.
înnărăvitelor
NĂRĂVÍT, -Ă, nărăviți, -te, adj. Cu nărav, cu deprinderi, cu apucături rele. Numai de n-ar fi prea nărăvit amator de dansuri și de petreceri. C. PETRESCU, C. V. 193. ♦ (Despre animale) Care are obiceiul de a mușca, de a da din picioare etc. Cîini nărăviți care se lipesc de pămînt cîtă vreme-i privești, iar cînd nu-i bagi în seamă îți sar în spate. V. ROM. iulie 1953, 152. De-a lungul drumului, trăsura întîlnea soldați de toate armele, cai nărăviți. D. ZAMFIRESCU, R. 83. ◊ Fig. Cît pe ce să zbor pe aripele nărăvitei mele închipuiri. HOGAȘ, M. N. 116. – Variantă: înnărăvit, -ă (CREANGĂ, P. 285) adj.
înnărăvitul
NĂRĂVÍT, -Ă, nărăviți, -te, adj. Cu nărav, cu deprinderi, cu apucături rele. Numai de n-ar fi prea nărăvit amator de dansuri și de petreceri. C. PETRESCU, C. V. 193. ♦ (Despre animale) Care are obiceiul de a mușca, de a da din picioare etc. Cîini nărăviți care se lipesc de pămînt cîtă vreme-i privești, iar cînd nu-i bagi în seamă îți sar în spate. V. ROM. iulie 1953, 152. De-a lungul drumului, trăsura întîlnea soldați de toate armele, cai nărăviți. D. ZAMFIRESCU, R. 83. ◊ Fig. Cît pe ce să zbor pe aripele nărăvitei mele închipuiri. HOGAȘ, M. N. 116. – Variantă: înnărăvit, -ă (CREANGĂ, P. 285) adj.
înnărăvitului
NĂRĂVÍT, -Ă, nărăviți, -te, adj. Cu nărav, cu deprinderi, cu apucături rele. Numai de n-ar fi prea nărăvit amator de dansuri și de petreceri. C. PETRESCU, C. V. 193. ♦ (Despre animale) Care are obiceiul de a mușca, de a da din picioare etc. Cîini nărăviți care se lipesc de pămînt cîtă vreme-i privești, iar cînd nu-i bagi în seamă îți sar în spate. V. ROM. iulie 1953, 152. De-a lungul drumului, trăsura întîlnea soldați de toate armele, cai nărăviți. D. ZAMFIRESCU, R. 83. ◊ Fig. Cît pe ce să zbor pe aripele nărăvitei mele închipuiri. HOGAȘ, M. N. 116. – Variantă: înnărăvit, -ă (CREANGĂ, P. 285) adj.
înnărăviși
ÎNNĂRĂVÍ, înnărăvesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) nărăvi. – În + nărăvi. DOOM
înnărăví (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnărăvésc, imperf. 3 sg. înnărăveá; conj. prez. 3 să înnărăveáscă
înnărăviți
ÎNNĂRĂVÍ, înnărăvesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) nărăvi. – În + nărăvi. DOOM
înnărăví (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnărăvésc, imperf. 3 sg. înnărăveá; conj. prez. 3 să înnărăveáscă
înnărăviți
NĂRĂVÍT, -Ă, nărăviți, -te, adj. Cu nărav, cu deprinderi, cu apucături rele. Numai de n-ar fi prea nărăvit amator de dansuri și de petreceri. C. PETRESCU, C. V. 193. ♦ (Despre animale) Care are obiceiul de a mușca, de a da din picioare etc. Cîini nărăviți care se lipesc de pămînt cîtă vreme-i privești, iar cînd nu-i bagi în seamă îți sar în spate. V. ROM. iulie 1953, 152. De-a lungul drumului, trăsura întîlnea soldați de toate armele, cai nărăviți. D. ZAMFIRESCU, R. 83. ◊ Fig. Cît pe ce să zbor pe aripele nărăvitei mele închipuiri. HOGAȘ, M. N. 116. – Variantă: înnărăvit, -ă (CREANGĂ, P. 285) adj.
înnărăviții
NĂRĂVÍT, -Ă, nărăviți, -te, adj. Cu nărav, cu deprinderi, cu apucături rele. Numai de n-ar fi prea nărăvit amator de dansuri și de petreceri. C. PETRESCU, C. V. 193. ♦ (Despre animale) Care are obiceiul de a mușca, de a da din picioare etc. Cîini nărăviți care se lipesc de pămînt cîtă vreme-i privești, iar cînd nu-i bagi în seamă îți sar în spate. V. ROM. iulie 1953, 152. De-a lungul drumului, trăsura întîlnea soldați de toate armele, cai nărăviți. D. ZAMFIRESCU, R. 83. ◊ Fig. Cît pe ce să zbor pe aripele nărăvitei mele închipuiri. HOGAȘ, M. N. 116. – Variantă: înnărăvit, -ă (CREANGĂ, P. 285) adj.
înnărăviților
NĂRĂVÍT, -Ă, nărăviți, -te, adj. Cu nărav, cu deprinderi, cu apucături rele. Numai de n-ar fi prea nărăvit amator de dansuri și de petreceri. C. PETRESCU, C. V. 193. ♦ (Despre animale) Care are obiceiul de a mușca, de a da din picioare etc. Cîini nărăviți care se lipesc de pămînt cîtă vreme-i privești, iar cînd nu-i bagi în seamă îți sar în spate. V. ROM. iulie 1953, 152. De-a lungul drumului, trăsura întîlnea soldați de toate armele, cai nărăviți. D. ZAMFIRESCU, R. 83. ◊ Fig. Cît pe ce să zbor pe aripele nărăvitei mele închipuiri. HOGAȘ, M. N. 116. – Variantă: înnărăvit, -ă (CREANGĂ, P. 285) adj.
înnăscut
ÎNNĂSCÚT, -Ă, înnăscuți, -te, adj. Care aparține cuiva din naștere, cu care se naște cineva; congenital, nativ. – În + născut (după fr. inné). DOOM
înnăscút adj. m., pl. înnăscúți; f. înnăscútă, pl. înnăscúte
înnăscuta
ÎNNĂSCÚT, -Ă, înnăscuți, -te, adj. Care aparține cuiva din naștere, cu care se naște cineva; congenital, nativ. – În + născut (după fr. inné). DOOM
înnăscút adj. m., pl. înnăscúți; f. înnăscútă, pl. înnăscúte
înnăscute
ÎNNĂSCÚT, -Ă, înnăscuți, -te, adj. Care aparține cuiva din naștere, cu care se naște cineva; congenital, nativ. – În + născut (după fr. inné). DOOM
înnăscút adj. m., pl. înnăscúți; f. înnăscútă, pl. înnăscúte
înnăscutei
ÎNNĂSCÚT, -Ă, înnăscuți, -te, adj. Care aparține cuiva din naștere, cu care se naște cineva; congenital, nativ. – În + născut (după fr. inné). DOOM
înnăscút adj. m., pl. înnăscúți; f. înnăscútă, pl. înnăscúte
înnăscutele
ÎNNĂSCÚT, -Ă, înnăscuți, -te, adj. Care aparține cuiva din naștere, cu care se naște cineva; congenital, nativ. – În + născut (după fr. inné). DOOM
înnăscút adj. m., pl. înnăscúți; f. înnăscútă, pl. înnăscúte
înnăscutelor
ÎNNĂSCÚT, -Ă, înnăscuți, -te, adj. Care aparține cuiva din naștere, cu care se naște cineva; congenital, nativ. – În + născut (după fr. inné). DOOM
înnăscút adj. m., pl. înnăscúți; f. înnăscútă, pl. înnăscúte
înnăscutul
ÎNNĂSCÚT, -Ă, înnăscuți, -te, adj. Care aparține cuiva din naștere, cu care se naște cineva; congenital, nativ. – În + născut (după fr. inné). DOOM
înnăscút adj. m., pl. înnăscúți; f. înnăscútă, pl. înnăscúte
înnăscutului
ÎNNĂSCÚT, -Ă, înnăscuți, -te, adj. Care aparține cuiva din naștere, cu care se naște cineva; congenital, nativ. – În + născut (după fr. inné). DOOM
înnăscút adj. m., pl. înnăscúți; f. înnăscútă, pl. înnăscúte
înnăscuți
ÎNNĂSCÚT, -Ă, înnăscuți, -te, adj. Care aparține cuiva din naștere, cu care se naște cineva; congenital, nativ. – În + născut (după fr. inné). DOOM
înnăscút adj. m., pl. înnăscúți; f. înnăscútă, pl. înnăscúte
înnăscuții
ÎNNĂSCÚT, -Ă, înnăscuți, -te, adj. Care aparține cuiva din naștere, cu care se naște cineva; congenital, nativ. – În + născut (după fr. inné). DOOM
înnăscút adj. m., pl. înnăscúți; f. înnăscútă, pl. înnăscúte
înnăscuților
ÎNNĂSCÚT, -Ă, înnăscuți, -te, adj. Care aparține cuiva din naștere, cu care se naște cineva; congenital, nativ. – În + născut (după fr. inné). DOOM
înnăscút adj. m., pl. înnăscúți; f. înnăscútă, pl. înnăscúte
înnăvădit
NĂVĂDÍT s. n. Năvădire. (Atestat în forma nevedit) Dupre nevedit prin ițe, se face neveditul prin spată. I. IONESCU, M. 690. – Variante: nevedít, înnăvădit s. n.
înoate
ÎNOTÁ, înót, vb. I. Intranz. 1. A se deplasa în apă cu mișcări ritmice. ♦ A pluti. 2. A fi cufundat într-un lichid; a fi înconjurat din toate părțile de un lichid. ♦ Fig. A fi copleșit, apăsat de ceva. ♦ Fig. A înainta cu greu (prin noroi, prin zăpadă etc.). ♦ Fig. A avea ceva din abundență. – Lat. pop. innotare. DOOM
înotá (a ~) vb., ind. prez. 3 înoátă
înoată
ÎNOTÁ, înót, vb. I. Intranz. 1. A se deplasa în apă cu mișcări ritmice. ♦ A pluti. 2. A fi cufundat într-un lichid; a fi înconjurat din toate părțile de un lichid. ♦ Fig. A fi copleșit, apăsat de ceva. ♦ Fig. A înainta cu greu (prin noroi, prin zăpadă etc.). ♦ Fig. A avea ceva din abundență. – Lat. pop. innotare. DOOM
înotá (a ~) vb., ind. prez. 3 înoátă
înoculare
ÎNOCULÁ vb. I v. inocula.
înoculat
ÎNOCULÁ vb. I v. inocula.
înot
ÎNÓT s. n. Plutire și înaintare (a unor ființe) la suprafața sau în interiorul apei, deplasare în apă prin mișcări ritmice cu brațele și cu picioarele. ◊ Loc. adv. De-a înotul = înotând. ♦ (Adverbial) înotând. – Din înota (derivat regresiv). DOOM
înót s. n.
înot
ÎNOTÁ, înót, vb. I. Intranz. 1. A se deplasa în apă cu mișcări ritmice. ♦ A pluti. 2. A fi cufundat într-un lichid; a fi înconjurat din toate părțile de un lichid. ♦ Fig. A fi copleșit, apăsat de ceva. ♦ Fig. A înainta cu greu (prin noroi, prin zăpadă etc.). ♦ Fig. A avea ceva din abundență. – Lat. pop. innotare. DOOM
înotá (a ~) vb., ind. prez. 3 înoátă
înota
ÎNOTÁ, înót, vb. I. Intranz. 1. A se deplasa în apă cu mișcări ritmice. ♦ A pluti. 2. A fi cufundat într-un lichid; a fi înconjurat din toate părțile de un lichid. ♦ Fig. A fi copleșit, apăsat de ceva. ♦ Fig. A înainta cu greu (prin noroi, prin zăpadă etc.). ♦ Fig. A avea ceva din abundență. – Lat. pop. innotare. DOOM
înotá (a ~) vb., ind. prez. 3 înoátă
înotai
ÎNOTÁ, înót, vb. I. Intranz. 1. A se deplasa în apă cu mișcări ritmice. ♦ A pluti. 2. A fi cufundat într-un lichid; a fi înconjurat din toate părțile de un lichid. ♦ Fig. A fi copleșit, apăsat de ceva. ♦ Fig. A înainta cu greu (prin noroi, prin zăpadă etc.). ♦ Fig. A avea ceva din abundență. – Lat. pop. innotare. DOOM
înotá (a ~) vb., ind. prez. 3 înoátă
înotam
ÎNOTÁ, înót, vb. I. Intranz. 1. A se deplasa în apă cu mișcări ritmice. ♦ A pluti. 2. A fi cufundat într-un lichid; a fi înconjurat din toate părțile de un lichid. ♦ Fig. A fi copleșit, apăsat de ceva. ♦ Fig. A înainta cu greu (prin noroi, prin zăpadă etc.). ♦ Fig. A avea ceva din abundență. – Lat. pop. innotare. DOOM
înotá (a ~) vb., ind. prez. 3 înoátă
înotare
ÎNOTÁ, înót, vb. I. Intranz. 1. A se deplasa în apă cu mișcări ritmice. ♦ A pluti. 2. A fi cufundat într-un lichid; a fi înconjurat din toate părțile de un lichid. ♦ Fig. A fi copleșit, apăsat de ceva. ♦ Fig. A înainta cu greu (prin noroi, prin zăpadă etc.). ♦ Fig. A avea ceva din abundență. – Lat. pop. innotare. DOOM
înotá (a ~) vb., ind. prez. 3 înoátă
înotare
ÎNOTÁRE, înotări, s. f. Acțiunea de a înota; înotat. – V. înota. DOOM
înotáre s. f., g.-d. art. înotắrii; pl. înotắri
înotarea
ÎNOTÁRE, înotări, s. f. Acțiunea de a înota; înotat. – V. înota. DOOM
înotáre s. f., g.-d. art. înotắrii; pl. înotắri
înotară
ÎNOTÁ, înót, vb. I. Intranz. 1. A se deplasa în apă cu mișcări ritmice. ♦ A pluti. 2. A fi cufundat într-un lichid; a fi înconjurat din toate părțile de un lichid. ♦ Fig. A fi copleșit, apăsat de ceva. ♦ Fig. A înainta cu greu (prin noroi, prin zăpadă etc.). ♦ Fig. A avea ceva din abundență. – Lat. pop. innotare. DOOM
înotá (a ~) vb., ind. prez. 3 înoátă
înotarăm
ÎNOTÁ, înót, vb. I. Intranz. 1. A se deplasa în apă cu mișcări ritmice. ♦ A pluti. 2. A fi cufundat într-un lichid; a fi înconjurat din toate părțile de un lichid. ♦ Fig. A fi copleșit, apăsat de ceva. ♦ Fig. A înainta cu greu (prin noroi, prin zăpadă etc.). ♦ Fig. A avea ceva din abundență. – Lat. pop. innotare. DOOM
înotá (a ~) vb., ind. prez. 3 înoátă
înotarăți
ÎNOTÁ, înót, vb. I. Intranz. 1. A se deplasa în apă cu mișcări ritmice. ♦ A pluti. 2. A fi cufundat într-un lichid; a fi înconjurat din toate părțile de un lichid. ♦ Fig. A fi copleșit, apăsat de ceva. ♦ Fig. A înainta cu greu (prin noroi, prin zăpadă etc.). ♦ Fig. A avea ceva din abundență. – Lat. pop. innotare. DOOM
înotá (a ~) vb., ind. prez. 3 înoátă
înotase
ÎNOTÁ, înót, vb. I. Intranz. 1. A se deplasa în apă cu mișcări ritmice. ♦ A pluti. 2. A fi cufundat într-un lichid; a fi înconjurat din toate părțile de un lichid. ♦ Fig. A fi copleșit, apăsat de ceva. ♦ Fig. A înainta cu greu (prin noroi, prin zăpadă etc.). ♦ Fig. A avea ceva din abundență. – Lat. pop. innotare. DOOM
înotá (a ~) vb., ind. prez. 3 înoátă
înotasem
ÎNOTÁ, înót, vb. I. Intranz. 1. A se deplasa în apă cu mișcări ritmice. ♦ A pluti. 2. A fi cufundat într-un lichid; a fi înconjurat din toate părțile de un lichid. ♦ Fig. A fi copleșit, apăsat de ceva. ♦ Fig. A înainta cu greu (prin noroi, prin zăpadă etc.). ♦ Fig. A avea ceva din abundență. – Lat. pop. innotare. DOOM
înotá (a ~) vb., ind. prez. 3 înoátă
înotaseră
ÎNOTÁ, înót, vb. I. Intranz. 1. A se deplasa în apă cu mișcări ritmice. ♦ A pluti. 2. A fi cufundat într-un lichid; a fi înconjurat din toate părțile de un lichid. ♦ Fig. A fi copleșit, apăsat de ceva. ♦ Fig. A înainta cu greu (prin noroi, prin zăpadă etc.). ♦ Fig. A avea ceva din abundență. – Lat. pop. innotare. DOOM
înotá (a ~) vb., ind. prez. 3 înoátă
înotaserăm
ÎNOTÁ, înót, vb. I. Intranz. 1. A se deplasa în apă cu mișcări ritmice. ♦ A pluti. 2. A fi cufundat într-un lichid; a fi înconjurat din toate părțile de un lichid. ♦ Fig. A fi copleșit, apăsat de ceva. ♦ Fig. A înainta cu greu (prin noroi, prin zăpadă etc.). ♦ Fig. A avea ceva din abundență. – Lat. pop. innotare. DOOM
înotá (a ~) vb., ind. prez. 3 înoátă
înotaserăți
ÎNOTÁ, înót, vb. I. Intranz. 1. A se deplasa în apă cu mișcări ritmice. ♦ A pluti. 2. A fi cufundat într-un lichid; a fi înconjurat din toate părțile de un lichid. ♦ Fig. A fi copleșit, apăsat de ceva. ♦ Fig. A înainta cu greu (prin noroi, prin zăpadă etc.). ♦ Fig. A avea ceva din abundență. – Lat. pop. innotare. DOOM
înotá (a ~) vb., ind. prez. 3 înoátă
înotaseși
ÎNOTÁ, înót, vb. I. Intranz. 1. A se deplasa în apă cu mișcări ritmice. ♦ A pluti. 2. A fi cufundat într-un lichid; a fi înconjurat din toate părțile de un lichid. ♦ Fig. A fi copleșit, apăsat de ceva. ♦ Fig. A înainta cu greu (prin noroi, prin zăpadă etc.). ♦ Fig. A avea ceva din abundență. – Lat. pop. innotare. DOOM
înotá (a ~) vb., ind. prez. 3 înoátă
înotaseți
ÎNOTÁ, înót, vb. I. Intranz. 1. A se deplasa în apă cu mișcări ritmice. ♦ A pluti. 2. A fi cufundat într-un lichid; a fi înconjurat din toate părțile de un lichid. ♦ Fig. A fi copleșit, apăsat de ceva. ♦ Fig. A înainta cu greu (prin noroi, prin zăpadă etc.). ♦ Fig. A avea ceva din abundență. – Lat. pop. innotare. DOOM
înotá (a ~) vb., ind. prez. 3 înoátă
înotat
ÎNOTÁ, înót, vb. I. Intranz. 1. A se deplasa în apă cu mișcări ritmice. ♦ A pluti. 2. A fi cufundat într-un lichid; a fi înconjurat din toate părțile de un lichid. ♦ Fig. A fi copleșit, apăsat de ceva. ♦ Fig. A înainta cu greu (prin noroi, prin zăpadă etc.). ♦ Fig. A avea ceva din abundență. – Lat. pop. innotare. DOOM
înotá (a ~) vb., ind. prez. 3 înoátă
înotat
ÎNOTÁT s. n. Înotare. – V. înota. DOOM
înotát s. n.
înotata
ÎNOTÁT s. n. Înotare. – V. înota. DOOM
înotát s. n.
înotate
ÎNOTÁT s. n. Înotare. – V. înota. DOOM
înotát s. n.
înotatei
ÎNOTÁT s. n. Înotare. – V. înota. DOOM
înotát s. n.
înotatele
ÎNOTÁT s. n. Înotare. – V. înota. DOOM
înotát s. n.
înotatelor
ÎNOTÁT s. n. Înotare. – V. înota. DOOM
înotát s. n.
înotatul
ÎNOTÁT s. n. Înotare. – V. înota. DOOM
înotát s. n.
înotatului
ÎNOTÁT s. n. Înotare. – V. înota. DOOM
înotát s. n.
înotau
ÎNOTÁ, înót, vb. I. Intranz. 1. A se deplasa în apă cu mișcări ritmice. ♦ A pluti. 2. A fi cufundat într-un lichid; a fi înconjurat din toate părțile de un lichid. ♦ Fig. A fi copleșit, apăsat de ceva. ♦ Fig. A înainta cu greu (prin noroi, prin zăpadă etc.). ♦ Fig. A avea ceva din abundență. – Lat. pop. innotare. DOOM
înotá (a ~) vb., ind. prez. 3 înoátă
înotași
ÎNOTÁ, înót, vb. I. Intranz. 1. A se deplasa în apă cu mișcări ritmice. ♦ A pluti. 2. A fi cufundat într-un lichid; a fi înconjurat din toate părțile de un lichid. ♦ Fig. A fi copleșit, apăsat de ceva. ♦ Fig. A înainta cu greu (prin noroi, prin zăpadă etc.). ♦ Fig. A avea ceva din abundență. – Lat. pop. innotare. DOOM
înotá (a ~) vb., ind. prez. 3 înoátă
înotați
ÎNOTÁ, înót, vb. I. Intranz. 1. A se deplasa în apă cu mișcări ritmice. ♦ A pluti. 2. A fi cufundat într-un lichid; a fi înconjurat din toate părțile de un lichid. ♦ Fig. A fi copleșit, apăsat de ceva. ♦ Fig. A înainta cu greu (prin noroi, prin zăpadă etc.). ♦ Fig. A avea ceva din abundență. – Lat. pop. innotare. DOOM
înotá (a ~) vb., ind. prez. 3 înoátă
înotați
ÎNOTÁT s. n. Înotare. – V. înota. DOOM
înotát s. n.
înotații
ÎNOTÁT s. n. Înotare. – V. înota. DOOM
înotát s. n.
înotaților
ÎNOTÁT s. n. Înotare. – V. înota. DOOM
înotát s. n.
înotul
ÎNÓT s. n. Plutire și înaintare (a unor ființe) la suprafața sau în interiorul apei, deplasare în apă prin mișcări ritmice cu brațele și cu picioarele. ◊ Loc. adv. De-a înotul = înotând. ♦ (Adverbial) înotând. – Din înota (derivat regresiv). DOOM
înót s. n.
înotului
ÎNÓT s. n. Plutire și înaintare (a unor ființe) la suprafața sau în interiorul apei, deplasare în apă prin mișcări ritmice cu brațele și cu picioarele. ◊ Loc. adv. De-a înotul = înotând. ♦ (Adverbial) înotând. – Din înota (derivat regresiv). DOOM
înót s. n.
înotând
ÎNOTÁ, înót, vb. I. Intranz. 1. A se deplasa în apă cu mișcări ritmice. ♦ A pluti. 2. A fi cufundat într-un lichid; a fi înconjurat din toate părțile de un lichid. ♦ Fig. A fi copleșit, apăsat de ceva. ♦ Fig. A înainta cu greu (prin noroi, prin zăpadă etc.). ♦ Fig. A avea ceva din abundență. – Lat. pop. innotare. DOOM
înotá (a ~) vb., ind. prez. 3 înoátă
înotînd
ÎNOTÁ, înót, vb. I. Intranz. 1. A se deplasa în apă cu mișcări ritmice. ♦ A pluti. 2. A fi cufundat într-un lichid; a fi înconjurat din toate părțile de un lichid. ♦ Fig. A fi copleșit, apăsat de ceva. ♦ Fig. A înainta cu greu (prin noroi, prin zăpadă etc.). ♦ Fig. A avea ceva din abundență. – Lat. pop. innotare. DOOM
înotá (a ~) vb., ind. prez. 3 înoátă
înotări
ÎNOTÁRE, înotări, s. f. Acțiunea de a înota; înotat. – V. înota. DOOM
înotáre s. f., g.-d. art. înotắrii; pl. înotắri
înotării
ÎNOTÁRE, înotări, s. f. Acțiunea de a înota; înotat. – V. înota. DOOM
înotáre s. f., g.-d. art. înotắrii; pl. înotắri
înotările
ÎNOTÁRE, înotări, s. f. Acțiunea de a înota; înotat. – V. înota. DOOM
înotáre s. f., g.-d. art. înotắrii; pl. înotắri
înotărilor
ÎNOTÁRE, înotări, s. f. Acțiunea de a înota; înotat. – V. înota. DOOM
înotáre s. f., g.-d. art. înotắrii; pl. înotắri
înotătoare
ÎNOTĂTOÁRE, înotătoare, s. f. Membrană cu ajutorul căreia înoată peștii și alte animale acvatice; aripioară.
înotătoare
ÎNOTĂTÓR, -OÁRE, înotători, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, ființă) care înoată, care știe să înoate. ♦ Sportiv care practică înotul. 2. S. f. Aripioară a peștelui sau a altor animale acvatice, care servește ca organ de propulsie și de stabilitate; aripă. – Înota + suf. -ător. DOOM
înotătór adj. m., s. m., pl. înotătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. înotătoáre
înotătoare
ÎNOTĂTÓR, -OÁRE, înotători, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, ființă) care înoată, care știe să înoate. ♦ Sportiv care practică înotul. 2. S. f. Aripioară a peștelui sau a altor animale acvatice, care servește ca organ de propulsie și de stabilitate; aripă. – Înota + suf. -ător. DOOM
înotătór adj. m., s. m., pl. înotătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. înotătoáre
înotătoarea
ÎNOTĂTÓR, -OÁRE, înotători, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, ființă) care înoată, care știe să înoate. ♦ Sportiv care practică înotul. 2. S. f. Aripioară a peștelui sau a altor animale acvatice, care servește ca organ de propulsie și de stabilitate; aripă. – Înota + suf. -ător. DOOM
înotătór adj. m., s. m., pl. înotătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. înotătoáre
înotătoarea
ÎNOTĂTÓR, -OÁRE, înotători, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, ființă) care înoată, care știe să înoate. ♦ Sportiv care practică înotul. 2. S. f. Aripioară a peștelui sau a altor animale acvatice, care servește ca organ de propulsie și de stabilitate; aripă. – Înota + suf. -ător. DOOM
înotătór adj. m., s. m., pl. înotătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. înotătoáre
înotătoarei
ÎNOTĂTÓR, -OÁRE, înotători, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, ființă) care înoată, care știe să înoate. ♦ Sportiv care practică înotul. 2. S. f. Aripioară a peștelui sau a altor animale acvatice, care servește ca organ de propulsie și de stabilitate; aripă. – Înota + suf. -ător. DOOM
înotătór adj. m., s. m., pl. înotătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. înotătoáre
înotătoarei
ÎNOTĂTÓR, -OÁRE, înotători, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, ființă) care înoată, care știe să înoate. ♦ Sportiv care practică înotul. 2. S. f. Aripioară a peștelui sau a altor animale acvatice, care servește ca organ de propulsie și de stabilitate; aripă. – Înota + suf. -ător. DOOM
înotătór adj. m., s. m., pl. înotătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. înotătoáre
înotătoarele
ÎNOTĂTÓR, -OÁRE, înotători, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, ființă) care înoată, care știe să înoate. ♦ Sportiv care practică înotul. 2. S. f. Aripioară a peștelui sau a altor animale acvatice, care servește ca organ de propulsie și de stabilitate; aripă. – Înota + suf. -ător. DOOM
înotătór adj. m., s. m., pl. înotătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. înotătoáre
înotătoarele
ÎNOTĂTÓR, -OÁRE, înotători, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, ființă) care înoată, care știe să înoate. ♦ Sportiv care practică înotul. 2. S. f. Aripioară a peștelui sau a altor animale acvatice, care servește ca organ de propulsie și de stabilitate; aripă. – Înota + suf. -ător. DOOM
înotătór adj. m., s. m., pl. înotătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. înotătoáre
înotătoarelor
ÎNOTĂTÓR, -OÁRE, înotători, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, ființă) care înoată, care știe să înoate. ♦ Sportiv care practică înotul. 2. S. f. Aripioară a peștelui sau a altor animale acvatice, care servește ca organ de propulsie și de stabilitate; aripă. – Înota + suf. -ător. DOOM
înotătór adj. m., s. m., pl. înotătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. înotătoáre
înotătoarelor
ÎNOTĂTÓR, -OÁRE, înotători, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, ființă) care înoată, care știe să înoate. ♦ Sportiv care practică înotul. 2. S. f. Aripioară a peștelui sau a altor animale acvatice, care servește ca organ de propulsie și de stabilitate; aripă. – Înota + suf. -ător. DOOM
înotătór adj. m., s. m., pl. înotătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. înotătoáre
înotător
ÎNOTĂTÓR, -OÁRE, înotători, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, ființă) care înoată, care știe să înoate. ♦ Sportiv care practică înotul. 2. S. f. Aripioară a peștelui sau a altor animale acvatice, care servește ca organ de propulsie și de stabilitate; aripă. – Înota + suf. -ător. DOOM
înotătór adj. m., s. m., pl. înotătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. înotătoáre
înotător
ÎNOTĂTÓR, -OÁRE, înotători, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, ființă) care înoată, care știe să înoate. ♦ Sportiv care practică înotul. 2. S. f. Aripioară a peștelui sau a altor animale acvatice, care servește ca organ de propulsie și de stabilitate; aripă. – Înota + suf. -ător. DOOM
înotătór adj. m., s. m., pl. înotătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. înotătoáre
înotători
ÎNOTĂTÓR, -OÁRE, înotători, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, ființă) care înoată, care știe să înoate. ♦ Sportiv care practică înotul. 2. S. f. Aripioară a peștelui sau a altor animale acvatice, care servește ca organ de propulsie și de stabilitate; aripă. – Înota + suf. -ător. DOOM
înotătór adj. m., s. m., pl. înotătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. înotătoáre
înotători
ÎNOTĂTÓR, -OÁRE, înotători, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, ființă) care înoată, care știe să înoate. ♦ Sportiv care practică înotul. 2. S. f. Aripioară a peștelui sau a altor animale acvatice, care servește ca organ de propulsie și de stabilitate; aripă. – Înota + suf. -ător. DOOM
înotătór adj. m., s. m., pl. înotătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. înotătoáre
înotătorii
ÎNOTĂTÓR, -OÁRE, înotători, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, ființă) care înoată, care știe să înoate. ♦ Sportiv care practică înotul. 2. S. f. Aripioară a peștelui sau a altor animale acvatice, care servește ca organ de propulsie și de stabilitate; aripă. – Înota + suf. -ător. DOOM
înotătór adj. m., s. m., pl. înotătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. înotătoáre
înotătorii
ÎNOTĂTÓR, -OÁRE, înotători, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, ființă) care înoată, care știe să înoate. ♦ Sportiv care practică înotul. 2. S. f. Aripioară a peștelui sau a altor animale acvatice, care servește ca organ de propulsie și de stabilitate; aripă. – Înota + suf. -ător. DOOM
înotătór adj. m., s. m., pl. înotătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. înotătoáre
înotătorilor
ÎNOTĂTÓR, -OÁRE, înotători, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, ființă) care înoată, care știe să înoate. ♦ Sportiv care practică înotul. 2. S. f. Aripioară a peștelui sau a altor animale acvatice, care servește ca organ de propulsie și de stabilitate; aripă. – Înota + suf. -ător. DOOM
înotătór adj. m., s. m., pl. înotătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. înotătoáre
înotătorilor
ÎNOTĂTÓR, -OÁRE, înotători, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, ființă) care înoată, care știe să înoate. ♦ Sportiv care practică înotul. 2. S. f. Aripioară a peștelui sau a altor animale acvatice, care servește ca organ de propulsie și de stabilitate; aripă. – Înota + suf. -ător. DOOM
înotătór adj. m., s. m., pl. înotătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. înotătoáre
înotătorul
ÎNOTĂTÓR, -OÁRE, înotători, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, ființă) care înoată, care știe să înoate. ♦ Sportiv care practică înotul. 2. S. f. Aripioară a peștelui sau a altor animale acvatice, care servește ca organ de propulsie și de stabilitate; aripă. – Înota + suf. -ător. DOOM
înotătór adj. m., s. m., pl. înotătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. înotătoáre
înotătorul
ÎNOTĂTÓR, -OÁRE, înotători, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, ființă) care înoată, care știe să înoate. ♦ Sportiv care practică înotul. 2. S. f. Aripioară a peștelui sau a altor animale acvatice, care servește ca organ de propulsie și de stabilitate; aripă. – Înota + suf. -ător. DOOM
înotătór adj. m., s. m., pl. înotătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. înotătoáre
înotătorului
ÎNOTĂTÓR, -OÁRE, înotători, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, ființă) care înoată, care știe să înoate. ♦ Sportiv care practică înotul. 2. S. f. Aripioară a peștelui sau a altor animale acvatice, care servește ca organ de propulsie și de stabilitate; aripă. – Înota + suf. -ător. DOOM
înotătór adj. m., s. m., pl. înotătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. înotătoáre
înotătorului
ÎNOTĂTÓR, -OÁRE, înotători, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, ființă) care înoată, care știe să înoate. ♦ Sportiv care practică înotul. 2. S. f. Aripioară a peștelui sau a altor animale acvatice, care servește ca organ de propulsie și de stabilitate; aripă. – Înota + suf. -ător. DOOM
înotătór adj. m., s. m., pl. înotătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. înotătoáre
înotătură
ÎNOTĂTÚRĂ, înotături, s. f. (Pop.) Înotare. – Din înota + suf. -(ă)tură.
înoți
ÎNOTÁ, înót, vb. I. Intranz. 1. A se deplasa în apă cu mișcări ritmice. ♦ A pluti. 2. A fi cufundat într-un lichid; a fi înconjurat din toate părțile de un lichid. ♦ Fig. A fi copleșit, apăsat de ceva. ♦ Fig. A înainta cu greu (prin noroi, prin zăpadă etc.). ♦ Fig. A avea ceva din abundență. – Lat. pop. innotare. DOOM
înotá (a ~) vb., ind. prez. 3 înoátă
înrafturat
ÎNRĂFTURÁT, -Ă, înrăfturați, -te, adj. (Regional, rar, despre cai) Cu hamurile puse. Scoase-un cal negru... Înșelat Și-nrăfturat, Cum e bun de-ncălicat. TEODORESCU, P. P. 154. – Variante: înrafturát, -ă, întrafturát, -ă (ȘEZ. XII 128) adj.
înregimenta
ÎNREGIMENTÁ, înregimentez, vb. I. Refl. și tranz. A intra sau a face să intre într-o grupare, într-un partid etc.; a (se) înrola. – Din fr. enrégimenter. DOOM
înregimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 înregimenteáză
înregimentai
ÎNREGIMENTÁ, înregimentez, vb. I. Refl. și tranz. A intra sau a face să intre într-o grupare, într-un partid etc.; a (se) înrola. – Din fr. enrégimenter. DOOM
înregimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 înregimenteáză
înregimentam
ÎNREGIMENTÁ, înregimentez, vb. I. Refl. și tranz. A intra sau a face să intre într-o grupare, într-un partid etc.; a (se) înrola. – Din fr. enrégimenter. DOOM
înregimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 înregimenteáză
înregimentare
ÎNREGIMENTÁ, înregimentez, vb. I. Refl. și tranz. A intra sau a face să intre într-o grupare, într-un partid etc.; a (se) înrola. – Din fr. enrégimenter. DOOM
înregimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 înregimenteáză
înregimentare
ÎNREGIMENTÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înregimenta și rezultatul ei. – V. înregimenta. DOOM
înregimentáre s. f., g.-d. art. înregimentắrii
înregimentarea
ÎNREGIMENTÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înregimenta și rezultatul ei. – V. înregimenta. DOOM
înregimentáre s. f., g.-d. art. înregimentắrii
înregimentară
ÎNREGIMENTÁ, înregimentez, vb. I. Refl. și tranz. A intra sau a face să intre într-o grupare, într-un partid etc.; a (se) înrola. – Din fr. enrégimenter. DOOM
înregimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 înregimenteáză
înregimentarăm
ÎNREGIMENTÁ, înregimentez, vb. I. Refl. și tranz. A intra sau a face să intre într-o grupare, într-un partid etc.; a (se) înrola. – Din fr. enrégimenter. DOOM
înregimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 înregimenteáză
înregimentarăți
ÎNREGIMENTÁ, înregimentez, vb. I. Refl. și tranz. A intra sau a face să intre într-o grupare, într-un partid etc.; a (se) înrola. – Din fr. enrégimenter. DOOM
înregimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 înregimenteáză
înregimentase
ÎNREGIMENTÁ, înregimentez, vb. I. Refl. și tranz. A intra sau a face să intre într-o grupare, într-un partid etc.; a (se) înrola. – Din fr. enrégimenter. DOOM
înregimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 înregimenteáză
înregimentasem
ÎNREGIMENTÁ, înregimentez, vb. I. Refl. și tranz. A intra sau a face să intre într-o grupare, într-un partid etc.; a (se) înrola. – Din fr. enrégimenter. DOOM
înregimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 înregimenteáză
înregimentaseră
ÎNREGIMENTÁ, înregimentez, vb. I. Refl. și tranz. A intra sau a face să intre într-o grupare, într-un partid etc.; a (se) înrola. – Din fr. enrégimenter. DOOM
înregimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 înregimenteáză
înregimentaserăm
ÎNREGIMENTÁ, înregimentez, vb. I. Refl. și tranz. A intra sau a face să intre într-o grupare, într-un partid etc.; a (se) înrola. – Din fr. enrégimenter. DOOM
înregimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 înregimenteáză
înregimentaserăți
ÎNREGIMENTÁ, înregimentez, vb. I. Refl. și tranz. A intra sau a face să intre într-o grupare, într-un partid etc.; a (se) înrola. – Din fr. enrégimenter. DOOM
înregimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 înregimenteáză
înregimentaseși
ÎNREGIMENTÁ, înregimentez, vb. I. Refl. și tranz. A intra sau a face să intre într-o grupare, într-un partid etc.; a (se) înrola. – Din fr. enrégimenter. DOOM
înregimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 înregimenteáză
înregimentaseți
ÎNREGIMENTÁ, înregimentez, vb. I. Refl. și tranz. A intra sau a face să intre într-o grupare, într-un partid etc.; a (se) înrola. – Din fr. enrégimenter. DOOM
înregimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 înregimenteáză
înregimentat
ÎNREGIMENTÁ, înregimentez, vb. I. Refl. și tranz. A intra sau a face să intre într-o grupare, într-un partid etc.; a (se) înrola. – Din fr. enrégimenter. DOOM
înregimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 înregimenteáză
înregimentat
ÎNREGIMENTÁ, înregimentez, vb. I. Refl. și tranz. A intra sau a face să intre într-o grupare, într-un partid etc.; a (se) înrola. – Din fr. enrégimenter.
înregimentata
ÎNREGIMENTÁ, înregimentez, vb. I. Refl. și tranz. A intra sau a face să intre într-o grupare, într-un partid etc.; a (se) înrola. – Din fr. enrégimenter.
înregimentate
ÎNREGIMENTÁ, înregimentez, vb. I. Refl. și tranz. A intra sau a face să intre într-o grupare, într-un partid etc.; a (se) înrola. – Din fr. enrégimenter.
înregimentatei
ÎNREGIMENTÁ, înregimentez, vb. I. Refl. și tranz. A intra sau a face să intre într-o grupare, într-un partid etc.; a (se) înrola. – Din fr. enrégimenter.
înregimentatele
ÎNREGIMENTÁ, înregimentez, vb. I. Refl. și tranz. A intra sau a face să intre într-o grupare, într-un partid etc.; a (se) înrola. – Din fr. enrégimenter.
înregimentatelor
ÎNREGIMENTÁ, înregimentez, vb. I. Refl. și tranz. A intra sau a face să intre într-o grupare, într-un partid etc.; a (se) înrola. – Din fr. enrégimenter.
înregimentatul
ÎNREGIMENTÁ, înregimentez, vb. I. Refl. și tranz. A intra sau a face să intre într-o grupare, într-un partid etc.; a (se) înrola. – Din fr. enrégimenter.
înregimentatului
ÎNREGIMENTÁ, înregimentez, vb. I. Refl. și tranz. A intra sau a face să intre într-o grupare, într-un partid etc.; a (se) înrola. – Din fr. enrégimenter.
înregimentau
ÎNREGIMENTÁ, înregimentez, vb. I. Refl. și tranz. A intra sau a face să intre într-o grupare, într-un partid etc.; a (se) înrola. – Din fr. enrégimenter. DOOM
înregimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 înregimenteáză
înregimentași
ÎNREGIMENTÁ, înregimentez, vb. I. Refl. și tranz. A intra sau a face să intre într-o grupare, într-un partid etc.; a (se) înrola. – Din fr. enrégimenter. DOOM
înregimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 înregimenteáză
înregimentați
ÎNREGIMENTÁ, înregimentez, vb. I. Refl. și tranz. A intra sau a face să intre într-o grupare, într-un partid etc.; a (se) înrola. – Din fr. enrégimenter. DOOM
înregimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 înregimenteáză
înregimentați
ÎNREGIMENTÁ, înregimentez, vb. I. Refl. și tranz. A intra sau a face să intre într-o grupare, într-un partid etc.; a (se) înrola. – Din fr. enrégimenter.
înregimentații
ÎNREGIMENTÁ, înregimentez, vb. I. Refl. și tranz. A intra sau a face să intre într-o grupare, într-un partid etc.; a (se) înrola. – Din fr. enrégimenter.
înregimentaților
ÎNREGIMENTÁ, înregimentez, vb. I. Refl. și tranz. A intra sau a face să intre într-o grupare, într-un partid etc.; a (se) înrola. – Din fr. enrégimenter.
înregimentează
ÎNREGIMENTÁ, înregimentez, vb. I. Refl. și tranz. A intra sau a face să intre într-o grupare, într-un partid etc.; a (se) înrola. – Din fr. enrégimenter. DOOM
înregimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 înregimenteáză
înregimentez
ÎNREGIMENTÁ, înregimentez, vb. I. Refl. și tranz. A intra sau a face să intre într-o grupare, într-un partid etc.; a (se) înrola. – Din fr. enrégimenter. DOOM
înregimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 înregimenteáză
înregimenteze
ÎNREGIMENTÁ, înregimentez, vb. I. Refl. și tranz. A intra sau a face să intre într-o grupare, într-un partid etc.; a (se) înrola. – Din fr. enrégimenter. DOOM
înregimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 înregimenteáză
înregimentezi
ÎNREGIMENTÁ, înregimentez, vb. I. Refl. și tranz. A intra sau a face să intre într-o grupare, într-un partid etc.; a (se) înrola. – Din fr. enrégimenter. DOOM
înregimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 înregimenteáză
înregimentând
ÎNREGIMENTÁ, înregimentez, vb. I. Refl. și tranz. A intra sau a face să intre într-o grupare, într-un partid etc.; a (se) înrola. – Din fr. enrégimenter. DOOM
înregimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 înregimenteáză
înregimentînd
ÎNREGIMENTÁ, înregimentez, vb. I. Refl. și tranz. A intra sau a face să intre într-o grupare, într-un partid etc.; a (se) înrola. – Din fr. enrégimenter. DOOM
înregimentá (a ~) vb., ind. prez. 3 înregimenteáză
înregimentări
ÎNREGIMENTÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înregimenta și rezultatul ei. – V. înregimenta. DOOM
înregimentáre s. f., g.-d. art. înregimentắrii
înregimentării
ÎNREGIMENTÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înregimenta și rezultatul ei. – V. înregimenta. DOOM
înregimentáre s. f., g.-d. art. înregimentắrii
înregimentările
ÎNREGIMENTÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înregimenta și rezultatul ei. – V. înregimenta. DOOM
înregimentáre s. f., g.-d. art. înregimentắrii
înregimentărilor
ÎNREGIMENTÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înregimenta și rezultatul ei. – V. înregimenta. DOOM
înregimentáre s. f., g.-d. art. înregimentắrii
înregistra
ÎNREGISTRÁ, înregistrez, vb. I. Tranz. 1. A înscrie într-un registru. 2. A reține prin scris un fapt, un eveniment; a imprima (cu mijloace tehnice) sunetele, fenomenele luminoase etc. ♦ Fig. A întipări în minte, a memora. 3. A obține un anumit rezultat, o anumită realizare etc. A înregistra un succes important. – Din fr. enregistrer. DOOM
înregistrá (a ~) vb., ind. prez. 3 înregistreáză
înregistrai
ÎNREGISTRÁ, înregistrez, vb. I. Tranz. 1. A înscrie într-un registru. 2. A reține prin scris un fapt, un eveniment; a imprima (cu mijloace tehnice) sunetele, fenomenele luminoase etc. ♦ Fig. A întipări în minte, a memora. 3. A obține un anumit rezultat, o anumită realizare etc. A înregistra un succes important. – Din fr. enregistrer. DOOM
înregistrá (a ~) vb., ind. prez. 3 înregistreáză
înregistram
ÎNREGISTRÁ, înregistrez, vb. I. Tranz. 1. A înscrie într-un registru. 2. A reține prin scris un fapt, un eveniment; a imprima (cu mijloace tehnice) sunetele, fenomenele luminoase etc. ♦ Fig. A întipări în minte, a memora. 3. A obține un anumit rezultat, o anumită realizare etc. A înregistra un succes important. – Din fr. enregistrer. DOOM
înregistrá (a ~) vb., ind. prez. 3 înregistreáză
înregistrare
ÎNREGISTRÁ, înregistrez, vb. I. Tranz. 1. A înscrie într-un registru. 2. A reține prin scris un fapt, un eveniment; a imprima (cu mijloace tehnice) sunetele, fenomenele luminoase etc. ♦ Fig. A întipări în minte, a memora. 3. A obține un anumit rezultat, o anumită realizare etc. A înregistra un succes important. – Din fr. enregistrer. DOOM
înregistrá (a ~) vb., ind. prez. 3 înregistreáză
înregistrare
ÎNREGISTRÁRE, înregistrări, s. f. Acțiunea de a (se) înregistra și rezultatul ei; (concr.) ceea ce a fost înregistrat. ♦ Fixarea pe un suport a sunetelor, imaginilor, datelor în vederea păstrării lor un timp nedeterminat și a redării lor ulterioare. – V. înregistra. DOOM
înregistráre s. f., g.-d. art. înregistrắrii; pl. înregistrắri
înregistrarea
ÎNREGISTRÁRE, înregistrări, s. f. Acțiunea de a (se) înregistra și rezultatul ei; (concr.) ceea ce a fost înregistrat. ♦ Fixarea pe un suport a sunetelor, imaginilor, datelor în vederea păstrării lor un timp nedeterminat și a redării lor ulterioare. – V. înregistra. DOOM
înregistráre s. f., g.-d. art. înregistrắrii; pl. înregistrắri
înregistrară
ÎNREGISTRÁ, înregistrez, vb. I. Tranz. 1. A înscrie într-un registru. 2. A reține prin scris un fapt, un eveniment; a imprima (cu mijloace tehnice) sunetele, fenomenele luminoase etc. ♦ Fig. A întipări în minte, a memora. 3. A obține un anumit rezultat, o anumită realizare etc. A înregistra un succes important. – Din fr. enregistrer. DOOM
înregistrá (a ~) vb., ind. prez. 3 înregistreáză
înregistrarăm
ÎNREGISTRÁ, înregistrez, vb. I. Tranz. 1. A înscrie într-un registru. 2. A reține prin scris un fapt, un eveniment; a imprima (cu mijloace tehnice) sunetele, fenomenele luminoase etc. ♦ Fig. A întipări în minte, a memora. 3. A obține un anumit rezultat, o anumită realizare etc. A înregistra un succes important. – Din fr. enregistrer. DOOM
înregistrá (a ~) vb., ind. prez. 3 înregistreáză
înregistrarăți
ÎNREGISTRÁ, înregistrez, vb. I. Tranz. 1. A înscrie într-un registru. 2. A reține prin scris un fapt, un eveniment; a imprima (cu mijloace tehnice) sunetele, fenomenele luminoase etc. ♦ Fig. A întipări în minte, a memora. 3. A obține un anumit rezultat, o anumită realizare etc. A înregistra un succes important. – Din fr. enregistrer. DOOM
înregistrá (a ~) vb., ind. prez. 3 înregistreáză
înregistrase
ÎNREGISTRÁ, înregistrez, vb. I. Tranz. 1. A înscrie într-un registru. 2. A reține prin scris un fapt, un eveniment; a imprima (cu mijloace tehnice) sunetele, fenomenele luminoase etc. ♦ Fig. A întipări în minte, a memora. 3. A obține un anumit rezultat, o anumită realizare etc. A înregistra un succes important. – Din fr. enregistrer. DOOM
înregistrá (a ~) vb., ind. prez. 3 înregistreáză
înregistrasem
ÎNREGISTRÁ, înregistrez, vb. I. Tranz. 1. A înscrie într-un registru. 2. A reține prin scris un fapt, un eveniment; a imprima (cu mijloace tehnice) sunetele, fenomenele luminoase etc. ♦ Fig. A întipări în minte, a memora. 3. A obține un anumit rezultat, o anumită realizare etc. A înregistra un succes important. – Din fr. enregistrer. DOOM
înregistrá (a ~) vb., ind. prez. 3 înregistreáză
înregistraseră
ÎNREGISTRÁ, înregistrez, vb. I. Tranz. 1. A înscrie într-un registru. 2. A reține prin scris un fapt, un eveniment; a imprima (cu mijloace tehnice) sunetele, fenomenele luminoase etc. ♦ Fig. A întipări în minte, a memora. 3. A obține un anumit rezultat, o anumită realizare etc. A înregistra un succes important. – Din fr. enregistrer. DOOM
înregistrá (a ~) vb., ind. prez. 3 înregistreáză
înregistraserăm
ÎNREGISTRÁ, înregistrez, vb. I. Tranz. 1. A înscrie într-un registru. 2. A reține prin scris un fapt, un eveniment; a imprima (cu mijloace tehnice) sunetele, fenomenele luminoase etc. ♦ Fig. A întipări în minte, a memora. 3. A obține un anumit rezultat, o anumită realizare etc. A înregistra un succes important. – Din fr. enregistrer. DOOM
înregistrá (a ~) vb., ind. prez. 3 înregistreáză
înregistraserăți
ÎNREGISTRÁ, înregistrez, vb. I. Tranz. 1. A înscrie într-un registru. 2. A reține prin scris un fapt, un eveniment; a imprima (cu mijloace tehnice) sunetele, fenomenele luminoase etc. ♦ Fig. A întipări în minte, a memora. 3. A obține un anumit rezultat, o anumită realizare etc. A înregistra un succes important. – Din fr. enregistrer. DOOM
înregistrá (a ~) vb., ind. prez. 3 înregistreáză
înregistraseși
ÎNREGISTRÁ, înregistrez, vb. I. Tranz. 1. A înscrie într-un registru. 2. A reține prin scris un fapt, un eveniment; a imprima (cu mijloace tehnice) sunetele, fenomenele luminoase etc. ♦ Fig. A întipări în minte, a memora. 3. A obține un anumit rezultat, o anumită realizare etc. A înregistra un succes important. – Din fr. enregistrer. DOOM
înregistrá (a ~) vb., ind. prez. 3 înregistreáză
înregistraseți
ÎNREGISTRÁ, înregistrez, vb. I. Tranz. 1. A înscrie într-un registru. 2. A reține prin scris un fapt, un eveniment; a imprima (cu mijloace tehnice) sunetele, fenomenele luminoase etc. ♦ Fig. A întipări în minte, a memora. 3. A obține un anumit rezultat, o anumită realizare etc. A înregistra un succes important. – Din fr. enregistrer. DOOM
înregistrá (a ~) vb., ind. prez. 3 înregistreáză
înregistrat
ÎNREGISTRÁ, înregistrez, vb. I. Tranz. 1. A înscrie într-un registru. 2. A reține prin scris un fapt, un eveniment; a imprima (cu mijloace tehnice) sunetele, fenomenele luminoase etc. ♦ Fig. A întipări în minte, a memora. 3. A obține un anumit rezultat, o anumită realizare etc. A înregistra un succes important. – Din fr. enregistrer. DOOM
înregistrá (a ~) vb., ind. prez. 3 înregistreáză
înregistratoare
ÎNREGISTRATÓR, -OÁRE, înregistratori, -oare, adj., s. n. (Aparat, dispozitiv) care înregistrează. – Înregistra + suf. -tor. DOOM
înregistratór2 s. n., pl. înregistratoáre
înregistratoarea
ÎNREGISTRATÓR, -OÁRE, înregistratori, -oare, adj., s. n. (Aparat, dispozitiv) care înregistrează. – Înregistra + suf. -tor. DOOM
înregistratór2 s. n., pl. înregistratoáre
înregistratoarei
ÎNREGISTRATÓR, -OÁRE, înregistratori, -oare, adj., s. n. (Aparat, dispozitiv) care înregistrează. – Înregistra + suf. -tor. DOOM
înregistratór2 s. n., pl. înregistratoáre
înregistratoarele
ÎNREGISTRATÓR, -OÁRE, înregistratori, -oare, adj., s. n. (Aparat, dispozitiv) care înregistrează. – Înregistra + suf. -tor. DOOM
înregistratór2 s. n., pl. înregistratoáre
înregistratoarelor
ÎNREGISTRATÓR, -OÁRE, înregistratori, -oare, adj., s. n. (Aparat, dispozitiv) care înregistrează. – Înregistra + suf. -tor. DOOM
înregistratór2 s. n., pl. înregistratoáre
înregistrator
ÎNREGISTRATÓR, -OÁRE, înregistratori, -oare, adj., s. n. (Aparat, dispozitiv) care înregistrează. – Înregistra + suf. -tor. DOOM
înregistratór2 s. n., pl. înregistratoáre
înregistratori
ÎNREGISTRATÓR, -OÁRE, înregistratori, -oare, adj., s. n. (Aparat, dispozitiv) care înregistrează. – Înregistra + suf. -tor. DOOM
înregistratór2 s. n., pl. înregistratoáre
înregistratorii
ÎNREGISTRATÓR, -OÁRE, înregistratori, -oare, adj., s. n. (Aparat, dispozitiv) care înregistrează. – Înregistra + suf. -tor. DOOM
înregistratór2 s. n., pl. înregistratoáre
înregistratorilor
ÎNREGISTRATÓR, -OÁRE, înregistratori, -oare, adj., s. n. (Aparat, dispozitiv) care înregistrează. – Înregistra + suf. -tor. DOOM
înregistratór2 s. n., pl. înregistratoáre
înregistratorul
ÎNREGISTRATÓR, -OÁRE, înregistratori, -oare, adj., s. n. (Aparat, dispozitiv) care înregistrează. – Înregistra + suf. -tor. DOOM
înregistratór2 s. n., pl. înregistratoáre
înregistratorului
ÎNREGISTRATÓR, -OÁRE, înregistratori, -oare, adj., s. n. (Aparat, dispozitiv) care înregistrează. – Înregistra + suf. -tor. DOOM
înregistratór2 s. n., pl. înregistratoáre
înregistrau
ÎNREGISTRÁ, înregistrez, vb. I. Tranz. 1. A înscrie într-un registru. 2. A reține prin scris un fapt, un eveniment; a imprima (cu mijloace tehnice) sunetele, fenomenele luminoase etc. ♦ Fig. A întipări în minte, a memora. 3. A obține un anumit rezultat, o anumită realizare etc. A înregistra un succes important. – Din fr. enregistrer. DOOM
înregistrá (a ~) vb., ind. prez. 3 înregistreáză
înregistrași
ÎNREGISTRÁ, înregistrez, vb. I. Tranz. 1. A înscrie într-un registru. 2. A reține prin scris un fapt, un eveniment; a imprima (cu mijloace tehnice) sunetele, fenomenele luminoase etc. ♦ Fig. A întipări în minte, a memora. 3. A obține un anumit rezultat, o anumită realizare etc. A înregistra un succes important. – Din fr. enregistrer. DOOM
înregistrá (a ~) vb., ind. prez. 3 înregistreáză
înregistrați
ÎNREGISTRÁ, înregistrez, vb. I. Tranz. 1. A înscrie într-un registru. 2. A reține prin scris un fapt, un eveniment; a imprima (cu mijloace tehnice) sunetele, fenomenele luminoase etc. ♦ Fig. A întipări în minte, a memora. 3. A obține un anumit rezultat, o anumită realizare etc. A înregistra un succes important. – Din fr. enregistrer. DOOM
înregistrá (a ~) vb., ind. prez. 3 înregistreáză
înregistrează
ÎNREGISTRÁ, înregistrez, vb. I. Tranz. 1. A înscrie într-un registru. 2. A reține prin scris un fapt, un eveniment; a imprima (cu mijloace tehnice) sunetele, fenomenele luminoase etc. ♦ Fig. A întipări în minte, a memora. 3. A obține un anumit rezultat, o anumită realizare etc. A înregistra un succes important. – Din fr. enregistrer. DOOM
înregistrá (a ~) vb., ind. prez. 3 înregistreáză
înregistrez
ÎNREGISTRÁ, înregistrez, vb. I. Tranz. 1. A înscrie într-un registru. 2. A reține prin scris un fapt, un eveniment; a imprima (cu mijloace tehnice) sunetele, fenomenele luminoase etc. ♦ Fig. A întipări în minte, a memora. 3. A obține un anumit rezultat, o anumită realizare etc. A înregistra un succes important. – Din fr. enregistrer. DOOM
înregistrá (a ~) vb., ind. prez. 3 înregistreáză
înregistreze
ÎNREGISTRÁ, înregistrez, vb. I. Tranz. 1. A înscrie într-un registru. 2. A reține prin scris un fapt, un eveniment; a imprima (cu mijloace tehnice) sunetele, fenomenele luminoase etc. ♦ Fig. A întipări în minte, a memora. 3. A obține un anumit rezultat, o anumită realizare etc. A înregistra un succes important. – Din fr. enregistrer. DOOM
înregistrá (a ~) vb., ind. prez. 3 înregistreáză
înregistrezi
ÎNREGISTRÁ, înregistrez, vb. I. Tranz. 1. A înscrie într-un registru. 2. A reține prin scris un fapt, un eveniment; a imprima (cu mijloace tehnice) sunetele, fenomenele luminoase etc. ♦ Fig. A întipări în minte, a memora. 3. A obține un anumit rezultat, o anumită realizare etc. A înregistra un succes important. – Din fr. enregistrer. DOOM
înregistrá (a ~) vb., ind. prez. 3 înregistreáză
înregistrând
ÎNREGISTRÁ, înregistrez, vb. I. Tranz. 1. A înscrie într-un registru. 2. A reține prin scris un fapt, un eveniment; a imprima (cu mijloace tehnice) sunetele, fenomenele luminoase etc. ♦ Fig. A întipări în minte, a memora. 3. A obține un anumit rezultat, o anumită realizare etc. A înregistra un succes important. – Din fr. enregistrer. DOOM
înregistrá (a ~) vb., ind. prez. 3 înregistreáză
înregistrînd
ÎNREGISTRÁ, înregistrez, vb. I. Tranz. 1. A înscrie într-un registru. 2. A reține prin scris un fapt, un eveniment; a imprima (cu mijloace tehnice) sunetele, fenomenele luminoase etc. ♦ Fig. A întipări în minte, a memora. 3. A obține un anumit rezultat, o anumită realizare etc. A înregistra un succes important. – Din fr. enregistrer. DOOM
înregistrá (a ~) vb., ind. prez. 3 înregistreáză
înregistrări
ÎNREGISTRÁRE, înregistrări, s. f. Acțiunea de a (se) înregistra și rezultatul ei; (concr.) ceea ce a fost înregistrat. ♦ Fixarea pe un suport a sunetelor, imaginilor, datelor în vederea păstrării lor un timp nedeterminat și a redării lor ulterioare. – V. înregistra. DOOM
înregistráre s. f., g.-d. art. înregistrắrii; pl. înregistrắri
înregistrării
ÎNREGISTRÁRE, înregistrări, s. f. Acțiunea de a (se) înregistra și rezultatul ei; (concr.) ceea ce a fost înregistrat. ♦ Fixarea pe un suport a sunetelor, imaginilor, datelor în vederea păstrării lor un timp nedeterminat și a redării lor ulterioare. – V. înregistra. DOOM
înregistráre s. f., g.-d. art. înregistrắrii; pl. înregistrắri
înregistrările
ÎNREGISTRÁRE, înregistrări, s. f. Acțiunea de a (se) înregistra și rezultatul ei; (concr.) ceea ce a fost înregistrat. ♦ Fixarea pe un suport a sunetelor, imaginilor, datelor în vederea păstrării lor un timp nedeterminat și a redării lor ulterioare. – V. înregistra. DOOM
înregistráre s. f., g.-d. art. înregistrắrii; pl. înregistrắri
înregistrărilor
ÎNREGISTRÁRE, înregistrări, s. f. Acțiunea de a (se) înregistra și rezultatul ei; (concr.) ceea ce a fost înregistrat. ♦ Fixarea pe un suport a sunetelor, imaginilor, datelor în vederea păstrării lor un timp nedeterminat și a redării lor ulterioare. – V. înregistra. DOOM
înregistráre s. f., g.-d. art. înregistrắrii; pl. înregistrắri
înrobea
ÎNROBÍ, înrobesc, vb. IV. Tranz. A supune, a robi, a subjuga, a aservi. – În + rob. DOOM
înrobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrobésc, imperf. 3 sg. înrobeá; conj. prez. 3 să înrobeáscă
înrobeai
ÎNROBÍ, înrobesc, vb. IV. Tranz. A supune, a robi, a subjuga, a aservi. – În + rob. DOOM
înrobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrobésc, imperf. 3 sg. înrobeá; conj. prez. 3 să înrobeáscă
înrobeam
ÎNROBÍ, înrobesc, vb. IV. Tranz. A supune, a robi, a subjuga, a aservi. – În + rob. DOOM
înrobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrobésc, imperf. 3 sg. înrobeá; conj. prez. 3 să înrobeáscă
înrobească
ÎNROBÍ, înrobesc, vb. IV. Tranz. A supune, a robi, a subjuga, a aservi. – În + rob. DOOM
înrobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrobésc, imperf. 3 sg. înrobeá; conj. prez. 3 să înrobeáscă
înrobeau
ÎNROBÍ, înrobesc, vb. IV. Tranz. A supune, a robi, a subjuga, a aservi. – În + rob. DOOM
înrobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrobésc, imperf. 3 sg. înrobeá; conj. prez. 3 să înrobeáscă
înrobeați
ÎNROBÍ, înrobesc, vb. IV. Tranz. A supune, a robi, a subjuga, a aservi. – În + rob. DOOM
înrobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrobésc, imperf. 3 sg. înrobeá; conj. prez. 3 să înrobeáscă
înrobesc
ÎNROBÍ, înrobesc, vb. IV. Tranz. A supune, a robi, a subjuga, a aservi. – În + rob. DOOM
înrobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrobésc, imperf. 3 sg. înrobeá; conj. prez. 3 să înrobeáscă
înrobește
ÎNROBÍ, înrobesc, vb. IV. Tranz. A supune, a robi, a subjuga, a aservi. – În + rob. DOOM
înrobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrobésc, imperf. 3 sg. înrobeá; conj. prez. 3 să înrobeáscă
înrobești
ÎNROBÍ, înrobesc, vb. IV. Tranz. A supune, a robi, a subjuga, a aservi. – În + rob. DOOM
înrobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrobésc, imperf. 3 sg. înrobeá; conj. prez. 3 să înrobeáscă
înrobi
ÎNROBÍ, înrobesc, vb. IV. Tranz. A supune, a robi, a subjuga, a aservi. – În + rob. DOOM
înrobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrobésc, imperf. 3 sg. înrobeá; conj. prez. 3 să înrobeáscă
înrobii
ÎNROBÍ, înrobesc, vb. IV. Tranz. A supune, a robi, a subjuga, a aservi. – În + rob. DOOM
înrobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrobésc, imperf. 3 sg. înrobeá; conj. prez. 3 să înrobeáscă
înrobim
ÎNROBÍ, înrobesc, vb. IV. Tranz. A supune, a robi, a subjuga, a aservi. – În + rob. DOOM
înrobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrobésc, imperf. 3 sg. înrobeá; conj. prez. 3 să înrobeáscă
înrobind
ÎNROBÍ, înrobesc, vb. IV. Tranz. A supune, a robi, a subjuga, a aservi. – În + rob. DOOM
înrobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrobésc, imperf. 3 sg. înrobeá; conj. prez. 3 să înrobeáscă
înrobire
ÎNROBÍ, înrobesc, vb. IV. Tranz. A supune, a robi, a subjuga, a aservi. – În + rob. DOOM
înrobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrobésc, imperf. 3 sg. înrobeá; conj. prez. 3 să înrobeáscă
înrobire
ÎNROBÍRE, înrobiri, s. f. Acțiunea de a înrobi și rezultatul ei. – V. înrobi. DOOM
înrobíre s. f., g.-d. art. înrobírii; pl. înrobíri
înrobirea
ÎNROBÍRE, înrobiri, s. f. Acțiunea de a înrobi și rezultatul ei. – V. înrobi. DOOM
înrobíre s. f., g.-d. art. înrobírii; pl. înrobíri
înrobiri
ÎNROBÍRE, înrobiri, s. f. Acțiunea de a înrobi și rezultatul ei. – V. înrobi. DOOM
înrobíre s. f., g.-d. art. înrobírii; pl. înrobíri
înrobirii
ÎNROBÍRE, înrobiri, s. f. Acțiunea de a înrobi și rezultatul ei. – V. înrobi. DOOM
înrobíre s. f., g.-d. art. înrobírii; pl. înrobíri
înrobirile
ÎNROBÍRE, înrobiri, s. f. Acțiunea de a înrobi și rezultatul ei. – V. înrobi. DOOM
înrobíre s. f., g.-d. art. înrobírii; pl. înrobíri
înrobirilor
ÎNROBÍRE, înrobiri, s. f. Acțiunea de a înrobi și rezultatul ei. – V. înrobi. DOOM
înrobíre s. f., g.-d. art. înrobírii; pl. înrobíri
înrobiră
ÎNROBÍ, înrobesc, vb. IV. Tranz. A supune, a robi, a subjuga, a aservi. – În + rob. DOOM
înrobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrobésc, imperf. 3 sg. înrobeá; conj. prez. 3 să înrobeáscă
înrobirăm
ÎNROBÍ, înrobesc, vb. IV. Tranz. A supune, a robi, a subjuga, a aservi. – În + rob. DOOM
înrobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrobésc, imperf. 3 sg. înrobeá; conj. prez. 3 să înrobeáscă
înrobirăți
ÎNROBÍ, înrobesc, vb. IV. Tranz. A supune, a robi, a subjuga, a aservi. – În + rob. DOOM
înrobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrobésc, imperf. 3 sg. înrobeá; conj. prez. 3 să înrobeáscă
înrobise
ÎNROBÍ, înrobesc, vb. IV. Tranz. A supune, a robi, a subjuga, a aservi. – În + rob. DOOM
înrobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrobésc, imperf. 3 sg. înrobeá; conj. prez. 3 să înrobeáscă
înrobisem
ÎNROBÍ, înrobesc, vb. IV. Tranz. A supune, a robi, a subjuga, a aservi. – În + rob. DOOM
înrobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrobésc, imperf. 3 sg. înrobeá; conj. prez. 3 să înrobeáscă
înrobiseră
ÎNROBÍ, înrobesc, vb. IV. Tranz. A supune, a robi, a subjuga, a aservi. – În + rob. DOOM
înrobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrobésc, imperf. 3 sg. înrobeá; conj. prez. 3 să înrobeáscă
înrobiserăm
ÎNROBÍ, înrobesc, vb. IV. Tranz. A supune, a robi, a subjuga, a aservi. – În + rob. DOOM
înrobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrobésc, imperf. 3 sg. înrobeá; conj. prez. 3 să înrobeáscă
înrobiserăți
ÎNROBÍ, înrobesc, vb. IV. Tranz. A supune, a robi, a subjuga, a aservi. – În + rob. DOOM
înrobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrobésc, imperf. 3 sg. înrobeá; conj. prez. 3 să înrobeáscă
înrobiseși
ÎNROBÍ, înrobesc, vb. IV. Tranz. A supune, a robi, a subjuga, a aservi. – În + rob. DOOM
înrobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrobésc, imperf. 3 sg. înrobeá; conj. prez. 3 să înrobeáscă
înrobiseți
ÎNROBÍ, înrobesc, vb. IV. Tranz. A supune, a robi, a subjuga, a aservi. – În + rob. DOOM
înrobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrobésc, imperf. 3 sg. înrobeá; conj. prez. 3 să înrobeáscă
înrobit
ÎNROBÍ, înrobesc, vb. IV. Tranz. A supune, a robi, a subjuga, a aservi. – În + rob. DOOM
înrobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrobésc, imperf. 3 sg. înrobeá; conj. prez. 3 să înrobeáscă
înrobit
ÎNROBÍT, -Ă, înrobiți, -te, adj. Subjugat, aservit. – V. înrobi.
înrobita
ÎNROBÍT, -Ă, înrobiți, -te, adj. Subjugat, aservit. – V. înrobi.
înrobite
ÎNROBÍT, -Ă, înrobiți, -te, adj. Subjugat, aservit. – V. înrobi.
înrobitei
ÎNROBÍT, -Ă, înrobiți, -te, adj. Subjugat, aservit. – V. înrobi.
înrobitele
ÎNROBÍT, -Ă, înrobiți, -te, adj. Subjugat, aservit. – V. înrobi.
înrobitelor
ÎNROBÍT, -Ă, înrobiți, -te, adj. Subjugat, aservit. – V. înrobi.
înrobitoare
ÎNROBITÓR, -OÁRE, înrobitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care înrobește pe cineva. – Înrobi + suf. -tor. DOOM
înrobitór adj. m., s. m., pl. înrobitóri; f. sg. și pl. înrobitoáre
înrobitoare
ÎNROBITÓR, -OÁRE, înrobitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care înrobește pe cineva. – Înrobi + suf. -tor. DOOM
înrobitór adj. m., s. m., pl. înrobitóri; f. sg. și pl. înrobitoáre
înrobitoarea
ÎNROBITÓR, -OÁRE, înrobitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care înrobește pe cineva. – Înrobi + suf. -tor. DOOM
înrobitór adj. m., s. m., pl. înrobitóri; f. sg. și pl. înrobitoáre
înrobitoarea
ÎNROBITÓR, -OÁRE, înrobitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care înrobește pe cineva. – Înrobi + suf. -tor. DOOM
înrobitór adj. m., s. m., pl. înrobitóri; f. sg. și pl. înrobitoáre
înrobitoarei
ÎNROBITÓR, -OÁRE, înrobitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care înrobește pe cineva. – Înrobi + suf. -tor. DOOM
înrobitór adj. m., s. m., pl. înrobitóri; f. sg. și pl. înrobitoáre
înrobitoarei
ÎNROBITÓR, -OÁRE, înrobitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care înrobește pe cineva. – Înrobi + suf. -tor. DOOM
înrobitór adj. m., s. m., pl. înrobitóri; f. sg. și pl. înrobitoáre
înrobitoarele
ÎNROBITÓR, -OÁRE, înrobitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care înrobește pe cineva. – Înrobi + suf. -tor. DOOM
înrobitór adj. m., s. m., pl. înrobitóri; f. sg. și pl. înrobitoáre
înrobitoarele
ÎNROBITÓR, -OÁRE, înrobitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care înrobește pe cineva. – Înrobi + suf. -tor. DOOM
înrobitór adj. m., s. m., pl. înrobitóri; f. sg. și pl. înrobitoáre
înrobitoarelor
ÎNROBITÓR, -OÁRE, înrobitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care înrobește pe cineva. – Înrobi + suf. -tor. DOOM
înrobitór adj. m., s. m., pl. înrobitóri; f. sg. și pl. înrobitoáre
înrobitoarelor
ÎNROBITÓR, -OÁRE, înrobitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care înrobește pe cineva. – Înrobi + suf. -tor. DOOM
înrobitór adj. m., s. m., pl. înrobitóri; f. sg. și pl. înrobitoáre
înrobitor
ÎNROBITÓR, -OÁRE, înrobitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care înrobește pe cineva. – Înrobi + suf. -tor. DOOM
înrobitór adj. m., s. m., pl. înrobitóri; f. sg. și pl. înrobitoáre
înrobitor
ÎNROBITÓR, -OÁRE, înrobitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care înrobește pe cineva. – Înrobi + suf. -tor. DOOM
înrobitór adj. m., s. m., pl. înrobitóri; f. sg. și pl. înrobitoáre
înrobitori
ÎNROBITÓR, -OÁRE, înrobitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care înrobește pe cineva. – Înrobi + suf. -tor. DOOM
înrobitór adj. m., s. m., pl. înrobitóri; f. sg. și pl. înrobitoáre
înrobitori
ÎNROBITÓR, -OÁRE, înrobitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care înrobește pe cineva. – Înrobi + suf. -tor. DOOM
înrobitór adj. m., s. m., pl. înrobitóri; f. sg. și pl. înrobitoáre
înrobitorii
ÎNROBITÓR, -OÁRE, înrobitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care înrobește pe cineva. – Înrobi + suf. -tor. DOOM
înrobitór adj. m., s. m., pl. înrobitóri; f. sg. și pl. înrobitoáre
înrobitorii
ÎNROBITÓR, -OÁRE, înrobitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care înrobește pe cineva. – Înrobi + suf. -tor. DOOM
înrobitór adj. m., s. m., pl. înrobitóri; f. sg. și pl. înrobitoáre
înrobitorilor
ÎNROBITÓR, -OÁRE, înrobitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care înrobește pe cineva. – Înrobi + suf. -tor. DOOM
înrobitór adj. m., s. m., pl. înrobitóri; f. sg. și pl. înrobitoáre
înrobitorilor
ÎNROBITÓR, -OÁRE, înrobitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care înrobește pe cineva. – Înrobi + suf. -tor. DOOM
înrobitór adj. m., s. m., pl. înrobitóri; f. sg. și pl. înrobitoáre
înrobitorul
ÎNROBITÓR, -OÁRE, înrobitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care înrobește pe cineva. – Înrobi + suf. -tor. DOOM
înrobitór adj. m., s. m., pl. înrobitóri; f. sg. și pl. înrobitoáre
înrobitorul
ÎNROBITÓR, -OÁRE, înrobitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care înrobește pe cineva. – Înrobi + suf. -tor. DOOM
înrobitór adj. m., s. m., pl. înrobitóri; f. sg. și pl. înrobitoáre
înrobitorului
ÎNROBITÓR, -OÁRE, înrobitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care înrobește pe cineva. – Înrobi + suf. -tor. DOOM
înrobitór adj. m., s. m., pl. înrobitóri; f. sg. și pl. înrobitoáre
înrobitorului
ÎNROBITÓR, -OÁRE, înrobitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care înrobește pe cineva. – Înrobi + suf. -tor. DOOM
înrobitór adj. m., s. m., pl. înrobitóri; f. sg. și pl. înrobitoáre
înrobitul
ÎNROBÍT, -Ă, înrobiți, -te, adj. Subjugat, aservit. – V. înrobi.
înrobitului
ÎNROBÍT, -Ă, înrobiți, -te, adj. Subjugat, aservit. – V. înrobi.
înrobiși
ÎNROBÍ, înrobesc, vb. IV. Tranz. A supune, a robi, a subjuga, a aservi. – În + rob. DOOM
înrobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrobésc, imperf. 3 sg. înrobeá; conj. prez. 3 să înrobeáscă
înrobiți
ÎNROBÍ, înrobesc, vb. IV. Tranz. A supune, a robi, a subjuga, a aservi. – În + rob. DOOM
înrobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrobésc, imperf. 3 sg. înrobeá; conj. prez. 3 să înrobeáscă
înrobiți
ÎNROBÍT, -Ă, înrobiți, -te, adj. Subjugat, aservit. – V. înrobi.
înrobiții
ÎNROBÍT, -Ă, înrobiți, -te, adj. Subjugat, aservit. – V. înrobi.
înrobiților
ÎNROBÍT, -Ă, înrobiți, -te, adj. Subjugat, aservit. – V. înrobi.
înrodea
RODÍ, rodesc, vb. IV. Intranz. A produce roade. Ogorul lui rodea și livada înflorea. SADOVEANU, O. VII 117. Toți copacii înfrunzesc, Dar mulți din ei nu rodesc. PANN, P. V. I 105. Via-n vară înflorește, Iar în toamnă cum rodește, Vine graur de-o ciupește. ALECSANDRI, P. P. 334. ◊ Fig. Numai în suferință crește și rodește iubirea cea mare, cea adevărată și biruitoare. REBREANU, P. S. 56. (Tranz.) Vede cineva toată tinerimea aceea rătăcită a-și număra ceasurile în care n-a rodit nimic. BOLLIAC, O. 49. ◊ Tranz. fact. S-ar zice că sîngele vărsat de mine rodește pămîntul. GANE, la CADE. – Variantă: înrodí (DELAVRANCEA, S. 81) vb. IV.
înrodeai
RODÍ, rodesc, vb. IV. Intranz. A produce roade. Ogorul lui rodea și livada înflorea. SADOVEANU, O. VII 117. Toți copacii înfrunzesc, Dar mulți din ei nu rodesc. PANN, P. V. I 105. Via-n vară înflorește, Iar în toamnă cum rodește, Vine graur de-o ciupește. ALECSANDRI, P. P. 334. ◊ Fig. Numai în suferință crește și rodește iubirea cea mare, cea adevărată și biruitoare. REBREANU, P. S. 56. (Tranz.) Vede cineva toată tinerimea aceea rătăcită a-și număra ceasurile în care n-a rodit nimic. BOLLIAC, O. 49. ◊ Tranz. fact. S-ar zice că sîngele vărsat de mine rodește pămîntul. GANE, la CADE. – Variantă: înrodí (DELAVRANCEA, S. 81) vb. IV.
înrodeam
RODÍ, rodesc, vb. IV. Intranz. A produce roade. Ogorul lui rodea și livada înflorea. SADOVEANU, O. VII 117. Toți copacii înfrunzesc, Dar mulți din ei nu rodesc. PANN, P. V. I 105. Via-n vară înflorește, Iar în toamnă cum rodește, Vine graur de-o ciupește. ALECSANDRI, P. P. 334. ◊ Fig. Numai în suferință crește și rodește iubirea cea mare, cea adevărată și biruitoare. REBREANU, P. S. 56. (Tranz.) Vede cineva toată tinerimea aceea rătăcită a-și număra ceasurile în care n-a rodit nimic. BOLLIAC, O. 49. ◊ Tranz. fact. S-ar zice că sîngele vărsat de mine rodește pămîntul. GANE, la CADE. – Variantă: înrodí (DELAVRANCEA, S. 81) vb. IV.
înrodească
RODÍ, rodesc, vb. IV. Intranz. A produce roade. Ogorul lui rodea și livada înflorea. SADOVEANU, O. VII 117. Toți copacii înfrunzesc, Dar mulți din ei nu rodesc. PANN, P. V. I 105. Via-n vară înflorește, Iar în toamnă cum rodește, Vine graur de-o ciupește. ALECSANDRI, P. P. 334. ◊ Fig. Numai în suferință crește și rodește iubirea cea mare, cea adevărată și biruitoare. REBREANU, P. S. 56. (Tranz.) Vede cineva toată tinerimea aceea rătăcită a-și număra ceasurile în care n-a rodit nimic. BOLLIAC, O. 49. ◊ Tranz. fact. S-ar zice că sîngele vărsat de mine rodește pămîntul. GANE, la CADE. – Variantă: înrodí (DELAVRANCEA, S. 81) vb. IV.
înrodeau
RODÍ, rodesc, vb. IV. Intranz. A produce roade. Ogorul lui rodea și livada înflorea. SADOVEANU, O. VII 117. Toți copacii înfrunzesc, Dar mulți din ei nu rodesc. PANN, P. V. I 105. Via-n vară înflorește, Iar în toamnă cum rodește, Vine graur de-o ciupește. ALECSANDRI, P. P. 334. ◊ Fig. Numai în suferință crește și rodește iubirea cea mare, cea adevărată și biruitoare. REBREANU, P. S. 56. (Tranz.) Vede cineva toată tinerimea aceea rătăcită a-și număra ceasurile în care n-a rodit nimic. BOLLIAC, O. 49. ◊ Tranz. fact. S-ar zice că sîngele vărsat de mine rodește pămîntul. GANE, la CADE. – Variantă: înrodí (DELAVRANCEA, S. 81) vb. IV.
înrodeați
RODÍ, rodesc, vb. IV. Intranz. A produce roade. Ogorul lui rodea și livada înflorea. SADOVEANU, O. VII 117. Toți copacii înfrunzesc, Dar mulți din ei nu rodesc. PANN, P. V. I 105. Via-n vară înflorește, Iar în toamnă cum rodește, Vine graur de-o ciupește. ALECSANDRI, P. P. 334. ◊ Fig. Numai în suferință crește și rodește iubirea cea mare, cea adevărată și biruitoare. REBREANU, P. S. 56. (Tranz.) Vede cineva toată tinerimea aceea rătăcită a-și număra ceasurile în care n-a rodit nimic. BOLLIAC, O. 49. ◊ Tranz. fact. S-ar zice că sîngele vărsat de mine rodește pămîntul. GANE, la CADE. – Variantă: înrodí (DELAVRANCEA, S. 81) vb. IV.
înrodesc
RODÍ, rodesc, vb. IV. Intranz. A produce roade. Ogorul lui rodea și livada înflorea. SADOVEANU, O. VII 117. Toți copacii înfrunzesc, Dar mulți din ei nu rodesc. PANN, P. V. I 105. Via-n vară înflorește, Iar în toamnă cum rodește, Vine graur de-o ciupește. ALECSANDRI, P. P. 334. ◊ Fig. Numai în suferință crește și rodește iubirea cea mare, cea adevărată și biruitoare. REBREANU, P. S. 56. (Tranz.) Vede cineva toată tinerimea aceea rătăcită a-și număra ceasurile în care n-a rodit nimic. BOLLIAC, O. 49. ◊ Tranz. fact. S-ar zice că sîngele vărsat de mine rodește pămîntul. GANE, la CADE. – Variantă: înrodí (DELAVRANCEA, S. 81) vb. IV.
înrodește
RODÍ, rodesc, vb. IV. Intranz. A produce roade. Ogorul lui rodea și livada înflorea. SADOVEANU, O. VII 117. Toți copacii înfrunzesc, Dar mulți din ei nu rodesc. PANN, P. V. I 105. Via-n vară înflorește, Iar în toamnă cum rodește, Vine graur de-o ciupește. ALECSANDRI, P. P. 334. ◊ Fig. Numai în suferință crește și rodește iubirea cea mare, cea adevărată și biruitoare. REBREANU, P. S. 56. (Tranz.) Vede cineva toată tinerimea aceea rătăcită a-și număra ceasurile în care n-a rodit nimic. BOLLIAC, O. 49. ◊ Tranz. fact. S-ar zice că sîngele vărsat de mine rodește pămîntul. GANE, la CADE. – Variantă: înrodí (DELAVRANCEA, S. 81) vb. IV.
înrodești
RODÍ, rodesc, vb. IV. Intranz. A produce roade. Ogorul lui rodea și livada înflorea. SADOVEANU, O. VII 117. Toți copacii înfrunzesc, Dar mulți din ei nu rodesc. PANN, P. V. I 105. Via-n vară înflorește, Iar în toamnă cum rodește, Vine graur de-o ciupește. ALECSANDRI, P. P. 334. ◊ Fig. Numai în suferință crește și rodește iubirea cea mare, cea adevărată și biruitoare. REBREANU, P. S. 56. (Tranz.) Vede cineva toată tinerimea aceea rătăcită a-și număra ceasurile în care n-a rodit nimic. BOLLIAC, O. 49. ◊ Tranz. fact. S-ar zice că sîngele vărsat de mine rodește pămîntul. GANE, la CADE. – Variantă: înrodí (DELAVRANCEA, S. 81) vb. IV.
înrodi
RODÍ, rodesc, vb. IV. Intranz. A produce roade. Ogorul lui rodea și livada înflorea. SADOVEANU, O. VII 117. Toți copacii înfrunzesc, Dar mulți din ei nu rodesc. PANN, P. V. I 105. Via-n vară înflorește, Iar în toamnă cum rodește, Vine graur de-o ciupește. ALECSANDRI, P. P. 334. ◊ Fig. Numai în suferință crește și rodește iubirea cea mare, cea adevărată și biruitoare. REBREANU, P. S. 56. (Tranz.) Vede cineva toată tinerimea aceea rătăcită a-și număra ceasurile în care n-a rodit nimic. BOLLIAC, O. 49. ◊ Tranz. fact. S-ar zice că sîngele vărsat de mine rodește pămîntul. GANE, la CADE. – Variantă: înrodí (DELAVRANCEA, S. 81) vb. IV.
înrodii
RODÍ, rodesc, vb. IV. Intranz. A produce roade. Ogorul lui rodea și livada înflorea. SADOVEANU, O. VII 117. Toți copacii înfrunzesc, Dar mulți din ei nu rodesc. PANN, P. V. I 105. Via-n vară înflorește, Iar în toamnă cum rodește, Vine graur de-o ciupește. ALECSANDRI, P. P. 334. ◊ Fig. Numai în suferință crește și rodește iubirea cea mare, cea adevărată și biruitoare. REBREANU, P. S. 56. (Tranz.) Vede cineva toată tinerimea aceea rătăcită a-și număra ceasurile în care n-a rodit nimic. BOLLIAC, O. 49. ◊ Tranz. fact. S-ar zice că sîngele vărsat de mine rodește pămîntul. GANE, la CADE. – Variantă: înrodí (DELAVRANCEA, S. 81) vb. IV.
înrodim
RODÍ, rodesc, vb. IV. Intranz. A produce roade. Ogorul lui rodea și livada înflorea. SADOVEANU, O. VII 117. Toți copacii înfrunzesc, Dar mulți din ei nu rodesc. PANN, P. V. I 105. Via-n vară înflorește, Iar în toamnă cum rodește, Vine graur de-o ciupește. ALECSANDRI, P. P. 334. ◊ Fig. Numai în suferință crește și rodește iubirea cea mare, cea adevărată și biruitoare. REBREANU, P. S. 56. (Tranz.) Vede cineva toată tinerimea aceea rătăcită a-și număra ceasurile în care n-a rodit nimic. BOLLIAC, O. 49. ◊ Tranz. fact. S-ar zice că sîngele vărsat de mine rodește pămîntul. GANE, la CADE. – Variantă: înrodí (DELAVRANCEA, S. 81) vb. IV.
înrodind
RODÍ, rodesc, vb. IV. Intranz. A produce roade. Ogorul lui rodea și livada înflorea. SADOVEANU, O. VII 117. Toți copacii înfrunzesc, Dar mulți din ei nu rodesc. PANN, P. V. I 105. Via-n vară înflorește, Iar în toamnă cum rodește, Vine graur de-o ciupește. ALECSANDRI, P. P. 334. ◊ Fig. Numai în suferință crește și rodește iubirea cea mare, cea adevărată și biruitoare. REBREANU, P. S. 56. (Tranz.) Vede cineva toată tinerimea aceea rătăcită a-și număra ceasurile în care n-a rodit nimic. BOLLIAC, O. 49. ◊ Tranz. fact. S-ar zice că sîngele vărsat de mine rodește pămîntul. GANE, la CADE. – Variantă: înrodí (DELAVRANCEA, S. 81) vb. IV.
înrodire
RODÍ, rodesc, vb. IV. Intranz. A produce roade. Ogorul lui rodea și livada înflorea. SADOVEANU, O. VII 117. Toți copacii înfrunzesc, Dar mulți din ei nu rodesc. PANN, P. V. I 105. Via-n vară înflorește, Iar în toamnă cum rodește, Vine graur de-o ciupește. ALECSANDRI, P. P. 334. ◊ Fig. Numai în suferință crește și rodește iubirea cea mare, cea adevărată și biruitoare. REBREANU, P. S. 56. (Tranz.) Vede cineva toată tinerimea aceea rătăcită a-și număra ceasurile în care n-a rodit nimic. BOLLIAC, O. 49. ◊ Tranz. fact. S-ar zice că sîngele vărsat de mine rodește pămîntul. GANE, la CADE. – Variantă: înrodí (DELAVRANCEA, S. 81) vb. IV.
înrodire
ÎNRODÍ vb. IV. v. rodi.
înrodiră
RODÍ, rodesc, vb. IV. Intranz. A produce roade. Ogorul lui rodea și livada înflorea. SADOVEANU, O. VII 117. Toți copacii înfrunzesc, Dar mulți din ei nu rodesc. PANN, P. V. I 105. Via-n vară înflorește, Iar în toamnă cum rodește, Vine graur de-o ciupește. ALECSANDRI, P. P. 334. ◊ Fig. Numai în suferință crește și rodește iubirea cea mare, cea adevărată și biruitoare. REBREANU, P. S. 56. (Tranz.) Vede cineva toată tinerimea aceea rătăcită a-și număra ceasurile în care n-a rodit nimic. BOLLIAC, O. 49. ◊ Tranz. fact. S-ar zice că sîngele vărsat de mine rodește pămîntul. GANE, la CADE. – Variantă: înrodí (DELAVRANCEA, S. 81) vb. IV.
înrodirăm
RODÍ, rodesc, vb. IV. Intranz. A produce roade. Ogorul lui rodea și livada înflorea. SADOVEANU, O. VII 117. Toți copacii înfrunzesc, Dar mulți din ei nu rodesc. PANN, P. V. I 105. Via-n vară înflorește, Iar în toamnă cum rodește, Vine graur de-o ciupește. ALECSANDRI, P. P. 334. ◊ Fig. Numai în suferință crește și rodește iubirea cea mare, cea adevărată și biruitoare. REBREANU, P. S. 56. (Tranz.) Vede cineva toată tinerimea aceea rătăcită a-și număra ceasurile în care n-a rodit nimic. BOLLIAC, O. 49. ◊ Tranz. fact. S-ar zice că sîngele vărsat de mine rodește pămîntul. GANE, la CADE. – Variantă: înrodí (DELAVRANCEA, S. 81) vb. IV.
înrodirăți
RODÍ, rodesc, vb. IV. Intranz. A produce roade. Ogorul lui rodea și livada înflorea. SADOVEANU, O. VII 117. Toți copacii înfrunzesc, Dar mulți din ei nu rodesc. PANN, P. V. I 105. Via-n vară înflorește, Iar în toamnă cum rodește, Vine graur de-o ciupește. ALECSANDRI, P. P. 334. ◊ Fig. Numai în suferință crește și rodește iubirea cea mare, cea adevărată și biruitoare. REBREANU, P. S. 56. (Tranz.) Vede cineva toată tinerimea aceea rătăcită a-și număra ceasurile în care n-a rodit nimic. BOLLIAC, O. 49. ◊ Tranz. fact. S-ar zice că sîngele vărsat de mine rodește pămîntul. GANE, la CADE. – Variantă: înrodí (DELAVRANCEA, S. 81) vb. IV.
înrodise
RODÍ, rodesc, vb. IV. Intranz. A produce roade. Ogorul lui rodea și livada înflorea. SADOVEANU, O. VII 117. Toți copacii înfrunzesc, Dar mulți din ei nu rodesc. PANN, P. V. I 105. Via-n vară înflorește, Iar în toamnă cum rodește, Vine graur de-o ciupește. ALECSANDRI, P. P. 334. ◊ Fig. Numai în suferință crește și rodește iubirea cea mare, cea adevărată și biruitoare. REBREANU, P. S. 56. (Tranz.) Vede cineva toată tinerimea aceea rătăcită a-și număra ceasurile în care n-a rodit nimic. BOLLIAC, O. 49. ◊ Tranz. fact. S-ar zice că sîngele vărsat de mine rodește pămîntul. GANE, la CADE. – Variantă: înrodí (DELAVRANCEA, S. 81) vb. IV.
înrodisem
RODÍ, rodesc, vb. IV. Intranz. A produce roade. Ogorul lui rodea și livada înflorea. SADOVEANU, O. VII 117. Toți copacii înfrunzesc, Dar mulți din ei nu rodesc. PANN, P. V. I 105. Via-n vară înflorește, Iar în toamnă cum rodește, Vine graur de-o ciupește. ALECSANDRI, P. P. 334. ◊ Fig. Numai în suferință crește și rodește iubirea cea mare, cea adevărată și biruitoare. REBREANU, P. S. 56. (Tranz.) Vede cineva toată tinerimea aceea rătăcită a-și număra ceasurile în care n-a rodit nimic. BOLLIAC, O. 49. ◊ Tranz. fact. S-ar zice că sîngele vărsat de mine rodește pămîntul. GANE, la CADE. – Variantă: înrodí (DELAVRANCEA, S. 81) vb. IV.
înrodiseră
RODÍ, rodesc, vb. IV. Intranz. A produce roade. Ogorul lui rodea și livada înflorea. SADOVEANU, O. VII 117. Toți copacii înfrunzesc, Dar mulți din ei nu rodesc. PANN, P. V. I 105. Via-n vară înflorește, Iar în toamnă cum rodește, Vine graur de-o ciupește. ALECSANDRI, P. P. 334. ◊ Fig. Numai în suferință crește și rodește iubirea cea mare, cea adevărată și biruitoare. REBREANU, P. S. 56. (Tranz.) Vede cineva toată tinerimea aceea rătăcită a-și număra ceasurile în care n-a rodit nimic. BOLLIAC, O. 49. ◊ Tranz. fact. S-ar zice că sîngele vărsat de mine rodește pămîntul. GANE, la CADE. – Variantă: înrodí (DELAVRANCEA, S. 81) vb. IV.
înrodiserăm
RODÍ, rodesc, vb. IV. Intranz. A produce roade. Ogorul lui rodea și livada înflorea. SADOVEANU, O. VII 117. Toți copacii înfrunzesc, Dar mulți din ei nu rodesc. PANN, P. V. I 105. Via-n vară înflorește, Iar în toamnă cum rodește, Vine graur de-o ciupește. ALECSANDRI, P. P. 334. ◊ Fig. Numai în suferință crește și rodește iubirea cea mare, cea adevărată și biruitoare. REBREANU, P. S. 56. (Tranz.) Vede cineva toată tinerimea aceea rătăcită a-și număra ceasurile în care n-a rodit nimic. BOLLIAC, O. 49. ◊ Tranz. fact. S-ar zice că sîngele vărsat de mine rodește pămîntul. GANE, la CADE. – Variantă: înrodí (DELAVRANCEA, S. 81) vb. IV.
înrodiserăți
RODÍ, rodesc, vb. IV. Intranz. A produce roade. Ogorul lui rodea și livada înflorea. SADOVEANU, O. VII 117. Toți copacii înfrunzesc, Dar mulți din ei nu rodesc. PANN, P. V. I 105. Via-n vară înflorește, Iar în toamnă cum rodește, Vine graur de-o ciupește. ALECSANDRI, P. P. 334. ◊ Fig. Numai în suferință crește și rodește iubirea cea mare, cea adevărată și biruitoare. REBREANU, P. S. 56. (Tranz.) Vede cineva toată tinerimea aceea rătăcită a-și număra ceasurile în care n-a rodit nimic. BOLLIAC, O. 49. ◊ Tranz. fact. S-ar zice că sîngele vărsat de mine rodește pămîntul. GANE, la CADE. – Variantă: înrodí (DELAVRANCEA, S. 81) vb. IV.
înrodiseși
RODÍ, rodesc, vb. IV. Intranz. A produce roade. Ogorul lui rodea și livada înflorea. SADOVEANU, O. VII 117. Toți copacii înfrunzesc, Dar mulți din ei nu rodesc. PANN, P. V. I 105. Via-n vară înflorește, Iar în toamnă cum rodește, Vine graur de-o ciupește. ALECSANDRI, P. P. 334. ◊ Fig. Numai în suferință crește și rodește iubirea cea mare, cea adevărată și biruitoare. REBREANU, P. S. 56. (Tranz.) Vede cineva toată tinerimea aceea rătăcită a-și număra ceasurile în care n-a rodit nimic. BOLLIAC, O. 49. ◊ Tranz. fact. S-ar zice că sîngele vărsat de mine rodește pămîntul. GANE, la CADE. – Variantă: înrodí (DELAVRANCEA, S. 81) vb. IV.
înrodiseți
RODÍ, rodesc, vb. IV. Intranz. A produce roade. Ogorul lui rodea și livada înflorea. SADOVEANU, O. VII 117. Toți copacii înfrunzesc, Dar mulți din ei nu rodesc. PANN, P. V. I 105. Via-n vară înflorește, Iar în toamnă cum rodește, Vine graur de-o ciupește. ALECSANDRI, P. P. 334. ◊ Fig. Numai în suferință crește și rodește iubirea cea mare, cea adevărată și biruitoare. REBREANU, P. S. 56. (Tranz.) Vede cineva toată tinerimea aceea rătăcită a-și număra ceasurile în care n-a rodit nimic. BOLLIAC, O. 49. ◊ Tranz. fact. S-ar zice că sîngele vărsat de mine rodește pămîntul. GANE, la CADE. – Variantă: înrodí (DELAVRANCEA, S. 81) vb. IV.
înrodit
RODÍ, rodesc, vb. IV. Intranz. A produce roade. Ogorul lui rodea și livada înflorea. SADOVEANU, O. VII 117. Toți copacii înfrunzesc, Dar mulți din ei nu rodesc. PANN, P. V. I 105. Via-n vară înflorește, Iar în toamnă cum rodește, Vine graur de-o ciupește. ALECSANDRI, P. P. 334. ◊ Fig. Numai în suferință crește și rodește iubirea cea mare, cea adevărată și biruitoare. REBREANU, P. S. 56. (Tranz.) Vede cineva toată tinerimea aceea rătăcită a-și număra ceasurile în care n-a rodit nimic. BOLLIAC, O. 49. ◊ Tranz. fact. S-ar zice că sîngele vărsat de mine rodește pămîntul. GANE, la CADE. – Variantă: înrodí (DELAVRANCEA, S. 81) vb. IV.
înrodiși
RODÍ, rodesc, vb. IV. Intranz. A produce roade. Ogorul lui rodea și livada înflorea. SADOVEANU, O. VII 117. Toți copacii înfrunzesc, Dar mulți din ei nu rodesc. PANN, P. V. I 105. Via-n vară înflorește, Iar în toamnă cum rodește, Vine graur de-o ciupește. ALECSANDRI, P. P. 334. ◊ Fig. Numai în suferință crește și rodește iubirea cea mare, cea adevărată și biruitoare. REBREANU, P. S. 56. (Tranz.) Vede cineva toată tinerimea aceea rătăcită a-și număra ceasurile în care n-a rodit nimic. BOLLIAC, O. 49. ◊ Tranz. fact. S-ar zice că sîngele vărsat de mine rodește pămîntul. GANE, la CADE. – Variantă: înrodí (DELAVRANCEA, S. 81) vb. IV.
înrodiți
RODÍ, rodesc, vb. IV. Intranz. A produce roade. Ogorul lui rodea și livada înflorea. SADOVEANU, O. VII 117. Toți copacii înfrunzesc, Dar mulți din ei nu rodesc. PANN, P. V. I 105. Via-n vară înflorește, Iar în toamnă cum rodește, Vine graur de-o ciupește. ALECSANDRI, P. P. 334. ◊ Fig. Numai în suferință crește și rodește iubirea cea mare, cea adevărată și biruitoare. REBREANU, P. S. 56. (Tranz.) Vede cineva toată tinerimea aceea rătăcită a-și număra ceasurile în care n-a rodit nimic. BOLLIAC, O. 49. ◊ Tranz. fact. S-ar zice că sîngele vărsat de mine rodește pămîntul. GANE, la CADE. – Variantă: înrodí (DELAVRANCEA, S. 81) vb. IV.
înrola
ÎNROLÁ, înrolez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) înscrie în rândurile armatei; p. ext. a (se) înscrie într-o organizație, într-un partid; a (se) înregimenta. – Din fr. enrôler. DOOM
înrolá (a ~) vb., ind. prez. 3 înroleáză
înrolai
ÎNROLÁ, înrolez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) înscrie în rândurile armatei; p. ext. a (se) înscrie într-o organizație, într-un partid; a (se) înregimenta. – Din fr. enrôler. DOOM
înrolá (a ~) vb., ind. prez. 3 înroleáză
înrolam
ÎNROLÁ, înrolez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) înscrie în rândurile armatei; p. ext. a (se) înscrie într-o organizație, într-un partid; a (se) înregimenta. – Din fr. enrôler. DOOM
înrolá (a ~) vb., ind. prez. 3 înroleáză
înrolare
ÎNROLÁ, înrolez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) înscrie în rândurile armatei; p. ext. a (se) înscrie într-o organizație, într-un partid; a (se) înregimenta. – Din fr. enrôler. DOOM
înrolá (a ~) vb., ind. prez. 3 înroleáză
înrolare
ÎNROLÁRE, înrolări, s. f. Acțiunea de a (se) înrola și rezultatul ei. – V. înrola. DOOM
înroláre s. f., g.-d. art. înrolắrii; pl. înrolắri
înrolarea
ÎNROLÁRE, înrolări, s. f. Acțiunea de a (se) înrola și rezultatul ei. – V. înrola. DOOM
înroláre s. f., g.-d. art. înrolắrii; pl. înrolắri
înrolară
ÎNROLÁ, înrolez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) înscrie în rândurile armatei; p. ext. a (se) înscrie într-o organizație, într-un partid; a (se) înregimenta. – Din fr. enrôler. DOOM
înrolá (a ~) vb., ind. prez. 3 înroleáză
înrolarăm
ÎNROLÁ, înrolez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) înscrie în rândurile armatei; p. ext. a (se) înscrie într-o organizație, într-un partid; a (se) înregimenta. – Din fr. enrôler. DOOM
înrolá (a ~) vb., ind. prez. 3 înroleáză
înrolarăți
ÎNROLÁ, înrolez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) înscrie în rândurile armatei; p. ext. a (se) înscrie într-o organizație, într-un partid; a (se) înregimenta. – Din fr. enrôler. DOOM
înrolá (a ~) vb., ind. prez. 3 înroleáză
înrolase
ÎNROLÁ, înrolez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) înscrie în rândurile armatei; p. ext. a (se) înscrie într-o organizație, într-un partid; a (se) înregimenta. – Din fr. enrôler. DOOM
înrolá (a ~) vb., ind. prez. 3 înroleáză
înrolasem
ÎNROLÁ, înrolez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) înscrie în rândurile armatei; p. ext. a (se) înscrie într-o organizație, într-un partid; a (se) înregimenta. – Din fr. enrôler. DOOM
înrolá (a ~) vb., ind. prez. 3 înroleáză
înrolaseră
ÎNROLÁ, înrolez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) înscrie în rândurile armatei; p. ext. a (se) înscrie într-o organizație, într-un partid; a (se) înregimenta. – Din fr. enrôler. DOOM
înrolá (a ~) vb., ind. prez. 3 înroleáză
înrolaserăm
ÎNROLÁ, înrolez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) înscrie în rândurile armatei; p. ext. a (se) înscrie într-o organizație, într-un partid; a (se) înregimenta. – Din fr. enrôler. DOOM
înrolá (a ~) vb., ind. prez. 3 înroleáză
înrolaserăți
ÎNROLÁ, înrolez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) înscrie în rândurile armatei; p. ext. a (se) înscrie într-o organizație, într-un partid; a (se) înregimenta. – Din fr. enrôler. DOOM
înrolá (a ~) vb., ind. prez. 3 înroleáză
înrolaseși
ÎNROLÁ, înrolez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) înscrie în rândurile armatei; p. ext. a (se) înscrie într-o organizație, într-un partid; a (se) înregimenta. – Din fr. enrôler. DOOM
înrolá (a ~) vb., ind. prez. 3 înroleáză
înrolaseți
ÎNROLÁ, înrolez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) înscrie în rândurile armatei; p. ext. a (se) înscrie într-o organizație, într-un partid; a (se) înregimenta. – Din fr. enrôler. DOOM
înrolá (a ~) vb., ind. prez. 3 înroleáză
înrolat
ÎNROLÁ, înrolez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) înscrie în rândurile armatei; p. ext. a (se) înscrie într-o organizație, într-un partid; a (se) înregimenta. – Din fr. enrôler. DOOM
înrolá (a ~) vb., ind. prez. 3 înroleáză
înrolat
ÎNROLÁ, înrolez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) înscrie în rândurile armatei; p. ext. a (se) înscrie într-o organizație, într-un partid; a (se) înregimenta. – Din fr. enrôler.
înrolata
ÎNROLÁ, înrolez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) înscrie în rândurile armatei; p. ext. a (se) înscrie într-o organizație, într-un partid; a (se) înregimenta. – Din fr. enrôler.
înrolate
ÎNROLÁ, înrolez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) înscrie în rândurile armatei; p. ext. a (se) înscrie într-o organizație, într-un partid; a (se) înregimenta. – Din fr. enrôler.
înrolatei
ÎNROLÁ, înrolez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) înscrie în rândurile armatei; p. ext. a (se) înscrie într-o organizație, într-un partid; a (se) înregimenta. – Din fr. enrôler.
înrolatele
ÎNROLÁ, înrolez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) înscrie în rândurile armatei; p. ext. a (se) înscrie într-o organizație, într-un partid; a (se) înregimenta. – Din fr. enrôler.
înrolatelor
ÎNROLÁ, înrolez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) înscrie în rândurile armatei; p. ext. a (se) înscrie într-o organizație, într-un partid; a (se) înregimenta. – Din fr. enrôler.
înrolatul
ÎNROLÁ, înrolez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) înscrie în rândurile armatei; p. ext. a (se) înscrie într-o organizație, într-un partid; a (se) înregimenta. – Din fr. enrôler.
înrolatului
ÎNROLÁ, înrolez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) înscrie în rândurile armatei; p. ext. a (se) înscrie într-o organizație, într-un partid; a (se) înregimenta. – Din fr. enrôler.
înrolau
ÎNROLÁ, înrolez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) înscrie în rândurile armatei; p. ext. a (se) înscrie într-o organizație, într-un partid; a (se) înregimenta. – Din fr. enrôler. DOOM
înrolá (a ~) vb., ind. prez. 3 înroleáză
înrolași
ÎNROLÁ, înrolez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) înscrie în rândurile armatei; p. ext. a (se) înscrie într-o organizație, într-un partid; a (se) înregimenta. – Din fr. enrôler. DOOM
înrolá (a ~) vb., ind. prez. 3 înroleáză
înrolați
ÎNROLÁ, înrolez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) înscrie în rândurile armatei; p. ext. a (se) înscrie într-o organizație, într-un partid; a (se) înregimenta. – Din fr. enrôler. DOOM
înrolá (a ~) vb., ind. prez. 3 înroleáză
înrolați
ÎNROLÁ, înrolez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) înscrie în rândurile armatei; p. ext. a (se) înscrie într-o organizație, într-un partid; a (se) înregimenta. – Din fr. enrôler.
înrolații
ÎNROLÁ, înrolez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) înscrie în rândurile armatei; p. ext. a (se) înscrie într-o organizație, într-un partid; a (se) înregimenta. – Din fr. enrôler.
înrolaților
ÎNROLÁ, înrolez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) înscrie în rândurile armatei; p. ext. a (se) înscrie într-o organizație, într-un partid; a (se) înregimenta. – Din fr. enrôler.
înrolează
ÎNROLÁ, înrolez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) înscrie în rândurile armatei; p. ext. a (se) înscrie într-o organizație, într-un partid; a (se) înregimenta. – Din fr. enrôler. DOOM
înrolá (a ~) vb., ind. prez. 3 înroleáză
înrolez
ÎNROLÁ, înrolez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) înscrie în rândurile armatei; p. ext. a (se) înscrie într-o organizație, într-un partid; a (se) înregimenta. – Din fr. enrôler. DOOM
înrolá (a ~) vb., ind. prez. 3 înroleáză
înroleze
ÎNROLÁ, înrolez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) înscrie în rândurile armatei; p. ext. a (se) înscrie într-o organizație, într-un partid; a (se) înregimenta. – Din fr. enrôler. DOOM
înrolá (a ~) vb., ind. prez. 3 înroleáză
înrolezi
ÎNROLÁ, înrolez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) înscrie în rândurile armatei; p. ext. a (se) înscrie într-o organizație, într-un partid; a (se) înregimenta. – Din fr. enrôler. DOOM
înrolá (a ~) vb., ind. prez. 3 înroleáză
înrolând
ÎNROLÁ, înrolez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) înscrie în rândurile armatei; p. ext. a (se) înscrie într-o organizație, într-un partid; a (se) înregimenta. – Din fr. enrôler. DOOM
înrolá (a ~) vb., ind. prez. 3 înroleáză
înrolînd
ÎNROLÁ, înrolez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) înscrie în rândurile armatei; p. ext. a (se) înscrie într-o organizație, într-un partid; a (se) înregimenta. – Din fr. enrôler. DOOM
înrolá (a ~) vb., ind. prez. 3 înroleáză
înrolări
ÎNROLÁRE, înrolări, s. f. Acțiunea de a (se) înrola și rezultatul ei. – V. înrola. DOOM
înroláre s. f., g.-d. art. înrolắrii; pl. înrolắri
înrolării
ÎNROLÁRE, înrolări, s. f. Acțiunea de a (se) înrola și rezultatul ei. – V. înrola. DOOM
înroláre s. f., g.-d. art. înrolắrii; pl. înrolắri
înrolările
ÎNROLÁRE, înrolări, s. f. Acțiunea de a (se) înrola și rezultatul ei. – V. înrola. DOOM
înroláre s. f., g.-d. art. înrolắrii; pl. înrolắri
înrolărilor
ÎNROLÁRE, înrolări, s. f. Acțiunea de a (se) înrola și rezultatul ei. – V. înrola. DOOM
înroláre s. f., g.-d. art. înrolắrii; pl. înrolắri
înroura
ÎNROURÁ, pers. 3 înrourează, vb. I. Refl. A se acoperi cu rouă. [Pr.: -ro-u-] – În + roura. DOOM
!înrourá (a se ~) (-ro-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se înroureáză
înrourare
ÎNROURÁ, pers. 3 înrourează, vb. I. Refl. A se acoperi cu rouă. [Pr.: -ro-u-] – În + roura. DOOM
!înrourá (a se ~) (-ro-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se înroureáză
înrourare
ÎNROURÁ, pers. 3 înrourează, vb. I. Refl. A se acoperi cu rouă. [Pr.: -ro-u-] – În + roura.
înrourară
ÎNROURÁ, pers. 3 înrourează, vb. I. Refl. A se acoperi cu rouă. [Pr.: -ro-u-] – În + roura. DOOM
!înrourá (a se ~) (-ro-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se înroureáză
înrourase
ÎNROURÁ, pers. 3 înrourează, vb. I. Refl. A se acoperi cu rouă. [Pr.: -ro-u-] – În + roura. DOOM
!înrourá (a se ~) (-ro-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se înroureáză
înrouraseră
ÎNROURÁ, pers. 3 înrourează, vb. I. Refl. A se acoperi cu rouă. [Pr.: -ro-u-] – În + roura. DOOM
!înrourá (a se ~) (-ro-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se înroureáză
înrourat
ÎNROURÁ, pers. 3 înrourează, vb. I. Refl. A se acoperi cu rouă. [Pr.: -ro-u-] – În + roura. DOOM
!înrourá (a se ~) (-ro-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se înroureáză
înrourat
ÎNROURÁT, -Ă, înrourați, -te, adj. Acoperit, plin de rouă. [Pr.: -ro-u-] – V. înroura.
înrourata
ÎNROURÁT, -Ă, înrourați, -te, adj. Acoperit, plin de rouă. [Pr.: -ro-u-] – V. înroura.
înrourate
ÎNROURÁT, -Ă, înrourați, -te, adj. Acoperit, plin de rouă. [Pr.: -ro-u-] – V. înroura.
înrouratei
ÎNROURÁT, -Ă, înrourați, -te, adj. Acoperit, plin de rouă. [Pr.: -ro-u-] – V. înroura.
înrouratele
ÎNROURÁT, -Ă, înrourați, -te, adj. Acoperit, plin de rouă. [Pr.: -ro-u-] – V. înroura.
înrouratelor
ÎNROURÁT, -Ă, înrourați, -te, adj. Acoperit, plin de rouă. [Pr.: -ro-u-] – V. înroura.
înrouratul
ÎNROURÁT, -Ă, înrourați, -te, adj. Acoperit, plin de rouă. [Pr.: -ro-u-] – V. înroura.
înrouratului
ÎNROURÁT, -Ă, înrourați, -te, adj. Acoperit, plin de rouă. [Pr.: -ro-u-] – V. înroura.
înrourau
ÎNROURÁ, pers. 3 înrourează, vb. I. Refl. A se acoperi cu rouă. [Pr.: -ro-u-] – În + roura. DOOM
!înrourá (a se ~) (-ro-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se înroureáză
înrourați
ÎNROURÁT, -Ă, înrourați, -te, adj. Acoperit, plin de rouă. [Pr.: -ro-u-] – V. înroura.
înrourații
ÎNROURÁT, -Ă, înrourați, -te, adj. Acoperit, plin de rouă. [Pr.: -ro-u-] – V. înroura.
înrouraților
ÎNROURÁT, -Ă, înrourați, -te, adj. Acoperit, plin de rouă. [Pr.: -ro-u-] – V. înroura.
înrourează
ÎNROURÁ, pers. 3 înrourează, vb. I. Refl. A se acoperi cu rouă. [Pr.: -ro-u-] – În + roura. DOOM
!înrourá (a se ~) (-ro-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se înroureáză
înroureze
ÎNROURÁ, pers. 3 înrourează, vb. I. Refl. A se acoperi cu rouă. [Pr.: -ro-u-] – În + roura. DOOM
!înrourá (a se ~) (-ro-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se înroureáză
înrourând
ÎNROURÁ, pers. 3 înrourează, vb. I. Refl. A se acoperi cu rouă. [Pr.: -ro-u-] – În + roura. DOOM
!înrourá (a se ~) (-ro-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se înroureáză
înrourînd
ÎNROURÁ, pers. 3 înrourează, vb. I. Refl. A se acoperi cu rouă. [Pr.: -ro-u-] – În + roura. DOOM
!înrourá (a se ~) (-ro-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se înroureáză
înroșea
ÎNROȘÍ, înroșesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A face să capete sau a căpăta culoarea roșie; a (se) face roșu; a (se) îmbujora, a (se) înflăcăra, a (se) împurpura. ♦ A (se) încinge în foc. 2. Tranz. (Rar) A colora, a vopsi în roșu; a roși. 3. Refl. (Despre fructe) A se coace. – În + roșu sau roși. DOOM
înroșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înroșésc, imperf. 3 sg. înroșeá; conj. prez. 3 să înroșeáscă
înroșeai
ÎNROȘÍ, înroșesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A face să capete sau a căpăta culoarea roșie; a (se) face roșu; a (se) îmbujora, a (se) înflăcăra, a (se) împurpura. ♦ A (se) încinge în foc. 2. Tranz. (Rar) A colora, a vopsi în roșu; a roși. 3. Refl. (Despre fructe) A se coace. – În + roșu sau roși. DOOM
înroșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înroșésc, imperf. 3 sg. înroșeá; conj. prez. 3 să înroșeáscă
înroșeam
ÎNROȘÍ, înroșesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A face să capete sau a căpăta culoarea roșie; a (se) face roșu; a (se) îmbujora, a (se) înflăcăra, a (se) împurpura. ♦ A (se) încinge în foc. 2. Tranz. (Rar) A colora, a vopsi în roșu; a roși. 3. Refl. (Despre fructe) A se coace. – În + roșu sau roși. DOOM
înroșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înroșésc, imperf. 3 sg. înroșeá; conj. prez. 3 să înroșeáscă
înroșească
ÎNROȘÍ, înroșesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A face să capete sau a căpăta culoarea roșie; a (se) face roșu; a (se) îmbujora, a (se) înflăcăra, a (se) împurpura. ♦ A (se) încinge în foc. 2. Tranz. (Rar) A colora, a vopsi în roșu; a roși. 3. Refl. (Despre fructe) A se coace. – În + roșu sau roși. DOOM
înroșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înroșésc, imperf. 3 sg. înroșeá; conj. prez. 3 să înroșeáscă
înroșeau
ÎNROȘÍ, înroșesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A face să capete sau a căpăta culoarea roșie; a (se) face roșu; a (se) îmbujora, a (se) înflăcăra, a (se) împurpura. ♦ A (se) încinge în foc. 2. Tranz. (Rar) A colora, a vopsi în roșu; a roși. 3. Refl. (Despre fructe) A se coace. – În + roșu sau roși. DOOM
înroșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înroșésc, imperf. 3 sg. înroșeá; conj. prez. 3 să înroșeáscă
înroșeați
ÎNROȘÍ, înroșesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A face să capete sau a căpăta culoarea roșie; a (se) face roșu; a (se) îmbujora, a (se) înflăcăra, a (se) împurpura. ♦ A (se) încinge în foc. 2. Tranz. (Rar) A colora, a vopsi în roșu; a roși. 3. Refl. (Despre fructe) A se coace. – În + roșu sau roși. DOOM
înroșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înroșésc, imperf. 3 sg. înroșeá; conj. prez. 3 să înroșeáscă
înroșesc
ÎNROȘÍ, înroșesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A face să capete sau a căpăta culoarea roșie; a (se) face roșu; a (se) îmbujora, a (se) înflăcăra, a (se) împurpura. ♦ A (se) încinge în foc. 2. Tranz. (Rar) A colora, a vopsi în roșu; a roși. 3. Refl. (Despre fructe) A se coace. – În + roșu sau roși. DOOM
înroșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înroșésc, imperf. 3 sg. înroșeá; conj. prez. 3 să înroșeáscă
înroșește
ÎNROȘÍ, înroșesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A face să capete sau a căpăta culoarea roșie; a (se) face roșu; a (se) îmbujora, a (se) înflăcăra, a (se) împurpura. ♦ A (se) încinge în foc. 2. Tranz. (Rar) A colora, a vopsi în roșu; a roși. 3. Refl. (Despre fructe) A se coace. – În + roșu sau roși. DOOM
înroșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înroșésc, imperf. 3 sg. înroșeá; conj. prez. 3 să înroșeáscă
înroșești
ÎNROȘÍ, înroșesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A face să capete sau a căpăta culoarea roșie; a (se) face roșu; a (se) îmbujora, a (se) înflăcăra, a (se) împurpura. ♦ A (se) încinge în foc. 2. Tranz. (Rar) A colora, a vopsi în roșu; a roși. 3. Refl. (Despre fructe) A se coace. – În + roșu sau roși. DOOM
înroșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înroșésc, imperf. 3 sg. înroșeá; conj. prez. 3 să înroșeáscă
înroși
ÎNROȘÍ, înroșesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A face să capete sau a căpăta culoarea roșie; a (se) face roșu; a (se) îmbujora, a (se) înflăcăra, a (se) împurpura. ♦ A (se) încinge în foc. 2. Tranz. (Rar) A colora, a vopsi în roșu; a roși. 3. Refl. (Despre fructe) A se coace. – În + roșu sau roși. DOOM
înroșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înroșésc, imperf. 3 sg. înroșeá; conj. prez. 3 să înroșeáscă
înroșii
ÎNROȘÍ, înroșesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A face să capete sau a căpăta culoarea roșie; a (se) face roșu; a (se) îmbujora, a (se) înflăcăra, a (se) împurpura. ♦ A (se) încinge în foc. 2. Tranz. (Rar) A colora, a vopsi în roșu; a roși. 3. Refl. (Despre fructe) A se coace. – În + roșu sau roși. DOOM
înroșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înroșésc, imperf. 3 sg. înroșeá; conj. prez. 3 să înroșeáscă
înroșim
ÎNROȘÍ, înroșesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A face să capete sau a căpăta culoarea roșie; a (se) face roșu; a (se) îmbujora, a (se) înflăcăra, a (se) împurpura. ♦ A (se) încinge în foc. 2. Tranz. (Rar) A colora, a vopsi în roșu; a roși. 3. Refl. (Despre fructe) A se coace. – În + roșu sau roși. DOOM
înroșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înroșésc, imperf. 3 sg. înroșeá; conj. prez. 3 să înroșeáscă
înroșind
ÎNROȘÍ, înroșesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A face să capete sau a căpăta culoarea roșie; a (se) face roșu; a (se) îmbujora, a (se) înflăcăra, a (se) împurpura. ♦ A (se) încinge în foc. 2. Tranz. (Rar) A colora, a vopsi în roșu; a roși. 3. Refl. (Despre fructe) A se coace. – În + roșu sau roși. DOOM
înroșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înroșésc, imperf. 3 sg. înroșeá; conj. prez. 3 să înroșeáscă
înroșire
ÎNROȘÍ, înroșesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A face să capete sau a căpăta culoarea roșie; a (se) face roșu; a (se) îmbujora, a (se) înflăcăra, a (se) împurpura. ♦ A (se) încinge în foc. 2. Tranz. (Rar) A colora, a vopsi în roșu; a roși. 3. Refl. (Despre fructe) A se coace. – În + roșu sau roși. DOOM
înroșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înroșésc, imperf. 3 sg. înroșeá; conj. prez. 3 să înroșeáscă
înroșire
ÎNROȘÍRE s. f. Faptul de a (se) înroși. – V. înroși. DOOM
înroșíre s. f., g.-d. art. înroșírii
înroșirea
ÎNROȘÍRE s. f. Faptul de a (se) înroși. – V. înroși. DOOM
înroșíre s. f., g.-d. art. înroșírii
înroșiri
ÎNROȘÍRE s. f. Faptul de a (se) înroși. – V. înroși. DOOM
înroșíre s. f., g.-d. art. înroșírii
înroșirii
ÎNROȘÍRE s. f. Faptul de a (se) înroși. – V. înroși. DOOM
înroșíre s. f., g.-d. art. înroșírii
înroșirile
ÎNROȘÍRE s. f. Faptul de a (se) înroși. – V. înroși. DOOM
înroșíre s. f., g.-d. art. înroșírii
înroșirilor
ÎNROȘÍRE s. f. Faptul de a (se) înroși. – V. înroși. DOOM
înroșíre s. f., g.-d. art. înroșírii
înroșiră
ÎNROȘÍ, înroșesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A face să capete sau a căpăta culoarea roșie; a (se) face roșu; a (se) îmbujora, a (se) înflăcăra, a (se) împurpura. ♦ A (se) încinge în foc. 2. Tranz. (Rar) A colora, a vopsi în roșu; a roși. 3. Refl. (Despre fructe) A se coace. – În + roșu sau roși. DOOM
înroșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înroșésc, imperf. 3 sg. înroșeá; conj. prez. 3 să înroșeáscă
înroșirăm
ÎNROȘÍ, înroșesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A face să capete sau a căpăta culoarea roșie; a (se) face roșu; a (se) îmbujora, a (se) înflăcăra, a (se) împurpura. ♦ A (se) încinge în foc. 2. Tranz. (Rar) A colora, a vopsi în roșu; a roși. 3. Refl. (Despre fructe) A se coace. – În + roșu sau roși. DOOM
înroșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înroșésc, imperf. 3 sg. înroșeá; conj. prez. 3 să înroșeáscă
înroșirăți
ÎNROȘÍ, înroșesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A face să capete sau a căpăta culoarea roșie; a (se) face roșu; a (se) îmbujora, a (se) înflăcăra, a (se) împurpura. ♦ A (se) încinge în foc. 2. Tranz. (Rar) A colora, a vopsi în roșu; a roși. 3. Refl. (Despre fructe) A se coace. – În + roșu sau roși. DOOM
înroșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înroșésc, imperf. 3 sg. înroșeá; conj. prez. 3 să înroșeáscă
înroșise
ÎNROȘÍ, înroșesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A face să capete sau a căpăta culoarea roșie; a (se) face roșu; a (se) îmbujora, a (se) înflăcăra, a (se) împurpura. ♦ A (se) încinge în foc. 2. Tranz. (Rar) A colora, a vopsi în roșu; a roși. 3. Refl. (Despre fructe) A se coace. – În + roșu sau roși. DOOM
înroșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înroșésc, imperf. 3 sg. înroșeá; conj. prez. 3 să înroșeáscă
înroșisem
ÎNROȘÍ, înroșesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A face să capete sau a căpăta culoarea roșie; a (se) face roșu; a (se) îmbujora, a (se) înflăcăra, a (se) împurpura. ♦ A (se) încinge în foc. 2. Tranz. (Rar) A colora, a vopsi în roșu; a roși. 3. Refl. (Despre fructe) A se coace. – În + roșu sau roși. DOOM
înroșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înroșésc, imperf. 3 sg. înroșeá; conj. prez. 3 să înroșeáscă
înroșiseră
ÎNROȘÍ, înroșesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A face să capete sau a căpăta culoarea roșie; a (se) face roșu; a (se) îmbujora, a (se) înflăcăra, a (se) împurpura. ♦ A (se) încinge în foc. 2. Tranz. (Rar) A colora, a vopsi în roșu; a roși. 3. Refl. (Despre fructe) A se coace. – În + roșu sau roși. DOOM
înroșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înroșésc, imperf. 3 sg. înroșeá; conj. prez. 3 să înroșeáscă
înroșiserăm
ÎNROȘÍ, înroșesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A face să capete sau a căpăta culoarea roșie; a (se) face roșu; a (se) îmbujora, a (se) înflăcăra, a (se) împurpura. ♦ A (se) încinge în foc. 2. Tranz. (Rar) A colora, a vopsi în roșu; a roși. 3. Refl. (Despre fructe) A se coace. – În + roșu sau roși. DOOM
înroșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înroșésc, imperf. 3 sg. înroșeá; conj. prez. 3 să înroșeáscă
înroșiserăți
ÎNROȘÍ, înroșesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A face să capete sau a căpăta culoarea roșie; a (se) face roșu; a (se) îmbujora, a (se) înflăcăra, a (se) împurpura. ♦ A (se) încinge în foc. 2. Tranz. (Rar) A colora, a vopsi în roșu; a roși. 3. Refl. (Despre fructe) A se coace. – În + roșu sau roși. DOOM
înroșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înroșésc, imperf. 3 sg. înroșeá; conj. prez. 3 să înroșeáscă
înroșiseși
ÎNROȘÍ, înroșesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A face să capete sau a căpăta culoarea roșie; a (se) face roșu; a (se) îmbujora, a (se) înflăcăra, a (se) împurpura. ♦ A (se) încinge în foc. 2. Tranz. (Rar) A colora, a vopsi în roșu; a roși. 3. Refl. (Despre fructe) A se coace. – În + roșu sau roși. DOOM
înroșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înroșésc, imperf. 3 sg. înroșeá; conj. prez. 3 să înroșeáscă
înroșiseți
ÎNROȘÍ, înroșesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A face să capete sau a căpăta culoarea roșie; a (se) face roșu; a (se) îmbujora, a (se) înflăcăra, a (se) împurpura. ♦ A (se) încinge în foc. 2. Tranz. (Rar) A colora, a vopsi în roșu; a roși. 3. Refl. (Despre fructe) A se coace. – În + roșu sau roși. DOOM
înroșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înroșésc, imperf. 3 sg. înroșeá; conj. prez. 3 să înroșeáscă
înroșit
ÎNROȘÍ, înroșesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A face să capete sau a căpăta culoarea roșie; a (se) face roșu; a (se) îmbujora, a (se) înflăcăra, a (se) împurpura. ♦ A (se) încinge în foc. 2. Tranz. (Rar) A colora, a vopsi în roșu; a roși. 3. Refl. (Despre fructe) A se coace. – În + roșu sau roși. DOOM
înroșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înroșésc, imperf. 3 sg. înroșeá; conj. prez. 3 să înroșeáscă
înroșit
ÎNROȘÍT, -Ă, înroșiți, -te, adj. Colorat în roșu; devenit roșu; roșit. – V. înroși.
înroșita
ÎNROȘÍT, -Ă, înroșiți, -te, adj. Colorat în roșu; devenit roșu; roșit. – V. înroși.
înroșite
ÎNROȘÍT, -Ă, înroșiți, -te, adj. Colorat în roșu; devenit roșu; roșit. – V. înroși.
înroșitei
ÎNROȘÍT, -Ă, înroșiți, -te, adj. Colorat în roșu; devenit roșu; roșit. – V. înroși.
înroșitele
ÎNROȘÍT, -Ă, înroșiți, -te, adj. Colorat în roșu; devenit roșu; roșit. – V. înroși.
înroșitelor
ÎNROȘÍT, -Ă, înroșiți, -te, adj. Colorat în roșu; devenit roșu; roșit. – V. înroși.
înroșitul
ÎNROȘÍT, -Ă, înroșiți, -te, adj. Colorat în roșu; devenit roșu; roșit. – V. înroși.
înroșitului
ÎNROȘÍT, -Ă, înroșiți, -te, adj. Colorat în roșu; devenit roșu; roșit. – V. înroși.
înroșiși
ÎNROȘÍ, înroșesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A face să capete sau a căpăta culoarea roșie; a (se) face roșu; a (se) îmbujora, a (se) înflăcăra, a (se) împurpura. ♦ A (se) încinge în foc. 2. Tranz. (Rar) A colora, a vopsi în roșu; a roși. 3. Refl. (Despre fructe) A se coace. – În + roșu sau roși. DOOM
înroșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înroșésc, imperf. 3 sg. înroșeá; conj. prez. 3 să înroșeáscă
înroșiți
ÎNROȘÍ, înroșesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A face să capete sau a căpăta culoarea roșie; a (se) face roșu; a (se) îmbujora, a (se) înflăcăra, a (se) împurpura. ♦ A (se) încinge în foc. 2. Tranz. (Rar) A colora, a vopsi în roșu; a roși. 3. Refl. (Despre fructe) A se coace. – În + roșu sau roși. DOOM
înroșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înroșésc, imperf. 3 sg. înroșeá; conj. prez. 3 să înroșeáscă
înroșiți
ÎNROȘÍT, -Ă, înroșiți, -te, adj. Colorat în roșu; devenit roșu; roșit. – V. înroși.
înroșiții
ÎNROȘÍT, -Ă, înroșiți, -te, adj. Colorat în roșu; devenit roșu; roșit. – V. înroși.
înroșiților
ÎNROȘÍT, -Ă, înroșiți, -te, adj. Colorat în roșu; devenit roșu; roșit. – V. înroși.
înrubedenit
ÎNRUBEDENÍT, -Ă, înrubedeniți, -te, adj. (Rar) Înrudit. Se știe înrubedenit cu el prin fiică. ARDELEANU, D. 186.
înrudea
ÎNRUDÍ, înrudesc, vb. IV. Refl. recipr. 1. A fi sau a deveni rudă cu cineva; a se înnemuri2. 2. Fig. A avea caractere (esențiale) comune cu cineva sau cu ceva. – În + rudă. DOOM
!înrudí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înrudéște, imperf. 3 sg. se înrudeá; conj. prez. 3 să se înrudeáscă
înrudeai
ÎNRUDÍ, înrudesc, vb. IV. Refl. recipr. 1. A fi sau a deveni rudă cu cineva; a se înnemuri2. 2. Fig. A avea caractere (esențiale) comune cu cineva sau cu ceva. – În + rudă. DOOM
!înrudí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înrudéște, imperf. 3 sg. se înrudeá; conj. prez. 3 să se înrudeáscă
înrudeam
ÎNRUDÍ, înrudesc, vb. IV. Refl. recipr. 1. A fi sau a deveni rudă cu cineva; a se înnemuri2. 2. Fig. A avea caractere (esențiale) comune cu cineva sau cu ceva. – În + rudă. DOOM
!înrudí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înrudéște, imperf. 3 sg. se înrudeá; conj. prez. 3 să se înrudeáscă
înrudească
ÎNRUDÍ, înrudesc, vb. IV. Refl. recipr. 1. A fi sau a deveni rudă cu cineva; a se înnemuri2. 2. Fig. A avea caractere (esențiale) comune cu cineva sau cu ceva. – În + rudă. DOOM
!înrudí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înrudéște, imperf. 3 sg. se înrudeá; conj. prez. 3 să se înrudeáscă
înrudeau
ÎNRUDÍ, înrudesc, vb. IV. Refl. recipr. 1. A fi sau a deveni rudă cu cineva; a se înnemuri2. 2. Fig. A avea caractere (esențiale) comune cu cineva sau cu ceva. – În + rudă. DOOM
!înrudí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înrudéște, imperf. 3 sg. se înrudeá; conj. prez. 3 să se înrudeáscă
înrudeați
ÎNRUDÍ, înrudesc, vb. IV. Refl. recipr. 1. A fi sau a deveni rudă cu cineva; a se înnemuri2. 2. Fig. A avea caractere (esențiale) comune cu cineva sau cu ceva. – În + rudă. DOOM
!înrudí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înrudéște, imperf. 3 sg. se înrudeá; conj. prez. 3 să se înrudeáscă
înrudesc
ÎNRUDÍ, înrudesc, vb. IV. Refl. recipr. 1. A fi sau a deveni rudă cu cineva; a se înnemuri2. 2. Fig. A avea caractere (esențiale) comune cu cineva sau cu ceva. – În + rudă. DOOM
!înrudí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înrudéște, imperf. 3 sg. se înrudeá; conj. prez. 3 să se înrudeáscă
înrudește
ÎNRUDÍ, înrudesc, vb. IV. Refl. recipr. 1. A fi sau a deveni rudă cu cineva; a se înnemuri2. 2. Fig. A avea caractere (esențiale) comune cu cineva sau cu ceva. – În + rudă. DOOM
!înrudí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înrudéște, imperf. 3 sg. se înrudeá; conj. prez. 3 să se înrudeáscă
înrudești
ÎNRUDÍ, înrudesc, vb. IV. Refl. recipr. 1. A fi sau a deveni rudă cu cineva; a se înnemuri2. 2. Fig. A avea caractere (esențiale) comune cu cineva sau cu ceva. – În + rudă. DOOM
!înrudí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înrudéște, imperf. 3 sg. se înrudeá; conj. prez. 3 să se înrudeáscă
înrudi
ÎNRUDÍ, înrudesc, vb. IV. Refl. recipr. 1. A fi sau a deveni rudă cu cineva; a se înnemuri2. 2. Fig. A avea caractere (esențiale) comune cu cineva sau cu ceva. – În + rudă. DOOM
!înrudí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înrudéște, imperf. 3 sg. se înrudeá; conj. prez. 3 să se înrudeáscă
înrudii
ÎNRUDÍ, înrudesc, vb. IV. Refl. recipr. 1. A fi sau a deveni rudă cu cineva; a se înnemuri2. 2. Fig. A avea caractere (esențiale) comune cu cineva sau cu ceva. – În + rudă. DOOM
!înrudí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înrudéște, imperf. 3 sg. se înrudeá; conj. prez. 3 să se înrudeáscă
înrudim
ÎNRUDÍ, înrudesc, vb. IV. Refl. recipr. 1. A fi sau a deveni rudă cu cineva; a se înnemuri2. 2. Fig. A avea caractere (esențiale) comune cu cineva sau cu ceva. – În + rudă. DOOM
!înrudí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înrudéște, imperf. 3 sg. se înrudeá; conj. prez. 3 să se înrudeáscă
înrudind
ÎNRUDÍ, înrudesc, vb. IV. Refl. recipr. 1. A fi sau a deveni rudă cu cineva; a se înnemuri2. 2. Fig. A avea caractere (esențiale) comune cu cineva sau cu ceva. – În + rudă. DOOM
!înrudí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înrudéște, imperf. 3 sg. se înrudeá; conj. prez. 3 să se înrudeáscă
înrudire
ÎNRUDÍ, înrudesc, vb. IV. Refl. recipr. 1. A fi sau a deveni rudă cu cineva; a se înnemuri2. 2. Fig. A avea caractere (esențiale) comune cu cineva sau cu ceva. – În + rudă. DOOM
!înrudí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înrudéște, imperf. 3 sg. se înrudeá; conj. prez. 3 să se înrudeáscă
înrudire
ÎNRUDÍRE, înrudiri, s. f. Faptul de a se înrudi; rudire. – V. înrudi. DOOM
înrudíre s. f., g.-d. art. înrudírii; pl. înrudíri
înrudirea
ÎNRUDÍRE, înrudiri, s. f. Faptul de a se înrudi; rudire. – V. înrudi. DOOM
înrudíre s. f., g.-d. art. înrudírii; pl. înrudíri
înrudiri
ÎNRUDÍRE, înrudiri, s. f. Faptul de a se înrudi; rudire. – V. înrudi. DOOM
înrudíre s. f., g.-d. art. înrudírii; pl. înrudíri
înrudirii
ÎNRUDÍRE, înrudiri, s. f. Faptul de a se înrudi; rudire. – V. înrudi. DOOM
înrudíre s. f., g.-d. art. înrudírii; pl. înrudíri
înrudirile
ÎNRUDÍRE, înrudiri, s. f. Faptul de a se înrudi; rudire. – V. înrudi. DOOM
înrudíre s. f., g.-d. art. înrudírii; pl. înrudíri
înrudirilor
ÎNRUDÍRE, înrudiri, s. f. Faptul de a se înrudi; rudire. – V. înrudi. DOOM
înrudíre s. f., g.-d. art. înrudírii; pl. înrudíri
înrudiră
ÎNRUDÍ, înrudesc, vb. IV. Refl. recipr. 1. A fi sau a deveni rudă cu cineva; a se înnemuri2. 2. Fig. A avea caractere (esențiale) comune cu cineva sau cu ceva. – În + rudă. DOOM
!înrudí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înrudéște, imperf. 3 sg. se înrudeá; conj. prez. 3 să se înrudeáscă
înrudirăm
ÎNRUDÍ, înrudesc, vb. IV. Refl. recipr. 1. A fi sau a deveni rudă cu cineva; a se înnemuri2. 2. Fig. A avea caractere (esențiale) comune cu cineva sau cu ceva. – În + rudă. DOOM
!înrudí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înrudéște, imperf. 3 sg. se înrudeá; conj. prez. 3 să se înrudeáscă
înrudirăți
ÎNRUDÍ, înrudesc, vb. IV. Refl. recipr. 1. A fi sau a deveni rudă cu cineva; a se înnemuri2. 2. Fig. A avea caractere (esențiale) comune cu cineva sau cu ceva. – În + rudă. DOOM
!înrudí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înrudéște, imperf. 3 sg. se înrudeá; conj. prez. 3 să se înrudeáscă
înrudise
ÎNRUDÍ, înrudesc, vb. IV. Refl. recipr. 1. A fi sau a deveni rudă cu cineva; a se înnemuri2. 2. Fig. A avea caractere (esențiale) comune cu cineva sau cu ceva. – În + rudă. DOOM
!înrudí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înrudéște, imperf. 3 sg. se înrudeá; conj. prez. 3 să se înrudeáscă
înrudisem
ÎNRUDÍ, înrudesc, vb. IV. Refl. recipr. 1. A fi sau a deveni rudă cu cineva; a se înnemuri2. 2. Fig. A avea caractere (esențiale) comune cu cineva sau cu ceva. – În + rudă. DOOM
!înrudí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înrudéște, imperf. 3 sg. se înrudeá; conj. prez. 3 să se înrudeáscă
înrudiseră
ÎNRUDÍ, înrudesc, vb. IV. Refl. recipr. 1. A fi sau a deveni rudă cu cineva; a se înnemuri2. 2. Fig. A avea caractere (esențiale) comune cu cineva sau cu ceva. – În + rudă. DOOM
!înrudí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înrudéște, imperf. 3 sg. se înrudeá; conj. prez. 3 să se înrudeáscă
înrudiserăm
ÎNRUDÍ, înrudesc, vb. IV. Refl. recipr. 1. A fi sau a deveni rudă cu cineva; a se înnemuri2. 2. Fig. A avea caractere (esențiale) comune cu cineva sau cu ceva. – În + rudă. DOOM
!înrudí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înrudéște, imperf. 3 sg. se înrudeá; conj. prez. 3 să se înrudeáscă
înrudiserăți
ÎNRUDÍ, înrudesc, vb. IV. Refl. recipr. 1. A fi sau a deveni rudă cu cineva; a se înnemuri2. 2. Fig. A avea caractere (esențiale) comune cu cineva sau cu ceva. – În + rudă. DOOM
!înrudí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înrudéște, imperf. 3 sg. se înrudeá; conj. prez. 3 să se înrudeáscă
înrudiseși
ÎNRUDÍ, înrudesc, vb. IV. Refl. recipr. 1. A fi sau a deveni rudă cu cineva; a se înnemuri2. 2. Fig. A avea caractere (esențiale) comune cu cineva sau cu ceva. – În + rudă. DOOM
!înrudí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înrudéște, imperf. 3 sg. se înrudeá; conj. prez. 3 să se înrudeáscă
înrudiseți
ÎNRUDÍ, înrudesc, vb. IV. Refl. recipr. 1. A fi sau a deveni rudă cu cineva; a se înnemuri2. 2. Fig. A avea caractere (esențiale) comune cu cineva sau cu ceva. – În + rudă. DOOM
!înrudí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înrudéște, imperf. 3 sg. se înrudeá; conj. prez. 3 să se înrudeáscă
înrudit
ÎNRUDÍ, înrudesc, vb. IV. Refl. recipr. 1. A fi sau a deveni rudă cu cineva; a se înnemuri2. 2. Fig. A avea caractere (esențiale) comune cu cineva sau cu ceva. – În + rudă. DOOM
!înrudí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înrudéște, imperf. 3 sg. se înrudeá; conj. prez. 3 să se înrudeáscă
înrudit
ÎNRUDÍT, -Ă, înrudiți, -te, adj. 1. Care este sau a devenit rudă cu cineva. 2. Fig. Care prezintă caractere (esențiale) comune cu cineva sau cu ceva; care are afinitate cu cineva sau cu ceva. – V. înrudi.
înrudiși
ÎNRUDÍ, înrudesc, vb. IV. Refl. recipr. 1. A fi sau a deveni rudă cu cineva; a se înnemuri2. 2. Fig. A avea caractere (esențiale) comune cu cineva sau cu ceva. – În + rudă. DOOM
!înrudí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înrudéște, imperf. 3 sg. se înrudeá; conj. prez. 3 să se înrudeáscă
înrudiți
ÎNRUDÍ, înrudesc, vb. IV. Refl. recipr. 1. A fi sau a deveni rudă cu cineva; a se înnemuri2. 2. Fig. A avea caractere (esențiale) comune cu cineva sau cu ceva. – În + rudă. DOOM
!înrudí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înrudéște, imperf. 3 sg. se înrudeá; conj. prez. 3 să se înrudeáscă
înrâurea
ÎNRÂURÍ, înrâuresc, vb. IV. Tranz. și intranz. A exercita o influență asupra cuiva sau a ceva; a influența. – Cf. fr. influer, influence, germ. beeinflussen. DOOM
înrâurí (a ~) (-râ-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrâurésc, imperf. 3 sg. înrâureá; conj. prez. 3 să înrâureáscă
înrâureai
ÎNRÂURÍ, înrâuresc, vb. IV. Tranz. și intranz. A exercita o influență asupra cuiva sau a ceva; a influența. – Cf. fr. influer, influence, germ. beeinflussen. DOOM
înrâurí (a ~) (-râ-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrâurésc, imperf. 3 sg. înrâureá; conj. prez. 3 să înrâureáscă
înrâuream
ÎNRÂURÍ, înrâuresc, vb. IV. Tranz. și intranz. A exercita o influență asupra cuiva sau a ceva; a influența. – Cf. fr. influer, influence, germ. beeinflussen. DOOM
înrâurí (a ~) (-râ-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrâurésc, imperf. 3 sg. înrâureá; conj. prez. 3 să înrâureáscă
înrâurească
ÎNRÂURÍ, înrâuresc, vb. IV. Tranz. și intranz. A exercita o influență asupra cuiva sau a ceva; a influența. – Cf. fr. influer, influence, germ. beeinflussen. DOOM
înrâurí (a ~) (-râ-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrâurésc, imperf. 3 sg. înrâureá; conj. prez. 3 să înrâureáscă
înrâureau
ÎNRÂURÍ, înrâuresc, vb. IV. Tranz. și intranz. A exercita o influență asupra cuiva sau a ceva; a influența. – Cf. fr. influer, influence, germ. beeinflussen. DOOM
înrâurí (a ~) (-râ-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrâurésc, imperf. 3 sg. înrâureá; conj. prez. 3 să înrâureáscă
înrâureați
ÎNRÂURÍ, înrâuresc, vb. IV. Tranz. și intranz. A exercita o influență asupra cuiva sau a ceva; a influența. – Cf. fr. influer, influence, germ. beeinflussen. DOOM
înrâurí (a ~) (-râ-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrâurésc, imperf. 3 sg. înrâureá; conj. prez. 3 să înrâureáscă
înrâuresc
ÎNRÂURÍ, înrâuresc, vb. IV. Tranz. și intranz. A exercita o influență asupra cuiva sau a ceva; a influența. – Cf. fr. influer, influence, germ. beeinflussen. DOOM
înrâurí (a ~) (-râ-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrâurésc, imperf. 3 sg. înrâureá; conj. prez. 3 să înrâureáscă
înrâurește
ÎNRÂURÍ, înrâuresc, vb. IV. Tranz. și intranz. A exercita o influență asupra cuiva sau a ceva; a influența. – Cf. fr. influer, influence, germ. beeinflussen. DOOM
înrâurí (a ~) (-râ-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrâurésc, imperf. 3 sg. înrâureá; conj. prez. 3 să înrâureáscă
înrâurești
ÎNRÂURÍ, înrâuresc, vb. IV. Tranz. și intranz. A exercita o influență asupra cuiva sau a ceva; a influența. – Cf. fr. influer, influence, germ. beeinflussen. DOOM
înrâurí (a ~) (-râ-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrâurésc, imperf. 3 sg. înrâureá; conj. prez. 3 să înrâureáscă
înrâuri
ÎNRÂURÍ, înrâuresc, vb. IV. Tranz. și intranz. A exercita o influență asupra cuiva sau a ceva; a influența. – Cf. fr. influer, influence, germ. beeinflussen. DOOM
înrâurí (a ~) (-râ-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrâurésc, imperf. 3 sg. înrâureá; conj. prez. 3 să înrâureáscă
înrâurii
ÎNRÂURÍ, înrâuresc, vb. IV. Tranz. și intranz. A exercita o influență asupra cuiva sau a ceva; a influența. – Cf. fr. influer, influence, germ. beeinflussen. DOOM
înrâurí (a ~) (-râ-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrâurésc, imperf. 3 sg. înrâureá; conj. prez. 3 să înrâureáscă
înrâurim
ÎNRÂURÍ, înrâuresc, vb. IV. Tranz. și intranz. A exercita o influență asupra cuiva sau a ceva; a influența. – Cf. fr. influer, influence, germ. beeinflussen. DOOM
înrâurí (a ~) (-râ-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrâurésc, imperf. 3 sg. înrâureá; conj. prez. 3 să înrâureáscă
înrâurind
ÎNRÂURÍ, înrâuresc, vb. IV. Tranz. și intranz. A exercita o influență asupra cuiva sau a ceva; a influența. – Cf. fr. influer, influence, germ. beeinflussen. DOOM
înrâurí (a ~) (-râ-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrâurésc, imperf. 3 sg. înrâureá; conj. prez. 3 să înrâureáscă
înrâurire
ÎNRÂURÍ, înrâuresc, vb. IV. Tranz. și intranz. A exercita o influență asupra cuiva sau a ceva; a influența. – Cf. fr. influer, influence, germ. beeinflussen. DOOM
înrâurí (a ~) (-râ-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrâurésc, imperf. 3 sg. înrâureá; conj. prez. 3 să înrâureáscă
înrâurire
ÎNRÂURÍRE, înrâuriri, s. f. Acțiunea de a înrâuri și rezultatul ei; influență1. – V. înrâuri. DOOM
înrâuríre (-râ-u-) s. f., g.-d. art. înrâurírii; pl. înrâuríri
înrâurirea
ÎNRÂURÍRE, înrâuriri, s. f. Acțiunea de a înrâuri și rezultatul ei; influență1. – V. înrâuri. DOOM
înrâuríre (-râ-u-) s. f., g.-d. art. înrâurírii; pl. înrâuríri
înrâuriri
ÎNRÂURÍRE, înrâuriri, s. f. Acțiunea de a înrâuri și rezultatul ei; influență1. – V. înrâuri. DOOM
înrâuríre (-râ-u-) s. f., g.-d. art. înrâurírii; pl. înrâuríri
înrâuririi
ÎNRÂURÍRE, înrâuriri, s. f. Acțiunea de a înrâuri și rezultatul ei; influență1. – V. înrâuri. DOOM
înrâuríre (-râ-u-) s. f., g.-d. art. înrâurírii; pl. înrâuríri
înrâuririle
ÎNRÂURÍRE, înrâuriri, s. f. Acțiunea de a înrâuri și rezultatul ei; influență1. – V. înrâuri. DOOM
înrâuríre (-râ-u-) s. f., g.-d. art. înrâurírii; pl. înrâuríri
înrâuririlor
ÎNRÂURÍRE, înrâuriri, s. f. Acțiunea de a înrâuri și rezultatul ei; influență1. – V. înrâuri. DOOM
înrâuríre (-râ-u-) s. f., g.-d. art. înrâurírii; pl. înrâuríri
înrâuriră
ÎNRÂURÍ, înrâuresc, vb. IV. Tranz. și intranz. A exercita o influență asupra cuiva sau a ceva; a influența. – Cf. fr. influer, influence, germ. beeinflussen. DOOM
înrâurí (a ~) (-râ-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrâurésc, imperf. 3 sg. înrâureá; conj. prez. 3 să înrâureáscă
înrâurirăm
ÎNRÂURÍ, înrâuresc, vb. IV. Tranz. și intranz. A exercita o influență asupra cuiva sau a ceva; a influența. – Cf. fr. influer, influence, germ. beeinflussen. DOOM
înrâurí (a ~) (-râ-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrâurésc, imperf. 3 sg. înrâureá; conj. prez. 3 să înrâureáscă
înrâurirăți
ÎNRÂURÍ, înrâuresc, vb. IV. Tranz. și intranz. A exercita o influență asupra cuiva sau a ceva; a influența. – Cf. fr. influer, influence, germ. beeinflussen. DOOM
înrâurí (a ~) (-râ-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrâurésc, imperf. 3 sg. înrâureá; conj. prez. 3 să înrâureáscă
înrâurise
ÎNRÂURÍ, înrâuresc, vb. IV. Tranz. și intranz. A exercita o influență asupra cuiva sau a ceva; a influența. – Cf. fr. influer, influence, germ. beeinflussen. DOOM
înrâurí (a ~) (-râ-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrâurésc, imperf. 3 sg. înrâureá; conj. prez. 3 să înrâureáscă
înrâurisem
ÎNRÂURÍ, înrâuresc, vb. IV. Tranz. și intranz. A exercita o influență asupra cuiva sau a ceva; a influența. – Cf. fr. influer, influence, germ. beeinflussen. DOOM
înrâurí (a ~) (-râ-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrâurésc, imperf. 3 sg. înrâureá; conj. prez. 3 să înrâureáscă
înrâuriseră
ÎNRÂURÍ, înrâuresc, vb. IV. Tranz. și intranz. A exercita o influență asupra cuiva sau a ceva; a influența. – Cf. fr. influer, influence, germ. beeinflussen. DOOM
înrâurí (a ~) (-râ-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrâurésc, imperf. 3 sg. înrâureá; conj. prez. 3 să înrâureáscă
înrâuriserăm
ÎNRÂURÍ, înrâuresc, vb. IV. Tranz. și intranz. A exercita o influență asupra cuiva sau a ceva; a influența. – Cf. fr. influer, influence, germ. beeinflussen. DOOM
înrâurí (a ~) (-râ-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrâurésc, imperf. 3 sg. înrâureá; conj. prez. 3 să înrâureáscă
înrâuriserăți
ÎNRÂURÍ, înrâuresc, vb. IV. Tranz. și intranz. A exercita o influență asupra cuiva sau a ceva; a influența. – Cf. fr. influer, influence, germ. beeinflussen. DOOM
înrâurí (a ~) (-râ-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrâurésc, imperf. 3 sg. înrâureá; conj. prez. 3 să înrâureáscă
înrâuriseși
ÎNRÂURÍ, înrâuresc, vb. IV. Tranz. și intranz. A exercita o influență asupra cuiva sau a ceva; a influența. – Cf. fr. influer, influence, germ. beeinflussen. DOOM
înrâurí (a ~) (-râ-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrâurésc, imperf. 3 sg. înrâureá; conj. prez. 3 să înrâureáscă
înrâuriseți
ÎNRÂURÍ, înrâuresc, vb. IV. Tranz. și intranz. A exercita o influență asupra cuiva sau a ceva; a influența. – Cf. fr. influer, influence, germ. beeinflussen. DOOM
înrâurí (a ~) (-râ-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrâurésc, imperf. 3 sg. înrâureá; conj. prez. 3 să înrâureáscă
înrâurit
ÎNRÂURÍ, înrâuresc, vb. IV. Tranz. și intranz. A exercita o influență asupra cuiva sau a ceva; a influența. – Cf. fr. influer, influence, germ. beeinflussen. DOOM
înrâurí (a ~) (-râ-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrâurésc, imperf. 3 sg. înrâureá; conj. prez. 3 să înrâureáscă
înrâurit
ÎNRÂURÍ, înrâuresc, vb. IV. Tranz. și intranz. A exercita o influență asupra cuiva sau a ceva; a influența. – Cf. fr. influer, influence, germ. beeinflussen.
înrâurită
ÎNRÂURÍTĂ, înrâurite sf. (Înv.) Înrâurire. – V. înrâuri.
înrâuriși
ÎNRÂURÍ, înrâuresc, vb. IV. Tranz. și intranz. A exercita o influență asupra cuiva sau a ceva; a influența. – Cf. fr. influer, influence, germ. beeinflussen. DOOM
înrâurí (a ~) (-râ-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrâurésc, imperf. 3 sg. înrâureá; conj. prez. 3 să înrâureáscă
înrâuriți
ÎNRÂURÍ, înrâuresc, vb. IV. Tranz. și intranz. A exercita o influență asupra cuiva sau a ceva; a influența. – Cf. fr. influer, influence, germ. beeinflussen. DOOM
înrâurí (a ~) (-râ-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrâurésc, imperf. 3 sg. înrâureá; conj. prez. 3 să înrâureáscă
înrîurea
ÎNRÂURÍ, înrâuresc, vb. IV. Tranz. și intranz. A exercita o influență asupra cuiva sau a ceva; a influența. – Cf. fr. influer, influence, germ. beeinflussen. DOOM
înrâurí (a ~) (-râ-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrâurésc, imperf. 3 sg. înrâureá; conj. prez. 3 să înrâureáscă
înrîureai
ÎNRÂURÍ, înrâuresc, vb. IV. Tranz. și intranz. A exercita o influență asupra cuiva sau a ceva; a influența. – Cf. fr. influer, influence, germ. beeinflussen. DOOM
înrâurí (a ~) (-râ-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrâurésc, imperf. 3 sg. înrâureá; conj. prez. 3 să înrâureáscă
înrîuream
ÎNRÂURÍ, înrâuresc, vb. IV. Tranz. și intranz. A exercita o influență asupra cuiva sau a ceva; a influența. – Cf. fr. influer, influence, germ. beeinflussen. DOOM
înrâurí (a ~) (-râ-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrâurésc, imperf. 3 sg. înrâureá; conj. prez. 3 să înrâureáscă
înrîurească
ÎNRÂURÍ, înrâuresc, vb. IV. Tranz. și intranz. A exercita o influență asupra cuiva sau a ceva; a influența. – Cf. fr. influer, influence, germ. beeinflussen. DOOM
înrâurí (a ~) (-râ-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrâurésc, imperf. 3 sg. înrâureá; conj. prez. 3 să înrâureáscă
înrîureau
ÎNRÂURÍ, înrâuresc, vb. IV. Tranz. și intranz. A exercita o influență asupra cuiva sau a ceva; a influența. – Cf. fr. influer, influence, germ. beeinflussen. DOOM
înrâurí (a ~) (-râ-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrâurésc, imperf. 3 sg. înrâureá; conj. prez. 3 să înrâureáscă
înrîureați
ÎNRÂURÍ, înrâuresc, vb. IV. Tranz. și intranz. A exercita o influență asupra cuiva sau a ceva; a influența. – Cf. fr. influer, influence, germ. beeinflussen. DOOM
înrâurí (a ~) (-râ-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrâurésc, imperf. 3 sg. înrâureá; conj. prez. 3 să înrâureáscă
înrîuresc
ÎNRÂURÍ, înrâuresc, vb. IV. Tranz. și intranz. A exercita o influență asupra cuiva sau a ceva; a influența. – Cf. fr. influer, influence, germ. beeinflussen. DOOM
înrâurí (a ~) (-râ-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrâurésc, imperf. 3 sg. înrâureá; conj. prez. 3 să înrâureáscă
înrîurește
ÎNRÂURÍ, înrâuresc, vb. IV. Tranz. și intranz. A exercita o influență asupra cuiva sau a ceva; a influența. – Cf. fr. influer, influence, germ. beeinflussen. DOOM
înrâurí (a ~) (-râ-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrâurésc, imperf. 3 sg. înrâureá; conj. prez. 3 să înrâureáscă
înrîurești
ÎNRÂURÍ, înrâuresc, vb. IV. Tranz. și intranz. A exercita o influență asupra cuiva sau a ceva; a influența. – Cf. fr. influer, influence, germ. beeinflussen. DOOM
înrâurí (a ~) (-râ-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrâurésc, imperf. 3 sg. înrâureá; conj. prez. 3 să înrâureáscă
înrîuri
ÎNRÂURÍ, înrâuresc, vb. IV. Tranz. și intranz. A exercita o influență asupra cuiva sau a ceva; a influența. – Cf. fr. influer, influence, germ. beeinflussen. DOOM
înrâurí (a ~) (-râ-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrâurésc, imperf. 3 sg. înrâureá; conj. prez. 3 să înrâureáscă
înrîurii
ÎNRÂURÍ, înrâuresc, vb. IV. Tranz. și intranz. A exercita o influență asupra cuiva sau a ceva; a influența. – Cf. fr. influer, influence, germ. beeinflussen. DOOM
înrâurí (a ~) (-râ-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrâurésc, imperf. 3 sg. înrâureá; conj. prez. 3 să înrâureáscă
înrîurim
ÎNRÂURÍ, înrâuresc, vb. IV. Tranz. și intranz. A exercita o influență asupra cuiva sau a ceva; a influența. – Cf. fr. influer, influence, germ. beeinflussen. DOOM
înrâurí (a ~) (-râ-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrâurésc, imperf. 3 sg. înrâureá; conj. prez. 3 să înrâureáscă
înrîurind
ÎNRÂURÍ, înrâuresc, vb. IV. Tranz. și intranz. A exercita o influență asupra cuiva sau a ceva; a influența. – Cf. fr. influer, influence, germ. beeinflussen. DOOM
înrâurí (a ~) (-râ-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrâurésc, imperf. 3 sg. înrâureá; conj. prez. 3 să înrâureáscă
înrîurire
ÎNRÂURÍ, înrâuresc, vb. IV. Tranz. și intranz. A exercita o influență asupra cuiva sau a ceva; a influența. – Cf. fr. influer, influence, germ. beeinflussen. DOOM
înrâurí (a ~) (-râ-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrâurésc, imperf. 3 sg. înrâureá; conj. prez. 3 să înrâureáscă
înrîurire
ÎNRÂURÍRE, înrâuriri, s. f. Acțiunea de a înrâuri și rezultatul ei; influență1. – V. înrâuri. DOOM
înrâuríre (-râ-u-) s. f., g.-d. art. înrâurírii; pl. înrâuríri
înrîurirea
ÎNRÂURÍRE, înrâuriri, s. f. Acțiunea de a înrâuri și rezultatul ei; influență1. – V. înrâuri. DOOM
înrâuríre (-râ-u-) s. f., g.-d. art. înrâurírii; pl. înrâuríri
înrîuriri
ÎNRÂURÍRE, înrâuriri, s. f. Acțiunea de a înrâuri și rezultatul ei; influență1. – V. înrâuri. DOOM
înrâuríre (-râ-u-) s. f., g.-d. art. înrâurírii; pl. înrâuríri
înrîuririi
ÎNRÂURÍRE, înrâuriri, s. f. Acțiunea de a înrâuri și rezultatul ei; influență1. – V. înrâuri. DOOM
înrâuríre (-râ-u-) s. f., g.-d. art. înrâurírii; pl. înrâuríri
înrîuririle
ÎNRÂURÍRE, înrâuriri, s. f. Acțiunea de a înrâuri și rezultatul ei; influență1. – V. înrâuri. DOOM
înrâuríre (-râ-u-) s. f., g.-d. art. înrâurírii; pl. înrâuríri
înrîuririlor
ÎNRÂURÍRE, înrâuriri, s. f. Acțiunea de a înrâuri și rezultatul ei; influență1. – V. înrâuri. DOOM
înrâuríre (-râ-u-) s. f., g.-d. art. înrâurírii; pl. înrâuríri
înrîuriră
ÎNRÂURÍ, înrâuresc, vb. IV. Tranz. și intranz. A exercita o influență asupra cuiva sau a ceva; a influența. – Cf. fr. influer, influence, germ. beeinflussen. DOOM
înrâurí (a ~) (-râ-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrâurésc, imperf. 3 sg. înrâureá; conj. prez. 3 să înrâureáscă
înrîurirăm
ÎNRÂURÍ, înrâuresc, vb. IV. Tranz. și intranz. A exercita o influență asupra cuiva sau a ceva; a influența. – Cf. fr. influer, influence, germ. beeinflussen. DOOM
înrâurí (a ~) (-râ-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrâurésc, imperf. 3 sg. înrâureá; conj. prez. 3 să înrâureáscă
înrîurirăți
ÎNRÂURÍ, înrâuresc, vb. IV. Tranz. și intranz. A exercita o influență asupra cuiva sau a ceva; a influența. – Cf. fr. influer, influence, germ. beeinflussen. DOOM
înrâurí (a ~) (-râ-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrâurésc, imperf. 3 sg. înrâureá; conj. prez. 3 să înrâureáscă
înrîurise
ÎNRÂURÍ, înrâuresc, vb. IV. Tranz. și intranz. A exercita o influență asupra cuiva sau a ceva; a influența. – Cf. fr. influer, influence, germ. beeinflussen. DOOM
înrâurí (a ~) (-râ-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrâurésc, imperf. 3 sg. înrâureá; conj. prez. 3 să înrâureáscă
înrîurisem
ÎNRÂURÍ, înrâuresc, vb. IV. Tranz. și intranz. A exercita o influență asupra cuiva sau a ceva; a influența. – Cf. fr. influer, influence, germ. beeinflussen. DOOM
înrâurí (a ~) (-râ-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrâurésc, imperf. 3 sg. înrâureá; conj. prez. 3 să înrâureáscă
înrîuriseră
ÎNRÂURÍ, înrâuresc, vb. IV. Tranz. și intranz. A exercita o influență asupra cuiva sau a ceva; a influența. – Cf. fr. influer, influence, germ. beeinflussen. DOOM
înrâurí (a ~) (-râ-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrâurésc, imperf. 3 sg. înrâureá; conj. prez. 3 să înrâureáscă
înrîuriserăm
ÎNRÂURÍ, înrâuresc, vb. IV. Tranz. și intranz. A exercita o influență asupra cuiva sau a ceva; a influența. – Cf. fr. influer, influence, germ. beeinflussen. DOOM
înrâurí (a ~) (-râ-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrâurésc, imperf. 3 sg. înrâureá; conj. prez. 3 să înrâureáscă
înrîuriserăți
ÎNRÂURÍ, înrâuresc, vb. IV. Tranz. și intranz. A exercita o influență asupra cuiva sau a ceva; a influența. – Cf. fr. influer, influence, germ. beeinflussen. DOOM
înrâurí (a ~) (-râ-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrâurésc, imperf. 3 sg. înrâureá; conj. prez. 3 să înrâureáscă
înrîuriseși
ÎNRÂURÍ, înrâuresc, vb. IV. Tranz. și intranz. A exercita o influență asupra cuiva sau a ceva; a influența. – Cf. fr. influer, influence, germ. beeinflussen. DOOM
înrâurí (a ~) (-râ-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrâurésc, imperf. 3 sg. înrâureá; conj. prez. 3 să înrâureáscă
înrîuriseți
ÎNRÂURÍ, înrâuresc, vb. IV. Tranz. și intranz. A exercita o influență asupra cuiva sau a ceva; a influența. – Cf. fr. influer, influence, germ. beeinflussen. DOOM
înrâurí (a ~) (-râ-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrâurésc, imperf. 3 sg. înrâureá; conj. prez. 3 să înrâureáscă
înrîurit
ÎNRÂURÍ, înrâuresc, vb. IV. Tranz. și intranz. A exercita o influență asupra cuiva sau a ceva; a influența. – Cf. fr. influer, influence, germ. beeinflussen. DOOM
înrâurí (a ~) (-râ-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrâurésc, imperf. 3 sg. înrâureá; conj. prez. 3 să înrâureáscă
înrîuriși
ÎNRÂURÍ, înrâuresc, vb. IV. Tranz. și intranz. A exercita o influență asupra cuiva sau a ceva; a influența. – Cf. fr. influer, influence, germ. beeinflussen. DOOM
înrâurí (a ~) (-râ-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrâurésc, imperf. 3 sg. înrâureá; conj. prez. 3 să înrâureáscă
înrîuriți
ÎNRÂURÍ, înrâuresc, vb. IV. Tranz. și intranz. A exercita o influență asupra cuiva sau a ceva; a influența. – Cf. fr. influer, influence, germ. beeinflussen. DOOM
înrâurí (a ~) (-râ-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrâurésc, imperf. 3 sg. înrâureá; conj. prez. 3 să înrâureáscă
înrăbojit
ÎNRĂBOJÍT, -Ă, înrăbojiți, -te, adj. Care este trecut la răboj; înscris. – Din în- + răboj.
înrădăcina
ÎNRĂDĂCINÁ, înrădăcinez, vb. I. Refl. A se fixa în pământ prin rădăcini; a prinde rădăcini. ♦ Fig. A pătrunde adânc (în conștiință, în obișnuință etc.). – În + rădăcină. DOOM
înrădăciná (a ~) vb., ind. prez. 3 înrădăcineáză
înrădăcinai
ÎNRĂDĂCINÁ, înrădăcinez, vb. I. Refl. A se fixa în pământ prin rădăcini; a prinde rădăcini. ♦ Fig. A pătrunde adânc (în conștiință, în obișnuință etc.). – În + rădăcină. DOOM
înrădăciná (a ~) vb., ind. prez. 3 înrădăcineáză
înrădăcinam
ÎNRĂDĂCINÁ, înrădăcinez, vb. I. Refl. A se fixa în pământ prin rădăcini; a prinde rădăcini. ♦ Fig. A pătrunde adânc (în conștiință, în obișnuință etc.). – În + rădăcină. DOOM
înrădăciná (a ~) vb., ind. prez. 3 înrădăcineáză
înrădăcinare
ÎNRĂDĂCINÁ, înrădăcinez, vb. I. Refl. A se fixa în pământ prin rădăcini; a prinde rădăcini. ♦ Fig. A pătrunde adânc (în conștiință, în obișnuință etc.). – În + rădăcină. DOOM
înrădăciná (a ~) vb., ind. prez. 3 înrădăcineáză
înrădăcinare
ÎNRĂDĂCINÁRE s. f. Acțiunea de a se înrădăcina. – V. înrădăcina. DOOM
înrădăcináre s. f., g.-d. art. înrădăcinắrii
înrădăcinarea
ÎNRĂDĂCINÁRE s. f. Acțiunea de a se înrădăcina. – V. înrădăcina. DOOM
înrădăcináre s. f., g.-d. art. înrădăcinắrii
înrădăcinară
ÎNRĂDĂCINÁ, înrădăcinez, vb. I. Refl. A se fixa în pământ prin rădăcini; a prinde rădăcini. ♦ Fig. A pătrunde adânc (în conștiință, în obișnuință etc.). – În + rădăcină. DOOM
înrădăciná (a ~) vb., ind. prez. 3 înrădăcineáză
înrădăcinarăm
ÎNRĂDĂCINÁ, înrădăcinez, vb. I. Refl. A se fixa în pământ prin rădăcini; a prinde rădăcini. ♦ Fig. A pătrunde adânc (în conștiință, în obișnuință etc.). – În + rădăcină. DOOM
înrădăciná (a ~) vb., ind. prez. 3 înrădăcineáză
înrădăcinarăți
ÎNRĂDĂCINÁ, înrădăcinez, vb. I. Refl. A se fixa în pământ prin rădăcini; a prinde rădăcini. ♦ Fig. A pătrunde adânc (în conștiință, în obișnuință etc.). – În + rădăcină. DOOM
înrădăciná (a ~) vb., ind. prez. 3 înrădăcineáză
înrădăcinase
ÎNRĂDĂCINÁ, înrădăcinez, vb. I. Refl. A se fixa în pământ prin rădăcini; a prinde rădăcini. ♦ Fig. A pătrunde adânc (în conștiință, în obișnuință etc.). – În + rădăcină. DOOM
înrădăciná (a ~) vb., ind. prez. 3 înrădăcineáză
înrădăcinasem
ÎNRĂDĂCINÁ, înrădăcinez, vb. I. Refl. A se fixa în pământ prin rădăcini; a prinde rădăcini. ♦ Fig. A pătrunde adânc (în conștiință, în obișnuință etc.). – În + rădăcină. DOOM
înrădăciná (a ~) vb., ind. prez. 3 înrădăcineáză
înrădăcinaseră
ÎNRĂDĂCINÁ, înrădăcinez, vb. I. Refl. A se fixa în pământ prin rădăcini; a prinde rădăcini. ♦ Fig. A pătrunde adânc (în conștiință, în obișnuință etc.). – În + rădăcină. DOOM
înrădăciná (a ~) vb., ind. prez. 3 înrădăcineáză
înrădăcinaserăm
ÎNRĂDĂCINÁ, înrădăcinez, vb. I. Refl. A se fixa în pământ prin rădăcini; a prinde rădăcini. ♦ Fig. A pătrunde adânc (în conștiință, în obișnuință etc.). – În + rădăcină. DOOM
înrădăciná (a ~) vb., ind. prez. 3 înrădăcineáză
înrădăcinaserăți
ÎNRĂDĂCINÁ, înrădăcinez, vb. I. Refl. A se fixa în pământ prin rădăcini; a prinde rădăcini. ♦ Fig. A pătrunde adânc (în conștiință, în obișnuință etc.). – În + rădăcină. DOOM
înrădăciná (a ~) vb., ind. prez. 3 înrădăcineáză
înrădăcinaseși
ÎNRĂDĂCINÁ, înrădăcinez, vb. I. Refl. A se fixa în pământ prin rădăcini; a prinde rădăcini. ♦ Fig. A pătrunde adânc (în conștiință, în obișnuință etc.). – În + rădăcină. DOOM
înrădăciná (a ~) vb., ind. prez. 3 înrădăcineáză
înrădăcinaseți
ÎNRĂDĂCINÁ, înrădăcinez, vb. I. Refl. A se fixa în pământ prin rădăcini; a prinde rădăcini. ♦ Fig. A pătrunde adânc (în conștiință, în obișnuință etc.). – În + rădăcină. DOOM
înrădăciná (a ~) vb., ind. prez. 3 înrădăcineáză
înrădăcinat
ÎNRĂDĂCINÁ, înrădăcinez, vb. I. Refl. A se fixa în pământ prin rădăcini; a prinde rădăcini. ♦ Fig. A pătrunde adânc (în conștiință, în obișnuință etc.). – În + rădăcină. DOOM
înrădăciná (a ~) vb., ind. prez. 3 înrădăcineáză
înrădăcinat
ÎNRĂDĂCINÁT, -Ă, înrădăcinați, -te, adj. Fixat în pământ prin rădăcini. ♦ Fig. Pătruns adânc (în conștiință, în obișnuință etc.). – V. înrădăcina.
înrădăcinata
ÎNRĂDĂCINÁT, -Ă, înrădăcinați, -te, adj. Fixat în pământ prin rădăcini. ♦ Fig. Pătruns adânc (în conștiință, în obișnuință etc.). – V. înrădăcina.
înrădăcinate
ÎNRĂDĂCINÁT, -Ă, înrădăcinați, -te, adj. Fixat în pământ prin rădăcini. ♦ Fig. Pătruns adânc (în conștiință, în obișnuință etc.). – V. înrădăcina.
înrădăcinatei
ÎNRĂDĂCINÁT, -Ă, înrădăcinați, -te, adj. Fixat în pământ prin rădăcini. ♦ Fig. Pătruns adânc (în conștiință, în obișnuință etc.). – V. înrădăcina.
înrădăcinatele
ÎNRĂDĂCINÁT, -Ă, înrădăcinați, -te, adj. Fixat în pământ prin rădăcini. ♦ Fig. Pătruns adânc (în conștiință, în obișnuință etc.). – V. înrădăcina.
înrădăcinatelor
ÎNRĂDĂCINÁT, -Ă, înrădăcinați, -te, adj. Fixat în pământ prin rădăcini. ♦ Fig. Pătruns adânc (în conștiință, în obișnuință etc.). – V. înrădăcina.
înrădăcinatul
ÎNRĂDĂCINÁT, -Ă, înrădăcinați, -te, adj. Fixat în pământ prin rădăcini. ♦ Fig. Pătruns adânc (în conștiință, în obișnuință etc.). – V. înrădăcina.
înrădăcinatului
ÎNRĂDĂCINÁT, -Ă, înrădăcinați, -te, adj. Fixat în pământ prin rădăcini. ♦ Fig. Pătruns adânc (în conștiință, în obișnuință etc.). – V. înrădăcina.
înrădăcinau
ÎNRĂDĂCINÁ, înrădăcinez, vb. I. Refl. A se fixa în pământ prin rădăcini; a prinde rădăcini. ♦ Fig. A pătrunde adânc (în conștiință, în obișnuință etc.). – În + rădăcină. DOOM
înrădăciná (a ~) vb., ind. prez. 3 înrădăcineáză
înrădăcinași
ÎNRĂDĂCINÁ, înrădăcinez, vb. I. Refl. A se fixa în pământ prin rădăcini; a prinde rădăcini. ♦ Fig. A pătrunde adânc (în conștiință, în obișnuință etc.). – În + rădăcină. DOOM
înrădăciná (a ~) vb., ind. prez. 3 înrădăcineáză
înrădăcinați
ÎNRĂDĂCINÁ, înrădăcinez, vb. I. Refl. A se fixa în pământ prin rădăcini; a prinde rădăcini. ♦ Fig. A pătrunde adânc (în conștiință, în obișnuință etc.). – În + rădăcină. DOOM
înrădăciná (a ~) vb., ind. prez. 3 înrădăcineáză
înrădăcinați
ÎNRĂDĂCINÁT, -Ă, înrădăcinați, -te, adj. Fixat în pământ prin rădăcini. ♦ Fig. Pătruns adânc (în conștiință, în obișnuință etc.). – V. înrădăcina.
înrădăcinații
ÎNRĂDĂCINÁT, -Ă, înrădăcinați, -te, adj. Fixat în pământ prin rădăcini. ♦ Fig. Pătruns adânc (în conștiință, în obișnuință etc.). – V. înrădăcina.
înrădăcinaților
ÎNRĂDĂCINÁT, -Ă, înrădăcinați, -te, adj. Fixat în pământ prin rădăcini. ♦ Fig. Pătruns adânc (în conștiință, în obișnuință etc.). – V. înrădăcina.
înrădăcinează
ÎNRĂDĂCINÁ, înrădăcinez, vb. I. Refl. A se fixa în pământ prin rădăcini; a prinde rădăcini. ♦ Fig. A pătrunde adânc (în conștiință, în obișnuință etc.). – În + rădăcină. DOOM
înrădăciná (a ~) vb., ind. prez. 3 înrădăcineáză
înrădăcinez
ÎNRĂDĂCINÁ, înrădăcinez, vb. I. Refl. A se fixa în pământ prin rădăcini; a prinde rădăcini. ♦ Fig. A pătrunde adânc (în conștiință, în obișnuință etc.). – În + rădăcină. DOOM
înrădăciná (a ~) vb., ind. prez. 3 înrădăcineáză
înrădăcineze
ÎNRĂDĂCINÁ, înrădăcinez, vb. I. Refl. A se fixa în pământ prin rădăcini; a prinde rădăcini. ♦ Fig. A pătrunde adânc (în conștiință, în obișnuință etc.). – În + rădăcină. DOOM
înrădăciná (a ~) vb., ind. prez. 3 înrădăcineáză
înrădăcinezi
ÎNRĂDĂCINÁ, înrădăcinez, vb. I. Refl. A se fixa în pământ prin rădăcini; a prinde rădăcini. ♦ Fig. A pătrunde adânc (în conștiință, în obișnuință etc.). – În + rădăcină. DOOM
înrădăciná (a ~) vb., ind. prez. 3 înrădăcineáză
înrădăcinând
ÎNRĂDĂCINÁ, înrădăcinez, vb. I. Refl. A se fixa în pământ prin rădăcini; a prinde rădăcini. ♦ Fig. A pătrunde adânc (în conștiință, în obișnuință etc.). – În + rădăcină. DOOM
înrădăciná (a ~) vb., ind. prez. 3 înrădăcineáză
înrădăcinînd
ÎNRĂDĂCINÁ, înrădăcinez, vb. I. Refl. A se fixa în pământ prin rădăcini; a prinde rădăcini. ♦ Fig. A pătrunde adânc (în conștiință, în obișnuință etc.). – În + rădăcină. DOOM
înrădăciná (a ~) vb., ind. prez. 3 înrădăcineáză
înrădăcinări
ÎNRĂDĂCINÁRE s. f. Acțiunea de a se înrădăcina. – V. înrădăcina. DOOM
înrădăcináre s. f., g.-d. art. înrădăcinắrii
înrădăcinării
ÎNRĂDĂCINÁRE s. f. Acțiunea de a se înrădăcina. – V. înrădăcina. DOOM
înrădăcináre s. f., g.-d. art. înrădăcinắrii
înrădăcinările
ÎNRĂDĂCINÁRE s. f. Acțiunea de a se înrădăcina. – V. înrădăcina. DOOM
înrădăcináre s. f., g.-d. art. înrădăcinắrii
înrădăcinărilor
ÎNRĂDĂCINÁRE s. f. Acțiunea de a se înrădăcina. – V. înrădăcina. DOOM
înrădăcináre s. f., g.-d. art. înrădăcinắrii
înrăfturat
ÎNRĂFTURÁT, -Ă, înrăfturați, -te, adj. (Regional, rar, despre cai) Cu hamurile puse. Scoase-un cal negru... Înșelat Și-nrăfturat, Cum e bun de-ncălicat. TEODORESCU, P. P. 154. – Variante: înrafturát, -ă, întrafturát, -ă (ȘEZ. XII 128) adj.
înrăi
ÎNRĂÍ, înrăiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină (mai) rău, (mai) răutăcios (mai) grav. – În + rău. DOOM
înrăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrăiésc, imperf. 3 sg. înrăiá; conj. prez. 3 să înrăiáscă
înrăia
ÎNRĂÍ, înrăiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină (mai) rău, (mai) răutăcios (mai) grav. – În + rău. DOOM
înrăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrăiésc, imperf. 3 sg. înrăiá; conj. prez. 3 să înrăiáscă
înrăiai
ÎNRĂÍ, înrăiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină (mai) rău, (mai) răutăcios (mai) grav. – În + rău. DOOM
înrăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrăiésc, imperf. 3 sg. înrăiá; conj. prez. 3 să înrăiáscă
înrăiam
ÎNRĂÍ, înrăiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină (mai) rău, (mai) răutăcios (mai) grav. – În + rău. DOOM
înrăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrăiésc, imperf. 3 sg. înrăiá; conj. prez. 3 să înrăiáscă
înrăiască
ÎNRĂÍ, înrăiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină (mai) rău, (mai) răutăcios (mai) grav. – În + rău. DOOM
înrăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrăiésc, imperf. 3 sg. înrăiá; conj. prez. 3 să înrăiáscă
înrăiau
ÎNRĂÍ, înrăiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină (mai) rău, (mai) răutăcios (mai) grav. – În + rău. DOOM
înrăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrăiésc, imperf. 3 sg. înrăiá; conj. prez. 3 să înrăiáscă
înrăiați
ÎNRĂÍ, înrăiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină (mai) rău, (mai) răutăcios (mai) grav. – În + rău. DOOM
înrăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrăiésc, imperf. 3 sg. înrăiá; conj. prez. 3 să înrăiáscă
înrăiesc
ÎNRĂÍ, înrăiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină (mai) rău, (mai) răutăcios (mai) grav. – În + rău. DOOM
înrăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrăiésc, imperf. 3 sg. înrăiá; conj. prez. 3 să înrăiáscă
înrăiește
ÎNRĂÍ, înrăiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină (mai) rău, (mai) răutăcios (mai) grav. – În + rău. DOOM
înrăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrăiésc, imperf. 3 sg. înrăiá; conj. prez. 3 să înrăiáscă
înrăiești
ÎNRĂÍ, înrăiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină (mai) rău, (mai) răutăcios (mai) grav. – În + rău. DOOM
înrăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrăiésc, imperf. 3 sg. înrăiá; conj. prez. 3 să înrăiáscă
înrăii
ÎNRĂÍ, înrăiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină (mai) rău, (mai) răutăcios (mai) grav. – În + rău. DOOM
înrăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrăiésc, imperf. 3 sg. înrăiá; conj. prez. 3 să înrăiáscă
înrăim
ÎNRĂÍ, înrăiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină (mai) rău, (mai) răutăcios (mai) grav. – În + rău. DOOM
înrăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrăiésc, imperf. 3 sg. înrăiá; conj. prez. 3 să înrăiáscă
înrăind
ÎNRĂÍ, înrăiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină (mai) rău, (mai) răutăcios (mai) grav. – În + rău. DOOM
înrăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrăiésc, imperf. 3 sg. înrăiá; conj. prez. 3 să înrăiáscă
înrăire
ÎNRĂÍ, înrăiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină (mai) rău, (mai) răutăcios (mai) grav. – În + rău. DOOM
înrăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrăiésc, imperf. 3 sg. înrăiá; conj. prez. 3 să înrăiáscă
înrăire
ÎNRĂÍRE s. f. Faptul de a (se) înrăi. – V. înrăi. DOOM
înrăíre s. f., g.-d. art. înrăírii
înrăirea
ÎNRĂÍRE s. f. Faptul de a (se) înrăi. – V. înrăi. DOOM
înrăíre s. f., g.-d. art. înrăírii
înrăiri
ÎNRĂÍRE s. f. Faptul de a (se) înrăi. – V. înrăi. DOOM
înrăíre s. f., g.-d. art. înrăírii
înrăirii
ÎNRĂÍRE s. f. Faptul de a (se) înrăi. – V. înrăi. DOOM
înrăíre s. f., g.-d. art. înrăírii
înrăirile
ÎNRĂÍRE s. f. Faptul de a (se) înrăi. – V. înrăi. DOOM
înrăíre s. f., g.-d. art. înrăírii
înrăirilor
ÎNRĂÍRE s. f. Faptul de a (se) înrăi. – V. înrăi. DOOM
înrăíre s. f., g.-d. art. înrăírii
înrăiră
ÎNRĂÍ, înrăiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină (mai) rău, (mai) răutăcios (mai) grav. – În + rău. DOOM
înrăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrăiésc, imperf. 3 sg. înrăiá; conj. prez. 3 să înrăiáscă
înrăirăm
ÎNRĂÍ, înrăiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină (mai) rău, (mai) răutăcios (mai) grav. – În + rău. DOOM
înrăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrăiésc, imperf. 3 sg. înrăiá; conj. prez. 3 să înrăiáscă
înrăirăți
ÎNRĂÍ, înrăiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină (mai) rău, (mai) răutăcios (mai) grav. – În + rău. DOOM
înrăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrăiésc, imperf. 3 sg. înrăiá; conj. prez. 3 să înrăiáscă
înrăise
ÎNRĂÍ, înrăiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină (mai) rău, (mai) răutăcios (mai) grav. – În + rău. DOOM
înrăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrăiésc, imperf. 3 sg. înrăiá; conj. prez. 3 să înrăiáscă
înrăisem
ÎNRĂÍ, înrăiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină (mai) rău, (mai) răutăcios (mai) grav. – În + rău. DOOM
înrăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrăiésc, imperf. 3 sg. înrăiá; conj. prez. 3 să înrăiáscă
înrăiseră
ÎNRĂÍ, înrăiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină (mai) rău, (mai) răutăcios (mai) grav. – În + rău. DOOM
înrăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrăiésc, imperf. 3 sg. înrăiá; conj. prez. 3 să înrăiáscă
înrăiserăm
ÎNRĂÍ, înrăiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină (mai) rău, (mai) răutăcios (mai) grav. – În + rău. DOOM
înrăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrăiésc, imperf. 3 sg. înrăiá; conj. prez. 3 să înrăiáscă
înrăiserăți
ÎNRĂÍ, înrăiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină (mai) rău, (mai) răutăcios (mai) grav. – În + rău. DOOM
înrăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrăiésc, imperf. 3 sg. înrăiá; conj. prez. 3 să înrăiáscă
înrăiseși
ÎNRĂÍ, înrăiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină (mai) rău, (mai) răutăcios (mai) grav. – În + rău. DOOM
înrăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrăiésc, imperf. 3 sg. înrăiá; conj. prez. 3 să înrăiáscă
înrăiseți
ÎNRĂÍ, înrăiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină (mai) rău, (mai) răutăcios (mai) grav. – În + rău. DOOM
înrăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrăiésc, imperf. 3 sg. înrăiá; conj. prez. 3 să înrăiáscă
înrăit
ÎNRĂÍ, înrăiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină (mai) rău, (mai) răutăcios (mai) grav. – În + rău. DOOM
înrăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrăiésc, imperf. 3 sg. înrăiá; conj. prez. 3 să înrăiáscă
înrăit
ÎNRĂÍT, -Ă, înrăiți, -te, adj. Care a devenit (mai) rău, (mai) grav, (mai) vicios. – V. înrăi.
înrăita
ÎNRĂÍT, -Ă, înrăiți, -te, adj. Care a devenit (mai) rău, (mai) grav, (mai) vicios. – V. înrăi.
înrăite
ÎNRĂÍT, -Ă, înrăiți, -te, adj. Care a devenit (mai) rău, (mai) grav, (mai) vicios. – V. înrăi.
înrăitei
ÎNRĂÍT, -Ă, înrăiți, -te, adj. Care a devenit (mai) rău, (mai) grav, (mai) vicios. – V. înrăi.
înrăitele
ÎNRĂÍT, -Ă, înrăiți, -te, adj. Care a devenit (mai) rău, (mai) grav, (mai) vicios. – V. înrăi.
înrăitelor
ÎNRĂÍT, -Ă, înrăiți, -te, adj. Care a devenit (mai) rău, (mai) grav, (mai) vicios. – V. înrăi.
înrăitul
ÎNRĂÍT, -Ă, înrăiți, -te, adj. Care a devenit (mai) rău, (mai) grav, (mai) vicios. – V. înrăi.
înrăitului
ÎNRĂÍT, -Ă, înrăiți, -te, adj. Care a devenit (mai) rău, (mai) grav, (mai) vicios. – V. înrăi.
înrăiși
ÎNRĂÍ, înrăiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină (mai) rău, (mai) răutăcios (mai) grav. – În + rău. DOOM
înrăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrăiésc, imperf. 3 sg. înrăiá; conj. prez. 3 să înrăiáscă
înrăiți
ÎNRĂÍ, înrăiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină (mai) rău, (mai) răutăcios (mai) grav. – În + rău. DOOM
înrăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrăiésc, imperf. 3 sg. înrăiá; conj. prez. 3 să înrăiáscă
înrăiți
ÎNRĂÍT, -Ă, înrăiți, -te, adj. Care a devenit (mai) rău, (mai) grav, (mai) vicios. – V. înrăi.
înrăiții
ÎNRĂÍT, -Ă, înrăiți, -te, adj. Care a devenit (mai) rău, (mai) grav, (mai) vicios. – V. înrăi.
înrăiților
ÎNRĂÍT, -Ă, înrăiți, -te, adj. Care a devenit (mai) rău, (mai) grav, (mai) vicios. – V. înrăi.
înrăma
ÎNRĂMÁ, înrămez, vb. I. Tranz. A pune un obiect în ramă; a încadra. – În + ramă. DOOM
înrămá (a ~) vb., ind. prez. 3 înrămeáză
înrămai
ÎNRĂMÁ, înrămez, vb. I. Tranz. A pune un obiect în ramă; a încadra. – În + ramă. DOOM
înrămá (a ~) vb., ind. prez. 3 înrămeáză
înrămam
ÎNRĂMÁ, înrămez, vb. I. Tranz. A pune un obiect în ramă; a încadra. – În + ramă. DOOM
înrămá (a ~) vb., ind. prez. 3 înrămeáză
înrămare
ÎNRĂMÁ, înrămez, vb. I. Tranz. A pune un obiect în ramă; a încadra. – În + ramă. DOOM
înrămá (a ~) vb., ind. prez. 3 înrămeáză
înrămară
ÎNRĂMÁ, înrămez, vb. I. Tranz. A pune un obiect în ramă; a încadra. – În + ramă. DOOM
înrămá (a ~) vb., ind. prez. 3 înrămeáză
înrămarăm
ÎNRĂMÁ, înrămez, vb. I. Tranz. A pune un obiect în ramă; a încadra. – În + ramă. DOOM
înrămá (a ~) vb., ind. prez. 3 înrămeáză
înrămarăți
ÎNRĂMÁ, înrămez, vb. I. Tranz. A pune un obiect în ramă; a încadra. – În + ramă. DOOM
înrămá (a ~) vb., ind. prez. 3 înrămeáză
înrămase
ÎNRĂMÁ, înrămez, vb. I. Tranz. A pune un obiect în ramă; a încadra. – În + ramă. DOOM
înrămá (a ~) vb., ind. prez. 3 înrămeáză
înrămasem
ÎNRĂMÁ, înrămez, vb. I. Tranz. A pune un obiect în ramă; a încadra. – În + ramă. DOOM
înrămá (a ~) vb., ind. prez. 3 înrămeáză
înrămaseră
ÎNRĂMÁ, înrămez, vb. I. Tranz. A pune un obiect în ramă; a încadra. – În + ramă. DOOM
înrămá (a ~) vb., ind. prez. 3 înrămeáză
înrămaserăm
ÎNRĂMÁ, înrămez, vb. I. Tranz. A pune un obiect în ramă; a încadra. – În + ramă. DOOM
înrămá (a ~) vb., ind. prez. 3 înrămeáză
înrămaserăți
ÎNRĂMÁ, înrămez, vb. I. Tranz. A pune un obiect în ramă; a încadra. – În + ramă. DOOM
înrămá (a ~) vb., ind. prez. 3 înrămeáză
înrămaseși
ÎNRĂMÁ, înrămez, vb. I. Tranz. A pune un obiect în ramă; a încadra. – În + ramă. DOOM
înrămá (a ~) vb., ind. prez. 3 înrămeáză
înrămaseți
ÎNRĂMÁ, înrămez, vb. I. Tranz. A pune un obiect în ramă; a încadra. – În + ramă. DOOM
înrămá (a ~) vb., ind. prez. 3 înrămeáză
înrămat
ÎNRĂMÁ, înrămez, vb. I. Tranz. A pune un obiect în ramă; a încadra. – În + ramă. DOOM
înrămá (a ~) vb., ind. prez. 3 înrămeáză
înrămat
ÎNRĂMÁ, înrămez, vb. I. Tranz. A pune un obiect în ramă; a încadra. – În + ramă.
înrămata
ÎNRĂMÁ, înrămez, vb. I. Tranz. A pune un obiect în ramă; a încadra. – În + ramă.
înrămate
ÎNRĂMÁ, înrămez, vb. I. Tranz. A pune un obiect în ramă; a încadra. – În + ramă.
înrămatei
ÎNRĂMÁ, înrămez, vb. I. Tranz. A pune un obiect în ramă; a încadra. – În + ramă.
înrămatele
ÎNRĂMÁ, înrămez, vb. I. Tranz. A pune un obiect în ramă; a încadra. – În + ramă.
înrămatelor
ÎNRĂMÁ, înrămez, vb. I. Tranz. A pune un obiect în ramă; a încadra. – În + ramă.
înrămatul
ÎNRĂMÁ, înrămez, vb. I. Tranz. A pune un obiect în ramă; a încadra. – În + ramă.
înrămatului
ÎNRĂMÁ, înrămez, vb. I. Tranz. A pune un obiect în ramă; a încadra. – În + ramă.
înrămau
ÎNRĂMÁ, înrămez, vb. I. Tranz. A pune un obiect în ramă; a încadra. – În + ramă. DOOM
înrămá (a ~) vb., ind. prez. 3 înrămeáză
înrămași
ÎNRĂMÁ, înrămez, vb. I. Tranz. A pune un obiect în ramă; a încadra. – În + ramă. DOOM
înrămá (a ~) vb., ind. prez. 3 înrămeáză
înrămați
ÎNRĂMÁ, înrămez, vb. I. Tranz. A pune un obiect în ramă; a încadra. – În + ramă. DOOM
înrămá (a ~) vb., ind. prez. 3 înrămeáză
înrămați
ÎNRĂMÁ, înrămez, vb. I. Tranz. A pune un obiect în ramă; a încadra. – În + ramă.
înrămații
ÎNRĂMÁ, înrămez, vb. I. Tranz. A pune un obiect în ramă; a încadra. – În + ramă.
înrămaților
ÎNRĂMÁ, înrămez, vb. I. Tranz. A pune un obiect în ramă; a încadra. – În + ramă.
înrămează
ÎNRĂMÁ, înrămez, vb. I. Tranz. A pune un obiect în ramă; a încadra. – În + ramă. DOOM
înrămá (a ~) vb., ind. prez. 3 înrămeáză
înrămez
ÎNRĂMÁ, înrămez, vb. I. Tranz. A pune un obiect în ramă; a încadra. – În + ramă. DOOM
înrămá (a ~) vb., ind. prez. 3 înrămeáză
înrămeze
ÎNRĂMÁ, înrămez, vb. I. Tranz. A pune un obiect în ramă; a încadra. – În + ramă. DOOM
înrămá (a ~) vb., ind. prez. 3 înrămeáză
înrămezi
ÎNRĂMÁ, înrămez, vb. I. Tranz. A pune un obiect în ramă; a încadra. – În + ramă. DOOM
înrămá (a ~) vb., ind. prez. 3 înrămeáză
înrămurat
ÎNRĂMURÁT, -Ă, înrămurați, -te, adj. Bogat în ramuri. – Din în- + ramură.
înrămând
ÎNRĂMÁ, înrămez, vb. I. Tranz. A pune un obiect în ramă; a încadra. – În + ramă. DOOM
înrămá (a ~) vb., ind. prez. 3 înrămeáză
înrămînd
ÎNRĂMÁ, înrămez, vb. I. Tranz. A pune un obiect în ramă; a încadra. – În + ramă. DOOM
înrămá (a ~) vb., ind. prez. 3 înrămeáză
înrăutățea
ÎNRĂUTĂȚÍ, înrăutățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face (mai) rău, a (se) agrava. [Pr.: -ră-u-] – În + răutate. DOOM
înrăutățí (a ~) (-ră-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrăutățésc, imperf. 3 sg. înrăutățeá; conj. prez. 3 să înrăutățeáscă
înrăutățeai
ÎNRĂUTĂȚÍ, înrăutățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face (mai) rău, a (se) agrava. [Pr.: -ră-u-] – În + răutate. DOOM
înrăutățí (a ~) (-ră-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrăutățésc, imperf. 3 sg. înrăutățeá; conj. prez. 3 să înrăutățeáscă
înrăutățeam
ÎNRĂUTĂȚÍ, înrăutățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face (mai) rău, a (se) agrava. [Pr.: -ră-u-] – În + răutate. DOOM
înrăutățí (a ~) (-ră-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrăutățésc, imperf. 3 sg. înrăutățeá; conj. prez. 3 să înrăutățeáscă
înrăutățească
ÎNRĂUTĂȚÍ, înrăutățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face (mai) rău, a (se) agrava. [Pr.: -ră-u-] – În + răutate. DOOM
înrăutățí (a ~) (-ră-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrăutățésc, imperf. 3 sg. înrăutățeá; conj. prez. 3 să înrăutățeáscă
înrăutățeau
ÎNRĂUTĂȚÍ, înrăutățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face (mai) rău, a (se) agrava. [Pr.: -ră-u-] – În + răutate. DOOM
înrăutățí (a ~) (-ră-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrăutățésc, imperf. 3 sg. înrăutățeá; conj. prez. 3 să înrăutățeáscă
înrăutățeați
ÎNRĂUTĂȚÍ, înrăutățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face (mai) rău, a (se) agrava. [Pr.: -ră-u-] – În + răutate. DOOM
înrăutățí (a ~) (-ră-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrăutățésc, imperf. 3 sg. înrăutățeá; conj. prez. 3 să înrăutățeáscă
înrăutățesc
ÎNRĂUTĂȚÍ, înrăutățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face (mai) rău, a (se) agrava. [Pr.: -ră-u-] – În + răutate. DOOM
înrăutățí (a ~) (-ră-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrăutățésc, imperf. 3 sg. înrăutățeá; conj. prez. 3 să înrăutățeáscă
înrăutățește
ÎNRĂUTĂȚÍ, înrăutățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face (mai) rău, a (se) agrava. [Pr.: -ră-u-] – În + răutate. DOOM
înrăutățí (a ~) (-ră-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrăutățésc, imperf. 3 sg. înrăutățeá; conj. prez. 3 să înrăutățeáscă
înrăutățești
ÎNRĂUTĂȚÍ, înrăutățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face (mai) rău, a (se) agrava. [Pr.: -ră-u-] – În + răutate. DOOM
înrăutățí (a ~) (-ră-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrăutățésc, imperf. 3 sg. înrăutățeá; conj. prez. 3 să înrăutățeáscă
înrăutăți
ÎNRĂUTĂȚÍ, înrăutățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face (mai) rău, a (se) agrava. [Pr.: -ră-u-] – În + răutate. DOOM
înrăutățí (a ~) (-ră-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrăutățésc, imperf. 3 sg. înrăutățeá; conj. prez. 3 să înrăutățeáscă
înrăutății
ÎNRĂUTĂȚÍ, înrăutățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face (mai) rău, a (se) agrava. [Pr.: -ră-u-] – În + răutate. DOOM
înrăutățí (a ~) (-ră-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrăutățésc, imperf. 3 sg. înrăutățeá; conj. prez. 3 să înrăutățeáscă
înrăutățim
ÎNRĂUTĂȚÍ, înrăutățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face (mai) rău, a (se) agrava. [Pr.: -ră-u-] – În + răutate. DOOM
înrăutățí (a ~) (-ră-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrăutățésc, imperf. 3 sg. înrăutățeá; conj. prez. 3 să înrăutățeáscă
înrăutățind
ÎNRĂUTĂȚÍ, înrăutățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face (mai) rău, a (se) agrava. [Pr.: -ră-u-] – În + răutate. DOOM
înrăutățí (a ~) (-ră-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrăutățésc, imperf. 3 sg. înrăutățeá; conj. prez. 3 să înrăutățeáscă
înrăutățire
ÎNRĂUTĂȚÍ, înrăutățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face (mai) rău, a (se) agrava. [Pr.: -ră-u-] – În + răutate. DOOM
înrăutățí (a ~) (-ră-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrăutățésc, imperf. 3 sg. înrăutățeá; conj. prez. 3 să înrăutățeáscă
înrăutățire
ÎNRĂUTĂȚÍRE, înrăutățiri, s. f. Faptul de a (se) înrăutăți; agravare. [Pr.: -ră-u-] – V. înrăutăți. DOOM
înrăutățíre (-ră-u-) s. f., g.-d. art. înrăutățírii; pl. înrăutățíri
înrăutățirea
ÎNRĂUTĂȚÍRE, înrăutățiri, s. f. Faptul de a (se) înrăutăți; agravare. [Pr.: -ră-u-] – V. înrăutăți. DOOM
înrăutățíre (-ră-u-) s. f., g.-d. art. înrăutățírii; pl. înrăutățíri
înrăutățiri
ÎNRĂUTĂȚÍRE, înrăutățiri, s. f. Faptul de a (se) înrăutăți; agravare. [Pr.: -ră-u-] – V. înrăutăți. DOOM
înrăutățíre (-ră-u-) s. f., g.-d. art. înrăutățírii; pl. înrăutățíri
înrăutățirii
ÎNRĂUTĂȚÍRE, înrăutățiri, s. f. Faptul de a (se) înrăutăți; agravare. [Pr.: -ră-u-] – V. înrăutăți. DOOM
înrăutățíre (-ră-u-) s. f., g.-d. art. înrăutățírii; pl. înrăutățíri
înrăutățirile
ÎNRĂUTĂȚÍRE, înrăutățiri, s. f. Faptul de a (se) înrăutăți; agravare. [Pr.: -ră-u-] – V. înrăutăți. DOOM
înrăutățíre (-ră-u-) s. f., g.-d. art. înrăutățírii; pl. înrăutățíri
înrăutățirilor
ÎNRĂUTĂȚÍRE, înrăutățiri, s. f. Faptul de a (se) înrăutăți; agravare. [Pr.: -ră-u-] – V. înrăutăți. DOOM
înrăutățíre (-ră-u-) s. f., g.-d. art. înrăutățírii; pl. înrăutățíri
înrăutățiră
ÎNRĂUTĂȚÍ, înrăutățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face (mai) rău, a (se) agrava. [Pr.: -ră-u-] – În + răutate. DOOM
înrăutățí (a ~) (-ră-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrăutățésc, imperf. 3 sg. înrăutățeá; conj. prez. 3 să înrăutățeáscă
înrăutățirăm
ÎNRĂUTĂȚÍ, înrăutățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face (mai) rău, a (se) agrava. [Pr.: -ră-u-] – În + răutate. DOOM
înrăutățí (a ~) (-ră-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrăutățésc, imperf. 3 sg. înrăutățeá; conj. prez. 3 să înrăutățeáscă
înrăutățirăți
ÎNRĂUTĂȚÍ, înrăutățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face (mai) rău, a (se) agrava. [Pr.: -ră-u-] – În + răutate. DOOM
înrăutățí (a ~) (-ră-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrăutățésc, imperf. 3 sg. înrăutățeá; conj. prez. 3 să înrăutățeáscă
înrăutățise
ÎNRĂUTĂȚÍ, înrăutățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face (mai) rău, a (se) agrava. [Pr.: -ră-u-] – În + răutate. DOOM
înrăutățí (a ~) (-ră-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrăutățésc, imperf. 3 sg. înrăutățeá; conj. prez. 3 să înrăutățeáscă
înrăutățisem
ÎNRĂUTĂȚÍ, înrăutățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face (mai) rău, a (se) agrava. [Pr.: -ră-u-] – În + răutate. DOOM
înrăutățí (a ~) (-ră-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrăutățésc, imperf. 3 sg. înrăutățeá; conj. prez. 3 să înrăutățeáscă
înrăutățiseră
ÎNRĂUTĂȚÍ, înrăutățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face (mai) rău, a (se) agrava. [Pr.: -ră-u-] – În + răutate. DOOM
înrăutățí (a ~) (-ră-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrăutățésc, imperf. 3 sg. înrăutățeá; conj. prez. 3 să înrăutățeáscă
înrăutățiserăm
ÎNRĂUTĂȚÍ, înrăutățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face (mai) rău, a (se) agrava. [Pr.: -ră-u-] – În + răutate. DOOM
înrăutățí (a ~) (-ră-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrăutățésc, imperf. 3 sg. înrăutățeá; conj. prez. 3 să înrăutățeáscă
înrăutățiserăți
ÎNRĂUTĂȚÍ, înrăutățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face (mai) rău, a (se) agrava. [Pr.: -ră-u-] – În + răutate. DOOM
înrăutățí (a ~) (-ră-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrăutățésc, imperf. 3 sg. înrăutățeá; conj. prez. 3 să înrăutățeáscă
înrăutățiseși
ÎNRĂUTĂȚÍ, înrăutățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face (mai) rău, a (se) agrava. [Pr.: -ră-u-] – În + răutate. DOOM
înrăutățí (a ~) (-ră-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrăutățésc, imperf. 3 sg. înrăutățeá; conj. prez. 3 să înrăutățeáscă
înrăutățiseți
ÎNRĂUTĂȚÍ, înrăutățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face (mai) rău, a (se) agrava. [Pr.: -ră-u-] – În + răutate. DOOM
înrăutățí (a ~) (-ră-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrăutățésc, imperf. 3 sg. înrăutățeá; conj. prez. 3 să înrăutățeáscă
înrăutățit
ÎNRĂUTĂȚÍ, înrăutățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face (mai) rău, a (se) agrava. [Pr.: -ră-u-] – În + răutate. DOOM
înrăutățí (a ~) (-ră-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrăutățésc, imperf. 3 sg. înrăutățeá; conj. prez. 3 să înrăutățeáscă
înrăutățit
ÎNRĂUTĂȚÍT, -Ă, înrăutățiți, -te, adj. Care a devenit (mai) rău; care s-a agravat. [Pr.: -ră-u-] – V. înrăutăți.
înrăutățita
ÎNRĂUTĂȚÍT, -Ă, înrăutățiți, -te, adj. Care a devenit (mai) rău; care s-a agravat. [Pr.: -ră-u-] – V. înrăutăți.
înrăutățite
ÎNRĂUTĂȚÍT, -Ă, înrăutățiți, -te, adj. Care a devenit (mai) rău; care s-a agravat. [Pr.: -ră-u-] – V. înrăutăți.
înrăutățitei
ÎNRĂUTĂȚÍT, -Ă, înrăutățiți, -te, adj. Care a devenit (mai) rău; care s-a agravat. [Pr.: -ră-u-] – V. înrăutăți.
înrăutățitele
ÎNRĂUTĂȚÍT, -Ă, înrăutățiți, -te, adj. Care a devenit (mai) rău; care s-a agravat. [Pr.: -ră-u-] – V. înrăutăți.
înrăutățitelor
ÎNRĂUTĂȚÍT, -Ă, înrăutățiți, -te, adj. Care a devenit (mai) rău; care s-a agravat. [Pr.: -ră-u-] – V. înrăutăți.
înrăutățitul
ÎNRĂUTĂȚÍT, -Ă, înrăutățiți, -te, adj. Care a devenit (mai) rău; care s-a agravat. [Pr.: -ră-u-] – V. înrăutăți.
înrăutățitului
ÎNRĂUTĂȚÍT, -Ă, înrăutățiți, -te, adj. Care a devenit (mai) rău; care s-a agravat. [Pr.: -ră-u-] – V. înrăutăți.
înrăutățiși
ÎNRĂUTĂȚÍ, înrăutățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face (mai) rău, a (se) agrava. [Pr.: -ră-u-] – În + răutate. DOOM
înrăutățí (a ~) (-ră-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrăutățésc, imperf. 3 sg. înrăutățeá; conj. prez. 3 să înrăutățeáscă
înrăutățiți
ÎNRĂUTĂȚÍ, înrăutățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face (mai) rău, a (se) agrava. [Pr.: -ră-u-] – În + răutate. DOOM
înrăutățí (a ~) (-ră-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrăutățésc, imperf. 3 sg. înrăutățeá; conj. prez. 3 să înrăutățeáscă
înrăutățiți
ÎNRĂUTĂȚÍT, -Ă, înrăutățiți, -te, adj. Care a devenit (mai) rău; care s-a agravat. [Pr.: -ră-u-] – V. înrăutăți.
înrăutățiții
ÎNRĂUTĂȚÍT, -Ă, înrăutățiți, -te, adj. Care a devenit (mai) rău; care s-a agravat. [Pr.: -ră-u-] – V. înrăutăți.
înrăutățiților
ÎNRĂUTĂȚÍT, -Ă, înrăutățiți, -te, adj. Care a devenit (mai) rău; care s-a agravat. [Pr.: -ră-u-] – V. înrăutăți.
îns
ÎNS, ÎNSĂ, înși, înse, pron. 1. (Pronume personal, azi art., precedat de prep. „întru”, „printru”) El, ea, dânsul, dânsa. 2. (Pronume de întărire, de obicei adjectival, astăzi numai la f. pl.) Însuși. Ele însele. – Lat. ipsus, ipsa (= ipse, ipsa).
însa
Î́NSUL, Î́NSA, î́nșii, î́nsele, pron. 1. (Personal, numai precedat de prep. «întru», «dintru», «printru») El (ea), dînsul (dînsa). Nu uita s-ascuți baltagul, ca să ai mai multă nădejde într-însul. SADOVEANU, B. 105. Că numai oasele-au rămas Și sufletul dintr-însul. COȘBUC, P. II 58. Dă-mi-i mie, ochii negri... nu privi cu ei în laturi, Căci de noaptea lor cea dulce vecinic n-o să mă mai saturi, Aș orbi privind într-înșii. EMINESCU, O. I 155. 2. (De întărire, de obicei adjectival, mai ales la pers. 3, astăzi numai la feminin pl.) Însuși. Ele însele. ▭ Inima nu mă lăsa a crede la atîta necredință. Îmi părea grozav a-mi închipui amorul atît de nedrept, încît să voiască a-și strica el însul lucrările lui. NEGRUZZI, S. I 49. (Neobișnuit, precedînd pronumele personal) Minciuna lui o credea adese însul el. NEGRUZZI, S. II 202. DOOM
dintr-î́nsul (pop.) prep. + pr.
înscena
ÎNSCENÁ, înscenez, vb. I. Tranz. 1. A regiza un spectacol, a pune în scenă. 2. Fig. A pune la cale acțiuni rău intenționate spre a aduce cuiva prejudicii. – Din it. inscenare. DOOM
înscená (a ~) vb., ind. prez. 3 însceneáză
înscenai
ÎNSCENÁ, înscenez, vb. I. Tranz. 1. A regiza un spectacol, a pune în scenă. 2. Fig. A pune la cale acțiuni rău intenționate spre a aduce cuiva prejudicii. – Din it. inscenare. DOOM
înscená (a ~) vb., ind. prez. 3 însceneáză
înscenam
ÎNSCENÁ, înscenez, vb. I. Tranz. 1. A regiza un spectacol, a pune în scenă. 2. Fig. A pune la cale acțiuni rău intenționate spre a aduce cuiva prejudicii. – Din it. inscenare. DOOM
înscená (a ~) vb., ind. prez. 3 însceneáză
înscenare
ÎNSCENÁ, înscenez, vb. I. Tranz. 1. A regiza un spectacol, a pune în scenă. 2. Fig. A pune la cale acțiuni rău intenționate spre a aduce cuiva prejudicii. – Din it. inscenare. DOOM
înscená (a ~) vb., ind. prez. 3 însceneáză
înscenare
ÎNSCENÁRE, înscenări, s. f. Acțiunea de a înscena și rezultatul ei. – V. înscena. DOOM
înscenáre s. f., g.-d. art. înscenắrii; pl. înscenắri
înscenarea
ÎNSCENÁRE, înscenări, s. f. Acțiunea de a înscena și rezultatul ei. – V. înscena. DOOM
înscenáre s. f., g.-d. art. înscenắrii; pl. înscenắri
înscenară
ÎNSCENÁ, înscenez, vb. I. Tranz. 1. A regiza un spectacol, a pune în scenă. 2. Fig. A pune la cale acțiuni rău intenționate spre a aduce cuiva prejudicii. – Din it. inscenare. DOOM
înscená (a ~) vb., ind. prez. 3 însceneáză
înscenarăm
ÎNSCENÁ, înscenez, vb. I. Tranz. 1. A regiza un spectacol, a pune în scenă. 2. Fig. A pune la cale acțiuni rău intenționate spre a aduce cuiva prejudicii. – Din it. inscenare. DOOM
înscená (a ~) vb., ind. prez. 3 însceneáză
înscenarăți
ÎNSCENÁ, înscenez, vb. I. Tranz. 1. A regiza un spectacol, a pune în scenă. 2. Fig. A pune la cale acțiuni rău intenționate spre a aduce cuiva prejudicii. – Din it. inscenare. DOOM
înscená (a ~) vb., ind. prez. 3 însceneáză
înscenase
ÎNSCENÁ, înscenez, vb. I. Tranz. 1. A regiza un spectacol, a pune în scenă. 2. Fig. A pune la cale acțiuni rău intenționate spre a aduce cuiva prejudicii. – Din it. inscenare. DOOM
înscená (a ~) vb., ind. prez. 3 însceneáză
înscenasem
ÎNSCENÁ, înscenez, vb. I. Tranz. 1. A regiza un spectacol, a pune în scenă. 2. Fig. A pune la cale acțiuni rău intenționate spre a aduce cuiva prejudicii. – Din it. inscenare. DOOM
înscená (a ~) vb., ind. prez. 3 însceneáză
înscenaseră
ÎNSCENÁ, înscenez, vb. I. Tranz. 1. A regiza un spectacol, a pune în scenă. 2. Fig. A pune la cale acțiuni rău intenționate spre a aduce cuiva prejudicii. – Din it. inscenare. DOOM
înscená (a ~) vb., ind. prez. 3 însceneáză
înscenaserăm
ÎNSCENÁ, înscenez, vb. I. Tranz. 1. A regiza un spectacol, a pune în scenă. 2. Fig. A pune la cale acțiuni rău intenționate spre a aduce cuiva prejudicii. – Din it. inscenare. DOOM
înscená (a ~) vb., ind. prez. 3 însceneáză
înscenaserăți
ÎNSCENÁ, înscenez, vb. I. Tranz. 1. A regiza un spectacol, a pune în scenă. 2. Fig. A pune la cale acțiuni rău intenționate spre a aduce cuiva prejudicii. – Din it. inscenare. DOOM
înscená (a ~) vb., ind. prez. 3 însceneáză
înscenaseși
ÎNSCENÁ, înscenez, vb. I. Tranz. 1. A regiza un spectacol, a pune în scenă. 2. Fig. A pune la cale acțiuni rău intenționate spre a aduce cuiva prejudicii. – Din it. inscenare. DOOM
înscená (a ~) vb., ind. prez. 3 însceneáză
înscenaseți
ÎNSCENÁ, înscenez, vb. I. Tranz. 1. A regiza un spectacol, a pune în scenă. 2. Fig. A pune la cale acțiuni rău intenționate spre a aduce cuiva prejudicii. – Din it. inscenare. DOOM
înscená (a ~) vb., ind. prez. 3 însceneáză
înscenat
ÎNSCENÁ, înscenez, vb. I. Tranz. 1. A regiza un spectacol, a pune în scenă. 2. Fig. A pune la cale acțiuni rău intenționate spre a aduce cuiva prejudicii. – Din it. inscenare. DOOM
înscená (a ~) vb., ind. prez. 3 însceneáză
înscenat
ÎNSCENÁ, înscenez, vb. I. Tranz. 1. A regiza un spectacol, a pune în scenă. 2. Fig. A pune la cale acțiuni rău intenționate spre a aduce cuiva prejudicii. – Din it. inscenare.
înscenau
ÎNSCENÁ, înscenez, vb. I. Tranz. 1. A regiza un spectacol, a pune în scenă. 2. Fig. A pune la cale acțiuni rău intenționate spre a aduce cuiva prejudicii. – Din it. inscenare. DOOM
înscená (a ~) vb., ind. prez. 3 însceneáză
înscenași
ÎNSCENÁ, înscenez, vb. I. Tranz. 1. A regiza un spectacol, a pune în scenă. 2. Fig. A pune la cale acțiuni rău intenționate spre a aduce cuiva prejudicii. – Din it. inscenare. DOOM
înscená (a ~) vb., ind. prez. 3 însceneáză
înscenați
ÎNSCENÁ, înscenez, vb. I. Tranz. 1. A regiza un spectacol, a pune în scenă. 2. Fig. A pune la cale acțiuni rău intenționate spre a aduce cuiva prejudicii. – Din it. inscenare. DOOM
înscená (a ~) vb., ind. prez. 3 însceneáză
înscenează
ÎNSCENÁ, înscenez, vb. I. Tranz. 1. A regiza un spectacol, a pune în scenă. 2. Fig. A pune la cale acțiuni rău intenționate spre a aduce cuiva prejudicii. – Din it. inscenare. DOOM
înscená (a ~) vb., ind. prez. 3 însceneáză
înscenez
ÎNSCENÁ, înscenez, vb. I. Tranz. 1. A regiza un spectacol, a pune în scenă. 2. Fig. A pune la cale acțiuni rău intenționate spre a aduce cuiva prejudicii. – Din it. inscenare. DOOM
înscená (a ~) vb., ind. prez. 3 însceneáză
însceneze
ÎNSCENÁ, înscenez, vb. I. Tranz. 1. A regiza un spectacol, a pune în scenă. 2. Fig. A pune la cale acțiuni rău intenționate spre a aduce cuiva prejudicii. – Din it. inscenare. DOOM
înscená (a ~) vb., ind. prez. 3 însceneáză
înscenezi
ÎNSCENÁ, înscenez, vb. I. Tranz. 1. A regiza un spectacol, a pune în scenă. 2. Fig. A pune la cale acțiuni rău intenționate spre a aduce cuiva prejudicii. – Din it. inscenare. DOOM
înscená (a ~) vb., ind. prez. 3 însceneáză
înscenând
ÎNSCENÁ, înscenez, vb. I. Tranz. 1. A regiza un spectacol, a pune în scenă. 2. Fig. A pune la cale acțiuni rău intenționate spre a aduce cuiva prejudicii. – Din it. inscenare. DOOM
înscená (a ~) vb., ind. prez. 3 însceneáză
înscenînd
ÎNSCENÁ, înscenez, vb. I. Tranz. 1. A regiza un spectacol, a pune în scenă. 2. Fig. A pune la cale acțiuni rău intenționate spre a aduce cuiva prejudicii. – Din it. inscenare. DOOM
înscená (a ~) vb., ind. prez. 3 însceneáză
înscenări
ÎNSCENÁRE, înscenări, s. f. Acțiunea de a înscena și rezultatul ei. – V. înscena. DOOM
înscenáre s. f., g.-d. art. înscenắrii; pl. înscenắri
înscenării
ÎNSCENÁRE, înscenări, s. f. Acțiunea de a înscena și rezultatul ei. – V. înscena. DOOM
înscenáre s. f., g.-d. art. înscenắrii; pl. înscenắri
înscenările
ÎNSCENÁRE, înscenări, s. f. Acțiunea de a înscena și rezultatul ei. – V. înscena. DOOM
înscenáre s. f., g.-d. art. înscenắrii; pl. înscenắri
înscenărilor
ÎNSCENÁRE, înscenări, s. f. Acțiunea de a înscena și rezultatul ei. – V. înscena. DOOM
înscenáre s. f., g.-d. art. înscenắrii; pl. înscenắri
însceptrat
ÎNSCEPTRÁT, -Ă, însceptrați, -te, adj. (Neobișnuit) Care ține sau poartă sceptru. De-ar fi pus... În mîna-i însceptrată mîna ei îngustă, mică. EMINESCU, O. I 52.
înscorțoșa
ÎNSCORȚOȘÁ, înscorțoșez, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A prinde sau a face ca ceva să prindă scoarță. – În + scorțos. DOOM
înscorțoșá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înscorțoșeáză, 1 pl. înscorțoșắm; conj. prez. 3 să înscorțoșéze; ger. înscorțoșấnd
înscorțoșai
ÎNSCORȚOȘÁ, înscorțoșez, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A prinde sau a face ca ceva să prindă scoarță. – În + scorțos. DOOM
înscorțoșá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înscorțoșeáză, 1 pl. înscorțoșắm; conj. prez. 3 să înscorțoșéze; ger. înscorțoșấnd
înscorțoșam
ÎNSCORȚOȘÁ, înscorțoșez, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A prinde sau a face ca ceva să prindă scoarță. – În + scorțos. DOOM
înscorțoșá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înscorțoșeáză, 1 pl. înscorțoșắm; conj. prez. 3 să înscorțoșéze; ger. înscorțoșấnd
înscorțoșare
ÎNSCORȚOȘÁ, înscorțoșez, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A prinde sau a face ca ceva să prindă scoarță. – În + scorțos. DOOM
înscorțoșá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înscorțoșeáză, 1 pl. înscorțoșắm; conj. prez. 3 să înscorțoșéze; ger. înscorțoșấnd
înscorțoșară
ÎNSCORȚOȘÁ, înscorțoșez, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A prinde sau a face ca ceva să prindă scoarță. – În + scorțos. DOOM
înscorțoșá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înscorțoșeáză, 1 pl. înscorțoșắm; conj. prez. 3 să înscorțoșéze; ger. înscorțoșấnd
înscorțoșarăm
ÎNSCORȚOȘÁ, înscorțoșez, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A prinde sau a face ca ceva să prindă scoarță. – În + scorțos. DOOM
înscorțoșá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înscorțoșeáză, 1 pl. înscorțoșắm; conj. prez. 3 să înscorțoșéze; ger. înscorțoșấnd
înscorțoșarăți
ÎNSCORȚOȘÁ, înscorțoșez, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A prinde sau a face ca ceva să prindă scoarță. – În + scorțos. DOOM
înscorțoșá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înscorțoșeáză, 1 pl. înscorțoșắm; conj. prez. 3 să înscorțoșéze; ger. înscorțoșấnd
înscorțoșase
ÎNSCORȚOȘÁ, înscorțoșez, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A prinde sau a face ca ceva să prindă scoarță. – În + scorțos. DOOM
înscorțoșá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înscorțoșeáză, 1 pl. înscorțoșắm; conj. prez. 3 să înscorțoșéze; ger. înscorțoșấnd
înscorțoșasem
ÎNSCORȚOȘÁ, înscorțoșez, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A prinde sau a face ca ceva să prindă scoarță. – În + scorțos. DOOM
înscorțoșá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înscorțoșeáză, 1 pl. înscorțoșắm; conj. prez. 3 să înscorțoșéze; ger. înscorțoșấnd
înscorțoșaseră
ÎNSCORȚOȘÁ, înscorțoșez, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A prinde sau a face ca ceva să prindă scoarță. – În + scorțos. DOOM
înscorțoșá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înscorțoșeáză, 1 pl. înscorțoșắm; conj. prez. 3 să înscorțoșéze; ger. înscorțoșấnd
înscorțoșaserăm
ÎNSCORȚOȘÁ, înscorțoșez, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A prinde sau a face ca ceva să prindă scoarță. – În + scorțos. DOOM
înscorțoșá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înscorțoșeáză, 1 pl. înscorțoșắm; conj. prez. 3 să înscorțoșéze; ger. înscorțoșấnd
înscorțoșaserăți
ÎNSCORȚOȘÁ, înscorțoșez, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A prinde sau a face ca ceva să prindă scoarță. – În + scorțos. DOOM
înscorțoșá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înscorțoșeáză, 1 pl. înscorțoșắm; conj. prez. 3 să înscorțoșéze; ger. înscorțoșấnd
înscorțoșaseși
ÎNSCORȚOȘÁ, înscorțoșez, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A prinde sau a face ca ceva să prindă scoarță. – În + scorțos. DOOM
înscorțoșá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înscorțoșeáză, 1 pl. înscorțoșắm; conj. prez. 3 să înscorțoșéze; ger. înscorțoșấnd
înscorțoșaseți
ÎNSCORȚOȘÁ, înscorțoșez, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A prinde sau a face ca ceva să prindă scoarță. – În + scorțos. DOOM
înscorțoșá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înscorțoșeáză, 1 pl. înscorțoșắm; conj. prez. 3 să înscorțoșéze; ger. înscorțoșấnd
înscorțoșat
ÎNSCORȚOȘÁ, înscorțoșez, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A prinde sau a face ca ceva să prindă scoarță. – În + scorțos. DOOM
înscorțoșá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înscorțoșeáză, 1 pl. înscorțoșắm; conj. prez. 3 să înscorțoșéze; ger. înscorțoșấnd
înscorțoșau
ÎNSCORȚOȘÁ, înscorțoșez, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A prinde sau a face ca ceva să prindă scoarță. – În + scorțos. DOOM
înscorțoșá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înscorțoșeáză, 1 pl. înscorțoșắm; conj. prez. 3 să înscorțoșéze; ger. înscorțoșấnd
înscorțoșași
ÎNSCORȚOȘÁ, înscorțoșez, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A prinde sau a face ca ceva să prindă scoarță. – În + scorțos. DOOM
înscorțoșá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înscorțoșeáză, 1 pl. înscorțoșắm; conj. prez. 3 să înscorțoșéze; ger. înscorțoșấnd
înscorțoșați
ÎNSCORȚOȘÁ, înscorțoșez, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A prinde sau a face ca ceva să prindă scoarță. – În + scorțos. DOOM
înscorțoșá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înscorțoșeáză, 1 pl. înscorțoșắm; conj. prez. 3 să înscorțoșéze; ger. înscorțoșấnd
înscorțoșează
ÎNSCORȚOȘÁ, înscorțoșez, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A prinde sau a face ca ceva să prindă scoarță. – În + scorțos. DOOM
înscorțoșá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înscorțoșeáză, 1 pl. înscorțoșắm; conj. prez. 3 să înscorțoșéze; ger. înscorțoșấnd
înscorțoșez
ÎNSCORȚOȘÁ, înscorțoșez, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A prinde sau a face ca ceva să prindă scoarță. – În + scorțos. DOOM
înscorțoșá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înscorțoșeáză, 1 pl. înscorțoșắm; conj. prez. 3 să înscorțoșéze; ger. înscorțoșấnd
înscorțoșeze
ÎNSCORȚOȘÁ, înscorțoșez, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A prinde sau a face ca ceva să prindă scoarță. – În + scorțos. DOOM
înscorțoșá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înscorțoșeáză, 1 pl. înscorțoșắm; conj. prez. 3 să înscorțoșéze; ger. înscorțoșấnd
înscorțoșezi
ÎNSCORȚOȘÁ, înscorțoșez, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A prinde sau a face ca ceva să prindă scoarță. – În + scorțos. DOOM
înscorțoșá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înscorțoșeáză, 1 pl. înscorțoșắm; conj. prez. 3 să înscorțoșéze; ger. înscorțoșấnd
înscorțoșând
ÎNSCORȚOȘÁ, înscorțoșez, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A prinde sau a face ca ceva să prindă scoarță. – În + scorțos. DOOM
înscorțoșá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înscorțoșeáză, 1 pl. înscorțoșắm; conj. prez. 3 să înscorțoșéze; ger. înscorțoșấnd
înscorțoșînd
ÎNSCORȚOȘÁ, înscorțoșez, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A prinde sau a face ca ceva să prindă scoarță. – În + scorțos. DOOM
înscorțoșá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înscorțoșeáză, 1 pl. înscorțoșắm; conj. prez. 3 să înscorțoșéze; ger. înscorțoșấnd
înscria
ÎNSCRÍE, înscríu, vb. III. 1. Tranz. și refl. A(-și) scrie, a(-și) trece numele într-un catalog, într-o condică etc.; a (se) înregistra, a (se) înmatricula. ◊ Expr. (Refl.) A se înscrie în fals = a susține în fața unei instanțe judiciare că dovada (scrisă) adusă de partea adversă este falsă. ♦ Tranz. A consemna ceva în scris. 2. Tranz. A construi o figură geometrică în perimetrul alteia, astfel încât unele puncte ale celei dintâi să fie tangente la cealaltă. 3. Tranz. (Sport) A marca unul sau mai multe puncte adversarului. [Perf. s. înscrisei, part. înscris] – În + scrie (după fr. inscrire). DOOM
înscríe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înscríu, 2 sg. înscríi, 3 sg. înscríe, 1 pl. înscríem, 2 pl. înscríeți, perf. s. 1 sg. înscriséi, 1 pl. înscríserăm; conj. prez. să înscríe; ger. înscriínd; part. înscrís
înscriai
ÎNSCRÍE, înscríu, vb. III. 1. Tranz. și refl. A(-și) scrie, a(-și) trece numele într-un catalog, într-o condică etc.; a (se) înregistra, a (se) înmatricula. ◊ Expr. (Refl.) A se înscrie în fals = a susține în fața unei instanțe judiciare că dovada (scrisă) adusă de partea adversă este falsă. ♦ Tranz. A consemna ceva în scris. 2. Tranz. A construi o figură geometrică în perimetrul alteia, astfel încât unele puncte ale celei dintâi să fie tangente la cealaltă. 3. Tranz. (Sport) A marca unul sau mai multe puncte adversarului. [Perf. s. înscrisei, part. înscris] – În + scrie (după fr. inscrire). DOOM
înscríe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înscríu, 2 sg. înscríi, 3 sg. înscríe, 1 pl. înscríem, 2 pl. înscríeți, perf. s. 1 sg. înscriséi, 1 pl. înscríserăm; conj. prez. să înscríe; ger. înscriínd; part. înscrís
înscriam
ÎNSCRÍE, înscríu, vb. III. 1. Tranz. și refl. A(-și) scrie, a(-și) trece numele într-un catalog, într-o condică etc.; a (se) înregistra, a (se) înmatricula. ◊ Expr. (Refl.) A se înscrie în fals = a susține în fața unei instanțe judiciare că dovada (scrisă) adusă de partea adversă este falsă. ♦ Tranz. A consemna ceva în scris. 2. Tranz. A construi o figură geometrică în perimetrul alteia, astfel încât unele puncte ale celei dintâi să fie tangente la cealaltă. 3. Tranz. (Sport) A marca unul sau mai multe puncte adversarului. [Perf. s. înscrisei, part. înscris] – În + scrie (după fr. inscrire). DOOM
înscríe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înscríu, 2 sg. înscríi, 3 sg. înscríe, 1 pl. înscríem, 2 pl. înscríeți, perf. s. 1 sg. înscriséi, 1 pl. înscríserăm; conj. prez. să înscríe; ger. înscriínd; part. înscrís
înscriau
ÎNSCRÍE, înscríu, vb. III. 1. Tranz. și refl. A(-și) scrie, a(-și) trece numele într-un catalog, într-o condică etc.; a (se) înregistra, a (se) înmatricula. ◊ Expr. (Refl.) A se înscrie în fals = a susține în fața unei instanțe judiciare că dovada (scrisă) adusă de partea adversă este falsă. ♦ Tranz. A consemna ceva în scris. 2. Tranz. A construi o figură geometrică în perimetrul alteia, astfel încât unele puncte ale celei dintâi să fie tangente la cealaltă. 3. Tranz. (Sport) A marca unul sau mai multe puncte adversarului. [Perf. s. înscrisei, part. înscris] – În + scrie (după fr. inscrire). DOOM
înscríe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înscríu, 2 sg. înscríi, 3 sg. înscríe, 1 pl. înscríem, 2 pl. înscríeți, perf. s. 1 sg. înscriséi, 1 pl. înscríserăm; conj. prez. să înscríe; ger. înscriínd; part. înscrís
înscriați
ÎNSCRÍE, înscríu, vb. III. 1. Tranz. și refl. A(-și) scrie, a(-și) trece numele într-un catalog, într-o condică etc.; a (se) înregistra, a (se) înmatricula. ◊ Expr. (Refl.) A se înscrie în fals = a susține în fața unei instanțe judiciare că dovada (scrisă) adusă de partea adversă este falsă. ♦ Tranz. A consemna ceva în scris. 2. Tranz. A construi o figură geometrică în perimetrul alteia, astfel încât unele puncte ale celei dintâi să fie tangente la cealaltă. 3. Tranz. (Sport) A marca unul sau mai multe puncte adversarului. [Perf. s. înscrisei, part. înscris] – În + scrie (după fr. inscrire). DOOM
înscríe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înscríu, 2 sg. înscríi, 3 sg. înscríe, 1 pl. înscríem, 2 pl. înscríeți, perf. s. 1 sg. înscriséi, 1 pl. înscríserăm; conj. prez. să înscríe; ger. înscriínd; part. înscrís
înscrie
ÎNSCRÍE, înscríu, vb. III. 1. Tranz. și refl. A(-și) scrie, a(-și) trece numele într-un catalog, într-o condică etc.; a (se) înregistra, a (se) înmatricula. ◊ Expr. (Refl.) A se înscrie în fals = a susține în fața unei instanțe judiciare că dovada (scrisă) adusă de partea adversă este falsă. ♦ Tranz. A consemna ceva în scris. 2. Tranz. A construi o figură geometrică în perimetrul alteia, astfel încât unele puncte ale celei dintâi să fie tangente la cealaltă. 3. Tranz. (Sport) A marca unul sau mai multe puncte adversarului. [Perf. s. înscrisei, part. înscris] – În + scrie (după fr. inscrire). DOOM
înscríe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înscríu, 2 sg. înscríi, 3 sg. înscríe, 1 pl. înscríem, 2 pl. înscríeți, perf. s. 1 sg. înscriséi, 1 pl. înscríserăm; conj. prez. să înscríe; ger. înscriínd; part. înscrís
înscriem
ÎNSCRÍE, înscríu, vb. III. 1. Tranz. și refl. A(-și) scrie, a(-și) trece numele într-un catalog, într-o condică etc.; a (se) înregistra, a (se) înmatricula. ◊ Expr. (Refl.) A se înscrie în fals = a susține în fața unei instanțe judiciare că dovada (scrisă) adusă de partea adversă este falsă. ♦ Tranz. A consemna ceva în scris. 2. Tranz. A construi o figură geometrică în perimetrul alteia, astfel încât unele puncte ale celei dintâi să fie tangente la cealaltă. 3. Tranz. (Sport) A marca unul sau mai multe puncte adversarului. [Perf. s. înscrisei, part. înscris] – În + scrie (după fr. inscrire). DOOM
înscríe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înscríu, 2 sg. înscríi, 3 sg. înscríe, 1 pl. înscríem, 2 pl. înscríeți, perf. s. 1 sg. înscriséi, 1 pl. înscríserăm; conj. prez. să înscríe; ger. înscriínd; part. înscrís
înscriere
ÎNSCRÍE, înscríu, vb. III. 1. Tranz. și refl. A(-și) scrie, a(-și) trece numele într-un catalog, într-o condică etc.; a (se) înregistra, a (se) înmatricula. ◊ Expr. (Refl.) A se înscrie în fals = a susține în fața unei instanțe judiciare că dovada (scrisă) adusă de partea adversă este falsă. ♦ Tranz. A consemna ceva în scris. 2. Tranz. A construi o figură geometrică în perimetrul alteia, astfel încât unele puncte ale celei dintâi să fie tangente la cealaltă. 3. Tranz. (Sport) A marca unul sau mai multe puncte adversarului. [Perf. s. înscrisei, part. înscris] – În + scrie (după fr. inscrire). DOOM
înscríe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înscríu, 2 sg. înscríi, 3 sg. înscríe, 1 pl. înscríem, 2 pl. înscríeți, perf. s. 1 sg. înscriséi, 1 pl. înscríserăm; conj. prez. să înscríe; ger. înscriínd; part. înscrís
înscriere
ÎNSCRÍERE, înscrieri, s. f. Acțiunea de a (se) înscrie și rezultatul ei. ◊ (În sintagma) Înscriere în fals = procedură prin care se urmărește stabilirea de către instanța penală și, drept consecință, înlăturarea actului falsificat și sancționarea celui vinovat. ♦ (Înv.) Inscripție. – V. înscrie. DOOM
înscríere s. f., g.-d. art. înscríerii; pl. înscríeri
înscrierea
ÎNSCRÍERE, înscrieri, s. f. Acțiunea de a (se) înscrie și rezultatul ei. ◊ (În sintagma) Înscriere în fals = procedură prin care se urmărește stabilirea de către instanța penală și, drept consecință, înlăturarea actului falsificat și sancționarea celui vinovat. ♦ (Înv.) Inscripție. – V. înscrie. DOOM
înscríere s. f., g.-d. art. înscríerii; pl. înscríeri
înscrieri
ÎNSCRÍERE, înscrieri, s. f. Acțiunea de a (se) înscrie și rezultatul ei. ◊ (În sintagma) Înscriere în fals = procedură prin care se urmărește stabilirea de către instanța penală și, drept consecință, înlăturarea actului falsificat și sancționarea celui vinovat. ♦ (Înv.) Inscripție. – V. înscrie. DOOM
înscríere s. f., g.-d. art. înscríerii; pl. înscríeri
înscrierii
ÎNSCRÍERE, înscrieri, s. f. Acțiunea de a (se) înscrie și rezultatul ei. ◊ (În sintagma) Înscriere în fals = procedură prin care se urmărește stabilirea de către instanța penală și, drept consecință, înlăturarea actului falsificat și sancționarea celui vinovat. ♦ (Înv.) Inscripție. – V. înscrie. DOOM
înscríere s. f., g.-d. art. înscríerii; pl. înscríeri
înscrierile
ÎNSCRÍERE, înscrieri, s. f. Acțiunea de a (se) înscrie și rezultatul ei. ◊ (În sintagma) Înscriere în fals = procedură prin care se urmărește stabilirea de către instanța penală și, drept consecință, înlăturarea actului falsificat și sancționarea celui vinovat. ♦ (Înv.) Inscripție. – V. înscrie. DOOM
înscríere s. f., g.-d. art. înscríerii; pl. înscríeri
înscrierilor
ÎNSCRÍERE, înscrieri, s. f. Acțiunea de a (se) înscrie și rezultatul ei. ◊ (În sintagma) Înscriere în fals = procedură prin care se urmărește stabilirea de către instanța penală și, drept consecință, înlăturarea actului falsificat și sancționarea celui vinovat. ♦ (Înv.) Inscripție. – V. înscrie. DOOM
înscríere s. f., g.-d. art. înscríerii; pl. înscríeri
înscrieți
ÎNSCRÍE, înscríu, vb. III. 1. Tranz. și refl. A(-și) scrie, a(-și) trece numele într-un catalog, într-o condică etc.; a (se) înregistra, a (se) înmatricula. ◊ Expr. (Refl.) A se înscrie în fals = a susține în fața unei instanțe judiciare că dovada (scrisă) adusă de partea adversă este falsă. ♦ Tranz. A consemna ceva în scris. 2. Tranz. A construi o figură geometrică în perimetrul alteia, astfel încât unele puncte ale celei dintâi să fie tangente la cealaltă. 3. Tranz. (Sport) A marca unul sau mai multe puncte adversarului. [Perf. s. înscrisei, part. înscris] – În + scrie (după fr. inscrire). DOOM
înscríe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înscríu, 2 sg. înscríi, 3 sg. înscríe, 1 pl. înscríem, 2 pl. înscríeți, perf. s. 1 sg. înscriséi, 1 pl. înscríserăm; conj. prez. să înscríe; ger. înscriínd; part. înscrís
înscrii
ÎNSCRÍE, înscríu, vb. III. 1. Tranz. și refl. A(-și) scrie, a(-și) trece numele într-un catalog, într-o condică etc.; a (se) înregistra, a (se) înmatricula. ◊ Expr. (Refl.) A se înscrie în fals = a susține în fața unei instanțe judiciare că dovada (scrisă) adusă de partea adversă este falsă. ♦ Tranz. A consemna ceva în scris. 2. Tranz. A construi o figură geometrică în perimetrul alteia, astfel încât unele puncte ale celei dintâi să fie tangente la cealaltă. 3. Tranz. (Sport) A marca unul sau mai multe puncte adversarului. [Perf. s. înscrisei, part. înscris] – În + scrie (după fr. inscrire). DOOM
înscríe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înscríu, 2 sg. înscríi, 3 sg. înscríe, 1 pl. înscríem, 2 pl. înscríeți, perf. s. 1 sg. înscriséi, 1 pl. înscríserăm; conj. prez. să înscríe; ger. înscriínd; part. înscrís
înscriind
ÎNSCRÍE, înscríu, vb. III. 1. Tranz. și refl. A(-și) scrie, a(-și) trece numele într-un catalog, într-o condică etc.; a (se) înregistra, a (se) înmatricula. ◊ Expr. (Refl.) A se înscrie în fals = a susține în fața unei instanțe judiciare că dovada (scrisă) adusă de partea adversă este falsă. ♦ Tranz. A consemna ceva în scris. 2. Tranz. A construi o figură geometrică în perimetrul alteia, astfel încât unele puncte ale celei dintâi să fie tangente la cealaltă. 3. Tranz. (Sport) A marca unul sau mai multe puncte adversarului. [Perf. s. înscrisei, part. înscris] – În + scrie (după fr. inscrire). DOOM
înscríe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înscríu, 2 sg. înscríi, 3 sg. înscríe, 1 pl. înscríem, 2 pl. înscríeți, perf. s. 1 sg. înscriséi, 1 pl. înscríserăm; conj. prez. să înscríe; ger. înscriínd; part. înscrís
înscris
ÎNSCRÍE, înscríu, vb. III. 1. Tranz. și refl. A(-și) scrie, a(-și) trece numele într-un catalog, într-o condică etc.; a (se) înregistra, a (se) înmatricula. ◊ Expr. (Refl.) A se înscrie în fals = a susține în fața unei instanțe judiciare că dovada (scrisă) adusă de partea adversă este falsă. ♦ Tranz. A consemna ceva în scris. 2. Tranz. A construi o figură geometrică în perimetrul alteia, astfel încât unele puncte ale celei dintâi să fie tangente la cealaltă. 3. Tranz. (Sport) A marca unul sau mai multe puncte adversarului. [Perf. s. înscrisei, part. înscris] – În + scrie (după fr. inscrire). DOOM
înscríe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înscríu, 2 sg. înscríi, 3 sg. înscríe, 1 pl. înscríem, 2 pl. înscríeți, perf. s. 1 sg. înscriséi, 1 pl. înscríserăm; conj. prez. să înscríe; ger. înscriínd; part. înscrís
înscris
ÎNSCRÍS1, înscrisuri, s. n. Act, dovadă, document. ♦ (Jur.) Declarație în scris care poate servi ca mijloc de probă sau care contribuie la aflarea adevărului în cauză. – V. înscrie. DOOM
înscrís s. n., pl. înscrísuri
înscris
ÎNSCRÍS2, -Ă, înscriși, -se, adj. (Despre poligoane) Cu vârfurile situate pe circumferința unui cerc; (despre poliedre) cu vârfurile situate pe suprafața unei sfere, a unui con sau a unui cilindru. – V. înscrie.
înscrisa
ÎNSCRÍS2, -Ă, înscriși, -se, adj. (Despre poligoane) Cu vârfurile situate pe circumferința unui cerc; (despre poliedre) cu vârfurile situate pe suprafața unei sfere, a unui con sau a unui cilindru. – V. înscrie.
înscrise
ÎNSCRÍE, înscríu, vb. III. 1. Tranz. și refl. A(-și) scrie, a(-și) trece numele într-un catalog, într-o condică etc.; a (se) înregistra, a (se) înmatricula. ◊ Expr. (Refl.) A se înscrie în fals = a susține în fața unei instanțe judiciare că dovada (scrisă) adusă de partea adversă este falsă. ♦ Tranz. A consemna ceva în scris. 2. Tranz. A construi o figură geometrică în perimetrul alteia, astfel încât unele puncte ale celei dintâi să fie tangente la cealaltă. 3. Tranz. (Sport) A marca unul sau mai multe puncte adversarului. [Perf. s. înscrisei, part. înscris] – În + scrie (după fr. inscrire). DOOM
înscríe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înscríu, 2 sg. înscríi, 3 sg. înscríe, 1 pl. înscríem, 2 pl. înscríeți, perf. s. 1 sg. înscriséi, 1 pl. înscríserăm; conj. prez. să înscríe; ger. înscriínd; part. înscrís
înscrise
ÎNSCRÍS2, -Ă, înscriși, -se, adj. (Despre poligoane) Cu vârfurile situate pe circumferința unui cerc; (despre poliedre) cu vârfurile situate pe suprafața unei sfere, a unui con sau a unui cilindru. – V. înscrie.
înscrisei
ÎNSCRÍE, înscríu, vb. III. 1. Tranz. și refl. A(-și) scrie, a(-și) trece numele într-un catalog, într-o condică etc.; a (se) înregistra, a (se) înmatricula. ◊ Expr. (Refl.) A se înscrie în fals = a susține în fața unei instanțe judiciare că dovada (scrisă) adusă de partea adversă este falsă. ♦ Tranz. A consemna ceva în scris. 2. Tranz. A construi o figură geometrică în perimetrul alteia, astfel încât unele puncte ale celei dintâi să fie tangente la cealaltă. 3. Tranz. (Sport) A marca unul sau mai multe puncte adversarului. [Perf. s. înscrisei, part. înscris] – În + scrie (după fr. inscrire). DOOM
înscríe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înscríu, 2 sg. înscríi, 3 sg. înscríe, 1 pl. înscríem, 2 pl. înscríeți, perf. s. 1 sg. înscriséi, 1 pl. înscríserăm; conj. prez. să înscríe; ger. înscriínd; part. înscrís
înscrisei
ÎNSCRÍS2, -Ă, înscriși, -se, adj. (Despre poligoane) Cu vârfurile situate pe circumferința unui cerc; (despre poliedre) cu vârfurile situate pe suprafața unei sfere, a unui con sau a unui cilindru. – V. înscrie.
înscrisele
ÎNSCRÍS2, -Ă, înscriși, -se, adj. (Despre poligoane) Cu vârfurile situate pe circumferința unui cerc; (despre poliedre) cu vârfurile situate pe suprafața unei sfere, a unui con sau a unui cilindru. – V. înscrie.
înscriselor
ÎNSCRÍS2, -Ă, înscriși, -se, adj. (Despre poligoane) Cu vârfurile situate pe circumferința unui cerc; (despre poliedre) cu vârfurile situate pe suprafața unei sfere, a unui con sau a unui cilindru. – V. înscrie.
înscriseră
ÎNSCRÍE, înscríu, vb. III. 1. Tranz. și refl. A(-și) scrie, a(-și) trece numele într-un catalog, într-o condică etc.; a (se) înregistra, a (se) înmatricula. ◊ Expr. (Refl.) A se înscrie în fals = a susține în fața unei instanțe judiciare că dovada (scrisă) adusă de partea adversă este falsă. ♦ Tranz. A consemna ceva în scris. 2. Tranz. A construi o figură geometrică în perimetrul alteia, astfel încât unele puncte ale celei dintâi să fie tangente la cealaltă. 3. Tranz. (Sport) A marca unul sau mai multe puncte adversarului. [Perf. s. înscrisei, part. înscris] – În + scrie (după fr. inscrire). DOOM
înscríe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înscríu, 2 sg. înscríi, 3 sg. înscríe, 1 pl. înscríem, 2 pl. înscríeți, perf. s. 1 sg. înscriséi, 1 pl. înscríserăm; conj. prez. să înscríe; ger. înscriínd; part. înscrís
înscriserăm
ÎNSCRÍE, înscríu, vb. III. 1. Tranz. și refl. A(-și) scrie, a(-și) trece numele într-un catalog, într-o condică etc.; a (se) înregistra, a (se) înmatricula. ◊ Expr. (Refl.) A se înscrie în fals = a susține în fața unei instanțe judiciare că dovada (scrisă) adusă de partea adversă este falsă. ♦ Tranz. A consemna ceva în scris. 2. Tranz. A construi o figură geometrică în perimetrul alteia, astfel încât unele puncte ale celei dintâi să fie tangente la cealaltă. 3. Tranz. (Sport) A marca unul sau mai multe puncte adversarului. [Perf. s. înscrisei, part. înscris] – În + scrie (după fr. inscrire). DOOM
înscríe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înscríu, 2 sg. înscríi, 3 sg. înscríe, 1 pl. înscríem, 2 pl. înscríeți, perf. s. 1 sg. înscriséi, 1 pl. înscríserăm; conj. prez. să înscríe; ger. înscriínd; part. înscrís
înscriserăți
ÎNSCRÍE, înscríu, vb. III. 1. Tranz. și refl. A(-și) scrie, a(-și) trece numele într-un catalog, într-o condică etc.; a (se) înregistra, a (se) înmatricula. ◊ Expr. (Refl.) A se înscrie în fals = a susține în fața unei instanțe judiciare că dovada (scrisă) adusă de partea adversă este falsă. ♦ Tranz. A consemna ceva în scris. 2. Tranz. A construi o figură geometrică în perimetrul alteia, astfel încât unele puncte ale celei dintâi să fie tangente la cealaltă. 3. Tranz. (Sport) A marca unul sau mai multe puncte adversarului. [Perf. s. înscrisei, part. înscris] – În + scrie (după fr. inscrire). DOOM
înscríe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înscríu, 2 sg. înscríi, 3 sg. înscríe, 1 pl. înscríem, 2 pl. înscríeți, perf. s. 1 sg. înscriséi, 1 pl. înscríserăm; conj. prez. să înscríe; ger. înscriínd; part. înscrís
înscrisese
ÎNSCRÍE, înscríu, vb. III. 1. Tranz. și refl. A(-și) scrie, a(-și) trece numele într-un catalog, într-o condică etc.; a (se) înregistra, a (se) înmatricula. ◊ Expr. (Refl.) A se înscrie în fals = a susține în fața unei instanțe judiciare că dovada (scrisă) adusă de partea adversă este falsă. ♦ Tranz. A consemna ceva în scris. 2. Tranz. A construi o figură geometrică în perimetrul alteia, astfel încât unele puncte ale celei dintâi să fie tangente la cealaltă. 3. Tranz. (Sport) A marca unul sau mai multe puncte adversarului. [Perf. s. înscrisei, part. înscris] – În + scrie (după fr. inscrire). DOOM
înscríe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înscríu, 2 sg. înscríi, 3 sg. înscríe, 1 pl. înscríem, 2 pl. înscríeți, perf. s. 1 sg. înscriséi, 1 pl. înscríserăm; conj. prez. să înscríe; ger. înscriínd; part. înscrís
înscrisesem
ÎNSCRÍE, înscríu, vb. III. 1. Tranz. și refl. A(-și) scrie, a(-și) trece numele într-un catalog, într-o condică etc.; a (se) înregistra, a (se) înmatricula. ◊ Expr. (Refl.) A se înscrie în fals = a susține în fața unei instanțe judiciare că dovada (scrisă) adusă de partea adversă este falsă. ♦ Tranz. A consemna ceva în scris. 2. Tranz. A construi o figură geometrică în perimetrul alteia, astfel încât unele puncte ale celei dintâi să fie tangente la cealaltă. 3. Tranz. (Sport) A marca unul sau mai multe puncte adversarului. [Perf. s. înscrisei, part. înscris] – În + scrie (după fr. inscrire). DOOM
înscríe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înscríu, 2 sg. înscríi, 3 sg. înscríe, 1 pl. înscríem, 2 pl. înscríeți, perf. s. 1 sg. înscriséi, 1 pl. înscríserăm; conj. prez. să înscríe; ger. înscriínd; part. înscrís
înscriseseră
ÎNSCRÍE, înscríu, vb. III. 1. Tranz. și refl. A(-și) scrie, a(-și) trece numele într-un catalog, într-o condică etc.; a (se) înregistra, a (se) înmatricula. ◊ Expr. (Refl.) A se înscrie în fals = a susține în fața unei instanțe judiciare că dovada (scrisă) adusă de partea adversă este falsă. ♦ Tranz. A consemna ceva în scris. 2. Tranz. A construi o figură geometrică în perimetrul alteia, astfel încât unele puncte ale celei dintâi să fie tangente la cealaltă. 3. Tranz. (Sport) A marca unul sau mai multe puncte adversarului. [Perf. s. înscrisei, part. înscris] – În + scrie (după fr. inscrire). DOOM
înscríe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înscríu, 2 sg. înscríi, 3 sg. înscríe, 1 pl. înscríem, 2 pl. înscríeți, perf. s. 1 sg. înscriséi, 1 pl. înscríserăm; conj. prez. să înscríe; ger. înscriínd; part. înscrís
înscriseserăm
ÎNSCRÍE, înscríu, vb. III. 1. Tranz. și refl. A(-și) scrie, a(-și) trece numele într-un catalog, într-o condică etc.; a (se) înregistra, a (se) înmatricula. ◊ Expr. (Refl.) A se înscrie în fals = a susține în fața unei instanțe judiciare că dovada (scrisă) adusă de partea adversă este falsă. ♦ Tranz. A consemna ceva în scris. 2. Tranz. A construi o figură geometrică în perimetrul alteia, astfel încât unele puncte ale celei dintâi să fie tangente la cealaltă. 3. Tranz. (Sport) A marca unul sau mai multe puncte adversarului. [Perf. s. înscrisei, part. înscris] – În + scrie (după fr. inscrire). DOOM
înscríe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înscríu, 2 sg. înscríi, 3 sg. înscríe, 1 pl. înscríem, 2 pl. înscríeți, perf. s. 1 sg. înscriséi, 1 pl. înscríserăm; conj. prez. să înscríe; ger. înscriínd; part. înscrís
înscriseserăți
ÎNSCRÍE, înscríu, vb. III. 1. Tranz. și refl. A(-și) scrie, a(-și) trece numele într-un catalog, într-o condică etc.; a (se) înregistra, a (se) înmatricula. ◊ Expr. (Refl.) A se înscrie în fals = a susține în fața unei instanțe judiciare că dovada (scrisă) adusă de partea adversă este falsă. ♦ Tranz. A consemna ceva în scris. 2. Tranz. A construi o figură geometrică în perimetrul alteia, astfel încât unele puncte ale celei dintâi să fie tangente la cealaltă. 3. Tranz. (Sport) A marca unul sau mai multe puncte adversarului. [Perf. s. înscrisei, part. înscris] – În + scrie (după fr. inscrire). DOOM
înscríe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înscríu, 2 sg. înscríi, 3 sg. înscríe, 1 pl. înscríem, 2 pl. înscríeți, perf. s. 1 sg. înscriséi, 1 pl. înscríserăm; conj. prez. să înscríe; ger. înscriínd; part. înscrís
înscriseseși
ÎNSCRÍE, înscríu, vb. III. 1. Tranz. și refl. A(-și) scrie, a(-și) trece numele într-un catalog, într-o condică etc.; a (se) înregistra, a (se) înmatricula. ◊ Expr. (Refl.) A se înscrie în fals = a susține în fața unei instanțe judiciare că dovada (scrisă) adusă de partea adversă este falsă. ♦ Tranz. A consemna ceva în scris. 2. Tranz. A construi o figură geometrică în perimetrul alteia, astfel încât unele puncte ale celei dintâi să fie tangente la cealaltă. 3. Tranz. (Sport) A marca unul sau mai multe puncte adversarului. [Perf. s. înscrisei, part. înscris] – În + scrie (după fr. inscrire). DOOM
înscríe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înscríu, 2 sg. înscríi, 3 sg. înscríe, 1 pl. înscríem, 2 pl. înscríeți, perf. s. 1 sg. înscriséi, 1 pl. înscríserăm; conj. prez. să înscríe; ger. înscriínd; part. înscrís
înscriseseți
ÎNSCRÍE, înscríu, vb. III. 1. Tranz. și refl. A(-și) scrie, a(-și) trece numele într-un catalog, într-o condică etc.; a (se) înregistra, a (se) înmatricula. ◊ Expr. (Refl.) A se înscrie în fals = a susține în fața unei instanțe judiciare că dovada (scrisă) adusă de partea adversă este falsă. ♦ Tranz. A consemna ceva în scris. 2. Tranz. A construi o figură geometrică în perimetrul alteia, astfel încât unele puncte ale celei dintâi să fie tangente la cealaltă. 3. Tranz. (Sport) A marca unul sau mai multe puncte adversarului. [Perf. s. înscrisei, part. înscris] – În + scrie (după fr. inscrire). DOOM
înscríe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înscríu, 2 sg. înscríi, 3 sg. înscríe, 1 pl. înscríem, 2 pl. înscríeți, perf. s. 1 sg. înscriséi, 1 pl. înscríserăm; conj. prez. să înscríe; ger. înscriínd; part. înscrís
înscriseși
ÎNSCRÍE, înscríu, vb. III. 1. Tranz. și refl. A(-și) scrie, a(-și) trece numele într-un catalog, într-o condică etc.; a (se) înregistra, a (se) înmatricula. ◊ Expr. (Refl.) A se înscrie în fals = a susține în fața unei instanțe judiciare că dovada (scrisă) adusă de partea adversă este falsă. ♦ Tranz. A consemna ceva în scris. 2. Tranz. A construi o figură geometrică în perimetrul alteia, astfel încât unele puncte ale celei dintâi să fie tangente la cealaltă. 3. Tranz. (Sport) A marca unul sau mai multe puncte adversarului. [Perf. s. înscrisei, part. înscris] – În + scrie (după fr. inscrire). DOOM
înscríe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înscríu, 2 sg. înscríi, 3 sg. înscríe, 1 pl. înscríem, 2 pl. înscríeți, perf. s. 1 sg. înscriséi, 1 pl. înscríserăm; conj. prez. să înscríe; ger. înscriínd; part. înscrís
înscrisul
ÎNSCRÍS1, înscrisuri, s. n. Act, dovadă, document. ♦ (Jur.) Declarație în scris care poate servi ca mijloc de probă sau care contribuie la aflarea adevărului în cauză. – V. înscrie. DOOM
înscrís s. n., pl. înscrísuri
înscrisul
ÎNSCRÍS2, -Ă, înscriși, -se, adj. (Despre poligoane) Cu vârfurile situate pe circumferința unui cerc; (despre poliedre) cu vârfurile situate pe suprafața unei sfere, a unui con sau a unui cilindru. – V. înscrie.
înscrisului
ÎNSCRÍS1, înscrisuri, s. n. Act, dovadă, document. ♦ (Jur.) Declarație în scris care poate servi ca mijloc de probă sau care contribuie la aflarea adevărului în cauză. – V. înscrie. DOOM
înscrís s. n., pl. înscrísuri
înscrisului
ÎNSCRÍS2, -Ă, înscriși, -se, adj. (Despre poligoane) Cu vârfurile situate pe circumferința unui cerc; (despre poliedre) cu vârfurile situate pe suprafața unei sfere, a unui con sau a unui cilindru. – V. înscrie.
înscrisuri
ÎNSCRÍS1, înscrisuri, s. n. Act, dovadă, document. ♦ (Jur.) Declarație în scris care poate servi ca mijloc de probă sau care contribuie la aflarea adevărului în cauză. – V. înscrie. DOOM
înscrís s. n., pl. înscrísuri
înscrisurile
ÎNSCRÍS1, înscrisuri, s. n. Act, dovadă, document. ♦ (Jur.) Declarație în scris care poate servi ca mijloc de probă sau care contribuie la aflarea adevărului în cauză. – V. înscrie. DOOM
înscrís s. n., pl. înscrísuri
înscrisurilor
ÎNSCRÍS1, înscrisuri, s. n. Act, dovadă, document. ♦ (Jur.) Declarație în scris care poate servi ca mijloc de probă sau care contribuie la aflarea adevărului în cauză. – V. înscrie. DOOM
înscrís s. n., pl. înscrísuri
înscriu
ÎNSCRÍE, înscríu, vb. III. 1. Tranz. și refl. A(-și) scrie, a(-și) trece numele într-un catalog, într-o condică etc.; a (se) înregistra, a (se) înmatricula. ◊ Expr. (Refl.) A se înscrie în fals = a susține în fața unei instanțe judiciare că dovada (scrisă) adusă de partea adversă este falsă. ♦ Tranz. A consemna ceva în scris. 2. Tranz. A construi o figură geometrică în perimetrul alteia, astfel încât unele puncte ale celei dintâi să fie tangente la cealaltă. 3. Tranz. (Sport) A marca unul sau mai multe puncte adversarului. [Perf. s. înscrisei, part. înscris] – În + scrie (după fr. inscrire). DOOM
înscríe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înscríu, 2 sg. înscríi, 3 sg. înscríe, 1 pl. înscríem, 2 pl. înscríeți, perf. s. 1 sg. înscriséi, 1 pl. înscríserăm; conj. prez. să înscríe; ger. înscriínd; part. înscrís
înscriși
ÎNSCRÍS2, -Ă, înscriși, -se, adj. (Despre poligoane) Cu vârfurile situate pe circumferința unui cerc; (despre poliedre) cu vârfurile situate pe suprafața unei sfere, a unui con sau a unui cilindru. – V. înscrie.
înscrișii
ÎNSCRÍS2, -Ă, înscriși, -se, adj. (Despre poligoane) Cu vârfurile situate pe circumferința unui cerc; (despre poliedre) cu vârfurile situate pe suprafața unei sfere, a unui con sau a unui cilindru. – V. înscrie.
înscrișilor
ÎNSCRÍS2, -Ă, înscriși, -se, adj. (Despre poligoane) Cu vârfurile situate pe circumferința unui cerc; (despre poliedre) cu vârfurile situate pe suprafața unei sfere, a unui con sau a unui cilindru. – V. înscrie.
înscăiat
ÎNSCĂIÁT, -Ă, înscăiați, -te, adj. Plin de scai. Înaintea noastră era o căruță la care trăgeau doi cai buhoși, cu părul înscăiat. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 126, 8/1. Gheorghe Dima se aplecă ușor asupra calului, mîngîindu-i de cîteva ori crupa zburlită și înscăiată. GALAN, Z. R. 58.
înscăuna
ÎNSCĂUNÁ, înscăunez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) urca pe tron ca domn al țării; a (se) încorona, a (se) întrona. ♦ Tranz. A numi, a alege un arhiereu; p. gener. a numi într-o funcție, a instala într-un post. [Pr.: -scă-u-] – În + scaun. DOOM
înscăuná (-scă-u-) vb., ind. prez. 3 înscăuneáză
înscăunai
ÎNSCĂUNÁ, înscăunez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) urca pe tron ca domn al țării; a (se) încorona, a (se) întrona. ♦ Tranz. A numi, a alege un arhiereu; p. gener. a numi într-o funcție, a instala într-un post. [Pr.: -scă-u-] – În + scaun. DOOM
înscăuná (-scă-u-) vb., ind. prez. 3 înscăuneáză
înscăunam
ÎNSCĂUNÁ, înscăunez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) urca pe tron ca domn al țării; a (se) încorona, a (se) întrona. ♦ Tranz. A numi, a alege un arhiereu; p. gener. a numi într-o funcție, a instala într-un post. [Pr.: -scă-u-] – În + scaun. DOOM
înscăuná (-scă-u-) vb., ind. prez. 3 înscăuneáză
înscăunare
ÎNSCĂUNÁ, înscăunez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) urca pe tron ca domn al țării; a (se) încorona, a (se) întrona. ♦ Tranz. A numi, a alege un arhiereu; p. gener. a numi într-o funcție, a instala într-un post. [Pr.: -scă-u-] – În + scaun. DOOM
înscăuná (-scă-u-) vb., ind. prez. 3 înscăuneáză
înscăunare
ÎNSCĂUNÁRE, înscăunări, s. f. Acțiunea de a (se) înscăuna și rezultatul ei. [Pr.: -scă-u-] – V. înscăuna. DOOM
înscăunáre (-scă-u-) s. f., g.-d. art. înscăunắrii; pl. înscăunắri
înscăunarea
ÎNSCĂUNÁRE, înscăunări, s. f. Acțiunea de a (se) înscăuna și rezultatul ei. [Pr.: -scă-u-] – V. înscăuna. DOOM
înscăunáre (-scă-u-) s. f., g.-d. art. înscăunắrii; pl. înscăunắri
înscăunară
ÎNSCĂUNÁ, înscăunez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) urca pe tron ca domn al țării; a (se) încorona, a (se) întrona. ♦ Tranz. A numi, a alege un arhiereu; p. gener. a numi într-o funcție, a instala într-un post. [Pr.: -scă-u-] – În + scaun. DOOM
înscăuná (-scă-u-) vb., ind. prez. 3 înscăuneáză
înscăunarăm
ÎNSCĂUNÁ, înscăunez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) urca pe tron ca domn al țării; a (se) încorona, a (se) întrona. ♦ Tranz. A numi, a alege un arhiereu; p. gener. a numi într-o funcție, a instala într-un post. [Pr.: -scă-u-] – În + scaun. DOOM
înscăuná (-scă-u-) vb., ind. prez. 3 înscăuneáză
înscăunarăți
ÎNSCĂUNÁ, înscăunez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) urca pe tron ca domn al țării; a (se) încorona, a (se) întrona. ♦ Tranz. A numi, a alege un arhiereu; p. gener. a numi într-o funcție, a instala într-un post. [Pr.: -scă-u-] – În + scaun. DOOM
înscăuná (-scă-u-) vb., ind. prez. 3 înscăuneáză
înscăunase
ÎNSCĂUNÁ, înscăunez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) urca pe tron ca domn al țării; a (se) încorona, a (se) întrona. ♦ Tranz. A numi, a alege un arhiereu; p. gener. a numi într-o funcție, a instala într-un post. [Pr.: -scă-u-] – În + scaun. DOOM
înscăuná (-scă-u-) vb., ind. prez. 3 înscăuneáză
înscăunasem
ÎNSCĂUNÁ, înscăunez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) urca pe tron ca domn al țării; a (se) încorona, a (se) întrona. ♦ Tranz. A numi, a alege un arhiereu; p. gener. a numi într-o funcție, a instala într-un post. [Pr.: -scă-u-] – În + scaun. DOOM
înscăuná (-scă-u-) vb., ind. prez. 3 înscăuneáză
înscăunaseră
ÎNSCĂUNÁ, înscăunez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) urca pe tron ca domn al țării; a (se) încorona, a (se) întrona. ♦ Tranz. A numi, a alege un arhiereu; p. gener. a numi într-o funcție, a instala într-un post. [Pr.: -scă-u-] – În + scaun. DOOM
înscăuná (-scă-u-) vb., ind. prez. 3 înscăuneáză
înscăunaserăm
ÎNSCĂUNÁ, înscăunez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) urca pe tron ca domn al țării; a (se) încorona, a (se) întrona. ♦ Tranz. A numi, a alege un arhiereu; p. gener. a numi într-o funcție, a instala într-un post. [Pr.: -scă-u-] – În + scaun. DOOM
înscăuná (-scă-u-) vb., ind. prez. 3 înscăuneáză
înscăunaserăți
ÎNSCĂUNÁ, înscăunez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) urca pe tron ca domn al țării; a (se) încorona, a (se) întrona. ♦ Tranz. A numi, a alege un arhiereu; p. gener. a numi într-o funcție, a instala într-un post. [Pr.: -scă-u-] – În + scaun. DOOM
înscăuná (-scă-u-) vb., ind. prez. 3 înscăuneáză
înscăunaseși
ÎNSCĂUNÁ, înscăunez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) urca pe tron ca domn al țării; a (se) încorona, a (se) întrona. ♦ Tranz. A numi, a alege un arhiereu; p. gener. a numi într-o funcție, a instala într-un post. [Pr.: -scă-u-] – În + scaun. DOOM
înscăuná (-scă-u-) vb., ind. prez. 3 înscăuneáză
înscăunaseți
ÎNSCĂUNÁ, înscăunez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) urca pe tron ca domn al țării; a (se) încorona, a (se) întrona. ♦ Tranz. A numi, a alege un arhiereu; p. gener. a numi într-o funcție, a instala într-un post. [Pr.: -scă-u-] – În + scaun. DOOM
înscăuná (-scă-u-) vb., ind. prez. 3 înscăuneáză
înscăunat
ÎNSCĂUNÁ, înscăunez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) urca pe tron ca domn al țării; a (se) încorona, a (se) întrona. ♦ Tranz. A numi, a alege un arhiereu; p. gener. a numi într-o funcție, a instala într-un post. [Pr.: -scă-u-] – În + scaun. DOOM
înscăuná (-scă-u-) vb., ind. prez. 3 înscăuneáză
înscăunat
ÎNSCĂUNÁT, -Ă, înscăunați, -te, adj. Care s-a urcat pe tron; care a primit demnitatea de arhiereu; p. gener. ajuns la putere, instaurat. [Pr.: -scă-u-] – V. înscăuna.
înscăunata
ÎNSCĂUNÁT, -Ă, înscăunați, -te, adj. Care s-a urcat pe tron; care a primit demnitatea de arhiereu; p. gener. ajuns la putere, instaurat. [Pr.: -scă-u-] – V. înscăuna.
înscăunate
ÎNSCĂUNÁT, -Ă, înscăunați, -te, adj. Care s-a urcat pe tron; care a primit demnitatea de arhiereu; p. gener. ajuns la putere, instaurat. [Pr.: -scă-u-] – V. înscăuna.
înscăunatei
ÎNSCĂUNÁT, -Ă, înscăunați, -te, adj. Care s-a urcat pe tron; care a primit demnitatea de arhiereu; p. gener. ajuns la putere, instaurat. [Pr.: -scă-u-] – V. înscăuna.
înscăunatele
ÎNSCĂUNÁT, -Ă, înscăunați, -te, adj. Care s-a urcat pe tron; care a primit demnitatea de arhiereu; p. gener. ajuns la putere, instaurat. [Pr.: -scă-u-] – V. înscăuna.
înscăunatelor
ÎNSCĂUNÁT, -Ă, înscăunați, -te, adj. Care s-a urcat pe tron; care a primit demnitatea de arhiereu; p. gener. ajuns la putere, instaurat. [Pr.: -scă-u-] – V. înscăuna.
înscăunatul
ÎNSCĂUNÁT, -Ă, înscăunați, -te, adj. Care s-a urcat pe tron; care a primit demnitatea de arhiereu; p. gener. ajuns la putere, instaurat. [Pr.: -scă-u-] – V. înscăuna.
înscăunatului
ÎNSCĂUNÁT, -Ă, înscăunați, -te, adj. Care s-a urcat pe tron; care a primit demnitatea de arhiereu; p. gener. ajuns la putere, instaurat. [Pr.: -scă-u-] – V. înscăuna.
înscăunau
ÎNSCĂUNÁ, înscăunez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) urca pe tron ca domn al țării; a (se) încorona, a (se) întrona. ♦ Tranz. A numi, a alege un arhiereu; p. gener. a numi într-o funcție, a instala într-un post. [Pr.: -scă-u-] – În + scaun. DOOM
înscăuná (-scă-u-) vb., ind. prez. 3 înscăuneáză
înscăunași
ÎNSCĂUNÁ, înscăunez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) urca pe tron ca domn al țării; a (se) încorona, a (se) întrona. ♦ Tranz. A numi, a alege un arhiereu; p. gener. a numi într-o funcție, a instala într-un post. [Pr.: -scă-u-] – În + scaun. DOOM
înscăuná (-scă-u-) vb., ind. prez. 3 înscăuneáză
înscăunați
ÎNSCĂUNÁ, înscăunez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) urca pe tron ca domn al țării; a (se) încorona, a (se) întrona. ♦ Tranz. A numi, a alege un arhiereu; p. gener. a numi într-o funcție, a instala într-un post. [Pr.: -scă-u-] – În + scaun. DOOM
înscăuná (-scă-u-) vb., ind. prez. 3 înscăuneáză
înscăunați
ÎNSCĂUNÁT, -Ă, înscăunați, -te, adj. Care s-a urcat pe tron; care a primit demnitatea de arhiereu; p. gener. ajuns la putere, instaurat. [Pr.: -scă-u-] – V. înscăuna.
înscăunații
ÎNSCĂUNÁT, -Ă, înscăunați, -te, adj. Care s-a urcat pe tron; care a primit demnitatea de arhiereu; p. gener. ajuns la putere, instaurat. [Pr.: -scă-u-] – V. înscăuna.
înscăunaților
ÎNSCĂUNÁT, -Ă, înscăunați, -te, adj. Care s-a urcat pe tron; care a primit demnitatea de arhiereu; p. gener. ajuns la putere, instaurat. [Pr.: -scă-u-] – V. înscăuna.
înscăunează
ÎNSCĂUNÁ, înscăunez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) urca pe tron ca domn al țării; a (se) încorona, a (se) întrona. ♦ Tranz. A numi, a alege un arhiereu; p. gener. a numi într-o funcție, a instala într-un post. [Pr.: -scă-u-] – În + scaun. DOOM
înscăuná (-scă-u-) vb., ind. prez. 3 înscăuneáză
înscăunez
ÎNSCĂUNÁ, înscăunez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) urca pe tron ca domn al țării; a (se) încorona, a (se) întrona. ♦ Tranz. A numi, a alege un arhiereu; p. gener. a numi într-o funcție, a instala într-un post. [Pr.: -scă-u-] – În + scaun. DOOM
înscăuná (-scă-u-) vb., ind. prez. 3 înscăuneáză
înscăuneze
ÎNSCĂUNÁ, înscăunez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) urca pe tron ca domn al țării; a (se) încorona, a (se) întrona. ♦ Tranz. A numi, a alege un arhiereu; p. gener. a numi într-o funcție, a instala într-un post. [Pr.: -scă-u-] – În + scaun. DOOM
înscăuná (-scă-u-) vb., ind. prez. 3 înscăuneáză
înscăunezi
ÎNSCĂUNÁ, înscăunez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) urca pe tron ca domn al țării; a (se) încorona, a (se) întrona. ♦ Tranz. A numi, a alege un arhiereu; p. gener. a numi într-o funcție, a instala într-un post. [Pr.: -scă-u-] – În + scaun. DOOM
înscăuná (-scă-u-) vb., ind. prez. 3 înscăuneáză
înscăunând
ÎNSCĂUNÁ, înscăunez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) urca pe tron ca domn al țării; a (se) încorona, a (se) întrona. ♦ Tranz. A numi, a alege un arhiereu; p. gener. a numi într-o funcție, a instala într-un post. [Pr.: -scă-u-] – În + scaun. DOOM
înscăuná (-scă-u-) vb., ind. prez. 3 înscăuneáză
înscăunînd
ÎNSCĂUNÁ, înscăunez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) urca pe tron ca domn al țării; a (se) încorona, a (se) întrona. ♦ Tranz. A numi, a alege un arhiereu; p. gener. a numi într-o funcție, a instala într-un post. [Pr.: -scă-u-] – În + scaun. DOOM
înscăuná (-scă-u-) vb., ind. prez. 3 înscăuneáză
înscăunări
ÎNSCĂUNÁRE, înscăunări, s. f. Acțiunea de a (se) înscăuna și rezultatul ei. [Pr.: -scă-u-] – V. înscăuna. DOOM
înscăunáre (-scă-u-) s. f., g.-d. art. înscăunắrii; pl. înscăunắri
înscăunării
ÎNSCĂUNÁRE, înscăunări, s. f. Acțiunea de a (se) înscăuna și rezultatul ei. [Pr.: -scă-u-] – V. înscăuna. DOOM
înscăunáre (-scă-u-) s. f., g.-d. art. înscăunắrii; pl. înscăunắri
înscăunările
ÎNSCĂUNÁRE, înscăunări, s. f. Acțiunea de a (se) înscăuna și rezultatul ei. [Pr.: -scă-u-] – V. înscăuna. DOOM
înscăunáre (-scă-u-) s. f., g.-d. art. înscăunắrii; pl. înscăunắri
înscăunărilor
ÎNSCĂUNÁRE, înscăunări, s. f. Acțiunea de a (se) înscăuna și rezultatul ei. [Pr.: -scă-u-] – V. înscăuna. DOOM
înscăunáre (-scă-u-) s. f., g.-d. art. înscăunắrii; pl. înscăunắri
înseamă
ÎNSEMÁ, însém, vb. I. Tranz. (Regional, rar, folosit și absolut) A cîștiga, a agonisi. Du-te și te bagă undeva slugă... și mai înseamă-ți și tu baremi pentru tine. RETEGANUL, P. V 3.
însei
Î́NSUL, Î́NSA, î́nșii, î́nsele, pron. 1. (Personal, numai precedat de prep. «întru», «dintru», «printru») El (ea), dînsul (dînsa). Nu uita s-ascuți baltagul, ca să ai mai multă nădejde într-însul. SADOVEANU, B. 105. Că numai oasele-au rămas Și sufletul dintr-însul. COȘBUC, P. II 58. Dă-mi-i mie, ochii negri... nu privi cu ei în laturi, Căci de noaptea lor cea dulce vecinic n-o să mă mai saturi, Aș orbi privind într-înșii. EMINESCU, O. I 155. 2. (De întărire, de obicei adjectival, mai ales la pers. 3, astăzi numai la feminin pl.) Însuși. Ele însele. ▭ Inima nu mă lăsa a crede la atîta necredință. Îmi părea grozav a-mi închipui amorul atît de nedrept, încît să voiască a-și strica el însul lucrările lui. NEGRUZZI, S. I 49. (Neobișnuit, precedînd pronumele personal) Minciuna lui o credea adese însul el. NEGRUZZI, S. II 202. DOOM
dintr-î́nsul (pop.) prep. + pr.
înseila
ÎNSĂILÁ, însăilez, vb. I. Tranz. A coase în mod provizoriu cu împunsături depărtate; a prinde cu un fir de ață (albă) locurile pe unde se va coase apoi definitiv. ♦ Fig. A face superficial un lucru; a înjgheba; a improviza, a înșira. [Pr.: -să-i-. – Var.: înseilá vb. I] – Cf. saia. DOOM
însăilá (-să-i-) vb., ind. prez. 3 însăileáză
înseilare
ÎNSĂILÁRE, însăilări, s. f. Acțiunea de a însăila și rezultatul ei. [Pr.: -să-i-. – Var.: înseiláre s. f.] – V. însăila. DOOM
însăiláre (-să-i-) s. f., g.-d. art. însăilắrii; pl. însăilắri
înseilat
ÎNSĂILÁT2, -Ă, însăilați, -te, adj. Cusut provizoriu. ♦ Fig. Făcut în mod superficial, provizoriu; înjghebat, improvizat. [Pr.: -să-i-. – Var.: înseilát, -ă adj.] – V. însăila.
înseilat
ÎNSĂILÁT1 s. n. Însăilare. [Pr.: -să-i-. – Var.: înseilát s. n.] – V. însăila. DOOM
însăilát (-să-i-) s. n.
însele
Î́NSUL, Î́NSA, î́nșii, î́nsele, pron. 1. (Personal, numai precedat de prep. «întru», «dintru», «printru») El (ea), dînsul (dînsa). Nu uita s-ascuți baltagul, ca să ai mai multă nădejde într-însul. SADOVEANU, B. 105. Că numai oasele-au rămas Și sufletul dintr-însul. COȘBUC, P. II 58. Dă-mi-i mie, ochii negri... nu privi cu ei în laturi, Căci de noaptea lor cea dulce vecinic n-o să mă mai saturi, Aș orbi privind într-înșii. EMINESCU, O. I 155. 2. (De întărire, de obicei adjectival, mai ales la pers. 3, astăzi numai la feminin pl.) Însuși. Ele însele. ▭ Inima nu mă lăsa a crede la atîta necredință. Îmi părea grozav a-mi închipui amorul atît de nedrept, încît să voiască a-și strica el însul lucrările lui. NEGRUZZI, S. I 49. (Neobișnuit, precedînd pronumele personal) Minciuna lui o credea adese însul el. NEGRUZZI, S. II 202. DOOM
dintr-î́nsul (pop.) prep. + pr.
înselor
Î́NSUL, Î́NSA, î́nșii, î́nsele, pron. 1. (Personal, numai precedat de prep. «întru», «dintru», «printru») El (ea), dînsul (dînsa). Nu uita s-ascuți baltagul, ca să ai mai multă nădejde într-însul. SADOVEANU, B. 105. Că numai oasele-au rămas Și sufletul dintr-însul. COȘBUC, P. II 58. Dă-mi-i mie, ochii negri... nu privi cu ei în laturi, Căci de noaptea lor cea dulce vecinic n-o să mă mai saturi, Aș orbi privind într-înșii. EMINESCU, O. I 155. 2. (De întărire, de obicei adjectival, mai ales la pers. 3, astăzi numai la feminin pl.) Însuși. Ele însele. ▭ Inima nu mă lăsa a crede la atîta necredință. Îmi părea grozav a-mi închipui amorul atît de nedrept, încît să voiască a-și strica el însul lucrările lui. NEGRUZZI, S. I 49. (Neobișnuit, precedînd pronumele personal) Minciuna lui o credea adese însul el. NEGRUZZI, S. II 202. DOOM
dintr-î́nsul (pop.) prep. + pr.
însem
ÎNSEMÁ, însém, vb. I. Tranz. (Regional, rar, folosit și absolut) A cîștiga, a agonisi. Du-te și te bagă undeva slugă... și mai înseamă-ți și tu baremi pentru tine. RETEGANUL, P. V 3.
însema
ÎNSEMÁ, însém, vb. I. Tranz. (Regional, rar, folosit și absolut) A cîștiga, a agonisi. Du-te și te bagă undeva slugă... și mai înseamă-ți și tu baremi pentru tine. RETEGANUL, P. V 3.
însemai
ÎNSEMÁ, însém, vb. I. Tranz. (Regional, rar, folosit și absolut) A cîștiga, a agonisi. Du-te și te bagă undeva slugă... și mai înseamă-ți și tu baremi pentru tine. RETEGANUL, P. V 3.
însemam
ÎNSEMÁ, însém, vb. I. Tranz. (Regional, rar, folosit și absolut) A cîștiga, a agonisi. Du-te și te bagă undeva slugă... și mai înseamă-ți și tu baremi pentru tine. RETEGANUL, P. V 3.
însemare
ÎNSEMÁ, însém, vb. I. Tranz. (Regional, rar, folosit și absolut) A cîștiga, a agonisi. Du-te și te bagă undeva slugă... și mai înseamă-ți și tu baremi pentru tine. RETEGANUL, P. V 3.
însemare
ÎNSEMÁ vb. I. v. însăma.
însemară
ÎNSEMÁ, însém, vb. I. Tranz. (Regional, rar, folosit și absolut) A cîștiga, a agonisi. Du-te și te bagă undeva slugă... și mai înseamă-ți și tu baremi pentru tine. RETEGANUL, P. V 3.
însemarăm
ÎNSEMÁ, însém, vb. I. Tranz. (Regional, rar, folosit și absolut) A cîștiga, a agonisi. Du-te și te bagă undeva slugă... și mai înseamă-ți și tu baremi pentru tine. RETEGANUL, P. V 3.
însemarăți
ÎNSEMÁ, însém, vb. I. Tranz. (Regional, rar, folosit și absolut) A cîștiga, a agonisi. Du-te și te bagă undeva slugă... și mai înseamă-ți și tu baremi pentru tine. RETEGANUL, P. V 3.
însemase
ÎNSEMÁ, însém, vb. I. Tranz. (Regional, rar, folosit și absolut) A cîștiga, a agonisi. Du-te și te bagă undeva slugă... și mai înseamă-ți și tu baremi pentru tine. RETEGANUL, P. V 3.
însemasem
ÎNSEMÁ, însém, vb. I. Tranz. (Regional, rar, folosit și absolut) A cîștiga, a agonisi. Du-te și te bagă undeva slugă... și mai înseamă-ți și tu baremi pentru tine. RETEGANUL, P. V 3.
însemaseră
ÎNSEMÁ, însém, vb. I. Tranz. (Regional, rar, folosit și absolut) A cîștiga, a agonisi. Du-te și te bagă undeva slugă... și mai înseamă-ți și tu baremi pentru tine. RETEGANUL, P. V 3.
însemaserăm
ÎNSEMÁ, însém, vb. I. Tranz. (Regional, rar, folosit și absolut) A cîștiga, a agonisi. Du-te și te bagă undeva slugă... și mai înseamă-ți și tu baremi pentru tine. RETEGANUL, P. V 3.
însemaserăți
ÎNSEMÁ, însém, vb. I. Tranz. (Regional, rar, folosit și absolut) A cîștiga, a agonisi. Du-te și te bagă undeva slugă... și mai înseamă-ți și tu baremi pentru tine. RETEGANUL, P. V 3.
însemaseși
ÎNSEMÁ, însém, vb. I. Tranz. (Regional, rar, folosit și absolut) A cîștiga, a agonisi. Du-te și te bagă undeva slugă... și mai înseamă-ți și tu baremi pentru tine. RETEGANUL, P. V 3.
însemaseți
ÎNSEMÁ, însém, vb. I. Tranz. (Regional, rar, folosit și absolut) A cîștiga, a agonisi. Du-te și te bagă undeva slugă... și mai înseamă-ți și tu baremi pentru tine. RETEGANUL, P. V 3.
însemat
ÎNSEMÁ, însém, vb. I. Tranz. (Regional, rar, folosit și absolut) A cîștiga, a agonisi. Du-te și te bagă undeva slugă... și mai înseamă-ți și tu baremi pentru tine. RETEGANUL, P. V 3.
însemat
ÎNSEMÁ vb. I. v. însăma.
însemau
ÎNSEMÁ, însém, vb. I. Tranz. (Regional, rar, folosit și absolut) A cîștiga, a agonisi. Du-te și te bagă undeva slugă... și mai înseamă-ți și tu baremi pentru tine. RETEGANUL, P. V 3.
însemași
ÎNSEMÁ, însém, vb. I. Tranz. (Regional, rar, folosit și absolut) A cîștiga, a agonisi. Du-te și te bagă undeva slugă... și mai înseamă-ți și tu baremi pentru tine. RETEGANUL, P. V 3.
însemați
ÎNSEMÁ, însém, vb. I. Tranz. (Regional, rar, folosit și absolut) A cîștiga, a agonisi. Du-te și te bagă undeva slugă... și mai înseamă-ți și tu baremi pentru tine. RETEGANUL, P. V 3.
înseme
ÎNSEMÁ, însém, vb. I. Tranz. (Regional, rar, folosit și absolut) A cîștiga, a agonisi. Du-te și te bagă undeva slugă... și mai înseamă-ți și tu baremi pentru tine. RETEGANUL, P. V 3.
însemi
ÎNSEMÁ, însém, vb. I. Tranz. (Regional, rar, folosit și absolut) A cîștiga, a agonisi. Du-te și te bagă undeva slugă... și mai înseamă-ți și tu baremi pentru tine. RETEGANUL, P. V 3.
însemi
Î́NSUMI, Î́NSĂMI, adj. pron., pron. de întărire. 1. Adj. pron. (Pe lângă un substantiv sau un pronume) Chiar, tocmai. 2. Pron. de întărire (Înv.) Eu (sau tu, el etc.) singur, personal, fără ajutorul altuia. [Forme gramaticale: pers. 2 sg. însuți, însăți, pers. 3 sg. însuși, însăși, pers. 1 pl. înșine, însene, pers. 2 pl. înșivă, însevă, pers. 3 pl. înșiși, înseși] – Îns(ul) + -mi, -ți, -și. DOOM
î́nsumi2 (înv.) pr. m.; f. î́nsămi, g.-d. î́nsemi
însemn
ÎNSÉMN, însemne, s. n. Semn distinctiv al unei demnități, al unui rang; insignă. ♦ Stema, sigiliul, drapelul și imnul de stat al unei țări. – Din fr. insigne (după semn). DOOM
însémn s. n., pl. însémne
însemna
ÎNSEMNÁ, (I) însémn, (II) însemnez, vb. I. I. Tranz. 1. A aplica, a pune un semn caracteristic de recunoaștere. ◊ Expr. A însemna cu fierul roșu = a înfiera. 2. A nota (prin scris sau prin alte semne grafice), a face o însemnare. 3. A delimita. II. Intranz. unipers. A avea un anumit înțeles, o anumită semnificație; a marca, a arăta. ♦ (Despre cuvinte) A avea accepția de..., a exprima un anumit înțeles. ♦ A avea o anumită importanță, o anumită valoare. – Lat. insignare sau în + semn. DOOM
!însemná2 (a reprezenta) vb., ind. prez. 3 înseámnă
însemna
ÎNSEMNÁ, însémn, vb. I. I. Tranz. 1. A aplica, a pune un semn caracteristic de recunoaștere. ◊ Expr. A însemna cu fierul roșu = a înfiera. 2. A nota (prin scris sau prin alte semne grafice), a face o însemnare. 3. A delimita. II. Intranz. unipers. A avea un anumit înțeles, o anumită semnificație; a marca, a arăta. ♦ (Despre cuvinte) A avea accepția de..., a exprima un anumit înțeles. ♦ A avea o anumită importanță, o anumită valoare. [Prez. ind. și: însemnez] – Lat. insignare sau în + semn.
însemnare
ÎNSEMNÁRE, însemnări, s. f. Acțiunea de a însemna și rezultatul ei. ♦ (Concr.) Notă, mențiune scrisă. – V. însemna. DOOM
însemnáre s. f., g.-d. art. însemnắrii; pl. însemnắri
însemnarea
ÎNSEMNÁRE, însemnări, s. f. Acțiunea de a însemna și rezultatul ei. ♦ (Concr.) Notă, mențiune scrisă. – V. însemna. DOOM
însemnáre s. f., g.-d. art. însemnắrii; pl. însemnắri
însemnat
ÎNSEMNÁT, -Ă, însemnați, -te, adj. 1. Care poartă un semn distinctiv. ♦ (Despre oameni) Care are un defect fizic, o infirmitate. 2. Important, de seamă; însemnător. 3. Înregistrat, menționat în scris. ♦ (Înv.) Desenat, pictat; imprimat. – V. însemna.
însemnata
ÎNSEMNÁT, -Ă, însemnați, -te, adj. 1. Care poartă un semn distinctiv. ♦ (Despre oameni) Care are un defect fizic, o infirmitate. 2. Important, de seamă; însemnător. 3. Înregistrat, menționat în scris. ♦ (Înv.) Desenat, pictat; imprimat. – V. însemna.
însemnate
ÎNSEMNÁT, -Ă, însemnați, -te, adj. 1. Care poartă un semn distinctiv. ♦ (Despre oameni) Care are un defect fizic, o infirmitate. 2. Important, de seamă; însemnător. 3. Înregistrat, menționat în scris. ♦ (Înv.) Desenat, pictat; imprimat. – V. însemna.
însemnatei
ÎNSEMNÁT, -Ă, însemnați, -te, adj. 1. Care poartă un semn distinctiv. ♦ (Despre oameni) Care are un defect fizic, o infirmitate. 2. Important, de seamă; însemnător. 3. Înregistrat, menționat în scris. ♦ (Înv.) Desenat, pictat; imprimat. – V. însemna.
însemnatele
ÎNSEMNÁT, -Ă, însemnați, -te, adj. 1. Care poartă un semn distinctiv. ♦ (Despre oameni) Care are un defect fizic, o infirmitate. 2. Important, de seamă; însemnător. 3. Înregistrat, menționat în scris. ♦ (Înv.) Desenat, pictat; imprimat. – V. însemna.
însemnatelor
ÎNSEMNÁT, -Ă, însemnați, -te, adj. 1. Care poartă un semn distinctiv. ♦ (Despre oameni) Care are un defect fizic, o infirmitate. 2. Important, de seamă; însemnător. 3. Înregistrat, menționat în scris. ♦ (Înv.) Desenat, pictat; imprimat. – V. însemna.
însemnatul
ÎNSEMNÁT, -Ă, însemnați, -te, adj. 1. Care poartă un semn distinctiv. ♦ (Despre oameni) Care are un defect fizic, o infirmitate. 2. Important, de seamă; însemnător. 3. Înregistrat, menționat în scris. ♦ (Înv.) Desenat, pictat; imprimat. – V. însemna.
însemnatului
ÎNSEMNÁT, -Ă, însemnați, -te, adj. 1. Care poartă un semn distinctiv. ♦ (Despre oameni) Care are un defect fizic, o infirmitate. 2. Important, de seamă; însemnător. 3. Înregistrat, menționat în scris. ♦ (Înv.) Desenat, pictat; imprimat. – V. însemna.
însemnați
ÎNSEMNÁT, -Ă, însemnați, -te, adj. 1. Care poartă un semn distinctiv. ♦ (Despre oameni) Care are un defect fizic, o infirmitate. 2. Important, de seamă; însemnător. 3. Înregistrat, menționat în scris. ♦ (Înv.) Desenat, pictat; imprimat. – V. însemna.
însemnații
ÎNSEMNÁT, -Ă, însemnați, -te, adj. 1. Care poartă un semn distinctiv. ♦ (Despre oameni) Care are un defect fizic, o infirmitate. 2. Important, de seamă; însemnător. 3. Înregistrat, menționat în scris. ♦ (Înv.) Desenat, pictat; imprimat. – V. însemna.
însemnaților
ÎNSEMNÁT, -Ă, însemnați, -te, adj. 1. Care poartă un semn distinctiv. ♦ (Despre oameni) Care are un defect fizic, o infirmitate. 2. Important, de seamă; însemnător. 3. Înregistrat, menționat în scris. ♦ (Înv.) Desenat, pictat; imprimat. – V. însemna.
însemne
ÎNSÉMN, însemne, s. n. Semn distinctiv al unei demnități, al unui rang; insignă. ♦ Stema, sigiliul, drapelul și imnul de stat al unei țări. – Din fr. insigne (după semn). DOOM
însémn s. n., pl. însémne
însemnele
ÎNSÉMN, însemne, s. n. Semn distinctiv al unei demnități, al unui rang; insignă. ♦ Stema, sigiliul, drapelul și imnul de stat al unei țări. – Din fr. insigne (după semn). DOOM
însémn s. n., pl. însémne
însemnelor
ÎNSÉMN, însemne, s. n. Semn distinctiv al unei demnități, al unui rang; insignă. ♦ Stema, sigiliul, drapelul și imnul de stat al unei țări. – Din fr. insigne (după semn). DOOM
însémn s. n., pl. însémne
însemnul
ÎNSÉMN, însemne, s. n. Semn distinctiv al unei demnități, al unui rang; insignă. ♦ Stema, sigiliul, drapelul și imnul de stat al unei țări. – Din fr. insigne (după semn). DOOM
însémn s. n., pl. însémne
însemnului
ÎNSÉMN, însemne, s. n. Semn distinctiv al unei demnități, al unui rang; insignă. ♦ Stema, sigiliul, drapelul și imnul de stat al unei țări. – Din fr. insigne (după semn). DOOM
însémn s. n., pl. însémne
însemnări
ÎNSEMNÁRE, însemnări, s. f. Acțiunea de a însemna și rezultatul ei. ♦ (Concr.) Notă, mențiune scrisă. – V. însemna. DOOM
însemnáre s. f., g.-d. art. însemnắrii; pl. însemnắri
însemnărică
ÎNSEMNĂRÍCĂ, însemnărele, s. f. (Fam.) Notiță, bilețel. – Însemnare + suf. -ică. DOOM
însemnărícă (fam.) s. f., g.-d. art. însemnărícii; pl. însemnăréle, art. însemnărélele
însemnării
ÎNSEMNÁRE, însemnări, s. f. Acțiunea de a însemna și rezultatul ei. ♦ (Concr.) Notă, mențiune scrisă. – V. însemna. DOOM
însemnáre s. f., g.-d. art. însemnắrii; pl. însemnắri
însemnările
ÎNSEMNÁRE, însemnări, s. f. Acțiunea de a însemna și rezultatul ei. ♦ (Concr.) Notă, mențiune scrisă. – V. însemna. DOOM
însemnáre s. f., g.-d. art. însemnắrii; pl. însemnắri
însemnărilor
ÎNSEMNÁRE, însemnări, s. f. Acțiunea de a însemna și rezultatul ei. ♦ (Concr.) Notă, mențiune scrisă. – V. însemna. DOOM
însemnáre s. f., g.-d. art. însemnắrii; pl. însemnắri
însemnătate
ÎNSEMNĂTÁTE s. f. 1. Importanță, valoare. 2. (Rar) Semnificație, sens, înțeles. – Însemnat + suf. -ătate. DOOM
însemnătáte s. f., g.-d. art. însemnătắții
însemnătoare
ÎNSEMNĂTÓR, -OÁRE, însemnători, -oare, adj. (Înv.) Important, însemnat (2). – Însemna + suf. -ător. DOOM
însemnătór (înv.) adj. m., pl. însemnătóri; f. sg. și pl. însemnătoáre
însemnătoarea
ÎNSEMNĂTÓR, -OÁRE, însemnători, -oare, adj. (Înv.) Important, însemnat (2). – Însemna + suf. -ător. DOOM
însemnătór (înv.) adj. m., pl. însemnătóri; f. sg. și pl. însemnătoáre
însemnătoarei
ÎNSEMNĂTÓR, -OÁRE, însemnători, -oare, adj. (Înv.) Important, însemnat (2). – Însemna + suf. -ător. DOOM
însemnătór (înv.) adj. m., pl. însemnătóri; f. sg. și pl. însemnătoáre
însemnătoarele
ÎNSEMNĂTÓR, -OÁRE, însemnători, -oare, adj. (Înv.) Important, însemnat (2). – Însemna + suf. -ător. DOOM
însemnătór (înv.) adj. m., pl. însemnătóri; f. sg. și pl. însemnătoáre
însemnătoarelor
ÎNSEMNĂTÓR, -OÁRE, însemnători, -oare, adj. (Înv.) Important, însemnat (2). – Însemna + suf. -ător. DOOM
însemnătór (înv.) adj. m., pl. însemnătóri; f. sg. și pl. însemnătoáre
însemnător
ÎNSEMNĂTÓR, -OÁRE, însemnători, -oare, adj. (Înv.) Important, însemnat (2). – Însemna + suf. -ător. DOOM
însemnătór (înv.) adj. m., pl. însemnătóri; f. sg. și pl. însemnătoáre
însemnători
ÎNSEMNĂTÓR, -OÁRE, însemnători, -oare, adj. (Înv.) Important, însemnat (2). – Însemna + suf. -ător. DOOM
însemnătór (înv.) adj. m., pl. însemnătóri; f. sg. și pl. însemnătoáre
însemnătorii
ÎNSEMNĂTÓR, -OÁRE, însemnători, -oare, adj. (Înv.) Important, însemnat (2). – Însemna + suf. -ător. DOOM
însemnătór (înv.) adj. m., pl. însemnătóri; f. sg. și pl. însemnătoáre
însemnătorilor
ÎNSEMNĂTÓR, -OÁRE, însemnători, -oare, adj. (Înv.) Important, însemnat (2). – Însemna + suf. -ător. DOOM
însemnătór (înv.) adj. m., pl. însemnătóri; f. sg. și pl. însemnătoáre
însemnătorul
ÎNSEMNĂTÓR, -OÁRE, însemnători, -oare, adj. (Înv.) Important, însemnat (2). – Însemna + suf. -ător. DOOM
însemnătór (înv.) adj. m., pl. însemnătóri; f. sg. și pl. însemnătoáre
însemnătorului
ÎNSEMNĂTÓR, -OÁRE, însemnători, -oare, adj. (Înv.) Important, însemnat (2). – Însemna + suf. -ător. DOOM
însemnătór (înv.) adj. m., pl. însemnătóri; f. sg. și pl. însemnătoáre
însemând
ÎNSEMÁ, însém, vb. I. Tranz. (Regional, rar, folosit și absolut) A cîștiga, a agonisi. Du-te și te bagă undeva slugă... și mai înseamă-ți și tu baremi pentru tine. RETEGANUL, P. V 3.
însemînd
ÎNSEMÁ, însém, vb. I. Tranz. (Regional, rar, folosit și absolut) A cîștiga, a agonisi. Du-te și te bagă undeva slugă... și mai înseamă-ți și tu baremi pentru tine. RETEGANUL, P. V 3.
însene
Î́NSUMI, Î́NSĂMI, adj. pron., pron. de întărire. 1. Adj. pron. (Pe lângă un substantiv sau un pronume) Chiar, tocmai. 2. Pron. de întărire (Înv.) Eu (sau tu, el etc.) singur, personal, fără ajutorul altuia. [Forme gramaticale: pers. 2 sg. însuți, însăți, pers. 3 sg. însuși, însăși, pers. 1 pl. înșine, însene, pers. 2 pl. înșivă, însevă, pers. 3 pl. înșiși, înseși] – Îns(ul) + -mi, -ți, -și. DOOM
î́nsumi2 (înv.) pr. m.; f. î́nsămi, g.-d. î́nsemi
însenina
ÎNSENINÁ, înseninez, vb. I. 1. Refl. (Despre cer, vreme etc.; la pers. 3) A deveni senin. 2. Refl. și tranz. Fig. (Despre oameni, p. ext. despre psihicul lor) A deveni sau a face să devină senin, liniștit, vesel; a (se) înveseli, a (se) lumina. [Prez. ind. și: însenín] – Lat. inserenare. DOOM
înseniná (a ~) vb., ind. prez. 3 însenineáză
însenina
ÎNSENINÁ, înseninez, vb. I. 1. Refl. (Despre cer, vreme etc.; la pers. 3) A deveni senin. 2. Refl. și tranz. Fig. (Despre oameni, p. ext. despre psihicul lor) A deveni sau a face să devină senin, liniștit, vesel; a (se) înveseli, a (se) lumina. [Prez. ind. și: însenín] – Lat. inserenare.
înseninai
ÎNSENINÁ, înseninez, vb. I. 1. Refl. (Despre cer, vreme etc.; la pers. 3) A deveni senin. 2. Refl. și tranz. Fig. (Despre oameni, p. ext. despre psihicul lor) A deveni sau a face să devină senin, liniștit, vesel; a (se) înveseli, a (se) lumina. [Prez. ind. și: însenín] – Lat. inserenare.
înseninam
ÎNSENINÁ, înseninez, vb. I. 1. Refl. (Despre cer, vreme etc.; la pers. 3) A deveni senin. 2. Refl. și tranz. Fig. (Despre oameni, p. ext. despre psihicul lor) A deveni sau a face să devină senin, liniștit, vesel; a (se) înveseli, a (se) lumina. [Prez. ind. și: însenín] – Lat. inserenare.
înseninare
ÎNSENINÁ, înseninez, vb. I. 1. Refl. (Despre cer, vreme etc.; la pers. 3) A deveni senin. 2. Refl. și tranz. Fig. (Despre oameni, p. ext. despre psihicul lor) A deveni sau a face să devină senin, liniștit, vesel; a (se) înveseli, a (se) lumina. [Prez. ind. și: însenín] – Lat. inserenare.
înseninare
ÎNSENINÁRE s. f. Faptul de a (se) însenina; fig. bună dispoziție; veselie. – V. însenina. DOOM
însenináre s. f., g.-d. art. înseninắrii
înseninarea
ÎNSENINÁRE s. f. Faptul de a (se) însenina; fig. bună dispoziție; veselie. – V. însenina. DOOM
însenináre s. f., g.-d. art. înseninắrii
înseninară
ÎNSENINÁ, înseninez, vb. I. 1. Refl. (Despre cer, vreme etc.; la pers. 3) A deveni senin. 2. Refl. și tranz. Fig. (Despre oameni, p. ext. despre psihicul lor) A deveni sau a face să devină senin, liniștit, vesel; a (se) înveseli, a (se) lumina. [Prez. ind. și: însenín] – Lat. inserenare.
înseninarăm
ÎNSENINÁ, înseninez, vb. I. 1. Refl. (Despre cer, vreme etc.; la pers. 3) A deveni senin. 2. Refl. și tranz. Fig. (Despre oameni, p. ext. despre psihicul lor) A deveni sau a face să devină senin, liniștit, vesel; a (se) înveseli, a (se) lumina. [Prez. ind. și: însenín] – Lat. inserenare.
înseninarăți
ÎNSENINÁ, înseninez, vb. I. 1. Refl. (Despre cer, vreme etc.; la pers. 3) A deveni senin. 2. Refl. și tranz. Fig. (Despre oameni, p. ext. despre psihicul lor) A deveni sau a face să devină senin, liniștit, vesel; a (se) înveseli, a (se) lumina. [Prez. ind. și: însenín] – Lat. inserenare.
înseninase
ÎNSENINÁ, înseninez, vb. I. 1. Refl. (Despre cer, vreme etc.; la pers. 3) A deveni senin. 2. Refl. și tranz. Fig. (Despre oameni, p. ext. despre psihicul lor) A deveni sau a face să devină senin, liniștit, vesel; a (se) înveseli, a (se) lumina. [Prez. ind. și: însenín] – Lat. inserenare.
înseninasem
ÎNSENINÁ, înseninez, vb. I. 1. Refl. (Despre cer, vreme etc.; la pers. 3) A deveni senin. 2. Refl. și tranz. Fig. (Despre oameni, p. ext. despre psihicul lor) A deveni sau a face să devină senin, liniștit, vesel; a (se) înveseli, a (se) lumina. [Prez. ind. și: însenín] – Lat. inserenare.
înseninaseră
ÎNSENINÁ, înseninez, vb. I. 1. Refl. (Despre cer, vreme etc.; la pers. 3) A deveni senin. 2. Refl. și tranz. Fig. (Despre oameni, p. ext. despre psihicul lor) A deveni sau a face să devină senin, liniștit, vesel; a (se) înveseli, a (se) lumina. [Prez. ind. și: însenín] – Lat. inserenare.
înseninaserăm
ÎNSENINÁ, înseninez, vb. I. 1. Refl. (Despre cer, vreme etc.; la pers. 3) A deveni senin. 2. Refl. și tranz. Fig. (Despre oameni, p. ext. despre psihicul lor) A deveni sau a face să devină senin, liniștit, vesel; a (se) înveseli, a (se) lumina. [Prez. ind. și: însenín] – Lat. inserenare.
înseninaserăți
ÎNSENINÁ, înseninez, vb. I. 1. Refl. (Despre cer, vreme etc.; la pers. 3) A deveni senin. 2. Refl. și tranz. Fig. (Despre oameni, p. ext. despre psihicul lor) A deveni sau a face să devină senin, liniștit, vesel; a (se) înveseli, a (se) lumina. [Prez. ind. și: însenín] – Lat. inserenare.
înseninaseși
ÎNSENINÁ, înseninez, vb. I. 1. Refl. (Despre cer, vreme etc.; la pers. 3) A deveni senin. 2. Refl. și tranz. Fig. (Despre oameni, p. ext. despre psihicul lor) A deveni sau a face să devină senin, liniștit, vesel; a (se) înveseli, a (se) lumina. [Prez. ind. și: însenín] – Lat. inserenare.
înseninaseți
ÎNSENINÁ, înseninez, vb. I. 1. Refl. (Despre cer, vreme etc.; la pers. 3) A deveni senin. 2. Refl. și tranz. Fig. (Despre oameni, p. ext. despre psihicul lor) A deveni sau a face să devină senin, liniștit, vesel; a (se) înveseli, a (se) lumina. [Prez. ind. și: însenín] – Lat. inserenare.
înseninat
ÎNSENINÁ, înseninez, vb. I. 1. Refl. (Despre cer, vreme etc.; la pers. 3) A deveni senin. 2. Refl. și tranz. Fig. (Despre oameni, p. ext. despre psihicul lor) A deveni sau a face să devină senin, liniștit, vesel; a (se) înveseli, a (se) lumina. [Prez. ind. și: însenín] – Lat. inserenare.
înseninat
ÎNSENINÁT, -Ă, înseninați, -te, adj. Fără nori, senin; fig. liniștit, vesel. – V. însenina.
înseninata
ÎNSENINÁT, -Ă, înseninați, -te, adj. Fără nori, senin; fig. liniștit, vesel. – V. însenina.
înseninate
ÎNSENINÁT, -Ă, înseninați, -te, adj. Fără nori, senin; fig. liniștit, vesel. – V. însenina.
înseninatei
ÎNSENINÁT, -Ă, înseninați, -te, adj. Fără nori, senin; fig. liniștit, vesel. – V. însenina.
înseninatele
ÎNSENINÁT, -Ă, înseninați, -te, adj. Fără nori, senin; fig. liniștit, vesel. – V. însenina.
înseninatelor
ÎNSENINÁT, -Ă, înseninați, -te, adj. Fără nori, senin; fig. liniștit, vesel. – V. însenina.
înseninatul
ÎNSENINÁT, -Ă, înseninați, -te, adj. Fără nori, senin; fig. liniștit, vesel. – V. însenina.
înseninatului
ÎNSENINÁT, -Ă, înseninați, -te, adj. Fără nori, senin; fig. liniștit, vesel. – V. însenina.
înseninau
ÎNSENINÁ, înseninez, vb. I. 1. Refl. (Despre cer, vreme etc.; la pers. 3) A deveni senin. 2. Refl. și tranz. Fig. (Despre oameni, p. ext. despre psihicul lor) A deveni sau a face să devină senin, liniștit, vesel; a (se) înveseli, a (se) lumina. [Prez. ind. și: însenín] – Lat. inserenare.
înseninași
ÎNSENINÁ, înseninez, vb. I. 1. Refl. (Despre cer, vreme etc.; la pers. 3) A deveni senin. 2. Refl. și tranz. Fig. (Despre oameni, p. ext. despre psihicul lor) A deveni sau a face să devină senin, liniștit, vesel; a (se) înveseli, a (se) lumina. [Prez. ind. și: însenín] – Lat. inserenare.
înseninați
ÎNSENINÁ, înseninez, vb. I. 1. Refl. (Despre cer, vreme etc.; la pers. 3) A deveni senin. 2. Refl. și tranz. Fig. (Despre oameni, p. ext. despre psihicul lor) A deveni sau a face să devină senin, liniștit, vesel; a (se) înveseli, a (se) lumina. [Prez. ind. și: însenín] – Lat. inserenare.
înseninați
ÎNSENINÁT, -Ă, înseninați, -te, adj. Fără nori, senin; fig. liniștit, vesel. – V. însenina.
înseninații
ÎNSENINÁT, -Ă, înseninați, -te, adj. Fără nori, senin; fig. liniștit, vesel. – V. însenina.
înseninaților
ÎNSENINÁT, -Ă, înseninați, -te, adj. Fără nori, senin; fig. liniștit, vesel. – V. însenina.
înseninează
ÎNSENINÁ, înseninez, vb. I. 1. Refl. (Despre cer, vreme etc.; la pers. 3) A deveni senin. 2. Refl. și tranz. Fig. (Despre oameni, p. ext. despre psihicul lor) A deveni sau a face să devină senin, liniștit, vesel; a (se) înveseli, a (se) lumina. [Prez. ind. și: însenín] – Lat. inserenare.
înseninez
ÎNSENINÁ, înseninez, vb. I. 1. Refl. (Despre cer, vreme etc.; la pers. 3) A deveni senin. 2. Refl. și tranz. Fig. (Despre oameni, p. ext. despre psihicul lor) A deveni sau a face să devină senin, liniștit, vesel; a (se) înveseli, a (se) lumina. [Prez. ind. și: însenín] – Lat. inserenare.
însenineze
ÎNSENINÁ, înseninez, vb. I. 1. Refl. (Despre cer, vreme etc.; la pers. 3) A deveni senin. 2. Refl. și tranz. Fig. (Despre oameni, p. ext. despre psihicul lor) A deveni sau a face să devină senin, liniștit, vesel; a (se) înveseli, a (se) lumina. [Prez. ind. și: însenín] – Lat. inserenare.
înseninezi
ÎNSENINÁ, înseninez, vb. I. 1. Refl. (Despre cer, vreme etc.; la pers. 3) A deveni senin. 2. Refl. și tranz. Fig. (Despre oameni, p. ext. despre psihicul lor) A deveni sau a face să devină senin, liniștit, vesel; a (se) înveseli, a (se) lumina. [Prez. ind. și: însenín] – Lat. inserenare.
înseninând
ÎNSENINÁ, înseninez, vb. I. 1. Refl. (Despre cer, vreme etc.; la pers. 3) A deveni senin. 2. Refl. și tranz. Fig. (Despre oameni, p. ext. despre psihicul lor) A deveni sau a face să devină senin, liniștit, vesel; a (se) înveseli, a (se) lumina. [Prez. ind. și: însenín] – Lat. inserenare.
înseninînd
ÎNSENINÁ, înseninez, vb. I. 1. Refl. (Despre cer, vreme etc.; la pers. 3) A deveni senin. 2. Refl. și tranz. Fig. (Despre oameni, p. ext. despre psihicul lor) A deveni sau a face să devină senin, liniștit, vesel; a (se) înveseli, a (se) lumina. [Prez. ind. și: însenín] – Lat. inserenare.
înseninări
ÎNSENINÁRE s. f. Faptul de a (se) însenina; fig. bună dispoziție; veselie. – V. însenina. DOOM
însenináre s. f., g.-d. art. înseninắrii
înseninării
ÎNSENINÁRE s. f. Faptul de a (se) însenina; fig. bună dispoziție; veselie. – V. însenina. DOOM
însenináre s. f., g.-d. art. înseninắrii
înseninările
ÎNSENINÁRE s. f. Faptul de a (se) însenina; fig. bună dispoziție; veselie. – V. însenina. DOOM
însenináre s. f., g.-d. art. înseninắrii
înseninărilor
ÎNSENINÁRE s. f. Faptul de a (se) însenina; fig. bună dispoziție; veselie. – V. însenina. DOOM
însenináre s. f., g.-d. art. înseninắrii
însera
ÎNSERÁ, înserez, vb. I. 1. Intranz. și refl. impers. (La pers. 3) A se face seară, a amurgi. ◊ Loc. adv. Pe (sau la) înserate (sau înserat) = în amurg. 2. Intranz. A rămâne undeva până seara, a-l surprinde pe cineva seara undeva. – În + seară. DOOM
înserá (a ~) (a amurgi) vb., ind. prez. 3 însereáză
înserai
ÎNSERÁ, înserez, vb. I. 1. Intranz. și refl. impers. (La pers. 3) A se face seară, a amurgi. ◊ Loc. adv. Pe (sau la) înserate (sau înserat) = în amurg. 2. Intranz. A rămâne undeva până seara, a-l surprinde pe cineva seara undeva. – În + seară. DOOM
înserá (a ~) (a amurgi) vb., ind. prez. 3 însereáză
înseram
ÎNSERÁ, înserez, vb. I. 1. Intranz. și refl. impers. (La pers. 3) A se face seară, a amurgi. ◊ Loc. adv. Pe (sau la) înserate (sau înserat) = în amurg. 2. Intranz. A rămâne undeva până seara, a-l surprinde pe cineva seara undeva. – În + seară. DOOM
înserá (a ~) (a amurgi) vb., ind. prez. 3 însereáză
înserare
ÎNSERÁ, înserez, vb. I. 1. Intranz. și refl. impers. (La pers. 3) A se face seară, a amurgi. ◊ Loc. adv. Pe (sau la) înserate (sau înserat) = în amurg. 2. Intranz. A rămâne undeva până seara, a-l surprinde pe cineva seara undeva. – În + seară. DOOM
înserá (a ~) (a amurgi) vb., ind. prez. 3 însereáză
înserare
ÎNSERÁRE, înserări, s. f. Faptul de a (se) însera; crepuscul, înserat. – V. însera. DOOM
înseráre (crepuscul) s. f., g.-d. art. înserắrii; pl. înserắri
înserarea
ÎNSERÁRE, înserări, s. f. Faptul de a (se) însera; crepuscul, înserat. – V. însera. DOOM
înseráre (crepuscul) s. f., g.-d. art. înserắrii; pl. înserắri
înserară
ÎNSERÁ, înserez, vb. I. 1. Intranz. și refl. impers. (La pers. 3) A se face seară, a amurgi. ◊ Loc. adv. Pe (sau la) înserate (sau înserat) = în amurg. 2. Intranz. A rămâne undeva până seara, a-l surprinde pe cineva seara undeva. – În + seară. DOOM
înserá (a ~) (a amurgi) vb., ind. prez. 3 însereáză
înserarăm
ÎNSERÁ, înserez, vb. I. 1. Intranz. și refl. impers. (La pers. 3) A se face seară, a amurgi. ◊ Loc. adv. Pe (sau la) înserate (sau înserat) = în amurg. 2. Intranz. A rămâne undeva până seara, a-l surprinde pe cineva seara undeva. – În + seară. DOOM
înserá (a ~) (a amurgi) vb., ind. prez. 3 însereáză
înserarăți
ÎNSERÁ, înserez, vb. I. 1. Intranz. și refl. impers. (La pers. 3) A se face seară, a amurgi. ◊ Loc. adv. Pe (sau la) înserate (sau înserat) = în amurg. 2. Intranz. A rămâne undeva până seara, a-l surprinde pe cineva seara undeva. – În + seară. DOOM
înserá (a ~) (a amurgi) vb., ind. prez. 3 însereáză
înserase
ÎNSERÁ, înserez, vb. I. 1. Intranz. și refl. impers. (La pers. 3) A se face seară, a amurgi. ◊ Loc. adv. Pe (sau la) înserate (sau înserat) = în amurg. 2. Intranz. A rămâne undeva până seara, a-l surprinde pe cineva seara undeva. – În + seară. DOOM
înserá (a ~) (a amurgi) vb., ind. prez. 3 însereáză
înserasem
ÎNSERÁ, înserez, vb. I. 1. Intranz. și refl. impers. (La pers. 3) A se face seară, a amurgi. ◊ Loc. adv. Pe (sau la) înserate (sau înserat) = în amurg. 2. Intranz. A rămâne undeva până seara, a-l surprinde pe cineva seara undeva. – În + seară. DOOM
înserá (a ~) (a amurgi) vb., ind. prez. 3 însereáză
înseraseră
ÎNSERÁ, înserez, vb. I. 1. Intranz. și refl. impers. (La pers. 3) A se face seară, a amurgi. ◊ Loc. adv. Pe (sau la) înserate (sau înserat) = în amurg. 2. Intranz. A rămâne undeva până seara, a-l surprinde pe cineva seara undeva. – În + seară. DOOM
înserá (a ~) (a amurgi) vb., ind. prez. 3 însereáză
înseraserăm
ÎNSERÁ, înserez, vb. I. 1. Intranz. și refl. impers. (La pers. 3) A se face seară, a amurgi. ◊ Loc. adv. Pe (sau la) înserate (sau înserat) = în amurg. 2. Intranz. A rămâne undeva până seara, a-l surprinde pe cineva seara undeva. – În + seară. DOOM
înserá (a ~) (a amurgi) vb., ind. prez. 3 însereáză
înseraserăți
ÎNSERÁ, înserez, vb. I. 1. Intranz. și refl. impers. (La pers. 3) A se face seară, a amurgi. ◊ Loc. adv. Pe (sau la) înserate (sau înserat) = în amurg. 2. Intranz. A rămâne undeva până seara, a-l surprinde pe cineva seara undeva. – În + seară. DOOM
înserá (a ~) (a amurgi) vb., ind. prez. 3 însereáză
înseraseși
ÎNSERÁ, înserez, vb. I. 1. Intranz. și refl. impers. (La pers. 3) A se face seară, a amurgi. ◊ Loc. adv. Pe (sau la) înserate (sau înserat) = în amurg. 2. Intranz. A rămâne undeva până seara, a-l surprinde pe cineva seara undeva. – În + seară. DOOM
înserá (a ~) (a amurgi) vb., ind. prez. 3 însereáză
înseraseți
ÎNSERÁ, înserez, vb. I. 1. Intranz. și refl. impers. (La pers. 3) A se face seară, a amurgi. ◊ Loc. adv. Pe (sau la) înserate (sau înserat) = în amurg. 2. Intranz. A rămâne undeva până seara, a-l surprinde pe cineva seara undeva. – În + seară. DOOM
înserá (a ~) (a amurgi) vb., ind. prez. 3 însereáză
înserat
ÎNSERÁ, înserez, vb. I. 1. Intranz. și refl. impers. (La pers. 3) A se face seară, a amurgi. ◊ Loc. adv. Pe (sau la) înserate (sau înserat) = în amurg. 2. Intranz. A rămâne undeva până seara, a-l surprinde pe cineva seara undeva. – În + seară. DOOM
înserá (a ~) (a amurgi) vb., ind. prez. 3 însereáză
înserat
ÎNSERÁT s. n. Amurg, crepuscul, înserare. – V. însera. DOOM
înseráte (pe ~) loc. adv.
înserata
ÎNSERÁT s. n. Amurg, crepuscul, înserare. – V. însera. DOOM
înseráte (pe ~) loc. adv.
înserate
ÎNSERÁT s. n. Amurg, crepuscul, înserare. – V. însera. DOOM
înseráte (pe ~) loc. adv.
înseratei
ÎNSERÁT s. n. Amurg, crepuscul, înserare. – V. însera. DOOM
înseráte (pe ~) loc. adv.
înseratele
ÎNSERÁT s. n. Amurg, crepuscul, înserare. – V. însera. DOOM
înseráte (pe ~) loc. adv.
înseratelor
ÎNSERÁT s. n. Amurg, crepuscul, înserare. – V. însera. DOOM
înseráte (pe ~) loc. adv.
înseratul
ÎNSERÁT s. n. Amurg, crepuscul, înserare. – V. însera. DOOM
înseráte (pe ~) loc. adv.
înseratului
ÎNSERÁT s. n. Amurg, crepuscul, înserare. – V. însera. DOOM
înseráte (pe ~) loc. adv.
înserau
ÎNSERÁ, înserez, vb. I. 1. Intranz. și refl. impers. (La pers. 3) A se face seară, a amurgi. ◊ Loc. adv. Pe (sau la) înserate (sau înserat) = în amurg. 2. Intranz. A rămâne undeva până seara, a-l surprinde pe cineva seara undeva. – În + seară. DOOM
înserá (a ~) (a amurgi) vb., ind. prez. 3 însereáză
înserași
ÎNSERÁ, înserez, vb. I. 1. Intranz. și refl. impers. (La pers. 3) A se face seară, a amurgi. ◊ Loc. adv. Pe (sau la) înserate (sau înserat) = în amurg. 2. Intranz. A rămâne undeva până seara, a-l surprinde pe cineva seara undeva. – În + seară. DOOM
înserá (a ~) (a amurgi) vb., ind. prez. 3 însereáză
înserați
ÎNSERÁ, înserez, vb. I. 1. Intranz. și refl. impers. (La pers. 3) A se face seară, a amurgi. ◊ Loc. adv. Pe (sau la) înserate (sau înserat) = în amurg. 2. Intranz. A rămâne undeva până seara, a-l surprinde pe cineva seara undeva. – În + seară. DOOM
înserá (a ~) (a amurgi) vb., ind. prez. 3 însereáză
înserați
ÎNSERÁT s. n. Amurg, crepuscul, înserare. – V. însera. DOOM
înseráte (pe ~) loc. adv.
înserații
ÎNSERÁT s. n. Amurg, crepuscul, înserare. – V. însera. DOOM
înseráte (pe ~) loc. adv.
înseraților
ÎNSERÁT s. n. Amurg, crepuscul, înserare. – V. însera. DOOM
înseráte (pe ~) loc. adv.
înserează
ÎNSERÁ, înserez, vb. I. 1. Intranz. și refl. impers. (La pers. 3) A se face seară, a amurgi. ◊ Loc. adv. Pe (sau la) înserate (sau înserat) = în amurg. 2. Intranz. A rămâne undeva până seara, a-l surprinde pe cineva seara undeva. – În + seară. DOOM
înserá (a ~) (a amurgi) vb., ind. prez. 3 însereáză
înserez
ÎNSERÁ, înserez, vb. I. 1. Intranz. și refl. impers. (La pers. 3) A se face seară, a amurgi. ◊ Loc. adv. Pe (sau la) înserate (sau înserat) = în amurg. 2. Intranz. A rămâne undeva până seara, a-l surprinde pe cineva seara undeva. – În + seară. DOOM
înserá (a ~) (a amurgi) vb., ind. prez. 3 însereáză
însereze
ÎNSERÁ, înserez, vb. I. 1. Intranz. și refl. impers. (La pers. 3) A se face seară, a amurgi. ◊ Loc. adv. Pe (sau la) înserate (sau înserat) = în amurg. 2. Intranz. A rămâne undeva până seara, a-l surprinde pe cineva seara undeva. – În + seară. DOOM
înserá (a ~) (a amurgi) vb., ind. prez. 3 însereáză
înserezi
ÎNSERÁ, înserez, vb. I. 1. Intranz. și refl. impers. (La pers. 3) A se face seară, a amurgi. ◊ Loc. adv. Pe (sau la) înserate (sau înserat) = în amurg. 2. Intranz. A rămâne undeva până seara, a-l surprinde pe cineva seara undeva. – În + seară. DOOM
înserá (a ~) (a amurgi) vb., ind. prez. 3 însereáză
înseria
ÎNSERIÁ, înseriez, vb. I. Tranz. A așeza în serie; a da număr de serie. [Pr.: -ri-a] – În + serie. DOOM
*înseriá (a ~) (a așeza în serie) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 înseriáză, 1 pl. înseriém (-ri-em); conj. prez. 3 să înseriéze; ger. înseriínd (-ri-ind)
înseriai
ÎNSERIÁ, înseriez, vb. I. Tranz. A așeza în serie; a da număr de serie. [Pr.: -ri-a] – În + serie. DOOM
*înseriá (a ~) (a așeza în serie) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 înseriáză, 1 pl. înseriém (-ri-em); conj. prez. 3 să înseriéze; ger. înseriínd (-ri-ind)
înseriam
ÎNSERIÁ, înseriez, vb. I. Tranz. A așeza în serie; a da număr de serie. [Pr.: -ri-a] – În + serie. DOOM
*înseriá (a ~) (a așeza în serie) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 înseriáză, 1 pl. înseriém (-ri-em); conj. prez. 3 să înseriéze; ger. înseriínd (-ri-ind)
înseriară
ÎNSERIÁ, înseriez, vb. I. Tranz. A așeza în serie; a da număr de serie. [Pr.: -ri-a] – În + serie. DOOM
*înseriá (a ~) (a așeza în serie) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 înseriáză, 1 pl. înseriém (-ri-em); conj. prez. 3 să înseriéze; ger. înseriínd (-ri-ind)
înseriarăm
ÎNSERIÁ, înseriez, vb. I. Tranz. A așeza în serie; a da număr de serie. [Pr.: -ri-a] – În + serie. DOOM
*înseriá (a ~) (a așeza în serie) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 înseriáză, 1 pl. înseriém (-ri-em); conj. prez. 3 să înseriéze; ger. înseriínd (-ri-ind)
înseriarăți
ÎNSERIÁ, înseriez, vb. I. Tranz. A așeza în serie; a da număr de serie. [Pr.: -ri-a] – În + serie. DOOM
*înseriá (a ~) (a așeza în serie) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 înseriáză, 1 pl. înseriém (-ri-em); conj. prez. 3 să înseriéze; ger. înseriínd (-ri-ind)
înseriase
ÎNSERIÁ, înseriez, vb. I. Tranz. A așeza în serie; a da număr de serie. [Pr.: -ri-a] – În + serie. DOOM
*înseriá (a ~) (a așeza în serie) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 înseriáză, 1 pl. înseriém (-ri-em); conj. prez. 3 să înseriéze; ger. înseriínd (-ri-ind)
înseriasem
ÎNSERIÁ, înseriez, vb. I. Tranz. A așeza în serie; a da număr de serie. [Pr.: -ri-a] – În + serie. DOOM
*înseriá (a ~) (a așeza în serie) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 înseriáză, 1 pl. înseriém (-ri-em); conj. prez. 3 să înseriéze; ger. înseriínd (-ri-ind)
înseriaseră
ÎNSERIÁ, înseriez, vb. I. Tranz. A așeza în serie; a da număr de serie. [Pr.: -ri-a] – În + serie. DOOM
*înseriá (a ~) (a așeza în serie) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 înseriáză, 1 pl. înseriém (-ri-em); conj. prez. 3 să înseriéze; ger. înseriínd (-ri-ind)
înseriaserăm
ÎNSERIÁ, înseriez, vb. I. Tranz. A așeza în serie; a da număr de serie. [Pr.: -ri-a] – În + serie. DOOM
*înseriá (a ~) (a așeza în serie) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 înseriáză, 1 pl. înseriém (-ri-em); conj. prez. 3 să înseriéze; ger. înseriínd (-ri-ind)
înseriaserăți
ÎNSERIÁ, înseriez, vb. I. Tranz. A așeza în serie; a da număr de serie. [Pr.: -ri-a] – În + serie. DOOM
*înseriá (a ~) (a așeza în serie) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 înseriáză, 1 pl. înseriém (-ri-em); conj. prez. 3 să înseriéze; ger. înseriínd (-ri-ind)
înseriaseși
ÎNSERIÁ, înseriez, vb. I. Tranz. A așeza în serie; a da număr de serie. [Pr.: -ri-a] – În + serie. DOOM
*înseriá (a ~) (a așeza în serie) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 înseriáză, 1 pl. înseriém (-ri-em); conj. prez. 3 să înseriéze; ger. înseriínd (-ri-ind)
înseriaseți
ÎNSERIÁ, înseriez, vb. I. Tranz. A așeza în serie; a da număr de serie. [Pr.: -ri-a] – În + serie. DOOM
*înseriá (a ~) (a așeza în serie) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 înseriáză, 1 pl. înseriém (-ri-em); conj. prez. 3 să înseriéze; ger. înseriínd (-ri-ind)
înseriat
ÎNSERIÁ, înseriez, vb. I. Tranz. A așeza în serie; a da număr de serie. [Pr.: -ri-a] – În + serie. DOOM
*înseriá (a ~) (a așeza în serie) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 înseriáză, 1 pl. înseriém (-ri-em); conj. prez. 3 să înseriéze; ger. înseriínd (-ri-ind)
înseriat
ÎNSERIÁT, -Ă, înseriați, -te, adj. Care a fost inclus într-o serie, care a primit număr de serie. [Pr.: -ri-at] – V. înseria.
înseriau
ÎNSERIÁ, înseriez, vb. I. Tranz. A așeza în serie; a da număr de serie. [Pr.: -ri-a] – În + serie. DOOM
*înseriá (a ~) (a așeza în serie) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 înseriáză, 1 pl. înseriém (-ri-em); conj. prez. 3 să înseriéze; ger. înseriínd (-ri-ind)
înseriază
ÎNSERIÁ, înseriez, vb. I. Tranz. A așeza în serie; a da număr de serie. [Pr.: -ri-a] – În + serie. DOOM
*înseriá (a ~) (a așeza în serie) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 înseriáză, 1 pl. înseriém (-ri-em); conj. prez. 3 să înseriéze; ger. înseriínd (-ri-ind)
înseriași
ÎNSERIÁ, înseriez, vb. I. Tranz. A așeza în serie; a da număr de serie. [Pr.: -ri-a] – În + serie. DOOM
*înseriá (a ~) (a așeza în serie) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 înseriáză, 1 pl. înseriém (-ri-em); conj. prez. 3 să înseriéze; ger. înseriínd (-ri-ind)
înseriați
ÎNSERIÁ, înseriez, vb. I. Tranz. A așeza în serie; a da număr de serie. [Pr.: -ri-a] – În + serie. DOOM
*înseriá (a ~) (a așeza în serie) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 înseriáză, 1 pl. înseriém (-ri-em); conj. prez. 3 să înseriéze; ger. înseriínd (-ri-ind)
înserie
ÎNSERIÁ, înseriez, vb. I. Tranz. A așeza în serie; a da număr de serie. [Pr.: -ri-a] – În + serie. DOOM
*înseriá (a ~) (a așeza în serie) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 înseriáză, 1 pl. înseriém (-ri-em); conj. prez. 3 să înseriéze; ger. înseriínd (-ri-ind)
înseriem
ÎNSERIÁ, înseriez, vb. I. Tranz. A așeza în serie; a da număr de serie. [Pr.: -ri-a] – În + serie. DOOM
*înseriá (a ~) (a așeza în serie) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 înseriáză, 1 pl. înseriém (-ri-em); conj. prez. 3 să înseriéze; ger. înseriínd (-ri-ind)
înseriere
ÎNSERIÁ, înseriez, vb. I. Tranz. A așeza în serie; a da număr de serie. [Pr.: -ri-a] – În + serie. DOOM
*înseriá (a ~) (a așeza în serie) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 înseriáză, 1 pl. înseriém (-ri-em); conj. prez. 3 să înseriéze; ger. înseriínd (-ri-ind)
înseriere
ÎNSERIÉRE, înserieri, s. f. Acțiunea de a înseria. [Pr.: -ri-e-] – V. înseria. DOOM
*înseriére (-ri-e-) s. f., g.-d. art. înseriérii; pl. înseriéri
înserierea
ÎNSERIÉRE, înserieri, s. f. Acțiunea de a înseria. [Pr.: -ri-e-] – V. înseria. DOOM
*înseriére (-ri-e-) s. f., g.-d. art. înseriérii; pl. înseriéri
înserieri
ÎNSERIÉRE, înserieri, s. f. Acțiunea de a înseria. [Pr.: -ri-e-] – V. înseria. DOOM
*înseriére (-ri-e-) s. f., g.-d. art. înseriérii; pl. înseriéri
înserierii
ÎNSERIÉRE, înserieri, s. f. Acțiunea de a înseria. [Pr.: -ri-e-] – V. înseria. DOOM
*înseriére (-ri-e-) s. f., g.-d. art. înseriérii; pl. înseriéri
înserierile
ÎNSERIÉRE, înserieri, s. f. Acțiunea de a înseria. [Pr.: -ri-e-] – V. înseria. DOOM
*înseriére (-ri-e-) s. f., g.-d. art. înseriérii; pl. înseriéri
înserierilor
ÎNSERIÉRE, înserieri, s. f. Acțiunea de a înseria. [Pr.: -ri-e-] – V. înseria. DOOM
*înseriére (-ri-e-) s. f., g.-d. art. înseriérii; pl. înseriéri
înseriez
ÎNSERIÁ, înseriez, vb. I. Tranz. A așeza în serie; a da număr de serie. [Pr.: -ri-a] – În + serie. DOOM
*înseriá (a ~) (a așeza în serie) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 înseriáză, 1 pl. înseriém (-ri-em); conj. prez. 3 să înseriéze; ger. înseriínd (-ri-ind)
înserieze
ÎNSERIÁ, înseriez, vb. I. Tranz. A așeza în serie; a da număr de serie. [Pr.: -ri-a] – În + serie. DOOM
*înseriá (a ~) (a așeza în serie) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 înseriáză, 1 pl. înseriém (-ri-em); conj. prez. 3 să înseriéze; ger. înseriínd (-ri-ind)
înseriezi
ÎNSERIÁ, înseriez, vb. I. Tranz. A așeza în serie; a da număr de serie. [Pr.: -ri-a] – În + serie. DOOM
*înseriá (a ~) (a așeza în serie) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 înseriáză, 1 pl. înseriém (-ri-em); conj. prez. 3 să înseriéze; ger. înseriínd (-ri-ind)
înseriind
ÎNSERIÁ, înseriez, vb. I. Tranz. A așeza în serie; a da număr de serie. [Pr.: -ri-a] – În + serie. DOOM
*înseriá (a ~) (a așeza în serie) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 înseriáză, 1 pl. înseriém (-ri-em); conj. prez. 3 să înseriéze; ger. înseriínd (-ri-ind)
înserând
ÎNSERÁ, înserez, vb. I. 1. Intranz. și refl. impers. (La pers. 3) A se face seară, a amurgi. ◊ Loc. adv. Pe (sau la) înserate (sau înserat) = în amurg. 2. Intranz. A rămâne undeva până seara, a-l surprinde pe cineva seara undeva. – În + seară. DOOM
înserá (a ~) (a amurgi) vb., ind. prez. 3 însereáză
înserînd
ÎNSERÁ, înserez, vb. I. 1. Intranz. și refl. impers. (La pers. 3) A se face seară, a amurgi. ◊ Loc. adv. Pe (sau la) înserate (sau înserat) = în amurg. 2. Intranz. A rămâne undeva până seara, a-l surprinde pe cineva seara undeva. – În + seară. DOOM
înserá (a ~) (a amurgi) vb., ind. prez. 3 însereáză
înserări
ÎNSERÁRE, înserări, s. f. Faptul de a (se) însera; crepuscul, înserat. – V. însera. DOOM
înseráre (crepuscul) s. f., g.-d. art. înserắrii; pl. înserắri
înserării
ÎNSERÁRE, înserări, s. f. Faptul de a (se) însera; crepuscul, înserat. – V. însera. DOOM
înseráre (crepuscul) s. f., g.-d. art. înserắrii; pl. înserắri
înserările
ÎNSERÁRE, înserări, s. f. Faptul de a (se) însera; crepuscul, înserat. – V. însera. DOOM
înseráre (crepuscul) s. f., g.-d. art. înserắrii; pl. înserắri
înserărilor
ÎNSERÁRE, înserări, s. f. Faptul de a (se) însera; crepuscul, înserat. – V. însera. DOOM
înseráre (crepuscul) s. f., g.-d. art. înserắrii; pl. înserắri
înseta
ÎNSETÁ, însetez, vb. I. Intranz. 1. A i se face sete; a însetoșa. 2. Fig. A fi dornic, avid de... – În + sete. DOOM
însetá (a ~) vb., ind. prez. 3 înseteáză
însetai
ÎNSETÁ, însetez, vb. I. Intranz. 1. A i se face sete; a însetoșa. 2. Fig. A fi dornic, avid de... – În + sete. DOOM
însetá (a ~) vb., ind. prez. 3 înseteáză
însetam
ÎNSETÁ, însetez, vb. I. Intranz. 1. A i se face sete; a însetoșa. 2. Fig. A fi dornic, avid de... – În + sete. DOOM
însetá (a ~) vb., ind. prez. 3 înseteáză
însetare
ÎNSETÁ, însetez, vb. I. Intranz. 1. A i se face sete; a însetoșa. 2. Fig. A fi dornic, avid de... – În + sete. DOOM
însetá (a ~) vb., ind. prez. 3 înseteáză
însetare
ÎNSETÁRE s. f. Faptul de a înseta; sete, însetoșare. – V. înseta. DOOM
însetáre s. f., g.-d. art. însetắrii
însetarea
ÎNSETÁRE s. f. Faptul de a înseta; sete, însetoșare. – V. înseta. DOOM
însetáre s. f., g.-d. art. însetắrii
însetară
ÎNSETÁ, însetez, vb. I. Intranz. 1. A i se face sete; a însetoșa. 2. Fig. A fi dornic, avid de... – În + sete. DOOM
însetá (a ~) vb., ind. prez. 3 înseteáză
însetarăm
ÎNSETÁ, însetez, vb. I. Intranz. 1. A i se face sete; a însetoșa. 2. Fig. A fi dornic, avid de... – În + sete. DOOM
însetá (a ~) vb., ind. prez. 3 înseteáză
însetarăți
ÎNSETÁ, însetez, vb. I. Intranz. 1. A i se face sete; a însetoșa. 2. Fig. A fi dornic, avid de... – În + sete. DOOM
însetá (a ~) vb., ind. prez. 3 înseteáză
însetase
ÎNSETÁ, însetez, vb. I. Intranz. 1. A i se face sete; a însetoșa. 2. Fig. A fi dornic, avid de... – În + sete. DOOM
însetá (a ~) vb., ind. prez. 3 înseteáză
însetasem
ÎNSETÁ, însetez, vb. I. Intranz. 1. A i se face sete; a însetoșa. 2. Fig. A fi dornic, avid de... – În + sete. DOOM
însetá (a ~) vb., ind. prez. 3 înseteáză
însetaseră
ÎNSETÁ, însetez, vb. I. Intranz. 1. A i se face sete; a însetoșa. 2. Fig. A fi dornic, avid de... – În + sete. DOOM
însetá (a ~) vb., ind. prez. 3 înseteáză
însetaserăm
ÎNSETÁ, însetez, vb. I. Intranz. 1. A i se face sete; a însetoșa. 2. Fig. A fi dornic, avid de... – În + sete. DOOM
însetá (a ~) vb., ind. prez. 3 înseteáză
însetaserăți
ÎNSETÁ, însetez, vb. I. Intranz. 1. A i se face sete; a însetoșa. 2. Fig. A fi dornic, avid de... – În + sete. DOOM
însetá (a ~) vb., ind. prez. 3 înseteáză
însetaseși
ÎNSETÁ, însetez, vb. I. Intranz. 1. A i se face sete; a însetoșa. 2. Fig. A fi dornic, avid de... – În + sete. DOOM
însetá (a ~) vb., ind. prez. 3 înseteáză
însetaseți
ÎNSETÁ, însetez, vb. I. Intranz. 1. A i se face sete; a însetoșa. 2. Fig. A fi dornic, avid de... – În + sete. DOOM
însetá (a ~) vb., ind. prez. 3 înseteáză
însetat
ÎNSETÁ, însetez, vb. I. Intranz. 1. A i se face sete; a însetoșa. 2. Fig. A fi dornic, avid de... – În + sete. DOOM
însetá (a ~) vb., ind. prez. 3 înseteáză
însetat
ÎNSETÁT, -Ă, însetați, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care suferă de sete, căruia îi este sete; însetoșat. 2. Fig. Dornic de..., avid de..., setos de... – V. înseta.
însetata
ÎNSETÁT, -Ă, însetați, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care suferă de sete, căruia îi este sete; însetoșat. 2. Fig. Dornic de..., avid de..., setos de... – V. înseta.
însetate
ÎNSETÁT, -Ă, însetați, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care suferă de sete, căruia îi este sete; însetoșat. 2. Fig. Dornic de..., avid de..., setos de... – V. înseta.
însetatei
ÎNSETÁT, -Ă, însetați, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care suferă de sete, căruia îi este sete; însetoșat. 2. Fig. Dornic de..., avid de..., setos de... – V. înseta.
însetatele
ÎNSETÁT, -Ă, însetați, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care suferă de sete, căruia îi este sete; însetoșat. 2. Fig. Dornic de..., avid de..., setos de... – V. înseta.
însetatelor
ÎNSETÁT, -Ă, însetați, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care suferă de sete, căruia îi este sete; însetoșat. 2. Fig. Dornic de..., avid de..., setos de... – V. înseta.
însetatul
ÎNSETÁT, -Ă, însetați, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care suferă de sete, căruia îi este sete; însetoșat. 2. Fig. Dornic de..., avid de..., setos de... – V. înseta.
însetatului
ÎNSETÁT, -Ă, însetați, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care suferă de sete, căruia îi este sete; însetoșat. 2. Fig. Dornic de..., avid de..., setos de... – V. înseta.
însetau
ÎNSETÁ, însetez, vb. I. Intranz. 1. A i se face sete; a însetoșa. 2. Fig. A fi dornic, avid de... – În + sete. DOOM
însetá (a ~) vb., ind. prez. 3 înseteáză
însetași
ÎNSETÁ, însetez, vb. I. Intranz. 1. A i se face sete; a însetoșa. 2. Fig. A fi dornic, avid de... – În + sete. DOOM
însetá (a ~) vb., ind. prez. 3 înseteáză
însetați
ÎNSETÁ, însetez, vb. I. Intranz. 1. A i se face sete; a însetoșa. 2. Fig. A fi dornic, avid de... – În + sete. DOOM
însetá (a ~) vb., ind. prez. 3 înseteáză
însetați
ÎNSETÁT, -Ă, însetați, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care suferă de sete, căruia îi este sete; însetoșat. 2. Fig. Dornic de..., avid de..., setos de... – V. înseta.
însetații
ÎNSETÁT, -Ă, însetați, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care suferă de sete, căruia îi este sete; însetoșat. 2. Fig. Dornic de..., avid de..., setos de... – V. înseta.
însetaților
ÎNSETÁT, -Ă, însetați, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care suferă de sete, căruia îi este sete; însetoșat. 2. Fig. Dornic de..., avid de..., setos de... – V. înseta.
însetează
ÎNSETÁ, însetez, vb. I. Intranz. 1. A i se face sete; a însetoșa. 2. Fig. A fi dornic, avid de... – În + sete. DOOM
însetá (a ~) vb., ind. prez. 3 înseteáză
însetez
ÎNSETÁ, însetez, vb. I. Intranz. 1. A i se face sete; a însetoșa. 2. Fig. A fi dornic, avid de... – În + sete. DOOM
însetá (a ~) vb., ind. prez. 3 înseteáză
înseteze
ÎNSETÁ, însetez, vb. I. Intranz. 1. A i se face sete; a însetoșa. 2. Fig. A fi dornic, avid de... – În + sete. DOOM
însetá (a ~) vb., ind. prez. 3 înseteáză
însetezi
ÎNSETÁ, însetez, vb. I. Intranz. 1. A i se face sete; a însetoșa. 2. Fig. A fi dornic, avid de... – În + sete. DOOM
însetá (a ~) vb., ind. prez. 3 înseteáză
însetoșa
ÎNSETOȘÁ, însetoșez, vb. I. Intranz. (Înv. și reg.) A înseta. – În + setos. DOOM
însetoșá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 însetoșeáză, 1 pl. însetoșắm; conj. prez. 3 să însetoșéze; ger. însetoșấnd
însetoșai
ÎNSETOȘÁ, însetoșez, vb. I. Intranz. (Înv. și reg.) A înseta. – În + setos. DOOM
însetoșá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 însetoșeáză, 1 pl. însetoșắm; conj. prez. 3 să însetoșéze; ger. însetoșấnd
însetoșam
ÎNSETOȘÁ, însetoșez, vb. I. Intranz. (Înv. și reg.) A înseta. – În + setos. DOOM
însetoșá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 însetoșeáză, 1 pl. însetoșắm; conj. prez. 3 să însetoșéze; ger. însetoșấnd
însetoșare
ÎNSETOȘÁ, însetoșez, vb. I. Intranz. (Înv. și reg.) A înseta. – În + setos. DOOM
însetoșá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 însetoșeáză, 1 pl. însetoșắm; conj. prez. 3 să însetoșéze; ger. însetoșấnd
însetoșare
ÎNSETOȘÁRE s. f. (Înv. și reg.) Faptul de a însetoșa; însetare. – V. însetoșa. DOOM
însetoșáre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. însetoșắrii
însetoșarea
ÎNSETOȘÁRE s. f. (Înv. și reg.) Faptul de a însetoșa; însetare. – V. însetoșa. DOOM
însetoșáre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. însetoșắrii
însetoșară
ÎNSETOȘÁ, însetoșez, vb. I. Intranz. (Înv. și reg.) A înseta. – În + setos. DOOM
însetoșá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 însetoșeáză, 1 pl. însetoșắm; conj. prez. 3 să însetoșéze; ger. însetoșấnd
însetoșarăm
ÎNSETOȘÁ, însetoșez, vb. I. Intranz. (Înv. și reg.) A înseta. – În + setos. DOOM
însetoșá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 însetoșeáză, 1 pl. însetoșắm; conj. prez. 3 să însetoșéze; ger. însetoșấnd
însetoșarăți
ÎNSETOȘÁ, însetoșez, vb. I. Intranz. (Înv. și reg.) A înseta. – În + setos. DOOM
însetoșá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 însetoșeáză, 1 pl. însetoșắm; conj. prez. 3 să însetoșéze; ger. însetoșấnd
însetoșase
ÎNSETOȘÁ, însetoșez, vb. I. Intranz. (Înv. și reg.) A înseta. – În + setos. DOOM
însetoșá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 însetoșeáză, 1 pl. însetoșắm; conj. prez. 3 să însetoșéze; ger. însetoșấnd
însetoșasem
ÎNSETOȘÁ, însetoșez, vb. I. Intranz. (Înv. și reg.) A înseta. – În + setos. DOOM
însetoșá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 însetoșeáză, 1 pl. însetoșắm; conj. prez. 3 să însetoșéze; ger. însetoșấnd
însetoșaseră
ÎNSETOȘÁ, însetoșez, vb. I. Intranz. (Înv. și reg.) A înseta. – În + setos. DOOM
însetoșá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 însetoșeáză, 1 pl. însetoșắm; conj. prez. 3 să însetoșéze; ger. însetoșấnd
însetoșaserăm
ÎNSETOȘÁ, însetoșez, vb. I. Intranz. (Înv. și reg.) A înseta. – În + setos. DOOM
însetoșá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 însetoșeáză, 1 pl. însetoșắm; conj. prez. 3 să însetoșéze; ger. însetoșấnd
însetoșaserăți
ÎNSETOȘÁ, însetoșez, vb. I. Intranz. (Înv. și reg.) A înseta. – În + setos. DOOM
însetoșá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 însetoșeáză, 1 pl. însetoșắm; conj. prez. 3 să însetoșéze; ger. însetoșấnd
însetoșaseși
ÎNSETOȘÁ, însetoșez, vb. I. Intranz. (Înv. și reg.) A înseta. – În + setos. DOOM
însetoșá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 însetoșeáză, 1 pl. însetoșắm; conj. prez. 3 să însetoșéze; ger. însetoșấnd
însetoșaseți
ÎNSETOȘÁ, însetoșez, vb. I. Intranz. (Înv. și reg.) A înseta. – În + setos. DOOM
însetoșá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 însetoșeáză, 1 pl. însetoșắm; conj. prez. 3 să însetoșéze; ger. însetoșấnd
însetoșat
ÎNSETOȘÁ, însetoșez, vb. I. Intranz. (Înv. și reg.) A înseta. – În + setos. DOOM
însetoșá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 însetoșeáză, 1 pl. însetoșắm; conj. prez. 3 să însetoșéze; ger. însetoșấnd
însetoșat
ÎNSETOȘÁT, -Ă, însetoșați, -te, adj. (Înv. și reg.) Însetat. – V. însetoșa.
însetoșata
ÎNSETOȘÁT, -Ă, însetoșați, -te, adj. (Înv. și reg.) Însetat. – V. însetoșa.
însetoșate
ÎNSETOȘÁT, -Ă, însetoșați, -te, adj. (Înv. și reg.) Însetat. – V. însetoșa.
însetoșatei
ÎNSETOȘÁT, -Ă, însetoșați, -te, adj. (Înv. și reg.) Însetat. – V. însetoșa.
însetoșatele
ÎNSETOȘÁT, -Ă, însetoșați, -te, adj. (Înv. și reg.) Însetat. – V. însetoșa.
însetoșatelor
ÎNSETOȘÁT, -Ă, însetoșați, -te, adj. (Înv. și reg.) Însetat. – V. însetoșa.
însetoșatul
ÎNSETOȘÁT, -Ă, însetoșați, -te, adj. (Înv. și reg.) Însetat. – V. însetoșa.
însetoșatului
ÎNSETOȘÁT, -Ă, însetoșați, -te, adj. (Înv. și reg.) Însetat. – V. însetoșa.
însetoșau
ÎNSETOȘÁ, însetoșez, vb. I. Intranz. (Înv. și reg.) A înseta. – În + setos. DOOM
însetoșá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 însetoșeáză, 1 pl. însetoșắm; conj. prez. 3 să însetoșéze; ger. însetoșấnd
însetoșași
ÎNSETOȘÁ, însetoșez, vb. I. Intranz. (Înv. și reg.) A înseta. – În + setos. DOOM
însetoșá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 însetoșeáză, 1 pl. însetoșắm; conj. prez. 3 să însetoșéze; ger. însetoșấnd
însetoșați
ÎNSETOȘÁ, însetoșez, vb. I. Intranz. (Înv. și reg.) A înseta. – În + setos. DOOM
însetoșá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 însetoșeáză, 1 pl. însetoșắm; conj. prez. 3 să însetoșéze; ger. însetoșấnd
însetoșați
ÎNSETOȘÁT, -Ă, însetoșați, -te, adj. (Înv. și reg.) Însetat. – V. însetoșa.
însetoșații
ÎNSETOȘÁT, -Ă, însetoșați, -te, adj. (Înv. și reg.) Însetat. – V. însetoșa.
însetoșaților
ÎNSETOȘÁT, -Ă, însetoșați, -te, adj. (Înv. și reg.) Însetat. – V. însetoșa.
însetoșează
ÎNSETOȘÁ, însetoșez, vb. I. Intranz. (Înv. și reg.) A înseta. – În + setos. DOOM
însetoșá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 însetoșeáză, 1 pl. însetoșắm; conj. prez. 3 să însetoșéze; ger. însetoșấnd
însetoșez
ÎNSETOȘÁ, însetoșez, vb. I. Intranz. (Înv. și reg.) A înseta. – În + setos. DOOM
însetoșá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 însetoșeáză, 1 pl. însetoșắm; conj. prez. 3 să însetoșéze; ger. însetoșấnd
însetoșeze
ÎNSETOȘÁ, însetoșez, vb. I. Intranz. (Înv. și reg.) A înseta. – În + setos. DOOM
însetoșá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 însetoșeáză, 1 pl. însetoșắm; conj. prez. 3 să însetoșéze; ger. însetoșấnd
însetoșezi
ÎNSETOȘÁ, însetoșez, vb. I. Intranz. (Înv. și reg.) A înseta. – În + setos. DOOM
însetoșá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 însetoșeáză, 1 pl. însetoșắm; conj. prez. 3 să însetoșéze; ger. însetoșấnd
însetoșând
ÎNSETOȘÁ, însetoșez, vb. I. Intranz. (Înv. și reg.) A înseta. – În + setos. DOOM
însetoșá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 însetoșeáză, 1 pl. însetoșắm; conj. prez. 3 să însetoșéze; ger. însetoșấnd
însetoșînd
ÎNSETOȘÁ, însetoșez, vb. I. Intranz. (Înv. și reg.) A înseta. – În + setos. DOOM
însetoșá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 însetoșeáză, 1 pl. însetoșắm; conj. prez. 3 să însetoșéze; ger. însetoșấnd
însetoșări
ÎNSETOȘÁRE s. f. (Înv. și reg.) Faptul de a însetoșa; însetare. – V. însetoșa. DOOM
însetoșáre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. însetoșắrii
însetoșării
ÎNSETOȘÁRE s. f. (Înv. și reg.) Faptul de a însetoșa; însetare. – V. însetoșa. DOOM
însetoșáre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. însetoșắrii
însetoșările
ÎNSETOȘÁRE s. f. (Înv. și reg.) Faptul de a însetoșa; însetare. – V. însetoșa. DOOM
însetoșáre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. însetoșắrii
însetoșărilor
ÎNSETOȘÁRE s. f. (Înv. și reg.) Faptul de a însetoșa; însetare. – V. însetoșa. DOOM
însetoșáre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. însetoșắrii
însetând
ÎNSETÁ, însetez, vb. I. Intranz. 1. A i se face sete; a însetoșa. 2. Fig. A fi dornic, avid de... – În + sete. DOOM
însetá (a ~) vb., ind. prez. 3 înseteáză
însetînd
ÎNSETÁ, însetez, vb. I. Intranz. 1. A i se face sete; a însetoșa. 2. Fig. A fi dornic, avid de... – În + sete. DOOM
însetá (a ~) vb., ind. prez. 3 înseteáză
însetări
ÎNSETÁRE s. f. Faptul de a înseta; sete, însetoșare. – V. înseta. DOOM
însetáre s. f., g.-d. art. însetắrii
însetării
ÎNSETÁRE s. f. Faptul de a înseta; sete, însetoșare. – V. înseta. DOOM
însetáre s. f., g.-d. art. însetắrii
însetările
ÎNSETÁRE s. f. Faptul de a înseta; sete, însetoșare. – V. înseta. DOOM
însetáre s. f., g.-d. art. însetắrii
însetărilor
ÎNSETÁRE s. f. Faptul de a înseta; sete, însetoșare. – V. înseta. DOOM
însetáre s. f., g.-d. art. însetắrii
însfora
ÎNSFORÁ, însforez, vb. I. Tranz. A prinde două margini ale plasei de pescuit, trecând o sfoară prin ochiurile lor așezate față în față sau suprapuse. – Din în- + sfoară.
însforai
ÎNSFORÁ, însforez, vb. I. Tranz. A prinde două margini ale plasei de pescuit, trecând o sfoară prin ochiurile lor așezate față în față sau suprapuse. – Din în- + sfoară.
însforală
ÎNSFORÁLĂ, însforeli, s. f. Acțiunea de a însfora și rezultatul ei.
însforam
ÎNSFORÁ, însforez, vb. I. Tranz. A prinde două margini ale plasei de pescuit, trecând o sfoară prin ochiurile lor așezate față în față sau suprapuse. – Din în- + sfoară.
însforare
ÎNSFORÁ, însforez, vb. I. Tranz. A prinde două margini ale plasei de pescuit, trecând o sfoară prin ochiurile lor așezate față în față sau suprapuse. – Din în- + sfoară.
însforare
ÎNSFORÁ, însforez, vb. I. Tranz. A prinde două margini ale plasei de pescuit, trecând o sfoară prin ochiurile lor așezate față în față sau suprapuse. – Din în- + sfoară.
însforară
ÎNSFORÁ, însforez, vb. I. Tranz. A prinde două margini ale plasei de pescuit, trecând o sfoară prin ochiurile lor așezate față în față sau suprapuse. – Din în- + sfoară.
însforarăm
ÎNSFORÁ, însforez, vb. I. Tranz. A prinde două margini ale plasei de pescuit, trecând o sfoară prin ochiurile lor așezate față în față sau suprapuse. – Din în- + sfoară.
însforarăți
ÎNSFORÁ, însforez, vb. I. Tranz. A prinde două margini ale plasei de pescuit, trecând o sfoară prin ochiurile lor așezate față în față sau suprapuse. – Din în- + sfoară.
însforase
ÎNSFORÁ, însforez, vb. I. Tranz. A prinde două margini ale plasei de pescuit, trecând o sfoară prin ochiurile lor așezate față în față sau suprapuse. – Din în- + sfoară.
însforasem
ÎNSFORÁ, însforez, vb. I. Tranz. A prinde două margini ale plasei de pescuit, trecând o sfoară prin ochiurile lor așezate față în față sau suprapuse. – Din în- + sfoară.
însforaseră
ÎNSFORÁ, însforez, vb. I. Tranz. A prinde două margini ale plasei de pescuit, trecând o sfoară prin ochiurile lor așezate față în față sau suprapuse. – Din în- + sfoară.
însforaserăm
ÎNSFORÁ, însforez, vb. I. Tranz. A prinde două margini ale plasei de pescuit, trecând o sfoară prin ochiurile lor așezate față în față sau suprapuse. – Din în- + sfoară.
însforaserăți
ÎNSFORÁ, însforez, vb. I. Tranz. A prinde două margini ale plasei de pescuit, trecând o sfoară prin ochiurile lor așezate față în față sau suprapuse. – Din în- + sfoară.
însforaseși
ÎNSFORÁ, însforez, vb. I. Tranz. A prinde două margini ale plasei de pescuit, trecând o sfoară prin ochiurile lor așezate față în față sau suprapuse. – Din în- + sfoară.
însforaseți
ÎNSFORÁ, însforez, vb. I. Tranz. A prinde două margini ale plasei de pescuit, trecând o sfoară prin ochiurile lor așezate față în față sau suprapuse. – Din în- + sfoară.
însforat
ÎNSFORÁ, însforez, vb. I. Tranz. A prinde două margini ale plasei de pescuit, trecând o sfoară prin ochiurile lor așezate față în față sau suprapuse. – Din în- + sfoară.
însforat
ÎNSFORÁ, însforez, vb. I. Tranz. A prinde două margini ale plasei de pescuit, trecând o sfoară prin ochiurile lor așezate față în față sau suprapuse. – Din în- + sfoară.
însforau
ÎNSFORÁ, însforez, vb. I. Tranz. A prinde două margini ale plasei de pescuit, trecând o sfoară prin ochiurile lor așezate față în față sau suprapuse. – Din în- + sfoară.
însforași
ÎNSFORÁ, însforez, vb. I. Tranz. A prinde două margini ale plasei de pescuit, trecând o sfoară prin ochiurile lor așezate față în față sau suprapuse. – Din în- + sfoară.
însforați
ÎNSFORÁ, însforez, vb. I. Tranz. A prinde două margini ale plasei de pescuit, trecând o sfoară prin ochiurile lor așezate față în față sau suprapuse. – Din în- + sfoară.
însforează
ÎNSFORÁ, însforez, vb. I. Tranz. A prinde două margini ale plasei de pescuit, trecând o sfoară prin ochiurile lor așezate față în față sau suprapuse. – Din în- + sfoară.
însforez
ÎNSFORÁ, însforez, vb. I. Tranz. A prinde două margini ale plasei de pescuit, trecând o sfoară prin ochiurile lor așezate față în față sau suprapuse. – Din în- + sfoară.
însforeze
ÎNSFORÁ, însforez, vb. I. Tranz. A prinde două margini ale plasei de pescuit, trecând o sfoară prin ochiurile lor așezate față în față sau suprapuse. – Din în- + sfoară.
însforezi
ÎNSFORÁ, însforez, vb. I. Tranz. A prinde două margini ale plasei de pescuit, trecând o sfoară prin ochiurile lor așezate față în față sau suprapuse. – Din în- + sfoară.
însforând
ÎNSFORÁ, însforez, vb. I. Tranz. A prinde două margini ale plasei de pescuit, trecând o sfoară prin ochiurile lor așezate față în față sau suprapuse. – Din în- + sfoară.
însforînd
ÎNSFORÁ, însforez, vb. I. Tranz. A prinde două margini ale plasei de pescuit, trecând o sfoară prin ochiurile lor așezate față în față sau suprapuse. – Din în- + sfoară.
însiloza
ÎNSILOZÁ, însilozez, vb. I. Tranz. A depozita (cereale, furaje, etc.) într-un siloz. – În + siloz. DOOM
însilozá (a ~) vb., ind. prez. 3 însilozeáză
însilozai
ÎNSILOZÁ, însilozez, vb. I. Tranz. A depozita (cereale, furaje, etc.) într-un siloz. – În + siloz. DOOM
însilozá (a ~) vb., ind. prez. 3 însilozeáză
însilozam
ÎNSILOZÁ, însilozez, vb. I. Tranz. A depozita (cereale, furaje, etc.) într-un siloz. – În + siloz. DOOM
însilozá (a ~) vb., ind. prez. 3 însilozeáză
însilozare
ÎNSILOZÁ, însilozez, vb. I. Tranz. A depozita (cereale, furaje, etc.) într-un siloz. – În + siloz. DOOM
însilozá (a ~) vb., ind. prez. 3 însilozeáză
însilozare
ÎNSILOZÁRE, însilozări, s. f. Acțiunea de a însiloza și rezultatul ei. – V. însiloza. DOOM
însilozáre s. f., g.-d. art. însilozắrii; pl. însilozắri
însilozarea
ÎNSILOZÁRE, însilozări, s. f. Acțiunea de a însiloza și rezultatul ei. – V. însiloza. DOOM
însilozáre s. f., g.-d. art. însilozắrii; pl. însilozắri
însilozară
ÎNSILOZÁ, însilozez, vb. I. Tranz. A depozita (cereale, furaje, etc.) într-un siloz. – În + siloz. DOOM
însilozá (a ~) vb., ind. prez. 3 însilozeáză
însilozarăm
ÎNSILOZÁ, însilozez, vb. I. Tranz. A depozita (cereale, furaje, etc.) într-un siloz. – În + siloz. DOOM
însilozá (a ~) vb., ind. prez. 3 însilozeáză
însilozarăți
ÎNSILOZÁ, însilozez, vb. I. Tranz. A depozita (cereale, furaje, etc.) într-un siloz. – În + siloz. DOOM
însilozá (a ~) vb., ind. prez. 3 însilozeáză
însilozase
ÎNSILOZÁ, însilozez, vb. I. Tranz. A depozita (cereale, furaje, etc.) într-un siloz. – În + siloz. DOOM
însilozá (a ~) vb., ind. prez. 3 însilozeáză
însilozasem
ÎNSILOZÁ, însilozez, vb. I. Tranz. A depozita (cereale, furaje, etc.) într-un siloz. – În + siloz. DOOM
însilozá (a ~) vb., ind. prez. 3 însilozeáză
însilozaseră
ÎNSILOZÁ, însilozez, vb. I. Tranz. A depozita (cereale, furaje, etc.) într-un siloz. – În + siloz. DOOM
însilozá (a ~) vb., ind. prez. 3 însilozeáză
însilozaserăm
ÎNSILOZÁ, însilozez, vb. I. Tranz. A depozita (cereale, furaje, etc.) într-un siloz. – În + siloz. DOOM
însilozá (a ~) vb., ind. prez. 3 însilozeáză
însilozaserăți
ÎNSILOZÁ, însilozez, vb. I. Tranz. A depozita (cereale, furaje, etc.) într-un siloz. – În + siloz. DOOM
însilozá (a ~) vb., ind. prez. 3 însilozeáză
însilozaseși
ÎNSILOZÁ, însilozez, vb. I. Tranz. A depozita (cereale, furaje, etc.) într-un siloz. – În + siloz. DOOM
însilozá (a ~) vb., ind. prez. 3 însilozeáză
însilozaseți
ÎNSILOZÁ, însilozez, vb. I. Tranz. A depozita (cereale, furaje, etc.) într-un siloz. – În + siloz. DOOM
însilozá (a ~) vb., ind. prez. 3 însilozeáză
însilozat
ÎNSILOZÁ, însilozez, vb. I. Tranz. A depozita (cereale, furaje, etc.) într-un siloz. – În + siloz. DOOM
însilozá (a ~) vb., ind. prez. 3 însilozeáză
însilozat
ÎNSILOZÁT, -Ă, însilozați, -te, adj. Depozitat într-un siloz. – V. însiloza.
însilozata
ÎNSILOZÁT, -Ă, însilozați, -te, adj. Depozitat într-un siloz. – V. însiloza.
însilozate
ÎNSILOZÁT, -Ă, însilozați, -te, adj. Depozitat într-un siloz. – V. însiloza.
însilozatei
ÎNSILOZÁT, -Ă, însilozați, -te, adj. Depozitat într-un siloz. – V. însiloza.
însilozatele
ÎNSILOZÁT, -Ă, însilozați, -te, adj. Depozitat într-un siloz. – V. însiloza.
însilozatelor
ÎNSILOZÁT, -Ă, însilozați, -te, adj. Depozitat într-un siloz. – V. însiloza.
însilozatul
ÎNSILOZÁT, -Ă, însilozați, -te, adj. Depozitat într-un siloz. – V. însiloza.
însilozatului
ÎNSILOZÁT, -Ă, însilozați, -te, adj. Depozitat într-un siloz. – V. însiloza.
însilozau
ÎNSILOZÁ, însilozez, vb. I. Tranz. A depozita (cereale, furaje, etc.) într-un siloz. – În + siloz. DOOM
însilozá (a ~) vb., ind. prez. 3 însilozeáză
însilozași
ÎNSILOZÁ, însilozez, vb. I. Tranz. A depozita (cereale, furaje, etc.) într-un siloz. – În + siloz. DOOM
însilozá (a ~) vb., ind. prez. 3 însilozeáză
însilozați
ÎNSILOZÁ, însilozez, vb. I. Tranz. A depozita (cereale, furaje, etc.) într-un siloz. – În + siloz. DOOM
însilozá (a ~) vb., ind. prez. 3 însilozeáză
însilozați
ÎNSILOZÁT, -Ă, însilozați, -te, adj. Depozitat într-un siloz. – V. însiloza.
însilozații
ÎNSILOZÁT, -Ă, însilozați, -te, adj. Depozitat într-un siloz. – V. însiloza.
însilozaților
ÎNSILOZÁT, -Ă, însilozați, -te, adj. Depozitat într-un siloz. – V. însiloza.
însilozează
ÎNSILOZÁ, însilozez, vb. I. Tranz. A depozita (cereale, furaje, etc.) într-un siloz. – În + siloz. DOOM
însilozá (a ~) vb., ind. prez. 3 însilozeáză
însilozez
ÎNSILOZÁ, însilozez, vb. I. Tranz. A depozita (cereale, furaje, etc.) într-un siloz. – În + siloz. DOOM
însilozá (a ~) vb., ind. prez. 3 însilozeáză
însilozeze
ÎNSILOZÁ, însilozez, vb. I. Tranz. A depozita (cereale, furaje, etc.) într-un siloz. – În + siloz. DOOM
însilozá (a ~) vb., ind. prez. 3 însilozeáză
însilozezi
ÎNSILOZÁ, însilozez, vb. I. Tranz. A depozita (cereale, furaje, etc.) într-un siloz. – În + siloz. DOOM
însilozá (a ~) vb., ind. prez. 3 însilozeáză
însilozând
ÎNSILOZÁ, însilozez, vb. I. Tranz. A depozita (cereale, furaje, etc.) într-un siloz. – În + siloz. DOOM
însilozá (a ~) vb., ind. prez. 3 însilozeáză
însilozînd
ÎNSILOZÁ, însilozez, vb. I. Tranz. A depozita (cereale, furaje, etc.) într-un siloz. – În + siloz. DOOM
însilozá (a ~) vb., ind. prez. 3 însilozeáză
însilozări
ÎNSILOZÁRE, însilozări, s. f. Acțiunea de a însiloza și rezultatul ei. – V. însiloza. DOOM
însilozáre s. f., g.-d. art. însilozắrii; pl. însilozắri
însilozării
ÎNSILOZÁRE, însilozări, s. f. Acțiunea de a însiloza și rezultatul ei. – V. însiloza. DOOM
însilozáre s. f., g.-d. art. însilozắrii; pl. însilozắri
însilozările
ÎNSILOZÁRE, însilozări, s. f. Acțiunea de a însiloza și rezultatul ei. – V. însiloza. DOOM
însilozáre s. f., g.-d. art. însilozắrii; pl. însilozắri
însilozărilor
ÎNSILOZÁRE, însilozări, s. f. Acțiunea de a însiloza și rezultatul ei. – V. însiloza. DOOM
însilozáre s. f., g.-d. art. însilozắrii; pl. însilozắri
însingura
ÎNSINGURÁ, însingurez, vb. I. Refl. A se izola de lume, de oameni. – În + singur. DOOM
însingurá (a ~) vb., ind. prez. 3 însingureáză
însingurai
ÎNSINGURÁ, însingurez, vb. I. Refl. A se izola de lume, de oameni. – În + singur. DOOM
însingurá (a ~) vb., ind. prez. 3 însingureáză
însinguram
ÎNSINGURÁ, însingurez, vb. I. Refl. A se izola de lume, de oameni. – În + singur. DOOM
însingurá (a ~) vb., ind. prez. 3 însingureáză
însingurare
ÎNSINGURÁ, însingurez, vb. I. Refl. A se izola de lume, de oameni. – În + singur. DOOM
însingurá (a ~) vb., ind. prez. 3 însingureáză
însingurare
ÎNSINGURÁRE s. f. Acțiunea de a se însingura și rezultatul ei; izolare de lume, de oameni. – V. însingura. DOOM
însinguráre s. f., g.-d. art. însingurắrii
însingurarea
ÎNSINGURÁRE s. f. Acțiunea de a se însingura și rezultatul ei; izolare de lume, de oameni. – V. însingura. DOOM
însinguráre s. f., g.-d. art. însingurắrii
însingurară
ÎNSINGURÁ, însingurez, vb. I. Refl. A se izola de lume, de oameni. – În + singur. DOOM
însingurá (a ~) vb., ind. prez. 3 însingureáză
însingurarăm
ÎNSINGURÁ, însingurez, vb. I. Refl. A se izola de lume, de oameni. – În + singur. DOOM
însingurá (a ~) vb., ind. prez. 3 însingureáză
însingurarăți
ÎNSINGURÁ, însingurez, vb. I. Refl. A se izola de lume, de oameni. – În + singur. DOOM
însingurá (a ~) vb., ind. prez. 3 însingureáză
însingurase
ÎNSINGURÁ, însingurez, vb. I. Refl. A se izola de lume, de oameni. – În + singur. DOOM
însingurá (a ~) vb., ind. prez. 3 însingureáză
însingurasem
ÎNSINGURÁ, însingurez, vb. I. Refl. A se izola de lume, de oameni. – În + singur. DOOM
însingurá (a ~) vb., ind. prez. 3 însingureáză
însinguraseră
ÎNSINGURÁ, însingurez, vb. I. Refl. A se izola de lume, de oameni. – În + singur. DOOM
însingurá (a ~) vb., ind. prez. 3 însingureáză
însinguraserăm
ÎNSINGURÁ, însingurez, vb. I. Refl. A se izola de lume, de oameni. – În + singur. DOOM
însingurá (a ~) vb., ind. prez. 3 însingureáză
însinguraserăți
ÎNSINGURÁ, însingurez, vb. I. Refl. A se izola de lume, de oameni. – În + singur. DOOM
însingurá (a ~) vb., ind. prez. 3 însingureáză
însinguraseși
ÎNSINGURÁ, însingurez, vb. I. Refl. A se izola de lume, de oameni. – În + singur. DOOM
însingurá (a ~) vb., ind. prez. 3 însingureáză
însinguraseți
ÎNSINGURÁ, însingurez, vb. I. Refl. A se izola de lume, de oameni. – În + singur. DOOM
însingurá (a ~) vb., ind. prez. 3 însingureáză
însingurat
ÎNSINGURÁ, însingurez, vb. I. Refl. A se izola de lume, de oameni. – În + singur. DOOM
însingurá (a ~) vb., ind. prez. 3 însingureáză
însingurat
ÎNSINGURÁT, -Ă, însingurați, -te, adj. Izolat de lume, de oameni – V. însingura.
însingurata
ÎNSINGURÁT, -Ă, însingurați, -te, adj. Izolat de lume, de oameni – V. însingura.
însingurate
ÎNSINGURÁT, -Ă, însingurați, -te, adj. Izolat de lume, de oameni – V. însingura.
însinguratei
ÎNSINGURÁT, -Ă, însingurați, -te, adj. Izolat de lume, de oameni – V. însingura.
însinguratele
ÎNSINGURÁT, -Ă, însingurați, -te, adj. Izolat de lume, de oameni – V. însingura.
însinguratelor
ÎNSINGURÁT, -Ă, însingurați, -te, adj. Izolat de lume, de oameni – V. însingura.
însinguratul
ÎNSINGURÁT, -Ă, însingurați, -te, adj. Izolat de lume, de oameni – V. însingura.
însinguratului
ÎNSINGURÁT, -Ă, însingurați, -te, adj. Izolat de lume, de oameni – V. însingura.
însingurau
ÎNSINGURÁ, însingurez, vb. I. Refl. A se izola de lume, de oameni. – În + singur. DOOM
însingurá (a ~) vb., ind. prez. 3 însingureáză
însingurași
ÎNSINGURÁ, însingurez, vb. I. Refl. A se izola de lume, de oameni. – În + singur. DOOM
însingurá (a ~) vb., ind. prez. 3 însingureáză
însingurați
ÎNSINGURÁ, însingurez, vb. I. Refl. A se izola de lume, de oameni. – În + singur. DOOM
însingurá (a ~) vb., ind. prez. 3 însingureáză
însingurați
ÎNSINGURÁT, -Ă, însingurați, -te, adj. Izolat de lume, de oameni – V. însingura.
însingurații
ÎNSINGURÁT, -Ă, însingurați, -te, adj. Izolat de lume, de oameni – V. însingura.
însinguraților
ÎNSINGURÁT, -Ă, însingurați, -te, adj. Izolat de lume, de oameni – V. însingura.
însingurează
ÎNSINGURÁ, însingurez, vb. I. Refl. A se izola de lume, de oameni. – În + singur. DOOM
însingurá (a ~) vb., ind. prez. 3 însingureáză
însingurez
ÎNSINGURÁ, însingurez, vb. I. Refl. A se izola de lume, de oameni. – În + singur. DOOM
însingurá (a ~) vb., ind. prez. 3 însingureáză
însingureze
ÎNSINGURÁ, însingurez, vb. I. Refl. A se izola de lume, de oameni. – În + singur. DOOM
însingurá (a ~) vb., ind. prez. 3 însingureáză
însingurezi
ÎNSINGURÁ, însingurez, vb. I. Refl. A se izola de lume, de oameni. – În + singur. DOOM
însingurá (a ~) vb., ind. prez. 3 însingureáză
însingurând
ÎNSINGURÁ, însingurez, vb. I. Refl. A se izola de lume, de oameni. – În + singur. DOOM
însingurá (a ~) vb., ind. prez. 3 însingureáză
însingurînd
ÎNSINGURÁ, însingurez, vb. I. Refl. A se izola de lume, de oameni. – În + singur. DOOM
însingurá (a ~) vb., ind. prez. 3 însingureáză
însingurări
ÎNSINGURÁRE s. f. Acțiunea de a se însingura și rezultatul ei; izolare de lume, de oameni. – V. însingura. DOOM
însinguráre s. f., g.-d. art. însingurắrii
însingurării
ÎNSINGURÁRE s. f. Acțiunea de a se însingura și rezultatul ei; izolare de lume, de oameni. – V. însingura. DOOM
însinguráre s. f., g.-d. art. însingurắrii
însingurările
ÎNSINGURÁRE s. f. Acțiunea de a se însingura și rezultatul ei; izolare de lume, de oameni. – V. însingura. DOOM
însinguráre s. f., g.-d. art. însingurắrii
însingurărilor
ÎNSINGURÁRE s. f. Acțiunea de a se însingura și rezultatul ei; izolare de lume, de oameni. – V. însingura. DOOM
însinguráre s. f., g.-d. art. însingurắrii
însinui
ÎNSINUÍ vb. IV v. insinua.
însmălța
ÎNSMĂLȚÁ, însmălțez, vb. I. Tranz. (Poetic) A împodobi. – Din în- + smălța.
însmălțare
ÎNSMĂLȚÁRE, însmălțări, s. f. (Poetic) Acțiunea de a însmălța și rezultatul ei; podoabă.
însmălțat
ÎNSMĂLȚÁT, -Ă, însmălțați, -te, adj. (Poetic) Împodobit. – V. însmălța.
însoare
ÎNSURÁ, însór, vb. I. Refl. și tranz. fact. (Despre bărbați) A (se) căsători. – Probabil lat. *inuxorare (< uxor „soție”). DOOM
însurá (a ~) vb., ind. prez. 1 însór, 3 însoáră, 1 pl. însurắm
însoară
ÎNSURÁ, însór, vb. I. Refl. și tranz. fact. (Despre bărbați) A (se) căsători. – Probabil lat. *inuxorare (< uxor „soție”). DOOM
însurá (a ~) vb., ind. prez. 1 însór, 3 însoáră, 1 pl. însurắm
însolzat
ÎNSOLZÁT, -Ă, însolzați, -te, adj. (Rar) Acoperit cu solzi. – Din în- + solz.
