îmbaier
ÎMBĂIRÁ vb. I v. îmbăiera. DOOM
îmbăierá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 îmbáieră
îmbaiere
ÎMBĂIRÁ vb. I v. îmbăiera. DOOM
îmbăierá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 îmbáieră
îmbaieri
ÎMBĂIRÁ vb. I v. îmbăiera. DOOM
îmbăierá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 îmbáieră
îmbaieră
ÎMBĂIRÁ vb. I v. îmbăiera. DOOM
îmbăierá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 îmbáieră
îmbarc
ÎMBARCÁ, îmbárc, vb. I. Tranz. și refl. A (se) urca pe o navă pentru o călătorie pe apă; p. gener. a (se) urca în orice fel de mijloc de transport pentru a călători. – Din fr. embarquer. DOOM
îmbarcá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbárcă
îmbarca
ÎMBARCÁ, îmbárc, vb. I. Tranz. și refl. A (se) urca pe o navă pentru o călătorie pe apă; p. gener. a (se) urca în orice fel de mijloc de transport pentru a călători. – Din fr. embarquer. DOOM
îmbarcá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbárcă
îmbarcai
ÎMBARCÁ, îmbárc, vb. I. Tranz. și refl. A (se) urca pe o navă pentru o călătorie pe apă; p. gener. a (se) urca în orice fel de mijloc de transport pentru a călători. – Din fr. embarquer. DOOM
îmbarcá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbárcă
îmbarcam
ÎMBARCÁ, îmbárc, vb. I. Tranz. și refl. A (se) urca pe o navă pentru o călătorie pe apă; p. gener. a (se) urca în orice fel de mijloc de transport pentru a călători. – Din fr. embarquer. DOOM
îmbarcá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbárcă
îmbarcare
ÎMBARCÁ, îmbárc, vb. I. Tranz. și refl. A (se) urca pe o navă pentru o călătorie pe apă; p. gener. a (se) urca în orice fel de mijloc de transport pentru a călători. – Din fr. embarquer. DOOM
îmbarcá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbárcă
îmbarcare
ÎMBARCÁRE, îmbarcări, s. f. Acțiunea de a (se) îmbarca și rezultatul ei. – V. îmbarca. DOOM
îmbarcáre s. f., g.-d. art. îmbarcắrii; pl. îmbarcắri
îmbarcarea
ÎMBARCÁRE, îmbarcări, s. f. Acțiunea de a (se) îmbarca și rezultatul ei. – V. îmbarca. DOOM
îmbarcáre s. f., g.-d. art. îmbarcắrii; pl. îmbarcắri
îmbarcară
ÎMBARCÁ, îmbárc, vb. I. Tranz. și refl. A (se) urca pe o navă pentru o călătorie pe apă; p. gener. a (se) urca în orice fel de mijloc de transport pentru a călători. – Din fr. embarquer. DOOM
îmbarcá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbárcă
îmbarcarăm
ÎMBARCÁ, îmbárc, vb. I. Tranz. și refl. A (se) urca pe o navă pentru o călătorie pe apă; p. gener. a (se) urca în orice fel de mijloc de transport pentru a călători. – Din fr. embarquer. DOOM
îmbarcá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbárcă
îmbarcarăți
ÎMBARCÁ, îmbárc, vb. I. Tranz. și refl. A (se) urca pe o navă pentru o călătorie pe apă; p. gener. a (se) urca în orice fel de mijloc de transport pentru a călători. – Din fr. embarquer. DOOM
îmbarcá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbárcă
îmbarcase
ÎMBARCÁ, îmbárc, vb. I. Tranz. și refl. A (se) urca pe o navă pentru o călătorie pe apă; p. gener. a (se) urca în orice fel de mijloc de transport pentru a călători. – Din fr. embarquer. DOOM
îmbarcá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbárcă
îmbarcasem
ÎMBARCÁ, îmbárc, vb. I. Tranz. și refl. A (se) urca pe o navă pentru o călătorie pe apă; p. gener. a (se) urca în orice fel de mijloc de transport pentru a călători. – Din fr. embarquer. DOOM
îmbarcá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbárcă
îmbarcaseră
ÎMBARCÁ, îmbárc, vb. I. Tranz. și refl. A (se) urca pe o navă pentru o călătorie pe apă; p. gener. a (se) urca în orice fel de mijloc de transport pentru a călători. – Din fr. embarquer. DOOM
îmbarcá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbárcă
îmbarcaserăm
ÎMBARCÁ, îmbárc, vb. I. Tranz. și refl. A (se) urca pe o navă pentru o călătorie pe apă; p. gener. a (se) urca în orice fel de mijloc de transport pentru a călători. – Din fr. embarquer. DOOM
îmbarcá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbárcă
îmbarcaserăți
ÎMBARCÁ, îmbárc, vb. I. Tranz. și refl. A (se) urca pe o navă pentru o călătorie pe apă; p. gener. a (se) urca în orice fel de mijloc de transport pentru a călători. – Din fr. embarquer. DOOM
îmbarcá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbárcă
îmbarcaseși
ÎMBARCÁ, îmbárc, vb. I. Tranz. și refl. A (se) urca pe o navă pentru o călătorie pe apă; p. gener. a (se) urca în orice fel de mijloc de transport pentru a călători. – Din fr. embarquer. DOOM
îmbarcá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbárcă
îmbarcaseți
ÎMBARCÁ, îmbárc, vb. I. Tranz. și refl. A (se) urca pe o navă pentru o călătorie pe apă; p. gener. a (se) urca în orice fel de mijloc de transport pentru a călători. – Din fr. embarquer. DOOM
îmbarcá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbárcă
îmbarcat
ÎMBARCÁ, îmbárc, vb. I. Tranz. și refl. A (se) urca pe o navă pentru o călătorie pe apă; p. gener. a (se) urca în orice fel de mijloc de transport pentru a călători. – Din fr. embarquer. DOOM
îmbarcá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbárcă
îmbarcat
ÎMBARCÁ, îmbárc, vb. I. Tranz. și refl. A (se) urca pe o navă pentru o călătorie pe apă; p. gener. a (se) urca pentru a călători în orice fel de mijloc de transport. – Din fr. embarquer.
îmbarcau
ÎMBARCÁ, îmbárc, vb. I. Tranz. și refl. A (se) urca pe o navă pentru o călătorie pe apă; p. gener. a (se) urca în orice fel de mijloc de transport pentru a călători. – Din fr. embarquer. DOOM
îmbarcá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbárcă
îmbarcași
ÎMBARCÁ, îmbárc, vb. I. Tranz. și refl. A (se) urca pe o navă pentru o călătorie pe apă; p. gener. a (se) urca în orice fel de mijloc de transport pentru a călători. – Din fr. embarquer. DOOM
îmbarcá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbárcă
îmbarcați
ÎMBARCÁ, îmbárc, vb. I. Tranz. și refl. A (se) urca pe o navă pentru o călătorie pe apă; p. gener. a (se) urca în orice fel de mijloc de transport pentru a călători. – Din fr. embarquer. DOOM
îmbarcá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbárcă
îmbarcație
AMBARCAȚIÚNE, ambarcațiuni, s. f. Vas plutitor de dimensiuni mici, cu vâsle, cu vele sau cu motor. [Pr.: -țí-u-. – Var.: ambarcáție s. f.] – Din fr. embarcation. DOOM
!ambarcațiúne (-ți-u-) s. f., art. ambarcațiúnea, g.-d. art. ambarcațiúnii; pl. ambarcațiúni, art. ambarcațiúnile
îmbarcațiune
AMBARCAȚIÚNE, ambarcațiuni, s. f. Vas plutitor de dimensiuni mici, cu vâsle, cu vele sau cu motor. [Pr.: -țí-u-. – Var.: ambarcáție s. f.] – Din fr. embarcation. DOOM
!ambarcațiúne (-ți-u-) s. f., art. ambarcațiúnea, g.-d. art. ambarcațiúnii; pl. ambarcațiúni, art. ambarcațiúnile
îmbarce
ÎMBARCÁ, îmbárc, vb. I. Tranz. și refl. A (se) urca pe o navă pentru o călătorie pe apă; p. gener. a (se) urca în orice fel de mijloc de transport pentru a călători. – Din fr. embarquer. DOOM
îmbarcá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbárcă
îmbarci
ÎMBARCÁ, îmbárc, vb. I. Tranz. și refl. A (se) urca pe o navă pentru o călătorie pe apă; p. gener. a (se) urca în orice fel de mijloc de transport pentru a călători. – Din fr. embarquer. DOOM
îmbarcá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbárcă
îmbarcând
ÎMBARCÁ, îmbárc, vb. I. Tranz. și refl. A (se) urca pe o navă pentru o călătorie pe apă; p. gener. a (se) urca în orice fel de mijloc de transport pentru a călători. – Din fr. embarquer. DOOM
îmbarcá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbárcă
îmbarcînd
ÎMBARCÁ, îmbárc, vb. I. Tranz. și refl. A (se) urca pe o navă pentru o călătorie pe apă; p. gener. a (se) urca în orice fel de mijloc de transport pentru a călători. – Din fr. embarquer. DOOM
îmbarcá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbárcă
îmbarcări
ÎMBARCÁRE, îmbarcări, s. f. Acțiunea de a (se) îmbarca și rezultatul ei. – V. îmbarca. DOOM
îmbarcáre s. f., g.-d. art. îmbarcắrii; pl. îmbarcắri
îmbarcării
ÎMBARCÁRE, îmbarcări, s. f. Acțiunea de a (se) îmbarca și rezultatul ei. – V. îmbarca. DOOM
îmbarcáre s. f., g.-d. art. îmbarcắrii; pl. îmbarcắri
îmbarcările
ÎMBARCÁRE, îmbarcări, s. f. Acțiunea de a (se) îmbarca și rezultatul ei. – V. îmbarca. DOOM
îmbarcáre s. f., g.-d. art. îmbarcắrii; pl. îmbarcắri
îmbarcărilor
ÎMBARCÁRE, îmbarcări, s. f. Acțiunea de a (se) îmbarca și rezultatul ei. – V. îmbarca. DOOM
îmbarcáre s. f., g.-d. art. îmbarcắrii; pl. îmbarcắri
îmbată
ÎMBĂTÁ, îmbắt, vb. I. 1. Refl. și tranz. (fact.) A ajunge sau a face pe cineva să ajungă în starea de beție, a (se) ameți cu băutură; a (se) chercheli, a (se) aghesmui. ◊ Expr. A (se) îmbăta lulea (sau tun, turtă, criță) = a (se) îmbăta foarte tare. A (se) îmbăta cu apă rece (sau chioară) = a (se) amăgi, a (se) înșela. ♦ Tranz. P. anal. (Despre mirosuri puternice) A produce o stare asemănătoare cu beția; a ameți. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) încânta, a (se) ameți, a (se) tulbura. – Lat. *imbibitare (<bibitus „beat”). DOOM
îmbătá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îmbắt, 2 sg. îmbéți, 3 îmbátă; conj. prez. 3 să îmbéte
îmbelciugat
ÎMBELCIUGÁT, -Ă adj. v. belciugat. DOOM
îmbelciugát (înv., pop.) adj. m., pl. îmbelciugáți; f. îmbelciugátă, pl. îmbelciugáte
îmbelciugata
ÎMBELCIUGÁT, -Ă adj. v. belciugat. DOOM
îmbelciugát (înv., pop.) adj. m., pl. îmbelciugáți; f. îmbelciugátă, pl. îmbelciugáte
îmbelciugate
ÎMBELCIUGÁT, -Ă adj. v. belciugat. DOOM
îmbelciugát (înv., pop.) adj. m., pl. îmbelciugáți; f. îmbelciugátă, pl. îmbelciugáte
îmbelciugatei
ÎMBELCIUGÁT, -Ă adj. v. belciugat. DOOM
îmbelciugát (înv., pop.) adj. m., pl. îmbelciugáți; f. îmbelciugátă, pl. îmbelciugáte
îmbelciugatele
ÎMBELCIUGÁT, -Ă adj. v. belciugat. DOOM
îmbelciugát (înv., pop.) adj. m., pl. îmbelciugáți; f. îmbelciugátă, pl. îmbelciugáte
îmbelciugatelor
ÎMBELCIUGÁT, -Ă adj. v. belciugat. DOOM
îmbelciugát (înv., pop.) adj. m., pl. îmbelciugáți; f. îmbelciugátă, pl. îmbelciugáte
îmbelciugatul
ÎMBELCIUGÁT, -Ă adj. v. belciugat. DOOM
îmbelciugát (înv., pop.) adj. m., pl. îmbelciugáți; f. îmbelciugátă, pl. îmbelciugáte
îmbelciugatului
ÎMBELCIUGÁT, -Ă adj. v. belciugat. DOOM
îmbelciugát (înv., pop.) adj. m., pl. îmbelciugáți; f. îmbelciugátă, pl. îmbelciugáte
îmbelciugați
ÎMBELCIUGÁT, -Ă adj. v. belciugat. DOOM
îmbelciugát (înv., pop.) adj. m., pl. îmbelciugáți; f. îmbelciugátă, pl. îmbelciugáte
îmbelciugații
ÎMBELCIUGÁT, -Ă adj. v. belciugat. DOOM
îmbelciugát (înv., pop.) adj. m., pl. îmbelciugáți; f. îmbelciugátă, pl. îmbelciugáte
îmbelciugaților
ÎMBELCIUGÁT, -Ă adj. v. belciugat. DOOM
îmbelciugát (înv., pop.) adj. m., pl. îmbelciugáți; f. îmbelciugátă, pl. îmbelciugáte
îmbelșuga
ÎMBELȘUGÁ, îmbelșughez, vb. I. Tranz. (Rar) A face pământul să rodească, să devină îmbelșugat. – În + belșug. DOOM
îmbelșugá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 îmbelșugheáză
îmbelșugai
ÎMBELȘUGÁ, îmbelșughez, vb. I. Tranz. (Rar) A face pământul să rodească, să devină îmbelșugat. – În + belșug. DOOM
îmbelșugá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 îmbelșugheáză
îmbelșugam
ÎMBELȘUGÁ, îmbelșughez, vb. I. Tranz. (Rar) A face pământul să rodească, să devină îmbelșugat. – În + belșug. DOOM
îmbelșugá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 îmbelșugheáză
îmbelșugare
ÎMBELȘUGÁ, îmbelșughez, vb. I. Tranz. (Rar) A face pământul să rodească, să devină îmbelșugat. – În + belșug. DOOM
îmbelșugá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 îmbelșugheáză
îmbelșugare
ÎMBIELȘUGÁRE s. f. v. îmbelșugare. DOOM
îmbelșugáre s. f., g.-d. art. îmbelșugắrii
îmbelșugarea
ÎMBIELȘUGÁRE s. f. v. îmbelșugare. DOOM
îmbelșugáre s. f., g.-d. art. îmbelșugắrii
îmbelșugară
ÎMBELȘUGÁ, îmbelșughez, vb. I. Tranz. (Rar) A face pământul să rodească, să devină îmbelșugat. – În + belșug. DOOM
îmbelșugá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 îmbelșugheáză
îmbelșugarăm
ÎMBELȘUGÁ, îmbelșughez, vb. I. Tranz. (Rar) A face pământul să rodească, să devină îmbelșugat. – În + belșug. DOOM
îmbelșugá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 îmbelșugheáză
îmbelșugarăți
ÎMBELȘUGÁ, îmbelșughez, vb. I. Tranz. (Rar) A face pământul să rodească, să devină îmbelșugat. – În + belșug. DOOM
îmbelșugá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 îmbelșugheáză
îmbelșugase
ÎMBELȘUGÁ, îmbelșughez, vb. I. Tranz. (Rar) A face pământul să rodească, să devină îmbelșugat. – În + belșug. DOOM
îmbelșugá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 îmbelșugheáză
îmbelșugasem
ÎMBELȘUGÁ, îmbelșughez, vb. I. Tranz. (Rar) A face pământul să rodească, să devină îmbelșugat. – În + belșug. DOOM
îmbelșugá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 îmbelșugheáză
îmbelșugaseră
ÎMBELȘUGÁ, îmbelșughez, vb. I. Tranz. (Rar) A face pământul să rodească, să devină îmbelșugat. – În + belșug. DOOM
îmbelșugá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 îmbelșugheáză
îmbelșugaserăm
ÎMBELȘUGÁ, îmbelșughez, vb. I. Tranz. (Rar) A face pământul să rodească, să devină îmbelșugat. – În + belșug. DOOM
îmbelșugá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 îmbelșugheáză
îmbelșugaserăți
ÎMBELȘUGÁ, îmbelșughez, vb. I. Tranz. (Rar) A face pământul să rodească, să devină îmbelșugat. – În + belșug. DOOM
îmbelșugá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 îmbelșugheáză
îmbelșugaseși
ÎMBELȘUGÁ, îmbelșughez, vb. I. Tranz. (Rar) A face pământul să rodească, să devină îmbelșugat. – În + belșug. DOOM
îmbelșugá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 îmbelșugheáză
îmbelșugaseți
ÎMBELȘUGÁ, îmbelșughez, vb. I. Tranz. (Rar) A face pământul să rodească, să devină îmbelșugat. – În + belșug. DOOM
îmbelșugá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 îmbelșugheáză
îmbelșugat
ÎMBELȘUGÁ, îmbelșughez, vb. I. Tranz. (Rar) A face pământul să rodească, să devină îmbelșugat. – În + belșug. DOOM
îmbelșugá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 îmbelșugheáză
îmbelșugat
ÎMBIELȘUGÁT, -Ă adj. v. îmbelșugat. DOOM
*îmbelșugát adj. m., pl. îmbelșugáți; f. îmbelșugátă, pl. îmbelșugáte
îmbelșugau
ÎMBELȘUGÁ, îmbelșughez, vb. I. Tranz. (Rar) A face pământul să rodească, să devină îmbelșugat. – În + belșug. DOOM
îmbelșugá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 îmbelșugheáză
îmbelșugași
ÎMBELȘUGÁ, îmbelșughez, vb. I. Tranz. (Rar) A face pământul să rodească, să devină îmbelșugat. – În + belșug. DOOM
îmbelșugá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 îmbelșugheáză
îmbelșugați
ÎMBELȘUGÁ, îmbelșughez, vb. I. Tranz. (Rar) A face pământul să rodească, să devină îmbelșugat. – În + belșug. DOOM
îmbelșugá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 îmbelșugheáză
îmbelșughează
ÎMBELȘUGÁ, îmbelșughez, vb. I. Tranz. (Rar) A face pământul să rodească, să devină îmbelșugat. – În + belșug. DOOM
îmbelșugá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 îmbelșugheáză
îmbelșughez
ÎMBELȘUGÁ, îmbelșughez, vb. I. Tranz. (Rar) A face pământul să rodească, să devină îmbelșugat. – În + belșug. DOOM
îmbelșugá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 îmbelșugheáză
îmbelșugheze
ÎMBELȘUGÁ, îmbelșughez, vb. I. Tranz. (Rar) A face pământul să rodească, să devină îmbelșugat. – În + belșug. DOOM
îmbelșugá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 îmbelșugheáză
îmbelșughezi
ÎMBELȘUGÁ, îmbelșughez, vb. I. Tranz. (Rar) A face pământul să rodească, să devină îmbelșugat. – În + belșug. DOOM
îmbelșugá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 îmbelșugheáză
îmbelșugând
ÎMBELȘUGÁ, îmbelșughez, vb. I. Tranz. (Rar) A face pământul să rodească, să devină îmbelșugat. – În + belșug. DOOM
îmbelșugá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 îmbelșugheáză
îmbelșugînd
ÎMBELȘUGÁ, îmbelșughez, vb. I. Tranz. (Rar) A face pământul să rodească, să devină îmbelșugat. – În + belșug. DOOM
îmbelșugá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 îmbelșugheáză
îmbelșugări
ÎMBIELȘUGÁRE s. f. v. îmbelșugare. DOOM
îmbelșugáre s. f., g.-d. art. îmbelșugắrii
îmbelșugării
ÎMBIELȘUGÁRE s. f. v. îmbelșugare. DOOM
îmbelșugáre s. f., g.-d. art. îmbelșugắrii
îmbelșugările
ÎMBIELȘUGÁRE s. f. v. îmbelșugare. DOOM
îmbelșugáre s. f., g.-d. art. îmbelșugắrii
îmbelșugărilor
ÎMBIELȘUGÁRE s. f. v. îmbelșugare. DOOM
îmbelșugáre s. f., g.-d. art. îmbelșugắrii
îmbete
ÎMBĂTÁ, îmbắt, vb. I. 1. Refl. și tranz. (fact.) A ajunge sau a face pe cineva să ajungă în starea de beție, a (se) ameți cu băutură; a (se) chercheli, a (se) aghesmui. ◊ Expr. A (se) îmbăta lulea (sau tun, turtă, criță) = a (se) îmbăta foarte tare. A (se) îmbăta cu apă rece (sau chioară) = a (se) amăgi, a (se) înșela. ♦ Tranz. P. anal. (Despre mirosuri puternice) A produce o stare asemănătoare cu beția; a ameți. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) încânta, a (se) ameți, a (se) tulbura. – Lat. *imbibitare (<bibitus „beat”). DOOM
îmbătá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îmbắt, 2 sg. îmbéți, 3 îmbátă; conj. prez. 3 să îmbéte
îmbezna
ÎMBEZNÁ, pers. 3 îmbeznează, vb. I. Refl. (Reg.) A se face întuneric beznă. – Din în- + beznă.
îmbeți
ÎMBĂTÁ, îmbắt, vb. I. 1. Refl. și tranz. (fact.) A ajunge sau a face pe cineva să ajungă în starea de beție, a (se) ameți cu băutură; a (se) chercheli, a (se) aghesmui. ◊ Expr. A (se) îmbăta lulea (sau tun, turtă, criță) = a (se) îmbăta foarte tare. A (se) îmbăta cu apă rece (sau chioară) = a (se) amăgi, a (se) înșela. ♦ Tranz. P. anal. (Despre mirosuri puternice) A produce o stare asemănătoare cu beția; a ameți. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) încânta, a (se) ameți, a (se) tulbura. – Lat. *imbibitare (<bibitus „beat”). DOOM
îmbătá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îmbắt, 2 sg. îmbéți, 3 îmbátă; conj. prez. 3 să îmbéte
îmbi
ÎMBI, -E num. col. (Înv.) Amândoi, ambii. – Lat. *ambi, ambae. DOOM
îmbi (înv.) adj. m., f. î́mbe
îmbia
ÎMBIÁ, îmbíi, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A (se) îndemna (stăruitor) să facă sau să primească ceva; a (se) invita, a (se) pofti. ♦ Refl. (Rar) A se lăsa poftit. ♦ Tranz. Fig. A atrage. [Pr. -bi-a] – Lat. *inviare. DOOM
îmbiá (a ~) (-bi-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. îmbíi, 3 îmbíe, 1 pl. îmbiém (-bi-em); conj. prez. 1 și 2 sg. să îmbíi, 3 să îmbíe; ger. îmbiínd (-bi-ind)
îmbiai
ÎMBIÁ, îmbíi, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A (se) îndemna (stăruitor) să facă sau să primească ceva; a (se) invita, a (se) pofti. ♦ Refl. (Rar) A se lăsa poftit. ♦ Tranz. Fig. A atrage. [Pr. -bi-a] – Lat. *inviare. DOOM
îmbiá (a ~) (-bi-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. îmbíi, 3 îmbíe, 1 pl. îmbiém (-bi-em); conj. prez. 1 și 2 sg. să îmbíi, 3 să îmbíe; ger. îmbiínd (-bi-ind)
îmbială
ÎMBIÁLĂ, îmbieli, s. f. (Rar) Îmbiere. N-au stătut mult la îmbială. SBIERA, P. 22. Zmeul îl întețise cu îmbiala. ISPIRESCU, L. 339. – Pronunțat: -bi-a-.
îmbiam
ÎMBIÁ, îmbíi, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A (se) îndemna (stăruitor) să facă sau să primească ceva; a (se) invita, a (se) pofti. ♦ Refl. (Rar) A se lăsa poftit. ♦ Tranz. Fig. A atrage. [Pr. -bi-a] – Lat. *inviare. DOOM
îmbiá (a ~) (-bi-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. îmbíi, 3 îmbíe, 1 pl. îmbiém (-bi-em); conj. prez. 1 și 2 sg. să îmbíi, 3 să îmbíe; ger. îmbiínd (-bi-ind)
îmbiară
ÎMBIÁ, îmbíi, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A (se) îndemna (stăruitor) să facă sau să primească ceva; a (se) invita, a (se) pofti. ♦ Refl. (Rar) A se lăsa poftit. ♦ Tranz. Fig. A atrage. [Pr. -bi-a] – Lat. *inviare. DOOM
îmbiá (a ~) (-bi-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. îmbíi, 3 îmbíe, 1 pl. îmbiém (-bi-em); conj. prez. 1 și 2 sg. să îmbíi, 3 să îmbíe; ger. îmbiínd (-bi-ind)
îmbiarăm
ÎMBIÁ, îmbíi, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A (se) îndemna (stăruitor) să facă sau să primească ceva; a (se) invita, a (se) pofti. ♦ Refl. (Rar) A se lăsa poftit. ♦ Tranz. Fig. A atrage. [Pr. -bi-a] – Lat. *inviare. DOOM
îmbiá (a ~) (-bi-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. îmbíi, 3 îmbíe, 1 pl. îmbiém (-bi-em); conj. prez. 1 și 2 sg. să îmbíi, 3 să îmbíe; ger. îmbiínd (-bi-ind)
îmbiarăți
ÎMBIÁ, îmbíi, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A (se) îndemna (stăruitor) să facă sau să primească ceva; a (se) invita, a (se) pofti. ♦ Refl. (Rar) A se lăsa poftit. ♦ Tranz. Fig. A atrage. [Pr. -bi-a] – Lat. *inviare. DOOM
îmbiá (a ~) (-bi-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. îmbíi, 3 îmbíe, 1 pl. îmbiém (-bi-em); conj. prez. 1 și 2 sg. să îmbíi, 3 să îmbíe; ger. îmbiínd (-bi-ind)
îmbiase
ÎMBIÁ, îmbíi, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A (se) îndemna (stăruitor) să facă sau să primească ceva; a (se) invita, a (se) pofti. ♦ Refl. (Rar) A se lăsa poftit. ♦ Tranz. Fig. A atrage. [Pr. -bi-a] – Lat. *inviare. DOOM
îmbiá (a ~) (-bi-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. îmbíi, 3 îmbíe, 1 pl. îmbiém (-bi-em); conj. prez. 1 și 2 sg. să îmbíi, 3 să îmbíe; ger. îmbiínd (-bi-ind)
îmbiasem
ÎMBIÁ, îmbíi, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A (se) îndemna (stăruitor) să facă sau să primească ceva; a (se) invita, a (se) pofti. ♦ Refl. (Rar) A se lăsa poftit. ♦ Tranz. Fig. A atrage. [Pr. -bi-a] – Lat. *inviare. DOOM
îmbiá (a ~) (-bi-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. îmbíi, 3 îmbíe, 1 pl. îmbiém (-bi-em); conj. prez. 1 și 2 sg. să îmbíi, 3 să îmbíe; ger. îmbiínd (-bi-ind)
îmbiaseră
ÎMBIÁ, îmbíi, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A (se) îndemna (stăruitor) să facă sau să primească ceva; a (se) invita, a (se) pofti. ♦ Refl. (Rar) A se lăsa poftit. ♦ Tranz. Fig. A atrage. [Pr. -bi-a] – Lat. *inviare. DOOM
îmbiá (a ~) (-bi-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. îmbíi, 3 îmbíe, 1 pl. îmbiém (-bi-em); conj. prez. 1 și 2 sg. să îmbíi, 3 să îmbíe; ger. îmbiínd (-bi-ind)
îmbiaserăm
ÎMBIÁ, îmbíi, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A (se) îndemna (stăruitor) să facă sau să primească ceva; a (se) invita, a (se) pofti. ♦ Refl. (Rar) A se lăsa poftit. ♦ Tranz. Fig. A atrage. [Pr. -bi-a] – Lat. *inviare. DOOM
îmbiá (a ~) (-bi-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. îmbíi, 3 îmbíe, 1 pl. îmbiém (-bi-em); conj. prez. 1 și 2 sg. să îmbíi, 3 să îmbíe; ger. îmbiínd (-bi-ind)
îmbiaserăți
ÎMBIÁ, îmbíi, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A (se) îndemna (stăruitor) să facă sau să primească ceva; a (se) invita, a (se) pofti. ♦ Refl. (Rar) A se lăsa poftit. ♦ Tranz. Fig. A atrage. [Pr. -bi-a] – Lat. *inviare. DOOM
îmbiá (a ~) (-bi-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. îmbíi, 3 îmbíe, 1 pl. îmbiém (-bi-em); conj. prez. 1 și 2 sg. să îmbíi, 3 să îmbíe; ger. îmbiínd (-bi-ind)
îmbiaseși
ÎMBIÁ, îmbíi, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A (se) îndemna (stăruitor) să facă sau să primească ceva; a (se) invita, a (se) pofti. ♦ Refl. (Rar) A se lăsa poftit. ♦ Tranz. Fig. A atrage. [Pr. -bi-a] – Lat. *inviare. DOOM
îmbiá (a ~) (-bi-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. îmbíi, 3 îmbíe, 1 pl. îmbiém (-bi-em); conj. prez. 1 și 2 sg. să îmbíi, 3 să îmbíe; ger. îmbiínd (-bi-ind)
îmbiaseți
ÎMBIÁ, îmbíi, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A (se) îndemna (stăruitor) să facă sau să primească ceva; a (se) invita, a (se) pofti. ♦ Refl. (Rar) A se lăsa poftit. ♦ Tranz. Fig. A atrage. [Pr. -bi-a] – Lat. *inviare. DOOM
îmbiá (a ~) (-bi-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. îmbíi, 3 îmbíe, 1 pl. îmbiém (-bi-em); conj. prez. 1 și 2 sg. să îmbíi, 3 să îmbíe; ger. îmbiínd (-bi-ind)
îmbiat
ÎMBIÁ, îmbíi, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A (se) îndemna (stăruitor) să facă sau să primească ceva; a (se) invita, a (se) pofti. ♦ Refl. (Rar) A se lăsa poftit. ♦ Tranz. Fig. A atrage. [Pr. -bi-a] – Lat. *inviare. DOOM
îmbiá (a ~) (-bi-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. îmbíi, 3 îmbíe, 1 pl. îmbiém (-bi-em); conj. prez. 1 și 2 sg. să îmbíi, 3 să îmbíe; ger. îmbiínd (-bi-ind)
îmbiat
ÎMBIÁT s. n. Îmbiere. [Pr.: -bi-at] – V. îmbia. DOOM
îmbiát (-bi-at) s. n.
îmbiau
ÎMBIÁ, îmbíi, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A (se) îndemna (stăruitor) să facă sau să primească ceva; a (se) invita, a (se) pofti. ♦ Refl. (Rar) A se lăsa poftit. ♦ Tranz. Fig. A atrage. [Pr. -bi-a] – Lat. *inviare. DOOM
îmbiá (a ~) (-bi-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. îmbíi, 3 îmbíe, 1 pl. îmbiém (-bi-em); conj. prez. 1 și 2 sg. să îmbíi, 3 să îmbíe; ger. îmbiínd (-bi-ind)
îmbiași
ÎMBIÁ, îmbíi, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A (se) îndemna (stăruitor) să facă sau să primească ceva; a (se) invita, a (se) pofti. ♦ Refl. (Rar) A se lăsa poftit. ♦ Tranz. Fig. A atrage. [Pr. -bi-a] – Lat. *inviare. DOOM
îmbiá (a ~) (-bi-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. îmbíi, 3 îmbíe, 1 pl. îmbiém (-bi-em); conj. prez. 1 și 2 sg. să îmbíi, 3 să îmbíe; ger. îmbiínd (-bi-ind)
îmbiați
ÎMBIÁ, îmbíi, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A (se) îndemna (stăruitor) să facă sau să primească ceva; a (se) invita, a (se) pofti. ♦ Refl. (Rar) A se lăsa poftit. ♦ Tranz. Fig. A atrage. [Pr. -bi-a] – Lat. *inviare. DOOM
îmbiá (a ~) (-bi-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. îmbíi, 3 îmbíe, 1 pl. îmbiém (-bi-em); conj. prez. 1 și 2 sg. să îmbíi, 3 să îmbíe; ger. îmbiínd (-bi-ind)
îmbib
ÎMBIBÁ, îmbíb, vb. I. Tranz. și refl. A (se) pătrunde, a (se) impregna de un lichid, de un gaz etc. ♦ Tranz. Fig. (Rar) A face să fie pătruns de o idee, de o teorie etc.; a îndoctrina. – Din fr. imbiber, lat. imbibere. DOOM
îmbibá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbíbă
îmbiba
ÎMBIBÁ, îmbíb, vb. I. Tranz. și refl. A (se) pătrunde, a (se) impregna de un lichid, de un gaz etc. ♦ Tranz. Fig. (Rar) A face să fie pătruns de o idee, de o teorie etc.; a îndoctrina. – Din fr. imbiber, lat. imbibere. DOOM
îmbibá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbíbă
îmbibai
ÎMBIBÁ, îmbíb, vb. I. Tranz. și refl. A (se) pătrunde, a (se) impregna de un lichid, de un gaz etc. ♦ Tranz. Fig. (Rar) A face să fie pătruns de o idee, de o teorie etc.; a îndoctrina. – Din fr. imbiber, lat. imbibere. DOOM
îmbibá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbíbă
îmbibam
ÎMBIBÁ, îmbíb, vb. I. Tranz. și refl. A (se) pătrunde, a (se) impregna de un lichid, de un gaz etc. ♦ Tranz. Fig. (Rar) A face să fie pătruns de o idee, de o teorie etc.; a îndoctrina. – Din fr. imbiber, lat. imbibere. DOOM
îmbibá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbíbă
îmbibare
ÎMBIBÁ, îmbíb, vb. I. Tranz. și refl. A (se) pătrunde, a (se) impregna de un lichid, de un gaz etc. ♦ Tranz. Fig. (Rar) A face să fie pătruns de o idee, de o teorie etc.; a îndoctrina. – Din fr. imbiber, lat. imbibere. DOOM
îmbibá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbíbă
îmbibare
ÎMBIBÁRE s. f. Acțiunea de a (se) îmbiba și rezultatul ei. – V. îmbiba. DOOM
îmbibáre s. f., g.-d. art. îmbibắrii
îmbibarea
ÎMBIBÁRE s. f. Acțiunea de a (se) îmbiba și rezultatul ei. – V. îmbiba. DOOM
îmbibáre s. f., g.-d. art. îmbibắrii
îmbibară
ÎMBIBÁ, îmbíb, vb. I. Tranz. și refl. A (se) pătrunde, a (se) impregna de un lichid, de un gaz etc. ♦ Tranz. Fig. (Rar) A face să fie pătruns de o idee, de o teorie etc.; a îndoctrina. – Din fr. imbiber, lat. imbibere. DOOM
îmbibá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbíbă
îmbibarăm
ÎMBIBÁ, îmbíb, vb. I. Tranz. și refl. A (se) pătrunde, a (se) impregna de un lichid, de un gaz etc. ♦ Tranz. Fig. (Rar) A face să fie pătruns de o idee, de o teorie etc.; a îndoctrina. – Din fr. imbiber, lat. imbibere. DOOM
îmbibá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbíbă
îmbibarăți
ÎMBIBÁ, îmbíb, vb. I. Tranz. și refl. A (se) pătrunde, a (se) impregna de un lichid, de un gaz etc. ♦ Tranz. Fig. (Rar) A face să fie pătruns de o idee, de o teorie etc.; a îndoctrina. – Din fr. imbiber, lat. imbibere. DOOM
îmbibá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbíbă
îmbibase
ÎMBIBÁ, îmbíb, vb. I. Tranz. și refl. A (se) pătrunde, a (se) impregna de un lichid, de un gaz etc. ♦ Tranz. Fig. (Rar) A face să fie pătruns de o idee, de o teorie etc.; a îndoctrina. – Din fr. imbiber, lat. imbibere. DOOM
îmbibá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbíbă
îmbibasem
ÎMBIBÁ, îmbíb, vb. I. Tranz. și refl. A (se) pătrunde, a (se) impregna de un lichid, de un gaz etc. ♦ Tranz. Fig. (Rar) A face să fie pătruns de o idee, de o teorie etc.; a îndoctrina. – Din fr. imbiber, lat. imbibere. DOOM
îmbibá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbíbă
îmbibaseră
ÎMBIBÁ, îmbíb, vb. I. Tranz. și refl. A (se) pătrunde, a (se) impregna de un lichid, de un gaz etc. ♦ Tranz. Fig. (Rar) A face să fie pătruns de o idee, de o teorie etc.; a îndoctrina. – Din fr. imbiber, lat. imbibere. DOOM
îmbibá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbíbă
îmbibaserăm
ÎMBIBÁ, îmbíb, vb. I. Tranz. și refl. A (se) pătrunde, a (se) impregna de un lichid, de un gaz etc. ♦ Tranz. Fig. (Rar) A face să fie pătruns de o idee, de o teorie etc.; a îndoctrina. – Din fr. imbiber, lat. imbibere. DOOM
îmbibá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbíbă
îmbibaserăți
ÎMBIBÁ, îmbíb, vb. I. Tranz. și refl. A (se) pătrunde, a (se) impregna de un lichid, de un gaz etc. ♦ Tranz. Fig. (Rar) A face să fie pătruns de o idee, de o teorie etc.; a îndoctrina. – Din fr. imbiber, lat. imbibere. DOOM
îmbibá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbíbă
îmbibaseși
ÎMBIBÁ, îmbíb, vb. I. Tranz. și refl. A (se) pătrunde, a (se) impregna de un lichid, de un gaz etc. ♦ Tranz. Fig. (Rar) A face să fie pătruns de o idee, de o teorie etc.; a îndoctrina. – Din fr. imbiber, lat. imbibere. DOOM
îmbibá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbíbă
îmbibaseți
ÎMBIBÁ, îmbíb, vb. I. Tranz. și refl. A (se) pătrunde, a (se) impregna de un lichid, de un gaz etc. ♦ Tranz. Fig. (Rar) A face să fie pătruns de o idee, de o teorie etc.; a îndoctrina. – Din fr. imbiber, lat. imbibere. DOOM
îmbibá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbíbă
îmbibat
ÎMBIBÁ, îmbíb, vb. I. Tranz. și refl. A (se) pătrunde, a (se) impregna de un lichid, de un gaz etc. ♦ Tranz. Fig. (Rar) A face să fie pătruns de o idee, de o teorie etc.; a îndoctrina. – Din fr. imbiber, lat. imbibere. DOOM
îmbibá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbíbă
îmbibat
ÎMBIBÁT, -Ă, îmbibați, -te, adj. (Despre masa unui corp) Care a absorbit o cantitate mare de lichid. Postav îmbibat de ulei. ♦ Plin cu..., pătruns de... Veni o adiere ușoară de vînt, îmbibată cu miros de verdeață crudă. SAHIA, N. 87.
îmbibata
ÎMBIBÁT, -Ă, îmbibați, -te, adj. (Despre masa unui corp) Care a absorbit o cantitate mare de lichid. Postav îmbibat de ulei. ♦ Plin cu..., pătruns de... Veni o adiere ușoară de vînt, îmbibată cu miros de verdeață crudă. SAHIA, N. 87.
îmbibate
ÎMBIBÁT, -Ă, îmbibați, -te, adj. (Despre masa unui corp) Care a absorbit o cantitate mare de lichid. Postav îmbibat de ulei. ♦ Plin cu..., pătruns de... Veni o adiere ușoară de vînt, îmbibată cu miros de verdeață crudă. SAHIA, N. 87.
îmbibatei
ÎMBIBÁT, -Ă, îmbibați, -te, adj. (Despre masa unui corp) Care a absorbit o cantitate mare de lichid. Postav îmbibat de ulei. ♦ Plin cu..., pătruns de... Veni o adiere ușoară de vînt, îmbibată cu miros de verdeață crudă. SAHIA, N. 87.
îmbibatele
ÎMBIBÁT, -Ă, îmbibați, -te, adj. (Despre masa unui corp) Care a absorbit o cantitate mare de lichid. Postav îmbibat de ulei. ♦ Plin cu..., pătruns de... Veni o adiere ușoară de vînt, îmbibată cu miros de verdeață crudă. SAHIA, N. 87.
îmbibatelor
ÎMBIBÁT, -Ă, îmbibați, -te, adj. (Despre masa unui corp) Care a absorbit o cantitate mare de lichid. Postav îmbibat de ulei. ♦ Plin cu..., pătruns de... Veni o adiere ușoară de vînt, îmbibată cu miros de verdeață crudă. SAHIA, N. 87.
îmbibatul
ÎMBIBÁT, -Ă, îmbibați, -te, adj. (Despre masa unui corp) Care a absorbit o cantitate mare de lichid. Postav îmbibat de ulei. ♦ Plin cu..., pătruns de... Veni o adiere ușoară de vînt, îmbibată cu miros de verdeață crudă. SAHIA, N. 87.
îmbibatului
ÎMBIBÁT, -Ă, îmbibați, -te, adj. (Despre masa unui corp) Care a absorbit o cantitate mare de lichid. Postav îmbibat de ulei. ♦ Plin cu..., pătruns de... Veni o adiere ușoară de vînt, îmbibată cu miros de verdeață crudă. SAHIA, N. 87.
îmbibau
ÎMBIBÁ, îmbíb, vb. I. Tranz. și refl. A (se) pătrunde, a (se) impregna de un lichid, de un gaz etc. ♦ Tranz. Fig. (Rar) A face să fie pătruns de o idee, de o teorie etc.; a îndoctrina. – Din fr. imbiber, lat. imbibere. DOOM
îmbibá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbíbă
îmbibași
ÎMBIBÁ, îmbíb, vb. I. Tranz. și refl. A (se) pătrunde, a (se) impregna de un lichid, de un gaz etc. ♦ Tranz. Fig. (Rar) A face să fie pătruns de o idee, de o teorie etc.; a îndoctrina. – Din fr. imbiber, lat. imbibere. DOOM
îmbibá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbíbă
îmbibați
ÎMBIBÁ, îmbíb, vb. I. Tranz. și refl. A (se) pătrunde, a (se) impregna de un lichid, de un gaz etc. ♦ Tranz. Fig. (Rar) A face să fie pătruns de o idee, de o teorie etc.; a îndoctrina. – Din fr. imbiber, lat. imbibere. DOOM
îmbibá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbíbă
îmbibați
ÎMBIBÁT, -Ă, îmbibați, -te, adj. (Despre masa unui corp) Care a absorbit o cantitate mare de lichid. Postav îmbibat de ulei. ♦ Plin cu..., pătruns de... Veni o adiere ușoară de vînt, îmbibată cu miros de verdeață crudă. SAHIA, N. 87.
îmbibații
ÎMBIBÁT, -Ă, îmbibați, -te, adj. (Despre masa unui corp) Care a absorbit o cantitate mare de lichid. Postav îmbibat de ulei. ♦ Plin cu..., pătruns de... Veni o adiere ușoară de vînt, îmbibată cu miros de verdeață crudă. SAHIA, N. 87.
îmbibaților
ÎMBIBÁT, -Ă, îmbibați, -te, adj. (Despre masa unui corp) Care a absorbit o cantitate mare de lichid. Postav îmbibat de ulei. ♦ Plin cu..., pătruns de... Veni o adiere ușoară de vînt, îmbibată cu miros de verdeață crudă. SAHIA, N. 87.
îmbibe
ÎMBIBÁ, îmbíb, vb. I. Tranz. și refl. A (se) pătrunde, a (se) impregna de un lichid, de un gaz etc. ♦ Tranz. Fig. (Rar) A face să fie pătruns de o idee, de o teorie etc.; a îndoctrina. – Din fr. imbiber, lat. imbibere. DOOM
îmbibá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbíbă
îmbibi
ÎMBIBÁ, îmbíb, vb. I. Tranz. și refl. A (se) pătrunde, a (se) impregna de un lichid, de un gaz etc. ♦ Tranz. Fig. (Rar) A face să fie pătruns de o idee, de o teorie etc.; a îndoctrina. – Din fr. imbiber, lat. imbibere. DOOM
îmbibá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbíbă
îmbibând
ÎMBIBÁ, îmbíb, vb. I. Tranz. și refl. A (se) pătrunde, a (se) impregna de un lichid, de un gaz etc. ♦ Tranz. Fig. (Rar) A face să fie pătruns de o idee, de o teorie etc.; a îndoctrina. – Din fr. imbiber, lat. imbibere. DOOM
îmbibá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbíbă
îmbibînd
ÎMBIBÁ, îmbíb, vb. I. Tranz. și refl. A (se) pătrunde, a (se) impregna de un lichid, de un gaz etc. ♦ Tranz. Fig. (Rar) A face să fie pătruns de o idee, de o teorie etc.; a îndoctrina. – Din fr. imbiber, lat. imbibere. DOOM
îmbibá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbíbă
îmbibări
ÎMBIBÁRE s. f. Acțiunea de a (se) îmbiba și rezultatul ei. – V. îmbiba. DOOM
îmbibáre s. f., g.-d. art. îmbibắrii
îmbibării
ÎMBIBÁRE s. f. Acțiunea de a (se) îmbiba și rezultatul ei. – V. îmbiba. DOOM
îmbibáre s. f., g.-d. art. îmbibắrii
îmbibările
ÎMBIBÁRE s. f. Acțiunea de a (se) îmbiba și rezultatul ei. – V. îmbiba. DOOM
îmbibáre s. f., g.-d. art. îmbibắrii
îmbibărilor
ÎMBIBÁRE s. f. Acțiunea de a (se) îmbiba și rezultatul ei. – V. îmbiba. DOOM
îmbibáre s. f., g.-d. art. îmbibắrii
îmbie
ÎMBIÁ, îmbíi, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A (se) îndemna (stăruitor) să facă sau să primească ceva; a (se) invita, a (se) pofti. ♦ Refl. (Rar) A se lăsa poftit. ♦ Tranz. Fig. A atrage. [Pr. -bi-a] – Lat. *inviare. DOOM
îmbiá (a ~) (-bi-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. îmbíi, 3 îmbíe, 1 pl. îmbiém (-bi-em); conj. prez. 1 și 2 sg. să îmbíi, 3 să îmbíe; ger. îmbiínd (-bi-ind)
îmbielșugare
ÎMBIELȘUGÁRE s. f. v. îmbelșugare. DOOM
îmbelșugáre s. f., g.-d. art. îmbelșugắrii
îmbielșugat
ÎMBIELȘUGÁT, -Ă adj. v. îmbelșugat. DOOM
*îmbelșugát adj. m., pl. îmbelșugáți; f. îmbelșugátă, pl. îmbelșugáte
îmbiem
ÎMBIÁ, îmbíi, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A (se) îndemna (stăruitor) să facă sau să primească ceva; a (se) invita, a (se) pofti. ♦ Refl. (Rar) A se lăsa poftit. ♦ Tranz. Fig. A atrage. [Pr. -bi-a] – Lat. *inviare. DOOM
îmbiá (a ~) (-bi-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. îmbíi, 3 îmbíe, 1 pl. îmbiém (-bi-em); conj. prez. 1 și 2 sg. să îmbíi, 3 să îmbíe; ger. îmbiínd (-bi-ind)
îmbiere
ÎMBIÁ, îmbíi, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A (se) îndemna (stăruitor) să facă sau să primească ceva; a (se) invita, a (se) pofti. ♦ Refl. (Rar) A se lăsa poftit. ♦ Tranz. Fig. A atrage. [Pr. -bi-a] – Lat. *inviare. DOOM
îmbiá (a ~) (-bi-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. îmbíi, 3 îmbíe, 1 pl. îmbiém (-bi-em); conj. prez. 1 și 2 sg. să îmbíi, 3 să îmbíe; ger. îmbiínd (-bi-ind)
îmbiere
ÎMBIÉRE, îmbieri, s. f. Acțiunea de a (se) îmbia și rezultatul ei; poftire, invitație, îndemn stăruitor; îmbiat. [Pr.: -bi-e-] – V. îmbia. DOOM
îmbiére (-bi-e-) s. f., g.-d. art. îmbiérii; pl. îmbiéri
îmbierea
ÎMBIÉRE, îmbieri, s. f. Acțiunea de a (se) îmbia și rezultatul ei; poftire, invitație, îndemn stăruitor; îmbiat. [Pr.: -bi-e-] – V. îmbia. DOOM
îmbiére (-bi-e-) s. f., g.-d. art. îmbiérii; pl. îmbiéri
îmbieri
ÎMBIÉRE, îmbieri, s. f. Acțiunea de a (se) îmbia și rezultatul ei; poftire, invitație, îndemn stăruitor; îmbiat. [Pr.: -bi-e-] – V. îmbia. DOOM
îmbiére (-bi-e-) s. f., g.-d. art. îmbiérii; pl. îmbiéri
îmbierii
ÎMBIÉRE, îmbieri, s. f. Acțiunea de a (se) îmbia și rezultatul ei; poftire, invitație, îndemn stăruitor; îmbiat. [Pr.: -bi-e-] – V. îmbia. DOOM
îmbiére (-bi-e-) s. f., g.-d. art. îmbiérii; pl. îmbiéri
îmbierile
ÎMBIÉRE, îmbieri, s. f. Acțiunea de a (se) îmbia și rezultatul ei; poftire, invitație, îndemn stăruitor; îmbiat. [Pr.: -bi-e-] – V. îmbia. DOOM
îmbiére (-bi-e-) s. f., g.-d. art. îmbiérii; pl. îmbiéri
îmbierilor
ÎMBIÉRE, îmbieri, s. f. Acțiunea de a (se) îmbia și rezultatul ei; poftire, invitație, îndemn stăruitor; îmbiat. [Pr.: -bi-e-] – V. îmbia. DOOM
îmbiére (-bi-e-) s. f., g.-d. art. îmbiérii; pl. îmbiéri
îmbietoare
ÎMBIETÓR, -OÁRE, îmbietori, -oare, adj. Care îmbie; ademenitor, ispititor, atrăgător; încântător. [Pr.: -bi-e-] – Îmbia + suf. -tor. DOOM
îmbietór (-bi-e-) adj. m., pl. îmbietóri; f. sg. și pl. îmbietoáre
îmbietoarea
ÎMBIETÓR, -OÁRE, îmbietori, -oare, adj. Care îmbie; ademenitor, ispititor, atrăgător; încântător. [Pr.: -bi-e-] – Îmbia + suf. -tor. DOOM
îmbietór (-bi-e-) adj. m., pl. îmbietóri; f. sg. și pl. îmbietoáre
îmbietoarei
ÎMBIETÓR, -OÁRE, îmbietori, -oare, adj. Care îmbie; ademenitor, ispititor, atrăgător; încântător. [Pr.: -bi-e-] – Îmbia + suf. -tor. DOOM
îmbietór (-bi-e-) adj. m., pl. îmbietóri; f. sg. și pl. îmbietoáre
îmbietoarele
ÎMBIETÓR, -OÁRE, îmbietori, -oare, adj. Care îmbie; ademenitor, ispititor, atrăgător; încântător. [Pr.: -bi-e-] – Îmbia + suf. -tor. DOOM
îmbietór (-bi-e-) adj. m., pl. îmbietóri; f. sg. și pl. îmbietoáre
îmbietoarelor
ÎMBIETÓR, -OÁRE, îmbietori, -oare, adj. Care îmbie; ademenitor, ispititor, atrăgător; încântător. [Pr.: -bi-e-] – Îmbia + suf. -tor. DOOM
îmbietór (-bi-e-) adj. m., pl. îmbietóri; f. sg. și pl. îmbietoáre
îmbietor
ÎMBIETÓR, -OÁRE, îmbietori, -oare, adj. Care îmbie; ademenitor, ispititor, atrăgător; încântător. [Pr.: -bi-e-] – Îmbia + suf. -tor. DOOM
îmbietór (-bi-e-) adj. m., pl. îmbietóri; f. sg. și pl. îmbietoáre
îmbietori
ÎMBIETÓR, -OÁRE, îmbietori, -oare, adj. Care îmbie; ademenitor, ispititor, atrăgător; încântător. [Pr.: -bi-e-] – Îmbia + suf. -tor. DOOM
îmbietór (-bi-e-) adj. m., pl. îmbietóri; f. sg. și pl. îmbietoáre
îmbietorii
ÎMBIETÓR, -OÁRE, îmbietori, -oare, adj. Care îmbie; ademenitor, ispititor, atrăgător; încântător. [Pr.: -bi-e-] – Îmbia + suf. -tor. DOOM
îmbietór (-bi-e-) adj. m., pl. îmbietóri; f. sg. și pl. îmbietoáre
îmbietorilor
ÎMBIETÓR, -OÁRE, îmbietori, -oare, adj. Care îmbie; ademenitor, ispititor, atrăgător; încântător. [Pr.: -bi-e-] – Îmbia + suf. -tor. DOOM
îmbietór (-bi-e-) adj. m., pl. îmbietóri; f. sg. și pl. îmbietoáre
îmbietorul
ÎMBIETÓR, -OÁRE, îmbietori, -oare, adj. Care îmbie; ademenitor, ispititor, atrăgător; încântător. [Pr.: -bi-e-] – Îmbia + suf. -tor. DOOM
îmbietór (-bi-e-) adj. m., pl. îmbietóri; f. sg. și pl. îmbietoáre
îmbietorului
ÎMBIETÓR, -OÁRE, îmbietori, -oare, adj. Care îmbie; ademenitor, ispititor, atrăgător; încântător. [Pr.: -bi-e-] – Îmbia + suf. -tor. DOOM
îmbietór (-bi-e-) adj. m., pl. îmbietóri; f. sg. și pl. îmbietoáre
îmbietura
ÎMBIETÚRĂ, îmbieturi, s. f. (Rar) Faptul de a îmbia; îndemn, invitație. [Pr.: -bi-e-] – Îmbia + suf. -tură. DOOM
îmbietúră (rar) (-bi-e-) s. f., g.-d. art. îmbietúrii; pl. îmbietúri
îmbieturi
ÎMBIETÚRĂ, îmbieturi, s. f. (Rar) Faptul de a îmbia; îndemn, invitație. [Pr.: -bi-e-] – Îmbia + suf. -tură. DOOM
îmbietúră (rar) (-bi-e-) s. f., g.-d. art. îmbietúrii; pl. îmbietúri
îmbieturii
ÎMBIETÚRĂ, îmbieturi, s. f. (Rar) Faptul de a îmbia; îndemn, invitație. [Pr.: -bi-e-] – Îmbia + suf. -tură. DOOM
îmbietúră (rar) (-bi-e-) s. f., g.-d. art. îmbietúrii; pl. îmbietúri
îmbieturile
ÎMBIETÚRĂ, îmbieturi, s. f. (Rar) Faptul de a îmbia; îndemn, invitație. [Pr.: -bi-e-] – Îmbia + suf. -tură. DOOM
îmbietúră (rar) (-bi-e-) s. f., g.-d. art. îmbietúrii; pl. îmbietúri
îmbieturilor
ÎMBIETÚRĂ, îmbieturi, s. f. (Rar) Faptul de a îmbia; îndemn, invitație. [Pr.: -bi-e-] – Îmbia + suf. -tură. DOOM
îmbietúră (rar) (-bi-e-) s. f., g.-d. art. îmbietúrii; pl. îmbietúri
îmbii
ÎMBIÁ, îmbíi, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A (se) îndemna (stăruitor) să facă sau să primească ceva; a (se) invita, a (se) pofti. ♦ Refl. (Rar) A se lăsa poftit. ♦ Tranz. Fig. A atrage. [Pr. -bi-a] – Lat. *inviare. DOOM
îmbiá (a ~) (-bi-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. îmbíi, 3 îmbíe, 1 pl. îmbiém (-bi-em); conj. prez. 1 și 2 sg. să îmbíi, 3 să îmbíe; ger. îmbiínd (-bi-ind)
îmbiind
ÎMBIÁ, îmbíi, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A (se) îndemna (stăruitor) să facă sau să primească ceva; a (se) invita, a (se) pofti. ♦ Refl. (Rar) A se lăsa poftit. ♦ Tranz. Fig. A atrage. [Pr. -bi-a] – Lat. *inviare. DOOM
îmbiá (a ~) (-bi-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. îmbíi, 3 îmbíe, 1 pl. îmbiém (-bi-em); conj. prez. 1 și 2 sg. să îmbíi, 3 să îmbíe; ger. îmbiínd (-bi-ind)
îmbin
ÎMBINÁ, îmbín, vb. I. Tranz. și refl. A (se) lega, a (se) uni, a (se) împreuna, a (se) asocia pentru a realiza un tot; a (se) îngemăna. – Lat. *imbinare. DOOM
îmbiná (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbínă
îmbina
ÎMBINÁ, îmbín, vb. I. Tranz. și refl. A (se) lega, a (se) uni, a (se) împreuna, a (se) asocia pentru a realiza un tot; a (se) îngemăna. – Lat. *imbinare. DOOM
îmbiná (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbínă
îmbinai
ÎMBINÁ, îmbín, vb. I. Tranz. și refl. A (se) lega, a (se) uni, a (se) împreuna, a (se) asocia pentru a realiza un tot; a (se) îngemăna. – Lat. *imbinare. DOOM
îmbiná (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbínă
îmbinam
ÎMBINÁ, îmbín, vb. I. Tranz. și refl. A (se) lega, a (se) uni, a (se) împreuna, a (se) asocia pentru a realiza un tot; a (se) îngemăna. – Lat. *imbinare. DOOM
îmbiná (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbínă
îmbinare
ÎMBINÁ, îmbín, vb. I. Tranz. și refl. A (se) lega, a (se) uni, a (se) împreuna, a (se) asocia pentru a realiza un tot; a (se) îngemăna. – Lat. *imbinare. DOOM
îmbiná (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbínă
îmbinare
ÎMBINÁRE, îmbinări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) îmbina și rezultatul ei; unire într-un tot; împreunare, împletire, îngemănare. ♦ (Concr.) Ansamblu rezultat în urma unirii, împreunării sau asocierii mai multor elemente. 2. Loc unde se realizează o îmbinare (1). – V. îmbina. DOOM
îmbináre s. f., g.-d. art. îmbinắrii; pl. îmbinắri
îmbinarea
ÎMBINÁRE, îmbinări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) îmbina și rezultatul ei; unire într-un tot; împreunare, împletire, îngemănare. ♦ (Concr.) Ansamblu rezultat în urma unirii, împreunării sau asocierii mai multor elemente. 2. Loc unde se realizează o îmbinare (1). – V. îmbina. DOOM
îmbináre s. f., g.-d. art. îmbinắrii; pl. îmbinắri
îmbinară
ÎMBINÁ, îmbín, vb. I. Tranz. și refl. A (se) lega, a (se) uni, a (se) împreuna, a (se) asocia pentru a realiza un tot; a (se) îngemăna. – Lat. *imbinare. DOOM
îmbiná (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbínă
îmbinarăm
ÎMBINÁ, îmbín, vb. I. Tranz. și refl. A (se) lega, a (se) uni, a (se) împreuna, a (se) asocia pentru a realiza un tot; a (se) îngemăna. – Lat. *imbinare. DOOM
îmbiná (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbínă
îmbinarăți
ÎMBINÁ, îmbín, vb. I. Tranz. și refl. A (se) lega, a (se) uni, a (se) împreuna, a (se) asocia pentru a realiza un tot; a (se) îngemăna. – Lat. *imbinare. DOOM
îmbiná (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbínă
îmbinase
ÎMBINÁ, îmbín, vb. I. Tranz. și refl. A (se) lega, a (se) uni, a (se) împreuna, a (se) asocia pentru a realiza un tot; a (se) îngemăna. – Lat. *imbinare. DOOM
îmbiná (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbínă
îmbinasem
ÎMBINÁ, îmbín, vb. I. Tranz. și refl. A (se) lega, a (se) uni, a (se) împreuna, a (se) asocia pentru a realiza un tot; a (se) îngemăna. – Lat. *imbinare. DOOM
îmbiná (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbínă
îmbinaseră
ÎMBINÁ, îmbín, vb. I. Tranz. și refl. A (se) lega, a (se) uni, a (se) împreuna, a (se) asocia pentru a realiza un tot; a (se) îngemăna. – Lat. *imbinare. DOOM
îmbiná (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbínă
îmbinaserăm
ÎMBINÁ, îmbín, vb. I. Tranz. și refl. A (se) lega, a (se) uni, a (se) împreuna, a (se) asocia pentru a realiza un tot; a (se) îngemăna. – Lat. *imbinare. DOOM
îmbiná (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbínă
îmbinaserăți
ÎMBINÁ, îmbín, vb. I. Tranz. și refl. A (se) lega, a (se) uni, a (se) împreuna, a (se) asocia pentru a realiza un tot; a (se) îngemăna. – Lat. *imbinare. DOOM
îmbiná (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbínă
îmbinaseși
ÎMBINÁ, îmbín, vb. I. Tranz. și refl. A (se) lega, a (se) uni, a (se) împreuna, a (se) asocia pentru a realiza un tot; a (se) îngemăna. – Lat. *imbinare. DOOM
îmbiná (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbínă
îmbinaseți
ÎMBINÁ, îmbín, vb. I. Tranz. și refl. A (se) lega, a (se) uni, a (se) împreuna, a (se) asocia pentru a realiza un tot; a (se) îngemăna. – Lat. *imbinare. DOOM
îmbiná (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbínă
îmbinat
ÎMBINÁ, îmbín, vb. I. Tranz. și refl. A (se) lega, a (se) uni, a (se) împreuna, a (se) asocia pentru a realiza un tot; a (se) îngemăna. – Lat. *imbinare. DOOM
îmbiná (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbínă
îmbinat
ÎMBINÁT, -Ă, îmbinați, -te, adj. Care este unit cu altul într-un tot, care formează un tot; împreunat, îngemănat. – V. îmbina.