însor
ÎNSURÁ, însór, vb. I. Refl. și tranz. fact. (Despre bărbați) A (se) căsători. – Probabil lat. *inuxorare (< uxor „soție”). DOOM
însurá (a ~) vb., ind. prez. 1 însór, 3 însoáră, 1 pl. însurắm
însorea
ÎNSORÍ, însoresc, vb. IV. Refl. 1. A se însenina, a apărea soarele. 2. A sta la soare, a se încălzi sau a se bronza la soare. – În + soare. DOOM
!însorí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se însoréște, imperf. 3 sg. se însoreá; conj. prez. 3 să se însoreáscă
însoreai
ÎNSORÍ, însoresc, vb. IV. Refl. 1. A se însenina, a apărea soarele. 2. A sta la soare, a se încălzi sau a se bronza la soare. – În + soare. DOOM
!însorí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se însoréște, imperf. 3 sg. se însoreá; conj. prez. 3 să se însoreáscă
însoream
ÎNSORÍ, însoresc, vb. IV. Refl. 1. A se însenina, a apărea soarele. 2. A sta la soare, a se încălzi sau a se bronza la soare. – În + soare. DOOM
!însorí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se însoréște, imperf. 3 sg. se însoreá; conj. prez. 3 să se însoreáscă
însorească
ÎNSORÍ, însoresc, vb. IV. Refl. 1. A se însenina, a apărea soarele. 2. A sta la soare, a se încălzi sau a se bronza la soare. – În + soare. DOOM
!însorí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se însoréște, imperf. 3 sg. se însoreá; conj. prez. 3 să se însoreáscă
însoreau
ÎNSORÍ, însoresc, vb. IV. Refl. 1. A se însenina, a apărea soarele. 2. A sta la soare, a se încălzi sau a se bronza la soare. – În + soare. DOOM
!însorí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se însoréște, imperf. 3 sg. se însoreá; conj. prez. 3 să se însoreáscă
însoreați
ÎNSORÍ, însoresc, vb. IV. Refl. 1. A se însenina, a apărea soarele. 2. A sta la soare, a se încălzi sau a se bronza la soare. – În + soare. DOOM
!însorí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se însoréște, imperf. 3 sg. se însoreá; conj. prez. 3 să se însoreáscă
însoresc
ÎNSORÍ, însoresc, vb. IV. Refl. 1. A se însenina, a apărea soarele. 2. A sta la soare, a se încălzi sau a se bronza la soare. – În + soare. DOOM
!însorí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se însoréște, imperf. 3 sg. se însoreá; conj. prez. 3 să se însoreáscă
însorește
ÎNSORÍ, însoresc, vb. IV. Refl. 1. A se însenina, a apărea soarele. 2. A sta la soare, a se încălzi sau a se bronza la soare. – În + soare. DOOM
!însorí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se însoréște, imperf. 3 sg. se însoreá; conj. prez. 3 să se însoreáscă
însorești
ÎNSORÍ, însoresc, vb. IV. Refl. 1. A se însenina, a apărea soarele. 2. A sta la soare, a se încălzi sau a se bronza la soare. – În + soare. DOOM
!însorí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se însoréște, imperf. 3 sg. se însoreá; conj. prez. 3 să se însoreáscă
însori
ÎNSORÍ, însoresc, vb. IV. Refl. 1. A se însenina, a apărea soarele. 2. A sta la soare, a se încălzi sau a se bronza la soare. – În + soare. DOOM
!însorí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se însoréște, imperf. 3 sg. se însoreá; conj. prez. 3 să se însoreáscă
însori
ÎNSURÁ, însór, vb. I. Refl. și tranz. fact. (Despre bărbați) A (se) căsători. – Probabil lat. *inuxorare (< uxor „soție”). DOOM
însurá (a ~) vb., ind. prez. 1 însór, 3 însoáră, 1 pl. însurắm
însorii
ÎNSORÍ, însoresc, vb. IV. Refl. 1. A se însenina, a apărea soarele. 2. A sta la soare, a se încălzi sau a se bronza la soare. – În + soare. DOOM
!însorí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se însoréște, imperf. 3 sg. se însoreá; conj. prez. 3 să se însoreáscă
însorim
ÎNSORÍ, însoresc, vb. IV. Refl. 1. A se însenina, a apărea soarele. 2. A sta la soare, a se încălzi sau a se bronza la soare. – În + soare. DOOM
!însorí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se însoréște, imperf. 3 sg. se însoreá; conj. prez. 3 să se însoreáscă
însorind
ÎNSORÍ, însoresc, vb. IV. Refl. 1. A se însenina, a apărea soarele. 2. A sta la soare, a se încălzi sau a se bronza la soare. – În + soare. DOOM
!însorí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se însoréște, imperf. 3 sg. se însoreá; conj. prez. 3 să se însoreáscă
însorire
ÎNSORÍ, însoresc, vb. IV. Refl. 1. A se însenina, a apărea soarele. 2. A sta la soare, a se încălzi sau a se bronza la soare. – În + soare. DOOM
!însorí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se însoréște, imperf. 3 sg. se însoreá; conj. prez. 3 să se însoreáscă
însorire
ÎNSORÍRE, însoriri, s. f. Acțiunea de a se însori și rezultatul ei. – V. însori. DOOM
însoríre s. f., g.-d. art. însorírii; pl. însoríri
însorirea
ÎNSORÍRE, însoriri, s. f. Acțiunea de a se însori și rezultatul ei. – V. însori. DOOM
însoríre s. f., g.-d. art. însorírii; pl. însoríri
însoriri
ÎNSORÍRE, însoriri, s. f. Acțiunea de a se însori și rezultatul ei. – V. însori. DOOM
însoríre s. f., g.-d. art. însorírii; pl. însoríri
însoririi
ÎNSORÍRE, însoriri, s. f. Acțiunea de a se însori și rezultatul ei. – V. însori. DOOM
însoríre s. f., g.-d. art. însorírii; pl. însoríri
însoririle
ÎNSORÍRE, însoriri, s. f. Acțiunea de a se însori și rezultatul ei. – V. însori. DOOM
însoríre s. f., g.-d. art. însorírii; pl. însoríri
însoririlor
ÎNSORÍRE, însoriri, s. f. Acțiunea de a se însori și rezultatul ei. – V. însori. DOOM
însoríre s. f., g.-d. art. însorírii; pl. însoríri
însoriră
ÎNSORÍ, însoresc, vb. IV. Refl. 1. A se însenina, a apărea soarele. 2. A sta la soare, a se încălzi sau a se bronza la soare. – În + soare. DOOM
!însorí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se însoréște, imperf. 3 sg. se însoreá; conj. prez. 3 să se însoreáscă
însorirăm
ÎNSORÍ, însoresc, vb. IV. Refl. 1. A se însenina, a apărea soarele. 2. A sta la soare, a se încălzi sau a se bronza la soare. – În + soare. DOOM
!însorí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se însoréște, imperf. 3 sg. se însoreá; conj. prez. 3 să se însoreáscă
însorirăți
ÎNSORÍ, însoresc, vb. IV. Refl. 1. A se însenina, a apărea soarele. 2. A sta la soare, a se încălzi sau a se bronza la soare. – În + soare. DOOM
!însorí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se însoréște, imperf. 3 sg. se însoreá; conj. prez. 3 să se însoreáscă
însorise
ÎNSORÍ, însoresc, vb. IV. Refl. 1. A se însenina, a apărea soarele. 2. A sta la soare, a se încălzi sau a se bronza la soare. – În + soare. DOOM
!însorí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se însoréște, imperf. 3 sg. se însoreá; conj. prez. 3 să se însoreáscă
însorisem
ÎNSORÍ, însoresc, vb. IV. Refl. 1. A se însenina, a apărea soarele. 2. A sta la soare, a se încălzi sau a se bronza la soare. – În + soare. DOOM
!însorí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se însoréște, imperf. 3 sg. se însoreá; conj. prez. 3 să se însoreáscă
însoriseră
ÎNSORÍ, însoresc, vb. IV. Refl. 1. A se însenina, a apărea soarele. 2. A sta la soare, a se încălzi sau a se bronza la soare. – În + soare. DOOM
!însorí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se însoréște, imperf. 3 sg. se însoreá; conj. prez. 3 să se însoreáscă
însoriserăm
ÎNSORÍ, însoresc, vb. IV. Refl. 1. A se însenina, a apărea soarele. 2. A sta la soare, a se încălzi sau a se bronza la soare. – În + soare. DOOM
!însorí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se însoréște, imperf. 3 sg. se însoreá; conj. prez. 3 să se însoreáscă
însoriserăți
ÎNSORÍ, însoresc, vb. IV. Refl. 1. A se însenina, a apărea soarele. 2. A sta la soare, a se încălzi sau a se bronza la soare. – În + soare. DOOM
!însorí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se însoréște, imperf. 3 sg. se însoreá; conj. prez. 3 să se însoreáscă
însoriseși
ÎNSORÍ, însoresc, vb. IV. Refl. 1. A se însenina, a apărea soarele. 2. A sta la soare, a se încălzi sau a se bronza la soare. – În + soare. DOOM
!însorí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se însoréște, imperf. 3 sg. se însoreá; conj. prez. 3 să se însoreáscă
însoriseți
ÎNSORÍ, însoresc, vb. IV. Refl. 1. A se însenina, a apărea soarele. 2. A sta la soare, a se încălzi sau a se bronza la soare. – În + soare. DOOM
!însorí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se însoréște, imperf. 3 sg. se însoreá; conj. prez. 3 să se însoreáscă
însorit
ÎNSORÍ, însoresc, vb. IV. Refl. 1. A se însenina, a apărea soarele. 2. A sta la soare, a se încălzi sau a se bronza la soare. – În + soare. DOOM
!însorí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se însoréște, imperf. 3 sg. se însoreá; conj. prez. 3 să se însoreáscă
însorit
ÎNSORÍT, -Ă, însoriți, -te, adj. (Despre locuri, clădiri etc.) Luminos. ♦ (Despre timp) Cu soare; senin. ♦ Fig. Vesel, luminos. – V. însori.
însorita
ÎNSORÍT, -Ă, însoriți, -te, adj. (Despre locuri, clădiri etc.) Luminos. ♦ (Despre timp) Cu soare; senin. ♦ Fig. Vesel, luminos. – V. însori.
însorite
ÎNSORÍT, -Ă, însoriți, -te, adj. (Despre locuri, clădiri etc.) Luminos. ♦ (Despre timp) Cu soare; senin. ♦ Fig. Vesel, luminos. – V. însori.
însoritei
ÎNSORÍT, -Ă, însoriți, -te, adj. (Despre locuri, clădiri etc.) Luminos. ♦ (Despre timp) Cu soare; senin. ♦ Fig. Vesel, luminos. – V. însori.
însoritele
ÎNSORÍT, -Ă, însoriți, -te, adj. (Despre locuri, clădiri etc.) Luminos. ♦ (Despre timp) Cu soare; senin. ♦ Fig. Vesel, luminos. – V. însori.
însoritelor
ÎNSORÍT, -Ă, însoriți, -te, adj. (Despre locuri, clădiri etc.) Luminos. ♦ (Despre timp) Cu soare; senin. ♦ Fig. Vesel, luminos. – V. însori.
însoritul
ÎNSORÍT, -Ă, însoriți, -te, adj. (Despre locuri, clădiri etc.) Luminos. ♦ (Despre timp) Cu soare; senin. ♦ Fig. Vesel, luminos. – V. însori.
însoritului
ÎNSORÍT, -Ă, însoriți, -te, adj. (Despre locuri, clădiri etc.) Luminos. ♦ (Despre timp) Cu soare; senin. ♦ Fig. Vesel, luminos. – V. însori.
însoriși
ÎNSORÍ, însoresc, vb. IV. Refl. 1. A se însenina, a apărea soarele. 2. A sta la soare, a se încălzi sau a se bronza la soare. – În + soare. DOOM
!însorí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se însoréște, imperf. 3 sg. se însoreá; conj. prez. 3 să se însoreáscă
însoriți
ÎNSORÍ, însoresc, vb. IV. Refl. 1. A se însenina, a apărea soarele. 2. A sta la soare, a se încălzi sau a se bronza la soare. – În + soare. DOOM
!însorí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se însoréște, imperf. 3 sg. se însoreá; conj. prez. 3 să se însoreáscă
însoriți
ÎNSORÍT, -Ă, însoriți, -te, adj. (Despre locuri, clădiri etc.) Luminos. ♦ (Despre timp) Cu soare; senin. ♦ Fig. Vesel, luminos. – V. însori.
însoriții
ÎNSORÍT, -Ă, însoriți, -te, adj. (Despre locuri, clădiri etc.) Luminos. ♦ (Despre timp) Cu soare; senin. ♦ Fig. Vesel, luminos. – V. însori.
însoriților
ÎNSORÍT, -Ă, însoriți, -te, adj. (Despre locuri, clădiri etc.) Luminos. ♦ (Despre timp) Cu soare; senin. ♦ Fig. Vesel, luminos. – V. însori.
însovonea
ÎNZĂVONÍ vb. IV. v. însovoni.
însovoneai
ÎNZĂVONÍ vb. IV. v. însovoni.
însovoneam
ÎNZĂVONÍ vb. IV. v. însovoni.
însovonească
ÎNZĂVONÍ vb. IV. v. însovoni.
însovoneau
ÎNZĂVONÍ vb. IV. v. însovoni.
însovoneați
ÎNZĂVONÍ vb. IV. v. însovoni.
însovonesc
ÎNZĂVONÍ vb. IV. v. însovoni.
însovonește
ÎNZĂVONÍ vb. IV. v. însovoni.
însovonești
ÎNZĂVONÍ vb. IV. v. însovoni.
însovoni
ÎNZĂVONÍ vb. IV. v. însovoni.
însovonii
ÎNZĂVONÍ vb. IV. v. însovoni.
însovonim
ÎNZĂVONÍ vb. IV. v. însovoni.
însovonind
ÎNZĂVONÍ vb. IV. v. însovoni.
însovonire
ÎNZĂVONÍ vb. IV. v. însovoni.
însovonire
ÎNZĂVONÍ vb. IV. v. însovoni.
însovoniră
ÎNZĂVONÍ vb. IV. v. însovoni.
însovonirăm
ÎNZĂVONÍ vb. IV. v. însovoni.
însovonirăți
ÎNZĂVONÍ vb. IV. v. însovoni.
însovonise
ÎNZĂVONÍ vb. IV. v. însovoni.
însovonisem
ÎNZĂVONÍ vb. IV. v. însovoni.
însovoniseră
ÎNZĂVONÍ vb. IV. v. însovoni.
însovoniserăm
ÎNZĂVONÍ vb. IV. v. însovoni.
însovoniserăți
ÎNZĂVONÍ vb. IV. v. însovoni.
însovoniseși
ÎNZĂVONÍ vb. IV. v. însovoni.
însovoniseți
ÎNZĂVONÍ vb. IV. v. însovoni.
însovonit
ÎNZĂVONÍ vb. IV. v. însovoni.
însovonit
ÎNZĂVONÍ vb. IV. v. însovoni.
însovoniși
ÎNZĂVONÍ vb. IV. v. însovoni.
însovoniți
ÎNZĂVONÍ vb. IV. v. însovoni.
însoțea
ÎNSOȚÍ, însoțesc, vb. IV. 1. Tranz. A merge împreună, a întovărăși, a petrece pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc.; a acompania. ♦ (Rar) A acompania pe cineva la un instrument. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se întovărăși, a se asocia cu cineva. 2. Tranz. A adăuga ceva (spre completare sau lămurire). Însoțesc vorbele cu gesturi energice. 3. Refl. recipr. (Pop.) A se căsători. ♦ A se împerechea. – În + soț. DOOM
însoțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însoțésc, imperf. 3 sg. însoțeá; conj. prez. 3 să însoțeáscă
însoțeai
ÎNSOȚÍ, însoțesc, vb. IV. 1. Tranz. A merge împreună, a întovărăși, a petrece pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc.; a acompania. ♦ (Rar) A acompania pe cineva la un instrument. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se întovărăși, a se asocia cu cineva. 2. Tranz. A adăuga ceva (spre completare sau lămurire). Însoțesc vorbele cu gesturi energice. 3. Refl. recipr. (Pop.) A se căsători. ♦ A se împerechea. – În + soț. DOOM
însoțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însoțésc, imperf. 3 sg. însoțeá; conj. prez. 3 să însoțeáscă
însoțeam
ÎNSOȚÍ, însoțesc, vb. IV. 1. Tranz. A merge împreună, a întovărăși, a petrece pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc.; a acompania. ♦ (Rar) A acompania pe cineva la un instrument. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se întovărăși, a se asocia cu cineva. 2. Tranz. A adăuga ceva (spre completare sau lămurire). Însoțesc vorbele cu gesturi energice. 3. Refl. recipr. (Pop.) A se căsători. ♦ A se împerechea. – În + soț. DOOM
însoțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însoțésc, imperf. 3 sg. însoțeá; conj. prez. 3 să însoțeáscă
însoțească
ÎNSOȚÍ, însoțesc, vb. IV. 1. Tranz. A merge împreună, a întovărăși, a petrece pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc.; a acompania. ♦ (Rar) A acompania pe cineva la un instrument. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se întovărăși, a se asocia cu cineva. 2. Tranz. A adăuga ceva (spre completare sau lămurire). Însoțesc vorbele cu gesturi energice. 3. Refl. recipr. (Pop.) A se căsători. ♦ A se împerechea. – În + soț. DOOM
însoțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însoțésc, imperf. 3 sg. însoțeá; conj. prez. 3 să însoțeáscă
însoțeau
ÎNSOȚÍ, însoțesc, vb. IV. 1. Tranz. A merge împreună, a întovărăși, a petrece pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc.; a acompania. ♦ (Rar) A acompania pe cineva la un instrument. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se întovărăși, a se asocia cu cineva. 2. Tranz. A adăuga ceva (spre completare sau lămurire). Însoțesc vorbele cu gesturi energice. 3. Refl. recipr. (Pop.) A se căsători. ♦ A se împerechea. – În + soț. DOOM
însoțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însoțésc, imperf. 3 sg. însoțeá; conj. prez. 3 să însoțeáscă
însoțeați
ÎNSOȚÍ, însoțesc, vb. IV. 1. Tranz. A merge împreună, a întovărăși, a petrece pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc.; a acompania. ♦ (Rar) A acompania pe cineva la un instrument. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se întovărăși, a se asocia cu cineva. 2. Tranz. A adăuga ceva (spre completare sau lămurire). Însoțesc vorbele cu gesturi energice. 3. Refl. recipr. (Pop.) A se căsători. ♦ A se împerechea. – În + soț. DOOM
însoțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însoțésc, imperf. 3 sg. însoțeá; conj. prez. 3 să însoțeáscă
însoțesc
ÎNSOȚÍ, însoțesc, vb. IV. 1. Tranz. A merge împreună, a întovărăși, a petrece pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc.; a acompania. ♦ (Rar) A acompania pe cineva la un instrument. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se întovărăși, a se asocia cu cineva. 2. Tranz. A adăuga ceva (spre completare sau lămurire). Însoțesc vorbele cu gesturi energice. 3. Refl. recipr. (Pop.) A se căsători. ♦ A se împerechea. – În + soț. DOOM
însoțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însoțésc, imperf. 3 sg. însoțeá; conj. prez. 3 să însoțeáscă
însoțește
ÎNSOȚÍ, însoțesc, vb. IV. 1. Tranz. A merge împreună, a întovărăși, a petrece pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc.; a acompania. ♦ (Rar) A acompania pe cineva la un instrument. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se întovărăși, a se asocia cu cineva. 2. Tranz. A adăuga ceva (spre completare sau lămurire). Însoțesc vorbele cu gesturi energice. 3. Refl. recipr. (Pop.) A se căsători. ♦ A se împerechea. – În + soț. DOOM
însoțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însoțésc, imperf. 3 sg. însoțeá; conj. prez. 3 să însoțeáscă
însoțești
ÎNSOȚÍ, însoțesc, vb. IV. 1. Tranz. A merge împreună, a întovărăși, a petrece pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc.; a acompania. ♦ (Rar) A acompania pe cineva la un instrument. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se întovărăși, a se asocia cu cineva. 2. Tranz. A adăuga ceva (spre completare sau lămurire). Însoțesc vorbele cu gesturi energice. 3. Refl. recipr. (Pop.) A se căsători. ♦ A se împerechea. – În + soț. DOOM
însoțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însoțésc, imperf. 3 sg. însoțeá; conj. prez. 3 să însoțeáscă
însoți
ÎNSOȚÍ, însoțesc, vb. IV. 1. Tranz. A merge împreună, a întovărăși, a petrece pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc.; a acompania. ♦ (Rar) A acompania pe cineva la un instrument. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se întovărăși, a se asocia cu cineva. 2. Tranz. A adăuga ceva (spre completare sau lămurire). Însoțesc vorbele cu gesturi energice. 3. Refl. recipr. (Pop.) A se căsători. ♦ A se împerechea. – În + soț. DOOM
însoțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însoțésc, imperf. 3 sg. însoțeá; conj. prez. 3 să însoțeáscă
însoții
ÎNSOȚÍ, însoțesc, vb. IV. 1. Tranz. A merge împreună, a întovărăși, a petrece pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc.; a acompania. ♦ (Rar) A acompania pe cineva la un instrument. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se întovărăși, a se asocia cu cineva. 2. Tranz. A adăuga ceva (spre completare sau lămurire). Însoțesc vorbele cu gesturi energice. 3. Refl. recipr. (Pop.) A se căsători. ♦ A se împerechea. – În + soț. DOOM
însoțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însoțésc, imperf. 3 sg. însoțeá; conj. prez. 3 să însoțeáscă
însoțim
ÎNSOȚÍ, însoțesc, vb. IV. 1. Tranz. A merge împreună, a întovărăși, a petrece pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc.; a acompania. ♦ (Rar) A acompania pe cineva la un instrument. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se întovărăși, a se asocia cu cineva. 2. Tranz. A adăuga ceva (spre completare sau lămurire). Însoțesc vorbele cu gesturi energice. 3. Refl. recipr. (Pop.) A se căsători. ♦ A se împerechea. – În + soț. DOOM
însoțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însoțésc, imperf. 3 sg. însoțeá; conj. prez. 3 să însoțeáscă
însoțind
ÎNSOȚÍ, însoțesc, vb. IV. 1. Tranz. A merge împreună, a întovărăși, a petrece pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc.; a acompania. ♦ (Rar) A acompania pe cineva la un instrument. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se întovărăși, a se asocia cu cineva. 2. Tranz. A adăuga ceva (spre completare sau lămurire). Însoțesc vorbele cu gesturi energice. 3. Refl. recipr. (Pop.) A se căsători. ♦ A se împerechea. – În + soț. DOOM
însoțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însoțésc, imperf. 3 sg. însoțeá; conj. prez. 3 să însoțeáscă
însoțire
ÎNSOȚÍ, însoțesc, vb. IV. 1. Tranz. A merge împreună, a întovărăși, a petrece pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc.; a acompania. ♦ (Rar) A acompania pe cineva la un instrument. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se întovărăși, a se asocia cu cineva. 2. Tranz. A adăuga ceva (spre completare sau lămurire). Însoțesc vorbele cu gesturi energice. 3. Refl. recipr. (Pop.) A se căsători. ♦ A se împerechea. – În + soț. DOOM
însoțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însoțésc, imperf. 3 sg. însoțeá; conj. prez. 3 să însoțeáscă
însoțire
ÎNSOȚÍRE, însoțiri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) însoți; întovărășire, însoțit. 2. (Pop.) Căsătorie; cununie; nuntă. ♦ Împerechere. – V. însoți. DOOM
însoțíre s. f., g.-d. art. însoțírii; pl. însoțíri
însoțirea
ÎNSOȚÍRE, însoțiri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) însoți; întovărășire, însoțit. 2. (Pop.) Căsătorie; cununie; nuntă. ♦ Împerechere. – V. însoți. DOOM
însoțíre s. f., g.-d. art. însoțírii; pl. însoțíri
însoțiri
ÎNSOȚÍRE, însoțiri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) însoți; întovărășire, însoțit. 2. (Pop.) Căsătorie; cununie; nuntă. ♦ Împerechere. – V. însoți. DOOM
însoțíre s. f., g.-d. art. însoțírii; pl. însoțíri
însoțirii
ÎNSOȚÍRE, însoțiri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) însoți; întovărășire, însoțit. 2. (Pop.) Căsătorie; cununie; nuntă. ♦ Împerechere. – V. însoți. DOOM
însoțíre s. f., g.-d. art. însoțírii; pl. însoțíri
însoțirile
ÎNSOȚÍRE, însoțiri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) însoți; întovărășire, însoțit. 2. (Pop.) Căsătorie; cununie; nuntă. ♦ Împerechere. – V. însoți. DOOM
însoțíre s. f., g.-d. art. însoțírii; pl. însoțíri
însoțirilor
ÎNSOȚÍRE, însoțiri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) însoți; întovărășire, însoțit. 2. (Pop.) Căsătorie; cununie; nuntă. ♦ Împerechere. – V. însoți. DOOM
însoțíre s. f., g.-d. art. însoțírii; pl. însoțíri
însoțiră
ÎNSOȚÍ, însoțesc, vb. IV. 1. Tranz. A merge împreună, a întovărăși, a petrece pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc.; a acompania. ♦ (Rar) A acompania pe cineva la un instrument. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se întovărăși, a se asocia cu cineva. 2. Tranz. A adăuga ceva (spre completare sau lămurire). Însoțesc vorbele cu gesturi energice. 3. Refl. recipr. (Pop.) A se căsători. ♦ A se împerechea. – În + soț. DOOM
însoțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însoțésc, imperf. 3 sg. însoțeá; conj. prez. 3 să însoțeáscă
însoțirăm
ÎNSOȚÍ, însoțesc, vb. IV. 1. Tranz. A merge împreună, a întovărăși, a petrece pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc.; a acompania. ♦ (Rar) A acompania pe cineva la un instrument. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se întovărăși, a se asocia cu cineva. 2. Tranz. A adăuga ceva (spre completare sau lămurire). Însoțesc vorbele cu gesturi energice. 3. Refl. recipr. (Pop.) A se căsători. ♦ A se împerechea. – În + soț. DOOM
însoțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însoțésc, imperf. 3 sg. însoțeá; conj. prez. 3 să însoțeáscă
însoțirăți
ÎNSOȚÍ, însoțesc, vb. IV. 1. Tranz. A merge împreună, a întovărăși, a petrece pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc.; a acompania. ♦ (Rar) A acompania pe cineva la un instrument. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se întovărăși, a se asocia cu cineva. 2. Tranz. A adăuga ceva (spre completare sau lămurire). Însoțesc vorbele cu gesturi energice. 3. Refl. recipr. (Pop.) A se căsători. ♦ A se împerechea. – În + soț. DOOM
însoțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însoțésc, imperf. 3 sg. însoțeá; conj. prez. 3 să însoțeáscă
însoțise
ÎNSOȚÍ, însoțesc, vb. IV. 1. Tranz. A merge împreună, a întovărăși, a petrece pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc.; a acompania. ♦ (Rar) A acompania pe cineva la un instrument. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se întovărăși, a se asocia cu cineva. 2. Tranz. A adăuga ceva (spre completare sau lămurire). Însoțesc vorbele cu gesturi energice. 3. Refl. recipr. (Pop.) A se căsători. ♦ A se împerechea. – În + soț. DOOM
însoțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însoțésc, imperf. 3 sg. însoțeá; conj. prez. 3 să însoțeáscă
însoțisem
ÎNSOȚÍ, însoțesc, vb. IV. 1. Tranz. A merge împreună, a întovărăși, a petrece pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc.; a acompania. ♦ (Rar) A acompania pe cineva la un instrument. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se întovărăși, a se asocia cu cineva. 2. Tranz. A adăuga ceva (spre completare sau lămurire). Însoțesc vorbele cu gesturi energice. 3. Refl. recipr. (Pop.) A se căsători. ♦ A se împerechea. – În + soț. DOOM
însoțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însoțésc, imperf. 3 sg. însoțeá; conj. prez. 3 să însoțeáscă
însoțiseră
ÎNSOȚÍ, însoțesc, vb. IV. 1. Tranz. A merge împreună, a întovărăși, a petrece pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc.; a acompania. ♦ (Rar) A acompania pe cineva la un instrument. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se întovărăși, a se asocia cu cineva. 2. Tranz. A adăuga ceva (spre completare sau lămurire). Însoțesc vorbele cu gesturi energice. 3. Refl. recipr. (Pop.) A se căsători. ♦ A se împerechea. – În + soț. DOOM
însoțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însoțésc, imperf. 3 sg. însoțeá; conj. prez. 3 să însoțeáscă
însoțiserăm
ÎNSOȚÍ, însoțesc, vb. IV. 1. Tranz. A merge împreună, a întovărăși, a petrece pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc.; a acompania. ♦ (Rar) A acompania pe cineva la un instrument. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se întovărăși, a se asocia cu cineva. 2. Tranz. A adăuga ceva (spre completare sau lămurire). Însoțesc vorbele cu gesturi energice. 3. Refl. recipr. (Pop.) A se căsători. ♦ A se împerechea. – În + soț. DOOM
însoțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însoțésc, imperf. 3 sg. însoțeá; conj. prez. 3 să însoțeáscă
însoțiserăți
ÎNSOȚÍ, însoțesc, vb. IV. 1. Tranz. A merge împreună, a întovărăși, a petrece pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc.; a acompania. ♦ (Rar) A acompania pe cineva la un instrument. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se întovărăși, a se asocia cu cineva. 2. Tranz. A adăuga ceva (spre completare sau lămurire). Însoțesc vorbele cu gesturi energice. 3. Refl. recipr. (Pop.) A se căsători. ♦ A se împerechea. – În + soț. DOOM
însoțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însoțésc, imperf. 3 sg. însoțeá; conj. prez. 3 să însoțeáscă
însoțiseși
ÎNSOȚÍ, însoțesc, vb. IV. 1. Tranz. A merge împreună, a întovărăși, a petrece pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc.; a acompania. ♦ (Rar) A acompania pe cineva la un instrument. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se întovărăși, a se asocia cu cineva. 2. Tranz. A adăuga ceva (spre completare sau lămurire). Însoțesc vorbele cu gesturi energice. 3. Refl. recipr. (Pop.) A se căsători. ♦ A se împerechea. – În + soț. DOOM
însoțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însoțésc, imperf. 3 sg. însoțeá; conj. prez. 3 să însoțeáscă
însoțiseți
ÎNSOȚÍ, însoțesc, vb. IV. 1. Tranz. A merge împreună, a întovărăși, a petrece pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc.; a acompania. ♦ (Rar) A acompania pe cineva la un instrument. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se întovărăși, a se asocia cu cineva. 2. Tranz. A adăuga ceva (spre completare sau lămurire). Însoțesc vorbele cu gesturi energice. 3. Refl. recipr. (Pop.) A se căsători. ♦ A se împerechea. – În + soț. DOOM
însoțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însoțésc, imperf. 3 sg. însoțeá; conj. prez. 3 să însoțeáscă
însoțit
ÎNSOȚÍ, însoțesc, vb. IV. 1. Tranz. A merge împreună, a întovărăși, a petrece pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc.; a acompania. ♦ (Rar) A acompania pe cineva la un instrument. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se întovărăși, a se asocia cu cineva. 2. Tranz. A adăuga ceva (spre completare sau lămurire). Însoțesc vorbele cu gesturi energice. 3. Refl. recipr. (Pop.) A se căsători. ♦ A se împerechea. – În + soț. DOOM
însoțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însoțésc, imperf. 3 sg. însoțeá; conj. prez. 3 să însoțeáscă
însoțit
ÎNSOȚÍT s. n. Însoțire. – V. însoți. DOOM
însoțít s. n.
însoțita
ÎNSOȚÍT s. n. Însoțire. – V. însoți. DOOM
însoțít s. n.
însoțite
ÎNSOȚÍT s. n. Însoțire. – V. însoți. DOOM
însoțít s. n.
însoțitei
ÎNSOȚÍT s. n. Însoțire. – V. însoți. DOOM
însoțít s. n.
însoțitele
ÎNSOȚÍT s. n. Însoțire. – V. însoți. DOOM
însoțít s. n.
însoțitelor
ÎNSOȚÍT s. n. Însoțire. – V. însoți. DOOM
însoțít s. n.
însoțitoare
ÎNSOȚITÓR, -OÁRE, însoțitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care însoțește, care întovărășește pe cineva sau ceva. ◊ Însoțitor de vagoane = funcționar la căile ferate însărcinat cu supravegherea unui vagon de la stația de pornire până la stația de destinație. – Însoți + suf. -tor. DOOM
însoțitór adj. m., s. m., pl. însoțitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. însoțitoáre
însoțitoare
ÎNSOȚITÓR, -OÁRE, însoțitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care însoțește, care întovărășește pe cineva sau ceva. ◊ Însoțitor de vagoane = funcționar la căile ferate însărcinat cu supravegherea unui vagon de la stația de pornire până la stația de destinație. – Însoți + suf. -tor. DOOM
însoțitór adj. m., s. m., pl. însoțitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. însoțitoáre
însoțitoarea
ÎNSOȚITÓR, -OÁRE, însoțitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care însoțește, care întovărășește pe cineva sau ceva. ◊ Însoțitor de vagoane = funcționar la căile ferate însărcinat cu supravegherea unui vagon de la stația de pornire până la stația de destinație. – Însoți + suf. -tor. DOOM
însoțitór adj. m., s. m., pl. însoțitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. însoțitoáre
însoțitoarea
ÎNSOȚITÓR, -OÁRE, însoțitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care însoțește, care întovărășește pe cineva sau ceva. ◊ Însoțitor de vagoane = funcționar la căile ferate însărcinat cu supravegherea unui vagon de la stația de pornire până la stația de destinație. – Însoți + suf. -tor. DOOM
însoțitór adj. m., s. m., pl. însoțitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. însoțitoáre
însoțitoarei
ÎNSOȚITÓR, -OÁRE, însoțitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care însoțește, care întovărășește pe cineva sau ceva. ◊ Însoțitor de vagoane = funcționar la căile ferate însărcinat cu supravegherea unui vagon de la stația de pornire până la stația de destinație. – Însoți + suf. -tor. DOOM
însoțitór adj. m., s. m., pl. însoțitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. însoțitoáre
însoțitoarei
ÎNSOȚITÓR, -OÁRE, însoțitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care însoțește, care întovărășește pe cineva sau ceva. ◊ Însoțitor de vagoane = funcționar la căile ferate însărcinat cu supravegherea unui vagon de la stația de pornire până la stația de destinație. – Însoți + suf. -tor. DOOM
însoțitór adj. m., s. m., pl. însoțitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. însoțitoáre
însoțitoarele
ÎNSOȚITÓR, -OÁRE, însoțitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care însoțește, care întovărășește pe cineva sau ceva. ◊ Însoțitor de vagoane = funcționar la căile ferate însărcinat cu supravegherea unui vagon de la stația de pornire până la stația de destinație. – Însoți + suf. -tor. DOOM
însoțitór adj. m., s. m., pl. însoțitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. însoțitoáre
însoțitoarele
ÎNSOȚITÓR, -OÁRE, însoțitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care însoțește, care întovărășește pe cineva sau ceva. ◊ Însoțitor de vagoane = funcționar la căile ferate însărcinat cu supravegherea unui vagon de la stația de pornire până la stația de destinație. – Însoți + suf. -tor. DOOM
însoțitór adj. m., s. m., pl. însoțitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. însoțitoáre
însoțitoarelor
ÎNSOȚITÓR, -OÁRE, însoțitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care însoțește, care întovărășește pe cineva sau ceva. ◊ Însoțitor de vagoane = funcționar la căile ferate însărcinat cu supravegherea unui vagon de la stația de pornire până la stația de destinație. – Însoți + suf. -tor. DOOM
însoțitór adj. m., s. m., pl. însoțitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. însoțitoáre
însoțitoarelor
ÎNSOȚITÓR, -OÁRE, însoțitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care însoțește, care întovărășește pe cineva sau ceva. ◊ Însoțitor de vagoane = funcționar la căile ferate însărcinat cu supravegherea unui vagon de la stația de pornire până la stația de destinație. – Însoți + suf. -tor. DOOM
însoțitór adj. m., s. m., pl. însoțitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. însoțitoáre
însoțitor
ÎNSOȚITÓR, -OÁRE, însoțitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care însoțește, care întovărășește pe cineva sau ceva. ◊ Însoțitor de vagoane = funcționar la căile ferate însărcinat cu supravegherea unui vagon de la stația de pornire până la stația de destinație. – Însoți + suf. -tor. DOOM
însoțitór adj. m., s. m., pl. însoțitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. însoțitoáre
însoțitor
ÎNSOȚITÓR, -OÁRE, însoțitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care însoțește, care întovărășește pe cineva sau ceva. ◊ Însoțitor de vagoane = funcționar la căile ferate însărcinat cu supravegherea unui vagon de la stația de pornire până la stația de destinație. – Însoți + suf. -tor. DOOM
însoțitór adj. m., s. m., pl. însoțitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. însoțitoáre
însoțitori
ÎNSOȚITÓR, -OÁRE, însoțitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care însoțește, care întovărășește pe cineva sau ceva. ◊ Însoțitor de vagoane = funcționar la căile ferate însărcinat cu supravegherea unui vagon de la stația de pornire până la stația de destinație. – Însoți + suf. -tor. DOOM
însoțitór adj. m., s. m., pl. însoțitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. însoțitoáre
însoțitori
ÎNSOȚITÓR, -OÁRE, însoțitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care însoțește, care întovărășește pe cineva sau ceva. ◊ Însoțitor de vagoane = funcționar la căile ferate însărcinat cu supravegherea unui vagon de la stația de pornire până la stația de destinație. – Însoți + suf. -tor. DOOM
însoțitór adj. m., s. m., pl. însoțitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. însoțitoáre
însoțitorii
ÎNSOȚITÓR, -OÁRE, însoțitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care însoțește, care întovărășește pe cineva sau ceva. ◊ Însoțitor de vagoane = funcționar la căile ferate însărcinat cu supravegherea unui vagon de la stația de pornire până la stația de destinație. – Însoți + suf. -tor. DOOM
însoțitór adj. m., s. m., pl. însoțitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. însoțitoáre
însoțitorii
ÎNSOȚITÓR, -OÁRE, însoțitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care însoțește, care întovărășește pe cineva sau ceva. ◊ Însoțitor de vagoane = funcționar la căile ferate însărcinat cu supravegherea unui vagon de la stația de pornire până la stația de destinație. – Însoți + suf. -tor. DOOM
însoțitór adj. m., s. m., pl. însoțitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. însoțitoáre
însoțitorilor
ÎNSOȚITÓR, -OÁRE, însoțitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care însoțește, care întovărășește pe cineva sau ceva. ◊ Însoțitor de vagoane = funcționar la căile ferate însărcinat cu supravegherea unui vagon de la stația de pornire până la stația de destinație. – Însoți + suf. -tor. DOOM
însoțitór adj. m., s. m., pl. însoțitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. însoțitoáre
însoțitorilor
ÎNSOȚITÓR, -OÁRE, însoțitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care însoțește, care întovărășește pe cineva sau ceva. ◊ Însoțitor de vagoane = funcționar la căile ferate însărcinat cu supravegherea unui vagon de la stația de pornire până la stația de destinație. – Însoți + suf. -tor. DOOM
însoțitór adj. m., s. m., pl. însoțitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. însoțitoáre
însoțitorul
ÎNSOȚITÓR, -OÁRE, însoțitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care însoțește, care întovărășește pe cineva sau ceva. ◊ Însoțitor de vagoane = funcționar la căile ferate însărcinat cu supravegherea unui vagon de la stația de pornire până la stația de destinație. – Însoți + suf. -tor. DOOM
însoțitór adj. m., s. m., pl. însoțitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. însoțitoáre
însoțitorul
ÎNSOȚITÓR, -OÁRE, însoțitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care însoțește, care întovărășește pe cineva sau ceva. ◊ Însoțitor de vagoane = funcționar la căile ferate însărcinat cu supravegherea unui vagon de la stația de pornire până la stația de destinație. – Însoți + suf. -tor. DOOM
însoțitór adj. m., s. m., pl. însoțitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. însoțitoáre
însoțitorului
ÎNSOȚITÓR, -OÁRE, însoțitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care însoțește, care întovărășește pe cineva sau ceva. ◊ Însoțitor de vagoane = funcționar la căile ferate însărcinat cu supravegherea unui vagon de la stația de pornire până la stația de destinație. – Însoți + suf. -tor. DOOM
însoțitór adj. m., s. m., pl. însoțitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. însoțitoáre
însoțitorului
ÎNSOȚITÓR, -OÁRE, însoțitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care însoțește, care întovărășește pe cineva sau ceva. ◊ Însoțitor de vagoane = funcționar la căile ferate însărcinat cu supravegherea unui vagon de la stația de pornire până la stația de destinație. – Însoți + suf. -tor. DOOM
însoțitór adj. m., s. m., pl. însoțitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. însoțitoáre
însoțitul
ÎNSOȚÍT s. n. Însoțire. – V. însoți. DOOM
însoțít s. n.
însoțitului
ÎNSOȚÍT s. n. Însoțire. – V. însoți. DOOM
însoțít s. n.
însoțiși
ÎNSOȚÍ, însoțesc, vb. IV. 1. Tranz. A merge împreună, a întovărăși, a petrece pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc.; a acompania. ♦ (Rar) A acompania pe cineva la un instrument. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se întovărăși, a se asocia cu cineva. 2. Tranz. A adăuga ceva (spre completare sau lămurire). Însoțesc vorbele cu gesturi energice. 3. Refl. recipr. (Pop.) A se căsători. ♦ A se împerechea. – În + soț. DOOM
însoțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însoțésc, imperf. 3 sg. însoțeá; conj. prez. 3 să însoțeáscă
însoțiți
ÎNSOȚÍ, însoțesc, vb. IV. 1. Tranz. A merge împreună, a întovărăși, a petrece pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc.; a acompania. ♦ (Rar) A acompania pe cineva la un instrument. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se întovărăși, a se asocia cu cineva. 2. Tranz. A adăuga ceva (spre completare sau lămurire). Însoțesc vorbele cu gesturi energice. 3. Refl. recipr. (Pop.) A se căsători. ♦ A se împerechea. – În + soț. DOOM
însoțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însoțésc, imperf. 3 sg. însoțeá; conj. prez. 3 să însoțeáscă
însoțiți
ÎNSOȚÍT s. n. Însoțire. – V. însoți. DOOM
însoțít s. n.
însoțiții
ÎNSOȚÍT s. n. Însoțire. – V. însoți. DOOM
însoțít s. n.
însoțiților
ÎNSOȚÍT s. n. Însoțire. – V. însoți. DOOM
însoțít s. n.
înspica
ÎNSPICÁ, pers. 3 înspícă, vb. I. Intranz. (Pop.) A face spic, a da în spic. – Lat. inspicare sau în + spic. DOOM
înspicá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înspícă
înspicare
ÎNSPICÁ, pers. 3 înspícă, vb. I. Intranz. (Pop.) A face spic, a da în spic. – Lat. inspicare sau în + spic. DOOM
înspicá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înspícă
înspicare
ÎNSPICÁRE, înspicări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a înspica și rezultatul ei. – V. înspica. DOOM
înspicáre (pop.) s. f., g.-d. art. înspicắrii; pl. înspicắri
înspicarea
ÎNSPICÁRE, înspicări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a înspica și rezultatul ei. – V. înspica. DOOM
înspicáre (pop.) s. f., g.-d. art. înspicắrii; pl. înspicắri
înspicară
ÎNSPICÁ, pers. 3 înspícă, vb. I. Intranz. (Pop.) A face spic, a da în spic. – Lat. inspicare sau în + spic. DOOM
înspicá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înspícă
înspicase
ÎNSPICÁ, pers. 3 înspícă, vb. I. Intranz. (Pop.) A face spic, a da în spic. – Lat. inspicare sau în + spic. DOOM
înspicá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înspícă
înspicaseră
ÎNSPICÁ, pers. 3 înspícă, vb. I. Intranz. (Pop.) A face spic, a da în spic. – Lat. inspicare sau în + spic. DOOM
înspicá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înspícă
înspicat
ÎNSPICÁ, pers. 3 înspícă, vb. I. Intranz. (Pop.) A face spic, a da în spic. – Lat. inspicare sau în + spic. DOOM
înspicá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înspícă
înspicat
ÎNSPICÁT, -Ă, înspicați, -te, adj. (Pop.) 1. Care a dat în spic; care are spice. 2. (Despre păr) Cu fire albe; cărunt; p. ext. (despre părul sau blana unor animale) cu vârful de culoare mai deschisă; cu vârful în formă de spic. ♦ (Despre țesături, p. ext. despre obiecte confecționate din țesături) Cu fire de altă culoare, împestrițat. – V. înspica.
înspicata
ÎNSPICÁT, -Ă, înspicați, -te, adj. (Pop.) 1. Care a dat în spic; care are spice. 2. (Despre păr) Cu fire albe; cărunt; p. ext. (despre părul sau blana unor animale) cu vârful de culoare mai deschisă; cu vârful în formă de spic. ♦ (Despre țesături, p. ext. despre obiecte confecționate din țesături) Cu fire de altă culoare, împestrițat. – V. înspica.
înspicate
ÎNSPICÁT, -Ă, înspicați, -te, adj. (Pop.) 1. Care a dat în spic; care are spice. 2. (Despre păr) Cu fire albe; cărunt; p. ext. (despre părul sau blana unor animale) cu vârful de culoare mai deschisă; cu vârful în formă de spic. ♦ (Despre țesături, p. ext. despre obiecte confecționate din țesături) Cu fire de altă culoare, împestrițat. – V. înspica.
înspicatei
ÎNSPICÁT, -Ă, înspicați, -te, adj. (Pop.) 1. Care a dat în spic; care are spice. 2. (Despre păr) Cu fire albe; cărunt; p. ext. (despre părul sau blana unor animale) cu vârful de culoare mai deschisă; cu vârful în formă de spic. ♦ (Despre țesături, p. ext. despre obiecte confecționate din țesături) Cu fire de altă culoare, împestrițat. – V. înspica.
înspicatele
ÎNSPICÁT, -Ă, înspicați, -te, adj. (Pop.) 1. Care a dat în spic; care are spice. 2. (Despre păr) Cu fire albe; cărunt; p. ext. (despre părul sau blana unor animale) cu vârful de culoare mai deschisă; cu vârful în formă de spic. ♦ (Despre țesături, p. ext. despre obiecte confecționate din țesături) Cu fire de altă culoare, împestrițat. – V. înspica.
înspicatelor
ÎNSPICÁT, -Ă, înspicați, -te, adj. (Pop.) 1. Care a dat în spic; care are spice. 2. (Despre păr) Cu fire albe; cărunt; p. ext. (despre părul sau blana unor animale) cu vârful de culoare mai deschisă; cu vârful în formă de spic. ♦ (Despre țesături, p. ext. despre obiecte confecționate din țesături) Cu fire de altă culoare, împestrițat. – V. înspica.
înspicatul
ÎNSPICÁT, -Ă, înspicați, -te, adj. (Pop.) 1. Care a dat în spic; care are spice. 2. (Despre păr) Cu fire albe; cărunt; p. ext. (despre părul sau blana unor animale) cu vârful de culoare mai deschisă; cu vârful în formă de spic. ♦ (Despre țesături, p. ext. despre obiecte confecționate din țesături) Cu fire de altă culoare, împestrițat. – V. înspica.
înspicatului
ÎNSPICÁT, -Ă, înspicați, -te, adj. (Pop.) 1. Care a dat în spic; care are spice. 2. (Despre păr) Cu fire albe; cărunt; p. ext. (despre părul sau blana unor animale) cu vârful de culoare mai deschisă; cu vârful în formă de spic. ♦ (Despre țesături, p. ext. despre obiecte confecționate din țesături) Cu fire de altă culoare, împestrițat. – V. înspica.
înspicau
ÎNSPICÁ, pers. 3 înspícă, vb. I. Intranz. (Pop.) A face spic, a da în spic. – Lat. inspicare sau în + spic. DOOM
înspicá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înspícă
înspicați
ÎNSPICÁT, -Ă, înspicați, -te, adj. (Pop.) 1. Care a dat în spic; care are spice. 2. (Despre păr) Cu fire albe; cărunt; p. ext. (despre părul sau blana unor animale) cu vârful de culoare mai deschisă; cu vârful în formă de spic. ♦ (Despre țesături, p. ext. despre obiecte confecționate din țesături) Cu fire de altă culoare, împestrițat. – V. înspica.
înspicații
ÎNSPICÁT, -Ă, înspicați, -te, adj. (Pop.) 1. Care a dat în spic; care are spice. 2. (Despre păr) Cu fire albe; cărunt; p. ext. (despre părul sau blana unor animale) cu vârful de culoare mai deschisă; cu vârful în formă de spic. ♦ (Despre țesături, p. ext. despre obiecte confecționate din țesături) Cu fire de altă culoare, împestrițat. – V. înspica.
înspicaților
ÎNSPICÁT, -Ă, înspicați, -te, adj. (Pop.) 1. Care a dat în spic; care are spice. 2. (Despre păr) Cu fire albe; cărunt; p. ext. (despre părul sau blana unor animale) cu vârful de culoare mai deschisă; cu vârful în formă de spic. ♦ (Despre țesături, p. ext. despre obiecte confecționate din țesături) Cu fire de altă culoare, împestrițat. – V. înspica.
înspice
ÎNSPICÁ, pers. 3 înspícă, vb. I. Intranz. (Pop.) A face spic, a da în spic. – Lat. inspicare sau în + spic. DOOM
înspicá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înspícă
înspicând
ÎNSPICÁ, pers. 3 înspícă, vb. I. Intranz. (Pop.) A face spic, a da în spic. – Lat. inspicare sau în + spic. DOOM
înspicá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înspícă
înspicînd
ÎNSPICÁ, pers. 3 înspícă, vb. I. Intranz. (Pop.) A face spic, a da în spic. – Lat. inspicare sau în + spic. DOOM
înspicá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înspícă
înspicări
ÎNSPICÁRE, înspicări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a înspica și rezultatul ei. – V. înspica. DOOM
înspicáre (pop.) s. f., g.-d. art. înspicắrii; pl. înspicắri
înspicării
ÎNSPICÁRE, înspicări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a înspica și rezultatul ei. – V. înspica. DOOM
înspicáre (pop.) s. f., g.-d. art. înspicắrii; pl. înspicắri
înspicările
ÎNSPICÁRE, înspicări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a înspica și rezultatul ei. – V. înspica. DOOM
înspicáre (pop.) s. f., g.-d. art. înspicắrii; pl. înspicắri
înspicărilor
ÎNSPICÁRE, înspicări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a înspica și rezultatul ei. – V. înspica. DOOM
înspicáre (pop.) s. f., g.-d. art. înspicắrii; pl. înspicắri
înspina
ÎNSPINÁ, înspinez, vb. I. Refl. (Regional) A se împunge cu spini, a se înghimpa, a se înțepa.
înspița
ÎNSPIȚÁ, înspițez, vb. I. Tranz. (Pop.) A pune spițe la o roată. – În + spiță. DOOM
înspițá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înspițeáză
înspițai
ÎNSPIȚÁ, înspițez, vb. I. Tranz. (Pop.) A pune spițe la o roată. – În + spiță. DOOM
înspițá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înspițeáză
înspițam
ÎNSPIȚÁ, înspițez, vb. I. Tranz. (Pop.) A pune spițe la o roată. – În + spiță. DOOM
înspițá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înspițeáză
înspițare
ÎNSPIȚÁ, înspițez, vb. I. Tranz. (Pop.) A pune spițe la o roată. – În + spiță. DOOM
înspițá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înspițeáză
înspițare
ÎNSPIȚÁRE, înspițări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a înspița și rezultatul. ei. – V. înșpița. DOOM
înspițáre (pop.) s. f., g.-d. art. înspițắrii; pl. înspițắri
înspițarea
ÎNSPIȚÁRE, înspițări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a înspița și rezultatul. ei. – V. înșpița. DOOM
înspițáre (pop.) s. f., g.-d. art. înspițắrii; pl. înspițắri
înspițară
ÎNSPIȚÁ, înspițez, vb. I. Tranz. (Pop.) A pune spițe la o roată. – În + spiță. DOOM
înspițá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înspițeáză
înspițarăm
ÎNSPIȚÁ, înspițez, vb. I. Tranz. (Pop.) A pune spițe la o roată. – În + spiță. DOOM
înspițá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înspițeáză
înspițarăți
ÎNSPIȚÁ, înspițez, vb. I. Tranz. (Pop.) A pune spițe la o roată. – În + spiță. DOOM
înspițá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înspițeáză
înspițase
ÎNSPIȚÁ, înspițez, vb. I. Tranz. (Pop.) A pune spițe la o roată. – În + spiță. DOOM
înspițá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înspițeáză
înspițasem
ÎNSPIȚÁ, înspițez, vb. I. Tranz. (Pop.) A pune spițe la o roată. – În + spiță. DOOM
înspițá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înspițeáză
înspițaseră
ÎNSPIȚÁ, înspițez, vb. I. Tranz. (Pop.) A pune spițe la o roată. – În + spiță. DOOM
înspițá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înspițeáză
înspițaserăm
ÎNSPIȚÁ, înspițez, vb. I. Tranz. (Pop.) A pune spițe la o roată. – În + spiță. DOOM
înspițá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înspițeáză
înspițaserăți
ÎNSPIȚÁ, înspițez, vb. I. Tranz. (Pop.) A pune spițe la o roată. – În + spiță. DOOM
înspițá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înspițeáză
înspițaseși
ÎNSPIȚÁ, înspițez, vb. I. Tranz. (Pop.) A pune spițe la o roată. – În + spiță. DOOM
înspițá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înspițeáză
înspițaseți
ÎNSPIȚÁ, înspițez, vb. I. Tranz. (Pop.) A pune spițe la o roată. – În + spiță. DOOM
înspițá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înspițeáză
înspițat
ÎNSPIȚÁ, înspițez, vb. I. Tranz. (Pop.) A pune spițe la o roată. – În + spiță. DOOM
înspițá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înspițeáză
înspițat
ÎNSPIȚÁ, înspițez, vb. I. Tranz. A pune spițe la o roată. – În + spiță.
înspițau
ÎNSPIȚÁ, înspițez, vb. I. Tranz. (Pop.) A pune spițe la o roată. – În + spiță. DOOM
înspițá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înspițeáză
înspițași
ÎNSPIȚÁ, înspițez, vb. I. Tranz. (Pop.) A pune spițe la o roată. – În + spiță. DOOM
înspițá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înspițeáză
înspițați
ÎNSPIȚÁ, înspițez, vb. I. Tranz. (Pop.) A pune spițe la o roată. – În + spiță. DOOM
înspițá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înspițeáză
înspițează
ÎNSPIȚÁ, înspițez, vb. I. Tranz. (Pop.) A pune spițe la o roată. – În + spiță. DOOM
înspițá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înspițeáză
înspițez
ÎNSPIȚÁ, înspițez, vb. I. Tranz. (Pop.) A pune spițe la o roată. – În + spiță. DOOM
înspițá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înspițeáză
înspițeze
ÎNSPIȚÁ, înspițez, vb. I. Tranz. (Pop.) A pune spițe la o roată. – În + spiță. DOOM
înspițá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înspițeáză
înspițezi
ÎNSPIȚÁ, înspițez, vb. I. Tranz. (Pop.) A pune spițe la o roată. – În + spiță. DOOM
înspițá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înspițeáză
înspițând
ÎNSPIȚÁ, înspițez, vb. I. Tranz. (Pop.) A pune spițe la o roată. – În + spiță. DOOM
înspițá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înspițeáză
înspițînd
ÎNSPIȚÁ, înspițez, vb. I. Tranz. (Pop.) A pune spițe la o roată. – În + spiță. DOOM
înspițá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înspițeáză
înspițări
ÎNSPIȚÁRE, înspițări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a înspița și rezultatul. ei. – V. înșpița. DOOM
înspițáre (pop.) s. f., g.-d. art. înspițắrii; pl. înspițắri
înspițării
ÎNSPIȚÁRE, înspițări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a înspița și rezultatul. ei. – V. înșpița. DOOM
înspițáre (pop.) s. f., g.-d. art. înspițắrii; pl. înspițắri
înspițările
ÎNSPIȚÁRE, înspițări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a înspița și rezultatul. ei. – V. înșpița. DOOM
înspițáre (pop.) s. f., g.-d. art. înspițắrii; pl. înspițắri
înspițărilor
ÎNSPIȚÁRE, înspițări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a înspița și rezultatul. ei. – V. înșpița. DOOM
înspițáre (pop.) s. f., g.-d. art. înspițắrii; pl. înspițắri
însplina
ÎNSPLINÁ, însplinez, vb. I. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi de splină. – Din în- + splină.
însplinai
ÎNSPLINÁ, însplinez, vb. I. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi de splină. – Din în- + splină.
însplinam
ÎNSPLINÁ, însplinez, vb. I. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi de splină. – Din în- + splină.
însplinare
ÎNSPLINÁ, însplinez, vb. I. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi de splină. – Din în- + splină.
însplinare
ÎNSPLINÁ, însplinez, vb. I. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi de splină. – Din în- + splină.
însplinară
ÎNSPLINÁ, însplinez, vb. I. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi de splină. – Din în- + splină.
însplinarăm
ÎNSPLINÁ, însplinez, vb. I. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi de splină. – Din în- + splină.
însplinarăți
ÎNSPLINÁ, însplinez, vb. I. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi de splină. – Din în- + splină.
însplinase
ÎNSPLINÁ, însplinez, vb. I. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi de splină. – Din în- + splină.
însplinasem
ÎNSPLINÁ, însplinez, vb. I. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi de splină. – Din în- + splină.
însplinaseră
ÎNSPLINÁ, însplinez, vb. I. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi de splină. – Din în- + splină.
însplinaserăm
ÎNSPLINÁ, însplinez, vb. I. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi de splină. – Din în- + splină.
însplinaserăți
ÎNSPLINÁ, însplinez, vb. I. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi de splină. – Din în- + splină.
însplinaseși
ÎNSPLINÁ, însplinez, vb. I. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi de splină. – Din în- + splină.
însplinaseți
ÎNSPLINÁ, însplinez, vb. I. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi de splină. – Din în- + splină.
însplinat
ÎNSPLINÁ, însplinez, vb. I. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi de splină. – Din în- + splină.
însplinau
ÎNSPLINÁ, însplinez, vb. I. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi de splină. – Din în- + splină.
însplinași
ÎNSPLINÁ, însplinez, vb. I. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi de splină. – Din în- + splină.
însplinați
ÎNSPLINÁ, însplinez, vb. I. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi de splină. – Din în- + splină.
însplinează
ÎNSPLINÁ, însplinez, vb. I. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi de splină. – Din în- + splină.
însplinez
ÎNSPLINÁ, însplinez, vb. I. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi de splină. – Din în- + splină.
însplineze
ÎNSPLINÁ, însplinez, vb. I. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi de splină. – Din în- + splină.
însplinezi
ÎNSPLINÁ, însplinez, vb. I. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi de splină. – Din în- + splină.
însplinând
ÎNSPLINÁ, însplinez, vb. I. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi de splină. – Din în- + splină.
însplinînd
ÎNSPLINÁ, însplinez, vb. I. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi de splină. – Din în- + splină.
înspre
ÎNSPRE prep. 1. (Cu sens local) Spre, către, la. 2. (Temporal și modal) Spre, către, pe (la). – În + spre. DOOM
î́nspre prep.
înspuma
ÎNSPUMÁ, înspumez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) umple de spumă; a (se) înspumega. 2. Tranz. A transforma (un material) în spumă; a introduce o spumă în masa unui material. – În + spumă. DOOM
înspumá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspumeáză
înspumai
ÎNSPUMÁ, înspumez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) umple de spumă; a (se) înspumega. 2. Tranz. A transforma (un material) în spumă; a introduce o spumă în masa unui material. – În + spumă. DOOM
înspumá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspumeáză
înspumam
ÎNSPUMÁ, înspumez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) umple de spumă; a (se) înspumega. 2. Tranz. A transforma (un material) în spumă; a introduce o spumă în masa unui material. – În + spumă. DOOM
înspumá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspumeáză
înspumare
ÎNSPUMÁ, înspumez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) umple de spumă; a (se) înspumega. 2. Tranz. A transforma (un material) în spumă; a introduce o spumă în masa unui material. – În + spumă. DOOM
înspumá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspumeáză
înspumare
ÎNSPUMÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înspuma și rezultatul ei. – V. înspuma. DOOM
înspumáre s. f., g.-d. art. înspumắrii
înspumarea
ÎNSPUMÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înspuma și rezultatul ei. – V. înspuma. DOOM
înspumáre s. f., g.-d. art. înspumắrii
înspumară
ÎNSPUMÁ, înspumez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) umple de spumă; a (se) înspumega. 2. Tranz. A transforma (un material) în spumă; a introduce o spumă în masa unui material. – În + spumă. DOOM
înspumá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspumeáză
înspumarăm
ÎNSPUMÁ, înspumez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) umple de spumă; a (se) înspumega. 2. Tranz. A transforma (un material) în spumă; a introduce o spumă în masa unui material. – În + spumă. DOOM
înspumá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspumeáză
înspumarăți
ÎNSPUMÁ, înspumez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) umple de spumă; a (se) înspumega. 2. Tranz. A transforma (un material) în spumă; a introduce o spumă în masa unui material. – În + spumă. DOOM
înspumá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspumeáză
înspumase
ÎNSPUMÁ, înspumez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) umple de spumă; a (se) înspumega. 2. Tranz. A transforma (un material) în spumă; a introduce o spumă în masa unui material. – În + spumă. DOOM
înspumá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspumeáză
înspumasem
ÎNSPUMÁ, înspumez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) umple de spumă; a (se) înspumega. 2. Tranz. A transforma (un material) în spumă; a introduce o spumă în masa unui material. – În + spumă. DOOM
înspumá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspumeáză
înspumaseră
ÎNSPUMÁ, înspumez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) umple de spumă; a (se) înspumega. 2. Tranz. A transforma (un material) în spumă; a introduce o spumă în masa unui material. – În + spumă. DOOM
înspumá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspumeáză
înspumaserăm
ÎNSPUMÁ, înspumez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) umple de spumă; a (se) înspumega. 2. Tranz. A transforma (un material) în spumă; a introduce o spumă în masa unui material. – În + spumă. DOOM
înspumá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspumeáză
înspumaserăți
ÎNSPUMÁ, înspumez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) umple de spumă; a (se) înspumega. 2. Tranz. A transforma (un material) în spumă; a introduce o spumă în masa unui material. – În + spumă. DOOM
înspumá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspumeáză
înspumaseși
ÎNSPUMÁ, înspumez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) umple de spumă; a (se) înspumega. 2. Tranz. A transforma (un material) în spumă; a introduce o spumă în masa unui material. – În + spumă. DOOM
înspumá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspumeáză
înspumaseți
ÎNSPUMÁ, înspumez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) umple de spumă; a (se) înspumega. 2. Tranz. A transforma (un material) în spumă; a introduce o spumă în masa unui material. – În + spumă. DOOM
înspumá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspumeáză
înspumat
ÎNSPUMÁ, înspumez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) umple de spumă; a (se) înspumega. 2. Tranz. A transforma (un material) în spumă; a introduce o spumă în masa unui material. – În + spumă. DOOM
înspumá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspumeáză
înspumat
ÎNSPUMÁT, -Ă, înspumați, -te, adj. Plin de spumă, cu spumă; înspumegat. – V. înspuma.
înspumata
ÎNSPUMÁT, -Ă, înspumați, -te, adj. Plin de spumă, cu spumă; înspumegat. – V. înspuma.
înspumate
ÎNSPUMÁT, -Ă, înspumați, -te, adj. Plin de spumă, cu spumă; înspumegat. – V. înspuma.
înspumatei
ÎNSPUMÁT, -Ă, înspumați, -te, adj. Plin de spumă, cu spumă; înspumegat. – V. înspuma.
înspumatele
ÎNSPUMÁT, -Ă, înspumați, -te, adj. Plin de spumă, cu spumă; înspumegat. – V. înspuma.
înspumatelor
ÎNSPUMÁT, -Ă, înspumați, -te, adj. Plin de spumă, cu spumă; înspumegat. – V. înspuma.
înspumatul
ÎNSPUMÁT, -Ă, înspumați, -te, adj. Plin de spumă, cu spumă; înspumegat. – V. înspuma.
înspumatului
ÎNSPUMÁT, -Ă, înspumați, -te, adj. Plin de spumă, cu spumă; înspumegat. – V. înspuma.
înspumau
ÎNSPUMÁ, înspumez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) umple de spumă; a (se) înspumega. 2. Tranz. A transforma (un material) în spumă; a introduce o spumă în masa unui material. – În + spumă. DOOM
înspumá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspumeáză
înspumași
ÎNSPUMÁ, înspumez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) umple de spumă; a (se) înspumega. 2. Tranz. A transforma (un material) în spumă; a introduce o spumă în masa unui material. – În + spumă. DOOM
înspumá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspumeáză
înspumați
ÎNSPUMÁ, înspumez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) umple de spumă; a (se) înspumega. 2. Tranz. A transforma (un material) în spumă; a introduce o spumă în masa unui material. – În + spumă. DOOM
înspumá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspumeáză
înspumați
ÎNSPUMÁT, -Ă, înspumați, -te, adj. Plin de spumă, cu spumă; înspumegat. – V. înspuma.
înspumații
ÎNSPUMÁT, -Ă, înspumați, -te, adj. Plin de spumă, cu spumă; înspumegat. – V. înspuma.
înspumaților
ÎNSPUMÁT, -Ă, înspumați, -te, adj. Plin de spumă, cu spumă; înspumegat. – V. înspuma.
înspumează
ÎNSPUMÁ, înspumez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) umple de spumă; a (se) înspumega. 2. Tranz. A transforma (un material) în spumă; a introduce o spumă în masa unui material. – În + spumă. DOOM
înspumá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspumeáză
înspumeg
ÎNSPUMEGÁ, înspúmeg, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înspuma. – În + spumega. DOOM
înspumegá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspúmegă
înspumega
ÎNSPUMEGÁ, înspúmeg, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înspuma. – În + spumega. DOOM
înspumegá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspúmegă
înspumegai
ÎNSPUMEGÁ, înspúmeg, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înspuma. – În + spumega. DOOM
înspumegá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspúmegă
înspumegam
ÎNSPUMEGÁ, înspúmeg, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înspuma. – În + spumega. DOOM
înspumegá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspúmegă
înspumegare
ÎNSPUMEGÁ, înspúmeg, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înspuma. – În + spumega. DOOM
înspumegá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspúmegă
înspumegare
ÎNSPUMEGÁ, înspúmeg, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înspuma. – În + spumega.
înspumegară
ÎNSPUMEGÁ, înspúmeg, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înspuma. – În + spumega. DOOM
înspumegá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspúmegă
înspumegarăm
ÎNSPUMEGÁ, înspúmeg, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înspuma. – În + spumega. DOOM
înspumegá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspúmegă
înspumegarăți
ÎNSPUMEGÁ, înspúmeg, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înspuma. – În + spumega. DOOM
înspumegá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspúmegă
înspumegase
ÎNSPUMEGÁ, înspúmeg, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înspuma. – În + spumega. DOOM
înspumegá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspúmegă
înspumegasem
ÎNSPUMEGÁ, înspúmeg, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înspuma. – În + spumega. DOOM
înspumegá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspúmegă
înspumegaseră
ÎNSPUMEGÁ, înspúmeg, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înspuma. – În + spumega. DOOM
înspumegá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspúmegă
înspumegaserăm
ÎNSPUMEGÁ, înspúmeg, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înspuma. – În + spumega. DOOM
înspumegá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspúmegă
înspumegaserăți
ÎNSPUMEGÁ, înspúmeg, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înspuma. – În + spumega. DOOM
înspumegá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspúmegă
înspumegaseși
ÎNSPUMEGÁ, înspúmeg, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înspuma. – În + spumega. DOOM
înspumegá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspúmegă
înspumegaseți
ÎNSPUMEGÁ, înspúmeg, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înspuma. – În + spumega. DOOM
înspumegá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspúmegă
înspumegat
ÎNSPUMEGÁ, înspúmeg, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înspuma. – În + spumega. DOOM
înspumegá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspúmegă
înspumegat
ÎNSPUMEGÁT, -Ă, înspumegați, -te, adj. (Rar) Înspumat. – V. înspumega.
înspumegau
ÎNSPUMEGÁ, înspúmeg, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înspuma. – În + spumega. DOOM
înspumegá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspúmegă
înspumegași
ÎNSPUMEGÁ, înspúmeg, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înspuma. – În + spumega. DOOM
înspumegá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspúmegă
înspumegați
ÎNSPUMEGÁ, înspúmeg, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înspuma. – În + spumega. DOOM
înspumegá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspúmegă
înspumege
ÎNSPUMEGÁ, înspúmeg, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înspuma. – În + spumega. DOOM
înspumegá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspúmegă
înspumegi
ÎNSPUMEGÁ, înspúmeg, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înspuma. – În + spumega. DOOM
înspumegá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspúmegă
înspumegând
ÎNSPUMEGÁ, înspúmeg, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înspuma. – În + spumega. DOOM
înspumegá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspúmegă
înspumegînd
ÎNSPUMEGÁ, înspúmeg, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înspuma. – În + spumega. DOOM
înspumegá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspúmegă
înspumez
ÎNSPUMÁ, înspumez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) umple de spumă; a (se) înspumega. 2. Tranz. A transforma (un material) în spumă; a introduce o spumă în masa unui material. – În + spumă. DOOM
înspumá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspumeáză
înspumeze
ÎNSPUMÁ, înspumez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) umple de spumă; a (se) înspumega. 2. Tranz. A transforma (un material) în spumă; a introduce o spumă în masa unui material. – În + spumă. DOOM
înspumá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspumeáză
înspumezi
ÎNSPUMÁ, înspumez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) umple de spumă; a (se) înspumega. 2. Tranz. A transforma (un material) în spumă; a introduce o spumă în masa unui material. – În + spumă. DOOM
înspumá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspumeáză
înspumând
ÎNSPUMÁ, înspumez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) umple de spumă; a (se) înspumega. 2. Tranz. A transforma (un material) în spumă; a introduce o spumă în masa unui material. – În + spumă. DOOM
înspumá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspumeáză
înspumînd
ÎNSPUMÁ, înspumez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) umple de spumă; a (se) înspumega. 2. Tranz. A transforma (un material) în spumă; a introduce o spumă în masa unui material. – În + spumă. DOOM
înspumá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspumeáză
înspumări
ÎNSPUMÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înspuma și rezultatul ei. – V. înspuma. DOOM
înspumáre s. f., g.-d. art. înspumắrii
înspumării
ÎNSPUMÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înspuma și rezultatul ei. – V. înspuma. DOOM
înspumáre s. f., g.-d. art. înspumắrii
înspumările
ÎNSPUMÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înspuma și rezultatul ei. – V. înspuma. DOOM
înspumáre s. f., g.-d. art. înspumắrii
înspumărilor
ÎNSPUMÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înspuma și rezultatul ei. – V. înspuma. DOOM
înspumáre s. f., g.-d. art. înspumắrii
înspăimânt
ÎNSPĂIMÂNTÁ, înspăimấnt, vb. I. Refl. A fi cuprins de spaimă. ♦ Tranz. A inspira spaimă, groază, a băga spaima în cineva. – În + spăimânta. DOOM
înspăimântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspăimấntă
înspăimânta
ÎNSPĂIMÂNTÁ, înspăimấnt, vb. I. Refl. A fi cuprins de spaimă. ♦ Tranz. A inspira spaimă, groază, a băga spaima în cineva. – În + spăimânta. DOOM
înspăimântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspăimấntă
înspăimântai
ÎNSPĂIMÂNTÁ, înspăimấnt, vb. I. Refl. A fi cuprins de spaimă. ♦ Tranz. A inspira spaimă, groază, a băga spaima în cineva. – În + spăimânta. DOOM
înspăimântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspăimấntă
înspăimântam
ÎNSPĂIMÂNTÁ, înspăimấnt, vb. I. Refl. A fi cuprins de spaimă. ♦ Tranz. A inspira spaimă, groază, a băga spaima în cineva. – În + spăimânta. DOOM
înspăimântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspăimấntă
înspăimântare
ÎNSPĂIMÂNTÁ, înspăimấnt, vb. I. Refl. A fi cuprins de spaimă. ♦ Tranz. A inspira spaimă, groază, a băga spaima în cineva. – În + spăimânta. DOOM
înspăimântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspăimấntă
înspăimântare
ÎNSPĂIMÂNTÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înspăimânta și rezultatul ei; spaimă. – V. înspăimânta. DOOM
înspăimântáre s. f., g.-d. art. înspăimântắrii
înspăimântarea
ÎNSPĂIMÂNTÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înspăimânta și rezultatul ei; spaimă. – V. înspăimânta. DOOM
înspăimântáre s. f., g.-d. art. înspăimântắrii
înspăimântară
ÎNSPĂIMÂNTÁ, înspăimấnt, vb. I. Refl. A fi cuprins de spaimă. ♦ Tranz. A inspira spaimă, groază, a băga spaima în cineva. – În + spăimânta. DOOM
înspăimântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspăimấntă
înspăimântarăm
ÎNSPĂIMÂNTÁ, înspăimấnt, vb. I. Refl. A fi cuprins de spaimă. ♦ Tranz. A inspira spaimă, groază, a băga spaima în cineva. – În + spăimânta. DOOM
înspăimântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspăimấntă
înspăimântarăți
ÎNSPĂIMÂNTÁ, înspăimấnt, vb. I. Refl. A fi cuprins de spaimă. ♦ Tranz. A inspira spaimă, groază, a băga spaima în cineva. – În + spăimânta. DOOM
înspăimântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspăimấntă
înspăimântase
ÎNSPĂIMÂNTÁ, înspăimấnt, vb. I. Refl. A fi cuprins de spaimă. ♦ Tranz. A inspira spaimă, groază, a băga spaima în cineva. – În + spăimânta. DOOM
înspăimântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspăimấntă
înspăimântasem
ÎNSPĂIMÂNTÁ, înspăimấnt, vb. I. Refl. A fi cuprins de spaimă. ♦ Tranz. A inspira spaimă, groază, a băga spaima în cineva. – În + spăimânta. DOOM
înspăimântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspăimấntă
înspăimântaseră
ÎNSPĂIMÂNTÁ, înspăimấnt, vb. I. Refl. A fi cuprins de spaimă. ♦ Tranz. A inspira spaimă, groază, a băga spaima în cineva. – În + spăimânta. DOOM
înspăimântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspăimấntă
înspăimântaserăm
ÎNSPĂIMÂNTÁ, înspăimấnt, vb. I. Refl. A fi cuprins de spaimă. ♦ Tranz. A inspira spaimă, groază, a băga spaima în cineva. – În + spăimânta. DOOM
înspăimântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspăimấntă
înspăimântaserăți
ÎNSPĂIMÂNTÁ, înspăimấnt, vb. I. Refl. A fi cuprins de spaimă. ♦ Tranz. A inspira spaimă, groază, a băga spaima în cineva. – În + spăimânta. DOOM
înspăimântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspăimấntă
înspăimântaseși
ÎNSPĂIMÂNTÁ, înspăimấnt, vb. I. Refl. A fi cuprins de spaimă. ♦ Tranz. A inspira spaimă, groază, a băga spaima în cineva. – În + spăimânta. DOOM
înspăimântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspăimấntă
înspăimântaseți
ÎNSPĂIMÂNTÁ, înspăimấnt, vb. I. Refl. A fi cuprins de spaimă. ♦ Tranz. A inspira spaimă, groază, a băga spaima în cineva. – În + spăimânta. DOOM
înspăimântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspăimấntă
înspăimântat
ÎNSPĂIMÂNTÁ, înspăimấnt, vb. I. Refl. A fi cuprins de spaimă. ♦ Tranz. A inspira spaimă, groază, a băga spaima în cineva. – În + spăimânta. DOOM
înspăimântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspăimấntă
înspăimântat
ÎNSPĂIMÂNTÁT, -Ă, înspăimântați, -te, adj. Cuprins de spaimă; îngrozit, înfricoșat, speriat2. – V. înspăimânta.
înspăimântata
ÎNSPĂIMÂNTÁT, -Ă, înspăimântați, -te, adj. Cuprins de spaimă; îngrozit, înfricoșat, speriat2. – V. înspăimânta.
înspăimântate
ÎNSPĂIMÂNTÁT, -Ă, înspăimântați, -te, adj. Cuprins de spaimă; îngrozit, înfricoșat, speriat2. – V. înspăimânta.
înspăimântatei
ÎNSPĂIMÂNTÁT, -Ă, înspăimântați, -te, adj. Cuprins de spaimă; îngrozit, înfricoșat, speriat2. – V. înspăimânta.
înspăimântatele
ÎNSPĂIMÂNTÁT, -Ă, înspăimântați, -te, adj. Cuprins de spaimă; îngrozit, înfricoșat, speriat2. – V. înspăimânta.
înspăimântatelor
ÎNSPĂIMÂNTÁT, -Ă, înspăimântați, -te, adj. Cuprins de spaimă; îngrozit, înfricoșat, speriat2. – V. înspăimânta.
înspăimântatul
ÎNSPĂIMÂNTÁT, -Ă, înspăimântați, -te, adj. Cuprins de spaimă; îngrozit, înfricoșat, speriat2. – V. înspăimânta.
înspăimântatului
ÎNSPĂIMÂNTÁT, -Ă, înspăimântați, -te, adj. Cuprins de spaimă; îngrozit, înfricoșat, speriat2. – V. înspăimânta.
înspăimântau
ÎNSPĂIMÂNTÁ, înspăimấnt, vb. I. Refl. A fi cuprins de spaimă. ♦ Tranz. A inspira spaimă, groază, a băga spaima în cineva. – În + spăimânta. DOOM
înspăimântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspăimấntă
înspăimântași
ÎNSPĂIMÂNTÁ, înspăimấnt, vb. I. Refl. A fi cuprins de spaimă. ♦ Tranz. A inspira spaimă, groază, a băga spaima în cineva. – În + spăimânta. DOOM
înspăimântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspăimấntă
înspăimântați
ÎNSPĂIMÂNTÁ, înspăimấnt, vb. I. Refl. A fi cuprins de spaimă. ♦ Tranz. A inspira spaimă, groază, a băga spaima în cineva. – În + spăimânta. DOOM
înspăimântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspăimấntă
înspăimântați
ÎNSPĂIMÂNTÁT, -Ă, înspăimântați, -te, adj. Cuprins de spaimă; îngrozit, înfricoșat, speriat2. – V. înspăimânta.
înspăimântații
ÎNSPĂIMÂNTÁT, -Ă, înspăimântați, -te, adj. Cuprins de spaimă; îngrozit, înfricoșat, speriat2. – V. înspăimânta.
înspăimântaților
ÎNSPĂIMÂNTÁT, -Ă, înspăimântați, -te, adj. Cuprins de spaimă; îngrozit, înfricoșat, speriat2. – V. înspăimânta.
înspăimânte
ÎNSPĂIMÂNTÁ, înspăimấnt, vb. I. Refl. A fi cuprins de spaimă. ♦ Tranz. A inspira spaimă, groază, a băga spaima în cineva. – În + spăimânta. DOOM
înspăimântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspăimấntă
înspăimântând
ÎNSPĂIMÂNTÁ, înspăimấnt, vb. I. Refl. A fi cuprins de spaimă. ♦ Tranz. A inspira spaimă, groază, a băga spaima în cineva. – În + spăimânta. DOOM
înspăimântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspăimấntă
înspăimântări
ÎNSPĂIMÂNTÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înspăimânta și rezultatul ei; spaimă. – V. înspăimânta. DOOM
înspăimântáre s. f., g.-d. art. înspăimântắrii
înspăimântării
ÎNSPĂIMÂNTÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înspăimânta și rezultatul ei; spaimă. – V. înspăimânta. DOOM
înspăimântáre s. f., g.-d. art. înspăimântắrii
înspăimântările
ÎNSPĂIMÂNTÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înspăimânta și rezultatul ei; spaimă. – V. înspăimânta. DOOM
înspăimântáre s. f., g.-d. art. înspăimântắrii
înspăimântărilor
ÎNSPĂIMÂNTÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înspăimânta și rezultatul ei; spaimă. – V. înspăimânta. DOOM
înspăimântáre s. f., g.-d. art. înspăimântắrii
înspăimântătoare
ÎNSPĂIMÂNTĂTÓR, -OÁRE, înspăimântători, -oare, adj. Care provoacă spaimă; îngrozitor, înfricoșător, fioros, groaznic, înfiorător. ♦ (Adverbial, urmat de prep. „de”) Extrem de... – Înspăimânta + suf. -ător. DOOM
înspăimântătór adj. m., pl. înspăimântătóri; f. sg. și pl. înspăimântătoáre
înspăimântătoarea
ÎNSPĂIMÂNTĂTÓR, -OÁRE, înspăimântători, -oare, adj. Care provoacă spaimă; îngrozitor, înfricoșător, fioros, groaznic, înfiorător. ♦ (Adverbial, urmat de prep. „de”) Extrem de... – Înspăimânta + suf. -ător. DOOM
înspăimântătór adj. m., pl. înspăimântătóri; f. sg. și pl. înspăimântătoáre
înspăimântătoarei
ÎNSPĂIMÂNTĂTÓR, -OÁRE, înspăimântători, -oare, adj. Care provoacă spaimă; îngrozitor, înfricoșător, fioros, groaznic, înfiorător. ♦ (Adverbial, urmat de prep. „de”) Extrem de... – Înspăimânta + suf. -ător. DOOM
înspăimântătór adj. m., pl. înspăimântătóri; f. sg. și pl. înspăimântătoáre
înspăimântătoarele
ÎNSPĂIMÂNTĂTÓR, -OÁRE, înspăimântători, -oare, adj. Care provoacă spaimă; îngrozitor, înfricoșător, fioros, groaznic, înfiorător. ♦ (Adverbial, urmat de prep. „de”) Extrem de... – Înspăimânta + suf. -ător. DOOM
înspăimântătór adj. m., pl. înspăimântătóri; f. sg. și pl. înspăimântătoáre
înspăimântătoarelor
ÎNSPĂIMÂNTĂTÓR, -OÁRE, înspăimântători, -oare, adj. Care provoacă spaimă; îngrozitor, înfricoșător, fioros, groaznic, înfiorător. ♦ (Adverbial, urmat de prep. „de”) Extrem de... – Înspăimânta + suf. -ător. DOOM
înspăimântătór adj. m., pl. înspăimântătóri; f. sg. și pl. înspăimântătoáre
înspăimântător
ÎNSPĂIMÂNTĂTÓR, -OÁRE, înspăimântători, -oare, adj. Care provoacă spaimă; îngrozitor, înfricoșător, fioros, groaznic, înfiorător. ♦ (Adverbial, urmat de prep. „de”) Extrem de... – Înspăimânta + suf. -ător. DOOM
înspăimântătór adj. m., pl. înspăimântătóri; f. sg. și pl. înspăimântătoáre
înspăimântători
ÎNSPĂIMÂNTĂTÓR, -OÁRE, înspăimântători, -oare, adj. Care provoacă spaimă; îngrozitor, înfricoșător, fioros, groaznic, înfiorător. ♦ (Adverbial, urmat de prep. „de”) Extrem de... – Înspăimânta + suf. -ător. DOOM
înspăimântătór adj. m., pl. înspăimântătóri; f. sg. și pl. înspăimântătoáre
înspăimântătorii
ÎNSPĂIMÂNTĂTÓR, -OÁRE, înspăimântători, -oare, adj. Care provoacă spaimă; îngrozitor, înfricoșător, fioros, groaznic, înfiorător. ♦ (Adverbial, urmat de prep. „de”) Extrem de... – Înspăimânta + suf. -ător. DOOM
înspăimântătór adj. m., pl. înspăimântătóri; f. sg. și pl. înspăimântătoáre
înspăimântătorilor
ÎNSPĂIMÂNTĂTÓR, -OÁRE, înspăimântători, -oare, adj. Care provoacă spaimă; îngrozitor, înfricoșător, fioros, groaznic, înfiorător. ♦ (Adverbial, urmat de prep. „de”) Extrem de... – Înspăimânta + suf. -ător. DOOM
înspăimântătór adj. m., pl. înspăimântătóri; f. sg. și pl. înspăimântătoáre
înspăimântătorul
ÎNSPĂIMÂNTĂTÓR, -OÁRE, înspăimântători, -oare, adj. Care provoacă spaimă; îngrozitor, înfricoșător, fioros, groaznic, înfiorător. ♦ (Adverbial, urmat de prep. „de”) Extrem de... – Înspăimânta + suf. -ător. DOOM
înspăimântătór adj. m., pl. înspăimântătóri; f. sg. și pl. înspăimântătoáre
înspăimântătorului
ÎNSPĂIMÂNTĂTÓR, -OÁRE, înspăimântători, -oare, adj. Care provoacă spaimă; îngrozitor, înfricoșător, fioros, groaznic, înfiorător. ♦ (Adverbial, urmat de prep. „de”) Extrem de... – Înspăimânta + suf. -ător. DOOM
înspăimântătór adj. m., pl. înspăimântătóri; f. sg. și pl. înspăimântătoáre
înspăimânți
ÎNSPĂIMÂNTÁ, înspăimấnt, vb. I. Refl. A fi cuprins de spaimă. ♦ Tranz. A inspira spaimă, groază, a băga spaima în cineva. – În + spăimânta. DOOM
înspăimântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspăimấntă
înspăimînt
ÎNSPĂIMÂNTÁ, înspăimấnt, vb. I. Refl. A fi cuprins de spaimă. ♦ Tranz. A inspira spaimă, groază, a băga spaima în cineva. – În + spăimânta. DOOM
înspăimântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspăimấntă
înspăimînta
ÎNSPĂIMÂNTÁ, înspăimấnt, vb. I. Refl. A fi cuprins de spaimă. ♦ Tranz. A inspira spaimă, groază, a băga spaima în cineva. – În + spăimânta. DOOM
înspăimântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspăimấntă
înspăimîntai
ÎNSPĂIMÂNTÁ, înspăimấnt, vb. I. Refl. A fi cuprins de spaimă. ♦ Tranz. A inspira spaimă, groază, a băga spaima în cineva. – În + spăimânta. DOOM
înspăimântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspăimấntă
înspăimîntam
ÎNSPĂIMÂNTÁ, înspăimấnt, vb. I. Refl. A fi cuprins de spaimă. ♦ Tranz. A inspira spaimă, groază, a băga spaima în cineva. – În + spăimânta. DOOM
înspăimântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspăimấntă
înspăimîntare
ÎNSPĂIMÂNTÁ, înspăimấnt, vb. I. Refl. A fi cuprins de spaimă. ♦ Tranz. A inspira spaimă, groază, a băga spaima în cineva. – În + spăimânta. DOOM
înspăimântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspăimấntă
înspăimîntare
ÎNSPĂIMÂNTÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înspăimânta și rezultatul ei; spaimă. – V. înspăimânta. DOOM
înspăimântáre s. f., g.-d. art. înspăimântắrii
înspăimîntarea
ÎNSPĂIMÂNTÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înspăimânta și rezultatul ei; spaimă. – V. înspăimânta. DOOM
înspăimântáre s. f., g.-d. art. înspăimântắrii
înspăimîntară
ÎNSPĂIMÂNTÁ, înspăimấnt, vb. I. Refl. A fi cuprins de spaimă. ♦ Tranz. A inspira spaimă, groază, a băga spaima în cineva. – În + spăimânta. DOOM
înspăimântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspăimấntă
înspăimîntarăm
ÎNSPĂIMÂNTÁ, înspăimấnt, vb. I. Refl. A fi cuprins de spaimă. ♦ Tranz. A inspira spaimă, groază, a băga spaima în cineva. – În + spăimânta. DOOM
înspăimântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspăimấntă
înspăimîntarăți
ÎNSPĂIMÂNTÁ, înspăimấnt, vb. I. Refl. A fi cuprins de spaimă. ♦ Tranz. A inspira spaimă, groază, a băga spaima în cineva. – În + spăimânta. DOOM
înspăimântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspăimấntă
înspăimîntase
ÎNSPĂIMÂNTÁ, înspăimấnt, vb. I. Refl. A fi cuprins de spaimă. ♦ Tranz. A inspira spaimă, groază, a băga spaima în cineva. – În + spăimânta. DOOM
înspăimântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspăimấntă
înspăimîntasem
ÎNSPĂIMÂNTÁ, înspăimấnt, vb. I. Refl. A fi cuprins de spaimă. ♦ Tranz. A inspira spaimă, groază, a băga spaima în cineva. – În + spăimânta. DOOM
înspăimântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspăimấntă
înspăimîntaseră
ÎNSPĂIMÂNTÁ, înspăimấnt, vb. I. Refl. A fi cuprins de spaimă. ♦ Tranz. A inspira spaimă, groază, a băga spaima în cineva. – În + spăimânta. DOOM
înspăimântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspăimấntă
înspăimîntaserăm
ÎNSPĂIMÂNTÁ, înspăimấnt, vb. I. Refl. A fi cuprins de spaimă. ♦ Tranz. A inspira spaimă, groază, a băga spaima în cineva. – În + spăimânta. DOOM
înspăimântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspăimấntă
înspăimîntaserăți
ÎNSPĂIMÂNTÁ, înspăimấnt, vb. I. Refl. A fi cuprins de spaimă. ♦ Tranz. A inspira spaimă, groază, a băga spaima în cineva. – În + spăimânta. DOOM
înspăimântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspăimấntă
înspăimîntaseși
ÎNSPĂIMÂNTÁ, înspăimấnt, vb. I. Refl. A fi cuprins de spaimă. ♦ Tranz. A inspira spaimă, groază, a băga spaima în cineva. – În + spăimânta. DOOM
înspăimântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspăimấntă
înspăimîntaseți
ÎNSPĂIMÂNTÁ, înspăimấnt, vb. I. Refl. A fi cuprins de spaimă. ♦ Tranz. A inspira spaimă, groază, a băga spaima în cineva. – În + spăimânta. DOOM
înspăimântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspăimấntă
înspăimîntat
ÎNSPĂIMÂNTÁ, înspăimấnt, vb. I. Refl. A fi cuprins de spaimă. ♦ Tranz. A inspira spaimă, groază, a băga spaima în cineva. – În + spăimânta. DOOM
înspăimântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspăimấntă
înspăimîntat
ÎNSPĂIMÂNTÁT, -Ă, înspăimântați, -te, adj. Cuprins de spaimă; îngrozit, înfricoșat, speriat2. – V. înspăimânta.
înspăimîntata
ÎNSPĂIMÂNTÁT, -Ă, înspăimântați, -te, adj. Cuprins de spaimă; îngrozit, înfricoșat, speriat2. – V. înspăimânta.
înspăimîntate
ÎNSPĂIMÂNTÁT, -Ă, înspăimântați, -te, adj. Cuprins de spaimă; îngrozit, înfricoșat, speriat2. – V. înspăimânta.
înspăimîntatei
ÎNSPĂIMÂNTÁT, -Ă, înspăimântați, -te, adj. Cuprins de spaimă; îngrozit, înfricoșat, speriat2. – V. înspăimânta.
înspăimîntatele
ÎNSPĂIMÂNTÁT, -Ă, înspăimântați, -te, adj. Cuprins de spaimă; îngrozit, înfricoșat, speriat2. – V. înspăimânta.
înspăimîntatelor
ÎNSPĂIMÂNTÁT, -Ă, înspăimântați, -te, adj. Cuprins de spaimă; îngrozit, înfricoșat, speriat2. – V. înspăimânta.
înspăimîntatul
ÎNSPĂIMÂNTÁT, -Ă, înspăimântați, -te, adj. Cuprins de spaimă; îngrozit, înfricoșat, speriat2. – V. înspăimânta.
înspăimîntatului
ÎNSPĂIMÂNTÁT, -Ă, înspăimântați, -te, adj. Cuprins de spaimă; îngrozit, înfricoșat, speriat2. – V. înspăimânta.
înspăimîntau
ÎNSPĂIMÂNTÁ, înspăimấnt, vb. I. Refl. A fi cuprins de spaimă. ♦ Tranz. A inspira spaimă, groază, a băga spaima în cineva. – În + spăimânta. DOOM
înspăimântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspăimấntă
înspăimîntași
ÎNSPĂIMÂNTÁ, înspăimấnt, vb. I. Refl. A fi cuprins de spaimă. ♦ Tranz. A inspira spaimă, groază, a băga spaima în cineva. – În + spăimânta. DOOM
înspăimântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspăimấntă
înspăimîntați
ÎNSPĂIMÂNTÁ, înspăimấnt, vb. I. Refl. A fi cuprins de spaimă. ♦ Tranz. A inspira spaimă, groază, a băga spaima în cineva. – În + spăimânta. DOOM
înspăimântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspăimấntă
înspăimîntați
ÎNSPĂIMÂNTÁT, -Ă, înspăimântați, -te, adj. Cuprins de spaimă; îngrozit, înfricoșat, speriat2. – V. înspăimânta.
înspăimîntații
ÎNSPĂIMÂNTÁT, -Ă, înspăimântați, -te, adj. Cuprins de spaimă; îngrozit, înfricoșat, speriat2. – V. înspăimânta.
înspăimîntaților
ÎNSPĂIMÂNTÁT, -Ă, înspăimântați, -te, adj. Cuprins de spaimă; îngrozit, înfricoșat, speriat2. – V. înspăimânta.
înspăimînte
ÎNSPĂIMÂNTÁ, înspăimấnt, vb. I. Refl. A fi cuprins de spaimă. ♦ Tranz. A inspira spaimă, groază, a băga spaima în cineva. – În + spăimânta. DOOM
înspăimântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspăimấntă
înspăimîntînd
ÎNSPĂIMÂNTÁ, înspăimấnt, vb. I. Refl. A fi cuprins de spaimă. ♦ Tranz. A inspira spaimă, groază, a băga spaima în cineva. – În + spăimânta. DOOM
înspăimântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspăimấntă
înspăimîntări
ÎNSPĂIMÂNTÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înspăimânta și rezultatul ei; spaimă. – V. înspăimânta. DOOM
înspăimântáre s. f., g.-d. art. înspăimântắrii
înspăimîntării
ÎNSPĂIMÂNTÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înspăimânta și rezultatul ei; spaimă. – V. înspăimânta. DOOM
înspăimântáre s. f., g.-d. art. înspăimântắrii
înspăimîntările
ÎNSPĂIMÂNTÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înspăimânta și rezultatul ei; spaimă. – V. înspăimânta. DOOM
înspăimântáre s. f., g.-d. art. înspăimântắrii
înspăimîntărilor
ÎNSPĂIMÂNTÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înspăimânta și rezultatul ei; spaimă. – V. înspăimânta. DOOM
înspăimântáre s. f., g.-d. art. înspăimântắrii
înspăimîntătoare
ÎNSPĂIMÂNTĂTÓR, -OÁRE, înspăimântători, -oare, adj. Care provoacă spaimă; îngrozitor, înfricoșător, fioros, groaznic, înfiorător. ♦ (Adverbial, urmat de prep. „de”) Extrem de... – Înspăimânta + suf. -ător. DOOM
înspăimântătór adj. m., pl. înspăimântătóri; f. sg. și pl. înspăimântătoáre
înspăimîntătoarea
ÎNSPĂIMÂNTĂTÓR, -OÁRE, înspăimântători, -oare, adj. Care provoacă spaimă; îngrozitor, înfricoșător, fioros, groaznic, înfiorător. ♦ (Adverbial, urmat de prep. „de”) Extrem de... – Înspăimânta + suf. -ător. DOOM
înspăimântătór adj. m., pl. înspăimântătóri; f. sg. și pl. înspăimântătoáre
înspăimîntătoarei
ÎNSPĂIMÂNTĂTÓR, -OÁRE, înspăimântători, -oare, adj. Care provoacă spaimă; îngrozitor, înfricoșător, fioros, groaznic, înfiorător. ♦ (Adverbial, urmat de prep. „de”) Extrem de... – Înspăimânta + suf. -ător. DOOM
înspăimântătór adj. m., pl. înspăimântătóri; f. sg. și pl. înspăimântătoáre
înspăimîntătoarele
ÎNSPĂIMÂNTĂTÓR, -OÁRE, înspăimântători, -oare, adj. Care provoacă spaimă; îngrozitor, înfricoșător, fioros, groaznic, înfiorător. ♦ (Adverbial, urmat de prep. „de”) Extrem de... – Înspăimânta + suf. -ător. DOOM
înspăimântătór adj. m., pl. înspăimântătóri; f. sg. și pl. înspăimântătoáre
înspăimîntătoarelor
ÎNSPĂIMÂNTĂTÓR, -OÁRE, înspăimântători, -oare, adj. Care provoacă spaimă; îngrozitor, înfricoșător, fioros, groaznic, înfiorător. ♦ (Adverbial, urmat de prep. „de”) Extrem de... – Înspăimânta + suf. -ător. DOOM
înspăimântătór adj. m., pl. înspăimântătóri; f. sg. și pl. înspăimântătoáre
înspăimîntător
ÎNSPĂIMÂNTĂTÓR, -OÁRE, înspăimântători, -oare, adj. Care provoacă spaimă; îngrozitor, înfricoșător, fioros, groaznic, înfiorător. ♦ (Adverbial, urmat de prep. „de”) Extrem de... – Înspăimânta + suf. -ător. DOOM
înspăimântătór adj. m., pl. înspăimântătóri; f. sg. și pl. înspăimântătoáre
înspăimîntători
ÎNSPĂIMÂNTĂTÓR, -OÁRE, înspăimântători, -oare, adj. Care provoacă spaimă; îngrozitor, înfricoșător, fioros, groaznic, înfiorător. ♦ (Adverbial, urmat de prep. „de”) Extrem de... – Înspăimânta + suf. -ător. DOOM
înspăimântătór adj. m., pl. înspăimântătóri; f. sg. și pl. înspăimântătoáre
înspăimîntătorii
ÎNSPĂIMÂNTĂTÓR, -OÁRE, înspăimântători, -oare, adj. Care provoacă spaimă; îngrozitor, înfricoșător, fioros, groaznic, înfiorător. ♦ (Adverbial, urmat de prep. „de”) Extrem de... – Înspăimânta + suf. -ător. DOOM
înspăimântătór adj. m., pl. înspăimântătóri; f. sg. și pl. înspăimântătoáre
înspăimîntătorilor
ÎNSPĂIMÂNTĂTÓR, -OÁRE, înspăimântători, -oare, adj. Care provoacă spaimă; îngrozitor, înfricoșător, fioros, groaznic, înfiorător. ♦ (Adverbial, urmat de prep. „de”) Extrem de... – Înspăimânta + suf. -ător. DOOM
înspăimântătór adj. m., pl. înspăimântătóri; f. sg. și pl. înspăimântătoáre
înspăimîntătorul
ÎNSPĂIMÂNTĂTÓR, -OÁRE, înspăimântători, -oare, adj. Care provoacă spaimă; îngrozitor, înfricoșător, fioros, groaznic, înfiorător. ♦ (Adverbial, urmat de prep. „de”) Extrem de... – Înspăimânta + suf. -ător. DOOM
înspăimântătór adj. m., pl. înspăimântătóri; f. sg. și pl. înspăimântătoáre
înspăimîntătorului
ÎNSPĂIMÂNTĂTÓR, -OÁRE, înspăimântători, -oare, adj. Care provoacă spaimă; îngrozitor, înfricoșător, fioros, groaznic, înfiorător. ♦ (Adverbial, urmat de prep. „de”) Extrem de... – Înspăimânta + suf. -ător. DOOM
înspăimântătór adj. m., pl. înspăimântătóri; f. sg. și pl. înspăimântătoáre
înspăimînți
ÎNSPĂIMÂNTÁ, înspăimấnt, vb. I. Refl. A fi cuprins de spaimă. ♦ Tranz. A inspira spaimă, groază, a băga spaima în cineva. – În + spăimânta. DOOM
înspăimântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspăimấntă
înstela
ÎNSTELÁ, pers. 3 înstelează, vb. I. Refl. (Despre cer) A se acoperi cu stele. – În + stele (pl. lui stea). DOOM
înstelá (a ~) vb., ind. prez. 3 însteleáză
înstelare
ÎNSTELÁ, pers. 3 înstelează, vb. I. Refl. (Despre cer) A se acoperi cu stele. – În + stele (pl. lui stea). DOOM
înstelá (a ~) vb., ind. prez. 3 însteleáză
înstelare
ÎNSTELÁ, pers. 3 înstelează, vb. I. Refl. (Despre cer) A se acoperi de stele. – În + stele (pl. lui stea).
înstelase
ÎNSTELÁ, pers. 3 înstelează, vb. I. Refl. (Despre cer) A se acoperi cu stele. – În + stele (pl. lui stea). DOOM
înstelá (a ~) vb., ind. prez. 3 însteleáză
înstelat
ÎNSTELÁ, pers. 3 înstelează, vb. I. Refl. (Despre cer) A se acoperi cu stele. – În + stele (pl. lui stea). DOOM
înstelá (a ~) vb., ind. prez. 3 însteleáză
înstelat
ÎNSTELÁT, -Ă, înstelați, -te, adj. (Despre cer, p. ext. despre noapte) Cu stele, plin de stele, constelat. – V. înstela.
înstelata
ÎNSTELÁT, -Ă, înstelați, -te, adj. (Despre cer, p. ext. despre noapte) Cu stele, plin de stele, constelat. – V. înstela.
înstelate
ÎNSTELÁT, -Ă, înstelați, -te, adj. (Despre cer, p. ext. despre noapte) Cu stele, plin de stele, constelat. – V. înstela.
înstelatei
ÎNSTELÁT, -Ă, înstelați, -te, adj. (Despre cer, p. ext. despre noapte) Cu stele, plin de stele, constelat. – V. înstela.
înstelatele
ÎNSTELÁT, -Ă, înstelați, -te, adj. (Despre cer, p. ext. despre noapte) Cu stele, plin de stele, constelat. – V. înstela.
înstelatelor
ÎNSTELÁT, -Ă, înstelați, -te, adj. (Despre cer, p. ext. despre noapte) Cu stele, plin de stele, constelat. – V. înstela.
înstelatul
ÎNSTELÁT, -Ă, înstelați, -te, adj. (Despre cer, p. ext. despre noapte) Cu stele, plin de stele, constelat. – V. înstela.
înstelatului
ÎNSTELÁT, -Ă, înstelați, -te, adj. (Despre cer, p. ext. despre noapte) Cu stele, plin de stele, constelat. – V. înstela.
înstelați
ÎNSTELÁT, -Ă, înstelați, -te, adj. (Despre cer, p. ext. despre noapte) Cu stele, plin de stele, constelat. – V. înstela.
înstelații
ÎNSTELÁT, -Ă, înstelați, -te, adj. (Despre cer, p. ext. despre noapte) Cu stele, plin de stele, constelat. – V. înstela.
înstelaților
ÎNSTELÁT, -Ă, înstelați, -te, adj. (Despre cer, p. ext. despre noapte) Cu stele, plin de stele, constelat. – V. înstela.
înstelează
ÎNSTELÁ, pers. 3 înstelează, vb. I. Refl. (Despre cer) A se acoperi cu stele. – În + stele (pl. lui stea). DOOM
înstelá (a ~) vb., ind. prez. 3 însteleáză
însteleze
ÎNSTELÁ, pers. 3 înstelează, vb. I. Refl. (Despre cer) A se acoperi cu stele. – În + stele (pl. lui stea). DOOM
înstelá (a ~) vb., ind. prez. 3 însteleáză
înstelând
ÎNSTELÁ, pers. 3 înstelează, vb. I. Refl. (Despre cer) A se acoperi cu stele. – În + stele (pl. lui stea). DOOM
înstelá (a ~) vb., ind. prez. 3 însteleáză
înstelînd
ÎNSTELÁ, pers. 3 înstelează, vb. I. Refl. (Despre cer) A se acoperi cu stele. – În + stele (pl. lui stea). DOOM
înstelá (a ~) vb., ind. prez. 3 însteleáză
înstreina
ÎNSTREINÁ vb. I v. înstrăina. DOOM
înstrăiná (a ~) (-stră-i-) vb., ind. prez. 3 înstrăineáză
înstreinare
ÎNSTRĂINÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înstrăina și rezultatul ei. ♦ (Rel.) Acțiunea călugărului care părăsește deliberat viața socială pentru a se consacra definitiv, în mănăstire sau în pustnicie, rugăciunii și slujirii lui Dumnezeu. [Pr.: -stră-i-. – Var.: înstreináre s. f.] – V. înstrăina. DOOM
înstrăináre (-stră-i-) s. f., g.-d. art. înstrăinắrii
înstreinat
ÎNSTREINÁT2, -Ă adj. v. înstrăinat2.
înstreinat
ÎNSTREINÁT1 s. n. v. înstrăinat1. DOOM
înstrăinát (-stră-i-) s. n.
înstruna
ÎNSTRUNÁ, înstrún, vb. I. Tranz. 1. A acorda un instrument muzical cu coarde. 2. A strânge un animal de călărie cu chingile sau cu frâul; a struni. ♦ Fig. A reține de la o acțiune; a stăvili, a înfrâna, a struni. [Prez. ind. și: înstrunez] – În + strună. DOOM
înstruná (a ~) vb., ind. prez. 3 înstrúnă/înstruneáză
înstruna
ÎNSTRUNÁ, înstrún, vb. I. Tranz. 1. A acorda un instrument muzical cu coarde. 2. A strânge un animal de călărie cu chingile sau cu frâul; a struni. ♦ Fig. A reține de la o acțiune; a stăvili, a înfrâna, a struni. [Prez. ind. și: înstrunez] – În + strună.
înstrunare
ÎNSTRUNÁRE, înstrunări, s. f. Acțiunea de a înstruna și rezultatul ei. – V. înstruna.
înstrunarea
ÎNSTRUNÁRE, înstrunări, s. f. Acțiunea de a înstruna și rezultatul ei. – V. înstruna.
înstrunat
ÎNSTRUNÁT, -Ă, înstrunați, -te, adj. 1. Acordat. 2. Strâns în chingă, în frâu; strunit. ♦ Fig. Potolit; înfrânat; strunit. – V. înstruna.
înstrunata
ÎNSTRUNÁT, -Ă, înstrunați, -te, adj. 1. Acordat. 2. Strâns în chingă, în frâu; strunit. ♦ Fig. Potolit; înfrânat; strunit. – V. înstruna.
înstrunate
ÎNSTRUNÁT, -Ă, înstrunați, -te, adj. 1. Acordat. 2. Strâns în chingă, în frâu; strunit. ♦ Fig. Potolit; înfrânat; strunit. – V. înstruna.
înstrunatei
ÎNSTRUNÁT, -Ă, înstrunați, -te, adj. 1. Acordat. 2. Strâns în chingă, în frâu; strunit. ♦ Fig. Potolit; înfrânat; strunit. – V. înstruna.
înstrunatele
ÎNSTRUNÁT, -Ă, înstrunați, -te, adj. 1. Acordat. 2. Strâns în chingă, în frâu; strunit. ♦ Fig. Potolit; înfrânat; strunit. – V. înstruna.
înstrunatelor
ÎNSTRUNÁT, -Ă, înstrunați, -te, adj. 1. Acordat. 2. Strâns în chingă, în frâu; strunit. ♦ Fig. Potolit; înfrânat; strunit. – V. înstruna.
înstrunatul
ÎNSTRUNÁT, -Ă, înstrunați, -te, adj. 1. Acordat. 2. Strâns în chingă, în frâu; strunit. ♦ Fig. Potolit; înfrânat; strunit. – V. înstruna.
înstrunatului
ÎNSTRUNÁT, -Ă, înstrunați, -te, adj. 1. Acordat. 2. Strâns în chingă, în frâu; strunit. ♦ Fig. Potolit; înfrânat; strunit. – V. înstruna.
înstrunați
ÎNSTRUNÁT, -Ă, înstrunați, -te, adj. 1. Acordat. 2. Strâns în chingă, în frâu; strunit. ♦ Fig. Potolit; înfrânat; strunit. – V. înstruna.
înstrunații
ÎNSTRUNÁT, -Ă, înstrunați, -te, adj. 1. Acordat. 2. Strâns în chingă, în frâu; strunit. ♦ Fig. Potolit; înfrânat; strunit. – V. înstruna.
înstrunaților
ÎNSTRUNÁT, -Ă, înstrunați, -te, adj. 1. Acordat. 2. Strâns în chingă, în frâu; strunit. ♦ Fig. Potolit; înfrânat; strunit. – V. înstruna.
înstrunări
ÎNSTRUNÁRE, înstrunări, s. f. Acțiunea de a înstruna și rezultatul ei. – V. înstruna.
înstrunării
ÎNSTRUNÁRE, înstrunări, s. f. Acțiunea de a înstruna și rezultatul ei. – V. înstruna.
înstrunările
ÎNSTRUNÁRE, înstrunări, s. f. Acțiunea de a înstruna și rezultatul ei. – V. înstruna.
înstrunărilor
ÎNSTRUNÁRE, înstrunări, s. f. Acțiunea de a înstruna și rezultatul ei. – V. înstruna.
înstruța
ÎNSTRUȚÁ, înstruțez, vb. I. Tranz. (Reg.) A împodobi (cu flori). – Din în- + struț „buchet de flori”.
înstruțai
ÎNSTRUȚÁ, înstruțez, vb. I. Tranz. (Reg.) A împodobi (cu flori). – Din în- + struț „buchet de flori”.
înstruțam
ÎNSTRUȚÁ, înstruțez, vb. I. Tranz. (Reg.) A împodobi (cu flori). – Din în- + struț „buchet de flori”.
înstruțare
ÎNSTRUȚÁ, înstruțez, vb. I. Tranz. (Reg.) A împodobi (cu flori). – Din în- + struț „buchet de flori”.
înstruțare
ÎNSTRUȚÁ, înstruțez, vb. I. Tranz. (Reg.) A împodobi (cu flori). – Din în- + struț „buchet de flori”.
înstruțară
ÎNSTRUȚÁ, înstruțez, vb. I. Tranz. (Reg.) A împodobi (cu flori). – Din în- + struț „buchet de flori”.
înstruțarăm
ÎNSTRUȚÁ, înstruțez, vb. I. Tranz. (Reg.) A împodobi (cu flori). – Din în- + struț „buchet de flori”.
înstruțarăți
ÎNSTRUȚÁ, înstruțez, vb. I. Tranz. (Reg.) A împodobi (cu flori). – Din în- + struț „buchet de flori”.
înstruțase
ÎNSTRUȚÁ, înstruțez, vb. I. Tranz. (Reg.) A împodobi (cu flori). – Din în- + struț „buchet de flori”.
înstruțasem
ÎNSTRUȚÁ, înstruțez, vb. I. Tranz. (Reg.) A împodobi (cu flori). – Din în- + struț „buchet de flori”.
înstruțaseră
ÎNSTRUȚÁ, înstruțez, vb. I. Tranz. (Reg.) A împodobi (cu flori). – Din în- + struț „buchet de flori”.
înstruțaserăm
ÎNSTRUȚÁ, înstruțez, vb. I. Tranz. (Reg.) A împodobi (cu flori). – Din în- + struț „buchet de flori”.
înstruțaserăți
ÎNSTRUȚÁ, înstruțez, vb. I. Tranz. (Reg.) A împodobi (cu flori). – Din în- + struț „buchet de flori”.
înstruțaseși
ÎNSTRUȚÁ, înstruțez, vb. I. Tranz. (Reg.) A împodobi (cu flori). – Din în- + struț „buchet de flori”.
înstruțaseți
ÎNSTRUȚÁ, înstruțez, vb. I. Tranz. (Reg.) A împodobi (cu flori). – Din în- + struț „buchet de flori”.
înstruțat
ÎNSTRUȚÁ, înstruțez, vb. I. Tranz. (Reg.) A împodobi (cu flori). – Din în- + struț „buchet de flori”.
înstruțat
ÎNSTRUȚÁ, înstruțez, vb. I. Tranz. (Reg.) A împodobi (cu flori). – Din în- + struț „buchet de flori”.
înstruțau
ÎNSTRUȚÁ, înstruțez, vb. I. Tranz. (Reg.) A împodobi (cu flori). – Din în- + struț „buchet de flori”.
înstruțași
ÎNSTRUȚÁ, înstruțez, vb. I. Tranz. (Reg.) A împodobi (cu flori). – Din în- + struț „buchet de flori”.
înstruțați
ÎNSTRUȚÁ, înstruțez, vb. I. Tranz. (Reg.) A împodobi (cu flori). – Din în- + struț „buchet de flori”.
înstruțează
ÎNSTRUȚÁ, înstruțez, vb. I. Tranz. (Reg.) A împodobi (cu flori). – Din în- + struț „buchet de flori”.
înstruțez
ÎNSTRUȚÁ, înstruțez, vb. I. Tranz. (Reg.) A împodobi (cu flori). – Din în- + struț „buchet de flori”.
înstruțeze
ÎNSTRUȚÁ, înstruțez, vb. I. Tranz. (Reg.) A împodobi (cu flori). – Din în- + struț „buchet de flori”.
înstruțezi
ÎNSTRUȚÁ, înstruțez, vb. I. Tranz. (Reg.) A împodobi (cu flori). – Din în- + struț „buchet de flori”.
înstruțând
ÎNSTRUȚÁ, înstruțez, vb. I. Tranz. (Reg.) A împodobi (cu flori). – Din în- + struț „buchet de flori”.
înstruțînd
ÎNSTRUȚÁ, înstruțez, vb. I. Tranz. (Reg.) A împodobi (cu flori). – Din în- + struț „buchet de flori”.
înstrăina
ÎNSTREINÁ vb. I v. înstrăina. DOOM
înstrăiná (a ~) (-stră-i-) vb., ind. prez. 3 înstrăineáză
înstrăinai
ÎNSTREINÁ vb. I v. înstrăina. DOOM
înstrăiná (a ~) (-stră-i-) vb., ind. prez. 3 înstrăineáză
înstrăinam
ÎNSTREINÁ vb. I v. înstrăina. DOOM
înstrăiná (a ~) (-stră-i-) vb., ind. prez. 3 înstrăineáză
înstrăinare
ÎNSTREINÁ vb. I v. înstrăina. DOOM
înstrăiná (a ~) (-stră-i-) vb., ind. prez. 3 înstrăineáză
înstrăinare
ÎNSTRĂINÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înstrăina și rezultatul ei. ♦ (Rel.) Acțiunea călugărului care părăsește deliberat viața socială pentru a se consacra definitiv, în mănăstire sau în pustnicie, rugăciunii și slujirii lui Dumnezeu. [Pr.: -stră-i-. – Var.: înstreináre s. f.] – V. înstrăina. DOOM
înstrăináre (-stră-i-) s. f., g.-d. art. înstrăinắrii
înstrăinarea
ÎNSTRĂINÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înstrăina și rezultatul ei. ♦ (Rel.) Acțiunea călugărului care părăsește deliberat viața socială pentru a se consacra definitiv, în mănăstire sau în pustnicie, rugăciunii și slujirii lui Dumnezeu. [Pr.: -stră-i-. – Var.: înstreináre s. f.] – V. înstrăina. DOOM
înstrăináre (-stră-i-) s. f., g.-d. art. înstrăinắrii
înstrăinară
ÎNSTREINÁ vb. I v. înstrăina. DOOM
înstrăiná (a ~) (-stră-i-) vb., ind. prez. 3 înstrăineáză
înstrăinarăm
ÎNSTREINÁ vb. I v. înstrăina. DOOM
înstrăiná (a ~) (-stră-i-) vb., ind. prez. 3 înstrăineáză
înstrăinarăți
ÎNSTREINÁ vb. I v. înstrăina. DOOM
înstrăiná (a ~) (-stră-i-) vb., ind. prez. 3 înstrăineáză
înstrăinase
ÎNSTREINÁ vb. I v. înstrăina. DOOM
înstrăiná (a ~) (-stră-i-) vb., ind. prez. 3 înstrăineáză
înstrăinasem
ÎNSTREINÁ vb. I v. înstrăina. DOOM
înstrăiná (a ~) (-stră-i-) vb., ind. prez. 3 înstrăineáză
înstrăinaseră
ÎNSTREINÁ vb. I v. înstrăina. DOOM
înstrăiná (a ~) (-stră-i-) vb., ind. prez. 3 înstrăineáză
înstrăinaserăm
ÎNSTREINÁ vb. I v. înstrăina. DOOM
înstrăiná (a ~) (-stră-i-) vb., ind. prez. 3 înstrăineáză
înstrăinaserăți
ÎNSTREINÁ vb. I v. înstrăina. DOOM
înstrăiná (a ~) (-stră-i-) vb., ind. prez. 3 înstrăineáză
înstrăinaseși
ÎNSTREINÁ vb. I v. înstrăina. DOOM
înstrăiná (a ~) (-stră-i-) vb., ind. prez. 3 înstrăineáză
înstrăinaseți
ÎNSTREINÁ vb. I v. înstrăina. DOOM
înstrăiná (a ~) (-stră-i-) vb., ind. prez. 3 înstrăineáză
înstrăinat
ÎNSTREINÁ vb. I v. înstrăina. DOOM
înstrăiná (a ~) (-stră-i-) vb., ind. prez. 3 înstrăineáză
înstrăinat
ÎNSTREINÁT2, -Ă adj. v. înstrăinat2.
înstrăinat
ÎNSTREINÁT1 s. n. v. înstrăinat1. DOOM
înstrăinát (-stră-i-) s. n.
înstrăinata
ÎNSTREINÁT2, -Ă adj. v. înstrăinat2.
înstrăinate
ÎNSTREINÁT2, -Ă adj. v. înstrăinat2.
înstrăinatei
ÎNSTREINÁT2, -Ă adj. v. înstrăinat2.
înstrăinatele
ÎNSTREINÁT2, -Ă adj. v. înstrăinat2.
înstrăinatelor
ÎNSTREINÁT2, -Ă adj. v. înstrăinat2.
înstrăinatul
ÎNSTREINÁT2, -Ă adj. v. înstrăinat2.
înstrăinatului
ÎNSTREINÁT2, -Ă adj. v. înstrăinat2.
înstrăinau
ÎNSTREINÁ vb. I v. înstrăina. DOOM
înstrăiná (a ~) (-stră-i-) vb., ind. prez. 3 înstrăineáză
înstrăinași
ÎNSTREINÁ vb. I v. înstrăina. DOOM
înstrăiná (a ~) (-stră-i-) vb., ind. prez. 3 înstrăineáză
înstrăinați
ÎNSTREINÁ vb. I v. înstrăina. DOOM
înstrăiná (a ~) (-stră-i-) vb., ind. prez. 3 înstrăineáză
înstrăinați
ÎNSTREINÁT2, -Ă adj. v. înstrăinat2.
înstrăinații
ÎNSTREINÁT2, -Ă adj. v. înstrăinat2.
înstrăinaților
ÎNSTREINÁT2, -Ă adj. v. înstrăinat2.
înstrăinează
ÎNSTREINÁ vb. I v. înstrăina. DOOM
înstrăiná (a ~) (-stră-i-) vb., ind. prez. 3 înstrăineáză
înstrăinez
ÎNSTREINÁ vb. I v. înstrăina. DOOM
înstrăiná (a ~) (-stră-i-) vb., ind. prez. 3 înstrăineáză
înstrăineze
ÎNSTREINÁ vb. I v. înstrăina. DOOM
înstrăiná (a ~) (-stră-i-) vb., ind. prez. 3 înstrăineáză
înstrăinezi
ÎNSTREINÁ vb. I v. înstrăina. DOOM
înstrăiná (a ~) (-stră-i-) vb., ind. prez. 3 înstrăineáză
înstrăinând
ÎNSTREINÁ vb. I v. înstrăina. DOOM
înstrăiná (a ~) (-stră-i-) vb., ind. prez. 3 înstrăineáză
înstrăinînd
ÎNSTREINÁ vb. I v. înstrăina. DOOM
înstrăiná (a ~) (-stră-i-) vb., ind. prez. 3 înstrăineáză
înstrăinări
ÎNSTRĂINÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înstrăina și rezultatul ei. ♦ (Rel.) Acțiunea călugărului care părăsește deliberat viața socială pentru a se consacra definitiv, în mănăstire sau în pustnicie, rugăciunii și slujirii lui Dumnezeu. [Pr.: -stră-i-. – Var.: înstreináre s. f.] – V. înstrăina. DOOM
înstrăináre (-stră-i-) s. f., g.-d. art. înstrăinắrii
înstrăinării
ÎNSTRĂINÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înstrăina și rezultatul ei. ♦ (Rel.) Acțiunea călugărului care părăsește deliberat viața socială pentru a se consacra definitiv, în mănăstire sau în pustnicie, rugăciunii și slujirii lui Dumnezeu. [Pr.: -stră-i-. – Var.: înstreináre s. f.] – V. înstrăina. DOOM
înstrăináre (-stră-i-) s. f., g.-d. art. înstrăinắrii
înstrăinările
ÎNSTRĂINÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înstrăina și rezultatul ei. ♦ (Rel.) Acțiunea călugărului care părăsește deliberat viața socială pentru a se consacra definitiv, în mănăstire sau în pustnicie, rugăciunii și slujirii lui Dumnezeu. [Pr.: -stră-i-. – Var.: înstreináre s. f.] – V. înstrăina. DOOM
înstrăináre (-stră-i-) s. f., g.-d. art. înstrăinắrii
înstrăinărilor
ÎNSTRĂINÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înstrăina și rezultatul ei. ♦ (Rel.) Acțiunea călugărului care părăsește deliberat viața socială pentru a se consacra definitiv, în mănăstire sau în pustnicie, rugăciunii și slujirii lui Dumnezeu. [Pr.: -stră-i-. – Var.: înstreináre s. f.] – V. înstrăina. DOOM
înstrăináre (-stră-i-) s. f., g.-d. art. înstrăinắrii
înstăpânea
ÎNSTĂPÂNÍ, înstăpânesc, vb. IV. Refl. A se face stăpân pe ceva. – În + stăpâni. DOOM
!înstăpâní (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înstăpânéște, imperf. 3 sg. se înstăpâneá; conj. prez. 3 să se înstăpâneáscă
înstăpâneai
ÎNSTĂPÂNÍ, înstăpânesc, vb. IV. Refl. A se face stăpân pe ceva. – În + stăpâni. DOOM
!înstăpâní (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înstăpânéște, imperf. 3 sg. se înstăpâneá; conj. prez. 3 să se înstăpâneáscă
înstăpâneam
ÎNSTĂPÂNÍ, înstăpânesc, vb. IV. Refl. A se face stăpân pe ceva. – În + stăpâni. DOOM
!înstăpâní (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înstăpânéște, imperf. 3 sg. se înstăpâneá; conj. prez. 3 să se înstăpâneáscă
înstăpânească
ÎNSTĂPÂNÍ, înstăpânesc, vb. IV. Refl. A se face stăpân pe ceva. – În + stăpâni. DOOM
!înstăpâní (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înstăpânéște, imperf. 3 sg. se înstăpâneá; conj. prez. 3 să se înstăpâneáscă
înstăpâneau
ÎNSTĂPÂNÍ, înstăpânesc, vb. IV. Refl. A se face stăpân pe ceva. – În + stăpâni. DOOM
!înstăpâní (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înstăpânéște, imperf. 3 sg. se înstăpâneá; conj. prez. 3 să se înstăpâneáscă
înstăpâneați
ÎNSTĂPÂNÍ, înstăpânesc, vb. IV. Refl. A se face stăpân pe ceva. – În + stăpâni. DOOM
!înstăpâní (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înstăpânéște, imperf. 3 sg. se înstăpâneá; conj. prez. 3 să se înstăpâneáscă
înstăpânesc
ÎNSTĂPÂNÍ, înstăpânesc, vb. IV. Refl. A se face stăpân pe ceva. – În + stăpâni. DOOM
!înstăpâní (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înstăpânéște, imperf. 3 sg. se înstăpâneá; conj. prez. 3 să se înstăpâneáscă
înstăpânește
ÎNSTĂPÂNÍ, înstăpânesc, vb. IV. Refl. A se face stăpân pe ceva. – În + stăpâni. DOOM
!înstăpâní (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înstăpânéște, imperf. 3 sg. se înstăpâneá; conj. prez. 3 să se înstăpâneáscă
înstăpânești
ÎNSTĂPÂNÍ, înstăpânesc, vb. IV. Refl. A se face stăpân pe ceva. – În + stăpâni. DOOM
!înstăpâní (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înstăpânéște, imperf. 3 sg. se înstăpâneá; conj. prez. 3 să se înstăpâneáscă
înstăpâni
ÎNSTĂPÂNÍ, înstăpânesc, vb. IV. Refl. A se face stăpân pe ceva. – În + stăpâni. DOOM
!înstăpâní (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înstăpânéște, imperf. 3 sg. se înstăpâneá; conj. prez. 3 să se înstăpâneáscă
înstăpânii
ÎNSTĂPÂNÍ, înstăpânesc, vb. IV. Refl. A se face stăpân pe ceva. – În + stăpâni. DOOM
!înstăpâní (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înstăpânéște, imperf. 3 sg. se înstăpâneá; conj. prez. 3 să se înstăpâneáscă
înstăpânim
ÎNSTĂPÂNÍ, înstăpânesc, vb. IV. Refl. A se face stăpân pe ceva. – În + stăpâni. DOOM
!înstăpâní (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înstăpânéște, imperf. 3 sg. se înstăpâneá; conj. prez. 3 să se înstăpâneáscă
înstăpânind
ÎNSTĂPÂNÍ, înstăpânesc, vb. IV. Refl. A se face stăpân pe ceva. – În + stăpâni. DOOM
!înstăpâní (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înstăpânéște, imperf. 3 sg. se înstăpâneá; conj. prez. 3 să se înstăpâneáscă
înstăpânire
ÎNSTĂPÂNÍ, înstăpânesc, vb. IV. Refl. A se face stăpân pe ceva. – În + stăpâni. DOOM
!înstăpâní (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înstăpânéște, imperf. 3 sg. se înstăpâneá; conj. prez. 3 să se înstăpâneáscă
înstăpânire
ÎNSTĂPÂNÍ, înstăpânesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se face stăpân pe ceva. – În + stăpân.
înstăpâniră
ÎNSTĂPÂNÍ, înstăpânesc, vb. IV. Refl. A se face stăpân pe ceva. – În + stăpâni. DOOM
!înstăpâní (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înstăpânéște, imperf. 3 sg. se înstăpâneá; conj. prez. 3 să se înstăpâneáscă
înstăpânirăm
ÎNSTĂPÂNÍ, înstăpânesc, vb. IV. Refl. A se face stăpân pe ceva. – În + stăpâni. DOOM
!înstăpâní (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înstăpânéște, imperf. 3 sg. se înstăpâneá; conj. prez. 3 să se înstăpâneáscă
înstăpânirăți
ÎNSTĂPÂNÍ, înstăpânesc, vb. IV. Refl. A se face stăpân pe ceva. – În + stăpâni. DOOM
!înstăpâní (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înstăpânéște, imperf. 3 sg. se înstăpâneá; conj. prez. 3 să se înstăpâneáscă
înstăpânise
ÎNSTĂPÂNÍ, înstăpânesc, vb. IV. Refl. A se face stăpân pe ceva. – În + stăpâni. DOOM
!înstăpâní (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înstăpânéște, imperf. 3 sg. se înstăpâneá; conj. prez. 3 să se înstăpâneáscă
înstăpânisem
ÎNSTĂPÂNÍ, înstăpânesc, vb. IV. Refl. A se face stăpân pe ceva. – În + stăpâni. DOOM
!înstăpâní (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înstăpânéște, imperf. 3 sg. se înstăpâneá; conj. prez. 3 să se înstăpâneáscă
înstăpâniseră
ÎNSTĂPÂNÍ, înstăpânesc, vb. IV. Refl. A se face stăpân pe ceva. – În + stăpâni. DOOM
!înstăpâní (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înstăpânéște, imperf. 3 sg. se înstăpâneá; conj. prez. 3 să se înstăpâneáscă
înstăpâniserăm
ÎNSTĂPÂNÍ, înstăpânesc, vb. IV. Refl. A se face stăpân pe ceva. – În + stăpâni. DOOM
!înstăpâní (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înstăpânéște, imperf. 3 sg. se înstăpâneá; conj. prez. 3 să se înstăpâneáscă
înstăpâniserăți
ÎNSTĂPÂNÍ, înstăpânesc, vb. IV. Refl. A se face stăpân pe ceva. – În + stăpâni. DOOM
!înstăpâní (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înstăpânéște, imperf. 3 sg. se înstăpâneá; conj. prez. 3 să se înstăpâneáscă
înstăpâniseși
ÎNSTĂPÂNÍ, înstăpânesc, vb. IV. Refl. A se face stăpân pe ceva. – În + stăpâni. DOOM
!înstăpâní (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înstăpânéște, imperf. 3 sg. se înstăpâneá; conj. prez. 3 să se înstăpâneáscă
înstăpâniseți
ÎNSTĂPÂNÍ, înstăpânesc, vb. IV. Refl. A se face stăpân pe ceva. – În + stăpâni. DOOM
!înstăpâní (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înstăpânéște, imperf. 3 sg. se înstăpâneá; conj. prez. 3 să se înstăpâneáscă
înstăpânit
ÎNSTĂPÂNÍ, înstăpânesc, vb. IV. Refl. A se face stăpân pe ceva. – În + stăpâni. DOOM
!înstăpâní (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înstăpânéște, imperf. 3 sg. se înstăpâneá; conj. prez. 3 să se înstăpâneáscă
înstăpâniși
ÎNSTĂPÂNÍ, înstăpânesc, vb. IV. Refl. A se face stăpân pe ceva. – În + stăpâni. DOOM
!înstăpâní (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înstăpânéște, imperf. 3 sg. se înstăpâneá; conj. prez. 3 să se înstăpâneáscă
înstăpâniți
ÎNSTĂPÂNÍ, înstăpânesc, vb. IV. Refl. A se face stăpân pe ceva. – În + stăpâni. DOOM
!înstăpâní (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înstăpânéște, imperf. 3 sg. se înstăpâneá; conj. prez. 3 să se înstăpâneáscă
înstăpînea
ÎNSTĂPÂNÍ, înstăpânesc, vb. IV. Refl. A se face stăpân pe ceva. – În + stăpâni. DOOM
!înstăpâní (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înstăpânéște, imperf. 3 sg. se înstăpâneá; conj. prez. 3 să se înstăpâneáscă
înstăpîneai
ÎNSTĂPÂNÍ, înstăpânesc, vb. IV. Refl. A se face stăpân pe ceva. – În + stăpâni. DOOM
!înstăpâní (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înstăpânéște, imperf. 3 sg. se înstăpâneá; conj. prez. 3 să se înstăpâneáscă
înstăpîneam
ÎNSTĂPÂNÍ, înstăpânesc, vb. IV. Refl. A se face stăpân pe ceva. – În + stăpâni. DOOM
!înstăpâní (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înstăpânéște, imperf. 3 sg. se înstăpâneá; conj. prez. 3 să se înstăpâneáscă
înstăpînească
ÎNSTĂPÂNÍ, înstăpânesc, vb. IV. Refl. A se face stăpân pe ceva. – În + stăpâni. DOOM
!înstăpâní (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înstăpânéște, imperf. 3 sg. se înstăpâneá; conj. prez. 3 să se înstăpâneáscă
înstăpîneau
ÎNSTĂPÂNÍ, înstăpânesc, vb. IV. Refl. A se face stăpân pe ceva. – În + stăpâni. DOOM
!înstăpâní (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înstăpânéște, imperf. 3 sg. se înstăpâneá; conj. prez. 3 să se înstăpâneáscă
înstăpîneați
ÎNSTĂPÂNÍ, înstăpânesc, vb. IV. Refl. A se face stăpân pe ceva. – În + stăpâni. DOOM
!înstăpâní (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înstăpânéște, imperf. 3 sg. se înstăpâneá; conj. prez. 3 să se înstăpâneáscă
înstăpînesc
ÎNSTĂPÂNÍ, înstăpânesc, vb. IV. Refl. A se face stăpân pe ceva. – În + stăpâni. DOOM
!înstăpâní (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înstăpânéște, imperf. 3 sg. se înstăpâneá; conj. prez. 3 să se înstăpâneáscă
înstăpînește
ÎNSTĂPÂNÍ, înstăpânesc, vb. IV. Refl. A se face stăpân pe ceva. – În + stăpâni. DOOM
!înstăpâní (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înstăpânéște, imperf. 3 sg. se înstăpâneá; conj. prez. 3 să se înstăpâneáscă
înstăpînești
ÎNSTĂPÂNÍ, înstăpânesc, vb. IV. Refl. A se face stăpân pe ceva. – În + stăpâni. DOOM
!înstăpâní (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înstăpânéște, imperf. 3 sg. se înstăpâneá; conj. prez. 3 să se înstăpâneáscă
înstăpîni
ÎNSTĂPÂNÍ, înstăpânesc, vb. IV. Refl. A se face stăpân pe ceva. – În + stăpâni. DOOM
!înstăpâní (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înstăpânéște, imperf. 3 sg. se înstăpâneá; conj. prez. 3 să se înstăpâneáscă
înstăpînii
ÎNSTĂPÂNÍ, înstăpânesc, vb. IV. Refl. A se face stăpân pe ceva. – În + stăpâni. DOOM
!înstăpâní (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înstăpânéște, imperf. 3 sg. se înstăpâneá; conj. prez. 3 să se înstăpâneáscă
înstăpînim
ÎNSTĂPÂNÍ, înstăpânesc, vb. IV. Refl. A se face stăpân pe ceva. – În + stăpâni. DOOM
!înstăpâní (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înstăpânéște, imperf. 3 sg. se înstăpâneá; conj. prez. 3 să se înstăpâneáscă
înstăpînind
ÎNSTĂPÂNÍ, înstăpânesc, vb. IV. Refl. A se face stăpân pe ceva. – În + stăpâni. DOOM
!înstăpâní (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înstăpânéște, imperf. 3 sg. se înstăpâneá; conj. prez. 3 să se înstăpâneáscă
înstăpînire
ÎNSTĂPÂNÍ, înstăpânesc, vb. IV. Refl. A se face stăpân pe ceva. – În + stăpâni. DOOM
!înstăpâní (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înstăpânéște, imperf. 3 sg. se înstăpâneá; conj. prez. 3 să se înstăpâneáscă
înstăpîniră
ÎNSTĂPÂNÍ, înstăpânesc, vb. IV. Refl. A se face stăpân pe ceva. – În + stăpâni. DOOM
!înstăpâní (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înstăpânéște, imperf. 3 sg. se înstăpâneá; conj. prez. 3 să se înstăpâneáscă
înstăpînirăm
ÎNSTĂPÂNÍ, înstăpânesc, vb. IV. Refl. A se face stăpân pe ceva. – În + stăpâni. DOOM
!înstăpâní (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înstăpânéște, imperf. 3 sg. se înstăpâneá; conj. prez. 3 să se înstăpâneáscă
înstăpînirăți
ÎNSTĂPÂNÍ, înstăpânesc, vb. IV. Refl. A se face stăpân pe ceva. – În + stăpâni. DOOM
!înstăpâní (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înstăpânéște, imperf. 3 sg. se înstăpâneá; conj. prez. 3 să se înstăpâneáscă
înstăpînise
ÎNSTĂPÂNÍ, înstăpânesc, vb. IV. Refl. A se face stăpân pe ceva. – În + stăpâni. DOOM
!înstăpâní (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înstăpânéște, imperf. 3 sg. se înstăpâneá; conj. prez. 3 să se înstăpâneáscă
înstăpînisem
ÎNSTĂPÂNÍ, înstăpânesc, vb. IV. Refl. A se face stăpân pe ceva. – În + stăpâni. DOOM
!înstăpâní (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înstăpânéște, imperf. 3 sg. se înstăpâneá; conj. prez. 3 să se înstăpâneáscă
înstăpîniseră
ÎNSTĂPÂNÍ, înstăpânesc, vb. IV. Refl. A se face stăpân pe ceva. – În + stăpâni. DOOM
!înstăpâní (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înstăpânéște, imperf. 3 sg. se înstăpâneá; conj. prez. 3 să se înstăpâneáscă
înstăpîniserăm
ÎNSTĂPÂNÍ, înstăpânesc, vb. IV. Refl. A se face stăpân pe ceva. – În + stăpâni. DOOM
!înstăpâní (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înstăpânéște, imperf. 3 sg. se înstăpâneá; conj. prez. 3 să se înstăpâneáscă
înstăpîniserăți
ÎNSTĂPÂNÍ, înstăpânesc, vb. IV. Refl. A se face stăpân pe ceva. – În + stăpâni. DOOM
!înstăpâní (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înstăpânéște, imperf. 3 sg. se înstăpâneá; conj. prez. 3 să se înstăpâneáscă
înstăpîniseși
ÎNSTĂPÂNÍ, înstăpânesc, vb. IV. Refl. A se face stăpân pe ceva. – În + stăpâni. DOOM
!înstăpâní (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înstăpânéște, imperf. 3 sg. se înstăpâneá; conj. prez. 3 să se înstăpâneáscă
înstăpîniseți
ÎNSTĂPÂNÍ, înstăpânesc, vb. IV. Refl. A se face stăpân pe ceva. – În + stăpâni. DOOM
!înstăpâní (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înstăpânéște, imperf. 3 sg. se înstăpâneá; conj. prez. 3 să se înstăpâneáscă
înstăpînit
ÎNSTĂPÂNÍ, înstăpânesc, vb. IV. Refl. A se face stăpân pe ceva. – În + stăpâni. DOOM
!înstăpâní (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înstăpânéște, imperf. 3 sg. se înstăpâneá; conj. prez. 3 să se înstăpâneáscă
înstăpîniși
ÎNSTĂPÂNÍ, înstăpânesc, vb. IV. Refl. A se face stăpân pe ceva. – În + stăpâni. DOOM
!înstăpâní (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înstăpânéște, imperf. 3 sg. se înstăpâneá; conj. prez. 3 să se înstăpâneáscă
înstăpîniți
ÎNSTĂPÂNÍ, înstăpânesc, vb. IV. Refl. A se face stăpân pe ceva. – În + stăpâni. DOOM
!înstăpâní (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înstăpânéște, imperf. 3 sg. se înstăpâneá; conj. prez. 3 să se înstăpâneáscă
înstărea
ÎNSTĂRÍ, înstăresc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbogăți. – În + stare. DOOM
înstărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înstărésc, imperf. 3 sg. înstăreá; conj. prez. 3 să înstăreáscă
înstăreai
ÎNSTĂRÍ, înstăresc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbogăți. – În + stare. DOOM
înstărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înstărésc, imperf. 3 sg. înstăreá; conj. prez. 3 să înstăreáscă
înstăream
ÎNSTĂRÍ, înstăresc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbogăți. – În + stare. DOOM
înstărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înstărésc, imperf. 3 sg. înstăreá; conj. prez. 3 să înstăreáscă
înstărească
ÎNSTĂRÍ, înstăresc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbogăți. – În + stare. DOOM
înstărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înstărésc, imperf. 3 sg. înstăreá; conj. prez. 3 să înstăreáscă
înstăreau
ÎNSTĂRÍ, înstăresc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbogăți. – În + stare. DOOM
înstărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înstărésc, imperf. 3 sg. înstăreá; conj. prez. 3 să înstăreáscă
înstăreați
ÎNSTĂRÍ, înstăresc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbogăți. – În + stare. DOOM
înstărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înstărésc, imperf. 3 sg. înstăreá; conj. prez. 3 să înstăreáscă
înstăresc
ÎNSTĂRÍ, înstăresc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbogăți. – În + stare. DOOM
înstărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înstărésc, imperf. 3 sg. înstăreá; conj. prez. 3 să înstăreáscă
înstărește
ÎNSTĂRÍ, înstăresc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbogăți. – În + stare. DOOM
înstărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înstărésc, imperf. 3 sg. înstăreá; conj. prez. 3 să înstăreáscă
înstărești
ÎNSTĂRÍ, înstăresc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbogăți. – În + stare. DOOM
înstărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înstărésc, imperf. 3 sg. înstăreá; conj. prez. 3 să înstăreáscă
înstări
ÎNSTĂRÍ, înstăresc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbogăți. – În + stare. DOOM
înstărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înstărésc, imperf. 3 sg. înstăreá; conj. prez. 3 să înstăreáscă
înstării
ÎNSTĂRÍ, înstăresc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbogăți. – În + stare. DOOM
înstărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înstărésc, imperf. 3 sg. înstăreá; conj. prez. 3 să înstăreáscă
înstărim
ÎNSTĂRÍ, înstăresc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbogăți. – În + stare. DOOM
înstărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înstărésc, imperf. 3 sg. înstăreá; conj. prez. 3 să înstăreáscă
înstărind
ÎNSTĂRÍ, înstăresc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbogăți. – În + stare. DOOM
înstărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înstărésc, imperf. 3 sg. înstăreá; conj. prez. 3 să înstăreáscă
înstărire
ÎNSTĂRÍ, înstăresc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbogăți. – În + stare. DOOM
înstărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înstărésc, imperf. 3 sg. înstăreá; conj. prez. 3 să înstăreáscă
înstărire
ÎNSTĂRÍ, înstăresc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbogăți. – În + stare.
înstăriră
ÎNSTĂRÍ, înstăresc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbogăți. – În + stare. DOOM
înstărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înstărésc, imperf. 3 sg. înstăreá; conj. prez. 3 să înstăreáscă
înstărirăm
ÎNSTĂRÍ, înstăresc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbogăți. – În + stare. DOOM
înstărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înstărésc, imperf. 3 sg. înstăreá; conj. prez. 3 să înstăreáscă
înstărirăți
ÎNSTĂRÍ, înstăresc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbogăți. – În + stare. DOOM
înstărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înstărésc, imperf. 3 sg. înstăreá; conj. prez. 3 să înstăreáscă
înstărise
ÎNSTĂRÍ, înstăresc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbogăți. – În + stare. DOOM
înstărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înstărésc, imperf. 3 sg. înstăreá; conj. prez. 3 să înstăreáscă
înstărisem
ÎNSTĂRÍ, înstăresc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbogăți. – În + stare. DOOM
înstărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înstărésc, imperf. 3 sg. înstăreá; conj. prez. 3 să înstăreáscă
înstăriseră
ÎNSTĂRÍ, înstăresc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbogăți. – În + stare. DOOM
înstărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înstărésc, imperf. 3 sg. înstăreá; conj. prez. 3 să înstăreáscă
înstăriserăm
ÎNSTĂRÍ, înstăresc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbogăți. – În + stare. DOOM
înstărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înstărésc, imperf. 3 sg. înstăreá; conj. prez. 3 să înstăreáscă
înstăriserăți
ÎNSTĂRÍ, înstăresc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbogăți. – În + stare. DOOM
înstărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înstărésc, imperf. 3 sg. înstăreá; conj. prez. 3 să înstăreáscă
înstăriseși
ÎNSTĂRÍ, înstăresc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbogăți. – În + stare. DOOM
înstărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înstărésc, imperf. 3 sg. înstăreá; conj. prez. 3 să înstăreáscă
înstăriseți
ÎNSTĂRÍ, înstăresc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbogăți. – În + stare. DOOM
înstărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înstărésc, imperf. 3 sg. înstăreá; conj. prez. 3 să înstăreáscă
înstărit
ÎNSTĂRÍ, înstăresc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbogăți. – În + stare. DOOM
înstărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înstărésc, imperf. 3 sg. înstăreá; conj. prez. 3 să înstăreáscă
înstărit
ÎNSTĂRÍT, -Ă, înstăriți, -te, adj. Cu stare, bogat, avut, chivernisit. – V. înstări.
înstărita
ÎNSTĂRÍT, -Ă, înstăriți, -te, adj. Cu stare, bogat, avut, chivernisit. – V. înstări.
înstărite
ÎNSTĂRÍT, -Ă, înstăriți, -te, adj. Cu stare, bogat, avut, chivernisit. – V. înstări.
înstăritei
ÎNSTĂRÍT, -Ă, înstăriți, -te, adj. Cu stare, bogat, avut, chivernisit. – V. înstări.
înstăritele
ÎNSTĂRÍT, -Ă, înstăriți, -te, adj. Cu stare, bogat, avut, chivernisit. – V. înstări.
înstăritelor
ÎNSTĂRÍT, -Ă, înstăriți, -te, adj. Cu stare, bogat, avut, chivernisit. – V. înstări.
înstăritul
ÎNSTĂRÍT, -Ă, înstăriți, -te, adj. Cu stare, bogat, avut, chivernisit. – V. înstări.
înstăritului
ÎNSTĂRÍT, -Ă, înstăriți, -te, adj. Cu stare, bogat, avut, chivernisit. – V. înstări.
înstăriși
ÎNSTĂRÍ, înstăresc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbogăți. – În + stare. DOOM
înstărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înstărésc, imperf. 3 sg. înstăreá; conj. prez. 3 să înstăreáscă
înstăriți
ÎNSTĂRÍ, înstăresc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbogăți. – În + stare. DOOM
înstărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înstărésc, imperf. 3 sg. înstăreá; conj. prez. 3 să înstăreáscă
înstăriți
ÎNSTĂRÍT, -Ă, înstăriți, -te, adj. Cu stare, bogat, avut, chivernisit. – V. înstări.
înstăriții
ÎNSTĂRÍT, -Ă, înstăriți, -te, adj. Cu stare, bogat, avut, chivernisit. – V. înstări.
înstăriților
ÎNSTĂRÍT, -Ă, înstăriți, -te, adj. Cu stare, bogat, avut, chivernisit. – V. înstări.
însuflețea
ÎNSUFLEȚÍ, însuflețesc, vb. IV. Tranz. 1. A da viață. ♦ Fig. A stimula, a da impuls, avânt. ♦ Refl. A prinde viață; a se înviora, a se anima. 2. Fig. A preface ceva inert în ceva viu, dinamic. – În + suflet. DOOM
însuflețí (a ~) (-su-fle-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însuflețésc, imperf. 3 sg. însuflețeá; conj. prez. 3 să însuflețeáscă
însuflețeai
ÎNSUFLEȚÍ, însuflețesc, vb. IV. Tranz. 1. A da viață. ♦ Fig. A stimula, a da impuls, avânt. ♦ Refl. A prinde viață; a se înviora, a se anima. 2. Fig. A preface ceva inert în ceva viu, dinamic. – În + suflet. DOOM
însuflețí (a ~) (-su-fle-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însuflețésc, imperf. 3 sg. însuflețeá; conj. prez. 3 să însuflețeáscă
însuflețeam
ÎNSUFLEȚÍ, însuflețesc, vb. IV. Tranz. 1. A da viață. ♦ Fig. A stimula, a da impuls, avânt. ♦ Refl. A prinde viață; a se înviora, a se anima. 2. Fig. A preface ceva inert în ceva viu, dinamic. – În + suflet. DOOM
însuflețí (a ~) (-su-fle-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însuflețésc, imperf. 3 sg. însuflețeá; conj. prez. 3 să însuflețeáscă
însuflețească
ÎNSUFLEȚÍ, însuflețesc, vb. IV. Tranz. 1. A da viață. ♦ Fig. A stimula, a da impuls, avânt. ♦ Refl. A prinde viață; a se înviora, a se anima. 2. Fig. A preface ceva inert în ceva viu, dinamic. – În + suflet. DOOM
însuflețí (a ~) (-su-fle-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însuflețésc, imperf. 3 sg. însuflețeá; conj. prez. 3 să însuflețeáscă
însuflețeau
ÎNSUFLEȚÍ, însuflețesc, vb. IV. Tranz. 1. A da viață. ♦ Fig. A stimula, a da impuls, avânt. ♦ Refl. A prinde viață; a se înviora, a se anima. 2. Fig. A preface ceva inert în ceva viu, dinamic. – În + suflet. DOOM
însuflețí (a ~) (-su-fle-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însuflețésc, imperf. 3 sg. însuflețeá; conj. prez. 3 să însuflețeáscă
însuflețeați
ÎNSUFLEȚÍ, însuflețesc, vb. IV. Tranz. 1. A da viață. ♦ Fig. A stimula, a da impuls, avânt. ♦ Refl. A prinde viață; a se înviora, a se anima. 2. Fig. A preface ceva inert în ceva viu, dinamic. – În + suflet. DOOM
însuflețí (a ~) (-su-fle-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însuflețésc, imperf. 3 sg. însuflețeá; conj. prez. 3 să însuflețeáscă
însuflețesc
ÎNSUFLEȚÍ, însuflețesc, vb. IV. Tranz. 1. A da viață. ♦ Fig. A stimula, a da impuls, avânt. ♦ Refl. A prinde viață; a se înviora, a se anima. 2. Fig. A preface ceva inert în ceva viu, dinamic. – În + suflet. DOOM
însuflețí (a ~) (-su-fle-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însuflețésc, imperf. 3 sg. însuflețeá; conj. prez. 3 să însuflețeáscă
însuflețește
ÎNSUFLEȚÍ, însuflețesc, vb. IV. Tranz. 1. A da viață. ♦ Fig. A stimula, a da impuls, avânt. ♦ Refl. A prinde viață; a se înviora, a se anima. 2. Fig. A preface ceva inert în ceva viu, dinamic. – În + suflet. DOOM
însuflețí (a ~) (-su-fle-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însuflețésc, imperf. 3 sg. însuflețeá; conj. prez. 3 să însuflețeáscă
însuflețești
ÎNSUFLEȚÍ, însuflețesc, vb. IV. Tranz. 1. A da viață. ♦ Fig. A stimula, a da impuls, avânt. ♦ Refl. A prinde viață; a se înviora, a se anima. 2. Fig. A preface ceva inert în ceva viu, dinamic. – În + suflet. DOOM
însuflețí (a ~) (-su-fle-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însuflețésc, imperf. 3 sg. însuflețeá; conj. prez. 3 să însuflețeáscă
însufleți
ÎNSUFLEȚÍ, însuflețesc, vb. IV. Tranz. 1. A da viață. ♦ Fig. A stimula, a da impuls, avânt. ♦ Refl. A prinde viață; a se înviora, a se anima. 2. Fig. A preface ceva inert în ceva viu, dinamic. – În + suflet. DOOM
însuflețí (a ~) (-su-fle-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însuflețésc, imperf. 3 sg. însuflețeá; conj. prez. 3 să însuflețeáscă
însufleții
ÎNSUFLEȚÍ, însuflețesc, vb. IV. Tranz. 1. A da viață. ♦ Fig. A stimula, a da impuls, avânt. ♦ Refl. A prinde viață; a se înviora, a se anima. 2. Fig. A preface ceva inert în ceva viu, dinamic. – În + suflet. DOOM
însuflețí (a ~) (-su-fle-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însuflețésc, imperf. 3 sg. însuflețeá; conj. prez. 3 să însuflețeáscă
însuflețim
ÎNSUFLEȚÍ, însuflețesc, vb. IV. Tranz. 1. A da viață. ♦ Fig. A stimula, a da impuls, avânt. ♦ Refl. A prinde viață; a se înviora, a se anima. 2. Fig. A preface ceva inert în ceva viu, dinamic. – În + suflet. DOOM
însuflețí (a ~) (-su-fle-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însuflețésc, imperf. 3 sg. însuflețeá; conj. prez. 3 să însuflețeáscă
însuflețind
ÎNSUFLEȚÍ, însuflețesc, vb. IV. Tranz. 1. A da viață. ♦ Fig. A stimula, a da impuls, avânt. ♦ Refl. A prinde viață; a se înviora, a se anima. 2. Fig. A preface ceva inert în ceva viu, dinamic. – În + suflet. DOOM
însuflețí (a ~) (-su-fle-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însuflețésc, imperf. 3 sg. însuflețeá; conj. prez. 3 să însuflețeáscă
însuflețire
ÎNSUFLEȚÍ, însuflețesc, vb. IV. Tranz. 1. A da viață. ♦ Fig. A stimula, a da impuls, avânt. ♦ Refl. A prinde viață; a se înviora, a se anima. 2. Fig. A preface ceva inert în ceva viu, dinamic. – În + suflet. DOOM
însuflețí (a ~) (-su-fle-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însuflețésc, imperf. 3 sg. însuflețeá; conj. prez. 3 să însuflețeáscă
însuflețire
ÎNSUFLEȚÍRE, însuflețiri, s. f. Acțiunea de a (se) însufleți și rezultatul ei; avânt, entuziasm; animație. – V. însufleți. DOOM
însuflețíre (-su-fle-) s. f., g.-d. art. însuflețírii; pl. însuflețíri
însuflețirea
ÎNSUFLEȚÍRE, însuflețiri, s. f. Acțiunea de a (se) însufleți și rezultatul ei; avânt, entuziasm; animație. – V. însufleți. DOOM
însuflețíre (-su-fle-) s. f., g.-d. art. însuflețírii; pl. însuflețíri
însuflețiri
ÎNSUFLEȚÍRE, însuflețiri, s. f. Acțiunea de a (se) însufleți și rezultatul ei; avânt, entuziasm; animație. – V. însufleți. DOOM
însuflețíre (-su-fle-) s. f., g.-d. art. însuflețírii; pl. însuflețíri
însuflețirii
ÎNSUFLEȚÍRE, însuflețiri, s. f. Acțiunea de a (se) însufleți și rezultatul ei; avânt, entuziasm; animație. – V. însufleți. DOOM
însuflețíre (-su-fle-) s. f., g.-d. art. însuflețírii; pl. însuflețíri
însuflețirile
ÎNSUFLEȚÍRE, însuflețiri, s. f. Acțiunea de a (se) însufleți și rezultatul ei; avânt, entuziasm; animație. – V. însufleți. DOOM
însuflețíre (-su-fle-) s. f., g.-d. art. însuflețírii; pl. însuflețíri
însuflețirilor
ÎNSUFLEȚÍRE, însuflețiri, s. f. Acțiunea de a (se) însufleți și rezultatul ei; avânt, entuziasm; animație. – V. însufleți. DOOM
însuflețíre (-su-fle-) s. f., g.-d. art. însuflețírii; pl. însuflețíri
însuflețiră
ÎNSUFLEȚÍ, însuflețesc, vb. IV. Tranz. 1. A da viață. ♦ Fig. A stimula, a da impuls, avânt. ♦ Refl. A prinde viață; a se înviora, a se anima. 2. Fig. A preface ceva inert în ceva viu, dinamic. – În + suflet. DOOM
însuflețí (a ~) (-su-fle-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însuflețésc, imperf. 3 sg. însuflețeá; conj. prez. 3 să însuflețeáscă
însuflețirăm
ÎNSUFLEȚÍ, însuflețesc, vb. IV. Tranz. 1. A da viață. ♦ Fig. A stimula, a da impuls, avânt. ♦ Refl. A prinde viață; a se înviora, a se anima. 2. Fig. A preface ceva inert în ceva viu, dinamic. – În + suflet. DOOM
însuflețí (a ~) (-su-fle-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însuflețésc, imperf. 3 sg. însuflețeá; conj. prez. 3 să însuflețeáscă
însuflețirăți
ÎNSUFLEȚÍ, însuflețesc, vb. IV. Tranz. 1. A da viață. ♦ Fig. A stimula, a da impuls, avânt. ♦ Refl. A prinde viață; a se înviora, a se anima. 2. Fig. A preface ceva inert în ceva viu, dinamic. – În + suflet. DOOM
însuflețí (a ~) (-su-fle-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însuflețésc, imperf. 3 sg. însuflețeá; conj. prez. 3 să însuflețeáscă
însuflețise
ÎNSUFLEȚÍ, însuflețesc, vb. IV. Tranz. 1. A da viață. ♦ Fig. A stimula, a da impuls, avânt. ♦ Refl. A prinde viață; a se înviora, a se anima. 2. Fig. A preface ceva inert în ceva viu, dinamic. – În + suflet. DOOM
însuflețí (a ~) (-su-fle-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însuflețésc, imperf. 3 sg. însuflețeá; conj. prez. 3 să însuflețeáscă
însuflețisem
ÎNSUFLEȚÍ, însuflețesc, vb. IV. Tranz. 1. A da viață. ♦ Fig. A stimula, a da impuls, avânt. ♦ Refl. A prinde viață; a se înviora, a se anima. 2. Fig. A preface ceva inert în ceva viu, dinamic. – În + suflet. DOOM
însuflețí (a ~) (-su-fle-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însuflețésc, imperf. 3 sg. însuflețeá; conj. prez. 3 să însuflețeáscă
însuflețiseră
ÎNSUFLEȚÍ, însuflețesc, vb. IV. Tranz. 1. A da viață. ♦ Fig. A stimula, a da impuls, avânt. ♦ Refl. A prinde viață; a se înviora, a se anima. 2. Fig. A preface ceva inert în ceva viu, dinamic. – În + suflet. DOOM
însuflețí (a ~) (-su-fle-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însuflețésc, imperf. 3 sg. însuflețeá; conj. prez. 3 să însuflețeáscă
însuflețiserăm
ÎNSUFLEȚÍ, însuflețesc, vb. IV. Tranz. 1. A da viață. ♦ Fig. A stimula, a da impuls, avânt. ♦ Refl. A prinde viață; a se înviora, a se anima. 2. Fig. A preface ceva inert în ceva viu, dinamic. – În + suflet. DOOM
însuflețí (a ~) (-su-fle-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însuflețésc, imperf. 3 sg. însuflețeá; conj. prez. 3 să însuflețeáscă
însuflețiserăți
ÎNSUFLEȚÍ, însuflețesc, vb. IV. Tranz. 1. A da viață. ♦ Fig. A stimula, a da impuls, avânt. ♦ Refl. A prinde viață; a se înviora, a se anima. 2. Fig. A preface ceva inert în ceva viu, dinamic. – În + suflet. DOOM
însuflețí (a ~) (-su-fle-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însuflețésc, imperf. 3 sg. însuflețeá; conj. prez. 3 să însuflețeáscă
însuflețiseși
ÎNSUFLEȚÍ, însuflețesc, vb. IV. Tranz. 1. A da viață. ♦ Fig. A stimula, a da impuls, avânt. ♦ Refl. A prinde viață; a se înviora, a se anima. 2. Fig. A preface ceva inert în ceva viu, dinamic. – În + suflet. DOOM
însuflețí (a ~) (-su-fle-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însuflețésc, imperf. 3 sg. însuflețeá; conj. prez. 3 să însuflețeáscă
însuflețiseți
ÎNSUFLEȚÍ, însuflețesc, vb. IV. Tranz. 1. A da viață. ♦ Fig. A stimula, a da impuls, avânt. ♦ Refl. A prinde viață; a se înviora, a se anima. 2. Fig. A preface ceva inert în ceva viu, dinamic. – În + suflet. DOOM
însuflețí (a ~) (-su-fle-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însuflețésc, imperf. 3 sg. însuflețeá; conj. prez. 3 să însuflețeáscă
însuflețit
ÎNSUFLEȚÍ, însuflețesc, vb. IV. Tranz. 1. A da viață. ♦ Fig. A stimula, a da impuls, avânt. ♦ Refl. A prinde viață; a se înviora, a se anima. 2. Fig. A preface ceva inert în ceva viu, dinamic. – În + suflet. DOOM
însuflețí (a ~) (-su-fle-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însuflețésc, imperf. 3 sg. însuflețeá; conj. prez. 3 să însuflețeáscă
însuflețit
ÎNSUFLEȚÍT, -Ă, însuflețiți, -te, adj. 1. Care trăiește; viu. 2. Plin de viață; animat, vioi. ♦ (Adverbial) În mod avântat, cu căldură. – V. însufleți.
însuflețita
ÎNSUFLEȚÍT, -Ă, însuflețiți, -te, adj. 1. Care trăiește; viu. 2. Plin de viață; animat, vioi. ♦ (Adverbial) În mod avântat, cu căldură. – V. însufleți.
însuflețite
ÎNSUFLEȚÍT, -Ă, însuflețiți, -te, adj. 1. Care trăiește; viu. 2. Plin de viață; animat, vioi. ♦ (Adverbial) În mod avântat, cu căldură. – V. însufleți.
însuflețitei
ÎNSUFLEȚÍT, -Ă, însuflețiți, -te, adj. 1. Care trăiește; viu. 2. Plin de viață; animat, vioi. ♦ (Adverbial) În mod avântat, cu căldură. – V. însufleți.
însuflețitele
ÎNSUFLEȚÍT, -Ă, însuflețiți, -te, adj. 1. Care trăiește; viu. 2. Plin de viață; animat, vioi. ♦ (Adverbial) În mod avântat, cu căldură. – V. însufleți.
însuflețitelor
ÎNSUFLEȚÍT, -Ă, însuflețiți, -te, adj. 1. Care trăiește; viu. 2. Plin de viață; animat, vioi. ♦ (Adverbial) În mod avântat, cu căldură. – V. însufleți.
însuflețitoare
ÎNSUFLEȚITÓR, -OÁRE, însuflețitori, -oare, adj. Care însuflețește. – Însufleți + suf. -tor. DOOM
însuflețitór (-su-fle-) adj. m., pl. însuflețitóri; f. sg. și pl. însuflețitoáre
însuflețitoarea
ÎNSUFLEȚITÓR, -OÁRE, însuflețitori, -oare, adj. Care însuflețește. – Însufleți + suf. -tor. DOOM
însuflețitór (-su-fle-) adj. m., pl. însuflețitóri; f. sg. și pl. însuflețitoáre
însuflețitoarei
ÎNSUFLEȚITÓR, -OÁRE, însuflețitori, -oare, adj. Care însuflețește. – Însufleți + suf. -tor. DOOM
însuflețitór (-su-fle-) adj. m., pl. însuflețitóri; f. sg. și pl. însuflețitoáre
însuflețitoarele
ÎNSUFLEȚITÓR, -OÁRE, însuflețitori, -oare, adj. Care însuflețește. – Însufleți + suf. -tor. DOOM
însuflețitór (-su-fle-) adj. m., pl. însuflețitóri; f. sg. și pl. însuflețitoáre
însuflețitoarelor
ÎNSUFLEȚITÓR, -OÁRE, însuflețitori, -oare, adj. Care însuflețește. – Însufleți + suf. -tor. DOOM
însuflețitór (-su-fle-) adj. m., pl. însuflețitóri; f. sg. și pl. însuflețitoáre
însuflețitor
ÎNSUFLEȚITÓR, -OÁRE, însuflețitori, -oare, adj. Care însuflețește. – Însufleți + suf. -tor. DOOM
însuflețitór (-su-fle-) adj. m., pl. însuflețitóri; f. sg. și pl. însuflețitoáre
însuflețitori
ÎNSUFLEȚITÓR, -OÁRE, însuflețitori, -oare, adj. Care însuflețește. – Însufleți + suf. -tor. DOOM
însuflețitór (-su-fle-) adj. m., pl. însuflețitóri; f. sg. și pl. însuflețitoáre
însuflețitorii
ÎNSUFLEȚITÓR, -OÁRE, însuflețitori, -oare, adj. Care însuflețește. – Însufleți + suf. -tor. DOOM
însuflețitór (-su-fle-) adj. m., pl. însuflețitóri; f. sg. și pl. însuflețitoáre
însuflețitorilor
ÎNSUFLEȚITÓR, -OÁRE, însuflețitori, -oare, adj. Care însuflețește. – Însufleți + suf. -tor. DOOM
însuflețitór (-su-fle-) adj. m., pl. însuflețitóri; f. sg. și pl. însuflețitoáre
însuflețitorul
ÎNSUFLEȚITÓR, -OÁRE, însuflețitori, -oare, adj. Care însuflețește. – Însufleți + suf. -tor. DOOM
însuflețitór (-su-fle-) adj. m., pl. însuflețitóri; f. sg. și pl. însuflețitoáre
însuflețitorului
ÎNSUFLEȚITÓR, -OÁRE, însuflețitori, -oare, adj. Care însuflețește. – Însufleți + suf. -tor. DOOM
însuflețitór (-su-fle-) adj. m., pl. însuflețitóri; f. sg. și pl. însuflețitoáre
însuflețitul
ÎNSUFLEȚÍT, -Ă, însuflețiți, -te, adj. 1. Care trăiește; viu. 2. Plin de viață; animat, vioi. ♦ (Adverbial) În mod avântat, cu căldură. – V. însufleți.
însuflețitului
ÎNSUFLEȚÍT, -Ă, însuflețiți, -te, adj. 1. Care trăiește; viu. 2. Plin de viață; animat, vioi. ♦ (Adverbial) În mod avântat, cu căldură. – V. însufleți.
însuflețiși
ÎNSUFLEȚÍ, însuflețesc, vb. IV. Tranz. 1. A da viață. ♦ Fig. A stimula, a da impuls, avânt. ♦ Refl. A prinde viață; a se înviora, a se anima. 2. Fig. A preface ceva inert în ceva viu, dinamic. – În + suflet. DOOM
însuflețí (a ~) (-su-fle-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însuflețésc, imperf. 3 sg. însuflețeá; conj. prez. 3 să însuflețeáscă
însuflețiți
ÎNSUFLEȚÍ, însuflețesc, vb. IV. Tranz. 1. A da viață. ♦ Fig. A stimula, a da impuls, avânt. ♦ Refl. A prinde viață; a se înviora, a se anima. 2. Fig. A preface ceva inert în ceva viu, dinamic. – În + suflet. DOOM
însuflețí (a ~) (-su-fle-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însuflețésc, imperf. 3 sg. însuflețeá; conj. prez. 3 să însuflețeáscă
însuflețiți
ÎNSUFLEȚÍT, -Ă, însuflețiți, -te, adj. 1. Care trăiește; viu. 2. Plin de viață; animat, vioi. ♦ (Adverbial) În mod avântat, cu căldură. – V. însufleți.
însuflețiții
ÎNSUFLEȚÍT, -Ă, însuflețiți, -te, adj. 1. Care trăiește; viu. 2. Plin de viață; animat, vioi. ♦ (Adverbial) În mod avântat, cu căldură. – V. însufleți.
însuflețiților
ÎNSUFLEȚÍT, -Ă, însuflețiți, -te, adj. 1. Care trăiește; viu. 2. Plin de viață; animat, vioi. ♦ (Adverbial) În mod avântat, cu căldură. – V. însufleți.
însul
Î́NSUL, Î́NSA, î́nșii, î́nsele, pron. 1. (Personal, numai precedat de prep. «întru», «dintru», «printru») El (ea), dînsul (dînsa). Nu uita s-ascuți baltagul, ca să ai mai multă nădejde într-însul. SADOVEANU, B. 105. Că numai oasele-au rămas Și sufletul dintr-însul. COȘBUC, P. II 58. Dă-mi-i mie, ochii negri... nu privi cu ei în laturi, Căci de noaptea lor cea dulce vecinic n-o să mă mai saturi, Aș orbi privind într-înșii. EMINESCU, O. I 155. 2. (De întărire, de obicei adjectival, mai ales la pers. 3, astăzi numai la feminin pl.) Însuși. Ele însele. ▭ Inima nu mă lăsa a crede la atîta necredință. Îmi părea grozav a-mi închipui amorul atît de nedrept, încît să voiască a-și strica el însul lucrările lui. NEGRUZZI, S. I 49. (Neobișnuit, precedînd pronumele personal) Minciuna lui o credea adese însul el. NEGRUZZI, S. II 202. DOOM
dintr-î́nsul (pop.) prep. + pr.
însulița
ÎNSULIȚÁ, însulițez, vb. I. Tranz. (Rar) A străpunge cu sulița. Și-a-nsulițat pe Ableros oșteanul voinic Antilohos. MURNU, I. 116. ◊ Fig. O barză... însulița cu ciocul o hrană tainică aflată în straturile apei sau în nămoluri. DUMITRIU, V. L. 120.
însulițai
ÎNSULIȚÁ, însulițez, vb. I. Tranz. (Rar) A străpunge cu sulița. Și-a-nsulițat pe Ableros oșteanul voinic Antilohos. MURNU, I. 116. ◊ Fig. O barză... însulița cu ciocul o hrană tainică aflată în straturile apei sau în nămoluri. DUMITRIU, V. L. 120.
însulițam
ÎNSULIȚÁ, însulițez, vb. I. Tranz. (Rar) A străpunge cu sulița. Și-a-nsulițat pe Ableros oșteanul voinic Antilohos. MURNU, I. 116. ◊ Fig. O barză... însulița cu ciocul o hrană tainică aflată în straturile apei sau în nămoluri. DUMITRIU, V. L. 120.
însulițare
ÎNSULIȚÁ, însulițez, vb. I. Tranz. (Rar) A străpunge cu sulița. Și-a-nsulițat pe Ableros oșteanul voinic Antilohos. MURNU, I. 116. ◊ Fig. O barză... însulița cu ciocul o hrană tainică aflată în straturile apei sau în nămoluri. DUMITRIU, V. L. 120.
însulițare
ÎNSULIȚÁ, însulițez, vb. I. Tranz. (Rar) A străpunge cu sulița. – Din în- + suliță.
însulițară
ÎNSULIȚÁ, însulițez, vb. I. Tranz. (Rar) A străpunge cu sulița. Și-a-nsulițat pe Ableros oșteanul voinic Antilohos. MURNU, I. 116. ◊ Fig. O barză... însulița cu ciocul o hrană tainică aflată în straturile apei sau în nămoluri. DUMITRIU, V. L. 120.
însulițarăm
ÎNSULIȚÁ, însulițez, vb. I. Tranz. (Rar) A străpunge cu sulița. Și-a-nsulițat pe Ableros oșteanul voinic Antilohos. MURNU, I. 116. ◊ Fig. O barză... însulița cu ciocul o hrană tainică aflată în straturile apei sau în nămoluri. DUMITRIU, V. L. 120.
însulițarăți
ÎNSULIȚÁ, însulițez, vb. I. Tranz. (Rar) A străpunge cu sulița. Și-a-nsulițat pe Ableros oșteanul voinic Antilohos. MURNU, I. 116. ◊ Fig. O barză... însulița cu ciocul o hrană tainică aflată în straturile apei sau în nămoluri. DUMITRIU, V. L. 120.
însulițase
ÎNSULIȚÁ, însulițez, vb. I. Tranz. (Rar) A străpunge cu sulița. Și-a-nsulițat pe Ableros oșteanul voinic Antilohos. MURNU, I. 116. ◊ Fig. O barză... însulița cu ciocul o hrană tainică aflată în straturile apei sau în nămoluri. DUMITRIU, V. L. 120.
însulițasem
ÎNSULIȚÁ, însulițez, vb. I. Tranz. (Rar) A străpunge cu sulița. Și-a-nsulițat pe Ableros oșteanul voinic Antilohos. MURNU, I. 116. ◊ Fig. O barză... însulița cu ciocul o hrană tainică aflată în straturile apei sau în nămoluri. DUMITRIU, V. L. 120.
însulițaseră
ÎNSULIȚÁ, însulițez, vb. I. Tranz. (Rar) A străpunge cu sulița. Și-a-nsulițat pe Ableros oșteanul voinic Antilohos. MURNU, I. 116. ◊ Fig. O barză... însulița cu ciocul o hrană tainică aflată în straturile apei sau în nămoluri. DUMITRIU, V. L. 120.
însulițaserăm
ÎNSULIȚÁ, însulițez, vb. I. Tranz. (Rar) A străpunge cu sulița. Și-a-nsulițat pe Ableros oșteanul voinic Antilohos. MURNU, I. 116. ◊ Fig. O barză... însulița cu ciocul o hrană tainică aflată în straturile apei sau în nămoluri. DUMITRIU, V. L. 120.
însulițaserăți
ÎNSULIȚÁ, însulițez, vb. I. Tranz. (Rar) A străpunge cu sulița. Și-a-nsulițat pe Ableros oșteanul voinic Antilohos. MURNU, I. 116. ◊ Fig. O barză... însulița cu ciocul o hrană tainică aflată în straturile apei sau în nămoluri. DUMITRIU, V. L. 120.
însulițaseși
ÎNSULIȚÁ, însulițez, vb. I. Tranz. (Rar) A străpunge cu sulița. Și-a-nsulițat pe Ableros oșteanul voinic Antilohos. MURNU, I. 116. ◊ Fig. O barză... însulița cu ciocul o hrană tainică aflată în straturile apei sau în nămoluri. DUMITRIU, V. L. 120.
însulițaseți
ÎNSULIȚÁ, însulițez, vb. I. Tranz. (Rar) A străpunge cu sulița. Și-a-nsulițat pe Ableros oșteanul voinic Antilohos. MURNU, I. 116. ◊ Fig. O barză... însulița cu ciocul o hrană tainică aflată în straturile apei sau în nămoluri. DUMITRIU, V. L. 120.
însulițat
ÎNSULIȚÁ, însulițez, vb. I. Tranz. (Rar) A străpunge cu sulița. Și-a-nsulițat pe Ableros oșteanul voinic Antilohos. MURNU, I. 116. ◊ Fig. O barză... însulița cu ciocul o hrană tainică aflată în straturile apei sau în nămoluri. DUMITRIU, V. L. 120.
însulițat
ÎNSULIȚÁ, însulițez, vb. I. Tranz. (Rar) A străpunge cu sulița. – Din în- + suliță.
însulițau
ÎNSULIȚÁ, însulițez, vb. I. Tranz. (Rar) A străpunge cu sulița. Și-a-nsulițat pe Ableros oșteanul voinic Antilohos. MURNU, I. 116. ◊ Fig. O barză... însulița cu ciocul o hrană tainică aflată în straturile apei sau în nămoluri. DUMITRIU, V. L. 120.
însulițași
ÎNSULIȚÁ, însulițez, vb. I. Tranz. (Rar) A străpunge cu sulița. Și-a-nsulițat pe Ableros oșteanul voinic Antilohos. MURNU, I. 116. ◊ Fig. O barză... însulița cu ciocul o hrană tainică aflată în straturile apei sau în nămoluri. DUMITRIU, V. L. 120.
însulițați
ÎNSULIȚÁ, însulițez, vb. I. Tranz. (Rar) A străpunge cu sulița. Și-a-nsulițat pe Ableros oșteanul voinic Antilohos. MURNU, I. 116. ◊ Fig. O barză... însulița cu ciocul o hrană tainică aflată în straturile apei sau în nămoluri. DUMITRIU, V. L. 120.
însulițează
ÎNSULIȚÁ, însulițez, vb. I. Tranz. (Rar) A străpunge cu sulița. Și-a-nsulițat pe Ableros oșteanul voinic Antilohos. MURNU, I. 116. ◊ Fig. O barză... însulița cu ciocul o hrană tainică aflată în straturile apei sau în nămoluri. DUMITRIU, V. L. 120.
însulițez
ÎNSULIȚÁ, însulițez, vb. I. Tranz. (Rar) A străpunge cu sulița. Și-a-nsulițat pe Ableros oșteanul voinic Antilohos. MURNU, I. 116. ◊ Fig. O barză... însulița cu ciocul o hrană tainică aflată în straturile apei sau în nămoluri. DUMITRIU, V. L. 120.
însulițeze
ÎNSULIȚÁ, însulițez, vb. I. Tranz. (Rar) A străpunge cu sulița. Și-a-nsulițat pe Ableros oșteanul voinic Antilohos. MURNU, I. 116. ◊ Fig. O barză... însulița cu ciocul o hrană tainică aflată în straturile apei sau în nămoluri. DUMITRIU, V. L. 120.
însulițezi
ÎNSULIȚÁ, însulițez, vb. I. Tranz. (Rar) A străpunge cu sulița. Și-a-nsulițat pe Ableros oșteanul voinic Antilohos. MURNU, I. 116. ◊ Fig. O barză... însulița cu ciocul o hrană tainică aflată în straturile apei sau în nămoluri. DUMITRIU, V. L. 120.
însulițând
ÎNSULIȚÁ, însulițez, vb. I. Tranz. (Rar) A străpunge cu sulița. Și-a-nsulițat pe Ableros oșteanul voinic Antilohos. MURNU, I. 116. ◊ Fig. O barză... însulița cu ciocul o hrană tainică aflată în straturile apei sau în nămoluri. DUMITRIU, V. L. 120.
însulițînd
ÎNSULIȚÁ, însulițez, vb. I. Tranz. (Rar) A străpunge cu sulița. Și-a-nsulițat pe Ableros oșteanul voinic Antilohos. MURNU, I. 116. ◊ Fig. O barză... însulița cu ciocul o hrană tainică aflată în straturile apei sau în nămoluri. DUMITRIU, V. L. 120.
însului
Î́NSUL, Î́NSA, î́nșii, î́nsele, pron. 1. (Personal, numai precedat de prep. «întru», «dintru», «printru») El (ea), dînsul (dînsa). Nu uita s-ascuți baltagul, ca să ai mai multă nădejde într-însul. SADOVEANU, B. 105. Că numai oasele-au rămas Și sufletul dintr-însul. COȘBUC, P. II 58. Dă-mi-i mie, ochii negri... nu privi cu ei în laturi, Căci de noaptea lor cea dulce vecinic n-o să mă mai saturi, Aș orbi privind într-înșii. EMINESCU, O. I 155. 2. (De întărire, de obicei adjectival, mai ales la pers. 3, astăzi numai la feminin pl.) Însuși. Ele însele. ▭ Inima nu mă lăsa a crede la atîta necredință. Îmi părea grozav a-mi închipui amorul atît de nedrept, încît să voiască a-și strica el însul lucrările lui. NEGRUZZI, S. I 49. (Neobișnuit, precedînd pronumele personal) Minciuna lui o credea adese însul el. NEGRUZZI, S. II 202. DOOM
dintr-î́nsul (pop.) prep. + pr.
însuma
ÎNSUMÁ, însumez, vb. I. Tranz. A aduna laolaltă, a totaliza, a cuprinde. – În + sumă. DOOM
însumá (a ~) vb., ind. prez. 3 însumeáză
însumai
ÎNSUMÁ, însumez, vb. I. Tranz. A aduna laolaltă, a totaliza, a cuprinde. – În + sumă. DOOM
însumá (a ~) vb., ind. prez. 3 însumeáză
însumam
ÎNSUMÁ, însumez, vb. I. Tranz. A aduna laolaltă, a totaliza, a cuprinde. – În + sumă. DOOM
însumá (a ~) vb., ind. prez. 3 însumeáză
însumare
ÎNSUMÁ, însumez, vb. I. Tranz. A aduna laolaltă, a totaliza, a cuprinde. – În + sumă. DOOM
însumá (a ~) vb., ind. prez. 3 însumeáză
însumare
ÎNSUMÁRE, însumări, s. f. Acțiunea de a însuma și rezultatul ei. – V. însuma. DOOM
însumáre s. f., g.-d. art. însumắrii; pl. însumắri
însumarea
ÎNSUMÁRE, însumări, s. f. Acțiunea de a însuma și rezultatul ei. – V. însuma. DOOM
însumáre s. f., g.-d. art. însumắrii; pl. însumắri
însumară
ÎNSUMÁ, însumez, vb. I. Tranz. A aduna laolaltă, a totaliza, a cuprinde. – În + sumă. DOOM
însumá (a ~) vb., ind. prez. 3 însumeáză
însumarăm
ÎNSUMÁ, însumez, vb. I. Tranz. A aduna laolaltă, a totaliza, a cuprinde. – În + sumă. DOOM
însumá (a ~) vb., ind. prez. 3 însumeáză
însumarăți
ÎNSUMÁ, însumez, vb. I. Tranz. A aduna laolaltă, a totaliza, a cuprinde. – În + sumă. DOOM
însumá (a ~) vb., ind. prez. 3 însumeáză
însumase
ÎNSUMÁ, însumez, vb. I. Tranz. A aduna laolaltă, a totaliza, a cuprinde. – În + sumă. DOOM
însumá (a ~) vb., ind. prez. 3 însumeáză
însumasem
ÎNSUMÁ, însumez, vb. I. Tranz. A aduna laolaltă, a totaliza, a cuprinde. – În + sumă. DOOM
însumá (a ~) vb., ind. prez. 3 însumeáză
însumaseră
ÎNSUMÁ, însumez, vb. I. Tranz. A aduna laolaltă, a totaliza, a cuprinde. – În + sumă. DOOM
însumá (a ~) vb., ind. prez. 3 însumeáză
însumaserăm
ÎNSUMÁ, însumez, vb. I. Tranz. A aduna laolaltă, a totaliza, a cuprinde. – În + sumă. DOOM
însumá (a ~) vb., ind. prez. 3 însumeáză
însumaserăți
ÎNSUMÁ, însumez, vb. I. Tranz. A aduna laolaltă, a totaliza, a cuprinde. – În + sumă. DOOM
însumá (a ~) vb., ind. prez. 3 însumeáză
însumaseși
ÎNSUMÁ, însumez, vb. I. Tranz. A aduna laolaltă, a totaliza, a cuprinde. – În + sumă. DOOM
însumá (a ~) vb., ind. prez. 3 însumeáză
însumaseți
ÎNSUMÁ, însumez, vb. I. Tranz. A aduna laolaltă, a totaliza, a cuprinde. – În + sumă. DOOM
însumá (a ~) vb., ind. prez. 3 însumeáză
însumat
ÎNSUMÁ, însumez, vb. I. Tranz. A aduna laolaltă, a totaliza, a cuprinde. – În + sumă. DOOM
însumá (a ~) vb., ind. prez. 3 însumeáză
însumat
ÎNSUMÁ, însumez, vb. I. Tranz. A aduna laolaltă, a totaliza, a cuprinde. – În + sumă.
însumativ
ÎNSUMATÍV, -Ă adj. Care însumează. [Et. incertă].
însumau
ÎNSUMÁ, însumez, vb. I. Tranz. A aduna laolaltă, a totaliza, a cuprinde. – În + sumă. DOOM
însumá (a ~) vb., ind. prez. 3 însumeáză
însumași
ÎNSUMÁ, însumez, vb. I. Tranz. A aduna laolaltă, a totaliza, a cuprinde. – În + sumă. DOOM
însumá (a ~) vb., ind. prez. 3 însumeáză
însumați
ÎNSUMÁ, însumez, vb. I. Tranz. A aduna laolaltă, a totaliza, a cuprinde. – În + sumă. DOOM
însumá (a ~) vb., ind. prez. 3 însumeáză
însumează
ÎNSUMÁ, însumez, vb. I. Tranz. A aduna laolaltă, a totaliza, a cuprinde. – În + sumă. DOOM
însumá (a ~) vb., ind. prez. 3 însumeáză
însumez
ÎNSUMÁ, însumez, vb. I. Tranz. A aduna laolaltă, a totaliza, a cuprinde. – În + sumă. DOOM
însumá (a ~) vb., ind. prez. 3 însumeáză
însumeze
ÎNSUMÁ, însumez, vb. I. Tranz. A aduna laolaltă, a totaliza, a cuprinde. – În + sumă. DOOM
însumá (a ~) vb., ind. prez. 3 însumeáză
însumezi
ÎNSUMÁ, însumez, vb. I. Tranz. A aduna laolaltă, a totaliza, a cuprinde. – În + sumă. DOOM
însumá (a ~) vb., ind. prez. 3 însumeáză
însumi
Î́NSUMI, Î́NSĂMI, adj. pron., pron. de întărire. 1. Adj. pron. (Pe lângă un substantiv sau un pronume) Chiar, tocmai. 2. Pron. de întărire (Înv.) Eu (sau tu, el etc.) singur, personal, fără ajutorul altuia. [Forme gramaticale: pers. 2 sg. însuți, însăți, pers. 3 sg. însuși, însăși, pers. 1 pl. înșine, însene, pers. 2 pl. înșivă, însevă, pers. 3 pl. înșiși, înseși] – Îns(ul) + -mi, -ți, -și. DOOM
î́nsumi2 (înv.) pr. m.; f. î́nsămi, g.-d. î́nsemi
însumând
ÎNSUMÁ, însumez, vb. I. Tranz. A aduna laolaltă, a totaliza, a cuprinde. – În + sumă. DOOM
însumá (a ~) vb., ind. prez. 3 însumeáză
însumînd
ÎNSUMÁ, însumez, vb. I. Tranz. A aduna laolaltă, a totaliza, a cuprinde. – În + sumă. DOOM
însumá (a ~) vb., ind. prez. 3 însumeáză
însumări
ÎNSUMÁRE, însumări, s. f. Acțiunea de a însuma și rezultatul ei. – V. însuma. DOOM
însumáre s. f., g.-d. art. însumắrii; pl. însumắri
însumării
ÎNSUMÁRE, însumări, s. f. Acțiunea de a însuma și rezultatul ei. – V. însuma. DOOM
însumáre s. f., g.-d. art. însumắrii; pl. însumắri
însumările
ÎNSUMÁRE, însumări, s. f. Acțiunea de a însuma și rezultatul ei. – V. însuma. DOOM
însumáre s. f., g.-d. art. însumắrii; pl. însumắri
însumărilor
ÎNSUMÁRE, însumări, s. f. Acțiunea de a însuma și rezultatul ei. – V. însuma. DOOM
însumáre s. f., g.-d. art. însumắrii; pl. însumắri
însura
ÎNSURÁ, însór, vb. I. Refl. și tranz. fact. (Despre bărbați) A (se) căsători. – Probabil lat. *inuxorare (< uxor „soție”). DOOM
însurá (a ~) vb., ind. prez. 1 însór, 3 însoáră, 1 pl. însurắm
însurai
ÎNSURÁ, însór, vb. I. Refl. și tranz. fact. (Despre bărbați) A (se) căsători. – Probabil lat. *inuxorare (< uxor „soție”). DOOM
însurá (a ~) vb., ind. prez. 1 însór, 3 însoáră, 1 pl. însurắm
însuram
ÎNSURÁ, însór, vb. I. Refl. și tranz. fact. (Despre bărbați) A (se) căsători. – Probabil lat. *inuxorare (< uxor „soție”). DOOM
însurá (a ~) vb., ind. prez. 1 însór, 3 însoáră, 1 pl. însurắm
însurare
ÎNSURÁ, însór, vb. I. Refl. și tranz. fact. (Despre bărbați) A (se) căsători. – Probabil lat. *inuxorare (< uxor „soție”). DOOM
însurá (a ~) vb., ind. prez. 1 însór, 3 însoáră, 1 pl. însurắm
însurare
ÎNSURÁRE, însurări, s. f. (Înv.) Acțiunea de a (se) însura. Însurătoare. – V. însura. DOOM
însuráre (înv.) s. f., g.-d. art. însurắrii; pl. însurắri
însurarea
ÎNSURÁRE, însurări, s. f. (Înv.) Acțiunea de a (se) însura. Însurătoare. – V. însura. DOOM
însuráre (înv.) s. f., g.-d. art. însurắrii; pl. însurắri
însurară
ÎNSURÁ, însór, vb. I. Refl. și tranz. fact. (Despre bărbați) A (se) căsători. – Probabil lat. *inuxorare (< uxor „soție”). DOOM
însurá (a ~) vb., ind. prez. 1 însór, 3 însoáră, 1 pl. însurắm
însurarăm
ÎNSURÁ, însór, vb. I. Refl. și tranz. fact. (Despre bărbați) A (se) căsători. – Probabil lat. *inuxorare (< uxor „soție”). DOOM
însurá (a ~) vb., ind. prez. 1 însór, 3 însoáră, 1 pl. însurắm
însurarăți
ÎNSURÁ, însór, vb. I. Refl. și tranz. fact. (Despre bărbați) A (se) căsători. – Probabil lat. *inuxorare (< uxor „soție”). DOOM
însurá (a ~) vb., ind. prez. 1 însór, 3 însoáră, 1 pl. însurắm
însurase
ÎNSURÁ, însór, vb. I. Refl. și tranz. fact. (Despre bărbați) A (se) căsători. – Probabil lat. *inuxorare (< uxor „soție”). DOOM
însurá (a ~) vb., ind. prez. 1 însór, 3 însoáră, 1 pl. însurắm
însurasem
ÎNSURÁ, însór, vb. I. Refl. și tranz. fact. (Despre bărbați) A (se) căsători. – Probabil lat. *inuxorare (< uxor „soție”). DOOM
însurá (a ~) vb., ind. prez. 1 însór, 3 însoáră, 1 pl. însurắm
însuraseră
ÎNSURÁ, însór, vb. I. Refl. și tranz. fact. (Despre bărbați) A (se) căsători. – Probabil lat. *inuxorare (< uxor „soție”). DOOM
însurá (a ~) vb., ind. prez. 1 însór, 3 însoáră, 1 pl. însurắm
însuraserăm
ÎNSURÁ, însór, vb. I. Refl. și tranz. fact. (Despre bărbați) A (se) căsători. – Probabil lat. *inuxorare (< uxor „soție”). DOOM
însurá (a ~) vb., ind. prez. 1 însór, 3 însoáră, 1 pl. însurắm
însuraserăți
ÎNSURÁ, însór, vb. I. Refl. și tranz. fact. (Despre bărbați) A (se) căsători. – Probabil lat. *inuxorare (< uxor „soție”). DOOM
însurá (a ~) vb., ind. prez. 1 însór, 3 însoáră, 1 pl. însurắm
însuraseși
ÎNSURÁ, însór, vb. I. Refl. și tranz. fact. (Despre bărbați) A (se) căsători. – Probabil lat. *inuxorare (< uxor „soție”). DOOM
însurá (a ~) vb., ind. prez. 1 însór, 3 însoáră, 1 pl. însurắm
însuraseți
ÎNSURÁ, însór, vb. I. Refl. și tranz. fact. (Despre bărbați) A (se) căsători. – Probabil lat. *inuxorare (< uxor „soție”). DOOM
însurá (a ~) vb., ind. prez. 1 însór, 3 însoáră, 1 pl. însurắm
însurat
ÎNSURÁ, însór, vb. I. Refl. și tranz. fact. (Despre bărbați) A (se) căsători. – Probabil lat. *inuxorare (< uxor „soție”). DOOM
însurá (a ~) vb., ind. prez. 1 însór, 3 însoáră, 1 pl. însurắm
însurat
ÎNSURÁT2, însurați, adj. (Despre bărbați) Căsătorit. – V. însura.
însurat
ÎNSURÁT1 s. n. Faptul de a (se) însura; însurătoare. – V. însura. DOOM
însurát s. n.
însurata
ÎNSURÁT2, însurați, adj. (Despre bărbați) Căsătorit. – V. însura.
însurate
ÎNSURÁT2, însurați, adj. (Despre bărbați) Căsătorit. – V. însura.
însuratei
ÎNSURÁT2, însurați, adj. (Despre bărbați) Căsătorit. – V. însura.
însuratele
ÎNSURÁT2, însurați, adj. (Despre bărbați) Căsătorit. – V. însura.
însuratelor
ÎNSURÁT2, însurați, adj. (Despre bărbați) Căsătorit. – V. însura.
însuratul
ÎNSURÁT2, însurați, adj. (Despre bărbați) Căsătorit. – V. însura.
însuratului
ÎNSURÁT2, însurați, adj. (Despre bărbați) Căsătorit. – V. însura.
însurau
ÎNSURÁ, însór, vb. I. Refl. și tranz. fact. (Despre bărbați) A (se) căsători. – Probabil lat. *inuxorare (< uxor „soție”). DOOM
însurá (a ~) vb., ind. prez. 1 însór, 3 însoáră, 1 pl. însurắm
însurași
ÎNSURÁ, însór, vb. I. Refl. și tranz. fact. (Despre bărbați) A (se) căsători. – Probabil lat. *inuxorare (< uxor „soție”). DOOM
însurá (a ~) vb., ind. prez. 1 însór, 3 însoáră, 1 pl. însurắm
însurați
ÎNSURÁ, însór, vb. I. Refl. și tranz. fact. (Despre bărbați) A (se) căsători. – Probabil lat. *inuxorare (< uxor „soție”). DOOM
însurá (a ~) vb., ind. prez. 1 însór, 3 însoáră, 1 pl. însurắm
însurați
ÎNSURÁT2, însurați, adj. (Despre bărbați) Căsătorit. – V. însura.
însurații
ÎNSURÁT2, însurați, adj. (Despre bărbați) Căsătorit. – V. însura.
însuraților
ÎNSURÁT2, însurați, adj. (Despre bărbați) Căsătorit. – V. însura.
însurea
ÎNSURÍ, însuresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A deveni sur; a încărunți. – Din în- + sur.
însureai
ÎNSURÍ, însuresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A deveni sur; a încărunți. – Din în- + sur.
însuream
ÎNSURÍ, însuresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A deveni sur; a încărunți. – Din în- + sur.
însurească
ÎNSURÍ, însuresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A deveni sur; a încărunți. – Din în- + sur.
însureau
ÎNSURÍ, însuresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A deveni sur; a încărunți. – Din în- + sur.
însureați
ÎNSURÍ, însuresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A deveni sur; a încărunți. – Din în- + sur.
însuresc
ÎNSURÍ, însuresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A deveni sur; a încărunți. – Din în- + sur.
însurește
ÎNSURÍ, însuresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A deveni sur; a încărunți. – Din în- + sur.
însurești
ÎNSURÍ, însuresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A deveni sur; a încărunți. – Din în- + sur.
însuri
ÎNSURÍ, însuresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A deveni sur; a încărunți. – Din în- + sur.
însurii
ÎNSURÍ, însuresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A deveni sur; a încărunți. – Din în- + sur.
însurim
ÎNSURÍ, însuresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A deveni sur; a încărunți. – Din în- + sur.
însurind
ÎNSURÍ, însuresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A deveni sur; a încărunți. – Din în- + sur.
însurire
ÎNSURÍ, însuresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A deveni sur; a încărunți. – Din în- + sur.
însurire
ÎNSURÍ, însuresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A deveni sur; a încărunți. – Din în- + sur.
însuriră
ÎNSURÍ, însuresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A deveni sur; a încărunți. – Din în- + sur.
însurirăm
ÎNSURÍ, însuresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A deveni sur; a încărunți. – Din în- + sur.
însurirăți
ÎNSURÍ, însuresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A deveni sur; a încărunți. – Din în- + sur.
însurise
ÎNSURÍ, însuresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A deveni sur; a încărunți. – Din în- + sur.
însurisem
ÎNSURÍ, însuresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A deveni sur; a încărunți. – Din în- + sur.
însuriseră
ÎNSURÍ, însuresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A deveni sur; a încărunți. – Din în- + sur.
însuriserăm
ÎNSURÍ, însuresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A deveni sur; a încărunți. – Din în- + sur.
însuriserăți
ÎNSURÍ, însuresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A deveni sur; a încărunți. – Din în- + sur.
însuriseși
ÎNSURÍ, însuresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A deveni sur; a încărunți. – Din în- + sur.
însuriseți
ÎNSURÍ, însuresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A deveni sur; a încărunți. – Din în- + sur.
însurit
ÎNSURÍ, însuresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A deveni sur; a încărunți. – Din în- + sur.
însuriși
ÎNSURÍ, însuresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A deveni sur; a încărunți. – Din în- + sur.
însuriți
ÎNSURÍ, însuresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A deveni sur; a încărunți. – Din în- + sur.
însurând
ÎNSURÁ, însór, vb. I. Refl. și tranz. fact. (Despre bărbați) A (se) căsători. – Probabil lat. *inuxorare (< uxor „soție”). DOOM
însurá (a ~) vb., ind. prez. 1 însór, 3 însoáră, 1 pl. însurắm
însurînd
ÎNSURÁ, însór, vb. I. Refl. și tranz. fact. (Despre bărbați) A (se) căsători. – Probabil lat. *inuxorare (< uxor „soție”). DOOM
însurá (a ~) vb., ind. prez. 1 însór, 3 însoáră, 1 pl. însurắm
însurăciune
ÎNSURĂCIÚNE, însurăciuni, s. f. (Înv.) Însurătoare. – Însura + suf. -ăciune. DOOM
însurăciúne (înv.) s. f., g.-d. art. însurăciúnii; pl. însurăciúni
însurăciunea
ÎNSURĂCIÚNE, însurăciuni, s. f. (Înv.) Însurătoare. – Însura + suf. -ăciune. DOOM
însurăciúne (înv.) s. f., g.-d. art. însurăciúnii; pl. însurăciúni
însurăciuni
ÎNSURĂCIÚNE, însurăciuni, s. f. (Înv.) Însurătoare. – Însura + suf. -ăciune. DOOM
însurăciúne (înv.) s. f., g.-d. art. însurăciúnii; pl. însurăciúni
însurăciunii
ÎNSURĂCIÚNE, însurăciuni, s. f. (Înv.) Însurătoare. – Însura + suf. -ăciune. DOOM
însurăciúne (înv.) s. f., g.-d. art. însurăciúnii; pl. însurăciúni
însurăciunile
ÎNSURĂCIÚNE, însurăciuni, s. f. (Înv.) Însurătoare. – Însura + suf. -ăciune. DOOM
însurăciúne (înv.) s. f., g.-d. art. însurăciúnii; pl. însurăciúni
însurăciunilor
ÎNSURĂCIÚNE, însurăciuni, s. f. (Înv.) Însurătoare. – Însura + suf. -ăciune. DOOM
însurăciúne (înv.) s. f., g.-d. art. însurăciúnii; pl. însurăciúni
însurări
ÎNSURÁRE, însurări, s. f. (Înv.) Acțiunea de a (se) însura. Însurătoare. – V. însura. DOOM
însuráre (înv.) s. f., g.-d. art. însurắrii; pl. însurắri
însurării
ÎNSURÁRE, însurări, s. f. (Înv.) Acțiunea de a (se) însura. Însurătoare. – V. însura. DOOM
însuráre (înv.) s. f., g.-d. art. însurắrii; pl. însurắri
însurările
ÎNSURÁRE, însurări, s. f. (Înv.) Acțiunea de a (se) însura. Însurătoare. – V. însura. DOOM
însuráre (înv.) s. f., g.-d. art. însurắrii; pl. însurắri
însurărilor
ÎNSURÁRE, însurări, s. f. (Înv.) Acțiunea de a (se) însura. Însurătoare. – V. însura. DOOM
însuráre (înv.) s. f., g.-d. art. însurắrii; pl. însurắri
însurătoare
ÎNSURĂTOÁRE, însurători, s. f. Căsătorie a unui bărbat; însurat1, însurăciune, însurare. – Însura + suf. -ătoare. DOOM
însurătoáre s. f., g.-d. art. însurătórii; pl. însurătóri
însurătoarea
ÎNSURĂTOÁRE, însurători, s. f. Căsătorie a unui bărbat; însurat1, însurăciune, însurare. – Însura + suf. -ătoare. DOOM
însurătoáre s. f., g.-d. art. însurătórii; pl. însurătóri
însurători
ÎNSURĂTOÁRE, însurători, s. f. Căsătorie a unui bărbat; însurat1, însurăciune, însurare. – Însura + suf. -ătoare. DOOM
însurătoáre s. f., g.-d. art. însurătórii; pl. însurătóri
însurătorii
ÎNSURĂTOÁRE, însurători, s. f. Căsătorie a unui bărbat; însurat1, însurăciune, însurare. – Însura + suf. -ătoare. DOOM
însurătoáre s. f., g.-d. art. însurătórii; pl. însurătóri
însurătorile
ÎNSURĂTOÁRE, însurători, s. f. Căsătorie a unui bărbat; însurat1, însurăciune, însurare. – Însura + suf. -ătoare. DOOM
însurătoáre s. f., g.-d. art. însurătórii; pl. însurătóri
însurătorilor
ÎNSURĂTOÁRE, însurători, s. f. Căsătorie a unui bărbat; însurat1, însurăciune, însurare. – Însura + suf. -ătoare. DOOM
însurătoáre s. f., g.-d. art. însurătórii; pl. însurătóri
însurăței
ÎNSURĂȚÉL, însurăței, s. m. Bărbat (tânăr) însurat de curând; (la pl.) soți (tineri) de curând căsătoriți. – Însurat2 + suf. -el. DOOM
însurățél s. m., pl. însurățéi, art. însurățéii
însurățeii
ÎNSURĂȚÉL, însurăței, s. m. Bărbat (tânăr) însurat de curând; (la pl.) soți (tineri) de curând căsătoriți. – Însurat2 + suf. -el. DOOM
însurățél s. m., pl. însurățéi, art. însurățéii
însurățeilor
ÎNSURĂȚÉL, însurăței, s. m. Bărbat (tânăr) însurat de curând; (la pl.) soți (tineri) de curând căsătoriți. – Însurat2 + suf. -el. DOOM
însurățél s. m., pl. însurățéi, art. însurățéii
însurățel
ÎNSURĂȚÉL, însurăței, s. m. Bărbat (tânăr) însurat de curând; (la pl.) soți (tineri) de curând căsătoriți. – Însurat2 + suf. -el. DOOM
însurățél s. m., pl. însurățéi, art. însurățéii
însurățelul
ÎNSURĂȚÉL, însurăței, s. m. Bărbat (tânăr) însurat de curând; (la pl.) soți (tineri) de curând căsătoriți. – Însurat2 + suf. -el. DOOM
însurățél s. m., pl. însurățéi, art. însurățéii
însurățelului
ÎNSURĂȚÉL, însurăței, s. m. Bărbat (tânăr) însurat de curând; (la pl.) soți (tineri) de curând căsătoriți. – Însurat2 + suf. -el. DOOM
însurățél s. m., pl. însurățéi, art. însurățéii
însutea
ÎNSUTÍ, însutesc, vb. IV. Tranz. A spori, a mări de o sută de ori; p. ext. a face mult mai mare, mult mai numeros. – În + sută. DOOM
însutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însutésc, imperf. 3 sg. însuteá; conj. prez. 3 să însuteáscă
însuteai
ÎNSUTÍ, însutesc, vb. IV. Tranz. A spori, a mări de o sută de ori; p. ext. a face mult mai mare, mult mai numeros. – În + sută. DOOM
însutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însutésc, imperf. 3 sg. însuteá; conj. prez. 3 să însuteáscă
însuteam
ÎNSUTÍ, însutesc, vb. IV. Tranz. A spori, a mări de o sută de ori; p. ext. a face mult mai mare, mult mai numeros. – În + sută. DOOM
însutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însutésc, imperf. 3 sg. însuteá; conj. prez. 3 să însuteáscă
însutească
ÎNSUTÍ, însutesc, vb. IV. Tranz. A spori, a mări de o sută de ori; p. ext. a face mult mai mare, mult mai numeros. – În + sută. DOOM
însutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însutésc, imperf. 3 sg. însuteá; conj. prez. 3 să însuteáscă
însuteau
ÎNSUTÍ, însutesc, vb. IV. Tranz. A spori, a mări de o sută de ori; p. ext. a face mult mai mare, mult mai numeros. – În + sută. DOOM
însutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însutésc, imperf. 3 sg. însuteá; conj. prez. 3 să însuteáscă
însuteați
ÎNSUTÍ, însutesc, vb. IV. Tranz. A spori, a mări de o sută de ori; p. ext. a face mult mai mare, mult mai numeros. – În + sută. DOOM
însutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însutésc, imperf. 3 sg. însuteá; conj. prez. 3 să însuteáscă
însutesc
ÎNSUTÍ, însutesc, vb. IV. Tranz. A spori, a mări de o sută de ori; p. ext. a face mult mai mare, mult mai numeros. – În + sută. DOOM
însutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însutésc, imperf. 3 sg. însuteá; conj. prez. 3 să însuteáscă
însutește
ÎNSUTÍ, însutesc, vb. IV. Tranz. A spori, a mări de o sută de ori; p. ext. a face mult mai mare, mult mai numeros. – În + sută. DOOM
însutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însutésc, imperf. 3 sg. însuteá; conj. prez. 3 să însuteáscă
însutești
ÎNSUTÍ, însutesc, vb. IV. Tranz. A spori, a mări de o sută de ori; p. ext. a face mult mai mare, mult mai numeros. – În + sută. DOOM
însutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însutésc, imperf. 3 sg. însuteá; conj. prez. 3 să însuteáscă
însuti
ÎNSUTÍ, însutesc, vb. IV. Tranz. A spori, a mări de o sută de ori; p. ext. a face mult mai mare, mult mai numeros. – În + sută. DOOM
însutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însutésc, imperf. 3 sg. însuteá; conj. prez. 3 să însuteáscă
însutii
ÎNSUTÍ, însutesc, vb. IV. Tranz. A spori, a mări de o sută de ori; p. ext. a face mult mai mare, mult mai numeros. – În + sută. DOOM
însutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însutésc, imperf. 3 sg. însuteá; conj. prez. 3 să însuteáscă
însutim
ÎNSUTÍ, însutesc, vb. IV. Tranz. A spori, a mări de o sută de ori; p. ext. a face mult mai mare, mult mai numeros. – În + sută. DOOM
însutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însutésc, imperf. 3 sg. însuteá; conj. prez. 3 să însuteáscă
însutind
ÎNSUTÍ, însutesc, vb. IV. Tranz. A spori, a mări de o sută de ori; p. ext. a face mult mai mare, mult mai numeros. – În + sută. DOOM
însutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însutésc, imperf. 3 sg. însuteá; conj. prez. 3 să însuteáscă
însutire
ÎNSUTÍ, însutesc, vb. IV. Tranz. A spori, a mări de o sută de ori; p. ext. a face mult mai mare, mult mai numeros. – În + sută. DOOM
însutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însutésc, imperf. 3 sg. însuteá; conj. prez. 3 să însuteáscă
însutire
ÎNSUTÍ, însutesc, vb. IV. Tranz. A spori, a mări de o sută de ori; p. ext. a face mult mai mare, mult mai numeros. – În + sută. DOOM
însutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însutésc, imperf. 3 sg. însuteá; conj. prez. 3 să însuteáscă
însutiră
ÎNSUTÍ, însutesc, vb. IV. Tranz. A spori, a mări de o sută de ori; p. ext. a face mult mai mare, mult mai numeros. – În + sută. DOOM
însutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însutésc, imperf. 3 sg. însuteá; conj. prez. 3 să însuteáscă
însutirăm
ÎNSUTÍ, însutesc, vb. IV. Tranz. A spori, a mări de o sută de ori; p. ext. a face mult mai mare, mult mai numeros. – În + sută. DOOM
însutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însutésc, imperf. 3 sg. însuteá; conj. prez. 3 să însuteáscă
însutirăți
ÎNSUTÍ, însutesc, vb. IV. Tranz. A spori, a mări de o sută de ori; p. ext. a face mult mai mare, mult mai numeros. – În + sută. DOOM
însutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însutésc, imperf. 3 sg. însuteá; conj. prez. 3 să însuteáscă
însutise
ÎNSUTÍ, însutesc, vb. IV. Tranz. A spori, a mări de o sută de ori; p. ext. a face mult mai mare, mult mai numeros. – În + sută. DOOM
însutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însutésc, imperf. 3 sg. însuteá; conj. prez. 3 să însuteáscă
însutisem
ÎNSUTÍ, însutesc, vb. IV. Tranz. A spori, a mări de o sută de ori; p. ext. a face mult mai mare, mult mai numeros. – În + sută. DOOM
însutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însutésc, imperf. 3 sg. însuteá; conj. prez. 3 să însuteáscă
însutiseră
ÎNSUTÍ, însutesc, vb. IV. Tranz. A spori, a mări de o sută de ori; p. ext. a face mult mai mare, mult mai numeros. – În + sută. DOOM
însutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însutésc, imperf. 3 sg. însuteá; conj. prez. 3 să însuteáscă
însutiserăm
ÎNSUTÍ, însutesc, vb. IV. Tranz. A spori, a mări de o sută de ori; p. ext. a face mult mai mare, mult mai numeros. – În + sută. DOOM
însutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însutésc, imperf. 3 sg. însuteá; conj. prez. 3 să însuteáscă
însutiserăți
ÎNSUTÍ, însutesc, vb. IV. Tranz. A spori, a mări de o sută de ori; p. ext. a face mult mai mare, mult mai numeros. – În + sută. DOOM
însutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însutésc, imperf. 3 sg. însuteá; conj. prez. 3 să însuteáscă
însutiseși
ÎNSUTÍ, însutesc, vb. IV. Tranz. A spori, a mări de o sută de ori; p. ext. a face mult mai mare, mult mai numeros. – În + sută. DOOM
însutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însutésc, imperf. 3 sg. însuteá; conj. prez. 3 să însuteáscă
însutiseți
ÎNSUTÍ, însutesc, vb. IV. Tranz. A spori, a mări de o sută de ori; p. ext. a face mult mai mare, mult mai numeros. – În + sută. DOOM
însutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însutésc, imperf. 3 sg. însuteá; conj. prez. 3 să însuteáscă
însutit
ÎNSUTÍ, însutesc, vb. IV. Tranz. A spori, a mări de o sută de ori; p. ext. a face mult mai mare, mult mai numeros. – În + sută. DOOM
însutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însutésc, imperf. 3 sg. însuteá; conj. prez. 3 să însuteáscă
însutit
ÎNSUTÍT, -Ă, însutiți, -te, adj. De o sută de ori mai mare sau mai numeros, centuplu; p. ext. mult mai mare, mult mai numeros. – V. însuti sau în + sută + suf. -it. DOOM
*însutít adj. m., pl. însutíți; f. însutítă, pl. însutíte
însutita
ÎNSUTÍT, -Ă, însutiți, -te, adj. De o sută de ori mai mare sau mai numeros, centuplu; p. ext. mult mai mare, mult mai numeros. – V. însuti sau în + sută + suf. -it. DOOM
*însutít adj. m., pl. însutíți; f. însutítă, pl. însutíte
însutite
ÎNSUTÍT, -Ă, însutiți, -te, adj. De o sută de ori mai mare sau mai numeros, centuplu; p. ext. mult mai mare, mult mai numeros. – V. însuti sau în + sută + suf. -it. DOOM
*însutít adj. m., pl. însutíți; f. însutítă, pl. însutíte
însutitei
ÎNSUTÍT, -Ă, însutiți, -te, adj. De o sută de ori mai mare sau mai numeros, centuplu; p. ext. mult mai mare, mult mai numeros. – V. însuti sau în + sută + suf. -it. DOOM
*însutít adj. m., pl. însutíți; f. însutítă, pl. însutíte
însutitele
ÎNSUTÍT, -Ă, însutiți, -te, adj. De o sută de ori mai mare sau mai numeros, centuplu; p. ext. mult mai mare, mult mai numeros. – V. însuti sau în + sută + suf. -it. DOOM
*însutít adj. m., pl. însutíți; f. însutítă, pl. însutíte
însutitelor
ÎNSUTÍT, -Ă, însutiți, -te, adj. De o sută de ori mai mare sau mai numeros, centuplu; p. ext. mult mai mare, mult mai numeros. – V. însuti sau în + sută + suf. -it. DOOM
*însutít adj. m., pl. însutíți; f. însutítă, pl. însutíte
însutitul
ÎNSUTÍT, -Ă, însutiți, -te, adj. De o sută de ori mai mare sau mai numeros, centuplu; p. ext. mult mai mare, mult mai numeros. – V. însuti sau în + sută + suf. -it. DOOM
*însutít adj. m., pl. însutíți; f. însutítă, pl. însutíte
însutitului
ÎNSUTÍT, -Ă, însutiți, -te, adj. De o sută de ori mai mare sau mai numeros, centuplu; p. ext. mult mai mare, mult mai numeros. – V. însuti sau în + sută + suf. -it. DOOM
*însutít adj. m., pl. însutíți; f. însutítă, pl. însutíte
însutiși
ÎNSUTÍ, însutesc, vb. IV. Tranz. A spori, a mări de o sută de ori; p. ext. a face mult mai mare, mult mai numeros. – În + sută. DOOM
însutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însutésc, imperf. 3 sg. însuteá; conj. prez. 3 să însuteáscă
însutiți
ÎNSUTÍ, însutesc, vb. IV. Tranz. A spori, a mări de o sută de ori; p. ext. a face mult mai mare, mult mai numeros. – În + sută. DOOM
însutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însutésc, imperf. 3 sg. însuteá; conj. prez. 3 să însuteáscă
însutiți
ÎNSUTÍT, -Ă, însutiți, -te, adj. De o sută de ori mai mare sau mai numeros, centuplu; p. ext. mult mai mare, mult mai numeros. – V. însuti sau în + sută + suf. -it. DOOM
*însutít adj. m., pl. însutíți; f. însutítă, pl. însutíte
însutiții
ÎNSUTÍT, -Ă, însutiți, -te, adj. De o sută de ori mai mare sau mai numeros, centuplu; p. ext. mult mai mare, mult mai numeros. – V. însuti sau în + sută + suf. -it. DOOM
*însutít adj. m., pl. însutíți; f. însutítă, pl. însutíte
însutiților
ÎNSUTÍT, -Ă, însutiți, -te, adj. De o sută de ori mai mare sau mai numeros, centuplu; p. ext. mult mai mare, mult mai numeros. – V. însuti sau în + sută + suf. -it. DOOM
*însutít adj. m., pl. însutíți; f. însutítă, pl. însutíte
însușea
ÎNSUȘÍ, însușesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune stăpânire pe ceva, a lua în stăpânire, a-și apropria. ♦ A-și aroga un drept. 2. A asimila, a dobândi cunoștințe, idei, opinii (temeinice) într-un domeniu; a învăța. ♦ A fi de acord cu opinia cuiva, a ține seama de părerea cuiva. – Din pron. însuși, v. însumi. DOOM
însușí3 (a-și ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. își însușéște, imperf. 3 sg. își însușeá; conj. prez. 3 să-și însușeáscă; ger. însușíndu-și
însușeai
ÎNSUȘÍ, însușesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune stăpânire pe ceva, a lua în stăpânire, a-și apropria. ♦ A-și aroga un drept. 2. A asimila, a dobândi cunoștințe, idei, opinii (temeinice) într-un domeniu; a învăța. ♦ A fi de acord cu opinia cuiva, a ține seama de părerea cuiva. – Din pron. însuși, v. însumi. DOOM
însușí3 (a-și ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. își însușéște, imperf. 3 sg. își însușeá; conj. prez. 3 să-și însușeáscă; ger. însușíndu-și
însușeam
ÎNSUȘÍ, însușesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune stăpânire pe ceva, a lua în stăpânire, a-și apropria. ♦ A-și aroga un drept. 2. A asimila, a dobândi cunoștințe, idei, opinii (temeinice) într-un domeniu; a învăța. ♦ A fi de acord cu opinia cuiva, a ține seama de părerea cuiva. – Din pron. însuși, v. însumi. DOOM
însușí3 (a-și ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. își însușéște, imperf. 3 sg. își însușeá; conj. prez. 3 să-și însușeáscă; ger. însușíndu-și
însușească
ÎNSUȘÍ, însușesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune stăpânire pe ceva, a lua în stăpânire, a-și apropria. ♦ A-și aroga un drept. 2. A asimila, a dobândi cunoștințe, idei, opinii (temeinice) într-un domeniu; a învăța. ♦ A fi de acord cu opinia cuiva, a ține seama de părerea cuiva. – Din pron. însuși, v. însumi. DOOM
însușí3 (a-și ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. își însușéște, imperf. 3 sg. își însușeá; conj. prez. 3 să-și însușeáscă; ger. însușíndu-și
însușeau
ÎNSUȘÍ, însușesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune stăpânire pe ceva, a lua în stăpânire, a-și apropria. ♦ A-și aroga un drept. 2. A asimila, a dobândi cunoștințe, idei, opinii (temeinice) într-un domeniu; a învăța. ♦ A fi de acord cu opinia cuiva, a ține seama de părerea cuiva. – Din pron. însuși, v. însumi. DOOM
însușí3 (a-și ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. își însușéște, imperf. 3 sg. își însușeá; conj. prez. 3 să-și însușeáscă; ger. însușíndu-și
însușeați
ÎNSUȘÍ, însușesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune stăpânire pe ceva, a lua în stăpânire, a-și apropria. ♦ A-și aroga un drept. 2. A asimila, a dobândi cunoștințe, idei, opinii (temeinice) într-un domeniu; a învăța. ♦ A fi de acord cu opinia cuiva, a ține seama de părerea cuiva. – Din pron. însuși, v. însumi. DOOM
însușí3 (a-și ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. își însușéște, imperf. 3 sg. își însușeá; conj. prez. 3 să-și însușeáscă; ger. însușíndu-și
însușesc
ÎNSUȘÍ, însușesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune stăpânire pe ceva, a lua în stăpânire, a-și apropria. ♦ A-și aroga un drept. 2. A asimila, a dobândi cunoștințe, idei, opinii (temeinice) într-un domeniu; a învăța. ♦ A fi de acord cu opinia cuiva, a ține seama de părerea cuiva. – Din pron. însuși, v. însumi. DOOM
însușí3 (a-și ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. își însușéște, imperf. 3 sg. își însușeá; conj. prez. 3 să-și însușeáscă; ger. însușíndu-și
însușește
ÎNSUȘÍ, însușesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune stăpânire pe ceva, a lua în stăpânire, a-și apropria. ♦ A-și aroga un drept. 2. A asimila, a dobândi cunoștințe, idei, opinii (temeinice) într-un domeniu; a învăța. ♦ A fi de acord cu opinia cuiva, a ține seama de părerea cuiva. – Din pron. însuși, v. însumi. DOOM
însușí3 (a-și ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. își însușéște, imperf. 3 sg. își însușeá; conj. prez. 3 să-și însușeáscă; ger. însușíndu-și
însușești
ÎNSUȘÍ, însușesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune stăpânire pe ceva, a lua în stăpânire, a-și apropria. ♦ A-și aroga un drept. 2. A asimila, a dobândi cunoștințe, idei, opinii (temeinice) într-un domeniu; a învăța. ♦ A fi de acord cu opinia cuiva, a ține seama de părerea cuiva. – Din pron. însuși, v. însumi. DOOM
însușí3 (a-și ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. își însușéște, imperf. 3 sg. își însușeá; conj. prez. 3 să-și însușeáscă; ger. însușíndu-și
însuși
ÎNSUȘÍ, însușesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune stăpânire pe ceva, a lua în stăpânire, a-și apropria. ♦ A-și aroga un drept. 2. A asimila, a dobândi cunoștințe, idei, opinii (temeinice) într-un domeniu; a învăța. ♦ A fi de acord cu opinia cuiva, a ține seama de părerea cuiva. – Din pron. însuși, v. însumi. DOOM
însușí3 (a-și ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. își însușéște, imperf. 3 sg. își însușeá; conj. prez. 3 să-și însușeáscă; ger. însușíndu-și
însușietate
ÎNSUȘIETÁTE, însușietăți, s. f. (Neobișnuit) Însușire2. Să se adune... toți învățații și să ție sfat ca să afle ce feli de pasere să fie aceasta, și de i-ar afla numele și însușietățile ei, să li făgăduiască mare preț pentru aceasta. SBIERA, P. 69. – Pronunțat: -și-e-.
însușii
ÎNSUȘÍ, însușesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune stăpânire pe ceva, a lua în stăpânire, a-și apropria. ♦ A-și aroga un drept. 2. A asimila, a dobândi cunoștințe, idei, opinii (temeinice) într-un domeniu; a învăța. ♦ A fi de acord cu opinia cuiva, a ține seama de părerea cuiva. – Din pron. însuși, v. însumi. DOOM
însușí3 (a-și ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. își însușéște, imperf. 3 sg. își însușeá; conj. prez. 3 să-și însușeáscă; ger. însușíndu-și
însușim
ÎNSUȘÍ, însușesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune stăpânire pe ceva, a lua în stăpânire, a-și apropria. ♦ A-și aroga un drept. 2. A asimila, a dobândi cunoștințe, idei, opinii (temeinice) într-un domeniu; a învăța. ♦ A fi de acord cu opinia cuiva, a ține seama de părerea cuiva. – Din pron. însuși, v. însumi. DOOM
însușí3 (a-și ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. își însușéște, imperf. 3 sg. își însușeá; conj. prez. 3 să-și însușeáscă; ger. însușíndu-și
însușind
ÎNSUȘÍ, însușesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune stăpânire pe ceva, a lua în stăpânire, a-și apropria. ♦ A-și aroga un drept. 2. A asimila, a dobândi cunoștințe, idei, opinii (temeinice) într-un domeniu; a învăța. ♦ A fi de acord cu opinia cuiva, a ține seama de părerea cuiva. – Din pron. însuși, v. însumi. DOOM
însușí3 (a-și ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. își însușéște, imperf. 3 sg. își însușeá; conj. prez. 3 să-și însușeáscă; ger. însușíndu-și
însușire
ÎNSUȘÍ, însușesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune stăpânire pe ceva, a lua în stăpânire, a-și apropria. ♦ A-și aroga un drept. 2. A asimila, a dobândi cunoștințe, idei, opinii (temeinice) într-un domeniu; a învăța. ♦ A fi de acord cu opinia cuiva, a ține seama de părerea cuiva. – Din pron. însuși, v. însumi. DOOM
însușí3 (a-și ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. își însușéște, imperf. 3 sg. își însușeá; conj. prez. 3 să-și însușeáscă; ger. însușíndu-și
însușire
ÎNSUȘÍRE, însușiri, s. f. 1. Acțiunea de a-și însuși și rezultatul ei. 2. Trăsătură distinctivă; caracteristică. ♦ Talent, înclinație. – V. însuși. DOOM
însușíre s. f., g.-d. art. însușírii; pl. însușíri
însușirea
ÎNSUȘÍRE, însușiri, s. f. 1. Acțiunea de a-și însuși și rezultatul ei. 2. Trăsătură distinctivă; caracteristică. ♦ Talent, înclinație. – V. însuși. DOOM
însușíre s. f., g.-d. art. însușírii; pl. însușíri
însușiri
ÎNSUȘÍRE, însușiri, s. f. 1. Acțiunea de a-și însuși și rezultatul ei. 2. Trăsătură distinctivă; caracteristică. ♦ Talent, înclinație. – V. însuși. DOOM
însușíre s. f., g.-d. art. însușírii; pl. însușíri
însușirii
ÎNSUȘÍRE, însușiri, s. f. 1. Acțiunea de a-și însuși și rezultatul ei. 2. Trăsătură distinctivă; caracteristică. ♦ Talent, înclinație. – V. însuși. DOOM
însușíre s. f., g.-d. art. însușírii; pl. însușíri
însușirile
ÎNSUȘÍRE, însușiri, s. f. 1. Acțiunea de a-și însuși și rezultatul ei. 2. Trăsătură distinctivă; caracteristică. ♦ Talent, înclinație. – V. însuși. DOOM
însușíre s. f., g.-d. art. însușírii; pl. însușíri
însușirilor
ÎNSUȘÍRE, însușiri, s. f. 1. Acțiunea de a-și însuși și rezultatul ei. 2. Trăsătură distinctivă; caracteristică. ♦ Talent, înclinație. – V. însuși. DOOM
însușíre s. f., g.-d. art. însușírii; pl. însușíri
însușiră
ÎNSUȘÍ, însușesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune stăpânire pe ceva, a lua în stăpânire, a-și apropria. ♦ A-și aroga un drept. 2. A asimila, a dobândi cunoștințe, idei, opinii (temeinice) într-un domeniu; a învăța. ♦ A fi de acord cu opinia cuiva, a ține seama de părerea cuiva. – Din pron. însuși, v. însumi. DOOM
însușí3 (a-și ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. își însușéște, imperf. 3 sg. își însușeá; conj. prez. 3 să-și însușeáscă; ger. însușíndu-și
însușirăm
ÎNSUȘÍ, însușesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune stăpânire pe ceva, a lua în stăpânire, a-și apropria. ♦ A-și aroga un drept. 2. A asimila, a dobândi cunoștințe, idei, opinii (temeinice) într-un domeniu; a învăța. ♦ A fi de acord cu opinia cuiva, a ține seama de părerea cuiva. – Din pron. însuși, v. însumi. DOOM
însușí3 (a-și ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. își însușéște, imperf. 3 sg. își însușeá; conj. prez. 3 să-și însușeáscă; ger. însușíndu-și
însușirăți
ÎNSUȘÍ, însușesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune stăpânire pe ceva, a lua în stăpânire, a-și apropria. ♦ A-și aroga un drept. 2. A asimila, a dobândi cunoștințe, idei, opinii (temeinice) într-un domeniu; a învăța. ♦ A fi de acord cu opinia cuiva, a ține seama de părerea cuiva. – Din pron. însuși, v. însumi. DOOM
însușí3 (a-și ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. își însușéște, imperf. 3 sg. își însușeá; conj. prez. 3 să-și însușeáscă; ger. însușíndu-și
însușise
ÎNSUȘÍ, însușesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune stăpânire pe ceva, a lua în stăpânire, a-și apropria. ♦ A-și aroga un drept. 2. A asimila, a dobândi cunoștințe, idei, opinii (temeinice) într-un domeniu; a învăța. ♦ A fi de acord cu opinia cuiva, a ține seama de părerea cuiva. – Din pron. însuși, v. însumi. DOOM
însușí3 (a-și ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. își însușéște, imperf. 3 sg. își însușeá; conj. prez. 3 să-și însușeáscă; ger. însușíndu-și
însușisem
ÎNSUȘÍ, însușesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune stăpânire pe ceva, a lua în stăpânire, a-și apropria. ♦ A-și aroga un drept. 2. A asimila, a dobândi cunoștințe, idei, opinii (temeinice) într-un domeniu; a învăța. ♦ A fi de acord cu opinia cuiva, a ține seama de părerea cuiva. – Din pron. însuși, v. însumi. DOOM
însușí3 (a-și ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. își însușéște, imperf. 3 sg. își însușeá; conj. prez. 3 să-și însușeáscă; ger. însușíndu-și
însușiseră
ÎNSUȘÍ, însușesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune stăpânire pe ceva, a lua în stăpânire, a-și apropria. ♦ A-și aroga un drept. 2. A asimila, a dobândi cunoștințe, idei, opinii (temeinice) într-un domeniu; a învăța. ♦ A fi de acord cu opinia cuiva, a ține seama de părerea cuiva. – Din pron. însuși, v. însumi. DOOM
însușí3 (a-și ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. își însușéște, imperf. 3 sg. își însușeá; conj. prez. 3 să-și însușeáscă; ger. însușíndu-și
însușiserăm
ÎNSUȘÍ, însușesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune stăpânire pe ceva, a lua în stăpânire, a-și apropria. ♦ A-și aroga un drept. 2. A asimila, a dobândi cunoștințe, idei, opinii (temeinice) într-un domeniu; a învăța. ♦ A fi de acord cu opinia cuiva, a ține seama de părerea cuiva. – Din pron. însuși, v. însumi. DOOM
însușí3 (a-și ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. își însușéște, imperf. 3 sg. își însușeá; conj. prez. 3 să-și însușeáscă; ger. însușíndu-și
însușiserăți
ÎNSUȘÍ, însușesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune stăpânire pe ceva, a lua în stăpânire, a-și apropria. ♦ A-și aroga un drept. 2. A asimila, a dobândi cunoștințe, idei, opinii (temeinice) într-un domeniu; a învăța. ♦ A fi de acord cu opinia cuiva, a ține seama de părerea cuiva. – Din pron. însuși, v. însumi. DOOM
însușí3 (a-și ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. își însușéște, imperf. 3 sg. își însușeá; conj. prez. 3 să-și însușeáscă; ger. însușíndu-și
însușiseși
ÎNSUȘÍ, însușesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune stăpânire pe ceva, a lua în stăpânire, a-și apropria. ♦ A-și aroga un drept. 2. A asimila, a dobândi cunoștințe, idei, opinii (temeinice) într-un domeniu; a învăța. ♦ A fi de acord cu opinia cuiva, a ține seama de părerea cuiva. – Din pron. însuși, v. însumi. DOOM
însușí3 (a-și ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. își însușéște, imperf. 3 sg. își însușeá; conj. prez. 3 să-și însușeáscă; ger. însușíndu-și
însușiseți
ÎNSUȘÍ, însușesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune stăpânire pe ceva, a lua în stăpânire, a-și apropria. ♦ A-și aroga un drept. 2. A asimila, a dobândi cunoștințe, idei, opinii (temeinice) într-un domeniu; a învăța. ♦ A fi de acord cu opinia cuiva, a ține seama de părerea cuiva. – Din pron. însuși, v. însumi. DOOM
însușí3 (a-și ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. își însușéște, imperf. 3 sg. își însușeá; conj. prez. 3 să-și însușeáscă; ger. însușíndu-și
însușit
ÎNSUȘÍ, însușesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune stăpânire pe ceva, a lua în stăpânire, a-și apropria. ♦ A-și aroga un drept. 2. A asimila, a dobândi cunoștințe, idei, opinii (temeinice) într-un domeniu; a învăța. ♦ A fi de acord cu opinia cuiva, a ține seama de părerea cuiva. – Din pron. însuși, v. însumi. DOOM
însușí3 (a-și ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. își însușéște, imperf. 3 sg. își însușeá; conj. prez. 3 să-și însușeáscă; ger. însușíndu-și
însușit
ÎNSUȘÍT, -Ă, însușiți, -te, adj. (Înv.) Propriu, caracteristic. – V. însuși.
însușita
ÎNSUȘÍT, -Ă, însușiți, -te, adj. (Înv.) Propriu, caracteristic. – V. însuși.
însușite
ÎNSUȘÍT, -Ă, însușiți, -te, adj. (Înv.) Propriu, caracteristic. – V. însuși.
însușitei
ÎNSUȘÍT, -Ă, însușiți, -te, adj. (Înv.) Propriu, caracteristic. – V. însuși.
însușitele
ÎNSUȘÍT, -Ă, însușiți, -te, adj. (Înv.) Propriu, caracteristic. – V. însuși.
însușitelor
ÎNSUȘÍT, -Ă, însușiți, -te, adj. (Înv.) Propriu, caracteristic. – V. însuși.
însușitul
ÎNSUȘÍT, -Ă, însușiți, -te, adj. (Înv.) Propriu, caracteristic. – V. însuși.
însușitului
ÎNSUȘÍT, -Ă, însușiți, -te, adj. (Înv.) Propriu, caracteristic. – V. însuși.
însușiși
ÎNSUȘÍ, însușesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune stăpânire pe ceva, a lua în stăpânire, a-și apropria. ♦ A-și aroga un drept. 2. A asimila, a dobândi cunoștințe, idei, opinii (temeinice) într-un domeniu; a învăța. ♦ A fi de acord cu opinia cuiva, a ține seama de părerea cuiva. – Din pron. însuși, v. însumi. DOOM
însușí3 (a-și ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. își însușéște, imperf. 3 sg. își însușeá; conj. prez. 3 să-și însușeáscă; ger. însușíndu-și
însușiți
ÎNSUȘÍ, însușesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune stăpânire pe ceva, a lua în stăpânire, a-și apropria. ♦ A-și aroga un drept. 2. A asimila, a dobândi cunoștințe, idei, opinii (temeinice) într-un domeniu; a învăța. ♦ A fi de acord cu opinia cuiva, a ține seama de părerea cuiva. – Din pron. însuși, v. însumi. DOOM
însușí3 (a-și ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. își însușéște, imperf. 3 sg. își însușeá; conj. prez. 3 să-și însușeáscă; ger. însușíndu-și
însușiți
ÎNSUȘÍT, -Ă, însușiți, -te, adj. (Înv.) Propriu, caracteristic. – V. însuși.
însușiții
ÎNSUȘÍT, -Ă, însușiți, -te, adj. (Înv.) Propriu, caracteristic. – V. însuși.
însușiților
ÎNSUȘÍT, -Ă, însușiți, -te, adj. (Înv.) Propriu, caracteristic. – V. însuși.
însângera
ÎNSÂNGERÁ, însângerez, vb. I. Tranz. A face să curgă sânge, a umple de sânge. ♦ A păta ceva cu sânge. ♦ Fig. A înroși. – În + sângera. DOOM
însângerá (a ~) vb., ind. prez. 3 însângereáză
însângerai
ÎNSÂNGERÁ, însângerez, vb. I. Tranz. A face să curgă sânge, a umple de sânge. ♦ A păta ceva cu sânge. ♦ Fig. A înroși. – În + sângera. DOOM
însângerá (a ~) vb., ind. prez. 3 însângereáză
însângeram
ÎNSÂNGERÁ, însângerez, vb. I. Tranz. A face să curgă sânge, a umple de sânge. ♦ A păta ceva cu sânge. ♦ Fig. A înroși. – În + sângera. DOOM
însângerá (a ~) vb., ind. prez. 3 însângereáză
însângerare
ÎNSÂNGERÁ, însângerez, vb. I. Tranz. A face să curgă sânge, a umple de sânge. ♦ A păta ceva cu sânge. ♦ Fig. A înroși. – În + sângera. DOOM
însângerá (a ~) vb., ind. prez. 3 însângereáză
însângerară
ÎNSÂNGERÁ, însângerez, vb. I. Tranz. A face să curgă sânge, a umple de sânge. ♦ A păta ceva cu sânge. ♦ Fig. A înroși. – În + sângera. DOOM
însângerá (a ~) vb., ind. prez. 3 însângereáză
însângerarăm
ÎNSÂNGERÁ, însângerez, vb. I. Tranz. A face să curgă sânge, a umple de sânge. ♦ A păta ceva cu sânge. ♦ Fig. A înroși. – În + sângera. DOOM
însângerá (a ~) vb., ind. prez. 3 însângereáză
însângerarăți
ÎNSÂNGERÁ, însângerez, vb. I. Tranz. A face să curgă sânge, a umple de sânge. ♦ A păta ceva cu sânge. ♦ Fig. A înroși. – În + sângera. DOOM
însângerá (a ~) vb., ind. prez. 3 însângereáză
însângerase
ÎNSÂNGERÁ, însângerez, vb. I. Tranz. A face să curgă sânge, a umple de sânge. ♦ A păta ceva cu sânge. ♦ Fig. A înroși. – În + sângera. DOOM
însângerá (a ~) vb., ind. prez. 3 însângereáză
însângerasem
ÎNSÂNGERÁ, însângerez, vb. I. Tranz. A face să curgă sânge, a umple de sânge. ♦ A păta ceva cu sânge. ♦ Fig. A înroși. – În + sângera. DOOM
însângerá (a ~) vb., ind. prez. 3 însângereáză
însângeraseră
ÎNSÂNGERÁ, însângerez, vb. I. Tranz. A face să curgă sânge, a umple de sânge. ♦ A păta ceva cu sânge. ♦ Fig. A înroși. – În + sângera. DOOM
însângerá (a ~) vb., ind. prez. 3 însângereáză
însângeraserăm
ÎNSÂNGERÁ, însângerez, vb. I. Tranz. A face să curgă sânge, a umple de sânge. ♦ A păta ceva cu sânge. ♦ Fig. A înroși. – În + sângera. DOOM
însângerá (a ~) vb., ind. prez. 3 însângereáză
însângeraserăți
ÎNSÂNGERÁ, însângerez, vb. I. Tranz. A face să curgă sânge, a umple de sânge. ♦ A păta ceva cu sânge. ♦ Fig. A înroși. – În + sângera. DOOM
însângerá (a ~) vb., ind. prez. 3 însângereáză
însângeraseși
ÎNSÂNGERÁ, însângerez, vb. I. Tranz. A face să curgă sânge, a umple de sânge. ♦ A păta ceva cu sânge. ♦ Fig. A înroși. – În + sângera. DOOM
însângerá (a ~) vb., ind. prez. 3 însângereáză
însângeraseți
ÎNSÂNGERÁ, însângerez, vb. I. Tranz. A face să curgă sânge, a umple de sânge. ♦ A păta ceva cu sânge. ♦ Fig. A înroși. – În + sângera. DOOM
însângerá (a ~) vb., ind. prez. 3 însângereáză
însângerat
ÎNSÂNGERÁ, însângerez, vb. I. Tranz. A face să curgă sânge, a umple de sânge. ♦ A păta ceva cu sânge. ♦ Fig. A înroși. – În + sângera. DOOM
însângerá (a ~) vb., ind. prez. 3 însângereáză
însângerat
ÎNSÂNGERÁT, -Ă, însângerați, -te, adj. Plin de sânge; care sângerează. ♦ (Despre ochi) Injectat. ♦ Fig. De culoarea sângelui; roșu. – V. însângera.
însângerata
ÎNSÂNGERÁT, -Ă, însângerați, -te, adj. Plin de sânge; care sângerează. ♦ (Despre ochi) Injectat. ♦ Fig. De culoarea sângelui; roșu. – V. însângera.
însângerate
ÎNSÂNGERÁT, -Ă, însângerați, -te, adj. Plin de sânge; care sângerează. ♦ (Despre ochi) Injectat. ♦ Fig. De culoarea sângelui; roșu. – V. însângera.
însângeratei
ÎNSÂNGERÁT, -Ă, însângerați, -te, adj. Plin de sânge; care sângerează. ♦ (Despre ochi) Injectat. ♦ Fig. De culoarea sângelui; roșu. – V. însângera.
însângeratele
ÎNSÂNGERÁT, -Ă, însângerați, -te, adj. Plin de sânge; care sângerează. ♦ (Despre ochi) Injectat. ♦ Fig. De culoarea sângelui; roșu. – V. însângera.
însângeratelor
ÎNSÂNGERÁT, -Ă, însângerați, -te, adj. Plin de sânge; care sângerează. ♦ (Despre ochi) Injectat. ♦ Fig. De culoarea sângelui; roșu. – V. însângera.
însângeratul
ÎNSÂNGERÁT, -Ă, însângerați, -te, adj. Plin de sânge; care sângerează. ♦ (Despre ochi) Injectat. ♦ Fig. De culoarea sângelui; roșu. – V. însângera.
însângeratului
ÎNSÂNGERÁT, -Ă, însângerați, -te, adj. Plin de sânge; care sângerează. ♦ (Despre ochi) Injectat. ♦ Fig. De culoarea sângelui; roșu. – V. însângera.
însângerau
ÎNSÂNGERÁ, însângerez, vb. I. Tranz. A face să curgă sânge, a umple de sânge. ♦ A păta ceva cu sânge. ♦ Fig. A înroși. – În + sângera. DOOM
însângerá (a ~) vb., ind. prez. 3 însângereáză
însângerași
ÎNSÂNGERÁ, însângerez, vb. I. Tranz. A face să curgă sânge, a umple de sânge. ♦ A păta ceva cu sânge. ♦ Fig. A înroși. – În + sângera. DOOM
însângerá (a ~) vb., ind. prez. 3 însângereáză
însângerați
ÎNSÂNGERÁ, însângerez, vb. I. Tranz. A face să curgă sânge, a umple de sânge. ♦ A păta ceva cu sânge. ♦ Fig. A înroși. – În + sângera. DOOM
însângerá (a ~) vb., ind. prez. 3 însângereáză
însângerați
ÎNSÂNGERÁT, -Ă, însângerați, -te, adj. Plin de sânge; care sângerează. ♦ (Despre ochi) Injectat. ♦ Fig. De culoarea sângelui; roșu. – V. însângera.
însângerații
ÎNSÂNGERÁT, -Ă, însângerați, -te, adj. Plin de sânge; care sângerează. ♦ (Despre ochi) Injectat. ♦ Fig. De culoarea sângelui; roșu. – V. însângera.
însângeraților
ÎNSÂNGERÁT, -Ă, însângerați, -te, adj. Plin de sânge; care sângerează. ♦ (Despre ochi) Injectat. ♦ Fig. De culoarea sângelui; roșu. – V. însângera.
însângerează
ÎNSÂNGERÁ, însângerez, vb. I. Tranz. A face să curgă sânge, a umple de sânge. ♦ A păta ceva cu sânge. ♦ Fig. A înroși. – În + sângera. DOOM
însângerá (a ~) vb., ind. prez. 3 însângereáză
însângerez
ÎNSÂNGERÁ, însângerez, vb. I. Tranz. A face să curgă sânge, a umple de sânge. ♦ A păta ceva cu sânge. ♦ Fig. A înroși. – În + sângera. DOOM
însângerá (a ~) vb., ind. prez. 3 însângereáză
însângereze
ÎNSÂNGERÁ, însângerez, vb. I. Tranz. A face să curgă sânge, a umple de sânge. ♦ A păta ceva cu sânge. ♦ Fig. A înroși. – În + sângera. DOOM
însângerá (a ~) vb., ind. prez. 3 însângereáză
însângerezi
ÎNSÂNGERÁ, însângerez, vb. I. Tranz. A face să curgă sânge, a umple de sânge. ♦ A păta ceva cu sânge. ♦ Fig. A înroși. – În + sângera. DOOM
însângerá (a ~) vb., ind. prez. 3 însângereáză
însângerând
ÎNSÂNGERÁ, însângerez, vb. I. Tranz. A face să curgă sânge, a umple de sânge. ♦ A păta ceva cu sânge. ♦ Fig. A înroși. – În + sângera. DOOM
însângerá (a ~) vb., ind. prez. 3 însângereáză
însîngera
ÎNSÂNGERÁ, însângerez, vb. I. Tranz. A face să curgă sânge, a umple de sânge. ♦ A păta ceva cu sânge. ♦ Fig. A înroși. – În + sângera. DOOM
însângerá (a ~) vb., ind. prez. 3 însângereáză
însîngerai
ÎNSÂNGERÁ, însângerez, vb. I. Tranz. A face să curgă sânge, a umple de sânge. ♦ A păta ceva cu sânge. ♦ Fig. A înroși. – În + sângera. DOOM
însângerá (a ~) vb., ind. prez. 3 însângereáză
însîngeram
ÎNSÂNGERÁ, însângerez, vb. I. Tranz. A face să curgă sânge, a umple de sânge. ♦ A păta ceva cu sânge. ♦ Fig. A înroși. – În + sângera. DOOM
însângerá (a ~) vb., ind. prez. 3 însângereáză
însîngerare
ÎNSÂNGERÁ, însângerez, vb. I. Tranz. A face să curgă sânge, a umple de sânge. ♦ A păta ceva cu sânge. ♦ Fig. A înroși. – În + sângera. DOOM
însângerá (a ~) vb., ind. prez. 3 însângereáză
însîngerară
ÎNSÂNGERÁ, însângerez, vb. I. Tranz. A face să curgă sânge, a umple de sânge. ♦ A păta ceva cu sânge. ♦ Fig. A înroși. – În + sângera. DOOM
însângerá (a ~) vb., ind. prez. 3 însângereáză
însîngerarăm
ÎNSÂNGERÁ, însângerez, vb. I. Tranz. A face să curgă sânge, a umple de sânge. ♦ A păta ceva cu sânge. ♦ Fig. A înroși. – În + sângera. DOOM
însângerá (a ~) vb., ind. prez. 3 însângereáză
însîngerarăți
ÎNSÂNGERÁ, însângerez, vb. I. Tranz. A face să curgă sânge, a umple de sânge. ♦ A păta ceva cu sânge. ♦ Fig. A înroși. – În + sângera. DOOM
însângerá (a ~) vb., ind. prez. 3 însângereáză
însîngerase
ÎNSÂNGERÁ, însângerez, vb. I. Tranz. A face să curgă sânge, a umple de sânge. ♦ A păta ceva cu sânge. ♦ Fig. A înroși. – În + sângera. DOOM
însângerá (a ~) vb., ind. prez. 3 însângereáză
însîngerasem
ÎNSÂNGERÁ, însângerez, vb. I. Tranz. A face să curgă sânge, a umple de sânge. ♦ A păta ceva cu sânge. ♦ Fig. A înroși. – În + sângera. DOOM
însângerá (a ~) vb., ind. prez. 3 însângereáză
însîngeraseră
ÎNSÂNGERÁ, însângerez, vb. I. Tranz. A face să curgă sânge, a umple de sânge. ♦ A păta ceva cu sânge. ♦ Fig. A înroși. – În + sângera. DOOM
însângerá (a ~) vb., ind. prez. 3 însângereáză
însîngeraserăm
ÎNSÂNGERÁ, însângerez, vb. I. Tranz. A face să curgă sânge, a umple de sânge. ♦ A păta ceva cu sânge. ♦ Fig. A înroși. – În + sângera. DOOM
însângerá (a ~) vb., ind. prez. 3 însângereáză
însîngeraserăți
ÎNSÂNGERÁ, însângerez, vb. I. Tranz. A face să curgă sânge, a umple de sânge. ♦ A păta ceva cu sânge. ♦ Fig. A înroși. – În + sângera. DOOM
însângerá (a ~) vb., ind. prez. 3 însângereáză
însîngeraseși
ÎNSÂNGERÁ, însângerez, vb. I. Tranz. A face să curgă sânge, a umple de sânge. ♦ A păta ceva cu sânge. ♦ Fig. A înroși. – În + sângera. DOOM
însângerá (a ~) vb., ind. prez. 3 însângereáză
însîngeraseți
ÎNSÂNGERÁ, însângerez, vb. I. Tranz. A face să curgă sânge, a umple de sânge. ♦ A păta ceva cu sânge. ♦ Fig. A înroși. – În + sângera. DOOM
însângerá (a ~) vb., ind. prez. 3 însângereáză
însîngerat
ÎNSÂNGERÁ, însângerez, vb. I. Tranz. A face să curgă sânge, a umple de sânge. ♦ A păta ceva cu sânge. ♦ Fig. A înroși. – În + sângera. DOOM
însângerá (a ~) vb., ind. prez. 3 însângereáză
însîngerat
ÎNSÂNGERÁT, -Ă, însângerați, -te, adj. Plin de sânge; care sângerează. ♦ (Despre ochi) Injectat. ♦ Fig. De culoarea sângelui; roșu. – V. însângera.
însîngerata
ÎNSÂNGERÁT, -Ă, însângerați, -te, adj. Plin de sânge; care sângerează. ♦ (Despre ochi) Injectat. ♦ Fig. De culoarea sângelui; roșu. – V. însângera.
însîngerate
ÎNSÂNGERÁT, -Ă, însângerați, -te, adj. Plin de sânge; care sângerează. ♦ (Despre ochi) Injectat. ♦ Fig. De culoarea sângelui; roșu. – V. însângera.
însîngeratei
ÎNSÂNGERÁT, -Ă, însângerați, -te, adj. Plin de sânge; care sângerează. ♦ (Despre ochi) Injectat. ♦ Fig. De culoarea sângelui; roșu. – V. însângera.
însîngeratele
ÎNSÂNGERÁT, -Ă, însângerați, -te, adj. Plin de sânge; care sângerează. ♦ (Despre ochi) Injectat. ♦ Fig. De culoarea sângelui; roșu. – V. însângera.
însîngeratelor
ÎNSÂNGERÁT, -Ă, însângerați, -te, adj. Plin de sânge; care sângerează. ♦ (Despre ochi) Injectat. ♦ Fig. De culoarea sângelui; roșu. – V. însângera.
însîngeratul
ÎNSÂNGERÁT, -Ă, însângerați, -te, adj. Plin de sânge; care sângerează. ♦ (Despre ochi) Injectat. ♦ Fig. De culoarea sângelui; roșu. – V. însângera.
însîngeratului
ÎNSÂNGERÁT, -Ă, însângerați, -te, adj. Plin de sânge; care sângerează. ♦ (Despre ochi) Injectat. ♦ Fig. De culoarea sângelui; roșu. – V. însângera.
însîngerau
ÎNSÂNGERÁ, însângerez, vb. I. Tranz. A face să curgă sânge, a umple de sânge. ♦ A păta ceva cu sânge. ♦ Fig. A înroși. – În + sângera. DOOM
însângerá (a ~) vb., ind. prez. 3 însângereáză
însîngerași
ÎNSÂNGERÁ, însângerez, vb. I. Tranz. A face să curgă sânge, a umple de sânge. ♦ A păta ceva cu sânge. ♦ Fig. A înroși. – În + sângera. DOOM
însângerá (a ~) vb., ind. prez. 3 însângereáză
însîngerați
ÎNSÂNGERÁ, însângerez, vb. I. Tranz. A face să curgă sânge, a umple de sânge. ♦ A păta ceva cu sânge. ♦ Fig. A înroși. – În + sângera. DOOM
însângerá (a ~) vb., ind. prez. 3 însângereáză
însîngerați
ÎNSÂNGERÁT, -Ă, însângerați, -te, adj. Plin de sânge; care sângerează. ♦ (Despre ochi) Injectat. ♦ Fig. De culoarea sângelui; roșu. – V. însângera.
însîngerații
ÎNSÂNGERÁT, -Ă, însângerați, -te, adj. Plin de sânge; care sângerează. ♦ (Despre ochi) Injectat. ♦ Fig. De culoarea sângelui; roșu. – V. însângera.
însîngeraților
ÎNSÂNGERÁT, -Ă, însângerați, -te, adj. Plin de sânge; care sângerează. ♦ (Despre ochi) Injectat. ♦ Fig. De culoarea sângelui; roșu. – V. însângera.
însîngerează
ÎNSÂNGERÁ, însângerez, vb. I. Tranz. A face să curgă sânge, a umple de sânge. ♦ A păta ceva cu sânge. ♦ Fig. A înroși. – În + sângera. DOOM
însângerá (a ~) vb., ind. prez. 3 însângereáză
însîngerez
ÎNSÂNGERÁ, însângerez, vb. I. Tranz. A face să curgă sânge, a umple de sânge. ♦ A păta ceva cu sânge. ♦ Fig. A înroși. – În + sângera. DOOM
însângerá (a ~) vb., ind. prez. 3 însângereáză
însîngereze
ÎNSÂNGERÁ, însângerez, vb. I. Tranz. A face să curgă sânge, a umple de sânge. ♦ A păta ceva cu sânge. ♦ Fig. A înroși. – În + sângera. DOOM
însângerá (a ~) vb., ind. prez. 3 însângereáză
însîngerezi
ÎNSÂNGERÁ, însângerez, vb. I. Tranz. A face să curgă sânge, a umple de sânge. ♦ A păta ceva cu sânge. ♦ Fig. A înroși. – În + sângera. DOOM
însângerá (a ~) vb., ind. prez. 3 însângereáză
însîngerînd
ÎNSÂNGERÁ, însângerez, vb. I. Tranz. A face să curgă sânge, a umple de sânge. ♦ A păta ceva cu sânge. ♦ Fig. A înroși. – În + sângera. DOOM
însângerá (a ~) vb., ind. prez. 3 însângereáză
însă
ÎNSĂ conj. 1. (Adversativ, leagă două propoziții sau două părți de propoziție) Cu toate acestea, totuși, dar. 2. (Arată trecerea la altă idee) Dar, pe de altă parte. – Lat. ipsa. DOOM
î́nsă conjcț.
însă
ÎNS, ÎNSĂ, înși, înse, pron. 1. (Pronume personal, azi art., precedat de prep. „întru”, „printru”) El, ea, dânsul, dânsa. 2. (Pronume de întărire, de obicei adjectival, astăzi numai la f. pl.) Însuși. Ele însele. – Lat. ipsus, ipsa (= ipse, ipsa).
însăbiat
ÎNSĂBIÁT, -Ă, însăbiați, -te, adj. (În poezia populară) Ascuțit (ca sabia). – Din în- + sabie.
însăcuit
ÎNSĂCUÍT, -Ă, însăcuiți, -te, adj. Care este pus în saci. – De la sac.
însăila
ÎNSĂILÁ, însăilez, vb. I. Tranz. A coase în mod provizoriu cu împunsături depărtate; a prinde cu un fir de ață (albă) locurile pe unde se va coase apoi definitiv. ♦ Fig. A face superficial un lucru; a înjgheba; a improviza, a înșira. [Pr.: -să-i-. – Var.: înseilá vb. I] – Cf. saia. DOOM
însăilá (-să-i-) vb., ind. prez. 3 însăileáză
însăilai
ÎNSĂILÁ, însăilez, vb. I. Tranz. A coase în mod provizoriu cu împunsături depărtate; a prinde cu un fir de ață (albă) locurile pe unde se va coase apoi definitiv. ♦ Fig. A face superficial un lucru; a înjgheba; a improviza, a înșira. [Pr.: -să-i-. – Var.: înseilá vb. I] – Cf. saia. DOOM
însăilá (-să-i-) vb., ind. prez. 3 însăileáză
însăilam
ÎNSĂILÁ, însăilez, vb. I. Tranz. A coase în mod provizoriu cu împunsături depărtate; a prinde cu un fir de ață (albă) locurile pe unde se va coase apoi definitiv. ♦ Fig. A face superficial un lucru; a înjgheba; a improviza, a înșira. [Pr.: -să-i-. – Var.: înseilá vb. I] – Cf. saia. DOOM
însăilá (-să-i-) vb., ind. prez. 3 însăileáză
însăilare
ÎNSĂILÁ, însăilez, vb. I. Tranz. A coase în mod provizoriu cu împunsături depărtate; a prinde cu un fir de ață (albă) locurile pe unde se va coase apoi definitiv. ♦ Fig. A face superficial un lucru; a înjgheba; a improviza, a înșira. [Pr.: -să-i-. – Var.: înseilá vb. I] – Cf. saia. DOOM
însăilá (-să-i-) vb., ind. prez. 3 însăileáză
însăilare
ÎNSĂILÁRE, însăilări, s. f. Acțiunea de a însăila și rezultatul ei. [Pr.: -să-i-. – Var.: înseiláre s. f.] – V. însăila. DOOM
însăiláre (-să-i-) s. f., g.-d. art. însăilắrii; pl. însăilắri
însăilarea
ÎNSĂILÁRE, însăilări, s. f. Acțiunea de a însăila și rezultatul ei. [Pr.: -să-i-. – Var.: înseiláre s. f.] – V. însăila. DOOM
însăiláre (-să-i-) s. f., g.-d. art. însăilắrii; pl. însăilắri
însăilară
ÎNSĂILÁ, însăilez, vb. I. Tranz. A coase în mod provizoriu cu împunsături depărtate; a prinde cu un fir de ață (albă) locurile pe unde se va coase apoi definitiv. ♦ Fig. A face superficial un lucru; a înjgheba; a improviza, a înșira. [Pr.: -să-i-. – Var.: înseilá vb. I] – Cf. saia. DOOM
însăilá (-să-i-) vb., ind. prez. 3 însăileáză
însăilarăm
ÎNSĂILÁ, însăilez, vb. I. Tranz. A coase în mod provizoriu cu împunsături depărtate; a prinde cu un fir de ață (albă) locurile pe unde se va coase apoi definitiv. ♦ Fig. A face superficial un lucru; a înjgheba; a improviza, a înșira. [Pr.: -să-i-. – Var.: înseilá vb. I] – Cf. saia. DOOM
însăilá (-să-i-) vb., ind. prez. 3 însăileáză
însăilarăți
ÎNSĂILÁ, însăilez, vb. I. Tranz. A coase în mod provizoriu cu împunsături depărtate; a prinde cu un fir de ață (albă) locurile pe unde se va coase apoi definitiv. ♦ Fig. A face superficial un lucru; a înjgheba; a improviza, a înșira. [Pr.: -să-i-. – Var.: înseilá vb. I] – Cf. saia. DOOM
însăilá (-să-i-) vb., ind. prez. 3 însăileáză
însăilase
ÎNSĂILÁ, însăilez, vb. I. Tranz. A coase în mod provizoriu cu împunsături depărtate; a prinde cu un fir de ață (albă) locurile pe unde se va coase apoi definitiv. ♦ Fig. A face superficial un lucru; a înjgheba; a improviza, a înșira. [Pr.: -să-i-. – Var.: înseilá vb. I] – Cf. saia. DOOM
însăilá (-să-i-) vb., ind. prez. 3 însăileáză
însăilasem
ÎNSĂILÁ, însăilez, vb. I. Tranz. A coase în mod provizoriu cu împunsături depărtate; a prinde cu un fir de ață (albă) locurile pe unde se va coase apoi definitiv. ♦ Fig. A face superficial un lucru; a înjgheba; a improviza, a înșira. [Pr.: -să-i-. – Var.: înseilá vb. I] – Cf. saia. DOOM
însăilá (-să-i-) vb., ind. prez. 3 însăileáză
însăilaseră
ÎNSĂILÁ, însăilez, vb. I. Tranz. A coase în mod provizoriu cu împunsături depărtate; a prinde cu un fir de ață (albă) locurile pe unde se va coase apoi definitiv. ♦ Fig. A face superficial un lucru; a înjgheba; a improviza, a înșira. [Pr.: -să-i-. – Var.: înseilá vb. I] – Cf. saia. DOOM
însăilá (-să-i-) vb., ind. prez. 3 însăileáză
însăilaserăm
ÎNSĂILÁ, însăilez, vb. I. Tranz. A coase în mod provizoriu cu împunsături depărtate; a prinde cu un fir de ață (albă) locurile pe unde se va coase apoi definitiv. ♦ Fig. A face superficial un lucru; a înjgheba; a improviza, a înșira. [Pr.: -să-i-. – Var.: înseilá vb. I] – Cf. saia. DOOM
însăilá (-să-i-) vb., ind. prez. 3 însăileáză
însăilaserăți
ÎNSĂILÁ, însăilez, vb. I. Tranz. A coase în mod provizoriu cu împunsături depărtate; a prinde cu un fir de ață (albă) locurile pe unde se va coase apoi definitiv. ♦ Fig. A face superficial un lucru; a înjgheba; a improviza, a înșira. [Pr.: -să-i-. – Var.: înseilá vb. I] – Cf. saia. DOOM
însăilá (-să-i-) vb., ind. prez. 3 însăileáză
însăilaseși
ÎNSĂILÁ, însăilez, vb. I. Tranz. A coase în mod provizoriu cu împunsături depărtate; a prinde cu un fir de ață (albă) locurile pe unde se va coase apoi definitiv. ♦ Fig. A face superficial un lucru; a înjgheba; a improviza, a înșira. [Pr.: -să-i-. – Var.: înseilá vb. I] – Cf. saia. DOOM
însăilá (-să-i-) vb., ind. prez. 3 însăileáză
însăilaseți
ÎNSĂILÁ, însăilez, vb. I. Tranz. A coase în mod provizoriu cu împunsături depărtate; a prinde cu un fir de ață (albă) locurile pe unde se va coase apoi definitiv. ♦ Fig. A face superficial un lucru; a înjgheba; a improviza, a înșira. [Pr.: -să-i-. – Var.: înseilá vb. I] – Cf. saia. DOOM
însăilá (-să-i-) vb., ind. prez. 3 însăileáză
însăilat
ÎNSĂILÁ, însăilez, vb. I. Tranz. A coase în mod provizoriu cu împunsături depărtate; a prinde cu un fir de ață (albă) locurile pe unde se va coase apoi definitiv. ♦ Fig. A face superficial un lucru; a înjgheba; a improviza, a înșira. [Pr.: -să-i-. – Var.: înseilá vb. I] – Cf. saia. DOOM
însăilá (-să-i-) vb., ind. prez. 3 însăileáză
însăilat
ÎNSĂILÁT2, -Ă, însăilați, -te, adj. Cusut provizoriu. ♦ Fig. Făcut în mod superficial, provizoriu; înjghebat, improvizat. [Pr.: -să-i-. – Var.: înseilát, -ă adj.] – V. însăila.
însăilat
ÎNSĂILÁT1 s. n. Însăilare. [Pr.: -să-i-. – Var.: înseilát s. n.] – V. însăila. DOOM
însăilát (-să-i-) s. n.
însăilata
ÎNSĂILÁT2, -Ă, însăilați, -te, adj. Cusut provizoriu. ♦ Fig. Făcut în mod superficial, provizoriu; înjghebat, improvizat. [Pr.: -să-i-. – Var.: înseilát, -ă adj.] – V. însăila.
însăilate
ÎNSĂILÁT2, -Ă, însăilați, -te, adj. Cusut provizoriu. ♦ Fig. Făcut în mod superficial, provizoriu; înjghebat, improvizat. [Pr.: -să-i-. – Var.: înseilát, -ă adj.] – V. însăila.
însăilatei
ÎNSĂILÁT2, -Ă, însăilați, -te, adj. Cusut provizoriu. ♦ Fig. Făcut în mod superficial, provizoriu; înjghebat, improvizat. [Pr.: -să-i-. – Var.: înseilát, -ă adj.] – V. însăila.
însăilatele
ÎNSĂILÁT2, -Ă, însăilați, -te, adj. Cusut provizoriu. ♦ Fig. Făcut în mod superficial, provizoriu; înjghebat, improvizat. [Pr.: -să-i-. – Var.: înseilát, -ă adj.] – V. însăila.
însăilatelor
ÎNSĂILÁT2, -Ă, însăilați, -te, adj. Cusut provizoriu. ♦ Fig. Făcut în mod superficial, provizoriu; înjghebat, improvizat. [Pr.: -să-i-. – Var.: înseilát, -ă adj.] – V. însăila.
însăilatul
ÎNSĂILÁT2, -Ă, însăilați, -te, adj. Cusut provizoriu. ♦ Fig. Făcut în mod superficial, provizoriu; înjghebat, improvizat. [Pr.: -să-i-. – Var.: înseilát, -ă adj.] – V. însăila.
însăilatului
ÎNSĂILÁT2, -Ă, însăilați, -te, adj. Cusut provizoriu. ♦ Fig. Făcut în mod superficial, provizoriu; înjghebat, improvizat. [Pr.: -să-i-. – Var.: înseilát, -ă adj.] – V. însăila.
însăilau
ÎNSĂILÁ, însăilez, vb. I. Tranz. A coase în mod provizoriu cu împunsături depărtate; a prinde cu un fir de ață (albă) locurile pe unde se va coase apoi definitiv. ♦ Fig. A face superficial un lucru; a înjgheba; a improviza, a înșira. [Pr.: -să-i-. – Var.: înseilá vb. I] – Cf. saia. DOOM
însăilá (-să-i-) vb., ind. prez. 3 însăileáză
însăilași
ÎNSĂILÁ, însăilez, vb. I. Tranz. A coase în mod provizoriu cu împunsături depărtate; a prinde cu un fir de ață (albă) locurile pe unde se va coase apoi definitiv. ♦ Fig. A face superficial un lucru; a înjgheba; a improviza, a înșira. [Pr.: -să-i-. – Var.: înseilá vb. I] – Cf. saia. DOOM
însăilá (-să-i-) vb., ind. prez. 3 însăileáză
însăilați
ÎNSĂILÁ, însăilez, vb. I. Tranz. A coase în mod provizoriu cu împunsături depărtate; a prinde cu un fir de ață (albă) locurile pe unde se va coase apoi definitiv. ♦ Fig. A face superficial un lucru; a înjgheba; a improviza, a înșira. [Pr.: -să-i-. – Var.: înseilá vb. I] – Cf. saia. DOOM
însăilá (-să-i-) vb., ind. prez. 3 însăileáză
însăilați
ÎNSĂILÁT2, -Ă, însăilați, -te, adj. Cusut provizoriu. ♦ Fig. Făcut în mod superficial, provizoriu; înjghebat, improvizat. [Pr.: -să-i-. – Var.: înseilát, -ă adj.] – V. însăila.
însăilații
ÎNSĂILÁT2, -Ă, însăilați, -te, adj. Cusut provizoriu. ♦ Fig. Făcut în mod superficial, provizoriu; înjghebat, improvizat. [Pr.: -să-i-. – Var.: înseilát, -ă adj.] – V. însăila.
însăilaților
ÎNSĂILÁT2, -Ă, însăilați, -te, adj. Cusut provizoriu. ♦ Fig. Făcut în mod superficial, provizoriu; înjghebat, improvizat. [Pr.: -să-i-. – Var.: înseilát, -ă adj.] – V. însăila.
însăilează
ÎNSĂILÁ, însăilez, vb. I. Tranz. A coase în mod provizoriu cu împunsături depărtate; a prinde cu un fir de ață (albă) locurile pe unde se va coase apoi definitiv. ♦ Fig. A face superficial un lucru; a înjgheba; a improviza, a înșira. [Pr.: -să-i-. – Var.: înseilá vb. I] – Cf. saia. DOOM
însăilá (-să-i-) vb., ind. prez. 3 însăileáză
însăilez
ÎNSĂILÁ, însăilez, vb. I. Tranz. A coase în mod provizoriu cu împunsături depărtate; a prinde cu un fir de ață (albă) locurile pe unde se va coase apoi definitiv. ♦ Fig. A face superficial un lucru; a înjgheba; a improviza, a înșira. [Pr.: -să-i-. – Var.: înseilá vb. I] – Cf. saia. DOOM
însăilá (-să-i-) vb., ind. prez. 3 însăileáză
însăileze
ÎNSĂILÁ, însăilez, vb. I. Tranz. A coase în mod provizoriu cu împunsături depărtate; a prinde cu un fir de ață (albă) locurile pe unde se va coase apoi definitiv. ♦ Fig. A face superficial un lucru; a înjgheba; a improviza, a înșira. [Pr.: -să-i-. – Var.: înseilá vb. I] – Cf. saia. DOOM
însăilá (-să-i-) vb., ind. prez. 3 însăileáză
însăilezi
ÎNSĂILÁ, însăilez, vb. I. Tranz. A coase în mod provizoriu cu împunsături depărtate; a prinde cu un fir de ață (albă) locurile pe unde se va coase apoi definitiv. ♦ Fig. A face superficial un lucru; a înjgheba; a improviza, a înșira. [Pr.: -să-i-. – Var.: înseilá vb. I] – Cf. saia. DOOM
însăilá (-să-i-) vb., ind. prez. 3 însăileáză
însăilând
ÎNSĂILÁ, însăilez, vb. I. Tranz. A coase în mod provizoriu cu împunsături depărtate; a prinde cu un fir de ață (albă) locurile pe unde se va coase apoi definitiv. ♦ Fig. A face superficial un lucru; a înjgheba; a improviza, a înșira. [Pr.: -să-i-. – Var.: înseilá vb. I] – Cf. saia. DOOM
însăilá (-să-i-) vb., ind. prez. 3 însăileáză
însăilînd
ÎNSĂILÁ, însăilez, vb. I. Tranz. A coase în mod provizoriu cu împunsături depărtate; a prinde cu un fir de ață (albă) locurile pe unde se va coase apoi definitiv. ♦ Fig. A face superficial un lucru; a înjgheba; a improviza, a înșira. [Pr.: -să-i-. – Var.: înseilá vb. I] – Cf. saia. DOOM
însăilá (-să-i-) vb., ind. prez. 3 însăileáză
însăilări
ÎNSĂILÁRE, însăilări, s. f. Acțiunea de a însăila și rezultatul ei. [Pr.: -să-i-. – Var.: înseiláre s. f.] – V. însăila. DOOM
însăiláre (-să-i-) s. f., g.-d. art. însăilắrii; pl. însăilắri
însăilării
ÎNSĂILÁRE, însăilări, s. f. Acțiunea de a însăila și rezultatul ei. [Pr.: -să-i-. – Var.: înseiláre s. f.] – V. însăila. DOOM
însăiláre (-să-i-) s. f., g.-d. art. însăilắrii; pl. însăilắri
însăilările
ÎNSĂILÁRE, însăilări, s. f. Acțiunea de a însăila și rezultatul ei. [Pr.: -să-i-. – Var.: înseiláre s. f.] – V. însăila. DOOM
însăiláre (-să-i-) s. f., g.-d. art. însăilắrii; pl. însăilắri
însăilărilor
ÎNSĂILÁRE, însăilări, s. f. Acțiunea de a însăila și rezultatul ei. [Pr.: -să-i-. – Var.: înseiláre s. f.] – V. însăila. DOOM
însăiláre (-să-i-) s. f., g.-d. art. însăilắrii; pl. însăilắri
însăilătura
ÎNSĂILĂTÚRĂ, însăilături, s. f. Cusătură provizorie, cu împunsături rare. [Pr.: -să-i-] – Însăila + suf. -ătură. DOOM
însăilătúră (-să-i-) s. f., g.-d. art. însăilătúrii; pl. însăilătúri
însăilături
ÎNSĂILĂTÚRĂ, însăilături, s. f. Cusătură provizorie, cu împunsături rare. [Pr.: -să-i-] – Însăila + suf. -ătură. DOOM
însăilătúră (-să-i-) s. f., g.-d. art. însăilătúrii; pl. însăilătúri
însăilăturii
ÎNSĂILĂTÚRĂ, însăilături, s. f. Cusătură provizorie, cu împunsături rare. [Pr.: -să-i-] – Însăila + suf. -ătură. DOOM
însăilătúră (-să-i-) s. f., g.-d. art. însăilătúrii; pl. însăilătúri
însăilăturile
ÎNSĂILĂTÚRĂ, însăilături, s. f. Cusătură provizorie, cu împunsături rare. [Pr.: -să-i-] – Însăila + suf. -ătură. DOOM
însăilătúră (-să-i-) s. f., g.-d. art. însăilătúrii; pl. însăilătúri
însăilăturilor
ÎNSĂILĂTÚRĂ, însăilături, s. f. Cusătură provizorie, cu împunsături rare. [Pr.: -să-i-] – Însăila + suf. -ătură. DOOM
însăilătúră (-să-i-) s. f., g.-d. art. însăilătúrii; pl. însăilătúri
însăma
ÎNSĂMÁ, însắm vb. I. Tranz. și intranz. (Reg.) A câștiga, a agonisi. [Var.: însemá vb. I] – Din în- + samă. DOOM
!însămá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 însámă
însămi
Î́NSUMI, Î́NSĂMI, adj. pron., pron. de întărire. 1. Adj. pron. (Pe lângă un substantiv sau un pronume) Chiar, tocmai. 2. Pron. de întărire (Înv.) Eu (sau tu, el etc.) singur, personal, fără ajutorul altuia. [Forme gramaticale: pers. 2 sg. însuți, însăți, pers. 3 sg. însuși, însăși, pers. 1 pl. înșine, însene, pers. 2 pl. înșivă, însevă, pers. 3 pl. înșiși, înseși] – Îns(ul) + -mi, -ți, -și. DOOM
î́nsumi2 (înv.) pr. m.; f. î́nsămi, g.-d. î́nsemi
însămânța
ÎNSĂMÂNȚÁ, însămânțez, vb. I. Tranz. 1. A pune în pământ semințele unei culturi; a semăna1. 2. A pune în apă icre sau pești de reproducție, în vederea obținerii unei culturi artificiale. ♦ A introduce pe cale artificială gameți masculi în organele genitale femele, în vederea reproducției. ♦ A introduce într-un mediu nutritiv propice bacterii, germeni microbieni etc. – În + sămânță (după fr. ensemencer). DOOM
însămânțá (a ~) vb., ind. prez. 3 însămânțeáză
însămânțai
ÎNSĂMÂNȚÁ, însămânțez, vb. I. Tranz. 1. A pune în pământ semințele unei culturi; a semăna1. 2. A pune în apă icre sau pești de reproducție, în vederea obținerii unei culturi artificiale. ♦ A introduce pe cale artificială gameți masculi în organele genitale femele, în vederea reproducției. ♦ A introduce într-un mediu nutritiv propice bacterii, germeni microbieni etc. – În + sămânță (după fr. ensemencer). DOOM
însămânțá (a ~) vb., ind. prez. 3 însămânțeáză
însămânțam
ÎNSĂMÂNȚÁ, însămânțez, vb. I. Tranz. 1. A pune în pământ semințele unei culturi; a semăna1. 2. A pune în apă icre sau pești de reproducție, în vederea obținerii unei culturi artificiale. ♦ A introduce pe cale artificială gameți masculi în organele genitale femele, în vederea reproducției. ♦ A introduce într-un mediu nutritiv propice bacterii, germeni microbieni etc. – În + sămânță (după fr. ensemencer). DOOM
însămânțá (a ~) vb., ind. prez. 3 însămânțeáză
însămânțare
ÎNSĂMÂNȚÁ, însămânțez, vb. I. Tranz. 1. A pune în pământ semințele unei culturi; a semăna1. 2. A pune în apă icre sau pești de reproducție, în vederea obținerii unei culturi artificiale. ♦ A introduce pe cale artificială gameți masculi în organele genitale femele, în vederea reproducției. ♦ A introduce într-un mediu nutritiv propice bacterii, germeni microbieni etc. – În + sămânță (după fr. ensemencer). DOOM
însămânțá (a ~) vb., ind. prez. 3 însămânțeáză
însămânțare
ÎNSĂMÂNȚÁRE, însămânțări, s. f. Acțiunea de a însămânța și rezultatul ei; însămânțat1. ◊ Însămânțare artificială = inseminare artificială – V. însămânța. DOOM
însămânțáre s. f., g.-d. art. însămânțắrii; pl. însămânțắri
însămânțarea
ÎNSĂMÂNȚÁRE, însămânțări, s. f. Acțiunea de a însămânța și rezultatul ei; însămânțat1. ◊ Însămânțare artificială = inseminare artificială – V. însămânța. DOOM
însămânțáre s. f., g.-d. art. însămânțắrii; pl. însămânțắri
însămânțară
ÎNSĂMÂNȚÁ, însămânțez, vb. I. Tranz. 1. A pune în pământ semințele unei culturi; a semăna1. 2. A pune în apă icre sau pești de reproducție, în vederea obținerii unei culturi artificiale. ♦ A introduce pe cale artificială gameți masculi în organele genitale femele, în vederea reproducției. ♦ A introduce într-un mediu nutritiv propice bacterii, germeni microbieni etc. – În + sămânță (după fr. ensemencer). DOOM
însămânțá (a ~) vb., ind. prez. 3 însămânțeáză
însămânțarăm
ÎNSĂMÂNȚÁ, însămânțez, vb. I. Tranz. 1. A pune în pământ semințele unei culturi; a semăna1. 2. A pune în apă icre sau pești de reproducție, în vederea obținerii unei culturi artificiale. ♦ A introduce pe cale artificială gameți masculi în organele genitale femele, în vederea reproducției. ♦ A introduce într-un mediu nutritiv propice bacterii, germeni microbieni etc. – În + sămânță (după fr. ensemencer). DOOM
însămânțá (a ~) vb., ind. prez. 3 însămânțeáză
însămânțarăți
ÎNSĂMÂNȚÁ, însămânțez, vb. I. Tranz. 1. A pune în pământ semințele unei culturi; a semăna1. 2. A pune în apă icre sau pești de reproducție, în vederea obținerii unei culturi artificiale. ♦ A introduce pe cale artificială gameți masculi în organele genitale femele, în vederea reproducției. ♦ A introduce într-un mediu nutritiv propice bacterii, germeni microbieni etc. – În + sămânță (după fr. ensemencer). DOOM
însămânțá (a ~) vb., ind. prez. 3 însămânțeáză
însămânțase
ÎNSĂMÂNȚÁ, însămânțez, vb. I. Tranz. 1. A pune în pământ semințele unei culturi; a semăna1. 2. A pune în apă icre sau pești de reproducție, în vederea obținerii unei culturi artificiale. ♦ A introduce pe cale artificială gameți masculi în organele genitale femele, în vederea reproducției. ♦ A introduce într-un mediu nutritiv propice bacterii, germeni microbieni etc. – În + sămânță (după fr. ensemencer). DOOM
însămânțá (a ~) vb., ind. prez. 3 însămânțeáză
însămânțasem
ÎNSĂMÂNȚÁ, însămânțez, vb. I. Tranz. 1. A pune în pământ semințele unei culturi; a semăna1. 2. A pune în apă icre sau pești de reproducție, în vederea obținerii unei culturi artificiale. ♦ A introduce pe cale artificială gameți masculi în organele genitale femele, în vederea reproducției. ♦ A introduce într-un mediu nutritiv propice bacterii, germeni microbieni etc. – În + sămânță (după fr. ensemencer). DOOM
însămânțá (a ~) vb., ind. prez. 3 însămânțeáză
însămânțaseră
ÎNSĂMÂNȚÁ, însămânțez, vb. I. Tranz. 1. A pune în pământ semințele unei culturi; a semăna1. 2. A pune în apă icre sau pești de reproducție, în vederea obținerii unei culturi artificiale. ♦ A introduce pe cale artificială gameți masculi în organele genitale femele, în vederea reproducției. ♦ A introduce într-un mediu nutritiv propice bacterii, germeni microbieni etc. – În + sămânță (după fr. ensemencer). DOOM
însămânțá (a ~) vb., ind. prez. 3 însămânțeáză
însămânțaserăm
ÎNSĂMÂNȚÁ, însămânțez, vb. I. Tranz. 1. A pune în pământ semințele unei culturi; a semăna1. 2. A pune în apă icre sau pești de reproducție, în vederea obținerii unei culturi artificiale. ♦ A introduce pe cale artificială gameți masculi în organele genitale femele, în vederea reproducției. ♦ A introduce într-un mediu nutritiv propice bacterii, germeni microbieni etc. – În + sămânță (după fr. ensemencer). DOOM
însămânțá (a ~) vb., ind. prez. 3 însămânțeáză
însămânțaserăți
ÎNSĂMÂNȚÁ, însămânțez, vb. I. Tranz. 1. A pune în pământ semințele unei culturi; a semăna1. 2. A pune în apă icre sau pești de reproducție, în vederea obținerii unei culturi artificiale. ♦ A introduce pe cale artificială gameți masculi în organele genitale femele, în vederea reproducției. ♦ A introduce într-un mediu nutritiv propice bacterii, germeni microbieni etc. – În + sămânță (după fr. ensemencer). DOOM
însămânțá (a ~) vb., ind. prez. 3 însămânțeáză
însămânțaseși
ÎNSĂMÂNȚÁ, însămânțez, vb. I. Tranz. 1. A pune în pământ semințele unei culturi; a semăna1. 2. A pune în apă icre sau pești de reproducție, în vederea obținerii unei culturi artificiale. ♦ A introduce pe cale artificială gameți masculi în organele genitale femele, în vederea reproducției. ♦ A introduce într-un mediu nutritiv propice bacterii, germeni microbieni etc. – În + sămânță (după fr. ensemencer). DOOM
însămânțá (a ~) vb., ind. prez. 3 însămânțeáză
însămânțaseți
ÎNSĂMÂNȚÁ, însămânțez, vb. I. Tranz. 1. A pune în pământ semințele unei culturi; a semăna1. 2. A pune în apă icre sau pești de reproducție, în vederea obținerii unei culturi artificiale. ♦ A introduce pe cale artificială gameți masculi în organele genitale femele, în vederea reproducției. ♦ A introduce într-un mediu nutritiv propice bacterii, germeni microbieni etc. – În + sămânță (după fr. ensemencer). DOOM
însămânțá (a ~) vb., ind. prez. 3 însămânțeáză
însămânțat
ÎNSĂMÂNȚÁ, însămânțez, vb. I. Tranz. 1. A pune în pământ semințele unei culturi; a semăna1. 2. A pune în apă icre sau pești de reproducție, în vederea obținerii unei culturi artificiale. ♦ A introduce pe cale artificială gameți masculi în organele genitale femele, în vederea reproducției. ♦ A introduce într-un mediu nutritiv propice bacterii, germeni microbieni etc. – În + sămânță (după fr. ensemencer). DOOM
însămânțá (a ~) vb., ind. prez. 3 însămânțeáză
însămânțat
ÎNSĂMÂNȚÁT2, -Ă, însămânțați, -te, adj. Care a fost semănat; în care s-au făcut însămânțări. – V. însămânța.
însămânțat
ÎNSĂMÂNȚÁT1 s. n. Însămânțare. – V. însămânța. DOOM
însămânțát s. n.
însămânțata
ÎNSĂMÂNȚÁT2, -Ă, însămânțați, -te, adj. Care a fost semănat; în care s-au făcut însămânțări. – V. însămânța.
însămânțate
ÎNSĂMÂNȚÁT2, -Ă, însămânțați, -te, adj. Care a fost semănat; în care s-au făcut însămânțări. – V. însămânța.
însămânțatei
ÎNSĂMÂNȚÁT2, -Ă, însămânțați, -te, adj. Care a fost semănat; în care s-au făcut însămânțări. – V. însămânța.
însămânțatele
ÎNSĂMÂNȚÁT2, -Ă, însămânțați, -te, adj. Care a fost semănat; în care s-au făcut însămânțări. – V. însămânța.
însămânțatelor
ÎNSĂMÂNȚÁT2, -Ă, însămânțați, -te, adj. Care a fost semănat; în care s-au făcut însămânțări. – V. însămânța.
însămânțatul
ÎNSĂMÂNȚÁT2, -Ă, însămânțați, -te, adj. Care a fost semănat; în care s-au făcut însămânțări. – V. însămânța.
însămânțatului
ÎNSĂMÂNȚÁT2, -Ă, însămânțați, -te, adj. Care a fost semănat; în care s-au făcut însămânțări. – V. însămânța.
însămânțau
ÎNSĂMÂNȚÁ, însămânțez, vb. I. Tranz. 1. A pune în pământ semințele unei culturi; a semăna1. 2. A pune în apă icre sau pești de reproducție, în vederea obținerii unei culturi artificiale. ♦ A introduce pe cale artificială gameți masculi în organele genitale femele, în vederea reproducției. ♦ A introduce într-un mediu nutritiv propice bacterii, germeni microbieni etc. – În + sămânță (după fr. ensemencer). DOOM
însămânțá (a ~) vb., ind. prez. 3 însămânțeáză
însămânțași
ÎNSĂMÂNȚÁ, însămânțez, vb. I. Tranz. 1. A pune în pământ semințele unei culturi; a semăna1. 2. A pune în apă icre sau pești de reproducție, în vederea obținerii unei culturi artificiale. ♦ A introduce pe cale artificială gameți masculi în organele genitale femele, în vederea reproducției. ♦ A introduce într-un mediu nutritiv propice bacterii, germeni microbieni etc. – În + sămânță (după fr. ensemencer). DOOM
însămânțá (a ~) vb., ind. prez. 3 însămânțeáză
însămânțați
ÎNSĂMÂNȚÁ, însămânțez, vb. I. Tranz. 1. A pune în pământ semințele unei culturi; a semăna1. 2. A pune în apă icre sau pești de reproducție, în vederea obținerii unei culturi artificiale. ♦ A introduce pe cale artificială gameți masculi în organele genitale femele, în vederea reproducției. ♦ A introduce într-un mediu nutritiv propice bacterii, germeni microbieni etc. – În + sămânță (după fr. ensemencer). DOOM
însămânțá (a ~) vb., ind. prez. 3 însămânțeáză
însămânțați
ÎNSĂMÂNȚÁT2, -Ă, însămânțați, -te, adj. Care a fost semănat; în care s-au făcut însămânțări. – V. însămânța.
însămânțații
ÎNSĂMÂNȚÁT2, -Ă, însămânțați, -te, adj. Care a fost semănat; în care s-au făcut însămânțări. – V. însămânța.
însămânțaților
ÎNSĂMÂNȚÁT2, -Ă, însămânțați, -te, adj. Care a fost semănat; în care s-au făcut însămânțări. – V. însămânța.
însămânțează
ÎNSĂMÂNȚÁ, însămânțez, vb. I. Tranz. 1. A pune în pământ semințele unei culturi; a semăna1. 2. A pune în apă icre sau pești de reproducție, în vederea obținerii unei culturi artificiale. ♦ A introduce pe cale artificială gameți masculi în organele genitale femele, în vederea reproducției. ♦ A introduce într-un mediu nutritiv propice bacterii, germeni microbieni etc. – În + sămânță (după fr. ensemencer). DOOM
însămânțá (a ~) vb., ind. prez. 3 însămânțeáză
însămânțez
ÎNSĂMÂNȚÁ, însămânțez, vb. I. Tranz. 1. A pune în pământ semințele unei culturi; a semăna1. 2. A pune în apă icre sau pești de reproducție, în vederea obținerii unei culturi artificiale. ♦ A introduce pe cale artificială gameți masculi în organele genitale femele, în vederea reproducției. ♦ A introduce într-un mediu nutritiv propice bacterii, germeni microbieni etc. – În + sămânță (după fr. ensemencer). DOOM
însămânțá (a ~) vb., ind. prez. 3 însămânțeáză
însămânțeze
ÎNSĂMÂNȚÁ, însămânțez, vb. I. Tranz. 1. A pune în pământ semințele unei culturi; a semăna1. 2. A pune în apă icre sau pești de reproducție, în vederea obținerii unei culturi artificiale. ♦ A introduce pe cale artificială gameți masculi în organele genitale femele, în vederea reproducției. ♦ A introduce într-un mediu nutritiv propice bacterii, germeni microbieni etc. – În + sămânță (după fr. ensemencer). DOOM
însămânțá (a ~) vb., ind. prez. 3 însămânțeáză
însămânțezi
ÎNSĂMÂNȚÁ, însămânțez, vb. I. Tranz. 1. A pune în pământ semințele unei culturi; a semăna1. 2. A pune în apă icre sau pești de reproducție, în vederea obținerii unei culturi artificiale. ♦ A introduce pe cale artificială gameți masculi în organele genitale femele, în vederea reproducției. ♦ A introduce într-un mediu nutritiv propice bacterii, germeni microbieni etc. – În + sămânță (după fr. ensemencer). DOOM
însămânțá (a ~) vb., ind. prez. 3 însămânțeáză
însămânțând
ÎNSĂMÂNȚÁ, însămânțez, vb. I. Tranz. 1. A pune în pământ semințele unei culturi; a semăna1. 2. A pune în apă icre sau pești de reproducție, în vederea obținerii unei culturi artificiale. ♦ A introduce pe cale artificială gameți masculi în organele genitale femele, în vederea reproducției. ♦ A introduce într-un mediu nutritiv propice bacterii, germeni microbieni etc. – În + sămânță (după fr. ensemencer). DOOM
însămânțá (a ~) vb., ind. prez. 3 însămânțeáză
însămânțări
ÎNSĂMÂNȚÁRE, însămânțări, s. f. Acțiunea de a însămânța și rezultatul ei; însămânțat1. ◊ Însămânțare artificială = inseminare artificială – V. însămânța. DOOM
însămânțáre s. f., g.-d. art. însămânțắrii; pl. însămânțắri
însămânțării
ÎNSĂMÂNȚÁRE, însămânțări, s. f. Acțiunea de a însămânța și rezultatul ei; însămânțat1. ◊ Însămânțare artificială = inseminare artificială – V. însămânța. DOOM
însămânțáre s. f., g.-d. art. însămânțắrii; pl. însămânțắri
însămânțările
ÎNSĂMÂNȚÁRE, însămânțări, s. f. Acțiunea de a însămânța și rezultatul ei; însămânțat1. ◊ Însămânțare artificială = inseminare artificială – V. însămânța. DOOM
însămânțáre s. f., g.-d. art. însămânțắrii; pl. însămânțắri
însămânțărilor
ÎNSĂMÂNȚÁRE, însămânțări, s. f. Acțiunea de a însămânța și rezultatul ei; însămânțat1. ◊ Însămânțare artificială = inseminare artificială – V. însămânța. DOOM
însămânțáre s. f., g.-d. art. însămânțắrii; pl. însămânțắri
însămînța
ÎNSĂMÂNȚÁ, însămânțez, vb. I. Tranz. 1. A pune în pământ semințele unei culturi; a semăna1. 2. A pune în apă icre sau pești de reproducție, în vederea obținerii unei culturi artificiale. ♦ A introduce pe cale artificială gameți masculi în organele genitale femele, în vederea reproducției. ♦ A introduce într-un mediu nutritiv propice bacterii, germeni microbieni etc. – În + sămânță (după fr. ensemencer). DOOM
însămânțá (a ~) vb., ind. prez. 3 însămânțeáză
însămînțai
ÎNSĂMÂNȚÁ, însămânțez, vb. I. Tranz. 1. A pune în pământ semințele unei culturi; a semăna1. 2. A pune în apă icre sau pești de reproducție, în vederea obținerii unei culturi artificiale. ♦ A introduce pe cale artificială gameți masculi în organele genitale femele, în vederea reproducției. ♦ A introduce într-un mediu nutritiv propice bacterii, germeni microbieni etc. – În + sămânță (după fr. ensemencer). DOOM
însămânțá (a ~) vb., ind. prez. 3 însămânțeáză
însămînțam
ÎNSĂMÂNȚÁ, însămânțez, vb. I. Tranz. 1. A pune în pământ semințele unei culturi; a semăna1. 2. A pune în apă icre sau pești de reproducție, în vederea obținerii unei culturi artificiale. ♦ A introduce pe cale artificială gameți masculi în organele genitale femele, în vederea reproducției. ♦ A introduce într-un mediu nutritiv propice bacterii, germeni microbieni etc. – În + sămânță (după fr. ensemencer). DOOM
însămânțá (a ~) vb., ind. prez. 3 însămânțeáză
însămînțare
ÎNSĂMÂNȚÁ, însămânțez, vb. I. Tranz. 1. A pune în pământ semințele unei culturi; a semăna1. 2. A pune în apă icre sau pești de reproducție, în vederea obținerii unei culturi artificiale. ♦ A introduce pe cale artificială gameți masculi în organele genitale femele, în vederea reproducției. ♦ A introduce într-un mediu nutritiv propice bacterii, germeni microbieni etc. – În + sămânță (după fr. ensemencer). DOOM
însămânțá (a ~) vb., ind. prez. 3 însămânțeáză
însămînțare
ÎNSĂMÂNȚÁRE, însămânțări, s. f. Acțiunea de a însămânța și rezultatul ei; însămânțat1. ◊ Însămânțare artificială = inseminare artificială – V. însămânța. DOOM
însămânțáre s. f., g.-d. art. însămânțắrii; pl. însămânțắri
însămînțarea
ÎNSĂMÂNȚÁRE, însămânțări, s. f. Acțiunea de a însămânța și rezultatul ei; însămânțat1. ◊ Însămânțare artificială = inseminare artificială – V. însămânța. DOOM
însămânțáre s. f., g.-d. art. însămânțắrii; pl. însămânțắri
însămînțară
ÎNSĂMÂNȚÁ, însămânțez, vb. I. Tranz. 1. A pune în pământ semințele unei culturi; a semăna1. 2. A pune în apă icre sau pești de reproducție, în vederea obținerii unei culturi artificiale. ♦ A introduce pe cale artificială gameți masculi în organele genitale femele, în vederea reproducției. ♦ A introduce într-un mediu nutritiv propice bacterii, germeni microbieni etc. – În + sămânță (după fr. ensemencer). DOOM
însămânțá (a ~) vb., ind. prez. 3 însămânțeáză
însămînțarăm
ÎNSĂMÂNȚÁ, însămânțez, vb. I. Tranz. 1. A pune în pământ semințele unei culturi; a semăna1. 2. A pune în apă icre sau pești de reproducție, în vederea obținerii unei culturi artificiale. ♦ A introduce pe cale artificială gameți masculi în organele genitale femele, în vederea reproducției. ♦ A introduce într-un mediu nutritiv propice bacterii, germeni microbieni etc. – În + sămânță (după fr. ensemencer). DOOM
însămânțá (a ~) vb., ind. prez. 3 însămânțeáză
însămînțarăți
ÎNSĂMÂNȚÁ, însămânțez, vb. I. Tranz. 1. A pune în pământ semințele unei culturi; a semăna1. 2. A pune în apă icre sau pești de reproducție, în vederea obținerii unei culturi artificiale. ♦ A introduce pe cale artificială gameți masculi în organele genitale femele, în vederea reproducției. ♦ A introduce într-un mediu nutritiv propice bacterii, germeni microbieni etc. – În + sămânță (după fr. ensemencer). DOOM
însămânțá (a ~) vb., ind. prez. 3 însămânțeáză
însămînțase
ÎNSĂMÂNȚÁ, însămânțez, vb. I. Tranz. 1. A pune în pământ semințele unei culturi; a semăna1. 2. A pune în apă icre sau pești de reproducție, în vederea obținerii unei culturi artificiale. ♦ A introduce pe cale artificială gameți masculi în organele genitale femele, în vederea reproducției. ♦ A introduce într-un mediu nutritiv propice bacterii, germeni microbieni etc. – În + sămânță (după fr. ensemencer). DOOM
însămânțá (a ~) vb., ind. prez. 3 însămânțeáză
însămînțasem
ÎNSĂMÂNȚÁ, însămânțez, vb. I. Tranz. 1. A pune în pământ semințele unei culturi; a semăna1. 2. A pune în apă icre sau pești de reproducție, în vederea obținerii unei culturi artificiale. ♦ A introduce pe cale artificială gameți masculi în organele genitale femele, în vederea reproducției. ♦ A introduce într-un mediu nutritiv propice bacterii, germeni microbieni etc. – În + sămânță (după fr. ensemencer). DOOM
însămânțá (a ~) vb., ind. prez. 3 însămânțeáză
însămînțaseră
ÎNSĂMÂNȚÁ, însămânțez, vb. I. Tranz. 1. A pune în pământ semințele unei culturi; a semăna1. 2. A pune în apă icre sau pești de reproducție, în vederea obținerii unei culturi artificiale. ♦ A introduce pe cale artificială gameți masculi în organele genitale femele, în vederea reproducției. ♦ A introduce într-un mediu nutritiv propice bacterii, germeni microbieni etc. – În + sămânță (după fr. ensemencer). DOOM
însămânțá (a ~) vb., ind. prez. 3 însămânțeáză
însămînțaserăm
ÎNSĂMÂNȚÁ, însămânțez, vb. I. Tranz. 1. A pune în pământ semințele unei culturi; a semăna1. 2. A pune în apă icre sau pești de reproducție, în vederea obținerii unei culturi artificiale. ♦ A introduce pe cale artificială gameți masculi în organele genitale femele, în vederea reproducției. ♦ A introduce într-un mediu nutritiv propice bacterii, germeni microbieni etc. – În + sămânță (după fr. ensemencer). DOOM
însămânțá (a ~) vb., ind. prez. 3 însămânțeáză
însămînțaserăți
ÎNSĂMÂNȚÁ, însămânțez, vb. I. Tranz. 1. A pune în pământ semințele unei culturi; a semăna1. 2. A pune în apă icre sau pești de reproducție, în vederea obținerii unei culturi artificiale. ♦ A introduce pe cale artificială gameți masculi în organele genitale femele, în vederea reproducției. ♦ A introduce într-un mediu nutritiv propice bacterii, germeni microbieni etc. – În + sămânță (după fr. ensemencer). DOOM
însămânțá (a ~) vb., ind. prez. 3 însămânțeáză
însămînțaseși
ÎNSĂMÂNȚÁ, însămânțez, vb. I. Tranz. 1. A pune în pământ semințele unei culturi; a semăna1. 2. A pune în apă icre sau pești de reproducție, în vederea obținerii unei culturi artificiale. ♦ A introduce pe cale artificială gameți masculi în organele genitale femele, în vederea reproducției. ♦ A introduce într-un mediu nutritiv propice bacterii, germeni microbieni etc. – În + sămânță (după fr. ensemencer). DOOM
însămânțá (a ~) vb., ind. prez. 3 însămânțeáză
însămînțaseți
ÎNSĂMÂNȚÁ, însămânțez, vb. I. Tranz. 1. A pune în pământ semințele unei culturi; a semăna1. 2. A pune în apă icre sau pești de reproducție, în vederea obținerii unei culturi artificiale. ♦ A introduce pe cale artificială gameți masculi în organele genitale femele, în vederea reproducției. ♦ A introduce într-un mediu nutritiv propice bacterii, germeni microbieni etc. – În + sămânță (după fr. ensemencer). DOOM
însămânțá (a ~) vb., ind. prez. 3 însămânțeáză
însămînțat
ÎNSĂMÂNȚÁ, însămânțez, vb. I. Tranz. 1. A pune în pământ semințele unei culturi; a semăna1. 2. A pune în apă icre sau pești de reproducție, în vederea obținerii unei culturi artificiale. ♦ A introduce pe cale artificială gameți masculi în organele genitale femele, în vederea reproducției. ♦ A introduce într-un mediu nutritiv propice bacterii, germeni microbieni etc. – În + sămânță (după fr. ensemencer). DOOM
însămânțá (a ~) vb., ind. prez. 3 însămânțeáză
însămînțat
ÎNSĂMÂNȚÁT2, -Ă, însămânțați, -te, adj. Care a fost semănat; în care s-au făcut însămânțări. – V. însămânța.
însămînțata
ÎNSĂMÂNȚÁT2, -Ă, însămânțați, -te, adj. Care a fost semănat; în care s-au făcut însămânțări. – V. însămânța.
însămînțate
ÎNSĂMÂNȚÁT2, -Ă, însămânțați, -te, adj. Care a fost semănat; în care s-au făcut însămânțări. – V. însămânța.
însămînțatei
ÎNSĂMÂNȚÁT2, -Ă, însămânțați, -te, adj. Care a fost semănat; în care s-au făcut însămânțări. – V. însămânța.
însămînțatele
ÎNSĂMÂNȚÁT2, -Ă, însămânțați, -te, adj. Care a fost semănat; în care s-au făcut însămânțări. – V. însămânța.
însămînțatelor
ÎNSĂMÂNȚÁT2, -Ă, însămânțați, -te, adj. Care a fost semănat; în care s-au făcut însămânțări. – V. însămânța.
însămînțatul
ÎNSĂMÂNȚÁT2, -Ă, însămânțați, -te, adj. Care a fost semănat; în care s-au făcut însămânțări. – V. însămânța.
însămînțatului
ÎNSĂMÂNȚÁT2, -Ă, însămânțați, -te, adj. Care a fost semănat; în care s-au făcut însămânțări. – V. însămânța.
însămînțau
ÎNSĂMÂNȚÁ, însămânțez, vb. I. Tranz. 1. A pune în pământ semințele unei culturi; a semăna1. 2. A pune în apă icre sau pești de reproducție, în vederea obținerii unei culturi artificiale. ♦ A introduce pe cale artificială gameți masculi în organele genitale femele, în vederea reproducției. ♦ A introduce într-un mediu nutritiv propice bacterii, germeni microbieni etc. – În + sămânță (după fr. ensemencer). DOOM
însămânțá (a ~) vb., ind. prez. 3 însămânțeáză
însămînțași
ÎNSĂMÂNȚÁ, însămânțez, vb. I. Tranz. 1. A pune în pământ semințele unei culturi; a semăna1. 2. A pune în apă icre sau pești de reproducție, în vederea obținerii unei culturi artificiale. ♦ A introduce pe cale artificială gameți masculi în organele genitale femele, în vederea reproducției. ♦ A introduce într-un mediu nutritiv propice bacterii, germeni microbieni etc. – În + sămânță (după fr. ensemencer). DOOM
însămânțá (a ~) vb., ind. prez. 3 însămânțeáză
însămînțați
ÎNSĂMÂNȚÁ, însămânțez, vb. I. Tranz. 1. A pune în pământ semințele unei culturi; a semăna1. 2. A pune în apă icre sau pești de reproducție, în vederea obținerii unei culturi artificiale. ♦ A introduce pe cale artificială gameți masculi în organele genitale femele, în vederea reproducției. ♦ A introduce într-un mediu nutritiv propice bacterii, germeni microbieni etc. – În + sămânță (după fr. ensemencer). DOOM
însămânțá (a ~) vb., ind. prez. 3 însămânțeáză
însămînțați
ÎNSĂMÂNȚÁT2, -Ă, însămânțați, -te, adj. Care a fost semănat; în care s-au făcut însămânțări. – V. însămânța.
însămînțații
ÎNSĂMÂNȚÁT2, -Ă, însămânțați, -te, adj. Care a fost semănat; în care s-au făcut însămânțări. – V. însămânța.
însămînțaților
ÎNSĂMÂNȚÁT2, -Ă, însămânțați, -te, adj. Care a fost semănat; în care s-au făcut însămânțări. – V. însămânța.
însămînțează
ÎNSĂMÂNȚÁ, însămânțez, vb. I. Tranz. 1. A pune în pământ semințele unei culturi; a semăna1. 2. A pune în apă icre sau pești de reproducție, în vederea obținerii unei culturi artificiale. ♦ A introduce pe cale artificială gameți masculi în organele genitale femele, în vederea reproducției. ♦ A introduce într-un mediu nutritiv propice bacterii, germeni microbieni etc. – În + sămânță (după fr. ensemencer). DOOM
însămânțá (a ~) vb., ind. prez. 3 însămânțeáză
însămînțez
ÎNSĂMÂNȚÁ, însămânțez, vb. I. Tranz. 1. A pune în pământ semințele unei culturi; a semăna1. 2. A pune în apă icre sau pești de reproducție, în vederea obținerii unei culturi artificiale. ♦ A introduce pe cale artificială gameți masculi în organele genitale femele, în vederea reproducției. ♦ A introduce într-un mediu nutritiv propice bacterii, germeni microbieni etc. – În + sămânță (după fr. ensemencer). DOOM
însămânțá (a ~) vb., ind. prez. 3 însămânțeáză
însămînțeze
ÎNSĂMÂNȚÁ, însămânțez, vb. I. Tranz. 1. A pune în pământ semințele unei culturi; a semăna1. 2. A pune în apă icre sau pești de reproducție, în vederea obținerii unei culturi artificiale. ♦ A introduce pe cale artificială gameți masculi în organele genitale femele, în vederea reproducției. ♦ A introduce într-un mediu nutritiv propice bacterii, germeni microbieni etc. – În + sămânță (după fr. ensemencer). DOOM
însămânțá (a ~) vb., ind. prez. 3 însămânțeáză
însămînțezi
ÎNSĂMÂNȚÁ, însămânțez, vb. I. Tranz. 1. A pune în pământ semințele unei culturi; a semăna1. 2. A pune în apă icre sau pești de reproducție, în vederea obținerii unei culturi artificiale. ♦ A introduce pe cale artificială gameți masculi în organele genitale femele, în vederea reproducției. ♦ A introduce într-un mediu nutritiv propice bacterii, germeni microbieni etc. – În + sămânță (după fr. ensemencer). DOOM
însămânțá (a ~) vb., ind. prez. 3 însămânțeáză
însămînțînd
ÎNSĂMÂNȚÁ, însămânțez, vb. I. Tranz. 1. A pune în pământ semințele unei culturi; a semăna1. 2. A pune în apă icre sau pești de reproducție, în vederea obținerii unei culturi artificiale. ♦ A introduce pe cale artificială gameți masculi în organele genitale femele, în vederea reproducției. ♦ A introduce într-un mediu nutritiv propice bacterii, germeni microbieni etc. – În + sămânță (după fr. ensemencer). DOOM
însămânțá (a ~) vb., ind. prez. 3 însămânțeáză
însămînțări
ÎNSĂMÂNȚÁRE, însămânțări, s. f. Acțiunea de a însămânța și rezultatul ei; însămânțat1. ◊ Însămânțare artificială = inseminare artificială – V. însămânța. DOOM
însămânțáre s. f., g.-d. art. însămânțắrii; pl. însămânțắri
însămînțării
ÎNSĂMÂNȚÁRE, însămânțări, s. f. Acțiunea de a însămânța și rezultatul ei; însămânțat1. ◊ Însămânțare artificială = inseminare artificială – V. însămânța. DOOM
însămânțáre s. f., g.-d. art. însămânțắrii; pl. însămânțắri
însămînțările
ÎNSĂMÂNȚÁRE, însămânțări, s. f. Acțiunea de a însămânța și rezultatul ei; însămânțat1. ◊ Însămânțare artificială = inseminare artificială – V. însămânța. DOOM
însămânțáre s. f., g.-d. art. însămânțắrii; pl. însămânțắri
însămînțărilor
ÎNSĂMÂNȚÁRE, însămânțări, s. f. Acțiunea de a însămânța și rezultatul ei; însămânțat1. ◊ Însămânțare artificială = inseminare artificială – V. însămânța. DOOM
însămânțáre s. f., g.-d. art. însămânțắrii; pl. însămânțắri
însămăra
ÎNSĂMĂRÁ, însămărez, vb. I. Tranz. (Popular) A pune samarul (pe măgar sau pe catîr). V. înșeua. Catîrașii-nsămăra. TEODORESCU, P. P. 513.
însămărai
ÎNSĂMĂRÁ, însămărez, vb. I. Tranz. (Popular) A pune samarul (pe măgar sau pe catîr). V. înșeua. Catîrașii-nsămăra. TEODORESCU, P. P. 513.
însămăram
ÎNSĂMĂRÁ, însămărez, vb. I. Tranz. (Popular) A pune samarul (pe măgar sau pe catîr). V. înșeua. Catîrașii-nsămăra. TEODORESCU, P. P. 513.
însămărare
ÎNSĂMĂRÁ, însămărez, vb. I. Tranz. (Popular) A pune samarul (pe măgar sau pe catîr). V. înșeua. Catîrașii-nsămăra. TEODORESCU, P. P. 513.
însămărară
ÎNSĂMĂRÁ, însămărez, vb. I. Tranz. (Popular) A pune samarul (pe măgar sau pe catîr). V. înșeua. Catîrașii-nsămăra. TEODORESCU, P. P. 513.
însămărarăm
ÎNSĂMĂRÁ, însămărez, vb. I. Tranz. (Popular) A pune samarul (pe măgar sau pe catîr). V. înșeua. Catîrașii-nsămăra. TEODORESCU, P. P. 513.
însămărarăți
ÎNSĂMĂRÁ, însămărez, vb. I. Tranz. (Popular) A pune samarul (pe măgar sau pe catîr). V. înșeua. Catîrașii-nsămăra. TEODORESCU, P. P. 513.
însămărase
ÎNSĂMĂRÁ, însămărez, vb. I. Tranz. (Popular) A pune samarul (pe măgar sau pe catîr). V. înșeua. Catîrașii-nsămăra. TEODORESCU, P. P. 513.
însămărasem
ÎNSĂMĂRÁ, însămărez, vb. I. Tranz. (Popular) A pune samarul (pe măgar sau pe catîr). V. înșeua. Catîrașii-nsămăra. TEODORESCU, P. P. 513.
însămăraseră
ÎNSĂMĂRÁ, însămărez, vb. I. Tranz. (Popular) A pune samarul (pe măgar sau pe catîr). V. înșeua. Catîrașii-nsămăra. TEODORESCU, P. P. 513.
însămăraserăm
ÎNSĂMĂRÁ, însămărez, vb. I. Tranz. (Popular) A pune samarul (pe măgar sau pe catîr). V. înșeua. Catîrașii-nsămăra. TEODORESCU, P. P. 513.
însămăraserăți
ÎNSĂMĂRÁ, însămărez, vb. I. Tranz. (Popular) A pune samarul (pe măgar sau pe catîr). V. înșeua. Catîrașii-nsămăra. TEODORESCU, P. P. 513.
însămăraseși
ÎNSĂMĂRÁ, însămărez, vb. I. Tranz. (Popular) A pune samarul (pe măgar sau pe catîr). V. înșeua. Catîrașii-nsămăra. TEODORESCU, P. P. 513.
însămăraseți
ÎNSĂMĂRÁ, însămărez, vb. I. Tranz. (Popular) A pune samarul (pe măgar sau pe catîr). V. înșeua. Catîrașii-nsămăra. TEODORESCU, P. P. 513.
însămărat
ÎNSĂMĂRÁ, însămărez, vb. I. Tranz. (Popular) A pune samarul (pe măgar sau pe catîr). V. înșeua. Catîrașii-nsămăra. TEODORESCU, P. P. 513.
însămărat
ÎNSĂMĂRÁT, -Ă, însămărați, -te, adj. (Popular) Care poartă samarul în spate, căruia i s-a pus samarul. V. înșeuat. Văzu la umbra copacului dormind un om gras, bine îmbrăcat, și lîngă el, o cămilă însămărată, ce mînca frunze din pom. VISSARION, B. 118. Pleacă Costea la Galați Cu măgarii însămărați. PĂSCULESCU, L. P. 295.
însămărau
ÎNSĂMĂRÁ, însămărez, vb. I. Tranz. (Popular) A pune samarul (pe măgar sau pe catîr). V. înșeua. Catîrașii-nsămăra. TEODORESCU, P. P. 513.
însămărași
ÎNSĂMĂRÁ, însămărez, vb. I. Tranz. (Popular) A pune samarul (pe măgar sau pe catîr). V. înșeua. Catîrașii-nsămăra. TEODORESCU, P. P. 513.
însămărați
ÎNSĂMĂRÁ, însămărez, vb. I. Tranz. (Popular) A pune samarul (pe măgar sau pe catîr). V. înșeua. Catîrașii-nsămăra. TEODORESCU, P. P. 513.
însămărează
ÎNSĂMĂRÁ, însămărez, vb. I. Tranz. (Popular) A pune samarul (pe măgar sau pe catîr). V. înșeua. Catîrașii-nsămăra. TEODORESCU, P. P. 513.
însămărez
ÎNSĂMĂRÁ, însămărez, vb. I. Tranz. (Popular) A pune samarul (pe măgar sau pe catîr). V. înșeua. Catîrașii-nsămăra. TEODORESCU, P. P. 513.
însămăreze
ÎNSĂMĂRÁ, însămărez, vb. I. Tranz. (Popular) A pune samarul (pe măgar sau pe catîr). V. înșeua. Catîrașii-nsămăra. TEODORESCU, P. P. 513.
însămărezi
ÎNSĂMĂRÁ, însămărez, vb. I. Tranz. (Popular) A pune samarul (pe măgar sau pe catîr). V. înșeua. Catîrașii-nsămăra. TEODORESCU, P. P. 513.
însămărând
ÎNSĂMĂRÁ, însămărez, vb. I. Tranz. (Popular) A pune samarul (pe măgar sau pe catîr). V. înșeua. Catîrașii-nsămăra. TEODORESCU, P. P. 513.
însămărînd
ÎNSĂMĂRÁ, însămărez, vb. I. Tranz. (Popular) A pune samarul (pe măgar sau pe catîr). V. înșeua. Catîrașii-nsămăra. TEODORESCU, P. P. 513.
însănătoșa
ÎNSĂNĂTOȘÍ, însănătoșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face sănătos, a (se) vindeca de o boală; a (se) lecui. [Var.: însănătoșá vb. I] – În + sănătos. DOOM
însănătoșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însănătoșésc, imperf. 3 sg. însănătoșeá; conj. prez. 3 să însănătoșeáscă
însănătoșare
ÎNSĂNĂTOȘÍRE, însănătoșiri, s. f. Faptul de a (se) însănătoși; vindecare, înzdrăvenire, întremare, lecuire. [Var.: însănătoșáre s. f.] – V. însănătoși. DOOM
însănătoșíre s. f., g.-d. art. însănătoșírii; pl. însănătoșíri
însănătoșat
ÎNSĂNĂTOȘÍT, -Ă, însănătoșiți, -te, adj. Vindecat, înzdrăvenit, lecuit. [Var.: însănătoșát, -ă adj.] – V. însănătoși.
însănătoșea
ÎNSĂNĂTOȘÍ, însănătoșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face sănătos, a (se) vindeca de o boală; a (se) lecui. [Var.: însănătoșá vb. I] – În + sănătos. DOOM
însănătoșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însănătoșésc, imperf. 3 sg. însănătoșeá; conj. prez. 3 să însănătoșeáscă
însănătoșeai
ÎNSĂNĂTOȘÍ, însănătoșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face sănătos, a (se) vindeca de o boală; a (se) lecui. [Var.: însănătoșá vb. I] – În + sănătos. DOOM
însănătoșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însănătoșésc, imperf. 3 sg. însănătoșeá; conj. prez. 3 să însănătoșeáscă
însănătoșeam
ÎNSĂNĂTOȘÍ, însănătoșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face sănătos, a (se) vindeca de o boală; a (se) lecui. [Var.: însănătoșá vb. I] – În + sănătos. DOOM
însănătoșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însănătoșésc, imperf. 3 sg. însănătoșeá; conj. prez. 3 să însănătoșeáscă
însănătoșească
ÎNSĂNĂTOȘÍ, însănătoșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face sănătos, a (se) vindeca de o boală; a (se) lecui. [Var.: însănătoșá vb. I] – În + sănătos. DOOM
însănătoșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însănătoșésc, imperf. 3 sg. însănătoșeá; conj. prez. 3 să însănătoșeáscă
însănătoșeau
ÎNSĂNĂTOȘÍ, însănătoșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face sănătos, a (se) vindeca de o boală; a (se) lecui. [Var.: însănătoșá vb. I] – În + sănătos. DOOM
însănătoșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însănătoșésc, imperf. 3 sg. însănătoșeá; conj. prez. 3 să însănătoșeáscă
însănătoșeați
ÎNSĂNĂTOȘÍ, însănătoșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face sănătos, a (se) vindeca de o boală; a (se) lecui. [Var.: însănătoșá vb. I] – În + sănătos. DOOM
însănătoșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însănătoșésc, imperf. 3 sg. însănătoșeá; conj. prez. 3 să însănătoșeáscă
însănătoșesc
ÎNSĂNĂTOȘÍ, însănătoșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face sănătos, a (se) vindeca de o boală; a (se) lecui. [Var.: însănătoșá vb. I] – În + sănătos. DOOM
însănătoșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însănătoșésc, imperf. 3 sg. însănătoșeá; conj. prez. 3 să însănătoșeáscă
însănătoșește
ÎNSĂNĂTOȘÍ, însănătoșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face sănătos, a (se) vindeca de o boală; a (se) lecui. [Var.: însănătoșá vb. I] – În + sănătos. DOOM
însănătoșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însănătoșésc, imperf. 3 sg. însănătoșeá; conj. prez. 3 să însănătoșeáscă
însănătoșești
ÎNSĂNĂTOȘÍ, însănătoșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face sănătos, a (se) vindeca de o boală; a (se) lecui. [Var.: însănătoșá vb. I] – În + sănătos. DOOM
însănătoșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însănătoșésc, imperf. 3 sg. însănătoșeá; conj. prez. 3 să însănătoșeáscă
însănătoși
ÎNSĂNĂTOȘÍ, însănătoșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face sănătos, a (se) vindeca de o boală; a (se) lecui. [Var.: însănătoșá vb. I] – În + sănătos. DOOM
însănătoșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însănătoșésc, imperf. 3 sg. însănătoșeá; conj. prez. 3 să însănătoșeáscă
însănătoșii
ÎNSĂNĂTOȘÍ, însănătoșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face sănătos, a (se) vindeca de o boală; a (se) lecui. [Var.: însănătoșá vb. I] – În + sănătos. DOOM
însănătoșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însănătoșésc, imperf. 3 sg. însănătoșeá; conj. prez. 3 să însănătoșeáscă
însănătoșim
ÎNSĂNĂTOȘÍ, însănătoșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face sănătos, a (se) vindeca de o boală; a (se) lecui. [Var.: însănătoșá vb. I] – În + sănătos. DOOM
însănătoșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însănătoșésc, imperf. 3 sg. însănătoșeá; conj. prez. 3 să însănătoșeáscă
însănătoșind
ÎNSĂNĂTOȘÍ, însănătoșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face sănătos, a (se) vindeca de o boală; a (se) lecui. [Var.: însănătoșá vb. I] – În + sănătos. DOOM
însănătoșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însănătoșésc, imperf. 3 sg. însănătoșeá; conj. prez. 3 să însănătoșeáscă
însănătoșire
ÎNSĂNĂTOȘÍ, însănătoșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face sănătos, a (se) vindeca de o boală; a (se) lecui. [Var.: însănătoșá vb. I] – În + sănătos. DOOM
însănătoșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însănătoșésc, imperf. 3 sg. însănătoșeá; conj. prez. 3 să însănătoșeáscă
însănătoșire
ÎNSĂNĂTOȘÍRE, însănătoșiri, s. f. Faptul de a (se) însănătoși; vindecare, înzdrăvenire, întremare, lecuire. [Var.: însănătoșáre s. f.] – V. însănătoși. DOOM
însănătoșíre s. f., g.-d. art. însănătoșírii; pl. însănătoșíri
însănătoșirea
ÎNSĂNĂTOȘÍRE, însănătoșiri, s. f. Faptul de a (se) însănătoși; vindecare, înzdrăvenire, întremare, lecuire. [Var.: însănătoșáre s. f.] – V. însănătoși. DOOM
însănătoșíre s. f., g.-d. art. însănătoșírii; pl. însănătoșíri
însănătoșiri
ÎNSĂNĂTOȘÍRE, însănătoșiri, s. f. Faptul de a (se) însănătoși; vindecare, înzdrăvenire, întremare, lecuire. [Var.: însănătoșáre s. f.] – V. însănătoși. DOOM
însănătoșíre s. f., g.-d. art. însănătoșírii; pl. însănătoșíri
însănătoșirii
ÎNSĂNĂTOȘÍRE, însănătoșiri, s. f. Faptul de a (se) însănătoși; vindecare, înzdrăvenire, întremare, lecuire. [Var.: însănătoșáre s. f.] – V. însănătoși. DOOM
însănătoșíre s. f., g.-d. art. însănătoșírii; pl. însănătoșíri
însănătoșirile
ÎNSĂNĂTOȘÍRE, însănătoșiri, s. f. Faptul de a (se) însănătoși; vindecare, înzdrăvenire, întremare, lecuire. [Var.: însănătoșáre s. f.] – V. însănătoși. DOOM
însănătoșíre s. f., g.-d. art. însănătoșírii; pl. însănătoșíri
însănătoșirilor
ÎNSĂNĂTOȘÍRE, însănătoșiri, s. f. Faptul de a (se) însănătoși; vindecare, înzdrăvenire, întremare, lecuire. [Var.: însănătoșáre s. f.] – V. însănătoși. DOOM
însănătoșíre s. f., g.-d. art. însănătoșírii; pl. însănătoșíri
însănătoșiră
ÎNSĂNĂTOȘÍ, însănătoșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face sănătos, a (se) vindeca de o boală; a (se) lecui. [Var.: însănătoșá vb. I] – În + sănătos. DOOM
însănătoșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însănătoșésc, imperf. 3 sg. însănătoșeá; conj. prez. 3 să însănătoșeáscă
însănătoșirăm
ÎNSĂNĂTOȘÍ, însănătoșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face sănătos, a (se) vindeca de o boală; a (se) lecui. [Var.: însănătoșá vb. I] – În + sănătos. DOOM
însănătoșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însănătoșésc, imperf. 3 sg. însănătoșeá; conj. prez. 3 să însănătoșeáscă
însănătoșirăți
ÎNSĂNĂTOȘÍ, însănătoșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face sănătos, a (se) vindeca de o boală; a (se) lecui. [Var.: însănătoșá vb. I] – În + sănătos. DOOM
însănătoșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însănătoșésc, imperf. 3 sg. însănătoșeá; conj. prez. 3 să însănătoșeáscă
însănătoșise
ÎNSĂNĂTOȘÍ, însănătoșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face sănătos, a (se) vindeca de o boală; a (se) lecui. [Var.: însănătoșá vb. I] – În + sănătos. DOOM
însănătoșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însănătoșésc, imperf. 3 sg. însănătoșeá; conj. prez. 3 să însănătoșeáscă
însănătoșisem
ÎNSĂNĂTOȘÍ, însănătoșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face sănătos, a (se) vindeca de o boală; a (se) lecui. [Var.: însănătoșá vb. I] – În + sănătos. DOOM
însănătoșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însănătoșésc, imperf. 3 sg. însănătoșeá; conj. prez. 3 să însănătoșeáscă
însănătoșiseră
ÎNSĂNĂTOȘÍ, însănătoșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face sănătos, a (se) vindeca de o boală; a (se) lecui. [Var.: însănătoșá vb. I] – În + sănătos. DOOM
însănătoșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însănătoșésc, imperf. 3 sg. însănătoșeá; conj. prez. 3 să însănătoșeáscă
însănătoșiserăm
ÎNSĂNĂTOȘÍ, însănătoșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face sănătos, a (se) vindeca de o boală; a (se) lecui. [Var.: însănătoșá vb. I] – În + sănătos. DOOM
însănătoșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însănătoșésc, imperf. 3 sg. însănătoșeá; conj. prez. 3 să însănătoșeáscă
însănătoșiserăți
ÎNSĂNĂTOȘÍ, însănătoșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face sănătos, a (se) vindeca de o boală; a (se) lecui. [Var.: însănătoșá vb. I] – În + sănătos. DOOM
însănătoșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însănătoșésc, imperf. 3 sg. însănătoșeá; conj. prez. 3 să însănătoșeáscă
însănătoșiseși
ÎNSĂNĂTOȘÍ, însănătoșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face sănătos, a (se) vindeca de o boală; a (se) lecui. [Var.: însănătoșá vb. I] – În + sănătos. DOOM
însănătoșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însănătoșésc, imperf. 3 sg. însănătoșeá; conj. prez. 3 să însănătoșeáscă
însănătoșiseți
ÎNSĂNĂTOȘÍ, însănătoșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face sănătos, a (se) vindeca de o boală; a (se) lecui. [Var.: însănătoșá vb. I] – În + sănătos. DOOM
însănătoșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însănătoșésc, imperf. 3 sg. însănătoșeá; conj. prez. 3 să însănătoșeáscă
însănătoșit
ÎNSĂNĂTOȘÍ, însănătoșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face sănătos, a (se) vindeca de o boală; a (se) lecui. [Var.: însănătoșá vb. I] – În + sănătos. DOOM
însănătoșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însănătoșésc, imperf. 3 sg. însănătoșeá; conj. prez. 3 să însănătoșeáscă
însănătoșit
ÎNSĂNĂTOȘÍT, -Ă, însănătoșiți, -te, adj. Vindecat, înzdrăvenit, lecuit. [Var.: însănătoșát, -ă adj.] – V. însănătoși.
însănătoșita
ÎNSĂNĂTOȘÍT, -Ă, însănătoșiți, -te, adj. Vindecat, înzdrăvenit, lecuit. [Var.: însănătoșát, -ă adj.] – V. însănătoși.
însănătoșite
ÎNSĂNĂTOȘÍT, -Ă, însănătoșiți, -te, adj. Vindecat, înzdrăvenit, lecuit. [Var.: însănătoșát, -ă adj.] – V. însănătoși.
însănătoșitei
ÎNSĂNĂTOȘÍT, -Ă, însănătoșiți, -te, adj. Vindecat, înzdrăvenit, lecuit. [Var.: însănătoșát, -ă adj.] – V. însănătoși.
însănătoșitele
ÎNSĂNĂTOȘÍT, -Ă, însănătoșiți, -te, adj. Vindecat, înzdrăvenit, lecuit. [Var.: însănătoșát, -ă adj.] – V. însănătoși.
însănătoșitelor
ÎNSĂNĂTOȘÍT, -Ă, însănătoșiți, -te, adj. Vindecat, înzdrăvenit, lecuit. [Var.: însănătoșát, -ă adj.] – V. însănătoși.
însănătoșitor
ÎNSĂNĂTOȘITÓR, -OÁRE, însănătoșitori, -oare, adj. (Rar) Care însănătoșește. – Însănătoși + suf. -tor.
însănătoșitul
ÎNSĂNĂTOȘÍT, -Ă, însănătoșiți, -te, adj. Vindecat, înzdrăvenit, lecuit. [Var.: însănătoșát, -ă adj.] – V. însănătoși.
însănătoșitului
ÎNSĂNĂTOȘÍT, -Ă, însănătoșiți, -te, adj. Vindecat, înzdrăvenit, lecuit. [Var.: însănătoșát, -ă adj.] – V. însănătoși.
însănătoșiși
ÎNSĂNĂTOȘÍ, însănătoșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face sănătos, a (se) vindeca de o boală; a (se) lecui. [Var.: însănătoșá vb. I] – În + sănătos. DOOM
însănătoșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însănătoșésc, imperf. 3 sg. însănătoșeá; conj. prez. 3 să însănătoșeáscă
însănătoșiți
ÎNSĂNĂTOȘÍ, însănătoșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face sănătos, a (se) vindeca de o boală; a (se) lecui. [Var.: însănătoșá vb. I] – În + sănătos. DOOM
însănătoșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însănătoșésc, imperf. 3 sg. însănătoșeá; conj. prez. 3 să însănătoșeáscă
însănătoșiți
ÎNSĂNĂTOȘÍT, -Ă, însănătoșiți, -te, adj. Vindecat, înzdrăvenit, lecuit. [Var.: însănătoșát, -ă adj.] – V. însănătoși.
însănătoșiții
ÎNSĂNĂTOȘÍT, -Ă, însănătoșiți, -te, adj. Vindecat, înzdrăvenit, lecuit. [Var.: însănătoșát, -ă adj.] – V. însănătoși.
însănătoșiților
ÎNSĂNĂTOȘÍT, -Ă, însănătoșiți, -te, adj. Vindecat, înzdrăvenit, lecuit. [Var.: însănătoșát, -ă adj.] – V. însănătoși.
însărcina
ÎNSĂRCINÁ, însărcinez, vb. I. Tranz. 1. A încredința cuiva îndeplinirea unei acțiuni; a da cuiva o sarcină. ♦ Refl. A lua asupra sa o sarcină. 2. A face ca o femeie să devină gravidă. – În + sarcină. DOOM
însărciná (a ~) vb., ind. prez. 3 însărcineáză
însărcinai
ÎNSĂRCINÁ, însărcinez, vb. I. Tranz. 1. A încredința cuiva îndeplinirea unei acțiuni; a da cuiva o sarcină. ♦ Refl. A lua asupra sa o sarcină. 2. A face ca o femeie să devină gravidă. – În + sarcină. DOOM
însărciná (a ~) vb., ind. prez. 3 însărcineáză
însărcinam
ÎNSĂRCINÁ, însărcinez, vb. I. Tranz. 1. A încredința cuiva îndeplinirea unei acțiuni; a da cuiva o sarcină. ♦ Refl. A lua asupra sa o sarcină. 2. A face ca o femeie să devină gravidă. – În + sarcină. DOOM
însărciná (a ~) vb., ind. prez. 3 însărcineáză
însărcinare
ÎNSĂRCINÁ, însărcinez, vb. I. Tranz. 1. A încredința cuiva îndeplinirea unei acțiuni; a da cuiva o sarcină. ♦ Refl. A lua asupra sa o sarcină. 2. A face ca o femeie să devină gravidă. – În + sarcină. DOOM
însărciná (a ~) vb., ind. prez. 3 însărcineáză
însărcinare
ÎNSĂRCINÁRE, însărcinări, s. f. Acțiunea de a (se) însărcina și rezultatul ei; misiune, îndatorire. – V. însărcina. DOOM
însărcináre s. f., g.-d. art. însărcinắrii; pl. însărcinắri
însărcinarea
ÎNSĂRCINÁRE, însărcinări, s. f. Acțiunea de a (se) însărcina și rezultatul ei; misiune, îndatorire. – V. însărcina. DOOM
însărcináre s. f., g.-d. art. însărcinắrii; pl. însărcinắri
însărcinară
ÎNSĂRCINÁ, însărcinez, vb. I. Tranz. 1. A încredința cuiva îndeplinirea unei acțiuni; a da cuiva o sarcină. ♦ Refl. A lua asupra sa o sarcină. 2. A face ca o femeie să devină gravidă. – În + sarcină. DOOM
însărciná (a ~) vb., ind. prez. 3 însărcineáză
însărcinarăm
ÎNSĂRCINÁ, însărcinez, vb. I. Tranz. 1. A încredința cuiva îndeplinirea unei acțiuni; a da cuiva o sarcină. ♦ Refl. A lua asupra sa o sarcină. 2. A face ca o femeie să devină gravidă. – În + sarcină. DOOM
însărciná (a ~) vb., ind. prez. 3 însărcineáză
însărcinarăți
ÎNSĂRCINÁ, însărcinez, vb. I. Tranz. 1. A încredința cuiva îndeplinirea unei acțiuni; a da cuiva o sarcină. ♦ Refl. A lua asupra sa o sarcină. 2. A face ca o femeie să devină gravidă. – În + sarcină. DOOM
însărciná (a ~) vb., ind. prez. 3 însărcineáză
însărcinase
ÎNSĂRCINÁ, însărcinez, vb. I. Tranz. 1. A încredința cuiva îndeplinirea unei acțiuni; a da cuiva o sarcină. ♦ Refl. A lua asupra sa o sarcină. 2. A face ca o femeie să devină gravidă. – În + sarcină. DOOM
însărciná (a ~) vb., ind. prez. 3 însărcineáză
însărcinasem
ÎNSĂRCINÁ, însărcinez, vb. I. Tranz. 1. A încredința cuiva îndeplinirea unei acțiuni; a da cuiva o sarcină. ♦ Refl. A lua asupra sa o sarcină. 2. A face ca o femeie să devină gravidă. – În + sarcină. DOOM
însărciná (a ~) vb., ind. prez. 3 însărcineáză
însărcinaseră
ÎNSĂRCINÁ, însărcinez, vb. I. Tranz. 1. A încredința cuiva îndeplinirea unei acțiuni; a da cuiva o sarcină. ♦ Refl. A lua asupra sa o sarcină. 2. A face ca o femeie să devină gravidă. – În + sarcină. DOOM
însărciná (a ~) vb., ind. prez. 3 însărcineáză
însărcinaserăm
ÎNSĂRCINÁ, însărcinez, vb. I. Tranz. 1. A încredința cuiva îndeplinirea unei acțiuni; a da cuiva o sarcină. ♦ Refl. A lua asupra sa o sarcină. 2. A face ca o femeie să devină gravidă. – În + sarcină. DOOM
însărciná (a ~) vb., ind. prez. 3 însărcineáză
însărcinaserăți
ÎNSĂRCINÁ, însărcinez, vb. I. Tranz. 1. A încredința cuiva îndeplinirea unei acțiuni; a da cuiva o sarcină. ♦ Refl. A lua asupra sa o sarcină. 2. A face ca o femeie să devină gravidă. – În + sarcină. DOOM
însărciná (a ~) vb., ind. prez. 3 însărcineáză
însărcinaseși
ÎNSĂRCINÁ, însărcinez, vb. I. Tranz. 1. A încredința cuiva îndeplinirea unei acțiuni; a da cuiva o sarcină. ♦ Refl. A lua asupra sa o sarcină. 2. A face ca o femeie să devină gravidă. – În + sarcină. DOOM
însărciná (a ~) vb., ind. prez. 3 însărcineáză
însărcinaseți
ÎNSĂRCINÁ, însărcinez, vb. I. Tranz. 1. A încredința cuiva îndeplinirea unei acțiuni; a da cuiva o sarcină. ♦ Refl. A lua asupra sa o sarcină. 2. A face ca o femeie să devină gravidă. – În + sarcină. DOOM
însărciná (a ~) vb., ind. prez. 3 însărcineáză
însărcinat
ÎNSĂRCINÁ, însărcinez, vb. I. Tranz. 1. A încredința cuiva îndeplinirea unei acțiuni; a da cuiva o sarcină. ♦ Refl. A lua asupra sa o sarcină. 2. A face ca o femeie să devină gravidă. – În + sarcină. DOOM
însărciná (a ~) vb., ind. prez. 3 însărcineáză
însărcinat
ÎNSĂRCINÁT, -Ă, însărcinați, -te, adj., (3) însărcinați, s. m. 1. Adj. Care a primit o sarcină. 2. Adj. (Despre femei) Care poartă un făt în pântece; gravidă. 3. S. m. (În sintagma) însărcinat cu afaceri = consilier, secretar etc. care conduce misiunea diplomatică în absența șefului permanent. – V. însărcina. DOOM
însărcinát2 (~ cu afáceri) s. m., pl. însărcináți
însărcinat
ÎNSĂRCINÁT, -Ă, însărcinați, -te, adj., (3) însărcinați, s. m. 1. Adj. Care a primit o sarcină. 2. Adj. (Despre femei) Care poartă un făt în pântece; gravidă. 3. S. m. (În sintagma) însărcinat cu afaceri = consilier, secretar etc. care conduce misiunea diplomatică în absența șefului permanent. – V. însărcina. DOOM
însărcinát2 (~ cu afáceri) s. m., pl. însărcináți
însărcinata
ÎNSĂRCINÁT, -Ă, însărcinați, -te, adj., (3) însărcinați, s. m. 1. Adj. Care a primit o sarcină. 2. Adj. (Despre femei) Care poartă un făt în pântece; gravidă. 3. S. m. (În sintagma) însărcinat cu afaceri = consilier, secretar etc. care conduce misiunea diplomatică în absența șefului permanent. – V. însărcina. DOOM
însărcinát2 (~ cu afáceri) s. m., pl. însărcináți
însărcinata
ÎNSĂRCINÁTĂ, însărcinate, adj. f. (Despre femei) Care poartă un făt în pîntece; gravidă. Pentru femeile însărcinate și pentru mama care-și alăptează copilul, legea acordă o serie întreagă de privilegii economice. SAHIA, U.R.S.S. 109. Luînd.... leacurile... peste cîteva zile împărăteasa s-a simțit însărcinată. ISPIRESCU, L. 2.
însărcinate
ÎNSĂRCINÁT, -Ă, însărcinați, -te, adj., (3) însărcinați, s. m. 1. Adj. Care a primit o sarcină. 2. Adj. (Despre femei) Care poartă un făt în pântece; gravidă. 3. S. m. (În sintagma) însărcinat cu afaceri = consilier, secretar etc. care conduce misiunea diplomatică în absența șefului permanent. – V. însărcina. DOOM
însărcinát2 (~ cu afáceri) s. m., pl. însărcináți
însărcinate
ÎNSĂRCINÁTĂ, însărcinate, adj. f. (Despre femei) Care poartă un făt în pîntece; gravidă. Pentru femeile însărcinate și pentru mama care-și alăptează copilul, legea acordă o serie întreagă de privilegii economice. SAHIA, U.R.S.S. 109. Luînd.... leacurile... peste cîteva zile împărăteasa s-a simțit însărcinată. ISPIRESCU, L. 2.
însărcinatei
ÎNSĂRCINÁT, -Ă, însărcinați, -te, adj., (3) însărcinați, s. m. 1. Adj. Care a primit o sarcină. 2. Adj. (Despre femei) Care poartă un făt în pântece; gravidă. 3. S. m. (În sintagma) însărcinat cu afaceri = consilier, secretar etc. care conduce misiunea diplomatică în absența șefului permanent. – V. însărcina. DOOM
însărcinát2 (~ cu afáceri) s. m., pl. însărcináți
însărcinatei
ÎNSĂRCINÁTĂ, însărcinate, adj. f. (Despre femei) Care poartă un făt în pîntece; gravidă. Pentru femeile însărcinate și pentru mama care-și alăptează copilul, legea acordă o serie întreagă de privilegii economice. SAHIA, U.R.S.S. 109. Luînd.... leacurile... peste cîteva zile împărăteasa s-a simțit însărcinată. ISPIRESCU, L. 2.
însărcinatele
ÎNSĂRCINÁT, -Ă, însărcinați, -te, adj., (3) însărcinați, s. m. 1. Adj. Care a primit o sarcină. 2. Adj. (Despre femei) Care poartă un făt în pântece; gravidă. 3. S. m. (În sintagma) însărcinat cu afaceri = consilier, secretar etc. care conduce misiunea diplomatică în absența șefului permanent. – V. însărcina. DOOM
însărcinát2 (~ cu afáceri) s. m., pl. însărcináți
însărcinatele
ÎNSĂRCINÁTĂ, însărcinate, adj. f. (Despre femei) Care poartă un făt în pîntece; gravidă. Pentru femeile însărcinate și pentru mama care-și alăptează copilul, legea acordă o serie întreagă de privilegii economice. SAHIA, U.R.S.S. 109. Luînd.... leacurile... peste cîteva zile împărăteasa s-a simțit însărcinată. ISPIRESCU, L. 2.
însărcinatelor
ÎNSĂRCINÁT, -Ă, însărcinați, -te, adj., (3) însărcinați, s. m. 1. Adj. Care a primit o sarcină. 2. Adj. (Despre femei) Care poartă un făt în pântece; gravidă. 3. S. m. (În sintagma) însărcinat cu afaceri = consilier, secretar etc. care conduce misiunea diplomatică în absența șefului permanent. – V. însărcina. DOOM
însărcinát2 (~ cu afáceri) s. m., pl. însărcináți
însărcinatelor
ÎNSĂRCINÁTĂ, însărcinate, adj. f. (Despre femei) Care poartă un făt în pîntece; gravidă. Pentru femeile însărcinate și pentru mama care-și alăptează copilul, legea acordă o serie întreagă de privilegii economice. SAHIA, U.R.S.S. 109. Luînd.... leacurile... peste cîteva zile împărăteasa s-a simțit însărcinată. ISPIRESCU, L. 2.
însărcinatul
ÎNSĂRCINÁT, -Ă, însărcinați, -te, adj., (3) însărcinați, s. m. 1. Adj. Care a primit o sarcină. 2. Adj. (Despre femei) Care poartă un făt în pântece; gravidă. 3. S. m. (În sintagma) însărcinat cu afaceri = consilier, secretar etc. care conduce misiunea diplomatică în absența șefului permanent. – V. însărcina. DOOM
însărcinát2 (~ cu afáceri) s. m., pl. însărcináți
însărcinatul
ÎNSĂRCINÁT, -Ă, însărcinați, -te, adj., (3) însărcinați, s. m. 1. Adj. Care a primit o sarcină. 2. Adj. (Despre femei) Care poartă un făt în pântece; gravidă. 3. S. m. (În sintagma) însărcinat cu afaceri = consilier, secretar etc. care conduce misiunea diplomatică în absența șefului permanent. – V. însărcina. DOOM
însărcinát2 (~ cu afáceri) s. m., pl. însărcináți
însărcinatului
ÎNSĂRCINÁT, -Ă, însărcinați, -te, adj., (3) însărcinați, s. m. 1. Adj. Care a primit o sarcină. 2. Adj. (Despre femei) Care poartă un făt în pântece; gravidă. 3. S. m. (În sintagma) însărcinat cu afaceri = consilier, secretar etc. care conduce misiunea diplomatică în absența șefului permanent. – V. însărcina. DOOM
însărcinát2 (~ cu afáceri) s. m., pl. însărcináți
însărcinatului
ÎNSĂRCINÁT, -Ă, însărcinați, -te, adj., (3) însărcinați, s. m. 1. Adj. Care a primit o sarcină. 2. Adj. (Despre femei) Care poartă un făt în pântece; gravidă. 3. S. m. (În sintagma) însărcinat cu afaceri = consilier, secretar etc. care conduce misiunea diplomatică în absența șefului permanent. – V. însărcina. DOOM
însărcinát2 (~ cu afáceri) s. m., pl. însărcináți
însărcinau
ÎNSĂRCINÁ, însărcinez, vb. I. Tranz. 1. A încredința cuiva îndeplinirea unei acțiuni; a da cuiva o sarcină. ♦ Refl. A lua asupra sa o sarcină. 2. A face ca o femeie să devină gravidă. – În + sarcină. DOOM
însărciná (a ~) vb., ind. prez. 3 însărcineáză
însărcinași
ÎNSĂRCINÁ, însărcinez, vb. I. Tranz. 1. A încredința cuiva îndeplinirea unei acțiuni; a da cuiva o sarcină. ♦ Refl. A lua asupra sa o sarcină. 2. A face ca o femeie să devină gravidă. – În + sarcină. DOOM
însărciná (a ~) vb., ind. prez. 3 însărcineáză
însărcinați
ÎNSĂRCINÁ, însărcinez, vb. I. Tranz. 1. A încredința cuiva îndeplinirea unei acțiuni; a da cuiva o sarcină. ♦ Refl. A lua asupra sa o sarcină. 2. A face ca o femeie să devină gravidă. – În + sarcină. DOOM
însărciná (a ~) vb., ind. prez. 3 însărcineáză
însărcinați
ÎNSĂRCINÁT, -Ă, însărcinați, -te, adj., (3) însărcinați, s. m. 1. Adj. Care a primit o sarcină. 2. Adj. (Despre femei) Care poartă un făt în pântece; gravidă. 3. S. m. (În sintagma) însărcinat cu afaceri = consilier, secretar etc. care conduce misiunea diplomatică în absența șefului permanent. – V. însărcina. DOOM
însărcinát2 (~ cu afáceri) s. m., pl. însărcináți
însărcinați
ÎNSĂRCINÁT, -Ă, însărcinați, -te, adj., (3) însărcinați, s. m. 1. Adj. Care a primit o sarcină. 2. Adj. (Despre femei) Care poartă un făt în pântece; gravidă. 3. S. m. (În sintagma) însărcinat cu afaceri = consilier, secretar etc. care conduce misiunea diplomatică în absența șefului permanent. – V. însărcina. DOOM
însărcinát2 (~ cu afáceri) s. m., pl. însărcináți
însărcinații
ÎNSĂRCINÁT, -Ă, însărcinați, -te, adj., (3) însărcinați, s. m. 1. Adj. Care a primit o sarcină. 2. Adj. (Despre femei) Care poartă un făt în pântece; gravidă. 3. S. m. (În sintagma) însărcinat cu afaceri = consilier, secretar etc. care conduce misiunea diplomatică în absența șefului permanent. – V. însărcina. DOOM
însărcinát2 (~ cu afáceri) s. m., pl. însărcináți
însărcinații
ÎNSĂRCINÁT, -Ă, însărcinați, -te, adj., (3) însărcinați, s. m. 1. Adj. Care a primit o sarcină. 2. Adj. (Despre femei) Care poartă un făt în pântece; gravidă. 3. S. m. (În sintagma) însărcinat cu afaceri = consilier, secretar etc. care conduce misiunea diplomatică în absența șefului permanent. – V. însărcina. DOOM
însărcinát2 (~ cu afáceri) s. m., pl. însărcináți
însărcinaților
ÎNSĂRCINÁT, -Ă, însărcinați, -te, adj., (3) însărcinați, s. m. 1. Adj. Care a primit o sarcină. 2. Adj. (Despre femei) Care poartă un făt în pântece; gravidă. 3. S. m. (În sintagma) însărcinat cu afaceri = consilier, secretar etc. care conduce misiunea diplomatică în absența șefului permanent. – V. însărcina. DOOM
însărcinát2 (~ cu afáceri) s. m., pl. însărcináți
însărcinaților
ÎNSĂRCINÁT, -Ă, însărcinați, -te, adj., (3) însărcinați, s. m. 1. Adj. Care a primit o sarcină. 2. Adj. (Despre femei) Care poartă un făt în pântece; gravidă. 3. S. m. (În sintagma) însărcinat cu afaceri = consilier, secretar etc. care conduce misiunea diplomatică în absența șefului permanent. – V. însărcina. DOOM
însărcinát2 (~ cu afáceri) s. m., pl. însărcináți
însărcinează
ÎNSĂRCINÁ, însărcinez, vb. I. Tranz. 1. A încredința cuiva îndeplinirea unei acțiuni; a da cuiva o sarcină. ♦ Refl. A lua asupra sa o sarcină. 2. A face ca o femeie să devină gravidă. – În + sarcină. DOOM
însărciná (a ~) vb., ind. prez. 3 însărcineáză
însărcinez
ÎNSĂRCINÁ, însărcinez, vb. I. Tranz. 1. A încredința cuiva îndeplinirea unei acțiuni; a da cuiva o sarcină. ♦ Refl. A lua asupra sa o sarcină. 2. A face ca o femeie să devină gravidă. – În + sarcină. DOOM
însărciná (a ~) vb., ind. prez. 3 însărcineáză
însărcineze
ÎNSĂRCINÁ, însărcinez, vb. I. Tranz. 1. A încredința cuiva îndeplinirea unei acțiuni; a da cuiva o sarcină. ♦ Refl. A lua asupra sa o sarcină. 2. A face ca o femeie să devină gravidă. – În + sarcină. DOOM
însărciná (a ~) vb., ind. prez. 3 însărcineáză
însărcinezi
ÎNSĂRCINÁ, însărcinez, vb. I. Tranz. 1. A încredința cuiva îndeplinirea unei acțiuni; a da cuiva o sarcină. ♦ Refl. A lua asupra sa o sarcină. 2. A face ca o femeie să devină gravidă. – În + sarcină. DOOM
însărciná (a ~) vb., ind. prez. 3 însărcineáză
însărcinând
ÎNSĂRCINÁ, însărcinez, vb. I. Tranz. 1. A încredința cuiva îndeplinirea unei acțiuni; a da cuiva o sarcină. ♦ Refl. A lua asupra sa o sarcină. 2. A face ca o femeie să devină gravidă. – În + sarcină. DOOM
însărciná (a ~) vb., ind. prez. 3 însărcineáză
însărcinînd
ÎNSĂRCINÁ, însărcinez, vb. I. Tranz. 1. A încredința cuiva îndeplinirea unei acțiuni; a da cuiva o sarcină. ♦ Refl. A lua asupra sa o sarcină. 2. A face ca o femeie să devină gravidă. – În + sarcină. DOOM
însărciná (a ~) vb., ind. prez. 3 însărcineáză
însărcinări
ÎNSĂRCINÁRE, însărcinări, s. f. Acțiunea de a (se) însărcina și rezultatul ei; misiune, îndatorire. – V. însărcina. DOOM
însărcináre s. f., g.-d. art. însărcinắrii; pl. însărcinắri
însărcinării
ÎNSĂRCINÁRE, însărcinări, s. f. Acțiunea de a (se) însărcina și rezultatul ei; misiune, îndatorire. – V. însărcina. DOOM
însărcináre s. f., g.-d. art. însărcinắrii; pl. însărcinắri
însărcinările
ÎNSĂRCINÁRE, însărcinări, s. f. Acțiunea de a (se) însărcina și rezultatul ei; misiune, îndatorire. – V. însărcina. DOOM
însărcináre s. f., g.-d. art. însărcinắrii; pl. însărcinắri
însărcinărilor
ÎNSĂRCINÁRE, însărcinări, s. f. Acțiunea de a (se) însărcina și rezultatul ei; misiune, îndatorire. – V. însărcina. DOOM
însărcináre s. f., g.-d. art. însărcinắrii; pl. însărcinắri
însăxăna
ÎNSĂXĂNÁ, însăxănez, vb. I. Tranz. (Rar) A încărca cu o sarcină mare. – Din în- + saxana.
întemeia
ÎNTEMEIÁ, întemeiez, vb. I. 1. Tranz. A înființa, a funda (un stat, o instituție etc.). ♦ (Rar) A zidi, a clădi. ♦ Fig. A pune temelii durabile; a consolida. 2. Refl. Fig. A avea ca temei; a se sprijini, a se baza (pe ceva). [Pr.: -me-ia] – În + temei. DOOM
întemeiá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. întemeiéz, 3 întemeiáză, 1 pl. întemeiém; conj. prez. 3 să întemeiéze; ger. întemeínd
întemeiai
ÎNTEMEIÁ, întemeiez, vb. I. 1. Tranz. A înființa, a funda (un stat, o instituție etc.). ♦ (Rar) A zidi, a clădi. ♦ Fig. A pune temelii durabile; a consolida. 2. Refl. Fig. A avea ca temei; a se sprijini, a se baza (pe ceva). [Pr.: -me-ia] – În + temei. DOOM
întemeiá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. întemeiéz, 3 întemeiáză, 1 pl. întemeiém; conj. prez. 3 să întemeiéze; ger. întemeínd
întemeiam
ÎNTEMEIÁ, întemeiez, vb. I. 1. Tranz. A înființa, a funda (un stat, o instituție etc.). ♦ (Rar) A zidi, a clădi. ♦ Fig. A pune temelii durabile; a consolida. 2. Refl. Fig. A avea ca temei; a se sprijini, a se baza (pe ceva). [Pr.: -me-ia] – În + temei. DOOM
întemeiá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. întemeiéz, 3 întemeiáză, 1 pl. întemeiém; conj. prez. 3 să întemeiéze; ger. întemeínd
întemeiară
ÎNTEMEIÁ, întemeiez, vb. I. 1. Tranz. A înființa, a funda (un stat, o instituție etc.). ♦ (Rar) A zidi, a clădi. ♦ Fig. A pune temelii durabile; a consolida. 2. Refl. Fig. A avea ca temei; a se sprijini, a se baza (pe ceva). [Pr.: -me-ia] – În + temei. DOOM
întemeiá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. întemeiéz, 3 întemeiáză, 1 pl. întemeiém; conj. prez. 3 să întemeiéze; ger. întemeínd
întemeiarăm
ÎNTEMEIÁ, întemeiez, vb. I. 1. Tranz. A înființa, a funda (un stat, o instituție etc.). ♦ (Rar) A zidi, a clădi. ♦ Fig. A pune temelii durabile; a consolida. 2. Refl. Fig. A avea ca temei; a se sprijini, a se baza (pe ceva). [Pr.: -me-ia] – În + temei. DOOM
întemeiá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. întemeiéz, 3 întemeiáză, 1 pl. întemeiém; conj. prez. 3 să întemeiéze; ger. întemeínd
întemeiarăți
ÎNTEMEIÁ, întemeiez, vb. I. 1. Tranz. A înființa, a funda (un stat, o instituție etc.). ♦ (Rar) A zidi, a clădi. ♦ Fig. A pune temelii durabile; a consolida. 2. Refl. Fig. A avea ca temei; a se sprijini, a se baza (pe ceva). [Pr.: -me-ia] – În + temei. DOOM
întemeiá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. întemeiéz, 3 întemeiáză, 1 pl. întemeiém; conj. prez. 3 să întemeiéze; ger. întemeínd
întemeiase
ÎNTEMEIÁ, întemeiez, vb. I. 1. Tranz. A înființa, a funda (un stat, o instituție etc.). ♦ (Rar) A zidi, a clădi. ♦ Fig. A pune temelii durabile; a consolida. 2. Refl. Fig. A avea ca temei; a se sprijini, a se baza (pe ceva). [Pr.: -me-ia] – În + temei. DOOM
întemeiá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. întemeiéz, 3 întemeiáză, 1 pl. întemeiém; conj. prez. 3 să întemeiéze; ger. întemeínd
întemeiasem
ÎNTEMEIÁ, întemeiez, vb. I. 1. Tranz. A înființa, a funda (un stat, o instituție etc.). ♦ (Rar) A zidi, a clădi. ♦ Fig. A pune temelii durabile; a consolida. 2. Refl. Fig. A avea ca temei; a se sprijini, a se baza (pe ceva). [Pr.: -me-ia] – În + temei. DOOM
întemeiá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. întemeiéz, 3 întemeiáză, 1 pl. întemeiém; conj. prez. 3 să întemeiéze; ger. întemeínd
întemeiaseră
ÎNTEMEIÁ, întemeiez, vb. I. 1. Tranz. A înființa, a funda (un stat, o instituție etc.). ♦ (Rar) A zidi, a clădi. ♦ Fig. A pune temelii durabile; a consolida. 2. Refl. Fig. A avea ca temei; a se sprijini, a se baza (pe ceva). [Pr.: -me-ia] – În + temei. DOOM
întemeiá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. întemeiéz, 3 întemeiáză, 1 pl. întemeiém; conj. prez. 3 să întemeiéze; ger. întemeínd
întemeiaserăm
ÎNTEMEIÁ, întemeiez, vb. I. 1. Tranz. A înființa, a funda (un stat, o instituție etc.). ♦ (Rar) A zidi, a clădi. ♦ Fig. A pune temelii durabile; a consolida. 2. Refl. Fig. A avea ca temei; a se sprijini, a se baza (pe ceva). [Pr.: -me-ia] – În + temei. DOOM
întemeiá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. întemeiéz, 3 întemeiáză, 1 pl. întemeiém; conj. prez. 3 să întemeiéze; ger. întemeínd
întemeiaserăți
ÎNTEMEIÁ, întemeiez, vb. I. 1. Tranz. A înființa, a funda (un stat, o instituție etc.). ♦ (Rar) A zidi, a clădi. ♦ Fig. A pune temelii durabile; a consolida. 2. Refl. Fig. A avea ca temei; a se sprijini, a se baza (pe ceva). [Pr.: -me-ia] – În + temei. DOOM
întemeiá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. întemeiéz, 3 întemeiáză, 1 pl. întemeiém; conj. prez. 3 să întemeiéze; ger. întemeínd
întemeiaseși
ÎNTEMEIÁ, întemeiez, vb. I. 1. Tranz. A înființa, a funda (un stat, o instituție etc.). ♦ (Rar) A zidi, a clădi. ♦ Fig. A pune temelii durabile; a consolida. 2. Refl. Fig. A avea ca temei; a se sprijini, a se baza (pe ceva). [Pr.: -me-ia] – În + temei. DOOM
întemeiá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. întemeiéz, 3 întemeiáză, 1 pl. întemeiém; conj. prez. 3 să întemeiéze; ger. întemeínd
întemeiaseți
ÎNTEMEIÁ, întemeiez, vb. I. 1. Tranz. A înființa, a funda (un stat, o instituție etc.). ♦ (Rar) A zidi, a clădi. ♦ Fig. A pune temelii durabile; a consolida. 2. Refl. Fig. A avea ca temei; a se sprijini, a se baza (pe ceva). [Pr.: -me-ia] – În + temei. DOOM
întemeiá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. întemeiéz, 3 întemeiáză, 1 pl. întemeiém; conj. prez. 3 să întemeiéze; ger. întemeínd
întemeiat
ÎNTEMEIÁ, întemeiez, vb. I. 1. Tranz. A înființa, a funda (un stat, o instituție etc.). ♦ (Rar) A zidi, a clădi. ♦ Fig. A pune temelii durabile; a consolida. 2. Refl. Fig. A avea ca temei; a se sprijini, a se baza (pe ceva). [Pr.: -me-ia] – În + temei. DOOM
întemeiá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. întemeiéz, 3 întemeiáză, 1 pl. întemeiém; conj. prez. 3 să întemeiéze; ger. întemeínd
întemeiat
ÎNTEMEIÁT, -Ă, întemeiați, -te, adj. 1. (Despre abstracte) Sprijinit pe argumente solide, potrivit cu regulile logicii, just, logic, rațional. 2. (Înv.) Întărit, puternic, consolidat. [Pr.: -me-iat] – V. întemeia.
întemeiata
ÎNTEMEIÁT, -Ă, întemeiați, -te, adj. 1. (Despre abstracte) Sprijinit pe argumente solide, potrivit cu regulile logicii, just, logic, rațional. 2. (Înv.) Întărit, puternic, consolidat. [Pr.: -me-iat] – V. întemeia.
întemeiate
ÎNTEMEIÁT, -Ă, întemeiați, -te, adj. 1. (Despre abstracte) Sprijinit pe argumente solide, potrivit cu regulile logicii, just, logic, rațional. 2. (Înv.) Întărit, puternic, consolidat. [Pr.: -me-iat] – V. întemeia.
întemeiatei
ÎNTEMEIÁT, -Ă, întemeiați, -te, adj. 1. (Despre abstracte) Sprijinit pe argumente solide, potrivit cu regulile logicii, just, logic, rațional. 2. (Înv.) Întărit, puternic, consolidat. [Pr.: -me-iat] – V. întemeia.
întemeiatele
ÎNTEMEIÁT, -Ă, întemeiați, -te, adj. 1. (Despre abstracte) Sprijinit pe argumente solide, potrivit cu regulile logicii, just, logic, rațional. 2. (Înv.) Întărit, puternic, consolidat. [Pr.: -me-iat] – V. întemeia.
întemeiatelor
ÎNTEMEIÁT, -Ă, întemeiați, -te, adj. 1. (Despre abstracte) Sprijinit pe argumente solide, potrivit cu regulile logicii, just, logic, rațional. 2. (Înv.) Întărit, puternic, consolidat. [Pr.: -me-iat] – V. întemeia.
întemeiatul
ÎNTEMEIÁT, -Ă, întemeiați, -te, adj. 1. (Despre abstracte) Sprijinit pe argumente solide, potrivit cu regulile logicii, just, logic, rațional. 2. (Înv.) Întărit, puternic, consolidat. [Pr.: -me-iat] – V. întemeia.
întemeiatului
ÎNTEMEIÁT, -Ă, întemeiați, -te, adj. 1. (Despre abstracte) Sprijinit pe argumente solide, potrivit cu regulile logicii, just, logic, rațional. 2. (Înv.) Întărit, puternic, consolidat. [Pr.: -me-iat] – V. întemeia.
întemeiau
ÎNTEMEIÁ, întemeiez, vb. I. 1. Tranz. A înființa, a funda (un stat, o instituție etc.). ♦ (Rar) A zidi, a clădi. ♦ Fig. A pune temelii durabile; a consolida. 2. Refl. Fig. A avea ca temei; a se sprijini, a se baza (pe ceva). [Pr.: -me-ia] – În + temei. DOOM
întemeiá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. întemeiéz, 3 întemeiáză, 1 pl. întemeiém; conj. prez. 3 să întemeiéze; ger. întemeínd
întemeiază
ÎNTEMEIÁ, întemeiez, vb. I. 1. Tranz. A înființa, a funda (un stat, o instituție etc.). ♦ (Rar) A zidi, a clădi. ♦ Fig. A pune temelii durabile; a consolida. 2. Refl. Fig. A avea ca temei; a se sprijini, a se baza (pe ceva). [Pr.: -me-ia] – În + temei. DOOM
întemeiá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. întemeiéz, 3 întemeiáză, 1 pl. întemeiém; conj. prez. 3 să întemeiéze; ger. întemeínd
întemeiași
ÎNTEMEIÁ, întemeiez, vb. I. 1. Tranz. A înființa, a funda (un stat, o instituție etc.). ♦ (Rar) A zidi, a clădi. ♦ Fig. A pune temelii durabile; a consolida. 2. Refl. Fig. A avea ca temei; a se sprijini, a se baza (pe ceva). [Pr.: -me-ia] – În + temei. DOOM
întemeiá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. întemeiéz, 3 întemeiáză, 1 pl. întemeiém; conj. prez. 3 să întemeiéze; ger. întemeínd
întemeiați
ÎNTEMEIÁ, întemeiez, vb. I. 1. Tranz. A înființa, a funda (un stat, o instituție etc.). ♦ (Rar) A zidi, a clădi. ♦ Fig. A pune temelii durabile; a consolida. 2. Refl. Fig. A avea ca temei; a se sprijini, a se baza (pe ceva). [Pr.: -me-ia] – În + temei. DOOM
întemeiá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. întemeiéz, 3 întemeiáză, 1 pl. întemeiém; conj. prez. 3 să întemeiéze; ger. întemeínd
întemeiați
ÎNTEMEIÁT, -Ă, întemeiați, -te, adj. 1. (Despre abstracte) Sprijinit pe argumente solide, potrivit cu regulile logicii, just, logic, rațional. 2. (Înv.) Întărit, puternic, consolidat. [Pr.: -me-iat] – V. întemeia.
întemeiații
ÎNTEMEIÁT, -Ă, întemeiați, -te, adj. 1. (Despre abstracte) Sprijinit pe argumente solide, potrivit cu regulile logicii, just, logic, rațional. 2. (Înv.) Întărit, puternic, consolidat. [Pr.: -me-iat] – V. întemeia.
întemeiaților
ÎNTEMEIÁT, -Ă, întemeiați, -te, adj. 1. (Despre abstracte) Sprijinit pe argumente solide, potrivit cu regulile logicii, just, logic, rațional. 2. (Înv.) Întărit, puternic, consolidat. [Pr.: -me-iat] – V. întemeia.
întemeie
ÎNTEMEIÁ, întemeiez, vb. I. 1. Tranz. A înființa, a funda (un stat, o instituție etc.). ♦ (Rar) A zidi, a clădi. ♦ Fig. A pune temelii durabile; a consolida. 2. Refl. Fig. A avea ca temei; a se sprijini, a se baza (pe ceva). [Pr.: -me-ia] – În + temei. DOOM
întemeiá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. întemeiéz, 3 întemeiáză, 1 pl. întemeiém; conj. prez. 3 să întemeiéze; ger. întemeínd
întemeiem
ÎNTEMEIÁ, întemeiez, vb. I. 1. Tranz. A înființa, a funda (un stat, o instituție etc.). ♦ (Rar) A zidi, a clădi. ♦ Fig. A pune temelii durabile; a consolida. 2. Refl. Fig. A avea ca temei; a se sprijini, a se baza (pe ceva). [Pr.: -me-ia] – În + temei. DOOM
întemeiá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. întemeiéz, 3 întemeiáză, 1 pl. întemeiém; conj. prez. 3 să întemeiéze; ger. întemeínd
întemeiere
ÎNTEMEIÁ, întemeiez, vb. I. 1. Tranz. A înființa, a funda (un stat, o instituție etc.). ♦ (Rar) A zidi, a clădi. ♦ Fig. A pune temelii durabile; a consolida. 2. Refl. Fig. A avea ca temei; a se sprijini, a se baza (pe ceva). [Pr.: -me-ia] – În + temei. DOOM
întemeiá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. întemeiéz, 3 întemeiáză, 1 pl. întemeiém; conj. prez. 3 să întemeiéze; ger. întemeínd
întemeiere
ÎNTEMEIÉRE s. f. Acțiunea de a (se) întemeia și rezultatul ei; înființare, instituire, fundare. ♦ Fig. Consolidare. [Pr.: -me-ie-] – V. întemeia. DOOM
întemeiére s. f., g.-d. art. întemeiérii
întemeierea
ÎNTEMEIÉRE s. f. Acțiunea de a (se) întemeia și rezultatul ei; înființare, instituire, fundare. ♦ Fig. Consolidare. [Pr.: -me-ie-] – V. întemeia. DOOM
întemeiére s. f., g.-d. art. întemeiérii
întemeieri
ÎNTEMEIÉRE s. f. Acțiunea de a (se) întemeia și rezultatul ei; înființare, instituire, fundare. ♦ Fig. Consolidare. [Pr.: -me-ie-] – V. întemeia. DOOM
întemeiére s. f., g.-d. art. întemeiérii
întemeierii
ÎNTEMEIÉRE s. f. Acțiunea de a (se) întemeia și rezultatul ei; înființare, instituire, fundare. ♦ Fig. Consolidare. [Pr.: -me-ie-] – V. întemeia. DOOM
întemeiére s. f., g.-d. art. întemeiérii
întemeierile
ÎNTEMEIÉRE s. f. Acțiunea de a (se) întemeia și rezultatul ei; înființare, instituire, fundare. ♦ Fig. Consolidare. [Pr.: -me-ie-] – V. întemeia. DOOM
întemeiére s. f., g.-d. art. întemeiérii
întemeierilor
ÎNTEMEIÉRE s. f. Acțiunea de a (se) întemeia și rezultatul ei; înființare, instituire, fundare. ♦ Fig. Consolidare. [Pr.: -me-ie-] – V. întemeia. DOOM
întemeiére s. f., g.-d. art. întemeiérii
întemeietoare
ÎNTEMEIETÓR, -OÁRE, întemeietori, -oare, s. m. și f. Persoană care a întemeiat ceva; fondator, ctitor. [Pr.: -me-ie-] – Întemeia + suf. -ător. DOOM
întemeietór s. m., pl. întemeietóri
întemeietoarea
ÎNTEMEIETÓR, -OÁRE, întemeietori, -oare, s. m. și f. Persoană care a întemeiat ceva; fondator, ctitor. [Pr.: -me-ie-] – Întemeia + suf. -ător. DOOM
întemeietór s. m., pl. întemeietóri
întemeietoarei
ÎNTEMEIETÓR, -OÁRE, întemeietori, -oare, s. m. și f. Persoană care a întemeiat ceva; fondator, ctitor. [Pr.: -me-ie-] – Întemeia + suf. -ător. DOOM
întemeietór s. m., pl. întemeietóri
întemeietoarele
ÎNTEMEIETÓR, -OÁRE, întemeietori, -oare, s. m. și f. Persoană care a întemeiat ceva; fondator, ctitor. [Pr.: -me-ie-] – Întemeia + suf. -ător. DOOM
întemeietór s. m., pl. întemeietóri
întemeietoarelor
ÎNTEMEIETÓR, -OÁRE, întemeietori, -oare, s. m. și f. Persoană care a întemeiat ceva; fondator, ctitor. [Pr.: -me-ie-] – Întemeia + suf. -ător. DOOM
întemeietór s. m., pl. întemeietóri
întemeietor
ÎNTEMEIETÓR, -OÁRE, întemeietori, -oare, s. m. și f. Persoană care a întemeiat ceva; fondator, ctitor. [Pr.: -me-ie-] – Întemeia + suf. -ător. DOOM
întemeietór s. m., pl. întemeietóri
întemeietori
ÎNTEMEIETÓR, -OÁRE, întemeietori, -oare, s. m. și f. Persoană care a întemeiat ceva; fondator, ctitor. [Pr.: -me-ie-] – Întemeia + suf. -ător. DOOM
întemeietór s. m., pl. întemeietóri
întemeietorii
ÎNTEMEIETÓR, -OÁRE, întemeietori, -oare, s. m. și f. Persoană care a întemeiat ceva; fondator, ctitor. [Pr.: -me-ie-] – Întemeia + suf. -ător. DOOM
întemeietór s. m., pl. întemeietóri
întemeietorilor
ÎNTEMEIETÓR, -OÁRE, întemeietori, -oare, s. m. și f. Persoană care a întemeiat ceva; fondator, ctitor. [Pr.: -me-ie-] – Întemeia + suf. -ător. DOOM
întemeietór s. m., pl. întemeietóri
întemeietorul
ÎNTEMEIETÓR, -OÁRE, întemeietori, -oare, s. m. și f. Persoană care a întemeiat ceva; fondator, ctitor. [Pr.: -me-ie-] – Întemeia + suf. -ător. DOOM
întemeietór s. m., pl. întemeietóri
întemeietorului
ÎNTEMEIETÓR, -OÁRE, întemeietori, -oare, s. m. și f. Persoană care a întemeiat ceva; fondator, ctitor. [Pr.: -me-ie-] – Întemeia + suf. -ător. DOOM
întemeietór s. m., pl. întemeietóri
întemeiez
ÎNTEMEIÁ, întemeiez, vb. I. 1. Tranz. A înființa, a funda (un stat, o instituție etc.). ♦ (Rar) A zidi, a clădi. ♦ Fig. A pune temelii durabile; a consolida. 2. Refl. Fig. A avea ca temei; a se sprijini, a se baza (pe ceva). [Pr.: -me-ia] – În + temei. DOOM
întemeiá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. întemeiéz, 3 întemeiáză, 1 pl. întemeiém; conj. prez. 3 să întemeiéze; ger. întemeínd
întemeieze
ÎNTEMEIÁ, întemeiez, vb. I. 1. Tranz. A înființa, a funda (un stat, o instituție etc.). ♦ (Rar) A zidi, a clădi. ♦ Fig. A pune temelii durabile; a consolida. 2. Refl. Fig. A avea ca temei; a se sprijini, a se baza (pe ceva). [Pr.: -me-ia] – În + temei. DOOM
întemeiá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. întemeiéz, 3 întemeiáză, 1 pl. întemeiém; conj. prez. 3 să întemeiéze; ger. întemeínd
întemeiezi
ÎNTEMEIÁ, întemeiez, vb. I. 1. Tranz. A înființa, a funda (un stat, o instituție etc.). ♦ (Rar) A zidi, a clădi. ♦ Fig. A pune temelii durabile; a consolida. 2. Refl. Fig. A avea ca temei; a se sprijini, a se baza (pe ceva). [Pr.: -me-ia] – În + temei. DOOM
întemeiá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. întemeiéz, 3 întemeiáză, 1 pl. întemeiém; conj. prez. 3 să întemeiéze; ger. întemeínd
întemeind
ÎNTEMEIÁ, întemeiez, vb. I. 1. Tranz. A înființa, a funda (un stat, o instituție etc.). ♦ (Rar) A zidi, a clădi. ♦ Fig. A pune temelii durabile; a consolida. 2. Refl. Fig. A avea ca temei; a se sprijini, a se baza (pe ceva). [Pr.: -me-ia] – În + temei. DOOM
întemeiá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. întemeiéz, 3 întemeiáză, 1 pl. întemeiém; conj. prez. 3 să întemeiéze; ger. întemeínd
întemnița
ÎNTEMNIȚÁ, întemnițez, vb. I. Tranz. A băga pe cineva în temniță. – În + temniță. DOOM
întemnițá (a ~) vb., ind. prez. 3 întemnițeáză
întemnițai
ÎNTEMNIȚÁ, întemnițez, vb. I. Tranz. A băga pe cineva în temniță. – În + temniță. DOOM
întemnițá (a ~) vb., ind. prez. 3 întemnițeáză
întemnițam
ÎNTEMNIȚÁ, întemnițez, vb. I. Tranz. A băga pe cineva în temniță. – În + temniță. DOOM
întemnițá (a ~) vb., ind. prez. 3 întemnițeáză
întemnițare
ÎNTEMNIȚÁ, întemnițez, vb. I. Tranz. A băga pe cineva în temniță. – În + temniță. DOOM
întemnițá (a ~) vb., ind. prez. 3 întemnițeáză
întemnițare
ÎNTEMNIȚÁRE, întemnițări, s. f. Acțiunea de a întemnița și rezultatul ei. – V. întemnița. DOOM
întemnițáre s. f., g.-d. art. întemnițắrii; pl. întemnițắri
întemnițarea
ÎNTEMNIȚÁRE, întemnițări, s. f. Acțiunea de a întemnița și rezultatul ei. – V. întemnița. DOOM
întemnițáre s. f., g.-d. art. întemnițắrii; pl. întemnițắri
întemnițară
ÎNTEMNIȚÁ, întemnițez, vb. I. Tranz. A băga pe cineva în temniță. – În + temniță. DOOM
întemnițá (a ~) vb., ind. prez. 3 întemnițeáză
întemnițarăm
ÎNTEMNIȚÁ, întemnițez, vb. I. Tranz. A băga pe cineva în temniță. – În + temniță. DOOM
întemnițá (a ~) vb., ind. prez. 3 întemnițeáză
întemnițarăți
ÎNTEMNIȚÁ, întemnițez, vb. I. Tranz. A băga pe cineva în temniță. – În + temniță. DOOM
întemnițá (a ~) vb., ind. prez. 3 întemnițeáză
întemnițase
ÎNTEMNIȚÁ, întemnițez, vb. I. Tranz. A băga pe cineva în temniță. – În + temniță. DOOM
întemnițá (a ~) vb., ind. prez. 3 întemnițeáză
întemnițasem
ÎNTEMNIȚÁ, întemnițez, vb. I. Tranz. A băga pe cineva în temniță. – În + temniță. DOOM
întemnițá (a ~) vb., ind. prez. 3 întemnițeáză
întemnițaseră
ÎNTEMNIȚÁ, întemnițez, vb. I. Tranz. A băga pe cineva în temniță. – În + temniță. DOOM
întemnițá (a ~) vb., ind. prez. 3 întemnițeáză
întemnițaserăm
ÎNTEMNIȚÁ, întemnițez, vb. I. Tranz. A băga pe cineva în temniță. – În + temniță. DOOM
întemnițá (a ~) vb., ind. prez. 3 întemnițeáză
întemnițaserăți
ÎNTEMNIȚÁ, întemnițez, vb. I. Tranz. A băga pe cineva în temniță. – În + temniță. DOOM
întemnițá (a ~) vb., ind. prez. 3 întemnițeáză
întemnițaseși
ÎNTEMNIȚÁ, întemnițez, vb. I. Tranz. A băga pe cineva în temniță. – În + temniță. DOOM
întemnițá (a ~) vb., ind. prez. 3 întemnițeáză
întemnițaseți
ÎNTEMNIȚÁ, întemnițez, vb. I. Tranz. A băga pe cineva în temniță. – În + temniță. DOOM
întemnițá (a ~) vb., ind. prez. 3 întemnițeáză
întemnițat
ÎNTEMNIȚÁ, întemnițez, vb. I. Tranz. A băga pe cineva în temniță. – În + temniță. DOOM
întemnițá (a ~) vb., ind. prez. 3 întemnițeáză
întemnițat
ÎNTEMNIȚÁT, -Ă, întemnițați, -te, adj. (Adesea substantivat) Închis în temniță. – V. întemnița.
întemnițata
ÎNTEMNIȚÁT, -Ă, întemnițați, -te, adj. (Adesea substantivat) Închis în temniță. – V. întemnița.
întemnițate
ÎNTEMNIȚÁT, -Ă, întemnițați, -te, adj. (Adesea substantivat) Închis în temniță. – V. întemnița.
întemnițatei
ÎNTEMNIȚÁT, -Ă, întemnițați, -te, adj. (Adesea substantivat) Închis în temniță. – V. întemnița.
întemnițatele
ÎNTEMNIȚÁT, -Ă, întemnițați, -te, adj. (Adesea substantivat) Închis în temniță. – V. întemnița.
întemnițatelor
ÎNTEMNIȚÁT, -Ă, întemnițați, -te, adj. (Adesea substantivat) Închis în temniță. – V. întemnița.
întemnițatul
ÎNTEMNIȚÁT, -Ă, întemnițați, -te, adj. (Adesea substantivat) Închis în temniță. – V. întemnița.
întemnițatului
ÎNTEMNIȚÁT, -Ă, întemnițați, -te, adj. (Adesea substantivat) Închis în temniță. – V. întemnița.
întemnițau
ÎNTEMNIȚÁ, întemnițez, vb. I. Tranz. A băga pe cineva în temniță. – În + temniță. DOOM
întemnițá (a ~) vb., ind. prez. 3 întemnițeáză
întemnițași
ÎNTEMNIȚÁ, întemnițez, vb. I. Tranz. A băga pe cineva în temniță. – În + temniță. DOOM
întemnițá (a ~) vb., ind. prez. 3 întemnițeáză
întemnițați
ÎNTEMNIȚÁ, întemnițez, vb. I. Tranz. A băga pe cineva în temniță. – În + temniță. DOOM
întemnițá (a ~) vb., ind. prez. 3 întemnițeáză
întemnițați
ÎNTEMNIȚÁT, -Ă, întemnițați, -te, adj. (Adesea substantivat) Închis în temniță. – V. întemnița.
întemnițații
ÎNTEMNIȚÁT, -Ă, întemnițați, -te, adj. (Adesea substantivat) Închis în temniță. – V. întemnița.
întemnițaților
ÎNTEMNIȚÁT, -Ă, întemnițați, -te, adj. (Adesea substantivat) Închis în temniță. – V. întemnița.
întemnițează
ÎNTEMNIȚÁ, întemnițez, vb. I. Tranz. A băga pe cineva în temniță. – În + temniță. DOOM
întemnițá (a ~) vb., ind. prez. 3 întemnițeáză
întemnițez
ÎNTEMNIȚÁ, întemnițez, vb. I. Tranz. A băga pe cineva în temniță. – În + temniță. DOOM
întemnițá (a ~) vb., ind. prez. 3 întemnițeáză
întemnițeze
ÎNTEMNIȚÁ, întemnițez, vb. I. Tranz. A băga pe cineva în temniță. – În + temniță. DOOM
întemnițá (a ~) vb., ind. prez. 3 întemnițeáză
întemnițezi
ÎNTEMNIȚÁ, întemnițez, vb. I. Tranz. A băga pe cineva în temniță. – În + temniță. DOOM
întemnițá (a ~) vb., ind. prez. 3 întemnițeáză
întemnițând
ÎNTEMNIȚÁ, întemnițez, vb. I. Tranz. A băga pe cineva în temniță. – În + temniță. DOOM
întemnițá (a ~) vb., ind. prez. 3 întemnițeáză
întemnițînd
ÎNTEMNIȚÁ, întemnițez, vb. I. Tranz. A băga pe cineva în temniță. – În + temniță. DOOM
întemnițá (a ~) vb., ind. prez. 3 întemnițeáză
întemnițări
ÎNTEMNIȚÁRE, întemnițări, s. f. Acțiunea de a întemnița și rezultatul ei. – V. întemnița. DOOM
întemnițáre s. f., g.-d. art. întemnițắrii; pl. întemnițắri
întemnițării
ÎNTEMNIȚÁRE, întemnițări, s. f. Acțiunea de a întemnița și rezultatul ei. – V. întemnița. DOOM
întemnițáre s. f., g.-d. art. întemnițắrii; pl. întemnițắri
întemnițările
ÎNTEMNIȚÁRE, întemnițări, s. f. Acțiunea de a întemnița și rezultatul ei. – V. întemnița. DOOM
întemnițáre s. f., g.-d. art. întemnițắrii; pl. întemnițắri
întemnițărilor
ÎNTEMNIȚÁRE, întemnițări, s. f. Acțiunea de a întemnița și rezultatul ei. – V. întemnița. DOOM
întemnițáre s. f., g.-d. art. întemnițắrii; pl. întemnițắri
înteri
ÎNTIRÍ, întiresc, vb. IV. Tranz. (Regional, și în forma intiri) 1. A îndepărta (cu forța), a alunga, a izgoni. Porunci unui comisar de poliție să-i întirească din oraș. ODOBESCU, S. A. 457. 2. A urmări, a prigoni, a persecuta. Spune mămucăi ce te-ai supărat, mama nu te-o intirit, nici te-o oropsit. CONTEMPORANUL, VI 295. 3. A înțărca. Și-i păcat... s-o întiresc de pe acuma; ce poate ea mînca ? CONTEMPORANUL, IV 391.- Variante: înterí (CONTEMPORANUL, III 294, I. IONESCU, M. 365), intirí vb. IV.
întețea
ÎNTEȚÍ, întețesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) face mai puternic, mai intens; a (se) intensifica, a (se) încinge1. 2. Tranz. (Pop.) A cuprinde cu violență, cu frecvență crescută. 3. Tranz. A sâcâi cu insistențe repetate. – Lat. *intitiare (< titio). DOOM
întețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întețésc, imperf. 3 sg. întețeá; conj. prez. 3 să întețeáscă
întețeai
ÎNTEȚÍ, întețesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) face mai puternic, mai intens; a (se) intensifica, a (se) încinge1. 2. Tranz. (Pop.) A cuprinde cu violență, cu frecvență crescută. 3. Tranz. A sâcâi cu insistențe repetate. – Lat. *intitiare (< titio). DOOM
întețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întețésc, imperf. 3 sg. întețeá; conj. prez. 3 să întețeáscă
întețeam
ÎNTEȚÍ, întețesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) face mai puternic, mai intens; a (se) intensifica, a (se) încinge1. 2. Tranz. (Pop.) A cuprinde cu violență, cu frecvență crescută. 3. Tranz. A sâcâi cu insistențe repetate. – Lat. *intitiare (< titio). DOOM
întețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întețésc, imperf. 3 sg. întețeá; conj. prez. 3 să întețeáscă
întețească
ÎNTEȚÍ, întețesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) face mai puternic, mai intens; a (se) intensifica, a (se) încinge1. 2. Tranz. (Pop.) A cuprinde cu violență, cu frecvență crescută. 3. Tranz. A sâcâi cu insistențe repetate. – Lat. *intitiare (< titio). DOOM
întețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întețésc, imperf. 3 sg. întețeá; conj. prez. 3 să întețeáscă
întețeau
ÎNTEȚÍ, întețesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) face mai puternic, mai intens; a (se) intensifica, a (se) încinge1. 2. Tranz. (Pop.) A cuprinde cu violență, cu frecvență crescută. 3. Tranz. A sâcâi cu insistențe repetate. – Lat. *intitiare (< titio). DOOM
întețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întețésc, imperf. 3 sg. întețeá; conj. prez. 3 să întețeáscă
întețeați
ÎNTEȚÍ, întețesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) face mai puternic, mai intens; a (se) intensifica, a (se) încinge1. 2. Tranz. (Pop.) A cuprinde cu violență, cu frecvență crescută. 3. Tranz. A sâcâi cu insistențe repetate. – Lat. *intitiare (< titio). DOOM
întețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întețésc, imperf. 3 sg. întețeá; conj. prez. 3 să întețeáscă
întețesc
ÎNTEȚÍ, întețesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) face mai puternic, mai intens; a (se) intensifica, a (se) încinge1. 2. Tranz. (Pop.) A cuprinde cu violență, cu frecvență crescută. 3. Tranz. A sâcâi cu insistențe repetate. – Lat. *intitiare (< titio). DOOM
întețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întețésc, imperf. 3 sg. întețeá; conj. prez. 3 să întețeáscă
întețește
ÎNTEȚÍ, întețesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) face mai puternic, mai intens; a (se) intensifica, a (se) încinge1. 2. Tranz. (Pop.) A cuprinde cu violență, cu frecvență crescută. 3. Tranz. A sâcâi cu insistențe repetate. – Lat. *intitiare (< titio). DOOM
întețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întețésc, imperf. 3 sg. întețeá; conj. prez. 3 să întețeáscă
întețești
ÎNTEȚÍ, întețesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) face mai puternic, mai intens; a (se) intensifica, a (se) încinge1. 2. Tranz. (Pop.) A cuprinde cu violență, cu frecvență crescută. 3. Tranz. A sâcâi cu insistențe repetate. – Lat. *intitiare (< titio). DOOM
întețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întețésc, imperf. 3 sg. întețeá; conj. prez. 3 să întețeáscă
înteți
ÎNTEȚÍ, întețesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) face mai puternic, mai intens; a (se) intensifica, a (se) încinge1. 2. Tranz. (Pop.) A cuprinde cu violență, cu frecvență crescută. 3. Tranz. A sâcâi cu insistențe repetate. – Lat. *intitiare (< titio). DOOM
întețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întețésc, imperf. 3 sg. întețeá; conj. prez. 3 să întețeáscă
înteții
ÎNTEȚÍ, întețesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) face mai puternic, mai intens; a (se) intensifica, a (se) încinge1. 2. Tranz. (Pop.) A cuprinde cu violență, cu frecvență crescută. 3. Tranz. A sâcâi cu insistențe repetate. – Lat. *intitiare (< titio). DOOM
întețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întețésc, imperf. 3 sg. întețeá; conj. prez. 3 să întețeáscă
întețim
ÎNTEȚÍ, întețesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) face mai puternic, mai intens; a (se) intensifica, a (se) încinge1. 2. Tranz. (Pop.) A cuprinde cu violență, cu frecvență crescută. 3. Tranz. A sâcâi cu insistențe repetate. – Lat. *intitiare (< titio). DOOM
întețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întețésc, imperf. 3 sg. întețeá; conj. prez. 3 să întețeáscă
întețind
ÎNTEȚÍ, întețesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) face mai puternic, mai intens; a (se) intensifica, a (se) încinge1. 2. Tranz. (Pop.) A cuprinde cu violență, cu frecvență crescută. 3. Tranz. A sâcâi cu insistențe repetate. – Lat. *intitiare (< titio). DOOM
întețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întețésc, imperf. 3 sg. întețeá; conj. prez. 3 să întețeáscă
întețire
ÎNTEȚÍ, întețesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) face mai puternic, mai intens; a (se) intensifica, a (se) încinge1. 2. Tranz. (Pop.) A cuprinde cu violență, cu frecvență crescută. 3. Tranz. A sâcâi cu insistențe repetate. – Lat. *intitiare (< titio). DOOM
întețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întețésc, imperf. 3 sg. întețeá; conj. prez. 3 să întețeáscă
întețire
ÎNTEȚÍRE s. f. Acțiunea de a (se) înteți. – V. înteți. DOOM
întețíre s. f., g.-d. art. întețírii
întețirea
ÎNTEȚÍRE s. f. Acțiunea de a (se) înteți. – V. înteți. DOOM
întețíre s. f., g.-d. art. întețírii
întețiri
ÎNTEȚÍRE s. f. Acțiunea de a (se) înteți. – V. înteți. DOOM
întețíre s. f., g.-d. art. întețírii
întețirii
ÎNTEȚÍRE s. f. Acțiunea de a (se) înteți. – V. înteți. DOOM
întețíre s. f., g.-d. art. întețírii
întețirile
ÎNTEȚÍRE s. f. Acțiunea de a (se) înteți. – V. înteți. DOOM
întețíre s. f., g.-d. art. întețírii
întețirilor
ÎNTEȚÍRE s. f. Acțiunea de a (se) înteți. – V. înteți. DOOM
întețíre s. f., g.-d. art. întețírii
întețiră
ÎNTEȚÍ, întețesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) face mai puternic, mai intens; a (se) intensifica, a (se) încinge1. 2. Tranz. (Pop.) A cuprinde cu violență, cu frecvență crescută. 3. Tranz. A sâcâi cu insistențe repetate. – Lat. *intitiare (< titio). DOOM
întețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întețésc, imperf. 3 sg. întețeá; conj. prez. 3 să întețeáscă
întețirăm
ÎNTEȚÍ, întețesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) face mai puternic, mai intens; a (se) intensifica, a (se) încinge1. 2. Tranz. (Pop.) A cuprinde cu violență, cu frecvență crescută. 3. Tranz. A sâcâi cu insistențe repetate. – Lat. *intitiare (< titio). DOOM
întețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întețésc, imperf. 3 sg. întețeá; conj. prez. 3 să întețeáscă
întețirăți
ÎNTEȚÍ, întețesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) face mai puternic, mai intens; a (se) intensifica, a (se) încinge1. 2. Tranz. (Pop.) A cuprinde cu violență, cu frecvență crescută. 3. Tranz. A sâcâi cu insistențe repetate. – Lat. *intitiare (< titio). DOOM
întețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întețésc, imperf. 3 sg. întețeá; conj. prez. 3 să întețeáscă
întețise
ÎNTEȚÍ, întețesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) face mai puternic, mai intens; a (se) intensifica, a (se) încinge1. 2. Tranz. (Pop.) A cuprinde cu violență, cu frecvență crescută. 3. Tranz. A sâcâi cu insistențe repetate. – Lat. *intitiare (< titio). DOOM
întețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întețésc, imperf. 3 sg. întețeá; conj. prez. 3 să întețeáscă
întețisem
ÎNTEȚÍ, întețesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) face mai puternic, mai intens; a (se) intensifica, a (se) încinge1. 2. Tranz. (Pop.) A cuprinde cu violență, cu frecvență crescută. 3. Tranz. A sâcâi cu insistențe repetate. – Lat. *intitiare (< titio). DOOM
întețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întețésc, imperf. 3 sg. întețeá; conj. prez. 3 să întețeáscă
întețiseră
ÎNTEȚÍ, întețesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) face mai puternic, mai intens; a (se) intensifica, a (se) încinge1. 2. Tranz. (Pop.) A cuprinde cu violență, cu frecvență crescută. 3. Tranz. A sâcâi cu insistențe repetate. – Lat. *intitiare (< titio). DOOM
întețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întețésc, imperf. 3 sg. întețeá; conj. prez. 3 să întețeáscă
întețiserăm
ÎNTEȚÍ, întețesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) face mai puternic, mai intens; a (se) intensifica, a (se) încinge1. 2. Tranz. (Pop.) A cuprinde cu violență, cu frecvență crescută. 3. Tranz. A sâcâi cu insistențe repetate. – Lat. *intitiare (< titio). DOOM
întețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întețésc, imperf. 3 sg. întețeá; conj. prez. 3 să întețeáscă
întețiserăți
ÎNTEȚÍ, întețesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) face mai puternic, mai intens; a (se) intensifica, a (se) încinge1. 2. Tranz. (Pop.) A cuprinde cu violență, cu frecvență crescută. 3. Tranz. A sâcâi cu insistențe repetate. – Lat. *intitiare (< titio). DOOM
întețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întețésc, imperf. 3 sg. întețeá; conj. prez. 3 să întețeáscă
întețiseși
ÎNTEȚÍ, întețesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) face mai puternic, mai intens; a (se) intensifica, a (se) încinge1. 2. Tranz. (Pop.) A cuprinde cu violență, cu frecvență crescută. 3. Tranz. A sâcâi cu insistențe repetate. – Lat. *intitiare (< titio). DOOM
întețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întețésc, imperf. 3 sg. întețeá; conj. prez. 3 să întețeáscă
întețiseți
ÎNTEȚÍ, întețesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) face mai puternic, mai intens; a (se) intensifica, a (se) încinge1. 2. Tranz. (Pop.) A cuprinde cu violență, cu frecvență crescută. 3. Tranz. A sâcâi cu insistențe repetate. – Lat. *intitiare (< titio). DOOM
întețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întețésc, imperf. 3 sg. întețeá; conj. prez. 3 să întețeáscă
întețit
ÎNTEȚÍ, întețesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) face mai puternic, mai intens; a (se) intensifica, a (se) încinge1. 2. Tranz. (Pop.) A cuprinde cu violență, cu frecvență crescută. 3. Tranz. A sâcâi cu insistențe repetate. – Lat. *intitiare (< titio). DOOM
întețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întețésc, imperf. 3 sg. întețeá; conj. prez. 3 să întețeáscă
întețit
ÎNTEȚÍT, -Ă, întețiți, -te, adj. Devenit mai puternic, mai intens. – V. înteți.
întețita
ÎNTEȚÍT, -Ă, întețiți, -te, adj. Devenit mai puternic, mai intens. – V. înteți.
întețite
ÎNTEȚÍT, -Ă, întețiți, -te, adj. Devenit mai puternic, mai intens. – V. înteți.
întețitei
ÎNTEȚÍT, -Ă, întețiți, -te, adj. Devenit mai puternic, mai intens. – V. înteți.
întețitele
ÎNTEȚÍT, -Ă, întețiți, -te, adj. Devenit mai puternic, mai intens. – V. înteți.
întețitelor
ÎNTEȚÍT, -Ă, întețiți, -te, adj. Devenit mai puternic, mai intens. – V. înteți.
întețitul
ÎNTEȚÍT, -Ă, întețiți, -te, adj. Devenit mai puternic, mai intens. – V. înteți.
întețitului
ÎNTEȚÍT, -Ă, întețiți, -te, adj. Devenit mai puternic, mai intens. – V. înteți.
întețiși
ÎNTEȚÍ, întețesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) face mai puternic, mai intens; a (se) intensifica, a (se) încinge1. 2. Tranz. (Pop.) A cuprinde cu violență, cu frecvență crescută. 3. Tranz. A sâcâi cu insistențe repetate. – Lat. *intitiare (< titio). DOOM
întețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întețésc, imperf. 3 sg. întețeá; conj. prez. 3 să întețeáscă
întețiți
ÎNTEȚÍ, întețesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) face mai puternic, mai intens; a (se) intensifica, a (se) încinge1. 2. Tranz. (Pop.) A cuprinde cu violență, cu frecvență crescută. 3. Tranz. A sâcâi cu insistențe repetate. – Lat. *intitiare (< titio). DOOM
întețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întețésc, imperf. 3 sg. întețeá; conj. prez. 3 să întețeáscă
întețiți
ÎNTEȚÍT, -Ă, întețiți, -te, adj. Devenit mai puternic, mai intens. – V. înteți.
întețiții
ÎNTEȚÍT, -Ă, întețiți, -te, adj. Devenit mai puternic, mai intens. – V. înteți.
întețiților
ÎNTEȚÍT, -Ă, întețiți, -te, adj. Devenit mai puternic, mai intens. – V. înteți.
întimpina
ÎNTIMPINÁ vb. I v. întâmpina. DOOM
întâmpiná (a ~) vb., ind. prez. 3 întấmpină
întimpinare
ÎNTIMPINÁRE s. f. v. întâmpinare. DOOM
întâmpináre s. f., g.-d. art. întâmpinắrii; pl. întâmpinắri
întimpinat
ÎNTIMPINÁ vb. I v. întâmpina.
întina
ÎNTINÁ, întinez, vb. I. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) murdări de noroi. ♦ Fig. A (se) pângări; a (se) păta. [Prez. ind. și: întín] – În + tină. DOOM
întiná (a ~) vb., ind. prez. 3 întineáză
întina
ÎNTINÁ, întinez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) murdări de noroi. ♦ Fig. A (se) pângări; a (se) păta. [Prez. ind. și: întín] – În + tină.
întinai
ÎNTINÁ, întinez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) murdări de noroi. ♦ Fig. A (se) pângări; a (se) păta. [Prez. ind. și: întín] – În + tină.
întinam
ÎNTINÁ, întinez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) murdări de noroi. ♦ Fig. A (se) pângări; a (se) păta. [Prez. ind. și: întín] – În + tină.
întinare
ÎNTINÁ, întinez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) murdări de noroi. ♦ Fig. A (se) pângări; a (se) păta. [Prez. ind. și: întín] – În + tină.
întinare
ÎNTINÁRE s. f. Acțiunea de a (se) întina. – V. întina. DOOM
întináre s. f., g.-d. art. întinắrii
întinarea
ÎNTINÁRE s. f. Acțiunea de a (se) întina. – V. întina. DOOM
întináre s. f., g.-d. art. întinắrii
întinară
ÎNTINÁ, întinez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) murdări de noroi. ♦ Fig. A (se) pângări; a (se) păta. [Prez. ind. și: întín] – În + tină.
întinarăm
ÎNTINÁ, întinez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) murdări de noroi. ♦ Fig. A (se) pângări; a (se) păta. [Prez. ind. și: întín] – În + tină.
întinarăți
ÎNTINÁ, întinez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) murdări de noroi. ♦ Fig. A (se) pângări; a (se) păta. [Prez. ind. și: întín] – În + tină.
întinase
ÎNTINÁ, întinez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) murdări de noroi. ♦ Fig. A (se) pângări; a (se) păta. [Prez. ind. și: întín] – În + tină.
întinasem
ÎNTINÁ, întinez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) murdări de noroi. ♦ Fig. A (se) pângări; a (se) păta. [Prez. ind. și: întín] – În + tină.
întinaseră
ÎNTINÁ, întinez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) murdări de noroi. ♦ Fig. A (se) pângări; a (se) păta. [Prez. ind. și: întín] – În + tină.
întinaserăm
ÎNTINÁ, întinez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) murdări de noroi. ♦ Fig. A (se) pângări; a (se) păta. [Prez. ind. și: întín] – În + tină.
întinaserăți
ÎNTINÁ, întinez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) murdări de noroi. ♦ Fig. A (se) pângări; a (se) păta. [Prez. ind. și: întín] – În + tină.
întinaseși
ÎNTINÁ, întinez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) murdări de noroi. ♦ Fig. A (se) pângări; a (se) păta. [Prez. ind. și: întín] – În + tină.
întinaseți
ÎNTINÁ, întinez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) murdări de noroi. ♦ Fig. A (se) pângări; a (se) păta. [Prez. ind. și: întín] – În + tină.
întinat
ÎNTINÁ, întinez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) murdări de noroi. ♦ Fig. A (se) pângări; a (se) păta. [Prez. ind. și: întín] – În + tină.
întinat
ÎNTINÁT, -Ă, întinați, -te, adj. Murdar de noroi. ♦ Fig. Pătat, pângărit. – V. întina.
întinata
ÎNTINÁT, -Ă, întinați, -te, adj. Murdar de noroi. ♦ Fig. Pătat, pângărit. – V. întina.
întinate
ÎNTINÁT, -Ă, întinați, -te, adj. Murdar de noroi. ♦ Fig. Pătat, pângărit. – V. întina.
întinatei
ÎNTINÁT, -Ă, întinați, -te, adj. Murdar de noroi. ♦ Fig. Pătat, pângărit. – V. întina.
întinatele
ÎNTINÁT, -Ă, întinați, -te, adj. Murdar de noroi. ♦ Fig. Pătat, pângărit. – V. întina.
întinatelor
ÎNTINÁT, -Ă, întinați, -te, adj. Murdar de noroi. ♦ Fig. Pătat, pângărit. – V. întina.
întinatul
ÎNTINÁT, -Ă, întinați, -te, adj. Murdar de noroi. ♦ Fig. Pătat, pângărit. – V. întina.
întinatului
ÎNTINÁT, -Ă, întinați, -te, adj. Murdar de noroi. ♦ Fig. Pătat, pângărit. – V. întina.
întinau
ÎNTINÁ, întinez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) murdări de noroi. ♦ Fig. A (se) pângări; a (se) păta. [Prez. ind. și: întín] – În + tină.
întinași
ÎNTINÁ, întinez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) murdări de noroi. ♦ Fig. A (se) pângări; a (se) păta. [Prez. ind. și: întín] – În + tină.
întinați
ÎNTINÁ, întinez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) murdări de noroi. ♦ Fig. A (se) pângări; a (se) păta. [Prez. ind. și: întín] – În + tină.
întinați
ÎNTINÁT, -Ă, întinați, -te, adj. Murdar de noroi. ♦ Fig. Pătat, pângărit. – V. întina.
întinații
ÎNTINÁT, -Ă, întinați, -te, adj. Murdar de noroi. ♦ Fig. Pătat, pângărit. – V. întina.
întinaților
ÎNTINÁT, -Ă, întinați, -te, adj. Murdar de noroi. ♦ Fig. Pătat, pângărit. – V. întina.
întind
ÎNTÍNDE, întínd, vb. III. I. 1. Tranz. și intranz. A îndrepta, a desfășura, trăgând de unul sau de ambele capete un lucru care este strâns, încolăcit, înfășurat. ◊ Expr. A întinde (cuiva) o cursă (sau lațul, un laț) = a întinde o cursă, un laț pentru a prinde un animal; fig. a pregăti cuiva o capcană. A întinde la jug = a munci din greu. ♦ Refl. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A se lărgi sau a se lungi, deformându-se. ♦ Refl. (Despre unele lichide) A curge ca o dâră vâscoasă, din cauza alterării. 2. Tranz. A lungi, trăgând de capete, un lucru elastic. 3. Tranz. A lungi mâna, brațul etc. (într-o direcție oarecare). ◊ Expr. A întinde mâna (sau o mână) = a face un gest cu brațul pentru: a) a indica ceva; b) a cere de pomană. A întinde (cuiva) mâna (sau mâinile) = a) a îndrepta brațul către o persoană pentru a-i strânge mâna în semn de salut; b) fig. a veni în ajutorul cuiva. A întinde pasul = a merge cu pași mari și grăbiți. A o întinde (la drum) = a pleca repede, în grabă (la drum); a o șterge. 4. Refl. A-și destinde corpul, membrele (din cauza oboselii, a plictiselii etc.). ♦ A se înălța în vârful picioarelor ridicând brațele pentru a atinge un lucru așezat mai sus decât nivelul corpului. ◊ Expr. A se întinde după ceva = a fi lipsit de ceva; a avea mare nevoie de ceva și a nu avea mijloacele necesare pentru a-l obține. ♦ Fig. A se încumeta, a îndrăzni; a se obrăznici. 5. Refl. A se culca, a se lungi pentru a se relaxa ori pentru a dormi. ◊ Expr. A se întinde mai mult decât îi e plapuma = a se lansa în acțiuni, în cheltuieli care îi depășesc posibilitățile. (Refl. recipr.) A se întinde cu cineva = a avea relații sexuale, a se culca cu cineva. (Tranz.) A întinde pe cineva la pământ = a doborî pe cineva la pământ. 6. Tranz. A înmâna, a da. 7. Tranz. A îndrepta, a ținti (o armă) spre... 8. Tranz. Fig. A trage în toate părțile de cineva, a hărțui. II. 1. Tranz. A desface, a desfășura pe toată suprafața, lungimea etc. un obiect strâns, împăturit. ◊ Expr. A întinde masa (sau masă) = a așterne masa pentru mâncare; a da o masă (cu oaspeți mulți). ♦ A etala (o marfă). ♦ A așeza o pastă, un aluat etc. pe o suprafață mai mare, subțiind-o, nivelând-o. 2. Refl. A ocupa un spațiu (întins); a se extinde. ◊ Expr. A se întinde ca o pomană țigănească = a se desfășura, a se extinde pe un spațiu mai mare decât ar fi necesar; a dura prea mult în timp. ♦ (Despre grupuri de oameni) A se desfășura (într-o direcție), a se extinde. ◊ Expr. (Tranz.) A întinde hora = a forma o horă. ♦ (Despre suprafețe, teritorii etc.) A ajunge până la..., a se delimita. ♦ (Despre plante) A se răspândi; a se înmulți. 3. Tranz. Fig. A mări, a spori o putere, o stăpânire. ♦ Refl. (Despre idei, zvonuri; despre boli, epidemii) A se răspândi, a se extinde. ◊ Expr. (Tranz.) A întinde vorba = a divulga un lucru care ți-a fost încredințat ca un secret. ♦ Refl. (Despre acțiuni, mișcări sociale) A se dezvolta, a lua proporții. 4. Refl. A se prelungi în timp; a dura, a dăinui. ◊ Expr. A se întinde la vorbă sau (tranz.) a o întinde la vorbă = a se porni la vorbă, a se pune la taifas; a lungi vorba. ♦ A insista, a stărui asupra... [Perf. s. întinsei, part. întins] – Lat. intendere. DOOM
întínde (a ~) (a trage) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întínd, 1 pl. întíndem, perf. s. 1 sg. întinséi, 1 pl. întínserăm; conj. prez. 3 să întíndă; ger. întinzấnd; part. întíns
întinde
ÎNTÍNDE, întínd, vb. III. I. 1. Tranz. și intranz. A îndrepta, a desfășura, trăgând de unul sau de ambele capete un lucru care este strâns, încolăcit, înfășurat. ◊ Expr. A întinde (cuiva) o cursă (sau lațul, un laț) = a întinde o cursă, un laț pentru a prinde un animal; fig. a pregăti cuiva o capcană. A întinde la jug = a munci din greu. ♦ Refl. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A se lărgi sau a se lungi, deformându-se. ♦ Refl. (Despre unele lichide) A curge ca o dâră vâscoasă, din cauza alterării. 2. Tranz. A lungi, trăgând de capete, un lucru elastic. 3. Tranz. A lungi mâna, brațul etc. (într-o direcție oarecare). ◊ Expr. A întinde mâna (sau o mână) = a face un gest cu brațul pentru: a) a indica ceva; b) a cere de pomană. A întinde (cuiva) mâna (sau mâinile) = a) a îndrepta brațul către o persoană pentru a-i strânge mâna în semn de salut; b) fig. a veni în ajutorul cuiva. A întinde pasul = a merge cu pași mari și grăbiți. A o întinde (la drum) = a pleca repede, în grabă (la drum); a o șterge. 4. Refl. A-și destinde corpul, membrele (din cauza oboselii, a plictiselii etc.). ♦ A se înălța în vârful picioarelor ridicând brațele pentru a atinge un lucru așezat mai sus decât nivelul corpului. ◊ Expr. A se întinde după ceva = a fi lipsit de ceva; a avea mare nevoie de ceva și a nu avea mijloacele necesare pentru a-l obține. ♦ Fig. A se încumeta, a îndrăzni; a se obrăznici. 5. Refl. A se culca, a se lungi pentru a se relaxa ori pentru a dormi. ◊ Expr. A se întinde mai mult decât îi e plapuma = a se lansa în acțiuni, în cheltuieli care îi depășesc posibilitățile. (Refl. recipr.) A se întinde cu cineva = a avea relații sexuale, a se culca cu cineva. (Tranz.) A întinde pe cineva la pământ = a doborî pe cineva la pământ. 6. Tranz. A înmâna, a da. 7. Tranz. A îndrepta, a ținti (o armă) spre... 8. Tranz. Fig. A trage în toate părțile de cineva, a hărțui. II. 1. Tranz. A desface, a desfășura pe toată suprafața, lungimea etc. un obiect strâns, împăturit. ◊ Expr. A întinde masa (sau masă) = a așterne masa pentru mâncare; a da o masă (cu oaspeți mulți). ♦ A etala (o marfă). ♦ A așeza o pastă, un aluat etc. pe o suprafață mai mare, subțiind-o, nivelând-o. 2. Refl. A ocupa un spațiu (întins); a se extinde. ◊ Expr. A se întinde ca o pomană țigănească = a se desfășura, a se extinde pe un spațiu mai mare decât ar fi necesar; a dura prea mult în timp. ♦ (Despre grupuri de oameni) A se desfășura (într-o direcție), a se extinde. ◊ Expr. (Tranz.) A întinde hora = a forma o horă. ♦ (Despre suprafețe, teritorii etc.) A ajunge până la..., a se delimita. ♦ (Despre plante) A se răspândi; a se înmulți. 3. Tranz. Fig. A mări, a spori o putere, o stăpânire. ♦ Refl. (Despre idei, zvonuri; despre boli, epidemii) A se răspândi, a se extinde. ◊ Expr. (Tranz.) A întinde vorba = a divulga un lucru care ți-a fost încredințat ca un secret. ♦ Refl. (Despre acțiuni, mișcări sociale) A se dezvolta, a lua proporții. 4. Refl. A se prelungi în timp; a dura, a dăinui. ◊ Expr. A se întinde la vorbă sau (tranz.) a o întinde la vorbă = a se porni la vorbă, a se pune la taifas; a lungi vorba. ♦ A insista, a stărui asupra... [Perf. s. întinsei, part. întins] – Lat. intendere. DOOM
întínde (a ~) (a trage) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întínd, 1 pl. întíndem, perf. s. 1 sg. întinséi, 1 pl. întínserăm; conj. prez. 3 să întíndă; ger. întinzấnd; part. întíns
întindea
ÎNTÍNDE, întínd, vb. III. I. 1. Tranz. și intranz. A îndrepta, a desfășura, trăgând de unul sau de ambele capete un lucru care este strâns, încolăcit, înfășurat. ◊ Expr. A întinde (cuiva) o cursă (sau lațul, un laț) = a întinde o cursă, un laț pentru a prinde un animal; fig. a pregăti cuiva o capcană. A întinde la jug = a munci din greu. ♦ Refl. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A se lărgi sau a se lungi, deformându-se. ♦ Refl. (Despre unele lichide) A curge ca o dâră vâscoasă, din cauza alterării. 2. Tranz. A lungi, trăgând de capete, un lucru elastic. 3. Tranz. A lungi mâna, brațul etc. (într-o direcție oarecare). ◊ Expr. A întinde mâna (sau o mână) = a face un gest cu brațul pentru: a) a indica ceva; b) a cere de pomană. A întinde (cuiva) mâna (sau mâinile) = a) a îndrepta brațul către o persoană pentru a-i strânge mâna în semn de salut; b) fig. a veni în ajutorul cuiva. A întinde pasul = a merge cu pași mari și grăbiți. A o întinde (la drum) = a pleca repede, în grabă (la drum); a o șterge. 4. Refl. A-și destinde corpul, membrele (din cauza oboselii, a plictiselii etc.). ♦ A se înălța în vârful picioarelor ridicând brațele pentru a atinge un lucru așezat mai sus decât nivelul corpului. ◊ Expr. A se întinde după ceva = a fi lipsit de ceva; a avea mare nevoie de ceva și a nu avea mijloacele necesare pentru a-l obține. ♦ Fig. A se încumeta, a îndrăzni; a se obrăznici. 5. Refl. A se culca, a se lungi pentru a se relaxa ori pentru a dormi. ◊ Expr. A se întinde mai mult decât îi e plapuma = a se lansa în acțiuni, în cheltuieli care îi depășesc posibilitățile. (Refl. recipr.) A se întinde cu cineva = a avea relații sexuale, a se culca cu cineva. (Tranz.) A întinde pe cineva la pământ = a doborî pe cineva la pământ. 6. Tranz. A înmâna, a da. 7. Tranz. A îndrepta, a ținti (o armă) spre... 8. Tranz. Fig. A trage în toate părțile de cineva, a hărțui. II. 1. Tranz. A desface, a desfășura pe toată suprafața, lungimea etc. un obiect strâns, împăturit. ◊ Expr. A întinde masa (sau masă) = a așterne masa pentru mâncare; a da o masă (cu oaspeți mulți). ♦ A etala (o marfă). ♦ A așeza o pastă, un aluat etc. pe o suprafață mai mare, subțiind-o, nivelând-o. 2. Refl. A ocupa un spațiu (întins); a se extinde. ◊ Expr. A se întinde ca o pomană țigănească = a se desfășura, a se extinde pe un spațiu mai mare decât ar fi necesar; a dura prea mult în timp. ♦ (Despre grupuri de oameni) A se desfășura (într-o direcție), a se extinde. ◊ Expr. (Tranz.) A întinde hora = a forma o horă. ♦ (Despre suprafețe, teritorii etc.) A ajunge până la..., a se delimita. ♦ (Despre plante) A se răspândi; a se înmulți. 3. Tranz. Fig. A mări, a spori o putere, o stăpânire. ♦ Refl. (Despre idei, zvonuri; despre boli, epidemii) A se răspândi, a se extinde. ◊ Expr. (Tranz.) A întinde vorba = a divulga un lucru care ți-a fost încredințat ca un secret. ♦ Refl. (Despre acțiuni, mișcări sociale) A se dezvolta, a lua proporții. 4. Refl. A se prelungi în timp; a dura, a dăinui. ◊ Expr. A se întinde la vorbă sau (tranz.) a o întinde la vorbă = a se porni la vorbă, a se pune la taifas; a lungi vorba. ♦ A insista, a stărui asupra... [Perf. s. întinsei, part. întins] – Lat. intendere. DOOM
întínde (a ~) (a trage) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întínd, 1 pl. întíndem, perf. s. 1 sg. întinséi, 1 pl. întínserăm; conj. prez. 3 să întíndă; ger. întinzấnd; part. întíns
întindeai
ÎNTÍNDE, întínd, vb. III. I. 1. Tranz. și intranz. A îndrepta, a desfășura, trăgând de unul sau de ambele capete un lucru care este strâns, încolăcit, înfășurat. ◊ Expr. A întinde (cuiva) o cursă (sau lațul, un laț) = a întinde o cursă, un laț pentru a prinde un animal; fig. a pregăti cuiva o capcană. A întinde la jug = a munci din greu. ♦ Refl. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A se lărgi sau a se lungi, deformându-se. ♦ Refl. (Despre unele lichide) A curge ca o dâră vâscoasă, din cauza alterării. 2. Tranz. A lungi, trăgând de capete, un lucru elastic. 3. Tranz. A lungi mâna, brațul etc. (într-o direcție oarecare). ◊ Expr. A întinde mâna (sau o mână) = a face un gest cu brațul pentru: a) a indica ceva; b) a cere de pomană. A întinde (cuiva) mâna (sau mâinile) = a) a îndrepta brațul către o persoană pentru a-i strânge mâna în semn de salut; b) fig. a veni în ajutorul cuiva. A întinde pasul = a merge cu pași mari și grăbiți. A o întinde (la drum) = a pleca repede, în grabă (la drum); a o șterge. 4. Refl. A-și destinde corpul, membrele (din cauza oboselii, a plictiselii etc.). ♦ A se înălța în vârful picioarelor ridicând brațele pentru a atinge un lucru așezat mai sus decât nivelul corpului. ◊ Expr. A se întinde după ceva = a fi lipsit de ceva; a avea mare nevoie de ceva și a nu avea mijloacele necesare pentru a-l obține. ♦ Fig. A se încumeta, a îndrăzni; a se obrăznici. 5. Refl. A se culca, a se lungi pentru a se relaxa ori pentru a dormi. ◊ Expr. A se întinde mai mult decât îi e plapuma = a se lansa în acțiuni, în cheltuieli care îi depășesc posibilitățile. (Refl. recipr.) A se întinde cu cineva = a avea relații sexuale, a se culca cu cineva. (Tranz.) A întinde pe cineva la pământ = a doborî pe cineva la pământ. 6. Tranz. A înmâna, a da. 7. Tranz. A îndrepta, a ținti (o armă) spre... 8. Tranz. Fig. A trage în toate părțile de cineva, a hărțui. II. 1. Tranz. A desface, a desfășura pe toată suprafața, lungimea etc. un obiect strâns, împăturit. ◊ Expr. A întinde masa (sau masă) = a așterne masa pentru mâncare; a da o masă (cu oaspeți mulți). ♦ A etala (o marfă). ♦ A așeza o pastă, un aluat etc. pe o suprafață mai mare, subțiind-o, nivelând-o. 2. Refl. A ocupa un spațiu (întins); a se extinde. ◊ Expr. A se întinde ca o pomană țigănească = a se desfășura, a se extinde pe un spațiu mai mare decât ar fi necesar; a dura prea mult în timp. ♦ (Despre grupuri de oameni) A se desfășura (într-o direcție), a se extinde. ◊ Expr. (Tranz.) A întinde hora = a forma o horă. ♦ (Despre suprafețe, teritorii etc.) A ajunge până la..., a se delimita. ♦ (Despre plante) A se răspândi; a se înmulți. 3. Tranz. Fig. A mări, a spori o putere, o stăpânire. ♦ Refl. (Despre idei, zvonuri; despre boli, epidemii) A se răspândi, a se extinde. ◊ Expr. (Tranz.) A întinde vorba = a divulga un lucru care ți-a fost încredințat ca un secret. ♦ Refl. (Despre acțiuni, mișcări sociale) A se dezvolta, a lua proporții. 4. Refl. A se prelungi în timp; a dura, a dăinui. ◊ Expr. A se întinde la vorbă sau (tranz.) a o întinde la vorbă = a se porni la vorbă, a se pune la taifas; a lungi vorba. ♦ A insista, a stărui asupra... [Perf. s. întinsei, part. întins] – Lat. intendere. DOOM
întínde (a ~) (a trage) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întínd, 1 pl. întíndem, perf. s. 1 sg. întinséi, 1 pl. întínserăm; conj. prez. 3 să întíndă; ger. întinzấnd; part. întíns
întindeam
ÎNTÍNDE, întínd, vb. III. I. 1. Tranz. și intranz. A îndrepta, a desfășura, trăgând de unul sau de ambele capete un lucru care este strâns, încolăcit, înfășurat. ◊ Expr. A întinde (cuiva) o cursă (sau lațul, un laț) = a întinde o cursă, un laț pentru a prinde un animal; fig. a pregăti cuiva o capcană. A întinde la jug = a munci din greu. ♦ Refl. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A se lărgi sau a se lungi, deformându-se. ♦ Refl. (Despre unele lichide) A curge ca o dâră vâscoasă, din cauza alterării. 2. Tranz. A lungi, trăgând de capete, un lucru elastic. 3. Tranz. A lungi mâna, brațul etc. (într-o direcție oarecare). ◊ Expr. A întinde mâna (sau o mână) = a face un gest cu brațul pentru: a) a indica ceva; b) a cere de pomană. A întinde (cuiva) mâna (sau mâinile) = a) a îndrepta brațul către o persoană pentru a-i strânge mâna în semn de salut; b) fig. a veni în ajutorul cuiva. A întinde pasul = a merge cu pași mari și grăbiți. A o întinde (la drum) = a pleca repede, în grabă (la drum); a o șterge. 4. Refl. A-și destinde corpul, membrele (din cauza oboselii, a plictiselii etc.). ♦ A se înălța în vârful picioarelor ridicând brațele pentru a atinge un lucru așezat mai sus decât nivelul corpului. ◊ Expr. A se întinde după ceva = a fi lipsit de ceva; a avea mare nevoie de ceva și a nu avea mijloacele necesare pentru a-l obține. ♦ Fig. A se încumeta, a îndrăzni; a se obrăznici. 5. Refl. A se culca, a se lungi pentru a se relaxa ori pentru a dormi. ◊ Expr. A se întinde mai mult decât îi e plapuma = a se lansa în acțiuni, în cheltuieli care îi depășesc posibilitățile. (Refl. recipr.) A se întinde cu cineva = a avea relații sexuale, a se culca cu cineva. (Tranz.) A întinde pe cineva la pământ = a doborî pe cineva la pământ. 6. Tranz. A înmâna, a da. 7. Tranz. A îndrepta, a ținti (o armă) spre... 8. Tranz. Fig. A trage în toate părțile de cineva, a hărțui. II. 1. Tranz. A desface, a desfășura pe toată suprafața, lungimea etc. un obiect strâns, împăturit. ◊ Expr. A întinde masa (sau masă) = a așterne masa pentru mâncare; a da o masă (cu oaspeți mulți). ♦ A etala (o marfă). ♦ A așeza o pastă, un aluat etc. pe o suprafață mai mare, subțiind-o, nivelând-o. 2. Refl. A ocupa un spațiu (întins); a se extinde. ◊ Expr. A se întinde ca o pomană țigănească = a se desfășura, a se extinde pe un spațiu mai mare decât ar fi necesar; a dura prea mult în timp. ♦ (Despre grupuri de oameni) A se desfășura (într-o direcție), a se extinde. ◊ Expr. (Tranz.) A întinde hora = a forma o horă. ♦ (Despre suprafețe, teritorii etc.) A ajunge până la..., a se delimita. ♦ (Despre plante) A se răspândi; a se înmulți. 3. Tranz. Fig. A mări, a spori o putere, o stăpânire. ♦ Refl. (Despre idei, zvonuri; despre boli, epidemii) A se răspândi, a se extinde. ◊ Expr. (Tranz.) A întinde vorba = a divulga un lucru care ți-a fost încredințat ca un secret. ♦ Refl. (Despre acțiuni, mișcări sociale) A se dezvolta, a lua proporții. 4. Refl. A se prelungi în timp; a dura, a dăinui. ◊ Expr. A se întinde la vorbă sau (tranz.) a o întinde la vorbă = a se porni la vorbă, a se pune la taifas; a lungi vorba. ♦ A insista, a stărui asupra... [Perf. s. întinsei, part. întins] – Lat. intendere. DOOM
întínde (a ~) (a trage) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întínd, 1 pl. întíndem, perf. s. 1 sg. întinséi, 1 pl. întínserăm; conj. prez. 3 să întíndă; ger. întinzấnd; part. întíns
întindeau
ÎNTÍNDE, întínd, vb. III. I. 1. Tranz. și intranz. A îndrepta, a desfășura, trăgând de unul sau de ambele capete un lucru care este strâns, încolăcit, înfășurat. ◊ Expr. A întinde (cuiva) o cursă (sau lațul, un laț) = a întinde o cursă, un laț pentru a prinde un animal; fig. a pregăti cuiva o capcană. A întinde la jug = a munci din greu. ♦ Refl. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A se lărgi sau a se lungi, deformându-se. ♦ Refl. (Despre unele lichide) A curge ca o dâră vâscoasă, din cauza alterării. 2. Tranz. A lungi, trăgând de capete, un lucru elastic. 3. Tranz. A lungi mâna, brațul etc. (într-o direcție oarecare). ◊ Expr. A întinde mâna (sau o mână) = a face un gest cu brațul pentru: a) a indica ceva; b) a cere de pomană. A întinde (cuiva) mâna (sau mâinile) = a) a îndrepta brațul către o persoană pentru a-i strânge mâna în semn de salut; b) fig. a veni în ajutorul cuiva. A întinde pasul = a merge cu pași mari și grăbiți. A o întinde (la drum) = a pleca repede, în grabă (la drum); a o șterge. 4. Refl. A-și destinde corpul, membrele (din cauza oboselii, a plictiselii etc.). ♦ A se înălța în vârful picioarelor ridicând brațele pentru a atinge un lucru așezat mai sus decât nivelul corpului. ◊ Expr. A se întinde după ceva = a fi lipsit de ceva; a avea mare nevoie de ceva și a nu avea mijloacele necesare pentru a-l obține. ♦ Fig. A se încumeta, a îndrăzni; a se obrăznici. 5. Refl. A se culca, a se lungi pentru a se relaxa ori pentru a dormi. ◊ Expr. A se întinde mai mult decât îi e plapuma = a se lansa în acțiuni, în cheltuieli care îi depășesc posibilitățile. (Refl. recipr.) A se întinde cu cineva = a avea relații sexuale, a se culca cu cineva. (Tranz.) A întinde pe cineva la pământ = a doborî pe cineva la pământ. 6. Tranz. A înmâna, a da. 7. Tranz. A îndrepta, a ținti (o armă) spre... 8. Tranz. Fig. A trage în toate părțile de cineva, a hărțui. II. 1. Tranz. A desface, a desfășura pe toată suprafața, lungimea etc. un obiect strâns, împăturit. ◊ Expr. A întinde masa (sau masă) = a așterne masa pentru mâncare; a da o masă (cu oaspeți mulți). ♦ A etala (o marfă). ♦ A așeza o pastă, un aluat etc. pe o suprafață mai mare, subțiind-o, nivelând-o. 2. Refl. A ocupa un spațiu (întins); a se extinde. ◊ Expr. A se întinde ca o pomană țigănească = a se desfășura, a se extinde pe un spațiu mai mare decât ar fi necesar; a dura prea mult în timp. ♦ (Despre grupuri de oameni) A se desfășura (într-o direcție), a se extinde. ◊ Expr. (Tranz.) A întinde hora = a forma o horă. ♦ (Despre suprafețe, teritorii etc.) A ajunge până la..., a se delimita. ♦ (Despre plante) A se răspândi; a se înmulți. 3. Tranz. Fig. A mări, a spori o putere, o stăpânire. ♦ Refl. (Despre idei, zvonuri; despre boli, epidemii) A se răspândi, a se extinde. ◊ Expr. (Tranz.) A întinde vorba = a divulga un lucru care ți-a fost încredințat ca un secret. ♦ Refl. (Despre acțiuni, mișcări sociale) A se dezvolta, a lua proporții. 4. Refl. A se prelungi în timp; a dura, a dăinui. ◊ Expr. A se întinde la vorbă sau (tranz.) a o întinde la vorbă = a se porni la vorbă, a se pune la taifas; a lungi vorba. ♦ A insista, a stărui asupra... [Perf. s. întinsei, part. întins] – Lat. intendere. DOOM
întínde (a ~) (a trage) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întínd, 1 pl. întíndem, perf. s. 1 sg. întinséi, 1 pl. întínserăm; conj. prez. 3 să întíndă; ger. întinzấnd; part. întíns
întindeați
ÎNTÍNDE, întínd, vb. III. I. 1. Tranz. și intranz. A îndrepta, a desfășura, trăgând de unul sau de ambele capete un lucru care este strâns, încolăcit, înfășurat. ◊ Expr. A întinde (cuiva) o cursă (sau lațul, un laț) = a întinde o cursă, un laț pentru a prinde un animal; fig. a pregăti cuiva o capcană. A întinde la jug = a munci din greu. ♦ Refl. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A se lărgi sau a se lungi, deformându-se. ♦ Refl. (Despre unele lichide) A curge ca o dâră vâscoasă, din cauza alterării. 2. Tranz. A lungi, trăgând de capete, un lucru elastic. 3. Tranz. A lungi mâna, brațul etc. (într-o direcție oarecare). ◊ Expr. A întinde mâna (sau o mână) = a face un gest cu brațul pentru: a) a indica ceva; b) a cere de pomană. A întinde (cuiva) mâna (sau mâinile) = a) a îndrepta brațul către o persoană pentru a-i strânge mâna în semn de salut; b) fig. a veni în ajutorul cuiva. A întinde pasul = a merge cu pași mari și grăbiți. A o întinde (la drum) = a pleca repede, în grabă (la drum); a o șterge. 4. Refl. A-și destinde corpul, membrele (din cauza oboselii, a plictiselii etc.). ♦ A se înălța în vârful picioarelor ridicând brațele pentru a atinge un lucru așezat mai sus decât nivelul corpului. ◊ Expr. A se întinde după ceva = a fi lipsit de ceva; a avea mare nevoie de ceva și a nu avea mijloacele necesare pentru a-l obține. ♦ Fig. A se încumeta, a îndrăzni; a se obrăznici. 5. Refl. A se culca, a se lungi pentru a se relaxa ori pentru a dormi. ◊ Expr. A se întinde mai mult decât îi e plapuma = a se lansa în acțiuni, în cheltuieli care îi depășesc posibilitățile. (Refl. recipr.) A se întinde cu cineva = a avea relații sexuale, a se culca cu cineva. (Tranz.) A întinde pe cineva la pământ = a doborî pe cineva la pământ. 6. Tranz. A înmâna, a da. 7. Tranz. A îndrepta, a ținti (o armă) spre... 8. Tranz. Fig. A trage în toate părțile de cineva, a hărțui. II. 1. Tranz. A desface, a desfășura pe toată suprafața, lungimea etc. un obiect strâns, împăturit. ◊ Expr. A întinde masa (sau masă) = a așterne masa pentru mâncare; a da o masă (cu oaspeți mulți). ♦ A etala (o marfă). ♦ A așeza o pastă, un aluat etc. pe o suprafață mai mare, subțiind-o, nivelând-o. 2. Refl. A ocupa un spațiu (întins); a se extinde. ◊ Expr. A se întinde ca o pomană țigănească = a se desfășura, a se extinde pe un spațiu mai mare decât ar fi necesar; a dura prea mult în timp. ♦ (Despre grupuri de oameni) A se desfășura (într-o direcție), a se extinde. ◊ Expr. (Tranz.) A întinde hora = a forma o horă. ♦ (Despre suprafețe, teritorii etc.) A ajunge până la..., a se delimita. ♦ (Despre plante) A se răspândi; a se înmulți. 3. Tranz. Fig. A mări, a spori o putere, o stăpânire. ♦ Refl. (Despre idei, zvonuri; despre boli, epidemii) A se răspândi, a se extinde. ◊ Expr. (Tranz.) A întinde vorba = a divulga un lucru care ți-a fost încredințat ca un secret. ♦ Refl. (Despre acțiuni, mișcări sociale) A se dezvolta, a lua proporții. 4. Refl. A se prelungi în timp; a dura, a dăinui. ◊ Expr. A se întinde la vorbă sau (tranz.) a o întinde la vorbă = a se porni la vorbă, a se pune la taifas; a lungi vorba. ♦ A insista, a stărui asupra... [Perf. s. întinsei, part. întins] – Lat. intendere. DOOM
întínde (a ~) (a trage) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întínd, 1 pl. întíndem, perf. s. 1 sg. întinséi, 1 pl. întínserăm; conj. prez. 3 să întíndă; ger. întinzấnd; part. întíns
întindem
ÎNTÍNDE, întínd, vb. III. I. 1. Tranz. și intranz. A îndrepta, a desfășura, trăgând de unul sau de ambele capete un lucru care este strâns, încolăcit, înfășurat. ◊ Expr. A întinde (cuiva) o cursă (sau lațul, un laț) = a întinde o cursă, un laț pentru a prinde un animal; fig. a pregăti cuiva o capcană. A întinde la jug = a munci din greu. ♦ Refl. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A se lărgi sau a se lungi, deformându-se. ♦ Refl. (Despre unele lichide) A curge ca o dâră vâscoasă, din cauza alterării. 2. Tranz. A lungi, trăgând de capete, un lucru elastic. 3. Tranz. A lungi mâna, brațul etc. (într-o direcție oarecare). ◊ Expr. A întinde mâna (sau o mână) = a face un gest cu brațul pentru: a) a indica ceva; b) a cere de pomană. A întinde (cuiva) mâna (sau mâinile) = a) a îndrepta brațul către o persoană pentru a-i strânge mâna în semn de salut; b) fig. a veni în ajutorul cuiva. A întinde pasul = a merge cu pași mari și grăbiți. A o întinde (la drum) = a pleca repede, în grabă (la drum); a o șterge. 4. Refl. A-și destinde corpul, membrele (din cauza oboselii, a plictiselii etc.). ♦ A se înălța în vârful picioarelor ridicând brațele pentru a atinge un lucru așezat mai sus decât nivelul corpului. ◊ Expr. A se întinde după ceva = a fi lipsit de ceva; a avea mare nevoie de ceva și a nu avea mijloacele necesare pentru a-l obține. ♦ Fig. A se încumeta, a îndrăzni; a se obrăznici. 5. Refl. A se culca, a se lungi pentru a se relaxa ori pentru a dormi. ◊ Expr. A se întinde mai mult decât îi e plapuma = a se lansa în acțiuni, în cheltuieli care îi depășesc posibilitățile. (Refl. recipr.) A se întinde cu cineva = a avea relații sexuale, a se culca cu cineva. (Tranz.) A întinde pe cineva la pământ = a doborî pe cineva la pământ. 6. Tranz. A înmâna, a da. 7. Tranz. A îndrepta, a ținti (o armă) spre... 8. Tranz. Fig. A trage în toate părțile de cineva, a hărțui. II. 1. Tranz. A desface, a desfășura pe toată suprafața, lungimea etc. un obiect strâns, împăturit. ◊ Expr. A întinde masa (sau masă) = a așterne masa pentru mâncare; a da o masă (cu oaspeți mulți). ♦ A etala (o marfă). ♦ A așeza o pastă, un aluat etc. pe o suprafață mai mare, subțiind-o, nivelând-o. 2. Refl. A ocupa un spațiu (întins); a se extinde. ◊ Expr. A se întinde ca o pomană țigănească = a se desfășura, a se extinde pe un spațiu mai mare decât ar fi necesar; a dura prea mult în timp. ♦ (Despre grupuri de oameni) A se desfășura (într-o direcție), a se extinde. ◊ Expr. (Tranz.) A întinde hora = a forma o horă. ♦ (Despre suprafețe, teritorii etc.) A ajunge până la..., a se delimita. ♦ (Despre plante) A se răspândi; a se înmulți. 3. Tranz. Fig. A mări, a spori o putere, o stăpânire. ♦ Refl. (Despre idei, zvonuri; despre boli, epidemii) A se răspândi, a se extinde. ◊ Expr. (Tranz.) A întinde vorba = a divulga un lucru care ți-a fost încredințat ca un secret. ♦ Refl. (Despre acțiuni, mișcări sociale) A se dezvolta, a lua proporții. 4. Refl. A se prelungi în timp; a dura, a dăinui. ◊ Expr. A se întinde la vorbă sau (tranz.) a o întinde la vorbă = a se porni la vorbă, a se pune la taifas; a lungi vorba. ♦ A insista, a stărui asupra... [Perf. s. întinsei, part. întins] – Lat. intendere. DOOM
întínde (a ~) (a trage) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întínd, 1 pl. întíndem, perf. s. 1 sg. întinséi, 1 pl. întínserăm; conj. prez. 3 să întíndă; ger. întinzấnd; part. întíns
întindere
ÎNTÍNDE, întínd, vb. III. I. 1. Tranz. și intranz. A îndrepta, a desfășura, trăgând de unul sau de ambele capete un lucru care este strâns, încolăcit, înfășurat. ◊ Expr. A întinde (cuiva) o cursă (sau lațul, un laț) = a întinde o cursă, un laț pentru a prinde un animal; fig. a pregăti cuiva o capcană. A întinde la jug = a munci din greu. ♦ Refl. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A se lărgi sau a se lungi, deformându-se. ♦ Refl. (Despre unele lichide) A curge ca o dâră vâscoasă, din cauza alterării. 2. Tranz. A lungi, trăgând de capete, un lucru elastic. 3. Tranz. A lungi mâna, brațul etc. (într-o direcție oarecare). ◊ Expr. A întinde mâna (sau o mână) = a face un gest cu brațul pentru: a) a indica ceva; b) a cere de pomană. A întinde (cuiva) mâna (sau mâinile) = a) a îndrepta brațul către o persoană pentru a-i strânge mâna în semn de salut; b) fig. a veni în ajutorul cuiva. A întinde pasul = a merge cu pași mari și grăbiți. A o întinde (la drum) = a pleca repede, în grabă (la drum); a o șterge. 4. Refl. A-și destinde corpul, membrele (din cauza oboselii, a plictiselii etc.). ♦ A se înălța în vârful picioarelor ridicând brațele pentru a atinge un lucru așezat mai sus decât nivelul corpului. ◊ Expr. A se întinde după ceva = a fi lipsit de ceva; a avea mare nevoie de ceva și a nu avea mijloacele necesare pentru a-l obține. ♦ Fig. A se încumeta, a îndrăzni; a se obrăznici. 5. Refl. A se culca, a se lungi pentru a se relaxa ori pentru a dormi. ◊ Expr. A se întinde mai mult decât îi e plapuma = a se lansa în acțiuni, în cheltuieli care îi depășesc posibilitățile. (Refl. recipr.) A se întinde cu cineva = a avea relații sexuale, a se culca cu cineva. (Tranz.) A întinde pe cineva la pământ = a doborî pe cineva la pământ. 6. Tranz. A înmâna, a da. 7. Tranz. A îndrepta, a ținti (o armă) spre... 8. Tranz. Fig. A trage în toate părțile de cineva, a hărțui. II. 1. Tranz. A desface, a desfășura pe toată suprafața, lungimea etc. un obiect strâns, împăturit. ◊ Expr. A întinde masa (sau masă) = a așterne masa pentru mâncare; a da o masă (cu oaspeți mulți). ♦ A etala (o marfă). ♦ A așeza o pastă, un aluat etc. pe o suprafață mai mare, subțiind-o, nivelând-o. 2. Refl. A ocupa un spațiu (întins); a se extinde. ◊ Expr. A se întinde ca o pomană țigănească = a se desfășura, a se extinde pe un spațiu mai mare decât ar fi necesar; a dura prea mult în timp. ♦ (Despre grupuri de oameni) A se desfășura (într-o direcție), a se extinde. ◊ Expr. (Tranz.) A întinde hora = a forma o horă. ♦ (Despre suprafețe, teritorii etc.) A ajunge până la..., a se delimita. ♦ (Despre plante) A se răspândi; a se înmulți. 3. Tranz. Fig. A mări, a spori o putere, o stăpânire. ♦ Refl. (Despre idei, zvonuri; despre boli, epidemii) A se răspândi, a se extinde. ◊ Expr. (Tranz.) A întinde vorba = a divulga un lucru care ți-a fost încredințat ca un secret. ♦ Refl. (Despre acțiuni, mișcări sociale) A se dezvolta, a lua proporții. 4. Refl. A se prelungi în timp; a dura, a dăinui. ◊ Expr. A se întinde la vorbă sau (tranz.) a o întinde la vorbă = a se porni la vorbă, a se pune la taifas; a lungi vorba. ♦ A insista, a stărui asupra... [Perf. s. întinsei, part. întins] – Lat. intendere. DOOM
întínde (a ~) (a trage) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întínd, 1 pl. întíndem, perf. s. 1 sg. întinséi, 1 pl. întínserăm; conj. prez. 3 să întíndă; ger. întinzấnd; part. întíns
întindere
ÎNTÍNDERE, (2) întinderi, s. f. 1. Faptul de a (se) întinde; extensiune în spațiu; dezvoltare, creștere; răspândire. ♦ (Med.; și în sintagma întindere musculară) Solicitare a fibrelor musculare (de obicei de la membre) peste posibilitățile lor de întindere, ajungând până la ruptură. 2. (Concr.) Suprafață a unui lucru sau a unui loc; loc, spațiu întins. ♦ Distanță. ♦ (Muz.) Ambitus. – V. întinde. DOOM
întíndere s. f., g.-d. art. întínderii; (suprafețe) pl. întínderi
întinderea
ÎNTÍNDERE, (2) întinderi, s. f. 1. Faptul de a (se) întinde; extensiune în spațiu; dezvoltare, creștere; răspândire. ♦ (Med.; și în sintagma întindere musculară) Solicitare a fibrelor musculare (de obicei de la membre) peste posibilitățile lor de întindere, ajungând până la ruptură. 2. (Concr.) Suprafață a unui lucru sau a unui loc; loc, spațiu întins. ♦ Distanță. ♦ (Muz.) Ambitus. – V. întinde. DOOM
întíndere s. f., g.-d. art. întínderii; (suprafețe) pl. întínderi
întinderi
ÎNTÍNDERE, (2) întinderi, s. f. 1. Faptul de a (se) întinde; extensiune în spațiu; dezvoltare, creștere; răspândire. ♦ (Med.; și în sintagma întindere musculară) Solicitare a fibrelor musculare (de obicei de la membre) peste posibilitățile lor de întindere, ajungând până la ruptură. 2. (Concr.) Suprafață a unui lucru sau a unui loc; loc, spațiu întins. ♦ Distanță. ♦ (Muz.) Ambitus. – V. întinde. DOOM
întíndere s. f., g.-d. art. întínderii; (suprafețe) pl. întínderi
întinderii
ÎNTÍNDERE, (2) întinderi, s. f. 1. Faptul de a (se) întinde; extensiune în spațiu; dezvoltare, creștere; răspândire. ♦ (Med.; și în sintagma întindere musculară) Solicitare a fibrelor musculare (de obicei de la membre) peste posibilitățile lor de întindere, ajungând până la ruptură. 2. (Concr.) Suprafață a unui lucru sau a unui loc; loc, spațiu întins. ♦ Distanță. ♦ (Muz.) Ambitus. – V. întinde. DOOM
întíndere s. f., g.-d. art. întínderii; (suprafețe) pl. întínderi
întinderile
ÎNTÍNDERE, (2) întinderi, s. f. 1. Faptul de a (se) întinde; extensiune în spațiu; dezvoltare, creștere; răspândire. ♦ (Med.; și în sintagma întindere musculară) Solicitare a fibrelor musculare (de obicei de la membre) peste posibilitățile lor de întindere, ajungând până la ruptură. 2. (Concr.) Suprafață a unui lucru sau a unui loc; loc, spațiu întins. ♦ Distanță. ♦ (Muz.) Ambitus. – V. întinde. DOOM
întíndere s. f., g.-d. art. întínderii; (suprafețe) pl. întínderi
întinderilor
ÎNTÍNDERE, (2) întinderi, s. f. 1. Faptul de a (se) întinde; extensiune în spațiu; dezvoltare, creștere; răspândire. ♦ (Med.; și în sintagma întindere musculară) Solicitare a fibrelor musculare (de obicei de la membre) peste posibilitățile lor de întindere, ajungând până la ruptură. 2. (Concr.) Suprafață a unui lucru sau a unui loc; loc, spațiu întins. ♦ Distanță. ♦ (Muz.) Ambitus. – V. întinde. DOOM
întíndere s. f., g.-d. art. întínderii; (suprafețe) pl. întínderi
întindeți
ÎNTÍNDE, întínd, vb. III. I. 1. Tranz. și intranz. A îndrepta, a desfășura, trăgând de unul sau de ambele capete un lucru care este strâns, încolăcit, înfășurat. ◊ Expr. A întinde (cuiva) o cursă (sau lațul, un laț) = a întinde o cursă, un laț pentru a prinde un animal; fig. a pregăti cuiva o capcană. A întinde la jug = a munci din greu. ♦ Refl. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A se lărgi sau a se lungi, deformându-se. ♦ Refl. (Despre unele lichide) A curge ca o dâră vâscoasă, din cauza alterării. 2. Tranz. A lungi, trăgând de capete, un lucru elastic. 3. Tranz. A lungi mâna, brațul etc. (într-o direcție oarecare). ◊ Expr. A întinde mâna (sau o mână) = a face un gest cu brațul pentru: a) a indica ceva; b) a cere de pomană. A întinde (cuiva) mâna (sau mâinile) = a) a îndrepta brațul către o persoană pentru a-i strânge mâna în semn de salut; b) fig. a veni în ajutorul cuiva. A întinde pasul = a merge cu pași mari și grăbiți. A o întinde (la drum) = a pleca repede, în grabă (la drum); a o șterge. 4. Refl. A-și destinde corpul, membrele (din cauza oboselii, a plictiselii etc.). ♦ A se înălța în vârful picioarelor ridicând brațele pentru a atinge un lucru așezat mai sus decât nivelul corpului. ◊ Expr. A se întinde după ceva = a fi lipsit de ceva; a avea mare nevoie de ceva și a nu avea mijloacele necesare pentru a-l obține. ♦ Fig. A se încumeta, a îndrăzni; a se obrăznici. 5. Refl. A se culca, a se lungi pentru a se relaxa ori pentru a dormi. ◊ Expr. A se întinde mai mult decât îi e plapuma = a se lansa în acțiuni, în cheltuieli care îi depășesc posibilitățile. (Refl. recipr.) A se întinde cu cineva = a avea relații sexuale, a se culca cu cineva. (Tranz.) A întinde pe cineva la pământ = a doborî pe cineva la pământ. 6. Tranz. A înmâna, a da. 7. Tranz. A îndrepta, a ținti (o armă) spre... 8. Tranz. Fig. A trage în toate părțile de cineva, a hărțui. II. 1. Tranz. A desface, a desfășura pe toată suprafața, lungimea etc. un obiect strâns, împăturit. ◊ Expr. A întinde masa (sau masă) = a așterne masa pentru mâncare; a da o masă (cu oaspeți mulți). ♦ A etala (o marfă). ♦ A așeza o pastă, un aluat etc. pe o suprafață mai mare, subțiind-o, nivelând-o. 2. Refl. A ocupa un spațiu (întins); a se extinde. ◊ Expr. A se întinde ca o pomană țigănească = a se desfășura, a se extinde pe un spațiu mai mare decât ar fi necesar; a dura prea mult în timp. ♦ (Despre grupuri de oameni) A se desfășura (într-o direcție), a se extinde. ◊ Expr. (Tranz.) A întinde hora = a forma o horă. ♦ (Despre suprafețe, teritorii etc.) A ajunge până la..., a se delimita. ♦ (Despre plante) A se răspândi; a se înmulți. 3. Tranz. Fig. A mări, a spori o putere, o stăpânire. ♦ Refl. (Despre idei, zvonuri; despre boli, epidemii) A se răspândi, a se extinde. ◊ Expr. (Tranz.) A întinde vorba = a divulga un lucru care ți-a fost încredințat ca un secret. ♦ Refl. (Despre acțiuni, mișcări sociale) A se dezvolta, a lua proporții. 4. Refl. A se prelungi în timp; a dura, a dăinui. ◊ Expr. A se întinde la vorbă sau (tranz.) a o întinde la vorbă = a se porni la vorbă, a se pune la taifas; a lungi vorba. ♦ A insista, a stărui asupra... [Perf. s. întinsei, part. întins] – Lat. intendere. DOOM
întínde (a ~) (a trage) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întínd, 1 pl. întíndem, perf. s. 1 sg. întinséi, 1 pl. întínserăm; conj. prez. 3 să întíndă; ger. întinzấnd; part. întíns
întindă
ÎNTÍNDE, întínd, vb. III. I. 1. Tranz. și intranz. A îndrepta, a desfășura, trăgând de unul sau de ambele capete un lucru care este strâns, încolăcit, înfășurat. ◊ Expr. A întinde (cuiva) o cursă (sau lațul, un laț) = a întinde o cursă, un laț pentru a prinde un animal; fig. a pregăti cuiva o capcană. A întinde la jug = a munci din greu. ♦ Refl. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A se lărgi sau a se lungi, deformându-se. ♦ Refl. (Despre unele lichide) A curge ca o dâră vâscoasă, din cauza alterării. 2. Tranz. A lungi, trăgând de capete, un lucru elastic. 3. Tranz. A lungi mâna, brațul etc. (într-o direcție oarecare). ◊ Expr. A întinde mâna (sau o mână) = a face un gest cu brațul pentru: a) a indica ceva; b) a cere de pomană. A întinde (cuiva) mâna (sau mâinile) = a) a îndrepta brațul către o persoană pentru a-i strânge mâna în semn de salut; b) fig. a veni în ajutorul cuiva. A întinde pasul = a merge cu pași mari și grăbiți. A o întinde (la drum) = a pleca repede, în grabă (la drum); a o șterge. 4. Refl. A-și destinde corpul, membrele (din cauza oboselii, a plictiselii etc.). ♦ A se înălța în vârful picioarelor ridicând brațele pentru a atinge un lucru așezat mai sus decât nivelul corpului. ◊ Expr. A se întinde după ceva = a fi lipsit de ceva; a avea mare nevoie de ceva și a nu avea mijloacele necesare pentru a-l obține. ♦ Fig. A se încumeta, a îndrăzni; a se obrăznici. 5. Refl. A se culca, a se lungi pentru a se relaxa ori pentru a dormi. ◊ Expr. A se întinde mai mult decât îi e plapuma = a se lansa în acțiuni, în cheltuieli care îi depășesc posibilitățile. (Refl. recipr.) A se întinde cu cineva = a avea relații sexuale, a se culca cu cineva. (Tranz.) A întinde pe cineva la pământ = a doborî pe cineva la pământ. 6. Tranz. A înmâna, a da. 7. Tranz. A îndrepta, a ținti (o armă) spre... 8. Tranz. Fig. A trage în toate părțile de cineva, a hărțui. II. 1. Tranz. A desface, a desfășura pe toată suprafața, lungimea etc. un obiect strâns, împăturit. ◊ Expr. A întinde masa (sau masă) = a așterne masa pentru mâncare; a da o masă (cu oaspeți mulți). ♦ A etala (o marfă). ♦ A așeza o pastă, un aluat etc. pe o suprafață mai mare, subțiind-o, nivelând-o. 2. Refl. A ocupa un spațiu (întins); a se extinde. ◊ Expr. A se întinde ca o pomană țigănească = a se desfășura, a se extinde pe un spațiu mai mare decât ar fi necesar; a dura prea mult în timp. ♦ (Despre grupuri de oameni) A se desfășura (într-o direcție), a se extinde. ◊ Expr. (Tranz.) A întinde hora = a forma o horă. ♦ (Despre suprafețe, teritorii etc.) A ajunge până la..., a se delimita. ♦ (Despre plante) A se răspândi; a se înmulți. 3. Tranz. Fig. A mări, a spori o putere, o stăpânire. ♦ Refl. (Despre idei, zvonuri; despre boli, epidemii) A se răspândi, a se extinde. ◊ Expr. (Tranz.) A întinde vorba = a divulga un lucru care ți-a fost încredințat ca un secret. ♦ Refl. (Despre acțiuni, mișcări sociale) A se dezvolta, a lua proporții. 4. Refl. A se prelungi în timp; a dura, a dăinui. ◊ Expr. A se întinde la vorbă sau (tranz.) a o întinde la vorbă = a se porni la vorbă, a se pune la taifas; a lungi vorba. ♦ A insista, a stărui asupra... [Perf. s. întinsei, part. întins] – Lat. intendere. DOOM
întínde (a ~) (a trage) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întínd, 1 pl. întíndem, perf. s. 1 sg. întinséi, 1 pl. întínserăm; conj. prez. 3 să întíndă; ger. întinzấnd; part. întíns
întinează
ÎNTINÁ, întinez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) murdări de noroi. ♦ Fig. A (se) pângări; a (se) păta. [Prez. ind. și: întín] – În + tină.
întinerea
ÎNTINERÍ, întineresc, vb. IV. Intranz. A redeveni tânăr (ca vitalitate, aspect etc.); a căpăta (din nou) un aspect de tinerețe, de prospețime, de vitalitate. ♦ Tranz. A da o înfățișare (mai) tânără; a da vitalitate, prospețime, strălucire. ♦ Tranz. și refl. A (se) declara mai tânăr decât este în realitate. – În + tânăr. DOOM
întinerí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întinerésc, imperf. 3 sg. întinereá; conj. prez. 3 să întinereáscă
întinereai
ÎNTINERÍ, întineresc, vb. IV. Intranz. A redeveni tânăr (ca vitalitate, aspect etc.); a căpăta (din nou) un aspect de tinerețe, de prospețime, de vitalitate. ♦ Tranz. A da o înfățișare (mai) tânără; a da vitalitate, prospețime, strălucire. ♦ Tranz. și refl. A (se) declara mai tânăr decât este în realitate. – În + tânăr. DOOM
întinerí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întinerésc, imperf. 3 sg. întinereá; conj. prez. 3 să întinereáscă
întineream
ÎNTINERÍ, întineresc, vb. IV. Intranz. A redeveni tânăr (ca vitalitate, aspect etc.); a căpăta (din nou) un aspect de tinerețe, de prospețime, de vitalitate. ♦ Tranz. A da o înfățișare (mai) tânără; a da vitalitate, prospețime, strălucire. ♦ Tranz. și refl. A (se) declara mai tânăr decât este în realitate. – În + tânăr. DOOM
întinerí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întinerésc, imperf. 3 sg. întinereá; conj. prez. 3 să întinereáscă
întinerească
ÎNTINERÍ, întineresc, vb. IV. Intranz. A redeveni tânăr (ca vitalitate, aspect etc.); a căpăta (din nou) un aspect de tinerețe, de prospețime, de vitalitate. ♦ Tranz. A da o înfățișare (mai) tânără; a da vitalitate, prospețime, strălucire. ♦ Tranz. și refl. A (se) declara mai tânăr decât este în realitate. – În + tânăr. DOOM
întinerí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întinerésc, imperf. 3 sg. întinereá; conj. prez. 3 să întinereáscă
întinereau
ÎNTINERÍ, întineresc, vb. IV. Intranz. A redeveni tânăr (ca vitalitate, aspect etc.); a căpăta (din nou) un aspect de tinerețe, de prospețime, de vitalitate. ♦ Tranz. A da o înfățișare (mai) tânără; a da vitalitate, prospețime, strălucire. ♦ Tranz. și refl. A (se) declara mai tânăr decât este în realitate. – În + tânăr. DOOM
întinerí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întinerésc, imperf. 3 sg. întinereá; conj. prez. 3 să întinereáscă
întinereați
ÎNTINERÍ, întineresc, vb. IV. Intranz. A redeveni tânăr (ca vitalitate, aspect etc.); a căpăta (din nou) un aspect de tinerețe, de prospețime, de vitalitate. ♦ Tranz. A da o înfățișare (mai) tânără; a da vitalitate, prospețime, strălucire. ♦ Tranz. și refl. A (se) declara mai tânăr decât este în realitate. – În + tânăr. DOOM
întinerí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întinerésc, imperf. 3 sg. întinereá; conj. prez. 3 să întinereáscă
întineresc
ÎNTINERÍ, întineresc, vb. IV. Intranz. A redeveni tânăr (ca vitalitate, aspect etc.); a căpăta (din nou) un aspect de tinerețe, de prospețime, de vitalitate. ♦ Tranz. A da o înfățișare (mai) tânără; a da vitalitate, prospețime, strălucire. ♦ Tranz. și refl. A (se) declara mai tânăr decât este în realitate. – În + tânăr. DOOM
întinerí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întinerésc, imperf. 3 sg. întinereá; conj. prez. 3 să întinereáscă
întinerește
ÎNTINERÍ, întineresc, vb. IV. Intranz. A redeveni tânăr (ca vitalitate, aspect etc.); a căpăta (din nou) un aspect de tinerețe, de prospețime, de vitalitate. ♦ Tranz. A da o înfățișare (mai) tânără; a da vitalitate, prospețime, strălucire. ♦ Tranz. și refl. A (se) declara mai tânăr decât este în realitate. – În + tânăr. DOOM
întinerí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întinerésc, imperf. 3 sg. întinereá; conj. prez. 3 să întinereáscă
întinerești
ÎNTINERÍ, întineresc, vb. IV. Intranz. A redeveni tânăr (ca vitalitate, aspect etc.); a căpăta (din nou) un aspect de tinerețe, de prospețime, de vitalitate. ♦ Tranz. A da o înfățișare (mai) tânără; a da vitalitate, prospețime, strălucire. ♦ Tranz. și refl. A (se) declara mai tânăr decât este în realitate. – În + tânăr. DOOM
întinerí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întinerésc, imperf. 3 sg. întinereá; conj. prez. 3 să întinereáscă
întineri
ÎNTINERÍ, întineresc, vb. IV. Intranz. A redeveni tânăr (ca vitalitate, aspect etc.); a căpăta (din nou) un aspect de tinerețe, de prospețime, de vitalitate. ♦ Tranz. A da o înfățișare (mai) tânără; a da vitalitate, prospețime, strălucire. ♦ Tranz. și refl. A (se) declara mai tânăr decât este în realitate. – În + tânăr. DOOM
întinerí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întinerésc, imperf. 3 sg. întinereá; conj. prez. 3 să întinereáscă
întinerii
ÎNTINERÍ, întineresc, vb. IV. Intranz. A redeveni tânăr (ca vitalitate, aspect etc.); a căpăta (din nou) un aspect de tinerețe, de prospețime, de vitalitate. ♦ Tranz. A da o înfățișare (mai) tânără; a da vitalitate, prospețime, strălucire. ♦ Tranz. și refl. A (se) declara mai tânăr decât este în realitate. – În + tânăr. DOOM
întinerí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întinerésc, imperf. 3 sg. întinereá; conj. prez. 3 să întinereáscă
întinerim
ÎNTINERÍ, întineresc, vb. IV. Intranz. A redeveni tânăr (ca vitalitate, aspect etc.); a căpăta (din nou) un aspect de tinerețe, de prospețime, de vitalitate. ♦ Tranz. A da o înfățișare (mai) tânără; a da vitalitate, prospețime, strălucire. ♦ Tranz. și refl. A (se) declara mai tânăr decât este în realitate. – În + tânăr. DOOM
întinerí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întinerésc, imperf. 3 sg. întinereá; conj. prez. 3 să întinereáscă
întinerind
ÎNTINERÍ, întineresc, vb. IV. Intranz. A redeveni tânăr (ca vitalitate, aspect etc.); a căpăta (din nou) un aspect de tinerețe, de prospețime, de vitalitate. ♦ Tranz. A da o înfățișare (mai) tânără; a da vitalitate, prospețime, strălucire. ♦ Tranz. și refl. A (se) declara mai tânăr decât este în realitate. – În + tânăr. DOOM
întinerí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întinerésc, imperf. 3 sg. întinereá; conj. prez. 3 să întinereáscă
întinerire
ÎNTINERÍ, întineresc, vb. IV. Intranz. A redeveni tânăr (ca vitalitate, aspect etc.); a căpăta (din nou) un aspect de tinerețe, de prospețime, de vitalitate. ♦ Tranz. A da o înfățișare (mai) tânără; a da vitalitate, prospețime, strălucire. ♦ Tranz. și refl. A (se) declara mai tânăr decât este în realitate. – În + tânăr. DOOM
întinerí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întinerésc, imperf. 3 sg. întinereá; conj. prez. 3 să întinereáscă
întinerire
ÎNTINERÍRE s. f. Acțiunea de a întineri și rezultatul ei; stare a ceea ce este sau pare întinerit. ♦ Revitalizare a organismului – V. întineri. DOOM
întineríre s. f., g.-d. art. întinerírii
întinerirea
ÎNTINERÍRE s. f. Acțiunea de a întineri și rezultatul ei; stare a ceea ce este sau pare întinerit. ♦ Revitalizare a organismului – V. întineri. DOOM
întineríre s. f., g.-d. art. întinerírii
întineriri
ÎNTINERÍRE s. f. Acțiunea de a întineri și rezultatul ei; stare a ceea ce este sau pare întinerit. ♦ Revitalizare a organismului – V. întineri. DOOM
întineríre s. f., g.-d. art. întinerírii
întineririi
ÎNTINERÍRE s. f. Acțiunea de a întineri și rezultatul ei; stare a ceea ce este sau pare întinerit. ♦ Revitalizare a organismului – V. întineri. DOOM
întineríre s. f., g.-d. art. întinerírii
întineririle
ÎNTINERÍRE s. f. Acțiunea de a întineri și rezultatul ei; stare a ceea ce este sau pare întinerit. ♦ Revitalizare a organismului – V. întineri. DOOM
întineríre s. f., g.-d. art. întinerírii
întineririlor
ÎNTINERÍRE s. f. Acțiunea de a întineri și rezultatul ei; stare a ceea ce este sau pare întinerit. ♦ Revitalizare a organismului – V. întineri. DOOM
întineríre s. f., g.-d. art. întinerírii
întineriră
ÎNTINERÍ, întineresc, vb. IV. Intranz. A redeveni tânăr (ca vitalitate, aspect etc.); a căpăta (din nou) un aspect de tinerețe, de prospețime, de vitalitate. ♦ Tranz. A da o înfățișare (mai) tânără; a da vitalitate, prospețime, strălucire. ♦ Tranz. și refl. A (se) declara mai tânăr decât este în realitate. – În + tânăr. DOOM
întinerí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întinerésc, imperf. 3 sg. întinereá; conj. prez. 3 să întinereáscă
întinerirăm
ÎNTINERÍ, întineresc, vb. IV. Intranz. A redeveni tânăr (ca vitalitate, aspect etc.); a căpăta (din nou) un aspect de tinerețe, de prospețime, de vitalitate. ♦ Tranz. A da o înfățișare (mai) tânără; a da vitalitate, prospețime, strălucire. ♦ Tranz. și refl. A (se) declara mai tânăr decât este în realitate. – În + tânăr. DOOM
întinerí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întinerésc, imperf. 3 sg. întinereá; conj. prez. 3 să întinereáscă
întinerirăți
ÎNTINERÍ, întineresc, vb. IV. Intranz. A redeveni tânăr (ca vitalitate, aspect etc.); a căpăta (din nou) un aspect de tinerețe, de prospețime, de vitalitate. ♦ Tranz. A da o înfățișare (mai) tânără; a da vitalitate, prospețime, strălucire. ♦ Tranz. și refl. A (se) declara mai tânăr decât este în realitate. – În + tânăr. DOOM
întinerí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întinerésc, imperf. 3 sg. întinereá; conj. prez. 3 să întinereáscă
întinerise
ÎNTINERÍ, întineresc, vb. IV. Intranz. A redeveni tânăr (ca vitalitate, aspect etc.); a căpăta (din nou) un aspect de tinerețe, de prospețime, de vitalitate. ♦ Tranz. A da o înfățișare (mai) tânără; a da vitalitate, prospețime, strălucire. ♦ Tranz. și refl. A (se) declara mai tânăr decât este în realitate. – În + tânăr. DOOM
întinerí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întinerésc, imperf. 3 sg. întinereá; conj. prez. 3 să întinereáscă
întinerisem
ÎNTINERÍ, întineresc, vb. IV. Intranz. A redeveni tânăr (ca vitalitate, aspect etc.); a căpăta (din nou) un aspect de tinerețe, de prospețime, de vitalitate. ♦ Tranz. A da o înfățișare (mai) tânără; a da vitalitate, prospețime, strălucire. ♦ Tranz. și refl. A (se) declara mai tânăr decât este în realitate. – În + tânăr. DOOM
întinerí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întinerésc, imperf. 3 sg. întinereá; conj. prez. 3 să întinereáscă
întineriseră
ÎNTINERÍ, întineresc, vb. IV. Intranz. A redeveni tânăr (ca vitalitate, aspect etc.); a căpăta (din nou) un aspect de tinerețe, de prospețime, de vitalitate. ♦ Tranz. A da o înfățișare (mai) tânără; a da vitalitate, prospețime, strălucire. ♦ Tranz. și refl. A (se) declara mai tânăr decât este în realitate. – În + tânăr. DOOM
întinerí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întinerésc, imperf. 3 sg. întinereá; conj. prez. 3 să întinereáscă
întineriserăm
ÎNTINERÍ, întineresc, vb. IV. Intranz. A redeveni tânăr (ca vitalitate, aspect etc.); a căpăta (din nou) un aspect de tinerețe, de prospețime, de vitalitate. ♦ Tranz. A da o înfățișare (mai) tânără; a da vitalitate, prospețime, strălucire. ♦ Tranz. și refl. A (se) declara mai tânăr decât este în realitate. – În + tânăr. DOOM
întinerí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întinerésc, imperf. 3 sg. întinereá; conj. prez. 3 să întinereáscă
întineriserăți
ÎNTINERÍ, întineresc, vb. IV. Intranz. A redeveni tânăr (ca vitalitate, aspect etc.); a căpăta (din nou) un aspect de tinerețe, de prospețime, de vitalitate. ♦ Tranz. A da o înfățișare (mai) tânără; a da vitalitate, prospețime, strălucire. ♦ Tranz. și refl. A (se) declara mai tânăr decât este în realitate. – În + tânăr. DOOM
întinerí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întinerésc, imperf. 3 sg. întinereá; conj. prez. 3 să întinereáscă
întineriseși
ÎNTINERÍ, întineresc, vb. IV. Intranz. A redeveni tânăr (ca vitalitate, aspect etc.); a căpăta (din nou) un aspect de tinerețe, de prospețime, de vitalitate. ♦ Tranz. A da o înfățișare (mai) tânără; a da vitalitate, prospețime, strălucire. ♦ Tranz. și refl. A (se) declara mai tânăr decât este în realitate. – În + tânăr. DOOM
întinerí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întinerésc, imperf. 3 sg. întinereá; conj. prez. 3 să întinereáscă
întineriseți
ÎNTINERÍ, întineresc, vb. IV. Intranz. A redeveni tânăr (ca vitalitate, aspect etc.); a căpăta (din nou) un aspect de tinerețe, de prospețime, de vitalitate. ♦ Tranz. A da o înfățișare (mai) tânără; a da vitalitate, prospețime, strălucire. ♦ Tranz. și refl. A (se) declara mai tânăr decât este în realitate. – În + tânăr. DOOM
întinerí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întinerésc, imperf. 3 sg. întinereá; conj. prez. 3 să întinereáscă
întinerit
ÎNTINERÍ, întineresc, vb. IV. Intranz. A redeveni tânăr (ca vitalitate, aspect etc.); a căpăta (din nou) un aspect de tinerețe, de prospețime, de vitalitate. ♦ Tranz. A da o înfățișare (mai) tânără; a da vitalitate, prospețime, strălucire. ♦ Tranz. și refl. A (se) declara mai tânăr decât este în realitate. – În + tânăr. DOOM
întinerí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întinerésc, imperf. 3 sg. întinereá; conj. prez. 3 să întinereáscă
întinerit
ÎNTINERÍT, -Ă, întineriți, -te, adj. Care a redevenit sau care pare (mai) tânăr. – V. întineri.
întinerita
ÎNTINERÍT, -Ă, întineriți, -te, adj. Care a redevenit sau care pare (mai) tânăr. – V. întineri.
întinerite
ÎNTINERÍT, -Ă, întineriți, -te, adj. Care a redevenit sau care pare (mai) tânăr. – V. întineri.
întineritei
ÎNTINERÍT, -Ă, întineriți, -te, adj. Care a redevenit sau care pare (mai) tânăr. – V. întineri.
întineritele
ÎNTINERÍT, -Ă, întineriți, -te, adj. Care a redevenit sau care pare (mai) tânăr. – V. întineri.
întineritelor
ÎNTINERÍT, -Ă, întineriți, -te, adj. Care a redevenit sau care pare (mai) tânăr. – V. întineri.
întineritoare
ÎNTINERITÓR, -OÁRE, întineritori, -oare, adj. (Rar) Care produce întinerire. – Întineri + suf. -tor. DOOM
întineritór adj. m., pl. întineritóri; f. sg. și pl. întineritoáre
întineritoarea
ÎNTINERITÓR, -OÁRE, întineritori, -oare, adj. (Rar) Care produce întinerire. – Întineri + suf. -tor. DOOM
întineritór adj. m., pl. întineritóri; f. sg. și pl. întineritoáre
întineritoarei
ÎNTINERITÓR, -OÁRE, întineritori, -oare, adj. (Rar) Care produce întinerire. – Întineri + suf. -tor. DOOM
întineritór adj. m., pl. întineritóri; f. sg. și pl. întineritoáre
întineritoarele
ÎNTINERITÓR, -OÁRE, întineritori, -oare, adj. (Rar) Care produce întinerire. – Întineri + suf. -tor. DOOM
întineritór adj. m., pl. întineritóri; f. sg. și pl. întineritoáre
întineritoarelor
ÎNTINERITÓR, -OÁRE, întineritori, -oare, adj. (Rar) Care produce întinerire. – Întineri + suf. -tor. DOOM
întineritór adj. m., pl. întineritóri; f. sg. și pl. întineritoáre
întineritor
ÎNTINERITÓR, -OÁRE, întineritori, -oare, adj. (Rar) Care produce întinerire. – Întineri + suf. -tor. DOOM
întineritór adj. m., pl. întineritóri; f. sg. și pl. întineritoáre
întineritori
ÎNTINERITÓR, -OÁRE, întineritori, -oare, adj. (Rar) Care produce întinerire. – Întineri + suf. -tor. DOOM
întineritór adj. m., pl. întineritóri; f. sg. și pl. întineritoáre
întineritorii
ÎNTINERITÓR, -OÁRE, întineritori, -oare, adj. (Rar) Care produce întinerire. – Întineri + suf. -tor. DOOM
întineritór adj. m., pl. întineritóri; f. sg. și pl. întineritoáre
întineritorilor
ÎNTINERITÓR, -OÁRE, întineritori, -oare, adj. (Rar) Care produce întinerire. – Întineri + suf. -tor. DOOM
întineritór adj. m., pl. întineritóri; f. sg. și pl. întineritoáre
întineritorul
ÎNTINERITÓR, -OÁRE, întineritori, -oare, adj. (Rar) Care produce întinerire. – Întineri + suf. -tor. DOOM
întineritór adj. m., pl. întineritóri; f. sg. și pl. întineritoáre
întineritorului
ÎNTINERITÓR, -OÁRE, întineritori, -oare, adj. (Rar) Care produce întinerire. – Întineri + suf. -tor. DOOM
întineritór adj. m., pl. întineritóri; f. sg. și pl. întineritoáre
întineritul
ÎNTINERÍT, -Ă, întineriți, -te, adj. Care a redevenit sau care pare (mai) tânăr. – V. întineri.
întineritului
ÎNTINERÍT, -Ă, întineriți, -te, adj. Care a redevenit sau care pare (mai) tânăr. – V. întineri.
întineriși
ÎNTINERÍ, întineresc, vb. IV. Intranz. A redeveni tânăr (ca vitalitate, aspect etc.); a căpăta (din nou) un aspect de tinerețe, de prospețime, de vitalitate. ♦ Tranz. A da o înfățișare (mai) tânără; a da vitalitate, prospețime, strălucire. ♦ Tranz. și refl. A (se) declara mai tânăr decât este în realitate. – În + tânăr. DOOM
întinerí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întinerésc, imperf. 3 sg. întinereá; conj. prez. 3 să întinereáscă
întineriți
ÎNTINERÍ, întineresc, vb. IV. Intranz. A redeveni tânăr (ca vitalitate, aspect etc.); a căpăta (din nou) un aspect de tinerețe, de prospețime, de vitalitate. ♦ Tranz. A da o înfățișare (mai) tânără; a da vitalitate, prospețime, strălucire. ♦ Tranz. și refl. A (se) declara mai tânăr decât este în realitate. – În + tânăr. DOOM
întinerí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întinerésc, imperf. 3 sg. întinereá; conj. prez. 3 să întinereáscă
întineriți
ÎNTINERÍT, -Ă, întineriți, -te, adj. Care a redevenit sau care pare (mai) tânăr. – V. întineri.
întineriții
ÎNTINERÍT, -Ă, întineriți, -te, adj. Care a redevenit sau care pare (mai) tânăr. – V. întineri.
întineriților
ÎNTINERÍT, -Ă, întineriți, -te, adj. Care a redevenit sau care pare (mai) tânăr. – V. întineri.
întinez
ÎNTINÁ, întinez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) murdări de noroi. ♦ Fig. A (se) pângări; a (se) păta. [Prez. ind. și: întín] – În + tină.
întineze
ÎNTINÁ, întinez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) murdări de noroi. ♦ Fig. A (se) pângări; a (se) păta. [Prez. ind. și: întín] – În + tină.
întinezi
ÎNTINÁ, întinez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) murdări de noroi. ♦ Fig. A (se) pângări; a (se) păta. [Prez. ind. și: întín] – În + tină.
înting
ÎNTÍNGE, întíng, vb. III. Tranz. (Pop.) A muia pâine sau mămăligă într-o mâncare. ♦ A muia ușor într-un lichid. [Perf. s. întinsei, part. întins] – Lat. intingere. DOOM
întínge (a ~) (a muia) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întíng, 1 pl. întíngem, perf. s. 1 sg. întinséi, 1 pl. întínserăm; conj. prez. 3 să întíngă; ger. întingấnd; part. întíns
întinge
ÎNTÍNGE, întíng, vb. III. Tranz. (Pop.) A muia pâine sau mămăligă într-o mâncare. ♦ A muia ușor într-un lichid. [Perf. s. întinsei, part. întins] – Lat. intingere. DOOM
întínge (a ~) (a muia) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întíng, 1 pl. întíngem, perf. s. 1 sg. întinséi, 1 pl. întínserăm; conj. prez. 3 să întíngă; ger. întingấnd; part. întíns
întingea
ÎNTÍNGE, întíng, vb. III. Tranz. (Pop.) A muia pâine sau mămăligă într-o mâncare. ♦ A muia ușor într-un lichid. [Perf. s. întinsei, part. întins] – Lat. intingere. DOOM
întínge (a ~) (a muia) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întíng, 1 pl. întíngem, perf. s. 1 sg. întinséi, 1 pl. întínserăm; conj. prez. 3 să întíngă; ger. întingấnd; part. întíns
întingeai
ÎNTÍNGE, întíng, vb. III. Tranz. (Pop.) A muia pâine sau mămăligă într-o mâncare. ♦ A muia ușor într-un lichid. [Perf. s. întinsei, part. întins] – Lat. intingere. DOOM
întínge (a ~) (a muia) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întíng, 1 pl. întíngem, perf. s. 1 sg. întinséi, 1 pl. întínserăm; conj. prez. 3 să întíngă; ger. întingấnd; part. întíns
întingeam
ÎNTÍNGE, întíng, vb. III. Tranz. (Pop.) A muia pâine sau mămăligă într-o mâncare. ♦ A muia ușor într-un lichid. [Perf. s. întinsei, part. întins] – Lat. intingere. DOOM
întínge (a ~) (a muia) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întíng, 1 pl. întíngem, perf. s. 1 sg. întinséi, 1 pl. întínserăm; conj. prez. 3 să întíngă; ger. întingấnd; part. întíns
întingeau
ÎNTÍNGE, întíng, vb. III. Tranz. (Pop.) A muia pâine sau mămăligă într-o mâncare. ♦ A muia ușor într-un lichid. [Perf. s. întinsei, part. întins] – Lat. intingere. DOOM
întínge (a ~) (a muia) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întíng, 1 pl. întíngem, perf. s. 1 sg. întinséi, 1 pl. întínserăm; conj. prez. 3 să întíngă; ger. întingấnd; part. întíns
întingeați
ÎNTÍNGE, întíng, vb. III. Tranz. (Pop.) A muia pâine sau mămăligă într-o mâncare. ♦ A muia ușor într-un lichid. [Perf. s. întinsei, part. întins] – Lat. intingere. DOOM
întínge (a ~) (a muia) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întíng, 1 pl. întíngem, perf. s. 1 sg. întinséi, 1 pl. întínserăm; conj. prez. 3 să întíngă; ger. întingấnd; part. întíns
întingem
ÎNTÍNGE, întíng, vb. III. Tranz. (Pop.) A muia pâine sau mămăligă într-o mâncare. ♦ A muia ușor într-un lichid. [Perf. s. întinsei, part. întins] – Lat. intingere. DOOM
întínge (a ~) (a muia) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întíng, 1 pl. întíngem, perf. s. 1 sg. întinséi, 1 pl. întínserăm; conj. prez. 3 să întíngă; ger. întingấnd; part. întíns
întingere
ÎNTÍNGE, întíng, vb. III. Tranz. (Pop.) A muia pâine sau mămăligă într-o mâncare. ♦ A muia ușor într-un lichid. [Perf. s. întinsei, part. întins] – Lat. intingere. DOOM
întínge (a ~) (a muia) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întíng, 1 pl. întíngem, perf. s. 1 sg. întinséi, 1 pl. întínserăm; conj. prez. 3 să întíngă; ger. întingấnd; part. întíns
întingeți
ÎNTÍNGE, întíng, vb. III. Tranz. (Pop.) A muia pâine sau mămăligă într-o mâncare. ♦ A muia ușor într-un lichid. [Perf. s. întinsei, part. întins] – Lat. intingere. DOOM
întínge (a ~) (a muia) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întíng, 1 pl. întíngem, perf. s. 1 sg. întinséi, 1 pl. întínserăm; conj. prez. 3 să întíngă; ger. întingấnd; part. întíns
întingi
ÎNTÍNGE, întíng, vb. III. Tranz. (Pop.) A muia pâine sau mămăligă într-o mâncare. ♦ A muia ușor într-un lichid. [Perf. s. întinsei, part. întins] – Lat. intingere. DOOM
întínge (a ~) (a muia) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întíng, 1 pl. întíngem, perf. s. 1 sg. întinséi, 1 pl. întínserăm; conj. prez. 3 să întíngă; ger. întingấnd; part. întíns
întingând
ÎNTÍNGE, întíng, vb. III. Tranz. (Pop.) A muia pâine sau mămăligă într-o mâncare. ♦ A muia ușor într-un lichid. [Perf. s. întinsei, part. întins] – Lat. intingere. DOOM
întínge (a ~) (a muia) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întíng, 1 pl. întíngem, perf. s. 1 sg. întinséi, 1 pl. întínserăm; conj. prez. 3 să întíngă; ger. întingấnd; part. întíns
întingînd
ÎNTÍNGE, întíng, vb. III. Tranz. (Pop.) A muia pâine sau mămăligă într-o mâncare. ♦ A muia ușor într-un lichid. [Perf. s. întinsei, part. întins] – Lat. intingere. DOOM
întínge (a ~) (a muia) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întíng, 1 pl. întíngem, perf. s. 1 sg. întinséi, 1 pl. întínserăm; conj. prez. 3 să întíngă; ger. întingấnd; part. întíns
întingă
ÎNTÍNGE, întíng, vb. III. Tranz. (Pop.) A muia pâine sau mămăligă într-o mâncare. ♦ A muia ușor într-un lichid. [Perf. s. întinsei, part. întins] – Lat. intingere. DOOM
întínge (a ~) (a muia) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întíng, 1 pl. întíngem, perf. s. 1 sg. întinséi, 1 pl. întínserăm; conj. prez. 3 să întíngă; ger. întingấnd; part. întíns
întins
ÎNTÍNDE, întínd, vb. III. I. 1. Tranz. și intranz. A îndrepta, a desfășura, trăgând de unul sau de ambele capete un lucru care este strâns, încolăcit, înfășurat. ◊ Expr. A întinde (cuiva) o cursă (sau lațul, un laț) = a întinde o cursă, un laț pentru a prinde un animal; fig. a pregăti cuiva o capcană. A întinde la jug = a munci din greu. ♦ Refl. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A se lărgi sau a se lungi, deformându-se. ♦ Refl. (Despre unele lichide) A curge ca o dâră vâscoasă, din cauza alterării. 2. Tranz. A lungi, trăgând de capete, un lucru elastic. 3. Tranz. A lungi mâna, brațul etc. (într-o direcție oarecare). ◊ Expr. A întinde mâna (sau o mână) = a face un gest cu brațul pentru: a) a indica ceva; b) a cere de pomană. A întinde (cuiva) mâna (sau mâinile) = a) a îndrepta brațul către o persoană pentru a-i strânge mâna în semn de salut; b) fig. a veni în ajutorul cuiva. A întinde pasul = a merge cu pași mari și grăbiți. A o întinde (la drum) = a pleca repede, în grabă (la drum); a o șterge. 4. Refl. A-și destinde corpul, membrele (din cauza oboselii, a plictiselii etc.). ♦ A se înălța în vârful picioarelor ridicând brațele pentru a atinge un lucru așezat mai sus decât nivelul corpului. ◊ Expr. A se întinde după ceva = a fi lipsit de ceva; a avea mare nevoie de ceva și a nu avea mijloacele necesare pentru a-l obține. ♦ Fig. A se încumeta, a îndrăzni; a se obrăznici. 5. Refl. A se culca, a se lungi pentru a se relaxa ori pentru a dormi. ◊ Expr. A se întinde mai mult decât îi e plapuma = a se lansa în acțiuni, în cheltuieli care îi depășesc posibilitățile. (Refl. recipr.) A se întinde cu cineva = a avea relații sexuale, a se culca cu cineva. (Tranz.) A întinde pe cineva la pământ = a doborî pe cineva la pământ. 6. Tranz. A înmâna, a da. 7. Tranz. A îndrepta, a ținti (o armă) spre... 8. Tranz. Fig. A trage în toate părțile de cineva, a hărțui. II. 1. Tranz. A desface, a desfășura pe toată suprafața, lungimea etc. un obiect strâns, împăturit. ◊ Expr. A întinde masa (sau masă) = a așterne masa pentru mâncare; a da o masă (cu oaspeți mulți). ♦ A etala (o marfă). ♦ A așeza o pastă, un aluat etc. pe o suprafață mai mare, subțiind-o, nivelând-o. 2. Refl. A ocupa un spațiu (întins); a se extinde. ◊ Expr. A se întinde ca o pomană țigănească = a se desfășura, a se extinde pe un spațiu mai mare decât ar fi necesar; a dura prea mult în timp. ♦ (Despre grupuri de oameni) A se desfășura (într-o direcție), a se extinde. ◊ Expr. (Tranz.) A întinde hora = a forma o horă. ♦ (Despre suprafețe, teritorii etc.) A ajunge până la..., a se delimita. ♦ (Despre plante) A se răspândi; a se înmulți. 3. Tranz. Fig. A mări, a spori o putere, o stăpânire. ♦ Refl. (Despre idei, zvonuri; despre boli, epidemii) A se răspândi, a se extinde. ◊ Expr. (Tranz.) A întinde vorba = a divulga un lucru care ți-a fost încredințat ca un secret. ♦ Refl. (Despre acțiuni, mișcări sociale) A se dezvolta, a lua proporții. 4. Refl. A se prelungi în timp; a dura, a dăinui. ◊ Expr. A se întinde la vorbă sau (tranz.) a o întinde la vorbă = a se porni la vorbă, a se pune la taifas; a lungi vorba. ♦ A insista, a stărui asupra... [Perf. s. întinsei, part. întins] – Lat. intendere. DOOM
întínde (a ~) (a trage) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întínd, 1 pl. întíndem, perf. s. 1 sg. întinséi, 1 pl. întínserăm; conj. prez. 3 să întíndă; ger. întinzấnd; part. întíns
întins
ÎNTÍNGE, întíng, vb. III. Tranz. (Pop.) A muia pâine sau mămăligă într-o mâncare. ♦ A muia ușor într-un lichid. [Perf. s. întinsei, part. întins] – Lat. intingere. DOOM
întínge (a ~) (a muia) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întíng, 1 pl. întíngem, perf. s. 1 sg. întinséi, 1 pl. întínserăm; conj. prez. 3 să întíngă; ger. întingấnd; part. întíns
întins
ÎNTÍNS2, -Ă, întinși, -se, adj. 1. Încordat, lungit (prin tragere de unul sau de ambele capete). 2. Desfășurat în lungime sau pe toată suprafața. ◊ Loc. adv. Cu brațe(le) întinse = cu mare dragoste. Cu pânzele întinse = (despre ambarcațiuni) cu pânzele desfășurate. ♦ (Despre corturi; p. ext. despre tabere) Așezat, fixat. 3. (Despre piei, țesături etc.) Fără crețuri sau îndoituri; netezit, neted. 4. (Despre mers, zbor etc.; adesea adverbial) Care duce direct la țintă; p. ext. încordat, grăbit, zorit2. 5. (Despre elemente care formează un șir) Care prezintă o succesiune neîntreruptă. 6. Cu suprafață mare, vast. ◊ Loc. adv. Pe scară întinsă = în proporții foarte mari. – V. întinde.
întins
ÎNTÍNS1, întinsuri, s. n. Spațiu larg; suprafață; întindere. – V. întinde. DOOM
întíns s. n., pl. întínsuri
întinsa
ÎNTÍNS2, -Ă, întinși, -se, adj. 1. Încordat, lungit (prin tragere de unul sau de ambele capete). 2. Desfășurat în lungime sau pe toată suprafața. ◊ Loc. adv. Cu brațe(le) întinse = cu mare dragoste. Cu pânzele întinse = (despre ambarcațiuni) cu pânzele desfășurate. ♦ (Despre corturi; p. ext. despre tabere) Așezat, fixat. 3. (Despre piei, țesături etc.) Fără crețuri sau îndoituri; netezit, neted. 4. (Despre mers, zbor etc.; adesea adverbial) Care duce direct la țintă; p. ext. încordat, grăbit, zorit2. 5. (Despre elemente care formează un șir) Care prezintă o succesiune neîntreruptă. 6. Cu suprafață mare, vast. ◊ Loc. adv. Pe scară întinsă = în proporții foarte mari. – V. întinde.
întinse
ÎNTÍNDE, întínd, vb. III. I. 1. Tranz. și intranz. A îndrepta, a desfășura, trăgând de unul sau de ambele capete un lucru care este strâns, încolăcit, înfășurat. ◊ Expr. A întinde (cuiva) o cursă (sau lațul, un laț) = a întinde o cursă, un laț pentru a prinde un animal; fig. a pregăti cuiva o capcană. A întinde la jug = a munci din greu. ♦ Refl. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A se lărgi sau a se lungi, deformându-se. ♦ Refl. (Despre unele lichide) A curge ca o dâră vâscoasă, din cauza alterării. 2. Tranz. A lungi, trăgând de capete, un lucru elastic. 3. Tranz. A lungi mâna, brațul etc. (într-o direcție oarecare). ◊ Expr. A întinde mâna (sau o mână) = a face un gest cu brațul pentru: a) a indica ceva; b) a cere de pomană. A întinde (cuiva) mâna (sau mâinile) = a) a îndrepta brațul către o persoană pentru a-i strânge mâna în semn de salut; b) fig. a veni în ajutorul cuiva. A întinde pasul = a merge cu pași mari și grăbiți. A o întinde (la drum) = a pleca repede, în grabă (la drum); a o șterge. 4. Refl. A-și destinde corpul, membrele (din cauza oboselii, a plictiselii etc.). ♦ A se înălța în vârful picioarelor ridicând brațele pentru a atinge un lucru așezat mai sus decât nivelul corpului. ◊ Expr. A se întinde după ceva = a fi lipsit de ceva; a avea mare nevoie de ceva și a nu avea mijloacele necesare pentru a-l obține. ♦ Fig. A se încumeta, a îndrăzni; a se obrăznici. 5. Refl. A se culca, a se lungi pentru a se relaxa ori pentru a dormi. ◊ Expr. A se întinde mai mult decât îi e plapuma = a se lansa în acțiuni, în cheltuieli care îi depășesc posibilitățile. (Refl. recipr.) A se întinde cu cineva = a avea relații sexuale, a se culca cu cineva. (Tranz.) A întinde pe cineva la pământ = a doborî pe cineva la pământ. 6. Tranz. A înmâna, a da. 7. Tranz. A îndrepta, a ținti (o armă) spre... 8. Tranz. Fig. A trage în toate părțile de cineva, a hărțui. II. 1. Tranz. A desface, a desfășura pe toată suprafața, lungimea etc. un obiect strâns, împăturit. ◊ Expr. A întinde masa (sau masă) = a așterne masa pentru mâncare; a da o masă (cu oaspeți mulți). ♦ A etala (o marfă). ♦ A așeza o pastă, un aluat etc. pe o suprafață mai mare, subțiind-o, nivelând-o. 2. Refl. A ocupa un spațiu (întins); a se extinde. ◊ Expr. A se întinde ca o pomană țigănească = a se desfășura, a se extinde pe un spațiu mai mare decât ar fi necesar; a dura prea mult în timp. ♦ (Despre grupuri de oameni) A se desfășura (într-o direcție), a se extinde. ◊ Expr. (Tranz.) A întinde hora = a forma o horă. ♦ (Despre suprafețe, teritorii etc.) A ajunge până la..., a se delimita. ♦ (Despre plante) A se răspândi; a se înmulți. 3. Tranz. Fig. A mări, a spori o putere, o stăpânire. ♦ Refl. (Despre idei, zvonuri; despre boli, epidemii) A se răspândi, a se extinde. ◊ Expr. (Tranz.) A întinde vorba = a divulga un lucru care ți-a fost încredințat ca un secret. ♦ Refl. (Despre acțiuni, mișcări sociale) A se dezvolta, a lua proporții. 4. Refl. A se prelungi în timp; a dura, a dăinui. ◊ Expr. A se întinde la vorbă sau (tranz.) a o întinde la vorbă = a se porni la vorbă, a se pune la taifas; a lungi vorba. ♦ A insista, a stărui asupra... [Perf. s. întinsei, part. întins] – Lat. intendere. DOOM
întínde (a ~) (a trage) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întínd, 1 pl. întíndem, perf. s. 1 sg. întinséi, 1 pl. întínserăm; conj. prez. 3 să întíndă; ger. întinzấnd; part. întíns
întinse
ÎNTÍNGE, întíng, vb. III. Tranz. (Pop.) A muia pâine sau mămăligă într-o mâncare. ♦ A muia ușor într-un lichid. [Perf. s. întinsei, part. întins] – Lat. intingere. DOOM
întínge (a ~) (a muia) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întíng, 1 pl. întíngem, perf. s. 1 sg. întinséi, 1 pl. întínserăm; conj. prez. 3 să întíngă; ger. întingấnd; part. întíns
întinse
ÎNTÍNS2, -Ă, întinși, -se, adj. 1. Încordat, lungit (prin tragere de unul sau de ambele capete). 2. Desfășurat în lungime sau pe toată suprafața. ◊ Loc. adv. Cu brațe(le) întinse = cu mare dragoste. Cu pânzele întinse = (despre ambarcațiuni) cu pânzele desfășurate. ♦ (Despre corturi; p. ext. despre tabere) Așezat, fixat. 3. (Despre piei, țesături etc.) Fără crețuri sau îndoituri; netezit, neted. 4. (Despre mers, zbor etc.; adesea adverbial) Care duce direct la țintă; p. ext. încordat, grăbit, zorit2. 5. (Despre elemente care formează un șir) Care prezintă o succesiune neîntreruptă. 6. Cu suprafață mare, vast. ◊ Loc. adv. Pe scară întinsă = în proporții foarte mari. – V. întinde.
întinsei
ÎNTÍNDE, întínd, vb. III. I. 1. Tranz. și intranz. A îndrepta, a desfășura, trăgând de unul sau de ambele capete un lucru care este strâns, încolăcit, înfășurat. ◊ Expr. A întinde (cuiva) o cursă (sau lațul, un laț) = a întinde o cursă, un laț pentru a prinde un animal; fig. a pregăti cuiva o capcană. A întinde la jug = a munci din greu. ♦ Refl. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A se lărgi sau a se lungi, deformându-se. ♦ Refl. (Despre unele lichide) A curge ca o dâră vâscoasă, din cauza alterării. 2. Tranz. A lungi, trăgând de capete, un lucru elastic. 3. Tranz. A lungi mâna, brațul etc. (într-o direcție oarecare). ◊ Expr. A întinde mâna (sau o mână) = a face un gest cu brațul pentru: a) a indica ceva; b) a cere de pomană. A întinde (cuiva) mâna (sau mâinile) = a) a îndrepta brațul către o persoană pentru a-i strânge mâna în semn de salut; b) fig. a veni în ajutorul cuiva. A întinde pasul = a merge cu pași mari și grăbiți. A o întinde (la drum) = a pleca repede, în grabă (la drum); a o șterge. 4. Refl. A-și destinde corpul, membrele (din cauza oboselii, a plictiselii etc.). ♦ A se înălța în vârful picioarelor ridicând brațele pentru a atinge un lucru așezat mai sus decât nivelul corpului. ◊ Expr. A se întinde după ceva = a fi lipsit de ceva; a avea mare nevoie de ceva și a nu avea mijloacele necesare pentru a-l obține. ♦ Fig. A se încumeta, a îndrăzni; a se obrăznici. 5. Refl. A se culca, a se lungi pentru a se relaxa ori pentru a dormi. ◊ Expr. A se întinde mai mult decât îi e plapuma = a se lansa în acțiuni, în cheltuieli care îi depășesc posibilitățile. (Refl. recipr.) A se întinde cu cineva = a avea relații sexuale, a se culca cu cineva. (Tranz.) A întinde pe cineva la pământ = a doborî pe cineva la pământ. 6. Tranz. A înmâna, a da. 7. Tranz. A îndrepta, a ținti (o armă) spre... 8. Tranz. Fig. A trage în toate părțile de cineva, a hărțui. II. 1. Tranz. A desface, a desfășura pe toată suprafața, lungimea etc. un obiect strâns, împăturit. ◊ Expr. A întinde masa (sau masă) = a așterne masa pentru mâncare; a da o masă (cu oaspeți mulți). ♦ A etala (o marfă). ♦ A așeza o pastă, un aluat etc. pe o suprafață mai mare, subțiind-o, nivelând-o. 2. Refl. A ocupa un spațiu (întins); a se extinde. ◊ Expr. A se întinde ca o pomană țigănească = a se desfășura, a se extinde pe un spațiu mai mare decât ar fi necesar; a dura prea mult în timp. ♦ (Despre grupuri de oameni) A se desfășura (într-o direcție), a se extinde. ◊ Expr. (Tranz.) A întinde hora = a forma o horă. ♦ (Despre suprafețe, teritorii etc.) A ajunge până la..., a se delimita. ♦ (Despre plante) A se răspândi; a se înmulți. 3. Tranz. Fig. A mări, a spori o putere, o stăpânire. ♦ Refl. (Despre idei, zvonuri; despre boli, epidemii) A se răspândi, a se extinde. ◊ Expr. (Tranz.) A întinde vorba = a divulga un lucru care ți-a fost încredințat ca un secret. ♦ Refl. (Despre acțiuni, mișcări sociale) A se dezvolta, a lua proporții. 4. Refl. A se prelungi în timp; a dura, a dăinui. ◊ Expr. A se întinde la vorbă sau (tranz.) a o întinde la vorbă = a se porni la vorbă, a se pune la taifas; a lungi vorba. ♦ A insista, a stărui asupra... [Perf. s. întinsei, part. întins] – Lat. intendere. DOOM
întínde (a ~) (a trage) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întínd, 1 pl. întíndem, perf. s. 1 sg. întinséi, 1 pl. întínserăm; conj. prez. 3 să întíndă; ger. întinzấnd; part. întíns
întinsei
ÎNTÍNGE, întíng, vb. III. Tranz. (Pop.) A muia pâine sau mămăligă într-o mâncare. ♦ A muia ușor într-un lichid. [Perf. s. întinsei, part. întins] – Lat. intingere. DOOM
întínge (a ~) (a muia) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întíng, 1 pl. întíngem, perf. s. 1 sg. întinséi, 1 pl. întínserăm; conj. prez. 3 să întíngă; ger. întingấnd; part. întíns
întinsei
ÎNTÍNS2, -Ă, întinși, -se, adj. 1. Încordat, lungit (prin tragere de unul sau de ambele capete). 2. Desfășurat în lungime sau pe toată suprafața. ◊ Loc. adv. Cu brațe(le) întinse = cu mare dragoste. Cu pânzele întinse = (despre ambarcațiuni) cu pânzele desfășurate. ♦ (Despre corturi; p. ext. despre tabere) Așezat, fixat. 3. (Despre piei, țesături etc.) Fără crețuri sau îndoituri; netezit, neted. 4. (Despre mers, zbor etc.; adesea adverbial) Care duce direct la țintă; p. ext. încordat, grăbit, zorit2. 5. (Despre elemente care formează un șir) Care prezintă o succesiune neîntreruptă. 6. Cu suprafață mare, vast. ◊ Loc. adv. Pe scară întinsă = în proporții foarte mari. – V. întinde.
întinsele
ÎNTÍNS2, -Ă, întinși, -se, adj. 1. Încordat, lungit (prin tragere de unul sau de ambele capete). 2. Desfășurat în lungime sau pe toată suprafața. ◊ Loc. adv. Cu brațe(le) întinse = cu mare dragoste. Cu pânzele întinse = (despre ambarcațiuni) cu pânzele desfășurate. ♦ (Despre corturi; p. ext. despre tabere) Așezat, fixat. 3. (Despre piei, țesături etc.) Fără crețuri sau îndoituri; netezit, neted. 4. (Despre mers, zbor etc.; adesea adverbial) Care duce direct la țintă; p. ext. încordat, grăbit, zorit2. 5. (Despre elemente care formează un șir) Care prezintă o succesiune neîntreruptă. 6. Cu suprafață mare, vast. ◊ Loc. adv. Pe scară întinsă = în proporții foarte mari. – V. întinde.
întinselor
ÎNTÍNS2, -Ă, întinși, -se, adj. 1. Încordat, lungit (prin tragere de unul sau de ambele capete). 2. Desfășurat în lungime sau pe toată suprafața. ◊ Loc. adv. Cu brațe(le) întinse = cu mare dragoste. Cu pânzele întinse = (despre ambarcațiuni) cu pânzele desfășurate. ♦ (Despre corturi; p. ext. despre tabere) Așezat, fixat. 3. (Despre piei, țesături etc.) Fără crețuri sau îndoituri; netezit, neted. 4. (Despre mers, zbor etc.; adesea adverbial) Care duce direct la țintă; p. ext. încordat, grăbit, zorit2. 5. (Despre elemente care formează un șir) Care prezintă o succesiune neîntreruptă. 6. Cu suprafață mare, vast. ◊ Loc. adv. Pe scară întinsă = în proporții foarte mari. – V. întinde.
întinseră
ÎNTÍNDE, întínd, vb. III. I. 1. Tranz. și intranz. A îndrepta, a desfășura, trăgând de unul sau de ambele capete un lucru care este strâns, încolăcit, înfășurat. ◊ Expr. A întinde (cuiva) o cursă (sau lațul, un laț) = a întinde o cursă, un laț pentru a prinde un animal; fig. a pregăti cuiva o capcană. A întinde la jug = a munci din greu. ♦ Refl. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A se lărgi sau a se lungi, deformându-se. ♦ Refl. (Despre unele lichide) A curge ca o dâră vâscoasă, din cauza alterării. 2. Tranz. A lungi, trăgând de capete, un lucru elastic. 3. Tranz. A lungi mâna, brațul etc. (într-o direcție oarecare). ◊ Expr. A întinde mâna (sau o mână) = a face un gest cu brațul pentru: a) a indica ceva; b) a cere de pomană. A întinde (cuiva) mâna (sau mâinile) = a) a îndrepta brațul către o persoană pentru a-i strânge mâna în semn de salut; b) fig. a veni în ajutorul cuiva. A întinde pasul = a merge cu pași mari și grăbiți. A o întinde (la drum) = a pleca repede, în grabă (la drum); a o șterge. 4. Refl. A-și destinde corpul, membrele (din cauza oboselii, a plictiselii etc.). ♦ A se înălța în vârful picioarelor ridicând brațele pentru a atinge un lucru așezat mai sus decât nivelul corpului. ◊ Expr. A se întinde după ceva = a fi lipsit de ceva; a avea mare nevoie de ceva și a nu avea mijloacele necesare pentru a-l obține. ♦ Fig. A se încumeta, a îndrăzni; a se obrăznici. 5. Refl. A se culca, a se lungi pentru a se relaxa ori pentru a dormi. ◊ Expr. A se întinde mai mult decât îi e plapuma = a se lansa în acțiuni, în cheltuieli care îi depășesc posibilitățile. (Refl. recipr.) A se întinde cu cineva = a avea relații sexuale, a se culca cu cineva. (Tranz.) A întinde pe cineva la pământ = a doborî pe cineva la pământ. 6. Tranz. A înmâna, a da. 7. Tranz. A îndrepta, a ținti (o armă) spre... 8. Tranz. Fig. A trage în toate părțile de cineva, a hărțui. II. 1. Tranz. A desface, a desfășura pe toată suprafața, lungimea etc. un obiect strâns, împăturit. ◊ Expr. A întinde masa (sau masă) = a așterne masa pentru mâncare; a da o masă (cu oaspeți mulți). ♦ A etala (o marfă). ♦ A așeza o pastă, un aluat etc. pe o suprafață mai mare, subțiind-o, nivelând-o. 2. Refl. A ocupa un spațiu (întins); a se extinde. ◊ Expr. A se întinde ca o pomană țigănească = a se desfășura, a se extinde pe un spațiu mai mare decât ar fi necesar; a dura prea mult în timp. ♦ (Despre grupuri de oameni) A se desfășura (într-o direcție), a se extinde. ◊ Expr. (Tranz.) A întinde hora = a forma o horă. ♦ (Despre suprafețe, teritorii etc.) A ajunge până la..., a se delimita. ♦ (Despre plante) A se răspândi; a se înmulți. 3. Tranz. Fig. A mări, a spori o putere, o stăpânire. ♦ Refl. (Despre idei, zvonuri; despre boli, epidemii) A se răspândi, a se extinde. ◊ Expr. (Tranz.) A întinde vorba = a divulga un lucru care ți-a fost încredințat ca un secret. ♦ Refl. (Despre acțiuni, mișcări sociale) A se dezvolta, a lua proporții. 4. Refl. A se prelungi în timp; a dura, a dăinui. ◊ Expr. A se întinde la vorbă sau (tranz.) a o întinde la vorbă = a se porni la vorbă, a se pune la taifas; a lungi vorba. ♦ A insista, a stărui asupra... [Perf. s. întinsei, part. întins] – Lat. intendere. DOOM
întínde (a ~) (a trage) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întínd, 1 pl. întíndem, perf. s. 1 sg. întinséi, 1 pl. întínserăm; conj. prez. 3 să întíndă; ger. întinzấnd; part. întíns
întinseră
ÎNTÍNGE, întíng, vb. III. Tranz. (Pop.) A muia pâine sau mămăligă într-o mâncare. ♦ A muia ușor într-un lichid. [Perf. s. întinsei, part. întins] – Lat. intingere. DOOM
întínge (a ~) (a muia) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întíng, 1 pl. întíngem, perf. s. 1 sg. întinséi, 1 pl. întínserăm; conj. prez. 3 să întíngă; ger. întingấnd; part. întíns
întinserăm
ÎNTÍNDE, întínd, vb. III. I. 1. Tranz. și intranz. A îndrepta, a desfășura, trăgând de unul sau de ambele capete un lucru care este strâns, încolăcit, înfășurat. ◊ Expr. A întinde (cuiva) o cursă (sau lațul, un laț) = a întinde o cursă, un laț pentru a prinde un animal; fig. a pregăti cuiva o capcană. A întinde la jug = a munci din greu. ♦ Refl. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A se lărgi sau a se lungi, deformându-se. ♦ Refl. (Despre unele lichide) A curge ca o dâră vâscoasă, din cauza alterării. 2. Tranz. A lungi, trăgând de capete, un lucru elastic. 3. Tranz. A lungi mâna, brațul etc. (într-o direcție oarecare). ◊ Expr. A întinde mâna (sau o mână) = a face un gest cu brațul pentru: a) a indica ceva; b) a cere de pomană. A întinde (cuiva) mâna (sau mâinile) = a) a îndrepta brațul către o persoană pentru a-i strânge mâna în semn de salut; b) fig. a veni în ajutorul cuiva. A întinde pasul = a merge cu pași mari și grăbiți. A o întinde (la drum) = a pleca repede, în grabă (la drum); a o șterge. 4. Refl. A-și destinde corpul, membrele (din cauza oboselii, a plictiselii etc.). ♦ A se înălța în vârful picioarelor ridicând brațele pentru a atinge un lucru așezat mai sus decât nivelul corpului. ◊ Expr. A se întinde după ceva = a fi lipsit de ceva; a avea mare nevoie de ceva și a nu avea mijloacele necesare pentru a-l obține. ♦ Fig. A se încumeta, a îndrăzni; a se obrăznici. 5. Refl. A se culca, a se lungi pentru a se relaxa ori pentru a dormi. ◊ Expr. A se întinde mai mult decât îi e plapuma = a se lansa în acțiuni, în cheltuieli care îi depășesc posibilitățile. (Refl. recipr.) A se întinde cu cineva = a avea relații sexuale, a se culca cu cineva. (Tranz.) A întinde pe cineva la pământ = a doborî pe cineva la pământ. 6. Tranz. A înmâna, a da. 7. Tranz. A îndrepta, a ținti (o armă) spre... 8. Tranz. Fig. A trage în toate părțile de cineva, a hărțui. II. 1. Tranz. A desface, a desfășura pe toată suprafața, lungimea etc. un obiect strâns, împăturit. ◊ Expr. A întinde masa (sau masă) = a așterne masa pentru mâncare; a da o masă (cu oaspeți mulți). ♦ A etala (o marfă). ♦ A așeza o pastă, un aluat etc. pe o suprafață mai mare, subțiind-o, nivelând-o. 2. Refl. A ocupa un spațiu (întins); a se extinde. ◊ Expr. A se întinde ca o pomană țigănească = a se desfășura, a se extinde pe un spațiu mai mare decât ar fi necesar; a dura prea mult în timp. ♦ (Despre grupuri de oameni) A se desfășura (într-o direcție), a se extinde. ◊ Expr. (Tranz.) A întinde hora = a forma o horă. ♦ (Despre suprafețe, teritorii etc.) A ajunge până la..., a se delimita. ♦ (Despre plante) A se răspândi; a se înmulți. 3. Tranz. Fig. A mări, a spori o putere, o stăpânire. ♦ Refl. (Despre idei, zvonuri; despre boli, epidemii) A se răspândi, a se extinde. ◊ Expr. (Tranz.) A întinde vorba = a divulga un lucru care ți-a fost încredințat ca un secret. ♦ Refl. (Despre acțiuni, mișcări sociale) A se dezvolta, a lua proporții. 4. Refl. A se prelungi în timp; a dura, a dăinui. ◊ Expr. A se întinde la vorbă sau (tranz.) a o întinde la vorbă = a se porni la vorbă, a se pune la taifas; a lungi vorba. ♦ A insista, a stărui asupra... [Perf. s. întinsei, part. întins] – Lat. intendere. DOOM
întínde (a ~) (a trage) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întínd, 1 pl. întíndem, perf. s. 1 sg. întinséi, 1 pl. întínserăm; conj. prez. 3 să întíndă; ger. întinzấnd; part. întíns
întinserăm
ÎNTÍNGE, întíng, vb. III. Tranz. (Pop.) A muia pâine sau mămăligă într-o mâncare. ♦ A muia ușor într-un lichid. [Perf. s. întinsei, part. întins] – Lat. intingere. DOOM
întínge (a ~) (a muia) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întíng, 1 pl. întíngem, perf. s. 1 sg. întinséi, 1 pl. întínserăm; conj. prez. 3 să întíngă; ger. întingấnd; part. întíns
întinserăți
ÎNTÍNDE, întínd, vb. III. I. 1. Tranz. și intranz. A îndrepta, a desfășura, trăgând de unul sau de ambele capete un lucru care este strâns, încolăcit, înfășurat. ◊ Expr. A întinde (cuiva) o cursă (sau lațul, un laț) = a întinde o cursă, un laț pentru a prinde un animal; fig. a pregăti cuiva o capcană. A întinde la jug = a munci din greu. ♦ Refl. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A se lărgi sau a se lungi, deformându-se. ♦ Refl. (Despre unele lichide) A curge ca o dâră vâscoasă, din cauza alterării. 2. Tranz. A lungi, trăgând de capete, un lucru elastic. 3. Tranz. A lungi mâna, brațul etc. (într-o direcție oarecare). ◊ Expr. A întinde mâna (sau o mână) = a face un gest cu brațul pentru: a) a indica ceva; b) a cere de pomană. A întinde (cuiva) mâna (sau mâinile) = a) a îndrepta brațul către o persoană pentru a-i strânge mâna în semn de salut; b) fig. a veni în ajutorul cuiva. A întinde pasul = a merge cu pași mari și grăbiți. A o întinde (la drum) = a pleca repede, în grabă (la drum); a o șterge. 4. Refl. A-și destinde corpul, membrele (din cauza oboselii, a plictiselii etc.). ♦ A se înălța în vârful picioarelor ridicând brațele pentru a atinge un lucru așezat mai sus decât nivelul corpului. ◊ Expr. A se întinde după ceva = a fi lipsit de ceva; a avea mare nevoie de ceva și a nu avea mijloacele necesare pentru a-l obține. ♦ Fig. A se încumeta, a îndrăzni; a se obrăznici. 5. Refl. A se culca, a se lungi pentru a se relaxa ori pentru a dormi. ◊ Expr. A se întinde mai mult decât îi e plapuma = a se lansa în acțiuni, în cheltuieli care îi depășesc posibilitățile. (Refl. recipr.) A se întinde cu cineva = a avea relații sexuale, a se culca cu cineva. (Tranz.) A întinde pe cineva la pământ = a doborî pe cineva la pământ. 6. Tranz. A înmâna, a da. 7. Tranz. A îndrepta, a ținti (o armă) spre... 8. Tranz. Fig. A trage în toate părțile de cineva, a hărțui. II. 1. Tranz. A desface, a desfășura pe toată suprafața, lungimea etc. un obiect strâns, împăturit. ◊ Expr. A întinde masa (sau masă) = a așterne masa pentru mâncare; a da o masă (cu oaspeți mulți). ♦ A etala (o marfă). ♦ A așeza o pastă, un aluat etc. pe o suprafață mai mare, subțiind-o, nivelând-o. 2. Refl. A ocupa un spațiu (întins); a se extinde. ◊ Expr. A se întinde ca o pomană țigănească = a se desfășura, a se extinde pe un spațiu mai mare decât ar fi necesar; a dura prea mult în timp. ♦ (Despre grupuri de oameni) A se desfășura (într-o direcție), a se extinde. ◊ Expr. (Tranz.) A întinde hora = a forma o horă. ♦ (Despre suprafețe, teritorii etc.) A ajunge până la..., a se delimita. ♦ (Despre plante) A se răspândi; a se înmulți. 3. Tranz. Fig. A mări, a spori o putere, o stăpânire. ♦ Refl. (Despre idei, zvonuri; despre boli, epidemii) A se răspândi, a se extinde. ◊ Expr. (Tranz.) A întinde vorba = a divulga un lucru care ți-a fost încredințat ca un secret. ♦ Refl. (Despre acțiuni, mișcări sociale) A se dezvolta, a lua proporții. 4. Refl. A se prelungi în timp; a dura, a dăinui. ◊ Expr. A se întinde la vorbă sau (tranz.) a o întinde la vorbă = a se porni la vorbă, a se pune la taifas; a lungi vorba. ♦ A insista, a stărui asupra... [Perf. s. întinsei, part. întins] – Lat. intendere. DOOM
întínde (a ~) (a trage) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întínd, 1 pl. întíndem, perf. s. 1 sg. întinséi, 1 pl. întínserăm; conj. prez. 3 să întíndă; ger. întinzấnd; part. întíns
întinserăți
ÎNTÍNGE, întíng, vb. III. Tranz. (Pop.) A muia pâine sau mămăligă într-o mâncare. ♦ A muia ușor într-un lichid. [Perf. s. întinsei, part. întins] – Lat. intingere. DOOM
întínge (a ~) (a muia) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întíng, 1 pl. întíngem, perf. s. 1 sg. întinséi, 1 pl. întínserăm; conj. prez. 3 să întíngă; ger. întingấnd; part. întíns
întinsese
ÎNTÍNDE, întínd, vb. III. I. 1. Tranz. și intranz. A îndrepta, a desfășura, trăgând de unul sau de ambele capete un lucru care este strâns, încolăcit, înfășurat. ◊ Expr. A întinde (cuiva) o cursă (sau lațul, un laț) = a întinde o cursă, un laț pentru a prinde un animal; fig. a pregăti cuiva o capcană. A întinde la jug = a munci din greu. ♦ Refl. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A se lărgi sau a se lungi, deformându-se. ♦ Refl. (Despre unele lichide) A curge ca o dâră vâscoasă, din cauza alterării. 2. Tranz. A lungi, trăgând de capete, un lucru elastic. 3. Tranz. A lungi mâna, brațul etc. (într-o direcție oarecare). ◊ Expr. A întinde mâna (sau o mână) = a face un gest cu brațul pentru: a) a indica ceva; b) a cere de pomană. A întinde (cuiva) mâna (sau mâinile) = a) a îndrepta brațul către o persoană pentru a-i strânge mâna în semn de salut; b) fig. a veni în ajutorul cuiva. A întinde pasul = a merge cu pași mari și grăbiți. A o întinde (la drum) = a pleca repede, în grabă (la drum); a o șterge. 4. Refl. A-și destinde corpul, membrele (din cauza oboselii, a plictiselii etc.). ♦ A se înălța în vârful picioarelor ridicând brațele pentru a atinge un lucru așezat mai sus decât nivelul corpului. ◊ Expr. A se întinde după ceva = a fi lipsit de ceva; a avea mare nevoie de ceva și a nu avea mijloacele necesare pentru a-l obține. ♦ Fig. A se încumeta, a îndrăzni; a se obrăznici. 5. Refl. A se culca, a se lungi pentru a se relaxa ori pentru a dormi. ◊ Expr. A se întinde mai mult decât îi e plapuma = a se lansa în acțiuni, în cheltuieli care îi depășesc posibilitățile. (Refl. recipr.) A se întinde cu cineva = a avea relații sexuale, a se culca cu cineva. (Tranz.) A întinde pe cineva la pământ = a doborî pe cineva la pământ. 6. Tranz. A înmâna, a da. 7. Tranz. A îndrepta, a ținti (o armă) spre... 8. Tranz. Fig. A trage în toate părțile de cineva, a hărțui. II. 1. Tranz. A desface, a desfășura pe toată suprafața, lungimea etc. un obiect strâns, împăturit. ◊ Expr. A întinde masa (sau masă) = a așterne masa pentru mâncare; a da o masă (cu oaspeți mulți). ♦ A etala (o marfă). ♦ A așeza o pastă, un aluat etc. pe o suprafață mai mare, subțiind-o, nivelând-o. 2. Refl. A ocupa un spațiu (întins); a se extinde. ◊ Expr. A se întinde ca o pomană țigănească = a se desfășura, a se extinde pe un spațiu mai mare decât ar fi necesar; a dura prea mult în timp. ♦ (Despre grupuri de oameni) A se desfășura (într-o direcție), a se extinde. ◊ Expr. (Tranz.) A întinde hora = a forma o horă. ♦ (Despre suprafețe, teritorii etc.) A ajunge până la..., a se delimita. ♦ (Despre plante) A se răspândi; a se înmulți. 3. Tranz. Fig. A mări, a spori o putere, o stăpânire. ♦ Refl. (Despre idei, zvonuri; despre boli, epidemii) A se răspândi, a se extinde. ◊ Expr. (Tranz.) A întinde vorba = a divulga un lucru care ți-a fost încredințat ca un secret. ♦ Refl. (Despre acțiuni, mișcări sociale) A se dezvolta, a lua proporții. 4. Refl. A se prelungi în timp; a dura, a dăinui. ◊ Expr. A se întinde la vorbă sau (tranz.) a o întinde la vorbă = a se porni la vorbă, a se pune la taifas; a lungi vorba. ♦ A insista, a stărui asupra... [Perf. s. întinsei, part. întins] – Lat. intendere. DOOM
întínde (a ~) (a trage) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întínd, 1 pl. întíndem, perf. s. 1 sg. întinséi, 1 pl. întínserăm; conj. prez. 3 să întíndă; ger. întinzấnd; part. întíns
întinsese
ÎNTÍNGE, întíng, vb. III. Tranz. (Pop.) A muia pâine sau mămăligă într-o mâncare. ♦ A muia ușor într-un lichid. [Perf. s. întinsei, part. întins] – Lat. intingere. DOOM
întínge (a ~) (a muia) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întíng, 1 pl. întíngem, perf. s. 1 sg. întinséi, 1 pl. întínserăm; conj. prez. 3 să întíngă; ger. întingấnd; part. întíns
întinsesem
ÎNTÍNDE, întínd, vb. III. I. 1. Tranz. și intranz. A îndrepta, a desfășura, trăgând de unul sau de ambele capete un lucru care este strâns, încolăcit, înfășurat. ◊ Expr. A întinde (cuiva) o cursă (sau lațul, un laț) = a întinde o cursă, un laț pentru a prinde un animal; fig. a pregăti cuiva o capcană. A întinde la jug = a munci din greu. ♦ Refl. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A se lărgi sau a se lungi, deformându-se. ♦ Refl. (Despre unele lichide) A curge ca o dâră vâscoasă, din cauza alterării. 2. Tranz. A lungi, trăgând de capete, un lucru elastic. 3. Tranz. A lungi mâna, brațul etc. (într-o direcție oarecare). ◊ Expr. A întinde mâna (sau o mână) = a face un gest cu brațul pentru: a) a indica ceva; b) a cere de pomană. A întinde (cuiva) mâna (sau mâinile) = a) a îndrepta brațul către o persoană pentru a-i strânge mâna în semn de salut; b) fig. a veni în ajutorul cuiva. A întinde pasul = a merge cu pași mari și grăbiți. A o întinde (la drum) = a pleca repede, în grabă (la drum); a o șterge. 4. Refl. A-și destinde corpul, membrele (din cauza oboselii, a plictiselii etc.). ♦ A se înălța în vârful picioarelor ridicând brațele pentru a atinge un lucru așezat mai sus decât nivelul corpului. ◊ Expr. A se întinde după ceva = a fi lipsit de ceva; a avea mare nevoie de ceva și a nu avea mijloacele necesare pentru a-l obține. ♦ Fig. A se încumeta, a îndrăzni; a se obrăznici. 5. Refl. A se culca, a se lungi pentru a se relaxa ori pentru a dormi. ◊ Expr. A se întinde mai mult decât îi e plapuma = a se lansa în acțiuni, în cheltuieli care îi depășesc posibilitățile. (Refl. recipr.) A se întinde cu cineva = a avea relații sexuale, a se culca cu cineva. (Tranz.) A întinde pe cineva la pământ = a doborî pe cineva la pământ. 6. Tranz. A înmâna, a da. 7. Tranz. A îndrepta, a ținti (o armă) spre... 8. Tranz. Fig. A trage în toate părțile de cineva, a hărțui. II. 1. Tranz. A desface, a desfășura pe toată suprafața, lungimea etc. un obiect strâns, împăturit. ◊ Expr. A întinde masa (sau masă) = a așterne masa pentru mâncare; a da o masă (cu oaspeți mulți). ♦ A etala (o marfă). ♦ A așeza o pastă, un aluat etc. pe o suprafață mai mare, subțiind-o, nivelând-o. 2. Refl. A ocupa un spațiu (întins); a se extinde. ◊ Expr. A se întinde ca o pomană țigănească = a se desfășura, a se extinde pe un spațiu mai mare decât ar fi necesar; a dura prea mult în timp. ♦ (Despre grupuri de oameni) A se desfășura (într-o direcție), a se extinde. ◊ Expr. (Tranz.) A întinde hora = a forma o horă. ♦ (Despre suprafețe, teritorii etc.) A ajunge până la..., a se delimita. ♦ (Despre plante) A se răspândi; a se înmulți. 3. Tranz. Fig. A mări, a spori o putere, o stăpânire. ♦ Refl. (Despre idei, zvonuri; despre boli, epidemii) A se răspândi, a se extinde. ◊ Expr. (Tranz.) A întinde vorba = a divulga un lucru care ți-a fost încredințat ca un secret. ♦ Refl. (Despre acțiuni, mișcări sociale) A se dezvolta, a lua proporții. 4. Refl. A se prelungi în timp; a dura, a dăinui. ◊ Expr. A se întinde la vorbă sau (tranz.) a o întinde la vorbă = a se porni la vorbă, a se pune la taifas; a lungi vorba. ♦ A insista, a stărui asupra... [Perf. s. întinsei, part. întins] – Lat. intendere. DOOM
întínde (a ~) (a trage) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întínd, 1 pl. întíndem, perf. s. 1 sg. întinséi, 1 pl. întínserăm; conj. prez. 3 să întíndă; ger. întinzấnd; part. întíns
întinsesem
ÎNTÍNGE, întíng, vb. III. Tranz. (Pop.) A muia pâine sau mămăligă într-o mâncare. ♦ A muia ușor într-un lichid. [Perf. s. întinsei, part. întins] – Lat. intingere. DOOM
întínge (a ~) (a muia) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întíng, 1 pl. întíngem, perf. s. 1 sg. întinséi, 1 pl. întínserăm; conj. prez. 3 să întíngă; ger. întingấnd; part. întíns
întinseseră
ÎNTÍNDE, întínd, vb. III. I. 1. Tranz. și intranz. A îndrepta, a desfășura, trăgând de unul sau de ambele capete un lucru care este strâns, încolăcit, înfășurat. ◊ Expr. A întinde (cuiva) o cursă (sau lațul, un laț) = a întinde o cursă, un laț pentru a prinde un animal; fig. a pregăti cuiva o capcană. A întinde la jug = a munci din greu. ♦ Refl. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A se lărgi sau a se lungi, deformându-se. ♦ Refl. (Despre unele lichide) A curge ca o dâră vâscoasă, din cauza alterării. 2. Tranz. A lungi, trăgând de capete, un lucru elastic. 3. Tranz. A lungi mâna, brațul etc. (într-o direcție oarecare). ◊ Expr. A întinde mâna (sau o mână) = a face un gest cu brațul pentru: a) a indica ceva; b) a cere de pomană. A întinde (cuiva) mâna (sau mâinile) = a) a îndrepta brațul către o persoană pentru a-i strânge mâna în semn de salut; b) fig. a veni în ajutorul cuiva. A întinde pasul = a merge cu pași mari și grăbiți. A o întinde (la drum) = a pleca repede, în grabă (la drum); a o șterge. 4. Refl. A-și destinde corpul, membrele (din cauza oboselii, a plictiselii etc.). ♦ A se înălța în vârful picioarelor ridicând brațele pentru a atinge un lucru așezat mai sus decât nivelul corpului. ◊ Expr. A se întinde după ceva = a fi lipsit de ceva; a avea mare nevoie de ceva și a nu avea mijloacele necesare pentru a-l obține. ♦ Fig. A se încumeta, a îndrăzni; a se obrăznici. 5. Refl. A se culca, a se lungi pentru a se relaxa ori pentru a dormi. ◊ Expr. A se întinde mai mult decât îi e plapuma = a se lansa în acțiuni, în cheltuieli care îi depășesc posibilitățile. (Refl. recipr.) A se întinde cu cineva = a avea relații sexuale, a se culca cu cineva. (Tranz.) A întinde pe cineva la pământ = a doborî pe cineva la pământ. 6. Tranz. A înmâna, a da. 7. Tranz. A îndrepta, a ținti (o armă) spre... 8. Tranz. Fig. A trage în toate părțile de cineva, a hărțui. II. 1. Tranz. A desface, a desfășura pe toată suprafața, lungimea etc. un obiect strâns, împăturit. ◊ Expr. A întinde masa (sau masă) = a așterne masa pentru mâncare; a da o masă (cu oaspeți mulți). ♦ A etala (o marfă). ♦ A așeza o pastă, un aluat etc. pe o suprafață mai mare, subțiind-o, nivelând-o. 2. Refl. A ocupa un spațiu (întins); a se extinde. ◊ Expr. A se întinde ca o pomană țigănească = a se desfășura, a se extinde pe un spațiu mai mare decât ar fi necesar; a dura prea mult în timp. ♦ (Despre grupuri de oameni) A se desfășura (într-o direcție), a se extinde. ◊ Expr. (Tranz.) A întinde hora = a forma o horă. ♦ (Despre suprafețe, teritorii etc.) A ajunge până la..., a se delimita. ♦ (Despre plante) A se răspândi; a se înmulți. 3. Tranz. Fig. A mări, a spori o putere, o stăpânire. ♦ Refl. (Despre idei, zvonuri; despre boli, epidemii) A se răspândi, a se extinde. ◊ Expr. (Tranz.) A întinde vorba = a divulga un lucru care ți-a fost încredințat ca un secret. ♦ Refl. (Despre acțiuni, mișcări sociale) A se dezvolta, a lua proporții. 4. Refl. A se prelungi în timp; a dura, a dăinui. ◊ Expr. A se întinde la vorbă sau (tranz.) a o întinde la vorbă = a se porni la vorbă, a se pune la taifas; a lungi vorba. ♦ A insista, a stărui asupra... [Perf. s. întinsei, part. întins] – Lat. intendere. DOOM
întínde (a ~) (a trage) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întínd, 1 pl. întíndem, perf. s. 1 sg. întinséi, 1 pl. întínserăm; conj. prez. 3 să întíndă; ger. întinzấnd; part. întíns
întinseseră
ÎNTÍNGE, întíng, vb. III. Tranz. (Pop.) A muia pâine sau mămăligă într-o mâncare. ♦ A muia ușor într-un lichid. [Perf. s. întinsei, part. întins] – Lat. intingere. DOOM
întínge (a ~) (a muia) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întíng, 1 pl. întíngem, perf. s. 1 sg. întinséi, 1 pl. întínserăm; conj. prez. 3 să întíngă; ger. întingấnd; part. întíns
întinseserăm
ÎNTÍNDE, întínd, vb. III. I. 1. Tranz. și intranz. A îndrepta, a desfășura, trăgând de unul sau de ambele capete un lucru care este strâns, încolăcit, înfășurat. ◊ Expr. A întinde (cuiva) o cursă (sau lațul, un laț) = a întinde o cursă, un laț pentru a prinde un animal; fig. a pregăti cuiva o capcană. A întinde la jug = a munci din greu. ♦ Refl. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A se lărgi sau a se lungi, deformându-se. ♦ Refl. (Despre unele lichide) A curge ca o dâră vâscoasă, din cauza alterării. 2. Tranz. A lungi, trăgând de capete, un lucru elastic. 3. Tranz. A lungi mâna, brațul etc. (într-o direcție oarecare). ◊ Expr. A întinde mâna (sau o mână) = a face un gest cu brațul pentru: a) a indica ceva; b) a cere de pomană. A întinde (cuiva) mâna (sau mâinile) = a) a îndrepta brațul către o persoană pentru a-i strânge mâna în semn de salut; b) fig. a veni în ajutorul cuiva. A întinde pasul = a merge cu pași mari și grăbiți. A o întinde (la drum) = a pleca repede, în grabă (la drum); a o șterge. 4. Refl. A-și destinde corpul, membrele (din cauza oboselii, a plictiselii etc.). ♦ A se înălța în vârful picioarelor ridicând brațele pentru a atinge un lucru așezat mai sus decât nivelul corpului. ◊ Expr. A se întinde după ceva = a fi lipsit de ceva; a avea mare nevoie de ceva și a nu avea mijloacele necesare pentru a-l obține. ♦ Fig. A se încumeta, a îndrăzni; a se obrăznici. 5. Refl. A se culca, a se lungi pentru a se relaxa ori pentru a dormi. ◊ Expr. A se întinde mai mult decât îi e plapuma = a se lansa în acțiuni, în cheltuieli care îi depășesc posibilitățile. (Refl. recipr.) A se întinde cu cineva = a avea relații sexuale, a se culca cu cineva. (Tranz.) A întinde pe cineva la pământ = a doborî pe cineva la pământ. 6. Tranz. A înmâna, a da. 7. Tranz. A îndrepta, a ținti (o armă) spre... 8. Tranz. Fig. A trage în toate părțile de cineva, a hărțui. II. 1. Tranz. A desface, a desfășura pe toată suprafața, lungimea etc. un obiect strâns, împăturit. ◊ Expr. A întinde masa (sau masă) = a așterne masa pentru mâncare; a da o masă (cu oaspeți mulți). ♦ A etala (o marfă). ♦ A așeza o pastă, un aluat etc. pe o suprafață mai mare, subțiind-o, nivelând-o. 2. Refl. A ocupa un spațiu (întins); a se extinde. ◊ Expr. A se întinde ca o pomană țigănească = a se desfășura, a se extinde pe un spațiu mai mare decât ar fi necesar; a dura prea mult în timp. ♦ (Despre grupuri de oameni) A se desfășura (într-o direcție), a se extinde. ◊ Expr. (Tranz.) A întinde hora = a forma o horă. ♦ (Despre suprafețe, teritorii etc.) A ajunge până la..., a se delimita. ♦ (Despre plante) A se răspândi; a se înmulți. 3. Tranz. Fig. A mări, a spori o putere, o stăpânire. ♦ Refl. (Despre idei, zvonuri; despre boli, epidemii) A se răspândi, a se extinde. ◊ Expr. (Tranz.) A întinde vorba = a divulga un lucru care ți-a fost încredințat ca un secret. ♦ Refl. (Despre acțiuni, mișcări sociale) A se dezvolta, a lua proporții. 4. Refl. A se prelungi în timp; a dura, a dăinui. ◊ Expr. A se întinde la vorbă sau (tranz.) a o întinde la vorbă = a se porni la vorbă, a se pune la taifas; a lungi vorba. ♦ A insista, a stărui asupra... [Perf. s. întinsei, part. întins] – Lat. intendere. DOOM
întínde (a ~) (a trage) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întínd, 1 pl. întíndem, perf. s. 1 sg. întinséi, 1 pl. întínserăm; conj. prez. 3 să întíndă; ger. întinzấnd; part. întíns
întinseserăm
ÎNTÍNGE, întíng, vb. III. Tranz. (Pop.) A muia pâine sau mămăligă într-o mâncare. ♦ A muia ușor într-un lichid. [Perf. s. întinsei, part. întins] – Lat. intingere. DOOM
întínge (a ~) (a muia) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întíng, 1 pl. întíngem, perf. s. 1 sg. întinséi, 1 pl. întínserăm; conj. prez. 3 să întíngă; ger. întingấnd; part. întíns
întinseserăți
ÎNTÍNDE, întínd, vb. III. I. 1. Tranz. și intranz. A îndrepta, a desfășura, trăgând de unul sau de ambele capete un lucru care este strâns, încolăcit, înfășurat. ◊ Expr. A întinde (cuiva) o cursă (sau lațul, un laț) = a întinde o cursă, un laț pentru a prinde un animal; fig. a pregăti cuiva o capcană. A întinde la jug = a munci din greu. ♦ Refl. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A se lărgi sau a se lungi, deformându-se. ♦ Refl. (Despre unele lichide) A curge ca o dâră vâscoasă, din cauza alterării. 2. Tranz. A lungi, trăgând de capete, un lucru elastic. 3. Tranz. A lungi mâna, brațul etc. (într-o direcție oarecare). ◊ Expr. A întinde mâna (sau o mână) = a face un gest cu brațul pentru: a) a indica ceva; b) a cere de pomană. A întinde (cuiva) mâna (sau mâinile) = a) a îndrepta brațul către o persoană pentru a-i strânge mâna în semn de salut; b) fig. a veni în ajutorul cuiva. A întinde pasul = a merge cu pași mari și grăbiți. A o întinde (la drum) = a pleca repede, în grabă (la drum); a o șterge. 4. Refl. A-și destinde corpul, membrele (din cauza oboselii, a plictiselii etc.). ♦ A se înălța în vârful picioarelor ridicând brațele pentru a atinge un lucru așezat mai sus decât nivelul corpului. ◊ Expr. A se întinde după ceva = a fi lipsit de ceva; a avea mare nevoie de ceva și a nu avea mijloacele necesare pentru a-l obține. ♦ Fig. A se încumeta, a îndrăzni; a se obrăznici. 5. Refl. A se culca, a se lungi pentru a se relaxa ori pentru a dormi. ◊ Expr. A se întinde mai mult decât îi e plapuma = a se lansa în acțiuni, în cheltuieli care îi depășesc posibilitățile. (Refl. recipr.) A se întinde cu cineva = a avea relații sexuale, a se culca cu cineva. (Tranz.) A întinde pe cineva la pământ = a doborî pe cineva la pământ. 6. Tranz. A înmâna, a da. 7. Tranz. A îndrepta, a ținti (o armă) spre... 8. Tranz. Fig. A trage în toate părțile de cineva, a hărțui. II. 1. Tranz. A desface, a desfășura pe toată suprafața, lungimea etc. un obiect strâns, împăturit. ◊ Expr. A întinde masa (sau masă) = a așterne masa pentru mâncare; a da o masă (cu oaspeți mulți). ♦ A etala (o marfă). ♦ A așeza o pastă, un aluat etc. pe o suprafață mai mare, subțiind-o, nivelând-o. 2. Refl. A ocupa un spațiu (întins); a se extinde. ◊ Expr. A se întinde ca o pomană țigănească = a se desfășura, a se extinde pe un spațiu mai mare decât ar fi necesar; a dura prea mult în timp. ♦ (Despre grupuri de oameni) A se desfășura (într-o direcție), a se extinde. ◊ Expr. (Tranz.) A întinde hora = a forma o horă. ♦ (Despre suprafețe, teritorii etc.) A ajunge până la..., a se delimita. ♦ (Despre plante) A se răspândi; a se înmulți. 3. Tranz. Fig. A mări, a spori o putere, o stăpânire. ♦ Refl. (Despre idei, zvonuri; despre boli, epidemii) A se răspândi, a se extinde. ◊ Expr. (Tranz.) A întinde vorba = a divulga un lucru care ți-a fost încredințat ca un secret. ♦ Refl. (Despre acțiuni, mișcări sociale) A se dezvolta, a lua proporții. 4. Refl. A se prelungi în timp; a dura, a dăinui. ◊ Expr. A se întinde la vorbă sau (tranz.) a o întinde la vorbă = a se porni la vorbă, a se pune la taifas; a lungi vorba. ♦ A insista, a stărui asupra... [Perf. s. întinsei, part. întins] – Lat. intendere. DOOM
întínde (a ~) (a trage) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întínd, 1 pl. întíndem, perf. s. 1 sg. întinséi, 1 pl. întínserăm; conj. prez. 3 să întíndă; ger. întinzấnd; part. întíns
întinseserăți
ÎNTÍNGE, întíng, vb. III. Tranz. (Pop.) A muia pâine sau mămăligă într-o mâncare. ♦ A muia ușor într-un lichid. [Perf. s. întinsei, part. întins] – Lat. intingere. DOOM
întínge (a ~) (a muia) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întíng, 1 pl. întíngem, perf. s. 1 sg. întinséi, 1 pl. întínserăm; conj. prez. 3 să întíngă; ger. întingấnd; part. întíns
întinseseși
ÎNTÍNDE, întínd, vb. III. I. 1. Tranz. și intranz. A îndrepta, a desfășura, trăgând de unul sau de ambele capete un lucru care este strâns, încolăcit, înfășurat. ◊ Expr. A întinde (cuiva) o cursă (sau lațul, un laț) = a întinde o cursă, un laț pentru a prinde un animal; fig. a pregăti cuiva o capcană. A întinde la jug = a munci din greu. ♦ Refl. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A se lărgi sau a se lungi, deformându-se. ♦ Refl. (Despre unele lichide) A curge ca o dâră vâscoasă, din cauza alterării. 2. Tranz. A lungi, trăgând de capete, un lucru elastic. 3. Tranz. A lungi mâna, brațul etc. (într-o direcție oarecare). ◊ Expr. A întinde mâna (sau o mână) = a face un gest cu brațul pentru: a) a indica ceva; b) a cere de pomană. A întinde (cuiva) mâna (sau mâinile) = a) a îndrepta brațul către o persoană pentru a-i strânge mâna în semn de salut; b) fig. a veni în ajutorul cuiva. A întinde pasul = a merge cu pași mari și grăbiți. A o întinde (la drum) = a pleca repede, în grabă (la drum); a o șterge. 4. Refl. A-și destinde corpul, membrele (din cauza oboselii, a plictiselii etc.). ♦ A se înălța în vârful picioarelor ridicând brațele pentru a atinge un lucru așezat mai sus decât nivelul corpului. ◊ Expr. A se întinde după ceva = a fi lipsit de ceva; a avea mare nevoie de ceva și a nu avea mijloacele necesare pentru a-l obține. ♦ Fig. A se încumeta, a îndrăzni; a se obrăznici. 5. Refl. A se culca, a se lungi pentru a se relaxa ori pentru a dormi. ◊ Expr. A se întinde mai mult decât îi e plapuma = a se lansa în acțiuni, în cheltuieli care îi depășesc posibilitățile. (Refl. recipr.) A se întinde cu cineva = a avea relații sexuale, a se culca cu cineva. (Tranz.) A întinde pe cineva la pământ = a doborî pe cineva la pământ. 6. Tranz. A înmâna, a da. 7. Tranz. A îndrepta, a ținti (o armă) spre... 8. Tranz. Fig. A trage în toate părțile de cineva, a hărțui. II. 1. Tranz. A desface, a desfășura pe toată suprafața, lungimea etc. un obiect strâns, împăturit. ◊ Expr. A întinde masa (sau masă) = a așterne masa pentru mâncare; a da o masă (cu oaspeți mulți). ♦ A etala (o marfă). ♦ A așeza o pastă, un aluat etc. pe o suprafață mai mare, subțiind-o, nivelând-o. 2. Refl. A ocupa un spațiu (întins); a se extinde. ◊ Expr. A se întinde ca o pomană țigănească = a se desfășura, a se extinde pe un spațiu mai mare decât ar fi necesar; a dura prea mult în timp. ♦ (Despre grupuri de oameni) A se desfășura (într-o direcție), a se extinde. ◊ Expr. (Tranz.) A întinde hora = a forma o horă. ♦ (Despre suprafețe, teritorii etc.) A ajunge până la..., a se delimita. ♦ (Despre plante) A se răspândi; a se înmulți. 3. Tranz. Fig. A mări, a spori o putere, o stăpânire. ♦ Refl. (Despre idei, zvonuri; despre boli, epidemii) A se răspândi, a se extinde. ◊ Expr. (Tranz.) A întinde vorba = a divulga un lucru care ți-a fost încredințat ca un secret. ♦ Refl. (Despre acțiuni, mișcări sociale) A se dezvolta, a lua proporții. 4. Refl. A se prelungi în timp; a dura, a dăinui. ◊ Expr. A se întinde la vorbă sau (tranz.) a o întinde la vorbă = a se porni la vorbă, a se pune la taifas; a lungi vorba. ♦ A insista, a stărui asupra... [Perf. s. întinsei, part. întins] – Lat. intendere. DOOM
întínde (a ~) (a trage) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întínd, 1 pl. întíndem, perf. s. 1 sg. întinséi, 1 pl. întínserăm; conj. prez. 3 să întíndă; ger. întinzấnd; part. întíns
întinseseși
ÎNTÍNGE, întíng, vb. III. Tranz. (Pop.) A muia pâine sau mămăligă într-o mâncare. ♦ A muia ușor într-un lichid. [Perf. s. întinsei, part. întins] – Lat. intingere. DOOM
întínge (a ~) (a muia) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întíng, 1 pl. întíngem, perf. s. 1 sg. întinséi, 1 pl. întínserăm; conj. prez. 3 să întíngă; ger. întingấnd; part. întíns
întinseseți
ÎNTÍNDE, întínd, vb. III. I. 1. Tranz. și intranz. A îndrepta, a desfășura, trăgând de unul sau de ambele capete un lucru care este strâns, încolăcit, înfășurat. ◊ Expr. A întinde (cuiva) o cursă (sau lațul, un laț) = a întinde o cursă, un laț pentru a prinde un animal; fig. a pregăti cuiva o capcană. A întinde la jug = a munci din greu. ♦ Refl. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A se lărgi sau a se lungi, deformându-se. ♦ Refl. (Despre unele lichide) A curge ca o dâră vâscoasă, din cauza alterării. 2. Tranz. A lungi, trăgând de capete, un lucru elastic. 3. Tranz. A lungi mâna, brațul etc. (într-o direcție oarecare). ◊ Expr. A întinde mâna (sau o mână) = a face un gest cu brațul pentru: a) a indica ceva; b) a cere de pomană. A întinde (cuiva) mâna (sau mâinile) = a) a îndrepta brațul către o persoană pentru a-i strânge mâna în semn de salut; b) fig. a veni în ajutorul cuiva. A întinde pasul = a merge cu pași mari și grăbiți. A o întinde (la drum) = a pleca repede, în grabă (la drum); a o șterge. 4. Refl. A-și destinde corpul, membrele (din cauza oboselii, a plictiselii etc.). ♦ A se înălța în vârful picioarelor ridicând brațele pentru a atinge un lucru așezat mai sus decât nivelul corpului. ◊ Expr. A se întinde după ceva = a fi lipsit de ceva; a avea mare nevoie de ceva și a nu avea mijloacele necesare pentru a-l obține. ♦ Fig. A se încumeta, a îndrăzni; a se obrăznici. 5. Refl. A se culca, a se lungi pentru a se relaxa ori pentru a dormi. ◊ Expr. A se întinde mai mult decât îi e plapuma = a se lansa în acțiuni, în cheltuieli care îi depășesc posibilitățile. (Refl. recipr.) A se întinde cu cineva = a avea relații sexuale, a se culca cu cineva. (Tranz.) A întinde pe cineva la pământ = a doborî pe cineva la pământ. 6. Tranz. A înmâna, a da. 7. Tranz. A îndrepta, a ținti (o armă) spre... 8. Tranz. Fig. A trage în toate părțile de cineva, a hărțui. II. 1. Tranz. A desface, a desfășura pe toată suprafața, lungimea etc. un obiect strâns, împăturit. ◊ Expr. A întinde masa (sau masă) = a așterne masa pentru mâncare; a da o masă (cu oaspeți mulți). ♦ A etala (o marfă). ♦ A așeza o pastă, un aluat etc. pe o suprafață mai mare, subțiind-o, nivelând-o. 2. Refl. A ocupa un spațiu (întins); a se extinde. ◊ Expr. A se întinde ca o pomană țigănească = a se desfășura, a se extinde pe un spațiu mai mare decât ar fi necesar; a dura prea mult în timp. ♦ (Despre grupuri de oameni) A se desfășura (într-o direcție), a se extinde. ◊ Expr. (Tranz.) A întinde hora = a forma o horă. ♦ (Despre suprafețe, teritorii etc.) A ajunge până la..., a se delimita. ♦ (Despre plante) A se răspândi; a se înmulți. 3. Tranz. Fig. A mări, a spori o putere, o stăpânire. ♦ Refl. (Despre idei, zvonuri; despre boli, epidemii) A se răspândi, a se extinde. ◊ Expr. (Tranz.) A întinde vorba = a divulga un lucru care ți-a fost încredințat ca un secret. ♦ Refl. (Despre acțiuni, mișcări sociale) A se dezvolta, a lua proporții. 4. Refl. A se prelungi în timp; a dura, a dăinui. ◊ Expr. A se întinde la vorbă sau (tranz.) a o întinde la vorbă = a se porni la vorbă, a se pune la taifas; a lungi vorba. ♦ A insista, a stărui asupra... [Perf. s. întinsei, part. întins] – Lat. intendere. DOOM
întínde (a ~) (a trage) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întínd, 1 pl. întíndem, perf. s. 1 sg. întinséi, 1 pl. întínserăm; conj. prez. 3 să întíndă; ger. întinzấnd; part. întíns
întinseseți
ÎNTÍNGE, întíng, vb. III. Tranz. (Pop.) A muia pâine sau mămăligă într-o mâncare. ♦ A muia ușor într-un lichid. [Perf. s. întinsei, part. întins] – Lat. intingere. DOOM
întínge (a ~) (a muia) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întíng, 1 pl. întíngem, perf. s. 1 sg. întinséi, 1 pl. întínserăm; conj. prez. 3 să întíngă; ger. întingấnd; part. întíns
întinseși
ÎNTÍNDE, întínd, vb. III. I. 1. Tranz. și intranz. A îndrepta, a desfășura, trăgând de unul sau de ambele capete un lucru care este strâns, încolăcit, înfășurat. ◊ Expr. A întinde (cuiva) o cursă (sau lațul, un laț) = a întinde o cursă, un laț pentru a prinde un animal; fig. a pregăti cuiva o capcană. A întinde la jug = a munci din greu. ♦ Refl. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A se lărgi sau a se lungi, deformându-se. ♦ Refl. (Despre unele lichide) A curge ca o dâră vâscoasă, din cauza alterării. 2. Tranz. A lungi, trăgând de capete, un lucru elastic. 3. Tranz. A lungi mâna, brațul etc. (într-o direcție oarecare). ◊ Expr. A întinde mâna (sau o mână) = a face un gest cu brațul pentru: a) a indica ceva; b) a cere de pomană. A întinde (cuiva) mâna (sau mâinile) = a) a îndrepta brațul către o persoană pentru a-i strânge mâna în semn de salut; b) fig. a veni în ajutorul cuiva. A întinde pasul = a merge cu pași mari și grăbiți. A o întinde (la drum) = a pleca repede, în grabă (la drum); a o șterge. 4. Refl. A-și destinde corpul, membrele (din cauza oboselii, a plictiselii etc.). ♦ A se înălța în vârful picioarelor ridicând brațele pentru a atinge un lucru așezat mai sus decât nivelul corpului. ◊ Expr. A se întinde după ceva = a fi lipsit de ceva; a avea mare nevoie de ceva și a nu avea mijloacele necesare pentru a-l obține. ♦ Fig. A se încumeta, a îndrăzni; a se obrăznici. 5. Refl. A se culca, a se lungi pentru a se relaxa ori pentru a dormi. ◊ Expr. A se întinde mai mult decât îi e plapuma = a se lansa în acțiuni, în cheltuieli care îi depășesc posibilitățile. (Refl. recipr.) A se întinde cu cineva = a avea relații sexuale, a se culca cu cineva. (Tranz.) A întinde pe cineva la pământ = a doborî pe cineva la pământ. 6. Tranz. A înmâna, a da. 7. Tranz. A îndrepta, a ținti (o armă) spre... 8. Tranz. Fig. A trage în toate părțile de cineva, a hărțui. II. 1. Tranz. A desface, a desfășura pe toată suprafața, lungimea etc. un obiect strâns, împăturit. ◊ Expr. A întinde masa (sau masă) = a așterne masa pentru mâncare; a da o masă (cu oaspeți mulți). ♦ A etala (o marfă). ♦ A așeza o pastă, un aluat etc. pe o suprafață mai mare, subțiind-o, nivelând-o. 2. Refl. A ocupa un spațiu (întins); a se extinde. ◊ Expr. A se întinde ca o pomană țigănească = a se desfășura, a se extinde pe un spațiu mai mare decât ar fi necesar; a dura prea mult în timp. ♦ (Despre grupuri de oameni) A se desfășura (într-o direcție), a se extinde. ◊ Expr. (Tranz.) A întinde hora = a forma o horă. ♦ (Despre suprafețe, teritorii etc.) A ajunge până la..., a se delimita. ♦ (Despre plante) A se răspândi; a se înmulți. 3. Tranz. Fig. A mări, a spori o putere, o stăpânire. ♦ Refl. (Despre idei, zvonuri; despre boli, epidemii) A se răspândi, a se extinde. ◊ Expr. (Tranz.) A întinde vorba = a divulga un lucru care ți-a fost încredințat ca un secret. ♦ Refl. (Despre acțiuni, mișcări sociale) A se dezvolta, a lua proporții. 4. Refl. A se prelungi în timp; a dura, a dăinui. ◊ Expr. A se întinde la vorbă sau (tranz.) a o întinde la vorbă = a se porni la vorbă, a se pune la taifas; a lungi vorba. ♦ A insista, a stărui asupra... [Perf. s. întinsei, part. întins] – Lat. intendere. DOOM
întínde (a ~) (a trage) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întínd, 1 pl. întíndem, perf. s. 1 sg. întinséi, 1 pl. întínserăm; conj. prez. 3 să întíndă; ger. întinzấnd; part. întíns
întinseși
ÎNTÍNGE, întíng, vb. III. Tranz. (Pop.) A muia pâine sau mămăligă într-o mâncare. ♦ A muia ușor într-un lichid. [Perf. s. întinsei, part. întins] – Lat. intingere. DOOM
întínge (a ~) (a muia) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întíng, 1 pl. întíngem, perf. s. 1 sg. întinséi, 1 pl. întínserăm; conj. prez. 3 să întíngă; ger. întingấnd; part. întíns
întinsoare
ÎNTINSOÁRE, întinsori, s. f. (Rar) 1. Loc întins, spațiu larg. 2. Mers zorit, fără oprire. ◊ Loc. adv. Într-o întinsoare = a) întruna, fără întrerupere; b) repede, în goană. – Întins1 + suf. -oare. DOOM
întinsoáre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. întinsórii; pl. întinsóri
întinsoarea
ÎNTINSOÁRE, întinsori, s. f. (Rar) 1. Loc întins, spațiu larg. 2. Mers zorit, fără oprire. ◊ Loc. adv. Într-o întinsoare = a) întruna, fără întrerupere; b) repede, în goană. – Întins1 + suf. -oare. DOOM
întinsoáre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. întinsórii; pl. întinsóri
întinsori
ÎNTINSOÁRE, întinsori, s. f. (Rar) 1. Loc întins, spațiu larg. 2. Mers zorit, fără oprire. ◊ Loc. adv. Într-o întinsoare = a) întruna, fără întrerupere; b) repede, în goană. – Întins1 + suf. -oare. DOOM
întinsoáre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. întinsórii; pl. întinsóri
întinsorii
ÎNTINSOÁRE, întinsori, s. f. (Rar) 1. Loc întins, spațiu larg. 2. Mers zorit, fără oprire. ◊ Loc. adv. Într-o întinsoare = a) întruna, fără întrerupere; b) repede, în goană. – Întins1 + suf. -oare. DOOM
întinsoáre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. întinsórii; pl. întinsóri
întinsorile
ÎNTINSOÁRE, întinsori, s. f. (Rar) 1. Loc întins, spațiu larg. 2. Mers zorit, fără oprire. ◊ Loc. adv. Într-o întinsoare = a) întruna, fără întrerupere; b) repede, în goană. – Întins1 + suf. -oare. DOOM
întinsoáre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. întinsórii; pl. întinsóri
întinsorilor
ÎNTINSOÁRE, întinsori, s. f. (Rar) 1. Loc întins, spațiu larg. 2. Mers zorit, fără oprire. ◊ Loc. adv. Într-o întinsoare = a) întruna, fără întrerupere; b) repede, în goană. – Întins1 + suf. -oare. DOOM
întinsoáre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. întinsórii; pl. întinsóri
întinsul
ÎNTÍNS2, -Ă, întinși, -se, adj. 1. Încordat, lungit (prin tragere de unul sau de ambele capete). 2. Desfășurat în lungime sau pe toată suprafața. ◊ Loc. adv. Cu brațe(le) întinse = cu mare dragoste. Cu pânzele întinse = (despre ambarcațiuni) cu pânzele desfășurate. ♦ (Despre corturi; p. ext. despre tabere) Așezat, fixat. 3. (Despre piei, țesături etc.) Fără crețuri sau îndoituri; netezit, neted. 4. (Despre mers, zbor etc.; adesea adverbial) Care duce direct la țintă; p. ext. încordat, grăbit, zorit2. 5. (Despre elemente care formează un șir) Care prezintă o succesiune neîntreruptă. 6. Cu suprafață mare, vast. ◊ Loc. adv. Pe scară întinsă = în proporții foarte mari. – V. întinde.
întinsul
ÎNTÍNS1, întinsuri, s. n. Spațiu larg; suprafață; întindere. – V. întinde. DOOM
întíns s. n., pl. întínsuri
întinsului
ÎNTÍNS2, -Ă, întinși, -se, adj. 1. Încordat, lungit (prin tragere de unul sau de ambele capete). 2. Desfășurat în lungime sau pe toată suprafața. ◊ Loc. adv. Cu brațe(le) întinse = cu mare dragoste. Cu pânzele întinse = (despre ambarcațiuni) cu pânzele desfășurate. ♦ (Despre corturi; p. ext. despre tabere) Așezat, fixat. 3. (Despre piei, țesături etc.) Fără crețuri sau îndoituri; netezit, neted. 4. (Despre mers, zbor etc.; adesea adverbial) Care duce direct la țintă; p. ext. încordat, grăbit, zorit2. 5. (Despre elemente care formează un șir) Care prezintă o succesiune neîntreruptă. 6. Cu suprafață mare, vast. ◊ Loc. adv. Pe scară întinsă = în proporții foarte mari. – V. întinde.
întinsului
ÎNTÍNS1, întinsuri, s. n. Spațiu larg; suprafață; întindere. – V. întinde. DOOM
întíns s. n., pl. întínsuri
întinsura
ÎNTINSÚRĂ, întinsuri, s. f. Limita de jos, de adâncime mică, a unei ape, în prelungirea malului. – Întins2 + suf. -ură.
întinsuri
ÎNTÍNS1, întinsuri, s. n. Spațiu larg; suprafață; întindere. – V. întinde. DOOM
întíns s. n., pl. întínsuri
întinsuri
ÎNTINSÚRĂ, întinsuri, s. f. Limita de jos, de adâncime mică, a unei ape, în prelungirea malului. – Întins2 + suf. -ură.
întinsurii
ÎNTINSÚRĂ, întinsuri, s. f. Limita de jos, de adâncime mică, a unei ape, în prelungirea malului. – Întins2 + suf. -ură.
întinsurile
ÎNTÍNS1, întinsuri, s. n. Spațiu larg; suprafață; întindere. – V. întinde. DOOM
întíns s. n., pl. întínsuri
întinsurile
ÎNTINSÚRĂ, întinsuri, s. f. Limita de jos, de adâncime mică, a unei ape, în prelungirea malului. – Întins2 + suf. -ură.
întinsurilor
ÎNTÍNS1, întinsuri, s. n. Spațiu larg; suprafață; întindere. – V. întinde. DOOM
întíns s. n., pl. întínsuri
întinsurilor
ÎNTINSÚRĂ, întinsuri, s. f. Limita de jos, de adâncime mică, a unei ape, în prelungirea malului. – Întins2 + suf. -ură.
întinz
ÎNTÍNDE, întínd, vb. III. I. 1. Tranz. și intranz. A îndrepta, a desfășura, trăgând de unul sau de ambele capete un lucru care este strâns, încolăcit, înfășurat. ◊ Expr. A întinde (cuiva) o cursă (sau lațul, un laț) = a întinde o cursă, un laț pentru a prinde un animal; fig. a pregăti cuiva o capcană. A întinde la jug = a munci din greu. ♦ Refl. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A se lărgi sau a se lungi, deformându-se. ♦ Refl. (Despre unele lichide) A curge ca o dâră vâscoasă, din cauza alterării. 2. Tranz. A lungi, trăgând de capete, un lucru elastic. 3. Tranz. A lungi mâna, brațul etc. (într-o direcție oarecare). ◊ Expr. A întinde mâna (sau o mână) = a face un gest cu brațul pentru: a) a indica ceva; b) a cere de pomană. A întinde (cuiva) mâna (sau mâinile) = a) a îndrepta brațul către o persoană pentru a-i strânge mâna în semn de salut; b) fig. a veni în ajutorul cuiva. A întinde pasul = a merge cu pași mari și grăbiți. A o întinde (la drum) = a pleca repede, în grabă (la drum); a o șterge. 4. Refl. A-și destinde corpul, membrele (din cauza oboselii, a plictiselii etc.). ♦ A se înălța în vârful picioarelor ridicând brațele pentru a atinge un lucru așezat mai sus decât nivelul corpului. ◊ Expr. A se întinde după ceva = a fi lipsit de ceva; a avea mare nevoie de ceva și a nu avea mijloacele necesare pentru a-l obține. ♦ Fig. A se încumeta, a îndrăzni; a se obrăznici. 5. Refl. A se culca, a se lungi pentru a se relaxa ori pentru a dormi. ◊ Expr. A se întinde mai mult decât îi e plapuma = a se lansa în acțiuni, în cheltuieli care îi depășesc posibilitățile. (Refl. recipr.) A se întinde cu cineva = a avea relații sexuale, a se culca cu cineva. (Tranz.) A întinde pe cineva la pământ = a doborî pe cineva la pământ. 6. Tranz. A înmâna, a da. 7. Tranz. A îndrepta, a ținti (o armă) spre... 8. Tranz. Fig. A trage în toate părțile de cineva, a hărțui. II. 1. Tranz. A desface, a desfășura pe toată suprafața, lungimea etc. un obiect strâns, împăturit. ◊ Expr. A întinde masa (sau masă) = a așterne masa pentru mâncare; a da o masă (cu oaspeți mulți). ♦ A etala (o marfă). ♦ A așeza o pastă, un aluat etc. pe o suprafață mai mare, subțiind-o, nivelând-o. 2. Refl. A ocupa un spațiu (întins); a se extinde. ◊ Expr. A se întinde ca o pomană țigănească = a se desfășura, a se extinde pe un spațiu mai mare decât ar fi necesar; a dura prea mult în timp. ♦ (Despre grupuri de oameni) A se desfășura (într-o direcție), a se extinde. ◊ Expr. (Tranz.) A întinde hora = a forma o horă. ♦ (Despre suprafețe, teritorii etc.) A ajunge până la..., a se delimita. ♦ (Despre plante) A se răspândi; a se înmulți. 3. Tranz. Fig. A mări, a spori o putere, o stăpânire. ♦ Refl. (Despre idei, zvonuri; despre boli, epidemii) A se răspândi, a se extinde. ◊ Expr. (Tranz.) A întinde vorba = a divulga un lucru care ți-a fost încredințat ca un secret. ♦ Refl. (Despre acțiuni, mișcări sociale) A se dezvolta, a lua proporții. 4. Refl. A se prelungi în timp; a dura, a dăinui. ◊ Expr. A se întinde la vorbă sau (tranz.) a o întinde la vorbă = a se porni la vorbă, a se pune la taifas; a lungi vorba. ♦ A insista, a stărui asupra... [Perf. s. întinsei, part. întins] – Lat. intendere. DOOM
întínde (a ~) (a trage) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întínd, 1 pl. întíndem, perf. s. 1 sg. întinséi, 1 pl. întínserăm; conj. prez. 3 să întíndă; ger. întinzấnd; part. întíns
întinzi
ÎNTÍNDE, întínd, vb. III. I. 1. Tranz. și intranz. A îndrepta, a desfășura, trăgând de unul sau de ambele capete un lucru care este strâns, încolăcit, înfășurat. ◊ Expr. A întinde (cuiva) o cursă (sau lațul, un laț) = a întinde o cursă, un laț pentru a prinde un animal; fig. a pregăti cuiva o capcană. A întinde la jug = a munci din greu. ♦ Refl. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A se lărgi sau a se lungi, deformându-se. ♦ Refl. (Despre unele lichide) A curge ca o dâră vâscoasă, din cauza alterării. 2. Tranz. A lungi, trăgând de capete, un lucru elastic. 3. Tranz. A lungi mâna, brațul etc. (într-o direcție oarecare). ◊ Expr. A întinde mâna (sau o mână) = a face un gest cu brațul pentru: a) a indica ceva; b) a cere de pomană. A întinde (cuiva) mâna (sau mâinile) = a) a îndrepta brațul către o persoană pentru a-i strânge mâna în semn de salut; b) fig. a veni în ajutorul cuiva. A întinde pasul = a merge cu pași mari și grăbiți. A o întinde (la drum) = a pleca repede, în grabă (la drum); a o șterge. 4. Refl. A-și destinde corpul, membrele (din cauza oboselii, a plictiselii etc.). ♦ A se înălța în vârful picioarelor ridicând brațele pentru a atinge un lucru așezat mai sus decât nivelul corpului. ◊ Expr. A se întinde după ceva = a fi lipsit de ceva; a avea mare nevoie de ceva și a nu avea mijloacele necesare pentru a-l obține. ♦ Fig. A se încumeta, a îndrăzni; a se obrăznici. 5. Refl. A se culca, a se lungi pentru a se relaxa ori pentru a dormi. ◊ Expr. A se întinde mai mult decât îi e plapuma = a se lansa în acțiuni, în cheltuieli care îi depășesc posibilitățile. (Refl. recipr.) A se întinde cu cineva = a avea relații sexuale, a se culca cu cineva. (Tranz.) A întinde pe cineva la pământ = a doborî pe cineva la pământ. 6. Tranz. A înmâna, a da. 7. Tranz. A îndrepta, a ținti (o armă) spre... 8. Tranz. Fig. A trage în toate părțile de cineva, a hărțui. II. 1. Tranz. A desface, a desfășura pe toată suprafața, lungimea etc. un obiect strâns, împăturit. ◊ Expr. A întinde masa (sau masă) = a așterne masa pentru mâncare; a da o masă (cu oaspeți mulți). ♦ A etala (o marfă). ♦ A așeza o pastă, un aluat etc. pe o suprafață mai mare, subțiind-o, nivelând-o. 2. Refl. A ocupa un spațiu (întins); a se extinde. ◊ Expr. A se întinde ca o pomană țigănească = a se desfășura, a se extinde pe un spațiu mai mare decât ar fi necesar; a dura prea mult în timp. ♦ (Despre grupuri de oameni) A se desfășura (într-o direcție), a se extinde. ◊ Expr. (Tranz.) A întinde hora = a forma o horă. ♦ (Despre suprafețe, teritorii etc.) A ajunge până la..., a se delimita. ♦ (Despre plante) A se răspândi; a se înmulți. 3. Tranz. Fig. A mări, a spori o putere, o stăpânire. ♦ Refl. (Despre idei, zvonuri; despre boli, epidemii) A se răspândi, a se extinde. ◊ Expr. (Tranz.) A întinde vorba = a divulga un lucru care ți-a fost încredințat ca un secret. ♦ Refl. (Despre acțiuni, mișcări sociale) A se dezvolta, a lua proporții. 4. Refl. A se prelungi în timp; a dura, a dăinui. ◊ Expr. A se întinde la vorbă sau (tranz.) a o întinde la vorbă = a se porni la vorbă, a se pune la taifas; a lungi vorba. ♦ A insista, a stărui asupra... [Perf. s. întinsei, part. întins] – Lat. intendere. DOOM
întínde (a ~) (a trage) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întínd, 1 pl. întíndem, perf. s. 1 sg. întinséi, 1 pl. întínserăm; conj. prez. 3 să întíndă; ger. întinzấnd; part. întíns
întinzând
ÎNTÍNDE, întínd, vb. III. I. 1. Tranz. și intranz. A îndrepta, a desfășura, trăgând de unul sau de ambele capete un lucru care este strâns, încolăcit, înfășurat. ◊ Expr. A întinde (cuiva) o cursă (sau lațul, un laț) = a întinde o cursă, un laț pentru a prinde un animal; fig. a pregăti cuiva o capcană. A întinde la jug = a munci din greu. ♦ Refl. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A se lărgi sau a se lungi, deformându-se. ♦ Refl. (Despre unele lichide) A curge ca o dâră vâscoasă, din cauza alterării. 2. Tranz. A lungi, trăgând de capete, un lucru elastic. 3. Tranz. A lungi mâna, brațul etc. (într-o direcție oarecare). ◊ Expr. A întinde mâna (sau o mână) = a face un gest cu brațul pentru: a) a indica ceva; b) a cere de pomană. A întinde (cuiva) mâna (sau mâinile) = a) a îndrepta brațul către o persoană pentru a-i strânge mâna în semn de salut; b) fig. a veni în ajutorul cuiva. A întinde pasul = a merge cu pași mari și grăbiți. A o întinde (la drum) = a pleca repede, în grabă (la drum); a o șterge. 4. Refl. A-și destinde corpul, membrele (din cauza oboselii, a plictiselii etc.). ♦ A se înălța în vârful picioarelor ridicând brațele pentru a atinge un lucru așezat mai sus decât nivelul corpului. ◊ Expr. A se întinde după ceva = a fi lipsit de ceva; a avea mare nevoie de ceva și a nu avea mijloacele necesare pentru a-l obține. ♦ Fig. A se încumeta, a îndrăzni; a se obrăznici. 5. Refl. A se culca, a se lungi pentru a se relaxa ori pentru a dormi. ◊ Expr. A se întinde mai mult decât îi e plapuma = a se lansa în acțiuni, în cheltuieli care îi depășesc posibilitățile. (Refl. recipr.) A se întinde cu cineva = a avea relații sexuale, a se culca cu cineva. (Tranz.) A întinde pe cineva la pământ = a doborî pe cineva la pământ. 6. Tranz. A înmâna, a da. 7. Tranz. A îndrepta, a ținti (o armă) spre... 8. Tranz. Fig. A trage în toate părțile de cineva, a hărțui. II. 1. Tranz. A desface, a desfășura pe toată suprafața, lungimea etc. un obiect strâns, împăturit. ◊ Expr. A întinde masa (sau masă) = a așterne masa pentru mâncare; a da o masă (cu oaspeți mulți). ♦ A etala (o marfă). ♦ A așeza o pastă, un aluat etc. pe o suprafață mai mare, subțiind-o, nivelând-o. 2. Refl. A ocupa un spațiu (întins); a se extinde. ◊ Expr. A se întinde ca o pomană țigănească = a se desfășura, a se extinde pe un spațiu mai mare decât ar fi necesar; a dura prea mult în timp. ♦ (Despre grupuri de oameni) A se desfășura (într-o direcție), a se extinde. ◊ Expr. (Tranz.) A întinde hora = a forma o horă. ♦ (Despre suprafețe, teritorii etc.) A ajunge până la..., a se delimita. ♦ (Despre plante) A se răspândi; a se înmulți. 3. Tranz. Fig. A mări, a spori o putere, o stăpânire. ♦ Refl. (Despre idei, zvonuri; despre boli, epidemii) A se răspândi, a se extinde. ◊ Expr. (Tranz.) A întinde vorba = a divulga un lucru care ți-a fost încredințat ca un secret. ♦ Refl. (Despre acțiuni, mișcări sociale) A se dezvolta, a lua proporții. 4. Refl. A se prelungi în timp; a dura, a dăinui. ◊ Expr. A se întinde la vorbă sau (tranz.) a o întinde la vorbă = a se porni la vorbă, a se pune la taifas; a lungi vorba. ♦ A insista, a stărui asupra... [Perf. s. întinsei, part. întins] – Lat. intendere. DOOM
întínde (a ~) (a trage) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întínd, 1 pl. întíndem, perf. s. 1 sg. întinséi, 1 pl. întínserăm; conj. prez. 3 să întíndă; ger. întinzấnd; part. întíns
întinzînd
ÎNTÍNDE, întínd, vb. III. I. 1. Tranz. și intranz. A îndrepta, a desfășura, trăgând de unul sau de ambele capete un lucru care este strâns, încolăcit, înfășurat. ◊ Expr. A întinde (cuiva) o cursă (sau lațul, un laț) = a întinde o cursă, un laț pentru a prinde un animal; fig. a pregăti cuiva o capcană. A întinde la jug = a munci din greu. ♦ Refl. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A se lărgi sau a se lungi, deformându-se. ♦ Refl. (Despre unele lichide) A curge ca o dâră vâscoasă, din cauza alterării. 2. Tranz. A lungi, trăgând de capete, un lucru elastic. 3. Tranz. A lungi mâna, brațul etc. (într-o direcție oarecare). ◊ Expr. A întinde mâna (sau o mână) = a face un gest cu brațul pentru: a) a indica ceva; b) a cere de pomană. A întinde (cuiva) mâna (sau mâinile) = a) a îndrepta brațul către o persoană pentru a-i strânge mâna în semn de salut; b) fig. a veni în ajutorul cuiva. A întinde pasul = a merge cu pași mari și grăbiți. A o întinde (la drum) = a pleca repede, în grabă (la drum); a o șterge. 4. Refl. A-și destinde corpul, membrele (din cauza oboselii, a plictiselii etc.). ♦ A se înălța în vârful picioarelor ridicând brațele pentru a atinge un lucru așezat mai sus decât nivelul corpului. ◊ Expr. A se întinde după ceva = a fi lipsit de ceva; a avea mare nevoie de ceva și a nu avea mijloacele necesare pentru a-l obține. ♦ Fig. A se încumeta, a îndrăzni; a se obrăznici. 5. Refl. A se culca, a se lungi pentru a se relaxa ori pentru a dormi. ◊ Expr. A se întinde mai mult decât îi e plapuma = a se lansa în acțiuni, în cheltuieli care îi depășesc posibilitățile. (Refl. recipr.) A se întinde cu cineva = a avea relații sexuale, a se culca cu cineva. (Tranz.) A întinde pe cineva la pământ = a doborî pe cineva la pământ. 6. Tranz. A înmâna, a da. 7. Tranz. A îndrepta, a ținti (o armă) spre... 8. Tranz. Fig. A trage în toate părțile de cineva, a hărțui. II. 1. Tranz. A desface, a desfășura pe toată suprafața, lungimea etc. un obiect strâns, împăturit. ◊ Expr. A întinde masa (sau masă) = a așterne masa pentru mâncare; a da o masă (cu oaspeți mulți). ♦ A etala (o marfă). ♦ A așeza o pastă, un aluat etc. pe o suprafață mai mare, subțiind-o, nivelând-o. 2. Refl. A ocupa un spațiu (întins); a se extinde. ◊ Expr. A se întinde ca o pomană țigănească = a se desfășura, a se extinde pe un spațiu mai mare decât ar fi necesar; a dura prea mult în timp. ♦ (Despre grupuri de oameni) A se desfășura (într-o direcție), a se extinde. ◊ Expr. (Tranz.) A întinde hora = a forma o horă. ♦ (Despre suprafețe, teritorii etc.) A ajunge până la..., a se delimita. ♦ (Despre plante) A se răspândi; a se înmulți. 3. Tranz. Fig. A mări, a spori o putere, o stăpânire. ♦ Refl. (Despre idei, zvonuri; despre boli, epidemii) A se răspândi, a se extinde. ◊ Expr. (Tranz.) A întinde vorba = a divulga un lucru care ți-a fost încredințat ca un secret. ♦ Refl. (Despre acțiuni, mișcări sociale) A se dezvolta, a lua proporții. 4. Refl. A se prelungi în timp; a dura, a dăinui. ◊ Expr. A se întinde la vorbă sau (tranz.) a o întinde la vorbă = a se porni la vorbă, a se pune la taifas; a lungi vorba. ♦ A insista, a stărui asupra... [Perf. s. întinsei, part. întins] – Lat. intendere. DOOM
întínde (a ~) (a trage) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întínd, 1 pl. întíndem, perf. s. 1 sg. întinséi, 1 pl. întínserăm; conj. prez. 3 să întíndă; ger. întinzấnd; part. întíns
întinză
ÎNTÍNDE, întínd, vb. III. I. 1. Tranz. și intranz. A îndrepta, a desfășura, trăgând de unul sau de ambele capete un lucru care este strâns, încolăcit, înfășurat. ◊ Expr. A întinde (cuiva) o cursă (sau lațul, un laț) = a întinde o cursă, un laț pentru a prinde un animal; fig. a pregăti cuiva o capcană. A întinde la jug = a munci din greu. ♦ Refl. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A se lărgi sau a se lungi, deformându-se. ♦ Refl. (Despre unele lichide) A curge ca o dâră vâscoasă, din cauza alterării. 2. Tranz. A lungi, trăgând de capete, un lucru elastic. 3. Tranz. A lungi mâna, brațul etc. (într-o direcție oarecare). ◊ Expr. A întinde mâna (sau o mână) = a face un gest cu brațul pentru: a) a indica ceva; b) a cere de pomană. A întinde (cuiva) mâna (sau mâinile) = a) a îndrepta brațul către o persoană pentru a-i strânge mâna în semn de salut; b) fig. a veni în ajutorul cuiva. A întinde pasul = a merge cu pași mari și grăbiți. A o întinde (la drum) = a pleca repede, în grabă (la drum); a o șterge. 4. Refl. A-și destinde corpul, membrele (din cauza oboselii, a plictiselii etc.). ♦ A se înălța în vârful picioarelor ridicând brațele pentru a atinge un lucru așezat mai sus decât nivelul corpului. ◊ Expr. A se întinde după ceva = a fi lipsit de ceva; a avea mare nevoie de ceva și a nu avea mijloacele necesare pentru a-l obține. ♦ Fig. A se încumeta, a îndrăzni; a se obrăznici. 5. Refl. A se culca, a se lungi pentru a se relaxa ori pentru a dormi. ◊ Expr. A se întinde mai mult decât îi e plapuma = a se lansa în acțiuni, în cheltuieli care îi depășesc posibilitățile. (Refl. recipr.) A se întinde cu cineva = a avea relații sexuale, a se culca cu cineva. (Tranz.) A întinde pe cineva la pământ = a doborî pe cineva la pământ. 6. Tranz. A înmâna, a da. 7. Tranz. A îndrepta, a ținti (o armă) spre... 8. Tranz. Fig. A trage în toate părțile de cineva, a hărțui. II. 1. Tranz. A desface, a desfășura pe toată suprafața, lungimea etc. un obiect strâns, împăturit. ◊ Expr. A întinde masa (sau masă) = a așterne masa pentru mâncare; a da o masă (cu oaspeți mulți). ♦ A etala (o marfă). ♦ A așeza o pastă, un aluat etc. pe o suprafață mai mare, subțiind-o, nivelând-o. 2. Refl. A ocupa un spațiu (întins); a se extinde. ◊ Expr. A se întinde ca o pomană țigănească = a se desfășura, a se extinde pe un spațiu mai mare decât ar fi necesar; a dura prea mult în timp. ♦ (Despre grupuri de oameni) A se desfășura (într-o direcție), a se extinde. ◊ Expr. (Tranz.) A întinde hora = a forma o horă. ♦ (Despre suprafețe, teritorii etc.) A ajunge până la..., a se delimita. ♦ (Despre plante) A se răspândi; a se înmulți. 3. Tranz. Fig. A mări, a spori o putere, o stăpânire. ♦ Refl. (Despre idei, zvonuri; despre boli, epidemii) A se răspândi, a se extinde. ◊ Expr. (Tranz.) A întinde vorba = a divulga un lucru care ți-a fost încredințat ca un secret. ♦ Refl. (Despre acțiuni, mișcări sociale) A se dezvolta, a lua proporții. 4. Refl. A se prelungi în timp; a dura, a dăinui. ◊ Expr. A se întinde la vorbă sau (tranz.) a o întinde la vorbă = a se porni la vorbă, a se pune la taifas; a lungi vorba. ♦ A insista, a stărui asupra... [Perf. s. întinsei, part. întins] – Lat. intendere. DOOM
întínde (a ~) (a trage) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întínd, 1 pl. întíndem, perf. s. 1 sg. întinséi, 1 pl. întínserăm; conj. prez. 3 să întíndă; ger. întinzấnd; part. întíns
întinzătoare
ÎNTINZĂTÓR, întinzătoare, s. n. 1. Nume dat mai multor dispozitive folosite pentru a întinde unele obiecte elastice sau flexibile. 2. Băț, lemn la războiul de țesut, cu ajutorul căruia se răsucește țesătura pe sulul dinainte; întorcător, încordător. – Întinde + suf. -ător. DOOM
întinzătór s. n., pl. întinzătoáre
întinzătoarele
ÎNTINZĂTÓR, întinzătoare, s. n. 1. Nume dat mai multor dispozitive folosite pentru a întinde unele obiecte elastice sau flexibile. 2. Băț, lemn la războiul de țesut, cu ajutorul căruia se răsucește țesătura pe sulul dinainte; întorcător, încordător. – Întinde + suf. -ător. DOOM
întinzătór s. n., pl. întinzătoáre
întinzătoarelor
ÎNTINZĂTÓR, întinzătoare, s. n. 1. Nume dat mai multor dispozitive folosite pentru a întinde unele obiecte elastice sau flexibile. 2. Băț, lemn la războiul de țesut, cu ajutorul căruia se răsucește țesătura pe sulul dinainte; întorcător, încordător. – Întinde + suf. -ător. DOOM
întinzătór s. n., pl. întinzătoáre
întinzător
ÎNTINZĂTÓR, întinzătoare, s. n. 1. Nume dat mai multor dispozitive folosite pentru a întinde unele obiecte elastice sau flexibile. 2. Băț, lemn la războiul de țesut, cu ajutorul căruia se răsucește țesătura pe sulul dinainte; întorcător, încordător. – Întinde + suf. -ător. DOOM
întinzătór s. n., pl. întinzătoáre
întinzătorul
ÎNTINZĂTÓR, întinzătoare, s. n. 1. Nume dat mai multor dispozitive folosite pentru a întinde unele obiecte elastice sau flexibile. 2. Băț, lemn la războiul de țesut, cu ajutorul căruia se răsucește țesătura pe sulul dinainte; întorcător, încordător. – Întinde + suf. -ător. DOOM
întinzătór s. n., pl. întinzătoáre
întinzătorului
ÎNTINZĂTÓR, întinzătoare, s. n. 1. Nume dat mai multor dispozitive folosite pentru a întinde unele obiecte elastice sau flexibile. 2. Băț, lemn la războiul de țesut, cu ajutorul căruia se răsucește țesătura pe sulul dinainte; întorcător, încordător. – Întinde + suf. -ător. DOOM
întinzătór s. n., pl. întinzătoáre
întinând
ÎNTINÁ, întinez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) murdări de noroi. ♦ Fig. A (se) pângări; a (se) păta. [Prez. ind. și: întín] – În + tină.
întinînd
ÎNTINÁ, întinez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) murdări de noroi. ♦ Fig. A (se) pângări; a (se) păta. [Prez. ind. și: întín] – În + tină.
întinări
ÎNTINÁRE s. f. Acțiunea de a (se) întina. – V. întina. DOOM
întináre s. f., g.-d. art. întinắrii
întinării
ÎNTINÁRE s. f. Acțiunea de a (se) întina. – V. întina. DOOM
întináre s. f., g.-d. art. întinắrii
întinările
ÎNTINÁRE s. f. Acțiunea de a (se) întina. – V. întina. DOOM
întináre s. f., g.-d. art. întinắrii
întinărilor
ÎNTINÁRE s. f. Acțiunea de a (se) întina. – V. întina. DOOM
întináre s. f., g.-d. art. întinắrii
întinși
ÎNTÍNS2, -Ă, întinși, -se, adj. 1. Încordat, lungit (prin tragere de unul sau de ambele capete). 2. Desfășurat în lungime sau pe toată suprafața. ◊ Loc. adv. Cu brațe(le) întinse = cu mare dragoste. Cu pânzele întinse = (despre ambarcațiuni) cu pânzele desfășurate. ♦ (Despre corturi; p. ext. despre tabere) Așezat, fixat. 3. (Despre piei, țesături etc.) Fără crețuri sau îndoituri; netezit, neted. 4. (Despre mers, zbor etc.; adesea adverbial) Care duce direct la țintă; p. ext. încordat, grăbit, zorit2. 5. (Despre elemente care formează un șir) Care prezintă o succesiune neîntreruptă. 6. Cu suprafață mare, vast. ◊ Loc. adv. Pe scară întinsă = în proporții foarte mari. – V. întinde.
întinșii
ÎNTÍNS2, -Ă, întinși, -se, adj. 1. Încordat, lungit (prin tragere de unul sau de ambele capete). 2. Desfășurat în lungime sau pe toată suprafața. ◊ Loc. adv. Cu brațe(le) întinse = cu mare dragoste. Cu pânzele întinse = (despre ambarcațiuni) cu pânzele desfășurate. ♦ (Despre corturi; p. ext. despre tabere) Așezat, fixat. 3. (Despre piei, țesături etc.) Fără crețuri sau îndoituri; netezit, neted. 4. (Despre mers, zbor etc.; adesea adverbial) Care duce direct la țintă; p. ext. încordat, grăbit, zorit2. 5. (Despre elemente care formează un șir) Care prezintă o succesiune neîntreruptă. 6. Cu suprafață mare, vast. ◊ Loc. adv. Pe scară întinsă = în proporții foarte mari. – V. întinde.
întinșilor
ÎNTÍNS2, -Ă, întinși, -se, adj. 1. Încordat, lungit (prin tragere de unul sau de ambele capete). 2. Desfășurat în lungime sau pe toată suprafața. ◊ Loc. adv. Cu brațe(le) întinse = cu mare dragoste. Cu pânzele întinse = (despre ambarcațiuni) cu pânzele desfășurate. ♦ (Despre corturi; p. ext. despre tabere) Așezat, fixat. 3. (Despre piei, țesături etc.) Fără crețuri sau îndoituri; netezit, neted. 4. (Despre mers, zbor etc.; adesea adverbial) Care duce direct la țintă; p. ext. încordat, grăbit, zorit2. 5. (Despre elemente care formează un șir) Care prezintă o succesiune neîntreruptă. 6. Cu suprafață mare, vast. ◊ Loc. adv. Pe scară întinsă = în proporții foarte mari. – V. întinde.
întipărea
ÎNTIPĂRÍ, întipăresc, vb. IV. Refl. A se imprima, a lăsa urmă într-un material prin apăsare; fig. a se fixa în mintea, în conștiința cuiva, lăsând o urmă puternică. – În + tipări. DOOM
întipărí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. întipăréște, imperf. 3 sg. întipăreá; conj. prez. 3 să întipăreáscă
întipăreai
ÎNTIPĂRÍ, întipăresc, vb. IV. Refl. A se imprima, a lăsa urmă într-un material prin apăsare; fig. a se fixa în mintea, în conștiința cuiva, lăsând o urmă puternică. – În + tipări. DOOM
întipărí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. întipăréște, imperf. 3 sg. întipăreá; conj. prez. 3 să întipăreáscă
întipăream
ÎNTIPĂRÍ, întipăresc, vb. IV. Refl. A se imprima, a lăsa urmă într-un material prin apăsare; fig. a se fixa în mintea, în conștiința cuiva, lăsând o urmă puternică. – În + tipări. DOOM
întipărí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. întipăréște, imperf. 3 sg. întipăreá; conj. prez. 3 să întipăreáscă
întipărească
ÎNTIPĂRÍ, întipăresc, vb. IV. Refl. A se imprima, a lăsa urmă într-un material prin apăsare; fig. a se fixa în mintea, în conștiința cuiva, lăsând o urmă puternică. – În + tipări. DOOM
întipărí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. întipăréște, imperf. 3 sg. întipăreá; conj. prez. 3 să întipăreáscă
întipăreau
ÎNTIPĂRÍ, întipăresc, vb. IV. Refl. A se imprima, a lăsa urmă într-un material prin apăsare; fig. a se fixa în mintea, în conștiința cuiva, lăsând o urmă puternică. – În + tipări. DOOM
întipărí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. întipăréște, imperf. 3 sg. întipăreá; conj. prez. 3 să întipăreáscă
întipăreați
ÎNTIPĂRÍ, întipăresc, vb. IV. Refl. A se imprima, a lăsa urmă într-un material prin apăsare; fig. a se fixa în mintea, în conștiința cuiva, lăsând o urmă puternică. – În + tipări. DOOM
întipărí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. întipăréște, imperf. 3 sg. întipăreá; conj. prez. 3 să întipăreáscă
întipăresc
ÎNTIPĂRÍ, întipăresc, vb. IV. Refl. A se imprima, a lăsa urmă într-un material prin apăsare; fig. a se fixa în mintea, în conștiința cuiva, lăsând o urmă puternică. – În + tipări. DOOM
întipărí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. întipăréște, imperf. 3 sg. întipăreá; conj. prez. 3 să întipăreáscă
întipărește
ÎNTIPĂRÍ, întipăresc, vb. IV. Refl. A se imprima, a lăsa urmă într-un material prin apăsare; fig. a se fixa în mintea, în conștiința cuiva, lăsând o urmă puternică. – În + tipări. DOOM
întipărí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. întipăréște, imperf. 3 sg. întipăreá; conj. prez. 3 să întipăreáscă
întipărești
ÎNTIPĂRÍ, întipăresc, vb. IV. Refl. A se imprima, a lăsa urmă într-un material prin apăsare; fig. a se fixa în mintea, în conștiința cuiva, lăsând o urmă puternică. – În + tipări. DOOM
întipărí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. întipăréște, imperf. 3 sg. întipăreá; conj. prez. 3 să întipăreáscă
întipări
ÎNTIPĂRÍ, întipăresc, vb. IV. Refl. A se imprima, a lăsa urmă într-un material prin apăsare; fig. a se fixa în mintea, în conștiința cuiva, lăsând o urmă puternică. – În + tipări. DOOM
întipărí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. întipăréște, imperf. 3 sg. întipăreá; conj. prez. 3 să întipăreáscă
întipării
ÎNTIPĂRÍ, întipăresc, vb. IV. Refl. A se imprima, a lăsa urmă într-un material prin apăsare; fig. a se fixa în mintea, în conștiința cuiva, lăsând o urmă puternică. – În + tipări. DOOM
întipărí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. întipăréște, imperf. 3 sg. întipăreá; conj. prez. 3 să întipăreáscă
întipărim
ÎNTIPĂRÍ, întipăresc, vb. IV. Refl. A se imprima, a lăsa urmă într-un material prin apăsare; fig. a se fixa în mintea, în conștiința cuiva, lăsând o urmă puternică. – În + tipări. DOOM
întipărí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. întipăréște, imperf. 3 sg. întipăreá; conj. prez. 3 să întipăreáscă
întipărind
ÎNTIPĂRÍ, întipăresc, vb. IV. Refl. A se imprima, a lăsa urmă într-un material prin apăsare; fig. a se fixa în mintea, în conștiința cuiva, lăsând o urmă puternică. – În + tipări. DOOM
întipărí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. întipăréște, imperf. 3 sg. întipăreá; conj. prez. 3 să întipăreáscă
întipărire
ÎNTIPĂRÍ, întipăresc, vb. IV. Refl. A se imprima, a lăsa urmă într-un material prin apăsare; fig. a se fixa în mintea, în conștiința cuiva, lăsând o urmă puternică. – În + tipări. DOOM
întipărí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. întipăréște, imperf. 3 sg. întipăreá; conj. prez. 3 să întipăreáscă
întipărire
ÎNTIPĂRÍRE, întipăriri, s. f. Acțiunea de a se întipări și rezultatul ei. – V. întipări. DOOM
întipăríre s. f., g.-d. art. întipărírii; pl. întipăríri
întipărirea
ÎNTIPĂRÍRE, întipăriri, s. f. Acțiunea de a se întipări și rezultatul ei. – V. întipări. DOOM
întipăríre s. f., g.-d. art. întipărírii; pl. întipăríri
întipăriri
ÎNTIPĂRÍRE, întipăriri, s. f. Acțiunea de a se întipări și rezultatul ei. – V. întipări. DOOM
întipăríre s. f., g.-d. art. întipărírii; pl. întipăríri
întipăririi
ÎNTIPĂRÍRE, întipăriri, s. f. Acțiunea de a se întipări și rezultatul ei. – V. întipări. DOOM
întipăríre s. f., g.-d. art. întipărírii; pl. întipăríri
întipăririle
ÎNTIPĂRÍRE, întipăriri, s. f. Acțiunea de a se întipări și rezultatul ei. – V. întipări. DOOM
întipăríre s. f., g.-d. art. întipărírii; pl. întipăríri
întipăririlor
ÎNTIPĂRÍRE, întipăriri, s. f. Acțiunea de a se întipări și rezultatul ei. – V. întipări. DOOM
întipăríre s. f., g.-d. art. întipărírii; pl. întipăríri
întipăriră
ÎNTIPĂRÍ, întipăresc, vb. IV. Refl. A se imprima, a lăsa urmă într-un material prin apăsare; fig. a se fixa în mintea, în conștiința cuiva, lăsând o urmă puternică. – În + tipări. DOOM
întipărí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. întipăréște, imperf. 3 sg. întipăreá; conj. prez. 3 să întipăreáscă
întipărirăm
ÎNTIPĂRÍ, întipăresc, vb. IV. Refl. A se imprima, a lăsa urmă într-un material prin apăsare; fig. a se fixa în mintea, în conștiința cuiva, lăsând o urmă puternică. – În + tipări. DOOM
întipărí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. întipăréște, imperf. 3 sg. întipăreá; conj. prez. 3 să întipăreáscă
întipărirăți
ÎNTIPĂRÍ, întipăresc, vb. IV. Refl. A se imprima, a lăsa urmă într-un material prin apăsare; fig. a se fixa în mintea, în conștiința cuiva, lăsând o urmă puternică. – În + tipări. DOOM
întipărí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. întipăréște, imperf. 3 sg. întipăreá; conj. prez. 3 să întipăreáscă
întipărise
ÎNTIPĂRÍ, întipăresc, vb. IV. Refl. A se imprima, a lăsa urmă într-un material prin apăsare; fig. a se fixa în mintea, în conștiința cuiva, lăsând o urmă puternică. – În + tipări. DOOM
întipărí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. întipăréște, imperf. 3 sg. întipăreá; conj. prez. 3 să întipăreáscă
întipărisem
ÎNTIPĂRÍ, întipăresc, vb. IV. Refl. A se imprima, a lăsa urmă într-un material prin apăsare; fig. a se fixa în mintea, în conștiința cuiva, lăsând o urmă puternică. – În + tipări. DOOM
întipărí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. întipăréște, imperf. 3 sg. întipăreá; conj. prez. 3 să întipăreáscă
întipăriseră
ÎNTIPĂRÍ, întipăresc, vb. IV. Refl. A se imprima, a lăsa urmă într-un material prin apăsare; fig. a se fixa în mintea, în conștiința cuiva, lăsând o urmă puternică. – În + tipări. DOOM
întipărí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. întipăréște, imperf. 3 sg. întipăreá; conj. prez. 3 să întipăreáscă
întipăriserăm
ÎNTIPĂRÍ, întipăresc, vb. IV. Refl. A se imprima, a lăsa urmă într-un material prin apăsare; fig. a se fixa în mintea, în conștiința cuiva, lăsând o urmă puternică. – În + tipări. DOOM
întipărí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. întipăréște, imperf. 3 sg. întipăreá; conj. prez. 3 să întipăreáscă
întipăriserăți
ÎNTIPĂRÍ, întipăresc, vb. IV. Refl. A se imprima, a lăsa urmă într-un material prin apăsare; fig. a se fixa în mintea, în conștiința cuiva, lăsând o urmă puternică. – În + tipări. DOOM
întipărí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. întipăréște, imperf. 3 sg. întipăreá; conj. prez. 3 să întipăreáscă
întipăriseși
ÎNTIPĂRÍ, întipăresc, vb. IV. Refl. A se imprima, a lăsa urmă într-un material prin apăsare; fig. a se fixa în mintea, în conștiința cuiva, lăsând o urmă puternică. – În + tipări. DOOM
întipărí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. întipăréște, imperf. 3 sg. întipăreá; conj. prez. 3 să întipăreáscă
întipăriseți
ÎNTIPĂRÍ, întipăresc, vb. IV. Refl. A se imprima, a lăsa urmă într-un material prin apăsare; fig. a se fixa în mintea, în conștiința cuiva, lăsând o urmă puternică. – În + tipări. DOOM
întipărí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. întipăréște, imperf. 3 sg. întipăreá; conj. prez. 3 să întipăreáscă
întipărit
ÎNTIPĂRÍ, întipăresc, vb. IV. Refl. A se imprima, a lăsa urmă într-un material prin apăsare; fig. a se fixa în mintea, în conștiința cuiva, lăsând o urmă puternică. – În + tipări. DOOM
întipărí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. întipăréște, imperf. 3 sg. întipăreá; conj. prez. 3 să întipăreáscă
întipărit
ÎNTIPĂRÍ, întipăresc, vb. IV. Refl. A se imprima, a lăsa urmă într-un material prin apăsare; fig. a se fixa în mintea, în conștiința cuiva, lăsând o urmă puternică. – În + tipări.
întipăriși
ÎNTIPĂRÍ, întipăresc, vb. IV. Refl. A se imprima, a lăsa urmă într-un material prin apăsare; fig. a se fixa în mintea, în conștiința cuiva, lăsând o urmă puternică. – În + tipări. DOOM
întipărí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. întipăréște, imperf. 3 sg. întipăreá; conj. prez. 3 să întipăreáscă
întipăriți
ÎNTIPĂRÍ, întipăresc, vb. IV. Refl. A se imprima, a lăsa urmă într-un material prin apăsare; fig. a se fixa în mintea, în conștiința cuiva, lăsând o urmă puternică. – În + tipări. DOOM
întipărí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. întipăréște, imperf. 3 sg. întipăreá; conj. prez. 3 să întipăreáscă
întiri
ÎNTIRÍ, întiresc, vb. IV. Tranz. (Regional, și în forma intiri) 1. A îndepărta (cu forța), a alunga, a izgoni. Porunci unui comisar de poliție să-i întirească din oraș. ODOBESCU, S. A. 457. 2. A urmări, a prigoni, a persecuta. Spune mămucăi ce te-ai supărat, mama nu te-o intirit, nici te-o oropsit. CONTEMPORANUL, VI 295. 3. A înțărca. Și-i păcat... s-o întiresc de pe acuma; ce poate ea mînca ? CONTEMPORANUL, IV 391.- Variante: înterí (CONTEMPORANUL, III 294, I. IONESCU, M. 365), intirí vb. IV.
întitiriza
întitiriza, întitirizez I v. t. a îmbrăca haine elegante. II v. r. a se îmbrăca elegant / șic.
întitirizare
întitiriza, întitirizez I v. t. a îmbrăca haine elegante. II v. r. a se îmbrăca elegant / șic.
întitirizat
întitirizat, -ă, întitirizați, -te adj. 1. dichisit, șic, elegant. 2. îmbrăcat bine (pentru derutarea viitoarelor victime).
întoarce
ÎNTOÁRCE, întórc, vb. III. I. 1. Refl. și tranz. A se înapoia2 sau a face să se înapoieze de unde a fost plecat; a reveni2 sau a face să revină. ♦ Tranz. (Despre o stare afectivă sau maladivă) A-i cuprinde din nou pe cineva (abia vindecat). ♦ Refl. A se îndrepta spre un punct, schimbând radical direcția inițială. 2. (Pop.) A-și schimba sau a face pe cineva să-și schimbe părerea, a se răzgândi sau a face pe cineva să se răzgândească. A Tranz. A retrage o vorbă, o promisune etc., a reveni asupra... 3. (Pop.) A (se) transforma, a (se) modifica, a (se) preface. S-a întors ploaia în ninsoare. ◊ Expr. (Refl.) A i se întoarce (cuiva) mânia = a-i trece supărarea. A i se întoarce cuiva inima = a i se schimba dispoziția, a se îmblânzi, a se muia. ♦ Tranz. (Înv.) A traduce un text dintr-o limbă în alta; p. ext. a interpreta. II. 1. Tranz. A învârti, a suci, a răsuci (de pe o parte pe alta). ◊ Expr. Tranz. și refl. A (se) întoarce pe dos = a) a (se) nemulțumi profund; a (se) supăra foarte tare, a (se) tulbura; b) a(-și) strica buna dispoziție, a (se) bosumfla. ♦ Spec. A învârti, a răsuci resortul unui mecanism. A întoarce ceasul. ♦ Tranz. (Pop.) A jugăni (un animal). 2. Tranz. și refl. A(-și) mișca, a(-și) orienta corpul sau o parte a corpului, p. ext. privirea în altă direcție decât cea inițială. 4 Expr. (Tranz.) A întoarce cuiva spatele = a pleca în mod ostentativ de lângă cineva; a părăsi pe cineva, a nu se mai interesa de soarta cuiva. (Refl.; fam.) A i se întoarce (cuiva) mațele sau stomacul pe dos = a i se face scârbă, greață; fig. a fi dezgustat, scârbit. III. Tranz. 1. A schimba poziția unui obiect, așezându-l invers față de poziția anterioară sau față de poziția firească ◊ Expr. A întoarce casa pe dos = a răscoli totul în casă. A (o) întoarce și pe o parte (sau față) și pe alta = a examina amănunțit, a discuta în detaliu. ♦ A da filele unei cărți, ale unui caiet etc. înainte sau înapoi; a răsfoi. ◊ Expr. A întoarce foaia = a-și schimba atitudinea devenind mai ferm, mai sever. ♦ A pune, a îmbrăca un obiect vestimentar pe dos; a preface un obiect vestimentar transformându-i dosul în față. ◊ Expr. A (-și) întoarce cojocul (pe partea cealaltă sau pe dos) = a-și schimba comportarea, atitudinea în rău față de cineva. ♦ A învârti paiele, fânul etc. astfel încât partea umedă de la pământ să ajungă deasupra. ♦ A ara din nou un ogor. 2. A da îndărăt, a restitui. ◊ Expr. A întoarce vizita = a răspunde printr-o vizită la o vizită primită anterior. ♦ Fig. A răsplăti pe cineva pentru o faptă bună sau rea. ♦ (Determinat prin „cuvânt”, „vorbă” etc.) A răspunde, a replica (cu ostentație, cu impertinență). – Lat. intorquere. DOOM
întoárce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întórc, 1 pl. întoárcem, perf. s. 1 sg. întorséi, 1 pl. întoárserăm; part. întórs
întoarcem
ÎNTOÁRCE, întórc, vb. III. I. 1. Refl. și tranz. A se înapoia2 sau a face să se înapoieze de unde a fost plecat; a reveni2 sau a face să revină. ♦ Tranz. (Despre o stare afectivă sau maladivă) A-i cuprinde din nou pe cineva (abia vindecat). ♦ Refl. A se îndrepta spre un punct, schimbând radical direcția inițială. 2. (Pop.) A-și schimba sau a face pe cineva să-și schimbe părerea, a se răzgândi sau a face pe cineva să se răzgândească. A Tranz. A retrage o vorbă, o promisune etc., a reveni asupra... 3. (Pop.) A (se) transforma, a (se) modifica, a (se) preface. S-a întors ploaia în ninsoare. ◊ Expr. (Refl.) A i se întoarce (cuiva) mânia = a-i trece supărarea. A i se întoarce cuiva inima = a i se schimba dispoziția, a se îmblânzi, a se muia. ♦ Tranz. (Înv.) A traduce un text dintr-o limbă în alta; p. ext. a interpreta. II. 1. Tranz. A învârti, a suci, a răsuci (de pe o parte pe alta). ◊ Expr. Tranz. și refl. A (se) întoarce pe dos = a) a (se) nemulțumi profund; a (se) supăra foarte tare, a (se) tulbura; b) a(-și) strica buna dispoziție, a (se) bosumfla. ♦ Spec. A învârti, a răsuci resortul unui mecanism. A întoarce ceasul. ♦ Tranz. (Pop.) A jugăni (un animal). 2. Tranz. și refl. A(-și) mișca, a(-și) orienta corpul sau o parte a corpului, p. ext. privirea în altă direcție decât cea inițială. 4 Expr. (Tranz.) A întoarce cuiva spatele = a pleca în mod ostentativ de lângă cineva; a părăsi pe cineva, a nu se mai interesa de soarta cuiva. (Refl.; fam.) A i se întoarce (cuiva) mațele sau stomacul pe dos = a i se face scârbă, greață; fig. a fi dezgustat, scârbit. III. Tranz. 1. A schimba poziția unui obiect, așezându-l invers față de poziția anterioară sau față de poziția firească ◊ Expr. A întoarce casa pe dos = a răscoli totul în casă. A (o) întoarce și pe o parte (sau față) și pe alta = a examina amănunțit, a discuta în detaliu. ♦ A da filele unei cărți, ale unui caiet etc. înainte sau înapoi; a răsfoi. ◊ Expr. A întoarce foaia = a-și schimba atitudinea devenind mai ferm, mai sever. ♦ A pune, a îmbrăca un obiect vestimentar pe dos; a preface un obiect vestimentar transformându-i dosul în față. ◊ Expr. A (-și) întoarce cojocul (pe partea cealaltă sau pe dos) = a-și schimba comportarea, atitudinea în rău față de cineva. ♦ A învârti paiele, fânul etc. astfel încât partea umedă de la pământ să ajungă deasupra. ♦ A ara din nou un ogor. 2. A da îndărăt, a restitui. ◊ Expr. A întoarce vizita = a răspunde printr-o vizită la o vizită primită anterior. ♦ Fig. A răsplăti pe cineva pentru o faptă bună sau rea. ♦ (Determinat prin „cuvânt”, „vorbă” etc.) A răspunde, a replica (cu ostentație, cu impertinență). – Lat. intorquere. DOOM
întoárce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întórc, 1 pl. întoárcem, perf. s. 1 sg. întorséi, 1 pl. întoárserăm; part. întórs
întoarcere
ÎNTOÁRCE, întórc, vb. III. I. 1. Refl. și tranz. A se înapoia2 sau a face să se înapoieze de unde a fost plecat; a reveni2 sau a face să revină. ♦ Tranz. (Despre o stare afectivă sau maladivă) A-i cuprinde din nou pe cineva (abia vindecat). ♦ Refl. A se îndrepta spre un punct, schimbând radical direcția inițială. 2. (Pop.) A-și schimba sau a face pe cineva să-și schimbe părerea, a se răzgândi sau a face pe cineva să se răzgândească. A Tranz. A retrage o vorbă, o promisune etc., a reveni asupra... 3. (Pop.) A (se) transforma, a (se) modifica, a (se) preface. S-a întors ploaia în ninsoare. ◊ Expr. (Refl.) A i se întoarce (cuiva) mânia = a-i trece supărarea. A i se întoarce cuiva inima = a i se schimba dispoziția, a se îmblânzi, a se muia. ♦ Tranz. (Înv.) A traduce un text dintr-o limbă în alta; p. ext. a interpreta. II. 1. Tranz. A învârti, a suci, a răsuci (de pe o parte pe alta). ◊ Expr. Tranz. și refl. A (se) întoarce pe dos = a) a (se) nemulțumi profund; a (se) supăra foarte tare, a (se) tulbura; b) a(-și) strica buna dispoziție, a (se) bosumfla. ♦ Spec. A învârti, a răsuci resortul unui mecanism. A întoarce ceasul. ♦ Tranz. (Pop.) A jugăni (un animal). 2. Tranz. și refl. A(-și) mișca, a(-și) orienta corpul sau o parte a corpului, p. ext. privirea în altă direcție decât cea inițială. 4 Expr. (Tranz.) A întoarce cuiva spatele = a pleca în mod ostentativ de lângă cineva; a părăsi pe cineva, a nu se mai interesa de soarta cuiva. (Refl.; fam.) A i se întoarce (cuiva) mațele sau stomacul pe dos = a i se face scârbă, greață; fig. a fi dezgustat, scârbit. III. Tranz. 1. A schimba poziția unui obiect, așezându-l invers față de poziția anterioară sau față de poziția firească ◊ Expr. A întoarce casa pe dos = a răscoli totul în casă. A (o) întoarce și pe o parte (sau față) și pe alta = a examina amănunțit, a discuta în detaliu. ♦ A da filele unei cărți, ale unui caiet etc. înainte sau înapoi; a răsfoi. ◊ Expr. A întoarce foaia = a-și schimba atitudinea devenind mai ferm, mai sever. ♦ A pune, a îmbrăca un obiect vestimentar pe dos; a preface un obiect vestimentar transformându-i dosul în față. ◊ Expr. A (-și) întoarce cojocul (pe partea cealaltă sau pe dos) = a-și schimba comportarea, atitudinea în rău față de cineva. ♦ A învârti paiele, fânul etc. astfel încât partea umedă de la pământ să ajungă deasupra. ♦ A ara din nou un ogor. 2. A da îndărăt, a restitui. ◊ Expr. A întoarce vizita = a răspunde printr-o vizită la o vizită primită anterior. ♦ Fig. A răsplăti pe cineva pentru o faptă bună sau rea. ♦ (Determinat prin „cuvânt”, „vorbă” etc.) A răspunde, a replica (cu ostentație, cu impertinență). – Lat. intorquere. DOOM
întoárce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întórc, 1 pl. întoárcem, perf. s. 1 sg. întorséi, 1 pl. întoárserăm; part. întórs
întoarcere
ÎNTOÁRCERE, întoarceri, s. f. Acțiunea de a (se) întoarce și rezultatul ei. – V. întoarce. DOOM
întoárcere s. f., g.-d. art. întoárcerii; pl. întoárceri
întoarcerea
ÎNTOÁRCERE, întoarceri, s. f. Acțiunea de a (se) întoarce și rezultatul ei. – V. întoarce. DOOM
întoárcere s. f., g.-d. art. întoárcerii; pl. întoárceri
întoarceri
ÎNTOÁRCERE, întoarceri, s. f. Acțiunea de a (se) întoarce și rezultatul ei. – V. întoarce. DOOM
întoárcere s. f., g.-d. art. întoárcerii; pl. întoárceri
întoarcerii
ÎNTOÁRCERE, întoarceri, s. f. Acțiunea de a (se) întoarce și rezultatul ei. – V. întoarce. DOOM
întoárcere s. f., g.-d. art. întoárcerii; pl. întoárceri
întoarcerile
ÎNTOÁRCERE, întoarceri, s. f. Acțiunea de a (se) întoarce și rezultatul ei. – V. întoarce. DOOM
întoárcere s. f., g.-d. art. întoárcerii; pl. întoárceri
întoarcerilor
ÎNTOÁRCERE, întoarceri, s. f. Acțiunea de a (se) întoarce și rezultatul ei. – V. întoarce. DOOM
întoárcere s. f., g.-d. art. întoárcerii; pl. întoárceri
întoarceți
ÎNTOÁRCE, întórc, vb. III. I. 1. Refl. și tranz. A se înapoia2 sau a face să se înapoieze de unde a fost plecat; a reveni2 sau a face să revină. ♦ Tranz. (Despre o stare afectivă sau maladivă) A-i cuprinde din nou pe cineva (abia vindecat). ♦ Refl. A se îndrepta spre un punct, schimbând radical direcția inițială. 2. (Pop.) A-și schimba sau a face pe cineva să-și schimbe părerea, a se răzgândi sau a face pe cineva să se răzgândească. A Tranz. A retrage o vorbă, o promisune etc., a reveni asupra... 3. (Pop.) A (se) transforma, a (se) modifica, a (se) preface. S-a întors ploaia în ninsoare. ◊ Expr. (Refl.) A i se întoarce (cuiva) mânia = a-i trece supărarea. A i se întoarce cuiva inima = a i se schimba dispoziția, a se îmblânzi, a se muia. ♦ Tranz. (Înv.) A traduce un text dintr-o limbă în alta; p. ext. a interpreta. II. 1. Tranz. A învârti, a suci, a răsuci (de pe o parte pe alta). ◊ Expr. Tranz. și refl. A (se) întoarce pe dos = a) a (se) nemulțumi profund; a (se) supăra foarte tare, a (se) tulbura; b) a(-și) strica buna dispoziție, a (se) bosumfla. ♦ Spec. A învârti, a răsuci resortul unui mecanism. A întoarce ceasul. ♦ Tranz. (Pop.) A jugăni (un animal). 2. Tranz. și refl. A(-și) mișca, a(-și) orienta corpul sau o parte a corpului, p. ext. privirea în altă direcție decât cea inițială. 4 Expr. (Tranz.) A întoarce cuiva spatele = a pleca în mod ostentativ de lângă cineva; a părăsi pe cineva, a nu se mai interesa de soarta cuiva. (Refl.; fam.) A i se întoarce (cuiva) mațele sau stomacul pe dos = a i se face scârbă, greață; fig. a fi dezgustat, scârbit. III. Tranz. 1. A schimba poziția unui obiect, așezându-l invers față de poziția anterioară sau față de poziția firească ◊ Expr. A întoarce casa pe dos = a răscoli totul în casă. A (o) întoarce și pe o parte (sau față) și pe alta = a examina amănunțit, a discuta în detaliu. ♦ A da filele unei cărți, ale unui caiet etc. înainte sau înapoi; a răsfoi. ◊ Expr. A întoarce foaia = a-și schimba atitudinea devenind mai ferm, mai sever. ♦ A pune, a îmbrăca un obiect vestimentar pe dos; a preface un obiect vestimentar transformându-i dosul în față. ◊ Expr. A (-și) întoarce cojocul (pe partea cealaltă sau pe dos) = a-și schimba comportarea, atitudinea în rău față de cineva. ♦ A învârti paiele, fânul etc. astfel încât partea umedă de la pământ să ajungă deasupra. ♦ A ara din nou un ogor. 2. A da îndărăt, a restitui. ◊ Expr. A întoarce vizita = a răspunde printr-o vizită la o vizită primită anterior. ♦ Fig. A răsplăti pe cineva pentru o faptă bună sau rea. ♦ (Determinat prin „cuvânt”, „vorbă” etc.) A răspunde, a replica (cu ostentație, cu impertinență). – Lat. intorquere. DOOM
întoárce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întórc, 1 pl. întoárcem, perf. s. 1 sg. întorséi, 1 pl. întoárserăm; part. întórs
întoarcă
ÎNTOÁRCE, întórc, vb. III. I. 1. Refl. și tranz. A se înapoia2 sau a face să se înapoieze de unde a fost plecat; a reveni2 sau a face să revină. ♦ Tranz. (Despre o stare afectivă sau maladivă) A-i cuprinde din nou pe cineva (abia vindecat). ♦ Refl. A se îndrepta spre un punct, schimbând radical direcția inițială. 2. (Pop.) A-și schimba sau a face pe cineva să-și schimbe părerea, a se răzgândi sau a face pe cineva să se răzgândească. A Tranz. A retrage o vorbă, o promisune etc., a reveni asupra... 3. (Pop.) A (se) transforma, a (se) modifica, a (se) preface. S-a întors ploaia în ninsoare. ◊ Expr. (Refl.) A i se întoarce (cuiva) mânia = a-i trece supărarea. A i se întoarce cuiva inima = a i se schimba dispoziția, a se îmblânzi, a se muia. ♦ Tranz. (Înv.) A traduce un text dintr-o limbă în alta; p. ext. a interpreta. II. 1. Tranz. A învârti, a suci, a răsuci (de pe o parte pe alta). ◊ Expr. Tranz. și refl. A (se) întoarce pe dos = a) a (se) nemulțumi profund; a (se) supăra foarte tare, a (se) tulbura; b) a(-și) strica buna dispoziție, a (se) bosumfla. ♦ Spec. A învârti, a răsuci resortul unui mecanism. A întoarce ceasul. ♦ Tranz. (Pop.) A jugăni (un animal). 2. Tranz. și refl. A(-și) mișca, a(-și) orienta corpul sau o parte a corpului, p. ext. privirea în altă direcție decât cea inițială. 4 Expr. (Tranz.) A întoarce cuiva spatele = a pleca în mod ostentativ de lângă cineva; a părăsi pe cineva, a nu se mai interesa de soarta cuiva. (Refl.; fam.) A i se întoarce (cuiva) mațele sau stomacul pe dos = a i se face scârbă, greață; fig. a fi dezgustat, scârbit. III. Tranz. 1. A schimba poziția unui obiect, așezându-l invers față de poziția anterioară sau față de poziția firească ◊ Expr. A întoarce casa pe dos = a răscoli totul în casă. A (o) întoarce și pe o parte (sau față) și pe alta = a examina amănunțit, a discuta în detaliu. ♦ A da filele unei cărți, ale unui caiet etc. înainte sau înapoi; a răsfoi. ◊ Expr. A întoarce foaia = a-și schimba atitudinea devenind mai ferm, mai sever. ♦ A pune, a îmbrăca un obiect vestimentar pe dos; a preface un obiect vestimentar transformându-i dosul în față. ◊ Expr. A (-și) întoarce cojocul (pe partea cealaltă sau pe dos) = a-și schimba comportarea, atitudinea în rău față de cineva. ♦ A învârti paiele, fânul etc. astfel încât partea umedă de la pământ să ajungă deasupra. ♦ A ara din nou un ogor. 2. A da îndărăt, a restitui. ◊ Expr. A întoarce vizita = a răspunde printr-o vizită la o vizită primită anterior. ♦ Fig. A răsplăti pe cineva pentru o faptă bună sau rea. ♦ (Determinat prin „cuvânt”, „vorbă” etc.) A răspunde, a replica (cu ostentație, cu impertinență). – Lat. intorquere. DOOM
întoárce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întórc, 1 pl. întoárcem, perf. s. 1 sg. întorséi, 1 pl. întoárserăm; part. întórs
întoarne
ÎNTURNÁ, întórn, vb. I. (Reg.) Refl. și tranz. 1. A veni sau a face pe cineva să vină înapoi; a (se) înapoia2, a (se) întoarce. ♦ Tranz. (Despre o stare afectivă sau maladivă) A cuprinde pe cineva din nou. 2. A (se) îndrepta în altă direcție. 3. A (se) întoarce de pe o parte pe alta; a (se) învârti, a (se) suci. – În + turna. DOOM
înturná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 întoárnă
întoarnă
ÎNTURNÁ, întórn, vb. I. (Reg.) Refl. și tranz. 1. A veni sau a face pe cineva să vină înapoi; a (se) înapoia2, a (se) întoarce. ♦ Tranz. (Despre o stare afectivă sau maladivă) A cuprinde pe cineva din nou. 2. A (se) îndrepta în altă direcție. 3. A (se) întoarce de pe o parte pe alta; a (se) învârti, a (se) suci. – În + turna. DOOM
înturná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 întoárnă
întoarsa
ÎNTÓRS2, -OÁRSĂ, întorși, -oarse, adj. 1. Revenit la locul de plecare. ◊ Expr. A face (sau a apuca) cale(a) întoarsă = a se întoarce din drum. A merge până la calea întoarsă = a nu merge departe și a reveni la locul de plecare. 2. (Despre obiecte) Răsucit, încovoiat, strâmb. ♦ (Despre ceasuri) Cu arcul încordat. 3. (Pop.) Jugănit, castrat. 4. Fig. (Rar, despre persoane sau despre firea, caracterul lor) Sucit, ciudat. ◊ (Fam.; și în loc. adj. întors pe dos) Profund nemulțumit, foarte supărat, tulburat; bosumflat. 5. Fig. (Rar, despre cuvinte sau despre vorbire) Meșteșugit. – V. întoarce.
întoarse
ÎNTOÁRCE, întórc, vb. III. I. 1. Refl. și tranz. A se înapoia2 sau a face să se înapoieze de unde a fost plecat; a reveni2 sau a face să revină. ♦ Tranz. (Despre o stare afectivă sau maladivă) A-i cuprinde din nou pe cineva (abia vindecat). ♦ Refl. A se îndrepta spre un punct, schimbând radical direcția inițială. 2. (Pop.) A-și schimba sau a face pe cineva să-și schimbe părerea, a se răzgândi sau a face pe cineva să se răzgândească. A Tranz. A retrage o vorbă, o promisune etc., a reveni asupra... 3. (Pop.) A (se) transforma, a (se) modifica, a (se) preface. S-a întors ploaia în ninsoare. ◊ Expr. (Refl.) A i se întoarce (cuiva) mânia = a-i trece supărarea. A i se întoarce cuiva inima = a i se schimba dispoziția, a se îmblânzi, a se muia. ♦ Tranz. (Înv.) A traduce un text dintr-o limbă în alta; p. ext. a interpreta. II. 1. Tranz. A învârti, a suci, a răsuci (de pe o parte pe alta). ◊ Expr. Tranz. și refl. A (se) întoarce pe dos = a) a (se) nemulțumi profund; a (se) supăra foarte tare, a (se) tulbura; b) a(-și) strica buna dispoziție, a (se) bosumfla. ♦ Spec. A învârti, a răsuci resortul unui mecanism. A întoarce ceasul. ♦ Tranz. (Pop.) A jugăni (un animal). 2. Tranz. și refl. A(-și) mișca, a(-și) orienta corpul sau o parte a corpului, p. ext. privirea în altă direcție decât cea inițială. 4 Expr. (Tranz.) A întoarce cuiva spatele = a pleca în mod ostentativ de lângă cineva; a părăsi pe cineva, a nu se mai interesa de soarta cuiva. (Refl.; fam.) A i se întoarce (cuiva) mațele sau stomacul pe dos = a i se face scârbă, greață; fig. a fi dezgustat, scârbit. III. Tranz. 1. A schimba poziția unui obiect, așezându-l invers față de poziția anterioară sau față de poziția firească ◊ Expr. A întoarce casa pe dos = a răscoli totul în casă. A (o) întoarce și pe o parte (sau față) și pe alta = a examina amănunțit, a discuta în detaliu. ♦ A da filele unei cărți, ale unui caiet etc. înainte sau înapoi; a răsfoi. ◊ Expr. A întoarce foaia = a-și schimba atitudinea devenind mai ferm, mai sever. ♦ A pune, a îmbrăca un obiect vestimentar pe dos; a preface un obiect vestimentar transformându-i dosul în față. ◊ Expr. A (-și) întoarce cojocul (pe partea cealaltă sau pe dos) = a-și schimba comportarea, atitudinea în rău față de cineva. ♦ A învârti paiele, fânul etc. astfel încât partea umedă de la pământ să ajungă deasupra. ♦ A ara din nou un ogor. 2. A da îndărăt, a restitui. ◊ Expr. A întoarce vizita = a răspunde printr-o vizită la o vizită primită anterior. ♦ Fig. A răsplăti pe cineva pentru o faptă bună sau rea. ♦ (Determinat prin „cuvânt”, „vorbă” etc.) A răspunde, a replica (cu ostentație, cu impertinență). – Lat. intorquere. DOOM
întoárce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întórc, 1 pl. întoárcem, perf. s. 1 sg. întorséi, 1 pl. întoárserăm; part. întórs
întoarse
ÎNTÓRS2, -OÁRSĂ, întorși, -oarse, adj. 1. Revenit la locul de plecare. ◊ Expr. A face (sau a apuca) cale(a) întoarsă = a se întoarce din drum. A merge până la calea întoarsă = a nu merge departe și a reveni la locul de plecare. 2. (Despre obiecte) Răsucit, încovoiat, strâmb. ♦ (Despre ceasuri) Cu arcul încordat. 3. (Pop.) Jugănit, castrat. 4. Fig. (Rar, despre persoane sau despre firea, caracterul lor) Sucit, ciudat. ◊ (Fam.; și în loc. adj. întors pe dos) Profund nemulțumit, foarte supărat, tulburat; bosumflat. 5. Fig. (Rar, despre cuvinte sau despre vorbire) Meșteșugit. – V. întoarce.
întoarsei
ÎNTÓRS2, -OÁRSĂ, întorși, -oarse, adj. 1. Revenit la locul de plecare. ◊ Expr. A face (sau a apuca) cale(a) întoarsă = a se întoarce din drum. A merge până la calea întoarsă = a nu merge departe și a reveni la locul de plecare. 2. (Despre obiecte) Răsucit, încovoiat, strâmb. ♦ (Despre ceasuri) Cu arcul încordat. 3. (Pop.) Jugănit, castrat. 4. Fig. (Rar, despre persoane sau despre firea, caracterul lor) Sucit, ciudat. ◊ (Fam.; și în loc. adj. întors pe dos) Profund nemulțumit, foarte supărat, tulburat; bosumflat. 5. Fig. (Rar, despre cuvinte sau despre vorbire) Meșteșugit. – V. întoarce.
întoarsele
ÎNTÓRS2, -OÁRSĂ, întorși, -oarse, adj. 1. Revenit la locul de plecare. ◊ Expr. A face (sau a apuca) cale(a) întoarsă = a se întoarce din drum. A merge până la calea întoarsă = a nu merge departe și a reveni la locul de plecare. 2. (Despre obiecte) Răsucit, încovoiat, strâmb. ♦ (Despre ceasuri) Cu arcul încordat. 3. (Pop.) Jugănit, castrat. 4. Fig. (Rar, despre persoane sau despre firea, caracterul lor) Sucit, ciudat. ◊ (Fam.; și în loc. adj. întors pe dos) Profund nemulțumit, foarte supărat, tulburat; bosumflat. 5. Fig. (Rar, despre cuvinte sau despre vorbire) Meșteșugit. – V. întoarce.
întoarselor
ÎNTÓRS2, -OÁRSĂ, întorși, -oarse, adj. 1. Revenit la locul de plecare. ◊ Expr. A face (sau a apuca) cale(a) întoarsă = a se întoarce din drum. A merge până la calea întoarsă = a nu merge departe și a reveni la locul de plecare. 2. (Despre obiecte) Răsucit, încovoiat, strâmb. ♦ (Despre ceasuri) Cu arcul încordat. 3. (Pop.) Jugănit, castrat. 4. Fig. (Rar, despre persoane sau despre firea, caracterul lor) Sucit, ciudat. ◊ (Fam.; și în loc. adj. întors pe dos) Profund nemulțumit, foarte supărat, tulburat; bosumflat. 5. Fig. (Rar, despre cuvinte sau despre vorbire) Meșteșugit. – V. întoarce.
întoarseră
ÎNTOÁRCE, întórc, vb. III. I. 1. Refl. și tranz. A se înapoia2 sau a face să se înapoieze de unde a fost plecat; a reveni2 sau a face să revină. ♦ Tranz. (Despre o stare afectivă sau maladivă) A-i cuprinde din nou pe cineva (abia vindecat). ♦ Refl. A se îndrepta spre un punct, schimbând radical direcția inițială. 2. (Pop.) A-și schimba sau a face pe cineva să-și schimbe părerea, a se răzgândi sau a face pe cineva să se răzgândească. A Tranz. A retrage o vorbă, o promisune etc., a reveni asupra... 3. (Pop.) A (se) transforma, a (se) modifica, a (se) preface. S-a întors ploaia în ninsoare. ◊ Expr. (Refl.) A i se întoarce (cuiva) mânia = a-i trece supărarea. A i se întoarce cuiva inima = a i se schimba dispoziția, a se îmblânzi, a se muia. ♦ Tranz. (Înv.) A traduce un text dintr-o limbă în alta; p. ext. a interpreta. II. 1. Tranz. A învârti, a suci, a răsuci (de pe o parte pe alta). ◊ Expr. Tranz. și refl. A (se) întoarce pe dos = a) a (se) nemulțumi profund; a (se) supăra foarte tare, a (se) tulbura; b) a(-și) strica buna dispoziție, a (se) bosumfla. ♦ Spec. A învârti, a răsuci resortul unui mecanism. A întoarce ceasul. ♦ Tranz. (Pop.) A jugăni (un animal). 2. Tranz. și refl. A(-și) mișca, a(-și) orienta corpul sau o parte a corpului, p. ext. privirea în altă direcție decât cea inițială. 4 Expr. (Tranz.) A întoarce cuiva spatele = a pleca în mod ostentativ de lângă cineva; a părăsi pe cineva, a nu se mai interesa de soarta cuiva. (Refl.; fam.) A i se întoarce (cuiva) mațele sau stomacul pe dos = a i se face scârbă, greață; fig. a fi dezgustat, scârbit. III. Tranz. 1. A schimba poziția unui obiect, așezându-l invers față de poziția anterioară sau față de poziția firească ◊ Expr. A întoarce casa pe dos = a răscoli totul în casă. A (o) întoarce și pe o parte (sau față) și pe alta = a examina amănunțit, a discuta în detaliu. ♦ A da filele unei cărți, ale unui caiet etc. înainte sau înapoi; a răsfoi. ◊ Expr. A întoarce foaia = a-și schimba atitudinea devenind mai ferm, mai sever. ♦ A pune, a îmbrăca un obiect vestimentar pe dos; a preface un obiect vestimentar transformându-i dosul în față. ◊ Expr. A (-și) întoarce cojocul (pe partea cealaltă sau pe dos) = a-și schimba comportarea, atitudinea în rău față de cineva. ♦ A învârti paiele, fânul etc. astfel încât partea umedă de la pământ să ajungă deasupra. ♦ A ara din nou un ogor. 2. A da îndărăt, a restitui. ◊ Expr. A întoarce vizita = a răspunde printr-o vizită la o vizită primită anterior. ♦ Fig. A răsplăti pe cineva pentru o faptă bună sau rea. ♦ (Determinat prin „cuvânt”, „vorbă” etc.) A răspunde, a replica (cu ostentație, cu impertinență). – Lat. intorquere. DOOM
întoárce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întórc, 1 pl. întoárcem, perf. s. 1 sg. întorséi, 1 pl. întoárserăm; part. întórs
întoarserăm
ÎNTOÁRCE, întórc, vb. III. I. 1. Refl. și tranz. A se înapoia2 sau a face să se înapoieze de unde a fost plecat; a reveni2 sau a face să revină. ♦ Tranz. (Despre o stare afectivă sau maladivă) A-i cuprinde din nou pe cineva (abia vindecat). ♦ Refl. A se îndrepta spre un punct, schimbând radical direcția inițială. 2. (Pop.) A-și schimba sau a face pe cineva să-și schimbe părerea, a se răzgândi sau a face pe cineva să se răzgândească. A Tranz. A retrage o vorbă, o promisune etc., a reveni asupra... 3. (Pop.) A (se) transforma, a (se) modifica, a (se) preface. S-a întors ploaia în ninsoare. ◊ Expr. (Refl.) A i se întoarce (cuiva) mânia = a-i trece supărarea. A i se întoarce cuiva inima = a i se schimba dispoziția, a se îmblânzi, a se muia. ♦ Tranz. (Înv.) A traduce un text dintr-o limbă în alta; p. ext. a interpreta. II. 1. Tranz. A învârti, a suci, a răsuci (de pe o parte pe alta). ◊ Expr. Tranz. și refl. A (se) întoarce pe dos = a) a (se) nemulțumi profund; a (se) supăra foarte tare, a (se) tulbura; b) a(-și) strica buna dispoziție, a (se) bosumfla. ♦ Spec. A învârti, a răsuci resortul unui mecanism. A întoarce ceasul. ♦ Tranz. (Pop.) A jugăni (un animal). 2. Tranz. și refl. A(-și) mișca, a(-și) orienta corpul sau o parte a corpului, p. ext. privirea în altă direcție decât cea inițială. 4 Expr. (Tranz.) A întoarce cuiva spatele = a pleca în mod ostentativ de lângă cineva; a părăsi pe cineva, a nu se mai interesa de soarta cuiva. (Refl.; fam.) A i se întoarce (cuiva) mațele sau stomacul pe dos = a i se face scârbă, greață; fig. a fi dezgustat, scârbit. III. Tranz. 1. A schimba poziția unui obiect, așezându-l invers față de poziția anterioară sau față de poziția firească ◊ Expr. A întoarce casa pe dos = a răscoli totul în casă. A (o) întoarce și pe o parte (sau față) și pe alta = a examina amănunțit, a discuta în detaliu. ♦ A da filele unei cărți, ale unui caiet etc. înainte sau înapoi; a răsfoi. ◊ Expr. A întoarce foaia = a-și schimba atitudinea devenind mai ferm, mai sever. ♦ A pune, a îmbrăca un obiect vestimentar pe dos; a preface un obiect vestimentar transformându-i dosul în față. ◊ Expr. A (-și) întoarce cojocul (pe partea cealaltă sau pe dos) = a-și schimba comportarea, atitudinea în rău față de cineva. ♦ A învârti paiele, fânul etc. astfel încât partea umedă de la pământ să ajungă deasupra. ♦ A ara din nou un ogor. 2. A da îndărăt, a restitui. ◊ Expr. A întoarce vizita = a răspunde printr-o vizită la o vizită primită anterior. ♦ Fig. A răsplăti pe cineva pentru o faptă bună sau rea. ♦ (Determinat prin „cuvânt”, „vorbă” etc.) A răspunde, a replica (cu ostentație, cu impertinență). – Lat. intorquere. DOOM
întoárce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întórc, 1 pl. întoárcem, perf. s. 1 sg. întorséi, 1 pl. întoárserăm; part. întórs
întoarserăți
ÎNTOÁRCE, întórc, vb. III. I. 1. Refl. și tranz. A se înapoia2 sau a face să se înapoieze de unde a fost plecat; a reveni2 sau a face să revină. ♦ Tranz. (Despre o stare afectivă sau maladivă) A-i cuprinde din nou pe cineva (abia vindecat). ♦ Refl. A se îndrepta spre un punct, schimbând radical direcția inițială. 2. (Pop.) A-și schimba sau a face pe cineva să-și schimbe părerea, a se răzgândi sau a face pe cineva să se răzgândească. A Tranz. A retrage o vorbă, o promisune etc., a reveni asupra... 3. (Pop.) A (se) transforma, a (se) modifica, a (se) preface. S-a întors ploaia în ninsoare. ◊ Expr. (Refl.) A i se întoarce (cuiva) mânia = a-i trece supărarea. A i se întoarce cuiva inima = a i se schimba dispoziția, a se îmblânzi, a se muia. ♦ Tranz. (Înv.) A traduce un text dintr-o limbă în alta; p. ext. a interpreta. II. 1. Tranz. A învârti, a suci, a răsuci (de pe o parte pe alta). ◊ Expr. Tranz. și refl. A (se) întoarce pe dos = a) a (se) nemulțumi profund; a (se) supăra foarte tare, a (se) tulbura; b) a(-și) strica buna dispoziție, a (se) bosumfla. ♦ Spec. A învârti, a răsuci resortul unui mecanism. A întoarce ceasul. ♦ Tranz. (Pop.) A jugăni (un animal). 2. Tranz. și refl. A(-și) mișca, a(-și) orienta corpul sau o parte a corpului, p. ext. privirea în altă direcție decât cea inițială. 4 Expr. (Tranz.) A întoarce cuiva spatele = a pleca în mod ostentativ de lângă cineva; a părăsi pe cineva, a nu se mai interesa de soarta cuiva. (Refl.; fam.) A i se întoarce (cuiva) mațele sau stomacul pe dos = a i se face scârbă, greață; fig. a fi dezgustat, scârbit. III. Tranz. 1. A schimba poziția unui obiect, așezându-l invers față de poziția anterioară sau față de poziția firească ◊ Expr. A întoarce casa pe dos = a răscoli totul în casă. A (o) întoarce și pe o parte (sau față) și pe alta = a examina amănunțit, a discuta în detaliu. ♦ A da filele unei cărți, ale unui caiet etc. înainte sau înapoi; a răsfoi. ◊ Expr. A întoarce foaia = a-și schimba atitudinea devenind mai ferm, mai sever. ♦ A pune, a îmbrăca un obiect vestimentar pe dos; a preface un obiect vestimentar transformându-i dosul în față. ◊ Expr. A (-și) întoarce cojocul (pe partea cealaltă sau pe dos) = a-și schimba comportarea, atitudinea în rău față de cineva. ♦ A învârti paiele, fânul etc. astfel încât partea umedă de la pământ să ajungă deasupra. ♦ A ara din nou un ogor. 2. A da îndărăt, a restitui. ◊ Expr. A întoarce vizita = a răspunde printr-o vizită la o vizită primită anterior. ♦ Fig. A răsplăti pe cineva pentru o faptă bună sau rea. ♦ (Determinat prin „cuvânt”, „vorbă” etc.) A răspunde, a replica (cu ostentație, cu impertinență). – Lat. intorquere. DOOM
întoárce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întórc, 1 pl. întoárcem, perf. s. 1 sg. întorséi, 1 pl. întoárserăm; part. întórs
întocma
ÎNTÓCMAI adv. 1. Exact, la fel, chiar. 2. Da, desigur. [Var.: (pop.) întócma adv.] – În + tocmai. DOOM
întócmai adv.
întocmai
ÎNTÓCMAI adv. 1. Exact, la fel, chiar. 2. Da, desigur. [Var.: (pop.) întócma adv.] – În + tocmai. DOOM
întócmai adv.
întocmea
ÎNTOCMÍ, întocmesc, vb. IV. Tranz. A elabora, a alcătui1. ♦ A face, a constitui; a organiza. – Cf. întocmai și tocmai. DOOM
întocmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întocmésc, imperf. 3 sg. întocmeá; conj. prez. 3 să întocmeáscă
întocmeai
ÎNTOCMÍ, întocmesc, vb. IV. Tranz. A elabora, a alcătui1. ♦ A face, a constitui; a organiza. – Cf. întocmai și tocmai. DOOM
întocmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întocmésc, imperf. 3 sg. întocmeá; conj. prez. 3 să întocmeáscă
întocmeam
ÎNTOCMÍ, întocmesc, vb. IV. Tranz. A elabora, a alcătui1. ♦ A face, a constitui; a organiza. – Cf. întocmai și tocmai. DOOM
întocmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întocmésc, imperf. 3 sg. întocmeá; conj. prez. 3 să întocmeáscă
întocmească
ÎNTOCMÍ, întocmesc, vb. IV. Tranz. A elabora, a alcătui1. ♦ A face, a constitui; a organiza. – Cf. întocmai și tocmai. DOOM
întocmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întocmésc, imperf. 3 sg. întocmeá; conj. prez. 3 să întocmeáscă
întocmeau
ÎNTOCMÍ, întocmesc, vb. IV. Tranz. A elabora, a alcătui1. ♦ A face, a constitui; a organiza. – Cf. întocmai și tocmai. DOOM
întocmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întocmésc, imperf. 3 sg. întocmeá; conj. prez. 3 să întocmeáscă
întocmeați
ÎNTOCMÍ, întocmesc, vb. IV. Tranz. A elabora, a alcătui1. ♦ A face, a constitui; a organiza. – Cf. întocmai și tocmai. DOOM
întocmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întocmésc, imperf. 3 sg. întocmeá; conj. prez. 3 să întocmeáscă
întocmesc
ÎNTOCMÍ, întocmesc, vb. IV. Tranz. A elabora, a alcătui1. ♦ A face, a constitui; a organiza. – Cf. întocmai și tocmai. DOOM
întocmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întocmésc, imperf. 3 sg. întocmeá; conj. prez. 3 să întocmeáscă
întocmește
ÎNTOCMÍ, întocmesc, vb. IV. Tranz. A elabora, a alcătui1. ♦ A face, a constitui; a organiza. – Cf. întocmai și tocmai. DOOM
întocmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întocmésc, imperf. 3 sg. întocmeá; conj. prez. 3 să întocmeáscă
întocmești
ÎNTOCMÍ, întocmesc, vb. IV. Tranz. A elabora, a alcătui1. ♦ A face, a constitui; a organiza. – Cf. întocmai și tocmai. DOOM
întocmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întocmésc, imperf. 3 sg. întocmeá; conj. prez. 3 să întocmeáscă
întocmi
ÎNTOCMÍ, întocmesc, vb. IV. Tranz. A elabora, a alcătui1. ♦ A face, a constitui; a organiza. – Cf. întocmai și tocmai. DOOM
întocmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întocmésc, imperf. 3 sg. întocmeá; conj. prez. 3 să întocmeáscă
întocmii
ÎNTOCMÍ, întocmesc, vb. IV. Tranz. A elabora, a alcătui1. ♦ A face, a constitui; a organiza. – Cf. întocmai și tocmai. DOOM
întocmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întocmésc, imperf. 3 sg. întocmeá; conj. prez. 3 să întocmeáscă
întocmim
ÎNTOCMÍ, întocmesc, vb. IV. Tranz. A elabora, a alcătui1. ♦ A face, a constitui; a organiza. – Cf. întocmai și tocmai. DOOM
întocmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întocmésc, imperf. 3 sg. întocmeá; conj. prez. 3 să întocmeáscă
întocmind
ÎNTOCMÍ, întocmesc, vb. IV. Tranz. A elabora, a alcătui1. ♦ A face, a constitui; a organiza. – Cf. întocmai și tocmai. DOOM
întocmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întocmésc, imperf. 3 sg. întocmeá; conj. prez. 3 să întocmeáscă
întocmire
ÎNTOCMÍ, întocmesc, vb. IV. Tranz. A elabora, a alcătui1. ♦ A face, a constitui; a organiza. – Cf. întocmai și tocmai. DOOM
întocmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întocmésc, imperf. 3 sg. întocmeá; conj. prez. 3 să întocmeáscă
întocmire
ÎNTOCMÍRE, întocmiri, s. f. Acțiunea de a întocmi și rezultatul ei. – V. întocmi. DOOM
întocmíre s. f., g.-d. art. întocmírii; pl. întocmíri
întocmirea
ÎNTOCMÍRE, întocmiri, s. f. Acțiunea de a întocmi și rezultatul ei. – V. întocmi. DOOM
întocmíre s. f., g.-d. art. întocmírii; pl. întocmíri
întocmiri
ÎNTOCMÍRE, întocmiri, s. f. Acțiunea de a întocmi și rezultatul ei. – V. întocmi. DOOM
întocmíre s. f., g.-d. art. întocmírii; pl. întocmíri
întocmirii
ÎNTOCMÍRE, întocmiri, s. f. Acțiunea de a întocmi și rezultatul ei. – V. întocmi. DOOM
întocmíre s. f., g.-d. art. întocmírii; pl. întocmíri
întocmirile
ÎNTOCMÍRE, întocmiri, s. f. Acțiunea de a întocmi și rezultatul ei. – V. întocmi. DOOM
întocmíre s. f., g.-d. art. întocmírii; pl. întocmíri
întocmirilor
ÎNTOCMÍRE, întocmiri, s. f. Acțiunea de a întocmi și rezultatul ei. – V. întocmi. DOOM
întocmíre s. f., g.-d. art. întocmírii; pl. întocmíri
întocmiră
ÎNTOCMÍ, întocmesc, vb. IV. Tranz. A elabora, a alcătui1. ♦ A face, a constitui; a organiza. – Cf. întocmai și tocmai. DOOM
întocmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întocmésc, imperf. 3 sg. întocmeá; conj. prez. 3 să întocmeáscă
întocmirăm
ÎNTOCMÍ, întocmesc, vb. IV. Tranz. A elabora, a alcătui1. ♦ A face, a constitui; a organiza. – Cf. întocmai și tocmai. DOOM
întocmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întocmésc, imperf. 3 sg. întocmeá; conj. prez. 3 să întocmeáscă
întocmirăți
ÎNTOCMÍ, întocmesc, vb. IV. Tranz. A elabora, a alcătui1. ♦ A face, a constitui; a organiza. – Cf. întocmai și tocmai. DOOM
întocmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întocmésc, imperf. 3 sg. întocmeá; conj. prez. 3 să întocmeáscă
întocmise
ÎNTOCMÍ, întocmesc, vb. IV. Tranz. A elabora, a alcătui1. ♦ A face, a constitui; a organiza. – Cf. întocmai și tocmai. DOOM
întocmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întocmésc, imperf. 3 sg. întocmeá; conj. prez. 3 să întocmeáscă
întocmisem
ÎNTOCMÍ, întocmesc, vb. IV. Tranz. A elabora, a alcătui1. ♦ A face, a constitui; a organiza. – Cf. întocmai și tocmai. DOOM
întocmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întocmésc, imperf. 3 sg. întocmeá; conj. prez. 3 să întocmeáscă
întocmiseră
ÎNTOCMÍ, întocmesc, vb. IV. Tranz. A elabora, a alcătui1. ♦ A face, a constitui; a organiza. – Cf. întocmai și tocmai. DOOM
întocmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întocmésc, imperf. 3 sg. întocmeá; conj. prez. 3 să întocmeáscă
întocmiserăm
ÎNTOCMÍ, întocmesc, vb. IV. Tranz. A elabora, a alcătui1. ♦ A face, a constitui; a organiza. – Cf. întocmai și tocmai. DOOM
întocmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întocmésc, imperf. 3 sg. întocmeá; conj. prez. 3 să întocmeáscă
întocmiserăți
ÎNTOCMÍ, întocmesc, vb. IV. Tranz. A elabora, a alcătui1. ♦ A face, a constitui; a organiza. – Cf. întocmai și tocmai. DOOM
întocmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întocmésc, imperf. 3 sg. întocmeá; conj. prez. 3 să întocmeáscă
întocmiseși
ÎNTOCMÍ, întocmesc, vb. IV. Tranz. A elabora, a alcătui1. ♦ A face, a constitui; a organiza. – Cf. întocmai și tocmai. DOOM
întocmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întocmésc, imperf. 3 sg. întocmeá; conj. prez. 3 să întocmeáscă
întocmiseți
ÎNTOCMÍ, întocmesc, vb. IV. Tranz. A elabora, a alcătui1. ♦ A face, a constitui; a organiza. – Cf. întocmai și tocmai. DOOM
întocmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întocmésc, imperf. 3 sg. întocmeá; conj. prez. 3 să întocmeáscă
întocmit
ÎNTOCMÍ, întocmesc, vb. IV. Tranz. A elabora, a alcătui1. ♦ A face, a constitui; a organiza. – Cf. întocmai și tocmai. DOOM
întocmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întocmésc, imperf. 3 sg. întocmeá; conj. prez. 3 să întocmeáscă
întocmiși
ÎNTOCMÍ, întocmesc, vb. IV. Tranz. A elabora, a alcătui1. ♦ A face, a constitui; a organiza. – Cf. întocmai și tocmai. DOOM
întocmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întocmésc, imperf. 3 sg. întocmeá; conj. prez. 3 să întocmeáscă
întocmiți
ÎNTOCMÍ, întocmesc, vb. IV. Tranz. A elabora, a alcătui1. ♦ A face, a constitui; a organiza. – Cf. întocmai și tocmai. DOOM
întocmí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întocmésc, imperf. 3 sg. întocmeá; conj. prez. 3 să întocmeáscă
întomna
ÎNTOMNÁ, pers. 3 întomnează, vb. I. Intranz. și refl. (Rar) A se face toamnă. – În + toamnă. DOOM
întomná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. întomneáză
întomnare
ÎNTOMNÁ, pers. 3 întomnează, vb. I. Intranz. și refl. (Rar) A se face toamnă. – În + toamnă. DOOM
întomná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. întomneáză
întomnare
ÎNTOMNÁRE, întomnări, s. f. (Rar) Faptul de a se întomna. – V. întomna. DOOM
întomnáre (rar) s. f., g.-d. art. întomnắrii; pl. întomnắri
întomnarea
ÎNTOMNÁRE, întomnări, s. f. (Rar) Faptul de a se întomna. – V. întomna. DOOM
întomnáre (rar) s. f., g.-d. art. întomnắrii; pl. întomnắri
întomnase
ÎNTOMNÁ, pers. 3 întomnează, vb. I. Intranz. și refl. (Rar) A se face toamnă. – În + toamnă. DOOM
întomná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. întomneáză
întomnat
ÎNTOMNÁ, pers. 3 întomnează, vb. I. Intranz. și refl. (Rar) A se face toamnă. – În + toamnă. DOOM
întomná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. întomneáză
întomnat
ÎNTOMNÁT, -Ă, întomnați, -te, adj. (Rar) Peste care s-a lăsat toamna, – V. întomna.
întomnează
ÎNTOMNÁ, pers. 3 întomnează, vb. I. Intranz. și refl. (Rar) A se face toamnă. – În + toamnă. DOOM
întomná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. întomneáză
întomneze
ÎNTOMNÁ, pers. 3 întomnează, vb. I. Intranz. și refl. (Rar) A se face toamnă. – În + toamnă. DOOM
întomná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. întomneáză
întomnând
ÎNTOMNÁ, pers. 3 întomnează, vb. I. Intranz. și refl. (Rar) A se face toamnă. – În + toamnă. DOOM
întomná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. întomneáză
întomnînd
ÎNTOMNÁ, pers. 3 întomnează, vb. I. Intranz. și refl. (Rar) A se face toamnă. – În + toamnă. DOOM
întomná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. întomneáză
întomnări
ÎNTOMNÁRE, întomnări, s. f. (Rar) Faptul de a se întomna. – V. întomna. DOOM
întomnáre (rar) s. f., g.-d. art. întomnắrii; pl. întomnắri
întomnării
ÎNTOMNÁRE, întomnări, s. f. (Rar) Faptul de a se întomna. – V. întomna. DOOM
întomnáre (rar) s. f., g.-d. art. întomnắrii; pl. întomnắri
întomnările
ÎNTOMNÁRE, întomnări, s. f. (Rar) Faptul de a se întomna. – V. întomna. DOOM
întomnáre (rar) s. f., g.-d. art. întomnắrii; pl. întomnắri
întomnărilor
ÎNTOMNÁRE, întomnări, s. f. (Rar) Faptul de a se întomna. – V. întomna. DOOM
întomnáre (rar) s. f., g.-d. art. întomnắrii; pl. întomnắri
întonat
ÎNTONÁ vb. IV v. intona.
întorc
ÎNTOÁRCE, întórc, vb. III. I. 1. Refl. și tranz. A se înapoia2 sau a face să se înapoieze de unde a fost plecat; a reveni2 sau a face să revină. ♦ Tranz. (Despre o stare afectivă sau maladivă) A-i cuprinde din nou pe cineva (abia vindecat). ♦ Refl. A se îndrepta spre un punct, schimbând radical direcția inițială. 2. (Pop.) A-și schimba sau a face pe cineva să-și schimbe părerea, a se răzgândi sau a face pe cineva să se răzgândească. A Tranz. A retrage o vorbă, o promisune etc., a reveni asupra... 3. (Pop.) A (se) transforma, a (se) modifica, a (se) preface. S-a întors ploaia în ninsoare. ◊ Expr. (Refl.) A i se întoarce (cuiva) mânia = a-i trece supărarea. A i se întoarce cuiva inima = a i se schimba dispoziția, a se îmblânzi, a se muia. ♦ Tranz. (Înv.) A traduce un text dintr-o limbă în alta; p. ext. a interpreta. II. 1. Tranz. A învârti, a suci, a răsuci (de pe o parte pe alta). ◊ Expr. Tranz. și refl. A (se) întoarce pe dos = a) a (se) nemulțumi profund; a (se) supăra foarte tare, a (se) tulbura; b) a(-și) strica buna dispoziție, a (se) bosumfla. ♦ Spec. A învârti, a răsuci resortul unui mecanism. A întoarce ceasul. ♦ Tranz. (Pop.) A jugăni (un animal). 2. Tranz. și refl. A(-și) mișca, a(-și) orienta corpul sau o parte a corpului, p. ext. privirea în altă direcție decât cea inițială. 4 Expr. (Tranz.) A întoarce cuiva spatele = a pleca în mod ostentativ de lângă cineva; a părăsi pe cineva, a nu se mai interesa de soarta cuiva. (Refl.; fam.) A i se întoarce (cuiva) mațele sau stomacul pe dos = a i se face scârbă, greață; fig. a fi dezgustat, scârbit. III. Tranz. 1. A schimba poziția unui obiect, așezându-l invers față de poziția anterioară sau față de poziția firească ◊ Expr. A întoarce casa pe dos = a răscoli totul în casă. A (o) întoarce și pe o parte (sau față) și pe alta = a examina amănunțit, a discuta în detaliu. ♦ A da filele unei cărți, ale unui caiet etc. înainte sau înapoi; a răsfoi. ◊ Expr. A întoarce foaia = a-și schimba atitudinea devenind mai ferm, mai sever. ♦ A pune, a îmbrăca un obiect vestimentar pe dos; a preface un obiect vestimentar transformându-i dosul în față. ◊ Expr. A (-și) întoarce cojocul (pe partea cealaltă sau pe dos) = a-și schimba comportarea, atitudinea în rău față de cineva. ♦ A învârti paiele, fânul etc. astfel încât partea umedă de la pământ să ajungă deasupra. ♦ A ara din nou un ogor. 2. A da îndărăt, a restitui. ◊ Expr. A întoarce vizita = a răspunde printr-o vizită la o vizită primită anterior. ♦ Fig. A răsplăti pe cineva pentru o faptă bună sau rea. ♦ (Determinat prin „cuvânt”, „vorbă” etc.) A răspunde, a replica (cu ostentație, cu impertinență). – Lat. intorquere. DOOM
întoárce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întórc, 1 pl. întoárcem, perf. s. 1 sg. întorséi, 1 pl. întoárserăm; part. întórs
întorcea
ÎNTOÁRCE, întórc, vb. III. I. 1. Refl. și tranz. A se înapoia2 sau a face să se înapoieze de unde a fost plecat; a reveni2 sau a face să revină. ♦ Tranz. (Despre o stare afectivă sau maladivă) A-i cuprinde din nou pe cineva (abia vindecat). ♦ Refl. A se îndrepta spre un punct, schimbând radical direcția inițială. 2. (Pop.) A-și schimba sau a face pe cineva să-și schimbe părerea, a se răzgândi sau a face pe cineva să se răzgândească. A Tranz. A retrage o vorbă, o promisune etc., a reveni asupra... 3. (Pop.) A (se) transforma, a (se) modifica, a (se) preface. S-a întors ploaia în ninsoare. ◊ Expr. (Refl.) A i se întoarce (cuiva) mânia = a-i trece supărarea. A i se întoarce cuiva inima = a i se schimba dispoziția, a se îmblânzi, a se muia. ♦ Tranz. (Înv.) A traduce un text dintr-o limbă în alta; p. ext. a interpreta. II. 1. Tranz. A învârti, a suci, a răsuci (de pe o parte pe alta). ◊ Expr. Tranz. și refl. A (se) întoarce pe dos = a) a (se) nemulțumi profund; a (se) supăra foarte tare, a (se) tulbura; b) a(-și) strica buna dispoziție, a (se) bosumfla. ♦ Spec. A învârti, a răsuci resortul unui mecanism. A întoarce ceasul. ♦ Tranz. (Pop.) A jugăni (un animal). 2. Tranz. și refl. A(-și) mișca, a(-și) orienta corpul sau o parte a corpului, p. ext. privirea în altă direcție decât cea inițială. 4 Expr. (Tranz.) A întoarce cuiva spatele = a pleca în mod ostentativ de lângă cineva; a părăsi pe cineva, a nu se mai interesa de soarta cuiva. (Refl.; fam.) A i se întoarce (cuiva) mațele sau stomacul pe dos = a i se face scârbă, greață; fig. a fi dezgustat, scârbit. III. Tranz. 1. A schimba poziția unui obiect, așezându-l invers față de poziția anterioară sau față de poziția firească ◊ Expr. A întoarce casa pe dos = a răscoli totul în casă. A (o) întoarce și pe o parte (sau față) și pe alta = a examina amănunțit, a discuta în detaliu. ♦ A da filele unei cărți, ale unui caiet etc. înainte sau înapoi; a răsfoi. ◊ Expr. A întoarce foaia = a-și schimba atitudinea devenind mai ferm, mai sever. ♦ A pune, a îmbrăca un obiect vestimentar pe dos; a preface un obiect vestimentar transformându-i dosul în față. ◊ Expr. A (-și) întoarce cojocul (pe partea cealaltă sau pe dos) = a-și schimba comportarea, atitudinea în rău față de cineva. ♦ A învârti paiele, fânul etc. astfel încât partea umedă de la pământ să ajungă deasupra. ♦ A ara din nou un ogor. 2. A da îndărăt, a restitui. ◊ Expr. A întoarce vizita = a răspunde printr-o vizită la o vizită primită anterior. ♦ Fig. A răsplăti pe cineva pentru o faptă bună sau rea. ♦ (Determinat prin „cuvânt”, „vorbă” etc.) A răspunde, a replica (cu ostentație, cu impertinență). – Lat. intorquere. DOOM
întoárce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întórc, 1 pl. întoárcem, perf. s. 1 sg. întorséi, 1 pl. întoárserăm; part. întórs
întorceai
ÎNTOÁRCE, întórc, vb. III. I. 1. Refl. și tranz. A se înapoia2 sau a face să se înapoieze de unde a fost plecat; a reveni2 sau a face să revină. ♦ Tranz. (Despre o stare afectivă sau maladivă) A-i cuprinde din nou pe cineva (abia vindecat). ♦ Refl. A se îndrepta spre un punct, schimbând radical direcția inițială. 2. (Pop.) A-și schimba sau a face pe cineva să-și schimbe părerea, a se răzgândi sau a face pe cineva să se răzgândească. A Tranz. A retrage o vorbă, o promisune etc., a reveni asupra... 3. (Pop.) A (se) transforma, a (se) modifica, a (se) preface. S-a întors ploaia în ninsoare. ◊ Expr. (Refl.) A i se întoarce (cuiva) mânia = a-i trece supărarea. A i se întoarce cuiva inima = a i se schimba dispoziția, a se îmblânzi, a se muia. ♦ Tranz. (Înv.) A traduce un text dintr-o limbă în alta; p. ext. a interpreta. II. 1. Tranz. A învârti, a suci, a răsuci (de pe o parte pe alta). ◊ Expr. Tranz. și refl. A (se) întoarce pe dos = a) a (se) nemulțumi profund; a (se) supăra foarte tare, a (se) tulbura; b) a(-și) strica buna dispoziție, a (se) bosumfla. ♦ Spec. A învârti, a răsuci resortul unui mecanism. A întoarce ceasul. ♦ Tranz. (Pop.) A jugăni (un animal). 2. Tranz. și refl. A(-și) mișca, a(-și) orienta corpul sau o parte a corpului, p. ext. privirea în altă direcție decât cea inițială. 4 Expr. (Tranz.) A întoarce cuiva spatele = a pleca în mod ostentativ de lângă cineva; a părăsi pe cineva, a nu se mai interesa de soarta cuiva. (Refl.; fam.) A i se întoarce (cuiva) mațele sau stomacul pe dos = a i se face scârbă, greață; fig. a fi dezgustat, scârbit. III. Tranz. 1. A schimba poziția unui obiect, așezându-l invers față de poziția anterioară sau față de poziția firească ◊ Expr. A întoarce casa pe dos = a răscoli totul în casă. A (o) întoarce și pe o parte (sau față) și pe alta = a examina amănunțit, a discuta în detaliu. ♦ A da filele unei cărți, ale unui caiet etc. înainte sau înapoi; a răsfoi. ◊ Expr. A întoarce foaia = a-și schimba atitudinea devenind mai ferm, mai sever. ♦ A pune, a îmbrăca un obiect vestimentar pe dos; a preface un obiect vestimentar transformându-i dosul în față. ◊ Expr. A (-și) întoarce cojocul (pe partea cealaltă sau pe dos) = a-și schimba comportarea, atitudinea în rău față de cineva. ♦ A învârti paiele, fânul etc. astfel încât partea umedă de la pământ să ajungă deasupra. ♦ A ara din nou un ogor. 2. A da îndărăt, a restitui. ◊ Expr. A întoarce vizita = a răspunde printr-o vizită la o vizită primită anterior. ♦ Fig. A răsplăti pe cineva pentru o faptă bună sau rea. ♦ (Determinat prin „cuvânt”, „vorbă” etc.) A răspunde, a replica (cu ostentație, cu impertinență). – Lat. intorquere. DOOM
întoárce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întórc, 1 pl. întoárcem, perf. s. 1 sg. întorséi, 1 pl. întoárserăm; part. întórs
întorceam
ÎNTOÁRCE, întórc, vb. III. I. 1. Refl. și tranz. A se înapoia2 sau a face să se înapoieze de unde a fost plecat; a reveni2 sau a face să revină. ♦ Tranz. (Despre o stare afectivă sau maladivă) A-i cuprinde din nou pe cineva (abia vindecat). ♦ Refl. A se îndrepta spre un punct, schimbând radical direcția inițială. 2. (Pop.) A-și schimba sau a face pe cineva să-și schimbe părerea, a se răzgândi sau a face pe cineva să se răzgândească. A Tranz. A retrage o vorbă, o promisune etc., a reveni asupra... 3. (Pop.) A (se) transforma, a (se) modifica, a (se) preface. S-a întors ploaia în ninsoare. ◊ Expr. (Refl.) A i se întoarce (cuiva) mânia = a-i trece supărarea. A i se întoarce cuiva inima = a i se schimba dispoziția, a se îmblânzi, a se muia. ♦ Tranz. (Înv.) A traduce un text dintr-o limbă în alta; p. ext. a interpreta. II. 1. Tranz. A învârti, a suci, a răsuci (de pe o parte pe alta). ◊ Expr. Tranz. și refl. A (se) întoarce pe dos = a) a (se) nemulțumi profund; a (se) supăra foarte tare, a (se) tulbura; b) a(-și) strica buna dispoziție, a (se) bosumfla. ♦ Spec. A învârti, a răsuci resortul unui mecanism. A întoarce ceasul. ♦ Tranz. (Pop.) A jugăni (un animal). 2. Tranz. și refl. A(-și) mișca, a(-și) orienta corpul sau o parte a corpului, p. ext. privirea în altă direcție decât cea inițială. 4 Expr. (Tranz.) A întoarce cuiva spatele = a pleca în mod ostentativ de lângă cineva; a părăsi pe cineva, a nu se mai interesa de soarta cuiva. (Refl.; fam.) A i se întoarce (cuiva) mațele sau stomacul pe dos = a i se face scârbă, greață; fig. a fi dezgustat, scârbit. III. Tranz. 1. A schimba poziția unui obiect, așezându-l invers față de poziția anterioară sau față de poziția firească ◊ Expr. A întoarce casa pe dos = a răscoli totul în casă. A (o) întoarce și pe o parte (sau față) și pe alta = a examina amănunțit, a discuta în detaliu. ♦ A da filele unei cărți, ale unui caiet etc. înainte sau înapoi; a răsfoi. ◊ Expr. A întoarce foaia = a-și schimba atitudinea devenind mai ferm, mai sever. ♦ A pune, a îmbrăca un obiect vestimentar pe dos; a preface un obiect vestimentar transformându-i dosul în față. ◊ Expr. A (-și) întoarce cojocul (pe partea cealaltă sau pe dos) = a-și schimba comportarea, atitudinea în rău față de cineva. ♦ A învârti paiele, fânul etc. astfel încât partea umedă de la pământ să ajungă deasupra. ♦ A ara din nou un ogor. 2. A da îndărăt, a restitui. ◊ Expr. A întoarce vizita = a răspunde printr-o vizită la o vizită primită anterior. ♦ Fig. A răsplăti pe cineva pentru o faptă bună sau rea. ♦ (Determinat prin „cuvânt”, „vorbă” etc.) A răspunde, a replica (cu ostentație, cu impertinență). – Lat. intorquere. DOOM
întoárce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întórc, 1 pl. întoárcem, perf. s. 1 sg. întorséi, 1 pl. întoárserăm; part. întórs
întorceau
ÎNTOÁRCE, întórc, vb. III. I. 1. Refl. și tranz. A se înapoia2 sau a face să se înapoieze de unde a fost plecat; a reveni2 sau a face să revină. ♦ Tranz. (Despre o stare afectivă sau maladivă) A-i cuprinde din nou pe cineva (abia vindecat). ♦ Refl. A se îndrepta spre un punct, schimbând radical direcția inițială. 2. (Pop.) A-și schimba sau a face pe cineva să-și schimbe părerea, a se răzgândi sau a face pe cineva să se răzgândească. A Tranz. A retrage o vorbă, o promisune etc., a reveni asupra... 3. (Pop.) A (se) transforma, a (se) modifica, a (se) preface. S-a întors ploaia în ninsoare. ◊ Expr. (Refl.) A i se întoarce (cuiva) mânia = a-i trece supărarea. A i se întoarce cuiva inima = a i se schimba dispoziția, a se îmblânzi, a se muia. ♦ Tranz. (Înv.) A traduce un text dintr-o limbă în alta; p. ext. a interpreta. II. 1. Tranz. A învârti, a suci, a răsuci (de pe o parte pe alta). ◊ Expr. Tranz. și refl. A (se) întoarce pe dos = a) a (se) nemulțumi profund; a (se) supăra foarte tare, a (se) tulbura; b) a(-și) strica buna dispoziție, a (se) bosumfla. ♦ Spec. A învârti, a răsuci resortul unui mecanism. A întoarce ceasul. ♦ Tranz. (Pop.) A jugăni (un animal). 2. Tranz. și refl. A(-și) mișca, a(-și) orienta corpul sau o parte a corpului, p. ext. privirea în altă direcție decât cea inițială. 4 Expr. (Tranz.) A întoarce cuiva spatele = a pleca în mod ostentativ de lângă cineva; a părăsi pe cineva, a nu se mai interesa de soarta cuiva. (Refl.; fam.) A i se întoarce (cuiva) mațele sau stomacul pe dos = a i se face scârbă, greață; fig. a fi dezgustat, scârbit. III. Tranz. 1. A schimba poziția unui obiect, așezându-l invers față de poziția anterioară sau față de poziția firească ◊ Expr. A întoarce casa pe dos = a răscoli totul în casă. A (o) întoarce și pe o parte (sau față) și pe alta = a examina amănunțit, a discuta în detaliu. ♦ A da filele unei cărți, ale unui caiet etc. înainte sau înapoi; a răsfoi. ◊ Expr. A întoarce foaia = a-și schimba atitudinea devenind mai ferm, mai sever. ♦ A pune, a îmbrăca un obiect vestimentar pe dos; a preface un obiect vestimentar transformându-i dosul în față. ◊ Expr. A (-și) întoarce cojocul (pe partea cealaltă sau pe dos) = a-și schimba comportarea, atitudinea în rău față de cineva. ♦ A învârti paiele, fânul etc. astfel încât partea umedă de la pământ să ajungă deasupra. ♦ A ara din nou un ogor. 2. A da îndărăt, a restitui. ◊ Expr. A întoarce vizita = a răspunde printr-o vizită la o vizită primită anterior. ♦ Fig. A răsplăti pe cineva pentru o faptă bună sau rea. ♦ (Determinat prin „cuvânt”, „vorbă” etc.) A răspunde, a replica (cu ostentație, cu impertinență). – Lat. intorquere. DOOM
întoárce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întórc, 1 pl. întoárcem, perf. s. 1 sg. întorséi, 1 pl. întoárserăm; part. întórs
întorceați
ÎNTOÁRCE, întórc, vb. III. I. 1. Refl. și tranz. A se înapoia2 sau a face să se înapoieze de unde a fost plecat; a reveni2 sau a face să revină. ♦ Tranz. (Despre o stare afectivă sau maladivă) A-i cuprinde din nou pe cineva (abia vindecat). ♦ Refl. A se îndrepta spre un punct, schimbând radical direcția inițială. 2. (Pop.) A-și schimba sau a face pe cineva să-și schimbe părerea, a se răzgândi sau a face pe cineva să se răzgândească. A Tranz. A retrage o vorbă, o promisune etc., a reveni asupra... 3. (Pop.) A (se) transforma, a (se) modifica, a (se) preface. S-a întors ploaia în ninsoare. ◊ Expr. (Refl.) A i se întoarce (cuiva) mânia = a-i trece supărarea. A i se întoarce cuiva inima = a i se schimba dispoziția, a se îmblânzi, a se muia. ♦ Tranz. (Înv.) A traduce un text dintr-o limbă în alta; p. ext. a interpreta. II. 1. Tranz. A învârti, a suci, a răsuci (de pe o parte pe alta). ◊ Expr. Tranz. și refl. A (se) întoarce pe dos = a) a (se) nemulțumi profund; a (se) supăra foarte tare, a (se) tulbura; b) a(-și) strica buna dispoziție, a (se) bosumfla. ♦ Spec. A învârti, a răsuci resortul unui mecanism. A întoarce ceasul. ♦ Tranz. (Pop.) A jugăni (un animal). 2. Tranz. și refl. A(-și) mișca, a(-și) orienta corpul sau o parte a corpului, p. ext. privirea în altă direcție decât cea inițială. 4 Expr. (Tranz.) A întoarce cuiva spatele = a pleca în mod ostentativ de lângă cineva; a părăsi pe cineva, a nu se mai interesa de soarta cuiva. (Refl.; fam.) A i se întoarce (cuiva) mațele sau stomacul pe dos = a i se face scârbă, greață; fig. a fi dezgustat, scârbit. III. Tranz. 1. A schimba poziția unui obiect, așezându-l invers față de poziția anterioară sau față de poziția firească ◊ Expr. A întoarce casa pe dos = a răscoli totul în casă. A (o) întoarce și pe o parte (sau față) și pe alta = a examina amănunțit, a discuta în detaliu. ♦ A da filele unei cărți, ale unui caiet etc. înainte sau înapoi; a răsfoi. ◊ Expr. A întoarce foaia = a-și schimba atitudinea devenind mai ferm, mai sever. ♦ A pune, a îmbrăca un obiect vestimentar pe dos; a preface un obiect vestimentar transformându-i dosul în față. ◊ Expr. A (-și) întoarce cojocul (pe partea cealaltă sau pe dos) = a-și schimba comportarea, atitudinea în rău față de cineva. ♦ A învârti paiele, fânul etc. astfel încât partea umedă de la pământ să ajungă deasupra. ♦ A ara din nou un ogor. 2. A da îndărăt, a restitui. ◊ Expr. A întoarce vizita = a răspunde printr-o vizită la o vizită primită anterior. ♦ Fig. A răsplăti pe cineva pentru o faptă bună sau rea. ♦ (Determinat prin „cuvânt”, „vorbă” etc.) A răspunde, a replica (cu ostentație, cu impertinență). – Lat. intorquere. DOOM
întoárce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întórc, 1 pl. întoárcem, perf. s. 1 sg. întorséi, 1 pl. întoárserăm; part. întórs
întorci
ÎNTOÁRCE, întórc, vb. III. I. 1. Refl. și tranz. A se înapoia2 sau a face să se înapoieze de unde a fost plecat; a reveni2 sau a face să revină. ♦ Tranz. (Despre o stare afectivă sau maladivă) A-i cuprinde din nou pe cineva (abia vindecat). ♦ Refl. A se îndrepta spre un punct, schimbând radical direcția inițială. 2. (Pop.) A-și schimba sau a face pe cineva să-și schimbe părerea, a se răzgândi sau a face pe cineva să se răzgândească. A Tranz. A retrage o vorbă, o promisune etc., a reveni asupra... 3. (Pop.) A (se) transforma, a (se) modifica, a (se) preface. S-a întors ploaia în ninsoare. ◊ Expr. (Refl.) A i se întoarce (cuiva) mânia = a-i trece supărarea. A i se întoarce cuiva inima = a i se schimba dispoziția, a se îmblânzi, a se muia. ♦ Tranz. (Înv.) A traduce un text dintr-o limbă în alta; p. ext. a interpreta. II. 1. Tranz. A învârti, a suci, a răsuci (de pe o parte pe alta). ◊ Expr. Tranz. și refl. A (se) întoarce pe dos = a) a (se) nemulțumi profund; a (se) supăra foarte tare, a (se) tulbura; b) a(-și) strica buna dispoziție, a (se) bosumfla. ♦ Spec. A învârti, a răsuci resortul unui mecanism. A întoarce ceasul. ♦ Tranz. (Pop.) A jugăni (un animal). 2. Tranz. și refl. A(-și) mișca, a(-și) orienta corpul sau o parte a corpului, p. ext. privirea în altă direcție decât cea inițială. 4 Expr. (Tranz.) A întoarce cuiva spatele = a pleca în mod ostentativ de lângă cineva; a părăsi pe cineva, a nu se mai interesa de soarta cuiva. (Refl.; fam.) A i se întoarce (cuiva) mațele sau stomacul pe dos = a i se face scârbă, greață; fig. a fi dezgustat, scârbit. III. Tranz. 1. A schimba poziția unui obiect, așezându-l invers față de poziția anterioară sau față de poziția firească ◊ Expr. A întoarce casa pe dos = a răscoli totul în casă. A (o) întoarce și pe o parte (sau față) și pe alta = a examina amănunțit, a discuta în detaliu. ♦ A da filele unei cărți, ale unui caiet etc. înainte sau înapoi; a răsfoi. ◊ Expr. A întoarce foaia = a-și schimba atitudinea devenind mai ferm, mai sever. ♦ A pune, a îmbrăca un obiect vestimentar pe dos; a preface un obiect vestimentar transformându-i dosul în față. ◊ Expr. A (-și) întoarce cojocul (pe partea cealaltă sau pe dos) = a-și schimba comportarea, atitudinea în rău față de cineva. ♦ A învârti paiele, fânul etc. astfel încât partea umedă de la pământ să ajungă deasupra. ♦ A ara din nou un ogor. 2. A da îndărăt, a restitui. ◊ Expr. A întoarce vizita = a răspunde printr-o vizită la o vizită primită anterior. ♦ Fig. A răsplăti pe cineva pentru o faptă bună sau rea. ♦ (Determinat prin „cuvânt”, „vorbă” etc.) A răspunde, a replica (cu ostentație, cu impertinență). – Lat. intorquere. DOOM
întoárce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întórc, 1 pl. întoárcem, perf. s. 1 sg. întorséi, 1 pl. întoárserăm; part. întórs
întorcând
ÎNTOÁRCE, întórc, vb. III. I. 1. Refl. și tranz. A se înapoia2 sau a face să se înapoieze de unde a fost plecat; a reveni2 sau a face să revină. ♦ Tranz. (Despre o stare afectivă sau maladivă) A-i cuprinde din nou pe cineva (abia vindecat). ♦ Refl. A se îndrepta spre un punct, schimbând radical direcția inițială. 2. (Pop.) A-și schimba sau a face pe cineva să-și schimbe părerea, a se răzgândi sau a face pe cineva să se răzgândească. A Tranz. A retrage o vorbă, o promisune etc., a reveni asupra... 3. (Pop.) A (se) transforma, a (se) modifica, a (se) preface. S-a întors ploaia în ninsoare. ◊ Expr. (Refl.) A i se întoarce (cuiva) mânia = a-i trece supărarea. A i se întoarce cuiva inima = a i se schimba dispoziția, a se îmblânzi, a se muia. ♦ Tranz. (Înv.) A traduce un text dintr-o limbă în alta; p. ext. a interpreta. II. 1. Tranz. A învârti, a suci, a răsuci (de pe o parte pe alta). ◊ Expr. Tranz. și refl. A (se) întoarce pe dos = a) a (se) nemulțumi profund; a (se) supăra foarte tare, a (se) tulbura; b) a(-și) strica buna dispoziție, a (se) bosumfla. ♦ Spec. A învârti, a răsuci resortul unui mecanism. A întoarce ceasul. ♦ Tranz. (Pop.) A jugăni (un animal). 2. Tranz. și refl. A(-și) mișca, a(-și) orienta corpul sau o parte a corpului, p. ext. privirea în altă direcție decât cea inițială. 4 Expr. (Tranz.) A întoarce cuiva spatele = a pleca în mod ostentativ de lângă cineva; a părăsi pe cineva, a nu se mai interesa de soarta cuiva. (Refl.; fam.) A i se întoarce (cuiva) mațele sau stomacul pe dos = a i se face scârbă, greață; fig. a fi dezgustat, scârbit. III. Tranz. 1. A schimba poziția unui obiect, așezându-l invers față de poziția anterioară sau față de poziția firească ◊ Expr. A întoarce casa pe dos = a răscoli totul în casă. A (o) întoarce și pe o parte (sau față) și pe alta = a examina amănunțit, a discuta în detaliu. ♦ A da filele unei cărți, ale unui caiet etc. înainte sau înapoi; a răsfoi. ◊ Expr. A întoarce foaia = a-și schimba atitudinea devenind mai ferm, mai sever. ♦ A pune, a îmbrăca un obiect vestimentar pe dos; a preface un obiect vestimentar transformându-i dosul în față. ◊ Expr. A (-și) întoarce cojocul (pe partea cealaltă sau pe dos) = a-și schimba comportarea, atitudinea în rău față de cineva. ♦ A învârti paiele, fânul etc. astfel încât partea umedă de la pământ să ajungă deasupra. ♦ A ara din nou un ogor. 2. A da îndărăt, a restitui. ◊ Expr. A întoarce vizita = a răspunde printr-o vizită la o vizită primită anterior. ♦ Fig. A răsplăti pe cineva pentru o faptă bună sau rea. ♦ (Determinat prin „cuvânt”, „vorbă” etc.) A răspunde, a replica (cu ostentație, cu impertinență). – Lat. intorquere. DOOM
întoárce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întórc, 1 pl. întoárcem, perf. s. 1 sg. întorséi, 1 pl. întoárserăm; part. întórs
întorcînd
ÎNTOÁRCE, întórc, vb. III. I. 1. Refl. și tranz. A se înapoia2 sau a face să se înapoieze de unde a fost plecat; a reveni2 sau a face să revină. ♦ Tranz. (Despre o stare afectivă sau maladivă) A-i cuprinde din nou pe cineva (abia vindecat). ♦ Refl. A se îndrepta spre un punct, schimbând radical direcția inițială. 2. (Pop.) A-și schimba sau a face pe cineva să-și schimbe părerea, a se răzgândi sau a face pe cineva să se răzgândească. A Tranz. A retrage o vorbă, o promisune etc., a reveni asupra... 3. (Pop.) A (se) transforma, a (se) modifica, a (se) preface. S-a întors ploaia în ninsoare. ◊ Expr. (Refl.) A i se întoarce (cuiva) mânia = a-i trece supărarea. A i se întoarce cuiva inima = a i se schimba dispoziția, a se îmblânzi, a se muia. ♦ Tranz. (Înv.) A traduce un text dintr-o limbă în alta; p. ext. a interpreta. II. 1. Tranz. A învârti, a suci, a răsuci (de pe o parte pe alta). ◊ Expr. Tranz. și refl. A (se) întoarce pe dos = a) a (se) nemulțumi profund; a (se) supăra foarte tare, a (se) tulbura; b) a(-și) strica buna dispoziție, a (se) bosumfla. ♦ Spec. A învârti, a răsuci resortul unui mecanism. A întoarce ceasul. ♦ Tranz. (Pop.) A jugăni (un animal). 2. Tranz. și refl. A(-și) mișca, a(-și) orienta corpul sau o parte a corpului, p. ext. privirea în altă direcție decât cea inițială. 4 Expr. (Tranz.) A întoarce cuiva spatele = a pleca în mod ostentativ de lângă cineva; a părăsi pe cineva, a nu se mai interesa de soarta cuiva. (Refl.; fam.) A i se întoarce (cuiva) mațele sau stomacul pe dos = a i se face scârbă, greață; fig. a fi dezgustat, scârbit. III. Tranz. 1. A schimba poziția unui obiect, așezându-l invers față de poziția anterioară sau față de poziția firească ◊ Expr. A întoarce casa pe dos = a răscoli totul în casă. A (o) întoarce și pe o parte (sau față) și pe alta = a examina amănunțit, a discuta în detaliu. ♦ A da filele unei cărți, ale unui caiet etc. înainte sau înapoi; a răsfoi. ◊ Expr. A întoarce foaia = a-și schimba atitudinea devenind mai ferm, mai sever. ♦ A pune, a îmbrăca un obiect vestimentar pe dos; a preface un obiect vestimentar transformându-i dosul în față. ◊ Expr. A (-și) întoarce cojocul (pe partea cealaltă sau pe dos) = a-și schimba comportarea, atitudinea în rău față de cineva. ♦ A învârti paiele, fânul etc. astfel încât partea umedă de la pământ să ajungă deasupra. ♦ A ara din nou un ogor. 2. A da îndărăt, a restitui. ◊ Expr. A întoarce vizita = a răspunde printr-o vizită la o vizită primită anterior. ♦ Fig. A răsplăti pe cineva pentru o faptă bună sau rea. ♦ (Determinat prin „cuvânt”, „vorbă” etc.) A răspunde, a replica (cu ostentație, cu impertinență). – Lat. intorquere. DOOM
întoárce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întórc, 1 pl. întoárcem, perf. s. 1 sg. întorséi, 1 pl. întoárserăm; part. întórs
întorcător
ÎNTORCĂTÓR, întorcătoare, s. n. Piesă la războiul de țesut, constând dintr-un băț lung cu care se strânge, pe sulul dinainte, pânza țesută; întinzător, încordător. – Întoarce + suf. -ător. DOOM
întorcătór s. n., pl. întorcătoáre
întorloca
ÎNTROLOCÁ, întrolóc, vb. I. (Reg.) 1. Refl. A se strânge la un loc, a se întruni, a se reuni. 2. Tranz. și refl. A (se) forma, a (se) închega, a (se) înjgheba. 3. Tranz. A uni; a împerechea. [Var.: întrulocá, întorlocá vb. I] – Din într-un loc. DOOM
întrulocá v. întrolocá
întorlocare
ÎNTRULOCÁRE s. f. v. întrolocare. DOOM
întrulocáre v. întrolocáre
întorlocat
ÎNTRULOCÁT, -Ă adj. v. întrolocat.
întorn
ÎNTURNÁ, întórn, vb. I. (Reg.) Refl. și tranz. 1. A veni sau a face pe cineva să vină înapoi; a (se) înapoia2, a (se) întoarce. ♦ Tranz. (Despre o stare afectivă sau maladivă) A cuprinde pe cineva din nou. 2. A (se) îndrepta în altă direcție. 3. A (se) întoarce de pe o parte pe alta; a (se) învârti, a (se) suci. – În + turna. DOOM
înturná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 întoárnă
întorni
ÎNTURNÁ, întórn, vb. I. (Reg.) Refl. și tranz. 1. A veni sau a face pe cineva să vină înapoi; a (se) înapoia2, a (se) întoarce. ♦ Tranz. (Despre o stare afectivă sau maladivă) A cuprinde pe cineva din nou. 2. A (se) îndrepta în altă direcție. 3. A (se) întoarce de pe o parte pe alta; a (se) învârti, a (se) suci. – În + turna. DOOM
înturná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 întoárnă
întors
ÎNTOÁRCE, întórc, vb. III. I. 1. Refl. și tranz. A se înapoia2 sau a face să se înapoieze de unde a fost plecat; a reveni2 sau a face să revină. ♦ Tranz. (Despre o stare afectivă sau maladivă) A-i cuprinde din nou pe cineva (abia vindecat). ♦ Refl. A se îndrepta spre un punct, schimbând radical direcția inițială. 2. (Pop.) A-și schimba sau a face pe cineva să-și schimbe părerea, a se răzgândi sau a face pe cineva să se răzgândească. A Tranz. A retrage o vorbă, o promisune etc., a reveni asupra... 3. (Pop.) A (se) transforma, a (se) modifica, a (se) preface. S-a întors ploaia în ninsoare. ◊ Expr. (Refl.) A i se întoarce (cuiva) mânia = a-i trece supărarea. A i se întoarce cuiva inima = a i se schimba dispoziția, a se îmblânzi, a se muia. ♦ Tranz. (Înv.) A traduce un text dintr-o limbă în alta; p. ext. a interpreta. II. 1. Tranz. A învârti, a suci, a răsuci (de pe o parte pe alta). ◊ Expr. Tranz. și refl. A (se) întoarce pe dos = a) a (se) nemulțumi profund; a (se) supăra foarte tare, a (se) tulbura; b) a(-și) strica buna dispoziție, a (se) bosumfla. ♦ Spec. A învârti, a răsuci resortul unui mecanism. A întoarce ceasul. ♦ Tranz. (Pop.) A jugăni (un animal). 2. Tranz. și refl. A(-și) mișca, a(-și) orienta corpul sau o parte a corpului, p. ext. privirea în altă direcție decât cea inițială. 4 Expr. (Tranz.) A întoarce cuiva spatele = a pleca în mod ostentativ de lângă cineva; a părăsi pe cineva, a nu se mai interesa de soarta cuiva. (Refl.; fam.) A i se întoarce (cuiva) mațele sau stomacul pe dos = a i se face scârbă, greață; fig. a fi dezgustat, scârbit. III. Tranz. 1. A schimba poziția unui obiect, așezându-l invers față de poziția anterioară sau față de poziția firească ◊ Expr. A întoarce casa pe dos = a răscoli totul în casă. A (o) întoarce și pe o parte (sau față) și pe alta = a examina amănunțit, a discuta în detaliu. ♦ A da filele unei cărți, ale unui caiet etc. înainte sau înapoi; a răsfoi. ◊ Expr. A întoarce foaia = a-și schimba atitudinea devenind mai ferm, mai sever. ♦ A pune, a îmbrăca un obiect vestimentar pe dos; a preface un obiect vestimentar transformându-i dosul în față. ◊ Expr. A (-și) întoarce cojocul (pe partea cealaltă sau pe dos) = a-și schimba comportarea, atitudinea în rău față de cineva. ♦ A învârti paiele, fânul etc. astfel încât partea umedă de la pământ să ajungă deasupra. ♦ A ara din nou un ogor. 2. A da îndărăt, a restitui. ◊ Expr. A întoarce vizita = a răspunde printr-o vizită la o vizită primită anterior. ♦ Fig. A răsplăti pe cineva pentru o faptă bună sau rea. ♦ (Determinat prin „cuvânt”, „vorbă” etc.) A răspunde, a replica (cu ostentație, cu impertinență). – Lat. intorquere. DOOM
întoárce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întórc, 1 pl. întoárcem, perf. s. 1 sg. întorséi, 1 pl. întoárserăm; part. întórs
întors
ÎNTÓRS2, -OÁRSĂ, întorși, -oarse, adj. 1. Revenit la locul de plecare. ◊ Expr. A face (sau a apuca) cale(a) întoarsă = a se întoarce din drum. A merge până la calea întoarsă = a nu merge departe și a reveni la locul de plecare. 2. (Despre obiecte) Răsucit, încovoiat, strâmb. ♦ (Despre ceasuri) Cu arcul încordat. 3. (Pop.) Jugănit, castrat. 4. Fig. (Rar, despre persoane sau despre firea, caracterul lor) Sucit, ciudat. ◊ (Fam.; și în loc. adj. întors pe dos) Profund nemulțumit, foarte supărat, tulburat; bosumflat. 5. Fig. (Rar, despre cuvinte sau despre vorbire) Meșteșugit. – V. întoarce.
întors
ÎNTÓRS1 s. n. 1. Înapoiere, revenire (la punctul de plecare). 2. Răsturnare. Întorsul fânului. ♦ Arătură (de toamnă) – V. întoarce. DOOM
întórs s. n.
întorsei
ÎNTOÁRCE, întórc, vb. III. I. 1. Refl. și tranz. A se înapoia2 sau a face să se înapoieze de unde a fost plecat; a reveni2 sau a face să revină. ♦ Tranz. (Despre o stare afectivă sau maladivă) A-i cuprinde din nou pe cineva (abia vindecat). ♦ Refl. A se îndrepta spre un punct, schimbând radical direcția inițială. 2. (Pop.) A-și schimba sau a face pe cineva să-și schimbe părerea, a se răzgândi sau a face pe cineva să se răzgândească. A Tranz. A retrage o vorbă, o promisune etc., a reveni asupra... 3. (Pop.) A (se) transforma, a (se) modifica, a (se) preface. S-a întors ploaia în ninsoare. ◊ Expr. (Refl.) A i se întoarce (cuiva) mânia = a-i trece supărarea. A i se întoarce cuiva inima = a i se schimba dispoziția, a se îmblânzi, a se muia. ♦ Tranz. (Înv.) A traduce un text dintr-o limbă în alta; p. ext. a interpreta. II. 1. Tranz. A învârti, a suci, a răsuci (de pe o parte pe alta). ◊ Expr. Tranz. și refl. A (se) întoarce pe dos = a) a (se) nemulțumi profund; a (se) supăra foarte tare, a (se) tulbura; b) a(-și) strica buna dispoziție, a (se) bosumfla. ♦ Spec. A învârti, a răsuci resortul unui mecanism. A întoarce ceasul. ♦ Tranz. (Pop.) A jugăni (un animal). 2. Tranz. și refl. A(-și) mișca, a(-și) orienta corpul sau o parte a corpului, p. ext. privirea în altă direcție decât cea inițială. 4 Expr. (Tranz.) A întoarce cuiva spatele = a pleca în mod ostentativ de lângă cineva; a părăsi pe cineva, a nu se mai interesa de soarta cuiva. (Refl.; fam.) A i se întoarce (cuiva) mațele sau stomacul pe dos = a i se face scârbă, greață; fig. a fi dezgustat, scârbit. III. Tranz. 1. A schimba poziția unui obiect, așezându-l invers față de poziția anterioară sau față de poziția firească ◊ Expr. A întoarce casa pe dos = a răscoli totul în casă. A (o) întoarce și pe o parte (sau față) și pe alta = a examina amănunțit, a discuta în detaliu. ♦ A da filele unei cărți, ale unui caiet etc. înainte sau înapoi; a răsfoi. ◊ Expr. A întoarce foaia = a-și schimba atitudinea devenind mai ferm, mai sever. ♦ A pune, a îmbrăca un obiect vestimentar pe dos; a preface un obiect vestimentar transformându-i dosul în față. ◊ Expr. A (-și) întoarce cojocul (pe partea cealaltă sau pe dos) = a-și schimba comportarea, atitudinea în rău față de cineva. ♦ A învârti paiele, fânul etc. astfel încât partea umedă de la pământ să ajungă deasupra. ♦ A ara din nou un ogor. 2. A da îndărăt, a restitui. ◊ Expr. A întoarce vizita = a răspunde printr-o vizită la o vizită primită anterior. ♦ Fig. A răsplăti pe cineva pentru o faptă bună sau rea. ♦ (Determinat prin „cuvânt”, „vorbă” etc.) A răspunde, a replica (cu ostentație, cu impertinență). – Lat. intorquere. DOOM
întoárce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întórc, 1 pl. întoárcem, perf. s. 1 sg. întorséi, 1 pl. întoárserăm; part. întórs
întorsese
ÎNTOÁRCE, întórc, vb. III. I. 1. Refl. și tranz. A se înapoia2 sau a face să se înapoieze de unde a fost plecat; a reveni2 sau a face să revină. ♦ Tranz. (Despre o stare afectivă sau maladivă) A-i cuprinde din nou pe cineva (abia vindecat). ♦ Refl. A se îndrepta spre un punct, schimbând radical direcția inițială. 2. (Pop.) A-și schimba sau a face pe cineva să-și schimbe părerea, a se răzgândi sau a face pe cineva să se răzgândească. A Tranz. A retrage o vorbă, o promisune etc., a reveni asupra... 3. (Pop.) A (se) transforma, a (se) modifica, a (se) preface. S-a întors ploaia în ninsoare. ◊ Expr. (Refl.) A i se întoarce (cuiva) mânia = a-i trece supărarea. A i se întoarce cuiva inima = a i se schimba dispoziția, a se îmblânzi, a se muia. ♦ Tranz. (Înv.) A traduce un text dintr-o limbă în alta; p. ext. a interpreta. II. 1. Tranz. A învârti, a suci, a răsuci (de pe o parte pe alta). ◊ Expr. Tranz. și refl. A (se) întoarce pe dos = a) a (se) nemulțumi profund; a (se) supăra foarte tare, a (se) tulbura; b) a(-și) strica buna dispoziție, a (se) bosumfla. ♦ Spec. A învârti, a răsuci resortul unui mecanism. A întoarce ceasul. ♦ Tranz. (Pop.) A jugăni (un animal). 2. Tranz. și refl. A(-și) mișca, a(-și) orienta corpul sau o parte a corpului, p. ext. privirea în altă direcție decât cea inițială. 4 Expr. (Tranz.) A întoarce cuiva spatele = a pleca în mod ostentativ de lângă cineva; a părăsi pe cineva, a nu se mai interesa de soarta cuiva. (Refl.; fam.) A i se întoarce (cuiva) mațele sau stomacul pe dos = a i se face scârbă, greață; fig. a fi dezgustat, scârbit. III. Tranz. 1. A schimba poziția unui obiect, așezându-l invers față de poziția anterioară sau față de poziția firească ◊ Expr. A întoarce casa pe dos = a răscoli totul în casă. A (o) întoarce și pe o parte (sau față) și pe alta = a examina amănunțit, a discuta în detaliu. ♦ A da filele unei cărți, ale unui caiet etc. înainte sau înapoi; a răsfoi. ◊ Expr. A întoarce foaia = a-și schimba atitudinea devenind mai ferm, mai sever. ♦ A pune, a îmbrăca un obiect vestimentar pe dos; a preface un obiect vestimentar transformându-i dosul în față. ◊ Expr. A (-și) întoarce cojocul (pe partea cealaltă sau pe dos) = a-și schimba comportarea, atitudinea în rău față de cineva. ♦ A învârti paiele, fânul etc. astfel încât partea umedă de la pământ să ajungă deasupra. ♦ A ara din nou un ogor. 2. A da îndărăt, a restitui. ◊ Expr. A întoarce vizita = a răspunde printr-o vizită la o vizită primită anterior. ♦ Fig. A răsplăti pe cineva pentru o faptă bună sau rea. ♦ (Determinat prin „cuvânt”, „vorbă” etc.) A răspunde, a replica (cu ostentație, cu impertinență). – Lat. intorquere. DOOM
întoárce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întórc, 1 pl. întoárcem, perf. s. 1 sg. întorséi, 1 pl. întoárserăm; part. întórs
întorsesem
ÎNTOÁRCE, întórc, vb. III. I. 1. Refl. și tranz. A se înapoia2 sau a face să se înapoieze de unde a fost plecat; a reveni2 sau a face să revină. ♦ Tranz. (Despre o stare afectivă sau maladivă) A-i cuprinde din nou pe cineva (abia vindecat). ♦ Refl. A se îndrepta spre un punct, schimbând radical direcția inițială. 2. (Pop.) A-și schimba sau a face pe cineva să-și schimbe părerea, a se răzgândi sau a face pe cineva să se răzgândească. A Tranz. A retrage o vorbă, o promisune etc., a reveni asupra... 3. (Pop.) A (se) transforma, a (se) modifica, a (se) preface. S-a întors ploaia în ninsoare. ◊ Expr. (Refl.) A i se întoarce (cuiva) mânia = a-i trece supărarea. A i se întoarce cuiva inima = a i se schimba dispoziția, a se îmblânzi, a se muia. ♦ Tranz. (Înv.) A traduce un text dintr-o limbă în alta; p. ext. a interpreta. II. 1. Tranz. A învârti, a suci, a răsuci (de pe o parte pe alta). ◊ Expr. Tranz. și refl. A (se) întoarce pe dos = a) a (se) nemulțumi profund; a (se) supăra foarte tare, a (se) tulbura; b) a(-și) strica buna dispoziție, a (se) bosumfla. ♦ Spec. A învârti, a răsuci resortul unui mecanism. A întoarce ceasul. ♦ Tranz. (Pop.) A jugăni (un animal). 2. Tranz. și refl. A(-și) mișca, a(-și) orienta corpul sau o parte a corpului, p. ext. privirea în altă direcție decât cea inițială. 4 Expr. (Tranz.) A întoarce cuiva spatele = a pleca în mod ostentativ de lângă cineva; a părăsi pe cineva, a nu se mai interesa de soarta cuiva. (Refl.; fam.) A i se întoarce (cuiva) mațele sau stomacul pe dos = a i se face scârbă, greață; fig. a fi dezgustat, scârbit. III. Tranz. 1. A schimba poziția unui obiect, așezându-l invers față de poziția anterioară sau față de poziția firească ◊ Expr. A întoarce casa pe dos = a răscoli totul în casă. A (o) întoarce și pe o parte (sau față) și pe alta = a examina amănunțit, a discuta în detaliu. ♦ A da filele unei cărți, ale unui caiet etc. înainte sau înapoi; a răsfoi. ◊ Expr. A întoarce foaia = a-și schimba atitudinea devenind mai ferm, mai sever. ♦ A pune, a îmbrăca un obiect vestimentar pe dos; a preface un obiect vestimentar transformându-i dosul în față. ◊ Expr. A (-și) întoarce cojocul (pe partea cealaltă sau pe dos) = a-și schimba comportarea, atitudinea în rău față de cineva. ♦ A învârti paiele, fânul etc. astfel încât partea umedă de la pământ să ajungă deasupra. ♦ A ara din nou un ogor. 2. A da îndărăt, a restitui. ◊ Expr. A întoarce vizita = a răspunde printr-o vizită la o vizită primită anterior. ♦ Fig. A răsplăti pe cineva pentru o faptă bună sau rea. ♦ (Determinat prin „cuvânt”, „vorbă” etc.) A răspunde, a replica (cu ostentație, cu impertinență). – Lat. intorquere. DOOM
întoárce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întórc, 1 pl. întoárcem, perf. s. 1 sg. întorséi, 1 pl. întoárserăm; part. întórs
întorseseră
ÎNTOÁRCE, întórc, vb. III. I. 1. Refl. și tranz. A se înapoia2 sau a face să se înapoieze de unde a fost plecat; a reveni2 sau a face să revină. ♦ Tranz. (Despre o stare afectivă sau maladivă) A-i cuprinde din nou pe cineva (abia vindecat). ♦ Refl. A se îndrepta spre un punct, schimbând radical direcția inițială. 2. (Pop.) A-și schimba sau a face pe cineva să-și schimbe părerea, a se răzgândi sau a face pe cineva să se răzgândească. A Tranz. A retrage o vorbă, o promisune etc., a reveni asupra... 3. (Pop.) A (se) transforma, a (se) modifica, a (se) preface. S-a întors ploaia în ninsoare. ◊ Expr. (Refl.) A i se întoarce (cuiva) mânia = a-i trece supărarea. A i se întoarce cuiva inima = a i se schimba dispoziția, a se îmblânzi, a se muia. ♦ Tranz. (Înv.) A traduce un text dintr-o limbă în alta; p. ext. a interpreta. II. 1. Tranz. A învârti, a suci, a răsuci (de pe o parte pe alta). ◊ Expr. Tranz. și refl. A (se) întoarce pe dos = a) a (se) nemulțumi profund; a (se) supăra foarte tare, a (se) tulbura; b) a(-și) strica buna dispoziție, a (se) bosumfla. ♦ Spec. A învârti, a răsuci resortul unui mecanism. A întoarce ceasul. ♦ Tranz. (Pop.) A jugăni (un animal). 2. Tranz. și refl. A(-și) mișca, a(-și) orienta corpul sau o parte a corpului, p. ext. privirea în altă direcție decât cea inițială. 4 Expr. (Tranz.) A întoarce cuiva spatele = a pleca în mod ostentativ de lângă cineva; a părăsi pe cineva, a nu se mai interesa de soarta cuiva. (Refl.; fam.) A i se întoarce (cuiva) mațele sau stomacul pe dos = a i se face scârbă, greață; fig. a fi dezgustat, scârbit. III. Tranz. 1. A schimba poziția unui obiect, așezându-l invers față de poziția anterioară sau față de poziția firească ◊ Expr. A întoarce casa pe dos = a răscoli totul în casă. A (o) întoarce și pe o parte (sau față) și pe alta = a examina amănunțit, a discuta în detaliu. ♦ A da filele unei cărți, ale unui caiet etc. înainte sau înapoi; a răsfoi. ◊ Expr. A întoarce foaia = a-și schimba atitudinea devenind mai ferm, mai sever. ♦ A pune, a îmbrăca un obiect vestimentar pe dos; a preface un obiect vestimentar transformându-i dosul în față. ◊ Expr. A (-și) întoarce cojocul (pe partea cealaltă sau pe dos) = a-și schimba comportarea, atitudinea în rău față de cineva. ♦ A învârti paiele, fânul etc. astfel încât partea umedă de la pământ să ajungă deasupra. ♦ A ara din nou un ogor. 2. A da îndărăt, a restitui. ◊ Expr. A întoarce vizita = a răspunde printr-o vizită la o vizită primită anterior. ♦ Fig. A răsplăti pe cineva pentru o faptă bună sau rea. ♦ (Determinat prin „cuvânt”, „vorbă” etc.) A răspunde, a replica (cu ostentație, cu impertinență). – Lat. intorquere. DOOM
întoárce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întórc, 1 pl. întoárcem, perf. s. 1 sg. întorséi, 1 pl. întoárserăm; part. întórs
întorseserăm
ÎNTOÁRCE, întórc, vb. III. I. 1. Refl. și tranz. A se înapoia2 sau a face să se înapoieze de unde a fost plecat; a reveni2 sau a face să revină. ♦ Tranz. (Despre o stare afectivă sau maladivă) A-i cuprinde din nou pe cineva (abia vindecat). ♦ Refl. A se îndrepta spre un punct, schimbând radical direcția inițială. 2. (Pop.) A-și schimba sau a face pe cineva să-și schimbe părerea, a se răzgândi sau a face pe cineva să se răzgândească. A Tranz. A retrage o vorbă, o promisune etc., a reveni asupra... 3. (Pop.) A (se) transforma, a (se) modifica, a (se) preface. S-a întors ploaia în ninsoare. ◊ Expr. (Refl.) A i se întoarce (cuiva) mânia = a-i trece supărarea. A i se întoarce cuiva inima = a i se schimba dispoziția, a se îmblânzi, a se muia. ♦ Tranz. (Înv.) A traduce un text dintr-o limbă în alta; p. ext. a interpreta. II. 1. Tranz. A învârti, a suci, a răsuci (de pe o parte pe alta). ◊ Expr. Tranz. și refl. A (se) întoarce pe dos = a) a (se) nemulțumi profund; a (se) supăra foarte tare, a (se) tulbura; b) a(-și) strica buna dispoziție, a (se) bosumfla. ♦ Spec. A învârti, a răsuci resortul unui mecanism. A întoarce ceasul. ♦ Tranz. (Pop.) A jugăni (un animal). 2. Tranz. și refl. A(-și) mișca, a(-și) orienta corpul sau o parte a corpului, p. ext. privirea în altă direcție decât cea inițială. 4 Expr. (Tranz.) A întoarce cuiva spatele = a pleca în mod ostentativ de lângă cineva; a părăsi pe cineva, a nu se mai interesa de soarta cuiva. (Refl.; fam.) A i se întoarce (cuiva) mațele sau stomacul pe dos = a i se face scârbă, greață; fig. a fi dezgustat, scârbit. III. Tranz. 1. A schimba poziția unui obiect, așezându-l invers față de poziția anterioară sau față de poziția firească ◊ Expr. A întoarce casa pe dos = a răscoli totul în casă. A (o) întoarce și pe o parte (sau față) și pe alta = a examina amănunțit, a discuta în detaliu. ♦ A da filele unei cărți, ale unui caiet etc. înainte sau înapoi; a răsfoi. ◊ Expr. A întoarce foaia = a-și schimba atitudinea devenind mai ferm, mai sever. ♦ A pune, a îmbrăca un obiect vestimentar pe dos; a preface un obiect vestimentar transformându-i dosul în față. ◊ Expr. A (-și) întoarce cojocul (pe partea cealaltă sau pe dos) = a-și schimba comportarea, atitudinea în rău față de cineva. ♦ A învârti paiele, fânul etc. astfel încât partea umedă de la pământ să ajungă deasupra. ♦ A ara din nou un ogor. 2. A da îndărăt, a restitui. ◊ Expr. A întoarce vizita = a răspunde printr-o vizită la o vizită primită anterior. ♦ Fig. A răsplăti pe cineva pentru o faptă bună sau rea. ♦ (Determinat prin „cuvânt”, „vorbă” etc.) A răspunde, a replica (cu ostentație, cu impertinență). – Lat. intorquere. DOOM
întoárce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întórc, 1 pl. întoárcem, perf. s. 1 sg. întorséi, 1 pl. întoárserăm; part. întórs
întorseserăți
ÎNTOÁRCE, întórc, vb. III. I. 1. Refl. și tranz. A se înapoia2 sau a face să se înapoieze de unde a fost plecat; a reveni2 sau a face să revină. ♦ Tranz. (Despre o stare afectivă sau maladivă) A-i cuprinde din nou pe cineva (abia vindecat). ♦ Refl. A se îndrepta spre un punct, schimbând radical direcția inițială. 2. (Pop.) A-și schimba sau a face pe cineva să-și schimbe părerea, a se răzgândi sau a face pe cineva să se răzgândească. A Tranz. A retrage o vorbă, o promisune etc., a reveni asupra... 3. (Pop.) A (se) transforma, a (se) modifica, a (se) preface. S-a întors ploaia în ninsoare. ◊ Expr. (Refl.) A i se întoarce (cuiva) mânia = a-i trece supărarea. A i se întoarce cuiva inima = a i se schimba dispoziția, a se îmblânzi, a se muia. ♦ Tranz. (Înv.) A traduce un text dintr-o limbă în alta; p. ext. a interpreta. II. 1. Tranz. A învârti, a suci, a răsuci (de pe o parte pe alta). ◊ Expr. Tranz. și refl. A (se) întoarce pe dos = a) a (se) nemulțumi profund; a (se) supăra foarte tare, a (se) tulbura; b) a(-și) strica buna dispoziție, a (se) bosumfla. ♦ Spec. A învârti, a răsuci resortul unui mecanism. A întoarce ceasul. ♦ Tranz. (Pop.) A jugăni (un animal). 2. Tranz. și refl. A(-și) mișca, a(-și) orienta corpul sau o parte a corpului, p. ext. privirea în altă direcție decât cea inițială. 4 Expr. (Tranz.) A întoarce cuiva spatele = a pleca în mod ostentativ de lângă cineva; a părăsi pe cineva, a nu se mai interesa de soarta cuiva. (Refl.; fam.) A i se întoarce (cuiva) mațele sau stomacul pe dos = a i se face scârbă, greață; fig. a fi dezgustat, scârbit. III. Tranz. 1. A schimba poziția unui obiect, așezându-l invers față de poziția anterioară sau față de poziția firească ◊ Expr. A întoarce casa pe dos = a răscoli totul în casă. A (o) întoarce și pe o parte (sau față) și pe alta = a examina amănunțit, a discuta în detaliu. ♦ A da filele unei cărți, ale unui caiet etc. înainte sau înapoi; a răsfoi. ◊ Expr. A întoarce foaia = a-și schimba atitudinea devenind mai ferm, mai sever. ♦ A pune, a îmbrăca un obiect vestimentar pe dos; a preface un obiect vestimentar transformându-i dosul în față. ◊ Expr. A (-și) întoarce cojocul (pe partea cealaltă sau pe dos) = a-și schimba comportarea, atitudinea în rău față de cineva. ♦ A învârti paiele, fânul etc. astfel încât partea umedă de la pământ să ajungă deasupra. ♦ A ara din nou un ogor. 2. A da îndărăt, a restitui. ◊ Expr. A întoarce vizita = a răspunde printr-o vizită la o vizită primită anterior. ♦ Fig. A răsplăti pe cineva pentru o faptă bună sau rea. ♦ (Determinat prin „cuvânt”, „vorbă” etc.) A răspunde, a replica (cu ostentație, cu impertinență). – Lat. intorquere. DOOM
întoárce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întórc, 1 pl. întoárcem, perf. s. 1 sg. întorséi, 1 pl. întoárserăm; part. întórs
întorseseși
ÎNTOÁRCE, întórc, vb. III. I. 1. Refl. și tranz. A se înapoia2 sau a face să se înapoieze de unde a fost plecat; a reveni2 sau a face să revină. ♦ Tranz. (Despre o stare afectivă sau maladivă) A-i cuprinde din nou pe cineva (abia vindecat). ♦ Refl. A se îndrepta spre un punct, schimbând radical direcția inițială. 2. (Pop.) A-și schimba sau a face pe cineva să-și schimbe părerea, a se răzgândi sau a face pe cineva să se răzgândească. A Tranz. A retrage o vorbă, o promisune etc., a reveni asupra... 3. (Pop.) A (se) transforma, a (se) modifica, a (se) preface. S-a întors ploaia în ninsoare. ◊ Expr. (Refl.) A i se întoarce (cuiva) mânia = a-i trece supărarea. A i se întoarce cuiva inima = a i se schimba dispoziția, a se îmblânzi, a se muia. ♦ Tranz. (Înv.) A traduce un text dintr-o limbă în alta; p. ext. a interpreta. II. 1. Tranz. A învârti, a suci, a răsuci (de pe o parte pe alta). ◊ Expr. Tranz. și refl. A (se) întoarce pe dos = a) a (se) nemulțumi profund; a (se) supăra foarte tare, a (se) tulbura; b) a(-și) strica buna dispoziție, a (se) bosumfla. ♦ Spec. A învârti, a răsuci resortul unui mecanism. A întoarce ceasul. ♦ Tranz. (Pop.) A jugăni (un animal). 2. Tranz. și refl. A(-și) mișca, a(-și) orienta corpul sau o parte a corpului, p. ext. privirea în altă direcție decât cea inițială. 4 Expr. (Tranz.) A întoarce cuiva spatele = a pleca în mod ostentativ de lângă cineva; a părăsi pe cineva, a nu se mai interesa de soarta cuiva. (Refl.; fam.) A i se întoarce (cuiva) mațele sau stomacul pe dos = a i se face scârbă, greață; fig. a fi dezgustat, scârbit. III. Tranz. 1. A schimba poziția unui obiect, așezându-l invers față de poziția anterioară sau față de poziția firească ◊ Expr. A întoarce casa pe dos = a răscoli totul în casă. A (o) întoarce și pe o parte (sau față) și pe alta = a examina amănunțit, a discuta în detaliu. ♦ A da filele unei cărți, ale unui caiet etc. înainte sau înapoi; a răsfoi. ◊ Expr. A întoarce foaia = a-și schimba atitudinea devenind mai ferm, mai sever. ♦ A pune, a îmbrăca un obiect vestimentar pe dos; a preface un obiect vestimentar transformându-i dosul în față. ◊ Expr. A (-și) întoarce cojocul (pe partea cealaltă sau pe dos) = a-și schimba comportarea, atitudinea în rău față de cineva. ♦ A învârti paiele, fânul etc. astfel încât partea umedă de la pământ să ajungă deasupra. ♦ A ara din nou un ogor. 2. A da îndărăt, a restitui. ◊ Expr. A întoarce vizita = a răspunde printr-o vizită la o vizită primită anterior. ♦ Fig. A răsplăti pe cineva pentru o faptă bună sau rea. ♦ (Determinat prin „cuvânt”, „vorbă” etc.) A răspunde, a replica (cu ostentație, cu impertinență). – Lat. intorquere. DOOM
întoárce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întórc, 1 pl. întoárcem, perf. s. 1 sg. întorséi, 1 pl. întoárserăm; part. întórs
întorseseți
ÎNTOÁRCE, întórc, vb. III. I. 1. Refl. și tranz. A se înapoia2 sau a face să se înapoieze de unde a fost plecat; a reveni2 sau a face să revină. ♦ Tranz. (Despre o stare afectivă sau maladivă) A-i cuprinde din nou pe cineva (abia vindecat). ♦ Refl. A se îndrepta spre un punct, schimbând radical direcția inițială. 2. (Pop.) A-și schimba sau a face pe cineva să-și schimbe părerea, a se răzgândi sau a face pe cineva să se răzgândească. A Tranz. A retrage o vorbă, o promisune etc., a reveni asupra... 3. (Pop.) A (se) transforma, a (se) modifica, a (se) preface. S-a întors ploaia în ninsoare. ◊ Expr. (Refl.) A i se întoarce (cuiva) mânia = a-i trece supărarea. A i se întoarce cuiva inima = a i se schimba dispoziția, a se îmblânzi, a se muia. ♦ Tranz. (Înv.) A traduce un text dintr-o limbă în alta; p. ext. a interpreta. II. 1. Tranz. A învârti, a suci, a răsuci (de pe o parte pe alta). ◊ Expr. Tranz. și refl. A (se) întoarce pe dos = a) a (se) nemulțumi profund; a (se) supăra foarte tare, a (se) tulbura; b) a(-și) strica buna dispoziție, a (se) bosumfla. ♦ Spec. A învârti, a răsuci resortul unui mecanism. A întoarce ceasul. ♦ Tranz. (Pop.) A jugăni (un animal). 2. Tranz. și refl. A(-și) mișca, a(-și) orienta corpul sau o parte a corpului, p. ext. privirea în altă direcție decât cea inițială. 4 Expr. (Tranz.) A întoarce cuiva spatele = a pleca în mod ostentativ de lângă cineva; a părăsi pe cineva, a nu se mai interesa de soarta cuiva. (Refl.; fam.) A i se întoarce (cuiva) mațele sau stomacul pe dos = a i se face scârbă, greață; fig. a fi dezgustat, scârbit. III. Tranz. 1. A schimba poziția unui obiect, așezându-l invers față de poziția anterioară sau față de poziția firească ◊ Expr. A întoarce casa pe dos = a răscoli totul în casă. A (o) întoarce și pe o parte (sau față) și pe alta = a examina amănunțit, a discuta în detaliu. ♦ A da filele unei cărți, ale unui caiet etc. înainte sau înapoi; a răsfoi. ◊ Expr. A întoarce foaia = a-și schimba atitudinea devenind mai ferm, mai sever. ♦ A pune, a îmbrăca un obiect vestimentar pe dos; a preface un obiect vestimentar transformându-i dosul în față. ◊ Expr. A (-și) întoarce cojocul (pe partea cealaltă sau pe dos) = a-și schimba comportarea, atitudinea în rău față de cineva. ♦ A învârti paiele, fânul etc. astfel încât partea umedă de la pământ să ajungă deasupra. ♦ A ara din nou un ogor. 2. A da îndărăt, a restitui. ◊ Expr. A întoarce vizita = a răspunde printr-o vizită la o vizită primită anterior. ♦ Fig. A răsplăti pe cineva pentru o faptă bună sau rea. ♦ (Determinat prin „cuvânt”, „vorbă” etc.) A răspunde, a replica (cu ostentație, cu impertinență). – Lat. intorquere. DOOM
întoárce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întórc, 1 pl. întoárcem, perf. s. 1 sg. întorséi, 1 pl. întoárserăm; part. întórs
întorseși
ÎNTOÁRCE, întórc, vb. III. I. 1. Refl. și tranz. A se înapoia2 sau a face să se înapoieze de unde a fost plecat; a reveni2 sau a face să revină. ♦ Tranz. (Despre o stare afectivă sau maladivă) A-i cuprinde din nou pe cineva (abia vindecat). ♦ Refl. A se îndrepta spre un punct, schimbând radical direcția inițială. 2. (Pop.) A-și schimba sau a face pe cineva să-și schimbe părerea, a se răzgândi sau a face pe cineva să se răzgândească. A Tranz. A retrage o vorbă, o promisune etc., a reveni asupra... 3. (Pop.) A (se) transforma, a (se) modifica, a (se) preface. S-a întors ploaia în ninsoare. ◊ Expr. (Refl.) A i se întoarce (cuiva) mânia = a-i trece supărarea. A i se întoarce cuiva inima = a i se schimba dispoziția, a se îmblânzi, a se muia. ♦ Tranz. (Înv.) A traduce un text dintr-o limbă în alta; p. ext. a interpreta. II. 1. Tranz. A învârti, a suci, a răsuci (de pe o parte pe alta). ◊ Expr. Tranz. și refl. A (se) întoarce pe dos = a) a (se) nemulțumi profund; a (se) supăra foarte tare, a (se) tulbura; b) a(-și) strica buna dispoziție, a (se) bosumfla. ♦ Spec. A învârti, a răsuci resortul unui mecanism. A întoarce ceasul. ♦ Tranz. (Pop.) A jugăni (un animal). 2. Tranz. și refl. A(-și) mișca, a(-și) orienta corpul sau o parte a corpului, p. ext. privirea în altă direcție decât cea inițială. 4 Expr. (Tranz.) A întoarce cuiva spatele = a pleca în mod ostentativ de lângă cineva; a părăsi pe cineva, a nu se mai interesa de soarta cuiva. (Refl.; fam.) A i se întoarce (cuiva) mațele sau stomacul pe dos = a i se face scârbă, greață; fig. a fi dezgustat, scârbit. III. Tranz. 1. A schimba poziția unui obiect, așezându-l invers față de poziția anterioară sau față de poziția firească ◊ Expr. A întoarce casa pe dos = a răscoli totul în casă. A (o) întoarce și pe o parte (sau față) și pe alta = a examina amănunțit, a discuta în detaliu. ♦ A da filele unei cărți, ale unui caiet etc. înainte sau înapoi; a răsfoi. ◊ Expr. A întoarce foaia = a-și schimba atitudinea devenind mai ferm, mai sever. ♦ A pune, a îmbrăca un obiect vestimentar pe dos; a preface un obiect vestimentar transformându-i dosul în față. ◊ Expr. A (-și) întoarce cojocul (pe partea cealaltă sau pe dos) = a-și schimba comportarea, atitudinea în rău față de cineva. ♦ A învârti paiele, fânul etc. astfel încât partea umedă de la pământ să ajungă deasupra. ♦ A ara din nou un ogor. 2. A da îndărăt, a restitui. ◊ Expr. A întoarce vizita = a răspunde printr-o vizită la o vizită primită anterior. ♦ Fig. A răsplăti pe cineva pentru o faptă bună sau rea. ♦ (Determinat prin „cuvânt”, „vorbă” etc.) A răspunde, a replica (cu ostentație, cu impertinență). – Lat. intorquere. DOOM
întoárce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întórc, 1 pl. întoárcem, perf. s. 1 sg. întorséi, 1 pl. întoárserăm; part. întórs
întorsul
ÎNTÓRS2, -OÁRSĂ, întorși, -oarse, adj. 1. Revenit la locul de plecare. ◊ Expr. A face (sau a apuca) cale(a) întoarsă = a se întoarce din drum. A merge până la calea întoarsă = a nu merge departe și a reveni la locul de plecare. 2. (Despre obiecte) Răsucit, încovoiat, strâmb. ♦ (Despre ceasuri) Cu arcul încordat. 3. (Pop.) Jugănit, castrat. 4. Fig. (Rar, despre persoane sau despre firea, caracterul lor) Sucit, ciudat. ◊ (Fam.; și în loc. adj. întors pe dos) Profund nemulțumit, foarte supărat, tulburat; bosumflat. 5. Fig. (Rar, despre cuvinte sau despre vorbire) Meșteșugit. – V. întoarce.
întorsului
ÎNTÓRS2, -OÁRSĂ, întorși, -oarse, adj. 1. Revenit la locul de plecare. ◊ Expr. A face (sau a apuca) cale(a) întoarsă = a se întoarce din drum. A merge până la calea întoarsă = a nu merge departe și a reveni la locul de plecare. 2. (Despre obiecte) Răsucit, încovoiat, strâmb. ♦ (Despre ceasuri) Cu arcul încordat. 3. (Pop.) Jugănit, castrat. 4. Fig. (Rar, despre persoane sau despre firea, caracterul lor) Sucit, ciudat. ◊ (Fam.; și în loc. adj. întors pe dos) Profund nemulțumit, foarte supărat, tulburat; bosumflat. 5. Fig. (Rar, despre cuvinte sau despre vorbire) Meșteșugit. – V. întoarce.
întorsura
ÎNTORSÚRĂ, întorsuri, s. f. (Rar) 1. Întorsătură (1). 2. Fig. Mlădiere, modulație, intonație (nouă); întorsătură (2). – Întors2 + suf. -ură. DOOM
întorsúră (rar) s. f., g.-d. art. întorsúrii; pl. întorsúri
întorsurean
ÎNTORSUREÁN, -Ă, întorsureni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din orașul Întorsura Buzăului. 2. Adj. Care aparține orașului Întorsura Buzăului sau întorsurenilor (1), privitor la orașul Întorsura Buzăului ori la întorsureni. DOOM
!întorsureán adj. m., s. m., pl. întorsuréni; adj. f. întorsureánă, pl. întorsuréne
întorsurean
ÎNTORSUREÁN, -Ă, întorsureni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din orașul Întorsura Buzăului. 2. Adj. Care aparține orașului Întorsura Buzăului sau întorsurenilor (1), privitor la orașul Întorsura Buzăului ori la întorsureni. DOOM
!întorsureán adj. m., s. m., pl. întorsuréni; adj. f. întorsureánă, pl. întorsuréne
întorsureana
ÎNTORSUREÁN, -Ă, întorsureni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din orașul Întorsura Buzăului. 2. Adj. Care aparține orașului Întorsura Buzăului sau întorsurenilor (1), privitor la orașul Întorsura Buzăului ori la întorsureni. DOOM
!întorsureán adj. m., s. m., pl. întorsuréni; adj. f. întorsureánă, pl. întorsuréne
întorsureancă
ÎNTORSUREÁNCĂ, întorsurence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din orașul Întorsura Buzăului. – Întorsurean + suf. -că. DOOM
întorsureáncă s. f., g.-d. art. întorsuréncei; pl. întorsurénce
întorsureanul
ÎNTORSUREÁN, -Ă, întorsureni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din orașul Întorsura Buzăului. 2. Adj. Care aparține orașului Întorsura Buzăului sau întorsurenilor (1), privitor la orașul Întorsura Buzăului ori la întorsureni. DOOM
!întorsureán adj. m., s. m., pl. întorsuréni; adj. f. întorsureánă, pl. întorsuréne
întorsureanului
ÎNTORSUREÁN, -Ă, întorsureni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din orașul Întorsura Buzăului. 2. Adj. Care aparține orașului Întorsura Buzăului sau întorsurenilor (1), privitor la orașul Întorsura Buzăului ori la întorsureni. DOOM
!întorsureán adj. m., s. m., pl. întorsuréni; adj. f. întorsureánă, pl. întorsuréne
întorsurene
ÎNTORSUREÁN, -Ă, întorsureni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din orașul Întorsura Buzăului. 2. Adj. Care aparține orașului Întorsura Buzăului sau întorsurenilor (1), privitor la orașul Întorsura Buzăului ori la întorsureni. DOOM
!întorsureán adj. m., s. m., pl. întorsuréni; adj. f. întorsureánă, pl. întorsuréne
întorsurenei
ÎNTORSUREÁN, -Ă, întorsureni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din orașul Întorsura Buzăului. 2. Adj. Care aparține orașului Întorsura Buzăului sau întorsurenilor (1), privitor la orașul Întorsura Buzăului ori la întorsureni. DOOM
!întorsureán adj. m., s. m., pl. întorsuréni; adj. f. întorsureánă, pl. întorsuréne
întorsurenele
ÎNTORSUREÁN, -Ă, întorsureni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din orașul Întorsura Buzăului. 2. Adj. Care aparține orașului Întorsura Buzăului sau întorsurenilor (1), privitor la orașul Întorsura Buzăului ori la întorsureni. DOOM
!întorsureán adj. m., s. m., pl. întorsuréni; adj. f. întorsureánă, pl. întorsuréne
întorsurenelor
ÎNTORSUREÁN, -Ă, întorsureni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din orașul Întorsura Buzăului. 2. Adj. Care aparține orașului Întorsura Buzăului sau întorsurenilor (1), privitor la orașul Întorsura Buzăului ori la întorsureni. DOOM
!întorsureán adj. m., s. m., pl. întorsuréni; adj. f. întorsureánă, pl. întorsuréne
întorsureni
ÎNTORSUREÁN, -Ă, întorsureni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din orașul Întorsura Buzăului. 2. Adj. Care aparține orașului Întorsura Buzăului sau întorsurenilor (1), privitor la orașul Întorsura Buzăului ori la întorsureni. DOOM
!întorsureán adj. m., s. m., pl. întorsuréni; adj. f. întorsureánă, pl. întorsuréne
întorsurenii
ÎNTORSUREÁN, -Ă, întorsureni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din orașul Întorsura Buzăului. 2. Adj. Care aparține orașului Întorsura Buzăului sau întorsurenilor (1), privitor la orașul Întorsura Buzăului ori la întorsureni. DOOM
!întorsureán adj. m., s. m., pl. întorsuréni; adj. f. întorsureánă, pl. întorsuréne
întorsurenilor
ÎNTORSUREÁN, -Ă, întorsureni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din orașul Întorsura Buzăului. 2. Adj. Care aparține orașului Întorsura Buzăului sau întorsurenilor (1), privitor la orașul Întorsura Buzăului ori la întorsureni. DOOM
!întorsureán adj. m., s. m., pl. întorsuréni; adj. f. întorsureánă, pl. întorsuréne
întorsuri
ÎNTORSÚRĂ, întorsuri, s. f. (Rar) 1. Întorsătură (1). 2. Fig. Mlădiere, modulație, intonație (nouă); întorsătură (2). – Întors2 + suf. -ură. DOOM
întorsúră (rar) s. f., g.-d. art. întorsúrii; pl. întorsúri
întorsurii
ÎNTORSÚRĂ, întorsuri, s. f. (Rar) 1. Întorsătură (1). 2. Fig. Mlădiere, modulație, intonație (nouă); întorsătură (2). – Întors2 + suf. -ură. DOOM
întorsúră (rar) s. f., g.-d. art. întorsúrii; pl. întorsúri
întorsurile
ÎNTORSÚRĂ, întorsuri, s. f. (Rar) 1. Întorsătură (1). 2. Fig. Mlădiere, modulație, intonație (nouă); întorsătură (2). – Întors2 + suf. -ură. DOOM
întorsúră (rar) s. f., g.-d. art. întorsúrii; pl. întorsúri
întorsurilor
ÎNTORSÚRĂ, întorsuri, s. f. (Rar) 1. Întorsătură (1). 2. Fig. Mlădiere, modulație, intonație (nouă); întorsătură (2). – Întors2 + suf. -ură. DOOM
întorsúră (rar) s. f., g.-d. art. întorsúrii; pl. întorsúri
întorsătura
ÎNTORSĂTÚRĂ, întorsături, s. f. 1. Cotitură, curbă (a unui drum, a unei ape); Întorsură (1), cot (I 2). ♦ Fig. Schimbare esențială în mersul, în dezvoltarea unei întâmplări; curs nou, înfățișare nouă. 2. Fig. (Rar) Întorsură (2). 3. Fig. Fel de a așeza cuvintele, propozițiile într-o frază. – Întors2 + suf. -ătură. DOOM
întorsătúră s. f., g.-d. art. întorsătúrii; pl. întorsătúri
întorsături
ÎNTORSĂTÚRĂ, întorsături, s. f. 1. Cotitură, curbă (a unui drum, a unei ape); Întorsură (1), cot (I 2). ♦ Fig. Schimbare esențială în mersul, în dezvoltarea unei întâmplări; curs nou, înfățișare nouă. 2. Fig. (Rar) Întorsură (2). 3. Fig. Fel de a așeza cuvintele, propozițiile într-o frază. – Întors2 + suf. -ătură. DOOM
întorsătúră s. f., g.-d. art. întorsătúrii; pl. întorsătúri
întorsăturii
ÎNTORSĂTÚRĂ, întorsături, s. f. 1. Cotitură, curbă (a unui drum, a unei ape); Întorsură (1), cot (I 2). ♦ Fig. Schimbare esențială în mersul, în dezvoltarea unei întâmplări; curs nou, înfățișare nouă. 2. Fig. (Rar) Întorsură (2). 3. Fig. Fel de a așeza cuvintele, propozițiile într-o frază. – Întors2 + suf. -ătură. DOOM
întorsătúră s. f., g.-d. art. întorsătúrii; pl. întorsătúri
întorsăturile
ÎNTORSĂTÚRĂ, întorsături, s. f. 1. Cotitură, curbă (a unui drum, a unei ape); Întorsură (1), cot (I 2). ♦ Fig. Schimbare esențială în mersul, în dezvoltarea unei întâmplări; curs nou, înfățișare nouă. 2. Fig. (Rar) Întorsură (2). 3. Fig. Fel de a așeza cuvintele, propozițiile într-o frază. – Întors2 + suf. -ătură. DOOM
întorsătúră s. f., g.-d. art. întorsătúrii; pl. întorsătúri
întorsăturilor
ÎNTORSĂTÚRĂ, întorsături, s. f. 1. Cotitură, curbă (a unui drum, a unei ape); Întorsură (1), cot (I 2). ♦ Fig. Schimbare esențială în mersul, în dezvoltarea unei întâmplări; curs nou, înfățișare nouă. 2. Fig. (Rar) Întorsură (2). 3. Fig. Fel de a așeza cuvintele, propozițiile într-o frază. – Întors2 + suf. -ătură. DOOM
întorsătúră s. f., g.-d. art. întorsătúrii; pl. întorsătúri
întort
întórt (întoártă), adj. – 1. Strîmb, răsucit. – 2. Încăpățînat, îndărătnic. Lat. intortum, de la intorquĕre (Pușcariu 888; Tiktin; DAR), cf. întoarce. – Der. întortochia, vb. (a încurca; a face ocoluri) cu un suf. neclar care pare de origine expresivă (după Pușcariu 889; Pușcariu, Dacor., VII, 478 și DAR, din lat. *intorticŭlāre, ca fr. entortiller, sp. entortijar; după Tiktin, mai puțin probabil, de la var. puțin folosită întortoca, prin intermediul prez. întortochez); întortochetură, s. f. (labirint, ocoliș).
întortoche
ÎNTORTOCHEÁ, întortochez, vb. I. 1. Refl. (Despre drumuri, ape etc.) A avea o linie sinuoasă, cotită. 2. Tranz. A complica, a încâlci un lucru, o idee. – Lat. *intorticulare. DOOM
întortocheá (a ~) vb., ind. prez. 3 întortocheáză; conj. prez. 3 să întortochéze; ger. întortochínd
întortochea
ÎNTORTOCHEÁ, întortochez, vb. I. 1. Refl. (Despre drumuri, ape etc.) A avea o linie sinuoasă, cotită. 2. Tranz. A complica, a încâlci un lucru, o idee. – Lat. *intorticulare. DOOM
întortocheá (a ~) vb., ind. prez. 3 întortocheáză; conj. prez. 3 să întortochéze; ger. întortochínd
întortocheai
ÎNTORTOCHEÁ, întortochez, vb. I. 1. Refl. (Despre drumuri, ape etc.) A avea o linie sinuoasă, cotită. 2. Tranz. A complica, a încâlci un lucru, o idee. – Lat. *intorticulare. DOOM
întortocheá (a ~) vb., ind. prez. 3 întortocheáză; conj. prez. 3 să întortochéze; ger. întortochínd
întortocheam
ÎNTORTOCHEÁ, întortochez, vb. I. 1. Refl. (Despre drumuri, ape etc.) A avea o linie sinuoasă, cotită. 2. Tranz. A complica, a încâlci un lucru, o idee. – Lat. *intorticulare. DOOM
întortocheá (a ~) vb., ind. prez. 3 întortocheáză; conj. prez. 3 să întortochéze; ger. întortochínd
întortocheară
ÎNTORTOCHEÁ, întortochez, vb. I. 1. Refl. (Despre drumuri, ape etc.) A avea o linie sinuoasă, cotită. 2. Tranz. A complica, a încâlci un lucru, o idee. – Lat. *intorticulare. DOOM
întortocheá (a ~) vb., ind. prez. 3 întortocheáză; conj. prez. 3 să întortochéze; ger. întortochínd
întortochearăm
ÎNTORTOCHEÁ, întortochez, vb. I. 1. Refl. (Despre drumuri, ape etc.) A avea o linie sinuoasă, cotită. 2. Tranz. A complica, a încâlci un lucru, o idee. – Lat. *intorticulare. DOOM
întortocheá (a ~) vb., ind. prez. 3 întortocheáză; conj. prez. 3 să întortochéze; ger. întortochínd
întortochearăți
ÎNTORTOCHEÁ, întortochez, vb. I. 1. Refl. (Despre drumuri, ape etc.) A avea o linie sinuoasă, cotită. 2. Tranz. A complica, a încâlci un lucru, o idee. – Lat. *intorticulare. DOOM
întortocheá (a ~) vb., ind. prez. 3 întortocheáză; conj. prez. 3 să întortochéze; ger. întortochínd
întortochease
ÎNTORTOCHEÁ, întortochez, vb. I. 1. Refl. (Despre drumuri, ape etc.) A avea o linie sinuoasă, cotită. 2. Tranz. A complica, a încâlci un lucru, o idee. – Lat. *intorticulare. DOOM
întortocheá (a ~) vb., ind. prez. 3 întortocheáză; conj. prez. 3 să întortochéze; ger. întortochínd
întortocheasem
ÎNTORTOCHEÁ, întortochez, vb. I. 1. Refl. (Despre drumuri, ape etc.) A avea o linie sinuoasă, cotită. 2. Tranz. A complica, a încâlci un lucru, o idee. – Lat. *intorticulare. DOOM
întortocheá (a ~) vb., ind. prez. 3 întortocheáză; conj. prez. 3 să întortochéze; ger. întortochínd
întortocheaseră
ÎNTORTOCHEÁ, întortochez, vb. I. 1. Refl. (Despre drumuri, ape etc.) A avea o linie sinuoasă, cotită. 2. Tranz. A complica, a încâlci un lucru, o idee. – Lat. *intorticulare. DOOM
întortocheá (a ~) vb., ind. prez. 3 întortocheáză; conj. prez. 3 să întortochéze; ger. întortochínd
întortocheaserăm
ÎNTORTOCHEÁ, întortochez, vb. I. 1. Refl. (Despre drumuri, ape etc.) A avea o linie sinuoasă, cotită. 2. Tranz. A complica, a încâlci un lucru, o idee. – Lat. *intorticulare. DOOM
întortocheá (a ~) vb., ind. prez. 3 întortocheáză; conj. prez. 3 să întortochéze; ger. întortochínd
întortocheaserăți
ÎNTORTOCHEÁ, întortochez, vb. I. 1. Refl. (Despre drumuri, ape etc.) A avea o linie sinuoasă, cotită. 2. Tranz. A complica, a încâlci un lucru, o idee. – Lat. *intorticulare. DOOM
întortocheá (a ~) vb., ind. prez. 3 întortocheáză; conj. prez. 3 să întortochéze; ger. întortochínd
întortocheaseși
ÎNTORTOCHEÁ, întortochez, vb. I. 1. Refl. (Despre drumuri, ape etc.) A avea o linie sinuoasă, cotită. 2. Tranz. A complica, a încâlci un lucru, o idee. – Lat. *intorticulare. DOOM
întortocheá (a ~) vb., ind. prez. 3 întortocheáză; conj. prez. 3 să întortochéze; ger. întortochínd
întortocheaseți
ÎNTORTOCHEÁ, întortochez, vb. I. 1. Refl. (Despre drumuri, ape etc.) A avea o linie sinuoasă, cotită. 2. Tranz. A complica, a încâlci un lucru, o idee. – Lat. *intorticulare. DOOM
întortocheá (a ~) vb., ind. prez. 3 întortocheáză; conj. prez. 3 să întortochéze; ger. întortochínd
întortocheat
ÎNTORTOCHEÁ, întortochez, vb. I. 1. Refl. (Despre drumuri, ape etc.) A avea o linie sinuoasă, cotită. 2. Tranz. A complica, a încâlci un lucru, o idee. – Lat. *intorticulare. DOOM
întortocheá (a ~) vb., ind. prez. 3 întortocheáză; conj. prez. 3 să întortochéze; ger. întortochínd
întortocheat
ÎNTORTOCHEÁT, -Ă, întortocheați, -te, adj. (Despre drumuri, ape etc.) Sinuos, cotit. ♦ (Despre drumuri) Greu de găsit; încurcat2 (I 2). ♦ (Despre linii, fire etc.) Orientat în sensuri diverse; încâlcit. ♦ (Despre grafie; fig. despre modul de a vorbi, de a scrie) Complicat, cu reveniri, cu digresiuni. ♦ (Despre clădiri) Cu multe cotituri, cu împărțire complicată. – V. întortochea.
întortocheata
ÎNTORTOCHEÁT, -Ă, întortocheați, -te, adj. (Despre drumuri, ape etc.) Sinuos, cotit. ♦ (Despre drumuri) Greu de găsit; încurcat2 (I 2). ♦ (Despre linii, fire etc.) Orientat în sensuri diverse; încâlcit. ♦ (Despre grafie; fig. despre modul de a vorbi, de a scrie) Complicat, cu reveniri, cu digresiuni. ♦ (Despre clădiri) Cu multe cotituri, cu împărțire complicată. – V. întortochea.
întortocheate
ÎNTORTOCHEÁT, -Ă, întortocheați, -te, adj. (Despre drumuri, ape etc.) Sinuos, cotit. ♦ (Despre drumuri) Greu de găsit; încurcat2 (I 2). ♦ (Despre linii, fire etc.) Orientat în sensuri diverse; încâlcit. ♦ (Despre grafie; fig. despre modul de a vorbi, de a scrie) Complicat, cu reveniri, cu digresiuni. ♦ (Despre clădiri) Cu multe cotituri, cu împărțire complicată. – V. întortochea.
întortocheatei
ÎNTORTOCHEÁT, -Ă, întortocheați, -te, adj. (Despre drumuri, ape etc.) Sinuos, cotit. ♦ (Despre drumuri) Greu de găsit; încurcat2 (I 2). ♦ (Despre linii, fire etc.) Orientat în sensuri diverse; încâlcit. ♦ (Despre grafie; fig. despre modul de a vorbi, de a scrie) Complicat, cu reveniri, cu digresiuni. ♦ (Despre clădiri) Cu multe cotituri, cu împărțire complicată. – V. întortochea.
întortocheatele
ÎNTORTOCHEÁT, -Ă, întortocheați, -te, adj. (Despre drumuri, ape etc.) Sinuos, cotit. ♦ (Despre drumuri) Greu de găsit; încurcat2 (I 2). ♦ (Despre linii, fire etc.) Orientat în sensuri diverse; încâlcit. ♦ (Despre grafie; fig. despre modul de a vorbi, de a scrie) Complicat, cu reveniri, cu digresiuni. ♦ (Despre clădiri) Cu multe cotituri, cu împărțire complicată. – V. întortochea.
întortocheatelor
ÎNTORTOCHEÁT, -Ă, întortocheați, -te, adj. (Despre drumuri, ape etc.) Sinuos, cotit. ♦ (Despre drumuri) Greu de găsit; încurcat2 (I 2). ♦ (Despre linii, fire etc.) Orientat în sensuri diverse; încâlcit. ♦ (Despre grafie; fig. despre modul de a vorbi, de a scrie) Complicat, cu reveniri, cu digresiuni. ♦ (Despre clădiri) Cu multe cotituri, cu împărțire complicată. – V. întortochea.
întortocheatul
ÎNTORTOCHEÁT, -Ă, întortocheați, -te, adj. (Despre drumuri, ape etc.) Sinuos, cotit. ♦ (Despre drumuri) Greu de găsit; încurcat2 (I 2). ♦ (Despre linii, fire etc.) Orientat în sensuri diverse; încâlcit. ♦ (Despre grafie; fig. despre modul de a vorbi, de a scrie) Complicat, cu reveniri, cu digresiuni. ♦ (Despre clădiri) Cu multe cotituri, cu împărțire complicată. – V. întortochea.
întortocheatului
ÎNTORTOCHEÁT, -Ă, întortocheați, -te, adj. (Despre drumuri, ape etc.) Sinuos, cotit. ♦ (Despre drumuri) Greu de găsit; încurcat2 (I 2). ♦ (Despre linii, fire etc.) Orientat în sensuri diverse; încâlcit. ♦ (Despre grafie; fig. despre modul de a vorbi, de a scrie) Complicat, cu reveniri, cu digresiuni. ♦ (Despre clădiri) Cu multe cotituri, cu împărțire complicată. – V. întortochea.
întortocheau
ÎNTORTOCHEÁ, întortochez, vb. I. 1. Refl. (Despre drumuri, ape etc.) A avea o linie sinuoasă, cotită. 2. Tranz. A complica, a încâlci un lucru, o idee. – Lat. *intorticulare. DOOM
întortocheá (a ~) vb., ind. prez. 3 întortocheáză; conj. prez. 3 să întortochéze; ger. întortochínd
întortochează
ÎNTORTOCHEÁ, întortochez, vb. I. 1. Refl. (Despre drumuri, ape etc.) A avea o linie sinuoasă, cotită. 2. Tranz. A complica, a încâlci un lucru, o idee. – Lat. *intorticulare. DOOM
întortocheá (a ~) vb., ind. prez. 3 întortocheáză; conj. prez. 3 să întortochéze; ger. întortochínd
întortocheași
ÎNTORTOCHEÁ, întortochez, vb. I. 1. Refl. (Despre drumuri, ape etc.) A avea o linie sinuoasă, cotită. 2. Tranz. A complica, a încâlci un lucru, o idee. – Lat. *intorticulare. DOOM
întortocheá (a ~) vb., ind. prez. 3 întortocheáză; conj. prez. 3 să întortochéze; ger. întortochínd
întortocheați
ÎNTORTOCHEÁ, întortochez, vb. I. 1. Refl. (Despre drumuri, ape etc.) A avea o linie sinuoasă, cotită. 2. Tranz. A complica, a încâlci un lucru, o idee. – Lat. *intorticulare. DOOM
întortocheá (a ~) vb., ind. prez. 3 întortocheáză; conj. prez. 3 să întortochéze; ger. întortochínd
întortocheați
ÎNTORTOCHEÁT, -Ă, întortocheați, -te, adj. (Despre drumuri, ape etc.) Sinuos, cotit. ♦ (Despre drumuri) Greu de găsit; încurcat2 (I 2). ♦ (Despre linii, fire etc.) Orientat în sensuri diverse; încâlcit. ♦ (Despre grafie; fig. despre modul de a vorbi, de a scrie) Complicat, cu reveniri, cu digresiuni. ♦ (Despre clădiri) Cu multe cotituri, cu împărțire complicată. – V. întortochea.
întortocheații
ÎNTORTOCHEÁT, -Ă, întortocheați, -te, adj. (Despre drumuri, ape etc.) Sinuos, cotit. ♦ (Despre drumuri) Greu de găsit; încurcat2 (I 2). ♦ (Despre linii, fire etc.) Orientat în sensuri diverse; încâlcit. ♦ (Despre grafie; fig. despre modul de a vorbi, de a scrie) Complicat, cu reveniri, cu digresiuni. ♦ (Despre clădiri) Cu multe cotituri, cu împărțire complicată. – V. întortochea.
întortocheaților
ÎNTORTOCHEÁT, -Ă, întortocheați, -te, adj. (Despre drumuri, ape etc.) Sinuos, cotit. ♦ (Despre drumuri) Greu de găsit; încurcat2 (I 2). ♦ (Despre linii, fire etc.) Orientat în sensuri diverse; încâlcit. ♦ (Despre grafie; fig. despre modul de a vorbi, de a scrie) Complicat, cu reveniri, cu digresiuni. ♦ (Despre clădiri) Cu multe cotituri, cu împărțire complicată. – V. întortochea.
întortochem
ÎNTORTOCHEÁ, întortochez, vb. I. 1. Refl. (Despre drumuri, ape etc.) A avea o linie sinuoasă, cotită. 2. Tranz. A complica, a încâlci un lucru, o idee. – Lat. *intorticulare. DOOM
întortocheá (a ~) vb., ind. prez. 3 întortocheáză; conj. prez. 3 să întortochéze; ger. întortochínd
întortochere
ÎNTORTOCHEÁ, întortochez, vb. I. 1. Refl. (Despre drumuri, ape etc.) A avea o linie sinuoasă, cotită. 2. Tranz. A complica, a încâlci un lucru, o idee. – Lat. *intorticulare. DOOM
întortocheá (a ~) vb., ind. prez. 3 întortocheáză; conj. prez. 3 să întortochéze; ger. întortochínd
întortochere
ÎNTORTOCHÉRE, întortocheri, s. f. Acțiunea de a (se) întortochea și rezultatul ei; cotitură, sinuozitate. ♦ Fig. Complicație, încurcătură. – V. întortochea. DOOM
întortochére s. f., g.-d. art. întortochérii; pl. întortochéri
întortocherea
ÎNTORTOCHÉRE, întortocheri, s. f. Acțiunea de a (se) întortochea și rezultatul ei; cotitură, sinuozitate. ♦ Fig. Complicație, încurcătură. – V. întortochea. DOOM
întortochére s. f., g.-d. art. întortochérii; pl. întortochéri
întortocheri
ÎNTORTOCHÉRE, întortocheri, s. f. Acțiunea de a (se) întortochea și rezultatul ei; cotitură, sinuozitate. ♦ Fig. Complicație, încurcătură. – V. întortochea. DOOM
întortochére s. f., g.-d. art. întortochérii; pl. întortochéri
întortocherii
ÎNTORTOCHÉRE, întortocheri, s. f. Acțiunea de a (se) întortochea și rezultatul ei; cotitură, sinuozitate. ♦ Fig. Complicație, încurcătură. – V. întortochea. DOOM
întortochére s. f., g.-d. art. întortochérii; pl. întortochéri
întortocherile
ÎNTORTOCHÉRE, întortocheri, s. f. Acțiunea de a (se) întortochea și rezultatul ei; cotitură, sinuozitate. ♦ Fig. Complicație, încurcătură. – V. întortochea. DOOM
întortochére s. f., g.-d. art. întortochérii; pl. întortochéri
întortocherilor
ÎNTORTOCHÉRE, întortocheri, s. f. Acțiunea de a (se) întortochea și rezultatul ei; cotitură, sinuozitate. ♦ Fig. Complicație, încurcătură. – V. întortochea. DOOM
întortochére s. f., g.-d. art. întortochérii; pl. întortochéri
întortochetura
ÎNTORTOCHETÚRĂ, întortocheturi, s. f. Cotitură, sinuozitate (a unui drum). ♦ Fig. Complicație, încurcătură. – Întortochea + suf. -ătură. DOOM
întortochetúră s. f., g.-d. art. întortochetúrii; pl. întortochetúri
întortocheturi
ÎNTORTOCHETÚRĂ, întortocheturi, s. f. Cotitură, sinuozitate (a unui drum). ♦ Fig. Complicație, încurcătură. – Întortochea + suf. -ătură. DOOM
întortochetúră s. f., g.-d. art. întortochetúrii; pl. întortochetúri
întortocheturii
ÎNTORTOCHETÚRĂ, întortocheturi, s. f. Cotitură, sinuozitate (a unui drum). ♦ Fig. Complicație, încurcătură. – Întortochea + suf. -ătură. DOOM
întortochetúră s. f., g.-d. art. întortochetúrii; pl. întortochetúri
întortocheturile
ÎNTORTOCHETÚRĂ, întortocheturi, s. f. Cotitură, sinuozitate (a unui drum). ♦ Fig. Complicație, încurcătură. – Întortochea + suf. -ătură. DOOM
întortochetúră s. f., g.-d. art. întortochetúrii; pl. întortochetúri
întortocheturilor
ÎNTORTOCHETÚRĂ, întortocheturi, s. f. Cotitură, sinuozitate (a unui drum). ♦ Fig. Complicație, încurcătură. – Întortochea + suf. -ătură. DOOM
întortochetúră s. f., g.-d. art. întortochetúrii; pl. întortochetúri
întortochez
ÎNTORTOCHEÁ, întortochez, vb. I. 1. Refl. (Despre drumuri, ape etc.) A avea o linie sinuoasă, cotită. 2. Tranz. A complica, a încâlci un lucru, o idee. – Lat. *intorticulare. DOOM
întortocheá (a ~) vb., ind. prez. 3 întortocheáză; conj. prez. 3 să întortochéze; ger. întortochínd
întortocheze
ÎNTORTOCHEÁ, întortochez, vb. I. 1. Refl. (Despre drumuri, ape etc.) A avea o linie sinuoasă, cotită. 2. Tranz. A complica, a încâlci un lucru, o idee. – Lat. *intorticulare. DOOM
întortocheá (a ~) vb., ind. prez. 3 întortocheáză; conj. prez. 3 să întortochéze; ger. întortochínd
întortochezi
ÎNTORTOCHEÁ, întortochez, vb. I. 1. Refl. (Despre drumuri, ape etc.) A avea o linie sinuoasă, cotită. 2. Tranz. A complica, a încâlci un lucru, o idee. – Lat. *intorticulare. DOOM
întortocheá (a ~) vb., ind. prez. 3 întortocheáză; conj. prez. 3 să întortochéze; ger. întortochínd
întortochind
ÎNTORTOCHEÁ, întortochez, vb. I. 1. Refl. (Despre drumuri, ape etc.) A avea o linie sinuoasă, cotită. 2. Tranz. A complica, a încâlci un lucru, o idee. – Lat. *intorticulare. DOOM
întortocheá (a ~) vb., ind. prez. 3 întortocheáză; conj. prez. 3 să întortochéze; ger. întortochínd
întorși
ÎNTÓRS2, -OÁRSĂ, întorși, -oarse, adj. 1. Revenit la locul de plecare. ◊ Expr. A face (sau a apuca) cale(a) întoarsă = a se întoarce din drum. A merge până la calea întoarsă = a nu merge departe și a reveni la locul de plecare. 2. (Despre obiecte) Răsucit, încovoiat, strâmb. ♦ (Despre ceasuri) Cu arcul încordat. 3. (Pop.) Jugănit, castrat. 4. Fig. (Rar, despre persoane sau despre firea, caracterul lor) Sucit, ciudat. ◊ (Fam.; și în loc. adj. întors pe dos) Profund nemulțumit, foarte supărat, tulburat; bosumflat. 5. Fig. (Rar, despre cuvinte sau despre vorbire) Meșteșugit. – V. întoarce.
întorșii
ÎNTÓRS2, -OÁRSĂ, întorși, -oarse, adj. 1. Revenit la locul de plecare. ◊ Expr. A face (sau a apuca) cale(a) întoarsă = a se întoarce din drum. A merge până la calea întoarsă = a nu merge departe și a reveni la locul de plecare. 2. (Despre obiecte) Răsucit, încovoiat, strâmb. ♦ (Despre ceasuri) Cu arcul încordat. 3. (Pop.) Jugănit, castrat. 4. Fig. (Rar, despre persoane sau despre firea, caracterul lor) Sucit, ciudat. ◊ (Fam.; și în loc. adj. întors pe dos) Profund nemulțumit, foarte supărat, tulburat; bosumflat. 5. Fig. (Rar, despre cuvinte sau despre vorbire) Meșteșugit. – V. întoarce.
întorșilor
ÎNTÓRS2, -OÁRSĂ, întorși, -oarse, adj. 1. Revenit la locul de plecare. ◊ Expr. A face (sau a apuca) cale(a) întoarsă = a se întoarce din drum. A merge până la calea întoarsă = a nu merge departe și a reveni la locul de plecare. 2. (Despre obiecte) Răsucit, încovoiat, strâmb. ♦ (Despre ceasuri) Cu arcul încordat. 3. (Pop.) Jugănit, castrat. 4. Fig. (Rar, despre persoane sau despre firea, caracterul lor) Sucit, ciudat. ◊ (Fam.; și în loc. adj. întors pe dos) Profund nemulțumit, foarte supărat, tulburat; bosumflat. 5. Fig. (Rar, despre cuvinte sau despre vorbire) Meșteșugit. – V. întoarce.
întotdeauna
ÎNTOTDEAÚNA adv. 1. În tot timpul, mereu, oricând. 2. De fiecare dată, în orice ocazie; p. ext. de obicei. – În + totdeauna. DOOM
întotdeaúna/totdeaúna adv.
întovărășea
ÎNTOVĂRĂȘÍ, întovărășesc, vb. IV. 1. Tranz. A însoți, a acompania pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc. ♦ (Despre fenomene, evenimente) A avea loc simultan cu..., a apărea concomitent cu... 2. Refl. recipr. A se împrieteni. 3. Refl. recipr. A face tovărășie; a se asocia cu cineva, a se însoți. – În + tovarăș. DOOM
întovărășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întovărășésc, imperf. 3 sg. întovărășeá; conj. prez. 3 să întovărășeáscă
întovărășeai
ÎNTOVĂRĂȘÍ, întovărășesc, vb. IV. 1. Tranz. A însoți, a acompania pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc. ♦ (Despre fenomene, evenimente) A avea loc simultan cu..., a apărea concomitent cu... 2. Refl. recipr. A se împrieteni. 3. Refl. recipr. A face tovărășie; a se asocia cu cineva, a se însoți. – În + tovarăș. DOOM
întovărășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întovărășésc, imperf. 3 sg. întovărășeá; conj. prez. 3 să întovărășeáscă
întovărășeam
ÎNTOVĂRĂȘÍ, întovărășesc, vb. IV. 1. Tranz. A însoți, a acompania pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc. ♦ (Despre fenomene, evenimente) A avea loc simultan cu..., a apărea concomitent cu... 2. Refl. recipr. A se împrieteni. 3. Refl. recipr. A face tovărășie; a se asocia cu cineva, a se însoți. – În + tovarăș. DOOM
întovărășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întovărășésc, imperf. 3 sg. întovărășeá; conj. prez. 3 să întovărășeáscă
întovărășească
ÎNTOVĂRĂȘÍ, întovărășesc, vb. IV. 1. Tranz. A însoți, a acompania pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc. ♦ (Despre fenomene, evenimente) A avea loc simultan cu..., a apărea concomitent cu... 2. Refl. recipr. A se împrieteni. 3. Refl. recipr. A face tovărășie; a se asocia cu cineva, a se însoți. – În + tovarăș. DOOM
întovărășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întovărășésc, imperf. 3 sg. întovărășeá; conj. prez. 3 să întovărășeáscă
întovărășeau
ÎNTOVĂRĂȘÍ, întovărășesc, vb. IV. 1. Tranz. A însoți, a acompania pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc. ♦ (Despre fenomene, evenimente) A avea loc simultan cu..., a apărea concomitent cu... 2. Refl. recipr. A se împrieteni. 3. Refl. recipr. A face tovărășie; a se asocia cu cineva, a se însoți. – În + tovarăș. DOOM
întovărășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întovărășésc, imperf. 3 sg. întovărășeá; conj. prez. 3 să întovărășeáscă
întovărășeați
ÎNTOVĂRĂȘÍ, întovărășesc, vb. IV. 1. Tranz. A însoți, a acompania pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc. ♦ (Despre fenomene, evenimente) A avea loc simultan cu..., a apărea concomitent cu... 2. Refl. recipr. A se împrieteni. 3. Refl. recipr. A face tovărășie; a se asocia cu cineva, a se însoți. – În + tovarăș. DOOM
întovărășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întovărășésc, imperf. 3 sg. întovărășeá; conj. prez. 3 să întovărășeáscă
întovărășesc
ÎNTOVĂRĂȘÍ, întovărășesc, vb. IV. 1. Tranz. A însoți, a acompania pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc. ♦ (Despre fenomene, evenimente) A avea loc simultan cu..., a apărea concomitent cu... 2. Refl. recipr. A se împrieteni. 3. Refl. recipr. A face tovărășie; a se asocia cu cineva, a se însoți. – În + tovarăș. DOOM
întovărășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întovărășésc, imperf. 3 sg. întovărășeá; conj. prez. 3 să întovărășeáscă
întovărășește
ÎNTOVĂRĂȘÍ, întovărășesc, vb. IV. 1. Tranz. A însoți, a acompania pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc. ♦ (Despre fenomene, evenimente) A avea loc simultan cu..., a apărea concomitent cu... 2. Refl. recipr. A se împrieteni. 3. Refl. recipr. A face tovărășie; a se asocia cu cineva, a se însoți. – În + tovarăș. DOOM
întovărășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întovărășésc, imperf. 3 sg. întovărășeá; conj. prez. 3 să întovărășeáscă
întovărășești
ÎNTOVĂRĂȘÍ, întovărășesc, vb. IV. 1. Tranz. A însoți, a acompania pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc. ♦ (Despre fenomene, evenimente) A avea loc simultan cu..., a apărea concomitent cu... 2. Refl. recipr. A se împrieteni. 3. Refl. recipr. A face tovărășie; a se asocia cu cineva, a se însoți. – În + tovarăș. DOOM
întovărășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întovărășésc, imperf. 3 sg. întovărășeá; conj. prez. 3 să întovărășeáscă
întovărăși
ÎNTOVĂRĂȘÍ, întovărășesc, vb. IV. 1. Tranz. A însoți, a acompania pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc. ♦ (Despre fenomene, evenimente) A avea loc simultan cu..., a apărea concomitent cu... 2. Refl. recipr. A se împrieteni. 3. Refl. recipr. A face tovărășie; a se asocia cu cineva, a se însoți. – În + tovarăș. DOOM
întovărășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întovărășésc, imperf. 3 sg. întovărășeá; conj. prez. 3 să întovărășeáscă
întovărășii
ÎNTOVĂRĂȘÍ, întovărășesc, vb. IV. 1. Tranz. A însoți, a acompania pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc. ♦ (Despre fenomene, evenimente) A avea loc simultan cu..., a apărea concomitent cu... 2. Refl. recipr. A se împrieteni. 3. Refl. recipr. A face tovărășie; a se asocia cu cineva, a se însoți. – În + tovarăș. DOOM
întovărășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întovărășésc, imperf. 3 sg. întovărășeá; conj. prez. 3 să întovărășeáscă
întovărășim
ÎNTOVĂRĂȘÍ, întovărășesc, vb. IV. 1. Tranz. A însoți, a acompania pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc. ♦ (Despre fenomene, evenimente) A avea loc simultan cu..., a apărea concomitent cu... 2. Refl. recipr. A se împrieteni. 3. Refl. recipr. A face tovărășie; a se asocia cu cineva, a se însoți. – În + tovarăș. DOOM
întovărășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întovărășésc, imperf. 3 sg. întovărășeá; conj. prez. 3 să întovărășeáscă
întovărășind
ÎNTOVĂRĂȘÍ, întovărășesc, vb. IV. 1. Tranz. A însoți, a acompania pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc. ♦ (Despre fenomene, evenimente) A avea loc simultan cu..., a apărea concomitent cu... 2. Refl. recipr. A se împrieteni. 3. Refl. recipr. A face tovărășie; a se asocia cu cineva, a se însoți. – În + tovarăș. DOOM
întovărășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întovărășésc, imperf. 3 sg. întovărășeá; conj. prez. 3 să întovărășeáscă
întovărășire
ÎNTOVĂRĂȘÍ, întovărășesc, vb. IV. 1. Tranz. A însoți, a acompania pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc. ♦ (Despre fenomene, evenimente) A avea loc simultan cu..., a apărea concomitent cu... 2. Refl. recipr. A se împrieteni. 3. Refl. recipr. A face tovărășie; a se asocia cu cineva, a se însoți. – În + tovarăș. DOOM
întovărășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întovărășésc, imperf. 3 sg. întovărășeá; conj. prez. 3 să întovărășeáscă
întovărășire
ÎNTOVĂRĂȘÍRE, întovărășiri, s. f. Acțiunea de a (se) întovărăși și rezultatul ei. – V. întovărăși. DOOM
întovărășíre s. f., g.-d. art. întovărășírii; pl. întovărășíri
întovărășirea
ÎNTOVĂRĂȘÍRE, întovărășiri, s. f. Acțiunea de a (se) întovărăși și rezultatul ei. – V. întovărăși. DOOM
întovărășíre s. f., g.-d. art. întovărășírii; pl. întovărășíri
întovărășiri
ÎNTOVĂRĂȘÍRE, întovărășiri, s. f. Acțiunea de a (se) întovărăși și rezultatul ei. – V. întovărăși. DOOM
întovărășíre s. f., g.-d. art. întovărășírii; pl. întovărășíri
întovărășirii
ÎNTOVĂRĂȘÍRE, întovărășiri, s. f. Acțiunea de a (se) întovărăși și rezultatul ei. – V. întovărăși. DOOM
întovărășíre s. f., g.-d. art. întovărășírii; pl. întovărășíri
întovărășirile
ÎNTOVĂRĂȘÍRE, întovărășiri, s. f. Acțiunea de a (se) întovărăși și rezultatul ei. – V. întovărăși. DOOM
întovărășíre s. f., g.-d. art. întovărășírii; pl. întovărășíri
întovărășirilor
ÎNTOVĂRĂȘÍRE, întovărășiri, s. f. Acțiunea de a (se) întovărăși și rezultatul ei. – V. întovărăși. DOOM
întovărășíre s. f., g.-d. art. întovărășírii; pl. întovărășíri
întovărășiră
ÎNTOVĂRĂȘÍ, întovărășesc, vb. IV. 1. Tranz. A însoți, a acompania pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc. ♦ (Despre fenomene, evenimente) A avea loc simultan cu..., a apărea concomitent cu... 2. Refl. recipr. A se împrieteni. 3. Refl. recipr. A face tovărășie; a se asocia cu cineva, a se însoți. – În + tovarăș. DOOM
întovărășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întovărășésc, imperf. 3 sg. întovărășeá; conj. prez. 3 să întovărășeáscă
întovărășirăm
ÎNTOVĂRĂȘÍ, întovărășesc, vb. IV. 1. Tranz. A însoți, a acompania pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc. ♦ (Despre fenomene, evenimente) A avea loc simultan cu..., a apărea concomitent cu... 2. Refl. recipr. A se împrieteni. 3. Refl. recipr. A face tovărășie; a se asocia cu cineva, a se însoți. – În + tovarăș. DOOM
întovărășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întovărășésc, imperf. 3 sg. întovărășeá; conj. prez. 3 să întovărășeáscă
întovărășirăți
ÎNTOVĂRĂȘÍ, întovărășesc, vb. IV. 1. Tranz. A însoți, a acompania pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc. ♦ (Despre fenomene, evenimente) A avea loc simultan cu..., a apărea concomitent cu... 2. Refl. recipr. A se împrieteni. 3. Refl. recipr. A face tovărășie; a se asocia cu cineva, a se însoți. – În + tovarăș. DOOM
întovărășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întovărășésc, imperf. 3 sg. întovărășeá; conj. prez. 3 să întovărășeáscă
întovărășise
ÎNTOVĂRĂȘÍ, întovărășesc, vb. IV. 1. Tranz. A însoți, a acompania pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc. ♦ (Despre fenomene, evenimente) A avea loc simultan cu..., a apărea concomitent cu... 2. Refl. recipr. A se împrieteni. 3. Refl. recipr. A face tovărășie; a se asocia cu cineva, a se însoți. – În + tovarăș. DOOM
întovărășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întovărășésc, imperf. 3 sg. întovărășeá; conj. prez. 3 să întovărășeáscă
întovărășisem
ÎNTOVĂRĂȘÍ, întovărășesc, vb. IV. 1. Tranz. A însoți, a acompania pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc. ♦ (Despre fenomene, evenimente) A avea loc simultan cu..., a apărea concomitent cu... 2. Refl. recipr. A se împrieteni. 3. Refl. recipr. A face tovărășie; a se asocia cu cineva, a se însoți. – În + tovarăș. DOOM
întovărășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întovărășésc, imperf. 3 sg. întovărășeá; conj. prez. 3 să întovărășeáscă
întovărășiseră
ÎNTOVĂRĂȘÍ, întovărășesc, vb. IV. 1. Tranz. A însoți, a acompania pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc. ♦ (Despre fenomene, evenimente) A avea loc simultan cu..., a apărea concomitent cu... 2. Refl. recipr. A se împrieteni. 3. Refl. recipr. A face tovărășie; a se asocia cu cineva, a se însoți. – În + tovarăș. DOOM
întovărășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întovărășésc, imperf. 3 sg. întovărășeá; conj. prez. 3 să întovărășeáscă
întovărășiserăm
ÎNTOVĂRĂȘÍ, întovărășesc, vb. IV. 1. Tranz. A însoți, a acompania pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc. ♦ (Despre fenomene, evenimente) A avea loc simultan cu..., a apărea concomitent cu... 2. Refl. recipr. A se împrieteni. 3. Refl. recipr. A face tovărășie; a se asocia cu cineva, a se însoți. – În + tovarăș. DOOM
întovărășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întovărășésc, imperf. 3 sg. întovărășeá; conj. prez. 3 să întovărășeáscă
întovărășiserăți
ÎNTOVĂRĂȘÍ, întovărășesc, vb. IV. 1. Tranz. A însoți, a acompania pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc. ♦ (Despre fenomene, evenimente) A avea loc simultan cu..., a apărea concomitent cu... 2. Refl. recipr. A se împrieteni. 3. Refl. recipr. A face tovărășie; a se asocia cu cineva, a se însoți. – În + tovarăș. DOOM
întovărășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întovărășésc, imperf. 3 sg. întovărășeá; conj. prez. 3 să întovărășeáscă
întovărășiseși
ÎNTOVĂRĂȘÍ, întovărășesc, vb. IV. 1. Tranz. A însoți, a acompania pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc. ♦ (Despre fenomene, evenimente) A avea loc simultan cu..., a apărea concomitent cu... 2. Refl. recipr. A se împrieteni. 3. Refl. recipr. A face tovărășie; a se asocia cu cineva, a se însoți. – În + tovarăș. DOOM
întovărășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întovărășésc, imperf. 3 sg. întovărășeá; conj. prez. 3 să întovărășeáscă
întovărășiseți
ÎNTOVĂRĂȘÍ, întovărășesc, vb. IV. 1. Tranz. A însoți, a acompania pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc. ♦ (Despre fenomene, evenimente) A avea loc simultan cu..., a apărea concomitent cu... 2. Refl. recipr. A se împrieteni. 3. Refl. recipr. A face tovărășie; a se asocia cu cineva, a se însoți. – În + tovarăș. DOOM
întovărășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întovărășésc, imperf. 3 sg. întovărășeá; conj. prez. 3 să întovărășeáscă
întovărășit
ÎNTOVĂRĂȘÍ, întovărășesc, vb. IV. 1. Tranz. A însoți, a acompania pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc. ♦ (Despre fenomene, evenimente) A avea loc simultan cu..., a apărea concomitent cu... 2. Refl. recipr. A se împrieteni. 3. Refl. recipr. A face tovărășie; a se asocia cu cineva, a se însoți. – În + tovarăș. DOOM
întovărășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întovărășésc, imperf. 3 sg. întovărășeá; conj. prez. 3 să întovărășeáscă
întovărășit
ÎNTOVĂRĂȘÍ, întovărășesc, vb. IV. 1. Tranz. A însoți, a acompania pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc. ♦ (Despre fenomene, evenimente) A avea loc simultan cu..., a apărea concomitent cu... 2. Refl. recipr. A se împrieteni. 3. Refl. recipr. A face tovărășie; a se asocia cu cineva, a se însoți. – În + tovarăș.
întovărășiși
ÎNTOVĂRĂȘÍ, întovărășesc, vb. IV. 1. Tranz. A însoți, a acompania pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc. ♦ (Despre fenomene, evenimente) A avea loc simultan cu..., a apărea concomitent cu... 2. Refl. recipr. A se împrieteni. 3. Refl. recipr. A face tovărășie; a se asocia cu cineva, a se însoți. – În + tovarăș. DOOM
întovărășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întovărășésc, imperf. 3 sg. întovărășeá; conj. prez. 3 să întovărășeáscă
întovărășiți
ÎNTOVĂRĂȘÍ, întovărășesc, vb. IV. 1. Tranz. A însoți, a acompania pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc. ♦ (Despre fenomene, evenimente) A avea loc simultan cu..., a apărea concomitent cu... 2. Refl. recipr. A se împrieteni. 3. Refl. recipr. A face tovărășie; a se asocia cu cineva, a se însoți. – În + tovarăș. DOOM
întovărășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întovărășésc, imperf. 3 sg. întovărășeá; conj. prez. 3 să întovărășeáscă
întracoace
ÎNTRACOÁCE adv. (Pop.) Încoace. – Întru + acoace.
întradins
ÎNTR-ADÍNS adv. v. înadins.
întrafturat
ÎNTRAFTURÁT, -Ă adj. v. înrăfturat.
întrajutora
ÎNTRAJUTORÁ, întrajutorez, vb. I. Refl. recipr. A se ajuta unul pe altul. – Din întrajutorare (derivat regresiv). DOOM
!întrajutorá (a se ~) (în-tra-) vb. refl., ind. prez. 3 se întrajutoreáză
întrajutorai
ÎNTRAJUTORÁ, întrajutorez, vb. I. Refl. recipr. A se ajuta unul pe altul. – Din întrajutorare (derivat regresiv). DOOM
!întrajutorá (a se ~) (în-tra-) vb. refl., ind. prez. 3 se întrajutoreáză
întrajutoram
ÎNTRAJUTORÁ, întrajutorez, vb. I. Refl. recipr. A se ajuta unul pe altul. – Din întrajutorare (derivat regresiv). DOOM
!întrajutorá (a se ~) (în-tra-) vb. refl., ind. prez. 3 se întrajutoreáză
întrajutorare
ÎNTRAJUTORÁ, întrajutorez, vb. I. Refl. recipr. A se ajuta unul pe altul. – Din întrajutorare (derivat regresiv). DOOM
!întrajutorá (a se ~) (în-tra-) vb. refl., ind. prez. 3 se întrajutoreáză
întrajutorare
ÎNTRAJUTORÁRE s. f. Ajutorare reciprocă, ajutor mutual. – Întru + ajutorare. DOOM
!întrajutoráre (în-tra-) s. f., g.-d. art. întrajutorắrii
întrajutorarea
ÎNTRAJUTORÁRE s. f. Ajutorare reciprocă, ajutor mutual. – Întru + ajutorare. DOOM
!întrajutoráre (în-tra-) s. f., g.-d. art. întrajutorắrii
întrajutorară
ÎNTRAJUTORÁ, întrajutorez, vb. I. Refl. recipr. A se ajuta unul pe altul. – Din întrajutorare (derivat regresiv). DOOM
!întrajutorá (a se ~) (în-tra-) vb. refl., ind. prez. 3 se întrajutoreáză
întrajutorarăm
ÎNTRAJUTORÁ, întrajutorez, vb. I. Refl. recipr. A se ajuta unul pe altul. – Din întrajutorare (derivat regresiv). DOOM
!întrajutorá (a se ~) (în-tra-) vb. refl., ind. prez. 3 se întrajutoreáză
întrajutorarăți
ÎNTRAJUTORÁ, întrajutorez, vb. I. Refl. recipr. A se ajuta unul pe altul. – Din întrajutorare (derivat regresiv). DOOM
!întrajutorá (a se ~) (în-tra-) vb. refl., ind. prez. 3 se întrajutoreáză
întrajutorase
ÎNTRAJUTORÁ, întrajutorez, vb. I. Refl. recipr. A se ajuta unul pe altul. – Din întrajutorare (derivat regresiv). DOOM
!întrajutorá (a se ~) (în-tra-) vb. refl., ind. prez. 3 se întrajutoreáză
întrajutorasem
ÎNTRAJUTORÁ, întrajutorez, vb. I. Refl. recipr. A se ajuta unul pe altul. – Din întrajutorare (derivat regresiv). DOOM
!întrajutorá (a se ~) (în-tra-) vb. refl., ind. prez. 3 se întrajutoreáză
întrajutoraseră
ÎNTRAJUTORÁ, întrajutorez, vb. I. Refl. recipr. A se ajuta unul pe altul. – Din întrajutorare (derivat regresiv). DOOM
!întrajutorá (a se ~) (în-tra-) vb. refl., ind. prez. 3 se întrajutoreáză
întrajutoraserăm
ÎNTRAJUTORÁ, întrajutorez, vb. I. Refl. recipr. A se ajuta unul pe altul. – Din întrajutorare (derivat regresiv). DOOM
!întrajutorá (a se ~) (în-tra-) vb. refl., ind. prez. 3 se întrajutoreáză
întrajutoraserăți
ÎNTRAJUTORÁ, întrajutorez, vb. I. Refl. recipr. A se ajuta unul pe altul. – Din întrajutorare (derivat regresiv). DOOM
!întrajutorá (a se ~) (în-tra-) vb. refl., ind. prez. 3 se întrajutoreáză
întrajutoraseși
ÎNTRAJUTORÁ, întrajutorez, vb. I. Refl. recipr. A se ajuta unul pe altul. – Din întrajutorare (derivat regresiv). DOOM
!întrajutorá (a se ~) (în-tra-) vb. refl., ind. prez. 3 se întrajutoreáză
întrajutoraseți
ÎNTRAJUTORÁ, întrajutorez, vb. I. Refl. recipr. A se ajuta unul pe altul. – Din întrajutorare (derivat regresiv). DOOM
!întrajutorá (a se ~) (în-tra-) vb. refl., ind. prez. 3 se întrajutoreáză
întrajutorat
ÎNTRAJUTORÁ, întrajutorez, vb. I. Refl. recipr. A se ajuta unul pe altul. – Din întrajutorare (derivat regresiv). DOOM
!întrajutorá (a se ~) (în-tra-) vb. refl., ind. prez. 3 se întrajutoreáză
întrajutorau
ÎNTRAJUTORÁ, întrajutorez, vb. I. Refl. recipr. A se ajuta unul pe altul. – Din întrajutorare (derivat regresiv). DOOM
!întrajutorá (a se ~) (în-tra-) vb. refl., ind. prez. 3 se întrajutoreáză
întrajutorași
ÎNTRAJUTORÁ, întrajutorez, vb. I. Refl. recipr. A se ajuta unul pe altul. – Din întrajutorare (derivat regresiv). DOOM
!întrajutorá (a se ~) (în-tra-) vb. refl., ind. prez. 3 se întrajutoreáză
întrajutorați
ÎNTRAJUTORÁ, întrajutorez, vb. I. Refl. recipr. A se ajuta unul pe altul. – Din întrajutorare (derivat regresiv). DOOM
!întrajutorá (a se ~) (în-tra-) vb. refl., ind. prez. 3 se întrajutoreáză
întrajutorează
ÎNTRAJUTORÁ, întrajutorez, vb. I. Refl. recipr. A se ajuta unul pe altul. – Din întrajutorare (derivat regresiv). DOOM
!întrajutorá (a se ~) (în-tra-) vb. refl., ind. prez. 3 se întrajutoreáză
întrajutorez
ÎNTRAJUTORÁ, întrajutorez, vb. I. Refl. recipr. A se ajuta unul pe altul. – Din întrajutorare (derivat regresiv). DOOM
!întrajutorá (a se ~) (în-tra-) vb. refl., ind. prez. 3 se întrajutoreáză
întrajutoreze
ÎNTRAJUTORÁ, întrajutorez, vb. I. Refl. recipr. A se ajuta unul pe altul. – Din întrajutorare (derivat regresiv). DOOM
!întrajutorá (a se ~) (în-tra-) vb. refl., ind. prez. 3 se întrajutoreáză
întrajutorezi
ÎNTRAJUTORÁ, întrajutorez, vb. I. Refl. recipr. A se ajuta unul pe altul. – Din întrajutorare (derivat regresiv). DOOM
!întrajutorá (a se ~) (în-tra-) vb. refl., ind. prez. 3 se întrajutoreáză
întrajutorând
ÎNTRAJUTORÁ, întrajutorez, vb. I. Refl. recipr. A se ajuta unul pe altul. – Din întrajutorare (derivat regresiv). DOOM
!întrajutorá (a se ~) (în-tra-) vb. refl., ind. prez. 3 se întrajutoreáză
întrajutorînd
ÎNTRAJUTORÁ, întrajutorez, vb. I. Refl. recipr. A se ajuta unul pe altul. – Din întrajutorare (derivat regresiv). DOOM
!întrajutorá (a se ~) (în-tra-) vb. refl., ind. prez. 3 se întrajutoreáză
întrajutorări
ÎNTRAJUTORÁRE s. f. Ajutorare reciprocă, ajutor mutual. – Întru + ajutorare. DOOM
!întrajutoráre (în-tra-) s. f., g.-d. art. întrajutorắrii
întrajutorării
ÎNTRAJUTORÁRE s. f. Ajutorare reciprocă, ajutor mutual. – Întru + ajutorare. DOOM
!întrajutoráre (în-tra-) s. f., g.-d. art. întrajutorắrii
întrajutorările
ÎNTRAJUTORÁRE s. f. Ajutorare reciprocă, ajutor mutual. – Întru + ajutorare. DOOM
!întrajutoráre (în-tra-) s. f., g.-d. art. întrajutorắrii
întrajutorărilor
ÎNTRAJUTORÁRE s. f. Ajutorare reciprocă, ajutor mutual. – Întru + ajutorare. DOOM
!întrajutoráre (în-tra-) s. f., g.-d. art. întrajutorắrii
întraripa
ÎNTRARIPÁ, întraripez, vb. I. Tranz. (Înv. și pop.) A înaripa. – Întru + aripă. DOOM
!întraripá (a ~) (înv., pop.) (în-tra-) vb., ind. prez. 3 întraripeáză
întraripai
ÎNTRARIPÁ, întraripez, vb. I. Tranz. (Înv. și pop.) A înaripa. – Întru + aripă. DOOM
!întraripá (a ~) (înv., pop.) (în-tra-) vb., ind. prez. 3 întraripeáză
întraripam
ÎNTRARIPÁ, întraripez, vb. I. Tranz. (Înv. și pop.) A înaripa. – Întru + aripă. DOOM
!întraripá (a ~) (înv., pop.) (în-tra-) vb., ind. prez. 3 întraripeáză
întraripare
ÎNTRARIPÁ, întraripez, vb. I. Tranz. (Înv. și pop.) A înaripa. – Întru + aripă. DOOM
!întraripá (a ~) (înv., pop.) (în-tra-) vb., ind. prez. 3 întraripeáză
întraripară
ÎNTRARIPÁ, întraripez, vb. I. Tranz. (Înv. și pop.) A înaripa. – Întru + aripă. DOOM
!întraripá (a ~) (înv., pop.) (în-tra-) vb., ind. prez. 3 întraripeáză
întrariparăm
ÎNTRARIPÁ, întraripez, vb. I. Tranz. (Înv. și pop.) A înaripa. – Întru + aripă. DOOM
!întraripá (a ~) (înv., pop.) (în-tra-) vb., ind. prez. 3 întraripeáză
întrariparăți
ÎNTRARIPÁ, întraripez, vb. I. Tranz. (Înv. și pop.) A înaripa. – Întru + aripă. DOOM
!întraripá (a ~) (înv., pop.) (în-tra-) vb., ind. prez. 3 întraripeáză
întraripase
ÎNTRARIPÁ, întraripez, vb. I. Tranz. (Înv. și pop.) A înaripa. – Întru + aripă. DOOM
!întraripá (a ~) (înv., pop.) (în-tra-) vb., ind. prez. 3 întraripeáză
întraripasem
ÎNTRARIPÁ, întraripez, vb. I. Tranz. (Înv. și pop.) A înaripa. – Întru + aripă. DOOM
!întraripá (a ~) (înv., pop.) (în-tra-) vb., ind. prez. 3 întraripeáză
întraripaseră
ÎNTRARIPÁ, întraripez, vb. I. Tranz. (Înv. și pop.) A înaripa. – Întru + aripă. DOOM
!întraripá (a ~) (înv., pop.) (în-tra-) vb., ind. prez. 3 întraripeáză
întraripaserăm
ÎNTRARIPÁ, întraripez, vb. I. Tranz. (Înv. și pop.) A înaripa. – Întru + aripă. DOOM
!întraripá (a ~) (înv., pop.) (în-tra-) vb., ind. prez. 3 întraripeáză
întraripaserăți
ÎNTRARIPÁ, întraripez, vb. I. Tranz. (Înv. și pop.) A înaripa. – Întru + aripă. DOOM
!întraripá (a ~) (înv., pop.) (în-tra-) vb., ind. prez. 3 întraripeáză
întraripaseși
ÎNTRARIPÁ, întraripez, vb. I. Tranz. (Înv. și pop.) A înaripa. – Întru + aripă. DOOM
!întraripá (a ~) (înv., pop.) (în-tra-) vb., ind. prez. 3 întraripeáză
întraripaseți
ÎNTRARIPÁ, întraripez, vb. I. Tranz. (Înv. și pop.) A înaripa. – Întru + aripă. DOOM
!întraripá (a ~) (înv., pop.) (în-tra-) vb., ind. prez. 3 întraripeáză
întraripat
ÎNTRARIPÁ, întraripez, vb. I. Tranz. (Înv. și pop.) A înaripa. – Întru + aripă. DOOM
!întraripá (a ~) (înv., pop.) (în-tra-) vb., ind. prez. 3 întraripeáză
întraripat
ÎNTRARIPÁT, -Ă, întraripați, -te, adj. (Înv. și pop.) Înaripat. – V. întraripa.
întraripata
ÎNTRARIPÁT, -Ă, întraripați, -te, adj. (Înv. și pop.) Înaripat. – V. întraripa.
întraripate
ÎNTRARIPÁT, -Ă, întraripați, -te, adj. (Înv. și pop.) Înaripat. – V. întraripa.