îmbinata
ÎMBINÁT, -Ă, îmbinați, -te, adj. Care este unit cu altul într-un tot, care formează un tot; împreunat, îngemănat. – V. îmbina.
îmbinate
ÎMBINÁT, -Ă, îmbinați, -te, adj. Care este unit cu altul într-un tot, care formează un tot; împreunat, îngemănat. – V. îmbina.
îmbinatei
ÎMBINÁT, -Ă, îmbinați, -te, adj. Care este unit cu altul într-un tot, care formează un tot; împreunat, îngemănat. – V. îmbina.
îmbinatele
ÎMBINÁT, -Ă, îmbinați, -te, adj. Care este unit cu altul într-un tot, care formează un tot; împreunat, îngemănat. – V. îmbina.
îmbinatelor
ÎMBINÁT, -Ă, îmbinați, -te, adj. Care este unit cu altul într-un tot, care formează un tot; împreunat, îngemănat. – V. îmbina.
îmbinatul
ÎMBINÁT, -Ă, îmbinați, -te, adj. Care este unit cu altul într-un tot, care formează un tot; împreunat, îngemănat. – V. îmbina.
îmbinatului
ÎMBINÁT, -Ă, îmbinați, -te, adj. Care este unit cu altul într-un tot, care formează un tot; împreunat, îngemănat. – V. îmbina.
îmbinau
ÎMBINÁ, îmbín, vb. I. Tranz. și refl. A (se) lega, a (se) uni, a (se) împreuna, a (se) asocia pentru a realiza un tot; a (se) îngemăna. – Lat. *imbinare. DOOM
îmbiná (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbínă
îmbinași
ÎMBINÁ, îmbín, vb. I. Tranz. și refl. A (se) lega, a (se) uni, a (se) împreuna, a (se) asocia pentru a realiza un tot; a (se) îngemăna. – Lat. *imbinare. DOOM
îmbiná (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbínă
îmbinați
ÎMBINÁ, îmbín, vb. I. Tranz. și refl. A (se) lega, a (se) uni, a (se) împreuna, a (se) asocia pentru a realiza un tot; a (se) îngemăna. – Lat. *imbinare. DOOM
îmbiná (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbínă
îmbinați
ÎMBINÁT, -Ă, îmbinați, -te, adj. Care este unit cu altul într-un tot, care formează un tot; împreunat, îngemănat. – V. îmbina.
îmbinații
ÎMBINÁT, -Ă, îmbinați, -te, adj. Care este unit cu altul într-un tot, care formează un tot; împreunat, îngemănat. – V. îmbina.
îmbinaților
ÎMBINÁT, -Ă, îmbinați, -te, adj. Care este unit cu altul într-un tot, care formează un tot; împreunat, îngemănat. – V. îmbina.
îmbine
ÎMBINÁ, îmbín, vb. I. Tranz. și refl. A (se) lega, a (se) uni, a (se) împreuna, a (se) asocia pentru a realiza un tot; a (se) îngemăna. – Lat. *imbinare. DOOM
îmbiná (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbínă
îmbini
ÎMBINÁ, îmbín, vb. I. Tranz. și refl. A (se) lega, a (se) uni, a (se) împreuna, a (se) asocia pentru a realiza un tot; a (se) îngemăna. – Lat. *imbinare. DOOM
îmbiná (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbínă
îmbinând
ÎMBINÁ, îmbín, vb. I. Tranz. și refl. A (se) lega, a (se) uni, a (se) împreuna, a (se) asocia pentru a realiza un tot; a (se) îngemăna. – Lat. *imbinare. DOOM
îmbiná (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbínă
îmbinînd
ÎMBINÁ, îmbín, vb. I. Tranz. și refl. A (se) lega, a (se) uni, a (se) împreuna, a (se) asocia pentru a realiza un tot; a (se) îngemăna. – Lat. *imbinare. DOOM
îmbiná (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbínă
îmbinări
ÎMBINÁRE, îmbinări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) îmbina și rezultatul ei; unire într-un tot; împreunare, împletire, îngemănare. ♦ (Concr.) Ansamblu rezultat în urma unirii, împreunării sau asocierii mai multor elemente. 2. Loc unde se realizează o îmbinare (1). – V. îmbina. DOOM
îmbináre s. f., g.-d. art. îmbinắrii; pl. îmbinắri
îmbinării
ÎMBINÁRE, îmbinări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) îmbina și rezultatul ei; unire într-un tot; împreunare, împletire, îngemănare. ♦ (Concr.) Ansamblu rezultat în urma unirii, împreunării sau asocierii mai multor elemente. 2. Loc unde se realizează o îmbinare (1). – V. îmbina. DOOM
îmbináre s. f., g.-d. art. îmbinắrii; pl. îmbinắri
îmbinările
ÎMBINÁRE, îmbinări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) îmbina și rezultatul ei; unire într-un tot; împreunare, împletire, îngemănare. ♦ (Concr.) Ansamblu rezultat în urma unirii, împreunării sau asocierii mai multor elemente. 2. Loc unde se realizează o îmbinare (1). – V. îmbina. DOOM
îmbináre s. f., g.-d. art. îmbinắrii; pl. îmbinắri
îmbinărilor
ÎMBINÁRE, îmbinări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) îmbina și rezultatul ei; unire într-un tot; împreunare, împletire, îngemănare. ♦ (Concr.) Ansamblu rezultat în urma unirii, împreunării sau asocierii mai multor elemente. 2. Loc unde se realizează o îmbinare (1). – V. îmbina. DOOM
îmbináre s. f., g.-d. art. îmbinắrii; pl. îmbinắri
îmbla
UMBLÁ, úmblu, vb. I. Intranz. I. 1. A se deplasa dintr-un loc în altul; a merge (I 1), a circula (1). ◊ Expr. A-i umbla cuiva ceva prin gură = a nu-și putea aminti pentru un moment de ceva care îi este extrem de familiar, de cunoscut. (Pop.) A-i umbla cuiva ceva prin (sau în) cap = a fi preocupat de ceva, a avea ceva de gând. (Pop.) Umblă sănătos! (sau cu bine!), urare adresată cuiva care pleacă. (Pop.) A umbla după cineva = a căuta cu insistență să obțină simpatia cuiva; a face curte unei femei. 2. A străbate (ca drumeț) un loc; a merge din loc în loc, a colinda, a cutreiera; a hoinări, a vagabonda. ♦ (Rar) A se plimba. ♦ (Pop.; despre nori) A se mișca, a se deplasa. 3. (Pop.) A merge, a se duce undeva regulat; a frecventa. Umblă la școală. ♦ A se ocupa, a se îndeletnici cu..., a lucra la... Umblă în cărăușie. 4. A se purta (îmbrăcat sau încălțat) într-un anumit fel. ♦ A se comporta, a se manifesta într-un anumit fel. Umblă întunecat și încruntat. II. 1. (Pop.; despre unelte, aparate, mecanisme etc.) A se afla în funcțiune; a funcționa. 2. (Despre gură, ochi etc.) A se mișca continuu. ◊ Expr. A-i umbla cuiva limba (prin gură) = a vorbi (mult). III. (Pop.) A trece (din mână în mână), a ajunge (de la unul la altul). ♦ (Despre bani) A fi în circulație, a avea valoare, curs. IV. 1. A căuta, a scotoci (pentru a găsi ceva). 2. A lua în mână; a pune mâna pe ceva, a atinge. ♦ (Pop.) A lucra cu..., a se servi de...; a mânui. ♦ Fig. A se folosi de..., a face uz de... Nu umbla cu minciuni! V. Fig. A căuta, a se strădui să obțină ceva; a se sili, a încerca să... ◊ Expr. A umbla după cai verzi (pe pereți) = a căuta să obțină lucruri nerealizabile. A umbla după doi iepuri deodată = a urmări în același timp două scopuri, două avantaje diferite. ♦ A intenționa, a fi gata să... [Var.; (înv. și pop.) îmblá vb. I] – Lat. ambulare. DOOM
umblá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. úmblu, 2 sg. úmbli, 3 úmblă
îmblare
ÎMBLÁ vb. I v. umbla.
îmblet
ÚMBLET, umblete, s. n. Faptul de a umbla; umblare. ♦ Cutreierare, colindare; alergătură. ♦ Mod, fel de a umbla, de a duce picioarele în mers. [Var.: (înv. și pop.) îmblét s. n.] – Umbla + suf. -et. DOOM
úmblet s. n., pl. úmblete
îmblânzea
ÎMBLÂNZÍ, îmblânzesc, vb. IV. Tranz. A deprinde un animal (sălbatic) să se supună omului, să trăiască în apropierea (și în folosul) omului; a domestici. ♦ Tranz. și refl. A face sau a deveni (mai) blând; a (se) domoli, a (se) liniști, a (se) calma, a (se) potoli. ♦ Refl. Fig. (Despre furtună, vânt etc.) A scădea în intensitate; a se domoli. – În + blând. DOOM
îmblânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmblânzésc, imperf. 3 sg. îmblânzeá; conj. prez. 3 să îmblânzeáscă
îmblânzeai
ÎMBLÂNZÍ, îmblânzesc, vb. IV. Tranz. A deprinde un animal (sălbatic) să se supună omului, să trăiască în apropierea (și în folosul) omului; a domestici. ♦ Tranz. și refl. A face sau a deveni (mai) blând; a (se) domoli, a (se) liniști, a (se) calma, a (se) potoli. ♦ Refl. Fig. (Despre furtună, vânt etc.) A scădea în intensitate; a se domoli. – În + blând. DOOM
îmblânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmblânzésc, imperf. 3 sg. îmblânzeá; conj. prez. 3 să îmblânzeáscă
îmblânzeam
ÎMBLÂNZÍ, îmblânzesc, vb. IV. Tranz. A deprinde un animal (sălbatic) să se supună omului, să trăiască în apropierea (și în folosul) omului; a domestici. ♦ Tranz. și refl. A face sau a deveni (mai) blând; a (se) domoli, a (se) liniști, a (se) calma, a (se) potoli. ♦ Refl. Fig. (Despre furtună, vânt etc.) A scădea în intensitate; a se domoli. – În + blând. DOOM
îmblânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmblânzésc, imperf. 3 sg. îmblânzeá; conj. prez. 3 să îmblânzeáscă
îmblânzească
ÎMBLÂNZÍ, îmblânzesc, vb. IV. Tranz. A deprinde un animal (sălbatic) să se supună omului, să trăiască în apropierea (și în folosul) omului; a domestici. ♦ Tranz. și refl. A face sau a deveni (mai) blând; a (se) domoli, a (se) liniști, a (se) calma, a (se) potoli. ♦ Refl. Fig. (Despre furtună, vânt etc.) A scădea în intensitate; a se domoli. – În + blând. DOOM
îmblânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmblânzésc, imperf. 3 sg. îmblânzeá; conj. prez. 3 să îmblânzeáscă
îmblânzeau
ÎMBLÂNZÍ, îmblânzesc, vb. IV. Tranz. A deprinde un animal (sălbatic) să se supună omului, să trăiască în apropierea (și în folosul) omului; a domestici. ♦ Tranz. și refl. A face sau a deveni (mai) blând; a (se) domoli, a (se) liniști, a (se) calma, a (se) potoli. ♦ Refl. Fig. (Despre furtună, vânt etc.) A scădea în intensitate; a se domoli. – În + blând. DOOM
îmblânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmblânzésc, imperf. 3 sg. îmblânzeá; conj. prez. 3 să îmblânzeáscă
îmblânzeați
ÎMBLÂNZÍ, îmblânzesc, vb. IV. Tranz. A deprinde un animal (sălbatic) să se supună omului, să trăiască în apropierea (și în folosul) omului; a domestici. ♦ Tranz. și refl. A face sau a deveni (mai) blând; a (se) domoli, a (se) liniști, a (se) calma, a (se) potoli. ♦ Refl. Fig. (Despre furtună, vânt etc.) A scădea în intensitate; a se domoli. – În + blând. DOOM
îmblânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmblânzésc, imperf. 3 sg. îmblânzeá; conj. prez. 3 să îmblânzeáscă
îmblânzesc
ÎMBLÂNZÍ, îmblânzesc, vb. IV. Tranz. A deprinde un animal (sălbatic) să se supună omului, să trăiască în apropierea (și în folosul) omului; a domestici. ♦ Tranz. și refl. A face sau a deveni (mai) blând; a (se) domoli, a (se) liniști, a (se) calma, a (se) potoli. ♦ Refl. Fig. (Despre furtună, vânt etc.) A scădea în intensitate; a se domoli. – În + blând. DOOM
îmblânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmblânzésc, imperf. 3 sg. îmblânzeá; conj. prez. 3 să îmblânzeáscă
îmblânzește
ÎMBLÂNZÍ, îmblânzesc, vb. IV. Tranz. A deprinde un animal (sălbatic) să se supună omului, să trăiască în apropierea (și în folosul) omului; a domestici. ♦ Tranz. și refl. A face sau a deveni (mai) blând; a (se) domoli, a (se) liniști, a (se) calma, a (se) potoli. ♦ Refl. Fig. (Despre furtună, vânt etc.) A scădea în intensitate; a se domoli. – În + blând. DOOM
îmblânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmblânzésc, imperf. 3 sg. îmblânzeá; conj. prez. 3 să îmblânzeáscă
îmblânzești
ÎMBLÂNZÍ, îmblânzesc, vb. IV. Tranz. A deprinde un animal (sălbatic) să se supună omului, să trăiască în apropierea (și în folosul) omului; a domestici. ♦ Tranz. și refl. A face sau a deveni (mai) blând; a (se) domoli, a (se) liniști, a (se) calma, a (se) potoli. ♦ Refl. Fig. (Despre furtună, vânt etc.) A scădea în intensitate; a se domoli. – În + blând. DOOM
îmblânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmblânzésc, imperf. 3 sg. îmblânzeá; conj. prez. 3 să îmblânzeáscă
îmblânzi
ÎMBLÂNZÍ, îmblânzesc, vb. IV. Tranz. A deprinde un animal (sălbatic) să se supună omului, să trăiască în apropierea (și în folosul) omului; a domestici. ♦ Tranz. și refl. A face sau a deveni (mai) blând; a (se) domoli, a (se) liniști, a (se) calma, a (se) potoli. ♦ Refl. Fig. (Despre furtună, vânt etc.) A scădea în intensitate; a se domoli. – În + blând. DOOM
îmblânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmblânzésc, imperf. 3 sg. îmblânzeá; conj. prez. 3 să îmblânzeáscă
îmblânzii
ÎMBLÂNZÍ, îmblânzesc, vb. IV. Tranz. A deprinde un animal (sălbatic) să se supună omului, să trăiască în apropierea (și în folosul) omului; a domestici. ♦ Tranz. și refl. A face sau a deveni (mai) blând; a (se) domoli, a (se) liniști, a (se) calma, a (se) potoli. ♦ Refl. Fig. (Despre furtună, vânt etc.) A scădea în intensitate; a se domoli. – În + blând. DOOM
îmblânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmblânzésc, imperf. 3 sg. îmblânzeá; conj. prez. 3 să îmblânzeáscă
îmblânzim
ÎMBLÂNZÍ, îmblânzesc, vb. IV. Tranz. A deprinde un animal (sălbatic) să se supună omului, să trăiască în apropierea (și în folosul) omului; a domestici. ♦ Tranz. și refl. A face sau a deveni (mai) blând; a (se) domoli, a (se) liniști, a (se) calma, a (se) potoli. ♦ Refl. Fig. (Despre furtună, vânt etc.) A scădea în intensitate; a se domoli. – În + blând. DOOM
îmblânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmblânzésc, imperf. 3 sg. îmblânzeá; conj. prez. 3 să îmblânzeáscă
îmblânzind
ÎMBLÂNZÍ, îmblânzesc, vb. IV. Tranz. A deprinde un animal (sălbatic) să se supună omului, să trăiască în apropierea (și în folosul) omului; a domestici. ♦ Tranz. și refl. A face sau a deveni (mai) blând; a (se) domoli, a (se) liniști, a (se) calma, a (se) potoli. ♦ Refl. Fig. (Despre furtună, vânt etc.) A scădea în intensitate; a se domoli. – În + blând. DOOM
îmblânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmblânzésc, imperf. 3 sg. îmblânzeá; conj. prez. 3 să îmblânzeáscă
îmblânzire
ÎMBLÂNZÍ, îmblânzesc, vb. IV. Tranz. A deprinde un animal (sălbatic) să se supună omului, să trăiască în apropierea (și în folosul) omului; a domestici. ♦ Tranz. și refl. A face sau a deveni (mai) blând; a (se) domoli, a (se) liniști, a (se) calma, a (se) potoli. ♦ Refl. Fig. (Despre furtună, vânt etc.) A scădea în intensitate; a se domoli. – În + blând. DOOM
îmblânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmblânzésc, imperf. 3 sg. îmblânzeá; conj. prez. 3 să îmblânzeáscă
îmblânzire
ÎMBLÂNZÍRE s. f. Acțiunea de a (se) îmblânzi și rezultatul ei. – V. îmblânzi. DOOM
îmblânzíre s. f., g.-d. art. îmblânzírii
îmblânzirea
ÎMBLÂNZÍRE s. f. Acțiunea de a (se) îmblânzi și rezultatul ei. – V. îmblânzi. DOOM
îmblânzíre s. f., g.-d. art. îmblânzírii
îmblânziri
ÎMBLÂNZÍRE s. f. Acțiunea de a (se) îmblânzi și rezultatul ei. – V. îmblânzi. DOOM
îmblânzíre s. f., g.-d. art. îmblânzírii
îmblânzirii
ÎMBLÂNZÍRE s. f. Acțiunea de a (se) îmblânzi și rezultatul ei. – V. îmblânzi. DOOM
îmblânzíre s. f., g.-d. art. îmblânzírii
îmblânzirile
ÎMBLÂNZÍRE s. f. Acțiunea de a (se) îmblânzi și rezultatul ei. – V. îmblânzi. DOOM
îmblânzíre s. f., g.-d. art. îmblânzírii
îmblânzirilor
ÎMBLÂNZÍRE s. f. Acțiunea de a (se) îmblânzi și rezultatul ei. – V. îmblânzi. DOOM
îmblânzíre s. f., g.-d. art. îmblânzírii
îmblânziră
ÎMBLÂNZÍ, îmblânzesc, vb. IV. Tranz. A deprinde un animal (sălbatic) să se supună omului, să trăiască în apropierea (și în folosul) omului; a domestici. ♦ Tranz. și refl. A face sau a deveni (mai) blând; a (se) domoli, a (se) liniști, a (se) calma, a (se) potoli. ♦ Refl. Fig. (Despre furtună, vânt etc.) A scădea în intensitate; a se domoli. – În + blând. DOOM
îmblânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmblânzésc, imperf. 3 sg. îmblânzeá; conj. prez. 3 să îmblânzeáscă
îmblânzirăm
ÎMBLÂNZÍ, îmblânzesc, vb. IV. Tranz. A deprinde un animal (sălbatic) să se supună omului, să trăiască în apropierea (și în folosul) omului; a domestici. ♦ Tranz. și refl. A face sau a deveni (mai) blând; a (se) domoli, a (se) liniști, a (se) calma, a (se) potoli. ♦ Refl. Fig. (Despre furtună, vânt etc.) A scădea în intensitate; a se domoli. – În + blând. DOOM
îmblânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmblânzésc, imperf. 3 sg. îmblânzeá; conj. prez. 3 să îmblânzeáscă
îmblânzirăți
ÎMBLÂNZÍ, îmblânzesc, vb. IV. Tranz. A deprinde un animal (sălbatic) să se supună omului, să trăiască în apropierea (și în folosul) omului; a domestici. ♦ Tranz. și refl. A face sau a deveni (mai) blând; a (se) domoli, a (se) liniști, a (se) calma, a (se) potoli. ♦ Refl. Fig. (Despre furtună, vânt etc.) A scădea în intensitate; a se domoli. – În + blând. DOOM
îmblânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmblânzésc, imperf. 3 sg. îmblânzeá; conj. prez. 3 să îmblânzeáscă
îmblânzise
ÎMBLÂNZÍ, îmblânzesc, vb. IV. Tranz. A deprinde un animal (sălbatic) să se supună omului, să trăiască în apropierea (și în folosul) omului; a domestici. ♦ Tranz. și refl. A face sau a deveni (mai) blând; a (se) domoli, a (se) liniști, a (se) calma, a (se) potoli. ♦ Refl. Fig. (Despre furtună, vânt etc.) A scădea în intensitate; a se domoli. – În + blând. DOOM
îmblânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmblânzésc, imperf. 3 sg. îmblânzeá; conj. prez. 3 să îmblânzeáscă
îmblânzisem
ÎMBLÂNZÍ, îmblânzesc, vb. IV. Tranz. A deprinde un animal (sălbatic) să se supună omului, să trăiască în apropierea (și în folosul) omului; a domestici. ♦ Tranz. și refl. A face sau a deveni (mai) blând; a (se) domoli, a (se) liniști, a (se) calma, a (se) potoli. ♦ Refl. Fig. (Despre furtună, vânt etc.) A scădea în intensitate; a se domoli. – În + blând. DOOM
îmblânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmblânzésc, imperf. 3 sg. îmblânzeá; conj. prez. 3 să îmblânzeáscă
îmblânziseră
ÎMBLÂNZÍ, îmblânzesc, vb. IV. Tranz. A deprinde un animal (sălbatic) să se supună omului, să trăiască în apropierea (și în folosul) omului; a domestici. ♦ Tranz. și refl. A face sau a deveni (mai) blând; a (se) domoli, a (se) liniști, a (se) calma, a (se) potoli. ♦ Refl. Fig. (Despre furtună, vânt etc.) A scădea în intensitate; a se domoli. – În + blând. DOOM
îmblânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmblânzésc, imperf. 3 sg. îmblânzeá; conj. prez. 3 să îmblânzeáscă
îmblânziserăm
ÎMBLÂNZÍ, îmblânzesc, vb. IV. Tranz. A deprinde un animal (sălbatic) să se supună omului, să trăiască în apropierea (și în folosul) omului; a domestici. ♦ Tranz. și refl. A face sau a deveni (mai) blând; a (se) domoli, a (se) liniști, a (se) calma, a (se) potoli. ♦ Refl. Fig. (Despre furtună, vânt etc.) A scădea în intensitate; a se domoli. – În + blând. DOOM
îmblânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmblânzésc, imperf. 3 sg. îmblânzeá; conj. prez. 3 să îmblânzeáscă
îmblânziserăți
ÎMBLÂNZÍ, îmblânzesc, vb. IV. Tranz. A deprinde un animal (sălbatic) să se supună omului, să trăiască în apropierea (și în folosul) omului; a domestici. ♦ Tranz. și refl. A face sau a deveni (mai) blând; a (se) domoli, a (se) liniști, a (se) calma, a (se) potoli. ♦ Refl. Fig. (Despre furtună, vânt etc.) A scădea în intensitate; a se domoli. – În + blând. DOOM
îmblânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmblânzésc, imperf. 3 sg. îmblânzeá; conj. prez. 3 să îmblânzeáscă
îmblânziseși
ÎMBLÂNZÍ, îmblânzesc, vb. IV. Tranz. A deprinde un animal (sălbatic) să se supună omului, să trăiască în apropierea (și în folosul) omului; a domestici. ♦ Tranz. și refl. A face sau a deveni (mai) blând; a (se) domoli, a (se) liniști, a (se) calma, a (se) potoli. ♦ Refl. Fig. (Despre furtună, vânt etc.) A scădea în intensitate; a se domoli. – În + blând. DOOM
îmblânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmblânzésc, imperf. 3 sg. îmblânzeá; conj. prez. 3 să îmblânzeáscă
îmblânziseți
ÎMBLÂNZÍ, îmblânzesc, vb. IV. Tranz. A deprinde un animal (sălbatic) să se supună omului, să trăiască în apropierea (și în folosul) omului; a domestici. ♦ Tranz. și refl. A face sau a deveni (mai) blând; a (se) domoli, a (se) liniști, a (se) calma, a (se) potoli. ♦ Refl. Fig. (Despre furtună, vânt etc.) A scădea în intensitate; a se domoli. – În + blând. DOOM
îmblânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmblânzésc, imperf. 3 sg. îmblânzeá; conj. prez. 3 să îmblânzeáscă
îmblânzit
ÎMBLÂNZÍ, îmblânzesc, vb. IV. Tranz. A deprinde un animal (sălbatic) să se supună omului, să trăiască în apropierea (și în folosul) omului; a domestici. ♦ Tranz. și refl. A face sau a deveni (mai) blând; a (se) domoli, a (se) liniști, a (se) calma, a (se) potoli. ♦ Refl. Fig. (Despre furtună, vânt etc.) A scădea în intensitate; a se domoli. – În + blând. DOOM
îmblânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmblânzésc, imperf. 3 sg. îmblânzeá; conj. prez. 3 să îmblânzeáscă
îmblânzit
ÎMBLÂNZÍT, -Ă, îmblânziți, -te, adj. (Despre animale) Deprins să se supună omului și să trăiască în apropierea lui; domesticit. – V. îmblânzi.
îmblânzita
ÎMBLÂNZÍT, -Ă, îmblânziți, -te, adj. (Despre animale) Deprins să se supună omului și să trăiască în apropierea lui; domesticit. – V. îmblânzi.
îmblânzite
ÎMBLÂNZÍT, -Ă, îmblânziți, -te, adj. (Despre animale) Deprins să se supună omului și să trăiască în apropierea lui; domesticit. – V. îmblânzi.
îmblânzitei
ÎMBLÂNZÍT, -Ă, îmblânziți, -te, adj. (Despre animale) Deprins să se supună omului și să trăiască în apropierea lui; domesticit. – V. îmblânzi.
îmblânzitele
ÎMBLÂNZÍT, -Ă, îmblânziți, -te, adj. (Despre animale) Deprins să se supună omului și să trăiască în apropierea lui; domesticit. – V. îmblânzi.
îmblânzitelor
ÎMBLÂNZÍT, -Ă, îmblânziți, -te, adj. (Despre animale) Deprins să se supună omului și să trăiască în apropierea lui; domesticit. – V. îmblânzi.
îmblânzitoare
ÎMBLÂNZITÓR, -OÁRE, îmblânzitori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu îmblânzirea animalelor sălbatice dând reprezentații publice, mai ales la circ. – Îmblânzi + suf. -tor. DOOM
îmblânzitór s. m., pl. îmblânzitóri
îmblânzitoarea
ÎMBLÂNZITÓR, -OÁRE, îmblânzitori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu îmblânzirea animalelor sălbatice dând reprezentații publice, mai ales la circ. – Îmblânzi + suf. -tor. DOOM
îmblânzitór s. m., pl. îmblânzitóri
îmblânzitoarei
ÎMBLÂNZITÓR, -OÁRE, îmblânzitori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu îmblânzirea animalelor sălbatice dând reprezentații publice, mai ales la circ. – Îmblânzi + suf. -tor. DOOM
îmblânzitór s. m., pl. îmblânzitóri
îmblânzitoarele
ÎMBLÂNZITÓR, -OÁRE, îmblânzitori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu îmblânzirea animalelor sălbatice dând reprezentații publice, mai ales la circ. – Îmblânzi + suf. -tor. DOOM
îmblânzitór s. m., pl. îmblânzitóri
îmblânzitoarelor
ÎMBLÂNZITÓR, -OÁRE, îmblânzitori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu îmblânzirea animalelor sălbatice dând reprezentații publice, mai ales la circ. – Îmblânzi + suf. -tor. DOOM
îmblânzitór s. m., pl. îmblânzitóri
îmblânzitor
ÎMBLÂNZITÓR, -OÁRE, îmblânzitori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu îmblânzirea animalelor sălbatice dând reprezentații publice, mai ales la circ. – Îmblânzi + suf. -tor. DOOM
îmblânzitór s. m., pl. îmblânzitóri
îmblânzitori
ÎMBLÂNZITÓR, -OÁRE, îmblânzitori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu îmblânzirea animalelor sălbatice dând reprezentații publice, mai ales la circ. – Îmblânzi + suf. -tor. DOOM
îmblânzitór s. m., pl. îmblânzitóri
îmblânzitorii
ÎMBLÂNZITÓR, -OÁRE, îmblânzitori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu îmblânzirea animalelor sălbatice dând reprezentații publice, mai ales la circ. – Îmblânzi + suf. -tor. DOOM
îmblânzitór s. m., pl. îmblânzitóri
îmblânzitorilor
ÎMBLÂNZITÓR, -OÁRE, îmblânzitori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu îmblânzirea animalelor sălbatice dând reprezentații publice, mai ales la circ. – Îmblânzi + suf. -tor. DOOM
îmblânzitór s. m., pl. îmblânzitóri
îmblânzitorul
ÎMBLÂNZITÓR, -OÁRE, îmblânzitori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu îmblânzirea animalelor sălbatice dând reprezentații publice, mai ales la circ. – Îmblânzi + suf. -tor. DOOM
îmblânzitór s. m., pl. îmblânzitóri
îmblânzitorului
ÎMBLÂNZITÓR, -OÁRE, îmblânzitori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu îmblânzirea animalelor sălbatice dând reprezentații publice, mai ales la circ. – Îmblânzi + suf. -tor. DOOM
îmblânzitór s. m., pl. îmblânzitóri
îmblânzitul
ÎMBLÂNZÍT, -Ă, îmblânziți, -te, adj. (Despre animale) Deprins să se supună omului și să trăiască în apropierea lui; domesticit. – V. îmblânzi.
îmblânzitului
ÎMBLÂNZÍT, -Ă, îmblânziți, -te, adj. (Despre animale) Deprins să se supună omului și să trăiască în apropierea lui; domesticit. – V. îmblânzi.
îmblânziși
ÎMBLÂNZÍ, îmblânzesc, vb. IV. Tranz. A deprinde un animal (sălbatic) să se supună omului, să trăiască în apropierea (și în folosul) omului; a domestici. ♦ Tranz. și refl. A face sau a deveni (mai) blând; a (se) domoli, a (se) liniști, a (se) calma, a (se) potoli. ♦ Refl. Fig. (Despre furtună, vânt etc.) A scădea în intensitate; a se domoli. – În + blând. DOOM
îmblânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmblânzésc, imperf. 3 sg. îmblânzeá; conj. prez. 3 să îmblânzeáscă
îmblânziți
ÎMBLÂNZÍ, îmblânzesc, vb. IV. Tranz. A deprinde un animal (sălbatic) să se supună omului, să trăiască în apropierea (și în folosul) omului; a domestici. ♦ Tranz. și refl. A face sau a deveni (mai) blând; a (se) domoli, a (se) liniști, a (se) calma, a (se) potoli. ♦ Refl. Fig. (Despre furtună, vânt etc.) A scădea în intensitate; a se domoli. – În + blând. DOOM
îmblânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmblânzésc, imperf. 3 sg. îmblânzeá; conj. prez. 3 să îmblânzeáscă
îmblânziți
ÎMBLÂNZÍT, -Ă, îmblânziți, -te, adj. (Despre animale) Deprins să se supună omului și să trăiască în apropierea lui; domesticit. – V. îmblânzi.
îmblânziții
ÎMBLÂNZÍT, -Ă, îmblânziți, -te, adj. (Despre animale) Deprins să se supună omului și să trăiască în apropierea lui; domesticit. – V. îmblânzi.
îmblânziților
ÎMBLÂNZÍT, -Ă, îmblânziți, -te, adj. (Despre animale) Deprins să se supună omului și să trăiască în apropierea lui; domesticit. – V. îmblânzi.
îmblînzea
ÎMBLÂNZÍ, îmblânzesc, vb. IV. Tranz. A deprinde un animal (sălbatic) să se supună omului, să trăiască în apropierea (și în folosul) omului; a domestici. ♦ Tranz. și refl. A face sau a deveni (mai) blând; a (se) domoli, a (se) liniști, a (se) calma, a (se) potoli. ♦ Refl. Fig. (Despre furtună, vânt etc.) A scădea în intensitate; a se domoli. – În + blând. DOOM
îmblânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmblânzésc, imperf. 3 sg. îmblânzeá; conj. prez. 3 să îmblânzeáscă
îmblînzeai
ÎMBLÂNZÍ, îmblânzesc, vb. IV. Tranz. A deprinde un animal (sălbatic) să se supună omului, să trăiască în apropierea (și în folosul) omului; a domestici. ♦ Tranz. și refl. A face sau a deveni (mai) blând; a (se) domoli, a (se) liniști, a (se) calma, a (se) potoli. ♦ Refl. Fig. (Despre furtună, vânt etc.) A scădea în intensitate; a se domoli. – În + blând. DOOM
îmblânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmblânzésc, imperf. 3 sg. îmblânzeá; conj. prez. 3 să îmblânzeáscă
îmblînzeam
ÎMBLÂNZÍ, îmblânzesc, vb. IV. Tranz. A deprinde un animal (sălbatic) să se supună omului, să trăiască în apropierea (și în folosul) omului; a domestici. ♦ Tranz. și refl. A face sau a deveni (mai) blând; a (se) domoli, a (se) liniști, a (se) calma, a (se) potoli. ♦ Refl. Fig. (Despre furtună, vânt etc.) A scădea în intensitate; a se domoli. – În + blând. DOOM
îmblânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmblânzésc, imperf. 3 sg. îmblânzeá; conj. prez. 3 să îmblânzeáscă
îmblînzească
ÎMBLÂNZÍ, îmblânzesc, vb. IV. Tranz. A deprinde un animal (sălbatic) să se supună omului, să trăiască în apropierea (și în folosul) omului; a domestici. ♦ Tranz. și refl. A face sau a deveni (mai) blând; a (se) domoli, a (se) liniști, a (se) calma, a (se) potoli. ♦ Refl. Fig. (Despre furtună, vânt etc.) A scădea în intensitate; a se domoli. – În + blând. DOOM
îmblânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmblânzésc, imperf. 3 sg. îmblânzeá; conj. prez. 3 să îmblânzeáscă
îmblînzeau
ÎMBLÂNZÍ, îmblânzesc, vb. IV. Tranz. A deprinde un animal (sălbatic) să se supună omului, să trăiască în apropierea (și în folosul) omului; a domestici. ♦ Tranz. și refl. A face sau a deveni (mai) blând; a (se) domoli, a (se) liniști, a (se) calma, a (se) potoli. ♦ Refl. Fig. (Despre furtună, vânt etc.) A scădea în intensitate; a se domoli. – În + blând. DOOM
îmblânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmblânzésc, imperf. 3 sg. îmblânzeá; conj. prez. 3 să îmblânzeáscă
îmblînzeați
ÎMBLÂNZÍ, îmblânzesc, vb. IV. Tranz. A deprinde un animal (sălbatic) să se supună omului, să trăiască în apropierea (și în folosul) omului; a domestici. ♦ Tranz. și refl. A face sau a deveni (mai) blând; a (se) domoli, a (se) liniști, a (se) calma, a (se) potoli. ♦ Refl. Fig. (Despre furtună, vânt etc.) A scădea în intensitate; a se domoli. – În + blând. DOOM
îmblânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmblânzésc, imperf. 3 sg. îmblânzeá; conj. prez. 3 să îmblânzeáscă
îmblînzesc
ÎMBLÂNZÍ, îmblânzesc, vb. IV. Tranz. A deprinde un animal (sălbatic) să se supună omului, să trăiască în apropierea (și în folosul) omului; a domestici. ♦ Tranz. și refl. A face sau a deveni (mai) blând; a (se) domoli, a (se) liniști, a (se) calma, a (se) potoli. ♦ Refl. Fig. (Despre furtună, vânt etc.) A scădea în intensitate; a se domoli. – În + blând. DOOM
îmblânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmblânzésc, imperf. 3 sg. îmblânzeá; conj. prez. 3 să îmblânzeáscă
îmblînzește
ÎMBLÂNZÍ, îmblânzesc, vb. IV. Tranz. A deprinde un animal (sălbatic) să se supună omului, să trăiască în apropierea (și în folosul) omului; a domestici. ♦ Tranz. și refl. A face sau a deveni (mai) blând; a (se) domoli, a (se) liniști, a (se) calma, a (se) potoli. ♦ Refl. Fig. (Despre furtună, vânt etc.) A scădea în intensitate; a se domoli. – În + blând. DOOM
îmblânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmblânzésc, imperf. 3 sg. îmblânzeá; conj. prez. 3 să îmblânzeáscă
îmblînzești
ÎMBLÂNZÍ, îmblânzesc, vb. IV. Tranz. A deprinde un animal (sălbatic) să se supună omului, să trăiască în apropierea (și în folosul) omului; a domestici. ♦ Tranz. și refl. A face sau a deveni (mai) blând; a (se) domoli, a (se) liniști, a (se) calma, a (se) potoli. ♦ Refl. Fig. (Despre furtună, vânt etc.) A scădea în intensitate; a se domoli. – În + blând. DOOM
îmblânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmblânzésc, imperf. 3 sg. îmblânzeá; conj. prez. 3 să îmblânzeáscă
îmblînzi
ÎMBLÂNZÍ, îmblânzesc, vb. IV. Tranz. A deprinde un animal (sălbatic) să se supună omului, să trăiască în apropierea (și în folosul) omului; a domestici. ♦ Tranz. și refl. A face sau a deveni (mai) blând; a (se) domoli, a (se) liniști, a (se) calma, a (se) potoli. ♦ Refl. Fig. (Despre furtună, vânt etc.) A scădea în intensitate; a se domoli. – În + blând. DOOM
îmblânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmblânzésc, imperf. 3 sg. îmblânzeá; conj. prez. 3 să îmblânzeáscă
îmblînzii
ÎMBLÂNZÍ, îmblânzesc, vb. IV. Tranz. A deprinde un animal (sălbatic) să se supună omului, să trăiască în apropierea (și în folosul) omului; a domestici. ♦ Tranz. și refl. A face sau a deveni (mai) blând; a (se) domoli, a (se) liniști, a (se) calma, a (se) potoli. ♦ Refl. Fig. (Despre furtună, vânt etc.) A scădea în intensitate; a se domoli. – În + blând. DOOM
îmblânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmblânzésc, imperf. 3 sg. îmblânzeá; conj. prez. 3 să îmblânzeáscă
îmblînzim
ÎMBLÂNZÍ, îmblânzesc, vb. IV. Tranz. A deprinde un animal (sălbatic) să se supună omului, să trăiască în apropierea (și în folosul) omului; a domestici. ♦ Tranz. și refl. A face sau a deveni (mai) blând; a (se) domoli, a (se) liniști, a (se) calma, a (se) potoli. ♦ Refl. Fig. (Despre furtună, vânt etc.) A scădea în intensitate; a se domoli. – În + blând. DOOM
îmblânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmblânzésc, imperf. 3 sg. îmblânzeá; conj. prez. 3 să îmblânzeáscă
îmblînzind
ÎMBLÂNZÍ, îmblânzesc, vb. IV. Tranz. A deprinde un animal (sălbatic) să se supună omului, să trăiască în apropierea (și în folosul) omului; a domestici. ♦ Tranz. și refl. A face sau a deveni (mai) blând; a (se) domoli, a (se) liniști, a (se) calma, a (se) potoli. ♦ Refl. Fig. (Despre furtună, vânt etc.) A scădea în intensitate; a se domoli. – În + blând. DOOM
îmblânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmblânzésc, imperf. 3 sg. îmblânzeá; conj. prez. 3 să îmblânzeáscă
îmblînzire
ÎMBLÂNZÍ, îmblânzesc, vb. IV. Tranz. A deprinde un animal (sălbatic) să se supună omului, să trăiască în apropierea (și în folosul) omului; a domestici. ♦ Tranz. și refl. A face sau a deveni (mai) blând; a (se) domoli, a (se) liniști, a (se) calma, a (se) potoli. ♦ Refl. Fig. (Despre furtună, vânt etc.) A scădea în intensitate; a se domoli. – În + blând. DOOM
îmblânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmblânzésc, imperf. 3 sg. îmblânzeá; conj. prez. 3 să îmblânzeáscă
îmblînzire
ÎMBLÂNZÍRE s. f. Acțiunea de a (se) îmblânzi și rezultatul ei. – V. îmblânzi. DOOM
îmblânzíre s. f., g.-d. art. îmblânzírii
îmblînzirea
ÎMBLÂNZÍRE s. f. Acțiunea de a (se) îmblânzi și rezultatul ei. – V. îmblânzi. DOOM
îmblânzíre s. f., g.-d. art. îmblânzírii
îmblînziri
ÎMBLÂNZÍRE s. f. Acțiunea de a (se) îmblânzi și rezultatul ei. – V. îmblânzi. DOOM
îmblânzíre s. f., g.-d. art. îmblânzírii
îmblînzirii
ÎMBLÂNZÍRE s. f. Acțiunea de a (se) îmblânzi și rezultatul ei. – V. îmblânzi. DOOM
îmblânzíre s. f., g.-d. art. îmblânzírii
îmblînzirile
ÎMBLÂNZÍRE s. f. Acțiunea de a (se) îmblânzi și rezultatul ei. – V. îmblânzi. DOOM
îmblânzíre s. f., g.-d. art. îmblânzírii
îmblînzirilor
ÎMBLÂNZÍRE s. f. Acțiunea de a (se) îmblânzi și rezultatul ei. – V. îmblânzi. DOOM
îmblânzíre s. f., g.-d. art. îmblânzírii
îmblînziră
ÎMBLÂNZÍ, îmblânzesc, vb. IV. Tranz. A deprinde un animal (sălbatic) să se supună omului, să trăiască în apropierea (și în folosul) omului; a domestici. ♦ Tranz. și refl. A face sau a deveni (mai) blând; a (se) domoli, a (se) liniști, a (se) calma, a (se) potoli. ♦ Refl. Fig. (Despre furtună, vânt etc.) A scădea în intensitate; a se domoli. – În + blând. DOOM
îmblânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmblânzésc, imperf. 3 sg. îmblânzeá; conj. prez. 3 să îmblânzeáscă
îmblînzirăm
ÎMBLÂNZÍ, îmblânzesc, vb. IV. Tranz. A deprinde un animal (sălbatic) să se supună omului, să trăiască în apropierea (și în folosul) omului; a domestici. ♦ Tranz. și refl. A face sau a deveni (mai) blând; a (se) domoli, a (se) liniști, a (se) calma, a (se) potoli. ♦ Refl. Fig. (Despre furtună, vânt etc.) A scădea în intensitate; a se domoli. – În + blând. DOOM
îmblânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmblânzésc, imperf. 3 sg. îmblânzeá; conj. prez. 3 să îmblânzeáscă
îmblînzirăți
ÎMBLÂNZÍ, îmblânzesc, vb. IV. Tranz. A deprinde un animal (sălbatic) să se supună omului, să trăiască în apropierea (și în folosul) omului; a domestici. ♦ Tranz. și refl. A face sau a deveni (mai) blând; a (se) domoli, a (se) liniști, a (se) calma, a (se) potoli. ♦ Refl. Fig. (Despre furtună, vânt etc.) A scădea în intensitate; a se domoli. – În + blând. DOOM
îmblânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmblânzésc, imperf. 3 sg. îmblânzeá; conj. prez. 3 să îmblânzeáscă
îmblînzise
ÎMBLÂNZÍ, îmblânzesc, vb. IV. Tranz. A deprinde un animal (sălbatic) să se supună omului, să trăiască în apropierea (și în folosul) omului; a domestici. ♦ Tranz. și refl. A face sau a deveni (mai) blând; a (se) domoli, a (se) liniști, a (se) calma, a (se) potoli. ♦ Refl. Fig. (Despre furtună, vânt etc.) A scădea în intensitate; a se domoli. – În + blând. DOOM
îmblânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmblânzésc, imperf. 3 sg. îmblânzeá; conj. prez. 3 să îmblânzeáscă
îmblînzisem
ÎMBLÂNZÍ, îmblânzesc, vb. IV. Tranz. A deprinde un animal (sălbatic) să se supună omului, să trăiască în apropierea (și în folosul) omului; a domestici. ♦ Tranz. și refl. A face sau a deveni (mai) blând; a (se) domoli, a (se) liniști, a (se) calma, a (se) potoli. ♦ Refl. Fig. (Despre furtună, vânt etc.) A scădea în intensitate; a se domoli. – În + blând. DOOM
îmblânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmblânzésc, imperf. 3 sg. îmblânzeá; conj. prez. 3 să îmblânzeáscă
îmblînziseră
ÎMBLÂNZÍ, îmblânzesc, vb. IV. Tranz. A deprinde un animal (sălbatic) să se supună omului, să trăiască în apropierea (și în folosul) omului; a domestici. ♦ Tranz. și refl. A face sau a deveni (mai) blând; a (se) domoli, a (se) liniști, a (se) calma, a (se) potoli. ♦ Refl. Fig. (Despre furtună, vânt etc.) A scădea în intensitate; a se domoli. – În + blând. DOOM
îmblânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmblânzésc, imperf. 3 sg. îmblânzeá; conj. prez. 3 să îmblânzeáscă
îmblînziserăm
ÎMBLÂNZÍ, îmblânzesc, vb. IV. Tranz. A deprinde un animal (sălbatic) să se supună omului, să trăiască în apropierea (și în folosul) omului; a domestici. ♦ Tranz. și refl. A face sau a deveni (mai) blând; a (se) domoli, a (se) liniști, a (se) calma, a (se) potoli. ♦ Refl. Fig. (Despre furtună, vânt etc.) A scădea în intensitate; a se domoli. – În + blând. DOOM
îmblânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmblânzésc, imperf. 3 sg. îmblânzeá; conj. prez. 3 să îmblânzeáscă
îmblînziserăți
ÎMBLÂNZÍ, îmblânzesc, vb. IV. Tranz. A deprinde un animal (sălbatic) să se supună omului, să trăiască în apropierea (și în folosul) omului; a domestici. ♦ Tranz. și refl. A face sau a deveni (mai) blând; a (se) domoli, a (se) liniști, a (se) calma, a (se) potoli. ♦ Refl. Fig. (Despre furtună, vânt etc.) A scădea în intensitate; a se domoli. – În + blând. DOOM
îmblânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmblânzésc, imperf. 3 sg. îmblânzeá; conj. prez. 3 să îmblânzeáscă
îmblînziseși
ÎMBLÂNZÍ, îmblânzesc, vb. IV. Tranz. A deprinde un animal (sălbatic) să se supună omului, să trăiască în apropierea (și în folosul) omului; a domestici. ♦ Tranz. și refl. A face sau a deveni (mai) blând; a (se) domoli, a (se) liniști, a (se) calma, a (se) potoli. ♦ Refl. Fig. (Despre furtună, vânt etc.) A scădea în intensitate; a se domoli. – În + blând. DOOM
îmblânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmblânzésc, imperf. 3 sg. îmblânzeá; conj. prez. 3 să îmblânzeáscă
îmblînziseți
ÎMBLÂNZÍ, îmblânzesc, vb. IV. Tranz. A deprinde un animal (sălbatic) să se supună omului, să trăiască în apropierea (și în folosul) omului; a domestici. ♦ Tranz. și refl. A face sau a deveni (mai) blând; a (se) domoli, a (se) liniști, a (se) calma, a (se) potoli. ♦ Refl. Fig. (Despre furtună, vânt etc.) A scădea în intensitate; a se domoli. – În + blând. DOOM
îmblânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmblânzésc, imperf. 3 sg. îmblânzeá; conj. prez. 3 să îmblânzeáscă
îmblînzit
ÎMBLÂNZÍ, îmblânzesc, vb. IV. Tranz. A deprinde un animal (sălbatic) să se supună omului, să trăiască în apropierea (și în folosul) omului; a domestici. ♦ Tranz. și refl. A face sau a deveni (mai) blând; a (se) domoli, a (se) liniști, a (se) calma, a (se) potoli. ♦ Refl. Fig. (Despre furtună, vânt etc.) A scădea în intensitate; a se domoli. – În + blând. DOOM
îmblânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmblânzésc, imperf. 3 sg. îmblânzeá; conj. prez. 3 să îmblânzeáscă
îmblînzit
ÎMBLÂNZÍT, -Ă, îmblânziți, -te, adj. (Despre animale) Deprins să se supună omului și să trăiască în apropierea lui; domesticit. – V. îmblânzi.
îmblînzita
ÎMBLÂNZÍT, -Ă, îmblânziți, -te, adj. (Despre animale) Deprins să se supună omului și să trăiască în apropierea lui; domesticit. – V. îmblânzi.
îmblînzite
ÎMBLÂNZÍT, -Ă, îmblânziți, -te, adj. (Despre animale) Deprins să se supună omului și să trăiască în apropierea lui; domesticit. – V. îmblânzi.
îmblînzitei
ÎMBLÂNZÍT, -Ă, îmblânziți, -te, adj. (Despre animale) Deprins să se supună omului și să trăiască în apropierea lui; domesticit. – V. îmblânzi.
îmblînzitele
ÎMBLÂNZÍT, -Ă, îmblânziți, -te, adj. (Despre animale) Deprins să se supună omului și să trăiască în apropierea lui; domesticit. – V. îmblânzi.
îmblînzitelor
ÎMBLÂNZÍT, -Ă, îmblânziți, -te, adj. (Despre animale) Deprins să se supună omului și să trăiască în apropierea lui; domesticit. – V. îmblânzi.
îmblînzitoare
ÎMBLÂNZITÓR, -OÁRE, îmblânzitori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu îmblânzirea animalelor sălbatice dând reprezentații publice, mai ales la circ. – Îmblânzi + suf. -tor. DOOM
îmblânzitór s. m., pl. îmblânzitóri
îmblînzitoarea
ÎMBLÂNZITÓR, -OÁRE, îmblânzitori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu îmblânzirea animalelor sălbatice dând reprezentații publice, mai ales la circ. – Îmblânzi + suf. -tor. DOOM
îmblânzitór s. m., pl. îmblânzitóri
îmblînzitoarei
ÎMBLÂNZITÓR, -OÁRE, îmblânzitori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu îmblânzirea animalelor sălbatice dând reprezentații publice, mai ales la circ. – Îmblânzi + suf. -tor. DOOM
îmblânzitór s. m., pl. îmblânzitóri
îmblînzitoarele
ÎMBLÂNZITÓR, -OÁRE, îmblânzitori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu îmblânzirea animalelor sălbatice dând reprezentații publice, mai ales la circ. – Îmblânzi + suf. -tor. DOOM
îmblânzitór s. m., pl. îmblânzitóri
îmblînzitoarelor
ÎMBLÂNZITÓR, -OÁRE, îmblânzitori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu îmblânzirea animalelor sălbatice dând reprezentații publice, mai ales la circ. – Îmblânzi + suf. -tor. DOOM
îmblânzitór s. m., pl. îmblânzitóri
îmblînzitor
ÎMBLÂNZITÓR, -OÁRE, îmblânzitori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu îmblânzirea animalelor sălbatice dând reprezentații publice, mai ales la circ. – Îmblânzi + suf. -tor. DOOM
îmblânzitór s. m., pl. îmblânzitóri
îmblînzitori
ÎMBLÂNZITÓR, -OÁRE, îmblânzitori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu îmblânzirea animalelor sălbatice dând reprezentații publice, mai ales la circ. – Îmblânzi + suf. -tor. DOOM
îmblânzitór s. m., pl. îmblânzitóri
îmblînzitorii
ÎMBLÂNZITÓR, -OÁRE, îmblânzitori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu îmblânzirea animalelor sălbatice dând reprezentații publice, mai ales la circ. – Îmblânzi + suf. -tor. DOOM
îmblânzitór s. m., pl. îmblânzitóri
îmblînzitorilor
ÎMBLÂNZITÓR, -OÁRE, îmblânzitori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu îmblânzirea animalelor sălbatice dând reprezentații publice, mai ales la circ. – Îmblânzi + suf. -tor. DOOM
îmblânzitór s. m., pl. îmblânzitóri
îmblînzitorul
ÎMBLÂNZITÓR, -OÁRE, îmblânzitori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu îmblânzirea animalelor sălbatice dând reprezentații publice, mai ales la circ. – Îmblânzi + suf. -tor. DOOM
îmblânzitór s. m., pl. îmblânzitóri
îmblînzitorului
ÎMBLÂNZITÓR, -OÁRE, îmblânzitori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu îmblânzirea animalelor sălbatice dând reprezentații publice, mai ales la circ. – Îmblânzi + suf. -tor. DOOM
îmblânzitór s. m., pl. îmblânzitóri
îmblînzitul
ÎMBLÂNZÍT, -Ă, îmblânziți, -te, adj. (Despre animale) Deprins să se supună omului și să trăiască în apropierea lui; domesticit. – V. îmblânzi.
îmblînzitului
ÎMBLÂNZÍT, -Ă, îmblânziți, -te, adj. (Despre animale) Deprins să se supună omului și să trăiască în apropierea lui; domesticit. – V. îmblânzi.
îmblînziși
ÎMBLÂNZÍ, îmblânzesc, vb. IV. Tranz. A deprinde un animal (sălbatic) să se supună omului, să trăiască în apropierea (și în folosul) omului; a domestici. ♦ Tranz. și refl. A face sau a deveni (mai) blând; a (se) domoli, a (se) liniști, a (se) calma, a (se) potoli. ♦ Refl. Fig. (Despre furtună, vânt etc.) A scădea în intensitate; a se domoli. – În + blând. DOOM
îmblânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmblânzésc, imperf. 3 sg. îmblânzeá; conj. prez. 3 să îmblânzeáscă
îmblînziți
ÎMBLÂNZÍ, îmblânzesc, vb. IV. Tranz. A deprinde un animal (sălbatic) să se supună omului, să trăiască în apropierea (și în folosul) omului; a domestici. ♦ Tranz. și refl. A face sau a deveni (mai) blând; a (se) domoli, a (se) liniști, a (se) calma, a (se) potoli. ♦ Refl. Fig. (Despre furtună, vânt etc.) A scădea în intensitate; a se domoli. – În + blând. DOOM
îmblânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmblânzésc, imperf. 3 sg. îmblânzeá; conj. prez. 3 să îmblânzeáscă
îmblînziți
ÎMBLÂNZÍT, -Ă, îmblânziți, -te, adj. (Despre animale) Deprins să se supună omului și să trăiască în apropierea lui; domesticit. – V. îmblânzi.
îmblînziții
ÎMBLÂNZÍT, -Ă, îmblânziți, -te, adj. (Despre animale) Deprins să se supună omului și să trăiască în apropierea lui; domesticit. – V. îmblânzi.
îmblînziților
ÎMBLÂNZÍT, -Ă, îmblânziți, -te, adj. (Despre animale) Deprins să se supună omului și să trăiască în apropierea lui; domesticit. – V. îmblânzi.
îmblăci
ÎMBLĂTÍ, îmblătesc, vb. IV. (Înv.) Tranz. A bate cu îmblăciul cerealele, plantele cu păstăi etc. pentru a le scoate semințele. ♦ Fig. A bate rău pe cineva; a ciomăgi. [Var.: (reg.) îmblăcí vb. IV] – Cf. sl. mlatĩtĩ. DOOM
îmblătí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmblătésc, imperf. 3 sg. îmblăteá; conj. prez. 3 să îmblăteáscă
îmblăcie
ÎMBLĂCÍU, îmblăcie, s. n. (Înv.) Unealtă agricolă rudimentară, formată dintr-o prăjină lungă la capătul căreia sunt legate un băț gros mobil și mai multe curele, cu care se lovesc spicele de cereale sau păstăile de legume pentru a li se scoate boabele. [Acc. și: îmblắciu] – Cf. îmblăti. DOOM
îmblăcíu (înv.) s. n., art. îmblăcíul; pl. îmblăcíe
îmblăciele
ÎMBLĂCÍU, îmblăcie, s. n. (Înv.) Unealtă agricolă rudimentară, formată dintr-o prăjină lungă la capătul căreia sunt legate un băț gros mobil și mai multe curele, cu care se lovesc spicele de cereale sau păstăile de legume pentru a li se scoate boabele. [Acc. și: îmblắciu] – Cf. îmblăti. DOOM
îmblăcíu (înv.) s. n., art. îmblăcíul; pl. îmblăcíe
îmblăcielor
ÎMBLĂCÍU, îmblăcie, s. n. (Înv.) Unealtă agricolă rudimentară, formată dintr-o prăjină lungă la capătul căreia sunt legate un băț gros mobil și mai multe curele, cu care se lovesc spicele de cereale sau păstăile de legume pentru a li se scoate boabele. [Acc. și: îmblắciu] – Cf. îmblăti. DOOM
îmblăcíu (înv.) s. n., art. îmblăcíul; pl. îmblăcíe
îmblăcire
ÎMBLĂCÍ vb. IV v. îmblăti.
îmblăcit
ÎMBLĂCÍ vb. IV v. îmblăti.
îmblăciu
ÎMBLĂCÍU, îmblăcie, s. n. (Înv.) Unealtă agricolă rudimentară, formată dintr-o prăjină lungă la capătul căreia sunt legate un băț gros mobil și mai multe curele, cu care se lovesc spicele de cereale sau păstăile de legume pentru a li se scoate boabele. [Acc. și: îmblắciu] – Cf. îmblăti. DOOM
îmblăcíu (înv.) s. n., art. îmblăcíul; pl. îmblăcíe
îmblăciu
ÎMBLĂCÍU, îmblăcie, s. n. Unealtă agricolă rudimentară, formată dintr-o prăjină lungă la capătul căreia este legat un băț gros mobil și mai multe curele, cu care se lovesc spicele de cereale sau păstăile de legume spre a li se scoate boabele. [Acc. și: îmblắciu] – Cf. îmblăti.
îmblăciul
ÎMBLĂCÍU, îmblăcie, s. n. (Înv.) Unealtă agricolă rudimentară, formată dintr-o prăjină lungă la capătul căreia sunt legate un băț gros mobil și mai multe curele, cu care se lovesc spicele de cereale sau păstăile de legume pentru a li se scoate boabele. [Acc. și: îmblắciu] – Cf. îmblăti. DOOM
îmblăcíu (înv.) s. n., art. îmblăcíul; pl. îmblăcíe
îmblăciului
ÎMBLĂCÍU, îmblăcie, s. n. (Înv.) Unealtă agricolă rudimentară, formată dintr-o prăjină lungă la capătul căreia sunt legate un băț gros mobil și mai multe curele, cu care se lovesc spicele de cereale sau păstăile de legume pentru a li se scoate boabele. [Acc. și: îmblắciu] – Cf. îmblăti. DOOM
îmblăcíu (înv.) s. n., art. îmblăcíul; pl. îmblăcíe
îmblănea
ÎMBLĂNÍ, îmblănesc, vb. IV. Tranz. A căptuși cu blană un obiect de îmbrăcăminte; a blănui. – În + blană. DOOM
îmblăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmblănésc, imperf. 3 sg. îmblăneá; conj. prez. 3 să îmblăneáscă
îmblăneai
ÎMBLĂNÍ, îmblănesc, vb. IV. Tranz. A căptuși cu blană un obiect de îmbrăcăminte; a blănui. – În + blană. DOOM
îmblăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmblănésc, imperf. 3 sg. îmblăneá; conj. prez. 3 să îmblăneáscă
îmblăneam
ÎMBLĂNÍ, îmblănesc, vb. IV. Tranz. A căptuși cu blană un obiect de îmbrăcăminte; a blănui. – În + blană. DOOM
îmblăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmblănésc, imperf. 3 sg. îmblăneá; conj. prez. 3 să îmblăneáscă
îmblănească
ÎMBLĂNÍ, îmblănesc, vb. IV. Tranz. A căptuși cu blană un obiect de îmbrăcăminte; a blănui. – În + blană. DOOM
îmblăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmblănésc, imperf. 3 sg. îmblăneá; conj. prez. 3 să îmblăneáscă
îmblăneau
ÎMBLĂNÍ, îmblănesc, vb. IV. Tranz. A căptuși cu blană un obiect de îmbrăcăminte; a blănui. – În + blană. DOOM
îmblăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmblănésc, imperf. 3 sg. îmblăneá; conj. prez. 3 să îmblăneáscă
îmblăneați
ÎMBLĂNÍ, îmblănesc, vb. IV. Tranz. A căptuși cu blană un obiect de îmbrăcăminte; a blănui. – În + blană. DOOM
îmblăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmblănésc, imperf. 3 sg. îmblăneá; conj. prez. 3 să îmblăneáscă
îmblănesc
ÎMBLĂNÍ, îmblănesc, vb. IV. Tranz. A căptuși cu blană un obiect de îmbrăcăminte; a blănui. – În + blană. DOOM
îmblăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmblănésc, imperf. 3 sg. îmblăneá; conj. prez. 3 să îmblăneáscă
îmblănește
ÎMBLĂNÍ, îmblănesc, vb. IV. Tranz. A căptuși cu blană un obiect de îmbrăcăminte; a blănui. – În + blană. DOOM
îmblăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmblănésc, imperf. 3 sg. îmblăneá; conj. prez. 3 să îmblăneáscă
îmblănești
ÎMBLĂNÍ, îmblănesc, vb. IV. Tranz. A căptuși cu blană un obiect de îmbrăcăminte; a blănui. – În + blană. DOOM
îmblăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmblănésc, imperf. 3 sg. îmblăneá; conj. prez. 3 să îmblăneáscă
îmblăni
ÎMBLĂNÍ, îmblănesc, vb. IV. Tranz. A căptuși cu blană un obiect de îmbrăcăminte; a blănui. – În + blană. DOOM
îmblăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmblănésc, imperf. 3 sg. îmblăneá; conj. prez. 3 să îmblăneáscă
îmblănii
ÎMBLĂNÍ, îmblănesc, vb. IV. Tranz. A căptuși cu blană un obiect de îmbrăcăminte; a blănui. – În + blană. DOOM
îmblăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmblănésc, imperf. 3 sg. îmblăneá; conj. prez. 3 să îmblăneáscă
îmblănim
ÎMBLĂNÍ, îmblănesc, vb. IV. Tranz. A căptuși cu blană un obiect de îmbrăcăminte; a blănui. – În + blană. DOOM
îmblăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmblănésc, imperf. 3 sg. îmblăneá; conj. prez. 3 să îmblăneáscă
îmblănind
ÎMBLĂNÍ, îmblănesc, vb. IV. Tranz. A căptuși cu blană un obiect de îmbrăcăminte; a blănui. – În + blană. DOOM
îmblăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmblănésc, imperf. 3 sg. îmblăneá; conj. prez. 3 să îmblăneáscă
îmblănire
ÎMBLĂNÍ, îmblănesc, vb. IV. Tranz. A căptuși cu blană un obiect de îmbrăcăminte; a blănui. – În + blană. DOOM
îmblăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmblănésc, imperf. 3 sg. îmblăneá; conj. prez. 3 să îmblăneáscă
îmblănire
ÎMBLĂNÍRE s. f. Acțiunea de a îmblăni. – V. îmblăni. DOOM
îmblăníre s. f., g.-d. art. îmblănírii
îmblănirea
ÎMBLĂNÍRE s. f. Acțiunea de a îmblăni. – V. îmblăni. DOOM
îmblăníre s. f., g.-d. art. îmblănírii
îmblăniri
ÎMBLĂNÍRE s. f. Acțiunea de a îmblăni. – V. îmblăni. DOOM
îmblăníre s. f., g.-d. art. îmblănírii
îmblănirii
ÎMBLĂNÍRE s. f. Acțiunea de a îmblăni. – V. îmblăni. DOOM
îmblăníre s. f., g.-d. art. îmblănírii
îmblănirile
ÎMBLĂNÍRE s. f. Acțiunea de a îmblăni. – V. îmblăni. DOOM
îmblăníre s. f., g.-d. art. îmblănírii
îmblănirilor
ÎMBLĂNÍRE s. f. Acțiunea de a îmblăni. – V. îmblăni. DOOM
îmblăníre s. f., g.-d. art. îmblănírii
îmblăniră
ÎMBLĂNÍ, îmblănesc, vb. IV. Tranz. A căptuși cu blană un obiect de îmbrăcăminte; a blănui. – În + blană. DOOM
îmblăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmblănésc, imperf. 3 sg. îmblăneá; conj. prez. 3 să îmblăneáscă
îmblănirăm
ÎMBLĂNÍ, îmblănesc, vb. IV. Tranz. A căptuși cu blană un obiect de îmbrăcăminte; a blănui. – În + blană. DOOM
îmblăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmblănésc, imperf. 3 sg. îmblăneá; conj. prez. 3 să îmblăneáscă
îmblănirăți
ÎMBLĂNÍ, îmblănesc, vb. IV. Tranz. A căptuși cu blană un obiect de îmbrăcăminte; a blănui. – În + blană. DOOM
îmblăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmblănésc, imperf. 3 sg. îmblăneá; conj. prez. 3 să îmblăneáscă
îmblănise
ÎMBLĂNÍ, îmblănesc, vb. IV. Tranz. A căptuși cu blană un obiect de îmbrăcăminte; a blănui. – În + blană. DOOM
îmblăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmblănésc, imperf. 3 sg. îmblăneá; conj. prez. 3 să îmblăneáscă
îmblănisem
ÎMBLĂNÍ, îmblănesc, vb. IV. Tranz. A căptuși cu blană un obiect de îmbrăcăminte; a blănui. – În + blană. DOOM
îmblăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmblănésc, imperf. 3 sg. îmblăneá; conj. prez. 3 să îmblăneáscă
îmblăniseră
ÎMBLĂNÍ, îmblănesc, vb. IV. Tranz. A căptuși cu blană un obiect de îmbrăcăminte; a blănui. – În + blană. DOOM
îmblăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmblănésc, imperf. 3 sg. îmblăneá; conj. prez. 3 să îmblăneáscă
îmblăniserăm
ÎMBLĂNÍ, îmblănesc, vb. IV. Tranz. A căptuși cu blană un obiect de îmbrăcăminte; a blănui. – În + blană. DOOM
îmblăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmblănésc, imperf. 3 sg. îmblăneá; conj. prez. 3 să îmblăneáscă
îmblăniserăți
ÎMBLĂNÍ, îmblănesc, vb. IV. Tranz. A căptuși cu blană un obiect de îmbrăcăminte; a blănui. – În + blană. DOOM
îmblăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmblănésc, imperf. 3 sg. îmblăneá; conj. prez. 3 să îmblăneáscă
îmblăniseși
ÎMBLĂNÍ, îmblănesc, vb. IV. Tranz. A căptuși cu blană un obiect de îmbrăcăminte; a blănui. – În + blană. DOOM
îmblăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmblănésc, imperf. 3 sg. îmblăneá; conj. prez. 3 să îmblăneáscă
îmblăniseți
ÎMBLĂNÍ, îmblănesc, vb. IV. Tranz. A căptuși cu blană un obiect de îmbrăcăminte; a blănui. – În + blană. DOOM
îmblăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmblănésc, imperf. 3 sg. îmblăneá; conj. prez. 3 să îmblăneáscă
îmblănit
ÎMBLĂNÍ, îmblănesc, vb. IV. Tranz. A căptuși cu blană un obiect de îmbrăcăminte; a blănui. – În + blană. DOOM
îmblăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmblănésc, imperf. 3 sg. îmblăneá; conj. prez. 3 să îmblăneáscă
îmblănit
ÎMBLĂNÍT, -Ă, îmblăniți, -te, adj. (Despre îmbrăcăminte) Căptușit cu blană. – V. îmblăni.
îmblănita
ÎMBLĂNÍT, -Ă, îmblăniți, -te, adj. (Despre îmbrăcăminte) Căptușit cu blană. – V. îmblăni.
îmblănite
ÎMBLĂNÍT, -Ă, îmblăniți, -te, adj. (Despre îmbrăcăminte) Căptușit cu blană. – V. îmblăni.
îmblănitei
ÎMBLĂNÍT, -Ă, îmblăniți, -te, adj. (Despre îmbrăcăminte) Căptușit cu blană. – V. îmblăni.
îmblănitele
ÎMBLĂNÍT, -Ă, îmblăniți, -te, adj. (Despre îmbrăcăminte) Căptușit cu blană. – V. îmblăni.
îmblănitelor
ÎMBLĂNÍT, -Ă, îmblăniți, -te, adj. (Despre îmbrăcăminte) Căptușit cu blană. – V. îmblăni.
îmblănitul
ÎMBLĂNÍT, -Ă, îmblăniți, -te, adj. (Despre îmbrăcăminte) Căptușit cu blană. – V. îmblăni.
îmblănitului
ÎMBLĂNÍT, -Ă, îmblăniți, -te, adj. (Despre îmbrăcăminte) Căptușit cu blană. – V. îmblăni.
îmblăniși
ÎMBLĂNÍ, îmblănesc, vb. IV. Tranz. A căptuși cu blană un obiect de îmbrăcăminte; a blănui. – În + blană. DOOM
îmblăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmblănésc, imperf. 3 sg. îmblăneá; conj. prez. 3 să îmblăneáscă
îmblăniți
ÎMBLĂNÍ, îmblănesc, vb. IV. Tranz. A căptuși cu blană un obiect de îmbrăcăminte; a blănui. – În + blană. DOOM
îmblăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmblănésc, imperf. 3 sg. îmblăneá; conj. prez. 3 să îmblăneáscă
îmblăniți
ÎMBLĂNÍT, -Ă, îmblăniți, -te, adj. (Despre îmbrăcăminte) Căptușit cu blană. – V. îmblăni.
îmblăniții
ÎMBLĂNÍT, -Ă, îmblăniți, -te, adj. (Despre îmbrăcăminte) Căptușit cu blană. – V. îmblăni.
îmblăniților
ÎMBLĂNÍT, -Ă, îmblăniți, -te, adj. (Despre îmbrăcăminte) Căptușit cu blană. – V. îmblăni.
îmblăti
ÎMBLĂTÍ, îmblătesc, vb. IV. (Înv.) Tranz. A bate cu îmblăciul cerealele, plantele cu păstăi etc. pentru a le scoate semințele. ♦ Fig. A bate rău pe cineva; a ciomăgi. [Var.: (reg.) îmblăcí vb. IV] – Cf. sl. mlatĩtĩ. DOOM
îmblătí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmblătésc, imperf. 3 sg. îmblăteá; conj. prez. 3 să îmblăteáscă
îmblătire
ÎMBLĂTÍRE, îmblătiri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a îmblăti; îmblătit. – V. îmblăti. DOOM
îmblătíre (înv.) s. f., g.-d. art. îmblătírii; pl. îmblătíri
îmblătirea
ÎMBLĂTÍRE, îmblătiri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a îmblăti; îmblătit. – V. îmblăti. DOOM
îmblătíre (înv.) s. f., g.-d. art. îmblătírii; pl. îmblătíri
îmblătiri
ÎMBLĂTÍRE, îmblătiri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a îmblăti; îmblătit. – V. îmblăti. DOOM
îmblătíre (înv.) s. f., g.-d. art. îmblătírii; pl. îmblătíri
îmblătirii
ÎMBLĂTÍRE, îmblătiri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a îmblăti; îmblătit. – V. îmblăti. DOOM
îmblătíre (înv.) s. f., g.-d. art. îmblătírii; pl. îmblătíri
îmblătirile
ÎMBLĂTÍRE, îmblătiri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a îmblăti; îmblătit. – V. îmblăti. DOOM
îmblătíre (înv.) s. f., g.-d. art. îmblătírii; pl. îmblătíri
îmblătirilor
ÎMBLĂTÍRE, îmblătiri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a îmblăti; îmblătit. – V. îmblăti. DOOM
îmblătíre (înv.) s. f., g.-d. art. îmblătírii; pl. îmblătíri
îmblătit
ÎMBLĂTÍT s. n. (Înv.) Îmblătire; p. ext. timpul când se face îmblătirea. [Var.: (reg.) umblăcít s. n.] – V. îmblăti. DOOM
îmblătít (înv.) s. n.
îmblătitoare
ÎMBLĂTITÓR, -OÁRE, îmblătitori, -oare, s. m. și f. (Înv.) Persoană care îmblătește. – Îmblăti + suf. -tor. DOOM
îmblătitór (înv.) s. m., pl. îmblătitóri
îmblătitoarea
ÎMBLĂTITÓR, -OÁRE, îmblătitori, -oare, s. m. și f. (Înv.) Persoană care îmblătește. – Îmblăti + suf. -tor. DOOM
îmblătitór (înv.) s. m., pl. îmblătitóri
îmblătitoarei
ÎMBLĂTITÓR, -OÁRE, îmblătitori, -oare, s. m. și f. (Înv.) Persoană care îmblătește. – Îmblăti + suf. -tor. DOOM
îmblătitór (înv.) s. m., pl. îmblătitóri
îmblătitoarele
ÎMBLĂTITÓR, -OÁRE, îmblătitori, -oare, s. m. și f. (Înv.) Persoană care îmblătește. – Îmblăti + suf. -tor. DOOM
îmblătitór (înv.) s. m., pl. îmblătitóri
îmblătitoarelor
ÎMBLĂTITÓR, -OÁRE, îmblătitori, -oare, s. m. și f. (Înv.) Persoană care îmblătește. – Îmblăti + suf. -tor. DOOM
îmblătitór (înv.) s. m., pl. îmblătitóri
îmblătitor
ÎMBLĂTITÓR, -OÁRE, îmblătitori, -oare, s. m. și f. (Înv.) Persoană care îmblătește. – Îmblăti + suf. -tor. DOOM
îmblătitór (înv.) s. m., pl. îmblătitóri
îmblătitori
ÎMBLĂTITÓR, -OÁRE, îmblătitori, -oare, s. m. și f. (Înv.) Persoană care îmblătește. – Îmblăti + suf. -tor. DOOM
îmblătitór (înv.) s. m., pl. îmblătitóri
îmblătitorii
ÎMBLĂTITÓR, -OÁRE, îmblătitori, -oare, s. m. și f. (Înv.) Persoană care îmblătește. – Îmblăti + suf. -tor. DOOM
îmblătitór (înv.) s. m., pl. îmblătitóri
îmblătitorilor
ÎMBLĂTITÓR, -OÁRE, îmblătitori, -oare, s. m. și f. (Înv.) Persoană care îmblătește. – Îmblăti + suf. -tor. DOOM
îmblătitór (înv.) s. m., pl. îmblătitóri
îmblătitorul
ÎMBLĂTITÓR, -OÁRE, îmblătitori, -oare, s. m. și f. (Înv.) Persoană care îmblătește. – Îmblăti + suf. -tor. DOOM
îmblătitór (înv.) s. m., pl. îmblătitóri
îmblătitorului
ÎMBLĂTITÓR, -OÁRE, îmblătitori, -oare, s. m. și f. (Înv.) Persoană care îmblătește. – Îmblăti + suf. -tor. DOOM
îmblătitór (înv.) s. m., pl. îmblătitóri
îmbobocea
ÎMBOBOCÍ, pers. 3 îmbobocește, vb. IV. Intranz. (Despre plante) A face boboci; (despre muguri) a începe să se desfacă. – În + boboc. DOOM
îmbobocí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. îmbobocéște, imperf. 3 sg. îmboboceá; conj. prez. 3 să îmboboceáscă
îmbobocească
ÎMBOBOCÍ, pers. 3 îmbobocește, vb. IV. Intranz. (Despre plante) A face boboci; (despre muguri) a începe să se desfacă. – În + boboc. DOOM
îmbobocí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. îmbobocéște, imperf. 3 sg. îmboboceá; conj. prez. 3 să îmboboceáscă
îmboboceau
ÎMBOBOCÍ, pers. 3 îmbobocește, vb. IV. Intranz. (Despre plante) A face boboci; (despre muguri) a începe să se desfacă. – În + boboc. DOOM
îmbobocí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. îmbobocéște, imperf. 3 sg. îmboboceá; conj. prez. 3 să îmboboceáscă
îmbobocesc
ÎMBOBOCÍ, pers. 3 îmbobocește, vb. IV. Intranz. (Despre plante) A face boboci; (despre muguri) a începe să se desfacă. – În + boboc. DOOM
îmbobocí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. îmbobocéște, imperf. 3 sg. îmboboceá; conj. prez. 3 să îmboboceáscă
îmbobocește
ÎMBOBOCÍ, pers. 3 îmbobocește, vb. IV. Intranz. (Despre plante) A face boboci; (despre muguri) a începe să se desfacă. – În + boboc. DOOM
îmbobocí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. îmbobocéște, imperf. 3 sg. îmboboceá; conj. prez. 3 să îmboboceáscă
îmboboci
ÎMBOBOCÍ, pers. 3 îmbobocește, vb. IV. Intranz. (Despre plante) A face boboci; (despre muguri) a începe să se desfacă. – În + boboc. DOOM
îmbobocí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. îmbobocéște, imperf. 3 sg. îmboboceá; conj. prez. 3 să îmboboceáscă
îmbobocind
ÎMBOBOCÍ, pers. 3 îmbobocește, vb. IV. Intranz. (Despre plante) A face boboci; (despre muguri) a începe să se desfacă. – În + boboc. DOOM
îmbobocí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. îmbobocéște, imperf. 3 sg. îmboboceá; conj. prez. 3 să îmboboceáscă
îmbobocire
ÎMBOBOCÍ, pers. 3 îmbobocește, vb. IV. Intranz. (Despre plante) A face boboci; (despre muguri) a începe să se desfacă. – În + boboc. DOOM
îmbobocí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. îmbobocéște, imperf. 3 sg. îmboboceá; conj. prez. 3 să îmboboceáscă
îmbobocire
ÎMBOBOCÍRE s. f. Acțiunea de a îmboboci și rezultatul ei. – V. îmboboci. DOOM
îmbobocíre s. f., g.-d. art. îmbobocírii
îmbobocirea
ÎMBOBOCÍRE s. f. Acțiunea de a îmboboci și rezultatul ei. – V. îmboboci. DOOM
îmbobocíre s. f., g.-d. art. îmbobocírii
îmbobociri
ÎMBOBOCÍRE s. f. Acțiunea de a îmboboci și rezultatul ei. – V. îmboboci. DOOM
îmbobocíre s. f., g.-d. art. îmbobocírii
îmbobocirii
ÎMBOBOCÍRE s. f. Acțiunea de a îmboboci și rezultatul ei. – V. îmboboci. DOOM
îmbobocíre s. f., g.-d. art. îmbobocírii
îmbobocirile
ÎMBOBOCÍRE s. f. Acțiunea de a îmboboci și rezultatul ei. – V. îmboboci. DOOM
îmbobocíre s. f., g.-d. art. îmbobocírii
îmbobocirilor
ÎMBOBOCÍRE s. f. Acțiunea de a îmboboci și rezultatul ei. – V. îmboboci. DOOM
îmbobocíre s. f., g.-d. art. îmbobocírii
îmbobociră
ÎMBOBOCÍ, pers. 3 îmbobocește, vb. IV. Intranz. (Despre plante) A face boboci; (despre muguri) a începe să se desfacă. – În + boboc. DOOM
îmbobocí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. îmbobocéște, imperf. 3 sg. îmboboceá; conj. prez. 3 să îmboboceáscă
îmbobocise
ÎMBOBOCÍ, pers. 3 îmbobocește, vb. IV. Intranz. (Despre plante) A face boboci; (despre muguri) a începe să se desfacă. – În + boboc. DOOM
îmbobocí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. îmbobocéște, imperf. 3 sg. îmboboceá; conj. prez. 3 să îmboboceáscă
îmbobociseră
ÎMBOBOCÍ, pers. 3 îmbobocește, vb. IV. Intranz. (Despre plante) A face boboci; (despre muguri) a începe să se desfacă. – În + boboc. DOOM
îmbobocí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. îmbobocéște, imperf. 3 sg. îmboboceá; conj. prez. 3 să îmboboceáscă
îmbobocit
ÎMBOBOCÍ, pers. 3 îmbobocește, vb. IV. Intranz. (Despre plante) A face boboci; (despre muguri) a începe să se desfacă. – În + boboc. DOOM
îmbobocí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. îmbobocéște, imperf. 3 sg. îmboboceá; conj. prez. 3 să îmboboceáscă
îmbobocit
ÎMBOBOCÍT, -Ă, îmbobociți, -te, adj. (Despre plante) Care are boboci; (despre flori) care este în stadiul de boboc; (despre muguri) care este pe cale să se desfacă. – V. îmboboci.
îmbobocita
ÎMBOBOCÍT, -Ă, îmbobociți, -te, adj. (Despre plante) Care are boboci; (despre flori) care este în stadiul de boboc; (despre muguri) care este pe cale să se desfacă. – V. îmboboci.
îmbobocite
ÎMBOBOCÍT, -Ă, îmbobociți, -te, adj. (Despre plante) Care are boboci; (despre flori) care este în stadiul de boboc; (despre muguri) care este pe cale să se desfacă. – V. îmboboci.
îmbobocitei
ÎMBOBOCÍT, -Ă, îmbobociți, -te, adj. (Despre plante) Care are boboci; (despre flori) care este în stadiul de boboc; (despre muguri) care este pe cale să se desfacă. – V. îmboboci.
îmbobocitele
ÎMBOBOCÍT, -Ă, îmbobociți, -te, adj. (Despre plante) Care are boboci; (despre flori) care este în stadiul de boboc; (despre muguri) care este pe cale să se desfacă. – V. îmboboci.
îmbobocitelor
ÎMBOBOCÍT, -Ă, îmbobociți, -te, adj. (Despre plante) Care are boboci; (despre flori) care este în stadiul de boboc; (despre muguri) care este pe cale să se desfacă. – V. îmboboci.
îmbobocitul
ÎMBOBOCÍT, -Ă, îmbobociți, -te, adj. (Despre plante) Care are boboci; (despre flori) care este în stadiul de boboc; (despre muguri) care este pe cale să se desfacă. – V. îmboboci.
îmbobocitului
ÎMBOBOCÍT, -Ă, îmbobociți, -te, adj. (Despre plante) Care are boboci; (despre flori) care este în stadiul de boboc; (despre muguri) care este pe cale să se desfacă. – V. îmboboci.
îmbobociți
ÎMBOBOCÍT, -Ă, îmbobociți, -te, adj. (Despre plante) Care are boboci; (despre flori) care este în stadiul de boboc; (despre muguri) care este pe cale să se desfacă. – V. îmboboci.
îmbobociții
ÎMBOBOCÍT, -Ă, îmbobociți, -te, adj. (Despre plante) Care are boboci; (despre flori) care este în stadiul de boboc; (despre muguri) care este pe cale să se desfacă. – V. îmboboci.
îmbobociților
ÎMBOBOCÍT, -Ă, îmbobociți, -te, adj. (Despre plante) Care are boboci; (despre flori) care este în stadiul de boboc; (despre muguri) care este pe cale să se desfacă. – V. îmboboci.
îmboboroji
ÎMBOLBOJÍ, îmbolbojesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A înfășura. [Var.: îmboborojí vb. IV] – Et. nec. DOOM
îmbolbojí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbolbojésc, imperf. 3 sg. îmbolbojeá; conj. prez. 3 să îmbolbojeáscă
îmboborojire
ÎMBOBOROJÍ vb. IV v. îmbolboji.
îmboborojit
ÎMBOBOROJÍ vb. IV v. îmbolboji.
îmbodolea
ÎMBODOLÍ, îmbodolesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înfofoli. – Et. nec. DOOM
îmbodolí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbodolésc, imperf. 3 sg. îmbodoleá; conj. prez. 3 să îmbodoleáscă
îmbodoleai
ÎMBODOLÍ, îmbodolesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înfofoli. – Et. nec. DOOM
îmbodolí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbodolésc, imperf. 3 sg. îmbodoleá; conj. prez. 3 să îmbodoleáscă
îmbodoleam
ÎMBODOLÍ, îmbodolesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înfofoli. – Et. nec. DOOM
îmbodolí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbodolésc, imperf. 3 sg. îmbodoleá; conj. prez. 3 să îmbodoleáscă
îmbodolească
ÎMBODOLÍ, îmbodolesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înfofoli. – Et. nec. DOOM
îmbodolí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbodolésc, imperf. 3 sg. îmbodoleá; conj. prez. 3 să îmbodoleáscă
îmbodoleau
ÎMBODOLÍ, îmbodolesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înfofoli. – Et. nec. DOOM
îmbodolí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbodolésc, imperf. 3 sg. îmbodoleá; conj. prez. 3 să îmbodoleáscă
îmbodoleați
ÎMBODOLÍ, îmbodolesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înfofoli. – Et. nec. DOOM
îmbodolí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbodolésc, imperf. 3 sg. îmbodoleá; conj. prez. 3 să îmbodoleáscă
îmbodolesc
ÎMBODOLÍ, îmbodolesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înfofoli. – Et. nec. DOOM
îmbodolí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbodolésc, imperf. 3 sg. îmbodoleá; conj. prez. 3 să îmbodoleáscă
îmbodolește
ÎMBODOLÍ, îmbodolesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înfofoli. – Et. nec. DOOM
îmbodolí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbodolésc, imperf. 3 sg. îmbodoleá; conj. prez. 3 să îmbodoleáscă
îmbodolești
ÎMBODOLÍ, îmbodolesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înfofoli. – Et. nec. DOOM
îmbodolí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbodolésc, imperf. 3 sg. îmbodoleá; conj. prez. 3 să îmbodoleáscă
îmbodoli
ÎMBODOLÍ, îmbodolesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înfofoli. – Et. nec. DOOM
îmbodolí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbodolésc, imperf. 3 sg. îmbodoleá; conj. prez. 3 să îmbodoleáscă
îmbodolii
ÎMBODOLÍ, îmbodolesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înfofoli. – Et. nec. DOOM
îmbodolí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbodolésc, imperf. 3 sg. îmbodoleá; conj. prez. 3 să îmbodoleáscă
îmbodolim
ÎMBODOLÍ, îmbodolesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înfofoli. – Et. nec. DOOM
îmbodolí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbodolésc, imperf. 3 sg. îmbodoleá; conj. prez. 3 să îmbodoleáscă
îmbodolind
ÎMBODOLÍ, îmbodolesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înfofoli. – Et. nec. DOOM
îmbodolí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbodolésc, imperf. 3 sg. îmbodoleá; conj. prez. 3 să îmbodoleáscă
îmbodolire
ÎMBODOLÍ, îmbodolesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înfofoli. – Et. nec. DOOM
îmbodolí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbodolésc, imperf. 3 sg. îmbodoleá; conj. prez. 3 să îmbodoleáscă
îmbodolire
ÎMBODOLÍ, îmbodolesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înfofoli. – Et. nec.
îmbodoliră
ÎMBODOLÍ, îmbodolesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înfofoli. – Et. nec. DOOM
îmbodolí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbodolésc, imperf. 3 sg. îmbodoleá; conj. prez. 3 să îmbodoleáscă
îmbodolirăm
ÎMBODOLÍ, îmbodolesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înfofoli. – Et. nec. DOOM
îmbodolí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbodolésc, imperf. 3 sg. îmbodoleá; conj. prez. 3 să îmbodoleáscă
îmbodolirăți
ÎMBODOLÍ, îmbodolesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înfofoli. – Et. nec. DOOM
îmbodolí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbodolésc, imperf. 3 sg. îmbodoleá; conj. prez. 3 să îmbodoleáscă
îmbodolise
ÎMBODOLÍ, îmbodolesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înfofoli. – Et. nec. DOOM
îmbodolí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbodolésc, imperf. 3 sg. îmbodoleá; conj. prez. 3 să îmbodoleáscă
îmbodolisem
ÎMBODOLÍ, îmbodolesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înfofoli. – Et. nec. DOOM
îmbodolí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbodolésc, imperf. 3 sg. îmbodoleá; conj. prez. 3 să îmbodoleáscă
îmbodoliseră
ÎMBODOLÍ, îmbodolesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înfofoli. – Et. nec. DOOM
îmbodolí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbodolésc, imperf. 3 sg. îmbodoleá; conj. prez. 3 să îmbodoleáscă
îmbodoliserăm
ÎMBODOLÍ, îmbodolesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înfofoli. – Et. nec. DOOM
îmbodolí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbodolésc, imperf. 3 sg. îmbodoleá; conj. prez. 3 să îmbodoleáscă
îmbodoliserăți
ÎMBODOLÍ, îmbodolesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înfofoli. – Et. nec. DOOM
îmbodolí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbodolésc, imperf. 3 sg. îmbodoleá; conj. prez. 3 să îmbodoleáscă
îmbodoliseși
ÎMBODOLÍ, îmbodolesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înfofoli. – Et. nec. DOOM
îmbodolí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbodolésc, imperf. 3 sg. îmbodoleá; conj. prez. 3 să îmbodoleáscă
îmbodoliseți
ÎMBODOLÍ, îmbodolesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înfofoli. – Et. nec. DOOM
îmbodolí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbodolésc, imperf. 3 sg. îmbodoleá; conj. prez. 3 să îmbodoleáscă
îmbodolit
ÎMBODOLÍ, îmbodolesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înfofoli. – Et. nec. DOOM
îmbodolí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbodolésc, imperf. 3 sg. îmbodoleá; conj. prez. 3 să îmbodoleáscă
îmbodolit
ÎMBODOLÍT, -Ă, îmbodoliți, -te, adj. (Reg.) Înfofolit. – V. îmbodoli.
îmbodolita
ÎMBODOLÍT, -Ă, îmbodoliți, -te, adj. (Reg.) Înfofolit. – V. îmbodoli.
îmbodolite
ÎMBODOLÍT, -Ă, îmbodoliți, -te, adj. (Reg.) Înfofolit. – V. îmbodoli.
îmbodolitei
ÎMBODOLÍT, -Ă, îmbodoliți, -te, adj. (Reg.) Înfofolit. – V. îmbodoli.
îmbodolitele
ÎMBODOLÍT, -Ă, îmbodoliți, -te, adj. (Reg.) Înfofolit. – V. îmbodoli.
îmbodolitelor
ÎMBODOLÍT, -Ă, îmbodoliți, -te, adj. (Reg.) Înfofolit. – V. îmbodoli.
îmbodolitul
ÎMBODOLÍT, -Ă, îmbodoliți, -te, adj. (Reg.) Înfofolit. – V. îmbodoli.
îmbodolitului
ÎMBODOLÍT, -Ă, îmbodoliți, -te, adj. (Reg.) Înfofolit. – V. îmbodoli.
îmbodoliși
ÎMBODOLÍ, îmbodolesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înfofoli. – Et. nec. DOOM
îmbodolí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbodolésc, imperf. 3 sg. îmbodoleá; conj. prez. 3 să îmbodoleáscă
îmbodoliți
ÎMBODOLÍ, îmbodolesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înfofoli. – Et. nec. DOOM
îmbodolí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbodolésc, imperf. 3 sg. îmbodoleá; conj. prez. 3 să îmbodoleáscă
îmbodoliți
ÎMBODOLÍT, -Ă, îmbodoliți, -te, adj. (Reg.) Înfofolit. – V. îmbodoli.
îmbodoliții
ÎMBODOLÍT, -Ă, îmbodoliți, -te, adj. (Reg.) Înfofolit. – V. îmbodoli.
îmbodoliților
ÎMBODOLÍT, -Ă, îmbodoliți, -te, adj. (Reg.) Înfofolit. – V. îmbodoli.
îmbogățea
ÎMBOGĂȚÍ, îmbogățesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină bogat; a (se) înavuți, a (se) înstări. 2. Tranz. și refl. A (se) adăuga noi elemente unui bun material sau spiritual, a face să devină sau a deveni mai numeros, mai cuprinzător, mai complex; a (se) dezvolta, a (se) mări. – În + bogat. DOOM
îmbogățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbogățésc, imperf. 3 sg. îmbogățeá; conj. prez. 3 să îmbogățeáscă
îmbogățeai
ÎMBOGĂȚÍ, îmbogățesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină bogat; a (se) înavuți, a (se) înstări. 2. Tranz. și refl. A (se) adăuga noi elemente unui bun material sau spiritual, a face să devină sau a deveni mai numeros, mai cuprinzător, mai complex; a (se) dezvolta, a (se) mări. – În + bogat. DOOM
îmbogățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbogățésc, imperf. 3 sg. îmbogățeá; conj. prez. 3 să îmbogățeáscă
îmbogățeam
ÎMBOGĂȚÍ, îmbogățesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină bogat; a (se) înavuți, a (se) înstări. 2. Tranz. și refl. A (se) adăuga noi elemente unui bun material sau spiritual, a face să devină sau a deveni mai numeros, mai cuprinzător, mai complex; a (se) dezvolta, a (se) mări. – În + bogat. DOOM
îmbogățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbogățésc, imperf. 3 sg. îmbogățeá; conj. prez. 3 să îmbogățeáscă
îmbogățească
ÎMBOGĂȚÍ, îmbogățesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină bogat; a (se) înavuți, a (se) înstări. 2. Tranz. și refl. A (se) adăuga noi elemente unui bun material sau spiritual, a face să devină sau a deveni mai numeros, mai cuprinzător, mai complex; a (se) dezvolta, a (se) mări. – În + bogat. DOOM
îmbogățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbogățésc, imperf. 3 sg. îmbogățeá; conj. prez. 3 să îmbogățeáscă
îmbogățeau
ÎMBOGĂȚÍ, îmbogățesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină bogat; a (se) înavuți, a (se) înstări. 2. Tranz. și refl. A (se) adăuga noi elemente unui bun material sau spiritual, a face să devină sau a deveni mai numeros, mai cuprinzător, mai complex; a (se) dezvolta, a (se) mări. – În + bogat. DOOM
îmbogățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbogățésc, imperf. 3 sg. îmbogățeá; conj. prez. 3 să îmbogățeáscă
îmbogățeați
ÎMBOGĂȚÍ, îmbogățesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină bogat; a (se) înavuți, a (se) înstări. 2. Tranz. și refl. A (se) adăuga noi elemente unui bun material sau spiritual, a face să devină sau a deveni mai numeros, mai cuprinzător, mai complex; a (se) dezvolta, a (se) mări. – În + bogat. DOOM
îmbogățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbogățésc, imperf. 3 sg. îmbogățeá; conj. prez. 3 să îmbogățeáscă
îmbogățesc
ÎMBOGĂȚÍ, îmbogățesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină bogat; a (se) înavuți, a (se) înstări. 2. Tranz. și refl. A (se) adăuga noi elemente unui bun material sau spiritual, a face să devină sau a deveni mai numeros, mai cuprinzător, mai complex; a (se) dezvolta, a (se) mări. – În + bogat. DOOM
îmbogățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbogățésc, imperf. 3 sg. îmbogățeá; conj. prez. 3 să îmbogățeáscă
îmbogățește
ÎMBOGĂȚÍ, îmbogățesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină bogat; a (se) înavuți, a (se) înstări. 2. Tranz. și refl. A (se) adăuga noi elemente unui bun material sau spiritual, a face să devină sau a deveni mai numeros, mai cuprinzător, mai complex; a (se) dezvolta, a (se) mări. – În + bogat. DOOM
îmbogățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbogățésc, imperf. 3 sg. îmbogățeá; conj. prez. 3 să îmbogățeáscă
îmbogățești
ÎMBOGĂȚÍ, îmbogățesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină bogat; a (se) înavuți, a (se) înstări. 2. Tranz. și refl. A (se) adăuga noi elemente unui bun material sau spiritual, a face să devină sau a deveni mai numeros, mai cuprinzător, mai complex; a (se) dezvolta, a (se) mări. – În + bogat. DOOM
îmbogățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbogățésc, imperf. 3 sg. îmbogățeá; conj. prez. 3 să îmbogățeáscă
îmbogăți
ÎMBOGĂȚÍ, îmbogățesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină bogat; a (se) înavuți, a (se) înstări. 2. Tranz. și refl. A (se) adăuga noi elemente unui bun material sau spiritual, a face să devină sau a deveni mai numeros, mai cuprinzător, mai complex; a (se) dezvolta, a (se) mări. – În + bogat. DOOM
îmbogățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbogățésc, imperf. 3 sg. îmbogățeá; conj. prez. 3 să îmbogățeáscă
îmbogății
ÎMBOGĂȚÍ, îmbogățesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină bogat; a (se) înavuți, a (se) înstări. 2. Tranz. și refl. A (se) adăuga noi elemente unui bun material sau spiritual, a face să devină sau a deveni mai numeros, mai cuprinzător, mai complex; a (se) dezvolta, a (se) mări. – În + bogat. DOOM
îmbogățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbogățésc, imperf. 3 sg. îmbogățeá; conj. prez. 3 să îmbogățeáscă
îmbogățim
ÎMBOGĂȚÍ, îmbogățesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină bogat; a (se) înavuți, a (se) înstări. 2. Tranz. și refl. A (se) adăuga noi elemente unui bun material sau spiritual, a face să devină sau a deveni mai numeros, mai cuprinzător, mai complex; a (se) dezvolta, a (se) mări. – În + bogat. DOOM
îmbogățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbogățésc, imperf. 3 sg. îmbogățeá; conj. prez. 3 să îmbogățeáscă
îmbogățind
ÎMBOGĂȚÍ, îmbogățesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină bogat; a (se) înavuți, a (se) înstări. 2. Tranz. și refl. A (se) adăuga noi elemente unui bun material sau spiritual, a face să devină sau a deveni mai numeros, mai cuprinzător, mai complex; a (se) dezvolta, a (se) mări. – În + bogat. DOOM
îmbogățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbogățésc, imperf. 3 sg. îmbogățeá; conj. prez. 3 să îmbogățeáscă
îmbogățire
ÎMBOGĂȚÍ, îmbogățesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină bogat; a (se) înavuți, a (se) înstări. 2. Tranz. și refl. A (se) adăuga noi elemente unui bun material sau spiritual, a face să devină sau a deveni mai numeros, mai cuprinzător, mai complex; a (se) dezvolta, a (se) mări. – În + bogat. DOOM
îmbogățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbogățésc, imperf. 3 sg. îmbogățeá; conj. prez. 3 să îmbogățeáscă
îmbogățire
ÎMBOGĂȚÍRE, îmbogățiri, s. f. Acțiunea de a (se) îmbogăți și rezultatul ei. – V. îmbogăți. DOOM
îmbogățíre s. f., g.-d. art. îmbogățírii; pl. îmbogățíri
îmbogățirea
ÎMBOGĂȚÍRE, îmbogățiri, s. f. Acțiunea de a (se) îmbogăți și rezultatul ei. – V. îmbogăți. DOOM
îmbogățíre s. f., g.-d. art. îmbogățírii; pl. îmbogățíri
îmbogățiri
ÎMBOGĂȚÍRE, îmbogățiri, s. f. Acțiunea de a (se) îmbogăți și rezultatul ei. – V. îmbogăți. DOOM
îmbogățíre s. f., g.-d. art. îmbogățírii; pl. îmbogățíri
îmbogățirii
ÎMBOGĂȚÍRE, îmbogățiri, s. f. Acțiunea de a (se) îmbogăți și rezultatul ei. – V. îmbogăți. DOOM
îmbogățíre s. f., g.-d. art. îmbogățírii; pl. îmbogățíri
îmbogățirile
ÎMBOGĂȚÍRE, îmbogățiri, s. f. Acțiunea de a (se) îmbogăți și rezultatul ei. – V. îmbogăți. DOOM
îmbogățíre s. f., g.-d. art. îmbogățírii; pl. îmbogățíri
îmbogățirilor
ÎMBOGĂȚÍRE, îmbogățiri, s. f. Acțiunea de a (se) îmbogăți și rezultatul ei. – V. îmbogăți. DOOM
îmbogățíre s. f., g.-d. art. îmbogățírii; pl. îmbogățíri
îmbogățiră
ÎMBOGĂȚÍ, îmbogățesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină bogat; a (se) înavuți, a (se) înstări. 2. Tranz. și refl. A (se) adăuga noi elemente unui bun material sau spiritual, a face să devină sau a deveni mai numeros, mai cuprinzător, mai complex; a (se) dezvolta, a (se) mări. – În + bogat. DOOM
îmbogățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbogățésc, imperf. 3 sg. îmbogățeá; conj. prez. 3 să îmbogățeáscă
îmbogățirăm
ÎMBOGĂȚÍ, îmbogățesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină bogat; a (se) înavuți, a (se) înstări. 2. Tranz. și refl. A (se) adăuga noi elemente unui bun material sau spiritual, a face să devină sau a deveni mai numeros, mai cuprinzător, mai complex; a (se) dezvolta, a (se) mări. – În + bogat. DOOM
îmbogățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbogățésc, imperf. 3 sg. îmbogățeá; conj. prez. 3 să îmbogățeáscă
îmbogățirăți
ÎMBOGĂȚÍ, îmbogățesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină bogat; a (se) înavuți, a (se) înstări. 2. Tranz. și refl. A (se) adăuga noi elemente unui bun material sau spiritual, a face să devină sau a deveni mai numeros, mai cuprinzător, mai complex; a (se) dezvolta, a (se) mări. – În + bogat. DOOM
îmbogățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbogățésc, imperf. 3 sg. îmbogățeá; conj. prez. 3 să îmbogățeáscă
îmbogățise
ÎMBOGĂȚÍ, îmbogățesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină bogat; a (se) înavuți, a (se) înstări. 2. Tranz. și refl. A (se) adăuga noi elemente unui bun material sau spiritual, a face să devină sau a deveni mai numeros, mai cuprinzător, mai complex; a (se) dezvolta, a (se) mări. – În + bogat. DOOM
îmbogățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbogățésc, imperf. 3 sg. îmbogățeá; conj. prez. 3 să îmbogățeáscă
îmbogățisem
ÎMBOGĂȚÍ, îmbogățesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină bogat; a (se) înavuți, a (se) înstări. 2. Tranz. și refl. A (se) adăuga noi elemente unui bun material sau spiritual, a face să devină sau a deveni mai numeros, mai cuprinzător, mai complex; a (se) dezvolta, a (se) mări. – În + bogat. DOOM
îmbogățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbogățésc, imperf. 3 sg. îmbogățeá; conj. prez. 3 să îmbogățeáscă
îmbogățiseră
ÎMBOGĂȚÍ, îmbogățesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină bogat; a (se) înavuți, a (se) înstări. 2. Tranz. și refl. A (se) adăuga noi elemente unui bun material sau spiritual, a face să devină sau a deveni mai numeros, mai cuprinzător, mai complex; a (se) dezvolta, a (se) mări. – În + bogat. DOOM
îmbogățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbogățésc, imperf. 3 sg. îmbogățeá; conj. prez. 3 să îmbogățeáscă
îmbogățiserăm
ÎMBOGĂȚÍ, îmbogățesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină bogat; a (se) înavuți, a (se) înstări. 2. Tranz. și refl. A (se) adăuga noi elemente unui bun material sau spiritual, a face să devină sau a deveni mai numeros, mai cuprinzător, mai complex; a (se) dezvolta, a (se) mări. – În + bogat. DOOM
îmbogățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbogățésc, imperf. 3 sg. îmbogățeá; conj. prez. 3 să îmbogățeáscă
îmbogățiserăți
ÎMBOGĂȚÍ, îmbogățesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină bogat; a (se) înavuți, a (se) înstări. 2. Tranz. și refl. A (se) adăuga noi elemente unui bun material sau spiritual, a face să devină sau a deveni mai numeros, mai cuprinzător, mai complex; a (se) dezvolta, a (se) mări. – În + bogat. DOOM
îmbogățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbogățésc, imperf. 3 sg. îmbogățeá; conj. prez. 3 să îmbogățeáscă
îmbogățiseși
ÎMBOGĂȚÍ, îmbogățesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină bogat; a (se) înavuți, a (se) înstări. 2. Tranz. și refl. A (se) adăuga noi elemente unui bun material sau spiritual, a face să devină sau a deveni mai numeros, mai cuprinzător, mai complex; a (se) dezvolta, a (se) mări. – În + bogat. DOOM
îmbogățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbogățésc, imperf. 3 sg. îmbogățeá; conj. prez. 3 să îmbogățeáscă
îmbogățiseți
ÎMBOGĂȚÍ, îmbogățesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină bogat; a (se) înavuți, a (se) înstări. 2. Tranz. și refl. A (se) adăuga noi elemente unui bun material sau spiritual, a face să devină sau a deveni mai numeros, mai cuprinzător, mai complex; a (se) dezvolta, a (se) mări. – În + bogat. DOOM
îmbogățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbogățésc, imperf. 3 sg. îmbogățeá; conj. prez. 3 să îmbogățeáscă
îmbogățit
ÎMBOGĂȚÍ, îmbogățesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină bogat; a (se) înavuți, a (se) înstări. 2. Tranz. și refl. A (se) adăuga noi elemente unui bun material sau spiritual, a face să devină sau a deveni mai numeros, mai cuprinzător, mai complex; a (se) dezvolta, a (se) mări. – În + bogat. DOOM
îmbogățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbogățésc, imperf. 3 sg. îmbogățeá; conj. prez. 3 să îmbogățeáscă
îmbogățit
ÎMBOGĂȚÍT, -Ă, îmbogățiți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care a acumulat bogății; bogat. 2. (Despre lucruri concrete sau noțiuni abstracte) Care a devenit mai numeros, mai cuprinzător, mai complex; dezvoltat. – V. îmbogăți.
îmbogățita
ÎMBOGĂȚÍT, -Ă, îmbogățiți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care a acumulat bogății; bogat. 2. (Despre lucruri concrete sau noțiuni abstracte) Care a devenit mai numeros, mai cuprinzător, mai complex; dezvoltat. – V. îmbogăți.
îmbogățite
ÎMBOGĂȚÍT, -Ă, îmbogățiți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care a acumulat bogății; bogat. 2. (Despre lucruri concrete sau noțiuni abstracte) Care a devenit mai numeros, mai cuprinzător, mai complex; dezvoltat. – V. îmbogăți.
îmbogățitei
ÎMBOGĂȚÍT, -Ă, îmbogățiți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care a acumulat bogății; bogat. 2. (Despre lucruri concrete sau noțiuni abstracte) Care a devenit mai numeros, mai cuprinzător, mai complex; dezvoltat. – V. îmbogăți.
îmbogățitele
ÎMBOGĂȚÍT, -Ă, îmbogățiți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care a acumulat bogății; bogat. 2. (Despre lucruri concrete sau noțiuni abstracte) Care a devenit mai numeros, mai cuprinzător, mai complex; dezvoltat. – V. îmbogăți.