întraripatei
ÎNTRARIPÁT, -Ă, întraripați, -te, adj. (Înv. și pop.) Înaripat. – V. întraripa.
întraripatele
ÎNTRARIPÁT, -Ă, întraripați, -te, adj. (Înv. și pop.) Înaripat. – V. întraripa.
întraripatelor
ÎNTRARIPÁT, -Ă, întraripați, -te, adj. (Înv. și pop.) Înaripat. – V. întraripa.
întraripatul
ÎNTRARIPÁT, -Ă, întraripați, -te, adj. (Înv. și pop.) Înaripat. – V. întraripa.
întraripatului
ÎNTRARIPÁT, -Ă, întraripați, -te, adj. (Înv. și pop.) Înaripat. – V. întraripa.
întraripau
ÎNTRARIPÁ, întraripez, vb. I. Tranz. (Înv. și pop.) A înaripa. – Întru + aripă. DOOM
!întraripá (a ~) (înv., pop.) (în-tra-) vb., ind. prez. 3 întraripeáză
întraripași
ÎNTRARIPÁ, întraripez, vb. I. Tranz. (Înv. și pop.) A înaripa. – Întru + aripă. DOOM
!întraripá (a ~) (înv., pop.) (în-tra-) vb., ind. prez. 3 întraripeáză
întraripați
ÎNTRARIPÁ, întraripez, vb. I. Tranz. (Înv. și pop.) A înaripa. – Întru + aripă. DOOM
!întraripá (a ~) (înv., pop.) (în-tra-) vb., ind. prez. 3 întraripeáză
întraripați
ÎNTRARIPÁT, -Ă, întraripați, -te, adj. (Înv. și pop.) Înaripat. – V. întraripa.
întraripații
ÎNTRARIPÁT, -Ă, întraripați, -te, adj. (Înv. și pop.) Înaripat. – V. întraripa.
întraripaților
ÎNTRARIPÁT, -Ă, întraripați, -te, adj. (Înv. și pop.) Înaripat. – V. întraripa.
întraripează
ÎNTRARIPÁ, întraripez, vb. I. Tranz. (Înv. și pop.) A înaripa. – Întru + aripă. DOOM
!întraripá (a ~) (înv., pop.) (în-tra-) vb., ind. prez. 3 întraripeáză
întraripez
ÎNTRARIPÁ, întraripez, vb. I. Tranz. (Înv. și pop.) A înaripa. – Întru + aripă. DOOM
!întraripá (a ~) (înv., pop.) (în-tra-) vb., ind. prez. 3 întraripeáză
întraripeze
ÎNTRARIPÁ, întraripez, vb. I. Tranz. (Înv. și pop.) A înaripa. – Întru + aripă. DOOM
!întraripá (a ~) (înv., pop.) (în-tra-) vb., ind. prez. 3 întraripeáză
întraripezi
ÎNTRARIPÁ, întraripez, vb. I. Tranz. (Înv. și pop.) A înaripa. – Întru + aripă. DOOM
!întraripá (a ~) (înv., pop.) (în-tra-) vb., ind. prez. 3 întraripeáză
întraripând
ÎNTRARIPÁ, întraripez, vb. I. Tranz. (Înv. și pop.) A înaripa. – Întru + aripă. DOOM
!întraripá (a ~) (înv., pop.) (în-tra-) vb., ind. prez. 3 întraripeáză
întraripînd
ÎNTRARIPÁ, întraripez, vb. I. Tranz. (Înv. și pop.) A înaripa. – Întru + aripă. DOOM
!întraripá (a ~) (înv., pop.) (în-tra-) vb., ind. prez. 3 întraripeáză
întrarma
ÎNTRARMÁ, întrarmez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) înarma. – Întru + armă. DOOM
!întrarmá (a ~) (înv., pop.) (în-trar-) vb., ind. prez. 3 întrarmeáză
întrarmai
ÎNTRARMÁ, întrarmez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) înarma. – Întru + armă. DOOM
!întrarmá (a ~) (înv., pop.) (în-trar-) vb., ind. prez. 3 întrarmeáză
întrarmam
ÎNTRARMÁ, întrarmez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) înarma. – Întru + armă. DOOM
!întrarmá (a ~) (înv., pop.) (în-trar-) vb., ind. prez. 3 întrarmeáză
întrarmare
ÎNTRARMÁ, întrarmez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) înarma. – Întru + armă. DOOM
!întrarmá (a ~) (înv., pop.) (în-trar-) vb., ind. prez. 3 întrarmeáză
întrarmară
ÎNTRARMÁ, întrarmez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) înarma. – Întru + armă. DOOM
!întrarmá (a ~) (înv., pop.) (în-trar-) vb., ind. prez. 3 întrarmeáză
întrarmarăm
ÎNTRARMÁ, întrarmez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) înarma. – Întru + armă. DOOM
!întrarmá (a ~) (înv., pop.) (în-trar-) vb., ind. prez. 3 întrarmeáză
întrarmarăți
ÎNTRARMÁ, întrarmez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) înarma. – Întru + armă. DOOM
!întrarmá (a ~) (înv., pop.) (în-trar-) vb., ind. prez. 3 întrarmeáză
întrarmase
ÎNTRARMÁ, întrarmez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) înarma. – Întru + armă. DOOM
!întrarmá (a ~) (înv., pop.) (în-trar-) vb., ind. prez. 3 întrarmeáză
întrarmasem
ÎNTRARMÁ, întrarmez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) înarma. – Întru + armă. DOOM
!întrarmá (a ~) (înv., pop.) (în-trar-) vb., ind. prez. 3 întrarmeáză
întrarmaseră
ÎNTRARMÁ, întrarmez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) înarma. – Întru + armă. DOOM
!întrarmá (a ~) (înv., pop.) (în-trar-) vb., ind. prez. 3 întrarmeáză
întrarmaserăm
ÎNTRARMÁ, întrarmez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) înarma. – Întru + armă. DOOM
!întrarmá (a ~) (înv., pop.) (în-trar-) vb., ind. prez. 3 întrarmeáză
întrarmaserăți
ÎNTRARMÁ, întrarmez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) înarma. – Întru + armă. DOOM
!întrarmá (a ~) (înv., pop.) (în-trar-) vb., ind. prez. 3 întrarmeáză
întrarmaseși
ÎNTRARMÁ, întrarmez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) înarma. – Întru + armă. DOOM
!întrarmá (a ~) (înv., pop.) (în-trar-) vb., ind. prez. 3 întrarmeáză
întrarmaseți
ÎNTRARMÁ, întrarmez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) înarma. – Întru + armă. DOOM
!întrarmá (a ~) (înv., pop.) (în-trar-) vb., ind. prez. 3 întrarmeáză
întrarmat
ÎNTRARMÁ, întrarmez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) înarma. – Întru + armă. DOOM
!întrarmá (a ~) (înv., pop.) (în-trar-) vb., ind. prez. 3 întrarmeáză
întrarmau
ÎNTRARMÁ, întrarmez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) înarma. – Întru + armă. DOOM
!întrarmá (a ~) (înv., pop.) (în-trar-) vb., ind. prez. 3 întrarmeáză
întrarmași
ÎNTRARMÁ, întrarmez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) înarma. – Întru + armă. DOOM
!întrarmá (a ~) (înv., pop.) (în-trar-) vb., ind. prez. 3 întrarmeáză
întrarmați
ÎNTRARMÁ, întrarmez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) înarma. – Întru + armă. DOOM
!întrarmá (a ~) (înv., pop.) (în-trar-) vb., ind. prez. 3 întrarmeáză
întrarmează
ÎNTRARMÁ, întrarmez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) înarma. – Întru + armă. DOOM
!întrarmá (a ~) (înv., pop.) (în-trar-) vb., ind. prez. 3 întrarmeáză
întrarmez
ÎNTRARMÁ, întrarmez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) înarma. – Întru + armă. DOOM
!întrarmá (a ~) (înv., pop.) (în-trar-) vb., ind. prez. 3 întrarmeáză
întrarmeze
ÎNTRARMÁ, întrarmez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) înarma. – Întru + armă. DOOM
!întrarmá (a ~) (înv., pop.) (în-trar-) vb., ind. prez. 3 întrarmeáză
întrarmezi
ÎNTRARMÁ, întrarmez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) înarma. – Întru + armă. DOOM
!întrarmá (a ~) (înv., pop.) (în-trar-) vb., ind. prez. 3 întrarmeáză
întrarmând
ÎNTRARMÁ, întrarmez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) înarma. – Întru + armă. DOOM
!întrarmá (a ~) (înv., pop.) (în-trar-) vb., ind. prez. 3 întrarmeáză
întrarmînd
ÎNTRARMÁ, întrarmez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) înarma. – Întru + armă. DOOM
!întrarmá (a ~) (înv., pop.) (în-trar-) vb., ind. prez. 3 întrarmeáză
întraurea
ÎNTRAURÍ, întrauresc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) A auri. [Pr.: -tra-u-] – Întru + auri. DOOM
!întraurí (înv., pop.) (în-tra-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întraurésc, imperf. 3 sg. întraureá; conj. prez. 3 să întraureáscă
întraureai
ÎNTRAURÍ, întrauresc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) A auri. [Pr.: -tra-u-] – Întru + auri. DOOM
!întraurí (înv., pop.) (în-tra-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întraurésc, imperf. 3 sg. întraureá; conj. prez. 3 să întraureáscă
întrauream
ÎNTRAURÍ, întrauresc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) A auri. [Pr.: -tra-u-] – Întru + auri. DOOM
!întraurí (înv., pop.) (în-tra-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întraurésc, imperf. 3 sg. întraureá; conj. prez. 3 să întraureáscă
întraurească
ÎNTRAURÍ, întrauresc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) A auri. [Pr.: -tra-u-] – Întru + auri. DOOM
!întraurí (înv., pop.) (în-tra-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întraurésc, imperf. 3 sg. întraureá; conj. prez. 3 să întraureáscă
întraureau
ÎNTRAURÍ, întrauresc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) A auri. [Pr.: -tra-u-] – Întru + auri. DOOM
!întraurí (înv., pop.) (în-tra-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întraurésc, imperf. 3 sg. întraureá; conj. prez. 3 să întraureáscă
întraureați
ÎNTRAURÍ, întrauresc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) A auri. [Pr.: -tra-u-] – Întru + auri. DOOM
!întraurí (înv., pop.) (în-tra-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întraurésc, imperf. 3 sg. întraureá; conj. prez. 3 să întraureáscă
întrauresc
ÎNTRAURÍ, întrauresc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) A auri. [Pr.: -tra-u-] – Întru + auri. DOOM
!întraurí (înv., pop.) (în-tra-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întraurésc, imperf. 3 sg. întraureá; conj. prez. 3 să întraureáscă
întraurește
ÎNTRAURÍ, întrauresc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) A auri. [Pr.: -tra-u-] – Întru + auri. DOOM
!întraurí (înv., pop.) (în-tra-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întraurésc, imperf. 3 sg. întraureá; conj. prez. 3 să întraureáscă
întraurești
ÎNTRAURÍ, întrauresc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) A auri. [Pr.: -tra-u-] – Întru + auri. DOOM
!întraurí (înv., pop.) (în-tra-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întraurésc, imperf. 3 sg. întraureá; conj. prez. 3 să întraureáscă
întrauri
ÎNTRAURÍ, întrauresc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) A auri. [Pr.: -tra-u-] – Întru + auri. DOOM
!întraurí (înv., pop.) (în-tra-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întraurésc, imperf. 3 sg. întraureá; conj. prez. 3 să întraureáscă
întraurii
ÎNTRAURÍ, întrauresc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) A auri. [Pr.: -tra-u-] – Întru + auri. DOOM
!întraurí (înv., pop.) (în-tra-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întraurésc, imperf. 3 sg. întraureá; conj. prez. 3 să întraureáscă
întraurim
ÎNTRAURÍ, întrauresc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) A auri. [Pr.: -tra-u-] – Întru + auri. DOOM
!întraurí (înv., pop.) (în-tra-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întraurésc, imperf. 3 sg. întraureá; conj. prez. 3 să întraureáscă
întraurind
ÎNTRAURÍ, întrauresc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) A auri. [Pr.: -tra-u-] – Întru + auri. DOOM
!întraurí (înv., pop.) (în-tra-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întraurésc, imperf. 3 sg. întraureá; conj. prez. 3 să întraureáscă
întraurire
ÎNTRAURÍ, întrauresc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) A auri. [Pr.: -tra-u-] – Întru + auri. DOOM
!întraurí (înv., pop.) (în-tra-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întraurésc, imperf. 3 sg. întraureá; conj. prez. 3 să întraureáscă
întraurire
ÎNTRAURÍ, întrauresc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) A auri. [Pr.: -tra-u-] – Întru + auri.
întrauriră
ÎNTRAURÍ, întrauresc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) A auri. [Pr.: -tra-u-] – Întru + auri. DOOM
!întraurí (înv., pop.) (în-tra-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întraurésc, imperf. 3 sg. întraureá; conj. prez. 3 să întraureáscă
întraurirăm
ÎNTRAURÍ, întrauresc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) A auri. [Pr.: -tra-u-] – Întru + auri. DOOM
!întraurí (înv., pop.) (în-tra-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întraurésc, imperf. 3 sg. întraureá; conj. prez. 3 să întraureáscă
întraurirăți
ÎNTRAURÍ, întrauresc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) A auri. [Pr.: -tra-u-] – Întru + auri. DOOM
!întraurí (înv., pop.) (în-tra-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întraurésc, imperf. 3 sg. întraureá; conj. prez. 3 să întraureáscă
întraurise
ÎNTRAURÍ, întrauresc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) A auri. [Pr.: -tra-u-] – Întru + auri. DOOM
!întraurí (înv., pop.) (în-tra-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întraurésc, imperf. 3 sg. întraureá; conj. prez. 3 să întraureáscă
întraurisem
ÎNTRAURÍ, întrauresc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) A auri. [Pr.: -tra-u-] – Întru + auri. DOOM
!întraurí (înv., pop.) (în-tra-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întraurésc, imperf. 3 sg. întraureá; conj. prez. 3 să întraureáscă
întrauriseră
ÎNTRAURÍ, întrauresc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) A auri. [Pr.: -tra-u-] – Întru + auri. DOOM
!întraurí (înv., pop.) (în-tra-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întraurésc, imperf. 3 sg. întraureá; conj. prez. 3 să întraureáscă
întrauriserăm
ÎNTRAURÍ, întrauresc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) A auri. [Pr.: -tra-u-] – Întru + auri. DOOM
!întraurí (înv., pop.) (în-tra-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întraurésc, imperf. 3 sg. întraureá; conj. prez. 3 să întraureáscă
întrauriserăți
ÎNTRAURÍ, întrauresc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) A auri. [Pr.: -tra-u-] – Întru + auri. DOOM
!întraurí (înv., pop.) (în-tra-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întraurésc, imperf. 3 sg. întraureá; conj. prez. 3 să întraureáscă
întrauriseși
ÎNTRAURÍ, întrauresc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) A auri. [Pr.: -tra-u-] – Întru + auri. DOOM
!întraurí (înv., pop.) (în-tra-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întraurésc, imperf. 3 sg. întraureá; conj. prez. 3 să întraureáscă
întrauriseți
ÎNTRAURÍ, întrauresc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) A auri. [Pr.: -tra-u-] – Întru + auri. DOOM
!întraurí (înv., pop.) (în-tra-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întraurésc, imperf. 3 sg. întraureá; conj. prez. 3 să întraureáscă
întraurit
ÎNTRAURÍ, întrauresc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) A auri. [Pr.: -tra-u-] – Întru + auri. DOOM
!întraurí (înv., pop.) (în-tra-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întraurésc, imperf. 3 sg. întraureá; conj. prez. 3 să întraureáscă
întraurit
ÎNTRAURÍT, -Ă, întrauriți, -te, adj. (Înv. și pop.) De aur; aurit. [Pr.: -tra-u-] – V. întrauri.
întrauriși
ÎNTRAURÍ, întrauresc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) A auri. [Pr.: -tra-u-] – Întru + auri. DOOM
!întraurí (înv., pop.) (în-tra-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întraurésc, imperf. 3 sg. întraureá; conj. prez. 3 să întraureáscă
întrauriți
ÎNTRAURÍ, întrauresc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) A auri. [Pr.: -tra-u-] – Întru + auri. DOOM
!întraurí (înv., pop.) (în-tra-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întraurésc, imperf. 3 sg. întraureá; conj. prez. 3 să întraureáscă
între
ÎNTRE1- Element de compunere care arată reciprocitatea, îmbinarea, amestecul și care servește la formarea unor substantive, adjective și verbe. – Lat. inter.
între
ÎNTRE2 prep. 1. În locul dintre... Între munți. ◊ Expr. A fi între ciocan și nicovală v. ciocan. A pleca (sau a fugi, a ieși, a se duce, a se întoarce etc.) cu coada între picioare v. coadă. ♦ Printre, în mijlocul... Între străini. ♦ (Reg.) Pe. 2. În intervalul scurs de la o întâmplare la alta. L-a vizitat între două călătorii. ◊ Expr. Între acestea sau între timp = în răstimp... 3. Dintre, printre. S-a dovedit cel mai iscusit între toți. 4. (Arată reciprocitatea) Unul cu altul (sau unii cu alții). S-au sfătuit între ei. 5. (În legătură cu verbul „a împărți”) La2. Câștigul s-a împărțit între participanți. 6. (Indică o aproximare) Să vii între 12 și 13. – Lat. inter. DOOM
î́ntre prep.
întreabă
ÎNTREBÁ, întréb, vb. I. 1. Tranz. și refl. (recipr.) A(-și) pune întrebări, în scopul de a afla un răspuns. ◊ Expr. (Tranz.) Întreabă-mă să te întreb, se spune cuiva care cere o informație despre un lucru asupra căruia nici cel întrebat nu știe mai mult. 2. Tranz. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „despre”) A cere (cuiva) vești sau lămuriri despre..., a se interesa, a se informa de..., a cerceta. ◊ Expr. (Tranz.) A întreba (pe cineva) de sănătate = a se interesa de starea în care se află cineva; a intra în vorbă cu cineva. 3. Tranz. A pune cuiva întrebări pentru a-i evalua, din răspunsuri, nivelul cunoștințelor; a chestiona, a examina. – Lat. *interroguare (= interrogare). DOOM
întrebá (a ~) vb., ind. prez. 3 întreábă
întreacă
ÎNTRÉCE, întréc, vb. III. Tranz. 1. A depăși pe cineva în mers, a lăsa în urmă. 2. A dovedi superioritate față de cineva într-o anumită privință; a depăși. ♦ Refl. recipr. A căuta să se depășească unul pe altul. ◊ Loc. adv. Pe întrecute = căutând să se depășească unul pe altul; care mai de care. 3. A trece peste o anumită limită; p. ext. a fi (sau a avea) mai mult decât trebuie, a prisosi ◊ Loc. adv. (Pop.) De întrecut = mai mult decât trebuie, de prisos. ◊ Expr. (Refl.) A se întrece cu gluma (sau cu șaga, rar, cu vorba) = a depăși limitele bunei-cuviințe; a împinge lucrurile prea departe, a exagera. – În + trece. DOOM
întréce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întréc, 1 pl. întrécem; conj. prez. 3 să întreácă; part. întrecút
întreaga
ÎNTRÉG, -EÁGĂ, întregi, adj. 1. Tot, complet, din care nu s-a luat nimic. ◊ Loc. adv. Pe de-a-ntregul = în întregime; peste tot, pe toată suprafața. ♦ (Mat.; substantivat, m.) Unitate nefracționată. ♦ Neînceput, neatins, din care nu lipsește nimic. 2. Teafăr, sănătos, nevătămat. ♦ Fig. Neclintit, integru. 3. (Despre noțiuni temporale) Deplin, complet. 4. (Mat.) Care se poate obține prin adunarea repetată a numărului unu cu el însuși. – Lat. integer, -gra. DOOM
întrég adj. m., f. întreágă, g.-d. art. întrégii; pl. m. și f. întrégi
întreb
ÎNTREBÁ, întréb, vb. I. 1. Tranz. și refl. (recipr.) A(-și) pune întrebări, în scopul de a afla un răspuns. ◊ Expr. (Tranz.) Întreabă-mă să te întreb, se spune cuiva care cere o informație despre un lucru asupra căruia nici cel întrebat nu știe mai mult. 2. Tranz. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „despre”) A cere (cuiva) vești sau lămuriri despre..., a se interesa, a se informa de..., a cerceta. ◊ Expr. (Tranz.) A întreba (pe cineva) de sănătate = a se interesa de starea în care se află cineva; a intra în vorbă cu cineva. 3. Tranz. A pune cuiva întrebări pentru a-i evalua, din răspunsuri, nivelul cunoștințelor; a chestiona, a examina. – Lat. *interroguare (= interrogare). DOOM
întrebá (a ~) vb., ind. prez. 3 întreábă
întreba
ÎNTREBÁ, întréb, vb. I. 1. Tranz. și refl. (recipr.) A(-și) pune întrebări, în scopul de a afla un răspuns. ◊ Expr. (Tranz.) Întreabă-mă să te întreb, se spune cuiva care cere o informație despre un lucru asupra căruia nici cel întrebat nu știe mai mult. 2. Tranz. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „despre”) A cere (cuiva) vești sau lămuriri despre..., a se interesa, a se informa de..., a cerceta. ◊ Expr. (Tranz.) A întreba (pe cineva) de sănătate = a se interesa de starea în care se află cineva; a intra în vorbă cu cineva. 3. Tranz. A pune cuiva întrebări pentru a-i evalua, din răspunsuri, nivelul cunoștințelor; a chestiona, a examina. – Lat. *interroguare (= interrogare). DOOM
întrebá (a ~) vb., ind. prez. 3 întreábă
întrebai
ÎNTREBÁ, întréb, vb. I. 1. Tranz. și refl. (recipr.) A(-și) pune întrebări, în scopul de a afla un răspuns. ◊ Expr. (Tranz.) Întreabă-mă să te întreb, se spune cuiva care cere o informație despre un lucru asupra căruia nici cel întrebat nu știe mai mult. 2. Tranz. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „despre”) A cere (cuiva) vești sau lămuriri despre..., a se interesa, a se informa de..., a cerceta. ◊ Expr. (Tranz.) A întreba (pe cineva) de sănătate = a se interesa de starea în care se află cineva; a intra în vorbă cu cineva. 3. Tranz. A pune cuiva întrebări pentru a-i evalua, din răspunsuri, nivelul cunoștințelor; a chestiona, a examina. – Lat. *interroguare (= interrogare). DOOM
întrebá (a ~) vb., ind. prez. 3 întreábă
întrebam
ÎNTREBÁ, întréb, vb. I. 1. Tranz. și refl. (recipr.) A(-și) pune întrebări, în scopul de a afla un răspuns. ◊ Expr. (Tranz.) Întreabă-mă să te întreb, se spune cuiva care cere o informație despre un lucru asupra căruia nici cel întrebat nu știe mai mult. 2. Tranz. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „despre”) A cere (cuiva) vești sau lămuriri despre..., a se interesa, a se informa de..., a cerceta. ◊ Expr. (Tranz.) A întreba (pe cineva) de sănătate = a se interesa de starea în care se află cineva; a intra în vorbă cu cineva. 3. Tranz. A pune cuiva întrebări pentru a-i evalua, din răspunsuri, nivelul cunoștințelor; a chestiona, a examina. – Lat. *interroguare (= interrogare). DOOM
întrebá (a ~) vb., ind. prez. 3 întreábă
întrebare
ÎNTREBÁ, întréb, vb. I. 1. Tranz. și refl. (recipr.) A(-și) pune întrebări, în scopul de a afla un răspuns. ◊ Expr. (Tranz.) Întreabă-mă să te întreb, se spune cuiva care cere o informație despre un lucru asupra căruia nici cel întrebat nu știe mai mult. 2. Tranz. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „despre”) A cere (cuiva) vești sau lămuriri despre..., a se interesa, a se informa de..., a cerceta. ◊ Expr. (Tranz.) A întreba (pe cineva) de sănătate = a se interesa de starea în care se află cineva; a intra în vorbă cu cineva. 3. Tranz. A pune cuiva întrebări pentru a-i evalua, din răspunsuri, nivelul cunoștințelor; a chestiona, a examina. – Lat. *interroguare (= interrogare). DOOM
întrebá (a ~) vb., ind. prez. 3 întreábă
întrebare
ÎNTREBÁRE, întrebări, s. f. Acțiunea de a (se) întreba. ◊ Semnul întrebării = semn de punctuație care se pune la sfârșitul unui enunț interogativ. ♦ Problemă, chestiune. ♦ Îndoială, incertitudine. – V. întreba. DOOM
întrebáre s. f., g.-d. art. întrebắrii; pl. întrebắri
întrebarea
ÎNTREBÁRE, întrebări, s. f. Acțiunea de a (se) întreba. ◊ Semnul întrebării = semn de punctuație care se pune la sfârșitul unui enunț interogativ. ♦ Problemă, chestiune. ♦ Îndoială, incertitudine. – V. întreba. DOOM
întrebáre s. f., g.-d. art. întrebắrii; pl. întrebắri
întrebară
ÎNTREBÁ, întréb, vb. I. 1. Tranz. și refl. (recipr.) A(-și) pune întrebări, în scopul de a afla un răspuns. ◊ Expr. (Tranz.) Întreabă-mă să te întreb, se spune cuiva care cere o informație despre un lucru asupra căruia nici cel întrebat nu știe mai mult. 2. Tranz. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „despre”) A cere (cuiva) vești sau lămuriri despre..., a se interesa, a se informa de..., a cerceta. ◊ Expr. (Tranz.) A întreba (pe cineva) de sănătate = a se interesa de starea în care se află cineva; a intra în vorbă cu cineva. 3. Tranz. A pune cuiva întrebări pentru a-i evalua, din răspunsuri, nivelul cunoștințelor; a chestiona, a examina. – Lat. *interroguare (= interrogare). DOOM
întrebá (a ~) vb., ind. prez. 3 întreábă
întrebarăm
ÎNTREBÁ, întréb, vb. I. 1. Tranz. și refl. (recipr.) A(-și) pune întrebări, în scopul de a afla un răspuns. ◊ Expr. (Tranz.) Întreabă-mă să te întreb, se spune cuiva care cere o informație despre un lucru asupra căruia nici cel întrebat nu știe mai mult. 2. Tranz. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „despre”) A cere (cuiva) vești sau lămuriri despre..., a se interesa, a se informa de..., a cerceta. ◊ Expr. (Tranz.) A întreba (pe cineva) de sănătate = a se interesa de starea în care se află cineva; a intra în vorbă cu cineva. 3. Tranz. A pune cuiva întrebări pentru a-i evalua, din răspunsuri, nivelul cunoștințelor; a chestiona, a examina. – Lat. *interroguare (= interrogare). DOOM
întrebá (a ~) vb., ind. prez. 3 întreábă
întrebarăți
ÎNTREBÁ, întréb, vb. I. 1. Tranz. și refl. (recipr.) A(-și) pune întrebări, în scopul de a afla un răspuns. ◊ Expr. (Tranz.) Întreabă-mă să te întreb, se spune cuiva care cere o informație despre un lucru asupra căruia nici cel întrebat nu știe mai mult. 2. Tranz. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „despre”) A cere (cuiva) vești sau lămuriri despre..., a se interesa, a se informa de..., a cerceta. ◊ Expr. (Tranz.) A întreba (pe cineva) de sănătate = a se interesa de starea în care se află cineva; a intra în vorbă cu cineva. 3. Tranz. A pune cuiva întrebări pentru a-i evalua, din răspunsuri, nivelul cunoștințelor; a chestiona, a examina. – Lat. *interroguare (= interrogare). DOOM
întrebá (a ~) vb., ind. prez. 3 întreábă
întrebase
ÎNTREBÁ, întréb, vb. I. 1. Tranz. și refl. (recipr.) A(-și) pune întrebări, în scopul de a afla un răspuns. ◊ Expr. (Tranz.) Întreabă-mă să te întreb, se spune cuiva care cere o informație despre un lucru asupra căruia nici cel întrebat nu știe mai mult. 2. Tranz. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „despre”) A cere (cuiva) vești sau lămuriri despre..., a se interesa, a se informa de..., a cerceta. ◊ Expr. (Tranz.) A întreba (pe cineva) de sănătate = a se interesa de starea în care se află cineva; a intra în vorbă cu cineva. 3. Tranz. A pune cuiva întrebări pentru a-i evalua, din răspunsuri, nivelul cunoștințelor; a chestiona, a examina. – Lat. *interroguare (= interrogare). DOOM
întrebá (a ~) vb., ind. prez. 3 întreábă
întrebasem
ÎNTREBÁ, întréb, vb. I. 1. Tranz. și refl. (recipr.) A(-și) pune întrebări, în scopul de a afla un răspuns. ◊ Expr. (Tranz.) Întreabă-mă să te întreb, se spune cuiva care cere o informație despre un lucru asupra căruia nici cel întrebat nu știe mai mult. 2. Tranz. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „despre”) A cere (cuiva) vești sau lămuriri despre..., a se interesa, a se informa de..., a cerceta. ◊ Expr. (Tranz.) A întreba (pe cineva) de sănătate = a se interesa de starea în care se află cineva; a intra în vorbă cu cineva. 3. Tranz. A pune cuiva întrebări pentru a-i evalua, din răspunsuri, nivelul cunoștințelor; a chestiona, a examina. – Lat. *interroguare (= interrogare). DOOM
întrebá (a ~) vb., ind. prez. 3 întreábă
întrebaseră
ÎNTREBÁ, întréb, vb. I. 1. Tranz. și refl. (recipr.) A(-și) pune întrebări, în scopul de a afla un răspuns. ◊ Expr. (Tranz.) Întreabă-mă să te întreb, se spune cuiva care cere o informație despre un lucru asupra căruia nici cel întrebat nu știe mai mult. 2. Tranz. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „despre”) A cere (cuiva) vești sau lămuriri despre..., a se interesa, a se informa de..., a cerceta. ◊ Expr. (Tranz.) A întreba (pe cineva) de sănătate = a se interesa de starea în care se află cineva; a intra în vorbă cu cineva. 3. Tranz. A pune cuiva întrebări pentru a-i evalua, din răspunsuri, nivelul cunoștințelor; a chestiona, a examina. – Lat. *interroguare (= interrogare). DOOM
întrebá (a ~) vb., ind. prez. 3 întreábă
întrebaserăm
ÎNTREBÁ, întréb, vb. I. 1. Tranz. și refl. (recipr.) A(-și) pune întrebări, în scopul de a afla un răspuns. ◊ Expr. (Tranz.) Întreabă-mă să te întreb, se spune cuiva care cere o informație despre un lucru asupra căruia nici cel întrebat nu știe mai mult. 2. Tranz. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „despre”) A cere (cuiva) vești sau lămuriri despre..., a se interesa, a se informa de..., a cerceta. ◊ Expr. (Tranz.) A întreba (pe cineva) de sănătate = a se interesa de starea în care se află cineva; a intra în vorbă cu cineva. 3. Tranz. A pune cuiva întrebări pentru a-i evalua, din răspunsuri, nivelul cunoștințelor; a chestiona, a examina. – Lat. *interroguare (= interrogare). DOOM
întrebá (a ~) vb., ind. prez. 3 întreábă
întrebaserăți
ÎNTREBÁ, întréb, vb. I. 1. Tranz. și refl. (recipr.) A(-și) pune întrebări, în scopul de a afla un răspuns. ◊ Expr. (Tranz.) Întreabă-mă să te întreb, se spune cuiva care cere o informație despre un lucru asupra căruia nici cel întrebat nu știe mai mult. 2. Tranz. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „despre”) A cere (cuiva) vești sau lămuriri despre..., a se interesa, a se informa de..., a cerceta. ◊ Expr. (Tranz.) A întreba (pe cineva) de sănătate = a se interesa de starea în care se află cineva; a intra în vorbă cu cineva. 3. Tranz. A pune cuiva întrebări pentru a-i evalua, din răspunsuri, nivelul cunoștințelor; a chestiona, a examina. – Lat. *interroguare (= interrogare). DOOM
întrebá (a ~) vb., ind. prez. 3 întreábă
întrebaseși
ÎNTREBÁ, întréb, vb. I. 1. Tranz. și refl. (recipr.) A(-și) pune întrebări, în scopul de a afla un răspuns. ◊ Expr. (Tranz.) Întreabă-mă să te întreb, se spune cuiva care cere o informație despre un lucru asupra căruia nici cel întrebat nu știe mai mult. 2. Tranz. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „despre”) A cere (cuiva) vești sau lămuriri despre..., a se interesa, a se informa de..., a cerceta. ◊ Expr. (Tranz.) A întreba (pe cineva) de sănătate = a se interesa de starea în care se află cineva; a intra în vorbă cu cineva. 3. Tranz. A pune cuiva întrebări pentru a-i evalua, din răspunsuri, nivelul cunoștințelor; a chestiona, a examina. – Lat. *interroguare (= interrogare). DOOM
întrebá (a ~) vb., ind. prez. 3 întreábă
întrebaseți
ÎNTREBÁ, întréb, vb. I. 1. Tranz. și refl. (recipr.) A(-și) pune întrebări, în scopul de a afla un răspuns. ◊ Expr. (Tranz.) Întreabă-mă să te întreb, se spune cuiva care cere o informație despre un lucru asupra căruia nici cel întrebat nu știe mai mult. 2. Tranz. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „despre”) A cere (cuiva) vești sau lămuriri despre..., a se interesa, a se informa de..., a cerceta. ◊ Expr. (Tranz.) A întreba (pe cineva) de sănătate = a se interesa de starea în care se află cineva; a intra în vorbă cu cineva. 3. Tranz. A pune cuiva întrebări pentru a-i evalua, din răspunsuri, nivelul cunoștințelor; a chestiona, a examina. – Lat. *interroguare (= interrogare). DOOM
întrebá (a ~) vb., ind. prez. 3 întreábă
întrebat
ÎNTREBÁ, întréb, vb. I. 1. Tranz. și refl. (recipr.) A(-și) pune întrebări, în scopul de a afla un răspuns. ◊ Expr. (Tranz.) Întreabă-mă să te întreb, se spune cuiva care cere o informație despre un lucru asupra căruia nici cel întrebat nu știe mai mult. 2. Tranz. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „despre”) A cere (cuiva) vești sau lămuriri despre..., a se interesa, a se informa de..., a cerceta. ◊ Expr. (Tranz.) A întreba (pe cineva) de sănătate = a se interesa de starea în care se află cineva; a intra în vorbă cu cineva. 3. Tranz. A pune cuiva întrebări pentru a-i evalua, din răspunsuri, nivelul cunoștințelor; a chestiona, a examina. – Lat. *interroguare (= interrogare). DOOM
întrebá (a ~) vb., ind. prez. 3 întreábă
întrebau
ÎNTREBÁ, întréb, vb. I. 1. Tranz. și refl. (recipr.) A(-și) pune întrebări, în scopul de a afla un răspuns. ◊ Expr. (Tranz.) Întreabă-mă să te întreb, se spune cuiva care cere o informație despre un lucru asupra căruia nici cel întrebat nu știe mai mult. 2. Tranz. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „despre”) A cere (cuiva) vești sau lămuriri despre..., a se interesa, a se informa de..., a cerceta. ◊ Expr. (Tranz.) A întreba (pe cineva) de sănătate = a se interesa de starea în care se află cineva; a intra în vorbă cu cineva. 3. Tranz. A pune cuiva întrebări pentru a-i evalua, din răspunsuri, nivelul cunoștințelor; a chestiona, a examina. – Lat. *interroguare (= interrogare). DOOM
întrebá (a ~) vb., ind. prez. 3 întreábă
întrebași
ÎNTREBÁ, întréb, vb. I. 1. Tranz. și refl. (recipr.) A(-și) pune întrebări, în scopul de a afla un răspuns. ◊ Expr. (Tranz.) Întreabă-mă să te întreb, se spune cuiva care cere o informație despre un lucru asupra căruia nici cel întrebat nu știe mai mult. 2. Tranz. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „despre”) A cere (cuiva) vești sau lămuriri despre..., a se interesa, a se informa de..., a cerceta. ◊ Expr. (Tranz.) A întreba (pe cineva) de sănătate = a se interesa de starea în care se află cineva; a intra în vorbă cu cineva. 3. Tranz. A pune cuiva întrebări pentru a-i evalua, din răspunsuri, nivelul cunoștințelor; a chestiona, a examina. – Lat. *interroguare (= interrogare). DOOM
întrebá (a ~) vb., ind. prez. 3 întreábă
întrebați
ÎNTREBÁ, întréb, vb. I. 1. Tranz. și refl. (recipr.) A(-și) pune întrebări, în scopul de a afla un răspuns. ◊ Expr. (Tranz.) Întreabă-mă să te întreb, se spune cuiva care cere o informație despre un lucru asupra căruia nici cel întrebat nu știe mai mult. 2. Tranz. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „despre”) A cere (cuiva) vești sau lămuriri despre..., a se interesa, a se informa de..., a cerceta. ◊ Expr. (Tranz.) A întreba (pe cineva) de sănătate = a se interesa de starea în care se află cineva; a intra în vorbă cu cineva. 3. Tranz. A pune cuiva întrebări pentru a-i evalua, din răspunsuri, nivelul cunoștințelor; a chestiona, a examina. – Lat. *interroguare (= interrogare). DOOM
întrebá (a ~) vb., ind. prez. 3 întreábă
întrebe
ÎNTREBÁ, întréb, vb. I. 1. Tranz. și refl. (recipr.) A(-și) pune întrebări, în scopul de a afla un răspuns. ◊ Expr. (Tranz.) Întreabă-mă să te întreb, se spune cuiva care cere o informație despre un lucru asupra căruia nici cel întrebat nu știe mai mult. 2. Tranz. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „despre”) A cere (cuiva) vești sau lămuriri despre..., a se interesa, a se informa de..., a cerceta. ◊ Expr. (Tranz.) A întreba (pe cineva) de sănătate = a se interesa de starea în care se află cineva; a intra în vorbă cu cineva. 3. Tranz. A pune cuiva întrebări pentru a-i evalua, din răspunsuri, nivelul cunoștințelor; a chestiona, a examina. – Lat. *interroguare (= interrogare). DOOM
întrebá (a ~) vb., ind. prez. 3 întreábă
întrebi
ÎNTREBÁ, întréb, vb. I. 1. Tranz. și refl. (recipr.) A(-și) pune întrebări, în scopul de a afla un răspuns. ◊ Expr. (Tranz.) Întreabă-mă să te întreb, se spune cuiva care cere o informație despre un lucru asupra căruia nici cel întrebat nu știe mai mult. 2. Tranz. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „despre”) A cere (cuiva) vești sau lămuriri despre..., a se interesa, a se informa de..., a cerceta. ◊ Expr. (Tranz.) A întreba (pe cineva) de sănătate = a se interesa de starea în care se află cineva; a intra în vorbă cu cineva. 3. Tranz. A pune cuiva întrebări pentru a-i evalua, din răspunsuri, nivelul cunoștințelor; a chestiona, a examina. – Lat. *interroguare (= interrogare). DOOM
întrebá (a ~) vb., ind. prez. 3 întreábă
întrebuința
ÎNTREBUINȚÁ, întrebuințez, vb. I. Tranz. A folosi, a utiliza. ◊ Refl. pas. Acest produs se întrebuințează în industria chimică. [Pr.: -bu-in-] – În + trebuința. DOOM
întrebuințá (a ~) (-bu-in-) vb., ind. prez. 3 întrebuințeáză
întrebuințai
ÎNTREBUINȚÁ, întrebuințez, vb. I. Tranz. A folosi, a utiliza. ◊ Refl. pas. Acest produs se întrebuințează în industria chimică. [Pr.: -bu-in-] – În + trebuința. DOOM
întrebuințá (a ~) (-bu-in-) vb., ind. prez. 3 întrebuințeáză
întrebuințam
ÎNTREBUINȚÁ, întrebuințez, vb. I. Tranz. A folosi, a utiliza. ◊ Refl. pas. Acest produs se întrebuințează în industria chimică. [Pr.: -bu-in-] – În + trebuința. DOOM
întrebuințá (a ~) (-bu-in-) vb., ind. prez. 3 întrebuințeáză
întrebuințare
ÎNTREBUINȚÁ, întrebuințez, vb. I. Tranz. A folosi, a utiliza. ◊ Refl. pas. Acest produs se întrebuințează în industria chimică. [Pr.: -bu-in-] – În + trebuința. DOOM
întrebuințá (a ~) (-bu-in-) vb., ind. prez. 3 întrebuințeáză
întrebuințare
ÎNTREBUINȚÁRE, întrebuințări, s. f. Acțiunea de a întrebuința și rezultatul ei; folosire. [Pr.: -bu-i-] – V. întrebuința. DOOM
întrebuințáre (-bu-in-) s. f., g.-d. art. întrebuințắrii; pl. întrebuințắri
întrebuințarea
ÎNTREBUINȚÁRE, întrebuințări, s. f. Acțiunea de a întrebuința și rezultatul ei; folosire. [Pr.: -bu-i-] – V. întrebuința. DOOM
întrebuințáre (-bu-in-) s. f., g.-d. art. întrebuințắrii; pl. întrebuințắri
întrebuințară
ÎNTREBUINȚÁ, întrebuințez, vb. I. Tranz. A folosi, a utiliza. ◊ Refl. pas. Acest produs se întrebuințează în industria chimică. [Pr.: -bu-in-] – În + trebuința. DOOM
întrebuințá (a ~) (-bu-in-) vb., ind. prez. 3 întrebuințeáză
întrebuințarăm
ÎNTREBUINȚÁ, întrebuințez, vb. I. Tranz. A folosi, a utiliza. ◊ Refl. pas. Acest produs se întrebuințează în industria chimică. [Pr.: -bu-in-] – În + trebuința. DOOM
întrebuințá (a ~) (-bu-in-) vb., ind. prez. 3 întrebuințeáză
întrebuințarăți
ÎNTREBUINȚÁ, întrebuințez, vb. I. Tranz. A folosi, a utiliza. ◊ Refl. pas. Acest produs se întrebuințează în industria chimică. [Pr.: -bu-in-] – În + trebuința. DOOM
întrebuințá (a ~) (-bu-in-) vb., ind. prez. 3 întrebuințeáză
întrebuințase
ÎNTREBUINȚÁ, întrebuințez, vb. I. Tranz. A folosi, a utiliza. ◊ Refl. pas. Acest produs se întrebuințează în industria chimică. [Pr.: -bu-in-] – În + trebuința. DOOM
întrebuințá (a ~) (-bu-in-) vb., ind. prez. 3 întrebuințeáză
întrebuințasem
ÎNTREBUINȚÁ, întrebuințez, vb. I. Tranz. A folosi, a utiliza. ◊ Refl. pas. Acest produs se întrebuințează în industria chimică. [Pr.: -bu-in-] – În + trebuința. DOOM
întrebuințá (a ~) (-bu-in-) vb., ind. prez. 3 întrebuințeáză
întrebuințaseră
ÎNTREBUINȚÁ, întrebuințez, vb. I. Tranz. A folosi, a utiliza. ◊ Refl. pas. Acest produs se întrebuințează în industria chimică. [Pr.: -bu-in-] – În + trebuința. DOOM
întrebuințá (a ~) (-bu-in-) vb., ind. prez. 3 întrebuințeáză
întrebuințaserăm
ÎNTREBUINȚÁ, întrebuințez, vb. I. Tranz. A folosi, a utiliza. ◊ Refl. pas. Acest produs se întrebuințează în industria chimică. [Pr.: -bu-in-] – În + trebuința. DOOM
întrebuințá (a ~) (-bu-in-) vb., ind. prez. 3 întrebuințeáză
întrebuințaserăți
ÎNTREBUINȚÁ, întrebuințez, vb. I. Tranz. A folosi, a utiliza. ◊ Refl. pas. Acest produs se întrebuințează în industria chimică. [Pr.: -bu-in-] – În + trebuința. DOOM
întrebuințá (a ~) (-bu-in-) vb., ind. prez. 3 întrebuințeáză
întrebuințaseși
ÎNTREBUINȚÁ, întrebuințez, vb. I. Tranz. A folosi, a utiliza. ◊ Refl. pas. Acest produs se întrebuințează în industria chimică. [Pr.: -bu-in-] – În + trebuința. DOOM
întrebuințá (a ~) (-bu-in-) vb., ind. prez. 3 întrebuințeáză
întrebuințaseți
ÎNTREBUINȚÁ, întrebuințez, vb. I. Tranz. A folosi, a utiliza. ◊ Refl. pas. Acest produs se întrebuințează în industria chimică. [Pr.: -bu-in-] – În + trebuința. DOOM
întrebuințá (a ~) (-bu-in-) vb., ind. prez. 3 întrebuințeáză
întrebuințat
ÎNTREBUINȚÁ, întrebuințez, vb. I. Tranz. A folosi, a utiliza. ◊ Refl. pas. Acest produs se întrebuințează în industria chimică. [Pr.: -bu-in-] – În + trebuința. DOOM
întrebuințá (a ~) (-bu-in-) vb., ind. prez. 3 întrebuințeáză
întrebuințat
ÎNTREBUINȚÁT, -Ă, întrebuințați, -te, adj. De care s-a făcut (mult) uz; care a fost folosit; uzat, purtat2. [Pr.: -bu-i-] – V. întrebuința.
întrebuințau
ÎNTREBUINȚÁ, întrebuințez, vb. I. Tranz. A folosi, a utiliza. ◊ Refl. pas. Acest produs se întrebuințează în industria chimică. [Pr.: -bu-in-] – În + trebuința. DOOM
întrebuințá (a ~) (-bu-in-) vb., ind. prez. 3 întrebuințeáză
întrebuințași
ÎNTREBUINȚÁ, întrebuințez, vb. I. Tranz. A folosi, a utiliza. ◊ Refl. pas. Acest produs se întrebuințează în industria chimică. [Pr.: -bu-in-] – În + trebuința. DOOM
întrebuințá (a ~) (-bu-in-) vb., ind. prez. 3 întrebuințeáză
întrebuințați
ÎNTREBUINȚÁ, întrebuințez, vb. I. Tranz. A folosi, a utiliza. ◊ Refl. pas. Acest produs se întrebuințează în industria chimică. [Pr.: -bu-in-] – În + trebuința. DOOM
întrebuințá (a ~) (-bu-in-) vb., ind. prez. 3 întrebuințeáză
întrebuințează
ÎNTREBUINȚÁ, întrebuințez, vb. I. Tranz. A folosi, a utiliza. ◊ Refl. pas. Acest produs se întrebuințează în industria chimică. [Pr.: -bu-in-] – În + trebuința. DOOM
întrebuințá (a ~) (-bu-in-) vb., ind. prez. 3 întrebuințeáză
întrebuințez
ÎNTREBUINȚÁ, întrebuințez, vb. I. Tranz. A folosi, a utiliza. ◊ Refl. pas. Acest produs se întrebuințează în industria chimică. [Pr.: -bu-in-] – În + trebuința. DOOM
întrebuințá (a ~) (-bu-in-) vb., ind. prez. 3 întrebuințeáză
întrebuințeze
ÎNTREBUINȚÁ, întrebuințez, vb. I. Tranz. A folosi, a utiliza. ◊ Refl. pas. Acest produs se întrebuințează în industria chimică. [Pr.: -bu-in-] – În + trebuința. DOOM
întrebuințá (a ~) (-bu-in-) vb., ind. prez. 3 întrebuințeáză
întrebuințezi
ÎNTREBUINȚÁ, întrebuințez, vb. I. Tranz. A folosi, a utiliza. ◊ Refl. pas. Acest produs se întrebuințează în industria chimică. [Pr.: -bu-in-] – În + trebuința. DOOM
întrebuințá (a ~) (-bu-in-) vb., ind. prez. 3 întrebuințeáză
întrebuințând
ÎNTREBUINȚÁ, întrebuințez, vb. I. Tranz. A folosi, a utiliza. ◊ Refl. pas. Acest produs se întrebuințează în industria chimică. [Pr.: -bu-in-] – În + trebuința. DOOM
întrebuințá (a ~) (-bu-in-) vb., ind. prez. 3 întrebuințeáză
întrebuințînd
ÎNTREBUINȚÁ, întrebuințez, vb. I. Tranz. A folosi, a utiliza. ◊ Refl. pas. Acest produs se întrebuințează în industria chimică. [Pr.: -bu-in-] – În + trebuința. DOOM
întrebuințá (a ~) (-bu-in-) vb., ind. prez. 3 întrebuințeáză
întrebuințări
ÎNTREBUINȚÁRE, întrebuințări, s. f. Acțiunea de a întrebuința și rezultatul ei; folosire. [Pr.: -bu-i-] – V. întrebuința. DOOM
întrebuințáre (-bu-in-) s. f., g.-d. art. întrebuințắrii; pl. întrebuințắri
întrebuințării
ÎNTREBUINȚÁRE, întrebuințări, s. f. Acțiunea de a întrebuința și rezultatul ei; folosire. [Pr.: -bu-i-] – V. întrebuința. DOOM
întrebuințáre (-bu-in-) s. f., g.-d. art. întrebuințắrii; pl. întrebuințắri
întrebuințările
ÎNTREBUINȚÁRE, întrebuințări, s. f. Acțiunea de a întrebuința și rezultatul ei; folosire. [Pr.: -bu-i-] – V. întrebuința. DOOM
întrebuințáre (-bu-in-) s. f., g.-d. art. întrebuințắrii; pl. întrebuințắri
întrebuințărilor
ÎNTREBUINȚÁRE, întrebuințări, s. f. Acțiunea de a întrebuința și rezultatul ei; folosire. [Pr.: -bu-i-] – V. întrebuința. DOOM
întrebuințáre (-bu-in-) s. f., g.-d. art. întrebuințắrii; pl. întrebuințắri
întrebând
ÎNTREBÁ, întréb, vb. I. 1. Tranz. și refl. (recipr.) A(-și) pune întrebări, în scopul de a afla un răspuns. ◊ Expr. (Tranz.) Întreabă-mă să te întreb, se spune cuiva care cere o informație despre un lucru asupra căruia nici cel întrebat nu știe mai mult. 2. Tranz. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „despre”) A cere (cuiva) vești sau lămuriri despre..., a se interesa, a se informa de..., a cerceta. ◊ Expr. (Tranz.) A întreba (pe cineva) de sănătate = a se interesa de starea în care se află cineva; a intra în vorbă cu cineva. 3. Tranz. A pune cuiva întrebări pentru a-i evalua, din răspunsuri, nivelul cunoștințelor; a chestiona, a examina. – Lat. *interroguare (= interrogare). DOOM
întrebá (a ~) vb., ind. prez. 3 întreábă
întrebînd
ÎNTREBÁ, întréb, vb. I. 1. Tranz. și refl. (recipr.) A(-și) pune întrebări, în scopul de a afla un răspuns. ◊ Expr. (Tranz.) Întreabă-mă să te întreb, se spune cuiva care cere o informație despre un lucru asupra căruia nici cel întrebat nu știe mai mult. 2. Tranz. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „despre”) A cere (cuiva) vești sau lămuriri despre..., a se interesa, a se informa de..., a cerceta. ◊ Expr. (Tranz.) A întreba (pe cineva) de sănătate = a se interesa de starea în care se află cineva; a intra în vorbă cu cineva. 3. Tranz. A pune cuiva întrebări pentru a-i evalua, din răspunsuri, nivelul cunoștințelor; a chestiona, a examina. – Lat. *interroguare (= interrogare). DOOM
întrebá (a ~) vb., ind. prez. 3 întreábă
întrebări
ÎNTREBÁRE, întrebări, s. f. Acțiunea de a (se) întreba. ◊ Semnul întrebării = semn de punctuație care se pune la sfârșitul unui enunț interogativ. ♦ Problemă, chestiune. ♦ Îndoială, incertitudine. – V. întreba. DOOM
întrebáre s. f., g.-d. art. întrebắrii; pl. întrebắri
întrebării
ÎNTREBÁRE, întrebări, s. f. Acțiunea de a (se) întreba. ◊ Semnul întrebării = semn de punctuație care se pune la sfârșitul unui enunț interogativ. ♦ Problemă, chestiune. ♦ Îndoială, incertitudine. – V. întreba. DOOM
întrebáre s. f., g.-d. art. întrebắrii; pl. întrebắri
întrebările
ÎNTREBÁRE, întrebări, s. f. Acțiunea de a (se) întreba. ◊ Semnul întrebării = semn de punctuație care se pune la sfârșitul unui enunț interogativ. ♦ Problemă, chestiune. ♦ Îndoială, incertitudine. – V. întreba. DOOM
întrebáre s. f., g.-d. art. întrebắrii; pl. întrebắri
întrebărilor
ÎNTREBÁRE, întrebări, s. f. Acțiunea de a (se) întreba. ◊ Semnul întrebării = semn de punctuație care se pune la sfârșitul unui enunț interogativ. ♦ Problemă, chestiune. ♦ Îndoială, incertitudine. – V. întreba. DOOM
întrebáre s. f., g.-d. art. întrebắrii; pl. întrebắri
întrebătoare
ÎNTREBĂTÓR, -OÁRE, întrebători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care întreabă, care exprimă o întrebare; interogativ. – Întreba + suf. -ător. DOOM
întrebătór adj. m., pl. întrebătóri; f. sg. și pl. întrebătoáre
întrebătoarea
ÎNTREBĂTÓR, -OÁRE, întrebători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care întreabă, care exprimă o întrebare; interogativ. – Întreba + suf. -ător. DOOM
întrebătór adj. m., pl. întrebătóri; f. sg. și pl. întrebătoáre
întrebătoarei
ÎNTREBĂTÓR, -OÁRE, întrebători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care întreabă, care exprimă o întrebare; interogativ. – Întreba + suf. -ător. DOOM
întrebătór adj. m., pl. întrebătóri; f. sg. și pl. întrebătoáre
întrebătoarele
ÎNTREBĂTÓR, -OÁRE, întrebători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care întreabă, care exprimă o întrebare; interogativ. – Întreba + suf. -ător. DOOM
întrebătór adj. m., pl. întrebătóri; f. sg. și pl. întrebătoáre
întrebătoarelor
ÎNTREBĂTÓR, -OÁRE, întrebători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care întreabă, care exprimă o întrebare; interogativ. – Întreba + suf. -ător. DOOM
întrebătór adj. m., pl. întrebătóri; f. sg. și pl. întrebătoáre
întrebător
ÎNTREBĂTÓR, -OÁRE, întrebători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care întreabă, care exprimă o întrebare; interogativ. – Întreba + suf. -ător. DOOM
întrebătór adj. m., pl. întrebătóri; f. sg. și pl. întrebătoáre
întrebători
ÎNTREBĂTÓR, -OÁRE, întrebători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care întreabă, care exprimă o întrebare; interogativ. – Întreba + suf. -ător. DOOM
întrebătór adj. m., pl. întrebătóri; f. sg. și pl. întrebătoáre
întrebătorii
ÎNTREBĂTÓR, -OÁRE, întrebători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care întreabă, care exprimă o întrebare; interogativ. – Întreba + suf. -ător. DOOM
întrebătór adj. m., pl. întrebătóri; f. sg. și pl. întrebătoáre
întrebătorilor
ÎNTREBĂTÓR, -OÁRE, întrebători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care întreabă, care exprimă o întrebare; interogativ. – Întreba + suf. -ător. DOOM
întrebătór adj. m., pl. întrebătóri; f. sg. și pl. întrebătoáre
întrebătorul
ÎNTREBĂTÓR, -OÁRE, întrebători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care întreabă, care exprimă o întrebare; interogativ. – Întreba + suf. -ător. DOOM
întrebătór adj. m., pl. întrebătóri; f. sg. și pl. întrebătoáre
întrebătorului
ÎNTREBĂTÓR, -OÁRE, întrebători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care întreabă, care exprimă o întrebare; interogativ. – Întreba + suf. -ător. DOOM
întrebătór adj. m., pl. întrebătóri; f. sg. și pl. întrebătoáre
întrec
ÎNTRÉCE, întréc, vb. III. Tranz. 1. A depăși pe cineva în mers, a lăsa în urmă. 2. A dovedi superioritate față de cineva într-o anumită privință; a depăși. ♦ Refl. recipr. A căuta să se depășească unul pe altul. ◊ Loc. adv. Pe întrecute = căutând să se depășească unul pe altul; care mai de care. 3. A trece peste o anumită limită; p. ext. a fi (sau a avea) mai mult decât trebuie, a prisosi ◊ Loc. adv. (Pop.) De întrecut = mai mult decât trebuie, de prisos. ◊ Expr. (Refl.) A se întrece cu gluma (sau cu șaga, rar, cu vorba) = a depăși limitele bunei-cuviințe; a împinge lucrurile prea departe, a exagera. – În + trece. DOOM
întréce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întréc, 1 pl. întrécem; conj. prez. 3 să întreácă; part. întrecút
întrece
ÎNTRÉCE, întréc, vb. III. Tranz. 1. A depăși pe cineva în mers, a lăsa în urmă. 2. A dovedi superioritate față de cineva într-o anumită privință; a depăși. ♦ Refl. recipr. A căuta să se depășească unul pe altul. ◊ Loc. adv. Pe întrecute = căutând să se depășească unul pe altul; care mai de care. 3. A trece peste o anumită limită; p. ext. a fi (sau a avea) mai mult decât trebuie, a prisosi ◊ Loc. adv. (Pop.) De întrecut = mai mult decât trebuie, de prisos. ◊ Expr. (Refl.) A se întrece cu gluma (sau cu șaga, rar, cu vorba) = a depăși limitele bunei-cuviințe; a împinge lucrurile prea departe, a exagera. – În + trece. DOOM
întréce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întréc, 1 pl. întrécem; conj. prez. 3 să întreácă; part. întrecút
întrecea
ÎNTRÉCE, întréc, vb. III. Tranz. 1. A depăși pe cineva în mers, a lăsa în urmă. 2. A dovedi superioritate față de cineva într-o anumită privință; a depăși. ♦ Refl. recipr. A căuta să se depășească unul pe altul. ◊ Loc. adv. Pe întrecute = căutând să se depășească unul pe altul; care mai de care. 3. A trece peste o anumită limită; p. ext. a fi (sau a avea) mai mult decât trebuie, a prisosi ◊ Loc. adv. (Pop.) De întrecut = mai mult decât trebuie, de prisos. ◊ Expr. (Refl.) A se întrece cu gluma (sau cu șaga, rar, cu vorba) = a depăși limitele bunei-cuviințe; a împinge lucrurile prea departe, a exagera. – În + trece. DOOM
întréce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întréc, 1 pl. întrécem; conj. prez. 3 să întreácă; part. întrecút
întreceai
ÎNTRÉCE, întréc, vb. III. Tranz. 1. A depăși pe cineva în mers, a lăsa în urmă. 2. A dovedi superioritate față de cineva într-o anumită privință; a depăși. ♦ Refl. recipr. A căuta să se depășească unul pe altul. ◊ Loc. adv. Pe întrecute = căutând să se depășească unul pe altul; care mai de care. 3. A trece peste o anumită limită; p. ext. a fi (sau a avea) mai mult decât trebuie, a prisosi ◊ Loc. adv. (Pop.) De întrecut = mai mult decât trebuie, de prisos. ◊ Expr. (Refl.) A se întrece cu gluma (sau cu șaga, rar, cu vorba) = a depăși limitele bunei-cuviințe; a împinge lucrurile prea departe, a exagera. – În + trece. DOOM
întréce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întréc, 1 pl. întrécem; conj. prez. 3 să întreácă; part. întrecút
întreceam
ÎNTRÉCE, întréc, vb. III. Tranz. 1. A depăși pe cineva în mers, a lăsa în urmă. 2. A dovedi superioritate față de cineva într-o anumită privință; a depăși. ♦ Refl. recipr. A căuta să se depășească unul pe altul. ◊ Loc. adv. Pe întrecute = căutând să se depășească unul pe altul; care mai de care. 3. A trece peste o anumită limită; p. ext. a fi (sau a avea) mai mult decât trebuie, a prisosi ◊ Loc. adv. (Pop.) De întrecut = mai mult decât trebuie, de prisos. ◊ Expr. (Refl.) A se întrece cu gluma (sau cu șaga, rar, cu vorba) = a depăși limitele bunei-cuviințe; a împinge lucrurile prea departe, a exagera. – În + trece. DOOM
întréce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întréc, 1 pl. întrécem; conj. prez. 3 să întreácă; part. întrecút
întreceau
ÎNTRÉCE, întréc, vb. III. Tranz. 1. A depăși pe cineva în mers, a lăsa în urmă. 2. A dovedi superioritate față de cineva într-o anumită privință; a depăși. ♦ Refl. recipr. A căuta să se depășească unul pe altul. ◊ Loc. adv. Pe întrecute = căutând să se depășească unul pe altul; care mai de care. 3. A trece peste o anumită limită; p. ext. a fi (sau a avea) mai mult decât trebuie, a prisosi ◊ Loc. adv. (Pop.) De întrecut = mai mult decât trebuie, de prisos. ◊ Expr. (Refl.) A se întrece cu gluma (sau cu șaga, rar, cu vorba) = a depăși limitele bunei-cuviințe; a împinge lucrurile prea departe, a exagera. – În + trece. DOOM
întréce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întréc, 1 pl. întrécem; conj. prez. 3 să întreácă; part. întrecút
întreceați
ÎNTRÉCE, întréc, vb. III. Tranz. 1. A depăși pe cineva în mers, a lăsa în urmă. 2. A dovedi superioritate față de cineva într-o anumită privință; a depăși. ♦ Refl. recipr. A căuta să se depășească unul pe altul. ◊ Loc. adv. Pe întrecute = căutând să se depășească unul pe altul; care mai de care. 3. A trece peste o anumită limită; p. ext. a fi (sau a avea) mai mult decât trebuie, a prisosi ◊ Loc. adv. (Pop.) De întrecut = mai mult decât trebuie, de prisos. ◊ Expr. (Refl.) A se întrece cu gluma (sau cu șaga, rar, cu vorba) = a depăși limitele bunei-cuviințe; a împinge lucrurile prea departe, a exagera. – În + trece. DOOM
întréce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întréc, 1 pl. întrécem; conj. prez. 3 să întreácă; part. întrecút
întrecem
ÎNTRÉCE, întréc, vb. III. Tranz. 1. A depăși pe cineva în mers, a lăsa în urmă. 2. A dovedi superioritate față de cineva într-o anumită privință; a depăși. ♦ Refl. recipr. A căuta să se depășească unul pe altul. ◊ Loc. adv. Pe întrecute = căutând să se depășească unul pe altul; care mai de care. 3. A trece peste o anumită limită; p. ext. a fi (sau a avea) mai mult decât trebuie, a prisosi ◊ Loc. adv. (Pop.) De întrecut = mai mult decât trebuie, de prisos. ◊ Expr. (Refl.) A se întrece cu gluma (sau cu șaga, rar, cu vorba) = a depăși limitele bunei-cuviințe; a împinge lucrurile prea departe, a exagera. – În + trece. DOOM
întréce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întréc, 1 pl. întrécem; conj. prez. 3 să întreácă; part. întrecút
întrecere
ÎNTRÉCE, întréc, vb. III. Tranz. 1. A depăși pe cineva în mers, a lăsa în urmă. 2. A dovedi superioritate față de cineva într-o anumită privință; a depăși. ♦ Refl. recipr. A căuta să se depășească unul pe altul. ◊ Loc. adv. Pe întrecute = căutând să se depășească unul pe altul; care mai de care. 3. A trece peste o anumită limită; p. ext. a fi (sau a avea) mai mult decât trebuie, a prisosi ◊ Loc. adv. (Pop.) De întrecut = mai mult decât trebuie, de prisos. ◊ Expr. (Refl.) A se întrece cu gluma (sau cu șaga, rar, cu vorba) = a depăși limitele bunei-cuviințe; a împinge lucrurile prea departe, a exagera. – În + trece. DOOM
întréce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întréc, 1 pl. întrécem; conj. prez. 3 să întreácă; part. întrecút
întrecere
ÎNTRÉCERE, întreceri, s. f. Acțiunea de a (se) întrece și rezultatul ei; concurs, competiție, emulație. ◊ (Ieșit din uz) Întrecere socialistă = mișcare cu caracter de masă specifică orânduirii socialiste. ◊ Loc. vb. A se lua la întrecere = a se întrece. ◊ Expr. (Ieșit din uz) A fi în întrecere = a fi angajat într-o întrecere socialistă. – V. întrece. DOOM
întrécere s. f., g.-d. art. întrécerii; pl. întréceri
întrecerea
ÎNTRÉCERE, întreceri, s. f. Acțiunea de a (se) întrece și rezultatul ei; concurs, competiție, emulație. ◊ (Ieșit din uz) Întrecere socialistă = mișcare cu caracter de masă specifică orânduirii socialiste. ◊ Loc. vb. A se lua la întrecere = a se întrece. ◊ Expr. (Ieșit din uz) A fi în întrecere = a fi angajat într-o întrecere socialistă. – V. întrece. DOOM
întrécere s. f., g.-d. art. întrécerii; pl. întréceri
întreceri
ÎNTRÉCERE, întreceri, s. f. Acțiunea de a (se) întrece și rezultatul ei; concurs, competiție, emulație. ◊ (Ieșit din uz) Întrecere socialistă = mișcare cu caracter de masă specifică orânduirii socialiste. ◊ Loc. vb. A se lua la întrecere = a se întrece. ◊ Expr. (Ieșit din uz) A fi în întrecere = a fi angajat într-o întrecere socialistă. – V. întrece. DOOM
întrécere s. f., g.-d. art. întrécerii; pl. întréceri
întrecerii
ÎNTRÉCERE, întreceri, s. f. Acțiunea de a (se) întrece și rezultatul ei; concurs, competiție, emulație. ◊ (Ieșit din uz) Întrecere socialistă = mișcare cu caracter de masă specifică orânduirii socialiste. ◊ Loc. vb. A se lua la întrecere = a se întrece. ◊ Expr. (Ieșit din uz) A fi în întrecere = a fi angajat într-o întrecere socialistă. – V. întrece. DOOM
întrécere s. f., g.-d. art. întrécerii; pl. întréceri
întrecerile
ÎNTRÉCERE, întreceri, s. f. Acțiunea de a (se) întrece și rezultatul ei; concurs, competiție, emulație. ◊ (Ieșit din uz) Întrecere socialistă = mișcare cu caracter de masă specifică orânduirii socialiste. ◊ Loc. vb. A se lua la întrecere = a se întrece. ◊ Expr. (Ieșit din uz) A fi în întrecere = a fi angajat într-o întrecere socialistă. – V. întrece. DOOM
întrécere s. f., g.-d. art. întrécerii; pl. întréceri
întrecerilor
ÎNTRÉCERE, întreceri, s. f. Acțiunea de a (se) întrece și rezultatul ei; concurs, competiție, emulație. ◊ (Ieșit din uz) Întrecere socialistă = mișcare cu caracter de masă specifică orânduirii socialiste. ◊ Loc. vb. A se lua la întrecere = a se întrece. ◊ Expr. (Ieșit din uz) A fi în întrecere = a fi angajat într-o întrecere socialistă. – V. întrece. DOOM
întrécere s. f., g.-d. art. întrécerii; pl. întréceri
întreceți
ÎNTRÉCE, întréc, vb. III. Tranz. 1. A depăși pe cineva în mers, a lăsa în urmă. 2. A dovedi superioritate față de cineva într-o anumită privință; a depăși. ♦ Refl. recipr. A căuta să se depășească unul pe altul. ◊ Loc. adv. Pe întrecute = căutând să se depășească unul pe altul; care mai de care. 3. A trece peste o anumită limită; p. ext. a fi (sau a avea) mai mult decât trebuie, a prisosi ◊ Loc. adv. (Pop.) De întrecut = mai mult decât trebuie, de prisos. ◊ Expr. (Refl.) A se întrece cu gluma (sau cu șaga, rar, cu vorba) = a depăși limitele bunei-cuviințe; a împinge lucrurile prea departe, a exagera. – În + trece. DOOM
întréce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întréc, 1 pl. întrécem; conj. prez. 3 să întreácă; part. întrecút
întreci
ÎNTRÉCE, întréc, vb. III. Tranz. 1. A depăși pe cineva în mers, a lăsa în urmă. 2. A dovedi superioritate față de cineva într-o anumită privință; a depăși. ♦ Refl. recipr. A căuta să se depășească unul pe altul. ◊ Loc. adv. Pe întrecute = căutând să se depășească unul pe altul; care mai de care. 3. A trece peste o anumită limită; p. ext. a fi (sau a avea) mai mult decât trebuie, a prisosi ◊ Loc. adv. (Pop.) De întrecut = mai mult decât trebuie, de prisos. ◊ Expr. (Refl.) A se întrece cu gluma (sau cu șaga, rar, cu vorba) = a depăși limitele bunei-cuviințe; a împinge lucrurile prea departe, a exagera. – În + trece. DOOM
întréce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întréc, 1 pl. întrécem; conj. prez. 3 să întreácă; part. întrecút
întreciocnea
ÎNTRECIOCNÍ, întreciocnesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se ciocni unul cu altul; fig. a se contrazice. – Din între1- + ciocni.
întreciocneai
ÎNTRECIOCNÍ, întreciocnesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se ciocni unul cu altul; fig. a se contrazice. – Din între1- + ciocni.
întreciocneam
ÎNTRECIOCNÍ, întreciocnesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se ciocni unul cu altul; fig. a se contrazice. – Din între1- + ciocni.
întreciocnească
ÎNTRECIOCNÍ, întreciocnesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se ciocni unul cu altul; fig. a se contrazice. – Din între1- + ciocni.
întreciocneau
ÎNTRECIOCNÍ, întreciocnesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se ciocni unul cu altul; fig. a se contrazice. – Din între1- + ciocni.
întreciocneați
ÎNTRECIOCNÍ, întreciocnesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se ciocni unul cu altul; fig. a se contrazice. – Din între1- + ciocni.
întreciocnesc
ÎNTRECIOCNÍ, întreciocnesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se ciocni unul cu altul; fig. a se contrazice. – Din între1- + ciocni.
întreciocnește
ÎNTRECIOCNÍ, întreciocnesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se ciocni unul cu altul; fig. a se contrazice. – Din între1- + ciocni.
întreciocnești
ÎNTRECIOCNÍ, întreciocnesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se ciocni unul cu altul; fig. a se contrazice. – Din între1- + ciocni.
întreciocni
ÎNTRECIOCNÍ, întreciocnesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se ciocni unul cu altul; fig. a se contrazice. – Din între1- + ciocni.
întreciocnii
ÎNTRECIOCNÍ, întreciocnesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se ciocni unul cu altul; fig. a se contrazice. – Din între1- + ciocni.
întreciocnim
ÎNTRECIOCNÍ, întreciocnesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se ciocni unul cu altul; fig. a se contrazice. – Din între1- + ciocni.
întreciocnind
ÎNTRECIOCNÍ, întreciocnesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se ciocni unul cu altul; fig. a se contrazice. – Din între1- + ciocni.
întreciocnire
ÎNTRECIOCNÍ, întreciocnesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se ciocni unul cu altul; fig. a se contrazice. – Din între1- + ciocni.
întreciocnire
ÎNTRECIOCNÍ, întreciocnesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se ciocni unul cu altul; fig. a se contrazice. – Din între1- + ciocni.
întreciocniră
ÎNTRECIOCNÍ, întreciocnesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se ciocni unul cu altul; fig. a se contrazice. – Din între1- + ciocni.
întreciocnirăm
ÎNTRECIOCNÍ, întreciocnesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se ciocni unul cu altul; fig. a se contrazice. – Din între1- + ciocni.
întreciocnirăți
ÎNTRECIOCNÍ, întreciocnesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se ciocni unul cu altul; fig. a se contrazice. – Din între1- + ciocni.
întreciocnise
ÎNTRECIOCNÍ, întreciocnesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se ciocni unul cu altul; fig. a se contrazice. – Din între1- + ciocni.
întreciocnisem
ÎNTRECIOCNÍ, întreciocnesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se ciocni unul cu altul; fig. a se contrazice. – Din între1- + ciocni.
întreciocniseră
ÎNTRECIOCNÍ, întreciocnesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se ciocni unul cu altul; fig. a se contrazice. – Din între1- + ciocni.
întreciocniserăm
ÎNTRECIOCNÍ, întreciocnesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se ciocni unul cu altul; fig. a se contrazice. – Din între1- + ciocni.
întreciocniserăți
ÎNTRECIOCNÍ, întreciocnesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se ciocni unul cu altul; fig. a se contrazice. – Din între1- + ciocni.
întreciocniseși
ÎNTRECIOCNÍ, întreciocnesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se ciocni unul cu altul; fig. a se contrazice. – Din între1- + ciocni.
întreciocniseți
ÎNTRECIOCNÍ, întreciocnesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se ciocni unul cu altul; fig. a se contrazice. – Din între1- + ciocni.
întreciocnit
ÎNTRECIOCNÍ, întreciocnesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se ciocni unul cu altul; fig. a se contrazice. – Din între1- + ciocni.
întreciocniși
ÎNTRECIOCNÍ, întreciocnesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se ciocni unul cu altul; fig. a se contrazice. – Din între1- + ciocni.
întreciocniți
ÎNTRECIOCNÍ, întreciocnesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se ciocni unul cu altul; fig. a se contrazice. – Din între1- + ciocni.
întrecu
ÎNTRÉCE, întréc, vb. III. Tranz. 1. A depăși pe cineva în mers, a lăsa în urmă. 2. A dovedi superioritate față de cineva într-o anumită privință; a depăși. ♦ Refl. recipr. A căuta să se depășească unul pe altul. ◊ Loc. adv. Pe întrecute = căutând să se depășească unul pe altul; care mai de care. 3. A trece peste o anumită limită; p. ext. a fi (sau a avea) mai mult decât trebuie, a prisosi ◊ Loc. adv. (Pop.) De întrecut = mai mult decât trebuie, de prisos. ◊ Expr. (Refl.) A se întrece cu gluma (sau cu șaga, rar, cu vorba) = a depăși limitele bunei-cuviințe; a împinge lucrurile prea departe, a exagera. – În + trece. DOOM
întréce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întréc, 1 pl. întrécem; conj. prez. 3 să întreácă; part. întrecút
întrecui
ÎNTRÉCE, întréc, vb. III. Tranz. 1. A depăși pe cineva în mers, a lăsa în urmă. 2. A dovedi superioritate față de cineva într-o anumită privință; a depăși. ♦ Refl. recipr. A căuta să se depășească unul pe altul. ◊ Loc. adv. Pe întrecute = căutând să se depășească unul pe altul; care mai de care. 3. A trece peste o anumită limită; p. ext. a fi (sau a avea) mai mult decât trebuie, a prisosi ◊ Loc. adv. (Pop.) De întrecut = mai mult decât trebuie, de prisos. ◊ Expr. (Refl.) A se întrece cu gluma (sau cu șaga, rar, cu vorba) = a depăși limitele bunei-cuviințe; a împinge lucrurile prea departe, a exagera. – În + trece. DOOM
întréce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întréc, 1 pl. întrécem; conj. prez. 3 să întreácă; part. întrecút
întrecură
ÎNTRÉCE, întréc, vb. III. Tranz. 1. A depăși pe cineva în mers, a lăsa în urmă. 2. A dovedi superioritate față de cineva într-o anumită privință; a depăși. ♦ Refl. recipr. A căuta să se depășească unul pe altul. ◊ Loc. adv. Pe întrecute = căutând să se depășească unul pe altul; care mai de care. 3. A trece peste o anumită limită; p. ext. a fi (sau a avea) mai mult decât trebuie, a prisosi ◊ Loc. adv. (Pop.) De întrecut = mai mult decât trebuie, de prisos. ◊ Expr. (Refl.) A se întrece cu gluma (sau cu șaga, rar, cu vorba) = a depăși limitele bunei-cuviințe; a împinge lucrurile prea departe, a exagera. – În + trece. DOOM
întréce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întréc, 1 pl. întrécem; conj. prez. 3 să întreácă; part. întrecút
întrecurăm
ÎNTRÉCE, întréc, vb. III. Tranz. 1. A depăși pe cineva în mers, a lăsa în urmă. 2. A dovedi superioritate față de cineva într-o anumită privință; a depăși. ♦ Refl. recipr. A căuta să se depășească unul pe altul. ◊ Loc. adv. Pe întrecute = căutând să se depășească unul pe altul; care mai de care. 3. A trece peste o anumită limită; p. ext. a fi (sau a avea) mai mult decât trebuie, a prisosi ◊ Loc. adv. (Pop.) De întrecut = mai mult decât trebuie, de prisos. ◊ Expr. (Refl.) A se întrece cu gluma (sau cu șaga, rar, cu vorba) = a depăși limitele bunei-cuviințe; a împinge lucrurile prea departe, a exagera. – În + trece. DOOM
întréce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întréc, 1 pl. întrécem; conj. prez. 3 să întreácă; part. întrecút
întrecurăți
ÎNTRÉCE, întréc, vb. III. Tranz. 1. A depăși pe cineva în mers, a lăsa în urmă. 2. A dovedi superioritate față de cineva într-o anumită privință; a depăși. ♦ Refl. recipr. A căuta să se depășească unul pe altul. ◊ Loc. adv. Pe întrecute = căutând să se depășească unul pe altul; care mai de care. 3. A trece peste o anumită limită; p. ext. a fi (sau a avea) mai mult decât trebuie, a prisosi ◊ Loc. adv. (Pop.) De întrecut = mai mult decât trebuie, de prisos. ◊ Expr. (Refl.) A se întrece cu gluma (sau cu șaga, rar, cu vorba) = a depăși limitele bunei-cuviințe; a împinge lucrurile prea departe, a exagera. – În + trece. DOOM
întréce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întréc, 1 pl. întrécem; conj. prez. 3 să întreácă; part. întrecút
întrecuse
ÎNTRÉCE, întréc, vb. III. Tranz. 1. A depăși pe cineva în mers, a lăsa în urmă. 2. A dovedi superioritate față de cineva într-o anumită privință; a depăși. ♦ Refl. recipr. A căuta să se depășească unul pe altul. ◊ Loc. adv. Pe întrecute = căutând să se depășească unul pe altul; care mai de care. 3. A trece peste o anumită limită; p. ext. a fi (sau a avea) mai mult decât trebuie, a prisosi ◊ Loc. adv. (Pop.) De întrecut = mai mult decât trebuie, de prisos. ◊ Expr. (Refl.) A se întrece cu gluma (sau cu șaga, rar, cu vorba) = a depăși limitele bunei-cuviințe; a împinge lucrurile prea departe, a exagera. – În + trece. DOOM
întréce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întréc, 1 pl. întrécem; conj. prez. 3 să întreácă; part. întrecút
întrecusem
ÎNTRÉCE, întréc, vb. III. Tranz. 1. A depăși pe cineva în mers, a lăsa în urmă. 2. A dovedi superioritate față de cineva într-o anumită privință; a depăși. ♦ Refl. recipr. A căuta să se depășească unul pe altul. ◊ Loc. adv. Pe întrecute = căutând să se depășească unul pe altul; care mai de care. 3. A trece peste o anumită limită; p. ext. a fi (sau a avea) mai mult decât trebuie, a prisosi ◊ Loc. adv. (Pop.) De întrecut = mai mult decât trebuie, de prisos. ◊ Expr. (Refl.) A se întrece cu gluma (sau cu șaga, rar, cu vorba) = a depăși limitele bunei-cuviințe; a împinge lucrurile prea departe, a exagera. – În + trece. DOOM
întréce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întréc, 1 pl. întrécem; conj. prez. 3 să întreácă; part. întrecút
întrecuseră
ÎNTRÉCE, întréc, vb. III. Tranz. 1. A depăși pe cineva în mers, a lăsa în urmă. 2. A dovedi superioritate față de cineva într-o anumită privință; a depăși. ♦ Refl. recipr. A căuta să se depășească unul pe altul. ◊ Loc. adv. Pe întrecute = căutând să se depășească unul pe altul; care mai de care. 3. A trece peste o anumită limită; p. ext. a fi (sau a avea) mai mult decât trebuie, a prisosi ◊ Loc. adv. (Pop.) De întrecut = mai mult decât trebuie, de prisos. ◊ Expr. (Refl.) A se întrece cu gluma (sau cu șaga, rar, cu vorba) = a depăși limitele bunei-cuviințe; a împinge lucrurile prea departe, a exagera. – În + trece. DOOM
întréce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întréc, 1 pl. întrécem; conj. prez. 3 să întreácă; part. întrecút
întrecuserăm
ÎNTRÉCE, întréc, vb. III. Tranz. 1. A depăși pe cineva în mers, a lăsa în urmă. 2. A dovedi superioritate față de cineva într-o anumită privință; a depăși. ♦ Refl. recipr. A căuta să se depășească unul pe altul. ◊ Loc. adv. Pe întrecute = căutând să se depășească unul pe altul; care mai de care. 3. A trece peste o anumită limită; p. ext. a fi (sau a avea) mai mult decât trebuie, a prisosi ◊ Loc. adv. (Pop.) De întrecut = mai mult decât trebuie, de prisos. ◊ Expr. (Refl.) A se întrece cu gluma (sau cu șaga, rar, cu vorba) = a depăși limitele bunei-cuviințe; a împinge lucrurile prea departe, a exagera. – În + trece. DOOM
întréce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întréc, 1 pl. întrécem; conj. prez. 3 să întreácă; part. întrecút
întrecuserăți
ÎNTRÉCE, întréc, vb. III. Tranz. 1. A depăși pe cineva în mers, a lăsa în urmă. 2. A dovedi superioritate față de cineva într-o anumită privință; a depăși. ♦ Refl. recipr. A căuta să se depășească unul pe altul. ◊ Loc. adv. Pe întrecute = căutând să se depășească unul pe altul; care mai de care. 3. A trece peste o anumită limită; p. ext. a fi (sau a avea) mai mult decât trebuie, a prisosi ◊ Loc. adv. (Pop.) De întrecut = mai mult decât trebuie, de prisos. ◊ Expr. (Refl.) A se întrece cu gluma (sau cu șaga, rar, cu vorba) = a depăși limitele bunei-cuviințe; a împinge lucrurile prea departe, a exagera. – În + trece. DOOM
întréce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întréc, 1 pl. întrécem; conj. prez. 3 să întreácă; part. întrecút
întrecuseși
ÎNTRÉCE, întréc, vb. III. Tranz. 1. A depăși pe cineva în mers, a lăsa în urmă. 2. A dovedi superioritate față de cineva într-o anumită privință; a depăși. ♦ Refl. recipr. A căuta să se depășească unul pe altul. ◊ Loc. adv. Pe întrecute = căutând să se depășească unul pe altul; care mai de care. 3. A trece peste o anumită limită; p. ext. a fi (sau a avea) mai mult decât trebuie, a prisosi ◊ Loc. adv. (Pop.) De întrecut = mai mult decât trebuie, de prisos. ◊ Expr. (Refl.) A se întrece cu gluma (sau cu șaga, rar, cu vorba) = a depăși limitele bunei-cuviințe; a împinge lucrurile prea departe, a exagera. – În + trece. DOOM
întréce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întréc, 1 pl. întrécem; conj. prez. 3 să întreácă; part. întrecút
întrecuseți
ÎNTRÉCE, întréc, vb. III. Tranz. 1. A depăși pe cineva în mers, a lăsa în urmă. 2. A dovedi superioritate față de cineva într-o anumită privință; a depăși. ♦ Refl. recipr. A căuta să se depășească unul pe altul. ◊ Loc. adv. Pe întrecute = căutând să se depășească unul pe altul; care mai de care. 3. A trece peste o anumită limită; p. ext. a fi (sau a avea) mai mult decât trebuie, a prisosi ◊ Loc. adv. (Pop.) De întrecut = mai mult decât trebuie, de prisos. ◊ Expr. (Refl.) A se întrece cu gluma (sau cu șaga, rar, cu vorba) = a depăși limitele bunei-cuviințe; a împinge lucrurile prea departe, a exagera. – În + trece. DOOM
întréce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întréc, 1 pl. întrécem; conj. prez. 3 să întreácă; part. întrecút
întrecut
ÎNTRÉCE, întréc, vb. III. Tranz. 1. A depăși pe cineva în mers, a lăsa în urmă. 2. A dovedi superioritate față de cineva într-o anumită privință; a depăși. ♦ Refl. recipr. A căuta să se depășească unul pe altul. ◊ Loc. adv. Pe întrecute = căutând să se depășească unul pe altul; care mai de care. 3. A trece peste o anumită limită; p. ext. a fi (sau a avea) mai mult decât trebuie, a prisosi ◊ Loc. adv. (Pop.) De întrecut = mai mult decât trebuie, de prisos. ◊ Expr. (Refl.) A se întrece cu gluma (sau cu șaga, rar, cu vorba) = a depăși limitele bunei-cuviințe; a împinge lucrurile prea departe, a exagera. – În + trece. DOOM
întréce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întréc, 1 pl. întrécem; conj. prez. 3 să întreácă; part. întrecút
întrecut
ÎNTRECÚT s. n. (Numai în expr.) Pe întrecute = în întrecere, întrecîndu-se; care de care mai mult, mai repede, mai tare. Bea cu gamela parcă era vorba pe întrecute. SADOVEANU, O. VI 169. Toți o luară la goană, pe întrecute, în partea aceea. BUJOR, S. 21. Pornesc și turturica și calul, fugind pe întrecute. CREANGĂ, P. 273. De întrecut = mai mult decît trebuie, peste măsură, în plus. Dumneata ai avut numai o bucată de întrecut, iar tovarășul dumitale, patru bucăți. CREANGĂ, A. 149. Aceste erau de ajuns, ba și de întrecut. id. P. 14. – Formă gramaticală: (în expr.) întrecute. DOOM
întrecúte (pe ~) loc. adv.
întrecuta
ÎNTRECÚT s. n. (Numai în expr.) Pe întrecute = în întrecere, întrecîndu-se; care de care mai mult, mai repede, mai tare. Bea cu gamela parcă era vorba pe întrecute. SADOVEANU, O. VI 169. Toți o luară la goană, pe întrecute, în partea aceea. BUJOR, S. 21. Pornesc și turturica și calul, fugind pe întrecute. CREANGĂ, P. 273. De întrecut = mai mult decît trebuie, peste măsură, în plus. Dumneata ai avut numai o bucată de întrecut, iar tovarășul dumitale, patru bucăți. CREANGĂ, A. 149. Aceste erau de ajuns, ba și de întrecut. id. P. 14. – Formă gramaticală: (în expr.) întrecute. DOOM
întrecúte (pe ~) loc. adv.
întrecute
ÎNTRECÚT s. n. (Numai în expr.) Pe întrecute = în întrecere, întrecîndu-se; care de care mai mult, mai repede, mai tare. Bea cu gamela parcă era vorba pe întrecute. SADOVEANU, O. VI 169. Toți o luară la goană, pe întrecute, în partea aceea. BUJOR, S. 21. Pornesc și turturica și calul, fugind pe întrecute. CREANGĂ, P. 273. De întrecut = mai mult decît trebuie, peste măsură, în plus. Dumneata ai avut numai o bucată de întrecut, iar tovarășul dumitale, patru bucăți. CREANGĂ, A. 149. Aceste erau de ajuns, ba și de întrecut. id. P. 14. – Formă gramaticală: (în expr.) întrecute. DOOM
întrecúte (pe ~) loc. adv.
întrecutei
ÎNTRECÚT s. n. (Numai în expr.) Pe întrecute = în întrecere, întrecîndu-se; care de care mai mult, mai repede, mai tare. Bea cu gamela parcă era vorba pe întrecute. SADOVEANU, O. VI 169. Toți o luară la goană, pe întrecute, în partea aceea. BUJOR, S. 21. Pornesc și turturica și calul, fugind pe întrecute. CREANGĂ, P. 273. De întrecut = mai mult decît trebuie, peste măsură, în plus. Dumneata ai avut numai o bucată de întrecut, iar tovarășul dumitale, patru bucăți. CREANGĂ, A. 149. Aceste erau de ajuns, ba și de întrecut. id. P. 14. – Formă gramaticală: (în expr.) întrecute. DOOM
întrecúte (pe ~) loc. adv.
întrecutele
ÎNTRECÚT s. n. (Numai în expr.) Pe întrecute = în întrecere, întrecîndu-se; care de care mai mult, mai repede, mai tare. Bea cu gamela parcă era vorba pe întrecute. SADOVEANU, O. VI 169. Toți o luară la goană, pe întrecute, în partea aceea. BUJOR, S. 21. Pornesc și turturica și calul, fugind pe întrecute. CREANGĂ, P. 273. De întrecut = mai mult decît trebuie, peste măsură, în plus. Dumneata ai avut numai o bucată de întrecut, iar tovarășul dumitale, patru bucăți. CREANGĂ, A. 149. Aceste erau de ajuns, ba și de întrecut. id. P. 14. – Formă gramaticală: (în expr.) întrecute. DOOM
întrecúte (pe ~) loc. adv.
întrecutelor
ÎNTRECÚT s. n. (Numai în expr.) Pe întrecute = în întrecere, întrecîndu-se; care de care mai mult, mai repede, mai tare. Bea cu gamela parcă era vorba pe întrecute. SADOVEANU, O. VI 169. Toți o luară la goană, pe întrecute, în partea aceea. BUJOR, S. 21. Pornesc și turturica și calul, fugind pe întrecute. CREANGĂ, P. 273. De întrecut = mai mult decît trebuie, peste măsură, în plus. Dumneata ai avut numai o bucată de întrecut, iar tovarășul dumitale, patru bucăți. CREANGĂ, A. 149. Aceste erau de ajuns, ba și de întrecut. id. P. 14. – Formă gramaticală: (în expr.) întrecute. DOOM
întrecúte (pe ~) loc. adv.
întrecutul
ÎNTRECÚT s. n. (Numai în expr.) Pe întrecute = în întrecere, întrecîndu-se; care de care mai mult, mai repede, mai tare. Bea cu gamela parcă era vorba pe întrecute. SADOVEANU, O. VI 169. Toți o luară la goană, pe întrecute, în partea aceea. BUJOR, S. 21. Pornesc și turturica și calul, fugind pe întrecute. CREANGĂ, P. 273. De întrecut = mai mult decît trebuie, peste măsură, în plus. Dumneata ai avut numai o bucată de întrecut, iar tovarășul dumitale, patru bucăți. CREANGĂ, A. 149. Aceste erau de ajuns, ba și de întrecut. id. P. 14. – Formă gramaticală: (în expr.) întrecute. DOOM
întrecúte (pe ~) loc. adv.
întrecutului
ÎNTRECÚT s. n. (Numai în expr.) Pe întrecute = în întrecere, întrecîndu-se; care de care mai mult, mai repede, mai tare. Bea cu gamela parcă era vorba pe întrecute. SADOVEANU, O. VI 169. Toți o luară la goană, pe întrecute, în partea aceea. BUJOR, S. 21. Pornesc și turturica și calul, fugind pe întrecute. CREANGĂ, P. 273. De întrecut = mai mult decît trebuie, peste măsură, în plus. Dumneata ai avut numai o bucată de întrecut, iar tovarășul dumitale, patru bucăți. CREANGĂ, A. 149. Aceste erau de ajuns, ba și de întrecut. id. P. 14. – Formă gramaticală: (în expr.) întrecute. DOOM
întrecúte (pe ~) loc. adv.
întrecuși
ÎNTRÉCE, întréc, vb. III. Tranz. 1. A depăși pe cineva în mers, a lăsa în urmă. 2. A dovedi superioritate față de cineva într-o anumită privință; a depăși. ♦ Refl. recipr. A căuta să se depășească unul pe altul. ◊ Loc. adv. Pe întrecute = căutând să se depășească unul pe altul; care mai de care. 3. A trece peste o anumită limită; p. ext. a fi (sau a avea) mai mult decât trebuie, a prisosi ◊ Loc. adv. (Pop.) De întrecut = mai mult decât trebuie, de prisos. ◊ Expr. (Refl.) A se întrece cu gluma (sau cu șaga, rar, cu vorba) = a depăși limitele bunei-cuviințe; a împinge lucrurile prea departe, a exagera. – În + trece. DOOM
întréce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întréc, 1 pl. întrécem; conj. prez. 3 să întreácă; part. întrecút
întrecuți
ÎNTRECÚT s. n. (Numai în expr.) Pe întrecute = în întrecere, întrecîndu-se; care de care mai mult, mai repede, mai tare. Bea cu gamela parcă era vorba pe întrecute. SADOVEANU, O. VI 169. Toți o luară la goană, pe întrecute, în partea aceea. BUJOR, S. 21. Pornesc și turturica și calul, fugind pe întrecute. CREANGĂ, P. 273. De întrecut = mai mult decît trebuie, peste măsură, în plus. Dumneata ai avut numai o bucată de întrecut, iar tovarășul dumitale, patru bucăți. CREANGĂ, A. 149. Aceste erau de ajuns, ba și de întrecut. id. P. 14. – Formă gramaticală: (în expr.) întrecute. DOOM
întrecúte (pe ~) loc. adv.
întrecuții
ÎNTRECÚT s. n. (Numai în expr.) Pe întrecute = în întrecere, întrecîndu-se; care de care mai mult, mai repede, mai tare. Bea cu gamela parcă era vorba pe întrecute. SADOVEANU, O. VI 169. Toți o luară la goană, pe întrecute, în partea aceea. BUJOR, S. 21. Pornesc și turturica și calul, fugind pe întrecute. CREANGĂ, P. 273. De întrecut = mai mult decît trebuie, peste măsură, în plus. Dumneata ai avut numai o bucată de întrecut, iar tovarășul dumitale, patru bucăți. CREANGĂ, A. 149. Aceste erau de ajuns, ba și de întrecut. id. P. 14. – Formă gramaticală: (în expr.) întrecute. DOOM
întrecúte (pe ~) loc. adv.
întrecuților
ÎNTRECÚT s. n. (Numai în expr.) Pe întrecute = în întrecere, întrecîndu-se; care de care mai mult, mai repede, mai tare. Bea cu gamela parcă era vorba pe întrecute. SADOVEANU, O. VI 169. Toți o luară la goană, pe întrecute, în partea aceea. BUJOR, S. 21. Pornesc și turturica și calul, fugind pe întrecute. CREANGĂ, P. 273. De întrecut = mai mult decît trebuie, peste măsură, în plus. Dumneata ai avut numai o bucată de întrecut, iar tovarășul dumitale, patru bucăți. CREANGĂ, A. 149. Aceste erau de ajuns, ba și de întrecut. id. P. 14. – Formă gramaticală: (în expr.) întrecute. DOOM
întrecúte (pe ~) loc. adv.
întrecând
ÎNTRÉCE, întréc, vb. III. Tranz. 1. A depăși pe cineva în mers, a lăsa în urmă. 2. A dovedi superioritate față de cineva într-o anumită privință; a depăși. ♦ Refl. recipr. A căuta să se depășească unul pe altul. ◊ Loc. adv. Pe întrecute = căutând să se depășească unul pe altul; care mai de care. 3. A trece peste o anumită limită; p. ext. a fi (sau a avea) mai mult decât trebuie, a prisosi ◊ Loc. adv. (Pop.) De întrecut = mai mult decât trebuie, de prisos. ◊ Expr. (Refl.) A se întrece cu gluma (sau cu șaga, rar, cu vorba) = a depăși limitele bunei-cuviințe; a împinge lucrurile prea departe, a exagera. – În + trece. DOOM
întréce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întréc, 1 pl. întrécem; conj. prez. 3 să întreácă; part. întrecút
întrecînd
ÎNTRÉCE, întréc, vb. III. Tranz. 1. A depăși pe cineva în mers, a lăsa în urmă. 2. A dovedi superioritate față de cineva într-o anumită privință; a depăși. ♦ Refl. recipr. A căuta să se depășească unul pe altul. ◊ Loc. adv. Pe întrecute = căutând să se depășească unul pe altul; care mai de care. 3. A trece peste o anumită limită; p. ext. a fi (sau a avea) mai mult decât trebuie, a prisosi ◊ Loc. adv. (Pop.) De întrecut = mai mult decât trebuie, de prisos. ◊ Expr. (Refl.) A se întrece cu gluma (sau cu șaga, rar, cu vorba) = a depăși limitele bunei-cuviințe; a împinge lucrurile prea departe, a exagera. – În + trece. DOOM
întréce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întréc, 1 pl. întrécem; conj. prez. 3 să întreácă; part. întrecút
întredeschide
ÎNTREDESCHÍDE, întredeschíd, vb. III. Tranz. A deschide incomplet, a crăpa o ușă, o fereastră etc. – Între1- + deschide (după fr. entrouvrir). DOOM
întredeschíde vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întredeschíd, 2 sg. întredeschízi, 1 pl. întredeschídem, imperf. 3 sg. întredeschideá, perf. s. 1 sg. întredeschiséi, 1 pl. întredeschíserăm; conj. prez. 3 să întredeschídă; ger. întredeschizấnd; part. întredeschís
întredeschidere
ÎNTREDESCHÍDERE, întredeschideri, s. f. Acțiunea de a întredeschide și rezultatul ei; (concr.) spațiu îngust dintre două elemente întredeschise; crăpătură. – V. întredeschide. DOOM
întredeschídere s. f., g.-d. art. întredeschíderii; pl. întredeschíderi
întredeschiderea
ÎNTREDESCHÍDERE, întredeschideri, s. f. Acțiunea de a întredeschide și rezultatul ei; (concr.) spațiu îngust dintre două elemente întredeschise; crăpătură. – V. întredeschide. DOOM
întredeschídere s. f., g.-d. art. întredeschíderii; pl. întredeschíderi
întredeschideri
ÎNTREDESCHÍDERE, întredeschideri, s. f. Acțiunea de a întredeschide și rezultatul ei; (concr.) spațiu îngust dintre două elemente întredeschise; crăpătură. – V. întredeschide. DOOM
întredeschídere s. f., g.-d. art. întredeschíderii; pl. întredeschíderi
întredeschiderii
ÎNTREDESCHÍDERE, întredeschideri, s. f. Acțiunea de a întredeschide și rezultatul ei; (concr.) spațiu îngust dintre două elemente întredeschise; crăpătură. – V. întredeschide. DOOM
întredeschídere s. f., g.-d. art. întredeschíderii; pl. întredeschíderi
întredeschiderile
ÎNTREDESCHÍDERE, întredeschideri, s. f. Acțiunea de a întredeschide și rezultatul ei; (concr.) spațiu îngust dintre două elemente întredeschise; crăpătură. – V. întredeschide. DOOM
întredeschídere s. f., g.-d. art. întredeschíderii; pl. întredeschíderi
întredeschiderilor
ÎNTREDESCHÍDERE, întredeschideri, s. f. Acțiunea de a întredeschide și rezultatul ei; (concr.) spațiu îngust dintre două elemente întredeschise; crăpătură. – V. întredeschide. DOOM
întredeschídere s. f., g.-d. art. întredeschíderii; pl. întredeschíderi
întredeschis
ÎNTREDESCHÍS, -Ă, întredeschiși, -se, adj. Care este deschis incomplet, crăpat2. ♦ (Despre ochi) Mijit. – V. întredeschide.
întredeschisa
ÎNTREDESCHÍS, -Ă, întredeschiși, -se, adj. Care este deschis incomplet, crăpat2. ♦ (Despre ochi) Mijit. – V. întredeschide.
întredeschise
ÎNTREDESCHÍS, -Ă, întredeschiși, -se, adj. Care este deschis incomplet, crăpat2. ♦ (Despre ochi) Mijit. – V. întredeschide.
întredeschisei
ÎNTREDESCHÍS, -Ă, întredeschiși, -se, adj. Care este deschis incomplet, crăpat2. ♦ (Despre ochi) Mijit. – V. întredeschide.
întredeschisele
ÎNTREDESCHÍS, -Ă, întredeschiși, -se, adj. Care este deschis incomplet, crăpat2. ♦ (Despre ochi) Mijit. – V. întredeschide.
întredeschiselor
ÎNTREDESCHÍS, -Ă, întredeschiși, -se, adj. Care este deschis incomplet, crăpat2. ♦ (Despre ochi) Mijit. – V. întredeschide.
întredeschisul
ÎNTREDESCHÍS, -Ă, întredeschiși, -se, adj. Care este deschis incomplet, crăpat2. ♦ (Despre ochi) Mijit. – V. întredeschide.
întredeschisului
ÎNTREDESCHÍS, -Ă, întredeschiși, -se, adj. Care este deschis incomplet, crăpat2. ♦ (Despre ochi) Mijit. – V. întredeschide.
întredeschizătura
ÎNTREDESCHIZĂTÚRĂ, întredeschizături, s. f. Întredeschidere. – Între1- + deschizătură. DOOM
întredeschizătúră s. f., g.-d. art. întredeschizătúrii; pl. întredeschizătúri
întredeschizături
ÎNTREDESCHIZĂTÚRĂ, întredeschizături, s. f. Întredeschidere. – Între1- + deschizătură. DOOM
întredeschizătúră s. f., g.-d. art. întredeschizătúrii; pl. întredeschizătúri
întredeschizăturii
ÎNTREDESCHIZĂTÚRĂ, întredeschizături, s. f. Întredeschidere. – Între1- + deschizătură. DOOM
întredeschizătúră s. f., g.-d. art. întredeschizătúrii; pl. întredeschizătúri
întredeschizăturile
ÎNTREDESCHIZĂTÚRĂ, întredeschizături, s. f. Întredeschidere. – Între1- + deschizătură. DOOM
întredeschizătúră s. f., g.-d. art. întredeschizătúrii; pl. întredeschizătúri
întredeschizăturilor
ÎNTREDESCHIZĂTÚRĂ, întredeschizături, s. f. Întredeschidere. – Între1- + deschizătură. DOOM
întredeschizătúră s. f., g.-d. art. întredeschizătúrii; pl. întredeschizătúri
întredeschiși
ÎNTREDESCHÍS, -Ă, întredeschiși, -se, adj. Care este deschis incomplet, crăpat2. ♦ (Despre ochi) Mijit. – V. întredeschide.
întredeschișii
ÎNTREDESCHÍS, -Ă, întredeschiși, -se, adj. Care este deschis incomplet, crăpat2. ♦ (Despre ochi) Mijit. – V. întredeschide.
întredeschișilor
ÎNTREDESCHÍS, -Ă, întredeschiși, -se, adj. Care este deschis incomplet, crăpat2. ♦ (Despre ochi) Mijit. – V. întredeschide.
întrefier
ÎNTREFIÉR, întrefieruri, s. n. Porțiune neferomagnetică a unei laturi de circuit magnetic, mărginită de fețele apropiate ale unor porțiuni feromagnetice ale laturii. – Între2 + fier (după fr. entrefer). DOOM
întrefiér (-fier) s. n., pl. întrefiéruri
întrefierul
ÎNTREFIÉR, întrefieruri, s. n. Porțiune neferomagnetică a unei laturi de circuit magnetic, mărginită de fețele apropiate ale unor porțiuni feromagnetice ale laturii. – Între2 + fier (după fr. entrefer). DOOM
întrefiér (-fier) s. n., pl. întrefiéruri
întrefierului
ÎNTREFIÉR, întrefieruri, s. n. Porțiune neferomagnetică a unei laturi de circuit magnetic, mărginită de fețele apropiate ale unor porțiuni feromagnetice ale laturii. – Între2 + fier (după fr. entrefer). DOOM
întrefiér (-fier) s. n., pl. întrefiéruri
întrefieruri
ÎNTREFIÉR, întrefieruri, s. n. Porțiune neferomagnetică a unei laturi de circuit magnetic, mărginită de fețele apropiate ale unor porțiuni feromagnetice ale laturii. – Între2 + fier (după fr. entrefer). DOOM
întrefiér (-fier) s. n., pl. întrefiéruri
întrefierurile
ÎNTREFIÉR, întrefieruri, s. n. Porțiune neferomagnetică a unei laturi de circuit magnetic, mărginită de fețele apropiate ale unor porțiuni feromagnetice ale laturii. – Între2 + fier (după fr. entrefer). DOOM
întrefiér (-fier) s. n., pl. întrefiéruri
întrefierurilor
ÎNTREFIÉR, întrefieruri, s. n. Porțiune neferomagnetică a unei laturi de circuit magnetic, mărginită de fețele apropiate ale unor porțiuni feromagnetice ale laturii. – Între2 + fier (după fr. entrefer). DOOM
întrefiér (-fier) s. n., pl. întrefiéruri
întreg
ÎNTRÉG, -EÁGĂ, întregi, adj. 1. Tot, complet, din care nu s-a luat nimic. ◊ Loc. adv. Pe de-a-ntregul = în întregime; peste tot, pe toată suprafața. ♦ (Mat.; substantivat, m.) Unitate nefracționată. ♦ Neînceput, neatins, din care nu lipsește nimic. 2. Teafăr, sănătos, nevătămat. ♦ Fig. Neclintit, integru. 3. (Despre noțiuni temporale) Deplin, complet. 4. (Mat.) Care se poate obține prin adunarea repetată a numărului unu cu el însuși. – Lat. integer, -gra. DOOM
întrég adj. m., f. întreágă, g.-d. art. întrégii; pl. m. și f. întrégi
întregea
ÎNTREGÍ, întregesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face întreg (1), deplin, unitar; a (se) completa. – V. întreg. DOOM
întregí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întregésc, imperf. 3 sg. întregeá; conj. prez. 3 să întregeáscă
întregeai
ÎNTREGÍ, întregesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face întreg (1), deplin, unitar; a (se) completa. – V. întreg. DOOM
întregí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întregésc, imperf. 3 sg. întregeá; conj. prez. 3 să întregeáscă
întregeam
ÎNTREGÍ, întregesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face întreg (1), deplin, unitar; a (se) completa. – V. întreg. DOOM
întregí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întregésc, imperf. 3 sg. întregeá; conj. prez. 3 să întregeáscă
întregească
ÎNTREGÍ, întregesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face întreg (1), deplin, unitar; a (se) completa. – V. întreg. DOOM
întregí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întregésc, imperf. 3 sg. întregeá; conj. prez. 3 să întregeáscă
întregeau
ÎNTREGÍ, întregesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face întreg (1), deplin, unitar; a (se) completa. – V. întreg. DOOM
întregí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întregésc, imperf. 3 sg. întregeá; conj. prez. 3 să întregeáscă
întregeați
ÎNTREGÍ, întregesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face întreg (1), deplin, unitar; a (se) completa. – V. întreg. DOOM
întregí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întregésc, imperf. 3 sg. întregeá; conj. prez. 3 să întregeáscă
întregesc
ÎNTREGÍ, întregesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face întreg (1), deplin, unitar; a (se) completa. – V. întreg. DOOM
întregí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întregésc, imperf. 3 sg. întregeá; conj. prez. 3 să întregeáscă
întregește
ÎNTREGÍ, întregesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face întreg (1), deplin, unitar; a (se) completa. – V. întreg. DOOM
întregí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întregésc, imperf. 3 sg. întregeá; conj. prez. 3 să întregeáscă
întregești
ÎNTREGÍ, întregesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face întreg (1), deplin, unitar; a (se) completa. – V. întreg. DOOM
întregí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întregésc, imperf. 3 sg. întregeá; conj. prez. 3 să întregeáscă
întregi
ÎNTRÉG, -EÁGĂ, întregi, adj. 1. Tot, complet, din care nu s-a luat nimic. ◊ Loc. adv. Pe de-a-ntregul = în întregime; peste tot, pe toată suprafața. ♦ (Mat.; substantivat, m.) Unitate nefracționată. ♦ Neînceput, neatins, din care nu lipsește nimic. 2. Teafăr, sănătos, nevătămat. ♦ Fig. Neclintit, integru. 3. (Despre noțiuni temporale) Deplin, complet. 4. (Mat.) Care se poate obține prin adunarea repetată a numărului unu cu el însuși. – Lat. integer, -gra. DOOM
întrég adj. m., f. întreágă, g.-d. art. întrégii; pl. m. și f. întrégi
întregi
ÎNTREGÍ, întregesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face întreg (1), deplin, unitar; a (se) completa. – V. întreg. DOOM
întregí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întregésc, imperf. 3 sg. întregeá; conj. prez. 3 să întregeáscă
întregii
ÎNTRÉG, -EÁGĂ, întregi, adj. 1. Tot, complet, din care nu s-a luat nimic. ◊ Loc. adv. Pe de-a-ntregul = în întregime; peste tot, pe toată suprafața. ♦ (Mat.; substantivat, m.) Unitate nefracționată. ♦ Neînceput, neatins, din care nu lipsește nimic. 2. Teafăr, sănătos, nevătămat. ♦ Fig. Neclintit, integru. 3. (Despre noțiuni temporale) Deplin, complet. 4. (Mat.) Care se poate obține prin adunarea repetată a numărului unu cu el însuși. – Lat. integer, -gra. DOOM
întrég adj. m., f. întreágă, g.-d. art. întrégii; pl. m. și f. întrégi
întregii
ÎNTREGÍ, întregesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face întreg (1), deplin, unitar; a (se) completa. – V. întreg. DOOM
întregí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întregésc, imperf. 3 sg. întregeá; conj. prez. 3 să întregeáscă
întregile
ÎNTRÉG, -EÁGĂ, întregi, adj. 1. Tot, complet, din care nu s-a luat nimic. ◊ Loc. adv. Pe de-a-ntregul = în întregime; peste tot, pe toată suprafața. ♦ (Mat.; substantivat, m.) Unitate nefracționată. ♦ Neînceput, neatins, din care nu lipsește nimic. 2. Teafăr, sănătos, nevătămat. ♦ Fig. Neclintit, integru. 3. (Despre noțiuni temporale) Deplin, complet. 4. (Mat.) Care se poate obține prin adunarea repetată a numărului unu cu el însuși. – Lat. integer, -gra. DOOM
întrég adj. m., f. întreágă, g.-d. art. întrégii; pl. m. și f. întrégi
întregilor
ÎNTRÉG, -EÁGĂ, întregi, adj. 1. Tot, complet, din care nu s-a luat nimic. ◊ Loc. adv. Pe de-a-ntregul = în întregime; peste tot, pe toată suprafața. ♦ (Mat.; substantivat, m.) Unitate nefracționată. ♦ Neînceput, neatins, din care nu lipsește nimic. 2. Teafăr, sănătos, nevătămat. ♦ Fig. Neclintit, integru. 3. (Despre noțiuni temporale) Deplin, complet. 4. (Mat.) Care se poate obține prin adunarea repetată a numărului unu cu el însuși. – Lat. integer, -gra. DOOM
întrég adj. m., f. întreágă, g.-d. art. întrégii; pl. m. și f. întrégi
întregim
ÎNTREGÍ, întregesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face întreg (1), deplin, unitar; a (se) completa. – V. întreg. DOOM
întregí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întregésc, imperf. 3 sg. întregeá; conj. prez. 3 să întregeáscă
întregime
ÎNTREGÍME, întregimi, s. f. Calitatea de a fi întreg; totalitate, plenitudine. ◊ Loc. adv. În întregime = de tot, complet. ♦ (Concr.) Ansamblul elementelor care constituie un tot. – Întreg + suf. -ime. DOOM
întregíme s. f., g.-d. art. întregímii; (ansambluri) pl. întregími
întregimea
ÎNTREGÍME, întregimi, s. f. Calitatea de a fi întreg; totalitate, plenitudine. ◊ Loc. adv. În întregime = de tot, complet. ♦ (Concr.) Ansamblul elementelor care constituie un tot. – Întreg + suf. -ime. DOOM
întregíme s. f., g.-d. art. întregímii; (ansambluri) pl. întregími
întregimi
ÎNTREGÍME, întregimi, s. f. Calitatea de a fi întreg; totalitate, plenitudine. ◊ Loc. adv. În întregime = de tot, complet. ♦ (Concr.) Ansamblul elementelor care constituie un tot. – Întreg + suf. -ime. DOOM
întregíme s. f., g.-d. art. întregímii; (ansambluri) pl. întregími
întregimii
ÎNTREGÍME, întregimi, s. f. Calitatea de a fi întreg; totalitate, plenitudine. ◊ Loc. adv. În întregime = de tot, complet. ♦ (Concr.) Ansamblul elementelor care constituie un tot. – Întreg + suf. -ime. DOOM
întregíme s. f., g.-d. art. întregímii; (ansambluri) pl. întregími
întregimile
ÎNTREGÍME, întregimi, s. f. Calitatea de a fi întreg; totalitate, plenitudine. ◊ Loc. adv. În întregime = de tot, complet. ♦ (Concr.) Ansamblul elementelor care constituie un tot. – Întreg + suf. -ime. DOOM
întregíme s. f., g.-d. art. întregímii; (ansambluri) pl. întregími
întregimilor
ÎNTREGÍME, întregimi, s. f. Calitatea de a fi întreg; totalitate, plenitudine. ◊ Loc. adv. În întregime = de tot, complet. ♦ (Concr.) Ansamblul elementelor care constituie un tot. – Întreg + suf. -ime. DOOM
întregíme s. f., g.-d. art. întregímii; (ansambluri) pl. întregími
întregind
ÎNTREGÍ, întregesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face întreg (1), deplin, unitar; a (se) completa. – V. întreg. DOOM
întregí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întregésc, imperf. 3 sg. întregeá; conj. prez. 3 să întregeáscă
întregire
ÎNTREGÍ, întregesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face întreg (1), deplin, unitar; a (se) completa. – V. întreg. DOOM
întregí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întregésc, imperf. 3 sg. întregeá; conj. prez. 3 să întregeáscă
întregire
ÎNTREGÍRE, întregiri, s. f. Acțiunea de a (se) întregi și rezultatul ei. – V. întregi. DOOM
întregíre s. f., g.-d. art. întregírii; pl. întregíri
întregirea
ÎNTREGÍRE, întregiri, s. f. Acțiunea de a (se) întregi și rezultatul ei. – V. întregi. DOOM
întregíre s. f., g.-d. art. întregírii; pl. întregíri
întregiri
ÎNTREGÍRE, întregiri, s. f. Acțiunea de a (se) întregi și rezultatul ei. – V. întregi. DOOM
întregíre s. f., g.-d. art. întregírii; pl. întregíri
întregirii
ÎNTREGÍRE, întregiri, s. f. Acțiunea de a (se) întregi și rezultatul ei. – V. întregi. DOOM
întregíre s. f., g.-d. art. întregírii; pl. întregíri
întregirile
ÎNTREGÍRE, întregiri, s. f. Acțiunea de a (se) întregi și rezultatul ei. – V. întregi. DOOM
întregíre s. f., g.-d. art. întregírii; pl. întregíri
întregirilor
ÎNTREGÍRE, întregiri, s. f. Acțiunea de a (se) întregi și rezultatul ei. – V. întregi. DOOM
întregíre s. f., g.-d. art. întregírii; pl. întregíri
întregiră
ÎNTREGÍ, întregesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face întreg (1), deplin, unitar; a (se) completa. – V. întreg. DOOM
întregí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întregésc, imperf. 3 sg. întregeá; conj. prez. 3 să întregeáscă
întregirăm
ÎNTREGÍ, întregesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face întreg (1), deplin, unitar; a (se) completa. – V. întreg. DOOM
întregí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întregésc, imperf. 3 sg. întregeá; conj. prez. 3 să întregeáscă
întregirăți
ÎNTREGÍ, întregesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face întreg (1), deplin, unitar; a (se) completa. – V. întreg. DOOM
întregí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întregésc, imperf. 3 sg. întregeá; conj. prez. 3 să întregeáscă
întregise
ÎNTREGÍ, întregesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face întreg (1), deplin, unitar; a (se) completa. – V. întreg. DOOM
întregí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întregésc, imperf. 3 sg. întregeá; conj. prez. 3 să întregeáscă
întregisem
ÎNTREGÍ, întregesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face întreg (1), deplin, unitar; a (se) completa. – V. întreg. DOOM
întregí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întregésc, imperf. 3 sg. întregeá; conj. prez. 3 să întregeáscă
întregiseră
ÎNTREGÍ, întregesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face întreg (1), deplin, unitar; a (se) completa. – V. întreg. DOOM
întregí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întregésc, imperf. 3 sg. întregeá; conj. prez. 3 să întregeáscă
întregiserăm
ÎNTREGÍ, întregesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face întreg (1), deplin, unitar; a (se) completa. – V. întreg. DOOM
întregí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întregésc, imperf. 3 sg. întregeá; conj. prez. 3 să întregeáscă
întregiserăți
ÎNTREGÍ, întregesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face întreg (1), deplin, unitar; a (se) completa. – V. întreg. DOOM
întregí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întregésc, imperf. 3 sg. întregeá; conj. prez. 3 să întregeáscă
întregiseși
ÎNTREGÍ, întregesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face întreg (1), deplin, unitar; a (se) completa. – V. întreg. DOOM
întregí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întregésc, imperf. 3 sg. întregeá; conj. prez. 3 să întregeáscă
întregiseți
ÎNTREGÍ, întregesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face întreg (1), deplin, unitar; a (se) completa. – V. întreg. DOOM
întregí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întregésc, imperf. 3 sg. întregeá; conj. prez. 3 să întregeáscă
întregit
ÎNTREGÍ, întregesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face întreg (1), deplin, unitar; a (se) completa. – V. întreg. DOOM
întregí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întregésc, imperf. 3 sg. întregeá; conj. prez. 3 să întregeáscă
întregit
ÎNTREGÍT, -Ă, întregiți, -te, adj. Făcut sau devenit întreg; completat. – V. întregi.
întregita
ÎNTREGÍT, -Ă, întregiți, -te, adj. Făcut sau devenit întreg; completat. – V. întregi.
întregite
ÎNTREGÍT, -Ă, întregiți, -te, adj. Făcut sau devenit întreg; completat. – V. întregi.
întregitei
ÎNTREGÍT, -Ă, întregiți, -te, adj. Făcut sau devenit întreg; completat. – V. întregi.
întregitele
ÎNTREGÍT, -Ă, întregiți, -te, adj. Făcut sau devenit întreg; completat. – V. întregi.
întregitelor
ÎNTREGÍT, -Ă, întregiți, -te, adj. Făcut sau devenit întreg; completat. – V. întregi.
întregitoare
ÎNTREGITÓR, -OÁRE, întregitori, -oare, adj. Care întregește, care completează. – Întregi + suf. -tor. DOOM
întregitór adj. m., pl. întregitóri; f. sg. și pl. întregitoáre
întregitoarea
ÎNTREGITÓR, -OÁRE, întregitori, -oare, adj. Care întregește, care completează. – Întregi + suf. -tor. DOOM
întregitór adj. m., pl. întregitóri; f. sg. și pl. întregitoáre
întregitoarei
ÎNTREGITÓR, -OÁRE, întregitori, -oare, adj. Care întregește, care completează. – Întregi + suf. -tor. DOOM
întregitór adj. m., pl. întregitóri; f. sg. și pl. întregitoáre
întregitoarele
ÎNTREGITÓR, -OÁRE, întregitori, -oare, adj. Care întregește, care completează. – Întregi + suf. -tor. DOOM
întregitór adj. m., pl. întregitóri; f. sg. și pl. întregitoáre
întregitoarelor
ÎNTREGITÓR, -OÁRE, întregitori, -oare, adj. Care întregește, care completează. – Întregi + suf. -tor. DOOM
întregitór adj. m., pl. întregitóri; f. sg. și pl. întregitoáre
întregitor
ÎNTREGITÓR, -OÁRE, întregitori, -oare, adj. Care întregește, care completează. – Întregi + suf. -tor. DOOM
întregitór adj. m., pl. întregitóri; f. sg. și pl. întregitoáre
întregitori
ÎNTREGITÓR, -OÁRE, întregitori, -oare, adj. Care întregește, care completează. – Întregi + suf. -tor. DOOM
întregitór adj. m., pl. întregitóri; f. sg. și pl. întregitoáre
întregitorii
ÎNTREGITÓR, -OÁRE, întregitori, -oare, adj. Care întregește, care completează. – Întregi + suf. -tor. DOOM
întregitór adj. m., pl. întregitóri; f. sg. și pl. întregitoáre
întregitorilor
ÎNTREGITÓR, -OÁRE, întregitori, -oare, adj. Care întregește, care completează. – Întregi + suf. -tor. DOOM
întregitór adj. m., pl. întregitóri; f. sg. și pl. întregitoáre
întregitorul
ÎNTREGITÓR, -OÁRE, întregitori, -oare, adj. Care întregește, care completează. – Întregi + suf. -tor. DOOM
întregitór adj. m., pl. întregitóri; f. sg. și pl. întregitoáre
întregitorului
ÎNTREGITÓR, -OÁRE, întregitori, -oare, adj. Care întregește, care completează. – Întregi + suf. -tor. DOOM
întregitór adj. m., pl. întregitóri; f. sg. și pl. întregitoáre
întregitul
ÎNTREGÍT, -Ă, întregiți, -te, adj. Făcut sau devenit întreg; completat. – V. întregi.
întregitului
ÎNTREGÍT, -Ă, întregiți, -te, adj. Făcut sau devenit întreg; completat. – V. întregi.
întregiși
ÎNTREGÍ, întregesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face întreg (1), deplin, unitar; a (se) completa. – V. întreg. DOOM
întregí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întregésc, imperf. 3 sg. întregeá; conj. prez. 3 să întregeáscă
întregiți
ÎNTREGÍ, întregesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face întreg (1), deplin, unitar; a (se) completa. – V. întreg. DOOM
întregí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întregésc, imperf. 3 sg. întregeá; conj. prez. 3 să întregeáscă
întregiți
ÎNTREGÍT, -Ă, întregiți, -te, adj. Făcut sau devenit întreg; completat. – V. întregi.
întregiții
ÎNTREGÍT, -Ă, întregiți, -te, adj. Făcut sau devenit întreg; completat. – V. întregi.
întregiților
ÎNTREGÍT, -Ă, întregiți, -te, adj. Făcut sau devenit întreg; completat. – V. întregi.
întregol
ÎNTREGÓL, întregoluri, s. n. (Constr.) Porțiune de perete care se găsește între două uși, două ferestre etc. – Între2 + gol.
întregul
ÎNTRÉG, -EÁGĂ, întregi, adj. 1. Tot, complet, din care nu s-a luat nimic. ◊ Loc. adv. Pe de-a-ntregul = în întregime; peste tot, pe toată suprafața. ♦ (Mat.; substantivat, m.) Unitate nefracționată. ♦ Neînceput, neatins, din care nu lipsește nimic. 2. Teafăr, sănătos, nevătămat. ♦ Fig. Neclintit, integru. 3. (Despre noțiuni temporale) Deplin, complet. 4. (Mat.) Care se poate obține prin adunarea repetată a numărului unu cu el însuși. – Lat. integer, -gra. DOOM
întrég adj. m., f. întreágă, g.-d. art. întrégii; pl. m. și f. întrégi
întreguleața
ÎNTREGULÉȚ, întreguleți, adj. (Pop., întărind pe „întreg”) Diminutiv al lui întreg. – Întreg + suf. -uleț.
întreguleț
ÎNTREGULÉȚ, întreguleți, adj. (Pop., întărind pe „întreg”) Diminutiv al lui întreg. – Întreg + suf. -uleț.
întregulețe
ÎNTREGULÉȚ, întreguleți, adj. (Pop., întărind pe „întreg”) Diminutiv al lui întreg. – Întreg + suf. -uleț.
întreguleței
ÎNTREGULÉȚ, întreguleți, adj. (Pop., întărind pe „întreg”) Diminutiv al lui întreg. – Întreg + suf. -uleț.
întregulețele
ÎNTREGULÉȚ, întreguleți, adj. (Pop., întărind pe „întreg”) Diminutiv al lui întreg. – Întreg + suf. -uleț.
întregulețelor
ÎNTREGULÉȚ, întreguleți, adj. (Pop., întărind pe „întreg”) Diminutiv al lui întreg. – Întreg + suf. -uleț.
întreguleți
ÎNTREGULÉȚ, întreguleți, adj. (Pop., întărind pe „întreg”) Diminutiv al lui întreg. – Întreg + suf. -uleț.
întreguleții
ÎNTREGULÉȚ, întreguleți, adj. (Pop., întărind pe „întreg”) Diminutiv al lui întreg. – Întreg + suf. -uleț.
întreguleților
ÎNTREGULÉȚ, întreguleți, adj. (Pop., întărind pe „întreg”) Diminutiv al lui întreg. – Întreg + suf. -uleț.
întregulețul
ÎNTREGULÉȚ, întreguleți, adj. (Pop., întărind pe „întreg”) Diminutiv al lui întreg. – Întreg + suf. -uleț.
întregulețului
ÎNTREGULÉȚ, întreguleți, adj. (Pop., întărind pe „întreg”) Diminutiv al lui întreg. – Întreg + suf. -uleț.
întreguliță
ÎNTREGULÍȚĂ, întregulițe, adj. (Pop., întărind pe „întreagă”) Diminutiv al lui întreagă. – Întreg + suf. -uliță.
întregului
ÎNTRÉG, -EÁGĂ, întregi, adj. 1. Tot, complet, din care nu s-a luat nimic. ◊ Loc. adv. Pe de-a-ntregul = în întregime; peste tot, pe toată suprafața. ♦ (Mat.; substantivat, m.) Unitate nefracționată. ♦ Neînceput, neatins, din care nu lipsește nimic. 2. Teafăr, sănătos, nevătămat. ♦ Fig. Neclintit, integru. 3. (Despre noțiuni temporale) Deplin, complet. 4. (Mat.) Care se poate obține prin adunarea repetată a numărului unu cu el însuși. – Lat. integer, -gra. DOOM
întrég adj. m., f. întreágă, g.-d. art. întrégii; pl. m. și f. întrégi
întreguț
ÎNTREGÚȚ, -Ă, întreguți, -țe, adj. (Pop., întărind pe „întreg”, „întreagă”) Diminutiv al lui întreg. – Întreg + suf. -uț. DOOM
întregúț (pop.) adj. m., pl. întregúți; f. întregúță, pl. întregúțe
întreguța
ÎNTREGÚȚ, -Ă, întreguți, -țe, adj. (Pop., întărind pe „întreg”, „întreagă”) Diminutiv al lui întreg. – Întreg + suf. -uț. DOOM
întregúț (pop.) adj. m., pl. întregúți; f. întregúță, pl. întregúțe
întreguțe
ÎNTREGÚȚ, -Ă, întreguți, -țe, adj. (Pop., întărind pe „întreg”, „întreagă”) Diminutiv al lui întreg. – Întreg + suf. -uț. DOOM
întregúț (pop.) adj. m., pl. întregúți; f. întregúță, pl. întregúțe
întreguței
ÎNTREGÚȚ, -Ă, întreguți, -țe, adj. (Pop., întărind pe „întreg”, „întreagă”) Diminutiv al lui întreg. – Întreg + suf. -uț. DOOM
întregúț (pop.) adj. m., pl. întregúți; f. întregúță, pl. întregúțe
întreguțele
ÎNTREGÚȚ, -Ă, întreguți, -țe, adj. (Pop., întărind pe „întreg”, „întreagă”) Diminutiv al lui întreg. – Întreg + suf. -uț. DOOM
întregúț (pop.) adj. m., pl. întregúți; f. întregúță, pl. întregúțe
întreguțelor
ÎNTREGÚȚ, -Ă, întreguți, -țe, adj. (Pop., întărind pe „întreg”, „întreagă”) Diminutiv al lui întreg. – Întreg + suf. -uț. DOOM
întregúț (pop.) adj. m., pl. întregúți; f. întregúță, pl. întregúțe
întreguți
ÎNTREGÚȚ, -Ă, întreguți, -țe, adj. (Pop., întărind pe „întreg”, „întreagă”) Diminutiv al lui întreg. – Întreg + suf. -uț. DOOM
întregúț (pop.) adj. m., pl. întregúți; f. întregúță, pl. întregúțe
întreguții
ÎNTREGÚȚ, -Ă, întreguți, -țe, adj. (Pop., întărind pe „întreg”, „întreagă”) Diminutiv al lui întreg. – Întreg + suf. -uț. DOOM
întregúț (pop.) adj. m., pl. întregúți; f. întregúță, pl. întregúțe
întreguților
ÎNTREGÚȚ, -Ă, întreguți, -țe, adj. (Pop., întărind pe „întreg”, „întreagă”) Diminutiv al lui întreg. – Întreg + suf. -uț. DOOM
întregúț (pop.) adj. m., pl. întregúți; f. întregúță, pl. întregúțe
întreguțul
ÎNTREGÚȚ, -Ă, întreguți, -țe, adj. (Pop., întărind pe „întreg”, „întreagă”) Diminutiv al lui întreg. – Întreg + suf. -uț. DOOM
întregúț (pop.) adj. m., pl. întregúți; f. întregúță, pl. întregúțe
întreguțului
ÎNTREGÚȚ, -Ă, întreguți, -țe, adj. (Pop., întărind pe „întreg”, „întreagă”) Diminutiv al lui întreg. – Întreg + suf. -uț. DOOM
întregúț (pop.) adj. m., pl. întregúți; f. întregúță, pl. întregúțe
întrei
ÎNTREÍ, întreiesc, vb. IV. Tranz. A face de trei ori mai mare, mai numeros; a tripla. – În + trei. DOOM
întreí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întreiésc, imperf. 3 sg. întreiá; conj. prez. 3 să întreiáscă
întreia
ÎNTREÍ, întreiesc, vb. IV. Tranz. A face de trei ori mai mare, mai numeros; a tripla. – În + trei. DOOM
întreí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întreiésc, imperf. 3 sg. întreiá; conj. prez. 3 să întreiáscă
întreiai
ÎNTREÍ, întreiesc, vb. IV. Tranz. A face de trei ori mai mare, mai numeros; a tripla. – În + trei. DOOM
întreí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întreiésc, imperf. 3 sg. întreiá; conj. prez. 3 să întreiáscă
întreiam
ÎNTREÍ, întreiesc, vb. IV. Tranz. A face de trei ori mai mare, mai numeros; a tripla. – În + trei. DOOM
întreí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întreiésc, imperf. 3 sg. întreiá; conj. prez. 3 să întreiáscă
întreiască
ÎNTREÍ, întreiesc, vb. IV. Tranz. A face de trei ori mai mare, mai numeros; a tripla. – În + trei. DOOM
întreí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întreiésc, imperf. 3 sg. întreiá; conj. prez. 3 să întreiáscă
întreiau
ÎNTREÍ, întreiesc, vb. IV. Tranz. A face de trei ori mai mare, mai numeros; a tripla. – În + trei. DOOM
întreí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întreiésc, imperf. 3 sg. întreiá; conj. prez. 3 să întreiáscă
întreiați
ÎNTREÍ, întreiesc, vb. IV. Tranz. A face de trei ori mai mare, mai numeros; a tripla. – În + trei. DOOM
întreí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întreiésc, imperf. 3 sg. întreiá; conj. prez. 3 să întreiáscă
întreiesc
ÎNTREÍ, întreiesc, vb. IV. Tranz. A face de trei ori mai mare, mai numeros; a tripla. – În + trei. DOOM
întreí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întreiésc, imperf. 3 sg. întreiá; conj. prez. 3 să întreiáscă
întreiește
ÎNTREÍ, întreiesc, vb. IV. Tranz. A face de trei ori mai mare, mai numeros; a tripla. – În + trei. DOOM
întreí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întreiésc, imperf. 3 sg. întreiá; conj. prez. 3 să întreiáscă
întreiești
ÎNTREÍ, întreiesc, vb. IV. Tranz. A face de trei ori mai mare, mai numeros; a tripla. – În + trei. DOOM
întreí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întreiésc, imperf. 3 sg. întreiá; conj. prez. 3 să întreiáscă
întreii
ÎNTREÍ, întreiesc, vb. IV. Tranz. A face de trei ori mai mare, mai numeros; a tripla. – În + trei. DOOM
întreí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întreiésc, imperf. 3 sg. întreiá; conj. prez. 3 să întreiáscă
întreim
ÎNTREÍ, întreiesc, vb. IV. Tranz. A face de trei ori mai mare, mai numeros; a tripla. – În + trei. DOOM
întreí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întreiésc, imperf. 3 sg. întreiá; conj. prez. 3 să întreiáscă
întreind
ÎNTREÍ, întreiesc, vb. IV. Tranz. A face de trei ori mai mare, mai numeros; a tripla. – În + trei. DOOM
întreí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întreiésc, imperf. 3 sg. întreiá; conj. prez. 3 să întreiáscă
întreire
ÎNTREÍ, întreiesc, vb. IV. Tranz. A face de trei ori mai mare, mai numeros; a tripla. – În + trei. DOOM
întreí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întreiésc, imperf. 3 sg. întreiá; conj. prez. 3 să întreiáscă
întreiră
ÎNTREÍ, întreiesc, vb. IV. Tranz. A face de trei ori mai mare, mai numeros; a tripla. – În + trei. DOOM
întreí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întreiésc, imperf. 3 sg. întreiá; conj. prez. 3 să întreiáscă
întreirăm
ÎNTREÍ, întreiesc, vb. IV. Tranz. A face de trei ori mai mare, mai numeros; a tripla. – În + trei. DOOM
întreí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întreiésc, imperf. 3 sg. întreiá; conj. prez. 3 să întreiáscă
întreirăți
ÎNTREÍ, întreiesc, vb. IV. Tranz. A face de trei ori mai mare, mai numeros; a tripla. – În + trei. DOOM
întreí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întreiésc, imperf. 3 sg. întreiá; conj. prez. 3 să întreiáscă
întreise
ÎNTREÍ, întreiesc, vb. IV. Tranz. A face de trei ori mai mare, mai numeros; a tripla. – În + trei. DOOM
întreí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întreiésc, imperf. 3 sg. întreiá; conj. prez. 3 să întreiáscă
întreisem
ÎNTREÍ, întreiesc, vb. IV. Tranz. A face de trei ori mai mare, mai numeros; a tripla. – În + trei. DOOM
întreí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întreiésc, imperf. 3 sg. întreiá; conj. prez. 3 să întreiáscă
întreiseră
ÎNTREÍ, întreiesc, vb. IV. Tranz. A face de trei ori mai mare, mai numeros; a tripla. – În + trei. DOOM
întreí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întreiésc, imperf. 3 sg. întreiá; conj. prez. 3 să întreiáscă
întreiserăm
ÎNTREÍ, întreiesc, vb. IV. Tranz. A face de trei ori mai mare, mai numeros; a tripla. – În + trei. DOOM
întreí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întreiésc, imperf. 3 sg. întreiá; conj. prez. 3 să întreiáscă
întreiserăți
ÎNTREÍ, întreiesc, vb. IV. Tranz. A face de trei ori mai mare, mai numeros; a tripla. – În + trei. DOOM
întreí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întreiésc, imperf. 3 sg. întreiá; conj. prez. 3 să întreiáscă
întreiseși
ÎNTREÍ, întreiesc, vb. IV. Tranz. A face de trei ori mai mare, mai numeros; a tripla. – În + trei. DOOM
întreí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întreiésc, imperf. 3 sg. întreiá; conj. prez. 3 să întreiáscă
întreiseți
ÎNTREÍ, întreiesc, vb. IV. Tranz. A face de trei ori mai mare, mai numeros; a tripla. – În + trei. DOOM
întreí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întreiésc, imperf. 3 sg. întreiá; conj. prez. 3 să întreiáscă
întreit
ÎNTREÍ, întreiesc, vb. IV. Tranz. A face de trei ori mai mare, mai numeros; a tripla. – În + trei. DOOM
întreí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întreiésc, imperf. 3 sg. întreiá; conj. prez. 3 să întreiáscă
întreit
ÎNTREÍT, -Ă, întreiți, -te, adj. 1. Înmulțit, mărit de trei ori. 2. (Înv.) Care e compus din trei părți de același fel. – V. întrei sau în + trei + suf. -it. DOOM
*întreít adj. m., pl. întreíți; f. întreítă, f. întreíte
întreita
ÎNTREÍT, -Ă, întreiți, -te, adj. 1. Înmulțit, mărit de trei ori. 2. (Înv.) Care e compus din trei părți de același fel. – V. întrei sau în + trei + suf. -it. DOOM
*întreít adj. m., pl. întreíți; f. întreítă, f. întreíte
întreite
ÎNTREÍT, -Ă, întreiți, -te, adj. 1. Înmulțit, mărit de trei ori. 2. (Înv.) Care e compus din trei părți de același fel. – V. întrei sau în + trei + suf. -it. DOOM
*întreít adj. m., pl. întreíți; f. întreítă, f. întreíte
întreitei
ÎNTREÍT, -Ă, întreiți, -te, adj. 1. Înmulțit, mărit de trei ori. 2. (Înv.) Care e compus din trei părți de același fel. – V. întrei sau în + trei + suf. -it. DOOM
*întreít adj. m., pl. întreíți; f. întreítă, f. întreíte
întreitele
ÎNTREÍT, -Ă, întreiți, -te, adj. 1. Înmulțit, mărit de trei ori. 2. (Înv.) Care e compus din trei părți de același fel. – V. întrei sau în + trei + suf. -it. DOOM
*întreít adj. m., pl. întreíți; f. întreítă, f. întreíte
întreitelor
ÎNTREÍT, -Ă, întreiți, -te, adj. 1. Înmulțit, mărit de trei ori. 2. (Înv.) Care e compus din trei părți de același fel. – V. întrei sau în + trei + suf. -it. DOOM
*întreít adj. m., pl. întreíți; f. întreítă, f. întreíte
întreitul
ÎNTREÍT, -Ă, întreiți, -te, adj. 1. Înmulțit, mărit de trei ori. 2. (Înv.) Care e compus din trei părți de același fel. – V. întrei sau în + trei + suf. -it. DOOM
*întreít adj. m., pl. întreíți; f. întreítă, f. întreíte
întreitului
ÎNTREÍT, -Ă, întreiți, -te, adj. 1. Înmulțit, mărit de trei ori. 2. (Înv.) Care e compus din trei părți de același fel. – V. întrei sau în + trei + suf. -it. DOOM
*întreít adj. m., pl. întreíți; f. întreítă, f. întreíte
întreiși
ÎNTREÍ, întreiesc, vb. IV. Tranz. A face de trei ori mai mare, mai numeros; a tripla. – În + trei. DOOM
întreí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întreiésc, imperf. 3 sg. întreiá; conj. prez. 3 să întreiáscă
întreiți
ÎNTREÍ, întreiesc, vb. IV. Tranz. A face de trei ori mai mare, mai numeros; a tripla. – În + trei. DOOM
întreí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întreiésc, imperf. 3 sg. întreiá; conj. prez. 3 să întreiáscă
întreiți
ÎNTREÍT, -Ă, întreiți, -te, adj. 1. Înmulțit, mărit de trei ori. 2. (Înv.) Care e compus din trei părți de același fel. – V. întrei sau în + trei + suf. -it. DOOM
*întreít adj. m., pl. întreíți; f. întreítă, f. întreíte
întreiții
ÎNTREÍT, -Ă, întreiți, -te, adj. 1. Înmulțit, mărit de trei ori. 2. (Înv.) Care e compus din trei părți de același fel. – V. întrei sau în + trei + suf. -it. DOOM
*întreít adj. m., pl. întreíți; f. întreítă, f. întreíte
întreiților
ÎNTREÍT, -Ă, întreiți, -te, adj. 1. Înmulțit, mărit de trei ori. 2. (Înv.) Care e compus din trei părți de același fel. – V. întrei sau în + trei + suf. -it. DOOM
*întreít adj. m., pl. întreíți; f. întreítă, f. întreíte
întrelas
ÎNTRELĂSÁ, întrelás, vb. I. Tranz. (Rar) A trece cu vederea, a neglija, a omite. – Din între1- + lăsa (după germ. unterlassen).
întrelase
ÎNTRELĂSÁ, întrelás, vb. I. Tranz. (Rar) A trece cu vederea, a neglija, a omite. – Din între1- + lăsa (după germ. unterlassen).
întrelasă
ÎNTRELĂSÁ, întrelás, vb. I. Tranz. (Rar) A trece cu vederea, a neglija, a omite. – Din între1- + lăsa (după germ. unterlassen).
întrelași
ÎNTRELĂSÁ, întrelás, vb. I. Tranz. (Rar) A trece cu vederea, a neglija, a omite. – Din între1- + lăsa (după germ. unterlassen).
întrelăsai
ÎNTRELĂSÁ, întrelás, vb. I. Tranz. (Rar) A trece cu vederea, a neglija, a omite. – Din între1- + lăsa (după germ. unterlassen).
întrelăsam
ÎNTRELĂSÁ, întrelás, vb. I. Tranz. (Rar) A trece cu vederea, a neglija, a omite. – Din între1- + lăsa (după germ. unterlassen).
întrelăsare
ÎNTRELĂSÁ, întrelás, vb. I. Tranz. (Rar) A trece cu vederea, a neglija, a omite. – Din între1- + lăsa (după germ. unterlassen).
întrelăsare
ÎNTRELĂSÁRE, întrelăsări, s. f. (Rar) Trecere cu vederea, neglijare, uitare, omisiune, suspensie. Mi-a povestit încet, cu întreruperi lungi, cu întrelăsări înțelepte. GALACTION, O. I 212.
întrelăsară
ÎNTRELĂSÁ, întrelás, vb. I. Tranz. (Rar) A trece cu vederea, a neglija, a omite. – Din între1- + lăsa (după germ. unterlassen).
întrelăsarăm
ÎNTRELĂSÁ, întrelás, vb. I. Tranz. (Rar) A trece cu vederea, a neglija, a omite. – Din între1- + lăsa (după germ. unterlassen).
întrelăsarăți
ÎNTRELĂSÁ, întrelás, vb. I. Tranz. (Rar) A trece cu vederea, a neglija, a omite. – Din între1- + lăsa (după germ. unterlassen).
întrelăsase
ÎNTRELĂSÁ, întrelás, vb. I. Tranz. (Rar) A trece cu vederea, a neglija, a omite. – Din între1- + lăsa (după germ. unterlassen).
întrelăsasem
ÎNTRELĂSÁ, întrelás, vb. I. Tranz. (Rar) A trece cu vederea, a neglija, a omite. – Din între1- + lăsa (după germ. unterlassen).
întrelăsaseră
ÎNTRELĂSÁ, întrelás, vb. I. Tranz. (Rar) A trece cu vederea, a neglija, a omite. – Din între1- + lăsa (după germ. unterlassen).
întrelăsaserăm
ÎNTRELĂSÁ, întrelás, vb. I. Tranz. (Rar) A trece cu vederea, a neglija, a omite. – Din între1- + lăsa (după germ. unterlassen).
întrelăsaserăți
ÎNTRELĂSÁ, întrelás, vb. I. Tranz. (Rar) A trece cu vederea, a neglija, a omite. – Din între1- + lăsa (după germ. unterlassen).
întrelăsaseși
ÎNTRELĂSÁ, întrelás, vb. I. Tranz. (Rar) A trece cu vederea, a neglija, a omite. – Din între1- + lăsa (după germ. unterlassen).
întrelăsaseți
ÎNTRELĂSÁ, întrelás, vb. I. Tranz. (Rar) A trece cu vederea, a neglija, a omite. – Din între1- + lăsa (după germ. unterlassen).
întrelăsat
ÎNTRELĂSÁ, întrelás, vb. I. Tranz. (Rar) A trece cu vederea, a neglija, a omite. – Din între1- + lăsa (după germ. unterlassen).
întrelăsat
ÎNTRELĂSÁ, întrelás, vb. I. Tranz. (Rar) A trece cu vederea, a neglija, a omite. – Din între1- + lăsa (după germ. unterlassen).
întrelăsata
ÎNTRELĂSÁ, întrelás, vb. I. Tranz. (Rar) A trece cu vederea, a neglija, a omite. – Din între1- + lăsa (după germ. unterlassen).
întrelăsate
ÎNTRELĂSÁ, întrelás, vb. I. Tranz. (Rar) A trece cu vederea, a neglija, a omite. – Din între1- + lăsa (după germ. unterlassen).
întrelăsatei
ÎNTRELĂSÁ, întrelás, vb. I. Tranz. (Rar) A trece cu vederea, a neglija, a omite. – Din între1- + lăsa (după germ. unterlassen).
întrelăsatele
ÎNTRELĂSÁ, întrelás, vb. I. Tranz. (Rar) A trece cu vederea, a neglija, a omite. – Din între1- + lăsa (după germ. unterlassen).
întrelăsatelor
ÎNTRELĂSÁ, întrelás, vb. I. Tranz. (Rar) A trece cu vederea, a neglija, a omite. – Din între1- + lăsa (după germ. unterlassen).
întrelăsatul
ÎNTRELĂSÁ, întrelás, vb. I. Tranz. (Rar) A trece cu vederea, a neglija, a omite. – Din între1- + lăsa (după germ. unterlassen).
întrelăsatului
ÎNTRELĂSÁ, întrelás, vb. I. Tranz. (Rar) A trece cu vederea, a neglija, a omite. – Din între1- + lăsa (după germ. unterlassen).
întrelăsau
ÎNTRELĂSÁ, întrelás, vb. I. Tranz. (Rar) A trece cu vederea, a neglija, a omite. – Din între1- + lăsa (după germ. unterlassen).
întrelăsași
ÎNTRELĂSÁ, întrelás, vb. I. Tranz. (Rar) A trece cu vederea, a neglija, a omite. – Din între1- + lăsa (după germ. unterlassen).
întrelăsați
ÎNTRELĂSÁ, întrelás, vb. I. Tranz. (Rar) A trece cu vederea, a neglija, a omite. – Din între1- + lăsa (după germ. unterlassen).
întrelăsați
ÎNTRELĂSÁ, întrelás, vb. I. Tranz. (Rar) A trece cu vederea, a neglija, a omite. – Din între1- + lăsa (după germ. unterlassen).
întrelăsații
ÎNTRELĂSÁ, întrelás, vb. I. Tranz. (Rar) A trece cu vederea, a neglija, a omite. – Din între1- + lăsa (după germ. unterlassen).
întrelăsaților
ÎNTRELĂSÁ, întrelás, vb. I. Tranz. (Rar) A trece cu vederea, a neglija, a omite. – Din între1- + lăsa (după germ. unterlassen).
întrelăsând
ÎNTRELĂSÁ, întrelás, vb. I. Tranz. (Rar) A trece cu vederea, a neglija, a omite. – Din între1- + lăsa (după germ. unterlassen).
întrelăsînd
ÎNTRELĂSÁ, întrelás, vb. I. Tranz. (Rar) A trece cu vederea, a neglija, a omite. – Din între1- + lăsa (după germ. unterlassen).
întrema
ÎNTREMÁ, întremez, vb. I. Refl. A-și recăpăta sănătatea sau puterile; a se înzdrăveni. ◊ Tranz. Tratamentul l-a întremat. ♦ Fig. A se întări. – Et. nec. DOOM
întremá (a ~) vb., ind. prez. 3 întremeáză
întremai
ÎNTREMÁ, întremez, vb. I. Refl. A-și recăpăta sănătatea sau puterile; a se înzdrăveni. ◊ Tranz. Tratamentul l-a întremat. ♦ Fig. A se întări. – Et. nec. DOOM
întremá (a ~) vb., ind. prez. 3 întremeáză
întremam
ÎNTREMÁ, întremez, vb. I. Refl. A-și recăpăta sănătatea sau puterile; a se înzdrăveni. ◊ Tranz. Tratamentul l-a întremat. ♦ Fig. A se întări. – Et. nec. DOOM
întremá (a ~) vb., ind. prez. 3 întremeáză
întremare
ÎNTREMÁ, întremez, vb. I. Refl. A-și recăpăta sănătatea sau puterile; a se înzdrăveni. ◊ Tranz. Tratamentul l-a întremat. ♦ Fig. A se întări. – Et. nec. DOOM
întremá (a ~) vb., ind. prez. 3 întremeáză
întremare
ÎNTREMÁRE s. f. Acțiunea de a (se) întrema și rezultatul ei; înzdrăvenire. – V. întrema. DOOM
întremáre s. f., g.-d. art. întremắrii
întremarea
ÎNTREMÁRE s. f. Acțiunea de a (se) întrema și rezultatul ei; înzdrăvenire. – V. întrema. DOOM
întremáre s. f., g.-d. art. întremắrii
întremară
ÎNTREMÁ, întremez, vb. I. Refl. A-și recăpăta sănătatea sau puterile; a se înzdrăveni. ◊ Tranz. Tratamentul l-a întremat. ♦ Fig. A se întări. – Et. nec. DOOM
întremá (a ~) vb., ind. prez. 3 întremeáză
întremarăm
ÎNTREMÁ, întremez, vb. I. Refl. A-și recăpăta sănătatea sau puterile; a se înzdrăveni. ◊ Tranz. Tratamentul l-a întremat. ♦ Fig. A se întări. – Et. nec. DOOM
întremá (a ~) vb., ind. prez. 3 întremeáză
întremarăți
ÎNTREMÁ, întremez, vb. I. Refl. A-și recăpăta sănătatea sau puterile; a se înzdrăveni. ◊ Tranz. Tratamentul l-a întremat. ♦ Fig. A se întări. – Et. nec. DOOM
întremá (a ~) vb., ind. prez. 3 întremeáză
întremase
ÎNTREMÁ, întremez, vb. I. Refl. A-și recăpăta sănătatea sau puterile; a se înzdrăveni. ◊ Tranz. Tratamentul l-a întremat. ♦ Fig. A se întări. – Et. nec. DOOM
întremá (a ~) vb., ind. prez. 3 întremeáză
întremasem
ÎNTREMÁ, întremez, vb. I. Refl. A-și recăpăta sănătatea sau puterile; a se înzdrăveni. ◊ Tranz. Tratamentul l-a întremat. ♦ Fig. A se întări. – Et. nec. DOOM
întremá (a ~) vb., ind. prez. 3 întremeáză
întremaseră
ÎNTREMÁ, întremez, vb. I. Refl. A-și recăpăta sănătatea sau puterile; a se înzdrăveni. ◊ Tranz. Tratamentul l-a întremat. ♦ Fig. A se întări. – Et. nec. DOOM
întremá (a ~) vb., ind. prez. 3 întremeáză
întremaserăm
ÎNTREMÁ, întremez, vb. I. Refl. A-și recăpăta sănătatea sau puterile; a se înzdrăveni. ◊ Tranz. Tratamentul l-a întremat. ♦ Fig. A se întări. – Et. nec. DOOM
întremá (a ~) vb., ind. prez. 3 întremeáză
întremaserăți
ÎNTREMÁ, întremez, vb. I. Refl. A-și recăpăta sănătatea sau puterile; a se înzdrăveni. ◊ Tranz. Tratamentul l-a întremat. ♦ Fig. A se întări. – Et. nec. DOOM
întremá (a ~) vb., ind. prez. 3 întremeáză
întremaseși
ÎNTREMÁ, întremez, vb. I. Refl. A-și recăpăta sănătatea sau puterile; a se înzdrăveni. ◊ Tranz. Tratamentul l-a întremat. ♦ Fig. A se întări. – Et. nec. DOOM
întremá (a ~) vb., ind. prez. 3 întremeáză
întremaseți
ÎNTREMÁ, întremez, vb. I. Refl. A-și recăpăta sănătatea sau puterile; a se înzdrăveni. ◊ Tranz. Tratamentul l-a întremat. ♦ Fig. A se întări. – Et. nec. DOOM
întremá (a ~) vb., ind. prez. 3 întremeáză
întremat
ÎNTREMÁ, întremez, vb. I. Refl. A-și recăpăta sănătatea sau puterile; a se înzdrăveni. ◊ Tranz. Tratamentul l-a întremat. ♦ Fig. A se întări. – Et. nec. DOOM
întremá (a ~) vb., ind. prez. 3 întremeáză
întremat
ÎNTREMÁT, -Ă, întremați, -te, adj. Restabilit, refăcut după o boală, după o oboseală; înzdrăvenit. – V. întrema.
întremata
ÎNTREMÁT, -Ă, întremați, -te, adj. Restabilit, refăcut după o boală, după o oboseală; înzdrăvenit. – V. întrema.
întremate
ÎNTREMÁT, -Ă, întremați, -te, adj. Restabilit, refăcut după o boală, după o oboseală; înzdrăvenit. – V. întrema.
întrematei
ÎNTREMÁT, -Ă, întremați, -te, adj. Restabilit, refăcut după o boală, după o oboseală; înzdrăvenit. – V. întrema.
întrematele
ÎNTREMÁT, -Ă, întremați, -te, adj. Restabilit, refăcut după o boală, după o oboseală; înzdrăvenit. – V. întrema.
întrematelor
ÎNTREMÁT, -Ă, întremați, -te, adj. Restabilit, refăcut după o boală, după o oboseală; înzdrăvenit. – V. întrema.
întrematul
ÎNTREMÁT, -Ă, întremați, -te, adj. Restabilit, refăcut după o boală, după o oboseală; înzdrăvenit. – V. întrema.
întrematului
ÎNTREMÁT, -Ă, întremați, -te, adj. Restabilit, refăcut după o boală, după o oboseală; înzdrăvenit. – V. întrema.
întremau
ÎNTREMÁ, întremez, vb. I. Refl. A-și recăpăta sănătatea sau puterile; a se înzdrăveni. ◊ Tranz. Tratamentul l-a întremat. ♦ Fig. A se întări. – Et. nec. DOOM
întremá (a ~) vb., ind. prez. 3 întremeáză
întremași
ÎNTREMÁ, întremez, vb. I. Refl. A-și recăpăta sănătatea sau puterile; a se înzdrăveni. ◊ Tranz. Tratamentul l-a întremat. ♦ Fig. A se întări. – Et. nec. DOOM
întremá (a ~) vb., ind. prez. 3 întremeáză
întremați
ÎNTREMÁ, întremez, vb. I. Refl. A-și recăpăta sănătatea sau puterile; a se înzdrăveni. ◊ Tranz. Tratamentul l-a întremat. ♦ Fig. A se întări. – Et. nec. DOOM
întremá (a ~) vb., ind. prez. 3 întremeáză
întremați
ÎNTREMÁT, -Ă, întremați, -te, adj. Restabilit, refăcut după o boală, după o oboseală; înzdrăvenit. – V. întrema.
întremații
ÎNTREMÁT, -Ă, întremați, -te, adj. Restabilit, refăcut după o boală, după o oboseală; înzdrăvenit. – V. întrema.
întremaților
ÎNTREMÁT, -Ă, întremați, -te, adj. Restabilit, refăcut după o boală, după o oboseală; înzdrăvenit. – V. întrema.
întremează
ÎNTREMÁ, întremez, vb. I. Refl. A-și recăpăta sănătatea sau puterile; a se înzdrăveni. ◊ Tranz. Tratamentul l-a întremat. ♦ Fig. A se întări. – Et. nec. DOOM
întremá (a ~) vb., ind. prez. 3 întremeáză
întremez
ÎNTREMÁ, întremez, vb. I. Refl. A-și recăpăta sănătatea sau puterile; a se înzdrăveni. ◊ Tranz. Tratamentul l-a întremat. ♦ Fig. A se întări. – Et. nec. DOOM
întremá (a ~) vb., ind. prez. 3 întremeáză
întremeze
ÎNTREMÁ, întremez, vb. I. Refl. A-și recăpăta sănătatea sau puterile; a se înzdrăveni. ◊ Tranz. Tratamentul l-a întremat. ♦ Fig. A se întări. – Et. nec. DOOM
întremá (a ~) vb., ind. prez. 3 întremeáză
întremezi
ÎNTREMÁ, întremez, vb. I. Refl. A-și recăpăta sănătatea sau puterile; a se înzdrăveni. ◊ Tranz. Tratamentul l-a întremat. ♦ Fig. A se întări. – Et. nec. DOOM
întremá (a ~) vb., ind. prez. 3 întremeáză
întremând
ÎNTREMÁ, întremez, vb. I. Refl. A-și recăpăta sănătatea sau puterile; a se înzdrăveni. ◊ Tranz. Tratamentul l-a întremat. ♦ Fig. A se întări. – Et. nec. DOOM
întremá (a ~) vb., ind. prez. 3 întremeáză
întremînd
ÎNTREMÁ, întremez, vb. I. Refl. A-și recăpăta sănătatea sau puterile; a se înzdrăveni. ◊ Tranz. Tratamentul l-a întremat. ♦ Fig. A se întări. – Et. nec. DOOM
întremá (a ~) vb., ind. prez. 3 întremeáză
întremări
ÎNTREMÁRE s. f. Acțiunea de a (se) întrema și rezultatul ei; înzdrăvenire. – V. întrema. DOOM
întremáre s. f., g.-d. art. întremắrii
întremării
ÎNTREMÁRE s. f. Acțiunea de a (se) întrema și rezultatul ei; înzdrăvenire. – V. întrema. DOOM
întremáre s. f., g.-d. art. întremắrii
întremările
ÎNTREMÁRE s. f. Acțiunea de a (se) întrema și rezultatul ei; înzdrăvenire. – V. întrema. DOOM
întremáre s. f., g.-d. art. întremắrii
întremărilor
ÎNTREMÁRE s. f. Acțiunea de a (se) întrema și rezultatul ei; înzdrăvenire. – V. întrema. DOOM
întremáre s. f., g.-d. art. întremắrii
întremătoare
ÎNTREMĂTÓR, -OÁRE, întremători, -oare, adj. Care întremează, care înzdrăvenește. – Întrema + suf. -ător. DOOM
întremătór adj. m., pl. întremătóri; f. sg. și pl. întremătoáre
întremătoarea
ÎNTREMĂTÓR, -OÁRE, întremători, -oare, adj. Care întremează, care înzdrăvenește. – Întrema + suf. -ător. DOOM
întremătór adj. m., pl. întremătóri; f. sg. și pl. întremătoáre
întremătoarei
ÎNTREMĂTÓR, -OÁRE, întremători, -oare, adj. Care întremează, care înzdrăvenește. – Întrema + suf. -ător. DOOM
întremătór adj. m., pl. întremătóri; f. sg. și pl. întremătoáre
întremătoarele
ÎNTREMĂTÓR, -OÁRE, întremători, -oare, adj. Care întremează, care înzdrăvenește. – Întrema + suf. -ător. DOOM
întremătór adj. m., pl. întremătóri; f. sg. și pl. întremătoáre
întremătoarelor
ÎNTREMĂTÓR, -OÁRE, întremători, -oare, adj. Care întremează, care înzdrăvenește. – Întrema + suf. -ător. DOOM
întremătór adj. m., pl. întremătóri; f. sg. și pl. întremătoáre
întremător
ÎNTREMĂTÓR, -OÁRE, întremători, -oare, adj. Care întremează, care înzdrăvenește. – Întrema + suf. -ător. DOOM
întremătór adj. m., pl. întremătóri; f. sg. și pl. întremătoáre
întremători
ÎNTREMĂTÓR, -OÁRE, întremători, -oare, adj. Care întremează, care înzdrăvenește. – Întrema + suf. -ător. DOOM
întremătór adj. m., pl. întremătóri; f. sg. și pl. întremătoáre
întremătorii
ÎNTREMĂTÓR, -OÁRE, întremători, -oare, adj. Care întremează, care înzdrăvenește. – Întrema + suf. -ător. DOOM
întremătór adj. m., pl. întremătóri; f. sg. și pl. întremătoáre
întremătorilor
ÎNTREMĂTÓR, -OÁRE, întremători, -oare, adj. Care întremează, care înzdrăvenește. – Întrema + suf. -ător. DOOM
întremătór adj. m., pl. întremătóri; f. sg. și pl. întremătoáre
întremătorul
ÎNTREMĂTÓR, -OÁRE, întremători, -oare, adj. Care întremează, care înzdrăvenește. – Întrema + suf. -ător. DOOM
întremătór adj. m., pl. întremătóri; f. sg. și pl. întremătoáre
întremătorului
ÎNTREMĂTÓR, -OÁRE, întremători, -oare, adj. Care întremează, care înzdrăvenește. – Întrema + suf. -ător. DOOM
întremătór adj. m., pl. întremătóri; f. sg. și pl. întremătoáre
întrepozit
ÎNTREPÓZIT s.n. v. antrepozit.
întreprind
ÎNTREPRÍNDE, întreprínd, vb. III. Tranz. A se apuca de făcut ceva, a se angaja la ceva; a face un lucru, a efectua. [Perf. s. întreprinsei, part. întreprins] – Între1- + prinde (după fr. entreprendre). DOOM
întreprínde (a ~) (-tre-prin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întreprínd, 1 pl. întrepríndem, 2 pl. întrepríndeți, imperf. 3 sg. întreprindeá, perf. s. 3 sg. întreprínse, 1 pl. întreprínserăm; conj. prez. 3 să întrepríndă; ger. întreprinzấnd; part. întrepríns
întreprinde
ÎNTREPRÍNDE, întreprínd, vb. III. Tranz. A se apuca de făcut ceva, a se angaja la ceva; a face un lucru, a efectua. [Perf. s. întreprinsei, part. întreprins] – Între1- + prinde (după fr. entreprendre). DOOM
întreprínde (a ~) (-tre-prin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întreprínd, 1 pl. întrepríndem, 2 pl. întrepríndeți, imperf. 3 sg. întreprindeá, perf. s. 3 sg. întreprínse, 1 pl. întreprínserăm; conj. prez. 3 să întrepríndă; ger. întreprinzấnd; part. întrepríns
întreprindea
ÎNTREPRÍNDE, întreprínd, vb. III. Tranz. A se apuca de făcut ceva, a se angaja la ceva; a face un lucru, a efectua. [Perf. s. întreprinsei, part. întreprins] – Între1- + prinde (după fr. entreprendre). DOOM
întreprínde (a ~) (-tre-prin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întreprínd, 1 pl. întrepríndem, 2 pl. întrepríndeți, imperf. 3 sg. întreprindeá, perf. s. 3 sg. întreprínse, 1 pl. întreprínserăm; conj. prez. 3 să întrepríndă; ger. întreprinzấnd; part. întrepríns
întreprindeai
ÎNTREPRÍNDE, întreprínd, vb. III. Tranz. A se apuca de făcut ceva, a se angaja la ceva; a face un lucru, a efectua. [Perf. s. întreprinsei, part. întreprins] – Între1- + prinde (după fr. entreprendre). DOOM
întreprínde (a ~) (-tre-prin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întreprínd, 1 pl. întrepríndem, 2 pl. întrepríndeți, imperf. 3 sg. întreprindeá, perf. s. 3 sg. întreprínse, 1 pl. întreprínserăm; conj. prez. 3 să întrepríndă; ger. întreprinzấnd; part. întrepríns
întreprindeam
ÎNTREPRÍNDE, întreprínd, vb. III. Tranz. A se apuca de făcut ceva, a se angaja la ceva; a face un lucru, a efectua. [Perf. s. întreprinsei, part. întreprins] – Între1- + prinde (după fr. entreprendre). DOOM
întreprínde (a ~) (-tre-prin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întreprínd, 1 pl. întrepríndem, 2 pl. întrepríndeți, imperf. 3 sg. întreprindeá, perf. s. 3 sg. întreprínse, 1 pl. întreprínserăm; conj. prez. 3 să întrepríndă; ger. întreprinzấnd; part. întrepríns
întreprindeau
ÎNTREPRÍNDE, întreprínd, vb. III. Tranz. A se apuca de făcut ceva, a se angaja la ceva; a face un lucru, a efectua. [Perf. s. întreprinsei, part. întreprins] – Între1- + prinde (după fr. entreprendre). DOOM
întreprínde (a ~) (-tre-prin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întreprínd, 1 pl. întrepríndem, 2 pl. întrepríndeți, imperf. 3 sg. întreprindeá, perf. s. 3 sg. întreprínse, 1 pl. întreprínserăm; conj. prez. 3 să întrepríndă; ger. întreprinzấnd; part. întrepríns
întreprindeați
ÎNTREPRÍNDE, întreprínd, vb. III. Tranz. A se apuca de făcut ceva, a se angaja la ceva; a face un lucru, a efectua. [Perf. s. întreprinsei, part. întreprins] – Între1- + prinde (după fr. entreprendre). DOOM
întreprínde (a ~) (-tre-prin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întreprínd, 1 pl. întrepríndem, 2 pl. întrepríndeți, imperf. 3 sg. întreprindeá, perf. s. 3 sg. întreprínse, 1 pl. întreprínserăm; conj. prez. 3 să întrepríndă; ger. întreprinzấnd; part. întrepríns
întreprindem
ÎNTREPRÍNDE, întreprínd, vb. III. Tranz. A se apuca de făcut ceva, a se angaja la ceva; a face un lucru, a efectua. [Perf. s. întreprinsei, part. întreprins] – Între1- + prinde (după fr. entreprendre). DOOM
întreprínde (a ~) (-tre-prin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întreprínd, 1 pl. întrepríndem, 2 pl. întrepríndeți, imperf. 3 sg. întreprindeá, perf. s. 3 sg. întreprínse, 1 pl. întreprínserăm; conj. prez. 3 să întrepríndă; ger. întreprinzấnd; part. întrepríns
întreprindere
ÎNTREPRÍNDE, întreprínd, vb. III. Tranz. A se apuca de făcut ceva, a se angaja la ceva; a face un lucru, a efectua. [Perf. s. întreprinsei, part. întreprins] – Între1- + prinde (după fr. entreprendre). DOOM
întreprínde (a ~) (-tre-prin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întreprínd, 1 pl. întrepríndem, 2 pl. întrepríndeți, imperf. 3 sg. întreprindeá, perf. s. 3 sg. întreprínse, 1 pl. întreprínserăm; conj. prez. 3 să întrepríndă; ger. întreprinzấnd; part. întrepríns
întreprindere
ÎNTREPRÍNDERE, întreprinderi, s. f. 1. Orice formă de organizare a unei activități economice, autonomă patrimonial și autorizată potrivit legilor în vigoare să facă acte și fapte de comerț, în scopul obținerii de profit prin producerea de bunuri materiale și vânzarea acestora pe piață sau prin prestări de servicii, în condiții de concurență. 2. Acțiune pornită din inițiativă personală. – V. întreprinde. DOOM
întrepríndere (-tre-prin-) s. f., g.-d. art. întreprínderii; pl. întreprínderi
întreprinderea
ÎNTREPRÍNDERE, întreprinderi, s. f. 1. Orice formă de organizare a unei activități economice, autonomă patrimonial și autorizată potrivit legilor în vigoare să facă acte și fapte de comerț, în scopul obținerii de profit prin producerea de bunuri materiale și vânzarea acestora pe piață sau prin prestări de servicii, în condiții de concurență. 2. Acțiune pornită din inițiativă personală. – V. întreprinde. DOOM
întrepríndere (-tre-prin-) s. f., g.-d. art. întreprínderii; pl. întreprínderi
întreprinderi
ÎNTREPRÍNDERE, întreprinderi, s. f. 1. Orice formă de organizare a unei activități economice, autonomă patrimonial și autorizată potrivit legilor în vigoare să facă acte și fapte de comerț, în scopul obținerii de profit prin producerea de bunuri materiale și vânzarea acestora pe piață sau prin prestări de servicii, în condiții de concurență. 2. Acțiune pornită din inițiativă personală. – V. întreprinde. DOOM
întrepríndere (-tre-prin-) s. f., g.-d. art. întreprínderii; pl. întreprínderi
întreprinderii
ÎNTREPRÍNDERE, întreprinderi, s. f. 1. Orice formă de organizare a unei activități economice, autonomă patrimonial și autorizată potrivit legilor în vigoare să facă acte și fapte de comerț, în scopul obținerii de profit prin producerea de bunuri materiale și vânzarea acestora pe piață sau prin prestări de servicii, în condiții de concurență. 2. Acțiune pornită din inițiativă personală. – V. întreprinde. DOOM
întrepríndere (-tre-prin-) s. f., g.-d. art. întreprínderii; pl. întreprínderi
întreprinderile
ÎNTREPRÍNDERE, întreprinderi, s. f. 1. Orice formă de organizare a unei activități economice, autonomă patrimonial și autorizată potrivit legilor în vigoare să facă acte și fapte de comerț, în scopul obținerii de profit prin producerea de bunuri materiale și vânzarea acestora pe piață sau prin prestări de servicii, în condiții de concurență. 2. Acțiune pornită din inițiativă personală. – V. întreprinde. DOOM
întrepríndere (-tre-prin-) s. f., g.-d. art. întreprínderii; pl. întreprínderi
întreprinderilor
ÎNTREPRÍNDERE, întreprinderi, s. f. 1. Orice formă de organizare a unei activități economice, autonomă patrimonial și autorizată potrivit legilor în vigoare să facă acte și fapte de comerț, în scopul obținerii de profit prin producerea de bunuri materiale și vânzarea acestora pe piață sau prin prestări de servicii, în condiții de concurență. 2. Acțiune pornită din inițiativă personală. – V. întreprinde. DOOM
întrepríndere (-tre-prin-) s. f., g.-d. art. întreprínderii; pl. întreprínderi
întreprindeți
ÎNTREPRÍNDE, întreprínd, vb. III. Tranz. A se apuca de făcut ceva, a se angaja la ceva; a face un lucru, a efectua. [Perf. s. întreprinsei, part. întreprins] – Între1- + prinde (după fr. entreprendre). DOOM
întreprínde (a ~) (-tre-prin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întreprínd, 1 pl. întrepríndem, 2 pl. întrepríndeți, imperf. 3 sg. întreprindeá, perf. s. 3 sg. întreprínse, 1 pl. întreprínserăm; conj. prez. 3 să întrepríndă; ger. întreprinzấnd; part. întrepríns
întreprindă
ÎNTREPRÍNDE, întreprínd, vb. III. Tranz. A se apuca de făcut ceva, a se angaja la ceva; a face un lucru, a efectua. [Perf. s. întreprinsei, part. întreprins] – Între1- + prinde (după fr. entreprendre). DOOM
întreprínde (a ~) (-tre-prin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întreprínd, 1 pl. întrepríndem, 2 pl. întrepríndeți, imperf. 3 sg. întreprindeá, perf. s. 3 sg. întreprínse, 1 pl. întreprínserăm; conj. prez. 3 să întrepríndă; ger. întreprinzấnd; part. întrepríns
întreprins
ÎNTREPRÍNDE, întreprínd, vb. III. Tranz. A se apuca de făcut ceva, a se angaja la ceva; a face un lucru, a efectua. [Perf. s. întreprinsei, part. întreprins] – Între1- + prinde (după fr. entreprendre). DOOM
întreprínde (a ~) (-tre-prin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întreprínd, 1 pl. întrepríndem, 2 pl. întrepríndeți, imperf. 3 sg. întreprindeá, perf. s. 3 sg. întreprínse, 1 pl. întreprínserăm; conj. prez. 3 să întrepríndă; ger. întreprinzấnd; part. întrepríns
întreprins
ÎNTREPRÍNDE, întreprínd, vb. III. Tranz. A se apuca de făcut ceva, a se angaja la ceva; a face un lucru, a efectua. [Perf. s. întreprinsei, part. întreprins] – Între1- + prinde (după fr. entreprendre).
întreprinse
ÎNTREPRÍNDE, întreprínd, vb. III. Tranz. A se apuca de făcut ceva, a se angaja la ceva; a face un lucru, a efectua. [Perf. s. întreprinsei, part. întreprins] – Între1- + prinde (după fr. entreprendre). DOOM
întreprínde (a ~) (-tre-prin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întreprínd, 1 pl. întrepríndem, 2 pl. întrepríndeți, imperf. 3 sg. întreprindeá, perf. s. 3 sg. întreprínse, 1 pl. întreprínserăm; conj. prez. 3 să întrepríndă; ger. întreprinzấnd; part. întrepríns
întreprinsei
ÎNTREPRÍNDE, întreprínd, vb. III. Tranz. A se apuca de făcut ceva, a se angaja la ceva; a face un lucru, a efectua. [Perf. s. întreprinsei, part. întreprins] – Între1- + prinde (după fr. entreprendre). DOOM
întreprínde (a ~) (-tre-prin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întreprínd, 1 pl. întrepríndem, 2 pl. întrepríndeți, imperf. 3 sg. întreprindeá, perf. s. 3 sg. întreprínse, 1 pl. întreprínserăm; conj. prez. 3 să întrepríndă; ger. întreprinzấnd; part. întrepríns
întreprinseră
ÎNTREPRÍNDE, întreprínd, vb. III. Tranz. A se apuca de făcut ceva, a se angaja la ceva; a face un lucru, a efectua. [Perf. s. întreprinsei, part. întreprins] – Între1- + prinde (după fr. entreprendre). DOOM
întreprínde (a ~) (-tre-prin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întreprínd, 1 pl. întrepríndem, 2 pl. întrepríndeți, imperf. 3 sg. întreprindeá, perf. s. 3 sg. întreprínse, 1 pl. întreprínserăm; conj. prez. 3 să întrepríndă; ger. întreprinzấnd; part. întrepríns
întreprinserăm
ÎNTREPRÍNDE, întreprínd, vb. III. Tranz. A se apuca de făcut ceva, a se angaja la ceva; a face un lucru, a efectua. [Perf. s. întreprinsei, part. întreprins] – Între1- + prinde (după fr. entreprendre). DOOM
întreprínde (a ~) (-tre-prin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întreprínd, 1 pl. întrepríndem, 2 pl. întrepríndeți, imperf. 3 sg. întreprindeá, perf. s. 3 sg. întreprínse, 1 pl. întreprínserăm; conj. prez. 3 să întrepríndă; ger. întreprinzấnd; part. întrepríns
întreprinserăți
ÎNTREPRÍNDE, întreprínd, vb. III. Tranz. A se apuca de făcut ceva, a se angaja la ceva; a face un lucru, a efectua. [Perf. s. întreprinsei, part. întreprins] – Între1- + prinde (după fr. entreprendre). DOOM
întreprínde (a ~) (-tre-prin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întreprínd, 1 pl. întrepríndem, 2 pl. întrepríndeți, imperf. 3 sg. întreprindeá, perf. s. 3 sg. întreprínse, 1 pl. întreprínserăm; conj. prez. 3 să întrepríndă; ger. întreprinzấnd; part. întrepríns
întreprinsese
ÎNTREPRÍNDE, întreprínd, vb. III. Tranz. A se apuca de făcut ceva, a se angaja la ceva; a face un lucru, a efectua. [Perf. s. întreprinsei, part. întreprins] – Între1- + prinde (după fr. entreprendre). DOOM
întreprínde (a ~) (-tre-prin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întreprínd, 1 pl. întrepríndem, 2 pl. întrepríndeți, imperf. 3 sg. întreprindeá, perf. s. 3 sg. întreprínse, 1 pl. întreprínserăm; conj. prez. 3 să întrepríndă; ger. întreprinzấnd; part. întrepríns
întreprinsesem
ÎNTREPRÍNDE, întreprínd, vb. III. Tranz. A se apuca de făcut ceva, a se angaja la ceva; a face un lucru, a efectua. [Perf. s. întreprinsei, part. întreprins] – Între1- + prinde (după fr. entreprendre). DOOM
întreprínde (a ~) (-tre-prin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întreprínd, 1 pl. întrepríndem, 2 pl. întrepríndeți, imperf. 3 sg. întreprindeá, perf. s. 3 sg. întreprínse, 1 pl. întreprínserăm; conj. prez. 3 să întrepríndă; ger. întreprinzấnd; part. întrepríns
întreprinseseră
ÎNTREPRÍNDE, întreprínd, vb. III. Tranz. A se apuca de făcut ceva, a se angaja la ceva; a face un lucru, a efectua. [Perf. s. întreprinsei, part. întreprins] – Între1- + prinde (după fr. entreprendre). DOOM
întreprínde (a ~) (-tre-prin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întreprínd, 1 pl. întrepríndem, 2 pl. întrepríndeți, imperf. 3 sg. întreprindeá, perf. s. 3 sg. întreprínse, 1 pl. întreprínserăm; conj. prez. 3 să întrepríndă; ger. întreprinzấnd; part. întrepríns
întreprinseserăm
ÎNTREPRÍNDE, întreprínd, vb. III. Tranz. A se apuca de făcut ceva, a se angaja la ceva; a face un lucru, a efectua. [Perf. s. întreprinsei, part. întreprins] – Între1- + prinde (după fr. entreprendre). DOOM
întreprínde (a ~) (-tre-prin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întreprínd, 1 pl. întrepríndem, 2 pl. întrepríndeți, imperf. 3 sg. întreprindeá, perf. s. 3 sg. întreprínse, 1 pl. întreprínserăm; conj. prez. 3 să întrepríndă; ger. întreprinzấnd; part. întrepríns
întreprinseserăți
ÎNTREPRÍNDE, întreprínd, vb. III. Tranz. A se apuca de făcut ceva, a se angaja la ceva; a face un lucru, a efectua. [Perf. s. întreprinsei, part. întreprins] – Între1- + prinde (după fr. entreprendre). DOOM
întreprínde (a ~) (-tre-prin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întreprínd, 1 pl. întrepríndem, 2 pl. întrepríndeți, imperf. 3 sg. întreprindeá, perf. s. 3 sg. întreprínse, 1 pl. întreprínserăm; conj. prez. 3 să întrepríndă; ger. întreprinzấnd; part. întrepríns
întreprinseseși
ÎNTREPRÍNDE, întreprínd, vb. III. Tranz. A se apuca de făcut ceva, a se angaja la ceva; a face un lucru, a efectua. [Perf. s. întreprinsei, part. întreprins] – Între1- + prinde (după fr. entreprendre). DOOM
întreprínde (a ~) (-tre-prin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întreprínd, 1 pl. întrepríndem, 2 pl. întrepríndeți, imperf. 3 sg. întreprindeá, perf. s. 3 sg. întreprínse, 1 pl. întreprínserăm; conj. prez. 3 să întrepríndă; ger. întreprinzấnd; part. întrepríns
întreprinseseți
ÎNTREPRÍNDE, întreprínd, vb. III. Tranz. A se apuca de făcut ceva, a se angaja la ceva; a face un lucru, a efectua. [Perf. s. întreprinsei, part. întreprins] – Între1- + prinde (după fr. entreprendre). DOOM
întreprínde (a ~) (-tre-prin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întreprínd, 1 pl. întrepríndem, 2 pl. întrepríndeți, imperf. 3 sg. întreprindeá, perf. s. 3 sg. întreprínse, 1 pl. întreprínserăm; conj. prez. 3 să întrepríndă; ger. întreprinzấnd; part. întrepríns
întreprinseși
ÎNTREPRÍNDE, întreprínd, vb. III. Tranz. A se apuca de făcut ceva, a se angaja la ceva; a face un lucru, a efectua. [Perf. s. întreprinsei, part. întreprins] – Între1- + prinde (după fr. entreprendre). DOOM
întreprínde (a ~) (-tre-prin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întreprínd, 1 pl. întrepríndem, 2 pl. întrepríndeți, imperf. 3 sg. întreprindeá, perf. s. 3 sg. întreprínse, 1 pl. întreprínserăm; conj. prez. 3 să întrepríndă; ger. întreprinzấnd; part. întrepríns
întreprinz
ÎNTREPRÍNDE, întreprínd, vb. III. Tranz. A se apuca de făcut ceva, a se angaja la ceva; a face un lucru, a efectua. [Perf. s. întreprinsei, part. întreprins] – Între1- + prinde (după fr. entreprendre). DOOM
întreprínde (a ~) (-tre-prin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întreprínd, 1 pl. întrepríndem, 2 pl. întrepríndeți, imperf. 3 sg. întreprindeá, perf. s. 3 sg. întreprínse, 1 pl. întreprínserăm; conj. prez. 3 să întrepríndă; ger. întreprinzấnd; part. întrepríns
întreprinzi
ÎNTREPRÍNDE, întreprínd, vb. III. Tranz. A se apuca de făcut ceva, a se angaja la ceva; a face un lucru, a efectua. [Perf. s. întreprinsei, part. întreprins] – Între1- + prinde (după fr. entreprendre). DOOM
întreprínde (a ~) (-tre-prin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întreprínd, 1 pl. întrepríndem, 2 pl. întrepríndeți, imperf. 3 sg. întreprindeá, perf. s. 3 sg. întreprínse, 1 pl. întreprínserăm; conj. prez. 3 să întrepríndă; ger. întreprinzấnd; part. întrepríns
întreprinzând
ÎNTREPRÍNDE, întreprínd, vb. III. Tranz. A se apuca de făcut ceva, a se angaja la ceva; a face un lucru, a efectua. [Perf. s. întreprinsei, part. întreprins] – Între1- + prinde (după fr. entreprendre). DOOM
întreprínde (a ~) (-tre-prin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întreprínd, 1 pl. întrepríndem, 2 pl. întrepríndeți, imperf. 3 sg. întreprindeá, perf. s. 3 sg. întreprínse, 1 pl. întreprínserăm; conj. prez. 3 să întrepríndă; ger. întreprinzấnd; part. întrepríns
întreprinzînd
ÎNTREPRÍNDE, întreprínd, vb. III. Tranz. A se apuca de făcut ceva, a se angaja la ceva; a face un lucru, a efectua. [Perf. s. întreprinsei, part. întreprins] – Între1- + prinde (după fr. entreprendre). DOOM
întreprínde (a ~) (-tre-prin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întreprínd, 1 pl. întrepríndem, 2 pl. întrepríndeți, imperf. 3 sg. întreprindeá, perf. s. 3 sg. întreprínse, 1 pl. întreprínserăm; conj. prez. 3 să întrepríndă; ger. întreprinzấnd; part. întrepríns
întreprinză
ÎNTREPRÍNDE, întreprínd, vb. III. Tranz. A se apuca de făcut ceva, a se angaja la ceva; a face un lucru, a efectua. [Perf. s. întreprinsei, part. întreprins] – Între1- + prinde (după fr. entreprendre). DOOM
întreprínde (a ~) (-tre-prin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întreprínd, 1 pl. întrepríndem, 2 pl. întrepríndeți, imperf. 3 sg. întreprindeá, perf. s. 3 sg. întreprínse, 1 pl. întreprínserăm; conj. prez. 3 să întrepríndă; ger. întreprinzấnd; part. întrepríns
întreprinzătoare
ÎNTREPRINZĂTOR, -OÁRE, întreprinzători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care are spirit de acțiune; care are inițiativă. 2. S. m. și f. Persoană fizică autorizată sau persoană juridică având sarcina înființării, gestionării, organizării și conducerii unei afaceri, la care participă cu capitalul său și (sau) cu capital atras. – Întreprinde + suf. -ător. DOOM
întreprinzătór (-tre-prin-) adj. m., s. m., pl. întreprinzătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. întreprinzătoáre
întreprinzătoarea
ÎNTREPRINZĂTOR, -OÁRE, întreprinzători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care are spirit de acțiune; care are inițiativă. 2. S. m. și f. Persoană fizică autorizată sau persoană juridică având sarcina înființării, gestionării, organizării și conducerii unei afaceri, la care participă cu capitalul său și (sau) cu capital atras. – Întreprinde + suf. -ător. DOOM
întreprinzătór (-tre-prin-) adj. m., s. m., pl. întreprinzătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. întreprinzătoáre
întreprinzătoarei
ÎNTREPRINZĂTOR, -OÁRE, întreprinzători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care are spirit de acțiune; care are inițiativă. 2. S. m. și f. Persoană fizică autorizată sau persoană juridică având sarcina înființării, gestionării, organizării și conducerii unei afaceri, la care participă cu capitalul său și (sau) cu capital atras. – Întreprinde + suf. -ător. DOOM
întreprinzătór (-tre-prin-) adj. m., s. m., pl. întreprinzătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. întreprinzătoáre
întreprinzătoarele
ÎNTREPRINZĂTOR, -OÁRE, întreprinzători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care are spirit de acțiune; care are inițiativă. 2. S. m. și f. Persoană fizică autorizată sau persoană juridică având sarcina înființării, gestionării, organizării și conducerii unei afaceri, la care participă cu capitalul său și (sau) cu capital atras. – Întreprinde + suf. -ător. DOOM
întreprinzătór (-tre-prin-) adj. m., s. m., pl. întreprinzătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. întreprinzătoáre
întreprinzătoarelor
ÎNTREPRINZĂTOR, -OÁRE, întreprinzători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care are spirit de acțiune; care are inițiativă. 2. S. m. și f. Persoană fizică autorizată sau persoană juridică având sarcina înființării, gestionării, organizării și conducerii unei afaceri, la care participă cu capitalul său și (sau) cu capital atras. – Întreprinde + suf. -ător. DOOM
întreprinzătór (-tre-prin-) adj. m., s. m., pl. întreprinzătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. întreprinzătoáre
întreprinzător
ÎNTREPRINZĂTOR, -OÁRE, întreprinzători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care are spirit de acțiune; care are inițiativă. 2. S. m. și f. Persoană fizică autorizată sau persoană juridică având sarcina înființării, gestionării, organizării și conducerii unei afaceri, la care participă cu capitalul său și (sau) cu capital atras. – Întreprinde + suf. -ător. DOOM
întreprinzătór (-tre-prin-) adj. m., s. m., pl. întreprinzătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. întreprinzătoáre
întreprinzători
ÎNTREPRINZĂTOR, -OÁRE, întreprinzători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care are spirit de acțiune; care are inițiativă. 2. S. m. și f. Persoană fizică autorizată sau persoană juridică având sarcina înființării, gestionării, organizării și conducerii unei afaceri, la care participă cu capitalul său și (sau) cu capital atras. – Întreprinde + suf. -ător. DOOM
întreprinzătór (-tre-prin-) adj. m., s. m., pl. întreprinzătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. întreprinzătoáre
întreprinzătorii
ÎNTREPRINZĂTOR, -OÁRE, întreprinzători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care are spirit de acțiune; care are inițiativă. 2. S. m. și f. Persoană fizică autorizată sau persoană juridică având sarcina înființării, gestionării, organizării și conducerii unei afaceri, la care participă cu capitalul său și (sau) cu capital atras. – Întreprinde + suf. -ător. DOOM
întreprinzătór (-tre-prin-) adj. m., s. m., pl. întreprinzătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. întreprinzătoáre
întreprinzătorilor
ÎNTREPRINZĂTOR, -OÁRE, întreprinzători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care are spirit de acțiune; care are inițiativă. 2. S. m. și f. Persoană fizică autorizată sau persoană juridică având sarcina înființării, gestionării, organizării și conducerii unei afaceri, la care participă cu capitalul său și (sau) cu capital atras. – Întreprinde + suf. -ător. DOOM
întreprinzătór (-tre-prin-) adj. m., s. m., pl. întreprinzătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. întreprinzătoáre
întreprinzătorul
ÎNTREPRINZĂTOR, -OÁRE, întreprinzători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care are spirit de acțiune; care are inițiativă. 2. S. m. și f. Persoană fizică autorizată sau persoană juridică având sarcina înființării, gestionării, organizării și conducerii unei afaceri, la care participă cu capitalul său și (sau) cu capital atras. – Întreprinde + suf. -ător. DOOM
întreprinzătór (-tre-prin-) adj. m., s. m., pl. întreprinzătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. întreprinzătoáre
întreprinzătorului
ÎNTREPRINZĂTOR, -OÁRE, întreprinzători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care are spirit de acțiune; care are inițiativă. 2. S. m. și f. Persoană fizică autorizată sau persoană juridică având sarcina înființării, gestionării, organizării și conducerii unei afaceri, la care participă cu capitalul său și (sau) cu capital atras. – Întreprinde + suf. -ător. DOOM
întreprinzătór (-tre-prin-) adj. m., s. m., pl. întreprinzătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. întreprinzătoáre
întrepriză
ÎNTREPRÍZĂ, întreprize, s. f. (Înv.) Antrepriză. – După fr. entreprise.
întrepunte
ÎNTREPÚNTE, întrepunți, s. f. (Mar.) Punte situată sub puntea superioară; p. ext. spațiul dintre punți. – Între2 + punte (după fr. entrepont).
întrepătrund
ÎNTREPĂTRÚNDE, întrepătrúnd, vb. III. Refl. recipr. A se pătrunde reciproc. – Între1- + pătrunde. DOOM
!întrepătrúnde (a se ~) (-pă-trun-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se întrepătrúnde, imperf. 3 sg. se întrepătrundeá, perf. s. 3 sg. se întrepătrúnse; conj. prez. 3 să se întrepătrúndă; ger. întrepătrunzấndu-se; part. întrepătrúns
întrepătrunde
ÎNTREPĂTRÚNDE, întrepătrúnd, vb. III. Refl. recipr. A se pătrunde reciproc. – Între1- + pătrunde. DOOM
!întrepătrúnde (a se ~) (-pă-trun-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se întrepătrúnde, imperf. 3 sg. se întrepătrundeá, perf. s. 3 sg. se întrepătrúnse; conj. prez. 3 să se întrepătrúndă; ger. întrepătrunzấndu-se; part. întrepătrúns
întrepătrundea
ÎNTREPĂTRÚNDE, întrepătrúnd, vb. III. Refl. recipr. A se pătrunde reciproc. – Între1- + pătrunde. DOOM
!întrepătrúnde (a se ~) (-pă-trun-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se întrepătrúnde, imperf. 3 sg. se întrepătrundeá, perf. s. 3 sg. se întrepătrúnse; conj. prez. 3 să se întrepătrúndă; ger. întrepătrunzấndu-se; part. întrepătrúns
întrepătrundeai
ÎNTREPĂTRÚNDE, întrepătrúnd, vb. III. Refl. recipr. A se pătrunde reciproc. – Între1- + pătrunde. DOOM
!întrepătrúnde (a se ~) (-pă-trun-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se întrepătrúnde, imperf. 3 sg. se întrepătrundeá, perf. s. 3 sg. se întrepătrúnse; conj. prez. 3 să se întrepătrúndă; ger. întrepătrunzấndu-se; part. întrepătrúns
întrepătrundeam
ÎNTREPĂTRÚNDE, întrepătrúnd, vb. III. Refl. recipr. A se pătrunde reciproc. – Între1- + pătrunde. DOOM
!întrepătrúnde (a se ~) (-pă-trun-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se întrepătrúnde, imperf. 3 sg. se întrepătrundeá, perf. s. 3 sg. se întrepătrúnse; conj. prez. 3 să se întrepătrúndă; ger. întrepătrunzấndu-se; part. întrepătrúns
întrepătrundeau
ÎNTREPĂTRÚNDE, întrepătrúnd, vb. III. Refl. recipr. A se pătrunde reciproc. – Între1- + pătrunde. DOOM
!întrepătrúnde (a se ~) (-pă-trun-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se întrepătrúnde, imperf. 3 sg. se întrepătrundeá, perf. s. 3 sg. se întrepătrúnse; conj. prez. 3 să se întrepătrúndă; ger. întrepătrunzấndu-se; part. întrepătrúns
întrepătrundeați
ÎNTREPĂTRÚNDE, întrepătrúnd, vb. III. Refl. recipr. A se pătrunde reciproc. – Între1- + pătrunde. DOOM
!întrepătrúnde (a se ~) (-pă-trun-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se întrepătrúnde, imperf. 3 sg. se întrepătrundeá, perf. s. 3 sg. se întrepătrúnse; conj. prez. 3 să se întrepătrúndă; ger. întrepătrunzấndu-se; part. întrepătrúns
întrepătrundem
ÎNTREPĂTRÚNDE, întrepătrúnd, vb. III. Refl. recipr. A se pătrunde reciproc. – Între1- + pătrunde. DOOM
!întrepătrúnde (a se ~) (-pă-trun-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se întrepătrúnde, imperf. 3 sg. se întrepătrundeá, perf. s. 3 sg. se întrepătrúnse; conj. prez. 3 să se întrepătrúndă; ger. întrepătrunzấndu-se; part. întrepătrúns
întrepătrundere
ÎNTREPĂTRÚNDE, întrepătrúnd, vb. III. Refl. recipr. A se pătrunde reciproc. – Între1- + pătrunde. DOOM
!întrepătrúnde (a se ~) (-pă-trun-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se întrepătrúnde, imperf. 3 sg. se întrepătrundeá, perf. s. 3 sg. se întrepătrúnse; conj. prez. 3 să se întrepătrúndă; ger. întrepătrunzấndu-se; part. întrepătrúns
întrepătrundere
ÎNTREPĂTRÚNDERE, întrepătrunderi, s. f. Acțiunea de a se întrepătrunde și rezultatul ei. – V. întrepătrunde. DOOM
întrepătrúndere (-pă-trun-) s. f., g.-d. art. întrepătrúnderii; pl. întrepătrúnderi
întrepătrunderea
ÎNTREPĂTRÚNDERE, întrepătrunderi, s. f. Acțiunea de a se întrepătrunde și rezultatul ei. – V. întrepătrunde. DOOM
întrepătrúndere (-pă-trun-) s. f., g.-d. art. întrepătrúnderii; pl. întrepătrúnderi
întrepătrunderi
ÎNTREPĂTRÚNDERE, întrepătrunderi, s. f. Acțiunea de a se întrepătrunde și rezultatul ei. – V. întrepătrunde. DOOM
întrepătrúndere (-pă-trun-) s. f., g.-d. art. întrepătrúnderii; pl. întrepătrúnderi
întrepătrunderii
ÎNTREPĂTRÚNDERE, întrepătrunderi, s. f. Acțiunea de a se întrepătrunde și rezultatul ei. – V. întrepătrunde. DOOM
întrepătrúndere (-pă-trun-) s. f., g.-d. art. întrepătrúnderii; pl. întrepătrúnderi
întrepătrunderile
ÎNTREPĂTRÚNDERE, întrepătrunderi, s. f. Acțiunea de a se întrepătrunde și rezultatul ei. – V. întrepătrunde. DOOM
întrepătrúndere (-pă-trun-) s. f., g.-d. art. întrepătrúnderii; pl. întrepătrúnderi
întrepătrunderilor
ÎNTREPĂTRÚNDERE, întrepătrunderi, s. f. Acțiunea de a se întrepătrunde și rezultatul ei. – V. întrepătrunde. DOOM
întrepătrúndere (-pă-trun-) s. f., g.-d. art. întrepătrúnderii; pl. întrepătrúnderi
întrepătrundeți
ÎNTREPĂTRÚNDE, întrepătrúnd, vb. III. Refl. recipr. A se pătrunde reciproc. – Între1- + pătrunde. DOOM
!întrepătrúnde (a se ~) (-pă-trun-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se întrepătrúnde, imperf. 3 sg. se întrepătrundeá, perf. s. 3 sg. se întrepătrúnse; conj. prez. 3 să se întrepătrúndă; ger. întrepătrunzấndu-se; part. întrepătrúns
întrepătrundă
ÎNTREPĂTRÚNDE, întrepătrúnd, vb. III. Refl. recipr. A se pătrunde reciproc. – Între1- + pătrunde. DOOM
!întrepătrúnde (a se ~) (-pă-trun-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se întrepătrúnde, imperf. 3 sg. se întrepătrundeá, perf. s. 3 sg. se întrepătrúnse; conj. prez. 3 să se întrepătrúndă; ger. întrepătrunzấndu-se; part. întrepătrúns
întrepătruns
ÎNTREPĂTRÚNDE, întrepătrúnd, vb. III. Refl. recipr. A se pătrunde reciproc. – Între1- + pătrunde. DOOM
!întrepătrúnde (a se ~) (-pă-trun-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se întrepătrúnde, imperf. 3 sg. se întrepătrundeá, perf. s. 3 sg. se întrepătrúnse; conj. prez. 3 să se întrepătrúndă; ger. întrepătrunzấndu-se; part. întrepătrúns
întrepătruns
ÎNTREPĂTRÚNDE, întrepătrúnd, vb. III. Refl. recipr. A se pătrunde reciproc. – Între1- + pătrunde.
întrepătrunse
ÎNTREPĂTRÚNDE, întrepătrúnd, vb. III. Refl. recipr. A se pătrunde reciproc. – Între1- + pătrunde. DOOM
!întrepătrúnde (a se ~) (-pă-trun-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se întrepătrúnde, imperf. 3 sg. se întrepătrundeá, perf. s. 3 sg. se întrepătrúnse; conj. prez. 3 să se întrepătrúndă; ger. întrepătrunzấndu-se; part. întrepătrúns
întrepătrunsei
ÎNTREPĂTRÚNDE, întrepătrúnd, vb. III. Refl. recipr. A se pătrunde reciproc. – Între1- + pătrunde. DOOM
!întrepătrúnde (a se ~) (-pă-trun-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se întrepătrúnde, imperf. 3 sg. se întrepătrundeá, perf. s. 3 sg. se întrepătrúnse; conj. prez. 3 să se întrepătrúndă; ger. întrepătrunzấndu-se; part. întrepătrúns
întrepătrunseră
ÎNTREPĂTRÚNDE, întrepătrúnd, vb. III. Refl. recipr. A se pătrunde reciproc. – Între1- + pătrunde. DOOM
!întrepătrúnde (a se ~) (-pă-trun-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se întrepătrúnde, imperf. 3 sg. se întrepătrundeá, perf. s. 3 sg. se întrepătrúnse; conj. prez. 3 să se întrepătrúndă; ger. întrepătrunzấndu-se; part. întrepătrúns
întrepătrunserăm
ÎNTREPĂTRÚNDE, întrepătrúnd, vb. III. Refl. recipr. A se pătrunde reciproc. – Între1- + pătrunde. DOOM
!întrepătrúnde (a se ~) (-pă-trun-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se întrepătrúnde, imperf. 3 sg. se întrepătrundeá, perf. s. 3 sg. se întrepătrúnse; conj. prez. 3 să se întrepătrúndă; ger. întrepătrunzấndu-se; part. întrepătrúns
întrepătrunserăți
ÎNTREPĂTRÚNDE, întrepătrúnd, vb. III. Refl. recipr. A se pătrunde reciproc. – Între1- + pătrunde. DOOM
!întrepătrúnde (a se ~) (-pă-trun-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se întrepătrúnde, imperf. 3 sg. se întrepătrundeá, perf. s. 3 sg. se întrepătrúnse; conj. prez. 3 să se întrepătrúndă; ger. întrepătrunzấndu-se; part. întrepătrúns
întrepătrunsese
ÎNTREPĂTRÚNDE, întrepătrúnd, vb. III. Refl. recipr. A se pătrunde reciproc. – Între1- + pătrunde. DOOM
!întrepătrúnde (a se ~) (-pă-trun-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se întrepătrúnde, imperf. 3 sg. se întrepătrundeá, perf. s. 3 sg. se întrepătrúnse; conj. prez. 3 să se întrepătrúndă; ger. întrepătrunzấndu-se; part. întrepătrúns
întrepătrunsesem
ÎNTREPĂTRÚNDE, întrepătrúnd, vb. III. Refl. recipr. A se pătrunde reciproc. – Între1- + pătrunde. DOOM
!întrepătrúnde (a se ~) (-pă-trun-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se întrepătrúnde, imperf. 3 sg. se întrepătrundeá, perf. s. 3 sg. se întrepătrúnse; conj. prez. 3 să se întrepătrúndă; ger. întrepătrunzấndu-se; part. întrepătrúns
întrepătrunseseră
ÎNTREPĂTRÚNDE, întrepătrúnd, vb. III. Refl. recipr. A se pătrunde reciproc. – Între1- + pătrunde. DOOM
!întrepătrúnde (a se ~) (-pă-trun-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se întrepătrúnde, imperf. 3 sg. se întrepătrundeá, perf. s. 3 sg. se întrepătrúnse; conj. prez. 3 să se întrepătrúndă; ger. întrepătrunzấndu-se; part. întrepătrúns
întrepătrunseserăm
ÎNTREPĂTRÚNDE, întrepătrúnd, vb. III. Refl. recipr. A se pătrunde reciproc. – Între1- + pătrunde. DOOM
!întrepătrúnde (a se ~) (-pă-trun-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se întrepătrúnde, imperf. 3 sg. se întrepătrundeá, perf. s. 3 sg. se întrepătrúnse; conj. prez. 3 să se întrepătrúndă; ger. întrepătrunzấndu-se; part. întrepătrúns
întrepătrunseserăți
ÎNTREPĂTRÚNDE, întrepătrúnd, vb. III. Refl. recipr. A se pătrunde reciproc. – Între1- + pătrunde. DOOM
!întrepătrúnde (a se ~) (-pă-trun-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se întrepătrúnde, imperf. 3 sg. se întrepătrundeá, perf. s. 3 sg. se întrepătrúnse; conj. prez. 3 să se întrepătrúndă; ger. întrepătrunzấndu-se; part. întrepătrúns
întrepătrunseseși
ÎNTREPĂTRÚNDE, întrepătrúnd, vb. III. Refl. recipr. A se pătrunde reciproc. – Între1- + pătrunde. DOOM
!întrepătrúnde (a se ~) (-pă-trun-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se întrepătrúnde, imperf. 3 sg. se întrepătrundeá, perf. s. 3 sg. se întrepătrúnse; conj. prez. 3 să se întrepătrúndă; ger. întrepătrunzấndu-se; part. întrepătrúns
întrepătrunseseți
ÎNTREPĂTRÚNDE, întrepătrúnd, vb. III. Refl. recipr. A se pătrunde reciproc. – Între1- + pătrunde. DOOM
!întrepătrúnde (a se ~) (-pă-trun-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se întrepătrúnde, imperf. 3 sg. se întrepătrundeá, perf. s. 3 sg. se întrepătrúnse; conj. prez. 3 să se întrepătrúndă; ger. întrepătrunzấndu-se; part. întrepătrúns
întrepătrunseși
ÎNTREPĂTRÚNDE, întrepătrúnd, vb. III. Refl. recipr. A se pătrunde reciproc. – Între1- + pătrunde. DOOM
!întrepătrúnde (a se ~) (-pă-trun-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se întrepătrúnde, imperf. 3 sg. se întrepătrundeá, perf. s. 3 sg. se întrepătrúnse; conj. prez. 3 să se întrepătrúndă; ger. întrepătrunzấndu-se; part. întrepătrúns
întrepătrunz
ÎNTREPĂTRÚNDE, întrepătrúnd, vb. III. Refl. recipr. A se pătrunde reciproc. – Între1- + pătrunde. DOOM
!întrepătrúnde (a se ~) (-pă-trun-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se întrepătrúnde, imperf. 3 sg. se întrepătrundeá, perf. s. 3 sg. se întrepătrúnse; conj. prez. 3 să se întrepătrúndă; ger. întrepătrunzấndu-se; part. întrepătrúns
întrepătrunzi
ÎNTREPĂTRÚNDE, întrepătrúnd, vb. III. Refl. recipr. A se pătrunde reciproc. – Între1- + pătrunde. DOOM
!întrepătrúnde (a se ~) (-pă-trun-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se întrepătrúnde, imperf. 3 sg. se întrepătrundeá, perf. s. 3 sg. se întrepătrúnse; conj. prez. 3 să se întrepătrúndă; ger. întrepătrunzấndu-se; part. întrepătrúns
întrepătrunzând
ÎNTREPĂTRÚNDE, întrepătrúnd, vb. III. Refl. recipr. A se pătrunde reciproc. – Între1- + pătrunde. DOOM
!întrepătrúnde (a se ~) (-pă-trun-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se întrepătrúnde, imperf. 3 sg. se întrepătrundeá, perf. s. 3 sg. se întrepătrúnse; conj. prez. 3 să se întrepătrúndă; ger. întrepătrunzấndu-se; part. întrepătrúns
întrepătrunzînd
ÎNTREPĂTRÚNDE, întrepătrúnd, vb. III. Refl. recipr. A se pătrunde reciproc. – Între1- + pătrunde. DOOM
!întrepătrúnde (a se ~) (-pă-trun-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se întrepătrúnde, imperf. 3 sg. se întrepătrundeá, perf. s. 3 sg. se întrepătrúnse; conj. prez. 3 să se întrepătrúndă; ger. întrepătrunzấndu-se; part. întrepătrúns
întrepătrunză
ÎNTREPĂTRÚNDE, întrepătrúnd, vb. III. Refl. recipr. A se pătrunde reciproc. – Între1- + pătrunde. DOOM
!întrepătrúnde (a se ~) (-pă-trun-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se întrepătrúnde, imperf. 3 sg. se întrepătrundeá, perf. s. 3 sg. se întrepătrúnse; conj. prez. 3 să se întrepătrúndă; ger. întrepătrunzấndu-se; part. întrepătrúns
întrerumpe
ÎNTRERÚPE, întrerúp, vb. III. Tranz. și refl. A (se) opri, a (se) suspenda temporar cursul, desfășurarea unei acțiuni, a unui lucru; a opri pe cineva sau a se opri în cursul unei lucrări, al unei activități; p. gener. a (se) opri, a (se) suspenda. ♦ Tranz. A opri pe cineva în timp ce vorbește, a tăia vorba cuiva. [Perf. s. întrerupsei, part. întrerupt – Var.: (Înv.) întrerúmpe vb. III] – Între1- + rupe (după fr. interrompre). DOOM
întrerúpe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrerúp, perf. s. 1 sg întrerupséi, 1 pl. întrerúpserăm; part. întrerúpt
întrerumpere
ÎNTRERÚPERE, întreruperi, s. f. Acțiunea de a (se) întrerupe și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. Fără întrerupere = permanent, necontenit, continuu. [Var.: (înv.) întrerúmpere s. f.] – V. întrerupe. DOOM
întrerúpere s. f., g.-d. art. întrerúperii; pl. întrerúperi
întrerumpt
ÎNTRERÚPE, întrerúp, vb. III. Tranz. și refl. A (se) opri, a (se) suspenda temporar cursul, desfășurarea unei acțiuni, a unui lucru; a opri pe cineva sau a se opri în cursul unei lucrări, al unei activități; p. gener. a (se) opri, a (se) suspenda. ♦ Tranz. A opri pe cineva în timp ce vorbește, a tăia vorba cuiva. [Perf. s. întrerupsei, part. întrerupt – Var.: (Înv.) întrerúmpe vb. III] – Între1- + rupe (după fr. interrompre).
întrerumt
ÎNTRERÚPE, întrerúp, vb. III. Tranz. și refl. A (se) opri, a (se) suspenda temporar cursul, desfășurarea unei acțiuni, a unui lucru; a opri pe cineva sau a se opri în cursul unei lucrări, al unei activități; p. gener. a (se) opri, a (se) suspenda. ♦ Tranz. A opri pe cineva în timp ce vorbește, a tăia vorba cuiva. [Perf. s. întrerupsei, part. întrerupt – Var.: (Înv.) întrerúmpe vb. III] – Între1- + rupe (după fr. interrompre).
întrerupe
ÎNTRERÚPE, întrerúp, vb. III. Tranz. și refl. A (se) opri, a (se) suspenda temporar cursul, desfășurarea unei acțiuni, a unui lucru; a opri pe cineva sau a se opri în cursul unei lucrări, al unei activități; p. gener. a (se) opri, a (se) suspenda. ♦ Tranz. A opri pe cineva în timp ce vorbește, a tăia vorba cuiva. [Perf. s. întrerupsei, part. întrerupt – Var.: (Înv.) întrerúmpe vb. III] – Între1- + rupe (după fr. interrompre). DOOM
întrerúpe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrerúp, perf. s. 1 sg întrerupséi, 1 pl. întrerúpserăm; part. întrerúpt
întrerupere
ÎNTRERÚPERE, întreruperi, s. f. Acțiunea de a (se) întrerupe și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. Fără întrerupere = permanent, necontenit, continuu. [Var.: (înv.) întrerúmpere s. f.] – V. întrerupe. DOOM
întrerúpere s. f., g.-d. art. întrerúperii; pl. întrerúperi
întreruperea
ÎNTRERÚPERE, întreruperi, s. f. Acțiunea de a (se) întrerupe și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. Fără întrerupere = permanent, necontenit, continuu. [Var.: (înv.) întrerúmpere s. f.] – V. întrerupe. DOOM
întrerúpere s. f., g.-d. art. întrerúperii; pl. întrerúperi
întreruperi
ÎNTRERÚPERE, întreruperi, s. f. Acțiunea de a (se) întrerupe și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. Fără întrerupere = permanent, necontenit, continuu. [Var.: (înv.) întrerúmpere s. f.] – V. întrerupe. DOOM
întrerúpere s. f., g.-d. art. întrerúperii; pl. întrerúperi
întreruperii
ÎNTRERÚPERE, întreruperi, s. f. Acțiunea de a (se) întrerupe și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. Fără întrerupere = permanent, necontenit, continuu. [Var.: (înv.) întrerúmpere s. f.] – V. întrerupe. DOOM
întrerúpere s. f., g.-d. art. întrerúperii; pl. întrerúperi
întreruperile
ÎNTRERÚPERE, întreruperi, s. f. Acțiunea de a (se) întrerupe și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. Fără întrerupere = permanent, necontenit, continuu. [Var.: (înv.) întrerúmpere s. f.] – V. întrerupe. DOOM
întrerúpere s. f., g.-d. art. întrerúperii; pl. întrerúperi
întreruperilor
ÎNTRERÚPERE, întreruperi, s. f. Acțiunea de a (se) întrerupe și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. Fără întrerupere = permanent, necontenit, continuu. [Var.: (înv.) întrerúmpere s. f.] – V. întrerupe. DOOM
întrerúpere s. f., g.-d. art. întrerúperii; pl. întrerúperi
întrerupt
ÎNTRERÚPT, -Ă, întrerupți, -te, adj. Care este temporar oprit, suspendat. ♦ (Adverbial) Cu întreruperi. ♦ Care are continuitatea oprită; rupt, tăiat. Fir întrerupt. – V. întrerupe.
întrerupta
ÎNTRERÚPT, -Ă, întrerupți, -te, adj. Care este temporar oprit, suspendat. ♦ (Adverbial) Cu întreruperi. ♦ Care are continuitatea oprită; rupt, tăiat. Fir întrerupt. – V. întrerupe.
întrerupte
ÎNTRERÚPT, -Ă, întrerupți, -te, adj. Care este temporar oprit, suspendat. ♦ (Adverbial) Cu întreruperi. ♦ Care are continuitatea oprită; rupt, tăiat. Fir întrerupt. – V. întrerupe.
întreruptei
ÎNTRERÚPT, -Ă, întrerupți, -te, adj. Care este temporar oprit, suspendat. ♦ (Adverbial) Cu întreruperi. ♦ Care are continuitatea oprită; rupt, tăiat. Fir întrerupt. – V. întrerupe.
întreruptele
ÎNTRERÚPT, -Ă, întrerupți, -te, adj. Care este temporar oprit, suspendat. ♦ (Adverbial) Cu întreruperi. ♦ Care are continuitatea oprită; rupt, tăiat. Fir întrerupt. – V. întrerupe.
întreruptelor
ÎNTRERÚPT, -Ă, întrerupți, -te, adj. Care este temporar oprit, suspendat. ♦ (Adverbial) Cu întreruperi. ♦ Care are continuitatea oprită; rupt, tăiat. Fir întrerupt. – V. întrerupe.
întreruptor
ÎNTRERUPTÓR, -OÁRE adj., s. n. v. întrerupător. DOOM
întrerupătór2 s. n., pl. întrerupătoáre
întreruptul
ÎNTRERÚPT, -Ă, întrerupți, -te, adj. Care este temporar oprit, suspendat. ♦ (Adverbial) Cu întreruperi. ♦ Care are continuitatea oprită; rupt, tăiat. Fir întrerupt. – V. întrerupe.
întreruptului
ÎNTRERÚPT, -Ă, întrerupți, -te, adj. Care este temporar oprit, suspendat. ♦ (Adverbial) Cu întreruperi. ♦ Care are continuitatea oprită; rupt, tăiat. Fir întrerupt. – V. întrerupe.
întrerupătoare
ÎNTRERUPTÓR, -OÁRE adj., s. n. v. întrerupător. DOOM
întrerupătór2 s. n., pl. întrerupătoáre
întrerupătoarea
ÎNTRERUPTÓR, -OÁRE adj., s. n. v. întrerupător. DOOM
întrerupătór2 s. n., pl. întrerupătoáre
întrerupătoarei
ÎNTRERUPTÓR, -OÁRE adj., s. n. v. întrerupător. DOOM
întrerupătór2 s. n., pl. întrerupătoáre
întrerupătoarele
ÎNTRERUPTÓR, -OÁRE adj., s. n. v. întrerupător. DOOM
întrerupătór2 s. n., pl. întrerupătoáre
întrerupătoarelor
ÎNTRERUPTÓR, -OÁRE adj., s. n. v. întrerupător. DOOM
întrerupătór2 s. n., pl. întrerupătoáre
întrerupător
ÎNTRERUPTÓR, -OÁRE adj., s. n. v. întrerupător. DOOM
întrerupătór2 s. n., pl. întrerupătoáre
întrerupători
ÎNTRERUPTÓR, -OÁRE adj., s. n. v. întrerupător. DOOM
întrerupătór2 s. n., pl. întrerupătoáre
întrerupătorii
ÎNTRERUPTÓR, -OÁRE adj., s. n. v. întrerupător. DOOM
întrerupătór2 s. n., pl. întrerupătoáre
întrerupătorilor
ÎNTRERUPTÓR, -OÁRE adj., s. n. v. întrerupător. DOOM
întrerupătór2 s. n., pl. întrerupătoáre
întrerupătorul
ÎNTRERUPTÓR, -OÁRE adj., s. n. v. întrerupător. DOOM
întrerupătór2 s. n., pl. întrerupătoáre
întrerupătorului
ÎNTRERUPTÓR, -OÁRE adj., s. n. v. întrerupător. DOOM
întrerupătór2 s. n., pl. întrerupătoáre
întrerupți
ÎNTRERÚPT, -Ă, întrerupți, -te, adj. Care este temporar oprit, suspendat. ♦ (Adverbial) Cu întreruperi. ♦ Care are continuitatea oprită; rupt, tăiat. Fir întrerupt. – V. întrerupe.
întrerupții
ÎNTRERÚPT, -Ă, întrerupți, -te, adj. Care este temporar oprit, suspendat. ♦ (Adverbial) Cu întreruperi. ♦ Care are continuitatea oprită; rupt, tăiat. Fir întrerupt. – V. întrerupe.
întrerupților
ÎNTRERÚPT, -Ă, întrerupți, -te, adj. Care este temporar oprit, suspendat. ♦ (Adverbial) Cu întreruperi. ♦ Care are continuitatea oprită; rupt, tăiat. Fir întrerupt. – V. întrerupe.
întretai
ÎNTRETĂIÁ, întretái, vb. I. Refl. recipr. (Despre linii, drumuri etc.) A se intersecta, a se încrucișa. [Pr.: -tă-ia] – Între1- + tăia (după fr. entrecouper). DOOM
!întretăiá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă întretái, 2 sg. te întretái, 3 se întretáie, 1 pl. ne întretăiém, 2 pl. vă întretăiáți; conj. prez. 3 să se întretáie; ger. întretăíndu-se; part. întretăiát
întretaie
ÎNTRETĂIÁ, întretái, vb. I. Refl. recipr. (Despre linii, drumuri etc.) A se intersecta, a se încrucișa. [Pr.: -tă-ia] – Între1- + tăia (după fr. entrecouper). DOOM
!întretăiá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă întretái, 2 sg. te întretái, 3 se întretáie, 1 pl. ne întretăiém, 2 pl. vă întretăiáți; conj. prez. 3 să se întretáie; ger. întretăíndu-se; part. întretăiát
întretăia
ÎNTRETĂIÁ, întretái, vb. I. Refl. recipr. (Despre linii, drumuri etc.) A se intersecta, a se încrucișa. [Pr.: -tă-ia] – Între1- + tăia (după fr. entrecouper). DOOM
!întretăiá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă întretái, 2 sg. te întretái, 3 se întretáie, 1 pl. ne întretăiém, 2 pl. vă întretăiáți; conj. prez. 3 să se întretáie; ger. întretăíndu-se; part. întretăiát
întretăiai
ÎNTRETĂIÁ, întretái, vb. I. Refl. recipr. (Despre linii, drumuri etc.) A se intersecta, a se încrucișa. [Pr.: -tă-ia] – Între1- + tăia (după fr. entrecouper). DOOM
!întretăiá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă întretái, 2 sg. te întretái, 3 se întretáie, 1 pl. ne întretăiém, 2 pl. vă întretăiáți; conj. prez. 3 să se întretáie; ger. întretăíndu-se; part. întretăiát
întretăiam
ÎNTRETĂIÁ, întretái, vb. I. Refl. recipr. (Despre linii, drumuri etc.) A se intersecta, a se încrucișa. [Pr.: -tă-ia] – Între1- + tăia (după fr. entrecouper). DOOM
!întretăiá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă întretái, 2 sg. te întretái, 3 se întretáie, 1 pl. ne întretăiém, 2 pl. vă întretăiáți; conj. prez. 3 să se întretáie; ger. întretăíndu-se; part. întretăiát
întretăiară
ÎNTRETĂIÁ, întretái, vb. I. Refl. recipr. (Despre linii, drumuri etc.) A se intersecta, a se încrucișa. [Pr.: -tă-ia] – Între1- + tăia (după fr. entrecouper). DOOM
!întretăiá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă întretái, 2 sg. te întretái, 3 se întretáie, 1 pl. ne întretăiém, 2 pl. vă întretăiáți; conj. prez. 3 să se întretáie; ger. întretăíndu-se; part. întretăiát
întretăiarăm
ÎNTRETĂIÁ, întretái, vb. I. Refl. recipr. (Despre linii, drumuri etc.) A se intersecta, a se încrucișa. [Pr.: -tă-ia] – Între1- + tăia (după fr. entrecouper). DOOM
!întretăiá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă întretái, 2 sg. te întretái, 3 se întretáie, 1 pl. ne întretăiém, 2 pl. vă întretăiáți; conj. prez. 3 să se întretáie; ger. întretăíndu-se; part. întretăiát
întretăiarăți
ÎNTRETĂIÁ, întretái, vb. I. Refl. recipr. (Despre linii, drumuri etc.) A se intersecta, a se încrucișa. [Pr.: -tă-ia] – Între1- + tăia (după fr. entrecouper). DOOM
!întretăiá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă întretái, 2 sg. te întretái, 3 se întretáie, 1 pl. ne întretăiém, 2 pl. vă întretăiáți; conj. prez. 3 să se întretáie; ger. întretăíndu-se; part. întretăiát
întretăiase
ÎNTRETĂIÁ, întretái, vb. I. Refl. recipr. (Despre linii, drumuri etc.) A se intersecta, a se încrucișa. [Pr.: -tă-ia] – Între1- + tăia (după fr. entrecouper). DOOM
!întretăiá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă întretái, 2 sg. te întretái, 3 se întretáie, 1 pl. ne întretăiém, 2 pl. vă întretăiáți; conj. prez. 3 să se întretáie; ger. întretăíndu-se; part. întretăiát
întretăiasem
ÎNTRETĂIÁ, întretái, vb. I. Refl. recipr. (Despre linii, drumuri etc.) A se intersecta, a se încrucișa. [Pr.: -tă-ia] – Între1- + tăia (după fr. entrecouper). DOOM
!întretăiá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă întretái, 2 sg. te întretái, 3 se întretáie, 1 pl. ne întretăiém, 2 pl. vă întretăiáți; conj. prez. 3 să se întretáie; ger. întretăíndu-se; part. întretăiát
întretăiaseră
ÎNTRETĂIÁ, întretái, vb. I. Refl. recipr. (Despre linii, drumuri etc.) A se intersecta, a se încrucișa. [Pr.: -tă-ia] – Între1- + tăia (după fr. entrecouper). DOOM
!întretăiá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă întretái, 2 sg. te întretái, 3 se întretáie, 1 pl. ne întretăiém, 2 pl. vă întretăiáți; conj. prez. 3 să se întretáie; ger. întretăíndu-se; part. întretăiát
întretăiaserăm
ÎNTRETĂIÁ, întretái, vb. I. Refl. recipr. (Despre linii, drumuri etc.) A se intersecta, a se încrucișa. [Pr.: -tă-ia] – Între1- + tăia (după fr. entrecouper). DOOM
!întretăiá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă întretái, 2 sg. te întretái, 3 se întretáie, 1 pl. ne întretăiém, 2 pl. vă întretăiáți; conj. prez. 3 să se întretáie; ger. întretăíndu-se; part. întretăiát
întretăiaserăți
ÎNTRETĂIÁ, întretái, vb. I. Refl. recipr. (Despre linii, drumuri etc.) A se intersecta, a se încrucișa. [Pr.: -tă-ia] – Între1- + tăia (după fr. entrecouper). DOOM
!întretăiá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă întretái, 2 sg. te întretái, 3 se întretáie, 1 pl. ne întretăiém, 2 pl. vă întretăiáți; conj. prez. 3 să se întretáie; ger. întretăíndu-se; part. întretăiát
întretăiaseși
ÎNTRETĂIÁ, întretái, vb. I. Refl. recipr. (Despre linii, drumuri etc.) A se intersecta, a se încrucișa. [Pr.: -tă-ia] – Între1- + tăia (după fr. entrecouper). DOOM
!întretăiá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă întretái, 2 sg. te întretái, 3 se întretáie, 1 pl. ne întretăiém, 2 pl. vă întretăiáți; conj. prez. 3 să se întretáie; ger. întretăíndu-se; part. întretăiát
întretăiaseți
ÎNTRETĂIÁ, întretái, vb. I. Refl. recipr. (Despre linii, drumuri etc.) A se intersecta, a se încrucișa. [Pr.: -tă-ia] – Între1- + tăia (după fr. entrecouper). DOOM
!întretăiá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă întretái, 2 sg. te întretái, 3 se întretáie, 1 pl. ne întretăiém, 2 pl. vă întretăiáți; conj. prez. 3 să se întretáie; ger. întretăíndu-se; part. întretăiát
întretăiat
ÎNTRETĂIÁ, întretái, vb. I. Refl. recipr. (Despre linii, drumuri etc.) A se intersecta, a se încrucișa. [Pr.: -tă-ia] – Între1- + tăia (după fr. entrecouper). DOOM
!întretăiá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă întretái, 2 sg. te întretái, 3 se întretáie, 1 pl. ne întretăiém, 2 pl. vă întretăiáți; conj. prez. 3 să se întretáie; ger. întretăíndu-se; part. întretăiát
întretăiat
ÎNTRETĂIÁT, -Ă, întretăiați, -te, adj. Care se intersectează, se încrucișează cu altul. ♦ (Despre vorbire, plâns, respirație etc.) Întrerupt, cu întreruperi. [Pr.: -tă-iat] – V. întretăia.
întretăiata
ÎNTRETĂIÁT, -Ă, întretăiați, -te, adj. Care se intersectează, se încrucișează cu altul. ♦ (Despre vorbire, plâns, respirație etc.) Întrerupt, cu întreruperi. [Pr.: -tă-iat] – V. întretăia.
întretăiate
ÎNTRETĂIÁT, -Ă, întretăiați, -te, adj. Care se intersectează, se încrucișează cu altul. ♦ (Despre vorbire, plâns, respirație etc.) Întrerupt, cu întreruperi. [Pr.: -tă-iat] – V. întretăia.
întretăiatei
ÎNTRETĂIÁT, -Ă, întretăiați, -te, adj. Care se intersectează, se încrucișează cu altul. ♦ (Despre vorbire, plâns, respirație etc.) Întrerupt, cu întreruperi. [Pr.: -tă-iat] – V. întretăia.
întretăiatele
ÎNTRETĂIÁT, -Ă, întretăiați, -te, adj. Care se intersectează, se încrucișează cu altul. ♦ (Despre vorbire, plâns, respirație etc.) Întrerupt, cu întreruperi. [Pr.: -tă-iat] – V. întretăia.
întretăiatelor
ÎNTRETĂIÁT, -Ă, întretăiați, -te, adj. Care se intersectează, se încrucișează cu altul. ♦ (Despre vorbire, plâns, respirație etc.) Întrerupt, cu întreruperi. [Pr.: -tă-iat] – V. întretăia.
întretăiatul
ÎNTRETĂIÁT, -Ă, întretăiați, -te, adj. Care se intersectează, se încrucișează cu altul. ♦ (Despre vorbire, plâns, respirație etc.) Întrerupt, cu întreruperi. [Pr.: -tă-iat] – V. întretăia.
întretăiatului
ÎNTRETĂIÁT, -Ă, întretăiați, -te, adj. Care se intersectează, se încrucișează cu altul. ♦ (Despre vorbire, plâns, respirație etc.) Întrerupt, cu întreruperi. [Pr.: -tă-iat] – V. întretăia.
întretăiau
ÎNTRETĂIÁ, întretái, vb. I. Refl. recipr. (Despre linii, drumuri etc.) A se intersecta, a se încrucișa. [Pr.: -tă-ia] – Între1- + tăia (după fr. entrecouper). DOOM
!întretăiá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă întretái, 2 sg. te întretái, 3 se întretáie, 1 pl. ne întretăiém, 2 pl. vă întretăiáți; conj. prez. 3 să se întretáie; ger. întretăíndu-se; part. întretăiát
întretăiași
ÎNTRETĂIÁ, întretái, vb. I. Refl. recipr. (Despre linii, drumuri etc.) A se intersecta, a se încrucișa. [Pr.: -tă-ia] – Între1- + tăia (după fr. entrecouper). DOOM
!întretăiá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă întretái, 2 sg. te întretái, 3 se întretáie, 1 pl. ne întretăiém, 2 pl. vă întretăiáți; conj. prez. 3 să se întretáie; ger. întretăíndu-se; part. întretăiát
întretăiați
ÎNTRETĂIÁ, întretái, vb. I. Refl. recipr. (Despre linii, drumuri etc.) A se intersecta, a se încrucișa. [Pr.: -tă-ia] – Între1- + tăia (după fr. entrecouper). DOOM
!întretăiá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă întretái, 2 sg. te întretái, 3 se întretáie, 1 pl. ne întretăiém, 2 pl. vă întretăiáți; conj. prez. 3 să se întretáie; ger. întretăíndu-se; part. întretăiát
întretăiați
ÎNTRETĂIÁT, -Ă, întretăiați, -te, adj. Care se intersectează, se încrucișează cu altul. ♦ (Despre vorbire, plâns, respirație etc.) Întrerupt, cu întreruperi. [Pr.: -tă-iat] – V. întretăia.
întretăiații
ÎNTRETĂIÁT, -Ă, întretăiați, -te, adj. Care se intersectează, se încrucișează cu altul. ♦ (Despre vorbire, plâns, respirație etc.) Întrerupt, cu întreruperi. [Pr.: -tă-iat] – V. întretăia.
întretăiaților
ÎNTRETĂIÁT, -Ă, întretăiați, -te, adj. Care se intersectează, se încrucișează cu altul. ♦ (Despre vorbire, plâns, respirație etc.) Întrerupt, cu întreruperi. [Pr.: -tă-iat] – V. întretăia.
întretăiem
ÎNTRETĂIÁ, întretái, vb. I. Refl. recipr. (Despre linii, drumuri etc.) A se intersecta, a se încrucișa. [Pr.: -tă-ia] – Între1- + tăia (după fr. entrecouper). DOOM
!întretăiá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă întretái, 2 sg. te întretái, 3 se întretáie, 1 pl. ne întretăiém, 2 pl. vă întretăiáți; conj. prez. 3 să se întretáie; ger. întretăíndu-se; part. întretăiát
întretăiere
ÎNTRETĂIÁ, întretái, vb. I. Refl. recipr. (Despre linii, drumuri etc.) A se intersecta, a se încrucișa. [Pr.: -tă-ia] – Între1- + tăia (după fr. entrecouper). DOOM
!întretăiá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă întretái, 2 sg. te întretái, 3 se întretáie, 1 pl. ne întretăiém, 2 pl. vă întretăiáți; conj. prez. 3 să se întretáie; ger. întretăíndu-se; part. întretăiát
întretăiere
ÎNTRETĂIÉRE, întretăieri, s. f. Acțiunea de a se întretăia și rezultatul ei. ♦ (Concr.) Loc unde se întretaie două elemente; intersecție. – V. întretăia. DOOM
întretăiére s. f., g.-d. art. întretăiérii; pl. întretăiéri
întretăierea
ÎNTRETĂIÉRE, întretăieri, s. f. Acțiunea de a se întretăia și rezultatul ei. ♦ (Concr.) Loc unde se întretaie două elemente; intersecție. – V. întretăia. DOOM
întretăiére s. f., g.-d. art. întretăiérii; pl. întretăiéri
întretăieri
ÎNTRETĂIÉRE, întretăieri, s. f. Acțiunea de a se întretăia și rezultatul ei. ♦ (Concr.) Loc unde se întretaie două elemente; intersecție. – V. întretăia. DOOM
întretăiére s. f., g.-d. art. întretăiérii; pl. întretăiéri
întretăierii
ÎNTRETĂIÉRE, întretăieri, s. f. Acțiunea de a se întretăia și rezultatul ei. ♦ (Concr.) Loc unde se întretaie două elemente; intersecție. – V. întretăia. DOOM
întretăiére s. f., g.-d. art. întretăiérii; pl. întretăiéri
întretăierile
ÎNTRETĂIÉRE, întretăieri, s. f. Acțiunea de a se întretăia și rezultatul ei. ♦ (Concr.) Loc unde se întretaie două elemente; intersecție. – V. întretăia. DOOM
întretăiére s. f., g.-d. art. întretăiérii; pl. întretăiéri
întretăierilor
ÎNTRETĂIÉRE, întretăieri, s. f. Acțiunea de a se întretăia și rezultatul ei. ♦ (Concr.) Loc unde se întretaie două elemente; intersecție. – V. întretăia. DOOM
întretăiére s. f., g.-d. art. întretăiérii; pl. întretăiéri
întretăind
ÎNTRETĂIÁ, întretái, vb. I. Refl. recipr. (Despre linii, drumuri etc.) A se intersecta, a se încrucișa. [Pr.: -tă-ia] – Între1- + tăia (după fr. entrecouper). DOOM
!întretăiá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă întretái, 2 sg. te întretái, 3 se întretáie, 1 pl. ne întretăiém, 2 pl. vă întretăiáți; conj. prez. 3 să se întretáie; ger. întretăíndu-se; part. întretăiát
întrevadă
ÎNTREVEDEÁ, întrevắd, vb. II. Tranz. A întrezări. ♦ Fig. A vedea în perspectiva timpului, a prevedea, a bănui. – Între1- + vedea (după fr. entrevoir). DOOM
întrevedeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrevắd, 2 sg. întrevézi, 1 pl. întrevedém, 2 pl. întrevedéți; conj. prez. 3 să întrevádă; ger. întrevăzấnd; part. întrevăzút
întrevază
ÎNTREVEDEÁ, întrevắd, vb. II. Tranz. A întrezări. ♦ Fig. A vedea în perspectiva timpului, a prevedea, a bănui. – Între1- + vedea (după fr. entrevoir). DOOM
întrevedeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrevắd, 2 sg. întrevézi, 1 pl. întrevedém, 2 pl. întrevedéți; conj. prez. 3 să întrevádă; ger. întrevăzấnd; part. întrevăzút
întrevede
ÎNTREVEDEÁ, întrevắd, vb. II. Tranz. A întrezări. ♦ Fig. A vedea în perspectiva timpului, a prevedea, a bănui. – Între1- + vedea (după fr. entrevoir). DOOM
întrevedeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrevắd, 2 sg. întrevézi, 1 pl. întrevedém, 2 pl. întrevedéți; conj. prez. 3 să întrevádă; ger. întrevăzấnd; part. întrevăzút
întrevedea
ÎNTREVEDEÁ, întrevắd, vb. II. Tranz. A întrezări. ♦ Fig. A vedea în perspectiva timpului, a prevedea, a bănui. – Între1- + vedea (după fr. entrevoir). DOOM
întrevedeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrevắd, 2 sg. întrevézi, 1 pl. întrevedém, 2 pl. întrevedéți; conj. prez. 3 să întrevádă; ger. întrevăzấnd; part. întrevăzút
întrevedeai
ÎNTREVEDEÁ, întrevắd, vb. II. Tranz. A întrezări. ♦ Fig. A vedea în perspectiva timpului, a prevedea, a bănui. – Între1- + vedea (după fr. entrevoir). DOOM
întrevedeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrevắd, 2 sg. întrevézi, 1 pl. întrevedém, 2 pl. întrevedéți; conj. prez. 3 să întrevádă; ger. întrevăzấnd; part. întrevăzút
întrevedeam
ÎNTREVEDEÁ, întrevắd, vb. II. Tranz. A întrezări. ♦ Fig. A vedea în perspectiva timpului, a prevedea, a bănui. – Între1- + vedea (după fr. entrevoir). DOOM
întrevedeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrevắd, 2 sg. întrevézi, 1 pl. întrevedém, 2 pl. întrevedéți; conj. prez. 3 să întrevádă; ger. întrevăzấnd; part. întrevăzút
întrevedeau
ÎNTREVEDEÁ, întrevắd, vb. II. Tranz. A întrezări. ♦ Fig. A vedea în perspectiva timpului, a prevedea, a bănui. – Între1- + vedea (după fr. entrevoir). DOOM
întrevedeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrevắd, 2 sg. întrevézi, 1 pl. întrevedém, 2 pl. întrevedéți; conj. prez. 3 să întrevádă; ger. întrevăzấnd; part. întrevăzút
întrevedeați
ÎNTREVEDEÁ, întrevắd, vb. II. Tranz. A întrezări. ♦ Fig. A vedea în perspectiva timpului, a prevedea, a bănui. – Între1- + vedea (după fr. entrevoir). DOOM
întrevedeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrevắd, 2 sg. întrevézi, 1 pl. întrevedém, 2 pl. întrevedéți; conj. prez. 3 să întrevádă; ger. întrevăzấnd; part. întrevăzút
întrevedem
ÎNTREVEDEÁ, întrevắd, vb. II. Tranz. A întrezări. ♦ Fig. A vedea în perspectiva timpului, a prevedea, a bănui. – Între1- + vedea (după fr. entrevoir). DOOM
întrevedeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrevắd, 2 sg. întrevézi, 1 pl. întrevedém, 2 pl. întrevedéți; conj. prez. 3 să întrevádă; ger. întrevăzấnd; part. întrevăzút
întrevedere
ÎNTREVEDEÁ, întrevắd, vb. II. Tranz. A întrezări. ♦ Fig. A vedea în perspectiva timpului, a prevedea, a bănui. – Între1- + vedea (după fr. entrevoir). DOOM
întrevedeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrevắd, 2 sg. întrevézi, 1 pl. întrevedém, 2 pl. întrevedéți; conj. prez. 3 să întrevádă; ger. întrevăzấnd; part. întrevăzút
întrevedere
ÎNTREVEDÉRE, întrevederi, s. f. Întâlnire între două sau mai multe persoane în scopul de a discuta chestiuni de interes comun. – Între1- + vedere (după fr. entrevue). DOOM
întrevedére s. f., g.-d. art. întrevedérii; pl. întrevedéri
întrevederea
ÎNTREVEDÉRE, întrevederi, s. f. Întâlnire între două sau mai multe persoane în scopul de a discuta chestiuni de interes comun. – Între1- + vedere (după fr. entrevue). DOOM
întrevedére s. f., g.-d. art. întrevedérii; pl. întrevedéri
întrevederi
ÎNTREVEDÉRE, întrevederi, s. f. Întâlnire între două sau mai multe persoane în scopul de a discuta chestiuni de interes comun. – Între1- + vedere (după fr. entrevue). DOOM
întrevedére s. f., g.-d. art. întrevedérii; pl. întrevedéri
întrevederii
ÎNTREVEDÉRE, întrevederi, s. f. Întâlnire între două sau mai multe persoane în scopul de a discuta chestiuni de interes comun. – Între1- + vedere (după fr. entrevue). DOOM
întrevedére s. f., g.-d. art. întrevedérii; pl. întrevedéri
întrevederile
ÎNTREVEDÉRE, întrevederi, s. f. Întâlnire între două sau mai multe persoane în scopul de a discuta chestiuni de interes comun. – Între1- + vedere (după fr. entrevue). DOOM
întrevedére s. f., g.-d. art. întrevedérii; pl. întrevedéri
întrevederilor
ÎNTREVEDÉRE, întrevederi, s. f. Întâlnire între două sau mai multe persoane în scopul de a discuta chestiuni de interes comun. – Între1- + vedere (după fr. entrevue). DOOM
întrevedére s. f., g.-d. art. întrevedérii; pl. întrevedéri
întrevedeți
ÎNTREVEDEÁ, întrevắd, vb. II. Tranz. A întrezări. ♦ Fig. A vedea în perspectiva timpului, a prevedea, a bănui. – Între1- + vedea (după fr. entrevoir). DOOM
întrevedeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrevắd, 2 sg. întrevézi, 1 pl. întrevedém, 2 pl. întrevedéți; conj. prez. 3 să întrevádă; ger. întrevăzấnd; part. întrevăzút
întrevezi
ÎNTREVEDEÁ, întrevắd, vb. II. Tranz. A întrezări. ♦ Fig. A vedea în perspectiva timpului, a prevedea, a bănui. – Între1- + vedea (după fr. entrevoir). DOOM
întrevedeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrevắd, 2 sg. întrevézi, 1 pl. întrevedém, 2 pl. întrevedéți; conj. prez. 3 să întrevádă; ger. întrevăzấnd; part. întrevăzút
întrevorbire
ÎNTREVORBÍRE, întrevorbiri, s. f. (Înv. și reg.) Convorbire. – Între1- + vorbire.
întrevăd
ÎNTREVEDEÁ, întrevắd, vb. II. Tranz. A întrezări. ♦ Fig. A vedea în perspectiva timpului, a prevedea, a bănui. – Între1- + vedea (după fr. entrevoir). DOOM
întrevedeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrevắd, 2 sg. întrevézi, 1 pl. întrevedém, 2 pl. întrevedéți; conj. prez. 3 să întrevádă; ger. întrevăzấnd; part. întrevăzút
întrevăz
ÎNTREVEDEÁ, întrevắd, vb. II. Tranz. A întrezări. ♦ Fig. A vedea în perspectiva timpului, a prevedea, a bănui. – Între1- + vedea (după fr. entrevoir). DOOM
întrevedeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrevắd, 2 sg. întrevézi, 1 pl. întrevedém, 2 pl. întrevedéți; conj. prez. 3 să întrevádă; ger. întrevăzấnd; part. întrevăzút
întrevăzu
ÎNTREVEDEÁ, întrevắd, vb. II. Tranz. A întrezări. ♦ Fig. A vedea în perspectiva timpului, a prevedea, a bănui. – Între1- + vedea (după fr. entrevoir). DOOM
întrevedeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrevắd, 2 sg. întrevézi, 1 pl. întrevedém, 2 pl. întrevedéți; conj. prez. 3 să întrevádă; ger. întrevăzấnd; part. întrevăzút
întrevăzui
ÎNTREVEDEÁ, întrevắd, vb. II. Tranz. A întrezări. ♦ Fig. A vedea în perspectiva timpului, a prevedea, a bănui. – Între1- + vedea (după fr. entrevoir). DOOM
întrevedeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrevắd, 2 sg. întrevézi, 1 pl. întrevedém, 2 pl. întrevedéți; conj. prez. 3 să întrevádă; ger. întrevăzấnd; part. întrevăzút
întrevăzură
ÎNTREVEDEÁ, întrevắd, vb. II. Tranz. A întrezări. ♦ Fig. A vedea în perspectiva timpului, a prevedea, a bănui. – Între1- + vedea (după fr. entrevoir). DOOM
întrevedeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrevắd, 2 sg. întrevézi, 1 pl. întrevedém, 2 pl. întrevedéți; conj. prez. 3 să întrevádă; ger. întrevăzấnd; part. întrevăzút
întrevăzurăm
ÎNTREVEDEÁ, întrevắd, vb. II. Tranz. A întrezări. ♦ Fig. A vedea în perspectiva timpului, a prevedea, a bănui. – Între1- + vedea (după fr. entrevoir). DOOM
întrevedeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrevắd, 2 sg. întrevézi, 1 pl. întrevedém, 2 pl. întrevedéți; conj. prez. 3 să întrevádă; ger. întrevăzấnd; part. întrevăzút
întrevăzurăți
ÎNTREVEDEÁ, întrevắd, vb. II. Tranz. A întrezări. ♦ Fig. A vedea în perspectiva timpului, a prevedea, a bănui. – Între1- + vedea (după fr. entrevoir). DOOM
întrevedeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrevắd, 2 sg. întrevézi, 1 pl. întrevedém, 2 pl. întrevedéți; conj. prez. 3 să întrevádă; ger. întrevăzấnd; part. întrevăzút
întrevăzuse
ÎNTREVEDEÁ, întrevắd, vb. II. Tranz. A întrezări. ♦ Fig. A vedea în perspectiva timpului, a prevedea, a bănui. – Între1- + vedea (după fr. entrevoir). DOOM
întrevedeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrevắd, 2 sg. întrevézi, 1 pl. întrevedém, 2 pl. întrevedéți; conj. prez. 3 să întrevádă; ger. întrevăzấnd; part. întrevăzút
întrevăzusem
ÎNTREVEDEÁ, întrevắd, vb. II. Tranz. A întrezări. ♦ Fig. A vedea în perspectiva timpului, a prevedea, a bănui. – Între1- + vedea (după fr. entrevoir). DOOM
întrevedeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrevắd, 2 sg. întrevézi, 1 pl. întrevedém, 2 pl. întrevedéți; conj. prez. 3 să întrevádă; ger. întrevăzấnd; part. întrevăzút
întrevăzuseră
ÎNTREVEDEÁ, întrevắd, vb. II. Tranz. A întrezări. ♦ Fig. A vedea în perspectiva timpului, a prevedea, a bănui. – Între1- + vedea (după fr. entrevoir). DOOM
întrevedeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrevắd, 2 sg. întrevézi, 1 pl. întrevedém, 2 pl. întrevedéți; conj. prez. 3 să întrevádă; ger. întrevăzấnd; part. întrevăzút
întrevăzuserăm
ÎNTREVEDEÁ, întrevắd, vb. II. Tranz. A întrezări. ♦ Fig. A vedea în perspectiva timpului, a prevedea, a bănui. – Între1- + vedea (după fr. entrevoir). DOOM
întrevedeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrevắd, 2 sg. întrevézi, 1 pl. întrevedém, 2 pl. întrevedéți; conj. prez. 3 să întrevádă; ger. întrevăzấnd; part. întrevăzút
întrevăzuserăți
ÎNTREVEDEÁ, întrevắd, vb. II. Tranz. A întrezări. ♦ Fig. A vedea în perspectiva timpului, a prevedea, a bănui. – Între1- + vedea (după fr. entrevoir). DOOM
întrevedeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrevắd, 2 sg. întrevézi, 1 pl. întrevedém, 2 pl. întrevedéți; conj. prez. 3 să întrevádă; ger. întrevăzấnd; part. întrevăzút
întrevăzuseși
ÎNTREVEDEÁ, întrevắd, vb. II. Tranz. A întrezări. ♦ Fig. A vedea în perspectiva timpului, a prevedea, a bănui. – Între1- + vedea (după fr. entrevoir). DOOM
întrevedeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrevắd, 2 sg. întrevézi, 1 pl. întrevedém, 2 pl. întrevedéți; conj. prez. 3 să întrevádă; ger. întrevăzấnd; part. întrevăzút
întrevăzuseți
ÎNTREVEDEÁ, întrevắd, vb. II. Tranz. A întrezări. ♦ Fig. A vedea în perspectiva timpului, a prevedea, a bănui. – Între1- + vedea (după fr. entrevoir). DOOM
întrevedeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrevắd, 2 sg. întrevézi, 1 pl. întrevedém, 2 pl. întrevedéți; conj. prez. 3 să întrevádă; ger. întrevăzấnd; part. întrevăzút
întrevăzut
ÎNTREVĂZÚT, -Ă, întrevăzuți, -te, adj. Care de-abia se vede; întrezărit. ♦ Fig. Văzut în perspectiva timpului; prevăzut, bănuit. – V. întrevedea.
întrevăzut
ÎNTREVEDEÁ, întrevắd, vb. II. Tranz. A întrezări. ♦ Fig. A vedea în perspectiva timpului, a prevedea, a bănui. – Între1- + vedea (după fr. entrevoir). DOOM
întrevedeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrevắd, 2 sg. întrevézi, 1 pl. întrevedém, 2 pl. întrevedéți; conj. prez. 3 să întrevádă; ger. întrevăzấnd; part. întrevăzút
întrevăzuta
ÎNTREVĂZÚT, -Ă, întrevăzuți, -te, adj. Care de-abia se vede; întrezărit. ♦ Fig. Văzut în perspectiva timpului; prevăzut, bănuit. – V. întrevedea.
întrevăzute
ÎNTREVĂZÚT, -Ă, întrevăzuți, -te, adj. Care de-abia se vede; întrezărit. ♦ Fig. Văzut în perspectiva timpului; prevăzut, bănuit. – V. întrevedea.
întrevăzutei
ÎNTREVĂZÚT, -Ă, întrevăzuți, -te, adj. Care de-abia se vede; întrezărit. ♦ Fig. Văzut în perspectiva timpului; prevăzut, bănuit. – V. întrevedea.
întrevăzutele
ÎNTREVĂZÚT, -Ă, întrevăzuți, -te, adj. Care de-abia se vede; întrezărit. ♦ Fig. Văzut în perspectiva timpului; prevăzut, bănuit. – V. întrevedea.
întrevăzutelor
ÎNTREVĂZÚT, -Ă, întrevăzuți, -te, adj. Care de-abia se vede; întrezărit. ♦ Fig. Văzut în perspectiva timpului; prevăzut, bănuit. – V. întrevedea.
întrevăzutul
ÎNTREVĂZÚT, -Ă, întrevăzuți, -te, adj. Care de-abia se vede; întrezărit. ♦ Fig. Văzut în perspectiva timpului; prevăzut, bănuit. – V. întrevedea.
întrevăzutului
ÎNTREVĂZÚT, -Ă, întrevăzuți, -te, adj. Care de-abia se vede; întrezărit. ♦ Fig. Văzut în perspectiva timpului; prevăzut, bănuit. – V. întrevedea.
întrevăzuși
ÎNTREVEDEÁ, întrevắd, vb. II. Tranz. A întrezări. ♦ Fig. A vedea în perspectiva timpului, a prevedea, a bănui. – Între1- + vedea (după fr. entrevoir). DOOM
întrevedeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrevắd, 2 sg. întrevézi, 1 pl. întrevedém, 2 pl. întrevedéți; conj. prez. 3 să întrevádă; ger. întrevăzấnd; part. întrevăzút
întrevăzuți
ÎNTREVĂZÚT, -Ă, întrevăzuți, -te, adj. Care de-abia se vede; întrezărit. ♦ Fig. Văzut în perspectiva timpului; prevăzut, bănuit. – V. întrevedea.
întrevăzuții
ÎNTREVĂZÚT, -Ă, întrevăzuți, -te, adj. Care de-abia se vede; întrezărit. ♦ Fig. Văzut în perspectiva timpului; prevăzut, bănuit. – V. întrevedea.
întrevăzuților
ÎNTREVĂZÚT, -Ă, întrevăzuți, -te, adj. Care de-abia se vede; întrezărit. ♦ Fig. Văzut în perspectiva timpului; prevăzut, bănuit. – V. întrevedea.
întrevăzând
ÎNTREVEDEÁ, întrevắd, vb. II. Tranz. A întrezări. ♦ Fig. A vedea în perspectiva timpului, a prevedea, a bănui. – Între1- + vedea (după fr. entrevoir). DOOM
întrevedeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrevắd, 2 sg. întrevézi, 1 pl. întrevedém, 2 pl. întrevedéți; conj. prez. 3 să întrevádă; ger. întrevăzấnd; part. întrevăzút
întrevăzînd
ÎNTREVEDEÁ, întrevắd, vb. II. Tranz. A întrezări. ♦ Fig. A vedea în perspectiva timpului, a prevedea, a bănui. – Între1- + vedea (după fr. entrevoir). DOOM
întrevedeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrevắd, 2 sg. întrevézi, 1 pl. întrevedém, 2 pl. întrevedéți; conj. prez. 3 să întrevádă; ger. întrevăzấnd; part. întrevăzút
întrezărea
ÎNTREZĂRÍ, întrezăresc, vb. IV. Tranz. A zări, a vedea în chip vag, a desluși anevoie (printre alte lucruri sau în treacăt); a întrevedea. – Între1- + zări (după fr. entrevoir). DOOM
întrezărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrezărésc, imperf. 3 sg. întrezăreá; conj. prez. 3 să întrezăreáscă
întrezăreai
ÎNTREZĂRÍ, întrezăresc, vb. IV. Tranz. A zări, a vedea în chip vag, a desluși anevoie (printre alte lucruri sau în treacăt); a întrevedea. – Între1- + zări (după fr. entrevoir). DOOM
întrezărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrezărésc, imperf. 3 sg. întrezăreá; conj. prez. 3 să întrezăreáscă
întrezăream
ÎNTREZĂRÍ, întrezăresc, vb. IV. Tranz. A zări, a vedea în chip vag, a desluși anevoie (printre alte lucruri sau în treacăt); a întrevedea. – Între1- + zări (după fr. entrevoir). DOOM
întrezărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrezărésc, imperf. 3 sg. întrezăreá; conj. prez. 3 să întrezăreáscă
întrezărească
ÎNTREZĂRÍ, întrezăresc, vb. IV. Tranz. A zări, a vedea în chip vag, a desluși anevoie (printre alte lucruri sau în treacăt); a întrevedea. – Între1- + zări (după fr. entrevoir). DOOM
întrezărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrezărésc, imperf. 3 sg. întrezăreá; conj. prez. 3 să întrezăreáscă
întrezăreau
ÎNTREZĂRÍ, întrezăresc, vb. IV. Tranz. A zări, a vedea în chip vag, a desluși anevoie (printre alte lucruri sau în treacăt); a întrevedea. – Între1- + zări (după fr. entrevoir). DOOM
întrezărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrezărésc, imperf. 3 sg. întrezăreá; conj. prez. 3 să întrezăreáscă
întrezăreați
ÎNTREZĂRÍ, întrezăresc, vb. IV. Tranz. A zări, a vedea în chip vag, a desluși anevoie (printre alte lucruri sau în treacăt); a întrevedea. – Între1- + zări (după fr. entrevoir). DOOM
întrezărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrezărésc, imperf. 3 sg. întrezăreá; conj. prez. 3 să întrezăreáscă
întrezăresc
ÎNTREZĂRÍ, întrezăresc, vb. IV. Tranz. A zări, a vedea în chip vag, a desluși anevoie (printre alte lucruri sau în treacăt); a întrevedea. – Între1- + zări (după fr. entrevoir). DOOM
întrezărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrezărésc, imperf. 3 sg. întrezăreá; conj. prez. 3 să întrezăreáscă
întrezărește
ÎNTREZĂRÍ, întrezăresc, vb. IV. Tranz. A zări, a vedea în chip vag, a desluși anevoie (printre alte lucruri sau în treacăt); a întrevedea. – Între1- + zări (după fr. entrevoir). DOOM
întrezărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrezărésc, imperf. 3 sg. întrezăreá; conj. prez. 3 să întrezăreáscă
întrezărești
ÎNTREZĂRÍ, întrezăresc, vb. IV. Tranz. A zări, a vedea în chip vag, a desluși anevoie (printre alte lucruri sau în treacăt); a întrevedea. – Între1- + zări (după fr. entrevoir). DOOM
întrezărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrezărésc, imperf. 3 sg. întrezăreá; conj. prez. 3 să întrezăreáscă
întrezări
ÎNTREZĂRÍ, întrezăresc, vb. IV. Tranz. A zări, a vedea în chip vag, a desluși anevoie (printre alte lucruri sau în treacăt); a întrevedea. – Între1- + zări (după fr. entrevoir). DOOM
întrezărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrezărésc, imperf. 3 sg. întrezăreá; conj. prez. 3 să întrezăreáscă
întrezării
ÎNTREZĂRÍ, întrezăresc, vb. IV. Tranz. A zări, a vedea în chip vag, a desluși anevoie (printre alte lucruri sau în treacăt); a întrevedea. – Între1- + zări (după fr. entrevoir). DOOM
întrezărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrezărésc, imperf. 3 sg. întrezăreá; conj. prez. 3 să întrezăreáscă
întrezărim
ÎNTREZĂRÍ, întrezăresc, vb. IV. Tranz. A zări, a vedea în chip vag, a desluși anevoie (printre alte lucruri sau în treacăt); a întrevedea. – Între1- + zări (după fr. entrevoir). DOOM
întrezărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrezărésc, imperf. 3 sg. întrezăreá; conj. prez. 3 să întrezăreáscă
întrezărind
ÎNTREZĂRÍ, întrezăresc, vb. IV. Tranz. A zări, a vedea în chip vag, a desluși anevoie (printre alte lucruri sau în treacăt); a întrevedea. – Între1- + zări (după fr. entrevoir). DOOM
întrezărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrezărésc, imperf. 3 sg. întrezăreá; conj. prez. 3 să întrezăreáscă
întrezărire
ÎNTREZĂRÍ, întrezăresc, vb. IV. Tranz. A zări, a vedea în chip vag, a desluși anevoie (printre alte lucruri sau în treacăt); a întrevedea. – Între1- + zări (după fr. entrevoir). DOOM
întrezărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrezărésc, imperf. 3 sg. întrezăreá; conj. prez. 3 să întrezăreáscă
întrezărire
ÎNTREZĂRÍRE s. f. Acțiunea de a întrezări și rezultatul ei. – V. întrezări.
întrezăriră
ÎNTREZĂRÍ, întrezăresc, vb. IV. Tranz. A zări, a vedea în chip vag, a desluși anevoie (printre alte lucruri sau în treacăt); a întrevedea. – Între1- + zări (după fr. entrevoir). DOOM
întrezărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrezărésc, imperf. 3 sg. întrezăreá; conj. prez. 3 să întrezăreáscă
întrezărirăm
ÎNTREZĂRÍ, întrezăresc, vb. IV. Tranz. A zări, a vedea în chip vag, a desluși anevoie (printre alte lucruri sau în treacăt); a întrevedea. – Între1- + zări (după fr. entrevoir). DOOM
întrezărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrezărésc, imperf. 3 sg. întrezăreá; conj. prez. 3 să întrezăreáscă
întrezărirăți
ÎNTREZĂRÍ, întrezăresc, vb. IV. Tranz. A zări, a vedea în chip vag, a desluși anevoie (printre alte lucruri sau în treacăt); a întrevedea. – Între1- + zări (după fr. entrevoir). DOOM
întrezărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrezărésc, imperf. 3 sg. întrezăreá; conj. prez. 3 să întrezăreáscă
întrezărise
ÎNTREZĂRÍ, întrezăresc, vb. IV. Tranz. A zări, a vedea în chip vag, a desluși anevoie (printre alte lucruri sau în treacăt); a întrevedea. – Între1- + zări (după fr. entrevoir). DOOM
întrezărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrezărésc, imperf. 3 sg. întrezăreá; conj. prez. 3 să întrezăreáscă
întrezărisem
ÎNTREZĂRÍ, întrezăresc, vb. IV. Tranz. A zări, a vedea în chip vag, a desluși anevoie (printre alte lucruri sau în treacăt); a întrevedea. – Între1- + zări (după fr. entrevoir). DOOM
întrezărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrezărésc, imperf. 3 sg. întrezăreá; conj. prez. 3 să întrezăreáscă
întrezăriseră
ÎNTREZĂRÍ, întrezăresc, vb. IV. Tranz. A zări, a vedea în chip vag, a desluși anevoie (printre alte lucruri sau în treacăt); a întrevedea. – Între1- + zări (după fr. entrevoir). DOOM
întrezărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrezărésc, imperf. 3 sg. întrezăreá; conj. prez. 3 să întrezăreáscă
întrezăriserăm
ÎNTREZĂRÍ, întrezăresc, vb. IV. Tranz. A zări, a vedea în chip vag, a desluși anevoie (printre alte lucruri sau în treacăt); a întrevedea. – Între1- + zări (după fr. entrevoir). DOOM
întrezărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrezărésc, imperf. 3 sg. întrezăreá; conj. prez. 3 să întrezăreáscă
întrezăriserăți
ÎNTREZĂRÍ, întrezăresc, vb. IV. Tranz. A zări, a vedea în chip vag, a desluși anevoie (printre alte lucruri sau în treacăt); a întrevedea. – Între1- + zări (după fr. entrevoir). DOOM
întrezărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrezărésc, imperf. 3 sg. întrezăreá; conj. prez. 3 să întrezăreáscă
întrezăriseși
ÎNTREZĂRÍ, întrezăresc, vb. IV. Tranz. A zări, a vedea în chip vag, a desluși anevoie (printre alte lucruri sau în treacăt); a întrevedea. – Între1- + zări (după fr. entrevoir). DOOM
întrezărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrezărésc, imperf. 3 sg. întrezăreá; conj. prez. 3 să întrezăreáscă
întrezăriseți
ÎNTREZĂRÍ, întrezăresc, vb. IV. Tranz. A zări, a vedea în chip vag, a desluși anevoie (printre alte lucruri sau în treacăt); a întrevedea. – Între1- + zări (după fr. entrevoir). DOOM
întrezărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrezărésc, imperf. 3 sg. întrezăreá; conj. prez. 3 să întrezăreáscă
întrezărit
ÎNTREZĂRÍ, întrezăresc, vb. IV. Tranz. A zări, a vedea în chip vag, a desluși anevoie (printre alte lucruri sau în treacăt); a întrevedea. – Între1- + zări (după fr. entrevoir). DOOM
întrezărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrezărésc, imperf. 3 sg. întrezăreá; conj. prez. 3 să întrezăreáscă
întrezărit
ÎNTREZĂRÍT, -Ă, întrezăriți, -te, adj. Zărit, deslușit anevoie sau în treacăt, fugitiv; întrevăzut. – V. întrezări.
întrezărita
ÎNTREZĂRÍT, -Ă, întrezăriți, -te, adj. Zărit, deslușit anevoie sau în treacăt, fugitiv; întrevăzut. – V. întrezări.
întrezărite
ÎNTREZĂRÍT, -Ă, întrezăriți, -te, adj. Zărit, deslușit anevoie sau în treacăt, fugitiv; întrevăzut. – V. întrezări.
întrezăritei
ÎNTREZĂRÍT, -Ă, întrezăriți, -te, adj. Zărit, deslușit anevoie sau în treacăt, fugitiv; întrevăzut. – V. întrezări.
întrezăritele
ÎNTREZĂRÍT, -Ă, întrezăriți, -te, adj. Zărit, deslușit anevoie sau în treacăt, fugitiv; întrevăzut. – V. întrezări.
întrezăritelor
ÎNTREZĂRÍT, -Ă, întrezăriți, -te, adj. Zărit, deslușit anevoie sau în treacăt, fugitiv; întrevăzut. – V. întrezări.
întrezăritul
ÎNTREZĂRÍT, -Ă, întrezăriți, -te, adj. Zărit, deslușit anevoie sau în treacăt, fugitiv; întrevăzut. – V. întrezări.
întrezăritului
ÎNTREZĂRÍT, -Ă, întrezăriți, -te, adj. Zărit, deslușit anevoie sau în treacăt, fugitiv; întrevăzut. – V. întrezări.
întrezăriși
ÎNTREZĂRÍ, întrezăresc, vb. IV. Tranz. A zări, a vedea în chip vag, a desluși anevoie (printre alte lucruri sau în treacăt); a întrevedea. – Între1- + zări (după fr. entrevoir). DOOM
întrezărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrezărésc, imperf. 3 sg. întrezăreá; conj. prez. 3 să întrezăreáscă
întrezăriți
ÎNTREZĂRÍ, întrezăresc, vb. IV. Tranz. A zări, a vedea în chip vag, a desluși anevoie (printre alte lucruri sau în treacăt); a întrevedea. – Între1- + zări (după fr. entrevoir). DOOM
întrezărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrezărésc, imperf. 3 sg. întrezăreá; conj. prez. 3 să întrezăreáscă
întrezăriți
ÎNTREZĂRÍT, -Ă, întrezăriți, -te, adj. Zărit, deslușit anevoie sau în treacăt, fugitiv; întrevăzut. – V. întrezări.
întrezăriții
ÎNTREZĂRÍT, -Ă, întrezăriți, -te, adj. Zărit, deslușit anevoie sau în treacăt, fugitiv; întrevăzut. – V. întrezări.
întrezăriților
ÎNTREZĂRÍT, -Ă, întrezăriți, -te, adj. Zărit, deslușit anevoie sau în treacăt, fugitiv; întrevăzut. – V. întrezări.
întrețeasă
ÎNTREȚÉSE, întrețés, vb. III. Tranz. A îmbina într-o țesătură fire de altă culoare sau din alt material decât țesătura de bază. ♦ Refl. recipr. Fig. A se amesteca, a se îmbina (ca într-o țesătură); a se împleti strâns cu... – Între1- + țese. DOOM
întrețése (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrețés, 3 sg. întrețése, 1 pl. întrețésem, perf. s. 1 sg întrețesúi; conj. prez. 3 să întrețeásă; part. întrețesút
întrețes
ÎNTREȚÉSE, întrețés, vb. III. Tranz. A îmbina într-o țesătură fire de altă culoare sau din alt material decât țesătura de bază. ♦ Refl. recipr. Fig. A se amesteca, a se îmbina (ca într-o țesătură); a se împleti strâns cu... – Între1- + țese. DOOM
întrețése (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrețés, 3 sg. întrețése, 1 pl. întrețésem, perf. s. 1 sg întrețesúi; conj. prez. 3 să întrețeásă; part. întrețesút
întrețese
ÎNTREȚÉSE, întrețés, vb. III. Tranz. A îmbina într-o țesătură fire de altă culoare sau din alt material decât țesătura de bază. ♦ Refl. recipr. Fig. A se amesteca, a se îmbina (ca într-o țesătură); a se împleti strâns cu... – Între1- + țese. DOOM
întrețése (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrețés, 3 sg. întrețése, 1 pl. întrețésem, perf. s. 1 sg întrețesúi; conj. prez. 3 să întrețeásă; part. întrețesút
întrețesea
ÎNTREȚÉSE, întrețés, vb. III. Tranz. A îmbina într-o țesătură fire de altă culoare sau din alt material decât țesătura de bază. ♦ Refl. recipr. Fig. A se amesteca, a se îmbina (ca într-o țesătură); a se împleti strâns cu... – Între1- + țese. DOOM
întrețése (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrețés, 3 sg. întrețése, 1 pl. întrețésem, perf. s. 1 sg întrețesúi; conj. prez. 3 să întrețeásă; part. întrețesút
întrețeseai
ÎNTREȚÉSE, întrețés, vb. III. Tranz. A îmbina într-o țesătură fire de altă culoare sau din alt material decât țesătura de bază. ♦ Refl. recipr. Fig. A se amesteca, a se îmbina (ca într-o țesătură); a se împleti strâns cu... – Între1- + țese. DOOM
întrețése (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrețés, 3 sg. întrețése, 1 pl. întrețésem, perf. s. 1 sg întrețesúi; conj. prez. 3 să întrețeásă; part. întrețesút
întrețeseam
ÎNTREȚÉSE, întrețés, vb. III. Tranz. A îmbina într-o țesătură fire de altă culoare sau din alt material decât țesătura de bază. ♦ Refl. recipr. Fig. A se amesteca, a se îmbina (ca într-o țesătură); a se împleti strâns cu... – Între1- + țese. DOOM
întrețése (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrețés, 3 sg. întrețése, 1 pl. întrețésem, perf. s. 1 sg întrețesúi; conj. prez. 3 să întrețeásă; part. întrețesút
întrețeseau
ÎNTREȚÉSE, întrețés, vb. III. Tranz. A îmbina într-o țesătură fire de altă culoare sau din alt material decât țesătura de bază. ♦ Refl. recipr. Fig. A se amesteca, a se îmbina (ca într-o țesătură); a se împleti strâns cu... – Între1- + țese. DOOM
întrețése (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrețés, 3 sg. întrețése, 1 pl. întrețésem, perf. s. 1 sg întrețesúi; conj. prez. 3 să întrețeásă; part. întrețesút
întrețeseați
ÎNTREȚÉSE, întrețés, vb. III. Tranz. A îmbina într-o țesătură fire de altă culoare sau din alt material decât țesătura de bază. ♦ Refl. recipr. Fig. A se amesteca, a se îmbina (ca într-o țesătură); a se împleti strâns cu... – Între1- + țese. DOOM
întrețése (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrețés, 3 sg. întrețése, 1 pl. întrețésem, perf. s. 1 sg întrețesúi; conj. prez. 3 să întrețeásă; part. întrețesút
întrețesem
ÎNTREȚÉSE, întrețés, vb. III. Tranz. A îmbina într-o țesătură fire de altă culoare sau din alt material decât țesătura de bază. ♦ Refl. recipr. Fig. A se amesteca, a se îmbina (ca într-o țesătură); a se împleti strâns cu... – Între1- + țese. DOOM
întrețése (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrețés, 3 sg. întrețése, 1 pl. întrețésem, perf. s. 1 sg întrețesúi; conj. prez. 3 să întrețeásă; part. întrețesút
întrețesere
ÎNTREȚÉSE, întrețés, vb. III. Tranz. A îmbina într-o țesătură fire de altă culoare sau din alt material decât țesătura de bază. ♦ Refl. recipr. Fig. A se amesteca, a se îmbina (ca într-o țesătură); a se împleti strâns cu... – Între1- + țese. DOOM
întrețése (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrețés, 3 sg. întrețése, 1 pl. întrețésem, perf. s. 1 sg întrețesúi; conj. prez. 3 să întrețeásă; part. întrețesút
întrețesere
ÎNTREȚÉSE, întrețés, vb. III. Tranz. A îmbina într-o țesătură fire de altă culoare sau din alt material decât țesătura de bază. ♦ Refl. recipr. Fig. A se amesteca, a se îmbina (ca într-o țesătură). – Între1- + țese.
întrețeserea
ÎNTREȚÉSE, întrețés, vb. III. Tranz. A îmbina într-o țesătură fire de altă culoare sau din alt material decât țesătura de bază. ♦ Refl. recipr. Fig. A se amesteca, a se îmbina (ca într-o țesătură). – Între1- + țese.
întrețeseri
ÎNTREȚÉSE, întrețés, vb. III. Tranz. A îmbina într-o țesătură fire de altă culoare sau din alt material decât țesătura de bază. ♦ Refl. recipr. Fig. A se amesteca, a se îmbina (ca într-o țesătură). – Între1- + țese.
întrețeserii
ÎNTREȚÉSE, întrețés, vb. III. Tranz. A îmbina într-o țesătură fire de altă culoare sau din alt material decât țesătura de bază. ♦ Refl. recipr. Fig. A se amesteca, a se îmbina (ca într-o țesătură). – Între1- + țese.
întrețeserile
ÎNTREȚÉSE, întrețés, vb. III. Tranz. A îmbina într-o țesătură fire de altă culoare sau din alt material decât țesătura de bază. ♦ Refl. recipr. Fig. A se amesteca, a se îmbina (ca într-o țesătură). – Între1- + țese.
întrețeserilor
ÎNTREȚÉSE, întrețés, vb. III. Tranz. A îmbina într-o țesătură fire de altă culoare sau din alt material decât țesătura de bază. ♦ Refl. recipr. Fig. A se amesteca, a se îmbina (ca într-o țesătură). – Între1- + țese.
întrețeseți
ÎNTREȚÉSE, întrețés, vb. III. Tranz. A îmbina într-o țesătură fire de altă culoare sau din alt material decât țesătura de bază. ♦ Refl. recipr. Fig. A se amesteca, a se îmbina (ca într-o țesătură); a se împleti strâns cu... – Între1- + țese. DOOM
întrețése (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrețés, 3 sg. întrețése, 1 pl. întrețésem, perf. s. 1 sg întrețesúi; conj. prez. 3 să întrețeásă; part. întrețesút
întrețesu
ÎNTREȚÉSE, întrețés, vb. III. Tranz. A îmbina într-o țesătură fire de altă culoare sau din alt material decât țesătura de bază. ♦ Refl. recipr. Fig. A se amesteca, a se îmbina (ca într-o țesătură); a se împleti strâns cu... – Între1- + țese. DOOM
întrețése (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrețés, 3 sg. întrețése, 1 pl. întrețésem, perf. s. 1 sg întrețesúi; conj. prez. 3 să întrețeásă; part. întrețesút
întrețesui
ÎNTREȚÉSE, întrețés, vb. III. Tranz. A îmbina într-o țesătură fire de altă culoare sau din alt material decât țesătura de bază. ♦ Refl. recipr. Fig. A se amesteca, a se îmbina (ca într-o țesătură); a se împleti strâns cu... – Între1- + țese. DOOM
întrețése (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrețés, 3 sg. întrețése, 1 pl. întrețésem, perf. s. 1 sg întrețesúi; conj. prez. 3 să întrețeásă; part. întrețesút
întrețesură
ÎNTREȚÉSE, întrețés, vb. III. Tranz. A îmbina într-o țesătură fire de altă culoare sau din alt material decât țesătura de bază. ♦ Refl. recipr. Fig. A se amesteca, a se îmbina (ca într-o țesătură); a se împleti strâns cu... – Între1- + țese. DOOM
întrețése (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrețés, 3 sg. întrețése, 1 pl. întrețésem, perf. s. 1 sg întrețesúi; conj. prez. 3 să întrețeásă; part. întrețesút
întrețesurăm
ÎNTREȚÉSE, întrețés, vb. III. Tranz. A îmbina într-o țesătură fire de altă culoare sau din alt material decât țesătura de bază. ♦ Refl. recipr. Fig. A se amesteca, a se îmbina (ca într-o țesătură); a se împleti strâns cu... – Între1- + țese. DOOM
întrețése (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrețés, 3 sg. întrețése, 1 pl. întrețésem, perf. s. 1 sg întrețesúi; conj. prez. 3 să întrețeásă; part. întrețesút
întrețesurăți
ÎNTREȚÉSE, întrețés, vb. III. Tranz. A îmbina într-o țesătură fire de altă culoare sau din alt material decât țesătura de bază. ♦ Refl. recipr. Fig. A se amesteca, a se îmbina (ca într-o țesătură); a se împleti strâns cu... – Între1- + țese. DOOM
întrețése (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrețés, 3 sg. întrețése, 1 pl. întrețésem, perf. s. 1 sg întrețesúi; conj. prez. 3 să întrețeásă; part. întrețesút
întrețesuse
ÎNTREȚÉSE, întrețés, vb. III. Tranz. A îmbina într-o țesătură fire de altă culoare sau din alt material decât țesătura de bază. ♦ Refl. recipr. Fig. A se amesteca, a se îmbina (ca într-o țesătură); a se împleti strâns cu... – Între1- + țese. DOOM
întrețése (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrețés, 3 sg. întrețése, 1 pl. întrețésem, perf. s. 1 sg întrețesúi; conj. prez. 3 să întrețeásă; part. întrețesút
întrețesusem
ÎNTREȚÉSE, întrețés, vb. III. Tranz. A îmbina într-o țesătură fire de altă culoare sau din alt material decât țesătura de bază. ♦ Refl. recipr. Fig. A se amesteca, a se îmbina (ca într-o țesătură); a se împleti strâns cu... – Între1- + țese. DOOM
întrețése (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrețés, 3 sg. întrețése, 1 pl. întrețésem, perf. s. 1 sg întrețesúi; conj. prez. 3 să întrețeásă; part. întrețesút
întrețesuseră
ÎNTREȚÉSE, întrețés, vb. III. Tranz. A îmbina într-o țesătură fire de altă culoare sau din alt material decât țesătura de bază. ♦ Refl. recipr. Fig. A se amesteca, a se îmbina (ca într-o țesătură); a se împleti strâns cu... – Între1- + țese. DOOM
întrețése (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrețés, 3 sg. întrețése, 1 pl. întrețésem, perf. s. 1 sg întrețesúi; conj. prez. 3 să întrețeásă; part. întrețesút
întrețesuserăm
ÎNTREȚÉSE, întrețés, vb. III. Tranz. A îmbina într-o țesătură fire de altă culoare sau din alt material decât țesătura de bază. ♦ Refl. recipr. Fig. A se amesteca, a se îmbina (ca într-o țesătură); a se împleti strâns cu... – Între1- + țese. DOOM
întrețése (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrețés, 3 sg. întrețése, 1 pl. întrețésem, perf. s. 1 sg întrețesúi; conj. prez. 3 să întrețeásă; part. întrețesút
întrețesuserăți
ÎNTREȚÉSE, întrețés, vb. III. Tranz. A îmbina într-o țesătură fire de altă culoare sau din alt material decât țesătura de bază. ♦ Refl. recipr. Fig. A se amesteca, a se îmbina (ca într-o țesătură); a se împleti strâns cu... – Între1- + țese. DOOM
întrețése (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrețés, 3 sg. întrețése, 1 pl. întrețésem, perf. s. 1 sg întrețesúi; conj. prez. 3 să întrețeásă; part. întrețesút
întrețesuseși
ÎNTREȚÉSE, întrețés, vb. III. Tranz. A îmbina într-o țesătură fire de altă culoare sau din alt material decât țesătura de bază. ♦ Refl. recipr. Fig. A se amesteca, a se îmbina (ca într-o țesătură); a se împleti strâns cu... – Între1- + țese. DOOM
întrețése (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrețés, 3 sg. întrețése, 1 pl. întrețésem, perf. s. 1 sg întrețesúi; conj. prez. 3 să întrețeásă; part. întrețesút
întrețesuseți
ÎNTREȚÉSE, întrețés, vb. III. Tranz. A îmbina într-o țesătură fire de altă culoare sau din alt material decât țesătura de bază. ♦ Refl. recipr. Fig. A se amesteca, a se îmbina (ca într-o țesătură); a se împleti strâns cu... – Între1- + țese. DOOM
întrețése (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrețés, 3 sg. întrețése, 1 pl. întrețésem, perf. s. 1 sg întrețesúi; conj. prez. 3 să întrețeásă; part. întrețesút
întrețesut
ÎNTREȚÉSE, întrețés, vb. III. Tranz. A îmbina într-o țesătură fire de altă culoare sau din alt material decât țesătura de bază. ♦ Refl. recipr. Fig. A se amesteca, a se îmbina (ca într-o țesătură); a se împleti strâns cu... – Între1- + țese. DOOM
întrețése (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrețés, 3 sg. întrețése, 1 pl. întrețésem, perf. s. 1 sg întrețesúi; conj. prez. 3 să întrețeásă; part. întrețesút
întrețesut
ÎNTREȚESÚT, -Ă, întrețesuți, -te, adj. Care este țesut amestecat, unit într-o țesătură. – V. întrețese.
întrețesuta
ÎNTREȚESÚT, -Ă, întrețesuți, -te, adj. Care este țesut amestecat, unit într-o țesătură. – V. întrețese.
întrețesute
ÎNTREȚESÚT, -Ă, întrețesuți, -te, adj. Care este țesut amestecat, unit într-o țesătură. – V. întrețese.
întrețesutei
ÎNTREȚESÚT, -Ă, întrețesuți, -te, adj. Care este țesut amestecat, unit într-o țesătură. – V. întrețese.
întrețesutele
ÎNTREȚESÚT, -Ă, întrețesuți, -te, adj. Care este țesut amestecat, unit într-o țesătură. – V. întrețese.
întrețesutelor
ÎNTREȚESÚT, -Ă, întrețesuți, -te, adj. Care este țesut amestecat, unit într-o țesătură. – V. întrețese.
întrețesutul
ÎNTREȚESÚT, -Ă, întrețesuți, -te, adj. Care este țesut amestecat, unit într-o țesătură. – V. întrețese.
întrețesutului
ÎNTREȚESÚT, -Ă, întrețesuți, -te, adj. Care este țesut amestecat, unit într-o țesătură. – V. întrețese.
întrețesuși
ÎNTREȚÉSE, întrețés, vb. III. Tranz. A îmbina într-o țesătură fire de altă culoare sau din alt material decât țesătura de bază. ♦ Refl. recipr. Fig. A se amesteca, a se îmbina (ca într-o țesătură); a se împleti strâns cu... – Între1- + țese. DOOM
întrețése (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrețés, 3 sg. întrețése, 1 pl. întrețésem, perf. s. 1 sg întrețesúi; conj. prez. 3 să întrețeásă; part. întrețesút
întrețesuți
ÎNTREȚESÚT, -Ă, întrețesuți, -te, adj. Care este țesut amestecat, unit într-o țesătură. – V. întrețese.
întrețesuții
ÎNTREȚESÚT, -Ă, întrețesuți, -te, adj. Care este țesut amestecat, unit într-o țesătură. – V. întrețese.
întrețesuților
ÎNTREȚESÚT, -Ă, întrețesuți, -te, adj. Care este țesut amestecat, unit într-o țesătură. – V. întrețese.
întrețesând
ÎNTREȚÉSE, întrețés, vb. III. Tranz. A îmbina într-o țesătură fire de altă culoare sau din alt material decât țesătura de bază. ♦ Refl. recipr. Fig. A se amesteca, a se îmbina (ca într-o țesătură); a se împleti strâns cu... – Între1- + țese. DOOM
întrețése (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrețés, 3 sg. întrețése, 1 pl. întrețésem, perf. s. 1 sg întrețesúi; conj. prez. 3 să întrețeásă; part. întrețesút
întrețesînd
ÎNTREȚÉSE, întrețés, vb. III. Tranz. A îmbina într-o țesătură fire de altă culoare sau din alt material decât țesătura de bază. ♦ Refl. recipr. Fig. A se amesteca, a se îmbina (ca într-o țesătură); a se împleti strâns cu... – Între1- + țese. DOOM
întrețése (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrețés, 3 sg. întrețése, 1 pl. întrețésem, perf. s. 1 sg întrețesúi; conj. prez. 3 să întrețeásă; part. întrețesút
întrețeși
ÎNTREȚÉSE, întrețés, vb. III. Tranz. A îmbina într-o țesătură fire de altă culoare sau din alt material decât țesătura de bază. ♦ Refl. recipr. Fig. A se amesteca, a se îmbina (ca într-o țesătură); a se împleti strâns cu... – Între1- + țese. DOOM
întrețése (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrețés, 3 sg. întrețése, 1 pl. întrețésem, perf. s. 1 sg întrețesúi; conj. prez. 3 să întrețeásă; part. întrețesút
întreție
ÎNTREȚÍNE, întrețín, vb. III. 1. Tranz. A păstra în stare bună, în condiții de funcționare; a face să dureze, a menține. 2. Tranz. și refl. A(-și) procura, a(-și) asigura mijloacele necesare traiului; a (se) hrăni. 3. Refl. recipr. A sta de vorbă cu cineva; a conversa. – Între1- + ține (după fr. entretenir). DOOM
întrețíne (a ~) ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrețín, 2 sg. întrețíi, 1 pl. întrețínem, 2 pl. întrețíneți; conj. prez. 3 să întrețínă; ger. întreținấnd; part. întreținút
întreții
ÎNTREȚÍNE, întrețín, vb. III. 1. Tranz. A păstra în stare bună, în condiții de funcționare; a face să dureze, a menține. 2. Tranz. și refl. A(-și) procura, a(-și) asigura mijloacele necesare traiului; a (se) hrăni. 3. Refl. recipr. A sta de vorbă cu cineva; a conversa. – Între1- + ține (după fr. entretenir). DOOM
întrețíne (a ~) ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrețín, 2 sg. întrețíi, 1 pl. întrețínem, 2 pl. întrețíneți; conj. prez. 3 să întrețínă; ger. întreținấnd; part. întreținút
întrețiind
ÎNTREȚÍNE, întrețín, vb. III. 1. Tranz. A păstra în stare bună, în condiții de funcționare; a face să dureze, a menține. 2. Tranz. și refl. A(-și) procura, a(-și) asigura mijloacele necesare traiului; a (se) hrăni. 3. Refl. recipr. A sta de vorbă cu cineva; a conversa. – Între1- + ține (după fr. entretenir). DOOM
întrețíne (a ~) ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrețín, 2 sg. întrețíi, 1 pl. întrețínem, 2 pl. întrețíneți; conj. prez. 3 să întrețínă; ger. întreținấnd; part. întreținút
întrețin
ÎNTREȚÍNE, întrețín, vb. III. 1. Tranz. A păstra în stare bună, în condiții de funcționare; a face să dureze, a menține. 2. Tranz. și refl. A(-și) procura, a(-și) asigura mijloacele necesare traiului; a (se) hrăni. 3. Refl. recipr. A sta de vorbă cu cineva; a conversa. – Între1- + ține (după fr. entretenir). DOOM
întrețíne (a ~) ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrețín, 2 sg. întrețíi, 1 pl. întrețínem, 2 pl. întrețíneți; conj. prez. 3 să întrețínă; ger. întreținấnd; part. întreținút
întreține
ÎNTREȚÍNE, întrețín, vb. III. 1. Tranz. A păstra în stare bună, în condiții de funcționare; a face să dureze, a menține. 2. Tranz. și refl. A(-și) procura, a(-și) asigura mijloacele necesare traiului; a (se) hrăni. 3. Refl. recipr. A sta de vorbă cu cineva; a conversa. – Între1- + ține (după fr. entretenir). DOOM
întrețíne (a ~) ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrețín, 2 sg. întrețíi, 1 pl. întrețínem, 2 pl. întrețíneți; conj. prez. 3 să întrețínă; ger. întreținấnd; part. întreținút
întreținea
ÎNTREȚÍNE, întrețín, vb. III. 1. Tranz. A păstra în stare bună, în condiții de funcționare; a face să dureze, a menține. 2. Tranz. și refl. A(-și) procura, a(-și) asigura mijloacele necesare traiului; a (se) hrăni. 3. Refl. recipr. A sta de vorbă cu cineva; a conversa. – Între1- + ține (după fr. entretenir). DOOM
întrețíne (a ~) ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrețín, 2 sg. întrețíi, 1 pl. întrețínem, 2 pl. întrețíneți; conj. prez. 3 să întrețínă; ger. întreținấnd; part. întreținút
întrețineai
ÎNTREȚÍNE, întrețín, vb. III. 1. Tranz. A păstra în stare bună, în condiții de funcționare; a face să dureze, a menține. 2. Tranz. și refl. A(-și) procura, a(-și) asigura mijloacele necesare traiului; a (se) hrăni. 3. Refl. recipr. A sta de vorbă cu cineva; a conversa. – Între1- + ține (după fr. entretenir). DOOM
întrețíne (a ~) ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrețín, 2 sg. întrețíi, 1 pl. întrețínem, 2 pl. întrețíneți; conj. prez. 3 să întrețínă; ger. întreținấnd; part. întreținút
întrețineam
ÎNTREȚÍNE, întrețín, vb. III. 1. Tranz. A păstra în stare bună, în condiții de funcționare; a face să dureze, a menține. 2. Tranz. și refl. A(-și) procura, a(-și) asigura mijloacele necesare traiului; a (se) hrăni. 3. Refl. recipr. A sta de vorbă cu cineva; a conversa. – Între1- + ține (după fr. entretenir). DOOM
întrețíne (a ~) ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrețín, 2 sg. întrețíi, 1 pl. întrețínem, 2 pl. întrețíneți; conj. prez. 3 să întrețínă; ger. întreținấnd; part. întreținút
întrețineau
ÎNTREȚÍNE, întrețín, vb. III. 1. Tranz. A păstra în stare bună, în condiții de funcționare; a face să dureze, a menține. 2. Tranz. și refl. A(-și) procura, a(-și) asigura mijloacele necesare traiului; a (se) hrăni. 3. Refl. recipr. A sta de vorbă cu cineva; a conversa. – Între1- + ține (după fr. entretenir). DOOM
întrețíne (a ~) ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrețín, 2 sg. întrețíi, 1 pl. întrețínem, 2 pl. întrețíneți; conj. prez. 3 să întrețínă; ger. întreținấnd; part. întreținút
întrețineați
ÎNTREȚÍNE, întrețín, vb. III. 1. Tranz. A păstra în stare bună, în condiții de funcționare; a face să dureze, a menține. 2. Tranz. și refl. A(-și) procura, a(-și) asigura mijloacele necesare traiului; a (se) hrăni. 3. Refl. recipr. A sta de vorbă cu cineva; a conversa. – Între1- + ține (după fr. entretenir). DOOM
întrețíne (a ~) ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrețín, 2 sg. întrețíi, 1 pl. întrețínem, 2 pl. întrețíneți; conj. prez. 3 să întrețínă; ger. întreținấnd; part. întreținút
întreținem
ÎNTREȚÍNE, întrețín, vb. III. 1. Tranz. A păstra în stare bună, în condiții de funcționare; a face să dureze, a menține. 2. Tranz. și refl. A(-și) procura, a(-și) asigura mijloacele necesare traiului; a (se) hrăni. 3. Refl. recipr. A sta de vorbă cu cineva; a conversa. – Între1- + ține (după fr. entretenir). DOOM
întrețíne (a ~) ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrețín, 2 sg. întrețíi, 1 pl. întrețínem, 2 pl. întrețíneți; conj. prez. 3 să întrețínă; ger. întreținấnd; part. întreținút
întreținere
ÎNTREȚÍNE, întrețín, vb. III. 1. Tranz. A păstra în stare bună, în condiții de funcționare; a face să dureze, a menține. 2. Tranz. și refl. A(-și) procura, a(-și) asigura mijloacele necesare traiului; a (se) hrăni. 3. Refl. recipr. A sta de vorbă cu cineva; a conversa. – Între1- + ține (după fr. entretenir). DOOM
întrețíne (a ~) ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrețín, 2 sg. întrețíi, 1 pl. întrețínem, 2 pl. întrețíneți; conj. prez. 3 să întrețínă; ger. întreținấnd; part. întreținút
întreținere
ÎNTREȚÍNERE, întrețineri, s. f. Acțiunea de a (se) întreține și rezultatul ei. Sumă plătită de locatarii unui imobil pentru acoperirea cheltuielilor (comune). – V. întreține. DOOM
întrețínere s. f., g.-d. art. întrețínerii; pl. întrețíneri
întreținerea
ÎNTREȚÍNERE, întrețineri, s. f. Acțiunea de a (se) întreține și rezultatul ei. Sumă plătită de locatarii unui imobil pentru acoperirea cheltuielilor (comune). – V. întreține. DOOM
întrețínere s. f., g.-d. art. întrețínerii; pl. întrețíneri
întrețineri
ÎNTREȚÍNERE, întrețineri, s. f. Acțiunea de a (se) întreține și rezultatul ei. Sumă plătită de locatarii unui imobil pentru acoperirea cheltuielilor (comune). – V. întreține. DOOM
întrețínere s. f., g.-d. art. întrețínerii; pl. întrețíneri
întreținerii
ÎNTREȚÍNERE, întrețineri, s. f. Acțiunea de a (se) întreține și rezultatul ei. Sumă plătită de locatarii unui imobil pentru acoperirea cheltuielilor (comune). – V. întreține. DOOM
întrețínere s. f., g.-d. art. întrețínerii; pl. întrețíneri
întreținerile
ÎNTREȚÍNERE, întrețineri, s. f. Acțiunea de a (se) întreține și rezultatul ei. Sumă plătită de locatarii unui imobil pentru acoperirea cheltuielilor (comune). – V. întreține. DOOM
întrețínere s. f., g.-d. art. întrețínerii; pl. întrețíneri
întreținerilor
ÎNTREȚÍNERE, întrețineri, s. f. Acțiunea de a (se) întreține și rezultatul ei. Sumă plătită de locatarii unui imobil pentru acoperirea cheltuielilor (comune). – V. întreține. DOOM
întrețínere s. f., g.-d. art. întrețínerii; pl. întrețíneri
întrețineți
ÎNTREȚÍNE, întrețín, vb. III. 1. Tranz. A păstra în stare bună, în condiții de funcționare; a face să dureze, a menține. 2. Tranz. și refl. A(-și) procura, a(-și) asigura mijloacele necesare traiului; a (se) hrăni. 3. Refl. recipr. A sta de vorbă cu cineva; a conversa. – Între1- + ține (după fr. entretenir). DOOM
întrețíne (a ~) ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrețín, 2 sg. întrețíi, 1 pl. întrețínem, 2 pl. întrețíneți; conj. prez. 3 să întrețínă; ger. întreținấnd; part. întreținút
întreținu
ÎNTREȚÍNE, întrețín, vb. III. 1. Tranz. A păstra în stare bună, în condiții de funcționare; a face să dureze, a menține. 2. Tranz. și refl. A(-și) procura, a(-și) asigura mijloacele necesare traiului; a (se) hrăni. 3. Refl. recipr. A sta de vorbă cu cineva; a conversa. – Între1- + ține (după fr. entretenir). DOOM
întrețíne (a ~) ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrețín, 2 sg. întrețíi, 1 pl. întrețínem, 2 pl. întrețíneți; conj. prez. 3 să întrețínă; ger. întreținấnd; part. întreținút
întreținui
ÎNTREȚÍNE, întrețín, vb. III. 1. Tranz. A păstra în stare bună, în condiții de funcționare; a face să dureze, a menține. 2. Tranz. și refl. A(-și) procura, a(-și) asigura mijloacele necesare traiului; a (se) hrăni. 3. Refl. recipr. A sta de vorbă cu cineva; a conversa. – Între1- + ține (după fr. entretenir). DOOM
întrețíne (a ~) ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrețín, 2 sg. întrețíi, 1 pl. întrețínem, 2 pl. întrețíneți; conj. prez. 3 să întrețínă; ger. întreținấnd; part. întreținút
întreținură
ÎNTREȚÍNE, întrețín, vb. III. 1. Tranz. A păstra în stare bună, în condiții de funcționare; a face să dureze, a menține. 2. Tranz. și refl. A(-și) procura, a(-și) asigura mijloacele necesare traiului; a (se) hrăni. 3. Refl. recipr. A sta de vorbă cu cineva; a conversa. – Între1- + ține (după fr. entretenir). DOOM
întrețíne (a ~) ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrețín, 2 sg. întrețíi, 1 pl. întrețínem, 2 pl. întrețíneți; conj. prez. 3 să întrețínă; ger. întreținấnd; part. întreținút
întreținurăm
ÎNTREȚÍNE, întrețín, vb. III. 1. Tranz. A păstra în stare bună, în condiții de funcționare; a face să dureze, a menține. 2. Tranz. și refl. A(-și) procura, a(-și) asigura mijloacele necesare traiului; a (se) hrăni. 3. Refl. recipr. A sta de vorbă cu cineva; a conversa. – Între1- + ține (după fr. entretenir). DOOM
întrețíne (a ~) ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrețín, 2 sg. întrețíi, 1 pl. întrețínem, 2 pl. întrețíneți; conj. prez. 3 să întrețínă; ger. întreținấnd; part. întreținút
întreținurăți
ÎNTREȚÍNE, întrețín, vb. III. 1. Tranz. A păstra în stare bună, în condiții de funcționare; a face să dureze, a menține. 2. Tranz. și refl. A(-și) procura, a(-și) asigura mijloacele necesare traiului; a (se) hrăni. 3. Refl. recipr. A sta de vorbă cu cineva; a conversa. – Între1- + ține (după fr. entretenir). DOOM
întrețíne (a ~) ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrețín, 2 sg. întrețíi, 1 pl. întrețínem, 2 pl. întrețíneți; conj. prez. 3 să întrețínă; ger. întreținấnd; part. întreținút
întreținuse
ÎNTREȚÍNE, întrețín, vb. III. 1. Tranz. A păstra în stare bună, în condiții de funcționare; a face să dureze, a menține. 2. Tranz. și refl. A(-și) procura, a(-și) asigura mijloacele necesare traiului; a (se) hrăni. 3. Refl. recipr. A sta de vorbă cu cineva; a conversa. – Între1- + ține (după fr. entretenir). DOOM
întrețíne (a ~) ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrețín, 2 sg. întrețíi, 1 pl. întrețínem, 2 pl. întrețíneți; conj. prez. 3 să întrețínă; ger. întreținấnd; part. întreținút
întreținusem
ÎNTREȚÍNE, întrețín, vb. III. 1. Tranz. A păstra în stare bună, în condiții de funcționare; a face să dureze, a menține. 2. Tranz. și refl. A(-și) procura, a(-și) asigura mijloacele necesare traiului; a (se) hrăni. 3. Refl. recipr. A sta de vorbă cu cineva; a conversa. – Între1- + ține (după fr. entretenir). DOOM
întrețíne (a ~) ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrețín, 2 sg. întrețíi, 1 pl. întrețínem, 2 pl. întrețíneți; conj. prez. 3 să întrețínă; ger. întreținấnd; part. întreținút
întreținuseră
ÎNTREȚÍNE, întrețín, vb. III. 1. Tranz. A păstra în stare bună, în condiții de funcționare; a face să dureze, a menține. 2. Tranz. și refl. A(-și) procura, a(-și) asigura mijloacele necesare traiului; a (se) hrăni. 3. Refl. recipr. A sta de vorbă cu cineva; a conversa. – Între1- + ține (după fr. entretenir). DOOM
întrețíne (a ~) ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrețín, 2 sg. întrețíi, 1 pl. întrețínem, 2 pl. întrețíneți; conj. prez. 3 să întrețínă; ger. întreținấnd; part. întreținút
întreținuserăm
ÎNTREȚÍNE, întrețín, vb. III. 1. Tranz. A păstra în stare bună, în condiții de funcționare; a face să dureze, a menține. 2. Tranz. și refl. A(-și) procura, a(-și) asigura mijloacele necesare traiului; a (se) hrăni. 3. Refl. recipr. A sta de vorbă cu cineva; a conversa. – Între1- + ține (după fr. entretenir). DOOM
întrețíne (a ~) ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrețín, 2 sg. întrețíi, 1 pl. întrețínem, 2 pl. întrețíneți; conj. prez. 3 să întrețínă; ger. întreținấnd; part. întreținút
întreținuserăți
ÎNTREȚÍNE, întrețín, vb. III. 1. Tranz. A păstra în stare bună, în condiții de funcționare; a face să dureze, a menține. 2. Tranz. și refl. A(-și) procura, a(-și) asigura mijloacele necesare traiului; a (se) hrăni. 3. Refl. recipr. A sta de vorbă cu cineva; a conversa. – Între1- + ține (după fr. entretenir). DOOM
întrețíne (a ~) ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrețín, 2 sg. întrețíi, 1 pl. întrețínem, 2 pl. întrețíneți; conj. prez. 3 să întrețínă; ger. întreținấnd; part. întreținút
întreținuseși
ÎNTREȚÍNE, întrețín, vb. III. 1. Tranz. A păstra în stare bună, în condiții de funcționare; a face să dureze, a menține. 2. Tranz. și refl. A(-și) procura, a(-și) asigura mijloacele necesare traiului; a (se) hrăni. 3. Refl. recipr. A sta de vorbă cu cineva; a conversa. – Între1- + ține (după fr. entretenir). DOOM
întrețíne (a ~) ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrețín, 2 sg. întrețíi, 1 pl. întrețínem, 2 pl. întrețíneți; conj. prez. 3 să întrețínă; ger. întreținấnd; part. întreținút
întreținuseți
ÎNTREȚÍNE, întrețín, vb. III. 1. Tranz. A păstra în stare bună, în condiții de funcționare; a face să dureze, a menține. 2. Tranz. și refl. A(-și) procura, a(-și) asigura mijloacele necesare traiului; a (se) hrăni. 3. Refl. recipr. A sta de vorbă cu cineva; a conversa. – Între1- + ține (după fr. entretenir). DOOM
întrețíne (a ~) ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrețín, 2 sg. întrețíi, 1 pl. întrețínem, 2 pl. întrețíneți; conj. prez. 3 să întrețínă; ger. întreținấnd; part. întreținút
întreținut
ÎNTREȚÍNE, întrețín, vb. III. 1. Tranz. A păstra în stare bună, în condiții de funcționare; a face să dureze, a menține. 2. Tranz. și refl. A(-și) procura, a(-și) asigura mijloacele necesare traiului; a (se) hrăni. 3. Refl. recipr. A sta de vorbă cu cineva; a conversa. – Între1- + ține (după fr. entretenir). DOOM
întrețíne (a ~) ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrețín, 2 sg. întrețíi, 1 pl. întrețínem, 2 pl. întrețíneți; conj. prez. 3 să întrețínă; ger. întreținấnd; part. întreținút
întreținut
ÎNTREȚINÚT, -Ă, întreținuți, -te, s. m. și f. Persoană căreia o altă persoană (de sex opus, cu care trăiește în concubinaj) îi asigură mijloacele de existență. – V. întreține. DOOM
întreținútă s. f., g.-d art întreținútei; pl. întreținúte
întreținuta
ÎNTREȚINÚT, -Ă, întreținuți, -te, s. m. și f. Persoană căreia o altă persoană (de sex opus, cu care trăiește în concubinaj) îi asigură mijloacele de existență. – V. întreține. DOOM
întreținútă s. f., g.-d art întreținútei; pl. întreținúte
întreținute
ÎNTREȚINÚT, -Ă, întreținuți, -te, s. m. și f. Persoană căreia o altă persoană (de sex opus, cu care trăiește în concubinaj) îi asigură mijloacele de existență. – V. întreține. DOOM
întreținútă s. f., g.-d art întreținútei; pl. întreținúte
întreținutei
ÎNTREȚINÚT, -Ă, întreținuți, -te, s. m. și f. Persoană căreia o altă persoană (de sex opus, cu care trăiește în concubinaj) îi asigură mijloacele de existență. – V. întreține. DOOM
întreținútă s. f., g.-d art întreținútei; pl. întreținúte
întreținutele
ÎNTREȚINÚT, -Ă, întreținuți, -te, s. m. și f. Persoană căreia o altă persoană (de sex opus, cu care trăiește în concubinaj) îi asigură mijloacele de existență. – V. întreține. DOOM
întreținútă s. f., g.-d art întreținútei; pl. întreținúte
întreținutelor
ÎNTREȚINÚT, -Ă, întreținuți, -te, s. m. și f. Persoană căreia o altă persoană (de sex opus, cu care trăiește în concubinaj) îi asigură mijloacele de existență. – V. întreține. DOOM
întreținútă s. f., g.-d art întreținútei; pl. întreținúte
întreținutul
ÎNTREȚINÚT, -Ă, întreținuți, -te, s. m. și f. Persoană căreia o altă persoană (de sex opus, cu care trăiește în concubinaj) îi asigură mijloacele de existență. – V. întreține. DOOM
întreținútă s. f., g.-d art întreținútei; pl. întreținúte
întreținutului
ÎNTREȚINÚT, -Ă, întreținuți, -te, s. m. și f. Persoană căreia o altă persoană (de sex opus, cu care trăiește în concubinaj) îi asigură mijloacele de existență. – V. întreține. DOOM
întreținútă s. f., g.-d art întreținútei; pl. întreținúte
întreținuși
ÎNTREȚÍNE, întrețín, vb. III. 1. Tranz. A păstra în stare bună, în condiții de funcționare; a face să dureze, a menține. 2. Tranz. și refl. A(-și) procura, a(-și) asigura mijloacele necesare traiului; a (se) hrăni. 3. Refl. recipr. A sta de vorbă cu cineva; a conversa. – Între1- + ține (după fr. entretenir). DOOM
întrețíne (a ~) ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrețín, 2 sg. întrețíi, 1 pl. întrețínem, 2 pl. întrețíneți; conj. prez. 3 să întrețínă; ger. întreținấnd; part. întreținút
întreținuți
ÎNTREȚINÚT, -Ă, întreținuți, -te, s. m. și f. Persoană căreia o altă persoană (de sex opus, cu care trăiește în concubinaj) îi asigură mijloacele de existență. – V. întreține. DOOM
întreținútă s. f., g.-d art întreținútei; pl. întreținúte
întreținuții
ÎNTREȚINÚT, -Ă, întreținuți, -te, s. m. și f. Persoană căreia o altă persoană (de sex opus, cu care trăiește în concubinaj) îi asigură mijloacele de existență. – V. întreține. DOOM
întreținútă s. f., g.-d art întreținútei; pl. întreținúte
întreținuților
ÎNTREȚINÚT, -Ă, întreținuți, -te, s. m. și f. Persoană căreia o altă persoană (de sex opus, cu care trăiește în concubinaj) îi asigură mijloacele de existență. – V. întreține. DOOM
întreținútă s. f., g.-d art întreținútei; pl. întreținúte
întreținând
ÎNTREȚÍNE, întrețín, vb. III. 1. Tranz. A păstra în stare bună, în condiții de funcționare; a face să dureze, a menține. 2. Tranz. și refl. A(-și) procura, a(-și) asigura mijloacele necesare traiului; a (se) hrăni. 3. Refl. recipr. A sta de vorbă cu cineva; a conversa. – Între1- + ține (după fr. entretenir). DOOM
întrețíne (a ~) ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrețín, 2 sg. întrețíi, 1 pl. întrețínem, 2 pl. întrețíneți; conj. prez. 3 să întrețínă; ger. întreținấnd; part. întreținút
întreținînd
ÎNTREȚÍNE, întrețín, vb. III. 1. Tranz. A păstra în stare bună, în condiții de funcționare; a face să dureze, a menține. 2. Tranz. și refl. A(-și) procura, a(-și) asigura mijloacele necesare traiului; a (se) hrăni. 3. Refl. recipr. A sta de vorbă cu cineva; a conversa. – Între1- + ține (după fr. entretenir). DOOM
întrețíne (a ~) ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrețín, 2 sg. întrețíi, 1 pl. întrețínem, 2 pl. întrețíneți; conj. prez. 3 să întrețínă; ger. întreținấnd; part. întreținút
întrețină
ÎNTREȚÍNE, întrețín, vb. III. 1. Tranz. A păstra în stare bună, în condiții de funcționare; a face să dureze, a menține. 2. Tranz. și refl. A(-și) procura, a(-și) asigura mijloacele necesare traiului; a (se) hrăni. 3. Refl. recipr. A sta de vorbă cu cineva; a conversa. – Între1- + ține (după fr. entretenir). DOOM
întrețíne (a ~) ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrețín, 2 sg. întrețíi, 1 pl. întrețínem, 2 pl. întrețíneți; conj. prez. 3 să întrețínă; ger. întreținấnd; part. întreținút
întrețiu
ÎNTREȚÍNE, întrețín, vb. III. 1. Tranz. A păstra în stare bună, în condiții de funcționare; a face să dureze, a menține. 2. Tranz. și refl. A(-și) procura, a(-și) asigura mijloacele necesare traiului; a (se) hrăni. 3. Refl. recipr. A sta de vorbă cu cineva; a conversa. – Între1- + ține (după fr. entretenir). DOOM
întrețíne (a ~) ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrețín, 2 sg. întrețíi, 1 pl. întrețínem, 2 pl. întrețíneți; conj. prez. 3 să întrețínă; ger. întreținấnd; part. întreținút
întrista
ÎNTRISTÁ, întristez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină trist; a (se) mâhni; a (se) îndurera. – În + trist. DOOM
întristá (a ~) vb., ind. prez. 3 întristeáză
întristai
ÎNTRISTÁ, întristez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină trist; a (se) mâhni; a (se) îndurera. – În + trist. DOOM
întristá (a ~) vb., ind. prez. 3 întristeáză
întristam
ÎNTRISTÁ, întristez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină trist; a (se) mâhni; a (se) îndurera. – În + trist. DOOM
întristá (a ~) vb., ind. prez. 3 întristeáză
întristare
ÎNTRISTÁ, întristez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină trist; a (se) mâhni; a (se) îndurera. – În + trist. DOOM
întristá (a ~) vb., ind. prez. 3 întristeáză
întristare
ÎNTRISTÁRE, întristări, s. f. Faptul de a (se) întrista; tristețe, mâhnire, amărăciune; îndurerare. – V. întrista. DOOM
întristáre s. f., g.-d. art. întristắrii; pl. întristắri
întristarea
ÎNTRISTÁRE, întristări, s. f. Faptul de a (se) întrista; tristețe, mâhnire, amărăciune; îndurerare. – V. întrista. DOOM
întristáre s. f., g.-d. art. întristắrii; pl. întristắri
întristară
ÎNTRISTÁ, întristez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină trist; a (se) mâhni; a (se) îndurera. – În + trist. DOOM
întristá (a ~) vb., ind. prez. 3 întristeáză
întristarăm
ÎNTRISTÁ, întristez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină trist; a (se) mâhni; a (se) îndurera. – În + trist. DOOM
întristá (a ~) vb., ind. prez. 3 întristeáză
întristarăți
ÎNTRISTÁ, întristez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină trist; a (se) mâhni; a (se) îndurera. – În + trist. DOOM
întristá (a ~) vb., ind. prez. 3 întristeáză
întristase
ÎNTRISTÁ, întristez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină trist; a (se) mâhni; a (se) îndurera. – În + trist. DOOM
întristá (a ~) vb., ind. prez. 3 întristeáză
întristasem
ÎNTRISTÁ, întristez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină trist; a (se) mâhni; a (se) îndurera. – În + trist. DOOM
întristá (a ~) vb., ind. prez. 3 întristeáză
întristaseră
ÎNTRISTÁ, întristez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină trist; a (se) mâhni; a (se) îndurera. – În + trist. DOOM
întristá (a ~) vb., ind. prez. 3 întristeáză
întristaserăm
ÎNTRISTÁ, întristez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină trist; a (se) mâhni; a (se) îndurera. – În + trist. DOOM
întristá (a ~) vb., ind. prez. 3 întristeáză
întristaserăți
ÎNTRISTÁ, întristez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină trist; a (se) mâhni; a (se) îndurera. – În + trist. DOOM
întristá (a ~) vb., ind. prez. 3 întristeáză
întristaseși
ÎNTRISTÁ, întristez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină trist; a (se) mâhni; a (se) îndurera. – În + trist. DOOM
întristá (a ~) vb., ind. prez. 3 întristeáză
întristaseți
ÎNTRISTÁ, întristez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină trist; a (se) mâhni; a (se) îndurera. – În + trist. DOOM
întristá (a ~) vb., ind. prez. 3 întristeáză
întristat
ÎNTRISTÁ, întristez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină trist; a (se) mâhni; a (se) îndurera. – În + trist. DOOM
întristá (a ~) vb., ind. prez. 3 întristeáză
întristat
ÎNTRISTÁT, -Ă, întristați, -te, adj. Cuprins de tristețe. ♦ Care exprimă tristețe. – V. întrista.
întristata
ÎNTRISTÁT, -Ă, întristați, -te, adj. Cuprins de tristețe. ♦ Care exprimă tristețe. – V. întrista.
întristate
ÎNTRISTÁT, -Ă, întristați, -te, adj. Cuprins de tristețe. ♦ Care exprimă tristețe. – V. întrista.
întristatei
ÎNTRISTÁT, -Ă, întristați, -te, adj. Cuprins de tristețe. ♦ Care exprimă tristețe. – V. întrista.
întristatele
ÎNTRISTÁT, -Ă, întristați, -te, adj. Cuprins de tristețe. ♦ Care exprimă tristețe. – V. întrista.
întristatelor
ÎNTRISTÁT, -Ă, întristați, -te, adj. Cuprins de tristețe. ♦ Care exprimă tristețe. – V. întrista.
întristatul
ÎNTRISTÁT, -Ă, întristați, -te, adj. Cuprins de tristețe. ♦ Care exprimă tristețe. – V. întrista.
întristatului
ÎNTRISTÁT, -Ă, întristați, -te, adj. Cuprins de tristețe. ♦ Care exprimă tristețe. – V. întrista.
întristau
ÎNTRISTÁ, întristez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină trist; a (se) mâhni; a (se) îndurera. – În + trist. DOOM
întristá (a ~) vb., ind. prez. 3 întristeáză
întristași
ÎNTRISTÁ, întristez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină trist; a (se) mâhni; a (se) îndurera. – În + trist. DOOM
întristá (a ~) vb., ind. prez. 3 întristeáză
întristați
ÎNTRISTÁ, întristez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină trist; a (se) mâhni; a (se) îndurera. – În + trist. DOOM
întristá (a ~) vb., ind. prez. 3 întristeáză
întristați
ÎNTRISTÁT, -Ă, întristați, -te, adj. Cuprins de tristețe. ♦ Care exprimă tristețe. – V. întrista.
întristații
ÎNTRISTÁT, -Ă, întristați, -te, adj. Cuprins de tristețe. ♦ Care exprimă tristețe. – V. întrista.
întristaților
ÎNTRISTÁT, -Ă, întristați, -te, adj. Cuprins de tristețe. ♦ Care exprimă tristețe. – V. întrista.
întristează
ÎNTRISTÁ, întristez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină trist; a (se) mâhni; a (se) îndurera. – În + trist. DOOM
întristá (a ~) vb., ind. prez. 3 întristeáză
întristez
ÎNTRISTÁ, întristez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină trist; a (se) mâhni; a (se) îndurera. – În + trist. DOOM
întristá (a ~) vb., ind. prez. 3 întristeáză
întristeze
ÎNTRISTÁ, întristez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină trist; a (se) mâhni; a (se) îndurera. – În + trist. DOOM
întristá (a ~) vb., ind. prez. 3 întristeáză
întristezi
ÎNTRISTÁ, întristez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină trist; a (se) mâhni; a (se) îndurera. – În + trist. DOOM
întristá (a ~) vb., ind. prez. 3 întristeáză
întristând
ÎNTRISTÁ, întristez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină trist; a (se) mâhni; a (se) îndurera. – În + trist. DOOM
întristá (a ~) vb., ind. prez. 3 întristeáză
întristînd
ÎNTRISTÁ, întristez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină trist; a (se) mâhni; a (se) îndurera. – În + trist. DOOM
întristá (a ~) vb., ind. prez. 3 întristeáză
întristări
ÎNTRISTÁRE, întristări, s. f. Faptul de a (se) întrista; tristețe, mâhnire, amărăciune; îndurerare. – V. întrista. DOOM
întristáre s. f., g.-d. art. întristắrii; pl. întristắri
întristării
ÎNTRISTÁRE, întristări, s. f. Faptul de a (se) întrista; tristețe, mâhnire, amărăciune; îndurerare. – V. întrista. DOOM
întristáre s. f., g.-d. art. întristắrii; pl. întristắri
întristările
ÎNTRISTÁRE, întristări, s. f. Faptul de a (se) întrista; tristețe, mâhnire, amărăciune; îndurerare. – V. întrista. DOOM
întristáre s. f., g.-d. art. întristắrii; pl. întristắri
întristărilor
ÎNTRISTÁRE, întristări, s. f. Faptul de a (se) întrista; tristețe, mâhnire, amărăciune; îndurerare. – V. întrista. DOOM
întristáre s. f., g.-d. art. întristắrii; pl. întristắri
întristătoare
ÎNTRISTĂTÓR, -OÁRE, întristători, -oare, adj. Care întristează. – Întrista + suf. -ător. DOOM
întristătór adj. m., pl. întristătóri; f. sg. și pl. întristătoáre
întristătoarea
ÎNTRISTĂTÓR, -OÁRE, întristători, -oare, adj. Care întristează. – Întrista + suf. -ător. DOOM
întristătór adj. m., pl. întristătóri; f. sg. și pl. întristătoáre
întristătoarei
ÎNTRISTĂTÓR, -OÁRE, întristători, -oare, adj. Care întristează. – Întrista + suf. -ător. DOOM
întristătór adj. m., pl. întristătóri; f. sg. și pl. întristătoáre
întristătoarele
ÎNTRISTĂTÓR, -OÁRE, întristători, -oare, adj. Care întristează. – Întrista + suf. -ător. DOOM
întristătór adj. m., pl. întristătóri; f. sg. și pl. întristătoáre
întristătoarelor
ÎNTRISTĂTÓR, -OÁRE, întristători, -oare, adj. Care întristează. – Întrista + suf. -ător. DOOM
întristătór adj. m., pl. întristătóri; f. sg. și pl. întristătoáre
întristător
ÎNTRISTĂTÓR, -OÁRE, întristători, -oare, adj. Care întristează. – Întrista + suf. -ător. DOOM
întristătór adj. m., pl. întristătóri; f. sg. și pl. întristătoáre
întristători
ÎNTRISTĂTÓR, -OÁRE, întristători, -oare, adj. Care întristează. – Întrista + suf. -ător. DOOM
întristătór adj. m., pl. întristătóri; f. sg. și pl. întristătoáre
întristătorii
ÎNTRISTĂTÓR, -OÁRE, întristători, -oare, adj. Care întristează. – Întrista + suf. -ător. DOOM
întristătór adj. m., pl. întristătóri; f. sg. și pl. întristătoáre
întristătorilor
ÎNTRISTĂTÓR, -OÁRE, întristători, -oare, adj. Care întristează. – Întrista + suf. -ător. DOOM
întristătór adj. m., pl. întristătóri; f. sg. și pl. întristătoáre
întristătorul
ÎNTRISTĂTÓR, -OÁRE, întristători, -oare, adj. Care întristează. – Întrista + suf. -ător. DOOM
întristătór adj. m., pl. întristătóri; f. sg. și pl. întristătoáre
întristătorului
ÎNTRISTĂTÓR, -OÁRE, întristători, -oare, adj. Care întristează. – Întrista + suf. -ător. DOOM
întristătór adj. m., pl. întristătóri; f. sg. și pl. întristătoáre
întroduce
ÎNTRODÚCE vb. III v. introduce.
întroducere
ÎNTRODÚCE vb. III. v. introduce.
întrodus
ÎNTRODÚCE vb. III. v. introduce.
întroienea
ÎNTROIENÍ, întroienesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu troiene; a (se) înzăpezi. [Pr.: -tro-ie-] – În + troian. DOOM
întroiení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întroienésc, imperf. 3 sg. întroieneá; conj. prez. 3 să întroieneáscă
întroieneai
ÎNTROIENÍ, întroienesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu troiene; a (se) înzăpezi. [Pr.: -tro-ie-] – În + troian. DOOM
întroiení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întroienésc, imperf. 3 sg. întroieneá; conj. prez. 3 să întroieneáscă
întroieneam
ÎNTROIENÍ, întroienesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu troiene; a (se) înzăpezi. [Pr.: -tro-ie-] – În + troian. DOOM
întroiení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întroienésc, imperf. 3 sg. întroieneá; conj. prez. 3 să întroieneáscă
întroienească
ÎNTROIENÍ, întroienesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu troiene; a (se) înzăpezi. [Pr.: -tro-ie-] – În + troian. DOOM
întroiení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întroienésc, imperf. 3 sg. întroieneá; conj. prez. 3 să întroieneáscă
întroieneau
ÎNTROIENÍ, întroienesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu troiene; a (se) înzăpezi. [Pr.: -tro-ie-] – În + troian. DOOM
întroiení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întroienésc, imperf. 3 sg. întroieneá; conj. prez. 3 să întroieneáscă
întroieneați
ÎNTROIENÍ, întroienesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu troiene; a (se) înzăpezi. [Pr.: -tro-ie-] – În + troian. DOOM
întroiení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întroienésc, imperf. 3 sg. întroieneá; conj. prez. 3 să întroieneáscă
întroienesc
ÎNTROIENÍ, întroienesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu troiene; a (se) înzăpezi. [Pr.: -tro-ie-] – În + troian. DOOM
întroiení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întroienésc, imperf. 3 sg. întroieneá; conj. prez. 3 să întroieneáscă
întroienește
ÎNTROIENÍ, întroienesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu troiene; a (se) înzăpezi. [Pr.: -tro-ie-] – În + troian. DOOM
întroiení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întroienésc, imperf. 3 sg. întroieneá; conj. prez. 3 să întroieneáscă
întroienești
ÎNTROIENÍ, întroienesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu troiene; a (se) înzăpezi. [Pr.: -tro-ie-] – În + troian. DOOM
întroiení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întroienésc, imperf. 3 sg. întroieneá; conj. prez. 3 să întroieneáscă
întroieni
ÎNTROIENÍ, întroienesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu troiene; a (se) înzăpezi. [Pr.: -tro-ie-] – În + troian. DOOM
întroiení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întroienésc, imperf. 3 sg. întroieneá; conj. prez. 3 să întroieneáscă
întroienii
ÎNTROIENÍ, întroienesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu troiene; a (se) înzăpezi. [Pr.: -tro-ie-] – În + troian. DOOM
întroiení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întroienésc, imperf. 3 sg. întroieneá; conj. prez. 3 să întroieneáscă
întroienim
ÎNTROIENÍ, întroienesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu troiene; a (se) înzăpezi. [Pr.: -tro-ie-] – În + troian. DOOM
întroiení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întroienésc, imperf. 3 sg. întroieneá; conj. prez. 3 să întroieneáscă
întroienind
ÎNTROIENÍ, întroienesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu troiene; a (se) înzăpezi. [Pr.: -tro-ie-] – În + troian. DOOM
întroiení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întroienésc, imperf. 3 sg. întroieneá; conj. prez. 3 să întroieneáscă
întroienire
ÎNTROIENÍ, întroienesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu troiene; a (se) înzăpezi. [Pr.: -tro-ie-] – În + troian. DOOM
întroiení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întroienésc, imperf. 3 sg. întroieneá; conj. prez. 3 să întroieneáscă
întroienire
ÎNTROIENÍRE, întroieniri, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) întroieni și rezultatul ei; înzăpezire. [Pr.: -tro-ie-] – V. întroieni. DOOM
întroieníre s. f., g.-d. art. întroienírii; pl. întroieníri
întroienirea
ÎNTROIENÍRE, întroieniri, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) întroieni și rezultatul ei; înzăpezire. [Pr.: -tro-ie-] – V. întroieni. DOOM
întroieníre s. f., g.-d. art. întroienírii; pl. întroieníri
întroieniri
ÎNTROIENÍRE, întroieniri, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) întroieni și rezultatul ei; înzăpezire. [Pr.: -tro-ie-] – V. întroieni. DOOM
întroieníre s. f., g.-d. art. întroienírii; pl. întroieníri
întroienirii
ÎNTROIENÍRE, întroieniri, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) întroieni și rezultatul ei; înzăpezire. [Pr.: -tro-ie-] – V. întroieni. DOOM
întroieníre s. f., g.-d. art. întroienírii; pl. întroieníri
întroienirile
ÎNTROIENÍRE, întroieniri, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) întroieni și rezultatul ei; înzăpezire. [Pr.: -tro-ie-] – V. întroieni. DOOM
întroieníre s. f., g.-d. art. întroienírii; pl. întroieníri
întroienirilor
ÎNTROIENÍRE, întroieniri, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) întroieni și rezultatul ei; înzăpezire. [Pr.: -tro-ie-] – V. întroieni. DOOM
întroieníre s. f., g.-d. art. întroienírii; pl. întroieníri
întroieniră
ÎNTROIENÍ, întroienesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu troiene; a (se) înzăpezi. [Pr.: -tro-ie-] – În + troian. DOOM
întroiení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întroienésc, imperf. 3 sg. întroieneá; conj. prez. 3 să întroieneáscă
întroienirăm
ÎNTROIENÍ, întroienesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu troiene; a (se) înzăpezi. [Pr.: -tro-ie-] – În + troian. DOOM
întroiení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întroienésc, imperf. 3 sg. întroieneá; conj. prez. 3 să întroieneáscă
întroienirăți
ÎNTROIENÍ, întroienesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu troiene; a (se) înzăpezi. [Pr.: -tro-ie-] – În + troian. DOOM
întroiení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întroienésc, imperf. 3 sg. întroieneá; conj. prez. 3 să întroieneáscă
întroienise
ÎNTROIENÍ, întroienesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu troiene; a (se) înzăpezi. [Pr.: -tro-ie-] – În + troian. DOOM
întroiení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întroienésc, imperf. 3 sg. întroieneá; conj. prez. 3 să întroieneáscă
întroienisem
ÎNTROIENÍ, întroienesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu troiene; a (se) înzăpezi. [Pr.: -tro-ie-] – În + troian. DOOM
întroiení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întroienésc, imperf. 3 sg. întroieneá; conj. prez. 3 să întroieneáscă
întroieniseră
ÎNTROIENÍ, întroienesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu troiene; a (se) înzăpezi. [Pr.: -tro-ie-] – În + troian. DOOM
întroiení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întroienésc, imperf. 3 sg. întroieneá; conj. prez. 3 să întroieneáscă
întroieniserăm
ÎNTROIENÍ, întroienesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu troiene; a (se) înzăpezi. [Pr.: -tro-ie-] – În + troian. DOOM
întroiení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întroienésc, imperf. 3 sg. întroieneá; conj. prez. 3 să întroieneáscă
întroieniserăți
ÎNTROIENÍ, întroienesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu troiene; a (se) înzăpezi. [Pr.: -tro-ie-] – În + troian. DOOM
întroiení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întroienésc, imperf. 3 sg. întroieneá; conj. prez. 3 să întroieneáscă
întroieniseși
ÎNTROIENÍ, întroienesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu troiene; a (se) înzăpezi. [Pr.: -tro-ie-] – În + troian. DOOM
întroiení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întroienésc, imperf. 3 sg. întroieneá; conj. prez. 3 să întroieneáscă
întroieniseți
ÎNTROIENÍ, întroienesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu troiene; a (se) înzăpezi. [Pr.: -tro-ie-] – În + troian. DOOM
întroiení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întroienésc, imperf. 3 sg. întroieneá; conj. prez. 3 să întroieneáscă
întroienit
ÎNTROIENÍ, întroienesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu troiene; a (se) înzăpezi. [Pr.: -tro-ie-] – În + troian. DOOM
întroiení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întroienésc, imperf. 3 sg. întroieneá; conj. prez. 3 să întroieneáscă
întroienit
ÎNTROIENÍT, -Ă, întroieniți, -te, adj. Cufundat, imobilizat în zăpadă, înzăpezit. [Pr.: -tro-ie-] – V. întroieni.
întroienita
ÎNTROIENÍT, -Ă, întroieniți, -te, adj. Cufundat, imobilizat în zăpadă, înzăpezit. [Pr.: -tro-ie-] – V. întroieni.
întroienite
ÎNTROIENÍT, -Ă, întroieniți, -te, adj. Cufundat, imobilizat în zăpadă, înzăpezit. [Pr.: -tro-ie-] – V. întroieni.
întroienitei
ÎNTROIENÍT, -Ă, întroieniți, -te, adj. Cufundat, imobilizat în zăpadă, înzăpezit. [Pr.: -tro-ie-] – V. întroieni.
întroienitele
ÎNTROIENÍT, -Ă, întroieniți, -te, adj. Cufundat, imobilizat în zăpadă, înzăpezit. [Pr.: -tro-ie-] – V. întroieni.
întroienitelor
ÎNTROIENÍT, -Ă, întroieniți, -te, adj. Cufundat, imobilizat în zăpadă, înzăpezit. [Pr.: -tro-ie-] – V. întroieni.
întroienitul
ÎNTROIENÍT, -Ă, întroieniți, -te, adj. Cufundat, imobilizat în zăpadă, înzăpezit. [Pr.: -tro-ie-] – V. întroieni.
întroienitului
ÎNTROIENÍT, -Ă, întroieniți, -te, adj. Cufundat, imobilizat în zăpadă, înzăpezit. [Pr.: -tro-ie-] – V. întroieni.
întroieniși
ÎNTROIENÍ, întroienesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu troiene; a (se) înzăpezi. [Pr.: -tro-ie-] – În + troian. DOOM
întroiení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întroienésc, imperf. 3 sg. întroieneá; conj. prez. 3 să întroieneáscă
întroieniți
ÎNTROIENÍ, întroienesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu troiene; a (se) înzăpezi. [Pr.: -tro-ie-] – În + troian. DOOM
întroiení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întroienésc, imperf. 3 sg. întroieneá; conj. prez. 3 să întroieneáscă
întroieniți
ÎNTROIENÍT, -Ă, întroieniți, -te, adj. Cufundat, imobilizat în zăpadă, înzăpezit. [Pr.: -tro-ie-] – V. întroieni.
întroieniții
ÎNTROIENÍT, -Ă, întroieniți, -te, adj. Cufundat, imobilizat în zăpadă, înzăpezit. [Pr.: -tro-ie-] – V. întroieni.
întroieniților
ÎNTROIENÍT, -Ă, întroieniți, -te, adj. Cufundat, imobilizat în zăpadă, înzăpezit. [Pr.: -tro-ie-] – V. întroieni.
întroloace
ÎNTROLOCÁ, întrolóc, vb. I. (Reg.) 1. Refl. A se strânge la un loc, a se întruni, a se reuni. 2. Tranz. și refl. A (se) forma, a (se) închega, a (se) înjgheba. 3. Tranz. A uni; a împerechea. [Var.: întrulocá, întorlocá vb. I] – Din într-un loc. DOOM
întrulocá v. întrolocá
întroloacă
ÎNTROLOCÁ, întrolóc, vb. I. (Reg.) 1. Refl. A se strânge la un loc, a se întruni, a se reuni. 2. Tranz. și refl. A (se) forma, a (se) închega, a (se) înjgheba. 3. Tranz. A uni; a împerechea. [Var.: întrulocá, întorlocá vb. I] – Din într-un loc. DOOM
întrulocá v. întrolocá
întroloc
ÎNTROLOCÁ, întrolóc, vb. I. (Reg.) 1. Refl. A se strânge la un loc, a se întruni, a se reuni. 2. Tranz. și refl. A (se) forma, a (se) închega, a (se) înjgheba. 3. Tranz. A uni; a împerechea. [Var.: întrulocá, întorlocá vb. I] – Din într-un loc. DOOM
întrulocá v. întrolocá
întroloca
ÎNTROLOCÁ, întrolóc, vb. I. (Reg.) 1. Refl. A se strânge la un loc, a se întruni, a se reuni. 2. Tranz. și refl. A (se) forma, a (se) închega, a (se) înjgheba. 3. Tranz. A uni; a împerechea. [Var.: întrulocá, întorlocá vb. I] – Din într-un loc. DOOM
întrulocá v. întrolocá
întrolocai
ÎNTROLOCÁ, întrolóc, vb. I. (Reg.) 1. Refl. A se strânge la un loc, a se întruni, a se reuni. 2. Tranz. și refl. A (se) forma, a (se) închega, a (se) înjgheba. 3. Tranz. A uni; a împerechea. [Var.: întrulocá, întorlocá vb. I] – Din într-un loc. DOOM
întrulocá v. întrolocá
întrolocam
ÎNTROLOCÁ, întrolóc, vb. I. (Reg.) 1. Refl. A se strânge la un loc, a se întruni, a se reuni. 2. Tranz. și refl. A (se) forma, a (se) închega, a (se) înjgheba. 3. Tranz. A uni; a împerechea. [Var.: întrulocá, întorlocá vb. I] – Din într-un loc. DOOM
întrulocá v. întrolocá
întrolocare
ÎNTROLOCÁ, întrolóc, vb. I. (Reg.) 1. Refl. A se strânge la un loc, a se întruni, a se reuni. 2. Tranz. și refl. A (se) forma, a (se) închega, a (se) înjgheba. 3. Tranz. A uni; a împerechea. [Var.: întrulocá, întorlocá vb. I] – Din într-un loc. DOOM
întrulocá v. întrolocá
întrolocare
ÎNTRULOCÁRE s. f. v. întrolocare. DOOM
întrulocáre v. întrolocáre
întrolocarea
ÎNTRULOCÁRE s. f. v. întrolocare. DOOM
întrulocáre v. întrolocáre
întrolocară
ÎNTROLOCÁ, întrolóc, vb. I. (Reg.) 1. Refl. A se strânge la un loc, a se întruni, a se reuni. 2. Tranz. și refl. A (se) forma, a (se) închega, a (se) înjgheba. 3. Tranz. A uni; a împerechea. [Var.: întrulocá, întorlocá vb. I] – Din într-un loc. DOOM
întrulocá v. întrolocá
întrolocarăm
ÎNTROLOCÁ, întrolóc, vb. I. (Reg.) 1. Refl. A se strânge la un loc, a se întruni, a se reuni. 2. Tranz. și refl. A (se) forma, a (se) închega, a (se) înjgheba. 3. Tranz. A uni; a împerechea. [Var.: întrulocá, întorlocá vb. I] – Din într-un loc. DOOM
întrulocá v. întrolocá
întrolocarăți
ÎNTROLOCÁ, întrolóc, vb. I. (Reg.) 1. Refl. A se strânge la un loc, a se întruni, a se reuni. 2. Tranz. și refl. A (se) forma, a (se) închega, a (se) înjgheba. 3. Tranz. A uni; a împerechea. [Var.: întrulocá, întorlocá vb. I] – Din într-un loc. DOOM
întrulocá v. întrolocá
întrolocase
ÎNTROLOCÁ, întrolóc, vb. I. (Reg.) 1. Refl. A se strânge la un loc, a se întruni, a se reuni. 2. Tranz. și refl. A (se) forma, a (se) închega, a (se) înjgheba. 3. Tranz. A uni; a împerechea. [Var.: întrulocá, întorlocá vb. I] – Din într-un loc. DOOM
întrulocá v. întrolocá
întrolocasem
ÎNTROLOCÁ, întrolóc, vb. I. (Reg.) 1. Refl. A se strânge la un loc, a se întruni, a se reuni. 2. Tranz. și refl. A (se) forma, a (se) închega, a (se) înjgheba. 3. Tranz. A uni; a împerechea. [Var.: întrulocá, întorlocá vb. I] – Din într-un loc. DOOM
întrulocá v. întrolocá
întrolocaseră
ÎNTROLOCÁ, întrolóc, vb. I. (Reg.) 1. Refl. A se strânge la un loc, a se întruni, a se reuni. 2. Tranz. și refl. A (se) forma, a (se) închega, a (se) înjgheba. 3. Tranz. A uni; a împerechea. [Var.: întrulocá, întorlocá vb. I] – Din într-un loc. DOOM
întrulocá v. întrolocá
întrolocaserăm
ÎNTROLOCÁ, întrolóc, vb. I. (Reg.) 1. Refl. A se strânge la un loc, a se întruni, a se reuni. 2. Tranz. și refl. A (se) forma, a (se) închega, a (se) înjgheba. 3. Tranz. A uni; a împerechea. [Var.: întrulocá, întorlocá vb. I] – Din într-un loc. DOOM
întrulocá v. întrolocá
întrolocaserăți
ÎNTROLOCÁ, întrolóc, vb. I. (Reg.) 1. Refl. A se strânge la un loc, a se întruni, a se reuni. 2. Tranz. și refl. A (se) forma, a (se) închega, a (se) înjgheba. 3. Tranz. A uni; a împerechea. [Var.: întrulocá, întorlocá vb. I] – Din într-un loc. DOOM
întrulocá v. întrolocá
întrolocaseși
ÎNTROLOCÁ, întrolóc, vb. I. (Reg.) 1. Refl. A se strânge la un loc, a se întruni, a se reuni. 2. Tranz. și refl. A (se) forma, a (se) închega, a (se) înjgheba. 3. Tranz. A uni; a împerechea. [Var.: întrulocá, întorlocá vb. I] – Din într-un loc. DOOM
întrulocá v. întrolocá
întrolocaseți
ÎNTROLOCÁ, întrolóc, vb. I. (Reg.) 1. Refl. A se strânge la un loc, a se întruni, a se reuni. 2. Tranz. și refl. A (se) forma, a (se) închega, a (se) înjgheba. 3. Tranz. A uni; a împerechea. [Var.: întrulocá, întorlocá vb. I] – Din într-un loc. DOOM
întrulocá v. întrolocá
întrolocat
ÎNTROLOCÁ, întrolóc, vb. I. (Reg.) 1. Refl. A se strânge la un loc, a se întruni, a se reuni. 2. Tranz. și refl. A (se) forma, a (se) închega, a (se) înjgheba. 3. Tranz. A uni; a împerechea. [Var.: întrulocá, întorlocá vb. I] – Din într-un loc. DOOM
întrulocá v. întrolocá
întrolocat
ÎNTRULOCÁT, -Ă adj. v. întrolocat.
întrolocata
ÎNTRULOCÁT, -Ă adj. v. întrolocat.
întrolocate
ÎNTRULOCÁT, -Ă adj. v. întrolocat.
întrolocatei
ÎNTRULOCÁT, -Ă adj. v. întrolocat.
întrolocatele
ÎNTRULOCÁT, -Ă adj. v. întrolocat.
întrolocatelor
ÎNTRULOCÁT, -Ă adj. v. întrolocat.
întrolocatul
ÎNTRULOCÁT, -Ă adj. v. întrolocat.
întrolocatului
ÎNTRULOCÁT, -Ă adj. v. întrolocat.
întrolocau
ÎNTROLOCÁ, întrolóc, vb. I. (Reg.) 1. Refl. A se strânge la un loc, a se întruni, a se reuni. 2. Tranz. și refl. A (se) forma, a (se) închega, a (se) înjgheba. 3. Tranz. A uni; a împerechea. [Var.: întrulocá, întorlocá vb. I] – Din într-un loc. DOOM
întrulocá v. întrolocá
întrolocași
ÎNTROLOCÁ, întrolóc, vb. I. (Reg.) 1. Refl. A se strânge la un loc, a se întruni, a se reuni. 2. Tranz. și refl. A (se) forma, a (se) închega, a (se) înjgheba. 3. Tranz. A uni; a împerechea. [Var.: întrulocá, întorlocá vb. I] – Din într-un loc. DOOM
întrulocá v. întrolocá
întrolocați
ÎNTROLOCÁ, întrolóc, vb. I. (Reg.) 1. Refl. A se strânge la un loc, a se întruni, a se reuni. 2. Tranz. și refl. A (se) forma, a (se) închega, a (se) înjgheba. 3. Tranz. A uni; a împerechea. [Var.: întrulocá, întorlocá vb. I] – Din într-un loc. DOOM
întrulocá v. întrolocá
întrolocați
ÎNTRULOCÁT, -Ă adj. v. întrolocat.
întrolocații
ÎNTRULOCÁT, -Ă adj. v. întrolocat.
întrolocaților
ÎNTRULOCÁT, -Ă adj. v. întrolocat.
întroloci
ÎNTROLOCÁ, întrolóc, vb. I. (Reg.) 1. Refl. A se strânge la un loc, a se întruni, a se reuni. 2. Tranz. și refl. A (se) forma, a (se) închega, a (se) înjgheba. 3. Tranz. A uni; a împerechea. [Var.: întrulocá, întorlocá vb. I] – Din într-un loc. DOOM
întrulocá v. întrolocá
întrolocând
ÎNTROLOCÁ, întrolóc, vb. I. (Reg.) 1. Refl. A se strânge la un loc, a se întruni, a se reuni. 2. Tranz. și refl. A (se) forma, a (se) închega, a (se) înjgheba. 3. Tranz. A uni; a împerechea. [Var.: întrulocá, întorlocá vb. I] – Din într-un loc. DOOM
întrulocá v. întrolocá
întrolocînd
ÎNTROLOCÁ, întrolóc, vb. I. (Reg.) 1. Refl. A se strânge la un loc, a se întruni, a se reuni. 2. Tranz. și refl. A (se) forma, a (se) închega, a (se) înjgheba. 3. Tranz. A uni; a împerechea. [Var.: întrulocá, întorlocá vb. I] – Din într-un loc. DOOM
întrulocá v. întrolocá
întrolocări
ÎNTRULOCÁRE s. f. v. întrolocare. DOOM
întrulocáre v. întrolocáre
întrolocării
ÎNTRULOCÁRE s. f. v. întrolocare. DOOM
întrulocáre v. întrolocáre
întrolocările
ÎNTRULOCÁRE s. f. v. întrolocare. DOOM
întrulocáre v. întrolocáre
întrolocărilor
ÎNTRULOCÁRE s. f. v. întrolocare. DOOM
întrulocáre v. întrolocáre
întrona
ÎNTRONÁ, întronez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) așeza pe tron ca domn, rege, împărat; a (se) încorona, a (se) înscăuna. 2. Fig. A deveni sau a face să devină stăpân; a (se) statornici. ♦ A (se) instaura, a (se) instala. – În + tron. DOOM
întroná (a ~) vb., ind. prez. 3 întroneáză
întronai
ÎNTRONÁ, întronez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) așeza pe tron ca domn, rege, împărat; a (se) încorona, a (se) înscăuna. 2. Fig. A deveni sau a face să devină stăpân; a (se) statornici. ♦ A (se) instaura, a (se) instala. – În + tron. DOOM
întroná (a ~) vb., ind. prez. 3 întroneáză
întronam
ÎNTRONÁ, întronez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) așeza pe tron ca domn, rege, împărat; a (se) încorona, a (se) înscăuna. 2. Fig. A deveni sau a face să devină stăpân; a (se) statornici. ♦ A (se) instaura, a (se) instala. – În + tron. DOOM
întroná (a ~) vb., ind. prez. 3 întroneáză
întronare
ÎNTRONÁ, întronez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) așeza pe tron ca domn, rege, împărat; a (se) încorona, a (se) înscăuna. 2. Fig. A deveni sau a face să devină stăpân; a (se) statornici. ♦ A (se) instaura, a (se) instala. – În + tron. DOOM
întroná (a ~) vb., ind. prez. 3 întroneáză
întronare
ÎNTRONÁRE, întronări, s. f. Acțiunea de a întrona. – V. întrona.
întronarea
ÎNTRONÁRE, întronări, s. f. Acțiunea de a întrona. – V. întrona.
întronară
ÎNTRONÁ, întronez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) așeza pe tron ca domn, rege, împărat; a (se) încorona, a (se) înscăuna. 2. Fig. A deveni sau a face să devină stăpân; a (se) statornici. ♦ A (se) instaura, a (se) instala. – În + tron. DOOM
întroná (a ~) vb., ind. prez. 3 întroneáză
întronarăm
ÎNTRONÁ, întronez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) așeza pe tron ca domn, rege, împărat; a (se) încorona, a (se) înscăuna. 2. Fig. A deveni sau a face să devină stăpân; a (se) statornici. ♦ A (se) instaura, a (se) instala. – În + tron. DOOM
întroná (a ~) vb., ind. prez. 3 întroneáză
întronarăți
ÎNTRONÁ, întronez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) așeza pe tron ca domn, rege, împărat; a (se) încorona, a (se) înscăuna. 2. Fig. A deveni sau a face să devină stăpân; a (se) statornici. ♦ A (se) instaura, a (se) instala. – În + tron. DOOM
întroná (a ~) vb., ind. prez. 3 întroneáză
întronase
ÎNTRONÁ, întronez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) așeza pe tron ca domn, rege, împărat; a (se) încorona, a (se) înscăuna. 2. Fig. A deveni sau a face să devină stăpân; a (se) statornici. ♦ A (se) instaura, a (se) instala. – În + tron. DOOM
întroná (a ~) vb., ind. prez. 3 întroneáză
întronasem
ÎNTRONÁ, întronez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) așeza pe tron ca domn, rege, împărat; a (se) încorona, a (se) înscăuna. 2. Fig. A deveni sau a face să devină stăpân; a (se) statornici. ♦ A (se) instaura, a (se) instala. – În + tron. DOOM
întroná (a ~) vb., ind. prez. 3 întroneáză
întronaseră
ÎNTRONÁ, întronez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) așeza pe tron ca domn, rege, împărat; a (se) încorona, a (se) înscăuna. 2. Fig. A deveni sau a face să devină stăpân; a (se) statornici. ♦ A (se) instaura, a (se) instala. – În + tron. DOOM
întroná (a ~) vb., ind. prez. 3 întroneáză
întronaserăm
ÎNTRONÁ, întronez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) așeza pe tron ca domn, rege, împărat; a (se) încorona, a (se) înscăuna. 2. Fig. A deveni sau a face să devină stăpân; a (se) statornici. ♦ A (se) instaura, a (se) instala. – În + tron. DOOM
întroná (a ~) vb., ind. prez. 3 întroneáză
întronaserăți
ÎNTRONÁ, întronez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) așeza pe tron ca domn, rege, împărat; a (se) încorona, a (se) înscăuna. 2. Fig. A deveni sau a face să devină stăpân; a (se) statornici. ♦ A (se) instaura, a (se) instala. – În + tron. DOOM
întroná (a ~) vb., ind. prez. 3 întroneáză
întronaseși
ÎNTRONÁ, întronez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) așeza pe tron ca domn, rege, împărat; a (se) încorona, a (se) înscăuna. 2. Fig. A deveni sau a face să devină stăpân; a (se) statornici. ♦ A (se) instaura, a (se) instala. – În + tron. DOOM
întroná (a ~) vb., ind. prez. 3 întroneáză
întronaseți
ÎNTRONÁ, întronez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) așeza pe tron ca domn, rege, împărat; a (se) încorona, a (se) înscăuna. 2. Fig. A deveni sau a face să devină stăpân; a (se) statornici. ♦ A (se) instaura, a (se) instala. – În + tron. DOOM
întroná (a ~) vb., ind. prez. 3 întroneáză
întronat
ÎNTRONÁ, întronez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) așeza pe tron ca domn, rege, împărat; a (se) încorona, a (se) înscăuna. 2. Fig. A deveni sau a face să devină stăpân; a (se) statornici. ♦ A (se) instaura, a (se) instala. – În + tron. DOOM
întroná (a ~) vb., ind. prez. 3 întroneáză
întronat
ÎNTRONÁT, -Ă, întronați, -te, adj. 1. Care a fost uns pe tron. 2. Fig. Care a fost stabilit, introdus, instaurat. – V. întrona.
întronata
ÎNTRONÁT, -Ă, întronați, -te, adj. 1. Care a fost uns pe tron. 2. Fig. Care a fost stabilit, introdus, instaurat. – V. întrona.
întronate
ÎNTRONÁT, -Ă, întronați, -te, adj. 1. Care a fost uns pe tron. 2. Fig. Care a fost stabilit, introdus, instaurat. – V. întrona.
întronatei
ÎNTRONÁT, -Ă, întronați, -te, adj. 1. Care a fost uns pe tron. 2. Fig. Care a fost stabilit, introdus, instaurat. – V. întrona.
întronatele
ÎNTRONÁT, -Ă, întronați, -te, adj. 1. Care a fost uns pe tron. 2. Fig. Care a fost stabilit, introdus, instaurat. – V. întrona.
întronatelor
ÎNTRONÁT, -Ă, întronați, -te, adj. 1. Care a fost uns pe tron. 2. Fig. Care a fost stabilit, introdus, instaurat. – V. întrona.
întronatul
ÎNTRONÁT, -Ă, întronați, -te, adj. 1. Care a fost uns pe tron. 2. Fig. Care a fost stabilit, introdus, instaurat. – V. întrona.
întronatului
ÎNTRONÁT, -Ă, întronați, -te, adj. 1. Care a fost uns pe tron. 2. Fig. Care a fost stabilit, introdus, instaurat. – V. întrona.
întronau
ÎNTRONÁ, întronez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) așeza pe tron ca domn, rege, împărat; a (se) încorona, a (se) înscăuna. 2. Fig. A deveni sau a face să devină stăpân; a (se) statornici. ♦ A (se) instaura, a (se) instala. – În + tron. DOOM
întroná (a ~) vb., ind. prez. 3 întroneáză
întronași
ÎNTRONÁ, întronez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) așeza pe tron ca domn, rege, împărat; a (se) încorona, a (se) înscăuna. 2. Fig. A deveni sau a face să devină stăpân; a (se) statornici. ♦ A (se) instaura, a (se) instala. – În + tron. DOOM
întroná (a ~) vb., ind. prez. 3 întroneáză
întronați
ÎNTRONÁ, întronez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) așeza pe tron ca domn, rege, împărat; a (se) încorona, a (se) înscăuna. 2. Fig. A deveni sau a face să devină stăpân; a (se) statornici. ♦ A (se) instaura, a (se) instala. – În + tron. DOOM
întroná (a ~) vb., ind. prez. 3 întroneáză
întronați
ÎNTRONÁT, -Ă, întronați, -te, adj. 1. Care a fost uns pe tron. 2. Fig. Care a fost stabilit, introdus, instaurat. – V. întrona.
întronații
ÎNTRONÁT, -Ă, întronați, -te, adj. 1. Care a fost uns pe tron. 2. Fig. Care a fost stabilit, introdus, instaurat. – V. întrona.
întronaților
ÎNTRONÁT, -Ă, întronați, -te, adj. 1. Care a fost uns pe tron. 2. Fig. Care a fost stabilit, introdus, instaurat. – V. întrona.
întronează
ÎNTRONÁ, întronez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) așeza pe tron ca domn, rege, împărat; a (se) încorona, a (se) înscăuna. 2. Fig. A deveni sau a face să devină stăpân; a (se) statornici. ♦ A (se) instaura, a (se) instala. – În + tron. DOOM
întroná (a ~) vb., ind. prez. 3 întroneáză
întronez
ÎNTRONÁ, întronez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) așeza pe tron ca domn, rege, împărat; a (se) încorona, a (se) înscăuna. 2. Fig. A deveni sau a face să devină stăpân; a (se) statornici. ♦ A (se) instaura, a (se) instala. – În + tron. DOOM
întroná (a ~) vb., ind. prez. 3 întroneáză
întroneze
ÎNTRONÁ, întronez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) așeza pe tron ca domn, rege, împărat; a (se) încorona, a (se) înscăuna. 2. Fig. A deveni sau a face să devină stăpân; a (se) statornici. ♦ A (se) instaura, a (se) instala. – În + tron. DOOM
întroná (a ~) vb., ind. prez. 3 întroneáză
întronezi
ÎNTRONÁ, întronez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) așeza pe tron ca domn, rege, împărat; a (se) încorona, a (se) înscăuna. 2. Fig. A deveni sau a face să devină stăpân; a (se) statornici. ♦ A (se) instaura, a (se) instala. – În + tron. DOOM
întroná (a ~) vb., ind. prez. 3 întroneáză
întronând
ÎNTRONÁ, întronez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) așeza pe tron ca domn, rege, împărat; a (se) încorona, a (se) înscăuna. 2. Fig. A deveni sau a face să devină stăpân; a (se) statornici. ♦ A (se) instaura, a (se) instala. – În + tron. DOOM
întroná (a ~) vb., ind. prez. 3 întroneáză
întronînd
ÎNTRONÁ, întronez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) așeza pe tron ca domn, rege, împărat; a (se) încorona, a (se) înscăuna. 2. Fig. A deveni sau a face să devină stăpân; a (se) statornici. ♦ A (se) instaura, a (se) instala. – În + tron. DOOM
întroná (a ~) vb., ind. prez. 3 întroneáză
întronări
ÎNTRONÁRE, întronări, s. f. Acțiunea de a întrona. – V. întrona.
întronării
ÎNTRONÁRE, întronări, s. f. Acțiunea de a întrona. – V. întrona.
întronările
ÎNTRONÁRE, întronări, s. f. Acțiunea de a întrona. – V. întrona.
întronărilor
ÎNTRONÁRE, întronări, s. f. Acțiunea de a întrona. – V. întrona.
întru
ÎNTRU prep. (Mai ales urmat de „un”, „o” etc.; cu elidarea vocalei finale) În. I. (Introduce un complement circumstanțial de loc) 1. (Arată starea sau acțiunea în interiorul unui spațiu) A locui într-un sat. 2. (Arată intrarea sau mișcarea în interiorul unui spațiu) A intra într-o pădure. 3. (Arată direcția sau ținta mișcării) A se da într-o parte. II. (Introduce un complement circumstanțial de timp) 1. (Arată momentul, răstimpul, epoca în care se petrece o acțiune) Într-un timp scurt. ◊ Loc. adv. (Înv.) Întru-ntâi = la început. (Înv.) Într-acea = în acel timp. 2. (Arată timpul cât durează o acțiune) Va plăti datoria într-un an. ◊ Expr. Întru mulți ani! = la mulți ani! III. (Înv.; introduce un complement circumstanțial de scop) Iese întru întâmpinarea musafirului. IV. (Introduce un complement circumstanțial de mod) A alerga într-un suflet. ◊ Loc. adv. Într-adins = intenționat, în mod voit. Întru câtva = în oarecare măsură. V. (Introduce un complement circumstanțial instrumental) Este îmbrăcat într-o scurtă de piele. VI. (Introduce un complement circumstanțial de relație) A fi de acord întru totul cu cineva. VII. (Introduce un complement indirect care arată obiectul unei prefaceri) Râul s-a prefăcut într-un pod de gheață. – Lat. intro. DOOM
întru tótul loc. adv.
întruchipa
ÎNTRUCHIPÁ, întruchipez, vb. I. Tranz. 1. A înfățișa în forme concrete, a reprezenta. ♦ Refl. A-și găsi o expresie concretă în cineva sau în ceva, a lua formă concretă, a se realiza. 2. A întocmi; a forma, a alcătui. – Întru + chip sau într-un chip. DOOM
întruchipá (a ~) vb., ind. prez. 3 întruchipeáză
întruchipai
ÎNTRUCHIPÁ, întruchipez, vb. I. Tranz. 1. A înfățișa în forme concrete, a reprezenta. ♦ Refl. A-și găsi o expresie concretă în cineva sau în ceva, a lua formă concretă, a se realiza. 2. A întocmi; a forma, a alcătui. – Întru + chip sau într-un chip. DOOM
întruchipá (a ~) vb., ind. prez. 3 întruchipeáză
întruchipam
ÎNTRUCHIPÁ, întruchipez, vb. I. Tranz. 1. A înfățișa în forme concrete, a reprezenta. ♦ Refl. A-și găsi o expresie concretă în cineva sau în ceva, a lua formă concretă, a se realiza. 2. A întocmi; a forma, a alcătui. – Întru + chip sau într-un chip. DOOM
întruchipá (a ~) vb., ind. prez. 3 întruchipeáză
întruchipare
ÎNTRUCHIPÁ, întruchipez, vb. I. Tranz. 1. A înfățișa în forme concrete, a reprezenta. ♦ Refl. A-și găsi o expresie concretă în cineva sau în ceva, a lua formă concretă, a se realiza. 2. A întocmi; a forma, a alcătui. – Întru + chip sau într-un chip. DOOM
întruchipá (a ~) vb., ind. prez. 3 întruchipeáză
întruchipare
ÎNTRUCHIPÁRE, întruchipări, s. f. Acțiunea de a (se) întruchipa și rezultatul ei. – V. întruchipa. DOOM
întruchipáre s. f., g.-d art. întruchipắrii; pl. întruchipắri
întruchiparea
ÎNTRUCHIPÁRE, întruchipări, s. f. Acțiunea de a (se) întruchipa și rezultatul ei. – V. întruchipa. DOOM
întruchipáre s. f., g.-d art. întruchipắrii; pl. întruchipắri
întruchipară
ÎNTRUCHIPÁ, întruchipez, vb. I. Tranz. 1. A înfățișa în forme concrete, a reprezenta. ♦ Refl. A-și găsi o expresie concretă în cineva sau în ceva, a lua formă concretă, a se realiza. 2. A întocmi; a forma, a alcătui. – Întru + chip sau într-un chip. DOOM
întruchipá (a ~) vb., ind. prez. 3 întruchipeáză
întruchiparăm
ÎNTRUCHIPÁ, întruchipez, vb. I. Tranz. 1. A înfățișa în forme concrete, a reprezenta. ♦ Refl. A-și găsi o expresie concretă în cineva sau în ceva, a lua formă concretă, a se realiza. 2. A întocmi; a forma, a alcătui. – Întru + chip sau într-un chip. DOOM
întruchipá (a ~) vb., ind. prez. 3 întruchipeáză
întruchiparăți
ÎNTRUCHIPÁ, întruchipez, vb. I. Tranz. 1. A înfățișa în forme concrete, a reprezenta. ♦ Refl. A-și găsi o expresie concretă în cineva sau în ceva, a lua formă concretă, a se realiza. 2. A întocmi; a forma, a alcătui. – Întru + chip sau într-un chip. DOOM
întruchipá (a ~) vb., ind. prez. 3 întruchipeáză
întruchipase
ÎNTRUCHIPÁ, întruchipez, vb. I. Tranz. 1. A înfățișa în forme concrete, a reprezenta. ♦ Refl. A-și găsi o expresie concretă în cineva sau în ceva, a lua formă concretă, a se realiza. 2. A întocmi; a forma, a alcătui. – Întru + chip sau într-un chip. DOOM
întruchipá (a ~) vb., ind. prez. 3 întruchipeáză
întruchipasem
ÎNTRUCHIPÁ, întruchipez, vb. I. Tranz. 1. A înfățișa în forme concrete, a reprezenta. ♦ Refl. A-și găsi o expresie concretă în cineva sau în ceva, a lua formă concretă, a se realiza. 2. A întocmi; a forma, a alcătui. – Întru + chip sau într-un chip. DOOM
întruchipá (a ~) vb., ind. prez. 3 întruchipeáză
întruchipaseră
ÎNTRUCHIPÁ, întruchipez, vb. I. Tranz. 1. A înfățișa în forme concrete, a reprezenta. ♦ Refl. A-și găsi o expresie concretă în cineva sau în ceva, a lua formă concretă, a se realiza. 2. A întocmi; a forma, a alcătui. – Întru + chip sau într-un chip. DOOM
întruchipá (a ~) vb., ind. prez. 3 întruchipeáză
întruchipaserăm
ÎNTRUCHIPÁ, întruchipez, vb. I. Tranz. 1. A înfățișa în forme concrete, a reprezenta. ♦ Refl. A-și găsi o expresie concretă în cineva sau în ceva, a lua formă concretă, a se realiza. 2. A întocmi; a forma, a alcătui. – Întru + chip sau într-un chip. DOOM
întruchipá (a ~) vb., ind. prez. 3 întruchipeáză
întruchipaserăți
ÎNTRUCHIPÁ, întruchipez, vb. I. Tranz. 1. A înfățișa în forme concrete, a reprezenta. ♦ Refl. A-și găsi o expresie concretă în cineva sau în ceva, a lua formă concretă, a se realiza. 2. A întocmi; a forma, a alcătui. – Întru + chip sau într-un chip. DOOM
întruchipá (a ~) vb., ind. prez. 3 întruchipeáză
întruchipaseși
ÎNTRUCHIPÁ, întruchipez, vb. I. Tranz. 1. A înfățișa în forme concrete, a reprezenta. ♦ Refl. A-și găsi o expresie concretă în cineva sau în ceva, a lua formă concretă, a se realiza. 2. A întocmi; a forma, a alcătui. – Întru + chip sau într-un chip. DOOM
întruchipá (a ~) vb., ind. prez. 3 întruchipeáză
întruchipaseți
ÎNTRUCHIPÁ, întruchipez, vb. I. Tranz. 1. A înfățișa în forme concrete, a reprezenta. ♦ Refl. A-și găsi o expresie concretă în cineva sau în ceva, a lua formă concretă, a se realiza. 2. A întocmi; a forma, a alcătui. – Întru + chip sau într-un chip. DOOM
întruchipá (a ~) vb., ind. prez. 3 întruchipeáză
întruchipat
ÎNTRUCHIPÁ, întruchipez, vb. I. Tranz. 1. A înfățișa în forme concrete, a reprezenta. ♦ Refl. A-și găsi o expresie concretă în cineva sau în ceva, a lua formă concretă, a se realiza. 2. A întocmi; a forma, a alcătui. – Întru + chip sau într-un chip. DOOM
întruchipá (a ~) vb., ind. prez. 3 întruchipeáză
întruchipau
ÎNTRUCHIPÁ, întruchipez, vb. I. Tranz. 1. A înfățișa în forme concrete, a reprezenta. ♦ Refl. A-și găsi o expresie concretă în cineva sau în ceva, a lua formă concretă, a se realiza. 2. A întocmi; a forma, a alcătui. – Întru + chip sau într-un chip. DOOM
întruchipá (a ~) vb., ind. prez. 3 întruchipeáză
întruchipași
ÎNTRUCHIPÁ, întruchipez, vb. I. Tranz. 1. A înfățișa în forme concrete, a reprezenta. ♦ Refl. A-și găsi o expresie concretă în cineva sau în ceva, a lua formă concretă, a se realiza. 2. A întocmi; a forma, a alcătui. – Întru + chip sau într-un chip. DOOM
întruchipá (a ~) vb., ind. prez. 3 întruchipeáză
întruchipați
ÎNTRUCHIPÁ, întruchipez, vb. I. Tranz. 1. A înfățișa în forme concrete, a reprezenta. ♦ Refl. A-și găsi o expresie concretă în cineva sau în ceva, a lua formă concretă, a se realiza. 2. A întocmi; a forma, a alcătui. – Întru + chip sau într-un chip. DOOM
întruchipá (a ~) vb., ind. prez. 3 întruchipeáză
întruchipează
ÎNTRUCHIPÁ, întruchipez, vb. I. Tranz. 1. A înfățișa în forme concrete, a reprezenta. ♦ Refl. A-și găsi o expresie concretă în cineva sau în ceva, a lua formă concretă, a se realiza. 2. A întocmi; a forma, a alcătui. – Întru + chip sau într-un chip. DOOM
întruchipá (a ~) vb., ind. prez. 3 întruchipeáză
întruchipez
ÎNTRUCHIPÁ, întruchipez, vb. I. Tranz. 1. A înfățișa în forme concrete, a reprezenta. ♦ Refl. A-și găsi o expresie concretă în cineva sau în ceva, a lua formă concretă, a se realiza. 2. A întocmi; a forma, a alcătui. – Întru + chip sau într-un chip. DOOM
întruchipá (a ~) vb., ind. prez. 3 întruchipeáză
întruchipeze
ÎNTRUCHIPÁ, întruchipez, vb. I. Tranz. 1. A înfățișa în forme concrete, a reprezenta. ♦ Refl. A-și găsi o expresie concretă în cineva sau în ceva, a lua formă concretă, a se realiza. 2. A întocmi; a forma, a alcătui. – Întru + chip sau într-un chip. DOOM
întruchipá (a ~) vb., ind. prez. 3 întruchipeáză
întruchipezi
ÎNTRUCHIPÁ, întruchipez, vb. I. Tranz. 1. A înfățișa în forme concrete, a reprezenta. ♦ Refl. A-și găsi o expresie concretă în cineva sau în ceva, a lua formă concretă, a se realiza. 2. A întocmi; a forma, a alcătui. – Întru + chip sau într-un chip. DOOM
întruchipá (a ~) vb., ind. prez. 3 întruchipeáză
întruchipând
ÎNTRUCHIPÁ, întruchipez, vb. I. Tranz. 1. A înfățișa în forme concrete, a reprezenta. ♦ Refl. A-și găsi o expresie concretă în cineva sau în ceva, a lua formă concretă, a se realiza. 2. A întocmi; a forma, a alcătui. – Întru + chip sau într-un chip. DOOM
întruchipá (a ~) vb., ind. prez. 3 întruchipeáză
întruchipînd
ÎNTRUCHIPÁ, întruchipez, vb. I. Tranz. 1. A înfățișa în forme concrete, a reprezenta. ♦ Refl. A-și găsi o expresie concretă în cineva sau în ceva, a lua formă concretă, a se realiza. 2. A întocmi; a forma, a alcătui. – Întru + chip sau într-un chip. DOOM
întruchipá (a ~) vb., ind. prez. 3 întruchipeáză
întruchipări
ÎNTRUCHIPÁRE, întruchipări, s. f. Acțiunea de a (se) întruchipa și rezultatul ei. – V. întruchipa. DOOM
întruchipáre s. f., g.-d art. întruchipắrii; pl. întruchipắri
întruchipării
ÎNTRUCHIPÁRE, întruchipări, s. f. Acțiunea de a (se) întruchipa și rezultatul ei. – V. întruchipa. DOOM
întruchipáre s. f., g.-d art. întruchipắrii; pl. întruchipắri
întruchipările
ÎNTRUCHIPÁRE, întruchipări, s. f. Acțiunea de a (se) întruchipa și rezultatul ei. – V. întruchipa. DOOM
întruchipáre s. f., g.-d art. întruchipắrii; pl. întruchipắri
întruchipărilor
ÎNTRUCHIPÁRE, întruchipări, s. f. Acțiunea de a (se) întruchipa și rezultatul ei. – V. întruchipa. DOOM
întruchipáre s. f., g.-d art. întruchipắrii; pl. întruchipắri
întrucât
ÎNTRUCẤT conj. Deoarece; pentru că, fiindcă. ♦ (Adverbial) De vreme ce. – Întru + cât. DOOM
întrucất (deoarece) conjcț. (a lipsit ~ era bolnav)
întrucâtva
ÎNTRUCÎTVÁ adv. Într-o măsură oarecare. Ieri am mai ieșit o dată să văd strada nouă pietruită și întrucîtva civilizată. SADOVEANU, E. 114. Dac-am auzit așa, am zis și eu în gîndul meu că are întrucîtva dreptate. CREANGĂ, P. 116.
întrucît
ÎNTRUCẤT conj. Deoarece; pentru că, fiindcă. ♦ (Adverbial) De vreme ce. – Întru + cât. DOOM
întrucất (deoarece) conjcț. (a lipsit ~ era bolnav)
întrucîtva
ÎNTRUCÎTVÁ adv. Într-o măsură oarecare. Ieri am mai ieșit o dată să văd strada nouă pietruită și întrucîtva civilizată. SADOVEANU, E. 114. Dac-am auzit așa, am zis și eu în gîndul meu că are întrucîtva dreptate. CREANGĂ, P. 116.
întruloca
ÎNTROLOCÁ, întrolóc, vb. I. (Reg.) 1. Refl. A se strânge la un loc, a se întruni, a se reuni. 2. Tranz. și refl. A (se) forma, a (se) închega, a (se) înjgheba. 3. Tranz. A uni; a împerechea. [Var.: întrulocá, întorlocá vb. I] – Din într-un loc. DOOM
întrulocá v. întrolocá
întrulocare
ÎNTRULOCÁRE s. f. v. întrolocare. DOOM
întrulocáre v. întrolocáre
întrulocat
ÎNTRULOCÁT, -Ă adj. v. întrolocat.
întrulp
ÎNTRÚLP, -Ă, întrulpi, adj. (Formație personală) Trupeș, arătos, bine făcut. De-ai fi văzut cum au jucat Copilele de împărat, Frumoase toate și întrulpi, Cu ochi șireți ca cei de vulpi. COȘBUC, P. I 58.
întruna
ÎNTRÚNA adv. Mereu, neîncetat, continuu. Vorbește întruna. – Întru + una. DOOM
într-úna (în una) prep. + num./pr. (~ singură, ~ din zile)
întrunea
ÎNTRUNÍ, întrunesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) uni la un loc, a (se) strânge laolaltă, a (se) aduna, a (se) însuma. 2. Tranz. A obține (un anumit număr de voturi); a totaliza. – Din întruna. DOOM
!întruní (a ~) (în-tru-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrunésc, imperf. 3 sg. întruneá; conj. prez. 3 să întruneáscă
întruneai
ÎNTRUNÍ, întrunesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) uni la un loc, a (se) strânge laolaltă, a (se) aduna, a (se) însuma. 2. Tranz. A obține (un anumit număr de voturi); a totaliza. – Din întruna. DOOM
!întruní (a ~) (în-tru-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrunésc, imperf. 3 sg. întruneá; conj. prez. 3 să întruneáscă
întruneam
ÎNTRUNÍ, întrunesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) uni la un loc, a (se) strânge laolaltă, a (se) aduna, a (se) însuma. 2. Tranz. A obține (un anumit număr de voturi); a totaliza. – Din întruna. DOOM
!întruní (a ~) (în-tru-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrunésc, imperf. 3 sg. întruneá; conj. prez. 3 să întruneáscă
întrunească
ÎNTRUNÍ, întrunesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) uni la un loc, a (se) strânge laolaltă, a (se) aduna, a (se) însuma. 2. Tranz. A obține (un anumit număr de voturi); a totaliza. – Din întruna. DOOM
!întruní (a ~) (în-tru-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrunésc, imperf. 3 sg. întruneá; conj. prez. 3 să întruneáscă
întruneau
ÎNTRUNÍ, întrunesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) uni la un loc, a (se) strânge laolaltă, a (se) aduna, a (se) însuma. 2. Tranz. A obține (un anumit număr de voturi); a totaliza. – Din întruna. DOOM
!întruní (a ~) (în-tru-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrunésc, imperf. 3 sg. întruneá; conj. prez. 3 să întruneáscă
întruneați
ÎNTRUNÍ, întrunesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) uni la un loc, a (se) strânge laolaltă, a (se) aduna, a (se) însuma. 2. Tranz. A obține (un anumit număr de voturi); a totaliza. – Din întruna. DOOM
!întruní (a ~) (în-tru-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrunésc, imperf. 3 sg. întruneá; conj. prez. 3 să întruneáscă
întrunesc
ÎNTRUNÍ, întrunesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) uni la un loc, a (se) strânge laolaltă, a (se) aduna, a (se) însuma. 2. Tranz. A obține (un anumit număr de voturi); a totaliza. – Din întruna. DOOM
!întruní (a ~) (în-tru-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrunésc, imperf. 3 sg. întruneá; conj. prez. 3 să întruneáscă
întrunește
ÎNTRUNÍ, întrunesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) uni la un loc, a (se) strânge laolaltă, a (se) aduna, a (se) însuma. 2. Tranz. A obține (un anumit număr de voturi); a totaliza. – Din întruna. DOOM
!întruní (a ~) (în-tru-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrunésc, imperf. 3 sg. întruneá; conj. prez. 3 să întruneáscă
întrunești
ÎNTRUNÍ, întrunesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) uni la un loc, a (se) strânge laolaltă, a (se) aduna, a (se) însuma. 2. Tranz. A obține (un anumit număr de voturi); a totaliza. – Din întruna. DOOM
!întruní (a ~) (în-tru-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrunésc, imperf. 3 sg. întruneá; conj. prez. 3 să întruneáscă
întruni
ÎNTRUNÍ, întrunesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) uni la un loc, a (se) strânge laolaltă, a (se) aduna, a (se) însuma. 2. Tranz. A obține (un anumit număr de voturi); a totaliza. – Din întruna. DOOM
!întruní (a ~) (în-tru-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrunésc, imperf. 3 sg. întruneá; conj. prez. 3 să întruneáscă
întrunii
ÎNTRUNÍ, întrunesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) uni la un loc, a (se) strânge laolaltă, a (se) aduna, a (se) însuma. 2. Tranz. A obține (un anumit număr de voturi); a totaliza. – Din întruna. DOOM
!întruní (a ~) (în-tru-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrunésc, imperf. 3 sg. întruneá; conj. prez. 3 să întruneáscă
întrunim
ÎNTRUNÍ, întrunesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) uni la un loc, a (se) strânge laolaltă, a (se) aduna, a (se) însuma. 2. Tranz. A obține (un anumit număr de voturi); a totaliza. – Din întruna. DOOM
!întruní (a ~) (în-tru-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrunésc, imperf. 3 sg. întruneá; conj. prez. 3 să întruneáscă
întrunind
ÎNTRUNÍ, întrunesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) uni la un loc, a (se) strânge laolaltă, a (se) aduna, a (se) însuma. 2. Tranz. A obține (un anumit număr de voturi); a totaliza. – Din întruna. DOOM
!întruní (a ~) (în-tru-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrunésc, imperf. 3 sg. întruneá; conj. prez. 3 să întruneáscă
întrunire
ÎNTRUNÍ, întrunesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) uni la un loc, a (se) strânge laolaltă, a (se) aduna, a (se) însuma. 2. Tranz. A obține (un anumit număr de voturi); a totaliza. – Din întruna. DOOM
!întruní (a ~) (în-tru-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrunésc, imperf. 3 sg. întruneá; conj. prez. 3 să întruneáscă
întrunire
ÎNTRUNÍRE, întruniri, s. f. Acțiunea de a (se) întruni și rezultatul ei; reuniune, adunare (de oameni). – V. întruni. DOOM
întruníre s. f., g.-d. art. întrunírii; pl. întruníri
întrunirea
ÎNTRUNÍRE, întruniri, s. f. Acțiunea de a (se) întruni și rezultatul ei; reuniune, adunare (de oameni). – V. întruni. DOOM
întruníre s. f., g.-d. art. întrunírii; pl. întruníri
întruniri
ÎNTRUNÍRE, întruniri, s. f. Acțiunea de a (se) întruni și rezultatul ei; reuniune, adunare (de oameni). – V. întruni. DOOM
întruníre s. f., g.-d. art. întrunírii; pl. întruníri
întrunirii
ÎNTRUNÍRE, întruniri, s. f. Acțiunea de a (se) întruni și rezultatul ei; reuniune, adunare (de oameni). – V. întruni. DOOM
întruníre s. f., g.-d. art. întrunírii; pl. întruníri
întrunirile
ÎNTRUNÍRE, întruniri, s. f. Acțiunea de a (se) întruni și rezultatul ei; reuniune, adunare (de oameni). – V. întruni. DOOM
întruníre s. f., g.-d. art. întrunírii; pl. întruníri
întrunirilor
ÎNTRUNÍRE, întruniri, s. f. Acțiunea de a (se) întruni și rezultatul ei; reuniune, adunare (de oameni). – V. întruni. DOOM
întruníre s. f., g.-d. art. întrunírii; pl. întruníri
întruniră
ÎNTRUNÍ, întrunesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) uni la un loc, a (se) strânge laolaltă, a (se) aduna, a (se) însuma. 2. Tranz. A obține (un anumit număr de voturi); a totaliza. – Din întruna. DOOM
!întruní (a ~) (în-tru-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrunésc, imperf. 3 sg. întruneá; conj. prez. 3 să întruneáscă
întrunirăm
ÎNTRUNÍ, întrunesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) uni la un loc, a (se) strânge laolaltă, a (se) aduna, a (se) însuma. 2. Tranz. A obține (un anumit număr de voturi); a totaliza. – Din întruna. DOOM
!întruní (a ~) (în-tru-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrunésc, imperf. 3 sg. întruneá; conj. prez. 3 să întruneáscă
întrunirăți
ÎNTRUNÍ, întrunesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) uni la un loc, a (se) strânge laolaltă, a (se) aduna, a (se) însuma. 2. Tranz. A obține (un anumit număr de voturi); a totaliza. – Din întruna. DOOM
!întruní (a ~) (în-tru-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrunésc, imperf. 3 sg. întruneá; conj. prez. 3 să întruneáscă
întrunise
ÎNTRUNÍ, întrunesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) uni la un loc, a (se) strânge laolaltă, a (se) aduna, a (se) însuma. 2. Tranz. A obține (un anumit număr de voturi); a totaliza. – Din întruna. DOOM
!întruní (a ~) (în-tru-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrunésc, imperf. 3 sg. întruneá; conj. prez. 3 să întruneáscă
întrunisem
ÎNTRUNÍ, întrunesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) uni la un loc, a (se) strânge laolaltă, a (se) aduna, a (se) însuma. 2. Tranz. A obține (un anumit număr de voturi); a totaliza. – Din întruna. DOOM
!întruní (a ~) (în-tru-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrunésc, imperf. 3 sg. întruneá; conj. prez. 3 să întruneáscă
întruniseră
ÎNTRUNÍ, întrunesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) uni la un loc, a (se) strânge laolaltă, a (se) aduna, a (se) însuma. 2. Tranz. A obține (un anumit număr de voturi); a totaliza. – Din întruna. DOOM
!întruní (a ~) (în-tru-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrunésc, imperf. 3 sg. întruneá; conj. prez. 3 să întruneáscă
întruniserăm
ÎNTRUNÍ, întrunesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) uni la un loc, a (se) strânge laolaltă, a (se) aduna, a (se) însuma. 2. Tranz. A obține (un anumit număr de voturi); a totaliza. – Din întruna. DOOM
!întruní (a ~) (în-tru-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrunésc, imperf. 3 sg. întruneá; conj. prez. 3 să întruneáscă
întruniserăți
ÎNTRUNÍ, întrunesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) uni la un loc, a (se) strânge laolaltă, a (se) aduna, a (se) însuma. 2. Tranz. A obține (un anumit număr de voturi); a totaliza. – Din întruna. DOOM
!întruní (a ~) (în-tru-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrunésc, imperf. 3 sg. întruneá; conj. prez. 3 să întruneáscă
întruniseși
ÎNTRUNÍ, întrunesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) uni la un loc, a (se) strânge laolaltă, a (se) aduna, a (se) însuma. 2. Tranz. A obține (un anumit număr de voturi); a totaliza. – Din întruna. DOOM
!întruní (a ~) (în-tru-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrunésc, imperf. 3 sg. întruneá; conj. prez. 3 să întruneáscă
întruniseți
ÎNTRUNÍ, întrunesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) uni la un loc, a (se) strânge laolaltă, a (se) aduna, a (se) însuma. 2. Tranz. A obține (un anumit număr de voturi); a totaliza. – Din întruna. DOOM
!întruní (a ~) (în-tru-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrunésc, imperf. 3 sg. întruneá; conj. prez. 3 să întruneáscă
întrunit
ÎNTRUNÍ, întrunesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) uni la un loc, a (se) strânge laolaltă, a (se) aduna, a (se) însuma. 2. Tranz. A obține (un anumit număr de voturi); a totaliza. – Din întruna. DOOM
!întruní (a ~) (în-tru-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrunésc, imperf. 3 sg. întruneá; conj. prez. 3 să întruneáscă
întrunit
ÎNTRUNÍ, întrunesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) uni la un loc, a (se) strânge laolaltă, a (se) aduna, a (se) însuma. – Din întruna.
întruniși
ÎNTRUNÍ, întrunesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) uni la un loc, a (se) strânge laolaltă, a (se) aduna, a (se) însuma. 2. Tranz. A obține (un anumit număr de voturi); a totaliza. – Din întruna. DOOM
!întruní (a ~) (în-tru-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrunésc, imperf. 3 sg. întruneá; conj. prez. 3 să întruneáscă
întruniți
ÎNTRUNÍ, întrunesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) uni la un loc, a (se) strânge laolaltă, a (se) aduna, a (se) însuma. 2. Tranz. A obține (un anumit număr de voturi); a totaliza. – Din întruna. DOOM
!întruní (a ~) (în-tru-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrunésc, imperf. 3 sg. întruneá; conj. prez. 3 să întruneáscă
întrupa
ÎNTRUPÁ, întrupez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A lua sau a da formă concretă (de trup omenesc), a (se) concretiza; a (se) încarna. 2. Tranz. (Înv.) A uni, a încorpora într-un singur tot. – În + trup. DOOM
întrupá (a ~) vb., ind. prez. 3 întrupeáză
întrupai
ÎNTRUPÁ, întrupez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A lua sau a da formă concretă (de trup omenesc), a (se) concretiza; a (se) încarna. 2. Tranz. (Înv.) A uni, a încorpora într-un singur tot. – În + trup. DOOM
întrupá (a ~) vb., ind. prez. 3 întrupeáză
întrupam
ÎNTRUPÁ, întrupez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A lua sau a da formă concretă (de trup omenesc), a (se) concretiza; a (se) încarna. 2. Tranz. (Înv.) A uni, a încorpora într-un singur tot. – În + trup. DOOM
întrupá (a ~) vb., ind. prez. 3 întrupeáză
întrupare
ÎNTRUPÁ, întrupez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A lua sau a da formă concretă (de trup omenesc), a (se) concretiza; a (se) încarna. 2. Tranz. (Înv.) A uni, a încorpora într-un singur tot. – În + trup. DOOM
întrupá (a ~) vb., ind. prez. 3 întrupeáză
întrupare
ÎNTRUPÁRE, întrupări, s. f. Acțiunea de a (se) întrupa și rezultatul ei; concretizare, personificare; (concr.) trup, ființă. ♦ Doctrină creștină esențială, potrivit căreia Fiul lui Dumnezeu s-a întrupat în Isus Hristos, devenind astfel și Dumnezeu și Om, cele două naturi, divină și umană, îngemănate într-o unitate personală. – V. întrupa. DOOM
întrupáre s. f., g.-d. art. întrupắrii; pl. întrupắri
întruparea
ÎNTRUPÁRE, întrupări, s. f. Acțiunea de a (se) întrupa și rezultatul ei; concretizare, personificare; (concr.) trup, ființă. ♦ Doctrină creștină esențială, potrivit căreia Fiul lui Dumnezeu s-a întrupat în Isus Hristos, devenind astfel și Dumnezeu și Om, cele două naturi, divină și umană, îngemănate într-o unitate personală. – V. întrupa. DOOM
întrupáre s. f., g.-d. art. întrupắrii; pl. întrupắri
întrupară
ÎNTRUPÁ, întrupez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A lua sau a da formă concretă (de trup omenesc), a (se) concretiza; a (se) încarna. 2. Tranz. (Înv.) A uni, a încorpora într-un singur tot. – În + trup. DOOM
întrupá (a ~) vb., ind. prez. 3 întrupeáză
întruparăm
ÎNTRUPÁ, întrupez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A lua sau a da formă concretă (de trup omenesc), a (se) concretiza; a (se) încarna. 2. Tranz. (Înv.) A uni, a încorpora într-un singur tot. – În + trup. DOOM
întrupá (a ~) vb., ind. prez. 3 întrupeáză
întruparăți
ÎNTRUPÁ, întrupez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A lua sau a da formă concretă (de trup omenesc), a (se) concretiza; a (se) încarna. 2. Tranz. (Înv.) A uni, a încorpora într-un singur tot. – În + trup. DOOM
întrupá (a ~) vb., ind. prez. 3 întrupeáză
întrupase
ÎNTRUPÁ, întrupez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A lua sau a da formă concretă (de trup omenesc), a (se) concretiza; a (se) încarna. 2. Tranz. (Înv.) A uni, a încorpora într-un singur tot. – În + trup. DOOM
întrupá (a ~) vb., ind. prez. 3 întrupeáză
întrupasem
ÎNTRUPÁ, întrupez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A lua sau a da formă concretă (de trup omenesc), a (se) concretiza; a (se) încarna. 2. Tranz. (Înv.) A uni, a încorpora într-un singur tot. – În + trup. DOOM
întrupá (a ~) vb., ind. prez. 3 întrupeáză
întrupaseră
ÎNTRUPÁ, întrupez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A lua sau a da formă concretă (de trup omenesc), a (se) concretiza; a (se) încarna. 2. Tranz. (Înv.) A uni, a încorpora într-un singur tot. – În + trup. DOOM
întrupá (a ~) vb., ind. prez. 3 întrupeáză
întrupaserăm
ÎNTRUPÁ, întrupez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A lua sau a da formă concretă (de trup omenesc), a (se) concretiza; a (se) încarna. 2. Tranz. (Înv.) A uni, a încorpora într-un singur tot. – În + trup. DOOM
întrupá (a ~) vb., ind. prez. 3 întrupeáză
întrupaserăți
ÎNTRUPÁ, întrupez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A lua sau a da formă concretă (de trup omenesc), a (se) concretiza; a (se) încarna. 2. Tranz. (Înv.) A uni, a încorpora într-un singur tot. – În + trup. DOOM
întrupá (a ~) vb., ind. prez. 3 întrupeáză
întrupaseși
ÎNTRUPÁ, întrupez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A lua sau a da formă concretă (de trup omenesc), a (se) concretiza; a (se) încarna. 2. Tranz. (Înv.) A uni, a încorpora într-un singur tot. – În + trup. DOOM
întrupá (a ~) vb., ind. prez. 3 întrupeáză
întrupaseți
ÎNTRUPÁ, întrupez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A lua sau a da formă concretă (de trup omenesc), a (se) concretiza; a (se) încarna. 2. Tranz. (Înv.) A uni, a încorpora într-un singur tot. – În + trup. DOOM
întrupá (a ~) vb., ind. prez. 3 întrupeáză
întrupat
ÎNTRUPÁ, întrupez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A lua sau a da formă concretă (de trup omenesc), a (se) concretiza; a (se) încarna. 2. Tranz. (Înv.) A uni, a încorpora într-un singur tot. – În + trup. DOOM
întrupá (a ~) vb., ind. prez. 3 întrupeáză
întrupat
ÎNTRUPÁT, -Ă, întrupați, -te, adj. Care a căpătat trup, care a luat ființă. – V. întrupa.
întrupata
ÎNTRUPÁT, -Ă, întrupați, -te, adj. Care a căpătat trup, care a luat ființă. – V. întrupa.
întrupate
ÎNTRUPÁT, -Ă, întrupați, -te, adj. Care a căpătat trup, care a luat ființă. – V. întrupa.
întrupatei
ÎNTRUPÁT, -Ă, întrupați, -te, adj. Care a căpătat trup, care a luat ființă. – V. întrupa.
întrupatele
ÎNTRUPÁT, -Ă, întrupați, -te, adj. Care a căpătat trup, care a luat ființă. – V. întrupa.
întrupatelor
ÎNTRUPÁT, -Ă, întrupați, -te, adj. Care a căpătat trup, care a luat ființă. – V. întrupa.
întrupatul
ÎNTRUPÁT, -Ă, întrupați, -te, adj. Care a căpătat trup, care a luat ființă. – V. întrupa.
întrupatului
ÎNTRUPÁT, -Ă, întrupați, -te, adj. Care a căpătat trup, care a luat ființă. – V. întrupa.
întrupau
ÎNTRUPÁ, întrupez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A lua sau a da formă concretă (de trup omenesc), a (se) concretiza; a (se) încarna. 2. Tranz. (Înv.) A uni, a încorpora într-un singur tot. – În + trup. DOOM
întrupá (a ~) vb., ind. prez. 3 întrupeáză
întrupași
ÎNTRUPÁ, întrupez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A lua sau a da formă concretă (de trup omenesc), a (se) concretiza; a (se) încarna. 2. Tranz. (Înv.) A uni, a încorpora într-un singur tot. – În + trup. DOOM
întrupá (a ~) vb., ind. prez. 3 întrupeáză
întrupați
ÎNTRUPÁ, întrupez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A lua sau a da formă concretă (de trup omenesc), a (se) concretiza; a (se) încarna. 2. Tranz. (Înv.) A uni, a încorpora într-un singur tot. – În + trup. DOOM
întrupá (a ~) vb., ind. prez. 3 întrupeáză
întrupați
ÎNTRUPÁT, -Ă, întrupați, -te, adj. Care a căpătat trup, care a luat ființă. – V. întrupa.
întrupații
ÎNTRUPÁT, -Ă, întrupați, -te, adj. Care a căpătat trup, care a luat ființă. – V. întrupa.
întrupaților
ÎNTRUPÁT, -Ă, întrupați, -te, adj. Care a căpătat trup, care a luat ființă. – V. întrupa.