îmbogățitelor
ÎMBOGĂȚÍT, -Ă, îmbogățiți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care a acumulat bogății; bogat. 2. (Despre lucruri concrete sau noțiuni abstracte) Care a devenit mai numeros, mai cuprinzător, mai complex; dezvoltat. – V. îmbogăți.
îmbogățitul
ÎMBOGĂȚÍT, -Ă, îmbogățiți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care a acumulat bogății; bogat. 2. (Despre lucruri concrete sau noțiuni abstracte) Care a devenit mai numeros, mai cuprinzător, mai complex; dezvoltat. – V. îmbogăți.
îmbogățitului
ÎMBOGĂȚÍT, -Ă, îmbogățiți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care a acumulat bogății; bogat. 2. (Despre lucruri concrete sau noțiuni abstracte) Care a devenit mai numeros, mai cuprinzător, mai complex; dezvoltat. – V. îmbogăți.
îmbogățiși
ÎMBOGĂȚÍ, îmbogățesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină bogat; a (se) înavuți, a (se) înstări. 2. Tranz. și refl. A (se) adăuga noi elemente unui bun material sau spiritual, a face să devină sau a deveni mai numeros, mai cuprinzător, mai complex; a (se) dezvolta, a (se) mări. – În + bogat. DOOM
îmbogățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbogățésc, imperf. 3 sg. îmbogățeá; conj. prez. 3 să îmbogățeáscă
îmbogățiți
ÎMBOGĂȚÍ, îmbogățesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină bogat; a (se) înavuți, a (se) înstări. 2. Tranz. și refl. A (se) adăuga noi elemente unui bun material sau spiritual, a face să devină sau a deveni mai numeros, mai cuprinzător, mai complex; a (se) dezvolta, a (se) mări. – În + bogat. DOOM
îmbogățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbogățésc, imperf. 3 sg. îmbogățeá; conj. prez. 3 să îmbogățeáscă
îmbogățiți
ÎMBOGĂȚÍT, -Ă, îmbogățiți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care a acumulat bogății; bogat. 2. (Despre lucruri concrete sau noțiuni abstracte) Care a devenit mai numeros, mai cuprinzător, mai complex; dezvoltat. – V. îmbogăți.
îmbogățiții
ÎMBOGĂȚÍT, -Ă, îmbogățiți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care a acumulat bogății; bogat. 2. (Despre lucruri concrete sau noțiuni abstracte) Care a devenit mai numeros, mai cuprinzător, mai complex; dezvoltat. – V. îmbogăți.
îmbogățiților
ÎMBOGĂȚÍT, -Ă, îmbogățiți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care a acumulat bogății; bogat. 2. (Despre lucruri concrete sau noțiuni abstracte) Care a devenit mai numeros, mai cuprinzător, mai complex; dezvoltat. – V. îmbogăți.
îmbolbojea
ÎMBOLBOJÍ, îmbolbojesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A înfășura. [Var.: îmboborojí vb. IV] – Et. nec. DOOM
îmbolbojí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbolbojésc, imperf. 3 sg. îmbolbojeá; conj. prez. 3 să îmbolbojeáscă
îmbolbojeai
ÎMBOLBOJÍ, îmbolbojesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A înfășura. [Var.: îmboborojí vb. IV] – Et. nec. DOOM
îmbolbojí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbolbojésc, imperf. 3 sg. îmbolbojeá; conj. prez. 3 să îmbolbojeáscă
îmbolbojeam
ÎMBOLBOJÍ, îmbolbojesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A înfășura. [Var.: îmboborojí vb. IV] – Et. nec. DOOM
îmbolbojí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbolbojésc, imperf. 3 sg. îmbolbojeá; conj. prez. 3 să îmbolbojeáscă
îmbolbojească
ÎMBOLBOJÍ, îmbolbojesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A înfășura. [Var.: îmboborojí vb. IV] – Et. nec. DOOM
îmbolbojí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbolbojésc, imperf. 3 sg. îmbolbojeá; conj. prez. 3 să îmbolbojeáscă
îmbolbojeau
ÎMBOLBOJÍ, îmbolbojesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A înfășura. [Var.: îmboborojí vb. IV] – Et. nec. DOOM
îmbolbojí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbolbojésc, imperf. 3 sg. îmbolbojeá; conj. prez. 3 să îmbolbojeáscă
îmbolbojeați
ÎMBOLBOJÍ, îmbolbojesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A înfășura. [Var.: îmboborojí vb. IV] – Et. nec. DOOM
îmbolbojí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbolbojésc, imperf. 3 sg. îmbolbojeá; conj. prez. 3 să îmbolbojeáscă
îmbolbojesc
ÎMBOLBOJÍ, îmbolbojesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A înfășura. [Var.: îmboborojí vb. IV] – Et. nec. DOOM
îmbolbojí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbolbojésc, imperf. 3 sg. îmbolbojeá; conj. prez. 3 să îmbolbojeáscă
îmbolbojește
ÎMBOLBOJÍ, îmbolbojesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A înfășura. [Var.: îmboborojí vb. IV] – Et. nec. DOOM
îmbolbojí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbolbojésc, imperf. 3 sg. îmbolbojeá; conj. prez. 3 să îmbolbojeáscă
îmbolbojești
ÎMBOLBOJÍ, îmbolbojesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A înfășura. [Var.: îmboborojí vb. IV] – Et. nec. DOOM
îmbolbojí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbolbojésc, imperf. 3 sg. îmbolbojeá; conj. prez. 3 să îmbolbojeáscă
îmbolboji
ÎMBOLBOJÍ, îmbolbojesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A înfășura. [Var.: îmboborojí vb. IV] – Et. nec. DOOM
îmbolbojí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbolbojésc, imperf. 3 sg. îmbolbojeá; conj. prez. 3 să îmbolbojeáscă
îmbolbojii
ÎMBOLBOJÍ, îmbolbojesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A înfășura. [Var.: îmboborojí vb. IV] – Et. nec. DOOM
îmbolbojí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbolbojésc, imperf. 3 sg. îmbolbojeá; conj. prez. 3 să îmbolbojeáscă
îmbolbojim
ÎMBOLBOJÍ, îmbolbojesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A înfășura. [Var.: îmboborojí vb. IV] – Et. nec. DOOM
îmbolbojí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbolbojésc, imperf. 3 sg. îmbolbojeá; conj. prez. 3 să îmbolbojeáscă
îmbolbojind
ÎMBOLBOJÍ, îmbolbojesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A înfășura. [Var.: îmboborojí vb. IV] – Et. nec. DOOM
îmbolbojí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbolbojésc, imperf. 3 sg. îmbolbojeá; conj. prez. 3 să îmbolbojeáscă
îmbolbojire
ÎMBOLBOJÍ, îmbolbojesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A înfășura. [Var.: îmboborojí vb. IV] – Et. nec. DOOM
îmbolbojí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbolbojésc, imperf. 3 sg. îmbolbojeá; conj. prez. 3 să îmbolbojeáscă
îmbolbojire
ÎMBOLBOJÍ, îmbolbojesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A înfășura. [Var.: îmboborojí vb. IV] – Et. nec.
îmbolbojiră
ÎMBOLBOJÍ, îmbolbojesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A înfășura. [Var.: îmboborojí vb. IV] – Et. nec. DOOM
îmbolbojí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbolbojésc, imperf. 3 sg. îmbolbojeá; conj. prez. 3 să îmbolbojeáscă
îmbolbojirăm
ÎMBOLBOJÍ, îmbolbojesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A înfășura. [Var.: îmboborojí vb. IV] – Et. nec. DOOM
îmbolbojí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbolbojésc, imperf. 3 sg. îmbolbojeá; conj. prez. 3 să îmbolbojeáscă
îmbolbojirăți
ÎMBOLBOJÍ, îmbolbojesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A înfășura. [Var.: îmboborojí vb. IV] – Et. nec. DOOM
îmbolbojí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbolbojésc, imperf. 3 sg. îmbolbojeá; conj. prez. 3 să îmbolbojeáscă
îmbolbojise
ÎMBOLBOJÍ, îmbolbojesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A înfășura. [Var.: îmboborojí vb. IV] – Et. nec. DOOM
îmbolbojí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbolbojésc, imperf. 3 sg. îmbolbojeá; conj. prez. 3 să îmbolbojeáscă
îmbolbojisem
ÎMBOLBOJÍ, îmbolbojesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A înfășura. [Var.: îmboborojí vb. IV] – Et. nec. DOOM
îmbolbojí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbolbojésc, imperf. 3 sg. îmbolbojeá; conj. prez. 3 să îmbolbojeáscă
îmbolbojiseră
ÎMBOLBOJÍ, îmbolbojesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A înfășura. [Var.: îmboborojí vb. IV] – Et. nec. DOOM
îmbolbojí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbolbojésc, imperf. 3 sg. îmbolbojeá; conj. prez. 3 să îmbolbojeáscă
îmbolbojiserăm
ÎMBOLBOJÍ, îmbolbojesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A înfășura. [Var.: îmboborojí vb. IV] – Et. nec. DOOM
îmbolbojí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbolbojésc, imperf. 3 sg. îmbolbojeá; conj. prez. 3 să îmbolbojeáscă
îmbolbojiserăți
ÎMBOLBOJÍ, îmbolbojesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A înfășura. [Var.: îmboborojí vb. IV] – Et. nec. DOOM
îmbolbojí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbolbojésc, imperf. 3 sg. îmbolbojeá; conj. prez. 3 să îmbolbojeáscă
îmbolbojiseși
ÎMBOLBOJÍ, îmbolbojesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A înfășura. [Var.: îmboborojí vb. IV] – Et. nec. DOOM
îmbolbojí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbolbojésc, imperf. 3 sg. îmbolbojeá; conj. prez. 3 să îmbolbojeáscă
îmbolbojiseți
ÎMBOLBOJÍ, îmbolbojesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A înfășura. [Var.: îmboborojí vb. IV] – Et. nec. DOOM
îmbolbojí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbolbojésc, imperf. 3 sg. îmbolbojeá; conj. prez. 3 să îmbolbojeáscă
îmbolbojit
ÎMBOLBOJÍ, îmbolbojesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A înfășura. [Var.: îmboborojí vb. IV] – Et. nec. DOOM
îmbolbojí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbolbojésc, imperf. 3 sg. îmbolbojeá; conj. prez. 3 să îmbolbojeáscă
îmbolbojiși
ÎMBOLBOJÍ, îmbolbojesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A înfășura. [Var.: îmboborojí vb. IV] – Et. nec. DOOM
îmbolbojí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbolbojésc, imperf. 3 sg. îmbolbojeá; conj. prez. 3 să îmbolbojeáscă
îmbolbojiți
ÎMBOLBOJÍ, îmbolbojesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A înfășura. [Var.: îmboborojí vb. IV] – Et. nec. DOOM
îmbolbojí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbolbojésc, imperf. 3 sg. îmbolbojeá; conj. prez. 3 să îmbolbojeáscă
îmbold
ÎMBÓLD s. n. v. imbold.
îmboldea
ÎMBOLDÍ, îmboldesc, vb. IV. 1. Tranz. A împunge un animal cu prăjina, cu bățul, cu nuiaua sau, p. ext., a lovi un animal cu bățul, cu nuiaua pentru a-l îndemna la mers, la tras. 2. Tranz. Fig. A îndemna, a împinge pe cineva la o acțiune; a stimula. 3. Refl. recipr. și tranz. A (se) lovi cu coatele, a(-și) da ghionti sau brânci; a (se) îmbrânci. – În + bold. DOOM
îmboldí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmboldésc, imperf. 3 sg. îmboldeá; conj. prez. 3 să îmboldeáscă
îmboldeai
ÎMBOLDÍ, îmboldesc, vb. IV. 1. Tranz. A împunge un animal cu prăjina, cu bățul, cu nuiaua sau, p. ext., a lovi un animal cu bățul, cu nuiaua pentru a-l îndemna la mers, la tras. 2. Tranz. Fig. A îndemna, a împinge pe cineva la o acțiune; a stimula. 3. Refl. recipr. și tranz. A (se) lovi cu coatele, a(-și) da ghionti sau brânci; a (se) îmbrânci. – În + bold. DOOM
îmboldí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmboldésc, imperf. 3 sg. îmboldeá; conj. prez. 3 să îmboldeáscă
îmboldeam
ÎMBOLDÍ, îmboldesc, vb. IV. 1. Tranz. A împunge un animal cu prăjina, cu bățul, cu nuiaua sau, p. ext., a lovi un animal cu bățul, cu nuiaua pentru a-l îndemna la mers, la tras. 2. Tranz. Fig. A îndemna, a împinge pe cineva la o acțiune; a stimula. 3. Refl. recipr. și tranz. A (se) lovi cu coatele, a(-și) da ghionti sau brânci; a (se) îmbrânci. – În + bold. DOOM
îmboldí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmboldésc, imperf. 3 sg. îmboldeá; conj. prez. 3 să îmboldeáscă
îmboldească
ÎMBOLDÍ, îmboldesc, vb. IV. 1. Tranz. A împunge un animal cu prăjina, cu bățul, cu nuiaua sau, p. ext., a lovi un animal cu bățul, cu nuiaua pentru a-l îndemna la mers, la tras. 2. Tranz. Fig. A îndemna, a împinge pe cineva la o acțiune; a stimula. 3. Refl. recipr. și tranz. A (se) lovi cu coatele, a(-și) da ghionti sau brânci; a (se) îmbrânci. – În + bold. DOOM
îmboldí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmboldésc, imperf. 3 sg. îmboldeá; conj. prez. 3 să îmboldeáscă
îmboldeau
ÎMBOLDÍ, îmboldesc, vb. IV. 1. Tranz. A împunge un animal cu prăjina, cu bățul, cu nuiaua sau, p. ext., a lovi un animal cu bățul, cu nuiaua pentru a-l îndemna la mers, la tras. 2. Tranz. Fig. A îndemna, a împinge pe cineva la o acțiune; a stimula. 3. Refl. recipr. și tranz. A (se) lovi cu coatele, a(-și) da ghionti sau brânci; a (se) îmbrânci. – În + bold. DOOM
îmboldí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmboldésc, imperf. 3 sg. îmboldeá; conj. prez. 3 să îmboldeáscă
îmboldeați
ÎMBOLDÍ, îmboldesc, vb. IV. 1. Tranz. A împunge un animal cu prăjina, cu bățul, cu nuiaua sau, p. ext., a lovi un animal cu bățul, cu nuiaua pentru a-l îndemna la mers, la tras. 2. Tranz. Fig. A îndemna, a împinge pe cineva la o acțiune; a stimula. 3. Refl. recipr. și tranz. A (se) lovi cu coatele, a(-și) da ghionti sau brânci; a (se) îmbrânci. – În + bold. DOOM
îmboldí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmboldésc, imperf. 3 sg. îmboldeá; conj. prez. 3 să îmboldeáscă
îmboldesc
ÎMBOLDÍ, îmboldesc, vb. IV. 1. Tranz. A împunge un animal cu prăjina, cu bățul, cu nuiaua sau, p. ext., a lovi un animal cu bățul, cu nuiaua pentru a-l îndemna la mers, la tras. 2. Tranz. Fig. A îndemna, a împinge pe cineva la o acțiune; a stimula. 3. Refl. recipr. și tranz. A (se) lovi cu coatele, a(-și) da ghionti sau brânci; a (se) îmbrânci. – În + bold. DOOM
îmboldí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmboldésc, imperf. 3 sg. îmboldeá; conj. prez. 3 să îmboldeáscă
îmboldește
ÎMBOLDÍ, îmboldesc, vb. IV. 1. Tranz. A împunge un animal cu prăjina, cu bățul, cu nuiaua sau, p. ext., a lovi un animal cu bățul, cu nuiaua pentru a-l îndemna la mers, la tras. 2. Tranz. Fig. A îndemna, a împinge pe cineva la o acțiune; a stimula. 3. Refl. recipr. și tranz. A (se) lovi cu coatele, a(-și) da ghionti sau brânci; a (se) îmbrânci. – În + bold. DOOM
îmboldí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmboldésc, imperf. 3 sg. îmboldeá; conj. prez. 3 să îmboldeáscă
îmboldești
ÎMBOLDÍ, îmboldesc, vb. IV. 1. Tranz. A împunge un animal cu prăjina, cu bățul, cu nuiaua sau, p. ext., a lovi un animal cu bățul, cu nuiaua pentru a-l îndemna la mers, la tras. 2. Tranz. Fig. A îndemna, a împinge pe cineva la o acțiune; a stimula. 3. Refl. recipr. și tranz. A (se) lovi cu coatele, a(-și) da ghionti sau brânci; a (se) îmbrânci. – În + bold. DOOM
îmboldí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmboldésc, imperf. 3 sg. îmboldeá; conj. prez. 3 să îmboldeáscă
îmboldi
ÎMBOLDÍ, îmboldesc, vb. IV. 1. Tranz. A împunge un animal cu prăjina, cu bățul, cu nuiaua sau, p. ext., a lovi un animal cu bățul, cu nuiaua pentru a-l îndemna la mers, la tras. 2. Tranz. Fig. A îndemna, a împinge pe cineva la o acțiune; a stimula. 3. Refl. recipr. și tranz. A (se) lovi cu coatele, a(-și) da ghionti sau brânci; a (se) îmbrânci. – În + bold. DOOM
îmboldí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmboldésc, imperf. 3 sg. îmboldeá; conj. prez. 3 să îmboldeáscă
îmboldii
ÎMBOLDÍ, îmboldesc, vb. IV. 1. Tranz. A împunge un animal cu prăjina, cu bățul, cu nuiaua sau, p. ext., a lovi un animal cu bățul, cu nuiaua pentru a-l îndemna la mers, la tras. 2. Tranz. Fig. A îndemna, a împinge pe cineva la o acțiune; a stimula. 3. Refl. recipr. și tranz. A (se) lovi cu coatele, a(-și) da ghionti sau brânci; a (se) îmbrânci. – În + bold. DOOM
îmboldí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmboldésc, imperf. 3 sg. îmboldeá; conj. prez. 3 să îmboldeáscă
îmboldim
ÎMBOLDÍ, îmboldesc, vb. IV. 1. Tranz. A împunge un animal cu prăjina, cu bățul, cu nuiaua sau, p. ext., a lovi un animal cu bățul, cu nuiaua pentru a-l îndemna la mers, la tras. 2. Tranz. Fig. A îndemna, a împinge pe cineva la o acțiune; a stimula. 3. Refl. recipr. și tranz. A (se) lovi cu coatele, a(-și) da ghionti sau brânci; a (se) îmbrânci. – În + bold. DOOM
îmboldí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmboldésc, imperf. 3 sg. îmboldeá; conj. prez. 3 să îmboldeáscă
îmboldind
ÎMBOLDÍ, îmboldesc, vb. IV. 1. Tranz. A împunge un animal cu prăjina, cu bățul, cu nuiaua sau, p. ext., a lovi un animal cu bățul, cu nuiaua pentru a-l îndemna la mers, la tras. 2. Tranz. Fig. A îndemna, a împinge pe cineva la o acțiune; a stimula. 3. Refl. recipr. și tranz. A (se) lovi cu coatele, a(-și) da ghionti sau brânci; a (se) îmbrânci. – În + bold. DOOM
îmboldí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmboldésc, imperf. 3 sg. îmboldeá; conj. prez. 3 să îmboldeáscă
îmboldire
ÎMBOLDÍ, îmboldesc, vb. IV. 1. Tranz. A împunge un animal cu prăjina, cu bățul, cu nuiaua sau, p. ext., a lovi un animal cu bățul, cu nuiaua pentru a-l îndemna la mers, la tras. 2. Tranz. Fig. A îndemna, a împinge pe cineva la o acțiune; a stimula. 3. Refl. recipr. și tranz. A (se) lovi cu coatele, a(-și) da ghionti sau brânci; a (se) îmbrânci. – În + bold. DOOM
îmboldí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmboldésc, imperf. 3 sg. îmboldeá; conj. prez. 3 să îmboldeáscă
îmboldire
ÎMBOLDÍRE, îmboldiri, s. f. Acțiunea de a (se) îmboldi și rezultatul ei; fig. îndemn, stimul, imbold. – V. îmboldi. DOOM
îmboldíre s. f., g.-d. art. îmboldírii; pl. îmboldíri
îmboldirea
ÎMBOLDÍRE, îmboldiri, s. f. Acțiunea de a (se) îmboldi și rezultatul ei; fig. îndemn, stimul, imbold. – V. îmboldi. DOOM
îmboldíre s. f., g.-d. art. îmboldírii; pl. îmboldíri
îmboldiri
ÎMBOLDÍRE, îmboldiri, s. f. Acțiunea de a (se) îmboldi și rezultatul ei; fig. îndemn, stimul, imbold. – V. îmboldi. DOOM
îmboldíre s. f., g.-d. art. îmboldírii; pl. îmboldíri
îmboldirii
ÎMBOLDÍRE, îmboldiri, s. f. Acțiunea de a (se) îmboldi și rezultatul ei; fig. îndemn, stimul, imbold. – V. îmboldi. DOOM
îmboldíre s. f., g.-d. art. îmboldírii; pl. îmboldíri
îmboldirile
ÎMBOLDÍRE, îmboldiri, s. f. Acțiunea de a (se) îmboldi și rezultatul ei; fig. îndemn, stimul, imbold. – V. îmboldi. DOOM
îmboldíre s. f., g.-d. art. îmboldírii; pl. îmboldíri
îmboldirilor
ÎMBOLDÍRE, îmboldiri, s. f. Acțiunea de a (se) îmboldi și rezultatul ei; fig. îndemn, stimul, imbold. – V. îmboldi. DOOM
îmboldíre s. f., g.-d. art. îmboldírii; pl. îmboldíri
îmboldiră
ÎMBOLDÍ, îmboldesc, vb. IV. 1. Tranz. A împunge un animal cu prăjina, cu bățul, cu nuiaua sau, p. ext., a lovi un animal cu bățul, cu nuiaua pentru a-l îndemna la mers, la tras. 2. Tranz. Fig. A îndemna, a împinge pe cineva la o acțiune; a stimula. 3. Refl. recipr. și tranz. A (se) lovi cu coatele, a(-și) da ghionti sau brânci; a (se) îmbrânci. – În + bold. DOOM
îmboldí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmboldésc, imperf. 3 sg. îmboldeá; conj. prez. 3 să îmboldeáscă
îmboldirăm
ÎMBOLDÍ, îmboldesc, vb. IV. 1. Tranz. A împunge un animal cu prăjina, cu bățul, cu nuiaua sau, p. ext., a lovi un animal cu bățul, cu nuiaua pentru a-l îndemna la mers, la tras. 2. Tranz. Fig. A îndemna, a împinge pe cineva la o acțiune; a stimula. 3. Refl. recipr. și tranz. A (se) lovi cu coatele, a(-și) da ghionti sau brânci; a (se) îmbrânci. – În + bold. DOOM
îmboldí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmboldésc, imperf. 3 sg. îmboldeá; conj. prez. 3 să îmboldeáscă
îmboldirăți
ÎMBOLDÍ, îmboldesc, vb. IV. 1. Tranz. A împunge un animal cu prăjina, cu bățul, cu nuiaua sau, p. ext., a lovi un animal cu bățul, cu nuiaua pentru a-l îndemna la mers, la tras. 2. Tranz. Fig. A îndemna, a împinge pe cineva la o acțiune; a stimula. 3. Refl. recipr. și tranz. A (se) lovi cu coatele, a(-și) da ghionti sau brânci; a (se) îmbrânci. – În + bold. DOOM
îmboldí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmboldésc, imperf. 3 sg. îmboldeá; conj. prez. 3 să îmboldeáscă
îmboldise
ÎMBOLDÍ, îmboldesc, vb. IV. 1. Tranz. A împunge un animal cu prăjina, cu bățul, cu nuiaua sau, p. ext., a lovi un animal cu bățul, cu nuiaua pentru a-l îndemna la mers, la tras. 2. Tranz. Fig. A îndemna, a împinge pe cineva la o acțiune; a stimula. 3. Refl. recipr. și tranz. A (se) lovi cu coatele, a(-și) da ghionti sau brânci; a (se) îmbrânci. – În + bold. DOOM
îmboldí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmboldésc, imperf. 3 sg. îmboldeá; conj. prez. 3 să îmboldeáscă
îmboldisem
ÎMBOLDÍ, îmboldesc, vb. IV. 1. Tranz. A împunge un animal cu prăjina, cu bățul, cu nuiaua sau, p. ext., a lovi un animal cu bățul, cu nuiaua pentru a-l îndemna la mers, la tras. 2. Tranz. Fig. A îndemna, a împinge pe cineva la o acțiune; a stimula. 3. Refl. recipr. și tranz. A (se) lovi cu coatele, a(-și) da ghionti sau brânci; a (se) îmbrânci. – În + bold. DOOM
îmboldí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmboldésc, imperf. 3 sg. îmboldeá; conj. prez. 3 să îmboldeáscă
îmboldiseră
ÎMBOLDÍ, îmboldesc, vb. IV. 1. Tranz. A împunge un animal cu prăjina, cu bățul, cu nuiaua sau, p. ext., a lovi un animal cu bățul, cu nuiaua pentru a-l îndemna la mers, la tras. 2. Tranz. Fig. A îndemna, a împinge pe cineva la o acțiune; a stimula. 3. Refl. recipr. și tranz. A (se) lovi cu coatele, a(-și) da ghionti sau brânci; a (se) îmbrânci. – În + bold. DOOM
îmboldí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmboldésc, imperf. 3 sg. îmboldeá; conj. prez. 3 să îmboldeáscă
îmboldiserăm
ÎMBOLDÍ, îmboldesc, vb. IV. 1. Tranz. A împunge un animal cu prăjina, cu bățul, cu nuiaua sau, p. ext., a lovi un animal cu bățul, cu nuiaua pentru a-l îndemna la mers, la tras. 2. Tranz. Fig. A îndemna, a împinge pe cineva la o acțiune; a stimula. 3. Refl. recipr. și tranz. A (se) lovi cu coatele, a(-și) da ghionti sau brânci; a (se) îmbrânci. – În + bold. DOOM
îmboldí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmboldésc, imperf. 3 sg. îmboldeá; conj. prez. 3 să îmboldeáscă
îmboldiserăți
ÎMBOLDÍ, îmboldesc, vb. IV. 1. Tranz. A împunge un animal cu prăjina, cu bățul, cu nuiaua sau, p. ext., a lovi un animal cu bățul, cu nuiaua pentru a-l îndemna la mers, la tras. 2. Tranz. Fig. A îndemna, a împinge pe cineva la o acțiune; a stimula. 3. Refl. recipr. și tranz. A (se) lovi cu coatele, a(-și) da ghionti sau brânci; a (se) îmbrânci. – În + bold. DOOM
îmboldí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmboldésc, imperf. 3 sg. îmboldeá; conj. prez. 3 să îmboldeáscă
îmboldiseși
ÎMBOLDÍ, îmboldesc, vb. IV. 1. Tranz. A împunge un animal cu prăjina, cu bățul, cu nuiaua sau, p. ext., a lovi un animal cu bățul, cu nuiaua pentru a-l îndemna la mers, la tras. 2. Tranz. Fig. A îndemna, a împinge pe cineva la o acțiune; a stimula. 3. Refl. recipr. și tranz. A (se) lovi cu coatele, a(-și) da ghionti sau brânci; a (se) îmbrânci. – În + bold. DOOM
îmboldí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmboldésc, imperf. 3 sg. îmboldeá; conj. prez. 3 să îmboldeáscă
îmboldiseți
ÎMBOLDÍ, îmboldesc, vb. IV. 1. Tranz. A împunge un animal cu prăjina, cu bățul, cu nuiaua sau, p. ext., a lovi un animal cu bățul, cu nuiaua pentru a-l îndemna la mers, la tras. 2. Tranz. Fig. A îndemna, a împinge pe cineva la o acțiune; a stimula. 3. Refl. recipr. și tranz. A (se) lovi cu coatele, a(-și) da ghionti sau brânci; a (se) îmbrânci. – În + bold. DOOM
îmboldí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmboldésc, imperf. 3 sg. îmboldeá; conj. prez. 3 să îmboldeáscă
îmboldit
ÎMBOLDÍ, îmboldesc, vb. IV. 1. Tranz. A împunge un animal cu prăjina, cu bățul, cu nuiaua sau, p. ext., a lovi un animal cu bățul, cu nuiaua pentru a-l îndemna la mers, la tras. 2. Tranz. Fig. A îndemna, a împinge pe cineva la o acțiune; a stimula. 3. Refl. recipr. și tranz. A (se) lovi cu coatele, a(-și) da ghionti sau brânci; a (se) îmbrânci. – În + bold. DOOM
îmboldí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmboldésc, imperf. 3 sg. îmboldeá; conj. prez. 3 să îmboldeáscă
îmboldit
ÎMBOLDÍ, îmboldesc, vb. IV. 1. Tranz. A împunge un animal cu prăjina, cu bățul, cu nuiaua sau, p. ext., a lovi un animal cu bățul, cu nuiaua spre a-l îndemna la mers, la tras. 2. Tranz. Fig. A îndemna, a împinge pe cineva la o acțiune; a stimula. 3. Refl. recipr. și tranz. A (se) lovi cu coatele, a(-și) da ghionturi sau brânci; a (se) îmbrânci. – În + bold.
îmbolditoare
ÎMBOLDITÓR, -OÁRE, îmbolditori, -oare, adj. (Rar) 1. Care îmboldește, îndeamnă, stimulează la acțiune. 2. Fig. (Despre vorbe) Care înțeapă; caustic, înțepător, usturător. – Îmboldi + suf. -tor. DOOM
îmbolditór (rar) adj. m., pl. îmbolditóri; f. sg. și pl. îmbolditoáre
îmbolditoarea
ÎMBOLDITÓR, -OÁRE, îmbolditori, -oare, adj. (Rar) 1. Care îmboldește, îndeamnă, stimulează la acțiune. 2. Fig. (Despre vorbe) Care înțeapă; caustic, înțepător, usturător. – Îmboldi + suf. -tor. DOOM
îmbolditór (rar) adj. m., pl. îmbolditóri; f. sg. și pl. îmbolditoáre
îmbolditoarei
ÎMBOLDITÓR, -OÁRE, îmbolditori, -oare, adj. (Rar) 1. Care îmboldește, îndeamnă, stimulează la acțiune. 2. Fig. (Despre vorbe) Care înțeapă; caustic, înțepător, usturător. – Îmboldi + suf. -tor. DOOM
îmbolditór (rar) adj. m., pl. îmbolditóri; f. sg. și pl. îmbolditoáre
îmbolditoarele
ÎMBOLDITÓR, -OÁRE, îmbolditori, -oare, adj. (Rar) 1. Care îmboldește, îndeamnă, stimulează la acțiune. 2. Fig. (Despre vorbe) Care înțeapă; caustic, înțepător, usturător. – Îmboldi + suf. -tor. DOOM
îmbolditór (rar) adj. m., pl. îmbolditóri; f. sg. și pl. îmbolditoáre
îmbolditoarelor
ÎMBOLDITÓR, -OÁRE, îmbolditori, -oare, adj. (Rar) 1. Care îmboldește, îndeamnă, stimulează la acțiune. 2. Fig. (Despre vorbe) Care înțeapă; caustic, înțepător, usturător. – Îmboldi + suf. -tor. DOOM
îmbolditór (rar) adj. m., pl. îmbolditóri; f. sg. și pl. îmbolditoáre
îmbolditor
ÎMBOLDITÓR, -OÁRE, îmbolditori, -oare, adj. (Rar) 1. Care îmboldește, îndeamnă, stimulează la acțiune. 2. Fig. (Despre vorbe) Care înțeapă; caustic, înțepător, usturător. – Îmboldi + suf. -tor. DOOM
îmbolditór (rar) adj. m., pl. îmbolditóri; f. sg. și pl. îmbolditoáre
îmbolditori
ÎMBOLDITÓR, -OÁRE, îmbolditori, -oare, adj. (Rar) 1. Care îmboldește, îndeamnă, stimulează la acțiune. 2. Fig. (Despre vorbe) Care înțeapă; caustic, înțepător, usturător. – Îmboldi + suf. -tor. DOOM
îmbolditór (rar) adj. m., pl. îmbolditóri; f. sg. și pl. îmbolditoáre
îmbolditorii
ÎMBOLDITÓR, -OÁRE, îmbolditori, -oare, adj. (Rar) 1. Care îmboldește, îndeamnă, stimulează la acțiune. 2. Fig. (Despre vorbe) Care înțeapă; caustic, înțepător, usturător. – Îmboldi + suf. -tor. DOOM
îmbolditór (rar) adj. m., pl. îmbolditóri; f. sg. și pl. îmbolditoáre
îmbolditorilor
ÎMBOLDITÓR, -OÁRE, îmbolditori, -oare, adj. (Rar) 1. Care îmboldește, îndeamnă, stimulează la acțiune. 2. Fig. (Despre vorbe) Care înțeapă; caustic, înțepător, usturător. – Îmboldi + suf. -tor. DOOM
îmbolditór (rar) adj. m., pl. îmbolditóri; f. sg. și pl. îmbolditoáre
îmbolditorul
ÎMBOLDITÓR, -OÁRE, îmbolditori, -oare, adj. (Rar) 1. Care îmboldește, îndeamnă, stimulează la acțiune. 2. Fig. (Despre vorbe) Care înțeapă; caustic, înțepător, usturător. – Îmboldi + suf. -tor. DOOM
îmbolditór (rar) adj. m., pl. îmbolditóri; f. sg. și pl. îmbolditoáre
îmbolditorului
ÎMBOLDITÓR, -OÁRE, îmbolditori, -oare, adj. (Rar) 1. Care îmboldește, îndeamnă, stimulează la acțiune. 2. Fig. (Despre vorbe) Care înțeapă; caustic, înțepător, usturător. – Îmboldi + suf. -tor. DOOM
îmbolditór (rar) adj. m., pl. îmbolditóri; f. sg. și pl. îmbolditoáre
îmboldiși
ÎMBOLDÍ, îmboldesc, vb. IV. 1. Tranz. A împunge un animal cu prăjina, cu bățul, cu nuiaua sau, p. ext., a lovi un animal cu bățul, cu nuiaua pentru a-l îndemna la mers, la tras. 2. Tranz. Fig. A îndemna, a împinge pe cineva la o acțiune; a stimula. 3. Refl. recipr. și tranz. A (se) lovi cu coatele, a(-și) da ghionti sau brânci; a (se) îmbrânci. – În + bold. DOOM
îmboldí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmboldésc, imperf. 3 sg. îmboldeá; conj. prez. 3 să îmboldeáscă
îmboldiți
ÎMBOLDÍ, îmboldesc, vb. IV. 1. Tranz. A împunge un animal cu prăjina, cu bățul, cu nuiaua sau, p. ext., a lovi un animal cu bățul, cu nuiaua pentru a-l îndemna la mers, la tras. 2. Tranz. Fig. A îndemna, a împinge pe cineva la o acțiune; a stimula. 3. Refl. recipr. și tranz. A (se) lovi cu coatele, a(-și) da ghionti sau brânci; a (se) îmbrânci. – În + bold. DOOM
îmboldí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmboldésc, imperf. 3 sg. îmboldeá; conj. prez. 3 să îmboldeáscă
îmbolmăji
ÎMBOLMĂJÍ vb. IV v. bălmăji.
îmbolnăvea
ÎMBOLNĂVÍ, îmbolnăvesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină bolnav. – În + bolnăvi. DOOM
îmbolnăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbolnăvésc, imperf. 3 sg. îmbolnăveá; conj. prez. 3 să îmbolnăveáscă
îmbolnăveai
ÎMBOLNĂVÍ, îmbolnăvesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină bolnav. – În + bolnăvi. DOOM
îmbolnăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbolnăvésc, imperf. 3 sg. îmbolnăveá; conj. prez. 3 să îmbolnăveáscă
îmbolnăveam
ÎMBOLNĂVÍ, îmbolnăvesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină bolnav. – În + bolnăvi. DOOM
îmbolnăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbolnăvésc, imperf. 3 sg. îmbolnăveá; conj. prez. 3 să îmbolnăveáscă
îmbolnăvească
ÎMBOLNĂVÍ, îmbolnăvesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină bolnav. – În + bolnăvi. DOOM
îmbolnăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbolnăvésc, imperf. 3 sg. îmbolnăveá; conj. prez. 3 să îmbolnăveáscă
îmbolnăveau
ÎMBOLNĂVÍ, îmbolnăvesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină bolnav. – În + bolnăvi. DOOM
îmbolnăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbolnăvésc, imperf. 3 sg. îmbolnăveá; conj. prez. 3 să îmbolnăveáscă
îmbolnăveați
ÎMBOLNĂVÍ, îmbolnăvesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină bolnav. – În + bolnăvi. DOOM
îmbolnăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbolnăvésc, imperf. 3 sg. îmbolnăveá; conj. prez. 3 să îmbolnăveáscă
îmbolnăvesc
ÎMBOLNĂVÍ, îmbolnăvesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină bolnav. – În + bolnăvi. DOOM
îmbolnăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbolnăvésc, imperf. 3 sg. îmbolnăveá; conj. prez. 3 să îmbolnăveáscă
îmbolnăvește
ÎMBOLNĂVÍ, îmbolnăvesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină bolnav. – În + bolnăvi. DOOM
îmbolnăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbolnăvésc, imperf. 3 sg. îmbolnăveá; conj. prez. 3 să îmbolnăveáscă
îmbolnăvești
ÎMBOLNĂVÍ, îmbolnăvesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină bolnav. – În + bolnăvi. DOOM
îmbolnăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbolnăvésc, imperf. 3 sg. îmbolnăveá; conj. prez. 3 să îmbolnăveáscă
îmbolnăvi
ÎMBOLNĂVÍ, îmbolnăvesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină bolnav. – În + bolnăvi. DOOM
îmbolnăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbolnăvésc, imperf. 3 sg. îmbolnăveá; conj. prez. 3 să îmbolnăveáscă
îmbolnăvii
ÎMBOLNĂVÍ, îmbolnăvesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină bolnav. – În + bolnăvi. DOOM
îmbolnăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbolnăvésc, imperf. 3 sg. îmbolnăveá; conj. prez. 3 să îmbolnăveáscă
îmbolnăvim
ÎMBOLNĂVÍ, îmbolnăvesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină bolnav. – În + bolnăvi. DOOM
îmbolnăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbolnăvésc, imperf. 3 sg. îmbolnăveá; conj. prez. 3 să îmbolnăveáscă
îmbolnăvind
ÎMBOLNĂVÍ, îmbolnăvesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină bolnav. – În + bolnăvi. DOOM
îmbolnăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbolnăvésc, imperf. 3 sg. îmbolnăveá; conj. prez. 3 să îmbolnăveáscă
îmbolnăvire
ÎMBOLNĂVÍ, îmbolnăvesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină bolnav. – În + bolnăvi. DOOM
îmbolnăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbolnăvésc, imperf. 3 sg. îmbolnăveá; conj. prez. 3 să îmbolnăveáscă
îmbolnăvire
ÎMBOLNĂVÍRE s. f. Faptul de a (se) îmbolnăvi. – V. îmbolnăvi. DOOM
îmbolnăvíre s. f., g.-d. art. îmbolnăvírii
îmbolnăvirea
ÎMBOLNĂVÍRE s. f. Faptul de a (se) îmbolnăvi. – V. îmbolnăvi. DOOM
îmbolnăvíre s. f., g.-d. art. îmbolnăvírii
îmbolnăviri
ÎMBOLNĂVÍRE s. f. Faptul de a (se) îmbolnăvi. – V. îmbolnăvi. DOOM
îmbolnăvíre s. f., g.-d. art. îmbolnăvírii
îmbolnăvirii
ÎMBOLNĂVÍRE s. f. Faptul de a (se) îmbolnăvi. – V. îmbolnăvi. DOOM
îmbolnăvíre s. f., g.-d. art. îmbolnăvírii
îmbolnăvirile
ÎMBOLNĂVÍRE s. f. Faptul de a (se) îmbolnăvi. – V. îmbolnăvi. DOOM
îmbolnăvíre s. f., g.-d. art. îmbolnăvírii
îmbolnăvirilor
ÎMBOLNĂVÍRE s. f. Faptul de a (se) îmbolnăvi. – V. îmbolnăvi. DOOM
îmbolnăvíre s. f., g.-d. art. îmbolnăvírii
îmbolnăviră
ÎMBOLNĂVÍ, îmbolnăvesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină bolnav. – În + bolnăvi. DOOM
îmbolnăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbolnăvésc, imperf. 3 sg. îmbolnăveá; conj. prez. 3 să îmbolnăveáscă
îmbolnăvirăm
ÎMBOLNĂVÍ, îmbolnăvesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină bolnav. – În + bolnăvi. DOOM
îmbolnăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbolnăvésc, imperf. 3 sg. îmbolnăveá; conj. prez. 3 să îmbolnăveáscă
îmbolnăvirăți
ÎMBOLNĂVÍ, îmbolnăvesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină bolnav. – În + bolnăvi. DOOM
îmbolnăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbolnăvésc, imperf. 3 sg. îmbolnăveá; conj. prez. 3 să îmbolnăveáscă
îmbolnăvise
ÎMBOLNĂVÍ, îmbolnăvesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină bolnav. – În + bolnăvi. DOOM
îmbolnăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbolnăvésc, imperf. 3 sg. îmbolnăveá; conj. prez. 3 să îmbolnăveáscă
îmbolnăvisem
ÎMBOLNĂVÍ, îmbolnăvesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină bolnav. – În + bolnăvi. DOOM
îmbolnăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbolnăvésc, imperf. 3 sg. îmbolnăveá; conj. prez. 3 să îmbolnăveáscă
îmbolnăviseră
ÎMBOLNĂVÍ, îmbolnăvesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină bolnav. – În + bolnăvi. DOOM
îmbolnăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbolnăvésc, imperf. 3 sg. îmbolnăveá; conj. prez. 3 să îmbolnăveáscă
îmbolnăviserăm
ÎMBOLNĂVÍ, îmbolnăvesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină bolnav. – În + bolnăvi. DOOM
îmbolnăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbolnăvésc, imperf. 3 sg. îmbolnăveá; conj. prez. 3 să îmbolnăveáscă
îmbolnăviserăți
ÎMBOLNĂVÍ, îmbolnăvesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină bolnav. – În + bolnăvi. DOOM
îmbolnăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbolnăvésc, imperf. 3 sg. îmbolnăveá; conj. prez. 3 să îmbolnăveáscă
îmbolnăviseși
ÎMBOLNĂVÍ, îmbolnăvesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină bolnav. – În + bolnăvi. DOOM
îmbolnăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbolnăvésc, imperf. 3 sg. îmbolnăveá; conj. prez. 3 să îmbolnăveáscă
îmbolnăviseți
ÎMBOLNĂVÍ, îmbolnăvesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină bolnav. – În + bolnăvi. DOOM
îmbolnăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbolnăvésc, imperf. 3 sg. îmbolnăveá; conj. prez. 3 să îmbolnăveáscă
îmbolnăvit
ÎMBOLNĂVÍ, îmbolnăvesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină bolnav. – În + bolnăvi. DOOM
îmbolnăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbolnăvésc, imperf. 3 sg. îmbolnăveá; conj. prez. 3 să îmbolnăveáscă
îmbolnăvit
ÎMBOLNĂVÍ, îmbolnăvesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină bolnav. – În + bolnăvi.
îmbolnăviși
ÎMBOLNĂVÍ, îmbolnăvesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină bolnav. – În + bolnăvi. DOOM
îmbolnăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbolnăvésc, imperf. 3 sg. îmbolnăveá; conj. prez. 3 să îmbolnăveáscă
îmbolnăviți
ÎMBOLNĂVÍ, îmbolnăvesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină bolnav. – În + bolnăvi. DOOM
îmbolnăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbolnăvésc, imperf. 3 sg. îmbolnăveá; conj. prez. 3 să îmbolnăveáscă
îmborțoșa
îmborțoșá, îmborțoșez v. t. 1. (d. armăsari) a fecunda, a însămânța. 2. (vulg. – d. bărbați) a lăsa gravidă o femeie.
îmborțoșată
îmborțoșată, îmborțoșate adj. f. 1. (d. iepe) gestantă. 2. (vulg. – d. femei) însărcinată.
îmboura
ÎMBOURÁ, îmbourez, vb. I. Tranz. (Învechit) A înfiera cu bourul (2).
îmbourai
ÎMBOURÁ, îmbourez, vb. I. Tranz. (Învechit) A înfiera cu bourul (2).
îmbouram
ÎMBOURÁ, îmbourez, vb. I. Tranz. (Învechit) A înfiera cu bourul (2).
îmbourare
ÎMBOURÁ, îmbourez, vb. I. Tranz. (Învechit) A înfiera cu bourul (2).
îmbourare
ÎMBOURÁRE, îmbourări, s. f. Acțiunea de a îmboura și rezultatul ei.
îmbourară
ÎMBOURÁ, îmbourez, vb. I. Tranz. (Învechit) A înfiera cu bourul (2).
îmbourarăm
ÎMBOURÁ, îmbourez, vb. I. Tranz. (Învechit) A înfiera cu bourul (2).
îmbourarăți
ÎMBOURÁ, îmbourez, vb. I. Tranz. (Învechit) A înfiera cu bourul (2).
îmbourase
ÎMBOURÁ, îmbourez, vb. I. Tranz. (Învechit) A înfiera cu bourul (2).
îmbourasem
ÎMBOURÁ, îmbourez, vb. I. Tranz. (Învechit) A înfiera cu bourul (2).
îmbouraseră
ÎMBOURÁ, îmbourez, vb. I. Tranz. (Învechit) A înfiera cu bourul (2).
îmbouraserăm
ÎMBOURÁ, îmbourez, vb. I. Tranz. (Învechit) A înfiera cu bourul (2).
îmbouraserăți
ÎMBOURÁ, îmbourez, vb. I. Tranz. (Învechit) A înfiera cu bourul (2).
îmbouraseși
ÎMBOURÁ, îmbourez, vb. I. Tranz. (Învechit) A înfiera cu bourul (2).
îmbouraseți
ÎMBOURÁ, îmbourez, vb. I. Tranz. (Învechit) A înfiera cu bourul (2).
îmbourat
ÎMBOURÁ, îmbourez, vb. I. Tranz. (Învechit) A înfiera cu bourul (2).
îmbourat
ÎMBOURÁ, îmbourez, vb. I. Tranz. (Înv.) A înfiera cu bourul (2). – Din în- + bour.
îmbourau
ÎMBOURÁ, îmbourez, vb. I. Tranz. (Învechit) A înfiera cu bourul (2).
îmbourași
ÎMBOURÁ, îmbourez, vb. I. Tranz. (Învechit) A înfiera cu bourul (2).
îmbourați
ÎMBOURÁ, îmbourez, vb. I. Tranz. (Învechit) A înfiera cu bourul (2).
îmbourează
ÎMBOURÁ, îmbourez, vb. I. Tranz. (Învechit) A înfiera cu bourul (2).
îmbourez
ÎMBOURÁ, îmbourez, vb. I. Tranz. (Învechit) A înfiera cu bourul (2).
îmboureze
ÎMBOURÁ, îmbourez, vb. I. Tranz. (Învechit) A înfiera cu bourul (2).
îmbourezi
ÎMBOURÁ, îmbourez, vb. I. Tranz. (Învechit) A înfiera cu bourul (2).
îmbourând
ÎMBOURÁ, îmbourez, vb. I. Tranz. (Învechit) A înfiera cu bourul (2).
îmbourînd
ÎMBOURÁ, îmbourez, vb. I. Tranz. (Învechit) A înfiera cu bourul (2).
îmbrac
ÎMBRĂCÁ, îmbrác, vb. I. Refl. și tranz. 1. A(-și) acoperi corpul cu veșminte. ♦ Refl. A purta haine de un anumit fel, de o anumită calitate etc. 2. A-și procura sau a procura cuiva hainele trebuincioase. 3. A (se) acoperi, a (se) înveli. ♦ Tranz. A înfăța perna sau plapuma. Tranz. A înveli cu hârtie, cu material plastic etc. coperțile unei cărți, ale unui caiet etc. ♦ Tranz. A fereca icoane, bijuterii etc. în aur sau în argint. ♦ Tranz. Fig. A învălui, a ascunde (adevărata înfățișare, adevăratul aspect etc.). – Lat. *imbracare (< braca „pantaloni”). DOOM
îmbrăcá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbrácă
îmbracați
ÎMBRĂCÁ, îmbrác, vb. I. Refl. și tranz. 1. A(-și) acoperi corpul cu veșminte. ♦ Refl. A purta haine de un anumit fel, de o anumită calitate etc. 2. A-și procura sau a procura cuiva hainele trebuincioase. 3. A (se) acoperi, a (se) înveli. ♦ Tranz. A înfăța perna sau plapuma. Tranz. A înveli cu hârtie, cu material plastic etc. coperțile unei cărți, ale unui caiet etc. ♦ Tranz. A fereca icoane, bijuterii etc. în aur sau în argint. ♦ Tranz. Fig. A învălui, a ascunde (adevărata înfățișare, adevăratul aspect etc.). – Lat. *imbracare (< braca „pantaloni”). DOOM
îmbrăcá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbrácă
îmbrace
ÎMBRĂCÁ, îmbrác, vb. I. Refl. și tranz. 1. A(-și) acoperi corpul cu veșminte. ♦ Refl. A purta haine de un anumit fel, de o anumită calitate etc. 2. A-și procura sau a procura cuiva hainele trebuincioase. 3. A (se) acoperi, a (se) înveli. ♦ Tranz. A înfăța perna sau plapuma. Tranz. A înveli cu hârtie, cu material plastic etc. coperțile unei cărți, ale unui caiet etc. ♦ Tranz. A fereca icoane, bijuterii etc. în aur sau în argint. ♦ Tranz. Fig. A învălui, a ascunde (adevărata înfățișare, adevăratul aspect etc.). – Lat. *imbracare (< braca „pantaloni”). DOOM
îmbrăcá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbrácă
îmbraci
ÎMBRĂCÁ, îmbrác, vb. I. Refl. și tranz. 1. A(-și) acoperi corpul cu veșminte. ♦ Refl. A purta haine de un anumit fel, de o anumită calitate etc. 2. A-și procura sau a procura cuiva hainele trebuincioase. 3. A (se) acoperi, a (se) înveli. ♦ Tranz. A înfăța perna sau plapuma. Tranz. A înveli cu hârtie, cu material plastic etc. coperțile unei cărți, ale unui caiet etc. ♦ Tranz. A fereca icoane, bijuterii etc. în aur sau în argint. ♦ Tranz. Fig. A învălui, a ascunde (adevărata înfățișare, adevăratul aspect etc.). – Lat. *imbracare (< braca „pantaloni”). DOOM
îmbrăcá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbrácă
îmbracă
ÎMBRĂCÁ, îmbrác, vb. I. Refl. și tranz. 1. A(-și) acoperi corpul cu veșminte. ♦ Refl. A purta haine de un anumit fel, de o anumită calitate etc. 2. A-și procura sau a procura cuiva hainele trebuincioase. 3. A (se) acoperi, a (se) înveli. ♦ Tranz. A înfăța perna sau plapuma. Tranz. A înveli cu hârtie, cu material plastic etc. coperțile unei cărți, ale unui caiet etc. ♦ Tranz. A fereca icoane, bijuterii etc. în aur sau în argint. ♦ Tranz. Fig. A învălui, a ascunde (adevărata înfățișare, adevăratul aspect etc.). – Lat. *imbracare (< braca „pantaloni”). DOOM
îmbrăcá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbrácă
îmbracăm
ÎMBRĂCÁ, îmbrác, vb. I. Refl. și tranz. 1. A(-și) acoperi corpul cu veșminte. ♦ Refl. A purta haine de un anumit fel, de o anumită calitate etc. 2. A-și procura sau a procura cuiva hainele trebuincioase. 3. A (se) acoperi, a (se) înveli. ♦ Tranz. A înfăța perna sau plapuma. Tranz. A înveli cu hârtie, cu material plastic etc. coperțile unei cărți, ale unui caiet etc. ♦ Tranz. A fereca icoane, bijuterii etc. în aur sau în argint. ♦ Tranz. Fig. A învălui, a ascunde (adevărata înfățișare, adevăratul aspect etc.). – Lat. *imbracare (< braca „pantaloni”). DOOM
îmbrăcá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbrácă
îmbrebena
ÎMBREBENÁ, îmbrebenez, vb. I. Tranz. (Rar) A împodobi o pânză, o cămașă etc. cu flori țesute sau brodate; a înflora. ♦ Refl. A se împodobi cu flori. – În + breabăn. DOOM
îmbrebená (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 îmbrebeneáză
îmbrebenai
ÎMBREBENÁ, îmbrebenez, vb. I. Tranz. (Rar) A împodobi o pânză, o cămașă etc. cu flori țesute sau brodate; a înflora. ♦ Refl. A se împodobi cu flori. – În + breabăn. DOOM
îmbrebená (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 îmbrebeneáză
îmbrebenam
ÎMBREBENÁ, îmbrebenez, vb. I. Tranz. (Rar) A împodobi o pânză, o cămașă etc. cu flori țesute sau brodate; a înflora. ♦ Refl. A se împodobi cu flori. – În + breabăn. DOOM
îmbrebená (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 îmbrebeneáză
îmbrebenare
ÎMBREBENÁ, îmbrebenez, vb. I. Tranz. (Rar) A împodobi o pânză, o cămașă etc. cu flori țesute sau brodate; a înflora. ♦ Refl. A se împodobi cu flori. – În + breabăn. DOOM
îmbrebená (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 îmbrebeneáză
îmbrebenare
ÎMBREBENÁ, îmbrebenez, vb. I. Tranz. (Rar) A împodobi o pânză, o cămașă etc. cu flori țesute sau brodate; a înflora. ♦ Refl. A se împodobi cu flori. – În + breabăn.
îmbrebenară
ÎMBREBENÁ, îmbrebenez, vb. I. Tranz. (Rar) A împodobi o pânză, o cămașă etc. cu flori țesute sau brodate; a înflora. ♦ Refl. A se împodobi cu flori. – În + breabăn. DOOM
îmbrebená (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 îmbrebeneáză
îmbrebenarăm
ÎMBREBENÁ, îmbrebenez, vb. I. Tranz. (Rar) A împodobi o pânză, o cămașă etc. cu flori țesute sau brodate; a înflora. ♦ Refl. A se împodobi cu flori. – În + breabăn. DOOM
îmbrebená (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 îmbrebeneáză
îmbrebenarăți
ÎMBREBENÁ, îmbrebenez, vb. I. Tranz. (Rar) A împodobi o pânză, o cămașă etc. cu flori țesute sau brodate; a înflora. ♦ Refl. A se împodobi cu flori. – În + breabăn. DOOM
îmbrebená (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 îmbrebeneáză
îmbrebenase
ÎMBREBENÁ, îmbrebenez, vb. I. Tranz. (Rar) A împodobi o pânză, o cămașă etc. cu flori țesute sau brodate; a înflora. ♦ Refl. A se împodobi cu flori. – În + breabăn. DOOM
îmbrebená (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 îmbrebeneáză
îmbrebenasem
ÎMBREBENÁ, îmbrebenez, vb. I. Tranz. (Rar) A împodobi o pânză, o cămașă etc. cu flori țesute sau brodate; a înflora. ♦ Refl. A se împodobi cu flori. – În + breabăn. DOOM
îmbrebená (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 îmbrebeneáză
îmbrebenaseră
ÎMBREBENÁ, îmbrebenez, vb. I. Tranz. (Rar) A împodobi o pânză, o cămașă etc. cu flori țesute sau brodate; a înflora. ♦ Refl. A se împodobi cu flori. – În + breabăn. DOOM
îmbrebená (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 îmbrebeneáză
îmbrebenaserăm
ÎMBREBENÁ, îmbrebenez, vb. I. Tranz. (Rar) A împodobi o pânză, o cămașă etc. cu flori țesute sau brodate; a înflora. ♦ Refl. A se împodobi cu flori. – În + breabăn. DOOM
îmbrebená (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 îmbrebeneáză
îmbrebenaserăți
ÎMBREBENÁ, îmbrebenez, vb. I. Tranz. (Rar) A împodobi o pânză, o cămașă etc. cu flori țesute sau brodate; a înflora. ♦ Refl. A se împodobi cu flori. – În + breabăn. DOOM
îmbrebená (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 îmbrebeneáză
îmbrebenaseși
ÎMBREBENÁ, îmbrebenez, vb. I. Tranz. (Rar) A împodobi o pânză, o cămașă etc. cu flori țesute sau brodate; a înflora. ♦ Refl. A se împodobi cu flori. – În + breabăn. DOOM
îmbrebená (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 îmbrebeneáză
îmbrebenaseți
ÎMBREBENÁ, îmbrebenez, vb. I. Tranz. (Rar) A împodobi o pânză, o cămașă etc. cu flori țesute sau brodate; a înflora. ♦ Refl. A se împodobi cu flori. – În + breabăn. DOOM
îmbrebená (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 îmbrebeneáză
îmbrebenat
ÎMBREBENÁ, îmbrebenez, vb. I. Tranz. (Rar) A împodobi o pânză, o cămașă etc. cu flori țesute sau brodate; a înflora. ♦ Refl. A se împodobi cu flori. – În + breabăn. DOOM
îmbrebená (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 îmbrebeneáză
îmbrebenau
ÎMBREBENÁ, îmbrebenez, vb. I. Tranz. (Rar) A împodobi o pânză, o cămașă etc. cu flori țesute sau brodate; a înflora. ♦ Refl. A se împodobi cu flori. – În + breabăn. DOOM
îmbrebená (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 îmbrebeneáză
îmbrebenași
ÎMBREBENÁ, îmbrebenez, vb. I. Tranz. (Rar) A împodobi o pânză, o cămașă etc. cu flori țesute sau brodate; a înflora. ♦ Refl. A se împodobi cu flori. – În + breabăn. DOOM
îmbrebená (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 îmbrebeneáză
îmbrebenați
ÎMBREBENÁ, îmbrebenez, vb. I. Tranz. (Rar) A împodobi o pânză, o cămașă etc. cu flori țesute sau brodate; a înflora. ♦ Refl. A se împodobi cu flori. – În + breabăn. DOOM
îmbrebená (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 îmbrebeneáză
îmbrebenează
ÎMBREBENÁ, îmbrebenez, vb. I. Tranz. (Rar) A împodobi o pânză, o cămașă etc. cu flori țesute sau brodate; a înflora. ♦ Refl. A se împodobi cu flori. – În + breabăn. DOOM
îmbrebená (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 îmbrebeneáză
îmbrebenez
ÎMBREBENÁ, îmbrebenez, vb. I. Tranz. (Rar) A împodobi o pânză, o cămașă etc. cu flori țesute sau brodate; a înflora. ♦ Refl. A se împodobi cu flori. – În + breabăn. DOOM
îmbrebená (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 îmbrebeneáză
îmbrebeneze
ÎMBREBENÁ, îmbrebenez, vb. I. Tranz. (Rar) A împodobi o pânză, o cămașă etc. cu flori țesute sau brodate; a înflora. ♦ Refl. A se împodobi cu flori. – În + breabăn. DOOM
îmbrebená (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 îmbrebeneáză
îmbrebenezi
ÎMBREBENÁ, îmbrebenez, vb. I. Tranz. (Rar) A împodobi o pânză, o cămașă etc. cu flori țesute sau brodate; a înflora. ♦ Refl. A se împodobi cu flori. – În + breabăn. DOOM
îmbrebená (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 îmbrebeneáză
îmbrebenând
ÎMBREBENÁ, îmbrebenez, vb. I. Tranz. (Rar) A împodobi o pânză, o cămașă etc. cu flori țesute sau brodate; a înflora. ♦ Refl. A se împodobi cu flori. – În + breabăn. DOOM
îmbrebená (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 îmbrebeneáză
îmbrebenînd
ÎMBREBENÁ, îmbrebenez, vb. I. Tranz. (Rar) A împodobi o pânză, o cămașă etc. cu flori țesute sau brodate; a înflora. ♦ Refl. A se împodobi cu flori. – În + breabăn. DOOM
îmbrebená (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 îmbrebeneáză
îmbrobodea
ÎMBROBODEÁ, îmbrobodele, s. f. (Reg.) Broboadă. – Din îmbrobodeli (pl. lui îmbrobodeală).
îmbrobodea
ÎMBROBODÍ, îmbrobodesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A(-și) acoperi capul cu o broboadă, cu o basma etc. ♦ Fig. A (se) acoperi ca într-un văl;, a (se) învălui. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A înșela, a minți pe cineva. – În + broboadă. DOOM
îmbrobodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbrobodésc, imperf. 3 sg. îmbrobodeá; conj. prez. 3 să îmbrobodeáscă
îmbrobodeai
ÎMBROBODÍ, îmbrobodesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A(-și) acoperi capul cu o broboadă, cu o basma etc. ♦ Fig. A (se) acoperi ca într-un văl;, a (se) învălui. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A înșela, a minți pe cineva. – În + broboadă. DOOM
îmbrobodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbrobodésc, imperf. 3 sg. îmbrobodeá; conj. prez. 3 să îmbrobodeáscă
îmbrobodeala
ÎMBROBODEÁLĂ, îmbrobodeli, s. f. Îmbrobodire; (concr.) obiect care servește la îmbrobodit. – Îmbrobodi + suf. -eală. DOOM
îmbrobodeálă s. f., g.-d. art. îmbrobodélii; pl. îmbrobodéli
îmbrobodeam
ÎMBROBODÍ, îmbrobodesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A(-și) acoperi capul cu o broboadă, cu o basma etc. ♦ Fig. A (se) acoperi ca într-un văl;, a (se) învălui. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A înșela, a minți pe cineva. – În + broboadă. DOOM
îmbrobodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbrobodésc, imperf. 3 sg. îmbrobodeá; conj. prez. 3 să îmbrobodeáscă
îmbrobodească
ÎMBROBODÍ, îmbrobodesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A(-și) acoperi capul cu o broboadă, cu o basma etc. ♦ Fig. A (se) acoperi ca într-un văl;, a (se) învălui. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A înșela, a minți pe cineva. – În + broboadă. DOOM
îmbrobodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbrobodésc, imperf. 3 sg. îmbrobodeá; conj. prez. 3 să îmbrobodeáscă
îmbrobodeau
ÎMBROBODÍ, îmbrobodesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A(-și) acoperi capul cu o broboadă, cu o basma etc. ♦ Fig. A (se) acoperi ca într-un văl;, a (se) învălui. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A înșela, a minți pe cineva. – În + broboadă. DOOM
îmbrobodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbrobodésc, imperf. 3 sg. îmbrobodeá; conj. prez. 3 să îmbrobodeáscă
îmbrobodeați
ÎMBROBODÍ, îmbrobodesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A(-și) acoperi capul cu o broboadă, cu o basma etc. ♦ Fig. A (se) acoperi ca într-un văl;, a (se) învălui. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A înșela, a minți pe cineva. – În + broboadă. DOOM
îmbrobodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbrobodésc, imperf. 3 sg. îmbrobodeá; conj. prez. 3 să îmbrobodeáscă
îmbrobodeli
ÎMBROBODEÁLĂ, îmbrobodeli, s. f. Îmbrobodire; (concr.) obiect care servește la îmbrobodit. – Îmbrobodi + suf. -eală. DOOM
îmbrobodeálă s. f., g.-d. art. îmbrobodélii; pl. îmbrobodéli
îmbrobodelii
ÎMBROBODEÁLĂ, îmbrobodeli, s. f. Îmbrobodire; (concr.) obiect care servește la îmbrobodit. – Îmbrobodi + suf. -eală. DOOM
îmbrobodeálă s. f., g.-d. art. îmbrobodélii; pl. îmbrobodéli
îmbrobodelile
ÎMBROBODEÁLĂ, îmbrobodeli, s. f. Îmbrobodire; (concr.) obiect care servește la îmbrobodit. – Îmbrobodi + suf. -eală. DOOM
îmbrobodeálă s. f., g.-d. art. îmbrobodélii; pl. îmbrobodéli
îmbrobodelilor
ÎMBROBODEÁLĂ, îmbrobodeli, s. f. Îmbrobodire; (concr.) obiect care servește la îmbrobodit. – Îmbrobodi + suf. -eală. DOOM
îmbrobodeálă s. f., g.-d. art. îmbrobodélii; pl. îmbrobodéli
îmbrobodesc
ÎMBROBODÍ, îmbrobodesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A(-și) acoperi capul cu o broboadă, cu o basma etc. ♦ Fig. A (se) acoperi ca într-un văl;, a (se) învălui. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A înșela, a minți pe cineva. – În + broboadă. DOOM
îmbrobodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbrobodésc, imperf. 3 sg. îmbrobodeá; conj. prez. 3 să îmbrobodeáscă
îmbrobodește
ÎMBROBODÍ, îmbrobodesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A(-și) acoperi capul cu o broboadă, cu o basma etc. ♦ Fig. A (se) acoperi ca într-un văl;, a (se) învălui. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A înșela, a minți pe cineva. – În + broboadă. DOOM
îmbrobodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbrobodésc, imperf. 3 sg. îmbrobodeá; conj. prez. 3 să îmbrobodeáscă
îmbrobodești
ÎMBROBODÍ, îmbrobodesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A(-și) acoperi capul cu o broboadă, cu o basma etc. ♦ Fig. A (se) acoperi ca într-un văl;, a (se) învălui. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A înșela, a minți pe cineva. – În + broboadă. DOOM
îmbrobodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbrobodésc, imperf. 3 sg. îmbrobodeá; conj. prez. 3 să îmbrobodeáscă
îmbrobodi
ÎMBROBODÍ, îmbrobodesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A(-și) acoperi capul cu o broboadă, cu o basma etc. ♦ Fig. A (se) acoperi ca într-un văl;, a (se) învălui. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A înșela, a minți pe cineva. – În + broboadă. DOOM
îmbrobodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbrobodésc, imperf. 3 sg. îmbrobodeá; conj. prez. 3 să îmbrobodeáscă
îmbrobodii
ÎMBROBODÍ, îmbrobodesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A(-și) acoperi capul cu o broboadă, cu o basma etc. ♦ Fig. A (se) acoperi ca într-un văl;, a (se) învălui. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A înșela, a minți pe cineva. – În + broboadă. DOOM
îmbrobodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbrobodésc, imperf. 3 sg. îmbrobodeá; conj. prez. 3 să îmbrobodeáscă
îmbrobodim
ÎMBROBODÍ, îmbrobodesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A(-și) acoperi capul cu o broboadă, cu o basma etc. ♦ Fig. A (se) acoperi ca într-un văl;, a (se) învălui. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A înșela, a minți pe cineva. – În + broboadă. DOOM
îmbrobodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbrobodésc, imperf. 3 sg. îmbrobodeá; conj. prez. 3 să îmbrobodeáscă
îmbrobodind
ÎMBROBODÍ, îmbrobodesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A(-și) acoperi capul cu o broboadă, cu o basma etc. ♦ Fig. A (se) acoperi ca într-un văl;, a (se) învălui. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A înșela, a minți pe cineva. – În + broboadă. DOOM
îmbrobodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbrobodésc, imperf. 3 sg. îmbrobodeá; conj. prez. 3 să îmbrobodeáscă
îmbrobodire
ÎMBROBODÍ, îmbrobodesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A(-și) acoperi capul cu o broboadă, cu o basma etc. ♦ Fig. A (se) acoperi ca într-un văl;, a (se) învălui. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A înșela, a minți pe cineva. – În + broboadă. DOOM
îmbrobodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbrobodésc, imperf. 3 sg. îmbrobodeá; conj. prez. 3 să îmbrobodeáscă
îmbrobodire
ÎMBROBODÍRE, îmbrobodiri, s. f. Acțiunea de a (se) îmbrobodi; îmbrobodeală. – V. îmbrobodi. DOOM
!îmbrobodíre s. f., g.-d. art. îmbrobodírii; pl. îmbrobodíri
îmbrobodirea
ÎMBROBODÍRE, îmbrobodiri, s. f. Acțiunea de a (se) îmbrobodi; îmbrobodeală. – V. îmbrobodi. DOOM
!îmbrobodíre s. f., g.-d. art. îmbrobodírii; pl. îmbrobodíri
îmbrobodiri
ÎMBROBODÍRE, îmbrobodiri, s. f. Acțiunea de a (se) îmbrobodi; îmbrobodeală. – V. îmbrobodi. DOOM
!îmbrobodíre s. f., g.-d. art. îmbrobodírii; pl. îmbrobodíri
îmbrobodirii
ÎMBROBODÍRE, îmbrobodiri, s. f. Acțiunea de a (se) îmbrobodi; îmbrobodeală. – V. îmbrobodi. DOOM
!îmbrobodíre s. f., g.-d. art. îmbrobodírii; pl. îmbrobodíri
îmbrobodirile
ÎMBROBODÍRE, îmbrobodiri, s. f. Acțiunea de a (se) îmbrobodi; îmbrobodeală. – V. îmbrobodi. DOOM
!îmbrobodíre s. f., g.-d. art. îmbrobodírii; pl. îmbrobodíri
îmbrobodirilor
ÎMBROBODÍRE, îmbrobodiri, s. f. Acțiunea de a (se) îmbrobodi; îmbrobodeală. – V. îmbrobodi. DOOM
!îmbrobodíre s. f., g.-d. art. îmbrobodírii; pl. îmbrobodíri
îmbrobodiră
ÎMBROBODÍ, îmbrobodesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A(-și) acoperi capul cu o broboadă, cu o basma etc. ♦ Fig. A (se) acoperi ca într-un văl;, a (se) învălui. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A înșela, a minți pe cineva. – În + broboadă. DOOM
îmbrobodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbrobodésc, imperf. 3 sg. îmbrobodeá; conj. prez. 3 să îmbrobodeáscă
îmbrobodirăm
ÎMBROBODÍ, îmbrobodesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A(-și) acoperi capul cu o broboadă, cu o basma etc. ♦ Fig. A (se) acoperi ca într-un văl;, a (se) învălui. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A înșela, a minți pe cineva. – În + broboadă. DOOM
îmbrobodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbrobodésc, imperf. 3 sg. îmbrobodeá; conj. prez. 3 să îmbrobodeáscă
îmbrobodirăți
ÎMBROBODÍ, îmbrobodesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A(-și) acoperi capul cu o broboadă, cu o basma etc. ♦ Fig. A (se) acoperi ca într-un văl;, a (se) învălui. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A înșela, a minți pe cineva. – În + broboadă. DOOM
îmbrobodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbrobodésc, imperf. 3 sg. îmbrobodeá; conj. prez. 3 să îmbrobodeáscă
îmbrobodise
ÎMBROBODÍ, îmbrobodesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A(-și) acoperi capul cu o broboadă, cu o basma etc. ♦ Fig. A (se) acoperi ca într-un văl;, a (se) învălui. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A înșela, a minți pe cineva. – În + broboadă. DOOM
îmbrobodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbrobodésc, imperf. 3 sg. îmbrobodeá; conj. prez. 3 să îmbrobodeáscă
îmbrobodisem
ÎMBROBODÍ, îmbrobodesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A(-și) acoperi capul cu o broboadă, cu o basma etc. ♦ Fig. A (se) acoperi ca într-un văl;, a (se) învălui. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A înșela, a minți pe cineva. – În + broboadă. DOOM
îmbrobodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbrobodésc, imperf. 3 sg. îmbrobodeá; conj. prez. 3 să îmbrobodeáscă
îmbrobodiseră
ÎMBROBODÍ, îmbrobodesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A(-și) acoperi capul cu o broboadă, cu o basma etc. ♦ Fig. A (se) acoperi ca într-un văl;, a (se) învălui. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A înșela, a minți pe cineva. – În + broboadă. DOOM
îmbrobodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbrobodésc, imperf. 3 sg. îmbrobodeá; conj. prez. 3 să îmbrobodeáscă
îmbrobodiserăm
ÎMBROBODÍ, îmbrobodesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A(-și) acoperi capul cu o broboadă, cu o basma etc. ♦ Fig. A (se) acoperi ca într-un văl;, a (se) învălui. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A înșela, a minți pe cineva. – În + broboadă. DOOM
îmbrobodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbrobodésc, imperf. 3 sg. îmbrobodeá; conj. prez. 3 să îmbrobodeáscă
îmbrobodiserăți
ÎMBROBODÍ, îmbrobodesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A(-și) acoperi capul cu o broboadă, cu o basma etc. ♦ Fig. A (se) acoperi ca într-un văl;, a (se) învălui. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A înșela, a minți pe cineva. – În + broboadă. DOOM
îmbrobodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbrobodésc, imperf. 3 sg. îmbrobodeá; conj. prez. 3 să îmbrobodeáscă
îmbrobodiseși
ÎMBROBODÍ, îmbrobodesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A(-și) acoperi capul cu o broboadă, cu o basma etc. ♦ Fig. A (se) acoperi ca într-un văl;, a (se) învălui. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A înșela, a minți pe cineva. – În + broboadă. DOOM
îmbrobodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbrobodésc, imperf. 3 sg. îmbrobodeá; conj. prez. 3 să îmbrobodeáscă
îmbrobodiseți
ÎMBROBODÍ, îmbrobodesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A(-și) acoperi capul cu o broboadă, cu o basma etc. ♦ Fig. A (se) acoperi ca într-un văl;, a (se) învălui. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A înșela, a minți pe cineva. – În + broboadă. DOOM
îmbrobodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbrobodésc, imperf. 3 sg. îmbrobodeá; conj. prez. 3 să îmbrobodeáscă
îmbrobodit
ÎMBROBODÍ, îmbrobodesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A(-și) acoperi capul cu o broboadă, cu o basma etc. ♦ Fig. A (se) acoperi ca într-un văl;, a (se) învălui. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A înșela, a minți pe cineva. – În + broboadă. DOOM
îmbrobodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbrobodésc, imperf. 3 sg. îmbrobodeá; conj. prez. 3 să îmbrobodeáscă
îmbrobodit
ÎMBROBODÍT2, -Ă, îmbrobodiți, -te, adj. (Despre oameni) 1. Cu capul acoperit cu o broboadă, cu o basma etc. 2. Fig. (Fam.) Amăgit, înșelat, păcălit. – V. îmbrobodi.
îmbrobodit
ÎMBROBODÍT1 s. n. Îmbrobodire. – V. îmbrobodi.
îmbrobodita
ÎMBROBODÍT2, -Ă, îmbrobodiți, -te, adj. (Despre oameni) 1. Cu capul acoperit cu o broboadă, cu o basma etc. 2. Fig. (Fam.) Amăgit, înșelat, păcălit. – V. îmbrobodi.
îmbrobodite
ÎMBROBODÍT2, -Ă, îmbrobodiți, -te, adj. (Despre oameni) 1. Cu capul acoperit cu o broboadă, cu o basma etc. 2. Fig. (Fam.) Amăgit, înșelat, păcălit. – V. îmbrobodi.
îmbroboditei
ÎMBROBODÍT2, -Ă, îmbrobodiți, -te, adj. (Despre oameni) 1. Cu capul acoperit cu o broboadă, cu o basma etc. 2. Fig. (Fam.) Amăgit, înșelat, păcălit. – V. îmbrobodi.
îmbroboditele
ÎMBROBODÍT2, -Ă, îmbrobodiți, -te, adj. (Despre oameni) 1. Cu capul acoperit cu o broboadă, cu o basma etc. 2. Fig. (Fam.) Amăgit, înșelat, păcălit. – V. îmbrobodi.
îmbroboditelor
ÎMBROBODÍT2, -Ă, îmbrobodiți, -te, adj. (Despre oameni) 1. Cu capul acoperit cu o broboadă, cu o basma etc. 2. Fig. (Fam.) Amăgit, înșelat, păcălit. – V. îmbrobodi.
îmbroboditul
ÎMBROBODÍT2, -Ă, îmbrobodiți, -te, adj. (Despre oameni) 1. Cu capul acoperit cu o broboadă, cu o basma etc. 2. Fig. (Fam.) Amăgit, înșelat, păcălit. – V. îmbrobodi.
îmbroboditului
ÎMBROBODÍT2, -Ă, îmbrobodiți, -te, adj. (Despre oameni) 1. Cu capul acoperit cu o broboadă, cu o basma etc. 2. Fig. (Fam.) Amăgit, înșelat, păcălit. – V. îmbrobodi.
îmbrobodiși
ÎMBROBODÍ, îmbrobodesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A(-și) acoperi capul cu o broboadă, cu o basma etc. ♦ Fig. A (se) acoperi ca într-un văl;, a (se) învălui. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A înșela, a minți pe cineva. – În + broboadă. DOOM
îmbrobodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbrobodésc, imperf. 3 sg. îmbrobodeá; conj. prez. 3 să îmbrobodeáscă
îmbrobodiți
ÎMBROBODÍ, îmbrobodesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A(-și) acoperi capul cu o broboadă, cu o basma etc. ♦ Fig. A (se) acoperi ca într-un văl;, a (se) învălui. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A înșela, a minți pe cineva. – În + broboadă. DOOM
îmbrobodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbrobodésc, imperf. 3 sg. îmbrobodeá; conj. prez. 3 să îmbrobodeáscă
îmbrobodiți
ÎMBROBODÍT2, -Ă, îmbrobodiți, -te, adj. (Despre oameni) 1. Cu capul acoperit cu o broboadă, cu o basma etc. 2. Fig. (Fam.) Amăgit, înșelat, păcălit. – V. îmbrobodi.
îmbrobodiții
ÎMBROBODÍT2, -Ă, îmbrobodiți, -te, adj. (Despre oameni) 1. Cu capul acoperit cu o broboadă, cu o basma etc. 2. Fig. (Fam.) Amăgit, înșelat, păcălit. – V. îmbrobodi.
îmbrobodiților
ÎMBROBODÍT2, -Ă, îmbrobodiți, -te, adj. (Despre oameni) 1. Cu capul acoperit cu o broboadă, cu o basma etc. 2. Fig. (Fam.) Amăgit, înșelat, păcălit. – V. îmbrobodi.
îmbrobonea
ÎMBROBONÍ, pers. 3 îmbrobonește, vb. IV. Refl. A căpăta aspect de broboane, a se transforma în broboane. Pe buza de sus, pe bărbie... se îmbrobonise sudoare. DUMITRIU, N. 229.
îmbrobonească
ÎMBROBONÍ, pers. 3 îmbrobonește, vb. IV. Refl. A căpăta aspect de broboane, a se transforma în broboane. Pe buza de sus, pe bărbie... se îmbrobonise sudoare. DUMITRIU, N. 229.
îmbroboneau
ÎMBROBONÍ, pers. 3 îmbrobonește, vb. IV. Refl. A căpăta aspect de broboane, a se transforma în broboane. Pe buza de sus, pe bărbie... se îmbrobonise sudoare. DUMITRIU, N. 229.
îmbrobonesc
ÎMBROBONÍ, pers. 3 îmbrobonește, vb. IV. Refl. A căpăta aspect de broboane, a se transforma în broboane. Pe buza de sus, pe bărbie... se îmbrobonise sudoare. DUMITRIU, N. 229.
îmbrobonește
ÎMBROBONÍ, pers. 3 îmbrobonește, vb. IV. Refl. A căpăta aspect de broboane, a se transforma în broboane. Pe buza de sus, pe bărbie... se îmbrobonise sudoare. DUMITRIU, N. 229.
îmbroboni
ÎMBROBONÍ, pers. 3 îmbrobonește, vb. IV. Refl. A căpăta aspect de broboane, a se transforma în broboane. Pe buza de sus, pe bărbie... se îmbrobonise sudoare. DUMITRIU, N. 229.
îmbrobonind
ÎMBROBONÍ, pers. 3 îmbrobonește, vb. IV. Refl. A căpăta aspect de broboane, a se transforma în broboane. Pe buza de sus, pe bărbie... se îmbrobonise sudoare. DUMITRIU, N. 229.
îmbrobonire
ÎMBROBONÍ, pers. 3 îmbrobonește, vb. IV. Refl. A căpăta aspect de broboane, a se transforma în broboane. Pe buza de sus, pe bărbie... se îmbrobonise sudoare. DUMITRIU, N. 229.
îmbrobonire
ÎMBROBONÍ, pers. 3 îmbrobonește, vb. IV. Refl. (Rar) A se transforma în broboane. – Din în- + broboană.
îmbroboniră
ÎMBROBONÍ, pers. 3 îmbrobonește, vb. IV. Refl. A căpăta aspect de broboane, a se transforma în broboane. Pe buza de sus, pe bărbie... se îmbrobonise sudoare. DUMITRIU, N. 229.
îmbrobonise
ÎMBROBONÍ, pers. 3 îmbrobonește, vb. IV. Refl. A căpăta aspect de broboane, a se transforma în broboane. Pe buza de sus, pe bărbie... se îmbrobonise sudoare. DUMITRIU, N. 229.
îmbroboniseră
ÎMBROBONÍ, pers. 3 îmbrobonește, vb. IV. Refl. A căpăta aspect de broboane, a se transforma în broboane. Pe buza de sus, pe bărbie... se îmbrobonise sudoare. DUMITRIU, N. 229.
îmbrobonit
ÎMBROBONÍ, pers. 3 îmbrobonește, vb. IV. Refl. A căpăta aspect de broboane, a se transforma în broboane. Pe buza de sus, pe bărbie... se îmbrobonise sudoare. DUMITRIU, N. 229.
îmbrumat
ÎMBRUMÁT, -Ă adj. v. brumat.
îmbrumata
ÎMBRUMÁT, -Ă adj. v. brumat.
îmbrumate
ÎMBRUMÁT, -Ă adj. v. brumat.
îmbrumatei
ÎMBRUMÁT, -Ă adj. v. brumat.
îmbrumatele
ÎMBRUMÁT, -Ă adj. v. brumat.
îmbrumatelor
ÎMBRUMÁT, -Ă adj. v. brumat.
îmbrumatul
ÎMBRUMÁT, -Ă adj. v. brumat.
îmbrumatului
ÎMBRUMÁT, -Ă adj. v. brumat.
îmbrumați
ÎMBRUMÁT, -Ă adj. v. brumat.
îmbrumații
ÎMBRUMÁT, -Ă adj. v. brumat.
îmbrumaților
ÎMBRUMÁT, -Ă adj. v. brumat.
îmbrânc
ÎMBRÎNCÁ, îmbrî́nc, vb. I. Intranz. (Rar) A cădea în brînci. Lîngă Alioșa cellalt cazac îmbrîncă, lovit de moarte. SADOVEANU, O. VII 41.
îmbrânca
ÎMBRÎNCÁ, îmbrî́nc, vb. I. Intranz. (Rar) A cădea în brînci. Lîngă Alioșa cellalt cazac îmbrîncă, lovit de moarte. SADOVEANU, O. VII 41.
îmbrâncai
ÎMBRÎNCÁ, îmbrî́nc, vb. I. Intranz. (Rar) A cădea în brînci. Lîngă Alioșa cellalt cazac îmbrîncă, lovit de moarte. SADOVEANU, O. VII 41.
îmbrâncam
ÎMBRÎNCÁ, îmbrî́nc, vb. I. Intranz. (Rar) A cădea în brînci. Lîngă Alioșa cellalt cazac îmbrîncă, lovit de moarte. SADOVEANU, O. VII 41.
îmbrâncare
ÎMBRÎNCÁ, îmbrî́nc, vb. I. Intranz. (Rar) A cădea în brînci. Lîngă Alioșa cellalt cazac îmbrîncă, lovit de moarte. SADOVEANU, O. VII 41.
îmbrâncare
ÎMBRÂNCÁ, îmbrấnc, vb. I. Intranz. (Rar) A cădea în brânci. – Din în- + brâncă.
îmbrâncară
ÎMBRÎNCÁ, îmbrî́nc, vb. I. Intranz. (Rar) A cădea în brînci. Lîngă Alioșa cellalt cazac îmbrîncă, lovit de moarte. SADOVEANU, O. VII 41.
îmbrâncarăm
ÎMBRÎNCÁ, îmbrî́nc, vb. I. Intranz. (Rar) A cădea în brînci. Lîngă Alioșa cellalt cazac îmbrîncă, lovit de moarte. SADOVEANU, O. VII 41.
îmbrâncarăți
ÎMBRÎNCÁ, îmbrî́nc, vb. I. Intranz. (Rar) A cădea în brînci. Lîngă Alioșa cellalt cazac îmbrîncă, lovit de moarte. SADOVEANU, O. VII 41.
îmbrâncase
ÎMBRÎNCÁ, îmbrî́nc, vb. I. Intranz. (Rar) A cădea în brînci. Lîngă Alioșa cellalt cazac îmbrîncă, lovit de moarte. SADOVEANU, O. VII 41.
îmbrâncasem
ÎMBRÎNCÁ, îmbrî́nc, vb. I. Intranz. (Rar) A cădea în brînci. Lîngă Alioșa cellalt cazac îmbrîncă, lovit de moarte. SADOVEANU, O. VII 41.
îmbrâncaseră
ÎMBRÎNCÁ, îmbrî́nc, vb. I. Intranz. (Rar) A cădea în brînci. Lîngă Alioșa cellalt cazac îmbrîncă, lovit de moarte. SADOVEANU, O. VII 41.
îmbrâncaserăm
ÎMBRÎNCÁ, îmbrî́nc, vb. I. Intranz. (Rar) A cădea în brînci. Lîngă Alioșa cellalt cazac îmbrîncă, lovit de moarte. SADOVEANU, O. VII 41.
îmbrâncaserăți
ÎMBRÎNCÁ, îmbrî́nc, vb. I. Intranz. (Rar) A cădea în brînci. Lîngă Alioșa cellalt cazac îmbrîncă, lovit de moarte. SADOVEANU, O. VII 41.
îmbrâncaseși
ÎMBRÎNCÁ, îmbrî́nc, vb. I. Intranz. (Rar) A cădea în brînci. Lîngă Alioșa cellalt cazac îmbrîncă, lovit de moarte. SADOVEANU, O. VII 41.
îmbrâncaseți
ÎMBRÎNCÁ, îmbrî́nc, vb. I. Intranz. (Rar) A cădea în brînci. Lîngă Alioșa cellalt cazac îmbrîncă, lovit de moarte. SADOVEANU, O. VII 41.
îmbrâncat
ÎMBRÎNCÁ, îmbrî́nc, vb. I. Intranz. (Rar) A cădea în brînci. Lîngă Alioșa cellalt cazac îmbrîncă, lovit de moarte. SADOVEANU, O. VII 41.
îmbrâncau
ÎMBRÎNCÁ, îmbrî́nc, vb. I. Intranz. (Rar) A cădea în brînci. Lîngă Alioșa cellalt cazac îmbrîncă, lovit de moarte. SADOVEANU, O. VII 41.
îmbrâncași
ÎMBRÎNCÁ, îmbrî́nc, vb. I. Intranz. (Rar) A cădea în brînci. Lîngă Alioșa cellalt cazac îmbrîncă, lovit de moarte. SADOVEANU, O. VII 41.
îmbrâncați
ÎMBRÎNCÁ, îmbrî́nc, vb. I. Intranz. (Rar) A cădea în brînci. Lîngă Alioșa cellalt cazac îmbrîncă, lovit de moarte. SADOVEANU, O. VII 41.
îmbrânce
ÎMBRÎNCÁ, îmbrî́nc, vb. I. Intranz. (Rar) A cădea în brînci. Lîngă Alioșa cellalt cazac îmbrîncă, lovit de moarte. SADOVEANU, O. VII 41.
îmbrâncea
ÎMBRÂNCÍ, îmbrâncesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) împinge cu violență, a(-și) da brânci; a (se) ghionti, a (se) brânci1. – În + brâncă. DOOM
îmbrâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbrâncésc, imperf. 3 sg. îmbrânceá; conj. prez. 3 să îmbrânceáscă
îmbrânceai
ÎMBRÂNCÍ, îmbrâncesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) împinge cu violență, a(-și) da brânci; a (se) ghionti, a (se) brânci1. – În + brâncă. DOOM
îmbrâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbrâncésc, imperf. 3 sg. îmbrânceá; conj. prez. 3 să îmbrânceáscă
îmbrânceala
ÎMBRÂNCEÁLĂ, îmbrânceli, s. f. Faptul de a (se) îmbrânci. – Îmbrânci + suf. -eală. DOOM
îmbrânceálă s. f., g.-d. art. îmbrâncélii; pl. îmbrâncéli
îmbrânceam
ÎMBRÂNCÍ, îmbrâncesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) împinge cu violență, a(-și) da brânci; a (se) ghionti, a (se) brânci1. – În + brâncă. DOOM
îmbrâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbrâncésc, imperf. 3 sg. îmbrânceá; conj. prez. 3 să îmbrânceáscă
îmbrâncească
ÎMBRÂNCÍ, îmbrâncesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) împinge cu violență, a(-și) da brânci; a (se) ghionti, a (se) brânci1. – În + brâncă. DOOM
îmbrâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbrâncésc, imperf. 3 sg. îmbrânceá; conj. prez. 3 să îmbrânceáscă
îmbrânceau
ÎMBRÂNCÍ, îmbrâncesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) împinge cu violență, a(-și) da brânci; a (se) ghionti, a (se) brânci1. – În + brâncă. DOOM
îmbrâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbrâncésc, imperf. 3 sg. îmbrânceá; conj. prez. 3 să îmbrânceáscă
îmbrânceați
ÎMBRÂNCÍ, îmbrâncesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) împinge cu violență, a(-și) da brânci; a (se) ghionti, a (se) brânci1. – În + brâncă. DOOM
îmbrâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbrâncésc, imperf. 3 sg. îmbrânceá; conj. prez. 3 să îmbrânceáscă
îmbrânceli
ÎMBRÂNCEÁLĂ, îmbrânceli, s. f. Faptul de a (se) îmbrânci. – Îmbrânci + suf. -eală. DOOM
îmbrânceálă s. f., g.-d. art. îmbrâncélii; pl. îmbrâncéli
îmbrâncelii
ÎMBRÂNCEÁLĂ, îmbrânceli, s. f. Faptul de a (se) îmbrânci. – Îmbrânci + suf. -eală. DOOM
îmbrânceálă s. f., g.-d. art. îmbrâncélii; pl. îmbrâncéli
îmbrâncelile
ÎMBRÂNCEÁLĂ, îmbrânceli, s. f. Faptul de a (se) îmbrânci. – Îmbrânci + suf. -eală. DOOM
îmbrânceálă s. f., g.-d. art. îmbrâncélii; pl. îmbrâncéli
îmbrâncelilor
ÎMBRÂNCEÁLĂ, îmbrânceli, s. f. Faptul de a (se) îmbrânci. – Îmbrânci + suf. -eală. DOOM
îmbrânceálă s. f., g.-d. art. îmbrâncélii; pl. îmbrâncéli
îmbrâncesc
ÎMBRÂNCÍ, îmbrâncesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) împinge cu violență, a(-și) da brânci; a (se) ghionti, a (se) brânci1. – În + brâncă. DOOM
îmbrâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbrâncésc, imperf. 3 sg. îmbrânceá; conj. prez. 3 să îmbrânceáscă
îmbrâncește
ÎMBRÂNCÍ, îmbrâncesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) împinge cu violență, a(-și) da brânci; a (se) ghionti, a (se) brânci1. – În + brâncă. DOOM
îmbrâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbrâncésc, imperf. 3 sg. îmbrânceá; conj. prez. 3 să îmbrânceáscă
îmbrâncești
ÎMBRÂNCÍ, îmbrâncesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) împinge cu violență, a(-și) da brânci; a (se) ghionti, a (se) brânci1. – În + brâncă. DOOM
îmbrâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbrâncésc, imperf. 3 sg. îmbrânceá; conj. prez. 3 să îmbrânceáscă
îmbrânci
ÎMBRÎNCÁ, îmbrî́nc, vb. I. Intranz. (Rar) A cădea în brînci. Lîngă Alioșa cellalt cazac îmbrîncă, lovit de moarte. SADOVEANU, O. VII 41.
îmbrânci
ÎMBRÂNCÍ, îmbrâncesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) împinge cu violență, a(-și) da brânci; a (se) ghionti, a (se) brânci1. – În + brâncă. DOOM
îmbrâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbrâncésc, imperf. 3 sg. îmbrânceá; conj. prez. 3 să îmbrânceáscă
îmbrâncii
ÎMBRÂNCÍ, îmbrâncesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) împinge cu violență, a(-și) da brânci; a (se) ghionti, a (se) brânci1. – În + brâncă. DOOM
îmbrâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbrâncésc, imperf. 3 sg. îmbrânceá; conj. prez. 3 să îmbrânceáscă
îmbrâncim
ÎMBRÂNCÍ, îmbrâncesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) împinge cu violență, a(-și) da brânci; a (se) ghionti, a (se) brânci1. – În + brâncă. DOOM
îmbrâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbrâncésc, imperf. 3 sg. îmbrânceá; conj. prez. 3 să îmbrânceáscă
îmbrâncind
ÎMBRÂNCÍ, îmbrâncesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) împinge cu violență, a(-și) da brânci; a (se) ghionti, a (se) brânci1. – În + brâncă. DOOM
îmbrâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbrâncésc, imperf. 3 sg. îmbrânceá; conj. prez. 3 să îmbrânceáscă
îmbrâncire
ÎMBRÂNCÍ, îmbrâncesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) împinge cu violență, a(-și) da brânci; a (se) ghionti, a (se) brânci1. – În + brâncă. DOOM
îmbrâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbrâncésc, imperf. 3 sg. îmbrânceá; conj. prez. 3 să îmbrânceáscă
îmbrâncire
ÎMBRÂNCÍRE, îmbrânciri, s. f. Acțiunea de a (se) îmbrânci și rezultatul ei. – V. îmbrânci. DOOM
îmbrâncíre s. f., g.-d. art. îmbrâncírii; pl. îmbrâncíri
îmbrâncirea
ÎMBRÂNCÍRE, îmbrânciri, s. f. Acțiunea de a (se) îmbrânci și rezultatul ei. – V. îmbrânci. DOOM
îmbrâncíre s. f., g.-d. art. îmbrâncírii; pl. îmbrâncíri
îmbrânciri
ÎMBRÂNCÍRE, îmbrânciri, s. f. Acțiunea de a (se) îmbrânci și rezultatul ei. – V. îmbrânci. DOOM
îmbrâncíre s. f., g.-d. art. îmbrâncírii; pl. îmbrâncíri
îmbrâncirii
ÎMBRÂNCÍRE, îmbrânciri, s. f. Acțiunea de a (se) îmbrânci și rezultatul ei. – V. îmbrânci. DOOM
îmbrâncíre s. f., g.-d. art. îmbrâncírii; pl. îmbrâncíri
îmbrâncirile
ÎMBRÂNCÍRE, îmbrânciri, s. f. Acțiunea de a (se) îmbrânci și rezultatul ei. – V. îmbrânci. DOOM
îmbrâncíre s. f., g.-d. art. îmbrâncírii; pl. îmbrâncíri
îmbrâncirilor
ÎMBRÂNCÍRE, îmbrânciri, s. f. Acțiunea de a (se) îmbrânci și rezultatul ei. – V. îmbrânci. DOOM
îmbrâncíre s. f., g.-d. art. îmbrâncírii; pl. îmbrâncíri
îmbrânciră
ÎMBRÂNCÍ, îmbrâncesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) împinge cu violență, a(-și) da brânci; a (se) ghionti, a (se) brânci1. – În + brâncă. DOOM
îmbrâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbrâncésc, imperf. 3 sg. îmbrânceá; conj. prez. 3 să îmbrânceáscă
îmbrâncirăm
ÎMBRÂNCÍ, îmbrâncesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) împinge cu violență, a(-și) da brânci; a (se) ghionti, a (se) brânci1. – În + brâncă. DOOM
îmbrâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbrâncésc, imperf. 3 sg. îmbrânceá; conj. prez. 3 să îmbrânceáscă
îmbrâncirăți
ÎMBRÂNCÍ, îmbrâncesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) împinge cu violență, a(-și) da brânci; a (se) ghionti, a (se) brânci1. – În + brâncă. DOOM
îmbrâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbrâncésc, imperf. 3 sg. îmbrânceá; conj. prez. 3 să îmbrânceáscă
îmbrâncise
ÎMBRÂNCÍ, îmbrâncesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) împinge cu violență, a(-și) da brânci; a (se) ghionti, a (se) brânci1. – În + brâncă. DOOM
îmbrâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbrâncésc, imperf. 3 sg. îmbrânceá; conj. prez. 3 să îmbrânceáscă
îmbrâncisem
ÎMBRÂNCÍ, îmbrâncesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) împinge cu violență, a(-și) da brânci; a (se) ghionti, a (se) brânci1. – În + brâncă. DOOM
îmbrâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbrâncésc, imperf. 3 sg. îmbrânceá; conj. prez. 3 să îmbrânceáscă
îmbrânciseră
ÎMBRÂNCÍ, îmbrâncesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) împinge cu violență, a(-și) da brânci; a (se) ghionti, a (se) brânci1. – În + brâncă. DOOM
îmbrâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbrâncésc, imperf. 3 sg. îmbrânceá; conj. prez. 3 să îmbrânceáscă
îmbrânciserăm
ÎMBRÂNCÍ, îmbrâncesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) împinge cu violență, a(-și) da brânci; a (se) ghionti, a (se) brânci1. – În + brâncă. DOOM
îmbrâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbrâncésc, imperf. 3 sg. îmbrânceá; conj. prez. 3 să îmbrânceáscă
îmbrânciserăți
ÎMBRÂNCÍ, îmbrâncesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) împinge cu violență, a(-și) da brânci; a (se) ghionti, a (se) brânci1. – În + brâncă. DOOM
îmbrâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbrâncésc, imperf. 3 sg. îmbrânceá; conj. prez. 3 să îmbrânceáscă
îmbrânciseși
ÎMBRÂNCÍ, îmbrâncesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) împinge cu violență, a(-și) da brânci; a (se) ghionti, a (se) brânci1. – În + brâncă. DOOM
îmbrâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbrâncésc, imperf. 3 sg. îmbrânceá; conj. prez. 3 să îmbrânceáscă
îmbrânciseți
ÎMBRÂNCÍ, îmbrâncesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) împinge cu violență, a(-și) da brânci; a (se) ghionti, a (se) brânci1. – În + brâncă. DOOM
îmbrâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbrâncésc, imperf. 3 sg. îmbrânceá; conj. prez. 3 să îmbrânceáscă
îmbrâncit
ÎMBRÂNCÍ, îmbrâncesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) împinge cu violență, a(-și) da brânci; a (se) ghionti, a (se) brânci1. – În + brâncă. DOOM
îmbrâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbrâncésc, imperf. 3 sg. îmbrânceá; conj. prez. 3 să îmbrânceáscă
îmbrâncit
ÎMBRÂNCÍ, îmbrâncesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) împinge cu violență, a(-și) da brânci; a (se) ghionti, a (se) brânci1. – În + brâncă.
îmbrâncitura
ÎMBRÂNCITÚRĂ, îmbrâncituri, s. f. Faptul de a (se) îmbrânci; împinsătură (violentă), ghiont, brânci. – Îmbrânci + suf. -tură. DOOM
îmbrâncitúră s. f., g.-d. art. îmbrâncitúrii; pl. îmbrâncitúri
îmbrâncituri
ÎMBRÂNCITÚRĂ, îmbrâncituri, s. f. Faptul de a (se) îmbrânci; împinsătură (violentă), ghiont, brânci. – Îmbrânci + suf. -tură. DOOM
îmbrâncitúră s. f., g.-d. art. îmbrâncitúrii; pl. îmbrâncitúri
îmbrânciturii
ÎMBRÂNCITÚRĂ, îmbrâncituri, s. f. Faptul de a (se) îmbrânci; împinsătură (violentă), ghiont, brânci. – Îmbrânci + suf. -tură. DOOM
îmbrâncitúră s. f., g.-d. art. îmbrâncitúrii; pl. îmbrâncitúri
îmbrânciturile
ÎMBRÂNCITÚRĂ, îmbrâncituri, s. f. Faptul de a (se) îmbrânci; împinsătură (violentă), ghiont, brânci. – Îmbrânci + suf. -tură. DOOM
îmbrâncitúră s. f., g.-d. art. îmbrâncitúrii; pl. îmbrâncitúri
îmbrânciturilor
ÎMBRÂNCITÚRĂ, îmbrâncituri, s. f. Faptul de a (se) îmbrânci; împinsătură (violentă), ghiont, brânci. – Îmbrânci + suf. -tură. DOOM
îmbrâncitúră s. f., g.-d. art. îmbrâncitúrii; pl. îmbrâncitúri
îmbrânciși
ÎMBRÂNCÍ, îmbrâncesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) împinge cu violență, a(-și) da brânci; a (se) ghionti, a (se) brânci1. – În + brâncă. DOOM
îmbrâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbrâncésc, imperf. 3 sg. îmbrânceá; conj. prez. 3 să îmbrânceáscă
îmbrânciți
ÎMBRÂNCÍ, îmbrâncesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) împinge cu violență, a(-și) da brânci; a (se) ghionti, a (se) brânci1. – În + brâncă. DOOM
îmbrâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbrâncésc, imperf. 3 sg. îmbrânceá; conj. prez. 3 să îmbrânceáscă
îmbrâncând
ÎMBRÎNCÁ, îmbrî́nc, vb. I. Intranz. (Rar) A cădea în brînci. Lîngă Alioșa cellalt cazac îmbrîncă, lovit de moarte. SADOVEANU, O. VII 41.
îmbrânzit
ÎMBRÎNZÍT, -Ă, îmbrînziți, -te, adj. 1. Cu brînză. După ce-a mîncat cît i-a trebuit, i-a mai rămas o bucățică de mămăligă îmbrînzită. CREANGĂ, P. 143. 2. (Despre lapte) Brînzit.
îmbrânzita
ÎMBRÎNZÍT, -Ă, îmbrînziți, -te, adj. 1. Cu brînză. După ce-a mîncat cît i-a trebuit, i-a mai rămas o bucățică de mămăligă îmbrînzită. CREANGĂ, P. 143. 2. (Despre lapte) Brînzit.
îmbrânzite
ÎMBRÎNZÍT, -Ă, îmbrînziți, -te, adj. 1. Cu brînză. După ce-a mîncat cît i-a trebuit, i-a mai rămas o bucățică de mămăligă îmbrînzită. CREANGĂ, P. 143. 2. (Despre lapte) Brînzit.
îmbrânzitei
ÎMBRÎNZÍT, -Ă, îmbrînziți, -te, adj. 1. Cu brînză. După ce-a mîncat cît i-a trebuit, i-a mai rămas o bucățică de mămăligă îmbrînzită. CREANGĂ, P. 143. 2. (Despre lapte) Brînzit.
îmbrânzitele
ÎMBRÎNZÍT, -Ă, îmbrînziți, -te, adj. 1. Cu brînză. După ce-a mîncat cît i-a trebuit, i-a mai rămas o bucățică de mămăligă îmbrînzită. CREANGĂ, P. 143. 2. (Despre lapte) Brînzit.
îmbrânzitelor
ÎMBRÎNZÍT, -Ă, îmbrînziți, -te, adj. 1. Cu brînză. După ce-a mîncat cît i-a trebuit, i-a mai rămas o bucățică de mămăligă îmbrînzită. CREANGĂ, P. 143. 2. (Despre lapte) Brînzit.
îmbrânzitul
ÎMBRÎNZÍT, -Ă, îmbrînziți, -te, adj. 1. Cu brînză. După ce-a mîncat cît i-a trebuit, i-a mai rămas o bucățică de mămăligă îmbrînzită. CREANGĂ, P. 143. 2. (Despre lapte) Brînzit.
îmbrânzitului
ÎMBRÎNZÍT, -Ă, îmbrînziți, -te, adj. 1. Cu brînză. După ce-a mîncat cît i-a trebuit, i-a mai rămas o bucățică de mămăligă îmbrînzită. CREANGĂ, P. 143. 2. (Despre lapte) Brînzit.
îmbrânziți
ÎMBRÎNZÍT, -Ă, îmbrînziți, -te, adj. 1. Cu brînză. După ce-a mîncat cît i-a trebuit, i-a mai rămas o bucățică de mămăligă îmbrînzită. CREANGĂ, P. 143. 2. (Despre lapte) Brînzit.
îmbrânziții
ÎMBRÎNZÍT, -Ă, îmbrînziți, -te, adj. 1. Cu brînză. După ce-a mîncat cît i-a trebuit, i-a mai rămas o bucățică de mămăligă îmbrînzită. CREANGĂ, P. 143. 2. (Despre lapte) Brînzit.
îmbrânziților
ÎMBRÎNZÍT, -Ă, îmbrînziți, -te, adj. 1. Cu brînză. După ce-a mîncat cît i-a trebuit, i-a mai rămas o bucățică de mămăligă îmbrînzită. CREANGĂ, P. 143. 2. (Despre lapte) Brînzit.
îmbrînc
ÎMBRÎNCÁ, îmbrî́nc, vb. I. Intranz. (Rar) A cădea în brînci. Lîngă Alioșa cellalt cazac îmbrîncă, lovit de moarte. SADOVEANU, O. VII 41.
îmbrînca
ÎMBRÎNCÁ, îmbrî́nc, vb. I. Intranz. (Rar) A cădea în brînci. Lîngă Alioșa cellalt cazac îmbrîncă, lovit de moarte. SADOVEANU, O. VII 41.
îmbrîncai
ÎMBRÎNCÁ, îmbrî́nc, vb. I. Intranz. (Rar) A cădea în brînci. Lîngă Alioșa cellalt cazac îmbrîncă, lovit de moarte. SADOVEANU, O. VII 41.
îmbrîncam
ÎMBRÎNCÁ, îmbrî́nc, vb. I. Intranz. (Rar) A cădea în brînci. Lîngă Alioșa cellalt cazac îmbrîncă, lovit de moarte. SADOVEANU, O. VII 41.
îmbrîncare
ÎMBRÎNCÁ, îmbrî́nc, vb. I. Intranz. (Rar) A cădea în brînci. Lîngă Alioșa cellalt cazac îmbrîncă, lovit de moarte. SADOVEANU, O. VII 41.
îmbrîncară
ÎMBRÎNCÁ, îmbrî́nc, vb. I. Intranz. (Rar) A cădea în brînci. Lîngă Alioșa cellalt cazac îmbrîncă, lovit de moarte. SADOVEANU, O. VII 41.
îmbrîncarăm
ÎMBRÎNCÁ, îmbrî́nc, vb. I. Intranz. (Rar) A cădea în brînci. Lîngă Alioșa cellalt cazac îmbrîncă, lovit de moarte. SADOVEANU, O. VII 41.
îmbrîncarăți
ÎMBRÎNCÁ, îmbrî́nc, vb. I. Intranz. (Rar) A cădea în brînci. Lîngă Alioșa cellalt cazac îmbrîncă, lovit de moarte. SADOVEANU, O. VII 41.
îmbrîncase
ÎMBRÎNCÁ, îmbrî́nc, vb. I. Intranz. (Rar) A cădea în brînci. Lîngă Alioșa cellalt cazac îmbrîncă, lovit de moarte. SADOVEANU, O. VII 41.
îmbrîncasem
ÎMBRÎNCÁ, îmbrî́nc, vb. I. Intranz. (Rar) A cădea în brînci. Lîngă Alioșa cellalt cazac îmbrîncă, lovit de moarte. SADOVEANU, O. VII 41.
îmbrîncaseră
ÎMBRÎNCÁ, îmbrî́nc, vb. I. Intranz. (Rar) A cădea în brînci. Lîngă Alioșa cellalt cazac îmbrîncă, lovit de moarte. SADOVEANU, O. VII 41.
îmbrîncaserăm
ÎMBRÎNCÁ, îmbrî́nc, vb. I. Intranz. (Rar) A cădea în brînci. Lîngă Alioșa cellalt cazac îmbrîncă, lovit de moarte. SADOVEANU, O. VII 41.
îmbrîncaserăți
ÎMBRÎNCÁ, îmbrî́nc, vb. I. Intranz. (Rar) A cădea în brînci. Lîngă Alioșa cellalt cazac îmbrîncă, lovit de moarte. SADOVEANU, O. VII 41.
îmbrîncaseși
ÎMBRÎNCÁ, îmbrî́nc, vb. I. Intranz. (Rar) A cădea în brînci. Lîngă Alioșa cellalt cazac îmbrîncă, lovit de moarte. SADOVEANU, O. VII 41.
îmbrîncaseți
ÎMBRÎNCÁ, îmbrî́nc, vb. I. Intranz. (Rar) A cădea în brînci. Lîngă Alioșa cellalt cazac îmbrîncă, lovit de moarte. SADOVEANU, O. VII 41.
îmbrîncat
ÎMBRÎNCÁ, îmbrî́nc, vb. I. Intranz. (Rar) A cădea în brînci. Lîngă Alioșa cellalt cazac îmbrîncă, lovit de moarte. SADOVEANU, O. VII 41.
îmbrîncau
ÎMBRÎNCÁ, îmbrî́nc, vb. I. Intranz. (Rar) A cădea în brînci. Lîngă Alioșa cellalt cazac îmbrîncă, lovit de moarte. SADOVEANU, O. VII 41.
îmbrîncași
ÎMBRÎNCÁ, îmbrî́nc, vb. I. Intranz. (Rar) A cădea în brînci. Lîngă Alioșa cellalt cazac îmbrîncă, lovit de moarte. SADOVEANU, O. VII 41.
îmbrîncați
ÎMBRÎNCÁ, îmbrî́nc, vb. I. Intranz. (Rar) A cădea în brînci. Lîngă Alioșa cellalt cazac îmbrîncă, lovit de moarte. SADOVEANU, O. VII 41.
îmbrînce
ÎMBRÎNCÁ, îmbrî́nc, vb. I. Intranz. (Rar) A cădea în brînci. Lîngă Alioșa cellalt cazac îmbrîncă, lovit de moarte. SADOVEANU, O. VII 41.
îmbrîncea
ÎMBRÂNCÍ, îmbrâncesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) împinge cu violență, a(-și) da brânci; a (se) ghionti, a (se) brânci1. – În + brâncă. DOOM
îmbrâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbrâncésc, imperf. 3 sg. îmbrânceá; conj. prez. 3 să îmbrânceáscă
îmbrînceai
ÎMBRÂNCÍ, îmbrâncesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) împinge cu violență, a(-și) da brânci; a (se) ghionti, a (se) brânci1. – În + brâncă. DOOM
îmbrâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbrâncésc, imperf. 3 sg. îmbrânceá; conj. prez. 3 să îmbrânceáscă
îmbrînceala
ÎMBRÂNCEÁLĂ, îmbrânceli, s. f. Faptul de a (se) îmbrânci. – Îmbrânci + suf. -eală. DOOM
îmbrânceálă s. f., g.-d. art. îmbrâncélii; pl. îmbrâncéli
îmbrînceam
ÎMBRÂNCÍ, îmbrâncesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) împinge cu violență, a(-și) da brânci; a (se) ghionti, a (se) brânci1. – În + brâncă. DOOM
îmbrâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbrâncésc, imperf. 3 sg. îmbrânceá; conj. prez. 3 să îmbrânceáscă
îmbrîncească
ÎMBRÂNCÍ, îmbrâncesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) împinge cu violență, a(-și) da brânci; a (se) ghionti, a (se) brânci1. – În + brâncă. DOOM
îmbrâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbrâncésc, imperf. 3 sg. îmbrânceá; conj. prez. 3 să îmbrânceáscă
îmbrînceau
ÎMBRÂNCÍ, îmbrâncesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) împinge cu violență, a(-și) da brânci; a (se) ghionti, a (se) brânci1. – În + brâncă. DOOM
îmbrâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbrâncésc, imperf. 3 sg. îmbrânceá; conj. prez. 3 să îmbrânceáscă
îmbrînceați
ÎMBRÂNCÍ, îmbrâncesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) împinge cu violență, a(-și) da brânci; a (se) ghionti, a (se) brânci1. – În + brâncă. DOOM
îmbrâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbrâncésc, imperf. 3 sg. îmbrânceá; conj. prez. 3 să îmbrânceáscă
îmbrînceli
ÎMBRÂNCEÁLĂ, îmbrânceli, s. f. Faptul de a (se) îmbrânci. – Îmbrânci + suf. -eală. DOOM
îmbrânceálă s. f., g.-d. art. îmbrâncélii; pl. îmbrâncéli
îmbrîncelii
ÎMBRÂNCEÁLĂ, îmbrânceli, s. f. Faptul de a (se) îmbrânci. – Îmbrânci + suf. -eală. DOOM
îmbrânceálă s. f., g.-d. art. îmbrâncélii; pl. îmbrâncéli
îmbrîncelile
ÎMBRÂNCEÁLĂ, îmbrânceli, s. f. Faptul de a (se) îmbrânci. – Îmbrânci + suf. -eală. DOOM
îmbrânceálă s. f., g.-d. art. îmbrâncélii; pl. îmbrâncéli
îmbrîncelilor
ÎMBRÂNCEÁLĂ, îmbrânceli, s. f. Faptul de a (se) îmbrânci. – Îmbrânci + suf. -eală. DOOM
îmbrânceálă s. f., g.-d. art. îmbrâncélii; pl. îmbrâncéli
îmbrîncesc
ÎMBRÂNCÍ, îmbrâncesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) împinge cu violență, a(-și) da brânci; a (se) ghionti, a (se) brânci1. – În + brâncă. DOOM
îmbrâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbrâncésc, imperf. 3 sg. îmbrânceá; conj. prez. 3 să îmbrânceáscă
îmbrîncește
ÎMBRÂNCÍ, îmbrâncesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) împinge cu violență, a(-și) da brânci; a (se) ghionti, a (se) brânci1. – În + brâncă. DOOM
îmbrâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbrâncésc, imperf. 3 sg. îmbrânceá; conj. prez. 3 să îmbrânceáscă
îmbrîncești
ÎMBRÂNCÍ, îmbrâncesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) împinge cu violență, a(-și) da brânci; a (se) ghionti, a (se) brânci1. – În + brâncă. DOOM
îmbrâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbrâncésc, imperf. 3 sg. îmbrânceá; conj. prez. 3 să îmbrânceáscă
îmbrînci
ÎMBRÎNCÁ, îmbrî́nc, vb. I. Intranz. (Rar) A cădea în brînci. Lîngă Alioșa cellalt cazac îmbrîncă, lovit de moarte. SADOVEANU, O. VII 41.