întrupează
ÎNTRUPÁ, întrupez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A lua sau a da formă concretă (de trup omenesc), a (se) concretiza; a (se) încarna. 2. Tranz. (Înv.) A uni, a încorpora într-un singur tot. – În + trup. DOOM
întrupá (a ~) vb., ind. prez. 3 întrupeáză
întrupez
ÎNTRUPÁ, întrupez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A lua sau a da formă concretă (de trup omenesc), a (se) concretiza; a (se) încarna. 2. Tranz. (Înv.) A uni, a încorpora într-un singur tot. – În + trup. DOOM
întrupá (a ~) vb., ind. prez. 3 întrupeáză
întrupeze
ÎNTRUPÁ, întrupez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A lua sau a da formă concretă (de trup omenesc), a (se) concretiza; a (se) încarna. 2. Tranz. (Înv.) A uni, a încorpora într-un singur tot. – În + trup. DOOM
întrupá (a ~) vb., ind. prez. 3 întrupeáză
întrupezi
ÎNTRUPÁ, întrupez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A lua sau a da formă concretă (de trup omenesc), a (se) concretiza; a (se) încarna. 2. Tranz. (Înv.) A uni, a încorpora într-un singur tot. – În + trup. DOOM
întrupá (a ~) vb., ind. prez. 3 întrupeáză
întrupând
ÎNTRUPÁ, întrupez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A lua sau a da formă concretă (de trup omenesc), a (se) concretiza; a (se) încarna. 2. Tranz. (Înv.) A uni, a încorpora într-un singur tot. – În + trup. DOOM
întrupá (a ~) vb., ind. prez. 3 întrupeáză
întrupînd
ÎNTRUPÁ, întrupez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A lua sau a da formă concretă (de trup omenesc), a (se) concretiza; a (se) încarna. 2. Tranz. (Înv.) A uni, a încorpora într-un singur tot. – În + trup. DOOM
întrupá (a ~) vb., ind. prez. 3 întrupeáză
întrupări
ÎNTRUPÁRE, întrupări, s. f. Acțiunea de a (se) întrupa și rezultatul ei; concretizare, personificare; (concr.) trup, ființă. ♦ Doctrină creștină esențială, potrivit căreia Fiul lui Dumnezeu s-a întrupat în Isus Hristos, devenind astfel și Dumnezeu și Om, cele două naturi, divină și umană, îngemănate într-o unitate personală. – V. întrupa. DOOM
întrupáre s. f., g.-d. art. întrupắrii; pl. întrupắri
întrupării
ÎNTRUPÁRE, întrupări, s. f. Acțiunea de a (se) întrupa și rezultatul ei; concretizare, personificare; (concr.) trup, ființă. ♦ Doctrină creștină esențială, potrivit căreia Fiul lui Dumnezeu s-a întrupat în Isus Hristos, devenind astfel și Dumnezeu și Om, cele două naturi, divină și umană, îngemănate într-o unitate personală. – V. întrupa. DOOM
întrupáre s. f., g.-d. art. întrupắrii; pl. întrupắri
întrupările
ÎNTRUPÁRE, întrupări, s. f. Acțiunea de a (se) întrupa și rezultatul ei; concretizare, personificare; (concr.) trup, ființă. ♦ Doctrină creștină esențială, potrivit căreia Fiul lui Dumnezeu s-a întrupat în Isus Hristos, devenind astfel și Dumnezeu și Om, cele două naturi, divină și umană, îngemănate într-o unitate personală. – V. întrupa. DOOM
întrupáre s. f., g.-d. art. întrupắrii; pl. întrupắri
întrupărilor
ÎNTRUPÁRE, întrupări, s. f. Acțiunea de a (se) întrupa și rezultatul ei; concretizare, personificare; (concr.) trup, ființă. ♦ Doctrină creștină esențială, potrivit căreia Fiul lui Dumnezeu s-a întrupat în Isus Hristos, devenind astfel și Dumnezeu și Om, cele două naturi, divină și umană, îngemănate într-o unitate personală. – V. întrupa. DOOM
întrupáre s. f., g.-d. art. întrupắrii; pl. întrupắri
întunec
ÎNTÚNEC s. n. (Rar) Întuneric. Apuse-a zilei rază; Lovirele-n întunec mai groaznic scînteiază. NEGRUZZI, S. II 83.
întunec
ÎNTUNECÁ, întúnec, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face întunecos, obscur; a (se) lipsi de lumină. ♦ Refl. impers. A se însera, a se înnopta, a se înnegura. 2. Refl. (Despre corpuri cerești; la pers. 3) A-și pierde strălucirea, a suferi o eclipsă. ♦ Tranz. Fig. A eclipsa, a umbri; a face să nu se mai vadă (bine). ♦ Refl. Fig. A-și micșora sau a-și pierde capacitatea de a gândi. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) posomori; a (se) întrista. 4. Refl. A se închide la culoare. – Probabil lat. in-tunicare „a acoperi cu o tunică”. DOOM
întunecá (a ~) vb., ind. prez. 3 întúnecă
întuneca
ÎNTUNECÁ, întúnec, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face întunecos, obscur; a (se) lipsi de lumină. ♦ Refl. impers. A se însera, a se înnopta, a se înnegura. 2. Refl. (Despre corpuri cerești; la pers. 3) A-și pierde strălucirea, a suferi o eclipsă. ♦ Tranz. Fig. A eclipsa, a umbri; a face să nu se mai vadă (bine). ♦ Refl. Fig. A-și micșora sau a-și pierde capacitatea de a gândi. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) posomori; a (se) întrista. 4. Refl. A se închide la culoare. – Probabil lat. in-tunicare „a acoperi cu o tunică”. DOOM
întunecá (a ~) vb., ind. prez. 3 întúnecă
întunecai
ÎNTUNECÁ, întúnec, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face întunecos, obscur; a (se) lipsi de lumină. ♦ Refl. impers. A se însera, a se înnopta, a se înnegura. 2. Refl. (Despre corpuri cerești; la pers. 3) A-și pierde strălucirea, a suferi o eclipsă. ♦ Tranz. Fig. A eclipsa, a umbri; a face să nu se mai vadă (bine). ♦ Refl. Fig. A-și micșora sau a-și pierde capacitatea de a gândi. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) posomori; a (se) întrista. 4. Refl. A se închide la culoare. – Probabil lat. in-tunicare „a acoperi cu o tunică”. DOOM
întunecá (a ~) vb., ind. prez. 3 întúnecă
întunecam
ÎNTUNECÁ, întúnec, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face întunecos, obscur; a (se) lipsi de lumină. ♦ Refl. impers. A se însera, a se înnopta, a se înnegura. 2. Refl. (Despre corpuri cerești; la pers. 3) A-și pierde strălucirea, a suferi o eclipsă. ♦ Tranz. Fig. A eclipsa, a umbri; a face să nu se mai vadă (bine). ♦ Refl. Fig. A-și micșora sau a-și pierde capacitatea de a gândi. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) posomori; a (se) întrista. 4. Refl. A se închide la culoare. – Probabil lat. in-tunicare „a acoperi cu o tunică”. DOOM
întunecá (a ~) vb., ind. prez. 3 întúnecă
întunecare
ÎNTUNECÁ, întúnec, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face întunecos, obscur; a (se) lipsi de lumină. ♦ Refl. impers. A se însera, a se înnopta, a se înnegura. 2. Refl. (Despre corpuri cerești; la pers. 3) A-și pierde strălucirea, a suferi o eclipsă. ♦ Tranz. Fig. A eclipsa, a umbri; a face să nu se mai vadă (bine). ♦ Refl. Fig. A-și micșora sau a-și pierde capacitatea de a gândi. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) posomori; a (se) întrista. 4. Refl. A se închide la culoare. – Probabil lat. in-tunicare „a acoperi cu o tunică”. DOOM
întunecá (a ~) vb., ind. prez. 3 întúnecă
întunecare
ÎNTUNECÁRE, întunecări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) întuneca și rezultatul ei. 2. (Cin.) Fondu. – V. întuneca. DOOM
întunecáre s. f., g.-d. art. întunecắrii; pl. întunecắri
întunecarea
ÎNTUNECÁRE, întunecări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) întuneca și rezultatul ei. 2. (Cin.) Fondu. – V. întuneca. DOOM
întunecáre s. f., g.-d. art. întunecắrii; pl. întunecắri
întunecară
ÎNTUNECÁ, întúnec, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face întunecos, obscur; a (se) lipsi de lumină. ♦ Refl. impers. A se însera, a se înnopta, a se înnegura. 2. Refl. (Despre corpuri cerești; la pers. 3) A-și pierde strălucirea, a suferi o eclipsă. ♦ Tranz. Fig. A eclipsa, a umbri; a face să nu se mai vadă (bine). ♦ Refl. Fig. A-și micșora sau a-și pierde capacitatea de a gândi. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) posomori; a (se) întrista. 4. Refl. A se închide la culoare. – Probabil lat. in-tunicare „a acoperi cu o tunică”. DOOM
întunecá (a ~) vb., ind. prez. 3 întúnecă
întunecarăm
ÎNTUNECÁ, întúnec, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face întunecos, obscur; a (se) lipsi de lumină. ♦ Refl. impers. A se însera, a se înnopta, a se înnegura. 2. Refl. (Despre corpuri cerești; la pers. 3) A-și pierde strălucirea, a suferi o eclipsă. ♦ Tranz. Fig. A eclipsa, a umbri; a face să nu se mai vadă (bine). ♦ Refl. Fig. A-și micșora sau a-și pierde capacitatea de a gândi. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) posomori; a (se) întrista. 4. Refl. A se închide la culoare. – Probabil lat. in-tunicare „a acoperi cu o tunică”. DOOM
întunecá (a ~) vb., ind. prez. 3 întúnecă
întunecarăți
ÎNTUNECÁ, întúnec, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face întunecos, obscur; a (se) lipsi de lumină. ♦ Refl. impers. A se însera, a se înnopta, a se înnegura. 2. Refl. (Despre corpuri cerești; la pers. 3) A-și pierde strălucirea, a suferi o eclipsă. ♦ Tranz. Fig. A eclipsa, a umbri; a face să nu se mai vadă (bine). ♦ Refl. Fig. A-și micșora sau a-și pierde capacitatea de a gândi. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) posomori; a (se) întrista. 4. Refl. A se închide la culoare. – Probabil lat. in-tunicare „a acoperi cu o tunică”. DOOM
întunecá (a ~) vb., ind. prez. 3 întúnecă
întunecase
ÎNTUNECÁ, întúnec, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face întunecos, obscur; a (se) lipsi de lumină. ♦ Refl. impers. A se însera, a se înnopta, a se înnegura. 2. Refl. (Despre corpuri cerești; la pers. 3) A-și pierde strălucirea, a suferi o eclipsă. ♦ Tranz. Fig. A eclipsa, a umbri; a face să nu se mai vadă (bine). ♦ Refl. Fig. A-și micșora sau a-și pierde capacitatea de a gândi. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) posomori; a (se) întrista. 4. Refl. A se închide la culoare. – Probabil lat. in-tunicare „a acoperi cu o tunică”. DOOM
întunecá (a ~) vb., ind. prez. 3 întúnecă
întunecasem
ÎNTUNECÁ, întúnec, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face întunecos, obscur; a (se) lipsi de lumină. ♦ Refl. impers. A se însera, a se înnopta, a se înnegura. 2. Refl. (Despre corpuri cerești; la pers. 3) A-și pierde strălucirea, a suferi o eclipsă. ♦ Tranz. Fig. A eclipsa, a umbri; a face să nu se mai vadă (bine). ♦ Refl. Fig. A-și micșora sau a-și pierde capacitatea de a gândi. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) posomori; a (se) întrista. 4. Refl. A se închide la culoare. – Probabil lat. in-tunicare „a acoperi cu o tunică”. DOOM
întunecá (a ~) vb., ind. prez. 3 întúnecă
întunecaseră
ÎNTUNECÁ, întúnec, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face întunecos, obscur; a (se) lipsi de lumină. ♦ Refl. impers. A se însera, a se înnopta, a se înnegura. 2. Refl. (Despre corpuri cerești; la pers. 3) A-și pierde strălucirea, a suferi o eclipsă. ♦ Tranz. Fig. A eclipsa, a umbri; a face să nu se mai vadă (bine). ♦ Refl. Fig. A-și micșora sau a-și pierde capacitatea de a gândi. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) posomori; a (se) întrista. 4. Refl. A se închide la culoare. – Probabil lat. in-tunicare „a acoperi cu o tunică”. DOOM
întunecá (a ~) vb., ind. prez. 3 întúnecă
întunecaserăm
ÎNTUNECÁ, întúnec, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face întunecos, obscur; a (se) lipsi de lumină. ♦ Refl. impers. A se însera, a se înnopta, a se înnegura. 2. Refl. (Despre corpuri cerești; la pers. 3) A-și pierde strălucirea, a suferi o eclipsă. ♦ Tranz. Fig. A eclipsa, a umbri; a face să nu se mai vadă (bine). ♦ Refl. Fig. A-și micșora sau a-și pierde capacitatea de a gândi. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) posomori; a (se) întrista. 4. Refl. A se închide la culoare. – Probabil lat. in-tunicare „a acoperi cu o tunică”. DOOM
întunecá (a ~) vb., ind. prez. 3 întúnecă
întunecaserăți
ÎNTUNECÁ, întúnec, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face întunecos, obscur; a (se) lipsi de lumină. ♦ Refl. impers. A se însera, a se înnopta, a se înnegura. 2. Refl. (Despre corpuri cerești; la pers. 3) A-și pierde strălucirea, a suferi o eclipsă. ♦ Tranz. Fig. A eclipsa, a umbri; a face să nu se mai vadă (bine). ♦ Refl. Fig. A-și micșora sau a-și pierde capacitatea de a gândi. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) posomori; a (se) întrista. 4. Refl. A se închide la culoare. – Probabil lat. in-tunicare „a acoperi cu o tunică”. DOOM
întunecá (a ~) vb., ind. prez. 3 întúnecă
întunecaseși
ÎNTUNECÁ, întúnec, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face întunecos, obscur; a (se) lipsi de lumină. ♦ Refl. impers. A se însera, a se înnopta, a se înnegura. 2. Refl. (Despre corpuri cerești; la pers. 3) A-și pierde strălucirea, a suferi o eclipsă. ♦ Tranz. Fig. A eclipsa, a umbri; a face să nu se mai vadă (bine). ♦ Refl. Fig. A-și micșora sau a-și pierde capacitatea de a gândi. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) posomori; a (se) întrista. 4. Refl. A se închide la culoare. – Probabil lat. in-tunicare „a acoperi cu o tunică”. DOOM
întunecá (a ~) vb., ind. prez. 3 întúnecă
întunecaseți
ÎNTUNECÁ, întúnec, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face întunecos, obscur; a (se) lipsi de lumină. ♦ Refl. impers. A se însera, a se înnopta, a se înnegura. 2. Refl. (Despre corpuri cerești; la pers. 3) A-și pierde strălucirea, a suferi o eclipsă. ♦ Tranz. Fig. A eclipsa, a umbri; a face să nu se mai vadă (bine). ♦ Refl. Fig. A-și micșora sau a-și pierde capacitatea de a gândi. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) posomori; a (se) întrista. 4. Refl. A se închide la culoare. – Probabil lat. in-tunicare „a acoperi cu o tunică”. DOOM
întunecá (a ~) vb., ind. prez. 3 întúnecă
întunecat
ÎNTUNECÁ, întúnec, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face întunecos, obscur; a (se) lipsi de lumină. ♦ Refl. impers. A se însera, a se înnopta, a se înnegura. 2. Refl. (Despre corpuri cerești; la pers. 3) A-și pierde strălucirea, a suferi o eclipsă. ♦ Tranz. Fig. A eclipsa, a umbri; a face să nu se mai vadă (bine). ♦ Refl. Fig. A-și micșora sau a-și pierde capacitatea de a gândi. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) posomori; a (se) întrista. 4. Refl. A se închide la culoare. – Probabil lat. in-tunicare „a acoperi cu o tunică”. DOOM
întunecá (a ~) vb., ind. prez. 3 întúnecă
întunecat
ÎNTUNECÁT, -Ă, întunecați, -te, adj. 1. Întunecos (1). 2. Fig. Posac, trist, sumbru. 3. (Despre culori, p. ext. despre lucruri colorate) Care are o nuanță închisă; închis. – V. întuneca.
întunecata
ÎNTUNECÁT, -Ă, întunecați, -te, adj. 1. Întunecos (1). 2. Fig. Posac, trist, sumbru. 3. (Despre culori, p. ext. despre lucruri colorate) Care are o nuanță închisă; închis. – V. întuneca.
întunecate
ÎNTUNECÁT, -Ă, întunecați, -te, adj. 1. Întunecos (1). 2. Fig. Posac, trist, sumbru. 3. (Despre culori, p. ext. despre lucruri colorate) Care are o nuanță închisă; închis. – V. întuneca.
întunecatei
ÎNTUNECÁT, -Ă, întunecați, -te, adj. 1. Întunecos (1). 2. Fig. Posac, trist, sumbru. 3. (Despre culori, p. ext. despre lucruri colorate) Care are o nuanță închisă; închis. – V. întuneca.
întunecatele
ÎNTUNECÁT, -Ă, întunecați, -te, adj. 1. Întunecos (1). 2. Fig. Posac, trist, sumbru. 3. (Despre culori, p. ext. despre lucruri colorate) Care are o nuanță închisă; închis. – V. întuneca.
întunecatelor
ÎNTUNECÁT, -Ă, întunecați, -te, adj. 1. Întunecos (1). 2. Fig. Posac, trist, sumbru. 3. (Despre culori, p. ext. despre lucruri colorate) Care are o nuanță închisă; închis. – V. întuneca.
întunecatul
ÎNTUNECÁT, -Ă, întunecați, -te, adj. 1. Întunecos (1). 2. Fig. Posac, trist, sumbru. 3. (Despre culori, p. ext. despre lucruri colorate) Care are o nuanță închisă; închis. – V. întuneca.
întunecatului
ÎNTUNECÁT, -Ă, întunecați, -te, adj. 1. Întunecos (1). 2. Fig. Posac, trist, sumbru. 3. (Despre culori, p. ext. despre lucruri colorate) Care are o nuanță închisă; închis. – V. întuneca.
întunecau
ÎNTUNECÁ, întúnec, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face întunecos, obscur; a (se) lipsi de lumină. ♦ Refl. impers. A se însera, a se înnopta, a se înnegura. 2. Refl. (Despre corpuri cerești; la pers. 3) A-și pierde strălucirea, a suferi o eclipsă. ♦ Tranz. Fig. A eclipsa, a umbri; a face să nu se mai vadă (bine). ♦ Refl. Fig. A-și micșora sau a-și pierde capacitatea de a gândi. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) posomori; a (se) întrista. 4. Refl. A se închide la culoare. – Probabil lat. in-tunicare „a acoperi cu o tunică”. DOOM
întunecá (a ~) vb., ind. prez. 3 întúnecă
întunecași
ÎNTUNECÁ, întúnec, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face întunecos, obscur; a (se) lipsi de lumină. ♦ Refl. impers. A se însera, a se înnopta, a se înnegura. 2. Refl. (Despre corpuri cerești; la pers. 3) A-și pierde strălucirea, a suferi o eclipsă. ♦ Tranz. Fig. A eclipsa, a umbri; a face să nu se mai vadă (bine). ♦ Refl. Fig. A-și micșora sau a-și pierde capacitatea de a gândi. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) posomori; a (se) întrista. 4. Refl. A se închide la culoare. – Probabil lat. in-tunicare „a acoperi cu o tunică”. DOOM
întunecá (a ~) vb., ind. prez. 3 întúnecă
întunecați
ÎNTUNECÁ, întúnec, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face întunecos, obscur; a (se) lipsi de lumină. ♦ Refl. impers. A se însera, a se înnopta, a se înnegura. 2. Refl. (Despre corpuri cerești; la pers. 3) A-și pierde strălucirea, a suferi o eclipsă. ♦ Tranz. Fig. A eclipsa, a umbri; a face să nu se mai vadă (bine). ♦ Refl. Fig. A-și micșora sau a-și pierde capacitatea de a gândi. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) posomori; a (se) întrista. 4. Refl. A se închide la culoare. – Probabil lat. in-tunicare „a acoperi cu o tunică”. DOOM
întunecá (a ~) vb., ind. prez. 3 întúnecă
întunecați
ÎNTUNECÁT, -Ă, întunecați, -te, adj. 1. Întunecos (1). 2. Fig. Posac, trist, sumbru. 3. (Despre culori, p. ext. despre lucruri colorate) Care are o nuanță închisă; închis. – V. întuneca.
întunecații
ÎNTUNECÁT, -Ă, întunecați, -te, adj. 1. Întunecos (1). 2. Fig. Posac, trist, sumbru. 3. (Despre culori, p. ext. despre lucruri colorate) Care are o nuanță închisă; închis. – V. întuneca.
întunecaților
ÎNTUNECÁT, -Ă, întunecați, -te, adj. 1. Întunecos (1). 2. Fig. Posac, trist, sumbru. 3. (Despre culori, p. ext. despre lucruri colorate) Care are o nuanță închisă; închis. – V. întuneca.
întunece
ÎNTUNECÁ, întúnec, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face întunecos, obscur; a (se) lipsi de lumină. ♦ Refl. impers. A se însera, a se înnopta, a se înnegura. 2. Refl. (Despre corpuri cerești; la pers. 3) A-și pierde strălucirea, a suferi o eclipsă. ♦ Tranz. Fig. A eclipsa, a umbri; a face să nu se mai vadă (bine). ♦ Refl. Fig. A-și micșora sau a-și pierde capacitatea de a gândi. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) posomori; a (se) întrista. 4. Refl. A se închide la culoare. – Probabil lat. in-tunicare „a acoperi cu o tunică”. DOOM
întunecá (a ~) vb., ind. prez. 3 întúnecă
întuneci
ÎNTUNECÁ, întúnec, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face întunecos, obscur; a (se) lipsi de lumină. ♦ Refl. impers. A se însera, a se înnopta, a se înnegura. 2. Refl. (Despre corpuri cerești; la pers. 3) A-și pierde strălucirea, a suferi o eclipsă. ♦ Tranz. Fig. A eclipsa, a umbri; a face să nu se mai vadă (bine). ♦ Refl. Fig. A-și micșora sau a-și pierde capacitatea de a gândi. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) posomori; a (se) întrista. 4. Refl. A se închide la culoare. – Probabil lat. in-tunicare „a acoperi cu o tunică”. DOOM
întunecá (a ~) vb., ind. prez. 3 întúnecă
întunecime
ÎNTUNECÍME, întunecimi, s. f. Întuneric adânc, de nepătruns; beznă, obscuritate. ◊ (Pop.) Întunecime de soare = eclipsă de soare. – Întuneca + suf. -ime. DOOM
întunecíme s. f., g.-d. art. întunecímii; pl. întunecími
întunecimea
ÎNTUNECÍME, întunecimi, s. f. Întuneric adânc, de nepătruns; beznă, obscuritate. ◊ (Pop.) Întunecime de soare = eclipsă de soare. – Întuneca + suf. -ime. DOOM
întunecíme s. f., g.-d. art. întunecímii; pl. întunecími
întunecimi
ÎNTUNECÍME, întunecimi, s. f. Întuneric adânc, de nepătruns; beznă, obscuritate. ◊ (Pop.) Întunecime de soare = eclipsă de soare. – Întuneca + suf. -ime. DOOM
întunecíme s. f., g.-d. art. întunecímii; pl. întunecími
întunecimii
ÎNTUNECÍME, întunecimi, s. f. Întuneric adânc, de nepătruns; beznă, obscuritate. ◊ (Pop.) Întunecime de soare = eclipsă de soare. – Întuneca + suf. -ime. DOOM
întunecíme s. f., g.-d. art. întunecímii; pl. întunecími
întunecimile
ÎNTUNECÍME, întunecimi, s. f. Întuneric adânc, de nepătruns; beznă, obscuritate. ◊ (Pop.) Întunecime de soare = eclipsă de soare. – Întuneca + suf. -ime. DOOM
întunecíme s. f., g.-d. art. întunecímii; pl. întunecími
întunecimilor
ÎNTUNECÍME, întunecimi, s. f. Întuneric adânc, de nepătruns; beznă, obscuritate. ◊ (Pop.) Întunecime de soare = eclipsă de soare. – Întuneca + suf. -ime. DOOM
întunecíme s. f., g.-d. art. întunecímii; pl. întunecími
întunecoasa
ÎNTUNECÓS, -OÁSĂ, întunecoși, -oase, adj. 1. Lipsit de lumină, cufundat în întuneric; obscur, întunecat. ♦ (Rar) De culoare închisă. 2. Fig. Întunecat, posomorât, sumbru, trist. – Întuneca + suf. -os. DOOM
întunecós adj. m., pl. întunecóși; f. întunecoásă, pl. întunecoáse
întunecoase
ÎNTUNECÓS, -OÁSĂ, întunecoși, -oase, adj. 1. Lipsit de lumină, cufundat în întuneric; obscur, întunecat. ♦ (Rar) De culoare închisă. 2. Fig. Întunecat, posomorât, sumbru, trist. – Întuneca + suf. -os. DOOM
întunecós adj. m., pl. întunecóși; f. întunecoásă, pl. întunecoáse
întunecoasei
ÎNTUNECÓS, -OÁSĂ, întunecoși, -oase, adj. 1. Lipsit de lumină, cufundat în întuneric; obscur, întunecat. ♦ (Rar) De culoare închisă. 2. Fig. Întunecat, posomorât, sumbru, trist. – Întuneca + suf. -os. DOOM
întunecós adj. m., pl. întunecóși; f. întunecoásă, pl. întunecoáse
întunecoasele
ÎNTUNECÓS, -OÁSĂ, întunecoși, -oase, adj. 1. Lipsit de lumină, cufundat în întuneric; obscur, întunecat. ♦ (Rar) De culoare închisă. 2. Fig. Întunecat, posomorât, sumbru, trist. – Întuneca + suf. -os. DOOM
întunecós adj. m., pl. întunecóși; f. întunecoásă, pl. întunecoáse
întunecoaselor
ÎNTUNECÓS, -OÁSĂ, întunecoși, -oase, adj. 1. Lipsit de lumină, cufundat în întuneric; obscur, întunecat. ♦ (Rar) De culoare închisă. 2. Fig. Întunecat, posomorât, sumbru, trist. – Întuneca + suf. -os. DOOM
întunecós adj. m., pl. întunecóși; f. întunecoásă, pl. întunecoáse
întunecos
ÎNTUNECÓS, -OÁSĂ, întunecoși, -oase, adj. 1. Lipsit de lumină, cufundat în întuneric; obscur, întunecat. ♦ (Rar) De culoare închisă. 2. Fig. Întunecat, posomorât, sumbru, trist. – Întuneca + suf. -os. DOOM
întunecós adj. m., pl. întunecóși; f. întunecoásă, pl. întunecoáse
întunecosul
ÎNTUNECÓS, -OÁSĂ, întunecoși, -oase, adj. 1. Lipsit de lumină, cufundat în întuneric; obscur, întunecat. ♦ (Rar) De culoare închisă. 2. Fig. Întunecat, posomorât, sumbru, trist. – Întuneca + suf. -os. DOOM
întunecós adj. m., pl. întunecóși; f. întunecoásă, pl. întunecoáse
întunecosului
ÎNTUNECÓS, -OÁSĂ, întunecoși, -oase, adj. 1. Lipsit de lumină, cufundat în întuneric; obscur, întunecat. ♦ (Rar) De culoare închisă. 2. Fig. Întunecat, posomorât, sumbru, trist. – Întuneca + suf. -os. DOOM
întunecós adj. m., pl. întunecóși; f. întunecoásă, pl. întunecoáse
întunecoși
ÎNTUNECÓS, -OÁSĂ, întunecoși, -oase, adj. 1. Lipsit de lumină, cufundat în întuneric; obscur, întunecat. ♦ (Rar) De culoare închisă. 2. Fig. Întunecat, posomorât, sumbru, trist. – Întuneca + suf. -os. DOOM
întunecós adj. m., pl. întunecóși; f. întunecoásă, pl. întunecoáse
întunecoșii
ÎNTUNECÓS, -OÁSĂ, întunecoși, -oase, adj. 1. Lipsit de lumină, cufundat în întuneric; obscur, întunecat. ♦ (Rar) De culoare închisă. 2. Fig. Întunecat, posomorât, sumbru, trist. – Întuneca + suf. -os. DOOM
întunecós adj. m., pl. întunecóși; f. întunecoásă, pl. întunecoáse
întunecoșilor
ÎNTUNECÓS, -OÁSĂ, întunecoși, -oase, adj. 1. Lipsit de lumină, cufundat în întuneric; obscur, întunecat. ♦ (Rar) De culoare închisă. 2. Fig. Întunecat, posomorât, sumbru, trist. – Întuneca + suf. -os. DOOM
întunecós adj. m., pl. întunecóși; f. întunecoásă, pl. întunecoáse
întunecând
ÎNTUNECÁ, întúnec, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face întunecos, obscur; a (se) lipsi de lumină. ♦ Refl. impers. A se însera, a se înnopta, a se înnegura. 2. Refl. (Despre corpuri cerești; la pers. 3) A-și pierde strălucirea, a suferi o eclipsă. ♦ Tranz. Fig. A eclipsa, a umbri; a face să nu se mai vadă (bine). ♦ Refl. Fig. A-și micșora sau a-și pierde capacitatea de a gândi. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) posomori; a (se) întrista. 4. Refl. A se închide la culoare. – Probabil lat. in-tunicare „a acoperi cu o tunică”. DOOM
întunecá (a ~) vb., ind. prez. 3 întúnecă
întunecînd
ÎNTUNECÁ, întúnec, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face întunecos, obscur; a (se) lipsi de lumină. ♦ Refl. impers. A se însera, a se înnopta, a se înnegura. 2. Refl. (Despre corpuri cerești; la pers. 3) A-și pierde strălucirea, a suferi o eclipsă. ♦ Tranz. Fig. A eclipsa, a umbri; a face să nu se mai vadă (bine). ♦ Refl. Fig. A-și micșora sau a-și pierde capacitatea de a gândi. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) posomori; a (se) întrista. 4. Refl. A se închide la culoare. – Probabil lat. in-tunicare „a acoperi cu o tunică”. DOOM
întunecá (a ~) vb., ind. prez. 3 întúnecă
întunecări
ÎNTUNECÁRE, întunecări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) întuneca și rezultatul ei. 2. (Cin.) Fondu. – V. întuneca. DOOM
întunecáre s. f., g.-d. art. întunecắrii; pl. întunecắri
întunecării
ÎNTUNECÁRE, întunecări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) întuneca și rezultatul ei. 2. (Cin.) Fondu. – V. întuneca. DOOM
întunecáre s. f., g.-d. art. întunecắrii; pl. întunecắri
întunecările
ÎNTUNECÁRE, întunecări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) întuneca și rezultatul ei. 2. (Cin.) Fondu. – V. întuneca. DOOM
întunecáre s. f., g.-d. art. întunecắrii; pl. întunecắri
întunecărilor
ÎNTUNECÁRE, întunecări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) întuneca și rezultatul ei. 2. (Cin.) Fondu. – V. întuneca. DOOM
întunecáre s. f., g.-d. art. întunecắrii; pl. întunecắri
întunerec
ÎNTUNÉRIC s. n. 1. Lipsă de lumină; obscuritate, beznă. 2. Fig. Incultură, ignoranță. [Var.: (reg.) întunérec s. n.] – În + tuneric (înv. „întunecime” < lat.). DOOM
întunéric s. n.
întuneric
ÎNTUNÉRIC s. n. 1. Lipsă de lumină; obscuritate, beznă. 2. Fig. Incultură, ignoranță. [Var.: (reg.) întunérec s. n.] – În + tuneric (înv. „întunecime” < lat.). DOOM
întunéric s. n.
întunericea
ÎNTUNERICÍ, întunericesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) întuneca. – Lat. intenebricare.
întunericeai
ÎNTUNERICÍ, întunericesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) întuneca. – Lat. intenebricare.
întunericeam
ÎNTUNERICÍ, întunericesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) întuneca. – Lat. intenebricare.
întunericească
ÎNTUNERICÍ, întunericesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) întuneca. – Lat. intenebricare.
întunericeau
ÎNTUNERICÍ, întunericesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) întuneca. – Lat. intenebricare.
întunericeați
ÎNTUNERICÍ, întunericesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) întuneca. – Lat. intenebricare.
întunericesc
ÎNTUNERICÍ, întunericesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) întuneca. – Lat. intenebricare.
întunericește
ÎNTUNERICÍ, întunericesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) întuneca. – Lat. intenebricare.
întunericești
ÎNTUNERICÍ, întunericesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) întuneca. – Lat. intenebricare.
întunerici
ÎNTUNERICÍ, întunericesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) întuneca. – Lat. intenebricare.
întunericii
ÎNTUNERICÍ, întunericesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) întuneca. – Lat. intenebricare.
întunericim
ÎNTUNERICÍ, întunericesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) întuneca. – Lat. intenebricare.
întunericime
ÎNTUNERICÍME, întunericimi, s. f. (Înv.) Întunecime. – Din întuneric + suf. -ime.
întunericind
ÎNTUNERICÍ, întunericesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) întuneca. – Lat. intenebricare.
întunericire
ÎNTUNERICÍ, întunericesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) întuneca. – Lat. intenebricare.
întunericire
ÎNTUNERICÍ, întunericesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) întuneca. – Lat. intenebricare.
întunericiră
ÎNTUNERICÍ, întunericesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) întuneca. – Lat. intenebricare.
întunericirăm
ÎNTUNERICÍ, întunericesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) întuneca. – Lat. intenebricare.
întunericirăți
ÎNTUNERICÍ, întunericesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) întuneca. – Lat. intenebricare.
întunericise
ÎNTUNERICÍ, întunericesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) întuneca. – Lat. intenebricare.
întunericisem
ÎNTUNERICÍ, întunericesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) întuneca. – Lat. intenebricare.
întunericiseră
ÎNTUNERICÍ, întunericesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) întuneca. – Lat. intenebricare.
întunericiserăm
ÎNTUNERICÍ, întunericesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) întuneca. – Lat. intenebricare.
întunericiserăți
ÎNTUNERICÍ, întunericesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) întuneca. – Lat. intenebricare.
întunericiseși
ÎNTUNERICÍ, întunericesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) întuneca. – Lat. intenebricare.
întunericiseți
ÎNTUNERICÍ, întunericesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) întuneca. – Lat. intenebricare.
întunericit
ÎNTUNERICÍ, întunericesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) întuneca. – Lat. intenebricare.
întunericit
ÎNTUNERICÍ, întunericesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) întuneca. – Lat. intenebricare.
întunericiși
ÎNTUNERICÍ, întunericesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) întuneca. – Lat. intenebricare.
întunericiți
ÎNTUNERICÍ, întunericesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) întuneca. – Lat. intenebricare.
întunericul
ÎNTUNÉRIC s. n. 1. Lipsă de lumină; obscuritate, beznă. 2. Fig. Incultură, ignoranță. [Var.: (reg.) întunérec s. n.] – În + tuneric (înv. „întunecime” < lat.). DOOM
întunéric s. n.
întunericului
ÎNTUNÉRIC s. n. 1. Lipsă de lumină; obscuritate, beznă. 2. Fig. Incultură, ignoranță. [Var.: (reg.) întunérec s. n.] – În + tuneric (înv. „întunecime” < lat.). DOOM
întunéric s. n.
înturna
ÎNTURNÁ, întórn, vb. I. (Reg.) Refl. și tranz. 1. A veni sau a face pe cineva să vină înapoi; a (se) înapoia2, a (se) întoarce. ♦ Tranz. (Despre o stare afectivă sau maladivă) A cuprinde pe cineva din nou. 2. A (se) îndrepta în altă direcție. 3. A (se) întoarce de pe o parte pe alta; a (se) învârti, a (se) suci. – În + turna. DOOM
înturná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 întoárnă
înturnai
ÎNTURNÁ, întórn, vb. I. (Reg.) Refl. și tranz. 1. A veni sau a face pe cineva să vină înapoi; a (se) înapoia2, a (se) întoarce. ♦ Tranz. (Despre o stare afectivă sau maladivă) A cuprinde pe cineva din nou. 2. A (se) îndrepta în altă direcție. 3. A (se) întoarce de pe o parte pe alta; a (se) învârti, a (se) suci. – În + turna. DOOM
înturná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 întoárnă
înturnam
ÎNTURNÁ, întórn, vb. I. (Reg.) Refl. și tranz. 1. A veni sau a face pe cineva să vină înapoi; a (se) înapoia2, a (se) întoarce. ♦ Tranz. (Despre o stare afectivă sau maladivă) A cuprinde pe cineva din nou. 2. A (se) îndrepta în altă direcție. 3. A (se) întoarce de pe o parte pe alta; a (se) învârti, a (se) suci. – În + turna. DOOM
înturná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 întoárnă
înturnare
ÎNTURNÁ, întórn, vb. I. (Reg.) Refl. și tranz. 1. A veni sau a face pe cineva să vină înapoi; a (se) înapoia2, a (se) întoarce. ♦ Tranz. (Despre o stare afectivă sau maladivă) A cuprinde pe cineva din nou. 2. A (se) îndrepta în altă direcție. 3. A (se) întoarce de pe o parte pe alta; a (se) învârti, a (se) suci. – În + turna. DOOM
înturná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 întoárnă
înturnare
ÎNTURNÁRE s. f. (Reg.) Acțiunea de a (se) înturna și rezultatul ei; întoarcere, revenire, înturnat. – V. înturna. DOOM
înturnáre (reg.) s. f., g.-d. art. înturnắrii
înturnarea
ÎNTURNÁRE s. f. (Reg.) Acțiunea de a (se) înturna și rezultatul ei; întoarcere, revenire, înturnat. – V. înturna. DOOM
înturnáre (reg.) s. f., g.-d. art. înturnắrii
înturnară
ÎNTURNÁ, întórn, vb. I. (Reg.) Refl. și tranz. 1. A veni sau a face pe cineva să vină înapoi; a (se) înapoia2, a (se) întoarce. ♦ Tranz. (Despre o stare afectivă sau maladivă) A cuprinde pe cineva din nou. 2. A (se) îndrepta în altă direcție. 3. A (se) întoarce de pe o parte pe alta; a (se) învârti, a (se) suci. – În + turna. DOOM
înturná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 întoárnă
înturnarăm
ÎNTURNÁ, întórn, vb. I. (Reg.) Refl. și tranz. 1. A veni sau a face pe cineva să vină înapoi; a (se) înapoia2, a (se) întoarce. ♦ Tranz. (Despre o stare afectivă sau maladivă) A cuprinde pe cineva din nou. 2. A (se) îndrepta în altă direcție. 3. A (se) întoarce de pe o parte pe alta; a (se) învârti, a (se) suci. – În + turna. DOOM
înturná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 întoárnă
înturnarăți
ÎNTURNÁ, întórn, vb. I. (Reg.) Refl. și tranz. 1. A veni sau a face pe cineva să vină înapoi; a (se) înapoia2, a (se) întoarce. ♦ Tranz. (Despre o stare afectivă sau maladivă) A cuprinde pe cineva din nou. 2. A (se) îndrepta în altă direcție. 3. A (se) întoarce de pe o parte pe alta; a (se) învârti, a (se) suci. – În + turna. DOOM
înturná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 întoárnă
înturnase
ÎNTURNÁ, întórn, vb. I. (Reg.) Refl. și tranz. 1. A veni sau a face pe cineva să vină înapoi; a (se) înapoia2, a (se) întoarce. ♦ Tranz. (Despre o stare afectivă sau maladivă) A cuprinde pe cineva din nou. 2. A (se) îndrepta în altă direcție. 3. A (se) întoarce de pe o parte pe alta; a (se) învârti, a (se) suci. – În + turna. DOOM
înturná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 întoárnă
înturnasem
ÎNTURNÁ, întórn, vb. I. (Reg.) Refl. și tranz. 1. A veni sau a face pe cineva să vină înapoi; a (se) înapoia2, a (se) întoarce. ♦ Tranz. (Despre o stare afectivă sau maladivă) A cuprinde pe cineva din nou. 2. A (se) îndrepta în altă direcție. 3. A (se) întoarce de pe o parte pe alta; a (se) învârti, a (se) suci. – În + turna. DOOM
înturná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 întoárnă
înturnaseră
ÎNTURNÁ, întórn, vb. I. (Reg.) Refl. și tranz. 1. A veni sau a face pe cineva să vină înapoi; a (se) înapoia2, a (se) întoarce. ♦ Tranz. (Despre o stare afectivă sau maladivă) A cuprinde pe cineva din nou. 2. A (se) îndrepta în altă direcție. 3. A (se) întoarce de pe o parte pe alta; a (se) învârti, a (se) suci. – În + turna. DOOM
înturná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 întoárnă
înturnaserăm
ÎNTURNÁ, întórn, vb. I. (Reg.) Refl. și tranz. 1. A veni sau a face pe cineva să vină înapoi; a (se) înapoia2, a (se) întoarce. ♦ Tranz. (Despre o stare afectivă sau maladivă) A cuprinde pe cineva din nou. 2. A (se) îndrepta în altă direcție. 3. A (se) întoarce de pe o parte pe alta; a (se) învârti, a (se) suci. – În + turna. DOOM
înturná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 întoárnă
înturnaserăți
ÎNTURNÁ, întórn, vb. I. (Reg.) Refl. și tranz. 1. A veni sau a face pe cineva să vină înapoi; a (se) înapoia2, a (se) întoarce. ♦ Tranz. (Despre o stare afectivă sau maladivă) A cuprinde pe cineva din nou. 2. A (se) îndrepta în altă direcție. 3. A (se) întoarce de pe o parte pe alta; a (se) învârti, a (se) suci. – În + turna. DOOM
înturná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 întoárnă
înturnaseși
ÎNTURNÁ, întórn, vb. I. (Reg.) Refl. și tranz. 1. A veni sau a face pe cineva să vină înapoi; a (se) înapoia2, a (se) întoarce. ♦ Tranz. (Despre o stare afectivă sau maladivă) A cuprinde pe cineva din nou. 2. A (se) îndrepta în altă direcție. 3. A (se) întoarce de pe o parte pe alta; a (se) învârti, a (se) suci. – În + turna. DOOM
înturná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 întoárnă
înturnaseți
ÎNTURNÁ, întórn, vb. I. (Reg.) Refl. și tranz. 1. A veni sau a face pe cineva să vină înapoi; a (se) înapoia2, a (se) întoarce. ♦ Tranz. (Despre o stare afectivă sau maladivă) A cuprinde pe cineva din nou. 2. A (se) îndrepta în altă direcție. 3. A (se) întoarce de pe o parte pe alta; a (se) învârti, a (se) suci. – În + turna. DOOM
înturná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 întoárnă
înturnat
ÎNTURNÁ, întórn, vb. I. (Reg.) Refl. și tranz. 1. A veni sau a face pe cineva să vină înapoi; a (se) înapoia2, a (se) întoarce. ♦ Tranz. (Despre o stare afectivă sau maladivă) A cuprinde pe cineva din nou. 2. A (se) îndrepta în altă direcție. 3. A (se) întoarce de pe o parte pe alta; a (se) învârti, a (se) suci. – În + turna. DOOM
înturná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 întoárnă
înturnat
ÎNTURNÁT s. n. (Reg.) Înturnare. – V. înturna. DOOM
înturnát (reg.) s. n.
înturnata
ÎNTURNÁT s. n. (Reg.) Înturnare. – V. înturna. DOOM
înturnát (reg.) s. n.
înturnate
ÎNTURNÁT s. n. (Reg.) Înturnare. – V. înturna. DOOM
înturnát (reg.) s. n.
înturnatei
ÎNTURNÁT s. n. (Reg.) Înturnare. – V. înturna. DOOM
înturnát (reg.) s. n.
înturnatele
ÎNTURNÁT s. n. (Reg.) Înturnare. – V. înturna. DOOM
înturnát (reg.) s. n.
înturnatelor
ÎNTURNÁT s. n. (Reg.) Înturnare. – V. înturna. DOOM
înturnát (reg.) s. n.
înturnatul
ÎNTURNÁT s. n. (Reg.) Înturnare. – V. înturna. DOOM
înturnát (reg.) s. n.
înturnatului
ÎNTURNÁT s. n. (Reg.) Înturnare. – V. înturna. DOOM
înturnát (reg.) s. n.
înturnau
ÎNTURNÁ, întórn, vb. I. (Reg.) Refl. și tranz. 1. A veni sau a face pe cineva să vină înapoi; a (se) înapoia2, a (se) întoarce. ♦ Tranz. (Despre o stare afectivă sau maladivă) A cuprinde pe cineva din nou. 2. A (se) îndrepta în altă direcție. 3. A (se) întoarce de pe o parte pe alta; a (se) învârti, a (se) suci. – În + turna. DOOM
înturná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 întoárnă
înturnași
ÎNTURNÁ, întórn, vb. I. (Reg.) Refl. și tranz. 1. A veni sau a face pe cineva să vină înapoi; a (se) înapoia2, a (se) întoarce. ♦ Tranz. (Despre o stare afectivă sau maladivă) A cuprinde pe cineva din nou. 2. A (se) îndrepta în altă direcție. 3. A (se) întoarce de pe o parte pe alta; a (se) învârti, a (se) suci. – În + turna. DOOM
înturná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 întoárnă
înturnați
ÎNTURNÁ, întórn, vb. I. (Reg.) Refl. și tranz. 1. A veni sau a face pe cineva să vină înapoi; a (se) înapoia2, a (se) întoarce. ♦ Tranz. (Despre o stare afectivă sau maladivă) A cuprinde pe cineva din nou. 2. A (se) îndrepta în altă direcție. 3. A (se) întoarce de pe o parte pe alta; a (se) învârti, a (se) suci. – În + turna. DOOM
înturná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 întoárnă
înturnați
ÎNTURNÁT s. n. (Reg.) Înturnare. – V. înturna. DOOM
înturnát (reg.) s. n.
înturnații
ÎNTURNÁT s. n. (Reg.) Înturnare. – V. înturna. DOOM
înturnát (reg.) s. n.
înturnaților
ÎNTURNÁT s. n. (Reg.) Înturnare. – V. înturna. DOOM
înturnát (reg.) s. n.
înturnând
ÎNTURNÁ, întórn, vb. I. (Reg.) Refl. și tranz. 1. A veni sau a face pe cineva să vină înapoi; a (se) înapoia2, a (se) întoarce. ♦ Tranz. (Despre o stare afectivă sau maladivă) A cuprinde pe cineva din nou. 2. A (se) îndrepta în altă direcție. 3. A (se) întoarce de pe o parte pe alta; a (se) învârti, a (se) suci. – În + turna. DOOM
înturná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 întoárnă
înturnînd
ÎNTURNÁ, întórn, vb. I. (Reg.) Refl. și tranz. 1. A veni sau a face pe cineva să vină înapoi; a (se) înapoia2, a (se) întoarce. ♦ Tranz. (Despre o stare afectivă sau maladivă) A cuprinde pe cineva din nou. 2. A (se) îndrepta în altă direcție. 3. A (se) întoarce de pe o parte pe alta; a (se) învârti, a (se) suci. – În + turna. DOOM
înturná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 întoárnă
înturnări
ÎNTURNÁRE s. f. (Reg.) Acțiunea de a (se) înturna și rezultatul ei; întoarcere, revenire, înturnat. – V. înturna. DOOM
înturnáre (reg.) s. f., g.-d. art. înturnắrii
înturnării
ÎNTURNÁRE s. f. (Reg.) Acțiunea de a (se) înturna și rezultatul ei; întoarcere, revenire, înturnat. – V. înturna. DOOM
înturnáre (reg.) s. f., g.-d. art. înturnắrii
înturnările
ÎNTURNÁRE s. f. (Reg.) Acțiunea de a (se) înturna și rezultatul ei; întoarcere, revenire, înturnat. – V. înturna. DOOM
înturnáre (reg.) s. f., g.-d. art. înturnắrii
înturnărilor
ÎNTURNÁRE s. f. (Reg.) Acțiunea de a (se) înturna și rezultatul ei; întoarcere, revenire, înturnat. – V. înturna. DOOM
înturnáre (reg.) s. f., g.-d. art. înturnắrii
întâi
ÎNTẤI, ÎNTẤIA adv., num. ord. I. Adv. 1. La început. ♦ (Precedat de „mai”) Mai demult. 2. Înainte de toate, în primul rând. Să ne-așezăm întâi la masă. ♦ (Pentru) prima oară. II. Num. ord. (Adesea adjectival; când precedă substantivul, în forma articulată întâiul, întâia) Care se află în fruntea unei serii (în ceea ce privește spațiul, timpul, calitatea); prim2. Întâiul, întâia în clasă. E în clasa întâi. ◊ Loc. adv. (Pentru) întâia dată (sau oară) = (pentru) prima dată. ◊ Expr. Mai întâi și-ntâi (de toate) = în primul rând. ♦ (Înv., precedat de „cel”, „cea”) Dintâi. ♦ (Substantivat, m.; în sintagma) Întâiul născut = cel mai mare dintre fii. – Lat. *antaneus (< ante „înainte”). DOOM
!întấi2 num. m. (prémiul ~/I), art. întấiul (~ premiu), pl. întấi, art. întấii; f. întấi/întấia (clasa/clasei ~), art. întấia (~ clasă), g.-d. întấii (~ clase), pl. întấi, art. întấile, g.-d. pl. m. și f. întâilor
întâia
ÎNTẤIAȘI num. ord. f. (Pop.; în loc. adv.) Întâiași dată = prima dată, întâia dată. [Pr.: -tâ-iași] – Întâia + și. DOOM
întấiași (pop.) adj. f.
întâiași
ÎNTẤIAȘI num. ord. f. (Pop.; în loc. adv.) Întâiași dată = prima dată, întâia dată. [Pr.: -tâ-iași] – Întâia + și. DOOM
întấiași (pop.) adj. f.
întâiei
ÎNTẤIAȘI num. ord. f. (Pop.; în loc. adv.) Întâiași dată = prima dată, întâia dată. [Pr.: -tâ-iași] – Întâia + și. DOOM
întấiași (pop.) adj. f.
întâietate
ÎNTÂIETÁTE s. f. Însușirea de a fi primul; prioritate. ◊ Expr. A avea (sau a da etc.) întâietate = a avea (sau a da etc.) primul loc, prioritate. [Pr.: -tâ-ie-] – Întâi + suf. -ătate. DOOM
întâietáte s. f., g.-d. art. întâietắții
întâietatea
ÎNTÂIETÁTE s. f. Însușirea de a fi primul; prioritate. ◊ Expr. A avea (sau a da etc.) întâietate = a avea (sau a da etc.) primul loc, prioritate. [Pr.: -tâ-ie-] – Întâi + suf. -ătate. DOOM
întâietáte s. f., g.-d. art. întâietắții
întâietor
ÎNTÎIETÓR, -OÁRE, întîietori, -oare, adj. (Învechit) Care ocupă locul de frunte, locul întîi; dintîi. Acestea fiind pururea subordinate celorlalte două clauze, ele nu se vor putea îndeplini niciodată în dauna celor întîietoare. ODOBESCU, S. II 48.
întâietăți
ÎNTÂIETÁTE s. f. Însușirea de a fi primul; prioritate. ◊ Expr. A avea (sau a da etc.) întâietate = a avea (sau a da etc.) primul loc, prioritate. [Pr.: -tâ-ie-] – Întâi + suf. -ătate. DOOM
întâietáte s. f., g.-d. art. întâietắții
întâietății
ÎNTÂIETÁTE s. f. Însușirea de a fi primul; prioritate. ◊ Expr. A avea (sau a da etc.) întâietate = a avea (sau a da etc.) primul loc, prioritate. [Pr.: -tâ-ie-] – Întâi + suf. -ătate. DOOM
întâietáte s. f., g.-d. art. întâietắții
întâii
ÎNTẤIAȘI num. ord. f. (Pop.; în loc. adv.) Întâiași dată = prima dată, întâia dată. [Pr.: -tâ-iași] – Întâia + și. DOOM
întấiași (pop.) adj. f.
întâile
ÎNTẤIAȘI num. ord. f. (Pop.; în loc. adv.) Întâiași dată = prima dată, întâia dată. [Pr.: -tâ-iași] – Întâia + și. DOOM
întấiași (pop.) adj. f.
întâilor
ÎNTẤIAȘI num. ord. f. (Pop.; în loc. adv.) Întâiași dată = prima dată, întâia dată. [Pr.: -tâ-iași] – Întâia + și. DOOM
întấiași (pop.) adj. f.
întâiul
ÎNTẤIAȘI num. ord. f. (Pop.; în loc. adv.) Întâiași dată = prima dată, întâia dată. [Pr.: -tâ-iași] – Întâia + și. DOOM
întấiași (pop.) adj. f.
întâiului
ÎNTẤIAȘI num. ord. f. (Pop.; în loc. adv.) Întâiași dată = prima dată, întâia dată. [Pr.: -tâ-iași] – Întâia + și. DOOM
întấiași (pop.) adj. f.
întâlnea
ÎNTÂLNÍ, întâlnesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A da întâmplător de cineva sau de ceva; a se încrucișa în drum cu cineva. ♦ (Despre linii geometrice sau topografice) A (se) atinge, a (se) intersecta într-un punct. 2. Refl. recipr. A se vedea cu cineva în urma unei înțelegeri prealabile; a avea întrevedere cu cineva. 3. Tranz. A găsi; a descoperi. ♦ (De obicei în construcții negative) A da peste..., a avea parte de... 4. Tranz. și refl. A (se) găsi, a (se) afla. 5. Tranz. și refl. recipr. A avea pe cineva drept adversar într-o competiție sportivă; a se lupta, a se confrunta cu cineva într-o competiție sportivă. – În + tâlni (înv. „a întâlni”, probabil < magh.). DOOM
întâlní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întâlnésc, imperf. 3 sg. întâlneá; conj. prez. 3 să întâlneáscă
întâlneai
ÎNTÂLNÍ, întâlnesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A da întâmplător de cineva sau de ceva; a se încrucișa în drum cu cineva. ♦ (Despre linii geometrice sau topografice) A (se) atinge, a (se) intersecta într-un punct. 2. Refl. recipr. A se vedea cu cineva în urma unei înțelegeri prealabile; a avea întrevedere cu cineva. 3. Tranz. A găsi; a descoperi. ♦ (De obicei în construcții negative) A da peste..., a avea parte de... 4. Tranz. și refl. A (se) găsi, a (se) afla. 5. Tranz. și refl. recipr. A avea pe cineva drept adversar într-o competiție sportivă; a se lupta, a se confrunta cu cineva într-o competiție sportivă. – În + tâlni (înv. „a întâlni”, probabil < magh.). DOOM
întâlní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întâlnésc, imperf. 3 sg. întâlneá; conj. prez. 3 să întâlneáscă
întâlneam
ÎNTÂLNÍ, întâlnesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A da întâmplător de cineva sau de ceva; a se încrucișa în drum cu cineva. ♦ (Despre linii geometrice sau topografice) A (se) atinge, a (se) intersecta într-un punct. 2. Refl. recipr. A se vedea cu cineva în urma unei înțelegeri prealabile; a avea întrevedere cu cineva. 3. Tranz. A găsi; a descoperi. ♦ (De obicei în construcții negative) A da peste..., a avea parte de... 4. Tranz. și refl. A (se) găsi, a (se) afla. 5. Tranz. și refl. recipr. A avea pe cineva drept adversar într-o competiție sportivă; a se lupta, a se confrunta cu cineva într-o competiție sportivă. – În + tâlni (înv. „a întâlni”, probabil < magh.). DOOM
întâlní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întâlnésc, imperf. 3 sg. întâlneá; conj. prez. 3 să întâlneáscă
întâlnească
ÎNTÂLNÍ, întâlnesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A da întâmplător de cineva sau de ceva; a se încrucișa în drum cu cineva. ♦ (Despre linii geometrice sau topografice) A (se) atinge, a (se) intersecta într-un punct. 2. Refl. recipr. A se vedea cu cineva în urma unei înțelegeri prealabile; a avea întrevedere cu cineva. 3. Tranz. A găsi; a descoperi. ♦ (De obicei în construcții negative) A da peste..., a avea parte de... 4. Tranz. și refl. A (se) găsi, a (se) afla. 5. Tranz. și refl. recipr. A avea pe cineva drept adversar într-o competiție sportivă; a se lupta, a se confrunta cu cineva într-o competiție sportivă. – În + tâlni (înv. „a întâlni”, probabil < magh.). DOOM
întâlní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întâlnésc, imperf. 3 sg. întâlneá; conj. prez. 3 să întâlneáscă
întâlneau
ÎNTÂLNÍ, întâlnesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A da întâmplător de cineva sau de ceva; a se încrucișa în drum cu cineva. ♦ (Despre linii geometrice sau topografice) A (se) atinge, a (se) intersecta într-un punct. 2. Refl. recipr. A se vedea cu cineva în urma unei înțelegeri prealabile; a avea întrevedere cu cineva. 3. Tranz. A găsi; a descoperi. ♦ (De obicei în construcții negative) A da peste..., a avea parte de... 4. Tranz. și refl. A (se) găsi, a (se) afla. 5. Tranz. și refl. recipr. A avea pe cineva drept adversar într-o competiție sportivă; a se lupta, a se confrunta cu cineva într-o competiție sportivă. – În + tâlni (înv. „a întâlni”, probabil < magh.). DOOM
întâlní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întâlnésc, imperf. 3 sg. întâlneá; conj. prez. 3 să întâlneáscă
întâlneați
ÎNTÂLNÍ, întâlnesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A da întâmplător de cineva sau de ceva; a se încrucișa în drum cu cineva. ♦ (Despre linii geometrice sau topografice) A (se) atinge, a (se) intersecta într-un punct. 2. Refl. recipr. A se vedea cu cineva în urma unei înțelegeri prealabile; a avea întrevedere cu cineva. 3. Tranz. A găsi; a descoperi. ♦ (De obicei în construcții negative) A da peste..., a avea parte de... 4. Tranz. și refl. A (se) găsi, a (se) afla. 5. Tranz. și refl. recipr. A avea pe cineva drept adversar într-o competiție sportivă; a se lupta, a se confrunta cu cineva într-o competiție sportivă. – În + tâlni (înv. „a întâlni”, probabil < magh.). DOOM
întâlní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întâlnésc, imperf. 3 sg. întâlneá; conj. prez. 3 să întâlneáscă
întâlnesc
ÎNTÂLNÍ, întâlnesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A da întâmplător de cineva sau de ceva; a se încrucișa în drum cu cineva. ♦ (Despre linii geometrice sau topografice) A (se) atinge, a (se) intersecta într-un punct. 2. Refl. recipr. A se vedea cu cineva în urma unei înțelegeri prealabile; a avea întrevedere cu cineva. 3. Tranz. A găsi; a descoperi. ♦ (De obicei în construcții negative) A da peste..., a avea parte de... 4. Tranz. și refl. A (se) găsi, a (se) afla. 5. Tranz. și refl. recipr. A avea pe cineva drept adversar într-o competiție sportivă; a se lupta, a se confrunta cu cineva într-o competiție sportivă. – În + tâlni (înv. „a întâlni”, probabil < magh.). DOOM
întâlní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întâlnésc, imperf. 3 sg. întâlneá; conj. prez. 3 să întâlneáscă
întâlnește
ÎNTÂLNÍ, întâlnesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A da întâmplător de cineva sau de ceva; a se încrucișa în drum cu cineva. ♦ (Despre linii geometrice sau topografice) A (se) atinge, a (se) intersecta într-un punct. 2. Refl. recipr. A se vedea cu cineva în urma unei înțelegeri prealabile; a avea întrevedere cu cineva. 3. Tranz. A găsi; a descoperi. ♦ (De obicei în construcții negative) A da peste..., a avea parte de... 4. Tranz. și refl. A (se) găsi, a (se) afla. 5. Tranz. și refl. recipr. A avea pe cineva drept adversar într-o competiție sportivă; a se lupta, a se confrunta cu cineva într-o competiție sportivă. – În + tâlni (înv. „a întâlni”, probabil < magh.). DOOM
întâlní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întâlnésc, imperf. 3 sg. întâlneá; conj. prez. 3 să întâlneáscă
întâlnești
ÎNTÂLNÍ, întâlnesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A da întâmplător de cineva sau de ceva; a se încrucișa în drum cu cineva. ♦ (Despre linii geometrice sau topografice) A (se) atinge, a (se) intersecta într-un punct. 2. Refl. recipr. A se vedea cu cineva în urma unei înțelegeri prealabile; a avea întrevedere cu cineva. 3. Tranz. A găsi; a descoperi. ♦ (De obicei în construcții negative) A da peste..., a avea parte de... 4. Tranz. și refl. A (se) găsi, a (se) afla. 5. Tranz. și refl. recipr. A avea pe cineva drept adversar într-o competiție sportivă; a se lupta, a se confrunta cu cineva într-o competiție sportivă. – În + tâlni (înv. „a întâlni”, probabil < magh.). DOOM
întâlní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întâlnésc, imperf. 3 sg. întâlneá; conj. prez. 3 să întâlneáscă
întâlni
ÎNTÂLNÍ, întâlnesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A da întâmplător de cineva sau de ceva; a se încrucișa în drum cu cineva. ♦ (Despre linii geometrice sau topografice) A (se) atinge, a (se) intersecta într-un punct. 2. Refl. recipr. A se vedea cu cineva în urma unei înțelegeri prealabile; a avea întrevedere cu cineva. 3. Tranz. A găsi; a descoperi. ♦ (De obicei în construcții negative) A da peste..., a avea parte de... 4. Tranz. și refl. A (se) găsi, a (se) afla. 5. Tranz. și refl. recipr. A avea pe cineva drept adversar într-o competiție sportivă; a se lupta, a se confrunta cu cineva într-o competiție sportivă. – În + tâlni (înv. „a întâlni”, probabil < magh.). DOOM
întâlní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întâlnésc, imperf. 3 sg. întâlneá; conj. prez. 3 să întâlneáscă
întâlnii
ÎNTÂLNÍ, întâlnesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A da întâmplător de cineva sau de ceva; a se încrucișa în drum cu cineva. ♦ (Despre linii geometrice sau topografice) A (se) atinge, a (se) intersecta într-un punct. 2. Refl. recipr. A se vedea cu cineva în urma unei înțelegeri prealabile; a avea întrevedere cu cineva. 3. Tranz. A găsi; a descoperi. ♦ (De obicei în construcții negative) A da peste..., a avea parte de... 4. Tranz. și refl. A (se) găsi, a (se) afla. 5. Tranz. și refl. recipr. A avea pe cineva drept adversar într-o competiție sportivă; a se lupta, a se confrunta cu cineva într-o competiție sportivă. – În + tâlni (înv. „a întâlni”, probabil < magh.). DOOM
întâlní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întâlnésc, imperf. 3 sg. întâlneá; conj. prez. 3 să întâlneáscă
întâlnim
ÎNTÂLNÍ, întâlnesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A da întâmplător de cineva sau de ceva; a se încrucișa în drum cu cineva. ♦ (Despre linii geometrice sau topografice) A (se) atinge, a (se) intersecta într-un punct. 2. Refl. recipr. A se vedea cu cineva în urma unei înțelegeri prealabile; a avea întrevedere cu cineva. 3. Tranz. A găsi; a descoperi. ♦ (De obicei în construcții negative) A da peste..., a avea parte de... 4. Tranz. și refl. A (se) găsi, a (se) afla. 5. Tranz. și refl. recipr. A avea pe cineva drept adversar într-o competiție sportivă; a se lupta, a se confrunta cu cineva într-o competiție sportivă. – În + tâlni (înv. „a întâlni”, probabil < magh.). DOOM
întâlní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întâlnésc, imperf. 3 sg. întâlneá; conj. prez. 3 să întâlneáscă
întâlnind
ÎNTÂLNÍ, întâlnesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A da întâmplător de cineva sau de ceva; a se încrucișa în drum cu cineva. ♦ (Despre linii geometrice sau topografice) A (se) atinge, a (se) intersecta într-un punct. 2. Refl. recipr. A se vedea cu cineva în urma unei înțelegeri prealabile; a avea întrevedere cu cineva. 3. Tranz. A găsi; a descoperi. ♦ (De obicei în construcții negative) A da peste..., a avea parte de... 4. Tranz. și refl. A (se) găsi, a (se) afla. 5. Tranz. și refl. recipr. A avea pe cineva drept adversar într-o competiție sportivă; a se lupta, a se confrunta cu cineva într-o competiție sportivă. – În + tâlni (înv. „a întâlni”, probabil < magh.). DOOM
întâlní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întâlnésc, imperf. 3 sg. întâlneá; conj. prez. 3 să întâlneáscă
întâlnire
ÎNTÂLNÍ, întâlnesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A da întâmplător de cineva sau de ceva; a se încrucișa în drum cu cineva. ♦ (Despre linii geometrice sau topografice) A (se) atinge, a (se) intersecta într-un punct. 2. Refl. recipr. A se vedea cu cineva în urma unei înțelegeri prealabile; a avea întrevedere cu cineva. 3. Tranz. A găsi; a descoperi. ♦ (De obicei în construcții negative) A da peste..., a avea parte de... 4. Tranz. și refl. A (se) găsi, a (se) afla. 5. Tranz. și refl. recipr. A avea pe cineva drept adversar într-o competiție sportivă; a se lupta, a se confrunta cu cineva într-o competiție sportivă. – În + tâlni (înv. „a întâlni”, probabil < magh.). DOOM
întâlní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întâlnésc, imperf. 3 sg. întâlneá; conj. prez. 3 să întâlneáscă
întâlnire
ÎNTÂLNÍRE, întâlniri, s. f. Acțiunea de a (se) întâlni. ♦ Meci. – V. întâlni. DOOM
întâlníre s. f., g.-d. art. întâlnírii; pl. întâlníri
întâlnirea
ÎNTÂLNÍRE, întâlniri, s. f. Acțiunea de a (se) întâlni. ♦ Meci. – V. întâlni. DOOM
întâlníre s. f., g.-d. art. întâlnírii; pl. întâlníri
întâlniri
ÎNTÂLNÍRE, întâlniri, s. f. Acțiunea de a (se) întâlni. ♦ Meci. – V. întâlni. DOOM
întâlníre s. f., g.-d. art. întâlnírii; pl. întâlníri
întâlnirii
ÎNTÂLNÍRE, întâlniri, s. f. Acțiunea de a (se) întâlni. ♦ Meci. – V. întâlni. DOOM
întâlníre s. f., g.-d. art. întâlnírii; pl. întâlníri
întâlnirile
ÎNTÂLNÍRE, întâlniri, s. f. Acțiunea de a (se) întâlni. ♦ Meci. – V. întâlni. DOOM
întâlníre s. f., g.-d. art. întâlnírii; pl. întâlníri
întâlnirilor
ÎNTÂLNÍRE, întâlniri, s. f. Acțiunea de a (se) întâlni. ♦ Meci. – V. întâlni. DOOM
întâlníre s. f., g.-d. art. întâlnírii; pl. întâlníri
întâlniră
ÎNTÂLNÍ, întâlnesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A da întâmplător de cineva sau de ceva; a se încrucișa în drum cu cineva. ♦ (Despre linii geometrice sau topografice) A (se) atinge, a (se) intersecta într-un punct. 2. Refl. recipr. A se vedea cu cineva în urma unei înțelegeri prealabile; a avea întrevedere cu cineva. 3. Tranz. A găsi; a descoperi. ♦ (De obicei în construcții negative) A da peste..., a avea parte de... 4. Tranz. și refl. A (se) găsi, a (se) afla. 5. Tranz. și refl. recipr. A avea pe cineva drept adversar într-o competiție sportivă; a se lupta, a se confrunta cu cineva într-o competiție sportivă. – În + tâlni (înv. „a întâlni”, probabil < magh.). DOOM
întâlní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întâlnésc, imperf. 3 sg. întâlneá; conj. prez. 3 să întâlneáscă
întâlnirăm
ÎNTÂLNÍ, întâlnesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A da întâmplător de cineva sau de ceva; a se încrucișa în drum cu cineva. ♦ (Despre linii geometrice sau topografice) A (se) atinge, a (se) intersecta într-un punct. 2. Refl. recipr. A se vedea cu cineva în urma unei înțelegeri prealabile; a avea întrevedere cu cineva. 3. Tranz. A găsi; a descoperi. ♦ (De obicei în construcții negative) A da peste..., a avea parte de... 4. Tranz. și refl. A (se) găsi, a (se) afla. 5. Tranz. și refl. recipr. A avea pe cineva drept adversar într-o competiție sportivă; a se lupta, a se confrunta cu cineva într-o competiție sportivă. – În + tâlni (înv. „a întâlni”, probabil < magh.). DOOM
întâlní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întâlnésc, imperf. 3 sg. întâlneá; conj. prez. 3 să întâlneáscă
întâlnirăți
ÎNTÂLNÍ, întâlnesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A da întâmplător de cineva sau de ceva; a se încrucișa în drum cu cineva. ♦ (Despre linii geometrice sau topografice) A (se) atinge, a (se) intersecta într-un punct. 2. Refl. recipr. A se vedea cu cineva în urma unei înțelegeri prealabile; a avea întrevedere cu cineva. 3. Tranz. A găsi; a descoperi. ♦ (De obicei în construcții negative) A da peste..., a avea parte de... 4. Tranz. și refl. A (se) găsi, a (se) afla. 5. Tranz. și refl. recipr. A avea pe cineva drept adversar într-o competiție sportivă; a se lupta, a se confrunta cu cineva într-o competiție sportivă. – În + tâlni (înv. „a întâlni”, probabil < magh.). DOOM
întâlní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întâlnésc, imperf. 3 sg. întâlneá; conj. prez. 3 să întâlneáscă
întâlnise
ÎNTÂLNÍ, întâlnesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A da întâmplător de cineva sau de ceva; a se încrucișa în drum cu cineva. ♦ (Despre linii geometrice sau topografice) A (se) atinge, a (se) intersecta într-un punct. 2. Refl. recipr. A se vedea cu cineva în urma unei înțelegeri prealabile; a avea întrevedere cu cineva. 3. Tranz. A găsi; a descoperi. ♦ (De obicei în construcții negative) A da peste..., a avea parte de... 4. Tranz. și refl. A (se) găsi, a (se) afla. 5. Tranz. și refl. recipr. A avea pe cineva drept adversar într-o competiție sportivă; a se lupta, a se confrunta cu cineva într-o competiție sportivă. – În + tâlni (înv. „a întâlni”, probabil < magh.). DOOM
întâlní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întâlnésc, imperf. 3 sg. întâlneá; conj. prez. 3 să întâlneáscă
întâlnisem
ÎNTÂLNÍ, întâlnesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A da întâmplător de cineva sau de ceva; a se încrucișa în drum cu cineva. ♦ (Despre linii geometrice sau topografice) A (se) atinge, a (se) intersecta într-un punct. 2. Refl. recipr. A se vedea cu cineva în urma unei înțelegeri prealabile; a avea întrevedere cu cineva. 3. Tranz. A găsi; a descoperi. ♦ (De obicei în construcții negative) A da peste..., a avea parte de... 4. Tranz. și refl. A (se) găsi, a (se) afla. 5. Tranz. și refl. recipr. A avea pe cineva drept adversar într-o competiție sportivă; a se lupta, a se confrunta cu cineva într-o competiție sportivă. – În + tâlni (înv. „a întâlni”, probabil < magh.). DOOM
întâlní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întâlnésc, imperf. 3 sg. întâlneá; conj. prez. 3 să întâlneáscă
întâlniseră
ÎNTÂLNÍ, întâlnesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A da întâmplător de cineva sau de ceva; a se încrucișa în drum cu cineva. ♦ (Despre linii geometrice sau topografice) A (se) atinge, a (se) intersecta într-un punct. 2. Refl. recipr. A se vedea cu cineva în urma unei înțelegeri prealabile; a avea întrevedere cu cineva. 3. Tranz. A găsi; a descoperi. ♦ (De obicei în construcții negative) A da peste..., a avea parte de... 4. Tranz. și refl. A (se) găsi, a (se) afla. 5. Tranz. și refl. recipr. A avea pe cineva drept adversar într-o competiție sportivă; a se lupta, a se confrunta cu cineva într-o competiție sportivă. – În + tâlni (înv. „a întâlni”, probabil < magh.). DOOM
întâlní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întâlnésc, imperf. 3 sg. întâlneá; conj. prez. 3 să întâlneáscă
întâlniserăm
ÎNTÂLNÍ, întâlnesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A da întâmplător de cineva sau de ceva; a se încrucișa în drum cu cineva. ♦ (Despre linii geometrice sau topografice) A (se) atinge, a (se) intersecta într-un punct. 2. Refl. recipr. A se vedea cu cineva în urma unei înțelegeri prealabile; a avea întrevedere cu cineva. 3. Tranz. A găsi; a descoperi. ♦ (De obicei în construcții negative) A da peste..., a avea parte de... 4. Tranz. și refl. A (se) găsi, a (se) afla. 5. Tranz. și refl. recipr. A avea pe cineva drept adversar într-o competiție sportivă; a se lupta, a se confrunta cu cineva într-o competiție sportivă. – În + tâlni (înv. „a întâlni”, probabil < magh.). DOOM
întâlní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întâlnésc, imperf. 3 sg. întâlneá; conj. prez. 3 să întâlneáscă
întâlniserăți
ÎNTÂLNÍ, întâlnesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A da întâmplător de cineva sau de ceva; a se încrucișa în drum cu cineva. ♦ (Despre linii geometrice sau topografice) A (se) atinge, a (se) intersecta într-un punct. 2. Refl. recipr. A se vedea cu cineva în urma unei înțelegeri prealabile; a avea întrevedere cu cineva. 3. Tranz. A găsi; a descoperi. ♦ (De obicei în construcții negative) A da peste..., a avea parte de... 4. Tranz. și refl. A (se) găsi, a (se) afla. 5. Tranz. și refl. recipr. A avea pe cineva drept adversar într-o competiție sportivă; a se lupta, a se confrunta cu cineva într-o competiție sportivă. – În + tâlni (înv. „a întâlni”, probabil < magh.). DOOM
întâlní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întâlnésc, imperf. 3 sg. întâlneá; conj. prez. 3 să întâlneáscă
întâlniseși
ÎNTÂLNÍ, întâlnesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A da întâmplător de cineva sau de ceva; a se încrucișa în drum cu cineva. ♦ (Despre linii geometrice sau topografice) A (se) atinge, a (se) intersecta într-un punct. 2. Refl. recipr. A se vedea cu cineva în urma unei înțelegeri prealabile; a avea întrevedere cu cineva. 3. Tranz. A găsi; a descoperi. ♦ (De obicei în construcții negative) A da peste..., a avea parte de... 4. Tranz. și refl. A (se) găsi, a (se) afla. 5. Tranz. și refl. recipr. A avea pe cineva drept adversar într-o competiție sportivă; a se lupta, a se confrunta cu cineva într-o competiție sportivă. – În + tâlni (înv. „a întâlni”, probabil < magh.). DOOM
întâlní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întâlnésc, imperf. 3 sg. întâlneá; conj. prez. 3 să întâlneáscă
întâlniseți
ÎNTÂLNÍ, întâlnesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A da întâmplător de cineva sau de ceva; a se încrucișa în drum cu cineva. ♦ (Despre linii geometrice sau topografice) A (se) atinge, a (se) intersecta într-un punct. 2. Refl. recipr. A se vedea cu cineva în urma unei înțelegeri prealabile; a avea întrevedere cu cineva. 3. Tranz. A găsi; a descoperi. ♦ (De obicei în construcții negative) A da peste..., a avea parte de... 4. Tranz. și refl. A (se) găsi, a (se) afla. 5. Tranz. și refl. recipr. A avea pe cineva drept adversar într-o competiție sportivă; a se lupta, a se confrunta cu cineva într-o competiție sportivă. – În + tâlni (înv. „a întâlni”, probabil < magh.). DOOM
întâlní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întâlnésc, imperf. 3 sg. întâlneá; conj. prez. 3 să întâlneáscă
întâlnit
ÎNTÂLNÍ, întâlnesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A da întâmplător de cineva sau de ceva; a se încrucișa în drum cu cineva. ♦ (Despre linii geometrice sau topografice) A (se) atinge, a (se) intersecta într-un punct. 2. Refl. recipr. A se vedea cu cineva în urma unei înțelegeri prealabile; a avea întrevedere cu cineva. 3. Tranz. A găsi; a descoperi. ♦ (De obicei în construcții negative) A da peste..., a avea parte de... 4. Tranz. și refl. A (se) găsi, a (se) afla. 5. Tranz. și refl. recipr. A avea pe cineva drept adversar într-o competiție sportivă; a se lupta, a se confrunta cu cineva într-o competiție sportivă. – În + tâlni (înv. „a întâlni”, probabil < magh.). DOOM
întâlní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întâlnésc, imperf. 3 sg. întâlneá; conj. prez. 3 să întâlneáscă
întâlnit
ÎNTÂLNÍ, întâlnesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A da de cineva sau de ceva; a se afla în prezența cuiva sau a ceva. ♦ (Despre linii geometrice sau topografice) A (se) atinge, a (se) intersecta într-un punct. 2. Refl. recipr. A se vedea cu cineva în urma unei înțelegeri prealabile; a avea întrevedere cu cineva. 3. Tranz. A găsi; a descoperi. ♦ (De obicei în construcții negative) A da peste..., a avea parte de... 4. Tranz. și refl. A (se) găsi, a (se) afla. 5. Tranz. și refl. recipr. A avea pe cineva drept adversar într-o competiție sportivă; a se lupta, a se confrunta cu cineva într-o competiție sportivă. – În + tâlni (Înv. „a întâlni”, probabil < magh.).
întâlnita
ÎNTÂLNÍ, întâlnesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A da de cineva sau de ceva; a se afla în prezența cuiva sau a ceva. ♦ (Despre linii geometrice sau topografice) A (se) atinge, a (se) intersecta într-un punct. 2. Refl. recipr. A se vedea cu cineva în urma unei înțelegeri prealabile; a avea întrevedere cu cineva. 3. Tranz. A găsi; a descoperi. ♦ (De obicei în construcții negative) A da peste..., a avea parte de... 4. Tranz. și refl. A (se) găsi, a (se) afla. 5. Tranz. și refl. recipr. A avea pe cineva drept adversar într-o competiție sportivă; a se lupta, a se confrunta cu cineva într-o competiție sportivă. – În + tâlni (Înv. „a întâlni”, probabil < magh.).
întâlnite
ÎNTÂLNÍ, întâlnesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A da de cineva sau de ceva; a se afla în prezența cuiva sau a ceva. ♦ (Despre linii geometrice sau topografice) A (se) atinge, a (se) intersecta într-un punct. 2. Refl. recipr. A se vedea cu cineva în urma unei înțelegeri prealabile; a avea întrevedere cu cineva. 3. Tranz. A găsi; a descoperi. ♦ (De obicei în construcții negative) A da peste..., a avea parte de... 4. Tranz. și refl. A (se) găsi, a (se) afla. 5. Tranz. și refl. recipr. A avea pe cineva drept adversar într-o competiție sportivă; a se lupta, a se confrunta cu cineva într-o competiție sportivă. – În + tâlni (Înv. „a întâlni”, probabil < magh.).
întâlnitei
ÎNTÂLNÍ, întâlnesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A da de cineva sau de ceva; a se afla în prezența cuiva sau a ceva. ♦ (Despre linii geometrice sau topografice) A (se) atinge, a (se) intersecta într-un punct. 2. Refl. recipr. A se vedea cu cineva în urma unei înțelegeri prealabile; a avea întrevedere cu cineva. 3. Tranz. A găsi; a descoperi. ♦ (De obicei în construcții negative) A da peste..., a avea parte de... 4. Tranz. și refl. A (se) găsi, a (se) afla. 5. Tranz. și refl. recipr. A avea pe cineva drept adversar într-o competiție sportivă; a se lupta, a se confrunta cu cineva într-o competiție sportivă. – În + tâlni (Înv. „a întâlni”, probabil < magh.).
întâlnitele
ÎNTÂLNÍ, întâlnesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A da de cineva sau de ceva; a se afla în prezența cuiva sau a ceva. ♦ (Despre linii geometrice sau topografice) A (se) atinge, a (se) intersecta într-un punct. 2. Refl. recipr. A se vedea cu cineva în urma unei înțelegeri prealabile; a avea întrevedere cu cineva. 3. Tranz. A găsi; a descoperi. ♦ (De obicei în construcții negative) A da peste..., a avea parte de... 4. Tranz. și refl. A (se) găsi, a (se) afla. 5. Tranz. și refl. recipr. A avea pe cineva drept adversar într-o competiție sportivă; a se lupta, a se confrunta cu cineva într-o competiție sportivă. – În + tâlni (Înv. „a întâlni”, probabil < magh.).
întâlnitelor
ÎNTÂLNÍ, întâlnesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A da de cineva sau de ceva; a se afla în prezența cuiva sau a ceva. ♦ (Despre linii geometrice sau topografice) A (se) atinge, a (se) intersecta într-un punct. 2. Refl. recipr. A se vedea cu cineva în urma unei înțelegeri prealabile; a avea întrevedere cu cineva. 3. Tranz. A găsi; a descoperi. ♦ (De obicei în construcții negative) A da peste..., a avea parte de... 4. Tranz. și refl. A (se) găsi, a (se) afla. 5. Tranz. și refl. recipr. A avea pe cineva drept adversar într-o competiție sportivă; a se lupta, a se confrunta cu cineva într-o competiție sportivă. – În + tâlni (Înv. „a întâlni”, probabil < magh.).
întâlnitul
ÎNTÂLNÍ, întâlnesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A da de cineva sau de ceva; a se afla în prezența cuiva sau a ceva. ♦ (Despre linii geometrice sau topografice) A (se) atinge, a (se) intersecta într-un punct. 2. Refl. recipr. A se vedea cu cineva în urma unei înțelegeri prealabile; a avea întrevedere cu cineva. 3. Tranz. A găsi; a descoperi. ♦ (De obicei în construcții negative) A da peste..., a avea parte de... 4. Tranz. și refl. A (se) găsi, a (se) afla. 5. Tranz. și refl. recipr. A avea pe cineva drept adversar într-o competiție sportivă; a se lupta, a se confrunta cu cineva într-o competiție sportivă. – În + tâlni (Înv. „a întâlni”, probabil < magh.).
întâlnitului
ÎNTÂLNÍ, întâlnesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A da de cineva sau de ceva; a se afla în prezența cuiva sau a ceva. ♦ (Despre linii geometrice sau topografice) A (se) atinge, a (se) intersecta într-un punct. 2. Refl. recipr. A se vedea cu cineva în urma unei înțelegeri prealabile; a avea întrevedere cu cineva. 3. Tranz. A găsi; a descoperi. ♦ (De obicei în construcții negative) A da peste..., a avea parte de... 4. Tranz. și refl. A (se) găsi, a (se) afla. 5. Tranz. și refl. recipr. A avea pe cineva drept adversar într-o competiție sportivă; a se lupta, a se confrunta cu cineva într-o competiție sportivă. – În + tâlni (Înv. „a întâlni”, probabil < magh.).
întâlnitura
ÎNTÂLNITÚRĂ, întâlnituri, s. f. Nume dat în popor unor boli a căror cauză este atribuită întâlnirii cu un duh rău. – Întâlni + suf. -tură. DOOM
întâlnitúră (pop.) s. f., g.-d. art. întâlnitúrii; pl. întâlnitúri
întâlnituri
ÎNTÂLNITÚRĂ, întâlnituri, s. f. Nume dat în popor unor boli a căror cauză este atribuită întâlnirii cu un duh rău. – Întâlni + suf. -tură. DOOM
întâlnitúră (pop.) s. f., g.-d. art. întâlnitúrii; pl. întâlnitúri
întâlniturii
ÎNTÂLNITÚRĂ, întâlnituri, s. f. Nume dat în popor unor boli a căror cauză este atribuită întâlnirii cu un duh rău. – Întâlni + suf. -tură. DOOM
întâlnitúră (pop.) s. f., g.-d. art. întâlnitúrii; pl. întâlnitúri
întâlniturile
ÎNTÂLNITÚRĂ, întâlnituri, s. f. Nume dat în popor unor boli a căror cauză este atribuită întâlnirii cu un duh rău. – Întâlni + suf. -tură. DOOM
întâlnitúră (pop.) s. f., g.-d. art. întâlnitúrii; pl. întâlnitúri
întâlniturilor
ÎNTÂLNITÚRĂ, întâlnituri, s. f. Nume dat în popor unor boli a căror cauză este atribuită întâlnirii cu un duh rău. – Întâlni + suf. -tură. DOOM
întâlnitúră (pop.) s. f., g.-d. art. întâlnitúrii; pl. întâlnitúri
întâlniș
ÎNTÂLNÍȘ, întâlnișuri, s. n. (Pop.; în expr.) Bun întâlnișul! formulă de salut adresată cuiva pe care îl întâlnești în drum. – Întâlni + suf. -iș. DOOM
întâlníș (pop.) s. n., pl. întâlníșuri
întâlniși
ÎNTÂLNÍ, întâlnesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A da întâmplător de cineva sau de ceva; a se încrucișa în drum cu cineva. ♦ (Despre linii geometrice sau topografice) A (se) atinge, a (se) intersecta într-un punct. 2. Refl. recipr. A se vedea cu cineva în urma unei înțelegeri prealabile; a avea întrevedere cu cineva. 3. Tranz. A găsi; a descoperi. ♦ (De obicei în construcții negative) A da peste..., a avea parte de... 4. Tranz. și refl. A (se) găsi, a (se) afla. 5. Tranz. și refl. recipr. A avea pe cineva drept adversar într-o competiție sportivă; a se lupta, a se confrunta cu cineva într-o competiție sportivă. – În + tâlni (înv. „a întâlni”, probabil < magh.). DOOM
întâlní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întâlnésc, imperf. 3 sg. întâlneá; conj. prez. 3 să întâlneáscă
întâlnișul
ÎNTÂLNÍȘ, întâlnișuri, s. n. (Pop.; în expr.) Bun întâlnișul! formulă de salut adresată cuiva pe care îl întâlnești în drum. – Întâlni + suf. -iș. DOOM
întâlníș (pop.) s. n., pl. întâlníșuri
întâlnișului
ÎNTÂLNÍȘ, întâlnișuri, s. n. (Pop.; în expr.) Bun întâlnișul! formulă de salut adresată cuiva pe care îl întâlnești în drum. – Întâlni + suf. -iș. DOOM
întâlníș (pop.) s. n., pl. întâlníșuri
întâlnișuri
ÎNTÂLNÍȘ, întâlnișuri, s. n. (Pop.; în expr.) Bun întâlnișul! formulă de salut adresată cuiva pe care îl întâlnești în drum. – Întâlni + suf. -iș. DOOM
întâlníș (pop.) s. n., pl. întâlníșuri
întâlnișurile
ÎNTÂLNÍȘ, întâlnișuri, s. n. (Pop.; în expr.) Bun întâlnișul! formulă de salut adresată cuiva pe care îl întâlnești în drum. – Întâlni + suf. -iș. DOOM
întâlníș (pop.) s. n., pl. întâlníșuri
întâlnișurilor
ÎNTÂLNÍȘ, întâlnișuri, s. n. (Pop.; în expr.) Bun întâlnișul! formulă de salut adresată cuiva pe care îl întâlnești în drum. – Întâlni + suf. -iș. DOOM
întâlníș (pop.) s. n., pl. întâlníșuri
întâlniți
ÎNTÂLNÍ, întâlnesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A da întâmplător de cineva sau de ceva; a se încrucișa în drum cu cineva. ♦ (Despre linii geometrice sau topografice) A (se) atinge, a (se) intersecta într-un punct. 2. Refl. recipr. A se vedea cu cineva în urma unei înțelegeri prealabile; a avea întrevedere cu cineva. 3. Tranz. A găsi; a descoperi. ♦ (De obicei în construcții negative) A da peste..., a avea parte de... 4. Tranz. și refl. A (se) găsi, a (se) afla. 5. Tranz. și refl. recipr. A avea pe cineva drept adversar într-o competiție sportivă; a se lupta, a se confrunta cu cineva într-o competiție sportivă. – În + tâlni (înv. „a întâlni”, probabil < magh.). DOOM
întâlní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întâlnésc, imperf. 3 sg. întâlneá; conj. prez. 3 să întâlneáscă
întâlniți
ÎNTÂLNÍ, întâlnesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A da de cineva sau de ceva; a se afla în prezența cuiva sau a ceva. ♦ (Despre linii geometrice sau topografice) A (se) atinge, a (se) intersecta într-un punct. 2. Refl. recipr. A se vedea cu cineva în urma unei înțelegeri prealabile; a avea întrevedere cu cineva. 3. Tranz. A găsi; a descoperi. ♦ (De obicei în construcții negative) A da peste..., a avea parte de... 4. Tranz. și refl. A (se) găsi, a (se) afla. 5. Tranz. și refl. recipr. A avea pe cineva drept adversar într-o competiție sportivă; a se lupta, a se confrunta cu cineva într-o competiție sportivă. – În + tâlni (Înv. „a întâlni”, probabil < magh.).
întâlniții
ÎNTÂLNÍ, întâlnesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A da de cineva sau de ceva; a se afla în prezența cuiva sau a ceva. ♦ (Despre linii geometrice sau topografice) A (se) atinge, a (se) intersecta într-un punct. 2. Refl. recipr. A se vedea cu cineva în urma unei înțelegeri prealabile; a avea întrevedere cu cineva. 3. Tranz. A găsi; a descoperi. ♦ (De obicei în construcții negative) A da peste..., a avea parte de... 4. Tranz. și refl. A (se) găsi, a (se) afla. 5. Tranz. și refl. recipr. A avea pe cineva drept adversar într-o competiție sportivă; a se lupta, a se confrunta cu cineva într-o competiție sportivă. – În + tâlni (Înv. „a întâlni”, probabil < magh.).
întâlniților
ÎNTÂLNÍ, întâlnesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A da de cineva sau de ceva; a se afla în prezența cuiva sau a ceva. ♦ (Despre linii geometrice sau topografice) A (se) atinge, a (se) intersecta într-un punct. 2. Refl. recipr. A se vedea cu cineva în urma unei înțelegeri prealabile; a avea întrevedere cu cineva. 3. Tranz. A găsi; a descoperi. ♦ (De obicei în construcții negative) A da peste..., a avea parte de... 4. Tranz. și refl. A (se) găsi, a (se) afla. 5. Tranz. și refl. recipr. A avea pe cineva drept adversar într-o competiție sportivă; a se lupta, a se confrunta cu cineva într-o competiție sportivă. – În + tâlni (Înv. „a întâlni”, probabil < magh.).
întâmpin
ÎNTIMPINÁ vb. I v. întâmpina. DOOM
întâmpiná (a ~) vb., ind. prez. 3 întấmpină
întâmpina
ÎNTIMPINÁ vb. I v. întâmpina. DOOM
întâmpiná (a ~) vb., ind. prez. 3 întấmpină
întâmpinai
ÎNTIMPINÁ vb. I v. întâmpina. DOOM
întâmpiná (a ~) vb., ind. prez. 3 întấmpină
întâmpinam
ÎNTIMPINÁ vb. I v. întâmpina. DOOM
întâmpiná (a ~) vb., ind. prez. 3 întấmpină
întâmpinare
ÎNTIMPINÁ vb. I v. întâmpina. DOOM
întâmpiná (a ~) vb., ind. prez. 3 întấmpină
întâmpinare
ÎNTIMPINÁRE s. f. v. întâmpinare. DOOM
întâmpináre s. f., g.-d. art. întâmpinắrii; pl. întâmpinắri
întâmpinarea
ÎNTIMPINÁRE s. f. v. întâmpinare. DOOM
întâmpináre s. f., g.-d. art. întâmpinắrii; pl. întâmpinắri
întâmpinară
ÎNTIMPINÁ vb. I v. întâmpina. DOOM
întâmpiná (a ~) vb., ind. prez. 3 întấmpină
întâmpinarăm
ÎNTIMPINÁ vb. I v. întâmpina. DOOM
întâmpiná (a ~) vb., ind. prez. 3 întấmpină
întâmpinarăți
ÎNTIMPINÁ vb. I v. întâmpina. DOOM
întâmpiná (a ~) vb., ind. prez. 3 întấmpină
întâmpinase
ÎNTIMPINÁ vb. I v. întâmpina. DOOM
întâmpiná (a ~) vb., ind. prez. 3 întấmpină
întâmpinasem
ÎNTIMPINÁ vb. I v. întâmpina. DOOM
întâmpiná (a ~) vb., ind. prez. 3 întấmpină
întâmpinaseră
ÎNTIMPINÁ vb. I v. întâmpina. DOOM
întâmpiná (a ~) vb., ind. prez. 3 întấmpină
întâmpinaserăm
ÎNTIMPINÁ vb. I v. întâmpina. DOOM
întâmpiná (a ~) vb., ind. prez. 3 întấmpină
întâmpinaserăți
ÎNTIMPINÁ vb. I v. întâmpina. DOOM
întâmpiná (a ~) vb., ind. prez. 3 întấmpină
întâmpinaseși
ÎNTIMPINÁ vb. I v. întâmpina. DOOM
întâmpiná (a ~) vb., ind. prez. 3 întấmpină
întâmpinaseți
ÎNTIMPINÁ vb. I v. întâmpina. DOOM
întâmpiná (a ~) vb., ind. prez. 3 întấmpină
întâmpinat
ÎNTIMPINÁ vb. I v. întâmpina. DOOM
întâmpiná (a ~) vb., ind. prez. 3 întấmpină
întâmpinat
ÎNTÂMPINÁ, întấmpin, vb. I. 1. Tranz. A-i ieși cuiva înainte pentru a-l primi. ♦ Tranz. și refl. recipr. (Înv. și reg.) A (se) întâlni. 2. Tranz. Fig. A i se ivi cuiva necazuri, obstacole în calea unei realizări. 3. Tranz. Fig. A suporta; a face față unor cheltuieli, unor obligații. 4. Tranz. (Înv.) A ieși cu oaste în calea dușmanului pentru a-l ataca. 5. Intranz. și tranz. (Înv.) A replica, a răspunde. [Var.: întimpiná vb. I] – În + tâmpină.
întâmpinau
ÎNTIMPINÁ vb. I v. întâmpina. DOOM
întâmpiná (a ~) vb., ind. prez. 3 întấmpină
întâmpinași
ÎNTIMPINÁ vb. I v. întâmpina. DOOM
întâmpiná (a ~) vb., ind. prez. 3 întấmpină
întâmpinați
ÎNTIMPINÁ vb. I v. întâmpina. DOOM
întâmpiná (a ~) vb., ind. prez. 3 întấmpină
întâmpine
ÎNTIMPINÁ vb. I v. întâmpina. DOOM
întâmpiná (a ~) vb., ind. prez. 3 întấmpină
întâmpini
ÎNTIMPINÁ vb. I v. întâmpina. DOOM
întâmpiná (a ~) vb., ind. prez. 3 întấmpină
întâmpinând
ÎNTIMPINÁ vb. I v. întâmpina. DOOM
întâmpiná (a ~) vb., ind. prez. 3 întấmpină
întâmpinări
ÎNTIMPINÁRE s. f. v. întâmpinare. DOOM
întâmpináre s. f., g.-d. art. întâmpinắrii; pl. întâmpinắri
întâmpinării
ÎNTIMPINÁRE s. f. v. întâmpinare. DOOM
întâmpináre s. f., g.-d. art. întâmpinắrii; pl. întâmpinắri
întâmpinările
ÎNTIMPINÁRE s. f. v. întâmpinare. DOOM
întâmpináre s. f., g.-d. art. întâmpinắrii; pl. întâmpinắri
întâmpinărilor
ÎNTIMPINÁRE s. f. v. întâmpinare. DOOM
întâmpináre s. f., g.-d. art. întâmpinắrii; pl. întâmpinắri
întâmpla
ÎNTÂMPLÁ, pers. 3 întấmplă, vb. I. Refl. unipers. 1. (Despre fapte, evenimente) A se petrece, a se produce, a avea loc. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. „cu” sau determinat printr-un substantiv sau un pronume în dativ, indicând persoana sau obiectul la care se referă acțiunea exprimată de verb) Ce i s-a întâmplat? Ce se întâmplă cu cartea promisă? 2. A (i) se ivi (cuiva) prilejul; a se nimeri să fie într-un anumit loc (incidental). Mi s-a întâmplat să fiu de față. – Probabil lat. *intemplare. DOOM
!întâmplá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se întấmplă
întâmplare
ÎNTÂMPLÁ, pers. 3 întấmplă, vb. I. Refl. unipers. 1. (Despre fapte, evenimente) A se petrece, a se produce, a avea loc. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. „cu” sau determinat printr-un substantiv sau un pronume în dativ, indicând persoana sau obiectul la care se referă acțiunea exprimată de verb) Ce i s-a întâmplat? Ce se întâmplă cu cartea promisă? 2. A (i) se ivi (cuiva) prilejul; a se nimeri să fie într-un anumit loc (incidental). Mi s-a întâmplat să fiu de față. – Probabil lat. *intemplare. DOOM
!întâmplá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se întấmplă
întâmplare
ÎNTÂMPLÁRE, întâmplări, s. f. Acțiunea de a se întâmpla și rezultatul ei. 1. Ceea ce se întâmplă; fapt, eveniment. ♦ Peripeție; aventură (neplăcută). 2. Ceea ce se petrece în mod incidental; hazard. ◊ Loc. adv. Din întâmplare = incidental. La întâmplare sau la (ori în) voia întâmplării = în voia sorții; într-o doară, la nimereală. (Pop.) La toată întâmplarea = în orice caz. (Pop.) De o (sau pentru orice) întâmplare = pentru orice eventualitate. – V. întâmpla. DOOM
întâmpláre s. f., g.-d. art. întâmplắrii; pl. întâmplắri
întâmplarea
ÎNTÂMPLÁRE, întâmplări, s. f. Acțiunea de a se întâmpla și rezultatul ei. 1. Ceea ce se întâmplă; fapt, eveniment. ♦ Peripeție; aventură (neplăcută). 2. Ceea ce se petrece în mod incidental; hazard. ◊ Loc. adv. Din întâmplare = incidental. La întâmplare sau la (ori în) voia întâmplării = în voia sorții; într-o doară, la nimereală. (Pop.) La toată întâmplarea = în orice caz. (Pop.) De o (sau pentru orice) întâmplare = pentru orice eventualitate. – V. întâmpla. DOOM
întâmpláre s. f., g.-d. art. întâmplắrii; pl. întâmplắri
întâmplară
ÎNTÂMPLÁ, pers. 3 întấmplă, vb. I. Refl. unipers. 1. (Despre fapte, evenimente) A se petrece, a se produce, a avea loc. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. „cu” sau determinat printr-un substantiv sau un pronume în dativ, indicând persoana sau obiectul la care se referă acțiunea exprimată de verb) Ce i s-a întâmplat? Ce se întâmplă cu cartea promisă? 2. A (i) se ivi (cuiva) prilejul; a se nimeri să fie într-un anumit loc (incidental). Mi s-a întâmplat să fiu de față. – Probabil lat. *intemplare. DOOM
!întâmplá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se întấmplă
întâmplase
ÎNTÂMPLÁ, pers. 3 întấmplă, vb. I. Refl. unipers. 1. (Despre fapte, evenimente) A se petrece, a se produce, a avea loc. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. „cu” sau determinat printr-un substantiv sau un pronume în dativ, indicând persoana sau obiectul la care se referă acțiunea exprimată de verb) Ce i s-a întâmplat? Ce se întâmplă cu cartea promisă? 2. A (i) se ivi (cuiva) prilejul; a se nimeri să fie într-un anumit loc (incidental). Mi s-a întâmplat să fiu de față. – Probabil lat. *intemplare. DOOM
!întâmplá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se întấmplă
întâmplaseră
ÎNTÂMPLÁ, pers. 3 întấmplă, vb. I. Refl. unipers. 1. (Despre fapte, evenimente) A se petrece, a se produce, a avea loc. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. „cu” sau determinat printr-un substantiv sau un pronume în dativ, indicând persoana sau obiectul la care se referă acțiunea exprimată de verb) Ce i s-a întâmplat? Ce se întâmplă cu cartea promisă? 2. A (i) se ivi (cuiva) prilejul; a se nimeri să fie într-un anumit loc (incidental). Mi s-a întâmplat să fiu de față. – Probabil lat. *intemplare. DOOM
!întâmplá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se întấmplă
întâmplat
ÎNTÂMPLÁ, pers. 3 întấmplă, vb. I. Refl. unipers. 1. (Despre fapte, evenimente) A se petrece, a se produce, a avea loc. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. „cu” sau determinat printr-un substantiv sau un pronume în dativ, indicând persoana sau obiectul la care se referă acțiunea exprimată de verb) Ce i s-a întâmplat? Ce se întâmplă cu cartea promisă? 2. A (i) se ivi (cuiva) prilejul; a se nimeri să fie într-un anumit loc (incidental). Mi s-a întâmplat să fiu de față. – Probabil lat. *intemplare. DOOM
!întâmplá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se întấmplă
întâmplau
ÎNTÂMPLÁ, pers. 3 întấmplă, vb. I. Refl. unipers. 1. (Despre fapte, evenimente) A se petrece, a se produce, a avea loc. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. „cu” sau determinat printr-un substantiv sau un pronume în dativ, indicând persoana sau obiectul la care se referă acțiunea exprimată de verb) Ce i s-a întâmplat? Ce se întâmplă cu cartea promisă? 2. A (i) se ivi (cuiva) prilejul; a se nimeri să fie într-un anumit loc (incidental). Mi s-a întâmplat să fiu de față. – Probabil lat. *intemplare. DOOM
!întâmplá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se întấmplă
întâmple
ÎNTÂMPLÁ, pers. 3 întấmplă, vb. I. Refl. unipers. 1. (Despre fapte, evenimente) A se petrece, a se produce, a avea loc. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. „cu” sau determinat printr-un substantiv sau un pronume în dativ, indicând persoana sau obiectul la care se referă acțiunea exprimată de verb) Ce i s-a întâmplat? Ce se întâmplă cu cartea promisă? 2. A (i) se ivi (cuiva) prilejul; a se nimeri să fie într-un anumit loc (incidental). Mi s-a întâmplat să fiu de față. – Probabil lat. *intemplare. DOOM
!întâmplá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se întấmplă
întâmplând
ÎNTÂMPLÁ, pers. 3 întấmplă, vb. I. Refl. unipers. 1. (Despre fapte, evenimente) A se petrece, a se produce, a avea loc. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. „cu” sau determinat printr-un substantiv sau un pronume în dativ, indicând persoana sau obiectul la care se referă acțiunea exprimată de verb) Ce i s-a întâmplat? Ce se întâmplă cu cartea promisă? 2. A (i) se ivi (cuiva) prilejul; a se nimeri să fie într-un anumit loc (incidental). Mi s-a întâmplat să fiu de față. – Probabil lat. *intemplare. DOOM
!întâmplá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se întấmplă
întâmplări
ÎNTÂMPLÁRE, întâmplări, s. f. Acțiunea de a se întâmpla și rezultatul ei. 1. Ceea ce se întâmplă; fapt, eveniment. ♦ Peripeție; aventură (neplăcută). 2. Ceea ce se petrece în mod incidental; hazard. ◊ Loc. adv. Din întâmplare = incidental. La întâmplare sau la (ori în) voia întâmplării = în voia sorții; într-o doară, la nimereală. (Pop.) La toată întâmplarea = în orice caz. (Pop.) De o (sau pentru orice) întâmplare = pentru orice eventualitate. – V. întâmpla. DOOM
întâmpláre s. f., g.-d. art. întâmplắrii; pl. întâmplắri
întâmplării
ÎNTÂMPLÁRE, întâmplări, s. f. Acțiunea de a se întâmpla și rezultatul ei. 1. Ceea ce se întâmplă; fapt, eveniment. ♦ Peripeție; aventură (neplăcută). 2. Ceea ce se petrece în mod incidental; hazard. ◊ Loc. adv. Din întâmplare = incidental. La întâmplare sau la (ori în) voia întâmplării = în voia sorții; într-o doară, la nimereală. (Pop.) La toată întâmplarea = în orice caz. (Pop.) De o (sau pentru orice) întâmplare = pentru orice eventualitate. – V. întâmpla. DOOM
întâmpláre s. f., g.-d. art. întâmplắrii; pl. întâmplắri
întâmplările
ÎNTÂMPLÁRE, întâmplări, s. f. Acțiunea de a se întâmpla și rezultatul ei. 1. Ceea ce se întâmplă; fapt, eveniment. ♦ Peripeție; aventură (neplăcută). 2. Ceea ce se petrece în mod incidental; hazard. ◊ Loc. adv. Din întâmplare = incidental. La întâmplare sau la (ori în) voia întâmplării = în voia sorții; într-o doară, la nimereală. (Pop.) La toată întâmplarea = în orice caz. (Pop.) De o (sau pentru orice) întâmplare = pentru orice eventualitate. – V. întâmpla. DOOM
întâmpláre s. f., g.-d. art. întâmplắrii; pl. întâmplắri
întâmplărilor
ÎNTÂMPLÁRE, întâmplări, s. f. Acțiunea de a se întâmpla și rezultatul ei. 1. Ceea ce se întâmplă; fapt, eveniment. ♦ Peripeție; aventură (neplăcută). 2. Ceea ce se petrece în mod incidental; hazard. ◊ Loc. adv. Din întâmplare = incidental. La întâmplare sau la (ori în) voia întâmplării = în voia sorții; într-o doară, la nimereală. (Pop.) La toată întâmplarea = în orice caz. (Pop.) De o (sau pentru orice) întâmplare = pentru orice eventualitate. – V. întâmpla. DOOM
întâmpláre s. f., g.-d. art. întâmplắrii; pl. întâmplắri
întâmplătoare
ÎNTÂMPLĂTÓR, -OÁRE, întâmplători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care se produce din întâmplare, care survine în mod neprevăzut; incidental, accidental, aleatoriu. – Întâmpla + suf. -ător. DOOM
întâmplătór adj. m., pl. întâmplătóri; f. sg. și pl. întâmplătoáre
întâmplătoarea
ÎNTÂMPLĂTÓR, -OÁRE, întâmplători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care se produce din întâmplare, care survine în mod neprevăzut; incidental, accidental, aleatoriu. – Întâmpla + suf. -ător. DOOM
întâmplătór adj. m., pl. întâmplătóri; f. sg. și pl. întâmplătoáre
întâmplătoarei
ÎNTÂMPLĂTÓR, -OÁRE, întâmplători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care se produce din întâmplare, care survine în mod neprevăzut; incidental, accidental, aleatoriu. – Întâmpla + suf. -ător. DOOM
întâmplătór adj. m., pl. întâmplătóri; f. sg. și pl. întâmplătoáre
întâmplătoarele
ÎNTÂMPLĂTÓR, -OÁRE, întâmplători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care se produce din întâmplare, care survine în mod neprevăzut; incidental, accidental, aleatoriu. – Întâmpla + suf. -ător. DOOM
întâmplătór adj. m., pl. întâmplătóri; f. sg. și pl. întâmplătoáre
întâmplătoarelor
ÎNTÂMPLĂTÓR, -OÁRE, întâmplători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care se produce din întâmplare, care survine în mod neprevăzut; incidental, accidental, aleatoriu. – Întâmpla + suf. -ător. DOOM
întâmplătór adj. m., pl. întâmplătóri; f. sg. și pl. întâmplătoáre
întâmplător
ÎNTÂMPLĂTÓR, -OÁRE, întâmplători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care se produce din întâmplare, care survine în mod neprevăzut; incidental, accidental, aleatoriu. – Întâmpla + suf. -ător. DOOM
întâmplătór adj. m., pl. întâmplătóri; f. sg. și pl. întâmplătoáre
întâmplători
ÎNTÂMPLĂTÓR, -OÁRE, întâmplători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care se produce din întâmplare, care survine în mod neprevăzut; incidental, accidental, aleatoriu. – Întâmpla + suf. -ător. DOOM
întâmplătór adj. m., pl. întâmplătóri; f. sg. și pl. întâmplătoáre
întâmplătorii
ÎNTÂMPLĂTÓR, -OÁRE, întâmplători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care se produce din întâmplare, care survine în mod neprevăzut; incidental, accidental, aleatoriu. – Întâmpla + suf. -ător. DOOM
întâmplătór adj. m., pl. întâmplătóri; f. sg. și pl. întâmplătoáre
întâmplătorilor
ÎNTÂMPLĂTÓR, -OÁRE, întâmplători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care se produce din întâmplare, care survine în mod neprevăzut; incidental, accidental, aleatoriu. – Întâmpla + suf. -ător. DOOM
întâmplătór adj. m., pl. întâmplătóri; f. sg. și pl. întâmplătoáre
întâmplătorul
ÎNTÂMPLĂTÓR, -OÁRE, întâmplători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care se produce din întâmplare, care survine în mod neprevăzut; incidental, accidental, aleatoriu. – Întâmpla + suf. -ător. DOOM
întâmplătór adj. m., pl. întâmplătóri; f. sg. și pl. întâmplătoáre
întâmplătorului
ÎNTÂMPLĂTÓR, -OÁRE, întâmplători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care se produce din întâmplare, care survine în mod neprevăzut; incidental, accidental, aleatoriu. – Întâmpla + suf. -ător. DOOM
întâmplătór adj. m., pl. întâmplătóri; f. sg. și pl. întâmplătoáre
întârtare
ÎNTÂRTÁ vb. I v. întărâta.
întârtat
ÎNTÂRTÁ vb. I v. întărâta.
întârzia
ÎNTÂRZIÁ, întấrzii, vb. I. Intranz. 1. A veni, a sosi (undeva) după timpul la care era așteptat sau la care era necesar. 2. A face ceva după termenul obișnuit sau fixat; a apărea, a se ivi după timpul prevăzut. ♦ Tranz. A împiedica pe cineva să săvârșească la timp o acțiune, a face ca ceva să nu se îndeplinească în termen. 3. A rămâne, a zăbovi (undeva) mai mult decât este necesar sau prevăzut. [Pr.: -zi-a] – În + târziu. DOOM
întârziá (a ~) (-zi-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. întấrzii, 3 întấrzie (-zi-e), 1 pl. întârziém; ger. întârziínd (-zi-ind); conj. prez. 3 să întấrzie
întârziat
ÎNTÂRZIÁT, -Ă, întârziați, -te, adj. Care a apărut, s-a ivit după termenul prevăzut sau fixat. [Pr.: -zi-at] – V. întârzia.
întârziata
ÎNTÂRZIÁT, -Ă, întârziați, -te, adj. Care a apărut, s-a ivit după termenul prevăzut sau fixat. [Pr.: -zi-at] – V. întârzia.
întârziate
ÎNTÂRZIÁT, -Ă, întârziați, -te, adj. Care a apărut, s-a ivit după termenul prevăzut sau fixat. [Pr.: -zi-at] – V. întârzia.
întârziatei
ÎNTÂRZIÁT, -Ă, întârziați, -te, adj. Care a apărut, s-a ivit după termenul prevăzut sau fixat. [Pr.: -zi-at] – V. întârzia.
întârziatele
ÎNTÂRZIÁT, -Ă, întârziați, -te, adj. Care a apărut, s-a ivit după termenul prevăzut sau fixat. [Pr.: -zi-at] – V. întârzia.
întârziatelor
ÎNTÂRZIÁT, -Ă, întârziați, -te, adj. Care a apărut, s-a ivit după termenul prevăzut sau fixat. [Pr.: -zi-at] – V. întârzia.
întârziatul
ÎNTÂRZIÁT, -Ă, întârziați, -te, adj. Care a apărut, s-a ivit după termenul prevăzut sau fixat. [Pr.: -zi-at] – V. întârzia.
întârziatului
ÎNTÂRZIÁT, -Ă, întârziați, -te, adj. Care a apărut, s-a ivit după termenul prevăzut sau fixat. [Pr.: -zi-at] – V. întârzia.
întârziați
ÎNTÂRZIÁT, -Ă, întârziați, -te, adj. Care a apărut, s-a ivit după termenul prevăzut sau fixat. [Pr.: -zi-at] – V. întârzia.
întârziații
ÎNTÂRZIÁT, -Ă, întârziați, -te, adj. Care a apărut, s-a ivit după termenul prevăzut sau fixat. [Pr.: -zi-at] – V. întârzia.
întârziaților
ÎNTÂRZIÁT, -Ă, întârziați, -te, adj. Care a apărut, s-a ivit după termenul prevăzut sau fixat. [Pr.: -zi-at] – V. întârzia.
întârziere
ÎNTÂRZIÉRE, întârzieri, s. f. Acțiunea de a întârzia și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. și adj. Cu întârziere = (care se produce) mai târziu decât trebuie sau decât este prevăzut. ◊ Loc. adv. Fără întârziere = numaidecât, fără zăbavă. ◊ Expr. A exploda cu întârziere = (despre bombe sau corpuri explozive) a exploda la un anumit interval de timp (fixat dinainte) după momentul punerii sau al lansării. A fi în întârziere = a fi rămas în urmă, a fi întârziat. ♦ Timpul, durata cât cineva sau ceva întârzie. [Pr.: -zi-e-] – V. întârzia. DOOM
întârziére (-zi-e-) s. f., g.-d. art. întârziérii; pl. întârziéri
întârzierea
ÎNTÂRZIÉRE, întârzieri, s. f. Acțiunea de a întârzia și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. și adj. Cu întârziere = (care se produce) mai târziu decât trebuie sau decât este prevăzut. ◊ Loc. adv. Fără întârziere = numaidecât, fără zăbavă. ◊ Expr. A exploda cu întârziere = (despre bombe sau corpuri explozive) a exploda la un anumit interval de timp (fixat dinainte) după momentul punerii sau al lansării. A fi în întârziere = a fi rămas în urmă, a fi întârziat. ♦ Timpul, durata cât cineva sau ceva întârzie. [Pr.: -zi-e-] – V. întârzia. DOOM
întârziére (-zi-e-) s. f., g.-d. art. întârziérii; pl. întârziéri
întârzieri
ÎNTÂRZIÉRE, întârzieri, s. f. Acțiunea de a întârzia și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. și adj. Cu întârziere = (care se produce) mai târziu decât trebuie sau decât este prevăzut. ◊ Loc. adv. Fără întârziere = numaidecât, fără zăbavă. ◊ Expr. A exploda cu întârziere = (despre bombe sau corpuri explozive) a exploda la un anumit interval de timp (fixat dinainte) după momentul punerii sau al lansării. A fi în întârziere = a fi rămas în urmă, a fi întârziat. ♦ Timpul, durata cât cineva sau ceva întârzie. [Pr.: -zi-e-] – V. întârzia. DOOM
întârziére (-zi-e-) s. f., g.-d. art. întârziérii; pl. întârziéri
întârzierii
ÎNTÂRZIÉRE, întârzieri, s. f. Acțiunea de a întârzia și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. și adj. Cu întârziere = (care se produce) mai târziu decât trebuie sau decât este prevăzut. ◊ Loc. adv. Fără întârziere = numaidecât, fără zăbavă. ◊ Expr. A exploda cu întârziere = (despre bombe sau corpuri explozive) a exploda la un anumit interval de timp (fixat dinainte) după momentul punerii sau al lansării. A fi în întârziere = a fi rămas în urmă, a fi întârziat. ♦ Timpul, durata cât cineva sau ceva întârzie. [Pr.: -zi-e-] – V. întârzia. DOOM
întârziére (-zi-e-) s. f., g.-d. art. întârziérii; pl. întârziéri
întârzierile
ÎNTÂRZIÉRE, întârzieri, s. f. Acțiunea de a întârzia și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. și adj. Cu întârziere = (care se produce) mai târziu decât trebuie sau decât este prevăzut. ◊ Loc. adv. Fără întârziere = numaidecât, fără zăbavă. ◊ Expr. A exploda cu întârziere = (despre bombe sau corpuri explozive) a exploda la un anumit interval de timp (fixat dinainte) după momentul punerii sau al lansării. A fi în întârziere = a fi rămas în urmă, a fi întârziat. ♦ Timpul, durata cât cineva sau ceva întârzie. [Pr.: -zi-e-] – V. întârzia. DOOM
întârziére (-zi-e-) s. f., g.-d. art. întârziérii; pl. întârziéri
întârzierilor
ÎNTÂRZIÉRE, întârzieri, s. f. Acțiunea de a întârzia și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. și adj. Cu întârziere = (care se produce) mai târziu decât trebuie sau decât este prevăzut. ◊ Loc. adv. Fără întârziere = numaidecât, fără zăbavă. ◊ Expr. A exploda cu întârziere = (despre bombe sau corpuri explozive) a exploda la un anumit interval de timp (fixat dinainte) după momentul punerii sau al lansării. A fi în întârziere = a fi rămas în urmă, a fi întârziat. ♦ Timpul, durata cât cineva sau ceva întârzie. [Pr.: -zi-e-] – V. întârzia. DOOM
întârziére (-zi-e-) s. f., g.-d. art. întârziérii; pl. întârziéri
întîi
ÎNTẤI, ÎNTẤIA adv., num. ord. I. Adv. 1. La început. ♦ (Precedat de „mai”) Mai demult. 2. Înainte de toate, în primul rând. Să ne-așezăm întâi la masă. ♦ (Pentru) prima oară. II. Num. ord. (Adesea adjectival; când precedă substantivul, în forma articulată întâiul, întâia) Care se află în fruntea unei serii (în ceea ce privește spațiul, timpul, calitatea); prim2. Întâiul, întâia în clasă. E în clasa întâi. ◊ Loc. adv. (Pentru) întâia dată (sau oară) = (pentru) prima dată. ◊ Expr. Mai întâi și-ntâi (de toate) = în primul rând. ♦ (Înv., precedat de „cel”, „cea”) Dintâi. ♦ (Substantivat, m.; în sintagma) Întâiul născut = cel mai mare dintre fii. – Lat. *antaneus (< ante „înainte”). DOOM
!întấi2 num. m. (prémiul ~/I), art. întấiul (~ premiu), pl. întấi, art. întấii; f. întấi/întấia (clasa/clasei ~), art. întấia (~ clasă), g.-d. întấii (~ clase), pl. întấi, art. întấile, g.-d. pl. m. și f. întâilor
întîia
ÎNTẤIAȘI num. ord. f. (Pop.; în loc. adv.) Întâiași dată = prima dată, întâia dată. [Pr.: -tâ-iași] – Întâia + și. DOOM
întấiași (pop.) adj. f.
întîiași
ÎNTẤIAȘI num. ord. f. (Pop.; în loc. adv.) Întâiași dată = prima dată, întâia dată. [Pr.: -tâ-iași] – Întâia + și. DOOM
întấiași (pop.) adj. f.
întîiei
ÎNTẤIAȘI num. ord. f. (Pop.; în loc. adv.) Întâiași dată = prima dată, întâia dată. [Pr.: -tâ-iași] – Întâia + și. DOOM
întấiași (pop.) adj. f.
întîietate
ÎNTÂIETÁTE s. f. Însușirea de a fi primul; prioritate. ◊ Expr. A avea (sau a da etc.) întâietate = a avea (sau a da etc.) primul loc, prioritate. [Pr.: -tâ-ie-] – Întâi + suf. -ătate. DOOM
întâietáte s. f., g.-d. art. întâietắții
întîietatea
ÎNTÂIETÁTE s. f. Însușirea de a fi primul; prioritate. ◊ Expr. A avea (sau a da etc.) întâietate = a avea (sau a da etc.) primul loc, prioritate. [Pr.: -tâ-ie-] – Întâi + suf. -ătate. DOOM
întâietáte s. f., g.-d. art. întâietắții
întîietăți
ÎNTÂIETÁTE s. f. Însușirea de a fi primul; prioritate. ◊ Expr. A avea (sau a da etc.) întâietate = a avea (sau a da etc.) primul loc, prioritate. [Pr.: -tâ-ie-] – Întâi + suf. -ătate. DOOM
întâietáte s. f., g.-d. art. întâietắții
întîietății
ÎNTÂIETÁTE s. f. Însușirea de a fi primul; prioritate. ◊ Expr. A avea (sau a da etc.) întâietate = a avea (sau a da etc.) primul loc, prioritate. [Pr.: -tâ-ie-] – Întâi + suf. -ătate. DOOM
întâietáte s. f., g.-d. art. întâietắții
întîii
ÎNTẤIAȘI num. ord. f. (Pop.; în loc. adv.) Întâiași dată = prima dată, întâia dată. [Pr.: -tâ-iași] – Întâia + și. DOOM
întấiași (pop.) adj. f.
întîile
ÎNTẤIAȘI num. ord. f. (Pop.; în loc. adv.) Întâiași dată = prima dată, întâia dată. [Pr.: -tâ-iași] – Întâia + și. DOOM
întấiași (pop.) adj. f.
întîilor
ÎNTẤIAȘI num. ord. f. (Pop.; în loc. adv.) Întâiași dată = prima dată, întâia dată. [Pr.: -tâ-iași] – Întâia + și. DOOM
întấiași (pop.) adj. f.
întîiul
ÎNTẤIAȘI num. ord. f. (Pop.; în loc. adv.) Întâiași dată = prima dată, întâia dată. [Pr.: -tâ-iași] – Întâia + și. DOOM
întấiași (pop.) adj. f.
întîiului
ÎNTẤIAȘI num. ord. f. (Pop.; în loc. adv.) Întâiași dată = prima dată, întâia dată. [Pr.: -tâ-iași] – Întâia + și. DOOM
întấiași (pop.) adj. f.
întîlnea
ÎNTÂLNÍ, întâlnesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A da întâmplător de cineva sau de ceva; a se încrucișa în drum cu cineva. ♦ (Despre linii geometrice sau topografice) A (se) atinge, a (se) intersecta într-un punct. 2. Refl. recipr. A se vedea cu cineva în urma unei înțelegeri prealabile; a avea întrevedere cu cineva. 3. Tranz. A găsi; a descoperi. ♦ (De obicei în construcții negative) A da peste..., a avea parte de... 4. Tranz. și refl. A (se) găsi, a (se) afla. 5. Tranz. și refl. recipr. A avea pe cineva drept adversar într-o competiție sportivă; a se lupta, a se confrunta cu cineva într-o competiție sportivă. – În + tâlni (înv. „a întâlni”, probabil < magh.). DOOM
întâlní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întâlnésc, imperf. 3 sg. întâlneá; conj. prez. 3 să întâlneáscă
întîlneai
ÎNTÂLNÍ, întâlnesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A da întâmplător de cineva sau de ceva; a se încrucișa în drum cu cineva. ♦ (Despre linii geometrice sau topografice) A (se) atinge, a (se) intersecta într-un punct. 2. Refl. recipr. A se vedea cu cineva în urma unei înțelegeri prealabile; a avea întrevedere cu cineva. 3. Tranz. A găsi; a descoperi. ♦ (De obicei în construcții negative) A da peste..., a avea parte de... 4. Tranz. și refl. A (se) găsi, a (se) afla. 5. Tranz. și refl. recipr. A avea pe cineva drept adversar într-o competiție sportivă; a se lupta, a se confrunta cu cineva într-o competiție sportivă. – În + tâlni (înv. „a întâlni”, probabil < magh.). DOOM
întâlní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întâlnésc, imperf. 3 sg. întâlneá; conj. prez. 3 să întâlneáscă
întîlneam
ÎNTÂLNÍ, întâlnesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A da întâmplător de cineva sau de ceva; a se încrucișa în drum cu cineva. ♦ (Despre linii geometrice sau topografice) A (se) atinge, a (se) intersecta într-un punct. 2. Refl. recipr. A se vedea cu cineva în urma unei înțelegeri prealabile; a avea întrevedere cu cineva. 3. Tranz. A găsi; a descoperi. ♦ (De obicei în construcții negative) A da peste..., a avea parte de... 4. Tranz. și refl. A (se) găsi, a (se) afla. 5. Tranz. și refl. recipr. A avea pe cineva drept adversar într-o competiție sportivă; a se lupta, a se confrunta cu cineva într-o competiție sportivă. – În + tâlni (înv. „a întâlni”, probabil < magh.). DOOM
întâlní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întâlnésc, imperf. 3 sg. întâlneá; conj. prez. 3 să întâlneáscă
întîlnească
ÎNTÂLNÍ, întâlnesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A da întâmplător de cineva sau de ceva; a se încrucișa în drum cu cineva. ♦ (Despre linii geometrice sau topografice) A (se) atinge, a (se) intersecta într-un punct. 2. Refl. recipr. A se vedea cu cineva în urma unei înțelegeri prealabile; a avea întrevedere cu cineva. 3. Tranz. A găsi; a descoperi. ♦ (De obicei în construcții negative) A da peste..., a avea parte de... 4. Tranz. și refl. A (se) găsi, a (se) afla. 5. Tranz. și refl. recipr. A avea pe cineva drept adversar într-o competiție sportivă; a se lupta, a se confrunta cu cineva într-o competiție sportivă. – În + tâlni (înv. „a întâlni”, probabil < magh.). DOOM
întâlní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întâlnésc, imperf. 3 sg. întâlneá; conj. prez. 3 să întâlneáscă
întîlneau
ÎNTÂLNÍ, întâlnesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A da întâmplător de cineva sau de ceva; a se încrucișa în drum cu cineva. ♦ (Despre linii geometrice sau topografice) A (se) atinge, a (se) intersecta într-un punct. 2. Refl. recipr. A se vedea cu cineva în urma unei înțelegeri prealabile; a avea întrevedere cu cineva. 3. Tranz. A găsi; a descoperi. ♦ (De obicei în construcții negative) A da peste..., a avea parte de... 4. Tranz. și refl. A (se) găsi, a (se) afla. 5. Tranz. și refl. recipr. A avea pe cineva drept adversar într-o competiție sportivă; a se lupta, a se confrunta cu cineva într-o competiție sportivă. – În + tâlni (înv. „a întâlni”, probabil < magh.). DOOM
întâlní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întâlnésc, imperf. 3 sg. întâlneá; conj. prez. 3 să întâlneáscă
întîlneați
ÎNTÂLNÍ, întâlnesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A da întâmplător de cineva sau de ceva; a se încrucișa în drum cu cineva. ♦ (Despre linii geometrice sau topografice) A (se) atinge, a (se) intersecta într-un punct. 2. Refl. recipr. A se vedea cu cineva în urma unei înțelegeri prealabile; a avea întrevedere cu cineva. 3. Tranz. A găsi; a descoperi. ♦ (De obicei în construcții negative) A da peste..., a avea parte de... 4. Tranz. și refl. A (se) găsi, a (se) afla. 5. Tranz. și refl. recipr. A avea pe cineva drept adversar într-o competiție sportivă; a se lupta, a se confrunta cu cineva într-o competiție sportivă. – În + tâlni (înv. „a întâlni”, probabil < magh.). DOOM
întâlní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întâlnésc, imperf. 3 sg. întâlneá; conj. prez. 3 să întâlneáscă
întîlnesc
ÎNTÂLNÍ, întâlnesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A da întâmplător de cineva sau de ceva; a se încrucișa în drum cu cineva. ♦ (Despre linii geometrice sau topografice) A (se) atinge, a (se) intersecta într-un punct. 2. Refl. recipr. A se vedea cu cineva în urma unei înțelegeri prealabile; a avea întrevedere cu cineva. 3. Tranz. A găsi; a descoperi. ♦ (De obicei în construcții negative) A da peste..., a avea parte de... 4. Tranz. și refl. A (se) găsi, a (se) afla. 5. Tranz. și refl. recipr. A avea pe cineva drept adversar într-o competiție sportivă; a se lupta, a se confrunta cu cineva într-o competiție sportivă. – În + tâlni (înv. „a întâlni”, probabil < magh.). DOOM
întâlní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întâlnésc, imperf. 3 sg. întâlneá; conj. prez. 3 să întâlneáscă
întîlnește
ÎNTÂLNÍ, întâlnesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A da întâmplător de cineva sau de ceva; a se încrucișa în drum cu cineva. ♦ (Despre linii geometrice sau topografice) A (se) atinge, a (se) intersecta într-un punct. 2. Refl. recipr. A se vedea cu cineva în urma unei înțelegeri prealabile; a avea întrevedere cu cineva. 3. Tranz. A găsi; a descoperi. ♦ (De obicei în construcții negative) A da peste..., a avea parte de... 4. Tranz. și refl. A (se) găsi, a (se) afla. 5. Tranz. și refl. recipr. A avea pe cineva drept adversar într-o competiție sportivă; a se lupta, a se confrunta cu cineva într-o competiție sportivă. – În + tâlni (înv. „a întâlni”, probabil < magh.). DOOM
întâlní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întâlnésc, imperf. 3 sg. întâlneá; conj. prez. 3 să întâlneáscă
întîlnești
ÎNTÂLNÍ, întâlnesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A da întâmplător de cineva sau de ceva; a se încrucișa în drum cu cineva. ♦ (Despre linii geometrice sau topografice) A (se) atinge, a (se) intersecta într-un punct. 2. Refl. recipr. A se vedea cu cineva în urma unei înțelegeri prealabile; a avea întrevedere cu cineva. 3. Tranz. A găsi; a descoperi. ♦ (De obicei în construcții negative) A da peste..., a avea parte de... 4. Tranz. și refl. A (se) găsi, a (se) afla. 5. Tranz. și refl. recipr. A avea pe cineva drept adversar într-o competiție sportivă; a se lupta, a se confrunta cu cineva într-o competiție sportivă. – În + tâlni (înv. „a întâlni”, probabil < magh.). DOOM
întâlní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întâlnésc, imperf. 3 sg. întâlneá; conj. prez. 3 să întâlneáscă
întîlni
ÎNTÂLNÍ, întâlnesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A da întâmplător de cineva sau de ceva; a se încrucișa în drum cu cineva. ♦ (Despre linii geometrice sau topografice) A (se) atinge, a (se) intersecta într-un punct. 2. Refl. recipr. A se vedea cu cineva în urma unei înțelegeri prealabile; a avea întrevedere cu cineva. 3. Tranz. A găsi; a descoperi. ♦ (De obicei în construcții negative) A da peste..., a avea parte de... 4. Tranz. și refl. A (se) găsi, a (se) afla. 5. Tranz. și refl. recipr. A avea pe cineva drept adversar într-o competiție sportivă; a se lupta, a se confrunta cu cineva într-o competiție sportivă. – În + tâlni (înv. „a întâlni”, probabil < magh.). DOOM
întâlní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întâlnésc, imperf. 3 sg. întâlneá; conj. prez. 3 să întâlneáscă
întîlnii
ÎNTÂLNÍ, întâlnesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A da întâmplător de cineva sau de ceva; a se încrucișa în drum cu cineva. ♦ (Despre linii geometrice sau topografice) A (se) atinge, a (se) intersecta într-un punct. 2. Refl. recipr. A se vedea cu cineva în urma unei înțelegeri prealabile; a avea întrevedere cu cineva. 3. Tranz. A găsi; a descoperi. ♦ (De obicei în construcții negative) A da peste..., a avea parte de... 4. Tranz. și refl. A (se) găsi, a (se) afla. 5. Tranz. și refl. recipr. A avea pe cineva drept adversar într-o competiție sportivă; a se lupta, a se confrunta cu cineva într-o competiție sportivă. – În + tâlni (înv. „a întâlni”, probabil < magh.). DOOM
întâlní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întâlnésc, imperf. 3 sg. întâlneá; conj. prez. 3 să întâlneáscă
întîlnim
ÎNTÂLNÍ, întâlnesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A da întâmplător de cineva sau de ceva; a se încrucișa în drum cu cineva. ♦ (Despre linii geometrice sau topografice) A (se) atinge, a (se) intersecta într-un punct. 2. Refl. recipr. A se vedea cu cineva în urma unei înțelegeri prealabile; a avea întrevedere cu cineva. 3. Tranz. A găsi; a descoperi. ♦ (De obicei în construcții negative) A da peste..., a avea parte de... 4. Tranz. și refl. A (se) găsi, a (se) afla. 5. Tranz. și refl. recipr. A avea pe cineva drept adversar într-o competiție sportivă; a se lupta, a se confrunta cu cineva într-o competiție sportivă. – În + tâlni (înv. „a întâlni”, probabil < magh.). DOOM
întâlní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întâlnésc, imperf. 3 sg. întâlneá; conj. prez. 3 să întâlneáscă
întîlnind
ÎNTÂLNÍ, întâlnesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A da întâmplător de cineva sau de ceva; a se încrucișa în drum cu cineva. ♦ (Despre linii geometrice sau topografice) A (se) atinge, a (se) intersecta într-un punct. 2. Refl. recipr. A se vedea cu cineva în urma unei înțelegeri prealabile; a avea întrevedere cu cineva. 3. Tranz. A găsi; a descoperi. ♦ (De obicei în construcții negative) A da peste..., a avea parte de... 4. Tranz. și refl. A (se) găsi, a (se) afla. 5. Tranz. și refl. recipr. A avea pe cineva drept adversar într-o competiție sportivă; a se lupta, a se confrunta cu cineva într-o competiție sportivă. – În + tâlni (înv. „a întâlni”, probabil < magh.). DOOM
întâlní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întâlnésc, imperf. 3 sg. întâlneá; conj. prez. 3 să întâlneáscă
întîlnire
ÎNTÂLNÍ, întâlnesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A da întâmplător de cineva sau de ceva; a se încrucișa în drum cu cineva. ♦ (Despre linii geometrice sau topografice) A (se) atinge, a (se) intersecta într-un punct. 2. Refl. recipr. A se vedea cu cineva în urma unei înțelegeri prealabile; a avea întrevedere cu cineva. 3. Tranz. A găsi; a descoperi. ♦ (De obicei în construcții negative) A da peste..., a avea parte de... 4. Tranz. și refl. A (se) găsi, a (se) afla. 5. Tranz. și refl. recipr. A avea pe cineva drept adversar într-o competiție sportivă; a se lupta, a se confrunta cu cineva într-o competiție sportivă. – În + tâlni (înv. „a întâlni”, probabil < magh.). DOOM
întâlní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întâlnésc, imperf. 3 sg. întâlneá; conj. prez. 3 să întâlneáscă
întîlnire
ÎNTÂLNÍRE, întâlniri, s. f. Acțiunea de a (se) întâlni. ♦ Meci. – V. întâlni. DOOM
întâlníre s. f., g.-d. art. întâlnírii; pl. întâlníri
întîlnirea
ÎNTÂLNÍRE, întâlniri, s. f. Acțiunea de a (se) întâlni. ♦ Meci. – V. întâlni. DOOM
întâlníre s. f., g.-d. art. întâlnírii; pl. întâlníri
întîlniri
ÎNTÂLNÍRE, întâlniri, s. f. Acțiunea de a (se) întâlni. ♦ Meci. – V. întâlni. DOOM
întâlníre s. f., g.-d. art. întâlnírii; pl. întâlníri
întîlnirii
ÎNTÂLNÍRE, întâlniri, s. f. Acțiunea de a (se) întâlni. ♦ Meci. – V. întâlni. DOOM
întâlníre s. f., g.-d. art. întâlnírii; pl. întâlníri
întîlnirile
ÎNTÂLNÍRE, întâlniri, s. f. Acțiunea de a (se) întâlni. ♦ Meci. – V. întâlni. DOOM
întâlníre s. f., g.-d. art. întâlnírii; pl. întâlníri
întîlnirilor
ÎNTÂLNÍRE, întâlniri, s. f. Acțiunea de a (se) întâlni. ♦ Meci. – V. întâlni. DOOM
întâlníre s. f., g.-d. art. întâlnírii; pl. întâlníri
întîlniră
ÎNTÂLNÍ, întâlnesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A da întâmplător de cineva sau de ceva; a se încrucișa în drum cu cineva. ♦ (Despre linii geometrice sau topografice) A (se) atinge, a (se) intersecta într-un punct. 2. Refl. recipr. A se vedea cu cineva în urma unei înțelegeri prealabile; a avea întrevedere cu cineva. 3. Tranz. A găsi; a descoperi. ♦ (De obicei în construcții negative) A da peste..., a avea parte de... 4. Tranz. și refl. A (se) găsi, a (se) afla. 5. Tranz. și refl. recipr. A avea pe cineva drept adversar într-o competiție sportivă; a se lupta, a se confrunta cu cineva într-o competiție sportivă. – În + tâlni (înv. „a întâlni”, probabil < magh.). DOOM
întâlní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întâlnésc, imperf. 3 sg. întâlneá; conj. prez. 3 să întâlneáscă
întîlnirăm
ÎNTÂLNÍ, întâlnesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A da întâmplător de cineva sau de ceva; a se încrucișa în drum cu cineva. ♦ (Despre linii geometrice sau topografice) A (se) atinge, a (se) intersecta într-un punct. 2. Refl. recipr. A se vedea cu cineva în urma unei înțelegeri prealabile; a avea întrevedere cu cineva. 3. Tranz. A găsi; a descoperi. ♦ (De obicei în construcții negative) A da peste..., a avea parte de... 4. Tranz. și refl. A (se) găsi, a (se) afla. 5. Tranz. și refl. recipr. A avea pe cineva drept adversar într-o competiție sportivă; a se lupta, a se confrunta cu cineva într-o competiție sportivă. – În + tâlni (înv. „a întâlni”, probabil < magh.). DOOM
întâlní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întâlnésc, imperf. 3 sg. întâlneá; conj. prez. 3 să întâlneáscă
întîlnirăți
ÎNTÂLNÍ, întâlnesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A da întâmplător de cineva sau de ceva; a se încrucișa în drum cu cineva. ♦ (Despre linii geometrice sau topografice) A (se) atinge, a (se) intersecta într-un punct. 2. Refl. recipr. A se vedea cu cineva în urma unei înțelegeri prealabile; a avea întrevedere cu cineva. 3. Tranz. A găsi; a descoperi. ♦ (De obicei în construcții negative) A da peste..., a avea parte de... 4. Tranz. și refl. A (se) găsi, a (se) afla. 5. Tranz. și refl. recipr. A avea pe cineva drept adversar într-o competiție sportivă; a se lupta, a se confrunta cu cineva într-o competiție sportivă. – În + tâlni (înv. „a întâlni”, probabil < magh.). DOOM
întâlní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întâlnésc, imperf. 3 sg. întâlneá; conj. prez. 3 să întâlneáscă
întîlnise
ÎNTÂLNÍ, întâlnesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A da întâmplător de cineva sau de ceva; a se încrucișa în drum cu cineva. ♦ (Despre linii geometrice sau topografice) A (se) atinge, a (se) intersecta într-un punct. 2. Refl. recipr. A se vedea cu cineva în urma unei înțelegeri prealabile; a avea întrevedere cu cineva. 3. Tranz. A găsi; a descoperi. ♦ (De obicei în construcții negative) A da peste..., a avea parte de... 4. Tranz. și refl. A (se) găsi, a (se) afla. 5. Tranz. și refl. recipr. A avea pe cineva drept adversar într-o competiție sportivă; a se lupta, a se confrunta cu cineva într-o competiție sportivă. – În + tâlni (înv. „a întâlni”, probabil < magh.). DOOM
întâlní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întâlnésc, imperf. 3 sg. întâlneá; conj. prez. 3 să întâlneáscă
întîlnisem
ÎNTÂLNÍ, întâlnesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A da întâmplător de cineva sau de ceva; a se încrucișa în drum cu cineva. ♦ (Despre linii geometrice sau topografice) A (se) atinge, a (se) intersecta într-un punct. 2. Refl. recipr. A se vedea cu cineva în urma unei înțelegeri prealabile; a avea întrevedere cu cineva. 3. Tranz. A găsi; a descoperi. ♦ (De obicei în construcții negative) A da peste..., a avea parte de... 4. Tranz. și refl. A (se) găsi, a (se) afla. 5. Tranz. și refl. recipr. A avea pe cineva drept adversar într-o competiție sportivă; a se lupta, a se confrunta cu cineva într-o competiție sportivă. – În + tâlni (înv. „a întâlni”, probabil < magh.). DOOM
întâlní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întâlnésc, imperf. 3 sg. întâlneá; conj. prez. 3 să întâlneáscă
întîlniseră
ÎNTÂLNÍ, întâlnesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A da întâmplător de cineva sau de ceva; a se încrucișa în drum cu cineva. ♦ (Despre linii geometrice sau topografice) A (se) atinge, a (se) intersecta într-un punct. 2. Refl. recipr. A se vedea cu cineva în urma unei înțelegeri prealabile; a avea întrevedere cu cineva. 3. Tranz. A găsi; a descoperi. ♦ (De obicei în construcții negative) A da peste..., a avea parte de... 4. Tranz. și refl. A (se) găsi, a (se) afla. 5. Tranz. și refl. recipr. A avea pe cineva drept adversar într-o competiție sportivă; a se lupta, a se confrunta cu cineva într-o competiție sportivă. – În + tâlni (înv. „a întâlni”, probabil < magh.). DOOM
întâlní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întâlnésc, imperf. 3 sg. întâlneá; conj. prez. 3 să întâlneáscă
întîlniserăm
ÎNTÂLNÍ, întâlnesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A da întâmplător de cineva sau de ceva; a se încrucișa în drum cu cineva. ♦ (Despre linii geometrice sau topografice) A (se) atinge, a (se) intersecta într-un punct. 2. Refl. recipr. A se vedea cu cineva în urma unei înțelegeri prealabile; a avea întrevedere cu cineva. 3. Tranz. A găsi; a descoperi. ♦ (De obicei în construcții negative) A da peste..., a avea parte de... 4. Tranz. și refl. A (se) găsi, a (se) afla. 5. Tranz. și refl. recipr. A avea pe cineva drept adversar într-o competiție sportivă; a se lupta, a se confrunta cu cineva într-o competiție sportivă. – În + tâlni (înv. „a întâlni”, probabil < magh.). DOOM
întâlní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întâlnésc, imperf. 3 sg. întâlneá; conj. prez. 3 să întâlneáscă
întîlniserăți
ÎNTÂLNÍ, întâlnesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A da întâmplător de cineva sau de ceva; a se încrucișa în drum cu cineva. ♦ (Despre linii geometrice sau topografice) A (se) atinge, a (se) intersecta într-un punct. 2. Refl. recipr. A se vedea cu cineva în urma unei înțelegeri prealabile; a avea întrevedere cu cineva. 3. Tranz. A găsi; a descoperi. ♦ (De obicei în construcții negative) A da peste..., a avea parte de... 4. Tranz. și refl. A (se) găsi, a (se) afla. 5. Tranz. și refl. recipr. A avea pe cineva drept adversar într-o competiție sportivă; a se lupta, a se confrunta cu cineva într-o competiție sportivă. – În + tâlni (înv. „a întâlni”, probabil < magh.). DOOM
întâlní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întâlnésc, imperf. 3 sg. întâlneá; conj. prez. 3 să întâlneáscă
întîlniseși
ÎNTÂLNÍ, întâlnesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A da întâmplător de cineva sau de ceva; a se încrucișa în drum cu cineva. ♦ (Despre linii geometrice sau topografice) A (se) atinge, a (se) intersecta într-un punct. 2. Refl. recipr. A se vedea cu cineva în urma unei înțelegeri prealabile; a avea întrevedere cu cineva. 3. Tranz. A găsi; a descoperi. ♦ (De obicei în construcții negative) A da peste..., a avea parte de... 4. Tranz. și refl. A (se) găsi, a (se) afla. 5. Tranz. și refl. recipr. A avea pe cineva drept adversar într-o competiție sportivă; a se lupta, a se confrunta cu cineva într-o competiție sportivă. – În + tâlni (înv. „a întâlni”, probabil < magh.). DOOM
întâlní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întâlnésc, imperf. 3 sg. întâlneá; conj. prez. 3 să întâlneáscă
întîlniseți
ÎNTÂLNÍ, întâlnesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A da întâmplător de cineva sau de ceva; a se încrucișa în drum cu cineva. ♦ (Despre linii geometrice sau topografice) A (se) atinge, a (se) intersecta într-un punct. 2. Refl. recipr. A se vedea cu cineva în urma unei înțelegeri prealabile; a avea întrevedere cu cineva. 3. Tranz. A găsi; a descoperi. ♦ (De obicei în construcții negative) A da peste..., a avea parte de... 4. Tranz. și refl. A (se) găsi, a (se) afla. 5. Tranz. și refl. recipr. A avea pe cineva drept adversar într-o competiție sportivă; a se lupta, a se confrunta cu cineva într-o competiție sportivă. – În + tâlni (înv. „a întâlni”, probabil < magh.). DOOM
întâlní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întâlnésc, imperf. 3 sg. întâlneá; conj. prez. 3 să întâlneáscă
întîlnit
ÎNTÂLNÍ, întâlnesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A da întâmplător de cineva sau de ceva; a se încrucișa în drum cu cineva. ♦ (Despre linii geometrice sau topografice) A (se) atinge, a (se) intersecta într-un punct. 2. Refl. recipr. A se vedea cu cineva în urma unei înțelegeri prealabile; a avea întrevedere cu cineva. 3. Tranz. A găsi; a descoperi. ♦ (De obicei în construcții negative) A da peste..., a avea parte de... 4. Tranz. și refl. A (se) găsi, a (se) afla. 5. Tranz. și refl. recipr. A avea pe cineva drept adversar într-o competiție sportivă; a se lupta, a se confrunta cu cineva într-o competiție sportivă. – În + tâlni (înv. „a întâlni”, probabil < magh.). DOOM
întâlní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întâlnésc, imperf. 3 sg. întâlneá; conj. prez. 3 să întâlneáscă
întîlnit
ÎNTÂLNÍ, întâlnesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A da de cineva sau de ceva; a se afla în prezența cuiva sau a ceva. ♦ (Despre linii geometrice sau topografice) A (se) atinge, a (se) intersecta într-un punct. 2. Refl. recipr. A se vedea cu cineva în urma unei înțelegeri prealabile; a avea întrevedere cu cineva. 3. Tranz. A găsi; a descoperi. ♦ (De obicei în construcții negative) A da peste..., a avea parte de... 4. Tranz. și refl. A (se) găsi, a (se) afla. 5. Tranz. și refl. recipr. A avea pe cineva drept adversar într-o competiție sportivă; a se lupta, a se confrunta cu cineva într-o competiție sportivă. – În + tâlni (Înv. „a întâlni”, probabil < magh.).
întîlnita
ÎNTÂLNÍ, întâlnesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A da de cineva sau de ceva; a se afla în prezența cuiva sau a ceva. ♦ (Despre linii geometrice sau topografice) A (se) atinge, a (se) intersecta într-un punct. 2. Refl. recipr. A se vedea cu cineva în urma unei înțelegeri prealabile; a avea întrevedere cu cineva. 3. Tranz. A găsi; a descoperi. ♦ (De obicei în construcții negative) A da peste..., a avea parte de... 4. Tranz. și refl. A (se) găsi, a (se) afla. 5. Tranz. și refl. recipr. A avea pe cineva drept adversar într-o competiție sportivă; a se lupta, a se confrunta cu cineva într-o competiție sportivă. – În + tâlni (Înv. „a întâlni”, probabil < magh.).
întîlnite
ÎNTÂLNÍ, întâlnesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A da de cineva sau de ceva; a se afla în prezența cuiva sau a ceva. ♦ (Despre linii geometrice sau topografice) A (se) atinge, a (se) intersecta într-un punct. 2. Refl. recipr. A se vedea cu cineva în urma unei înțelegeri prealabile; a avea întrevedere cu cineva. 3. Tranz. A găsi; a descoperi. ♦ (De obicei în construcții negative) A da peste..., a avea parte de... 4. Tranz. și refl. A (se) găsi, a (se) afla. 5. Tranz. și refl. recipr. A avea pe cineva drept adversar într-o competiție sportivă; a se lupta, a se confrunta cu cineva într-o competiție sportivă. – În + tâlni (Înv. „a întâlni”, probabil < magh.).
întîlnitei
ÎNTÂLNÍ, întâlnesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A da de cineva sau de ceva; a se afla în prezența cuiva sau a ceva. ♦ (Despre linii geometrice sau topografice) A (se) atinge, a (se) intersecta într-un punct. 2. Refl. recipr. A se vedea cu cineva în urma unei înțelegeri prealabile; a avea întrevedere cu cineva. 3. Tranz. A găsi; a descoperi. ♦ (De obicei în construcții negative) A da peste..., a avea parte de... 4. Tranz. și refl. A (se) găsi, a (se) afla. 5. Tranz. și refl. recipr. A avea pe cineva drept adversar într-o competiție sportivă; a se lupta, a se confrunta cu cineva într-o competiție sportivă. – În + tâlni (Înv. „a întâlni”, probabil < magh.).
întîlnitele
ÎNTÂLNÍ, întâlnesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A da de cineva sau de ceva; a se afla în prezența cuiva sau a ceva. ♦ (Despre linii geometrice sau topografice) A (se) atinge, a (se) intersecta într-un punct. 2. Refl. recipr. A se vedea cu cineva în urma unei înțelegeri prealabile; a avea întrevedere cu cineva. 3. Tranz. A găsi; a descoperi. ♦ (De obicei în construcții negative) A da peste..., a avea parte de... 4. Tranz. și refl. A (se) găsi, a (se) afla. 5. Tranz. și refl. recipr. A avea pe cineva drept adversar într-o competiție sportivă; a se lupta, a se confrunta cu cineva într-o competiție sportivă. – În + tâlni (Înv. „a întâlni”, probabil < magh.).
întîlnitelor
ÎNTÂLNÍ, întâlnesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A da de cineva sau de ceva; a se afla în prezența cuiva sau a ceva. ♦ (Despre linii geometrice sau topografice) A (se) atinge, a (se) intersecta într-un punct. 2. Refl. recipr. A se vedea cu cineva în urma unei înțelegeri prealabile; a avea întrevedere cu cineva. 3. Tranz. A găsi; a descoperi. ♦ (De obicei în construcții negative) A da peste..., a avea parte de... 4. Tranz. și refl. A (se) găsi, a (se) afla. 5. Tranz. și refl. recipr. A avea pe cineva drept adversar într-o competiție sportivă; a se lupta, a se confrunta cu cineva într-o competiție sportivă. – În + tâlni (Înv. „a întâlni”, probabil < magh.).
întîlnitul
ÎNTÂLNÍ, întâlnesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A da de cineva sau de ceva; a se afla în prezența cuiva sau a ceva. ♦ (Despre linii geometrice sau topografice) A (se) atinge, a (se) intersecta într-un punct. 2. Refl. recipr. A se vedea cu cineva în urma unei înțelegeri prealabile; a avea întrevedere cu cineva. 3. Tranz. A găsi; a descoperi. ♦ (De obicei în construcții negative) A da peste..., a avea parte de... 4. Tranz. și refl. A (se) găsi, a (se) afla. 5. Tranz. și refl. recipr. A avea pe cineva drept adversar într-o competiție sportivă; a se lupta, a se confrunta cu cineva într-o competiție sportivă. – În + tâlni (Înv. „a întâlni”, probabil < magh.).
întîlnitului
ÎNTÂLNÍ, întâlnesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A da de cineva sau de ceva; a se afla în prezența cuiva sau a ceva. ♦ (Despre linii geometrice sau topografice) A (se) atinge, a (se) intersecta într-un punct. 2. Refl. recipr. A se vedea cu cineva în urma unei înțelegeri prealabile; a avea întrevedere cu cineva. 3. Tranz. A găsi; a descoperi. ♦ (De obicei în construcții negative) A da peste..., a avea parte de... 4. Tranz. și refl. A (se) găsi, a (se) afla. 5. Tranz. și refl. recipr. A avea pe cineva drept adversar într-o competiție sportivă; a se lupta, a se confrunta cu cineva într-o competiție sportivă. – În + tâlni (Înv. „a întâlni”, probabil < magh.).
întîlnitura
ÎNTÂLNITÚRĂ, întâlnituri, s. f. Nume dat în popor unor boli a căror cauză este atribuită întâlnirii cu un duh rău. – Întâlni + suf. -tură. DOOM
întâlnitúră (pop.) s. f., g.-d. art. întâlnitúrii; pl. întâlnitúri
întîlnituri
ÎNTÂLNITÚRĂ, întâlnituri, s. f. Nume dat în popor unor boli a căror cauză este atribuită întâlnirii cu un duh rău. – Întâlni + suf. -tură. DOOM
întâlnitúră (pop.) s. f., g.-d. art. întâlnitúrii; pl. întâlnitúri
întîlniturii
ÎNTÂLNITÚRĂ, întâlnituri, s. f. Nume dat în popor unor boli a căror cauză este atribuită întâlnirii cu un duh rău. – Întâlni + suf. -tură. DOOM
întâlnitúră (pop.) s. f., g.-d. art. întâlnitúrii; pl. întâlnitúri
întîlniturile
ÎNTÂLNITÚRĂ, întâlnituri, s. f. Nume dat în popor unor boli a căror cauză este atribuită întâlnirii cu un duh rău. – Întâlni + suf. -tură. DOOM
întâlnitúră (pop.) s. f., g.-d. art. întâlnitúrii; pl. întâlnitúri
întîlniturilor
ÎNTÂLNITÚRĂ, întâlnituri, s. f. Nume dat în popor unor boli a căror cauză este atribuită întâlnirii cu un duh rău. – Întâlni + suf. -tură. DOOM
întâlnitúră (pop.) s. f., g.-d. art. întâlnitúrii; pl. întâlnitúri
întîlniș
ÎNTÂLNÍȘ, întâlnișuri, s. n. (Pop.; în expr.) Bun întâlnișul! formulă de salut adresată cuiva pe care îl întâlnești în drum. – Întâlni + suf. -iș. DOOM
întâlníș (pop.) s. n., pl. întâlníșuri
întîlniși
ÎNTÂLNÍ, întâlnesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A da întâmplător de cineva sau de ceva; a se încrucișa în drum cu cineva. ♦ (Despre linii geometrice sau topografice) A (se) atinge, a (se) intersecta într-un punct. 2. Refl. recipr. A se vedea cu cineva în urma unei înțelegeri prealabile; a avea întrevedere cu cineva. 3. Tranz. A găsi; a descoperi. ♦ (De obicei în construcții negative) A da peste..., a avea parte de... 4. Tranz. și refl. A (se) găsi, a (se) afla. 5. Tranz. și refl. recipr. A avea pe cineva drept adversar într-o competiție sportivă; a se lupta, a se confrunta cu cineva într-o competiție sportivă. – În + tâlni (înv. „a întâlni”, probabil < magh.). DOOM
întâlní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întâlnésc, imperf. 3 sg. întâlneá; conj. prez. 3 să întâlneáscă
întîlnișul
ÎNTÂLNÍȘ, întâlnișuri, s. n. (Pop.; în expr.) Bun întâlnișul! formulă de salut adresată cuiva pe care îl întâlnești în drum. – Întâlni + suf. -iș. DOOM
întâlníș (pop.) s. n., pl. întâlníșuri
întîlnișului
ÎNTÂLNÍȘ, întâlnișuri, s. n. (Pop.; în expr.) Bun întâlnișul! formulă de salut adresată cuiva pe care îl întâlnești în drum. – Întâlni + suf. -iș. DOOM
întâlníș (pop.) s. n., pl. întâlníșuri
întîlnișuri
ÎNTÂLNÍȘ, întâlnișuri, s. n. (Pop.; în expr.) Bun întâlnișul! formulă de salut adresată cuiva pe care îl întâlnești în drum. – Întâlni + suf. -iș. DOOM
întâlníș (pop.) s. n., pl. întâlníșuri
întîlnișurile
ÎNTÂLNÍȘ, întâlnișuri, s. n. (Pop.; în expr.) Bun întâlnișul! formulă de salut adresată cuiva pe care îl întâlnești în drum. – Întâlni + suf. -iș. DOOM
întâlníș (pop.) s. n., pl. întâlníșuri
întîlnișurilor
ÎNTÂLNÍȘ, întâlnișuri, s. n. (Pop.; în expr.) Bun întâlnișul! formulă de salut adresată cuiva pe care îl întâlnești în drum. – Întâlni + suf. -iș. DOOM
întâlníș (pop.) s. n., pl. întâlníșuri
întîlniți
ÎNTÂLNÍ, întâlnesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A da întâmplător de cineva sau de ceva; a se încrucișa în drum cu cineva. ♦ (Despre linii geometrice sau topografice) A (se) atinge, a (se) intersecta într-un punct. 2. Refl. recipr. A se vedea cu cineva în urma unei înțelegeri prealabile; a avea întrevedere cu cineva. 3. Tranz. A găsi; a descoperi. ♦ (De obicei în construcții negative) A da peste..., a avea parte de... 4. Tranz. și refl. A (se) găsi, a (se) afla. 5. Tranz. și refl. recipr. A avea pe cineva drept adversar într-o competiție sportivă; a se lupta, a se confrunta cu cineva într-o competiție sportivă. – În + tâlni (înv. „a întâlni”, probabil < magh.). DOOM
întâlní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întâlnésc, imperf. 3 sg. întâlneá; conj. prez. 3 să întâlneáscă
întîlniți
ÎNTÂLNÍ, întâlnesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A da de cineva sau de ceva; a se afla în prezența cuiva sau a ceva. ♦ (Despre linii geometrice sau topografice) A (se) atinge, a (se) intersecta într-un punct. 2. Refl. recipr. A se vedea cu cineva în urma unei înțelegeri prealabile; a avea întrevedere cu cineva. 3. Tranz. A găsi; a descoperi. ♦ (De obicei în construcții negative) A da peste..., a avea parte de... 4. Tranz. și refl. A (se) găsi, a (se) afla. 5. Tranz. și refl. recipr. A avea pe cineva drept adversar într-o competiție sportivă; a se lupta, a se confrunta cu cineva într-o competiție sportivă. – În + tâlni (Înv. „a întâlni”, probabil < magh.).
întîlniții
ÎNTÂLNÍ, întâlnesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A da de cineva sau de ceva; a se afla în prezența cuiva sau a ceva. ♦ (Despre linii geometrice sau topografice) A (se) atinge, a (se) intersecta într-un punct. 2. Refl. recipr. A se vedea cu cineva în urma unei înțelegeri prealabile; a avea întrevedere cu cineva. 3. Tranz. A găsi; a descoperi. ♦ (De obicei în construcții negative) A da peste..., a avea parte de... 4. Tranz. și refl. A (se) găsi, a (se) afla. 5. Tranz. și refl. recipr. A avea pe cineva drept adversar într-o competiție sportivă; a se lupta, a se confrunta cu cineva într-o competiție sportivă. – În + tâlni (Înv. „a întâlni”, probabil < magh.).
întîlniților
ÎNTÂLNÍ, întâlnesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A da de cineva sau de ceva; a se afla în prezența cuiva sau a ceva. ♦ (Despre linii geometrice sau topografice) A (se) atinge, a (se) intersecta într-un punct. 2. Refl. recipr. A se vedea cu cineva în urma unei înțelegeri prealabile; a avea întrevedere cu cineva. 3. Tranz. A găsi; a descoperi. ♦ (De obicei în construcții negative) A da peste..., a avea parte de... 4. Tranz. și refl. A (se) găsi, a (se) afla. 5. Tranz. și refl. recipr. A avea pe cineva drept adversar într-o competiție sportivă; a se lupta, a se confrunta cu cineva într-o competiție sportivă. – În + tâlni (Înv. „a întâlni”, probabil < magh.).
întîmpin
ÎNTIMPINÁ vb. I v. întâmpina. DOOM
întâmpiná (a ~) vb., ind. prez. 3 întấmpină
întîmpinai
ÎNTIMPINÁ vb. I v. întâmpina. DOOM
întâmpiná (a ~) vb., ind. prez. 3 întấmpină
întîmpinam
ÎNTIMPINÁ vb. I v. întâmpina. DOOM
întâmpiná (a ~) vb., ind. prez. 3 întấmpină
întîmpinare
ÎNTIMPINÁ vb. I v. întâmpina. DOOM
întâmpiná (a ~) vb., ind. prez. 3 întấmpină
întîmpinarea
ÎNTIMPINÁRE s. f. v. întâmpinare. DOOM
întâmpináre s. f., g.-d. art. întâmpinắrii; pl. întâmpinắri
întîmpinară
ÎNTIMPINÁ vb. I v. întâmpina. DOOM
întâmpiná (a ~) vb., ind. prez. 3 întấmpină
întîmpinarăm
ÎNTIMPINÁ vb. I v. întâmpina. DOOM
întâmpiná (a ~) vb., ind. prez. 3 întấmpină
întîmpinarăți
ÎNTIMPINÁ vb. I v. întâmpina. DOOM
întâmpiná (a ~) vb., ind. prez. 3 întấmpină
întîmpinase
ÎNTIMPINÁ vb. I v. întâmpina. DOOM
întâmpiná (a ~) vb., ind. prez. 3 întấmpină
întîmpinasem
ÎNTIMPINÁ vb. I v. întâmpina. DOOM
întâmpiná (a ~) vb., ind. prez. 3 întấmpină
întîmpinaseră
ÎNTIMPINÁ vb. I v. întâmpina. DOOM
întâmpiná (a ~) vb., ind. prez. 3 întấmpină
întîmpinaserăm
ÎNTIMPINÁ vb. I v. întâmpina. DOOM
întâmpiná (a ~) vb., ind. prez. 3 întấmpină
întîmpinaserăți
ÎNTIMPINÁ vb. I v. întâmpina. DOOM
întâmpiná (a ~) vb., ind. prez. 3 întấmpină
întîmpinaseși
ÎNTIMPINÁ vb. I v. întâmpina. DOOM
întâmpiná (a ~) vb., ind. prez. 3 întấmpină
întîmpinaseți
ÎNTIMPINÁ vb. I v. întâmpina. DOOM
întâmpiná (a ~) vb., ind. prez. 3 întấmpină
întîmpinat
ÎNTIMPINÁ vb. I v. întâmpina. DOOM
întâmpiná (a ~) vb., ind. prez. 3 întấmpină
întîmpinau
ÎNTIMPINÁ vb. I v. întâmpina. DOOM
întâmpiná (a ~) vb., ind. prez. 3 întấmpină
întîmpinași
ÎNTIMPINÁ vb. I v. întâmpina. DOOM
întâmpiná (a ~) vb., ind. prez. 3 întấmpină
întîmpinați
ÎNTIMPINÁ vb. I v. întâmpina. DOOM
întâmpiná (a ~) vb., ind. prez. 3 întấmpină
întîmpine
ÎNTIMPINÁ vb. I v. întâmpina. DOOM
întâmpiná (a ~) vb., ind. prez. 3 întấmpină
întîmpini
ÎNTIMPINÁ vb. I v. întâmpina. DOOM
întâmpiná (a ~) vb., ind. prez. 3 întấmpină
întîmpinînd
ÎNTIMPINÁ vb. I v. întâmpina. DOOM
întâmpiná (a ~) vb., ind. prez. 3 întấmpină
întîmpinări
ÎNTIMPINÁRE s. f. v. întâmpinare. DOOM
întâmpináre s. f., g.-d. art. întâmpinắrii; pl. întâmpinắri
întîmpinării
ÎNTIMPINÁRE s. f. v. întâmpinare. DOOM
întâmpináre s. f., g.-d. art. întâmpinắrii; pl. întâmpinắri
întîmpinările
ÎNTIMPINÁRE s. f. v. întâmpinare. DOOM
întâmpináre s. f., g.-d. art. întâmpinắrii; pl. întâmpinắri
întîmpinărilor
ÎNTIMPINÁRE s. f. v. întâmpinare. DOOM
întâmpináre s. f., g.-d. art. întâmpinắrii; pl. întâmpinắri
întîmpla
ÎNTÂMPLÁ, pers. 3 întấmplă, vb. I. Refl. unipers. 1. (Despre fapte, evenimente) A se petrece, a se produce, a avea loc. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. „cu” sau determinat printr-un substantiv sau un pronume în dativ, indicând persoana sau obiectul la care se referă acțiunea exprimată de verb) Ce i s-a întâmplat? Ce se întâmplă cu cartea promisă? 2. A (i) se ivi (cuiva) prilejul; a se nimeri să fie într-un anumit loc (incidental). Mi s-a întâmplat să fiu de față. – Probabil lat. *intemplare. DOOM
!întâmplá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se întấmplă
întîmplare
ÎNTÂMPLÁ, pers. 3 întấmplă, vb. I. Refl. unipers. 1. (Despre fapte, evenimente) A se petrece, a se produce, a avea loc. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. „cu” sau determinat printr-un substantiv sau un pronume în dativ, indicând persoana sau obiectul la care se referă acțiunea exprimată de verb) Ce i s-a întâmplat? Ce se întâmplă cu cartea promisă? 2. A (i) se ivi (cuiva) prilejul; a se nimeri să fie într-un anumit loc (incidental). Mi s-a întâmplat să fiu de față. – Probabil lat. *intemplare. DOOM
!întâmplá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se întấmplă
întîmplare
ÎNTÂMPLÁRE, întâmplări, s. f. Acțiunea de a se întâmpla și rezultatul ei. 1. Ceea ce se întâmplă; fapt, eveniment. ♦ Peripeție; aventură (neplăcută). 2. Ceea ce se petrece în mod incidental; hazard. ◊ Loc. adv. Din întâmplare = incidental. La întâmplare sau la (ori în) voia întâmplării = în voia sorții; într-o doară, la nimereală. (Pop.) La toată întâmplarea = în orice caz. (Pop.) De o (sau pentru orice) întâmplare = pentru orice eventualitate. – V. întâmpla. DOOM
întâmpláre s. f., g.-d. art. întâmplắrii; pl. întâmplắri
întîmplarea
ÎNTÂMPLÁRE, întâmplări, s. f. Acțiunea de a se întâmpla și rezultatul ei. 1. Ceea ce se întâmplă; fapt, eveniment. ♦ Peripeție; aventură (neplăcută). 2. Ceea ce se petrece în mod incidental; hazard. ◊ Loc. adv. Din întâmplare = incidental. La întâmplare sau la (ori în) voia întâmplării = în voia sorții; într-o doară, la nimereală. (Pop.) La toată întâmplarea = în orice caz. (Pop.) De o (sau pentru orice) întâmplare = pentru orice eventualitate. – V. întâmpla. DOOM
întâmpláre s. f., g.-d. art. întâmplắrii; pl. întâmplắri
întîmplară
ÎNTÂMPLÁ, pers. 3 întấmplă, vb. I. Refl. unipers. 1. (Despre fapte, evenimente) A se petrece, a se produce, a avea loc. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. „cu” sau determinat printr-un substantiv sau un pronume în dativ, indicând persoana sau obiectul la care se referă acțiunea exprimată de verb) Ce i s-a întâmplat? Ce se întâmplă cu cartea promisă? 2. A (i) se ivi (cuiva) prilejul; a se nimeri să fie într-un anumit loc (incidental). Mi s-a întâmplat să fiu de față. – Probabil lat. *intemplare. DOOM
!întâmplá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se întấmplă
întîmplase
ÎNTÂMPLÁ, pers. 3 întấmplă, vb. I. Refl. unipers. 1. (Despre fapte, evenimente) A se petrece, a se produce, a avea loc. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. „cu” sau determinat printr-un substantiv sau un pronume în dativ, indicând persoana sau obiectul la care se referă acțiunea exprimată de verb) Ce i s-a întâmplat? Ce se întâmplă cu cartea promisă? 2. A (i) se ivi (cuiva) prilejul; a se nimeri să fie într-un anumit loc (incidental). Mi s-a întâmplat să fiu de față. – Probabil lat. *intemplare. DOOM
!întâmplá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se întấmplă
întîmplaseră
ÎNTÂMPLÁ, pers. 3 întấmplă, vb. I. Refl. unipers. 1. (Despre fapte, evenimente) A se petrece, a se produce, a avea loc. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. „cu” sau determinat printr-un substantiv sau un pronume în dativ, indicând persoana sau obiectul la care se referă acțiunea exprimată de verb) Ce i s-a întâmplat? Ce se întâmplă cu cartea promisă? 2. A (i) se ivi (cuiva) prilejul; a se nimeri să fie într-un anumit loc (incidental). Mi s-a întâmplat să fiu de față. – Probabil lat. *intemplare. DOOM
!întâmplá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se întấmplă
întîmplat
ÎNTÂMPLÁ, pers. 3 întấmplă, vb. I. Refl. unipers. 1. (Despre fapte, evenimente) A se petrece, a se produce, a avea loc. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. „cu” sau determinat printr-un substantiv sau un pronume în dativ, indicând persoana sau obiectul la care se referă acțiunea exprimată de verb) Ce i s-a întâmplat? Ce se întâmplă cu cartea promisă? 2. A (i) se ivi (cuiva) prilejul; a se nimeri să fie într-un anumit loc (incidental). Mi s-a întâmplat să fiu de față. – Probabil lat. *intemplare. DOOM
!întâmplá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se întấmplă
întîmplau
ÎNTÂMPLÁ, pers. 3 întấmplă, vb. I. Refl. unipers. 1. (Despre fapte, evenimente) A se petrece, a se produce, a avea loc. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. „cu” sau determinat printr-un substantiv sau un pronume în dativ, indicând persoana sau obiectul la care se referă acțiunea exprimată de verb) Ce i s-a întâmplat? Ce se întâmplă cu cartea promisă? 2. A (i) se ivi (cuiva) prilejul; a se nimeri să fie într-un anumit loc (incidental). Mi s-a întâmplat să fiu de față. – Probabil lat. *intemplare. DOOM
!întâmplá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se întấmplă
întîmple
ÎNTÂMPLÁ, pers. 3 întấmplă, vb. I. Refl. unipers. 1. (Despre fapte, evenimente) A se petrece, a se produce, a avea loc. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. „cu” sau determinat printr-un substantiv sau un pronume în dativ, indicând persoana sau obiectul la care se referă acțiunea exprimată de verb) Ce i s-a întâmplat? Ce se întâmplă cu cartea promisă? 2. A (i) se ivi (cuiva) prilejul; a se nimeri să fie într-un anumit loc (incidental). Mi s-a întâmplat să fiu de față. – Probabil lat. *intemplare. DOOM
!întâmplá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se întấmplă
întîmplînd
ÎNTÂMPLÁ, pers. 3 întấmplă, vb. I. Refl. unipers. 1. (Despre fapte, evenimente) A se petrece, a se produce, a avea loc. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. „cu” sau determinat printr-un substantiv sau un pronume în dativ, indicând persoana sau obiectul la care se referă acțiunea exprimată de verb) Ce i s-a întâmplat? Ce se întâmplă cu cartea promisă? 2. A (i) se ivi (cuiva) prilejul; a se nimeri să fie într-un anumit loc (incidental). Mi s-a întâmplat să fiu de față. – Probabil lat. *intemplare. DOOM
!întâmplá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se întấmplă
întîmplări
ÎNTÂMPLÁRE, întâmplări, s. f. Acțiunea de a se întâmpla și rezultatul ei. 1. Ceea ce se întâmplă; fapt, eveniment. ♦ Peripeție; aventură (neplăcută). 2. Ceea ce se petrece în mod incidental; hazard. ◊ Loc. adv. Din întâmplare = incidental. La întâmplare sau la (ori în) voia întâmplării = în voia sorții; într-o doară, la nimereală. (Pop.) La toată întâmplarea = în orice caz. (Pop.) De o (sau pentru orice) întâmplare = pentru orice eventualitate. – V. întâmpla. DOOM
întâmpláre s. f., g.-d. art. întâmplắrii; pl. întâmplắri
întîmplării
ÎNTÂMPLÁRE, întâmplări, s. f. Acțiunea de a se întâmpla și rezultatul ei. 1. Ceea ce se întâmplă; fapt, eveniment. ♦ Peripeție; aventură (neplăcută). 2. Ceea ce se petrece în mod incidental; hazard. ◊ Loc. adv. Din întâmplare = incidental. La întâmplare sau la (ori în) voia întâmplării = în voia sorții; într-o doară, la nimereală. (Pop.) La toată întâmplarea = în orice caz. (Pop.) De o (sau pentru orice) întâmplare = pentru orice eventualitate. – V. întâmpla. DOOM
întâmpláre s. f., g.-d. art. întâmplắrii; pl. întâmplắri
întîmplările
ÎNTÂMPLÁRE, întâmplări, s. f. Acțiunea de a se întâmpla și rezultatul ei. 1. Ceea ce se întâmplă; fapt, eveniment. ♦ Peripeție; aventură (neplăcută). 2. Ceea ce se petrece în mod incidental; hazard. ◊ Loc. adv. Din întâmplare = incidental. La întâmplare sau la (ori în) voia întâmplării = în voia sorții; într-o doară, la nimereală. (Pop.) La toată întâmplarea = în orice caz. (Pop.) De o (sau pentru orice) întâmplare = pentru orice eventualitate. – V. întâmpla. DOOM
întâmpláre s. f., g.-d. art. întâmplắrii; pl. întâmplắri
întîmplărilor
ÎNTÂMPLÁRE, întâmplări, s. f. Acțiunea de a se întâmpla și rezultatul ei. 1. Ceea ce se întâmplă; fapt, eveniment. ♦ Peripeție; aventură (neplăcută). 2. Ceea ce se petrece în mod incidental; hazard. ◊ Loc. adv. Din întâmplare = incidental. La întâmplare sau la (ori în) voia întâmplării = în voia sorții; într-o doară, la nimereală. (Pop.) La toată întâmplarea = în orice caz. (Pop.) De o (sau pentru orice) întâmplare = pentru orice eventualitate. – V. întâmpla. DOOM
întâmpláre s. f., g.-d. art. întâmplắrii; pl. întâmplắri
întîmplătoare
ÎNTÂMPLĂTÓR, -OÁRE, întâmplători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care se produce din întâmplare, care survine în mod neprevăzut; incidental, accidental, aleatoriu. – Întâmpla + suf. -ător. DOOM
întâmplătór adj. m., pl. întâmplătóri; f. sg. și pl. întâmplătoáre
întîmplătoarea
ÎNTÂMPLĂTÓR, -OÁRE, întâmplători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care se produce din întâmplare, care survine în mod neprevăzut; incidental, accidental, aleatoriu. – Întâmpla + suf. -ător. DOOM
întâmplătór adj. m., pl. întâmplătóri; f. sg. și pl. întâmplătoáre
întîmplătoarei
ÎNTÂMPLĂTÓR, -OÁRE, întâmplători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care se produce din întâmplare, care survine în mod neprevăzut; incidental, accidental, aleatoriu. – Întâmpla + suf. -ător. DOOM
întâmplătór adj. m., pl. întâmplătóri; f. sg. și pl. întâmplătoáre
întîmplătoarele
ÎNTÂMPLĂTÓR, -OÁRE, întâmplători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care se produce din întâmplare, care survine în mod neprevăzut; incidental, accidental, aleatoriu. – Întâmpla + suf. -ător. DOOM
întâmplătór adj. m., pl. întâmplătóri; f. sg. și pl. întâmplătoáre
întîmplătoarelor
ÎNTÂMPLĂTÓR, -OÁRE, întâmplători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care se produce din întâmplare, care survine în mod neprevăzut; incidental, accidental, aleatoriu. – Întâmpla + suf. -ător. DOOM
întâmplătór adj. m., pl. întâmplătóri; f. sg. și pl. întâmplătoáre
întîmplător
ÎNTÂMPLĂTÓR, -OÁRE, întâmplători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care se produce din întâmplare, care survine în mod neprevăzut; incidental, accidental, aleatoriu. – Întâmpla + suf. -ător. DOOM
întâmplătór adj. m., pl. întâmplătóri; f. sg. și pl. întâmplătoáre
întîmplători
ÎNTÂMPLĂTÓR, -OÁRE, întâmplători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care se produce din întâmplare, care survine în mod neprevăzut; incidental, accidental, aleatoriu. – Întâmpla + suf. -ător. DOOM
întâmplătór adj. m., pl. întâmplătóri; f. sg. și pl. întâmplătoáre
întîmplătorii
ÎNTÂMPLĂTÓR, -OÁRE, întâmplători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care se produce din întâmplare, care survine în mod neprevăzut; incidental, accidental, aleatoriu. – Întâmpla + suf. -ător. DOOM
întâmplătór adj. m., pl. întâmplătóri; f. sg. și pl. întâmplătoáre
întîmplătorilor
ÎNTÂMPLĂTÓR, -OÁRE, întâmplători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care se produce din întâmplare, care survine în mod neprevăzut; incidental, accidental, aleatoriu. – Întâmpla + suf. -ător. DOOM
întâmplătór adj. m., pl. întâmplătóri; f. sg. și pl. întâmplătoáre
întîmplătorul
ÎNTÂMPLĂTÓR, -OÁRE, întâmplători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care se produce din întâmplare, care survine în mod neprevăzut; incidental, accidental, aleatoriu. – Întâmpla + suf. -ător. DOOM
întâmplătór adj. m., pl. întâmplătóri; f. sg. și pl. întâmplătoáre
întîmplătorului
ÎNTÂMPLĂTÓR, -OÁRE, întâmplători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care se produce din întâmplare, care survine în mod neprevăzut; incidental, accidental, aleatoriu. – Întâmpla + suf. -ător. DOOM
întâmplătór adj. m., pl. întâmplătóri; f. sg. și pl. întâmplătoáre
întîrziat
ÎNTÂRZIÁT, -Ă, întârziați, -te, adj. Care a apărut, s-a ivit după termenul prevăzut sau fixat. [Pr.: -zi-at] – V. întârzia.
întîrziata
ÎNTÂRZIÁT, -Ă, întârziați, -te, adj. Care a apărut, s-a ivit după termenul prevăzut sau fixat. [Pr.: -zi-at] – V. întârzia.
întîrziate
ÎNTÂRZIÁT, -Ă, întârziați, -te, adj. Care a apărut, s-a ivit după termenul prevăzut sau fixat. [Pr.: -zi-at] – V. întârzia.
întîrziatei
ÎNTÂRZIÁT, -Ă, întârziați, -te, adj. Care a apărut, s-a ivit după termenul prevăzut sau fixat. [Pr.: -zi-at] – V. întârzia.
întîrziatele
ÎNTÂRZIÁT, -Ă, întârziați, -te, adj. Care a apărut, s-a ivit după termenul prevăzut sau fixat. [Pr.: -zi-at] – V. întârzia.
întîrziatelor
ÎNTÂRZIÁT, -Ă, întârziați, -te, adj. Care a apărut, s-a ivit după termenul prevăzut sau fixat. [Pr.: -zi-at] – V. întârzia.
întîrziatul
ÎNTÂRZIÁT, -Ă, întârziați, -te, adj. Care a apărut, s-a ivit după termenul prevăzut sau fixat. [Pr.: -zi-at] – V. întârzia.
întîrziatului
ÎNTÂRZIÁT, -Ă, întârziați, -te, adj. Care a apărut, s-a ivit după termenul prevăzut sau fixat. [Pr.: -zi-at] – V. întârzia.
întîrziați
ÎNTÂRZIÁT, -Ă, întârziați, -te, adj. Care a apărut, s-a ivit după termenul prevăzut sau fixat. [Pr.: -zi-at] – V. întârzia.
întîrziații
ÎNTÂRZIÁT, -Ă, întârziați, -te, adj. Care a apărut, s-a ivit după termenul prevăzut sau fixat. [Pr.: -zi-at] – V. întârzia.
întîrziaților
ÎNTÂRZIÁT, -Ă, întârziați, -te, adj. Care a apărut, s-a ivit după termenul prevăzut sau fixat. [Pr.: -zi-at] – V. întârzia.
întîrziere
ÎNTÂRZIÉRE, întârzieri, s. f. Acțiunea de a întârzia și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. și adj. Cu întârziere = (care se produce) mai târziu decât trebuie sau decât este prevăzut. ◊ Loc. adv. Fără întârziere = numaidecât, fără zăbavă. ◊ Expr. A exploda cu întârziere = (despre bombe sau corpuri explozive) a exploda la un anumit interval de timp (fixat dinainte) după momentul punerii sau al lansării. A fi în întârziere = a fi rămas în urmă, a fi întârziat. ♦ Timpul, durata cât cineva sau ceva întârzie. [Pr.: -zi-e-] – V. întârzia. DOOM
întârziére (-zi-e-) s. f., g.-d. art. întârziérii; pl. întârziéri
întîrzierea
ÎNTÂRZIÉRE, întârzieri, s. f. Acțiunea de a întârzia și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. și adj. Cu întârziere = (care se produce) mai târziu decât trebuie sau decât este prevăzut. ◊ Loc. adv. Fără întârziere = numaidecât, fără zăbavă. ◊ Expr. A exploda cu întârziere = (despre bombe sau corpuri explozive) a exploda la un anumit interval de timp (fixat dinainte) după momentul punerii sau al lansării. A fi în întârziere = a fi rămas în urmă, a fi întârziat. ♦ Timpul, durata cât cineva sau ceva întârzie. [Pr.: -zi-e-] – V. întârzia. DOOM
întârziére (-zi-e-) s. f., g.-d. art. întârziérii; pl. întârziéri
întîrzieri
ÎNTÂRZIÉRE, întârzieri, s. f. Acțiunea de a întârzia și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. și adj. Cu întârziere = (care se produce) mai târziu decât trebuie sau decât este prevăzut. ◊ Loc. adv. Fără întârziere = numaidecât, fără zăbavă. ◊ Expr. A exploda cu întârziere = (despre bombe sau corpuri explozive) a exploda la un anumit interval de timp (fixat dinainte) după momentul punerii sau al lansării. A fi în întârziere = a fi rămas în urmă, a fi întârziat. ♦ Timpul, durata cât cineva sau ceva întârzie. [Pr.: -zi-e-] – V. întârzia. DOOM
întârziére (-zi-e-) s. f., g.-d. art. întârziérii; pl. întârziéri
întîrzierii
ÎNTÂRZIÉRE, întârzieri, s. f. Acțiunea de a întârzia și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. și adj. Cu întârziere = (care se produce) mai târziu decât trebuie sau decât este prevăzut. ◊ Loc. adv. Fără întârziere = numaidecât, fără zăbavă. ◊ Expr. A exploda cu întârziere = (despre bombe sau corpuri explozive) a exploda la un anumit interval de timp (fixat dinainte) după momentul punerii sau al lansării. A fi în întârziere = a fi rămas în urmă, a fi întârziat. ♦ Timpul, durata cât cineva sau ceva întârzie. [Pr.: -zi-e-] – V. întârzia. DOOM
întârziére (-zi-e-) s. f., g.-d. art. întârziérii; pl. întârziéri
întîrzierile
ÎNTÂRZIÉRE, întârzieri, s. f. Acțiunea de a întârzia și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. și adj. Cu întârziere = (care se produce) mai târziu decât trebuie sau decât este prevăzut. ◊ Loc. adv. Fără întârziere = numaidecât, fără zăbavă. ◊ Expr. A exploda cu întârziere = (despre bombe sau corpuri explozive) a exploda la un anumit interval de timp (fixat dinainte) după momentul punerii sau al lansării. A fi în întârziere = a fi rămas în urmă, a fi întârziat. ♦ Timpul, durata cât cineva sau ceva întârzie. [Pr.: -zi-e-] – V. întârzia. DOOM
întârziére (-zi-e-) s. f., g.-d. art. întârziérii; pl. întârziéri
întîrzierilor
ÎNTÂRZIÉRE, întârzieri, s. f. Acțiunea de a întârzia și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. și adj. Cu întârziere = (care se produce) mai târziu decât trebuie sau decât este prevăzut. ◊ Loc. adv. Fără întârziere = numaidecât, fără zăbavă. ◊ Expr. A exploda cu întârziere = (despre bombe sau corpuri explozive) a exploda la un anumit interval de timp (fixat dinainte) după momentul punerii sau al lansării. A fi în întârziere = a fi rămas în urmă, a fi întârziat. ♦ Timpul, durata cât cineva sau ceva întârzie. [Pr.: -zi-e-] – V. întârzia. DOOM
întârziére (-zi-e-) s. f., g.-d. art. întârziérii; pl. întârziéri
întăi
ÎNTÎ́I2 num. ord. m. și f. (Cînd precedă substantivul, în forma articulată întîiul, întîia) Care se află în fruntea unei serii (în ce privește spațiul, timpul, calitatea); prim; de la început. Volumul întîi. Banca întîi. ▭ Luase un bilet de clasa a doua; domnul Lică Cartojan avea unul de clasa întîi. C. PETRESCU, Î. II 199. ◊ Zi-ntîi = prima zi a fiecărei luni. Era printre bunii școlari și nu lipsea de la clasă decît o dată pe lună, la zi-ntîi, cînd îl lua popa cu căldărușa. VLAHUȚĂ, O. A. 96. ◊ Loc. adv. (Pentru) întîia dată (sau oară) = (pentru) prima dată. Întîia dată trecea Dunărea, pe care o știa doar din amintirea copilăriei. CAMIL PETRESCU, N. 63. ◊ Expr. (Familiar) Clasa întîi = de prima calitate, foarte bun. ◊ (Substantivat) Eminescu, care întîiul a dat o exprimare poetică în limba românească zbuciumului vieții. GHEREA, ST. CR. I 219. ♦ (Învechit; precedat de «cel», «cea» etc.) Dintîi. Boboc de trandafir... dezmierdat de cele întăi raze ale soarelui. CREANGĂ, P. 276. Dar deodat-un punct se mișcă... cel întîi și singur. Iată-l Cum din chaos face mumă, iară el devine tatăl. EMINESCU, O. I 132. Mă aștepta cea întîi decepție. NEGRUZZI, S. I 67. ♦ (Substantivat, în compusul) Întîiul-născut = cel mai mare dintre fii. – Variantă: întăi (SADOVEANU, O. VII 11) num. ord. m. și f.
întăiași
ÎNTÎ́IAȘI num. ord. f. (În loc. adv.) Întîiași dată = prima dată, întîia dată. Acelui ce cădea întîiași dată în orășel, dealul artificial îi apărea ca o mare curiozitate. CĂLUGĂRU, O. P. 55. – Variantă: întăiași (CREANGĂ, P. 44) num. ord. f.
întăra
ÎNTÂRTÁ vb. I v. întărâta. DOOM
întărâtá (a ~) vb., ind. prez. 3 întărấtă
întărare
ÎNTĂRÁ vb. I v. întărâta.
întărat
ÎNTĂRÁ vb. I v. întărâta.
întărea
ÎNTĂRÍ, întăresc, vb. IV. 1. Refl. A se face (mai) tare, (mai) rigid, a (se) indura; a deveni (mai) dens. 2. Tranz. A mări rezistența unei piese, a unui sistem tehnic etc. ♦ A fortifica un loc, o poziție strategică; a baricada. 3. Tranz. și refl. A face să prindă sau a prinde puteri (de obicei după o boală), a face să-și recapete sau a-și recăpăta puterile; a (se) întrema, a (se) înzdrăveni. ♦ A deveni mai mare, mai puternic; a se dezvolta. ♦ Fig. A reconforta, a da puteri fizice sau morale. 4. Tranz. și refl. A (se) consolida. 5. Tranz. A confirma, a adeveri (o convingere, o bănuială). ♦ A accentua o linie, un contur etc. 6. Tranz. A legaliza o acțiune, un act. 7. Refl. (Despre fenomene atmosferice) A se înteți, a se intensifica. – În + tare. DOOM
întărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întărésc, imperf. 3 sg. întăreá; conj. prez. 3 să întăreáscă
întăreai
ÎNTĂRÍ, întăresc, vb. IV. 1. Refl. A se face (mai) tare, (mai) rigid, a (se) indura; a deveni (mai) dens. 2. Tranz. A mări rezistența unei piese, a unui sistem tehnic etc. ♦ A fortifica un loc, o poziție strategică; a baricada. 3. Tranz. și refl. A face să prindă sau a prinde puteri (de obicei după o boală), a face să-și recapete sau a-și recăpăta puterile; a (se) întrema, a (se) înzdrăveni. ♦ A deveni mai mare, mai puternic; a se dezvolta. ♦ Fig. A reconforta, a da puteri fizice sau morale. 4. Tranz. și refl. A (se) consolida. 5. Tranz. A confirma, a adeveri (o convingere, o bănuială). ♦ A accentua o linie, un contur etc. 6. Tranz. A legaliza o acțiune, un act. 7. Refl. (Despre fenomene atmosferice) A se înteți, a se intensifica. – În + tare. DOOM
întărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întărésc, imperf. 3 sg. întăreá; conj. prez. 3 să întăreáscă
întăream
ÎNTĂRÍ, întăresc, vb. IV. 1. Refl. A se face (mai) tare, (mai) rigid, a (se) indura; a deveni (mai) dens. 2. Tranz. A mări rezistența unei piese, a unui sistem tehnic etc. ♦ A fortifica un loc, o poziție strategică; a baricada. 3. Tranz. și refl. A face să prindă sau a prinde puteri (de obicei după o boală), a face să-și recapete sau a-și recăpăta puterile; a (se) întrema, a (se) înzdrăveni. ♦ A deveni mai mare, mai puternic; a se dezvolta. ♦ Fig. A reconforta, a da puteri fizice sau morale. 4. Tranz. și refl. A (se) consolida. 5. Tranz. A confirma, a adeveri (o convingere, o bănuială). ♦ A accentua o linie, un contur etc. 6. Tranz. A legaliza o acțiune, un act. 7. Refl. (Despre fenomene atmosferice) A se înteți, a se intensifica. – În + tare. DOOM
întărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întărésc, imperf. 3 sg. întăreá; conj. prez. 3 să întăreáscă
întărească
ÎNTĂRÍ, întăresc, vb. IV. 1. Refl. A se face (mai) tare, (mai) rigid, a (se) indura; a deveni (mai) dens. 2. Tranz. A mări rezistența unei piese, a unui sistem tehnic etc. ♦ A fortifica un loc, o poziție strategică; a baricada. 3. Tranz. și refl. A face să prindă sau a prinde puteri (de obicei după o boală), a face să-și recapete sau a-și recăpăta puterile; a (se) întrema, a (se) înzdrăveni. ♦ A deveni mai mare, mai puternic; a se dezvolta. ♦ Fig. A reconforta, a da puteri fizice sau morale. 4. Tranz. și refl. A (se) consolida. 5. Tranz. A confirma, a adeveri (o convingere, o bănuială). ♦ A accentua o linie, un contur etc. 6. Tranz. A legaliza o acțiune, un act. 7. Refl. (Despre fenomene atmosferice) A se înteți, a se intensifica. – În + tare. DOOM
întărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întărésc, imperf. 3 sg. întăreá; conj. prez. 3 să întăreáscă
întăreau
ÎNTĂRÍ, întăresc, vb. IV. 1. Refl. A se face (mai) tare, (mai) rigid, a (se) indura; a deveni (mai) dens. 2. Tranz. A mări rezistența unei piese, a unui sistem tehnic etc. ♦ A fortifica un loc, o poziție strategică; a baricada. 3. Tranz. și refl. A face să prindă sau a prinde puteri (de obicei după o boală), a face să-și recapete sau a-și recăpăta puterile; a (se) întrema, a (se) înzdrăveni. ♦ A deveni mai mare, mai puternic; a se dezvolta. ♦ Fig. A reconforta, a da puteri fizice sau morale. 4. Tranz. și refl. A (se) consolida. 5. Tranz. A confirma, a adeveri (o convingere, o bănuială). ♦ A accentua o linie, un contur etc. 6. Tranz. A legaliza o acțiune, un act. 7. Refl. (Despre fenomene atmosferice) A se înteți, a se intensifica. – În + tare. DOOM
întărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întărésc, imperf. 3 sg. întăreá; conj. prez. 3 să întăreáscă
întăreați
ÎNTĂRÍ, întăresc, vb. IV. 1. Refl. A se face (mai) tare, (mai) rigid, a (se) indura; a deveni (mai) dens. 2. Tranz. A mări rezistența unei piese, a unui sistem tehnic etc. ♦ A fortifica un loc, o poziție strategică; a baricada. 3. Tranz. și refl. A face să prindă sau a prinde puteri (de obicei după o boală), a face să-și recapete sau a-și recăpăta puterile; a (se) întrema, a (se) înzdrăveni. ♦ A deveni mai mare, mai puternic; a se dezvolta. ♦ Fig. A reconforta, a da puteri fizice sau morale. 4. Tranz. și refl. A (se) consolida. 5. Tranz. A confirma, a adeveri (o convingere, o bănuială). ♦ A accentua o linie, un contur etc. 6. Tranz. A legaliza o acțiune, un act. 7. Refl. (Despre fenomene atmosferice) A se înteți, a se intensifica. – În + tare. DOOM
întărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întărésc, imperf. 3 sg. întăreá; conj. prez. 3 să întăreáscă
întăresc
ÎNTĂRÍ, întăresc, vb. IV. 1. Refl. A se face (mai) tare, (mai) rigid, a (se) indura; a deveni (mai) dens. 2. Tranz. A mări rezistența unei piese, a unui sistem tehnic etc. ♦ A fortifica un loc, o poziție strategică; a baricada. 3. Tranz. și refl. A face să prindă sau a prinde puteri (de obicei după o boală), a face să-și recapete sau a-și recăpăta puterile; a (se) întrema, a (se) înzdrăveni. ♦ A deveni mai mare, mai puternic; a se dezvolta. ♦ Fig. A reconforta, a da puteri fizice sau morale. 4. Tranz. și refl. A (se) consolida. 5. Tranz. A confirma, a adeveri (o convingere, o bănuială). ♦ A accentua o linie, un contur etc. 6. Tranz. A legaliza o acțiune, un act. 7. Refl. (Despre fenomene atmosferice) A se înteți, a se intensifica. – În + tare. DOOM
întărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întărésc, imperf. 3 sg. întăreá; conj. prez. 3 să întăreáscă
întărește
ÎNTĂRÍ, întăresc, vb. IV. 1. Refl. A se face (mai) tare, (mai) rigid, a (se) indura; a deveni (mai) dens. 2. Tranz. A mări rezistența unei piese, a unui sistem tehnic etc. ♦ A fortifica un loc, o poziție strategică; a baricada. 3. Tranz. și refl. A face să prindă sau a prinde puteri (de obicei după o boală), a face să-și recapete sau a-și recăpăta puterile; a (se) întrema, a (se) înzdrăveni. ♦ A deveni mai mare, mai puternic; a se dezvolta. ♦ Fig. A reconforta, a da puteri fizice sau morale. 4. Tranz. și refl. A (se) consolida. 5. Tranz. A confirma, a adeveri (o convingere, o bănuială). ♦ A accentua o linie, un contur etc. 6. Tranz. A legaliza o acțiune, un act. 7. Refl. (Despre fenomene atmosferice) A se înteți, a se intensifica. – În + tare. DOOM
întărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întărésc, imperf. 3 sg. întăreá; conj. prez. 3 să întăreáscă
întărești
ÎNTĂRÍ, întăresc, vb. IV. 1. Refl. A se face (mai) tare, (mai) rigid, a (se) indura; a deveni (mai) dens. 2. Tranz. A mări rezistența unei piese, a unui sistem tehnic etc. ♦ A fortifica un loc, o poziție strategică; a baricada. 3. Tranz. și refl. A face să prindă sau a prinde puteri (de obicei după o boală), a face să-și recapete sau a-și recăpăta puterile; a (se) întrema, a (se) înzdrăveni. ♦ A deveni mai mare, mai puternic; a se dezvolta. ♦ Fig. A reconforta, a da puteri fizice sau morale. 4. Tranz. și refl. A (se) consolida. 5. Tranz. A confirma, a adeveri (o convingere, o bănuială). ♦ A accentua o linie, un contur etc. 6. Tranz. A legaliza o acțiune, un act. 7. Refl. (Despre fenomene atmosferice) A se înteți, a se intensifica. – În + tare. DOOM
întărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întărésc, imperf. 3 sg. întăreá; conj. prez. 3 să întăreáscă
întări
ÎNTĂRÍ, întăresc, vb. IV. 1. Refl. A se face (mai) tare, (mai) rigid, a (se) indura; a deveni (mai) dens. 2. Tranz. A mări rezistența unei piese, a unui sistem tehnic etc. ♦ A fortifica un loc, o poziție strategică; a baricada. 3. Tranz. și refl. A face să prindă sau a prinde puteri (de obicei după o boală), a face să-și recapete sau a-și recăpăta puterile; a (se) întrema, a (se) înzdrăveni. ♦ A deveni mai mare, mai puternic; a se dezvolta. ♦ Fig. A reconforta, a da puteri fizice sau morale. 4. Tranz. și refl. A (se) consolida. 5. Tranz. A confirma, a adeveri (o convingere, o bănuială). ♦ A accentua o linie, un contur etc. 6. Tranz. A legaliza o acțiune, un act. 7. Refl. (Despre fenomene atmosferice) A se înteți, a se intensifica. – În + tare. DOOM
întărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întărésc, imperf. 3 sg. întăreá; conj. prez. 3 să întăreáscă
întării
ÎNTĂRÍ, întăresc, vb. IV. 1. Refl. A se face (mai) tare, (mai) rigid, a (se) indura; a deveni (mai) dens. 2. Tranz. A mări rezistența unei piese, a unui sistem tehnic etc. ♦ A fortifica un loc, o poziție strategică; a baricada. 3. Tranz. și refl. A face să prindă sau a prinde puteri (de obicei după o boală), a face să-și recapete sau a-și recăpăta puterile; a (se) întrema, a (se) înzdrăveni. ♦ A deveni mai mare, mai puternic; a se dezvolta. ♦ Fig. A reconforta, a da puteri fizice sau morale. 4. Tranz. și refl. A (se) consolida. 5. Tranz. A confirma, a adeveri (o convingere, o bănuială). ♦ A accentua o linie, un contur etc. 6. Tranz. A legaliza o acțiune, un act. 7. Refl. (Despre fenomene atmosferice) A se înteți, a se intensifica. – În + tare. DOOM
întărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întărésc, imperf. 3 sg. întăreá; conj. prez. 3 să întăreáscă
întărim
ÎNTĂRÍ, întăresc, vb. IV. 1. Refl. A se face (mai) tare, (mai) rigid, a (se) indura; a deveni (mai) dens. 2. Tranz. A mări rezistența unei piese, a unui sistem tehnic etc. ♦ A fortifica un loc, o poziție strategică; a baricada. 3. Tranz. și refl. A face să prindă sau a prinde puteri (de obicei după o boală), a face să-și recapete sau a-și recăpăta puterile; a (se) întrema, a (se) înzdrăveni. ♦ A deveni mai mare, mai puternic; a se dezvolta. ♦ Fig. A reconforta, a da puteri fizice sau morale. 4. Tranz. și refl. A (se) consolida. 5. Tranz. A confirma, a adeveri (o convingere, o bănuială). ♦ A accentua o linie, un contur etc. 6. Tranz. A legaliza o acțiune, un act. 7. Refl. (Despre fenomene atmosferice) A se înteți, a se intensifica. – În + tare. DOOM
întărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întărésc, imperf. 3 sg. întăreá; conj. prez. 3 să întăreáscă
întărind
ÎNTĂRÍ, întăresc, vb. IV. 1. Refl. A se face (mai) tare, (mai) rigid, a (se) indura; a deveni (mai) dens. 2. Tranz. A mări rezistența unei piese, a unui sistem tehnic etc. ♦ A fortifica un loc, o poziție strategică; a baricada. 3. Tranz. și refl. A face să prindă sau a prinde puteri (de obicei după o boală), a face să-și recapete sau a-și recăpăta puterile; a (se) întrema, a (se) înzdrăveni. ♦ A deveni mai mare, mai puternic; a se dezvolta. ♦ Fig. A reconforta, a da puteri fizice sau morale. 4. Tranz. și refl. A (se) consolida. 5. Tranz. A confirma, a adeveri (o convingere, o bănuială). ♦ A accentua o linie, un contur etc. 6. Tranz. A legaliza o acțiune, un act. 7. Refl. (Despre fenomene atmosferice) A se înteți, a se intensifica. – În + tare. DOOM
întărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întărésc, imperf. 3 sg. întăreá; conj. prez. 3 să întăreáscă
întărire
ÎNTĂRÍ, întăresc, vb. IV. 1. Refl. A se face (mai) tare, (mai) rigid, a (se) indura; a deveni (mai) dens. 2. Tranz. A mări rezistența unei piese, a unui sistem tehnic etc. ♦ A fortifica un loc, o poziție strategică; a baricada. 3. Tranz. și refl. A face să prindă sau a prinde puteri (de obicei după o boală), a face să-și recapete sau a-și recăpăta puterile; a (se) întrema, a (se) înzdrăveni. ♦ A deveni mai mare, mai puternic; a se dezvolta. ♦ Fig. A reconforta, a da puteri fizice sau morale. 4. Tranz. și refl. A (se) consolida. 5. Tranz. A confirma, a adeveri (o convingere, o bănuială). ♦ A accentua o linie, un contur etc. 6. Tranz. A legaliza o acțiune, un act. 7. Refl. (Despre fenomene atmosferice) A se înteți, a se intensifica. – În + tare. DOOM
întărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întărésc, imperf. 3 sg. întăreá; conj. prez. 3 să întăreáscă
întărire
ÎNTĂRÍRE, întăriri, s. f. Acțiunea de a (se) întări și rezultatul ei. ◊ Pronume de întărire = pronume care însoțește un substantiv sau un pronume cu scopul de a preciza obiectul determinat. ♦ (Înv.) Act legalizat. – V. întări. DOOM
întăríre s. f., g.-d. art. întărírii; pl. întăríri
întărirea
ÎNTĂRÍRE, întăriri, s. f. Acțiunea de a (se) întări și rezultatul ei. ◊ Pronume de întărire = pronume care însoțește un substantiv sau un pronume cu scopul de a preciza obiectul determinat. ♦ (Înv.) Act legalizat. – V. întări. DOOM
întăríre s. f., g.-d. art. întărírii; pl. întăríri
întăriri
ÎNTĂRÍRE, întăriri, s. f. Acțiunea de a (se) întări și rezultatul ei. ◊ Pronume de întărire = pronume care însoțește un substantiv sau un pronume cu scopul de a preciza obiectul determinat. ♦ (Înv.) Act legalizat. – V. întări. DOOM
întăríre s. f., g.-d. art. întărírii; pl. întăríri
întăririi
ÎNTĂRÍRE, întăriri, s. f. Acțiunea de a (se) întări și rezultatul ei. ◊ Pronume de întărire = pronume care însoțește un substantiv sau un pronume cu scopul de a preciza obiectul determinat. ♦ (Înv.) Act legalizat. – V. întări. DOOM
întăríre s. f., g.-d. art. întărírii; pl. întăríri
întăririle
ÎNTĂRÍRE, întăriri, s. f. Acțiunea de a (se) întări și rezultatul ei. ◊ Pronume de întărire = pronume care însoțește un substantiv sau un pronume cu scopul de a preciza obiectul determinat. ♦ (Înv.) Act legalizat. – V. întări. DOOM
întăríre s. f., g.-d. art. întărírii; pl. întăríri
întăririlor
ÎNTĂRÍRE, întăriri, s. f. Acțiunea de a (se) întări și rezultatul ei. ◊ Pronume de întărire = pronume care însoțește un substantiv sau un pronume cu scopul de a preciza obiectul determinat. ♦ (Înv.) Act legalizat. – V. întări. DOOM
întăríre s. f., g.-d. art. întărírii; pl. întăríri
întăriră
ÎNTĂRÍ, întăresc, vb. IV. 1. Refl. A se face (mai) tare, (mai) rigid, a (se) indura; a deveni (mai) dens. 2. Tranz. A mări rezistența unei piese, a unui sistem tehnic etc. ♦ A fortifica un loc, o poziție strategică; a baricada. 3. Tranz. și refl. A face să prindă sau a prinde puteri (de obicei după o boală), a face să-și recapete sau a-și recăpăta puterile; a (se) întrema, a (se) înzdrăveni. ♦ A deveni mai mare, mai puternic; a se dezvolta. ♦ Fig. A reconforta, a da puteri fizice sau morale. 4. Tranz. și refl. A (se) consolida. 5. Tranz. A confirma, a adeveri (o convingere, o bănuială). ♦ A accentua o linie, un contur etc. 6. Tranz. A legaliza o acțiune, un act. 7. Refl. (Despre fenomene atmosferice) A se înteți, a se intensifica. – În + tare. DOOM
întărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întărésc, imperf. 3 sg. întăreá; conj. prez. 3 să întăreáscă
întărirăm
ÎNTĂRÍ, întăresc, vb. IV. 1. Refl. A se face (mai) tare, (mai) rigid, a (se) indura; a deveni (mai) dens. 2. Tranz. A mări rezistența unei piese, a unui sistem tehnic etc. ♦ A fortifica un loc, o poziție strategică; a baricada. 3. Tranz. și refl. A face să prindă sau a prinde puteri (de obicei după o boală), a face să-și recapete sau a-și recăpăta puterile; a (se) întrema, a (se) înzdrăveni. ♦ A deveni mai mare, mai puternic; a se dezvolta. ♦ Fig. A reconforta, a da puteri fizice sau morale. 4. Tranz. și refl. A (se) consolida. 5. Tranz. A confirma, a adeveri (o convingere, o bănuială). ♦ A accentua o linie, un contur etc. 6. Tranz. A legaliza o acțiune, un act. 7. Refl. (Despre fenomene atmosferice) A se înteți, a se intensifica. – În + tare. DOOM
întărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întărésc, imperf. 3 sg. întăreá; conj. prez. 3 să întăreáscă
întărirăți
ÎNTĂRÍ, întăresc, vb. IV. 1. Refl. A se face (mai) tare, (mai) rigid, a (se) indura; a deveni (mai) dens. 2. Tranz. A mări rezistența unei piese, a unui sistem tehnic etc. ♦ A fortifica un loc, o poziție strategică; a baricada. 3. Tranz. și refl. A face să prindă sau a prinde puteri (de obicei după o boală), a face să-și recapete sau a-și recăpăta puterile; a (se) întrema, a (se) înzdrăveni. ♦ A deveni mai mare, mai puternic; a se dezvolta. ♦ Fig. A reconforta, a da puteri fizice sau morale. 4. Tranz. și refl. A (se) consolida. 5. Tranz. A confirma, a adeveri (o convingere, o bănuială). ♦ A accentua o linie, un contur etc. 6. Tranz. A legaliza o acțiune, un act. 7. Refl. (Despre fenomene atmosferice) A se înteți, a se intensifica. – În + tare. DOOM
întărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întărésc, imperf. 3 sg. întăreá; conj. prez. 3 să întăreáscă
întărise
ÎNTĂRÍ, întăresc, vb. IV. 1. Refl. A se face (mai) tare, (mai) rigid, a (se) indura; a deveni (mai) dens. 2. Tranz. A mări rezistența unei piese, a unui sistem tehnic etc. ♦ A fortifica un loc, o poziție strategică; a baricada. 3. Tranz. și refl. A face să prindă sau a prinde puteri (de obicei după o boală), a face să-și recapete sau a-și recăpăta puterile; a (se) întrema, a (se) înzdrăveni. ♦ A deveni mai mare, mai puternic; a se dezvolta. ♦ Fig. A reconforta, a da puteri fizice sau morale. 4. Tranz. și refl. A (se) consolida. 5. Tranz. A confirma, a adeveri (o convingere, o bănuială). ♦ A accentua o linie, un contur etc. 6. Tranz. A legaliza o acțiune, un act. 7. Refl. (Despre fenomene atmosferice) A se înteți, a se intensifica. – În + tare. DOOM
întărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întărésc, imperf. 3 sg. întăreá; conj. prez. 3 să întăreáscă
întărisem
ÎNTĂRÍ, întăresc, vb. IV. 1. Refl. A se face (mai) tare, (mai) rigid, a (se) indura; a deveni (mai) dens. 2. Tranz. A mări rezistența unei piese, a unui sistem tehnic etc. ♦ A fortifica un loc, o poziție strategică; a baricada. 3. Tranz. și refl. A face să prindă sau a prinde puteri (de obicei după o boală), a face să-și recapete sau a-și recăpăta puterile; a (se) întrema, a (se) înzdrăveni. ♦ A deveni mai mare, mai puternic; a se dezvolta. ♦ Fig. A reconforta, a da puteri fizice sau morale. 4. Tranz. și refl. A (se) consolida. 5. Tranz. A confirma, a adeveri (o convingere, o bănuială). ♦ A accentua o linie, un contur etc. 6. Tranz. A legaliza o acțiune, un act. 7. Refl. (Despre fenomene atmosferice) A se înteți, a se intensifica. – În + tare. DOOM
întărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întărésc, imperf. 3 sg. întăreá; conj. prez. 3 să întăreáscă
întăriseră
ÎNTĂRÍ, întăresc, vb. IV. 1. Refl. A se face (mai) tare, (mai) rigid, a (se) indura; a deveni (mai) dens. 2. Tranz. A mări rezistența unei piese, a unui sistem tehnic etc. ♦ A fortifica un loc, o poziție strategică; a baricada. 3. Tranz. și refl. A face să prindă sau a prinde puteri (de obicei după o boală), a face să-și recapete sau a-și recăpăta puterile; a (se) întrema, a (se) înzdrăveni. ♦ A deveni mai mare, mai puternic; a se dezvolta. ♦ Fig. A reconforta, a da puteri fizice sau morale. 4. Tranz. și refl. A (se) consolida. 5. Tranz. A confirma, a adeveri (o convingere, o bănuială). ♦ A accentua o linie, un contur etc. 6. Tranz. A legaliza o acțiune, un act. 7. Refl. (Despre fenomene atmosferice) A se înteți, a se intensifica. – În + tare. DOOM
întărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întărésc, imperf. 3 sg. întăreá; conj. prez. 3 să întăreáscă
întăriserăm
ÎNTĂRÍ, întăresc, vb. IV. 1. Refl. A se face (mai) tare, (mai) rigid, a (se) indura; a deveni (mai) dens. 2. Tranz. A mări rezistența unei piese, a unui sistem tehnic etc. ♦ A fortifica un loc, o poziție strategică; a baricada. 3. Tranz. și refl. A face să prindă sau a prinde puteri (de obicei după o boală), a face să-și recapete sau a-și recăpăta puterile; a (se) întrema, a (se) înzdrăveni. ♦ A deveni mai mare, mai puternic; a se dezvolta. ♦ Fig. A reconforta, a da puteri fizice sau morale. 4. Tranz. și refl. A (se) consolida. 5. Tranz. A confirma, a adeveri (o convingere, o bănuială). ♦ A accentua o linie, un contur etc. 6. Tranz. A legaliza o acțiune, un act. 7. Refl. (Despre fenomene atmosferice) A se înteți, a se intensifica. – În + tare. DOOM
întărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întărésc, imperf. 3 sg. întăreá; conj. prez. 3 să întăreáscă
întăriserăți
ÎNTĂRÍ, întăresc, vb. IV. 1. Refl. A se face (mai) tare, (mai) rigid, a (se) indura; a deveni (mai) dens. 2. Tranz. A mări rezistența unei piese, a unui sistem tehnic etc. ♦ A fortifica un loc, o poziție strategică; a baricada. 3. Tranz. și refl. A face să prindă sau a prinde puteri (de obicei după o boală), a face să-și recapete sau a-și recăpăta puterile; a (se) întrema, a (se) înzdrăveni. ♦ A deveni mai mare, mai puternic; a se dezvolta. ♦ Fig. A reconforta, a da puteri fizice sau morale. 4. Tranz. și refl. A (se) consolida. 5. Tranz. A confirma, a adeveri (o convingere, o bănuială). ♦ A accentua o linie, un contur etc. 6. Tranz. A legaliza o acțiune, un act. 7. Refl. (Despre fenomene atmosferice) A se înteți, a se intensifica. – În + tare. DOOM
întărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întărésc, imperf. 3 sg. întăreá; conj. prez. 3 să întăreáscă
întăriseși
ÎNTĂRÍ, întăresc, vb. IV. 1. Refl. A se face (mai) tare, (mai) rigid, a (se) indura; a deveni (mai) dens. 2. Tranz. A mări rezistența unei piese, a unui sistem tehnic etc. ♦ A fortifica un loc, o poziție strategică; a baricada. 3. Tranz. și refl. A face să prindă sau a prinde puteri (de obicei după o boală), a face să-și recapete sau a-și recăpăta puterile; a (se) întrema, a (se) înzdrăveni. ♦ A deveni mai mare, mai puternic; a se dezvolta. ♦ Fig. A reconforta, a da puteri fizice sau morale. 4. Tranz. și refl. A (se) consolida. 5. Tranz. A confirma, a adeveri (o convingere, o bănuială). ♦ A accentua o linie, un contur etc. 6. Tranz. A legaliza o acțiune, un act. 7. Refl. (Despre fenomene atmosferice) A se înteți, a se intensifica. – În + tare. DOOM
întărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întărésc, imperf. 3 sg. întăreá; conj. prez. 3 să întăreáscă
întăriseți
ÎNTĂRÍ, întăresc, vb. IV. 1. Refl. A se face (mai) tare, (mai) rigid, a (se) indura; a deveni (mai) dens. 2. Tranz. A mări rezistența unei piese, a unui sistem tehnic etc. ♦ A fortifica un loc, o poziție strategică; a baricada. 3. Tranz. și refl. A face să prindă sau a prinde puteri (de obicei după o boală), a face să-și recapete sau a-și recăpăta puterile; a (se) întrema, a (se) înzdrăveni. ♦ A deveni mai mare, mai puternic; a se dezvolta. ♦ Fig. A reconforta, a da puteri fizice sau morale. 4. Tranz. și refl. A (se) consolida. 5. Tranz. A confirma, a adeveri (o convingere, o bănuială). ♦ A accentua o linie, un contur etc. 6. Tranz. A legaliza o acțiune, un act. 7. Refl. (Despre fenomene atmosferice) A se înteți, a se intensifica. – În + tare. DOOM
întărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întărésc, imperf. 3 sg. întăreá; conj. prez. 3 să întăreáscă
întărit
ÎNTĂRÍ, întăresc, vb. IV. 1. Refl. A se face (mai) tare, (mai) rigid, a (se) indura; a deveni (mai) dens. 2. Tranz. A mări rezistența unei piese, a unui sistem tehnic etc. ♦ A fortifica un loc, o poziție strategică; a baricada. 3. Tranz. și refl. A face să prindă sau a prinde puteri (de obicei după o boală), a face să-și recapete sau a-și recăpăta puterile; a (se) întrema, a (se) înzdrăveni. ♦ A deveni mai mare, mai puternic; a se dezvolta. ♦ Fig. A reconforta, a da puteri fizice sau morale. 4. Tranz. și refl. A (se) consolida. 5. Tranz. A confirma, a adeveri (o convingere, o bănuială). ♦ A accentua o linie, un contur etc. 6. Tranz. A legaliza o acțiune, un act. 7. Refl. (Despre fenomene atmosferice) A se înteți, a se intensifica. – În + tare. DOOM
întărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întărésc, imperf. 3 sg. întăreá; conj. prez. 3 să întăreáscă
întărit
ÎNTĂRÍT, -Ă, întăriți, -te, adj. 1. (Despre un sistem tehnic) Făcut (mai) rezistent; (despre un material) devenit (mai) rigid, (mai) dens. ♦ (Despre un teren, o poziție strategică, o cetate etc.) Fortificat. 2. Fig. Care a prins puteri; întremat, înzdrăvenit; reconfortat. 3. Care a devenit puternic, consolidat. 4. Legalizat. – V. întări.
întărita
ÎNTĂRÍT, -Ă, întăriți, -te, adj. 1. (Despre un sistem tehnic) Făcut (mai) rezistent; (despre un material) devenit (mai) rigid, (mai) dens. ♦ (Despre un teren, o poziție strategică, o cetate etc.) Fortificat. 2. Fig. Care a prins puteri; întremat, înzdrăvenit; reconfortat. 3. Care a devenit puternic, consolidat. 4. Legalizat. – V. întări.
întărite
ÎNTĂRÍT, -Ă, întăriți, -te, adj. 1. (Despre un sistem tehnic) Făcut (mai) rezistent; (despre un material) devenit (mai) rigid, (mai) dens. ♦ (Despre un teren, o poziție strategică, o cetate etc.) Fortificat. 2. Fig. Care a prins puteri; întremat, înzdrăvenit; reconfortat. 3. Care a devenit puternic, consolidat. 4. Legalizat. – V. întări.
întăritei
ÎNTĂRÍT, -Ă, întăriți, -te, adj. 1. (Despre un sistem tehnic) Făcut (mai) rezistent; (despre un material) devenit (mai) rigid, (mai) dens. ♦ (Despre un teren, o poziție strategică, o cetate etc.) Fortificat. 2. Fig. Care a prins puteri; întremat, înzdrăvenit; reconfortat. 3. Care a devenit puternic, consolidat. 4. Legalizat. – V. întări.
întăritele
ÎNTĂRÍT, -Ă, întăriți, -te, adj. 1. (Despre un sistem tehnic) Făcut (mai) rezistent; (despre un material) devenit (mai) rigid, (mai) dens. ♦ (Despre un teren, o poziție strategică, o cetate etc.) Fortificat. 2. Fig. Care a prins puteri; întremat, înzdrăvenit; reconfortat. 3. Care a devenit puternic, consolidat. 4. Legalizat. – V. întări.
întăritelor
ÎNTĂRÍT, -Ă, întăriți, -te, adj. 1. (Despre un sistem tehnic) Făcut (mai) rezistent; (despre un material) devenit (mai) rigid, (mai) dens. ♦ (Despre un teren, o poziție strategică, o cetate etc.) Fortificat. 2. Fig. Care a prins puteri; întremat, înzdrăvenit; reconfortat. 3. Care a devenit puternic, consolidat. 4. Legalizat. – V. întări.
întăritoare
ÎNTĂRITÓR, -OÁRE, întăritori, -oare, adj. (Despre medicamente) Care dă puteri, care fortifică organismul; tonic, fortifiant. ◊ (Substantivat, n.) Medicul i-a dat un întăritor. – Întări + suf. -tor. DOOM
întăritór adj. m., pl. întăritóri; f. sg. și pl. întăritoáre
întăritoarea
ÎNTĂRITÓR, -OÁRE, întăritori, -oare, adj. (Despre medicamente) Care dă puteri, care fortifică organismul; tonic, fortifiant. ◊ (Substantivat, n.) Medicul i-a dat un întăritor. – Întări + suf. -tor. DOOM
întăritór adj. m., pl. întăritóri; f. sg. și pl. întăritoáre
întăritoarei
ÎNTĂRITÓR, -OÁRE, întăritori, -oare, adj. (Despre medicamente) Care dă puteri, care fortifică organismul; tonic, fortifiant. ◊ (Substantivat, n.) Medicul i-a dat un întăritor. – Întări + suf. -tor. DOOM
întăritór adj. m., pl. întăritóri; f. sg. și pl. întăritoáre
întăritoarele
ÎNTĂRITÓR, -OÁRE, întăritori, -oare, adj. (Despre medicamente) Care dă puteri, care fortifică organismul; tonic, fortifiant. ◊ (Substantivat, n.) Medicul i-a dat un întăritor. – Întări + suf. -tor. DOOM
întăritór adj. m., pl. întăritóri; f. sg. și pl. întăritoáre
întăritoarelor
ÎNTĂRITÓR, -OÁRE, întăritori, -oare, adj. (Despre medicamente) Care dă puteri, care fortifică organismul; tonic, fortifiant. ◊ (Substantivat, n.) Medicul i-a dat un întăritor. – Întări + suf. -tor. DOOM
întăritór adj. m., pl. întăritóri; f. sg. și pl. întăritoáre
întăritor
ÎNTĂRITÓR, -OÁRE, întăritori, -oare, adj. (Despre medicamente) Care dă puteri, care fortifică organismul; tonic, fortifiant. ◊ (Substantivat, n.) Medicul i-a dat un întăritor. – Întări + suf. -tor. DOOM
întăritór adj. m., pl. întăritóri; f. sg. și pl. întăritoáre
întăritori
ÎNTĂRITÓR, -OÁRE, întăritori, -oare, adj. (Despre medicamente) Care dă puteri, care fortifică organismul; tonic, fortifiant. ◊ (Substantivat, n.) Medicul i-a dat un întăritor. – Întări + suf. -tor. DOOM
întăritór adj. m., pl. întăritóri; f. sg. și pl. întăritoáre
întăritorii
ÎNTĂRITÓR, -OÁRE, întăritori, -oare, adj. (Despre medicamente) Care dă puteri, care fortifică organismul; tonic, fortifiant. ◊ (Substantivat, n.) Medicul i-a dat un întăritor. – Întări + suf. -tor. DOOM
întăritór adj. m., pl. întăritóri; f. sg. și pl. întăritoáre
întăritorilor
ÎNTĂRITÓR, -OÁRE, întăritori, -oare, adj. (Despre medicamente) Care dă puteri, care fortifică organismul; tonic, fortifiant. ◊ (Substantivat, n.) Medicul i-a dat un întăritor. – Întări + suf. -tor. DOOM
întăritór adj. m., pl. întăritóri; f. sg. și pl. întăritoáre
întăritorul
ÎNTĂRITÓR, -OÁRE, întăritori, -oare, adj. (Despre medicamente) Care dă puteri, care fortifică organismul; tonic, fortifiant. ◊ (Substantivat, n.) Medicul i-a dat un întăritor. – Întări + suf. -tor. DOOM
întăritór adj. m., pl. întăritóri; f. sg. și pl. întăritoáre
întăritorului
ÎNTĂRITÓR, -OÁRE, întăritori, -oare, adj. (Despre medicamente) Care dă puteri, care fortifică organismul; tonic, fortifiant. ◊ (Substantivat, n.) Medicul i-a dat un întăritor. – Întări + suf. -tor. DOOM
întăritór adj. m., pl. întăritóri; f. sg. și pl. întăritoáre
întăritul
ÎNTĂRÍT, -Ă, întăriți, -te, adj. 1. (Despre un sistem tehnic) Făcut (mai) rezistent; (despre un material) devenit (mai) rigid, (mai) dens. ♦ (Despre un teren, o poziție strategică, o cetate etc.) Fortificat. 2. Fig. Care a prins puteri; întremat, înzdrăvenit; reconfortat. 3. Care a devenit puternic, consolidat. 4. Legalizat. – V. întări.
întăritului
ÎNTĂRÍT, -Ă, întăriți, -te, adj. 1. (Despre un sistem tehnic) Făcut (mai) rezistent; (despre un material) devenit (mai) rigid, (mai) dens. ♦ (Despre un teren, o poziție strategică, o cetate etc.) Fortificat. 2. Fig. Care a prins puteri; întremat, înzdrăvenit; reconfortat. 3. Care a devenit puternic, consolidat. 4. Legalizat. – V. întări.
întăritura
ÎNTĂRITÚRĂ, întărituri, s. f. 1. Loc fortificat, fortificație; p. gener. orice sistem de baricadare. 2. Element care consolidează o construcție, un element al ei etc. 3. (Înv.) Iscălitură, pecete prin care se certifica un drept, o învoială etc. – Întări + suf. -tură. DOOM
întăritúră s. f., g.-d. art. întăritúrii; pl. întăritúri
întărituri
ÎNTĂRITÚRĂ, întărituri, s. f. 1. Loc fortificat, fortificație; p. gener. orice sistem de baricadare. 2. Element care consolidează o construcție, un element al ei etc. 3. (Înv.) Iscălitură, pecete prin care se certifica un drept, o învoială etc. – Întări + suf. -tură. DOOM
întăritúră s. f., g.-d. art. întăritúrii; pl. întăritúri
întăriturii
ÎNTĂRITÚRĂ, întărituri, s. f. 1. Loc fortificat, fortificație; p. gener. orice sistem de baricadare. 2. Element care consolidează o construcție, un element al ei etc. 3. (Înv.) Iscălitură, pecete prin care se certifica un drept, o învoială etc. – Întări + suf. -tură. DOOM
întăritúră s. f., g.-d. art. întăritúrii; pl. întăritúri
întăriturile
ÎNTĂRITÚRĂ, întărituri, s. f. 1. Loc fortificat, fortificație; p. gener. orice sistem de baricadare. 2. Element care consolidează o construcție, un element al ei etc. 3. (Înv.) Iscălitură, pecete prin care se certifica un drept, o învoială etc. – Întări + suf. -tură. DOOM
întăritúră s. f., g.-d. art. întăritúrii; pl. întăritúri
întăriturilor
ÎNTĂRITÚRĂ, întărituri, s. f. 1. Loc fortificat, fortificație; p. gener. orice sistem de baricadare. 2. Element care consolidează o construcție, un element al ei etc. 3. (Înv.) Iscălitură, pecete prin care se certifica un drept, o învoială etc. – Întări + suf. -tură. DOOM
întăritúră s. f., g.-d. art. întăritúrii; pl. întăritúri
întărită
întărită, întărite s. f. (intl.) casă de bani.
întăriși
ÎNTĂRÍ, întăresc, vb. IV. 1. Refl. A se face (mai) tare, (mai) rigid, a (se) indura; a deveni (mai) dens. 2. Tranz. A mări rezistența unei piese, a unui sistem tehnic etc. ♦ A fortifica un loc, o poziție strategică; a baricada. 3. Tranz. și refl. A face să prindă sau a prinde puteri (de obicei după o boală), a face să-și recapete sau a-și recăpăta puterile; a (se) întrema, a (se) înzdrăveni. ♦ A deveni mai mare, mai puternic; a se dezvolta. ♦ Fig. A reconforta, a da puteri fizice sau morale. 4. Tranz. și refl. A (se) consolida. 5. Tranz. A confirma, a adeveri (o convingere, o bănuială). ♦ A accentua o linie, un contur etc. 6. Tranz. A legaliza o acțiune, un act. 7. Refl. (Despre fenomene atmosferice) A se înteți, a se intensifica. – În + tare. DOOM
întărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întărésc, imperf. 3 sg. întăreá; conj. prez. 3 să întăreáscă
întăriți
ÎNTĂRÍ, întăresc, vb. IV. 1. Refl. A se face (mai) tare, (mai) rigid, a (se) indura; a deveni (mai) dens. 2. Tranz. A mări rezistența unei piese, a unui sistem tehnic etc. ♦ A fortifica un loc, o poziție strategică; a baricada. 3. Tranz. și refl. A face să prindă sau a prinde puteri (de obicei după o boală), a face să-și recapete sau a-și recăpăta puterile; a (se) întrema, a (se) înzdrăveni. ♦ A deveni mai mare, mai puternic; a se dezvolta. ♦ Fig. A reconforta, a da puteri fizice sau morale. 4. Tranz. și refl. A (se) consolida. 5. Tranz. A confirma, a adeveri (o convingere, o bănuială). ♦ A accentua o linie, un contur etc. 6. Tranz. A legaliza o acțiune, un act. 7. Refl. (Despre fenomene atmosferice) A se înteți, a se intensifica. – În + tare. DOOM
întărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întărésc, imperf. 3 sg. întăreá; conj. prez. 3 să întăreáscă
întăriți
ÎNTĂRÍT, -Ă, întăriți, -te, adj. 1. (Despre un sistem tehnic) Făcut (mai) rezistent; (despre un material) devenit (mai) rigid, (mai) dens. ♦ (Despre un teren, o poziție strategică, o cetate etc.) Fortificat. 2. Fig. Care a prins puteri; întremat, înzdrăvenit; reconfortat. 3. Care a devenit puternic, consolidat. 4. Legalizat. – V. întări.
întăriții
ÎNTĂRÍT, -Ă, întăriți, -te, adj. 1. (Despre un sistem tehnic) Făcut (mai) rezistent; (despre un material) devenit (mai) rigid, (mai) dens. ♦ (Despre un teren, o poziție strategică, o cetate etc.) Fortificat. 2. Fig. Care a prins puteri; întremat, înzdrăvenit; reconfortat. 3. Care a devenit puternic, consolidat. 4. Legalizat. – V. întări.
întăriților
ÎNTĂRÍT, -Ă, întăriți, -te, adj. 1. (Despre un sistem tehnic) Făcut (mai) rezistent; (despre un material) devenit (mai) rigid, (mai) dens. ♦ (Despre un teren, o poziție strategică, o cetate etc.) Fortificat. 2. Fig. Care a prins puteri; întremat, înzdrăvenit; reconfortat. 3. Care a devenit puternic, consolidat. 4. Legalizat. – V. întări.
întărnița
ÎNTĂRNIȚÁ, întărnițez, vb. I. (Reg.) Tranz. A pune tarnița pe cal, pe măgar sau pe catâr. – În + tarniță. DOOM
întărnițá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 întărnițeáză
întărnițai
ÎNTĂRNIȚÁ, întărnițez, vb. I. (Reg.) Tranz. A pune tarnița pe cal, pe măgar sau pe catâr. – În + tarniță. DOOM
întărnițá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 întărnițeáză
întărnițam
ÎNTĂRNIȚÁ, întărnițez, vb. I. (Reg.) Tranz. A pune tarnița pe cal, pe măgar sau pe catâr. – În + tarniță. DOOM
întărnițá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 întărnițeáză
întărnițare
ÎNTĂRNIȚÁ, întărnițez, vb. I. (Reg.) Tranz. A pune tarnița pe cal, pe măgar sau pe catâr. – În + tarniță. DOOM
întărnițá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 întărnițeáză
întărnițare
ÎNTĂRNIȚÁ, întărnițez, vb. I. Tranz. A pune tarnița pe cal, pe măgar sau pe catâr. – În + tarniță.
întărnițară
ÎNTĂRNIȚÁ, întărnițez, vb. I. (Reg.) Tranz. A pune tarnița pe cal, pe măgar sau pe catâr. – În + tarniță. DOOM
întărnițá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 întărnițeáză
întărnițarăm
ÎNTĂRNIȚÁ, întărnițez, vb. I. (Reg.) Tranz. A pune tarnița pe cal, pe măgar sau pe catâr. – În + tarniță. DOOM
întărnițá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 întărnițeáză
întărnițarăți
ÎNTĂRNIȚÁ, întărnițez, vb. I. (Reg.) Tranz. A pune tarnița pe cal, pe măgar sau pe catâr. – În + tarniță. DOOM
întărnițá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 întărnițeáză
întărnițase
ÎNTĂRNIȚÁ, întărnițez, vb. I. (Reg.) Tranz. A pune tarnița pe cal, pe măgar sau pe catâr. – În + tarniță. DOOM
întărnițá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 întărnițeáză
întărnițasem
ÎNTĂRNIȚÁ, întărnițez, vb. I. (Reg.) Tranz. A pune tarnița pe cal, pe măgar sau pe catâr. – În + tarniță. DOOM
întărnițá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 întărnițeáză
întărnițaseră
ÎNTĂRNIȚÁ, întărnițez, vb. I. (Reg.) Tranz. A pune tarnița pe cal, pe măgar sau pe catâr. – În + tarniță. DOOM
întărnițá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 întărnițeáză
întărnițaserăm
ÎNTĂRNIȚÁ, întărnițez, vb. I. (Reg.) Tranz. A pune tarnița pe cal, pe măgar sau pe catâr. – În + tarniță. DOOM
întărnițá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 întărnițeáză
întărnițaserăți
ÎNTĂRNIȚÁ, întărnițez, vb. I. (Reg.) Tranz. A pune tarnița pe cal, pe măgar sau pe catâr. – În + tarniță. DOOM
întărnițá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 întărnițeáză
întărnițaseși
ÎNTĂRNIȚÁ, întărnițez, vb. I. (Reg.) Tranz. A pune tarnița pe cal, pe măgar sau pe catâr. – În + tarniță. DOOM
întărnițá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 întărnițeáză
întărnițaseți
ÎNTĂRNIȚÁ, întărnițez, vb. I. (Reg.) Tranz. A pune tarnița pe cal, pe măgar sau pe catâr. – În + tarniță. DOOM
întărnițá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 întărnițeáză
întărnițat
ÎNTĂRNIȚÁ, întărnițez, vb. I. (Reg.) Tranz. A pune tarnița pe cal, pe măgar sau pe catâr. – În + tarniță. DOOM
întărnițá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 întărnițeáză
întărnițat
ÎNTĂRNIȚÁT, -Ă, întărnițați, -te, adj. (Reg.; despre cai, măgari și catâr) Cu tarnița, înșeuat. – V. întărnița.
întărnițata
ÎNTĂRNIȚÁT, -Ă, întărnițați, -te, adj. (Reg.; despre cai, măgari și catâr) Cu tarnița, înșeuat. – V. întărnița.
întărnițate
ÎNTĂRNIȚÁT, -Ă, întărnițați, -te, adj. (Reg.; despre cai, măgari și catâr) Cu tarnița, înșeuat. – V. întărnița.
întărnițatei
ÎNTĂRNIȚÁT, -Ă, întărnițați, -te, adj. (Reg.; despre cai, măgari și catâr) Cu tarnița, înșeuat. – V. întărnița.
întărnițatele
ÎNTĂRNIȚÁT, -Ă, întărnițați, -te, adj. (Reg.; despre cai, măgari și catâr) Cu tarnița, înșeuat. – V. întărnița.
întărnițatelor
ÎNTĂRNIȚÁT, -Ă, întărnițați, -te, adj. (Reg.; despre cai, măgari și catâr) Cu tarnița, înșeuat. – V. întărnița.
întărnițatul
ÎNTĂRNIȚÁT, -Ă, întărnițați, -te, adj. (Reg.; despre cai, măgari și catâr) Cu tarnița, înșeuat. – V. întărnița.
întărnițatului
ÎNTĂRNIȚÁT, -Ă, întărnițați, -te, adj. (Reg.; despre cai, măgari și catâr) Cu tarnița, înșeuat. – V. întărnița.
întărnițau
ÎNTĂRNIȚÁ, întărnițez, vb. I. (Reg.) Tranz. A pune tarnița pe cal, pe măgar sau pe catâr. – În + tarniță. DOOM
întărnițá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 întărnițeáză
întărnițași
ÎNTĂRNIȚÁ, întărnițez, vb. I. (Reg.) Tranz. A pune tarnița pe cal, pe măgar sau pe catâr. – În + tarniță. DOOM
întărnițá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 întărnițeáză
întărnițați
ÎNTĂRNIȚÁ, întărnițez, vb. I. (Reg.) Tranz. A pune tarnița pe cal, pe măgar sau pe catâr. – În + tarniță. DOOM
întărnițá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 întărnițeáză
întărnițați
ÎNTĂRNIȚÁT, -Ă, întărnițați, -te, adj. (Reg.; despre cai, măgari și catâr) Cu tarnița, înșeuat. – V. întărnița.
întărnițații
ÎNTĂRNIȚÁT, -Ă, întărnițați, -te, adj. (Reg.; despre cai, măgari și catâr) Cu tarnița, înșeuat. – V. întărnița.
întărnițaților
ÎNTĂRNIȚÁT, -Ă, întărnițați, -te, adj. (Reg.; despre cai, măgari și catâr) Cu tarnița, înșeuat. – V. întărnița.
întărnițează
ÎNTĂRNIȚÁ, întărnițez, vb. I. (Reg.) Tranz. A pune tarnița pe cal, pe măgar sau pe catâr. – În + tarniță. DOOM
întărnițá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 întărnițeáză
întărnițez
ÎNTĂRNIȚÁ, întărnițez, vb. I. (Reg.) Tranz. A pune tarnița pe cal, pe măgar sau pe catâr. – În + tarniță. DOOM
întărnițá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 întărnițeáză
întărnițeze
ÎNTĂRNIȚÁ, întărnițez, vb. I. (Reg.) Tranz. A pune tarnița pe cal, pe măgar sau pe catâr. – În + tarniță. DOOM
întărnițá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 întărnițeáză
întărnițezi
ÎNTĂRNIȚÁ, întărnițez, vb. I. (Reg.) Tranz. A pune tarnița pe cal, pe măgar sau pe catâr. – În + tarniță. DOOM
întărnițá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 întărnițeáză
întărnițând
ÎNTĂRNIȚÁ, întărnițez, vb. I. (Reg.) Tranz. A pune tarnița pe cal, pe măgar sau pe catâr. – În + tarniță. DOOM
întărnițá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 întărnițeáză
întărnițînd
ÎNTĂRNIȚÁ, întărnițez, vb. I. (Reg.) Tranz. A pune tarnița pe cal, pe măgar sau pe catâr. – În + tarniță. DOOM
întărnițá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 întărnițeáză
întărta
ÎNTÂRTÁ vb. I v. întărâta. DOOM
întărâtá (a ~) vb., ind. prez. 3 întărấtă
întărtare
ÎNTĂRTÁ vb. I v. întărâta.
întărtat
ÎNTĂRTÁT, -Ă, adj. v. întărâtat.
întărât
ÎNTÂRTÁ vb. I v. întărâta. DOOM
întărâtá (a ~) vb., ind. prez. 3 întărấtă
întărâta
ÎNTÂRTÁ vb. I v. întărâta. DOOM
întărâtá (a ~) vb., ind. prez. 3 întărấtă
întărâtai
ÎNTÂRTÁ vb. I v. întărâta. DOOM
întărâtá (a ~) vb., ind. prez. 3 întărấtă
întărâtam
ÎNTÂRTÁ vb. I v. întărâta. DOOM
întărâtá (a ~) vb., ind. prez. 3 întărấtă
întărâtare
ÎNTÂRTÁ vb. I v. întărâta. DOOM
întărâtá (a ~) vb., ind. prez. 3 întărấtă
întărâtare
ÎNTĂRÂTÁRE, întărâtări, s. f. Acțiunea de a (se) întărâta; iritare; surescitare; agitație, incitare. – V. întărâta. DOOM
întărâtáre s. f., g.-d. art. întărâtắrii; pl. întărâtắri
întărâtarea
ÎNTĂRÂTÁRE, întărâtări, s. f. Acțiunea de a (se) întărâta; iritare; surescitare; agitație, incitare. – V. întărâta. DOOM
întărâtáre s. f., g.-d. art. întărâtắrii; pl. întărâtắri
întărâtară
ÎNTÂRTÁ vb. I v. întărâta. DOOM
întărâtá (a ~) vb., ind. prez. 3 întărấtă
întărâtarăm
ÎNTÂRTÁ vb. I v. întărâta. DOOM
întărâtá (a ~) vb., ind. prez. 3 întărấtă
întărâtarăți
ÎNTÂRTÁ vb. I v. întărâta. DOOM
întărâtá (a ~) vb., ind. prez. 3 întărấtă
întărâtase
ÎNTÂRTÁ vb. I v. întărâta. DOOM
întărâtá (a ~) vb., ind. prez. 3 întărấtă
întărâtasem
ÎNTÂRTÁ vb. I v. întărâta. DOOM
întărâtá (a ~) vb., ind. prez. 3 întărấtă
întărâtaseră
ÎNTÂRTÁ vb. I v. întărâta. DOOM
întărâtá (a ~) vb., ind. prez. 3 întărấtă
întărâtaserăm
ÎNTÂRTÁ vb. I v. întărâta. DOOM
întărâtá (a ~) vb., ind. prez. 3 întărấtă
întărâtaserăți
ÎNTÂRTÁ vb. I v. întărâta. DOOM
întărâtá (a ~) vb., ind. prez. 3 întărấtă
întărâtaseși
ÎNTÂRTÁ vb. I v. întărâta. DOOM
întărâtá (a ~) vb., ind. prez. 3 întărấtă
întărâtaseți
ÎNTÂRTÁ vb. I v. întărâta. DOOM
întărâtá (a ~) vb., ind. prez. 3 întărấtă
întărâtat
ÎNTÂRTÁ vb. I v. întărâta. DOOM
întărâtá (a ~) vb., ind. prez. 3 întărấtă
întărâtat
ÎNTĂRTÁT, -Ă, adj. v. întărâtat.
întărâtata
ÎNTĂRTÁT, -Ă, adj. v. întărâtat.
întărâtate
ÎNTĂRTÁT, -Ă, adj. v. întărâtat.
întărâtatei
ÎNTĂRTÁT, -Ă, adj. v. întărâtat.
întărâtatele
ÎNTĂRTÁT, -Ă, adj. v. întărâtat.
întărâtatelor
ÎNTĂRTÁT, -Ă, adj. v. întărâtat.
întărâtatul
ÎNTĂRTÁT, -Ă, adj. v. întărâtat.
întărâtatului
ÎNTĂRTÁT, -Ă, adj. v. întărâtat.
întărâtau
ÎNTÂRTÁ vb. I v. întărâta. DOOM
întărâtá (a ~) vb., ind. prez. 3 întărấtă
întărâtași
ÎNTÂRTÁ vb. I v. întărâta. DOOM
întărâtá (a ~) vb., ind. prez. 3 întărấtă
întărâtați
ÎNTÂRTÁ vb. I v. întărâta. DOOM
întărâtá (a ~) vb., ind. prez. 3 întărấtă
întărâtați
ÎNTĂRTÁT, -Ă, adj. v. întărâtat.
întărâtații
ÎNTĂRTÁT, -Ă, adj. v. întărâtat.
întărâtaților
ÎNTĂRTÁT, -Ă, adj. v. întărâtat.
întărâte
ÎNTÂRTÁ vb. I v. întărâta. DOOM
întărâtá (a ~) vb., ind. prez. 3 întărấtă
întărâtând
ÎNTÂRTÁ vb. I v. întărâta. DOOM
întărâtá (a ~) vb., ind. prez. 3 întărấtă
întărâtări
ÎNTĂRÂTÁRE, întărâtări, s. f. Acțiunea de a (se) întărâta; iritare; surescitare; agitație, incitare. – V. întărâta. DOOM
întărâtáre s. f., g.-d. art. întărâtắrii; pl. întărâtắri
întărâtării
ÎNTĂRÂTÁRE, întărâtări, s. f. Acțiunea de a (se) întărâta; iritare; surescitare; agitație, incitare. – V. întărâta. DOOM
întărâtáre s. f., g.-d. art. întărâtắrii; pl. întărâtắri
întărâtările
ÎNTĂRÂTÁRE, întărâtări, s. f. Acțiunea de a (se) întărâta; iritare; surescitare; agitație, incitare. – V. întărâta. DOOM
întărâtáre s. f., g.-d. art. întărâtắrii; pl. întărâtắri
întărâtărilor
ÎNTĂRÂTÁRE, întărâtări, s. f. Acțiunea de a (se) întărâta; iritare; surescitare; agitație, incitare. – V. întărâta. DOOM
întărâtáre s. f., g.-d. art. întărâtắrii; pl. întărâtắri
întărâți
ÎNTÂRTÁ vb. I v. întărâta. DOOM
întărâtá (a ~) vb., ind. prez. 3 întărấtă
întărît
ÎNTÂRTÁ vb. I v. întărâta. DOOM
întărâtá (a ~) vb., ind. prez. 3 întărấtă
întărîta
ÎNTÂRTÁ vb. I v. întărâta. DOOM
întărâtá (a ~) vb., ind. prez. 3 întărấtă
întărîtai
ÎNTÂRTÁ vb. I v. întărâta. DOOM
întărâtá (a ~) vb., ind. prez. 3 întărấtă
întărîtam
ÎNTÂRTÁ vb. I v. întărâta. DOOM
întărâtá (a ~) vb., ind. prez. 3 întărấtă
întărîtare
ÎNTÂRTÁ vb. I v. întărâta. DOOM
întărâtá (a ~) vb., ind. prez. 3 întărấtă
întărîtare
ÎNTĂRÂTÁRE, întărâtări, s. f. Acțiunea de a (se) întărâta; iritare; surescitare; agitație, incitare. – V. întărâta. DOOM
întărâtáre s. f., g.-d. art. întărâtắrii; pl. întărâtắri
întărîtarea
ÎNTĂRÂTÁRE, întărâtări, s. f. Acțiunea de a (se) întărâta; iritare; surescitare; agitație, incitare. – V. întărâta. DOOM
întărâtáre s. f., g.-d. art. întărâtắrii; pl. întărâtắri
întărîtară
ÎNTÂRTÁ vb. I v. întărâta. DOOM
întărâtá (a ~) vb., ind. prez. 3 întărấtă
întărîtarăm
ÎNTÂRTÁ vb. I v. întărâta. DOOM
întărâtá (a ~) vb., ind. prez. 3 întărấtă
întărîtarăți
ÎNTÂRTÁ vb. I v. întărâta. DOOM
întărâtá (a ~) vb., ind. prez. 3 întărấtă
întărîtase
ÎNTÂRTÁ vb. I v. întărâta. DOOM
întărâtá (a ~) vb., ind. prez. 3 întărấtă
întărîtasem
ÎNTÂRTÁ vb. I v. întărâta. DOOM
întărâtá (a ~) vb., ind. prez. 3 întărấtă
întărîtaseră
ÎNTÂRTÁ vb. I v. întărâta. DOOM
întărâtá (a ~) vb., ind. prez. 3 întărấtă
întărîtaserăm
ÎNTÂRTÁ vb. I v. întărâta. DOOM
întărâtá (a ~) vb., ind. prez. 3 întărấtă
întărîtaserăți
ÎNTÂRTÁ vb. I v. întărâta. DOOM
întărâtá (a ~) vb., ind. prez. 3 întărấtă
întărîtaseși
ÎNTÂRTÁ vb. I v. întărâta. DOOM
întărâtá (a ~) vb., ind. prez. 3 întărấtă
întărîtaseți
ÎNTÂRTÁ vb. I v. întărâta. DOOM
întărâtá (a ~) vb., ind. prez. 3 întărấtă
întărîtat
ÎNTÂRTÁ vb. I v. întărâta. DOOM
întărâtá (a ~) vb., ind. prez. 3 întărấtă
întărîtat
ÎNTĂRTÁT, -Ă, adj. v. întărâtat.
întărîtata
ÎNTĂRTÁT, -Ă, adj. v. întărâtat.
întărîtate
ÎNTĂRTÁT, -Ă, adj. v. întărâtat.
întărîtatei
ÎNTĂRTÁT, -Ă, adj. v. întărâtat.
întărîtatele
ÎNTĂRTÁT, -Ă, adj. v. întărâtat.
întărîtatelor
ÎNTĂRTÁT, -Ă, adj. v. întărâtat.
întărîtatul
ÎNTĂRTÁT, -Ă, adj. v. întărâtat.
întărîtatului
ÎNTĂRTÁT, -Ă, adj. v. întărâtat.
întărîtau
ÎNTÂRTÁ vb. I v. întărâta. DOOM
întărâtá (a ~) vb., ind. prez. 3 întărấtă
întărîtași
ÎNTÂRTÁ vb. I v. întărâta. DOOM
întărâtá (a ~) vb., ind. prez. 3 întărấtă
întărîtați
ÎNTÂRTÁ vb. I v. întărâta. DOOM
întărâtá (a ~) vb., ind. prez. 3 întărấtă
întărîtați
ÎNTĂRTÁT, -Ă, adj. v. întărâtat.
întărîtații
ÎNTĂRTÁT, -Ă, adj. v. întărâtat.
întărîtaților
ÎNTĂRTÁT, -Ă, adj. v. întărâtat.
întărîte
ÎNTÂRTÁ vb. I v. întărâta. DOOM
întărâtá (a ~) vb., ind. prez. 3 întărấtă
întărîtînd
ÎNTÂRTÁ vb. I v. întărâta. DOOM
întărâtá (a ~) vb., ind. prez. 3 întărấtă
întărîtări
ÎNTĂRÂTÁRE, întărâtări, s. f. Acțiunea de a (se) întărâta; iritare; surescitare; agitație, incitare. – V. întărâta. DOOM
întărâtáre s. f., g.-d. art. întărâtắrii; pl. întărâtắri
întărîtării
ÎNTĂRÂTÁRE, întărâtări, s. f. Acțiunea de a (se) întărâta; iritare; surescitare; agitație, incitare. – V. întărâta. DOOM
întărâtáre s. f., g.-d. art. întărâtắrii; pl. întărâtắri
întărîtările
ÎNTĂRÂTÁRE, întărâtări, s. f. Acțiunea de a (se) întărâta; iritare; surescitare; agitație, incitare. – V. întărâta. DOOM
întărâtáre s. f., g.-d. art. întărâtắrii; pl. întărâtắri
întărîtărilor
ÎNTĂRÂTÁRE, întărâtări, s. f. Acțiunea de a (se) întărâta; iritare; surescitare; agitație, incitare. – V. întărâta. DOOM
întărâtáre s. f., g.-d. art. întărâtắrii; pl. întărâtắri
întărîți
ÎNTÂRTÁ vb. I v. întărâta. DOOM
întărâtá (a ~) vb., ind. prez. 3 întărấtă
înuntru
NĂÚNTRU adv. v. înăuntru. DOOM
*înăúntru- prep. (ĭ)
învască
ÎNVÉȘTE, învésc, vb. III. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) îmbrăca. [Perf. s. învăscui, part. învăscut. – Var.: înveștí vb. IV] – Lat. investire. DOOM
învéște (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învésc, 2 sg. învéști, perf. s. 1 sg. învăscúi; conj. prez. 3 să înveáscă; part. învăscút
învață
ÎNVĂȚÁ, învắț, vb. I. 1. Tranz. A transmite cuiva (sistematic) cunoștințe și deprinderi dintr-un domeniu oarecare; a iniția pe cineva într-o meserie, știință, artă etc. 2. Tranz. A sfătui, a povățui pe cineva să facă ceva (arătându-i cum să procedeze). 3. Tranz. A dobândi cunoștințe prin studiu, a ajunge prin muncă sistematică să cunoști o meserie, o artă, o limbă etc.; a studia. ♦ A-și întipări în minte ceva pentru a putea reproduce; a memora. 4. Tranz. și refl. A (se) deprinde, a (se) obișnui, a (se) familiariza. 5. Tranz. A trage o învățătură, a căpăta experiență. ◊ Expr. (Tranz. și refl.) A (se) învăța minte = a câștiga sau a face să câștige experiență, a trage sau a face să tragă învățăminte dintr-o întâmplare neplăcută. – Lat. *invitiare (< vitium „viciu”). DOOM
învățá (a ~) vb., ind. prez. 3 înváță
învească
ÎNVÉȘTE, învésc, vb. III. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) îmbrăca. [Perf. s. învăscui, part. învăscut. – Var.: înveștí vb. IV] – Lat. investire. DOOM
învéște (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învésc, 2 sg. învéști, perf. s. 1 sg. învăscúi; conj. prez. 3 să înveáscă; part. învăscút
învechea
ÎNVECHÍ, învechesc, vb. IV. Refl. A deveni vechi; a se uza, a se degrada. ♦ A deveni inactual, anacronic; a nu se mai folosi. ♦ (Despre vin) A se îmbunătăți cu trecerea timpului suferind un proces de maturizare, în urma căruia capătă buchet și însușiri gustative deosebite. – În + vechi. DOOM
!învechí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se învechéște, imperf. 3 sg. se învecheá; conj. prez. 3 să se învecheáscă
învecheai
ÎNVECHÍ, învechesc, vb. IV. Refl. A deveni vechi; a se uza, a se degrada. ♦ A deveni inactual, anacronic; a nu se mai folosi. ♦ (Despre vin) A se îmbunătăți cu trecerea timpului suferind un proces de maturizare, în urma căruia capătă buchet și însușiri gustative deosebite. – În + vechi. DOOM
!învechí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se învechéște, imperf. 3 sg. se învecheá; conj. prez. 3 să se învecheáscă
învecheam
ÎNVECHÍ, învechesc, vb. IV. Refl. A deveni vechi; a se uza, a se degrada. ♦ A deveni inactual, anacronic; a nu se mai folosi. ♦ (Despre vin) A se îmbunătăți cu trecerea timpului suferind un proces de maturizare, în urma căruia capătă buchet și însușiri gustative deosebite. – În + vechi. DOOM
!învechí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se învechéște, imperf. 3 sg. se învecheá; conj. prez. 3 să se învecheáscă
învechească
ÎNVECHÍ, învechesc, vb. IV. Refl. A deveni vechi; a se uza, a se degrada. ♦ A deveni inactual, anacronic; a nu se mai folosi. ♦ (Despre vin) A se îmbunătăți cu trecerea timpului suferind un proces de maturizare, în urma căruia capătă buchet și însușiri gustative deosebite. – În + vechi. DOOM
!învechí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se învechéște, imperf. 3 sg. se învecheá; conj. prez. 3 să se învecheáscă
învecheau
ÎNVECHÍ, învechesc, vb. IV. Refl. A deveni vechi; a se uza, a se degrada. ♦ A deveni inactual, anacronic; a nu se mai folosi. ♦ (Despre vin) A se îmbunătăți cu trecerea timpului suferind un proces de maturizare, în urma căruia capătă buchet și însușiri gustative deosebite. – În + vechi. DOOM
!învechí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se învechéște, imperf. 3 sg. se învecheá; conj. prez. 3 să se învecheáscă
învecheați
ÎNVECHÍ, învechesc, vb. IV. Refl. A deveni vechi; a se uza, a se degrada. ♦ A deveni inactual, anacronic; a nu se mai folosi. ♦ (Despre vin) A se îmbunătăți cu trecerea timpului suferind un proces de maturizare, în urma căruia capătă buchet și însușiri gustative deosebite. – În + vechi. DOOM
!învechí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se învechéște, imperf. 3 sg. se învecheá; conj. prez. 3 să se învecheáscă
învechesc
ÎNVECHÍ, învechesc, vb. IV. Refl. A deveni vechi; a se uza, a se degrada. ♦ A deveni inactual, anacronic; a nu se mai folosi. ♦ (Despre vin) A se îmbunătăți cu trecerea timpului suferind un proces de maturizare, în urma căruia capătă buchet și însușiri gustative deosebite. – În + vechi. DOOM
!învechí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se învechéște, imperf. 3 sg. se învecheá; conj. prez. 3 să se învecheáscă
învechește
ÎNVECHÍ, învechesc, vb. IV. Refl. A deveni vechi; a se uza, a se degrada. ♦ A deveni inactual, anacronic; a nu se mai folosi. ♦ (Despre vin) A se îmbunătăți cu trecerea timpului suferind un proces de maturizare, în urma căruia capătă buchet și însușiri gustative deosebite. – În + vechi. DOOM
!învechí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se învechéște, imperf. 3 sg. se învecheá; conj. prez. 3 să se învecheáscă
învechești
ÎNVECHÍ, învechesc, vb. IV. Refl. A deveni vechi; a se uza, a se degrada. ♦ A deveni inactual, anacronic; a nu se mai folosi. ♦ (Despre vin) A se îmbunătăți cu trecerea timpului suferind un proces de maturizare, în urma căruia capătă buchet și însușiri gustative deosebite. – În + vechi. DOOM
!învechí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se învechéște, imperf. 3 sg. se învecheá; conj. prez. 3 să se învecheáscă
învechi
ÎNVECHÍ, învechesc, vb. IV. Refl. A deveni vechi; a se uza, a se degrada. ♦ A deveni inactual, anacronic; a nu se mai folosi. ♦ (Despre vin) A se îmbunătăți cu trecerea timpului suferind un proces de maturizare, în urma căruia capătă buchet și însușiri gustative deosebite. – În + vechi. DOOM
!învechí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se învechéște, imperf. 3 sg. se învecheá; conj. prez. 3 să se învecheáscă
învechii
ÎNVECHÍ, învechesc, vb. IV. Refl. A deveni vechi; a se uza, a se degrada. ♦ A deveni inactual, anacronic; a nu se mai folosi. ♦ (Despre vin) A se îmbunătăți cu trecerea timpului suferind un proces de maturizare, în urma căruia capătă buchet și însușiri gustative deosebite. – În + vechi. DOOM
!învechí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se învechéște, imperf. 3 sg. se învecheá; conj. prez. 3 să se învecheáscă
învechim
ÎNVECHÍ, învechesc, vb. IV. Refl. A deveni vechi; a se uza, a se degrada. ♦ A deveni inactual, anacronic; a nu se mai folosi. ♦ (Despre vin) A se îmbunătăți cu trecerea timpului suferind un proces de maturizare, în urma căruia capătă buchet și însușiri gustative deosebite. – În + vechi. DOOM
!învechí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se învechéște, imperf. 3 sg. se învecheá; conj. prez. 3 să se învecheáscă
învechind
ÎNVECHÍ, învechesc, vb. IV. Refl. A deveni vechi; a se uza, a se degrada. ♦ A deveni inactual, anacronic; a nu se mai folosi. ♦ (Despre vin) A se îmbunătăți cu trecerea timpului suferind un proces de maturizare, în urma căruia capătă buchet și însușiri gustative deosebite. – În + vechi. DOOM
!învechí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se învechéște, imperf. 3 sg. se învecheá; conj. prez. 3 să se învecheáscă
învechire
ÎNVECHÍ, învechesc, vb. IV. Refl. A deveni vechi; a se uza, a se degrada. ♦ A deveni inactual, anacronic; a nu se mai folosi. ♦ (Despre vin) A se îmbunătăți cu trecerea timpului suferind un proces de maturizare, în urma căruia capătă buchet și însușiri gustative deosebite. – În + vechi. DOOM
!învechí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se învechéște, imperf. 3 sg. se învecheá; conj. prez. 3 să se învecheáscă
învechire
ÎNVECHÍRE s. f. Acțiunea de a se învechi. – V. învechi. DOOM
învechíre s. f., g.-d. art. învechírii
învechirea
ÎNVECHÍRE s. f. Acțiunea de a se învechi. – V. învechi. DOOM
învechíre s. f., g.-d. art. învechírii
învechiri
ÎNVECHÍRE s. f. Acțiunea de a se învechi. – V. învechi. DOOM
învechíre s. f., g.-d. art. învechírii
învechirii
ÎNVECHÍRE s. f. Acțiunea de a se învechi. – V. învechi. DOOM
învechíre s. f., g.-d. art. învechírii
învechirile
ÎNVECHÍRE s. f. Acțiunea de a se învechi. – V. învechi. DOOM
învechíre s. f., g.-d. art. învechírii
învechirilor
ÎNVECHÍRE s. f. Acțiunea de a se învechi. – V. învechi. DOOM
învechíre s. f., g.-d. art. învechírii
învechiră
ÎNVECHÍ, învechesc, vb. IV. Refl. A deveni vechi; a se uza, a se degrada. ♦ A deveni inactual, anacronic; a nu se mai folosi. ♦ (Despre vin) A se îmbunătăți cu trecerea timpului suferind un proces de maturizare, în urma căruia capătă buchet și însușiri gustative deosebite. – În + vechi. DOOM
!învechí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se învechéște, imperf. 3 sg. se învecheá; conj. prez. 3 să se învecheáscă
învechirăm
ÎNVECHÍ, învechesc, vb. IV. Refl. A deveni vechi; a se uza, a se degrada. ♦ A deveni inactual, anacronic; a nu se mai folosi. ♦ (Despre vin) A se îmbunătăți cu trecerea timpului suferind un proces de maturizare, în urma căruia capătă buchet și însușiri gustative deosebite. – În + vechi. DOOM
!învechí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se învechéște, imperf. 3 sg. se învecheá; conj. prez. 3 să se învecheáscă
învechirăți
ÎNVECHÍ, învechesc, vb. IV. Refl. A deveni vechi; a se uza, a se degrada. ♦ A deveni inactual, anacronic; a nu se mai folosi. ♦ (Despre vin) A se îmbunătăți cu trecerea timpului suferind un proces de maturizare, în urma căruia capătă buchet și însușiri gustative deosebite. – În + vechi. DOOM
!învechí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se învechéște, imperf. 3 sg. se învecheá; conj. prez. 3 să se învecheáscă
învechise
ÎNVECHÍ, învechesc, vb. IV. Refl. A deveni vechi; a se uza, a se degrada. ♦ A deveni inactual, anacronic; a nu se mai folosi. ♦ (Despre vin) A se îmbunătăți cu trecerea timpului suferind un proces de maturizare, în urma căruia capătă buchet și însușiri gustative deosebite. – În + vechi. DOOM
!învechí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se învechéște, imperf. 3 sg. se învecheá; conj. prez. 3 să se învecheáscă
învechisem
ÎNVECHÍ, învechesc, vb. IV. Refl. A deveni vechi; a se uza, a se degrada. ♦ A deveni inactual, anacronic; a nu se mai folosi. ♦ (Despre vin) A se îmbunătăți cu trecerea timpului suferind un proces de maturizare, în urma căruia capătă buchet și însușiri gustative deosebite. – În + vechi. DOOM
!învechí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se învechéște, imperf. 3 sg. se învecheá; conj. prez. 3 să se învecheáscă
învechiseră
ÎNVECHÍ, învechesc, vb. IV. Refl. A deveni vechi; a se uza, a se degrada. ♦ A deveni inactual, anacronic; a nu se mai folosi. ♦ (Despre vin) A se îmbunătăți cu trecerea timpului suferind un proces de maturizare, în urma căruia capătă buchet și însușiri gustative deosebite. – În + vechi. DOOM
!învechí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se învechéște, imperf. 3 sg. se învecheá; conj. prez. 3 să se învecheáscă
învechiserăm
ÎNVECHÍ, învechesc, vb. IV. Refl. A deveni vechi; a se uza, a se degrada. ♦ A deveni inactual, anacronic; a nu se mai folosi. ♦ (Despre vin) A se îmbunătăți cu trecerea timpului suferind un proces de maturizare, în urma căruia capătă buchet și însușiri gustative deosebite. – În + vechi. DOOM
!învechí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se învechéște, imperf. 3 sg. se învecheá; conj. prez. 3 să se învecheáscă
învechiserăți
ÎNVECHÍ, învechesc, vb. IV. Refl. A deveni vechi; a se uza, a se degrada. ♦ A deveni inactual, anacronic; a nu se mai folosi. ♦ (Despre vin) A se îmbunătăți cu trecerea timpului suferind un proces de maturizare, în urma căruia capătă buchet și însușiri gustative deosebite. – În + vechi. DOOM
!învechí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se învechéște, imperf. 3 sg. se învecheá; conj. prez. 3 să se învecheáscă
învechiseși
ÎNVECHÍ, învechesc, vb. IV. Refl. A deveni vechi; a se uza, a se degrada. ♦ A deveni inactual, anacronic; a nu se mai folosi. ♦ (Despre vin) A se îmbunătăți cu trecerea timpului suferind un proces de maturizare, în urma căruia capătă buchet și însușiri gustative deosebite. – În + vechi. DOOM
!învechí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se învechéște, imperf. 3 sg. se învecheá; conj. prez. 3 să se învecheáscă
învechiseți
ÎNVECHÍ, învechesc, vb. IV. Refl. A deveni vechi; a se uza, a se degrada. ♦ A deveni inactual, anacronic; a nu se mai folosi. ♦ (Despre vin) A se îmbunătăți cu trecerea timpului suferind un proces de maturizare, în urma căruia capătă buchet și însușiri gustative deosebite. – În + vechi. DOOM
!învechí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se învechéște, imperf. 3 sg. se învecheá; conj. prez. 3 să se învecheáscă
învechit
ÎNVECHÍ, învechesc, vb. IV. Refl. A deveni vechi; a se uza, a se degrada. ♦ A deveni inactual, anacronic; a nu se mai folosi. ♦ (Despre vin) A se îmbunătăți cu trecerea timpului suferind un proces de maturizare, în urma căruia capătă buchet și însușiri gustative deosebite. – În + vechi. DOOM
!învechí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se învechéște, imperf. 3 sg. se învecheá; conj. prez. 3 să se învecheáscă
învechit
ÎNVECHÍT, -Ă, învechiți, -te, adj. Care a devenit vechi; degradat, uzat. ◊ Expr. (A fi) învechit în rele = (a fi) deprins cu practicarea unor fapte sau obiceiuri rele; (a fi) înrăit. ♦ Ieșit din actualitate, anacronic, depășit, perimat; care nu se mai folosește. ♦ Care are concepții vechi, depășite. – V. învechi.
învechita
ÎNVECHÍT, -Ă, învechiți, -te, adj. Care a devenit vechi; degradat, uzat. ◊ Expr. (A fi) învechit în rele = (a fi) deprins cu practicarea unor fapte sau obiceiuri rele; (a fi) înrăit. ♦ Ieșit din actualitate, anacronic, depășit, perimat; care nu se mai folosește. ♦ Care are concepții vechi, depășite. – V. învechi.
învechite
ÎNVECHÍT, -Ă, învechiți, -te, adj. Care a devenit vechi; degradat, uzat. ◊ Expr. (A fi) învechit în rele = (a fi) deprins cu practicarea unor fapte sau obiceiuri rele; (a fi) înrăit. ♦ Ieșit din actualitate, anacronic, depășit, perimat; care nu se mai folosește. ♦ Care are concepții vechi, depășite. – V. învechi.
învechitei
ÎNVECHÍT, -Ă, învechiți, -te, adj. Care a devenit vechi; degradat, uzat. ◊ Expr. (A fi) învechit în rele = (a fi) deprins cu practicarea unor fapte sau obiceiuri rele; (a fi) înrăit. ♦ Ieșit din actualitate, anacronic, depășit, perimat; care nu se mai folosește. ♦ Care are concepții vechi, depășite. – V. învechi.
învechitele
ÎNVECHÍT, -Ă, învechiți, -te, adj. Care a devenit vechi; degradat, uzat. ◊ Expr. (A fi) învechit în rele = (a fi) deprins cu practicarea unor fapte sau obiceiuri rele; (a fi) înrăit. ♦ Ieșit din actualitate, anacronic, depășit, perimat; care nu se mai folosește. ♦ Care are concepții vechi, depășite. – V. învechi.
învechitelor
ÎNVECHÍT, -Ă, învechiți, -te, adj. Care a devenit vechi; degradat, uzat. ◊ Expr. (A fi) învechit în rele = (a fi) deprins cu practicarea unor fapte sau obiceiuri rele; (a fi) înrăit. ♦ Ieșit din actualitate, anacronic, depășit, perimat; care nu se mai folosește. ♦ Care are concepții vechi, depășite. – V. învechi.
învechitul
ÎNVECHÍT, -Ă, învechiți, -te, adj. Care a devenit vechi; degradat, uzat. ◊ Expr. (A fi) învechit în rele = (a fi) deprins cu practicarea unor fapte sau obiceiuri rele; (a fi) înrăit. ♦ Ieșit din actualitate, anacronic, depășit, perimat; care nu se mai folosește. ♦ Care are concepții vechi, depășite. – V. învechi.
învechitului
ÎNVECHÍT, -Ă, învechiți, -te, adj. Care a devenit vechi; degradat, uzat. ◊ Expr. (A fi) învechit în rele = (a fi) deprins cu practicarea unor fapte sau obiceiuri rele; (a fi) înrăit. ♦ Ieșit din actualitate, anacronic, depășit, perimat; care nu se mai folosește. ♦ Care are concepții vechi, depășite. – V. învechi.
învechiși
ÎNVECHÍ, învechesc, vb. IV. Refl. A deveni vechi; a se uza, a se degrada. ♦ A deveni inactual, anacronic; a nu se mai folosi. ♦ (Despre vin) A se îmbunătăți cu trecerea timpului suferind un proces de maturizare, în urma căruia capătă buchet și însușiri gustative deosebite. – În + vechi. DOOM
!învechí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se învechéște, imperf. 3 sg. se învecheá; conj. prez. 3 să se învecheáscă
învechiți
ÎNVECHÍ, învechesc, vb. IV. Refl. A deveni vechi; a se uza, a se degrada. ♦ A deveni inactual, anacronic; a nu se mai folosi. ♦ (Despre vin) A se îmbunătăți cu trecerea timpului suferind un proces de maturizare, în urma căruia capătă buchet și însușiri gustative deosebite. – În + vechi. DOOM
!învechí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se învechéște, imperf. 3 sg. se învecheá; conj. prez. 3 să se învecheáscă
învechiți
ÎNVECHÍT, -Ă, învechiți, -te, adj. Care a devenit vechi; degradat, uzat. ◊ Expr. (A fi) învechit în rele = (a fi) deprins cu practicarea unor fapte sau obiceiuri rele; (a fi) înrăit. ♦ Ieșit din actualitate, anacronic, depășit, perimat; care nu se mai folosește. ♦ Care are concepții vechi, depășite. – V. învechi.
învechiții
ÎNVECHÍT, -Ă, învechiți, -te, adj. Care a devenit vechi; degradat, uzat. ◊ Expr. (A fi) învechit în rele = (a fi) deprins cu practicarea unor fapte sau obiceiuri rele; (a fi) înrăit. ♦ Ieșit din actualitate, anacronic, depășit, perimat; care nu se mai folosește. ♦ Care are concepții vechi, depășite. – V. învechi.
învechiților
ÎNVECHÍT, -Ă, învechiți, -te, adj. Care a devenit vechi; degradat, uzat. ◊ Expr. (A fi) învechit în rele = (a fi) deprins cu practicarea unor fapte sau obiceiuri rele; (a fi) înrăit. ♦ Ieșit din actualitate, anacronic, depășit, perimat; care nu se mai folosește. ♦ Care are concepții vechi, depășite. – V. învechi.
învecina
ÎNVECINÁ, învecinez, vb. I. Refl. recipr. A fi vecin cu cineva sau cu ceva; a fi alături de cineva sau de ceva, a avea hotar comun. – În + vecin. DOOM
!înveciná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se învecineáză
învecinai
ÎNVECINÁ, învecinez, vb. I. Refl. recipr. A fi vecin cu cineva sau cu ceva; a fi alături de cineva sau de ceva, a avea hotar comun. – În + vecin. DOOM
!înveciná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se învecineáză
învecinam
ÎNVECINÁ, învecinez, vb. I. Refl. recipr. A fi vecin cu cineva sau cu ceva; a fi alături de cineva sau de ceva, a avea hotar comun. – În + vecin. DOOM
!înveciná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se învecineáză
învecinare
ÎNVECINÁ, învecinez, vb. I. Refl. recipr. A fi vecin cu cineva sau cu ceva; a fi alături de cineva sau de ceva, a avea hotar comun. – În + vecin. DOOM
!înveciná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se învecineáză
învecinare
ÎNVECINÁRE s. f. Faptul de a se învecina; vecinătate. – V. învecina. DOOM
învecináre s. f., g.-d. art. învecinắrii
învecinarea
ÎNVECINÁRE s. f. Faptul de a se învecina; vecinătate. – V. învecina. DOOM
învecináre s. f., g.-d. art. învecinắrii
învecinară
ÎNVECINÁ, învecinez, vb. I. Refl. recipr. A fi vecin cu cineva sau cu ceva; a fi alături de cineva sau de ceva, a avea hotar comun. – În + vecin. DOOM
!înveciná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se învecineáză
învecinarăm
ÎNVECINÁ, învecinez, vb. I. Refl. recipr. A fi vecin cu cineva sau cu ceva; a fi alături de cineva sau de ceva, a avea hotar comun. – În + vecin. DOOM
!înveciná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se învecineáză
învecinarăți
ÎNVECINÁ, învecinez, vb. I. Refl. recipr. A fi vecin cu cineva sau cu ceva; a fi alături de cineva sau de ceva, a avea hotar comun. – În + vecin. DOOM
!înveciná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se învecineáză
învecinase
ÎNVECINÁ, învecinez, vb. I. Refl. recipr. A fi vecin cu cineva sau cu ceva; a fi alături de cineva sau de ceva, a avea hotar comun. – În + vecin. DOOM
!înveciná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se învecineáză
învecinasem
ÎNVECINÁ, învecinez, vb. I. Refl. recipr. A fi vecin cu cineva sau cu ceva; a fi alături de cineva sau de ceva, a avea hotar comun. – În + vecin. DOOM
!înveciná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se învecineáză
învecinaseră
ÎNVECINÁ, învecinez, vb. I. Refl. recipr. A fi vecin cu cineva sau cu ceva; a fi alături de cineva sau de ceva, a avea hotar comun. – În + vecin. DOOM
!înveciná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se învecineáză
învecinaserăm
ÎNVECINÁ, învecinez, vb. I. Refl. recipr. A fi vecin cu cineva sau cu ceva; a fi alături de cineva sau de ceva, a avea hotar comun. – În + vecin. DOOM
!înveciná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se învecineáză
învecinaserăți
ÎNVECINÁ, învecinez, vb. I. Refl. recipr. A fi vecin cu cineva sau cu ceva; a fi alături de cineva sau de ceva, a avea hotar comun. – În + vecin. DOOM
!înveciná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se învecineáză
învecinaseși
ÎNVECINÁ, învecinez, vb. I. Refl. recipr. A fi vecin cu cineva sau cu ceva; a fi alături de cineva sau de ceva, a avea hotar comun. – În + vecin. DOOM
!înveciná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se învecineáză
învecinaseți
ÎNVECINÁ, învecinez, vb. I. Refl. recipr. A fi vecin cu cineva sau cu ceva; a fi alături de cineva sau de ceva, a avea hotar comun. – În + vecin. DOOM
!înveciná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se învecineáză
învecinat
ÎNVECINÁ, învecinez, vb. I. Refl. recipr. A fi vecin cu cineva sau cu ceva; a fi alături de cineva sau de ceva, a avea hotar comun. – În + vecin. DOOM
!înveciná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se învecineáză
învecinat
ÎNVECINÁT, -Ă, învecinați, -te, adj. Care se învecinează cu cineva sau cu ceva; vecin. – V. învecina.
învecinata
ÎNVECINÁT, -Ă, învecinați, -te, adj. Care se învecinează cu cineva sau cu ceva; vecin. – V. învecina.
învecinate
ÎNVECINÁT, -Ă, învecinați, -te, adj. Care se învecinează cu cineva sau cu ceva; vecin. – V. învecina.
învecinatei
ÎNVECINÁT, -Ă, învecinați, -te, adj. Care se învecinează cu cineva sau cu ceva; vecin. – V. învecina.
învecinatele
ÎNVECINÁT, -Ă, învecinați, -te, adj. Care se învecinează cu cineva sau cu ceva; vecin. – V. învecina.
învecinatelor
ÎNVECINÁT, -Ă, învecinați, -te, adj. Care se învecinează cu cineva sau cu ceva; vecin. – V. învecina.
învecinatul
ÎNVECINÁT, -Ă, învecinați, -te, adj. Care se învecinează cu cineva sau cu ceva; vecin. – V. învecina.
învecinatului
ÎNVECINÁT, -Ă, învecinați, -te, adj. Care se învecinează cu cineva sau cu ceva; vecin. – V. învecina.
învecinau
ÎNVECINÁ, învecinez, vb. I. Refl. recipr. A fi vecin cu cineva sau cu ceva; a fi alături de cineva sau de ceva, a avea hotar comun. – În + vecin. DOOM
!înveciná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se învecineáză
învecinași
ÎNVECINÁ, învecinez, vb. I. Refl. recipr. A fi vecin cu cineva sau cu ceva; a fi alături de cineva sau de ceva, a avea hotar comun. – În + vecin. DOOM
!înveciná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se învecineáză
învecinați
ÎNVECINÁ, învecinez, vb. I. Refl. recipr. A fi vecin cu cineva sau cu ceva; a fi alături de cineva sau de ceva, a avea hotar comun. – În + vecin. DOOM
!înveciná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se învecineáză
învecinați
ÎNVECINÁT, -Ă, învecinați, -te, adj. Care se învecinează cu cineva sau cu ceva; vecin. – V. învecina.
învecinații
ÎNVECINÁT, -Ă, învecinați, -te, adj. Care se învecinează cu cineva sau cu ceva; vecin. – V. învecina.
învecinaților
ÎNVECINÁT, -Ă, învecinați, -te, adj. Care se învecinează cu cineva sau cu ceva; vecin. – V. învecina.
învecinează
ÎNVECINÁ, învecinez, vb. I. Refl. recipr. A fi vecin cu cineva sau cu ceva; a fi alături de cineva sau de ceva, a avea hotar comun. – În + vecin. DOOM
!înveciná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se învecineáză
învecinez
ÎNVECINÁ, învecinez, vb. I. Refl. recipr. A fi vecin cu cineva sau cu ceva; a fi alături de cineva sau de ceva, a avea hotar comun. – În + vecin. DOOM
!înveciná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se învecineáză
învecineze
ÎNVECINÁ, învecinez, vb. I. Refl. recipr. A fi vecin cu cineva sau cu ceva; a fi alături de cineva sau de ceva, a avea hotar comun. – În + vecin. DOOM
!înveciná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se învecineáză
învecinezi
ÎNVECINÁ, învecinez, vb. I. Refl. recipr. A fi vecin cu cineva sau cu ceva; a fi alături de cineva sau de ceva, a avea hotar comun. – În + vecin. DOOM
!înveciná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se învecineáză
învecinici
ÎNVEȘNICÍ, înveșnicesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A face ca ceva să devină veșnic, să dureze nelimitat; a eterniza, a perpetua. [Var.: învecinicí vb. I] – În + veșnic. DOOM
înveșnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înveșnicésc, imperf. 3 sg. înveșniceá; conj. prez. 3 să înveșniceáscă
învecinicire
ÎNVECINICÍ vb. IV v. înveșnici.
învecinicit
ÎNVECINICÍ vb. IV v. înveșnici.
învecinând
ÎNVECINÁ, învecinez, vb. I. Refl. recipr. A fi vecin cu cineva sau cu ceva; a fi alături de cineva sau de ceva, a avea hotar comun. – În + vecin. DOOM
!înveciná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se învecineáză
învecinînd
ÎNVECINÁ, învecinez, vb. I. Refl. recipr. A fi vecin cu cineva sau cu ceva; a fi alături de cineva sau de ceva, a avea hotar comun. – În + vecin. DOOM
!înveciná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se învecineáză
învecinări
ÎNVECINÁRE s. f. Faptul de a se învecina; vecinătate. – V. învecina. DOOM
învecináre s. f., g.-d. art. învecinắrii
învecinării
ÎNVECINÁRE s. f. Faptul de a se învecina; vecinătate. – V. învecina. DOOM
învecináre s. f., g.-d. art. învecinắrii
învecinările
ÎNVECINÁRE s. f. Faptul de a se învecina; vecinătate. – V. învecina. DOOM
învecináre s. f., g.-d. art. învecinắrii
învecinărilor
ÎNVECINÁRE s. f. Faptul de a se învecina; vecinătate. – V. învecina. DOOM
învecináre s. f., g.-d. art. învecinắrii
învedera
ÎNVEDERÁ, învederez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) face vizibil, clar, evident. ♦ Tranz. (Rar) A prezenta, a face cunoscut. – În + vedere. DOOM
învederá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învedereáză
învederai
ÎNVEDERÁ, învederez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) face vizibil, clar, evident. ♦ Tranz. (Rar) A prezenta, a face cunoscut. – În + vedere. DOOM
învederá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învedereáză
învederam
ÎNVEDERÁ, învederez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) face vizibil, clar, evident. ♦ Tranz. (Rar) A prezenta, a face cunoscut. – În + vedere. DOOM
învederá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învedereáză
învederare
ÎNVEDERÁ, învederez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) face vizibil, clar, evident. ♦ Tranz. (Rar) A prezenta, a face cunoscut. – În + vedere. DOOM
învederá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învedereáză
învederară
ÎNVEDERÁ, învederez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) face vizibil, clar, evident. ♦ Tranz. (Rar) A prezenta, a face cunoscut. – În + vedere. DOOM
învederá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învedereáză
învederarăm
ÎNVEDERÁ, învederez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) face vizibil, clar, evident. ♦ Tranz. (Rar) A prezenta, a face cunoscut. – În + vedere. DOOM
învederá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învedereáză
învederarăți
ÎNVEDERÁ, învederez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) face vizibil, clar, evident. ♦ Tranz. (Rar) A prezenta, a face cunoscut. – În + vedere. DOOM
învederá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învedereáză
învederase
ÎNVEDERÁ, învederez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) face vizibil, clar, evident. ♦ Tranz. (Rar) A prezenta, a face cunoscut. – În + vedere. DOOM
învederá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învedereáză
învederasem
ÎNVEDERÁ, învederez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) face vizibil, clar, evident. ♦ Tranz. (Rar) A prezenta, a face cunoscut. – În + vedere. DOOM
învederá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învedereáză
învederaseră
ÎNVEDERÁ, învederez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) face vizibil, clar, evident. ♦ Tranz. (Rar) A prezenta, a face cunoscut. – În + vedere. DOOM
învederá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învedereáză
învederaserăm
ÎNVEDERÁ, învederez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) face vizibil, clar, evident. ♦ Tranz. (Rar) A prezenta, a face cunoscut. – În + vedere. DOOM
învederá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învedereáză
învederaserăți
ÎNVEDERÁ, învederez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) face vizibil, clar, evident. ♦ Tranz. (Rar) A prezenta, a face cunoscut. – În + vedere. DOOM
învederá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învedereáză
învederaseși
ÎNVEDERÁ, învederez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) face vizibil, clar, evident. ♦ Tranz. (Rar) A prezenta, a face cunoscut. – În + vedere. DOOM
învederá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învedereáză
învederaseți
ÎNVEDERÁ, învederez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) face vizibil, clar, evident. ♦ Tranz. (Rar) A prezenta, a face cunoscut. – În + vedere. DOOM
învederá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învedereáză
învederat
ÎNVEDERÁ, învederez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) face vizibil, clar, evident. ♦ Tranz. (Rar) A prezenta, a face cunoscut. – În + vedere. DOOM
învederá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învedereáză
învederat
ÎNVEDERÁT, -Ă, învederați, -te, adj. (Și adverbial) Care se poate vedea sau înțelege bine; vizibil, evident. – V. învedera. DOOM
învederát (vizibil, evident) (rar) adj. m., pl. învederáți; f. învederátă, pl. învederáte
învederata
ÎNVEDERÁT, -Ă, învederați, -te, adj. (Și adverbial) Care se poate vedea sau înțelege bine; vizibil, evident. – V. învedera. DOOM
învederát (vizibil, evident) (rar) adj. m., pl. învederáți; f. învederátă, pl. învederáte
învederate
ÎNVEDERÁT, -Ă, învederați, -te, adj. (Și adverbial) Care se poate vedea sau înțelege bine; vizibil, evident. – V. învedera. DOOM
învederát (vizibil, evident) (rar) adj. m., pl. învederáți; f. învederátă, pl. învederáte
învederatei
ÎNVEDERÁT, -Ă, învederați, -te, adj. (Și adverbial) Care se poate vedea sau înțelege bine; vizibil, evident. – V. învedera. DOOM
învederát (vizibil, evident) (rar) adj. m., pl. învederáți; f. învederátă, pl. învederáte
învederatele
ÎNVEDERÁT, -Ă, învederați, -te, adj. (Și adverbial) Care se poate vedea sau înțelege bine; vizibil, evident. – V. învedera. DOOM
învederát (vizibil, evident) (rar) adj. m., pl. învederáți; f. învederátă, pl. învederáte
învederatelor
ÎNVEDERÁT, -Ă, învederați, -te, adj. (Și adverbial) Care se poate vedea sau înțelege bine; vizibil, evident. – V. învedera. DOOM
învederát (vizibil, evident) (rar) adj. m., pl. învederáți; f. învederátă, pl. învederáte
învederatul
ÎNVEDERÁT, -Ă, învederați, -te, adj. (Și adverbial) Care se poate vedea sau înțelege bine; vizibil, evident. – V. învedera. DOOM
învederát (vizibil, evident) (rar) adj. m., pl. învederáți; f. învederátă, pl. învederáte
învederatului
ÎNVEDERÁT, -Ă, învederați, -te, adj. (Și adverbial) Care se poate vedea sau înțelege bine; vizibil, evident. – V. învedera. DOOM
învederát (vizibil, evident) (rar) adj. m., pl. învederáți; f. învederátă, pl. învederáte
învederau
ÎNVEDERÁ, învederez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) face vizibil, clar, evident. ♦ Tranz. (Rar) A prezenta, a face cunoscut. – În + vedere. DOOM
învederá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învedereáză
învederași
ÎNVEDERÁ, învederez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) face vizibil, clar, evident. ♦ Tranz. (Rar) A prezenta, a face cunoscut. – În + vedere. DOOM
învederá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învedereáză
învederați
ÎNVEDERÁ, învederez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) face vizibil, clar, evident. ♦ Tranz. (Rar) A prezenta, a face cunoscut. – În + vedere. DOOM
învederá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învedereáză
învederați
ÎNVEDERÁT, -Ă, învederați, -te, adj. (Și adverbial) Care se poate vedea sau înțelege bine; vizibil, evident. – V. învedera. DOOM
învederát (vizibil, evident) (rar) adj. m., pl. învederáți; f. învederátă, pl. învederáte
învederații
ÎNVEDERÁT, -Ă, învederați, -te, adj. (Și adverbial) Care se poate vedea sau înțelege bine; vizibil, evident. – V. învedera. DOOM
învederát (vizibil, evident) (rar) adj. m., pl. învederáți; f. învederátă, pl. învederáte
învederaților
ÎNVEDERÁT, -Ă, învederați, -te, adj. (Și adverbial) Care se poate vedea sau înțelege bine; vizibil, evident. – V. învedera. DOOM
învederát (vizibil, evident) (rar) adj. m., pl. învederáți; f. învederátă, pl. învederáte
învederează
ÎNVEDERÁ, învederez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) face vizibil, clar, evident. ♦ Tranz. (Rar) A prezenta, a face cunoscut. – În + vedere. DOOM
învederá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învedereáză
învederez
ÎNVEDERÁ, învederez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) face vizibil, clar, evident. ♦ Tranz. (Rar) A prezenta, a face cunoscut. – În + vedere. DOOM
învederá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învedereáză
învedereze
ÎNVEDERÁ, învederez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) face vizibil, clar, evident. ♦ Tranz. (Rar) A prezenta, a face cunoscut. – În + vedere. DOOM
învederá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învedereáză
învederezi
ÎNVEDERÁ, învederez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) face vizibil, clar, evident. ♦ Tranz. (Rar) A prezenta, a face cunoscut. – În + vedere. DOOM
învederá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învedereáză
învederând
ÎNVEDERÁ, învederez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) face vizibil, clar, evident. ♦ Tranz. (Rar) A prezenta, a face cunoscut. – În + vedere. DOOM
învederá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învedereáză
învederînd
ÎNVEDERÁ, învederez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) face vizibil, clar, evident. ♦ Tranz. (Rar) A prezenta, a face cunoscut. – În + vedere. DOOM
învederá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învedereáză
învelea
ÎNVELÍ, învelesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu ceva, a (se) înfășura în ceva. ♦ Tranz. A acoperi scoarțele unei cărți sau ale unui caiet cu hârtie, cu material plastic etc.; a îmbrăca. ♦ Tranz. A acoperi o casă cu țigle, cu tablă etc. ♦ Tranz. A acoperi focul (sau jarul etc.) cu pământ sau cu cenușă pentru a-l face să ardă mocnit. 2. Tranz. A înfășura urzeala pe sulul dinapoi al războiului. – Cf. sl. valiti. DOOM
învelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învelésc, imperf. 3 sg. înveleá; conj. prez. 3 să înveleáscă
înveleai
ÎNVELÍ, învelesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu ceva, a (se) înfășura în ceva. ♦ Tranz. A acoperi scoarțele unei cărți sau ale unui caiet cu hârtie, cu material plastic etc.; a îmbrăca. ♦ Tranz. A acoperi o casă cu țigle, cu tablă etc. ♦ Tranz. A acoperi focul (sau jarul etc.) cu pământ sau cu cenușă pentru a-l face să ardă mocnit. 2. Tranz. A înfășura urzeala pe sulul dinapoi al războiului. – Cf. sl. valiti. DOOM
învelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învelésc, imperf. 3 sg. înveleá; conj. prez. 3 să înveleáscă
înveleam
ÎNVELÍ, învelesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu ceva, a (se) înfășura în ceva. ♦ Tranz. A acoperi scoarțele unei cărți sau ale unui caiet cu hârtie, cu material plastic etc.; a îmbrăca. ♦ Tranz. A acoperi o casă cu țigle, cu tablă etc. ♦ Tranz. A acoperi focul (sau jarul etc.) cu pământ sau cu cenușă pentru a-l face să ardă mocnit. 2. Tranz. A înfășura urzeala pe sulul dinapoi al războiului. – Cf. sl. valiti. DOOM
învelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învelésc, imperf. 3 sg. înveleá; conj. prez. 3 să înveleáscă
învelească
ÎNVELÍ, învelesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu ceva, a (se) înfășura în ceva. ♦ Tranz. A acoperi scoarțele unei cărți sau ale unui caiet cu hârtie, cu material plastic etc.; a îmbrăca. ♦ Tranz. A acoperi o casă cu țigle, cu tablă etc. ♦ Tranz. A acoperi focul (sau jarul etc.) cu pământ sau cu cenușă pentru a-l face să ardă mocnit. 2. Tranz. A înfășura urzeala pe sulul dinapoi al războiului. – Cf. sl. valiti. DOOM
învelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învelésc, imperf. 3 sg. înveleá; conj. prez. 3 să înveleáscă
înveleau
ÎNVELÍ, învelesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu ceva, a (se) înfășura în ceva. ♦ Tranz. A acoperi scoarțele unei cărți sau ale unui caiet cu hârtie, cu material plastic etc.; a îmbrăca. ♦ Tranz. A acoperi o casă cu țigle, cu tablă etc. ♦ Tranz. A acoperi focul (sau jarul etc.) cu pământ sau cu cenușă pentru a-l face să ardă mocnit. 2. Tranz. A înfășura urzeala pe sulul dinapoi al războiului. – Cf. sl. valiti. DOOM
învelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învelésc, imperf. 3 sg. înveleá; conj. prez. 3 să înveleáscă
înveleați
ÎNVELÍ, învelesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu ceva, a (se) înfășura în ceva. ♦ Tranz. A acoperi scoarțele unei cărți sau ale unui caiet cu hârtie, cu material plastic etc.; a îmbrăca. ♦ Tranz. A acoperi o casă cu țigle, cu tablă etc. ♦ Tranz. A acoperi focul (sau jarul etc.) cu pământ sau cu cenușă pentru a-l face să ardă mocnit. 2. Tranz. A înfășura urzeala pe sulul dinapoi al războiului. – Cf. sl. valiti. DOOM
învelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învelésc, imperf. 3 sg. înveleá; conj. prez. 3 să înveleáscă
învelesc
ÎNVELÍ, învelesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu ceva, a (se) înfășura în ceva. ♦ Tranz. A acoperi scoarțele unei cărți sau ale unui caiet cu hârtie, cu material plastic etc.; a îmbrăca. ♦ Tranz. A acoperi o casă cu țigle, cu tablă etc. ♦ Tranz. A acoperi focul (sau jarul etc.) cu pământ sau cu cenușă pentru a-l face să ardă mocnit. 2. Tranz. A înfășura urzeala pe sulul dinapoi al războiului. – Cf. sl. valiti. DOOM
învelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învelésc, imperf. 3 sg. înveleá; conj. prez. 3 să înveleáscă
învelește
ÎNVELÍ, învelesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu ceva, a (se) înfășura în ceva. ♦ Tranz. A acoperi scoarțele unei cărți sau ale unui caiet cu hârtie, cu material plastic etc.; a îmbrăca. ♦ Tranz. A acoperi o casă cu țigle, cu tablă etc. ♦ Tranz. A acoperi focul (sau jarul etc.) cu pământ sau cu cenușă pentru a-l face să ardă mocnit. 2. Tranz. A înfășura urzeala pe sulul dinapoi al războiului. – Cf. sl. valiti. DOOM
învelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învelésc, imperf. 3 sg. înveleá; conj. prez. 3 să înveleáscă
învelești
ÎNVELÍ, învelesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu ceva, a (se) înfășura în ceva. ♦ Tranz. A acoperi scoarțele unei cărți sau ale unui caiet cu hârtie, cu material plastic etc.; a îmbrăca. ♦ Tranz. A acoperi o casă cu țigle, cu tablă etc. ♦ Tranz. A acoperi focul (sau jarul etc.) cu pământ sau cu cenușă pentru a-l face să ardă mocnit. 2. Tranz. A înfășura urzeala pe sulul dinapoi al războiului. – Cf. sl. valiti. DOOM
învelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învelésc, imperf. 3 sg. înveleá; conj. prez. 3 să înveleáscă
înveli
ÎNVELÍ, învelesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu ceva, a (se) înfășura în ceva. ♦ Tranz. A acoperi scoarțele unei cărți sau ale unui caiet cu hârtie, cu material plastic etc.; a îmbrăca. ♦ Tranz. A acoperi o casă cu țigle, cu tablă etc. ♦ Tranz. A acoperi focul (sau jarul etc.) cu pământ sau cu cenușă pentru a-l face să ardă mocnit. 2. Tranz. A înfășura urzeala pe sulul dinapoi al războiului. – Cf. sl. valiti. DOOM
învelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învelésc, imperf. 3 sg. înveleá; conj. prez. 3 să înveleáscă
învelici
învelicí (învelicésc, învelicít), vb. – A înjura, a blasfemia. Origine incertă. După DAR, din bg. veličaja „a elogia”; însă explicația semantică nu este clară.
învelii
ÎNVELÍ, învelesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu ceva, a (se) înfășura în ceva. ♦ Tranz. A acoperi scoarțele unei cărți sau ale unui caiet cu hârtie, cu material plastic etc.; a îmbrăca. ♦ Tranz. A acoperi o casă cu țigle, cu tablă etc. ♦ Tranz. A acoperi focul (sau jarul etc.) cu pământ sau cu cenușă pentru a-l face să ardă mocnit. 2. Tranz. A înfășura urzeala pe sulul dinapoi al războiului. – Cf. sl. valiti. DOOM
învelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învelésc, imperf. 3 sg. înveleá; conj. prez. 3 să înveleáscă
învelim
ÎNVELÍ, învelesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu ceva, a (se) înfășura în ceva. ♦ Tranz. A acoperi scoarțele unei cărți sau ale unui caiet cu hârtie, cu material plastic etc.; a îmbrăca. ♦ Tranz. A acoperi o casă cu țigle, cu tablă etc. ♦ Tranz. A acoperi focul (sau jarul etc.) cu pământ sau cu cenușă pentru a-l face să ardă mocnit. 2. Tranz. A înfășura urzeala pe sulul dinapoi al războiului. – Cf. sl. valiti. DOOM
învelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învelésc, imperf. 3 sg. înveleá; conj. prez. 3 să înveleáscă
învelind
ÎNVELÍ, învelesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu ceva, a (se) înfășura în ceva. ♦ Tranz. A acoperi scoarțele unei cărți sau ale unui caiet cu hârtie, cu material plastic etc.; a îmbrăca. ♦ Tranz. A acoperi o casă cu țigle, cu tablă etc. ♦ Tranz. A acoperi focul (sau jarul etc.) cu pământ sau cu cenușă pentru a-l face să ardă mocnit. 2. Tranz. A înfășura urzeala pe sulul dinapoi al războiului. – Cf. sl. valiti. DOOM
învelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învelésc, imperf. 3 sg. înveleá; conj. prez. 3 să înveleáscă
învelire
ÎNVELÍ, învelesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu ceva, a (se) înfășura în ceva. ♦ Tranz. A acoperi scoarțele unei cărți sau ale unui caiet cu hârtie, cu material plastic etc.; a îmbrăca. ♦ Tranz. A acoperi o casă cu țigle, cu tablă etc. ♦ Tranz. A acoperi focul (sau jarul etc.) cu pământ sau cu cenușă pentru a-l face să ardă mocnit. 2. Tranz. A înfășura urzeala pe sulul dinapoi al războiului. – Cf. sl. valiti. DOOM
învelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învelésc, imperf. 3 sg. înveleá; conj. prez. 3 să înveleáscă
învelire
ÎNVELÍRE, înveliri, s. f. Acțiunea de a (se) înveli; învelit1. – V. înveli. DOOM
învelíre s. f., g.-d. art. învelírii; pl. învelíri
învelirea
ÎNVELÍRE, înveliri, s. f. Acțiunea de a (se) înveli; învelit1. – V. înveli. DOOM
învelíre s. f., g.-d. art. învelírii; pl. învelíri
înveliri
ÎNVELÍRE, înveliri, s. f. Acțiunea de a (se) înveli; învelit1. – V. înveli. DOOM
învelíre s. f., g.-d. art. învelírii; pl. învelíri
învelirii
ÎNVELÍRE, înveliri, s. f. Acțiunea de a (se) înveli; învelit1. – V. înveli. DOOM
învelíre s. f., g.-d. art. învelírii; pl. învelíri
învelirile
ÎNVELÍRE, înveliri, s. f. Acțiunea de a (se) înveli; învelit1. – V. înveli. DOOM
învelíre s. f., g.-d. art. învelírii; pl. învelíri
învelirilor
ÎNVELÍRE, înveliri, s. f. Acțiunea de a (se) înveli; învelit1. – V. înveli. DOOM
învelíre s. f., g.-d. art. învelírii; pl. învelíri
înveliră
ÎNVELÍ, învelesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu ceva, a (se) înfășura în ceva. ♦ Tranz. A acoperi scoarțele unei cărți sau ale unui caiet cu hârtie, cu material plastic etc.; a îmbrăca. ♦ Tranz. A acoperi o casă cu țigle, cu tablă etc. ♦ Tranz. A acoperi focul (sau jarul etc.) cu pământ sau cu cenușă pentru a-l face să ardă mocnit. 2. Tranz. A înfășura urzeala pe sulul dinapoi al războiului. – Cf. sl. valiti. DOOM
învelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învelésc, imperf. 3 sg. înveleá; conj. prez. 3 să înveleáscă
învelirăm
ÎNVELÍ, învelesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu ceva, a (se) înfășura în ceva. ♦ Tranz. A acoperi scoarțele unei cărți sau ale unui caiet cu hârtie, cu material plastic etc.; a îmbrăca. ♦ Tranz. A acoperi o casă cu țigle, cu tablă etc. ♦ Tranz. A acoperi focul (sau jarul etc.) cu pământ sau cu cenușă pentru a-l face să ardă mocnit. 2. Tranz. A înfășura urzeala pe sulul dinapoi al războiului. – Cf. sl. valiti. DOOM
învelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învelésc, imperf. 3 sg. înveleá; conj. prez. 3 să înveleáscă
învelirăți
ÎNVELÍ, învelesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu ceva, a (se) înfășura în ceva. ♦ Tranz. A acoperi scoarțele unei cărți sau ale unui caiet cu hârtie, cu material plastic etc.; a îmbrăca. ♦ Tranz. A acoperi o casă cu țigle, cu tablă etc. ♦ Tranz. A acoperi focul (sau jarul etc.) cu pământ sau cu cenușă pentru a-l face să ardă mocnit. 2. Tranz. A înfășura urzeala pe sulul dinapoi al războiului. – Cf. sl. valiti. DOOM
învelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învelésc, imperf. 3 sg. înveleá; conj. prez. 3 să înveleáscă
învelise
ÎNVELÍ, învelesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu ceva, a (se) înfășura în ceva. ♦ Tranz. A acoperi scoarțele unei cărți sau ale unui caiet cu hârtie, cu material plastic etc.; a îmbrăca. ♦ Tranz. A acoperi o casă cu țigle, cu tablă etc. ♦ Tranz. A acoperi focul (sau jarul etc.) cu pământ sau cu cenușă pentru a-l face să ardă mocnit. 2. Tranz. A înfășura urzeala pe sulul dinapoi al războiului. – Cf. sl. valiti. DOOM
învelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învelésc, imperf. 3 sg. înveleá; conj. prez. 3 să înveleáscă
învelisem
ÎNVELÍ, învelesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu ceva, a (se) înfășura în ceva. ♦ Tranz. A acoperi scoarțele unei cărți sau ale unui caiet cu hârtie, cu material plastic etc.; a îmbrăca. ♦ Tranz. A acoperi o casă cu țigle, cu tablă etc. ♦ Tranz. A acoperi focul (sau jarul etc.) cu pământ sau cu cenușă pentru a-l face să ardă mocnit. 2. Tranz. A înfășura urzeala pe sulul dinapoi al războiului. – Cf. sl. valiti. DOOM
învelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învelésc, imperf. 3 sg. înveleá; conj. prez. 3 să înveleáscă
înveliseră
ÎNVELÍ, învelesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu ceva, a (se) înfășura în ceva. ♦ Tranz. A acoperi scoarțele unei cărți sau ale unui caiet cu hârtie, cu material plastic etc.; a îmbrăca. ♦ Tranz. A acoperi o casă cu țigle, cu tablă etc. ♦ Tranz. A acoperi focul (sau jarul etc.) cu pământ sau cu cenușă pentru a-l face să ardă mocnit. 2. Tranz. A înfășura urzeala pe sulul dinapoi al războiului. – Cf. sl. valiti. DOOM
învelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învelésc, imperf. 3 sg. înveleá; conj. prez. 3 să înveleáscă
înveliserăm
ÎNVELÍ, învelesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu ceva, a (se) înfășura în ceva. ♦ Tranz. A acoperi scoarțele unei cărți sau ale unui caiet cu hârtie, cu material plastic etc.; a îmbrăca. ♦ Tranz. A acoperi o casă cu țigle, cu tablă etc. ♦ Tranz. A acoperi focul (sau jarul etc.) cu pământ sau cu cenușă pentru a-l face să ardă mocnit. 2. Tranz. A înfășura urzeala pe sulul dinapoi al războiului. – Cf. sl. valiti. DOOM
învelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învelésc, imperf. 3 sg. înveleá; conj. prez. 3 să înveleáscă
înveliserăți
ÎNVELÍ, învelesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu ceva, a (se) înfășura în ceva. ♦ Tranz. A acoperi scoarțele unei cărți sau ale unui caiet cu hârtie, cu material plastic etc.; a îmbrăca. ♦ Tranz. A acoperi o casă cu țigle, cu tablă etc. ♦ Tranz. A acoperi focul (sau jarul etc.) cu pământ sau cu cenușă pentru a-l face să ardă mocnit. 2. Tranz. A înfășura urzeala pe sulul dinapoi al războiului. – Cf. sl. valiti. DOOM
învelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învelésc, imperf. 3 sg. înveleá; conj. prez. 3 să înveleáscă
înveliseși
ÎNVELÍ, învelesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu ceva, a (se) înfășura în ceva. ♦ Tranz. A acoperi scoarțele unei cărți sau ale unui caiet cu hârtie, cu material plastic etc.; a îmbrăca. ♦ Tranz. A acoperi o casă cu țigle, cu tablă etc. ♦ Tranz. A acoperi focul (sau jarul etc.) cu pământ sau cu cenușă pentru a-l face să ardă mocnit. 2. Tranz. A înfășura urzeala pe sulul dinapoi al războiului. – Cf. sl. valiti. DOOM
învelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învelésc, imperf. 3 sg. înveleá; conj. prez. 3 să înveleáscă
înveliseți
ÎNVELÍ, învelesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu ceva, a (se) înfășura în ceva. ♦ Tranz. A acoperi scoarțele unei cărți sau ale unui caiet cu hârtie, cu material plastic etc.; a îmbrăca. ♦ Tranz. A acoperi o casă cu țigle, cu tablă etc. ♦ Tranz. A acoperi focul (sau jarul etc.) cu pământ sau cu cenușă pentru a-l face să ardă mocnit. 2. Tranz. A înfășura urzeala pe sulul dinapoi al războiului. – Cf. sl. valiti. DOOM
învelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învelésc, imperf. 3 sg. înveleá; conj. prez. 3 să înveleáscă
învelit
ÎNVELÍ, învelesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu ceva, a (se) înfășura în ceva. ♦ Tranz. A acoperi scoarțele unei cărți sau ale unui caiet cu hârtie, cu material plastic etc.; a îmbrăca. ♦ Tranz. A acoperi o casă cu țigle, cu tablă etc. ♦ Tranz. A acoperi focul (sau jarul etc.) cu pământ sau cu cenușă pentru a-l face să ardă mocnit. 2. Tranz. A înfășura urzeala pe sulul dinapoi al războiului. – Cf. sl. valiti. DOOM
învelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învelésc, imperf. 3 sg. înveleá; conj. prez. 3 să înveleáscă
învelit
ÎNVELÍT2, -Ă, înveliți, -te, adj. Înfășurat, acoperit. ♦ (Despre cărți, caiete) Care este cu scoarțele îmbrăcate în hârtie, cu învelitoare. ♦ (Despre case) Care este acoperit cu tablă, cu țiglă etc. – V. înveli.
învelit
ÎNVELÍT1 s. n. Faptul de a (se) înveli; învelire. – V. înveli. DOOM
învelít s. n.
învelita
ÎNVELÍT2, -Ă, înveliți, -te, adj. Înfășurat, acoperit. ♦ (Despre cărți, caiete) Care este cu scoarțele îmbrăcate în hârtie, cu învelitoare. ♦ (Despre case) Care este acoperit cu tablă, cu țiglă etc. – V. înveli.
învelite
ÎNVELÍT2, -Ă, înveliți, -te, adj. Înfășurat, acoperit. ♦ (Despre cărți, caiete) Care este cu scoarțele îmbrăcate în hârtie, cu învelitoare. ♦ (Despre case) Care este acoperit cu tablă, cu țiglă etc. – V. înveli.
învelitei
ÎNVELÍT2, -Ă, înveliți, -te, adj. Înfășurat, acoperit. ♦ (Despre cărți, caiete) Care este cu scoarțele îmbrăcate în hârtie, cu învelitoare. ♦ (Despre case) Care este acoperit cu tablă, cu țiglă etc. – V. înveli.
învelitele
ÎNVELÍT2, -Ă, înveliți, -te, adj. Înfășurat, acoperit. ♦ (Despre cărți, caiete) Care este cu scoarțele îmbrăcate în hârtie, cu învelitoare. ♦ (Despre case) Care este acoperit cu tablă, cu țiglă etc. – V. înveli.
învelitelor
ÎNVELÍT2, -Ă, înveliți, -te, adj. Înfășurat, acoperit. ♦ (Despre cărți, caiete) Care este cu scoarțele îmbrăcate în hârtie, cu învelitoare. ♦ (Despre case) Care este acoperit cu tablă, cu țiglă etc. – V. înveli.
învelitoare
ÎNVELITOÁRE, învelitori, s. f. Ceea ce servește la învelit; înveliș. ♦ (Pop.) Plapumă, cuvertură. ♦ Copertă; hârtie, material plastic etc. cu care se acoperă o carte. ♦ Țiglă, tablă etc. cu care se acoperă o clădire. ♦ (Pop.) Față de masă. [Pl. și: învelitoare] – Înveli + suf. -toare. DOOM
învelitoáre s. f., g.-d. art. învelitórii; pl. învelitóri
învelitoarea
ÎNVELITOÁRE, învelitori, s. f. Ceea ce servește la învelit; înveliș. ♦ (Pop.) Plapumă, cuvertură. ♦ Copertă; hârtie, material plastic etc. cu care se acoperă o carte. ♦ Țiglă, tablă etc. cu care se acoperă o clădire. ♦ (Pop.) Față de masă. [Pl. și: învelitoare] – Înveli + suf. -toare. DOOM
învelitoáre s. f., g.-d. art. învelitórii; pl. învelitóri
învelitori
ÎNVELITOÁRE, învelitori, s. f. Ceea ce servește la învelit; înveliș. ♦ (Pop.) Plapumă, cuvertură. ♦ Copertă; hârtie, material plastic etc. cu care se acoperă o carte. ♦ Țiglă, tablă etc. cu care se acoperă o clădire. ♦ (Pop.) Față de masă. [Pl. și: învelitoare] – Înveli + suf. -toare. DOOM
învelitoáre s. f., g.-d. art. învelitórii; pl. învelitóri
învelitorii
ÎNVELITOÁRE, învelitori, s. f. Ceea ce servește la învelit; înveliș. ♦ (Pop.) Plapumă, cuvertură. ♦ Copertă; hârtie, material plastic etc. cu care se acoperă o carte. ♦ Țiglă, tablă etc. cu care se acoperă o clădire. ♦ (Pop.) Față de masă. [Pl. și: învelitoare] – Înveli + suf. -toare. DOOM
învelitoáre s. f., g.-d. art. învelitórii; pl. învelitóri
învelitorile
ÎNVELITOÁRE, învelitori, s. f. Ceea ce servește la învelit; înveliș. ♦ (Pop.) Plapumă, cuvertură. ♦ Copertă; hârtie, material plastic etc. cu care se acoperă o carte. ♦ Țiglă, tablă etc. cu care se acoperă o clădire. ♦ (Pop.) Față de masă. [Pl. și: învelitoare] – Înveli + suf. -toare. DOOM
învelitoáre s. f., g.-d. art. învelitórii; pl. învelitóri
învelitorilor
ÎNVELITOÁRE, învelitori, s. f. Ceea ce servește la învelit; înveliș. ♦ (Pop.) Plapumă, cuvertură. ♦ Copertă; hârtie, material plastic etc. cu care se acoperă o carte. ♦ Țiglă, tablă etc. cu care se acoperă o clădire. ♦ (Pop.) Față de masă. [Pl. și: învelitoare] – Înveli + suf. -toare. DOOM
învelitoáre s. f., g.-d. art. învelitórii; pl. învelitóri
învelitul
ÎNVELÍT2, -Ă, înveliți, -te, adj. Înfășurat, acoperit. ♦ (Despre cărți, caiete) Care este cu scoarțele îmbrăcate în hârtie, cu învelitoare. ♦ (Despre case) Care este acoperit cu tablă, cu țiglă etc. – V. înveli.
învelitului
ÎNVELÍT2, -Ă, înveliți, -te, adj. Înfășurat, acoperit. ♦ (Despre cărți, caiete) Care este cu scoarțele îmbrăcate în hârtie, cu învelitoare. ♦ (Despre case) Care este acoperit cu tablă, cu țiglă etc. – V. înveli.
înveliș
ÎNVELÍȘ, învelișuri, s. n. 1. Obiect care servește la învelit; învelitoare. ♦ Scoarță, copertă, de carte. ♦ Învelitoare (de tablă, de țiglă etc.) de pe acoperișul unei case. 2. Stratul exterior al unui obiect, al unui organism etc. – Înveli + suf. -iș. DOOM
învelíș s. n., pl. învelíșuri
înveliși
ÎNVELÍ, învelesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu ceva, a (se) înfășura în ceva. ♦ Tranz. A acoperi scoarțele unei cărți sau ale unui caiet cu hârtie, cu material plastic etc.; a îmbrăca. ♦ Tranz. A acoperi o casă cu țigle, cu tablă etc. ♦ Tranz. A acoperi focul (sau jarul etc.) cu pământ sau cu cenușă pentru a-l face să ardă mocnit. 2. Tranz. A înfășura urzeala pe sulul dinapoi al războiului. – Cf. sl. valiti. DOOM
învelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învelésc, imperf. 3 sg. înveleá; conj. prez. 3 să înveleáscă
învelișul
ÎNVELÍȘ, învelișuri, s. n. 1. Obiect care servește la învelit; învelitoare. ♦ Scoarță, copertă, de carte. ♦ Învelitoare (de tablă, de țiglă etc.) de pe acoperișul unei case. 2. Stratul exterior al unui obiect, al unui organism etc. – Înveli + suf. -iș. DOOM
învelíș s. n., pl. învelíșuri
învelișului
ÎNVELÍȘ, învelișuri, s. n. 1. Obiect care servește la învelit; învelitoare. ♦ Scoarță, copertă, de carte. ♦ Învelitoare (de tablă, de țiglă etc.) de pe acoperișul unei case. 2. Stratul exterior al unui obiect, al unui organism etc. – Înveli + suf. -iș. DOOM
învelíș s. n., pl. învelíșuri
învelișuri
ÎNVELÍȘ, învelișuri, s. n. 1. Obiect care servește la învelit; învelitoare. ♦ Scoarță, copertă, de carte. ♦ Învelitoare (de tablă, de țiglă etc.) de pe acoperișul unei case. 2. Stratul exterior al unui obiect, al unui organism etc. – Înveli + suf. -iș. DOOM
învelíș s. n., pl. învelíșuri
învelișurile
ÎNVELÍȘ, învelișuri, s. n. 1. Obiect care servește la învelit; învelitoare. ♦ Scoarță, copertă, de carte. ♦ Învelitoare (de tablă, de țiglă etc.) de pe acoperișul unei case. 2. Stratul exterior al unui obiect, al unui organism etc. – Înveli + suf. -iș. DOOM
învelíș s. n., pl. învelíșuri
învelișurilor
ÎNVELÍȘ, învelișuri, s. n. 1. Obiect care servește la învelit; învelitoare. ♦ Scoarță, copertă, de carte. ♦ Învelitoare (de tablă, de țiglă etc.) de pe acoperișul unei case. 2. Stratul exterior al unui obiect, al unui organism etc. – Înveli + suf. -iș. DOOM
învelíș s. n., pl. învelíșuri
înveliți
ÎNVELÍ, învelesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu ceva, a (se) înfășura în ceva. ♦ Tranz. A acoperi scoarțele unei cărți sau ale unui caiet cu hârtie, cu material plastic etc.; a îmbrăca. ♦ Tranz. A acoperi o casă cu țigle, cu tablă etc. ♦ Tranz. A acoperi focul (sau jarul etc.) cu pământ sau cu cenușă pentru a-l face să ardă mocnit. 2. Tranz. A înfășura urzeala pe sulul dinapoi al războiului. – Cf. sl. valiti. DOOM
învelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învelésc, imperf. 3 sg. înveleá; conj. prez. 3 să înveleáscă
înveliți
ÎNVELÍT2, -Ă, înveliți, -te, adj. Înfășurat, acoperit. ♦ (Despre cărți, caiete) Care este cu scoarțele îmbrăcate în hârtie, cu învelitoare. ♦ (Despre case) Care este acoperit cu tablă, cu țiglă etc. – V. înveli.
înveliții
ÎNVELÍT2, -Ă, înveliți, -te, adj. Înfășurat, acoperit. ♦ (Despre cărți, caiete) Care este cu scoarțele îmbrăcate în hârtie, cu învelitoare. ♦ (Despre case) Care este acoperit cu tablă, cu țiglă etc. – V. înveli.
înveliților
ÎNVELÍT2, -Ă, înveliți, -te, adj. Înfășurat, acoperit. ♦ (Despre cărți, caiete) Care este cu scoarțele îmbrăcate în hârtie, cu învelitoare. ♦ (Despre case) Care este acoperit cu tablă, cu țiglă etc. – V. înveli.
învenina
ÎNVENINÁ, înveninez, vb. I. 1. Tranz. A otrăvi (cu venin); a face ca ceva să devină otrăvitor. 2. Refl. și tranz. Fig. A deveni sau a face să devină neplăcut, greu de suportat; a (se) înrăi, a (se) înrăutăți. ♦ A (se) umple de supărare, de amărăciune, de ciudă, de invidie, de ură; a (se) înrăi. – Lat. invenenare. DOOM
înveniná (a ~) vb., ind. prez. 3 învenineáză
înveninai
ÎNVENINÁ, înveninez, vb. I. 1. Tranz. A otrăvi (cu venin); a face ca ceva să devină otrăvitor. 2. Refl. și tranz. Fig. A deveni sau a face să devină neplăcut, greu de suportat; a (se) înrăi, a (se) înrăutăți. ♦ A (se) umple de supărare, de amărăciune, de ciudă, de invidie, de ură; a (se) înrăi. – Lat. invenenare. DOOM
înveniná (a ~) vb., ind. prez. 3 învenineáză
înveninam
ÎNVENINÁ, înveninez, vb. I. 1. Tranz. A otrăvi (cu venin); a face ca ceva să devină otrăvitor. 2. Refl. și tranz. Fig. A deveni sau a face să devină neplăcut, greu de suportat; a (se) înrăi, a (se) înrăutăți. ♦ A (se) umple de supărare, de amărăciune, de ciudă, de invidie, de ură; a (se) înrăi. – Lat. invenenare. DOOM
înveniná (a ~) vb., ind. prez. 3 învenineáză
înveninare
ÎNVENINÁ, înveninez, vb. I. 1. Tranz. A otrăvi (cu venin); a face ca ceva să devină otrăvitor. 2. Refl. și tranz. Fig. A deveni sau a face să devină neplăcut, greu de suportat; a (se) înrăi, a (se) înrăutăți. ♦ A (se) umple de supărare, de amărăciune, de ciudă, de invidie, de ură; a (se) înrăi. – Lat. invenenare. DOOM
înveniná (a ~) vb., ind. prez. 3 învenineáză
înveninare
ÎNVENINÁRE, înveninări, s. f. Acțiunea de a (se) învenina și rezultatul ei; otrăvire. – V. învenina. DOOM
învenináre s. f., g.-d. art. înveninắrii; pl. înveninắri
înveninarea
ÎNVENINÁRE, înveninări, s. f. Acțiunea de a (se) învenina și rezultatul ei; otrăvire. – V. învenina. DOOM
învenináre s. f., g.-d. art. înveninắrii; pl. înveninắri
înveninară
ÎNVENINÁ, înveninez, vb. I. 1. Tranz. A otrăvi (cu venin); a face ca ceva să devină otrăvitor. 2. Refl. și tranz. Fig. A deveni sau a face să devină neplăcut, greu de suportat; a (se) înrăi, a (se) înrăutăți. ♦ A (se) umple de supărare, de amărăciune, de ciudă, de invidie, de ură; a (se) înrăi. – Lat. invenenare. DOOM
înveniná (a ~) vb., ind. prez. 3 învenineáză
înveninarăm
ÎNVENINÁ, înveninez, vb. I. 1. Tranz. A otrăvi (cu venin); a face ca ceva să devină otrăvitor. 2. Refl. și tranz. Fig. A deveni sau a face să devină neplăcut, greu de suportat; a (se) înrăi, a (se) înrăutăți. ♦ A (se) umple de supărare, de amărăciune, de ciudă, de invidie, de ură; a (se) înrăi. – Lat. invenenare. DOOM
înveniná (a ~) vb., ind. prez. 3 învenineáză
înveninarăți
ÎNVENINÁ, înveninez, vb. I. 1. Tranz. A otrăvi (cu venin); a face ca ceva să devină otrăvitor. 2. Refl. și tranz. Fig. A deveni sau a face să devină neplăcut, greu de suportat; a (se) înrăi, a (se) înrăutăți. ♦ A (se) umple de supărare, de amărăciune, de ciudă, de invidie, de ură; a (se) înrăi. – Lat. invenenare. DOOM
înveniná (a ~) vb., ind. prez. 3 învenineáză
înveninase
ÎNVENINÁ, înveninez, vb. I. 1. Tranz. A otrăvi (cu venin); a face ca ceva să devină otrăvitor. 2. Refl. și tranz. Fig. A deveni sau a face să devină neplăcut, greu de suportat; a (se) înrăi, a (se) înrăutăți. ♦ A (se) umple de supărare, de amărăciune, de ciudă, de invidie, de ură; a (se) înrăi. – Lat. invenenare. DOOM
înveniná (a ~) vb., ind. prez. 3 învenineáză
înveninasem
ÎNVENINÁ, înveninez, vb. I. 1. Tranz. A otrăvi (cu venin); a face ca ceva să devină otrăvitor. 2. Refl. și tranz. Fig. A deveni sau a face să devină neplăcut, greu de suportat; a (se) înrăi, a (se) înrăutăți. ♦ A (se) umple de supărare, de amărăciune, de ciudă, de invidie, de ură; a (se) înrăi. – Lat. invenenare. DOOM
înveniná (a ~) vb., ind. prez. 3 învenineáză
înveninaseră
ÎNVENINÁ, înveninez, vb. I. 1. Tranz. A otrăvi (cu venin); a face ca ceva să devină otrăvitor. 2. Refl. și tranz. Fig. A deveni sau a face să devină neplăcut, greu de suportat; a (se) înrăi, a (se) înrăutăți. ♦ A (se) umple de supărare, de amărăciune, de ciudă, de invidie, de ură; a (se) înrăi. – Lat. invenenare. DOOM
înveniná (a ~) vb., ind. prez. 3 învenineáză
înveninaserăm
ÎNVENINÁ, înveninez, vb. I. 1. Tranz. A otrăvi (cu venin); a face ca ceva să devină otrăvitor. 2. Refl. și tranz. Fig. A deveni sau a face să devină neplăcut, greu de suportat; a (se) înrăi, a (se) înrăutăți. ♦ A (se) umple de supărare, de amărăciune, de ciudă, de invidie, de ură; a (se) înrăi. – Lat. invenenare. DOOM
înveniná (a ~) vb., ind. prez. 3 învenineáză
înveninaserăți
ÎNVENINÁ, înveninez, vb. I. 1. Tranz. A otrăvi (cu venin); a face ca ceva să devină otrăvitor. 2. Refl. și tranz. Fig. A deveni sau a face să devină neplăcut, greu de suportat; a (se) înrăi, a (se) înrăutăți. ♦ A (se) umple de supărare, de amărăciune, de ciudă, de invidie, de ură; a (se) înrăi. – Lat. invenenare. DOOM
înveniná (a ~) vb., ind. prez. 3 învenineáză
înveninaseși
ÎNVENINÁ, înveninez, vb. I. 1. Tranz. A otrăvi (cu venin); a face ca ceva să devină otrăvitor. 2. Refl. și tranz. Fig. A deveni sau a face să devină neplăcut, greu de suportat; a (se) înrăi, a (se) înrăutăți. ♦ A (se) umple de supărare, de amărăciune, de ciudă, de invidie, de ură; a (se) înrăi. – Lat. invenenare. DOOM
înveniná (a ~) vb., ind. prez. 3 învenineáză
înveninaseți
ÎNVENINÁ, înveninez, vb. I. 1. Tranz. A otrăvi (cu venin); a face ca ceva să devină otrăvitor. 2. Refl. și tranz. Fig. A deveni sau a face să devină neplăcut, greu de suportat; a (se) înrăi, a (se) înrăutăți. ♦ A (se) umple de supărare, de amărăciune, de ciudă, de invidie, de ură; a (se) înrăi. – Lat. invenenare. DOOM
înveniná (a ~) vb., ind. prez. 3 învenineáză
înveninat
ÎNVENINÁ, înveninez, vb. I. 1. Tranz. A otrăvi (cu venin); a face ca ceva să devină otrăvitor. 2. Refl. și tranz. Fig. A deveni sau a face să devină neplăcut, greu de suportat; a (se) înrăi, a (se) înrăutăți. ♦ A (se) umple de supărare, de amărăciune, de ciudă, de invidie, de ură; a (se) înrăi. – Lat. invenenare. DOOM
înveniná (a ~) vb., ind. prez. 3 învenineáză
înveninat
ÎNVENINÁT, -Ă, înveninați, -te, adj. Care conține venin; purtător de venin, otrăvit2. ◊ Fig. Plin de amărăciune, amărât; plin de ură și invidie, veninos. – V. învenina.
înveninata
ÎNVENINÁT, -Ă, înveninați, -te, adj. Care conține venin; purtător de venin, otrăvit2. ◊ Fig. Plin de amărăciune, amărât; plin de ură și invidie, veninos. – V. învenina.
înveninate
ÎNVENINÁT, -Ă, înveninați, -te, adj. Care conține venin; purtător de venin, otrăvit2. ◊ Fig. Plin de amărăciune, amărât; plin de ură și invidie, veninos. – V. învenina.
înveninatei
ÎNVENINÁT, -Ă, înveninați, -te, adj. Care conține venin; purtător de venin, otrăvit2. ◊ Fig. Plin de amărăciune, amărât; plin de ură și invidie, veninos. – V. învenina.
înveninatele
ÎNVENINÁT, -Ă, înveninați, -te, adj. Care conține venin; purtător de venin, otrăvit2. ◊ Fig. Plin de amărăciune, amărât; plin de ură și invidie, veninos. – V. învenina.
înveninatelor
ÎNVENINÁT, -Ă, înveninați, -te, adj. Care conține venin; purtător de venin, otrăvit2. ◊ Fig. Plin de amărăciune, amărât; plin de ură și invidie, veninos. – V. învenina.
înveninatul
ÎNVENINÁT, -Ă, înveninați, -te, adj. Care conține venin; purtător de venin, otrăvit2. ◊ Fig. Plin de amărăciune, amărât; plin de ură și invidie, veninos. – V. învenina.
înveninatului
ÎNVENINÁT, -Ă, înveninați, -te, adj. Care conține venin; purtător de venin, otrăvit2. ◊ Fig. Plin de amărăciune, amărât; plin de ură și invidie, veninos. – V. învenina.
înveninau
ÎNVENINÁ, înveninez, vb. I. 1. Tranz. A otrăvi (cu venin); a face ca ceva să devină otrăvitor. 2. Refl. și tranz. Fig. A deveni sau a face să devină neplăcut, greu de suportat; a (se) înrăi, a (se) înrăutăți. ♦ A (se) umple de supărare, de amărăciune, de ciudă, de invidie, de ură; a (se) înrăi. – Lat. invenenare. DOOM
înveniná (a ~) vb., ind. prez. 3 învenineáză
înveninași
ÎNVENINÁ, înveninez, vb. I. 1. Tranz. A otrăvi (cu venin); a face ca ceva să devină otrăvitor. 2. Refl. și tranz. Fig. A deveni sau a face să devină neplăcut, greu de suportat; a (se) înrăi, a (se) înrăutăți. ♦ A (se) umple de supărare, de amărăciune, de ciudă, de invidie, de ură; a (se) înrăi. – Lat. invenenare. DOOM
înveniná (a ~) vb., ind. prez. 3 învenineáză
înveninați
ÎNVENINÁ, înveninez, vb. I. 1. Tranz. A otrăvi (cu venin); a face ca ceva să devină otrăvitor. 2. Refl. și tranz. Fig. A deveni sau a face să devină neplăcut, greu de suportat; a (se) înrăi, a (se) înrăutăți. ♦ A (se) umple de supărare, de amărăciune, de ciudă, de invidie, de ură; a (se) înrăi. – Lat. invenenare. DOOM
înveniná (a ~) vb., ind. prez. 3 învenineáză
înveninați
ÎNVENINÁT, -Ă, înveninați, -te, adj. Care conține venin; purtător de venin, otrăvit2. ◊ Fig. Plin de amărăciune, amărât; plin de ură și invidie, veninos. – V. învenina.
înveninații
ÎNVENINÁT, -Ă, înveninați, -te, adj. Care conține venin; purtător de venin, otrăvit2. ◊ Fig. Plin de amărăciune, amărât; plin de ură și invidie, veninos. – V. învenina.
înveninaților
ÎNVENINÁT, -Ă, înveninați, -te, adj. Care conține venin; purtător de venin, otrăvit2. ◊ Fig. Plin de amărăciune, amărât; plin de ură și invidie, veninos. – V. învenina.
înveninează
ÎNVENINÁ, înveninez, vb. I. 1. Tranz. A otrăvi (cu venin); a face ca ceva să devină otrăvitor. 2. Refl. și tranz. Fig. A deveni sau a face să devină neplăcut, greu de suportat; a (se) înrăi, a (se) înrăutăți. ♦ A (se) umple de supărare, de amărăciune, de ciudă, de invidie, de ură; a (se) înrăi. – Lat. invenenare. DOOM
înveniná (a ~) vb., ind. prez. 3 învenineáză
înveninez
ÎNVENINÁ, înveninez, vb. I. 1. Tranz. A otrăvi (cu venin); a face ca ceva să devină otrăvitor. 2. Refl. și tranz. Fig. A deveni sau a face să devină neplăcut, greu de suportat; a (se) înrăi, a (se) înrăutăți. ♦ A (se) umple de supărare, de amărăciune, de ciudă, de invidie, de ură; a (se) înrăi. – Lat. invenenare. DOOM
înveniná (a ~) vb., ind. prez. 3 învenineáză
învenineze
ÎNVENINÁ, înveninez, vb. I. 1. Tranz. A otrăvi (cu venin); a face ca ceva să devină otrăvitor. 2. Refl. și tranz. Fig. A deveni sau a face să devină neplăcut, greu de suportat; a (se) înrăi, a (se) înrăutăți. ♦ A (se) umple de supărare, de amărăciune, de ciudă, de invidie, de ură; a (se) înrăi. – Lat. invenenare. DOOM
înveniná (a ~) vb., ind. prez. 3 învenineáză
înveninezi
ÎNVENINÁ, înveninez, vb. I. 1. Tranz. A otrăvi (cu venin); a face ca ceva să devină otrăvitor. 2. Refl. și tranz. Fig. A deveni sau a face să devină neplăcut, greu de suportat; a (se) înrăi, a (se) înrăutăți. ♦ A (se) umple de supărare, de amărăciune, de ciudă, de invidie, de ură; a (se) înrăi. – Lat. invenenare. DOOM
înveniná (a ~) vb., ind. prez. 3 învenineáză
înveninând
ÎNVENINÁ, înveninez, vb. I. 1. Tranz. A otrăvi (cu venin); a face ca ceva să devină otrăvitor. 2. Refl. și tranz. Fig. A deveni sau a face să devină neplăcut, greu de suportat; a (se) înrăi, a (se) înrăutăți. ♦ A (se) umple de supărare, de amărăciune, de ciudă, de invidie, de ură; a (se) înrăi. – Lat. invenenare. DOOM
înveniná (a ~) vb., ind. prez. 3 învenineáză
înveninînd
ÎNVENINÁ, înveninez, vb. I. 1. Tranz. A otrăvi (cu venin); a face ca ceva să devină otrăvitor. 2. Refl. și tranz. Fig. A deveni sau a face să devină neplăcut, greu de suportat; a (se) înrăi, a (se) înrăutăți. ♦ A (se) umple de supărare, de amărăciune, de ciudă, de invidie, de ură; a (se) înrăi. – Lat. invenenare. DOOM
înveniná (a ~) vb., ind. prez. 3 învenineáză
înveninări
ÎNVENINÁRE, înveninări, s. f. Acțiunea de a (se) învenina și rezultatul ei; otrăvire. – V. învenina. DOOM
învenináre s. f., g.-d. art. înveninắrii; pl. înveninắri
înveninării
ÎNVENINÁRE, înveninări, s. f. Acțiunea de a (se) învenina și rezultatul ei; otrăvire. – V. învenina. DOOM
învenináre s. f., g.-d. art. înveninắrii; pl. înveninắri
înveninările
ÎNVENINÁRE, înveninări, s. f. Acțiunea de a (se) învenina și rezultatul ei; otrăvire. – V. învenina. DOOM
învenináre s. f., g.-d. art. înveninắrii; pl. înveninắri
înveninărilor
ÎNVENINÁRE, înveninări, s. f. Acțiunea de a (se) învenina și rezultatul ei; otrăvire. – V. învenina. DOOM
învenináre s. f., g.-d. art. înveninắrii; pl. înveninắri
înverga
ÎNVERGÁ, învérg, vb. I. Tranz. (Mar.) A fixa pânza pe o vergă. – Din it. invergare.
învergare
ÎNVERGÁRE, învergări, s. f. Acțiunea de a înverga. – V. înverga.
învergat
ÎNVERGÁ, învérg, vb. I. Tranz. (Mar.) A fixa pânza pe o vergă. – Din it. invergare.
înverig
ÎNVERIGÁ, înveríg, vb. I. Tranz. (Rar) A fixa într-o verigă, într-un belciug; (cu privire la uși) a zăvorî. Lanțul era înverigat solid. C. PETRESCU, Î. II 144. Apucă-te, zic, de muncă și nu umbla haimănind Și ușile unei, altei înverigînd și păzind. PANN, P. V. I 141.
înveriga
ÎNVERIGÁ, înveríg, vb. I. Tranz. (Rar) A fixa într-o verigă, într-un belciug; (cu privire la uși) a zăvorî. Lanțul era înverigat solid. C. PETRESCU, Î. II 144. Apucă-te, zic, de muncă și nu umbla haimănind Și ușile unei, altei înverigînd și păzind. PANN, P. V. I 141.
înverigai
ÎNVERIGÁ, înveríg, vb. I. Tranz. (Rar) A fixa într-o verigă, într-un belciug; (cu privire la uși) a zăvorî. Lanțul era înverigat solid. C. PETRESCU, Î. II 144. Apucă-te, zic, de muncă și nu umbla haimănind Și ușile unei, altei înverigînd și păzind. PANN, P. V. I 141.
înverigam
ÎNVERIGÁ, înveríg, vb. I. Tranz. (Rar) A fixa într-o verigă, într-un belciug; (cu privire la uși) a zăvorî. Lanțul era înverigat solid. C. PETRESCU, Î. II 144. Apucă-te, zic, de muncă și nu umbla haimănind Și ușile unei, altei înverigînd și păzind. PANN, P. V. I 141.
înverigare
ÎNVERIGÁ, înveríg, vb. I. Tranz. (Rar) A fixa într-o verigă, într-un belciug; (cu privire la uși) a zăvorî. Lanțul era înverigat solid. C. PETRESCU, Î. II 144. Apucă-te, zic, de muncă și nu umbla haimănind Și ușile unei, altei înverigînd și păzind. PANN, P. V. I 141.
înverigare
ÎNVERIGÁ, înverig, vb. I. Tranz. (Rar) A fixa, a lega în verigi, în lanțuri. – Din în- + verigă.
înverigară
ÎNVERIGÁ, înveríg, vb. I. Tranz. (Rar) A fixa într-o verigă, într-un belciug; (cu privire la uși) a zăvorî. Lanțul era înverigat solid. C. PETRESCU, Î. II 144. Apucă-te, zic, de muncă și nu umbla haimănind Și ușile unei, altei înverigînd și păzind. PANN, P. V. I 141.
înverigarăm
ÎNVERIGÁ, înveríg, vb. I. Tranz. (Rar) A fixa într-o verigă, într-un belciug; (cu privire la uși) a zăvorî. Lanțul era înverigat solid. C. PETRESCU, Î. II 144. Apucă-te, zic, de muncă și nu umbla haimănind Și ușile unei, altei înverigînd și păzind. PANN, P. V. I 141.
înverigarăți
ÎNVERIGÁ, înveríg, vb. I. Tranz. (Rar) A fixa într-o verigă, într-un belciug; (cu privire la uși) a zăvorî. Lanțul era înverigat solid. C. PETRESCU, Î. II 144. Apucă-te, zic, de muncă și nu umbla haimănind Și ușile unei, altei înverigînd și păzind. PANN, P. V. I 141.
înverigase
ÎNVERIGÁ, înveríg, vb. I. Tranz. (Rar) A fixa într-o verigă, într-un belciug; (cu privire la uși) a zăvorî. Lanțul era înverigat solid. C. PETRESCU, Î. II 144. Apucă-te, zic, de muncă și nu umbla haimănind Și ușile unei, altei înverigînd și păzind. PANN, P. V. I 141.
înverigasem
ÎNVERIGÁ, înveríg, vb. I. Tranz. (Rar) A fixa într-o verigă, într-un belciug; (cu privire la uși) a zăvorî. Lanțul era înverigat solid. C. PETRESCU, Î. II 144. Apucă-te, zic, de muncă și nu umbla haimănind Și ușile unei, altei înverigînd și păzind. PANN, P. V. I 141.
înverigaseră
ÎNVERIGÁ, înveríg, vb. I. Tranz. (Rar) A fixa într-o verigă, într-un belciug; (cu privire la uși) a zăvorî. Lanțul era înverigat solid. C. PETRESCU, Î. II 144. Apucă-te, zic, de muncă și nu umbla haimănind Și ușile unei, altei înverigînd și păzind. PANN, P. V. I 141.
înverigaserăm
ÎNVERIGÁ, înveríg, vb. I. Tranz. (Rar) A fixa într-o verigă, într-un belciug; (cu privire la uși) a zăvorî. Lanțul era înverigat solid. C. PETRESCU, Î. II 144. Apucă-te, zic, de muncă și nu umbla haimănind Și ușile unei, altei înverigînd și păzind. PANN, P. V. I 141.
înverigaserăți
ÎNVERIGÁ, înveríg, vb. I. Tranz. (Rar) A fixa într-o verigă, într-un belciug; (cu privire la uși) a zăvorî. Lanțul era înverigat solid. C. PETRESCU, Î. II 144. Apucă-te, zic, de muncă și nu umbla haimănind Și ușile unei, altei înverigînd și păzind. PANN, P. V. I 141.
înverigaseși
ÎNVERIGÁ, înveríg, vb. I. Tranz. (Rar) A fixa într-o verigă, într-un belciug; (cu privire la uși) a zăvorî. Lanțul era înverigat solid. C. PETRESCU, Î. II 144. Apucă-te, zic, de muncă și nu umbla haimănind Și ușile unei, altei înverigînd și păzind. PANN, P. V. I 141.
înverigaseți
ÎNVERIGÁ, înveríg, vb. I. Tranz. (Rar) A fixa într-o verigă, într-un belciug; (cu privire la uși) a zăvorî. Lanțul era înverigat solid. C. PETRESCU, Î. II 144. Apucă-te, zic, de muncă și nu umbla haimănind Și ușile unei, altei înverigînd și păzind. PANN, P. V. I 141.
înverigat
ÎNVERIGÁ, înveríg, vb. I. Tranz. (Rar) A fixa într-o verigă, într-un belciug; (cu privire la uși) a zăvorî. Lanțul era înverigat solid. C. PETRESCU, Î. II 144. Apucă-te, zic, de muncă și nu umbla haimănind Și ușile unei, altei înverigînd și păzind. PANN, P. V. I 141.
înverigat
ÎNVERIGÁ, înverig, vb. I. Tranz. (Rar) A fixa, a lega în verigi, în lanțuri. – Din în- + verigă.
înverigau
ÎNVERIGÁ, înveríg, vb. I. Tranz. (Rar) A fixa într-o verigă, într-un belciug; (cu privire la uși) a zăvorî. Lanțul era înverigat solid. C. PETRESCU, Î. II 144. Apucă-te, zic, de muncă și nu umbla haimănind Și ușile unei, altei înverigînd și păzind. PANN, P. V. I 141.
înverigași
ÎNVERIGÁ, înveríg, vb. I. Tranz. (Rar) A fixa într-o verigă, într-un belciug; (cu privire la uși) a zăvorî. Lanțul era înverigat solid. C. PETRESCU, Î. II 144. Apucă-te, zic, de muncă și nu umbla haimănind Și ușile unei, altei înverigînd și păzind. PANN, P. V. I 141.
înverigați
ÎNVERIGÁ, înveríg, vb. I. Tranz. (Rar) A fixa într-o verigă, într-un belciug; (cu privire la uși) a zăvorî. Lanțul era înverigat solid. C. PETRESCU, Î. II 144. Apucă-te, zic, de muncă și nu umbla haimănind Și ușile unei, altei înverigînd și păzind. PANN, P. V. I 141.
înverige
ÎNVERIGÁ, înveríg, vb. I. Tranz. (Rar) A fixa într-o verigă, într-un belciug; (cu privire la uși) a zăvorî. Lanțul era înverigat solid. C. PETRESCU, Î. II 144. Apucă-te, zic, de muncă și nu umbla haimănind Și ușile unei, altei înverigînd și păzind. PANN, P. V. I 141.
înverigi
ÎNVERIGÁ, înveríg, vb. I. Tranz. (Rar) A fixa într-o verigă, într-un belciug; (cu privire la uși) a zăvorî. Lanțul era înverigat solid. C. PETRESCU, Î. II 144. Apucă-te, zic, de muncă și nu umbla haimănind Și ușile unei, altei înverigînd și păzind. PANN, P. V. I 141.
înverigând
ÎNVERIGÁ, înveríg, vb. I. Tranz. (Rar) A fixa într-o verigă, într-un belciug; (cu privire la uși) a zăvorî. Lanțul era înverigat solid. C. PETRESCU, Î. II 144. Apucă-te, zic, de muncă și nu umbla haimănind Și ușile unei, altei înverigînd și păzind. PANN, P. V. I 141.
înverigînd
ÎNVERIGÁ, înveríg, vb. I. Tranz. (Rar) A fixa într-o verigă, într-un belciug; (cu privire la uși) a zăvorî. Lanțul era înverigat solid. C. PETRESCU, Î. II 144. Apucă-te, zic, de muncă și nu umbla haimănind Și ușile unei, altei înverigînd și păzind. PANN, P. V. I 141.
înverzea
ÎNVERZÍ, înverzesc, vb. IV. 1. Tranz. A colora în verde; a păta, a murdări cu verde. 2. Intranz. și refl. A deveni, a se face verde. ♦ Intranz. (Despre arbori; la pers. 3) A înfrunzi; (despre natură sau locuri din natură) a se acoperi cu verdeață. ♦ Fig. (Despre oameni) A deveni foarte palid de frică, de furie sau de mânie. – În + verde. DOOM
înverzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înverzésc, imperf. 3 sg. înverzeá; conj. prez. 3 să înverzeáscă
înverzeai
ÎNVERZÍ, înverzesc, vb. IV. 1. Tranz. A colora în verde; a păta, a murdări cu verde. 2. Intranz. și refl. A deveni, a se face verde. ♦ Intranz. (Despre arbori; la pers. 3) A înfrunzi; (despre natură sau locuri din natură) a se acoperi cu verdeață. ♦ Fig. (Despre oameni) A deveni foarte palid de frică, de furie sau de mânie. – În + verde. DOOM
înverzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înverzésc, imperf. 3 sg. înverzeá; conj. prez. 3 să înverzeáscă
înverzeam
ÎNVERZÍ, înverzesc, vb. IV. 1. Tranz. A colora în verde; a păta, a murdări cu verde. 2. Intranz. și refl. A deveni, a se face verde. ♦ Intranz. (Despre arbori; la pers. 3) A înfrunzi; (despre natură sau locuri din natură) a se acoperi cu verdeață. ♦ Fig. (Despre oameni) A deveni foarte palid de frică, de furie sau de mânie. – În + verde. DOOM
înverzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înverzésc, imperf. 3 sg. înverzeá; conj. prez. 3 să înverzeáscă
înverzească
ÎNVERZÍ, înverzesc, vb. IV. 1. Tranz. A colora în verde; a păta, a murdări cu verde. 2. Intranz. și refl. A deveni, a se face verde. ♦ Intranz. (Despre arbori; la pers. 3) A înfrunzi; (despre natură sau locuri din natură) a se acoperi cu verdeață. ♦ Fig. (Despre oameni) A deveni foarte palid de frică, de furie sau de mânie. – În + verde. DOOM
înverzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înverzésc, imperf. 3 sg. înverzeá; conj. prez. 3 să înverzeáscă
înverzeau
ÎNVERZÍ, înverzesc, vb. IV. 1. Tranz. A colora în verde; a păta, a murdări cu verde. 2. Intranz. și refl. A deveni, a se face verde. ♦ Intranz. (Despre arbori; la pers. 3) A înfrunzi; (despre natură sau locuri din natură) a se acoperi cu verdeață. ♦ Fig. (Despre oameni) A deveni foarte palid de frică, de furie sau de mânie. – În + verde. DOOM
înverzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înverzésc, imperf. 3 sg. înverzeá; conj. prez. 3 să înverzeáscă
înverzeați
ÎNVERZÍ, înverzesc, vb. IV. 1. Tranz. A colora în verde; a păta, a murdări cu verde. 2. Intranz. și refl. A deveni, a se face verde. ♦ Intranz. (Despre arbori; la pers. 3) A înfrunzi; (despre natură sau locuri din natură) a se acoperi cu verdeață. ♦ Fig. (Despre oameni) A deveni foarte palid de frică, de furie sau de mânie. – În + verde. DOOM
înverzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înverzésc, imperf. 3 sg. înverzeá; conj. prez. 3 să înverzeáscă
înverzesc
ÎNVERZÍ, înverzesc, vb. IV. 1. Tranz. A colora în verde; a păta, a murdări cu verde. 2. Intranz. și refl. A deveni, a se face verde. ♦ Intranz. (Despre arbori; la pers. 3) A înfrunzi; (despre natură sau locuri din natură) a se acoperi cu verdeață. ♦ Fig. (Despre oameni) A deveni foarte palid de frică, de furie sau de mânie. – În + verde. DOOM
înverzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înverzésc, imperf. 3 sg. înverzeá; conj. prez. 3 să înverzeáscă
înverzește
ÎNVERZÍ, înverzesc, vb. IV. 1. Tranz. A colora în verde; a păta, a murdări cu verde. 2. Intranz. și refl. A deveni, a se face verde. ♦ Intranz. (Despre arbori; la pers. 3) A înfrunzi; (despre natură sau locuri din natură) a se acoperi cu verdeață. ♦ Fig. (Despre oameni) A deveni foarte palid de frică, de furie sau de mânie. – În + verde. DOOM
înverzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înverzésc, imperf. 3 sg. înverzeá; conj. prez. 3 să înverzeáscă
înverzești
ÎNVERZÍ, înverzesc, vb. IV. 1. Tranz. A colora în verde; a păta, a murdări cu verde. 2. Intranz. și refl. A deveni, a se face verde. ♦ Intranz. (Despre arbori; la pers. 3) A înfrunzi; (despre natură sau locuri din natură) a se acoperi cu verdeață. ♦ Fig. (Despre oameni) A deveni foarte palid de frică, de furie sau de mânie. – În + verde. DOOM
înverzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înverzésc, imperf. 3 sg. înverzeá; conj. prez. 3 să înverzeáscă
înverzi
ÎNVERZÍ, înverzesc, vb. IV. 1. Tranz. A colora în verde; a păta, a murdări cu verde. 2. Intranz. și refl. A deveni, a se face verde. ♦ Intranz. (Despre arbori; la pers. 3) A înfrunzi; (despre natură sau locuri din natură) a se acoperi cu verdeață. ♦ Fig. (Despre oameni) A deveni foarte palid de frică, de furie sau de mânie. – În + verde. DOOM
înverzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înverzésc, imperf. 3 sg. înverzeá; conj. prez. 3 să înverzeáscă
înverzii
ÎNVERZÍ, înverzesc, vb. IV. 1. Tranz. A colora în verde; a păta, a murdări cu verde. 2. Intranz. și refl. A deveni, a se face verde. ♦ Intranz. (Despre arbori; la pers. 3) A înfrunzi; (despre natură sau locuri din natură) a se acoperi cu verdeață. ♦ Fig. (Despre oameni) A deveni foarte palid de frică, de furie sau de mânie. – În + verde. DOOM
înverzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înverzésc, imperf. 3 sg. înverzeá; conj. prez. 3 să înverzeáscă
înverzim
ÎNVERZÍ, înverzesc, vb. IV. 1. Tranz. A colora în verde; a păta, a murdări cu verde. 2. Intranz. și refl. A deveni, a se face verde. ♦ Intranz. (Despre arbori; la pers. 3) A înfrunzi; (despre natură sau locuri din natură) a se acoperi cu verdeață. ♦ Fig. (Despre oameni) A deveni foarte palid de frică, de furie sau de mânie. – În + verde. DOOM
înverzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înverzésc, imperf. 3 sg. înverzeá; conj. prez. 3 să înverzeáscă
înverzind
ÎNVERZÍ, înverzesc, vb. IV. 1. Tranz. A colora în verde; a păta, a murdări cu verde. 2. Intranz. și refl. A deveni, a se face verde. ♦ Intranz. (Despre arbori; la pers. 3) A înfrunzi; (despre natură sau locuri din natură) a se acoperi cu verdeață. ♦ Fig. (Despre oameni) A deveni foarte palid de frică, de furie sau de mânie. – În + verde. DOOM
înverzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înverzésc, imperf. 3 sg. înverzeá; conj. prez. 3 să înverzeáscă
înverzire
ÎNVERZÍ, înverzesc, vb. IV. 1. Tranz. A colora în verde; a păta, a murdări cu verde. 2. Intranz. și refl. A deveni, a se face verde. ♦ Intranz. (Despre arbori; la pers. 3) A înfrunzi; (despre natură sau locuri din natură) a se acoperi cu verdeață. ♦ Fig. (Despre oameni) A deveni foarte palid de frică, de furie sau de mânie. – În + verde. DOOM
înverzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înverzésc, imperf. 3 sg. înverzeá; conj. prez. 3 să înverzeáscă
înverzire
ÎNVERZÍRE s. f. Faptul de a (se) înverzi. – V. înverzi. DOOM
înverzíre s. f., g.-d. art. înverzírii
înverzirea
ÎNVERZÍRE s. f. Faptul de a (se) înverzi. – V. înverzi. DOOM
înverzíre s. f., g.-d. art. înverzírii
înverziri
ÎNVERZÍRE s. f. Faptul de a (se) înverzi. – V. înverzi. DOOM
înverzíre s. f., g.-d. art. înverzírii
înverzirii
ÎNVERZÍRE s. f. Faptul de a (se) înverzi. – V. înverzi. DOOM
înverzíre s. f., g.-d. art. înverzírii
înverzirile
ÎNVERZÍRE s. f. Faptul de a (se) înverzi. – V. înverzi. DOOM
înverzíre s. f., g.-d. art. înverzírii
înverzirilor
ÎNVERZÍRE s. f. Faptul de a (se) înverzi. – V. înverzi. DOOM
înverzíre s. f., g.-d. art. înverzírii
înverziră
ÎNVERZÍ, înverzesc, vb. IV. 1. Tranz. A colora în verde; a păta, a murdări cu verde. 2. Intranz. și refl. A deveni, a se face verde. ♦ Intranz. (Despre arbori; la pers. 3) A înfrunzi; (despre natură sau locuri din natură) a se acoperi cu verdeață. ♦ Fig. (Despre oameni) A deveni foarte palid de frică, de furie sau de mânie. – În + verde. DOOM
înverzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înverzésc, imperf. 3 sg. înverzeá; conj. prez. 3 să înverzeáscă
înverzirăm
ÎNVERZÍ, înverzesc, vb. IV. 1. Tranz. A colora în verde; a păta, a murdări cu verde. 2. Intranz. și refl. A deveni, a se face verde. ♦ Intranz. (Despre arbori; la pers. 3) A înfrunzi; (despre natură sau locuri din natură) a se acoperi cu verdeață. ♦ Fig. (Despre oameni) A deveni foarte palid de frică, de furie sau de mânie. – În + verde. DOOM
înverzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înverzésc, imperf. 3 sg. înverzeá; conj. prez. 3 să înverzeáscă
înverzirăți
ÎNVERZÍ, înverzesc, vb. IV. 1. Tranz. A colora în verde; a păta, a murdări cu verde. 2. Intranz. și refl. A deveni, a se face verde. ♦ Intranz. (Despre arbori; la pers. 3) A înfrunzi; (despre natură sau locuri din natură) a se acoperi cu verdeață. ♦ Fig. (Despre oameni) A deveni foarte palid de frică, de furie sau de mânie. – În + verde. DOOM
înverzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înverzésc, imperf. 3 sg. înverzeá; conj. prez. 3 să înverzeáscă
înverzise
ÎNVERZÍ, înverzesc, vb. IV. 1. Tranz. A colora în verde; a păta, a murdări cu verde. 2. Intranz. și refl. A deveni, a se face verde. ♦ Intranz. (Despre arbori; la pers. 3) A înfrunzi; (despre natură sau locuri din natură) a se acoperi cu verdeață. ♦ Fig. (Despre oameni) A deveni foarte palid de frică, de furie sau de mânie. – În + verde. DOOM
înverzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înverzésc, imperf. 3 sg. înverzeá; conj. prez. 3 să înverzeáscă
înverzisem
ÎNVERZÍ, înverzesc, vb. IV. 1. Tranz. A colora în verde; a păta, a murdări cu verde. 2. Intranz. și refl. A deveni, a se face verde. ♦ Intranz. (Despre arbori; la pers. 3) A înfrunzi; (despre natură sau locuri din natură) a se acoperi cu verdeață. ♦ Fig. (Despre oameni) A deveni foarte palid de frică, de furie sau de mânie. – În + verde. DOOM
înverzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înverzésc, imperf. 3 sg. înverzeá; conj. prez. 3 să înverzeáscă
înverziseră
ÎNVERZÍ, înverzesc, vb. IV. 1. Tranz. A colora în verde; a păta, a murdări cu verde. 2. Intranz. și refl. A deveni, a se face verde. ♦ Intranz. (Despre arbori; la pers. 3) A înfrunzi; (despre natură sau locuri din natură) a se acoperi cu verdeață. ♦ Fig. (Despre oameni) A deveni foarte palid de frică, de furie sau de mânie. – În + verde. DOOM
înverzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înverzésc, imperf. 3 sg. înverzeá; conj. prez. 3 să înverzeáscă
înverziserăm
ÎNVERZÍ, înverzesc, vb. IV. 1. Tranz. A colora în verde; a păta, a murdări cu verde. 2. Intranz. și refl. A deveni, a se face verde. ♦ Intranz. (Despre arbori; la pers. 3) A înfrunzi; (despre natură sau locuri din natură) a se acoperi cu verdeață. ♦ Fig. (Despre oameni) A deveni foarte palid de frică, de furie sau de mânie. – În + verde. DOOM
înverzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înverzésc, imperf. 3 sg. înverzeá; conj. prez. 3 să înverzeáscă
înverziserăți
ÎNVERZÍ, înverzesc, vb. IV. 1. Tranz. A colora în verde; a păta, a murdări cu verde. 2. Intranz. și refl. A deveni, a se face verde. ♦ Intranz. (Despre arbori; la pers. 3) A înfrunzi; (despre natură sau locuri din natură) a se acoperi cu verdeață. ♦ Fig. (Despre oameni) A deveni foarte palid de frică, de furie sau de mânie. – În + verde. DOOM
înverzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înverzésc, imperf. 3 sg. înverzeá; conj. prez. 3 să înverzeáscă
înverziseși
ÎNVERZÍ, înverzesc, vb. IV. 1. Tranz. A colora în verde; a păta, a murdări cu verde. 2. Intranz. și refl. A deveni, a se face verde. ♦ Intranz. (Despre arbori; la pers. 3) A înfrunzi; (despre natură sau locuri din natură) a se acoperi cu verdeață. ♦ Fig. (Despre oameni) A deveni foarte palid de frică, de furie sau de mânie. – În + verde. DOOM
înverzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înverzésc, imperf. 3 sg. înverzeá; conj. prez. 3 să înverzeáscă
înverziseți
ÎNVERZÍ, înverzesc, vb. IV. 1. Tranz. A colora în verde; a păta, a murdări cu verde. 2. Intranz. și refl. A deveni, a se face verde. ♦ Intranz. (Despre arbori; la pers. 3) A înfrunzi; (despre natură sau locuri din natură) a se acoperi cu verdeață. ♦ Fig. (Despre oameni) A deveni foarte palid de frică, de furie sau de mânie. – În + verde. DOOM
înverzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înverzésc, imperf. 3 sg. înverzeá; conj. prez. 3 să înverzeáscă
înverzit
ÎNVERZÍ, înverzesc, vb. IV. 1. Tranz. A colora în verde; a păta, a murdări cu verde. 2. Intranz. și refl. A deveni, a se face verde. ♦ Intranz. (Despre arbori; la pers. 3) A înfrunzi; (despre natură sau locuri din natură) a se acoperi cu verdeață. ♦ Fig. (Despre oameni) A deveni foarte palid de frică, de furie sau de mânie. – În + verde. DOOM
înverzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înverzésc, imperf. 3 sg. înverzeá; conj. prez. 3 să înverzeáscă
înverzit
ÎNVERZÍT, -Ă, înverziți, -te, adj. (Despre copaci, frunze etc.) Care a devenit verde; (despre locuri, câmpuri etc.) acoperit cu verdeață. – V. înverzi.
înverzita
ÎNVERZÍT, -Ă, înverziți, -te, adj. (Despre copaci, frunze etc.) Care a devenit verde; (despre locuri, câmpuri etc.) acoperit cu verdeață. – V. înverzi.
înverzite
ÎNVERZÍT, -Ă, înverziți, -te, adj. (Despre copaci, frunze etc.) Care a devenit verde; (despre locuri, câmpuri etc.) acoperit cu verdeață. – V. înverzi.
înverzitei
ÎNVERZÍT, -Ă, înverziți, -te, adj. (Despre copaci, frunze etc.) Care a devenit verde; (despre locuri, câmpuri etc.) acoperit cu verdeață. – V. înverzi.
înverzitele
ÎNVERZÍT, -Ă, înverziți, -te, adj. (Despre copaci, frunze etc.) Care a devenit verde; (despre locuri, câmpuri etc.) acoperit cu verdeață. – V. înverzi.
înverzitelor
ÎNVERZÍT, -Ă, înverziți, -te, adj. (Despre copaci, frunze etc.) Care a devenit verde; (despre locuri, câmpuri etc.) acoperit cu verdeață. – V. înverzi.
înverzitoare
ÎNVERZITÓR, -OÁRE, înverzitori, -oare, adj. Care înverzește. – Înverzi + suf. -tor. DOOM
înverzitór adj. m., pl. înverzitóri; f. sg. și pl. înverzitoáre
înverzitoarea
ÎNVERZITÓR, -OÁRE, înverzitori, -oare, adj. Care înverzește. – Înverzi + suf. -tor. DOOM
înverzitór adj. m., pl. înverzitóri; f. sg. și pl. înverzitoáre
înverzitoarei
ÎNVERZITÓR, -OÁRE, înverzitori, -oare, adj. Care înverzește. – Înverzi + suf. -tor. DOOM
înverzitór adj. m., pl. înverzitóri; f. sg. și pl. înverzitoáre
înverzitoarele
ÎNVERZITÓR, -OÁRE, înverzitori, -oare, adj. Care înverzește. – Înverzi + suf. -tor. DOOM
înverzitór adj. m., pl. înverzitóri; f. sg. și pl. înverzitoáre
înverzitoarelor
ÎNVERZITÓR, -OÁRE, înverzitori, -oare, adj. Care înverzește. – Înverzi + suf. -tor. DOOM
înverzitór adj. m., pl. înverzitóri; f. sg. și pl. înverzitoáre
înverzitor
ÎNVERZITÓR, -OÁRE, înverzitori, -oare, adj. Care înverzește. – Înverzi + suf. -tor. DOOM
înverzitór adj. m., pl. înverzitóri; f. sg. și pl. înverzitoáre
înverzitori
ÎNVERZITÓR, -OÁRE, înverzitori, -oare, adj. Care înverzește. – Înverzi + suf. -tor. DOOM
înverzitór adj. m., pl. înverzitóri; f. sg. și pl. înverzitoáre
înverzitorii
ÎNVERZITÓR, -OÁRE, înverzitori, -oare, adj. Care înverzește. – Înverzi + suf. -tor. DOOM
înverzitór adj. m., pl. înverzitóri; f. sg. și pl. înverzitoáre
înverzitorilor
ÎNVERZITÓR, -OÁRE, înverzitori, -oare, adj. Care înverzește. – Înverzi + suf. -tor. DOOM
înverzitór adj. m., pl. înverzitóri; f. sg. și pl. înverzitoáre
înverzitorul
ÎNVERZITÓR, -OÁRE, înverzitori, -oare, adj. Care înverzește. – Înverzi + suf. -tor. DOOM
înverzitór adj. m., pl. înverzitóri; f. sg. și pl. înverzitoáre
înverzitorului
ÎNVERZITÓR, -OÁRE, înverzitori, -oare, adj. Care înverzește. – Înverzi + suf. -tor. DOOM
înverzitór adj. m., pl. înverzitóri; f. sg. și pl. înverzitoáre
înverzitul
ÎNVERZÍT, -Ă, înverziți, -te, adj. (Despre copaci, frunze etc.) Care a devenit verde; (despre locuri, câmpuri etc.) acoperit cu verdeață. – V. înverzi.
înverzitului
ÎNVERZÍT, -Ă, înverziți, -te, adj. (Despre copaci, frunze etc.) Care a devenit verde; (despre locuri, câmpuri etc.) acoperit cu verdeață. – V. înverzi.
înverziși
ÎNVERZÍ, înverzesc, vb. IV. 1. Tranz. A colora în verde; a păta, a murdări cu verde. 2. Intranz. și refl. A deveni, a se face verde. ♦ Intranz. (Despre arbori; la pers. 3) A înfrunzi; (despre natură sau locuri din natură) a se acoperi cu verdeață. ♦ Fig. (Despre oameni) A deveni foarte palid de frică, de furie sau de mânie. – În + verde. DOOM
înverzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înverzésc, imperf. 3 sg. înverzeá; conj. prez. 3 să înverzeáscă
înverziți
ÎNVERZÍ, înverzesc, vb. IV. 1. Tranz. A colora în verde; a păta, a murdări cu verde. 2. Intranz. și refl. A deveni, a se face verde. ♦ Intranz. (Despre arbori; la pers. 3) A înfrunzi; (despre natură sau locuri din natură) a se acoperi cu verdeață. ♦ Fig. (Despre oameni) A deveni foarte palid de frică, de furie sau de mânie. – În + verde. DOOM
înverzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înverzésc, imperf. 3 sg. înverzeá; conj. prez. 3 să înverzeáscă
înverziți
ÎNVERZÍT, -Ă, înverziți, -te, adj. (Despre copaci, frunze etc.) Care a devenit verde; (despre locuri, câmpuri etc.) acoperit cu verdeață. – V. înverzi.
înverziții
ÎNVERZÍT, -Ă, înverziți, -te, adj. (Despre copaci, frunze etc.) Care a devenit verde; (despre locuri, câmpuri etc.) acoperit cu verdeață. – V. înverzi.
înverziților
ÎNVERZÍT, -Ă, înverziți, -te, adj. (Despre copaci, frunze etc.) Care a devenit verde; (despre locuri, câmpuri etc.) acoperit cu verdeață. – V. înverzi.
înverșuna
ÎNVERȘUNÁ, înverșunez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină necruțător, neînduplecat; a (se) îndârji. – Cf. magh. verseny „luptă”. DOOM
înverșuná (a ~) vb., ind. prez. 3 înverșuneáză
înverșunai
ÎNVERȘUNÁ, înverșunez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină necruțător, neînduplecat; a (se) îndârji. – Cf. magh. verseny „luptă”. DOOM
înverșuná (a ~) vb., ind. prez. 3 înverșuneáză
înverșunam
ÎNVERȘUNÁ, înverșunez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină necruțător, neînduplecat; a (se) îndârji. – Cf. magh. verseny „luptă”. DOOM
înverșuná (a ~) vb., ind. prez. 3 înverșuneáză
înverșunare
ÎNVERȘUNÁ, înverșunez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină necruțător, neînduplecat; a (se) îndârji. – Cf. magh. verseny „luptă”. DOOM
înverșuná (a ~) vb., ind. prez. 3 înverșuneáză
înverșunare
ÎNVERȘUNÁRE, înverșunări, s. f. Acțiunea de a (se) înverșuna și rezultatul ei; îndârjire. – V. înverșuna. DOOM
înverșunáre s. f., g.-d. art. înverșunắrii; pl. înverșunắri
înverșunarea
ÎNVERȘUNÁRE, înverșunări, s. f. Acțiunea de a (se) înverșuna și rezultatul ei; îndârjire. – V. înverșuna. DOOM
înverșunáre s. f., g.-d. art. înverșunắrii; pl. înverșunắri
înverșunară
ÎNVERȘUNÁ, înverșunez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină necruțător, neînduplecat; a (se) îndârji. – Cf. magh. verseny „luptă”. DOOM
înverșuná (a ~) vb., ind. prez. 3 înverșuneáză
înverșunarăm
ÎNVERȘUNÁ, înverșunez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină necruțător, neînduplecat; a (se) îndârji. – Cf. magh. verseny „luptă”. DOOM
înverșuná (a ~) vb., ind. prez. 3 înverșuneáză
înverșunarăți
ÎNVERȘUNÁ, înverșunez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină necruțător, neînduplecat; a (se) îndârji. – Cf. magh. verseny „luptă”. DOOM
înverșuná (a ~) vb., ind. prez. 3 înverșuneáză
înverșunase
ÎNVERȘUNÁ, înverșunez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină necruțător, neînduplecat; a (se) îndârji. – Cf. magh. verseny „luptă”. DOOM
înverșuná (a ~) vb., ind. prez. 3 înverșuneáză
înverșunasem
ÎNVERȘUNÁ, înverșunez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină necruțător, neînduplecat; a (se) îndârji. – Cf. magh. verseny „luptă”. DOOM
înverșuná (a ~) vb., ind. prez. 3 înverșuneáză
înverșunaseră
ÎNVERȘUNÁ, înverșunez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină necruțător, neînduplecat; a (se) îndârji. – Cf. magh. verseny „luptă”. DOOM
înverșuná (a ~) vb., ind. prez. 3 înverșuneáză
înverșunaserăm
ÎNVERȘUNÁ, înverșunez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină necruțător, neînduplecat; a (se) îndârji. – Cf. magh. verseny „luptă”. DOOM
înverșuná (a ~) vb., ind. prez. 3 înverșuneáză
înverșunaserăți
ÎNVERȘUNÁ, înverșunez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină necruțător, neînduplecat; a (se) îndârji. – Cf. magh. verseny „luptă”. DOOM
înverșuná (a ~) vb., ind. prez. 3 înverșuneáză
înverșunaseși
ÎNVERȘUNÁ, înverșunez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină necruțător, neînduplecat; a (se) îndârji. – Cf. magh. verseny „luptă”. DOOM
înverșuná (a ~) vb., ind. prez. 3 înverșuneáză
înverșunaseți
ÎNVERȘUNÁ, înverșunez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină necruțător, neînduplecat; a (se) îndârji. – Cf. magh. verseny „luptă”. DOOM
înverșuná (a ~) vb., ind. prez. 3 înverșuneáză
înverșunat
ÎNVERȘUNÁ, înverșunez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină necruțător, neînduplecat; a (se) îndârji. – Cf. magh. verseny „luptă”. DOOM
înverșuná (a ~) vb., ind. prez. 3 înverșuneáză
înverșunat
ÎNVERȘUNÁT, -Ă, înverșunați, -te, adj. Îndârjit, necruțător, neînduplecat; aprig. – V. înverșuna.
înverșunata
ÎNVERȘUNÁT, -Ă, înverșunați, -te, adj. Îndârjit, necruțător, neînduplecat; aprig. – V. înverșuna.
înverșunate
ÎNVERȘUNÁT, -Ă, înverșunați, -te, adj. Îndârjit, necruțător, neînduplecat; aprig. – V. înverșuna.
înverșunatei
ÎNVERȘUNÁT, -Ă, înverșunați, -te, adj. Îndârjit, necruțător, neînduplecat; aprig. – V. înverșuna.
înverșunatele
ÎNVERȘUNÁT, -Ă, înverșunați, -te, adj. Îndârjit, necruțător, neînduplecat; aprig. – V. înverșuna.
înverșunatelor
ÎNVERȘUNÁT, -Ă, înverșunați, -te, adj. Îndârjit, necruțător, neînduplecat; aprig. – V. înverșuna.
înverșunatul
ÎNVERȘUNÁT, -Ă, înverșunați, -te, adj. Îndârjit, necruțător, neînduplecat; aprig. – V. înverșuna.
înverșunatului
ÎNVERȘUNÁT, -Ă, înverșunați, -te, adj. Îndârjit, necruțător, neînduplecat; aprig. – V. înverșuna.
înverșunau
ÎNVERȘUNÁ, înverșunez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină necruțător, neînduplecat; a (se) îndârji. – Cf. magh. verseny „luptă”. DOOM
înverșuná (a ~) vb., ind. prez. 3 înverșuneáză
înverșunași
ÎNVERȘUNÁ, înverșunez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină necruțător, neînduplecat; a (se) îndârji. – Cf. magh. verseny „luptă”. DOOM
înverșuná (a ~) vb., ind. prez. 3 înverșuneáză
înverșunați
ÎNVERȘUNÁ, înverșunez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină necruțător, neînduplecat; a (se) îndârji. – Cf. magh. verseny „luptă”. DOOM
înverșuná (a ~) vb., ind. prez. 3 înverșuneáză
înverșunați
ÎNVERȘUNÁT, -Ă, înverșunați, -te, adj. Îndârjit, necruțător, neînduplecat; aprig. – V. înverșuna.
înverșunații
ÎNVERȘUNÁT, -Ă, înverșunați, -te, adj. Îndârjit, necruțător, neînduplecat; aprig. – V. înverșuna.
înverșunaților
ÎNVERȘUNÁT, -Ă, înverșunați, -te, adj. Îndârjit, necruțător, neînduplecat; aprig. – V. înverșuna.
înverșunează
ÎNVERȘUNÁ, înverșunez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină necruțător, neînduplecat; a (se) îndârji. – Cf. magh. verseny „luptă”. DOOM
înverșuná (a ~) vb., ind. prez. 3 înverșuneáză
înverșunez
ÎNVERȘUNÁ, înverșunez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină necruțător, neînduplecat; a (se) îndârji. – Cf. magh. verseny „luptă”. DOOM
înverșuná (a ~) vb., ind. prez. 3 înverșuneáză
înverșuneze
ÎNVERȘUNÁ, înverșunez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină necruțător, neînduplecat; a (se) îndârji. – Cf. magh. verseny „luptă”. DOOM
înverșuná (a ~) vb., ind. prez. 3 înverșuneáză
înverșunezi
ÎNVERȘUNÁ, înverșunez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină necruțător, neînduplecat; a (se) îndârji. – Cf. magh. verseny „luptă”. DOOM
înverșuná (a ~) vb., ind. prez. 3 înverșuneáză
înverșunând
ÎNVERȘUNÁ, înverșunez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină necruțător, neînduplecat; a (se) îndârji. – Cf. magh. verseny „luptă”. DOOM
înverșuná (a ~) vb., ind. prez. 3 înverșuneáză
înverșunînd
ÎNVERȘUNÁ, înverșunez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină necruțător, neînduplecat; a (se) îndârji. – Cf. magh. verseny „luptă”. DOOM
înverșuná (a ~) vb., ind. prez. 3 înverșuneáză
înverșunări
ÎNVERȘUNÁRE, înverșunări, s. f. Acțiunea de a (se) înverșuna și rezultatul ei; îndârjire. – V. înverșuna. DOOM
înverșunáre s. f., g.-d. art. înverșunắrii; pl. înverșunắri
înverșunării
ÎNVERȘUNÁRE, înverșunări, s. f. Acțiunea de a (se) înverșuna și rezultatul ei; îndârjire. – V. înverșuna. DOOM
înverșunáre s. f., g.-d. art. înverșunắrii; pl. înverșunắri
înverșunările
ÎNVERȘUNÁRE, înverșunări, s. f. Acțiunea de a (se) înverșuna și rezultatul ei; îndârjire. – V. înverșuna. DOOM
înverșunáre s. f., g.-d. art. înverșunắrii; pl. înverșunắri
înverșunărilor
ÎNVERȘUNÁRE, înverșunări, s. f. Acțiunea de a (se) înverșuna și rezultatul ei; îndârjire. – V. înverșuna. DOOM
înverșunáre s. f., g.-d. art. înverșunắrii; pl. înverșunắri
învesc
ÎNVÉȘTE, învésc, vb. III. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) îmbrăca. [Perf. s. învăscui, part. învăscut. – Var.: înveștí vb. IV] – Lat. investire. DOOM
învéște (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învésc, 2 sg. învéști, perf. s. 1 sg. învăscúi; conj. prez. 3 să înveáscă; part. învăscút
învescu
ÎNVÉȘTE, învésc, vb. III. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) îmbrăca. [Perf. s. învăscui, part. învăscut. – Var.: înveștí vb. IV] – Lat. investire. DOOM
învéște (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învésc, 2 sg. învéști, perf. s. 1 sg. învăscúi; conj. prez. 3 să înveáscă; part. învăscút
învescui
ÎNVÉȘTE, învésc, vb. III. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) îmbrăca. [Perf. s. învăscui, part. învăscut. – Var.: înveștí vb. IV] – Lat. investire. DOOM
învéște (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învésc, 2 sg. învéști, perf. s. 1 sg. învăscúi; conj. prez. 3 să înveáscă; part. învăscút
învescură
ÎNVÉȘTE, învésc, vb. III. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) îmbrăca. [Perf. s. învăscui, part. învăscut. – Var.: înveștí vb. IV] – Lat. investire. DOOM
învéște (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învésc, 2 sg. învéști, perf. s. 1 sg. învăscúi; conj. prez. 3 să înveáscă; part. învăscút
învescurăm
ÎNVÉȘTE, învésc, vb. III. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) îmbrăca. [Perf. s. învăscui, part. învăscut. – Var.: înveștí vb. IV] – Lat. investire. DOOM
învéște (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învésc, 2 sg. învéști, perf. s. 1 sg. învăscúi; conj. prez. 3 să înveáscă; part. învăscút
învescurăți
ÎNVÉȘTE, învésc, vb. III. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) îmbrăca. [Perf. s. învăscui, part. învăscut. – Var.: înveștí vb. IV] – Lat. investire. DOOM
învéște (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învésc, 2 sg. învéști, perf. s. 1 sg. învăscúi; conj. prez. 3 să înveáscă; part. învăscút
învescuse
ÎNVÉȘTE, învésc, vb. III. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) îmbrăca. [Perf. s. învăscui, part. învăscut. – Var.: înveștí vb. IV] – Lat. investire. DOOM
învéște (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învésc, 2 sg. învéști, perf. s. 1 sg. învăscúi; conj. prez. 3 să înveáscă; part. învăscút
învescusem
ÎNVÉȘTE, învésc, vb. III. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) îmbrăca. [Perf. s. învăscui, part. învăscut. – Var.: înveștí vb. IV] – Lat. investire. DOOM
învéște (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învésc, 2 sg. învéști, perf. s. 1 sg. învăscúi; conj. prez. 3 să înveáscă; part. învăscút
învescuseră
ÎNVÉȘTE, învésc, vb. III. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) îmbrăca. [Perf. s. învăscui, part. învăscut. – Var.: înveștí vb. IV] – Lat. investire. DOOM
învéște (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învésc, 2 sg. învéști, perf. s. 1 sg. învăscúi; conj. prez. 3 să înveáscă; part. învăscút
învescuserăm
ÎNVÉȘTE, învésc, vb. III. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) îmbrăca. [Perf. s. învăscui, part. învăscut. – Var.: înveștí vb. IV] – Lat. investire. DOOM
învéște (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învésc, 2 sg. învéști, perf. s. 1 sg. învăscúi; conj. prez. 3 să înveáscă; part. învăscút
învescuserăți
ÎNVÉȘTE, învésc, vb. III. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) îmbrăca. [Perf. s. învăscui, part. învăscut. – Var.: înveștí vb. IV] – Lat. investire. DOOM
învéște (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învésc, 2 sg. învéști, perf. s. 1 sg. învăscúi; conj. prez. 3 să înveáscă; part. învăscút
învescuseși
ÎNVÉȘTE, învésc, vb. III. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) îmbrăca. [Perf. s. învăscui, part. învăscut. – Var.: înveștí vb. IV] – Lat. investire. DOOM
învéște (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învésc, 2 sg. învéști, perf. s. 1 sg. învăscúi; conj. prez. 3 să înveáscă; part. învăscút
învescuseți
ÎNVÉȘTE, învésc, vb. III. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) îmbrăca. [Perf. s. învăscui, part. învăscut. – Var.: înveștí vb. IV] – Lat. investire. DOOM
învéște (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învésc, 2 sg. învéști, perf. s. 1 sg. învăscúi; conj. prez. 3 să înveáscă; part. învăscút
învescut
ÎNVÉȘTE, învésc, vb. III. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) îmbrăca. [Perf. s. învăscui, part. învăscut. – Var.: înveștí vb. IV] – Lat. investire.
învescut
ÎNVÉȘTE, învésc, vb. III. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) îmbrăca. [Perf. s. învăscui, part. învăscut. – Var.: înveștí vb. IV] – Lat. investire. DOOM
învéște (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învésc, 2 sg. învéști, perf. s. 1 sg. învăscúi; conj. prez. 3 să înveáscă; part. învăscút
învescuși
ÎNVÉȘTE, învésc, vb. III. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) îmbrăca. [Perf. s. învăscui, part. învăscut. – Var.: înveștí vb. IV] – Lat. investire. DOOM
învéște (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învésc, 2 sg. învéști, perf. s. 1 sg. învăscúi; conj. prez. 3 să înveáscă; part. învăscút
învescând
ÎNVÉȘTE, învésc, vb. III. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) îmbrăca. [Perf. s. învăscui, part. învăscut. – Var.: înveștí vb. IV] – Lat. investire. DOOM
învéște (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învésc, 2 sg. învéști, perf. s. 1 sg. învăscúi; conj. prez. 3 să înveáscă; part. învăscút
învescînd
ÎNVÉȘTE, învésc, vb. III. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) îmbrăca. [Perf. s. învăscui, part. învăscut. – Var.: înveștí vb. IV] – Lat. investire. DOOM
învéște (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învésc, 2 sg. învéști, perf. s. 1 sg. învăscúi; conj. prez. 3 să înveáscă; part. învăscút
înveselea
ÎNVESELÍ, înveselesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să fie vesel, voios, bine dispus. ♦ Tranz. Fig. A face să fie mai puțin mohorât, întunecat, monoton; a însenina, a deschide, a lumina. – În + vesel. DOOM
înveselí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înveselésc, imperf. 3 sg. înveseleá; conj. prez. 3 să înveseleáscă
înveseleai
ÎNVESELÍ, înveselesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să fie vesel, voios, bine dispus. ♦ Tranz. Fig. A face să fie mai puțin mohorât, întunecat, monoton; a însenina, a deschide, a lumina. – În + vesel. DOOM
înveselí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înveselésc, imperf. 3 sg. înveseleá; conj. prez. 3 să înveseleáscă
înveseleam
ÎNVESELÍ, înveselesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să fie vesel, voios, bine dispus. ♦ Tranz. Fig. A face să fie mai puțin mohorât, întunecat, monoton; a însenina, a deschide, a lumina. – În + vesel. DOOM
înveselí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înveselésc, imperf. 3 sg. înveseleá; conj. prez. 3 să înveseleáscă
înveselească
ÎNVESELÍ, înveselesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să fie vesel, voios, bine dispus. ♦ Tranz. Fig. A face să fie mai puțin mohorât, întunecat, monoton; a însenina, a deschide, a lumina. – În + vesel. DOOM
înveselí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înveselésc, imperf. 3 sg. înveseleá; conj. prez. 3 să înveseleáscă
înveseleau
ÎNVESELÍ, înveselesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să fie vesel, voios, bine dispus. ♦ Tranz. Fig. A face să fie mai puțin mohorât, întunecat, monoton; a însenina, a deschide, a lumina. – În + vesel. DOOM
înveselí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înveselésc, imperf. 3 sg. înveseleá; conj. prez. 3 să înveseleáscă
înveseleați
ÎNVESELÍ, înveselesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să fie vesel, voios, bine dispus. ♦ Tranz. Fig. A face să fie mai puțin mohorât, întunecat, monoton; a însenina, a deschide, a lumina. – În + vesel. DOOM
înveselí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înveselésc, imperf. 3 sg. înveseleá; conj. prez. 3 să înveseleáscă
înveselesc
ÎNVESELÍ, înveselesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să fie vesel, voios, bine dispus. ♦ Tranz. Fig. A face să fie mai puțin mohorât, întunecat, monoton; a însenina, a deschide, a lumina. – În + vesel. DOOM
înveselí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înveselésc, imperf. 3 sg. înveseleá; conj. prez. 3 să înveseleáscă
înveselește
ÎNVESELÍ, înveselesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să fie vesel, voios, bine dispus. ♦ Tranz. Fig. A face să fie mai puțin mohorât, întunecat, monoton; a însenina, a deschide, a lumina. – În + vesel. DOOM
înveselí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înveselésc, imperf. 3 sg. înveseleá; conj. prez. 3 să înveseleáscă
înveselești
ÎNVESELÍ, înveselesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să fie vesel, voios, bine dispus. ♦ Tranz. Fig. A face să fie mai puțin mohorât, întunecat, monoton; a însenina, a deschide, a lumina. – În + vesel. DOOM
înveselí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înveselésc, imperf. 3 sg. înveseleá; conj. prez. 3 să înveseleáscă
înveseli
ÎNVESELÍ, înveselesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să fie vesel, voios, bine dispus. ♦ Tranz. Fig. A face să fie mai puțin mohorât, întunecat, monoton; a însenina, a deschide, a lumina. – În + vesel. DOOM
înveselí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înveselésc, imperf. 3 sg. înveseleá; conj. prez. 3 să înveseleáscă
înveselii
ÎNVESELÍ, înveselesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să fie vesel, voios, bine dispus. ♦ Tranz. Fig. A face să fie mai puțin mohorât, întunecat, monoton; a însenina, a deschide, a lumina. – În + vesel. DOOM
înveselí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înveselésc, imperf. 3 sg. înveseleá; conj. prez. 3 să înveseleáscă
înveselim
ÎNVESELÍ, înveselesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să fie vesel, voios, bine dispus. ♦ Tranz. Fig. A face să fie mai puțin mohorât, întunecat, monoton; a însenina, a deschide, a lumina. – În + vesel. DOOM
înveselí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înveselésc, imperf. 3 sg. înveseleá; conj. prez. 3 să înveseleáscă
înveselind
ÎNVESELÍ, înveselesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să fie vesel, voios, bine dispus. ♦ Tranz. Fig. A face să fie mai puțin mohorât, întunecat, monoton; a însenina, a deschide, a lumina. – În + vesel. DOOM
înveselí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înveselésc, imperf. 3 sg. înveseleá; conj. prez. 3 să înveseleáscă
înveselire
ÎNVESELÍ, înveselesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să fie vesel, voios, bine dispus. ♦ Tranz. Fig. A face să fie mai puțin mohorât, întunecat, monoton; a însenina, a deschide, a lumina. – În + vesel. DOOM
înveselí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înveselésc, imperf. 3 sg. înveseleá; conj. prez. 3 să înveseleáscă
înveselire
ÎNVESELÍRE, înveseliri, s. f. Acțiunea de a (se) înveseli și rezultatul ei; veselie, bună dispoziție. – V. înveseli. DOOM
înveselíre s. f., g.-d. art. înveselírii; pl. înveselíri
înveselirea
ÎNVESELÍRE, înveseliri, s. f. Acțiunea de a (se) înveseli și rezultatul ei; veselie, bună dispoziție. – V. înveseli. DOOM
înveselíre s. f., g.-d. art. înveselírii; pl. înveselíri
înveseliri
ÎNVESELÍRE, înveseliri, s. f. Acțiunea de a (se) înveseli și rezultatul ei; veselie, bună dispoziție. – V. înveseli. DOOM
înveselíre s. f., g.-d. art. înveselírii; pl. înveselíri
înveselirii
ÎNVESELÍRE, înveseliri, s. f. Acțiunea de a (se) înveseli și rezultatul ei; veselie, bună dispoziție. – V. înveseli. DOOM
înveselíre s. f., g.-d. art. înveselírii; pl. înveselíri
înveselirile
ÎNVESELÍRE, înveseliri, s. f. Acțiunea de a (se) înveseli și rezultatul ei; veselie, bună dispoziție. – V. înveseli. DOOM
înveselíre s. f., g.-d. art. înveselírii; pl. înveselíri
înveselirilor
ÎNVESELÍRE, înveseliri, s. f. Acțiunea de a (se) înveseli și rezultatul ei; veselie, bună dispoziție. – V. înveseli. DOOM
înveselíre s. f., g.-d. art. înveselírii; pl. înveselíri
înveseliră
ÎNVESELÍ, înveselesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să fie vesel, voios, bine dispus. ♦ Tranz. Fig. A face să fie mai puțin mohorât, întunecat, monoton; a însenina, a deschide, a lumina. – În + vesel. DOOM
înveselí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înveselésc, imperf. 3 sg. înveseleá; conj. prez. 3 să înveseleáscă
înveselirăm
ÎNVESELÍ, înveselesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să fie vesel, voios, bine dispus. ♦ Tranz. Fig. A face să fie mai puțin mohorât, întunecat, monoton; a însenina, a deschide, a lumina. – În + vesel. DOOM
înveselí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înveselésc, imperf. 3 sg. înveseleá; conj. prez. 3 să înveseleáscă
înveselirăți
ÎNVESELÍ, înveselesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să fie vesel, voios, bine dispus. ♦ Tranz. Fig. A face să fie mai puțin mohorât, întunecat, monoton; a însenina, a deschide, a lumina. – În + vesel. DOOM
înveselí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înveselésc, imperf. 3 sg. înveseleá; conj. prez. 3 să înveseleáscă
înveselise
ÎNVESELÍ, înveselesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să fie vesel, voios, bine dispus. ♦ Tranz. Fig. A face să fie mai puțin mohorât, întunecat, monoton; a însenina, a deschide, a lumina. – În + vesel. DOOM
înveselí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înveselésc, imperf. 3 sg. înveseleá; conj. prez. 3 să înveseleáscă
înveselisem
ÎNVESELÍ, înveselesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să fie vesel, voios, bine dispus. ♦ Tranz. Fig. A face să fie mai puțin mohorât, întunecat, monoton; a însenina, a deschide, a lumina. – În + vesel. DOOM
înveselí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înveselésc, imperf. 3 sg. înveseleá; conj. prez. 3 să înveseleáscă
înveseliseră
ÎNVESELÍ, înveselesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să fie vesel, voios, bine dispus. ♦ Tranz. Fig. A face să fie mai puțin mohorât, întunecat, monoton; a însenina, a deschide, a lumina. – În + vesel. DOOM
înveselí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înveselésc, imperf. 3 sg. înveseleá; conj. prez. 3 să înveseleáscă
înveseliserăm
ÎNVESELÍ, înveselesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să fie vesel, voios, bine dispus. ♦ Tranz. Fig. A face să fie mai puțin mohorât, întunecat, monoton; a însenina, a deschide, a lumina. – În + vesel. DOOM
înveselí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înveselésc, imperf. 3 sg. înveseleá; conj. prez. 3 să înveseleáscă
înveseliserăți
ÎNVESELÍ, înveselesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să fie vesel, voios, bine dispus. ♦ Tranz. Fig. A face să fie mai puțin mohorât, întunecat, monoton; a însenina, a deschide, a lumina. – În + vesel. DOOM
înveselí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înveselésc, imperf. 3 sg. înveseleá; conj. prez. 3 să înveseleáscă
înveseliseși
ÎNVESELÍ, înveselesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să fie vesel, voios, bine dispus. ♦ Tranz. Fig. A face să fie mai puțin mohorât, întunecat, monoton; a însenina, a deschide, a lumina. – În + vesel. DOOM
înveselí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înveselésc, imperf. 3 sg. înveseleá; conj. prez. 3 să înveseleáscă
înveseliseți
ÎNVESELÍ, înveselesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să fie vesel, voios, bine dispus. ♦ Tranz. Fig. A face să fie mai puțin mohorât, întunecat, monoton; a însenina, a deschide, a lumina. – În + vesel. DOOM
înveselí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înveselésc, imperf. 3 sg. înveseleá; conj. prez. 3 să înveseleáscă
înveselit
ÎNVESELÍ, înveselesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să fie vesel, voios, bine dispus. ♦ Tranz. Fig. A face să fie mai puțin mohorât, întunecat, monoton; a însenina, a deschide, a lumina. – În + vesel. DOOM
înveselí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înveselésc, imperf. 3 sg. înveseleá; conj. prez. 3 să înveseleáscă
înveselit
ÎNVESELÍT, -Ă, înveseliți, -te, adj. Care a devenit vesel, bine dispus. – V. înveseli.