îmbrînci
ÎMBRÂNCÍ, îmbrâncesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) împinge cu violență, a(-și) da brânci; a (se) ghionti, a (se) brânci1. – În + brâncă. DOOM
îmbrâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbrâncésc, imperf. 3 sg. îmbrânceá; conj. prez. 3 să îmbrânceáscă
îmbrîncii
ÎMBRÂNCÍ, îmbrâncesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) împinge cu violență, a(-și) da brânci; a (se) ghionti, a (se) brânci1. – În + brâncă. DOOM
îmbrâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbrâncésc, imperf. 3 sg. îmbrânceá; conj. prez. 3 să îmbrânceáscă
îmbrîncim
ÎMBRÂNCÍ, îmbrâncesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) împinge cu violență, a(-și) da brânci; a (se) ghionti, a (se) brânci1. – În + brâncă. DOOM
îmbrâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbrâncésc, imperf. 3 sg. îmbrânceá; conj. prez. 3 să îmbrânceáscă
îmbrîncind
ÎMBRÂNCÍ, îmbrâncesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) împinge cu violență, a(-și) da brânci; a (se) ghionti, a (se) brânci1. – În + brâncă. DOOM
îmbrâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbrâncésc, imperf. 3 sg. îmbrânceá; conj. prez. 3 să îmbrânceáscă
îmbrîncire
ÎMBRÂNCÍ, îmbrâncesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) împinge cu violență, a(-și) da brânci; a (se) ghionti, a (se) brânci1. – În + brâncă. DOOM
îmbrâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbrâncésc, imperf. 3 sg. îmbrânceá; conj. prez. 3 să îmbrânceáscă
îmbrîncire
ÎMBRÂNCÍRE, îmbrânciri, s. f. Acțiunea de a (se) îmbrânci și rezultatul ei. – V. îmbrânci. DOOM
îmbrâncíre s. f., g.-d. art. îmbrâncírii; pl. îmbrâncíri
îmbrîncirea
ÎMBRÂNCÍRE, îmbrânciri, s. f. Acțiunea de a (se) îmbrânci și rezultatul ei. – V. îmbrânci. DOOM
îmbrâncíre s. f., g.-d. art. îmbrâncírii; pl. îmbrâncíri
îmbrînciri
ÎMBRÂNCÍRE, îmbrânciri, s. f. Acțiunea de a (se) îmbrânci și rezultatul ei. – V. îmbrânci. DOOM
îmbrâncíre s. f., g.-d. art. îmbrâncírii; pl. îmbrâncíri
îmbrîncirii
ÎMBRÂNCÍRE, îmbrânciri, s. f. Acțiunea de a (se) îmbrânci și rezultatul ei. – V. îmbrânci. DOOM
îmbrâncíre s. f., g.-d. art. îmbrâncírii; pl. îmbrâncíri
îmbrîncirile
ÎMBRÂNCÍRE, îmbrânciri, s. f. Acțiunea de a (se) îmbrânci și rezultatul ei. – V. îmbrânci. DOOM
îmbrâncíre s. f., g.-d. art. îmbrâncírii; pl. îmbrâncíri
îmbrîncirilor
ÎMBRÂNCÍRE, îmbrânciri, s. f. Acțiunea de a (se) îmbrânci și rezultatul ei. – V. îmbrânci. DOOM
îmbrâncíre s. f., g.-d. art. îmbrâncírii; pl. îmbrâncíri
îmbrînciră
ÎMBRÂNCÍ, îmbrâncesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) împinge cu violență, a(-și) da brânci; a (se) ghionti, a (se) brânci1. – În + brâncă. DOOM
îmbrâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbrâncésc, imperf. 3 sg. îmbrânceá; conj. prez. 3 să îmbrânceáscă
îmbrîncirăm
ÎMBRÂNCÍ, îmbrâncesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) împinge cu violență, a(-și) da brânci; a (se) ghionti, a (se) brânci1. – În + brâncă. DOOM
îmbrâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbrâncésc, imperf. 3 sg. îmbrânceá; conj. prez. 3 să îmbrânceáscă
îmbrîncirăți
ÎMBRÂNCÍ, îmbrâncesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) împinge cu violență, a(-și) da brânci; a (se) ghionti, a (se) brânci1. – În + brâncă. DOOM
îmbrâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbrâncésc, imperf. 3 sg. îmbrânceá; conj. prez. 3 să îmbrânceáscă
îmbrîncise
ÎMBRÂNCÍ, îmbrâncesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) împinge cu violență, a(-și) da brânci; a (se) ghionti, a (se) brânci1. – În + brâncă. DOOM
îmbrâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbrâncésc, imperf. 3 sg. îmbrânceá; conj. prez. 3 să îmbrânceáscă
îmbrîncisem
ÎMBRÂNCÍ, îmbrâncesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) împinge cu violență, a(-și) da brânci; a (se) ghionti, a (se) brânci1. – În + brâncă. DOOM
îmbrâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbrâncésc, imperf. 3 sg. îmbrânceá; conj. prez. 3 să îmbrânceáscă
îmbrînciseră
ÎMBRÂNCÍ, îmbrâncesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) împinge cu violență, a(-și) da brânci; a (se) ghionti, a (se) brânci1. – În + brâncă. DOOM
îmbrâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbrâncésc, imperf. 3 sg. îmbrânceá; conj. prez. 3 să îmbrânceáscă
îmbrînciserăm
ÎMBRÂNCÍ, îmbrâncesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) împinge cu violență, a(-și) da brânci; a (se) ghionti, a (se) brânci1. – În + brâncă. DOOM
îmbrâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbrâncésc, imperf. 3 sg. îmbrânceá; conj. prez. 3 să îmbrânceáscă
îmbrînciserăți
ÎMBRÂNCÍ, îmbrâncesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) împinge cu violență, a(-și) da brânci; a (se) ghionti, a (se) brânci1. – În + brâncă. DOOM
îmbrâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbrâncésc, imperf. 3 sg. îmbrânceá; conj. prez. 3 să îmbrânceáscă
îmbrînciseși
ÎMBRÂNCÍ, îmbrâncesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) împinge cu violență, a(-și) da brânci; a (se) ghionti, a (se) brânci1. – În + brâncă. DOOM
îmbrâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbrâncésc, imperf. 3 sg. îmbrânceá; conj. prez. 3 să îmbrânceáscă
îmbrînciseți
ÎMBRÂNCÍ, îmbrâncesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) împinge cu violență, a(-și) da brânci; a (se) ghionti, a (se) brânci1. – În + brâncă. DOOM
îmbrâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbrâncésc, imperf. 3 sg. îmbrânceá; conj. prez. 3 să îmbrânceáscă
îmbrîncit
ÎMBRÂNCÍ, îmbrâncesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) împinge cu violență, a(-și) da brânci; a (se) ghionti, a (se) brânci1. – În + brâncă. DOOM
îmbrâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbrâncésc, imperf. 3 sg. îmbrânceá; conj. prez. 3 să îmbrânceáscă
îmbrîncitura
ÎMBRÂNCITÚRĂ, îmbrâncituri, s. f. Faptul de a (se) îmbrânci; împinsătură (violentă), ghiont, brânci. – Îmbrânci + suf. -tură. DOOM
îmbrâncitúră s. f., g.-d. art. îmbrâncitúrii; pl. îmbrâncitúri
îmbrîncituri
ÎMBRÂNCITÚRĂ, îmbrâncituri, s. f. Faptul de a (se) îmbrânci; împinsătură (violentă), ghiont, brânci. – Îmbrânci + suf. -tură. DOOM
îmbrâncitúră s. f., g.-d. art. îmbrâncitúrii; pl. îmbrâncitúri
îmbrînciturii
ÎMBRÂNCITÚRĂ, îmbrâncituri, s. f. Faptul de a (se) îmbrânci; împinsătură (violentă), ghiont, brânci. – Îmbrânci + suf. -tură. DOOM
îmbrâncitúră s. f., g.-d. art. îmbrâncitúrii; pl. îmbrâncitúri
îmbrînciturile
ÎMBRÂNCITÚRĂ, îmbrâncituri, s. f. Faptul de a (se) îmbrânci; împinsătură (violentă), ghiont, brânci. – Îmbrânci + suf. -tură. DOOM
îmbrâncitúră s. f., g.-d. art. îmbrâncitúrii; pl. îmbrâncitúri
îmbrînciturilor
ÎMBRÂNCITÚRĂ, îmbrâncituri, s. f. Faptul de a (se) îmbrânci; împinsătură (violentă), ghiont, brânci. – Îmbrânci + suf. -tură. DOOM
îmbrâncitúră s. f., g.-d. art. îmbrâncitúrii; pl. îmbrâncitúri
îmbrînciși
ÎMBRÂNCÍ, îmbrâncesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) împinge cu violență, a(-și) da brânci; a (se) ghionti, a (se) brânci1. – În + brâncă. DOOM
îmbrâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbrâncésc, imperf. 3 sg. îmbrânceá; conj. prez. 3 să îmbrânceáscă
îmbrînciți
ÎMBRÂNCÍ, îmbrâncesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) împinge cu violență, a(-și) da brânci; a (se) ghionti, a (se) brânci1. – În + brâncă. DOOM
îmbrâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbrâncésc, imperf. 3 sg. îmbrânceá; conj. prez. 3 să îmbrânceáscă
îmbrîncînd
ÎMBRÎNCÁ, îmbrî́nc, vb. I. Intranz. (Rar) A cădea în brînci. Lîngă Alioșa cellalt cazac îmbrîncă, lovit de moarte. SADOVEANU, O. VII 41.
îmbrînzit
ÎMBRÎNZÍT, -Ă, îmbrînziți, -te, adj. 1. Cu brînză. După ce-a mîncat cît i-a trebuit, i-a mai rămas o bucățică de mămăligă îmbrînzită. CREANGĂ, P. 143. 2. (Despre lapte) Brînzit.
îmbrînzita
ÎMBRÎNZÍT, -Ă, îmbrînziți, -te, adj. 1. Cu brînză. După ce-a mîncat cît i-a trebuit, i-a mai rămas o bucățică de mămăligă îmbrînzită. CREANGĂ, P. 143. 2. (Despre lapte) Brînzit.
îmbrînzite
ÎMBRÎNZÍT, -Ă, îmbrînziți, -te, adj. 1. Cu brînză. După ce-a mîncat cît i-a trebuit, i-a mai rămas o bucățică de mămăligă îmbrînzită. CREANGĂ, P. 143. 2. (Despre lapte) Brînzit.
îmbrînzitei
ÎMBRÎNZÍT, -Ă, îmbrînziți, -te, adj. 1. Cu brînză. După ce-a mîncat cît i-a trebuit, i-a mai rămas o bucățică de mămăligă îmbrînzită. CREANGĂ, P. 143. 2. (Despre lapte) Brînzit.
îmbrînzitele
ÎMBRÎNZÍT, -Ă, îmbrînziți, -te, adj. 1. Cu brînză. După ce-a mîncat cît i-a trebuit, i-a mai rămas o bucățică de mămăligă îmbrînzită. CREANGĂ, P. 143. 2. (Despre lapte) Brînzit.
îmbrînzitelor
ÎMBRÎNZÍT, -Ă, îmbrînziți, -te, adj. 1. Cu brînză. După ce-a mîncat cît i-a trebuit, i-a mai rămas o bucățică de mămăligă îmbrînzită. CREANGĂ, P. 143. 2. (Despre lapte) Brînzit.
îmbrînzitul
ÎMBRÎNZÍT, -Ă, îmbrînziți, -te, adj. 1. Cu brînză. După ce-a mîncat cît i-a trebuit, i-a mai rămas o bucățică de mămăligă îmbrînzită. CREANGĂ, P. 143. 2. (Despre lapte) Brînzit.
îmbrînzitului
ÎMBRÎNZÍT, -Ă, îmbrînziți, -te, adj. 1. Cu brînză. După ce-a mîncat cît i-a trebuit, i-a mai rămas o bucățică de mămăligă îmbrînzită. CREANGĂ, P. 143. 2. (Despre lapte) Brînzit.
îmbrînziți
ÎMBRÎNZÍT, -Ă, îmbrînziți, -te, adj. 1. Cu brînză. După ce-a mîncat cît i-a trebuit, i-a mai rămas o bucățică de mămăligă îmbrînzită. CREANGĂ, P. 143. 2. (Despre lapte) Brînzit.
îmbrînziții
ÎMBRÎNZÍT, -Ă, îmbrînziți, -te, adj. 1. Cu brînză. După ce-a mîncat cît i-a trebuit, i-a mai rămas o bucățică de mămăligă îmbrînzită. CREANGĂ, P. 143. 2. (Despre lapte) Brînzit.
îmbrînziților
ÎMBRÎNZÍT, -Ă, îmbrînziți, -te, adj. 1. Cu brînză. După ce-a mîncat cît i-a trebuit, i-a mai rămas o bucățică de mămăligă îmbrînzită. CREANGĂ, P. 143. 2. (Despre lapte) Brînzit.
îmbrăcai
ÎMBRĂCÁ, îmbrác, vb. I. Refl. și tranz. 1. A(-și) acoperi corpul cu veșminte. ♦ Refl. A purta haine de un anumit fel, de o anumită calitate etc. 2. A-și procura sau a procura cuiva hainele trebuincioase. 3. A (se) acoperi, a (se) înveli. ♦ Tranz. A înfăța perna sau plapuma. Tranz. A înveli cu hârtie, cu material plastic etc. coperțile unei cărți, ale unui caiet etc. ♦ Tranz. A fereca icoane, bijuterii etc. în aur sau în argint. ♦ Tranz. Fig. A învălui, a ascunde (adevărata înfățișare, adevăratul aspect etc.). – Lat. *imbracare (< braca „pantaloni”). DOOM
îmbrăcá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbrácă
îmbrăcare
ÎMBRĂCÁ, îmbrác, vb. I. Refl. și tranz. 1. A(-și) acoperi corpul cu veșminte. ♦ Refl. A purta haine de un anumit fel, de o anumită calitate etc. 2. A-și procura sau a procura cuiva hainele trebuincioase. 3. A (se) acoperi, a (se) înveli. ♦ Tranz. A înfăța perna sau plapuma. Tranz. A înveli cu hârtie, cu material plastic etc. coperțile unei cărți, ale unui caiet etc. ♦ Tranz. A fereca icoane, bijuterii etc. în aur sau în argint. ♦ Tranz. Fig. A învălui, a ascunde (adevărata înfățișare, adevăratul aspect etc.). – Lat. *imbracare (< braca „pantaloni”). DOOM
îmbrăcá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbrácă
îmbrăcare
ÎMBRĂCÁRE s. f. Acțiunea de a (se) îmbrăca și rezultatul ei; îmbrăcat1. – V. îmbrăca. DOOM
îmbrăcáre s. f., g.-d. art. îmbrăcắrii
îmbrăcarea
ÎMBRĂCÁRE s. f. Acțiunea de a (se) îmbrăca și rezultatul ei; îmbrăcat1. – V. îmbrăca. DOOM
îmbrăcáre s. f., g.-d. art. îmbrăcắrii
îmbrăcară
ÎMBRĂCÁ, îmbrác, vb. I. Refl. și tranz. 1. A(-și) acoperi corpul cu veșminte. ♦ Refl. A purta haine de un anumit fel, de o anumită calitate etc. 2. A-și procura sau a procura cuiva hainele trebuincioase. 3. A (se) acoperi, a (se) înveli. ♦ Tranz. A înfăța perna sau plapuma. Tranz. A înveli cu hârtie, cu material plastic etc. coperțile unei cărți, ale unui caiet etc. ♦ Tranz. A fereca icoane, bijuterii etc. în aur sau în argint. ♦ Tranz. Fig. A învălui, a ascunde (adevărata înfățișare, adevăratul aspect etc.). – Lat. *imbracare (< braca „pantaloni”). DOOM
îmbrăcá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbrácă
îmbrăcarăm
ÎMBRĂCÁ, îmbrác, vb. I. Refl. și tranz. 1. A(-și) acoperi corpul cu veșminte. ♦ Refl. A purta haine de un anumit fel, de o anumită calitate etc. 2. A-și procura sau a procura cuiva hainele trebuincioase. 3. A (se) acoperi, a (se) înveli. ♦ Tranz. A înfăța perna sau plapuma. Tranz. A înveli cu hârtie, cu material plastic etc. coperțile unei cărți, ale unui caiet etc. ♦ Tranz. A fereca icoane, bijuterii etc. în aur sau în argint. ♦ Tranz. Fig. A învălui, a ascunde (adevărata înfățișare, adevăratul aspect etc.). – Lat. *imbracare (< braca „pantaloni”). DOOM
îmbrăcá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbrácă
îmbrăcarăți
ÎMBRĂCÁ, îmbrác, vb. I. Refl. și tranz. 1. A(-și) acoperi corpul cu veșminte. ♦ Refl. A purta haine de un anumit fel, de o anumită calitate etc. 2. A-și procura sau a procura cuiva hainele trebuincioase. 3. A (se) acoperi, a (se) înveli. ♦ Tranz. A înfăța perna sau plapuma. Tranz. A înveli cu hârtie, cu material plastic etc. coperțile unei cărți, ale unui caiet etc. ♦ Tranz. A fereca icoane, bijuterii etc. în aur sau în argint. ♦ Tranz. Fig. A învălui, a ascunde (adevărata înfățișare, adevăratul aspect etc.). – Lat. *imbracare (< braca „pantaloni”). DOOM
îmbrăcá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbrácă
îmbrăcase
ÎMBRĂCÁ, îmbrác, vb. I. Refl. și tranz. 1. A(-și) acoperi corpul cu veșminte. ♦ Refl. A purta haine de un anumit fel, de o anumită calitate etc. 2. A-și procura sau a procura cuiva hainele trebuincioase. 3. A (se) acoperi, a (se) înveli. ♦ Tranz. A înfăța perna sau plapuma. Tranz. A înveli cu hârtie, cu material plastic etc. coperțile unei cărți, ale unui caiet etc. ♦ Tranz. A fereca icoane, bijuterii etc. în aur sau în argint. ♦ Tranz. Fig. A învălui, a ascunde (adevărata înfățișare, adevăratul aspect etc.). – Lat. *imbracare (< braca „pantaloni”). DOOM
îmbrăcá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbrácă
îmbrăcasem
ÎMBRĂCÁ, îmbrác, vb. I. Refl. și tranz. 1. A(-și) acoperi corpul cu veșminte. ♦ Refl. A purta haine de un anumit fel, de o anumită calitate etc. 2. A-și procura sau a procura cuiva hainele trebuincioase. 3. A (se) acoperi, a (se) înveli. ♦ Tranz. A înfăța perna sau plapuma. Tranz. A înveli cu hârtie, cu material plastic etc. coperțile unei cărți, ale unui caiet etc. ♦ Tranz. A fereca icoane, bijuterii etc. în aur sau în argint. ♦ Tranz. Fig. A învălui, a ascunde (adevărata înfățișare, adevăratul aspect etc.). – Lat. *imbracare (< braca „pantaloni”). DOOM
îmbrăcá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbrácă
îmbrăcaseră
ÎMBRĂCÁ, îmbrác, vb. I. Refl. și tranz. 1. A(-și) acoperi corpul cu veșminte. ♦ Refl. A purta haine de un anumit fel, de o anumită calitate etc. 2. A-și procura sau a procura cuiva hainele trebuincioase. 3. A (se) acoperi, a (se) înveli. ♦ Tranz. A înfăța perna sau plapuma. Tranz. A înveli cu hârtie, cu material plastic etc. coperțile unei cărți, ale unui caiet etc. ♦ Tranz. A fereca icoane, bijuterii etc. în aur sau în argint. ♦ Tranz. Fig. A învălui, a ascunde (adevărata înfățișare, adevăratul aspect etc.). – Lat. *imbracare (< braca „pantaloni”). DOOM
îmbrăcá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbrácă
îmbrăcaserăm
ÎMBRĂCÁ, îmbrác, vb. I. Refl. și tranz. 1. A(-și) acoperi corpul cu veșminte. ♦ Refl. A purta haine de un anumit fel, de o anumită calitate etc. 2. A-și procura sau a procura cuiva hainele trebuincioase. 3. A (se) acoperi, a (se) înveli. ♦ Tranz. A înfăța perna sau plapuma. Tranz. A înveli cu hârtie, cu material plastic etc. coperțile unei cărți, ale unui caiet etc. ♦ Tranz. A fereca icoane, bijuterii etc. în aur sau în argint. ♦ Tranz. Fig. A învălui, a ascunde (adevărata înfățișare, adevăratul aspect etc.). – Lat. *imbracare (< braca „pantaloni”). DOOM
îmbrăcá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbrácă
îmbrăcaserăți
ÎMBRĂCÁ, îmbrác, vb. I. Refl. și tranz. 1. A(-și) acoperi corpul cu veșminte. ♦ Refl. A purta haine de un anumit fel, de o anumită calitate etc. 2. A-și procura sau a procura cuiva hainele trebuincioase. 3. A (se) acoperi, a (se) înveli. ♦ Tranz. A înfăța perna sau plapuma. Tranz. A înveli cu hârtie, cu material plastic etc. coperțile unei cărți, ale unui caiet etc. ♦ Tranz. A fereca icoane, bijuterii etc. în aur sau în argint. ♦ Tranz. Fig. A învălui, a ascunde (adevărata înfățișare, adevăratul aspect etc.). – Lat. *imbracare (< braca „pantaloni”). DOOM
îmbrăcá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbrácă
îmbrăcaseși
ÎMBRĂCÁ, îmbrác, vb. I. Refl. și tranz. 1. A(-și) acoperi corpul cu veșminte. ♦ Refl. A purta haine de un anumit fel, de o anumită calitate etc. 2. A-și procura sau a procura cuiva hainele trebuincioase. 3. A (se) acoperi, a (se) înveli. ♦ Tranz. A înfăța perna sau plapuma. Tranz. A înveli cu hârtie, cu material plastic etc. coperțile unei cărți, ale unui caiet etc. ♦ Tranz. A fereca icoane, bijuterii etc. în aur sau în argint. ♦ Tranz. Fig. A învălui, a ascunde (adevărata înfățișare, adevăratul aspect etc.). – Lat. *imbracare (< braca „pantaloni”). DOOM
îmbrăcá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbrácă
îmbrăcaseți
ÎMBRĂCÁ, îmbrác, vb. I. Refl. și tranz. 1. A(-și) acoperi corpul cu veșminte. ♦ Refl. A purta haine de un anumit fel, de o anumită calitate etc. 2. A-și procura sau a procura cuiva hainele trebuincioase. 3. A (se) acoperi, a (se) înveli. ♦ Tranz. A înfăța perna sau plapuma. Tranz. A înveli cu hârtie, cu material plastic etc. coperțile unei cărți, ale unui caiet etc. ♦ Tranz. A fereca icoane, bijuterii etc. în aur sau în argint. ♦ Tranz. Fig. A învălui, a ascunde (adevărata înfățișare, adevăratul aspect etc.). – Lat. *imbracare (< braca „pantaloni”). DOOM
îmbrăcá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbrácă
îmbrăcat
ÎMBRĂCÁ, îmbrác, vb. I. Refl. și tranz. 1. A(-și) acoperi corpul cu veșminte. ♦ Refl. A purta haine de un anumit fel, de o anumită calitate etc. 2. A-și procura sau a procura cuiva hainele trebuincioase. 3. A (se) acoperi, a (se) înveli. ♦ Tranz. A înfăța perna sau plapuma. Tranz. A înveli cu hârtie, cu material plastic etc. coperțile unei cărți, ale unui caiet etc. ♦ Tranz. A fereca icoane, bijuterii etc. în aur sau în argint. ♦ Tranz. Fig. A învălui, a ascunde (adevărata înfățișare, adevăratul aspect etc.). – Lat. *imbracare (< braca „pantaloni”). DOOM
îmbrăcá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbrácă
îmbrăcat
ÎMBRĂCÁT2, -Ă, îmbrăcați, -te, adj. (Despre oameni) Cu corpul acoperit de haine; înveșmântat. – V. îmbrăca.
îmbrăcat
ÎMBRĂCÁT1 s. n. Faptul de a (se) îmbrăca; îmbrăcare. – V. îmbrăca. DOOM
îmbrăcát s. n.
îmbrăcata
ÎMBRĂCÁT2, -Ă, îmbrăcați, -te, adj. (Despre oameni) Cu corpul acoperit de haine; înveșmântat. – V. îmbrăca.
îmbrăcate
ÎMBRĂCÁT2, -Ă, îmbrăcați, -te, adj. (Despre oameni) Cu corpul acoperit de haine; înveșmântat. – V. îmbrăca.
îmbrăcatei
ÎMBRĂCÁT2, -Ă, îmbrăcați, -te, adj. (Despre oameni) Cu corpul acoperit de haine; înveșmântat. – V. îmbrăca.
îmbrăcatele
ÎMBRĂCÁT2, -Ă, îmbrăcați, -te, adj. (Despre oameni) Cu corpul acoperit de haine; înveșmântat. – V. îmbrăca.
îmbrăcatelor
ÎMBRĂCÁT2, -Ă, îmbrăcați, -te, adj. (Despre oameni) Cu corpul acoperit de haine; înveșmântat. – V. îmbrăca.
îmbrăcatul
ÎMBRĂCÁT2, -Ă, îmbrăcați, -te, adj. (Despre oameni) Cu corpul acoperit de haine; înveșmântat. – V. îmbrăca.
îmbrăcatului
ÎMBRĂCÁT2, -Ă, îmbrăcați, -te, adj. (Despre oameni) Cu corpul acoperit de haine; înveșmântat. – V. îmbrăca.
îmbrăcau
ÎMBRĂCÁ, îmbrác, vb. I. Refl. și tranz. 1. A(-și) acoperi corpul cu veșminte. ♦ Refl. A purta haine de un anumit fel, de o anumită calitate etc. 2. A-și procura sau a procura cuiva hainele trebuincioase. 3. A (se) acoperi, a (se) înveli. ♦ Tranz. A înfăța perna sau plapuma. Tranz. A înveli cu hârtie, cu material plastic etc. coperțile unei cărți, ale unui caiet etc. ♦ Tranz. A fereca icoane, bijuterii etc. în aur sau în argint. ♦ Tranz. Fig. A învălui, a ascunde (adevărata înfățișare, adevăratul aspect etc.). – Lat. *imbracare (< braca „pantaloni”). DOOM
îmbrăcá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbrácă
îmbrăcași
ÎMBRĂCÁ, îmbrác, vb. I. Refl. și tranz. 1. A(-și) acoperi corpul cu veșminte. ♦ Refl. A purta haine de un anumit fel, de o anumită calitate etc. 2. A-și procura sau a procura cuiva hainele trebuincioase. 3. A (se) acoperi, a (se) înveli. ♦ Tranz. A înfăța perna sau plapuma. Tranz. A înveli cu hârtie, cu material plastic etc. coperțile unei cărți, ale unui caiet etc. ♦ Tranz. A fereca icoane, bijuterii etc. în aur sau în argint. ♦ Tranz. Fig. A învălui, a ascunde (adevărata înfățișare, adevăratul aspect etc.). – Lat. *imbracare (< braca „pantaloni”). DOOM
îmbrăcá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbrácă
îmbrăcați
ÎMBRĂCÁT2, -Ă, îmbrăcați, -te, adj. (Despre oameni) Cu corpul acoperit de haine; înveșmântat. – V. îmbrăca.
îmbrăcații
ÎMBRĂCÁT2, -Ă, îmbrăcați, -te, adj. (Despre oameni) Cu corpul acoperit de haine; înveșmântat. – V. îmbrăca.
îmbrăcaților
ÎMBRĂCÁT2, -Ă, îmbrăcați, -te, adj. (Despre oameni) Cu corpul acoperit de haine; înveșmântat. – V. îmbrăca.
îmbrăcând
ÎMBRĂCÁ, îmbrác, vb. I. Refl. și tranz. 1. A(-și) acoperi corpul cu veșminte. ♦ Refl. A purta haine de un anumit fel, de o anumită calitate etc. 2. A-și procura sau a procura cuiva hainele trebuincioase. 3. A (se) acoperi, a (se) înveli. ♦ Tranz. A înfăța perna sau plapuma. Tranz. A înveli cu hârtie, cu material plastic etc. coperțile unei cărți, ale unui caiet etc. ♦ Tranz. A fereca icoane, bijuterii etc. în aur sau în argint. ♦ Tranz. Fig. A învălui, a ascunde (adevărata înfățișare, adevăratul aspect etc.). – Lat. *imbracare (< braca „pantaloni”). DOOM
îmbrăcá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbrácă
îmbrăcînd
ÎMBRĂCÁ, îmbrác, vb. I. Refl. și tranz. 1. A(-și) acoperi corpul cu veșminte. ♦ Refl. A purta haine de un anumit fel, de o anumită calitate etc. 2. A-și procura sau a procura cuiva hainele trebuincioase. 3. A (se) acoperi, a (se) înveli. ♦ Tranz. A înfăța perna sau plapuma. Tranz. A înveli cu hârtie, cu material plastic etc. coperțile unei cărți, ale unui caiet etc. ♦ Tranz. A fereca icoane, bijuterii etc. în aur sau în argint. ♦ Tranz. Fig. A învălui, a ascunde (adevărata înfățișare, adevăratul aspect etc.). – Lat. *imbracare (< braca „pantaloni”). DOOM
îmbrăcá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbrácă
îmbrăcăminte
ÎMBRĂCĂMÍNTE, (3) îmbrăcăminți, s. f. 1. Totalitatea obiectelor care îmbracă corpul omenesc (exceptând încălțămintea); veșminte, haine, straie. 2. Hârtie, material plastic etc. cu care sunt învelite copertele unui caiet, ale unei cărți etc. 3. Strat de material cu care se acoperă o piesă sau o construcție pentru a o izola, pentru a o proteja etc. [Gen.: îmbrăcămintei, îmbrăcăminții] – Îmbrăca + suf. -aminte. DOOM
îmbrăcămínte s. f., g.-d. art. îmbrăcămíntei / îmbrăcămínții; (straturi de material) pl. îmbrăcămínți
îmbrăcăminte
ÎMBRĂCĂMÍNTE s. f. 1. Totalitatea obiectelor care îmbracă corpul omenesc (exceptând încălțămintea); veșminte, haine, straie. 2. Hârtie, material plastic etc. cu care sunt învelite copertele unui caiet, ale unei cărți etc. 3. Strat de material cu care se acoperă o piesă sau o construcție pentru a o izola, pentru a o proteja etc. [Gen.: îmbrăcămintei] – Îmbrăca + suf. -ăminte. DOOM
îmbrăcămínte s. f., g.-d. art. îmbrăcămíntei / îmbrăcămínții; (straturi de material) pl. îmbrăcămínți
îmbrăcări
ÎMBRĂCÁRE s. f. Acțiunea de a (se) îmbrăca și rezultatul ei; îmbrăcat1. – V. îmbrăca. DOOM
îmbrăcáre s. f., g.-d. art. îmbrăcắrii
îmbrăcării
ÎMBRĂCÁRE s. f. Acțiunea de a (se) îmbrăca și rezultatul ei; îmbrăcat1. – V. îmbrăca. DOOM
îmbrăcáre s. f., g.-d. art. îmbrăcắrii
îmbrăcările
ÎMBRĂCÁRE s. f. Acțiunea de a (se) îmbrăca și rezultatul ei; îmbrăcat1. – V. îmbrăca. DOOM
îmbrăcáre s. f., g.-d. art. îmbrăcắrii
îmbrăcărilor
ÎMBRĂCÁRE s. f. Acțiunea de a (se) îmbrăca și rezultatul ei; îmbrăcat1. – V. îmbrăca. DOOM
îmbrăcáre s. f., g.-d. art. îmbrăcắrii
îmbrăzdar
ÎMBRĂZDÁR, îmbrăzdare, s. n. (Reg.) Brăzdar. – Din în- + brăzdar.
îmbrățișa
ÎMBRĂȚIȘÁ, îmbrățișez, vb. I. 1. Tranz. și refl. recipr. A (se) cuprinde, a (se) înlănțui cu brațele, a (se) strânge în brațe (în semn de afecțiune). ♦ Tranz. Fig. A înconjura din toate părțile; a învălui. 2. Tranz. Fig. A cuprinde dintr-o aruncătură de ochi. ♦ A include, a cuprinde în sfera preocupărilor. 3. Tranz. Fig. A-și însuși o idee, o doctrină, o concepție. ♦ A se consacra unei profesii. ♦ A cuprinde, a conține. [Var.: (reg.) îmbrățoșá vb. I] – În + brățiș (reg.). DOOM
îmbrățișá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbrățișeáză, 1 pl. îmbrățișắm; conj. prez. 3 să îmbrățișéze; ger. îmbrățișấnd
îmbrățișai
ÎMBRĂȚIȘÁ, îmbrățișez, vb. I. 1. Tranz. și refl. recipr. A (se) cuprinde, a (se) înlănțui cu brațele, a (se) strânge în brațe (în semn de afecțiune). ♦ Tranz. Fig. A înconjura din toate părțile; a învălui. 2. Tranz. Fig. A cuprinde dintr-o aruncătură de ochi. ♦ A include, a cuprinde în sfera preocupărilor. 3. Tranz. Fig. A-și însuși o idee, o doctrină, o concepție. ♦ A se consacra unei profesii. ♦ A cuprinde, a conține. [Var.: (reg.) îmbrățoșá vb. I] – În + brățiș (reg.). DOOM
îmbrățișá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbrățișeáză, 1 pl. îmbrățișắm; conj. prez. 3 să îmbrățișéze; ger. îmbrățișấnd
îmbrățișam
ÎMBRĂȚIȘÁ, îmbrățișez, vb. I. 1. Tranz. și refl. recipr. A (se) cuprinde, a (se) înlănțui cu brațele, a (se) strânge în brațe (în semn de afecțiune). ♦ Tranz. Fig. A înconjura din toate părțile; a învălui. 2. Tranz. Fig. A cuprinde dintr-o aruncătură de ochi. ♦ A include, a cuprinde în sfera preocupărilor. 3. Tranz. Fig. A-și însuși o idee, o doctrină, o concepție. ♦ A se consacra unei profesii. ♦ A cuprinde, a conține. [Var.: (reg.) îmbrățoșá vb. I] – În + brățiș (reg.). DOOM
îmbrățișá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbrățișeáză, 1 pl. îmbrățișắm; conj. prez. 3 să îmbrățișéze; ger. îmbrățișấnd
îmbrățișare
ÎMBRĂȚIȘÁ, îmbrățișez, vb. I. 1. Tranz. și refl. recipr. A (se) cuprinde, a (se) înlănțui cu brațele, a (se) strânge în brațe (în semn de afecțiune). ♦ Tranz. Fig. A înconjura din toate părțile; a învălui. 2. Tranz. Fig. A cuprinde dintr-o aruncătură de ochi. ♦ A include, a cuprinde în sfera preocupărilor. 3. Tranz. Fig. A-și însuși o idee, o doctrină, o concepție. ♦ A se consacra unei profesii. ♦ A cuprinde, a conține. [Var.: (reg.) îmbrățoșá vb. I] – În + brățiș (reg.). DOOM
îmbrățișá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbrățișeáză, 1 pl. îmbrățișắm; conj. prez. 3 să îmbrățișéze; ger. îmbrățișấnd
îmbrățișare
ÎMBRĂȚOȘÁRE s. f. v. îmbrățișare. DOOM
îmbrățișáre s. f., g.-d. art. îmbrățișắrii; pl. îmbrățișắri
îmbrățișarea
ÎMBRĂȚOȘÁRE s. f. v. îmbrățișare. DOOM
îmbrățișáre s. f., g.-d. art. îmbrățișắrii; pl. îmbrățișắri
îmbrățișară
ÎMBRĂȚIȘÁ, îmbrățișez, vb. I. 1. Tranz. și refl. recipr. A (se) cuprinde, a (se) înlănțui cu brațele, a (se) strânge în brațe (în semn de afecțiune). ♦ Tranz. Fig. A înconjura din toate părțile; a învălui. 2. Tranz. Fig. A cuprinde dintr-o aruncătură de ochi. ♦ A include, a cuprinde în sfera preocupărilor. 3. Tranz. Fig. A-și însuși o idee, o doctrină, o concepție. ♦ A se consacra unei profesii. ♦ A cuprinde, a conține. [Var.: (reg.) îmbrățoșá vb. I] – În + brățiș (reg.). DOOM
îmbrățișá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbrățișeáză, 1 pl. îmbrățișắm; conj. prez. 3 să îmbrățișéze; ger. îmbrățișấnd
îmbrățișarăm
ÎMBRĂȚIȘÁ, îmbrățișez, vb. I. 1. Tranz. și refl. recipr. A (se) cuprinde, a (se) înlănțui cu brațele, a (se) strânge în brațe (în semn de afecțiune). ♦ Tranz. Fig. A înconjura din toate părțile; a învălui. 2. Tranz. Fig. A cuprinde dintr-o aruncătură de ochi. ♦ A include, a cuprinde în sfera preocupărilor. 3. Tranz. Fig. A-și însuși o idee, o doctrină, o concepție. ♦ A se consacra unei profesii. ♦ A cuprinde, a conține. [Var.: (reg.) îmbrățoșá vb. I] – În + brățiș (reg.). DOOM
îmbrățișá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbrățișeáză, 1 pl. îmbrățișắm; conj. prez. 3 să îmbrățișéze; ger. îmbrățișấnd
îmbrățișarăți
ÎMBRĂȚIȘÁ, îmbrățișez, vb. I. 1. Tranz. și refl. recipr. A (se) cuprinde, a (se) înlănțui cu brațele, a (se) strânge în brațe (în semn de afecțiune). ♦ Tranz. Fig. A înconjura din toate părțile; a învălui. 2. Tranz. Fig. A cuprinde dintr-o aruncătură de ochi. ♦ A include, a cuprinde în sfera preocupărilor. 3. Tranz. Fig. A-și însuși o idee, o doctrină, o concepție. ♦ A se consacra unei profesii. ♦ A cuprinde, a conține. [Var.: (reg.) îmbrățoșá vb. I] – În + brățiș (reg.). DOOM
îmbrățișá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbrățișeáză, 1 pl. îmbrățișắm; conj. prez. 3 să îmbrățișéze; ger. îmbrățișấnd
îmbrățișase
ÎMBRĂȚIȘÁ, îmbrățișez, vb. I. 1. Tranz. și refl. recipr. A (se) cuprinde, a (se) înlănțui cu brațele, a (se) strânge în brațe (în semn de afecțiune). ♦ Tranz. Fig. A înconjura din toate părțile; a învălui. 2. Tranz. Fig. A cuprinde dintr-o aruncătură de ochi. ♦ A include, a cuprinde în sfera preocupărilor. 3. Tranz. Fig. A-și însuși o idee, o doctrină, o concepție. ♦ A se consacra unei profesii. ♦ A cuprinde, a conține. [Var.: (reg.) îmbrățoșá vb. I] – În + brățiș (reg.). DOOM
îmbrățișá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbrățișeáză, 1 pl. îmbrățișắm; conj. prez. 3 să îmbrățișéze; ger. îmbrățișấnd
îmbrățișasem
ÎMBRĂȚIȘÁ, îmbrățișez, vb. I. 1. Tranz. și refl. recipr. A (se) cuprinde, a (se) înlănțui cu brațele, a (se) strânge în brațe (în semn de afecțiune). ♦ Tranz. Fig. A înconjura din toate părțile; a învălui. 2. Tranz. Fig. A cuprinde dintr-o aruncătură de ochi. ♦ A include, a cuprinde în sfera preocupărilor. 3. Tranz. Fig. A-și însuși o idee, o doctrină, o concepție. ♦ A se consacra unei profesii. ♦ A cuprinde, a conține. [Var.: (reg.) îmbrățoșá vb. I] – În + brățiș (reg.). DOOM
îmbrățișá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbrățișeáză, 1 pl. îmbrățișắm; conj. prez. 3 să îmbrățișéze; ger. îmbrățișấnd
îmbrățișaseră
ÎMBRĂȚIȘÁ, îmbrățișez, vb. I. 1. Tranz. și refl. recipr. A (se) cuprinde, a (se) înlănțui cu brațele, a (se) strânge în brațe (în semn de afecțiune). ♦ Tranz. Fig. A înconjura din toate părțile; a învălui. 2. Tranz. Fig. A cuprinde dintr-o aruncătură de ochi. ♦ A include, a cuprinde în sfera preocupărilor. 3. Tranz. Fig. A-și însuși o idee, o doctrină, o concepție. ♦ A se consacra unei profesii. ♦ A cuprinde, a conține. [Var.: (reg.) îmbrățoșá vb. I] – În + brățiș (reg.). DOOM
îmbrățișá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbrățișeáză, 1 pl. îmbrățișắm; conj. prez. 3 să îmbrățișéze; ger. îmbrățișấnd
îmbrățișaserăm
ÎMBRĂȚIȘÁ, îmbrățișez, vb. I. 1. Tranz. și refl. recipr. A (se) cuprinde, a (se) înlănțui cu brațele, a (se) strânge în brațe (în semn de afecțiune). ♦ Tranz. Fig. A înconjura din toate părțile; a învălui. 2. Tranz. Fig. A cuprinde dintr-o aruncătură de ochi. ♦ A include, a cuprinde în sfera preocupărilor. 3. Tranz. Fig. A-și însuși o idee, o doctrină, o concepție. ♦ A se consacra unei profesii. ♦ A cuprinde, a conține. [Var.: (reg.) îmbrățoșá vb. I] – În + brățiș (reg.). DOOM
îmbrățișá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbrățișeáză, 1 pl. îmbrățișắm; conj. prez. 3 să îmbrățișéze; ger. îmbrățișấnd
îmbrățișaserăți
ÎMBRĂȚIȘÁ, îmbrățișez, vb. I. 1. Tranz. și refl. recipr. A (se) cuprinde, a (se) înlănțui cu brațele, a (se) strânge în brațe (în semn de afecțiune). ♦ Tranz. Fig. A înconjura din toate părțile; a învălui. 2. Tranz. Fig. A cuprinde dintr-o aruncătură de ochi. ♦ A include, a cuprinde în sfera preocupărilor. 3. Tranz. Fig. A-și însuși o idee, o doctrină, o concepție. ♦ A se consacra unei profesii. ♦ A cuprinde, a conține. [Var.: (reg.) îmbrățoșá vb. I] – În + brățiș (reg.). DOOM
îmbrățișá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbrățișeáză, 1 pl. îmbrățișắm; conj. prez. 3 să îmbrățișéze; ger. îmbrățișấnd
îmbrățișaseși
ÎMBRĂȚIȘÁ, îmbrățișez, vb. I. 1. Tranz. și refl. recipr. A (se) cuprinde, a (se) înlănțui cu brațele, a (se) strânge în brațe (în semn de afecțiune). ♦ Tranz. Fig. A înconjura din toate părțile; a învălui. 2. Tranz. Fig. A cuprinde dintr-o aruncătură de ochi. ♦ A include, a cuprinde în sfera preocupărilor. 3. Tranz. Fig. A-și însuși o idee, o doctrină, o concepție. ♦ A se consacra unei profesii. ♦ A cuprinde, a conține. [Var.: (reg.) îmbrățoșá vb. I] – În + brățiș (reg.). DOOM
îmbrățișá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbrățișeáză, 1 pl. îmbrățișắm; conj. prez. 3 să îmbrățișéze; ger. îmbrățișấnd
îmbrățișaseți
ÎMBRĂȚIȘÁ, îmbrățișez, vb. I. 1. Tranz. și refl. recipr. A (se) cuprinde, a (se) înlănțui cu brațele, a (se) strânge în brațe (în semn de afecțiune). ♦ Tranz. Fig. A înconjura din toate părțile; a învălui. 2. Tranz. Fig. A cuprinde dintr-o aruncătură de ochi. ♦ A include, a cuprinde în sfera preocupărilor. 3. Tranz. Fig. A-și însuși o idee, o doctrină, o concepție. ♦ A se consacra unei profesii. ♦ A cuprinde, a conține. [Var.: (reg.) îmbrățoșá vb. I] – În + brățiș (reg.). DOOM
îmbrățișá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbrățișeáză, 1 pl. îmbrățișắm; conj. prez. 3 să îmbrățișéze; ger. îmbrățișấnd
îmbrățișat
ÎMBRĂȚIȘÁ, îmbrățișez, vb. I. 1. Tranz. și refl. recipr. A (se) cuprinde, a (se) înlănțui cu brațele, a (se) strânge în brațe (în semn de afecțiune). ♦ Tranz. Fig. A înconjura din toate părțile; a învălui. 2. Tranz. Fig. A cuprinde dintr-o aruncătură de ochi. ♦ A include, a cuprinde în sfera preocupărilor. 3. Tranz. Fig. A-și însuși o idee, o doctrină, o concepție. ♦ A se consacra unei profesii. ♦ A cuprinde, a conține. [Var.: (reg.) îmbrățoșá vb. I] – În + brățiș (reg.). DOOM
îmbrățișá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbrățișeáză, 1 pl. îmbrățișắm; conj. prez. 3 să îmbrățișéze; ger. îmbrățișấnd
îmbrățișat
ÎMBRĂȚIȘÁT, -Ă, îmbrățișați, -te, adj. (Despre persoane) Cuprins în brațe, înlănțuit cu brațele. Prin codri apucară Amîndoi îmbrățișați. ALECSANDRI, P. II 92. – Variantă: (regional) îmbrățoșát, -ă (ALECSANDRI, P. I 101) adj.
îmbrățișata
ÎMBRĂȚIȘÁT, -Ă, îmbrățișați, -te, adj. (Despre persoane) Cuprins în brațe, înlănțuit cu brațele. Prin codri apucară Amîndoi îmbrățișați. ALECSANDRI, P. II 92. – Variantă: (regional) îmbrățoșát, -ă (ALECSANDRI, P. I 101) adj.
îmbrățișate
ÎMBRĂȚIȘÁT, -Ă, îmbrățișați, -te, adj. (Despre persoane) Cuprins în brațe, înlănțuit cu brațele. Prin codri apucară Amîndoi îmbrățișați. ALECSANDRI, P. II 92. – Variantă: (regional) îmbrățoșát, -ă (ALECSANDRI, P. I 101) adj.
îmbrățișatei
ÎMBRĂȚIȘÁT, -Ă, îmbrățișați, -te, adj. (Despre persoane) Cuprins în brațe, înlănțuit cu brațele. Prin codri apucară Amîndoi îmbrățișați. ALECSANDRI, P. II 92. – Variantă: (regional) îmbrățoșát, -ă (ALECSANDRI, P. I 101) adj.
îmbrățișatele
ÎMBRĂȚIȘÁT, -Ă, îmbrățișați, -te, adj. (Despre persoane) Cuprins în brațe, înlănțuit cu brațele. Prin codri apucară Amîndoi îmbrățișați. ALECSANDRI, P. II 92. – Variantă: (regional) îmbrățoșát, -ă (ALECSANDRI, P. I 101) adj.
îmbrățișatelor
ÎMBRĂȚIȘÁT, -Ă, îmbrățișați, -te, adj. (Despre persoane) Cuprins în brațe, înlănțuit cu brațele. Prin codri apucară Amîndoi îmbrățișați. ALECSANDRI, P. II 92. – Variantă: (regional) îmbrățoșát, -ă (ALECSANDRI, P. I 101) adj.
îmbrățișatul
ÎMBRĂȚIȘÁT, -Ă, îmbrățișați, -te, adj. (Despre persoane) Cuprins în brațe, înlănțuit cu brațele. Prin codri apucară Amîndoi îmbrățișați. ALECSANDRI, P. II 92. – Variantă: (regional) îmbrățoșát, -ă (ALECSANDRI, P. I 101) adj.
îmbrățișatului
ÎMBRĂȚIȘÁT, -Ă, îmbrățișați, -te, adj. (Despre persoane) Cuprins în brațe, înlănțuit cu brațele. Prin codri apucară Amîndoi îmbrățișați. ALECSANDRI, P. II 92. – Variantă: (regional) îmbrățoșát, -ă (ALECSANDRI, P. I 101) adj.
îmbrățișau
ÎMBRĂȚIȘÁ, îmbrățișez, vb. I. 1. Tranz. și refl. recipr. A (se) cuprinde, a (se) înlănțui cu brațele, a (se) strânge în brațe (în semn de afecțiune). ♦ Tranz. Fig. A înconjura din toate părțile; a învălui. 2. Tranz. Fig. A cuprinde dintr-o aruncătură de ochi. ♦ A include, a cuprinde în sfera preocupărilor. 3. Tranz. Fig. A-și însuși o idee, o doctrină, o concepție. ♦ A se consacra unei profesii. ♦ A cuprinde, a conține. [Var.: (reg.) îmbrățoșá vb. I] – În + brățiș (reg.). DOOM
îmbrățișá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbrățișeáză, 1 pl. îmbrățișắm; conj. prez. 3 să îmbrățișéze; ger. îmbrățișấnd
îmbrățișași
ÎMBRĂȚIȘÁ, îmbrățișez, vb. I. 1. Tranz. și refl. recipr. A (se) cuprinde, a (se) înlănțui cu brațele, a (se) strânge în brațe (în semn de afecțiune). ♦ Tranz. Fig. A înconjura din toate părțile; a învălui. 2. Tranz. Fig. A cuprinde dintr-o aruncătură de ochi. ♦ A include, a cuprinde în sfera preocupărilor. 3. Tranz. Fig. A-și însuși o idee, o doctrină, o concepție. ♦ A se consacra unei profesii. ♦ A cuprinde, a conține. [Var.: (reg.) îmbrățoșá vb. I] – În + brățiș (reg.). DOOM
îmbrățișá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbrățișeáză, 1 pl. îmbrățișắm; conj. prez. 3 să îmbrățișéze; ger. îmbrățișấnd
îmbrățișați
ÎMBRĂȚIȘÁ, îmbrățișez, vb. I. 1. Tranz. și refl. recipr. A (se) cuprinde, a (se) înlănțui cu brațele, a (se) strânge în brațe (în semn de afecțiune). ♦ Tranz. Fig. A înconjura din toate părțile; a învălui. 2. Tranz. Fig. A cuprinde dintr-o aruncătură de ochi. ♦ A include, a cuprinde în sfera preocupărilor. 3. Tranz. Fig. A-și însuși o idee, o doctrină, o concepție. ♦ A se consacra unei profesii. ♦ A cuprinde, a conține. [Var.: (reg.) îmbrățoșá vb. I] – În + brățiș (reg.). DOOM
îmbrățișá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbrățișeáză, 1 pl. îmbrățișắm; conj. prez. 3 să îmbrățișéze; ger. îmbrățișấnd
îmbrățișați
ÎMBRĂȚIȘÁT, -Ă, îmbrățișați, -te, adj. (Despre persoane) Cuprins în brațe, înlănțuit cu brațele. Prin codri apucară Amîndoi îmbrățișați. ALECSANDRI, P. II 92. – Variantă: (regional) îmbrățoșát, -ă (ALECSANDRI, P. I 101) adj.
îmbrățișații
ÎMBRĂȚIȘÁT, -Ă, îmbrățișați, -te, adj. (Despre persoane) Cuprins în brațe, înlănțuit cu brațele. Prin codri apucară Amîndoi îmbrățișați. ALECSANDRI, P. II 92. – Variantă: (regional) îmbrățoșát, -ă (ALECSANDRI, P. I 101) adj.
îmbrățișaților
ÎMBRĂȚIȘÁT, -Ă, îmbrățișați, -te, adj. (Despre persoane) Cuprins în brațe, înlănțuit cu brațele. Prin codri apucară Amîndoi îmbrățișați. ALECSANDRI, P. II 92. – Variantă: (regional) îmbrățoșát, -ă (ALECSANDRI, P. I 101) adj.
îmbrățișează
ÎMBRĂȚIȘÁ, îmbrățișez, vb. I. 1. Tranz. și refl. recipr. A (se) cuprinde, a (se) înlănțui cu brațele, a (se) strânge în brațe (în semn de afecțiune). ♦ Tranz. Fig. A înconjura din toate părțile; a învălui. 2. Tranz. Fig. A cuprinde dintr-o aruncătură de ochi. ♦ A include, a cuprinde în sfera preocupărilor. 3. Tranz. Fig. A-și însuși o idee, o doctrină, o concepție. ♦ A se consacra unei profesii. ♦ A cuprinde, a conține. [Var.: (reg.) îmbrățoșá vb. I] – În + brățiș (reg.). DOOM
îmbrățișá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbrățișeáză, 1 pl. îmbrățișắm; conj. prez. 3 să îmbrățișéze; ger. îmbrățișấnd
îmbrățișez
ÎMBRĂȚIȘÁ, îmbrățișez, vb. I. 1. Tranz. și refl. recipr. A (se) cuprinde, a (se) înlănțui cu brațele, a (se) strânge în brațe (în semn de afecțiune). ♦ Tranz. Fig. A înconjura din toate părțile; a învălui. 2. Tranz. Fig. A cuprinde dintr-o aruncătură de ochi. ♦ A include, a cuprinde în sfera preocupărilor. 3. Tranz. Fig. A-și însuși o idee, o doctrină, o concepție. ♦ A se consacra unei profesii. ♦ A cuprinde, a conține. [Var.: (reg.) îmbrățoșá vb. I] – În + brățiș (reg.). DOOM
îmbrățișá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbrățișeáză, 1 pl. îmbrățișắm; conj. prez. 3 să îmbrățișéze; ger. îmbrățișấnd
îmbrățișeze
ÎMBRĂȚIȘÁ, îmbrățișez, vb. I. 1. Tranz. și refl. recipr. A (se) cuprinde, a (se) înlănțui cu brațele, a (se) strânge în brațe (în semn de afecțiune). ♦ Tranz. Fig. A înconjura din toate părțile; a învălui. 2. Tranz. Fig. A cuprinde dintr-o aruncătură de ochi. ♦ A include, a cuprinde în sfera preocupărilor. 3. Tranz. Fig. A-și însuși o idee, o doctrină, o concepție. ♦ A se consacra unei profesii. ♦ A cuprinde, a conține. [Var.: (reg.) îmbrățoșá vb. I] – În + brățiș (reg.). DOOM
îmbrățișá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbrățișeáză, 1 pl. îmbrățișắm; conj. prez. 3 să îmbrățișéze; ger. îmbrățișấnd
îmbrățișezi
ÎMBRĂȚIȘÁ, îmbrățișez, vb. I. 1. Tranz. și refl. recipr. A (se) cuprinde, a (se) înlănțui cu brațele, a (se) strânge în brațe (în semn de afecțiune). ♦ Tranz. Fig. A înconjura din toate părțile; a învălui. 2. Tranz. Fig. A cuprinde dintr-o aruncătură de ochi. ♦ A include, a cuprinde în sfera preocupărilor. 3. Tranz. Fig. A-și însuși o idee, o doctrină, o concepție. ♦ A se consacra unei profesii. ♦ A cuprinde, a conține. [Var.: (reg.) îmbrățoșá vb. I] – În + brățiș (reg.). DOOM
îmbrățișá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbrățișeáză, 1 pl. îmbrățișắm; conj. prez. 3 să îmbrățișéze; ger. îmbrățișấnd
îmbrățișând
ÎMBRĂȚIȘÁ, îmbrățișez, vb. I. 1. Tranz. și refl. recipr. A (se) cuprinde, a (se) înlănțui cu brațele, a (se) strânge în brațe (în semn de afecțiune). ♦ Tranz. Fig. A înconjura din toate părțile; a învălui. 2. Tranz. Fig. A cuprinde dintr-o aruncătură de ochi. ♦ A include, a cuprinde în sfera preocupărilor. 3. Tranz. Fig. A-și însuși o idee, o doctrină, o concepție. ♦ A se consacra unei profesii. ♦ A cuprinde, a conține. [Var.: (reg.) îmbrățoșá vb. I] – În + brățiș (reg.). DOOM
îmbrățișá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbrățișeáză, 1 pl. îmbrățișắm; conj. prez. 3 să îmbrățișéze; ger. îmbrățișấnd
îmbrățișînd
ÎMBRĂȚIȘÁ, îmbrățișez, vb. I. 1. Tranz. și refl. recipr. A (se) cuprinde, a (se) înlănțui cu brațele, a (se) strânge în brațe (în semn de afecțiune). ♦ Tranz. Fig. A înconjura din toate părțile; a învălui. 2. Tranz. Fig. A cuprinde dintr-o aruncătură de ochi. ♦ A include, a cuprinde în sfera preocupărilor. 3. Tranz. Fig. A-și însuși o idee, o doctrină, o concepție. ♦ A se consacra unei profesii. ♦ A cuprinde, a conține. [Var.: (reg.) îmbrățoșá vb. I] – În + brățiș (reg.). DOOM
îmbrățișá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbrățișeáză, 1 pl. îmbrățișắm; conj. prez. 3 să îmbrățișéze; ger. îmbrățișấnd
îmbrățișări
ÎMBRĂȚOȘÁRE s. f. v. îmbrățișare. DOOM
îmbrățișáre s. f., g.-d. art. îmbrățișắrii; pl. îmbrățișắri
îmbrățișării
ÎMBRĂȚOȘÁRE s. f. v. îmbrățișare. DOOM
îmbrățișáre s. f., g.-d. art. îmbrățișắrii; pl. îmbrățișắri
îmbrățișările
ÎMBRĂȚOȘÁRE s. f. v. îmbrățișare. DOOM
îmbrățișáre s. f., g.-d. art. îmbrățișắrii; pl. îmbrățișắri
îmbrățișărilor
ÎMBRĂȚOȘÁRE s. f. v. îmbrățișare. DOOM
îmbrățișáre s. f., g.-d. art. îmbrățișắrii; pl. îmbrățișắri
îmbrățoșa
ÎMBRĂȚIȘÁ, îmbrățișez, vb. I. 1. Tranz. și refl. recipr. A (se) cuprinde, a (se) înlănțui cu brațele, a (se) strânge în brațe (în semn de afecțiune). ♦ Tranz. Fig. A înconjura din toate părțile; a învălui. 2. Tranz. Fig. A cuprinde dintr-o aruncătură de ochi. ♦ A include, a cuprinde în sfera preocupărilor. 3. Tranz. Fig. A-și însuși o idee, o doctrină, o concepție. ♦ A se consacra unei profesii. ♦ A cuprinde, a conține. [Var.: (reg.) îmbrățoșá vb. I] – În + brățiș (reg.). DOOM
îmbrățișá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbrățișeáză, 1 pl. îmbrățișắm; conj. prez. 3 să îmbrățișéze; ger. îmbrățișấnd
îmbrățoșare
ÎMBRĂȚOȘÁRE s. f. v. îmbrățișare. DOOM
îmbrățișáre s. f., g.-d. art. îmbrățișắrii; pl. îmbrățișắri
îmbrățoșat
ÎMBRĂȚOȘÁ vb. I v. îmbrățișa.
îmbuc
ÎMBUCÁ, îmbúc, vb. I. 1. Tranz. A mânca (în grabă, ce se nimerește); a înghiți ceva dintr-o dată. 2. Refl. (Despre piese tehnice) A intra cu un capăt în altă piesă pentru a forma împreună un ansamblu; a se împreuna, a se uni. – Lat. *imbuccare (< bucea „gură”). DOOM
îmbucá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbúcă
îmbuca
ÎMBUCÁ, îmbúc, vb. I. 1. Tranz. A mânca (în grabă, ce se nimerește); a înghiți ceva dintr-o dată. 2. Refl. (Despre piese tehnice) A intra cu un capăt în altă piesă pentru a forma împreună un ansamblu; a se împreuna, a se uni. – Lat. *imbuccare (< bucea „gură”). DOOM
îmbucá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbúcă
îmbucai
ÎMBUCÁ, îmbúc, vb. I. 1. Tranz. A mânca (în grabă, ce se nimerește); a înghiți ceva dintr-o dată. 2. Refl. (Despre piese tehnice) A intra cu un capăt în altă piesă pentru a forma împreună un ansamblu; a se împreuna, a se uni. – Lat. *imbuccare (< bucea „gură”). DOOM
îmbucá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbúcă
îmbucam
ÎMBUCÁ, îmbúc, vb. I. 1. Tranz. A mânca (în grabă, ce se nimerește); a înghiți ceva dintr-o dată. 2. Refl. (Despre piese tehnice) A intra cu un capăt în altă piesă pentru a forma împreună un ansamblu; a se împreuna, a se uni. – Lat. *imbuccare (< bucea „gură”). DOOM
îmbucá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbúcă
îmbucare
ÎMBUCÁ, îmbúc, vb. I. 1. Tranz. A mânca (în grabă, ce se nimerește); a înghiți ceva dintr-o dată. 2. Refl. (Despre piese tehnice) A intra cu un capăt în altă piesă pentru a forma împreună un ansamblu; a se împreuna, a se uni. – Lat. *imbuccare (< bucea „gură”). DOOM
îmbucá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbúcă
îmbucare
ÎMBUCÁRE, îmbucări, s. f. Acțiunea de a (se) îmbuca. ♦ (Concr.) Loc unde se îmbucă ceva. – V. îmbuca. DOOM
îmbucáre s. f., g.-d. art. îmbucắrii; pl. îmbucắri
îmbucarea
ÎMBUCÁRE, îmbucări, s. f. Acțiunea de a (se) îmbuca. ♦ (Concr.) Loc unde se îmbucă ceva. – V. îmbuca. DOOM
îmbucáre s. f., g.-d. art. îmbucắrii; pl. îmbucắri
îmbucară
ÎMBUCÁ, îmbúc, vb. I. 1. Tranz. A mânca (în grabă, ce se nimerește); a înghiți ceva dintr-o dată. 2. Refl. (Despre piese tehnice) A intra cu un capăt în altă piesă pentru a forma împreună un ansamblu; a se împreuna, a se uni. – Lat. *imbuccare (< bucea „gură”). DOOM
îmbucá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbúcă
îmbucarăm
ÎMBUCÁ, îmbúc, vb. I. 1. Tranz. A mânca (în grabă, ce se nimerește); a înghiți ceva dintr-o dată. 2. Refl. (Despre piese tehnice) A intra cu un capăt în altă piesă pentru a forma împreună un ansamblu; a se împreuna, a se uni. – Lat. *imbuccare (< bucea „gură”). DOOM
îmbucá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbúcă
îmbucarăți
ÎMBUCÁ, îmbúc, vb. I. 1. Tranz. A mânca (în grabă, ce se nimerește); a înghiți ceva dintr-o dată. 2. Refl. (Despre piese tehnice) A intra cu un capăt în altă piesă pentru a forma împreună un ansamblu; a se împreuna, a se uni. – Lat. *imbuccare (< bucea „gură”). DOOM
îmbucá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbúcă
îmbucase
ÎMBUCÁ, îmbúc, vb. I. 1. Tranz. A mânca (în grabă, ce se nimerește); a înghiți ceva dintr-o dată. 2. Refl. (Despre piese tehnice) A intra cu un capăt în altă piesă pentru a forma împreună un ansamblu; a se împreuna, a se uni. – Lat. *imbuccare (< bucea „gură”). DOOM
îmbucá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbúcă
îmbucasem
ÎMBUCÁ, îmbúc, vb. I. 1. Tranz. A mânca (în grabă, ce se nimerește); a înghiți ceva dintr-o dată. 2. Refl. (Despre piese tehnice) A intra cu un capăt în altă piesă pentru a forma împreună un ansamblu; a se împreuna, a se uni. – Lat. *imbuccare (< bucea „gură”). DOOM
îmbucá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbúcă
îmbucaseră
ÎMBUCÁ, îmbúc, vb. I. 1. Tranz. A mânca (în grabă, ce se nimerește); a înghiți ceva dintr-o dată. 2. Refl. (Despre piese tehnice) A intra cu un capăt în altă piesă pentru a forma împreună un ansamblu; a se împreuna, a se uni. – Lat. *imbuccare (< bucea „gură”). DOOM
îmbucá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbúcă
îmbucaserăm
ÎMBUCÁ, îmbúc, vb. I. 1. Tranz. A mânca (în grabă, ce se nimerește); a înghiți ceva dintr-o dată. 2. Refl. (Despre piese tehnice) A intra cu un capăt în altă piesă pentru a forma împreună un ansamblu; a se împreuna, a se uni. – Lat. *imbuccare (< bucea „gură”). DOOM
îmbucá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbúcă
îmbucaserăți
ÎMBUCÁ, îmbúc, vb. I. 1. Tranz. A mânca (în grabă, ce se nimerește); a înghiți ceva dintr-o dată. 2. Refl. (Despre piese tehnice) A intra cu un capăt în altă piesă pentru a forma împreună un ansamblu; a se împreuna, a se uni. – Lat. *imbuccare (< bucea „gură”). DOOM
îmbucá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbúcă
îmbucaseși
ÎMBUCÁ, îmbúc, vb. I. 1. Tranz. A mânca (în grabă, ce se nimerește); a înghiți ceva dintr-o dată. 2. Refl. (Despre piese tehnice) A intra cu un capăt în altă piesă pentru a forma împreună un ansamblu; a se împreuna, a se uni. – Lat. *imbuccare (< bucea „gură”). DOOM
îmbucá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbúcă
îmbucaseți
ÎMBUCÁ, îmbúc, vb. I. 1. Tranz. A mânca (în grabă, ce se nimerește); a înghiți ceva dintr-o dată. 2. Refl. (Despre piese tehnice) A intra cu un capăt în altă piesă pentru a forma împreună un ansamblu; a se împreuna, a se uni. – Lat. *imbuccare (< bucea „gură”). DOOM
îmbucá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbúcă
îmbucat
ÎMBUCÁ, îmbúc, vb. I. 1. Tranz. A mânca (în grabă, ce se nimerește); a înghiți ceva dintr-o dată. 2. Refl. (Despre piese tehnice) A intra cu un capăt în altă piesă pentru a forma împreună un ansamblu; a se împreuna, a se uni. – Lat. *imbuccare (< bucea „gură”). DOOM
îmbucá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbúcă
îmbucat
ÎMBUCÁ, îmbúc, vb. I. 1. Tranz. A vârî în gură ceva de mâncare; a mânca (în pripă, ce se nimerește); a înghiți ceva dintr-o dată. 2. Refl. (Despre piese) A intra cu un capăt în altă piesă; a se împreuna, a se uni. – Lat. *imbuccare (< bucca „gură”).
îmbucau
ÎMBUCÁ, îmbúc, vb. I. 1. Tranz. A mânca (în grabă, ce se nimerește); a înghiți ceva dintr-o dată. 2. Refl. (Despre piese tehnice) A intra cu un capăt în altă piesă pentru a forma împreună un ansamblu; a se împreuna, a se uni. – Lat. *imbuccare (< bucea „gură”). DOOM
îmbucá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbúcă
îmbucași
ÎMBUCÁ, îmbúc, vb. I. 1. Tranz. A mânca (în grabă, ce se nimerește); a înghiți ceva dintr-o dată. 2. Refl. (Despre piese tehnice) A intra cu un capăt în altă piesă pentru a forma împreună un ansamblu; a se împreuna, a se uni. – Lat. *imbuccare (< bucea „gură”). DOOM
îmbucá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbúcă
îmbucați
ÎMBUCÁ, îmbúc, vb. I. 1. Tranz. A mânca (în grabă, ce se nimerește); a înghiți ceva dintr-o dată. 2. Refl. (Despre piese tehnice) A intra cu un capăt în altă piesă pentru a forma împreună un ansamblu; a se împreuna, a se uni. – Lat. *imbuccare (< bucea „gură”). DOOM
îmbucá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbúcă
îmbuce
ÎMBUCÁ, îmbúc, vb. I. 1. Tranz. A mânca (în grabă, ce se nimerește); a înghiți ceva dintr-o dată. 2. Refl. (Despre piese tehnice) A intra cu un capăt în altă piesă pentru a forma împreună un ansamblu; a se împreuna, a se uni. – Lat. *imbuccare (< bucea „gură”). DOOM
îmbucá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbúcă
îmbuci
ÎMBUCÁ, îmbúc, vb. I. 1. Tranz. A mânca (în grabă, ce se nimerește); a înghiți ceva dintr-o dată. 2. Refl. (Despre piese tehnice) A intra cu un capăt în altă piesă pentru a forma împreună un ansamblu; a se împreuna, a se uni. – Lat. *imbuccare (< bucea „gură”). DOOM
îmbucá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbúcă
îmbucur
ÎMBUCURÁ, îmbúcur, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) bucura. – În + bucura. DOOM
îmbucurá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 îmbúcură
îmbucura
ÎMBUCURÁ, îmbúcur, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) bucura. – În + bucura. DOOM
îmbucurá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 îmbúcură
îmbucurai
ÎMBUCURÁ, îmbúcur, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) bucura. – În + bucura. DOOM
îmbucurá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 îmbúcură
îmbucuram
ÎMBUCURÁ, îmbúcur, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) bucura. – În + bucura. DOOM
îmbucurá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 îmbúcură
îmbucurare
ÎMBUCURÁ, îmbúcur, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) bucura. – În + bucura. DOOM
îmbucurá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 îmbúcură
îmbucurare
ÎMBUCURÁ, îmbúcur, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) bucura. – În + bucura.
îmbucurară
ÎMBUCURÁ, îmbúcur, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) bucura. – În + bucura. DOOM
îmbucurá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 îmbúcură
îmbucurarăm
ÎMBUCURÁ, îmbúcur, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) bucura. – În + bucura. DOOM
îmbucurá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 îmbúcură
îmbucurarăți
ÎMBUCURÁ, îmbúcur, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) bucura. – În + bucura. DOOM
îmbucurá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 îmbúcură
îmbucurase
ÎMBUCURÁ, îmbúcur, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) bucura. – În + bucura. DOOM
îmbucurá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 îmbúcură
îmbucurasem
ÎMBUCURÁ, îmbúcur, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) bucura. – În + bucura. DOOM
îmbucurá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 îmbúcură
îmbucuraseră
ÎMBUCURÁ, îmbúcur, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) bucura. – În + bucura. DOOM
îmbucurá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 îmbúcură
îmbucuraserăm
ÎMBUCURÁ, îmbúcur, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) bucura. – În + bucura. DOOM
îmbucurá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 îmbúcură
îmbucuraserăți
ÎMBUCURÁ, îmbúcur, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) bucura. – În + bucura. DOOM
îmbucurá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 îmbúcură
îmbucuraseși
ÎMBUCURÁ, îmbúcur, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) bucura. – În + bucura. DOOM
îmbucurá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 îmbúcură
îmbucuraseți
ÎMBUCURÁ, îmbúcur, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) bucura. – În + bucura. DOOM
îmbucurá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 îmbúcură
îmbucurat
ÎMBUCURÁ, îmbúcur, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) bucura. – În + bucura. DOOM
îmbucurá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 îmbúcură
îmbucurat
ÎMBUCURÁ, îmbúcur, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) bucura. – În + bucura.
îmbucurau
ÎMBUCURÁ, îmbúcur, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) bucura. – În + bucura. DOOM
îmbucurá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 îmbúcură
îmbucurași
ÎMBUCURÁ, îmbúcur, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) bucura. – În + bucura. DOOM
îmbucurá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 îmbúcură
îmbucurați
ÎMBUCURÁ, îmbúcur, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) bucura. – În + bucura. DOOM
îmbucurá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 îmbúcură
îmbucure
ÎMBUCURÁ, îmbúcur, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) bucura. – În + bucura. DOOM
îmbucurá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 îmbúcură
îmbucuri
ÎMBUCURÁ, îmbúcur, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) bucura. – În + bucura. DOOM
îmbucurá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 îmbúcură
îmbucurând
ÎMBUCURÁ, îmbúcur, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) bucura. – În + bucura. DOOM
îmbucurá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 îmbúcură
îmbucurînd
ÎMBUCURÁ, îmbúcur, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) bucura. – În + bucura. DOOM
îmbucurá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 îmbúcură
îmbucurătoare
ÎMBUCURĂTÓR, -OÁRE, îmbucurători, -oare, adj. Care bucură, care provoacă bucurie. – Îmbucura + suf. -ător. DOOM
îmbucurătór adj. m., pl. îmbucurătóri; f. sg. și pl. îmbucurătoáre
îmbucurătoarea
ÎMBUCURĂTÓR, -OÁRE, îmbucurători, -oare, adj. Care bucură, care provoacă bucurie. – Îmbucura + suf. -ător. DOOM
îmbucurătór adj. m., pl. îmbucurătóri; f. sg. și pl. îmbucurătoáre
îmbucurătoarei
ÎMBUCURĂTÓR, -OÁRE, îmbucurători, -oare, adj. Care bucură, care provoacă bucurie. – Îmbucura + suf. -ător. DOOM
îmbucurătór adj. m., pl. îmbucurătóri; f. sg. și pl. îmbucurătoáre
îmbucurătoarele
ÎMBUCURĂTÓR, -OÁRE, îmbucurători, -oare, adj. Care bucură, care provoacă bucurie. – Îmbucura + suf. -ător. DOOM
îmbucurătór adj. m., pl. îmbucurătóri; f. sg. și pl. îmbucurătoáre
îmbucurătoarelor
ÎMBUCURĂTÓR, -OÁRE, îmbucurători, -oare, adj. Care bucură, care provoacă bucurie. – Îmbucura + suf. -ător. DOOM
îmbucurătór adj. m., pl. îmbucurătóri; f. sg. și pl. îmbucurătoáre
îmbucurător
ÎMBUCURĂTÓR, -OÁRE, îmbucurători, -oare, adj. Care bucură, care provoacă bucurie. – Îmbucura + suf. -ător. DOOM
îmbucurătór adj. m., pl. îmbucurătóri; f. sg. și pl. îmbucurătoáre
îmbucurători
ÎMBUCURĂTÓR, -OÁRE, îmbucurători, -oare, adj. Care bucură, care provoacă bucurie. – Îmbucura + suf. -ător. DOOM
îmbucurătór adj. m., pl. îmbucurătóri; f. sg. și pl. îmbucurătoáre
îmbucurătorii
ÎMBUCURĂTÓR, -OÁRE, îmbucurători, -oare, adj. Care bucură, care provoacă bucurie. – Îmbucura + suf. -ător. DOOM
îmbucurătór adj. m., pl. îmbucurătóri; f. sg. și pl. îmbucurătoáre
îmbucurătorilor
ÎMBUCURĂTÓR, -OÁRE, îmbucurători, -oare, adj. Care bucură, care provoacă bucurie. – Îmbucura + suf. -ător. DOOM
îmbucurătór adj. m., pl. îmbucurătóri; f. sg. și pl. îmbucurătoáre
îmbucurătorul
ÎMBUCURĂTÓR, -OÁRE, îmbucurători, -oare, adj. Care bucură, care provoacă bucurie. – Îmbucura + suf. -ător. DOOM
îmbucurătór adj. m., pl. îmbucurătóri; f. sg. și pl. îmbucurătoáre
îmbucurătorului
ÎMBUCURĂTÓR, -OÁRE, îmbucurători, -oare, adj. Care bucură, care provoacă bucurie. – Îmbucura + suf. -ător. DOOM
îmbucurătór adj. m., pl. îmbucurătóri; f. sg. și pl. îmbucurătoáre
îmbucând
ÎMBUCÁ, îmbúc, vb. I. 1. Tranz. A mânca (în grabă, ce se nimerește); a înghiți ceva dintr-o dată. 2. Refl. (Despre piese tehnice) A intra cu un capăt în altă piesă pentru a forma împreună un ansamblu; a se împreuna, a se uni. – Lat. *imbuccare (< bucea „gură”). DOOM
îmbucá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbúcă
îmbucînd
ÎMBUCÁ, îmbúc, vb. I. 1. Tranz. A mânca (în grabă, ce se nimerește); a înghiți ceva dintr-o dată. 2. Refl. (Despre piese tehnice) A intra cu un capăt în altă piesă pentru a forma împreună un ansamblu; a se împreuna, a se uni. – Lat. *imbuccare (< bucea „gură”). DOOM
îmbucá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbúcă
îmbucări
ÎMBUCÁRE, îmbucări, s. f. Acțiunea de a (se) îmbuca. ♦ (Concr.) Loc unde se îmbucă ceva. – V. îmbuca. DOOM
îmbucáre s. f., g.-d. art. îmbucắrii; pl. îmbucắri
îmbucări
ÎMBUCĂRÍ, îmbucăresc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A da de mâncare vitelor. 2. Refl. (Despre vite) A se hrăni, a se sătura. – Din îmbucare (< îmbuca).
îmbucării
ÎMBUCÁRE, îmbucări, s. f. Acțiunea de a (se) îmbuca. ♦ (Concr.) Loc unde se îmbucă ceva. – V. îmbuca. DOOM
îmbucáre s. f., g.-d. art. îmbucắrii; pl. îmbucắri
îmbucările
ÎMBUCÁRE, îmbucări, s. f. Acțiunea de a (se) îmbuca. ♦ (Concr.) Loc unde se îmbucă ceva. – V. îmbuca. DOOM
îmbucáre s. f., g.-d. art. îmbucắrii; pl. îmbucắri
îmbucărilor
ÎMBUCÁRE, îmbucări, s. f. Acțiunea de a (se) îmbuca. ♦ (Concr.) Loc unde se îmbucă ceva. – V. îmbuca. DOOM
îmbucáre s. f., g.-d. art. îmbucắrii; pl. îmbucắri
îmbucătura
ÎMBUCĂTÚRĂ, îmbucături, s. f. 1. Cantitate dintr-un aliment care poate fi introdusă o dată în gură; înghițitură, dumicat; p. ext. mâncare; bucătură. 2. Loc de asamblare a două țevi, două burlane etc., a unui știft care intră în locașul său etc. – Îmbuca + suf. -ătură. DOOM
îmbucătúră s. f., g.-d. art. îmbucătúrii; pl. îmbucătúri
îmbucături
ÎMBUCĂTÚRĂ, îmbucături, s. f. 1. Cantitate dintr-un aliment care poate fi introdusă o dată în gură; înghițitură, dumicat; p. ext. mâncare; bucătură. 2. Loc de asamblare a două țevi, două burlane etc., a unui știft care intră în locașul său etc. – Îmbuca + suf. -ătură. DOOM
îmbucătúră s. f., g.-d. art. îmbucătúrii; pl. îmbucătúri
îmbucăturii
ÎMBUCĂTÚRĂ, îmbucături, s. f. 1. Cantitate dintr-un aliment care poate fi introdusă o dată în gură; înghițitură, dumicat; p. ext. mâncare; bucătură. 2. Loc de asamblare a două țevi, două burlane etc., a unui știft care intră în locașul său etc. – Îmbuca + suf. -ătură. DOOM
îmbucătúră s. f., g.-d. art. îmbucătúrii; pl. îmbucătúri
îmbucăturile
ÎMBUCĂTÚRĂ, îmbucături, s. f. 1. Cantitate dintr-un aliment care poate fi introdusă o dată în gură; înghițitură, dumicat; p. ext. mâncare; bucătură. 2. Loc de asamblare a două țevi, două burlane etc., a unui știft care intră în locașul său etc. – Îmbuca + suf. -ătură. DOOM
îmbucătúră s. f., g.-d. art. îmbucătúrii; pl. îmbucătúri
îmbucăturilor
ÎMBUCĂTÚRĂ, îmbucături, s. f. 1. Cantitate dintr-un aliment care poate fi introdusă o dată în gură; înghițitură, dumicat; p. ext. mâncare; bucătură. 2. Loc de asamblare a două țevi, două burlane etc., a unui știft care intră în locașul său etc. – Îmbuca + suf. -ătură. DOOM
îmbucătúră s. f., g.-d. art. îmbucătúrii; pl. îmbucătúri
îmbucătățea
ÎMBUCĂTĂȚÍ, îmbucătățesc, vb. IV. Tranz. A tăia în bucăți, a face bucăți; a îmbucăți, a fragmenta. – Contaminare între îmbucăți și înjumătăți. DOOM
îmbucătățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbucătățésc, imperf. 3 sg. îmbucătățeá; conj. prez. 3 să îmbucătățeáscă
îmbucătățeai
ÎMBUCĂTĂȚÍ, îmbucătățesc, vb. IV. Tranz. A tăia în bucăți, a face bucăți; a îmbucăți, a fragmenta. – Contaminare între îmbucăți și înjumătăți. DOOM
îmbucătățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbucătățésc, imperf. 3 sg. îmbucătățeá; conj. prez. 3 să îmbucătățeáscă
îmbucătățeam
ÎMBUCĂTĂȚÍ, îmbucătățesc, vb. IV. Tranz. A tăia în bucăți, a face bucăți; a îmbucăți, a fragmenta. – Contaminare între îmbucăți și înjumătăți. DOOM
îmbucătățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbucătățésc, imperf. 3 sg. îmbucătățeá; conj. prez. 3 să îmbucătățeáscă
îmbucătățească
ÎMBUCĂTĂȚÍ, îmbucătățesc, vb. IV. Tranz. A tăia în bucăți, a face bucăți; a îmbucăți, a fragmenta. – Contaminare între îmbucăți și înjumătăți. DOOM
îmbucătățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbucătățésc, imperf. 3 sg. îmbucătățeá; conj. prez. 3 să îmbucătățeáscă
îmbucătățeau
ÎMBUCĂTĂȚÍ, îmbucătățesc, vb. IV. Tranz. A tăia în bucăți, a face bucăți; a îmbucăți, a fragmenta. – Contaminare între îmbucăți și înjumătăți. DOOM
îmbucătățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbucătățésc, imperf. 3 sg. îmbucătățeá; conj. prez. 3 să îmbucătățeáscă
îmbucătățeați
ÎMBUCĂTĂȚÍ, îmbucătățesc, vb. IV. Tranz. A tăia în bucăți, a face bucăți; a îmbucăți, a fragmenta. – Contaminare între îmbucăți și înjumătăți. DOOM
îmbucătățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbucătățésc, imperf. 3 sg. îmbucătățeá; conj. prez. 3 să îmbucătățeáscă
îmbucătățesc
ÎMBUCĂTĂȚÍ, îmbucătățesc, vb. IV. Tranz. A tăia în bucăți, a face bucăți; a îmbucăți, a fragmenta. – Contaminare între îmbucăți și înjumătăți. DOOM
îmbucătățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbucătățésc, imperf. 3 sg. îmbucătățeá; conj. prez. 3 să îmbucătățeáscă
îmbucătățește
ÎMBUCĂTĂȚÍ, îmbucătățesc, vb. IV. Tranz. A tăia în bucăți, a face bucăți; a îmbucăți, a fragmenta. – Contaminare între îmbucăți și înjumătăți. DOOM
îmbucătățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbucătățésc, imperf. 3 sg. îmbucătățeá; conj. prez. 3 să îmbucătățeáscă
îmbucătățești
ÎMBUCĂTĂȚÍ, îmbucătățesc, vb. IV. Tranz. A tăia în bucăți, a face bucăți; a îmbucăți, a fragmenta. – Contaminare între îmbucăți și înjumătăți. DOOM
îmbucătățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbucătățésc, imperf. 3 sg. îmbucătățeá; conj. prez. 3 să îmbucătățeáscă
îmbucătăți
ÎMBUCĂTĂȚÍ, îmbucătățesc, vb. IV. Tranz. A tăia în bucăți, a face bucăți; a îmbucăți, a fragmenta. – Contaminare între îmbucăți și înjumătăți. DOOM
îmbucătățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbucătățésc, imperf. 3 sg. îmbucătățeá; conj. prez. 3 să îmbucătățeáscă
îmbucătății
ÎMBUCĂTĂȚÍ, îmbucătățesc, vb. IV. Tranz. A tăia în bucăți, a face bucăți; a îmbucăți, a fragmenta. – Contaminare între îmbucăți și înjumătăți. DOOM
îmbucătățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbucătățésc, imperf. 3 sg. îmbucătățeá; conj. prez. 3 să îmbucătățeáscă
îmbucătățim
ÎMBUCĂTĂȚÍ, îmbucătățesc, vb. IV. Tranz. A tăia în bucăți, a face bucăți; a îmbucăți, a fragmenta. – Contaminare între îmbucăți și înjumătăți. DOOM
îmbucătățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbucătățésc, imperf. 3 sg. îmbucătățeá; conj. prez. 3 să îmbucătățeáscă
îmbucătățind
ÎMBUCĂTĂȚÍ, îmbucătățesc, vb. IV. Tranz. A tăia în bucăți, a face bucăți; a îmbucăți, a fragmenta. – Contaminare între îmbucăți și înjumătăți. DOOM
îmbucătățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbucătățésc, imperf. 3 sg. îmbucătățeá; conj. prez. 3 să îmbucătățeáscă
îmbucătățire
ÎMBUCĂTĂȚÍ, îmbucătățesc, vb. IV. Tranz. A tăia în bucăți, a face bucăți; a îmbucăți, a fragmenta. – Contaminare între îmbucăți și înjumătăți. DOOM
îmbucătățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbucătățésc, imperf. 3 sg. îmbucătățeá; conj. prez. 3 să îmbucătățeáscă
îmbucătățire
ÎMBUCĂTĂȚÍRE, îmbucătățiri, s. f. Acțiunea de a îmbucătăți. – V. îmbucătăți. DOOM
îmbucătățíre (înv.) s. f., g.-d. art. îmbucătățírii; pl. îmbucătățíri
îmbucătățirea
ÎMBUCĂTĂȚÍRE, îmbucătățiri, s. f. Acțiunea de a îmbucătăți. – V. îmbucătăți. DOOM
îmbucătățíre (înv.) s. f., g.-d. art. îmbucătățírii; pl. îmbucătățíri
îmbucătățiri
ÎMBUCĂTĂȚÍRE, îmbucătățiri, s. f. Acțiunea de a îmbucătăți. – V. îmbucătăți. DOOM
îmbucătățíre (înv.) s. f., g.-d. art. îmbucătățírii; pl. îmbucătățíri
îmbucătățirii
ÎMBUCĂTĂȚÍRE, îmbucătățiri, s. f. Acțiunea de a îmbucătăți. – V. îmbucătăți. DOOM
îmbucătățíre (înv.) s. f., g.-d. art. îmbucătățírii; pl. îmbucătățíri
îmbucătățirile
ÎMBUCĂTĂȚÍRE, îmbucătățiri, s. f. Acțiunea de a îmbucătăți. – V. îmbucătăți. DOOM
îmbucătățíre (înv.) s. f., g.-d. art. îmbucătățírii; pl. îmbucătățíri
îmbucătățirilor
ÎMBUCĂTĂȚÍRE, îmbucătățiri, s. f. Acțiunea de a îmbucătăți. – V. îmbucătăți. DOOM
îmbucătățíre (înv.) s. f., g.-d. art. îmbucătățírii; pl. îmbucătățíri
îmbucătățiră
ÎMBUCĂTĂȚÍ, îmbucătățesc, vb. IV. Tranz. A tăia în bucăți, a face bucăți; a îmbucăți, a fragmenta. – Contaminare între îmbucăți și înjumătăți. DOOM
îmbucătățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbucătățésc, imperf. 3 sg. îmbucătățeá; conj. prez. 3 să îmbucătățeáscă
îmbucătățirăm
ÎMBUCĂTĂȚÍ, îmbucătățesc, vb. IV. Tranz. A tăia în bucăți, a face bucăți; a îmbucăți, a fragmenta. – Contaminare între îmbucăți și înjumătăți. DOOM
îmbucătățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbucătățésc, imperf. 3 sg. îmbucătățeá; conj. prez. 3 să îmbucătățeáscă
îmbucătățirăți
ÎMBUCĂTĂȚÍ, îmbucătățesc, vb. IV. Tranz. A tăia în bucăți, a face bucăți; a îmbucăți, a fragmenta. – Contaminare între îmbucăți și înjumătăți. DOOM
îmbucătățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbucătățésc, imperf. 3 sg. îmbucătățeá; conj. prez. 3 să îmbucătățeáscă
îmbucătățise
ÎMBUCĂTĂȚÍ, îmbucătățesc, vb. IV. Tranz. A tăia în bucăți, a face bucăți; a îmbucăți, a fragmenta. – Contaminare între îmbucăți și înjumătăți. DOOM
îmbucătățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbucătățésc, imperf. 3 sg. îmbucătățeá; conj. prez. 3 să îmbucătățeáscă
îmbucătățisem
ÎMBUCĂTĂȚÍ, îmbucătățesc, vb. IV. Tranz. A tăia în bucăți, a face bucăți; a îmbucăți, a fragmenta. – Contaminare între îmbucăți și înjumătăți. DOOM
îmbucătățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbucătățésc, imperf. 3 sg. îmbucătățeá; conj. prez. 3 să îmbucătățeáscă
îmbucătățiseră
ÎMBUCĂTĂȚÍ, îmbucătățesc, vb. IV. Tranz. A tăia în bucăți, a face bucăți; a îmbucăți, a fragmenta. – Contaminare între îmbucăți și înjumătăți. DOOM
îmbucătățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbucătățésc, imperf. 3 sg. îmbucătățeá; conj. prez. 3 să îmbucătățeáscă
îmbucătățiserăm
ÎMBUCĂTĂȚÍ, îmbucătățesc, vb. IV. Tranz. A tăia în bucăți, a face bucăți; a îmbucăți, a fragmenta. – Contaminare între îmbucăți și înjumătăți. DOOM
îmbucătățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbucătățésc, imperf. 3 sg. îmbucătățeá; conj. prez. 3 să îmbucătățeáscă
îmbucătățiserăți
ÎMBUCĂTĂȚÍ, îmbucătățesc, vb. IV. Tranz. A tăia în bucăți, a face bucăți; a îmbucăți, a fragmenta. – Contaminare între îmbucăți și înjumătăți. DOOM
îmbucătățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbucătățésc, imperf. 3 sg. îmbucătățeá; conj. prez. 3 să îmbucătățeáscă
îmbucătățiseși
ÎMBUCĂTĂȚÍ, îmbucătățesc, vb. IV. Tranz. A tăia în bucăți, a face bucăți; a îmbucăți, a fragmenta. – Contaminare între îmbucăți și înjumătăți. DOOM
îmbucătățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbucătățésc, imperf. 3 sg. îmbucătățeá; conj. prez. 3 să îmbucătățeáscă
îmbucătățiseți
ÎMBUCĂTĂȚÍ, îmbucătățesc, vb. IV. Tranz. A tăia în bucăți, a face bucăți; a îmbucăți, a fragmenta. – Contaminare între îmbucăți și înjumătăți. DOOM
îmbucătățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbucătățésc, imperf. 3 sg. îmbucătățeá; conj. prez. 3 să îmbucătățeáscă
îmbucătățit
ÎMBUCĂTĂȚÍ, îmbucătățesc, vb. IV. Tranz. A tăia în bucăți, a face bucăți; a îmbucăți, a fragmenta. – Contaminare între îmbucăți și înjumătăți. DOOM
îmbucătățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbucătățésc, imperf. 3 sg. îmbucătățeá; conj. prez. 3 să îmbucătățeáscă
îmbucătățit
ÎMBUCĂTĂȚÍT, -Ă, îmbucătățiți, -te, adj. Care este divizat în bucăți; fracționat. – V. îmbucătăți.
îmbucătățita
ÎMBUCĂTĂȚÍT, -Ă, îmbucătățiți, -te, adj. Care este divizat în bucăți; fracționat. – V. îmbucătăți.
îmbucătățite
ÎMBUCĂTĂȚÍT, -Ă, îmbucătățiți, -te, adj. Care este divizat în bucăți; fracționat. – V. îmbucătăți.
îmbucătățitei
ÎMBUCĂTĂȚÍT, -Ă, îmbucătățiți, -te, adj. Care este divizat în bucăți; fracționat. – V. îmbucătăți.
îmbucătățitele
ÎMBUCĂTĂȚÍT, -Ă, îmbucătățiți, -te, adj. Care este divizat în bucăți; fracționat. – V. îmbucătăți.
îmbucătățitelor
ÎMBUCĂTĂȚÍT, -Ă, îmbucătățiți, -te, adj. Care este divizat în bucăți; fracționat. – V. îmbucătăți.
îmbucătățitul
ÎMBUCĂTĂȚÍT, -Ă, îmbucătățiți, -te, adj. Care este divizat în bucăți; fracționat. – V. îmbucătăți.
îmbucătățitului
ÎMBUCĂTĂȚÍT, -Ă, îmbucătățiți, -te, adj. Care este divizat în bucăți; fracționat. – V. îmbucătăți.
îmbucătățiși
ÎMBUCĂTĂȚÍ, îmbucătățesc, vb. IV. Tranz. A tăia în bucăți, a face bucăți; a îmbucăți, a fragmenta. – Contaminare între îmbucăți și înjumătăți. DOOM
îmbucătățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbucătățésc, imperf. 3 sg. îmbucătățeá; conj. prez. 3 să îmbucătățeáscă
îmbucătățiți
ÎMBUCĂTĂȚÍ, îmbucătățesc, vb. IV. Tranz. A tăia în bucăți, a face bucăți; a îmbucăți, a fragmenta. – Contaminare între îmbucăți și înjumătăți. DOOM
îmbucătățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbucătățésc, imperf. 3 sg. îmbucătățeá; conj. prez. 3 să îmbucătățeáscă
îmbucătățiți
ÎMBUCĂTĂȚÍT, -Ă, îmbucătățiți, -te, adj. Care este divizat în bucăți; fracționat. – V. îmbucătăți.
îmbucătățiții
ÎMBUCĂTĂȚÍT, -Ă, îmbucătățiți, -te, adj. Care este divizat în bucăți; fracționat. – V. îmbucătăți.
îmbucătățiților
ÎMBUCĂTĂȚÍT, -Ă, îmbucătățiți, -te, adj. Care este divizat în bucăți; fracționat. – V. îmbucătăți.
îmbucățea
ÎMBUCĂȚÍ, îmbucățesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A îmbucătăți. – În + bucăți. DOOM
îmbucățí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbucățésc, imperf. 3 sg. îmbucățeá; conj. prez. 3 să îmbucățeáscă
îmbucățeai
ÎMBUCĂȚÍ, îmbucățesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A îmbucătăți. – În + bucăți. DOOM
îmbucățí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbucățésc, imperf. 3 sg. îmbucățeá; conj. prez. 3 să îmbucățeáscă
îmbucățeam
ÎMBUCĂȚÍ, îmbucățesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A îmbucătăți. – În + bucăți. DOOM
îmbucățí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbucățésc, imperf. 3 sg. îmbucățeá; conj. prez. 3 să îmbucățeáscă
îmbucățească
ÎMBUCĂȚÍ, îmbucățesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A îmbucătăți. – În + bucăți. DOOM
îmbucățí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbucățésc, imperf. 3 sg. îmbucățeá; conj. prez. 3 să îmbucățeáscă
îmbucățeau
ÎMBUCĂȚÍ, îmbucățesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A îmbucătăți. – În + bucăți. DOOM
îmbucățí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbucățésc, imperf. 3 sg. îmbucățeá; conj. prez. 3 să îmbucățeáscă
îmbucățeați
ÎMBUCĂȚÍ, îmbucățesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A îmbucătăți. – În + bucăți. DOOM
îmbucățí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbucățésc, imperf. 3 sg. îmbucățeá; conj. prez. 3 să îmbucățeáscă
îmbucățesc
ÎMBUCĂȚÍ, îmbucățesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A îmbucătăți. – În + bucăți. DOOM
îmbucățí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbucățésc, imperf. 3 sg. îmbucățeá; conj. prez. 3 să îmbucățeáscă
îmbucățește
ÎMBUCĂȚÍ, îmbucățesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A îmbucătăți. – În + bucăți. DOOM
îmbucățí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbucățésc, imperf. 3 sg. îmbucățeá; conj. prez. 3 să îmbucățeáscă
îmbucățești
ÎMBUCĂȚÍ, îmbucățesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A îmbucătăți. – În + bucăți. DOOM
îmbucățí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbucățésc, imperf. 3 sg. îmbucățeá; conj. prez. 3 să îmbucățeáscă
îmbucăți
ÎMBUCĂȚÍ, îmbucățesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A îmbucătăți. – În + bucăți. DOOM
îmbucățí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbucățésc, imperf. 3 sg. îmbucățeá; conj. prez. 3 să îmbucățeáscă
îmbucății
ÎMBUCĂȚÍ, îmbucățesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A îmbucătăți. – În + bucăți. DOOM
îmbucățí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbucățésc, imperf. 3 sg. îmbucățeá; conj. prez. 3 să îmbucățeáscă
îmbucățim
ÎMBUCĂȚÍ, îmbucățesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A îmbucătăți. – În + bucăți. DOOM
îmbucățí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbucățésc, imperf. 3 sg. îmbucățeá; conj. prez. 3 să îmbucățeáscă
îmbucățind
ÎMBUCĂȚÍ, îmbucățesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A îmbucătăți. – În + bucăți. DOOM
îmbucățí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbucățésc, imperf. 3 sg. îmbucățeá; conj. prez. 3 să îmbucățeáscă
îmbucățire
ÎMBUCĂȚÍ, îmbucățesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A îmbucătăți. – În + bucăți. DOOM
îmbucățí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbucățésc, imperf. 3 sg. îmbucățeá; conj. prez. 3 să îmbucățeáscă
îmbucățire
ÎMBUCĂȚÍ, îmbucățesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A îmbucătăți. – În + bucăți.
îmbucățiră
ÎMBUCĂȚÍ, îmbucățesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A îmbucătăți. – În + bucăți. DOOM
îmbucățí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbucățésc, imperf. 3 sg. îmbucățeá; conj. prez. 3 să îmbucățeáscă
îmbucățirăm
ÎMBUCĂȚÍ, îmbucățesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A îmbucătăți. – În + bucăți. DOOM
îmbucățí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbucățésc, imperf. 3 sg. îmbucățeá; conj. prez. 3 să îmbucățeáscă
îmbucățirăți
ÎMBUCĂȚÍ, îmbucățesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A îmbucătăți. – În + bucăți. DOOM
îmbucățí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbucățésc, imperf. 3 sg. îmbucățeá; conj. prez. 3 să îmbucățeáscă
îmbucățise
ÎMBUCĂȚÍ, îmbucățesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A îmbucătăți. – În + bucăți. DOOM
îmbucățí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbucățésc, imperf. 3 sg. îmbucățeá; conj. prez. 3 să îmbucățeáscă
îmbucățisem
ÎMBUCĂȚÍ, îmbucățesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A îmbucătăți. – În + bucăți. DOOM
îmbucățí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbucățésc, imperf. 3 sg. îmbucățeá; conj. prez. 3 să îmbucățeáscă
îmbucățiseră
ÎMBUCĂȚÍ, îmbucățesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A îmbucătăți. – În + bucăți. DOOM
îmbucățí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbucățésc, imperf. 3 sg. îmbucățeá; conj. prez. 3 să îmbucățeáscă
îmbucățiserăm
ÎMBUCĂȚÍ, îmbucățesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A îmbucătăți. – În + bucăți. DOOM
îmbucățí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbucățésc, imperf. 3 sg. îmbucățeá; conj. prez. 3 să îmbucățeáscă
îmbucățiserăți
ÎMBUCĂȚÍ, îmbucățesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A îmbucătăți. – În + bucăți. DOOM
îmbucățí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbucățésc, imperf. 3 sg. îmbucățeá; conj. prez. 3 să îmbucățeáscă
îmbucățiseși
ÎMBUCĂȚÍ, îmbucățesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A îmbucătăți. – În + bucăți. DOOM
îmbucățí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbucățésc, imperf. 3 sg. îmbucățeá; conj. prez. 3 să îmbucățeáscă
îmbucățiseți
ÎMBUCĂȚÍ, îmbucățesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A îmbucătăți. – În + bucăți. DOOM
îmbucățí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbucățésc, imperf. 3 sg. îmbucățeá; conj. prez. 3 să îmbucățeáscă
îmbucățit
ÎMBUCĂȚÍ, îmbucățesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A îmbucătăți. – În + bucăți. DOOM
îmbucățí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbucățésc, imperf. 3 sg. îmbucățeá; conj. prez. 3 să îmbucățeáscă
îmbucățit
ÎMBUCĂȚÍ, îmbucățesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A îmbucătăți. – În + bucăți.
îmbucățiși
ÎMBUCĂȚÍ, îmbucățesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A îmbucătăți. – În + bucăți. DOOM
îmbucățí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbucățésc, imperf. 3 sg. îmbucățeá; conj. prez. 3 să îmbucățeáscă
îmbucățiți
ÎMBUCĂȚÍ, îmbucățesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A îmbucătăți. – În + bucăți. DOOM
îmbucățí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbucățésc, imperf. 3 sg. îmbucățeá; conj. prez. 3 să îmbucățeáscă
îmbufna
ÎMBUFNÁ, îmbufnez, vb. I. Refl. și tranz. (Fam.) A (se) supăra (tăcând sau încruntându-se); a (se) bosumfla. – În + bufnă. DOOM
îmbufná (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 îmbufneáză
îmbufnai
ÎMBUFNÁ, îmbufnez, vb. I. Refl. și tranz. (Fam.) A (se) supăra (tăcând sau încruntându-se); a (se) bosumfla. – În + bufnă. DOOM
îmbufná (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 îmbufneáză
îmbufnam
ÎMBUFNÁ, îmbufnez, vb. I. Refl. și tranz. (Fam.) A (se) supăra (tăcând sau încruntându-se); a (se) bosumfla. – În + bufnă. DOOM
îmbufná (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 îmbufneáză
îmbufnare
ÎMBUFNÁ, îmbufnez, vb. I. Refl. și tranz. (Fam.) A (se) supăra (tăcând sau încruntându-se); a (se) bosumfla. – În + bufnă. DOOM
îmbufná (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 îmbufneáză
îmbufnare
ÎMBUFNÁRE s. f. (Fam.) Acțiunea de a (se) îmbufna și rezultatul ei; bosumflare. – V. îmbufna. DOOM
îmbufnáre (fam.) s. f., g.-d. art. îmbufnắrii
îmbufnarea
ÎMBUFNÁRE s. f. (Fam.) Acțiunea de a (se) îmbufna și rezultatul ei; bosumflare. – V. îmbufna. DOOM
îmbufnáre (fam.) s. f., g.-d. art. îmbufnắrii
îmbufnară
ÎMBUFNÁ, îmbufnez, vb. I. Refl. și tranz. (Fam.) A (se) supăra (tăcând sau încruntându-se); a (se) bosumfla. – În + bufnă. DOOM
îmbufná (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 îmbufneáză
îmbufnarăm
ÎMBUFNÁ, îmbufnez, vb. I. Refl. și tranz. (Fam.) A (se) supăra (tăcând sau încruntându-se); a (se) bosumfla. – În + bufnă. DOOM
îmbufná (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 îmbufneáză
îmbufnarăți
ÎMBUFNÁ, îmbufnez, vb. I. Refl. și tranz. (Fam.) A (se) supăra (tăcând sau încruntându-se); a (se) bosumfla. – În + bufnă. DOOM
îmbufná (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 îmbufneáză
îmbufnase
ÎMBUFNÁ, îmbufnez, vb. I. Refl. și tranz. (Fam.) A (se) supăra (tăcând sau încruntându-se); a (se) bosumfla. – În + bufnă. DOOM
îmbufná (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 îmbufneáză
îmbufnasem
ÎMBUFNÁ, îmbufnez, vb. I. Refl. și tranz. (Fam.) A (se) supăra (tăcând sau încruntându-se); a (se) bosumfla. – În + bufnă. DOOM
îmbufná (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 îmbufneáză
îmbufnaseră
ÎMBUFNÁ, îmbufnez, vb. I. Refl. și tranz. (Fam.) A (se) supăra (tăcând sau încruntându-se); a (se) bosumfla. – În + bufnă. DOOM
îmbufná (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 îmbufneáză
îmbufnaserăm
ÎMBUFNÁ, îmbufnez, vb. I. Refl. și tranz. (Fam.) A (se) supăra (tăcând sau încruntându-se); a (se) bosumfla. – În + bufnă. DOOM
îmbufná (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 îmbufneáză
îmbufnaserăți
ÎMBUFNÁ, îmbufnez, vb. I. Refl. și tranz. (Fam.) A (se) supăra (tăcând sau încruntându-se); a (se) bosumfla. – În + bufnă. DOOM
îmbufná (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 îmbufneáză
îmbufnaseși
ÎMBUFNÁ, îmbufnez, vb. I. Refl. și tranz. (Fam.) A (se) supăra (tăcând sau încruntându-se); a (se) bosumfla. – În + bufnă. DOOM
îmbufná (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 îmbufneáză
îmbufnaseți
ÎMBUFNÁ, îmbufnez, vb. I. Refl. și tranz. (Fam.) A (se) supăra (tăcând sau încruntându-se); a (se) bosumfla. – În + bufnă. DOOM
îmbufná (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 îmbufneáză
îmbufnat
ÎMBUFNÁ, îmbufnez, vb. I. Refl. și tranz. (Fam.) A (se) supăra (tăcând sau încruntându-se); a (se) bosumfla. – În + bufnă. DOOM
îmbufná (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 îmbufneáză
îmbufnat
ÎMBUFNÁT, -Ă, îmbufnați, -te, adj. (Fam.) Supărat, bosumflat. – V. îmbufna.
îmbufnata
ÎMBUFNÁT, -Ă, îmbufnați, -te, adj. (Fam.) Supărat, bosumflat. – V. îmbufna.
îmbufnate
ÎMBUFNÁT, -Ă, îmbufnați, -te, adj. (Fam.) Supărat, bosumflat. – V. îmbufna.
îmbufnatei
ÎMBUFNÁT, -Ă, îmbufnați, -te, adj. (Fam.) Supărat, bosumflat. – V. îmbufna.
îmbufnatele
ÎMBUFNÁT, -Ă, îmbufnați, -te, adj. (Fam.) Supărat, bosumflat. – V. îmbufna.
îmbufnatelor
ÎMBUFNÁT, -Ă, îmbufnați, -te, adj. (Fam.) Supărat, bosumflat. – V. îmbufna.
îmbufnatul
ÎMBUFNÁT, -Ă, îmbufnați, -te, adj. (Fam.) Supărat, bosumflat. – V. îmbufna.
îmbufnatului
ÎMBUFNÁT, -Ă, îmbufnați, -te, adj. (Fam.) Supărat, bosumflat. – V. îmbufna.
îmbufnau
ÎMBUFNÁ, îmbufnez, vb. I. Refl. și tranz. (Fam.) A (se) supăra (tăcând sau încruntându-se); a (se) bosumfla. – În + bufnă. DOOM
îmbufná (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 îmbufneáză
îmbufnași
ÎMBUFNÁ, îmbufnez, vb. I. Refl. și tranz. (Fam.) A (se) supăra (tăcând sau încruntându-se); a (se) bosumfla. – În + bufnă. DOOM
îmbufná (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 îmbufneáză
îmbufnați
ÎMBUFNÁ, îmbufnez, vb. I. Refl. și tranz. (Fam.) A (se) supăra (tăcând sau încruntându-se); a (se) bosumfla. – În + bufnă. DOOM
îmbufná (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 îmbufneáză
îmbufnați
ÎMBUFNÁT, -Ă, îmbufnați, -te, adj. (Fam.) Supărat, bosumflat. – V. îmbufna.
îmbufnații
ÎMBUFNÁT, -Ă, îmbufnați, -te, adj. (Fam.) Supărat, bosumflat. – V. îmbufna.
îmbufnaților
ÎMBUFNÁT, -Ă, îmbufnați, -te, adj. (Fam.) Supărat, bosumflat. – V. îmbufna.