înveselita
ÎNVESELÍT, -Ă, înveseliți, -te, adj. Care a devenit vesel, bine dispus. – V. înveseli.
înveselite
ÎNVESELÍT, -Ă, înveseliți, -te, adj. Care a devenit vesel, bine dispus. – V. înveseli.
înveselitei
ÎNVESELÍT, -Ă, înveseliți, -te, adj. Care a devenit vesel, bine dispus. – V. înveseli.
înveselitele
ÎNVESELÍT, -Ă, înveseliți, -te, adj. Care a devenit vesel, bine dispus. – V. înveseli.
înveselitelor
ÎNVESELÍT, -Ă, înveseliți, -te, adj. Care a devenit vesel, bine dispus. – V. înveseli.
înveselitoare
ÎNVESELITÓR, -OÁRE, înveselitori, -oare, adj. Care înveselește, care produce veselie, bună dispoziție. – Înveseli + suf. -tor. DOOM
înveselitór adj. m., pl. înveselitóri; f. sg. și pl. înveselitoáre
înveselitoarea
ÎNVESELITÓR, -OÁRE, înveselitori, -oare, adj. Care înveselește, care produce veselie, bună dispoziție. – Înveseli + suf. -tor. DOOM
înveselitór adj. m., pl. înveselitóri; f. sg. și pl. înveselitoáre
înveselitoarei
ÎNVESELITÓR, -OÁRE, înveselitori, -oare, adj. Care înveselește, care produce veselie, bună dispoziție. – Înveseli + suf. -tor. DOOM
înveselitór adj. m., pl. înveselitóri; f. sg. și pl. înveselitoáre
înveselitoarele
ÎNVESELITÓR, -OÁRE, înveselitori, -oare, adj. Care înveselește, care produce veselie, bună dispoziție. – Înveseli + suf. -tor. DOOM
înveselitór adj. m., pl. înveselitóri; f. sg. și pl. înveselitoáre
înveselitoarelor
ÎNVESELITÓR, -OÁRE, înveselitori, -oare, adj. Care înveselește, care produce veselie, bună dispoziție. – Înveseli + suf. -tor. DOOM
înveselitór adj. m., pl. înveselitóri; f. sg. și pl. înveselitoáre
înveselitor
ÎNVESELITÓR, -OÁRE, înveselitori, -oare, adj. Care înveselește, care produce veselie, bună dispoziție. – Înveseli + suf. -tor. DOOM
înveselitór adj. m., pl. înveselitóri; f. sg. și pl. înveselitoáre
înveselitori
ÎNVESELITÓR, -OÁRE, înveselitori, -oare, adj. Care înveselește, care produce veselie, bună dispoziție. – Înveseli + suf. -tor. DOOM
înveselitór adj. m., pl. înveselitóri; f. sg. și pl. înveselitoáre
înveselitorii
ÎNVESELITÓR, -OÁRE, înveselitori, -oare, adj. Care înveselește, care produce veselie, bună dispoziție. – Înveseli + suf. -tor. DOOM
înveselitór adj. m., pl. înveselitóri; f. sg. și pl. înveselitoáre
înveselitorilor
ÎNVESELITÓR, -OÁRE, înveselitori, -oare, adj. Care înveselește, care produce veselie, bună dispoziție. – Înveseli + suf. -tor. DOOM
înveselitór adj. m., pl. înveselitóri; f. sg. și pl. înveselitoáre
înveselitorul
ÎNVESELITÓR, -OÁRE, înveselitori, -oare, adj. Care înveselește, care produce veselie, bună dispoziție. – Înveseli + suf. -tor. DOOM
înveselitór adj. m., pl. înveselitóri; f. sg. și pl. înveselitoáre
înveselitorului
ÎNVESELITÓR, -OÁRE, înveselitori, -oare, adj. Care înveselește, care produce veselie, bună dispoziție. – Înveseli + suf. -tor. DOOM
înveselitór adj. m., pl. înveselitóri; f. sg. și pl. înveselitoáre
înveselitul
ÎNVESELÍT, -Ă, înveseliți, -te, adj. Care a devenit vesel, bine dispus. – V. înveseli.
înveselitului
ÎNVESELÍT, -Ă, înveseliți, -te, adj. Care a devenit vesel, bine dispus. – V. înveseli.
înveseliși
ÎNVESELÍ, înveselesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să fie vesel, voios, bine dispus. ♦ Tranz. Fig. A face să fie mai puțin mohorât, întunecat, monoton; a însenina, a deschide, a lumina. – În + vesel. DOOM
înveselí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înveselésc, imperf. 3 sg. înveseleá; conj. prez. 3 să înveseleáscă
înveseliți
ÎNVESELÍ, înveselesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să fie vesel, voios, bine dispus. ♦ Tranz. Fig. A face să fie mai puțin mohorât, întunecat, monoton; a însenina, a deschide, a lumina. – În + vesel. DOOM
înveselí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înveselésc, imperf. 3 sg. înveseleá; conj. prez. 3 să înveseleáscă
înveseliți
ÎNVESELÍT, -Ă, înveseliți, -te, adj. Care a devenit vesel, bine dispus. – V. înveseli.
înveseliții
ÎNVESELÍT, -Ă, înveseliți, -te, adj. Care a devenit vesel, bine dispus. – V. înveseli.
înveseliților
ÎNVESELÍT, -Ă, înveseliți, -te, adj. Care a devenit vesel, bine dispus. – V. înveseli.
învesmânta
ÎNVESMÂNTÁ vb. I v. înveșmânta.
învesmânta
ÎNVESMÂNTÁ vb. I v. înveșmânta.
învesmântare
ÎNVEȘMÂNTÁRE, înveșmântări, s. f. Acțiunea de a (se) înveșmânta; îmbrăcare. ♦ (Rar) Îmbrăcăminte. [Var.: învesmântáre, învestmântáre s. f.] – V. înveșmânta. DOOM
înveșmântáre s. f., g.-d. art. înveșmântắrii; pl. înveșmântắri
învesmântat
ÎNVEȘMÂNTÁT, -Ă, înveșmântați, -te, adj. Îmbrăcat2 (cu solemnitate). [Var.: învesmântát, -ă, învestmântát, -ă adj.] – V. înveșmânta.
învestea
ÎNVESTÍ, învestesc, vb. IV. Tranz. A acorda cuiva în mod oficial un drept, o autoritate, o demnitate, o atribuție. ♦ (În Evul Mediu) A da cuiva învestitura. – Din fr. investir, lat. investire. DOOM
învestí (a ~) (a acorda oficial un drept) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învestésc, imperf. 3 sg. învesteá; conj. prez. 3 să învesteáscă
învesteai
ÎNVESTÍ, învestesc, vb. IV. Tranz. A acorda cuiva în mod oficial un drept, o autoritate, o demnitate, o atribuție. ♦ (În Evul Mediu) A da cuiva învestitura. – Din fr. investir, lat. investire. DOOM
învestí (a ~) (a acorda oficial un drept) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învestésc, imperf. 3 sg. învesteá; conj. prez. 3 să învesteáscă
învesteam
ÎNVESTÍ, învestesc, vb. IV. Tranz. A acorda cuiva în mod oficial un drept, o autoritate, o demnitate, o atribuție. ♦ (În Evul Mediu) A da cuiva învestitura. – Din fr. investir, lat. investire. DOOM
învestí (a ~) (a acorda oficial un drept) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învestésc, imperf. 3 sg. învesteá; conj. prez. 3 să învesteáscă
învestească
ÎNVESTÍ, învestesc, vb. IV. Tranz. A acorda cuiva în mod oficial un drept, o autoritate, o demnitate, o atribuție. ♦ (În Evul Mediu) A da cuiva învestitura. – Din fr. investir, lat. investire. DOOM
învestí (a ~) (a acorda oficial un drept) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învestésc, imperf. 3 sg. învesteá; conj. prez. 3 să învesteáscă
învesteau
ÎNVESTÍ, învestesc, vb. IV. Tranz. A acorda cuiva în mod oficial un drept, o autoritate, o demnitate, o atribuție. ♦ (În Evul Mediu) A da cuiva învestitura. – Din fr. investir, lat. investire. DOOM
învestí (a ~) (a acorda oficial un drept) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învestésc, imperf. 3 sg. învesteá; conj. prez. 3 să învesteáscă
învesteați
ÎNVESTÍ, învestesc, vb. IV. Tranz. A acorda cuiva în mod oficial un drept, o autoritate, o demnitate, o atribuție. ♦ (În Evul Mediu) A da cuiva învestitura. – Din fr. investir, lat. investire. DOOM
învestí (a ~) (a acorda oficial un drept) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învestésc, imperf. 3 sg. învesteá; conj. prez. 3 să învesteáscă
învestesc
ÎNVESTÍ, învestesc, vb. IV. Tranz. A acorda cuiva în mod oficial un drept, o autoritate, o demnitate, o atribuție. ♦ (În Evul Mediu) A da cuiva învestitura. – Din fr. investir, lat. investire. DOOM
învestí (a ~) (a acorda oficial un drept) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învestésc, imperf. 3 sg. învesteá; conj. prez. 3 să învesteáscă
învestește
ÎNVESTÍ, învestesc, vb. IV. Tranz. A acorda cuiva în mod oficial un drept, o autoritate, o demnitate, o atribuție. ♦ (În Evul Mediu) A da cuiva învestitura. – Din fr. investir, lat. investire. DOOM
învestí (a ~) (a acorda oficial un drept) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învestésc, imperf. 3 sg. învesteá; conj. prez. 3 să învesteáscă
învestești
ÎNVESTÍ, învestesc, vb. IV. Tranz. A acorda cuiva în mod oficial un drept, o autoritate, o demnitate, o atribuție. ♦ (În Evul Mediu) A da cuiva învestitura. – Din fr. investir, lat. investire. DOOM
învestí (a ~) (a acorda oficial un drept) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învestésc, imperf. 3 sg. învesteá; conj. prez. 3 să învesteáscă
învesti
ÎNVESTÍ, învestesc, vb. IV. Tranz. A acorda cuiva în mod oficial un drept, o autoritate, o demnitate, o atribuție. ♦ (În Evul Mediu) A da cuiva învestitura. – Din fr. investir, lat. investire. DOOM
învestí (a ~) (a acorda oficial un drept) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învestésc, imperf. 3 sg. învesteá; conj. prez. 3 să învesteáscă
învestii
ÎNVESTÍ, învestesc, vb. IV. Tranz. A acorda cuiva în mod oficial un drept, o autoritate, o demnitate, o atribuție. ♦ (În Evul Mediu) A da cuiva învestitura. – Din fr. investir, lat. investire. DOOM
învestí (a ~) (a acorda oficial un drept) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învestésc, imperf. 3 sg. învesteá; conj. prez. 3 să învesteáscă
învestim
ÎNVESTÍ, învestesc, vb. IV. Tranz. A acorda cuiva în mod oficial un drept, o autoritate, o demnitate, o atribuție. ♦ (În Evul Mediu) A da cuiva învestitura. – Din fr. investir, lat. investire. DOOM
învestí (a ~) (a acorda oficial un drept) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învestésc, imperf. 3 sg. învesteá; conj. prez. 3 să învesteáscă
învestind
ÎNVESTÍ, învestesc, vb. IV. Tranz. A acorda cuiva în mod oficial un drept, o autoritate, o demnitate, o atribuție. ♦ (În Evul Mediu) A da cuiva învestitura. – Din fr. investir, lat. investire. DOOM
învestí (a ~) (a acorda oficial un drept) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învestésc, imperf. 3 sg. învesteá; conj. prez. 3 să învesteáscă
învestire
ÎNVESTÍ, învestesc, vb. IV. Tranz. A acorda cuiva în mod oficial un drept, o autoritate, o demnitate, o atribuție. ♦ (În Evul Mediu) A da cuiva învestitura. – Din fr. investir, lat. investire. DOOM
învestí (a ~) (a acorda oficial un drept) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învestésc, imperf. 3 sg. învesteá; conj. prez. 3 să învesteáscă
învestire
ÎNVESTÍRE, învestiri, s. f. Acțiunea de a învesti; împuternicire dată cuiva spre a exercita un drept, o autoritate, o atribuție etc.; confirmare într-o demnitate. – V. învesti. DOOM
învestíre (acțiunea de a învesti) s. f., g.-d. art. învestírii; pl. învestíri
învestirea
ÎNVESTÍRE, învestiri, s. f. Acțiunea de a învesti; împuternicire dată cuiva spre a exercita un drept, o autoritate, o atribuție etc.; confirmare într-o demnitate. – V. învesti. DOOM
învestíre (acțiunea de a învesti) s. f., g.-d. art. învestírii; pl. învestíri
învestiri
ÎNVESTÍRE, învestiri, s. f. Acțiunea de a învesti; împuternicire dată cuiva spre a exercita un drept, o autoritate, o atribuție etc.; confirmare într-o demnitate. – V. învesti. DOOM
învestíre (acțiunea de a învesti) s. f., g.-d. art. învestírii; pl. învestíri
învestirii
ÎNVESTÍRE, învestiri, s. f. Acțiunea de a învesti; împuternicire dată cuiva spre a exercita un drept, o autoritate, o atribuție etc.; confirmare într-o demnitate. – V. învesti. DOOM
învestíre (acțiunea de a învesti) s. f., g.-d. art. învestírii; pl. învestíri
învestirile
ÎNVESTÍRE, învestiri, s. f. Acțiunea de a învesti; împuternicire dată cuiva spre a exercita un drept, o autoritate, o atribuție etc.; confirmare într-o demnitate. – V. învesti. DOOM
învestíre (acțiunea de a învesti) s. f., g.-d. art. învestírii; pl. învestíri
învestirilor
ÎNVESTÍRE, învestiri, s. f. Acțiunea de a învesti; împuternicire dată cuiva spre a exercita un drept, o autoritate, o atribuție etc.; confirmare într-o demnitate. – V. învesti. DOOM
învestíre (acțiunea de a învesti) s. f., g.-d. art. învestírii; pl. învestíri
învestiră
ÎNVESTÍ, învestesc, vb. IV. Tranz. A acorda cuiva în mod oficial un drept, o autoritate, o demnitate, o atribuție. ♦ (În Evul Mediu) A da cuiva învestitura. – Din fr. investir, lat. investire. DOOM
învestí (a ~) (a acorda oficial un drept) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învestésc, imperf. 3 sg. învesteá; conj. prez. 3 să învesteáscă
învestirăm
ÎNVESTÍ, învestesc, vb. IV. Tranz. A acorda cuiva în mod oficial un drept, o autoritate, o demnitate, o atribuție. ♦ (În Evul Mediu) A da cuiva învestitura. – Din fr. investir, lat. investire. DOOM
învestí (a ~) (a acorda oficial un drept) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învestésc, imperf. 3 sg. învesteá; conj. prez. 3 să învesteáscă
învestirăți
ÎNVESTÍ, învestesc, vb. IV. Tranz. A acorda cuiva în mod oficial un drept, o autoritate, o demnitate, o atribuție. ♦ (În Evul Mediu) A da cuiva învestitura. – Din fr. investir, lat. investire. DOOM
învestí (a ~) (a acorda oficial un drept) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învestésc, imperf. 3 sg. învesteá; conj. prez. 3 să învesteáscă
învestise
ÎNVESTÍ, învestesc, vb. IV. Tranz. A acorda cuiva în mod oficial un drept, o autoritate, o demnitate, o atribuție. ♦ (În Evul Mediu) A da cuiva învestitura. – Din fr. investir, lat. investire. DOOM
învestí (a ~) (a acorda oficial un drept) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învestésc, imperf. 3 sg. învesteá; conj. prez. 3 să învesteáscă
învestisem
ÎNVESTÍ, învestesc, vb. IV. Tranz. A acorda cuiva în mod oficial un drept, o autoritate, o demnitate, o atribuție. ♦ (În Evul Mediu) A da cuiva învestitura. – Din fr. investir, lat. investire. DOOM
învestí (a ~) (a acorda oficial un drept) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învestésc, imperf. 3 sg. învesteá; conj. prez. 3 să învesteáscă
învestiseră
ÎNVESTÍ, învestesc, vb. IV. Tranz. A acorda cuiva în mod oficial un drept, o autoritate, o demnitate, o atribuție. ♦ (În Evul Mediu) A da cuiva învestitura. – Din fr. investir, lat. investire. DOOM
învestí (a ~) (a acorda oficial un drept) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învestésc, imperf. 3 sg. învesteá; conj. prez. 3 să învesteáscă
învestiserăm
ÎNVESTÍ, învestesc, vb. IV. Tranz. A acorda cuiva în mod oficial un drept, o autoritate, o demnitate, o atribuție. ♦ (În Evul Mediu) A da cuiva învestitura. – Din fr. investir, lat. investire. DOOM
învestí (a ~) (a acorda oficial un drept) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învestésc, imperf. 3 sg. învesteá; conj. prez. 3 să învesteáscă
învestiserăți
ÎNVESTÍ, învestesc, vb. IV. Tranz. A acorda cuiva în mod oficial un drept, o autoritate, o demnitate, o atribuție. ♦ (În Evul Mediu) A da cuiva învestitura. – Din fr. investir, lat. investire. DOOM
învestí (a ~) (a acorda oficial un drept) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învestésc, imperf. 3 sg. învesteá; conj. prez. 3 să învesteáscă
învestiseși
ÎNVESTÍ, învestesc, vb. IV. Tranz. A acorda cuiva în mod oficial un drept, o autoritate, o demnitate, o atribuție. ♦ (În Evul Mediu) A da cuiva învestitura. – Din fr. investir, lat. investire. DOOM
învestí (a ~) (a acorda oficial un drept) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învestésc, imperf. 3 sg. învesteá; conj. prez. 3 să învesteáscă
învestiseți
ÎNVESTÍ, învestesc, vb. IV. Tranz. A acorda cuiva în mod oficial un drept, o autoritate, o demnitate, o atribuție. ♦ (În Evul Mediu) A da cuiva învestitura. – Din fr. investir, lat. investire. DOOM
învestí (a ~) (a acorda oficial un drept) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învestésc, imperf. 3 sg. învesteá; conj. prez. 3 să învesteáscă
învestit
ÎNVESTÍ, învestesc, vb. IV. Tranz. A acorda cuiva în mod oficial un drept, o autoritate, o demnitate, o atribuție. ♦ (În Evul Mediu) A da cuiva învestitura. – Din fr. investir, lat. investire. DOOM
învestí (a ~) (a acorda oficial un drept) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învestésc, imperf. 3 sg. învesteá; conj. prez. 3 să învesteáscă
învestit
ÎNVESTÍT, -Ă, învestiți, -te, adj. Care a primit oficial un drept, o autoritate, o demnitate, o atribuție. – V. învesti.
învestita
ÎNVESTÍT, -Ă, învestiți, -te, adj. Care a primit oficial un drept, o autoritate, o demnitate, o atribuție. – V. învesti.
învestite
ÎNVESTÍT, -Ă, învestiți, -te, adj. Care a primit oficial un drept, o autoritate, o demnitate, o atribuție. – V. învesti.
învestitei
ÎNVESTÍT, -Ă, învestiți, -te, adj. Care a primit oficial un drept, o autoritate, o demnitate, o atribuție. – V. învesti.
învestitele
ÎNVESTÍT, -Ă, învestiți, -te, adj. Care a primit oficial un drept, o autoritate, o demnitate, o atribuție. – V. învesti.
învestitelor
ÎNVESTÍT, -Ă, învestiți, -te, adj. Care a primit oficial un drept, o autoritate, o demnitate, o atribuție. – V. învesti.
învestitor
ÎNVESTITÓR, investitori, s. m. Cel care învestea, în evul mediu, pe cavaleri.
învestitori
ÎNVESTITÓR, investitori, s. m. Cel care învestea, în evul mediu, pe cavaleri.
învestitorii
ÎNVESTITÓR, investitori, s. m. Cel care învestea, în evul mediu, pe cavaleri.
învestitorilor
ÎNVESTITÓR, investitori, s. m. Cel care învestea, în evul mediu, pe cavaleri.
învestitorul
ÎNVESTITÓR, investitori, s. m. Cel care învestea, în evul mediu, pe cavaleri.
învestitorului
ÎNVESTITÓR, investitori, s. m. Cel care învestea, în evul mediu, pe cavaleri.
învestitul
ÎNVESTÍT, -Ă, învestiți, -te, adj. Care a primit oficial un drept, o autoritate, o demnitate, o atribuție. – V. învesti.
învestitului
ÎNVESTÍT, -Ă, învestiți, -te, adj. Care a primit oficial un drept, o autoritate, o demnitate, o atribuție. – V. învesti.
învestitura
ÎNVESTITÚRĂ, învestituri, s. f. Act prin care cineva este învestit cu o demnitate. ♦ (În societatea medievală) Ceremonie solemnă prin care o persoană era învestită cu o demnitate, cu un drept etc. de către seniorul său. – Învesti + suf. -tură (după fr. investiture). DOOM
învestitúră s. f., g.-d. art. învestitúrii; pl. învestitúri
învestituri
ÎNVESTITÚRĂ, învestituri, s. f. Act prin care cineva este învestit cu o demnitate. ♦ (În societatea medievală) Ceremonie solemnă prin care o persoană era învestită cu o demnitate, cu un drept etc. de către seniorul său. – Învesti + suf. -tură (după fr. investiture). DOOM
învestitúră s. f., g.-d. art. învestitúrii; pl. învestitúri
învestiturii
ÎNVESTITÚRĂ, învestituri, s. f. Act prin care cineva este învestit cu o demnitate. ♦ (În societatea medievală) Ceremonie solemnă prin care o persoană era învestită cu o demnitate, cu un drept etc. de către seniorul său. – Învesti + suf. -tură (după fr. investiture). DOOM
învestitúră s. f., g.-d. art. învestitúrii; pl. învestitúri
învestiturile
ÎNVESTITÚRĂ, învestituri, s. f. Act prin care cineva este învestit cu o demnitate. ♦ (În societatea medievală) Ceremonie solemnă prin care o persoană era învestită cu o demnitate, cu un drept etc. de către seniorul său. – Învesti + suf. -tură (după fr. investiture). DOOM
învestitúră s. f., g.-d. art. învestitúrii; pl. învestitúri
învestiturilor
ÎNVESTITÚRĂ, învestituri, s. f. Act prin care cineva este învestit cu o demnitate. ♦ (În societatea medievală) Ceremonie solemnă prin care o persoană era învestită cu o demnitate, cu un drept etc. de către seniorul său. – Învesti + suf. -tură (după fr. investiture). DOOM
învestitúră s. f., g.-d. art. învestitúrii; pl. învestitúri
învestiși
ÎNVESTÍ, învestesc, vb. IV. Tranz. A acorda cuiva în mod oficial un drept, o autoritate, o demnitate, o atribuție. ♦ (În Evul Mediu) A da cuiva învestitura. – Din fr. investir, lat. investire. DOOM
învestí (a ~) (a acorda oficial un drept) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învestésc, imperf. 3 sg. învesteá; conj. prez. 3 să învesteáscă
învestiți
ÎNVESTÍ, învestesc, vb. IV. Tranz. A acorda cuiva în mod oficial un drept, o autoritate, o demnitate, o atribuție. ♦ (În Evul Mediu) A da cuiva învestitura. – Din fr. investir, lat. investire. DOOM
învestí (a ~) (a acorda oficial un drept) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învestésc, imperf. 3 sg. învesteá; conj. prez. 3 să învesteáscă
învestiți
ÎNVESTÍT, -Ă, învestiți, -te, adj. Care a primit oficial un drept, o autoritate, o demnitate, o atribuție. – V. învesti.
învestiție
ÎNVESTÍȚIE s.f. v. investiție.
învestiții
ÎNVESTÍT, -Ă, învestiți, -te, adj. Care a primit oficial un drept, o autoritate, o demnitate, o atribuție. – V. învesti.
învestiților
ÎNVESTÍT, -Ă, învestiți, -te, adj. Care a primit oficial un drept, o autoritate, o demnitate, o atribuție. – V. învesti.
învestmânta
ÎNVESTMÂNTÁ vb. I v. înveșmânta.
învestmânta
ÎNVESTMÂNTÁ vb. I v. înveșmânta.
învestmântare
ÎNVEȘMÂNTÁRE, înveșmântări, s. f. Acțiunea de a (se) înveșmânta; îmbrăcare. ♦ (Rar) Îmbrăcăminte. [Var.: învesmântáre, învestmântáre s. f.] – V. înveșmânta. DOOM
înveșmântáre s. f., g.-d. art. înveșmântắrii; pl. înveșmântắri
învestmântat
ÎNVEȘMÂNTÁT, -Ă, înveșmântați, -te, adj. Îmbrăcat2 (cu solemnitate). [Var.: învesmântát, -ă, învestmântát, -ă adj.] – V. înveșmânta.
înveșminta
ÎNVEȘMÎNTÁ, înveșmî́nt și înveșmîntez, vb. I. Tranz. A îmbrăca, a pune un veșmînt (cu pompă, în vederea sau în cadrul unei solemnități, al unui ritual etc.). Istoria ne arată că Costantin I, la 1654, înveșmîntă pe căpitanii dorobanților și călărașilor cu frenghii, cu coftirii (= stofe scumpe orientale) și cu atlaz. BĂLCESCU, O. I 17. ◊ Fig. Un curcubeu bătînd în apele trandafirului îl învăluia și-l înveșmînta în niște mantii împărătești. CAMILAR, T. 140. – Variante: învesmîntá (MACEDONSKI, O. I 195), învestmîntá (NEGRUZZI, S. I 338), înveșmintá (STANCU, D. 136) vb. I.
înveșmânta
ÎNVEȘMÂNTÁ, înveșmấnt, vb. I. Tranz. A îmbrăca pe cineva, a pune cuiva un veșmânt (cu pompă, în vederea unei solemnități, a unui ritual etc.). ◊ Refl. S-a înveșmântat în grabă. [Prez. ind. și: înveșmântez. – Var.: învesmântá, învestmântá vb. I] – În + veșmânt. DOOM
înveșmântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înveșmânteáză/înveșmấntă
înveșmânta
ÎNVEȘMÂNTÁ, înveșmântez, vb. I. Tranz. A îmbrăca pe cineva, a pune cuiva un veșmânt (cu pompă, în vederea unei solemnități, a unui ritual etc.). ◊ Refl. S-a înveșmântat în grabă. [Prez. ind. și: înveșmấnt. – Var.: învesmântá, învestmântá vb. I] – În + veșmânt.
înveșmântarea
ÎNVEȘMÂNTÁRE, înveșmântări, s. f. Acțiunea de a (se) înveșmânta; îmbrăcare. ♦ (Rar) Îmbrăcăminte. [Var.: învesmântáre, învestmântáre s. f.] – V. înveșmânta. DOOM
înveșmântáre s. f., g.-d. art. înveșmântắrii; pl. înveșmântắri
înveșmântata
ÎNVEȘMÂNTÁT, -Ă, înveșmântați, -te, adj. Îmbrăcat2 (cu solemnitate). [Var.: învesmântát, -ă, învestmântát, -ă adj.] – V. înveșmânta.
înveșmântate
ÎNVEȘMÂNTÁT, -Ă, înveșmântați, -te, adj. Îmbrăcat2 (cu solemnitate). [Var.: învesmântát, -ă, învestmântát, -ă adj.] – V. înveșmânta.
înveșmântatei
ÎNVEȘMÂNTÁT, -Ă, înveșmântați, -te, adj. Îmbrăcat2 (cu solemnitate). [Var.: învesmântát, -ă, învestmântát, -ă adj.] – V. înveșmânta.
înveșmântatele
ÎNVEȘMÂNTÁT, -Ă, înveșmântați, -te, adj. Îmbrăcat2 (cu solemnitate). [Var.: învesmântát, -ă, învestmântát, -ă adj.] – V. înveșmânta.
înveșmântatelor
ÎNVEȘMÂNTÁT, -Ă, înveșmântați, -te, adj. Îmbrăcat2 (cu solemnitate). [Var.: învesmântát, -ă, învestmântát, -ă adj.] – V. înveșmânta.
înveșmântatul
ÎNVEȘMÂNTÁT, -Ă, înveșmântați, -te, adj. Îmbrăcat2 (cu solemnitate). [Var.: învesmântát, -ă, învestmântát, -ă adj.] – V. înveșmânta.
înveșmântatului
ÎNVEȘMÂNTÁT, -Ă, înveșmântați, -te, adj. Îmbrăcat2 (cu solemnitate). [Var.: învesmântát, -ă, învestmântát, -ă adj.] – V. înveșmânta.
înveșmântați
ÎNVEȘMÂNTÁT, -Ă, înveșmântați, -te, adj. Îmbrăcat2 (cu solemnitate). [Var.: învesmântát, -ă, învestmântát, -ă adj.] – V. înveșmânta.
înveșmântații
ÎNVEȘMÂNTÁT, -Ă, înveșmântați, -te, adj. Îmbrăcat2 (cu solemnitate). [Var.: învesmântát, -ă, învestmântát, -ă adj.] – V. înveșmânta.
înveșmântaților
ÎNVEȘMÂNTÁT, -Ă, înveșmântați, -te, adj. Îmbrăcat2 (cu solemnitate). [Var.: învesmântát, -ă, învestmântát, -ă adj.] – V. înveșmânta.
înveșmântări
ÎNVEȘMÂNTÁRE, înveșmântări, s. f. Acțiunea de a (se) înveșmânta; îmbrăcare. ♦ (Rar) Îmbrăcăminte. [Var.: învesmântáre, învestmântáre s. f.] – V. înveșmânta. DOOM
înveșmântáre s. f., g.-d. art. înveșmântắrii; pl. înveșmântắri
înveșmântării
ÎNVEȘMÂNTÁRE, înveșmântări, s. f. Acțiunea de a (se) înveșmânta; îmbrăcare. ♦ (Rar) Îmbrăcăminte. [Var.: învesmântáre, învestmântáre s. f.] – V. înveșmânta. DOOM
înveșmântáre s. f., g.-d. art. înveșmântắrii; pl. înveșmântắri
înveșmântările
ÎNVEȘMÂNTÁRE, înveșmântări, s. f. Acțiunea de a (se) înveșmânta; îmbrăcare. ♦ (Rar) Îmbrăcăminte. [Var.: învesmântáre, învestmântáre s. f.] – V. înveșmânta. DOOM
înveșmântáre s. f., g.-d. art. înveșmântắrii; pl. înveșmântắri
înveșmântărilor
ÎNVEȘMÂNTÁRE, înveșmântări, s. f. Acțiunea de a (se) înveșmânta; îmbrăcare. ♦ (Rar) Îmbrăcăminte. [Var.: învesmântáre, învestmântáre s. f.] – V. înveșmânta. DOOM
înveșmântáre s. f., g.-d. art. înveșmântắrii; pl. înveșmântắri
înveșmîntare
ÎNVEȘMÂNTÁRE, înveșmântări, s. f. Acțiunea de a (se) înveșmânta; îmbrăcare. ♦ (Rar) Îmbrăcăminte. [Var.: învesmântáre, învestmântáre s. f.] – V. înveșmânta. DOOM
înveșmântáre s. f., g.-d. art. înveșmântắrii; pl. înveșmântắri
înveșmîntarea
ÎNVEȘMÂNTÁRE, înveșmântări, s. f. Acțiunea de a (se) înveșmânta; îmbrăcare. ♦ (Rar) Îmbrăcăminte. [Var.: învesmântáre, învestmântáre s. f.] – V. înveșmânta. DOOM
înveșmântáre s. f., g.-d. art. înveșmântắrii; pl. înveșmântắri
înveșmîntat
ÎNVEȘMÂNTÁT, -Ă, înveșmântați, -te, adj. Îmbrăcat2 (cu solemnitate). [Var.: învesmântát, -ă, învestmântát, -ă adj.] – V. înveșmânta.
înveșmîntata
ÎNVEȘMÂNTÁT, -Ă, înveșmântați, -te, adj. Îmbrăcat2 (cu solemnitate). [Var.: învesmântát, -ă, învestmântát, -ă adj.] – V. înveșmânta.
înveșmîntate
ÎNVEȘMÂNTÁT, -Ă, înveșmântați, -te, adj. Îmbrăcat2 (cu solemnitate). [Var.: învesmântát, -ă, învestmântát, -ă adj.] – V. înveșmânta.
înveșmîntatei
ÎNVEȘMÂNTÁT, -Ă, înveșmântați, -te, adj. Îmbrăcat2 (cu solemnitate). [Var.: învesmântát, -ă, învestmântát, -ă adj.] – V. înveșmânta.
înveșmîntatele
ÎNVEȘMÂNTÁT, -Ă, înveșmântați, -te, adj. Îmbrăcat2 (cu solemnitate). [Var.: învesmântát, -ă, învestmântát, -ă adj.] – V. înveșmânta.
înveșmîntatelor
ÎNVEȘMÂNTÁT, -Ă, înveșmântați, -te, adj. Îmbrăcat2 (cu solemnitate). [Var.: învesmântát, -ă, învestmântát, -ă adj.] – V. înveșmânta.
înveșmîntatul
ÎNVEȘMÂNTÁT, -Ă, înveșmântați, -te, adj. Îmbrăcat2 (cu solemnitate). [Var.: învesmântát, -ă, învestmântát, -ă adj.] – V. înveșmânta.
înveșmîntatului
ÎNVEȘMÂNTÁT, -Ă, înveșmântați, -te, adj. Îmbrăcat2 (cu solemnitate). [Var.: învesmântát, -ă, învestmântát, -ă adj.] – V. înveșmânta.
înveșmîntați
ÎNVEȘMÂNTÁT, -Ă, înveșmântați, -te, adj. Îmbrăcat2 (cu solemnitate). [Var.: învesmântát, -ă, învestmântát, -ă adj.] – V. înveșmânta.
înveșmîntații
ÎNVEȘMÂNTÁT, -Ă, înveșmântați, -te, adj. Îmbrăcat2 (cu solemnitate). [Var.: învesmântát, -ă, învestmântát, -ă adj.] – V. înveșmânta.
înveșmîntaților
ÎNVEȘMÂNTÁT, -Ă, înveșmântați, -te, adj. Îmbrăcat2 (cu solemnitate). [Var.: învesmântát, -ă, învestmântát, -ă adj.] – V. înveșmânta.
înveșmîntări
ÎNVEȘMÂNTÁRE, înveșmântări, s. f. Acțiunea de a (se) înveșmânta; îmbrăcare. ♦ (Rar) Îmbrăcăminte. [Var.: învesmântáre, învestmântáre s. f.] – V. înveșmânta. DOOM
înveșmântáre s. f., g.-d. art. înveșmântắrii; pl. înveșmântắri
înveșmîntării
ÎNVEȘMÂNTÁRE, înveșmântări, s. f. Acțiunea de a (se) înveșmânta; îmbrăcare. ♦ (Rar) Îmbrăcăminte. [Var.: învesmântáre, învestmântáre s. f.] – V. înveșmânta. DOOM
înveșmântáre s. f., g.-d. art. înveșmântắrii; pl. înveșmântắri
înveșmîntările
ÎNVEȘMÂNTÁRE, înveșmântări, s. f. Acțiunea de a (se) înveșmânta; îmbrăcare. ♦ (Rar) Îmbrăcăminte. [Var.: învesmântáre, învestmântáre s. f.] – V. înveșmânta. DOOM
înveșmântáre s. f., g.-d. art. înveșmântắrii; pl. înveșmântắri
înveșmîntărilor
ÎNVEȘMÂNTÁRE, înveșmântări, s. f. Acțiunea de a (se) înveșmânta; îmbrăcare. ♦ (Rar) Îmbrăcăminte. [Var.: învesmântáre, învestmântáre s. f.] – V. înveșmânta. DOOM
înveșmântáre s. f., g.-d. art. înveșmântắrii; pl. înveșmântắri
înveșnicea
ÎNVEȘNICÍ, înveșnicesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A face ca ceva să devină veșnic, să dureze nelimitat; a eterniza, a perpetua. [Var.: învecinicí vb. I] – În + veșnic. DOOM
înveșnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înveșnicésc, imperf. 3 sg. înveșniceá; conj. prez. 3 să înveșniceáscă
înveșniceai
ÎNVEȘNICÍ, înveșnicesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A face ca ceva să devină veșnic, să dureze nelimitat; a eterniza, a perpetua. [Var.: învecinicí vb. I] – În + veșnic. DOOM
înveșnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înveșnicésc, imperf. 3 sg. înveșniceá; conj. prez. 3 să înveșniceáscă
înveșniceam
ÎNVEȘNICÍ, înveșnicesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A face ca ceva să devină veșnic, să dureze nelimitat; a eterniza, a perpetua. [Var.: învecinicí vb. I] – În + veșnic. DOOM
înveșnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înveșnicésc, imperf. 3 sg. înveșniceá; conj. prez. 3 să înveșniceáscă
înveșnicească
ÎNVEȘNICÍ, înveșnicesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A face ca ceva să devină veșnic, să dureze nelimitat; a eterniza, a perpetua. [Var.: învecinicí vb. I] – În + veșnic. DOOM
înveșnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înveșnicésc, imperf. 3 sg. înveșniceá; conj. prez. 3 să înveșniceáscă
înveșniceau
ÎNVEȘNICÍ, înveșnicesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A face ca ceva să devină veșnic, să dureze nelimitat; a eterniza, a perpetua. [Var.: învecinicí vb. I] – În + veșnic. DOOM
înveșnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înveșnicésc, imperf. 3 sg. înveșniceá; conj. prez. 3 să înveșniceáscă
înveșniceați
ÎNVEȘNICÍ, înveșnicesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A face ca ceva să devină veșnic, să dureze nelimitat; a eterniza, a perpetua. [Var.: învecinicí vb. I] – În + veșnic. DOOM
înveșnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înveșnicésc, imperf. 3 sg. înveșniceá; conj. prez. 3 să înveșniceáscă
înveșnicesc
ÎNVEȘNICÍ, înveșnicesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A face ca ceva să devină veșnic, să dureze nelimitat; a eterniza, a perpetua. [Var.: învecinicí vb. I] – În + veșnic. DOOM
înveșnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înveșnicésc, imperf. 3 sg. înveșniceá; conj. prez. 3 să înveșniceáscă
înveșnicește
ÎNVEȘNICÍ, înveșnicesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A face ca ceva să devină veșnic, să dureze nelimitat; a eterniza, a perpetua. [Var.: învecinicí vb. I] – În + veșnic. DOOM
înveșnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înveșnicésc, imperf. 3 sg. înveșniceá; conj. prez. 3 să înveșniceáscă
înveșnicești
ÎNVEȘNICÍ, înveșnicesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A face ca ceva să devină veșnic, să dureze nelimitat; a eterniza, a perpetua. [Var.: învecinicí vb. I] – În + veșnic. DOOM
înveșnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înveșnicésc, imperf. 3 sg. înveșniceá; conj. prez. 3 să înveșniceáscă
înveșnici
ÎNVEȘNICÍ, înveșnicesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A face ca ceva să devină veșnic, să dureze nelimitat; a eterniza, a perpetua. [Var.: învecinicí vb. I] – În + veșnic. DOOM
înveșnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înveșnicésc, imperf. 3 sg. înveșniceá; conj. prez. 3 să înveșniceáscă
înveșnicii
ÎNVEȘNICÍ, înveșnicesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A face ca ceva să devină veșnic, să dureze nelimitat; a eterniza, a perpetua. [Var.: învecinicí vb. I] – În + veșnic. DOOM
înveșnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înveșnicésc, imperf. 3 sg. înveșniceá; conj. prez. 3 să înveșniceáscă
înveșnicim
ÎNVEȘNICÍ, înveșnicesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A face ca ceva să devină veșnic, să dureze nelimitat; a eterniza, a perpetua. [Var.: învecinicí vb. I] – În + veșnic. DOOM
înveșnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înveșnicésc, imperf. 3 sg. înveșniceá; conj. prez. 3 să înveșniceáscă
înveșnicind
ÎNVEȘNICÍ, înveșnicesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A face ca ceva să devină veșnic, să dureze nelimitat; a eterniza, a perpetua. [Var.: învecinicí vb. I] – În + veșnic. DOOM
înveșnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înveșnicésc, imperf. 3 sg. înveșniceá; conj. prez. 3 să înveșniceáscă
înveșnicire
ÎNVEȘNICÍ, înveșnicesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A face ca ceva să devină veșnic, să dureze nelimitat; a eterniza, a perpetua. [Var.: învecinicí vb. I] – În + veșnic. DOOM
înveșnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înveșnicésc, imperf. 3 sg. înveșniceá; conj. prez. 3 să înveșniceáscă
înveșniciră
ÎNVEȘNICÍ, înveșnicesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A face ca ceva să devină veșnic, să dureze nelimitat; a eterniza, a perpetua. [Var.: învecinicí vb. I] – În + veșnic. DOOM
înveșnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înveșnicésc, imperf. 3 sg. înveșniceá; conj. prez. 3 să înveșniceáscă
înveșnicirăm
ÎNVEȘNICÍ, înveșnicesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A face ca ceva să devină veșnic, să dureze nelimitat; a eterniza, a perpetua. [Var.: învecinicí vb. I] – În + veșnic. DOOM
înveșnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înveșnicésc, imperf. 3 sg. înveșniceá; conj. prez. 3 să înveșniceáscă
înveșnicirăți
ÎNVEȘNICÍ, înveșnicesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A face ca ceva să devină veșnic, să dureze nelimitat; a eterniza, a perpetua. [Var.: învecinicí vb. I] – În + veșnic. DOOM
înveșnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înveșnicésc, imperf. 3 sg. înveșniceá; conj. prez. 3 să înveșniceáscă
înveșnicise
ÎNVEȘNICÍ, înveșnicesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A face ca ceva să devină veșnic, să dureze nelimitat; a eterniza, a perpetua. [Var.: învecinicí vb. I] – În + veșnic. DOOM
înveșnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înveșnicésc, imperf. 3 sg. înveșniceá; conj. prez. 3 să înveșniceáscă
înveșnicisem
ÎNVEȘNICÍ, înveșnicesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A face ca ceva să devină veșnic, să dureze nelimitat; a eterniza, a perpetua. [Var.: învecinicí vb. I] – În + veșnic. DOOM
înveșnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înveșnicésc, imperf. 3 sg. înveșniceá; conj. prez. 3 să înveșniceáscă
înveșniciseră
ÎNVEȘNICÍ, înveșnicesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A face ca ceva să devină veșnic, să dureze nelimitat; a eterniza, a perpetua. [Var.: învecinicí vb. I] – În + veșnic. DOOM
înveșnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înveșnicésc, imperf. 3 sg. înveșniceá; conj. prez. 3 să înveșniceáscă
înveșniciserăm
ÎNVEȘNICÍ, înveșnicesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A face ca ceva să devină veșnic, să dureze nelimitat; a eterniza, a perpetua. [Var.: învecinicí vb. I] – În + veșnic. DOOM
înveșnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înveșnicésc, imperf. 3 sg. înveșniceá; conj. prez. 3 să înveșniceáscă
înveșniciserăți
ÎNVEȘNICÍ, înveșnicesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A face ca ceva să devină veșnic, să dureze nelimitat; a eterniza, a perpetua. [Var.: învecinicí vb. I] – În + veșnic. DOOM
înveșnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înveșnicésc, imperf. 3 sg. înveșniceá; conj. prez. 3 să înveșniceáscă
înveșniciseși
ÎNVEȘNICÍ, înveșnicesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A face ca ceva să devină veșnic, să dureze nelimitat; a eterniza, a perpetua. [Var.: învecinicí vb. I] – În + veșnic. DOOM
înveșnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înveșnicésc, imperf. 3 sg. înveșniceá; conj. prez. 3 să înveșniceáscă
înveșniciseți
ÎNVEȘNICÍ, înveșnicesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A face ca ceva să devină veșnic, să dureze nelimitat; a eterniza, a perpetua. [Var.: învecinicí vb. I] – În + veșnic. DOOM
înveșnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înveșnicésc, imperf. 3 sg. înveșniceá; conj. prez. 3 să înveșniceáscă
înveșnicit
ÎNVEȘNICÍ, înveșnicesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A face ca ceva să devină veșnic, să dureze nelimitat; a eterniza, a perpetua. [Var.: învecinicí vb. I] – În + veșnic. DOOM
înveșnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înveșnicésc, imperf. 3 sg. înveșniceá; conj. prez. 3 să înveșniceáscă
înveșniciși
ÎNVEȘNICÍ, înveșnicesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A face ca ceva să devină veșnic, să dureze nelimitat; a eterniza, a perpetua. [Var.: învecinicí vb. I] – În + veșnic. DOOM
înveșnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înveșnicésc, imperf. 3 sg. înveșniceá; conj. prez. 3 să înveșniceáscă
înveșniciți
ÎNVEȘNICÍ, înveșnicesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A face ca ceva să devină veșnic, să dureze nelimitat; a eterniza, a perpetua. [Var.: învecinicí vb. I] – În + veșnic. DOOM
înveșnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înveșnicésc, imperf. 3 sg. înveșniceá; conj. prez. 3 să înveșniceáscă
învește
ÎNVÉȘTE, învésc, vb. III. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) îmbrăca. [Perf. s. învăscui, part. învăscut. – Var.: înveștí vb. IV] – Lat. investire. DOOM
învéște (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învésc, 2 sg. învéști, perf. s. 1 sg. învăscúi; conj. prez. 3 să înveáscă; part. învăscút
înveștea
ÎNVÉȘTE, învésc, vb. III. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) îmbrăca. [Perf. s. învăscui, part. învăscut. – Var.: înveștí vb. IV] – Lat. investire. DOOM
învéște (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învésc, 2 sg. învéști, perf. s. 1 sg. învăscúi; conj. prez. 3 să înveáscă; part. învăscút
înveșteai
ÎNVÉȘTE, învésc, vb. III. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) îmbrăca. [Perf. s. învăscui, part. învăscut. – Var.: înveștí vb. IV] – Lat. investire. DOOM
învéște (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învésc, 2 sg. învéști, perf. s. 1 sg. învăscúi; conj. prez. 3 să înveáscă; part. învăscút
înveșteam
ÎNVÉȘTE, învésc, vb. III. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) îmbrăca. [Perf. s. învăscui, part. învăscut. – Var.: înveștí vb. IV] – Lat. investire. DOOM
învéște (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învésc, 2 sg. învéști, perf. s. 1 sg. învăscúi; conj. prez. 3 să înveáscă; part. învăscút
înveșteau
ÎNVÉȘTE, învésc, vb. III. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) îmbrăca. [Perf. s. învăscui, part. învăscut. – Var.: înveștí vb. IV] – Lat. investire. DOOM
învéște (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învésc, 2 sg. învéști, perf. s. 1 sg. învăscúi; conj. prez. 3 să înveáscă; part. învăscút
înveșteați
ÎNVÉȘTE, învésc, vb. III. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) îmbrăca. [Perf. s. învăscui, part. învăscut. – Var.: înveștí vb. IV] – Lat. investire. DOOM
învéște (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învésc, 2 sg. învéști, perf. s. 1 sg. învăscúi; conj. prez. 3 să înveáscă; part. învăscút
înveștem
ÎNVÉȘTE, învésc, vb. III. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) îmbrăca. [Perf. s. învăscui, part. învăscut. – Var.: înveștí vb. IV] – Lat. investire. DOOM
învéște (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învésc, 2 sg. învéști, perf. s. 1 sg. învăscúi; conj. prez. 3 să înveáscă; part. învăscút
înveștere
ÎNVÉȘTE, învésc, vb. III. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) îmbrăca. [Perf. s. învăscui, part. învăscut. – Var.: înveștí vb. IV] – Lat. investire.
înveștere
ÎNVÉȘTE, învésc, vb. III. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) îmbrăca. [Perf. s. învăscui, part. învăscut. – Var.: înveștí vb. IV] – Lat. investire. DOOM
învéște (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învésc, 2 sg. învéști, perf. s. 1 sg. învăscúi; conj. prez. 3 să înveáscă; part. învăscút
înveșteți
ÎNVÉȘTE, învésc, vb. III. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) îmbrăca. [Perf. s. învăscui, part. învăscut. – Var.: înveștí vb. IV] – Lat. investire. DOOM
învéște (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învésc, 2 sg. învéști, perf. s. 1 sg. învăscúi; conj. prez. 3 să înveáscă; part. învăscút
învești
ÎNVÉȘTE, învésc, vb. III. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) îmbrăca. [Perf. s. învăscui, part. învăscut. – Var.: înveștí vb. IV] – Lat. investire. DOOM
învéște (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învésc, 2 sg. învéști, perf. s. 1 sg. învăscúi; conj. prez. 3 să înveáscă; part. învăscút
învețe
ÎNVĂȚÁ, învắț, vb. I. 1. Tranz. A transmite cuiva (sistematic) cunoștințe și deprinderi dintr-un domeniu oarecare; a iniția pe cineva într-o meserie, știință, artă etc. 2. Tranz. A sfătui, a povățui pe cineva să facă ceva (arătându-i cum să procedeze). 3. Tranz. A dobândi cunoștințe prin studiu, a ajunge prin muncă sistematică să cunoști o meserie, o artă, o limbă etc.; a studia. ♦ A-și întipări în minte ceva pentru a putea reproduce; a memora. 4. Tranz. și refl. A (se) deprinde, a (se) obișnui, a (se) familiariza. 5. Tranz. A trage o învățătură, a căpăta experiență. ◊ Expr. (Tranz. și refl.) A (se) învăța minte = a câștiga sau a face să câștige experiență, a trage sau a face să tragă învățăminte dintr-o întâmplare neplăcută. – Lat. *invitiare (< vitium „viciu”). DOOM
învățá (a ~) vb., ind. prez. 3 înváță
înveți
ÎNVĂȚÁ, învắț, vb. I. 1. Tranz. A transmite cuiva (sistematic) cunoștințe și deprinderi dintr-un domeniu oarecare; a iniția pe cineva într-o meserie, știință, artă etc. 2. Tranz. A sfătui, a povățui pe cineva să facă ceva (arătându-i cum să procedeze). 3. Tranz. A dobândi cunoștințe prin studiu, a ajunge prin muncă sistematică să cunoști o meserie, o artă, o limbă etc.; a studia. ♦ A-și întipări în minte ceva pentru a putea reproduce; a memora. 4. Tranz. și refl. A (se) deprinde, a (se) obișnui, a (se) familiariza. 5. Tranz. A trage o învățătură, a căpăta experiență. ◊ Expr. (Tranz. și refl.) A (se) învăța minte = a câștiga sau a face să câștige experiență, a trage sau a face să tragă învățăminte dintr-o întâmplare neplăcută. – Lat. *invitiare (< vitium „viciu”). DOOM
învățá (a ~) vb., ind. prez. 3 înváță
învia
ÎNVIÁ, învíi, vb. I. Intranz. și tranz. 1. A reveni sau a readuce la viață. ♦ Fig. A reveni sau a face să revină în minte, a (se) trezi în amintire. ♦ Intranz. (Despre vegetație) A renaște după sfârșitul iernii, a începe să se dezvolte din nou. 2. Fig. A da sau a căpăta putere, vlagă, a (se) umple de viață; a (se) înviora, a (se) anima. [Pr.: -vi-a. – Prez. ind. și: înviez] – În + viu. DOOM
înviá (a ~) (-vi-a) vb., ind. prez. 1 sg. învíi / înviéz, 2 învíi / înviézi, 3 învíe / înviáză, 1 pl. înviém (-vi-em); conj. prez. 3 să învíe / înviéze; ger. înviínd (-vi-ind)
învia
ÎNVIÁ, învíi, vb. I. Intranz. și tranz. 1. A reveni sau a readuce la viață după ce a murit. ♦ Fig. A reveni sau a face să revină în minte, a (se) trezi în amintire. ♦ Intranz. (Despre vegetație) A renaște după sfârșitul iernii, a începe să se dezvolte din nou. 2. Fig. A da sau a căpăta putere, vlagă, a (se) umple de viață; a (se) înviora, a (se) anima. [Pr.: -vi-a. – Prez. ind. și: înviez] – În + viu. DOOM
înviá (a ~) (-vi-a) vb., ind. prez. 1 sg. învíi / înviéz, 2 învíi / înviézi, 3 învíe / înviáză, 1 pl. înviém (-vi-em); conj. prez. 3 să învíe / înviéze; ger. înviínd (-vi-ind)
înviat
ÎNVIÁ, învíi, vb. I. Intranz. și tranz. 1. A reveni sau a readuce la viață. ♦ Fig. A reveni sau a face să revină în minte, a (se) trezi în amintire. ♦ Intranz. (Despre vegetație) A renaște după sfârșitul iernii, a începe să se dezvolte din nou. 2. Fig. A da sau a căpăta putere, vlagă, a (se) umple de viață; a (se) înviora, a (se) anima. [Pr.: -vi-a. – Prez. ind. și: înviez] – În + viu. DOOM
înviá (a ~) (-vi-a) vb., ind. prez. 1 sg. învíi / înviéz, 2 învíi / înviézi, 3 învíe / înviáză, 1 pl. înviém (-vi-em); conj. prez. 3 să învíe / înviéze; ger. înviínd (-vi-ind)
înviata
ÎNVIÁ, învíi, vb. I. Intranz. și tranz. 1. A reveni sau a readuce la viață. ♦ Fig. A reveni sau a face să revină în minte, a (se) trezi în amintire. ♦ Intranz. (Despre vegetație) A renaște după sfârșitul iernii, a începe să se dezvolte din nou. 2. Fig. A da sau a căpăta putere, vlagă, a (se) umple de viață; a (se) înviora, a (se) anima. [Pr.: -vi-a. – Prez. ind. și: înviez] – În + viu. DOOM
înviá (a ~) (-vi-a) vb., ind. prez. 1 sg. învíi / înviéz, 2 învíi / înviézi, 3 învíe / înviáză, 1 pl. înviém (-vi-em); conj. prez. 3 să învíe / înviéze; ger. înviínd (-vi-ind)
înviate
ÎNVIÁ, învíi, vb. I. Intranz. și tranz. 1. A reveni sau a readuce la viață. ♦ Fig. A reveni sau a face să revină în minte, a (se) trezi în amintire. ♦ Intranz. (Despre vegetație) A renaște după sfârșitul iernii, a începe să se dezvolte din nou. 2. Fig. A da sau a căpăta putere, vlagă, a (se) umple de viață; a (se) înviora, a (se) anima. [Pr.: -vi-a. – Prez. ind. și: înviez] – În + viu. DOOM
înviá (a ~) (-vi-a) vb., ind. prez. 1 sg. învíi / înviéz, 2 învíi / înviézi, 3 învíe / înviáză, 1 pl. înviém (-vi-em); conj. prez. 3 să învíe / înviéze; ger. înviínd (-vi-ind)
înviatei
ÎNVIÁ, învíi, vb. I. Intranz. și tranz. 1. A reveni sau a readuce la viață. ♦ Fig. A reveni sau a face să revină în minte, a (se) trezi în amintire. ♦ Intranz. (Despre vegetație) A renaște după sfârșitul iernii, a începe să se dezvolte din nou. 2. Fig. A da sau a căpăta putere, vlagă, a (se) umple de viață; a (se) înviora, a (se) anima. [Pr.: -vi-a. – Prez. ind. și: înviez] – În + viu. DOOM
înviá (a ~) (-vi-a) vb., ind. prez. 1 sg. învíi / înviéz, 2 învíi / înviézi, 3 învíe / înviáză, 1 pl. înviém (-vi-em); conj. prez. 3 să învíe / înviéze; ger. înviínd (-vi-ind)
înviatele
ÎNVIÁ, învíi, vb. I. Intranz. și tranz. 1. A reveni sau a readuce la viață. ♦ Fig. A reveni sau a face să revină în minte, a (se) trezi în amintire. ♦ Intranz. (Despre vegetație) A renaște după sfârșitul iernii, a începe să se dezvolte din nou. 2. Fig. A da sau a căpăta putere, vlagă, a (se) umple de viață; a (se) înviora, a (se) anima. [Pr.: -vi-a. – Prez. ind. și: înviez] – În + viu. DOOM
înviá (a ~) (-vi-a) vb., ind. prez. 1 sg. învíi / înviéz, 2 învíi / înviézi, 3 învíe / înviáză, 1 pl. înviém (-vi-em); conj. prez. 3 să învíe / înviéze; ger. înviínd (-vi-ind)
înviatelor
ÎNVIÁ, învíi, vb. I. Intranz. și tranz. 1. A reveni sau a readuce la viață. ♦ Fig. A reveni sau a face să revină în minte, a (se) trezi în amintire. ♦ Intranz. (Despre vegetație) A renaște după sfârșitul iernii, a începe să se dezvolte din nou. 2. Fig. A da sau a căpăta putere, vlagă, a (se) umple de viață; a (se) înviora, a (se) anima. [Pr.: -vi-a. – Prez. ind. și: înviez] – În + viu. DOOM
înviá (a ~) (-vi-a) vb., ind. prez. 1 sg. învíi / înviéz, 2 învíi / înviézi, 3 învíe / înviáză, 1 pl. înviém (-vi-em); conj. prez. 3 să învíe / înviéze; ger. înviínd (-vi-ind)
înviatul
ÎNVIÁ, învíi, vb. I. Intranz. și tranz. 1. A reveni sau a readuce la viață. ♦ Fig. A reveni sau a face să revină în minte, a (se) trezi în amintire. ♦ Intranz. (Despre vegetație) A renaște după sfârșitul iernii, a începe să se dezvolte din nou. 2. Fig. A da sau a căpăta putere, vlagă, a (se) umple de viață; a (se) înviora, a (se) anima. [Pr.: -vi-a. – Prez. ind. și: înviez] – În + viu. DOOM
înviá (a ~) (-vi-a) vb., ind. prez. 1 sg. învíi / înviéz, 2 învíi / înviézi, 3 învíe / înviáză, 1 pl. înviém (-vi-em); conj. prez. 3 să învíe / înviéze; ger. înviínd (-vi-ind)
înviatului
ÎNVIÁ, învíi, vb. I. Intranz. și tranz. 1. A reveni sau a readuce la viață. ♦ Fig. A reveni sau a face să revină în minte, a (se) trezi în amintire. ♦ Intranz. (Despre vegetație) A renaște după sfârșitul iernii, a începe să se dezvolte din nou. 2. Fig. A da sau a căpăta putere, vlagă, a (se) umple de viață; a (se) înviora, a (se) anima. [Pr.: -vi-a. – Prez. ind. și: înviez] – În + viu. DOOM
înviá (a ~) (-vi-a) vb., ind. prez. 1 sg. învíi / înviéz, 2 învíi / înviézi, 3 învíe / înviáză, 1 pl. înviém (-vi-em); conj. prez. 3 să învíe / înviéze; ger. înviínd (-vi-ind)
înviați
ÎNVIÁ, învíi, vb. I. Intranz. și tranz. 1. A reveni sau a readuce la viață. ♦ Fig. A reveni sau a face să revină în minte, a (se) trezi în amintire. ♦ Intranz. (Despre vegetație) A renaște după sfârșitul iernii, a începe să se dezvolte din nou. 2. Fig. A da sau a căpăta putere, vlagă, a (se) umple de viață; a (se) înviora, a (se) anima. [Pr.: -vi-a. – Prez. ind. și: înviez] – În + viu. DOOM
înviá (a ~) (-vi-a) vb., ind. prez. 1 sg. învíi / înviéz, 2 învíi / înviézi, 3 învíe / înviáză, 1 pl. înviém (-vi-em); conj. prez. 3 să învíe / înviéze; ger. înviínd (-vi-ind)
înviații
ÎNVIÁ, învíi, vb. I. Intranz. și tranz. 1. A reveni sau a readuce la viață. ♦ Fig. A reveni sau a face să revină în minte, a (se) trezi în amintire. ♦ Intranz. (Despre vegetație) A renaște după sfârșitul iernii, a începe să se dezvolte din nou. 2. Fig. A da sau a căpăta putere, vlagă, a (se) umple de viață; a (se) înviora, a (se) anima. [Pr.: -vi-a. – Prez. ind. și: înviez] – În + viu. DOOM
înviá (a ~) (-vi-a) vb., ind. prez. 1 sg. învíi / înviéz, 2 învíi / înviézi, 3 învíe / înviáză, 1 pl. înviém (-vi-em); conj. prez. 3 să învíe / înviéze; ger. înviínd (-vi-ind)
înviaților
ÎNVIÁ, învíi, vb. I. Intranz. și tranz. 1. A reveni sau a readuce la viață. ♦ Fig. A reveni sau a face să revină în minte, a (se) trezi în amintire. ♦ Intranz. (Despre vegetație) A renaște după sfârșitul iernii, a începe să se dezvolte din nou. 2. Fig. A da sau a căpăta putere, vlagă, a (se) umple de viață; a (se) înviora, a (se) anima. [Pr.: -vi-a. – Prez. ind. și: înviez] – În + viu. DOOM
înviá (a ~) (-vi-a) vb., ind. prez. 1 sg. învíi / înviéz, 2 învíi / înviézi, 3 învíe / înviáză, 1 pl. înviém (-vi-em); conj. prez. 3 să învíe / înviéze; ger. înviínd (-vi-ind)
înviere
ÎNVIÉRE s. f. Acțiunea de a învia. ♦ Cea mai mare sărbătoare creștină, de Paște, care celebrează învierea din morți a lui Isus Hristos, după răstignirea pe cruce; slujba din noaptea premergătoare acestei sărbători. [Pr.: -vi-e-] – V. învia. DOOM
înviére (-vi-e-) s. f., g.-d. art. înviérii
învierea
ÎNVIÉRE s. f. Acțiunea de a învia. ♦ Cea mai mare sărbătoare creștină, de Paște, care celebrează învierea din morți a lui Isus Hristos, după răstignirea pe cruce; slujba din noaptea premergătoare acestei sărbători. [Pr.: -vi-e-] – V. învia. DOOM
înviére (-vi-e-) s. f., g.-d. art. înviérii
învieri
ÎNVIÉRE s. f. Acțiunea de a învia. ♦ Cea mai mare sărbătoare creștină, de Paște, care celebrează învierea din morți a lui Isus Hristos, după răstignirea pe cruce; slujba din noaptea premergătoare acestei sărbători. [Pr.: -vi-e-] – V. învia. DOOM
înviére (-vi-e-) s. f., g.-d. art. înviérii
învierii
ÎNVIÉRE s. f. Acțiunea de a învia. ♦ Cea mai mare sărbătoare creștină, de Paște, care celebrează învierea din morți a lui Isus Hristos, după răstignirea pe cruce; slujba din noaptea premergătoare acestei sărbători. [Pr.: -vi-e-] – V. învia. DOOM
înviére (-vi-e-) s. f., g.-d. art. înviérii
învierile
ÎNVIÉRE s. f. Acțiunea de a învia. ♦ Cea mai mare sărbătoare creștină, de Paște, care celebrează învierea din morți a lui Isus Hristos, după răstignirea pe cruce; slujba din noaptea premergătoare acestei sărbători. [Pr.: -vi-e-] – V. învia. DOOM
înviére (-vi-e-) s. f., g.-d. art. înviérii
învierilor
ÎNVIÉRE s. f. Acțiunea de a învia. ♦ Cea mai mare sărbătoare creștină, de Paște, care celebrează învierea din morți a lui Isus Hristos, după răstignirea pe cruce; slujba din noaptea premergătoare acestei sărbători. [Pr.: -vi-e-] – V. învia. DOOM
înviére (-vi-e-) s. f., g.-d. art. înviérii
învierșunare
ÎNVIERȘUNÁRE s. f. v. înverșunare.
învierșunat
ÎNVIERȘUNÁT, -Ă adj. v. înverșunat.
învietoare
ÎNVIETÓR, -OÁRE, învietori, -oare, adj. (Rar) Care dă viață, energie, care face să renască, care regenerează; înviorător. [Pr.: -vi-e-] – Învia + suf. -ător. DOOM
învietór (rar) (-vi-e-) adj. m., pl. învietóri; f. sg. și pl. învietoáre
învietoarea
ÎNVIETÓR, -OÁRE, învietori, -oare, adj. (Rar) Care dă viață, energie, care face să renască, care regenerează; înviorător. [Pr.: -vi-e-] – Învia + suf. -ător. DOOM
învietór (rar) (-vi-e-) adj. m., pl. învietóri; f. sg. și pl. învietoáre
învietoarei
ÎNVIETÓR, -OÁRE, învietori, -oare, adj. (Rar) Care dă viață, energie, care face să renască, care regenerează; înviorător. [Pr.: -vi-e-] – Învia + suf. -ător. DOOM
învietór (rar) (-vi-e-) adj. m., pl. învietóri; f. sg. și pl. învietoáre
învietoarele
ÎNVIETÓR, -OÁRE, învietori, -oare, adj. (Rar) Care dă viață, energie, care face să renască, care regenerează; înviorător. [Pr.: -vi-e-] – Învia + suf. -ător. DOOM
învietór (rar) (-vi-e-) adj. m., pl. învietóri; f. sg. și pl. învietoáre
învietoarelor
ÎNVIETÓR, -OÁRE, învietori, -oare, adj. (Rar) Care dă viață, energie, care face să renască, care regenerează; înviorător. [Pr.: -vi-e-] – Învia + suf. -ător. DOOM
învietór (rar) (-vi-e-) adj. m., pl. învietóri; f. sg. și pl. învietoáre
învietor
ÎNVIETÓR, -OÁRE, învietori, -oare, adj. (Rar) Care dă viață, energie, care face să renască, care regenerează; înviorător. [Pr.: -vi-e-] – Învia + suf. -ător. DOOM
învietór (rar) (-vi-e-) adj. m., pl. învietóri; f. sg. și pl. învietoáre
învietori
ÎNVIETÓR, -OÁRE, învietori, -oare, adj. (Rar) Care dă viață, energie, care face să renască, care regenerează; înviorător. [Pr.: -vi-e-] – Învia + suf. -ător. DOOM
învietór (rar) (-vi-e-) adj. m., pl. învietóri; f. sg. și pl. învietoáre
învietorii
ÎNVIETÓR, -OÁRE, învietori, -oare, adj. (Rar) Care dă viață, energie, care face să renască, care regenerează; înviorător. [Pr.: -vi-e-] – Învia + suf. -ător. DOOM
învietór (rar) (-vi-e-) adj. m., pl. învietóri; f. sg. și pl. învietoáre
învietorilor
ÎNVIETÓR, -OÁRE, învietori, -oare, adj. (Rar) Care dă viață, energie, care face să renască, care regenerează; înviorător. [Pr.: -vi-e-] – Învia + suf. -ător. DOOM
învietór (rar) (-vi-e-) adj. m., pl. învietóri; f. sg. și pl. învietoáre
învietorul
ÎNVIETÓR, -OÁRE, învietori, -oare, adj. (Rar) Care dă viață, energie, care face să renască, care regenerează; înviorător. [Pr.: -vi-e-] – Învia + suf. -ător. DOOM
învietór (rar) (-vi-e-) adj. m., pl. învietóri; f. sg. și pl. învietoáre
învietorului
ÎNVIETÓR, -OÁRE, învietori, -oare, adj. (Rar) Care dă viață, energie, care face să renască, care regenerează; înviorător. [Pr.: -vi-e-] – Învia + suf. -ător. DOOM
învietór (rar) (-vi-e-) adj. m., pl. învietóri; f. sg. și pl. învietoáre
învifora
ÎNVIFORÁ, pers. 3 înviforează, vb. I. (Pop.) 1. Intranz. (Despre vifor) A bate cu putere; a vifori. ♦ Tranz. A sufla pe cineva viforul. 2. Tranz. Fig. A tulbura, a zbuciuma, a răscoli; a îndârji. [Var.: (reg.) înviforí vb. IV] – În + vifor. DOOM
înviforá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înviforeáză
înviforare
ÎNVIFORÁ, pers. 3 înviforează, vb. I. (Pop.) 1. Intranz. (Despre vifor) A bate cu putere; a vifori. ♦ Tranz. A sufla pe cineva viforul. 2. Tranz. Fig. A tulbura, a zbuciuma, a răscoli; a îndârji. [Var.: (reg.) înviforí vb. IV] – În + vifor. DOOM
înviforá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înviforeáză
înviforară
ÎNVIFORÁ, pers. 3 înviforează, vb. I. (Pop.) 1. Intranz. (Despre vifor) A bate cu putere; a vifori. ♦ Tranz. A sufla pe cineva viforul. 2. Tranz. Fig. A tulbura, a zbuciuma, a răscoli; a îndârji. [Var.: (reg.) înviforí vb. IV] – În + vifor. DOOM
înviforá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înviforeáză
înviforase
ÎNVIFORÁ, pers. 3 înviforează, vb. I. (Pop.) 1. Intranz. (Despre vifor) A bate cu putere; a vifori. ♦ Tranz. A sufla pe cineva viforul. 2. Tranz. Fig. A tulbura, a zbuciuma, a răscoli; a îndârji. [Var.: (reg.) înviforí vb. IV] – În + vifor. DOOM
înviforá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înviforeáză
înviforaseră
ÎNVIFORÁ, pers. 3 înviforează, vb. I. (Pop.) 1. Intranz. (Despre vifor) A bate cu putere; a vifori. ♦ Tranz. A sufla pe cineva viforul. 2. Tranz. Fig. A tulbura, a zbuciuma, a răscoli; a îndârji. [Var.: (reg.) înviforí vb. IV] – În + vifor. DOOM
înviforá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înviforeáză
înviforat
ÎNVIFORÁ, pers. 3 înviforează, vb. I. (Pop.) 1. Intranz. (Despre vifor) A bate cu putere; a vifori. ♦ Tranz. A sufla pe cineva viforul. 2. Tranz. Fig. A tulbura, a zbuciuma, a răscoli; a îndârji. [Var.: (reg.) înviforí vb. IV] – În + vifor. DOOM
înviforá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înviforeáză
înviforat
ÎNVIFORÍT, -Ă adj. v. înviforat.
înviforata
ÎNVIFORÍT, -Ă adj. v. înviforat.
înviforate
ÎNVIFORÍT, -Ă adj. v. înviforat.
înviforatei
ÎNVIFORÍT, -Ă adj. v. înviforat.
înviforatele
ÎNVIFORÍT, -Ă adj. v. înviforat.
înviforatelor
ÎNVIFORÍT, -Ă adj. v. înviforat.
înviforatul
ÎNVIFORÍT, -Ă adj. v. înviforat.
înviforatului
ÎNVIFORÍT, -Ă adj. v. înviforat.
înviforau
ÎNVIFORÁ, pers. 3 înviforează, vb. I. (Pop.) 1. Intranz. (Despre vifor) A bate cu putere; a vifori. ♦ Tranz. A sufla pe cineva viforul. 2. Tranz. Fig. A tulbura, a zbuciuma, a răscoli; a îndârji. [Var.: (reg.) înviforí vb. IV] – În + vifor. DOOM
înviforá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înviforeáză
înviforați
ÎNVIFORÍT, -Ă adj. v. înviforat.
înviforații
ÎNVIFORÍT, -Ă adj. v. înviforat.
înviforaților
ÎNVIFORÍT, -Ă adj. v. înviforat.
înviforează
ÎNVIFORÁ, pers. 3 înviforează, vb. I. (Pop.) 1. Intranz. (Despre vifor) A bate cu putere; a vifori. ♦ Tranz. A sufla pe cineva viforul. 2. Tranz. Fig. A tulbura, a zbuciuma, a răscoli; a îndârji. [Var.: (reg.) înviforí vb. IV] – În + vifor. DOOM
înviforá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înviforeáză
înviforeze
ÎNVIFORÁ, pers. 3 înviforează, vb. I. (Pop.) 1. Intranz. (Despre vifor) A bate cu putere; a vifori. ♦ Tranz. A sufla pe cineva viforul. 2. Tranz. Fig. A tulbura, a zbuciuma, a răscoli; a îndârji. [Var.: (reg.) înviforí vb. IV] – În + vifor. DOOM
înviforá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înviforeáză
învifori
ÎNVIFORÁ, pers. 3 înviforează, vb. I. (Pop.) 1. Intranz. (Despre vifor) A bate cu putere; a vifori. ♦ Tranz. A sufla pe cineva viforul. 2. Tranz. Fig. A tulbura, a zbuciuma, a răscoli; a îndârji. [Var.: (reg.) înviforí vb. IV] – În + vifor. DOOM
înviforá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înviforeáză
înviforire
ÎNVIFORÍ vb. IV v. învifora.
înviforit
ÎNVIFORÍT, -Ă adj. v. înviforat.
înviforând
ÎNVIFORÁ, pers. 3 înviforează, vb. I. (Pop.) 1. Intranz. (Despre vifor) A bate cu putere; a vifori. ♦ Tranz. A sufla pe cineva viforul. 2. Tranz. Fig. A tulbura, a zbuciuma, a răscoli; a îndârji. [Var.: (reg.) înviforí vb. IV] – În + vifor. DOOM
înviforá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înviforeáză
înviforât
ÎNVIFORÎ́T, -Ă adj. v. înviforat.
înviforînd
ÎNVIFORÁ, pers. 3 înviforează, vb. I. (Pop.) 1. Intranz. (Despre vifor) A bate cu putere; a vifori. ♦ Tranz. A sufla pe cineva viforul. 2. Tranz. Fig. A tulbura, a zbuciuma, a răscoli; a îndârji. [Var.: (reg.) înviforí vb. IV] – În + vifor. DOOM
înviforá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înviforeáză
învigora
ÎNVIGORÁ, învigorez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face viguros; a (se) însănătoși. – În + vigoare.
învigorai
ÎNVIGORÁ, învigorez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face viguros; a (se) însănătoși. – În + vigoare.
învigoram
ÎNVIGORÁ, învigorez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face viguros; a (se) însănătoși. – În + vigoare.
învigorare
ÎNVIGORÁ, învigorez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face viguros; a (se) însănătoși. – În + vigoare.
învigorare
ÎNVIGORÁRE, învigorări, s. f. Faptul de a (se) învigora. – V. învigora.
învigorarea
ÎNVIGORÁRE, învigorări, s. f. Faptul de a (se) învigora. – V. învigora.
învigorară
ÎNVIGORÁ, învigorez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face viguros; a (se) însănătoși. – În + vigoare.
învigorarăm
ÎNVIGORÁ, învigorez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face viguros; a (se) însănătoși. – În + vigoare.
învigorarăți
ÎNVIGORÁ, învigorez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face viguros; a (se) însănătoși. – În + vigoare.
învigorase
ÎNVIGORÁ, învigorez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face viguros; a (se) însănătoși. – În + vigoare.
învigorasem
ÎNVIGORÁ, învigorez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face viguros; a (se) însănătoși. – În + vigoare.
învigoraseră
ÎNVIGORÁ, învigorez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face viguros; a (se) însănătoși. – În + vigoare.
învigoraserăm
ÎNVIGORÁ, învigorez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face viguros; a (se) însănătoși. – În + vigoare.
învigoraserăți
ÎNVIGORÁ, învigorez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face viguros; a (se) însănătoși. – În + vigoare.
învigoraseși
ÎNVIGORÁ, învigorez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face viguros; a (se) însănătoși. – În + vigoare.
învigoraseți
ÎNVIGORÁ, învigorez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face viguros; a (se) însănătoși. – În + vigoare.
învigorat
ÎNVIGORÁ, învigorez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face viguros; a (se) însănătoși. – În + vigoare.
învigorat
ÎNVIGORÁT, -Ă, învigorați, -te, adj. Înzdrăvenit, întărit. – V. învigora.
învigorata
ÎNVIGORÁT, -Ă, învigorați, -te, adj. Înzdrăvenit, întărit. – V. învigora.
învigorate
ÎNVIGORÁT, -Ă, învigorați, -te, adj. Înzdrăvenit, întărit. – V. învigora.
învigoratei
ÎNVIGORÁT, -Ă, învigorați, -te, adj. Înzdrăvenit, întărit. – V. învigora.
învigoratele
ÎNVIGORÁT, -Ă, învigorați, -te, adj. Înzdrăvenit, întărit. – V. învigora.
învigoratelor
ÎNVIGORÁT, -Ă, învigorați, -te, adj. Înzdrăvenit, întărit. – V. învigora.
învigoratul
ÎNVIGORÁT, -Ă, învigorați, -te, adj. Înzdrăvenit, întărit. – V. învigora.
învigoratului
ÎNVIGORÁT, -Ă, învigorați, -te, adj. Înzdrăvenit, întărit. – V. învigora.
învigorau
ÎNVIGORÁ, învigorez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face viguros; a (se) însănătoși. – În + vigoare.
învigorași
ÎNVIGORÁ, învigorez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face viguros; a (se) însănătoși. – În + vigoare.
învigorați
ÎNVIGORÁ, învigorez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face viguros; a (se) însănătoși. – În + vigoare.
învigorați
ÎNVIGORÁT, -Ă, învigorați, -te, adj. Înzdrăvenit, întărit. – V. învigora.
învigorații
ÎNVIGORÁT, -Ă, învigorați, -te, adj. Înzdrăvenit, întărit. – V. învigora.
învigoraților
ÎNVIGORÁT, -Ă, învigorați, -te, adj. Înzdrăvenit, întărit. – V. învigora.
învigorează
ÎNVIGORÁ, învigorez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face viguros; a (se) însănătoși. – În + vigoare.
învigorez
ÎNVIGORÁ, învigorez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face viguros; a (se) însănătoși. – În + vigoare.
învigoreze
ÎNVIGORÁ, învigorez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face viguros; a (se) însănătoși. – În + vigoare.
învigorezi
ÎNVIGORÁ, învigorez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face viguros; a (se) însănătoși. – În + vigoare.
învigorând
ÎNVIGORÁ, învigorez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face viguros; a (se) însănătoși. – În + vigoare.
învigorînd
ÎNVIGORÁ, învigorez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face viguros; a (se) însănătoși. – În + vigoare.
învigorări
ÎNVIGORÁRE, învigorări, s. f. Faptul de a (se) învigora. – V. învigora.
învigorării
ÎNVIGORÁRE, învigorări, s. f. Faptul de a (se) învigora. – V. învigora.
învigorările
ÎNVIGORÁRE, învigorări, s. f. Faptul de a (se) învigora. – V. învigora.
învigorărilor
ÎNVIGORÁRE, învigorări, s. f. Faptul de a (se) învigora. – V. învigora.
învinețea
ÎNVINEȚÍ, învinețesc, vb. IV. Refl. și intranz. A deveni, a se face vânăt (de frig, de mânie etc.) ♦ Tranz. A acoperi cu vânătăi prin lovire. – În + vânăt. DOOM
învinețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinețésc, imperf. 3 sg. învinețeá; conj. prez. 3 să învinețeáscă
învinețeai
ÎNVINEȚÍ, învinețesc, vb. IV. Refl. și intranz. A deveni, a se face vânăt (de frig, de mânie etc.) ♦ Tranz. A acoperi cu vânătăi prin lovire. – În + vânăt. DOOM
învinețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinețésc, imperf. 3 sg. învinețeá; conj. prez. 3 să învinețeáscă
învinețeam
ÎNVINEȚÍ, învinețesc, vb. IV. Refl. și intranz. A deveni, a se face vânăt (de frig, de mânie etc.) ♦ Tranz. A acoperi cu vânătăi prin lovire. – În + vânăt. DOOM
învinețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinețésc, imperf. 3 sg. învinețeá; conj. prez. 3 să învinețeáscă
învinețească
ÎNVINEȚÍ, învinețesc, vb. IV. Refl. și intranz. A deveni, a se face vânăt (de frig, de mânie etc.) ♦ Tranz. A acoperi cu vânătăi prin lovire. – În + vânăt. DOOM
învinețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinețésc, imperf. 3 sg. învinețeá; conj. prez. 3 să învinețeáscă
învinețeau
ÎNVINEȚÍ, învinețesc, vb. IV. Refl. și intranz. A deveni, a se face vânăt (de frig, de mânie etc.) ♦ Tranz. A acoperi cu vânătăi prin lovire. – În + vânăt. DOOM
învinețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinețésc, imperf. 3 sg. învinețeá; conj. prez. 3 să învinețeáscă
învinețeați
ÎNVINEȚÍ, învinețesc, vb. IV. Refl. și intranz. A deveni, a se face vânăt (de frig, de mânie etc.) ♦ Tranz. A acoperi cu vânătăi prin lovire. – În + vânăt. DOOM
învinețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinețésc, imperf. 3 sg. învinețeá; conj. prez. 3 să învinețeáscă
învinețesc
ÎNVINEȚÍ, învinețesc, vb. IV. Refl. și intranz. A deveni, a se face vânăt (de frig, de mânie etc.) ♦ Tranz. A acoperi cu vânătăi prin lovire. – În + vânăt. DOOM
învinețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinețésc, imperf. 3 sg. învinețeá; conj. prez. 3 să învinețeáscă
învinețește
ÎNVINEȚÍ, învinețesc, vb. IV. Refl. și intranz. A deveni, a se face vânăt (de frig, de mânie etc.) ♦ Tranz. A acoperi cu vânătăi prin lovire. – În + vânăt. DOOM
învinețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinețésc, imperf. 3 sg. învinețeá; conj. prez. 3 să învinețeáscă
învinețești
ÎNVINEȚÍ, învinețesc, vb. IV. Refl. și intranz. A deveni, a se face vânăt (de frig, de mânie etc.) ♦ Tranz. A acoperi cu vânătăi prin lovire. – În + vânăt. DOOM
învinețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinețésc, imperf. 3 sg. învinețeá; conj. prez. 3 să învinețeáscă
învineți
ÎNVINEȚÍ, învinețesc, vb. IV. Refl. și intranz. A deveni, a se face vânăt (de frig, de mânie etc.) ♦ Tranz. A acoperi cu vânătăi prin lovire. – În + vânăt. DOOM
învinețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinețésc, imperf. 3 sg. învinețeá; conj. prez. 3 să învinețeáscă
învineții
ÎNVINEȚÍ, învinețesc, vb. IV. Refl. și intranz. A deveni, a se face vânăt (de frig, de mânie etc.) ♦ Tranz. A acoperi cu vânătăi prin lovire. – În + vânăt. DOOM
învinețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinețésc, imperf. 3 sg. învinețeá; conj. prez. 3 să învinețeáscă
învinețim
ÎNVINEȚÍ, învinețesc, vb. IV. Refl. și intranz. A deveni, a se face vânăt (de frig, de mânie etc.) ♦ Tranz. A acoperi cu vânătăi prin lovire. – În + vânăt. DOOM
învinețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinețésc, imperf. 3 sg. învinețeá; conj. prez. 3 să învinețeáscă
învinețind
ÎNVINEȚÍ, învinețesc, vb. IV. Refl. și intranz. A deveni, a se face vânăt (de frig, de mânie etc.) ♦ Tranz. A acoperi cu vânătăi prin lovire. – În + vânăt. DOOM
învinețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinețésc, imperf. 3 sg. învinețeá; conj. prez. 3 să învinețeáscă
învinețire
ÎNVINEȚÍ, învinețesc, vb. IV. Refl. și intranz. A deveni, a se face vânăt (de frig, de mânie etc.) ♦ Tranz. A acoperi cu vânătăi prin lovire. – În + vânăt. DOOM
învinețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinețésc, imperf. 3 sg. învinețeá; conj. prez. 3 să învinețeáscă
învinețire
ÎNVINEȚÍRE, învinețiri, s. f. Acțiunea de a (se) învineți și rezultatul ei. – V. învineți. DOOM
învinețíre s. f., g.-d. art. învinețírii; pl. învinețíri
învinețirea
ÎNVINEȚÍRE, învinețiri, s. f. Acțiunea de a (se) învineți și rezultatul ei. – V. învineți. DOOM
învinețíre s. f., g.-d. art. învinețírii; pl. învinețíri
învinețiri
ÎNVINEȚÍRE, învinețiri, s. f. Acțiunea de a (se) învineți și rezultatul ei. – V. învineți. DOOM
învinețíre s. f., g.-d. art. învinețírii; pl. învinețíri
învinețirii
ÎNVINEȚÍRE, învinețiri, s. f. Acțiunea de a (se) învineți și rezultatul ei. – V. învineți. DOOM
învinețíre s. f., g.-d. art. învinețírii; pl. învinețíri
învinețirile
ÎNVINEȚÍRE, învinețiri, s. f. Acțiunea de a (se) învineți și rezultatul ei. – V. învineți. DOOM
învinețíre s. f., g.-d. art. învinețírii; pl. învinețíri
învinețirilor
ÎNVINEȚÍRE, învinețiri, s. f. Acțiunea de a (se) învineți și rezultatul ei. – V. învineți. DOOM
învinețíre s. f., g.-d. art. învinețírii; pl. învinețíri
învinețiră
ÎNVINEȚÍ, învinețesc, vb. IV. Refl. și intranz. A deveni, a se face vânăt (de frig, de mânie etc.) ♦ Tranz. A acoperi cu vânătăi prin lovire. – În + vânăt. DOOM
învinețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinețésc, imperf. 3 sg. învinețeá; conj. prez. 3 să învinețeáscă
învinețirăm
ÎNVINEȚÍ, învinețesc, vb. IV. Refl. și intranz. A deveni, a se face vânăt (de frig, de mânie etc.) ♦ Tranz. A acoperi cu vânătăi prin lovire. – În + vânăt. DOOM
învinețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinețésc, imperf. 3 sg. învinețeá; conj. prez. 3 să învinețeáscă
învinețirăți
ÎNVINEȚÍ, învinețesc, vb. IV. Refl. și intranz. A deveni, a se face vânăt (de frig, de mânie etc.) ♦ Tranz. A acoperi cu vânătăi prin lovire. – În + vânăt. DOOM
învinețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinețésc, imperf. 3 sg. învinețeá; conj. prez. 3 să învinețeáscă
învinețise
ÎNVINEȚÍ, învinețesc, vb. IV. Refl. și intranz. A deveni, a se face vânăt (de frig, de mânie etc.) ♦ Tranz. A acoperi cu vânătăi prin lovire. – În + vânăt. DOOM
învinețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinețésc, imperf. 3 sg. învinețeá; conj. prez. 3 să învinețeáscă
învinețisem
ÎNVINEȚÍ, învinețesc, vb. IV. Refl. și intranz. A deveni, a se face vânăt (de frig, de mânie etc.) ♦ Tranz. A acoperi cu vânătăi prin lovire. – În + vânăt. DOOM
învinețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinețésc, imperf. 3 sg. învinețeá; conj. prez. 3 să învinețeáscă
învinețiseră
ÎNVINEȚÍ, învinețesc, vb. IV. Refl. și intranz. A deveni, a se face vânăt (de frig, de mânie etc.) ♦ Tranz. A acoperi cu vânătăi prin lovire. – În + vânăt. DOOM
învinețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinețésc, imperf. 3 sg. învinețeá; conj. prez. 3 să învinețeáscă
învinețiserăm
ÎNVINEȚÍ, învinețesc, vb. IV. Refl. și intranz. A deveni, a se face vânăt (de frig, de mânie etc.) ♦ Tranz. A acoperi cu vânătăi prin lovire. – În + vânăt. DOOM
învinețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinețésc, imperf. 3 sg. învinețeá; conj. prez. 3 să învinețeáscă
învinețiserăți
ÎNVINEȚÍ, învinețesc, vb. IV. Refl. și intranz. A deveni, a se face vânăt (de frig, de mânie etc.) ♦ Tranz. A acoperi cu vânătăi prin lovire. – În + vânăt. DOOM
învinețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinețésc, imperf. 3 sg. învinețeá; conj. prez. 3 să învinețeáscă
învinețiseși
ÎNVINEȚÍ, învinețesc, vb. IV. Refl. și intranz. A deveni, a se face vânăt (de frig, de mânie etc.) ♦ Tranz. A acoperi cu vânătăi prin lovire. – În + vânăt. DOOM
învinețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinețésc, imperf. 3 sg. învinețeá; conj. prez. 3 să învinețeáscă
învinețiseți
ÎNVINEȚÍ, învinețesc, vb. IV. Refl. și intranz. A deveni, a se face vânăt (de frig, de mânie etc.) ♦ Tranz. A acoperi cu vânătăi prin lovire. – În + vânăt. DOOM
învinețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinețésc, imperf. 3 sg. învinețeá; conj. prez. 3 să învinețeáscă
învinețit
ÎNVINEȚÍ, învinețesc, vb. IV. Refl. și intranz. A deveni, a se face vânăt (de frig, de mânie etc.) ♦ Tranz. A acoperi cu vânătăi prin lovire. – În + vânăt. DOOM
învinețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinețésc, imperf. 3 sg. învinețeá; conj. prez. 3 să învinețeáscă
învinețit
ÎNVINEȚÍT, -Ă, învinețiți, -te, adj. Care a devenit vânăt. – V. învineți.
învinețita
ÎNVINEȚÍT, -Ă, învinețiți, -te, adj. Care a devenit vânăt. – V. învineți.
învinețite
ÎNVINEȚÍT, -Ă, învinețiți, -te, adj. Care a devenit vânăt. – V. învineți.
învinețitei
ÎNVINEȚÍT, -Ă, învinețiți, -te, adj. Care a devenit vânăt. – V. învineți.
învinețitele
ÎNVINEȚÍT, -Ă, învinețiți, -te, adj. Care a devenit vânăt. – V. învineți.
învinețitelor
ÎNVINEȚÍT, -Ă, învinețiți, -te, adj. Care a devenit vânăt. – V. învineți.
învinețitul
ÎNVINEȚÍT, -Ă, învinețiți, -te, adj. Care a devenit vânăt. – V. învineți.
învinețitului
ÎNVINEȚÍT, -Ă, învinețiți, -te, adj. Care a devenit vânăt. – V. învineți.
învinețiși
ÎNVINEȚÍ, învinețesc, vb. IV. Refl. și intranz. A deveni, a se face vânăt (de frig, de mânie etc.) ♦ Tranz. A acoperi cu vânătăi prin lovire. – În + vânăt. DOOM
învinețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinețésc, imperf. 3 sg. învinețeá; conj. prez. 3 să învinețeáscă
învinețiți
ÎNVINEȚÍ, învinețesc, vb. IV. Refl. și intranz. A deveni, a se face vânăt (de frig, de mânie etc.) ♦ Tranz. A acoperi cu vânătăi prin lovire. – În + vânăt. DOOM
învinețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinețésc, imperf. 3 sg. învinețeá; conj. prez. 3 să învinețeáscă
învinețiți
ÎNVINEȚÍT, -Ă, învinețiți, -te, adj. Care a devenit vânăt. – V. învineți.
învinețiții
ÎNVINEȚÍT, -Ă, învinețiți, -te, adj. Care a devenit vânăt. – V. învineți.
învinețiților
ÎNVINEȚÍT, -Ă, învinețiți, -te, adj. Care a devenit vânăt. – V. învineți.
înving
ÎNVÍNGE, învíng, vb. III. Tranz. și intranz. 1. Tranz. A birui, a înfrânge, un adversar (în război); a triumfa, a doborî. ♦ A câștiga o întrecere sportivă, a ieși învingător într-o competiție. 2. A stăpâni, a înfrâna, a domina o dorință, o pasiune, o slăbiciune etc. ♦ A înlătura greutăți, obstacole; a doborî, a birui. 3. Intranz. A reuși să ducă ceva la bun sfârșit; a o scoate la capăt; a răzbi. – În + vince (înv. „a învinge” < lat.). DOOM
învínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învíng, 1 pl. învíngem, perf. s. 1 sg. învinséi, 1 pl. învínserăm; part. învíns
învinge
ÎNVÍNGE, învíng, vb. III. Tranz. și intranz. 1. Tranz. A birui, a înfrânge, un adversar (în război); a triumfa, a doborî. ♦ A câștiga o întrecere sportivă, a ieși învingător într-o competiție. 2. A stăpâni, a înfrâna, a domina o dorință, o pasiune, o slăbiciune etc. ♦ A înlătura greutăți, obstacole; a doborî, a birui. 3. Intranz. A reuși să ducă ceva la bun sfârșit; a o scoate la capăt; a răzbi. – În + vince (înv. „a învinge” < lat.). DOOM
învínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învíng, 1 pl. învíngem, perf. s. 1 sg. învinséi, 1 pl. învínserăm; part. învíns
învingea
ÎNVÍNGE, învíng, vb. III. Tranz. și intranz. 1. Tranz. A birui, a înfrânge, un adversar (în război); a triumfa, a doborî. ♦ A câștiga o întrecere sportivă, a ieși învingător într-o competiție. 2. A stăpâni, a înfrâna, a domina o dorință, o pasiune, o slăbiciune etc. ♦ A înlătura greutăți, obstacole; a doborî, a birui. 3. Intranz. A reuși să ducă ceva la bun sfârșit; a o scoate la capăt; a răzbi. – În + vince (înv. „a învinge” < lat.). DOOM
învínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învíng, 1 pl. învíngem, perf. s. 1 sg. învinséi, 1 pl. învínserăm; part. învíns
învingeai
ÎNVÍNGE, învíng, vb. III. Tranz. și intranz. 1. Tranz. A birui, a înfrânge, un adversar (în război); a triumfa, a doborî. ♦ A câștiga o întrecere sportivă, a ieși învingător într-o competiție. 2. A stăpâni, a înfrâna, a domina o dorință, o pasiune, o slăbiciune etc. ♦ A înlătura greutăți, obstacole; a doborî, a birui. 3. Intranz. A reuși să ducă ceva la bun sfârșit; a o scoate la capăt; a răzbi. – În + vince (înv. „a învinge” < lat.). DOOM
învínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învíng, 1 pl. învíngem, perf. s. 1 sg. învinséi, 1 pl. învínserăm; part. învíns
învingeam
ÎNVÍNGE, învíng, vb. III. Tranz. și intranz. 1. Tranz. A birui, a înfrânge, un adversar (în război); a triumfa, a doborî. ♦ A câștiga o întrecere sportivă, a ieși învingător într-o competiție. 2. A stăpâni, a înfrâna, a domina o dorință, o pasiune, o slăbiciune etc. ♦ A înlătura greutăți, obstacole; a doborî, a birui. 3. Intranz. A reuși să ducă ceva la bun sfârșit; a o scoate la capăt; a răzbi. – În + vince (înv. „a învinge” < lat.). DOOM
învínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învíng, 1 pl. învíngem, perf. s. 1 sg. învinséi, 1 pl. învínserăm; part. învíns
învingeau
ÎNVÍNGE, învíng, vb. III. Tranz. și intranz. 1. Tranz. A birui, a înfrânge, un adversar (în război); a triumfa, a doborî. ♦ A câștiga o întrecere sportivă, a ieși învingător într-o competiție. 2. A stăpâni, a înfrâna, a domina o dorință, o pasiune, o slăbiciune etc. ♦ A înlătura greutăți, obstacole; a doborî, a birui. 3. Intranz. A reuși să ducă ceva la bun sfârșit; a o scoate la capăt; a răzbi. – În + vince (înv. „a învinge” < lat.). DOOM
învínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învíng, 1 pl. învíngem, perf. s. 1 sg. învinséi, 1 pl. învínserăm; part. învíns
învingeați
ÎNVÍNGE, învíng, vb. III. Tranz. și intranz. 1. Tranz. A birui, a înfrânge, un adversar (în război); a triumfa, a doborî. ♦ A câștiga o întrecere sportivă, a ieși învingător într-o competiție. 2. A stăpâni, a înfrâna, a domina o dorință, o pasiune, o slăbiciune etc. ♦ A înlătura greutăți, obstacole; a doborî, a birui. 3. Intranz. A reuși să ducă ceva la bun sfârșit; a o scoate la capăt; a răzbi. – În + vince (înv. „a învinge” < lat.). DOOM
învínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învíng, 1 pl. învíngem, perf. s. 1 sg. învinséi, 1 pl. învínserăm; part. învíns
învingem
ÎNVÍNGE, învíng, vb. III. Tranz. și intranz. 1. Tranz. A birui, a înfrânge, un adversar (în război); a triumfa, a doborî. ♦ A câștiga o întrecere sportivă, a ieși învingător într-o competiție. 2. A stăpâni, a înfrâna, a domina o dorință, o pasiune, o slăbiciune etc. ♦ A înlătura greutăți, obstacole; a doborî, a birui. 3. Intranz. A reuși să ducă ceva la bun sfârșit; a o scoate la capăt; a răzbi. – În + vince (înv. „a învinge” < lat.). DOOM
învínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învíng, 1 pl. învíngem, perf. s. 1 sg. învinséi, 1 pl. învínserăm; part. învíns
învingere
ÎNVÍNGE, învíng, vb. III. Tranz. și intranz. 1. Tranz. A birui, a înfrânge, un adversar (în război); a triumfa, a doborî. ♦ A câștiga o întrecere sportivă, a ieși învingător într-o competiție. 2. A stăpâni, a înfrâna, a domina o dorință, o pasiune, o slăbiciune etc. ♦ A înlătura greutăți, obstacole; a doborî, a birui. 3. Intranz. A reuși să ducă ceva la bun sfârșit; a o scoate la capăt; a răzbi. – În + vince (înv. „a învinge” < lat.). DOOM
învínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învíng, 1 pl. învíngem, perf. s. 1 sg. învinséi, 1 pl. învínserăm; part. învíns
învingere
ÎNVÍNGERE, învingeri, s. f. Acțiunea de a învinge și rezultatul ei. – V. învinge. DOOM
învíngere s. f., g.-d. art. învíngerii; pl. învíngeri
învingerea
ÎNVÍNGERE, învingeri, s. f. Acțiunea de a învinge și rezultatul ei. – V. învinge. DOOM
învíngere s. f., g.-d. art. învíngerii; pl. învíngeri
învingeri
ÎNVÍNGERE, învingeri, s. f. Acțiunea de a învinge și rezultatul ei. – V. învinge. DOOM
învíngere s. f., g.-d. art. învíngerii; pl. învíngeri
învingerii
ÎNVÍNGERE, învingeri, s. f. Acțiunea de a învinge și rezultatul ei. – V. învinge. DOOM
învíngere s. f., g.-d. art. învíngerii; pl. învíngeri
învingerile
ÎNVÍNGERE, învingeri, s. f. Acțiunea de a învinge și rezultatul ei. – V. învinge. DOOM
învíngere s. f., g.-d. art. învíngerii; pl. învíngeri
învingerilor
ÎNVÍNGERE, învingeri, s. f. Acțiunea de a învinge și rezultatul ei. – V. învinge. DOOM
învíngere s. f., g.-d. art. învíngerii; pl. învíngeri
învingeți
ÎNVÍNGE, învíng, vb. III. Tranz. și intranz. 1. Tranz. A birui, a înfrânge, un adversar (în război); a triumfa, a doborî. ♦ A câștiga o întrecere sportivă, a ieși învingător într-o competiție. 2. A stăpâni, a înfrâna, a domina o dorință, o pasiune, o slăbiciune etc. ♦ A înlătura greutăți, obstacole; a doborî, a birui. 3. Intranz. A reuși să ducă ceva la bun sfârșit; a o scoate la capăt; a răzbi. – În + vince (înv. „a învinge” < lat.). DOOM
învínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învíng, 1 pl. învíngem, perf. s. 1 sg. învinséi, 1 pl. învínserăm; part. învíns
învingi
ÎNVÍNGE, învíng, vb. III. Tranz. și intranz. 1. Tranz. A birui, a înfrânge, un adversar (în război); a triumfa, a doborî. ♦ A câștiga o întrecere sportivă, a ieși învingător într-o competiție. 2. A stăpâni, a înfrâna, a domina o dorință, o pasiune, o slăbiciune etc. ♦ A înlătura greutăți, obstacole; a doborî, a birui. 3. Intranz. A reuși să ducă ceva la bun sfârșit; a o scoate la capăt; a răzbi. – În + vince (înv. „a învinge” < lat.). DOOM
învínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învíng, 1 pl. învíngem, perf. s. 1 sg. învinséi, 1 pl. învínserăm; part. învíns
învingând
ÎNVÍNGE, învíng, vb. III. Tranz. și intranz. 1. Tranz. A birui, a înfrânge, un adversar (în război); a triumfa, a doborî. ♦ A câștiga o întrecere sportivă, a ieși învingător într-o competiție. 2. A stăpâni, a înfrâna, a domina o dorință, o pasiune, o slăbiciune etc. ♦ A înlătura greutăți, obstacole; a doborî, a birui. 3. Intranz. A reuși să ducă ceva la bun sfârșit; a o scoate la capăt; a răzbi. – În + vince (înv. „a învinge” < lat.). DOOM
învínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învíng, 1 pl. învíngem, perf. s. 1 sg. învinséi, 1 pl. învínserăm; part. învíns
învingînd
ÎNVÍNGE, învíng, vb. III. Tranz. și intranz. 1. Tranz. A birui, a înfrânge, un adversar (în război); a triumfa, a doborî. ♦ A câștiga o întrecere sportivă, a ieși învingător într-o competiție. 2. A stăpâni, a înfrâna, a domina o dorință, o pasiune, o slăbiciune etc. ♦ A înlătura greutăți, obstacole; a doborî, a birui. 3. Intranz. A reuși să ducă ceva la bun sfârșit; a o scoate la capăt; a răzbi. – În + vince (înv. „a învinge” < lat.). DOOM
învínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învíng, 1 pl. învíngem, perf. s. 1 sg. învinséi, 1 pl. învínserăm; part. învíns
învingă
ÎNVÍNGE, învíng, vb. III. Tranz. și intranz. 1. Tranz. A birui, a înfrânge, un adversar (în război); a triumfa, a doborî. ♦ A câștiga o întrecere sportivă, a ieși învingător într-o competiție. 2. A stăpâni, a înfrâna, a domina o dorință, o pasiune, o slăbiciune etc. ♦ A înlătura greutăți, obstacole; a doborî, a birui. 3. Intranz. A reuși să ducă ceva la bun sfârșit; a o scoate la capăt; a răzbi. – În + vince (înv. „a învinge” < lat.). DOOM
învínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învíng, 1 pl. învíngem, perf. s. 1 sg. învinséi, 1 pl. învínserăm; part. învíns
învingătoare
ÎNVINGĂTÓR, -OÁRE, învingători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care a învins; biruitor, câștigător. – Înving (prez. ind. al lui învinge) + suf. -ător. DOOM
învingătór adj. m., s. m., pl. învingătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. învingătoáre
învingătoare
ÎNVINGĂTÓR, -OÁRE, învingători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care a învins; biruitor, câștigător. – Înving (prez. ind. al lui învinge) + suf. -ător. DOOM
învingătór adj. m., s. m., pl. învingătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. învingătoáre
învingătoarea
ÎNVINGĂTÓR, -OÁRE, învingători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care a învins; biruitor, câștigător. – Înving (prez. ind. al lui învinge) + suf. -ător. DOOM
învingătór adj. m., s. m., pl. învingătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. învingătoáre
învingătoarea
ÎNVINGĂTÓR, -OÁRE, învingători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care a învins; biruitor, câștigător. – Înving (prez. ind. al lui învinge) + suf. -ător. DOOM
învingătór adj. m., s. m., pl. învingătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. învingătoáre
învingătoarei
ÎNVINGĂTÓR, -OÁRE, învingători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care a învins; biruitor, câștigător. – Înving (prez. ind. al lui învinge) + suf. -ător. DOOM
învingătór adj. m., s. m., pl. învingătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. învingătoáre
învingătoarei
ÎNVINGĂTÓR, -OÁRE, învingători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care a învins; biruitor, câștigător. – Înving (prez. ind. al lui învinge) + suf. -ător. DOOM
învingătór adj. m., s. m., pl. învingătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. învingătoáre
învingătoarele
ÎNVINGĂTÓR, -OÁRE, învingători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care a învins; biruitor, câștigător. – Înving (prez. ind. al lui învinge) + suf. -ător. DOOM
învingătór adj. m., s. m., pl. învingătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. învingătoáre
învingătoarele
ÎNVINGĂTÓR, -OÁRE, învingători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care a învins; biruitor, câștigător. – Înving (prez. ind. al lui învinge) + suf. -ător. DOOM
învingătór adj. m., s. m., pl. învingătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. învingătoáre
învingătoarelor
ÎNVINGĂTÓR, -OÁRE, învingători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care a învins; biruitor, câștigător. – Înving (prez. ind. al lui învinge) + suf. -ător. DOOM
învingătór adj. m., s. m., pl. învingătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. învingătoáre
învingătoarelor
ÎNVINGĂTÓR, -OÁRE, învingători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care a învins; biruitor, câștigător. – Înving (prez. ind. al lui învinge) + suf. -ător. DOOM
învingătór adj. m., s. m., pl. învingătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. învingătoáre
învingător
ÎNVINGĂTÓR, -OÁRE, învingători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care a învins; biruitor, câștigător. – Înving (prez. ind. al lui învinge) + suf. -ător. DOOM
învingătór adj. m., s. m., pl. învingătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. învingătoáre
învingător
ÎNVINGĂTÓR, -OÁRE, învingători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care a învins; biruitor, câștigător. – Înving (prez. ind. al lui învinge) + suf. -ător. DOOM
învingătór adj. m., s. m., pl. învingătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. învingătoáre
învingători
ÎNVINGĂTÓR, -OÁRE, învingători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care a învins; biruitor, câștigător. – Înving (prez. ind. al lui învinge) + suf. -ător. DOOM
învingătór adj. m., s. m., pl. învingătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. învingătoáre
învingători
ÎNVINGĂTÓR, -OÁRE, învingători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care a învins; biruitor, câștigător. – Înving (prez. ind. al lui învinge) + suf. -ător. DOOM
învingătór adj. m., s. m., pl. învingătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. învingătoáre
învingătorii
ÎNVINGĂTÓR, -OÁRE, învingători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care a învins; biruitor, câștigător. – Înving (prez. ind. al lui învinge) + suf. -ător. DOOM
învingătór adj. m., s. m., pl. învingătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. învingătoáre
învingătorii
ÎNVINGĂTÓR, -OÁRE, învingători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care a învins; biruitor, câștigător. – Înving (prez. ind. al lui învinge) + suf. -ător. DOOM
învingătór adj. m., s. m., pl. învingătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. învingătoáre
învingătorilor
ÎNVINGĂTÓR, -OÁRE, învingători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care a învins; biruitor, câștigător. – Înving (prez. ind. al lui învinge) + suf. -ător. DOOM
învingătór adj. m., s. m., pl. învingătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. învingătoáre
învingătorilor
ÎNVINGĂTÓR, -OÁRE, învingători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care a învins; biruitor, câștigător. – Înving (prez. ind. al lui învinge) + suf. -ător. DOOM
învingătór adj. m., s. m., pl. învingătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. învingătoáre
învingătorul
ÎNVINGĂTÓR, -OÁRE, învingători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care a învins; biruitor, câștigător. – Înving (prez. ind. al lui învinge) + suf. -ător. DOOM
învingătór adj. m., s. m., pl. învingătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. învingătoáre
învingătorul
ÎNVINGĂTÓR, -OÁRE, învingători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care a învins; biruitor, câștigător. – Înving (prez. ind. al lui învinge) + suf. -ător. DOOM
învingătór adj. m., s. m., pl. învingătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. învingătoáre
învingătorului
ÎNVINGĂTÓR, -OÁRE, învingători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care a învins; biruitor, câștigător. – Înving (prez. ind. al lui învinge) + suf. -ător. DOOM
învingătór adj. m., s. m., pl. învingătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. învingătoáre
învingătorului
ÎNVINGĂTÓR, -OÁRE, învingători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care a învins; biruitor, câștigător. – Înving (prez. ind. al lui învinge) + suf. -ător. DOOM
învingătór adj. m., s. m., pl. învingătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. învingătoáre
învinovățea
ÎNVINOVĂȚÍ, învinovățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera sau a (se) declara vinovat; a (se) învinui, a (se) acuza. – În + vinovat. DOOM
învinovățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinovățésc, imperf. 3 sg. învinovățeá; conj. prez. 3 să învinovățeáscă
învinovățeai
ÎNVINOVĂȚÍ, învinovățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera sau a (se) declara vinovat; a (se) învinui, a (se) acuza. – În + vinovat. DOOM
învinovățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinovățésc, imperf. 3 sg. învinovățeá; conj. prez. 3 să învinovățeáscă
învinovățeam
ÎNVINOVĂȚÍ, învinovățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera sau a (se) declara vinovat; a (se) învinui, a (se) acuza. – În + vinovat. DOOM
învinovățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinovățésc, imperf. 3 sg. învinovățeá; conj. prez. 3 să învinovățeáscă
învinovățească
ÎNVINOVĂȚÍ, învinovățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera sau a (se) declara vinovat; a (se) învinui, a (se) acuza. – În + vinovat. DOOM
învinovățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinovățésc, imperf. 3 sg. învinovățeá; conj. prez. 3 să învinovățeáscă
învinovățeau
ÎNVINOVĂȚÍ, învinovățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera sau a (se) declara vinovat; a (se) învinui, a (se) acuza. – În + vinovat. DOOM
învinovățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinovățésc, imperf. 3 sg. învinovățeá; conj. prez. 3 să învinovățeáscă
învinovățeați
ÎNVINOVĂȚÍ, învinovățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera sau a (se) declara vinovat; a (se) învinui, a (se) acuza. – În + vinovat. DOOM
învinovățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinovățésc, imperf. 3 sg. învinovățeá; conj. prez. 3 să învinovățeáscă
învinovățesc
ÎNVINOVĂȚÍ, învinovățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera sau a (se) declara vinovat; a (se) învinui, a (se) acuza. – În + vinovat. DOOM
învinovățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinovățésc, imperf. 3 sg. învinovățeá; conj. prez. 3 să învinovățeáscă
învinovățește
ÎNVINOVĂȚÍ, învinovățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera sau a (se) declara vinovat; a (se) învinui, a (se) acuza. – În + vinovat. DOOM
învinovățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinovățésc, imperf. 3 sg. învinovățeá; conj. prez. 3 să învinovățeáscă
învinovățești
ÎNVINOVĂȚÍ, învinovățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera sau a (se) declara vinovat; a (se) învinui, a (se) acuza. – În + vinovat. DOOM
învinovățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinovățésc, imperf. 3 sg. învinovățeá; conj. prez. 3 să învinovățeáscă
învinovăți
ÎNVINOVĂȚÍ, învinovățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera sau a (se) declara vinovat; a (se) învinui, a (se) acuza. – În + vinovat. DOOM
învinovățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinovățésc, imperf. 3 sg. învinovățeá; conj. prez. 3 să învinovățeáscă
învinovății
ÎNVINOVĂȚÍ, învinovățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera sau a (se) declara vinovat; a (se) învinui, a (se) acuza. – În + vinovat. DOOM
învinovățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinovățésc, imperf. 3 sg. învinovățeá; conj. prez. 3 să învinovățeáscă
învinovățim
ÎNVINOVĂȚÍ, învinovățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera sau a (se) declara vinovat; a (se) învinui, a (se) acuza. – În + vinovat. DOOM
învinovățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinovățésc, imperf. 3 sg. învinovățeá; conj. prez. 3 să învinovățeáscă
învinovățind
ÎNVINOVĂȚÍ, învinovățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera sau a (se) declara vinovat; a (se) învinui, a (se) acuza. – În + vinovat. DOOM
învinovățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinovățésc, imperf. 3 sg. învinovățeá; conj. prez. 3 să învinovățeáscă
învinovățire
ÎNVINOVĂȚÍ, învinovățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera sau a (se) declara vinovat; a (se) învinui, a (se) acuza. – În + vinovat. DOOM
învinovățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinovățésc, imperf. 3 sg. învinovățeá; conj. prez. 3 să învinovățeáscă
învinovățire
ÎNVINOVĂȚÍRE, învinovățiri, s. f. Acțiunea de a (se) învinovăți și rezultatul ei; învinuire, acuzare. – V. învinovăți. DOOM
învinovățíre s. f., g.-d. art. învinovățírii; pl. învinovățíri
învinovățirea
ÎNVINOVĂȚÍRE, învinovățiri, s. f. Acțiunea de a (se) învinovăți și rezultatul ei; învinuire, acuzare. – V. învinovăți. DOOM
învinovățíre s. f., g.-d. art. învinovățírii; pl. învinovățíri
învinovățiri
ÎNVINOVĂȚÍRE, învinovățiri, s. f. Acțiunea de a (se) învinovăți și rezultatul ei; învinuire, acuzare. – V. învinovăți. DOOM
învinovățíre s. f., g.-d. art. învinovățírii; pl. învinovățíri
învinovățirii
ÎNVINOVĂȚÍRE, învinovățiri, s. f. Acțiunea de a (se) învinovăți și rezultatul ei; învinuire, acuzare. – V. învinovăți. DOOM
învinovățíre s. f., g.-d. art. învinovățírii; pl. învinovățíri
învinovățirile
ÎNVINOVĂȚÍRE, învinovățiri, s. f. Acțiunea de a (se) învinovăți și rezultatul ei; învinuire, acuzare. – V. învinovăți. DOOM
învinovățíre s. f., g.-d. art. învinovățírii; pl. învinovățíri
învinovățirilor
ÎNVINOVĂȚÍRE, învinovățiri, s. f. Acțiunea de a (se) învinovăți și rezultatul ei; învinuire, acuzare. – V. învinovăți. DOOM
învinovățíre s. f., g.-d. art. învinovățírii; pl. învinovățíri
învinovățiră
ÎNVINOVĂȚÍ, învinovățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera sau a (se) declara vinovat; a (se) învinui, a (se) acuza. – În + vinovat. DOOM
învinovățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinovățésc, imperf. 3 sg. învinovățeá; conj. prez. 3 să învinovățeáscă
învinovățirăm
ÎNVINOVĂȚÍ, învinovățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera sau a (se) declara vinovat; a (se) învinui, a (se) acuza. – În + vinovat. DOOM
învinovățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinovățésc, imperf. 3 sg. învinovățeá; conj. prez. 3 să învinovățeáscă
învinovățirăți
ÎNVINOVĂȚÍ, învinovățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera sau a (se) declara vinovat; a (se) învinui, a (se) acuza. – În + vinovat. DOOM
învinovățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinovățésc, imperf. 3 sg. învinovățeá; conj. prez. 3 să învinovățeáscă
învinovățise
ÎNVINOVĂȚÍ, învinovățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera sau a (se) declara vinovat; a (se) învinui, a (se) acuza. – În + vinovat. DOOM
învinovățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinovățésc, imperf. 3 sg. învinovățeá; conj. prez. 3 să învinovățeáscă
învinovățisem
ÎNVINOVĂȚÍ, învinovățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera sau a (se) declara vinovat; a (se) învinui, a (se) acuza. – În + vinovat. DOOM
învinovățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinovățésc, imperf. 3 sg. învinovățeá; conj. prez. 3 să învinovățeáscă
învinovățiseră
ÎNVINOVĂȚÍ, învinovățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera sau a (se) declara vinovat; a (se) învinui, a (se) acuza. – În + vinovat. DOOM
învinovățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinovățésc, imperf. 3 sg. învinovățeá; conj. prez. 3 să învinovățeáscă
învinovățiserăm
ÎNVINOVĂȚÍ, învinovățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera sau a (se) declara vinovat; a (se) învinui, a (se) acuza. – În + vinovat. DOOM
învinovățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinovățésc, imperf. 3 sg. învinovățeá; conj. prez. 3 să învinovățeáscă
învinovățiserăți
ÎNVINOVĂȚÍ, învinovățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera sau a (se) declara vinovat; a (se) învinui, a (se) acuza. – În + vinovat. DOOM
învinovățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinovățésc, imperf. 3 sg. învinovățeá; conj. prez. 3 să învinovățeáscă
învinovățiseși
ÎNVINOVĂȚÍ, învinovățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera sau a (se) declara vinovat; a (se) învinui, a (se) acuza. – În + vinovat. DOOM
învinovățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinovățésc, imperf. 3 sg. învinovățeá; conj. prez. 3 să învinovățeáscă
învinovățiseți
ÎNVINOVĂȚÍ, învinovățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera sau a (se) declara vinovat; a (se) învinui, a (se) acuza. – În + vinovat. DOOM
învinovățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinovățésc, imperf. 3 sg. învinovățeá; conj. prez. 3 să învinovățeáscă
învinovățit
ÎNVINOVĂȚÍ, învinovățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera sau a (se) declara vinovat; a (se) învinui, a (se) acuza. – În + vinovat. DOOM
învinovățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinovățésc, imperf. 3 sg. învinovățeá; conj. prez. 3 să învinovățeáscă
învinovățit
ÎNVINOVĂȚÍ, învinovățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera sau a (se) declara vinovat; a (se) învinui, a (se) acuza. – În + vinovat.
învinovățita
ÎNVINOVĂȚÍ, învinovățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera sau a (se) declara vinovat; a (se) învinui, a (se) acuza. – În + vinovat.
învinovățite
ÎNVINOVĂȚÍ, învinovățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera sau a (se) declara vinovat; a (se) învinui, a (se) acuza. – În + vinovat.
învinovățitei
ÎNVINOVĂȚÍ, învinovățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera sau a (se) declara vinovat; a (se) învinui, a (se) acuza. – În + vinovat.
învinovățitele
ÎNVINOVĂȚÍ, învinovățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera sau a (se) declara vinovat; a (se) învinui, a (se) acuza. – În + vinovat.
învinovățitelor
ÎNVINOVĂȚÍ, învinovățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera sau a (se) declara vinovat; a (se) învinui, a (se) acuza. – În + vinovat.
învinovățitul
ÎNVINOVĂȚÍ, învinovățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera sau a (se) declara vinovat; a (se) învinui, a (se) acuza. – În + vinovat.
învinovățitului
ÎNVINOVĂȚÍ, învinovățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera sau a (se) declara vinovat; a (se) învinui, a (se) acuza. – În + vinovat.
învinovățiși
ÎNVINOVĂȚÍ, învinovățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera sau a (se) declara vinovat; a (se) învinui, a (se) acuza. – În + vinovat. DOOM
învinovățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinovățésc, imperf. 3 sg. învinovățeá; conj. prez. 3 să învinovățeáscă
învinovățiți
ÎNVINOVĂȚÍ, învinovățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera sau a (se) declara vinovat; a (se) învinui, a (se) acuza. – În + vinovat. DOOM
învinovățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinovățésc, imperf. 3 sg. învinovățeá; conj. prez. 3 să învinovățeáscă
învinovățiți
ÎNVINOVĂȚÍ, învinovățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera sau a (se) declara vinovat; a (se) învinui, a (se) acuza. – În + vinovat.
învinovățiții
ÎNVINOVĂȚÍ, învinovățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera sau a (se) declara vinovat; a (se) învinui, a (se) acuza. – În + vinovat.
învinovățiților
ÎNVINOVĂȚÍ, învinovățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera sau a (se) declara vinovat; a (se) învinui, a (se) acuza. – În + vinovat.
învins
ÎNVÍNGE, învíng, vb. III. Tranz. și intranz. 1. Tranz. A birui, a înfrânge, un adversar (în război); a triumfa, a doborî. ♦ A câștiga o întrecere sportivă, a ieși învingător într-o competiție. 2. A stăpâni, a înfrâna, a domina o dorință, o pasiune, o slăbiciune etc. ♦ A înlătura greutăți, obstacole; a doborî, a birui. 3. Intranz. A reuși să ducă ceva la bun sfârșit; a o scoate la capăt; a răzbi. – În + vince (înv. „a învinge” < lat.). DOOM
învínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învíng, 1 pl. învíngem, perf. s. 1 sg. învinséi, 1 pl. învínserăm; part. învíns
învins
ÎNVÍNS, -Ă, învinși, -se, adj. (Adesea substantivat) Biruit, înfrânt; p. ext. supus. – V. învinge.
învinsa
ÎNVÍNS, -Ă, învinși, -se, adj. (Adesea substantivat) Biruit, înfrânt; p. ext. supus. – V. învinge.
învinse
ÎNVÍNGE, învíng, vb. III. Tranz. și intranz. 1. Tranz. A birui, a înfrânge, un adversar (în război); a triumfa, a doborî. ♦ A câștiga o întrecere sportivă, a ieși învingător într-o competiție. 2. A stăpâni, a înfrâna, a domina o dorință, o pasiune, o slăbiciune etc. ♦ A înlătura greutăți, obstacole; a doborî, a birui. 3. Intranz. A reuși să ducă ceva la bun sfârșit; a o scoate la capăt; a răzbi. – În + vince (înv. „a învinge” < lat.). DOOM
învínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învíng, 1 pl. învíngem, perf. s. 1 sg. învinséi, 1 pl. învínserăm; part. învíns
învinse
ÎNVÍNS, -Ă, învinși, -se, adj. (Adesea substantivat) Biruit, înfrânt; p. ext. supus. – V. învinge.
învinsei
ÎNVÍNGE, învíng, vb. III. Tranz. și intranz. 1. Tranz. A birui, a înfrânge, un adversar (în război); a triumfa, a doborî. ♦ A câștiga o întrecere sportivă, a ieși învingător într-o competiție. 2. A stăpâni, a înfrâna, a domina o dorință, o pasiune, o slăbiciune etc. ♦ A înlătura greutăți, obstacole; a doborî, a birui. 3. Intranz. A reuși să ducă ceva la bun sfârșit; a o scoate la capăt; a răzbi. – În + vince (înv. „a învinge” < lat.). DOOM
învínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învíng, 1 pl. învíngem, perf. s. 1 sg. învinséi, 1 pl. învínserăm; part. învíns
învinsei
ÎNVÍNS, -Ă, învinși, -se, adj. (Adesea substantivat) Biruit, înfrânt; p. ext. supus. – V. învinge.
învinsele
ÎNVÍNS, -Ă, învinși, -se, adj. (Adesea substantivat) Biruit, înfrânt; p. ext. supus. – V. învinge.
învinselor
ÎNVÍNS, -Ă, învinși, -se, adj. (Adesea substantivat) Biruit, înfrânt; p. ext. supus. – V. învinge.
învinseră
ÎNVÍNGE, învíng, vb. III. Tranz. și intranz. 1. Tranz. A birui, a înfrânge, un adversar (în război); a triumfa, a doborî. ♦ A câștiga o întrecere sportivă, a ieși învingător într-o competiție. 2. A stăpâni, a înfrâna, a domina o dorință, o pasiune, o slăbiciune etc. ♦ A înlătura greutăți, obstacole; a doborî, a birui. 3. Intranz. A reuși să ducă ceva la bun sfârșit; a o scoate la capăt; a răzbi. – În + vince (înv. „a învinge” < lat.). DOOM
învínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învíng, 1 pl. învíngem, perf. s. 1 sg. învinséi, 1 pl. învínserăm; part. învíns
învinserăm
ÎNVÍNGE, învíng, vb. III. Tranz. și intranz. 1. Tranz. A birui, a înfrânge, un adversar (în război); a triumfa, a doborî. ♦ A câștiga o întrecere sportivă, a ieși învingător într-o competiție. 2. A stăpâni, a înfrâna, a domina o dorință, o pasiune, o slăbiciune etc. ♦ A înlătura greutăți, obstacole; a doborî, a birui. 3. Intranz. A reuși să ducă ceva la bun sfârșit; a o scoate la capăt; a răzbi. – În + vince (înv. „a învinge” < lat.). DOOM
învínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învíng, 1 pl. învíngem, perf. s. 1 sg. învinséi, 1 pl. învínserăm; part. învíns
învinserăți
ÎNVÍNGE, învíng, vb. III. Tranz. și intranz. 1. Tranz. A birui, a înfrânge, un adversar (în război); a triumfa, a doborî. ♦ A câștiga o întrecere sportivă, a ieși învingător într-o competiție. 2. A stăpâni, a înfrâna, a domina o dorință, o pasiune, o slăbiciune etc. ♦ A înlătura greutăți, obstacole; a doborî, a birui. 3. Intranz. A reuși să ducă ceva la bun sfârșit; a o scoate la capăt; a răzbi. – În + vince (înv. „a învinge” < lat.). DOOM
învínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învíng, 1 pl. învíngem, perf. s. 1 sg. învinséi, 1 pl. învínserăm; part. învíns
învinsese
ÎNVÍNGE, învíng, vb. III. Tranz. și intranz. 1. Tranz. A birui, a înfrânge, un adversar (în război); a triumfa, a doborî. ♦ A câștiga o întrecere sportivă, a ieși învingător într-o competiție. 2. A stăpâni, a înfrâna, a domina o dorință, o pasiune, o slăbiciune etc. ♦ A înlătura greutăți, obstacole; a doborî, a birui. 3. Intranz. A reuși să ducă ceva la bun sfârșit; a o scoate la capăt; a răzbi. – În + vince (înv. „a învinge” < lat.). DOOM
învínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învíng, 1 pl. învíngem, perf. s. 1 sg. învinséi, 1 pl. învínserăm; part. învíns
învinsesem
ÎNVÍNGE, învíng, vb. III. Tranz. și intranz. 1. Tranz. A birui, a înfrânge, un adversar (în război); a triumfa, a doborî. ♦ A câștiga o întrecere sportivă, a ieși învingător într-o competiție. 2. A stăpâni, a înfrâna, a domina o dorință, o pasiune, o slăbiciune etc. ♦ A înlătura greutăți, obstacole; a doborî, a birui. 3. Intranz. A reuși să ducă ceva la bun sfârșit; a o scoate la capăt; a răzbi. – În + vince (înv. „a învinge” < lat.). DOOM
învínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învíng, 1 pl. învíngem, perf. s. 1 sg. învinséi, 1 pl. învínserăm; part. învíns
învinseseră
ÎNVÍNGE, învíng, vb. III. Tranz. și intranz. 1. Tranz. A birui, a înfrânge, un adversar (în război); a triumfa, a doborî. ♦ A câștiga o întrecere sportivă, a ieși învingător într-o competiție. 2. A stăpâni, a înfrâna, a domina o dorință, o pasiune, o slăbiciune etc. ♦ A înlătura greutăți, obstacole; a doborî, a birui. 3. Intranz. A reuși să ducă ceva la bun sfârșit; a o scoate la capăt; a răzbi. – În + vince (înv. „a învinge” < lat.). DOOM
învínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învíng, 1 pl. învíngem, perf. s. 1 sg. învinséi, 1 pl. învínserăm; part. învíns
învinseserăm
ÎNVÍNGE, învíng, vb. III. Tranz. și intranz. 1. Tranz. A birui, a înfrânge, un adversar (în război); a triumfa, a doborî. ♦ A câștiga o întrecere sportivă, a ieși învingător într-o competiție. 2. A stăpâni, a înfrâna, a domina o dorință, o pasiune, o slăbiciune etc. ♦ A înlătura greutăți, obstacole; a doborî, a birui. 3. Intranz. A reuși să ducă ceva la bun sfârșit; a o scoate la capăt; a răzbi. – În + vince (înv. „a învinge” < lat.). DOOM
învínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învíng, 1 pl. învíngem, perf. s. 1 sg. învinséi, 1 pl. învínserăm; part. învíns
învinseserăți
ÎNVÍNGE, învíng, vb. III. Tranz. și intranz. 1. Tranz. A birui, a înfrânge, un adversar (în război); a triumfa, a doborî. ♦ A câștiga o întrecere sportivă, a ieși învingător într-o competiție. 2. A stăpâni, a înfrâna, a domina o dorință, o pasiune, o slăbiciune etc. ♦ A înlătura greutăți, obstacole; a doborî, a birui. 3. Intranz. A reuși să ducă ceva la bun sfârșit; a o scoate la capăt; a răzbi. – În + vince (înv. „a învinge” < lat.). DOOM
învínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învíng, 1 pl. învíngem, perf. s. 1 sg. învinséi, 1 pl. învínserăm; part. învíns
învinseseși
ÎNVÍNGE, învíng, vb. III. Tranz. și intranz. 1. Tranz. A birui, a înfrânge, un adversar (în război); a triumfa, a doborî. ♦ A câștiga o întrecere sportivă, a ieși învingător într-o competiție. 2. A stăpâni, a înfrâna, a domina o dorință, o pasiune, o slăbiciune etc. ♦ A înlătura greutăți, obstacole; a doborî, a birui. 3. Intranz. A reuși să ducă ceva la bun sfârșit; a o scoate la capăt; a răzbi. – În + vince (înv. „a învinge” < lat.). DOOM
învínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învíng, 1 pl. învíngem, perf. s. 1 sg. învinséi, 1 pl. învínserăm; part. învíns
învinseseți
ÎNVÍNGE, învíng, vb. III. Tranz. și intranz. 1. Tranz. A birui, a înfrânge, un adversar (în război); a triumfa, a doborî. ♦ A câștiga o întrecere sportivă, a ieși învingător într-o competiție. 2. A stăpâni, a înfrâna, a domina o dorință, o pasiune, o slăbiciune etc. ♦ A înlătura greutăți, obstacole; a doborî, a birui. 3. Intranz. A reuși să ducă ceva la bun sfârșit; a o scoate la capăt; a răzbi. – În + vince (înv. „a învinge” < lat.). DOOM
învínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învíng, 1 pl. învíngem, perf. s. 1 sg. învinséi, 1 pl. învínserăm; part. învíns
învinseși
ÎNVÍNGE, învíng, vb. III. Tranz. și intranz. 1. Tranz. A birui, a înfrânge, un adversar (în război); a triumfa, a doborî. ♦ A câștiga o întrecere sportivă, a ieși învingător într-o competiție. 2. A stăpâni, a înfrâna, a domina o dorință, o pasiune, o slăbiciune etc. ♦ A înlătura greutăți, obstacole; a doborî, a birui. 3. Intranz. A reuși să ducă ceva la bun sfârșit; a o scoate la capăt; a răzbi. – În + vince (înv. „a învinge” < lat.). DOOM
învínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învíng, 1 pl. învíngem, perf. s. 1 sg. învinséi, 1 pl. învínserăm; part. învíns
învinsul
ÎNVÍNS, -Ă, învinși, -se, adj. (Adesea substantivat) Biruit, înfrânt; p. ext. supus. – V. învinge.
învinsului
ÎNVÍNS, -Ă, învinși, -se, adj. (Adesea substantivat) Biruit, înfrânt; p. ext. supus. – V. învinge.
învinui
ÎNVINUÍ, învinuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera vinovat; a (se) învinovăți; a (se) acuza. ♦ Tranz. Spec. A acuza pe cineva în fața unei instanțe judecătorești; a inculpa. – În + vină + suf. -ui. DOOM
învinuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinuiésc, imperf. 3 sg. învinuiá; conj. prez. 3 să învinuiáscă
învinuia
ÎNVINUÍ, învinuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera vinovat; a (se) învinovăți; a (se) acuza. ♦ Tranz. Spec. A acuza pe cineva în fața unei instanțe judecătorești; a inculpa. – În + vină + suf. -ui. DOOM
învinuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinuiésc, imperf. 3 sg. învinuiá; conj. prez. 3 să învinuiáscă
învinuiai
ÎNVINUÍ, învinuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera vinovat; a (se) învinovăți; a (se) acuza. ♦ Tranz. Spec. A acuza pe cineva în fața unei instanțe judecătorești; a inculpa. – În + vină + suf. -ui. DOOM
învinuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinuiésc, imperf. 3 sg. învinuiá; conj. prez. 3 să învinuiáscă
învinuiam
ÎNVINUÍ, învinuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera vinovat; a (se) învinovăți; a (se) acuza. ♦ Tranz. Spec. A acuza pe cineva în fața unei instanțe judecătorești; a inculpa. – În + vină + suf. -ui. DOOM
învinuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinuiésc, imperf. 3 sg. învinuiá; conj. prez. 3 să învinuiáscă
învinuiască
ÎNVINUÍ, învinuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera vinovat; a (se) învinovăți; a (se) acuza. ♦ Tranz. Spec. A acuza pe cineva în fața unei instanțe judecătorești; a inculpa. – În + vină + suf. -ui. DOOM
învinuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinuiésc, imperf. 3 sg. învinuiá; conj. prez. 3 să învinuiáscă
învinuiau
ÎNVINUÍ, învinuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera vinovat; a (se) învinovăți; a (se) acuza. ♦ Tranz. Spec. A acuza pe cineva în fața unei instanțe judecătorești; a inculpa. – În + vină + suf. -ui. DOOM
învinuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinuiésc, imperf. 3 sg. învinuiá; conj. prez. 3 să învinuiáscă
învinuiați
ÎNVINUÍ, învinuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera vinovat; a (se) învinovăți; a (se) acuza. ♦ Tranz. Spec. A acuza pe cineva în fața unei instanțe judecătorești; a inculpa. – În + vină + suf. -ui. DOOM
învinuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinuiésc, imperf. 3 sg. învinuiá; conj. prez. 3 să învinuiáscă
învinuiesc
ÎNVINUÍ, învinuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera vinovat; a (se) învinovăți; a (se) acuza. ♦ Tranz. Spec. A acuza pe cineva în fața unei instanțe judecătorești; a inculpa. – În + vină + suf. -ui. DOOM
învinuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinuiésc, imperf. 3 sg. învinuiá; conj. prez. 3 să învinuiáscă
învinuiește
ÎNVINUÍ, învinuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera vinovat; a (se) învinovăți; a (se) acuza. ♦ Tranz. Spec. A acuza pe cineva în fața unei instanțe judecătorești; a inculpa. – În + vină + suf. -ui. DOOM
învinuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinuiésc, imperf. 3 sg. învinuiá; conj. prez. 3 să învinuiáscă
învinuiești
ÎNVINUÍ, învinuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera vinovat; a (se) învinovăți; a (se) acuza. ♦ Tranz. Spec. A acuza pe cineva în fața unei instanțe judecătorești; a inculpa. – În + vină + suf. -ui. DOOM
învinuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinuiésc, imperf. 3 sg. învinuiá; conj. prez. 3 să învinuiáscă
învinuii
ÎNVINUÍ, învinuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera vinovat; a (se) învinovăți; a (se) acuza. ♦ Tranz. Spec. A acuza pe cineva în fața unei instanțe judecătorești; a inculpa. – În + vină + suf. -ui. DOOM
învinuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinuiésc, imperf. 3 sg. învinuiá; conj. prez. 3 să învinuiáscă
învinuim
ÎNVINUÍ, învinuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera vinovat; a (se) învinovăți; a (se) acuza. ♦ Tranz. Spec. A acuza pe cineva în fața unei instanțe judecătorești; a inculpa. – În + vină + suf. -ui. DOOM
învinuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinuiésc, imperf. 3 sg. învinuiá; conj. prez. 3 să învinuiáscă
învinuind
ÎNVINUÍ, învinuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera vinovat; a (se) învinovăți; a (se) acuza. ♦ Tranz. Spec. A acuza pe cineva în fața unei instanțe judecătorești; a inculpa. – În + vină + suf. -ui. DOOM
învinuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinuiésc, imperf. 3 sg. învinuiá; conj. prez. 3 să învinuiáscă
învinuire
ÎNVINUÍ, învinuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera vinovat; a (se) învinovăți; a (se) acuza. ♦ Tranz. Spec. A acuza pe cineva în fața unei instanțe judecătorești; a inculpa. – În + vină + suf. -ui. DOOM
învinuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinuiésc, imperf. 3 sg. învinuiá; conj. prez. 3 să învinuiáscă
învinuire
ÎNVINUÍRE, învinuiri, s. f. Acțiunea de a (se) învinui și rezultatul ei; învinovățire, acuzare, acuzație, inculpare. ♦ Vină; culpă. – V. învinui. DOOM
învinuíre s. f., g.-d. art. învinuírii; pl. învinuíri
învinuirea
ÎNVINUÍRE, învinuiri, s. f. Acțiunea de a (se) învinui și rezultatul ei; învinovățire, acuzare, acuzație, inculpare. ♦ Vină; culpă. – V. învinui. DOOM
învinuíre s. f., g.-d. art. învinuírii; pl. învinuíri
învinuiri
ÎNVINUÍRE, învinuiri, s. f. Acțiunea de a (se) învinui și rezultatul ei; învinovățire, acuzare, acuzație, inculpare. ♦ Vină; culpă. – V. învinui. DOOM
învinuíre s. f., g.-d. art. învinuírii; pl. învinuíri
învinuirii
ÎNVINUÍRE, învinuiri, s. f. Acțiunea de a (se) învinui și rezultatul ei; învinovățire, acuzare, acuzație, inculpare. ♦ Vină; culpă. – V. învinui. DOOM
învinuíre s. f., g.-d. art. învinuírii; pl. învinuíri
învinuirile
ÎNVINUÍRE, învinuiri, s. f. Acțiunea de a (se) învinui și rezultatul ei; învinovățire, acuzare, acuzație, inculpare. ♦ Vină; culpă. – V. învinui. DOOM
învinuíre s. f., g.-d. art. învinuírii; pl. învinuíri
învinuirilor
ÎNVINUÍRE, învinuiri, s. f. Acțiunea de a (se) învinui și rezultatul ei; învinovățire, acuzare, acuzație, inculpare. ♦ Vină; culpă. – V. învinui. DOOM
învinuíre s. f., g.-d. art. învinuírii; pl. învinuíri
învinuiră
ÎNVINUÍ, învinuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera vinovat; a (se) învinovăți; a (se) acuza. ♦ Tranz. Spec. A acuza pe cineva în fața unei instanțe judecătorești; a inculpa. – În + vină + suf. -ui. DOOM
învinuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinuiésc, imperf. 3 sg. învinuiá; conj. prez. 3 să învinuiáscă
învinuirăm
ÎNVINUÍ, învinuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera vinovat; a (se) învinovăți; a (se) acuza. ♦ Tranz. Spec. A acuza pe cineva în fața unei instanțe judecătorești; a inculpa. – În + vină + suf. -ui. DOOM
învinuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinuiésc, imperf. 3 sg. învinuiá; conj. prez. 3 să învinuiáscă
învinuirăți
ÎNVINUÍ, învinuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera vinovat; a (se) învinovăți; a (se) acuza. ♦ Tranz. Spec. A acuza pe cineva în fața unei instanțe judecătorești; a inculpa. – În + vină + suf. -ui. DOOM
învinuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinuiésc, imperf. 3 sg. învinuiá; conj. prez. 3 să învinuiáscă
învinuise
ÎNVINUÍ, învinuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera vinovat; a (se) învinovăți; a (se) acuza. ♦ Tranz. Spec. A acuza pe cineva în fața unei instanțe judecătorești; a inculpa. – În + vină + suf. -ui. DOOM
învinuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinuiésc, imperf. 3 sg. învinuiá; conj. prez. 3 să învinuiáscă
învinuisem
ÎNVINUÍ, învinuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera vinovat; a (se) învinovăți; a (se) acuza. ♦ Tranz. Spec. A acuza pe cineva în fața unei instanțe judecătorești; a inculpa. – În + vină + suf. -ui. DOOM
învinuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinuiésc, imperf. 3 sg. învinuiá; conj. prez. 3 să învinuiáscă
învinuiseră
ÎNVINUÍ, învinuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera vinovat; a (se) învinovăți; a (se) acuza. ♦ Tranz. Spec. A acuza pe cineva în fața unei instanțe judecătorești; a inculpa. – În + vină + suf. -ui. DOOM
învinuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinuiésc, imperf. 3 sg. învinuiá; conj. prez. 3 să învinuiáscă
învinuiserăm
ÎNVINUÍ, învinuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera vinovat; a (se) învinovăți; a (se) acuza. ♦ Tranz. Spec. A acuza pe cineva în fața unei instanțe judecătorești; a inculpa. – În + vină + suf. -ui. DOOM
învinuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinuiésc, imperf. 3 sg. învinuiá; conj. prez. 3 să învinuiáscă
învinuiserăți
ÎNVINUÍ, învinuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera vinovat; a (se) învinovăți; a (se) acuza. ♦ Tranz. Spec. A acuza pe cineva în fața unei instanțe judecătorești; a inculpa. – În + vină + suf. -ui. DOOM
învinuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinuiésc, imperf. 3 sg. învinuiá; conj. prez. 3 să învinuiáscă
învinuiseși
ÎNVINUÍ, învinuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera vinovat; a (se) învinovăți; a (se) acuza. ♦ Tranz. Spec. A acuza pe cineva în fața unei instanțe judecătorești; a inculpa. – În + vină + suf. -ui. DOOM
învinuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinuiésc, imperf. 3 sg. învinuiá; conj. prez. 3 să învinuiáscă
învinuiseți
ÎNVINUÍ, învinuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera vinovat; a (se) învinovăți; a (se) acuza. ♦ Tranz. Spec. A acuza pe cineva în fața unei instanțe judecătorești; a inculpa. – În + vină + suf. -ui. DOOM
învinuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinuiésc, imperf. 3 sg. învinuiá; conj. prez. 3 să învinuiáscă
învinuit
ÎNVINUÍ, învinuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera vinovat; a (se) învinovăți; a (se) acuza. ♦ Tranz. Spec. A acuza pe cineva în fața unei instanțe judecătorești; a inculpa. – În + vină + suf. -ui. DOOM
învinuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinuiésc, imperf. 3 sg. învinuiá; conj. prez. 3 să învinuiáscă
învinuit
ÎNVINUÍT, -Ă, învinuiți, -te, adj. Care este sau a fost învinuit. ♦ (Substantivat) Persoană aflată sub urmărire penală; acuzat, inculpat, pârât. – V. învinui.
învinuita
ÎNVINUÍT, -Ă, învinuiți, -te, adj. Care este sau a fost învinuit. ♦ (Substantivat) Persoană aflată sub urmărire penală; acuzat, inculpat, pârât. – V. învinui.
învinuite
ÎNVINUÍT, -Ă, învinuiți, -te, adj. Care este sau a fost învinuit. ♦ (Substantivat) Persoană aflată sub urmărire penală; acuzat, inculpat, pârât. – V. învinui.
învinuitei
ÎNVINUÍT, -Ă, învinuiți, -te, adj. Care este sau a fost învinuit. ♦ (Substantivat) Persoană aflată sub urmărire penală; acuzat, inculpat, pârât. – V. învinui.
învinuitele
ÎNVINUÍT, -Ă, învinuiți, -te, adj. Care este sau a fost învinuit. ♦ (Substantivat) Persoană aflată sub urmărire penală; acuzat, inculpat, pârât. – V. învinui.
învinuitelor
ÎNVINUÍT, -Ă, învinuiți, -te, adj. Care este sau a fost învinuit. ♦ (Substantivat) Persoană aflată sub urmărire penală; acuzat, inculpat, pârât. – V. învinui.
învinuitul
ÎNVINUÍT, -Ă, învinuiți, -te, adj. Care este sau a fost învinuit. ♦ (Substantivat) Persoană aflată sub urmărire penală; acuzat, inculpat, pârât. – V. învinui.
învinuitului
ÎNVINUÍT, -Ă, învinuiți, -te, adj. Care este sau a fost învinuit. ♦ (Substantivat) Persoană aflată sub urmărire penală; acuzat, inculpat, pârât. – V. învinui.
învinuiși
ÎNVINUÍ, învinuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera vinovat; a (se) învinovăți; a (se) acuza. ♦ Tranz. Spec. A acuza pe cineva în fața unei instanțe judecătorești; a inculpa. – În + vină + suf. -ui. DOOM
învinuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinuiésc, imperf. 3 sg. învinuiá; conj. prez. 3 să învinuiáscă
învinuiți
ÎNVINUÍ, învinuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera vinovat; a (se) învinovăți; a (se) acuza. ♦ Tranz. Spec. A acuza pe cineva în fața unei instanțe judecătorești; a inculpa. – În + vină + suf. -ui. DOOM
învinuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinuiésc, imperf. 3 sg. învinuiá; conj. prez. 3 să învinuiáscă
învinuiți
ÎNVINUÍT, -Ă, învinuiți, -te, adj. Care este sau a fost învinuit. ♦ (Substantivat) Persoană aflată sub urmărire penală; acuzat, inculpat, pârât. – V. învinui.
învinuiții
ÎNVINUÍT, -Ă, învinuiți, -te, adj. Care este sau a fost învinuit. ♦ (Substantivat) Persoană aflată sub urmărire penală; acuzat, inculpat, pârât. – V. învinui.
învinuiților
ÎNVINUÍT, -Ă, învinuiți, -te, adj. Care este sau a fost învinuit. ♦ (Substantivat) Persoană aflată sub urmărire penală; acuzat, inculpat, pârât. – V. învinui.
învinși
ÎNVÍNS, -Ă, învinși, -se, adj. (Adesea substantivat) Biruit, înfrânt; p. ext. supus. – V. învinge.
învinșii
ÎNVÍNS, -Ă, învinși, -se, adj. (Adesea substantivat) Biruit, înfrânt; p. ext. supus. – V. învinge.
învinșilor
ÎNVÍNS, -Ă, învinși, -se, adj. (Adesea substantivat) Biruit, înfrânt; p. ext. supus. – V. învinge.
înviora
ÎNVIORÁ, înviorez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face (mai) vioi; a (se) trezi din amorțeală; a (se) dezmorți, a reveni sau a face să-și revină în simțiri; p. ext. a (se) însufleți, a (se) înveseli; a (se) îmbărbăta. [Pr.: -vi-o-] – Et. nec. DOOM
înviorá (a ~) (-vi-o-) vb., ind. prez. 3 învioreáză
înviorai
ÎNVIORÁ, înviorez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face (mai) vioi; a (se) trezi din amorțeală; a (se) dezmorți, a reveni sau a face să-și revină în simțiri; p. ext. a (se) însufleți, a (se) înveseli; a (se) îmbărbăta. [Pr.: -vi-o-] – Et. nec. DOOM
înviorá (a ~) (-vi-o-) vb., ind. prez. 3 învioreáză
învioram
ÎNVIORÁ, înviorez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face (mai) vioi; a (se) trezi din amorțeală; a (se) dezmorți, a reveni sau a face să-și revină în simțiri; p. ext. a (se) însufleți, a (se) înveseli; a (se) îmbărbăta. [Pr.: -vi-o-] – Et. nec. DOOM
înviorá (a ~) (-vi-o-) vb., ind. prez. 3 învioreáză
înviorare
ÎNVIORÁ, înviorez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face (mai) vioi; a (se) trezi din amorțeală; a (se) dezmorți, a reveni sau a face să-și revină în simțiri; p. ext. a (se) însufleți, a (se) înveseli; a (se) îmbărbăta. [Pr.: -vi-o-] – Et. nec. DOOM
înviorá (a ~) (-vi-o-) vb., ind. prez. 3 învioreáză
înviorare
ÎNVIORÁRE, înviorări, s. f. Acțiunea de a (se) înviora și rezultatul ei; dezmorțire, însuflețire. [Pr.: -vi-o-] – V. înviora. DOOM
învioráre (-vi-o-) s. f., g.-d. art. înviorắrii; pl. înviorắri
înviorarea
ÎNVIORÁRE, înviorări, s. f. Acțiunea de a (se) înviora și rezultatul ei; dezmorțire, însuflețire. [Pr.: -vi-o-] – V. înviora. DOOM
învioráre (-vi-o-) s. f., g.-d. art. înviorắrii; pl. înviorắri
înviorară
ÎNVIORÁ, înviorez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face (mai) vioi; a (se) trezi din amorțeală; a (se) dezmorți, a reveni sau a face să-și revină în simțiri; p. ext. a (se) însufleți, a (se) înveseli; a (se) îmbărbăta. [Pr.: -vi-o-] – Et. nec. DOOM
înviorá (a ~) (-vi-o-) vb., ind. prez. 3 învioreáză
înviorarăm
ÎNVIORÁ, înviorez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face (mai) vioi; a (se) trezi din amorțeală; a (se) dezmorți, a reveni sau a face să-și revină în simțiri; p. ext. a (se) însufleți, a (se) înveseli; a (se) îmbărbăta. [Pr.: -vi-o-] – Et. nec. DOOM
înviorá (a ~) (-vi-o-) vb., ind. prez. 3 învioreáză
înviorarăți
ÎNVIORÁ, înviorez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face (mai) vioi; a (se) trezi din amorțeală; a (se) dezmorți, a reveni sau a face să-și revină în simțiri; p. ext. a (se) însufleți, a (se) înveseli; a (se) îmbărbăta. [Pr.: -vi-o-] – Et. nec. DOOM
înviorá (a ~) (-vi-o-) vb., ind. prez. 3 învioreáză
înviorase
ÎNVIORÁ, înviorez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face (mai) vioi; a (se) trezi din amorțeală; a (se) dezmorți, a reveni sau a face să-și revină în simțiri; p. ext. a (se) însufleți, a (se) înveseli; a (se) îmbărbăta. [Pr.: -vi-o-] – Et. nec. DOOM
înviorá (a ~) (-vi-o-) vb., ind. prez. 3 învioreáză
înviorasem
ÎNVIORÁ, înviorez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face (mai) vioi; a (se) trezi din amorțeală; a (se) dezmorți, a reveni sau a face să-și revină în simțiri; p. ext. a (se) însufleți, a (se) înveseli; a (se) îmbărbăta. [Pr.: -vi-o-] – Et. nec. DOOM
înviorá (a ~) (-vi-o-) vb., ind. prez. 3 învioreáză
învioraseră
ÎNVIORÁ, înviorez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face (mai) vioi; a (se) trezi din amorțeală; a (se) dezmorți, a reveni sau a face să-și revină în simțiri; p. ext. a (se) însufleți, a (se) înveseli; a (se) îmbărbăta. [Pr.: -vi-o-] – Et. nec. DOOM
înviorá (a ~) (-vi-o-) vb., ind. prez. 3 învioreáză
învioraserăm
ÎNVIORÁ, înviorez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face (mai) vioi; a (se) trezi din amorțeală; a (se) dezmorți, a reveni sau a face să-și revină în simțiri; p. ext. a (se) însufleți, a (se) înveseli; a (se) îmbărbăta. [Pr.: -vi-o-] – Et. nec. DOOM
înviorá (a ~) (-vi-o-) vb., ind. prez. 3 învioreáză
învioraserăți
ÎNVIORÁ, înviorez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face (mai) vioi; a (se) trezi din amorțeală; a (se) dezmorți, a reveni sau a face să-și revină în simțiri; p. ext. a (se) însufleți, a (se) înveseli; a (se) îmbărbăta. [Pr.: -vi-o-] – Et. nec. DOOM
înviorá (a ~) (-vi-o-) vb., ind. prez. 3 învioreáză
învioraseși
ÎNVIORÁ, înviorez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face (mai) vioi; a (se) trezi din amorțeală; a (se) dezmorți, a reveni sau a face să-și revină în simțiri; p. ext. a (se) însufleți, a (se) înveseli; a (se) îmbărbăta. [Pr.: -vi-o-] – Et. nec. DOOM
înviorá (a ~) (-vi-o-) vb., ind. prez. 3 învioreáză
învioraseți
ÎNVIORÁ, înviorez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face (mai) vioi; a (se) trezi din amorțeală; a (se) dezmorți, a reveni sau a face să-și revină în simțiri; p. ext. a (se) însufleți, a (se) înveseli; a (se) îmbărbăta. [Pr.: -vi-o-] – Et. nec. DOOM
înviorá (a ~) (-vi-o-) vb., ind. prez. 3 învioreáză
înviorat
ÎNVIORÁ, înviorez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face (mai) vioi; a (se) trezi din amorțeală; a (se) dezmorți, a reveni sau a face să-și revină în simțiri; p. ext. a (se) însufleți, a (se) înveseli; a (se) îmbărbăta. [Pr.: -vi-o-] – Et. nec. DOOM
înviorá (a ~) (-vi-o-) vb., ind. prez. 3 învioreáză
înviorat
ÎNVIORÁT, -Ă, înviorați, -te, adj. Care a devenit vioi; însuflețit, îmbărbătat. [Pr.: -vi-o-] – V. înviora.
înviorata
ÎNVIORÁT, -Ă, înviorați, -te, adj. Care a devenit vioi; însuflețit, îmbărbătat. [Pr.: -vi-o-] – V. înviora.
înviorate
ÎNVIORÁT, -Ă, înviorați, -te, adj. Care a devenit vioi; însuflețit, îmbărbătat. [Pr.: -vi-o-] – V. înviora.
învioratei
ÎNVIORÁT, -Ă, înviorați, -te, adj. Care a devenit vioi; însuflețit, îmbărbătat. [Pr.: -vi-o-] – V. înviora.
învioratele
ÎNVIORÁT, -Ă, înviorați, -te, adj. Care a devenit vioi; însuflețit, îmbărbătat. [Pr.: -vi-o-] – V. înviora.
învioratelor
ÎNVIORÁT, -Ă, înviorați, -te, adj. Care a devenit vioi; însuflețit, îmbărbătat. [Pr.: -vi-o-] – V. înviora.
învioratul
ÎNVIORÁT, -Ă, înviorați, -te, adj. Care a devenit vioi; însuflețit, îmbărbătat. [Pr.: -vi-o-] – V. înviora.
învioratului
ÎNVIORÁT, -Ă, înviorați, -te, adj. Care a devenit vioi; însuflețit, îmbărbătat. [Pr.: -vi-o-] – V. înviora.
înviorau
ÎNVIORÁ, înviorez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face (mai) vioi; a (se) trezi din amorțeală; a (se) dezmorți, a reveni sau a face să-și revină în simțiri; p. ext. a (se) însufleți, a (se) înveseli; a (se) îmbărbăta. [Pr.: -vi-o-] – Et. nec. DOOM
înviorá (a ~) (-vi-o-) vb., ind. prez. 3 învioreáză
înviorași
ÎNVIORÁ, înviorez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face (mai) vioi; a (se) trezi din amorțeală; a (se) dezmorți, a reveni sau a face să-și revină în simțiri; p. ext. a (se) însufleți, a (se) înveseli; a (se) îmbărbăta. [Pr.: -vi-o-] – Et. nec. DOOM
înviorá (a ~) (-vi-o-) vb., ind. prez. 3 învioreáză
înviorați
ÎNVIORÁ, înviorez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face (mai) vioi; a (se) trezi din amorțeală; a (se) dezmorți, a reveni sau a face să-și revină în simțiri; p. ext. a (se) însufleți, a (se) înveseli; a (se) îmbărbăta. [Pr.: -vi-o-] – Et. nec. DOOM
înviorá (a ~) (-vi-o-) vb., ind. prez. 3 învioreáză
înviorați
ÎNVIORÁT, -Ă, înviorați, -te, adj. Care a devenit vioi; însuflețit, îmbărbătat. [Pr.: -vi-o-] – V. înviora.
înviorații
ÎNVIORÁT, -Ă, înviorați, -te, adj. Care a devenit vioi; însuflețit, îmbărbătat. [Pr.: -vi-o-] – V. înviora.
învioraților
ÎNVIORÁT, -Ă, înviorați, -te, adj. Care a devenit vioi; însuflețit, îmbărbătat. [Pr.: -vi-o-] – V. înviora.
înviorează
ÎNVIORÁ, înviorez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face (mai) vioi; a (se) trezi din amorțeală; a (se) dezmorți, a reveni sau a face să-și revină în simțiri; p. ext. a (se) însufleți, a (se) înveseli; a (se) îmbărbăta. [Pr.: -vi-o-] – Et. nec. DOOM
înviorá (a ~) (-vi-o-) vb., ind. prez. 3 învioreáză
înviorez
ÎNVIORÁ, înviorez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face (mai) vioi; a (se) trezi din amorțeală; a (se) dezmorți, a reveni sau a face să-și revină în simțiri; p. ext. a (se) însufleți, a (se) înveseli; a (se) îmbărbăta. [Pr.: -vi-o-] – Et. nec. DOOM
înviorá (a ~) (-vi-o-) vb., ind. prez. 3 învioreáză
învioreze
ÎNVIORÁ, înviorez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face (mai) vioi; a (se) trezi din amorțeală; a (se) dezmorți, a reveni sau a face să-și revină în simțiri; p. ext. a (se) însufleți, a (se) înveseli; a (se) îmbărbăta. [Pr.: -vi-o-] – Et. nec. DOOM
înviorá (a ~) (-vi-o-) vb., ind. prez. 3 învioreáză
înviorezi
ÎNVIORÁ, înviorez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face (mai) vioi; a (se) trezi din amorțeală; a (se) dezmorți, a reveni sau a face să-și revină în simțiri; p. ext. a (se) însufleți, a (se) înveseli; a (se) îmbărbăta. [Pr.: -vi-o-] – Et. nec. DOOM
înviorá (a ~) (-vi-o-) vb., ind. prez. 3 învioreáză
înviorând
ÎNVIORÁ, înviorez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face (mai) vioi; a (se) trezi din amorțeală; a (se) dezmorți, a reveni sau a face să-și revină în simțiri; p. ext. a (se) însufleți, a (se) înveseli; a (se) îmbărbăta. [Pr.: -vi-o-] – Et. nec. DOOM
înviorá (a ~) (-vi-o-) vb., ind. prez. 3 învioreáză
înviorînd
ÎNVIORÁ, înviorez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face (mai) vioi; a (se) trezi din amorțeală; a (se) dezmorți, a reveni sau a face să-și revină în simțiri; p. ext. a (se) însufleți, a (se) înveseli; a (se) îmbărbăta. [Pr.: -vi-o-] – Et. nec. DOOM
înviorá (a ~) (-vi-o-) vb., ind. prez. 3 învioreáză
înviorări
ÎNVIORÁRE, înviorări, s. f. Acțiunea de a (se) înviora și rezultatul ei; dezmorțire, însuflețire. [Pr.: -vi-o-] – V. înviora. DOOM
învioráre (-vi-o-) s. f., g.-d. art. înviorắrii; pl. înviorắri
înviorării
ÎNVIORÁRE, înviorări, s. f. Acțiunea de a (se) înviora și rezultatul ei; dezmorțire, însuflețire. [Pr.: -vi-o-] – V. înviora. DOOM
învioráre (-vi-o-) s. f., g.-d. art. înviorắrii; pl. înviorắri
înviorările
ÎNVIORÁRE, înviorări, s. f. Acțiunea de a (se) înviora și rezultatul ei; dezmorțire, însuflețire. [Pr.: -vi-o-] – V. înviora. DOOM
învioráre (-vi-o-) s. f., g.-d. art. înviorắrii; pl. înviorắri
înviorărilor
ÎNVIORÁRE, înviorări, s. f. Acțiunea de a (se) înviora și rezultatul ei; dezmorțire, însuflețire. [Pr.: -vi-o-] – V. înviora. DOOM
învioráre (-vi-o-) s. f., g.-d. art. înviorắrii; pl. înviorắri
înviorătoare
ÎNVIORĂTÓR, -OÁRE, înviorători, -oare, adj. Care înviorează, care însuflețește; care îmbărbătează. [Pr.: -vi-o-] – Înviora + suf. -ător. DOOM
înviorătór (-vi-o-) adj. m., pl. înviorătóri; f. sg. și pl. înviorătoáre
înviorătoarea
ÎNVIORĂTÓR, -OÁRE, înviorători, -oare, adj. Care înviorează, care însuflețește; care îmbărbătează. [Pr.: -vi-o-] – Înviora + suf. -ător. DOOM
înviorătór (-vi-o-) adj. m., pl. înviorătóri; f. sg. și pl. înviorătoáre
înviorătoarei
ÎNVIORĂTÓR, -OÁRE, înviorători, -oare, adj. Care înviorează, care însuflețește; care îmbărbătează. [Pr.: -vi-o-] – Înviora + suf. -ător. DOOM
înviorătór (-vi-o-) adj. m., pl. înviorătóri; f. sg. și pl. înviorătoáre
înviorătoarele
ÎNVIORĂTÓR, -OÁRE, înviorători, -oare, adj. Care înviorează, care însuflețește; care îmbărbătează. [Pr.: -vi-o-] – Înviora + suf. -ător. DOOM
înviorătór (-vi-o-) adj. m., pl. înviorătóri; f. sg. și pl. înviorătoáre
înviorătoarelor
ÎNVIORĂTÓR, -OÁRE, înviorători, -oare, adj. Care înviorează, care însuflețește; care îmbărbătează. [Pr.: -vi-o-] – Înviora + suf. -ător. DOOM
înviorătór (-vi-o-) adj. m., pl. înviorătóri; f. sg. și pl. înviorătoáre
înviorător
ÎNVIORĂTÓR, -OÁRE, înviorători, -oare, adj. Care înviorează, care însuflețește; care îmbărbătează. [Pr.: -vi-o-] – Înviora + suf. -ător. DOOM
înviorătór (-vi-o-) adj. m., pl. înviorătóri; f. sg. și pl. înviorătoáre
înviorători
ÎNVIORĂTÓR, -OÁRE, înviorători, -oare, adj. Care înviorează, care însuflețește; care îmbărbătează. [Pr.: -vi-o-] – Înviora + suf. -ător. DOOM
înviorătór (-vi-o-) adj. m., pl. înviorătóri; f. sg. și pl. înviorătoáre
înviorătorii
ÎNVIORĂTÓR, -OÁRE, înviorători, -oare, adj. Care înviorează, care însuflețește; care îmbărbătează. [Pr.: -vi-o-] – Înviora + suf. -ător. DOOM
înviorătór (-vi-o-) adj. m., pl. înviorătóri; f. sg. și pl. înviorătoáre
înviorătorilor
ÎNVIORĂTÓR, -OÁRE, înviorători, -oare, adj. Care înviorează, care însuflețește; care îmbărbătează. [Pr.: -vi-o-] – Înviora + suf. -ător. DOOM
înviorătór (-vi-o-) adj. m., pl. înviorătóri; f. sg. și pl. înviorătoáre
înviorătorul
ÎNVIORĂTÓR, -OÁRE, înviorători, -oare, adj. Care înviorează, care însuflețește; care îmbărbătează. [Pr.: -vi-o-] – Înviora + suf. -ător. DOOM
înviorătór (-vi-o-) adj. m., pl. înviorătóri; f. sg. și pl. înviorătoáre
înviorătorului
ÎNVIORĂTÓR, -OÁRE, înviorători, -oare, adj. Care înviorează, care însuflețește; care îmbărbătează. [Pr.: -vi-o-] – Înviora + suf. -ător. DOOM
înviorătór (-vi-o-) adj. m., pl. înviorătóri; f. sg. și pl. înviorătoáre
învioșa
ÎNVIOȘÁ, învioșez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înviora. [Pr.: -vi-o-] – Cf. viu. DOOM
învioșá (a ~) (reg.) (-vi-o-) vb., ind. prez. 3 învioșeáză, 1 pl. învioșắm; conj. prez. 3 să învioșéze; ger. învioșấnd
învioșai
ÎNVIOȘÁ, învioșez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înviora. [Pr.: -vi-o-] – Cf. viu. DOOM
învioșá (a ~) (reg.) (-vi-o-) vb., ind. prez. 3 învioșeáză, 1 pl. învioșắm; conj. prez. 3 să învioșéze; ger. învioșấnd
învioșam
ÎNVIOȘÁ, învioșez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înviora. [Pr.: -vi-o-] – Cf. viu. DOOM
învioșá (a ~) (reg.) (-vi-o-) vb., ind. prez. 3 învioșeáză, 1 pl. învioșắm; conj. prez. 3 să învioșéze; ger. învioșấnd
învioșare
ÎNVIOȘÁ, învioșez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înviora. [Pr.: -vi-o-] – Cf. viu. DOOM
învioșá (a ~) (reg.) (-vi-o-) vb., ind. prez. 3 învioșeáză, 1 pl. învioșắm; conj. prez. 3 să învioșéze; ger. învioșấnd
învioșare
ÎNVIOȘÁRE, învioșări, s. f. (Reg.) Acțiunea de a (se) învioșa; înviorare. [Pr.: -vi-o-] – V. învioșa. DOOM
învioșáre (reg.) (-vi-o-) s. f., g.-d. art. învioșắrii; pl. învioșắri
învioșarea
ÎNVIOȘÁRE, învioșări, s. f. (Reg.) Acțiunea de a (se) învioșa; înviorare. [Pr.: -vi-o-] – V. învioșa. DOOM
învioșáre (reg.) (-vi-o-) s. f., g.-d. art. învioșắrii; pl. învioșắri
învioșară
ÎNVIOȘÁ, învioșez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înviora. [Pr.: -vi-o-] – Cf. viu. DOOM
învioșá (a ~) (reg.) (-vi-o-) vb., ind. prez. 3 învioșeáză, 1 pl. învioșắm; conj. prez. 3 să învioșéze; ger. învioșấnd
învioșarăm
ÎNVIOȘÁ, învioșez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înviora. [Pr.: -vi-o-] – Cf. viu. DOOM
învioșá (a ~) (reg.) (-vi-o-) vb., ind. prez. 3 învioșeáză, 1 pl. învioșắm; conj. prez. 3 să învioșéze; ger. învioșấnd
învioșarăți
ÎNVIOȘÁ, învioșez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înviora. [Pr.: -vi-o-] – Cf. viu. DOOM
învioșá (a ~) (reg.) (-vi-o-) vb., ind. prez. 3 învioșeáză, 1 pl. învioșắm; conj. prez. 3 să învioșéze; ger. învioșấnd
învioșase
ÎNVIOȘÁ, învioșez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înviora. [Pr.: -vi-o-] – Cf. viu. DOOM
învioșá (a ~) (reg.) (-vi-o-) vb., ind. prez. 3 învioșeáză, 1 pl. învioșắm; conj. prez. 3 să învioșéze; ger. învioșấnd
învioșasem
ÎNVIOȘÁ, învioșez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înviora. [Pr.: -vi-o-] – Cf. viu. DOOM
învioșá (a ~) (reg.) (-vi-o-) vb., ind. prez. 3 învioșeáză, 1 pl. învioșắm; conj. prez. 3 să învioșéze; ger. învioșấnd
învioșaseră
ÎNVIOȘÁ, învioșez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înviora. [Pr.: -vi-o-] – Cf. viu. DOOM
învioșá (a ~) (reg.) (-vi-o-) vb., ind. prez. 3 învioșeáză, 1 pl. învioșắm; conj. prez. 3 să învioșéze; ger. învioșấnd
învioșaserăm
ÎNVIOȘÁ, învioșez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înviora. [Pr.: -vi-o-] – Cf. viu. DOOM
învioșá (a ~) (reg.) (-vi-o-) vb., ind. prez. 3 învioșeáză, 1 pl. învioșắm; conj. prez. 3 să învioșéze; ger. învioșấnd
învioșaserăți
ÎNVIOȘÁ, învioșez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înviora. [Pr.: -vi-o-] – Cf. viu. DOOM
învioșá (a ~) (reg.) (-vi-o-) vb., ind. prez. 3 învioșeáză, 1 pl. învioșắm; conj. prez. 3 să învioșéze; ger. învioșấnd
învioșaseși
ÎNVIOȘÁ, învioșez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înviora. [Pr.: -vi-o-] – Cf. viu. DOOM
învioșá (a ~) (reg.) (-vi-o-) vb., ind. prez. 3 învioșeáză, 1 pl. învioșắm; conj. prez. 3 să învioșéze; ger. învioșấnd
învioșaseți
ÎNVIOȘÁ, învioșez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înviora. [Pr.: -vi-o-] – Cf. viu. DOOM
învioșá (a ~) (reg.) (-vi-o-) vb., ind. prez. 3 învioșeáză, 1 pl. învioșắm; conj. prez. 3 să învioșéze; ger. învioșấnd
învioșat
ÎNVIOȘÁ, învioșez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înviora. [Pr.: -vi-o-] – Cf. viu. DOOM
învioșá (a ~) (reg.) (-vi-o-) vb., ind. prez. 3 învioșeáză, 1 pl. învioșắm; conj. prez. 3 să învioșéze; ger. învioșấnd
învioșat
ÎNVIOȘÁT, -Ă, învioșați, -te, adj. (Reg.) Înviorat. [Pr.: -vi-o-] – V. învioșa.
învioșata
ÎNVIOȘÁT, -Ă, învioșați, -te, adj. (Reg.) Înviorat. [Pr.: -vi-o-] – V. învioșa.
învioșate
ÎNVIOȘÁT, -Ă, învioșați, -te, adj. (Reg.) Înviorat. [Pr.: -vi-o-] – V. învioșa.
învioșatei
ÎNVIOȘÁT, -Ă, învioșați, -te, adj. (Reg.) Înviorat. [Pr.: -vi-o-] – V. învioșa.
învioșatele
ÎNVIOȘÁT, -Ă, învioșați, -te, adj. (Reg.) Înviorat. [Pr.: -vi-o-] – V. învioșa.
învioșatelor
ÎNVIOȘÁT, -Ă, învioșați, -te, adj. (Reg.) Înviorat. [Pr.: -vi-o-] – V. învioșa.
învioșatul
ÎNVIOȘÁT, -Ă, învioșați, -te, adj. (Reg.) Înviorat. [Pr.: -vi-o-] – V. învioșa.
învioșatului
ÎNVIOȘÁT, -Ă, învioșați, -te, adj. (Reg.) Înviorat. [Pr.: -vi-o-] – V. învioșa.
învioșau
ÎNVIOȘÁ, învioșez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înviora. [Pr.: -vi-o-] – Cf. viu. DOOM
învioșá (a ~) (reg.) (-vi-o-) vb., ind. prez. 3 învioșeáză, 1 pl. învioșắm; conj. prez. 3 să învioșéze; ger. învioșấnd
învioșași
ÎNVIOȘÁ, învioșez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înviora. [Pr.: -vi-o-] – Cf. viu. DOOM
învioșá (a ~) (reg.) (-vi-o-) vb., ind. prez. 3 învioșeáză, 1 pl. învioșắm; conj. prez. 3 să învioșéze; ger. învioșấnd
învioșați
ÎNVIOȘÁ, învioșez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înviora. [Pr.: -vi-o-] – Cf. viu. DOOM
învioșá (a ~) (reg.) (-vi-o-) vb., ind. prez. 3 învioșeáză, 1 pl. învioșắm; conj. prez. 3 să învioșéze; ger. învioșấnd
învioșați
ÎNVIOȘÁT, -Ă, învioșați, -te, adj. (Reg.) Înviorat. [Pr.: -vi-o-] – V. învioșa.
învioșații
ÎNVIOȘÁT, -Ă, învioșați, -te, adj. (Reg.) Înviorat. [Pr.: -vi-o-] – V. învioșa.
învioșaților
ÎNVIOȘÁT, -Ă, învioșați, -te, adj. (Reg.) Înviorat. [Pr.: -vi-o-] – V. învioșa.
învioșează
ÎNVIOȘÁ, învioșez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înviora. [Pr.: -vi-o-] – Cf. viu. DOOM
învioșá (a ~) (reg.) (-vi-o-) vb., ind. prez. 3 învioșeáză, 1 pl. învioșắm; conj. prez. 3 să învioșéze; ger. învioșấnd
învioșez
ÎNVIOȘÁ, învioșez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înviora. [Pr.: -vi-o-] – Cf. viu. DOOM
învioșá (a ~) (reg.) (-vi-o-) vb., ind. prez. 3 învioșeáză, 1 pl. învioșắm; conj. prez. 3 să învioșéze; ger. învioșấnd
învioșeze
ÎNVIOȘÁ, învioșez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înviora. [Pr.: -vi-o-] – Cf. viu. DOOM
învioșá (a ~) (reg.) (-vi-o-) vb., ind. prez. 3 învioșeáză, 1 pl. învioșắm; conj. prez. 3 să învioșéze; ger. învioșấnd
învioșezi
ÎNVIOȘÁ, învioșez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înviora. [Pr.: -vi-o-] – Cf. viu. DOOM
învioșá (a ~) (reg.) (-vi-o-) vb., ind. prez. 3 învioșeáză, 1 pl. învioșắm; conj. prez. 3 să învioșéze; ger. învioșấnd
învioșând
ÎNVIOȘÁ, învioșez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înviora. [Pr.: -vi-o-] – Cf. viu. DOOM
învioșá (a ~) (reg.) (-vi-o-) vb., ind. prez. 3 învioșeáză, 1 pl. învioșắm; conj. prez. 3 să învioșéze; ger. învioșấnd
învioșînd
ÎNVIOȘÁ, învioșez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înviora. [Pr.: -vi-o-] – Cf. viu. DOOM
învioșá (a ~) (reg.) (-vi-o-) vb., ind. prez. 3 învioșeáză, 1 pl. învioșắm; conj. prez. 3 să învioșéze; ger. învioșấnd
învioșări
ÎNVIOȘÁRE, învioșări, s. f. (Reg.) Acțiunea de a (se) învioșa; înviorare. [Pr.: -vi-o-] – V. învioșa. DOOM
învioșáre (reg.) (-vi-o-) s. f., g.-d. art. învioșắrii; pl. învioșắri
învioșării
ÎNVIOȘÁRE, învioșări, s. f. (Reg.) Acțiunea de a (se) învioșa; înviorare. [Pr.: -vi-o-] – V. învioșa. DOOM
învioșáre (reg.) (-vi-o-) s. f., g.-d. art. învioșắrii; pl. învioșắri
învioșările
ÎNVIOȘÁRE, învioșări, s. f. (Reg.) Acțiunea de a (se) învioșa; înviorare. [Pr.: -vi-o-] – V. învioșa. DOOM
învioșáre (reg.) (-vi-o-) s. f., g.-d. art. învioșắrii; pl. învioșắri
învioșărilor
ÎNVIOȘÁRE, învioșări, s. f. (Reg.) Acțiunea de a (se) învioșa; înviorare. [Pr.: -vi-o-] – V. învioșa. DOOM
învioșáre (reg.) (-vi-o-) s. f., g.-d. art. învioșắrii; pl. învioșắri
învita
învitá (învitéz, învitát), vb. – 1. A incita, a stimula. – 2. A provoca, a ațîța. – 3. (Refl.) A se reuni, a se întruni. Lat. invitāre (Pușcariu 903; Candrea-Dens., 898; Tiktin; DAR). Înv., se aude încă în unele regiuni; a fost înlocuit aproape complet de dubletul său invita, vb. (a pofti), din fr. inviter. – Der. învitător, adj. (instigator); învitătură, s. f. (înv., instigare).
învitator
ÎNVITATÓR, -OÁRE s. m. și f. v. invitator.
învoalbe
ÎNVOÁLBE, învólb, vb. III. (Reg.) 1. Refl. A se învolbura, a se învârteji; (despre ființe) a se învârti pe loc. 2. Refl. (Despre plante) A se dezvolta, a crește. ♦ Tranz. A holba ochii. 3. Tranz. A pregăti firele pentru năvădit. [Var.: învolbá vb. I] – Lat. involvere.
învoalbe
ÎNVOÁLBE, învólb, vb. III. (Reg.) 1. Refl. A se învolbura, a se învârteji; (despre ființe) a se învârti pe loc. 2. Refl. (Despre plante) A se dezvolta, a crește. ♦ Tranz. A holba ochii. 3. Tranz. A pregăti firele pentru năvădit. [Var.: învolbá vb. I] – Lat. involvere.
învoalbere
ÎNVOÁLBE, învólb, vb. III. (Reg.) 1. Refl. A se învolbura, a se învârteji; (despre ființe) a se învârti pe loc. 2. Refl. (Despre plante) A se dezvolta, a crește. ♦ Tranz. A holba ochii. 3. Tranz. A pregăti firele pentru năvădit. [Var.: învolbá vb. I] – Lat. involvere.
învoalta
ÎNVÓLT, ÎNVOÁLTĂ, învolți, învoalte, adj. (Rar) 1. (Despre flori) Cu petale multe și dese; bătut2, înfoiat, bogat. ♦ (Despre păr, pene, coamă) Des, îmbelșugat, bogat. 2. Rotunjit, plin, umflat, înfoiat. [Var.: (înv.) învóltă adj.] – Lat. *invol(u)tus (< involvere). DOOM
învólt (rar) adj. m., pl. învólți; f. învoáltă, pl. învoálte
învoalte
ÎNVÓLT, ÎNVOÁLTĂ, învolți, învoalte, adj. (Rar) 1. (Despre flori) Cu petale multe și dese; bătut2, înfoiat, bogat. ♦ (Despre păr, pene, coamă) Des, îmbelșugat, bogat. 2. Rotunjit, plin, umflat, înfoiat. [Var.: (înv.) învóltă adj.] – Lat. *invol(u)tus (< involvere). DOOM
învólt (rar) adj. m., pl. învólți; f. învoáltă, pl. învoálte
învoaltei
ÎNVÓLT, ÎNVOÁLTĂ, învolți, învoalte, adj. (Rar) 1. (Despre flori) Cu petale multe și dese; bătut2, înfoiat, bogat. ♦ (Despre păr, pene, coamă) Des, îmbelșugat, bogat. 2. Rotunjit, plin, umflat, înfoiat. [Var.: (înv.) învóltă adj.] – Lat. *invol(u)tus (< involvere). DOOM
învólt (rar) adj. m., pl. învólți; f. învoáltă, pl. învoálte
învoaltele
ÎNVÓLT, ÎNVOÁLTĂ, învolți, învoalte, adj. (Rar) 1. (Despre flori) Cu petale multe și dese; bătut2, înfoiat, bogat. ♦ (Despre păr, pene, coamă) Des, îmbelșugat, bogat. 2. Rotunjit, plin, umflat, înfoiat. [Var.: (înv.) învóltă adj.] – Lat. *invol(u)tus (< involvere). DOOM
învólt (rar) adj. m., pl. învólți; f. învoáltă, pl. învoálte
învoaltelor
ÎNVÓLT, ÎNVOÁLTĂ, învolți, învoalte, adj. (Rar) 1. (Despre flori) Cu petale multe și dese; bătut2, înfoiat, bogat. ♦ (Despre păr, pene, coamă) Des, îmbelșugat, bogat. 2. Rotunjit, plin, umflat, înfoiat. [Var.: (înv.) învóltă adj.] – Lat. *invol(u)tus (< involvere). DOOM
învólt (rar) adj. m., pl. învólți; f. învoáltă, pl. învoálte
învoi
ÎNVOÍ, învoiesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. A ajunge la o înțelegere, a cădea de acord, a se înțelege cu cineva. ♦ Refl. (Pop.) A se angaja, a se tocmi. 2. Refl. A se declara de acord cu ceva, a consimți la ceva. 3. Refl. recipr. (Pop.) A trăi în bună înțelegere cu cineva, a se înțelege, a se împăca. 4. Tranz. A acorda cuiva ceea ce cere; a permite, a îngădui. ♦ A permite cuiva să lipsească (pentru scurt timp) de la serviciu, de la școală, de la cazarmă etc. – În + voie. DOOM
învoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învoiésc, imperf. 3 sg. învoiá; conj. prez. 3 să învoiáscă
învoiala
ÎNVOIÁLĂ, învoieli, s. f. 1. Înțelegere, convenție, aranjament, acord. 2. Târg, tocmeală; p. ext. angajare. ◊ Învoială agricolă = tocmeală agricolă. 3. Permisie, îngăduire. – Învoi + suf. -eală. DOOM
învoiálă s. f., g.-d. art. învoiélii; pl. învoiéli
învoieli
ÎNVOIÁLĂ, învoieli, s. f. 1. Înțelegere, convenție, aranjament, acord. 2. Târg, tocmeală; p. ext. angajare. ◊ Învoială agricolă = tocmeală agricolă. 3. Permisie, îngăduire. – Învoi + suf. -eală. DOOM
învoiálă s. f., g.-d. art. învoiélii; pl. învoiéli
învoielii
ÎNVOIÁLĂ, învoieli, s. f. 1. Înțelegere, convenție, aranjament, acord. 2. Târg, tocmeală; p. ext. angajare. ◊ Învoială agricolă = tocmeală agricolă. 3. Permisie, îngăduire. – Învoi + suf. -eală. DOOM
învoiálă s. f., g.-d. art. învoiélii; pl. învoiéli
învoielile
ÎNVOIÁLĂ, învoieli, s. f. 1. Înțelegere, convenție, aranjament, acord. 2. Târg, tocmeală; p. ext. angajare. ◊ Învoială agricolă = tocmeală agricolă. 3. Permisie, îngăduire. – Învoi + suf. -eală. DOOM
învoiálă s. f., g.-d. art. învoiélii; pl. învoiéli
învoielilor
ÎNVOIÁLĂ, învoieli, s. f. 1. Înțelegere, convenție, aranjament, acord. 2. Târg, tocmeală; p. ext. angajare. ◊ Învoială agricolă = tocmeală agricolă. 3. Permisie, îngăduire. – Învoi + suf. -eală. DOOM
învoiálă s. f., g.-d. art. învoiélii; pl. învoiéli
învoinicea
ÎNVOINICÍ, învoinicesc, vb. IV. Refl. (Rar) A deveni voinic, a se înzdrăveni. – În + voinic. DOOM
învoinicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învoinicésc, imperf. 3 sg. învoiniceá; conj. prez. 3 să învoiniceáscă
învoiniceai
ÎNVOINICÍ, învoinicesc, vb. IV. Refl. (Rar) A deveni voinic, a se înzdrăveni. – În + voinic. DOOM
învoinicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învoinicésc, imperf. 3 sg. învoiniceá; conj. prez. 3 să învoiniceáscă
învoiniceam
ÎNVOINICÍ, învoinicesc, vb. IV. Refl. (Rar) A deveni voinic, a se înzdrăveni. – În + voinic. DOOM
învoinicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învoinicésc, imperf. 3 sg. învoiniceá; conj. prez. 3 să învoiniceáscă
învoinicească
ÎNVOINICÍ, învoinicesc, vb. IV. Refl. (Rar) A deveni voinic, a se înzdrăveni. – În + voinic. DOOM
învoinicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învoinicésc, imperf. 3 sg. învoiniceá; conj. prez. 3 să învoiniceáscă
învoiniceau
ÎNVOINICÍ, învoinicesc, vb. IV. Refl. (Rar) A deveni voinic, a se înzdrăveni. – În + voinic. DOOM
învoinicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învoinicésc, imperf. 3 sg. învoiniceá; conj. prez. 3 să învoiniceáscă
învoiniceați
ÎNVOINICÍ, învoinicesc, vb. IV. Refl. (Rar) A deveni voinic, a se înzdrăveni. – În + voinic. DOOM
învoinicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învoinicésc, imperf. 3 sg. învoiniceá; conj. prez. 3 să învoiniceáscă
învoinicesc
ÎNVOINICÍ, învoinicesc, vb. IV. Refl. (Rar) A deveni voinic, a se înzdrăveni. – În + voinic. DOOM
învoinicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învoinicésc, imperf. 3 sg. învoiniceá; conj. prez. 3 să învoiniceáscă
învoinicește
ÎNVOINICÍ, învoinicesc, vb. IV. Refl. (Rar) A deveni voinic, a se înzdrăveni. – În + voinic. DOOM
învoinicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învoinicésc, imperf. 3 sg. învoiniceá; conj. prez. 3 să învoiniceáscă
învoinicești
ÎNVOINICÍ, învoinicesc, vb. IV. Refl. (Rar) A deveni voinic, a se înzdrăveni. – În + voinic. DOOM
învoinicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învoinicésc, imperf. 3 sg. învoiniceá; conj. prez. 3 să învoiniceáscă
învoinici
ÎNVOINICÍ, învoinicesc, vb. IV. Refl. (Rar) A deveni voinic, a se înzdrăveni. – În + voinic. DOOM
învoinicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învoinicésc, imperf. 3 sg. învoiniceá; conj. prez. 3 să învoiniceáscă
învoinicii
ÎNVOINICÍ, învoinicesc, vb. IV. Refl. (Rar) A deveni voinic, a se înzdrăveni. – În + voinic. DOOM
învoinicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învoinicésc, imperf. 3 sg. învoiniceá; conj. prez. 3 să învoiniceáscă
învoinicim
ÎNVOINICÍ, învoinicesc, vb. IV. Refl. (Rar) A deveni voinic, a se înzdrăveni. – În + voinic. DOOM
învoinicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învoinicésc, imperf. 3 sg. învoiniceá; conj. prez. 3 să învoiniceáscă
învoinicind
ÎNVOINICÍ, învoinicesc, vb. IV. Refl. (Rar) A deveni voinic, a se înzdrăveni. – În + voinic. DOOM
învoinicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învoinicésc, imperf. 3 sg. învoiniceá; conj. prez. 3 să învoiniceáscă
învoinicire
ÎNVOINICÍ, învoinicesc, vb. IV. Refl. (Rar) A deveni voinic, a se înzdrăveni. – În + voinic. DOOM
învoinicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învoinicésc, imperf. 3 sg. învoiniceá; conj. prez. 3 să învoiniceáscă
învoinicire
ÎNVOINICÍ, învoinicesc, vb. IV. Refl. (Rar) A deveni voinic, a se înzdrăveni. – În + voinic.
învoiniciră
ÎNVOINICÍ, învoinicesc, vb. IV. Refl. (Rar) A deveni voinic, a se înzdrăveni. – În + voinic. DOOM
învoinicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învoinicésc, imperf. 3 sg. învoiniceá; conj. prez. 3 să învoiniceáscă
învoinicirăm
ÎNVOINICÍ, învoinicesc, vb. IV. Refl. (Rar) A deveni voinic, a se înzdrăveni. – În + voinic. DOOM
învoinicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învoinicésc, imperf. 3 sg. învoiniceá; conj. prez. 3 să învoiniceáscă
învoinicirăți
ÎNVOINICÍ, învoinicesc, vb. IV. Refl. (Rar) A deveni voinic, a se înzdrăveni. – În + voinic. DOOM
învoinicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învoinicésc, imperf. 3 sg. învoiniceá; conj. prez. 3 să învoiniceáscă
învoinicise
ÎNVOINICÍ, învoinicesc, vb. IV. Refl. (Rar) A deveni voinic, a se înzdrăveni. – În + voinic. DOOM
învoinicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învoinicésc, imperf. 3 sg. învoiniceá; conj. prez. 3 să învoiniceáscă
învoinicisem
ÎNVOINICÍ, învoinicesc, vb. IV. Refl. (Rar) A deveni voinic, a se înzdrăveni. – În + voinic. DOOM
învoinicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învoinicésc, imperf. 3 sg. învoiniceá; conj. prez. 3 să învoiniceáscă
învoiniciseră
ÎNVOINICÍ, învoinicesc, vb. IV. Refl. (Rar) A deveni voinic, a se înzdrăveni. – În + voinic. DOOM
învoinicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învoinicésc, imperf. 3 sg. învoiniceá; conj. prez. 3 să învoiniceáscă
învoiniciserăm
ÎNVOINICÍ, învoinicesc, vb. IV. Refl. (Rar) A deveni voinic, a se înzdrăveni. – În + voinic. DOOM
învoinicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învoinicésc, imperf. 3 sg. învoiniceá; conj. prez. 3 să învoiniceáscă
învoiniciserăți
ÎNVOINICÍ, învoinicesc, vb. IV. Refl. (Rar) A deveni voinic, a se înzdrăveni. – În + voinic. DOOM
învoinicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învoinicésc, imperf. 3 sg. învoiniceá; conj. prez. 3 să învoiniceáscă
învoiniciseși
ÎNVOINICÍ, învoinicesc, vb. IV. Refl. (Rar) A deveni voinic, a se înzdrăveni. – În + voinic. DOOM
învoinicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învoinicésc, imperf. 3 sg. învoiniceá; conj. prez. 3 să învoiniceáscă
învoiniciseți
ÎNVOINICÍ, învoinicesc, vb. IV. Refl. (Rar) A deveni voinic, a se înzdrăveni. – În + voinic. DOOM
învoinicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învoinicésc, imperf. 3 sg. învoiniceá; conj. prez. 3 să învoiniceáscă
învoinicit
ÎNVOINICÍ, învoinicesc, vb. IV. Refl. (Rar) A deveni voinic, a se înzdrăveni. – În + voinic. DOOM
învoinicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învoinicésc, imperf. 3 sg. învoiniceá; conj. prez. 3 să învoiniceáscă
învoiniciși
ÎNVOINICÍ, învoinicesc, vb. IV. Refl. (Rar) A deveni voinic, a se înzdrăveni. – În + voinic. DOOM
învoinicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învoinicésc, imperf. 3 sg. învoiniceá; conj. prez. 3 să învoiniceáscă
învoiniciți
ÎNVOINICÍ, învoinicesc, vb. IV. Refl. (Rar) A deveni voinic, a se înzdrăveni. – În + voinic. DOOM
învoinicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învoinicésc, imperf. 3 sg. învoiniceá; conj. prez. 3 să învoiniceáscă
învoioșa
ÎNVOIOȘÁ, învoioșez, vb. I. Refl. (Regional) A deveni vesel, voios, bine dispus; a se înveseli. Cînd privea împăratul la acești nuci mîndri, se mai învoioșa. SBIERA, P. 111. ◊ Tranz. Nici cîntecele lui Grigore... nu pot să-l învoioșeze. GHEREA, ST. CR. I 183. – Variantă: învoioșí (SBIERA, P. 72) vb. IV.
învoioșai
ÎNVOIOȘÁ, învoioșez, vb. I. Refl. (Regional) A deveni vesel, voios, bine dispus; a se înveseli. Cînd privea împăratul la acești nuci mîndri, se mai învoioșa. SBIERA, P. 111. ◊ Tranz. Nici cîntecele lui Grigore... nu pot să-l învoioșeze. GHEREA, ST. CR. I 183. – Variantă: învoioșí (SBIERA, P. 72) vb. IV.
învoioșam
ÎNVOIOȘÁ, învoioșez, vb. I. Refl. (Regional) A deveni vesel, voios, bine dispus; a se înveseli. Cînd privea împăratul la acești nuci mîndri, se mai învoioșa. SBIERA, P. 111. ◊ Tranz. Nici cîntecele lui Grigore... nu pot să-l învoioșeze. GHEREA, ST. CR. I 183. – Variantă: învoioșí (SBIERA, P. 72) vb. IV.
învoioșare
ÎNVOIOȘÁ, învoioșez, vb. I. Refl. (Regional) A deveni vesel, voios, bine dispus; a se înveseli. Cînd privea împăratul la acești nuci mîndri, se mai învoioșa. SBIERA, P. 111. ◊ Tranz. Nici cîntecele lui Grigore... nu pot să-l învoioșeze. GHEREA, ST. CR. I 183. – Variantă: învoioșí (SBIERA, P. 72) vb. IV.
învoioșare
ÎNVOIOȘÁ, învoioșez, vb. I. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) înveseli. – Din în- + voios.
învoioșară
ÎNVOIOȘÁ, învoioșez, vb. I. Refl. (Regional) A deveni vesel, voios, bine dispus; a se înveseli. Cînd privea împăratul la acești nuci mîndri, se mai învoioșa. SBIERA, P. 111. ◊ Tranz. Nici cîntecele lui Grigore... nu pot să-l învoioșeze. GHEREA, ST. CR. I 183. – Variantă: învoioșí (SBIERA, P. 72) vb. IV.
învoioșarăm
ÎNVOIOȘÁ, învoioșez, vb. I. Refl. (Regional) A deveni vesel, voios, bine dispus; a se înveseli. Cînd privea împăratul la acești nuci mîndri, se mai învoioșa. SBIERA, P. 111. ◊ Tranz. Nici cîntecele lui Grigore... nu pot să-l învoioșeze. GHEREA, ST. CR. I 183. – Variantă: învoioșí (SBIERA, P. 72) vb. IV.
învoioșarăți
ÎNVOIOȘÁ, învoioșez, vb. I. Refl. (Regional) A deveni vesel, voios, bine dispus; a se înveseli. Cînd privea împăratul la acești nuci mîndri, se mai învoioșa. SBIERA, P. 111. ◊ Tranz. Nici cîntecele lui Grigore... nu pot să-l învoioșeze. GHEREA, ST. CR. I 183. – Variantă: învoioșí (SBIERA, P. 72) vb. IV.
învoioșase
ÎNVOIOȘÁ, învoioșez, vb. I. Refl. (Regional) A deveni vesel, voios, bine dispus; a se înveseli. Cînd privea împăratul la acești nuci mîndri, se mai învoioșa. SBIERA, P. 111. ◊ Tranz. Nici cîntecele lui Grigore... nu pot să-l învoioșeze. GHEREA, ST. CR. I 183. – Variantă: învoioșí (SBIERA, P. 72) vb. IV.
învoioșasem
ÎNVOIOȘÁ, învoioșez, vb. I. Refl. (Regional) A deveni vesel, voios, bine dispus; a se înveseli. Cînd privea împăratul la acești nuci mîndri, se mai învoioșa. SBIERA, P. 111. ◊ Tranz. Nici cîntecele lui Grigore... nu pot să-l învoioșeze. GHEREA, ST. CR. I 183. – Variantă: învoioșí (SBIERA, P. 72) vb. IV.
învoioșaseră
ÎNVOIOȘÁ, învoioșez, vb. I. Refl. (Regional) A deveni vesel, voios, bine dispus; a se înveseli. Cînd privea împăratul la acești nuci mîndri, se mai învoioșa. SBIERA, P. 111. ◊ Tranz. Nici cîntecele lui Grigore... nu pot să-l învoioșeze. GHEREA, ST. CR. I 183. – Variantă: învoioșí (SBIERA, P. 72) vb. IV.
învoioșaserăm
ÎNVOIOȘÁ, învoioșez, vb. I. Refl. (Regional) A deveni vesel, voios, bine dispus; a se înveseli. Cînd privea împăratul la acești nuci mîndri, se mai învoioșa. SBIERA, P. 111. ◊ Tranz. Nici cîntecele lui Grigore... nu pot să-l învoioșeze. GHEREA, ST. CR. I 183. – Variantă: învoioșí (SBIERA, P. 72) vb. IV.
învoioșaserăți
ÎNVOIOȘÁ, învoioșez, vb. I. Refl. (Regional) A deveni vesel, voios, bine dispus; a se înveseli. Cînd privea împăratul la acești nuci mîndri, se mai învoioșa. SBIERA, P. 111. ◊ Tranz. Nici cîntecele lui Grigore... nu pot să-l învoioșeze. GHEREA, ST. CR. I 183. – Variantă: învoioșí (SBIERA, P. 72) vb. IV.
învoioșaseși
ÎNVOIOȘÁ, învoioșez, vb. I. Refl. (Regional) A deveni vesel, voios, bine dispus; a se înveseli. Cînd privea împăratul la acești nuci mîndri, se mai învoioșa. SBIERA, P. 111. ◊ Tranz. Nici cîntecele lui Grigore... nu pot să-l învoioșeze. GHEREA, ST. CR. I 183. – Variantă: învoioșí (SBIERA, P. 72) vb. IV.
învoioșaseți
ÎNVOIOȘÁ, învoioșez, vb. I. Refl. (Regional) A deveni vesel, voios, bine dispus; a se înveseli. Cînd privea împăratul la acești nuci mîndri, se mai învoioșa. SBIERA, P. 111. ◊ Tranz. Nici cîntecele lui Grigore... nu pot să-l învoioșeze. GHEREA, ST. CR. I 183. – Variantă: învoioșí (SBIERA, P. 72) vb. IV.
învoioșat
ÎNVOIOȘÁ, învoioșez, vb. I. Refl. (Regional) A deveni vesel, voios, bine dispus; a se înveseli. Cînd privea împăratul la acești nuci mîndri, se mai învoioșa. SBIERA, P. 111. ◊ Tranz. Nici cîntecele lui Grigore... nu pot să-l învoioșeze. GHEREA, ST. CR. I 183. – Variantă: învoioșí (SBIERA, P. 72) vb. IV.
învoioșat
ÎNVOIOȘÁ, învoioșez, vb. I. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) înveseli. – Din în- + voios.
învoioșata
ÎNVOIOȘÁ, învoioșez, vb. I. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) înveseli. – Din în- + voios.
învoioșate
ÎNVOIOȘÁ, învoioșez, vb. I. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) înveseli. – Din în- + voios.
învoioșatei
ÎNVOIOȘÁ, învoioșez, vb. I. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) înveseli. – Din în- + voios.
învoioșatele
ÎNVOIOȘÁ, învoioșez, vb. I. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) înveseli. – Din în- + voios.
învoioșatelor
ÎNVOIOȘÁ, învoioșez, vb. I. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) înveseli. – Din în- + voios.
învoioșatul
ÎNVOIOȘÁ, învoioșez, vb. I. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) înveseli. – Din în- + voios.
învoioșatului
ÎNVOIOȘÁ, învoioșez, vb. I. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) înveseli. – Din în- + voios.
învoioșau
ÎNVOIOȘÁ, învoioșez, vb. I. Refl. (Regional) A deveni vesel, voios, bine dispus; a se înveseli. Cînd privea împăratul la acești nuci mîndri, se mai învoioșa. SBIERA, P. 111. ◊ Tranz. Nici cîntecele lui Grigore... nu pot să-l învoioșeze. GHEREA, ST. CR. I 183. – Variantă: învoioșí (SBIERA, P. 72) vb. IV.
învoioșași
ÎNVOIOȘÁ, învoioșez, vb. I. Refl. (Regional) A deveni vesel, voios, bine dispus; a se înveseli. Cînd privea împăratul la acești nuci mîndri, se mai învoioșa. SBIERA, P. 111. ◊ Tranz. Nici cîntecele lui Grigore... nu pot să-l învoioșeze. GHEREA, ST. CR. I 183. – Variantă: învoioșí (SBIERA, P. 72) vb. IV.
învoioșați
ÎNVOIOȘÁ, învoioșez, vb. I. Refl. (Regional) A deveni vesel, voios, bine dispus; a se înveseli. Cînd privea împăratul la acești nuci mîndri, se mai învoioșa. SBIERA, P. 111. ◊ Tranz. Nici cîntecele lui Grigore... nu pot să-l învoioșeze. GHEREA, ST. CR. I 183. – Variantă: învoioșí (SBIERA, P. 72) vb. IV.
învoioșați
ÎNVOIOȘÁ, învoioșez, vb. I. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) înveseli. – Din în- + voios.
învoioșații
ÎNVOIOȘÁ, învoioșez, vb. I. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) înveseli. – Din în- + voios.
învoioșaților
ÎNVOIOȘÁ, învoioșez, vb. I. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) înveseli. – Din în- + voios.
învoioșează
ÎNVOIOȘÁ, învoioșez, vb. I. Refl. (Regional) A deveni vesel, voios, bine dispus; a se înveseli. Cînd privea împăratul la acești nuci mîndri, se mai învoioșa. SBIERA, P. 111. ◊ Tranz. Nici cîntecele lui Grigore... nu pot să-l învoioșeze. GHEREA, ST. CR. I 183. – Variantă: învoioșí (SBIERA, P. 72) vb. IV.
învoioșez
ÎNVOIOȘÁ, învoioșez, vb. I. Refl. (Regional) A deveni vesel, voios, bine dispus; a se înveseli. Cînd privea împăratul la acești nuci mîndri, se mai învoioșa. SBIERA, P. 111. ◊ Tranz. Nici cîntecele lui Grigore... nu pot să-l învoioșeze. GHEREA, ST. CR. I 183. – Variantă: învoioșí (SBIERA, P. 72) vb. IV.
învoioșeze
ÎNVOIOȘÁ, învoioșez, vb. I. Refl. (Regional) A deveni vesel, voios, bine dispus; a se înveseli. Cînd privea împăratul la acești nuci mîndri, se mai învoioșa. SBIERA, P. 111. ◊ Tranz. Nici cîntecele lui Grigore... nu pot să-l învoioșeze. GHEREA, ST. CR. I 183. – Variantă: învoioșí (SBIERA, P. 72) vb. IV.
învoioșezi
ÎNVOIOȘÁ, învoioșez, vb. I. Refl. (Regional) A deveni vesel, voios, bine dispus; a se înveseli. Cînd privea împăratul la acești nuci mîndri, se mai învoioșa. SBIERA, P. 111. ◊ Tranz. Nici cîntecele lui Grigore... nu pot să-l învoioșeze. GHEREA, ST. CR. I 183. – Variantă: învoioșí (SBIERA, P. 72) vb. IV.
învoioși
ÎNVOIOȘÍ vb. IV v. învoioșa.
învoioșând
ÎNVOIOȘÁ, învoioșez, vb. I. Refl. (Regional) A deveni vesel, voios, bine dispus; a se înveseli. Cînd privea împăratul la acești nuci mîndri, se mai învoioșa. SBIERA, P. 111. ◊ Tranz. Nici cîntecele lui Grigore... nu pot să-l învoioșeze. GHEREA, ST. CR. I 183. – Variantă: învoioșí (SBIERA, P. 72) vb. IV.
învoioșînd
ÎNVOIOȘÁ, învoioșez, vb. I. Refl. (Regional) A deveni vesel, voios, bine dispus; a se înveseli. Cînd privea împăratul la acești nuci mîndri, se mai învoioșa. SBIERA, P. 111. ◊ Tranz. Nici cîntecele lui Grigore... nu pot să-l învoioșeze. GHEREA, ST. CR. I 183. – Variantă: învoioșí (SBIERA, P. 72) vb. IV.
învoire
ÎNVOÍRE, învoiri, s. f. Acțiunea de a (se) învoi și rezultatul ei. ♦ Permisie acordată cuiva. – V. învoi. DOOM
învoíre s. f., g.-d. art. învoírii; pl. învoíri
învoirea
ÎNVOÍRE, învoiri, s. f. Acțiunea de a (se) învoi și rezultatul ei. ♦ Permisie acordată cuiva. – V. învoi. DOOM
învoíre s. f., g.-d. art. învoírii; pl. învoíri
învoiri
ÎNVOÍRE, învoiri, s. f. Acțiunea de a (se) învoi și rezultatul ei. ♦ Permisie acordată cuiva. – V. învoi. DOOM
învoíre s. f., g.-d. art. învoírii; pl. învoíri
învoirii
ÎNVOÍRE, învoiri, s. f. Acțiunea de a (se) învoi și rezultatul ei. ♦ Permisie acordată cuiva. – V. învoi. DOOM
învoíre s. f., g.-d. art. învoírii; pl. învoíri
învoirile
ÎNVOÍRE, învoiri, s. f. Acțiunea de a (se) învoi și rezultatul ei. ♦ Permisie acordată cuiva. – V. învoi. DOOM
învoíre s. f., g.-d. art. învoírii; pl. învoíri
învoirilor
ÎNVOÍRE, învoiri, s. f. Acțiunea de a (se) învoi și rezultatul ei. ♦ Permisie acordată cuiva. – V. învoi. DOOM
învoíre s. f., g.-d. art. învoírii; pl. învoíri
învoit
ÎNVOÍT, -Ă, învoiți, -te, adj. (Rar) Care s-a stabilit în urma unei înțelegeri; convențional. – V. învoi.
învoita
ÎNVOÍT, -Ă, învoiți, -te, adj. (Rar) Care s-a stabilit în urma unei înțelegeri; convențional. – V. învoi.
învoite
ÎNVOÍT, -Ă, învoiți, -te, adj. (Rar) Care s-a stabilit în urma unei înțelegeri; convențional. – V. învoi.
învoitei
ÎNVOÍT, -Ă, învoiți, -te, adj. (Rar) Care s-a stabilit în urma unei înțelegeri; convențional. – V. învoi.
învoitele
ÎNVOÍT, -Ă, învoiți, -te, adj. (Rar) Care s-a stabilit în urma unei înțelegeri; convențional. – V. învoi.
învoitelor
ÎNVOÍT, -Ă, învoiți, -te, adj. (Rar) Care s-a stabilit în urma unei înțelegeri; convențional. – V. învoi.
învoitoare
ÎNVOITÓR, -OÁRE, învoitori, -oare, s. m. și f. (Rar) (Țăran muncitor care a încheiat o învoială agricolă. Toți care sînteți învoitori pe moșia domnului Gherasie... să ieșiți la muncă. STANCU, D. 55.
învoitor
ÎNVOITÓR, -OÁRE, învoitori, -oare, s. m. și f. (Rar) (Țăran muncitor care a încheiat o învoială agricolă. Toți care sînteți învoitori pe moșia domnului Gherasie... să ieșiți la muncă. STANCU, D. 55.
învoitul
ÎNVOÍT, -Ă, învoiți, -te, adj. (Rar) Care s-a stabilit în urma unei înțelegeri; convențional. – V. învoi.
învoitului
ÎNVOÍT, -Ă, învoiți, -te, adj. (Rar) Care s-a stabilit în urma unei înțelegeri; convențional. – V. învoi.
învoiți
ÎNVOÍT, -Ă, învoiți, -te, adj. (Rar) Care s-a stabilit în urma unei înțelegeri; convențional. – V. învoi.
învoiții
ÎNVOÍT, -Ă, învoiți, -te, adj. (Rar) Care s-a stabilit în urma unei înțelegeri; convențional. – V. învoi.
învoiților
ÎNVOÍT, -Ă, învoiți, -te, adj. (Rar) Care s-a stabilit în urma unei înțelegeri; convențional. – V. învoi.
învolb
ÎNVOÁLBE, învólb, vb. III. (Reg.) 1. Refl. A se învolbura, a se învârteji; (despre ființe) a se învârti pe loc. 2. Refl. (Despre plante) A se dezvolta, a crește. ♦ Tranz. A holba ochii. 3. Tranz. A pregăti firele pentru năvădit. [Var.: învolbá vb. I] – Lat. involvere.
învolba
învolbá (învolbéz, învolbát), vb. – 1. A înfășuras, a răsuci. – 2. (Refl.) A se învolbura, a se învîrteji. – 3. (Refl.) A se învîrti. – 4. (Refl.) A se desface, a se deschide (mai ales ochii și florile). – Var. învoalbe, volba, învolbi. Mr. mvolbu (mvulbedz), mvolbere, megl. volbu. Lat. involvĕre (Pușcariu 904; REW 4540; Tiktin; DAR), cf. holba, și it. involvere, involgere, sp. envolver. – Der. învolt, adj. (deschis, mărit, perfect alcătuit; umflat, rotunjit), reprezintă un lat. voltum, cf. it. (in)volto; învolta, vb. (despre flori, a se deschide, a crește în bune condiții; a fi ceva din belșug), format pe baza lui învolt; dezvolba, vb. refl. (a se dezvolta), format pe baza paralelismului închide-deschide sau înfunda-desfunda etc. (după Scriban, de la un lat. *dĭsvolvĕre, care pare inutil); desvolta, vb. (a dezvolta), format pe baza lui învolt, cu sensurile fr. développer.
învolbați
ÎNVOÁLBE, învólb, vb. III. (Reg.) 1. Refl. A se învolbura, a se învârteji; (despre ființe) a se învârti pe loc. 2. Refl. (Despre plante) A se dezvolta, a crește. ♦ Tranz. A holba ochii. 3. Tranz. A pregăti firele pentru năvădit. [Var.: învolbá vb. I] – Lat. involvere.
învolbe
ÎNVOÁLBE, învólb, vb. III. (Reg.) 1. Refl. A se învolbura, a se învârteji; (despre ființe) a se învârti pe loc. 2. Refl. (Despre plante) A se dezvolta, a crește. ♦ Tranz. A holba ochii. 3. Tranz. A pregăti firele pentru năvădit. [Var.: învolbá vb. I] – Lat. involvere.
învolbea
ÎNVOÁLBE, învólb, vb. III. (Reg.) 1. Refl. A se învolbura, a se învârteji; (despre ființe) a se învârti pe loc. 2. Refl. (Despre plante) A se dezvolta, a crește. ♦ Tranz. A holba ochii. 3. Tranz. A pregăti firele pentru năvădit. [Var.: învolbá vb. I] – Lat. involvere.
învolbeai
ÎNVOÁLBE, învólb, vb. III. (Reg.) 1. Refl. A se învolbura, a se învârteji; (despre ființe) a se învârti pe loc. 2. Refl. (Despre plante) A se dezvolta, a crește. ♦ Tranz. A holba ochii. 3. Tranz. A pregăti firele pentru năvădit. [Var.: învolbá vb. I] – Lat. involvere.
învolbeam
ÎNVOÁLBE, învólb, vb. III. (Reg.) 1. Refl. A se învolbura, a se învârteji; (despre ființe) a se învârti pe loc. 2. Refl. (Despre plante) A se dezvolta, a crește. ♦ Tranz. A holba ochii. 3. Tranz. A pregăti firele pentru năvădit. [Var.: învolbá vb. I] – Lat. involvere.
învolbeau
ÎNVOÁLBE, învólb, vb. III. (Reg.) 1. Refl. A se învolbura, a se învârteji; (despre ființe) a se învârti pe loc. 2. Refl. (Despre plante) A se dezvolta, a crește. ♦ Tranz. A holba ochii. 3. Tranz. A pregăti firele pentru năvădit. [Var.: învolbá vb. I] – Lat. involvere.
învolbeați
ÎNVOÁLBE, învólb, vb. III. (Reg.) 1. Refl. A se învolbura, a se învârteji; (despre ființe) a se învârti pe loc. 2. Refl. (Despre plante) A se dezvolta, a crește. ♦ Tranz. A holba ochii. 3. Tranz. A pregăti firele pentru năvădit. [Var.: învolbá vb. I] – Lat. involvere.
învolbi
ÎNVOÁLBE, învólb, vb. III. (Reg.) 1. Refl. A se învolbura, a se învârteji; (despre ființe) a se învârti pe loc. 2. Refl. (Despre plante) A se dezvolta, a crește. ♦ Tranz. A holba ochii. 3. Tranz. A pregăti firele pentru năvădit. [Var.: învolbá vb. I] – Lat. involvere.
învolbura
ÎNVOLBURÁ, învólbur, vb. I. 1. Tranz. și refl. (La pers. 3, despre ape, furtuni etc.) A (se) mișca în vârtejuri; a (se) învârteji. 2. Tranz. Fig. (Rar) A învălui, a cuprinde, a împresura. [Prez. ind. și: învolburez] – În + volbură. DOOM
învolburá (a ~) vb., ind. prez. 3 învolbureáză/învólbură
învolbura
ÎNVOLBURÁ, învolburez, vb. I. 1. Tranz. și refl. (La pers. 3, despre ape, furtuni etc.) A (se) mișca în vârtejuri; a (se) învârteji. 2. Tranz. Fig. (Rar) A învălui, a cuprinde, a împresura. [Prez. ind. și: învólbur] – În + volbură.
învolburare
ÎNVOLBURÁRE, învolburări, s. f. Acțiunea de a (se) învolbura; rotire, mișcare în vârtej. – V. învolbura. DOOM
învolburáre s. f., g.-d. art. învolburắrii; pl. învolburắri
învolburarea
ÎNVOLBURÁRE, învolburări, s. f. Acțiunea de a (se) învolbura; rotire, mișcare în vârtej. – V. învolbura. DOOM
învolburáre s. f., g.-d. art. învolburắrii; pl. învolburắri
învolburat
ÎNVOLBURÁT, -Ă, învolburați, -te, adj. Care se mișcă în vârtej, învârtit, prins în vârtej; p. ext. agitat, tulburat. – V. învolbura.
învolburata
ÎNVOLBURÁT, -Ă, învolburați, -te, adj. Care se mișcă în vârtej, învârtit, prins în vârtej; p. ext. agitat, tulburat. – V. învolbura.
învolburate
ÎNVOLBURÁT, -Ă, învolburați, -te, adj. Care se mișcă în vârtej, învârtit, prins în vârtej; p. ext. agitat, tulburat. – V. învolbura.
învolburatei
ÎNVOLBURÁT, -Ă, învolburați, -te, adj. Care se mișcă în vârtej, învârtit, prins în vârtej; p. ext. agitat, tulburat. – V. învolbura.
învolburatele
ÎNVOLBURÁT, -Ă, învolburați, -te, adj. Care se mișcă în vârtej, învârtit, prins în vârtej; p. ext. agitat, tulburat. – V. învolbura.
învolburatelor
ÎNVOLBURÁT, -Ă, învolburați, -te, adj. Care se mișcă în vârtej, învârtit, prins în vârtej; p. ext. agitat, tulburat. – V. învolbura.
învolburatul
ÎNVOLBURÁT, -Ă, învolburați, -te, adj. Care se mișcă în vârtej, învârtit, prins în vârtej; p. ext. agitat, tulburat. – V. învolbura.
învolburatului
ÎNVOLBURÁT, -Ă, învolburați, -te, adj. Care se mișcă în vârtej, învârtit, prins în vârtej; p. ext. agitat, tulburat. – V. învolbura.
învolburați
ÎNVOLBURÁT, -Ă, învolburați, -te, adj. Care se mișcă în vârtej, învârtit, prins în vârtej; p. ext. agitat, tulburat. – V. învolbura.
învolburații
ÎNVOLBURÁT, -Ă, învolburați, -te, adj. Care se mișcă în vârtej, învârtit, prins în vârtej; p. ext. agitat, tulburat. – V. învolbura.
învolburaților
ÎNVOLBURÁT, -Ă, învolburați, -te, adj. Care se mișcă în vârtej, învârtit, prins în vârtej; p. ext. agitat, tulburat. – V. învolbura.
învolburări
ÎNVOLBURÁRE, învolburări, s. f. Acțiunea de a (se) învolbura; rotire, mișcare în vârtej. – V. învolbura. DOOM
învolburáre s. f., g.-d. art. învolburắrii; pl. învolburắri
învolburării
ÎNVOLBURÁRE, învolburări, s. f. Acțiunea de a (se) învolbura; rotire, mișcare în vârtej. – V. învolbura. DOOM
învolburáre s. f., g.-d. art. învolburắrii; pl. învolburắri
învolburările
ÎNVOLBURÁRE, învolburări, s. f. Acțiunea de a (se) învolbura; rotire, mișcare în vârtej. – V. învolbura. DOOM
învolburáre s. f., g.-d. art. învolburắrii; pl. învolburắri
învolburărilor
ÎNVOLBURÁRE, învolburări, s. f. Acțiunea de a (se) învolbura; rotire, mișcare în vârtej. – V. învolbura. DOOM
învolburáre s. f., g.-d. art. învolburắrii; pl. învolburắri
învolbând
ÎNVOÁLBE, învólb, vb. III. (Reg.) 1. Refl. A se învolbura, a se învârteji; (despre ființe) a se învârti pe loc. 2. Refl. (Despre plante) A se dezvolta, a crește. ♦ Tranz. A holba ochii. 3. Tranz. A pregăti firele pentru năvădit. [Var.: învolbá vb. I] – Lat. involvere.
învolbînd
ÎNVOÁLBE, învólb, vb. III. (Reg.) 1. Refl. A se învolbura, a se învârteji; (despre ființe) a se învârti pe loc. 2. Refl. (Despre plante) A se dezvolta, a crește. ♦ Tranz. A holba ochii. 3. Tranz. A pregăti firele pentru năvădit. [Var.: învolbá vb. I] – Lat. involvere.
învolbă
ÎNVOÁLBE, învólb, vb. III. (Reg.) 1. Refl. A se învolbura, a se învârteji; (despre ființe) a se învârti pe loc. 2. Refl. (Despre plante) A se dezvolta, a crește. ♦ Tranz. A holba ochii. 3. Tranz. A pregăti firele pentru năvădit. [Var.: învolbá vb. I] – Lat. involvere.
învolbăm
ÎNVOÁLBE, învólb, vb. III. (Reg.) 1. Refl. A se învolbura, a se învârteji; (despre ființe) a se învârti pe loc. 2. Refl. (Despre plante) A se dezvolta, a crește. ♦ Tranz. A holba ochii. 3. Tranz. A pregăti firele pentru năvădit. [Var.: învolbá vb. I] – Lat. involvere.
învolt
ÎNVOÁLBE, învólb, vb. III. (Reg.) 1. Refl. A se învolbura, a se învârteji; (despre ființe) a se învârti pe loc. 2. Refl. (Despre plante) A se dezvolta, a crește. ♦ Tranz. A holba ochii. 3. Tranz. A pregăti firele pentru năvădit. [Var.: învolbá vb. I] – Lat. involvere.
învolt
ÎNVÓLT, ÎNVOÁLTĂ, învolți, învoalte, adj. (Rar) 1. (Despre flori) Cu petale multe și dese; bătut2, înfoiat, bogat. ♦ (Despre păr, pene, coamă) Des, îmbelșugat, bogat. 2. Rotunjit, plin, umflat, înfoiat. [Var.: (înv.) învóltă adj.] – Lat. *invol(u)tus (< involvere). DOOM
învólt (rar) adj. m., pl. învólți; f. învoáltă, pl. învoálte
învolt
ÎNVÓLTĂ adj. v. învolt.
învolta
ÎNVOLTÁ, învoltez, vb. I. 1. Intranz. și refl. (Rar; despre flori) A se deschide învolt, a înflori bogat. ♦ Refl. (Despre părul capului etc.) A se revărsa bogat, îmbelșugat. 2. Refl. Fig. (Despre manifestările oamenilor) A crește în intensitate. – Din învolt. DOOM
învoltá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învolteáză
învoltai
ÎNVOLTÁ, învoltez, vb. I. 1. Intranz. și refl. (Rar; despre flori) A se deschide învolt, a înflori bogat. ♦ Refl. (Despre părul capului etc.) A se revărsa bogat, îmbelșugat. 2. Refl. Fig. (Despre manifestările oamenilor) A crește în intensitate. – Din învolt. DOOM
învoltá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învolteáză
învoltam
ÎNVOLTÁ, învoltez, vb. I. 1. Intranz. și refl. (Rar; despre flori) A se deschide învolt, a înflori bogat. ♦ Refl. (Despre părul capului etc.) A se revărsa bogat, îmbelșugat. 2. Refl. Fig. (Despre manifestările oamenilor) A crește în intensitate. – Din învolt. DOOM
învoltá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învolteáză
învoltare
ÎNVOLTÁ, învoltez, vb. I. 1. Intranz. și refl. (Rar; despre flori) A se deschide învolt, a înflori bogat. ♦ Refl. (Despre părul capului etc.) A se revărsa bogat, îmbelșugat. 2. Refl. Fig. (Despre manifestările oamenilor) A crește în intensitate. – Din învolt. DOOM
învoltá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învolteáză
învoltare
ÎNVOLTÁ, învoltez, vb. I. 1. Intranz. și refl. (Despre flori) A se deschide învolt, a înflori bogat. ♦ Refl. (Despre părul capului etc.) A se revărsa bogat, îmbelșugat. 2. Refl. Fig. (Despre manifestările oamenilor) A crește în intensitate. – Din învolt.
învoltară
ÎNVOLTÁ, învoltez, vb. I. 1. Intranz. și refl. (Rar; despre flori) A se deschide învolt, a înflori bogat. ♦ Refl. (Despre părul capului etc.) A se revărsa bogat, îmbelșugat. 2. Refl. Fig. (Despre manifestările oamenilor) A crește în intensitate. – Din învolt. DOOM
învoltá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învolteáză
învoltarăm
ÎNVOLTÁ, învoltez, vb. I. 1. Intranz. și refl. (Rar; despre flori) A se deschide învolt, a înflori bogat. ♦ Refl. (Despre părul capului etc.) A se revărsa bogat, îmbelșugat. 2. Refl. Fig. (Despre manifestările oamenilor) A crește în intensitate. – Din învolt. DOOM
învoltá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învolteáză
învoltarăți
ÎNVOLTÁ, învoltez, vb. I. 1. Intranz. și refl. (Rar; despre flori) A se deschide învolt, a înflori bogat. ♦ Refl. (Despre părul capului etc.) A se revărsa bogat, îmbelșugat. 2. Refl. Fig. (Despre manifestările oamenilor) A crește în intensitate. – Din învolt. DOOM
învoltá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învolteáză
învoltase
ÎNVOLTÁ, învoltez, vb. I. 1. Intranz. și refl. (Rar; despre flori) A se deschide învolt, a înflori bogat. ♦ Refl. (Despre părul capului etc.) A se revărsa bogat, îmbelșugat. 2. Refl. Fig. (Despre manifestările oamenilor) A crește în intensitate. – Din învolt. DOOM
învoltá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învolteáză
învoltasem
ÎNVOLTÁ, învoltez, vb. I. 1. Intranz. și refl. (Rar; despre flori) A se deschide învolt, a înflori bogat. ♦ Refl. (Despre părul capului etc.) A se revărsa bogat, îmbelșugat. 2. Refl. Fig. (Despre manifestările oamenilor) A crește în intensitate. – Din învolt. DOOM
învoltá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învolteáză
învoltaseră
ÎNVOLTÁ, învoltez, vb. I. 1. Intranz. și refl. (Rar; despre flori) A se deschide învolt, a înflori bogat. ♦ Refl. (Despre părul capului etc.) A se revărsa bogat, îmbelșugat. 2. Refl. Fig. (Despre manifestările oamenilor) A crește în intensitate. – Din învolt. DOOM
învoltá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învolteáză
învoltaserăm
ÎNVOLTÁ, învoltez, vb. I. 1. Intranz. și refl. (Rar; despre flori) A se deschide învolt, a înflori bogat. ♦ Refl. (Despre părul capului etc.) A se revărsa bogat, îmbelșugat. 2. Refl. Fig. (Despre manifestările oamenilor) A crește în intensitate. – Din învolt. DOOM
învoltá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învolteáză
învoltaserăți
ÎNVOLTÁ, învoltez, vb. I. 1. Intranz. și refl. (Rar; despre flori) A se deschide învolt, a înflori bogat. ♦ Refl. (Despre părul capului etc.) A se revărsa bogat, îmbelșugat. 2. Refl. Fig. (Despre manifestările oamenilor) A crește în intensitate. – Din învolt. DOOM
învoltá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învolteáză
învoltaseși
ÎNVOLTÁ, învoltez, vb. I. 1. Intranz. și refl. (Rar; despre flori) A se deschide învolt, a înflori bogat. ♦ Refl. (Despre părul capului etc.) A se revărsa bogat, îmbelșugat. 2. Refl. Fig. (Despre manifestările oamenilor) A crește în intensitate. – Din învolt. DOOM
învoltá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învolteáză
învoltaseți
ÎNVOLTÁ, învoltez, vb. I. 1. Intranz. și refl. (Rar; despre flori) A se deschide învolt, a înflori bogat. ♦ Refl. (Despre părul capului etc.) A se revărsa bogat, îmbelșugat. 2. Refl. Fig. (Despre manifestările oamenilor) A crește în intensitate. – Din învolt. DOOM
învoltá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învolteáză
învoltat
ÎNVOLTÁ, învoltez, vb. I. 1. Intranz. și refl. (Rar; despre flori) A se deschide învolt, a înflori bogat. ♦ Refl. (Despre părul capului etc.) A se revărsa bogat, îmbelșugat. 2. Refl. Fig. (Despre manifestările oamenilor) A crește în intensitate. – Din învolt. DOOM
învoltá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învolteáză
învoltau
ÎNVOLTÁ, învoltez, vb. I. 1. Intranz. și refl. (Rar; despre flori) A se deschide învolt, a înflori bogat. ♦ Refl. (Despre părul capului etc.) A se revărsa bogat, îmbelșugat. 2. Refl. Fig. (Despre manifestările oamenilor) A crește în intensitate. – Din învolt. DOOM
învoltá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învolteáză
învoltași
ÎNVOLTÁ, învoltez, vb. I. 1. Intranz. și refl. (Rar; despre flori) A se deschide învolt, a înflori bogat. ♦ Refl. (Despre părul capului etc.) A se revărsa bogat, îmbelșugat. 2. Refl. Fig. (Despre manifestările oamenilor) A crește în intensitate. – Din învolt. DOOM
învoltá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învolteáză
învoltați
ÎNVOLTÁ, învoltez, vb. I. 1. Intranz. și refl. (Rar; despre flori) A se deschide învolt, a înflori bogat. ♦ Refl. (Despre părul capului etc.) A se revărsa bogat, îmbelșugat. 2. Refl. Fig. (Despre manifestările oamenilor) A crește în intensitate. – Din învolt. DOOM
învoltá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învolteáză
învoltează
ÎNVOLTÁ, învoltez, vb. I. 1. Intranz. și refl. (Rar; despre flori) A se deschide învolt, a înflori bogat. ♦ Refl. (Despre părul capului etc.) A se revărsa bogat, îmbelșugat. 2. Refl. Fig. (Despre manifestările oamenilor) A crește în intensitate. – Din învolt. DOOM
învoltá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învolteáză
învoltez
ÎNVOLTÁ, învoltez, vb. I. 1. Intranz. și refl. (Rar; despre flori) A se deschide învolt, a înflori bogat. ♦ Refl. (Despre părul capului etc.) A se revărsa bogat, îmbelșugat. 2. Refl. Fig. (Despre manifestările oamenilor) A crește în intensitate. – Din învolt. DOOM
învoltá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învolteáză
învolteze
ÎNVOLTÁ, învoltez, vb. I. 1. Intranz. și refl. (Rar; despre flori) A se deschide învolt, a înflori bogat. ♦ Refl. (Despre părul capului etc.) A se revărsa bogat, îmbelșugat. 2. Refl. Fig. (Despre manifestările oamenilor) A crește în intensitate. – Din învolt. DOOM
învoltá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învolteáză
învoltezi
ÎNVOLTÁ, învoltez, vb. I. 1. Intranz. și refl. (Rar; despre flori) A se deschide învolt, a înflori bogat. ♦ Refl. (Despre părul capului etc.) A se revărsa bogat, îmbelșugat. 2. Refl. Fig. (Despre manifestările oamenilor) A crește în intensitate. – Din învolt. DOOM
învoltá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învolteáză
învoltul
ÎNVÓLT, ÎNVOÁLTĂ, învolți, învoalte, adj. (Rar) 1. (Despre flori) Cu petale multe și dese; bătut2, înfoiat, bogat. ♦ (Despre păr, pene, coamă) Des, îmbelșugat, bogat. 2. Rotunjit, plin, umflat, înfoiat. [Var.: (înv.) învóltă adj.] – Lat. *invol(u)tus (< involvere). DOOM
învólt (rar) adj. m., pl. învólți; f. învoáltă, pl. învoálte
învoltului
ÎNVÓLT, ÎNVOÁLTĂ, învolți, învoalte, adj. (Rar) 1. (Despre flori) Cu petale multe și dese; bătut2, înfoiat, bogat. ♦ (Despre păr, pene, coamă) Des, îmbelșugat, bogat. 2. Rotunjit, plin, umflat, înfoiat. [Var.: (înv.) învóltă adj.] – Lat. *invol(u)tus (< involvere). DOOM
învólt (rar) adj. m., pl. învólți; f. învoáltă, pl. învoálte
învoltând
ÎNVOLTÁ, învoltez, vb. I. 1. Intranz. și refl. (Rar; despre flori) A se deschide învolt, a înflori bogat. ♦ Refl. (Despre părul capului etc.) A se revărsa bogat, îmbelșugat. 2. Refl. Fig. (Despre manifestările oamenilor) A crește în intensitate. – Din învolt. DOOM
învoltá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învolteáză
învoltînd
ÎNVOLTÁ, învoltez, vb. I. 1. Intranz. și refl. (Rar; despre flori) A se deschide învolt, a înflori bogat. ♦ Refl. (Despre părul capului etc.) A se revărsa bogat, îmbelșugat. 2. Refl. Fig. (Despre manifestările oamenilor) A crește în intensitate. – Din învolt. DOOM
învoltá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învolteáză
învoltă
ÎNVÓLTĂ adj. f. v. învolt.
învolți
ÎNVÓLT, ÎNVOÁLTĂ, învolți, învoalte, adj. (Rar) 1. (Despre flori) Cu petale multe și dese; bătut2, înfoiat, bogat. ♦ (Despre păr, pene, coamă) Des, îmbelșugat, bogat. 2. Rotunjit, plin, umflat, înfoiat. [Var.: (înv.) învóltă adj.] – Lat. *invol(u)tus (< involvere). DOOM
învólt (rar) adj. m., pl. învólți; f. învoáltă, pl. învoálte
învolții
ÎNVÓLT, ÎNVOÁLTĂ, învolți, învoalte, adj. (Rar) 1. (Despre flori) Cu petale multe și dese; bătut2, înfoiat, bogat. ♦ (Despre păr, pene, coamă) Des, îmbelșugat, bogat. 2. Rotunjit, plin, umflat, înfoiat. [Var.: (înv.) învóltă adj.] – Lat. *invol(u)tus (< involvere). DOOM
învólt (rar) adj. m., pl. învólți; f. învoáltă, pl. învoálte
învolților
ÎNVÓLT, ÎNVOÁLTĂ, învolți, învoalte, adj. (Rar) 1. (Despre flori) Cu petale multe și dese; bătut2, înfoiat, bogat. ♦ (Despre păr, pene, coamă) Des, îmbelșugat, bogat. 2. Rotunjit, plin, umflat, înfoiat. [Var.: (înv.) învóltă adj.] – Lat. *invol(u)tus (< involvere). DOOM
învólt (rar) adj. m., pl. învólți; f. învoáltă, pl. învoálte
învrednicea
ÎNVREDNICÍ, învrednicesc, vb. IV. Refl. 1. A se dovedi vrednic să înfăptuiască ceva, să ajungă la ceva; a fi capabil, a reuși. 2. A avea norocul, cinstea să..., a avea parte de... ♦ Tranz. (Rar) A acorda favoarea, cinstea de a... 3. A găsi de cuviință; a binevoi, a catadicsi. – În + vrednic. DOOM
învrednicí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. învrednicéște, imperf. 3 sg. învredniceá; conj. prez. 3 să învredniceáscă
învredniceai
ÎNVREDNICÍ, învrednicesc, vb. IV. Refl. 1. A se dovedi vrednic să înfăptuiască ceva, să ajungă la ceva; a fi capabil, a reuși. 2. A avea norocul, cinstea să..., a avea parte de... ♦ Tranz. (Rar) A acorda favoarea, cinstea de a... 3. A găsi de cuviință; a binevoi, a catadicsi. – În + vrednic. DOOM
învrednicí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. învrednicéște, imperf. 3 sg. învredniceá; conj. prez. 3 să învredniceáscă
învredniceam
ÎNVREDNICÍ, învrednicesc, vb. IV. Refl. 1. A se dovedi vrednic să înfăptuiască ceva, să ajungă la ceva; a fi capabil, a reuși. 2. A avea norocul, cinstea să..., a avea parte de... ♦ Tranz. (Rar) A acorda favoarea, cinstea de a... 3. A găsi de cuviință; a binevoi, a catadicsi. – În + vrednic. DOOM
învrednicí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. învrednicéște, imperf. 3 sg. învredniceá; conj. prez. 3 să învredniceáscă
învrednicească
ÎNVREDNICÍ, învrednicesc, vb. IV. Refl. 1. A se dovedi vrednic să înfăptuiască ceva, să ajungă la ceva; a fi capabil, a reuși. 2. A avea norocul, cinstea să..., a avea parte de... ♦ Tranz. (Rar) A acorda favoarea, cinstea de a... 3. A găsi de cuviință; a binevoi, a catadicsi. – În + vrednic. DOOM
învrednicí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. învrednicéște, imperf. 3 sg. învredniceá; conj. prez. 3 să învredniceáscă
învredniceau
ÎNVREDNICÍ, învrednicesc, vb. IV. Refl. 1. A se dovedi vrednic să înfăptuiască ceva, să ajungă la ceva; a fi capabil, a reuși. 2. A avea norocul, cinstea să..., a avea parte de... ♦ Tranz. (Rar) A acorda favoarea, cinstea de a... 3. A găsi de cuviință; a binevoi, a catadicsi. – În + vrednic. DOOM
învrednicí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. învrednicéște, imperf. 3 sg. învredniceá; conj. prez. 3 să învredniceáscă
învredniceați
ÎNVREDNICÍ, învrednicesc, vb. IV. Refl. 1. A se dovedi vrednic să înfăptuiască ceva, să ajungă la ceva; a fi capabil, a reuși. 2. A avea norocul, cinstea să..., a avea parte de... ♦ Tranz. (Rar) A acorda favoarea, cinstea de a... 3. A găsi de cuviință; a binevoi, a catadicsi. – În + vrednic. DOOM
învrednicí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. învrednicéște, imperf. 3 sg. învredniceá; conj. prez. 3 să învredniceáscă
învrednicesc
ÎNVREDNICÍ, învrednicesc, vb. IV. Refl. 1. A se dovedi vrednic să înfăptuiască ceva, să ajungă la ceva; a fi capabil, a reuși. 2. A avea norocul, cinstea să..., a avea parte de... ♦ Tranz. (Rar) A acorda favoarea, cinstea de a... 3. A găsi de cuviință; a binevoi, a catadicsi. – În + vrednic. DOOM
învrednicí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. învrednicéște, imperf. 3 sg. învredniceá; conj. prez. 3 să învredniceáscă
învrednicește
ÎNVREDNICÍ, învrednicesc, vb. IV. Refl. 1. A se dovedi vrednic să înfăptuiască ceva, să ajungă la ceva; a fi capabil, a reuși. 2. A avea norocul, cinstea să..., a avea parte de... ♦ Tranz. (Rar) A acorda favoarea, cinstea de a... 3. A găsi de cuviință; a binevoi, a catadicsi. – În + vrednic. DOOM
învrednicí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. învrednicéște, imperf. 3 sg. învredniceá; conj. prez. 3 să învredniceáscă
învrednicești
ÎNVREDNICÍ, învrednicesc, vb. IV. Refl. 1. A se dovedi vrednic să înfăptuiască ceva, să ajungă la ceva; a fi capabil, a reuși. 2. A avea norocul, cinstea să..., a avea parte de... ♦ Tranz. (Rar) A acorda favoarea, cinstea de a... 3. A găsi de cuviință; a binevoi, a catadicsi. – În + vrednic. DOOM
învrednicí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. învrednicéște, imperf. 3 sg. învredniceá; conj. prez. 3 să învredniceáscă
învrednici
ÎNVREDNICÍ, învrednicesc, vb. IV. Refl. 1. A se dovedi vrednic să înfăptuiască ceva, să ajungă la ceva; a fi capabil, a reuși. 2. A avea norocul, cinstea să..., a avea parte de... ♦ Tranz. (Rar) A acorda favoarea, cinstea de a... 3. A găsi de cuviință; a binevoi, a catadicsi. – În + vrednic. DOOM
învrednicí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. învrednicéște, imperf. 3 sg. învredniceá; conj. prez. 3 să învredniceáscă
învrednicii
ÎNVREDNICÍ, învrednicesc, vb. IV. Refl. 1. A se dovedi vrednic să înfăptuiască ceva, să ajungă la ceva; a fi capabil, a reuși. 2. A avea norocul, cinstea să..., a avea parte de... ♦ Tranz. (Rar) A acorda favoarea, cinstea de a... 3. A găsi de cuviință; a binevoi, a catadicsi. – În + vrednic. DOOM
învrednicí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. învrednicéște, imperf. 3 sg. învredniceá; conj. prez. 3 să învredniceáscă
învrednicim
ÎNVREDNICÍ, învrednicesc, vb. IV. Refl. 1. A se dovedi vrednic să înfăptuiască ceva, să ajungă la ceva; a fi capabil, a reuși. 2. A avea norocul, cinstea să..., a avea parte de... ♦ Tranz. (Rar) A acorda favoarea, cinstea de a... 3. A găsi de cuviință; a binevoi, a catadicsi. – În + vrednic. DOOM
învrednicí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. învrednicéște, imperf. 3 sg. învredniceá; conj. prez. 3 să învredniceáscă
învrednicind
ÎNVREDNICÍ, învrednicesc, vb. IV. Refl. 1. A se dovedi vrednic să înfăptuiască ceva, să ajungă la ceva; a fi capabil, a reuși. 2. A avea norocul, cinstea să..., a avea parte de... ♦ Tranz. (Rar) A acorda favoarea, cinstea de a... 3. A găsi de cuviință; a binevoi, a catadicsi. – În + vrednic. DOOM
învrednicí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. învrednicéște, imperf. 3 sg. învredniceá; conj. prez. 3 să învredniceáscă
învrednicire
ÎNVREDNICÍ, învrednicesc, vb. IV. Refl. 1. A se dovedi vrednic să înfăptuiască ceva, să ajungă la ceva; a fi capabil, a reuși. 2. A avea norocul, cinstea să..., a avea parte de... ♦ Tranz. (Rar) A acorda favoarea, cinstea de a... 3. A găsi de cuviință; a binevoi, a catadicsi. – În + vrednic. DOOM
învrednicí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. învrednicéște, imperf. 3 sg. învredniceá; conj. prez. 3 să învredniceáscă
învrednicire
ÎNVREDNICÍ, învrednicesc, vb. IV. Refl. 1. A se dovedi vrednic să înfăptuiască ceva, să ajungă la ceva; a fi capabil, a reuși. 2. A avea norocul, cinstea să..., a avea parte de... ♦ Tranz. (Rar) A acorda favoarea, norocul de a... 3. A găsi de cuviință; a binevoi, a catadicsi. – În + vrednic.
învredniciră
ÎNVREDNICÍ, învrednicesc, vb. IV. Refl. 1. A se dovedi vrednic să înfăptuiască ceva, să ajungă la ceva; a fi capabil, a reuși. 2. A avea norocul, cinstea să..., a avea parte de... ♦ Tranz. (Rar) A acorda favoarea, cinstea de a... 3. A găsi de cuviință; a binevoi, a catadicsi. – În + vrednic. DOOM
învrednicí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. învrednicéște, imperf. 3 sg. învredniceá; conj. prez. 3 să învredniceáscă
învrednicirăm
ÎNVREDNICÍ, învrednicesc, vb. IV. Refl. 1. A se dovedi vrednic să înfăptuiască ceva, să ajungă la ceva; a fi capabil, a reuși. 2. A avea norocul, cinstea să..., a avea parte de... ♦ Tranz. (Rar) A acorda favoarea, cinstea de a... 3. A găsi de cuviință; a binevoi, a catadicsi. – În + vrednic. DOOM
învrednicí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. învrednicéște, imperf. 3 sg. învredniceá; conj. prez. 3 să învredniceáscă
învrednicirăți
ÎNVREDNICÍ, învrednicesc, vb. IV. Refl. 1. A se dovedi vrednic să înfăptuiască ceva, să ajungă la ceva; a fi capabil, a reuși. 2. A avea norocul, cinstea să..., a avea parte de... ♦ Tranz. (Rar) A acorda favoarea, cinstea de a... 3. A găsi de cuviință; a binevoi, a catadicsi. – În + vrednic. DOOM
învrednicí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. învrednicéște, imperf. 3 sg. învredniceá; conj. prez. 3 să învredniceáscă
învrednicise
ÎNVREDNICÍ, învrednicesc, vb. IV. Refl. 1. A se dovedi vrednic să înfăptuiască ceva, să ajungă la ceva; a fi capabil, a reuși. 2. A avea norocul, cinstea să..., a avea parte de... ♦ Tranz. (Rar) A acorda favoarea, cinstea de a... 3. A găsi de cuviință; a binevoi, a catadicsi. – În + vrednic. DOOM
învrednicí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. învrednicéște, imperf. 3 sg. învredniceá; conj. prez. 3 să învredniceáscă
învrednicisem
ÎNVREDNICÍ, învrednicesc, vb. IV. Refl. 1. A se dovedi vrednic să înfăptuiască ceva, să ajungă la ceva; a fi capabil, a reuși. 2. A avea norocul, cinstea să..., a avea parte de... ♦ Tranz. (Rar) A acorda favoarea, cinstea de a... 3. A găsi de cuviință; a binevoi, a catadicsi. – În + vrednic. DOOM
învrednicí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. învrednicéște, imperf. 3 sg. învredniceá; conj. prez. 3 să învredniceáscă
învredniciseră
ÎNVREDNICÍ, învrednicesc, vb. IV. Refl. 1. A se dovedi vrednic să înfăptuiască ceva, să ajungă la ceva; a fi capabil, a reuși. 2. A avea norocul, cinstea să..., a avea parte de... ♦ Tranz. (Rar) A acorda favoarea, cinstea de a... 3. A găsi de cuviință; a binevoi, a catadicsi. – În + vrednic. DOOM
învrednicí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. învrednicéște, imperf. 3 sg. învredniceá; conj. prez. 3 să învredniceáscă
învredniciserăm
ÎNVREDNICÍ, învrednicesc, vb. IV. Refl. 1. A se dovedi vrednic să înfăptuiască ceva, să ajungă la ceva; a fi capabil, a reuși. 2. A avea norocul, cinstea să..., a avea parte de... ♦ Tranz. (Rar) A acorda favoarea, cinstea de a... 3. A găsi de cuviință; a binevoi, a catadicsi. – În + vrednic. DOOM
învrednicí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. învrednicéște, imperf. 3 sg. învredniceá; conj. prez. 3 să învredniceáscă
învredniciserăți
ÎNVREDNICÍ, învrednicesc, vb. IV. Refl. 1. A se dovedi vrednic să înfăptuiască ceva, să ajungă la ceva; a fi capabil, a reuși. 2. A avea norocul, cinstea să..., a avea parte de... ♦ Tranz. (Rar) A acorda favoarea, cinstea de a... 3. A găsi de cuviință; a binevoi, a catadicsi. – În + vrednic. DOOM
învrednicí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. învrednicéște, imperf. 3 sg. învredniceá; conj. prez. 3 să învredniceáscă
învredniciseși
ÎNVREDNICÍ, învrednicesc, vb. IV. Refl. 1. A se dovedi vrednic să înfăptuiască ceva, să ajungă la ceva; a fi capabil, a reuși. 2. A avea norocul, cinstea să..., a avea parte de... ♦ Tranz. (Rar) A acorda favoarea, cinstea de a... 3. A găsi de cuviință; a binevoi, a catadicsi. – În + vrednic. DOOM
învrednicí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. învrednicéște, imperf. 3 sg. învredniceá; conj. prez. 3 să învredniceáscă
învredniciseți
ÎNVREDNICÍ, învrednicesc, vb. IV. Refl. 1. A se dovedi vrednic să înfăptuiască ceva, să ajungă la ceva; a fi capabil, a reuși. 2. A avea norocul, cinstea să..., a avea parte de... ♦ Tranz. (Rar) A acorda favoarea, cinstea de a... 3. A găsi de cuviință; a binevoi, a catadicsi. – În + vrednic. DOOM
învrednicí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. învrednicéște, imperf. 3 sg. învredniceá; conj. prez. 3 să învredniceáscă
învrednicit
ÎNVREDNICÍ, învrednicesc, vb. IV. Refl. 1. A se dovedi vrednic să înfăptuiască ceva, să ajungă la ceva; a fi capabil, a reuși. 2. A avea norocul, cinstea să..., a avea parte de... ♦ Tranz. (Rar) A acorda favoarea, cinstea de a... 3. A găsi de cuviință; a binevoi, a catadicsi. – În + vrednic. DOOM
învrednicí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. învrednicéște, imperf. 3 sg. învredniceá; conj. prez. 3 să învredniceáscă
învrednicit
ÎNVREDNICÍ, învrednicesc, vb. IV. Refl. 1. A se dovedi vrednic să înfăptuiască ceva, să ajungă la ceva; a fi capabil, a reuși. 2. A avea norocul, cinstea să..., a avea parte de... ♦ Tranz. (Rar) A acorda favoarea, norocul de a... 3. A găsi de cuviință; a binevoi, a catadicsi. – În + vrednic.
învredniciși
ÎNVREDNICÍ, învrednicesc, vb. IV. Refl. 1. A se dovedi vrednic să înfăptuiască ceva, să ajungă la ceva; a fi capabil, a reuși. 2. A avea norocul, cinstea să..., a avea parte de... ♦ Tranz. (Rar) A acorda favoarea, cinstea de a... 3. A găsi de cuviință; a binevoi, a catadicsi. – În + vrednic. DOOM
învrednicí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. învrednicéște, imperf. 3 sg. învredniceá; conj. prez. 3 să învredniceáscă
învredniciți
ÎNVREDNICÍ, învrednicesc, vb. IV. Refl. 1. A se dovedi vrednic să înfăptuiască ceva, să ajungă la ceva; a fi capabil, a reuși. 2. A avea norocul, cinstea să..., a avea parte de... ♦ Tranz. (Rar) A acorda favoarea, cinstea de a... 3. A găsi de cuviință; a binevoi, a catadicsi. – În + vrednic. DOOM
învrednicí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. învrednicéște, imperf. 3 sg. învredniceá; conj. prez. 3 să învredniceáscă
învrâsta
ÎNVÂRSTÁ, învârstez, vb. I. Tranz. (Pop.) A face dungi de culori diferite pe o țesătură sau cusătură; p. ext. a îmbina între ele lucruri de diferite culori. [Var.: învrâstá vb. I] – Din învârstat (derivat regresiv). DOOM
învârstá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 învârsteáză
învrâstare
ÎNVÂRSTÁRE, învârstări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a învârsta și rezultatul ei. [Var.: învrâstáre s. f.] – V. învârsta. DOOM
învârstáre (pop.) s. f., g.-d. art. învârstắrii; pl. învârstắri
învrâstat
ÎNVÂRSTÁT, -Ă, învârstați, -te, adj. (Pop.) Cu dungi, vărgat; p. ext. împestrițat, pestriț. [Var.: învrâstát, -ă adj.] – În + vârstă („dungă”) + suf. -at.
învrăjbea
ÎNVRĂJBÍ, învrăjbesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. A intra în vrajbă cu cineva, a se dușmăni cu cineva, a se învrăjmăși. ♦ Tranz. A semăna vrajbă, a face să se dușmănească, a învrăjmăși. 2. Tranz. și refl. A (se) înfuria, a (se) mânia, a (se) întărâta. – În + vrajbă. DOOM
învrăjbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învrăjbésc, imperf. 3 sg. învrăjbeá; conj. prez. 3 să învrăjbeáscă
învrăjbeai
ÎNVRĂJBÍ, învrăjbesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. A intra în vrajbă cu cineva, a se dușmăni cu cineva, a se învrăjmăși. ♦ Tranz. A semăna vrajbă, a face să se dușmănească, a învrăjmăși. 2. Tranz. și refl. A (se) înfuria, a (se) mânia, a (se) întărâta. – În + vrajbă. DOOM
învrăjbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învrăjbésc, imperf. 3 sg. învrăjbeá; conj. prez. 3 să învrăjbeáscă
învrăjbeam
ÎNVRĂJBÍ, învrăjbesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. A intra în vrajbă cu cineva, a se dușmăni cu cineva, a se învrăjmăși. ♦ Tranz. A semăna vrajbă, a face să se dușmănească, a învrăjmăși. 2. Tranz. și refl. A (se) înfuria, a (se) mânia, a (se) întărâta. – În + vrajbă. DOOM
învrăjbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învrăjbésc, imperf. 3 sg. învrăjbeá; conj. prez. 3 să învrăjbeáscă
învrăjbească
ÎNVRĂJBÍ, învrăjbesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. A intra în vrajbă cu cineva, a se dușmăni cu cineva, a se învrăjmăși. ♦ Tranz. A semăna vrajbă, a face să se dușmănească, a învrăjmăși. 2. Tranz. și refl. A (se) înfuria, a (se) mânia, a (se) întărâta. – În + vrajbă. DOOM
învrăjbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învrăjbésc, imperf. 3 sg. învrăjbeá; conj. prez. 3 să învrăjbeáscă
învrăjbeau
ÎNVRĂJBÍ, învrăjbesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. A intra în vrajbă cu cineva, a se dușmăni cu cineva, a se învrăjmăși. ♦ Tranz. A semăna vrajbă, a face să se dușmănească, a învrăjmăși. 2. Tranz. și refl. A (se) înfuria, a (se) mânia, a (se) întărâta. – În + vrajbă. DOOM
învrăjbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învrăjbésc, imperf. 3 sg. învrăjbeá; conj. prez. 3 să învrăjbeáscă
învrăjbeați
ÎNVRĂJBÍ, învrăjbesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. A intra în vrajbă cu cineva, a se dușmăni cu cineva, a se învrăjmăși. ♦ Tranz. A semăna vrajbă, a face să se dușmănească, a învrăjmăși. 2. Tranz. și refl. A (se) înfuria, a (se) mânia, a (se) întărâta. – În + vrajbă. DOOM
învrăjbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învrăjbésc, imperf. 3 sg. învrăjbeá; conj. prez. 3 să învrăjbeáscă
învrăjbesc
ÎNVRĂJBÍ, învrăjbesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. A intra în vrajbă cu cineva, a se dușmăni cu cineva, a se învrăjmăși. ♦ Tranz. A semăna vrajbă, a face să se dușmănească, a învrăjmăși. 2. Tranz. și refl. A (se) înfuria, a (se) mânia, a (se) întărâta. – În + vrajbă. DOOM
învrăjbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învrăjbésc, imperf. 3 sg. învrăjbeá; conj. prez. 3 să învrăjbeáscă
învrăjbește
ÎNVRĂJBÍ, învrăjbesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. A intra în vrajbă cu cineva, a se dușmăni cu cineva, a se învrăjmăși. ♦ Tranz. A semăna vrajbă, a face să se dușmănească, a învrăjmăși. 2. Tranz. și refl. A (se) înfuria, a (se) mânia, a (se) întărâta. – În + vrajbă. DOOM
învrăjbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învrăjbésc, imperf. 3 sg. învrăjbeá; conj. prez. 3 să învrăjbeáscă
învrăjbești
ÎNVRĂJBÍ, învrăjbesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. A intra în vrajbă cu cineva, a se dușmăni cu cineva, a se învrăjmăși. ♦ Tranz. A semăna vrajbă, a face să se dușmănească, a învrăjmăși. 2. Tranz. și refl. A (se) înfuria, a (se) mânia, a (se) întărâta. – În + vrajbă. DOOM
învrăjbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învrăjbésc, imperf. 3 sg. învrăjbeá; conj. prez. 3 să învrăjbeáscă
învrăjbi
ÎNVRĂJBÍ, învrăjbesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. A intra în vrajbă cu cineva, a se dușmăni cu cineva, a se învrăjmăși. ♦ Tranz. A semăna vrajbă, a face să se dușmănească, a învrăjmăși. 2. Tranz. și refl. A (se) înfuria, a (se) mânia, a (se) întărâta. – În + vrajbă. DOOM
învrăjbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învrăjbésc, imperf. 3 sg. învrăjbeá; conj. prez. 3 să învrăjbeáscă
învrăjbii
ÎNVRĂJBÍ, învrăjbesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. A intra în vrajbă cu cineva, a se dușmăni cu cineva, a se învrăjmăși. ♦ Tranz. A semăna vrajbă, a face să se dușmănească, a învrăjmăși. 2. Tranz. și refl. A (se) înfuria, a (se) mânia, a (se) întărâta. – În + vrajbă. DOOM
învrăjbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învrăjbésc, imperf. 3 sg. învrăjbeá; conj. prez. 3 să învrăjbeáscă
învrăjbim
ÎNVRĂJBÍ, învrăjbesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. A intra în vrajbă cu cineva, a se dușmăni cu cineva, a se învrăjmăși. ♦ Tranz. A semăna vrajbă, a face să se dușmănească, a învrăjmăși. 2. Tranz. și refl. A (se) înfuria, a (se) mânia, a (se) întărâta. – În + vrajbă. DOOM
învrăjbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învrăjbésc, imperf. 3 sg. învrăjbeá; conj. prez. 3 să învrăjbeáscă
învrăjbind
ÎNVRĂJBÍ, învrăjbesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. A intra în vrajbă cu cineva, a se dușmăni cu cineva, a se învrăjmăși. ♦ Tranz. A semăna vrajbă, a face să se dușmănească, a învrăjmăși. 2. Tranz. și refl. A (se) înfuria, a (se) mânia, a (se) întărâta. – În + vrajbă. DOOM
învrăjbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învrăjbésc, imperf. 3 sg. învrăjbeá; conj. prez. 3 să învrăjbeáscă
învrăjbire
ÎNVRĂJBÍ, învrăjbesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. A intra în vrajbă cu cineva, a se dușmăni cu cineva, a se învrăjmăși. ♦ Tranz. A semăna vrajbă, a face să se dușmănească, a învrăjmăși. 2. Tranz. și refl. A (se) înfuria, a (se) mânia, a (se) întărâta. – În + vrajbă. DOOM
învrăjbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învrăjbésc, imperf. 3 sg. învrăjbeá; conj. prez. 3 să învrăjbeáscă
învrăjbire
ÎNVRĂJBÍRE, învrăjbiri, s. f. Acțiunea de a (se) învrăjbi și rezultatul ei; dușmănie, vrajbă. – V. învrăjbi. DOOM
învrăjbíre s. f., g.-d. art. învrăjbírii; pl. învrăjbíri
învrăjbirea
ÎNVRĂJBÍRE, învrăjbiri, s. f. Acțiunea de a (se) învrăjbi și rezultatul ei; dușmănie, vrajbă. – V. învrăjbi. DOOM
învrăjbíre s. f., g.-d. art. învrăjbírii; pl. învrăjbíri
învrăjbiri
ÎNVRĂJBÍRE, învrăjbiri, s. f. Acțiunea de a (se) învrăjbi și rezultatul ei; dușmănie, vrajbă. – V. învrăjbi. DOOM
învrăjbíre s. f., g.-d. art. învrăjbírii; pl. învrăjbíri
învrăjbirii
ÎNVRĂJBÍRE, învrăjbiri, s. f. Acțiunea de a (se) învrăjbi și rezultatul ei; dușmănie, vrajbă. – V. învrăjbi. DOOM
învrăjbíre s. f., g.-d. art. învrăjbírii; pl. învrăjbíri
învrăjbirile
ÎNVRĂJBÍRE, învrăjbiri, s. f. Acțiunea de a (se) învrăjbi și rezultatul ei; dușmănie, vrajbă. – V. învrăjbi. DOOM
învrăjbíre s. f., g.-d. art. învrăjbírii; pl. învrăjbíri
învrăjbirilor
ÎNVRĂJBÍRE, învrăjbiri, s. f. Acțiunea de a (se) învrăjbi și rezultatul ei; dușmănie, vrajbă. – V. învrăjbi. DOOM
învrăjbíre s. f., g.-d. art. învrăjbírii; pl. învrăjbíri
învrăjbiră
ÎNVRĂJBÍ, învrăjbesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. A intra în vrajbă cu cineva, a se dușmăni cu cineva, a se învrăjmăși. ♦ Tranz. A semăna vrajbă, a face să se dușmănească, a învrăjmăși. 2. Tranz. și refl. A (se) înfuria, a (se) mânia, a (se) întărâta. – În + vrajbă. DOOM
învrăjbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învrăjbésc, imperf. 3 sg. învrăjbeá; conj. prez. 3 să învrăjbeáscă
învrăjbirăm
ÎNVRĂJBÍ, învrăjbesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. A intra în vrajbă cu cineva, a se dușmăni cu cineva, a se învrăjmăși. ♦ Tranz. A semăna vrajbă, a face să se dușmănească, a învrăjmăși. 2. Tranz. și refl. A (se) înfuria, a (se) mânia, a (se) întărâta. – În + vrajbă. DOOM
învrăjbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învrăjbésc, imperf. 3 sg. învrăjbeá; conj. prez. 3 să învrăjbeáscă
învrăjbirăți
ÎNVRĂJBÍ, învrăjbesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. A intra în vrajbă cu cineva, a se dușmăni cu cineva, a se învrăjmăși. ♦ Tranz. A semăna vrajbă, a face să se dușmănească, a învrăjmăși. 2. Tranz. și refl. A (se) înfuria, a (se) mânia, a (se) întărâta. – În + vrajbă. DOOM
învrăjbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învrăjbésc, imperf. 3 sg. învrăjbeá; conj. prez. 3 să învrăjbeáscă
învrăjbise
ÎNVRĂJBÍ, învrăjbesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. A intra în vrajbă cu cineva, a se dușmăni cu cineva, a se învrăjmăși. ♦ Tranz. A semăna vrajbă, a face să se dușmănească, a învrăjmăși. 2. Tranz. și refl. A (se) înfuria, a (se) mânia, a (se) întărâta. – În + vrajbă. DOOM
învrăjbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învrăjbésc, imperf. 3 sg. învrăjbeá; conj. prez. 3 să învrăjbeáscă
învrăjbisem
ÎNVRĂJBÍ, învrăjbesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. A intra în vrajbă cu cineva, a se dușmăni cu cineva, a se învrăjmăși. ♦ Tranz. A semăna vrajbă, a face să se dușmănească, a învrăjmăși. 2. Tranz. și refl. A (se) înfuria, a (se) mânia, a (se) întărâta. – În + vrajbă. DOOM
învrăjbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învrăjbésc, imperf. 3 sg. învrăjbeá; conj. prez. 3 să învrăjbeáscă
învrăjbiseră
ÎNVRĂJBÍ, învrăjbesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. A intra în vrajbă cu cineva, a se dușmăni cu cineva, a se învrăjmăși. ♦ Tranz. A semăna vrajbă, a face să se dușmănească, a învrăjmăși. 2. Tranz. și refl. A (se) înfuria, a (se) mânia, a (se) întărâta. – În + vrajbă. DOOM
învrăjbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învrăjbésc, imperf. 3 sg. învrăjbeá; conj. prez. 3 să învrăjbeáscă
învrăjbiserăm
ÎNVRĂJBÍ, învrăjbesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. A intra în vrajbă cu cineva, a se dușmăni cu cineva, a se învrăjmăși. ♦ Tranz. A semăna vrajbă, a face să se dușmănească, a învrăjmăși. 2. Tranz. și refl. A (se) înfuria, a (se) mânia, a (se) întărâta. – În + vrajbă. DOOM
învrăjbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învrăjbésc, imperf. 3 sg. învrăjbeá; conj. prez. 3 să învrăjbeáscă
învrăjbiserăți
ÎNVRĂJBÍ, învrăjbesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. A intra în vrajbă cu cineva, a se dușmăni cu cineva, a se învrăjmăși. ♦ Tranz. A semăna vrajbă, a face să se dușmănească, a învrăjmăși. 2. Tranz. și refl. A (se) înfuria, a (se) mânia, a (se) întărâta. – În + vrajbă. DOOM
învrăjbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învrăjbésc, imperf. 3 sg. învrăjbeá; conj. prez. 3 să învrăjbeáscă
învrăjbiseși
ÎNVRĂJBÍ, învrăjbesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. A intra în vrajbă cu cineva, a se dușmăni cu cineva, a se învrăjmăși. ♦ Tranz. A semăna vrajbă, a face să se dușmănească, a învrăjmăși. 2. Tranz. și refl. A (se) înfuria, a (se) mânia, a (se) întărâta. – În + vrajbă. DOOM
învrăjbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învrăjbésc, imperf. 3 sg. învrăjbeá; conj. prez. 3 să învrăjbeáscă
învrăjbiseți
ÎNVRĂJBÍ, învrăjbesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. A intra în vrajbă cu cineva, a se dușmăni cu cineva, a se învrăjmăși. ♦ Tranz. A semăna vrajbă, a face să se dușmănească, a învrăjmăși. 2. Tranz. și refl. A (se) înfuria, a (se) mânia, a (se) întărâta. – În + vrajbă. DOOM
învrăjbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învrăjbésc, imperf. 3 sg. învrăjbeá; conj. prez. 3 să învrăjbeáscă
învrăjbit
ÎNVRĂJBÍ, învrăjbesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. A intra în vrajbă cu cineva, a se dușmăni cu cineva, a se învrăjmăși. ♦ Tranz. A semăna vrajbă, a face să se dușmănească, a învrăjmăși. 2. Tranz. și refl. A (se) înfuria, a (se) mânia, a (se) întărâta. – În + vrajbă. DOOM
învrăjbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învrăjbésc, imperf. 3 sg. învrăjbeá; conj. prez. 3 să învrăjbeáscă
învrăjbit
ÎNVRĂJBÍT, -Ă, învrăjbiți, -te, adj. Care este în vrajbă, certat cu cineva; înfuriat, mâniat, întărâtat. – V. învrăjbi.
învrăjbitoare
ÎNVRĂJBITÓR, -OÁRE, învrăjbitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care seamănă vrajbă, dușmănie, care ațâță la ură. – Învrăjbi + suf. -tor. DOOM
învrăjbitór adj. m., s. m., pl. învrăjbitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. învrăjbitoáre
învrăjbitoare
ÎNVRĂJBITÓR, -OÁRE, învrăjbitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care seamănă vrajbă, dușmănie, care ațâță la ură. – Învrăjbi + suf. -tor. DOOM
învrăjbitór adj. m., s. m., pl. învrăjbitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. învrăjbitoáre
învrăjbitoarea
ÎNVRĂJBITÓR, -OÁRE, învrăjbitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care seamănă vrajbă, dușmănie, care ațâță la ură. – Învrăjbi + suf. -tor. DOOM
învrăjbitór adj. m., s. m., pl. învrăjbitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. învrăjbitoáre
învrăjbitoarea
ÎNVRĂJBITÓR, -OÁRE, învrăjbitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care seamănă vrajbă, dușmănie, care ațâță la ură. – Învrăjbi + suf. -tor. DOOM
învrăjbitór adj. m., s. m., pl. învrăjbitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. învrăjbitoáre
învrăjbitoarei
ÎNVRĂJBITÓR, -OÁRE, învrăjbitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care seamănă vrajbă, dușmănie, care ațâță la ură. – Învrăjbi + suf. -tor. DOOM
învrăjbitór adj. m., s. m., pl. învrăjbitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. învrăjbitoáre
învrăjbitoarei
ÎNVRĂJBITÓR, -OÁRE, învrăjbitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care seamănă vrajbă, dușmănie, care ațâță la ură. – Învrăjbi + suf. -tor. DOOM
învrăjbitór adj. m., s. m., pl. învrăjbitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. învrăjbitoáre
învrăjbitoarele
ÎNVRĂJBITÓR, -OÁRE, învrăjbitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care seamănă vrajbă, dușmănie, care ațâță la ură. – Învrăjbi + suf. -tor. DOOM
învrăjbitór adj. m., s. m., pl. învrăjbitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. învrăjbitoáre
învrăjbitoarele
ÎNVRĂJBITÓR, -OÁRE, învrăjbitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care seamănă vrajbă, dușmănie, care ațâță la ură. – Învrăjbi + suf. -tor. DOOM
învrăjbitór adj. m., s. m., pl. învrăjbitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. învrăjbitoáre
învrăjbitoarelor
ÎNVRĂJBITÓR, -OÁRE, învrăjbitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care seamănă vrajbă, dușmănie, care ațâță la ură. – Învrăjbi + suf. -tor. DOOM
învrăjbitór adj. m., s. m., pl. învrăjbitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. învrăjbitoáre
învrăjbitoarelor
ÎNVRĂJBITÓR, -OÁRE, învrăjbitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care seamănă vrajbă, dușmănie, care ațâță la ură. – Învrăjbi + suf. -tor. DOOM
învrăjbitór adj. m., s. m., pl. învrăjbitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. învrăjbitoáre
învrăjbitor
ÎNVRĂJBITÓR, -OÁRE, învrăjbitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care seamănă vrajbă, dușmănie, care ațâță la ură. – Învrăjbi + suf. -tor. DOOM
învrăjbitór adj. m., s. m., pl. învrăjbitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. învrăjbitoáre
învrăjbitor
ÎNVRĂJBITÓR, -OÁRE, învrăjbitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care seamănă vrajbă, dușmănie, care ațâță la ură. – Învrăjbi + suf. -tor. DOOM
învrăjbitór adj. m., s. m., pl. învrăjbitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. învrăjbitoáre
învrăjbitori
ÎNVRĂJBITÓR, -OÁRE, învrăjbitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care seamănă vrajbă, dușmănie, care ațâță la ură. – Învrăjbi + suf. -tor. DOOM
învrăjbitór adj. m., s. m., pl. învrăjbitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. învrăjbitoáre
învrăjbitori
ÎNVRĂJBITÓR, -OÁRE, învrăjbitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care seamănă vrajbă, dușmănie, care ațâță la ură. – Învrăjbi + suf. -tor. DOOM
învrăjbitór adj. m., s. m., pl. învrăjbitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. învrăjbitoáre
învrăjbitorii
ÎNVRĂJBITÓR, -OÁRE, învrăjbitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care seamănă vrajbă, dușmănie, care ațâță la ură. – Învrăjbi + suf. -tor. DOOM
învrăjbitór adj. m., s. m., pl. învrăjbitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. învrăjbitoáre
învrăjbitorii
ÎNVRĂJBITÓR, -OÁRE, învrăjbitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care seamănă vrajbă, dușmănie, care ațâță la ură. – Învrăjbi + suf. -tor. DOOM
învrăjbitór adj. m., s. m., pl. învrăjbitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. învrăjbitoáre
învrăjbitorilor
ÎNVRĂJBITÓR, -OÁRE, învrăjbitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care seamănă vrajbă, dușmănie, care ațâță la ură. – Învrăjbi + suf. -tor. DOOM
învrăjbitór adj. m., s. m., pl. învrăjbitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. învrăjbitoáre
învrăjbitorilor
ÎNVRĂJBITÓR, -OÁRE, învrăjbitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care seamănă vrajbă, dușmănie, care ațâță la ură. – Învrăjbi + suf. -tor. DOOM
învrăjbitór adj. m., s. m., pl. învrăjbitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. învrăjbitoáre
învrăjbitorul
ÎNVRĂJBITÓR, -OÁRE, învrăjbitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care seamănă vrajbă, dușmănie, care ațâță la ură. – Învrăjbi + suf. -tor. DOOM
învrăjbitór adj. m., s. m., pl. învrăjbitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. învrăjbitoáre
învrăjbitorul
ÎNVRĂJBITÓR, -OÁRE, învrăjbitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care seamănă vrajbă, dușmănie, care ațâță la ură. – Învrăjbi + suf. -tor. DOOM
învrăjbitór adj. m., s. m., pl. învrăjbitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. învrăjbitoáre
învrăjbitorului
ÎNVRĂJBITÓR, -OÁRE, învrăjbitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care seamănă vrajbă, dușmănie, care ațâță la ură. – Învrăjbi + suf. -tor. DOOM
învrăjbitór adj. m., s. m., pl. învrăjbitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. învrăjbitoáre
învrăjbitorului
ÎNVRĂJBITÓR, -OÁRE, învrăjbitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care seamănă vrajbă, dușmănie, care ațâță la ură. – Învrăjbi + suf. -tor. DOOM
învrăjbitór adj. m., s. m., pl. învrăjbitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. învrăjbitoáre
învrăjbiși
ÎNVRĂJBÍ, învrăjbesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. A intra în vrajbă cu cineva, a se dușmăni cu cineva, a se învrăjmăși. ♦ Tranz. A semăna vrajbă, a face să se dușmănească, a învrăjmăși. 2. Tranz. și refl. A (se) înfuria, a (se) mânia, a (se) întărâta. – În + vrajbă. DOOM
învrăjbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învrăjbésc, imperf. 3 sg. învrăjbeá; conj. prez. 3 să învrăjbeáscă
învrăjbiți
ÎNVRĂJBÍ, învrăjbesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. A intra în vrajbă cu cineva, a se dușmăni cu cineva, a se învrăjmăși. ♦ Tranz. A semăna vrajbă, a face să se dușmănească, a învrăjmăși. 2. Tranz. și refl. A (se) înfuria, a (se) mânia, a (se) întărâta. – În + vrajbă. DOOM
învrăjbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învrăjbésc, imperf. 3 sg. învrăjbeá; conj. prez. 3 să învrăjbeáscă
învrăjmășea
ÎNVRĂJMĂȘÍ, învrăjmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Înv.) A (se) învrăjbi. – În + vrăjmaș. DOOM
învrăjmășí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învrăjmășésc, imperf. 3 sg. învrăjmășeá; conj. prez. 3 să învrăjmășeáscă
învrăjmășeai
ÎNVRĂJMĂȘÍ, învrăjmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Înv.) A (se) învrăjbi. – În + vrăjmaș. DOOM
învrăjmășí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învrăjmășésc, imperf. 3 sg. învrăjmășeá; conj. prez. 3 să învrăjmășeáscă
învrăjmășeam
ÎNVRĂJMĂȘÍ, învrăjmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Înv.) A (se) învrăjbi. – În + vrăjmaș. DOOM
învrăjmășí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învrăjmășésc, imperf. 3 sg. învrăjmășeá; conj. prez. 3 să învrăjmășeáscă
învrăjmășească
ÎNVRĂJMĂȘÍ, învrăjmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Înv.) A (se) învrăjbi. – În + vrăjmaș. DOOM
învrăjmășí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învrăjmășésc, imperf. 3 sg. învrăjmășeá; conj. prez. 3 să învrăjmășeáscă
învrăjmășeau
ÎNVRĂJMĂȘÍ, învrăjmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Înv.) A (se) învrăjbi. – În + vrăjmaș. DOOM
învrăjmășí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învrăjmășésc, imperf. 3 sg. învrăjmășeá; conj. prez. 3 să învrăjmășeáscă
învrăjmășeați
ÎNVRĂJMĂȘÍ, învrăjmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Înv.) A (se) învrăjbi. – În + vrăjmaș. DOOM
învrăjmășí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învrăjmășésc, imperf. 3 sg. învrăjmășeá; conj. prez. 3 să învrăjmășeáscă
învrăjmășesc
ÎNVRĂJMĂȘÍ, învrăjmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Înv.) A (se) învrăjbi. – În + vrăjmaș. DOOM
învrăjmășí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învrăjmășésc, imperf. 3 sg. învrăjmășeá; conj. prez. 3 să învrăjmășeáscă
învrăjmășește
ÎNVRĂJMĂȘÍ, învrăjmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Înv.) A (se) învrăjbi. – În + vrăjmaș. DOOM
învrăjmășí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învrăjmășésc, imperf. 3 sg. învrăjmășeá; conj. prez. 3 să învrăjmășeáscă
învrăjmășești
ÎNVRĂJMĂȘÍ, învrăjmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Înv.) A (se) învrăjbi. – În + vrăjmaș. DOOM
învrăjmășí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învrăjmășésc, imperf. 3 sg. învrăjmășeá; conj. prez. 3 să învrăjmășeáscă
învrăjmăși
ÎNVRĂJMĂȘÍ, învrăjmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Înv.) A (se) învrăjbi. – În + vrăjmaș. DOOM
învrăjmășí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învrăjmășésc, imperf. 3 sg. învrăjmășeá; conj. prez. 3 să învrăjmășeáscă
învrăjmășii
ÎNVRĂJMĂȘÍ, învrăjmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Înv.) A (se) învrăjbi. – În + vrăjmaș. DOOM
învrăjmășí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învrăjmășésc, imperf. 3 sg. învrăjmășeá; conj. prez. 3 să învrăjmășeáscă
învrăjmășim
ÎNVRĂJMĂȘÍ, învrăjmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Înv.) A (se) învrăjbi. – În + vrăjmaș. DOOM
învrăjmășí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învrăjmășésc, imperf. 3 sg. învrăjmășeá; conj. prez. 3 să învrăjmășeáscă
învrăjmășind
ÎNVRĂJMĂȘÍ, învrăjmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Înv.) A (se) învrăjbi. – În + vrăjmaș. DOOM
învrăjmășí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învrăjmășésc, imperf. 3 sg. învrăjmășeá; conj. prez. 3 să învrăjmășeáscă
învrăjmășire
ÎNVRĂJMĂȘÍ, învrăjmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Înv.) A (se) învrăjbi. – În + vrăjmaș. DOOM
învrăjmășí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învrăjmășésc, imperf. 3 sg. învrăjmășeá; conj. prez. 3 să învrăjmășeáscă
învrăjmășiră
ÎNVRĂJMĂȘÍ, învrăjmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Înv.) A (se) învrăjbi. – În + vrăjmaș. DOOM
învrăjmășí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învrăjmășésc, imperf. 3 sg. învrăjmășeá; conj. prez. 3 să învrăjmășeáscă
învrăjmășirăm
ÎNVRĂJMĂȘÍ, învrăjmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Înv.) A (se) învrăjbi. – În + vrăjmaș. DOOM
învrăjmășí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învrăjmășésc, imperf. 3 sg. învrăjmășeá; conj. prez. 3 să învrăjmășeáscă
învrăjmășirăți
ÎNVRĂJMĂȘÍ, învrăjmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Înv.) A (se) învrăjbi. – În + vrăjmaș. DOOM
învrăjmășí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învrăjmășésc, imperf. 3 sg. învrăjmășeá; conj. prez. 3 să învrăjmășeáscă
învrăjmășise
ÎNVRĂJMĂȘÍ, învrăjmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Înv.) A (se) învrăjbi. – În + vrăjmaș. DOOM
învrăjmășí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învrăjmășésc, imperf. 3 sg. învrăjmășeá; conj. prez. 3 să învrăjmășeáscă
învrăjmășisem
ÎNVRĂJMĂȘÍ, învrăjmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Înv.) A (se) învrăjbi. – În + vrăjmaș. DOOM
învrăjmășí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învrăjmășésc, imperf. 3 sg. învrăjmășeá; conj. prez. 3 să învrăjmășeáscă
învrăjmășiseră
ÎNVRĂJMĂȘÍ, învrăjmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Înv.) A (se) învrăjbi. – În + vrăjmaș. DOOM
învrăjmășí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învrăjmășésc, imperf. 3 sg. învrăjmășeá; conj. prez. 3 să învrăjmășeáscă
învrăjmășiserăm
ÎNVRĂJMĂȘÍ, învrăjmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Înv.) A (se) învrăjbi. – În + vrăjmaș. DOOM
învrăjmășí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învrăjmășésc, imperf. 3 sg. învrăjmășeá; conj. prez. 3 să învrăjmășeáscă
învrăjmășiserăți
ÎNVRĂJMĂȘÍ, învrăjmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Înv.) A (se) învrăjbi. – În + vrăjmaș. DOOM
învrăjmășí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învrăjmășésc, imperf. 3 sg. învrăjmășeá; conj. prez. 3 să învrăjmășeáscă
învrăjmășiseși
ÎNVRĂJMĂȘÍ, învrăjmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Înv.) A (se) învrăjbi. – În + vrăjmaș. DOOM
învrăjmășí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învrăjmășésc, imperf. 3 sg. învrăjmășeá; conj. prez. 3 să învrăjmășeáscă
învrăjmășiseți
ÎNVRĂJMĂȘÍ, învrăjmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Înv.) A (se) învrăjbi. – În + vrăjmaș. DOOM
învrăjmășí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învrăjmășésc, imperf. 3 sg. învrăjmășeá; conj. prez. 3 să învrăjmășeáscă
învrăjmășit
ÎNVRĂJMĂȘÍ, învrăjmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Înv.) A (se) învrăjbi. – În + vrăjmaș. DOOM
învrăjmășí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învrăjmășésc, imperf. 3 sg. învrăjmășeá; conj. prez. 3 să învrăjmășeáscă
învrăjmășit
ÎNVRĂJMĂȘÍT, -Ă, învrăjmășiți, -te, adj. (Rar) Dușmănit, certat, învrăjbit. Limbi învrăjmășite. PĂSCULESCU, L. P. 18.
învrăjmășita
ÎNVRĂJMĂȘÍT, -Ă, învrăjmășiți, -te, adj. (Rar) Dușmănit, certat, învrăjbit. Limbi învrăjmășite. PĂSCULESCU, L. P. 18.
învrăjmășite
ÎNVRĂJMĂȘÍT, -Ă, învrăjmășiți, -te, adj. (Rar) Dușmănit, certat, învrăjbit. Limbi învrăjmășite. PĂSCULESCU, L. P. 18.
învrăjmășitei
ÎNVRĂJMĂȘÍT, -Ă, învrăjmășiți, -te, adj. (Rar) Dușmănit, certat, învrăjbit. Limbi învrăjmășite. PĂSCULESCU, L. P. 18.
învrăjmășitele
ÎNVRĂJMĂȘÍT, -Ă, învrăjmășiți, -te, adj. (Rar) Dușmănit, certat, învrăjbit. Limbi învrăjmășite. PĂSCULESCU, L. P. 18.
învrăjmășitelor
ÎNVRĂJMĂȘÍT, -Ă, învrăjmășiți, -te, adj. (Rar) Dușmănit, certat, învrăjbit. Limbi învrăjmășite. PĂSCULESCU, L. P. 18.
învrăjmășitul
ÎNVRĂJMĂȘÍT, -Ă, învrăjmășiți, -te, adj. (Rar) Dușmănit, certat, învrăjbit. Limbi învrăjmășite. PĂSCULESCU, L. P. 18.
învrăjmășitului
ÎNVRĂJMĂȘÍT, -Ă, învrăjmășiți, -te, adj. (Rar) Dușmănit, certat, învrăjbit. Limbi învrăjmășite. PĂSCULESCU, L. P. 18.
învrăjmășiși
ÎNVRĂJMĂȘÍ, învrăjmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Înv.) A (se) învrăjbi. – În + vrăjmaș. DOOM
învrăjmășí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învrăjmășésc, imperf. 3 sg. învrăjmășeá; conj. prez. 3 să învrăjmășeáscă
învrăjmășiți
ÎNVRĂJMĂȘÍ, învrăjmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Înv.) A (se) învrăjbi. – În + vrăjmaș. DOOM
învrăjmășí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învrăjmășésc, imperf. 3 sg. învrăjmășeá; conj. prez. 3 să învrăjmășeáscă
învrăjmășiți
ÎNVRĂJMĂȘÍT, -Ă, învrăjmășiți, -te, adj. (Rar) Dușmănit, certat, învrăjbit. Limbi învrăjmășite. PĂSCULESCU, L. P. 18.
învrăjmășiții
ÎNVRĂJMĂȘÍT, -Ă, învrăjmășiți, -te, adj. (Rar) Dușmănit, certat, învrăjbit. Limbi învrăjmășite. PĂSCULESCU, L. P. 18.
învrăjmășiților
ÎNVRĂJMĂȘÍT, -Ă, învrăjmășiți, -te, adj. (Rar) Dușmănit, certat, învrăjbit. Limbi învrăjmășite. PĂSCULESCU, L. P. 18.
învâltorea
ÎNVÂLTORÍ, pers. 3 învâltorește, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ridica în vârtejuri; a se învolbura. – În + vâltoare.
învâltoreai
ÎNVÂLTORÍ, pers. 3 învâltorește, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ridica în vârtejuri; a se învolbura. – În + vâltoare.
învâltoream
ÎNVÂLTORÍ, pers. 3 învâltorește, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ridica în vârtejuri; a se învolbura. – În + vâltoare.
învâltorească
ÎNVÂLTORÍ, pers. 3 învâltorește, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ridica în vârtejuri; a se învolbura. – În + vâltoare.
învâltoreau
ÎNVÂLTORÍ, pers. 3 învâltorește, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ridica în vârtejuri; a se învolbura. – În + vâltoare.
învâltoreați
ÎNVÂLTORÍ, pers. 3 învâltorește, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ridica în vârtejuri; a se învolbura. – În + vâltoare.
învâltoresc
ÎNVÂLTORÍ, pers. 3 învâltorește, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ridica în vârtejuri; a se învolbura. – În + vâltoare.
învâltorește
ÎNVÂLTORÍ, pers. 3 învâltorește, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ridica în vârtejuri; a se învolbura. – În + vâltoare.
învâltorești
ÎNVÂLTORÍ, pers. 3 învâltorește, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ridica în vârtejuri; a se învolbura. – În + vâltoare.
învâltori
ÎNVÂLTORÍ, pers. 3 învâltorește, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ridica în vârtejuri; a se învolbura. – În + vâltoare.
învâltorii
ÎNVÂLTORÍ, pers. 3 învâltorește, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ridica în vârtejuri; a se învolbura. – În + vâltoare.
învâltorim
ÎNVÂLTORÍ, pers. 3 învâltorește, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ridica în vârtejuri; a se învolbura. – În + vâltoare.
învâltorind
ÎNVÂLTORÍ, pers. 3 învâltorește, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ridica în vârtejuri; a se învolbura. – În + vâltoare.
învâltorire
ÎNVÂLTORÍ, pers. 3 învâltorește, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ridica în vârtejuri; a se învolbura. – În + vâltoare.
învâltorire
ÎNVÂLTORÍRE, învâltoriri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a se învâltori; învolburare. – V. învâltori.
învâltoriră
ÎNVÂLTORÍ, pers. 3 învâltorește, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ridica în vârtejuri; a se învolbura. – În + vâltoare.
învâltorirăm
ÎNVÂLTORÍ, pers. 3 învâltorește, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ridica în vârtejuri; a se învolbura. – În + vâltoare.
învâltorirăți
ÎNVÂLTORÍ, pers. 3 învâltorește, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ridica în vârtejuri; a se învolbura. – În + vâltoare.
învâltorise
ÎNVÂLTORÍ, pers. 3 învâltorește, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ridica în vârtejuri; a se învolbura. – În + vâltoare.
învâltorisem
ÎNVÂLTORÍ, pers. 3 învâltorește, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ridica în vârtejuri; a se învolbura. – În + vâltoare.
învâltoriseră
ÎNVÂLTORÍ, pers. 3 învâltorește, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ridica în vârtejuri; a se învolbura. – În + vâltoare.
învâltoriserăm
ÎNVÂLTORÍ, pers. 3 învâltorește, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ridica în vârtejuri; a se învolbura. – În + vâltoare.
învâltoriserăți
ÎNVÂLTORÍ, pers. 3 învâltorește, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ridica în vârtejuri; a se învolbura. – În + vâltoare.
învâltoriseși
ÎNVÂLTORÍ, pers. 3 învâltorește, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ridica în vârtejuri; a se învolbura. – În + vâltoare.
învâltoriseți
ÎNVÂLTORÍ, pers. 3 învâltorește, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ridica în vârtejuri; a se învolbura. – În + vâltoare.
învâltorit
ÎNVÂLTORÍ, pers. 3 învâltorește, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ridica în vârtejuri; a se învolbura. – În + vâltoare.
învâltorit
ÎNVÂLTORÍ, pers. 3 învâltorește, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ridica în vârtejuri; a se învolbura. – În + vâltoare.
învâltoriși
ÎNVÂLTORÍ, pers. 3 învâltorește, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ridica în vârtejuri; a se învolbura. – În + vâltoare.
învâltoriți
ÎNVÂLTORÍ, pers. 3 învâltorește, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ridica în vârtejuri; a se învolbura. – În + vâltoare.
învâlvora
ÎNVÎLVORÁ, învîlvorez, vb. I. Refl. A se aprinde, a arde cu flăcări mari și agitate. Doamna Vorvoreanu se uită în bezna de afară, în miezul căreia se învîlvora incendiul de la Vladomira. DUMITRIU, N. 52. ◊ Fig. Depărtările se învîlvorau. CAMILAR, T. 125. DOOM
învâlvorá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învâlvoreáză
învâlvorai
ÎNVÎLVORÁ, învîlvorez, vb. I. Refl. A se aprinde, a arde cu flăcări mari și agitate. Doamna Vorvoreanu se uită în bezna de afară, în miezul căreia se învîlvora incendiul de la Vladomira. DUMITRIU, N. 52. ◊ Fig. Depărtările se învîlvorau. CAMILAR, T. 125. DOOM
învâlvorá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învâlvoreáză
învâlvoram
ÎNVÎLVORÁ, învîlvorez, vb. I. Refl. A se aprinde, a arde cu flăcări mari și agitate. Doamna Vorvoreanu se uită în bezna de afară, în miezul căreia se învîlvora incendiul de la Vladomira. DUMITRIU, N. 52. ◊ Fig. Depărtările se învîlvorau. CAMILAR, T. 125. DOOM
învâlvorá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învâlvoreáză
învâlvorare
ÎNVÎLVORÁ, învîlvorez, vb. I. Refl. A se aprinde, a arde cu flăcări mari și agitate. Doamna Vorvoreanu se uită în bezna de afară, în miezul căreia se învîlvora incendiul de la Vladomira. DUMITRIU, N. 52. ◊ Fig. Depărtările se învîlvorau. CAMILAR, T. 125. DOOM
învâlvorá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învâlvoreáză
învâlvorare
ÎNVÎLVORÁRE, învîlvorări, s. f. Acțiunea de a se învîlvora și rezultatul ei; ardere cu flăcări mari. (Fig.) Era o pasăre îndrăzneață și venea dinspre munți, pe învîlvorările amurgului. CAMILAR, TEM. 131.
învâlvorarea
ÎNVÎLVORÁRE, învîlvorări, s. f. Acțiunea de a se învîlvora și rezultatul ei; ardere cu flăcări mari. (Fig.) Era o pasăre îndrăzneață și venea dinspre munți, pe învîlvorările amurgului. CAMILAR, TEM. 131.
învâlvorară
ÎNVÎLVORÁ, învîlvorez, vb. I. Refl. A se aprinde, a arde cu flăcări mari și agitate. Doamna Vorvoreanu se uită în bezna de afară, în miezul căreia se învîlvora incendiul de la Vladomira. DUMITRIU, N. 52. ◊ Fig. Depărtările se învîlvorau. CAMILAR, T. 125. DOOM
învâlvorá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învâlvoreáză
învâlvorarăm
ÎNVÎLVORÁ, învîlvorez, vb. I. Refl. A se aprinde, a arde cu flăcări mari și agitate. Doamna Vorvoreanu se uită în bezna de afară, în miezul căreia se învîlvora incendiul de la Vladomira. DUMITRIU, N. 52. ◊ Fig. Depărtările se învîlvorau. CAMILAR, T. 125. DOOM
învâlvorá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învâlvoreáză
învâlvorarăți
ÎNVÎLVORÁ, învîlvorez, vb. I. Refl. A se aprinde, a arde cu flăcări mari și agitate. Doamna Vorvoreanu se uită în bezna de afară, în miezul căreia se învîlvora incendiul de la Vladomira. DUMITRIU, N. 52. ◊ Fig. Depărtările se învîlvorau. CAMILAR, T. 125. DOOM
învâlvorá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învâlvoreáză
învâlvorase
ÎNVÎLVORÁ, învîlvorez, vb. I. Refl. A se aprinde, a arde cu flăcări mari și agitate. Doamna Vorvoreanu se uită în bezna de afară, în miezul căreia se învîlvora incendiul de la Vladomira. DUMITRIU, N. 52. ◊ Fig. Depărtările se învîlvorau. CAMILAR, T. 125. DOOM
învâlvorá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învâlvoreáză
învâlvorasem
ÎNVÎLVORÁ, învîlvorez, vb. I. Refl. A se aprinde, a arde cu flăcări mari și agitate. Doamna Vorvoreanu se uită în bezna de afară, în miezul căreia se învîlvora incendiul de la Vladomira. DUMITRIU, N. 52. ◊ Fig. Depărtările se învîlvorau. CAMILAR, T. 125. DOOM
învâlvorá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învâlvoreáză
învâlvoraseră
ÎNVÎLVORÁ, învîlvorez, vb. I. Refl. A se aprinde, a arde cu flăcări mari și agitate. Doamna Vorvoreanu se uită în bezna de afară, în miezul căreia se învîlvora incendiul de la Vladomira. DUMITRIU, N. 52. ◊ Fig. Depărtările se învîlvorau. CAMILAR, T. 125. DOOM
învâlvorá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învâlvoreáză
învâlvoraserăm
ÎNVÎLVORÁ, învîlvorez, vb. I. Refl. A se aprinde, a arde cu flăcări mari și agitate. Doamna Vorvoreanu se uită în bezna de afară, în miezul căreia se învîlvora incendiul de la Vladomira. DUMITRIU, N. 52. ◊ Fig. Depărtările se învîlvorau. CAMILAR, T. 125. DOOM
învâlvorá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învâlvoreáză
învâlvoraserăți
ÎNVÎLVORÁ, învîlvorez, vb. I. Refl. A se aprinde, a arde cu flăcări mari și agitate. Doamna Vorvoreanu se uită în bezna de afară, în miezul căreia se învîlvora incendiul de la Vladomira. DUMITRIU, N. 52. ◊ Fig. Depărtările se învîlvorau. CAMILAR, T. 125. DOOM
învâlvorá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învâlvoreáză
învâlvoraseși
ÎNVÎLVORÁ, învîlvorez, vb. I. Refl. A se aprinde, a arde cu flăcări mari și agitate. Doamna Vorvoreanu se uită în bezna de afară, în miezul căreia se învîlvora incendiul de la Vladomira. DUMITRIU, N. 52. ◊ Fig. Depărtările se învîlvorau. CAMILAR, T. 125. DOOM
învâlvorá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învâlvoreáză
învâlvoraseți
ÎNVÎLVORÁ, învîlvorez, vb. I. Refl. A se aprinde, a arde cu flăcări mari și agitate. Doamna Vorvoreanu se uită în bezna de afară, în miezul căreia se învîlvora incendiul de la Vladomira. DUMITRIU, N. 52. ◊ Fig. Depărtările se învîlvorau. CAMILAR, T. 125. DOOM
învâlvorá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învâlvoreáză
învâlvorat
ÎNVÎLVORÁ, învîlvorez, vb. I. Refl. A se aprinde, a arde cu flăcări mari și agitate. Doamna Vorvoreanu se uită în bezna de afară, în miezul căreia se învîlvora incendiul de la Vladomira. DUMITRIU, N. 52. ◊ Fig. Depărtările se învîlvorau. CAMILAR, T. 125. DOOM
învâlvorá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învâlvoreáză
învâlvorau
ÎNVÎLVORÁ, învîlvorez, vb. I. Refl. A se aprinde, a arde cu flăcări mari și agitate. Doamna Vorvoreanu se uită în bezna de afară, în miezul căreia se învîlvora incendiul de la Vladomira. DUMITRIU, N. 52. ◊ Fig. Depărtările se învîlvorau. CAMILAR, T. 125. DOOM
învâlvorá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învâlvoreáză
învâlvorași
ÎNVÎLVORÁ, învîlvorez, vb. I. Refl. A se aprinde, a arde cu flăcări mari și agitate. Doamna Vorvoreanu se uită în bezna de afară, în miezul căreia se învîlvora incendiul de la Vladomira. DUMITRIU, N. 52. ◊ Fig. Depărtările se învîlvorau. CAMILAR, T. 125. DOOM
învâlvorá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învâlvoreáză
învâlvorați
ÎNVÎLVORÁ, învîlvorez, vb. I. Refl. A se aprinde, a arde cu flăcări mari și agitate. Doamna Vorvoreanu se uită în bezna de afară, în miezul căreia se învîlvora incendiul de la Vladomira. DUMITRIU, N. 52. ◊ Fig. Depărtările se învîlvorau. CAMILAR, T. 125. DOOM
învâlvorá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învâlvoreáză
învâlvorează
ÎNVÎLVORÁ, învîlvorez, vb. I. Refl. A se aprinde, a arde cu flăcări mari și agitate. Doamna Vorvoreanu se uită în bezna de afară, în miezul căreia se învîlvora incendiul de la Vladomira. DUMITRIU, N. 52. ◊ Fig. Depărtările se învîlvorau. CAMILAR, T. 125. DOOM
învâlvorá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învâlvoreáză
învâlvorez
ÎNVÎLVORÁ, învîlvorez, vb. I. Refl. A se aprinde, a arde cu flăcări mari și agitate. Doamna Vorvoreanu se uită în bezna de afară, în miezul căreia se învîlvora incendiul de la Vladomira. DUMITRIU, N. 52. ◊ Fig. Depărtările se învîlvorau. CAMILAR, T. 125. DOOM
învâlvorá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învâlvoreáză
învâlvoreze
ÎNVÎLVORÁ, învîlvorez, vb. I. Refl. A se aprinde, a arde cu flăcări mari și agitate. Doamna Vorvoreanu se uită în bezna de afară, în miezul căreia se învîlvora incendiul de la Vladomira. DUMITRIU, N. 52. ◊ Fig. Depărtările se învîlvorau. CAMILAR, T. 125. DOOM
învâlvorá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învâlvoreáză
învâlvorezi
ÎNVÎLVORÁ, învîlvorez, vb. I. Refl. A se aprinde, a arde cu flăcări mari și agitate. Doamna Vorvoreanu se uită în bezna de afară, în miezul căreia se învîlvora incendiul de la Vladomira. DUMITRIU, N. 52. ◊ Fig. Depărtările se învîlvorau. CAMILAR, T. 125. DOOM
învâlvorá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învâlvoreáză
învâlvorând
ÎNVÎLVORÁ, învîlvorez, vb. I. Refl. A se aprinde, a arde cu flăcări mari și agitate. Doamna Vorvoreanu se uită în bezna de afară, în miezul căreia se învîlvora incendiul de la Vladomira. DUMITRIU, N. 52. ◊ Fig. Depărtările se învîlvorau. CAMILAR, T. 125. DOOM
învâlvorá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învâlvoreáză
învâlvorări
ÎNVÎLVORÁRE, învîlvorări, s. f. Acțiunea de a se învîlvora și rezultatul ei; ardere cu flăcări mari. (Fig.) Era o pasăre îndrăzneață și venea dinspre munți, pe învîlvorările amurgului. CAMILAR, TEM. 131.
învâlvorării
ÎNVÎLVORÁRE, învîlvorări, s. f. Acțiunea de a se învîlvora și rezultatul ei; ardere cu flăcări mari. (Fig.) Era o pasăre îndrăzneață și venea dinspre munți, pe învîlvorările amurgului. CAMILAR, TEM. 131.
învâlvorările
ÎNVÎLVORÁRE, învîlvorări, s. f. Acțiunea de a se învîlvora și rezultatul ei; ardere cu flăcări mari. (Fig.) Era o pasăre îndrăzneață și venea dinspre munți, pe învîlvorările amurgului. CAMILAR, TEM. 131.
învâlvorărilor
ÎNVÎLVORÁRE, învîlvorări, s. f. Acțiunea de a se învîlvora și rezultatul ei; ardere cu flăcări mari. (Fig.) Era o pasăre îndrăzneață și venea dinspre munți, pe învîlvorările amurgului. CAMILAR, TEM. 131.
învârsta
ÎNVÂRSTÁ, învârstez, vb. I. Tranz. (Pop.) A face dungi de culori diferite pe o țesătură sau cusătură; p. ext. a îmbina între ele lucruri de diferite culori. [Var.: învrâstá vb. I] – Din învârstat (derivat regresiv). DOOM
învârstá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 învârsteáză
învârstai
ÎNVÂRSTÁ, învârstez, vb. I. Tranz. (Pop.) A face dungi de culori diferite pe o țesătură sau cusătură; p. ext. a îmbina între ele lucruri de diferite culori. [Var.: învrâstá vb. I] – Din învârstat (derivat regresiv). DOOM
învârstá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 învârsteáză
învârstam
ÎNVÂRSTÁ, învârstez, vb. I. Tranz. (Pop.) A face dungi de culori diferite pe o țesătură sau cusătură; p. ext. a îmbina între ele lucruri de diferite culori. [Var.: învrâstá vb. I] – Din învârstat (derivat regresiv). DOOM
învârstá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 învârsteáză
învârstare
ÎNVÂRSTÁ, învârstez, vb. I. Tranz. (Pop.) A face dungi de culori diferite pe o țesătură sau cusătură; p. ext. a îmbina între ele lucruri de diferite culori. [Var.: învrâstá vb. I] – Din învârstat (derivat regresiv). DOOM
învârstá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 învârsteáză
învârstare
ÎNVÂRSTÁRE, învârstări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a învârsta și rezultatul ei. [Var.: învrâstáre s. f.] – V. învârsta. DOOM
învârstáre (pop.) s. f., g.-d. art. învârstắrii; pl. învârstắri
învârstarea
ÎNVÂRSTÁRE, învârstări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a învârsta și rezultatul ei. [Var.: învrâstáre s. f.] – V. învârsta. DOOM
învârstáre (pop.) s. f., g.-d. art. învârstắrii; pl. învârstắri
învârstară
ÎNVÂRSTÁ, învârstez, vb. I. Tranz. (Pop.) A face dungi de culori diferite pe o țesătură sau cusătură; p. ext. a îmbina între ele lucruri de diferite culori. [Var.: învrâstá vb. I] – Din învârstat (derivat regresiv). DOOM
învârstá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 învârsteáză
învârstarăm
ÎNVÂRSTÁ, învârstez, vb. I. Tranz. (Pop.) A face dungi de culori diferite pe o țesătură sau cusătură; p. ext. a îmbina între ele lucruri de diferite culori. [Var.: învrâstá vb. I] – Din învârstat (derivat regresiv). DOOM
învârstá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 învârsteáză
învârstarăți
ÎNVÂRSTÁ, învârstez, vb. I. Tranz. (Pop.) A face dungi de culori diferite pe o țesătură sau cusătură; p. ext. a îmbina între ele lucruri de diferite culori. [Var.: învrâstá vb. I] – Din învârstat (derivat regresiv). DOOM
învârstá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 învârsteáză
învârstase
ÎNVÂRSTÁ, învârstez, vb. I. Tranz. (Pop.) A face dungi de culori diferite pe o țesătură sau cusătură; p. ext. a îmbina între ele lucruri de diferite culori. [Var.: învrâstá vb. I] – Din învârstat (derivat regresiv). DOOM
învârstá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 învârsteáză
învârstasem
ÎNVÂRSTÁ, învârstez, vb. I. Tranz. (Pop.) A face dungi de culori diferite pe o țesătură sau cusătură; p. ext. a îmbina între ele lucruri de diferite culori. [Var.: învrâstá vb. I] – Din învârstat (derivat regresiv). DOOM
învârstá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 învârsteáză
învârstaseră
ÎNVÂRSTÁ, învârstez, vb. I. Tranz. (Pop.) A face dungi de culori diferite pe o țesătură sau cusătură; p. ext. a îmbina între ele lucruri de diferite culori. [Var.: învrâstá vb. I] – Din învârstat (derivat regresiv). DOOM
învârstá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 învârsteáză
învârstaserăm
ÎNVÂRSTÁ, învârstez, vb. I. Tranz. (Pop.) A face dungi de culori diferite pe o țesătură sau cusătură; p. ext. a îmbina între ele lucruri de diferite culori. [Var.: învrâstá vb. I] – Din învârstat (derivat regresiv). DOOM
învârstá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 învârsteáză
învârstaserăți
ÎNVÂRSTÁ, învârstez, vb. I. Tranz. (Pop.) A face dungi de culori diferite pe o țesătură sau cusătură; p. ext. a îmbina între ele lucruri de diferite culori. [Var.: învrâstá vb. I] – Din învârstat (derivat regresiv). DOOM
învârstá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 învârsteáză
învârstaseși
ÎNVÂRSTÁ, învârstez, vb. I. Tranz. (Pop.) A face dungi de culori diferite pe o țesătură sau cusătură; p. ext. a îmbina între ele lucruri de diferite culori. [Var.: învrâstá vb. I] – Din învârstat (derivat regresiv). DOOM
învârstá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 învârsteáză
învârstaseți
ÎNVÂRSTÁ, învârstez, vb. I. Tranz. (Pop.) A face dungi de culori diferite pe o țesătură sau cusătură; p. ext. a îmbina între ele lucruri de diferite culori. [Var.: învrâstá vb. I] – Din învârstat (derivat regresiv). DOOM
învârstá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 învârsteáză
învârstat
ÎNVÂRSTÁ, învârstez, vb. I. Tranz. (Pop.) A face dungi de culori diferite pe o țesătură sau cusătură; p. ext. a îmbina între ele lucruri de diferite culori. [Var.: învrâstá vb. I] – Din învârstat (derivat regresiv). DOOM
învârstá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 învârsteáză
învârstat
ÎNVÂRSTÁT, -Ă, învârstați, -te, adj. (Pop.) Cu dungi, vărgat; p. ext. împestrițat, pestriț. [Var.: învrâstát, -ă adj.] – În + vârstă („dungă”) + suf. -at.
învârstata
ÎNVÂRSTÁT, -Ă, învârstați, -te, adj. (Pop.) Cu dungi, vărgat; p. ext. împestrițat, pestriț. [Var.: învrâstát, -ă adj.] – În + vârstă („dungă”) + suf. -at.
învârstate
ÎNVÂRSTÁT, -Ă, învârstați, -te, adj. (Pop.) Cu dungi, vărgat; p. ext. împestrițat, pestriț. [Var.: învrâstát, -ă adj.] – În + vârstă („dungă”) + suf. -at.
învârstatei
ÎNVÂRSTÁT, -Ă, învârstați, -te, adj. (Pop.) Cu dungi, vărgat; p. ext. împestrițat, pestriț. [Var.: învrâstát, -ă adj.] – În + vârstă („dungă”) + suf. -at.
învârstatele
ÎNVÂRSTÁT, -Ă, învârstați, -te, adj. (Pop.) Cu dungi, vărgat; p. ext. împestrițat, pestriț. [Var.: învrâstát, -ă adj.] – În + vârstă („dungă”) + suf. -at.
învârstatelor
ÎNVÂRSTÁT, -Ă, învârstați, -te, adj. (Pop.) Cu dungi, vărgat; p. ext. împestrițat, pestriț. [Var.: învrâstát, -ă adj.] – În + vârstă („dungă”) + suf. -at.
învârstatul
ÎNVÂRSTÁT, -Ă, învârstați, -te, adj. (Pop.) Cu dungi, vărgat; p. ext. împestrițat, pestriț. [Var.: învrâstát, -ă adj.] – În + vârstă („dungă”) + suf. -at.
învârstatului
ÎNVÂRSTÁT, -Ă, învârstați, -te, adj. (Pop.) Cu dungi, vărgat; p. ext. împestrițat, pestriț. [Var.: învrâstát, -ă adj.] – În + vârstă („dungă”) + suf. -at.
învârstau
ÎNVÂRSTÁ, învârstez, vb. I. Tranz. (Pop.) A face dungi de culori diferite pe o țesătură sau cusătură; p. ext. a îmbina între ele lucruri de diferite culori. [Var.: învrâstá vb. I] – Din învârstat (derivat regresiv). DOOM
învârstá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 învârsteáză
învârstași
ÎNVÂRSTÁ, învârstez, vb. I. Tranz. (Pop.) A face dungi de culori diferite pe o țesătură sau cusătură; p. ext. a îmbina între ele lucruri de diferite culori. [Var.: învrâstá vb. I] – Din învârstat (derivat regresiv). DOOM
învârstá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 învârsteáză
învârstați
ÎNVÂRSTÁ, învârstez, vb. I. Tranz. (Pop.) A face dungi de culori diferite pe o țesătură sau cusătură; p. ext. a îmbina între ele lucruri de diferite culori. [Var.: învrâstá vb. I] – Din învârstat (derivat regresiv). DOOM
învârstá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 învârsteáză
învârstați
ÎNVÂRSTÁT, -Ă, învârstați, -te, adj. (Pop.) Cu dungi, vărgat; p. ext. împestrițat, pestriț. [Var.: învrâstát, -ă adj.] – În + vârstă („dungă”) + suf. -at.
învârstații
ÎNVÂRSTÁT, -Ă, învârstați, -te, adj. (Pop.) Cu dungi, vărgat; p. ext. împestrițat, pestriț. [Var.: învrâstát, -ă adj.] – În + vârstă („dungă”) + suf. -at.
învârstaților
ÎNVÂRSTÁT, -Ă, învârstați, -te, adj. (Pop.) Cu dungi, vărgat; p. ext. împestrițat, pestriț. [Var.: învrâstát, -ă adj.] – În + vârstă („dungă”) + suf. -at.
învârstează
ÎNVÂRSTÁ, învârstez, vb. I. Tranz. (Pop.) A face dungi de culori diferite pe o țesătură sau cusătură; p. ext. a îmbina între ele lucruri de diferite culori. [Var.: învrâstá vb. I] – Din învârstat (derivat regresiv). DOOM
învârstá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 învârsteáză
învârstez
ÎNVÂRSTÁ, învârstez, vb. I. Tranz. (Pop.) A face dungi de culori diferite pe o țesătură sau cusătură; p. ext. a îmbina între ele lucruri de diferite culori. [Var.: învrâstá vb. I] – Din învârstat (derivat regresiv). DOOM
învârstá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 învârsteáză
învârsteze
ÎNVÂRSTÁ, învârstez, vb. I. Tranz. (Pop.) A face dungi de culori diferite pe o țesătură sau cusătură; p. ext. a îmbina între ele lucruri de diferite culori. [Var.: învrâstá vb. I] – Din învârstat (derivat regresiv). DOOM
învârstá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 învârsteáză
învârstezi
ÎNVÂRSTÁ, învârstez, vb. I. Tranz. (Pop.) A face dungi de culori diferite pe o țesătură sau cusătură; p. ext. a îmbina între ele lucruri de diferite culori. [Var.: învrâstá vb. I] – Din învârstat (derivat regresiv). DOOM
învârstá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 învârsteáză
învârstând
ÎNVÂRSTÁ, învârstez, vb. I. Tranz. (Pop.) A face dungi de culori diferite pe o țesătură sau cusătură; p. ext. a îmbina între ele lucruri de diferite culori. [Var.: învrâstá vb. I] – Din învârstat (derivat regresiv). DOOM
învârstá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 învârsteáză
învârstări
ÎNVÂRSTÁRE, învârstări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a învârsta și rezultatul ei. [Var.: învrâstáre s. f.] – V. învârsta. DOOM
învârstáre (pop.) s. f., g.-d. art. învârstắrii; pl. învârstắri
învârstării
ÎNVÂRSTÁRE, învârstări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a învârsta și rezultatul ei. [Var.: învrâstáre s. f.] – V. învârsta. DOOM
învârstáre (pop.) s. f., g.-d. art. învârstắrii; pl. învârstắri
învârstările
ÎNVÂRSTÁRE, învârstări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a învârsta și rezultatul ei. [Var.: învrâstáre s. f.] – V. învârsta. DOOM
învârstáre (pop.) s. f., g.-d. art. învârstắrii; pl. învârstắri
învârstărilor
ÎNVÂRSTÁRE, învârstări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a învârsta și rezultatul ei. [Var.: învrâstáre s. f.] – V. învârsta. DOOM
învârstáre (pop.) s. f., g.-d. art. învârstắrii; pl. învârstắri
învârtea
învârtea, învârtele s. f. (intl.) capcană, cursă.
învârteala
ÎNVÂRTEÁLĂ, învârteli, s. f. 1. Învârtire, întoarcere, răsucire. 2. (Fam.; mai ales la pl.) Manevră (necinstită) folosită pentru obținerea unor profituri (individuale). – Învârti + suf. -eală. DOOM
învârteálă s. f., g.-d. art. învârtélii; pl. învârtéli
învârtecuș
ÎNVÂRTECÚȘ, (2) învârtecușuri, s. n. 1. (În sintagma) Ineluș-învârtecuș = numele unui joc de copii în care unul dintre jucători trebuie să ghicească la cine se găsește un inel care trece din mână în mână. 2. (Rar) Întortochetură. [Var.: (reg.) învârticúș s. n.] – Învârteci (înv. „a învârti”) + suf. -uș. DOOM
învârtecúș (rar) s. n., pl. învârtecúșuri
învârtecușul
ÎNVÂRTECÚȘ, (2) învârtecușuri, s. n. 1. (În sintagma) Ineluș-învârtecuș = numele unui joc de copii în care unul dintre jucători trebuie să ghicească la cine se găsește un inel care trece din mână în mână. 2. (Rar) Întortochetură. [Var.: (reg.) învârticúș s. n.] – Învârteci (înv. „a învârti”) + suf. -uș. DOOM
învârtecúș (rar) s. n., pl. învârtecúșuri
învârtecușului
ÎNVÂRTECÚȘ, (2) învârtecușuri, s. n. 1. (În sintagma) Ineluș-învârtecuș = numele unui joc de copii în care unul dintre jucători trebuie să ghicească la cine se găsește un inel care trece din mână în mână. 2. (Rar) Întortochetură. [Var.: (reg.) învârticúș s. n.] – Învârteci (înv. „a învârti”) + suf. -uș. DOOM
învârtecúș (rar) s. n., pl. învârtecúșuri
învârtecușuri
ÎNVÂRTECÚȘ, (2) învârtecușuri, s. n. 1. (În sintagma) Ineluș-învârtecuș = numele unui joc de copii în care unul dintre jucători trebuie să ghicească la cine se găsește un inel care trece din mână în mână. 2. (Rar) Întortochetură. [Var.: (reg.) învârticúș s. n.] – Învârteci (înv. „a învârti”) + suf. -uș. DOOM
învârtecúș (rar) s. n., pl. învârtecúșuri
învârtecușurile
ÎNVÂRTECÚȘ, (2) învârtecușuri, s. n. 1. (În sintagma) Ineluș-învârtecuș = numele unui joc de copii în care unul dintre jucători trebuie să ghicească la cine se găsește un inel care trece din mână în mână. 2. (Rar) Întortochetură. [Var.: (reg.) învârticúș s. n.] – Învârteci (înv. „a învârti”) + suf. -uș. DOOM
învârtecúș (rar) s. n., pl. învârtecúșuri
învârtecușurilor
ÎNVÂRTECÚȘ, (2) învârtecușuri, s. n. 1. (În sintagma) Ineluș-învârtecuș = numele unui joc de copii în care unul dintre jucători trebuie să ghicească la cine se găsește un inel care trece din mână în mână. 2. (Rar) Întortochetură. [Var.: (reg.) învârticúș s. n.] – Învârteci (înv. „a învârti”) + suf. -uș. DOOM
învârtecúș (rar) s. n., pl. învârtecúșuri
învârtejea
ÎNVÂRTEJÍ, învârtejesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) mișca, a (se) învârti repede în cerc, în vârtejuri; a (se) învolbura. 2. Refl. A se întoarce (grabnic) din drum. – În + vârtej. DOOM
învârtejí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învârtejésc, imperf. 3 sg. învârtejeá; conj. prez. 3 să învârtejeáscă
învârtejeai
ÎNVÂRTEJÍ, învârtejesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) mișca, a (se) învârti repede în cerc, în vârtejuri; a (se) învolbura. 2. Refl. A se întoarce (grabnic) din drum. – În + vârtej. DOOM
învârtejí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învârtejésc, imperf. 3 sg. învârtejeá; conj. prez. 3 să învârtejeáscă
învârtejeam
ÎNVÂRTEJÍ, învârtejesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) mișca, a (se) învârti repede în cerc, în vârtejuri; a (se) învolbura. 2. Refl. A se întoarce (grabnic) din drum. – În + vârtej. DOOM
învârtejí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învârtejésc, imperf. 3 sg. învârtejeá; conj. prez. 3 să învârtejeáscă
învârtejească
ÎNVÂRTEJÍ, învârtejesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) mișca, a (se) învârti repede în cerc, în vârtejuri; a (se) învolbura. 2. Refl. A se întoarce (grabnic) din drum. – În + vârtej. DOOM
învârtejí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învârtejésc, imperf. 3 sg. învârtejeá; conj. prez. 3 să învârtejeáscă
învârtejeau
ÎNVÂRTEJÍ, învârtejesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) mișca, a (se) învârti repede în cerc, în vârtejuri; a (se) învolbura. 2. Refl. A se întoarce (grabnic) din drum. – În + vârtej. DOOM
învârtejí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învârtejésc, imperf. 3 sg. învârtejeá; conj. prez. 3 să învârtejeáscă
învârtejeați
ÎNVÂRTEJÍ, învârtejesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) mișca, a (se) învârti repede în cerc, în vârtejuri; a (se) învolbura. 2. Refl. A se întoarce (grabnic) din drum. – În + vârtej. DOOM
învârtejí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învârtejésc, imperf. 3 sg. învârtejeá; conj. prez. 3 să învârtejeáscă
învârtejesc
ÎNVÂRTEJÍ, învârtejesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) mișca, a (se) învârti repede în cerc, în vârtejuri; a (se) învolbura. 2. Refl. A se întoarce (grabnic) din drum. – În + vârtej. DOOM
învârtejí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învârtejésc, imperf. 3 sg. învârtejeá; conj. prez. 3 să învârtejeáscă
învârtejește
ÎNVÂRTEJÍ, învârtejesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) mișca, a (se) învârti repede în cerc, în vârtejuri; a (se) învolbura. 2. Refl. A se întoarce (grabnic) din drum. – În + vârtej. DOOM
învârtejí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învârtejésc, imperf. 3 sg. învârtejeá; conj. prez. 3 să învârtejeáscă
învârtejești
ÎNVÂRTEJÍ, învârtejesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) mișca, a (se) învârti repede în cerc, în vârtejuri; a (se) învolbura. 2. Refl. A se întoarce (grabnic) din drum. – În + vârtej. DOOM
învârtejí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învârtejésc, imperf. 3 sg. învârtejeá; conj. prez. 3 să învârtejeáscă
învârteji
ÎNVÂRTEJÍ, învârtejesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) mișca, a (se) învârti repede în cerc, în vârtejuri; a (se) învolbura. 2. Refl. A se întoarce (grabnic) din drum. – În + vârtej. DOOM
învârtejí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învârtejésc, imperf. 3 sg. învârtejeá; conj. prez. 3 să învârtejeáscă
învârtejii
ÎNVÂRTEJÍ, învârtejesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) mișca, a (se) învârti repede în cerc, în vârtejuri; a (se) învolbura. 2. Refl. A se întoarce (grabnic) din drum. – În + vârtej. DOOM
învârtejí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învârtejésc, imperf. 3 sg. învârtejeá; conj. prez. 3 să învârtejeáscă
învârtejim
ÎNVÂRTEJÍ, învârtejesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) mișca, a (se) învârti repede în cerc, în vârtejuri; a (se) învolbura. 2. Refl. A se întoarce (grabnic) din drum. – În + vârtej. DOOM
învârtejí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învârtejésc, imperf. 3 sg. învârtejeá; conj. prez. 3 să învârtejeáscă
învârtejind
ÎNVÂRTEJÍ, învârtejesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) mișca, a (se) învârti repede în cerc, în vârtejuri; a (se) învolbura. 2. Refl. A se întoarce (grabnic) din drum. – În + vârtej. DOOM
învârtejí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învârtejésc, imperf. 3 sg. învârtejeá; conj. prez. 3 să învârtejeáscă
învârtejire
ÎNVÂRTEJÍ, învârtejesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) mișca, a (se) învârti repede în cerc, în vârtejuri; a (se) învolbura. 2. Refl. A se întoarce (grabnic) din drum. – În + vârtej. DOOM
învârtejí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învârtejésc, imperf. 3 sg. învârtejeá; conj. prez. 3 să învârtejeáscă
învârtejire
ÎNVÂRTEJÍRE, învârtejiri, s. f. Acțiunea de a (se) învârteji și rezultatul ei; învârtire; învârtitură, rotație; p. ext. agitație. – V. învârteji. DOOM
învârtejíre s. f., g.-d. art. învârtejírii; pl. învârtejíri
învârtejirea
ÎNVÂRTEJÍRE, învârtejiri, s. f. Acțiunea de a (se) învârteji și rezultatul ei; învârtire; învârtitură, rotație; p. ext. agitație. – V. învârteji. DOOM
învârtejíre s. f., g.-d. art. învârtejírii; pl. învârtejíri
învârtejiri
ÎNVÂRTEJÍRE, învârtejiri, s. f. Acțiunea de a (se) învârteji și rezultatul ei; învârtire; învârtitură, rotație; p. ext. agitație. – V. învârteji. DOOM
învârtejíre s. f., g.-d. art. învârtejírii; pl. învârtejíri
învârtejirii
ÎNVÂRTEJÍRE, învârtejiri, s. f. Acțiunea de a (se) învârteji și rezultatul ei; învârtire; învârtitură, rotație; p. ext. agitație. – V. învârteji. DOOM
învârtejíre s. f., g.-d. art. învârtejírii; pl. învârtejíri
învârtejirile
ÎNVÂRTEJÍRE, învârtejiri, s. f. Acțiunea de a (se) învârteji și rezultatul ei; învârtire; învârtitură, rotație; p. ext. agitație. – V. învârteji. DOOM
învârtejíre s. f., g.-d. art. învârtejírii; pl. învârtejíri
învârtejirilor
ÎNVÂRTEJÍRE, învârtejiri, s. f. Acțiunea de a (se) învârteji și rezultatul ei; învârtire; învârtitură, rotație; p. ext. agitație. – V. învârteji. DOOM
învârtejíre s. f., g.-d. art. învârtejírii; pl. învârtejíri
învârtejiră
ÎNVÂRTEJÍ, învârtejesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) mișca, a (se) învârti repede în cerc, în vârtejuri; a (se) învolbura. 2. Refl. A se întoarce (grabnic) din drum. – În + vârtej. DOOM
învârtejí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învârtejésc, imperf. 3 sg. învârtejeá; conj. prez. 3 să învârtejeáscă
învârtejirăm
ÎNVÂRTEJÍ, învârtejesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) mișca, a (se) învârti repede în cerc, în vârtejuri; a (se) învolbura. 2. Refl. A se întoarce (grabnic) din drum. – În + vârtej. DOOM
învârtejí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învârtejésc, imperf. 3 sg. învârtejeá; conj. prez. 3 să învârtejeáscă
învârtejirăți
ÎNVÂRTEJÍ, învârtejesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) mișca, a (se) învârti repede în cerc, în vârtejuri; a (se) învolbura. 2. Refl. A se întoarce (grabnic) din drum. – În + vârtej. DOOM
învârtejí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învârtejésc, imperf. 3 sg. învârtejeá; conj. prez. 3 să învârtejeáscă
învârtejise
ÎNVÂRTEJÍ, învârtejesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) mișca, a (se) învârti repede în cerc, în vârtejuri; a (se) învolbura. 2. Refl. A se întoarce (grabnic) din drum. – În + vârtej. DOOM
învârtejí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învârtejésc, imperf. 3 sg. învârtejeá; conj. prez. 3 să învârtejeáscă
învârtejisem
ÎNVÂRTEJÍ, învârtejesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) mișca, a (se) învârti repede în cerc, în vârtejuri; a (se) învolbura. 2. Refl. A se întoarce (grabnic) din drum. – În + vârtej. DOOM
învârtejí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învârtejésc, imperf. 3 sg. învârtejeá; conj. prez. 3 să învârtejeáscă
învârtejiseră
ÎNVÂRTEJÍ, învârtejesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) mișca, a (se) învârti repede în cerc, în vârtejuri; a (se) învolbura. 2. Refl. A se întoarce (grabnic) din drum. – În + vârtej. DOOM
învârtejí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învârtejésc, imperf. 3 sg. învârtejeá; conj. prez. 3 să învârtejeáscă
învârtejiserăm
ÎNVÂRTEJÍ, învârtejesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) mișca, a (se) învârti repede în cerc, în vârtejuri; a (se) învolbura. 2. Refl. A se întoarce (grabnic) din drum. – În + vârtej. DOOM
învârtejí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învârtejésc, imperf. 3 sg. învârtejeá; conj. prez. 3 să învârtejeáscă
învârtejiserăți
ÎNVÂRTEJÍ, învârtejesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) mișca, a (se) învârti repede în cerc, în vârtejuri; a (se) învolbura. 2. Refl. A se întoarce (grabnic) din drum. – În + vârtej. DOOM
învârtejí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învârtejésc, imperf. 3 sg. învârtejeá; conj. prez. 3 să învârtejeáscă
învârtejiseși
ÎNVÂRTEJÍ, învârtejesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) mișca, a (se) învârti repede în cerc, în vârtejuri; a (se) învolbura. 2. Refl. A se întoarce (grabnic) din drum. – În + vârtej. DOOM
învârtejí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învârtejésc, imperf. 3 sg. învârtejeá; conj. prez. 3 să învârtejeáscă
învârtejiseți
ÎNVÂRTEJÍ, învârtejesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) mișca, a (se) învârti repede în cerc, în vârtejuri; a (se) învolbura. 2. Refl. A se întoarce (grabnic) din drum. – În + vârtej. DOOM
învârtejí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învârtejésc, imperf. 3 sg. învârtejeá; conj. prez. 3 să învârtejeáscă
învârtejit
ÎNVÂRTEJÍ, învârtejesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) mișca, a (se) învârti repede în cerc, în vârtejuri; a (se) învolbura. 2. Refl. A se întoarce (grabnic) din drum. – În + vârtej. DOOM
învârtejí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învârtejésc, imperf. 3 sg. învârtejeá; conj. prez. 3 să învârtejeáscă
învârtejit
ÎNVÂRTEJÍT, -Ă, învârtejiți, -te, adj. Care este luat de vârtej, învârtit în cerc; învolburat. – V. învârteji.
învârtejiși
ÎNVÂRTEJÍ, învârtejesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) mișca, a (se) învârti repede în cerc, în vârtejuri; a (se) învolbura. 2. Refl. A se întoarce (grabnic) din drum. – În + vârtej. DOOM
învârtejí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învârtejésc, imperf. 3 sg. învârtejeá; conj. prez. 3 să învârtejeáscă
învârtejiți
ÎNVÂRTEJÍ, învârtejesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) mișca, a (se) învârti repede în cerc, în vârtejuri; a (se) învolbura. 2. Refl. A se întoarce (grabnic) din drum. – În + vârtej. DOOM
învârtejí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învârtejésc, imperf. 3 sg. învârtejeá; conj. prez. 3 să învârtejeáscă
învârteli
ÎNVÂRTEÁLĂ, învârteli, s. f. 1. Învârtire, întoarcere, răsucire. 2. (Fam.; mai ales la pl.) Manevră (necinstită) folosită pentru obținerea unor profituri (individuale). – Învârti + suf. -eală. DOOM
învârteálă s. f., g.-d. art. învârtélii; pl. învârtéli
învârtelii
ÎNVÂRTEÁLĂ, învârteli, s. f. 1. Învârtire, întoarcere, răsucire. 2. (Fam.; mai ales la pl.) Manevră (necinstită) folosită pentru obținerea unor profituri (individuale). – Învârti + suf. -eală. DOOM
învârteálă s. f., g.-d. art. învârtélii; pl. învârtéli
învârtelile
ÎNVÂRTEÁLĂ, învârteli, s. f. 1. Învârtire, întoarcere, răsucire. 2. (Fam.; mai ales la pl.) Manevră (necinstită) folosită pentru obținerea unor profituri (individuale). – Învârti + suf. -eală. DOOM
învârteálă s. f., g.-d. art. învârtélii; pl. învârtéli
învârtelilor
ÎNVÂRTEÁLĂ, învârteli, s. f. 1. Învârtire, întoarcere, răsucire. 2. (Fam.; mai ales la pl.) Manevră (necinstită) folosită pentru obținerea unor profituri (individuale). – Învârti + suf. -eală. DOOM
învârteálă s. f., g.-d. art. învârtélii; pl. învârtéli
învârti
ÎNVÂRTÍ, învấrt, vb. IV. 1. Tranz. refl. și intranz. A (se) mișca în cerc, a (se) întoarce de jur împrejur, a determina sau a face o mișcare de rotație; a (se) roti, a (se) răsuci. ◊ Expr. (Refl.) A se învârti casa (sau locul, pământul) cu cineva, se spune când cineva are amețeli sau când se simte foarte rușinat. (Tranz.) A-și învârti ochii = a mișca ochii în toate direcțiile pentru a privi (în jur). (Refl. și tranz.) A se învârti în horă sau a învârti hora = a dansa, a juca. (Refl.) A se învârti pe lângă cineva (sau în jurul, împrejurul cuiva) = a căuta să câștige simpatia, bunăvoința cuiva. (Tranz.) A învârti (pe cineva) pe (sau după) deget(e) = a conduce (pe cineva) după plac. ♦ Tranz. A răsuci pe deget, între degete sau cu degetele. ♦ Tranz. A întoarce în toate felurile, a privi pe toate părțile. 2. Tranz. A mânui (cu dibăcie) o unealtă, o armă. ♦ Intranz. A amesteca în ceva (cu lingura). 3. Refl. A umbla de colo până colo fără scop; a se mișca de jur împrejur, a se întoarce (într-un spațiu îngust); a se foi. 4. Tranz. și refl. Fig. (Fam.) A se îndeletnici cu afaceri (dubioase); a câștiga, a dobândi ceva, a profita (pe căi lăturalnice) de un concurs de împrejurări favorabile. [Prez. ind. și: învârtesc] – Cf. sl. vrŭtĕti. DOOM
!învârtí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învấrt/învârtésc, imperf. 3 sg. învârteá; conj. prez. 3 să învấrtă/să învârteáscă
învârticuș
ÎNVÂRTECÚȘ, (2) învârtecușuri, s. n. 1. (În sintagma) Ineluș-învârtecuș = numele unui joc de copii în care unul dintre jucători trebuie să ghicească la cine se găsește un inel care trece din mână în mână. 2. (Rar) Întortochetură. [Var.: (reg.) învârticúș s. n.] – Învârteci (înv. „a învârti”) + suf. -uș. DOOM
învârtecúș (rar) s. n., pl. învârtecúșuri
învârtire
ÎNVÂRTÍRE, învârtiri, s. f. Acțiunea de a (se) învârti; mișcare circulară; rotire, răsucire, învârtitură, învârtejire, învârtit1. – V. învârti. DOOM
învârtíre s. f., g.-d. art. învârtírii; pl. învârtíri
învârtirea
ÎNVÂRTÍRE, învârtiri, s. f. Acțiunea de a (se) învârti; mișcare circulară; rotire, răsucire, învârtitură, învârtejire, învârtit1. – V. învârti. DOOM
învârtíre s. f., g.-d. art. învârtírii; pl. învârtíri
învârtiri
ÎNVÂRTÍRE, învârtiri, s. f. Acțiunea de a (se) învârti; mișcare circulară; rotire, răsucire, învârtitură, învârtejire, învârtit1. – V. învârti. DOOM
învârtíre s. f., g.-d. art. învârtírii; pl. învârtíri
învârtirii
ÎNVÂRTÍRE, învârtiri, s. f. Acțiunea de a (se) învârti; mișcare circulară; rotire, răsucire, învârtitură, învârtejire, învârtit1. – V. învârti. DOOM
învârtíre s. f., g.-d. art. învârtírii; pl. învârtíri
învârtirile
ÎNVÂRTÍRE, învârtiri, s. f. Acțiunea de a (se) învârti; mișcare circulară; rotire, răsucire, învârtitură, învârtejire, învârtit1. – V. învârti. DOOM
învârtíre s. f., g.-d. art. învârtírii; pl. învârtíri
învârtirilor
ÎNVÂRTÍRE, învârtiri, s. f. Acțiunea de a (se) învârti; mișcare circulară; rotire, răsucire, învârtitură, învârtejire, învârtit1. – V. învârti. DOOM
învârtíre s. f., g.-d. art. învârtírii; pl. învârtíri
învârtit
ÎNVÂRTÍT2, -Ă, învârtiți, -te, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Înfășurat, răsucit. 2. S. m. Fig. (Fam.) Persoană care s-a eschivat (prin favoritism, dare de mită etc.) de la obligațiile militare (în timp de război); persoană care a ajuns la o situație materială sau socială bună, prin mijloace dubioase. 3. S. f. Numele unui dans popular cu învârtituri; melodie după care se execută acest dans. 4. S. f. Prăjitură făcută dintr-o foaie subțire de aluat, umplută cu nuci, mere sau brânză. – V. învârti. DOOM
învârtít1 adj. m., s. m., pl. învârtíți; adj. f., s. f. învârtítă, pl. învârtíte
învârtit
ÎNVÂRTÍT2, -Ă, învârtiți, -te, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Înfășurat, răsucit. 2. S. m. Fig. (Fam.) Persoană care s-a eschivat (prin favoritism, dare de mită etc.) de la obligațiile militare (în timp de război); persoană care a ajuns la o situație materială sau socială bună, prin mijloace dubioase. 3. S. f. Numele unui dans popular cu învârtituri; melodie după care se execută acest dans. 4. S. f. Prăjitură făcută dintr-o foaie subțire de aluat, umplută cu nuci, mere sau brânză. – V. învârti. DOOM
învârtít1 adj. m., s. m., pl. învârtíți; adj. f., s. f. învârtítă, pl. învârtíte
învârtit
ÎNVÂRTÍT1 s. n. Faptul de a (se) învârti; învârtire. – V. învârti. DOOM
învârtít2 s. n.
învârtita
ÎNVÂRTÍT2, -Ă, învârtiți, -te, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Înfășurat, răsucit. 2. S. m. Fig. (Fam.) Persoană care s-a eschivat (prin favoritism, dare de mită etc.) de la obligațiile militare (în timp de război); persoană care a ajuns la o situație materială sau socială bună, prin mijloace dubioase. 3. S. f. Numele unui dans popular cu învârtituri; melodie după care se execută acest dans. 4. S. f. Prăjitură făcută dintr-o foaie subțire de aluat, umplută cu nuci, mere sau brânză. – V. învârti. DOOM
învârtít1 adj. m., s. m., pl. învârtíți; adj. f., s. f. învârtítă, pl. învârtíte
învârtita
ÎNVÂRTÍT2, -Ă, învârtiți, -te, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Înfășurat, răsucit. 2. S. m. Fig. (Fam.) Persoană care s-a eschivat (prin favoritism, dare de mită etc.) de la obligațiile militare (în timp de război); persoană care a ajuns la o situație materială sau socială bună, prin mijloace dubioase. 3. S. f. Numele unui dans popular cu învârtituri; melodie după care se execută acest dans. 4. S. f. Prăjitură făcută dintr-o foaie subțire de aluat, umplută cu nuci, mere sau brânză. – V. învârti. DOOM
învârtít1 adj. m., s. m., pl. învârtíți; adj. f., s. f. învârtítă, pl. învârtíte
învârtite
ÎNVÂRTÍT2, -Ă, învârtiți, -te, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Înfășurat, răsucit. 2. S. m. Fig. (Fam.) Persoană care s-a eschivat (prin favoritism, dare de mită etc.) de la obligațiile militare (în timp de război); persoană care a ajuns la o situație materială sau socială bună, prin mijloace dubioase. 3. S. f. Numele unui dans popular cu învârtituri; melodie după care se execută acest dans. 4. S. f. Prăjitură făcută dintr-o foaie subțire de aluat, umplută cu nuci, mere sau brânză. – V. învârti. DOOM
învârtít1 adj. m., s. m., pl. învârtíți; adj. f., s. f. învârtítă, pl. învârtíte
învârtite
ÎNVÂRTÍT2, -Ă, învârtiți, -te, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Înfășurat, răsucit. 2. S. m. Fig. (Fam.) Persoană care s-a eschivat (prin favoritism, dare de mită etc.) de la obligațiile militare (în timp de război); persoană care a ajuns la o situație materială sau socială bună, prin mijloace dubioase. 3. S. f. Numele unui dans popular cu învârtituri; melodie după care se execută acest dans. 4. S. f. Prăjitură făcută dintr-o foaie subțire de aluat, umplută cu nuci, mere sau brânză. – V. învârti. DOOM
învârtít1 adj. m., s. m., pl. învârtíți; adj. f., s. f. învârtítă, pl. învârtíte
învârtite
ÎNVÂRTÍT2, -Ă, învârtiți, -te, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Înfășurat, răsucit. 2. S. m. Fig. (Fam.) Persoană care s-a eschivat (prin favoritism, dare de mită etc.) de la obligațiile militare (în timp de război); persoană care a ajuns la o situație materială sau socială bună, prin mijloace dubioase. 3. S. f. Numele unui dans popular cu învârtituri; melodie după care se execută acest dans. 4. S. f. Prăjitură făcută dintr-o foaie subțire de aluat, umplută cu nuci, mere sau brânză. – V. învârti. DOOM
învârtít1 adj. m., s. m., pl. învârtíți; adj. f., s. f. învârtítă, pl. învârtíte
învârtitei
ÎNVÂRTÍT2, -Ă, învârtiți, -te, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Înfășurat, răsucit. 2. S. m. Fig. (Fam.) Persoană care s-a eschivat (prin favoritism, dare de mită etc.) de la obligațiile militare (în timp de război); persoană care a ajuns la o situație materială sau socială bună, prin mijloace dubioase. 3. S. f. Numele unui dans popular cu învârtituri; melodie după care se execută acest dans. 4. S. f. Prăjitură făcută dintr-o foaie subțire de aluat, umplută cu nuci, mere sau brânză. – V. învârti. DOOM
învârtít1 adj. m., s. m., pl. învârtíți; adj. f., s. f. învârtítă, pl. învârtíte
învârtitei
ÎNVÂRTÍT2, -Ă, învârtiți, -te, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Înfășurat, răsucit. 2. S. m. Fig. (Fam.) Persoană care s-a eschivat (prin favoritism, dare de mită etc.) de la obligațiile militare (în timp de război); persoană care a ajuns la o situație materială sau socială bună, prin mijloace dubioase. 3. S. f. Numele unui dans popular cu învârtituri; melodie după care se execută acest dans. 4. S. f. Prăjitură făcută dintr-o foaie subțire de aluat, umplută cu nuci, mere sau brânză. – V. învârti. DOOM
învârtít1 adj. m., s. m., pl. învârtíți; adj. f., s. f. învârtítă, pl. învârtíte
învârtitele
ÎNVÂRTÍT2, -Ă, învârtiți, -te, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Înfășurat, răsucit. 2. S. m. Fig. (Fam.) Persoană care s-a eschivat (prin favoritism, dare de mită etc.) de la obligațiile militare (în timp de război); persoană care a ajuns la o situație materială sau socială bună, prin mijloace dubioase. 3. S. f. Numele unui dans popular cu învârtituri; melodie după care se execută acest dans. 4. S. f. Prăjitură făcută dintr-o foaie subțire de aluat, umplută cu nuci, mere sau brânză. – V. învârti. DOOM
învârtít1 adj. m., s. m., pl. învârtíți; adj. f., s. f. învârtítă, pl. învârtíte
învârtitele
ÎNVÂRTÍT2, -Ă, învârtiți, -te, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Înfășurat, răsucit. 2. S. m. Fig. (Fam.) Persoană care s-a eschivat (prin favoritism, dare de mită etc.) de la obligațiile militare (în timp de război); persoană care a ajuns la o situație materială sau socială bună, prin mijloace dubioase. 3. S. f. Numele unui dans popular cu învârtituri; melodie după care se execută acest dans. 4. S. f. Prăjitură făcută dintr-o foaie subțire de aluat, umplută cu nuci, mere sau brânză. – V. învârti. DOOM
învârtít1 adj. m., s. m., pl. învârtíți; adj. f., s. f. învârtítă, pl. învârtíte
învârtitelor
ÎNVÂRTÍT2, -Ă, învârtiți, -te, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Înfășurat, răsucit. 2. S. m. Fig. (Fam.) Persoană care s-a eschivat (prin favoritism, dare de mită etc.) de la obligațiile militare (în timp de război); persoană care a ajuns la o situație materială sau socială bună, prin mijloace dubioase. 3. S. f. Numele unui dans popular cu învârtituri; melodie după care se execută acest dans. 4. S. f. Prăjitură făcută dintr-o foaie subțire de aluat, umplută cu nuci, mere sau brânză. – V. învârti. DOOM
învârtít1 adj. m., s. m., pl. învârtíți; adj. f., s. f. învârtítă, pl. învârtíte
învârtitelor
ÎNVÂRTÍT2, -Ă, învârtiți, -te, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Înfășurat, răsucit. 2. S. m. Fig. (Fam.) Persoană care s-a eschivat (prin favoritism, dare de mită etc.) de la obligațiile militare (în timp de război); persoană care a ajuns la o situație materială sau socială bună, prin mijloace dubioase. 3. S. f. Numele unui dans popular cu învârtituri; melodie după care se execută acest dans. 4. S. f. Prăjitură făcută dintr-o foaie subțire de aluat, umplută cu nuci, mere sau brânză. – V. învârti. DOOM
învârtít1 adj. m., s. m., pl. învârtíți; adj. f., s. f. învârtítă, pl. învârtíte
învârtito
ÎNVÂRTÍT2, -Ă, învârtiți, -te, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Înfășurat, răsucit. 2. S. m. Fig. (Fam.) Persoană care s-a eschivat (prin favoritism, dare de mită etc.) de la obligațiile militare (în timp de război); persoană care a ajuns la o situație materială sau socială bună, prin mijloace dubioase. 3. S. f. Numele unui dans popular cu învârtituri; melodie după care se execută acest dans. 4. S. f. Prăjitură făcută dintr-o foaie subțire de aluat, umplută cu nuci, mere sau brânză. – V. învârti. DOOM
învârtít1 adj. m., s. m., pl. învârtíți; adj. f., s. f. învârtítă, pl. învârtíte
învârtito
ÎNVÂRTÍT2, -Ă, învârtiți, -te, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Înfășurat, răsucit. 2. S. m. Fig. (Fam.) Persoană care s-a eschivat (prin favoritism, dare de mită etc.) de la obligațiile militare (în timp de război); persoană care a ajuns la o situație materială sau socială bună, prin mijloace dubioase. 3. S. f. Numele unui dans popular cu învârtituri; melodie după care se execută acest dans. 4. S. f. Prăjitură făcută dintr-o foaie subțire de aluat, umplută cu nuci, mere sau brânză. – V. învârti. DOOM
învârtít1 adj. m., s. m., pl. învârtíți; adj. f., s. f. învârtítă, pl. învârtíte
învârtitoare
ÎNVÂRTITÓR, -OÁRE, învârtitori, -oare, adj. Care (se) învârtește. – Învârti + suf. -tor. DOOM
învârtitór adj. m., pl. învârtitóri; f. sg. și pl. învârtitoáre
învârtitoarea
ÎNVÂRTITÓR, -OÁRE, învârtitori, -oare, adj. Care (se) învârtește. – Învârti + suf. -tor. DOOM
învârtitór adj. m., pl. învârtitóri; f. sg. și pl. învârtitoáre
învârtitoarei
ÎNVÂRTITÓR, -OÁRE, învârtitori, -oare, adj. Care (se) învârtește. – Învârti + suf. -tor. DOOM
învârtitór adj. m., pl. învârtitóri; f. sg. și pl. învârtitoáre
învârtitoarele
ÎNVÂRTITÓR, -OÁRE, învârtitori, -oare, adj. Care (se) învârtește. – Învârti + suf. -tor. DOOM
învârtitór adj. m., pl. învârtitóri; f. sg. și pl. învârtitoáre
învârtitoarelor
ÎNVÂRTITÓR, -OÁRE, învârtitori, -oare, adj. Care (se) învârtește. – Învârti + suf. -tor. DOOM
învârtitór adj. m., pl. învârtitóri; f. sg. și pl. învârtitoáre
învârtitor
ÎNVÂRTITÓR, -OÁRE, învârtitori, -oare, adj. Care (se) învârtește. – Învârti + suf. -tor. DOOM
învârtitór adj. m., pl. învârtitóri; f. sg. și pl. învârtitoáre
învârtitori
ÎNVÂRTITÓR, -OÁRE, învârtitori, -oare, adj. Care (se) învârtește. – Învârti + suf. -tor. DOOM
învârtitór adj. m., pl. învârtitóri; f. sg. și pl. învârtitoáre
învârtitorii
ÎNVÂRTITÓR, -OÁRE, învârtitori, -oare, adj. Care (se) învârtește. – Învârti + suf. -tor. DOOM
învârtitór adj. m., pl. învârtitóri; f. sg. și pl. învârtitoáre
învârtitorilor
ÎNVÂRTITÓR, -OÁRE, învârtitori, -oare, adj. Care (se) învârtește. – Învârti + suf. -tor. DOOM
învârtitór adj. m., pl. învârtitóri; f. sg. și pl. învârtitoáre
învârtitorul
ÎNVÂRTITÓR, -OÁRE, învârtitori, -oare, adj. Care (se) învârtește. – Învârti + suf. -tor. DOOM
învârtitór adj. m., pl. învârtitóri; f. sg. și pl. învârtitoáre
învârtitorului
ÎNVÂRTITÓR, -OÁRE, învârtitori, -oare, adj. Care (se) învârtește. – Învârti + suf. -tor. DOOM
învârtitór adj. m., pl. învârtitóri; f. sg. și pl. învârtitoáre
învârtitul
ÎNVÂRTÍT2, -Ă, învârtiți, -te, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Înfășurat, răsucit. 2. S. m. Fig. (Fam.) Persoană care s-a eschivat (prin favoritism, dare de mită etc.) de la obligațiile militare (în timp de război); persoană care a ajuns la o situație materială sau socială bună, prin mijloace dubioase. 3. S. f. Numele unui dans popular cu învârtituri; melodie după care se execută acest dans. 4. S. f. Prăjitură făcută dintr-o foaie subțire de aluat, umplută cu nuci, mere sau brânză. – V. învârti. DOOM
învârtít1 adj. m., s. m., pl. învârtíți; adj. f., s. f. învârtítă, pl. învârtíte
învârtitul
ÎNVÂRTÍT2, -Ă, învârtiți, -te, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Înfășurat, răsucit. 2. S. m. Fig. (Fam.) Persoană care s-a eschivat (prin favoritism, dare de mită etc.) de la obligațiile militare (în timp de război); persoană care a ajuns la o situație materială sau socială bună, prin mijloace dubioase. 3. S. f. Numele unui dans popular cu învârtituri; melodie după care se execută acest dans. 4. S. f. Prăjitură făcută dintr-o foaie subțire de aluat, umplută cu nuci, mere sau brânză. – V. învârti. DOOM
învârtít1 adj. m., s. m., pl. învârtíți; adj. f., s. f. învârtítă, pl. învârtíte
învârtitule
ÎNVÂRTÍT2, -Ă, învârtiți, -te, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Înfășurat, răsucit. 2. S. m. Fig. (Fam.) Persoană care s-a eschivat (prin favoritism, dare de mită etc.) de la obligațiile militare (în timp de război); persoană care a ajuns la o situație materială sau socială bună, prin mijloace dubioase. 3. S. f. Numele unui dans popular cu învârtituri; melodie după care se execută acest dans. 4. S. f. Prăjitură făcută dintr-o foaie subțire de aluat, umplută cu nuci, mere sau brânză. – V. învârti. DOOM
învârtít1 adj. m., s. m., pl. învârtíți; adj. f., s. f. învârtítă, pl. învârtíte
învârtitule
ÎNVÂRTÍT2, -Ă, învârtiți, -te, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Înfășurat, răsucit. 2. S. m. Fig. (Fam.) Persoană care s-a eschivat (prin favoritism, dare de mită etc.) de la obligațiile militare (în timp de război); persoană care a ajuns la o situație materială sau socială bună, prin mijloace dubioase. 3. S. f. Numele unui dans popular cu învârtituri; melodie după care se execută acest dans. 4. S. f. Prăjitură făcută dintr-o foaie subțire de aluat, umplută cu nuci, mere sau brânză. – V. învârti. DOOM
învârtít1 adj. m., s. m., pl. învârtíți; adj. f., s. f. învârtítă, pl. învârtíte
învârtitului
ÎNVÂRTÍT2, -Ă, învârtiți, -te, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Înfășurat, răsucit. 2. S. m. Fig. (Fam.) Persoană care s-a eschivat (prin favoritism, dare de mită etc.) de la obligațiile militare (în timp de război); persoană care a ajuns la o situație materială sau socială bună, prin mijloace dubioase. 3. S. f. Numele unui dans popular cu învârtituri; melodie după care se execută acest dans. 4. S. f. Prăjitură făcută dintr-o foaie subțire de aluat, umplută cu nuci, mere sau brânză. – V. învârti. DOOM
învârtít1 adj. m., s. m., pl. învârtíți; adj. f., s. f. învârtítă, pl. învârtíte
învârtitului
ÎNVÂRTÍT2, -Ă, învârtiți, -te, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Înfășurat, răsucit. 2. S. m. Fig. (Fam.) Persoană care s-a eschivat (prin favoritism, dare de mită etc.) de la obligațiile militare (în timp de război); persoană care a ajuns la o situație materială sau socială bună, prin mijloace dubioase. 3. S. f. Numele unui dans popular cu învârtituri; melodie după care se execută acest dans. 4. S. f. Prăjitură făcută dintr-o foaie subțire de aluat, umplută cu nuci, mere sau brânză. – V. învârti. DOOM
învârtít1 adj. m., s. m., pl. învârtíți; adj. f., s. f. învârtítă, pl. învârtíte
învârtitura
ÎNVÂRTITÚRĂ, învârtituri, s. f. 1. Faptul de a (se) învârti; mișcare în cerc, învârtire. ♦ (Pop.) Întorsătură, cotitură. 2. Fig. Manevră, șiretlic. – Învârti + suf. -tură. DOOM
învârtitúră s. f., g.-d. art. învârtitúrii; pl. învârtitúri
învârtituri
ÎNVÂRTITÚRĂ, învârtituri, s. f. 1. Faptul de a (se) învârti; mișcare în cerc, învârtire. ♦ (Pop.) Întorsătură, cotitură. 2. Fig. Manevră, șiretlic. – Învârti + suf. -tură. DOOM
învârtitúră s. f., g.-d. art. învârtitúrii; pl. învârtitúri
învârtiturii
ÎNVÂRTITÚRĂ, învârtituri, s. f. 1. Faptul de a (se) învârti; mișcare în cerc, învârtire. ♦ (Pop.) Întorsătură, cotitură. 2. Fig. Manevră, șiretlic. – Învârti + suf. -tură. DOOM
învârtitúră s. f., g.-d. art. învârtitúrii; pl. învârtitúri
învârtiturile
ÎNVÂRTITÚRĂ, învârtituri, s. f. 1. Faptul de a (se) învârti; mișcare în cerc, învârtire. ♦ (Pop.) Întorsătură, cotitură. 2. Fig. Manevră, șiretlic. – Învârti + suf. -tură. DOOM
învârtitúră s. f., g.-d. art. învârtitúrii; pl. învârtitúri
învârtiturilor
ÎNVÂRTITÚRĂ, învârtituri, s. f. 1. Faptul de a (se) învârti; mișcare în cerc, învârtire. ♦ (Pop.) Întorsătură, cotitură. 2. Fig. Manevră, șiretlic. – Învârti + suf. -tură. DOOM
învârtitúră s. f., g.-d. art. învârtitúrii; pl. învârtitúri
învârtită
ÎNVÎRTÍTĂ, învîrtite, s. f. 1. Prăjitură făcută dintr-o foaie subțire de aluat, răsucită în formă de sul și umplută cu nuci, mere sau brînză. Brînză, smîntînă și ouă proaspete, cîte o învîrtită de mere ori de nuci avea mai totdeauna cucoana Mărioara la cămară. HOGAȘ, DR. II 103. Să-mi facă un borș... și puțintel bulgur, verișoară, cu învîrtită la sfîrșit. ALECSANDRI, T. 187. Baclavale, plăcinte, învîrtite... se îngropau în stomahul lui. NEGRUZZI, S. I 286. 2. Numele unui dans popular cu multe învîrtituri. Învîrtita ține de vreun ceas, fără întrerupere. REBREANU, I. 12.
învârtiți
ÎNVÂRTÍT2, -Ă, învârtiți, -te, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Înfășurat, răsucit. 2. S. m. Fig. (Fam.) Persoană care s-a eschivat (prin favoritism, dare de mită etc.) de la obligațiile militare (în timp de război); persoană care a ajuns la o situație materială sau socială bună, prin mijloace dubioase. 3. S. f. Numele unui dans popular cu învârtituri; melodie după care se execută acest dans. 4. S. f. Prăjitură făcută dintr-o foaie subțire de aluat, umplută cu nuci, mere sau brânză. – V. învârti. DOOM
învârtít1 adj. m., s. m., pl. învârtíți; adj. f., s. f. învârtítă, pl. învârtíte
învârtiți
ÎNVÂRTÍT2, -Ă, învârtiți, -te, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Înfășurat, răsucit. 2. S. m. Fig. (Fam.) Persoană care s-a eschivat (prin favoritism, dare de mită etc.) de la obligațiile militare (în timp de război); persoană care a ajuns la o situație materială sau socială bună, prin mijloace dubioase. 3. S. f. Numele unui dans popular cu învârtituri; melodie după care se execută acest dans. 4. S. f. Prăjitură făcută dintr-o foaie subțire de aluat, umplută cu nuci, mere sau brânză. – V. învârti. DOOM
învârtít1 adj. m., s. m., pl. învârtíți; adj. f., s. f. învârtítă, pl. învârtíte
învârtiții
ÎNVÂRTÍT2, -Ă, învârtiți, -te, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Înfășurat, răsucit. 2. S. m. Fig. (Fam.) Persoană care s-a eschivat (prin favoritism, dare de mită etc.) de la obligațiile militare (în timp de război); persoană care a ajuns la o situație materială sau socială bună, prin mijloace dubioase. 3. S. f. Numele unui dans popular cu învârtituri; melodie după care se execută acest dans. 4. S. f. Prăjitură făcută dintr-o foaie subțire de aluat, umplută cu nuci, mere sau brânză. – V. învârti. DOOM
învârtít1 adj. m., s. m., pl. învârtíți; adj. f., s. f. învârtítă, pl. învârtíte
învârtiții
ÎNVÂRTÍT2, -Ă, învârtiți, -te, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Înfășurat, răsucit. 2. S. m. Fig. (Fam.) Persoană care s-a eschivat (prin favoritism, dare de mită etc.) de la obligațiile militare (în timp de război); persoană care a ajuns la o situație materială sau socială bună, prin mijloace dubioase. 3. S. f. Numele unui dans popular cu învârtituri; melodie după care se execută acest dans. 4. S. f. Prăjitură făcută dintr-o foaie subțire de aluat, umplută cu nuci, mere sau brânză. – V. învârti. DOOM
învârtít1 adj. m., s. m., pl. învârtíți; adj. f., s. f. învârtítă, pl. învârtíte
învârtiților
ÎNVÂRTÍT2, -Ă, învârtiți, -te, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Înfășurat, răsucit. 2. S. m. Fig. (Fam.) Persoană care s-a eschivat (prin favoritism, dare de mită etc.) de la obligațiile militare (în timp de război); persoană care a ajuns la o situație materială sau socială bună, prin mijloace dubioase. 3. S. f. Numele unui dans popular cu învârtituri; melodie după care se execută acest dans. 4. S. f. Prăjitură făcută dintr-o foaie subțire de aluat, umplută cu nuci, mere sau brânză. – V. învârti. DOOM
învârtít1 adj. m., s. m., pl. învârtíți; adj. f., s. f. învârtítă, pl. învârtíte
învârtiților
ÎNVÂRTÍT2, -Ă, învârtiți, -te, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Înfășurat, răsucit. 2. S. m. Fig. (Fam.) Persoană care s-a eschivat (prin favoritism, dare de mită etc.) de la obligațiile militare (în timp de război); persoană care a ajuns la o situație materială sau socială bună, prin mijloace dubioase. 3. S. f. Numele unui dans popular cu învârtituri; melodie după care se execută acest dans. 4. S. f. Prăjitură făcută dintr-o foaie subțire de aluat, umplută cu nuci, mere sau brânză. – V. învârti. DOOM
învârtít1 adj. m., s. m., pl. învârtíți; adj. f., s. f. învârtítă, pl. învârtíte
învârtoșa
ÎNVÂRTOȘÁ, învârtoșez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) face vârtos, tare; a (se) întări, a (se) solidifica. ♦ (Pop.) A (se) face puternic, rezistent, voinic; a (se) fortifica. 2. Refl. Fig. A deveni neîndurător; a se împietri. – În + vârtos. DOOM
învârtoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 învârtoșeáză, 1 pl. învârtoșắm; conj. prez. 3 să învârtoșéze; ger. învârtoșấnd
învârtoșai
ÎNVÂRTOȘÁ, învârtoșez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) face vârtos, tare; a (se) întări, a (se) solidifica. ♦ (Pop.) A (se) face puternic, rezistent, voinic; a (se) fortifica. 2. Refl. Fig. A deveni neîndurător; a se împietri. – În + vârtos. DOOM
învârtoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 învârtoșeáză, 1 pl. învârtoșắm; conj. prez. 3 să învârtoșéze; ger. învârtoșấnd
învârtoșam
ÎNVÂRTOȘÁ, învârtoșez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) face vârtos, tare; a (se) întări, a (se) solidifica. ♦ (Pop.) A (se) face puternic, rezistent, voinic; a (se) fortifica. 2. Refl. Fig. A deveni neîndurător; a se împietri. – În + vârtos. DOOM
învârtoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 învârtoșeáză, 1 pl. învârtoșắm; conj. prez. 3 să învârtoșéze; ger. învârtoșấnd
învârtoșare
ÎNVÂRTOȘÁ, învârtoșez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) face vârtos, tare; a (se) întări, a (se) solidifica. ♦ (Pop.) A (se) face puternic, rezistent, voinic; a (se) fortifica. 2. Refl. Fig. A deveni neîndurător; a se împietri. – În + vârtos. DOOM
învârtoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 învârtoșeáză, 1 pl. învârtoșắm; conj. prez. 3 să învârtoșéze; ger. învârtoșấnd
învârtoșare
ÎNVÂRTOȘÁRE, învârtoșări, s. f. Acțiunea de a (se) învârtoșa și rezultatul ei; întărire. – V. învârtoșa. DOOM
învârtoșáre s. f., g.-d. art. învârtoșắrii; pl. învârtoșắri
învârtoșarea
ÎNVÂRTOȘÁRE, învârtoșări, s. f. Acțiunea de a (se) învârtoșa și rezultatul ei; întărire. – V. învârtoșa. DOOM
învârtoșáre s. f., g.-d. art. învârtoșắrii; pl. învârtoșắri
învârtoșară
ÎNVÂRTOȘÁ, învârtoșez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) face vârtos, tare; a (se) întări, a (se) solidifica. ♦ (Pop.) A (se) face puternic, rezistent, voinic; a (se) fortifica. 2. Refl. Fig. A deveni neîndurător; a se împietri. – În + vârtos. DOOM
învârtoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 învârtoșeáză, 1 pl. învârtoșắm; conj. prez. 3 să învârtoșéze; ger. învârtoșấnd
învârtoșarăm
ÎNVÂRTOȘÁ, învârtoșez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) face vârtos, tare; a (se) întări, a (se) solidifica. ♦ (Pop.) A (se) face puternic, rezistent, voinic; a (se) fortifica. 2. Refl. Fig. A deveni neîndurător; a se împietri. – În + vârtos. DOOM
învârtoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 învârtoșeáză, 1 pl. învârtoșắm; conj. prez. 3 să învârtoșéze; ger. învârtoșấnd
învârtoșarăți
ÎNVÂRTOȘÁ, învârtoșez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) face vârtos, tare; a (se) întări, a (se) solidifica. ♦ (Pop.) A (se) face puternic, rezistent, voinic; a (se) fortifica. 2. Refl. Fig. A deveni neîndurător; a se împietri. – În + vârtos. DOOM
învârtoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 învârtoșeáză, 1 pl. învârtoșắm; conj. prez. 3 să învârtoșéze; ger. învârtoșấnd
învârtoșase
ÎNVÂRTOȘÁ, învârtoșez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) face vârtos, tare; a (se) întări, a (se) solidifica. ♦ (Pop.) A (se) face puternic, rezistent, voinic; a (se) fortifica. 2. Refl. Fig. A deveni neîndurător; a se împietri. – În + vârtos. DOOM
învârtoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 învârtoșeáză, 1 pl. învârtoșắm; conj. prez. 3 să învârtoșéze; ger. învârtoșấnd
învârtoșasem
ÎNVÂRTOȘÁ, învârtoșez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) face vârtos, tare; a (se) întări, a (se) solidifica. ♦ (Pop.) A (se) face puternic, rezistent, voinic; a (se) fortifica. 2. Refl. Fig. A deveni neîndurător; a se împietri. – În + vârtos. DOOM
învârtoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 învârtoșeáză, 1 pl. învârtoșắm; conj. prez. 3 să învârtoșéze; ger. învârtoșấnd
învârtoșaseră
ÎNVÂRTOȘÁ, învârtoșez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) face vârtos, tare; a (se) întări, a (se) solidifica. ♦ (Pop.) A (se) face puternic, rezistent, voinic; a (se) fortifica. 2. Refl. Fig. A deveni neîndurător; a se împietri. – În + vârtos. DOOM
învârtoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 învârtoșeáză, 1 pl. învârtoșắm; conj. prez. 3 să învârtoșéze; ger. învârtoșấnd
învârtoșaserăm
ÎNVÂRTOȘÁ, învârtoșez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) face vârtos, tare; a (se) întări, a (se) solidifica. ♦ (Pop.) A (se) face puternic, rezistent, voinic; a (se) fortifica. 2. Refl. Fig. A deveni neîndurător; a se împietri. – În + vârtos. DOOM
învârtoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 învârtoșeáză, 1 pl. învârtoșắm; conj. prez. 3 să învârtoșéze; ger. învârtoșấnd
învârtoșaserăți
ÎNVÂRTOȘÁ, învârtoșez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) face vârtos, tare; a (se) întări, a (se) solidifica. ♦ (Pop.) A (se) face puternic, rezistent, voinic; a (se) fortifica. 2. Refl. Fig. A deveni neîndurător; a se împietri. – În + vârtos. DOOM
învârtoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 învârtoșeáză, 1 pl. învârtoșắm; conj. prez. 3 să învârtoșéze; ger. învârtoșấnd
învârtoșaseși
ÎNVÂRTOȘÁ, învârtoșez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) face vârtos, tare; a (se) întări, a (se) solidifica. ♦ (Pop.) A (se) face puternic, rezistent, voinic; a (se) fortifica. 2. Refl. Fig. A deveni neîndurător; a se împietri. – În + vârtos. DOOM
învârtoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 învârtoșeáză, 1 pl. învârtoșắm; conj. prez. 3 să învârtoșéze; ger. învârtoșấnd
învârtoșaseți
ÎNVÂRTOȘÁ, învârtoșez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) face vârtos, tare; a (se) întări, a (se) solidifica. ♦ (Pop.) A (se) face puternic, rezistent, voinic; a (se) fortifica. 2. Refl. Fig. A deveni neîndurător; a se împietri. – În + vârtos. DOOM
învârtoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 învârtoșeáză, 1 pl. învârtoșắm; conj. prez. 3 să învârtoșéze; ger. învârtoșấnd
învârtoșat
ÎNVÂRTOȘÁ, învârtoșez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) face vârtos, tare; a (se) întări, a (se) solidifica. ♦ (Pop.) A (se) face puternic, rezistent, voinic; a (se) fortifica. 2. Refl. Fig. A deveni neîndurător; a se împietri. – În + vârtos. DOOM
învârtoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 învârtoșeáză, 1 pl. învârtoșắm; conj. prez. 3 să învârtoșéze; ger. învârtoșấnd
învârtoșat
ÎNVÂRTOȘÁT, -Ă, învârtoșați, -te, adj. 1. Care este sau a devenit vârtos; întărit, îngroșat. 2. Tare, rezistent. – V. învârtoșa.
învârtoșata
ÎNVÂRTOȘÁT, -Ă, învârtoșați, -te, adj. 1. Care este sau a devenit vârtos; întărit, îngroșat. 2. Tare, rezistent. – V. învârtoșa.
învârtoșate
ÎNVÂRTOȘÁT, -Ă, învârtoșați, -te, adj. 1. Care este sau a devenit vârtos; întărit, îngroșat. 2. Tare, rezistent. – V. învârtoșa.
învârtoșatei
ÎNVÂRTOȘÁT, -Ă, învârtoșați, -te, adj. 1. Care este sau a devenit vârtos; întărit, îngroșat. 2. Tare, rezistent. – V. învârtoșa.
învârtoșatele
ÎNVÂRTOȘÁT, -Ă, învârtoșați, -te, adj. 1. Care este sau a devenit vârtos; întărit, îngroșat. 2. Tare, rezistent. – V. învârtoșa.
învârtoșatelor
ÎNVÂRTOȘÁT, -Ă, învârtoșați, -te, adj. 1. Care este sau a devenit vârtos; întărit, îngroșat. 2. Tare, rezistent. – V. învârtoșa.
învârtoșatul
ÎNVÂRTOȘÁT, -Ă, învârtoșați, -te, adj. 1. Care este sau a devenit vârtos; întărit, îngroșat. 2. Tare, rezistent. – V. învârtoșa.
învârtoșatului
ÎNVÂRTOȘÁT, -Ă, învârtoșați, -te, adj. 1. Care este sau a devenit vârtos; întărit, îngroșat. 2. Tare, rezistent. – V. învârtoșa.
învârtoșau
ÎNVÂRTOȘÁ, învârtoșez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) face vârtos, tare; a (se) întări, a (se) solidifica. ♦ (Pop.) A (se) face puternic, rezistent, voinic; a (se) fortifica. 2. Refl. Fig. A deveni neîndurător; a se împietri. – În + vârtos. DOOM
învârtoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 învârtoșeáză, 1 pl. învârtoșắm; conj. prez. 3 să învârtoșéze; ger. învârtoșấnd
învârtoșași
ÎNVÂRTOȘÁ, învârtoșez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) face vârtos, tare; a (se) întări, a (se) solidifica. ♦ (Pop.) A (se) face puternic, rezistent, voinic; a (se) fortifica. 2. Refl. Fig. A deveni neîndurător; a se împietri. – În + vârtos. DOOM
învârtoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 învârtoșeáză, 1 pl. învârtoșắm; conj. prez. 3 să învârtoșéze; ger. învârtoșấnd
învârtoșați
ÎNVÂRTOȘÁ, învârtoșez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) face vârtos, tare; a (se) întări, a (se) solidifica. ♦ (Pop.) A (se) face puternic, rezistent, voinic; a (se) fortifica. 2. Refl. Fig. A deveni neîndurător; a se împietri. – În + vârtos. DOOM
învârtoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 învârtoșeáză, 1 pl. învârtoșắm; conj. prez. 3 să învârtoșéze; ger. învârtoșấnd
învârtoșați
ÎNVÂRTOȘÁT, -Ă, învârtoșați, -te, adj. 1. Care este sau a devenit vârtos; întărit, îngroșat. 2. Tare, rezistent. – V. învârtoșa.
învârtoșații
ÎNVÂRTOȘÁT, -Ă, învârtoșați, -te, adj. 1. Care este sau a devenit vârtos; întărit, îngroșat. 2. Tare, rezistent. – V. învârtoșa.
învârtoșaților
ÎNVÂRTOȘÁT, -Ă, învârtoșați, -te, adj. 1. Care este sau a devenit vârtos; întărit, îngroșat. 2. Tare, rezistent. – V. învârtoșa.
învârtoșează
ÎNVÂRTOȘÁ, învârtoșez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) face vârtos, tare; a (se) întări, a (se) solidifica. ♦ (Pop.) A (se) face puternic, rezistent, voinic; a (se) fortifica. 2. Refl. Fig. A deveni neîndurător; a se împietri. – În + vârtos. DOOM
învârtoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 învârtoșeáză, 1 pl. învârtoșắm; conj. prez. 3 să învârtoșéze; ger. învârtoșấnd
învârtoșez
ÎNVÂRTOȘÁ, învârtoșez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) face vârtos, tare; a (se) întări, a (se) solidifica. ♦ (Pop.) A (se) face puternic, rezistent, voinic; a (se) fortifica. 2. Refl. Fig. A deveni neîndurător; a se împietri. – În + vârtos. DOOM
învârtoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 învârtoșeáză, 1 pl. învârtoșắm; conj. prez. 3 să învârtoșéze; ger. învârtoșấnd
învârtoșeze
ÎNVÂRTOȘÁ, învârtoșez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) face vârtos, tare; a (se) întări, a (se) solidifica. ♦ (Pop.) A (se) face puternic, rezistent, voinic; a (se) fortifica. 2. Refl. Fig. A deveni neîndurător; a se împietri. – În + vârtos. DOOM
învârtoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 învârtoșeáză, 1 pl. învârtoșắm; conj. prez. 3 să învârtoșéze; ger. învârtoșấnd
învârtoșezi
ÎNVÂRTOȘÁ, învârtoșez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) face vârtos, tare; a (se) întări, a (se) solidifica. ♦ (Pop.) A (se) face puternic, rezistent, voinic; a (se) fortifica. 2. Refl. Fig. A deveni neîndurător; a se împietri. – În + vârtos. DOOM
învârtoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 învârtoșeáză, 1 pl. învârtoșắm; conj. prez. 3 să învârtoșéze; ger. învârtoșấnd
învârtoși
ÎNVÎRTOȘÍ vb. IV v. învîrtoșa.
învârtoșând
ÎNVÂRTOȘÁ, învârtoșez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) face vârtos, tare; a (se) întări, a (se) solidifica. ♦ (Pop.) A (se) face puternic, rezistent, voinic; a (se) fortifica. 2. Refl. Fig. A deveni neîndurător; a se împietri. – În + vârtos. DOOM
învârtoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 învârtoșeáză, 1 pl. învârtoșắm; conj. prez. 3 să învârtoșéze; ger. învârtoșấnd
învârtoșări
ÎNVÂRTOȘÁRE, învârtoșări, s. f. Acțiunea de a (se) învârtoșa și rezultatul ei; întărire. – V. învârtoșa. DOOM
învârtoșáre s. f., g.-d. art. învârtoșắrii; pl. învârtoșắri
învârtoșării
ÎNVÂRTOȘÁRE, învârtoșări, s. f. Acțiunea de a (se) învârtoșa și rezultatul ei; întărire. – V. învârtoșa. DOOM
învârtoșáre s. f., g.-d. art. învârtoșắrii; pl. învârtoșắri
învârtoșările
ÎNVÂRTOȘÁRE, învârtoșări, s. f. Acțiunea de a (se) învârtoșa și rezultatul ei; întărire. – V. învârtoșa. DOOM
învârtoșáre s. f., g.-d. art. învârtoșắrii; pl. învârtoșắri
învârtoșărilor
ÎNVÂRTOȘÁRE, învârtoșări, s. f. Acțiunea de a (se) învârtoșa și rezultatul ei; întărire. – V. învârtoșa. DOOM
învârtoșáre s. f., g.-d. art. învârtoșắrii; pl. învârtoșắri
învîltorea
ÎNVÂLTORÍ, pers. 3 învâltorește, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ridica în vârtejuri; a se învolbura. – În + vâltoare.
învîltoreai
ÎNVÂLTORÍ, pers. 3 învâltorește, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ridica în vârtejuri; a se învolbura. – În + vâltoare.
învîltoream
ÎNVÂLTORÍ, pers. 3 învâltorește, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ridica în vârtejuri; a se învolbura. – În + vâltoare.
învîltorească
ÎNVÂLTORÍ, pers. 3 învâltorește, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ridica în vârtejuri; a se învolbura. – În + vâltoare.
învîltoreau
ÎNVÂLTORÍ, pers. 3 învâltorește, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ridica în vârtejuri; a se învolbura. – În + vâltoare.
învîltoreați
ÎNVÂLTORÍ, pers. 3 învâltorește, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ridica în vârtejuri; a se învolbura. – În + vâltoare.
învîltoresc
ÎNVÂLTORÍ, pers. 3 învâltorește, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ridica în vârtejuri; a se învolbura. – În + vâltoare.
învîltorește
ÎNVÂLTORÍ, pers. 3 învâltorește, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ridica în vârtejuri; a se învolbura. – În + vâltoare.
învîltorești
ÎNVÂLTORÍ, pers. 3 învâltorește, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ridica în vârtejuri; a se învolbura. – În + vâltoare.
învîltori
ÎNVÂLTORÍ, pers. 3 învâltorește, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ridica în vârtejuri; a se învolbura. – În + vâltoare.
învîltorii
ÎNVÂLTORÍ, pers. 3 învâltorește, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ridica în vârtejuri; a se învolbura. – În + vâltoare.
învîltorim
ÎNVÂLTORÍ, pers. 3 învâltorește, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ridica în vârtejuri; a se învolbura. – În + vâltoare.
învîltorind
ÎNVÂLTORÍ, pers. 3 învâltorește, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ridica în vârtejuri; a se învolbura. – În + vâltoare.
învîltorire
ÎNVÂLTORÍ, pers. 3 învâltorește, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ridica în vârtejuri; a se învolbura. – În + vâltoare.
învîltoriră
ÎNVÂLTORÍ, pers. 3 învâltorește, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ridica în vârtejuri; a se învolbura. – În + vâltoare.
învîltorirăm
ÎNVÂLTORÍ, pers. 3 învâltorește, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ridica în vârtejuri; a se învolbura. – În + vâltoare.
învîltorirăți
ÎNVÂLTORÍ, pers. 3 învâltorește, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ridica în vârtejuri; a se învolbura. – În + vâltoare.
învîltorise
ÎNVÂLTORÍ, pers. 3 învâltorește, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ridica în vârtejuri; a se învolbura. – În + vâltoare.
învîltorisem
ÎNVÂLTORÍ, pers. 3 învâltorește, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ridica în vârtejuri; a se învolbura. – În + vâltoare.
învîltoriseră
ÎNVÂLTORÍ, pers. 3 învâltorește, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ridica în vârtejuri; a se învolbura. – În + vâltoare.
învîltoriserăm
ÎNVÂLTORÍ, pers. 3 învâltorește, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ridica în vârtejuri; a se învolbura. – În + vâltoare.
învîltoriserăți
ÎNVÂLTORÍ, pers. 3 învâltorește, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ridica în vârtejuri; a se învolbura. – În + vâltoare.
învîltoriseși
ÎNVÂLTORÍ, pers. 3 învâltorește, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ridica în vârtejuri; a se învolbura. – În + vâltoare.
învîltoriseți
ÎNVÂLTORÍ, pers. 3 învâltorește, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ridica în vârtejuri; a se învolbura. – În + vâltoare.
învîltorit
ÎNVÂLTORÍ, pers. 3 învâltorește, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ridica în vârtejuri; a se învolbura. – În + vâltoare.
învîltoriși
ÎNVÂLTORÍ, pers. 3 învâltorește, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ridica în vârtejuri; a se învolbura. – În + vâltoare.
învîltoriți
ÎNVÂLTORÍ, pers. 3 învâltorește, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ridica în vârtejuri; a se învolbura. – În + vâltoare.
învîlvora
ÎNVÎLVORÁ, învîlvorez, vb. I. Refl. A se aprinde, a arde cu flăcări mari și agitate. Doamna Vorvoreanu se uită în bezna de afară, în miezul căreia se învîlvora incendiul de la Vladomira. DUMITRIU, N. 52. ◊ Fig. Depărtările se învîlvorau. CAMILAR, T. 125. DOOM
învâlvorá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învâlvoreáză
învîlvorai
ÎNVÎLVORÁ, învîlvorez, vb. I. Refl. A se aprinde, a arde cu flăcări mari și agitate. Doamna Vorvoreanu se uită în bezna de afară, în miezul căreia se învîlvora incendiul de la Vladomira. DUMITRIU, N. 52. ◊ Fig. Depărtările se învîlvorau. CAMILAR, T. 125. DOOM
învâlvorá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învâlvoreáză
învîlvoram
ÎNVÎLVORÁ, învîlvorez, vb. I. Refl. A se aprinde, a arde cu flăcări mari și agitate. Doamna Vorvoreanu se uită în bezna de afară, în miezul căreia se învîlvora incendiul de la Vladomira. DUMITRIU, N. 52. ◊ Fig. Depărtările se învîlvorau. CAMILAR, T. 125. DOOM
învâlvorá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învâlvoreáză
învîlvorare
ÎNVÎLVORÁ, învîlvorez, vb. I. Refl. A se aprinde, a arde cu flăcări mari și agitate. Doamna Vorvoreanu se uită în bezna de afară, în miezul căreia se învîlvora incendiul de la Vladomira. DUMITRIU, N. 52. ◊ Fig. Depărtările se învîlvorau. CAMILAR, T. 125. DOOM
învâlvorá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învâlvoreáză
învîlvorare
ÎNVÎLVORÁRE, învîlvorări, s. f. Acțiunea de a se învîlvora și rezultatul ei; ardere cu flăcări mari. (Fig.) Era o pasăre îndrăzneață și venea dinspre munți, pe învîlvorările amurgului. CAMILAR, TEM. 131.
învîlvorarea
ÎNVÎLVORÁRE, învîlvorări, s. f. Acțiunea de a se învîlvora și rezultatul ei; ardere cu flăcări mari. (Fig.) Era o pasăre îndrăzneață și venea dinspre munți, pe învîlvorările amurgului. CAMILAR, TEM. 131.
învîlvorară
ÎNVÎLVORÁ, învîlvorez, vb. I. Refl. A se aprinde, a arde cu flăcări mari și agitate. Doamna Vorvoreanu se uită în bezna de afară, în miezul căreia se învîlvora incendiul de la Vladomira. DUMITRIU, N. 52. ◊ Fig. Depărtările se învîlvorau. CAMILAR, T. 125. DOOM
învâlvorá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învâlvoreáză
învîlvorarăm
ÎNVÎLVORÁ, învîlvorez, vb. I. Refl. A se aprinde, a arde cu flăcări mari și agitate. Doamna Vorvoreanu se uită în bezna de afară, în miezul căreia se învîlvora incendiul de la Vladomira. DUMITRIU, N. 52. ◊ Fig. Depărtările se învîlvorau. CAMILAR, T. 125. DOOM
învâlvorá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învâlvoreáză
învîlvorarăți
ÎNVÎLVORÁ, învîlvorez, vb. I. Refl. A se aprinde, a arde cu flăcări mari și agitate. Doamna Vorvoreanu se uită în bezna de afară, în miezul căreia se învîlvora incendiul de la Vladomira. DUMITRIU, N. 52. ◊ Fig. Depărtările se învîlvorau. CAMILAR, T. 125. DOOM
învâlvorá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învâlvoreáză
învîlvorase
ÎNVÎLVORÁ, învîlvorez, vb. I. Refl. A se aprinde, a arde cu flăcări mari și agitate. Doamna Vorvoreanu se uită în bezna de afară, în miezul căreia se învîlvora incendiul de la Vladomira. DUMITRIU, N. 52. ◊ Fig. Depărtările se învîlvorau. CAMILAR, T. 125. DOOM
învâlvorá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învâlvoreáză
învîlvorasem
ÎNVÎLVORÁ, învîlvorez, vb. I. Refl. A se aprinde, a arde cu flăcări mari și agitate. Doamna Vorvoreanu se uită în bezna de afară, în miezul căreia se învîlvora incendiul de la Vladomira. DUMITRIU, N. 52. ◊ Fig. Depărtările se învîlvorau. CAMILAR, T. 125. DOOM
învâlvorá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învâlvoreáză
învîlvoraseră
ÎNVÎLVORÁ, învîlvorez, vb. I. Refl. A se aprinde, a arde cu flăcări mari și agitate. Doamna Vorvoreanu se uită în bezna de afară, în miezul căreia se învîlvora incendiul de la Vladomira. DUMITRIU, N. 52. ◊ Fig. Depărtările se învîlvorau. CAMILAR, T. 125. DOOM
învâlvorá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învâlvoreáză
învîlvoraserăm
ÎNVÎLVORÁ, învîlvorez, vb. I. Refl. A se aprinde, a arde cu flăcări mari și agitate. Doamna Vorvoreanu se uită în bezna de afară, în miezul căreia se învîlvora incendiul de la Vladomira. DUMITRIU, N. 52. ◊ Fig. Depărtările se învîlvorau. CAMILAR, T. 125. DOOM
învâlvorá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învâlvoreáză
învîlvoraserăți
ÎNVÎLVORÁ, învîlvorez, vb. I. Refl. A se aprinde, a arde cu flăcări mari și agitate. Doamna Vorvoreanu se uită în bezna de afară, în miezul căreia se învîlvora incendiul de la Vladomira. DUMITRIU, N. 52. ◊ Fig. Depărtările se învîlvorau. CAMILAR, T. 125. DOOM
învâlvorá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învâlvoreáză
învîlvoraseși
ÎNVÎLVORÁ, învîlvorez, vb. I. Refl. A se aprinde, a arde cu flăcări mari și agitate. Doamna Vorvoreanu se uită în bezna de afară, în miezul căreia se învîlvora incendiul de la Vladomira. DUMITRIU, N. 52. ◊ Fig. Depărtările se învîlvorau. CAMILAR, T. 125. DOOM
învâlvorá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învâlvoreáză
învîlvoraseți
ÎNVÎLVORÁ, învîlvorez, vb. I. Refl. A se aprinde, a arde cu flăcări mari și agitate. Doamna Vorvoreanu se uită în bezna de afară, în miezul căreia se învîlvora incendiul de la Vladomira. DUMITRIU, N. 52. ◊ Fig. Depărtările se învîlvorau. CAMILAR, T. 125. DOOM
învâlvorá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învâlvoreáză
învîlvorat
ÎNVÎLVORÁ, învîlvorez, vb. I. Refl. A se aprinde, a arde cu flăcări mari și agitate. Doamna Vorvoreanu se uită în bezna de afară, în miezul căreia se învîlvora incendiul de la Vladomira. DUMITRIU, N. 52. ◊ Fig. Depărtările se învîlvorau. CAMILAR, T. 125. DOOM
învâlvorá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învâlvoreáză
învîlvorau
ÎNVÎLVORÁ, învîlvorez, vb. I. Refl. A se aprinde, a arde cu flăcări mari și agitate. Doamna Vorvoreanu se uită în bezna de afară, în miezul căreia se învîlvora incendiul de la Vladomira. DUMITRIU, N. 52. ◊ Fig. Depărtările se învîlvorau. CAMILAR, T. 125. DOOM
învâlvorá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învâlvoreáză
învîlvorași
ÎNVÎLVORÁ, învîlvorez, vb. I. Refl. A se aprinde, a arde cu flăcări mari și agitate. Doamna Vorvoreanu se uită în bezna de afară, în miezul căreia se învîlvora incendiul de la Vladomira. DUMITRIU, N. 52. ◊ Fig. Depărtările se învîlvorau. CAMILAR, T. 125. DOOM
învâlvorá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învâlvoreáză
învîlvorați
ÎNVÎLVORÁ, învîlvorez, vb. I. Refl. A se aprinde, a arde cu flăcări mari și agitate. Doamna Vorvoreanu se uită în bezna de afară, în miezul căreia se învîlvora incendiul de la Vladomira. DUMITRIU, N. 52. ◊ Fig. Depărtările se învîlvorau. CAMILAR, T. 125. DOOM
învâlvorá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învâlvoreáză
învîlvorează
ÎNVÎLVORÁ, învîlvorez, vb. I. Refl. A se aprinde, a arde cu flăcări mari și agitate. Doamna Vorvoreanu se uită în bezna de afară, în miezul căreia se învîlvora incendiul de la Vladomira. DUMITRIU, N. 52. ◊ Fig. Depărtările se învîlvorau. CAMILAR, T. 125. DOOM
învâlvorá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învâlvoreáză
învîlvorez
ÎNVÎLVORÁ, învîlvorez, vb. I. Refl. A se aprinde, a arde cu flăcări mari și agitate. Doamna Vorvoreanu se uită în bezna de afară, în miezul căreia se învîlvora incendiul de la Vladomira. DUMITRIU, N. 52. ◊ Fig. Depărtările se învîlvorau. CAMILAR, T. 125. DOOM
învâlvorá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învâlvoreáză
învîlvoreze
ÎNVÎLVORÁ, învîlvorez, vb. I. Refl. A se aprinde, a arde cu flăcări mari și agitate. Doamna Vorvoreanu se uită în bezna de afară, în miezul căreia se învîlvora incendiul de la Vladomira. DUMITRIU, N. 52. ◊ Fig. Depărtările se învîlvorau. CAMILAR, T. 125. DOOM
învâlvorá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învâlvoreáză
învîlvorezi
ÎNVÎLVORÁ, învîlvorez, vb. I. Refl. A se aprinde, a arde cu flăcări mari și agitate. Doamna Vorvoreanu se uită în bezna de afară, în miezul căreia se învîlvora incendiul de la Vladomira. DUMITRIU, N. 52. ◊ Fig. Depărtările se învîlvorau. CAMILAR, T. 125. DOOM
învâlvorá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învâlvoreáză
învîlvorînd
ÎNVÎLVORÁ, învîlvorez, vb. I. Refl. A se aprinde, a arde cu flăcări mari și agitate. Doamna Vorvoreanu se uită în bezna de afară, în miezul căreia se învîlvora incendiul de la Vladomira. DUMITRIU, N. 52. ◊ Fig. Depărtările se învîlvorau. CAMILAR, T. 125. DOOM
învâlvorá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învâlvoreáză
învîlvorări
ÎNVÎLVORÁRE, învîlvorări, s. f. Acțiunea de a se învîlvora și rezultatul ei; ardere cu flăcări mari. (Fig.) Era o pasăre îndrăzneață și venea dinspre munți, pe învîlvorările amurgului. CAMILAR, TEM. 131.
învîlvorării
ÎNVÎLVORÁRE, învîlvorări, s. f. Acțiunea de a se învîlvora și rezultatul ei; ardere cu flăcări mari. (Fig.) Era o pasăre îndrăzneață și venea dinspre munți, pe învîlvorările amurgului. CAMILAR, TEM. 131.
învîlvorările
ÎNVÎLVORÁRE, învîlvorări, s. f. Acțiunea de a se învîlvora și rezultatul ei; ardere cu flăcări mari. (Fig.) Era o pasăre îndrăzneață și venea dinspre munți, pe învîlvorările amurgului. CAMILAR, TEM. 131.
învîlvorărilor
ÎNVÎLVORÁRE, învîlvorări, s. f. Acțiunea de a se învîlvora și rezultatul ei; ardere cu flăcări mari. (Fig.) Era o pasăre îndrăzneață și venea dinspre munți, pe învîlvorările amurgului. CAMILAR, TEM. 131.
învîrsta
ÎNVÂRSTÁ, învârstez, vb. I. Tranz. (Pop.) A face dungi de culori diferite pe o țesătură sau cusătură; p. ext. a îmbina între ele lucruri de diferite culori. [Var.: învrâstá vb. I] – Din învârstat (derivat regresiv). DOOM
învârstá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 învârsteáză
învîrstai
ÎNVÂRSTÁ, învârstez, vb. I. Tranz. (Pop.) A face dungi de culori diferite pe o țesătură sau cusătură; p. ext. a îmbina între ele lucruri de diferite culori. [Var.: învrâstá vb. I] – Din învârstat (derivat regresiv). DOOM
învârstá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 învârsteáză
învîrstam
ÎNVÂRSTÁ, învârstez, vb. I. Tranz. (Pop.) A face dungi de culori diferite pe o țesătură sau cusătură; p. ext. a îmbina între ele lucruri de diferite culori. [Var.: învrâstá vb. I] – Din învârstat (derivat regresiv). DOOM
învârstá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 învârsteáză
învîrstare
ÎNVÂRSTÁ, învârstez, vb. I. Tranz. (Pop.) A face dungi de culori diferite pe o țesătură sau cusătură; p. ext. a îmbina între ele lucruri de diferite culori. [Var.: învrâstá vb. I] – Din învârstat (derivat regresiv). DOOM
învârstá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 învârsteáză
învîrstare
ÎNVÂRSTÁRE, învârstări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a învârsta și rezultatul ei. [Var.: învrâstáre s. f.] – V. învârsta. DOOM
învârstáre (pop.) s. f., g.-d. art. învârstắrii; pl. învârstắri
învîrstarea
ÎNVÂRSTÁRE, învârstări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a învârsta și rezultatul ei. [Var.: învrâstáre s. f.] – V. învârsta. DOOM
învârstáre (pop.) s. f., g.-d. art. învârstắrii; pl. învârstắri
învîrstară
ÎNVÂRSTÁ, învârstez, vb. I. Tranz. (Pop.) A face dungi de culori diferite pe o țesătură sau cusătură; p. ext. a îmbina între ele lucruri de diferite culori. [Var.: învrâstá vb. I] – Din învârstat (derivat regresiv). DOOM
învârstá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 învârsteáză
învîrstarăm
ÎNVÂRSTÁ, învârstez, vb. I. Tranz. (Pop.) A face dungi de culori diferite pe o țesătură sau cusătură; p. ext. a îmbina între ele lucruri de diferite culori. [Var.: învrâstá vb. I] – Din învârstat (derivat regresiv). DOOM
învârstá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 învârsteáză
învîrstarăți
ÎNVÂRSTÁ, învârstez, vb. I. Tranz. (Pop.) A face dungi de culori diferite pe o țesătură sau cusătură; p. ext. a îmbina între ele lucruri de diferite culori. [Var.: învrâstá vb. I] – Din învârstat (derivat regresiv). DOOM
învârstá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 învârsteáză
învîrstase
ÎNVÂRSTÁ, învârstez, vb. I. Tranz. (Pop.) A face dungi de culori diferite pe o țesătură sau cusătură; p. ext. a îmbina între ele lucruri de diferite culori. [Var.: învrâstá vb. I] – Din învârstat (derivat regresiv). DOOM
învârstá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 învârsteáză
învîrstasem
ÎNVÂRSTÁ, învârstez, vb. I. Tranz. (Pop.) A face dungi de culori diferite pe o țesătură sau cusătură; p. ext. a îmbina între ele lucruri de diferite culori. [Var.: învrâstá vb. I] – Din învârstat (derivat regresiv). DOOM
învârstá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 învârsteáză
învîrstaseră
ÎNVÂRSTÁ, învârstez, vb. I. Tranz. (Pop.) A face dungi de culori diferite pe o țesătură sau cusătură; p. ext. a îmbina între ele lucruri de diferite culori. [Var.: învrâstá vb. I] – Din învârstat (derivat regresiv). DOOM
învârstá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 învârsteáză
învîrstaserăm
ÎNVÂRSTÁ, învârstez, vb. I. Tranz. (Pop.) A face dungi de culori diferite pe o țesătură sau cusătură; p. ext. a îmbina între ele lucruri de diferite culori. [Var.: învrâstá vb. I] – Din învârstat (derivat regresiv). DOOM
învârstá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 învârsteáză
învîrstaserăți
ÎNVÂRSTÁ, învârstez, vb. I. Tranz. (Pop.) A face dungi de culori diferite pe o țesătură sau cusătură; p. ext. a îmbina între ele lucruri de diferite culori. [Var.: învrâstá vb. I] – Din învârstat (derivat regresiv). DOOM
învârstá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 învârsteáză
învîrstaseși
ÎNVÂRSTÁ, învârstez, vb. I. Tranz. (Pop.) A face dungi de culori diferite pe o țesătură sau cusătură; p. ext. a îmbina între ele lucruri de diferite culori. [Var.: învrâstá vb. I] – Din învârstat (derivat regresiv). DOOM
învârstá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 învârsteáză
învîrstaseți
ÎNVÂRSTÁ, învârstez, vb. I. Tranz. (Pop.) A face dungi de culori diferite pe o țesătură sau cusătură; p. ext. a îmbina între ele lucruri de diferite culori. [Var.: învrâstá vb. I] – Din învârstat (derivat regresiv). DOOM
învârstá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 învârsteáză
învîrstat
ÎNVÂRSTÁ, învârstez, vb. I. Tranz. (Pop.) A face dungi de culori diferite pe o țesătură sau cusătură; p. ext. a îmbina între ele lucruri de diferite culori. [Var.: învrâstá vb. I] – Din învârstat (derivat regresiv). DOOM
învârstá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 învârsteáză
învîrstat
ÎNVÂRSTÁT, -Ă, învârstați, -te, adj. (Pop.) Cu dungi, vărgat; p. ext. împestrițat, pestriț. [Var.: învrâstát, -ă adj.] – În + vârstă („dungă”) + suf. -at.
învîrstata
ÎNVÂRSTÁT, -Ă, învârstați, -te, adj. (Pop.) Cu dungi, vărgat; p. ext. împestrițat, pestriț. [Var.: învrâstát, -ă adj.] – În + vârstă („dungă”) + suf. -at.
învîrstate
ÎNVÂRSTÁT, -Ă, învârstați, -te, adj. (Pop.) Cu dungi, vărgat; p. ext. împestrițat, pestriț. [Var.: învrâstát, -ă adj.] – În + vârstă („dungă”) + suf. -at.
învîrstatei
ÎNVÂRSTÁT, -Ă, învârstați, -te, adj. (Pop.) Cu dungi, vărgat; p. ext. împestrițat, pestriț. [Var.: învrâstát, -ă adj.] – În + vârstă („dungă”) + suf. -at.
învîrstatele
ÎNVÂRSTÁT, -Ă, învârstați, -te, adj. (Pop.) Cu dungi, vărgat; p. ext. împestrițat, pestriț. [Var.: învrâstát, -ă adj.] – În + vârstă („dungă”) + suf. -at.
învîrstatelor
ÎNVÂRSTÁT, -Ă, învârstați, -te, adj. (Pop.) Cu dungi, vărgat; p. ext. împestrițat, pestriț. [Var.: învrâstát, -ă adj.] – În + vârstă („dungă”) + suf. -at.
învîrstatul
ÎNVÂRSTÁT, -Ă, învârstați, -te, adj. (Pop.) Cu dungi, vărgat; p. ext. împestrițat, pestriț. [Var.: învrâstát, -ă adj.] – În + vârstă („dungă”) + suf. -at.
învîrstatului
ÎNVÂRSTÁT, -Ă, învârstați, -te, adj. (Pop.) Cu dungi, vărgat; p. ext. împestrițat, pestriț. [Var.: învrâstát, -ă adj.] – În + vârstă („dungă”) + suf. -at.
învîrstau
ÎNVÂRSTÁ, învârstez, vb. I. Tranz. (Pop.) A face dungi de culori diferite pe o țesătură sau cusătură; p. ext. a îmbina între ele lucruri de diferite culori. [Var.: învrâstá vb. I] – Din învârstat (derivat regresiv). DOOM
învârstá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 învârsteáză
învîrstași
ÎNVÂRSTÁ, învârstez, vb. I. Tranz. (Pop.) A face dungi de culori diferite pe o țesătură sau cusătură; p. ext. a îmbina între ele lucruri de diferite culori. [Var.: învrâstá vb. I] – Din învârstat (derivat regresiv). DOOM
învârstá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 învârsteáză
învîrstați
ÎNVÂRSTÁ, învârstez, vb. I. Tranz. (Pop.) A face dungi de culori diferite pe o țesătură sau cusătură; p. ext. a îmbina între ele lucruri de diferite culori. [Var.: învrâstá vb. I] – Din învârstat (derivat regresiv). DOOM
învârstá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 învârsteáză
învîrstați
ÎNVÂRSTÁT, -Ă, învârstați, -te, adj. (Pop.) Cu dungi, vărgat; p. ext. împestrițat, pestriț. [Var.: învrâstát, -ă adj.] – În + vârstă („dungă”) + suf. -at.
învîrstații
ÎNVÂRSTÁT, -Ă, învârstați, -te, adj. (Pop.) Cu dungi, vărgat; p. ext. împestrițat, pestriț. [Var.: învrâstát, -ă adj.] – În + vârstă („dungă”) + suf. -at.
învîrstaților
ÎNVÂRSTÁT, -Ă, învârstați, -te, adj. (Pop.) Cu dungi, vărgat; p. ext. împestrițat, pestriț. [Var.: învrâstát, -ă adj.] – În + vârstă („dungă”) + suf. -at.
învîrstează
ÎNVÂRSTÁ, învârstez, vb. I. Tranz. (Pop.) A face dungi de culori diferite pe o țesătură sau cusătură; p. ext. a îmbina între ele lucruri de diferite culori. [Var.: învrâstá vb. I] – Din învârstat (derivat regresiv). DOOM
învârstá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 învârsteáză
învîrstez
ÎNVÂRSTÁ, învârstez, vb. I. Tranz. (Pop.) A face dungi de culori diferite pe o țesătură sau cusătură; p. ext. a îmbina între ele lucruri de diferite culori. [Var.: învrâstá vb. I] – Din învârstat (derivat regresiv). DOOM
învârstá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 învârsteáză
învîrsteze
ÎNVÂRSTÁ, învârstez, vb. I. Tranz. (Pop.) A face dungi de culori diferite pe o țesătură sau cusătură; p. ext. a îmbina între ele lucruri de diferite culori. [Var.: învrâstá vb. I] – Din învârstat (derivat regresiv). DOOM
învârstá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 învârsteáză
învîrstezi
ÎNVÂRSTÁ, învârstez, vb. I. Tranz. (Pop.) A face dungi de culori diferite pe o țesătură sau cusătură; p. ext. a îmbina între ele lucruri de diferite culori. [Var.: învrâstá vb. I] – Din învârstat (derivat regresiv). DOOM
învârstá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 învârsteáză
învîrstînd
ÎNVÂRSTÁ, învârstez, vb. I. Tranz. (Pop.) A face dungi de culori diferite pe o țesătură sau cusătură; p. ext. a îmbina între ele lucruri de diferite culori. [Var.: învrâstá vb. I] – Din învârstat (derivat regresiv). DOOM
învârstá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 învârsteáză
învîrstări
ÎNVÂRSTÁRE, învârstări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a învârsta și rezultatul ei. [Var.: învrâstáre s. f.] – V. învârsta. DOOM
învârstáre (pop.) s. f., g.-d. art. învârstắrii; pl. învârstắri
învîrstării
ÎNVÂRSTÁRE, învârstări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a învârsta și rezultatul ei. [Var.: învrâstáre s. f.] – V. învârsta. DOOM
învârstáre (pop.) s. f., g.-d. art. învârstắrii; pl. învârstắri
învîrstările
ÎNVÂRSTÁRE, învârstări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a învârsta și rezultatul ei. [Var.: învrâstáre s. f.] – V. învârsta. DOOM
învârstáre (pop.) s. f., g.-d. art. învârstắrii; pl. învârstắri
învîrstărilor
ÎNVÂRSTÁRE, învârstări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a învârsta și rezultatul ei. [Var.: învrâstáre s. f.] – V. învârsta. DOOM
învârstáre (pop.) s. f., g.-d. art. învârstắrii; pl. învârstắri
învîrteala
ÎNVÂRTEÁLĂ, învârteli, s. f. 1. Învârtire, întoarcere, răsucire. 2. (Fam.; mai ales la pl.) Manevră (necinstită) folosită pentru obținerea unor profituri (individuale). – Învârti + suf. -eală. DOOM
învârteálă s. f., g.-d. art. învârtélii; pl. învârtéli
învîrtecuș
ÎNVÂRTECÚȘ, (2) învârtecușuri, s. n. 1. (În sintagma) Ineluș-învârtecuș = numele unui joc de copii în care unul dintre jucători trebuie să ghicească la cine se găsește un inel care trece din mână în mână. 2. (Rar) Întortochetură. [Var.: (reg.) învârticúș s. n.] – Învârteci (înv. „a învârti”) + suf. -uș. DOOM
învârtecúș (rar) s. n., pl. învârtecúșuri
învîrtecușul
ÎNVÂRTECÚȘ, (2) învârtecușuri, s. n. 1. (În sintagma) Ineluș-învârtecuș = numele unui joc de copii în care unul dintre jucători trebuie să ghicească la cine se găsește un inel care trece din mână în mână. 2. (Rar) Întortochetură. [Var.: (reg.) învârticúș s. n.] – Învârteci (înv. „a învârti”) + suf. -uș. DOOM
învârtecúș (rar) s. n., pl. învârtecúșuri
învîrtecușului
ÎNVÂRTECÚȘ, (2) învârtecușuri, s. n. 1. (În sintagma) Ineluș-învârtecuș = numele unui joc de copii în care unul dintre jucători trebuie să ghicească la cine se găsește un inel care trece din mână în mână. 2. (Rar) Întortochetură. [Var.: (reg.) învârticúș s. n.] – Învârteci (înv. „a învârti”) + suf. -uș. DOOM
învârtecúș (rar) s. n., pl. învârtecúșuri
învîrtecușuri
ÎNVÂRTECÚȘ, (2) învârtecușuri, s. n. 1. (În sintagma) Ineluș-învârtecuș = numele unui joc de copii în care unul dintre jucători trebuie să ghicească la cine se găsește un inel care trece din mână în mână. 2. (Rar) Întortochetură. [Var.: (reg.) învârticúș s. n.] – Învârteci (înv. „a învârti”) + suf. -uș. DOOM
învârtecúș (rar) s. n., pl. învârtecúșuri
învîrtecușurile
ÎNVÂRTECÚȘ, (2) învârtecușuri, s. n. 1. (În sintagma) Ineluș-învârtecuș = numele unui joc de copii în care unul dintre jucători trebuie să ghicească la cine se găsește un inel care trece din mână în mână. 2. (Rar) Întortochetură. [Var.: (reg.) învârticúș s. n.] – Învârteci (înv. „a învârti”) + suf. -uș. DOOM
învârtecúș (rar) s. n., pl. învârtecúșuri
învîrtecușurilor
ÎNVÂRTECÚȘ, (2) învârtecușuri, s. n. 1. (În sintagma) Ineluș-învârtecuș = numele unui joc de copii în care unul dintre jucători trebuie să ghicească la cine se găsește un inel care trece din mână în mână. 2. (Rar) Întortochetură. [Var.: (reg.) învârticúș s. n.] – Învârteci (înv. „a învârti”) + suf. -uș. DOOM
învârtecúș (rar) s. n., pl. învârtecúșuri
învîrtejea
ÎNVÂRTEJÍ, învârtejesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) mișca, a (se) învârti repede în cerc, în vârtejuri; a (se) învolbura. 2. Refl. A se întoarce (grabnic) din drum. – În + vârtej. DOOM
învârtejí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învârtejésc, imperf. 3 sg. învârtejeá; conj. prez. 3 să învârtejeáscă
învîrtejeai
ÎNVÂRTEJÍ, învârtejesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) mișca, a (se) învârti repede în cerc, în vârtejuri; a (se) învolbura. 2. Refl. A se întoarce (grabnic) din drum. – În + vârtej. DOOM
învârtejí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învârtejésc, imperf. 3 sg. învârtejeá; conj. prez. 3 să învârtejeáscă
învîrtejeam
ÎNVÂRTEJÍ, învârtejesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) mișca, a (se) învârti repede în cerc, în vârtejuri; a (se) învolbura. 2. Refl. A se întoarce (grabnic) din drum. – În + vârtej. DOOM
învârtejí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învârtejésc, imperf. 3 sg. învârtejeá; conj. prez. 3 să învârtejeáscă
învîrtejească
ÎNVÂRTEJÍ, învârtejesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) mișca, a (se) învârti repede în cerc, în vârtejuri; a (se) învolbura. 2. Refl. A se întoarce (grabnic) din drum. – În + vârtej. DOOM
învârtejí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învârtejésc, imperf. 3 sg. învârtejeá; conj. prez. 3 să învârtejeáscă
învîrtejeau
ÎNVÂRTEJÍ, învârtejesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) mișca, a (se) învârti repede în cerc, în vârtejuri; a (se) învolbura. 2. Refl. A se întoarce (grabnic) din drum. – În + vârtej. DOOM
învârtejí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învârtejésc, imperf. 3 sg. învârtejeá; conj. prez. 3 să învârtejeáscă
învîrtejeați
ÎNVÂRTEJÍ, învârtejesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) mișca, a (se) învârti repede în cerc, în vârtejuri; a (se) învolbura. 2. Refl. A se întoarce (grabnic) din drum. – În + vârtej. DOOM
învârtejí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învârtejésc, imperf. 3 sg. învârtejeá; conj. prez. 3 să învârtejeáscă
învîrtejesc
ÎNVÂRTEJÍ, învârtejesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) mișca, a (se) învârti repede în cerc, în vârtejuri; a (se) învolbura. 2. Refl. A se întoarce (grabnic) din drum. – În + vârtej. DOOM
învârtejí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învârtejésc, imperf. 3 sg. învârtejeá; conj. prez. 3 să învârtejeáscă
învîrtejește
ÎNVÂRTEJÍ, învârtejesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) mișca, a (se) învârti repede în cerc, în vârtejuri; a (se) învolbura. 2. Refl. A se întoarce (grabnic) din drum. – În + vârtej. DOOM
învârtejí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învârtejésc, imperf. 3 sg. învârtejeá; conj. prez. 3 să învârtejeáscă
învîrtejești
ÎNVÂRTEJÍ, învârtejesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) mișca, a (se) învârti repede în cerc, în vârtejuri; a (se) învolbura. 2. Refl. A se întoarce (grabnic) din drum. – În + vârtej. DOOM
învârtejí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învârtejésc, imperf. 3 sg. învârtejeá; conj. prez. 3 să învârtejeáscă
învîrteji
ÎNVÂRTEJÍ, învârtejesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) mișca, a (se) învârti repede în cerc, în vârtejuri; a (se) învolbura. 2. Refl. A se întoarce (grabnic) din drum. – În + vârtej. DOOM
învârtejí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învârtejésc, imperf. 3 sg. învârtejeá; conj. prez. 3 să învârtejeáscă
învîrtejii
ÎNVÂRTEJÍ, învârtejesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) mișca, a (se) învârti repede în cerc, în vârtejuri; a (se) învolbura. 2. Refl. A se întoarce (grabnic) din drum. – În + vârtej. DOOM
învârtejí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învârtejésc, imperf. 3 sg. învârtejeá; conj. prez. 3 să învârtejeáscă
învîrtejim
ÎNVÂRTEJÍ, învârtejesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) mișca, a (se) învârti repede în cerc, în vârtejuri; a (se) învolbura. 2. Refl. A se întoarce (grabnic) din drum. – În + vârtej. DOOM
învârtejí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învârtejésc, imperf. 3 sg. învârtejeá; conj. prez. 3 să învârtejeáscă
învîrtejind
ÎNVÂRTEJÍ, învârtejesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) mișca, a (se) învârti repede în cerc, în vârtejuri; a (se) învolbura. 2. Refl. A se întoarce (grabnic) din drum. – În + vârtej. DOOM
învârtejí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învârtejésc, imperf. 3 sg. învârtejeá; conj. prez. 3 să învârtejeáscă
învîrtejire
ÎNVÂRTEJÍ, învârtejesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) mișca, a (se) învârti repede în cerc, în vârtejuri; a (se) învolbura. 2. Refl. A se întoarce (grabnic) din drum. – În + vârtej. DOOM
învârtejí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învârtejésc, imperf. 3 sg. învârtejeá; conj. prez. 3 să învârtejeáscă
învîrtejire
ÎNVÂRTEJÍRE, învârtejiri, s. f. Acțiunea de a (se) învârteji și rezultatul ei; învârtire; învârtitură, rotație; p. ext. agitație. – V. învârteji. DOOM
învârtejíre s. f., g.-d. art. învârtejírii; pl. învârtejíri
învîrtejirea
ÎNVÂRTEJÍRE, învârtejiri, s. f. Acțiunea de a (se) învârteji și rezultatul ei; învârtire; învârtitură, rotație; p. ext. agitație. – V. învârteji. DOOM
învârtejíre s. f., g.-d. art. învârtejírii; pl. învârtejíri
învîrtejiri
ÎNVÂRTEJÍRE, învârtejiri, s. f. Acțiunea de a (se) învârteji și rezultatul ei; învârtire; învârtitură, rotație; p. ext. agitație. – V. învârteji. DOOM
învârtejíre s. f., g.-d. art. învârtejírii; pl. învârtejíri
învîrtejirii
ÎNVÂRTEJÍRE, învârtejiri, s. f. Acțiunea de a (se) învârteji și rezultatul ei; învârtire; învârtitură, rotație; p. ext. agitație. – V. învârteji. DOOM
învârtejíre s. f., g.-d. art. învârtejírii; pl. învârtejíri
învîrtejirile
ÎNVÂRTEJÍRE, învârtejiri, s. f. Acțiunea de a (se) învârteji și rezultatul ei; învârtire; învârtitură, rotație; p. ext. agitație. – V. învârteji. DOOM
învârtejíre s. f., g.-d. art. învârtejírii; pl. învârtejíri
învîrtejirilor
ÎNVÂRTEJÍRE, învârtejiri, s. f. Acțiunea de a (se) învârteji și rezultatul ei; învârtire; învârtitură, rotație; p. ext. agitație. – V. învârteji. DOOM
învârtejíre s. f., g.-d. art. învârtejírii; pl. învârtejíri
învîrtejiră
ÎNVÂRTEJÍ, învârtejesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) mișca, a (se) învârti repede în cerc, în vârtejuri; a (se) învolbura. 2. Refl. A se întoarce (grabnic) din drum. – În + vârtej. DOOM
învârtejí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învârtejésc, imperf. 3 sg. învârtejeá; conj. prez. 3 să învârtejeáscă
învîrtejirăm
ÎNVÂRTEJÍ, învârtejesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) mișca, a (se) învârti repede în cerc, în vârtejuri; a (se) învolbura. 2. Refl. A se întoarce (grabnic) din drum. – În + vârtej. DOOM
învârtejí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învârtejésc, imperf. 3 sg. învârtejeá; conj. prez. 3 să învârtejeáscă
învîrtejirăți
ÎNVÂRTEJÍ, învârtejesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) mișca, a (se) învârti repede în cerc, în vârtejuri; a (se) învolbura. 2. Refl. A se întoarce (grabnic) din drum. – În + vârtej. DOOM
învârtejí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învârtejésc, imperf. 3 sg. învârtejeá; conj. prez. 3 să învârtejeáscă
învîrtejise
ÎNVÂRTEJÍ, învârtejesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) mișca, a (se) învârti repede în cerc, în vârtejuri; a (se) învolbura. 2. Refl. A se întoarce (grabnic) din drum. – În + vârtej. DOOM
învârtejí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învârtejésc, imperf. 3 sg. învârtejeá; conj. prez. 3 să învârtejeáscă
învîrtejisem
ÎNVÂRTEJÍ, învârtejesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) mișca, a (se) învârti repede în cerc, în vârtejuri; a (se) învolbura. 2. Refl. A se întoarce (grabnic) din drum. – În + vârtej. DOOM
învârtejí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învârtejésc, imperf. 3 sg. învârtejeá; conj. prez. 3 să învârtejeáscă
învîrtejiseră
ÎNVÂRTEJÍ, învârtejesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) mișca, a (se) învârti repede în cerc, în vârtejuri; a (se) învolbura. 2. Refl. A se întoarce (grabnic) din drum. – În + vârtej. DOOM
învârtejí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învârtejésc, imperf. 3 sg. învârtejeá; conj. prez. 3 să învârtejeáscă
învîrtejiserăm
ÎNVÂRTEJÍ, învârtejesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) mișca, a (se) învârti repede în cerc, în vârtejuri; a (se) învolbura. 2. Refl. A se întoarce (grabnic) din drum. – În + vârtej. DOOM
învârtejí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învârtejésc, imperf. 3 sg. învârtejeá; conj. prez. 3 să învârtejeáscă
învîrtejiserăți
ÎNVÂRTEJÍ, învârtejesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) mișca, a (se) învârti repede în cerc, în vârtejuri; a (se) învolbura. 2. Refl. A se întoarce (grabnic) din drum. – În + vârtej. DOOM
învârtejí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învârtejésc, imperf. 3 sg. învârtejeá; conj. prez. 3 să învârtejeáscă
învîrtejiseși
ÎNVÂRTEJÍ, învârtejesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) mișca, a (se) învârti repede în cerc, în vârtejuri; a (se) învolbura. 2. Refl. A se întoarce (grabnic) din drum. – În + vârtej. DOOM
învârtejí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învârtejésc, imperf. 3 sg. învârtejeá; conj. prez. 3 să învârtejeáscă
învîrtejiseți
ÎNVÂRTEJÍ, învârtejesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) mișca, a (se) învârti repede în cerc, în vârtejuri; a (se) învolbura. 2. Refl. A se întoarce (grabnic) din drum. – În + vârtej. DOOM
învârtejí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învârtejésc, imperf. 3 sg. învârtejeá; conj. prez. 3 să învârtejeáscă
învîrtejit
ÎNVÂRTEJÍ, învârtejesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) mișca, a (se) învârti repede în cerc, în vârtejuri; a (se) învolbura. 2. Refl. A se întoarce (grabnic) din drum. – În + vârtej. DOOM
învârtejí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învârtejésc, imperf. 3 sg. învârtejeá; conj. prez. 3 să învârtejeáscă
învîrtejiși
ÎNVÂRTEJÍ, învârtejesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) mișca, a (se) învârti repede în cerc, în vârtejuri; a (se) învolbura. 2. Refl. A se întoarce (grabnic) din drum. – În + vârtej. DOOM
învârtejí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învârtejésc, imperf. 3 sg. învârtejeá; conj. prez. 3 să învârtejeáscă
învîrtejiți
ÎNVÂRTEJÍ, învârtejesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) mișca, a (se) învârti repede în cerc, în vârtejuri; a (se) învolbura. 2. Refl. A se întoarce (grabnic) din drum. – În + vârtej. DOOM
învârtejí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învârtejésc, imperf. 3 sg. învârtejeá; conj. prez. 3 să învârtejeáscă
învîrteli
ÎNVÂRTEÁLĂ, învârteli, s. f. 1. Învârtire, întoarcere, răsucire. 2. (Fam.; mai ales la pl.) Manevră (necinstită) folosită pentru obținerea unor profituri (individuale). – Învârti + suf. -eală. DOOM
învârteálă s. f., g.-d. art. învârtélii; pl. învârtéli
învîrtelii
ÎNVÂRTEÁLĂ, învârteli, s. f. 1. Învârtire, întoarcere, răsucire. 2. (Fam.; mai ales la pl.) Manevră (necinstită) folosită pentru obținerea unor profituri (individuale). – Învârti + suf. -eală. DOOM
învârteálă s. f., g.-d. art. învârtélii; pl. învârtéli
învîrtelile
ÎNVÂRTEÁLĂ, învârteli, s. f. 1. Învârtire, întoarcere, răsucire. 2. (Fam.; mai ales la pl.) Manevră (necinstită) folosită pentru obținerea unor profituri (individuale). – Învârti + suf. -eală. DOOM
învârteálă s. f., g.-d. art. învârtélii; pl. învârtéli
învîrtelilor
ÎNVÂRTEÁLĂ, învârteli, s. f. 1. Învârtire, întoarcere, răsucire. 2. (Fam.; mai ales la pl.) Manevră (necinstită) folosită pentru obținerea unor profituri (individuale). – Învârti + suf. -eală. DOOM
învârteálă s. f., g.-d. art. învârtélii; pl. învârtéli
învîrtire
ÎNVÂRTÍRE, învârtiri, s. f. Acțiunea de a (se) învârti; mișcare circulară; rotire, răsucire, învârtitură, învârtejire, învârtit1. – V. învârti. DOOM
învârtíre s. f., g.-d. art. învârtírii; pl. învârtíri
învîrtirea
ÎNVÂRTÍRE, învârtiri, s. f. Acțiunea de a (se) învârti; mișcare circulară; rotire, răsucire, învârtitură, învârtejire, învârtit1. – V. învârti. DOOM
învârtíre s. f., g.-d. art. învârtírii; pl. învârtíri
învîrtiri
ÎNVÂRTÍRE, învârtiri, s. f. Acțiunea de a (se) învârti; mișcare circulară; rotire, răsucire, învârtitură, învârtejire, învârtit1. – V. învârti. DOOM
învârtíre s. f., g.-d. art. învârtírii; pl. învârtíri
învîrtirii
ÎNVÂRTÍRE, învârtiri, s. f. Acțiunea de a (se) învârti; mișcare circulară; rotire, răsucire, învârtitură, învârtejire, învârtit1. – V. învârti. DOOM
învârtíre s. f., g.-d. art. învârtírii; pl. învârtíri
învîrtirile
ÎNVÂRTÍRE, învârtiri, s. f. Acțiunea de a (se) învârti; mișcare circulară; rotire, răsucire, învârtitură, învârtejire, învârtit1. – V. învârti. DOOM
învârtíre s. f., g.-d. art. învârtírii; pl. învârtíri
învîrtirilor
ÎNVÂRTÍRE, învârtiri, s. f. Acțiunea de a (se) învârti; mișcare circulară; rotire, răsucire, învârtitură, învârtejire, învârtit1. – V. învârti. DOOM
învârtíre s. f., g.-d. art. învârtírii; pl. învârtíri
învîrtit
ÎNVÂRTÍT2, -Ă, învârtiți, -te, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Înfășurat, răsucit. 2. S. m. Fig. (Fam.) Persoană care s-a eschivat (prin favoritism, dare de mită etc.) de la obligațiile militare (în timp de război); persoană care a ajuns la o situație materială sau socială bună, prin mijloace dubioase. 3. S. f. Numele unui dans popular cu învârtituri; melodie după care se execută acest dans. 4. S. f. Prăjitură făcută dintr-o foaie subțire de aluat, umplută cu nuci, mere sau brânză. – V. învârti. DOOM
învârtít1 adj. m., s. m., pl. învârtíți; adj. f., s. f. învârtítă, pl. învârtíte
învîrtit
ÎNVÂRTÍT2, -Ă, învârtiți, -te, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Înfășurat, răsucit. 2. S. m. Fig. (Fam.) Persoană care s-a eschivat (prin favoritism, dare de mită etc.) de la obligațiile militare (în timp de război); persoană care a ajuns la o situație materială sau socială bună, prin mijloace dubioase. 3. S. f. Numele unui dans popular cu învârtituri; melodie după care se execută acest dans. 4. S. f. Prăjitură făcută dintr-o foaie subțire de aluat, umplută cu nuci, mere sau brânză. – V. învârti. DOOM
învârtít1 adj. m., s. m., pl. învârtíți; adj. f., s. f. învârtítă, pl. învârtíte
învîrtita
ÎNVÂRTÍT2, -Ă, învârtiți, -te, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Înfășurat, răsucit. 2. S. m. Fig. (Fam.) Persoană care s-a eschivat (prin favoritism, dare de mită etc.) de la obligațiile militare (în timp de război); persoană care a ajuns la o situație materială sau socială bună, prin mijloace dubioase. 3. S. f. Numele unui dans popular cu învârtituri; melodie după care se execută acest dans. 4. S. f. Prăjitură făcută dintr-o foaie subțire de aluat, umplută cu nuci, mere sau brânză. – V. învârti. DOOM
învârtít1 adj. m., s. m., pl. învârtíți; adj. f., s. f. învârtítă, pl. învârtíte
învîrtita
ÎNVÂRTÍT2, -Ă, învârtiți, -te, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Înfășurat, răsucit. 2. S. m. Fig. (Fam.) Persoană care s-a eschivat (prin favoritism, dare de mită etc.) de la obligațiile militare (în timp de război); persoană care a ajuns la o situație materială sau socială bună, prin mijloace dubioase. 3. S. f. Numele unui dans popular cu învârtituri; melodie după care se execută acest dans. 4. S. f. Prăjitură făcută dintr-o foaie subțire de aluat, umplută cu nuci, mere sau brânză. – V. învârti. DOOM
învârtít1 adj. m., s. m., pl. învârtíți; adj. f., s. f. învârtítă, pl. învârtíte
învîrtite
ÎNVÂRTÍT2, -Ă, învârtiți, -te, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Înfășurat, răsucit. 2. S. m. Fig. (Fam.) Persoană care s-a eschivat (prin favoritism, dare de mită etc.) de la obligațiile militare (în timp de război); persoană care a ajuns la o situație materială sau socială bună, prin mijloace dubioase. 3. S. f. Numele unui dans popular cu învârtituri; melodie după care se execută acest dans. 4. S. f. Prăjitură făcută dintr-o foaie subțire de aluat, umplută cu nuci, mere sau brânză. – V. învârti. DOOM
învârtít1 adj. m., s. m., pl. învârtíți; adj. f., s. f. învârtítă, pl. învârtíte
învîrtite
ÎNVÂRTÍT2, -Ă, învârtiți, -te, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Înfășurat, răsucit. 2. S. m. Fig. (Fam.) Persoană care s-a eschivat (prin favoritism, dare de mită etc.) de la obligațiile militare (în timp de război); persoană care a ajuns la o situație materială sau socială bună, prin mijloace dubioase. 3. S. f. Numele unui dans popular cu învârtituri; melodie după care se execută acest dans. 4. S. f. Prăjitură făcută dintr-o foaie subțire de aluat, umplută cu nuci, mere sau brânză. – V. învârti. DOOM
învârtít1 adj. m., s. m., pl. învârtíți; adj. f., s. f. învârtítă, pl. învârtíte
învîrtite
ÎNVÂRTÍT2, -Ă, învârtiți, -te, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Înfășurat, răsucit. 2. S. m. Fig. (Fam.) Persoană care s-a eschivat (prin favoritism, dare de mită etc.) de la obligațiile militare (în timp de război); persoană care a ajuns la o situație materială sau socială bună, prin mijloace dubioase. 3. S. f. Numele unui dans popular cu învârtituri; melodie după care se execută acest dans. 4. S. f. Prăjitură făcută dintr-o foaie subțire de aluat, umplută cu nuci, mere sau brânză. – V. învârti. DOOM
învârtít1 adj. m., s. m., pl. învârtíți; adj. f., s. f. învârtítă, pl. învârtíte
învîrtitei
ÎNVÂRTÍT2, -Ă, învârtiți, -te, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Înfășurat, răsucit. 2. S. m. Fig. (Fam.) Persoană care s-a eschivat (prin favoritism, dare de mită etc.) de la obligațiile militare (în timp de război); persoană care a ajuns la o situație materială sau socială bună, prin mijloace dubioase. 3. S. f. Numele unui dans popular cu învârtituri; melodie după care se execută acest dans. 4. S. f. Prăjitură făcută dintr-o foaie subțire de aluat, umplută cu nuci, mere sau brânză. – V. învârti. DOOM
învârtít1 adj. m., s. m., pl. învârtíți; adj. f., s. f. învârtítă, pl. învârtíte
învîrtitei
ÎNVÂRTÍT2, -Ă, învârtiți, -te, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Înfășurat, răsucit. 2. S. m. Fig. (Fam.) Persoană care s-a eschivat (prin favoritism, dare de mită etc.) de la obligațiile militare (în timp de război); persoană care a ajuns la o situație materială sau socială bună, prin mijloace dubioase. 3. S. f. Numele unui dans popular cu învârtituri; melodie după care se execută acest dans. 4. S. f. Prăjitură făcută dintr-o foaie subțire de aluat, umplută cu nuci, mere sau brânză. – V. învârti. DOOM
învârtít1 adj. m., s. m., pl. învârtíți; adj. f., s. f. învârtítă, pl. învârtíte
învîrtitele
ÎNVÂRTÍT2, -Ă, învârtiți, -te, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Înfășurat, răsucit. 2. S. m. Fig. (Fam.) Persoană care s-a eschivat (prin favoritism, dare de mită etc.) de la obligațiile militare (în timp de război); persoană care a ajuns la o situație materială sau socială bună, prin mijloace dubioase. 3. S. f. Numele unui dans popular cu învârtituri; melodie după care se execută acest dans. 4. S. f. Prăjitură făcută dintr-o foaie subțire de aluat, umplută cu nuci, mere sau brânză. – V. învârti. DOOM
învârtít1 adj. m., s. m., pl. învârtíți; adj. f., s. f. învârtítă, pl. învârtíte
învîrtitele
ÎNVÂRTÍT2, -Ă, învârtiți, -te, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Înfășurat, răsucit. 2. S. m. Fig. (Fam.) Persoană care s-a eschivat (prin favoritism, dare de mită etc.) de la obligațiile militare (în timp de război); persoană care a ajuns la o situație materială sau socială bună, prin mijloace dubioase. 3. S. f. Numele unui dans popular cu învârtituri; melodie după care se execută acest dans. 4. S. f. Prăjitură făcută dintr-o foaie subțire de aluat, umplută cu nuci, mere sau brânză. – V. învârti. DOOM
învârtít1 adj. m., s. m., pl. învârtíți; adj. f., s. f. învârtítă, pl. învârtíte
învîrtitelor
ÎNVÂRTÍT2, -Ă, învârtiți, -te, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Înfășurat, răsucit. 2. S. m. Fig. (Fam.) Persoană care s-a eschivat (prin favoritism, dare de mită etc.) de la obligațiile militare (în timp de război); persoană care a ajuns la o situație materială sau socială bună, prin mijloace dubioase. 3. S. f. Numele unui dans popular cu învârtituri; melodie după care se execută acest dans. 4. S. f. Prăjitură făcută dintr-o foaie subțire de aluat, umplută cu nuci, mere sau brânză. – V. învârti. DOOM
învârtít1 adj. m., s. m., pl. învârtíți; adj. f., s. f. învârtítă, pl. învârtíte
învîrtitelor
ÎNVÂRTÍT2, -Ă, învârtiți, -te, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Înfășurat, răsucit. 2. S. m. Fig. (Fam.) Persoană care s-a eschivat (prin favoritism, dare de mită etc.) de la obligațiile militare (în timp de război); persoană care a ajuns la o situație materială sau socială bună, prin mijloace dubioase. 3. S. f. Numele unui dans popular cu învârtituri; melodie după care se execută acest dans. 4. S. f. Prăjitură făcută dintr-o foaie subțire de aluat, umplută cu nuci, mere sau brânză. – V. învârti. DOOM
învârtít1 adj. m., s. m., pl. învârtíți; adj. f., s. f. învârtítă, pl. învârtíte
învîrtito
ÎNVÂRTÍT2, -Ă, învârtiți, -te, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Înfășurat, răsucit. 2. S. m. Fig. (Fam.) Persoană care s-a eschivat (prin favoritism, dare de mită etc.) de la obligațiile militare (în timp de război); persoană care a ajuns la o situație materială sau socială bună, prin mijloace dubioase. 3. S. f. Numele unui dans popular cu învârtituri; melodie după care se execută acest dans. 4. S. f. Prăjitură făcută dintr-o foaie subțire de aluat, umplută cu nuci, mere sau brânză. – V. învârti. DOOM
învârtít1 adj. m., s. m., pl. învârtíți; adj. f., s. f. învârtítă, pl. învârtíte
învîrtito
ÎNVÂRTÍT2, -Ă, învârtiți, -te, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Înfășurat, răsucit. 2. S. m. Fig. (Fam.) Persoană care s-a eschivat (prin favoritism, dare de mită etc.) de la obligațiile militare (în timp de război); persoană care a ajuns la o situație materială sau socială bună, prin mijloace dubioase. 3. S. f. Numele unui dans popular cu învârtituri; melodie după care se execută acest dans. 4. S. f. Prăjitură făcută dintr-o foaie subțire de aluat, umplută cu nuci, mere sau brânză. – V. învârti. DOOM
învârtít1 adj. m., s. m., pl. învârtíți; adj. f., s. f. învârtítă, pl. învârtíte
învîrtitoare
ÎNVÂRTITÓR, -OÁRE, învârtitori, -oare, adj. Care (se) învârtește. – Învârti + suf. -tor. DOOM
învârtitór adj. m., pl. învârtitóri; f. sg. și pl. învârtitoáre
învîrtitoarea
ÎNVÂRTITÓR, -OÁRE, învârtitori, -oare, adj. Care (se) învârtește. – Învârti + suf. -tor. DOOM
învârtitór adj. m., pl. învârtitóri; f. sg. și pl. învârtitoáre
învîrtitoarei
ÎNVÂRTITÓR, -OÁRE, învârtitori, -oare, adj. Care (se) învârtește. – Învârti + suf. -tor. DOOM
învârtitór adj. m., pl. învârtitóri; f. sg. și pl. învârtitoáre
învîrtitoarele
ÎNVÂRTITÓR, -OÁRE, învârtitori, -oare, adj. Care (se) învârtește. – Învârti + suf. -tor. DOOM
învârtitór adj. m., pl. învârtitóri; f. sg. și pl. învârtitoáre
învîrtitoarelor
ÎNVÂRTITÓR, -OÁRE, învârtitori, -oare, adj. Care (se) învârtește. – Învârti + suf. -tor. DOOM
învârtitór adj. m., pl. învârtitóri; f. sg. și pl. învârtitoáre
învîrtitor
ÎNVÂRTITÓR, -OÁRE, învârtitori, -oare, adj. Care (se) învârtește. – Învârti + suf. -tor. DOOM
învârtitór adj. m., pl. învârtitóri; f. sg. și pl. învârtitoáre
învîrtitori
ÎNVÂRTITÓR, -OÁRE, învârtitori, -oare, adj. Care (se) învârtește. – Învârti + suf. -tor. DOOM
învârtitór adj. m., pl. învârtitóri; f. sg. și pl. învârtitoáre
învîrtitorii
ÎNVÂRTITÓR, -OÁRE, învârtitori, -oare, adj. Care (se) învârtește. – Învârti + suf. -tor. DOOM
învârtitór adj. m., pl. învârtitóri; f. sg. și pl. învârtitoáre
învîrtitorilor
ÎNVÂRTITÓR, -OÁRE, învârtitori, -oare, adj. Care (se) învârtește. – Învârti + suf. -tor. DOOM
învârtitór adj. m., pl. învârtitóri; f. sg. și pl. învârtitoáre
învîrtitorul
ÎNVÂRTITÓR, -OÁRE, învârtitori, -oare, adj. Care (se) învârtește. – Învârti + suf. -tor. DOOM
învârtitór adj. m., pl. învârtitóri; f. sg. și pl. învârtitoáre
învîrtitorului
ÎNVÂRTITÓR, -OÁRE, învârtitori, -oare, adj. Care (se) învârtește. – Învârti + suf. -tor. DOOM
învârtitór adj. m., pl. învârtitóri; f. sg. și pl. învârtitoáre
învîrtitul
ÎNVÂRTÍT2, -Ă, învârtiți, -te, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Înfășurat, răsucit. 2. S. m. Fig. (Fam.) Persoană care s-a eschivat (prin favoritism, dare de mită etc.) de la obligațiile militare (în timp de război); persoană care a ajuns la o situație materială sau socială bună, prin mijloace dubioase. 3. S. f. Numele unui dans popular cu învârtituri; melodie după care se execută acest dans. 4. S. f. Prăjitură făcută dintr-o foaie subțire de aluat, umplută cu nuci, mere sau brânză. – V. învârti. DOOM
învârtít1 adj. m., s. m., pl. învârtíți; adj. f., s. f. învârtítă, pl. învârtíte
învîrtitul
ÎNVÂRTÍT2, -Ă, învârtiți, -te, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Înfășurat, răsucit. 2. S. m. Fig. (Fam.) Persoană care s-a eschivat (prin favoritism, dare de mită etc.) de la obligațiile militare (în timp de război); persoană care a ajuns la o situație materială sau socială bună, prin mijloace dubioase. 3. S. f. Numele unui dans popular cu învârtituri; melodie după care se execută acest dans. 4. S. f. Prăjitură făcută dintr-o foaie subțire de aluat, umplută cu nuci, mere sau brânză. – V. învârti. DOOM
învârtít1 adj. m., s. m., pl. învârtíți; adj. f., s. f. învârtítă, pl. învârtíte
învîrtitule
ÎNVÂRTÍT2, -Ă, învârtiți, -te, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Înfășurat, răsucit. 2. S. m. Fig. (Fam.) Persoană care s-a eschivat (prin favoritism, dare de mită etc.) de la obligațiile militare (în timp de război); persoană care a ajuns la o situație materială sau socială bună, prin mijloace dubioase. 3. S. f. Numele unui dans popular cu învârtituri; melodie după care se execută acest dans. 4. S. f. Prăjitură făcută dintr-o foaie subțire de aluat, umplută cu nuci, mere sau brânză. – V. învârti. DOOM
învârtít1 adj. m., s. m., pl. învârtíți; adj. f., s. f. învârtítă, pl. învârtíte
învîrtitule
ÎNVÂRTÍT2, -Ă, învârtiți, -te, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Înfășurat, răsucit. 2. S. m. Fig. (Fam.) Persoană care s-a eschivat (prin favoritism, dare de mită etc.) de la obligațiile militare (în timp de război); persoană care a ajuns la o situație materială sau socială bună, prin mijloace dubioase. 3. S. f. Numele unui dans popular cu învârtituri; melodie după care se execută acest dans. 4. S. f. Prăjitură făcută dintr-o foaie subțire de aluat, umplută cu nuci, mere sau brânză. – V. învârti. DOOM
învârtít1 adj. m., s. m., pl. învârtíți; adj. f., s. f. învârtítă, pl. învârtíte
învîrtitului
ÎNVÂRTÍT2, -Ă, învârtiți, -te, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Înfășurat, răsucit. 2. S. m. Fig. (Fam.) Persoană care s-a eschivat (prin favoritism, dare de mită etc.) de la obligațiile militare (în timp de război); persoană care a ajuns la o situație materială sau socială bună, prin mijloace dubioase. 3. S. f. Numele unui dans popular cu învârtituri; melodie după care se execută acest dans. 4. S. f. Prăjitură făcută dintr-o foaie subțire de aluat, umplută cu nuci, mere sau brânză. – V. învârti. DOOM
învârtít1 adj. m., s. m., pl. învârtíți; adj. f., s. f. învârtítă, pl. învârtíte
învîrtitului
ÎNVÂRTÍT2, -Ă, învârtiți, -te, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Înfășurat, răsucit. 2. S. m. Fig. (Fam.) Persoană care s-a eschivat (prin favoritism, dare de mită etc.) de la obligațiile militare (în timp de război); persoană care a ajuns la o situație materială sau socială bună, prin mijloace dubioase. 3. S. f. Numele unui dans popular cu învârtituri; melodie după care se execută acest dans. 4. S. f. Prăjitură făcută dintr-o foaie subțire de aluat, umplută cu nuci, mere sau brânză. – V. învârti. DOOM
învârtít1 adj. m., s. m., pl. învârtíți; adj. f., s. f. învârtítă, pl. învârtíte
învîrtitura
ÎNVÂRTITÚRĂ, învârtituri, s. f. 1. Faptul de a (se) învârti; mișcare în cerc, învârtire. ♦ (Pop.) Întorsătură, cotitură. 2. Fig. Manevră, șiretlic. – Învârti + suf. -tură. DOOM
învârtitúră s. f., g.-d. art. învârtitúrii; pl. învârtitúri
învîrtituri
ÎNVÂRTITÚRĂ, învârtituri, s. f. 1. Faptul de a (se) învârti; mișcare în cerc, învârtire. ♦ (Pop.) Întorsătură, cotitură. 2. Fig. Manevră, șiretlic. – Învârti + suf. -tură. DOOM
învârtitúră s. f., g.-d. art. învârtitúrii; pl. învârtitúri
învîrtiturii
ÎNVÂRTITÚRĂ, învârtituri, s. f. 1. Faptul de a (se) învârti; mișcare în cerc, învârtire. ♦ (Pop.) Întorsătură, cotitură. 2. Fig. Manevră, șiretlic. – Învârti + suf. -tură. DOOM
învârtitúră s. f., g.-d. art. învârtitúrii; pl. învârtitúri
învîrtiturile
ÎNVÂRTITÚRĂ, învârtituri, s. f. 1. Faptul de a (se) învârti; mișcare în cerc, învârtire. ♦ (Pop.) Întorsătură, cotitură. 2. Fig. Manevră, șiretlic. – Învârti + suf. -tură. DOOM
învârtitúră s. f., g.-d. art. învârtitúrii; pl. învârtitúri
învîrtiturilor
ÎNVÂRTITÚRĂ, învârtituri, s. f. 1. Faptul de a (se) învârti; mișcare în cerc, învârtire. ♦ (Pop.) Întorsătură, cotitură. 2. Fig. Manevră, șiretlic. – Învârti + suf. -tură. DOOM
învârtitúră s. f., g.-d. art. învârtitúrii; pl. învârtitúri
învîrtiți
ÎNVÂRTÍT2, -Ă, învârtiți, -te, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Înfășurat, răsucit. 2. S. m. Fig. (Fam.) Persoană care s-a eschivat (prin favoritism, dare de mită etc.) de la obligațiile militare (în timp de război); persoană care a ajuns la o situație materială sau socială bună, prin mijloace dubioase. 3. S. f. Numele unui dans popular cu învârtituri; melodie după care se execută acest dans. 4. S. f. Prăjitură făcută dintr-o foaie subțire de aluat, umplută cu nuci, mere sau brânză. – V. învârti. DOOM
învârtít1 adj. m., s. m., pl. învârtíți; adj. f., s. f. învârtítă, pl. învârtíte
învîrtiți
ÎNVÂRTÍT2, -Ă, învârtiți, -te, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Înfășurat, răsucit. 2. S. m. Fig. (Fam.) Persoană care s-a eschivat (prin favoritism, dare de mită etc.) de la obligațiile militare (în timp de război); persoană care a ajuns la o situație materială sau socială bună, prin mijloace dubioase. 3. S. f. Numele unui dans popular cu învârtituri; melodie după care se execută acest dans. 4. S. f. Prăjitură făcută dintr-o foaie subțire de aluat, umplută cu nuci, mere sau brânză. – V. învârti. DOOM
învârtít1 adj. m., s. m., pl. învârtíți; adj. f., s. f. învârtítă, pl. învârtíte
învîrtiții
ÎNVÂRTÍT2, -Ă, învârtiți, -te, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Înfășurat, răsucit. 2. S. m. Fig. (Fam.) Persoană care s-a eschivat (prin favoritism, dare de mită etc.) de la obligațiile militare (în timp de război); persoană care a ajuns la o situație materială sau socială bună, prin mijloace dubioase. 3. S. f. Numele unui dans popular cu învârtituri; melodie după care se execută acest dans. 4. S. f. Prăjitură făcută dintr-o foaie subțire de aluat, umplută cu nuci, mere sau brânză. – V. învârti. DOOM
învârtít1 adj. m., s. m., pl. învârtíți; adj. f., s. f. învârtítă, pl. învârtíte
învîrtiții
ÎNVÂRTÍT2, -Ă, învârtiți, -te, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Înfășurat, răsucit. 2. S. m. Fig. (Fam.) Persoană care s-a eschivat (prin favoritism, dare de mită etc.) de la obligațiile militare (în timp de război); persoană care a ajuns la o situație materială sau socială bună, prin mijloace dubioase. 3. S. f. Numele unui dans popular cu învârtituri; melodie după care se execută acest dans. 4. S. f. Prăjitură făcută dintr-o foaie subțire de aluat, umplută cu nuci, mere sau brânză. – V. învârti. DOOM
învârtít1 adj. m., s. m., pl. învârtíți; adj. f., s. f. învârtítă, pl. învârtíte
învîrtiților
ÎNVÂRTÍT2, -Ă, învârtiți, -te, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Înfășurat, răsucit. 2. S. m. Fig. (Fam.) Persoană care s-a eschivat (prin favoritism, dare de mită etc.) de la obligațiile militare (în timp de război); persoană care a ajuns la o situație materială sau socială bună, prin mijloace dubioase. 3. S. f. Numele unui dans popular cu învârtituri; melodie după care se execută acest dans. 4. S. f. Prăjitură făcută dintr-o foaie subțire de aluat, umplută cu nuci, mere sau brânză. – V. învârti. DOOM
învârtít1 adj. m., s. m., pl. învârtíți; adj. f., s. f. învârtítă, pl. învârtíte
învîrtiților
ÎNVÂRTÍT2, -Ă, învârtiți, -te, adj., s. m., s. f. 1. Adj. Înfășurat, răsucit. 2. S. m. Fig. (Fam.) Persoană care s-a eschivat (prin favoritism, dare de mită etc.) de la obligațiile militare (în timp de război); persoană care a ajuns la o situație materială sau socială bună, prin mijloace dubioase. 3. S. f. Numele unui dans popular cu învârtituri; melodie după care se execută acest dans. 4. S. f. Prăjitură făcută dintr-o foaie subțire de aluat, umplută cu nuci, mere sau brânză. – V. învârti. DOOM
învârtít1 adj. m., s. m., pl. învârtíți; adj. f., s. f. învârtítă, pl. învârtíte
învîrtoșa
ÎNVÂRTOȘÁ, învârtoșez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) face vârtos, tare; a (se) întări, a (se) solidifica. ♦ (Pop.) A (se) face puternic, rezistent, voinic; a (se) fortifica. 2. Refl. Fig. A deveni neîndurător; a se împietri. – În + vârtos. DOOM
învârtoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 învârtoșeáză, 1 pl. învârtoșắm; conj. prez. 3 să învârtoșéze; ger. învârtoșấnd
învîrtoșai
ÎNVÂRTOȘÁ, învârtoșez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) face vârtos, tare; a (se) întări, a (se) solidifica. ♦ (Pop.) A (se) face puternic, rezistent, voinic; a (se) fortifica. 2. Refl. Fig. A deveni neîndurător; a se împietri. – În + vârtos. DOOM
învârtoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 învârtoșeáză, 1 pl. învârtoșắm; conj. prez. 3 să învârtoșéze; ger. învârtoșấnd
învîrtoșam
ÎNVÂRTOȘÁ, învârtoșez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) face vârtos, tare; a (se) întări, a (se) solidifica. ♦ (Pop.) A (se) face puternic, rezistent, voinic; a (se) fortifica. 2. Refl. Fig. A deveni neîndurător; a se împietri. – În + vârtos. DOOM
învârtoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 învârtoșeáză, 1 pl. învârtoșắm; conj. prez. 3 să învârtoșéze; ger. învârtoșấnd
învîrtoșare
ÎNVÂRTOȘÁ, învârtoșez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) face vârtos, tare; a (se) întări, a (se) solidifica. ♦ (Pop.) A (se) face puternic, rezistent, voinic; a (se) fortifica. 2. Refl. Fig. A deveni neîndurător; a se împietri. – În + vârtos. DOOM
învârtoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 învârtoșeáză, 1 pl. învârtoșắm; conj. prez. 3 să învârtoșéze; ger. învârtoșấnd
învîrtoșare
ÎNVÂRTOȘÁRE, învârtoșări, s. f. Acțiunea de a (se) învârtoșa și rezultatul ei; întărire. – V. învârtoșa. DOOM
învârtoșáre s. f., g.-d. art. învârtoșắrii; pl. învârtoșắri
învîrtoșarea
ÎNVÂRTOȘÁRE, învârtoșări, s. f. Acțiunea de a (se) învârtoșa și rezultatul ei; întărire. – V. învârtoșa. DOOM
învârtoșáre s. f., g.-d. art. învârtoșắrii; pl. învârtoșắri
învîrtoșară
ÎNVÂRTOȘÁ, învârtoșez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) face vârtos, tare; a (se) întări, a (se) solidifica. ♦ (Pop.) A (se) face puternic, rezistent, voinic; a (se) fortifica. 2. Refl. Fig. A deveni neîndurător; a se împietri. – În + vârtos. DOOM
învârtoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 învârtoșeáză, 1 pl. învârtoșắm; conj. prez. 3 să învârtoșéze; ger. învârtoșấnd
învîrtoșarăm
ÎNVÂRTOȘÁ, învârtoșez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) face vârtos, tare; a (se) întări, a (se) solidifica. ♦ (Pop.) A (se) face puternic, rezistent, voinic; a (se) fortifica. 2. Refl. Fig. A deveni neîndurător; a se împietri. – În + vârtos. DOOM
învârtoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 învârtoșeáză, 1 pl. învârtoșắm; conj. prez. 3 să învârtoșéze; ger. învârtoșấnd
învîrtoșarăți
ÎNVÂRTOȘÁ, învârtoșez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) face vârtos, tare; a (se) întări, a (se) solidifica. ♦ (Pop.) A (se) face puternic, rezistent, voinic; a (se) fortifica. 2. Refl. Fig. A deveni neîndurător; a se împietri. – În + vârtos. DOOM
învârtoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 învârtoșeáză, 1 pl. învârtoșắm; conj. prez. 3 să învârtoșéze; ger. învârtoșấnd
învîrtoșase
ÎNVÂRTOȘÁ, învârtoșez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) face vârtos, tare; a (se) întări, a (se) solidifica. ♦ (Pop.) A (se) face puternic, rezistent, voinic; a (se) fortifica. 2. Refl. Fig. A deveni neîndurător; a se împietri. – În + vârtos. DOOM
învârtoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 învârtoșeáză, 1 pl. învârtoșắm; conj. prez. 3 să învârtoșéze; ger. învârtoșấnd
învîrtoșasem
ÎNVÂRTOȘÁ, învârtoșez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) face vârtos, tare; a (se) întări, a (se) solidifica. ♦ (Pop.) A (se) face puternic, rezistent, voinic; a (se) fortifica. 2. Refl. Fig. A deveni neîndurător; a se împietri. – În + vârtos. DOOM
învârtoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 învârtoșeáză, 1 pl. învârtoșắm; conj. prez. 3 să învârtoșéze; ger. învârtoșấnd
învîrtoșaseră
ÎNVÂRTOȘÁ, învârtoșez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) face vârtos, tare; a (se) întări, a (se) solidifica. ♦ (Pop.) A (se) face puternic, rezistent, voinic; a (se) fortifica. 2. Refl. Fig. A deveni neîndurător; a se împietri. – În + vârtos. DOOM
învârtoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 învârtoșeáză, 1 pl. învârtoșắm; conj. prez. 3 să învârtoșéze; ger. învârtoșấnd
învîrtoșaserăm
ÎNVÂRTOȘÁ, învârtoșez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) face vârtos, tare; a (se) întări, a (se) solidifica. ♦ (Pop.) A (se) face puternic, rezistent, voinic; a (se) fortifica. 2. Refl. Fig. A deveni neîndurător; a se împietri. – În + vârtos. DOOM
învârtoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 învârtoșeáză, 1 pl. învârtoșắm; conj. prez. 3 să învârtoșéze; ger. învârtoșấnd
învîrtoșaserăți
ÎNVÂRTOȘÁ, învârtoșez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) face vârtos, tare; a (se) întări, a (se) solidifica. ♦ (Pop.) A (se) face puternic, rezistent, voinic; a (se) fortifica. 2. Refl. Fig. A deveni neîndurător; a se împietri. – În + vârtos. DOOM
învârtoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 învârtoșeáză, 1 pl. învârtoșắm; conj. prez. 3 să învârtoșéze; ger. învârtoșấnd
învîrtoșaseși
ÎNVÂRTOȘÁ, învârtoșez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) face vârtos, tare; a (se) întări, a (se) solidifica. ♦ (Pop.) A (se) face puternic, rezistent, voinic; a (se) fortifica. 2. Refl. Fig. A deveni neîndurător; a se împietri. – În + vârtos. DOOM
învârtoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 învârtoșeáză, 1 pl. învârtoșắm; conj. prez. 3 să învârtoșéze; ger. învârtoșấnd
învîrtoșaseți
ÎNVÂRTOȘÁ, învârtoșez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) face vârtos, tare; a (se) întări, a (se) solidifica. ♦ (Pop.) A (se) face puternic, rezistent, voinic; a (se) fortifica. 2. Refl. Fig. A deveni neîndurător; a se împietri. – În + vârtos. DOOM
învârtoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 învârtoșeáză, 1 pl. învârtoșắm; conj. prez. 3 să învârtoșéze; ger. învârtoșấnd
învîrtoșat
ÎNVÂRTOȘÁ, învârtoșez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) face vârtos, tare; a (se) întări, a (se) solidifica. ♦ (Pop.) A (se) face puternic, rezistent, voinic; a (se) fortifica. 2. Refl. Fig. A deveni neîndurător; a se împietri. – În + vârtos. DOOM
învârtoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 învârtoșeáză, 1 pl. învârtoșắm; conj. prez. 3 să învârtoșéze; ger. învârtoșấnd
învîrtoșat
ÎNVÂRTOȘÁT, -Ă, învârtoșați, -te, adj. 1. Care este sau a devenit vârtos; întărit, îngroșat. 2. Tare, rezistent. – V. învârtoșa.
învîrtoșata
ÎNVÂRTOȘÁT, -Ă, învârtoșați, -te, adj. 1. Care este sau a devenit vârtos; întărit, îngroșat. 2. Tare, rezistent. – V. învârtoșa.
învîrtoșate
ÎNVÂRTOȘÁT, -Ă, învârtoșați, -te, adj. 1. Care este sau a devenit vârtos; întărit, îngroșat. 2. Tare, rezistent. – V. învârtoșa.
învîrtoșatei
ÎNVÂRTOȘÁT, -Ă, învârtoșați, -te, adj. 1. Care este sau a devenit vârtos; întărit, îngroșat. 2. Tare, rezistent. – V. învârtoșa.
învîrtoșatele
ÎNVÂRTOȘÁT, -Ă, învârtoșați, -te, adj. 1. Care este sau a devenit vârtos; întărit, îngroșat. 2. Tare, rezistent. – V. învârtoșa.
învîrtoșatelor
ÎNVÂRTOȘÁT, -Ă, învârtoșați, -te, adj. 1. Care este sau a devenit vârtos; întărit, îngroșat. 2. Tare, rezistent. – V. învârtoșa.
învîrtoșatul
ÎNVÂRTOȘÁT, -Ă, învârtoșați, -te, adj. 1. Care este sau a devenit vârtos; întărit, îngroșat. 2. Tare, rezistent. – V. învârtoșa.
învîrtoșatului
ÎNVÂRTOȘÁT, -Ă, învârtoșați, -te, adj. 1. Care este sau a devenit vârtos; întărit, îngroșat. 2. Tare, rezistent. – V. învârtoșa.
învîrtoșau
ÎNVÂRTOȘÁ, învârtoșez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) face vârtos, tare; a (se) întări, a (se) solidifica. ♦ (Pop.) A (se) face puternic, rezistent, voinic; a (se) fortifica. 2. Refl. Fig. A deveni neîndurător; a se împietri. – În + vârtos. DOOM
învârtoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 învârtoșeáză, 1 pl. învârtoșắm; conj. prez. 3 să învârtoșéze; ger. învârtoșấnd
învîrtoșași
ÎNVÂRTOȘÁ, învârtoșez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) face vârtos, tare; a (se) întări, a (se) solidifica. ♦ (Pop.) A (se) face puternic, rezistent, voinic; a (se) fortifica. 2. Refl. Fig. A deveni neîndurător; a se împietri. – În + vârtos. DOOM
învârtoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 învârtoșeáză, 1 pl. învârtoșắm; conj. prez. 3 să învârtoșéze; ger. învârtoșấnd
învîrtoșați
ÎNVÂRTOȘÁ, învârtoșez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) face vârtos, tare; a (se) întări, a (se) solidifica. ♦ (Pop.) A (se) face puternic, rezistent, voinic; a (se) fortifica. 2. Refl. Fig. A deveni neîndurător; a se împietri. – În + vârtos. DOOM
învârtoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 învârtoșeáză, 1 pl. învârtoșắm; conj. prez. 3 să învârtoșéze; ger. învârtoșấnd
învîrtoșați
ÎNVÂRTOȘÁT, -Ă, învârtoșați, -te, adj. 1. Care este sau a devenit vârtos; întărit, îngroșat. 2. Tare, rezistent. – V. învârtoșa.
învîrtoșații
ÎNVÂRTOȘÁT, -Ă, învârtoșați, -te, adj. 1. Care este sau a devenit vârtos; întărit, îngroșat. 2. Tare, rezistent. – V. învârtoșa.
învîrtoșaților
ÎNVÂRTOȘÁT, -Ă, învârtoșați, -te, adj. 1. Care este sau a devenit vârtos; întărit, îngroșat. 2. Tare, rezistent. – V. învârtoșa.
învîrtoșează
ÎNVÂRTOȘÁ, învârtoșez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) face vârtos, tare; a (se) întări, a (se) solidifica. ♦ (Pop.) A (se) face puternic, rezistent, voinic; a (se) fortifica. 2. Refl. Fig. A deveni neîndurător; a se împietri. – În + vârtos. DOOM
învârtoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 învârtoșeáză, 1 pl. învârtoșắm; conj. prez. 3 să învârtoșéze; ger. învârtoșấnd
învîrtoșez
ÎNVÂRTOȘÁ, învârtoșez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) face vârtos, tare; a (se) întări, a (se) solidifica. ♦ (Pop.) A (se) face puternic, rezistent, voinic; a (se) fortifica. 2. Refl. Fig. A deveni neîndurător; a se împietri. – În + vârtos. DOOM
învârtoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 învârtoșeáză, 1 pl. învârtoșắm; conj. prez. 3 să învârtoșéze; ger. învârtoșấnd
învîrtoșeze
ÎNVÂRTOȘÁ, învârtoșez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) face vârtos, tare; a (se) întări, a (se) solidifica. ♦ (Pop.) A (se) face puternic, rezistent, voinic; a (se) fortifica. 2. Refl. Fig. A deveni neîndurător; a se împietri. – În + vârtos. DOOM
învârtoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 învârtoșeáză, 1 pl. învârtoșắm; conj. prez. 3 să învârtoșéze; ger. învârtoșấnd
învîrtoșezi
ÎNVÂRTOȘÁ, învârtoșez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) face vârtos, tare; a (se) întări, a (se) solidifica. ♦ (Pop.) A (se) face puternic, rezistent, voinic; a (se) fortifica. 2. Refl. Fig. A deveni neîndurător; a se împietri. – În + vârtos. DOOM
învârtoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 învârtoșeáză, 1 pl. învârtoșắm; conj. prez. 3 să învârtoșéze; ger. învârtoșấnd
învîrtoșînd
ÎNVÂRTOȘÁ, învârtoșez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) face vârtos, tare; a (se) întări, a (se) solidifica. ♦ (Pop.) A (se) face puternic, rezistent, voinic; a (se) fortifica. 2. Refl. Fig. A deveni neîndurător; a se împietri. – În + vârtos. DOOM
învârtoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 învârtoșeáză, 1 pl. învârtoșắm; conj. prez. 3 să învârtoșéze; ger. învârtoșấnd
învîrtoșări
ÎNVÂRTOȘÁRE, învârtoșări, s. f. Acțiunea de a (se) învârtoșa și rezultatul ei; întărire. – V. învârtoșa. DOOM
învârtoșáre s. f., g.-d. art. învârtoșắrii; pl. învârtoșắri
învîrtoșării
ÎNVÂRTOȘÁRE, învârtoșări, s. f. Acțiunea de a (se) învârtoșa și rezultatul ei; întărire. – V. învârtoșa. DOOM
învârtoșáre s. f., g.-d. art. învârtoșắrii; pl. învârtoșắri
învîrtoșările
ÎNVÂRTOȘÁRE, învârtoșări, s. f. Acțiunea de a (se) învârtoșa și rezultatul ei; întărire. – V. învârtoșa. DOOM
învârtoșáre s. f., g.-d. art. învârtoșắrii; pl. învârtoșắri
învîrtoșărilor
ÎNVÂRTOȘÁRE, învârtoșări, s. f. Acțiunea de a (se) învârtoșa și rezultatul ei; întărire. – V. învârtoșa. DOOM
învârtoșáre s. f., g.-d. art. învârtoșắrii; pl. învârtoșắri
învălmășag
ÎNVĂLMĂȘÁG, învălmășaguri, s. n. Învălmășeală (2). – În + vălmășag. DOOM
învălmășág s. n., pl. învălmășáguri
învălmășagul
ÎNVĂLMĂȘÁG, învălmășaguri, s. n. Învălmășeală (2). – În + vălmășag. DOOM
învălmășág s. n., pl. învălmășáguri
învălmășagului
ÎNVĂLMĂȘÁG, învălmășaguri, s. n. Învălmășeală (2). – În + vălmășag. DOOM
învălmășág s. n., pl. învălmășáguri
învălmășaguri
ÎNVĂLMĂȘÁG, învălmășaguri, s. n. Învălmășeală (2). – În + vălmășag. DOOM
învălmășág s. n., pl. învălmășáguri
învălmășagurile
ÎNVĂLMĂȘÁG, învălmășaguri, s. n. Învălmășeală (2). – În + vălmășag. DOOM
învălmășág s. n., pl. învălmășáguri
învălmășagurilor
ÎNVĂLMĂȘÁG, învălmășaguri, s. n. Învălmășeală (2). – În + vălmășag. DOOM
învălmășág s. n., pl. învălmășáguri
învălmășat
ÎNVĂLMĂȘÍT, -Ă, învălmășiți, -te, adj. 1. Aruncat de-a valma, în dezordine, îngrămădit, îmbulzit. 2. Fig. Zăpăcit, încurcat, tulburat; dezorientat, confuz. [Var.: învălmășát, -ă adj.] – V. învălmăși.
învălmășea
ÎNVĂLMĂȘÍ, învălmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) amesteca de-a valma; a pune, a arunca sau a se afla pus, aruncat la întâmplare, în dezordine. ♦ Refl. Fig. (Rar) A se încurca, a se zăpăci, a se tulbura. – Cf. [de-a] valma și vălmășag. DOOM
învălmășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învălmășésc, imperf. 3 sg. învălmășeá; conj. prez. 3 să învălmășeáscă
învălmășeai
ÎNVĂLMĂȘÍ, învălmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) amesteca de-a valma; a pune, a arunca sau a se afla pus, aruncat la întâmplare, în dezordine. ♦ Refl. Fig. (Rar) A se încurca, a se zăpăci, a se tulbura. – Cf. [de-a] valma și vălmășag. DOOM
învălmășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învălmășésc, imperf. 3 sg. învălmășeá; conj. prez. 3 să învălmășeáscă
învălmășeala
ÎNVĂLMĂȘEÁLĂ, învălmășeli, s. f. 1. Îngrămădire dezordonată de lucruri sau de ființe; forfoteală a unei mulțimi; neorânduială; p. ext. zgomot mare, zarvă. ♦ Fig. Confuzie, zăpăceală. 2. Luptă, încăierare, învălmășag. – Învălmăși + suf. -eală. DOOM
învălmășeálă s. f., g.-d. art. învălmășélii; pl. învălmășéli
învălmășeam
ÎNVĂLMĂȘÍ, învălmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) amesteca de-a valma; a pune, a arunca sau a se afla pus, aruncat la întâmplare, în dezordine. ♦ Refl. Fig. (Rar) A se încurca, a se zăpăci, a se tulbura. – Cf. [de-a] valma și vălmășag. DOOM
învălmășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învălmășésc, imperf. 3 sg. învălmășeá; conj. prez. 3 să învălmășeáscă
învălmășească
ÎNVĂLMĂȘÍ, învălmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) amesteca de-a valma; a pune, a arunca sau a se afla pus, aruncat la întâmplare, în dezordine. ♦ Refl. Fig. (Rar) A se încurca, a se zăpăci, a se tulbura. – Cf. [de-a] valma și vălmășag. DOOM
învălmășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învălmășésc, imperf. 3 sg. învălmășeá; conj. prez. 3 să învălmășeáscă
învălmășeau
ÎNVĂLMĂȘÍ, învălmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) amesteca de-a valma; a pune, a arunca sau a se afla pus, aruncat la întâmplare, în dezordine. ♦ Refl. Fig. (Rar) A se încurca, a se zăpăci, a se tulbura. – Cf. [de-a] valma și vălmășag. DOOM
învălmășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învălmășésc, imperf. 3 sg. învălmășeá; conj. prez. 3 să învălmășeáscă
învălmășeați
ÎNVĂLMĂȘÍ, învălmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) amesteca de-a valma; a pune, a arunca sau a se afla pus, aruncat la întâmplare, în dezordine. ♦ Refl. Fig. (Rar) A se încurca, a se zăpăci, a se tulbura. – Cf. [de-a] valma și vălmășag. DOOM
învălmășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învălmășésc, imperf. 3 sg. învălmășeá; conj. prez. 3 să învălmășeáscă
învălmășeli
ÎNVĂLMĂȘEÁLĂ, învălmășeli, s. f. 1. Îngrămădire dezordonată de lucruri sau de ființe; forfoteală a unei mulțimi; neorânduială; p. ext. zgomot mare, zarvă. ♦ Fig. Confuzie, zăpăceală. 2. Luptă, încăierare, învălmășag. – Învălmăși + suf. -eală. DOOM
învălmășeálă s. f., g.-d. art. învălmășélii; pl. învălmășéli
învălmășelii
ÎNVĂLMĂȘEÁLĂ, învălmășeli, s. f. 1. Îngrămădire dezordonată de lucruri sau de ființe; forfoteală a unei mulțimi; neorânduială; p. ext. zgomot mare, zarvă. ♦ Fig. Confuzie, zăpăceală. 2. Luptă, încăierare, învălmășag. – Învălmăși + suf. -eală. DOOM
învălmășeálă s. f., g.-d. art. învălmășélii; pl. învălmășéli
învălmășelile
ÎNVĂLMĂȘEÁLĂ, învălmășeli, s. f. 1. Îngrămădire dezordonată de lucruri sau de ființe; forfoteală a unei mulțimi; neorânduială; p. ext. zgomot mare, zarvă. ♦ Fig. Confuzie, zăpăceală. 2. Luptă, încăierare, învălmășag. – Învălmăși + suf. -eală. DOOM
învălmășeálă s. f., g.-d. art. învălmășélii; pl. învălmășéli
învălmășelilor
ÎNVĂLMĂȘEÁLĂ, învălmășeli, s. f. 1. Îngrămădire dezordonată de lucruri sau de ființe; forfoteală a unei mulțimi; neorânduială; p. ext. zgomot mare, zarvă. ♦ Fig. Confuzie, zăpăceală. 2. Luptă, încăierare, învălmășag. – Învălmăși + suf. -eală. DOOM
învălmășeálă s. f., g.-d. art. învălmășélii; pl. învălmășéli
învălmășesc
ÎNVĂLMĂȘÍ, învălmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) amesteca de-a valma; a pune, a arunca sau a se afla pus, aruncat la întâmplare, în dezordine. ♦ Refl. Fig. (Rar) A se încurca, a se zăpăci, a se tulbura. – Cf. [de-a] valma și vălmășag. DOOM
învălmășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învălmășésc, imperf. 3 sg. învălmășeá; conj. prez. 3 să învălmășeáscă
învălmășește
ÎNVĂLMĂȘÍ, învălmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) amesteca de-a valma; a pune, a arunca sau a se afla pus, aruncat la întâmplare, în dezordine. ♦ Refl. Fig. (Rar) A se încurca, a se zăpăci, a se tulbura. – Cf. [de-a] valma și vălmășag. DOOM
învălmășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învălmășésc, imperf. 3 sg. învălmășeá; conj. prez. 3 să învălmășeáscă
învălmășești
ÎNVĂLMĂȘÍ, învălmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) amesteca de-a valma; a pune, a arunca sau a se afla pus, aruncat la întâmplare, în dezordine. ♦ Refl. Fig. (Rar) A se încurca, a se zăpăci, a se tulbura. – Cf. [de-a] valma și vălmășag. DOOM
învălmășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învălmășésc, imperf. 3 sg. învălmășeá; conj. prez. 3 să învălmășeáscă
învălmăși
ÎNVĂLMĂȘÍ, învălmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) amesteca de-a valma; a pune, a arunca sau a se afla pus, aruncat la întâmplare, în dezordine. ♦ Refl. Fig. (Rar) A se încurca, a se zăpăci, a se tulbura. – Cf. [de-a] valma și vălmășag. DOOM
învălmășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învălmășésc, imperf. 3 sg. învălmășeá; conj. prez. 3 să învălmășeáscă
învălmășii
ÎNVĂLMĂȘÍ, învălmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) amesteca de-a valma; a pune, a arunca sau a se afla pus, aruncat la întâmplare, în dezordine. ♦ Refl. Fig. (Rar) A se încurca, a se zăpăci, a se tulbura. – Cf. [de-a] valma și vălmășag. DOOM
învălmășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învălmășésc, imperf. 3 sg. învălmășeá; conj. prez. 3 să învălmășeáscă
învălmășim
ÎNVĂLMĂȘÍ, învălmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) amesteca de-a valma; a pune, a arunca sau a se afla pus, aruncat la întâmplare, în dezordine. ♦ Refl. Fig. (Rar) A se încurca, a se zăpăci, a se tulbura. – Cf. [de-a] valma și vălmășag. DOOM
învălmășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învălmășésc, imperf. 3 sg. învălmășeá; conj. prez. 3 să învălmășeáscă
învălmășind
ÎNVĂLMĂȘÍ, învălmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) amesteca de-a valma; a pune, a arunca sau a se afla pus, aruncat la întâmplare, în dezordine. ♦ Refl. Fig. (Rar) A se încurca, a se zăpăci, a se tulbura. – Cf. [de-a] valma și vălmășag. DOOM
învălmășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învălmășésc, imperf. 3 sg. învălmășeá; conj. prez. 3 să învălmășeáscă
învălmășire
ÎNVĂLMĂȘÍ, învălmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) amesteca de-a valma; a pune, a arunca sau a se afla pus, aruncat la întâmplare, în dezordine. ♦ Refl. Fig. (Rar) A se încurca, a se zăpăci, a se tulbura. – Cf. [de-a] valma și vălmășag. DOOM
învălmășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învălmășésc, imperf. 3 sg. învălmășeá; conj. prez. 3 să învălmășeáscă
învălmășire
ÎNVĂLMĂȘÍRE, învălmășiri, s. f. Acțiunea de a (se) învălmăși și rezultatul ei; învălmășeală. – V. învălmăși. DOOM
învălmășíre s. f., g.-d. art. învălmășírii; pl. învălmășíri
învălmășirea
ÎNVĂLMĂȘÍRE, învălmășiri, s. f. Acțiunea de a (se) învălmăși și rezultatul ei; învălmășeală. – V. învălmăși. DOOM
învălmășíre s. f., g.-d. art. învălmășírii; pl. învălmășíri
învălmășiri
ÎNVĂLMĂȘÍRE, învălmășiri, s. f. Acțiunea de a (se) învălmăși și rezultatul ei; învălmășeală. – V. învălmăși. DOOM
învălmășíre s. f., g.-d. art. învălmășírii; pl. învălmășíri
învălmășirii
ÎNVĂLMĂȘÍRE, învălmășiri, s. f. Acțiunea de a (se) învălmăși și rezultatul ei; învălmășeală. – V. învălmăși. DOOM
învălmășíre s. f., g.-d. art. învălmășírii; pl. învălmășíri
învălmășirile
ÎNVĂLMĂȘÍRE, învălmășiri, s. f. Acțiunea de a (se) învălmăși și rezultatul ei; învălmășeală. – V. învălmăși. DOOM
învălmășíre s. f., g.-d. art. învălmășírii; pl. învălmășíri
învălmășirilor
ÎNVĂLMĂȘÍRE, învălmășiri, s. f. Acțiunea de a (se) învălmăși și rezultatul ei; învălmășeală. – V. învălmăși. DOOM
învălmășíre s. f., g.-d. art. învălmășírii; pl. învălmășíri
învălmășiră
ÎNVĂLMĂȘÍ, învălmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) amesteca de-a valma; a pune, a arunca sau a se afla pus, aruncat la întâmplare, în dezordine. ♦ Refl. Fig. (Rar) A se încurca, a se zăpăci, a se tulbura. – Cf. [de-a] valma și vălmășag. DOOM
învălmășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învălmășésc, imperf. 3 sg. învălmășeá; conj. prez. 3 să învălmășeáscă
învălmășirăm
ÎNVĂLMĂȘÍ, învălmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) amesteca de-a valma; a pune, a arunca sau a se afla pus, aruncat la întâmplare, în dezordine. ♦ Refl. Fig. (Rar) A se încurca, a se zăpăci, a se tulbura. – Cf. [de-a] valma și vălmășag. DOOM
învălmășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învălmășésc, imperf. 3 sg. învălmășeá; conj. prez. 3 să învălmășeáscă
învălmășirăți
ÎNVĂLMĂȘÍ, învălmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) amesteca de-a valma; a pune, a arunca sau a se afla pus, aruncat la întâmplare, în dezordine. ♦ Refl. Fig. (Rar) A se încurca, a se zăpăci, a se tulbura. – Cf. [de-a] valma și vălmășag. DOOM
învălmășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învălmășésc, imperf. 3 sg. învălmășeá; conj. prez. 3 să învălmășeáscă
învălmășise
ÎNVĂLMĂȘÍ, învălmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) amesteca de-a valma; a pune, a arunca sau a se afla pus, aruncat la întâmplare, în dezordine. ♦ Refl. Fig. (Rar) A se încurca, a se zăpăci, a se tulbura. – Cf. [de-a] valma și vălmășag. DOOM
învălmășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învălmășésc, imperf. 3 sg. învălmășeá; conj. prez. 3 să învălmășeáscă
învălmășisem
ÎNVĂLMĂȘÍ, învălmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) amesteca de-a valma; a pune, a arunca sau a se afla pus, aruncat la întâmplare, în dezordine. ♦ Refl. Fig. (Rar) A se încurca, a se zăpăci, a se tulbura. – Cf. [de-a] valma și vălmășag. DOOM
învălmășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învălmășésc, imperf. 3 sg. învălmășeá; conj. prez. 3 să învălmășeáscă
învălmășiseră
ÎNVĂLMĂȘÍ, învălmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) amesteca de-a valma; a pune, a arunca sau a se afla pus, aruncat la întâmplare, în dezordine. ♦ Refl. Fig. (Rar) A se încurca, a se zăpăci, a se tulbura. – Cf. [de-a] valma și vălmășag. DOOM
învălmășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învălmășésc, imperf. 3 sg. învălmășeá; conj. prez. 3 să învălmășeáscă
învălmășiserăm
ÎNVĂLMĂȘÍ, învălmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) amesteca de-a valma; a pune, a arunca sau a se afla pus, aruncat la întâmplare, în dezordine. ♦ Refl. Fig. (Rar) A se încurca, a se zăpăci, a se tulbura. – Cf. [de-a] valma și vălmășag. DOOM
învălmășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învălmășésc, imperf. 3 sg. învălmășeá; conj. prez. 3 să învălmășeáscă
învălmășiserăți
ÎNVĂLMĂȘÍ, învălmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) amesteca de-a valma; a pune, a arunca sau a se afla pus, aruncat la întâmplare, în dezordine. ♦ Refl. Fig. (Rar) A se încurca, a se zăpăci, a se tulbura. – Cf. [de-a] valma și vălmășag. DOOM
învălmășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învălmășésc, imperf. 3 sg. învălmășeá; conj. prez. 3 să învălmășeáscă
învălmășiseși
ÎNVĂLMĂȘÍ, învălmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) amesteca de-a valma; a pune, a arunca sau a se afla pus, aruncat la întâmplare, în dezordine. ♦ Refl. Fig. (Rar) A se încurca, a se zăpăci, a se tulbura. – Cf. [de-a] valma și vălmășag. DOOM
învălmășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învălmășésc, imperf. 3 sg. învălmășeá; conj. prez. 3 să învălmășeáscă
învălmășiseți
ÎNVĂLMĂȘÍ, învălmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) amesteca de-a valma; a pune, a arunca sau a se afla pus, aruncat la întâmplare, în dezordine. ♦ Refl. Fig. (Rar) A se încurca, a se zăpăci, a se tulbura. – Cf. [de-a] valma și vălmășag. DOOM
învălmășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învălmășésc, imperf. 3 sg. învălmășeá; conj. prez. 3 să învălmășeáscă
învălmășit
ÎNVĂLMĂȘÍ, învălmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) amesteca de-a valma; a pune, a arunca sau a se afla pus, aruncat la întâmplare, în dezordine. ♦ Refl. Fig. (Rar) A se încurca, a se zăpăci, a se tulbura. – Cf. [de-a] valma și vălmășag. DOOM
învălmășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învălmășésc, imperf. 3 sg. învălmășeá; conj. prez. 3 să învălmășeáscă
învălmășit
ÎNVĂLMĂȘÍT, -Ă, învălmășiți, -te, adj. 1. Aruncat de-a valma, în dezordine, îngrămădit, îmbulzit. 2. Fig. Zăpăcit, încurcat, tulburat; dezorientat, confuz. [Var.: învălmășát, -ă adj.] – V. învălmăși.
învălmășita
ÎNVĂLMĂȘÍT, -Ă, învălmășiți, -te, adj. 1. Aruncat de-a valma, în dezordine, îngrămădit, îmbulzit. 2. Fig. Zăpăcit, încurcat, tulburat; dezorientat, confuz. [Var.: învălmășát, -ă adj.] – V. învălmăși.
învălmășite
ÎNVĂLMĂȘÍT, -Ă, învălmășiți, -te, adj. 1. Aruncat de-a valma, în dezordine, îngrămădit, îmbulzit. 2. Fig. Zăpăcit, încurcat, tulburat; dezorientat, confuz. [Var.: învălmășát, -ă adj.] – V. învălmăși.
învălmășitei
ÎNVĂLMĂȘÍT, -Ă, învălmășiți, -te, adj. 1. Aruncat de-a valma, în dezordine, îngrămădit, îmbulzit. 2. Fig. Zăpăcit, încurcat, tulburat; dezorientat, confuz. [Var.: învălmășát, -ă adj.] – V. învălmăși.
învălmășitele
ÎNVĂLMĂȘÍT, -Ă, învălmășiți, -te, adj. 1. Aruncat de-a valma, în dezordine, îngrămădit, îmbulzit. 2. Fig. Zăpăcit, încurcat, tulburat; dezorientat, confuz. [Var.: învălmășát, -ă adj.] – V. învălmăși.
învălmășitelor
ÎNVĂLMĂȘÍT, -Ă, învălmășiți, -te, adj. 1. Aruncat de-a valma, în dezordine, îngrămădit, îmbulzit. 2. Fig. Zăpăcit, încurcat, tulburat; dezorientat, confuz. [Var.: învălmășát, -ă adj.] – V. învălmăși.
învălmășitul
ÎNVĂLMĂȘÍT, -Ă, învălmășiți, -te, adj. 1. Aruncat de-a valma, în dezordine, îngrămădit, îmbulzit. 2. Fig. Zăpăcit, încurcat, tulburat; dezorientat, confuz. [Var.: învălmășát, -ă adj.] – V. învălmăși.
învălmășitului
ÎNVĂLMĂȘÍT, -Ă, învălmășiți, -te, adj. 1. Aruncat de-a valma, în dezordine, îngrămădit, îmbulzit. 2. Fig. Zăpăcit, încurcat, tulburat; dezorientat, confuz. [Var.: învălmășát, -ă adj.] – V. învălmăși.
învălmășiși
ÎNVĂLMĂȘÍ, învălmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) amesteca de-a valma; a pune, a arunca sau a se afla pus, aruncat la întâmplare, în dezordine. ♦ Refl. Fig. (Rar) A se încurca, a se zăpăci, a se tulbura. – Cf. [de-a] valma și vălmășag. DOOM
învălmășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învălmășésc, imperf. 3 sg. învălmășeá; conj. prez. 3 să învălmășeáscă
învălmășiți
ÎNVĂLMĂȘÍ, învălmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) amesteca de-a valma; a pune, a arunca sau a se afla pus, aruncat la întâmplare, în dezordine. ♦ Refl. Fig. (Rar) A se încurca, a se zăpăci, a se tulbura. – Cf. [de-a] valma și vălmășag. DOOM
învălmășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învălmășésc, imperf. 3 sg. învălmășeá; conj. prez. 3 să învălmășeáscă
învălmășiți
ÎNVĂLMĂȘÍT, -Ă, învălmășiți, -te, adj. 1. Aruncat de-a valma, în dezordine, îngrămădit, îmbulzit. 2. Fig. Zăpăcit, încurcat, tulburat; dezorientat, confuz. [Var.: învălmășát, -ă adj.] – V. învălmăși.
învălmășiții
ÎNVĂLMĂȘÍT, -Ă, învălmășiți, -te, adj. 1. Aruncat de-a valma, în dezordine, îngrămădit, îmbulzit. 2. Fig. Zăpăcit, încurcat, tulburat; dezorientat, confuz. [Var.: învălmășát, -ă adj.] – V. învălmăși.
învălmășiților
ÎNVĂLMĂȘÍT, -Ă, învălmășiți, -te, adj. 1. Aruncat de-a valma, în dezordine, îngrămădit, îmbulzit. 2. Fig. Zăpăcit, încurcat, tulburat; dezorientat, confuz. [Var.: învălmășát, -ă adj.] – V. învălmăși.
învălui
ÎNVĂLUÍ, învắlui, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu un văl, cu o învelitoare; a (se) înveli, a (se) înfășura. ♦ Tranz. Fig. A cuprinde ceva cu privirea. ♦ Tranz. Fig. A năpădi. ♦ (Despre foc) A arde sau a face să ardă mocnit; a (se) micșora. 2. Tranz. A înconjura, a încercui o unitate inamică. [Prez. ind. și: învăluiésc] – În + val + suf. -ui (influențat semantic de văl). DOOM
învăluí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. învắlui, 3 învắluie, imperf. 3 sg. învăluiá, conj. prez. 1 și 2 sg. să învắlui
învăluiala
ÎNVĂLUIÁLĂ, învăluieli, s. f. (Înv.) 1. Învălmășeală, îmbulzeală. 2. Fig. (Rar) Necaz, supărare; p. ext. asuprire. – Învălui + suf. -eală. DOOM
învăluiálă (înv.) s. f., g.-d. art. învăluiélii; pl. învăluiéli
învăluieli
ÎNVĂLUIÁLĂ, învăluieli, s. f. (Înv.) 1. Învălmășeală, îmbulzeală. 2. Fig. (Rar) Necaz, supărare; p. ext. asuprire. – Învălui + suf. -eală. DOOM
învăluiálă (înv.) s. f., g.-d. art. învăluiélii; pl. învăluiéli
învăluielii
ÎNVĂLUIÁLĂ, învăluieli, s. f. (Înv.) 1. Învălmășeală, îmbulzeală. 2. Fig. (Rar) Necaz, supărare; p. ext. asuprire. – Învălui + suf. -eală. DOOM
învăluiálă (înv.) s. f., g.-d. art. învăluiélii; pl. învăluiéli
învăluielile
ÎNVĂLUIÁLĂ, învăluieli, s. f. (Înv.) 1. Învălmășeală, îmbulzeală. 2. Fig. (Rar) Necaz, supărare; p. ext. asuprire. – Învălui + suf. -eală. DOOM
învăluiálă (înv.) s. f., g.-d. art. învăluiélii; pl. învăluiéli
învăluielilor
ÎNVĂLUIÁLĂ, învăluieli, s. f. (Înv.) 1. Învălmășeală, îmbulzeală. 2. Fig. (Rar) Necaz, supărare; p. ext. asuprire. – Învălui + suf. -eală. DOOM
învăluiálă (înv.) s. f., g.-d. art. învăluiélii; pl. învăluiéli
învăluire
ÎNVĂLUÍRE, învăluiri, s. f. Acțiunea de a (se) învălui și rezultatul ei; învelire, acoperire; fig. revărsare. ♦ Încercuire a inamicului. – V. învălui. DOOM
învăluíre s. f., g.-d. art. învăluírii; pl. învăluíri
învăluirea
ÎNVĂLUÍRE, învăluiri, s. f. Acțiunea de a (se) învălui și rezultatul ei; învelire, acoperire; fig. revărsare. ♦ Încercuire a inamicului. – V. învălui. DOOM
învăluíre s. f., g.-d. art. învăluírii; pl. învăluíri
învăluiri
ÎNVĂLUÍRE, învăluiri, s. f. Acțiunea de a (se) învălui și rezultatul ei; învelire, acoperire; fig. revărsare. ♦ Încercuire a inamicului. – V. învălui. DOOM
învăluíre s. f., g.-d. art. învăluírii; pl. învăluíri
învăluirii
ÎNVĂLUÍRE, învăluiri, s. f. Acțiunea de a (se) învălui și rezultatul ei; învelire, acoperire; fig. revărsare. ♦ Încercuire a inamicului. – V. învălui. DOOM
învăluíre s. f., g.-d. art. învăluírii; pl. învăluíri
învăluirile
ÎNVĂLUÍRE, învăluiri, s. f. Acțiunea de a (se) învălui și rezultatul ei; învelire, acoperire; fig. revărsare. ♦ Încercuire a inamicului. – V. învălui. DOOM
învăluíre s. f., g.-d. art. învăluírii; pl. învăluíri
învăluirilor
ÎNVĂLUÍRE, învăluiri, s. f. Acțiunea de a (se) învălui și rezultatul ei; învelire, acoperire; fig. revărsare. ♦ Încercuire a inamicului. – V. învălui. DOOM
învăluíre s. f., g.-d. art. învăluírii; pl. învăluíri
învăluit
ÎNVĂLUÍT, -Ă, învăluiți, -te, adj. 1. Înfășurat, învelit2, acoperit; fig. (despre voci, sunete etc.) voalat. 2. Încercuit, înconjurat, împresurat. ♦ Fig. Copleșit (de griji); absorbit (de treburi), foarte ocupat. – V. învălui.
învăluita
ÎNVĂLUÍT, -Ă, învăluiți, -te, adj. 1. Înfășurat, învelit2, acoperit; fig. (despre voci, sunete etc.) voalat. 2. Încercuit, înconjurat, împresurat. ♦ Fig. Copleșit (de griji); absorbit (de treburi), foarte ocupat. – V. învălui.
învăluite
ÎNVĂLUÍT, -Ă, învăluiți, -te, adj. 1. Înfășurat, învelit2, acoperit; fig. (despre voci, sunete etc.) voalat. 2. Încercuit, înconjurat, împresurat. ♦ Fig. Copleșit (de griji); absorbit (de treburi), foarte ocupat. – V. învălui.
învăluitei
ÎNVĂLUÍT, -Ă, învăluiți, -te, adj. 1. Înfășurat, învelit2, acoperit; fig. (despre voci, sunete etc.) voalat. 2. Încercuit, înconjurat, împresurat. ♦ Fig. Copleșit (de griji); absorbit (de treburi), foarte ocupat. – V. învălui.
învăluitele
ÎNVĂLUÍT, -Ă, învăluiți, -te, adj. 1. Înfășurat, învelit2, acoperit; fig. (despre voci, sunete etc.) voalat. 2. Încercuit, înconjurat, împresurat. ♦ Fig. Copleșit (de griji); absorbit (de treburi), foarte ocupat. – V. învălui.
învăluitelor
ÎNVĂLUÍT, -Ă, învăluiți, -te, adj. 1. Înfășurat, învelit2, acoperit; fig. (despre voci, sunete etc.) voalat. 2. Încercuit, înconjurat, împresurat. ♦ Fig. Copleșit (de griji); absorbit (de treburi), foarte ocupat. – V. învălui.
învăluitoare
ÎNVĂLUITÓR, -OÁRE, învăluitori, -oare, adj. 1. Care înfășoară, învelește, acoperă; care cuprinde, care înconjoară din toate părțile. 2. (Mil.) Care încercuiește, care împresoară inamicul. [Pr.: -lu-i-] – Învălui + suf. -tor. DOOM
învăluitór (-lu-i-) adj. m., pl. învăluitóri; f. sg. și pl. învăluitoáre
învăluitoarea
ÎNVĂLUITÓR, -OÁRE, învăluitori, -oare, adj. 1. Care înfășoară, învelește, acoperă; care cuprinde, care înconjoară din toate părțile. 2. (Mil.) Care încercuiește, care împresoară inamicul. [Pr.: -lu-i-] – Învălui + suf. -tor. DOOM
învăluitór (-lu-i-) adj. m., pl. învăluitóri; f. sg. și pl. învăluitoáre
învăluitoarei
ÎNVĂLUITÓR, -OÁRE, învăluitori, -oare, adj. 1. Care înfășoară, învelește, acoperă; care cuprinde, care înconjoară din toate părțile. 2. (Mil.) Care încercuiește, care împresoară inamicul. [Pr.: -lu-i-] – Învălui + suf. -tor. DOOM
învăluitór (-lu-i-) adj. m., pl. învăluitóri; f. sg. și pl. învăluitoáre
învăluitoarele
ÎNVĂLUITÓR, -OÁRE, învăluitori, -oare, adj. 1. Care înfășoară, învelește, acoperă; care cuprinde, care înconjoară din toate părțile. 2. (Mil.) Care încercuiește, care împresoară inamicul. [Pr.: -lu-i-] – Învălui + suf. -tor. DOOM
învăluitór (-lu-i-) adj. m., pl. învăluitóri; f. sg. și pl. învăluitoáre
învăluitoarelor
ÎNVĂLUITÓR, -OÁRE, învăluitori, -oare, adj. 1. Care înfășoară, învelește, acoperă; care cuprinde, care înconjoară din toate părțile. 2. (Mil.) Care încercuiește, care împresoară inamicul. [Pr.: -lu-i-] – Învălui + suf. -tor. DOOM
învăluitór (-lu-i-) adj. m., pl. învăluitóri; f. sg. și pl. învăluitoáre
învăluitor
ÎNVĂLUITÓR, -OÁRE, învăluitori, -oare, adj. 1. Care înfășoară, învelește, acoperă; care cuprinde, care înconjoară din toate părțile. 2. (Mil.) Care încercuiește, care împresoară inamicul. [Pr.: -lu-i-] – Învălui + suf. -tor. DOOM
învăluitór (-lu-i-) adj. m., pl. învăluitóri; f. sg. și pl. învăluitoáre
învăluitori
ÎNVĂLUITÓR, -OÁRE, învăluitori, -oare, adj. 1. Care înfășoară, învelește, acoperă; care cuprinde, care înconjoară din toate părțile. 2. (Mil.) Care încercuiește, care împresoară inamicul. [Pr.: -lu-i-] – Învălui + suf. -tor. DOOM
învăluitór (-lu-i-) adj. m., pl. învăluitóri; f. sg. și pl. învăluitoáre
învăluitorii
ÎNVĂLUITÓR, -OÁRE, învăluitori, -oare, adj. 1. Care înfășoară, învelește, acoperă; care cuprinde, care înconjoară din toate părțile. 2. (Mil.) Care încercuiește, care împresoară inamicul. [Pr.: -lu-i-] – Învălui + suf. -tor. DOOM
învăluitór (-lu-i-) adj. m., pl. învăluitóri; f. sg. și pl. învăluitoáre
învăluitorilor
ÎNVĂLUITÓR, -OÁRE, învăluitori, -oare, adj. 1. Care înfășoară, învelește, acoperă; care cuprinde, care înconjoară din toate părțile. 2. (Mil.) Care încercuiește, care împresoară inamicul. [Pr.: -lu-i-] – Învălui + suf. -tor. DOOM
învăluitór (-lu-i-) adj. m., pl. învăluitóri; f. sg. și pl. învăluitoáre
învăluitorul
ÎNVĂLUITÓR, -OÁRE, învăluitori, -oare, adj. 1. Care înfășoară, învelește, acoperă; care cuprinde, care înconjoară din toate părțile. 2. (Mil.) Care încercuiește, care împresoară inamicul. [Pr.: -lu-i-] – Învălui + suf. -tor. DOOM
învăluitór (-lu-i-) adj. m., pl. învăluitóri; f. sg. și pl. învăluitoáre
învăluitorului
ÎNVĂLUITÓR, -OÁRE, învăluitori, -oare, adj. 1. Care înfășoară, învelește, acoperă; care cuprinde, care înconjoară din toate părțile. 2. (Mil.) Care încercuiește, care împresoară inamicul. [Pr.: -lu-i-] – Învălui + suf. -tor. DOOM
învăluitór (-lu-i-) adj. m., pl. învăluitóri; f. sg. și pl. învăluitoáre
învăluitul
ÎNVĂLUÍT, -Ă, învăluiți, -te, adj. 1. Înfășurat, învelit2, acoperit; fig. (despre voci, sunete etc.) voalat. 2. Încercuit, înconjurat, împresurat. ♦ Fig. Copleșit (de griji); absorbit (de treburi), foarte ocupat. – V. învălui.
învăluitului
ÎNVĂLUÍT, -Ă, învăluiți, -te, adj. 1. Înfășurat, învelit2, acoperit; fig. (despre voci, sunete etc.) voalat. 2. Încercuit, înconjurat, împresurat. ♦ Fig. Copleșit (de griji); absorbit (de treburi), foarte ocupat. – V. învălui.
învăluiți
ÎNVĂLUÍT, -Ă, învăluiți, -te, adj. 1. Înfășurat, învelit2, acoperit; fig. (despre voci, sunete etc.) voalat. 2. Încercuit, înconjurat, împresurat. ♦ Fig. Copleșit (de griji); absorbit (de treburi), foarte ocupat. – V. învălui.
învăluiții
ÎNVĂLUÍT, -Ă, învăluiți, -te, adj. 1. Înfășurat, învelit2, acoperit; fig. (despre voci, sunete etc.) voalat. 2. Încercuit, înconjurat, împresurat. ♦ Fig. Copleșit (de griji); absorbit (de treburi), foarte ocupat. – V. învălui.
învăluiților
ÎNVĂLUÍT, -Ă, învăluiți, -te, adj. 1. Înfășurat, învelit2, acoperit; fig. (despre voci, sunete etc.) voalat. 2. Încercuit, înconjurat, împresurat. ♦ Fig. Copleșit (de griji); absorbit (de treburi), foarte ocupat. – V. învălui.
învălura
ÎNVĂLURÁ, învălurez, vb. I. Tranz. A mișca în valuri, a ondula; a agita. ♦ Refl. și intranz. A face valuri. – În + valuri (pl. lui val). DOOM
învălurá (a ~) vb., ind. prez. 3 învălureáză
învălurai
ÎNVĂLURÁ, învălurez, vb. I. Tranz. A mișca în valuri, a ondula; a agita. ♦ Refl. și intranz. A face valuri. – În + valuri (pl. lui val). DOOM
învălurá (a ~) vb., ind. prez. 3 învălureáză
învăluram
ÎNVĂLURÁ, învălurez, vb. I. Tranz. A mișca în valuri, a ondula; a agita. ♦ Refl. și intranz. A face valuri. – În + valuri (pl. lui val). DOOM
învălurá (a ~) vb., ind. prez. 3 învălureáză
învălurare
ÎNVĂLURÁ, învălurez, vb. I. Tranz. A mișca în valuri, a ondula; a agita. ♦ Refl. și intranz. A face valuri. – În + valuri (pl. lui val). DOOM
învălurá (a ~) vb., ind. prez. 3 învălureáză
învălurare
ÎNVĂLURÁRE, învălurări, s. f. Acțiunea de a (se) învălura și rezultatul ei; ondulare, frământare. – V. învălura. DOOM
învăluráre s. f., g.-d. art. învălurắrii; pl. învălurắri
învălurarea
ÎNVĂLURÁRE, învălurări, s. f. Acțiunea de a (se) învălura și rezultatul ei; ondulare, frământare. – V. învălura. DOOM
învăluráre s. f., g.-d. art. învălurắrii; pl. învălurắri
învălurară
ÎNVĂLURÁ, învălurez, vb. I. Tranz. A mișca în valuri, a ondula; a agita. ♦ Refl. și intranz. A face valuri. – În + valuri (pl. lui val). DOOM
învălurá (a ~) vb., ind. prez. 3 învălureáză
învălurarăm
ÎNVĂLURÁ, învălurez, vb. I. Tranz. A mișca în valuri, a ondula; a agita. ♦ Refl. și intranz. A face valuri. – În + valuri (pl. lui val). DOOM
învălurá (a ~) vb., ind. prez. 3 învălureáză
învălurarăți
ÎNVĂLURÁ, învălurez, vb. I. Tranz. A mișca în valuri, a ondula; a agita. ♦ Refl. și intranz. A face valuri. – În + valuri (pl. lui val). DOOM
învălurá (a ~) vb., ind. prez. 3 învălureáză
învălurase
ÎNVĂLURÁ, învălurez, vb. I. Tranz. A mișca în valuri, a ondula; a agita. ♦ Refl. și intranz. A face valuri. – În + valuri (pl. lui val). DOOM
învălurá (a ~) vb., ind. prez. 3 învălureáză
învălurasem
ÎNVĂLURÁ, învălurez, vb. I. Tranz. A mișca în valuri, a ondula; a agita. ♦ Refl. și intranz. A face valuri. – În + valuri (pl. lui val). DOOM
învălurá (a ~) vb., ind. prez. 3 învălureáză
învăluraseră
ÎNVĂLURÁ, învălurez, vb. I. Tranz. A mișca în valuri, a ondula; a agita. ♦ Refl. și intranz. A face valuri. – În + valuri (pl. lui val). DOOM
învălurá (a ~) vb., ind. prez. 3 învălureáză
învăluraserăm
ÎNVĂLURÁ, învălurez, vb. I. Tranz. A mișca în valuri, a ondula; a agita. ♦ Refl. și intranz. A face valuri. – În + valuri (pl. lui val). DOOM
învălurá (a ~) vb., ind. prez. 3 învălureáză
învăluraserăți
ÎNVĂLURÁ, învălurez, vb. I. Tranz. A mișca în valuri, a ondula; a agita. ♦ Refl. și intranz. A face valuri. – În + valuri (pl. lui val). DOOM
învălurá (a ~) vb., ind. prez. 3 învălureáză
învăluraseși
ÎNVĂLURÁ, învălurez, vb. I. Tranz. A mișca în valuri, a ondula; a agita. ♦ Refl. și intranz. A face valuri. – În + valuri (pl. lui val). DOOM
învălurá (a ~) vb., ind. prez. 3 învălureáză
învăluraseți
ÎNVĂLURÁ, învălurez, vb. I. Tranz. A mișca în valuri, a ondula; a agita. ♦ Refl. și intranz. A face valuri. – În + valuri (pl. lui val). DOOM
învălurá (a ~) vb., ind. prez. 3 învălureáză
învălurat
ÎNVĂLURÁ, învălurez, vb. I. Tranz. A mișca în valuri, a ondula; a agita. ♦ Refl. și intranz. A face valuri. – În + valuri (pl. lui val). DOOM
învălurá (a ~) vb., ind. prez. 3 învălureáză
învălurat
ÎNVĂLURÍT, -Ă adj. v. învălurat.
învălurata
ÎNVĂLURÍT, -Ă adj. v. învălurat.
învălurate
ÎNVĂLURÍT, -Ă adj. v. învălurat.
învăluratei
ÎNVĂLURÍT, -Ă adj. v. învălurat.
învăluratele
ÎNVĂLURÍT, -Ă adj. v. învălurat.
învăluratelor
ÎNVĂLURÍT, -Ă adj. v. învălurat.
învăluratul
ÎNVĂLURÍT, -Ă adj. v. învălurat.
învăluratului
ÎNVĂLURÍT, -Ă adj. v. învălurat.
învălurau
ÎNVĂLURÁ, învălurez, vb. I. Tranz. A mișca în valuri, a ondula; a agita. ♦ Refl. și intranz. A face valuri. – În + valuri (pl. lui val). DOOM
învălurá (a ~) vb., ind. prez. 3 învălureáză
învălurași
ÎNVĂLURÁ, învălurez, vb. I. Tranz. A mișca în valuri, a ondula; a agita. ♦ Refl. și intranz. A face valuri. – În + valuri (pl. lui val). DOOM
învălurá (a ~) vb., ind. prez. 3 învălureáză
învălurați
ÎNVĂLURÁ, învălurez, vb. I. Tranz. A mișca în valuri, a ondula; a agita. ♦ Refl. și intranz. A face valuri. – În + valuri (pl. lui val). DOOM
învălurá (a ~) vb., ind. prez. 3 învălureáză
învălurați
ÎNVĂLURÍT, -Ă adj. v. învălurat.
învălurații
ÎNVĂLURÍT, -Ă adj. v. învălurat.
învăluraților
ÎNVĂLURÍT, -Ă adj. v. învălurat.
învălurează
ÎNVĂLURÁ, învălurez, vb. I. Tranz. A mișca în valuri, a ondula; a agita. ♦ Refl. și intranz. A face valuri. – În + valuri (pl. lui val). DOOM
învălurá (a ~) vb., ind. prez. 3 învălureáză
învălurez
ÎNVĂLURÁ, învălurez, vb. I. Tranz. A mișca în valuri, a ondula; a agita. ♦ Refl. și intranz. A face valuri. – În + valuri (pl. lui val). DOOM
învălurá (a ~) vb., ind. prez. 3 învălureáză
învălureze
ÎNVĂLURÁ, învălurez, vb. I. Tranz. A mișca în valuri, a ondula; a agita. ♦ Refl. și intranz. A face valuri. – În + valuri (pl. lui val). DOOM
învălurá (a ~) vb., ind. prez. 3 învălureáză
învălurezi
ÎNVĂLURÁ, învălurez, vb. I. Tranz. A mișca în valuri, a ondula; a agita. ♦ Refl. și intranz. A face valuri. – În + valuri (pl. lui val). DOOM
învălurá (a ~) vb., ind. prez. 3 învălureáză
învălurit
ÎNVĂLURÍT, -Ă adj. v. învălurat.
învălurând
ÎNVĂLURÁ, învălurez, vb. I. Tranz. A mișca în valuri, a ondula; a agita. ♦ Refl. și intranz. A face valuri. – În + valuri (pl. lui val). DOOM
învălurá (a ~) vb., ind. prez. 3 învălureáză
învălurînd
ÎNVĂLURÁ, învălurez, vb. I. Tranz. A mișca în valuri, a ondula; a agita. ♦ Refl. și intranz. A face valuri. – În + valuri (pl. lui val). DOOM
învălurá (a ~) vb., ind. prez. 3 învălureáză
învălurări
ÎNVĂLURÁRE, învălurări, s. f. Acțiunea de a (se) învălura și rezultatul ei; ondulare, frământare. – V. învălura. DOOM
învăluráre s. f., g.-d. art. învălurắrii; pl. învălurắri
învălurării
ÎNVĂLURÁRE, învălurări, s. f. Acțiunea de a (se) învălura și rezultatul ei; ondulare, frământare. – V. învălura. DOOM
învăluráre s. f., g.-d. art. învălurắrii; pl. învălurắri
învălurările
ÎNVĂLURÁRE, învălurări, s. f. Acțiunea de a (se) învălura și rezultatul ei; ondulare, frământare. – V. învălura. DOOM
învăluráre s. f., g.-d. art. învălurắrii; pl. învălurắri
învălurărilor
ÎNVĂLURÁRE, învălurări, s. f. Acțiunea de a (se) învălura și rezultatul ei; ondulare, frământare. – V. învălura. DOOM
învăluráre s. f., g.-d. art. învălurắrii; pl. învălurắri
învălătucea
ÎNVĂLĂTUCÍ, învălătucesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face ghem1, vălătuc; a (se) înfășura, a (se) încolăci. 2. Tranz. A construi un perete din vălătuci. – În + vălătuc. DOOM
învălătucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învălătucésc, imperf. 3 sg. învălătuceá; conj. prez. 3 să învălătuceáscă
învălătuceai
ÎNVĂLĂTUCÍ, învălătucesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face ghem1, vălătuc; a (se) înfășura, a (se) încolăci. 2. Tranz. A construi un perete din vălătuci. – În + vălătuc. DOOM
învălătucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învălătucésc, imperf. 3 sg. învălătuceá; conj. prez. 3 să învălătuceáscă
învălătuceam
ÎNVĂLĂTUCÍ, învălătucesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face ghem1, vălătuc; a (se) înfășura, a (se) încolăci. 2. Tranz. A construi un perete din vălătuci. – În + vălătuc. DOOM
învălătucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învălătucésc, imperf. 3 sg. învălătuceá; conj. prez. 3 să învălătuceáscă
învălătucească
ÎNVĂLĂTUCÍ, învălătucesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face ghem1, vălătuc; a (se) înfășura, a (se) încolăci. 2. Tranz. A construi un perete din vălătuci. – În + vălătuc. DOOM
învălătucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învălătucésc, imperf. 3 sg. învălătuceá; conj. prez. 3 să învălătuceáscă
învălătuceau
ÎNVĂLĂTUCÍ, învălătucesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face ghem1, vălătuc; a (se) înfășura, a (se) încolăci. 2. Tranz. A construi un perete din vălătuci. – În + vălătuc. DOOM
învălătucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învălătucésc, imperf. 3 sg. învălătuceá; conj. prez. 3 să învălătuceáscă
învălătuceați
ÎNVĂLĂTUCÍ, învălătucesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face ghem1, vălătuc; a (se) înfășura, a (se) încolăci. 2. Tranz. A construi un perete din vălătuci. – În + vălătuc. DOOM
învălătucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învălătucésc, imperf. 3 sg. învălătuceá; conj. prez. 3 să învălătuceáscă
învălătucesc
ÎNVĂLĂTUCÍ, învălătucesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face ghem1, vălătuc; a (se) înfășura, a (se) încolăci. 2. Tranz. A construi un perete din vălătuci. – În + vălătuc. DOOM
învălătucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învălătucésc, imperf. 3 sg. învălătuceá; conj. prez. 3 să învălătuceáscă
învălătucește
ÎNVĂLĂTUCÍ, învălătucesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face ghem1, vălătuc; a (se) înfășura, a (se) încolăci. 2. Tranz. A construi un perete din vălătuci. – În + vălătuc. DOOM
învălătucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învălătucésc, imperf. 3 sg. învălătuceá; conj. prez. 3 să învălătuceáscă
învălătucești
ÎNVĂLĂTUCÍ, învălătucesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face ghem1, vălătuc; a (se) înfășura, a (se) încolăci. 2. Tranz. A construi un perete din vălătuci. – În + vălătuc. DOOM
învălătucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învălătucésc, imperf. 3 sg. învălătuceá; conj. prez. 3 să învălătuceáscă
învălătuci
ÎNVĂLĂTUCÍ, învălătucesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face ghem1, vălătuc; a (se) înfășura, a (se) încolăci. 2. Tranz. A construi un perete din vălătuci. – În + vălătuc. DOOM
învălătucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învălătucésc, imperf. 3 sg. învălătuceá; conj. prez. 3 să învălătuceáscă
învălătucii
ÎNVĂLĂTUCÍ, învălătucesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face ghem1, vălătuc; a (se) înfășura, a (se) încolăci. 2. Tranz. A construi un perete din vălătuci. – În + vălătuc. DOOM
învălătucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învălătucésc, imperf. 3 sg. învălătuceá; conj. prez. 3 să învălătuceáscă
învălătucim
ÎNVĂLĂTUCÍ, învălătucesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face ghem1, vălătuc; a (se) înfășura, a (se) încolăci. 2. Tranz. A construi un perete din vălătuci. – În + vălătuc. DOOM
învălătucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învălătucésc, imperf. 3 sg. învălătuceá; conj. prez. 3 să învălătuceáscă
învălătucind
ÎNVĂLĂTUCÍ, învălătucesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face ghem1, vălătuc; a (se) înfășura, a (se) încolăci. 2. Tranz. A construi un perete din vălătuci. – În + vălătuc. DOOM
învălătucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învălătucésc, imperf. 3 sg. învălătuceá; conj. prez. 3 să învălătuceáscă
învălătucire
ÎNVĂLĂTUCÍ, învălătucesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face ghem1, vălătuc; a (se) înfășura, a (se) încolăci. 2. Tranz. A construi un perete din vălătuci. – În + vălătuc. DOOM
învălătucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învălătucésc, imperf. 3 sg. învălătuceá; conj. prez. 3 să învălătuceáscă
învălătucire
ÎNVĂLĂTUCÍRE, învălătuciri, s. f. Acțiunea de a (se) învălătuci și rezultatul ei; vălătuceală. – V. învălătuci. DOOM
învălătucíre s. f., g.-d. art. învălătucírii; pl. învălătucíri
învălătucirea
ÎNVĂLĂTUCÍRE, învălătuciri, s. f. Acțiunea de a (se) învălătuci și rezultatul ei; vălătuceală. – V. învălătuci. DOOM
învălătucíre s. f., g.-d. art. învălătucírii; pl. învălătucíri
învălătuciri
ÎNVĂLĂTUCÍRE, învălătuciri, s. f. Acțiunea de a (se) învălătuci și rezultatul ei; vălătuceală. – V. învălătuci. DOOM
învălătucíre s. f., g.-d. art. învălătucírii; pl. învălătucíri
învălătucirii
ÎNVĂLĂTUCÍRE, învălătuciri, s. f. Acțiunea de a (se) învălătuci și rezultatul ei; vălătuceală. – V. învălătuci. DOOM
învălătucíre s. f., g.-d. art. învălătucírii; pl. învălătucíri
învălătucirile
ÎNVĂLĂTUCÍRE, învălătuciri, s. f. Acțiunea de a (se) învălătuci și rezultatul ei; vălătuceală. – V. învălătuci. DOOM
învălătucíre s. f., g.-d. art. învălătucírii; pl. învălătucíri
învălătucirilor
ÎNVĂLĂTUCÍRE, învălătuciri, s. f. Acțiunea de a (se) învălătuci și rezultatul ei; vălătuceală. – V. învălătuci. DOOM
învălătucíre s. f., g.-d. art. învălătucírii; pl. învălătucíri
învălătuciră
ÎNVĂLĂTUCÍ, învălătucesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face ghem1, vălătuc; a (se) înfășura, a (se) încolăci. 2. Tranz. A construi un perete din vălătuci. – În + vălătuc. DOOM
învălătucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învălătucésc, imperf. 3 sg. învălătuceá; conj. prez. 3 să învălătuceáscă
învălătucirăm
ÎNVĂLĂTUCÍ, învălătucesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face ghem1, vălătuc; a (se) înfășura, a (se) încolăci. 2. Tranz. A construi un perete din vălătuci. – În + vălătuc. DOOM
învălătucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învălătucésc, imperf. 3 sg. învălătuceá; conj. prez. 3 să învălătuceáscă
învălătucirăți
ÎNVĂLĂTUCÍ, învălătucesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face ghem1, vălătuc; a (se) înfășura, a (se) încolăci. 2. Tranz. A construi un perete din vălătuci. – În + vălătuc. DOOM
învălătucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învălătucésc, imperf. 3 sg. învălătuceá; conj. prez. 3 să învălătuceáscă
învălătucise
ÎNVĂLĂTUCÍ, învălătucesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face ghem1, vălătuc; a (se) înfășura, a (se) încolăci. 2. Tranz. A construi un perete din vălătuci. – În + vălătuc. DOOM
învălătucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învălătucésc, imperf. 3 sg. învălătuceá; conj. prez. 3 să învălătuceáscă
învălătucisem
ÎNVĂLĂTUCÍ, învălătucesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face ghem1, vălătuc; a (se) înfășura, a (se) încolăci. 2. Tranz. A construi un perete din vălătuci. – În + vălătuc. DOOM
învălătucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învălătucésc, imperf. 3 sg. învălătuceá; conj. prez. 3 să învălătuceáscă
învălătuciseră
ÎNVĂLĂTUCÍ, învălătucesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face ghem1, vălătuc; a (se) înfășura, a (se) încolăci. 2. Tranz. A construi un perete din vălătuci. – În + vălătuc. DOOM
învălătucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învălătucésc, imperf. 3 sg. învălătuceá; conj. prez. 3 să învălătuceáscă
învălătuciserăm
ÎNVĂLĂTUCÍ, învălătucesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face ghem1, vălătuc; a (se) înfășura, a (se) încolăci. 2. Tranz. A construi un perete din vălătuci. – În + vălătuc. DOOM
învălătucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învălătucésc, imperf. 3 sg. învălătuceá; conj. prez. 3 să învălătuceáscă
învălătuciserăți
ÎNVĂLĂTUCÍ, învălătucesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face ghem1, vălătuc; a (se) înfășura, a (se) încolăci. 2. Tranz. A construi un perete din vălătuci. – În + vălătuc. DOOM
învălătucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învălătucésc, imperf. 3 sg. învălătuceá; conj. prez. 3 să învălătuceáscă
învălătuciseși
ÎNVĂLĂTUCÍ, învălătucesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face ghem1, vălătuc; a (se) înfășura, a (se) încolăci. 2. Tranz. A construi un perete din vălătuci. – În + vălătuc. DOOM
învălătucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învălătucésc, imperf. 3 sg. învălătuceá; conj. prez. 3 să învălătuceáscă
învălătuciseți
ÎNVĂLĂTUCÍ, învălătucesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face ghem1, vălătuc; a (se) înfășura, a (se) încolăci. 2. Tranz. A construi un perete din vălătuci. – În + vălătuc. DOOM
învălătucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învălătucésc, imperf. 3 sg. învălătuceá; conj. prez. 3 să învălătuceáscă
învălătucit
ÎNVĂLĂTUCÍ, învălătucesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face ghem1, vălătuc; a (se) înfășura, a (se) încolăci. 2. Tranz. A construi un perete din vălătuci. – În + vălătuc. DOOM
învălătucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învălătucésc, imperf. 3 sg. învălătuceá; conj. prez. 3 să învălătuceáscă
învălătucit
ÎNVĂLĂTUCÍT, -Ă, învălătuciți, -te, adj. Înfășurat, încolăcit; (despre fire) făcute ghem; (despre pânză, covoare etc.) strâns sul sau val1. – V. învălătuci.
învălătucita
ÎNVĂLĂTUCÍT, -Ă, învălătuciți, -te, adj. Înfășurat, încolăcit; (despre fire) făcute ghem; (despre pânză, covoare etc.) strâns sul sau val1. – V. învălătuci.
învălătucite
ÎNVĂLĂTUCÍT, -Ă, învălătuciți, -te, adj. Înfășurat, încolăcit; (despre fire) făcute ghem; (despre pânză, covoare etc.) strâns sul sau val1. – V. învălătuci.
învălătucitei
ÎNVĂLĂTUCÍT, -Ă, învălătuciți, -te, adj. Înfășurat, încolăcit; (despre fire) făcute ghem; (despre pânză, covoare etc.) strâns sul sau val1. – V. învălătuci.
învălătucitele
ÎNVĂLĂTUCÍT, -Ă, învălătuciți, -te, adj. Înfășurat, încolăcit; (despre fire) făcute ghem; (despre pânză, covoare etc.) strâns sul sau val1. – V. învălătuci.
învălătucitelor
ÎNVĂLĂTUCÍT, -Ă, învălătuciți, -te, adj. Înfășurat, încolăcit; (despre fire) făcute ghem; (despre pânză, covoare etc.) strâns sul sau val1. – V. învălătuci.
învălătucitul
ÎNVĂLĂTUCÍT, -Ă, învălătuciți, -te, adj. Înfășurat, încolăcit; (despre fire) făcute ghem; (despre pânză, covoare etc.) strâns sul sau val1. – V. învălătuci.
învălătucitului
ÎNVĂLĂTUCÍT, -Ă, învălătuciți, -te, adj. Înfășurat, încolăcit; (despre fire) făcute ghem; (despre pânză, covoare etc.) strâns sul sau val1. – V. învălătuci.
învălătuciși
ÎNVĂLĂTUCÍ, învălătucesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face ghem1, vălătuc; a (se) înfășura, a (se) încolăci. 2. Tranz. A construi un perete din vălătuci. – În + vălătuc. DOOM
învălătucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învălătucésc, imperf. 3 sg. învălătuceá; conj. prez. 3 să învălătuceáscă
învălătuciți
ÎNVĂLĂTUCÍ, învălătucesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face ghem1, vălătuc; a (se) înfășura, a (se) încolăci. 2. Tranz. A construi un perete din vălătuci. – În + vălătuc. DOOM
învălătucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învălătucésc, imperf. 3 sg. învălătuceá; conj. prez. 3 să învălătuceáscă
învălătuciți
ÎNVĂLĂTUCÍT, -Ă, învălătuciți, -te, adj. Înfășurat, încolăcit; (despre fire) făcute ghem; (despre pânză, covoare etc.) strâns sul sau val1. – V. învălătuci.
învălătuciții
ÎNVĂLĂTUCÍT, -Ă, învălătuciți, -te, adj. Înfășurat, încolăcit; (despre fire) făcute ghem; (despre pânză, covoare etc.) strâns sul sau val1. – V. învălătuci.
învălătuciților
ÎNVĂLĂTUCÍT, -Ă, învălătuciți, -te, adj. Înfășurat, încolăcit; (despre fire) făcute ghem; (despre pânză, covoare etc.) strâns sul sau val1. – V. învălătuci.
învăpăia
ÎNVĂPĂIÁ, învăpăiez, vb. I. Refl. A se aprinde ca o văpaie; p. ext. (despre fața omului) a se înroși (din cauza unui aflux de sânge). ♦ Fig. A se înflăcăra, a se entuziasma. [Pr.: -pă-ia] – În + văpaie. DOOM
învăpăiá (a ~) vb., ind. prez. 3 învăpăiáză, 1 pl. învăpăiém; conj. prez. 3 să învăpăiéze; ger. învăpăínd
învăpăiai
ÎNVĂPĂIÁ, învăpăiez, vb. I. Refl. A se aprinde ca o văpaie; p. ext. (despre fața omului) a se înroși (din cauza unui aflux de sânge). ♦ Fig. A se înflăcăra, a se entuziasma. [Pr.: -pă-ia] – În + văpaie. DOOM
învăpăiá (a ~) vb., ind. prez. 3 învăpăiáză, 1 pl. învăpăiém; conj. prez. 3 să învăpăiéze; ger. învăpăínd
învăpăiam
ÎNVĂPĂIÁ, învăpăiez, vb. I. Refl. A se aprinde ca o văpaie; p. ext. (despre fața omului) a se înroși (din cauza unui aflux de sânge). ♦ Fig. A se înflăcăra, a se entuziasma. [Pr.: -pă-ia] – În + văpaie. DOOM
învăpăiá (a ~) vb., ind. prez. 3 învăpăiáză, 1 pl. învăpăiém; conj. prez. 3 să învăpăiéze; ger. învăpăínd
învăpăiară
ÎNVĂPĂIÁ, învăpăiez, vb. I. Refl. A se aprinde ca o văpaie; p. ext. (despre fața omului) a se înroși (din cauza unui aflux de sânge). ♦ Fig. A se înflăcăra, a se entuziasma. [Pr.: -pă-ia] – În + văpaie. DOOM
învăpăiá (a ~) vb., ind. prez. 3 învăpăiáză, 1 pl. învăpăiém; conj. prez. 3 să învăpăiéze; ger. învăpăínd
învăpăiarăm
ÎNVĂPĂIÁ, învăpăiez, vb. I. Refl. A se aprinde ca o văpaie; p. ext. (despre fața omului) a se înroși (din cauza unui aflux de sânge). ♦ Fig. A se înflăcăra, a se entuziasma. [Pr.: -pă-ia] – În + văpaie. DOOM
învăpăiá (a ~) vb., ind. prez. 3 învăpăiáză, 1 pl. învăpăiém; conj. prez. 3 să învăpăiéze; ger. învăpăínd
învăpăiarăți
ÎNVĂPĂIÁ, învăpăiez, vb. I. Refl. A se aprinde ca o văpaie; p. ext. (despre fața omului) a se înroși (din cauza unui aflux de sânge). ♦ Fig. A se înflăcăra, a se entuziasma. [Pr.: -pă-ia] – În + văpaie. DOOM
învăpăiá (a ~) vb., ind. prez. 3 învăpăiáză, 1 pl. învăpăiém; conj. prez. 3 să învăpăiéze; ger. învăpăínd
învăpăiase
ÎNVĂPĂIÁ, învăpăiez, vb. I. Refl. A se aprinde ca o văpaie; p. ext. (despre fața omului) a se înroși (din cauza unui aflux de sânge). ♦ Fig. A se înflăcăra, a se entuziasma. [Pr.: -pă-ia] – În + văpaie. DOOM
învăpăiá (a ~) vb., ind. prez. 3 învăpăiáză, 1 pl. învăpăiém; conj. prez. 3 să învăpăiéze; ger. învăpăínd
învăpăiasem
ÎNVĂPĂIÁ, învăpăiez, vb. I. Refl. A se aprinde ca o văpaie; p. ext. (despre fața omului) a se înroși (din cauza unui aflux de sânge). ♦ Fig. A se înflăcăra, a se entuziasma. [Pr.: -pă-ia] – În + văpaie. DOOM
învăpăiá (a ~) vb., ind. prez. 3 învăpăiáză, 1 pl. învăpăiém; conj. prez. 3 să învăpăiéze; ger. învăpăínd
învăpăiaseră
ÎNVĂPĂIÁ, învăpăiez, vb. I. Refl. A se aprinde ca o văpaie; p. ext. (despre fața omului) a se înroși (din cauza unui aflux de sânge). ♦ Fig. A se înflăcăra, a se entuziasma. [Pr.: -pă-ia] – În + văpaie. DOOM
învăpăiá (a ~) vb., ind. prez. 3 învăpăiáză, 1 pl. învăpăiém; conj. prez. 3 să învăpăiéze; ger. învăpăínd
învăpăiaserăm
ÎNVĂPĂIÁ, învăpăiez, vb. I. Refl. A se aprinde ca o văpaie; p. ext. (despre fața omului) a se înroși (din cauza unui aflux de sânge). ♦ Fig. A se înflăcăra, a se entuziasma. [Pr.: -pă-ia] – În + văpaie. DOOM
învăpăiá (a ~) vb., ind. prez. 3 învăpăiáză, 1 pl. învăpăiém; conj. prez. 3 să învăpăiéze; ger. învăpăínd
învăpăiaserăți
ÎNVĂPĂIÁ, învăpăiez, vb. I. Refl. A se aprinde ca o văpaie; p. ext. (despre fața omului) a se înroși (din cauza unui aflux de sânge). ♦ Fig. A se înflăcăra, a se entuziasma. [Pr.: -pă-ia] – În + văpaie. DOOM
învăpăiá (a ~) vb., ind. prez. 3 învăpăiáză, 1 pl. învăpăiém; conj. prez. 3 să învăpăiéze; ger. învăpăínd
învăpăiaseși
ÎNVĂPĂIÁ, învăpăiez, vb. I. Refl. A se aprinde ca o văpaie; p. ext. (despre fața omului) a se înroși (din cauza unui aflux de sânge). ♦ Fig. A se înflăcăra, a se entuziasma. [Pr.: -pă-ia] – În + văpaie. DOOM
învăpăiá (a ~) vb., ind. prez. 3 învăpăiáză, 1 pl. învăpăiém; conj. prez. 3 să învăpăiéze; ger. învăpăínd
învăpăiaseți
ÎNVĂPĂIÁ, învăpăiez, vb. I. Refl. A se aprinde ca o văpaie; p. ext. (despre fața omului) a se înroși (din cauza unui aflux de sânge). ♦ Fig. A se înflăcăra, a se entuziasma. [Pr.: -pă-ia] – În + văpaie. DOOM
învăpăiá (a ~) vb., ind. prez. 3 învăpăiáză, 1 pl. învăpăiém; conj. prez. 3 să învăpăiéze; ger. învăpăínd
învăpăiat
ÎNVĂPĂIÁ, învăpăiez, vb. I. Refl. A se aprinde ca o văpaie; p. ext. (despre fața omului) a se înroși (din cauza unui aflux de sânge). ♦ Fig. A se înflăcăra, a se entuziasma. [Pr.: -pă-ia] – În + văpaie. DOOM
învăpăiá (a ~) vb., ind. prez. 3 învăpăiáză, 1 pl. învăpăiém; conj. prez. 3 să învăpăiéze; ger. învăpăínd
învăpăiat
ÎNVĂPĂIÁT, -Ă, învăpăiați, -te, adj. 1. Care arde cu văpăi, aprins (ca o văpaie); p. ext. (despre fața omului) înroșit ca focul; fig. (despre ochi sau privire) scânteietor, arzător. 2. Fig. Înflăcărat, entuziasmat; pasionat. ♦ Iute, aprig. – V. învăpăia.
învăpăiata
ÎNVĂPĂIÁT, -Ă, învăpăiați, -te, adj. 1. Care arde cu văpăi, aprins (ca o văpaie); p. ext. (despre fața omului) înroșit ca focul; fig. (despre ochi sau privire) scânteietor, arzător. 2. Fig. Înflăcărat, entuziasmat; pasionat. ♦ Iute, aprig. – V. învăpăia.
învăpăiate
ÎNVĂPĂIÁT, -Ă, învăpăiați, -te, adj. 1. Care arde cu văpăi, aprins (ca o văpaie); p. ext. (despre fața omului) înroșit ca focul; fig. (despre ochi sau privire) scânteietor, arzător. 2. Fig. Înflăcărat, entuziasmat; pasionat. ♦ Iute, aprig. – V. învăpăia.
învăpăiatei
ÎNVĂPĂIÁT, -Ă, învăpăiați, -te, adj. 1. Care arde cu văpăi, aprins (ca o văpaie); p. ext. (despre fața omului) înroșit ca focul; fig. (despre ochi sau privire) scânteietor, arzător. 2. Fig. Înflăcărat, entuziasmat; pasionat. ♦ Iute, aprig. – V. învăpăia.
învăpăiatele
ÎNVĂPĂIÁT, -Ă, învăpăiați, -te, adj. 1. Care arde cu văpăi, aprins (ca o văpaie); p. ext. (despre fața omului) înroșit ca focul; fig. (despre ochi sau privire) scânteietor, arzător. 2. Fig. Înflăcărat, entuziasmat; pasionat. ♦ Iute, aprig. – V. învăpăia.
învăpăiatelor
ÎNVĂPĂIÁT, -Ă, învăpăiați, -te, adj. 1. Care arde cu văpăi, aprins (ca o văpaie); p. ext. (despre fața omului) înroșit ca focul; fig. (despre ochi sau privire) scânteietor, arzător. 2. Fig. Înflăcărat, entuziasmat; pasionat. ♦ Iute, aprig. – V. învăpăia.
învăpăiatul
ÎNVĂPĂIÁT, -Ă, învăpăiați, -te, adj. 1. Care arde cu văpăi, aprins (ca o văpaie); p. ext. (despre fața omului) înroșit ca focul; fig. (despre ochi sau privire) scânteietor, arzător. 2. Fig. Înflăcărat, entuziasmat; pasionat. ♦ Iute, aprig. – V. învăpăia.
învăpăiatului
ÎNVĂPĂIÁT, -Ă, învăpăiați, -te, adj. 1. Care arde cu văpăi, aprins (ca o văpaie); p. ext. (despre fața omului) înroșit ca focul; fig. (despre ochi sau privire) scânteietor, arzător. 2. Fig. Înflăcărat, entuziasmat; pasionat. ♦ Iute, aprig. – V. învăpăia.
învăpăiau
ÎNVĂPĂIÁ, învăpăiez, vb. I. Refl. A se aprinde ca o văpaie; p. ext. (despre fața omului) a se înroși (din cauza unui aflux de sânge). ♦ Fig. A se înflăcăra, a se entuziasma. [Pr.: -pă-ia] – În + văpaie. DOOM
învăpăiá (a ~) vb., ind. prez. 3 învăpăiáză, 1 pl. învăpăiém; conj. prez. 3 să învăpăiéze; ger. învăpăínd
învăpăiază
ÎNVĂPĂIÁ, învăpăiez, vb. I. Refl. A se aprinde ca o văpaie; p. ext. (despre fața omului) a se înroși (din cauza unui aflux de sânge). ♦ Fig. A se înflăcăra, a se entuziasma. [Pr.: -pă-ia] – În + văpaie. DOOM
învăpăiá (a ~) vb., ind. prez. 3 învăpăiáză, 1 pl. învăpăiém; conj. prez. 3 să învăpăiéze; ger. învăpăínd
învăpăiași
ÎNVĂPĂIÁ, învăpăiez, vb. I. Refl. A se aprinde ca o văpaie; p. ext. (despre fața omului) a se înroși (din cauza unui aflux de sânge). ♦ Fig. A se înflăcăra, a se entuziasma. [Pr.: -pă-ia] – În + văpaie. DOOM
învăpăiá (a ~) vb., ind. prez. 3 învăpăiáză, 1 pl. învăpăiém; conj. prez. 3 să învăpăiéze; ger. învăpăínd
învăpăiați
ÎNVĂPĂIÁ, învăpăiez, vb. I. Refl. A se aprinde ca o văpaie; p. ext. (despre fața omului) a se înroși (din cauza unui aflux de sânge). ♦ Fig. A se înflăcăra, a se entuziasma. [Pr.: -pă-ia] – În + văpaie. DOOM
învăpăiá (a ~) vb., ind. prez. 3 învăpăiáză, 1 pl. învăpăiém; conj. prez. 3 să învăpăiéze; ger. învăpăínd
învăpăiați
ÎNVĂPĂIÁT, -Ă, învăpăiați, -te, adj. 1. Care arde cu văpăi, aprins (ca o văpaie); p. ext. (despre fața omului) înroșit ca focul; fig. (despre ochi sau privire) scânteietor, arzător. 2. Fig. Înflăcărat, entuziasmat; pasionat. ♦ Iute, aprig. – V. învăpăia.
învăpăiații
ÎNVĂPĂIÁT, -Ă, învăpăiați, -te, adj. 1. Care arde cu văpăi, aprins (ca o văpaie); p. ext. (despre fața omului) înroșit ca focul; fig. (despre ochi sau privire) scânteietor, arzător. 2. Fig. Înflăcărat, entuziasmat; pasionat. ♦ Iute, aprig. – V. învăpăia.
învăpăiaților
ÎNVĂPĂIÁT, -Ă, învăpăiați, -te, adj. 1. Care arde cu văpăi, aprins (ca o văpaie); p. ext. (despre fața omului) înroșit ca focul; fig. (despre ochi sau privire) scânteietor, arzător. 2. Fig. Înflăcărat, entuziasmat; pasionat. ♦ Iute, aprig. – V. învăpăia.
învăpăie
ÎNVĂPĂIÁ, învăpăiez, vb. I. Refl. A se aprinde ca o văpaie; p. ext. (despre fața omului) a se înroși (din cauza unui aflux de sânge). ♦ Fig. A se înflăcăra, a se entuziasma. [Pr.: -pă-ia] – În + văpaie. DOOM
învăpăiá (a ~) vb., ind. prez. 3 învăpăiáză, 1 pl. învăpăiém; conj. prez. 3 să învăpăiéze; ger. învăpăínd
învăpăiem
ÎNVĂPĂIÁ, învăpăiez, vb. I. Refl. A se aprinde ca o văpaie; p. ext. (despre fața omului) a se înroși (din cauza unui aflux de sânge). ♦ Fig. A se înflăcăra, a se entuziasma. [Pr.: -pă-ia] – În + văpaie. DOOM
învăpăiá (a ~) vb., ind. prez. 3 învăpăiáză, 1 pl. învăpăiém; conj. prez. 3 să învăpăiéze; ger. învăpăínd
învăpăiere
ÎNVĂPĂIÁ, învăpăiez, vb. I. Refl. A se aprinde ca o văpaie; p. ext. (despre fața omului) a se înroși (din cauza unui aflux de sânge). ♦ Fig. A se înflăcăra, a se entuziasma. [Pr.: -pă-ia] – În + văpaie. DOOM
învăpăiá (a ~) vb., ind. prez. 3 învăpăiáză, 1 pl. învăpăiém; conj. prez. 3 să învăpăiéze; ger. învăpăínd
învăpăiere
ÎNVĂPĂIÉRE, învăpăieri, s. f. Acțiunea de a se învăpăia și rezultatul ei; aprindere; fig. înflăcărare, ardoare, însuflețire. – V. învăpăia. DOOM
învăpăiére s. f., g.-d. art. învăpăiérii; pl. învăpăiéri
învăpăierea
ÎNVĂPĂIÉRE, învăpăieri, s. f. Acțiunea de a se învăpăia și rezultatul ei; aprindere; fig. înflăcărare, ardoare, însuflețire. – V. învăpăia. DOOM
învăpăiére s. f., g.-d. art. învăpăiérii; pl. învăpăiéri
învăpăieri
ÎNVĂPĂIÉRE, învăpăieri, s. f. Acțiunea de a se învăpăia și rezultatul ei; aprindere; fig. înflăcărare, ardoare, însuflețire. – V. învăpăia. DOOM
învăpăiére s. f., g.-d. art. învăpăiérii; pl. învăpăiéri
învăpăierii
ÎNVĂPĂIÉRE, învăpăieri, s. f. Acțiunea de a se învăpăia și rezultatul ei; aprindere; fig. înflăcărare, ardoare, însuflețire. – V. învăpăia. DOOM
învăpăiére s. f., g.-d. art. învăpăiérii; pl. învăpăiéri
învăpăierile
ÎNVĂPĂIÉRE, învăpăieri, s. f. Acțiunea de a se învăpăia și rezultatul ei; aprindere; fig. înflăcărare, ardoare, însuflețire. – V. învăpăia. DOOM
învăpăiére s. f., g.-d. art. învăpăiérii; pl. învăpăiéri
învăpăierilor
ÎNVĂPĂIÉRE, învăpăieri, s. f. Acțiunea de a se învăpăia și rezultatul ei; aprindere; fig. înflăcărare, ardoare, însuflețire. – V. învăpăia. DOOM
învăpăiére s. f., g.-d. art. învăpăiérii; pl. învăpăiéri
învăpăiez
ÎNVĂPĂIÁ, învăpăiez, vb. I. Refl. A se aprinde ca o văpaie; p. ext. (despre fața omului) a se înroși (din cauza unui aflux de sânge). ♦ Fig. A se înflăcăra, a se entuziasma. [Pr.: -pă-ia] – În + văpaie. DOOM
învăpăiá (a ~) vb., ind. prez. 3 învăpăiáză, 1 pl. învăpăiém; conj. prez. 3 să învăpăiéze; ger. învăpăínd
învăpăieze
ÎNVĂPĂIÁ, învăpăiez, vb. I. Refl. A se aprinde ca o văpaie; p. ext. (despre fața omului) a se înroși (din cauza unui aflux de sânge). ♦ Fig. A se înflăcăra, a se entuziasma. [Pr.: -pă-ia] – În + văpaie. DOOM
învăpăiá (a ~) vb., ind. prez. 3 învăpăiáză, 1 pl. învăpăiém; conj. prez. 3 să învăpăiéze; ger. învăpăínd
învăpăiezi
ÎNVĂPĂIÁ, învăpăiez, vb. I. Refl. A se aprinde ca o văpaie; p. ext. (despre fața omului) a se înroși (din cauza unui aflux de sânge). ♦ Fig. A se înflăcăra, a se entuziasma. [Pr.: -pă-ia] – În + văpaie. DOOM
învăpăiá (a ~) vb., ind. prez. 3 învăpăiáză, 1 pl. învăpăiém; conj. prez. 3 să învăpăiéze; ger. învăpăínd
învăpăind
ÎNVĂPĂIÁ, învăpăiez, vb. I. Refl. A se aprinde ca o văpaie; p. ext. (despre fața omului) a se înroși (din cauza unui aflux de sânge). ♦ Fig. A se înflăcăra, a se entuziasma. [Pr.: -pă-ia] – În + văpaie. DOOM
învăpăiá (a ~) vb., ind. prez. 3 învăpăiáză, 1 pl. învăpăiém; conj. prez. 3 să învăpăiéze; ger. învăpăínd
învărnici
învărnicí (învărnicésc, învărnicít), vb. – (Olt., Banat) – A înfrăți. Sb. vernik „prieten”, apropiat de văr prin etimologie populară (Pușcariu, Dacor., VII, 123; DAR).
învăsc
ÎNVÉȘTE, învésc, vb. III. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) îmbrăca. [Perf. s. învăscui, part. învăscut. – Var.: înveștí vb. IV] – Lat. investire. DOOM
învéște (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învésc, 2 sg. învéști, perf. s. 1 sg. învăscúi; conj. prez. 3 să înveáscă; part. învăscút
învăscu
ÎNVÉȘTE, învésc, vb. III. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) îmbrăca. [Perf. s. învăscui, part. învăscut. – Var.: înveștí vb. IV] – Lat. investire. DOOM
învéște (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învésc, 2 sg. învéști, perf. s. 1 sg. învăscúi; conj. prez. 3 să înveáscă; part. învăscút
învăscui
ÎNVÉȘTE, învésc, vb. III. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) îmbrăca. [Perf. s. învăscui, part. învăscut. – Var.: înveștí vb. IV] – Lat. investire. DOOM
învéște (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învésc, 2 sg. învéști, perf. s. 1 sg. învăscúi; conj. prez. 3 să înveáscă; part. învăscút
învăscură
ÎNVÉȘTE, învésc, vb. III. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) îmbrăca. [Perf. s. învăscui, part. învăscut. – Var.: înveștí vb. IV] – Lat. investire. DOOM
învéște (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învésc, 2 sg. învéști, perf. s. 1 sg. învăscúi; conj. prez. 3 să înveáscă; part. învăscút
învăscurăm
ÎNVÉȘTE, învésc, vb. III. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) îmbrăca. [Perf. s. învăscui, part. învăscut. – Var.: înveștí vb. IV] – Lat. investire. DOOM
învéște (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învésc, 2 sg. învéști, perf. s. 1 sg. învăscúi; conj. prez. 3 să înveáscă; part. învăscút
învăscurăți
ÎNVÉȘTE, învésc, vb. III. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) îmbrăca. [Perf. s. învăscui, part. învăscut. – Var.: înveștí vb. IV] – Lat. investire. DOOM
învéște (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învésc, 2 sg. învéști, perf. s. 1 sg. învăscúi; conj. prez. 3 să înveáscă; part. învăscút
învăscuse
ÎNVÉȘTE, învésc, vb. III. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) îmbrăca. [Perf. s. învăscui, part. învăscut. – Var.: înveștí vb. IV] – Lat. investire. DOOM
învéște (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învésc, 2 sg. învéști, perf. s. 1 sg. învăscúi; conj. prez. 3 să înveáscă; part. învăscút
învăscusem
ÎNVÉȘTE, învésc, vb. III. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) îmbrăca. [Perf. s. învăscui, part. învăscut. – Var.: înveștí vb. IV] – Lat. investire. DOOM
învéște (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învésc, 2 sg. învéști, perf. s. 1 sg. învăscúi; conj. prez. 3 să înveáscă; part. învăscút
învăscuseră
ÎNVÉȘTE, învésc, vb. III. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) îmbrăca. [Perf. s. învăscui, part. învăscut. – Var.: înveștí vb. IV] – Lat. investire. DOOM
învéște (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învésc, 2 sg. învéști, perf. s. 1 sg. învăscúi; conj. prez. 3 să înveáscă; part. învăscút
învăscuserăm
ÎNVÉȘTE, învésc, vb. III. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) îmbrăca. [Perf. s. învăscui, part. învăscut. – Var.: înveștí vb. IV] – Lat. investire. DOOM
învéște (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învésc, 2 sg. învéști, perf. s. 1 sg. învăscúi; conj. prez. 3 să înveáscă; part. învăscút
învăscuserăți
ÎNVÉȘTE, învésc, vb. III. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) îmbrăca. [Perf. s. învăscui, part. învăscut. – Var.: înveștí vb. IV] – Lat. investire. DOOM
învéște (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învésc, 2 sg. învéști, perf. s. 1 sg. învăscúi; conj. prez. 3 să înveáscă; part. învăscút
învăscuseși
ÎNVÉȘTE, învésc, vb. III. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) îmbrăca. [Perf. s. învăscui, part. învăscut. – Var.: înveștí vb. IV] – Lat. investire. DOOM
învéște (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învésc, 2 sg. învéști, perf. s. 1 sg. învăscúi; conj. prez. 3 să înveáscă; part. învăscút
învăscuseți
ÎNVÉȘTE, învésc, vb. III. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) îmbrăca. [Perf. s. învăscui, part. învăscut. – Var.: înveștí vb. IV] – Lat. investire. DOOM
învéște (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învésc, 2 sg. învéști, perf. s. 1 sg. învăscúi; conj. prez. 3 să înveáscă; part. învăscút
învăscut
ÎNVĂSCÚT, -Ă, învăscuți, -te, adj. (Înv.) Care este îmbrăcat, acoperit, înfășurat, învelit. – V. învește.
învăscut
ÎNVÉȘTE, învésc, vb. III. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) îmbrăca. [Perf. s. învăscui, part. învăscut. – Var.: înveștí vb. IV] – Lat. investire. DOOM
învéște (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învésc, 2 sg. învéști, perf. s. 1 sg. învăscúi; conj. prez. 3 să înveáscă; part. învăscút
învăscuși
ÎNVÉȘTE, învésc, vb. III. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) îmbrăca. [Perf. s. învăscui, part. învăscut. – Var.: înveștí vb. IV] – Lat. investire. DOOM
învéște (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învésc, 2 sg. învéști, perf. s. 1 sg. învăscúi; conj. prez. 3 să înveáscă; part. învăscút
învăscând
ÎNVÉȘTE, învésc, vb. III. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) îmbrăca. [Perf. s. învăscui, part. învăscut. – Var.: înveștí vb. IV] – Lat. investire. DOOM
învéște (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învésc, 2 sg. învéști, perf. s. 1 sg. învăscúi; conj. prez. 3 să înveáscă; part. învăscút
învăscînd
ÎNVÉȘTE, învésc, vb. III. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) îmbrăca. [Perf. s. învăscui, part. învăscut. – Var.: înveștí vb. IV] – Lat. investire. DOOM
învéște (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învésc, 2 sg. învéști, perf. s. 1 sg. învăscúi; conj. prez. 3 să înveáscă; part. învăscút
învăț
ÎNVẮȚ s. n. 1. Obicei, obișnuință, nărav, deprindere (rea). 2. Povață, sfat, îndemn. – Din învăța (derivat regresiv). DOOM
învắț s. n.
învăț
ÎNVĂȚÁ, învắț, vb. I. 1. Tranz. A transmite cuiva (sistematic) cunoștințe și deprinderi dintr-un domeniu oarecare; a iniția pe cineva într-o meserie, știință, artă etc. 2. Tranz. A sfătui, a povățui pe cineva să facă ceva (arătându-i cum să procedeze). 3. Tranz. A dobândi cunoștințe prin studiu, a ajunge prin muncă sistematică să cunoști o meserie, o artă, o limbă etc.; a studia. ♦ A-și întipări în minte ceva pentru a putea reproduce; a memora. 4. Tranz. și refl. A (se) deprinde, a (se) obișnui, a (se) familiariza. 5. Tranz. A trage o învățătură, a căpăta experiență. ◊ Expr. (Tranz. și refl.) A (se) învăța minte = a câștiga sau a face să câștige experiență, a trage sau a face să tragă învățăminte dintr-o întâmplare neplăcută. – Lat. *invitiare (< vitium „viciu”). DOOM
învățá (a ~) vb., ind. prez. 3 înváță
învățai
ÎNVĂȚÁ, învắț, vb. I. 1. Tranz. A transmite cuiva (sistematic) cunoștințe și deprinderi dintr-un domeniu oarecare; a iniția pe cineva într-o meserie, știință, artă etc. 2. Tranz. A sfătui, a povățui pe cineva să facă ceva (arătându-i cum să procedeze). 3. Tranz. A dobândi cunoștințe prin studiu, a ajunge prin muncă sistematică să cunoști o meserie, o artă, o limbă etc.; a studia. ♦ A-și întipări în minte ceva pentru a putea reproduce; a memora. 4. Tranz. și refl. A (se) deprinde, a (se) obișnui, a (se) familiariza. 5. Tranz. A trage o învățătură, a căpăta experiență. ◊ Expr. (Tranz. și refl.) A (se) învăța minte = a câștiga sau a face să câștige experiență, a trage sau a face să tragă învățăminte dintr-o întâmplare neplăcută. – Lat. *invitiare (< vitium „viciu”). DOOM
învățá (a ~) vb., ind. prez. 3 înváță
învățam
ÎNVĂȚÁ, învắț, vb. I. 1. Tranz. A transmite cuiva (sistematic) cunoștințe și deprinderi dintr-un domeniu oarecare; a iniția pe cineva într-o meserie, știință, artă etc. 2. Tranz. A sfătui, a povățui pe cineva să facă ceva (arătându-i cum să procedeze). 3. Tranz. A dobândi cunoștințe prin studiu, a ajunge prin muncă sistematică să cunoști o meserie, o artă, o limbă etc.; a studia. ♦ A-și întipări în minte ceva pentru a putea reproduce; a memora. 4. Tranz. și refl. A (se) deprinde, a (se) obișnui, a (se) familiariza. 5. Tranz. A trage o învățătură, a căpăta experiență. ◊ Expr. (Tranz. și refl.) A (se) învăța minte = a câștiga sau a face să câștige experiență, a trage sau a face să tragă învățăminte dintr-o întâmplare neplăcută. – Lat. *invitiare (< vitium „viciu”). DOOM
învățá (a ~) vb., ind. prez. 3 înváță
învățare
ÎNVĂȚÁ, învắț, vb. I. 1. Tranz. A transmite cuiva (sistematic) cunoștințe și deprinderi dintr-un domeniu oarecare; a iniția pe cineva într-o meserie, știință, artă etc. 2. Tranz. A sfătui, a povățui pe cineva să facă ceva (arătându-i cum să procedeze). 3. Tranz. A dobândi cunoștințe prin studiu, a ajunge prin muncă sistematică să cunoști o meserie, o artă, o limbă etc.; a studia. ♦ A-și întipări în minte ceva pentru a putea reproduce; a memora. 4. Tranz. și refl. A (se) deprinde, a (se) obișnui, a (se) familiariza. 5. Tranz. A trage o învățătură, a căpăta experiență. ◊ Expr. (Tranz. și refl.) A (se) învăța minte = a câștiga sau a face să câștige experiență, a trage sau a face să tragă învățăminte dintr-o întâmplare neplăcută. – Lat. *invitiare (< vitium „viciu”). DOOM
învățá (a ~) vb., ind. prez. 3 înváță
învățare
ÎNVĂȚÁRE, învățări, s. f. Acțiunea de a (se) învăța și rezultatul ei; instruire, învățătură, studiu, învățat1. – V. învăța. DOOM
învățáre s. f., g.-d. art. învățắrii; pl. învățắri
învățarea
ÎNVĂȚÁRE, învățări, s. f. Acțiunea de a (se) învăța și rezultatul ei; instruire, învățătură, studiu, învățat1. – V. învăța. DOOM
învățáre s. f., g.-d. art. învățắrii; pl. învățắri
învățară
ÎNVĂȚÁ, învắț, vb. I. 1. Tranz. A transmite cuiva (sistematic) cunoștințe și deprinderi dintr-un domeniu oarecare; a iniția pe cineva într-o meserie, știință, artă etc. 2. Tranz. A sfătui, a povățui pe cineva să facă ceva (arătându-i cum să procedeze). 3. Tranz. A dobândi cunoștințe prin studiu, a ajunge prin muncă sistematică să cunoști o meserie, o artă, o limbă etc.; a studia. ♦ A-și întipări în minte ceva pentru a putea reproduce; a memora. 4. Tranz. și refl. A (se) deprinde, a (se) obișnui, a (se) familiariza. 5. Tranz. A trage o învățătură, a căpăta experiență. ◊ Expr. (Tranz. și refl.) A (se) învăța minte = a câștiga sau a face să câștige experiență, a trage sau a face să tragă învățăminte dintr-o întâmplare neplăcută. – Lat. *invitiare (< vitium „viciu”). DOOM
învățá (a ~) vb., ind. prez. 3 înváță
învățarăm
ÎNVĂȚÁ, învắț, vb. I. 1. Tranz. A transmite cuiva (sistematic) cunoștințe și deprinderi dintr-un domeniu oarecare; a iniția pe cineva într-o meserie, știință, artă etc. 2. Tranz. A sfătui, a povățui pe cineva să facă ceva (arătându-i cum să procedeze). 3. Tranz. A dobândi cunoștințe prin studiu, a ajunge prin muncă sistematică să cunoști o meserie, o artă, o limbă etc.; a studia. ♦ A-și întipări în minte ceva pentru a putea reproduce; a memora. 4. Tranz. și refl. A (se) deprinde, a (se) obișnui, a (se) familiariza. 5. Tranz. A trage o învățătură, a căpăta experiență. ◊ Expr. (Tranz. și refl.) A (se) învăța minte = a câștiga sau a face să câștige experiență, a trage sau a face să tragă învățăminte dintr-o întâmplare neplăcută. – Lat. *invitiare (< vitium „viciu”). DOOM
învățá (a ~) vb., ind. prez. 3 înváță
învățarăți
ÎNVĂȚÁ, învắț, vb. I. 1. Tranz. A transmite cuiva (sistematic) cunoștințe și deprinderi dintr-un domeniu oarecare; a iniția pe cineva într-o meserie, știință, artă etc. 2. Tranz. A sfătui, a povățui pe cineva să facă ceva (arătându-i cum să procedeze). 3. Tranz. A dobândi cunoștințe prin studiu, a ajunge prin muncă sistematică să cunoști o meserie, o artă, o limbă etc.; a studia. ♦ A-și întipări în minte ceva pentru a putea reproduce; a memora. 4. Tranz. și refl. A (se) deprinde, a (se) obișnui, a (se) familiariza. 5. Tranz. A trage o învățătură, a căpăta experiență. ◊ Expr. (Tranz. și refl.) A (se) învăța minte = a câștiga sau a face să câștige experiență, a trage sau a face să tragă învățăminte dintr-o întâmplare neplăcută. – Lat. *invitiare (< vitium „viciu”). DOOM
învățá (a ~) vb., ind. prez. 3 înváță
învățase
ÎNVĂȚÁ, învắț, vb. I. 1. Tranz. A transmite cuiva (sistematic) cunoștințe și deprinderi dintr-un domeniu oarecare; a iniția pe cineva într-o meserie, știință, artă etc. 2. Tranz. A sfătui, a povățui pe cineva să facă ceva (arătându-i cum să procedeze). 3. Tranz. A dobândi cunoștințe prin studiu, a ajunge prin muncă sistematică să cunoști o meserie, o artă, o limbă etc.; a studia. ♦ A-și întipări în minte ceva pentru a putea reproduce; a memora. 4. Tranz. și refl. A (se) deprinde, a (se) obișnui, a (se) familiariza. 5. Tranz. A trage o învățătură, a căpăta experiență. ◊ Expr. (Tranz. și refl.) A (se) învăța minte = a câștiga sau a face să câștige experiență, a trage sau a face să tragă învățăminte dintr-o întâmplare neplăcută. – Lat. *invitiare (< vitium „viciu”). DOOM
învățá (a ~) vb., ind. prez. 3 înváță
învățasem
ÎNVĂȚÁ, învắț, vb. I. 1. Tranz. A transmite cuiva (sistematic) cunoștințe și deprinderi dintr-un domeniu oarecare; a iniția pe cineva într-o meserie, știință, artă etc. 2. Tranz. A sfătui, a povățui pe cineva să facă ceva (arătându-i cum să procedeze). 3. Tranz. A dobândi cunoștințe prin studiu, a ajunge prin muncă sistematică să cunoști o meserie, o artă, o limbă etc.; a studia. ♦ A-și întipări în minte ceva pentru a putea reproduce; a memora. 4. Tranz. și refl. A (se) deprinde, a (se) obișnui, a (se) familiariza. 5. Tranz. A trage o învățătură, a căpăta experiență. ◊ Expr. (Tranz. și refl.) A (se) învăța minte = a câștiga sau a face să câștige experiență, a trage sau a face să tragă învățăminte dintr-o întâmplare neplăcută. – Lat. *invitiare (< vitium „viciu”). DOOM
învățá (a ~) vb., ind. prez. 3 înváță
învățaseră
ÎNVĂȚÁ, învắț, vb. I. 1. Tranz. A transmite cuiva (sistematic) cunoștințe și deprinderi dintr-un domeniu oarecare; a iniția pe cineva într-o meserie, știință, artă etc. 2. Tranz. A sfătui, a povățui pe cineva să facă ceva (arătându-i cum să procedeze). 3. Tranz. A dobândi cunoștințe prin studiu, a ajunge prin muncă sistematică să cunoști o meserie, o artă, o limbă etc.; a studia. ♦ A-și întipări în minte ceva pentru a putea reproduce; a memora. 4. Tranz. și refl. A (se) deprinde, a (se) obișnui, a (se) familiariza. 5. Tranz. A trage o învățătură, a căpăta experiență. ◊ Expr. (Tranz. și refl.) A (se) învăța minte = a câștiga sau a face să câștige experiență, a trage sau a face să tragă învățăminte dintr-o întâmplare neplăcută. – Lat. *invitiare (< vitium „viciu”). DOOM
învățá (a ~) vb., ind. prez. 3 înváță
învățaserăm
ÎNVĂȚÁ, învắț, vb. I. 1. Tranz. A transmite cuiva (sistematic) cunoștințe și deprinderi dintr-un domeniu oarecare; a iniția pe cineva într-o meserie, știință, artă etc. 2. Tranz. A sfătui, a povățui pe cineva să facă ceva (arătându-i cum să procedeze). 3. Tranz. A dobândi cunoștințe prin studiu, a ajunge prin muncă sistematică să cunoști o meserie, o artă, o limbă etc.; a studia. ♦ A-și întipări în minte ceva pentru a putea reproduce; a memora. 4. Tranz. și refl. A (se) deprinde, a (se) obișnui, a (se) familiariza. 5. Tranz. A trage o învățătură, a căpăta experiență. ◊ Expr. (Tranz. și refl.) A (se) învăța minte = a câștiga sau a face să câștige experiență, a trage sau a face să tragă învățăminte dintr-o întâmplare neplăcută. – Lat. *invitiare (< vitium „viciu”). DOOM
învățá (a ~) vb., ind. prez. 3 înváță
învățaserăți
ÎNVĂȚÁ, învắț, vb. I. 1. Tranz. A transmite cuiva (sistematic) cunoștințe și deprinderi dintr-un domeniu oarecare; a iniția pe cineva într-o meserie, știință, artă etc. 2. Tranz. A sfătui, a povățui pe cineva să facă ceva (arătându-i cum să procedeze). 3. Tranz. A dobândi cunoștințe prin studiu, a ajunge prin muncă sistematică să cunoști o meserie, o artă, o limbă etc.; a studia. ♦ A-și întipări în minte ceva pentru a putea reproduce; a memora. 4. Tranz. și refl. A (se) deprinde, a (se) obișnui, a (se) familiariza. 5. Tranz. A trage o învățătură, a căpăta experiență. ◊ Expr. (Tranz. și refl.) A (se) învăța minte = a câștiga sau a face să câștige experiență, a trage sau a face să tragă învățăminte dintr-o întâmplare neplăcută. – Lat. *invitiare (< vitium „viciu”). DOOM
învățá (a ~) vb., ind. prez. 3 înváță
învățaseși
ÎNVĂȚÁ, învắț, vb. I. 1. Tranz. A transmite cuiva (sistematic) cunoștințe și deprinderi dintr-un domeniu oarecare; a iniția pe cineva într-o meserie, știință, artă etc. 2. Tranz. A sfătui, a povățui pe cineva să facă ceva (arătându-i cum să procedeze). 3. Tranz. A dobândi cunoștințe prin studiu, a ajunge prin muncă sistematică să cunoști o meserie, o artă, o limbă etc.; a studia. ♦ A-și întipări în minte ceva pentru a putea reproduce; a memora. 4. Tranz. și refl. A (se) deprinde, a (se) obișnui, a (se) familiariza. 5. Tranz. A trage o învățătură, a căpăta experiență. ◊ Expr. (Tranz. și refl.) A (se) învăța minte = a câștiga sau a face să câștige experiență, a trage sau a face să tragă învățăminte dintr-o întâmplare neplăcută. – Lat. *invitiare (< vitium „viciu”). DOOM
învățá (a ~) vb., ind. prez. 3 înváță
învățaseți
ÎNVĂȚÁ, învắț, vb. I. 1. Tranz. A transmite cuiva (sistematic) cunoștințe și deprinderi dintr-un domeniu oarecare; a iniția pe cineva într-o meserie, știință, artă etc. 2. Tranz. A sfătui, a povățui pe cineva să facă ceva (arătându-i cum să procedeze). 3. Tranz. A dobândi cunoștințe prin studiu, a ajunge prin muncă sistematică să cunoști o meserie, o artă, o limbă etc.; a studia. ♦ A-și întipări în minte ceva pentru a putea reproduce; a memora. 4. Tranz. și refl. A (se) deprinde, a (se) obișnui, a (se) familiariza. 5. Tranz. A trage o învățătură, a căpăta experiență. ◊ Expr. (Tranz. și refl.) A (se) învăța minte = a câștiga sau a face să câștige experiență, a trage sau a face să tragă învățăminte dintr-o întâmplare neplăcută. – Lat. *invitiare (< vitium „viciu”). DOOM
învățá (a ~) vb., ind. prez. 3 înváță
învățat
ÎNVĂȚÁ, învắț, vb. I. 1. Tranz. A transmite cuiva (sistematic) cunoștințe și deprinderi dintr-un domeniu oarecare; a iniția pe cineva într-o meserie, știință, artă etc. 2. Tranz. A sfătui, a povățui pe cineva să facă ceva (arătându-i cum să procedeze). 3. Tranz. A dobândi cunoștințe prin studiu, a ajunge prin muncă sistematică să cunoști o meserie, o artă, o limbă etc.; a studia. ♦ A-și întipări în minte ceva pentru a putea reproduce; a memora. 4. Tranz. și refl. A (se) deprinde, a (se) obișnui, a (se) familiariza. 5. Tranz. A trage o învățătură, a căpăta experiență. ◊ Expr. (Tranz. și refl.) A (se) învăța minte = a câștiga sau a face să câștige experiență, a trage sau a face să tragă învățăminte dintr-o întâmplare neplăcută. – Lat. *invitiare (< vitium „viciu”). DOOM
învățá (a ~) vb., ind. prez. 3 înváță
învățat
ÎNVĂȚÁT2, -Ă, învățați, -te, adj. 1. Care știe multă carte; instruit, cult2, erudit, doct; p. ext. priceput. ♦ (Substantivat) Savant. 2. (Despre texte, cunoștințe, deprinderi) Care este studiat și reținut în memorie. 3. Deprins, obișnuit cu ceva. 4. (Despre animale) Care este dresat, domesticit, îmblânzit. – V. învăța. DOOM
*învățát1 s. m., pl. învățáți
învățat
ÎNVĂȚÁT1 s. n. Învățare. – V. învăța. DOOM
învățát2 s. n.
învățata
ÎNVĂȚÁT2, -Ă, învățați, -te, adj. 1. Care știe multă carte; instruit, cult2, erudit, doct; p. ext. priceput. ♦ (Substantivat) Savant. 2. (Despre texte, cunoștințe, deprinderi) Care este studiat și reținut în memorie. 3. Deprins, obișnuit cu ceva. 4. (Despre animale) Care este dresat, domesticit, îmblânzit. – V. învăța. DOOM
*învățát1 s. m., pl. învățáți
învățate
ÎNVĂȚÁT2, -Ă, învățați, -te, adj. 1. Care știe multă carte; instruit, cult2, erudit, doct; p. ext. priceput. ♦ (Substantivat) Savant. 2. (Despre texte, cunoștințe, deprinderi) Care este studiat și reținut în memorie. 3. Deprins, obișnuit cu ceva. 4. (Despre animale) Care este dresat, domesticit, îmblânzit. – V. învăța. DOOM
*învățát1 s. m., pl. învățáți
învățatei
ÎNVĂȚÁT2, -Ă, învățați, -te, adj. 1. Care știe multă carte; instruit, cult2, erudit, doct; p. ext. priceput. ♦ (Substantivat) Savant. 2. (Despre texte, cunoștințe, deprinderi) Care este studiat și reținut în memorie. 3. Deprins, obișnuit cu ceva. 4. (Despre animale) Care este dresat, domesticit, îmblânzit. – V. învăța. DOOM
*învățát1 s. m., pl. învățáți
învățatele
ÎNVĂȚÁT2, -Ă, învățați, -te, adj. 1. Care știe multă carte; instruit, cult2, erudit, doct; p. ext. priceput. ♦ (Substantivat) Savant. 2. (Despre texte, cunoștințe, deprinderi) Care este studiat și reținut în memorie. 3. Deprins, obișnuit cu ceva. 4. (Despre animale) Care este dresat, domesticit, îmblânzit. – V. învăța. DOOM
*învățát1 s. m., pl. învățáți
învățatelor
ÎNVĂȚÁT2, -Ă, învățați, -te, adj. 1. Care știe multă carte; instruit, cult2, erudit, doct; p. ext. priceput. ♦ (Substantivat) Savant. 2. (Despre texte, cunoștințe, deprinderi) Care este studiat și reținut în memorie. 3. Deprins, obișnuit cu ceva. 4. (Despre animale) Care este dresat, domesticit, îmblânzit. – V. învăța. DOOM
*învățát1 s. m., pl. învățáți
învățatul
ÎNVĂȚÁT2, -Ă, învățați, -te, adj. 1. Care știe multă carte; instruit, cult2, erudit, doct; p. ext. priceput. ♦ (Substantivat) Savant. 2. (Despre texte, cunoștințe, deprinderi) Care este studiat și reținut în memorie. 3. Deprins, obișnuit cu ceva. 4. (Despre animale) Care este dresat, domesticit, îmblânzit. – V. învăța. DOOM
*învățát1 s. m., pl. învățáți
învățatului
ÎNVĂȚÁT2, -Ă, învățați, -te, adj. 1. Care știe multă carte; instruit, cult2, erudit, doct; p. ext. priceput. ♦ (Substantivat) Savant. 2. (Despre texte, cunoștințe, deprinderi) Care este studiat și reținut în memorie. 3. Deprins, obișnuit cu ceva. 4. (Despre animale) Care este dresat, domesticit, îmblânzit. – V. învăța. DOOM
*învățát1 s. m., pl. învățáți
învățau
ÎNVĂȚÁ, învắț, vb. I. 1. Tranz. A transmite cuiva (sistematic) cunoștințe și deprinderi dintr-un domeniu oarecare; a iniția pe cineva într-o meserie, știință, artă etc. 2. Tranz. A sfătui, a povățui pe cineva să facă ceva (arătându-i cum să procedeze). 3. Tranz. A dobândi cunoștințe prin studiu, a ajunge prin muncă sistematică să cunoști o meserie, o artă, o limbă etc.; a studia. ♦ A-și întipări în minte ceva pentru a putea reproduce; a memora. 4. Tranz. și refl. A (se) deprinde, a (se) obișnui, a (se) familiariza. 5. Tranz. A trage o învățătură, a căpăta experiență. ◊ Expr. (Tranz. și refl.) A (se) învăța minte = a câștiga sau a face să câștige experiență, a trage sau a face să tragă învățăminte dintr-o întâmplare neplăcută. – Lat. *invitiare (< vitium „viciu”). DOOM
învățá (a ~) vb., ind. prez. 3 înváță
învățași
ÎNVĂȚÁ, învắț, vb. I. 1. Tranz. A transmite cuiva (sistematic) cunoștințe și deprinderi dintr-un domeniu oarecare; a iniția pe cineva într-o meserie, știință, artă etc. 2. Tranz. A sfătui, a povățui pe cineva să facă ceva (arătându-i cum să procedeze). 3. Tranz. A dobândi cunoștințe prin studiu, a ajunge prin muncă sistematică să cunoști o meserie, o artă, o limbă etc.; a studia. ♦ A-și întipări în minte ceva pentru a putea reproduce; a memora. 4. Tranz. și refl. A (se) deprinde, a (se) obișnui, a (se) familiariza. 5. Tranz. A trage o învățătură, a căpăta experiență. ◊ Expr. (Tranz. și refl.) A (se) învăța minte = a câștiga sau a face să câștige experiență, a trage sau a face să tragă învățăminte dintr-o întâmplare neplăcută. – Lat. *invitiare (< vitium „viciu”). DOOM
învățá (a ~) vb., ind. prez. 3 înváță
învățați
ÎNVĂȚÁ, învắț, vb. I. 1. Tranz. A transmite cuiva (sistematic) cunoștințe și deprinderi dintr-un domeniu oarecare; a iniția pe cineva într-o meserie, știință, artă etc. 2. Tranz. A sfătui, a povățui pe cineva să facă ceva (arătându-i cum să procedeze). 3. Tranz. A dobândi cunoștințe prin studiu, a ajunge prin muncă sistematică să cunoști o meserie, o artă, o limbă etc.; a studia. ♦ A-și întipări în minte ceva pentru a putea reproduce; a memora. 4. Tranz. și refl. A (se) deprinde, a (se) obișnui, a (se) familiariza. 5. Tranz. A trage o învățătură, a căpăta experiență. ◊ Expr. (Tranz. și refl.) A (se) învăța minte = a câștiga sau a face să câștige experiență, a trage sau a face să tragă învățăminte dintr-o întâmplare neplăcută. – Lat. *invitiare (< vitium „viciu”). DOOM
învățá (a ~) vb., ind. prez. 3 înváță
învățați
ÎNVĂȚÁT2, -Ă, învățați, -te, adj. 1. Care știe multă carte; instruit, cult2, erudit, doct; p. ext. priceput. ♦ (Substantivat) Savant. 2. (Despre texte, cunoștințe, deprinderi) Care este studiat și reținut în memorie. 3. Deprins, obișnuit cu ceva. 4. (Despre animale) Care este dresat, domesticit, îmblânzit. – V. învăța. DOOM
*învățát1 s. m., pl. învățáți
învățații
ÎNVĂȚÁT2, -Ă, învățați, -te, adj. 1. Care știe multă carte; instruit, cult2, erudit, doct; p. ext. priceput. ♦ (Substantivat) Savant. 2. (Despre texte, cunoștințe, deprinderi) Care este studiat și reținut în memorie. 3. Deprins, obișnuit cu ceva. 4. (Despre animale) Care este dresat, domesticit, îmblânzit. – V. învăța. DOOM
*învățát1 s. m., pl. învățáți
învățaților
ÎNVĂȚÁT2, -Ă, învățați, -te, adj. 1. Care știe multă carte; instruit, cult2, erudit, doct; p. ext. priceput. ♦ (Substantivat) Savant. 2. (Despre texte, cunoștințe, deprinderi) Care este studiat și reținut în memorie. 3. Deprins, obișnuit cu ceva. 4. (Despre animale) Care este dresat, domesticit, îmblânzit. – V. învăța. DOOM
*învățát1 s. m., pl. învățáți
învățul
ÎNVẮȚ s. n. 1. Obicei, obișnuință, nărav, deprindere (rea). 2. Povață, sfat, îndemn. – Din învăța (derivat regresiv). DOOM
învắț s. n.
învățului
ÎNVẮȚ s. n. 1. Obicei, obișnuință, nărav, deprindere (rea). 2. Povață, sfat, îndemn. – Din învăța (derivat regresiv). DOOM
învắț s. n.
învățuri
ÎNVẮȚ s. n. 1. Obicei, obișnuință, nărav, deprindere (rea). 2. Povață, sfat, îndemn. – Din învăța (derivat regresiv). DOOM
învắț s. n.
învățurile
ÎNVẮȚ s. n. 1. Obicei, obișnuință, nărav, deprindere (rea). 2. Povață, sfat, îndemn. – Din învăța (derivat regresiv). DOOM
învắț s. n.
învățurilor
ÎNVẮȚ s. n. 1. Obicei, obișnuință, nărav, deprindere (rea). 2. Povață, sfat, îndemn. – Din învăța (derivat regresiv). DOOM
învắț s. n.
învățând
ÎNVĂȚÁ, învắț, vb. I. 1. Tranz. A transmite cuiva (sistematic) cunoștințe și deprinderi dintr-un domeniu oarecare; a iniția pe cineva într-o meserie, știință, artă etc. 2. Tranz. A sfătui, a povățui pe cineva să facă ceva (arătându-i cum să procedeze). 3. Tranz. A dobândi cunoștințe prin studiu, a ajunge prin muncă sistematică să cunoști o meserie, o artă, o limbă etc.; a studia. ♦ A-și întipări în minte ceva pentru a putea reproduce; a memora. 4. Tranz. și refl. A (se) deprinde, a (se) obișnui, a (se) familiariza. 5. Tranz. A trage o învățătură, a căpăta experiență. ◊ Expr. (Tranz. și refl.) A (se) învăța minte = a câștiga sau a face să câștige experiență, a trage sau a face să tragă învățăminte dintr-o întâmplare neplăcută. – Lat. *invitiare (< vitium „viciu”). DOOM
învățá (a ~) vb., ind. prez. 3 înváță
învățînd
ÎNVĂȚÁ, învắț, vb. I. 1. Tranz. A transmite cuiva (sistematic) cunoștințe și deprinderi dintr-un domeniu oarecare; a iniția pe cineva într-o meserie, știință, artă etc. 2. Tranz. A sfătui, a povățui pe cineva să facă ceva (arătându-i cum să procedeze). 3. Tranz. A dobândi cunoștințe prin studiu, a ajunge prin muncă sistematică să cunoști o meserie, o artă, o limbă etc.; a studia. ♦ A-și întipări în minte ceva pentru a putea reproduce; a memora. 4. Tranz. și refl. A (se) deprinde, a (se) obișnui, a (se) familiariza. 5. Tranz. A trage o învățătură, a căpăta experiență. ◊ Expr. (Tranz. și refl.) A (se) învăța minte = a câștiga sau a face să câștige experiență, a trage sau a face să tragă învățăminte dintr-o întâmplare neplăcută. – Lat. *invitiare (< vitium „viciu”). DOOM
învățá (a ~) vb., ind. prez. 3 înváță
învățăcei
ÎNVĂȚĂCÉL, învățăcei, s. m. (Fam.) Școlar, elev, discipol; ucenic. – Învățat + suf. -el. DOOM
învățăcél s. m., pl. învățăcéi, art. învățăcéii
învățăceii
ÎNVĂȚĂCÉL, învățăcei, s. m. (Fam.) Școlar, elev, discipol; ucenic. – Învățat + suf. -el. DOOM
învățăcél s. m., pl. învățăcéi, art. învățăcéii
învățăceilor
ÎNVĂȚĂCÉL, învățăcei, s. m. (Fam.) Școlar, elev, discipol; ucenic. – Învățat + suf. -el. DOOM
învățăcél s. m., pl. învățăcéi, art. învățăcéii
învățăcel
ÎNVĂȚĂCÉL, învățăcei, s. m. (Fam.) Școlar, elev, discipol; ucenic. – Învățat + suf. -el. DOOM
învățăcél s. m., pl. învățăcéi, art. învățăcéii
învățăcelul
ÎNVĂȚĂCÉL, învățăcei, s. m. (Fam.) Școlar, elev, discipol; ucenic. – Învățat + suf. -el. DOOM
învățăcél s. m., pl. învățăcéi, art. învățăcéii
învățăcelului
ÎNVĂȚĂCÉL, învățăcei, s. m. (Fam.) Școlar, elev, discipol; ucenic. – Învățat + suf. -el. DOOM
învățăcél s. m., pl. învățăcéi, art. învățăcéii
învățăminte
ÎNVĂȚĂMẤNT, (1) învățăminte, s. n. 1. Precept din care se deduce un mod de a acționa, de a gândi etc.; învățătură. 2. Domeniul și activitatea de instruire și de educare (prin școli); p. ext. totalitatea instituțiilor școlare. ♦ Învățământ la distanță = formă de învățământ superior, care nu implică prezența la cursuri, fiind destinat în primul rând persoanelor încadrate în muncă. – Învăța + suf. -ământ (după fr. enseignement). DOOM
învățămấnt s. n., (precepte, învățături) pl. învățămínte
învățămintele
ÎNVĂȚĂMẤNT, (1) învățăminte, s. n. 1. Precept din care se deduce un mod de a acționa, de a gândi etc.; învățătură. 2. Domeniul și activitatea de instruire și de educare (prin școli); p. ext. totalitatea instituțiilor școlare. ♦ Învățământ la distanță = formă de învățământ superior, care nu implică prezența la cursuri, fiind destinat în primul rând persoanelor încadrate în muncă. – Învăța + suf. -ământ (după fr. enseignement). DOOM
învățămấnt s. n., (precepte, învățături) pl. învățămínte
învățămintelor
ÎNVĂȚĂMẤNT, (1) învățăminte, s. n. 1. Precept din care se deduce un mod de a acționa, de a gândi etc.; învățătură. 2. Domeniul și activitatea de instruire și de educare (prin școli); p. ext. totalitatea instituțiilor școlare. ♦ Învățământ la distanță = formă de învățământ superior, care nu implică prezența la cursuri, fiind destinat în primul rând persoanelor încadrate în muncă. – Învăța + suf. -ământ (după fr. enseignement). DOOM
învățămấnt s. n., (precepte, învățături) pl. învățămínte
învățământ
ÎNVĂȚĂMẤNT, (1) învățăminte, s. n. 1. Precept din care se deduce un mod de a acționa, de a gândi etc.; învățătură. 2. Domeniul și activitatea de instruire și de educare (prin școli); p. ext. totalitatea instituțiilor școlare. ♦ Învățământ la distanță = formă de învățământ superior, care nu implică prezența la cursuri, fiind destinat în primul rând persoanelor încadrate în muncă. – Învăța + suf. -ământ (după fr. enseignement). DOOM
învățămấnt s. n., (precepte, învățături) pl. învățămínte
învățământul
ÎNVĂȚĂMẤNT, (1) învățăminte, s. n. 1. Precept din care se deduce un mod de a acționa, de a gândi etc.; învățătură. 2. Domeniul și activitatea de instruire și de educare (prin școli); p. ext. totalitatea instituțiilor școlare. ♦ Învățământ la distanță = formă de învățământ superior, care nu implică prezența la cursuri, fiind destinat în primul rând persoanelor încadrate în muncă. – Învăța + suf. -ământ (după fr. enseignement). DOOM
învățămấnt s. n., (precepte, învățături) pl. învățămínte
învățământului
ÎNVĂȚĂMẤNT, (1) învățăminte, s. n. 1. Precept din care se deduce un mod de a acționa, de a gândi etc.; învățătură. 2. Domeniul și activitatea de instruire și de educare (prin școli); p. ext. totalitatea instituțiilor școlare. ♦ Învățământ la distanță = formă de învățământ superior, care nu implică prezența la cursuri, fiind destinat în primul rând persoanelor încadrate în muncă. – Învăța + suf. -ământ (după fr. enseignement). DOOM
învățămấnt s. n., (precepte, învățături) pl. învățămínte
învățămînt
ÎNVĂȚĂMẤNT, (1) învățăminte, s. n. 1. Precept din care se deduce un mod de a acționa, de a gândi etc.; învățătură. 2. Domeniul și activitatea de instruire și de educare (prin școli); p. ext. totalitatea instituțiilor școlare. ♦ Învățământ la distanță = formă de învățământ superior, care nu implică prezența la cursuri, fiind destinat în primul rând persoanelor încadrate în muncă. – Învăța + suf. -ământ (după fr. enseignement). DOOM
învățămấnt s. n., (precepte, învățături) pl. învățămínte
învățămîntul
ÎNVĂȚĂMẤNT, (1) învățăminte, s. n. 1. Precept din care se deduce un mod de a acționa, de a gândi etc.; învățătură. 2. Domeniul și activitatea de instruire și de educare (prin școli); p. ext. totalitatea instituțiilor școlare. ♦ Învățământ la distanță = formă de învățământ superior, care nu implică prezența la cursuri, fiind destinat în primul rând persoanelor încadrate în muncă. – Învăța + suf. -ământ (după fr. enseignement). DOOM
învățămấnt s. n., (precepte, învățături) pl. învățămínte
învățămîntului
ÎNVĂȚĂMẤNT, (1) învățăminte, s. n. 1. Precept din care se deduce un mod de a acționa, de a gândi etc.; învățătură. 2. Domeniul și activitatea de instruire și de educare (prin școli); p. ext. totalitatea instituțiilor școlare. ♦ Învățământ la distanță = formă de învățământ superior, care nu implică prezența la cursuri, fiind destinat în primul rând persoanelor încadrate în muncă. – Învăța + suf. -ământ (după fr. enseignement). DOOM
învățămấnt s. n., (precepte, învățături) pl. învățămínte
învățări
ÎNVĂȚÁRE, învățări, s. f. Acțiunea de a (se) învăța și rezultatul ei; instruire, învățătură, studiu, învățat1. – V. învăța. DOOM
învățáre s. f., g.-d. art. învățắrii; pl. învățắri
învățării
ÎNVĂȚÁRE, învățări, s. f. Acțiunea de a (se) învăța și rezultatul ei; instruire, învățătură, studiu, învățat1. – V. învăța. DOOM
învățáre s. f., g.-d. art. învățắrii; pl. învățắri
învățările
ÎNVĂȚÁRE, învățări, s. f. Acțiunea de a (se) învăța și rezultatul ei; instruire, învățătură, studiu, învățat1. – V. învăța. DOOM
învățáre s. f., g.-d. art. învățắrii; pl. învățắri
învățărilor
ÎNVĂȚÁRE, învățări, s. f. Acțiunea de a (se) învăța și rezultatul ei; instruire, învățătură, studiu, învățat1. – V. învăța. DOOM
învățáre s. f., g.-d. art. învățắrii; pl. învățắri
învățătoare
ÎNVĂȚĂTÓR, -OÁRE, învățători, -oare, s. m. și f., adj. I. S. m. și f. 1. Persoană care predă cunoștințe și face educația civică a copiilor în primele clase de școală; institutor. ♦ Persoană care învață sau instruiește pe cineva; maestru, preceptor, dascăl. 2. Inițiator, autor sau propagator al unei doctrine; îndrumător, sfătuitor, povățuitor. II. Adj. (Înv.) Care învață, care sfătuiește. – Învăța + suf. -ător. DOOM
învățătór s. m., pl. învățătóri
învățătoare
ÎNVĂȚĂTÓR, -OÁRE, învățători, -oare, s. m. și f., adj. I. S. m. și f. 1. Persoană care predă cunoștințe și face educația civică a copiilor în primele clase de școală; institutor. ♦ Persoană care învață sau instruiește pe cineva; maestru, preceptor, dascăl. 2. Inițiator, autor sau propagator al unei doctrine; îndrumător, sfătuitor, povățuitor. II. Adj. (Înv.) Care învață, care sfătuiește. – Învăța + suf. -ător. DOOM
învățătór s. m., pl. învățătóri
învățătoarea
ÎNVĂȚĂTÓR, -OÁRE, învățători, -oare, s. m. și f., adj. I. S. m. și f. 1. Persoană care predă cunoștințe și face educația civică a copiilor în primele clase de școală; institutor. ♦ Persoană care învață sau instruiește pe cineva; maestru, preceptor, dascăl. 2. Inițiator, autor sau propagator al unei doctrine; îndrumător, sfătuitor, povățuitor. II. Adj. (Înv.) Care învață, care sfătuiește. – Învăța + suf. -ător. DOOM
învățătór s. m., pl. învățătóri
învățătoarea
ÎNVĂȚĂTÓR, -OÁRE, învățători, -oare, s. m. și f., adj. I. S. m. și f. 1. Persoană care predă cunoștințe și face educația civică a copiilor în primele clase de școală; institutor. ♦ Persoană care învață sau instruiește pe cineva; maestru, preceptor, dascăl. 2. Inițiator, autor sau propagator al unei doctrine; îndrumător, sfătuitor, povățuitor. II. Adj. (Înv.) Care învață, care sfătuiește. – Învăța + suf. -ător. DOOM
învățătór s. m., pl. învățătóri
învățătoarei
ÎNVĂȚĂTÓR, -OÁRE, învățători, -oare, s. m. și f., adj. I. S. m. și f. 1. Persoană care predă cunoștințe și face educația civică a copiilor în primele clase de școală; institutor. ♦ Persoană care învață sau instruiește pe cineva; maestru, preceptor, dascăl. 2. Inițiator, autor sau propagator al unei doctrine; îndrumător, sfătuitor, povățuitor. II. Adj. (Înv.) Care învață, care sfătuiește. – Învăța + suf. -ător. DOOM
învățătór s. m., pl. învățătóri
învățătoarei
ÎNVĂȚĂTÓR, -OÁRE, învățători, -oare, s. m. și f., adj. I. S. m. și f. 1. Persoană care predă cunoștințe și face educația civică a copiilor în primele clase de școală; institutor. ♦ Persoană care învață sau instruiește pe cineva; maestru, preceptor, dascăl. 2. Inițiator, autor sau propagator al unei doctrine; îndrumător, sfătuitor, povățuitor. II. Adj. (Înv.) Care învață, care sfătuiește. – Învăța + suf. -ător. DOOM
învățătór s. m., pl. învățătóri
învățătoarele
ÎNVĂȚĂTÓR, -OÁRE, învățători, -oare, s. m. și f., adj. I. S. m. și f. 1. Persoană care predă cunoștințe și face educația civică a copiilor în primele clase de școală; institutor. ♦ Persoană care învață sau instruiește pe cineva; maestru, preceptor, dascăl. 2. Inițiator, autor sau propagator al unei doctrine; îndrumător, sfătuitor, povățuitor. II. Adj. (Înv.) Care învață, care sfătuiește. – Învăța + suf. -ător. DOOM
învățătór s. m., pl. învățătóri
învățătoarele
ÎNVĂȚĂTÓR, -OÁRE, învățători, -oare, s. m. și f., adj. I. S. m. și f. 1. Persoană care predă cunoștințe și face educația civică a copiilor în primele clase de școală; institutor. ♦ Persoană care învață sau instruiește pe cineva; maestru, preceptor, dascăl. 2. Inițiator, autor sau propagator al unei doctrine; îndrumător, sfătuitor, povățuitor. II. Adj. (Înv.) Care învață, care sfătuiește. – Învăța + suf. -ător. DOOM
învățătór s. m., pl. învățătóri
învățătoarelor
ÎNVĂȚĂTÓR, -OÁRE, învățători, -oare, s. m. și f., adj. I. S. m. și f. 1. Persoană care predă cunoștințe și face educația civică a copiilor în primele clase de școală; institutor. ♦ Persoană care învață sau instruiește pe cineva; maestru, preceptor, dascăl. 2. Inițiator, autor sau propagator al unei doctrine; îndrumător, sfătuitor, povățuitor. II. Adj. (Înv.) Care învață, care sfătuiește. – Învăța + suf. -ător. DOOM
învățătór s. m., pl. învățătóri
învățătoarelor
ÎNVĂȚĂTÓR, -OÁRE, învățători, -oare, s. m. și f., adj. I. S. m. și f. 1. Persoană care predă cunoștințe și face educația civică a copiilor în primele clase de școală; institutor. ♦ Persoană care învață sau instruiește pe cineva; maestru, preceptor, dascăl. 2. Inițiator, autor sau propagator al unei doctrine; îndrumător, sfătuitor, povățuitor. II. Adj. (Înv.) Care învață, care sfătuiește. – Învăța + suf. -ător. DOOM
învățătór s. m., pl. învățătóri
învățător
ÎNVĂȚĂTÓR, -OÁRE, învățători, -oare, s. m. și f., adj. I. S. m. și f. 1. Persoană care predă cunoștințe și face educația civică a copiilor în primele clase de școală; institutor. ♦ Persoană care învață sau instruiește pe cineva; maestru, preceptor, dascăl. 2. Inițiator, autor sau propagator al unei doctrine; îndrumător, sfătuitor, povățuitor. II. Adj. (Înv.) Care învață, care sfătuiește. – Învăța + suf. -ător. DOOM
învățătór s. m., pl. învățătóri
învățător
ÎNVĂȚĂTÓR, -OÁRE, învățători, -oare, s. m. și f., adj. I. S. m. și f. 1. Persoană care predă cunoștințe și face educația civică a copiilor în primele clase de școală; institutor. ♦ Persoană care învață sau instruiește pe cineva; maestru, preceptor, dascăl. 2. Inițiator, autor sau propagator al unei doctrine; îndrumător, sfătuitor, povățuitor. II. Adj. (Înv.) Care învață, care sfătuiește. – Învăța + suf. -ător. DOOM
învățătór s. m., pl. învățătóri
învățători
ÎNVĂȚĂTÓR, -OÁRE, învățători, -oare, s. m. și f., adj. I. S. m. și f. 1. Persoană care predă cunoștințe și face educația civică a copiilor în primele clase de școală; institutor. ♦ Persoană care învață sau instruiește pe cineva; maestru, preceptor, dascăl. 2. Inițiator, autor sau propagator al unei doctrine; îndrumător, sfătuitor, povățuitor. II. Adj. (Înv.) Care învață, care sfătuiește. – Învăța + suf. -ător. DOOM
învățătór s. m., pl. învățătóri
învățători
ÎNVĂȚĂTÓR, -OÁRE, învățători, -oare, s. m. și f., adj. I. S. m. și f. 1. Persoană care predă cunoștințe și face educația civică a copiilor în primele clase de școală; institutor. ♦ Persoană care învață sau instruiește pe cineva; maestru, preceptor, dascăl. 2. Inițiator, autor sau propagator al unei doctrine; îndrumător, sfătuitor, povățuitor. II. Adj. (Înv.) Care învață, care sfătuiește. – Învăța + suf. -ător. DOOM
învățătór s. m., pl. învățătóri
învățătorii
ÎNVĂȚĂTÓR, -OÁRE, învățători, -oare, s. m. și f., adj. I. S. m. și f. 1. Persoană care predă cunoștințe și face educația civică a copiilor în primele clase de școală; institutor. ♦ Persoană care învață sau instruiește pe cineva; maestru, preceptor, dascăl. 2. Inițiator, autor sau propagator al unei doctrine; îndrumător, sfătuitor, povățuitor. II. Adj. (Înv.) Care învață, care sfătuiește. – Învăța + suf. -ător. DOOM
învățătór s. m., pl. învățătóri
învățătorii
ÎNVĂȚĂTÓR, -OÁRE, învățători, -oare, s. m. și f., adj. I. S. m. și f. 1. Persoană care predă cunoștințe și face educația civică a copiilor în primele clase de școală; institutor. ♦ Persoană care învață sau instruiește pe cineva; maestru, preceptor, dascăl. 2. Inițiator, autor sau propagator al unei doctrine; îndrumător, sfătuitor, povățuitor. II. Adj. (Înv.) Care învață, care sfătuiește. – Învăța + suf. -ător. DOOM
învățătór s. m., pl. învățătóri
învățătorilor
ÎNVĂȚĂTÓR, -OÁRE, învățători, -oare, s. m. și f., adj. I. S. m. și f. 1. Persoană care predă cunoștințe și face educația civică a copiilor în primele clase de școală; institutor. ♦ Persoană care învață sau instruiește pe cineva; maestru, preceptor, dascăl. 2. Inițiator, autor sau propagator al unei doctrine; îndrumător, sfătuitor, povățuitor. II. Adj. (Înv.) Care învață, care sfătuiește. – Învăța + suf. -ător. DOOM
învățătór s. m., pl. învățătóri
învățătorilor
ÎNVĂȚĂTÓR, -OÁRE, învățători, -oare, s. m. și f., adj. I. S. m. și f. 1. Persoană care predă cunoștințe și face educația civică a copiilor în primele clase de școală; institutor. ♦ Persoană care învață sau instruiește pe cineva; maestru, preceptor, dascăl. 2. Inițiator, autor sau propagator al unei doctrine; îndrumător, sfătuitor, povățuitor. II. Adj. (Înv.) Care învață, care sfătuiește. – Învăța + suf. -ător. DOOM
învățătór s. m., pl. învățătóri
învățătorime
ÎNVĂȚĂTORÍME s. f. Totalitatea învățătorilor; mulțime de învățători. – Învățător + suf. -ime. DOOM
învățătoríme s. f., g.-d. art. învățătorímii
învățătorimea
ÎNVĂȚĂTORÍME s. f. Totalitatea învățătorilor; mulțime de învățători. – Învățător + suf. -ime. DOOM
învățătoríme s. f., g.-d. art. învățătorímii
învățătorimi
ÎNVĂȚĂTORÍME s. f. Totalitatea învățătorilor; mulțime de învățători. – Învățător + suf. -ime. DOOM
învățătoríme s. f., g.-d. art. învățătorímii
învățătorimii
ÎNVĂȚĂTORÍME s. f. Totalitatea învățătorilor; mulțime de învățători. – Învățător + suf. -ime. DOOM
învățătoríme s. f., g.-d. art. învățătorímii
învățătorul
ÎNVĂȚĂTÓR, -OÁRE, învățători, -oare, s. m. și f., adj. I. S. m. și f. 1. Persoană care predă cunoștințe și face educația civică a copiilor în primele clase de școală; institutor. ♦ Persoană care învață sau instruiește pe cineva; maestru, preceptor, dascăl. 2. Inițiator, autor sau propagator al unei doctrine; îndrumător, sfătuitor, povățuitor. II. Adj. (Înv.) Care învață, care sfătuiește. – Învăța + suf. -ător. DOOM
învățătór s. m., pl. învățătóri
învățătorul
ÎNVĂȚĂTÓR, -OÁRE, învățători, -oare, s. m. și f., adj. I. S. m. și f. 1. Persoană care predă cunoștințe și face educația civică a copiilor în primele clase de școală; institutor. ♦ Persoană care învață sau instruiește pe cineva; maestru, preceptor, dascăl. 2. Inițiator, autor sau propagator al unei doctrine; îndrumător, sfătuitor, povățuitor. II. Adj. (Înv.) Care învață, care sfătuiește. – Învăța + suf. -ător. DOOM
învățătór s. m., pl. învățătóri
învățătorului
ÎNVĂȚĂTÓR, -OÁRE, învățători, -oare, s. m. și f., adj. I. S. m. și f. 1. Persoană care predă cunoștințe și face educația civică a copiilor în primele clase de școală; institutor. ♦ Persoană care învață sau instruiește pe cineva; maestru, preceptor, dascăl. 2. Inițiator, autor sau propagator al unei doctrine; îndrumător, sfătuitor, povățuitor. II. Adj. (Înv.) Care învață, care sfătuiește. – Învăța + suf. -ător. DOOM
învățătór s. m., pl. învățătóri
învățătorului
ÎNVĂȚĂTÓR, -OÁRE, învățători, -oare, s. m. și f., adj. I. S. m. și f. 1. Persoană care predă cunoștințe și face educația civică a copiilor în primele clase de școală; institutor. ♦ Persoană care învață sau instruiește pe cineva; maestru, preceptor, dascăl. 2. Inițiator, autor sau propagator al unei doctrine; îndrumător, sfătuitor, povățuitor. II. Adj. (Înv.) Care învață, care sfătuiește. – Învăța + suf. -ător. DOOM
învățătór s. m., pl. învățătóri
învățătura
ÎNVĂȚĂTÚRĂ, (1, 4) învățături, s. f. 1. Sistem de îndrumări teoretice și practice într-un anumit domeniu de activitate; doctrină; principiu teoretic sau practic; precept. 2. Cunoștințe, cultură; erudiție, înțelepciune. 3. Pregătire, studiu, școală; ucenicie. 4. Precept la care se ajunge prin experiență practică sau pregătire teoretică; învățământ, povață, sfat. ◊ Expr. A-i fi cuiva (de sau spre) învățătură = a-i servi ca experiență pentru a nu mai greși. – Învăța + suf. -ătură. DOOM
învățătúră s. f., g.-d. art. învățătúrii; (principii, povețe) pl. învățătúri
învățături
ÎNVĂȚĂTÚRĂ, (1, 4) învățături, s. f. 1. Sistem de îndrumări teoretice și practice într-un anumit domeniu de activitate; doctrină; principiu teoretic sau practic; precept. 2. Cunoștințe, cultură; erudiție, înțelepciune. 3. Pregătire, studiu, școală; ucenicie. 4. Precept la care se ajunge prin experiență practică sau pregătire teoretică; învățământ, povață, sfat. ◊ Expr. A-i fi cuiva (de sau spre) învățătură = a-i servi ca experiență pentru a nu mai greși. – Învăța + suf. -ătură. DOOM
învățătúră s. f., g.-d. art. învățătúrii; (principii, povețe) pl. învățătúri
învățăturii
ÎNVĂȚĂTÚRĂ, (1, 4) învățături, s. f. 1. Sistem de îndrumări teoretice și practice într-un anumit domeniu de activitate; doctrină; principiu teoretic sau practic; precept. 2. Cunoștințe, cultură; erudiție, înțelepciune. 3. Pregătire, studiu, școală; ucenicie. 4. Precept la care se ajunge prin experiență practică sau pregătire teoretică; învățământ, povață, sfat. ◊ Expr. A-i fi cuiva (de sau spre) învățătură = a-i servi ca experiență pentru a nu mai greși. – Învăța + suf. -ătură. DOOM
învățătúră s. f., g.-d. art. învățătúrii; (principii, povețe) pl. învățătúri
învățăturile
ÎNVĂȚĂTÚRĂ, (1, 4) învățături, s. f. 1. Sistem de îndrumări teoretice și practice într-un anumit domeniu de activitate; doctrină; principiu teoretic sau practic; precept. 2. Cunoștințe, cultură; erudiție, înțelepciune. 3. Pregătire, studiu, școală; ucenicie. 4. Precept la care se ajunge prin experiență practică sau pregătire teoretică; învățământ, povață, sfat. ◊ Expr. A-i fi cuiva (de sau spre) învățătură = a-i servi ca experiență pentru a nu mai greși. – Învăța + suf. -ătură. DOOM
învățătúră s. f., g.-d. art. învățătúrii; (principii, povețe) pl. învățătúri
învățăturilor
ÎNVĂȚĂTÚRĂ, (1, 4) învățături, s. f. 1. Sistem de îndrumări teoretice și practice într-un anumit domeniu de activitate; doctrină; principiu teoretic sau practic; precept. 2. Cunoștințe, cultură; erudiție, înțelepciune. 3. Pregătire, studiu, școală; ucenicie. 4. Precept la care se ajunge prin experiență practică sau pregătire teoretică; învățământ, povață, sfat. ◊ Expr. A-i fi cuiva (de sau spre) învățătură = a-i servi ca experiență pentru a nu mai greși. – Învăța + suf. -ătură. DOOM
învățătúră s. f., g.-d. art. învățătúrii; (principii, povețe) pl. învățătúri
înzdrăvenea
ÎNZDRĂVENÍ, înzdrăvenesc, vb. IV. Refl. A se însănătoși (după o boală), a deveni (iarăși) puternic, zdravăn; a se întrema, a se întări, a se învoinici. ◊ Tranz. Tratamentul l-a înzdrăvenit. – În + zdravăn. DOOM
înzdrăvení (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. înzdrăvenéște, imperf. 3 sg. înzdrăveneá; conj. prez. 3 să înzdrăveneáscă
înzdrăveneai
ÎNZDRĂVENÍ, înzdrăvenesc, vb. IV. Refl. A se însănătoși (după o boală), a deveni (iarăși) puternic, zdravăn; a se întrema, a se întări, a se învoinici. ◊ Tranz. Tratamentul l-a înzdrăvenit. – În + zdravăn. DOOM
înzdrăvení (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. înzdrăvenéște, imperf. 3 sg. înzdrăveneá; conj. prez. 3 să înzdrăveneáscă
înzdrăveneam
ÎNZDRĂVENÍ, înzdrăvenesc, vb. IV. Refl. A se însănătoși (după o boală), a deveni (iarăși) puternic, zdravăn; a se întrema, a se întări, a se învoinici. ◊ Tranz. Tratamentul l-a înzdrăvenit. – În + zdravăn. DOOM
înzdrăvení (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. înzdrăvenéște, imperf. 3 sg. înzdrăveneá; conj. prez. 3 să înzdrăveneáscă
înzdrăvenească
ÎNZDRĂVENÍ, înzdrăvenesc, vb. IV. Refl. A se însănătoși (după o boală), a deveni (iarăși) puternic, zdravăn; a se întrema, a se întări, a se învoinici. ◊ Tranz. Tratamentul l-a înzdrăvenit. – În + zdravăn. DOOM
înzdrăvení (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. înzdrăvenéște, imperf. 3 sg. înzdrăveneá; conj. prez. 3 să înzdrăveneáscă
înzdrăveneau
ÎNZDRĂVENÍ, înzdrăvenesc, vb. IV. Refl. A se însănătoși (după o boală), a deveni (iarăși) puternic, zdravăn; a se întrema, a se întări, a se învoinici. ◊ Tranz. Tratamentul l-a înzdrăvenit. – În + zdravăn. DOOM
înzdrăvení (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. înzdrăvenéște, imperf. 3 sg. înzdrăveneá; conj. prez. 3 să înzdrăveneáscă
înzdrăveneați
ÎNZDRĂVENÍ, înzdrăvenesc, vb. IV. Refl. A se însănătoși (după o boală), a deveni (iarăși) puternic, zdravăn; a se întrema, a se întări, a se învoinici. ◊ Tranz. Tratamentul l-a înzdrăvenit. – În + zdravăn. DOOM
înzdrăvení (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. înzdrăvenéște, imperf. 3 sg. înzdrăveneá; conj. prez. 3 să înzdrăveneáscă
înzdrăvenesc
ÎNZDRĂVENÍ, înzdrăvenesc, vb. IV. Refl. A se însănătoși (după o boală), a deveni (iarăși) puternic, zdravăn; a se întrema, a se întări, a se învoinici. ◊ Tranz. Tratamentul l-a înzdrăvenit. – În + zdravăn. DOOM
înzdrăvení (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. înzdrăvenéște, imperf. 3 sg. înzdrăveneá; conj. prez. 3 să înzdrăveneáscă
înzdrăvenește
ÎNZDRĂVENÍ, înzdrăvenesc, vb. IV. Refl. A se însănătoși (după o boală), a deveni (iarăși) puternic, zdravăn; a se întrema, a se întări, a se învoinici. ◊ Tranz. Tratamentul l-a înzdrăvenit. – În + zdravăn. DOOM
înzdrăvení (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. înzdrăvenéște, imperf. 3 sg. înzdrăveneá; conj. prez. 3 să înzdrăveneáscă
înzdrăvenești
ÎNZDRĂVENÍ, înzdrăvenesc, vb. IV. Refl. A se însănătoși (după o boală), a deveni (iarăși) puternic, zdravăn; a se întrema, a se întări, a se învoinici. ◊ Tranz. Tratamentul l-a înzdrăvenit. – În + zdravăn. DOOM
înzdrăvení (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. înzdrăvenéște, imperf. 3 sg. înzdrăveneá; conj. prez. 3 să înzdrăveneáscă
înzdrăveni
ÎNZDRĂVENÍ, înzdrăvenesc, vb. IV. Refl. A se însănătoși (după o boală), a deveni (iarăși) puternic, zdravăn; a se întrema, a se întări, a se învoinici. ◊ Tranz. Tratamentul l-a înzdrăvenit. – În + zdravăn. DOOM
înzdrăvení (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. înzdrăvenéște, imperf. 3 sg. înzdrăveneá; conj. prez. 3 să înzdrăveneáscă
înzdrăvenii
ÎNZDRĂVENÍ, înzdrăvenesc, vb. IV. Refl. A se însănătoși (după o boală), a deveni (iarăși) puternic, zdravăn; a se întrema, a se întări, a se învoinici. ◊ Tranz. Tratamentul l-a înzdrăvenit. – În + zdravăn. DOOM
înzdrăvení (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. înzdrăvenéște, imperf. 3 sg. înzdrăveneá; conj. prez. 3 să înzdrăveneáscă
înzdrăvenim
ÎNZDRĂVENÍ, înzdrăvenesc, vb. IV. Refl. A se însănătoși (după o boală), a deveni (iarăși) puternic, zdravăn; a se întrema, a se întări, a se învoinici. ◊ Tranz. Tratamentul l-a înzdrăvenit. – În + zdravăn. DOOM
înzdrăvení (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. înzdrăvenéște, imperf. 3 sg. înzdrăveneá; conj. prez. 3 să înzdrăveneáscă
înzdrăvenind
ÎNZDRĂVENÍ, înzdrăvenesc, vb. IV. Refl. A se însănătoși (după o boală), a deveni (iarăși) puternic, zdravăn; a se întrema, a se întări, a se învoinici. ◊ Tranz. Tratamentul l-a înzdrăvenit. – În + zdravăn. DOOM
înzdrăvení (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. înzdrăvenéște, imperf. 3 sg. înzdrăveneá; conj. prez. 3 să înzdrăveneáscă
înzdrăvenire
ÎNZDRĂVENÍ, înzdrăvenesc, vb. IV. Refl. A se însănătoși (după o boală), a deveni (iarăși) puternic, zdravăn; a se întrema, a se întări, a se învoinici. ◊ Tranz. Tratamentul l-a înzdrăvenit. – În + zdravăn. DOOM
înzdrăvení (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. înzdrăvenéște, imperf. 3 sg. înzdrăveneá; conj. prez. 3 să înzdrăveneáscă
înzdrăvenire
ÎNZDRĂVENÍRE s. f. Acțiunea de a (se) înzdrăveni; însănătoșire, întremare, întărire. – V. înzdrăveni. DOOM
înzdrăveníre s. f., g.-d. art. înzdrăvenírii
înzdrăvenirea
ÎNZDRĂVENÍRE s. f. Acțiunea de a (se) înzdrăveni; însănătoșire, întremare, întărire. – V. înzdrăveni. DOOM
înzdrăveníre s. f., g.-d. art. înzdrăvenírii
înzdrăveniri
ÎNZDRĂVENÍRE s. f. Acțiunea de a (se) înzdrăveni; însănătoșire, întremare, întărire. – V. înzdrăveni. DOOM
înzdrăveníre s. f., g.-d. art. înzdrăvenírii
înzdrăvenirii
ÎNZDRĂVENÍRE s. f. Acțiunea de a (se) înzdrăveni; însănătoșire, întremare, întărire. – V. înzdrăveni. DOOM
înzdrăveníre s. f., g.-d. art. înzdrăvenírii
înzdrăvenirile
ÎNZDRĂVENÍRE s. f. Acțiunea de a (se) înzdrăveni; însănătoșire, întremare, întărire. – V. înzdrăveni. DOOM
înzdrăveníre s. f., g.-d. art. înzdrăvenírii
înzdrăvenirilor
ÎNZDRĂVENÍRE s. f. Acțiunea de a (se) înzdrăveni; însănătoșire, întremare, întărire. – V. înzdrăveni. DOOM
înzdrăveníre s. f., g.-d. art. înzdrăvenírii
înzdrăveniră
ÎNZDRĂVENÍ, înzdrăvenesc, vb. IV. Refl. A se însănătoși (după o boală), a deveni (iarăși) puternic, zdravăn; a se întrema, a se întări, a se învoinici. ◊ Tranz. Tratamentul l-a înzdrăvenit. – În + zdravăn. DOOM
înzdrăvení (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. înzdrăvenéște, imperf. 3 sg. înzdrăveneá; conj. prez. 3 să înzdrăveneáscă
înzdrăvenirăm
ÎNZDRĂVENÍ, înzdrăvenesc, vb. IV. Refl. A se însănătoși (după o boală), a deveni (iarăși) puternic, zdravăn; a se întrema, a se întări, a se învoinici. ◊ Tranz. Tratamentul l-a înzdrăvenit. – În + zdravăn. DOOM
înzdrăvení (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. înzdrăvenéște, imperf. 3 sg. înzdrăveneá; conj. prez. 3 să înzdrăveneáscă
înzdrăvenirăți
ÎNZDRĂVENÍ, înzdrăvenesc, vb. IV. Refl. A se însănătoși (după o boală), a deveni (iarăși) puternic, zdravăn; a se întrema, a se întări, a se învoinici. ◊ Tranz. Tratamentul l-a înzdrăvenit. – În + zdravăn. DOOM
înzdrăvení (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. înzdrăvenéște, imperf. 3 sg. înzdrăveneá; conj. prez. 3 să înzdrăveneáscă
înzdrăvenise
ÎNZDRĂVENÍ, înzdrăvenesc, vb. IV. Refl. A se însănătoși (după o boală), a deveni (iarăși) puternic, zdravăn; a se întrema, a se întări, a se învoinici. ◊ Tranz. Tratamentul l-a înzdrăvenit. – În + zdravăn. DOOM
înzdrăvení (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. înzdrăvenéște, imperf. 3 sg. înzdrăveneá; conj. prez. 3 să înzdrăveneáscă
înzdrăvenisem
ÎNZDRĂVENÍ, înzdrăvenesc, vb. IV. Refl. A se însănătoși (după o boală), a deveni (iarăși) puternic, zdravăn; a se întrema, a se întări, a se învoinici. ◊ Tranz. Tratamentul l-a înzdrăvenit. – În + zdravăn. DOOM
înzdrăvení (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. înzdrăvenéște, imperf. 3 sg. înzdrăveneá; conj. prez. 3 să înzdrăveneáscă
înzdrăveniseră
ÎNZDRĂVENÍ, înzdrăvenesc, vb. IV. Refl. A se însănătoși (după o boală), a deveni (iarăși) puternic, zdravăn; a se întrema, a se întări, a se învoinici. ◊ Tranz. Tratamentul l-a înzdrăvenit. – În + zdravăn. DOOM
înzdrăvení (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. înzdrăvenéște, imperf. 3 sg. înzdrăveneá; conj. prez. 3 să înzdrăveneáscă
înzdrăveniserăm
ÎNZDRĂVENÍ, înzdrăvenesc, vb. IV. Refl. A se însănătoși (după o boală), a deveni (iarăși) puternic, zdravăn; a se întrema, a se întări, a se învoinici. ◊ Tranz. Tratamentul l-a înzdrăvenit. – În + zdravăn. DOOM
înzdrăvení (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. înzdrăvenéște, imperf. 3 sg. înzdrăveneá; conj. prez. 3 să înzdrăveneáscă
înzdrăveniserăți
ÎNZDRĂVENÍ, înzdrăvenesc, vb. IV. Refl. A se însănătoși (după o boală), a deveni (iarăși) puternic, zdravăn; a se întrema, a se întări, a se învoinici. ◊ Tranz. Tratamentul l-a înzdrăvenit. – În + zdravăn. DOOM
înzdrăvení (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. înzdrăvenéște, imperf. 3 sg. înzdrăveneá; conj. prez. 3 să înzdrăveneáscă
înzdrăveniseși
ÎNZDRĂVENÍ, înzdrăvenesc, vb. IV. Refl. A se însănătoși (după o boală), a deveni (iarăși) puternic, zdravăn; a se întrema, a se întări, a se învoinici. ◊ Tranz. Tratamentul l-a înzdrăvenit. – În + zdravăn. DOOM
înzdrăvení (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. înzdrăvenéște, imperf. 3 sg. înzdrăveneá; conj. prez. 3 să înzdrăveneáscă
înzdrăveniseți
ÎNZDRĂVENÍ, înzdrăvenesc, vb. IV. Refl. A se însănătoși (după o boală), a deveni (iarăși) puternic, zdravăn; a se întrema, a se întări, a se învoinici. ◊ Tranz. Tratamentul l-a înzdrăvenit. – În + zdravăn. DOOM
înzdrăvení (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. înzdrăvenéște, imperf. 3 sg. înzdrăveneá; conj. prez. 3 să înzdrăveneáscă
înzdrăvenit
ÎNZDRĂVENÍ, înzdrăvenesc, vb. IV. Refl. A se însănătoși (după o boală), a deveni (iarăși) puternic, zdravăn; a se întrema, a se întări, a se învoinici. ◊ Tranz. Tratamentul l-a înzdrăvenit. – În + zdravăn. DOOM
înzdrăvení (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. înzdrăvenéște, imperf. 3 sg. înzdrăveneá; conj. prez. 3 să înzdrăveneáscă
înzdrăvenit
ÎNZDRĂVENÍT, -Ă, înzdrăveniți, -te, adj. Însănătoșit; întremat, întărit. – V. înzdrăveni.
înzdrăvenita
ÎNZDRĂVENÍT, -Ă, înzdrăveniți, -te, adj. Însănătoșit; întremat, întărit. – V. înzdrăveni.
înzdrăvenite
ÎNZDRĂVENÍT, -Ă, înzdrăveniți, -te, adj. Însănătoșit; întremat, întărit. – V. înzdrăveni.
înzdrăvenitei
ÎNZDRĂVENÍT, -Ă, înzdrăveniți, -te, adj. Însănătoșit; întremat, întărit. – V. înzdrăveni.
înzdrăvenitele
ÎNZDRĂVENÍT, -Ă, înzdrăveniți, -te, adj. Însănătoșit; întremat, întărit. – V. înzdrăveni.
înzdrăvenitelor
ÎNZDRĂVENÍT, -Ă, înzdrăveniți, -te, adj. Însănătoșit; întremat, întărit. – V. înzdrăveni.
înzdrăvenitul
ÎNZDRĂVENÍT, -Ă, înzdrăveniți, -te, adj. Însănătoșit; întremat, întărit. – V. înzdrăveni.
înzdrăvenitului
ÎNZDRĂVENÍT, -Ă, înzdrăveniți, -te, adj. Însănătoșit; întremat, întărit. – V. înzdrăveni.
înzdrăveniși
ÎNZDRĂVENÍ, înzdrăvenesc, vb. IV. Refl. A se însănătoși (după o boală), a deveni (iarăși) puternic, zdravăn; a se întrema, a se întări, a se învoinici. ◊ Tranz. Tratamentul l-a înzdrăvenit. – În + zdravăn. DOOM
înzdrăvení (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. înzdrăvenéște, imperf. 3 sg. înzdrăveneá; conj. prez. 3 să înzdrăveneáscă
înzdrăveniți
ÎNZDRĂVENÍ, înzdrăvenesc, vb. IV. Refl. A se însănătoși (după o boală), a deveni (iarăși) puternic, zdravăn; a se întrema, a se întări, a se învoinici. ◊ Tranz. Tratamentul l-a înzdrăvenit. – În + zdravăn. DOOM
înzdrăvení (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. înzdrăvenéște, imperf. 3 sg. înzdrăveneá; conj. prez. 3 să înzdrăveneáscă
înzdrăveniți
ÎNZDRĂVENÍT, -Ă, înzdrăveniți, -te, adj. Însănătoșit; întremat, întărit. – V. înzdrăveni.
înzdrăveniții
ÎNZDRĂVENÍT, -Ă, înzdrăveniți, -te, adj. Însănătoșit; întremat, întărit. – V. înzdrăveni.
înzdrăveniților
ÎNZDRĂVENÍT, -Ă, înzdrăveniți, -te, adj. Însănătoșit; întremat, întărit. – V. înzdrăveni.
înzeci
ÎNZECÍ, înzecesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face sau a deveni de zece ori mai mare, mai mult; p. ext. a (se) mări mult. – În + zece. DOOM
înzecí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzecésc, imperf. 3 sg. înzeceá; conj. prez. 3 să înzeceáscă
înzecire
ÎNZECÍRE s. f. Acțiunea de a (se) înzeci. – V. înzeci. DOOM
înzecíre s. f., g.-d. art. înzecírii
înzecirea
ÎNZECÍRE s. f. Acțiunea de a (se) înzeci. – V. înzeci. DOOM
înzecíre s. f., g.-d. art. înzecírii
înzeciri
ÎNZECÍRE s. f. Acțiunea de a (se) înzeci. – V. înzeci. DOOM
înzecíre s. f., g.-d. art. înzecírii
înzecirii
ÎNZECÍRE s. f. Acțiunea de a (se) înzeci. – V. înzeci. DOOM
înzecíre s. f., g.-d. art. înzecírii
înzecirile
ÎNZECÍRE s. f. Acțiunea de a (se) înzeci. – V. înzeci. DOOM
înzecíre s. f., g.-d. art. înzecírii
înzecirilor
ÎNZECÍRE s. f. Acțiunea de a (se) înzeci. – V. înzeci. DOOM
înzecíre s. f., g.-d. art. înzecírii
înzecit
ÎNZECÍT, -Ă, înzeciți, -te, adj. De zece ori mai mare sau mai mult; p. ext. mult mai mult, mult mai mare. – V. înzeci. DOOM
*înzecít adj. m., pl. înzecíți; f. înzecítă, pl. înzecíte
înzecita
ÎNZECÍT, -Ă, înzeciți, -te, adj. De zece ori mai mare sau mai mult; p. ext. mult mai mult, mult mai mare. – V. înzeci. DOOM
*înzecít adj. m., pl. înzecíți; f. înzecítă, pl. înzecíte
înzecite
ÎNZECÍT, -Ă, înzeciți, -te, adj. De zece ori mai mare sau mai mult; p. ext. mult mai mult, mult mai mare. – V. înzeci. DOOM
*înzecít adj. m., pl. înzecíți; f. înzecítă, pl. înzecíte
înzecitei
ÎNZECÍT, -Ă, înzeciți, -te, adj. De zece ori mai mare sau mai mult; p. ext. mult mai mult, mult mai mare. – V. înzeci. DOOM
*înzecít adj. m., pl. înzecíți; f. înzecítă, pl. înzecíte
înzecitele
ÎNZECÍT, -Ă, înzeciți, -te, adj. De zece ori mai mare sau mai mult; p. ext. mult mai mult, mult mai mare. – V. înzeci. DOOM
*înzecít adj. m., pl. înzecíți; f. înzecítă, pl. înzecíte
înzecitelor
ÎNZECÍT, -Ă, înzeciți, -te, adj. De zece ori mai mare sau mai mult; p. ext. mult mai mult, mult mai mare. – V. înzeci. DOOM
*înzecít adj. m., pl. înzecíți; f. înzecítă, pl. înzecíte
înzecitul
ÎNZECÍT, -Ă, înzeciți, -te, adj. De zece ori mai mare sau mai mult; p. ext. mult mai mult, mult mai mare. – V. înzeci. DOOM
*înzecít adj. m., pl. înzecíți; f. înzecítă, pl. înzecíte
înzecitului
ÎNZECÍT, -Ă, înzeciți, -te, adj. De zece ori mai mare sau mai mult; p. ext. mult mai mult, mult mai mare. – V. înzeci. DOOM
*înzecít adj. m., pl. înzecíți; f. înzecítă, pl. înzecíte
înzeciți
ÎNZECÍT, -Ă, înzeciți, -te, adj. De zece ori mai mare sau mai mult; p. ext. mult mai mult, mult mai mare. – V. înzeci. DOOM
*înzecít adj. m., pl. înzecíți; f. înzecítă, pl. înzecíte
înzeciții
ÎNZECÍT, -Ă, înzeciți, -te, adj. De zece ori mai mare sau mai mult; p. ext. mult mai mult, mult mai mare. – V. înzeci. DOOM
*înzecít adj. m., pl. înzecíți; f. înzecítă, pl. înzecíte
înzeciților
ÎNZECÍT, -Ă, înzeciți, -te, adj. De zece ori mai mare sau mai mult; p. ext. mult mai mult, mult mai mare. – V. înzeci. DOOM
*înzecít adj. m., pl. înzecíți; f. înzecítă, pl. înzecíte
înzeit
ÎNZEÍT, -Ă, înzeiți, -te, adj. (Rar) Divinizat; pur, curat. – Din în- + zeu.
înzeita
ÎNZEÍT, -Ă, înzeiți, -te, adj. (Rar) Divinizat; pur, curat. – Din în- + zeu.
înzeite
ÎNZEÍT, -Ă, înzeiți, -te, adj. (Rar) Divinizat; pur, curat. – Din în- + zeu.
înzeitei
ÎNZEÍT, -Ă, înzeiți, -te, adj. (Rar) Divinizat; pur, curat. – Din în- + zeu.
înzeitele
ÎNZEÍT, -Ă, înzeiți, -te, adj. (Rar) Divinizat; pur, curat. – Din în- + zeu.
înzeitelor
ÎNZEÍT, -Ă, înzeiți, -te, adj. (Rar) Divinizat; pur, curat. – Din în- + zeu.
înzeitul
ÎNZEÍT, -Ă, înzeiți, -te, adj. (Rar) Divinizat; pur, curat. – Din în- + zeu.
înzeitului
ÎNZEÍT, -Ă, înzeiți, -te, adj. (Rar) Divinizat; pur, curat. – Din în- + zeu.
înzeiți
ÎNZEÍT, -Ă, înzeiți, -te, adj. (Rar) Divinizat; pur, curat. – Din în- + zeu.
înzeiții
ÎNZEÍT, -Ă, înzeiți, -te, adj. (Rar) Divinizat; pur, curat. – Din în- + zeu.
înzeiților
ÎNZEÍT, -Ă, înzeiți, -te, adj. (Rar) Divinizat; pur, curat. – Din în- + zeu.
înzelat
ÎNZELÁT, -Ă adj. v. înzăuat.
înzestra
ÎNZESTRÁ, înzestrez, vb. I. Tranz. 1. A da zestre unei fete (când se mărită). ♦ A acorda cuiva un bun, o sursă de venituri etc. 2. A prevedea cu cele necesare o întreprindere, o instituție etc.; a dota. 3. Fig. A dota pe cineva cu calități morale, fizice etc. – În + zestre. DOOM
înzestrá (a ~) vb., ind. prez. 3 înzestreáză
înzestrai
ÎNZESTRÁ, înzestrez, vb. I. Tranz. 1. A da zestre unei fete (când se mărită). ♦ A acorda cuiva un bun, o sursă de venituri etc. 2. A prevedea cu cele necesare o întreprindere, o instituție etc.; a dota. 3. Fig. A dota pe cineva cu calități morale, fizice etc. – În + zestre. DOOM
înzestrá (a ~) vb., ind. prez. 3 înzestreáză
înzestram
ÎNZESTRÁ, înzestrez, vb. I. Tranz. 1. A da zestre unei fete (când se mărită). ♦ A acorda cuiva un bun, o sursă de venituri etc. 2. A prevedea cu cele necesare o întreprindere, o instituție etc.; a dota. 3. Fig. A dota pe cineva cu calități morale, fizice etc. – În + zestre. DOOM
înzestrá (a ~) vb., ind. prez. 3 înzestreáză
înzestrare
ÎNZESTRÁ, înzestrez, vb. I. Tranz. 1. A da zestre unei fete (când se mărită). ♦ A acorda cuiva un bun, o sursă de venituri etc. 2. A prevedea cu cele necesare o întreprindere, o instituție etc.; a dota. 3. Fig. A dota pe cineva cu calități morale, fizice etc. – În + zestre. DOOM
înzestrá (a ~) vb., ind. prez. 3 înzestreáză
înzestrare
ÎNZESTRÁRE, înzestrări, s. f. Acțiunea de a înzestra și rezultatul ei. ♦ Fig. Sumă de calități; capacitate, talent. – V. înzestra. DOOM
înzestráre s. f., g.-d. art. înzestrắrii; pl. înzestrắri
înzestrarea
ÎNZESTRÁRE, înzestrări, s. f. Acțiunea de a înzestra și rezultatul ei. ♦ Fig. Sumă de calități; capacitate, talent. – V. înzestra. DOOM
înzestráre s. f., g.-d. art. înzestrắrii; pl. înzestrắri
înzestrară
ÎNZESTRÁ, înzestrez, vb. I. Tranz. 1. A da zestre unei fete (când se mărită). ♦ A acorda cuiva un bun, o sursă de venituri etc. 2. A prevedea cu cele necesare o întreprindere, o instituție etc.; a dota. 3. Fig. A dota pe cineva cu calități morale, fizice etc. – În + zestre. DOOM
înzestrá (a ~) vb., ind. prez. 3 înzestreáză
înzestrarăm
ÎNZESTRÁ, înzestrez, vb. I. Tranz. 1. A da zestre unei fete (când se mărită). ♦ A acorda cuiva un bun, o sursă de venituri etc. 2. A prevedea cu cele necesare o întreprindere, o instituție etc.; a dota. 3. Fig. A dota pe cineva cu calități morale, fizice etc. – În + zestre. DOOM
înzestrá (a ~) vb., ind. prez. 3 înzestreáză
înzestrarăți
ÎNZESTRÁ, înzestrez, vb. I. Tranz. 1. A da zestre unei fete (când se mărită). ♦ A acorda cuiva un bun, o sursă de venituri etc. 2. A prevedea cu cele necesare o întreprindere, o instituție etc.; a dota. 3. Fig. A dota pe cineva cu calități morale, fizice etc. – În + zestre. DOOM
înzestrá (a ~) vb., ind. prez. 3 înzestreáză
înzestrase
ÎNZESTRÁ, înzestrez, vb. I. Tranz. 1. A da zestre unei fete (când se mărită). ♦ A acorda cuiva un bun, o sursă de venituri etc. 2. A prevedea cu cele necesare o întreprindere, o instituție etc.; a dota. 3. Fig. A dota pe cineva cu calități morale, fizice etc. – În + zestre. DOOM
înzestrá (a ~) vb., ind. prez. 3 înzestreáză
înzestrasem
ÎNZESTRÁ, înzestrez, vb. I. Tranz. 1. A da zestre unei fete (când se mărită). ♦ A acorda cuiva un bun, o sursă de venituri etc. 2. A prevedea cu cele necesare o întreprindere, o instituție etc.; a dota. 3. Fig. A dota pe cineva cu calități morale, fizice etc. – În + zestre. DOOM
înzestrá (a ~) vb., ind. prez. 3 înzestreáză
înzestraseră
ÎNZESTRÁ, înzestrez, vb. I. Tranz. 1. A da zestre unei fete (când se mărită). ♦ A acorda cuiva un bun, o sursă de venituri etc. 2. A prevedea cu cele necesare o întreprindere, o instituție etc.; a dota. 3. Fig. A dota pe cineva cu calități morale, fizice etc. – În + zestre. DOOM
înzestrá (a ~) vb., ind. prez. 3 înzestreáză
înzestraserăm
ÎNZESTRÁ, înzestrez, vb. I. Tranz. 1. A da zestre unei fete (când se mărită). ♦ A acorda cuiva un bun, o sursă de venituri etc. 2. A prevedea cu cele necesare o întreprindere, o instituție etc.; a dota. 3. Fig. A dota pe cineva cu calități morale, fizice etc. – În + zestre. DOOM
înzestrá (a ~) vb., ind. prez. 3 înzestreáză
înzestraserăți
ÎNZESTRÁ, înzestrez, vb. I. Tranz. 1. A da zestre unei fete (când se mărită). ♦ A acorda cuiva un bun, o sursă de venituri etc. 2. A prevedea cu cele necesare o întreprindere, o instituție etc.; a dota. 3. Fig. A dota pe cineva cu calități morale, fizice etc. – În + zestre. DOOM
înzestrá (a ~) vb., ind. prez. 3 înzestreáză
înzestraseși
ÎNZESTRÁ, înzestrez, vb. I. Tranz. 1. A da zestre unei fete (când se mărită). ♦ A acorda cuiva un bun, o sursă de venituri etc. 2. A prevedea cu cele necesare o întreprindere, o instituție etc.; a dota. 3. Fig. A dota pe cineva cu calități morale, fizice etc. – În + zestre. DOOM
înzestrá (a ~) vb., ind. prez. 3 înzestreáză
înzestraseți
ÎNZESTRÁ, înzestrez, vb. I. Tranz. 1. A da zestre unei fete (când se mărită). ♦ A acorda cuiva un bun, o sursă de venituri etc. 2. A prevedea cu cele necesare o întreprindere, o instituție etc.; a dota. 3. Fig. A dota pe cineva cu calități morale, fizice etc. – În + zestre. DOOM
înzestrá (a ~) vb., ind. prez. 3 înzestreáză
înzestrat
ÎNZESTRÁ, înzestrez, vb. I. Tranz. 1. A da zestre unei fete (când se mărită). ♦ A acorda cuiva un bun, o sursă de venituri etc. 2. A prevedea cu cele necesare o întreprindere, o instituție etc.; a dota. 3. Fig. A dota pe cineva cu calități morale, fizice etc. – În + zestre. DOOM
înzestrá (a ~) vb., ind. prez. 3 înzestreáză
înzestrat
ÎNZESTRÁT, -Ă, înzestrați, -te, adj. Prevăzut cu cele necesare. ♦ Fig. Dotat cu calități deosebite, talentat. – V. înzestra.
înzestrata
ÎNZESTRÁT, -Ă, înzestrați, -te, adj. Prevăzut cu cele necesare. ♦ Fig. Dotat cu calități deosebite, talentat. – V. înzestra.
înzestrate
ÎNZESTRÁT, -Ă, înzestrați, -te, adj. Prevăzut cu cele necesare. ♦ Fig. Dotat cu calități deosebite, talentat. – V. înzestra.
înzestratei
ÎNZESTRÁT, -Ă, înzestrați, -te, adj. Prevăzut cu cele necesare. ♦ Fig. Dotat cu calități deosebite, talentat. – V. înzestra.
înzestratele
ÎNZESTRÁT, -Ă, înzestrați, -te, adj. Prevăzut cu cele necesare. ♦ Fig. Dotat cu calități deosebite, talentat. – V. înzestra.
înzestratelor
ÎNZESTRÁT, -Ă, înzestrați, -te, adj. Prevăzut cu cele necesare. ♦ Fig. Dotat cu calități deosebite, talentat. – V. înzestra.
înzestratul
ÎNZESTRÁT, -Ă, înzestrați, -te, adj. Prevăzut cu cele necesare. ♦ Fig. Dotat cu calități deosebite, talentat. – V. înzestra.
înzestratului
ÎNZESTRÁT, -Ă, înzestrați, -te, adj. Prevăzut cu cele necesare. ♦ Fig. Dotat cu calități deosebite, talentat. – V. înzestra.
înzestrau
ÎNZESTRÁ, înzestrez, vb. I. Tranz. 1. A da zestre unei fete (când se mărită). ♦ A acorda cuiva un bun, o sursă de venituri etc. 2. A prevedea cu cele necesare o întreprindere, o instituție etc.; a dota. 3. Fig. A dota pe cineva cu calități morale, fizice etc. – În + zestre. DOOM
înzestrá (a ~) vb., ind. prez. 3 înzestreáză
înzestrași
ÎNZESTRÁ, înzestrez, vb. I. Tranz. 1. A da zestre unei fete (când se mărită). ♦ A acorda cuiva un bun, o sursă de venituri etc. 2. A prevedea cu cele necesare o întreprindere, o instituție etc.; a dota. 3. Fig. A dota pe cineva cu calități morale, fizice etc. – În + zestre. DOOM
înzestrá (a ~) vb., ind. prez. 3 înzestreáză
înzestrați
ÎNZESTRÁ, înzestrez, vb. I. Tranz. 1. A da zestre unei fete (când se mărită). ♦ A acorda cuiva un bun, o sursă de venituri etc. 2. A prevedea cu cele necesare o întreprindere, o instituție etc.; a dota. 3. Fig. A dota pe cineva cu calități morale, fizice etc. – În + zestre. DOOM
înzestrá (a ~) vb., ind. prez. 3 înzestreáză
înzestrați
ÎNZESTRÁT, -Ă, înzestrați, -te, adj. Prevăzut cu cele necesare. ♦ Fig. Dotat cu calități deosebite, talentat. – V. înzestra.
înzestrații
ÎNZESTRÁT, -Ă, înzestrați, -te, adj. Prevăzut cu cele necesare. ♦ Fig. Dotat cu calități deosebite, talentat. – V. înzestra.
înzestraților
ÎNZESTRÁT, -Ă, înzestrați, -te, adj. Prevăzut cu cele necesare. ♦ Fig. Dotat cu calități deosebite, talentat. – V. înzestra.
înzestrează
ÎNZESTRÁ, înzestrez, vb. I. Tranz. 1. A da zestre unei fete (când se mărită). ♦ A acorda cuiva un bun, o sursă de venituri etc. 2. A prevedea cu cele necesare o întreprindere, o instituție etc.; a dota. 3. Fig. A dota pe cineva cu calități morale, fizice etc. – În + zestre. DOOM
înzestrá (a ~) vb., ind. prez. 3 înzestreáză
înzestrez
ÎNZESTRÁ, înzestrez, vb. I. Tranz. 1. A da zestre unei fete (când se mărită). ♦ A acorda cuiva un bun, o sursă de venituri etc. 2. A prevedea cu cele necesare o întreprindere, o instituție etc.; a dota. 3. Fig. A dota pe cineva cu calități morale, fizice etc. – În + zestre. DOOM
înzestrá (a ~) vb., ind. prez. 3 înzestreáză
înzestreze
ÎNZESTRÁ, înzestrez, vb. I. Tranz. 1. A da zestre unei fete (când se mărită). ♦ A acorda cuiva un bun, o sursă de venituri etc. 2. A prevedea cu cele necesare o întreprindere, o instituție etc.; a dota. 3. Fig. A dota pe cineva cu calități morale, fizice etc. – În + zestre. DOOM
înzestrá (a ~) vb., ind. prez. 3 înzestreáză
înzestrezi
ÎNZESTRÁ, înzestrez, vb. I. Tranz. 1. A da zestre unei fete (când se mărită). ♦ A acorda cuiva un bun, o sursă de venituri etc. 2. A prevedea cu cele necesare o întreprindere, o instituție etc.; a dota. 3. Fig. A dota pe cineva cu calități morale, fizice etc. – În + zestre. DOOM
înzestrá (a ~) vb., ind. prez. 3 înzestreáză
înzestrând
ÎNZESTRÁ, înzestrez, vb. I. Tranz. 1. A da zestre unei fete (când se mărită). ♦ A acorda cuiva un bun, o sursă de venituri etc. 2. A prevedea cu cele necesare o întreprindere, o instituție etc.; a dota. 3. Fig. A dota pe cineva cu calități morale, fizice etc. – În + zestre. DOOM
înzestrá (a ~) vb., ind. prez. 3 înzestreáză
înzestrînd
ÎNZESTRÁ, înzestrez, vb. I. Tranz. 1. A da zestre unei fete (când se mărită). ♦ A acorda cuiva un bun, o sursă de venituri etc. 2. A prevedea cu cele necesare o întreprindere, o instituție etc.; a dota. 3. Fig. A dota pe cineva cu calități morale, fizice etc. – În + zestre. DOOM
înzestrá (a ~) vb., ind. prez. 3 înzestreáză
înzestrări
ÎNZESTRÁRE, înzestrări, s. f. Acțiunea de a înzestra și rezultatul ei. ♦ Fig. Sumă de calități; capacitate, talent. – V. înzestra. DOOM
înzestráre s. f., g.-d. art. înzestrắrii; pl. înzestrắri
înzestrării
ÎNZESTRÁRE, înzestrări, s. f. Acțiunea de a înzestra și rezultatul ei. ♦ Fig. Sumă de calități; capacitate, talent. – V. înzestra. DOOM
înzestráre s. f., g.-d. art. înzestrắrii; pl. înzestrắri
înzestrările
ÎNZESTRÁRE, înzestrări, s. f. Acțiunea de a înzestra și rezultatul ei. ♦ Fig. Sumă de calități; capacitate, talent. – V. înzestra. DOOM
înzestráre s. f., g.-d. art. înzestrắrii; pl. înzestrắri
înzestrărilor
ÎNZESTRÁRE, înzestrări, s. f. Acțiunea de a înzestra și rezultatul ei. ♦ Fig. Sumă de calități; capacitate, talent. – V. înzestra. DOOM
înzestráre s. f., g.-d. art. înzestrắrii; pl. înzestrắri
înzeuat
ÎNZĂUÁT, -Ă, înzăuați, -te, adj. Îmbrăcat în zale, cu platoșă. [Var.: înzeuát, -ă adj.] – De la za. DOOM
înzăuát adj. m., pl. înzăuáți; f. înzăuátă, pl. înzăuáte
înzidea
ÎNZIDÍ, înzidesc, vb. IV. Tranz. A fixa o piesă, un element de construcție într-un masiv de zidărie. – În + zid. DOOM
înzidí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzidésc, imperf. 3 sg. înzideá; conj. prez. 3 să înzideáscă
înzideai
ÎNZIDÍ, înzidesc, vb. IV. Tranz. A fixa o piesă, un element de construcție într-un masiv de zidărie. – În + zid. DOOM
înzidí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzidésc, imperf. 3 sg. înzideá; conj. prez. 3 să înzideáscă
înzideam
ÎNZIDÍ, înzidesc, vb. IV. Tranz. A fixa o piesă, un element de construcție într-un masiv de zidărie. – În + zid. DOOM
înzidí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzidésc, imperf. 3 sg. înzideá; conj. prez. 3 să înzideáscă
înzidească
ÎNZIDÍ, înzidesc, vb. IV. Tranz. A fixa o piesă, un element de construcție într-un masiv de zidărie. – În + zid. DOOM
înzidí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzidésc, imperf. 3 sg. înzideá; conj. prez. 3 să înzideáscă
înzideau
ÎNZIDÍ, înzidesc, vb. IV. Tranz. A fixa o piesă, un element de construcție într-un masiv de zidărie. – În + zid. DOOM
înzidí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzidésc, imperf. 3 sg. înzideá; conj. prez. 3 să înzideáscă
înzideați
ÎNZIDÍ, înzidesc, vb. IV. Tranz. A fixa o piesă, un element de construcție într-un masiv de zidărie. – În + zid. DOOM
înzidí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzidésc, imperf. 3 sg. înzideá; conj. prez. 3 să înzideáscă
înzidesc
ÎNZIDÍ, înzidesc, vb. IV. Tranz. A fixa o piesă, un element de construcție într-un masiv de zidărie. – În + zid. DOOM
înzidí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzidésc, imperf. 3 sg. înzideá; conj. prez. 3 să înzideáscă
înzidește
ÎNZIDÍ, înzidesc, vb. IV. Tranz. A fixa o piesă, un element de construcție într-un masiv de zidărie. – În + zid. DOOM
înzidí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzidésc, imperf. 3 sg. înzideá; conj. prez. 3 să înzideáscă
înzidești
ÎNZIDÍ, înzidesc, vb. IV. Tranz. A fixa o piesă, un element de construcție într-un masiv de zidărie. – În + zid. DOOM
înzidí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzidésc, imperf. 3 sg. înzideá; conj. prez. 3 să înzideáscă
înzidi
ÎNZIDÍ, înzidesc, vb. IV. Tranz. A fixa o piesă, un element de construcție într-un masiv de zidărie. – În + zid. DOOM
înzidí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzidésc, imperf. 3 sg. înzideá; conj. prez. 3 să înzideáscă
înzidii
ÎNZIDÍ, înzidesc, vb. IV. Tranz. A fixa o piesă, un element de construcție într-un masiv de zidărie. – În + zid. DOOM
înzidí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzidésc, imperf. 3 sg. înzideá; conj. prez. 3 să înzideáscă
înzidim
ÎNZIDÍ, înzidesc, vb. IV. Tranz. A fixa o piesă, un element de construcție într-un masiv de zidărie. – În + zid. DOOM
înzidí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzidésc, imperf. 3 sg. înzideá; conj. prez. 3 să înzideáscă
înzidind
ÎNZIDÍ, înzidesc, vb. IV. Tranz. A fixa o piesă, un element de construcție într-un masiv de zidărie. – În + zid. DOOM
înzidí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzidésc, imperf. 3 sg. înzideá; conj. prez. 3 să înzideáscă
înzidire
ÎNZIDÍ, înzidesc, vb. IV. Tranz. A fixa o piesă, un element de construcție într-un masiv de zidărie. – În + zid. DOOM
înzidí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzidésc, imperf. 3 sg. înzideá; conj. prez. 3 să înzideáscă
înzidire
ÎNZIDÍRE, înzidiri, s. f. Acțiunea de a înzidi. – V. înzidi. DOOM
înzidíre s. f., g.-d. art. înzidírii; pl. înzidíri
înzidirea
ÎNZIDÍRE, înzidiri, s. f. Acțiunea de a înzidi. – V. înzidi. DOOM
înzidíre s. f., g.-d. art. înzidírii; pl. înzidíri
înzidiri
ÎNZIDÍRE, înzidiri, s. f. Acțiunea de a înzidi. – V. înzidi. DOOM
înzidíre s. f., g.-d. art. înzidírii; pl. înzidíri
înzidirii
ÎNZIDÍRE, înzidiri, s. f. Acțiunea de a înzidi. – V. înzidi. DOOM
înzidíre s. f., g.-d. art. înzidírii; pl. înzidíri
înzidirile
ÎNZIDÍRE, înzidiri, s. f. Acțiunea de a înzidi. – V. înzidi. DOOM
înzidíre s. f., g.-d. art. înzidírii; pl. înzidíri
înzidirilor
ÎNZIDÍRE, înzidiri, s. f. Acțiunea de a înzidi. – V. înzidi. DOOM
înzidíre s. f., g.-d. art. înzidírii; pl. înzidíri
înzidiră
ÎNZIDÍ, înzidesc, vb. IV. Tranz. A fixa o piesă, un element de construcție într-un masiv de zidărie. – În + zid. DOOM
înzidí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzidésc, imperf. 3 sg. înzideá; conj. prez. 3 să înzideáscă
înzidirăm
ÎNZIDÍ, înzidesc, vb. IV. Tranz. A fixa o piesă, un element de construcție într-un masiv de zidărie. – În + zid. DOOM
înzidí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzidésc, imperf. 3 sg. înzideá; conj. prez. 3 să înzideáscă
înzidirăți
ÎNZIDÍ, înzidesc, vb. IV. Tranz. A fixa o piesă, un element de construcție într-un masiv de zidărie. – În + zid. DOOM
înzidí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzidésc, imperf. 3 sg. înzideá; conj. prez. 3 să înzideáscă
înzidise
ÎNZIDÍ, înzidesc, vb. IV. Tranz. A fixa o piesă, un element de construcție într-un masiv de zidărie. – În + zid. DOOM
înzidí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzidésc, imperf. 3 sg. înzideá; conj. prez. 3 să înzideáscă
înzidisem
ÎNZIDÍ, înzidesc, vb. IV. Tranz. A fixa o piesă, un element de construcție într-un masiv de zidărie. – În + zid. DOOM
înzidí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzidésc, imperf. 3 sg. înzideá; conj. prez. 3 să înzideáscă
înzidiseră
ÎNZIDÍ, înzidesc, vb. IV. Tranz. A fixa o piesă, un element de construcție într-un masiv de zidărie. – În + zid. DOOM
înzidí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzidésc, imperf. 3 sg. înzideá; conj. prez. 3 să înzideáscă
înzidiserăm
ÎNZIDÍ, înzidesc, vb. IV. Tranz. A fixa o piesă, un element de construcție într-un masiv de zidărie. – În + zid. DOOM
înzidí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzidésc, imperf. 3 sg. înzideá; conj. prez. 3 să înzideáscă
înzidiserăți
ÎNZIDÍ, înzidesc, vb. IV. Tranz. A fixa o piesă, un element de construcție într-un masiv de zidărie. – În + zid. DOOM
înzidí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzidésc, imperf. 3 sg. înzideá; conj. prez. 3 să înzideáscă
înzidiseși
ÎNZIDÍ, înzidesc, vb. IV. Tranz. A fixa o piesă, un element de construcție într-un masiv de zidărie. – În + zid. DOOM
înzidí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzidésc, imperf. 3 sg. înzideá; conj. prez. 3 să înzideáscă
înzidiseți
ÎNZIDÍ, înzidesc, vb. IV. Tranz. A fixa o piesă, un element de construcție într-un masiv de zidărie. – În + zid. DOOM
înzidí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzidésc, imperf. 3 sg. înzideá; conj. prez. 3 să înzideáscă
înzidit
ÎNZIDÍ, înzidesc, vb. IV. Tranz. A fixa o piesă, un element de construcție într-un masiv de zidărie. – În + zid. DOOM
înzidí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzidésc, imperf. 3 sg. înzideá; conj. prez. 3 să înzideáscă
înzidit
ÎNZIDÍT, -Ă, înzidiți, -te, adj. Fixat într-un masiv de zidărie. – V. înzidi.
înzidiși
ÎNZIDÍ, înzidesc, vb. IV. Tranz. A fixa o piesă, un element de construcție într-un masiv de zidărie. – În + zid. DOOM
înzidí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzidésc, imperf. 3 sg. înzideá; conj. prez. 3 să înzideáscă
înzidiți
ÎNZIDÍ, înzidesc, vb. IV. Tranz. A fixa o piesă, un element de construcție într-un masiv de zidărie. – În + zid. DOOM
înzidí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzidésc, imperf. 3 sg. înzideá; conj. prez. 3 să înzideáscă
înzilea
ÎNZILÍ, înzilesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A face să trăiască mult. 2. Refl. A-și ține zilele cu greu, a o duce de azi pe mâine. – În + zile (pl. lui zi). DOOM
înzilí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzilésc, imperf. 3 sg. înzileá; conj. prez. 3 să înzileáscă
înzileai
ÎNZILÍ, înzilesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A face să trăiască mult. 2. Refl. A-și ține zilele cu greu, a o duce de azi pe mâine. – În + zile (pl. lui zi). DOOM
înzilí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzilésc, imperf. 3 sg. înzileá; conj. prez. 3 să înzileáscă
înzileam
ÎNZILÍ, înzilesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A face să trăiască mult. 2. Refl. A-și ține zilele cu greu, a o duce de azi pe mâine. – În + zile (pl. lui zi). DOOM
înzilí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzilésc, imperf. 3 sg. înzileá; conj. prez. 3 să înzileáscă
înzilească
ÎNZILÍ, înzilesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A face să trăiască mult. 2. Refl. A-și ține zilele cu greu, a o duce de azi pe mâine. – În + zile (pl. lui zi). DOOM
înzilí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzilésc, imperf. 3 sg. înzileá; conj. prez. 3 să înzileáscă
înzileau
ÎNZILÍ, înzilesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A face să trăiască mult. 2. Refl. A-și ține zilele cu greu, a o duce de azi pe mâine. – În + zile (pl. lui zi). DOOM
înzilí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzilésc, imperf. 3 sg. înzileá; conj. prez. 3 să înzileáscă
înzileați
ÎNZILÍ, înzilesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A face să trăiască mult. 2. Refl. A-și ține zilele cu greu, a o duce de azi pe mâine. – În + zile (pl. lui zi). DOOM
înzilí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzilésc, imperf. 3 sg. înzileá; conj. prez. 3 să înzileáscă
înzilesc
ÎNZILÍ, înzilesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A face să trăiască mult. 2. Refl. A-și ține zilele cu greu, a o duce de azi pe mâine. – În + zile (pl. lui zi). DOOM
înzilí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzilésc, imperf. 3 sg. înzileá; conj. prez. 3 să înzileáscă
înzilește
ÎNZILÍ, înzilesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A face să trăiască mult. 2. Refl. A-și ține zilele cu greu, a o duce de azi pe mâine. – În + zile (pl. lui zi). DOOM
înzilí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzilésc, imperf. 3 sg. înzileá; conj. prez. 3 să înzileáscă
înzilești
ÎNZILÍ, înzilesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A face să trăiască mult. 2. Refl. A-și ține zilele cu greu, a o duce de azi pe mâine. – În + zile (pl. lui zi). DOOM
înzilí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzilésc, imperf. 3 sg. înzileá; conj. prez. 3 să înzileáscă
înzili
ÎNZILÍ, înzilesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A face să trăiască mult. 2. Refl. A-și ține zilele cu greu, a o duce de azi pe mâine. – În + zile (pl. lui zi). DOOM
înzilí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzilésc, imperf. 3 sg. înzileá; conj. prez. 3 să înzileáscă
înzilii
ÎNZILÍ, înzilesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A face să trăiască mult. 2. Refl. A-și ține zilele cu greu, a o duce de azi pe mâine. – În + zile (pl. lui zi). DOOM
înzilí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzilésc, imperf. 3 sg. înzileá; conj. prez. 3 să înzileáscă
înzilim
ÎNZILÍ, înzilesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A face să trăiască mult. 2. Refl. A-și ține zilele cu greu, a o duce de azi pe mâine. – În + zile (pl. lui zi). DOOM
înzilí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzilésc, imperf. 3 sg. înzileá; conj. prez. 3 să înzileáscă
înzilind
ÎNZILÍ, înzilesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A face să trăiască mult. 2. Refl. A-și ține zilele cu greu, a o duce de azi pe mâine. – În + zile (pl. lui zi). DOOM
înzilí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzilésc, imperf. 3 sg. înzileá; conj. prez. 3 să înzileáscă
înzilire
ÎNZILÍ, înzilesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A face să trăiască mult. 2. Refl. A-și ține zilele cu greu, a o duce de azi pe mâine. – În + zile (pl. lui zi). DOOM
înzilí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzilésc, imperf. 3 sg. înzileá; conj. prez. 3 să înzileáscă
înzilire
ÎNZILÍ, înzilesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A face să trăiască mult. 2. Refl. A-și ține zilele cu greu, a o duce de azi pe mâine. – În + zile (pl. lui zi).
înziliră
ÎNZILÍ, înzilesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A face să trăiască mult. 2. Refl. A-și ține zilele cu greu, a o duce de azi pe mâine. – În + zile (pl. lui zi). DOOM
înzilí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzilésc, imperf. 3 sg. înzileá; conj. prez. 3 să înzileáscă
înzilirăm
ÎNZILÍ, înzilesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A face să trăiască mult. 2. Refl. A-și ține zilele cu greu, a o duce de azi pe mâine. – În + zile (pl. lui zi). DOOM
înzilí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzilésc, imperf. 3 sg. înzileá; conj. prez. 3 să înzileáscă
înzilirăți
ÎNZILÍ, înzilesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A face să trăiască mult. 2. Refl. A-și ține zilele cu greu, a o duce de azi pe mâine. – În + zile (pl. lui zi). DOOM
înzilí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzilésc, imperf. 3 sg. înzileá; conj. prez. 3 să înzileáscă
înzilise
ÎNZILÍ, înzilesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A face să trăiască mult. 2. Refl. A-și ține zilele cu greu, a o duce de azi pe mâine. – În + zile (pl. lui zi). DOOM
înzilí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzilésc, imperf. 3 sg. înzileá; conj. prez. 3 să înzileáscă
înzilisem
ÎNZILÍ, înzilesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A face să trăiască mult. 2. Refl. A-și ține zilele cu greu, a o duce de azi pe mâine. – În + zile (pl. lui zi). DOOM
înzilí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzilésc, imperf. 3 sg. înzileá; conj. prez. 3 să înzileáscă
înziliseră
ÎNZILÍ, înzilesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A face să trăiască mult. 2. Refl. A-și ține zilele cu greu, a o duce de azi pe mâine. – În + zile (pl. lui zi). DOOM
înzilí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzilésc, imperf. 3 sg. înzileá; conj. prez. 3 să înzileáscă
înziliserăm
ÎNZILÍ, înzilesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A face să trăiască mult. 2. Refl. A-și ține zilele cu greu, a o duce de azi pe mâine. – În + zile (pl. lui zi). DOOM
înzilí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzilésc, imperf. 3 sg. înzileá; conj. prez. 3 să înzileáscă
înziliserăți
ÎNZILÍ, înzilesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A face să trăiască mult. 2. Refl. A-și ține zilele cu greu, a o duce de azi pe mâine. – În + zile (pl. lui zi). DOOM
înzilí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzilésc, imperf. 3 sg. înzileá; conj. prez. 3 să înzileáscă
înziliseși
ÎNZILÍ, înzilesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A face să trăiască mult. 2. Refl. A-și ține zilele cu greu, a o duce de azi pe mâine. – În + zile (pl. lui zi). DOOM
înzilí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzilésc, imperf. 3 sg. înzileá; conj. prez. 3 să înzileáscă
înziliseți
ÎNZILÍ, înzilesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A face să trăiască mult. 2. Refl. A-și ține zilele cu greu, a o duce de azi pe mâine. – În + zile (pl. lui zi). DOOM
înzilí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzilésc, imperf. 3 sg. înzileá; conj. prez. 3 să înzileáscă
înzilit
ÎNZILÍ, înzilesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A face să trăiască mult. 2. Refl. A-și ține zilele cu greu, a o duce de azi pe mâine. – În + zile (pl. lui zi). DOOM
înzilí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzilésc, imperf. 3 sg. înzileá; conj. prez. 3 să înzileáscă
înziliși
ÎNZILÍ, înzilesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A face să trăiască mult. 2. Refl. A-și ține zilele cu greu, a o duce de azi pe mâine. – În + zile (pl. lui zi). DOOM
înzilí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzilésc, imperf. 3 sg. înzileá; conj. prez. 3 să înzileáscă
înziliți
ÎNZILÍ, înzilesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A face să trăiască mult. 2. Refl. A-și ține zilele cu greu, a o duce de azi pe mâine. – În + zile (pl. lui zi). DOOM
înzilí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzilésc, imperf. 3 sg. înzileá; conj. prez. 3 să înzileáscă
înzorzona
ÎNZORZONÁ, înzorzonez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) împodobi peste măsură și fără gust, a(-și) pune zorzoane; a (se) împopoțona. – În + zorzoane. DOOM
înzorzoná (a ~) vb., ind. prez. 3 înzorzoneáză
înzorzonai
ÎNZORZONÁ, înzorzonez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) împodobi peste măsură și fără gust, a(-și) pune zorzoane; a (se) împopoțona. – În + zorzoane. DOOM
înzorzoná (a ~) vb., ind. prez. 3 înzorzoneáză
înzorzonam
ÎNZORZONÁ, înzorzonez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) împodobi peste măsură și fără gust, a(-și) pune zorzoane; a (se) împopoțona. – În + zorzoane. DOOM
înzorzoná (a ~) vb., ind. prez. 3 înzorzoneáză
înzorzonare
ÎNZORZONÁ, înzorzonez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) împodobi peste măsură și fără gust, a(-și) pune zorzoane; a (se) împopoțona. – În + zorzoane. DOOM
înzorzoná (a ~) vb., ind. prez. 3 înzorzoneáză
înzorzonare
ÎNZORZONÁRE, înzorzonări, s. f. Acțiunea de a (se) înzorzona și rezultatul ei; împopoțonare. – V. înzorzona. DOOM
înzorzonáre s. f., g.-d. art. înzorzonắrii; pl. înzorzonắri
înzorzonarea
ÎNZORZONÁRE, înzorzonări, s. f. Acțiunea de a (se) înzorzona și rezultatul ei; împopoțonare. – V. înzorzona. DOOM
înzorzonáre s. f., g.-d. art. înzorzonắrii; pl. înzorzonắri
înzorzonară
ÎNZORZONÁ, înzorzonez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) împodobi peste măsură și fără gust, a(-și) pune zorzoane; a (se) împopoțona. – În + zorzoane. DOOM
înzorzoná (a ~) vb., ind. prez. 3 înzorzoneáză
înzorzonarăm
ÎNZORZONÁ, înzorzonez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) împodobi peste măsură și fără gust, a(-și) pune zorzoane; a (se) împopoțona. – În + zorzoane. DOOM
înzorzoná (a ~) vb., ind. prez. 3 înzorzoneáză
înzorzonarăți
ÎNZORZONÁ, înzorzonez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) împodobi peste măsură și fără gust, a(-și) pune zorzoane; a (se) împopoțona. – În + zorzoane. DOOM
înzorzoná (a ~) vb., ind. prez. 3 înzorzoneáză
înzorzonase
ÎNZORZONÁ, înzorzonez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) împodobi peste măsură și fără gust, a(-și) pune zorzoane; a (se) împopoțona. – În + zorzoane. DOOM
înzorzoná (a ~) vb., ind. prez. 3 înzorzoneáză
înzorzonasem
ÎNZORZONÁ, înzorzonez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) împodobi peste măsură și fără gust, a(-și) pune zorzoane; a (se) împopoțona. – În + zorzoane. DOOM
înzorzoná (a ~) vb., ind. prez. 3 înzorzoneáză
înzorzonaseră
ÎNZORZONÁ, înzorzonez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) împodobi peste măsură și fără gust, a(-și) pune zorzoane; a (se) împopoțona. – În + zorzoane. DOOM
înzorzoná (a ~) vb., ind. prez. 3 înzorzoneáză
înzorzonaserăm
ÎNZORZONÁ, înzorzonez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) împodobi peste măsură și fără gust, a(-și) pune zorzoane; a (se) împopoțona. – În + zorzoane. DOOM
înzorzoná (a ~) vb., ind. prez. 3 înzorzoneáză
înzorzonaserăți
ÎNZORZONÁ, înzorzonez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) împodobi peste măsură și fără gust, a(-și) pune zorzoane; a (se) împopoțona. – În + zorzoane. DOOM
înzorzoná (a ~) vb., ind. prez. 3 înzorzoneáză
înzorzonaseși
ÎNZORZONÁ, înzorzonez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) împodobi peste măsură și fără gust, a(-și) pune zorzoane; a (se) împopoțona. – În + zorzoane. DOOM
înzorzoná (a ~) vb., ind. prez. 3 înzorzoneáză
înzorzonaseți
ÎNZORZONÁ, înzorzonez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) împodobi peste măsură și fără gust, a(-și) pune zorzoane; a (se) împopoțona. – În + zorzoane. DOOM
înzorzoná (a ~) vb., ind. prez. 3 înzorzoneáză
înzorzonat
ÎNZORZONÁ, înzorzonez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) împodobi peste măsură și fără gust, a(-și) pune zorzoane; a (se) împopoțona. – În + zorzoane. DOOM
înzorzoná (a ~) vb., ind. prez. 3 înzorzoneáză
înzorzonat
ÎNZORZONÁT, -Ă, înzorzonați, -te, adj. Împodobit peste măsură și fără gust; împopoțonat. – V. înzorzona.
înzorzonata
ÎNZORZONÁT, -Ă, înzorzonați, -te, adj. Împodobit peste măsură și fără gust; împopoțonat. – V. înzorzona.
înzorzonate
ÎNZORZONÁT, -Ă, înzorzonați, -te, adj. Împodobit peste măsură și fără gust; împopoțonat. – V. înzorzona.
înzorzonatei
ÎNZORZONÁT, -Ă, înzorzonați, -te, adj. Împodobit peste măsură și fără gust; împopoțonat. – V. înzorzona.
înzorzonatele
ÎNZORZONÁT, -Ă, înzorzonați, -te, adj. Împodobit peste măsură și fără gust; împopoțonat. – V. înzorzona.
înzorzonatelor
ÎNZORZONÁT, -Ă, înzorzonați, -te, adj. Împodobit peste măsură și fără gust; împopoțonat. – V. înzorzona.
înzorzonatul
ÎNZORZONÁT, -Ă, înzorzonați, -te, adj. Împodobit peste măsură și fără gust; împopoțonat. – V. înzorzona.
înzorzonatului
ÎNZORZONÁT, -Ă, înzorzonați, -te, adj. Împodobit peste măsură și fără gust; împopoțonat. – V. înzorzona.
înzorzonau
ÎNZORZONÁ, înzorzonez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) împodobi peste măsură și fără gust, a(-și) pune zorzoane; a (se) împopoțona. – În + zorzoane. DOOM
înzorzoná (a ~) vb., ind. prez. 3 înzorzoneáză
înzorzonași
ÎNZORZONÁ, înzorzonez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) împodobi peste măsură și fără gust, a(-și) pune zorzoane; a (se) împopoțona. – În + zorzoane. DOOM
înzorzoná (a ~) vb., ind. prez. 3 înzorzoneáză
înzorzonați
ÎNZORZONÁ, înzorzonez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) împodobi peste măsură și fără gust, a(-și) pune zorzoane; a (se) împopoțona. – În + zorzoane. DOOM
înzorzoná (a ~) vb., ind. prez. 3 înzorzoneáză
înzorzonați
ÎNZORZONÁT, -Ă, înzorzonați, -te, adj. Împodobit peste măsură și fără gust; împopoțonat. – V. înzorzona.
înzorzonații
ÎNZORZONÁT, -Ă, înzorzonați, -te, adj. Împodobit peste măsură și fără gust; împopoțonat. – V. înzorzona.
înzorzonaților
ÎNZORZONÁT, -Ă, înzorzonați, -te, adj. Împodobit peste măsură și fără gust; împopoțonat. – V. înzorzona.
înzorzonează
ÎNZORZONÁ, înzorzonez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) împodobi peste măsură și fără gust, a(-și) pune zorzoane; a (se) împopoțona. – În + zorzoane. DOOM
înzorzoná (a ~) vb., ind. prez. 3 înzorzoneáză
înzorzonez
ÎNZORZONÁ, înzorzonez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) împodobi peste măsură și fără gust, a(-și) pune zorzoane; a (se) împopoțona. – În + zorzoane. DOOM
înzorzoná (a ~) vb., ind. prez. 3 înzorzoneáză
înzorzoneze
ÎNZORZONÁ, înzorzonez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) împodobi peste măsură și fără gust, a(-și) pune zorzoane; a (se) împopoțona. – În + zorzoane. DOOM
înzorzoná (a ~) vb., ind. prez. 3 înzorzoneáză
înzorzonezi
ÎNZORZONÁ, înzorzonez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) împodobi peste măsură și fără gust, a(-și) pune zorzoane; a (se) împopoțona. – În + zorzoane. DOOM
înzorzoná (a ~) vb., ind. prez. 3 înzorzoneáză
înzorzonând
ÎNZORZONÁ, înzorzonez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) împodobi peste măsură și fără gust, a(-și) pune zorzoane; a (se) împopoțona. – În + zorzoane. DOOM
înzorzoná (a ~) vb., ind. prez. 3 înzorzoneáză
înzorzonînd
ÎNZORZONÁ, înzorzonez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) împodobi peste măsură și fără gust, a(-și) pune zorzoane; a (se) împopoțona. – În + zorzoane. DOOM
înzorzoná (a ~) vb., ind. prez. 3 înzorzoneáză
înzorzonări
ÎNZORZONÁRE, înzorzonări, s. f. Acțiunea de a (se) înzorzona și rezultatul ei; împopoțonare. – V. înzorzona. DOOM
înzorzonáre s. f., g.-d. art. înzorzonắrii; pl. înzorzonắri
înzorzonării
ÎNZORZONÁRE, înzorzonări, s. f. Acțiunea de a (se) înzorzona și rezultatul ei; împopoțonare. – V. înzorzona. DOOM
înzorzonáre s. f., g.-d. art. înzorzonắrii; pl. înzorzonắri
înzorzonările
ÎNZORZONÁRE, înzorzonări, s. f. Acțiunea de a (se) înzorzona și rezultatul ei; împopoțonare. – V. înzorzona. DOOM
înzorzonáre s. f., g.-d. art. înzorzonắrii; pl. înzorzonắri
înzorzonărilor
ÎNZORZONÁRE, înzorzonări, s. f. Acțiunea de a (se) înzorzona și rezultatul ei; împopoțonare. – V. înzorzona. DOOM
înzorzonáre s. f., g.-d. art. înzorzonắrii; pl. înzorzonắri
înzovoni
ÎNZĂVONÍ vb. IV. v. însovoni.
înzovonire
ÎNZĂVONÍ vb. IV. v. însovoni.
înzovonit
ÎNZĂVONÍ vb. IV. v. însovoni.
înzăpezea
ÎNZĂPEZÍ, înzăpezesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu zăpadă; a deveni sau a face să devină impracticabil din cauza zăpezii; a (se) troieni, a (se) întroieni. ♦ (Despre vehicule; p. ext. despre călători) A rămâne imobilizat, blocat, a (se) înfunda în zăpadă. – În + zăpadă. DOOM
înzăpezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzăpezésc, imperf. 3 sg. înzăpezeá; conj. prez. 3 să înzăpezeáscă
înzăpezeai
ÎNZĂPEZÍ, înzăpezesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu zăpadă; a deveni sau a face să devină impracticabil din cauza zăpezii; a (se) troieni, a (se) întroieni. ♦ (Despre vehicule; p. ext. despre călători) A rămâne imobilizat, blocat, a (se) înfunda în zăpadă. – În + zăpadă. DOOM
înzăpezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzăpezésc, imperf. 3 sg. înzăpezeá; conj. prez. 3 să înzăpezeáscă
înzăpezeam
ÎNZĂPEZÍ, înzăpezesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu zăpadă; a deveni sau a face să devină impracticabil din cauza zăpezii; a (se) troieni, a (se) întroieni. ♦ (Despre vehicule; p. ext. despre călători) A rămâne imobilizat, blocat, a (se) înfunda în zăpadă. – În + zăpadă. DOOM
înzăpezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzăpezésc, imperf. 3 sg. înzăpezeá; conj. prez. 3 să înzăpezeáscă
înzăpezească
ÎNZĂPEZÍ, înzăpezesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu zăpadă; a deveni sau a face să devină impracticabil din cauza zăpezii; a (se) troieni, a (se) întroieni. ♦ (Despre vehicule; p. ext. despre călători) A rămâne imobilizat, blocat, a (se) înfunda în zăpadă. – În + zăpadă. DOOM
înzăpezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzăpezésc, imperf. 3 sg. înzăpezeá; conj. prez. 3 să înzăpezeáscă
înzăpezeau
ÎNZĂPEZÍ, înzăpezesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu zăpadă; a deveni sau a face să devină impracticabil din cauza zăpezii; a (se) troieni, a (se) întroieni. ♦ (Despre vehicule; p. ext. despre călători) A rămâne imobilizat, blocat, a (se) înfunda în zăpadă. – În + zăpadă. DOOM
înzăpezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzăpezésc, imperf. 3 sg. înzăpezeá; conj. prez. 3 să înzăpezeáscă
înzăpezeați
ÎNZĂPEZÍ, înzăpezesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu zăpadă; a deveni sau a face să devină impracticabil din cauza zăpezii; a (se) troieni, a (se) întroieni. ♦ (Despre vehicule; p. ext. despre călători) A rămâne imobilizat, blocat, a (se) înfunda în zăpadă. – În + zăpadă. DOOM
înzăpezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzăpezésc, imperf. 3 sg. înzăpezeá; conj. prez. 3 să înzăpezeáscă
înzăpezesc
ÎNZĂPEZÍ, înzăpezesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu zăpadă; a deveni sau a face să devină impracticabil din cauza zăpezii; a (se) troieni, a (se) întroieni. ♦ (Despre vehicule; p. ext. despre călători) A rămâne imobilizat, blocat, a (se) înfunda în zăpadă. – În + zăpadă. DOOM
înzăpezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzăpezésc, imperf. 3 sg. înzăpezeá; conj. prez. 3 să înzăpezeáscă
înzăpezește
ÎNZĂPEZÍ, înzăpezesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu zăpadă; a deveni sau a face să devină impracticabil din cauza zăpezii; a (se) troieni, a (se) întroieni. ♦ (Despre vehicule; p. ext. despre călători) A rămâne imobilizat, blocat, a (se) înfunda în zăpadă. – În + zăpadă. DOOM
înzăpezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzăpezésc, imperf. 3 sg. înzăpezeá; conj. prez. 3 să înzăpezeáscă
înzăpezești
ÎNZĂPEZÍ, înzăpezesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu zăpadă; a deveni sau a face să devină impracticabil din cauza zăpezii; a (se) troieni, a (se) întroieni. ♦ (Despre vehicule; p. ext. despre călători) A rămâne imobilizat, blocat, a (se) înfunda în zăpadă. – În + zăpadă. DOOM
înzăpezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzăpezésc, imperf. 3 sg. înzăpezeá; conj. prez. 3 să înzăpezeáscă
înzăpezi
ÎNZĂPEZÍ, înzăpezesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu zăpadă; a deveni sau a face să devină impracticabil din cauza zăpezii; a (se) troieni, a (se) întroieni. ♦ (Despre vehicule; p. ext. despre călători) A rămâne imobilizat, blocat, a (se) înfunda în zăpadă. – În + zăpadă. DOOM
înzăpezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzăpezésc, imperf. 3 sg. înzăpezeá; conj. prez. 3 să înzăpezeáscă
înzăpezii
ÎNZĂPEZÍ, înzăpezesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu zăpadă; a deveni sau a face să devină impracticabil din cauza zăpezii; a (se) troieni, a (se) întroieni. ♦ (Despre vehicule; p. ext. despre călători) A rămâne imobilizat, blocat, a (se) înfunda în zăpadă. – În + zăpadă. DOOM
înzăpezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzăpezésc, imperf. 3 sg. înzăpezeá; conj. prez. 3 să înzăpezeáscă
înzăpezim
ÎNZĂPEZÍ, înzăpezesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu zăpadă; a deveni sau a face să devină impracticabil din cauza zăpezii; a (se) troieni, a (se) întroieni. ♦ (Despre vehicule; p. ext. despre călători) A rămâne imobilizat, blocat, a (se) înfunda în zăpadă. – În + zăpadă. DOOM
înzăpezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzăpezésc, imperf. 3 sg. înzăpezeá; conj. prez. 3 să înzăpezeáscă
înzăpezind
ÎNZĂPEZÍ, înzăpezesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu zăpadă; a deveni sau a face să devină impracticabil din cauza zăpezii; a (se) troieni, a (se) întroieni. ♦ (Despre vehicule; p. ext. despre călători) A rămâne imobilizat, blocat, a (se) înfunda în zăpadă. – În + zăpadă. DOOM
înzăpezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzăpezésc, imperf. 3 sg. înzăpezeá; conj. prez. 3 să înzăpezeáscă
înzăpezire
ÎNZĂPEZÍ, înzăpezesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu zăpadă; a deveni sau a face să devină impracticabil din cauza zăpezii; a (se) troieni, a (se) întroieni. ♦ (Despre vehicule; p. ext. despre călători) A rămâne imobilizat, blocat, a (se) înfunda în zăpadă. – În + zăpadă. DOOM
înzăpezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzăpezésc, imperf. 3 sg. înzăpezeá; conj. prez. 3 să înzăpezeáscă
înzăpezire
ÎNZĂPEZÍRE s. f. Acțiunea de a (se) înzăpezi și rezultatul ei; troienire, întroienire. – V. înzăpezi. DOOM
înzăpezíre s. f., g.-d. art. înzăpezírii
înzăpezirea
ÎNZĂPEZÍRE s. f. Acțiunea de a (se) înzăpezi și rezultatul ei; troienire, întroienire. – V. înzăpezi. DOOM
înzăpezíre s. f., g.-d. art. înzăpezírii
înzăpeziri
ÎNZĂPEZÍRE s. f. Acțiunea de a (se) înzăpezi și rezultatul ei; troienire, întroienire. – V. înzăpezi. DOOM
înzăpezíre s. f., g.-d. art. înzăpezírii
înzăpezirii
ÎNZĂPEZÍRE s. f. Acțiunea de a (se) înzăpezi și rezultatul ei; troienire, întroienire. – V. înzăpezi. DOOM
înzăpezíre s. f., g.-d. art. înzăpezírii
înzăpezirile
ÎNZĂPEZÍRE s. f. Acțiunea de a (se) înzăpezi și rezultatul ei; troienire, întroienire. – V. înzăpezi. DOOM
înzăpezíre s. f., g.-d. art. înzăpezírii
înzăpezirilor
ÎNZĂPEZÍRE s. f. Acțiunea de a (se) înzăpezi și rezultatul ei; troienire, întroienire. – V. înzăpezi. DOOM
înzăpezíre s. f., g.-d. art. înzăpezírii
înzăpeziră
ÎNZĂPEZÍ, înzăpezesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu zăpadă; a deveni sau a face să devină impracticabil din cauza zăpezii; a (se) troieni, a (se) întroieni. ♦ (Despre vehicule; p. ext. despre călători) A rămâne imobilizat, blocat, a (se) înfunda în zăpadă. – În + zăpadă. DOOM
înzăpezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzăpezésc, imperf. 3 sg. înzăpezeá; conj. prez. 3 să înzăpezeáscă
înzăpezirăm
ÎNZĂPEZÍ, înzăpezesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu zăpadă; a deveni sau a face să devină impracticabil din cauza zăpezii; a (se) troieni, a (se) întroieni. ♦ (Despre vehicule; p. ext. despre călători) A rămâne imobilizat, blocat, a (se) înfunda în zăpadă. – În + zăpadă. DOOM
înzăpezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzăpezésc, imperf. 3 sg. înzăpezeá; conj. prez. 3 să înzăpezeáscă
înzăpezirăți
ÎNZĂPEZÍ, înzăpezesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu zăpadă; a deveni sau a face să devină impracticabil din cauza zăpezii; a (se) troieni, a (se) întroieni. ♦ (Despre vehicule; p. ext. despre călători) A rămâne imobilizat, blocat, a (se) înfunda în zăpadă. – În + zăpadă. DOOM
înzăpezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzăpezésc, imperf. 3 sg. înzăpezeá; conj. prez. 3 să înzăpezeáscă
înzăpezise
ÎNZĂPEZÍ, înzăpezesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu zăpadă; a deveni sau a face să devină impracticabil din cauza zăpezii; a (se) troieni, a (se) întroieni. ♦ (Despre vehicule; p. ext. despre călători) A rămâne imobilizat, blocat, a (se) înfunda în zăpadă. – În + zăpadă. DOOM
înzăpezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzăpezésc, imperf. 3 sg. înzăpezeá; conj. prez. 3 să înzăpezeáscă
înzăpezisem
ÎNZĂPEZÍ, înzăpezesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu zăpadă; a deveni sau a face să devină impracticabil din cauza zăpezii; a (se) troieni, a (se) întroieni. ♦ (Despre vehicule; p. ext. despre călători) A rămâne imobilizat, blocat, a (se) înfunda în zăpadă. – În + zăpadă. DOOM
înzăpezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzăpezésc, imperf. 3 sg. înzăpezeá; conj. prez. 3 să înzăpezeáscă
înzăpeziseră
ÎNZĂPEZÍ, înzăpezesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu zăpadă; a deveni sau a face să devină impracticabil din cauza zăpezii; a (se) troieni, a (se) întroieni. ♦ (Despre vehicule; p. ext. despre călători) A rămâne imobilizat, blocat, a (se) înfunda în zăpadă. – În + zăpadă. DOOM
înzăpezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzăpezésc, imperf. 3 sg. înzăpezeá; conj. prez. 3 să înzăpezeáscă
înzăpeziserăm
ÎNZĂPEZÍ, înzăpezesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu zăpadă; a deveni sau a face să devină impracticabil din cauza zăpezii; a (se) troieni, a (se) întroieni. ♦ (Despre vehicule; p. ext. despre călători) A rămâne imobilizat, blocat, a (se) înfunda în zăpadă. – În + zăpadă. DOOM
înzăpezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzăpezésc, imperf. 3 sg. înzăpezeá; conj. prez. 3 să înzăpezeáscă
înzăpeziserăți
ÎNZĂPEZÍ, înzăpezesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu zăpadă; a deveni sau a face să devină impracticabil din cauza zăpezii; a (se) troieni, a (se) întroieni. ♦ (Despre vehicule; p. ext. despre călători) A rămâne imobilizat, blocat, a (se) înfunda în zăpadă. – În + zăpadă. DOOM
înzăpezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzăpezésc, imperf. 3 sg. înzăpezeá; conj. prez. 3 să înzăpezeáscă
înzăpeziseși
ÎNZĂPEZÍ, înzăpezesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu zăpadă; a deveni sau a face să devină impracticabil din cauza zăpezii; a (se) troieni, a (se) întroieni. ♦ (Despre vehicule; p. ext. despre călători) A rămâne imobilizat, blocat, a (se) înfunda în zăpadă. – În + zăpadă. DOOM
înzăpezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzăpezésc, imperf. 3 sg. înzăpezeá; conj. prez. 3 să înzăpezeáscă
înzăpeziseți
ÎNZĂPEZÍ, înzăpezesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu zăpadă; a deveni sau a face să devină impracticabil din cauza zăpezii; a (se) troieni, a (se) întroieni. ♦ (Despre vehicule; p. ext. despre călători) A rămâne imobilizat, blocat, a (se) înfunda în zăpadă. – În + zăpadă. DOOM
înzăpezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzăpezésc, imperf. 3 sg. înzăpezeá; conj. prez. 3 să înzăpezeáscă
înzăpezit
ÎNZĂPEZÍ, înzăpezesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu zăpadă; a deveni sau a face să devină impracticabil din cauza zăpezii; a (se) troieni, a (se) întroieni. ♦ (Despre vehicule; p. ext. despre călători) A rămâne imobilizat, blocat, a (se) înfunda în zăpadă. – În + zăpadă. DOOM
înzăpezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzăpezésc, imperf. 3 sg. înzăpezeá; conj. prez. 3 să înzăpezeáscă
înzăpezit
ÎNZĂPEZÍT, -Ă, înzăpeziți, -te, adj. (Despre drumuri sau locuri) Care este acoperit cu zăpadă; care a devenit impracticabil din cauza zăpezii; troienit, întroienit. ♦ (Despre vehicule; p. ext. despre călători) Care este imobilizat, înfundat, blocat în zăpadă. – V. înzăpezi.
înzăpezita
ÎNZĂPEZÍT, -Ă, înzăpeziți, -te, adj. (Despre drumuri sau locuri) Care este acoperit cu zăpadă; care a devenit impracticabil din cauza zăpezii; troienit, întroienit. ♦ (Despre vehicule; p. ext. despre călători) Care este imobilizat, înfundat, blocat în zăpadă. – V. înzăpezi.
înzăpezite
ÎNZĂPEZÍT, -Ă, înzăpeziți, -te, adj. (Despre drumuri sau locuri) Care este acoperit cu zăpadă; care a devenit impracticabil din cauza zăpezii; troienit, întroienit. ♦ (Despre vehicule; p. ext. despre călători) Care este imobilizat, înfundat, blocat în zăpadă. – V. înzăpezi.
înzăpezitei
ÎNZĂPEZÍT, -Ă, înzăpeziți, -te, adj. (Despre drumuri sau locuri) Care este acoperit cu zăpadă; care a devenit impracticabil din cauza zăpezii; troienit, întroienit. ♦ (Despre vehicule; p. ext. despre călători) Care este imobilizat, înfundat, blocat în zăpadă. – V. înzăpezi.
înzăpezitele
ÎNZĂPEZÍT, -Ă, înzăpeziți, -te, adj. (Despre drumuri sau locuri) Care este acoperit cu zăpadă; care a devenit impracticabil din cauza zăpezii; troienit, întroienit. ♦ (Despre vehicule; p. ext. despre călători) Care este imobilizat, înfundat, blocat în zăpadă. – V. înzăpezi.
înzăpezitelor
ÎNZĂPEZÍT, -Ă, înzăpeziți, -te, adj. (Despre drumuri sau locuri) Care este acoperit cu zăpadă; care a devenit impracticabil din cauza zăpezii; troienit, întroienit. ♦ (Despre vehicule; p. ext. despre călători) Care este imobilizat, înfundat, blocat în zăpadă. – V. înzăpezi.
înzăpezitul
ÎNZĂPEZÍT, -Ă, înzăpeziți, -te, adj. (Despre drumuri sau locuri) Care este acoperit cu zăpadă; care a devenit impracticabil din cauza zăpezii; troienit, întroienit. ♦ (Despre vehicule; p. ext. despre călători) Care este imobilizat, înfundat, blocat în zăpadă. – V. înzăpezi.
înzăpezitului
ÎNZĂPEZÍT, -Ă, înzăpeziți, -te, adj. (Despre drumuri sau locuri) Care este acoperit cu zăpadă; care a devenit impracticabil din cauza zăpezii; troienit, întroienit. ♦ (Despre vehicule; p. ext. despre călători) Care este imobilizat, înfundat, blocat în zăpadă. – V. înzăpezi.
înzăpeziși
ÎNZĂPEZÍ, înzăpezesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu zăpadă; a deveni sau a face să devină impracticabil din cauza zăpezii; a (se) troieni, a (se) întroieni. ♦ (Despre vehicule; p. ext. despre călători) A rămâne imobilizat, blocat, a (se) înfunda în zăpadă. – În + zăpadă. DOOM
înzăpezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzăpezésc, imperf. 3 sg. înzăpezeá; conj. prez. 3 să înzăpezeáscă
înzăpeziți
ÎNZĂPEZÍ, înzăpezesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu zăpadă; a deveni sau a face să devină impracticabil din cauza zăpezii; a (se) troieni, a (se) întroieni. ♦ (Despre vehicule; p. ext. despre călători) A rămâne imobilizat, blocat, a (se) înfunda în zăpadă. – În + zăpadă. DOOM
înzăpezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înzăpezésc, imperf. 3 sg. înzăpezeá; conj. prez. 3 să înzăpezeáscă
înzăpeziți
ÎNZĂPEZÍT, -Ă, înzăpeziți, -te, adj. (Despre drumuri sau locuri) Care este acoperit cu zăpadă; care a devenit impracticabil din cauza zăpezii; troienit, întroienit. ♦ (Despre vehicule; p. ext. despre călători) Care este imobilizat, înfundat, blocat în zăpadă. – V. înzăpezi.
înzăpeziții
ÎNZĂPEZÍT, -Ă, înzăpeziți, -te, adj. (Despre drumuri sau locuri) Care este acoperit cu zăpadă; care a devenit impracticabil din cauza zăpezii; troienit, întroienit. ♦ (Despre vehicule; p. ext. despre călători) Care este imobilizat, înfundat, blocat în zăpadă. – V. înzăpezi.
înzăpeziților
ÎNZĂPEZÍT, -Ă, înzăpeziți, -te, adj. (Despre drumuri sau locuri) Care este acoperit cu zăpadă; care a devenit impracticabil din cauza zăpezii; troienit, întroienit. ♦ (Despre vehicule; p. ext. despre călători) Care este imobilizat, înfundat, blocat în zăpadă. – V. înzăpezi.
înzăpuși
ÎNZĂPUȘÍ, înzăpușésc, vb. IV. Tranz. A sufoca. (din zăpuși)
înzăpușire
ÎNZĂPUȘÍ, înzăpușésc, vb. IV. Tranz. A sufoca. (din zăpuși)
înzăpușit
ÎNZĂPUȘÍ, înzăpușésc, vb. IV. Tranz. A sufoca. (din zăpuși)
înzăua
ÎNZĂUÁ, înzăuéz, vb. I. Tranz. (Înv.) A îmbrăca în zale. (din za2)
înzăuare
ÎNZĂUÁ, înzăuéz, vb. I. Tranz. (Înv.) A îmbrăca în zale. (din za2)
înzăuat
ÎNZĂUÁT, -Ă, înzăuați, -te, adj. Îmbrăcat în zale, cu platoșă. [Var.: înzeuát, -ă adj.] – De la za. DOOM
înzăuát adj. m., pl. înzăuáți; f. înzăuátă, pl. înzăuáte
înzăuata
ÎNZĂUÁT, -Ă, înzăuați, -te, adj. Îmbrăcat în zale, cu platoșă. [Var.: înzeuát, -ă adj.] – De la za. DOOM
înzăuát adj. m., pl. înzăuáți; f. înzăuátă, pl. înzăuáte
înzăuate
ÎNZĂUÁT, -Ă, înzăuați, -te, adj. Îmbrăcat în zale, cu platoșă. [Var.: înzeuát, -ă adj.] – De la za. DOOM
înzăuát adj. m., pl. înzăuáți; f. înzăuátă, pl. înzăuáte
înzăuatei
ÎNZĂUÁT, -Ă, înzăuați, -te, adj. Îmbrăcat în zale, cu platoșă. [Var.: înzeuát, -ă adj.] – De la za. DOOM
înzăuát adj. m., pl. înzăuáți; f. înzăuátă, pl. înzăuáte
înzăuatele
ÎNZĂUÁT, -Ă, înzăuați, -te, adj. Îmbrăcat în zale, cu platoșă. [Var.: înzeuát, -ă adj.] – De la za. DOOM
înzăuát adj. m., pl. înzăuáți; f. înzăuátă, pl. înzăuáte
înzăuatelor
ÎNZĂUÁT, -Ă, înzăuați, -te, adj. Îmbrăcat în zale, cu platoșă. [Var.: înzeuát, -ă adj.] – De la za. DOOM
înzăuát adj. m., pl. înzăuáți; f. înzăuátă, pl. înzăuáte
înzăuatul
ÎNZĂUÁT, -Ă, înzăuați, -te, adj. Îmbrăcat în zale, cu platoșă. [Var.: înzeuát, -ă adj.] – De la za. DOOM
înzăuát adj. m., pl. înzăuáți; f. înzăuátă, pl. înzăuáte
înzăuatului
ÎNZĂUÁT, -Ă, înzăuați, -te, adj. Îmbrăcat în zale, cu platoșă. [Var.: înzeuát, -ă adj.] – De la za. DOOM
înzăuát adj. m., pl. înzăuáți; f. înzăuátă, pl. înzăuáte
înzăuați
ÎNZĂUÁT, -Ă, înzăuați, -te, adj. Îmbrăcat în zale, cu platoșă. [Var.: înzeuát, -ă adj.] – De la za. DOOM
înzăuát adj. m., pl. înzăuáți; f. înzăuátă, pl. înzăuáte
înzăuații
ÎNZĂUÁT, -Ă, înzăuați, -te, adj. Îmbrăcat în zale, cu platoșă. [Var.: înzeuát, -ă adj.] – De la za. DOOM
înzăuát adj. m., pl. înzăuáți; f. înzăuátă, pl. înzăuáte
înzăuaților
ÎNZĂUÁT, -Ă, înzăuați, -te, adj. Îmbrăcat în zale, cu platoșă. [Var.: înzeuát, -ă adj.] – De la za. DOOM
înzăuát adj. m., pl. înzăuáți; f. înzăuátă, pl. înzăuáte
înzăvonea
ÎNZĂVONÍ vb. IV. v. însovoni.
înzăvoneai
ÎNZĂVONÍ vb. IV. v. însovoni.
înzăvoneam
ÎNZĂVONÍ vb. IV. v. însovoni.
înzăvonească
ÎNZĂVONÍ vb. IV. v. însovoni.
înzăvoneau
ÎNZĂVONÍ vb. IV. v. însovoni.
înzăvoneați
ÎNZĂVONÍ vb. IV. v. însovoni.
înzăvonesc
ÎNZĂVONÍ vb. IV. v. însovoni.
înzăvonește
ÎNZĂVONÍ vb. IV. v. însovoni.
înzăvonești
ÎNZĂVONÍ vb. IV. v. însovoni.
înzăvoni
ÎNZĂVONÍ vb. IV. v. însovoni.
înzăvonii
ÎNZĂVONÍ vb. IV. v. însovoni.
înzăvonim
ÎNZĂVONÍ vb. IV. v. însovoni.
înzăvonind
ÎNZĂVONÍ vb. IV. v. însovoni.
înzăvonire
ÎNZĂVONÍ vb. IV. v. însovoni.
înzăvonire
ÎNZĂVONÍ vb. IV. v. însovoni.
înzăvoniră
ÎNZĂVONÍ vb. IV. v. însovoni.
înzăvonirăm
ÎNZĂVONÍ vb. IV. v. însovoni.
înzăvonirăți
ÎNZĂVONÍ vb. IV. v. însovoni.
înzăvonise
ÎNZĂVONÍ vb. IV. v. însovoni.
înzăvonisem
ÎNZĂVONÍ vb. IV. v. însovoni.
înzăvoniseră
ÎNZĂVONÍ vb. IV. v. însovoni.
înzăvoniserăm
ÎNZĂVONÍ vb. IV. v. însovoni.
înzăvoniserăți
ÎNZĂVONÍ vb. IV. v. însovoni.
înzăvoniseși
ÎNZĂVONÍ vb. IV. v. însovoni.
înzăvoniseți
ÎNZĂVONÍ vb. IV. v. însovoni.
înzăvonit
ÎNZĂVONÍ vb. IV. v. însovoni.
înzăvonit
ÎNZĂVONÍ vb. IV. v. însovoni.
înzăvoniși
ÎNZĂVONÍ vb. IV. v. însovoni.
înzăvoniți
ÎNZĂVONÍ vb. IV. v. însovoni.
înzăvorâre
ÎNZĂVORẤRE, înzăvorâri, s. f. (Tehn.) Acțiunea de a înzăvorî. – V. înzăvorî.
înzăvorât
ÎNZĂVORẤT, -Ă, înzăvorâți, -te, adj. (Tehn.; despre piese) Care este împiedicat să se miște printr-un mecanism de închidere. – V. înzăvorî.
înzăvorî
ÎNZĂVORÎ, înzăvoresc, vb. IV. Tranz. (Tehn.) A împiedica intenționat mișcarea unei piese față de alta cu ajutorul unor mecanisme de închidere. – În + zăvorî.
înăbuș
ÎNĂBUȘÍ, înắbuș, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A nu mai putea sau a face pe cineva să nu mai poată respira; a (se) sufoca. 2. Tranz. (Despre buruieni) A împiedica creșterea și dezvoltarea plantelor; a năpădi. 3. Tranz. Fig. A potoli, prin violență, manifestări, acțiuni sau mișcări sociale; a reprima. ♦ A face să nu se vadă, să nu se audă, să nu se simtă; a ascunde. Și-a înăbușit un oftat. 4. Tranz. (În expr.) A înăbuși focul = a stinge focul sau a-l face să ardă mocnit. – În + năbuși. DOOM
înăbușí (a ~) vb., ind. prez. 3 înắbușă, imperf. 3 sg. înăbușeá; conj. prez. 3 să înắbușe
înăbușe
ÎNĂBUȘÍ, înắbuș, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A nu mai putea sau a face pe cineva să nu mai poată respira; a (se) sufoca. 2. Tranz. (Despre buruieni) A împiedica creșterea și dezvoltarea plantelor; a năpădi. 3. Tranz. Fig. A potoli, prin violență, manifestări, acțiuni sau mișcări sociale; a reprima. ♦ A face să nu se vadă, să nu se audă, să nu se simtă; a ascunde. Și-a înăbușit un oftat. 4. Tranz. (În expr.) A înăbuși focul = a stinge focul sau a-l face să ardă mocnit. – În + năbuși. DOOM
înăbușí (a ~) vb., ind. prez. 3 înắbușă, imperf. 3 sg. înăbușeá; conj. prez. 3 să înắbușe
înăbușea
ÎNĂBUȘÍ, înắbuș, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A nu mai putea sau a face pe cineva să nu mai poată respira; a (se) sufoca. 2. Tranz. (Despre buruieni) A împiedica creșterea și dezvoltarea plantelor; a năpădi. 3. Tranz. Fig. A potoli, prin violență, manifestări, acțiuni sau mișcări sociale; a reprima. ♦ A face să nu se vadă, să nu se audă, să nu se simtă; a ascunde. Și-a înăbușit un oftat. 4. Tranz. (În expr.) A înăbuși focul = a stinge focul sau a-l face să ardă mocnit. – În + năbuși. DOOM
înăbușí (a ~) vb., ind. prez. 3 înắbușă, imperf. 3 sg. înăbușeá; conj. prez. 3 să înắbușe
înăbușeai
ÎNĂBUȘÍ, înắbuș, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A nu mai putea sau a face pe cineva să nu mai poată respira; a (se) sufoca. 2. Tranz. (Despre buruieni) A împiedica creșterea și dezvoltarea plantelor; a năpădi. 3. Tranz. Fig. A potoli, prin violență, manifestări, acțiuni sau mișcări sociale; a reprima. ♦ A face să nu se vadă, să nu se audă, să nu se simtă; a ascunde. Și-a înăbușit un oftat. 4. Tranz. (În expr.) A înăbuși focul = a stinge focul sau a-l face să ardă mocnit. – În + năbuși. DOOM
înăbușí (a ~) vb., ind. prez. 3 înắbușă, imperf. 3 sg. înăbușeá; conj. prez. 3 să înắbușe
înăbușeala
ÎNĂBUȘEÁLĂ, înăbușeli, s. f. Zăduf; p. ext. aer greu. – Înăbuși + suf. -eală. DOOM
înăbușeálă s. f., g.-d. art. înăbușélii; pl. înăbușéli
înăbușeam
ÎNĂBUȘÍ, înắbuș, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A nu mai putea sau a face pe cineva să nu mai poată respira; a (se) sufoca. 2. Tranz. (Despre buruieni) A împiedica creșterea și dezvoltarea plantelor; a năpădi. 3. Tranz. Fig. A potoli, prin violență, manifestări, acțiuni sau mișcări sociale; a reprima. ♦ A face să nu se vadă, să nu se audă, să nu se simtă; a ascunde. Și-a înăbușit un oftat. 4. Tranz. (În expr.) A înăbuși focul = a stinge focul sau a-l face să ardă mocnit. – În + năbuși. DOOM
înăbușí (a ~) vb., ind. prez. 3 înắbușă, imperf. 3 sg. înăbușeá; conj. prez. 3 să înắbușe
înăbușeau
ÎNĂBUȘÍ, înắbuș, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A nu mai putea sau a face pe cineva să nu mai poată respira; a (se) sufoca. 2. Tranz. (Despre buruieni) A împiedica creșterea și dezvoltarea plantelor; a năpădi. 3. Tranz. Fig. A potoli, prin violență, manifestări, acțiuni sau mișcări sociale; a reprima. ♦ A face să nu se vadă, să nu se audă, să nu se simtă; a ascunde. Și-a înăbușit un oftat. 4. Tranz. (În expr.) A înăbuși focul = a stinge focul sau a-l face să ardă mocnit. – În + năbuși. DOOM
înăbușí (a ~) vb., ind. prez. 3 înắbușă, imperf. 3 sg. înăbușeá; conj. prez. 3 să înắbușe
înăbușeați
ÎNĂBUȘÍ, înắbuș, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A nu mai putea sau a face pe cineva să nu mai poată respira; a (se) sufoca. 2. Tranz. (Despre buruieni) A împiedica creșterea și dezvoltarea plantelor; a năpădi. 3. Tranz. Fig. A potoli, prin violență, manifestări, acțiuni sau mișcări sociale; a reprima. ♦ A face să nu se vadă, să nu se audă, să nu se simtă; a ascunde. Și-a înăbușit un oftat. 4. Tranz. (În expr.) A înăbuși focul = a stinge focul sau a-l face să ardă mocnit. – În + năbuși. DOOM
înăbușí (a ~) vb., ind. prez. 3 înắbușă, imperf. 3 sg. înăbușeá; conj. prez. 3 să înắbușe
înăbușeli
ÎNĂBUȘEÁLĂ, înăbușeli, s. f. Zăduf; p. ext. aer greu. – Înăbuși + suf. -eală. DOOM
înăbușeálă s. f., g.-d. art. înăbușélii; pl. înăbușéli
înăbușelii
ÎNĂBUȘEÁLĂ, înăbușeli, s. f. Zăduf; p. ext. aer greu. – Înăbuși + suf. -eală. DOOM
înăbușeálă s. f., g.-d. art. înăbușélii; pl. înăbușéli
înăbușelile
ÎNĂBUȘEÁLĂ, înăbușeli, s. f. Zăduf; p. ext. aer greu. – Înăbuși + suf. -eală. DOOM
înăbușeálă s. f., g.-d. art. înăbușélii; pl. înăbușéli
înăbușelilor
ÎNĂBUȘEÁLĂ, înăbușeli, s. f. Zăduf; p. ext. aer greu. – Înăbuși + suf. -eală. DOOM
înăbușeálă s. f., g.-d. art. înăbușélii; pl. înăbușéli
înăbuși
ÎNĂBUȘÍ, înắbuș, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A nu mai putea sau a face pe cineva să nu mai poată respira; a (se) sufoca. 2. Tranz. (Despre buruieni) A împiedica creșterea și dezvoltarea plantelor; a năpădi. 3. Tranz. Fig. A potoli, prin violență, manifestări, acțiuni sau mișcări sociale; a reprima. ♦ A face să nu se vadă, să nu se audă, să nu se simtă; a ascunde. Și-a înăbușit un oftat. 4. Tranz. (În expr.) A înăbuși focul = a stinge focul sau a-l face să ardă mocnit. – În + năbuși. DOOM
înăbușí (a ~) vb., ind. prez. 3 înắbușă, imperf. 3 sg. înăbușeá; conj. prez. 3 să înắbușe
înăbușii
ÎNĂBUȘÍ, înắbuș, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A nu mai putea sau a face pe cineva să nu mai poată respira; a (se) sufoca. 2. Tranz. (Despre buruieni) A împiedica creșterea și dezvoltarea plantelor; a năpădi. 3. Tranz. Fig. A potoli, prin violență, manifestări, acțiuni sau mișcări sociale; a reprima. ♦ A face să nu se vadă, să nu se audă, să nu se simtă; a ascunde. Și-a înăbușit un oftat. 4. Tranz. (În expr.) A înăbuși focul = a stinge focul sau a-l face să ardă mocnit. – În + năbuși. DOOM
înăbușí (a ~) vb., ind. prez. 3 înắbușă, imperf. 3 sg. înăbușeá; conj. prez. 3 să înắbușe
înăbușim
ÎNĂBUȘÍ, înắbuș, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A nu mai putea sau a face pe cineva să nu mai poată respira; a (se) sufoca. 2. Tranz. (Despre buruieni) A împiedica creșterea și dezvoltarea plantelor; a năpădi. 3. Tranz. Fig. A potoli, prin violență, manifestări, acțiuni sau mișcări sociale; a reprima. ♦ A face să nu se vadă, să nu se audă, să nu se simtă; a ascunde. Și-a înăbușit un oftat. 4. Tranz. (În expr.) A înăbuși focul = a stinge focul sau a-l face să ardă mocnit. – În + năbuși. DOOM
înăbușí (a ~) vb., ind. prez. 3 înắbușă, imperf. 3 sg. înăbușeá; conj. prez. 3 să înắbușe
înăbușind
ÎNĂBUȘÍ, înắbuș, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A nu mai putea sau a face pe cineva să nu mai poată respira; a (se) sufoca. 2. Tranz. (Despre buruieni) A împiedica creșterea și dezvoltarea plantelor; a năpădi. 3. Tranz. Fig. A potoli, prin violență, manifestări, acțiuni sau mișcări sociale; a reprima. ♦ A face să nu se vadă, să nu se audă, să nu se simtă; a ascunde. Și-a înăbușit un oftat. 4. Tranz. (În expr.) A înăbuși focul = a stinge focul sau a-l face să ardă mocnit. – În + năbuși. DOOM
înăbușí (a ~) vb., ind. prez. 3 înắbușă, imperf. 3 sg. înăbușeá; conj. prez. 3 să înắbușe
înăbușire
ÎNĂBUȘÍ, înắbuș, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A nu mai putea sau a face pe cineva să nu mai poată respira; a (se) sufoca. 2. Tranz. (Despre buruieni) A împiedica creșterea și dezvoltarea plantelor; a năpădi. 3. Tranz. Fig. A potoli, prin violență, manifestări, acțiuni sau mișcări sociale; a reprima. ♦ A face să nu se vadă, să nu se audă, să nu se simtă; a ascunde. Și-a înăbușit un oftat. 4. Tranz. (În expr.) A înăbuși focul = a stinge focul sau a-l face să ardă mocnit. – În + năbuși. DOOM
înăbușí (a ~) vb., ind. prez. 3 înắbușă, imperf. 3 sg. înăbușeá; conj. prez. 3 să înắbușe
înăbușire
ÎNĂBUȘÍRE s. f. Acțiunea de a (se) înăbuși; sufocare; fig. reprimare. – V. înăbuși. DOOM
înăbușíre s. f., g.-d. art. înăbușírii
înăbușirea
ÎNĂBUȘÍRE s. f. Acțiunea de a (se) înăbuși; sufocare; fig. reprimare. – V. înăbuși. DOOM
înăbușíre s. f., g.-d. art. înăbușírii
înăbușiri
ÎNĂBUȘÍRE s. f. Acțiunea de a (se) înăbuși; sufocare; fig. reprimare. – V. înăbuși. DOOM
înăbușíre s. f., g.-d. art. înăbușírii
înăbușirii
ÎNĂBUȘÍRE s. f. Acțiunea de a (se) înăbuși; sufocare; fig. reprimare. – V. înăbuși. DOOM
înăbușíre s. f., g.-d. art. înăbușírii
înăbușirile
ÎNĂBUȘÍRE s. f. Acțiunea de a (se) înăbuși; sufocare; fig. reprimare. – V. înăbuși. DOOM
înăbușíre s. f., g.-d. art. înăbușírii
înăbușirilor
ÎNĂBUȘÍRE s. f. Acțiunea de a (se) înăbuși; sufocare; fig. reprimare. – V. înăbuși. DOOM
înăbușíre s. f., g.-d. art. înăbușírii
înăbușiră
ÎNĂBUȘÍ, înắbuș, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A nu mai putea sau a face pe cineva să nu mai poată respira; a (se) sufoca. 2. Tranz. (Despre buruieni) A împiedica creșterea și dezvoltarea plantelor; a năpădi. 3. Tranz. Fig. A potoli, prin violență, manifestări, acțiuni sau mișcări sociale; a reprima. ♦ A face să nu se vadă, să nu se audă, să nu se simtă; a ascunde. Și-a înăbușit un oftat. 4. Tranz. (În expr.) A înăbuși focul = a stinge focul sau a-l face să ardă mocnit. – În + năbuși. DOOM
înăbușí (a ~) vb., ind. prez. 3 înắbușă, imperf. 3 sg. înăbușeá; conj. prez. 3 să înắbușe
înăbușirăm
ÎNĂBUȘÍ, înắbuș, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A nu mai putea sau a face pe cineva să nu mai poată respira; a (se) sufoca. 2. Tranz. (Despre buruieni) A împiedica creșterea și dezvoltarea plantelor; a năpădi. 3. Tranz. Fig. A potoli, prin violență, manifestări, acțiuni sau mișcări sociale; a reprima. ♦ A face să nu se vadă, să nu se audă, să nu se simtă; a ascunde. Și-a înăbușit un oftat. 4. Tranz. (În expr.) A înăbuși focul = a stinge focul sau a-l face să ardă mocnit. – În + năbuși. DOOM
înăbușí (a ~) vb., ind. prez. 3 înắbușă, imperf. 3 sg. înăbușeá; conj. prez. 3 să înắbușe
înăbușirăți
ÎNĂBUȘÍ, înắbuș, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A nu mai putea sau a face pe cineva să nu mai poată respira; a (se) sufoca. 2. Tranz. (Despre buruieni) A împiedica creșterea și dezvoltarea plantelor; a năpădi. 3. Tranz. Fig. A potoli, prin violență, manifestări, acțiuni sau mișcări sociale; a reprima. ♦ A face să nu se vadă, să nu se audă, să nu se simtă; a ascunde. Și-a înăbușit un oftat. 4. Tranz. (În expr.) A înăbuși focul = a stinge focul sau a-l face să ardă mocnit. – În + năbuși. DOOM
înăbușí (a ~) vb., ind. prez. 3 înắbușă, imperf. 3 sg. înăbușeá; conj. prez. 3 să înắbușe
înăbușise
ÎNĂBUȘÍ, înắbuș, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A nu mai putea sau a face pe cineva să nu mai poată respira; a (se) sufoca. 2. Tranz. (Despre buruieni) A împiedica creșterea și dezvoltarea plantelor; a năpădi. 3. Tranz. Fig. A potoli, prin violență, manifestări, acțiuni sau mișcări sociale; a reprima. ♦ A face să nu se vadă, să nu se audă, să nu se simtă; a ascunde. Și-a înăbușit un oftat. 4. Tranz. (În expr.) A înăbuși focul = a stinge focul sau a-l face să ardă mocnit. – În + năbuși. DOOM
înăbușí (a ~) vb., ind. prez. 3 înắbușă, imperf. 3 sg. înăbușeá; conj. prez. 3 să înắbușe
înăbușisem
ÎNĂBUȘÍ, înắbuș, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A nu mai putea sau a face pe cineva să nu mai poată respira; a (se) sufoca. 2. Tranz. (Despre buruieni) A împiedica creșterea și dezvoltarea plantelor; a năpădi. 3. Tranz. Fig. A potoli, prin violență, manifestări, acțiuni sau mișcări sociale; a reprima. ♦ A face să nu se vadă, să nu se audă, să nu se simtă; a ascunde. Și-a înăbușit un oftat. 4. Tranz. (În expr.) A înăbuși focul = a stinge focul sau a-l face să ardă mocnit. – În + năbuși. DOOM
înăbușí (a ~) vb., ind. prez. 3 înắbușă, imperf. 3 sg. înăbușeá; conj. prez. 3 să înắbușe
înăbușiseră
ÎNĂBUȘÍ, înắbuș, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A nu mai putea sau a face pe cineva să nu mai poată respira; a (se) sufoca. 2. Tranz. (Despre buruieni) A împiedica creșterea și dezvoltarea plantelor; a năpădi. 3. Tranz. Fig. A potoli, prin violență, manifestări, acțiuni sau mișcări sociale; a reprima. ♦ A face să nu se vadă, să nu se audă, să nu se simtă; a ascunde. Și-a înăbușit un oftat. 4. Tranz. (În expr.) A înăbuși focul = a stinge focul sau a-l face să ardă mocnit. – În + năbuși. DOOM
înăbușí (a ~) vb., ind. prez. 3 înắbușă, imperf. 3 sg. înăbușeá; conj. prez. 3 să înắbușe
înăbușiserăm
ÎNĂBUȘÍ, înắbuș, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A nu mai putea sau a face pe cineva să nu mai poată respira; a (se) sufoca. 2. Tranz. (Despre buruieni) A împiedica creșterea și dezvoltarea plantelor; a năpădi. 3. Tranz. Fig. A potoli, prin violență, manifestări, acțiuni sau mișcări sociale; a reprima. ♦ A face să nu se vadă, să nu se audă, să nu se simtă; a ascunde. Și-a înăbușit un oftat. 4. Tranz. (În expr.) A înăbuși focul = a stinge focul sau a-l face să ardă mocnit. – În + năbuși. DOOM
înăbușí (a ~) vb., ind. prez. 3 înắbușă, imperf. 3 sg. înăbușeá; conj. prez. 3 să înắbușe
înăbușiserăți
ÎNĂBUȘÍ, înắbuș, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A nu mai putea sau a face pe cineva să nu mai poată respira; a (se) sufoca. 2. Tranz. (Despre buruieni) A împiedica creșterea și dezvoltarea plantelor; a năpădi. 3. Tranz. Fig. A potoli, prin violență, manifestări, acțiuni sau mișcări sociale; a reprima. ♦ A face să nu se vadă, să nu se audă, să nu se simtă; a ascunde. Și-a înăbușit un oftat. 4. Tranz. (În expr.) A înăbuși focul = a stinge focul sau a-l face să ardă mocnit. – În + năbuși. DOOM
înăbușí (a ~) vb., ind. prez. 3 înắbușă, imperf. 3 sg. înăbușeá; conj. prez. 3 să înắbușe
înăbușiseși
ÎNĂBUȘÍ, înắbuș, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A nu mai putea sau a face pe cineva să nu mai poată respira; a (se) sufoca. 2. Tranz. (Despre buruieni) A împiedica creșterea și dezvoltarea plantelor; a năpădi. 3. Tranz. Fig. A potoli, prin violență, manifestări, acțiuni sau mișcări sociale; a reprima. ♦ A face să nu se vadă, să nu se audă, să nu se simtă; a ascunde. Și-a înăbușit un oftat. 4. Tranz. (În expr.) A înăbuși focul = a stinge focul sau a-l face să ardă mocnit. – În + năbuși. DOOM
înăbușí (a ~) vb., ind. prez. 3 înắbușă, imperf. 3 sg. înăbușeá; conj. prez. 3 să înắbușe
înăbușiseți
ÎNĂBUȘÍ, înắbuș, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A nu mai putea sau a face pe cineva să nu mai poată respira; a (se) sufoca. 2. Tranz. (Despre buruieni) A împiedica creșterea și dezvoltarea plantelor; a năpădi. 3. Tranz. Fig. A potoli, prin violență, manifestări, acțiuni sau mișcări sociale; a reprima. ♦ A face să nu se vadă, să nu se audă, să nu se simtă; a ascunde. Și-a înăbușit un oftat. 4. Tranz. (În expr.) A înăbuși focul = a stinge focul sau a-l face să ardă mocnit. – În + năbuși. DOOM
înăbușí (a ~) vb., ind. prez. 3 înắbușă, imperf. 3 sg. înăbușeá; conj. prez. 3 să înắbușe
înăbușit
ÎNĂBUȘÍ, înắbuș, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A nu mai putea sau a face pe cineva să nu mai poată respira; a (se) sufoca. 2. Tranz. (Despre buruieni) A împiedica creșterea și dezvoltarea plantelor; a năpădi. 3. Tranz. Fig. A potoli, prin violență, manifestări, acțiuni sau mișcări sociale; a reprima. ♦ A face să nu se vadă, să nu se audă, să nu se simtă; a ascunde. Și-a înăbușit un oftat. 4. Tranz. (În expr.) A înăbuși focul = a stinge focul sau a-l face să ardă mocnit. – În + năbuși. DOOM
înăbușí (a ~) vb., ind. prez. 3 înắbușă, imperf. 3 sg. înăbușeá; conj. prez. 3 să înắbușe
înăbușit
ÎNĂBUȘÍT, -Ă, înăbușiți, -te, adj. 1. (Despre sunete, voce) Fără putere, stins, înecat. 2. (Despre alimente) Fiert în aburi, cu foarte puțină apă, în vase bine acoperite. – V. înăbuși.
înăbușita
ÎNĂBUȘÍT, -Ă, înăbușiți, -te, adj. 1. (Despre sunete, voce) Fără putere, stins, înecat. 2. (Despre alimente) Fiert în aburi, cu foarte puțină apă, în vase bine acoperite. – V. înăbuși.
înăbușite
ÎNĂBUȘÍT, -Ă, înăbușiți, -te, adj. 1. (Despre sunete, voce) Fără putere, stins, înecat. 2. (Despre alimente) Fiert în aburi, cu foarte puțină apă, în vase bine acoperite. – V. înăbuși.
înăbușitei
ÎNĂBUȘÍT, -Ă, înăbușiți, -te, adj. 1. (Despre sunete, voce) Fără putere, stins, înecat. 2. (Despre alimente) Fiert în aburi, cu foarte puțină apă, în vase bine acoperite. – V. înăbuși.
înăbușitele
ÎNĂBUȘÍT, -Ă, înăbușiți, -te, adj. 1. (Despre sunete, voce) Fără putere, stins, înecat. 2. (Despre alimente) Fiert în aburi, cu foarte puțină apă, în vase bine acoperite. – V. înăbuși.
înăbușitelor
ÎNĂBUȘÍT, -Ă, înăbușiți, -te, adj. 1. (Despre sunete, voce) Fără putere, stins, înecat. 2. (Despre alimente) Fiert în aburi, cu foarte puțină apă, în vase bine acoperite. – V. înăbuși.
înăbușitoare
ÎNĂBUȘITÓR, -OÁRE, înăbușitori, -oare, adj. Care înăbușă (1); sufocant, asfixiant. – Înăbuși + suf. -tor. DOOM
înăbușitór adj. m., pl. înăbușitóri; f. sg. și pl. înăbușitoáre
înăbușitoarea
ÎNĂBUȘITÓR, -OÁRE, înăbușitori, -oare, adj. Care înăbușă (1); sufocant, asfixiant. – Înăbuși + suf. -tor. DOOM
înăbușitór adj. m., pl. înăbușitóri; f. sg. și pl. înăbușitoáre
înăbușitoarei
ÎNĂBUȘITÓR, -OÁRE, înăbușitori, -oare, adj. Care înăbușă (1); sufocant, asfixiant. – Înăbuși + suf. -tor. DOOM
înăbușitór adj. m., pl. înăbușitóri; f. sg. și pl. înăbușitoáre
înăbușitoarele
ÎNĂBUȘITÓR, -OÁRE, înăbușitori, -oare, adj. Care înăbușă (1); sufocant, asfixiant. – Înăbuși + suf. -tor. DOOM
înăbușitór adj. m., pl. înăbușitóri; f. sg. și pl. înăbușitoáre
înăbușitoarelor
ÎNĂBUȘITÓR, -OÁRE, înăbușitori, -oare, adj. Care înăbușă (1); sufocant, asfixiant. – Înăbuși + suf. -tor. DOOM
înăbușitór adj. m., pl. înăbușitóri; f. sg. și pl. înăbușitoáre
înăbușitor
ÎNĂBUȘITÓR, -OÁRE, înăbușitori, -oare, adj. Care înăbușă (1); sufocant, asfixiant. – Înăbuși + suf. -tor. DOOM
înăbușitór adj. m., pl. înăbușitóri; f. sg. și pl. înăbușitoáre
înăbușitori
ÎNĂBUȘITÓR, -OÁRE, înăbușitori, -oare, adj. Care înăbușă (1); sufocant, asfixiant. – Înăbuși + suf. -tor. DOOM
înăbușitór adj. m., pl. înăbușitóri; f. sg. și pl. înăbușitoáre
înăbușitorii
ÎNĂBUȘITÓR, -OÁRE, înăbușitori, -oare, adj. Care înăbușă (1); sufocant, asfixiant. – Înăbuși + suf. -tor. DOOM
înăbușitór adj. m., pl. înăbușitóri; f. sg. și pl. înăbușitoáre
înăbușitorilor
ÎNĂBUȘITÓR, -OÁRE, înăbușitori, -oare, adj. Care înăbușă (1); sufocant, asfixiant. – Înăbuși + suf. -tor. DOOM
înăbușitór adj. m., pl. înăbușitóri; f. sg. și pl. înăbușitoáre
înăbușitorul
ÎNĂBUȘITÓR, -OÁRE, înăbușitori, -oare, adj. Care înăbușă (1); sufocant, asfixiant. – Înăbuși + suf. -tor. DOOM
înăbușitór adj. m., pl. înăbușitóri; f. sg. și pl. înăbușitoáre
înăbușitorului
ÎNĂBUȘITÓR, -OÁRE, înăbușitori, -oare, adj. Care înăbușă (1); sufocant, asfixiant. – Înăbuși + suf. -tor. DOOM
înăbușitór adj. m., pl. înăbușitóri; f. sg. și pl. înăbușitoáre
înăbușitul
ÎNĂBUȘÍT, -Ă, înăbușiți, -te, adj. 1. (Despre sunete, voce) Fără putere, stins, înecat. 2. (Despre alimente) Fiert în aburi, cu foarte puțină apă, în vase bine acoperite. – V. înăbuși.
înăbușitului
ÎNĂBUȘÍT, -Ă, înăbușiți, -te, adj. 1. (Despre sunete, voce) Fără putere, stins, înecat. 2. (Despre alimente) Fiert în aburi, cu foarte puțină apă, în vase bine acoperite. – V. înăbuși.
înăbușiși
ÎNĂBUȘÍ, înắbuș, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A nu mai putea sau a face pe cineva să nu mai poată respira; a (se) sufoca. 2. Tranz. (Despre buruieni) A împiedica creșterea și dezvoltarea plantelor; a năpădi. 3. Tranz. Fig. A potoli, prin violență, manifestări, acțiuni sau mișcări sociale; a reprima. ♦ A face să nu se vadă, să nu se audă, să nu se simtă; a ascunde. Și-a înăbușit un oftat. 4. Tranz. (În expr.) A înăbuși focul = a stinge focul sau a-l face să ardă mocnit. – În + năbuși. DOOM
înăbușí (a ~) vb., ind. prez. 3 înắbușă, imperf. 3 sg. înăbușeá; conj. prez. 3 să înắbușe
înăbușiți
ÎNĂBUȘÍ, înắbuș, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A nu mai putea sau a face pe cineva să nu mai poată respira; a (se) sufoca. 2. Tranz. (Despre buruieni) A împiedica creșterea și dezvoltarea plantelor; a năpădi. 3. Tranz. Fig. A potoli, prin violență, manifestări, acțiuni sau mișcări sociale; a reprima. ♦ A face să nu se vadă, să nu se audă, să nu se simtă; a ascunde. Și-a înăbușit un oftat. 4. Tranz. (În expr.) A înăbuși focul = a stinge focul sau a-l face să ardă mocnit. – În + năbuși. DOOM
înăbușí (a ~) vb., ind. prez. 3 înắbușă, imperf. 3 sg. înăbușeá; conj. prez. 3 să înắbușe
înăbușiți
ÎNĂBUȘÍT, -Ă, înăbușiți, -te, adj. 1. (Despre sunete, voce) Fără putere, stins, înecat. 2. (Despre alimente) Fiert în aburi, cu foarte puțină apă, în vase bine acoperite. – V. înăbuși.
înăbușiții
ÎNĂBUȘÍT, -Ă, înăbușiți, -te, adj. 1. (Despre sunete, voce) Fără putere, stins, înecat. 2. (Despre alimente) Fiert în aburi, cu foarte puțină apă, în vase bine acoperite. – V. înăbuși.
înăbușiților
ÎNĂBUȘÍT, -Ă, înăbușiți, -te, adj. 1. (Despre sunete, voce) Fără putere, stins, înecat. 2. (Despre alimente) Fiert în aburi, cu foarte puțină apă, în vase bine acoperite. – V. înăbuși.
înăbușă
ÎNĂBUȘÍ, înắbuș, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A nu mai putea sau a face pe cineva să nu mai poată respira; a (se) sufoca. 2. Tranz. (Despre buruieni) A împiedica creșterea și dezvoltarea plantelor; a năpădi. 3. Tranz. Fig. A potoli, prin violență, manifestări, acțiuni sau mișcări sociale; a reprima. ♦ A face să nu se vadă, să nu se audă, să nu se simtă; a ascunde. Și-a înăbușit un oftat. 4. Tranz. (În expr.) A înăbuși focul = a stinge focul sau a-l face să ardă mocnit. – În + năbuși. DOOM
înăbușí (a ~) vb., ind. prez. 3 înắbușă, imperf. 3 sg. înăbușeá; conj. prez. 3 să înắbușe
înăclăi
ÎNĂCLĂÍ, înăclăiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) murdări (cu o substanță lipicioasă). – În + năclăi. DOOM
înăclăí (a ~) (-nă-clă-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înăclăiésc, imperf. 3 sg. înăclăía; conj. prez. 3 să înăclăiáscă
înăclăire
ÎNĂCLĂÍ, înăclăiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) murdări (cu o substanță lipicioasă). – În + năclăi.
înăclăit
ÎNĂCLĂÍ, înăclăiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) murdări (cu o substanță lipicioasă). – În + năclăi.
înăcreala
ÎNĂCREÁLĂ s. f. (Pop.) Substanță acră cu care se înăcrește o mâncare; mâncare acră sau înăcrită. – Înăcri + suf. -eală. DOOM
!înăcreálă (pop.) (î-nă-crea-/în-ă-) s. f., g.-d. art. înăcrélii
înăcreli
ÎNĂCREÁLĂ s. f. (Pop.) Substanță acră cu care se înăcrește o mâncare; mâncare acră sau înăcrită. – Înăcri + suf. -eală. DOOM
!înăcreálă (pop.) (î-nă-crea-/în-ă-) s. f., g.-d. art. înăcrélii
înăcrelii
ÎNĂCREÁLĂ s. f. (Pop.) Substanță acră cu care se înăcrește o mâncare; mâncare acră sau înăcrită. – Înăcri + suf. -eală. DOOM
!înăcreálă (pop.) (î-nă-crea-/în-ă-) s. f., g.-d. art. înăcrélii
înăcri
ÎNĂCRÍ, înăcresc, vb. IV. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) acri; p. ext. a (se) strica, a (se) altera; fig. (despre oameni) a deveni sau a face pe cineva să devină posac, ursuz. ◊ Expr. (Refl.) A i se înăcri cuiva de cineva sau de ceva = a-i fi (cuiva) lehamite; a se plictisi, a se sătura de cineva sau de ceva. – În + acru. DOOM
!înăcrí (a ~) (pop.) (î-nă-cri/în-ă-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înăcrésc, imperf. 3 sg. înăcreá; conj. prez. 3 să înăcreáscă
înăcrire
ÎNĂCRÍRE s. f. Acțiunea de a (se) înăcri și rezultatul ei. – V. înăcri. DOOM
!înăcríre (î-nă-cri-/în-ă-) s. f., g.-d. art. înăcrírii
înăcrirea
ÎNĂCRÍRE s. f. Acțiunea de a (se) înăcri și rezultatul ei. – V. înăcri. DOOM
!înăcríre (î-nă-cri-/în-ă-) s. f., g.-d. art. înăcrírii
înăcriri
ÎNĂCRÍRE s. f. Acțiunea de a (se) înăcri și rezultatul ei. – V. înăcri. DOOM
!înăcríre (î-nă-cri-/în-ă-) s. f., g.-d. art. înăcrírii
înăcririi
ÎNĂCRÍRE s. f. Acțiunea de a (se) înăcri și rezultatul ei. – V. înăcri. DOOM
!înăcríre (î-nă-cri-/în-ă-) s. f., g.-d. art. înăcrírii
înăcririle
ÎNĂCRÍRE s. f. Acțiunea de a (se) înăcri și rezultatul ei. – V. înăcri. DOOM
!înăcríre (î-nă-cri-/în-ă-) s. f., g.-d. art. înăcrírii
înăcririlor
ÎNĂCRÍRE s. f. Acțiunea de a (se) înăcri și rezultatul ei. – V. înăcri. DOOM
!înăcríre (î-nă-cri-/în-ă-) s. f., g.-d. art. înăcrírii
înăcrit
ÎNĂCRÍT, -Ă, înăcriți, -te, adj. Acrit; p. ext. stricat, alterat. ♦ Fig. (Despre oameni) Posac, ursuz. – V. înăcri.
înăcrita
ÎNĂCRÍT, -Ă, înăcriți, -te, adj. Acrit; p. ext. stricat, alterat. ♦ Fig. (Despre oameni) Posac, ursuz. – V. înăcri.
înăcrite
ÎNĂCRÍT, -Ă, înăcriți, -te, adj. Acrit; p. ext. stricat, alterat. ♦ Fig. (Despre oameni) Posac, ursuz. – V. înăcri.
înăcritei
ÎNĂCRÍT, -Ă, înăcriți, -te, adj. Acrit; p. ext. stricat, alterat. ♦ Fig. (Despre oameni) Posac, ursuz. – V. înăcri.
înăcritele
ÎNĂCRÍT, -Ă, înăcriți, -te, adj. Acrit; p. ext. stricat, alterat. ♦ Fig. (Despre oameni) Posac, ursuz. – V. înăcri.
înăcritelor
ÎNĂCRÍT, -Ă, înăcriți, -te, adj. Acrit; p. ext. stricat, alterat. ♦ Fig. (Despre oameni) Posac, ursuz. – V. înăcri.
înăcritul
ÎNĂCRÍT, -Ă, înăcriți, -te, adj. Acrit; p. ext. stricat, alterat. ♦ Fig. (Despre oameni) Posac, ursuz. – V. înăcri.
înăcritului
ÎNĂCRÍT, -Ă, înăcriți, -te, adj. Acrit; p. ext. stricat, alterat. ♦ Fig. (Despre oameni) Posac, ursuz. – V. înăcri.
înăcriți
ÎNĂCRÍT, -Ă, înăcriți, -te, adj. Acrit; p. ext. stricat, alterat. ♦ Fig. (Despre oameni) Posac, ursuz. – V. înăcri.
înăcriții
ÎNĂCRÍT, -Ă, înăcriți, -te, adj. Acrit; p. ext. stricat, alterat. ♦ Fig. (Despre oameni) Posac, ursuz. – V. înăcri.
înăcriților
ÎNĂCRÍT, -Ă, înăcriți, -te, adj. Acrit; p. ext. stricat, alterat. ♦ Fig. (Despre oameni) Posac, ursuz. – V. înăcri.
înădușea
ÎNĂDUȘÍ, înădușesc, vb. IV. Intranz., tranz. și refl. (Reg.) A (se) năduși. – În + năduși. DOOM
înădușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înădușésc, imperf. 3 sg. înădușeá; conj. prez. 3 să înădușeáscă
înădușeai
ÎNĂDUȘÍ, înădușesc, vb. IV. Intranz., tranz. și refl. (Reg.) A (se) năduși. – În + năduși. DOOM
înădușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înădușésc, imperf. 3 sg. înădușeá; conj. prez. 3 să înădușeáscă
înădușeala
ÎNĂDUȘEÁLĂ, înădușeli, s. f. (Reg.) Nădușeală. – Înăduși + suf. -eală. DOOM
înădușeálă (reg.) s. f., g.-d. art. înădușélii; pl. înădușéli
înădușeam
ÎNĂDUȘÍ, înădușesc, vb. IV. Intranz., tranz. și refl. (Reg.) A (se) năduși. – În + năduși. DOOM
înădușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înădușésc, imperf. 3 sg. înădușeá; conj. prez. 3 să înădușeáscă
înădușească
ÎNĂDUȘÍ, înădușesc, vb. IV. Intranz., tranz. și refl. (Reg.) A (se) năduși. – În + năduși. DOOM
înădușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înădușésc, imperf. 3 sg. înădușeá; conj. prez. 3 să înădușeáscă
înădușeau
ÎNĂDUȘÍ, înădușesc, vb. IV. Intranz., tranz. și refl. (Reg.) A (se) năduși. – În + năduși. DOOM
înădușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înădușésc, imperf. 3 sg. înădușeá; conj. prez. 3 să înădușeáscă
înădușeați
ÎNĂDUȘÍ, înădușesc, vb. IV. Intranz., tranz. și refl. (Reg.) A (se) năduși. – În + năduși. DOOM
înădușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înădușésc, imperf. 3 sg. înădușeá; conj. prez. 3 să înădușeáscă
înădușeli
ÎNĂDUȘEÁLĂ, înădușeli, s. f. (Reg.) Nădușeală. – Înăduși + suf. -eală. DOOM
înădușeálă (reg.) s. f., g.-d. art. înădușélii; pl. înădușéli
înădușelii
ÎNĂDUȘEÁLĂ, înădușeli, s. f. (Reg.) Nădușeală. – Înăduși + suf. -eală. DOOM
înădușeálă (reg.) s. f., g.-d. art. înădușélii; pl. înădușéli
înădușelile
ÎNĂDUȘEÁLĂ, înădușeli, s. f. (Reg.) Nădușeală. – Înăduși + suf. -eală. DOOM
înădușeálă (reg.) s. f., g.-d. art. înădușélii; pl. înădușéli
înădușelilor
ÎNĂDUȘEÁLĂ, înădușeli, s. f. (Reg.) Nădușeală. – Înăduși + suf. -eală. DOOM
înădușeálă (reg.) s. f., g.-d. art. înădușélii; pl. înădușéli
înădușesc
ÎNĂDUȘÍ, înădușesc, vb. IV. Intranz., tranz. și refl. (Reg.) A (se) năduși. – În + năduși. DOOM
înădușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înădușésc, imperf. 3 sg. înădușeá; conj. prez. 3 să înădușeáscă
înădușește
ÎNĂDUȘÍ, înădușesc, vb. IV. Intranz., tranz. și refl. (Reg.) A (se) năduși. – În + năduși. DOOM
înădușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înădușésc, imperf. 3 sg. înădușeá; conj. prez. 3 să înădușeáscă
înădușești
ÎNĂDUȘÍ, înădușesc, vb. IV. Intranz., tranz. și refl. (Reg.) A (se) năduși. – În + năduși. DOOM
înădușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înădușésc, imperf. 3 sg. înădușeá; conj. prez. 3 să înădușeáscă
înăduși
ÎNĂDUȘÍ, înădușesc, vb. IV. Intranz., tranz. și refl. (Reg.) A (se) năduși. – În + năduși. DOOM
înădușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înădușésc, imperf. 3 sg. înădușeá; conj. prez. 3 să înădușeáscă
înădușii
ÎNĂDUȘÍ, înădușesc, vb. IV. Intranz., tranz. și refl. (Reg.) A (se) năduși. – În + năduși. DOOM
înădușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înădușésc, imperf. 3 sg. înădușeá; conj. prez. 3 să înădușeáscă
înădușim
ÎNĂDUȘÍ, înădușesc, vb. IV. Intranz., tranz. și refl. (Reg.) A (se) năduși. – În + năduși. DOOM
înădușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înădușésc, imperf. 3 sg. înădușeá; conj. prez. 3 să înădușeáscă
înădușind
ÎNĂDUȘÍ, înădușesc, vb. IV. Intranz., tranz. și refl. (Reg.) A (se) năduși. – În + năduși. DOOM
înădușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înădușésc, imperf. 3 sg. înădușeá; conj. prez. 3 să înădușeáscă
înădușire
ÎNĂDUȘÍ, înădușesc, vb. IV. Intranz., tranz. și refl. (Reg.) A (se) năduși. – În + năduși. DOOM
înădușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înădușésc, imperf. 3 sg. înădușeá; conj. prez. 3 să înădușeáscă
înădușire
ÎNĂDUȘÍ, înădușesc, vb. IV. Intranz., tranz. și refl. (Reg.) A (se) năduși. – În + năduși.
înădușiră
ÎNĂDUȘÍ, înădușesc, vb. IV. Intranz., tranz. și refl. (Reg.) A (se) năduși. – În + năduși. DOOM
înădușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înădușésc, imperf. 3 sg. înădușeá; conj. prez. 3 să înădușeáscă
înădușirăm
ÎNĂDUȘÍ, înădușesc, vb. IV. Intranz., tranz. și refl. (Reg.) A (se) năduși. – În + năduși. DOOM
înădușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înădușésc, imperf. 3 sg. înădușeá; conj. prez. 3 să înădușeáscă
înădușirăți
ÎNĂDUȘÍ, înădușesc, vb. IV. Intranz., tranz. și refl. (Reg.) A (se) năduși. – În + năduși. DOOM
înădușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înădușésc, imperf. 3 sg. înădușeá; conj. prez. 3 să înădușeáscă
înădușise
ÎNĂDUȘÍ, înădușesc, vb. IV. Intranz., tranz. și refl. (Reg.) A (se) năduși. – În + năduși. DOOM
înădușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înădușésc, imperf. 3 sg. înădușeá; conj. prez. 3 să înădușeáscă
înădușisem
ÎNĂDUȘÍ, înădușesc, vb. IV. Intranz., tranz. și refl. (Reg.) A (se) năduși. – În + năduși. DOOM
înădușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înădușésc, imperf. 3 sg. înădușeá; conj. prez. 3 să înădușeáscă
înădușiseră
ÎNĂDUȘÍ, înădușesc, vb. IV. Intranz., tranz. și refl. (Reg.) A (se) năduși. – În + năduși. DOOM
înădușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înădușésc, imperf. 3 sg. înădușeá; conj. prez. 3 să înădușeáscă
înădușiserăm
ÎNĂDUȘÍ, înădușesc, vb. IV. Intranz., tranz. și refl. (Reg.) A (se) năduși. – În + năduși. DOOM
înădușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înădușésc, imperf. 3 sg. înădușeá; conj. prez. 3 să înădușeáscă
înădușiserăți
ÎNĂDUȘÍ, înădușesc, vb. IV. Intranz., tranz. și refl. (Reg.) A (se) năduși. – În + năduși. DOOM
înădușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înădușésc, imperf. 3 sg. înădușeá; conj. prez. 3 să înădușeáscă
înădușiseși
ÎNĂDUȘÍ, înădușesc, vb. IV. Intranz., tranz. și refl. (Reg.) A (se) năduși. – În + năduși. DOOM
înădușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înădușésc, imperf. 3 sg. înădușeá; conj. prez. 3 să înădușeáscă
înădușiseți
ÎNĂDUȘÍ, înădușesc, vb. IV. Intranz., tranz. și refl. (Reg.) A (se) năduși. – În + năduși. DOOM
înădușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înădușésc, imperf. 3 sg. înădușeá; conj. prez. 3 să înădușeáscă
înădușit
ÎNĂDUȘÍ, înădușesc, vb. IV. Intranz., tranz. și refl. (Reg.) A (se) năduși. – În + năduși. DOOM
înădușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înădușésc, imperf. 3 sg. înădușeá; conj. prez. 3 să înădușeáscă
înădușit
NĂDUȘÍT, -Ă, nădușiți, -te, adj. 1. Transpirat, asudat. 2. (Pop.) Care este pe punctul de a se sufoca, de a se îneca sau care a murit sufocat. – V. năduși.
înădușita
NĂDUȘÍT, -Ă, nădușiți, -te, adj. 1. Transpirat, asudat. 2. (Pop.) Care este pe punctul de a se sufoca, de a se îneca sau care a murit sufocat. – V. năduși.
înădușite
NĂDUȘÍT, -Ă, nădușiți, -te, adj. 1. Transpirat, asudat. 2. (Pop.) Care este pe punctul de a se sufoca, de a se îneca sau care a murit sufocat. – V. năduși.
înădușitei
NĂDUȘÍT, -Ă, nădușiți, -te, adj. 1. Transpirat, asudat. 2. (Pop.) Care este pe punctul de a se sufoca, de a se îneca sau care a murit sufocat. – V. năduși.
înădușitele
NĂDUȘÍT, -Ă, nădușiți, -te, adj. 1. Transpirat, asudat. 2. (Pop.) Care este pe punctul de a se sufoca, de a se îneca sau care a murit sufocat. – V. năduși.
înădușitelor
NĂDUȘÍT, -Ă, nădușiți, -te, adj. 1. Transpirat, asudat. 2. (Pop.) Care este pe punctul de a se sufoca, de a se îneca sau care a murit sufocat. – V. năduși.
înădușitul
NĂDUȘÍT, -Ă, nădușiți, -te, adj. 1. Transpirat, asudat. 2. (Pop.) Care este pe punctul de a se sufoca, de a se îneca sau care a murit sufocat. – V. năduși.
înădușitului
NĂDUȘÍT, -Ă, nădușiți, -te, adj. 1. Transpirat, asudat. 2. (Pop.) Care este pe punctul de a se sufoca, de a se îneca sau care a murit sufocat. – V. năduși.
înădușiși
ÎNĂDUȘÍ, înădușesc, vb. IV. Intranz., tranz. și refl. (Reg.) A (se) năduși. – În + năduși. DOOM
înădușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înădușésc, imperf. 3 sg. înădușeá; conj. prez. 3 să înădușeáscă
înădușiți
ÎNĂDUȘÍ, înădușesc, vb. IV. Intranz., tranz. și refl. (Reg.) A (se) năduși. – În + năduși. DOOM
înădușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înădușésc, imperf. 3 sg. înădușeá; conj. prez. 3 să înădușeáscă
înădușiți
NĂDUȘÍT, -Ă, nădușiți, -te, adj. 1. Transpirat, asudat. 2. (Pop.) Care este pe punctul de a se sufoca, de a se îneca sau care a murit sufocat. – V. năduși.
înădușiții
NĂDUȘÍT, -Ă, nădușiți, -te, adj. 1. Transpirat, asudat. 2. (Pop.) Care este pe punctul de a se sufoca, de a se îneca sau care a murit sufocat. – V. năduși.
înădușiților
NĂDUȘÍT, -Ă, nădușiți, -te, adj. 1. Transpirat, asudat. 2. (Pop.) Care este pe punctul de a se sufoca, de a se îneca sau care a murit sufocat. – V. năduși.
înălbea
NĂLBÍ vb. IV v. înălbi. DOOM
!înălbí (a ~) (î-năl-/în-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înălbésc, imperf. 3 sg. înălbeá; conj. prez. 3 să înălbeáscă
înălbeai
NĂLBÍ vb. IV v. înălbi. DOOM
!înălbí (a ~) (î-năl-/în-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înălbésc, imperf. 3 sg. înălbeá; conj. prez. 3 să înălbeáscă
înălbeam
NĂLBÍ vb. IV v. înălbi. DOOM
!înălbí (a ~) (î-năl-/în-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înălbésc, imperf. 3 sg. înălbeá; conj. prez. 3 să înălbeáscă
înălbească
NĂLBÍ vb. IV v. înălbi. DOOM
!înălbí (a ~) (î-năl-/în-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înălbésc, imperf. 3 sg. înălbeá; conj. prez. 3 să înălbeáscă
înălbeau
NĂLBÍ vb. IV v. înălbi. DOOM
!înălbí (a ~) (î-năl-/în-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înălbésc, imperf. 3 sg. înălbeá; conj. prez. 3 să înălbeáscă
înălbeați
NĂLBÍ vb. IV v. înălbi. DOOM
!înălbí (a ~) (î-năl-/în-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înălbésc, imperf. 3 sg. înălbeá; conj. prez. 3 să înălbeáscă
înălbesc
NĂLBÍ vb. IV v. înălbi. DOOM
!înălbí (a ~) (î-năl-/în-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înălbésc, imperf. 3 sg. înălbeá; conj. prez. 3 să înălbeáscă
înălbește
NĂLBÍ vb. IV v. înălbi. DOOM
!înălbí (a ~) (î-năl-/în-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înălbésc, imperf. 3 sg. înălbeá; conj. prez. 3 să înălbeáscă
înălbești
NĂLBÍ vb. IV v. înălbi. DOOM
!înălbí (a ~) (î-năl-/în-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înălbésc, imperf. 3 sg. înălbeá; conj. prez. 3 să înălbeáscă
înălbi
NĂLBÍ vb. IV v. înălbi. DOOM
!înălbí (a ~) (î-năl-/în-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înălbésc, imperf. 3 sg. înălbeá; conj. prez. 3 să înălbeáscă
înălbii
NĂLBÍ vb. IV v. înălbi. DOOM
!înălbí (a ~) (î-năl-/în-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înălbésc, imperf. 3 sg. înălbeá; conj. prez. 3 să înălbeáscă
înălbim
NĂLBÍ vb. IV v. înălbi. DOOM
!înălbí (a ~) (î-năl-/în-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înălbésc, imperf. 3 sg. înălbeá; conj. prez. 3 să înălbeáscă
înălbind
NĂLBÍ vb. IV v. înălbi. DOOM
!înălbí (a ~) (î-năl-/în-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înălbésc, imperf. 3 sg. înălbeá; conj. prez. 3 să înălbeáscă
înălbire
NĂLBÍ vb. IV v. înălbi. DOOM
!înălbí (a ~) (î-năl-/în-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înălbésc, imperf. 3 sg. înălbeá; conj. prez. 3 să înălbeáscă
înălbire
ÎNĂLBÍRE, înălbiri, s. f. Acțiunea de a (se) înălbi și rezultatul ei; înălbit1. ♦ (Hort.) Creștere forțată a unor legume la întuneric pentru a obține frunze și pețioluri de culoare albă-gălbuie, lipsite de amăreală. – V. înălbi. DOOM
!înălbíre (î-năl-/în-ăl-) s. f., g.-d. art. înălbírii; pl. înălbíri
înălbirea
ÎNĂLBÍRE, înălbiri, s. f. Acțiunea de a (se) înălbi și rezultatul ei; înălbit1. ♦ (Hort.) Creștere forțată a unor legume la întuneric pentru a obține frunze și pețioluri de culoare albă-gălbuie, lipsite de amăreală. – V. înălbi. DOOM
!înălbíre (î-năl-/în-ăl-) s. f., g.-d. art. înălbírii; pl. înălbíri
înălbiri
ÎNĂLBÍRE, înălbiri, s. f. Acțiunea de a (se) înălbi și rezultatul ei; înălbit1. ♦ (Hort.) Creștere forțată a unor legume la întuneric pentru a obține frunze și pețioluri de culoare albă-gălbuie, lipsite de amăreală. – V. înălbi. DOOM
!înălbíre (î-năl-/în-ăl-) s. f., g.-d. art. înălbírii; pl. înălbíri
înălbirii
ÎNĂLBÍRE, înălbiri, s. f. Acțiunea de a (se) înălbi și rezultatul ei; înălbit1. ♦ (Hort.) Creștere forțată a unor legume la întuneric pentru a obține frunze și pețioluri de culoare albă-gălbuie, lipsite de amăreală. – V. înălbi. DOOM
!înălbíre (î-năl-/în-ăl-) s. f., g.-d. art. înălbírii; pl. înălbíri
înălbirile
ÎNĂLBÍRE, înălbiri, s. f. Acțiunea de a (se) înălbi și rezultatul ei; înălbit1. ♦ (Hort.) Creștere forțată a unor legume la întuneric pentru a obține frunze și pețioluri de culoare albă-gălbuie, lipsite de amăreală. – V. înălbi. DOOM
!înălbíre (î-năl-/în-ăl-) s. f., g.-d. art. înălbírii; pl. înălbíri
înălbirilor
ÎNĂLBÍRE, înălbiri, s. f. Acțiunea de a (se) înălbi și rezultatul ei; înălbit1. ♦ (Hort.) Creștere forțată a unor legume la întuneric pentru a obține frunze și pețioluri de culoare albă-gălbuie, lipsite de amăreală. – V. înălbi. DOOM
!înălbíre (î-năl-/în-ăl-) s. f., g.-d. art. înălbírii; pl. înălbíri
înălbiră
NĂLBÍ vb. IV v. înălbi. DOOM
!înălbí (a ~) (î-năl-/în-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înălbésc, imperf. 3 sg. înălbeá; conj. prez. 3 să înălbeáscă
înălbirăm
NĂLBÍ vb. IV v. înălbi. DOOM
!înălbí (a ~) (î-năl-/în-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înălbésc, imperf. 3 sg. înălbeá; conj. prez. 3 să înălbeáscă
înălbirăți
NĂLBÍ vb. IV v. înălbi. DOOM
!înălbí (a ~) (î-năl-/în-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înălbésc, imperf. 3 sg. înălbeá; conj. prez. 3 să înălbeáscă
înălbise
NĂLBÍ vb. IV v. înălbi. DOOM
!înălbí (a ~) (î-năl-/în-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înălbésc, imperf. 3 sg. înălbeá; conj. prez. 3 să înălbeáscă
înălbisem
NĂLBÍ vb. IV v. înălbi. DOOM
!înălbí (a ~) (î-năl-/în-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înălbésc, imperf. 3 sg. înălbeá; conj. prez. 3 să înălbeáscă
înălbiseră
NĂLBÍ vb. IV v. înălbi. DOOM
!înălbí (a ~) (î-năl-/în-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înălbésc, imperf. 3 sg. înălbeá; conj. prez. 3 să înălbeáscă
înălbiserăm
NĂLBÍ vb. IV v. înălbi. DOOM
!înălbí (a ~) (î-năl-/în-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înălbésc, imperf. 3 sg. înălbeá; conj. prez. 3 să înălbeáscă
înălbiserăți
NĂLBÍ vb. IV v. înălbi. DOOM
!înălbí (a ~) (î-năl-/în-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înălbésc, imperf. 3 sg. înălbeá; conj. prez. 3 să înălbeáscă
înălbiseși
NĂLBÍ vb. IV v. înălbi. DOOM
!înălbí (a ~) (î-năl-/în-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înălbésc, imperf. 3 sg. înălbeá; conj. prez. 3 să înălbeáscă
înălbiseți
NĂLBÍ vb. IV v. înălbi. DOOM
!înălbí (a ~) (î-năl-/în-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înălbésc, imperf. 3 sg. înălbeá; conj. prez. 3 să înălbeáscă
înălbit
NĂLBÍ vb. IV v. înălbi. DOOM
!înălbí (a ~) (î-năl-/în-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înălbésc, imperf. 3 sg. înălbeá; conj. prez. 3 să înălbeáscă
înălbit
NĂLBÍT, -Ă adj. v. înălbit2.
înălbit
ÎNĂLBÍT1 s. n. Faptul de a (se) înălbi; înălbire. – V. înălbi. DOOM
!înălbít (î-năl-/în-ăl-) s. n.
înălbita
NĂLBÍT, -Ă adj. v. înălbit2.
înălbite
NĂLBÍT, -Ă adj. v. înălbit2.
înălbitei
NĂLBÍT, -Ă adj. v. înălbit2.
înălbitele
NĂLBÍT, -Ă adj. v. înălbit2.
înălbitelor
NĂLBÍT, -Ă adj. v. înălbit2.
înălbitor
ÎNĂLBITÓR, înălbitori, s. m. Substanță folosită pentru albire și curățarea rufelor în procesul de spălare. – Înălbi + suf. -tor. DOOM
*înălbitór (î-năl-/în-ăl-) s. m., pl. înălbitóri
înălbitul
NĂLBÍT, -Ă adj. v. înălbit2.
înălbitului
NĂLBÍT, -Ă adj. v. înălbit2.
înălbiși
NĂLBÍ vb. IV v. înălbi. DOOM
!înălbí (a ~) (î-năl-/în-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înălbésc, imperf. 3 sg. înălbeá; conj. prez. 3 să înălbeáscă
înălbiți
NĂLBÍ vb. IV v. înălbi. DOOM
!înălbí (a ~) (î-năl-/în-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înălbésc, imperf. 3 sg. înălbeá; conj. prez. 3 să înălbeáscă
înălbiți
NĂLBÍT, -Ă adj. v. înălbit2.
înălbiții
NĂLBÍT, -Ă adj. v. înălbit2.
înălbiților
NĂLBÍT, -Ă adj. v. înălbit2.
înălbăstrea
ÎNĂLBĂSTRÍ, înălbăstresc, vb. IV. Intranz. și refl. A deveni albastru; p. ext. (despre oameni) a se învineți (de mânie). ♦ Tranz. A da unui obiect culoarea albastră; a colora, a vopsi în albastru. [Var.: (reg.) înalbăstrí vb. IV] – În + albăstri. DOOM
!înălbăstrí (a ~) (î-năl-/în-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înălbăstrésc, imperf. 3 sg. înălbăstreá; conj. prez. 3 să înălbăstreáscă
înălbăstreai
ÎNĂLBĂSTRÍ, înălbăstresc, vb. IV. Intranz. și refl. A deveni albastru; p. ext. (despre oameni) a se învineți (de mânie). ♦ Tranz. A da unui obiect culoarea albastră; a colora, a vopsi în albastru. [Var.: (reg.) înalbăstrí vb. IV] – În + albăstri. DOOM
!înălbăstrí (a ~) (î-năl-/în-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înălbăstrésc, imperf. 3 sg. înălbăstreá; conj. prez. 3 să înălbăstreáscă
înălbăstream
ÎNĂLBĂSTRÍ, înălbăstresc, vb. IV. Intranz. și refl. A deveni albastru; p. ext. (despre oameni) a se învineți (de mânie). ♦ Tranz. A da unui obiect culoarea albastră; a colora, a vopsi în albastru. [Var.: (reg.) înalbăstrí vb. IV] – În + albăstri. DOOM
!înălbăstrí (a ~) (î-năl-/în-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înălbăstrésc, imperf. 3 sg. înălbăstreá; conj. prez. 3 să înălbăstreáscă
înălbăstrească
ÎNĂLBĂSTRÍ, înălbăstresc, vb. IV. Intranz. și refl. A deveni albastru; p. ext. (despre oameni) a se învineți (de mânie). ♦ Tranz. A da unui obiect culoarea albastră; a colora, a vopsi în albastru. [Var.: (reg.) înalbăstrí vb. IV] – În + albăstri. DOOM
!înălbăstrí (a ~) (î-năl-/în-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înălbăstrésc, imperf. 3 sg. înălbăstreá; conj. prez. 3 să înălbăstreáscă
înălbăstreau
ÎNĂLBĂSTRÍ, înălbăstresc, vb. IV. Intranz. și refl. A deveni albastru; p. ext. (despre oameni) a se învineți (de mânie). ♦ Tranz. A da unui obiect culoarea albastră; a colora, a vopsi în albastru. [Var.: (reg.) înalbăstrí vb. IV] – În + albăstri. DOOM
!înălbăstrí (a ~) (î-năl-/în-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înălbăstrésc, imperf. 3 sg. înălbăstreá; conj. prez. 3 să înălbăstreáscă
înălbăstreați
ÎNĂLBĂSTRÍ, înălbăstresc, vb. IV. Intranz. și refl. A deveni albastru; p. ext. (despre oameni) a se învineți (de mânie). ♦ Tranz. A da unui obiect culoarea albastră; a colora, a vopsi în albastru. [Var.: (reg.) înalbăstrí vb. IV] – În + albăstri. DOOM
!înălbăstrí (a ~) (î-năl-/în-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înălbăstrésc, imperf. 3 sg. înălbăstreá; conj. prez. 3 să înălbăstreáscă
înălbăstresc
ÎNĂLBĂSTRÍ, înălbăstresc, vb. IV. Intranz. și refl. A deveni albastru; p. ext. (despre oameni) a se învineți (de mânie). ♦ Tranz. A da unui obiect culoarea albastră; a colora, a vopsi în albastru. [Var.: (reg.) înalbăstrí vb. IV] – În + albăstri. DOOM
!înălbăstrí (a ~) (î-năl-/în-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înălbăstrésc, imperf. 3 sg. înălbăstreá; conj. prez. 3 să înălbăstreáscă
înălbăstrește
ÎNĂLBĂSTRÍ, înălbăstresc, vb. IV. Intranz. și refl. A deveni albastru; p. ext. (despre oameni) a se învineți (de mânie). ♦ Tranz. A da unui obiect culoarea albastră; a colora, a vopsi în albastru. [Var.: (reg.) înalbăstrí vb. IV] – În + albăstri. DOOM
!înălbăstrí (a ~) (î-năl-/în-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înălbăstrésc, imperf. 3 sg. înălbăstreá; conj. prez. 3 să înălbăstreáscă
înălbăstrești
ÎNĂLBĂSTRÍ, înălbăstresc, vb. IV. Intranz. și refl. A deveni albastru; p. ext. (despre oameni) a se învineți (de mânie). ♦ Tranz. A da unui obiect culoarea albastră; a colora, a vopsi în albastru. [Var.: (reg.) înalbăstrí vb. IV] – În + albăstri. DOOM
!înălbăstrí (a ~) (î-năl-/în-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înălbăstrésc, imperf. 3 sg. înălbăstreá; conj. prez. 3 să înălbăstreáscă
înălbăstrii
ÎNĂLBĂSTRÍ, înălbăstresc, vb. IV. Intranz. și refl. A deveni albastru; p. ext. (despre oameni) a se învineți (de mânie). ♦ Tranz. A da unui obiect culoarea albastră; a colora, a vopsi în albastru. [Var.: (reg.) înalbăstrí vb. IV] – În + albăstri. DOOM
!înălbăstrí (a ~) (î-năl-/în-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înălbăstrésc, imperf. 3 sg. înălbăstreá; conj. prez. 3 să înălbăstreáscă
înălbăstrim
ÎNĂLBĂSTRÍ, înălbăstresc, vb. IV. Intranz. și refl. A deveni albastru; p. ext. (despre oameni) a se învineți (de mânie). ♦ Tranz. A da unui obiect culoarea albastră; a colora, a vopsi în albastru. [Var.: (reg.) înalbăstrí vb. IV] – În + albăstri. DOOM
!înălbăstrí (a ~) (î-năl-/în-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înălbăstrésc, imperf. 3 sg. înălbăstreá; conj. prez. 3 să înălbăstreáscă
înălbăstrind
ÎNĂLBĂSTRÍ, înălbăstresc, vb. IV. Intranz. și refl. A deveni albastru; p. ext. (despre oameni) a se învineți (de mânie). ♦ Tranz. A da unui obiect culoarea albastră; a colora, a vopsi în albastru. [Var.: (reg.) înalbăstrí vb. IV] – În + albăstri. DOOM
!înălbăstrí (a ~) (î-năl-/în-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înălbăstrésc, imperf. 3 sg. înălbăstreá; conj. prez. 3 să înălbăstreáscă
înălbăstrire
ÎNĂLBĂSTRÍ, înălbăstresc, vb. IV. Intranz. și refl. A deveni albastru; p. ext. (despre oameni) a se învineți (de mânie). ♦ Tranz. A da unui obiect culoarea albastră; a colora, a vopsi în albastru. [Var.: (reg.) înalbăstrí vb. IV] – În + albăstri. DOOM
!înălbăstrí (a ~) (î-năl-/în-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înălbăstrésc, imperf. 3 sg. înălbăstreá; conj. prez. 3 să înălbăstreáscă
înălbăstrire
ÎNĂLBĂSTRÍ, înălbăstresc, vb. IV. Intranz. și refl. A deveni albastru; p. ext. (despre oameni) a se învineți (de mânie). ♦ Tranz. A da unui obiect culoarea albastră; a colora, a vopsi în albastru. [Var.: (reg.) înalbăstrí vb. IV] – În + albăstri.
înălbăstriră
ÎNĂLBĂSTRÍ, înălbăstresc, vb. IV. Intranz. și refl. A deveni albastru; p. ext. (despre oameni) a se învineți (de mânie). ♦ Tranz. A da unui obiect culoarea albastră; a colora, a vopsi în albastru. [Var.: (reg.) înalbăstrí vb. IV] – În + albăstri. DOOM
!înălbăstrí (a ~) (î-năl-/în-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înălbăstrésc, imperf. 3 sg. înălbăstreá; conj. prez. 3 să înălbăstreáscă
înălbăstrirăm
ÎNĂLBĂSTRÍ, înălbăstresc, vb. IV. Intranz. și refl. A deveni albastru; p. ext. (despre oameni) a se învineți (de mânie). ♦ Tranz. A da unui obiect culoarea albastră; a colora, a vopsi în albastru. [Var.: (reg.) înalbăstrí vb. IV] – În + albăstri. DOOM
!înălbăstrí (a ~) (î-năl-/în-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înălbăstrésc, imperf. 3 sg. înălbăstreá; conj. prez. 3 să înălbăstreáscă
înălbăstrirăți
ÎNĂLBĂSTRÍ, înălbăstresc, vb. IV. Intranz. și refl. A deveni albastru; p. ext. (despre oameni) a se învineți (de mânie). ♦ Tranz. A da unui obiect culoarea albastră; a colora, a vopsi în albastru. [Var.: (reg.) înalbăstrí vb. IV] – În + albăstri. DOOM
!înălbăstrí (a ~) (î-năl-/în-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înălbăstrésc, imperf. 3 sg. înălbăstreá; conj. prez. 3 să înălbăstreáscă
înălbăstrise
ÎNĂLBĂSTRÍ, înălbăstresc, vb. IV. Intranz. și refl. A deveni albastru; p. ext. (despre oameni) a se învineți (de mânie). ♦ Tranz. A da unui obiect culoarea albastră; a colora, a vopsi în albastru. [Var.: (reg.) înalbăstrí vb. IV] – În + albăstri. DOOM
!înălbăstrí (a ~) (î-năl-/în-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înălbăstrésc, imperf. 3 sg. înălbăstreá; conj. prez. 3 să înălbăstreáscă
înălbăstrisem
ÎNĂLBĂSTRÍ, înălbăstresc, vb. IV. Intranz. și refl. A deveni albastru; p. ext. (despre oameni) a se învineți (de mânie). ♦ Tranz. A da unui obiect culoarea albastră; a colora, a vopsi în albastru. [Var.: (reg.) înalbăstrí vb. IV] – În + albăstri. DOOM
!înălbăstrí (a ~) (î-năl-/în-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înălbăstrésc, imperf. 3 sg. înălbăstreá; conj. prez. 3 să înălbăstreáscă
înălbăstriseră
ÎNĂLBĂSTRÍ, înălbăstresc, vb. IV. Intranz. și refl. A deveni albastru; p. ext. (despre oameni) a se învineți (de mânie). ♦ Tranz. A da unui obiect culoarea albastră; a colora, a vopsi în albastru. [Var.: (reg.) înalbăstrí vb. IV] – În + albăstri. DOOM
!înălbăstrí (a ~) (î-năl-/în-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înălbăstrésc, imperf. 3 sg. înălbăstreá; conj. prez. 3 să înălbăstreáscă
înălbăstriserăm
ÎNĂLBĂSTRÍ, înălbăstresc, vb. IV. Intranz. și refl. A deveni albastru; p. ext. (despre oameni) a se învineți (de mânie). ♦ Tranz. A da unui obiect culoarea albastră; a colora, a vopsi în albastru. [Var.: (reg.) înalbăstrí vb. IV] – În + albăstri. DOOM
!înălbăstrí (a ~) (î-năl-/în-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înălbăstrésc, imperf. 3 sg. înălbăstreá; conj. prez. 3 să înălbăstreáscă
înălbăstriserăți
ÎNĂLBĂSTRÍ, înălbăstresc, vb. IV. Intranz. și refl. A deveni albastru; p. ext. (despre oameni) a se învineți (de mânie). ♦ Tranz. A da unui obiect culoarea albastră; a colora, a vopsi în albastru. [Var.: (reg.) înalbăstrí vb. IV] – În + albăstri. DOOM
!înălbăstrí (a ~) (î-năl-/în-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înălbăstrésc, imperf. 3 sg. înălbăstreá; conj. prez. 3 să înălbăstreáscă
înălbăstriseși
ÎNĂLBĂSTRÍ, înălbăstresc, vb. IV. Intranz. și refl. A deveni albastru; p. ext. (despre oameni) a se învineți (de mânie). ♦ Tranz. A da unui obiect culoarea albastră; a colora, a vopsi în albastru. [Var.: (reg.) înalbăstrí vb. IV] – În + albăstri. DOOM
!înălbăstrí (a ~) (î-năl-/în-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înălbăstrésc, imperf. 3 sg. înălbăstreá; conj. prez. 3 să înălbăstreáscă
înălbăstriseți
ÎNĂLBĂSTRÍ, înălbăstresc, vb. IV. Intranz. și refl. A deveni albastru; p. ext. (despre oameni) a se învineți (de mânie). ♦ Tranz. A da unui obiect culoarea albastră; a colora, a vopsi în albastru. [Var.: (reg.) înalbăstrí vb. IV] – În + albăstri. DOOM
!înălbăstrí (a ~) (î-năl-/în-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înălbăstrésc, imperf. 3 sg. înălbăstreá; conj. prez. 3 să înălbăstreáscă
înălbăstrit
ÎNĂLBĂSTRÍ, înălbăstresc, vb. IV. Intranz. și refl. A deveni albastru; p. ext. (despre oameni) a se învineți (de mânie). ♦ Tranz. A da unui obiect culoarea albastră; a colora, a vopsi în albastru. [Var.: (reg.) înalbăstrí vb. IV] – În + albăstri. DOOM
!înălbăstrí (a ~) (î-năl-/în-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înălbăstrésc, imperf. 3 sg. înălbăstreá; conj. prez. 3 să înălbăstreáscă
înălbăstrit
ÎNĂLBĂSTRÍ, înălbăstresc, vb. IV. Intranz. și refl. A deveni albastru; p. ext. (despre oameni) a se învineți (de mânie). ♦ Tranz. A da unui obiect culoarea albastră; a colora, a vopsi în albastru. [Var.: (reg.) înalbăstrí vb. IV] – În + albăstri.
înălbăstriși
ÎNĂLBĂSTRÍ, înălbăstresc, vb. IV. Intranz. și refl. A deveni albastru; p. ext. (despre oameni) a se învineți (de mânie). ♦ Tranz. A da unui obiect culoarea albastră; a colora, a vopsi în albastru. [Var.: (reg.) înalbăstrí vb. IV] – În + albăstri. DOOM
!înălbăstrí (a ~) (î-năl-/în-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înălbăstrésc, imperf. 3 sg. înălbăstreá; conj. prez. 3 să înălbăstreáscă
înălbăstriți
ÎNĂLBĂSTRÍ, înălbăstresc, vb. IV. Intranz. și refl. A deveni albastru; p. ext. (despre oameni) a se învineți (de mânie). ♦ Tranz. A da unui obiect culoarea albastră; a colora, a vopsi în albastru. [Var.: (reg.) înalbăstrí vb. IV] – În + albăstri. DOOM
!înălbăstrí (a ~) (î-năl-/în-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înălbăstrésc, imperf. 3 sg. înălbăstreá; conj. prez. 3 să înălbăstreáscă
înălticea
NĂLTICÉL, -EÁ, -ÍCĂ adj. v. înălticel. DOOM
înălticél adj. m., pl. înălticéi; f. înălticeá/înălticícă, pl. înălticéle
înălticeaua
NĂLTICÉL, -EÁ, -ÍCĂ adj. v. înălticel. DOOM
înălticél adj. m., pl. înălticéi; f. înălticeá/înălticícă, pl. înălticéle
înălticei
NĂLTICÉL, -EÁ, -ÍCĂ adj. v. înălticel. DOOM
înălticél adj. m., pl. înălticéi; f. înălticeá/înălticícă, pl. înălticéle
înălticeii
NĂLTICÉL, -EÁ, -ÍCĂ adj. v. înălticel. DOOM
înălticél adj. m., pl. înălticéi; f. înălticeá/înălticícă, pl. înălticéle
înălticeilor
NĂLTICÉL, -EÁ, -ÍCĂ adj. v. înălticel. DOOM
înălticél adj. m., pl. înălticéi; f. înălticeá/înălticícă, pl. înălticéle
înălticel
NĂLTICÉL, -EÁ, -ÍCĂ adj. v. înălticel. DOOM
înălticél adj. m., pl. înălticéi; f. înălticeá/înălticícă, pl. înălticéle
înălticele
NĂLTICÉL, -EÁ, -ÍCĂ adj. v. înălticel. DOOM
înălticél adj. m., pl. înălticéi; f. înălticeá/înălticícă, pl. înălticéle
înălticelei
NĂLTICÉL, -EÁ, -ÍCĂ adj. v. înălticel. DOOM
înălticél adj. m., pl. înălticéi; f. înălticeá/înălticícă, pl. înălticéle
înălticelele
NĂLTICÉL, -EÁ, -ÍCĂ adj. v. înălticel. DOOM
înălticél adj. m., pl. înălticéi; f. înălticeá/înălticícă, pl. înălticéle
înălticelelor
NĂLTICÉL, -EÁ, -ÍCĂ adj. v. înălticel. DOOM
înălticél adj. m., pl. înălticéi; f. înălticeá/înălticícă, pl. înălticéle
înălticelul
NĂLTICÉL, -EÁ, -ÍCĂ adj. v. înălticel. DOOM
înălticél adj. m., pl. înălticéi; f. înălticeá/înălticícă, pl. înălticéle
înălticelului
NĂLTICÉL, -EÁ, -ÍCĂ adj. v. înălticel. DOOM
înălticél adj. m., pl. înălticéi; f. înălticeá/înălticícă, pl. înălticéle
înălticica
NĂLTICÉL, -EÁ, -ÍCĂ adj. v. înălticel. DOOM
înălticél adj. m., pl. înălticéi; f. înălticeá/înălticícă, pl. înălticéle
înăltișoara
NĂLTIȘÓR, -OÁRĂ adj. v. înăltișor. DOOM
înăltișór adj. m., pl. înăltișóri; f. înăltișoáră, pl. înăltișoáre
înăltișoare
NĂLTIȘÓR, -OÁRĂ adj. v. înăltișor. DOOM
înăltișór adj. m., pl. înăltișóri; f. înăltișoáră, pl. înăltișoáre
înăltișoarei
NĂLTIȘÓR, -OÁRĂ adj. v. înăltișor. DOOM
înăltișór adj. m., pl. înăltișóri; f. înăltișoáră, pl. înăltișoáre
înăltișoarele
NĂLTIȘÓR, -OÁRĂ adj. v. înăltișor. DOOM
înăltișór adj. m., pl. înăltișóri; f. înăltișoáră, pl. înăltișoáre
înăltișoarelor
NĂLTIȘÓR, -OÁRĂ adj. v. înăltișor. DOOM
înăltișór adj. m., pl. înăltișóri; f. înăltișoáră, pl. înăltișoáre
înăltișor
NĂLTIȘÓR, -OÁRĂ adj. v. înăltișor. DOOM
înăltișór adj. m., pl. înăltișóri; f. înăltișoáră, pl. înăltișoáre
înăltișori
NĂLTIȘÓR, -OÁRĂ adj. v. înăltișor. DOOM
înăltișór adj. m., pl. înăltișóri; f. înăltișoáră, pl. înăltișoáre
înăltișorii
NĂLTIȘÓR, -OÁRĂ adj. v. înăltișor. DOOM
înăltișór adj. m., pl. înăltișóri; f. înăltișoáră, pl. înăltișoáre
înăltișorilor
NĂLTIȘÓR, -OÁRĂ adj. v. înăltișor. DOOM
înăltișór adj. m., pl. înăltișóri; f. înăltișoáră, pl. înăltișoáre
înăltișorul
NĂLTIȘÓR, -OÁRĂ adj. v. înăltișor. DOOM
înăltișór adj. m., pl. înăltișóri; f. înăltișoáră, pl. înăltișoáre
înăltișorului
NĂLTIȘÓR, -OÁRĂ adj. v. înăltișor. DOOM
înăltișór adj. m., pl. înăltișóri; f. înăltișoáră, pl. înăltișoáre
înăltuț
NĂLTÚȚ, -Ă adj. v. înăltuț. DOOM
înăltúț adj. m., pl. înăltúți; f. înăltúță, pl. înăltúțe
înăltuța
NĂLTÚȚ, -Ă adj. v. înăltuț. DOOM
înăltúț adj. m., pl. înăltúți; f. înăltúță, pl. înăltúțe
înăltuțe
NĂLTÚȚ, -Ă adj. v. înăltuț. DOOM
înăltúț adj. m., pl. înăltúți; f. înăltúță, pl. înăltúțe
înăltuței
NĂLTÚȚ, -Ă adj. v. înăltuț. DOOM
înăltúț adj. m., pl. înăltúți; f. înăltúță, pl. înăltúțe
înăltuțele
NĂLTÚȚ, -Ă adj. v. înăltuț. DOOM
înăltúț adj. m., pl. înăltúți; f. înăltúță, pl. înăltúțe
înăltuțelor
NĂLTÚȚ, -Ă adj. v. înăltuț. DOOM
înăltúț adj. m., pl. înăltúți; f. înăltúță, pl. înăltúțe
înăltuți
NĂLTÚȚ, -Ă adj. v. înăltuț. DOOM
înăltúț adj. m., pl. înăltúți; f. înăltúță, pl. înăltúțe
înăltuții
NĂLTÚȚ, -Ă adj. v. înăltuț. DOOM
înăltúț adj. m., pl. înăltúți; f. înăltúță, pl. înăltúțe
înăltuților
NĂLTÚȚ, -Ă adj. v. înăltuț. DOOM
înăltúț adj. m., pl. înăltúți; f. înăltúță, pl. înăltúțe
înăltuțul
NĂLTÚȚ, -Ă adj. v. înăltuț. DOOM
înăltúț adj. m., pl. înăltúți; f. înăltúță, pl. înăltúțe
înăltuțului
NĂLTÚȚ, -Ă adj. v. înăltuț. DOOM
înăltúț adj. m., pl. înăltúți; f. înăltúță, pl. înăltúțe
înălțai
NĂLȚÁ vb. I v. înălța. DOOM
înălțá (a ~) vb., ind. prez. 3 înálță
înălțam
NĂLȚÁ vb. I v. înălța. DOOM
înălțá (a ~) vb., ind. prez. 3 înálță
înălțare
NĂLȚÁ vb. I v. înălța. DOOM
înălțá (a ~) vb., ind. prez. 3 înálță
înălțare
ÎNĂLȚÁRE, înălțări, s. f. Acțiunea de a (se) înălța și rezultatul ei. ♦ (Înv.) Urcare a unui monarh pe tron. ◊ Înălțarea (Domnului) = numele unei sărbători creștine, care se ține la 40 de zile după Paște; Ispas. ♦ Fig. Progres, dezvoltare. – V. înălța. DOOM
înălțáre s. f., g.-d. art. înălțắrii; pl. înălțắri
înălțarea
ÎNĂLȚÁRE, înălțări, s. f. Acțiunea de a (se) înălța și rezultatul ei. ♦ (Înv.) Urcare a unui monarh pe tron. ◊ Înălțarea (Domnului) = numele unei sărbători creștine, care se ține la 40 de zile după Paște; Ispas. ♦ Fig. Progres, dezvoltare. – V. înălța. DOOM
înălțáre s. f., g.-d. art. înălțắrii; pl. înălțắri
înălțară
NĂLȚÁ vb. I v. înălța. DOOM
înălțá (a ~) vb., ind. prez. 3 înálță
înălțarăm
NĂLȚÁ vb. I v. înălța. DOOM
înălțá (a ~) vb., ind. prez. 3 înálță
înălțarăți
NĂLȚÁ vb. I v. înălța. DOOM
înălțá (a ~) vb., ind. prez. 3 înálță
înălțase
NĂLȚÁ vb. I v. înălța. DOOM
înălțá (a ~) vb., ind. prez. 3 înálță
înălțasem
NĂLȚÁ vb. I v. înălța. DOOM
înălțá (a ~) vb., ind. prez. 3 înálță
înălțaseră
NĂLȚÁ vb. I v. înălța. DOOM
înălțá (a ~) vb., ind. prez. 3 înálță
înălțaserăm
NĂLȚÁ vb. I v. înălța. DOOM
înălțá (a ~) vb., ind. prez. 3 înálță
înălțaserăți
NĂLȚÁ vb. I v. înălța. DOOM
înălțá (a ~) vb., ind. prez. 3 înálță
înălțaseși
NĂLȚÁ vb. I v. înălța. DOOM
înălțá (a ~) vb., ind. prez. 3 înálță
înălțaseți
NĂLȚÁ vb. I v. înălța. DOOM
înălțá (a ~) vb., ind. prez. 3 înálță
înălțat
NĂLȚÁ vb. I v. înălța. DOOM
înălțá (a ~) vb., ind. prez. 3 înálță
înălțat
ÎNĂLȚÁT, -Ă, înălțați, -te, adj. (Înv.; ca termen de adresare domnitorilor, demnitarilor, prelaților etc.; de obicei precedat de „prea”) Mărit4, slăvit. – V. înălța.
înălțata
ÎNĂLȚÁT, -Ă, înălțați, -te, adj. (Înv.; ca termen de adresare domnitorilor, demnitarilor, prelaților etc.; de obicei precedat de „prea”) Mărit4, slăvit. – V. înălța.
înălțate
ÎNĂLȚÁT, -Ă, înălțați, -te, adj. (Înv.; ca termen de adresare domnitorilor, demnitarilor, prelaților etc.; de obicei precedat de „prea”) Mărit4, slăvit. – V. înălța.
înălțatei
ÎNĂLȚÁT, -Ă, înălțați, -te, adj. (Înv.; ca termen de adresare domnitorilor, demnitarilor, prelaților etc.; de obicei precedat de „prea”) Mărit4, slăvit. – V. înălța.
înălțatele
ÎNĂLȚÁT, -Ă, înălțați, -te, adj. (Înv.; ca termen de adresare domnitorilor, demnitarilor, prelaților etc.; de obicei precedat de „prea”) Mărit4, slăvit. – V. înălța.
înălțatelor
ÎNĂLȚÁT, -Ă, înălțați, -te, adj. (Înv.; ca termen de adresare domnitorilor, demnitarilor, prelaților etc.; de obicei precedat de „prea”) Mărit4, slăvit. – V. înălța.
înălțatul
ÎNĂLȚÁT, -Ă, înălțați, -te, adj. (Înv.; ca termen de adresare domnitorilor, demnitarilor, prelaților etc.; de obicei precedat de „prea”) Mărit4, slăvit. – V. înălța.
înălțatului
ÎNĂLȚÁT, -Ă, înălțați, -te, adj. (Înv.; ca termen de adresare domnitorilor, demnitarilor, prelaților etc.; de obicei precedat de „prea”) Mărit4, slăvit. – V. înălța.
înălțau
NĂLȚÁ vb. I v. înălța. DOOM
înălțá (a ~) vb., ind. prez. 3 înálță
înălțași
NĂLȚÁ vb. I v. înălța. DOOM
înălțá (a ~) vb., ind. prez. 3 înálță
înălțați
NĂLȚÁ vb. I v. înălța. DOOM
înălțá (a ~) vb., ind. prez. 3 înálță
înălțați
ÎNĂLȚÁT, -Ă, înălțați, -te, adj. (Înv.; ca termen de adresare domnitorilor, demnitarilor, prelaților etc.; de obicei precedat de „prea”) Mărit4, slăvit. – V. înălța.
înălțații
ÎNĂLȚÁT, -Ă, înălțați, -te, adj. (Înv.; ca termen de adresare domnitorilor, demnitarilor, prelaților etc.; de obicei precedat de „prea”) Mărit4, slăvit. – V. înălța.
înălțaților
ÎNĂLȚÁT, -Ă, înălțați, -te, adj. (Înv.; ca termen de adresare domnitorilor, demnitarilor, prelaților etc.; de obicei precedat de „prea”) Mărit4, slăvit. – V. înălța.
înălțime
ÎNĂLȚÍME, înălțimi, s. f. 1. Distanță de la nivelul pământului (sau de la un nivel orizontal) până la un punct situat deasupra lui; dimensiune a unui lucru sau a unei ființe, măsurată de la bază până la partea cea mai ridicată. ♦ (Mat.) Perpendiculară dusă din vârful anumitor corpuri sau figuri geometrice pe bază. 2. Punct ridicat deasupra nivelului pământului; p. ext. (la pl.) cer. ♦ Vârf, culme, înălțătură. 3. Numărul de vibrații pe secundă ale unui sunet. ♦ Calitate a unei voci, a unui instrument etc. de a cânta note înalte. 4. Fig. Stare de superioritate intelectuală, morală etc. ◊ Expr. A fi la înălțimea cerută (sau dorită, așteptată etc.) = a se prezenta așa cum cere situația. ♦ Grad, rang (înalt); p. ext. prețuire. 5. (Înv.; urmat de un pronume posesiv) Termen de reverență la adresa unei persoane cu rang înalt. [Var.: (reg.) nălțíme s. f.] – Înalt + suf. -ime. DOOM
*Înălțímile Voástre (înv.) loc. pr.
înălțimea
ÎNĂLȚÍME, înălțimi, s. f. 1. Distanță de la nivelul pământului (sau de la un nivel orizontal) până la un punct situat deasupra lui; dimensiune a unui lucru sau a unei ființe, măsurată de la bază până la partea cea mai ridicată. ♦ (Mat.) Perpendiculară dusă din vârful anumitor corpuri sau figuri geometrice pe bază. 2. Punct ridicat deasupra nivelului pământului; p. ext. (la pl.) cer. ♦ Vârf, culme, înălțătură. 3. Numărul de vibrații pe secundă ale unui sunet. ♦ Calitate a unei voci, a unui instrument etc. de a cânta note înalte. 4. Fig. Stare de superioritate intelectuală, morală etc. ◊ Expr. A fi la înălțimea cerută (sau dorită, așteptată etc.) = a se prezenta așa cum cere situația. ♦ Grad, rang (înalt); p. ext. prețuire. 5. (Înv.; urmat de un pronume posesiv) Termen de reverență la adresa unei persoane cu rang înalt. [Var.: (reg.) nălțíme s. f.] – Înalt + suf. -ime. DOOM
*Înălțímile Voástre (înv.) loc. pr.
înălțimi
ÎNĂLȚÍME, înălțimi, s. f. 1. Distanță de la nivelul pământului (sau de la un nivel orizontal) până la un punct situat deasupra lui; dimensiune a unui lucru sau a unei ființe, măsurată de la bază până la partea cea mai ridicată. ♦ (Mat.) Perpendiculară dusă din vârful anumitor corpuri sau figuri geometrice pe bază. 2. Punct ridicat deasupra nivelului pământului; p. ext. (la pl.) cer. ♦ Vârf, culme, înălțătură. 3. Numărul de vibrații pe secundă ale unui sunet. ♦ Calitate a unei voci, a unui instrument etc. de a cânta note înalte. 4. Fig. Stare de superioritate intelectuală, morală etc. ◊ Expr. A fi la înălțimea cerută (sau dorită, așteptată etc.) = a se prezenta așa cum cere situația. ♦ Grad, rang (înalt); p. ext. prețuire. 5. (Înv.; urmat de un pronume posesiv) Termen de reverență la adresa unei persoane cu rang înalt. [Var.: (reg.) nălțíme s. f.] – Înalt + suf. -ime. DOOM
*Înălțímile Voástre (înv.) loc. pr.
înălțimii
ÎNĂLȚÍME, înălțimi, s. f. 1. Distanță de la nivelul pământului (sau de la un nivel orizontal) până la un punct situat deasupra lui; dimensiune a unui lucru sau a unei ființe, măsurată de la bază până la partea cea mai ridicată. ♦ (Mat.) Perpendiculară dusă din vârful anumitor corpuri sau figuri geometrice pe bază. 2. Punct ridicat deasupra nivelului pământului; p. ext. (la pl.) cer. ♦ Vârf, culme, înălțătură. 3. Numărul de vibrații pe secundă ale unui sunet. ♦ Calitate a unei voci, a unui instrument etc. de a cânta note înalte. 4. Fig. Stare de superioritate intelectuală, morală etc. ◊ Expr. A fi la înălțimea cerută (sau dorită, așteptată etc.) = a se prezenta așa cum cere situația. ♦ Grad, rang (înalt); p. ext. prețuire. 5. (Înv.; urmat de un pronume posesiv) Termen de reverență la adresa unei persoane cu rang înalt. [Var.: (reg.) nălțíme s. f.] – Înalt + suf. -ime. DOOM
*Înălțímile Voástre (înv.) loc. pr.
înălțimile
ÎNĂLȚÍME, înălțimi, s. f. 1. Distanță de la nivelul pământului (sau de la un nivel orizontal) până la un punct situat deasupra lui; dimensiune a unui lucru sau a unei ființe, măsurată de la bază până la partea cea mai ridicată. ♦ (Mat.) Perpendiculară dusă din vârful anumitor corpuri sau figuri geometrice pe bază. 2. Punct ridicat deasupra nivelului pământului; p. ext. (la pl.) cer. ♦ Vârf, culme, înălțătură. 3. Numărul de vibrații pe secundă ale unui sunet. ♦ Calitate a unei voci, a unui instrument etc. de a cânta note înalte. 4. Fig. Stare de superioritate intelectuală, morală etc. ◊ Expr. A fi la înălțimea cerută (sau dorită, așteptată etc.) = a se prezenta așa cum cere situația. ♦ Grad, rang (înalt); p. ext. prețuire. 5. (Înv.; urmat de un pronume posesiv) Termen de reverență la adresa unei persoane cu rang înalt. [Var.: (reg.) nălțíme s. f.] – Înalt + suf. -ime. DOOM
*Înălțímile Voástre (înv.) loc. pr.
înălțimilor
ÎNĂLȚÍME, înălțimi, s. f. 1. Distanță de la nivelul pământului (sau de la un nivel orizontal) până la un punct situat deasupra lui; dimensiune a unui lucru sau a unei ființe, măsurată de la bază până la partea cea mai ridicată. ♦ (Mat.) Perpendiculară dusă din vârful anumitor corpuri sau figuri geometrice pe bază. 2. Punct ridicat deasupra nivelului pământului; p. ext. (la pl.) cer. ♦ Vârf, culme, înălțătură. 3. Numărul de vibrații pe secundă ale unui sunet. ♦ Calitate a unei voci, a unui instrument etc. de a cânta note înalte. 4. Fig. Stare de superioritate intelectuală, morală etc. ◊ Expr. A fi la înălțimea cerută (sau dorită, așteptată etc.) = a se prezenta așa cum cere situația. ♦ Grad, rang (înalt); p. ext. prețuire. 5. (Înv.; urmat de un pronume posesiv) Termen de reverență la adresa unei persoane cu rang înalt. [Var.: (reg.) nălțíme s. f.] – Înalt + suf. -ime. DOOM
*Înălțímile Voástre (înv.) loc. pr.
înălțând
NĂLȚÁ vb. I v. înălța. DOOM
înălțá (a ~) vb., ind. prez. 3 înálță
înălțînd
NĂLȚÁ vb. I v. înălța. DOOM
înălțá (a ~) vb., ind. prez. 3 înálță
înălțări
ÎNĂLȚÁRE, înălțări, s. f. Acțiunea de a (se) înălța și rezultatul ei. ♦ (Înv.) Urcare a unui monarh pe tron. ◊ Înălțarea (Domnului) = numele unei sărbători creștine, care se ține la 40 de zile după Paște; Ispas. ♦ Fig. Progres, dezvoltare. – V. înălța. DOOM
înălțáre s. f., g.-d. art. înălțắrii; pl. înălțắri
înălțării
ÎNĂLȚÁRE, înălțări, s. f. Acțiunea de a (se) înălța și rezultatul ei. ♦ (Înv.) Urcare a unui monarh pe tron. ◊ Înălțarea (Domnului) = numele unei sărbători creștine, care se ține la 40 de zile după Paște; Ispas. ♦ Fig. Progres, dezvoltare. – V. înălța. DOOM
înălțáre s. f., g.-d. art. înălțắrii; pl. înălțắri
înălțările
ÎNĂLȚÁRE, înălțări, s. f. Acțiunea de a (se) înălța și rezultatul ei. ♦ (Înv.) Urcare a unui monarh pe tron. ◊ Înălțarea (Domnului) = numele unei sărbători creștine, care se ține la 40 de zile după Paște; Ispas. ♦ Fig. Progres, dezvoltare. – V. înălța. DOOM
înălțáre s. f., g.-d. art. înălțắrii; pl. înălțắri
înălțărilor
ÎNĂLȚÁRE, înălțări, s. f. Acțiunea de a (se) înălța și rezultatul ei. ♦ (Înv.) Urcare a unui monarh pe tron. ◊ Înălțarea (Domnului) = numele unei sărbători creștine, care se ține la 40 de zile după Paște; Ispas. ♦ Fig. Progres, dezvoltare. – V. înălța. DOOM
înălțáre s. f., g.-d. art. înălțắrii; pl. înălțắri
înălțătoare
ÎNĂLȚĂTÓR, -OÁRE, înălțători, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care înalță; fig. care ridică din punct de vedere spiritual. 2. S. n. Dispozitiv mecanic sau optic de ochire la puști, la mitraliere și la tunuri, care permite să se dea țevii înclinarea necesară pentru a lovi ținta. – Înălța + suf. -ător. DOOM
înălțătór2 s. n., pl. înălțătoáre
înălțătoarea
ÎNĂLȚĂTÓR, -OÁRE, înălțători, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care înalță; fig. care ridică din punct de vedere spiritual. 2. S. n. Dispozitiv mecanic sau optic de ochire la puști, la mitraliere și la tunuri, care permite să se dea țevii înclinarea necesară pentru a lovi ținta. – Înălța + suf. -ător. DOOM
înălțătór2 s. n., pl. înălțătoáre
înălțătoarei
ÎNĂLȚĂTÓR, -OÁRE, înălțători, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care înalță; fig. care ridică din punct de vedere spiritual. 2. S. n. Dispozitiv mecanic sau optic de ochire la puști, la mitraliere și la tunuri, care permite să se dea țevii înclinarea necesară pentru a lovi ținta. – Înălța + suf. -ător. DOOM
înălțătór2 s. n., pl. înălțătoáre
înălțătoarele
ÎNĂLȚĂTÓR, -OÁRE, înălțători, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care înalță; fig. care ridică din punct de vedere spiritual. 2. S. n. Dispozitiv mecanic sau optic de ochire la puști, la mitraliere și la tunuri, care permite să se dea țevii înclinarea necesară pentru a lovi ținta. – Înălța + suf. -ător. DOOM
înălțătór2 s. n., pl. înălțătoáre
înălțătoarelor
ÎNĂLȚĂTÓR, -OÁRE, înălțători, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care înalță; fig. care ridică din punct de vedere spiritual. 2. S. n. Dispozitiv mecanic sau optic de ochire la puști, la mitraliere și la tunuri, care permite să se dea țevii înclinarea necesară pentru a lovi ținta. – Înălța + suf. -ător. DOOM
înălțătór2 s. n., pl. înălțătoáre
înălțător
ÎNĂLȚĂTÓR, -OÁRE, înălțători, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care înalță; fig. care ridică din punct de vedere spiritual. 2. S. n. Dispozitiv mecanic sau optic de ochire la puști, la mitraliere și la tunuri, care permite să se dea țevii înclinarea necesară pentru a lovi ținta. – Înălța + suf. -ător. DOOM
înălțătór2 s. n., pl. înălțătoáre
înălțători
ÎNĂLȚĂTÓR, -OÁRE, înălțători, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care înalță; fig. care ridică din punct de vedere spiritual. 2. S. n. Dispozitiv mecanic sau optic de ochire la puști, la mitraliere și la tunuri, care permite să se dea țevii înclinarea necesară pentru a lovi ținta. – Înălța + suf. -ător. DOOM
înălțătór2 s. n., pl. înălțătoáre
înălțătorii
ÎNĂLȚĂTÓR, -OÁRE, înălțători, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care înalță; fig. care ridică din punct de vedere spiritual. 2. S. n. Dispozitiv mecanic sau optic de ochire la puști, la mitraliere și la tunuri, care permite să se dea țevii înclinarea necesară pentru a lovi ținta. – Înălța + suf. -ător. DOOM
înălțătór2 s. n., pl. înălțătoáre
înălțătorilor
ÎNĂLȚĂTÓR, -OÁRE, înălțători, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care înalță; fig. care ridică din punct de vedere spiritual. 2. S. n. Dispozitiv mecanic sau optic de ochire la puști, la mitraliere și la tunuri, care permite să se dea țevii înclinarea necesară pentru a lovi ținta. – Înălța + suf. -ător. DOOM
înălțătór2 s. n., pl. înălțătoáre
înălțătorul
ÎNĂLȚĂTÓR, -OÁRE, înălțători, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care înalță; fig. care ridică din punct de vedere spiritual. 2. S. n. Dispozitiv mecanic sau optic de ochire la puști, la mitraliere și la tunuri, care permite să se dea țevii înclinarea necesară pentru a lovi ținta. – Înălța + suf. -ător. DOOM
înălțătór2 s. n., pl. înălțătoáre
înălțătorului
ÎNĂLȚĂTÓR, -OÁRE, înălțători, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care înalță; fig. care ridică din punct de vedere spiritual. 2. S. n. Dispozitiv mecanic sau optic de ochire la puști, la mitraliere și la tunuri, care permite să se dea țevii înclinarea necesară pentru a lovi ținta. – Înălța + suf. -ător. DOOM
înălțătór2 s. n., pl. înălțătoáre
înălțătura
ÎNĂLȚĂTÚRĂ, înălțaturi, s. f. (Rar) Ridicătură (de pământ); înălțime. – Înălța + suf. -ătură. DOOM
înălțătúră s. f., g.-d. art. înălțătúrii; pl. înălțătúri
înălțături
ÎNĂLȚĂTÚRĂ, înălțaturi, s. f. (Rar) Ridicătură (de pământ); înălțime. – Înălța + suf. -ătură. DOOM
înălțătúră s. f., g.-d. art. înălțătúrii; pl. înălțătúri
înălțăturii
ÎNĂLȚĂTÚRĂ, înălțaturi, s. f. (Rar) Ridicătură (de pământ); înălțime. – Înălța + suf. -ătură. DOOM
înălțătúră s. f., g.-d. art. înălțătúrii; pl. înălțătúri
înălțăturile
ÎNĂLȚĂTÚRĂ, înălțaturi, s. f. (Rar) Ridicătură (de pământ); înălțime. – Înălța + suf. -ătură. DOOM
înălțătúră s. f., g.-d. art. înălțătúrii; pl. înălțătúri
înălțăturilor
ÎNĂLȚĂTÚRĂ, înălțaturi, s. f. (Rar) Ridicătură (de pământ); înălțime. – Înălța + suf. -ătură. DOOM
înălțătúră s. f., g.-d. art. înălțătúrii; pl. înălțătúri
înăsprea
ÎNĂSPRÍ, înăspresc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni aspru (la pipăit); a (se) aspri. ♦ Fig. A (se) face mai dur, mai sever, mai închis. ♦ Refl. (Despre trăsăturile feței) A căpăta o expresie de seriozitate, de severitate. 2. Refl. (Despre vreme) A se face mai rece. 3. Tranz. A face ca o situație să devină mai grea, să se înrăutățească. ♦ Refl. A se încorda, a se agrava. 4. Refl. (Despre vin) A căpăta un gust acidulat, a deveni înțepător; a pișca la limbă. – În + aspru. DOOM
!înăsprí (a ~) (î-năs-/în-ăs-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înăsprésc, imperf. 3 sg. înăspreá; conj. prez. 3 să înăspreáscă
înăspreai
ÎNĂSPRÍ, înăspresc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni aspru (la pipăit); a (se) aspri. ♦ Fig. A (se) face mai dur, mai sever, mai închis. ♦ Refl. (Despre trăsăturile feței) A căpăta o expresie de seriozitate, de severitate. 2. Refl. (Despre vreme) A se face mai rece. 3. Tranz. A face ca o situație să devină mai grea, să se înrăutățească. ♦ Refl. A se încorda, a se agrava. 4. Refl. (Despre vin) A căpăta un gust acidulat, a deveni înțepător; a pișca la limbă. – În + aspru. DOOM
!înăsprí (a ~) (î-năs-/în-ăs-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înăsprésc, imperf. 3 sg. înăspreá; conj. prez. 3 să înăspreáscă
înăspream
ÎNĂSPRÍ, înăspresc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni aspru (la pipăit); a (se) aspri. ♦ Fig. A (se) face mai dur, mai sever, mai închis. ♦ Refl. (Despre trăsăturile feței) A căpăta o expresie de seriozitate, de severitate. 2. Refl. (Despre vreme) A se face mai rece. 3. Tranz. A face ca o situație să devină mai grea, să se înrăutățească. ♦ Refl. A se încorda, a se agrava. 4. Refl. (Despre vin) A căpăta un gust acidulat, a deveni înțepător; a pișca la limbă. – În + aspru. DOOM
!înăsprí (a ~) (î-năs-/în-ăs-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înăsprésc, imperf. 3 sg. înăspreá; conj. prez. 3 să înăspreáscă
înăsprească
ÎNĂSPRÍ, înăspresc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni aspru (la pipăit); a (se) aspri. ♦ Fig. A (se) face mai dur, mai sever, mai închis. ♦ Refl. (Despre trăsăturile feței) A căpăta o expresie de seriozitate, de severitate. 2. Refl. (Despre vreme) A se face mai rece. 3. Tranz. A face ca o situație să devină mai grea, să se înrăutățească. ♦ Refl. A se încorda, a se agrava. 4. Refl. (Despre vin) A căpăta un gust acidulat, a deveni înțepător; a pișca la limbă. – În + aspru. DOOM
!înăsprí (a ~) (î-năs-/în-ăs-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înăsprésc, imperf. 3 sg. înăspreá; conj. prez. 3 să înăspreáscă
înăspreau
ÎNĂSPRÍ, înăspresc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni aspru (la pipăit); a (se) aspri. ♦ Fig. A (se) face mai dur, mai sever, mai închis. ♦ Refl. (Despre trăsăturile feței) A căpăta o expresie de seriozitate, de severitate. 2. Refl. (Despre vreme) A se face mai rece. 3. Tranz. A face ca o situație să devină mai grea, să se înrăutățească. ♦ Refl. A se încorda, a se agrava. 4. Refl. (Despre vin) A căpăta un gust acidulat, a deveni înțepător; a pișca la limbă. – În + aspru. DOOM
!înăsprí (a ~) (î-năs-/în-ăs-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înăsprésc, imperf. 3 sg. înăspreá; conj. prez. 3 să înăspreáscă
înăspreați
ÎNĂSPRÍ, înăspresc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni aspru (la pipăit); a (se) aspri. ♦ Fig. A (se) face mai dur, mai sever, mai închis. ♦ Refl. (Despre trăsăturile feței) A căpăta o expresie de seriozitate, de severitate. 2. Refl. (Despre vreme) A se face mai rece. 3. Tranz. A face ca o situație să devină mai grea, să se înrăutățească. ♦ Refl. A se încorda, a se agrava. 4. Refl. (Despre vin) A căpăta un gust acidulat, a deveni înțepător; a pișca la limbă. – În + aspru. DOOM
!înăsprí (a ~) (î-năs-/în-ăs-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înăsprésc, imperf. 3 sg. înăspreá; conj. prez. 3 să înăspreáscă
înăspresc
ÎNĂSPRÍ, înăspresc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni aspru (la pipăit); a (se) aspri. ♦ Fig. A (se) face mai dur, mai sever, mai închis. ♦ Refl. (Despre trăsăturile feței) A căpăta o expresie de seriozitate, de severitate. 2. Refl. (Despre vreme) A se face mai rece. 3. Tranz. A face ca o situație să devină mai grea, să se înrăutățească. ♦ Refl. A se încorda, a se agrava. 4. Refl. (Despre vin) A căpăta un gust acidulat, a deveni înțepător; a pișca la limbă. – În + aspru. DOOM
!înăsprí (a ~) (î-năs-/în-ăs-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înăsprésc, imperf. 3 sg. înăspreá; conj. prez. 3 să înăspreáscă
înăsprește
ÎNĂSPRÍ, înăspresc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni aspru (la pipăit); a (se) aspri. ♦ Fig. A (se) face mai dur, mai sever, mai închis. ♦ Refl. (Despre trăsăturile feței) A căpăta o expresie de seriozitate, de severitate. 2. Refl. (Despre vreme) A se face mai rece. 3. Tranz. A face ca o situație să devină mai grea, să se înrăutățească. ♦ Refl. A se încorda, a se agrava. 4. Refl. (Despre vin) A căpăta un gust acidulat, a deveni înțepător; a pișca la limbă. – În + aspru. DOOM
!înăsprí (a ~) (î-năs-/în-ăs-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înăsprésc, imperf. 3 sg. înăspreá; conj. prez. 3 să înăspreáscă
înăsprești
ÎNĂSPRÍ, înăspresc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni aspru (la pipăit); a (se) aspri. ♦ Fig. A (se) face mai dur, mai sever, mai închis. ♦ Refl. (Despre trăsăturile feței) A căpăta o expresie de seriozitate, de severitate. 2. Refl. (Despre vreme) A se face mai rece. 3. Tranz. A face ca o situație să devină mai grea, să se înrăutățească. ♦ Refl. A se încorda, a se agrava. 4. Refl. (Despre vin) A căpăta un gust acidulat, a deveni înțepător; a pișca la limbă. – În + aspru. DOOM
!înăsprí (a ~) (î-năs-/în-ăs-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înăsprésc, imperf. 3 sg. înăspreá; conj. prez. 3 să înăspreáscă
înăspri
ÎNĂSPRÍ, înăspresc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni aspru (la pipăit); a (se) aspri. ♦ Fig. A (se) face mai dur, mai sever, mai închis. ♦ Refl. (Despre trăsăturile feței) A căpăta o expresie de seriozitate, de severitate. 2. Refl. (Despre vreme) A se face mai rece. 3. Tranz. A face ca o situație să devină mai grea, să se înrăutățească. ♦ Refl. A se încorda, a se agrava. 4. Refl. (Despre vin) A căpăta un gust acidulat, a deveni înțepător; a pișca la limbă. – În + aspru. DOOM
!înăsprí (a ~) (î-năs-/în-ăs-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înăsprésc, imperf. 3 sg. înăspreá; conj. prez. 3 să înăspreáscă
înăsprii
ÎNĂSPRÍ, înăspresc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni aspru (la pipăit); a (se) aspri. ♦ Fig. A (se) face mai dur, mai sever, mai închis. ♦ Refl. (Despre trăsăturile feței) A căpăta o expresie de seriozitate, de severitate. 2. Refl. (Despre vreme) A se face mai rece. 3. Tranz. A face ca o situație să devină mai grea, să se înrăutățească. ♦ Refl. A se încorda, a se agrava. 4. Refl. (Despre vin) A căpăta un gust acidulat, a deveni înțepător; a pișca la limbă. – În + aspru. DOOM
!înăsprí (a ~) (î-năs-/în-ăs-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înăsprésc, imperf. 3 sg. înăspreá; conj. prez. 3 să înăspreáscă
înăsprim
ÎNĂSPRÍ, înăspresc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni aspru (la pipăit); a (se) aspri. ♦ Fig. A (se) face mai dur, mai sever, mai închis. ♦ Refl. (Despre trăsăturile feței) A căpăta o expresie de seriozitate, de severitate. 2. Refl. (Despre vreme) A se face mai rece. 3. Tranz. A face ca o situație să devină mai grea, să se înrăutățească. ♦ Refl. A se încorda, a se agrava. 4. Refl. (Despre vin) A căpăta un gust acidulat, a deveni înțepător; a pișca la limbă. – În + aspru. DOOM
!înăsprí (a ~) (î-năs-/în-ăs-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înăsprésc, imperf. 3 sg. înăspreá; conj. prez. 3 să înăspreáscă
înăsprind
ÎNĂSPRÍ, înăspresc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni aspru (la pipăit); a (se) aspri. ♦ Fig. A (se) face mai dur, mai sever, mai închis. ♦ Refl. (Despre trăsăturile feței) A căpăta o expresie de seriozitate, de severitate. 2. Refl. (Despre vreme) A se face mai rece. 3. Tranz. A face ca o situație să devină mai grea, să se înrăutățească. ♦ Refl. A se încorda, a se agrava. 4. Refl. (Despre vin) A căpăta un gust acidulat, a deveni înțepător; a pișca la limbă. – În + aspru. DOOM
!înăsprí (a ~) (î-năs-/în-ăs-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înăsprésc, imperf. 3 sg. înăspreá; conj. prez. 3 să înăspreáscă
înăsprire
ÎNĂSPRÍ, înăspresc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni aspru (la pipăit); a (se) aspri. ♦ Fig. A (se) face mai dur, mai sever, mai închis. ♦ Refl. (Despre trăsăturile feței) A căpăta o expresie de seriozitate, de severitate. 2. Refl. (Despre vreme) A se face mai rece. 3. Tranz. A face ca o situație să devină mai grea, să se înrăutățească. ♦ Refl. A se încorda, a se agrava. 4. Refl. (Despre vin) A căpăta un gust acidulat, a deveni înțepător; a pișca la limbă. – În + aspru. DOOM
!înăsprí (a ~) (î-năs-/în-ăs-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înăsprésc, imperf. 3 sg. înăspreá; conj. prez. 3 să înăspreáscă
înăsprire
ÎNĂSPRÍRE s. f. Acțiunea de a (se) înăspri; înrăutățire, agravare; încordare, ascuțire. – V. înăspri. DOOM
!înăspríre (î-năs-/în-ăs-) s. f., g.-d. art. înăsprírii
înăsprirea
ÎNĂSPRÍRE s. f. Acțiunea de a (se) înăspri; înrăutățire, agravare; încordare, ascuțire. – V. înăspri. DOOM
!înăspríre (î-năs-/în-ăs-) s. f., g.-d. art. înăsprírii
înăspriri
ÎNĂSPRÍRE s. f. Acțiunea de a (se) înăspri; înrăutățire, agravare; încordare, ascuțire. – V. înăspri. DOOM
!înăspríre (î-năs-/în-ăs-) s. f., g.-d. art. înăsprírii
înăspririi
ÎNĂSPRÍRE s. f. Acțiunea de a (se) înăspri; înrăutățire, agravare; încordare, ascuțire. – V. înăspri. DOOM
!înăspríre (î-năs-/în-ăs-) s. f., g.-d. art. înăsprírii
înăspririle
ÎNĂSPRÍRE s. f. Acțiunea de a (se) înăspri; înrăutățire, agravare; încordare, ascuțire. – V. înăspri. DOOM
!înăspríre (î-năs-/în-ăs-) s. f., g.-d. art. înăsprírii
înăspririlor
ÎNĂSPRÍRE s. f. Acțiunea de a (se) înăspri; înrăutățire, agravare; încordare, ascuțire. – V. înăspri. DOOM
!înăspríre (î-năs-/în-ăs-) s. f., g.-d. art. înăsprírii
înăspriră
ÎNĂSPRÍ, înăspresc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni aspru (la pipăit); a (se) aspri. ♦ Fig. A (se) face mai dur, mai sever, mai închis. ♦ Refl. (Despre trăsăturile feței) A căpăta o expresie de seriozitate, de severitate. 2. Refl. (Despre vreme) A se face mai rece. 3. Tranz. A face ca o situație să devină mai grea, să se înrăutățească. ♦ Refl. A se încorda, a se agrava. 4. Refl. (Despre vin) A căpăta un gust acidulat, a deveni înțepător; a pișca la limbă. – În + aspru. DOOM
!înăsprí (a ~) (î-năs-/în-ăs-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înăsprésc, imperf. 3 sg. înăspreá; conj. prez. 3 să înăspreáscă
înăsprirăm
ÎNĂSPRÍ, înăspresc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni aspru (la pipăit); a (se) aspri. ♦ Fig. A (se) face mai dur, mai sever, mai închis. ♦ Refl. (Despre trăsăturile feței) A căpăta o expresie de seriozitate, de severitate. 2. Refl. (Despre vreme) A se face mai rece. 3. Tranz. A face ca o situație să devină mai grea, să se înrăutățească. ♦ Refl. A se încorda, a se agrava. 4. Refl. (Despre vin) A căpăta un gust acidulat, a deveni înțepător; a pișca la limbă. – În + aspru. DOOM
!înăsprí (a ~) (î-năs-/în-ăs-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înăsprésc, imperf. 3 sg. înăspreá; conj. prez. 3 să înăspreáscă
înăsprirăți
ÎNĂSPRÍ, înăspresc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni aspru (la pipăit); a (se) aspri. ♦ Fig. A (se) face mai dur, mai sever, mai închis. ♦ Refl. (Despre trăsăturile feței) A căpăta o expresie de seriozitate, de severitate. 2. Refl. (Despre vreme) A se face mai rece. 3. Tranz. A face ca o situație să devină mai grea, să se înrăutățească. ♦ Refl. A se încorda, a se agrava. 4. Refl. (Despre vin) A căpăta un gust acidulat, a deveni înțepător; a pișca la limbă. – În + aspru. DOOM
!înăsprí (a ~) (î-năs-/în-ăs-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înăsprésc, imperf. 3 sg. înăspreá; conj. prez. 3 să înăspreáscă
înăsprise
ÎNĂSPRÍ, înăspresc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni aspru (la pipăit); a (se) aspri. ♦ Fig. A (se) face mai dur, mai sever, mai închis. ♦ Refl. (Despre trăsăturile feței) A căpăta o expresie de seriozitate, de severitate. 2. Refl. (Despre vreme) A se face mai rece. 3. Tranz. A face ca o situație să devină mai grea, să se înrăutățească. ♦ Refl. A se încorda, a se agrava. 4. Refl. (Despre vin) A căpăta un gust acidulat, a deveni înțepător; a pișca la limbă. – În + aspru. DOOM
!înăsprí (a ~) (î-năs-/în-ăs-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înăsprésc, imperf. 3 sg. înăspreá; conj. prez. 3 să înăspreáscă
înăsprisem
ÎNĂSPRÍ, înăspresc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni aspru (la pipăit); a (se) aspri. ♦ Fig. A (se) face mai dur, mai sever, mai închis. ♦ Refl. (Despre trăsăturile feței) A căpăta o expresie de seriozitate, de severitate. 2. Refl. (Despre vreme) A se face mai rece. 3. Tranz. A face ca o situație să devină mai grea, să se înrăutățească. ♦ Refl. A se încorda, a se agrava. 4. Refl. (Despre vin) A căpăta un gust acidulat, a deveni înțepător; a pișca la limbă. – În + aspru. DOOM
!înăsprí (a ~) (î-năs-/în-ăs-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înăsprésc, imperf. 3 sg. înăspreá; conj. prez. 3 să înăspreáscă
înăspriseră
ÎNĂSPRÍ, înăspresc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni aspru (la pipăit); a (se) aspri. ♦ Fig. A (se) face mai dur, mai sever, mai închis. ♦ Refl. (Despre trăsăturile feței) A căpăta o expresie de seriozitate, de severitate. 2. Refl. (Despre vreme) A se face mai rece. 3. Tranz. A face ca o situație să devină mai grea, să se înrăutățească. ♦ Refl. A se încorda, a se agrava. 4. Refl. (Despre vin) A căpăta un gust acidulat, a deveni înțepător; a pișca la limbă. – În + aspru. DOOM
!înăsprí (a ~) (î-năs-/în-ăs-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înăsprésc, imperf. 3 sg. înăspreá; conj. prez. 3 să înăspreáscă
înăspriserăm
ÎNĂSPRÍ, înăspresc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni aspru (la pipăit); a (se) aspri. ♦ Fig. A (se) face mai dur, mai sever, mai închis. ♦ Refl. (Despre trăsăturile feței) A căpăta o expresie de seriozitate, de severitate. 2. Refl. (Despre vreme) A se face mai rece. 3. Tranz. A face ca o situație să devină mai grea, să se înrăutățească. ♦ Refl. A se încorda, a se agrava. 4. Refl. (Despre vin) A căpăta un gust acidulat, a deveni înțepător; a pișca la limbă. – În + aspru. DOOM
!înăsprí (a ~) (î-năs-/în-ăs-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înăsprésc, imperf. 3 sg. înăspreá; conj. prez. 3 să înăspreáscă
înăspriserăți
ÎNĂSPRÍ, înăspresc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni aspru (la pipăit); a (se) aspri. ♦ Fig. A (se) face mai dur, mai sever, mai închis. ♦ Refl. (Despre trăsăturile feței) A căpăta o expresie de seriozitate, de severitate. 2. Refl. (Despre vreme) A se face mai rece. 3. Tranz. A face ca o situație să devină mai grea, să se înrăutățească. ♦ Refl. A se încorda, a se agrava. 4. Refl. (Despre vin) A căpăta un gust acidulat, a deveni înțepător; a pișca la limbă. – În + aspru. DOOM
!înăsprí (a ~) (î-năs-/în-ăs-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înăsprésc, imperf. 3 sg. înăspreá; conj. prez. 3 să înăspreáscă
înăspriseși
ÎNĂSPRÍ, înăspresc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni aspru (la pipăit); a (se) aspri. ♦ Fig. A (se) face mai dur, mai sever, mai închis. ♦ Refl. (Despre trăsăturile feței) A căpăta o expresie de seriozitate, de severitate. 2. Refl. (Despre vreme) A se face mai rece. 3. Tranz. A face ca o situație să devină mai grea, să se înrăutățească. ♦ Refl. A se încorda, a se agrava. 4. Refl. (Despre vin) A căpăta un gust acidulat, a deveni înțepător; a pișca la limbă. – În + aspru. DOOM
!înăsprí (a ~) (î-năs-/în-ăs-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înăsprésc, imperf. 3 sg. înăspreá; conj. prez. 3 să înăspreáscă
înăspriseți
ÎNĂSPRÍ, înăspresc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni aspru (la pipăit); a (se) aspri. ♦ Fig. A (se) face mai dur, mai sever, mai închis. ♦ Refl. (Despre trăsăturile feței) A căpăta o expresie de seriozitate, de severitate. 2. Refl. (Despre vreme) A se face mai rece. 3. Tranz. A face ca o situație să devină mai grea, să se înrăutățească. ♦ Refl. A se încorda, a se agrava. 4. Refl. (Despre vin) A căpăta un gust acidulat, a deveni înțepător; a pișca la limbă. – În + aspru. DOOM
!înăsprí (a ~) (î-năs-/în-ăs-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înăsprésc, imperf. 3 sg. înăspreá; conj. prez. 3 să înăspreáscă
înăsprit
ÎNĂSPRÍ, înăspresc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni aspru (la pipăit); a (se) aspri. ♦ Fig. A (se) face mai dur, mai sever, mai închis. ♦ Refl. (Despre trăsăturile feței) A căpăta o expresie de seriozitate, de severitate. 2. Refl. (Despre vreme) A se face mai rece. 3. Tranz. A face ca o situație să devină mai grea, să se înrăutățească. ♦ Refl. A se încorda, a se agrava. 4. Refl. (Despre vin) A căpăta un gust acidulat, a deveni înțepător; a pișca la limbă. – În + aspru. DOOM
!înăsprí (a ~) (î-năs-/în-ăs-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înăsprésc, imperf. 3 sg. înăspreá; conj. prez. 3 să înăspreáscă
înăsprit
ÎNĂSPRÍT, -Ă, înăspriți, -te, adj. Care a devenit (mai) aspru. ♦ Fig. Sever, neprietenos, dur. – V. înăspri.
înăsprita
ÎNĂSPRÍT, -Ă, înăspriți, -te, adj. Care a devenit (mai) aspru. ♦ Fig. Sever, neprietenos, dur. – V. înăspri.
înăsprite
ÎNĂSPRÍT, -Ă, înăspriți, -te, adj. Care a devenit (mai) aspru. ♦ Fig. Sever, neprietenos, dur. – V. înăspri.
înăspritei
ÎNĂSPRÍT, -Ă, înăspriți, -te, adj. Care a devenit (mai) aspru. ♦ Fig. Sever, neprietenos, dur. – V. înăspri.
înăspritele
ÎNĂSPRÍT, -Ă, înăspriți, -te, adj. Care a devenit (mai) aspru. ♦ Fig. Sever, neprietenos, dur. – V. înăspri.
înăspritelor
ÎNĂSPRÍT, -Ă, înăspriți, -te, adj. Care a devenit (mai) aspru. ♦ Fig. Sever, neprietenos, dur. – V. înăspri.
înăspritul
ÎNĂSPRÍT, -Ă, înăspriți, -te, adj. Care a devenit (mai) aspru. ♦ Fig. Sever, neprietenos, dur. – V. înăspri.
înăspritului
ÎNĂSPRÍT, -Ă, înăspriți, -te, adj. Care a devenit (mai) aspru. ♦ Fig. Sever, neprietenos, dur. – V. înăspri.
înăspriși
ÎNĂSPRÍ, înăspresc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni aspru (la pipăit); a (se) aspri. ♦ Fig. A (se) face mai dur, mai sever, mai închis. ♦ Refl. (Despre trăsăturile feței) A căpăta o expresie de seriozitate, de severitate. 2. Refl. (Despre vreme) A se face mai rece. 3. Tranz. A face ca o situație să devină mai grea, să se înrăutățească. ♦ Refl. A se încorda, a se agrava. 4. Refl. (Despre vin) A căpăta un gust acidulat, a deveni înțepător; a pișca la limbă. – În + aspru. DOOM
!înăsprí (a ~) (î-năs-/în-ăs-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înăsprésc, imperf. 3 sg. înăspreá; conj. prez. 3 să înăspreáscă
înăspriți
ÎNĂSPRÍ, înăspresc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni aspru (la pipăit); a (se) aspri. ♦ Fig. A (se) face mai dur, mai sever, mai închis. ♦ Refl. (Despre trăsăturile feței) A căpăta o expresie de seriozitate, de severitate. 2. Refl. (Despre vreme) A se face mai rece. 3. Tranz. A face ca o situație să devină mai grea, să se înrăutățească. ♦ Refl. A se încorda, a se agrava. 4. Refl. (Despre vin) A căpăta un gust acidulat, a deveni înțepător; a pișca la limbă. – În + aspru. DOOM
!înăsprí (a ~) (î-năs-/în-ăs-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înăsprésc, imperf. 3 sg. înăspreá; conj. prez. 3 să înăspreáscă
înăspriți
ÎNĂSPRÍT, -Ă, înăspriți, -te, adj. Care a devenit (mai) aspru. ♦ Fig. Sever, neprietenos, dur. – V. înăspri.
înăspriții
ÎNĂSPRÍT, -Ă, înăspriți, -te, adj. Care a devenit (mai) aspru. ♦ Fig. Sever, neprietenos, dur. – V. înăspri.
înăspriților
ÎNĂSPRÍT, -Ă, înăspriți, -te, adj. Care a devenit (mai) aspru. ♦ Fig. Sever, neprietenos, dur. – V. înăspri.
înăuntru
NĂÚNTRU adv. v. înăuntru. DOOM
*înăúntru- prep. (ĭ)
înăuntrul
ÎNLĂÚNTRUL prep. v. înăuntrul. DOOM
înăúntrul prep. (~ lui)
înșalvarat
ÎNȘALVARÁT, -Ă, înșalvarați, -te, adj. (Înv.) Îmbrăcat cu șalvari. – Din în- + șalvari.
înșală
ÎNȘELÁ, înșél, vb. I. I. Tranz. (Înv.) A pune șaua pe cal, a înșeua. II. 1. Tranz. A induce în eroare, a abuza de buna-credință a cuiva; a amăgi. ◊ Expr. A înșela așteptările = a dezamăgi. ♦ (Despre simțuri, facultăți psihice) A nu (mai) funcționa bine, a da o imagine eronată, neconformă realității. Mă înșală memoria. 2. Refl. A-și forma o părere eronată despre cineva sau ceva; a greși. 3. Tranz. A încălca fidelitatea conjugală; p. gener. a fi necredincios în dragoste. ♦ A ademeni, a seduce o fată, o femeie. – Lat. in-sellare. DOOM
înșelá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înșél, 3 înșálă; conj. prez. 3 să înșéle
înșel
ÎNȘELÁ, înșél, vb. I. I. Tranz. (Înv.) A pune șaua pe cal, a înșeua. II. 1. Tranz. A induce în eroare, a abuza de buna-credință a cuiva; a amăgi. ◊ Expr. A înșela așteptările = a dezamăgi. ♦ (Despre simțuri, facultăți psihice) A nu (mai) funcționa bine, a da o imagine eronată, neconformă realității. Mă înșală memoria. 2. Refl. A-și forma o părere eronată despre cineva sau ceva; a greși. 3. Tranz. A încălca fidelitatea conjugală; p. gener. a fi necredincios în dragoste. ♦ A ademeni, a seduce o fată, o femeie. – Lat. in-sellare. DOOM
înșelá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înșél, 3 înșálă; conj. prez. 3 să înșéle
înșela
ÎNȘELÁ, înșél, vb. I. I. Tranz. (Înv.) A pune șaua pe cal, a înșeua. II. 1. Tranz. A induce în eroare, a abuza de buna-credință a cuiva; a amăgi. ◊ Expr. A înșela așteptările = a dezamăgi. ♦ (Despre simțuri, facultăți psihice) A nu (mai) funcționa bine, a da o imagine eronată, neconformă realității. Mă înșală memoria. 2. Refl. A-și forma o părere eronată despre cineva sau ceva; a greși. 3. Tranz. A încălca fidelitatea conjugală; p. gener. a fi necredincios în dragoste. ♦ A ademeni, a seduce o fată, o femeie. – Lat. in-sellare. DOOM
înșelá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înșél, 3 înșálă; conj. prez. 3 să înșéle
înșela
ÎNȘELÁ, înșél, vb. I. I. Tranz. (Înv.) A pune șaua pe cal, a înșeua. II. 1. Tranz. A induce în eroare, a abuza de buna-credință a cuiva; a amăgi. ◊ Expr. A înșela așteptările = a dezamăgi. ♦ (Despre simțuri, facultăți psihice) A nu (mai) funcționa bine, a da o imagine eronată, neconformă realității. Mă înșală memoria. 2. Refl. A-și forma o părere eronată despre cineva sau ceva; a greși. 3. Tranz. A încălca fidelitatea conjugală; p. gener. a fi necredincios în dragoste. ♦ A ademeni, a seduce o fată, o femeie. – Lat. in-sellare.
înșelai
ÎNȘELÁ, înșél, vb. I. I. Tranz. (Înv.) A pune șaua pe cal, a înșeua. II. 1. Tranz. A induce în eroare, a abuza de buna-credință a cuiva; a amăgi. ◊ Expr. A înșela așteptările = a dezamăgi. ♦ (Despre simțuri, facultăți psihice) A nu (mai) funcționa bine, a da o imagine eronată, neconformă realității. Mă înșală memoria. 2. Refl. A-și forma o părere eronată despre cineva sau ceva; a greși. 3. Tranz. A încălca fidelitatea conjugală; p. gener. a fi necredincios în dragoste. ♦ A ademeni, a seduce o fată, o femeie. – Lat. in-sellare. DOOM
înșelá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înșél, 3 înșálă; conj. prez. 3 să înșéle
înșelam
ÎNȘELÁ, înșél, vb. I. I. Tranz. (Înv.) A pune șaua pe cal, a înșeua. II. 1. Tranz. A induce în eroare, a abuza de buna-credință a cuiva; a amăgi. ◊ Expr. A înșela așteptările = a dezamăgi. ♦ (Despre simțuri, facultăți psihice) A nu (mai) funcționa bine, a da o imagine eronată, neconformă realității. Mă înșală memoria. 2. Refl. A-și forma o părere eronată despre cineva sau ceva; a greși. 3. Tranz. A încălca fidelitatea conjugală; p. gener. a fi necredincios în dragoste. ♦ A ademeni, a seduce o fată, o femeie. – Lat. in-sellare. DOOM
înșelá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înșél, 3 înșálă; conj. prez. 3 să înșéle
înșelare
ÎNȘELÁ, înșél, vb. I. I. Tranz. (Înv.) A pune șaua pe cal, a înșeua. II. 1. Tranz. A induce în eroare, a abuza de buna-credință a cuiva; a amăgi. ◊ Expr. A înșela așteptările = a dezamăgi. ♦ (Despre simțuri, facultăți psihice) A nu (mai) funcționa bine, a da o imagine eronată, neconformă realității. Mă înșală memoria. 2. Refl. A-și forma o părere eronată despre cineva sau ceva; a greși. 3. Tranz. A încălca fidelitatea conjugală; p. gener. a fi necredincios în dragoste. ♦ A ademeni, a seduce o fată, o femeie. – Lat. in-sellare. DOOM
înșelá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înșél, 3 înșálă; conj. prez. 3 să înșéle
înșelare
ÎNȘELÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înșela și rezultatul ei; înșelăciune; iluzie. – V. înșela. DOOM
înșeláre s. f., g.-d. art. înșelắrii
înșelare
ÎNȘELÁRE2, înșelări, s. f. (Rar) Acțiunea de a înșela2; înșeuare.
înșelarea
ÎNȘELÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înșela și rezultatul ei; înșelăciune; iluzie. – V. înșela. DOOM
înșeláre s. f., g.-d. art. înșelắrii
înșelarea
ÎNȘELÁRE2, înșelări, s. f. (Rar) Acțiunea de a înșela2; înșeuare.
înșelară
ÎNȘELÁ, înșél, vb. I. I. Tranz. (Înv.) A pune șaua pe cal, a înșeua. II. 1. Tranz. A induce în eroare, a abuza de buna-credință a cuiva; a amăgi. ◊ Expr. A înșela așteptările = a dezamăgi. ♦ (Despre simțuri, facultăți psihice) A nu (mai) funcționa bine, a da o imagine eronată, neconformă realității. Mă înșală memoria. 2. Refl. A-și forma o părere eronată despre cineva sau ceva; a greși. 3. Tranz. A încălca fidelitatea conjugală; p. gener. a fi necredincios în dragoste. ♦ A ademeni, a seduce o fată, o femeie. – Lat. in-sellare. DOOM
înșelá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înșél, 3 înșálă; conj. prez. 3 să înșéle
înșelarăm
ÎNȘELÁ, înșél, vb. I. I. Tranz. (Înv.) A pune șaua pe cal, a înșeua. II. 1. Tranz. A induce în eroare, a abuza de buna-credință a cuiva; a amăgi. ◊ Expr. A înșela așteptările = a dezamăgi. ♦ (Despre simțuri, facultăți psihice) A nu (mai) funcționa bine, a da o imagine eronată, neconformă realității. Mă înșală memoria. 2. Refl. A-și forma o părere eronată despre cineva sau ceva; a greși. 3. Tranz. A încălca fidelitatea conjugală; p. gener. a fi necredincios în dragoste. ♦ A ademeni, a seduce o fată, o femeie. – Lat. in-sellare. DOOM
înșelá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înșél, 3 înșálă; conj. prez. 3 să înșéle
înșelarăți
ÎNȘELÁ, înșél, vb. I. I. Tranz. (Înv.) A pune șaua pe cal, a înșeua. II. 1. Tranz. A induce în eroare, a abuza de buna-credință a cuiva; a amăgi. ◊ Expr. A înșela așteptările = a dezamăgi. ♦ (Despre simțuri, facultăți psihice) A nu (mai) funcționa bine, a da o imagine eronată, neconformă realității. Mă înșală memoria. 2. Refl. A-și forma o părere eronată despre cineva sau ceva; a greși. 3. Tranz. A încălca fidelitatea conjugală; p. gener. a fi necredincios în dragoste. ♦ A ademeni, a seduce o fată, o femeie. – Lat. in-sellare. DOOM
înșelá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înșél, 3 înșálă; conj. prez. 3 să înșéle
înșelase
ÎNȘELÁ, înșél, vb. I. I. Tranz. (Înv.) A pune șaua pe cal, a înșeua. II. 1. Tranz. A induce în eroare, a abuza de buna-credință a cuiva; a amăgi. ◊ Expr. A înșela așteptările = a dezamăgi. ♦ (Despre simțuri, facultăți psihice) A nu (mai) funcționa bine, a da o imagine eronată, neconformă realității. Mă înșală memoria. 2. Refl. A-și forma o părere eronată despre cineva sau ceva; a greși. 3. Tranz. A încălca fidelitatea conjugală; p. gener. a fi necredincios în dragoste. ♦ A ademeni, a seduce o fată, o femeie. – Lat. in-sellare. DOOM
înșelá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înșél, 3 înșálă; conj. prez. 3 să înșéle
înșelasem
ÎNȘELÁ, înșél, vb. I. I. Tranz. (Înv.) A pune șaua pe cal, a înșeua. II. 1. Tranz. A induce în eroare, a abuza de buna-credință a cuiva; a amăgi. ◊ Expr. A înșela așteptările = a dezamăgi. ♦ (Despre simțuri, facultăți psihice) A nu (mai) funcționa bine, a da o imagine eronată, neconformă realității. Mă înșală memoria. 2. Refl. A-și forma o părere eronată despre cineva sau ceva; a greși. 3. Tranz. A încălca fidelitatea conjugală; p. gener. a fi necredincios în dragoste. ♦ A ademeni, a seduce o fată, o femeie. – Lat. in-sellare. DOOM
înșelá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înșél, 3 înșálă; conj. prez. 3 să înșéle
înșelaseră
ÎNȘELÁ, înșél, vb. I. I. Tranz. (Înv.) A pune șaua pe cal, a înșeua. II. 1. Tranz. A induce în eroare, a abuza de buna-credință a cuiva; a amăgi. ◊ Expr. A înșela așteptările = a dezamăgi. ♦ (Despre simțuri, facultăți psihice) A nu (mai) funcționa bine, a da o imagine eronată, neconformă realității. Mă înșală memoria. 2. Refl. A-și forma o părere eronată despre cineva sau ceva; a greși. 3. Tranz. A încălca fidelitatea conjugală; p. gener. a fi necredincios în dragoste. ♦ A ademeni, a seduce o fată, o femeie. – Lat. in-sellare. DOOM
înșelá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înșél, 3 înșálă; conj. prez. 3 să înșéle
înșelaserăm
ÎNȘELÁ, înșél, vb. I. I. Tranz. (Înv.) A pune șaua pe cal, a înșeua. II. 1. Tranz. A induce în eroare, a abuza de buna-credință a cuiva; a amăgi. ◊ Expr. A înșela așteptările = a dezamăgi. ♦ (Despre simțuri, facultăți psihice) A nu (mai) funcționa bine, a da o imagine eronată, neconformă realității. Mă înșală memoria. 2. Refl. A-și forma o părere eronată despre cineva sau ceva; a greși. 3. Tranz. A încălca fidelitatea conjugală; p. gener. a fi necredincios în dragoste. ♦ A ademeni, a seduce o fată, o femeie. – Lat. in-sellare. DOOM
înșelá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înșél, 3 înșálă; conj. prez. 3 să înșéle
înșelaserăți
ÎNȘELÁ, înșél, vb. I. I. Tranz. (Înv.) A pune șaua pe cal, a înșeua. II. 1. Tranz. A induce în eroare, a abuza de buna-credință a cuiva; a amăgi. ◊ Expr. A înșela așteptările = a dezamăgi. ♦ (Despre simțuri, facultăți psihice) A nu (mai) funcționa bine, a da o imagine eronată, neconformă realității. Mă înșală memoria. 2. Refl. A-și forma o părere eronată despre cineva sau ceva; a greși. 3. Tranz. A încălca fidelitatea conjugală; p. gener. a fi necredincios în dragoste. ♦ A ademeni, a seduce o fată, o femeie. – Lat. in-sellare. DOOM
înșelá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înșél, 3 înșálă; conj. prez. 3 să înșéle
înșelaseși
ÎNȘELÁ, înșél, vb. I. I. Tranz. (Înv.) A pune șaua pe cal, a înșeua. II. 1. Tranz. A induce în eroare, a abuza de buna-credință a cuiva; a amăgi. ◊ Expr. A înșela așteptările = a dezamăgi. ♦ (Despre simțuri, facultăți psihice) A nu (mai) funcționa bine, a da o imagine eronată, neconformă realității. Mă înșală memoria. 2. Refl. A-și forma o părere eronată despre cineva sau ceva; a greși. 3. Tranz. A încălca fidelitatea conjugală; p. gener. a fi necredincios în dragoste. ♦ A ademeni, a seduce o fată, o femeie. – Lat. in-sellare. DOOM
înșelá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înșél, 3 înșálă; conj. prez. 3 să înșéle
înșelaseți
ÎNȘELÁ, înșél, vb. I. I. Tranz. (Înv.) A pune șaua pe cal, a înșeua. II. 1. Tranz. A induce în eroare, a abuza de buna-credință a cuiva; a amăgi. ◊ Expr. A înșela așteptările = a dezamăgi. ♦ (Despre simțuri, facultăți psihice) A nu (mai) funcționa bine, a da o imagine eronată, neconformă realității. Mă înșală memoria. 2. Refl. A-și forma o părere eronată despre cineva sau ceva; a greși. 3. Tranz. A încălca fidelitatea conjugală; p. gener. a fi necredincios în dragoste. ♦ A ademeni, a seduce o fată, o femeie. – Lat. in-sellare. DOOM
înșelá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înșél, 3 înșálă; conj. prez. 3 să înșéle
înșelat
ÎNȘELÁ, înșél, vb. I. I. Tranz. (Înv.) A pune șaua pe cal, a înșeua. II. 1. Tranz. A induce în eroare, a abuza de buna-credință a cuiva; a amăgi. ◊ Expr. A înșela așteptările = a dezamăgi. ♦ (Despre simțuri, facultăți psihice) A nu (mai) funcționa bine, a da o imagine eronată, neconformă realității. Mă înșală memoria. 2. Refl. A-și forma o părere eronată despre cineva sau ceva; a greși. 3. Tranz. A încălca fidelitatea conjugală; p. gener. a fi necredincios în dragoste. ♦ A ademeni, a seduce o fată, o femeie. – Lat. in-sellare. DOOM
înșelá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înșél, 3 înșálă; conj. prez. 3 să înșéle
înșelat
ÎNȘELÁT, -Ă, înșelați, -te, adj. I. (Înv.) Înșeuat, cu șaua pusă. II. 1. Indus în eroare; păcălit, amăgit. 2. Trădat în fidelitatea conjugală; p. gener. trădat în dragoste. ♦ (Despre fete, femei) Ademenit, sedus. – V. înșela.
înșelat
ÎNȘELÁT, -Ă, înșelați, -te, adj. I. (Înv.) Înșeuat, cu șaua pusă. II. 1. Indus în eroare; păcălit, amăgit. 2. Trădat în fidelitatea conjugală; p. gener. trădat în dragoste. ♦ (Despre fete, femei) Ademenit, sedus. – V. înșela.
înșelata
ÎNȘELÁT, -Ă, înșelați, -te, adj. I. (Înv.) Înșeuat, cu șaua pusă. II. 1. Indus în eroare; păcălit, amăgit. 2. Trădat în fidelitatea conjugală; p. gener. trădat în dragoste. ♦ (Despre fete, femei) Ademenit, sedus. – V. înșela.
înșelata
ÎNȘELÁT, -Ă, înșelați, -te, adj. I. (Înv.) Înșeuat, cu șaua pusă. II. 1. Indus în eroare; păcălit, amăgit. 2. Trădat în fidelitatea conjugală; p. gener. trădat în dragoste. ♦ (Despre fete, femei) Ademenit, sedus. – V. înșela.
înșelate
ÎNȘELÁT, -Ă, înșelați, -te, adj. I. (Înv.) Înșeuat, cu șaua pusă. II. 1. Indus în eroare; păcălit, amăgit. 2. Trădat în fidelitatea conjugală; p. gener. trădat în dragoste. ♦ (Despre fete, femei) Ademenit, sedus. – V. înșela.
înșelate
ÎNȘELÁT, -Ă, înșelați, -te, adj. I. (Înv.) Înșeuat, cu șaua pusă. II. 1. Indus în eroare; păcălit, amăgit. 2. Trădat în fidelitatea conjugală; p. gener. trădat în dragoste. ♦ (Despre fete, femei) Ademenit, sedus. – V. înșela.
înșelatei
ÎNȘELÁT, -Ă, înșelați, -te, adj. I. (Înv.) Înșeuat, cu șaua pusă. II. 1. Indus în eroare; păcălit, amăgit. 2. Trădat în fidelitatea conjugală; p. gener. trădat în dragoste. ♦ (Despre fete, femei) Ademenit, sedus. – V. înșela.
înșelatei
ÎNȘELÁT, -Ă, înșelați, -te, adj. I. (Înv.) Înșeuat, cu șaua pusă. II. 1. Indus în eroare; păcălit, amăgit. 2. Trădat în fidelitatea conjugală; p. gener. trădat în dragoste. ♦ (Despre fete, femei) Ademenit, sedus. – V. înșela.
înșelatele
ÎNȘELÁT, -Ă, înșelați, -te, adj. I. (Înv.) Înșeuat, cu șaua pusă. II. 1. Indus în eroare; păcălit, amăgit. 2. Trădat în fidelitatea conjugală; p. gener. trădat în dragoste. ♦ (Despre fete, femei) Ademenit, sedus. – V. înșela.
înșelatele
ÎNȘELÁT, -Ă, înșelați, -te, adj. I. (Înv.) Înșeuat, cu șaua pusă. II. 1. Indus în eroare; păcălit, amăgit. 2. Trădat în fidelitatea conjugală; p. gener. trădat în dragoste. ♦ (Despre fete, femei) Ademenit, sedus. – V. înșela.
înșelatelor
ÎNȘELÁT, -Ă, înșelați, -te, adj. I. (Înv.) Înșeuat, cu șaua pusă. II. 1. Indus în eroare; păcălit, amăgit. 2. Trădat în fidelitatea conjugală; p. gener. trădat în dragoste. ♦ (Despre fete, femei) Ademenit, sedus. – V. înșela.
înșelatelor
ÎNȘELÁT, -Ă, înșelați, -te, adj. I. (Înv.) Înșeuat, cu șaua pusă. II. 1. Indus în eroare; păcălit, amăgit. 2. Trădat în fidelitatea conjugală; p. gener. trădat în dragoste. ♦ (Despre fete, femei) Ademenit, sedus. – V. înșela.
înșelatul
ÎNȘELÁT, -Ă, înșelați, -te, adj. I. (Înv.) Înșeuat, cu șaua pusă. II. 1. Indus în eroare; păcălit, amăgit. 2. Trădat în fidelitatea conjugală; p. gener. trădat în dragoste. ♦ (Despre fete, femei) Ademenit, sedus. – V. înșela.
înșelatul
ÎNȘELÁT, -Ă, înșelați, -te, adj. I. (Înv.) Înșeuat, cu șaua pusă. II. 1. Indus în eroare; păcălit, amăgit. 2. Trădat în fidelitatea conjugală; p. gener. trădat în dragoste. ♦ (Despre fete, femei) Ademenit, sedus. – V. înșela.
înșelatului
ÎNȘELÁT, -Ă, înșelați, -te, adj. I. (Înv.) Înșeuat, cu șaua pusă. II. 1. Indus în eroare; păcălit, amăgit. 2. Trădat în fidelitatea conjugală; p. gener. trădat în dragoste. ♦ (Despre fete, femei) Ademenit, sedus. – V. înșela.
înșelatului
ÎNȘELÁT, -Ă, înșelați, -te, adj. I. (Înv.) Înșeuat, cu șaua pusă. II. 1. Indus în eroare; păcălit, amăgit. 2. Trădat în fidelitatea conjugală; p. gener. trădat în dragoste. ♦ (Despre fete, femei) Ademenit, sedus. – V. înșela.
înșelau
ÎNȘELÁ, înșél, vb. I. I. Tranz. (Înv.) A pune șaua pe cal, a înșeua. II. 1. Tranz. A induce în eroare, a abuza de buna-credință a cuiva; a amăgi. ◊ Expr. A înșela așteptările = a dezamăgi. ♦ (Despre simțuri, facultăți psihice) A nu (mai) funcționa bine, a da o imagine eronată, neconformă realității. Mă înșală memoria. 2. Refl. A-și forma o părere eronată despre cineva sau ceva; a greși. 3. Tranz. A încălca fidelitatea conjugală; p. gener. a fi necredincios în dragoste. ♦ A ademeni, a seduce o fată, o femeie. – Lat. in-sellare. DOOM
înșelá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înșél, 3 înșálă; conj. prez. 3 să înșéle
înșelași
ÎNȘELÁ, înșél, vb. I. I. Tranz. (Înv.) A pune șaua pe cal, a înșeua. II. 1. Tranz. A induce în eroare, a abuza de buna-credință a cuiva; a amăgi. ◊ Expr. A înșela așteptările = a dezamăgi. ♦ (Despre simțuri, facultăți psihice) A nu (mai) funcționa bine, a da o imagine eronată, neconformă realității. Mă înșală memoria. 2. Refl. A-și forma o părere eronată despre cineva sau ceva; a greși. 3. Tranz. A încălca fidelitatea conjugală; p. gener. a fi necredincios în dragoste. ♦ A ademeni, a seduce o fată, o femeie. – Lat. in-sellare. DOOM
înșelá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înșél, 3 înșálă; conj. prez. 3 să înșéle
înșelați
ÎNȘELÁ, înșél, vb. I. I. Tranz. (Înv.) A pune șaua pe cal, a înșeua. II. 1. Tranz. A induce în eroare, a abuza de buna-credință a cuiva; a amăgi. ◊ Expr. A înșela așteptările = a dezamăgi. ♦ (Despre simțuri, facultăți psihice) A nu (mai) funcționa bine, a da o imagine eronată, neconformă realității. Mă înșală memoria. 2. Refl. A-și forma o părere eronată despre cineva sau ceva; a greși. 3. Tranz. A încălca fidelitatea conjugală; p. gener. a fi necredincios în dragoste. ♦ A ademeni, a seduce o fată, o femeie. – Lat. in-sellare. DOOM
înșelá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înșél, 3 înșálă; conj. prez. 3 să înșéle
înșelați
ÎNȘELÁT, -Ă, înșelați, -te, adj. I. (Înv.) Înșeuat, cu șaua pusă. II. 1. Indus în eroare; păcălit, amăgit. 2. Trădat în fidelitatea conjugală; p. gener. trădat în dragoste. ♦ (Despre fete, femei) Ademenit, sedus. – V. înșela.
înșelați
ÎNȘELÁT, -Ă, înșelați, -te, adj. I. (Înv.) Înșeuat, cu șaua pusă. II. 1. Indus în eroare; păcălit, amăgit. 2. Trădat în fidelitatea conjugală; p. gener. trădat în dragoste. ♦ (Despre fete, femei) Ademenit, sedus. – V. înșela.
înșelații
ÎNȘELÁT, -Ă, înșelați, -te, adj. I. (Înv.) Înșeuat, cu șaua pusă. II. 1. Indus în eroare; păcălit, amăgit. 2. Trădat în fidelitatea conjugală; p. gener. trădat în dragoste. ♦ (Despre fete, femei) Ademenit, sedus. – V. înșela.
înșelații
ÎNȘELÁT, -Ă, înșelați, -te, adj. I. (Înv.) Înșeuat, cu șaua pusă. II. 1. Indus în eroare; păcălit, amăgit. 2. Trădat în fidelitatea conjugală; p. gener. trădat în dragoste. ♦ (Despre fete, femei) Ademenit, sedus. – V. înșela.
înșelaților
ÎNȘELÁT, -Ă, înșelați, -te, adj. I. (Înv.) Înșeuat, cu șaua pusă. II. 1. Indus în eroare; păcălit, amăgit. 2. Trădat în fidelitatea conjugală; p. gener. trădat în dragoste. ♦ (Despre fete, femei) Ademenit, sedus. – V. înșela.
înșelaților
ÎNȘELÁT, -Ă, înșelați, -te, adj. I. (Înv.) Înșeuat, cu șaua pusă. II. 1. Indus în eroare; păcălit, amăgit. 2. Trădat în fidelitatea conjugală; p. gener. trădat în dragoste. ♦ (Despre fete, femei) Ademenit, sedus. – V. înșela.
înșele
ÎNȘELÁ, înșél, vb. I. I. Tranz. (Înv.) A pune șaua pe cal, a înșeua. II. 1. Tranz. A induce în eroare, a abuza de buna-credință a cuiva; a amăgi. ◊ Expr. A înșela așteptările = a dezamăgi. ♦ (Despre simțuri, facultăți psihice) A nu (mai) funcționa bine, a da o imagine eronată, neconformă realității. Mă înșală memoria. 2. Refl. A-și forma o părere eronată despre cineva sau ceva; a greși. 3. Tranz. A încălca fidelitatea conjugală; p. gener. a fi necredincios în dragoste. ♦ A ademeni, a seduce o fată, o femeie. – Lat. in-sellare. DOOM
înșelá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înșél, 3 înșálă; conj. prez. 3 să înșéle
înșeli
ÎNȘELÁ, înșél, vb. I. I. Tranz. (Înv.) A pune șaua pe cal, a înșeua. II. 1. Tranz. A induce în eroare, a abuza de buna-credință a cuiva; a amăgi. ◊ Expr. A înșela așteptările = a dezamăgi. ♦ (Despre simțuri, facultăți psihice) A nu (mai) funcționa bine, a da o imagine eronată, neconformă realității. Mă înșală memoria. 2. Refl. A-și forma o părere eronată despre cineva sau ceva; a greși. 3. Tranz. A încălca fidelitatea conjugală; p. gener. a fi necredincios în dragoste. ♦ A ademeni, a seduce o fată, o femeie. – Lat. in-sellare. DOOM
înșelá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înșél, 3 înșálă; conj. prez. 3 să înșéle
înșelând
ÎNȘELÁ, înșél, vb. I. I. Tranz. (Înv.) A pune șaua pe cal, a înșeua. II. 1. Tranz. A induce în eroare, a abuza de buna-credință a cuiva; a amăgi. ◊ Expr. A înșela așteptările = a dezamăgi. ♦ (Despre simțuri, facultăți psihice) A nu (mai) funcționa bine, a da o imagine eronată, neconformă realității. Mă înșală memoria. 2. Refl. A-și forma o părere eronată despre cineva sau ceva; a greși. 3. Tranz. A încălca fidelitatea conjugală; p. gener. a fi necredincios în dragoste. ♦ A ademeni, a seduce o fată, o femeie. – Lat. in-sellare. DOOM
înșelá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înșél, 3 înșálă; conj. prez. 3 să înșéle
înșelînd
ÎNȘELÁ, înșél, vb. I. I. Tranz. (Înv.) A pune șaua pe cal, a înșeua. II. 1. Tranz. A induce în eroare, a abuza de buna-credință a cuiva; a amăgi. ◊ Expr. A înșela așteptările = a dezamăgi. ♦ (Despre simțuri, facultăți psihice) A nu (mai) funcționa bine, a da o imagine eronată, neconformă realității. Mă înșală memoria. 2. Refl. A-și forma o părere eronată despre cineva sau ceva; a greși. 3. Tranz. A încălca fidelitatea conjugală; p. gener. a fi necredincios în dragoste. ♦ A ademeni, a seduce o fată, o femeie. – Lat. in-sellare. DOOM
înșelá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înșél, 3 înșálă; conj. prez. 3 să înșéle
înșelăciune
ÎNȘELĂCIÚNE, înșelăciuni, s. f. Inducere în eroare, înșelătorie; p. ext. escrocherie, fraudă. – Înșela + suf. -ăciune. DOOM
înșelăciúne s. f., g.-d. art. înșelăciúnii; pl. înșelăciúni
înșelăciunea
ÎNȘELĂCIÚNE, înșelăciuni, s. f. Inducere în eroare, înșelătorie; p. ext. escrocherie, fraudă. – Înșela + suf. -ăciune. DOOM
înșelăciúne s. f., g.-d. art. înșelăciúnii; pl. înșelăciúni
înșelăciuni
ÎNȘELĂCIÚNE, înșelăciuni, s. f. Inducere în eroare, înșelătorie; p. ext. escrocherie, fraudă. – Înșela + suf. -ăciune. DOOM
înșelăciúne s. f., g.-d. art. înșelăciúnii; pl. înșelăciúni
înșelăciunii
ÎNȘELĂCIÚNE, înșelăciuni, s. f. Inducere în eroare, înșelătorie; p. ext. escrocherie, fraudă. – Înșela + suf. -ăciune. DOOM
înșelăciúne s. f., g.-d. art. înșelăciúnii; pl. înșelăciúni
înșelăciunile
ÎNȘELĂCIÚNE, înșelăciuni, s. f. Inducere în eroare, înșelătorie; p. ext. escrocherie, fraudă. – Înșela + suf. -ăciune. DOOM
înșelăciúne s. f., g.-d. art. înșelăciúnii; pl. înșelăciúni
înșelăciunilor
ÎNȘELĂCIÚNE, înșelăciuni, s. f. Inducere în eroare, înșelătorie; p. ext. escrocherie, fraudă. – Înșela + suf. -ăciune. DOOM
înșelăciúne s. f., g.-d. art. înșelăciúnii; pl. înșelăciúni
înșelări
ÎNȘELÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înșela și rezultatul ei; înșelăciune; iluzie. – V. înșela. DOOM
înșeláre s. f., g.-d. art. înșelắrii
înșelări
ÎNȘELÁRE2, înșelări, s. f. (Rar) Acțiunea de a înșela2; înșeuare.
înșelării
ÎNȘELÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înșela și rezultatul ei; înșelăciune; iluzie. – V. înșela. DOOM
înșeláre s. f., g.-d. art. înșelắrii
înșelării
ÎNȘELÁRE2, înșelări, s. f. (Rar) Acțiunea de a înșela2; înșeuare.
înșelările
ÎNȘELÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înșela și rezultatul ei; înșelăciune; iluzie. – V. înșela. DOOM
înșeláre s. f., g.-d. art. înșelắrii
înșelările
ÎNȘELÁRE2, înșelări, s. f. (Rar) Acțiunea de a înșela2; înșeuare.
înșelărilor
ÎNȘELÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înșela și rezultatul ei; înșelăciune; iluzie. – V. înșela. DOOM
înșeláre s. f., g.-d. art. înșelắrii
înșelărilor
ÎNȘELÁRE2, înșelări, s. f. (Rar) Acțiunea de a înșela2; înșeuare.
înșelătoare
ÎNȘELĂTÓR, -OÁRE, înșelători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care induce în eroare, care amăgește, iluzoriu, deluzoriu; care abuzează de buna-credință a cuiva; amăgitor. – Înșela + suf. -ător. DOOM
înșelătór adj. m., pl. înșelătóri; f. sg. și pl. înșelătoáre
înșelătoarea
ÎNȘELĂTÓR, -OÁRE, înșelători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care induce în eroare, care amăgește, iluzoriu, deluzoriu; care abuzează de buna-credință a cuiva; amăgitor. – Înșela + suf. -ător. DOOM
înșelătór adj. m., pl. înșelătóri; f. sg. și pl. înșelătoáre
înșelătoarei
ÎNȘELĂTÓR, -OÁRE, înșelători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care induce în eroare, care amăgește, iluzoriu, deluzoriu; care abuzează de buna-credință a cuiva; amăgitor. – Înșela + suf. -ător. DOOM
înșelătór adj. m., pl. înșelătóri; f. sg. și pl. înșelătoáre
înșelătoarele
ÎNȘELĂTÓR, -OÁRE, înșelători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care induce în eroare, care amăgește, iluzoriu, deluzoriu; care abuzează de buna-credință a cuiva; amăgitor. – Înșela + suf. -ător. DOOM
înșelătór adj. m., pl. înșelătóri; f. sg. și pl. înșelătoáre
înșelătoarelor
ÎNȘELĂTÓR, -OÁRE, înșelători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care induce în eroare, care amăgește, iluzoriu, deluzoriu; care abuzează de buna-credință a cuiva; amăgitor. – Înșela + suf. -ător. DOOM
înșelătór adj. m., pl. înșelătóri; f. sg. și pl. înșelătoáre
înșelător
ÎNȘELĂTÓR, -OÁRE, înșelători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care induce în eroare, care amăgește, iluzoriu, deluzoriu; care abuzează de buna-credință a cuiva; amăgitor. – Înșela + suf. -ător. DOOM
înșelătór adj. m., pl. înșelătóri; f. sg. și pl. înșelătoáre
înșelători
ÎNȘELĂTÓR, -OÁRE, înșelători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care induce în eroare, care amăgește, iluzoriu, deluzoriu; care abuzează de buna-credință a cuiva; amăgitor. – Înșela + suf. -ător. DOOM
înșelătór adj. m., pl. înșelătóri; f. sg. și pl. înșelătoáre
înșelătoria
ÎNȘELĂTORÍE, înșelătorii, s. f. Faptă a celui care înșală; înșelăciune. – Înșelător + suf. -ie. DOOM
înșelătoríe s. f., art. înșelătoría, g.-d. art. înșelătoríei; pl. înșelătoríi, art. înșelătoríile
înșelătorie
ÎNȘELĂTORÍE, înșelătorii, s. f. Faptă a celui care înșală; înșelăciune. – Înșelător + suf. -ie. DOOM
înșelătoríe s. f., art. înșelătoría, g.-d. art. înșelătoríei; pl. înșelătoríi, art. înșelătoríile
înșelătoriei
ÎNȘELĂTORÍE, înșelătorii, s. f. Faptă a celui care înșală; înșelăciune. – Înșelător + suf. -ie. DOOM
înșelătoríe s. f., art. înșelătoría, g.-d. art. înșelătoríei; pl. înșelătoríi, art. înșelătoríile
înșelătorii
ÎNȘELĂTÓR, -OÁRE, înșelători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care induce în eroare, care amăgește, iluzoriu, deluzoriu; care abuzează de buna-credință a cuiva; amăgitor. – Înșela + suf. -ător. DOOM
înșelătór adj. m., pl. înșelătóri; f. sg. și pl. înșelătoáre
înșelătorii
ÎNȘELĂTORÍE, înșelătorii, s. f. Faptă a celui care înșală; înșelăciune. – Înșelător + suf. -ie. DOOM
înșelătoríe s. f., art. înșelătoría, g.-d. art. înșelătoríei; pl. înșelătoríi, art. înșelătoríile
înșelătoriile
ÎNȘELĂTORÍE, înșelătorii, s. f. Faptă a celui care înșală; înșelăciune. – Înșelător + suf. -ie. DOOM
înșelătoríe s. f., art. înșelătoría, g.-d. art. înșelătoríei; pl. înșelătoríi, art. înșelătoríile
înșelătoriilor
ÎNȘELĂTORÍE, înșelătorii, s. f. Faptă a celui care înșală; înșelăciune. – Înșelător + suf. -ie. DOOM
înșelătoríe s. f., art. înșelătoría, g.-d. art. înșelătoríei; pl. înșelătoríi, art. înșelătoríile
înșelătorilor
ÎNȘELĂTÓR, -OÁRE, înșelători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care induce în eroare, care amăgește, iluzoriu, deluzoriu; care abuzează de buna-credință a cuiva; amăgitor. – Înșela + suf. -ător. DOOM
înșelătór adj. m., pl. înșelătóri; f. sg. și pl. înșelătoáre
înșelătorul
ÎNȘELĂTÓR, -OÁRE, înșelători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care induce în eroare, care amăgește, iluzoriu, deluzoriu; care abuzează de buna-credință a cuiva; amăgitor. – Înșela + suf. -ător. DOOM
înșelătór adj. m., pl. înșelătóri; f. sg. și pl. înșelătoáre
înșelătorului
ÎNȘELĂTÓR, -OÁRE, înșelători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care induce în eroare, care amăgește, iluzoriu, deluzoriu; care abuzează de buna-credință a cuiva; amăgitor. – Înșela + suf. -ător. DOOM
înșelătór adj. m., pl. înșelătóri; f. sg. și pl. înșelătoáre
înșesit
ÎNȘESÍT, -Ă, înșesiți, -te, adj. De șase ori mai mare; sextuplu. – În + șase + suf. -it. DOOM
înșesít adj. m., pl. înșesíți; f. înșesítă, pl. înșesíte
înșesita
ÎNȘESÍT, -Ă, înșesiți, -te, adj. De șase ori mai mare; sextuplu. – În + șase + suf. -it. DOOM
înșesít adj. m., pl. înșesíți; f. înșesítă, pl. înșesíte
înșesite
ÎNȘESÍT, -Ă, înșesiți, -te, adj. De șase ori mai mare; sextuplu. – În + șase + suf. -it. DOOM
înșesít adj. m., pl. înșesíți; f. înșesítă, pl. înșesíte
înșesitei
ÎNȘESÍT, -Ă, înșesiți, -te, adj. De șase ori mai mare; sextuplu. – În + șase + suf. -it. DOOM
înșesít adj. m., pl. înșesíți; f. înșesítă, pl. înșesíte
înșesitele
ÎNȘESÍT, -Ă, înșesiți, -te, adj. De șase ori mai mare; sextuplu. – În + șase + suf. -it. DOOM
înșesít adj. m., pl. înșesíți; f. înșesítă, pl. înșesíte
înșesitelor
ÎNȘESÍT, -Ă, înșesiți, -te, adj. De șase ori mai mare; sextuplu. – În + șase + suf. -it. DOOM
înșesít adj. m., pl. înșesíți; f. înșesítă, pl. înșesíte
înșesitul
ÎNȘESÍT, -Ă, înșesiți, -te, adj. De șase ori mai mare; sextuplu. – În + șase + suf. -it. DOOM
înșesít adj. m., pl. înșesíți; f. înșesítă, pl. înșesíte
înșesitului
ÎNȘESÍT, -Ă, înșesiți, -te, adj. De șase ori mai mare; sextuplu. – În + șase + suf. -it. DOOM
înșesít adj. m., pl. înșesíți; f. înșesítă, pl. înșesíte
înșesiți
ÎNȘESÍT, -Ă, înșesiți, -te, adj. De șase ori mai mare; sextuplu. – În + șase + suf. -it. DOOM
înșesít adj. m., pl. înșesíți; f. înșesítă, pl. înșesíte
înșesiții
ÎNȘESÍT, -Ă, înșesiți, -te, adj. De șase ori mai mare; sextuplu. – În + șase + suf. -it. DOOM
înșesít adj. m., pl. înșesíți; f. înșesítă, pl. înșesíte
înșesiților
ÎNȘESÍT, -Ă, înșesiți, -te, adj. De șase ori mai mare; sextuplu. – În + șase + suf. -it. DOOM
înșesít adj. m., pl. înșesíți; f. înșesítă, pl. înșesíte
înșeua
ÎNȘEUÁ, înșeuez, vb. I. Tranz. A pune șaua pe un animal de călărie; a înșela (1). – În + șa. DOOM
înșeuá (a ~) (-ua) vb., ind. prez. 3 înșeueáză (-uea-), 1 pl. înșeuắm (-uăm); conj. prez. 3 să înșeuéze; ger. înșeuấnd (-uând)
înșeuai
ÎNȘEUÁ, înșeuez, vb. I. Tranz. A pune șaua pe un animal de călărie; a înșela (1). – În + șa. DOOM
înșeuá (a ~) (-ua) vb., ind. prez. 3 înșeueáză (-uea-), 1 pl. înșeuắm (-uăm); conj. prez. 3 să înșeuéze; ger. înșeuấnd (-uând)
înșeuam
ÎNȘEUÁ, înșeuez, vb. I. Tranz. A pune șaua pe un animal de călărie; a înșela (1). – În + șa. DOOM
înșeuá (a ~) (-ua) vb., ind. prez. 3 înșeueáză (-uea-), 1 pl. înșeuắm (-uăm); conj. prez. 3 să înșeuéze; ger. înșeuấnd (-uând)
înșeuare
ÎNȘEUÁ, înșeuez, vb. I. Tranz. A pune șaua pe un animal de călărie; a înșela (1). – În + șa. DOOM
înșeuá (a ~) (-ua) vb., ind. prez. 3 înșeueáză (-uea-), 1 pl. înșeuắm (-uăm); conj. prez. 3 să înșeuéze; ger. înșeuấnd (-uând)
înșeuare
ÎNȘEUÁRE s. f. Acțiunea de a înșeua și rezultatul ei. – V. înșeua.
înșeuară
ÎNȘEUÁ, înșeuez, vb. I. Tranz. A pune șaua pe un animal de călărie; a înșela (1). – În + șa. DOOM
înșeuá (a ~) (-ua) vb., ind. prez. 3 înșeueáză (-uea-), 1 pl. înșeuắm (-uăm); conj. prez. 3 să înșeuéze; ger. înșeuấnd (-uând)
înșeuarăm
ÎNȘEUÁ, înșeuez, vb. I. Tranz. A pune șaua pe un animal de călărie; a înșela (1). – În + șa. DOOM
înșeuá (a ~) (-ua) vb., ind. prez. 3 înșeueáză (-uea-), 1 pl. înșeuắm (-uăm); conj. prez. 3 să înșeuéze; ger. înșeuấnd (-uând)
înșeuarăți
ÎNȘEUÁ, înșeuez, vb. I. Tranz. A pune șaua pe un animal de călărie; a înșela (1). – În + șa. DOOM
înșeuá (a ~) (-ua) vb., ind. prez. 3 înșeueáză (-uea-), 1 pl. înșeuắm (-uăm); conj. prez. 3 să înșeuéze; ger. înșeuấnd (-uând)
înșeuase
ÎNȘEUÁ, înșeuez, vb. I. Tranz. A pune șaua pe un animal de călărie; a înșela (1). – În + șa. DOOM
înșeuá (a ~) (-ua) vb., ind. prez. 3 înșeueáză (-uea-), 1 pl. înșeuắm (-uăm); conj. prez. 3 să înșeuéze; ger. înșeuấnd (-uând)
înșeuasem
ÎNȘEUÁ, înșeuez, vb. I. Tranz. A pune șaua pe un animal de călărie; a înșela (1). – În + șa. DOOM
înșeuá (a ~) (-ua) vb., ind. prez. 3 înșeueáză (-uea-), 1 pl. înșeuắm (-uăm); conj. prez. 3 să înșeuéze; ger. înșeuấnd (-uând)
înșeuaseră
ÎNȘEUÁ, înșeuez, vb. I. Tranz. A pune șaua pe un animal de călărie; a înșela (1). – În + șa. DOOM
înșeuá (a ~) (-ua) vb., ind. prez. 3 înșeueáză (-uea-), 1 pl. înșeuắm (-uăm); conj. prez. 3 să înșeuéze; ger. înșeuấnd (-uând)
înșeuaserăm
ÎNȘEUÁ, înșeuez, vb. I. Tranz. A pune șaua pe un animal de călărie; a înșela (1). – În + șa. DOOM
înșeuá (a ~) (-ua) vb., ind. prez. 3 înșeueáză (-uea-), 1 pl. înșeuắm (-uăm); conj. prez. 3 să înșeuéze; ger. înșeuấnd (-uând)
înșeuaserăți
ÎNȘEUÁ, înșeuez, vb. I. Tranz. A pune șaua pe un animal de călărie; a înșela (1). – În + șa. DOOM
înșeuá (a ~) (-ua) vb., ind. prez. 3 înșeueáză (-uea-), 1 pl. înșeuắm (-uăm); conj. prez. 3 să înșeuéze; ger. înșeuấnd (-uând)
înșeuaseși
ÎNȘEUÁ, înșeuez, vb. I. Tranz. A pune șaua pe un animal de călărie; a înșela (1). – În + șa. DOOM
înșeuá (a ~) (-ua) vb., ind. prez. 3 înșeueáză (-uea-), 1 pl. înșeuắm (-uăm); conj. prez. 3 să înșeuéze; ger. înșeuấnd (-uând)
înșeuaseți
ÎNȘEUÁ, înșeuez, vb. I. Tranz. A pune șaua pe un animal de călărie; a înșela (1). – În + șa. DOOM
înșeuá (a ~) (-ua) vb., ind. prez. 3 înșeueáză (-uea-), 1 pl. înșeuắm (-uăm); conj. prez. 3 să înșeuéze; ger. înșeuấnd (-uând)
înșeuat
ÎNȘEUÁ, înșeuez, vb. I. Tranz. A pune șaua pe un animal de călărie; a înșela (1). – În + șa. DOOM
înșeuá (a ~) (-ua) vb., ind. prez. 3 înșeueáză (-uea-), 1 pl. înșeuắm (-uăm); conj. prez. 3 să înșeuéze; ger. înșeuấnd (-uând)
înșeuat
ÎNȘEUÁT, -Ă, înșeuați, -te, adj. (Despre animale de călărie) Căruia i s-a pus șaua. – V. înșeua.
înșeuata
ÎNȘEUÁT, -Ă, înșeuați, -te, adj. (Despre animale de călărie) Căruia i s-a pus șaua. – V. înșeua.
înșeuate
ÎNȘEUÁT, -Ă, înșeuați, -te, adj. (Despre animale de călărie) Căruia i s-a pus șaua. – V. înșeua.
înșeuatei
ÎNȘEUÁT, -Ă, înșeuați, -te, adj. (Despre animale de călărie) Căruia i s-a pus șaua. – V. înșeua.
înșeuatele
ÎNȘEUÁT, -Ă, înșeuați, -te, adj. (Despre animale de călărie) Căruia i s-a pus șaua. – V. înșeua.
înșeuatelor
ÎNȘEUÁT, -Ă, înșeuați, -te, adj. (Despre animale de călărie) Căruia i s-a pus șaua. – V. înșeua.
înșeuatul
ÎNȘEUÁT, -Ă, înșeuați, -te, adj. (Despre animale de călărie) Căruia i s-a pus șaua. – V. înșeua.
înșeuatului
ÎNȘEUÁT, -Ă, înșeuați, -te, adj. (Despre animale de călărie) Căruia i s-a pus șaua. – V. înșeua.
înșeuau
ÎNȘEUÁ, înșeuez, vb. I. Tranz. A pune șaua pe un animal de călărie; a înșela (1). – În + șa. DOOM
înșeuá (a ~) (-ua) vb., ind. prez. 3 înșeueáză (-uea-), 1 pl. înșeuắm (-uăm); conj. prez. 3 să înșeuéze; ger. înșeuấnd (-uând)
înșeuază
ÎNȘEUÁ, înșeuez, vb. I. Tranz. A pune șaua pe un animal de călărie; a înșela (1). – În + șa. DOOM
înșeuá (a ~) (-ua) vb., ind. prez. 3 înșeueáză (-uea-), 1 pl. înșeuắm (-uăm); conj. prez. 3 să înșeuéze; ger. înșeuấnd (-uând)
înșeuași
ÎNȘEUÁ, înșeuez, vb. I. Tranz. A pune șaua pe un animal de călărie; a înșela (1). – În + șa. DOOM
înșeuá (a ~) (-ua) vb., ind. prez. 3 înșeueáză (-uea-), 1 pl. înșeuắm (-uăm); conj. prez. 3 să înșeuéze; ger. înșeuấnd (-uând)
înșeuați
ÎNȘEUÁ, înșeuez, vb. I. Tranz. A pune șaua pe un animal de călărie; a înșela (1). – În + șa. DOOM
înșeuá (a ~) (-ua) vb., ind. prez. 3 înșeueáză (-uea-), 1 pl. înșeuắm (-uăm); conj. prez. 3 să înșeuéze; ger. înșeuấnd (-uând)
înșeuați
ÎNȘEUÁT, -Ă, înșeuați, -te, adj. (Despre animale de călărie) Căruia i s-a pus șaua. – V. înșeua.
înșeuații
ÎNȘEUÁT, -Ă, înșeuați, -te, adj. (Despre animale de călărie) Căruia i s-a pus șaua. – V. înșeua.
înșeuaților
ÎNȘEUÁT, -Ă, înșeuați, -te, adj. (Despre animale de călărie) Căruia i s-a pus șaua. – V. înșeua.
înșeuează
ÎNȘEUÁ, înșeuez, vb. I. Tranz. A pune șaua pe un animal de călărie; a înșela (1). – În + șa. DOOM
înșeuá (a ~) (-ua) vb., ind. prez. 3 înșeueáză (-uea-), 1 pl. înșeuắm (-uăm); conj. prez. 3 să înșeuéze; ger. înșeuấnd (-uând)
înșeuez
ÎNȘEUÁ, înșeuez, vb. I. Tranz. A pune șaua pe un animal de călărie; a înșela (1). – În + șa. DOOM
înșeuá (a ~) (-ua) vb., ind. prez. 3 înșeueáză (-uea-), 1 pl. înșeuắm (-uăm); conj. prez. 3 să înșeuéze; ger. înșeuấnd (-uând)
înșeueze
ÎNȘEUÁ, înșeuez, vb. I. Tranz. A pune șaua pe un animal de călărie; a înșela (1). – În + șa. DOOM
înșeuá (a ~) (-ua) vb., ind. prez. 3 înșeueáză (-uea-), 1 pl. înșeuắm (-uăm); conj. prez. 3 să înșeuéze; ger. înșeuấnd (-uând)
înșeuezi
ÎNȘEUÁ, înșeuez, vb. I. Tranz. A pune șaua pe un animal de călărie; a înșela (1). – În + șa. DOOM
înșeuá (a ~) (-ua) vb., ind. prez. 3 înșeueáză (-uea-), 1 pl. înșeuắm (-uăm); conj. prez. 3 să înșeuéze; ger. înșeuấnd (-uând)
înșeuând
ÎNȘEUÁ, înșeuez, vb. I. Tranz. A pune șaua pe un animal de călărie; a înșela (1). – În + șa. DOOM
înșeuá (a ~) (-ua) vb., ind. prez. 3 înșeueáză (-uea-), 1 pl. înșeuắm (-uăm); conj. prez. 3 să înșeuéze; ger. înșeuấnd (-uând)
înșeuînd
ÎNȘEUÁ, înșeuez, vb. I. Tranz. A pune șaua pe un animal de călărie; a înșela (1). – În + șa. DOOM
înșeuá (a ~) (-ua) vb., ind. prez. 3 înșeueáză (-uea-), 1 pl. înșeuắm (-uăm); conj. prez. 3 să înșeuéze; ger. înșeuấnd (-uând)
înșfac
ÎNȘFĂCÁ, înșfác, vb. I. Tranz. A apuca brusc, a prinde cu putere și cu violență; a înhăța. – Cf. bg. hváštam. DOOM
înșfăcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înșfác, 2 sg. înșfáci, 3 înșfácă, 1 pl. înșfăcắm; conj. prez. 3 să înșfáce
înșfacați
ÎNȘFĂCÁ, înșfác, vb. I. Tranz. A apuca brusc, a prinde cu putere și cu violență; a înhăța. – Cf. bg. hváštam. DOOM
înșfăcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înșfác, 2 sg. înșfáci, 3 înșfácă, 1 pl. înșfăcắm; conj. prez. 3 să înșfáce
înșface
ÎNȘFĂCÁ, înșfác, vb. I. Tranz. A apuca brusc, a prinde cu putere și cu violență; a înhăța. – Cf. bg. hváštam. DOOM
înșfăcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înșfác, 2 sg. înșfáci, 3 înșfácă, 1 pl. înșfăcắm; conj. prez. 3 să înșfáce
înșfaci
ÎNȘFĂCÁ, înșfác, vb. I. Tranz. A apuca brusc, a prinde cu putere și cu violență; a înhăța. – Cf. bg. hváštam. DOOM
înșfăcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înșfác, 2 sg. înșfáci, 3 înșfácă, 1 pl. înșfăcắm; conj. prez. 3 să înșfáce
înșfacă
ÎNȘFĂCÁ, înșfác, vb. I. Tranz. A apuca brusc, a prinde cu putere și cu violență; a înhăța. – Cf. bg. hváštam. DOOM
înșfăcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înșfác, 2 sg. înșfáci, 3 înșfácă, 1 pl. înșfăcắm; conj. prez. 3 să înșfáce
înșfacăm
ÎNȘFĂCÁ, înșfác, vb. I. Tranz. A apuca brusc, a prinde cu putere și cu violență; a înhăța. – Cf. bg. hváštam. DOOM
înșfăcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înșfác, 2 sg. înșfáci, 3 înșfácă, 1 pl. înșfăcắm; conj. prez. 3 să înșfáce
înșfăcai
ÎNȘFĂCÁ, înșfác, vb. I. Tranz. A apuca brusc, a prinde cu putere și cu violență; a înhăța. – Cf. bg. hváštam. DOOM
înșfăcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înșfác, 2 sg. înșfáci, 3 înșfácă, 1 pl. înșfăcắm; conj. prez. 3 să înșfáce
înșfăcare
ÎNȘFĂCÁ, înșfác, vb. I. Tranz. A apuca brusc, a prinde cu putere și cu violență; a înhăța. – Cf. bg. hváštam. DOOM
înșfăcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înșfác, 2 sg. înșfáci, 3 înșfácă, 1 pl. înșfăcắm; conj. prez. 3 să înșfáce
înșfăcare
ÎNȘFĂCÁRE s. f. Acțiunea de a înșfăca; apucare bruscă, violentă; înhățare. – V. înșfăca. DOOM
înșfăcáre s. f., g.-d. art. înșfăcắrii
înșfăcarea
ÎNȘFĂCÁRE s. f. Acțiunea de a înșfăca; apucare bruscă, violentă; înhățare. – V. înșfăca. DOOM
înșfăcáre s. f., g.-d. art. înșfăcắrii
înșfăcară
ÎNȘFĂCÁ, înșfác, vb. I. Tranz. A apuca brusc, a prinde cu putere și cu violență; a înhăța. – Cf. bg. hváštam. DOOM
înșfăcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înșfác, 2 sg. înșfáci, 3 înșfácă, 1 pl. înșfăcắm; conj. prez. 3 să înșfáce
înșfăcarăm
ÎNȘFĂCÁ, înșfác, vb. I. Tranz. A apuca brusc, a prinde cu putere și cu violență; a înhăța. – Cf. bg. hváštam. DOOM
înșfăcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înșfác, 2 sg. înșfáci, 3 înșfácă, 1 pl. înșfăcắm; conj. prez. 3 să înșfáce
înșfăcarăți
ÎNȘFĂCÁ, înșfác, vb. I. Tranz. A apuca brusc, a prinde cu putere și cu violență; a înhăța. – Cf. bg. hváštam. DOOM
înșfăcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înșfác, 2 sg. înșfáci, 3 înșfácă, 1 pl. înșfăcắm; conj. prez. 3 să înșfáce
înșfăcase
ÎNȘFĂCÁ, înșfác, vb. I. Tranz. A apuca brusc, a prinde cu putere și cu violență; a înhăța. – Cf. bg. hváštam. DOOM
înșfăcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înșfác, 2 sg. înșfáci, 3 înșfácă, 1 pl. înșfăcắm; conj. prez. 3 să înșfáce
înșfăcasem
ÎNȘFĂCÁ, înșfác, vb. I. Tranz. A apuca brusc, a prinde cu putere și cu violență; a înhăța. – Cf. bg. hváštam. DOOM
înșfăcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înșfác, 2 sg. înșfáci, 3 înșfácă, 1 pl. înșfăcắm; conj. prez. 3 să înșfáce
înșfăcaseră
ÎNȘFĂCÁ, înșfác, vb. I. Tranz. A apuca brusc, a prinde cu putere și cu violență; a înhăța. – Cf. bg. hváštam. DOOM
înșfăcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înșfác, 2 sg. înșfáci, 3 înșfácă, 1 pl. înșfăcắm; conj. prez. 3 să înșfáce
înșfăcaserăm
ÎNȘFĂCÁ, înșfác, vb. I. Tranz. A apuca brusc, a prinde cu putere și cu violență; a înhăța. – Cf. bg. hváštam. DOOM
înșfăcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înșfác, 2 sg. înșfáci, 3 înșfácă, 1 pl. înșfăcắm; conj. prez. 3 să înșfáce
înșfăcaserăți
ÎNȘFĂCÁ, înșfác, vb. I. Tranz. A apuca brusc, a prinde cu putere și cu violență; a înhăța. – Cf. bg. hváštam. DOOM
înșfăcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înșfác, 2 sg. înșfáci, 3 înșfácă, 1 pl. înșfăcắm; conj. prez. 3 să înșfáce
înșfăcaseși
ÎNȘFĂCÁ, înșfác, vb. I. Tranz. A apuca brusc, a prinde cu putere și cu violență; a înhăța. – Cf. bg. hváštam. DOOM
înșfăcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înșfác, 2 sg. înșfáci, 3 înșfácă, 1 pl. înșfăcắm; conj. prez. 3 să înșfáce
înșfăcaseți
ÎNȘFĂCÁ, înșfác, vb. I. Tranz. A apuca brusc, a prinde cu putere și cu violență; a înhăța. – Cf. bg. hváštam. DOOM
înșfăcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înșfác, 2 sg. înșfáci, 3 înșfácă, 1 pl. înșfăcắm; conj. prez. 3 să înșfáce
înșfăcat
ÎNȘFĂCÁ, înșfác, vb. I. Tranz. A apuca brusc, a prinde cu putere și cu violență; a înhăța. – Cf. bg. hváštam. DOOM
înșfăcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înșfác, 2 sg. înșfáci, 3 înșfácă, 1 pl. înșfăcắm; conj. prez. 3 să înșfáce
înșfăcat
ÎNȘFĂCÁ, înșfác, vb. I. Tranz. A apuca brusc, a prinde cu putere și cu violență; a înhăța. – Cf. bg. hváštam.
înșfăcata
ÎNȘFĂCÁ, înșfác, vb. I. Tranz. A apuca brusc, a prinde cu putere și cu violență; a înhăța. – Cf. bg. hváštam.
înșfăcate
ÎNȘFĂCÁ, înșfác, vb. I. Tranz. A apuca brusc, a prinde cu putere și cu violență; a înhăța. – Cf. bg. hváštam.
înșfăcatei
ÎNȘFĂCÁ, înșfác, vb. I. Tranz. A apuca brusc, a prinde cu putere și cu violență; a înhăța. – Cf. bg. hváštam.
înșfăcatele
ÎNȘFĂCÁ, înșfác, vb. I. Tranz. A apuca brusc, a prinde cu putere și cu violență; a înhăța. – Cf. bg. hváštam.
înșfăcatelor
ÎNȘFĂCÁ, înșfác, vb. I. Tranz. A apuca brusc, a prinde cu putere și cu violență; a înhăța. – Cf. bg. hváštam.
înșfăcatul
ÎNȘFĂCÁ, înșfác, vb. I. Tranz. A apuca brusc, a prinde cu putere și cu violență; a înhăța. – Cf. bg. hváštam.
înșfăcatului
ÎNȘFĂCÁ, înșfác, vb. I. Tranz. A apuca brusc, a prinde cu putere și cu violență; a înhăța. – Cf. bg. hváštam.
înșfăcau
ÎNȘFĂCÁ, înșfác, vb. I. Tranz. A apuca brusc, a prinde cu putere și cu violență; a înhăța. – Cf. bg. hváštam. DOOM
înșfăcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înșfác, 2 sg. înșfáci, 3 înșfácă, 1 pl. înșfăcắm; conj. prez. 3 să înșfáce
înșfăcași
ÎNȘFĂCÁ, înșfác, vb. I. Tranz. A apuca brusc, a prinde cu putere și cu violență; a înhăța. – Cf. bg. hváštam. DOOM
înșfăcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înșfác, 2 sg. înșfáci, 3 înșfácă, 1 pl. înșfăcắm; conj. prez. 3 să înșfáce
înșfăcați
ÎNȘFĂCÁ, înșfác, vb. I. Tranz. A apuca brusc, a prinde cu putere și cu violență; a înhăța. – Cf. bg. hváštam.
înșfăcații
ÎNȘFĂCÁ, înșfác, vb. I. Tranz. A apuca brusc, a prinde cu putere și cu violență; a înhăța. – Cf. bg. hváštam.
înșfăcaților
ÎNȘFĂCÁ, înșfác, vb. I. Tranz. A apuca brusc, a prinde cu putere și cu violență; a înhăța. – Cf. bg. hváštam.
înșfăcând
ÎNȘFĂCÁ, înșfác, vb. I. Tranz. A apuca brusc, a prinde cu putere și cu violență; a înhăța. – Cf. bg. hváštam. DOOM
înșfăcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înșfác, 2 sg. înșfáci, 3 înșfácă, 1 pl. înșfăcắm; conj. prez. 3 să înșfáce
înșfăcînd
ÎNȘFĂCÁ, înșfác, vb. I. Tranz. A apuca brusc, a prinde cu putere și cu violență; a înhăța. – Cf. bg. hváštam. DOOM
înșfăcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înșfác, 2 sg. înșfáci, 3 înșfácă, 1 pl. înșfăcắm; conj. prez. 3 să înșfáce
înșfăcări
ÎNȘFĂCÁRE s. f. Acțiunea de a înșfăca; apucare bruscă, violentă; înhățare. – V. înșfăca. DOOM
înșfăcáre s. f., g.-d. art. înșfăcắrii
înșfăcării
ÎNȘFĂCÁRE s. f. Acțiunea de a înșfăca; apucare bruscă, violentă; înhățare. – V. înșfăca. DOOM
înșfăcáre s. f., g.-d. art. înșfăcắrii
înșfăcările
ÎNȘFĂCÁRE s. f. Acțiunea de a înșfăca; apucare bruscă, violentă; înhățare. – V. înșfăca. DOOM
înșfăcáre s. f., g.-d. art. înșfăcắrii
înșfăcărilor
ÎNȘFĂCÁRE s. f. Acțiunea de a înșfăca; apucare bruscă, violentă; înhățare. – V. înșfăca. DOOM
înșfăcáre s. f., g.-d. art. înșfăcắrii
înșii
Î́NSUL, Î́NSA, î́nșii, î́nsele, pron. 1. (Personal, numai precedat de prep. «întru», «dintru», «printru») El (ea), dînsul (dînsa). Nu uita s-ascuți baltagul, ca să ai mai multă nădejde într-însul. SADOVEANU, B. 105. Că numai oasele-au rămas Și sufletul dintr-însul. COȘBUC, P. II 58. Dă-mi-i mie, ochii negri... nu privi cu ei în laturi, Căci de noaptea lor cea dulce vecinic n-o să mă mai saturi, Aș orbi privind într-înșii. EMINESCU, O. I 155. 2. (De întărire, de obicei adjectival, mai ales la pers. 3, astăzi numai la feminin pl.) Însuși. Ele însele. ▭ Inima nu mă lăsa a crede la atîta necredință. Îmi părea grozav a-mi închipui amorul atît de nedrept, încît să voiască a-și strica el însul lucrările lui. NEGRUZZI, S. I 49. (Neobișnuit, precedînd pronumele personal) Minciuna lui o credea adese însul el. NEGRUZZI, S. II 202. DOOM
dintr-î́nsul (pop.) prep. + pr.
înșilor
Î́NSUL, Î́NSA, î́nșii, î́nsele, pron. 1. (Personal, numai precedat de prep. «întru», «dintru», «printru») El (ea), dînsul (dînsa). Nu uita s-ascuți baltagul, ca să ai mai multă nădejde într-însul. SADOVEANU, B. 105. Că numai oasele-au rămas Și sufletul dintr-însul. COȘBUC, P. II 58. Dă-mi-i mie, ochii negri... nu privi cu ei în laturi, Căci de noaptea lor cea dulce vecinic n-o să mă mai saturi, Aș orbi privind într-înșii. EMINESCU, O. I 155. 2. (De întărire, de obicei adjectival, mai ales la pers. 3, astăzi numai la feminin pl.) Însuși. Ele însele. ▭ Inima nu mă lăsa a crede la atîta necredință. Îmi părea grozav a-mi închipui amorul atît de nedrept, încît să voiască a-și strica el însul lucrările lui. NEGRUZZI, S. I 49. (Neobișnuit, precedînd pronumele personal) Minciuna lui o credea adese însul el. NEGRUZZI, S. II 202. DOOM
dintr-î́nsul (pop.) prep. + pr.
înșine
Î́NSUMI, Î́NSĂMI, adj. pron., pron. de întărire. 1. Adj. pron. (Pe lângă un substantiv sau un pronume) Chiar, tocmai. 2. Pron. de întărire (Înv.) Eu (sau tu, el etc.) singur, personal, fără ajutorul altuia. [Forme gramaticale: pers. 2 sg. însuți, însăți, pers. 3 sg. însuși, însăși, pers. 1 pl. înșine, însene, pers. 2 pl. înșivă, însevă, pers. 3 pl. înșiși, înseși] – Îns(ul) + -mi, -ți, -și. DOOM
î́nsumi2 (înv.) pr. m.; f. î́nsămi, g.-d. î́nsemi
înșir
ÎNȘIRÁ, înșír, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza în șir, a (se) alinia. 2. Tranz. A trece un fir prin mărgele, pentru a face un șirag; a face șirag. ◊ Expr. (Refl.) înșiră-te (sau înșir'te) mărgărite, formulă prin care se arată că un basm continuă. 3. Refl. Fig. A se succeda, a se perinda. 4. Tranz. Fig. A expune, a povesti urmând un anumit șir de idei, de fapte etc.; a enumera. ◊ Expr. A înșira moși pe groși (sau verzi și uscate) = a spune tot felul de lucruri fără importanță și fără o succesiune logică; a pălăvrăgi. 5. Tranz. A trece, rând pe rând, prin diferite locuri, situații etc.; a lua la rând, la șir. – Din loc. adv. în șir. DOOM
înșirá (a ~) vb., ind. prez. 3 înșíră
înșira
ÎNȘIRÁ, înșír, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza în șir, a (se) alinia. 2. Tranz. A trece un fir prin mărgele, pentru a face un șirag; a face șirag. ◊ Expr. (Refl.) înșiră-te (sau înșir'te) mărgărite, formulă prin care se arată că un basm continuă. 3. Refl. Fig. A se succeda, a se perinda. 4. Tranz. Fig. A expune, a povesti urmând un anumit șir de idei, de fapte etc.; a enumera. ◊ Expr. A înșira moși pe groși (sau verzi și uscate) = a spune tot felul de lucruri fără importanță și fără o succesiune logică; a pălăvrăgi. 5. Tranz. A trece, rând pe rând, prin diferite locuri, situații etc.; a lua la rând, la șir. – Din loc. adv. în șir. DOOM
înșirá (a ~) vb., ind. prez. 3 înșíră
înșirai
ÎNȘIRÁ, înșír, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza în șir, a (se) alinia. 2. Tranz. A trece un fir prin mărgele, pentru a face un șirag; a face șirag. ◊ Expr. (Refl.) înșiră-te (sau înșir'te) mărgărite, formulă prin care se arată că un basm continuă. 3. Refl. Fig. A se succeda, a se perinda. 4. Tranz. Fig. A expune, a povesti urmând un anumit șir de idei, de fapte etc.; a enumera. ◊ Expr. A înșira moși pe groși (sau verzi și uscate) = a spune tot felul de lucruri fără importanță și fără o succesiune logică; a pălăvrăgi. 5. Tranz. A trece, rând pe rând, prin diferite locuri, situații etc.; a lua la rând, la șir. – Din loc. adv. în șir. DOOM
înșirá (a ~) vb., ind. prez. 3 înșíră
înșiram
ÎNȘIRÁ, înșír, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza în șir, a (se) alinia. 2. Tranz. A trece un fir prin mărgele, pentru a face un șirag; a face șirag. ◊ Expr. (Refl.) înșiră-te (sau înșir'te) mărgărite, formulă prin care se arată că un basm continuă. 3. Refl. Fig. A se succeda, a se perinda. 4. Tranz. Fig. A expune, a povesti urmând un anumit șir de idei, de fapte etc.; a enumera. ◊ Expr. A înșira moși pe groși (sau verzi și uscate) = a spune tot felul de lucruri fără importanță și fără o succesiune logică; a pălăvrăgi. 5. Tranz. A trece, rând pe rând, prin diferite locuri, situații etc.; a lua la rând, la șir. – Din loc. adv. în șir. DOOM
înșirá (a ~) vb., ind. prez. 3 înșíră
înșirare
ÎNȘIRÁ, înșír, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza în șir, a (se) alinia. 2. Tranz. A trece un fir prin mărgele, pentru a face un șirag; a face șirag. ◊ Expr. (Refl.) înșiră-te (sau înșir'te) mărgărite, formulă prin care se arată că un basm continuă. 3. Refl. Fig. A se succeda, a se perinda. 4. Tranz. Fig. A expune, a povesti urmând un anumit șir de idei, de fapte etc.; a enumera. ◊ Expr. A înșira moși pe groși (sau verzi și uscate) = a spune tot felul de lucruri fără importanță și fără o succesiune logică; a pălăvrăgi. 5. Tranz. A trece, rând pe rând, prin diferite locuri, situații etc.; a lua la rând, la șir. – Din loc. adv. în șir. DOOM
înșirá (a ~) vb., ind. prez. 3 înșíră
înșirare
ÎNȘIRÁRE, înșirări, s. f. Acțiunea de a (se) înșira și rezultatul ei; șir; fig. succedare, perindare; expunere (a unui șir de idei, de fapte), enumerare. – V. înșira. DOOM
înșiráre s. f., g.-d. art. înșirắrii; pl. înșirắri
înșirarea
ÎNȘIRÁRE, înșirări, s. f. Acțiunea de a (se) înșira și rezultatul ei; șir; fig. succedare, perindare; expunere (a unui șir de idei, de fapte), enumerare. – V. înșira. DOOM
înșiráre s. f., g.-d. art. înșirắrii; pl. înșirắri
înșirară
ÎNȘIRÁ, înșír, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza în șir, a (se) alinia. 2. Tranz. A trece un fir prin mărgele, pentru a face un șirag; a face șirag. ◊ Expr. (Refl.) înșiră-te (sau înșir'te) mărgărite, formulă prin care se arată că un basm continuă. 3. Refl. Fig. A se succeda, a se perinda. 4. Tranz. Fig. A expune, a povesti urmând un anumit șir de idei, de fapte etc.; a enumera. ◊ Expr. A înșira moși pe groși (sau verzi și uscate) = a spune tot felul de lucruri fără importanță și fără o succesiune logică; a pălăvrăgi. 5. Tranz. A trece, rând pe rând, prin diferite locuri, situații etc.; a lua la rând, la șir. – Din loc. adv. în șir. DOOM
înșirá (a ~) vb., ind. prez. 3 înșíră
înșirarăm
ÎNȘIRÁ, înșír, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza în șir, a (se) alinia. 2. Tranz. A trece un fir prin mărgele, pentru a face un șirag; a face șirag. ◊ Expr. (Refl.) înșiră-te (sau înșir'te) mărgărite, formulă prin care se arată că un basm continuă. 3. Refl. Fig. A se succeda, a se perinda. 4. Tranz. Fig. A expune, a povesti urmând un anumit șir de idei, de fapte etc.; a enumera. ◊ Expr. A înșira moși pe groși (sau verzi și uscate) = a spune tot felul de lucruri fără importanță și fără o succesiune logică; a pălăvrăgi. 5. Tranz. A trece, rând pe rând, prin diferite locuri, situații etc.; a lua la rând, la șir. – Din loc. adv. în șir. DOOM
înșirá (a ~) vb., ind. prez. 3 înșíră
înșirarăți
ÎNȘIRÁ, înșír, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza în șir, a (se) alinia. 2. Tranz. A trece un fir prin mărgele, pentru a face un șirag; a face șirag. ◊ Expr. (Refl.) înșiră-te (sau înșir'te) mărgărite, formulă prin care se arată că un basm continuă. 3. Refl. Fig. A se succeda, a se perinda. 4. Tranz. Fig. A expune, a povesti urmând un anumit șir de idei, de fapte etc.; a enumera. ◊ Expr. A înșira moși pe groși (sau verzi și uscate) = a spune tot felul de lucruri fără importanță și fără o succesiune logică; a pălăvrăgi. 5. Tranz. A trece, rând pe rând, prin diferite locuri, situații etc.; a lua la rând, la șir. – Din loc. adv. în șir. DOOM
înșirá (a ~) vb., ind. prez. 3 înșíră
înșirase
ÎNȘIRÁ, înșír, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza în șir, a (se) alinia. 2. Tranz. A trece un fir prin mărgele, pentru a face un șirag; a face șirag. ◊ Expr. (Refl.) înșiră-te (sau înșir'te) mărgărite, formulă prin care se arată că un basm continuă. 3. Refl. Fig. A se succeda, a se perinda. 4. Tranz. Fig. A expune, a povesti urmând un anumit șir de idei, de fapte etc.; a enumera. ◊ Expr. A înșira moși pe groși (sau verzi și uscate) = a spune tot felul de lucruri fără importanță și fără o succesiune logică; a pălăvrăgi. 5. Tranz. A trece, rând pe rând, prin diferite locuri, situații etc.; a lua la rând, la șir. – Din loc. adv. în șir. DOOM
înșirá (a ~) vb., ind. prez. 3 înșíră
înșirasem
ÎNȘIRÁ, înșír, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza în șir, a (se) alinia. 2. Tranz. A trece un fir prin mărgele, pentru a face un șirag; a face șirag. ◊ Expr. (Refl.) înșiră-te (sau înșir'te) mărgărite, formulă prin care se arată că un basm continuă. 3. Refl. Fig. A se succeda, a se perinda. 4. Tranz. Fig. A expune, a povesti urmând un anumit șir de idei, de fapte etc.; a enumera. ◊ Expr. A înșira moși pe groși (sau verzi și uscate) = a spune tot felul de lucruri fără importanță și fără o succesiune logică; a pălăvrăgi. 5. Tranz. A trece, rând pe rând, prin diferite locuri, situații etc.; a lua la rând, la șir. – Din loc. adv. în șir. DOOM
înșirá (a ~) vb., ind. prez. 3 înșíră
înșiraseră
ÎNȘIRÁ, înșír, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza în șir, a (se) alinia. 2. Tranz. A trece un fir prin mărgele, pentru a face un șirag; a face șirag. ◊ Expr. (Refl.) înșiră-te (sau înșir'te) mărgărite, formulă prin care se arată că un basm continuă. 3. Refl. Fig. A se succeda, a se perinda. 4. Tranz. Fig. A expune, a povesti urmând un anumit șir de idei, de fapte etc.; a enumera. ◊ Expr. A înșira moși pe groși (sau verzi și uscate) = a spune tot felul de lucruri fără importanță și fără o succesiune logică; a pălăvrăgi. 5. Tranz. A trece, rând pe rând, prin diferite locuri, situații etc.; a lua la rând, la șir. – Din loc. adv. în șir. DOOM
înșirá (a ~) vb., ind. prez. 3 înșíră
înșiraserăm
ÎNȘIRÁ, înșír, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza în șir, a (se) alinia. 2. Tranz. A trece un fir prin mărgele, pentru a face un șirag; a face șirag. ◊ Expr. (Refl.) înșiră-te (sau înșir'te) mărgărite, formulă prin care se arată că un basm continuă. 3. Refl. Fig. A se succeda, a se perinda. 4. Tranz. Fig. A expune, a povesti urmând un anumit șir de idei, de fapte etc.; a enumera. ◊ Expr. A înșira moși pe groși (sau verzi și uscate) = a spune tot felul de lucruri fără importanță și fără o succesiune logică; a pălăvrăgi. 5. Tranz. A trece, rând pe rând, prin diferite locuri, situații etc.; a lua la rând, la șir. – Din loc. adv. în șir. DOOM
înșirá (a ~) vb., ind. prez. 3 înșíră
înșiraserăți
ÎNȘIRÁ, înșír, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza în șir, a (se) alinia. 2. Tranz. A trece un fir prin mărgele, pentru a face un șirag; a face șirag. ◊ Expr. (Refl.) înșiră-te (sau înșir'te) mărgărite, formulă prin care se arată că un basm continuă. 3. Refl. Fig. A se succeda, a se perinda. 4. Tranz. Fig. A expune, a povesti urmând un anumit șir de idei, de fapte etc.; a enumera. ◊ Expr. A înșira moși pe groși (sau verzi și uscate) = a spune tot felul de lucruri fără importanță și fără o succesiune logică; a pălăvrăgi. 5. Tranz. A trece, rând pe rând, prin diferite locuri, situații etc.; a lua la rând, la șir. – Din loc. adv. în șir. DOOM
înșirá (a ~) vb., ind. prez. 3 înșíră
înșiraseși
ÎNȘIRÁ, înșír, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza în șir, a (se) alinia. 2. Tranz. A trece un fir prin mărgele, pentru a face un șirag; a face șirag. ◊ Expr. (Refl.) înșiră-te (sau înșir'te) mărgărite, formulă prin care se arată că un basm continuă. 3. Refl. Fig. A se succeda, a se perinda. 4. Tranz. Fig. A expune, a povesti urmând un anumit șir de idei, de fapte etc.; a enumera. ◊ Expr. A înșira moși pe groși (sau verzi și uscate) = a spune tot felul de lucruri fără importanță și fără o succesiune logică; a pălăvrăgi. 5. Tranz. A trece, rând pe rând, prin diferite locuri, situații etc.; a lua la rând, la șir. – Din loc. adv. în șir. DOOM
înșirá (a ~) vb., ind. prez. 3 înșíră
înșiraseți
ÎNȘIRÁ, înșír, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza în șir, a (se) alinia. 2. Tranz. A trece un fir prin mărgele, pentru a face un șirag; a face șirag. ◊ Expr. (Refl.) înșiră-te (sau înșir'te) mărgărite, formulă prin care se arată că un basm continuă. 3. Refl. Fig. A se succeda, a se perinda. 4. Tranz. Fig. A expune, a povesti urmând un anumit șir de idei, de fapte etc.; a enumera. ◊ Expr. A înșira moși pe groși (sau verzi și uscate) = a spune tot felul de lucruri fără importanță și fără o succesiune logică; a pălăvrăgi. 5. Tranz. A trece, rând pe rând, prin diferite locuri, situații etc.; a lua la rând, la șir. – Din loc. adv. în șir. DOOM
înșirá (a ~) vb., ind. prez. 3 înșíră
înșirat
ÎNȘIRÁ, înșír, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza în șir, a (se) alinia. 2. Tranz. A trece un fir prin mărgele, pentru a face un șirag; a face șirag. ◊ Expr. (Refl.) înșiră-te (sau înșir'te) mărgărite, formulă prin care se arată că un basm continuă. 3. Refl. Fig. A se succeda, a se perinda. 4. Tranz. Fig. A expune, a povesti urmând un anumit șir de idei, de fapte etc.; a enumera. ◊ Expr. A înșira moși pe groși (sau verzi și uscate) = a spune tot felul de lucruri fără importanță și fără o succesiune logică; a pălăvrăgi. 5. Tranz. A trece, rând pe rând, prin diferite locuri, situații etc.; a lua la rând, la șir. – Din loc. adv. în șir. DOOM
înșirá (a ~) vb., ind. prez. 3 înșíră
înșirat
ÎNȘIRÁT, -Ă, înșirați, -te, adj. Așezat în șir; aliniat; făcut șirag. – V. înșira.
înșirata
ÎNȘIRÁT, -Ă, înșirați, -te, adj. Așezat în șir; aliniat; făcut șirag. – V. înșira.
înșirate
ÎNȘIRÁT, -Ă, înșirați, -te, adj. Așezat în șir; aliniat; făcut șirag. – V. înșira.
înșiratei
ÎNȘIRÁT, -Ă, înșirați, -te, adj. Așezat în șir; aliniat; făcut șirag. – V. înșira.
înșiratele
ÎNȘIRÁT, -Ă, înșirați, -te, adj. Așezat în șir; aliniat; făcut șirag. – V. înșira.
înșiratelor
ÎNȘIRÁT, -Ă, înșirați, -te, adj. Așezat în șir; aliniat; făcut șirag. – V. înșira.
înșiratul
ÎNȘIRÁT, -Ă, înșirați, -te, adj. Așezat în șir; aliniat; făcut șirag. – V. înșira.
înșiratului
ÎNȘIRÁT, -Ă, înșirați, -te, adj. Așezat în șir; aliniat; făcut șirag. – V. înșira.
înșirau
ÎNȘIRÁ, înșír, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza în șir, a (se) alinia. 2. Tranz. A trece un fir prin mărgele, pentru a face un șirag; a face șirag. ◊ Expr. (Refl.) înșiră-te (sau înșir'te) mărgărite, formulă prin care se arată că un basm continuă. 3. Refl. Fig. A se succeda, a se perinda. 4. Tranz. Fig. A expune, a povesti urmând un anumit șir de idei, de fapte etc.; a enumera. ◊ Expr. A înșira moși pe groși (sau verzi și uscate) = a spune tot felul de lucruri fără importanță și fără o succesiune logică; a pălăvrăgi. 5. Tranz. A trece, rând pe rând, prin diferite locuri, situații etc.; a lua la rând, la șir. – Din loc. adv. în șir. DOOM
înșirá (a ~) vb., ind. prez. 3 înșíră
înșirași
ÎNȘIRÁ, înșír, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza în șir, a (se) alinia. 2. Tranz. A trece un fir prin mărgele, pentru a face un șirag; a face șirag. ◊ Expr. (Refl.) înșiră-te (sau înșir'te) mărgărite, formulă prin care se arată că un basm continuă. 3. Refl. Fig. A se succeda, a se perinda. 4. Tranz. Fig. A expune, a povesti urmând un anumit șir de idei, de fapte etc.; a enumera. ◊ Expr. A înșira moși pe groși (sau verzi și uscate) = a spune tot felul de lucruri fără importanță și fără o succesiune logică; a pălăvrăgi. 5. Tranz. A trece, rând pe rând, prin diferite locuri, situații etc.; a lua la rând, la șir. – Din loc. adv. în șir. DOOM
înșirá (a ~) vb., ind. prez. 3 înșíră
înșirați
ÎNȘIRÁ, înșír, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza în șir, a (se) alinia. 2. Tranz. A trece un fir prin mărgele, pentru a face un șirag; a face șirag. ◊ Expr. (Refl.) înșiră-te (sau înșir'te) mărgărite, formulă prin care se arată că un basm continuă. 3. Refl. Fig. A se succeda, a se perinda. 4. Tranz. Fig. A expune, a povesti urmând un anumit șir de idei, de fapte etc.; a enumera. ◊ Expr. A înșira moși pe groși (sau verzi și uscate) = a spune tot felul de lucruri fără importanță și fără o succesiune logică; a pălăvrăgi. 5. Tranz. A trece, rând pe rând, prin diferite locuri, situații etc.; a lua la rând, la șir. – Din loc. adv. în șir. DOOM
înșirá (a ~) vb., ind. prez. 3 înșíră
înșirați
ÎNȘIRÁT, -Ă, înșirați, -te, adj. Așezat în șir; aliniat; făcut șirag. – V. înșira.
înșirații
ÎNȘIRÁT, -Ă, înșirați, -te, adj. Așezat în șir; aliniat; făcut șirag. – V. înșira.
înșiraților
ÎNȘIRÁT, -Ă, înșirați, -te, adj. Așezat în șir; aliniat; făcut șirag. – V. înșira.
înșire
ÎNȘIRÁ, înșír, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza în șir, a (se) alinia. 2. Tranz. A trece un fir prin mărgele, pentru a face un șirag; a face șirag. ◊ Expr. (Refl.) înșiră-te (sau înșir'te) mărgărite, formulă prin care se arată că un basm continuă. 3. Refl. Fig. A se succeda, a se perinda. 4. Tranz. Fig. A expune, a povesti urmând un anumit șir de idei, de fapte etc.; a enumera. ◊ Expr. A înșira moși pe groși (sau verzi și uscate) = a spune tot felul de lucruri fără importanță și fără o succesiune logică; a pălăvrăgi. 5. Tranz. A trece, rând pe rând, prin diferite locuri, situații etc.; a lua la rând, la șir. – Din loc. adv. în șir. DOOM
înșirá (a ~) vb., ind. prez. 3 înșíră
înșiri
ÎNȘIRÁ, înșír, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza în șir, a (se) alinia. 2. Tranz. A trece un fir prin mărgele, pentru a face un șirag; a face șirag. ◊ Expr. (Refl.) înșiră-te (sau înșir'te) mărgărite, formulă prin care se arată că un basm continuă. 3. Refl. Fig. A se succeda, a se perinda. 4. Tranz. Fig. A expune, a povesti urmând un anumit șir de idei, de fapte etc.; a enumera. ◊ Expr. A înșira moși pe groși (sau verzi și uscate) = a spune tot felul de lucruri fără importanță și fără o succesiune logică; a pălăvrăgi. 5. Tranz. A trece, rând pe rând, prin diferite locuri, situații etc.; a lua la rând, la șir. – Din loc. adv. în șir. DOOM
înșirá (a ~) vb., ind. prez. 3 înșíră
înșirui
ÎNȘIRUÍ, înșírui, vb. IV. Tranz. 1. A înșira mărgele. ♦ A așeza în șir, la rând. 2. Fig. A expune pe rând, a enumera. – În + șir + suf. -ui. DOOM
înșiruí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înșírui, 3 înșíruie, imperf. 3 sg. înșiruiá; conj. prez. 3 să înșíruie
înșiruia
ÎNȘIRUÍ, înșírui, vb. IV. Tranz. 1. A înșira mărgele. ♦ A așeza în șir, la rând. 2. Fig. A expune pe rând, a enumera. – În + șir + suf. -ui. DOOM
înșiruí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înșírui, 3 înșíruie, imperf. 3 sg. înșiruiá; conj. prez. 3 să înșíruie
înșiruiai
ÎNȘIRUÍ, înșírui, vb. IV. Tranz. 1. A înșira mărgele. ♦ A așeza în șir, la rând. 2. Fig. A expune pe rând, a enumera. – În + șir + suf. -ui. DOOM
înșiruí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înșírui, 3 înșíruie, imperf. 3 sg. înșiruiá; conj. prez. 3 să înșíruie
înșiruiam
ÎNȘIRUÍ, înșírui, vb. IV. Tranz. 1. A înșira mărgele. ♦ A așeza în șir, la rând. 2. Fig. A expune pe rând, a enumera. – În + șir + suf. -ui. DOOM
înșiruí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înșírui, 3 înșíruie, imperf. 3 sg. înșiruiá; conj. prez. 3 să înșíruie
înșiruiau
ÎNȘIRUÍ, înșírui, vb. IV. Tranz. 1. A înșira mărgele. ♦ A așeza în șir, la rând. 2. Fig. A expune pe rând, a enumera. – În + șir + suf. -ui. DOOM
înșiruí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înșírui, 3 înșíruie, imperf. 3 sg. înșiruiá; conj. prez. 3 să înșíruie
înșiruiați
ÎNȘIRUÍ, înșírui, vb. IV. Tranz. 1. A înșira mărgele. ♦ A așeza în șir, la rând. 2. Fig. A expune pe rând, a enumera. – În + șir + suf. -ui. DOOM
înșiruí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înșírui, 3 înșíruie, imperf. 3 sg. înșiruiá; conj. prez. 3 să înșíruie
înșiruie
ÎNȘIRUÍ, înșírui, vb. IV. Tranz. 1. A înșira mărgele. ♦ A așeza în șir, la rând. 2. Fig. A expune pe rând, a enumera. – În + șir + suf. -ui. DOOM
înșiruí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înșírui, 3 înșíruie, imperf. 3 sg. înșiruiá; conj. prez. 3 să înșíruie
înșiruii
ÎNȘIRUÍ, înșírui, vb. IV. Tranz. 1. A înșira mărgele. ♦ A așeza în șir, la rând. 2. Fig. A expune pe rând, a enumera. – În + șir + suf. -ui. DOOM
înșiruí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înșírui, 3 înșíruie, imperf. 3 sg. înșiruiá; conj. prez. 3 să înșíruie
înșiruim
ÎNȘIRUÍ, înșírui, vb. IV. Tranz. 1. A înșira mărgele. ♦ A așeza în șir, la rând. 2. Fig. A expune pe rând, a enumera. – În + șir + suf. -ui. DOOM
înșiruí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înșírui, 3 înșíruie, imperf. 3 sg. înșiruiá; conj. prez. 3 să înșíruie
înșiruind
ÎNȘIRUÍ, înșírui, vb. IV. Tranz. 1. A înșira mărgele. ♦ A așeza în șir, la rând. 2. Fig. A expune pe rând, a enumera. – În + șir + suf. -ui. DOOM
înșiruí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înșírui, 3 înșíruie, imperf. 3 sg. înșiruiá; conj. prez. 3 să înșíruie
înșiruire
ÎNȘIRUÍ, înșírui, vb. IV. Tranz. 1. A înșira mărgele. ♦ A așeza în șir, la rând. 2. Fig. A expune pe rând, a enumera. – În + șir + suf. -ui. DOOM
înșiruí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înșírui, 3 înșíruie, imperf. 3 sg. înșiruiá; conj. prez. 3 să înșíruie
înșiruire
ÎNȘIRUÍRE, înșiruiri, s. f. Acțiunea de a înșirui și rezultatul ei; șir. – V. înșirui. DOOM
înșiruíre s. f., g.-d. art. înșiruírii; pl. înșiruíri
înșiruirea
ÎNȘIRUÍRE, înșiruiri, s. f. Acțiunea de a înșirui și rezultatul ei; șir. – V. înșirui. DOOM
înșiruíre s. f., g.-d. art. înșiruírii; pl. înșiruíri
înșiruiri
ÎNȘIRUÍRE, înșiruiri, s. f. Acțiunea de a înșirui și rezultatul ei; șir. – V. înșirui. DOOM
înșiruíre s. f., g.-d. art. înșiruírii; pl. înșiruíri
înșiruirii
ÎNȘIRUÍRE, înșiruiri, s. f. Acțiunea de a înșirui și rezultatul ei; șir. – V. înșirui. DOOM
înșiruíre s. f., g.-d. art. înșiruírii; pl. înșiruíri
înșiruirile
ÎNȘIRUÍRE, înșiruiri, s. f. Acțiunea de a înșirui și rezultatul ei; șir. – V. înșirui. DOOM
înșiruíre s. f., g.-d. art. înșiruírii; pl. înșiruíri
înșiruirilor
ÎNȘIRUÍRE, înșiruiri, s. f. Acțiunea de a înșirui și rezultatul ei; șir. – V. înșirui. DOOM
înșiruíre s. f., g.-d. art. înșiruírii; pl. înșiruíri
înșiruiră
ÎNȘIRUÍ, înșírui, vb. IV. Tranz. 1. A înșira mărgele. ♦ A așeza în șir, la rând. 2. Fig. A expune pe rând, a enumera. – În + șir + suf. -ui. DOOM
înșiruí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înșírui, 3 înșíruie, imperf. 3 sg. înșiruiá; conj. prez. 3 să înșíruie
înșiruirăm
ÎNȘIRUÍ, înșírui, vb. IV. Tranz. 1. A înșira mărgele. ♦ A așeza în șir, la rând. 2. Fig. A expune pe rând, a enumera. – În + șir + suf. -ui. DOOM
înșiruí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înșírui, 3 înșíruie, imperf. 3 sg. înșiruiá; conj. prez. 3 să înșíruie
înșiruirăți
ÎNȘIRUÍ, înșírui, vb. IV. Tranz. 1. A înșira mărgele. ♦ A așeza în șir, la rând. 2. Fig. A expune pe rând, a enumera. – În + șir + suf. -ui. DOOM
înșiruí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înșírui, 3 înșíruie, imperf. 3 sg. înșiruiá; conj. prez. 3 să înșíruie
înșiruise
ÎNȘIRUÍ, înșírui, vb. IV. Tranz. 1. A înșira mărgele. ♦ A așeza în șir, la rând. 2. Fig. A expune pe rând, a enumera. – În + șir + suf. -ui. DOOM
înșiruí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înșírui, 3 înșíruie, imperf. 3 sg. înșiruiá; conj. prez. 3 să înșíruie
înșiruisem
ÎNȘIRUÍ, înșírui, vb. IV. Tranz. 1. A înșira mărgele. ♦ A așeza în șir, la rând. 2. Fig. A expune pe rând, a enumera. – În + șir + suf. -ui. DOOM
înșiruí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înșírui, 3 înșíruie, imperf. 3 sg. înșiruiá; conj. prez. 3 să înșíruie
înșiruiseră
ÎNȘIRUÍ, înșírui, vb. IV. Tranz. 1. A înșira mărgele. ♦ A așeza în șir, la rând. 2. Fig. A expune pe rând, a enumera. – În + șir + suf. -ui. DOOM
înșiruí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înșírui, 3 înșíruie, imperf. 3 sg. înșiruiá; conj. prez. 3 să înșíruie
înșiruiserăm
ÎNȘIRUÍ, înșírui, vb. IV. Tranz. 1. A înșira mărgele. ♦ A așeza în șir, la rând. 2. Fig. A expune pe rând, a enumera. – În + șir + suf. -ui. DOOM
înșiruí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înșírui, 3 înșíruie, imperf. 3 sg. înșiruiá; conj. prez. 3 să înșíruie
înșiruiserăți
ÎNȘIRUÍ, înșírui, vb. IV. Tranz. 1. A înșira mărgele. ♦ A așeza în șir, la rând. 2. Fig. A expune pe rând, a enumera. – În + șir + suf. -ui. DOOM
înșiruí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înșírui, 3 înșíruie, imperf. 3 sg. înșiruiá; conj. prez. 3 să înșíruie
înșiruiseși
ÎNȘIRUÍ, înșírui, vb. IV. Tranz. 1. A înșira mărgele. ♦ A așeza în șir, la rând. 2. Fig. A expune pe rând, a enumera. – În + șir + suf. -ui. DOOM
înșiruí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înșírui, 3 înșíruie, imperf. 3 sg. înșiruiá; conj. prez. 3 să înșíruie
înșiruiseți
ÎNȘIRUÍ, înșírui, vb. IV. Tranz. 1. A înșira mărgele. ♦ A așeza în șir, la rând. 2. Fig. A expune pe rând, a enumera. – În + șir + suf. -ui. DOOM
înșiruí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înșírui, 3 înșíruie, imperf. 3 sg. înșiruiá; conj. prez. 3 să înșíruie
înșiruit
ÎNȘIRUÍ, înșírui, vb. IV. Tranz. 1. A înșira mărgele. ♦ A așeza în șir, la rând. 2. Fig. A expune pe rând, a enumera. – În + șir + suf. -ui. DOOM
înșiruí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înșírui, 3 înșíruie, imperf. 3 sg. înșiruiá; conj. prez. 3 să înșíruie
înșiruiși
ÎNȘIRUÍ, înșírui, vb. IV. Tranz. 1. A înșira mărgele. ♦ A așeza în șir, la rând. 2. Fig. A expune pe rând, a enumera. – În + șir + suf. -ui. DOOM
înșiruí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înșírui, 3 înșíruie, imperf. 3 sg. înșiruiá; conj. prez. 3 să înșíruie
înșiruiți
ÎNȘIRUÍ, înșírui, vb. IV. Tranz. 1. A înșira mărgele. ♦ A așeza în șir, la rând. 2. Fig. A expune pe rând, a enumera. – În + șir + suf. -ui. DOOM
înșiruí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înșírui, 3 înșíruie, imperf. 3 sg. înșiruiá; conj. prez. 3 să înșíruie
înșirând
ÎNȘIRÁ, înșír, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza în șir, a (se) alinia. 2. Tranz. A trece un fir prin mărgele, pentru a face un șirag; a face șirag. ◊ Expr. (Refl.) înșiră-te (sau înșir'te) mărgărite, formulă prin care se arată că un basm continuă. 3. Refl. Fig. A se succeda, a se perinda. 4. Tranz. Fig. A expune, a povesti urmând un anumit șir de idei, de fapte etc.; a enumera. ◊ Expr. A înșira moși pe groși (sau verzi și uscate) = a spune tot felul de lucruri fără importanță și fără o succesiune logică; a pălăvrăgi. 5. Tranz. A trece, rând pe rând, prin diferite locuri, situații etc.; a lua la rând, la șir. – Din loc. adv. în șir. DOOM
înșirá (a ~) vb., ind. prez. 3 înșíră
înșirînd
ÎNȘIRÁ, înșír, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza în șir, a (se) alinia. 2. Tranz. A trece un fir prin mărgele, pentru a face un șirag; a face șirag. ◊ Expr. (Refl.) înșiră-te (sau înșir'te) mărgărite, formulă prin care se arată că un basm continuă. 3. Refl. Fig. A se succeda, a se perinda. 4. Tranz. Fig. A expune, a povesti urmând un anumit șir de idei, de fapte etc.; a enumera. ◊ Expr. A înșira moși pe groși (sau verzi și uscate) = a spune tot felul de lucruri fără importanță și fără o succesiune logică; a pălăvrăgi. 5. Tranz. A trece, rând pe rând, prin diferite locuri, situații etc.; a lua la rând, la șir. – Din loc. adv. în șir. DOOM
înșirá (a ~) vb., ind. prez. 3 înșíră
înșirări
ÎNȘIRÁRE, înșirări, s. f. Acțiunea de a (se) înșira și rezultatul ei; șir; fig. succedare, perindare; expunere (a unui șir de idei, de fapte), enumerare. – V. înșira. DOOM
înșiráre s. f., g.-d. art. înșirắrii; pl. înșirắri
înșirării
ÎNȘIRÁRE, înșirări, s. f. Acțiunea de a (se) înșira și rezultatul ei; șir; fig. succedare, perindare; expunere (a unui șir de idei, de fapte), enumerare. – V. înșira. DOOM
înșiráre s. f., g.-d. art. înșirắrii; pl. înșirắri
înșirările
ÎNȘIRÁRE, înșirări, s. f. Acțiunea de a (se) înșira și rezultatul ei; șir; fig. succedare, perindare; expunere (a unui șir de idei, de fapte), enumerare. – V. înșira. DOOM
înșiráre s. f., g.-d. art. înșirắrii; pl. înșirắri
înșirărilor
ÎNȘIRÁRE, înșirări, s. f. Acțiunea de a (se) înșira și rezultatul ei; șir; fig. succedare, perindare; expunere (a unui șir de idei, de fapte), enumerare. – V. înșira. DOOM
înșiráre s. f., g.-d. art. înșirắrii; pl. înșirắri
înșirățel
ÎNȘIRĂȚÉL, -EÁ, înșirăței, -ele, adj. (Pop.) Diminutiv al lui înșirat.
înștiința
ÎNȘTIINȚÁ, înștiințez, vb. I. Tranz. A aduce la cunoștință; a da de știre, a anunța; a informa. ♦ Refl. (Înv.) A lua cunoștință, a prinde de veste, a afla. – În + știință. DOOM
înștiințá (a ~) (-ști-in-) vb., ind. prez. 3 înștiințeáză
înștiințai
ÎNȘTIINȚÁ, înștiințez, vb. I. Tranz. A aduce la cunoștință; a da de știre, a anunța; a informa. ♦ Refl. (Înv.) A lua cunoștință, a prinde de veste, a afla. – În + știință. DOOM
înștiințá (a ~) (-ști-in-) vb., ind. prez. 3 înștiințeáză
înștiințam
ÎNȘTIINȚÁ, înștiințez, vb. I. Tranz. A aduce la cunoștință; a da de știre, a anunța; a informa. ♦ Refl. (Înv.) A lua cunoștință, a prinde de veste, a afla. – În + știință. DOOM
înștiințá (a ~) (-ști-in-) vb., ind. prez. 3 înștiințeáză
înștiințare
ÎNȘTIINȚÁ, înștiințez, vb. I. Tranz. A aduce la cunoștință; a da de știre, a anunța; a informa. ♦ Refl. (Înv.) A lua cunoștință, a prinde de veste, a afla. – În + știință. DOOM
înștiințá (a ~) (-ști-in-) vb., ind. prez. 3 înștiințeáză
înștiințare
ÎNȘTIINȚÁRE, înștiințări, s. f. Acțiunea de a înștiința și rezultatul ei; știre, informație, anunț, încunoștințare. ♦ (Concr.) Comunicare scurtă făcută de obicei în scris de o instituție, care cuprinde o știre, un anunț etc.; adresă, notă. [Pr.: -ști-in-] – V. înștiința. DOOM
înștiințáre (-ști-in-) s. f., g.-d. art. înștiințắrii; pl. înștiințắri
înștiințarea
ÎNȘTIINȚÁRE, înștiințări, s. f. Acțiunea de a înștiința și rezultatul ei; știre, informație, anunț, încunoștințare. ♦ (Concr.) Comunicare scurtă făcută de obicei în scris de o instituție, care cuprinde o știre, un anunț etc.; adresă, notă. [Pr.: -ști-in-] – V. înștiința. DOOM
înștiințáre (-ști-in-) s. f., g.-d. art. înștiințắrii; pl. înștiințắri
înștiințară
ÎNȘTIINȚÁ, înștiințez, vb. I. Tranz. A aduce la cunoștință; a da de știre, a anunța; a informa. ♦ Refl. (Înv.) A lua cunoștință, a prinde de veste, a afla. – În + știință. DOOM
înștiințá (a ~) (-ști-in-) vb., ind. prez. 3 înștiințeáză
înștiințarăm
ÎNȘTIINȚÁ, înștiințez, vb. I. Tranz. A aduce la cunoștință; a da de știre, a anunța; a informa. ♦ Refl. (Înv.) A lua cunoștință, a prinde de veste, a afla. – În + știință. DOOM
înștiințá (a ~) (-ști-in-) vb., ind. prez. 3 înștiințeáză
înștiințarăți
ÎNȘTIINȚÁ, înștiințez, vb. I. Tranz. A aduce la cunoștință; a da de știre, a anunța; a informa. ♦ Refl. (Înv.) A lua cunoștință, a prinde de veste, a afla. – În + știință. DOOM
înștiințá (a ~) (-ști-in-) vb., ind. prez. 3 înștiințeáză
înștiințase
ÎNȘTIINȚÁ, înștiințez, vb. I. Tranz. A aduce la cunoștință; a da de știre, a anunța; a informa. ♦ Refl. (Înv.) A lua cunoștință, a prinde de veste, a afla. – În + știință. DOOM
înștiințá (a ~) (-ști-in-) vb., ind. prez. 3 înștiințeáză
înștiințasem
ÎNȘTIINȚÁ, înștiințez, vb. I. Tranz. A aduce la cunoștință; a da de știre, a anunța; a informa. ♦ Refl. (Înv.) A lua cunoștință, a prinde de veste, a afla. – În + știință. DOOM
înștiințá (a ~) (-ști-in-) vb., ind. prez. 3 înștiințeáză
înștiințaseră
ÎNȘTIINȚÁ, înștiințez, vb. I. Tranz. A aduce la cunoștință; a da de știre, a anunța; a informa. ♦ Refl. (Înv.) A lua cunoștință, a prinde de veste, a afla. – În + știință. DOOM
înștiințá (a ~) (-ști-in-) vb., ind. prez. 3 înștiințeáză
înștiințaserăm
ÎNȘTIINȚÁ, înștiințez, vb. I. Tranz. A aduce la cunoștință; a da de știre, a anunța; a informa. ♦ Refl. (Înv.) A lua cunoștință, a prinde de veste, a afla. – În + știință. DOOM
înștiințá (a ~) (-ști-in-) vb., ind. prez. 3 înștiințeáză
înștiințaserăți
ÎNȘTIINȚÁ, înștiințez, vb. I. Tranz. A aduce la cunoștință; a da de știre, a anunța; a informa. ♦ Refl. (Înv.) A lua cunoștință, a prinde de veste, a afla. – În + știință. DOOM
înștiințá (a ~) (-ști-in-) vb., ind. prez. 3 înștiințeáză
înștiințaseși
ÎNȘTIINȚÁ, înștiințez, vb. I. Tranz. A aduce la cunoștință; a da de știre, a anunța; a informa. ♦ Refl. (Înv.) A lua cunoștință, a prinde de veste, a afla. – În + știință. DOOM
înștiințá (a ~) (-ști-in-) vb., ind. prez. 3 înștiințeáză
înștiințaseți
ÎNȘTIINȚÁ, înștiințez, vb. I. Tranz. A aduce la cunoștință; a da de știre, a anunța; a informa. ♦ Refl. (Înv.) A lua cunoștință, a prinde de veste, a afla. – În + știință. DOOM
înștiințá (a ~) (-ști-in-) vb., ind. prez. 3 înștiințeáză
înștiințat
ÎNȘTIINȚÁ, înștiințez, vb. I. Tranz. A aduce la cunoștință; a da de știre, a anunța; a informa. ♦ Refl. (Înv.) A lua cunoștință, a prinde de veste, a afla. – În + știință. DOOM
înștiințá (a ~) (-ști-in-) vb., ind. prez. 3 înștiințeáză
înștiințat
ÎNȘTIINȚÁT, -Ă, înștiințați, -te, adj. Căruia i s-a comunicat ceva; avertizat, avizat, somat. [Pr.: -ști-in-] – V. înștiința.
înștiințata
ÎNȘTIINȚÁT, -Ă, înștiințați, -te, adj. Căruia i s-a comunicat ceva; avertizat, avizat, somat. [Pr.: -ști-in-] – V. înștiința.
înștiințate
ÎNȘTIINȚÁT, -Ă, înștiințați, -te, adj. Căruia i s-a comunicat ceva; avertizat, avizat, somat. [Pr.: -ști-in-] – V. înștiința.
înștiințatei
ÎNȘTIINȚÁT, -Ă, înștiințați, -te, adj. Căruia i s-a comunicat ceva; avertizat, avizat, somat. [Pr.: -ști-in-] – V. înștiința.
înștiințatele
ÎNȘTIINȚÁT, -Ă, înștiințați, -te, adj. Căruia i s-a comunicat ceva; avertizat, avizat, somat. [Pr.: -ști-in-] – V. înștiința.
înștiințatelor
ÎNȘTIINȚÁT, -Ă, înștiințați, -te, adj. Căruia i s-a comunicat ceva; avertizat, avizat, somat. [Pr.: -ști-in-] – V. înștiința.
înștiințatul
ÎNȘTIINȚÁT, -Ă, înștiințați, -te, adj. Căruia i s-a comunicat ceva; avertizat, avizat, somat. [Pr.: -ști-in-] – V. înștiința.
înștiințatului
ÎNȘTIINȚÁT, -Ă, înștiințați, -te, adj. Căruia i s-a comunicat ceva; avertizat, avizat, somat. [Pr.: -ști-in-] – V. înștiința.
înștiințau
ÎNȘTIINȚÁ, înștiințez, vb. I. Tranz. A aduce la cunoștință; a da de știre, a anunța; a informa. ♦ Refl. (Înv.) A lua cunoștință, a prinde de veste, a afla. – În + știință. DOOM
înștiințá (a ~) (-ști-in-) vb., ind. prez. 3 înștiințeáză
înștiințași
ÎNȘTIINȚÁ, înștiințez, vb. I. Tranz. A aduce la cunoștință; a da de știre, a anunța; a informa. ♦ Refl. (Înv.) A lua cunoștință, a prinde de veste, a afla. – În + știință. DOOM
înștiințá (a ~) (-ști-in-) vb., ind. prez. 3 înștiințeáză
înștiințați
ÎNȘTIINȚÁ, înștiințez, vb. I. Tranz. A aduce la cunoștință; a da de știre, a anunța; a informa. ♦ Refl. (Înv.) A lua cunoștință, a prinde de veste, a afla. – În + știință. DOOM
înștiințá (a ~) (-ști-in-) vb., ind. prez. 3 înștiințeáză
înștiințați
ÎNȘTIINȚÁT, -Ă, înștiințați, -te, adj. Căruia i s-a comunicat ceva; avertizat, avizat, somat. [Pr.: -ști-in-] – V. înștiința.
înștiințații
ÎNȘTIINȚÁT, -Ă, înștiințați, -te, adj. Căruia i s-a comunicat ceva; avertizat, avizat, somat. [Pr.: -ști-in-] – V. înștiința.
înștiințaților
ÎNȘTIINȚÁT, -Ă, înștiințați, -te, adj. Căruia i s-a comunicat ceva; avertizat, avizat, somat. [Pr.: -ști-in-] – V. înștiința.
înștiințează
ÎNȘTIINȚÁ, înștiințez, vb. I. Tranz. A aduce la cunoștință; a da de știre, a anunța; a informa. ♦ Refl. (Înv.) A lua cunoștință, a prinde de veste, a afla. – În + știință. DOOM
înștiințá (a ~) (-ști-in-) vb., ind. prez. 3 înștiințeáză
înștiințez
ÎNȘTIINȚÁ, înștiințez, vb. I. Tranz. A aduce la cunoștință; a da de știre, a anunța; a informa. ♦ Refl. (Înv.) A lua cunoștință, a prinde de veste, a afla. – În + știință. DOOM
înștiințá (a ~) (-ști-in-) vb., ind. prez. 3 înștiințeáză
înștiințeze
ÎNȘTIINȚÁ, înștiințez, vb. I. Tranz. A aduce la cunoștință; a da de știre, a anunța; a informa. ♦ Refl. (Înv.) A lua cunoștință, a prinde de veste, a afla. – În + știință. DOOM
înștiințá (a ~) (-ști-in-) vb., ind. prez. 3 înștiințeáză
înștiințezi
ÎNȘTIINȚÁ, înștiințez, vb. I. Tranz. A aduce la cunoștință; a da de știre, a anunța; a informa. ♦ Refl. (Înv.) A lua cunoștință, a prinde de veste, a afla. – În + știință. DOOM
înștiințá (a ~) (-ști-in-) vb., ind. prez. 3 înștiințeáză
înștiințând
ÎNȘTIINȚÁ, înștiințez, vb. I. Tranz. A aduce la cunoștință; a da de știre, a anunța; a informa. ♦ Refl. (Înv.) A lua cunoștință, a prinde de veste, a afla. – În + știință. DOOM
înștiințá (a ~) (-ști-in-) vb., ind. prez. 3 înștiințeáză
înștiințînd
ÎNȘTIINȚÁ, înștiințez, vb. I. Tranz. A aduce la cunoștință; a da de știre, a anunța; a informa. ♦ Refl. (Înv.) A lua cunoștință, a prinde de veste, a afla. – În + știință. DOOM
înștiințá (a ~) (-ști-in-) vb., ind. prez. 3 înștiințeáză
înștiințări
ÎNȘTIINȚÁRE, înștiințări, s. f. Acțiunea de a înștiința și rezultatul ei; știre, informație, anunț, încunoștințare. ♦ (Concr.) Comunicare scurtă făcută de obicei în scris de o instituție, care cuprinde o știre, un anunț etc.; adresă, notă. [Pr.: -ști-in-] – V. înștiința. DOOM
înștiințáre (-ști-in-) s. f., g.-d. art. înștiințắrii; pl. înștiințắri
înștiințării
ÎNȘTIINȚÁRE, înștiințări, s. f. Acțiunea de a înștiința și rezultatul ei; știre, informație, anunț, încunoștințare. ♦ (Concr.) Comunicare scurtă făcută de obicei în scris de o instituție, care cuprinde o știre, un anunț etc.; adresă, notă. [Pr.: -ști-in-] – V. înștiința. DOOM
înștiințáre (-ști-in-) s. f., g.-d. art. înștiințắrii; pl. înștiințắri
înștiințările
ÎNȘTIINȚÁRE, înștiințări, s. f. Acțiunea de a înștiința și rezultatul ei; știre, informație, anunț, încunoștințare. ♦ (Concr.) Comunicare scurtă făcută de obicei în scris de o instituție, care cuprinde o știre, un anunț etc.; adresă, notă. [Pr.: -ști-in-] – V. înștiința. DOOM
înștiințáre (-ști-in-) s. f., g.-d. art. înștiințắrii; pl. înștiințắri
înștiințărilor
ÎNȘTIINȚÁRE, înștiințări, s. f. Acțiunea de a înștiința și rezultatul ei; știre, informație, anunț, încunoștințare. ♦ (Concr.) Comunicare scurtă făcută de obicei în scris de o instituție, care cuprinde o știre, un anunț etc.; adresă, notă. [Pr.: -ști-in-] – V. înștiința. DOOM
înștiințáre (-ști-in-) s. f., g.-d. art. înștiințắrii; pl. înștiințắri
înșuruba
ÎNȘURUBÁ, înșurubez, vb. I. Tranz. A strânge un șurub prin învârtire pentru a fixa, a prinde ceva; p. ext. a fixa în locașul ei o piesă cu ghivent. ♦ A asambla două piese prevăzute cu ghivent. – În + șurub. DOOM
înșurubá (a ~) vb., ind. prez. 3 înșurubeáză
înșurubai
ÎNȘURUBÁ, înșurubez, vb. I. Tranz. A strânge un șurub prin învârtire pentru a fixa, a prinde ceva; p. ext. a fixa în locașul ei o piesă cu ghivent. ♦ A asambla două piese prevăzute cu ghivent. – În + șurub. DOOM
înșurubá (a ~) vb., ind. prez. 3 înșurubeáză
înșurubam
ÎNȘURUBÁ, înșurubez, vb. I. Tranz. A strânge un șurub prin învârtire pentru a fixa, a prinde ceva; p. ext. a fixa în locașul ei o piesă cu ghivent. ♦ A asambla două piese prevăzute cu ghivent. – În + șurub. DOOM
înșurubá (a ~) vb., ind. prez. 3 înșurubeáză
înșurubare
ÎNȘURUBÁ, înșurubez, vb. I. Tranz. A strânge un șurub prin învârtire pentru a fixa, a prinde ceva; p. ext. a fixa în locașul ei o piesă cu ghivent. ♦ A asambla două piese prevăzute cu ghivent. – În + șurub. DOOM
înșurubá (a ~) vb., ind. prez. 3 înșurubeáză
înșurubare
ÎNȘURUBÁRE, înșurubări, s. f. Acțiunea de a înșuruba și rezultatul ei. – V. înșuruba. DOOM
înșurubáre s. f., g.-d. art. înșurubắrii; pl. înșurubắri
înșurubarea
ÎNȘURUBÁRE, înșurubări, s. f. Acțiunea de a înșuruba și rezultatul ei. – V. înșuruba. DOOM
înșurubáre s. f., g.-d. art. înșurubắrii; pl. înșurubắri
înșurubară
ÎNȘURUBÁ, înșurubez, vb. I. Tranz. A strânge un șurub prin învârtire pentru a fixa, a prinde ceva; p. ext. a fixa în locașul ei o piesă cu ghivent. ♦ A asambla două piese prevăzute cu ghivent. – În + șurub. DOOM
înșurubá (a ~) vb., ind. prez. 3 înșurubeáză
înșurubarăm
ÎNȘURUBÁ, înșurubez, vb. I. Tranz. A strânge un șurub prin învârtire pentru a fixa, a prinde ceva; p. ext. a fixa în locașul ei o piesă cu ghivent. ♦ A asambla două piese prevăzute cu ghivent. – În + șurub. DOOM
înșurubá (a ~) vb., ind. prez. 3 înșurubeáză
înșurubarăți
ÎNȘURUBÁ, înșurubez, vb. I. Tranz. A strânge un șurub prin învârtire pentru a fixa, a prinde ceva; p. ext. a fixa în locașul ei o piesă cu ghivent. ♦ A asambla două piese prevăzute cu ghivent. – În + șurub. DOOM
înșurubá (a ~) vb., ind. prez. 3 înșurubeáză
înșurubase
ÎNȘURUBÁ, înșurubez, vb. I. Tranz. A strânge un șurub prin învârtire pentru a fixa, a prinde ceva; p. ext. a fixa în locașul ei o piesă cu ghivent. ♦ A asambla două piese prevăzute cu ghivent. – În + șurub. DOOM
înșurubá (a ~) vb., ind. prez. 3 înșurubeáză
înșurubasem
ÎNȘURUBÁ, înșurubez, vb. I. Tranz. A strânge un șurub prin învârtire pentru a fixa, a prinde ceva; p. ext. a fixa în locașul ei o piesă cu ghivent. ♦ A asambla două piese prevăzute cu ghivent. – În + șurub. DOOM
înșurubá (a ~) vb., ind. prez. 3 înșurubeáză
înșurubaseră
ÎNȘURUBÁ, înșurubez, vb. I. Tranz. A strânge un șurub prin învârtire pentru a fixa, a prinde ceva; p. ext. a fixa în locașul ei o piesă cu ghivent. ♦ A asambla două piese prevăzute cu ghivent. – În + șurub. DOOM
înșurubá (a ~) vb., ind. prez. 3 înșurubeáză
înșurubaserăm
ÎNȘURUBÁ, înșurubez, vb. I. Tranz. A strânge un șurub prin învârtire pentru a fixa, a prinde ceva; p. ext. a fixa în locașul ei o piesă cu ghivent. ♦ A asambla două piese prevăzute cu ghivent. – În + șurub. DOOM
înșurubá (a ~) vb., ind. prez. 3 înșurubeáză
înșurubaserăți
ÎNȘURUBÁ, înșurubez, vb. I. Tranz. A strânge un șurub prin învârtire pentru a fixa, a prinde ceva; p. ext. a fixa în locașul ei o piesă cu ghivent. ♦ A asambla două piese prevăzute cu ghivent. – În + șurub. DOOM
înșurubá (a ~) vb., ind. prez. 3 înșurubeáză
înșurubaseși
ÎNȘURUBÁ, înșurubez, vb. I. Tranz. A strânge un șurub prin învârtire pentru a fixa, a prinde ceva; p. ext. a fixa în locașul ei o piesă cu ghivent. ♦ A asambla două piese prevăzute cu ghivent. – În + șurub. DOOM
înșurubá (a ~) vb., ind. prez. 3 înșurubeáză
înșurubaseți
ÎNȘURUBÁ, înșurubez, vb. I. Tranz. A strânge un șurub prin învârtire pentru a fixa, a prinde ceva; p. ext. a fixa în locașul ei o piesă cu ghivent. ♦ A asambla două piese prevăzute cu ghivent. – În + șurub. DOOM
înșurubá (a ~) vb., ind. prez. 3 înșurubeáză
înșurubat
ÎNȘURUBÁ, înșurubez, vb. I. Tranz. A strânge un șurub prin învârtire pentru a fixa, a prinde ceva; p. ext. a fixa în locașul ei o piesă cu ghivent. ♦ A asambla două piese prevăzute cu ghivent. – În + șurub. DOOM
înșurubá (a ~) vb., ind. prez. 3 înșurubeáză
înșurubat
ÎNȘURUBÁ, înșurubez, vb. I. Tranz. A strânge un șurub prin învârtire pentru a fixa, a prinde ceva; p. ext. a fixa în locașul ei o piesă cu ghivent. ♦ A asambla două piese prevăzute cu ghivent. – În + șurub.
înșurubata
ÎNȘURUBÁ, înșurubez, vb. I. Tranz. A strânge un șurub prin învârtire pentru a fixa, a prinde ceva; p. ext. a fixa în locașul ei o piesă cu ghivent. ♦ A asambla două piese prevăzute cu ghivent. – În + șurub.
înșurubate
ÎNȘURUBÁ, înșurubez, vb. I. Tranz. A strânge un șurub prin învârtire pentru a fixa, a prinde ceva; p. ext. a fixa în locașul ei o piesă cu ghivent. ♦ A asambla două piese prevăzute cu ghivent. – În + șurub.
înșurubatei
ÎNȘURUBÁ, înșurubez, vb. I. Tranz. A strânge un șurub prin învârtire pentru a fixa, a prinde ceva; p. ext. a fixa în locașul ei o piesă cu ghivent. ♦ A asambla două piese prevăzute cu ghivent. – În + șurub.
înșurubatele
ÎNȘURUBÁ, înșurubez, vb. I. Tranz. A strânge un șurub prin învârtire pentru a fixa, a prinde ceva; p. ext. a fixa în locașul ei o piesă cu ghivent. ♦ A asambla două piese prevăzute cu ghivent. – În + șurub.
înșurubatelor
ÎNȘURUBÁ, înșurubez, vb. I. Tranz. A strânge un șurub prin învârtire pentru a fixa, a prinde ceva; p. ext. a fixa în locașul ei o piesă cu ghivent. ♦ A asambla două piese prevăzute cu ghivent. – În + șurub.
înșurubatul
ÎNȘURUBÁ, înșurubez, vb. I. Tranz. A strânge un șurub prin învârtire pentru a fixa, a prinde ceva; p. ext. a fixa în locașul ei o piesă cu ghivent. ♦ A asambla două piese prevăzute cu ghivent. – În + șurub.
înșurubatului
ÎNȘURUBÁ, înșurubez, vb. I. Tranz. A strânge un șurub prin învârtire pentru a fixa, a prinde ceva; p. ext. a fixa în locașul ei o piesă cu ghivent. ♦ A asambla două piese prevăzute cu ghivent. – În + șurub.
înșurubau
ÎNȘURUBÁ, înșurubez, vb. I. Tranz. A strânge un șurub prin învârtire pentru a fixa, a prinde ceva; p. ext. a fixa în locașul ei o piesă cu ghivent. ♦ A asambla două piese prevăzute cu ghivent. – În + șurub. DOOM
înșurubá (a ~) vb., ind. prez. 3 înșurubeáză
înșurubași
ÎNȘURUBÁ, înșurubez, vb. I. Tranz. A strânge un șurub prin învârtire pentru a fixa, a prinde ceva; p. ext. a fixa în locașul ei o piesă cu ghivent. ♦ A asambla două piese prevăzute cu ghivent. – În + șurub. DOOM
înșurubá (a ~) vb., ind. prez. 3 înșurubeáză
înșurubați
ÎNȘURUBÁ, înșurubez, vb. I. Tranz. A strânge un șurub prin învârtire pentru a fixa, a prinde ceva; p. ext. a fixa în locașul ei o piesă cu ghivent. ♦ A asambla două piese prevăzute cu ghivent. – În + șurub. DOOM
înșurubá (a ~) vb., ind. prez. 3 înșurubeáză
înșurubați
ÎNȘURUBÁ, înșurubez, vb. I. Tranz. A strânge un șurub prin învârtire pentru a fixa, a prinde ceva; p. ext. a fixa în locașul ei o piesă cu ghivent. ♦ A asambla două piese prevăzute cu ghivent. – În + șurub.
înșurubații
ÎNȘURUBÁ, înșurubez, vb. I. Tranz. A strânge un șurub prin învârtire pentru a fixa, a prinde ceva; p. ext. a fixa în locașul ei o piesă cu ghivent. ♦ A asambla două piese prevăzute cu ghivent. – În + șurub.
înșurubaților
ÎNȘURUBÁ, înșurubez, vb. I. Tranz. A strânge un șurub prin învârtire pentru a fixa, a prinde ceva; p. ext. a fixa în locașul ei o piesă cu ghivent. ♦ A asambla două piese prevăzute cu ghivent. – În + șurub.
înșurubează
ÎNȘURUBÁ, înșurubez, vb. I. Tranz. A strânge un șurub prin învârtire pentru a fixa, a prinde ceva; p. ext. a fixa în locașul ei o piesă cu ghivent. ♦ A asambla două piese prevăzute cu ghivent. – În + șurub. DOOM
înșurubá (a ~) vb., ind. prez. 3 înșurubeáză
înșurubez
ÎNȘURUBÁ, înșurubez, vb. I. Tranz. A strânge un șurub prin învârtire pentru a fixa, a prinde ceva; p. ext. a fixa în locașul ei o piesă cu ghivent. ♦ A asambla două piese prevăzute cu ghivent. – În + șurub. DOOM
înșurubá (a ~) vb., ind. prez. 3 înșurubeáză
înșurubeze
ÎNȘURUBÁ, înșurubez, vb. I. Tranz. A strânge un șurub prin învârtire pentru a fixa, a prinde ceva; p. ext. a fixa în locașul ei o piesă cu ghivent. ♦ A asambla două piese prevăzute cu ghivent. – În + șurub. DOOM
înșurubá (a ~) vb., ind. prez. 3 înșurubeáză
înșurubezi
ÎNȘURUBÁ, înșurubez, vb. I. Tranz. A strânge un șurub prin învârtire pentru a fixa, a prinde ceva; p. ext. a fixa în locașul ei o piesă cu ghivent. ♦ A asambla două piese prevăzute cu ghivent. – În + șurub. DOOM
înșurubá (a ~) vb., ind. prez. 3 înșurubeáză
înșurubând
ÎNȘURUBÁ, înșurubez, vb. I. Tranz. A strânge un șurub prin învârtire pentru a fixa, a prinde ceva; p. ext. a fixa în locașul ei o piesă cu ghivent. ♦ A asambla două piese prevăzute cu ghivent. – În + șurub. DOOM
înșurubá (a ~) vb., ind. prez. 3 înșurubeáză
înșurubînd
ÎNȘURUBÁ, înșurubez, vb. I. Tranz. A strânge un șurub prin învârtire pentru a fixa, a prinde ceva; p. ext. a fixa în locașul ei o piesă cu ghivent. ♦ A asambla două piese prevăzute cu ghivent. – În + șurub. DOOM
înșurubá (a ~) vb., ind. prez. 3 înșurubeáză
înșurubări
ÎNȘURUBÁRE, înșurubări, s. f. Acțiunea de a înșuruba și rezultatul ei. – V. înșuruba. DOOM
înșurubáre s. f., g.-d. art. înșurubắrii; pl. înșurubắri
înșurubării
ÎNȘURUBÁRE, înșurubări, s. f. Acțiunea de a înșuruba și rezultatul ei. – V. înșuruba. DOOM
înșurubáre s. f., g.-d. art. înșurubắrii; pl. înșurubắri
înșurubările
ÎNȘURUBÁRE, înșurubări, s. f. Acțiunea de a înșuruba și rezultatul ei. – V. înșuruba. DOOM
înșurubáre s. f., g.-d. art. înșurubắrii; pl. înșurubắri
înșurubărilor
ÎNȘURUBÁRE, înșurubări, s. f. Acțiunea de a înșuruba și rezultatul ei. – V. înșuruba. DOOM
înșurubáre s. f., g.-d. art. înșurubắrii; pl. înșurubắri
înșurupa
ÎNȘURUPÁ vb. I v. înșuruba.
înțarc
ÎNȚĂRCÁ, înțárc, vb. I. 1. Tranz. A înceta alăptarea copiilor sau puilor de mamifere, a dezvăța de supt. ◊ Expr. L-a înțărcat dracul, se spune despre un om foarte șiret. 2. Intranz. (Despre mamifere) A pierde laptele, a nu mai avea lapte. 3. Tranz. Fig. (Fam.) A dezobișnui, a dezvăța, a lipsi pe cineva de ceva. – În + țarc. DOOM
înțărcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înțárc, 2 sg. înțárci, 3 înțárcă, 1 pl. înțărcắm; conj. prez. 3 să înțárce
înțarce
ÎNȚĂRCÁ, înțárc, vb. I. 1. Tranz. A înceta alăptarea copiilor sau puilor de mamifere, a dezvăța de supt. ◊ Expr. L-a înțărcat dracul, se spune despre un om foarte șiret. 2. Intranz. (Despre mamifere) A pierde laptele, a nu mai avea lapte. 3. Tranz. Fig. (Fam.) A dezobișnui, a dezvăța, a lipsi pe cineva de ceva. – În + țarc. DOOM
înțărcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înțárc, 2 sg. înțárci, 3 înțárcă, 1 pl. înțărcắm; conj. prez. 3 să înțárce
înțarci
ÎNȚĂRCÁ, înțárc, vb. I. 1. Tranz. A înceta alăptarea copiilor sau puilor de mamifere, a dezvăța de supt. ◊ Expr. L-a înțărcat dracul, se spune despre un om foarte șiret. 2. Intranz. (Despre mamifere) A pierde laptele, a nu mai avea lapte. 3. Tranz. Fig. (Fam.) A dezobișnui, a dezvăța, a lipsi pe cineva de ceva. – În + țarc. DOOM
înțărcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înțárc, 2 sg. înțárci, 3 înțárcă, 1 pl. înțărcắm; conj. prez. 3 să înțárce
înțarcă
ÎNȚĂRCÁ, înțárc, vb. I. 1. Tranz. A înceta alăptarea copiilor sau puilor de mamifere, a dezvăța de supt. ◊ Expr. L-a înțărcat dracul, se spune despre un om foarte șiret. 2. Intranz. (Despre mamifere) A pierde laptele, a nu mai avea lapte. 3. Tranz. Fig. (Fam.) A dezobișnui, a dezvăța, a lipsi pe cineva de ceva. – În + țarc. DOOM
înțărcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înțárc, 2 sg. înțárci, 3 înțárcă, 1 pl. înțărcắm; conj. prez. 3 să înțárce
înțeapă
ÎNȚEPÁ, înțép, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) împunge ușor cu un ac, cu un ghimpe, cu o țeapă, cu orice obiect cu vârf ascuțit. ♦ Intranz. și tranz. A produce o senzație dureroasă ca de înțepătură. ♦ Intranz. (Despre băuturi) A pișca la limbă. 2. Tranz. Fig. A face aluzii răutăcioase la adresa cuiva; a ironiza. 3. Tranz. (Înv.) A trage în țeapă. – În + țeapă. DOOM
înțepá (a ~) vb., ind. prez. 3 înțeápă; conj. prez. 3 să înțépe
înțeasă
ÎNȚESÁ, înțés, vb. I. Tranz. A vârî, a băga o cantitate mare într-un spațiu redus; a îndesa, a ticsi. ♦ Refl. Fig. (Rar) A se înteți. – Cf. sl. čestŭ „gros, des”. DOOM
înțesá (a ~) vb., ind. prez. 3 înțeásă; conj. prez. 3 să înțése
înțeleagă
ÎNȚELÉGE, înțelég, vb. III. 1. Tranz. A-și face, a avea o idee clară și exactă despre un lucru, a pătrunde, a cuprinde cu mintea; a pricepe. ◊ Expr. Așa (mai) înțeleg și eu = așa da, așa e pe placul meu. A înțelege pe cineva = a) a pricepe ce spune cineva; b) a pricepe (și a aproba) cauzele comportării cuiva. (Mă) înțelegi?, se spune cuiva pentru a verifica înțelegerea celor spuse. (Mă) înțelegi!, marchează o situație în care există un substrat. (Refl.) Se înțelege de la sine = este evident. (Intranz.) A înțelege de glumă = a nu se supăra pentru o glumă făcută pe socoteala lui. ♦ A-și da seama de ceva. ♦ A pricepe o limbă străină. ♦ A constata, a vedea, a observa, a băga de seamă. ♦ A gândi, a reflecta, a concepe. 2. Refl. recipr. A ajunge la învoială, a cădea de acord, a se împăca, a conveni cu cineva. ♦ A conviețui în bună învoială, a se înțelege, a se învoi. 3. Tranz. (În expr.) A nu înțelege nimic din ceva = a nu se alege cu nimic din ceva, a nu profita din ceva. [Perf. s. înțelesei, part. înțeles] – Lat. intelligere. DOOM
înțelége (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțelég, 1 pl. înțelégem, perf. s. 1 sg. înțeleséi, 1 pl. înțeléserăm; part. înțelés
înțeleapta
ÎNȚELÉPT, -EÁPTĂ, înțelepți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care este înzestrat cu înțelepciune, care are mintea clară; cuminte, deștept. ♦ (Substantivat) Gânditor (antic), învățat, savant. ♦ (Despre înfățișarea, acțiunile sau manifestările cuiva) Care exprimă înțelepciune; izvorât din înțelepciune. 2. Prevăzător, chibzuit, stăpânit. – Lat. intellectus. DOOM
înțelépt adj. m., pl. înțelépți; f. înțeleáptă, pl. înțelépte
înțeleasa
ÎNȚELÉS1, înțelesuri, s. n. Semnificație (a unui lucru, a unei vorbe, a unui gest etc.); sens, tâlc, noimă. ◊ Loc. adj. și adv. Pe înțeles sau pe înțelesul tuturor = putând fi priceput de oricine, lămurit. Cu înțeles = cu o semnificație adâncă, sugerând o anumită concluzie. – V. înțelege. DOOM
înțelés s. n., pl. înțelésuri
înțeleg
ÎNȚELÉGE, înțelég, vb. III. 1. Tranz. A-și face, a avea o idee clară și exactă despre un lucru, a pătrunde, a cuprinde cu mintea; a pricepe. ◊ Expr. Așa (mai) înțeleg și eu = așa da, așa e pe placul meu. A înțelege pe cineva = a) a pricepe ce spune cineva; b) a pricepe (și a aproba) cauzele comportării cuiva. (Mă) înțelegi?, se spune cuiva pentru a verifica înțelegerea celor spuse. (Mă) înțelegi!, marchează o situație în care există un substrat. (Refl.) Se înțelege de la sine = este evident. (Intranz.) A înțelege de glumă = a nu se supăra pentru o glumă făcută pe socoteala lui. ♦ A-și da seama de ceva. ♦ A pricepe o limbă străină. ♦ A constata, a vedea, a observa, a băga de seamă. ♦ A gândi, a reflecta, a concepe. 2. Refl. recipr. A ajunge la învoială, a cădea de acord, a se împăca, a conveni cu cineva. ♦ A conviețui în bună învoială, a se înțelege, a se învoi. 3. Tranz. (În expr.) A nu înțelege nimic din ceva = a nu se alege cu nimic din ceva, a nu profita din ceva. [Perf. s. înțelesei, part. înțeles] – Lat. intelligere. DOOM
înțelége (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțelég, 1 pl. înțelégem, perf. s. 1 sg. înțeleséi, 1 pl. înțeléserăm; part. înțelés
înțelege
ÎNȚELÉGE, înțelég, vb. III. 1. Tranz. A-și face, a avea o idee clară și exactă despre un lucru, a pătrunde, a cuprinde cu mintea; a pricepe. ◊ Expr. Așa (mai) înțeleg și eu = așa da, așa e pe placul meu. A înțelege pe cineva = a) a pricepe ce spune cineva; b) a pricepe (și a aproba) cauzele comportării cuiva. (Mă) înțelegi?, se spune cuiva pentru a verifica înțelegerea celor spuse. (Mă) înțelegi!, marchează o situație în care există un substrat. (Refl.) Se înțelege de la sine = este evident. (Intranz.) A înțelege de glumă = a nu se supăra pentru o glumă făcută pe socoteala lui. ♦ A-și da seama de ceva. ♦ A pricepe o limbă străină. ♦ A constata, a vedea, a observa, a băga de seamă. ♦ A gândi, a reflecta, a concepe. 2. Refl. recipr. A ajunge la învoială, a cădea de acord, a se împăca, a conveni cu cineva. ♦ A conviețui în bună învoială, a se înțelege, a se învoi. 3. Tranz. (În expr.) A nu înțelege nimic din ceva = a nu se alege cu nimic din ceva, a nu profita din ceva. [Perf. s. înțelesei, part. înțeles] – Lat. intelligere. DOOM
înțelége (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțelég, 1 pl. înțelégem, perf. s. 1 sg. înțeleséi, 1 pl. înțeléserăm; part. înțelés
înțelegea
ÎNȚELÉGE, înțelég, vb. III. 1. Tranz. A-și face, a avea o idee clară și exactă despre un lucru, a pătrunde, a cuprinde cu mintea; a pricepe. ◊ Expr. Așa (mai) înțeleg și eu = așa da, așa e pe placul meu. A înțelege pe cineva = a) a pricepe ce spune cineva; b) a pricepe (și a aproba) cauzele comportării cuiva. (Mă) înțelegi?, se spune cuiva pentru a verifica înțelegerea celor spuse. (Mă) înțelegi!, marchează o situație în care există un substrat. (Refl.) Se înțelege de la sine = este evident. (Intranz.) A înțelege de glumă = a nu se supăra pentru o glumă făcută pe socoteala lui. ♦ A-și da seama de ceva. ♦ A pricepe o limbă străină. ♦ A constata, a vedea, a observa, a băga de seamă. ♦ A gândi, a reflecta, a concepe. 2. Refl. recipr. A ajunge la învoială, a cădea de acord, a se împăca, a conveni cu cineva. ♦ A conviețui în bună învoială, a se înțelege, a se învoi. 3. Tranz. (În expr.) A nu înțelege nimic din ceva = a nu se alege cu nimic din ceva, a nu profita din ceva. [Perf. s. înțelesei, part. înțeles] – Lat. intelligere. DOOM
înțelége (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțelég, 1 pl. înțelégem, perf. s. 1 sg. înțeleséi, 1 pl. înțeléserăm; part. înțelés
înțelegeai
ÎNȚELÉGE, înțelég, vb. III. 1. Tranz. A-și face, a avea o idee clară și exactă despre un lucru, a pătrunde, a cuprinde cu mintea; a pricepe. ◊ Expr. Așa (mai) înțeleg și eu = așa da, așa e pe placul meu. A înțelege pe cineva = a) a pricepe ce spune cineva; b) a pricepe (și a aproba) cauzele comportării cuiva. (Mă) înțelegi?, se spune cuiva pentru a verifica înțelegerea celor spuse. (Mă) înțelegi!, marchează o situație în care există un substrat. (Refl.) Se înțelege de la sine = este evident. (Intranz.) A înțelege de glumă = a nu se supăra pentru o glumă făcută pe socoteala lui. ♦ A-și da seama de ceva. ♦ A pricepe o limbă străină. ♦ A constata, a vedea, a observa, a băga de seamă. ♦ A gândi, a reflecta, a concepe. 2. Refl. recipr. A ajunge la învoială, a cădea de acord, a se împăca, a conveni cu cineva. ♦ A conviețui în bună învoială, a se înțelege, a se învoi. 3. Tranz. (În expr.) A nu înțelege nimic din ceva = a nu se alege cu nimic din ceva, a nu profita din ceva. [Perf. s. înțelesei, part. înțeles] – Lat. intelligere. DOOM
înțelége (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțelég, 1 pl. înțelégem, perf. s. 1 sg. înțeleséi, 1 pl. înțeléserăm; part. înțelés
înțelegeam
ÎNȚELÉGE, înțelég, vb. III. 1. Tranz. A-și face, a avea o idee clară și exactă despre un lucru, a pătrunde, a cuprinde cu mintea; a pricepe. ◊ Expr. Așa (mai) înțeleg și eu = așa da, așa e pe placul meu. A înțelege pe cineva = a) a pricepe ce spune cineva; b) a pricepe (și a aproba) cauzele comportării cuiva. (Mă) înțelegi?, se spune cuiva pentru a verifica înțelegerea celor spuse. (Mă) înțelegi!, marchează o situație în care există un substrat. (Refl.) Se înțelege de la sine = este evident. (Intranz.) A înțelege de glumă = a nu se supăra pentru o glumă făcută pe socoteala lui. ♦ A-și da seama de ceva. ♦ A pricepe o limbă străină. ♦ A constata, a vedea, a observa, a băga de seamă. ♦ A gândi, a reflecta, a concepe. 2. Refl. recipr. A ajunge la învoială, a cădea de acord, a se împăca, a conveni cu cineva. ♦ A conviețui în bună învoială, a se înțelege, a se învoi. 3. Tranz. (În expr.) A nu înțelege nimic din ceva = a nu se alege cu nimic din ceva, a nu profita din ceva. [Perf. s. înțelesei, part. înțeles] – Lat. intelligere. DOOM
înțelége (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțelég, 1 pl. înțelégem, perf. s. 1 sg. înțeleséi, 1 pl. înțeléserăm; part. înțelés
înțelegeau
ÎNȚELÉGE, înțelég, vb. III. 1. Tranz. A-și face, a avea o idee clară și exactă despre un lucru, a pătrunde, a cuprinde cu mintea; a pricepe. ◊ Expr. Așa (mai) înțeleg și eu = așa da, așa e pe placul meu. A înțelege pe cineva = a) a pricepe ce spune cineva; b) a pricepe (și a aproba) cauzele comportării cuiva. (Mă) înțelegi?, se spune cuiva pentru a verifica înțelegerea celor spuse. (Mă) înțelegi!, marchează o situație în care există un substrat. (Refl.) Se înțelege de la sine = este evident. (Intranz.) A înțelege de glumă = a nu se supăra pentru o glumă făcută pe socoteala lui. ♦ A-și da seama de ceva. ♦ A pricepe o limbă străină. ♦ A constata, a vedea, a observa, a băga de seamă. ♦ A gândi, a reflecta, a concepe. 2. Refl. recipr. A ajunge la învoială, a cădea de acord, a se împăca, a conveni cu cineva. ♦ A conviețui în bună învoială, a se înțelege, a se învoi. 3. Tranz. (În expr.) A nu înțelege nimic din ceva = a nu se alege cu nimic din ceva, a nu profita din ceva. [Perf. s. înțelesei, part. înțeles] – Lat. intelligere. DOOM
înțelége (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțelég, 1 pl. înțelégem, perf. s. 1 sg. înțeleséi, 1 pl. înțeléserăm; part. înțelés
înțelegeați
ÎNȚELÉGE, înțelég, vb. III. 1. Tranz. A-și face, a avea o idee clară și exactă despre un lucru, a pătrunde, a cuprinde cu mintea; a pricepe. ◊ Expr. Așa (mai) înțeleg și eu = așa da, așa e pe placul meu. A înțelege pe cineva = a) a pricepe ce spune cineva; b) a pricepe (și a aproba) cauzele comportării cuiva. (Mă) înțelegi?, se spune cuiva pentru a verifica înțelegerea celor spuse. (Mă) înțelegi!, marchează o situație în care există un substrat. (Refl.) Se înțelege de la sine = este evident. (Intranz.) A înțelege de glumă = a nu se supăra pentru o glumă făcută pe socoteala lui. ♦ A-și da seama de ceva. ♦ A pricepe o limbă străină. ♦ A constata, a vedea, a observa, a băga de seamă. ♦ A gândi, a reflecta, a concepe. 2. Refl. recipr. A ajunge la învoială, a cădea de acord, a se împăca, a conveni cu cineva. ♦ A conviețui în bună învoială, a se înțelege, a se învoi. 3. Tranz. (În expr.) A nu înțelege nimic din ceva = a nu se alege cu nimic din ceva, a nu profita din ceva. [Perf. s. înțelesei, part. înțeles] – Lat. intelligere. DOOM
înțelége (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțelég, 1 pl. înțelégem, perf. s. 1 sg. înțeleséi, 1 pl. înțeléserăm; part. înțelés
înțelegem
ÎNȚELÉGE, înțelég, vb. III. 1. Tranz. A-și face, a avea o idee clară și exactă despre un lucru, a pătrunde, a cuprinde cu mintea; a pricepe. ◊ Expr. Așa (mai) înțeleg și eu = așa da, așa e pe placul meu. A înțelege pe cineva = a) a pricepe ce spune cineva; b) a pricepe (și a aproba) cauzele comportării cuiva. (Mă) înțelegi?, se spune cuiva pentru a verifica înțelegerea celor spuse. (Mă) înțelegi!, marchează o situație în care există un substrat. (Refl.) Se înțelege de la sine = este evident. (Intranz.) A înțelege de glumă = a nu se supăra pentru o glumă făcută pe socoteala lui. ♦ A-și da seama de ceva. ♦ A pricepe o limbă străină. ♦ A constata, a vedea, a observa, a băga de seamă. ♦ A gândi, a reflecta, a concepe. 2. Refl. recipr. A ajunge la învoială, a cădea de acord, a se împăca, a conveni cu cineva. ♦ A conviețui în bună învoială, a se înțelege, a se învoi. 3. Tranz. (În expr.) A nu înțelege nimic din ceva = a nu se alege cu nimic din ceva, a nu profita din ceva. [Perf. s. înțelesei, part. înțeles] – Lat. intelligere. DOOM
înțelége (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțelég, 1 pl. înțelégem, perf. s. 1 sg. înțeleséi, 1 pl. înțeléserăm; part. înțelés
înțelegere
ÎNȚELÉGE, înțelég, vb. III. 1. Tranz. A-și face, a avea o idee clară și exactă despre un lucru, a pătrunde, a cuprinde cu mintea; a pricepe. ◊ Expr. Așa (mai) înțeleg și eu = așa da, așa e pe placul meu. A înțelege pe cineva = a) a pricepe ce spune cineva; b) a pricepe (și a aproba) cauzele comportării cuiva. (Mă) înțelegi?, se spune cuiva pentru a verifica înțelegerea celor spuse. (Mă) înțelegi!, marchează o situație în care există un substrat. (Refl.) Se înțelege de la sine = este evident. (Intranz.) A înțelege de glumă = a nu se supăra pentru o glumă făcută pe socoteala lui. ♦ A-și da seama de ceva. ♦ A pricepe o limbă străină. ♦ A constata, a vedea, a observa, a băga de seamă. ♦ A gândi, a reflecta, a concepe. 2. Refl. recipr. A ajunge la învoială, a cădea de acord, a se împăca, a conveni cu cineva. ♦ A conviețui în bună învoială, a se înțelege, a se învoi. 3. Tranz. (În expr.) A nu înțelege nimic din ceva = a nu se alege cu nimic din ceva, a nu profita din ceva. [Perf. s. înțelesei, part. înțeles] – Lat. intelligere. DOOM
înțelége (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțelég, 1 pl. înțelégem, perf. s. 1 sg. înțeleséi, 1 pl. înțeléserăm; part. înțelés
înțelegere
ÎNȚELÉGERE, înțelegeri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) înțelege și rezultatul ei. ♦ Pricepere, iscusință, inteligență, rațiune. 2. Bunăvoință, compasiune față de situația (grea a) cuiva. 3. Comuniune de idei, de sentimente; acord, învoială, învoire. ♦ Tratat, document încheiat între două sau mai multe state, organisme etc. 4. Pace, armonie1. – V. înțelege. DOOM
înțelégere s. f., g.-d. art. înțelégerii; pl. înțelégeri
înțelegerea
ÎNȚELÉGERE, înțelegeri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) înțelege și rezultatul ei. ♦ Pricepere, iscusință, inteligență, rațiune. 2. Bunăvoință, compasiune față de situația (grea a) cuiva. 3. Comuniune de idei, de sentimente; acord, învoială, învoire. ♦ Tratat, document încheiat între două sau mai multe state, organisme etc. 4. Pace, armonie1. – V. înțelege. DOOM
înțelégere s. f., g.-d. art. înțelégerii; pl. înțelégeri
înțelegeri
ÎNȚELÉGERE, înțelegeri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) înțelege și rezultatul ei. ♦ Pricepere, iscusință, inteligență, rațiune. 2. Bunăvoință, compasiune față de situația (grea a) cuiva. 3. Comuniune de idei, de sentimente; acord, învoială, învoire. ♦ Tratat, document încheiat între două sau mai multe state, organisme etc. 4. Pace, armonie1. – V. înțelege. DOOM
înțelégere s. f., g.-d. art. înțelégerii; pl. înțelégeri
înțelegerii
ÎNȚELÉGERE, înțelegeri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) înțelege și rezultatul ei. ♦ Pricepere, iscusință, inteligență, rațiune. 2. Bunăvoință, compasiune față de situația (grea a) cuiva. 3. Comuniune de idei, de sentimente; acord, învoială, învoire. ♦ Tratat, document încheiat între două sau mai multe state, organisme etc. 4. Pace, armonie1. – V. înțelege. DOOM
înțelégere s. f., g.-d. art. înțelégerii; pl. înțelégeri
înțelegerile
ÎNȚELÉGERE, înțelegeri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) înțelege și rezultatul ei. ♦ Pricepere, iscusință, inteligență, rațiune. 2. Bunăvoință, compasiune față de situația (grea a) cuiva. 3. Comuniune de idei, de sentimente; acord, învoială, învoire. ♦ Tratat, document încheiat între două sau mai multe state, organisme etc. 4. Pace, armonie1. – V. înțelege. DOOM
înțelégere s. f., g.-d. art. înțelégerii; pl. înțelégeri
înțelegerilor
ÎNȚELÉGERE, înțelegeri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) înțelege și rezultatul ei. ♦ Pricepere, iscusință, inteligență, rațiune. 2. Bunăvoință, compasiune față de situația (grea a) cuiva. 3. Comuniune de idei, de sentimente; acord, învoială, învoire. ♦ Tratat, document încheiat între două sau mai multe state, organisme etc. 4. Pace, armonie1. – V. înțelege. DOOM
înțelégere s. f., g.-d. art. înțelégerii; pl. înțelégeri
înțelegeți
ÎNȚELÉGE, înțelég, vb. III. 1. Tranz. A-și face, a avea o idee clară și exactă despre un lucru, a pătrunde, a cuprinde cu mintea; a pricepe. ◊ Expr. Așa (mai) înțeleg și eu = așa da, așa e pe placul meu. A înțelege pe cineva = a) a pricepe ce spune cineva; b) a pricepe (și a aproba) cauzele comportării cuiva. (Mă) înțelegi?, se spune cuiva pentru a verifica înțelegerea celor spuse. (Mă) înțelegi!, marchează o situație în care există un substrat. (Refl.) Se înțelege de la sine = este evident. (Intranz.) A înțelege de glumă = a nu se supăra pentru o glumă făcută pe socoteala lui. ♦ A-și da seama de ceva. ♦ A pricepe o limbă străină. ♦ A constata, a vedea, a observa, a băga de seamă. ♦ A gândi, a reflecta, a concepe. 2. Refl. recipr. A ajunge la învoială, a cădea de acord, a se împăca, a conveni cu cineva. ♦ A conviețui în bună învoială, a se înțelege, a se învoi. 3. Tranz. (În expr.) A nu înțelege nimic din ceva = a nu se alege cu nimic din ceva, a nu profita din ceva. [Perf. s. înțelesei, part. înțeles] – Lat. intelligere. DOOM
înțelége (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțelég, 1 pl. înțelégem, perf. s. 1 sg. înțeleséi, 1 pl. înțeléserăm; part. înțelés
înțelegi
ÎNȚELÉGE, înțelég, vb. III. 1. Tranz. A-și face, a avea o idee clară și exactă despre un lucru, a pătrunde, a cuprinde cu mintea; a pricepe. ◊ Expr. Așa (mai) înțeleg și eu = așa da, așa e pe placul meu. A înțelege pe cineva = a) a pricepe ce spune cineva; b) a pricepe (și a aproba) cauzele comportării cuiva. (Mă) înțelegi?, se spune cuiva pentru a verifica înțelegerea celor spuse. (Mă) înțelegi!, marchează o situație în care există un substrat. (Refl.) Se înțelege de la sine = este evident. (Intranz.) A înțelege de glumă = a nu se supăra pentru o glumă făcută pe socoteala lui. ♦ A-și da seama de ceva. ♦ A pricepe o limbă străină. ♦ A constata, a vedea, a observa, a băga de seamă. ♦ A gândi, a reflecta, a concepe. 2. Refl. recipr. A ajunge la învoială, a cădea de acord, a se împăca, a conveni cu cineva. ♦ A conviețui în bună învoială, a se înțelege, a se învoi. 3. Tranz. (În expr.) A nu înțelege nimic din ceva = a nu se alege cu nimic din ceva, a nu profita din ceva. [Perf. s. înțelesei, part. înțeles] – Lat. intelligere. DOOM
înțelége (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțelég, 1 pl. înțelégem, perf. s. 1 sg. înțeleséi, 1 pl. înțeléserăm; part. înțelés
înțelegând
ÎNȚELÉGE, înțelég, vb. III. 1. Tranz. A-și face, a avea o idee clară și exactă despre un lucru, a pătrunde, a cuprinde cu mintea; a pricepe. ◊ Expr. Așa (mai) înțeleg și eu = așa da, așa e pe placul meu. A înțelege pe cineva = a) a pricepe ce spune cineva; b) a pricepe (și a aproba) cauzele comportării cuiva. (Mă) înțelegi?, se spune cuiva pentru a verifica înțelegerea celor spuse. (Mă) înțelegi!, marchează o situație în care există un substrat. (Refl.) Se înțelege de la sine = este evident. (Intranz.) A înțelege de glumă = a nu se supăra pentru o glumă făcută pe socoteala lui. ♦ A-și da seama de ceva. ♦ A pricepe o limbă străină. ♦ A constata, a vedea, a observa, a băga de seamă. ♦ A gândi, a reflecta, a concepe. 2. Refl. recipr. A ajunge la învoială, a cădea de acord, a se împăca, a conveni cu cineva. ♦ A conviețui în bună învoială, a se înțelege, a se învoi. 3. Tranz. (În expr.) A nu înțelege nimic din ceva = a nu se alege cu nimic din ceva, a nu profita din ceva. [Perf. s. înțelesei, part. înțeles] – Lat. intelligere. DOOM
înțelége (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțelég, 1 pl. înțelégem, perf. s. 1 sg. înțeleséi, 1 pl. înțeléserăm; part. înțelés
înțelegînd
ÎNȚELÉGE, înțelég, vb. III. 1. Tranz. A-și face, a avea o idee clară și exactă despre un lucru, a pătrunde, a cuprinde cu mintea; a pricepe. ◊ Expr. Așa (mai) înțeleg și eu = așa da, așa e pe placul meu. A înțelege pe cineva = a) a pricepe ce spune cineva; b) a pricepe (și a aproba) cauzele comportării cuiva. (Mă) înțelegi?, se spune cuiva pentru a verifica înțelegerea celor spuse. (Mă) înțelegi!, marchează o situație în care există un substrat. (Refl.) Se înțelege de la sine = este evident. (Intranz.) A înțelege de glumă = a nu se supăra pentru o glumă făcută pe socoteala lui. ♦ A-și da seama de ceva. ♦ A pricepe o limbă străină. ♦ A constata, a vedea, a observa, a băga de seamă. ♦ A gândi, a reflecta, a concepe. 2. Refl. recipr. A ajunge la învoială, a cădea de acord, a se împăca, a conveni cu cineva. ♦ A conviețui în bună învoială, a se înțelege, a se învoi. 3. Tranz. (În expr.) A nu înțelege nimic din ceva = a nu se alege cu nimic din ceva, a nu profita din ceva. [Perf. s. înțelesei, part. înțeles] – Lat. intelligere. DOOM
înțelége (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțelég, 1 pl. înțelégem, perf. s. 1 sg. înțeleséi, 1 pl. înțeléserăm; part. înțelés
înțelegătoare
ÎNȚELEGĂTÓR, -OÁRE, înțelegători, -oare, adj. Care are înțelegere pentru situația cuiva; p. ext. bun, mărinimos. – Înțeleg (prez. ind. al lui înțelege) + suf. -ător. DOOM
înțelegătór adj. m., pl. înțelegătóri; f. sg. și pl. înțelegătoáre
înțelegătoarea
ÎNȚELEGĂTÓR, -OÁRE, înțelegători, -oare, adj. Care are înțelegere pentru situația cuiva; p. ext. bun, mărinimos. – Înțeleg (prez. ind. al lui înțelege) + suf. -ător. DOOM
înțelegătór adj. m., pl. înțelegătóri; f. sg. și pl. înțelegătoáre
înțelegătoarei
ÎNȚELEGĂTÓR, -OÁRE, înțelegători, -oare, adj. Care are înțelegere pentru situația cuiva; p. ext. bun, mărinimos. – Înțeleg (prez. ind. al lui înțelege) + suf. -ător. DOOM
înțelegătór adj. m., pl. înțelegătóri; f. sg. și pl. înțelegătoáre
înțelegătoarele
ÎNȚELEGĂTÓR, -OÁRE, înțelegători, -oare, adj. Care are înțelegere pentru situația cuiva; p. ext. bun, mărinimos. – Înțeleg (prez. ind. al lui înțelege) + suf. -ător. DOOM
înțelegătór adj. m., pl. înțelegătóri; f. sg. și pl. înțelegătoáre
înțelegătoarelor
ÎNȚELEGĂTÓR, -OÁRE, înțelegători, -oare, adj. Care are înțelegere pentru situația cuiva; p. ext. bun, mărinimos. – Înțeleg (prez. ind. al lui înțelege) + suf. -ător. DOOM
înțelegătór adj. m., pl. înțelegătóri; f. sg. și pl. înțelegătoáre
înțelegător
ÎNȚELEGĂTÓR, -OÁRE, înțelegători, -oare, adj. Care are înțelegere pentru situația cuiva; p. ext. bun, mărinimos. – Înțeleg (prez. ind. al lui înțelege) + suf. -ător. DOOM
înțelegătór adj. m., pl. înțelegătóri; f. sg. și pl. înțelegătoáre
înțelegători
ÎNȚELEGĂTÓR, -OÁRE, înțelegători, -oare, adj. Care are înțelegere pentru situația cuiva; p. ext. bun, mărinimos. – Înțeleg (prez. ind. al lui înțelege) + suf. -ător. DOOM
înțelegătór adj. m., pl. înțelegătóri; f. sg. și pl. înțelegătoáre
înțelegătorii
ÎNȚELEGĂTÓR, -OÁRE, înțelegători, -oare, adj. Care are înțelegere pentru situația cuiva; p. ext. bun, mărinimos. – Înțeleg (prez. ind. al lui înțelege) + suf. -ător. DOOM
înțelegătór adj. m., pl. înțelegătóri; f. sg. și pl. înțelegătoáre
înțelegătorilor
ÎNȚELEGĂTÓR, -OÁRE, înțelegători, -oare, adj. Care are înțelegere pentru situația cuiva; p. ext. bun, mărinimos. – Înțeleg (prez. ind. al lui înțelege) + suf. -ător. DOOM
înțelegătór adj. m., pl. înțelegătóri; f. sg. și pl. înțelegătoáre
înțelegătorul
ÎNȚELEGĂTÓR, -OÁRE, înțelegători, -oare, adj. Care are înțelegere pentru situația cuiva; p. ext. bun, mărinimos. – Înțeleg (prez. ind. al lui înțelege) + suf. -ător. DOOM
înțelegătór adj. m., pl. înțelegătóri; f. sg. și pl. înțelegătoáre
înțelegătorului
ÎNȚELEGĂTÓR, -OÁRE, înțelegători, -oare, adj. Care are înțelegere pentru situația cuiva; p. ext. bun, mărinimos. – Înțeleg (prez. ind. al lui înțelege) + suf. -ător. DOOM
înțelegătór adj. m., pl. înțelegătóri; f. sg. și pl. înțelegătoáre
înțelenea
ÎNȚELENÍ, înțelenesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre pământ, la pers. 3) A se întări, a se preface în țelină (prin necultivare, prin uscare în timp de secetă etc.) ◊ Tranz. Soarele a înțelenit pământul. 2. Tranz. și refl. A lăsa sau a sta în nemișcare, în inactivitate; a (se) înțepeni, a (se) fixa. ♦ Intranz. Fig. A rămâne nemișcat, împietrit; a încremeni. – În + țelină. DOOM
înțelení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțelenésc, imperf. 3 sg. înțeleneá; conj. prez. 3 să înțeleneáscă
înțeleneai
ÎNȚELENÍ, înțelenesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre pământ, la pers. 3) A se întări, a se preface în țelină (prin necultivare, prin uscare în timp de secetă etc.) ◊ Tranz. Soarele a înțelenit pământul. 2. Tranz. și refl. A lăsa sau a sta în nemișcare, în inactivitate; a (se) înțepeni, a (se) fixa. ♦ Intranz. Fig. A rămâne nemișcat, împietrit; a încremeni. – În + țelină. DOOM
înțelení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțelenésc, imperf. 3 sg. înțeleneá; conj. prez. 3 să înțeleneáscă
înțeleneam
ÎNȚELENÍ, înțelenesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre pământ, la pers. 3) A se întări, a se preface în țelină (prin necultivare, prin uscare în timp de secetă etc.) ◊ Tranz. Soarele a înțelenit pământul. 2. Tranz. și refl. A lăsa sau a sta în nemișcare, în inactivitate; a (se) înțepeni, a (se) fixa. ♦ Intranz. Fig. A rămâne nemișcat, împietrit; a încremeni. – În + țelină. DOOM
înțelení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțelenésc, imperf. 3 sg. înțeleneá; conj. prez. 3 să înțeleneáscă
înțelenească
ÎNȚELENÍ, înțelenesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre pământ, la pers. 3) A se întări, a se preface în țelină (prin necultivare, prin uscare în timp de secetă etc.) ◊ Tranz. Soarele a înțelenit pământul. 2. Tranz. și refl. A lăsa sau a sta în nemișcare, în inactivitate; a (se) înțepeni, a (se) fixa. ♦ Intranz. Fig. A rămâne nemișcat, împietrit; a încremeni. – În + țelină. DOOM
înțelení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțelenésc, imperf. 3 sg. înțeleneá; conj. prez. 3 să înțeleneáscă
înțeleneau
ÎNȚELENÍ, înțelenesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre pământ, la pers. 3) A se întări, a se preface în țelină (prin necultivare, prin uscare în timp de secetă etc.) ◊ Tranz. Soarele a înțelenit pământul. 2. Tranz. și refl. A lăsa sau a sta în nemișcare, în inactivitate; a (se) înțepeni, a (se) fixa. ♦ Intranz. Fig. A rămâne nemișcat, împietrit; a încremeni. – În + țelină. DOOM
înțelení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțelenésc, imperf. 3 sg. înțeleneá; conj. prez. 3 să înțeleneáscă
înțeleneați
ÎNȚELENÍ, înțelenesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre pământ, la pers. 3) A se întări, a se preface în țelină (prin necultivare, prin uscare în timp de secetă etc.) ◊ Tranz. Soarele a înțelenit pământul. 2. Tranz. și refl. A lăsa sau a sta în nemișcare, în inactivitate; a (se) înțepeni, a (se) fixa. ♦ Intranz. Fig. A rămâne nemișcat, împietrit; a încremeni. – În + țelină. DOOM
înțelení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțelenésc, imperf. 3 sg. înțeleneá; conj. prez. 3 să înțeleneáscă
înțelenesc
ÎNȚELENÍ, înțelenesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre pământ, la pers. 3) A se întări, a se preface în țelină (prin necultivare, prin uscare în timp de secetă etc.) ◊ Tranz. Soarele a înțelenit pământul. 2. Tranz. și refl. A lăsa sau a sta în nemișcare, în inactivitate; a (se) înțepeni, a (se) fixa. ♦ Intranz. Fig. A rămâne nemișcat, împietrit; a încremeni. – În + țelină. DOOM
înțelení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțelenésc, imperf. 3 sg. înțeleneá; conj. prez. 3 să înțeleneáscă
înțelenește
ÎNȚELENÍ, înțelenesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre pământ, la pers. 3) A se întări, a se preface în țelină (prin necultivare, prin uscare în timp de secetă etc.) ◊ Tranz. Soarele a înțelenit pământul. 2. Tranz. și refl. A lăsa sau a sta în nemișcare, în inactivitate; a (se) înțepeni, a (se) fixa. ♦ Intranz. Fig. A rămâne nemișcat, împietrit; a încremeni. – În + țelină. DOOM
înțelení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțelenésc, imperf. 3 sg. înțeleneá; conj. prez. 3 să înțeleneáscă
înțelenești
ÎNȚELENÍ, înțelenesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre pământ, la pers. 3) A se întări, a se preface în țelină (prin necultivare, prin uscare în timp de secetă etc.) ◊ Tranz. Soarele a înțelenit pământul. 2. Tranz. și refl. A lăsa sau a sta în nemișcare, în inactivitate; a (se) înțepeni, a (se) fixa. ♦ Intranz. Fig. A rămâne nemișcat, împietrit; a încremeni. – În + țelină. DOOM
înțelení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțelenésc, imperf. 3 sg. înțeleneá; conj. prez. 3 să înțeleneáscă
înțeleni
ÎNȚELENÍ, înțelenesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre pământ, la pers. 3) A se întări, a se preface în țelină (prin necultivare, prin uscare în timp de secetă etc.) ◊ Tranz. Soarele a înțelenit pământul. 2. Tranz. și refl. A lăsa sau a sta în nemișcare, în inactivitate; a (se) înțepeni, a (se) fixa. ♦ Intranz. Fig. A rămâne nemișcat, împietrit; a încremeni. – În + țelină. DOOM
înțelení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțelenésc, imperf. 3 sg. înțeleneá; conj. prez. 3 să înțeleneáscă
înțelenii
ÎNȚELENÍ, înțelenesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre pământ, la pers. 3) A se întări, a se preface în țelină (prin necultivare, prin uscare în timp de secetă etc.) ◊ Tranz. Soarele a înțelenit pământul. 2. Tranz. și refl. A lăsa sau a sta în nemișcare, în inactivitate; a (se) înțepeni, a (se) fixa. ♦ Intranz. Fig. A rămâne nemișcat, împietrit; a încremeni. – În + țelină. DOOM
înțelení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțelenésc, imperf. 3 sg. înțeleneá; conj. prez. 3 să înțeleneáscă
înțelenim
ÎNȚELENÍ, înțelenesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre pământ, la pers. 3) A se întări, a se preface în țelină (prin necultivare, prin uscare în timp de secetă etc.) ◊ Tranz. Soarele a înțelenit pământul. 2. Tranz. și refl. A lăsa sau a sta în nemișcare, în inactivitate; a (se) înțepeni, a (se) fixa. ♦ Intranz. Fig. A rămâne nemișcat, împietrit; a încremeni. – În + țelină. DOOM
înțelení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțelenésc, imperf. 3 sg. înțeleneá; conj. prez. 3 să înțeleneáscă
înțelenind
ÎNȚELENÍ, înțelenesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre pământ, la pers. 3) A se întări, a se preface în țelină (prin necultivare, prin uscare în timp de secetă etc.) ◊ Tranz. Soarele a înțelenit pământul. 2. Tranz. și refl. A lăsa sau a sta în nemișcare, în inactivitate; a (se) înțepeni, a (se) fixa. ♦ Intranz. Fig. A rămâne nemișcat, împietrit; a încremeni. – În + țelină. DOOM
înțelení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțelenésc, imperf. 3 sg. înțeleneá; conj. prez. 3 să înțeleneáscă
înțelenire
ÎNȚELENÍ, înțelenesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre pământ, la pers. 3) A se întări, a se preface în țelină (prin necultivare, prin uscare în timp de secetă etc.) ◊ Tranz. Soarele a înțelenit pământul. 2. Tranz. și refl. A lăsa sau a sta în nemișcare, în inactivitate; a (se) înțepeni, a (se) fixa. ♦ Intranz. Fig. A rămâne nemișcat, împietrit; a încremeni. – În + țelină. DOOM
înțelení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțelenésc, imperf. 3 sg. înțeleneá; conj. prez. 3 să înțeleneáscă
înțelenire
ÎNȚELENÍRE, înțeleniri, s. f. Acțiunea de a (se) înțeleni și rezultatul ei. – V. înțeleni. DOOM
înțeleníre s. f., g.-d. art. înțelenírii; pl. înțeleníri
înțelenirea
ÎNȚELENÍRE, înțeleniri, s. f. Acțiunea de a (se) înțeleni și rezultatul ei. – V. înțeleni. DOOM
înțeleníre s. f., g.-d. art. înțelenírii; pl. înțeleníri
înțeleniri
ÎNȚELENÍRE, înțeleniri, s. f. Acțiunea de a (se) înțeleni și rezultatul ei. – V. înțeleni. DOOM
înțeleníre s. f., g.-d. art. înțelenírii; pl. înțeleníri
înțelenirii
ÎNȚELENÍRE, înțeleniri, s. f. Acțiunea de a (se) înțeleni și rezultatul ei. – V. înțeleni. DOOM
înțeleníre s. f., g.-d. art. înțelenírii; pl. înțeleníri
înțelenirile
ÎNȚELENÍRE, înțeleniri, s. f. Acțiunea de a (se) înțeleni și rezultatul ei. – V. înțeleni. DOOM
înțeleníre s. f., g.-d. art. înțelenírii; pl. înțeleníri
înțelenirilor
ÎNȚELENÍRE, înțeleniri, s. f. Acțiunea de a (se) înțeleni și rezultatul ei. – V. înțeleni. DOOM
înțeleníre s. f., g.-d. art. înțelenírii; pl. înțeleníri
înțeleniră
ÎNȚELENÍ, înțelenesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre pământ, la pers. 3) A se întări, a se preface în țelină (prin necultivare, prin uscare în timp de secetă etc.) ◊ Tranz. Soarele a înțelenit pământul. 2. Tranz. și refl. A lăsa sau a sta în nemișcare, în inactivitate; a (se) înțepeni, a (se) fixa. ♦ Intranz. Fig. A rămâne nemișcat, împietrit; a încremeni. – În + țelină. DOOM
înțelení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțelenésc, imperf. 3 sg. înțeleneá; conj. prez. 3 să înțeleneáscă
înțelenirăm
ÎNȚELENÍ, înțelenesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre pământ, la pers. 3) A se întări, a se preface în țelină (prin necultivare, prin uscare în timp de secetă etc.) ◊ Tranz. Soarele a înțelenit pământul. 2. Tranz. și refl. A lăsa sau a sta în nemișcare, în inactivitate; a (se) înțepeni, a (se) fixa. ♦ Intranz. Fig. A rămâne nemișcat, împietrit; a încremeni. – În + țelină. DOOM
înțelení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțelenésc, imperf. 3 sg. înțeleneá; conj. prez. 3 să înțeleneáscă
înțelenirăți
ÎNȚELENÍ, înțelenesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre pământ, la pers. 3) A se întări, a se preface în țelină (prin necultivare, prin uscare în timp de secetă etc.) ◊ Tranz. Soarele a înțelenit pământul. 2. Tranz. și refl. A lăsa sau a sta în nemișcare, în inactivitate; a (se) înțepeni, a (se) fixa. ♦ Intranz. Fig. A rămâne nemișcat, împietrit; a încremeni. – În + țelină. DOOM
înțelení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțelenésc, imperf. 3 sg. înțeleneá; conj. prez. 3 să înțeleneáscă
înțelenise
ÎNȚELENÍ, înțelenesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre pământ, la pers. 3) A se întări, a se preface în țelină (prin necultivare, prin uscare în timp de secetă etc.) ◊ Tranz. Soarele a înțelenit pământul. 2. Tranz. și refl. A lăsa sau a sta în nemișcare, în inactivitate; a (se) înțepeni, a (se) fixa. ♦ Intranz. Fig. A rămâne nemișcat, împietrit; a încremeni. – În + țelină. DOOM
înțelení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțelenésc, imperf. 3 sg. înțeleneá; conj. prez. 3 să înțeleneáscă
înțelenisem
ÎNȚELENÍ, înțelenesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre pământ, la pers. 3) A se întări, a se preface în țelină (prin necultivare, prin uscare în timp de secetă etc.) ◊ Tranz. Soarele a înțelenit pământul. 2. Tranz. și refl. A lăsa sau a sta în nemișcare, în inactivitate; a (se) înțepeni, a (se) fixa. ♦ Intranz. Fig. A rămâne nemișcat, împietrit; a încremeni. – În + țelină. DOOM
înțelení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțelenésc, imperf. 3 sg. înțeleneá; conj. prez. 3 să înțeleneáscă
înțeleniseră
ÎNȚELENÍ, înțelenesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre pământ, la pers. 3) A se întări, a se preface în țelină (prin necultivare, prin uscare în timp de secetă etc.) ◊ Tranz. Soarele a înțelenit pământul. 2. Tranz. și refl. A lăsa sau a sta în nemișcare, în inactivitate; a (se) înțepeni, a (se) fixa. ♦ Intranz. Fig. A rămâne nemișcat, împietrit; a încremeni. – În + țelină. DOOM
înțelení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțelenésc, imperf. 3 sg. înțeleneá; conj. prez. 3 să înțeleneáscă
înțeleniserăm
ÎNȚELENÍ, înțelenesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre pământ, la pers. 3) A se întări, a se preface în țelină (prin necultivare, prin uscare în timp de secetă etc.) ◊ Tranz. Soarele a înțelenit pământul. 2. Tranz. și refl. A lăsa sau a sta în nemișcare, în inactivitate; a (se) înțepeni, a (se) fixa. ♦ Intranz. Fig. A rămâne nemișcat, împietrit; a încremeni. – În + țelină. DOOM
înțelení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțelenésc, imperf. 3 sg. înțeleneá; conj. prez. 3 să înțeleneáscă
înțeleniserăți
ÎNȚELENÍ, înțelenesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre pământ, la pers. 3) A se întări, a se preface în țelină (prin necultivare, prin uscare în timp de secetă etc.) ◊ Tranz. Soarele a înțelenit pământul. 2. Tranz. și refl. A lăsa sau a sta în nemișcare, în inactivitate; a (se) înțepeni, a (se) fixa. ♦ Intranz. Fig. A rămâne nemișcat, împietrit; a încremeni. – În + țelină. DOOM
înțelení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțelenésc, imperf. 3 sg. înțeleneá; conj. prez. 3 să înțeleneáscă
înțeleniseși
ÎNȚELENÍ, înțelenesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre pământ, la pers. 3) A se întări, a se preface în țelină (prin necultivare, prin uscare în timp de secetă etc.) ◊ Tranz. Soarele a înțelenit pământul. 2. Tranz. și refl. A lăsa sau a sta în nemișcare, în inactivitate; a (se) înțepeni, a (se) fixa. ♦ Intranz. Fig. A rămâne nemișcat, împietrit; a încremeni. – În + țelină. DOOM
înțelení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțelenésc, imperf. 3 sg. înțeleneá; conj. prez. 3 să înțeleneáscă
înțeleniseți
ÎNȚELENÍ, înțelenesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre pământ, la pers. 3) A se întări, a se preface în țelină (prin necultivare, prin uscare în timp de secetă etc.) ◊ Tranz. Soarele a înțelenit pământul. 2. Tranz. și refl. A lăsa sau a sta în nemișcare, în inactivitate; a (se) înțepeni, a (se) fixa. ♦ Intranz. Fig. A rămâne nemișcat, împietrit; a încremeni. – În + țelină. DOOM
înțelení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțelenésc, imperf. 3 sg. înțeleneá; conj. prez. 3 să înțeleneáscă
înțelenit
ÎNȚELENÍ, înțelenesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre pământ, la pers. 3) A se întări, a se preface în țelină (prin necultivare, prin uscare în timp de secetă etc.) ◊ Tranz. Soarele a înțelenit pământul. 2. Tranz. și refl. A lăsa sau a sta în nemișcare, în inactivitate; a (se) înțepeni, a (se) fixa. ♦ Intranz. Fig. A rămâne nemișcat, împietrit; a încremeni. – În + țelină. DOOM
înțelení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțelenésc, imperf. 3 sg. înțeleneá; conj. prez. 3 să înțeleneáscă
înțelenit
ÎNȚELENÍT, -Ă, înțeleniți, -te, adj. 1. (Despre pământ) Întărit, uscat din cauza secetei sau a necultivării. 2. Fig. Încremenit, împietrit, nemișcat. – V. înțeleni.
înțelenita
ÎNȚELENÍT, -Ă, înțeleniți, -te, adj. 1. (Despre pământ) Întărit, uscat din cauza secetei sau a necultivării. 2. Fig. Încremenit, împietrit, nemișcat. – V. înțeleni.
înțelenite
ÎNȚELENÍT, -Ă, înțeleniți, -te, adj. 1. (Despre pământ) Întărit, uscat din cauza secetei sau a necultivării. 2. Fig. Încremenit, împietrit, nemișcat. – V. înțeleni.
înțelenitei
ÎNȚELENÍT, -Ă, înțeleniți, -te, adj. 1. (Despre pământ) Întărit, uscat din cauza secetei sau a necultivării. 2. Fig. Încremenit, împietrit, nemișcat. – V. înțeleni.
înțelenitele
ÎNȚELENÍT, -Ă, înțeleniți, -te, adj. 1. (Despre pământ) Întărit, uscat din cauza secetei sau a necultivării. 2. Fig. Încremenit, împietrit, nemișcat. – V. înțeleni.
înțelenitelor
ÎNȚELENÍT, -Ă, înțeleniți, -te, adj. 1. (Despre pământ) Întărit, uscat din cauza secetei sau a necultivării. 2. Fig. Încremenit, împietrit, nemișcat. – V. înțeleni.
înțelenitul
ÎNȚELENÍT, -Ă, înțeleniți, -te, adj. 1. (Despre pământ) Întărit, uscat din cauza secetei sau a necultivării. 2. Fig. Încremenit, împietrit, nemișcat. – V. înțeleni.
înțelenitului
ÎNȚELENÍT, -Ă, înțeleniți, -te, adj. 1. (Despre pământ) Întărit, uscat din cauza secetei sau a necultivării. 2. Fig. Încremenit, împietrit, nemișcat. – V. înțeleni.
înțeleniși
ÎNȚELENÍ, înțelenesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre pământ, la pers. 3) A se întări, a se preface în țelină (prin necultivare, prin uscare în timp de secetă etc.) ◊ Tranz. Soarele a înțelenit pământul. 2. Tranz. și refl. A lăsa sau a sta în nemișcare, în inactivitate; a (se) înțepeni, a (se) fixa. ♦ Intranz. Fig. A rămâne nemișcat, împietrit; a încremeni. – În + țelină. DOOM
înțelení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțelenésc, imperf. 3 sg. înțeleneá; conj. prez. 3 să înțeleneáscă
înțeleniți
ÎNȚELENÍ, înțelenesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre pământ, la pers. 3) A se întări, a se preface în țelină (prin necultivare, prin uscare în timp de secetă etc.) ◊ Tranz. Soarele a înțelenit pământul. 2. Tranz. și refl. A lăsa sau a sta în nemișcare, în inactivitate; a (se) înțepeni, a (se) fixa. ♦ Intranz. Fig. A rămâne nemișcat, împietrit; a încremeni. – În + țelină. DOOM
înțelení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțelenésc, imperf. 3 sg. înțeleneá; conj. prez. 3 să înțeleneáscă
înțeleniți
ÎNȚELENÍT, -Ă, înțeleniți, -te, adj. 1. (Despre pământ) Întărit, uscat din cauza secetei sau a necultivării. 2. Fig. Încremenit, împietrit, nemișcat. – V. înțeleni.
înțeleniții
ÎNȚELENÍT, -Ă, înțeleniți, -te, adj. 1. (Despre pământ) Întărit, uscat din cauza secetei sau a necultivării. 2. Fig. Încremenit, împietrit, nemișcat. – V. înțeleni.
înțeleniților
ÎNȚELENÍT, -Ă, înțeleniți, -te, adj. 1. (Despre pământ) Întărit, uscat din cauza secetei sau a necultivării. 2. Fig. Încremenit, împietrit, nemișcat. – V. înțeleni.
înțelepciune
ÎNȚELEPCIÚNE s. f. Capacitate superioară de înțelegere și de judecare a lucrurilor. ♦ Cumpătare, prudență, moderație determinată de experiență; spirit de prevedere. – Lat. intellectio, -onis. DOOM
înțelepciúne s. f., g.-d. art. înțelepciúnii
înțelept
ÎNȚELÉPT, -EÁPTĂ, înțelepți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care este înzestrat cu înțelepciune, care are mintea clară; cuminte, deștept. ♦ (Substantivat) Gânditor (antic), învățat, savant. ♦ (Despre înfățișarea, acțiunile sau manifestările cuiva) Care exprimă înțelepciune; izvorât din înțelepciune. 2. Prevăzător, chibzuit, stăpânit. – Lat. intellectus. DOOM
înțelépt adj. m., pl. înțelépți; f. înțeleáptă, pl. înțelépte
înțelepte
ÎNȚELÉPT, -EÁPTĂ, înțelepți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care este înzestrat cu înțelepciune, care are mintea clară; cuminte, deștept. ♦ (Substantivat) Gânditor (antic), învățat, savant. ♦ (Despre înfățișarea, acțiunile sau manifestările cuiva) Care exprimă înțelepciune; izvorât din înțelepciune. 2. Prevăzător, chibzuit, stăpânit. – Lat. intellectus. DOOM
înțelépt adj. m., pl. înțelépți; f. înțeleáptă, pl. înțelépte
înțeleptei
ÎNȚELÉPT, -EÁPTĂ, înțelepți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care este înzestrat cu înțelepciune, care are mintea clară; cuminte, deștept. ♦ (Substantivat) Gânditor (antic), învățat, savant. ♦ (Despre înfățișarea, acțiunile sau manifestările cuiva) Care exprimă înțelepciune; izvorât din înțelepciune. 2. Prevăzător, chibzuit, stăpânit. – Lat. intellectus. DOOM
înțelépt adj. m., pl. înțelépți; f. înțeleáptă, pl. înțelépte
înțeleptele
ÎNȚELÉPT, -EÁPTĂ, înțelepți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care este înzestrat cu înțelepciune, care are mintea clară; cuminte, deștept. ♦ (Substantivat) Gânditor (antic), învățat, savant. ♦ (Despre înfățișarea, acțiunile sau manifestările cuiva) Care exprimă înțelepciune; izvorât din înțelepciune. 2. Prevăzător, chibzuit, stăpânit. – Lat. intellectus. DOOM
înțelépt adj. m., pl. înțelépți; f. înțeleáptă, pl. înțelépte
înțeleptelor
ÎNȚELÉPT, -EÁPTĂ, înțelepți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care este înzestrat cu înțelepciune, care are mintea clară; cuminte, deștept. ♦ (Substantivat) Gânditor (antic), învățat, savant. ♦ (Despre înfățișarea, acțiunile sau manifestările cuiva) Care exprimă înțelepciune; izvorât din înțelepciune. 2. Prevăzător, chibzuit, stăpânit. – Lat. intellectus. DOOM
înțelépt adj. m., pl. înțelépți; f. înțeleáptă, pl. înțelépte
înțeleptul
ÎNȚELÉPT, -EÁPTĂ, înțelepți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care este înzestrat cu înțelepciune, care are mintea clară; cuminte, deștept. ♦ (Substantivat) Gânditor (antic), învățat, savant. ♦ (Despre înfățișarea, acțiunile sau manifestările cuiva) Care exprimă înțelepciune; izvorât din înțelepciune. 2. Prevăzător, chibzuit, stăpânit. – Lat. intellectus. DOOM
înțelépt adj. m., pl. înțelépți; f. înțeleáptă, pl. înțelépte
înțeleptului
ÎNȚELÉPT, -EÁPTĂ, înțelepți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care este înzestrat cu înțelepciune, care are mintea clară; cuminte, deștept. ♦ (Substantivat) Gânditor (antic), învățat, savant. ♦ (Despre înfățișarea, acțiunile sau manifestările cuiva) Care exprimă înțelepciune; izvorât din înțelepciune. 2. Prevăzător, chibzuit, stăpânit. – Lat. intellectus. DOOM
înțelépt adj. m., pl. înțelépți; f. înțeleáptă, pl. înțelépte
înțelepțea
ÎNȚELEPȚÍ, înțelepțesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv., rar) A (se) face înțelept; a (se) cuminți. – Din înțelept.
înțelepțeai
ÎNȚELEPȚÍ, înțelepțesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv., rar) A (se) face înțelept; a (se) cuminți. – Din înțelept.
înțelepțeam
ÎNȚELEPȚÍ, înțelepțesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv., rar) A (se) face înțelept; a (se) cuminți. – Din înțelept.
înțelepțească
ÎNȚELEPȚÍ, înțelepțesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv., rar) A (se) face înțelept; a (se) cuminți. – Din înțelept.
înțelepțeau
ÎNȚELEPȚÍ, înțelepțesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv., rar) A (se) face înțelept; a (se) cuminți. – Din înțelept.
înțelepțeați
ÎNȚELEPȚÍ, înțelepțesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv., rar) A (se) face înțelept; a (se) cuminți. – Din înțelept.
înțelepțesc
ÎNȚELEPȚÍ, înțelepțesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv., rar) A (se) face înțelept; a (se) cuminți. – Din înțelept.
înțelepțește
ÎNȚELEPȚÉȘTE adv. (Rar) În mod înțelept; cu judecată, cu chibzuială. – Întelept + suf. -ește. DOOM
înțelepțéște (rar) adv.
înțelepțește
ÎNȚELEPȚÍ, înțelepțesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv., rar) A (se) face înțelept; a (se) cuminți. – Din înțelept.
înțelepțești
ÎNȚELEPȚÍ, înțelepțesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv., rar) A (se) face înțelept; a (se) cuminți. – Din înțelept.
înțelepți
ÎNȚELÉPT, -EÁPTĂ, înțelepți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care este înzestrat cu înțelepciune, care are mintea clară; cuminte, deștept. ♦ (Substantivat) Gânditor (antic), învățat, savant. ♦ (Despre înfățișarea, acțiunile sau manifestările cuiva) Care exprimă înțelepciune; izvorât din înțelepciune. 2. Prevăzător, chibzuit, stăpânit. – Lat. intellectus. DOOM
înțelépt adj. m., pl. înțelépți; f. înțeleáptă, pl. înțelépte
înțelepți
ÎNȚELEPȚÍ, înțelepțesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv., rar) A (se) face înțelept; a (se) cuminți. – Din înțelept.
înțelepție
ÎNȚELEPȚÍE, înțelepții, s. f. (Înv.) Înțelepciune, prudență. – Din înțelept + suf. -ie.
înțelepții
ÎNȚELÉPT, -EÁPTĂ, înțelepți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care este înzestrat cu înțelepciune, care are mintea clară; cuminte, deștept. ♦ (Substantivat) Gânditor (antic), învățat, savant. ♦ (Despre înfățișarea, acțiunile sau manifestările cuiva) Care exprimă înțelepciune; izvorât din înțelepciune. 2. Prevăzător, chibzuit, stăpânit. – Lat. intellectus. DOOM
înțelépt adj. m., pl. înțelépți; f. înțeleáptă, pl. înțelépte
înțelepții
ÎNȚELEPȚÍ, înțelepțesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv., rar) A (se) face înțelept; a (se) cuminți. – Din înțelept.
înțelepților
ÎNȚELÉPT, -EÁPTĂ, înțelepți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care este înzestrat cu înțelepciune, care are mintea clară; cuminte, deștept. ♦ (Substantivat) Gânditor (antic), învățat, savant. ♦ (Despre înfățișarea, acțiunile sau manifestările cuiva) Care exprimă înțelepciune; izvorât din înțelepciune. 2. Prevăzător, chibzuit, stăpânit. – Lat. intellectus. DOOM
înțelépt adj. m., pl. înțelépți; f. înțeleáptă, pl. înțelépte
înțelepțim
ÎNȚELEPȚÍ, înțelepțesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv., rar) A (se) face înțelept; a (se) cuminți. – Din înțelept.
înțelepțind
ÎNȚELEPȚÍ, înțelepțesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv., rar) A (se) face înțelept; a (se) cuminți. – Din înțelept.
înțelepțire
ÎNȚELEPȚÍ, înțelepțesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv., rar) A (se) face înțelept; a (se) cuminți. – Din înțelept.
înțelepțire
ÎNȚELEPȚÍ, înțelepțesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv., rar) A (se) face înțelept; a (se) cuminți. – Din înțelept.
înțelepțiră
ÎNȚELEPȚÍ, înțelepțesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv., rar) A (se) face înțelept; a (se) cuminți. – Din înțelept.
înțelepțirăm
ÎNȚELEPȚÍ, înțelepțesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv., rar) A (se) face înțelept; a (se) cuminți. – Din înțelept.
înțelepțirăți
ÎNȚELEPȚÍ, înțelepțesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv., rar) A (se) face înțelept; a (se) cuminți. – Din înțelept.
înțelepțise
ÎNȚELEPȚÍ, înțelepțesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv., rar) A (se) face înțelept; a (se) cuminți. – Din înțelept.
înțelepțisem
ÎNȚELEPȚÍ, înțelepțesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv., rar) A (se) face înțelept; a (se) cuminți. – Din înțelept.
înțelepțiseră
ÎNȚELEPȚÍ, înțelepțesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv., rar) A (se) face înțelept; a (se) cuminți. – Din înțelept.
înțelepțiserăm
ÎNȚELEPȚÍ, înțelepțesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv., rar) A (se) face înțelept; a (se) cuminți. – Din înțelept.
înțelepțiserăți
ÎNȚELEPȚÍ, înțelepțesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv., rar) A (se) face înțelept; a (se) cuminți. – Din înțelept.
înțelepțiseși
ÎNȚELEPȚÍ, înțelepțesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv., rar) A (se) face înțelept; a (se) cuminți. – Din înțelept.
înțelepțiseți
ÎNȚELEPȚÍ, înțelepțesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv., rar) A (se) face înțelept; a (se) cuminți. – Din înțelept.
înțelepțit
ÎNȚELEPȚÍ, înțelepțesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv., rar) A (se) face înțelept; a (se) cuminți. – Din înțelept.
înțelepțit
ÎNȚELEPȚÍ, înțelepțesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv., rar) A (se) face înțelept; a (se) cuminți. – Din înțelept.
înțelepțiși
ÎNȚELEPȚÍ, înțelepțesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv., rar) A (se) face înțelept; a (se) cuminți. – Din înțelept.
înțelepțiți
ÎNȚELEPȚÍ, înțelepțesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv., rar) A (se) face înțelept; a (se) cuminți. – Din înțelept.
înțeles
ÎNȚELÉGE, înțelég, vb. III. 1. Tranz. A-și face, a avea o idee clară și exactă despre un lucru, a pătrunde, a cuprinde cu mintea; a pricepe. ◊ Expr. Așa (mai) înțeleg și eu = așa da, așa e pe placul meu. A înțelege pe cineva = a) a pricepe ce spune cineva; b) a pricepe (și a aproba) cauzele comportării cuiva. (Mă) înțelegi?, se spune cuiva pentru a verifica înțelegerea celor spuse. (Mă) înțelegi!, marchează o situație în care există un substrat. (Refl.) Se înțelege de la sine = este evident. (Intranz.) A înțelege de glumă = a nu se supăra pentru o glumă făcută pe socoteala lui. ♦ A-și da seama de ceva. ♦ A pricepe o limbă străină. ♦ A constata, a vedea, a observa, a băga de seamă. ♦ A gândi, a reflecta, a concepe. 2. Refl. recipr. A ajunge la învoială, a cădea de acord, a se împăca, a conveni cu cineva. ♦ A conviețui în bună învoială, a se înțelege, a se învoi. 3. Tranz. (În expr.) A nu înțelege nimic din ceva = a nu se alege cu nimic din ceva, a nu profita din ceva. [Perf. s. înțelesei, part. înțeles] – Lat. intelligere. DOOM
înțelége (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțelég, 1 pl. înțelégem, perf. s. 1 sg. înțeleséi, 1 pl. înțeléserăm; part. înțelés
înțeles
ÎNȚELÉS1, înțelesuri, s. n. Semnificație (a unui lucru, a unei vorbe, a unui gest etc.); sens, tâlc, noimă. ◊ Loc. adj. și adv. Pe înțeles sau pe înțelesul tuturor = putând fi priceput de oricine, lămurit. Cu înțeles = cu o semnificație adâncă, sugerând o anumită concluzie. – V. înțelege. DOOM
înțelés s. n., pl. înțelésuri
înțeles
ÎNȚELÉS2, -EÁSĂ, înțeleși, -se, adj. 1. Care a fost pătruns, cuprins cu mintea. ◊ Loc. adj. și adv. De la sine înțeles = fără îndoială, sigur. 2. Care a stabilit o înțelegere cu cineva; învoit. – V. înțelege.
înțelese
ÎNȚELÉGE, înțelég, vb. III. 1. Tranz. A-și face, a avea o idee clară și exactă despre un lucru, a pătrunde, a cuprinde cu mintea; a pricepe. ◊ Expr. Așa (mai) înțeleg și eu = așa da, așa e pe placul meu. A înțelege pe cineva = a) a pricepe ce spune cineva; b) a pricepe (și a aproba) cauzele comportării cuiva. (Mă) înțelegi?, se spune cuiva pentru a verifica înțelegerea celor spuse. (Mă) înțelegi!, marchează o situație în care există un substrat. (Refl.) Se înțelege de la sine = este evident. (Intranz.) A înțelege de glumă = a nu se supăra pentru o glumă făcută pe socoteala lui. ♦ A-și da seama de ceva. ♦ A pricepe o limbă străină. ♦ A constata, a vedea, a observa, a băga de seamă. ♦ A gândi, a reflecta, a concepe. 2. Refl. recipr. A ajunge la învoială, a cădea de acord, a se împăca, a conveni cu cineva. ♦ A conviețui în bună învoială, a se înțelege, a se învoi. 3. Tranz. (În expr.) A nu înțelege nimic din ceva = a nu se alege cu nimic din ceva, a nu profita din ceva. [Perf. s. înțelesei, part. înțeles] – Lat. intelligere. DOOM
înțelége (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțelég, 1 pl. înțelégem, perf. s. 1 sg. înțeleséi, 1 pl. înțeléserăm; part. înțelés
înțelese
ÎNȚELÉS1, înțelesuri, s. n. Semnificație (a unui lucru, a unei vorbe, a unui gest etc.); sens, tâlc, noimă. ◊ Loc. adj. și adv. Pe înțeles sau pe înțelesul tuturor = putând fi priceput de oricine, lămurit. Cu înțeles = cu o semnificație adâncă, sugerând o anumită concluzie. – V. înțelege. DOOM
înțelés s. n., pl. înțelésuri
înțelesei
ÎNȚELÉGE, înțelég, vb. III. 1. Tranz. A-și face, a avea o idee clară și exactă despre un lucru, a pătrunde, a cuprinde cu mintea; a pricepe. ◊ Expr. Așa (mai) înțeleg și eu = așa da, așa e pe placul meu. A înțelege pe cineva = a) a pricepe ce spune cineva; b) a pricepe (și a aproba) cauzele comportării cuiva. (Mă) înțelegi?, se spune cuiva pentru a verifica înțelegerea celor spuse. (Mă) înțelegi!, marchează o situație în care există un substrat. (Refl.) Se înțelege de la sine = este evident. (Intranz.) A înțelege de glumă = a nu se supăra pentru o glumă făcută pe socoteala lui. ♦ A-și da seama de ceva. ♦ A pricepe o limbă străină. ♦ A constata, a vedea, a observa, a băga de seamă. ♦ A gândi, a reflecta, a concepe. 2. Refl. recipr. A ajunge la învoială, a cădea de acord, a se împăca, a conveni cu cineva. ♦ A conviețui în bună învoială, a se înțelege, a se învoi. 3. Tranz. (În expr.) A nu înțelege nimic din ceva = a nu se alege cu nimic din ceva, a nu profita din ceva. [Perf. s. înțelesei, part. înțeles] – Lat. intelligere. DOOM
înțelége (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțelég, 1 pl. înțelégem, perf. s. 1 sg. înțeleséi, 1 pl. înțeléserăm; part. înțelés
înțelesei
ÎNȚELÉS1, înțelesuri, s. n. Semnificație (a unui lucru, a unei vorbe, a unui gest etc.); sens, tâlc, noimă. ◊ Loc. adj. și adv. Pe înțeles sau pe înțelesul tuturor = putând fi priceput de oricine, lămurit. Cu înțeles = cu o semnificație adâncă, sugerând o anumită concluzie. – V. înțelege. DOOM
înțelés s. n., pl. înțelésuri
înțelesele
ÎNȚELÉS1, înțelesuri, s. n. Semnificație (a unui lucru, a unei vorbe, a unui gest etc.); sens, tâlc, noimă. ◊ Loc. adj. și adv. Pe înțeles sau pe înțelesul tuturor = putând fi priceput de oricine, lămurit. Cu înțeles = cu o semnificație adâncă, sugerând o anumită concluzie. – V. înțelege. DOOM
înțelés s. n., pl. înțelésuri
înțeleselor
ÎNȚELÉS1, înțelesuri, s. n. Semnificație (a unui lucru, a unei vorbe, a unui gest etc.); sens, tâlc, noimă. ◊ Loc. adj. și adv. Pe înțeles sau pe înțelesul tuturor = putând fi priceput de oricine, lămurit. Cu înțeles = cu o semnificație adâncă, sugerând o anumită concluzie. – V. înțelege. DOOM
înțelés s. n., pl. înțelésuri
înțeleseră
ÎNȚELÉGE, înțelég, vb. III. 1. Tranz. A-și face, a avea o idee clară și exactă despre un lucru, a pătrunde, a cuprinde cu mintea; a pricepe. ◊ Expr. Așa (mai) înțeleg și eu = așa da, așa e pe placul meu. A înțelege pe cineva = a) a pricepe ce spune cineva; b) a pricepe (și a aproba) cauzele comportării cuiva. (Mă) înțelegi?, se spune cuiva pentru a verifica înțelegerea celor spuse. (Mă) înțelegi!, marchează o situație în care există un substrat. (Refl.) Se înțelege de la sine = este evident. (Intranz.) A înțelege de glumă = a nu se supăra pentru o glumă făcută pe socoteala lui. ♦ A-și da seama de ceva. ♦ A pricepe o limbă străină. ♦ A constata, a vedea, a observa, a băga de seamă. ♦ A gândi, a reflecta, a concepe. 2. Refl. recipr. A ajunge la învoială, a cădea de acord, a se împăca, a conveni cu cineva. ♦ A conviețui în bună învoială, a se înțelege, a se învoi. 3. Tranz. (În expr.) A nu înțelege nimic din ceva = a nu se alege cu nimic din ceva, a nu profita din ceva. [Perf. s. înțelesei, part. înțeles] – Lat. intelligere. DOOM
înțelége (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțelég, 1 pl. înțelégem, perf. s. 1 sg. înțeleséi, 1 pl. înțeléserăm; part. înțelés
înțeleserăm
ÎNȚELÉGE, înțelég, vb. III. 1. Tranz. A-și face, a avea o idee clară și exactă despre un lucru, a pătrunde, a cuprinde cu mintea; a pricepe. ◊ Expr. Așa (mai) înțeleg și eu = așa da, așa e pe placul meu. A înțelege pe cineva = a) a pricepe ce spune cineva; b) a pricepe (și a aproba) cauzele comportării cuiva. (Mă) înțelegi?, se spune cuiva pentru a verifica înțelegerea celor spuse. (Mă) înțelegi!, marchează o situație în care există un substrat. (Refl.) Se înțelege de la sine = este evident. (Intranz.) A înțelege de glumă = a nu se supăra pentru o glumă făcută pe socoteala lui. ♦ A-și da seama de ceva. ♦ A pricepe o limbă străină. ♦ A constata, a vedea, a observa, a băga de seamă. ♦ A gândi, a reflecta, a concepe. 2. Refl. recipr. A ajunge la învoială, a cădea de acord, a se împăca, a conveni cu cineva. ♦ A conviețui în bună învoială, a se înțelege, a se învoi. 3. Tranz. (În expr.) A nu înțelege nimic din ceva = a nu se alege cu nimic din ceva, a nu profita din ceva. [Perf. s. înțelesei, part. înțeles] – Lat. intelligere. DOOM
înțelége (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțelég, 1 pl. înțelégem, perf. s. 1 sg. înțeleséi, 1 pl. înțeléserăm; part. înțelés
înțeleserăți
ÎNȚELÉGE, înțelég, vb. III. 1. Tranz. A-și face, a avea o idee clară și exactă despre un lucru, a pătrunde, a cuprinde cu mintea; a pricepe. ◊ Expr. Așa (mai) înțeleg și eu = așa da, așa e pe placul meu. A înțelege pe cineva = a) a pricepe ce spune cineva; b) a pricepe (și a aproba) cauzele comportării cuiva. (Mă) înțelegi?, se spune cuiva pentru a verifica înțelegerea celor spuse. (Mă) înțelegi!, marchează o situație în care există un substrat. (Refl.) Se înțelege de la sine = este evident. (Intranz.) A înțelege de glumă = a nu se supăra pentru o glumă făcută pe socoteala lui. ♦ A-și da seama de ceva. ♦ A pricepe o limbă străină. ♦ A constata, a vedea, a observa, a băga de seamă. ♦ A gândi, a reflecta, a concepe. 2. Refl. recipr. A ajunge la învoială, a cădea de acord, a se împăca, a conveni cu cineva. ♦ A conviețui în bună învoială, a se înțelege, a se învoi. 3. Tranz. (În expr.) A nu înțelege nimic din ceva = a nu se alege cu nimic din ceva, a nu profita din ceva. [Perf. s. înțelesei, part. înțeles] – Lat. intelligere. DOOM
înțelége (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțelég, 1 pl. înțelégem, perf. s. 1 sg. înțeleséi, 1 pl. înțeléserăm; part. înțelés
înțelesese
ÎNȚELÉGE, înțelég, vb. III. 1. Tranz. A-și face, a avea o idee clară și exactă despre un lucru, a pătrunde, a cuprinde cu mintea; a pricepe. ◊ Expr. Așa (mai) înțeleg și eu = așa da, așa e pe placul meu. A înțelege pe cineva = a) a pricepe ce spune cineva; b) a pricepe (și a aproba) cauzele comportării cuiva. (Mă) înțelegi?, se spune cuiva pentru a verifica înțelegerea celor spuse. (Mă) înțelegi!, marchează o situație în care există un substrat. (Refl.) Se înțelege de la sine = este evident. (Intranz.) A înțelege de glumă = a nu se supăra pentru o glumă făcută pe socoteala lui. ♦ A-și da seama de ceva. ♦ A pricepe o limbă străină. ♦ A constata, a vedea, a observa, a băga de seamă. ♦ A gândi, a reflecta, a concepe. 2. Refl. recipr. A ajunge la învoială, a cădea de acord, a se împăca, a conveni cu cineva. ♦ A conviețui în bună învoială, a se înțelege, a se învoi. 3. Tranz. (În expr.) A nu înțelege nimic din ceva = a nu se alege cu nimic din ceva, a nu profita din ceva. [Perf. s. înțelesei, part. înțeles] – Lat. intelligere. DOOM
înțelége (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțelég, 1 pl. înțelégem, perf. s. 1 sg. înțeleséi, 1 pl. înțeléserăm; part. înțelés
înțelesesem
ÎNȚELÉGE, înțelég, vb. III. 1. Tranz. A-și face, a avea o idee clară și exactă despre un lucru, a pătrunde, a cuprinde cu mintea; a pricepe. ◊ Expr. Așa (mai) înțeleg și eu = așa da, așa e pe placul meu. A înțelege pe cineva = a) a pricepe ce spune cineva; b) a pricepe (și a aproba) cauzele comportării cuiva. (Mă) înțelegi?, se spune cuiva pentru a verifica înțelegerea celor spuse. (Mă) înțelegi!, marchează o situație în care există un substrat. (Refl.) Se înțelege de la sine = este evident. (Intranz.) A înțelege de glumă = a nu se supăra pentru o glumă făcută pe socoteala lui. ♦ A-și da seama de ceva. ♦ A pricepe o limbă străină. ♦ A constata, a vedea, a observa, a băga de seamă. ♦ A gândi, a reflecta, a concepe. 2. Refl. recipr. A ajunge la învoială, a cădea de acord, a se împăca, a conveni cu cineva. ♦ A conviețui în bună învoială, a se înțelege, a se învoi. 3. Tranz. (În expr.) A nu înțelege nimic din ceva = a nu se alege cu nimic din ceva, a nu profita din ceva. [Perf. s. înțelesei, part. înțeles] – Lat. intelligere. DOOM
înțelége (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțelég, 1 pl. înțelégem, perf. s. 1 sg. înțeleséi, 1 pl. înțeléserăm; part. înțelés
înțeleseseră
ÎNȚELÉGE, înțelég, vb. III. 1. Tranz. A-și face, a avea o idee clară și exactă despre un lucru, a pătrunde, a cuprinde cu mintea; a pricepe. ◊ Expr. Așa (mai) înțeleg și eu = așa da, așa e pe placul meu. A înțelege pe cineva = a) a pricepe ce spune cineva; b) a pricepe (și a aproba) cauzele comportării cuiva. (Mă) înțelegi?, se spune cuiva pentru a verifica înțelegerea celor spuse. (Mă) înțelegi!, marchează o situație în care există un substrat. (Refl.) Se înțelege de la sine = este evident. (Intranz.) A înțelege de glumă = a nu se supăra pentru o glumă făcută pe socoteala lui. ♦ A-și da seama de ceva. ♦ A pricepe o limbă străină. ♦ A constata, a vedea, a observa, a băga de seamă. ♦ A gândi, a reflecta, a concepe. 2. Refl. recipr. A ajunge la învoială, a cădea de acord, a se împăca, a conveni cu cineva. ♦ A conviețui în bună învoială, a se înțelege, a se învoi. 3. Tranz. (În expr.) A nu înțelege nimic din ceva = a nu se alege cu nimic din ceva, a nu profita din ceva. [Perf. s. înțelesei, part. înțeles] – Lat. intelligere. DOOM
înțelége (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțelég, 1 pl. înțelégem, perf. s. 1 sg. înțeleséi, 1 pl. înțeléserăm; part. înțelés
înțeleseserăm
ÎNȚELÉGE, înțelég, vb. III. 1. Tranz. A-și face, a avea o idee clară și exactă despre un lucru, a pătrunde, a cuprinde cu mintea; a pricepe. ◊ Expr. Așa (mai) înțeleg și eu = așa da, așa e pe placul meu. A înțelege pe cineva = a) a pricepe ce spune cineva; b) a pricepe (și a aproba) cauzele comportării cuiva. (Mă) înțelegi?, se spune cuiva pentru a verifica înțelegerea celor spuse. (Mă) înțelegi!, marchează o situație în care există un substrat. (Refl.) Se înțelege de la sine = este evident. (Intranz.) A înțelege de glumă = a nu se supăra pentru o glumă făcută pe socoteala lui. ♦ A-și da seama de ceva. ♦ A pricepe o limbă străină. ♦ A constata, a vedea, a observa, a băga de seamă. ♦ A gândi, a reflecta, a concepe. 2. Refl. recipr. A ajunge la învoială, a cădea de acord, a se împăca, a conveni cu cineva. ♦ A conviețui în bună învoială, a se înțelege, a se învoi. 3. Tranz. (În expr.) A nu înțelege nimic din ceva = a nu se alege cu nimic din ceva, a nu profita din ceva. [Perf. s. înțelesei, part. înțeles] – Lat. intelligere. DOOM
înțelége (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțelég, 1 pl. înțelégem, perf. s. 1 sg. înțeleséi, 1 pl. înțeléserăm; part. înțelés
înțeleseserăți
ÎNȚELÉGE, înțelég, vb. III. 1. Tranz. A-și face, a avea o idee clară și exactă despre un lucru, a pătrunde, a cuprinde cu mintea; a pricepe. ◊ Expr. Așa (mai) înțeleg și eu = așa da, așa e pe placul meu. A înțelege pe cineva = a) a pricepe ce spune cineva; b) a pricepe (și a aproba) cauzele comportării cuiva. (Mă) înțelegi?, se spune cuiva pentru a verifica înțelegerea celor spuse. (Mă) înțelegi!, marchează o situație în care există un substrat. (Refl.) Se înțelege de la sine = este evident. (Intranz.) A înțelege de glumă = a nu se supăra pentru o glumă făcută pe socoteala lui. ♦ A-și da seama de ceva. ♦ A pricepe o limbă străină. ♦ A constata, a vedea, a observa, a băga de seamă. ♦ A gândi, a reflecta, a concepe. 2. Refl. recipr. A ajunge la învoială, a cădea de acord, a se împăca, a conveni cu cineva. ♦ A conviețui în bună învoială, a se înțelege, a se învoi. 3. Tranz. (În expr.) A nu înțelege nimic din ceva = a nu se alege cu nimic din ceva, a nu profita din ceva. [Perf. s. înțelesei, part. înțeles] – Lat. intelligere. DOOM
înțelége (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțelég, 1 pl. înțelégem, perf. s. 1 sg. înțeleséi, 1 pl. înțeléserăm; part. înțelés
înțeleseseși
ÎNȚELÉGE, înțelég, vb. III. 1. Tranz. A-și face, a avea o idee clară și exactă despre un lucru, a pătrunde, a cuprinde cu mintea; a pricepe. ◊ Expr. Așa (mai) înțeleg și eu = așa da, așa e pe placul meu. A înțelege pe cineva = a) a pricepe ce spune cineva; b) a pricepe (și a aproba) cauzele comportării cuiva. (Mă) înțelegi?, se spune cuiva pentru a verifica înțelegerea celor spuse. (Mă) înțelegi!, marchează o situație în care există un substrat. (Refl.) Se înțelege de la sine = este evident. (Intranz.) A înțelege de glumă = a nu se supăra pentru o glumă făcută pe socoteala lui. ♦ A-și da seama de ceva. ♦ A pricepe o limbă străină. ♦ A constata, a vedea, a observa, a băga de seamă. ♦ A gândi, a reflecta, a concepe. 2. Refl. recipr. A ajunge la învoială, a cădea de acord, a se împăca, a conveni cu cineva. ♦ A conviețui în bună învoială, a se înțelege, a se învoi. 3. Tranz. (În expr.) A nu înțelege nimic din ceva = a nu se alege cu nimic din ceva, a nu profita din ceva. [Perf. s. înțelesei, part. înțeles] – Lat. intelligere. DOOM
înțelége (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțelég, 1 pl. înțelégem, perf. s. 1 sg. înțeleséi, 1 pl. înțeléserăm; part. înțelés
înțeleseseți
ÎNȚELÉGE, înțelég, vb. III. 1. Tranz. A-și face, a avea o idee clară și exactă despre un lucru, a pătrunde, a cuprinde cu mintea; a pricepe. ◊ Expr. Așa (mai) înțeleg și eu = așa da, așa e pe placul meu. A înțelege pe cineva = a) a pricepe ce spune cineva; b) a pricepe (și a aproba) cauzele comportării cuiva. (Mă) înțelegi?, se spune cuiva pentru a verifica înțelegerea celor spuse. (Mă) înțelegi!, marchează o situație în care există un substrat. (Refl.) Se înțelege de la sine = este evident. (Intranz.) A înțelege de glumă = a nu se supăra pentru o glumă făcută pe socoteala lui. ♦ A-și da seama de ceva. ♦ A pricepe o limbă străină. ♦ A constata, a vedea, a observa, a băga de seamă. ♦ A gândi, a reflecta, a concepe. 2. Refl. recipr. A ajunge la învoială, a cădea de acord, a se împăca, a conveni cu cineva. ♦ A conviețui în bună învoială, a se înțelege, a se învoi. 3. Tranz. (În expr.) A nu înțelege nimic din ceva = a nu se alege cu nimic din ceva, a nu profita din ceva. [Perf. s. înțelesei, part. înțeles] – Lat. intelligere. DOOM
înțelége (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțelég, 1 pl. înțelégem, perf. s. 1 sg. înțeleséi, 1 pl. înțeléserăm; part. înțelés
înțeleseși
ÎNȚELÉGE, înțelég, vb. III. 1. Tranz. A-și face, a avea o idee clară și exactă despre un lucru, a pătrunde, a cuprinde cu mintea; a pricepe. ◊ Expr. Așa (mai) înțeleg și eu = așa da, așa e pe placul meu. A înțelege pe cineva = a) a pricepe ce spune cineva; b) a pricepe (și a aproba) cauzele comportării cuiva. (Mă) înțelegi?, se spune cuiva pentru a verifica înțelegerea celor spuse. (Mă) înțelegi!, marchează o situație în care există un substrat. (Refl.) Se înțelege de la sine = este evident. (Intranz.) A înțelege de glumă = a nu se supăra pentru o glumă făcută pe socoteala lui. ♦ A-și da seama de ceva. ♦ A pricepe o limbă străină. ♦ A constata, a vedea, a observa, a băga de seamă. ♦ A gândi, a reflecta, a concepe. 2. Refl. recipr. A ajunge la învoială, a cădea de acord, a se împăca, a conveni cu cineva. ♦ A conviețui în bună învoială, a se înțelege, a se învoi. 3. Tranz. (În expr.) A nu înțelege nimic din ceva = a nu se alege cu nimic din ceva, a nu profita din ceva. [Perf. s. înțelesei, part. înțeles] – Lat. intelligere. DOOM
înțelége (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțelég, 1 pl. înțelégem, perf. s. 1 sg. înțeleséi, 1 pl. înțeléserăm; part. înțelés
înțelesul
ÎNȚELÉS1, înțelesuri, s. n. Semnificație (a unui lucru, a unei vorbe, a unui gest etc.); sens, tâlc, noimă. ◊ Loc. adj. și adv. Pe înțeles sau pe înțelesul tuturor = putând fi priceput de oricine, lămurit. Cu înțeles = cu o semnificație adâncă, sugerând o anumită concluzie. – V. înțelege. DOOM
înțelés s. n., pl. înțelésuri
înțelesul
ÎNȚELÉS2, -EÁSĂ, înțeleși, -se, adj. 1. Care a fost pătruns, cuprins cu mintea. ◊ Loc. adj. și adv. De la sine înțeles = fără îndoială, sigur. 2. Care a stabilit o înțelegere cu cineva; învoit. – V. înțelege.
înțelesului
ÎNȚELÉS1, înțelesuri, s. n. Semnificație (a unui lucru, a unei vorbe, a unui gest etc.); sens, tâlc, noimă. ◊ Loc. adj. și adv. Pe înțeles sau pe înțelesul tuturor = putând fi priceput de oricine, lămurit. Cu înțeles = cu o semnificație adâncă, sugerând o anumită concluzie. – V. înțelege. DOOM
înțelés s. n., pl. înțelésuri
înțelesului
ÎNȚELÉS2, -EÁSĂ, înțeleși, -se, adj. 1. Care a fost pătruns, cuprins cu mintea. ◊ Loc. adj. și adv. De la sine înțeles = fără îndoială, sigur. 2. Care a stabilit o înțelegere cu cineva; învoit. – V. înțelege.
înțelesuri
ÎNȚELÉS2, -EÁSĂ, înțeleși, -se, adj. 1. Care a fost pătruns, cuprins cu mintea. ◊ Loc. adj. și adv. De la sine înțeles = fără îndoială, sigur. 2. Care a stabilit o înțelegere cu cineva; învoit. – V. înțelege.
înțelesurile
ÎNȚELÉS2, -EÁSĂ, înțeleși, -se, adj. 1. Care a fost pătruns, cuprins cu mintea. ◊ Loc. adj. și adv. De la sine înțeles = fără îndoială, sigur. 2. Care a stabilit o înțelegere cu cineva; învoit. – V. înțelege.
înțelesurilor
ÎNȚELÉS2, -EÁSĂ, înțeleși, -se, adj. 1. Care a fost pătruns, cuprins cu mintea. ◊ Loc. adj. și adv. De la sine înțeles = fără îndoială, sigur. 2. Care a stabilit o înțelegere cu cineva; învoit. – V. înțelege.
înțeleși
ÎNȚELÉS1, înțelesuri, s. n. Semnificație (a unui lucru, a unei vorbe, a unui gest etc.); sens, tâlc, noimă. ◊ Loc. adj. și adv. Pe înțeles sau pe înțelesul tuturor = putând fi priceput de oricine, lămurit. Cu înțeles = cu o semnificație adâncă, sugerând o anumită concluzie. – V. înțelege. DOOM
înțelés s. n., pl. înțelésuri
înțeleșii
ÎNȚELÉS1, înțelesuri, s. n. Semnificație (a unui lucru, a unei vorbe, a unui gest etc.); sens, tâlc, noimă. ◊ Loc. adj. și adv. Pe înțeles sau pe înțelesul tuturor = putând fi priceput de oricine, lămurit. Cu înțeles = cu o semnificație adâncă, sugerând o anumită concluzie. – V. înțelege. DOOM
înțelés s. n., pl. înțelésuri
înțeleșilor
ÎNȚELÉS1, înțelesuri, s. n. Semnificație (a unui lucru, a unei vorbe, a unui gest etc.); sens, tâlc, noimă. ◊ Loc. adj. și adv. Pe înțeles sau pe înțelesul tuturor = putând fi priceput de oricine, lămurit. Cu înțeles = cu o semnificație adâncă, sugerând o anumită concluzie. – V. înțelege. DOOM
înțelés s. n., pl. înțelésuri
înțelina
ÎNȚELINÁ, înțelinez, vb. I. Tranz. A semăna grîul de toamnă pe ogoarele de porumb înainte de culesul acestuia, îngropînd semințele în pămînt cu ajutorul sapei. (Refl. pas.) Dacă toamna culesul popușoilor întîrzie, și dacă gospodarul se teme că nu va putea sămăna grîul de toamnă din pricina uscăciunii sau a vremii rele, atunci grîul se înțelinează. PAMFILE, A. R. 104.
înțelinare
ÎNȚELINÁRE s. f. Acțiunea de a înțelina; procedeu (folosit rar la noi) de a semăna grîul de toamnă pe ogorul în care porumbul se află încă în picioare.
înțelinător
ÎNȚELINĂTÓR, înțelinători, s. m. Cel care lucrează cu sapa la înțelinatul grîului. (Cu pronunțare regională) Cînd grîul se înțelinează, se seamănă mai întîi printre popușoii uscați, iar în urmă vin înțălinătorii cu sapele. PAMFILE, A. R. 104.
înțep
ÎNȚEPÁ, înțép, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) împunge ușor cu un ac, cu un ghimpe, cu o țeapă, cu orice obiect cu vârf ascuțit. ♦ Intranz. și tranz. A produce o senzație dureroasă ca de înțepătură. ♦ Intranz. (Despre băuturi) A pișca la limbă. 2. Tranz. Fig. A face aluzii răutăcioase la adresa cuiva; a ironiza. 3. Tranz. (Înv.) A trage în țeapă. – În + țeapă. DOOM
înțepá (a ~) vb., ind. prez. 3 înțeápă; conj. prez. 3 să înțépe
înțepa
ÎNȚEPÁ, înțép, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) împunge ușor cu un ac, cu un ghimpe, cu o țeapă, cu orice obiect cu vârf ascuțit. ♦ Intranz. și tranz. A produce o senzație dureroasă ca de înțepătură. ♦ Intranz. (Despre băuturi) A pișca la limbă. 2. Tranz. Fig. A face aluzii răutăcioase la adresa cuiva; a ironiza. 3. Tranz. (Înv.) A trage în țeapă. – În + țeapă. DOOM
înțepá (a ~) vb., ind. prez. 3 înțeápă; conj. prez. 3 să înțépe
înțepai
ÎNȚEPÁ, înțép, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) împunge ușor cu un ac, cu un ghimpe, cu o țeapă, cu orice obiect cu vârf ascuțit. ♦ Intranz. și tranz. A produce o senzație dureroasă ca de înțepătură. ♦ Intranz. (Despre băuturi) A pișca la limbă. 2. Tranz. Fig. A face aluzii răutăcioase la adresa cuiva; a ironiza. 3. Tranz. (Înv.) A trage în țeapă. – În + țeapă. DOOM
înțepá (a ~) vb., ind. prez. 3 înțeápă; conj. prez. 3 să înțépe
înțepam
ÎNȚEPÁ, înțép, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) împunge ușor cu un ac, cu un ghimpe, cu o țeapă, cu orice obiect cu vârf ascuțit. ♦ Intranz. și tranz. A produce o senzație dureroasă ca de înțepătură. ♦ Intranz. (Despre băuturi) A pișca la limbă. 2. Tranz. Fig. A face aluzii răutăcioase la adresa cuiva; a ironiza. 3. Tranz. (Înv.) A trage în țeapă. – În + țeapă. DOOM
înțepá (a ~) vb., ind. prez. 3 înțeápă; conj. prez. 3 să înțépe
înțepare
ÎNȚEPÁ, înțép, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) împunge ușor cu un ac, cu un ghimpe, cu o țeapă, cu orice obiect cu vârf ascuțit. ♦ Intranz. și tranz. A produce o senzație dureroasă ca de înțepătură. ♦ Intranz. (Despre băuturi) A pișca la limbă. 2. Tranz. Fig. A face aluzii răutăcioase la adresa cuiva; a ironiza. 3. Tranz. (Înv.) A trage în țeapă. – În + țeapă. DOOM
înțepá (a ~) vb., ind. prez. 3 înțeápă; conj. prez. 3 să înțépe
înțepare
ÎNȚEPÁRE, înțepări, s. f. Acțiunea de a (se) înțepa; împungere, înțepătură. – V. înțepa. DOOM
înțepáre s. f., g.-d. art. înțepắrii; pl. înțepắri
înțeparea
ÎNȚEPÁRE, înțepări, s. f. Acțiunea de a (se) înțepa; împungere, înțepătură. – V. înțepa. DOOM
înțepáre s. f., g.-d. art. înțepắrii; pl. înțepắri
înțepară
ÎNȚEPÁ, înțép, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) împunge ușor cu un ac, cu un ghimpe, cu o țeapă, cu orice obiect cu vârf ascuțit. ♦ Intranz. și tranz. A produce o senzație dureroasă ca de înțepătură. ♦ Intranz. (Despre băuturi) A pișca la limbă. 2. Tranz. Fig. A face aluzii răutăcioase la adresa cuiva; a ironiza. 3. Tranz. (Înv.) A trage în țeapă. – În + țeapă. DOOM
înțepá (a ~) vb., ind. prez. 3 înțeápă; conj. prez. 3 să înțépe
înțeparăm
ÎNȚEPÁ, înțép, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) împunge ușor cu un ac, cu un ghimpe, cu o țeapă, cu orice obiect cu vârf ascuțit. ♦ Intranz. și tranz. A produce o senzație dureroasă ca de înțepătură. ♦ Intranz. (Despre băuturi) A pișca la limbă. 2. Tranz. Fig. A face aluzii răutăcioase la adresa cuiva; a ironiza. 3. Tranz. (Înv.) A trage în țeapă. – În + țeapă. DOOM
înțepá (a ~) vb., ind. prez. 3 înțeápă; conj. prez. 3 să înțépe
înțeparăți
ÎNȚEPÁ, înțép, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) împunge ușor cu un ac, cu un ghimpe, cu o țeapă, cu orice obiect cu vârf ascuțit. ♦ Intranz. și tranz. A produce o senzație dureroasă ca de înțepătură. ♦ Intranz. (Despre băuturi) A pișca la limbă. 2. Tranz. Fig. A face aluzii răutăcioase la adresa cuiva; a ironiza. 3. Tranz. (Înv.) A trage în țeapă. – În + țeapă. DOOM
înțepá (a ~) vb., ind. prez. 3 înțeápă; conj. prez. 3 să înțépe
înțepase
ÎNȚEPÁ, înțép, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) împunge ușor cu un ac, cu un ghimpe, cu o țeapă, cu orice obiect cu vârf ascuțit. ♦ Intranz. și tranz. A produce o senzație dureroasă ca de înțepătură. ♦ Intranz. (Despre băuturi) A pișca la limbă. 2. Tranz. Fig. A face aluzii răutăcioase la adresa cuiva; a ironiza. 3. Tranz. (Înv.) A trage în țeapă. – În + țeapă. DOOM
înțepá (a ~) vb., ind. prez. 3 înțeápă; conj. prez. 3 să înțépe
înțepasem
ÎNȚEPÁ, înțép, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) împunge ușor cu un ac, cu un ghimpe, cu o țeapă, cu orice obiect cu vârf ascuțit. ♦ Intranz. și tranz. A produce o senzație dureroasă ca de înțepătură. ♦ Intranz. (Despre băuturi) A pișca la limbă. 2. Tranz. Fig. A face aluzii răutăcioase la adresa cuiva; a ironiza. 3. Tranz. (Înv.) A trage în țeapă. – În + țeapă. DOOM
înțepá (a ~) vb., ind. prez. 3 înțeápă; conj. prez. 3 să înțépe
înțepaseră
ÎNȚEPÁ, înțép, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) împunge ușor cu un ac, cu un ghimpe, cu o țeapă, cu orice obiect cu vârf ascuțit. ♦ Intranz. și tranz. A produce o senzație dureroasă ca de înțepătură. ♦ Intranz. (Despre băuturi) A pișca la limbă. 2. Tranz. Fig. A face aluzii răutăcioase la adresa cuiva; a ironiza. 3. Tranz. (Înv.) A trage în țeapă. – În + țeapă. DOOM
înțepá (a ~) vb., ind. prez. 3 înțeápă; conj. prez. 3 să înțépe
înțepaserăm
ÎNȚEPÁ, înțép, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) împunge ușor cu un ac, cu un ghimpe, cu o țeapă, cu orice obiect cu vârf ascuțit. ♦ Intranz. și tranz. A produce o senzație dureroasă ca de înțepătură. ♦ Intranz. (Despre băuturi) A pișca la limbă. 2. Tranz. Fig. A face aluzii răutăcioase la adresa cuiva; a ironiza. 3. Tranz. (Înv.) A trage în țeapă. – În + țeapă. DOOM
înțepá (a ~) vb., ind. prez. 3 înțeápă; conj. prez. 3 să înțépe
înțepaserăți
ÎNȚEPÁ, înțép, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) împunge ușor cu un ac, cu un ghimpe, cu o țeapă, cu orice obiect cu vârf ascuțit. ♦ Intranz. și tranz. A produce o senzație dureroasă ca de înțepătură. ♦ Intranz. (Despre băuturi) A pișca la limbă. 2. Tranz. Fig. A face aluzii răutăcioase la adresa cuiva; a ironiza. 3. Tranz. (Înv.) A trage în țeapă. – În + țeapă. DOOM
înțepá (a ~) vb., ind. prez. 3 înțeápă; conj. prez. 3 să înțépe
înțepaseși
ÎNȚEPÁ, înțép, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) împunge ușor cu un ac, cu un ghimpe, cu o țeapă, cu orice obiect cu vârf ascuțit. ♦ Intranz. și tranz. A produce o senzație dureroasă ca de înțepătură. ♦ Intranz. (Despre băuturi) A pișca la limbă. 2. Tranz. Fig. A face aluzii răutăcioase la adresa cuiva; a ironiza. 3. Tranz. (Înv.) A trage în țeapă. – În + țeapă. DOOM
înțepá (a ~) vb., ind. prez. 3 înțeápă; conj. prez. 3 să înțépe
înțepaseți
ÎNȚEPÁ, înțép, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) împunge ușor cu un ac, cu un ghimpe, cu o țeapă, cu orice obiect cu vârf ascuțit. ♦ Intranz. și tranz. A produce o senzație dureroasă ca de înțepătură. ♦ Intranz. (Despre băuturi) A pișca la limbă. 2. Tranz. Fig. A face aluzii răutăcioase la adresa cuiva; a ironiza. 3. Tranz. (Înv.) A trage în țeapă. – În + țeapă. DOOM
înțepá (a ~) vb., ind. prez. 3 înțeápă; conj. prez. 3 să înțépe
înțepat
ÎNȚEPÁ, înțép, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) împunge ușor cu un ac, cu un ghimpe, cu o țeapă, cu orice obiect cu vârf ascuțit. ♦ Intranz. și tranz. A produce o senzație dureroasă ca de înțepătură. ♦ Intranz. (Despre băuturi) A pișca la limbă. 2. Tranz. Fig. A face aluzii răutăcioase la adresa cuiva; a ironiza. 3. Tranz. (Înv.) A trage în țeapă. – În + țeapă. DOOM
înțepá (a ~) vb., ind. prez. 3 înțeápă; conj. prez. 3 să înțépe
înțepat
ÎNȚEPÁT, -Ă, înțepați, -te, adj. 1. În care a intrat un vârf ascuțit. ♦ Fig. Neplăcut surprins, jignit. 2. (În expr.) Înțepat la vorbă = care înțeapă cu vorba; ironic, sarcastic. 3. Fig. Îngâmfat, mândru, fudul, înfumurat. ♦ Îmbufnat, țâfnos. 4. (Înv.) Tras în țeapă. – V. înțepa.
înțepata
ÎNȚEPÁT, -Ă, înțepați, -te, adj. 1. În care a intrat un vârf ascuțit. ♦ Fig. Neplăcut surprins, jignit. 2. (În expr.) Înțepat la vorbă = care înțeapă cu vorba; ironic, sarcastic. 3. Fig. Îngâmfat, mândru, fudul, înfumurat. ♦ Îmbufnat, țâfnos. 4. (Înv.) Tras în țeapă. – V. înțepa.
înțepate
ÎNȚEPÁT, -Ă, înțepați, -te, adj. 1. În care a intrat un vârf ascuțit. ♦ Fig. Neplăcut surprins, jignit. 2. (În expr.) Înțepat la vorbă = care înțeapă cu vorba; ironic, sarcastic. 3. Fig. Îngâmfat, mândru, fudul, înfumurat. ♦ Îmbufnat, țâfnos. 4. (Înv.) Tras în țeapă. – V. înțepa.
înțepatei
ÎNȚEPÁT, -Ă, înțepați, -te, adj. 1. În care a intrat un vârf ascuțit. ♦ Fig. Neplăcut surprins, jignit. 2. (În expr.) Înțepat la vorbă = care înțeapă cu vorba; ironic, sarcastic. 3. Fig. Îngâmfat, mândru, fudul, înfumurat. ♦ Îmbufnat, țâfnos. 4. (Înv.) Tras în țeapă. – V. înțepa.
înțepatele
ÎNȚEPÁT, -Ă, înțepați, -te, adj. 1. În care a intrat un vârf ascuțit. ♦ Fig. Neplăcut surprins, jignit. 2. (În expr.) Înțepat la vorbă = care înțeapă cu vorba; ironic, sarcastic. 3. Fig. Îngâmfat, mândru, fudul, înfumurat. ♦ Îmbufnat, țâfnos. 4. (Înv.) Tras în țeapă. – V. înțepa.
înțepatelor
ÎNȚEPÁT, -Ă, înțepați, -te, adj. 1. În care a intrat un vârf ascuțit. ♦ Fig. Neplăcut surprins, jignit. 2. (În expr.) Înțepat la vorbă = care înțeapă cu vorba; ironic, sarcastic. 3. Fig. Îngâmfat, mândru, fudul, înfumurat. ♦ Îmbufnat, țâfnos. 4. (Înv.) Tras în țeapă. – V. înțepa.
înțepatul
ÎNȚEPÁT, -Ă, înțepați, -te, adj. 1. În care a intrat un vârf ascuțit. ♦ Fig. Neplăcut surprins, jignit. 2. (În expr.) Înțepat la vorbă = care înțeapă cu vorba; ironic, sarcastic. 3. Fig. Îngâmfat, mândru, fudul, înfumurat. ♦ Îmbufnat, țâfnos. 4. (Înv.) Tras în țeapă. – V. înțepa.
înțepatului
ÎNȚEPÁT, -Ă, înțepați, -te, adj. 1. În care a intrat un vârf ascuțit. ♦ Fig. Neplăcut surprins, jignit. 2. (În expr.) Înțepat la vorbă = care înțeapă cu vorba; ironic, sarcastic. 3. Fig. Îngâmfat, mândru, fudul, înfumurat. ♦ Îmbufnat, țâfnos. 4. (Înv.) Tras în țeapă. – V. înțepa.
înțepau
ÎNȚEPÁ, înțép, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) împunge ușor cu un ac, cu un ghimpe, cu o țeapă, cu orice obiect cu vârf ascuțit. ♦ Intranz. și tranz. A produce o senzație dureroasă ca de înțepătură. ♦ Intranz. (Despre băuturi) A pișca la limbă. 2. Tranz. Fig. A face aluzii răutăcioase la adresa cuiva; a ironiza. 3. Tranz. (Înv.) A trage în țeapă. – În + țeapă. DOOM
înțepá (a ~) vb., ind. prez. 3 înțeápă; conj. prez. 3 să înțépe
înțepași
ÎNȚEPÁ, înțép, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) împunge ușor cu un ac, cu un ghimpe, cu o țeapă, cu orice obiect cu vârf ascuțit. ♦ Intranz. și tranz. A produce o senzație dureroasă ca de înțepătură. ♦ Intranz. (Despre băuturi) A pișca la limbă. 2. Tranz. Fig. A face aluzii răutăcioase la adresa cuiva; a ironiza. 3. Tranz. (Înv.) A trage în țeapă. – În + țeapă. DOOM
înțepá (a ~) vb., ind. prez. 3 înțeápă; conj. prez. 3 să înțépe
înțepați
ÎNȚEPÁ, înțép, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) împunge ușor cu un ac, cu un ghimpe, cu o țeapă, cu orice obiect cu vârf ascuțit. ♦ Intranz. și tranz. A produce o senzație dureroasă ca de înțepătură. ♦ Intranz. (Despre băuturi) A pișca la limbă. 2. Tranz. Fig. A face aluzii răutăcioase la adresa cuiva; a ironiza. 3. Tranz. (Înv.) A trage în țeapă. – În + țeapă. DOOM
înțepá (a ~) vb., ind. prez. 3 înțeápă; conj. prez. 3 să înțépe
înțepați
ÎNȚEPÁT, -Ă, înțepați, -te, adj. 1. În care a intrat un vârf ascuțit. ♦ Fig. Neplăcut surprins, jignit. 2. (În expr.) Înțepat la vorbă = care înțeapă cu vorba; ironic, sarcastic. 3. Fig. Îngâmfat, mândru, fudul, înfumurat. ♦ Îmbufnat, țâfnos. 4. (Înv.) Tras în țeapă. – V. înțepa.
înțepații
ÎNȚEPÁT, -Ă, înțepați, -te, adj. 1. În care a intrat un vârf ascuțit. ♦ Fig. Neplăcut surprins, jignit. 2. (În expr.) Înțepat la vorbă = care înțeapă cu vorba; ironic, sarcastic. 3. Fig. Îngâmfat, mândru, fudul, înfumurat. ♦ Îmbufnat, țâfnos. 4. (Înv.) Tras în țeapă. – V. înțepa.
înțepaților
ÎNȚEPÁT, -Ă, înțepați, -te, adj. 1. În care a intrat un vârf ascuțit. ♦ Fig. Neplăcut surprins, jignit. 2. (În expr.) Înțepat la vorbă = care înțeapă cu vorba; ironic, sarcastic. 3. Fig. Îngâmfat, mândru, fudul, înfumurat. ♦ Îmbufnat, țâfnos. 4. (Înv.) Tras în țeapă. – V. înțepa.
înțepe
ÎNȚEPÁ, înțép, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) împunge ușor cu un ac, cu un ghimpe, cu o țeapă, cu orice obiect cu vârf ascuțit. ♦ Intranz. și tranz. A produce o senzație dureroasă ca de înțepătură. ♦ Intranz. (Despre băuturi) A pișca la limbă. 2. Tranz. Fig. A face aluzii răutăcioase la adresa cuiva; a ironiza. 3. Tranz. (Înv.) A trage în țeapă. – În + țeapă. DOOM
înțepá (a ~) vb., ind. prez. 3 înțeápă; conj. prez. 3 să înțépe
înțepenea
ÎNȚEPENÍ, înțepenesc, vb. IV. 1. Intranz. A deveni țeapăn, a nu-și mai putea mișca membrele, a rămâne imobil, rigid, inert; a încremeni, a înlemni. 2. Tranz. și refl. A (se) prinde bine în ceva; a (se) fixa. ♦ Refl. Fig. A rămâne neclintit într-o hotărâre; a se încăpățâna. 3. Tranz. A face ca un obiect să nu mai aibă joc în locașul lui, a-l fixa, a-i asigura stabilitatea; a întări. – În + țeapăn. DOOM
înțepení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțepenésc, imperf. 3 sg. înțepeneá; conj. prez. 3 să înțepeneáscă
înțepeneai
ÎNȚEPENÍ, înțepenesc, vb. IV. 1. Intranz. A deveni țeapăn, a nu-și mai putea mișca membrele, a rămâne imobil, rigid, inert; a încremeni, a înlemni. 2. Tranz. și refl. A (se) prinde bine în ceva; a (se) fixa. ♦ Refl. Fig. A rămâne neclintit într-o hotărâre; a se încăpățâna. 3. Tranz. A face ca un obiect să nu mai aibă joc în locașul lui, a-l fixa, a-i asigura stabilitatea; a întări. – În + țeapăn. DOOM
înțepení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțepenésc, imperf. 3 sg. înțepeneá; conj. prez. 3 să înțepeneáscă
înțepeneală
ÎNȚEPENEÁLĂ s. f. Stare a unui lucru sau a unei ființe țepene; înțepenire. – înțepeni + suf. -eală. DOOM
înțepeneálă s. f., g.-d. art. înțepenélii
înțepeneam
ÎNȚEPENÍ, înțepenesc, vb. IV. 1. Intranz. A deveni țeapăn, a nu-și mai putea mișca membrele, a rămâne imobil, rigid, inert; a încremeni, a înlemni. 2. Tranz. și refl. A (se) prinde bine în ceva; a (se) fixa. ♦ Refl. Fig. A rămâne neclintit într-o hotărâre; a se încăpățâna. 3. Tranz. A face ca un obiect să nu mai aibă joc în locașul lui, a-l fixa, a-i asigura stabilitatea; a întări. – În + țeapăn. DOOM
înțepení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțepenésc, imperf. 3 sg. înțepeneá; conj. prez. 3 să înțepeneáscă
înțepenească
ÎNȚEPENÍ, înțepenesc, vb. IV. 1. Intranz. A deveni țeapăn, a nu-și mai putea mișca membrele, a rămâne imobil, rigid, inert; a încremeni, a înlemni. 2. Tranz. și refl. A (se) prinde bine în ceva; a (se) fixa. ♦ Refl. Fig. A rămâne neclintit într-o hotărâre; a se încăpățâna. 3. Tranz. A face ca un obiect să nu mai aibă joc în locașul lui, a-l fixa, a-i asigura stabilitatea; a întări. – În + țeapăn. DOOM
înțepení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțepenésc, imperf. 3 sg. înțepeneá; conj. prez. 3 să înțepeneáscă
înțepeneau
ÎNȚEPENÍ, înțepenesc, vb. IV. 1. Intranz. A deveni țeapăn, a nu-și mai putea mișca membrele, a rămâne imobil, rigid, inert; a încremeni, a înlemni. 2. Tranz. și refl. A (se) prinde bine în ceva; a (se) fixa. ♦ Refl. Fig. A rămâne neclintit într-o hotărâre; a se încăpățâna. 3. Tranz. A face ca un obiect să nu mai aibă joc în locașul lui, a-l fixa, a-i asigura stabilitatea; a întări. – În + țeapăn. DOOM
înțepení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțepenésc, imperf. 3 sg. înțepeneá; conj. prez. 3 să înțepeneáscă
înțepeneați
ÎNȚEPENÍ, înțepenesc, vb. IV. 1. Intranz. A deveni țeapăn, a nu-și mai putea mișca membrele, a rămâne imobil, rigid, inert; a încremeni, a înlemni. 2. Tranz. și refl. A (se) prinde bine în ceva; a (se) fixa. ♦ Refl. Fig. A rămâne neclintit într-o hotărâre; a se încăpățâna. 3. Tranz. A face ca un obiect să nu mai aibă joc în locașul lui, a-l fixa, a-i asigura stabilitatea; a întări. – În + țeapăn. DOOM
înțepení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțepenésc, imperf. 3 sg. înțepeneá; conj. prez. 3 să înțepeneáscă
înțepenesc
ÎNȚEPENÍ, înțepenesc, vb. IV. 1. Intranz. A deveni țeapăn, a nu-și mai putea mișca membrele, a rămâne imobil, rigid, inert; a încremeni, a înlemni. 2. Tranz. și refl. A (se) prinde bine în ceva; a (se) fixa. ♦ Refl. Fig. A rămâne neclintit într-o hotărâre; a se încăpățâna. 3. Tranz. A face ca un obiect să nu mai aibă joc în locașul lui, a-l fixa, a-i asigura stabilitatea; a întări. – În + țeapăn. DOOM
înțepení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțepenésc, imperf. 3 sg. înțepeneá; conj. prez. 3 să înțepeneáscă
înțepenește
ÎNȚEPENÍ, înțepenesc, vb. IV. 1. Intranz. A deveni țeapăn, a nu-și mai putea mișca membrele, a rămâne imobil, rigid, inert; a încremeni, a înlemni. 2. Tranz. și refl. A (se) prinde bine în ceva; a (se) fixa. ♦ Refl. Fig. A rămâne neclintit într-o hotărâre; a se încăpățâna. 3. Tranz. A face ca un obiect să nu mai aibă joc în locașul lui, a-l fixa, a-i asigura stabilitatea; a întări. – În + țeapăn. DOOM
înțepení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțepenésc, imperf. 3 sg. înțepeneá; conj. prez. 3 să înțepeneáscă
înțepenești
ÎNȚEPENÍ, înțepenesc, vb. IV. 1. Intranz. A deveni țeapăn, a nu-și mai putea mișca membrele, a rămâne imobil, rigid, inert; a încremeni, a înlemni. 2. Tranz. și refl. A (se) prinde bine în ceva; a (se) fixa. ♦ Refl. Fig. A rămâne neclintit într-o hotărâre; a se încăpățâna. 3. Tranz. A face ca un obiect să nu mai aibă joc în locașul lui, a-l fixa, a-i asigura stabilitatea; a întări. – În + țeapăn. DOOM
înțepení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțepenésc, imperf. 3 sg. înțepeneá; conj. prez. 3 să înțepeneáscă
înțepeni
ÎNȚEPENÍ, înțepenesc, vb. IV. 1. Intranz. A deveni țeapăn, a nu-și mai putea mișca membrele, a rămâne imobil, rigid, inert; a încremeni, a înlemni. 2. Tranz. și refl. A (se) prinde bine în ceva; a (se) fixa. ♦ Refl. Fig. A rămâne neclintit într-o hotărâre; a se încăpățâna. 3. Tranz. A face ca un obiect să nu mai aibă joc în locașul lui, a-l fixa, a-i asigura stabilitatea; a întări. – În + țeapăn. DOOM
înțepení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțepenésc, imperf. 3 sg. înțepeneá; conj. prez. 3 să înțepeneáscă
înțepenii
ÎNȚEPENÍ, înțepenesc, vb. IV. 1. Intranz. A deveni țeapăn, a nu-și mai putea mișca membrele, a rămâne imobil, rigid, inert; a încremeni, a înlemni. 2. Tranz. și refl. A (se) prinde bine în ceva; a (se) fixa. ♦ Refl. Fig. A rămâne neclintit într-o hotărâre; a se încăpățâna. 3. Tranz. A face ca un obiect să nu mai aibă joc în locașul lui, a-l fixa, a-i asigura stabilitatea; a întări. – În + țeapăn. DOOM
înțepení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțepenésc, imperf. 3 sg. înțepeneá; conj. prez. 3 să înțepeneáscă
înțepenim
ÎNȚEPENÍ, înțepenesc, vb. IV. 1. Intranz. A deveni țeapăn, a nu-și mai putea mișca membrele, a rămâne imobil, rigid, inert; a încremeni, a înlemni. 2. Tranz. și refl. A (se) prinde bine în ceva; a (se) fixa. ♦ Refl. Fig. A rămâne neclintit într-o hotărâre; a se încăpățâna. 3. Tranz. A face ca un obiect să nu mai aibă joc în locașul lui, a-l fixa, a-i asigura stabilitatea; a întări. – În + țeapăn. DOOM
înțepení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțepenésc, imperf. 3 sg. înțepeneá; conj. prez. 3 să înțepeneáscă
înțepenind
ÎNȚEPENÍ, înțepenesc, vb. IV. 1. Intranz. A deveni țeapăn, a nu-și mai putea mișca membrele, a rămâne imobil, rigid, inert; a încremeni, a înlemni. 2. Tranz. și refl. A (se) prinde bine în ceva; a (se) fixa. ♦ Refl. Fig. A rămâne neclintit într-o hotărâre; a se încăpățâna. 3. Tranz. A face ca un obiect să nu mai aibă joc în locașul lui, a-l fixa, a-i asigura stabilitatea; a întări. – În + țeapăn. DOOM
înțepení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțepenésc, imperf. 3 sg. înțepeneá; conj. prez. 3 să înțepeneáscă
înțepenire
ÎNȚEPENÍ, înțepenesc, vb. IV. 1. Intranz. A deveni țeapăn, a nu-și mai putea mișca membrele, a rămâne imobil, rigid, inert; a încremeni, a înlemni. 2. Tranz. și refl. A (se) prinde bine în ceva; a (se) fixa. ♦ Refl. Fig. A rămâne neclintit într-o hotărâre; a se încăpățâna. 3. Tranz. A face ca un obiect să nu mai aibă joc în locașul lui, a-l fixa, a-i asigura stabilitatea; a întări. – În + țeapăn. DOOM
înțepení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțepenésc, imperf. 3 sg. înțepeneá; conj. prez. 3 să înțepeneáscă
înțepenire
ÎNȚEPENÍRE s. f. Faptul de a (se) înțepeni. – V. înțepeni. DOOM
înțepeníre s. f., g.-d. art. înțepenírii
înțepenirea
ÎNȚEPENÍRE s. f. Faptul de a (se) înțepeni. – V. înțepeni. DOOM
înțepeníre s. f., g.-d. art. înțepenírii
înțepeniri
ÎNȚEPENÍRE s. f. Faptul de a (se) înțepeni. – V. înțepeni. DOOM
înțepeníre s. f., g.-d. art. înțepenírii
înțepenirii
ÎNȚEPENÍRE s. f. Faptul de a (se) înțepeni. – V. înțepeni. DOOM
înțepeníre s. f., g.-d. art. înțepenírii
înțepenirile
ÎNȚEPENÍRE s. f. Faptul de a (se) înțepeni. – V. înțepeni. DOOM
înțepeníre s. f., g.-d. art. înțepenírii
înțepenirilor
ÎNȚEPENÍRE s. f. Faptul de a (se) înțepeni. – V. înțepeni. DOOM
înțepeníre s. f., g.-d. art. înțepenírii
înțepeniră
ÎNȚEPENÍ, înțepenesc, vb. IV. 1. Intranz. A deveni țeapăn, a nu-și mai putea mișca membrele, a rămâne imobil, rigid, inert; a încremeni, a înlemni. 2. Tranz. și refl. A (se) prinde bine în ceva; a (se) fixa. ♦ Refl. Fig. A rămâne neclintit într-o hotărâre; a se încăpățâna. 3. Tranz. A face ca un obiect să nu mai aibă joc în locașul lui, a-l fixa, a-i asigura stabilitatea; a întări. – În + țeapăn. DOOM
înțepení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțepenésc, imperf. 3 sg. înțepeneá; conj. prez. 3 să înțepeneáscă
înțepenirăm
ÎNȚEPENÍ, înțepenesc, vb. IV. 1. Intranz. A deveni țeapăn, a nu-și mai putea mișca membrele, a rămâne imobil, rigid, inert; a încremeni, a înlemni. 2. Tranz. și refl. A (se) prinde bine în ceva; a (se) fixa. ♦ Refl. Fig. A rămâne neclintit într-o hotărâre; a se încăpățâna. 3. Tranz. A face ca un obiect să nu mai aibă joc în locașul lui, a-l fixa, a-i asigura stabilitatea; a întări. – În + țeapăn. DOOM
înțepení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțepenésc, imperf. 3 sg. înțepeneá; conj. prez. 3 să înțepeneáscă
înțepenirăți
ÎNȚEPENÍ, înțepenesc, vb. IV. 1. Intranz. A deveni țeapăn, a nu-și mai putea mișca membrele, a rămâne imobil, rigid, inert; a încremeni, a înlemni. 2. Tranz. și refl. A (se) prinde bine în ceva; a (se) fixa. ♦ Refl. Fig. A rămâne neclintit într-o hotărâre; a se încăpățâna. 3. Tranz. A face ca un obiect să nu mai aibă joc în locașul lui, a-l fixa, a-i asigura stabilitatea; a întări. – În + țeapăn. DOOM
înțepení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțepenésc, imperf. 3 sg. înțepeneá; conj. prez. 3 să înțepeneáscă
înțepenise
ÎNȚEPENÍ, înțepenesc, vb. IV. 1. Intranz. A deveni țeapăn, a nu-și mai putea mișca membrele, a rămâne imobil, rigid, inert; a încremeni, a înlemni. 2. Tranz. și refl. A (se) prinde bine în ceva; a (se) fixa. ♦ Refl. Fig. A rămâne neclintit într-o hotărâre; a se încăpățâna. 3. Tranz. A face ca un obiect să nu mai aibă joc în locașul lui, a-l fixa, a-i asigura stabilitatea; a întări. – În + țeapăn. DOOM
înțepení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțepenésc, imperf. 3 sg. înțepeneá; conj. prez. 3 să înțepeneáscă
înțepenisem
ÎNȚEPENÍ, înțepenesc, vb. IV. 1. Intranz. A deveni țeapăn, a nu-și mai putea mișca membrele, a rămâne imobil, rigid, inert; a încremeni, a înlemni. 2. Tranz. și refl. A (se) prinde bine în ceva; a (se) fixa. ♦ Refl. Fig. A rămâne neclintit într-o hotărâre; a se încăpățâna. 3. Tranz. A face ca un obiect să nu mai aibă joc în locașul lui, a-l fixa, a-i asigura stabilitatea; a întări. – În + țeapăn. DOOM
înțepení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțepenésc, imperf. 3 sg. înțepeneá; conj. prez. 3 să înțepeneáscă
înțepeniseră
ÎNȚEPENÍ, înțepenesc, vb. IV. 1. Intranz. A deveni țeapăn, a nu-și mai putea mișca membrele, a rămâne imobil, rigid, inert; a încremeni, a înlemni. 2. Tranz. și refl. A (se) prinde bine în ceva; a (se) fixa. ♦ Refl. Fig. A rămâne neclintit într-o hotărâre; a se încăpățâna. 3. Tranz. A face ca un obiect să nu mai aibă joc în locașul lui, a-l fixa, a-i asigura stabilitatea; a întări. – În + țeapăn. DOOM
înțepení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțepenésc, imperf. 3 sg. înțepeneá; conj. prez. 3 să înțepeneáscă
înțepeniserăm
ÎNȚEPENÍ, înțepenesc, vb. IV. 1. Intranz. A deveni țeapăn, a nu-și mai putea mișca membrele, a rămâne imobil, rigid, inert; a încremeni, a înlemni. 2. Tranz. și refl. A (se) prinde bine în ceva; a (se) fixa. ♦ Refl. Fig. A rămâne neclintit într-o hotărâre; a se încăpățâna. 3. Tranz. A face ca un obiect să nu mai aibă joc în locașul lui, a-l fixa, a-i asigura stabilitatea; a întări. – În + țeapăn. DOOM
înțepení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțepenésc, imperf. 3 sg. înțepeneá; conj. prez. 3 să înțepeneáscă
înțepeniserăți
ÎNȚEPENÍ, înțepenesc, vb. IV. 1. Intranz. A deveni țeapăn, a nu-și mai putea mișca membrele, a rămâne imobil, rigid, inert; a încremeni, a înlemni. 2. Tranz. și refl. A (se) prinde bine în ceva; a (se) fixa. ♦ Refl. Fig. A rămâne neclintit într-o hotărâre; a se încăpățâna. 3. Tranz. A face ca un obiect să nu mai aibă joc în locașul lui, a-l fixa, a-i asigura stabilitatea; a întări. – În + țeapăn. DOOM
înțepení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțepenésc, imperf. 3 sg. înțepeneá; conj. prez. 3 să înțepeneáscă
înțepeniseși
ÎNȚEPENÍ, înțepenesc, vb. IV. 1. Intranz. A deveni țeapăn, a nu-și mai putea mișca membrele, a rămâne imobil, rigid, inert; a încremeni, a înlemni. 2. Tranz. și refl. A (se) prinde bine în ceva; a (se) fixa. ♦ Refl. Fig. A rămâne neclintit într-o hotărâre; a se încăpățâna. 3. Tranz. A face ca un obiect să nu mai aibă joc în locașul lui, a-l fixa, a-i asigura stabilitatea; a întări. – În + țeapăn. DOOM
înțepení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțepenésc, imperf. 3 sg. înțepeneá; conj. prez. 3 să înțepeneáscă
înțepeniseți
ÎNȚEPENÍ, înțepenesc, vb. IV. 1. Intranz. A deveni țeapăn, a nu-și mai putea mișca membrele, a rămâne imobil, rigid, inert; a încremeni, a înlemni. 2. Tranz. și refl. A (se) prinde bine în ceva; a (se) fixa. ♦ Refl. Fig. A rămâne neclintit într-o hotărâre; a se încăpățâna. 3. Tranz. A face ca un obiect să nu mai aibă joc în locașul lui, a-l fixa, a-i asigura stabilitatea; a întări. – În + țeapăn. DOOM
înțepení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțepenésc, imperf. 3 sg. înțepeneá; conj. prez. 3 să înțepeneáscă
înțepenit
ÎNȚEPENÍ, înțepenesc, vb. IV. 1. Intranz. A deveni țeapăn, a nu-și mai putea mișca membrele, a rămâne imobil, rigid, inert; a încremeni, a înlemni. 2. Tranz. și refl. A (se) prinde bine în ceva; a (se) fixa. ♦ Refl. Fig. A rămâne neclintit într-o hotărâre; a se încăpățâna. 3. Tranz. A face ca un obiect să nu mai aibă joc în locașul lui, a-l fixa, a-i asigura stabilitatea; a întări. – În + țeapăn. DOOM
înțepení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțepenésc, imperf. 3 sg. înțepeneá; conj. prez. 3 să înțepeneáscă
înțepenit
ÎNȚEPENÍT, -Ă, înțepeniți, -te, adj. 1. Care este sau a devenit țeapăn; încremenit; inert. 2. Fixat, întărit. – V. înțepeni.
înțepenita
ÎNȚEPENÍT, -Ă, înțepeniți, -te, adj. 1. Care este sau a devenit țeapăn; încremenit; inert. 2. Fixat, întărit. – V. înțepeni.
înțepenite
ÎNȚEPENÍT, -Ă, înțepeniți, -te, adj. 1. Care este sau a devenit țeapăn; încremenit; inert. 2. Fixat, întărit. – V. înțepeni.
înțepenitei
ÎNȚEPENÍT, -Ă, înțepeniți, -te, adj. 1. Care este sau a devenit țeapăn; încremenit; inert. 2. Fixat, întărit. – V. înțepeni.
înțepenitele
ÎNȚEPENÍT, -Ă, înțepeniți, -te, adj. 1. Care este sau a devenit țeapăn; încremenit; inert. 2. Fixat, întărit. – V. înțepeni.
înțepenitelor
ÎNȚEPENÍT, -Ă, înțepeniți, -te, adj. 1. Care este sau a devenit țeapăn; încremenit; inert. 2. Fixat, întărit. – V. înțepeni.
înțepenitul
ÎNȚEPENÍT, -Ă, înțepeniți, -te, adj. 1. Care este sau a devenit țeapăn; încremenit; inert. 2. Fixat, întărit. – V. înțepeni.
înțepenitului
ÎNȚEPENÍT, -Ă, înțepeniți, -te, adj. 1. Care este sau a devenit țeapăn; încremenit; inert. 2. Fixat, întărit. – V. înțepeni.
înțepeniși
ÎNȚEPENÍ, înțepenesc, vb. IV. 1. Intranz. A deveni țeapăn, a nu-și mai putea mișca membrele, a rămâne imobil, rigid, inert; a încremeni, a înlemni. 2. Tranz. și refl. A (se) prinde bine în ceva; a (se) fixa. ♦ Refl. Fig. A rămâne neclintit într-o hotărâre; a se încăpățâna. 3. Tranz. A face ca un obiect să nu mai aibă joc în locașul lui, a-l fixa, a-i asigura stabilitatea; a întări. – În + țeapăn. DOOM
înțepení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțepenésc, imperf. 3 sg. înțepeneá; conj. prez. 3 să înțepeneáscă
înțepeniți
ÎNȚEPENÍ, înțepenesc, vb. IV. 1. Intranz. A deveni țeapăn, a nu-și mai putea mișca membrele, a rămâne imobil, rigid, inert; a încremeni, a înlemni. 2. Tranz. și refl. A (se) prinde bine în ceva; a (se) fixa. ♦ Refl. Fig. A rămâne neclintit într-o hotărâre; a se încăpățâna. 3. Tranz. A face ca un obiect să nu mai aibă joc în locașul lui, a-l fixa, a-i asigura stabilitatea; a întări. – În + țeapăn. DOOM
înțepení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțepenésc, imperf. 3 sg. înțepeneá; conj. prez. 3 să înțepeneáscă
înțepeniți
ÎNȚEPENÍT, -Ă, înțepeniți, -te, adj. 1. Care este sau a devenit țeapăn; încremenit; inert. 2. Fixat, întărit. – V. înțepeni.
înțepeniții
ÎNȚEPENÍT, -Ă, înțepeniți, -te, adj. 1. Care este sau a devenit țeapăn; încremenit; inert. 2. Fixat, întărit. – V. înțepeni.
înțepeniților
ÎNȚEPENÍT, -Ă, înțepeniți, -te, adj. 1. Care este sau a devenit țeapăn; încremenit; inert. 2. Fixat, întărit. – V. înțepeni.
înțepi
ÎNȚEPÁ, înțép, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) împunge ușor cu un ac, cu un ghimpe, cu o țeapă, cu orice obiect cu vârf ascuțit. ♦ Intranz. și tranz. A produce o senzație dureroasă ca de înțepătură. ♦ Intranz. (Despre băuturi) A pișca la limbă. 2. Tranz. Fig. A face aluzii răutăcioase la adresa cuiva; a ironiza. 3. Tranz. (Înv.) A trage în țeapă. – În + țeapă. DOOM
înțepá (a ~) vb., ind. prez. 3 înțeápă; conj. prez. 3 să înțépe
înțepoasa
ÎNȚEPÓS, -OÁSĂ, înțepoși, -oase, adj. (Rar) Înțepător. – Înțepa + suf. -os. DOOM
înțepós (rar) adj. m., pl. înțepóși; f. înțepoásă, pl. înțepoáse
înțepoase
ÎNȚEPÓS, -OÁSĂ, înțepoși, -oase, adj. (Rar) Înțepător. – Înțepa + suf. -os. DOOM
înțepós (rar) adj. m., pl. înțepóși; f. înțepoásă, pl. înțepoáse
înțepoasei
ÎNȚEPÓS, -OÁSĂ, înțepoși, -oase, adj. (Rar) Înțepător. – Înțepa + suf. -os. DOOM
înțepós (rar) adj. m., pl. înțepóși; f. înțepoásă, pl. înțepoáse
înțepoasele
ÎNȚEPÓS, -OÁSĂ, înțepoși, -oase, adj. (Rar) Înțepător. – Înțepa + suf. -os. DOOM
înțepós (rar) adj. m., pl. înțepóși; f. înțepoásă, pl. înțepoáse
înțepoaselor
ÎNȚEPÓS, -OÁSĂ, înțepoși, -oase, adj. (Rar) Înțepător. – Înțepa + suf. -os. DOOM
înțepós (rar) adj. m., pl. înțepóși; f. înțepoásă, pl. înțepoáse
înțepos
ÎNȚEPÓS, -OÁSĂ, înțepoși, -oase, adj. (Rar) Înțepător. – Înțepa + suf. -os. DOOM
înțepós (rar) adj. m., pl. înțepóși; f. înțepoásă, pl. înțepoáse
înțeposul
ÎNȚEPÓS, -OÁSĂ, înțepoși, -oase, adj. (Rar) Înțepător. – Înțepa + suf. -os. DOOM
înțepós (rar) adj. m., pl. înțepóși; f. înțepoásă, pl. înțepoáse
înțeposului
ÎNȚEPÓS, -OÁSĂ, înțepoși, -oase, adj. (Rar) Înțepător. – Înțepa + suf. -os. DOOM
înțepós (rar) adj. m., pl. înțepóși; f. înțepoásă, pl. înțepoáse
înțepoși
ÎNȚEPÓS, -OÁSĂ, înțepoși, -oase, adj. (Rar) Înțepător. – Înțepa + suf. -os. DOOM
înțepós (rar) adj. m., pl. înțepóși; f. înțepoásă, pl. înțepoáse
înțepoșii
ÎNȚEPÓS, -OÁSĂ, înțepoși, -oase, adj. (Rar) Înțepător. – Înțepa + suf. -os. DOOM
înțepós (rar) adj. m., pl. înțepóși; f. înțepoásă, pl. înțepoáse
înțepoșilor
ÎNȚEPÓS, -OÁSĂ, înțepoși, -oase, adj. (Rar) Înțepător. – Înțepa + suf. -os. DOOM
înțepós (rar) adj. m., pl. înțepóși; f. înțepoásă, pl. înțepoáse
înțepând
ÎNȚEPÁ, înțép, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) împunge ușor cu un ac, cu un ghimpe, cu o țeapă, cu orice obiect cu vârf ascuțit. ♦ Intranz. și tranz. A produce o senzație dureroasă ca de înțepătură. ♦ Intranz. (Despre băuturi) A pișca la limbă. 2. Tranz. Fig. A face aluzii răutăcioase la adresa cuiva; a ironiza. 3. Tranz. (Înv.) A trage în țeapă. – În + țeapă. DOOM
înțepá (a ~) vb., ind. prez. 3 înțeápă; conj. prez. 3 să înțépe
înțepînd
ÎNȚEPÁ, înțép, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) împunge ușor cu un ac, cu un ghimpe, cu o țeapă, cu orice obiect cu vârf ascuțit. ♦ Intranz. și tranz. A produce o senzație dureroasă ca de înțepătură. ♦ Intranz. (Despre băuturi) A pișca la limbă. 2. Tranz. Fig. A face aluzii răutăcioase la adresa cuiva; a ironiza. 3. Tranz. (Înv.) A trage în țeapă. – În + țeapă. DOOM
înțepá (a ~) vb., ind. prez. 3 înțeápă; conj. prez. 3 să înțépe
înțepări
ÎNȚEPÁRE, înțepări, s. f. Acțiunea de a (se) înțepa; împungere, înțepătură. – V. înțepa. DOOM
înțepáre s. f., g.-d. art. înțepắrii; pl. înțepắri
înțepării
ÎNȚEPÁRE, înțepări, s. f. Acțiunea de a (se) înțepa; împungere, înțepătură. – V. înțepa. DOOM
înțepáre s. f., g.-d. art. înțepắrii; pl. înțepắri
înțepările
ÎNȚEPÁRE, înțepări, s. f. Acțiunea de a (se) înțepa; împungere, înțepătură. – V. înțepa. DOOM
înțepáre s. f., g.-d. art. înțepắrii; pl. înțepắri
înțepărilor
ÎNȚEPÁRE, înțepări, s. f. Acțiunea de a (se) înțepa; împungere, înțepătură. – V. înțepa. DOOM
înțepáre s. f., g.-d. art. înțepắrii; pl. înțepắri
înțepătoare
ÎNȚEPĂTÓR, -OÁRE, înțepători, -oare, adj. 1. Care înțeapă (1); care produce o senzație dureroasă ca de înțepătură. ♦ (Despre băuturi, mâncăruri, mirosuri etc.) Care dă senzația de înțepătură, care pișcă. 2. Fig. Sarcastic, ironic. – Înțepa + suf. -ător. DOOM
înțepătór adj. m., pl. înțepătóri; f. sg. și pl. înțepătoáre
înțepătoarea
ÎNȚEPĂTÓR, -OÁRE, înțepători, -oare, adj. 1. Care înțeapă (1); care produce o senzație dureroasă ca de înțepătură. ♦ (Despre băuturi, mâncăruri, mirosuri etc.) Care dă senzația de înțepătură, care pișcă. 2. Fig. Sarcastic, ironic. – Înțepa + suf. -ător. DOOM
înțepătór adj. m., pl. înțepătóri; f. sg. și pl. înțepătoáre
înțepătoarei
ÎNȚEPĂTÓR, -OÁRE, înțepători, -oare, adj. 1. Care înțeapă (1); care produce o senzație dureroasă ca de înțepătură. ♦ (Despre băuturi, mâncăruri, mirosuri etc.) Care dă senzația de înțepătură, care pișcă. 2. Fig. Sarcastic, ironic. – Înțepa + suf. -ător. DOOM
înțepătór adj. m., pl. înțepătóri; f. sg. și pl. înțepătoáre
înțepătoarele
ÎNȚEPĂTÓR, -OÁRE, înțepători, -oare, adj. 1. Care înțeapă (1); care produce o senzație dureroasă ca de înțepătură. ♦ (Despre băuturi, mâncăruri, mirosuri etc.) Care dă senzația de înțepătură, care pișcă. 2. Fig. Sarcastic, ironic. – Înțepa + suf. -ător. DOOM
înțepătór adj. m., pl. înțepătóri; f. sg. și pl. înțepătoáre
înțepătoarelor
ÎNȚEPĂTÓR, -OÁRE, înțepători, -oare, adj. 1. Care înțeapă (1); care produce o senzație dureroasă ca de înțepătură. ♦ (Despre băuturi, mâncăruri, mirosuri etc.) Care dă senzația de înțepătură, care pișcă. 2. Fig. Sarcastic, ironic. – Înțepa + suf. -ător. DOOM
înțepătór adj. m., pl. înțepătóri; f. sg. și pl. înțepătoáre
înțepător
ÎNȚEPĂTÓR, -OÁRE, înțepători, -oare, adj. 1. Care înțeapă (1); care produce o senzație dureroasă ca de înțepătură. ♦ (Despre băuturi, mâncăruri, mirosuri etc.) Care dă senzația de înțepătură, care pișcă. 2. Fig. Sarcastic, ironic. – Înțepa + suf. -ător. DOOM
înțepătór adj. m., pl. înțepătóri; f. sg. și pl. înțepătoáre
înțepători
ÎNȚEPĂTÓR, -OÁRE, înțepători, -oare, adj. 1. Care înțeapă (1); care produce o senzație dureroasă ca de înțepătură. ♦ (Despre băuturi, mâncăruri, mirosuri etc.) Care dă senzația de înțepătură, care pișcă. 2. Fig. Sarcastic, ironic. – Înțepa + suf. -ător. DOOM
înțepătór adj. m., pl. înțepătóri; f. sg. și pl. înțepătoáre
înțepătorii
ÎNȚEPĂTÓR, -OÁRE, înțepători, -oare, adj. 1. Care înțeapă (1); care produce o senzație dureroasă ca de înțepătură. ♦ (Despre băuturi, mâncăruri, mirosuri etc.) Care dă senzația de înțepătură, care pișcă. 2. Fig. Sarcastic, ironic. – Înțepa + suf. -ător. DOOM
înțepătór adj. m., pl. înțepătóri; f. sg. și pl. înțepătoáre
înțepătorilor
ÎNȚEPĂTÓR, -OÁRE, înțepători, -oare, adj. 1. Care înțeapă (1); care produce o senzație dureroasă ca de înțepătură. ♦ (Despre băuturi, mâncăruri, mirosuri etc.) Care dă senzația de înțepătură, care pișcă. 2. Fig. Sarcastic, ironic. – Înțepa + suf. -ător. DOOM
înțepătór adj. m., pl. înțepătóri; f. sg. și pl. înțepătoáre
înțepătorul
ÎNȚEPĂTÓR, -OÁRE, înțepători, -oare, adj. 1. Care înțeapă (1); care produce o senzație dureroasă ca de înțepătură. ♦ (Despre băuturi, mâncăruri, mirosuri etc.) Care dă senzația de înțepătură, care pișcă. 2. Fig. Sarcastic, ironic. – Înțepa + suf. -ător. DOOM
înțepătór adj. m., pl. înțepătóri; f. sg. și pl. înțepătoáre
înțepătorului
ÎNȚEPĂTÓR, -OÁRE, înțepători, -oare, adj. 1. Care înțeapă (1); care produce o senzație dureroasă ca de înțepătură. ♦ (Despre băuturi, mâncăruri, mirosuri etc.) Care dă senzația de înțepătură, care pișcă. 2. Fig. Sarcastic, ironic. – Înțepa + suf. -ător. DOOM
înțepătór adj. m., pl. înțepătóri; f. sg. și pl. înțepătoáre
înțepătura
ÎNȚEPĂTÚRĂ, înțepături, s. f. 1. Înțepare; efectul produs de o înțepare; locul unde s-a produs aceasta; furnicătură, împunsătură. 2. Fig. Aluzie răutăcioasă, vorbă ironică; împunsătură. – Înțepa + suf. -ătură. DOOM
înțepătúră s. f., g.-d. art. înțepătúrii; pl. înțepătúri
înțepături
ÎNȚEPĂTÚRĂ, înțepături, s. f. 1. Înțepare; efectul produs de o înțepare; locul unde s-a produs aceasta; furnicătură, împunsătură. 2. Fig. Aluzie răutăcioasă, vorbă ironică; împunsătură. – Înțepa + suf. -ătură. DOOM
înțepătúră s. f., g.-d. art. înțepătúrii; pl. înțepătúri
înțepăturii
ÎNȚEPĂTÚRĂ, înțepături, s. f. 1. Înțepare; efectul produs de o înțepare; locul unde s-a produs aceasta; furnicătură, împunsătură. 2. Fig. Aluzie răutăcioasă, vorbă ironică; împunsătură. – Înțepa + suf. -ătură. DOOM
înțepătúră s. f., g.-d. art. înțepătúrii; pl. înțepătúri
înțepăturile
ÎNȚEPĂTÚRĂ, înțepături, s. f. 1. Înțepare; efectul produs de o înțepare; locul unde s-a produs aceasta; furnicătură, împunsătură. 2. Fig. Aluzie răutăcioasă, vorbă ironică; împunsătură. – Înțepa + suf. -ătură. DOOM
înțepătúră s. f., g.-d. art. înțepătúrii; pl. înțepătúri
înțepăturilor
ÎNȚEPĂTÚRĂ, înțepături, s. f. 1. Înțepare; efectul produs de o înțepare; locul unde s-a produs aceasta; furnicătură, împunsătură. 2. Fig. Aluzie răutăcioasă, vorbă ironică; împunsătură. – Înțepa + suf. -ătură. DOOM
înțepătúră s. f., g.-d. art. înțepătúrii; pl. înțepătúri
înțes
ÎNȚESÁ, înțés, vb. I. Tranz. A vârî, a băga o cantitate mare într-un spațiu redus; a îndesa, a ticsi. ♦ Refl. Fig. (Rar) A se înteți. – Cf. sl. čestŭ „gros, des”. DOOM
înțesá (a ~) vb., ind. prez. 3 înțeásă; conj. prez. 3 să înțése
înțesa
ÎNȚESÁ, înțés, vb. I. Tranz. A vârî, a băga o cantitate mare într-un spațiu redus; a îndesa, a ticsi. ♦ Refl. Fig. (Rar) A se înteți. – Cf. sl. čestŭ „gros, des”. DOOM
înțesá (a ~) vb., ind. prez. 3 înțeásă; conj. prez. 3 să înțése
înțesai
ÎNȚESÁ, înțés, vb. I. Tranz. A vârî, a băga o cantitate mare într-un spațiu redus; a îndesa, a ticsi. ♦ Refl. Fig. (Rar) A se înteți. – Cf. sl. čestŭ „gros, des”. DOOM
înțesá (a ~) vb., ind. prez. 3 înțeásă; conj. prez. 3 să înțése
înțesam
ÎNȚESÁ, înțés, vb. I. Tranz. A vârî, a băga o cantitate mare într-un spațiu redus; a îndesa, a ticsi. ♦ Refl. Fig. (Rar) A se înteți. – Cf. sl. čestŭ „gros, des”. DOOM
înțesá (a ~) vb., ind. prez. 3 înțeásă; conj. prez. 3 să înțése
înțesare
ÎNȚESÁ, înțés, vb. I. Tranz. A vârî, a băga o cantitate mare într-un spațiu redus; a îndesa, a ticsi. ♦ Refl. Fig. (Rar) A se înteți. – Cf. sl. čestŭ „gros, des”. DOOM
înțesá (a ~) vb., ind. prez. 3 înțeásă; conj. prez. 3 să înțése
înțesare
ÎNȚESÁRE, înțesări, s. f. Acțiunea de a (se) înțesa. – V. înțesa. DOOM
înțesáre s. f., g.-d. art. înțesắrii; pl. înțesắri
înțesarea
ÎNȚESÁRE, înțesări, s. f. Acțiunea de a (se) înțesa. – V. înțesa. DOOM
înțesáre s. f., g.-d. art. înțesắrii; pl. înțesắri
înțesară
ÎNȚESÁ, înțés, vb. I. Tranz. A vârî, a băga o cantitate mare într-un spațiu redus; a îndesa, a ticsi. ♦ Refl. Fig. (Rar) A se înteți. – Cf. sl. čestŭ „gros, des”. DOOM
înțesá (a ~) vb., ind. prez. 3 înțeásă; conj. prez. 3 să înțése
înțesarăm
ÎNȚESÁ, înțés, vb. I. Tranz. A vârî, a băga o cantitate mare într-un spațiu redus; a îndesa, a ticsi. ♦ Refl. Fig. (Rar) A se înteți. – Cf. sl. čestŭ „gros, des”. DOOM
înțesá (a ~) vb., ind. prez. 3 înțeásă; conj. prez. 3 să înțése
înțesarăți
ÎNȚESÁ, înțés, vb. I. Tranz. A vârî, a băga o cantitate mare într-un spațiu redus; a îndesa, a ticsi. ♦ Refl. Fig. (Rar) A se înteți. – Cf. sl. čestŭ „gros, des”. DOOM
înțesá (a ~) vb., ind. prez. 3 înțeásă; conj. prez. 3 să înțése
înțesase
ÎNȚESÁ, înțés, vb. I. Tranz. A vârî, a băga o cantitate mare într-un spațiu redus; a îndesa, a ticsi. ♦ Refl. Fig. (Rar) A se înteți. – Cf. sl. čestŭ „gros, des”. DOOM
înțesá (a ~) vb., ind. prez. 3 înțeásă; conj. prez. 3 să înțése
înțesasem
ÎNȚESÁ, înțés, vb. I. Tranz. A vârî, a băga o cantitate mare într-un spațiu redus; a îndesa, a ticsi. ♦ Refl. Fig. (Rar) A se înteți. – Cf. sl. čestŭ „gros, des”. DOOM
înțesá (a ~) vb., ind. prez. 3 înțeásă; conj. prez. 3 să înțése
înțesaseră
ÎNȚESÁ, înțés, vb. I. Tranz. A vârî, a băga o cantitate mare într-un spațiu redus; a îndesa, a ticsi. ♦ Refl. Fig. (Rar) A se înteți. – Cf. sl. čestŭ „gros, des”. DOOM
înțesá (a ~) vb., ind. prez. 3 înțeásă; conj. prez. 3 să înțése
înțesaserăm
ÎNȚESÁ, înțés, vb. I. Tranz. A vârî, a băga o cantitate mare într-un spațiu redus; a îndesa, a ticsi. ♦ Refl. Fig. (Rar) A se înteți. – Cf. sl. čestŭ „gros, des”. DOOM
înțesá (a ~) vb., ind. prez. 3 înțeásă; conj. prez. 3 să înțése
înțesaserăți
ÎNȚESÁ, înțés, vb. I. Tranz. A vârî, a băga o cantitate mare într-un spațiu redus; a îndesa, a ticsi. ♦ Refl. Fig. (Rar) A se înteți. – Cf. sl. čestŭ „gros, des”. DOOM
înțesá (a ~) vb., ind. prez. 3 înțeásă; conj. prez. 3 să înțése
înțesaseși
ÎNȚESÁ, înțés, vb. I. Tranz. A vârî, a băga o cantitate mare într-un spațiu redus; a îndesa, a ticsi. ♦ Refl. Fig. (Rar) A se înteți. – Cf. sl. čestŭ „gros, des”. DOOM
înțesá (a ~) vb., ind. prez. 3 înțeásă; conj. prez. 3 să înțése
înțesaseți
ÎNȚESÁ, înțés, vb. I. Tranz. A vârî, a băga o cantitate mare într-un spațiu redus; a îndesa, a ticsi. ♦ Refl. Fig. (Rar) A se înteți. – Cf. sl. čestŭ „gros, des”. DOOM
înțesá (a ~) vb., ind. prez. 3 înțeásă; conj. prez. 3 să înțése
înțesat
ÎNȚESÁ, înțés, vb. I. Tranz. A vârî, a băga o cantitate mare într-un spațiu redus; a îndesa, a ticsi. ♦ Refl. Fig. (Rar) A se înteți. – Cf. sl. čestŭ „gros, des”. DOOM
înțesá (a ~) vb., ind. prez. 3 înțeásă; conj. prez. 3 să înțése
înțesat
ÎNȚESÁT, -Ă, înțesați, -te, adj. Înghesuit, îndesat; plin, ticsit. – V. înțesa.
înțesata
ÎNȚESÁT, -Ă, înțesați, -te, adj. Înghesuit, îndesat; plin, ticsit. – V. înțesa.
înțesate
ÎNȚESÁT, -Ă, înțesați, -te, adj. Înghesuit, îndesat; plin, ticsit. – V. înțesa.
înțesatei
ÎNȚESÁT, -Ă, înțesați, -te, adj. Înghesuit, îndesat; plin, ticsit. – V. înțesa.
înțesatele
ÎNȚESÁT, -Ă, înțesați, -te, adj. Înghesuit, îndesat; plin, ticsit. – V. înțesa.
înțesatelor
ÎNȚESÁT, -Ă, înțesați, -te, adj. Înghesuit, îndesat; plin, ticsit. – V. înțesa.
înțesatul
ÎNȚESÁT, -Ă, înțesați, -te, adj. Înghesuit, îndesat; plin, ticsit. – V. înțesa.
înțesatului
ÎNȚESÁT, -Ă, înțesați, -te, adj. Înghesuit, îndesat; plin, ticsit. – V. înțesa.
înțesau
ÎNȚESÁ, înțés, vb. I. Tranz. A vârî, a băga o cantitate mare într-un spațiu redus; a îndesa, a ticsi. ♦ Refl. Fig. (Rar) A se înteți. – Cf. sl. čestŭ „gros, des”. DOOM
înțesá (a ~) vb., ind. prez. 3 înțeásă; conj. prez. 3 să înțése
înțesași
ÎNȚESÁ, înțés, vb. I. Tranz. A vârî, a băga o cantitate mare într-un spațiu redus; a îndesa, a ticsi. ♦ Refl. Fig. (Rar) A se înteți. – Cf. sl. čestŭ „gros, des”. DOOM
înțesá (a ~) vb., ind. prez. 3 înțeásă; conj. prez. 3 să înțése
înțesați
ÎNȚESÁ, înțés, vb. I. Tranz. A vârî, a băga o cantitate mare într-un spațiu redus; a îndesa, a ticsi. ♦ Refl. Fig. (Rar) A se înteți. – Cf. sl. čestŭ „gros, des”. DOOM
înțesá (a ~) vb., ind. prez. 3 înțeásă; conj. prez. 3 să înțése
înțesați
ÎNȚESÁT, -Ă, înțesați, -te, adj. Înghesuit, îndesat; plin, ticsit. – V. înțesa.
înțesații
ÎNȚESÁT, -Ă, înțesați, -te, adj. Înghesuit, îndesat; plin, ticsit. – V. înțesa.
înțesaților
ÎNȚESÁT, -Ă, înțesați, -te, adj. Înghesuit, îndesat; plin, ticsit. – V. înțesa.
înțese
ÎNȚESÁ, înțés, vb. I. Tranz. A vârî, a băga o cantitate mare într-un spațiu redus; a îndesa, a ticsi. ♦ Refl. Fig. (Rar) A se înteți. – Cf. sl. čestŭ „gros, des”. DOOM
înțesá (a ~) vb., ind. prez. 3 înțeásă; conj. prez. 3 să înțése
înțestat
ÎNȚESTÁT, -Ă, ințestați, -te, adj. (Neobișnuit) Încăpățînat, îndărătnic. Oamenii, dacă îl văzură atît de înțestat, îi arătară drumul și-l lăsară să se ducă. ISPIRESCU, L. 138.
înțestata
ÎNȚESTÁT, -Ă, ințestați, -te, adj. (Neobișnuit) Încăpățînat, îndărătnic. Oamenii, dacă îl văzură atît de înțestat, îi arătară drumul și-l lăsară să se ducă. ISPIRESCU, L. 138.
înțestate
ÎNȚESTÁT, -Ă, ințestați, -te, adj. (Neobișnuit) Încăpățînat, îndărătnic. Oamenii, dacă îl văzură atît de înțestat, îi arătară drumul și-l lăsară să se ducă. ISPIRESCU, L. 138.
înțestatei
ÎNȚESTÁT, -Ă, ințestați, -te, adj. (Neobișnuit) Încăpățînat, îndărătnic. Oamenii, dacă îl văzură atît de înțestat, îi arătară drumul și-l lăsară să se ducă. ISPIRESCU, L. 138.
înțestatele
ÎNȚESTÁT, -Ă, ințestați, -te, adj. (Neobișnuit) Încăpățînat, îndărătnic. Oamenii, dacă îl văzură atît de înțestat, îi arătară drumul și-l lăsară să se ducă. ISPIRESCU, L. 138.
înțestatelor
ÎNȚESTÁT, -Ă, ințestați, -te, adj. (Neobișnuit) Încăpățînat, îndărătnic. Oamenii, dacă îl văzură atît de înțestat, îi arătară drumul și-l lăsară să se ducă. ISPIRESCU, L. 138.
înțestatul
ÎNȚESTÁT, -Ă, ințestați, -te, adj. (Neobișnuit) Încăpățînat, îndărătnic. Oamenii, dacă îl văzură atît de înțestat, îi arătară drumul și-l lăsară să se ducă. ISPIRESCU, L. 138.
înțestatului
ÎNȚESTÁT, -Ă, ințestați, -te, adj. (Neobișnuit) Încăpățînat, îndărătnic. Oamenii, dacă îl văzură atît de înțestat, îi arătară drumul și-l lăsară să se ducă. ISPIRESCU, L. 138.
înțestați
ÎNȚESTÁT, -Ă, ințestați, -te, adj. (Neobișnuit) Încăpățînat, îndărătnic. Oamenii, dacă îl văzură atît de înțestat, îi arătară drumul și-l lăsară să se ducă. ISPIRESCU, L. 138.
înțestații
ÎNȚESTÁT, -Ă, ințestați, -te, adj. (Neobișnuit) Încăpățînat, îndărătnic. Oamenii, dacă îl văzură atît de înțestat, îi arătară drumul și-l lăsară să se ducă. ISPIRESCU, L. 138.
înțestaților
ÎNȚESTÁT, -Ă, ințestați, -te, adj. (Neobișnuit) Încăpățînat, îndărătnic. Oamenii, dacă îl văzură atît de înțestat, îi arătară drumul și-l lăsară să se ducă. ISPIRESCU, L. 138.
înțesând
ÎNȚESÁ, înțés, vb. I. Tranz. A vârî, a băga o cantitate mare într-un spațiu redus; a îndesa, a ticsi. ♦ Refl. Fig. (Rar) A se înteți. – Cf. sl. čestŭ „gros, des”. DOOM
înțesá (a ~) vb., ind. prez. 3 înțeásă; conj. prez. 3 să înțése
înțesînd
ÎNȚESÁ, înțés, vb. I. Tranz. A vârî, a băga o cantitate mare într-un spațiu redus; a îndesa, a ticsi. ♦ Refl. Fig. (Rar) A se înteți. – Cf. sl. čestŭ „gros, des”. DOOM
înțesá (a ~) vb., ind. prez. 3 înțeásă; conj. prez. 3 să înțése
înțesări
ÎNȚESÁRE, înțesări, s. f. Acțiunea de a (se) înțesa. – V. înțesa. DOOM
înțesáre s. f., g.-d. art. înțesắrii; pl. înțesắri
înțesării
ÎNȚESÁRE, înțesări, s. f. Acțiunea de a (se) înțesa. – V. înțesa. DOOM
înțesáre s. f., g.-d. art. înțesắrii; pl. înțesắri
înțesările
ÎNȚESÁRE, înțesări, s. f. Acțiunea de a (se) înțesa. – V. înțesa. DOOM
înțesáre s. f., g.-d. art. înțesắrii; pl. înțesắri
înțesărilor
ÎNȚESÁRE, înțesări, s. f. Acțiunea de a (se) înțesa. – V. înțesa. DOOM
înțesáre s. f., g.-d. art. înțesắrii; pl. înțesắri
înțeși
ÎNȚESÁ, înțés, vb. I. Tranz. A vârî, a băga o cantitate mare într-un spațiu redus; a îndesa, a ticsi. ♦ Refl. Fig. (Rar) A se înteți. – Cf. sl. čestŭ „gros, des”. DOOM
înțesá (a ~) vb., ind. prez. 3 înțeásă; conj. prez. 3 să înțése
înțina
ÎNȚINÁ, înținez, vb. I. Tranz. (Reg.) A sprijini slab (ca să poată cădea ușor). – Lat. *in-tenuare. DOOM
înținá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înțineáză
înținai
ÎNȚINÁ, înținez, vb. I. Tranz. (Reg.) A sprijini slab (ca să poată cădea ușor). – Lat. *in-tenuare. DOOM
înținá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înțineáză
înținam
ÎNȚINÁ, înținez, vb. I. Tranz. (Reg.) A sprijini slab (ca să poată cădea ușor). – Lat. *in-tenuare. DOOM
înținá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înțineáză
înținare
ÎNȚINÁ, înținez, vb. I. Tranz. (Reg.) A sprijini slab (ca să poată cădea ușor). – Lat. *in-tenuare. DOOM
înținá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înțineáză
înținară
ÎNȚINÁ, înținez, vb. I. Tranz. (Reg.) A sprijini slab (ca să poată cădea ușor). – Lat. *in-tenuare. DOOM
înținá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înțineáză
înținarăm
ÎNȚINÁ, înținez, vb. I. Tranz. (Reg.) A sprijini slab (ca să poată cădea ușor). – Lat. *in-tenuare. DOOM
înținá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înțineáză
înținarăți
ÎNȚINÁ, înținez, vb. I. Tranz. (Reg.) A sprijini slab (ca să poată cădea ușor). – Lat. *in-tenuare. DOOM
înținá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înțineáză
înținase
ÎNȚINÁ, înținez, vb. I. Tranz. (Reg.) A sprijini slab (ca să poată cădea ușor). – Lat. *in-tenuare. DOOM
înținá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înțineáză
înținasem
ÎNȚINÁ, înținez, vb. I. Tranz. (Reg.) A sprijini slab (ca să poată cădea ușor). – Lat. *in-tenuare. DOOM
înținá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înțineáză
înținaseră
ÎNȚINÁ, înținez, vb. I. Tranz. (Reg.) A sprijini slab (ca să poată cădea ușor). – Lat. *in-tenuare. DOOM
înținá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înțineáză
înținaserăm
ÎNȚINÁ, înținez, vb. I. Tranz. (Reg.) A sprijini slab (ca să poată cădea ușor). – Lat. *in-tenuare. DOOM
înținá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înțineáză
înținaserăți
ÎNȚINÁ, înținez, vb. I. Tranz. (Reg.) A sprijini slab (ca să poată cădea ușor). – Lat. *in-tenuare. DOOM
înținá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înțineáză
înținaseși
ÎNȚINÁ, înținez, vb. I. Tranz. (Reg.) A sprijini slab (ca să poată cădea ușor). – Lat. *in-tenuare. DOOM
înținá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înțineáză
înținaseți
ÎNȚINÁ, înținez, vb. I. Tranz. (Reg.) A sprijini slab (ca să poată cădea ușor). – Lat. *in-tenuare. DOOM
înținá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înțineáză
înținat
ÎNȚINÁ, înținez, vb. I. Tranz. (Reg.) A sprijini slab (ca să poată cădea ușor). – Lat. *in-tenuare. DOOM
înținá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înțineáză
înținat
ÎNȚINÁT, -Ă, înținați, -te, adj. (Reg.) Care este prins sau sprijinit prea ușor, care abia se ține, gata să cadă, să se dărâme. – V. înțina.
înținata
ÎNȚINÁT, -Ă, înținați, -te, adj. (Reg.) Care este prins sau sprijinit prea ușor, care abia se ține, gata să cadă, să se dărâme. – V. înțina.
înținate
ÎNȚINÁT, -Ă, înținați, -te, adj. (Reg.) Care este prins sau sprijinit prea ușor, care abia se ține, gata să cadă, să se dărâme. – V. înțina.
înținatei
ÎNȚINÁT, -Ă, înținați, -te, adj. (Reg.) Care este prins sau sprijinit prea ușor, care abia se ține, gata să cadă, să se dărâme. – V. înțina.
înținatele
ÎNȚINÁT, -Ă, înținați, -te, adj. (Reg.) Care este prins sau sprijinit prea ușor, care abia se ține, gata să cadă, să se dărâme. – V. înțina.
înținatelor
ÎNȚINÁT, -Ă, înținați, -te, adj. (Reg.) Care este prins sau sprijinit prea ușor, care abia se ține, gata să cadă, să se dărâme. – V. înțina.
înținatul
ÎNȚINÁT, -Ă, înținați, -te, adj. (Reg.) Care este prins sau sprijinit prea ușor, care abia se ține, gata să cadă, să se dărâme. – V. înțina.
înținatului
ÎNȚINÁT, -Ă, înținați, -te, adj. (Reg.) Care este prins sau sprijinit prea ușor, care abia se ține, gata să cadă, să se dărâme. – V. înțina.
înținau
ÎNȚINÁ, înținez, vb. I. Tranz. (Reg.) A sprijini slab (ca să poată cădea ușor). – Lat. *in-tenuare. DOOM
înținá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înțineáză
înținași
ÎNȚINÁ, înținez, vb. I. Tranz. (Reg.) A sprijini slab (ca să poată cădea ușor). – Lat. *in-tenuare. DOOM
înținá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înțineáză
înținați
ÎNȚINÁ, înținez, vb. I. Tranz. (Reg.) A sprijini slab (ca să poată cădea ușor). – Lat. *in-tenuare. DOOM
înținá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înțineáză
înținați
ÎNȚINÁT, -Ă, înținați, -te, adj. (Reg.) Care este prins sau sprijinit prea ușor, care abia se ține, gata să cadă, să se dărâme. – V. înțina.
înținații
ÎNȚINÁT, -Ă, înținați, -te, adj. (Reg.) Care este prins sau sprijinit prea ușor, care abia se ține, gata să cadă, să se dărâme. – V. înțina.
înținaților
ÎNȚINÁT, -Ă, înținați, -te, adj. (Reg.) Care este prins sau sprijinit prea ușor, care abia se ține, gata să cadă, să se dărâme. – V. înțina.
înținează
ÎNȚINÁ, înținez, vb. I. Tranz. (Reg.) A sprijini slab (ca să poată cădea ușor). – Lat. *in-tenuare. DOOM
înținá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înțineáză
înținez
ÎNȚINÁ, înținez, vb. I. Tranz. (Reg.) A sprijini slab (ca să poată cădea ușor). – Lat. *in-tenuare. DOOM
înținá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înțineáză
înțineze
ÎNȚINÁ, înținez, vb. I. Tranz. (Reg.) A sprijini slab (ca să poată cădea ușor). – Lat. *in-tenuare. DOOM
înținá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înțineáză
înținezi
ÎNȚINÁ, înținez, vb. I. Tranz. (Reg.) A sprijini slab (ca să poată cădea ușor). – Lat. *in-tenuare. DOOM
înținá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înțineáză
înținând
ÎNȚINÁ, înținez, vb. I. Tranz. (Reg.) A sprijini slab (ca să poată cădea ușor). – Lat. *in-tenuare. DOOM
înținá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înțineáză
înținînd
ÎNȚINÁ, înținez, vb. I. Tranz. (Reg.) A sprijini slab (ca să poată cădea ușor). – Lat. *in-tenuare. DOOM
înținá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înțineáză
înțolea
ÎNȚOLÍ, înțolesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) îmbrăca în haine noi; a (se) îmbrăca bine, elegant; fig. a parveni. – În + țol. DOOM
înțolí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțolésc, imperf. 3 sg. înțoleá; conj. prez. 3 să înțoleáscă
înțoleai
ÎNȚOLÍ, înțolesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) îmbrăca în haine noi; a (se) îmbrăca bine, elegant; fig. a parveni. – În + țol. DOOM
înțolí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțolésc, imperf. 3 sg. înțoleá; conj. prez. 3 să înțoleáscă
înțoleam
ÎNȚOLÍ, înțolesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) îmbrăca în haine noi; a (se) îmbrăca bine, elegant; fig. a parveni. – În + țol. DOOM
înțolí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțolésc, imperf. 3 sg. înțoleá; conj. prez. 3 să înțoleáscă
înțolească
ÎNȚOLÍ, înțolesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) îmbrăca în haine noi; a (se) îmbrăca bine, elegant; fig. a parveni. – În + țol. DOOM
înțolí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțolésc, imperf. 3 sg. înțoleá; conj. prez. 3 să înțoleáscă
înțoleau
ÎNȚOLÍ, înțolesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) îmbrăca în haine noi; a (se) îmbrăca bine, elegant; fig. a parveni. – În + țol. DOOM
înțolí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțolésc, imperf. 3 sg. înțoleá; conj. prez. 3 să înțoleáscă
înțoleați
ÎNȚOLÍ, înțolesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) îmbrăca în haine noi; a (se) îmbrăca bine, elegant; fig. a parveni. – În + țol. DOOM
înțolí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțolésc, imperf. 3 sg. înțoleá; conj. prez. 3 să înțoleáscă
înțolesc
ÎNȚOLÍ, înțolesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) îmbrăca în haine noi; a (se) îmbrăca bine, elegant; fig. a parveni. – În + țol. DOOM
înțolí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțolésc, imperf. 3 sg. înțoleá; conj. prez. 3 să înțoleáscă
înțolește
ÎNȚOLÍ, înțolesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) îmbrăca în haine noi; a (se) îmbrăca bine, elegant; fig. a parveni. – În + țol. DOOM
înțolí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțolésc, imperf. 3 sg. înțoleá; conj. prez. 3 să înțoleáscă
înțolești
ÎNȚOLÍ, înțolesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) îmbrăca în haine noi; a (se) îmbrăca bine, elegant; fig. a parveni. – În + țol. DOOM
înțolí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțolésc, imperf. 3 sg. înțoleá; conj. prez. 3 să înțoleáscă
înțoli
ÎNȚOLÍ, înțolesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) îmbrăca în haine noi; a (se) îmbrăca bine, elegant; fig. a parveni. – În + țol. DOOM
înțolí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțolésc, imperf. 3 sg. înțoleá; conj. prez. 3 să înțoleáscă
înțolii
ÎNȚOLÍ, înțolesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) îmbrăca în haine noi; a (se) îmbrăca bine, elegant; fig. a parveni. – În + țol. DOOM
înțolí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțolésc, imperf. 3 sg. înțoleá; conj. prez. 3 să înțoleáscă
înțolim
ÎNȚOLÍ, înțolesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) îmbrăca în haine noi; a (se) îmbrăca bine, elegant; fig. a parveni. – În + țol. DOOM
înțolí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțolésc, imperf. 3 sg. înțoleá; conj. prez. 3 să înțoleáscă
înțolind
ÎNȚOLÍ, înțolesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) îmbrăca în haine noi; a (se) îmbrăca bine, elegant; fig. a parveni. – În + țol. DOOM
înțolí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțolésc, imperf. 3 sg. înțoleá; conj. prez. 3 să înțoleáscă
înțolire
ÎNȚOLÍ, înțolesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) îmbrăca în haine noi; a (se) îmbrăca bine, elegant; fig. a parveni. – În + țol. DOOM
înțolí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțolésc, imperf. 3 sg. înțoleá; conj. prez. 3 să înțoleáscă
înțoliră
ÎNȚOLÍ, înțolesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) îmbrăca în haine noi; a (se) îmbrăca bine, elegant; fig. a parveni. – În + țol. DOOM
înțolí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțolésc, imperf. 3 sg. înțoleá; conj. prez. 3 să înțoleáscă
înțolirăm
ÎNȚOLÍ, înțolesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) îmbrăca în haine noi; a (se) îmbrăca bine, elegant; fig. a parveni. – În + țol. DOOM
înțolí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțolésc, imperf. 3 sg. înțoleá; conj. prez. 3 să înțoleáscă
înțolirăți
ÎNȚOLÍ, înțolesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) îmbrăca în haine noi; a (se) îmbrăca bine, elegant; fig. a parveni. – În + țol. DOOM
înțolí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțolésc, imperf. 3 sg. înțoleá; conj. prez. 3 să înțoleáscă
înțolise
ÎNȚOLÍ, înțolesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) îmbrăca în haine noi; a (se) îmbrăca bine, elegant; fig. a parveni. – În + țol. DOOM
înțolí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțolésc, imperf. 3 sg. înțoleá; conj. prez. 3 să înțoleáscă
înțolisem
ÎNȚOLÍ, înțolesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) îmbrăca în haine noi; a (se) îmbrăca bine, elegant; fig. a parveni. – În + țol. DOOM
înțolí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțolésc, imperf. 3 sg. înțoleá; conj. prez. 3 să înțoleáscă
înțoliseră
ÎNȚOLÍ, înțolesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) îmbrăca în haine noi; a (se) îmbrăca bine, elegant; fig. a parveni. – În + țol. DOOM
înțolí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțolésc, imperf. 3 sg. înțoleá; conj. prez. 3 să înțoleáscă
înțoliserăm
ÎNȚOLÍ, înțolesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) îmbrăca în haine noi; a (se) îmbrăca bine, elegant; fig. a parveni. – În + țol. DOOM
înțolí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțolésc, imperf. 3 sg. înțoleá; conj. prez. 3 să înțoleáscă
înțoliserăți
ÎNȚOLÍ, înțolesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) îmbrăca în haine noi; a (se) îmbrăca bine, elegant; fig. a parveni. – În + țol. DOOM
înțolí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțolésc, imperf. 3 sg. înțoleá; conj. prez. 3 să înțoleáscă
înțoliseși
ÎNȚOLÍ, înțolesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) îmbrăca în haine noi; a (se) îmbrăca bine, elegant; fig. a parveni. – În + țol. DOOM
înțolí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțolésc, imperf. 3 sg. înțoleá; conj. prez. 3 să înțoleáscă
înțoliseți
ÎNȚOLÍ, înțolesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) îmbrăca în haine noi; a (se) îmbrăca bine, elegant; fig. a parveni. – În + țol. DOOM
înțolí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțolésc, imperf. 3 sg. înțoleá; conj. prez. 3 să înțoleáscă
înțolit
ÎNȚOLÍ, înțolesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) îmbrăca în haine noi; a (se) îmbrăca bine, elegant; fig. a parveni. – În + țol. DOOM
înțolí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțolésc, imperf. 3 sg. înțoleá; conj. prez. 3 să înțoleáscă
înțolit
ÎNȚOLÍT, -Ă, înțoliți, -te, adj. (Fam.) Care este bine îmbrăcat, care are haine noi; fig. parvenit. – V. înțoli.
înțolita
ÎNȚOLÍT, -Ă, înțoliți, -te, adj. (Fam.) Care este bine îmbrăcat, care are haine noi; fig. parvenit. – V. înțoli.
înțolite
ÎNȚOLÍT, -Ă, înțoliți, -te, adj. (Fam.) Care este bine îmbrăcat, care are haine noi; fig. parvenit. – V. înțoli.
înțolitei
ÎNȚOLÍT, -Ă, înțoliți, -te, adj. (Fam.) Care este bine îmbrăcat, care are haine noi; fig. parvenit. – V. înțoli.
înțolitele
ÎNȚOLÍT, -Ă, înțoliți, -te, adj. (Fam.) Care este bine îmbrăcat, care are haine noi; fig. parvenit. – V. înțoli.
înțolitelor
ÎNȚOLÍT, -Ă, înțoliți, -te, adj. (Fam.) Care este bine îmbrăcat, care are haine noi; fig. parvenit. – V. înțoli.
înțolitul
ÎNȚOLÍT, -Ă, înțoliți, -te, adj. (Fam.) Care este bine îmbrăcat, care are haine noi; fig. parvenit. – V. înțoli.
înțolitului
ÎNȚOLÍT, -Ă, înțoliți, -te, adj. (Fam.) Care este bine îmbrăcat, care are haine noi; fig. parvenit. – V. înțoli.
înțoliși
ÎNȚOLÍ, înțolesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) îmbrăca în haine noi; a (se) îmbrăca bine, elegant; fig. a parveni. – În + țol. DOOM
înțolí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțolésc, imperf. 3 sg. înțoleá; conj. prez. 3 să înțoleáscă
înțoliți
ÎNȚOLÍ, înțolesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) îmbrăca în haine noi; a (se) îmbrăca bine, elegant; fig. a parveni. – În + țol. DOOM
înțolí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțolésc, imperf. 3 sg. înțoleá; conj. prez. 3 să înțoleáscă
înțoliți
ÎNȚOLÍT, -Ă, înțoliți, -te, adj. (Fam.) Care este bine îmbrăcat, care are haine noi; fig. parvenit. – V. înțoli.
înțoliții
ÎNȚOLÍT, -Ă, înțoliți, -te, adj. (Fam.) Care este bine îmbrăcat, care are haine noi; fig. parvenit. – V. înțoli.
înțoliților
ÎNȚOLÍT, -Ă, înțoliți, -te, adj. (Fam.) Care este bine îmbrăcat, care are haine noi; fig. parvenit. – V. înțoli.
înțopona
ÎNȚOȚONÁ, înțoțonez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) împopoțona. [Var.: înțoponá vb. I] – Cf. împopoța. DOOM
înțoțoná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înțoțoneáză
înțoponare
ÎNȚOPONÁ vb. I v. înțoțona.
înțoponat
ÎNȚOȚONÁT, -Ă, înțoțonați, -te, adj. (Rar) împopoțonat. [Var.: înțoponát, -ă adj.] – V. înțoțona.
înțoțona
ÎNȚOȚONÁ, înțoțonez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) împopoțona. [Var.: înțoponá vb. I] – Cf. împopoța. DOOM
înțoțoná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înțoțoneáză
înțoțonai
ÎNȚOȚONÁ, înțoțonez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) împopoțona. [Var.: înțoponá vb. I] – Cf. împopoța. DOOM
înțoțoná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înțoțoneáză
înțoțonam
ÎNȚOȚONÁ, înțoțonez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) împopoțona. [Var.: înțoponá vb. I] – Cf. împopoța. DOOM
înțoțoná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înțoțoneáză
înțoțonare
ÎNȚOȚONÁ, înțoțonez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) împopoțona. [Var.: înțoponá vb. I] – Cf. împopoța. DOOM
înțoțoná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înțoțoneáză
înțoțonară
ÎNȚOȚONÁ, înțoțonez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) împopoțona. [Var.: înțoponá vb. I] – Cf. împopoța. DOOM
înțoțoná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înțoțoneáză
înțoțonarăm
ÎNȚOȚONÁ, înțoțonez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) împopoțona. [Var.: înțoponá vb. I] – Cf. împopoța. DOOM
înțoțoná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înțoțoneáză
înțoțonarăți
ÎNȚOȚONÁ, înțoțonez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) împopoțona. [Var.: înțoponá vb. I] – Cf. împopoța. DOOM
înțoțoná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înțoțoneáză
înțoțonase
ÎNȚOȚONÁ, înțoțonez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) împopoțona. [Var.: înțoponá vb. I] – Cf. împopoța. DOOM
înțoțoná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înțoțoneáză
înțoțonasem
ÎNȚOȚONÁ, înțoțonez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) împopoțona. [Var.: înțoponá vb. I] – Cf. împopoța. DOOM
înțoțoná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înțoțoneáză
înțoțonaseră
ÎNȚOȚONÁ, înțoțonez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) împopoțona. [Var.: înțoponá vb. I] – Cf. împopoța. DOOM
înțoțoná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înțoțoneáză
înțoțonaserăm
ÎNȚOȚONÁ, înțoțonez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) împopoțona. [Var.: înțoponá vb. I] – Cf. împopoța. DOOM
înțoțoná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înțoțoneáză
înțoțonaserăți
ÎNȚOȚONÁ, înțoțonez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) împopoțona. [Var.: înțoponá vb. I] – Cf. împopoța. DOOM
înțoțoná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înțoțoneáză
înțoțonaseși
ÎNȚOȚONÁ, înțoțonez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) împopoțona. [Var.: înțoponá vb. I] – Cf. împopoța. DOOM
înțoțoná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înțoțoneáză
înțoțonaseți
ÎNȚOȚONÁ, înțoțonez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) împopoțona. [Var.: înțoponá vb. I] – Cf. împopoța. DOOM
înțoțoná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înțoțoneáză
înțoțonat
ÎNȚOȚONÁ, înțoțonez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) împopoțona. [Var.: înțoponá vb. I] – Cf. împopoța. DOOM
înțoțoná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înțoțoneáză
înțoțonat
ÎNȚOȚONÁT, -Ă, înțoțonați, -te, adj. (Rar) împopoțonat. [Var.: înțoponát, -ă adj.] – V. înțoțona.
înțoțonata
ÎNȚOȚONÁT, -Ă, înțoțonați, -te, adj. (Rar) împopoțonat. [Var.: înțoponát, -ă adj.] – V. înțoțona.
înțoțonate
ÎNȚOȚONÁT, -Ă, înțoțonați, -te, adj. (Rar) împopoțonat. [Var.: înțoponát, -ă adj.] – V. înțoțona.
înțoțonatei
ÎNȚOȚONÁT, -Ă, înțoțonați, -te, adj. (Rar) împopoțonat. [Var.: înțoponát, -ă adj.] – V. înțoțona.
înțoțonatele
ÎNȚOȚONÁT, -Ă, înțoțonați, -te, adj. (Rar) împopoțonat. [Var.: înțoponát, -ă adj.] – V. înțoțona.
înțoțonatelor
ÎNȚOȚONÁT, -Ă, înțoțonați, -te, adj. (Rar) împopoțonat. [Var.: înțoponát, -ă adj.] – V. înțoțona.
înțoțonatul
ÎNȚOȚONÁT, -Ă, înțoțonați, -te, adj. (Rar) împopoțonat. [Var.: înțoponát, -ă adj.] – V. înțoțona.
înțoțonatului
ÎNȚOȚONÁT, -Ă, înțoțonați, -te, adj. (Rar) împopoțonat. [Var.: înțoponát, -ă adj.] – V. înțoțona.
înțoțonau
ÎNȚOȚONÁ, înțoțonez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) împopoțona. [Var.: înțoponá vb. I] – Cf. împopoța. DOOM
înțoțoná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înțoțoneáză
înțoțonași
ÎNȚOȚONÁ, înțoțonez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) împopoțona. [Var.: înțoponá vb. I] – Cf. împopoța. DOOM
înțoțoná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înțoțoneáză
înțoțonați
ÎNȚOȚONÁ, înțoțonez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) împopoțona. [Var.: înțoponá vb. I] – Cf. împopoța. DOOM
înțoțoná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înțoțoneáză
înțoțonați
ÎNȚOȚONÁT, -Ă, înțoțonați, -te, adj. (Rar) împopoțonat. [Var.: înțoponát, -ă adj.] – V. înțoțona.
înțoțonații
ÎNȚOȚONÁT, -Ă, înțoțonați, -te, adj. (Rar) împopoțonat. [Var.: înțoponát, -ă adj.] – V. înțoțona.
înțoțonaților
ÎNȚOȚONÁT, -Ă, înțoțonați, -te, adj. (Rar) împopoțonat. [Var.: înțoponát, -ă adj.] – V. înțoțona.
înțoțonează
ÎNȚOȚONÁ, înțoțonez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) împopoțona. [Var.: înțoponá vb. I] – Cf. împopoța. DOOM
înțoțoná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înțoțoneáză
înțoțonez
ÎNȚOȚONÁ, înțoțonez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) împopoțona. [Var.: înțoponá vb. I] – Cf. împopoța. DOOM
înțoțoná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înțoțoneáză
înțoțoneze
ÎNȚOȚONÁ, înțoțonez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) împopoțona. [Var.: înțoponá vb. I] – Cf. împopoța. DOOM
înțoțoná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înțoțoneáză
înțoțonezi
ÎNȚOȚONÁ, înțoțonez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) împopoțona. [Var.: înțoponá vb. I] – Cf. împopoța. DOOM
înțoțoná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înțoțoneáză
înțoțonând
ÎNȚOȚONÁ, înțoțonez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) împopoțona. [Var.: înțoponá vb. I] – Cf. împopoța. DOOM
înțoțoná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înțoțoneáză
înțoțonînd
ÎNȚOȚONÁ, înțoțonez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) împopoțona. [Var.: înțoponá vb. I] – Cf. împopoța. DOOM
înțoțoná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înțoțoneáză
înțurțurat
ÎNȚURȚURÁT, -Ă înțurțurați, -te, adj. (Rar) Acoperit de țurțuri, plin de țurțuri. (Poetic) Cinta voios sub crengi un șipot, cînta din zori și pînă-n sară, Dar a venit un vînt de gheață și pe cleștarul apei sale Și-a-ntins înțurțurata-i gură ca un voinic trudit de cale. ANGHEL, P. 16.
înțurțurata
ÎNȚURȚURÁT, -Ă înțurțurați, -te, adj. (Rar) Acoperit de țurțuri, plin de țurțuri. (Poetic) Cinta voios sub crengi un șipot, cînta din zori și pînă-n sară, Dar a venit un vînt de gheață și pe cleștarul apei sale Și-a-ntins înțurțurata-i gură ca un voinic trudit de cale. ANGHEL, P. 16.
înțurțurate
ÎNȚURȚURÁT, -Ă înțurțurați, -te, adj. (Rar) Acoperit de țurțuri, plin de țurțuri. (Poetic) Cinta voios sub crengi un șipot, cînta din zori și pînă-n sară, Dar a venit un vînt de gheață și pe cleștarul apei sale Și-a-ntins înțurțurata-i gură ca un voinic trudit de cale. ANGHEL, P. 16.
înțurțuratei
ÎNȚURȚURÁT, -Ă înțurțurați, -te, adj. (Rar) Acoperit de țurțuri, plin de țurțuri. (Poetic) Cinta voios sub crengi un șipot, cînta din zori și pînă-n sară, Dar a venit un vînt de gheață și pe cleștarul apei sale Și-a-ntins înțurțurata-i gură ca un voinic trudit de cale. ANGHEL, P. 16.
înțurțuratele
ÎNȚURȚURÁT, -Ă înțurțurați, -te, adj. (Rar) Acoperit de țurțuri, plin de țurțuri. (Poetic) Cinta voios sub crengi un șipot, cînta din zori și pînă-n sară, Dar a venit un vînt de gheață și pe cleștarul apei sale Și-a-ntins înțurțurata-i gură ca un voinic trudit de cale. ANGHEL, P. 16.
înțurțuratelor
ÎNȚURȚURÁT, -Ă înțurțurați, -te, adj. (Rar) Acoperit de țurțuri, plin de țurțuri. (Poetic) Cinta voios sub crengi un șipot, cînta din zori și pînă-n sară, Dar a venit un vînt de gheață și pe cleștarul apei sale Și-a-ntins înțurțurata-i gură ca un voinic trudit de cale. ANGHEL, P. 16.
înțurțuratul
ÎNȚURȚURÁT, -Ă înțurțurați, -te, adj. (Rar) Acoperit de țurțuri, plin de țurțuri. (Poetic) Cinta voios sub crengi un șipot, cînta din zori și pînă-n sară, Dar a venit un vînt de gheață și pe cleștarul apei sale Și-a-ntins înțurțurata-i gură ca un voinic trudit de cale. ANGHEL, P. 16.
înțurțuratului
ÎNȚURȚURÁT, -Ă înțurțurați, -te, adj. (Rar) Acoperit de țurțuri, plin de țurțuri. (Poetic) Cinta voios sub crengi un șipot, cînta din zori și pînă-n sară, Dar a venit un vînt de gheață și pe cleștarul apei sale Și-a-ntins înțurțurata-i gură ca un voinic trudit de cale. ANGHEL, P. 16.
înțurțurați
ÎNȚURȚURÁT, -Ă înțurțurați, -te, adj. (Rar) Acoperit de țurțuri, plin de țurțuri. (Poetic) Cinta voios sub crengi un șipot, cînta din zori și pînă-n sară, Dar a venit un vînt de gheață și pe cleștarul apei sale Și-a-ntins înțurțurata-i gură ca un voinic trudit de cale. ANGHEL, P. 16.
înțurțurații
ÎNȚURȚURÁT, -Ă înțurțurați, -te, adj. (Rar) Acoperit de țurțuri, plin de țurțuri. (Poetic) Cinta voios sub crengi un șipot, cînta din zori și pînă-n sară, Dar a venit un vînt de gheață și pe cleștarul apei sale Și-a-ntins înțurțurata-i gură ca un voinic trudit de cale. ANGHEL, P. 16.
înțurțuraților
ÎNȚURȚURÁT, -Ă înțurțurați, -te, adj. (Rar) Acoperit de țurțuri, plin de țurțuri. (Poetic) Cinta voios sub crengi un șipot, cînta din zori și pînă-n sară, Dar a venit un vînt de gheață și pe cleștarul apei sale Și-a-ntins înțurțurata-i gură ca un voinic trudit de cale. ANGHEL, P. 16.
înțărcai
ÎNȚĂRCÁ, înțárc, vb. I. 1. Tranz. A înceta alăptarea copiilor sau puilor de mamifere, a dezvăța de supt. ◊ Expr. L-a înțărcat dracul, se spune despre un om foarte șiret. 2. Intranz. (Despre mamifere) A pierde laptele, a nu mai avea lapte. 3. Tranz. Fig. (Fam.) A dezobișnui, a dezvăța, a lipsi pe cineva de ceva. – În + țarc. DOOM
înțărcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înțárc, 2 sg. înțárci, 3 înțárcă, 1 pl. înțărcắm; conj. prez. 3 să înțárce
înțărcam
ÎNȚĂRCÁ, înțárc, vb. I. 1. Tranz. A înceta alăptarea copiilor sau puilor de mamifere, a dezvăța de supt. ◊ Expr. L-a înțărcat dracul, se spune despre un om foarte șiret. 2. Intranz. (Despre mamifere) A pierde laptele, a nu mai avea lapte. 3. Tranz. Fig. (Fam.) A dezobișnui, a dezvăța, a lipsi pe cineva de ceva. – În + țarc. DOOM
înțărcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înțárc, 2 sg. înțárci, 3 înțárcă, 1 pl. înțărcắm; conj. prez. 3 să înțárce
înțărcare
ÎNȚĂRCÁ, înțárc, vb. I. 1. Tranz. A înceta alăptarea copiilor sau puilor de mamifere, a dezvăța de supt. ◊ Expr. L-a înțărcat dracul, se spune despre un om foarte șiret. 2. Intranz. (Despre mamifere) A pierde laptele, a nu mai avea lapte. 3. Tranz. Fig. (Fam.) A dezobișnui, a dezvăța, a lipsi pe cineva de ceva. – În + țarc. DOOM
înțărcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înțárc, 2 sg. înțárci, 3 înțárcă, 1 pl. înțărcắm; conj. prez. 3 să înțárce
înțărcare
ÎNȚĂRCÁRE s. f. Acțiunea de a înțărca; încetarea alăptării; înțărcat1. – V. înțărca. DOOM
înțărcáre s. f., g.-d. art. înțărcắrii
înțărcarea
ÎNȚĂRCÁRE s. f. Acțiunea de a înțărca; încetarea alăptării; înțărcat1. – V. înțărca. DOOM
înțărcáre s. f., g.-d. art. înțărcắrii
înțărcară
ÎNȚĂRCÁ, înțárc, vb. I. 1. Tranz. A înceta alăptarea copiilor sau puilor de mamifere, a dezvăța de supt. ◊ Expr. L-a înțărcat dracul, se spune despre un om foarte șiret. 2. Intranz. (Despre mamifere) A pierde laptele, a nu mai avea lapte. 3. Tranz. Fig. (Fam.) A dezobișnui, a dezvăța, a lipsi pe cineva de ceva. – În + țarc. DOOM
înțărcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înțárc, 2 sg. înțárci, 3 înțárcă, 1 pl. înțărcắm; conj. prez. 3 să înțárce
înțărcarăm
ÎNȚĂRCÁ, înțárc, vb. I. 1. Tranz. A înceta alăptarea copiilor sau puilor de mamifere, a dezvăța de supt. ◊ Expr. L-a înțărcat dracul, se spune despre un om foarte șiret. 2. Intranz. (Despre mamifere) A pierde laptele, a nu mai avea lapte. 3. Tranz. Fig. (Fam.) A dezobișnui, a dezvăța, a lipsi pe cineva de ceva. – În + țarc. DOOM
înțărcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înțárc, 2 sg. înțárci, 3 înțárcă, 1 pl. înțărcắm; conj. prez. 3 să înțárce
înțărcarăți
ÎNȚĂRCÁ, înțárc, vb. I. 1. Tranz. A înceta alăptarea copiilor sau puilor de mamifere, a dezvăța de supt. ◊ Expr. L-a înțărcat dracul, se spune despre un om foarte șiret. 2. Intranz. (Despre mamifere) A pierde laptele, a nu mai avea lapte. 3. Tranz. Fig. (Fam.) A dezobișnui, a dezvăța, a lipsi pe cineva de ceva. – În + țarc. DOOM
înțărcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înțárc, 2 sg. înțárci, 3 înțárcă, 1 pl. înțărcắm; conj. prez. 3 să înțárce
înțărcase
ÎNȚĂRCÁ, înțárc, vb. I. 1. Tranz. A înceta alăptarea copiilor sau puilor de mamifere, a dezvăța de supt. ◊ Expr. L-a înțărcat dracul, se spune despre un om foarte șiret. 2. Intranz. (Despre mamifere) A pierde laptele, a nu mai avea lapte. 3. Tranz. Fig. (Fam.) A dezobișnui, a dezvăța, a lipsi pe cineva de ceva. – În + țarc. DOOM
înțărcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înțárc, 2 sg. înțárci, 3 înțárcă, 1 pl. înțărcắm; conj. prez. 3 să înțárce
înțărcasem
ÎNȚĂRCÁ, înțárc, vb. I. 1. Tranz. A înceta alăptarea copiilor sau puilor de mamifere, a dezvăța de supt. ◊ Expr. L-a înțărcat dracul, se spune despre un om foarte șiret. 2. Intranz. (Despre mamifere) A pierde laptele, a nu mai avea lapte. 3. Tranz. Fig. (Fam.) A dezobișnui, a dezvăța, a lipsi pe cineva de ceva. – În + țarc. DOOM
înțărcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înțárc, 2 sg. înțárci, 3 înțárcă, 1 pl. înțărcắm; conj. prez. 3 să înțárce
înțărcaseră
ÎNȚĂRCÁ, înțárc, vb. I. 1. Tranz. A înceta alăptarea copiilor sau puilor de mamifere, a dezvăța de supt. ◊ Expr. L-a înțărcat dracul, se spune despre un om foarte șiret. 2. Intranz. (Despre mamifere) A pierde laptele, a nu mai avea lapte. 3. Tranz. Fig. (Fam.) A dezobișnui, a dezvăța, a lipsi pe cineva de ceva. – În + țarc. DOOM
înțărcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înțárc, 2 sg. înțárci, 3 înțárcă, 1 pl. înțărcắm; conj. prez. 3 să înțárce
înțărcaserăm
ÎNȚĂRCÁ, înțárc, vb. I. 1. Tranz. A înceta alăptarea copiilor sau puilor de mamifere, a dezvăța de supt. ◊ Expr. L-a înțărcat dracul, se spune despre un om foarte șiret. 2. Intranz. (Despre mamifere) A pierde laptele, a nu mai avea lapte. 3. Tranz. Fig. (Fam.) A dezobișnui, a dezvăța, a lipsi pe cineva de ceva. – În + țarc. DOOM
înțărcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înțárc, 2 sg. înțárci, 3 înțárcă, 1 pl. înțărcắm; conj. prez. 3 să înțárce
înțărcaserăți
ÎNȚĂRCÁ, înțárc, vb. I. 1. Tranz. A înceta alăptarea copiilor sau puilor de mamifere, a dezvăța de supt. ◊ Expr. L-a înțărcat dracul, se spune despre un om foarte șiret. 2. Intranz. (Despre mamifere) A pierde laptele, a nu mai avea lapte. 3. Tranz. Fig. (Fam.) A dezobișnui, a dezvăța, a lipsi pe cineva de ceva. – În + țarc. DOOM
înțărcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înțárc, 2 sg. înțárci, 3 înțárcă, 1 pl. înțărcắm; conj. prez. 3 să înțárce
înțărcaseși
ÎNȚĂRCÁ, înțárc, vb. I. 1. Tranz. A înceta alăptarea copiilor sau puilor de mamifere, a dezvăța de supt. ◊ Expr. L-a înțărcat dracul, se spune despre un om foarte șiret. 2. Intranz. (Despre mamifere) A pierde laptele, a nu mai avea lapte. 3. Tranz. Fig. (Fam.) A dezobișnui, a dezvăța, a lipsi pe cineva de ceva. – În + țarc. DOOM
înțărcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înțárc, 2 sg. înțárci, 3 înțárcă, 1 pl. înțărcắm; conj. prez. 3 să înțárce
înțărcaseți
ÎNȚĂRCÁ, înțárc, vb. I. 1. Tranz. A înceta alăptarea copiilor sau puilor de mamifere, a dezvăța de supt. ◊ Expr. L-a înțărcat dracul, se spune despre un om foarte șiret. 2. Intranz. (Despre mamifere) A pierde laptele, a nu mai avea lapte. 3. Tranz. Fig. (Fam.) A dezobișnui, a dezvăța, a lipsi pe cineva de ceva. – În + țarc. DOOM
înțărcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înțárc, 2 sg. înțárci, 3 înțárcă, 1 pl. înțărcắm; conj. prez. 3 să înțárce
înțărcat
ÎNȚĂRCÁ, înțárc, vb. I. 1. Tranz. A înceta alăptarea copiilor sau puilor de mamifere, a dezvăța de supt. ◊ Expr. L-a înțărcat dracul, se spune despre un om foarte șiret. 2. Intranz. (Despre mamifere) A pierde laptele, a nu mai avea lapte. 3. Tranz. Fig. (Fam.) A dezobișnui, a dezvăța, a lipsi pe cineva de ceva. – În + țarc. DOOM
înțărcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înțárc, 2 sg. înțárci, 3 înțárcă, 1 pl. înțărcắm; conj. prez. 3 să înțárce
înțărcat
ÎNȚĂRCÁT2, -Ă, înțărcați, -te, adj. (Despre copii sau pui de mamifere) Care nu mai suge. – V. înțărca.
înțărcat
ÎNȚĂRCÁT1 s. n. Faptul de a înțărca; înțărcare. – V. înțărca. DOOM
înțărcát s. n.
înțărcata
ÎNȚĂRCÁT2, -Ă, înțărcați, -te, adj. (Despre copii sau pui de mamifere) Care nu mai suge. – V. înțărca.
înțărcate
ÎNȚĂRCÁT2, -Ă, înțărcați, -te, adj. (Despre copii sau pui de mamifere) Care nu mai suge. – V. înțărca.
înțărcatei
ÎNȚĂRCÁT2, -Ă, înțărcați, -te, adj. (Despre copii sau pui de mamifere) Care nu mai suge. – V. înțărca.
înțărcatele
ÎNȚĂRCÁT2, -Ă, înțărcați, -te, adj. (Despre copii sau pui de mamifere) Care nu mai suge. – V. înțărca.
înțărcatelor
ÎNȚĂRCÁT2, -Ă, înțărcați, -te, adj. (Despre copii sau pui de mamifere) Care nu mai suge. – V. înțărca.
înțărcatul
ÎNȚĂRCÁT2, -Ă, înțărcați, -te, adj. (Despre copii sau pui de mamifere) Care nu mai suge. – V. înțărca.
înțărcatului
ÎNȚĂRCÁT2, -Ă, înțărcați, -te, adj. (Despre copii sau pui de mamifere) Care nu mai suge. – V. înțărca.
înțărcau
ÎNȚĂRCÁ, înțárc, vb. I. 1. Tranz. A înceta alăptarea copiilor sau puilor de mamifere, a dezvăța de supt. ◊ Expr. L-a înțărcat dracul, se spune despre un om foarte șiret. 2. Intranz. (Despre mamifere) A pierde laptele, a nu mai avea lapte. 3. Tranz. Fig. (Fam.) A dezobișnui, a dezvăța, a lipsi pe cineva de ceva. – În + țarc. DOOM
înțărcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înțárc, 2 sg. înțárci, 3 înțárcă, 1 pl. înțărcắm; conj. prez. 3 să înțárce
înțărcași
ÎNȚĂRCÁ, înțárc, vb. I. 1. Tranz. A înceta alăptarea copiilor sau puilor de mamifere, a dezvăța de supt. ◊ Expr. L-a înțărcat dracul, se spune despre un om foarte șiret. 2. Intranz. (Despre mamifere) A pierde laptele, a nu mai avea lapte. 3. Tranz. Fig. (Fam.) A dezobișnui, a dezvăța, a lipsi pe cineva de ceva. – În + țarc. DOOM
înțărcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înțárc, 2 sg. înțárci, 3 înțárcă, 1 pl. înțărcắm; conj. prez. 3 să înțárce
înțărcați
ÎNȚĂRCÁ, înțárc, vb. I. 1. Tranz. A înceta alăptarea copiilor sau puilor de mamifere, a dezvăța de supt. ◊ Expr. L-a înțărcat dracul, se spune despre un om foarte șiret. 2. Intranz. (Despre mamifere) A pierde laptele, a nu mai avea lapte. 3. Tranz. Fig. (Fam.) A dezobișnui, a dezvăța, a lipsi pe cineva de ceva. – În + țarc. DOOM
înțărcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înțárc, 2 sg. înțárci, 3 înțárcă, 1 pl. înțărcắm; conj. prez. 3 să înțárce
înțărcați
ÎNȚĂRCÁT2, -Ă, înțărcați, -te, adj. (Despre copii sau pui de mamifere) Care nu mai suge. – V. înțărca.
înțărcații
ÎNȚĂRCÁT2, -Ă, înțărcați, -te, adj. (Despre copii sau pui de mamifere) Care nu mai suge. – V. înțărca.
înțărcaților
ÎNȚĂRCÁT2, -Ă, înțărcați, -te, adj. (Despre copii sau pui de mamifere) Care nu mai suge. – V. înțărca.
înțărcui
ÎNȚĂRCUÍ, înțărcuiesc, vb. IV. Tranz. A înconjura cu un țarc. – În + țarc + suf. -ui. DOOM
înțărcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțărcuiésc, imperf. 3 sg. înțărcuiá; conj. prez. 3 să înțărcuiáscă
înțărcuia
ÎNȚĂRCUÍ, înțărcuiesc, vb. IV. Tranz. A înconjura cu un țarc. – În + țarc + suf. -ui. DOOM
înțărcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțărcuiésc, imperf. 3 sg. înțărcuiá; conj. prez. 3 să înțărcuiáscă
înțărcuiai
ÎNȚĂRCUÍ, înțărcuiesc, vb. IV. Tranz. A înconjura cu un țarc. – În + țarc + suf. -ui. DOOM
înțărcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțărcuiésc, imperf. 3 sg. înțărcuiá; conj. prez. 3 să înțărcuiáscă
înțărcuiam
ÎNȚĂRCUÍ, înțărcuiesc, vb. IV. Tranz. A înconjura cu un țarc. – În + țarc + suf. -ui. DOOM
înțărcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțărcuiésc, imperf. 3 sg. înțărcuiá; conj. prez. 3 să înțărcuiáscă
înțărcuiască
ÎNȚĂRCUÍ, înțărcuiesc, vb. IV. Tranz. A înconjura cu un țarc. – În + țarc + suf. -ui. DOOM
înțărcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțărcuiésc, imperf. 3 sg. înțărcuiá; conj. prez. 3 să înțărcuiáscă
înțărcuiau
ÎNȚĂRCUÍ, înțărcuiesc, vb. IV. Tranz. A înconjura cu un țarc. – În + țarc + suf. -ui. DOOM
înțărcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțărcuiésc, imperf. 3 sg. înțărcuiá; conj. prez. 3 să înțărcuiáscă
înțărcuiați
ÎNȚĂRCUÍ, înțărcuiesc, vb. IV. Tranz. A înconjura cu un țarc. – În + țarc + suf. -ui. DOOM
înțărcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțărcuiésc, imperf. 3 sg. înțărcuiá; conj. prez. 3 să înțărcuiáscă
înțărcuiesc
ÎNȚĂRCUÍ, înțărcuiesc, vb. IV. Tranz. A înconjura cu un țarc. – În + țarc + suf. -ui. DOOM
înțărcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțărcuiésc, imperf. 3 sg. înțărcuiá; conj. prez. 3 să înțărcuiáscă
înțărcuiește
ÎNȚĂRCUÍ, înțărcuiesc, vb. IV. Tranz. A înconjura cu un țarc. – În + țarc + suf. -ui. DOOM
înțărcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțărcuiésc, imperf. 3 sg. înțărcuiá; conj. prez. 3 să înțărcuiáscă
înțărcuiești
ÎNȚĂRCUÍ, înțărcuiesc, vb. IV. Tranz. A înconjura cu un țarc. – În + țarc + suf. -ui. DOOM
înțărcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțărcuiésc, imperf. 3 sg. înțărcuiá; conj. prez. 3 să înțărcuiáscă
înțărcuii
ÎNȚĂRCUÍ, înțărcuiesc, vb. IV. Tranz. A înconjura cu un țarc. – În + țarc + suf. -ui. DOOM
înțărcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțărcuiésc, imperf. 3 sg. înțărcuiá; conj. prez. 3 să înțărcuiáscă
înțărcuim
ÎNȚĂRCUÍ, înțărcuiesc, vb. IV. Tranz. A înconjura cu un țarc. – În + țarc + suf. -ui. DOOM
înțărcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțărcuiésc, imperf. 3 sg. înțărcuiá; conj. prez. 3 să înțărcuiáscă
înțărcuind
ÎNȚĂRCUÍ, înțărcuiesc, vb. IV. Tranz. A înconjura cu un țarc. – În + țarc + suf. -ui. DOOM
înțărcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțărcuiésc, imperf. 3 sg. înțărcuiá; conj. prez. 3 să înțărcuiáscă
înțărcuire
ÎNȚĂRCUÍ, înțărcuiesc, vb. IV. Tranz. A înconjura cu un țarc. – În + țarc + suf. -ui. DOOM
înțărcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțărcuiésc, imperf. 3 sg. înțărcuiá; conj. prez. 3 să înțărcuiáscă
înțărcuire
ÎNȚĂRCUÍ, înțărcuiesc, vb. IV. Tranz. A înconjura cu un țarc. – În + țarc + suf. -ui.
înțărcuiră
ÎNȚĂRCUÍ, înțărcuiesc, vb. IV. Tranz. A înconjura cu un țarc. – În + țarc + suf. -ui. DOOM
înțărcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțărcuiésc, imperf. 3 sg. înțărcuiá; conj. prez. 3 să înțărcuiáscă
înțărcuirăm
ÎNȚĂRCUÍ, înțărcuiesc, vb. IV. Tranz. A înconjura cu un țarc. – În + țarc + suf. -ui. DOOM
înțărcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțărcuiésc, imperf. 3 sg. înțărcuiá; conj. prez. 3 să înțărcuiáscă
înțărcuirăți
ÎNȚĂRCUÍ, înțărcuiesc, vb. IV. Tranz. A înconjura cu un țarc. – În + țarc + suf. -ui. DOOM
înțărcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțărcuiésc, imperf. 3 sg. înțărcuiá; conj. prez. 3 să înțărcuiáscă
înțărcuise
ÎNȚĂRCUÍ, înțărcuiesc, vb. IV. Tranz. A înconjura cu un țarc. – În + țarc + suf. -ui. DOOM
înțărcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțărcuiésc, imperf. 3 sg. înțărcuiá; conj. prez. 3 să înțărcuiáscă
înțărcuisem
ÎNȚĂRCUÍ, înțărcuiesc, vb. IV. Tranz. A înconjura cu un țarc. – În + țarc + suf. -ui. DOOM
înțărcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțărcuiésc, imperf. 3 sg. înțărcuiá; conj. prez. 3 să înțărcuiáscă
înțărcuiseră
ÎNȚĂRCUÍ, înțărcuiesc, vb. IV. Tranz. A înconjura cu un țarc. – În + țarc + suf. -ui. DOOM
înțărcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțărcuiésc, imperf. 3 sg. înțărcuiá; conj. prez. 3 să înțărcuiáscă
înțărcuiserăm
ÎNȚĂRCUÍ, înțărcuiesc, vb. IV. Tranz. A înconjura cu un țarc. – În + țarc + suf. -ui. DOOM
înțărcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțărcuiésc, imperf. 3 sg. înțărcuiá; conj. prez. 3 să înțărcuiáscă
înțărcuiserăți
ÎNȚĂRCUÍ, înțărcuiesc, vb. IV. Tranz. A înconjura cu un țarc. – În + țarc + suf. -ui. DOOM
înțărcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțărcuiésc, imperf. 3 sg. înțărcuiá; conj. prez. 3 să înțărcuiáscă
înțărcuiseși
ÎNȚĂRCUÍ, înțărcuiesc, vb. IV. Tranz. A înconjura cu un țarc. – În + țarc + suf. -ui. DOOM
înțărcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțărcuiésc, imperf. 3 sg. înțărcuiá; conj. prez. 3 să înțărcuiáscă
înțărcuiseți
ÎNȚĂRCUÍ, înțărcuiesc, vb. IV. Tranz. A înconjura cu un țarc. – În + țarc + suf. -ui. DOOM
înțărcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțărcuiésc, imperf. 3 sg. înțărcuiá; conj. prez. 3 să înțărcuiáscă
înțărcuit
ÎNȚĂRCUÍ, înțărcuiesc, vb. IV. Tranz. A înconjura cu un țarc. – În + țarc + suf. -ui. DOOM
înțărcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțărcuiésc, imperf. 3 sg. înțărcuiá; conj. prez. 3 să înțărcuiáscă
înțărcuit
ÎNȚĂRCUÍ, înțărcuiesc, vb. IV. Tranz. A înconjura cu un țarc. – În + țarc + suf. -ui.
înțărcuiși
ÎNȚĂRCUÍ, înțărcuiesc, vb. IV. Tranz. A înconjura cu un țarc. – În + țarc + suf. -ui. DOOM
înțărcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțărcuiésc, imperf. 3 sg. înțărcuiá; conj. prez. 3 să înțărcuiáscă
înțărcuiți
ÎNȚĂRCUÍ, înțărcuiesc, vb. IV. Tranz. A înconjura cu un țarc. – În + țarc + suf. -ui. DOOM
înțărcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțărcuiésc, imperf. 3 sg. înțărcuiá; conj. prez. 3 să înțărcuiáscă
înțărcând
ÎNȚĂRCÁ, înțárc, vb. I. 1. Tranz. A înceta alăptarea copiilor sau puilor de mamifere, a dezvăța de supt. ◊ Expr. L-a înțărcat dracul, se spune despre un om foarte șiret. 2. Intranz. (Despre mamifere) A pierde laptele, a nu mai avea lapte. 3. Tranz. Fig. (Fam.) A dezobișnui, a dezvăța, a lipsi pe cineva de ceva. – În + țarc. DOOM
înțărcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înțárc, 2 sg. înțárci, 3 înțárcă, 1 pl. înțărcắm; conj. prez. 3 să înțárce
înțărcînd
ÎNȚĂRCÁ, înțárc, vb. I. 1. Tranz. A înceta alăptarea copiilor sau puilor de mamifere, a dezvăța de supt. ◊ Expr. L-a înțărcat dracul, se spune despre un om foarte șiret. 2. Intranz. (Despre mamifere) A pierde laptele, a nu mai avea lapte. 3. Tranz. Fig. (Fam.) A dezobișnui, a dezvăța, a lipsi pe cineva de ceva. – În + țarc. DOOM
înțărcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înțárc, 2 sg. înțárci, 3 înțárcă, 1 pl. înțărcắm; conj. prez. 3 să înțárce
înțărcări
ÎNȚĂRCÁRE s. f. Acțiunea de a înțărca; încetarea alăptării; înțărcat1. – V. înțărca. DOOM
înțărcáre s. f., g.-d. art. înțărcắrii
înțărcării
ÎNȚĂRCÁRE s. f. Acțiunea de a înțărca; încetarea alăptării; înțărcat1. – V. înțărca. DOOM
înțărcáre s. f., g.-d. art. înțărcắrii
înțărcările
ÎNȚĂRCÁRE s. f. Acțiunea de a înțărca; încetarea alăptării; înțărcat1. – V. înțărca. DOOM
înțărcáre s. f., g.-d. art. înțărcắrii
înțărcărilor
ÎNȚĂRCÁRE s. f. Acțiunea de a înțărca; încetarea alăptării; înțărcat1. – V. înțărca. DOOM
înțărcáre s. f., g.-d. art. înțărcắrii
înțărcătoare
ÎNȚĂRCĂTOÁRE, înțărcători, s. f. Loc de pășune, de obicei depărtat de stână, unde se țin mieii după înțărcare. – Înțărca + suf. -ătoare. DOOM
înțărcătoáre s. f., g.-d. art. înțărcătórii; pl. înțărcătóri
înțărcătoarea
ÎNȚĂRCĂTOÁRE, înțărcători, s. f. Loc de pășune, de obicei depărtat de stână, unde se țin mieii după înțărcare. – Înțărca + suf. -ătoare. DOOM
înțărcătoáre s. f., g.-d. art. înțărcătórii; pl. înțărcătóri
înțărcători
ÎNȚĂRCĂTOÁRE, înțărcători, s. f. Loc de pășune, de obicei depărtat de stână, unde se țin mieii după înțărcare. – Înțărca + suf. -ătoare. DOOM
înțărcătoáre s. f., g.-d. art. înțărcătórii; pl. înțărcătóri
înțărcătorii
ÎNȚĂRCĂTOÁRE, înțărcători, s. f. Loc de pășune, de obicei depărtat de stână, unde se țin mieii după înțărcare. – Înțărca + suf. -ătoare. DOOM
înțărcătoáre s. f., g.-d. art. înțărcătórii; pl. înțărcătóri
înțărcătorile
ÎNȚĂRCĂTOÁRE, înțărcători, s. f. Loc de pășune, de obicei depărtat de stână, unde se țin mieii după înțărcare. – Înțărca + suf. -ătoare. DOOM
înțărcătoáre s. f., g.-d. art. înțărcătórii; pl. înțărcătóri
înțărcătorilor
ÎNȚĂRCĂTOÁRE, înțărcători, s. f. Loc de pășune, de obicei depărtat de stână, unde se țin mieii după înțărcare. – Înțărca + suf. -ătoare. DOOM
înțărcătoáre s. f., g.-d. art. înțărcătórii; pl. înțărcătóri
înțărâna
ÎNȚĂRÂNÁ, înțărânez, vb. I. Tranz. (Rar) A înțelina. – Din în- + țărână.
înțărânai
ÎNȚĂRÂNÁ, înțărânez, vb. I. Tranz. (Rar) A înțelina. – Din în- + țărână.
înțărânam
ÎNȚĂRÂNÁ, înțărânez, vb. I. Tranz. (Rar) A înțelina. – Din în- + țărână.
înțărânare
ÎNȚĂRÂNÁ, înțărânez, vb. I. Tranz. (Rar) A înțelina. – Din în- + țărână.
înțărânare
ÎNȚĂRÂNÁ, înțărânez, vb. I. Tranz. (Rar) A înțelina. – Din în- + țărână.
înțărânară
ÎNȚĂRÂNÁ, înțărânez, vb. I. Tranz. (Rar) A înțelina. – Din în- + țărână.
înțărânarăm
ÎNȚĂRÂNÁ, înțărânez, vb. I. Tranz. (Rar) A înțelina. – Din în- + țărână.
înțărânarăți
ÎNȚĂRÂNÁ, înțărânez, vb. I. Tranz. (Rar) A înțelina. – Din în- + țărână.
înțărânase
ÎNȚĂRÂNÁ, înțărânez, vb. I. Tranz. (Rar) A înțelina. – Din în- + țărână.
înțărânasem
ÎNȚĂRÂNÁ, înțărânez, vb. I. Tranz. (Rar) A înțelina. – Din în- + țărână.
înțărânaseră
ÎNȚĂRÂNÁ, înțărânez, vb. I. Tranz. (Rar) A înțelina. – Din în- + țărână.
înțărânaserăm
ÎNȚĂRÂNÁ, înțărânez, vb. I. Tranz. (Rar) A înțelina. – Din în- + țărână.
înțărânaserăți
ÎNȚĂRÂNÁ, înțărânez, vb. I. Tranz. (Rar) A înțelina. – Din în- + țărână.
înțărânaseși
ÎNȚĂRÂNÁ, înțărânez, vb. I. Tranz. (Rar) A înțelina. – Din în- + țărână.
înțărânaseți
ÎNȚĂRÂNÁ, înțărânez, vb. I. Tranz. (Rar) A înțelina. – Din în- + țărână.
înțărânat
ÎNȚĂRÂNÁ, înțărânez, vb. I. Tranz. (Rar) A înțelina. – Din în- + țărână.
înțărânat
ÎNȚĂRÂNÁ, înțărânez, vb. I. Tranz. (Rar) A înțelina. – Din în- + țărână.
înțărânau
ÎNȚĂRÂNÁ, înțărânez, vb. I. Tranz. (Rar) A înțelina. – Din în- + țărână.
înțărânași
ÎNȚĂRÂNÁ, înțărânez, vb. I. Tranz. (Rar) A înțelina. – Din în- + țărână.
înțărânați
ÎNȚĂRÂNÁ, înțărânez, vb. I. Tranz. (Rar) A înțelina. – Din în- + țărână.
înțărânează
ÎNȚĂRÂNÁ, înțărânez, vb. I. Tranz. (Rar) A înțelina. – Din în- + țărână.
înțărânez
ÎNȚĂRÂNÁ, înțărânez, vb. I. Tranz. (Rar) A înțelina. – Din în- + țărână.
înțărâneze
ÎNȚĂRÂNÁ, înțărânez, vb. I. Tranz. (Rar) A înțelina. – Din în- + țărână.
înțărânezi
ÎNȚĂRÂNÁ, înțărânez, vb. I. Tranz. (Rar) A înțelina. – Din în- + țărână.
înțărânând
ÎNȚĂRÂNÁ, înțărânez, vb. I. Tranz. (Rar) A înțelina. – Din în- + țărână.
înțărîna
ÎNȚĂRÂNÁ, înțărânez, vb. I. Tranz. (Rar) A înțelina. – Din în- + țărână.
înțărînai
ÎNȚĂRÂNÁ, înțărânez, vb. I. Tranz. (Rar) A înțelina. – Din în- + țărână.
înțărînam
ÎNȚĂRÂNÁ, înțărânez, vb. I. Tranz. (Rar) A înțelina. – Din în- + țărână.
înțărînare
ÎNȚĂRÂNÁ, înțărânez, vb. I. Tranz. (Rar) A înțelina. – Din în- + țărână.
înțărînară
ÎNȚĂRÂNÁ, înțărânez, vb. I. Tranz. (Rar) A înțelina. – Din în- + țărână.
înțărînarăm
ÎNȚĂRÂNÁ, înțărânez, vb. I. Tranz. (Rar) A înțelina. – Din în- + țărână.
înțărînarăți
ÎNȚĂRÂNÁ, înțărânez, vb. I. Tranz. (Rar) A înțelina. – Din în- + țărână.
înțărînase
ÎNȚĂRÂNÁ, înțărânez, vb. I. Tranz. (Rar) A înțelina. – Din în- + țărână.
înțărînasem
ÎNȚĂRÂNÁ, înțărânez, vb. I. Tranz. (Rar) A înțelina. – Din în- + țărână.
înțărînaseră
ÎNȚĂRÂNÁ, înțărânez, vb. I. Tranz. (Rar) A înțelina. – Din în- + țărână.
înțărînaserăm
ÎNȚĂRÂNÁ, înțărânez, vb. I. Tranz. (Rar) A înțelina. – Din în- + țărână.
înțărînaserăți
ÎNȚĂRÂNÁ, înțărânez, vb. I. Tranz. (Rar) A înțelina. – Din în- + țărână.
înțărînaseși
ÎNȚĂRÂNÁ, înțărânez, vb. I. Tranz. (Rar) A înțelina. – Din în- + țărână.
înțărînaseți
ÎNȚĂRÂNÁ, înțărânez, vb. I. Tranz. (Rar) A înțelina. – Din în- + țărână.
înțărînat
ÎNȚĂRÂNÁ, înțărânez, vb. I. Tranz. (Rar) A înțelina. – Din în- + țărână.
înțărînau
ÎNȚĂRÂNÁ, înțărânez, vb. I. Tranz. (Rar) A înțelina. – Din în- + țărână.
înțărînași
ÎNȚĂRÂNÁ, înțărânez, vb. I. Tranz. (Rar) A înțelina. – Din în- + țărână.
înțărînați
ÎNȚĂRÂNÁ, înțărânez, vb. I. Tranz. (Rar) A înțelina. – Din în- + țărână.
înțărînează
ÎNȚĂRÂNÁ, înțărânez, vb. I. Tranz. (Rar) A înțelina. – Din în- + țărână.
înțărînez
ÎNȚĂRÂNÁ, înțărânez, vb. I. Tranz. (Rar) A înțelina. – Din în- + țărână.
înțărîneze
ÎNȚĂRÂNÁ, înțărânez, vb. I. Tranz. (Rar) A înțelina. – Din în- + țărână.
înțărînezi
ÎNȚĂRÂNÁ, înțărânez, vb. I. Tranz. (Rar) A înțelina. – Din în- + țărână.
înțărînînd
ÎNȚĂRÂNÁ, înțărânez, vb. I. Tranz. (Rar) A înțelina. – Din în- + țărână.