îmbufnează
ÎMBUFNÁ, îmbufnez, vb. I. Refl. și tranz. (Fam.) A (se) supăra (tăcând sau încruntându-se); a (se) bosumfla. – În + bufnă. DOOM
îmbufná (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 îmbufneáză
îmbufnez
ÎMBUFNÁ, îmbufnez, vb. I. Refl. și tranz. (Fam.) A (se) supăra (tăcând sau încruntându-se); a (se) bosumfla. – În + bufnă. DOOM
îmbufná (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 îmbufneáză
îmbufneze
ÎMBUFNÁ, îmbufnez, vb. I. Refl. și tranz. (Fam.) A (se) supăra (tăcând sau încruntându-se); a (se) bosumfla. – În + bufnă. DOOM
îmbufná (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 îmbufneáză
îmbufnezi
ÎMBUFNÁ, îmbufnez, vb. I. Refl. și tranz. (Fam.) A (se) supăra (tăcând sau încruntându-se); a (se) bosumfla. – În + bufnă. DOOM
îmbufná (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 îmbufneáză
îmbufnând
ÎMBUFNÁ, îmbufnez, vb. I. Refl. și tranz. (Fam.) A (se) supăra (tăcând sau încruntându-se); a (se) bosumfla. – În + bufnă. DOOM
îmbufná (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 îmbufneáză
îmbufnînd
ÎMBUFNÁ, îmbufnez, vb. I. Refl. și tranz. (Fam.) A (se) supăra (tăcând sau încruntându-se); a (se) bosumfla. – În + bufnă. DOOM
îmbufná (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 îmbufneáză
îmbufnări
ÎMBUFNÁRE s. f. (Fam.) Acțiunea de a (se) îmbufna și rezultatul ei; bosumflare. – V. îmbufna. DOOM
îmbufnáre (fam.) s. f., g.-d. art. îmbufnắrii
îmbufnării
ÎMBUFNÁRE s. f. (Fam.) Acțiunea de a (se) îmbufna și rezultatul ei; bosumflare. – V. îmbufna. DOOM
îmbufnáre (fam.) s. f., g.-d. art. îmbufnắrii
îmbufnările
ÎMBUFNÁRE s. f. (Fam.) Acțiunea de a (se) îmbufna și rezultatul ei; bosumflare. – V. îmbufna. DOOM
îmbufnáre (fam.) s. f., g.-d. art. îmbufnắrii
îmbufnărilor
ÎMBUFNÁRE s. f. (Fam.) Acțiunea de a (se) îmbufna și rezultatul ei; bosumflare. – V. îmbufna. DOOM
îmbufnáre (fam.) s. f., g.-d. art. îmbufnắrii
îmbuib
ÎMBUIBÁ, îmbúib, vb. I. Refl. și tranz. A mânca și a bea sau a da să mănânce și să bea peste măsură, a (se) ghiftui; a (se) îndopa. – Et. nec. DOOM
îmbuibá (a ~) (-bui-) vb., ind. prez. 3 îmbúibă
îmbuiba
ÎMBUIBÁ, îmbúib, vb. I. Refl. și tranz. A mânca și a bea sau a da să mănânce și să bea peste măsură, a (se) ghiftui; a (se) îndopa. – Et. nec. DOOM
îmbuibá (a ~) (-bui-) vb., ind. prez. 3 îmbúibă
îmbuibai
ÎMBUIBÁ, îmbúib, vb. I. Refl. și tranz. A mânca și a bea sau a da să mănânce și să bea peste măsură, a (se) ghiftui; a (se) îndopa. – Et. nec. DOOM
îmbuibá (a ~) (-bui-) vb., ind. prez. 3 îmbúibă
îmbuibam
ÎMBUIBÁ, îmbúib, vb. I. Refl. și tranz. A mânca și a bea sau a da să mănânce și să bea peste măsură, a (se) ghiftui; a (se) îndopa. – Et. nec. DOOM
îmbuibá (a ~) (-bui-) vb., ind. prez. 3 îmbúibă
îmbuibare
ÎMBUIBÁ, îmbúib, vb. I. Refl. și tranz. A mânca și a bea sau a da să mănânce și să bea peste măsură, a (se) ghiftui; a (se) îndopa. – Et. nec. DOOM
îmbuibá (a ~) (-bui-) vb., ind. prez. 3 îmbúibă
îmbuibare
ÎMBUIBÁRE s. f. Acțiunea de a (se) îmbuiba și rezultatul ei; stare de om îmbuibat. – V. îmbuiba. DOOM
îmbuibáre (-bui-) s. f., g.-d. art. îmbuibắrii
îmbuibarea
ÎMBUIBÁRE s. f. Acțiunea de a (se) îmbuiba și rezultatul ei; stare de om îmbuibat. – V. îmbuiba. DOOM
îmbuibáre (-bui-) s. f., g.-d. art. îmbuibắrii
îmbuibară
ÎMBUIBÁ, îmbúib, vb. I. Refl. și tranz. A mânca și a bea sau a da să mănânce și să bea peste măsură, a (se) ghiftui; a (se) îndopa. – Et. nec. DOOM
îmbuibá (a ~) (-bui-) vb., ind. prez. 3 îmbúibă
îmbuibarăm
ÎMBUIBÁ, îmbúib, vb. I. Refl. și tranz. A mânca și a bea sau a da să mănânce și să bea peste măsură, a (se) ghiftui; a (se) îndopa. – Et. nec. DOOM
îmbuibá (a ~) (-bui-) vb., ind. prez. 3 îmbúibă
îmbuibarăți
ÎMBUIBÁ, îmbúib, vb. I. Refl. și tranz. A mânca și a bea sau a da să mănânce și să bea peste măsură, a (se) ghiftui; a (se) îndopa. – Et. nec. DOOM
îmbuibá (a ~) (-bui-) vb., ind. prez. 3 îmbúibă
îmbuibase
ÎMBUIBÁ, îmbúib, vb. I. Refl. și tranz. A mânca și a bea sau a da să mănânce și să bea peste măsură, a (se) ghiftui; a (se) îndopa. – Et. nec. DOOM
îmbuibá (a ~) (-bui-) vb., ind. prez. 3 îmbúibă
îmbuibasem
ÎMBUIBÁ, îmbúib, vb. I. Refl. și tranz. A mânca și a bea sau a da să mănânce și să bea peste măsură, a (se) ghiftui; a (se) îndopa. – Et. nec. DOOM
îmbuibá (a ~) (-bui-) vb., ind. prez. 3 îmbúibă
îmbuibaseră
ÎMBUIBÁ, îmbúib, vb. I. Refl. și tranz. A mânca și a bea sau a da să mănânce și să bea peste măsură, a (se) ghiftui; a (se) îndopa. – Et. nec. DOOM
îmbuibá (a ~) (-bui-) vb., ind. prez. 3 îmbúibă
îmbuibaserăm
ÎMBUIBÁ, îmbúib, vb. I. Refl. și tranz. A mânca și a bea sau a da să mănânce și să bea peste măsură, a (se) ghiftui; a (se) îndopa. – Et. nec. DOOM
îmbuibá (a ~) (-bui-) vb., ind. prez. 3 îmbúibă
îmbuibaserăți
ÎMBUIBÁ, îmbúib, vb. I. Refl. și tranz. A mânca și a bea sau a da să mănânce și să bea peste măsură, a (se) ghiftui; a (se) îndopa. – Et. nec. DOOM
îmbuibá (a ~) (-bui-) vb., ind. prez. 3 îmbúibă
îmbuibaseși
ÎMBUIBÁ, îmbúib, vb. I. Refl. și tranz. A mânca și a bea sau a da să mănânce și să bea peste măsură, a (se) ghiftui; a (se) îndopa. – Et. nec. DOOM
îmbuibá (a ~) (-bui-) vb., ind. prez. 3 îmbúibă
îmbuibaseți
ÎMBUIBÁ, îmbúib, vb. I. Refl. și tranz. A mânca și a bea sau a da să mănânce și să bea peste măsură, a (se) ghiftui; a (se) îndopa. – Et. nec. DOOM
îmbuibá (a ~) (-bui-) vb., ind. prez. 3 îmbúibă
îmbuibat
ÎMBUIBÁ, îmbúib, vb. I. Refl. și tranz. A mânca și a bea sau a da să mănânce și să bea peste măsură, a (se) ghiftui; a (se) îndopa. – Et. nec. DOOM
îmbuibá (a ~) (-bui-) vb., ind. prez. 3 îmbúibă
îmbuibat
ÎMBUIBÁT, -Ă, îmbuibați, -te, adj. Ghiftuit cu mâncare și băutură. – V. îmbuiba.
îmbuibata
ÎMBUIBÁT, -Ă, îmbuibați, -te, adj. Ghiftuit cu mâncare și băutură. – V. îmbuiba.
îmbuibate
ÎMBUIBÁT, -Ă, îmbuibați, -te, adj. Ghiftuit cu mâncare și băutură. – V. îmbuiba.
îmbuibatei
ÎMBUIBÁT, -Ă, îmbuibați, -te, adj. Ghiftuit cu mâncare și băutură. – V. îmbuiba.
îmbuibatele
ÎMBUIBÁT, -Ă, îmbuibați, -te, adj. Ghiftuit cu mâncare și băutură. – V. îmbuiba.
îmbuibatelor
ÎMBUIBÁT, -Ă, îmbuibați, -te, adj. Ghiftuit cu mâncare și băutură. – V. îmbuiba.
îmbuibatul
ÎMBUIBÁT, -Ă, îmbuibați, -te, adj. Ghiftuit cu mâncare și băutură. – V. îmbuiba.
îmbuibatului
ÎMBUIBÁT, -Ă, îmbuibați, -te, adj. Ghiftuit cu mâncare și băutură. – V. îmbuiba.
îmbuibau
ÎMBUIBÁ, îmbúib, vb. I. Refl. și tranz. A mânca și a bea sau a da să mănânce și să bea peste măsură, a (se) ghiftui; a (se) îndopa. – Et. nec. DOOM
îmbuibá (a ~) (-bui-) vb., ind. prez. 3 îmbúibă
îmbuibași
ÎMBUIBÁ, îmbúib, vb. I. Refl. și tranz. A mânca și a bea sau a da să mănânce și să bea peste măsură, a (se) ghiftui; a (se) îndopa. – Et. nec. DOOM
îmbuibá (a ~) (-bui-) vb., ind. prez. 3 îmbúibă
îmbuibați
ÎMBUIBÁ, îmbúib, vb. I. Refl. și tranz. A mânca și a bea sau a da să mănânce și să bea peste măsură, a (se) ghiftui; a (se) îndopa. – Et. nec. DOOM
îmbuibá (a ~) (-bui-) vb., ind. prez. 3 îmbúibă
îmbuibați
ÎMBUIBÁT, -Ă, îmbuibați, -te, adj. Ghiftuit cu mâncare și băutură. – V. îmbuiba.
îmbuibații
ÎMBUIBÁT, -Ă, îmbuibați, -te, adj. Ghiftuit cu mâncare și băutură. – V. îmbuiba.
îmbuibaților
ÎMBUIBÁT, -Ă, îmbuibați, -te, adj. Ghiftuit cu mâncare și băutură. – V. îmbuiba.
îmbuibe
ÎMBUIBÁ, îmbúib, vb. I. Refl. și tranz. A mânca și a bea sau a da să mănânce și să bea peste măsură, a (se) ghiftui; a (se) îndopa. – Et. nec. DOOM
îmbuibá (a ~) (-bui-) vb., ind. prez. 3 îmbúibă
îmbuibi
ÎMBUIBÁ, îmbúib, vb. I. Refl. și tranz. A mânca și a bea sau a da să mănânce și să bea peste măsură, a (se) ghiftui; a (se) îndopa. – Et. nec. DOOM
îmbuibá (a ~) (-bui-) vb., ind. prez. 3 îmbúibă
îmbuibând
ÎMBUIBÁ, îmbúib, vb. I. Refl. și tranz. A mânca și a bea sau a da să mănânce și să bea peste măsură, a (se) ghiftui; a (se) îndopa. – Et. nec. DOOM
îmbuibá (a ~) (-bui-) vb., ind. prez. 3 îmbúibă
îmbuibînd
ÎMBUIBÁ, îmbúib, vb. I. Refl. și tranz. A mânca și a bea sau a da să mănânce și să bea peste măsură, a (se) ghiftui; a (se) îndopa. – Et. nec. DOOM
îmbuibá (a ~) (-bui-) vb., ind. prez. 3 îmbúibă
îmbuibări
ÎMBUIBÁRE s. f. Acțiunea de a (se) îmbuiba și rezultatul ei; stare de om îmbuibat. – V. îmbuiba. DOOM
îmbuibáre (-bui-) s. f., g.-d. art. îmbuibắrii
îmbuibării
ÎMBUIBÁRE s. f. Acțiunea de a (se) îmbuiba și rezultatul ei; stare de om îmbuibat. – V. îmbuiba. DOOM
îmbuibáre (-bui-) s. f., g.-d. art. îmbuibắrii
îmbuibările
ÎMBUIBÁRE s. f. Acțiunea de a (se) îmbuiba și rezultatul ei; stare de om îmbuibat. – V. îmbuiba. DOOM
îmbuibáre (-bui-) s. f., g.-d. art. îmbuibắrii
îmbuibărilor
ÎMBUIBÁRE s. f. Acțiunea de a (se) îmbuiba și rezultatul ei; stare de om îmbuibat. – V. îmbuiba. DOOM
îmbuibáre (-bui-) s. f., g.-d. art. îmbuibắrii
îmbuibător
ÎMBUIBĂTÓR, -OÁRE, îmbuibători, -oare, adj. (Rar, despre mîncări) Care îmbuibă, care este prea îmbelșugat. Îmbuibătoarea cină a părintelui egumen făcu că a doua zi, cu adevărat, eram bolnav. NEGRUZZI, S. I 319.
îmbujora
ÎMBUJORÁ, îmbujorez, vb. I. Refl. (Despre obraji) A se înroși, a se aprinde (ca un bujor); (despre oameni) a se înroși la față. ♦ Tranz. fact. (Rar) A face să se înroșească. – În + bujor. DOOM
îmbujorá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbujoreáză
îmbujorai
ÎMBUJORÁ, îmbujorez, vb. I. Refl. (Despre obraji) A se înroși, a se aprinde (ca un bujor); (despre oameni) a se înroși la față. ♦ Tranz. fact. (Rar) A face să se înroșească. – În + bujor. DOOM
îmbujorá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbujoreáză
îmbujoram
ÎMBUJORÁ, îmbujorez, vb. I. Refl. (Despre obraji) A se înroși, a se aprinde (ca un bujor); (despre oameni) a se înroși la față. ♦ Tranz. fact. (Rar) A face să se înroșească. – În + bujor. DOOM
îmbujorá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbujoreáză
îmbujorare
ÎMBUJORÁ, îmbujorez, vb. I. Refl. (Despre obraji) A se înroși, a se aprinde (ca un bujor); (despre oameni) a se înroși la față. ♦ Tranz. fact. (Rar) A face să se înroșească. – În + bujor. DOOM
îmbujorá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbujoreáză
îmbujorare
ÎMBUJORÁRE, îmbujorări, s. f. Acțiunea de a se îmbujora. – V. îmbujora.
îmbujorarea
ÎMBUJORÁRE, îmbujorări, s. f. Acțiunea de a se îmbujora. – V. îmbujora.
îmbujorară
ÎMBUJORÁ, îmbujorez, vb. I. Refl. (Despre obraji) A se înroși, a se aprinde (ca un bujor); (despre oameni) a se înroși la față. ♦ Tranz. fact. (Rar) A face să se înroșească. – În + bujor. DOOM
îmbujorá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbujoreáză
îmbujorarăm
ÎMBUJORÁ, îmbujorez, vb. I. Refl. (Despre obraji) A se înroși, a se aprinde (ca un bujor); (despre oameni) a se înroși la față. ♦ Tranz. fact. (Rar) A face să se înroșească. – În + bujor. DOOM
îmbujorá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbujoreáză
îmbujorarăți
ÎMBUJORÁ, îmbujorez, vb. I. Refl. (Despre obraji) A se înroși, a se aprinde (ca un bujor); (despre oameni) a se înroși la față. ♦ Tranz. fact. (Rar) A face să se înroșească. – În + bujor. DOOM
îmbujorá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbujoreáză
îmbujorase
ÎMBUJORÁ, îmbujorez, vb. I. Refl. (Despre obraji) A se înroși, a se aprinde (ca un bujor); (despre oameni) a se înroși la față. ♦ Tranz. fact. (Rar) A face să se înroșească. – În + bujor. DOOM
îmbujorá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbujoreáză
îmbujorasem
ÎMBUJORÁ, îmbujorez, vb. I. Refl. (Despre obraji) A se înroși, a se aprinde (ca un bujor); (despre oameni) a se înroși la față. ♦ Tranz. fact. (Rar) A face să se înroșească. – În + bujor. DOOM
îmbujorá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbujoreáză
îmbujoraseră
ÎMBUJORÁ, îmbujorez, vb. I. Refl. (Despre obraji) A se înroși, a se aprinde (ca un bujor); (despre oameni) a se înroși la față. ♦ Tranz. fact. (Rar) A face să se înroșească. – În + bujor. DOOM
îmbujorá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbujoreáză
îmbujoraserăm
ÎMBUJORÁ, îmbujorez, vb. I. Refl. (Despre obraji) A se înroși, a se aprinde (ca un bujor); (despre oameni) a se înroși la față. ♦ Tranz. fact. (Rar) A face să se înroșească. – În + bujor. DOOM
îmbujorá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbujoreáză
îmbujoraserăți
ÎMBUJORÁ, îmbujorez, vb. I. Refl. (Despre obraji) A se înroși, a se aprinde (ca un bujor); (despre oameni) a se înroși la față. ♦ Tranz. fact. (Rar) A face să se înroșească. – În + bujor. DOOM
îmbujorá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbujoreáză
îmbujoraseși
ÎMBUJORÁ, îmbujorez, vb. I. Refl. (Despre obraji) A se înroși, a se aprinde (ca un bujor); (despre oameni) a se înroși la față. ♦ Tranz. fact. (Rar) A face să se înroșească. – În + bujor. DOOM
îmbujorá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbujoreáză
îmbujoraseți
ÎMBUJORÁ, îmbujorez, vb. I. Refl. (Despre obraji) A se înroși, a se aprinde (ca un bujor); (despre oameni) a se înroși la față. ♦ Tranz. fact. (Rar) A face să se înroșească. – În + bujor. DOOM
îmbujorá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbujoreáză
îmbujorat
ÎMBUJORÁ, îmbujorez, vb. I. Refl. (Despre obraji) A se înroși, a se aprinde (ca un bujor); (despre oameni) a se înroși la față. ♦ Tranz. fact. (Rar) A face să se înroșească. – În + bujor. DOOM
îmbujorá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbujoreáză
îmbujorat
ÎMBUJORÁT, -Ă, îmbujorați, -te, adj. (Despre obraji) Roșu, aprins (ca bujorul); (despre oameni) care are obrajii roșii; aprins2. – V. îmbujora.
îmbujorata
ÎMBUJORÁT, -Ă, îmbujorați, -te, adj. (Despre obraji) Roșu, aprins (ca bujorul); (despre oameni) care are obrajii roșii; aprins2. – V. îmbujora.
îmbujorate
ÎMBUJORÁT, -Ă, îmbujorați, -te, adj. (Despre obraji) Roșu, aprins (ca bujorul); (despre oameni) care are obrajii roșii; aprins2. – V. îmbujora.
îmbujoratei
ÎMBUJORÁT, -Ă, îmbujorați, -te, adj. (Despre obraji) Roșu, aprins (ca bujorul); (despre oameni) care are obrajii roșii; aprins2. – V. îmbujora.
îmbujoratele
ÎMBUJORÁT, -Ă, îmbujorați, -te, adj. (Despre obraji) Roșu, aprins (ca bujorul); (despre oameni) care are obrajii roșii; aprins2. – V. îmbujora.
îmbujoratelor
ÎMBUJORÁT, -Ă, îmbujorați, -te, adj. (Despre obraji) Roșu, aprins (ca bujorul); (despre oameni) care are obrajii roșii; aprins2. – V. îmbujora.
îmbujoratul
ÎMBUJORÁT, -Ă, îmbujorați, -te, adj. (Despre obraji) Roșu, aprins (ca bujorul); (despre oameni) care are obrajii roșii; aprins2. – V. îmbujora.
îmbujoratului
ÎMBUJORÁT, -Ă, îmbujorați, -te, adj. (Despre obraji) Roșu, aprins (ca bujorul); (despre oameni) care are obrajii roșii; aprins2. – V. îmbujora.
îmbujorau
ÎMBUJORÁ, îmbujorez, vb. I. Refl. (Despre obraji) A se înroși, a se aprinde (ca un bujor); (despre oameni) a se înroși la față. ♦ Tranz. fact. (Rar) A face să se înroșească. – În + bujor. DOOM
îmbujorá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbujoreáză
îmbujorași
ÎMBUJORÁ, îmbujorez, vb. I. Refl. (Despre obraji) A se înroși, a se aprinde (ca un bujor); (despre oameni) a se înroși la față. ♦ Tranz. fact. (Rar) A face să se înroșească. – În + bujor. DOOM
îmbujorá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbujoreáză
îmbujorați
ÎMBUJORÁ, îmbujorez, vb. I. Refl. (Despre obraji) A se înroși, a se aprinde (ca un bujor); (despre oameni) a se înroși la față. ♦ Tranz. fact. (Rar) A face să se înroșească. – În + bujor. DOOM
îmbujorá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbujoreáză
îmbujorați
ÎMBUJORÁT, -Ă, îmbujorați, -te, adj. (Despre obraji) Roșu, aprins (ca bujorul); (despre oameni) care are obrajii roșii; aprins2. – V. îmbujora.
îmbujorații
ÎMBUJORÁT, -Ă, îmbujorați, -te, adj. (Despre obraji) Roșu, aprins (ca bujorul); (despre oameni) care are obrajii roșii; aprins2. – V. îmbujora.
îmbujoraților
ÎMBUJORÁT, -Ă, îmbujorați, -te, adj. (Despre obraji) Roșu, aprins (ca bujorul); (despre oameni) care are obrajii roșii; aprins2. – V. îmbujora.
îmbujorează
ÎMBUJORÁ, îmbujorez, vb. I. Refl. (Despre obraji) A se înroși, a se aprinde (ca un bujor); (despre oameni) a se înroși la față. ♦ Tranz. fact. (Rar) A face să se înroșească. – În + bujor. DOOM
îmbujorá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbujoreáză
îmbujorez
ÎMBUJORÁ, îmbujorez, vb. I. Refl. (Despre obraji) A se înroși, a se aprinde (ca un bujor); (despre oameni) a se înroși la față. ♦ Tranz. fact. (Rar) A face să se înroșească. – În + bujor. DOOM
îmbujorá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbujoreáză
îmbujoreze
ÎMBUJORÁ, îmbujorez, vb. I. Refl. (Despre obraji) A se înroși, a se aprinde (ca un bujor); (despre oameni) a se înroși la față. ♦ Tranz. fact. (Rar) A face să se înroșească. – În + bujor. DOOM
îmbujorá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbujoreáză
îmbujorezi
ÎMBUJORÁ, îmbujorez, vb. I. Refl. (Despre obraji) A se înroși, a se aprinde (ca un bujor); (despre oameni) a se înroși la față. ♦ Tranz. fact. (Rar) A face să se înroșească. – În + bujor. DOOM
îmbujorá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbujoreáză
îmbujorând
ÎMBUJORÁ, îmbujorez, vb. I. Refl. (Despre obraji) A se înroși, a se aprinde (ca un bujor); (despre oameni) a se înroși la față. ♦ Tranz. fact. (Rar) A face să se înroșească. – În + bujor. DOOM
îmbujorá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbujoreáză
îmbujorînd
ÎMBUJORÁ, îmbujorez, vb. I. Refl. (Despre obraji) A se înroși, a se aprinde (ca un bujor); (despre oameni) a se înroși la față. ♦ Tranz. fact. (Rar) A face să se înroșească. – În + bujor. DOOM
îmbujorá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbujoreáză
îmbujorări
ÎMBUJORÁRE, îmbujorări, s. f. Acțiunea de a se îmbujora. – V. îmbujora.
îmbujorării
ÎMBUJORÁRE, îmbujorări, s. f. Acțiunea de a se îmbujora. – V. îmbujora.
îmbujorările
ÎMBUJORÁRE, îmbujorări, s. f. Acțiunea de a se îmbujora. – V. îmbujora.
îmbujorărilor
ÎMBUJORÁRE, îmbujorări, s. f. Acțiunea de a se îmbujora. – V. îmbujora.
îmbulina
a o îmbulina expr. a se încurca, a o încurca; a avea de înfruntat un necaz.
îmbulinare
a o îmbulina expr. a se încurca, a o încurca; a avea de înfruntat un necaz.
îmbulzea
ÎMBULZÍ, îmbulzesc, vb. IV. 1. Refl. A se îngrămădi în număr mare, a se înghesui în dezordine; a se buluci. 2. Tranz. A face pe cineva să stea înghesuit, a vârî pe cineva sau ceva într-un spațiu strâmt, neîncăpător, aglomerat; a înghesui. ♦ (Despre o mulțime) A înghesui pe cineva din toate părțile. ♦ Fig. A năpădi pe cineva cu stăruințele, cu insistențele. – În + bulz. DOOM
îmbulzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbulzésc, imperf. 3 sg. îmbulzeá; conj. prez. 3 să îmbulzeáscă
îmbulzeai
ÎMBULZÍ, îmbulzesc, vb. IV. 1. Refl. A se îngrămădi în număr mare, a se înghesui în dezordine; a se buluci. 2. Tranz. A face pe cineva să stea înghesuit, a vârî pe cineva sau ceva într-un spațiu strâmt, neîncăpător, aglomerat; a înghesui. ♦ (Despre o mulțime) A înghesui pe cineva din toate părțile. ♦ Fig. A năpădi pe cineva cu stăruințele, cu insistențele. – În + bulz. DOOM
îmbulzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbulzésc, imperf. 3 sg. îmbulzeá; conj. prez. 3 să îmbulzeáscă
îmbulzeala
ÎMBULZEÁLĂ, îmbulzeli, s. f. Îngrămădire de oameni (rar, de obiecte); înghesuială; aglomerație. – Îmbulzi + suf. -eală. DOOM
îmbulzeálă s. f., g.-d. art. îmbulzélii; pl. îmbulzéli
îmbulzeam
ÎMBULZÍ, îmbulzesc, vb. IV. 1. Refl. A se îngrămădi în număr mare, a se înghesui în dezordine; a se buluci. 2. Tranz. A face pe cineva să stea înghesuit, a vârî pe cineva sau ceva într-un spațiu strâmt, neîncăpător, aglomerat; a înghesui. ♦ (Despre o mulțime) A înghesui pe cineva din toate părțile. ♦ Fig. A năpădi pe cineva cu stăruințele, cu insistențele. – În + bulz. DOOM
îmbulzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbulzésc, imperf. 3 sg. îmbulzeá; conj. prez. 3 să îmbulzeáscă
îmbulzească
ÎMBULZÍ, îmbulzesc, vb. IV. 1. Refl. A se îngrămădi în număr mare, a se înghesui în dezordine; a se buluci. 2. Tranz. A face pe cineva să stea înghesuit, a vârî pe cineva sau ceva într-un spațiu strâmt, neîncăpător, aglomerat; a înghesui. ♦ (Despre o mulțime) A înghesui pe cineva din toate părțile. ♦ Fig. A năpădi pe cineva cu stăruințele, cu insistențele. – În + bulz. DOOM
îmbulzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbulzésc, imperf. 3 sg. îmbulzeá; conj. prez. 3 să îmbulzeáscă
îmbulzeau
ÎMBULZÍ, îmbulzesc, vb. IV. 1. Refl. A se îngrămădi în număr mare, a se înghesui în dezordine; a se buluci. 2. Tranz. A face pe cineva să stea înghesuit, a vârî pe cineva sau ceva într-un spațiu strâmt, neîncăpător, aglomerat; a înghesui. ♦ (Despre o mulțime) A înghesui pe cineva din toate părțile. ♦ Fig. A năpădi pe cineva cu stăruințele, cu insistențele. – În + bulz. DOOM
îmbulzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbulzésc, imperf. 3 sg. îmbulzeá; conj. prez. 3 să îmbulzeáscă
îmbulzeați
ÎMBULZÍ, îmbulzesc, vb. IV. 1. Refl. A se îngrămădi în număr mare, a se înghesui în dezordine; a se buluci. 2. Tranz. A face pe cineva să stea înghesuit, a vârî pe cineva sau ceva într-un spațiu strâmt, neîncăpător, aglomerat; a înghesui. ♦ (Despre o mulțime) A înghesui pe cineva din toate părțile. ♦ Fig. A năpădi pe cineva cu stăruințele, cu insistențele. – În + bulz. DOOM
îmbulzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbulzésc, imperf. 3 sg. îmbulzeá; conj. prez. 3 să îmbulzeáscă
îmbulzeli
ÎMBULZEÁLĂ, îmbulzeli, s. f. Îngrămădire de oameni (rar, de obiecte); înghesuială; aglomerație. – Îmbulzi + suf. -eală. DOOM
îmbulzeálă s. f., g.-d. art. îmbulzélii; pl. îmbulzéli
îmbulzelii
ÎMBULZEÁLĂ, îmbulzeli, s. f. Îngrămădire de oameni (rar, de obiecte); înghesuială; aglomerație. – Îmbulzi + suf. -eală. DOOM
îmbulzeálă s. f., g.-d. art. îmbulzélii; pl. îmbulzéli
îmbulzelile
ÎMBULZEÁLĂ, îmbulzeli, s. f. Îngrămădire de oameni (rar, de obiecte); înghesuială; aglomerație. – Îmbulzi + suf. -eală. DOOM
îmbulzeálă s. f., g.-d. art. îmbulzélii; pl. îmbulzéli
îmbulzelilor
ÎMBULZEÁLĂ, îmbulzeli, s. f. Îngrămădire de oameni (rar, de obiecte); înghesuială; aglomerație. – Îmbulzi + suf. -eală. DOOM
îmbulzeálă s. f., g.-d. art. îmbulzélii; pl. îmbulzéli
îmbulzesc
ÎMBULZÍ, îmbulzesc, vb. IV. 1. Refl. A se îngrămădi în număr mare, a se înghesui în dezordine; a se buluci. 2. Tranz. A face pe cineva să stea înghesuit, a vârî pe cineva sau ceva într-un spațiu strâmt, neîncăpător, aglomerat; a înghesui. ♦ (Despre o mulțime) A înghesui pe cineva din toate părțile. ♦ Fig. A năpădi pe cineva cu stăruințele, cu insistențele. – În + bulz. DOOM
îmbulzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbulzésc, imperf. 3 sg. îmbulzeá; conj. prez. 3 să îmbulzeáscă
îmbulzește
ÎMBULZÍ, îmbulzesc, vb. IV. 1. Refl. A se îngrămădi în număr mare, a se înghesui în dezordine; a se buluci. 2. Tranz. A face pe cineva să stea înghesuit, a vârî pe cineva sau ceva într-un spațiu strâmt, neîncăpător, aglomerat; a înghesui. ♦ (Despre o mulțime) A înghesui pe cineva din toate părțile. ♦ Fig. A năpădi pe cineva cu stăruințele, cu insistențele. – În + bulz. DOOM
îmbulzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbulzésc, imperf. 3 sg. îmbulzeá; conj. prez. 3 să îmbulzeáscă
îmbulzești
ÎMBULZÍ, îmbulzesc, vb. IV. 1. Refl. A se îngrămădi în număr mare, a se înghesui în dezordine; a se buluci. 2. Tranz. A face pe cineva să stea înghesuit, a vârî pe cineva sau ceva într-un spațiu strâmt, neîncăpător, aglomerat; a înghesui. ♦ (Despre o mulțime) A înghesui pe cineva din toate părțile. ♦ Fig. A năpădi pe cineva cu stăruințele, cu insistențele. – În + bulz. DOOM
îmbulzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbulzésc, imperf. 3 sg. îmbulzeá; conj. prez. 3 să îmbulzeáscă
îmbulzi
ÎMBULZÍ, îmbulzesc, vb. IV. 1. Refl. A se îngrămădi în număr mare, a se înghesui în dezordine; a se buluci. 2. Tranz. A face pe cineva să stea înghesuit, a vârî pe cineva sau ceva într-un spațiu strâmt, neîncăpător, aglomerat; a înghesui. ♦ (Despre o mulțime) A înghesui pe cineva din toate părțile. ♦ Fig. A năpădi pe cineva cu stăruințele, cu insistențele. – În + bulz. DOOM
îmbulzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbulzésc, imperf. 3 sg. îmbulzeá; conj. prez. 3 să îmbulzeáscă
îmbulzii
ÎMBULZÍ, îmbulzesc, vb. IV. 1. Refl. A se îngrămădi în număr mare, a se înghesui în dezordine; a se buluci. 2. Tranz. A face pe cineva să stea înghesuit, a vârî pe cineva sau ceva într-un spațiu strâmt, neîncăpător, aglomerat; a înghesui. ♦ (Despre o mulțime) A înghesui pe cineva din toate părțile. ♦ Fig. A năpădi pe cineva cu stăruințele, cu insistențele. – În + bulz. DOOM
îmbulzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbulzésc, imperf. 3 sg. îmbulzeá; conj. prez. 3 să îmbulzeáscă
îmbulzim
ÎMBULZÍ, îmbulzesc, vb. IV. 1. Refl. A se îngrămădi în număr mare, a se înghesui în dezordine; a se buluci. 2. Tranz. A face pe cineva să stea înghesuit, a vârî pe cineva sau ceva într-un spațiu strâmt, neîncăpător, aglomerat; a înghesui. ♦ (Despre o mulțime) A înghesui pe cineva din toate părțile. ♦ Fig. A năpădi pe cineva cu stăruințele, cu insistențele. – În + bulz. DOOM
îmbulzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbulzésc, imperf. 3 sg. îmbulzeá; conj. prez. 3 să îmbulzeáscă
îmbulzind
ÎMBULZÍ, îmbulzesc, vb. IV. 1. Refl. A se îngrămădi în număr mare, a se înghesui în dezordine; a se buluci. 2. Tranz. A face pe cineva să stea înghesuit, a vârî pe cineva sau ceva într-un spațiu strâmt, neîncăpător, aglomerat; a înghesui. ♦ (Despre o mulțime) A înghesui pe cineva din toate părțile. ♦ Fig. A năpădi pe cineva cu stăruințele, cu insistențele. – În + bulz. DOOM
îmbulzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbulzésc, imperf. 3 sg. îmbulzeá; conj. prez. 3 să îmbulzeáscă
îmbulzire
ÎMBULZÍ, îmbulzesc, vb. IV. 1. Refl. A se îngrămădi în număr mare, a se înghesui în dezordine; a se buluci. 2. Tranz. A face pe cineva să stea înghesuit, a vârî pe cineva sau ceva într-un spațiu strâmt, neîncăpător, aglomerat; a înghesui. ♦ (Despre o mulțime) A înghesui pe cineva din toate părțile. ♦ Fig. A năpădi pe cineva cu stăruințele, cu insistențele. – În + bulz. DOOM
îmbulzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbulzésc, imperf. 3 sg. îmbulzeá; conj. prez. 3 să îmbulzeáscă
îmbulzire
ÎMBULZÍRE s. f. Acțiunea de a (se) îmbulzi și rezultatul ei. – V. îmbulzi. DOOM
îmbulzíre s. f., g.-d. art. îmbulzírii
îmbulzirea
ÎMBULZÍRE s. f. Acțiunea de a (se) îmbulzi și rezultatul ei. – V. îmbulzi. DOOM
îmbulzíre s. f., g.-d. art. îmbulzírii
îmbulziri
ÎMBULZÍRE s. f. Acțiunea de a (se) îmbulzi și rezultatul ei. – V. îmbulzi. DOOM
îmbulzíre s. f., g.-d. art. îmbulzírii
îmbulzirii
ÎMBULZÍRE s. f. Acțiunea de a (se) îmbulzi și rezultatul ei. – V. îmbulzi. DOOM
îmbulzíre s. f., g.-d. art. îmbulzírii
îmbulzirile
ÎMBULZÍRE s. f. Acțiunea de a (se) îmbulzi și rezultatul ei. – V. îmbulzi. DOOM
îmbulzíre s. f., g.-d. art. îmbulzírii
îmbulzirilor
ÎMBULZÍRE s. f. Acțiunea de a (se) îmbulzi și rezultatul ei. – V. îmbulzi. DOOM
îmbulzíre s. f., g.-d. art. îmbulzírii
îmbulziră
ÎMBULZÍ, îmbulzesc, vb. IV. 1. Refl. A se îngrămădi în număr mare, a se înghesui în dezordine; a se buluci. 2. Tranz. A face pe cineva să stea înghesuit, a vârî pe cineva sau ceva într-un spațiu strâmt, neîncăpător, aglomerat; a înghesui. ♦ (Despre o mulțime) A înghesui pe cineva din toate părțile. ♦ Fig. A năpădi pe cineva cu stăruințele, cu insistențele. – În + bulz. DOOM
îmbulzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbulzésc, imperf. 3 sg. îmbulzeá; conj. prez. 3 să îmbulzeáscă
îmbulzirăm
ÎMBULZÍ, îmbulzesc, vb. IV. 1. Refl. A se îngrămădi în număr mare, a se înghesui în dezordine; a se buluci. 2. Tranz. A face pe cineva să stea înghesuit, a vârî pe cineva sau ceva într-un spațiu strâmt, neîncăpător, aglomerat; a înghesui. ♦ (Despre o mulțime) A înghesui pe cineva din toate părțile. ♦ Fig. A năpădi pe cineva cu stăruințele, cu insistențele. – În + bulz. DOOM
îmbulzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbulzésc, imperf. 3 sg. îmbulzeá; conj. prez. 3 să îmbulzeáscă
îmbulzirăți
ÎMBULZÍ, îmbulzesc, vb. IV. 1. Refl. A se îngrămădi în număr mare, a se înghesui în dezordine; a se buluci. 2. Tranz. A face pe cineva să stea înghesuit, a vârî pe cineva sau ceva într-un spațiu strâmt, neîncăpător, aglomerat; a înghesui. ♦ (Despre o mulțime) A înghesui pe cineva din toate părțile. ♦ Fig. A năpădi pe cineva cu stăruințele, cu insistențele. – În + bulz. DOOM
îmbulzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbulzésc, imperf. 3 sg. îmbulzeá; conj. prez. 3 să îmbulzeáscă
îmbulzise
ÎMBULZÍ, îmbulzesc, vb. IV. 1. Refl. A se îngrămădi în număr mare, a se înghesui în dezordine; a se buluci. 2. Tranz. A face pe cineva să stea înghesuit, a vârî pe cineva sau ceva într-un spațiu strâmt, neîncăpător, aglomerat; a înghesui. ♦ (Despre o mulțime) A înghesui pe cineva din toate părțile. ♦ Fig. A năpădi pe cineva cu stăruințele, cu insistențele. – În + bulz. DOOM
îmbulzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbulzésc, imperf. 3 sg. îmbulzeá; conj. prez. 3 să îmbulzeáscă
îmbulzisem
ÎMBULZÍ, îmbulzesc, vb. IV. 1. Refl. A se îngrămădi în număr mare, a se înghesui în dezordine; a se buluci. 2. Tranz. A face pe cineva să stea înghesuit, a vârî pe cineva sau ceva într-un spațiu strâmt, neîncăpător, aglomerat; a înghesui. ♦ (Despre o mulțime) A înghesui pe cineva din toate părțile. ♦ Fig. A năpădi pe cineva cu stăruințele, cu insistențele. – În + bulz. DOOM
îmbulzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbulzésc, imperf. 3 sg. îmbulzeá; conj. prez. 3 să îmbulzeáscă
îmbulziseră
ÎMBULZÍ, îmbulzesc, vb. IV. 1. Refl. A se îngrămădi în număr mare, a se înghesui în dezordine; a se buluci. 2. Tranz. A face pe cineva să stea înghesuit, a vârî pe cineva sau ceva într-un spațiu strâmt, neîncăpător, aglomerat; a înghesui. ♦ (Despre o mulțime) A înghesui pe cineva din toate părțile. ♦ Fig. A năpădi pe cineva cu stăruințele, cu insistențele. – În + bulz. DOOM
îmbulzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbulzésc, imperf. 3 sg. îmbulzeá; conj. prez. 3 să îmbulzeáscă
îmbulziserăm
ÎMBULZÍ, îmbulzesc, vb. IV. 1. Refl. A se îngrămădi în număr mare, a se înghesui în dezordine; a se buluci. 2. Tranz. A face pe cineva să stea înghesuit, a vârî pe cineva sau ceva într-un spațiu strâmt, neîncăpător, aglomerat; a înghesui. ♦ (Despre o mulțime) A înghesui pe cineva din toate părțile. ♦ Fig. A năpădi pe cineva cu stăruințele, cu insistențele. – În + bulz. DOOM
îmbulzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbulzésc, imperf. 3 sg. îmbulzeá; conj. prez. 3 să îmbulzeáscă
îmbulziserăți
ÎMBULZÍ, îmbulzesc, vb. IV. 1. Refl. A se îngrămădi în număr mare, a se înghesui în dezordine; a se buluci. 2. Tranz. A face pe cineva să stea înghesuit, a vârî pe cineva sau ceva într-un spațiu strâmt, neîncăpător, aglomerat; a înghesui. ♦ (Despre o mulțime) A înghesui pe cineva din toate părțile. ♦ Fig. A năpădi pe cineva cu stăruințele, cu insistențele. – În + bulz. DOOM
îmbulzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbulzésc, imperf. 3 sg. îmbulzeá; conj. prez. 3 să îmbulzeáscă
îmbulziseși
ÎMBULZÍ, îmbulzesc, vb. IV. 1. Refl. A se îngrămădi în număr mare, a se înghesui în dezordine; a se buluci. 2. Tranz. A face pe cineva să stea înghesuit, a vârî pe cineva sau ceva într-un spațiu strâmt, neîncăpător, aglomerat; a înghesui. ♦ (Despre o mulțime) A înghesui pe cineva din toate părțile. ♦ Fig. A năpădi pe cineva cu stăruințele, cu insistențele. – În + bulz. DOOM
îmbulzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbulzésc, imperf. 3 sg. îmbulzeá; conj. prez. 3 să îmbulzeáscă
îmbulziseți
ÎMBULZÍ, îmbulzesc, vb. IV. 1. Refl. A se îngrămădi în număr mare, a se înghesui în dezordine; a se buluci. 2. Tranz. A face pe cineva să stea înghesuit, a vârî pe cineva sau ceva într-un spațiu strâmt, neîncăpător, aglomerat; a înghesui. ♦ (Despre o mulțime) A înghesui pe cineva din toate părțile. ♦ Fig. A năpădi pe cineva cu stăruințele, cu insistențele. – În + bulz. DOOM
îmbulzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbulzésc, imperf. 3 sg. îmbulzeá; conj. prez. 3 să îmbulzeáscă
îmbulzit
ÎMBULZÍ, îmbulzesc, vb. IV. 1. Refl. A se îngrămădi în număr mare, a se înghesui în dezordine; a se buluci. 2. Tranz. A face pe cineva să stea înghesuit, a vârî pe cineva sau ceva într-un spațiu strâmt, neîncăpător, aglomerat; a înghesui. ♦ (Despre o mulțime) A înghesui pe cineva din toate părțile. ♦ Fig. A năpădi pe cineva cu stăruințele, cu insistențele. – În + bulz. DOOM
îmbulzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbulzésc, imperf. 3 sg. îmbulzeá; conj. prez. 3 să îmbulzeáscă
îmbulzit
ÎMBULZÍT, -Ă, îmbulziți, -te, adj. Care se îngrămădește, se înghesuie; învălmășit. – V. îmbulzi.
îmbulzita
ÎMBULZÍT, -Ă, îmbulziți, -te, adj. Care se îngrămădește, se înghesuie; învălmășit. – V. îmbulzi.
îmbulzite
ÎMBULZÍT, -Ă, îmbulziți, -te, adj. Care se îngrămădește, se înghesuie; învălmășit. – V. îmbulzi.
îmbulzitei
ÎMBULZÍT, -Ă, îmbulziți, -te, adj. Care se îngrămădește, se înghesuie; învălmășit. – V. îmbulzi.
îmbulzitele
ÎMBULZÍT, -Ă, îmbulziți, -te, adj. Care se îngrămădește, se înghesuie; învălmășit. – V. îmbulzi.
îmbulzitelor
ÎMBULZÍT, -Ă, îmbulziți, -te, adj. Care se îngrămădește, se înghesuie; învălmășit. – V. îmbulzi.
îmbulzitul
ÎMBULZÍT, -Ă, îmbulziți, -te, adj. Care se îngrămădește, se înghesuie; învălmășit. – V. îmbulzi.
îmbulzitului
ÎMBULZÍT, -Ă, îmbulziți, -te, adj. Care se îngrămădește, se înghesuie; învălmășit. – V. îmbulzi.
îmbulziși
ÎMBULZÍ, îmbulzesc, vb. IV. 1. Refl. A se îngrămădi în număr mare, a se înghesui în dezordine; a se buluci. 2. Tranz. A face pe cineva să stea înghesuit, a vârî pe cineva sau ceva într-un spațiu strâmt, neîncăpător, aglomerat; a înghesui. ♦ (Despre o mulțime) A înghesui pe cineva din toate părțile. ♦ Fig. A năpădi pe cineva cu stăruințele, cu insistențele. – În + bulz. DOOM
îmbulzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbulzésc, imperf. 3 sg. îmbulzeá; conj. prez. 3 să îmbulzeáscă
îmbulziți
ÎMBULZÍ, îmbulzesc, vb. IV. 1. Refl. A se îngrămădi în număr mare, a se înghesui în dezordine; a se buluci. 2. Tranz. A face pe cineva să stea înghesuit, a vârî pe cineva sau ceva într-un spațiu strâmt, neîncăpător, aglomerat; a înghesui. ♦ (Despre o mulțime) A înghesui pe cineva din toate părțile. ♦ Fig. A năpădi pe cineva cu stăruințele, cu insistențele. – În + bulz. DOOM
îmbulzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbulzésc, imperf. 3 sg. îmbulzeá; conj. prez. 3 să îmbulzeáscă
îmbulziți
ÎMBULZÍT, -Ă, îmbulziți, -te, adj. Care se îngrămădește, se înghesuie; învălmășit. – V. îmbulzi.
îmbulziții
ÎMBULZÍT, -Ă, îmbulziți, -te, adj. Care se îngrămădește, se înghesuie; învălmășit. – V. îmbulzi.
îmbulziților
ÎMBULZÍT, -Ă, îmbulziți, -te, adj. Care se îngrămădește, se înghesuie; învălmășit. – V. îmbulzi.
îmbumb
ÎMBUMBIÁ vb. I v. îmbumba. DOOM
îmbumbá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 îmbúmbă
îmbumba
ÎMBUMBIÁ vb. I v. îmbumba. DOOM
îmbumbá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 îmbúmbă
îmbumbai
ÎMBUMBIÁ vb. I v. îmbumba. DOOM
îmbumbá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 îmbúmbă
îmbumbam
ÎMBUMBIÁ vb. I v. îmbumba. DOOM
îmbumbá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 îmbúmbă
îmbumbare
ÎMBUMBIÁ vb. I v. îmbumba. DOOM
îmbumbá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 îmbúmbă
îmbumbară
ÎMBUMBIÁ vb. I v. îmbumba. DOOM
îmbumbá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 îmbúmbă
îmbumbarăm
ÎMBUMBIÁ vb. I v. îmbumba. DOOM
îmbumbá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 îmbúmbă
îmbumbarăți
ÎMBUMBIÁ vb. I v. îmbumba. DOOM
îmbumbá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 îmbúmbă
îmbumbase
ÎMBUMBIÁ vb. I v. îmbumba. DOOM
îmbumbá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 îmbúmbă
îmbumbasem
ÎMBUMBIÁ vb. I v. îmbumba. DOOM
îmbumbá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 îmbúmbă
îmbumbaseră
ÎMBUMBIÁ vb. I v. îmbumba. DOOM
îmbumbá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 îmbúmbă
îmbumbaserăm
ÎMBUMBIÁ vb. I v. îmbumba. DOOM
îmbumbá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 îmbúmbă
îmbumbaserăți
ÎMBUMBIÁ vb. I v. îmbumba. DOOM
îmbumbá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 îmbúmbă
îmbumbaseși
ÎMBUMBIÁ vb. I v. îmbumba. DOOM
îmbumbá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 îmbúmbă
îmbumbaseți
ÎMBUMBIÁ vb. I v. îmbumba. DOOM
îmbumbá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 îmbúmbă
îmbumbat
ÎMBUMBIÁ vb. I v. îmbumba. DOOM
îmbumbá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 îmbúmbă
îmbumbat
ÎMBUMBÁT, -Ă, îmbumbați, -te, adj. (Mold., Transilv.) Încheiat cu nasturi.
îmbumbata
ÎMBUMBÁT, -Ă, îmbumbați, -te, adj. (Mold., Transilv.) Încheiat cu nasturi.
îmbumbate
ÎMBUMBÁT, -Ă, îmbumbați, -te, adj. (Mold., Transilv.) Încheiat cu nasturi.
îmbumbatei
ÎMBUMBÁT, -Ă, îmbumbați, -te, adj. (Mold., Transilv.) Încheiat cu nasturi.
îmbumbatele
ÎMBUMBÁT, -Ă, îmbumbați, -te, adj. (Mold., Transilv.) Încheiat cu nasturi.
îmbumbatelor
ÎMBUMBÁT, -Ă, îmbumbați, -te, adj. (Mold., Transilv.) Încheiat cu nasturi.
îmbumbatul
ÎMBUMBÁT, -Ă, îmbumbați, -te, adj. (Mold., Transilv.) Încheiat cu nasturi.
îmbumbatului
ÎMBUMBÁT, -Ă, îmbumbați, -te, adj. (Mold., Transilv.) Încheiat cu nasturi.
îmbumbau
ÎMBUMBIÁ vb. I v. îmbumba. DOOM
îmbumbá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 îmbúmbă
îmbumbași
ÎMBUMBIÁ vb. I v. îmbumba. DOOM
îmbumbá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 îmbúmbă
îmbumbați
ÎMBUMBIÁ vb. I v. îmbumba. DOOM
îmbumbá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 îmbúmbă
îmbumbați
ÎMBUMBÁT, -Ă, îmbumbați, -te, adj. (Mold., Transilv.) Încheiat cu nasturi.
îmbumbații
ÎMBUMBÁT, -Ă, îmbumbați, -te, adj. (Mold., Transilv.) Încheiat cu nasturi.
îmbumbaților
ÎMBUMBÁT, -Ă, îmbumbați, -te, adj. (Mold., Transilv.) Încheiat cu nasturi.
îmbumbe
ÎMBUMBIÁ vb. I v. îmbumba. DOOM
îmbumbá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 îmbúmbă
îmbumbi
ÎMBUMBIÁ vb. I v. îmbumba. DOOM
îmbumbá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 îmbúmbă
îmbumbia
ÎMBUMBIÁ vb. I v. îmbumba. DOOM
îmbumbá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 îmbúmbă
îmbumbiat
ÎMBUMBIÁ vb. I v. îmbumba.
îmbumbiere
ÎMBUMBIÁ vb. I v. îmbumba.
îmbumbând
ÎMBUMBIÁ vb. I v. îmbumba. DOOM
îmbumbá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 îmbúmbă
îmbumbînd
ÎMBUMBIÁ vb. I v. îmbumba. DOOM
îmbumbá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 îmbúmbă
îmbuna
ÎMBUNÁ, îmbunez, vb. I. Tranz. A face pe cineva să devină (mai) bun. ♦ Tranz. și refl. A (se) îmblânzi. ♦ Tranz. și refl. A face pe cineva să-și uite un necaz sau a-și uita un necaz; a (se) împăca, a (se) liniști. [Prez. ind. și: îmbún] – În + bun. DOOM
îmbuná (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbuneáză
îmbuna
ÎMBUNÁ, îmbunez, vb. I. Tranz. A face pe cineva să devină (mai) bun. ♦ Tranz. și refl. A (se) îmblânzi. ◊ Tranz. și refl. A face pe cineva să-și uite sau a-și uita un necaz; a (se) împăca, a (se) liniști. [Prez. ind. și: îmbún] – În + bun.
îmbunai
ÎMBUNÁ, îmbunez, vb. I. Tranz. A face pe cineva să devină (mai) bun. ♦ Tranz. și refl. A (se) îmblânzi. ◊ Tranz. și refl. A face pe cineva să-și uite sau a-și uita un necaz; a (se) împăca, a (se) liniști. [Prez. ind. și: îmbún] – În + bun.
îmbunam
ÎMBUNÁ, îmbunez, vb. I. Tranz. A face pe cineva să devină (mai) bun. ♦ Tranz. și refl. A (se) îmblânzi. ◊ Tranz. și refl. A face pe cineva să-și uite sau a-și uita un necaz; a (se) împăca, a (se) liniști. [Prez. ind. și: îmbún] – În + bun.
îmbunare
ÎMBUNÁ, îmbunez, vb. I. Tranz. A face pe cineva să devină (mai) bun. ♦ Tranz. și refl. A (se) îmblânzi. ◊ Tranz. și refl. A face pe cineva să-și uite sau a-și uita un necaz; a (se) împăca, a (se) liniști. [Prez. ind. și: îmbún] – În + bun.
îmbunare
ÎMBUNÁRE s. f. Acțiunea de a (se) îmbuna; potolire, liniștire. ♦ (Înv.) Lingușire. – V. îmbuna. DOOM
îmbunáre s. f., g.-d. art. îmbunắrii
îmbunarea
ÎMBUNÁRE s. f. Acțiunea de a (se) îmbuna; potolire, liniștire. ♦ (Înv.) Lingușire. – V. îmbuna. DOOM
îmbunáre s. f., g.-d. art. îmbunắrii
îmbunară
ÎMBUNÁ, îmbunez, vb. I. Tranz. A face pe cineva să devină (mai) bun. ♦ Tranz. și refl. A (se) îmblânzi. ◊ Tranz. și refl. A face pe cineva să-și uite sau a-și uita un necaz; a (se) împăca, a (se) liniști. [Prez. ind. și: îmbún] – În + bun.
îmbunarăm
ÎMBUNÁ, îmbunez, vb. I. Tranz. A face pe cineva să devină (mai) bun. ♦ Tranz. și refl. A (se) îmblânzi. ◊ Tranz. și refl. A face pe cineva să-și uite sau a-și uita un necaz; a (se) împăca, a (se) liniști. [Prez. ind. și: îmbún] – În + bun.
îmbunarăți
ÎMBUNÁ, îmbunez, vb. I. Tranz. A face pe cineva să devină (mai) bun. ♦ Tranz. și refl. A (se) îmblânzi. ◊ Tranz. și refl. A face pe cineva să-și uite sau a-și uita un necaz; a (se) împăca, a (se) liniști. [Prez. ind. și: îmbún] – În + bun.
îmbunase
ÎMBUNÁ, îmbunez, vb. I. Tranz. A face pe cineva să devină (mai) bun. ♦ Tranz. și refl. A (se) îmblânzi. ◊ Tranz. și refl. A face pe cineva să-și uite sau a-și uita un necaz; a (se) împăca, a (se) liniști. [Prez. ind. și: îmbún] – În + bun.
îmbunasem
ÎMBUNÁ, îmbunez, vb. I. Tranz. A face pe cineva să devină (mai) bun. ♦ Tranz. și refl. A (se) îmblânzi. ◊ Tranz. și refl. A face pe cineva să-și uite sau a-și uita un necaz; a (se) împăca, a (se) liniști. [Prez. ind. și: îmbún] – În + bun.
îmbunaseră
ÎMBUNÁ, îmbunez, vb. I. Tranz. A face pe cineva să devină (mai) bun. ♦ Tranz. și refl. A (se) îmblânzi. ◊ Tranz. și refl. A face pe cineva să-și uite sau a-și uita un necaz; a (se) împăca, a (se) liniști. [Prez. ind. și: îmbún] – În + bun.
îmbunaserăm
ÎMBUNÁ, îmbunez, vb. I. Tranz. A face pe cineva să devină (mai) bun. ♦ Tranz. și refl. A (se) îmblânzi. ◊ Tranz. și refl. A face pe cineva să-și uite sau a-și uita un necaz; a (se) împăca, a (se) liniști. [Prez. ind. și: îmbún] – În + bun.
îmbunaserăți
ÎMBUNÁ, îmbunez, vb. I. Tranz. A face pe cineva să devină (mai) bun. ♦ Tranz. și refl. A (se) îmblânzi. ◊ Tranz. și refl. A face pe cineva să-și uite sau a-și uita un necaz; a (se) împăca, a (se) liniști. [Prez. ind. și: îmbún] – În + bun.
îmbunaseși
ÎMBUNÁ, îmbunez, vb. I. Tranz. A face pe cineva să devină (mai) bun. ♦ Tranz. și refl. A (se) îmblânzi. ◊ Tranz. și refl. A face pe cineva să-și uite sau a-și uita un necaz; a (se) împăca, a (se) liniști. [Prez. ind. și: îmbún] – În + bun.
îmbunaseți
ÎMBUNÁ, îmbunez, vb. I. Tranz. A face pe cineva să devină (mai) bun. ♦ Tranz. și refl. A (se) îmblânzi. ◊ Tranz. și refl. A face pe cineva să-și uite sau a-și uita un necaz; a (se) împăca, a (se) liniști. [Prez. ind. și: îmbún] – În + bun.
îmbunat
ÎMBUNÁ, îmbunez, vb. I. Tranz. A face pe cineva să devină (mai) bun. ♦ Tranz. și refl. A (se) îmblânzi. ◊ Tranz. și refl. A face pe cineva să-și uite sau a-și uita un necaz; a (se) împăca, a (se) liniști. [Prez. ind. și: îmbún] – În + bun.
îmbunat
ÎMBUNÁT, -Ă, îmbunați, -te, adj. Împăcat, calmat; (rar) blând, binevoitor. – V. îmbuna.
îmbunata
ÎMBUNÁT, -Ă, îmbunați, -te, adj. Împăcat, calmat; (rar) blând, binevoitor. – V. îmbuna.
îmbunate
ÎMBUNÁT, -Ă, îmbunați, -te, adj. Împăcat, calmat; (rar) blând, binevoitor. – V. îmbuna.
îmbunatei
ÎMBUNÁT, -Ă, îmbunați, -te, adj. Împăcat, calmat; (rar) blând, binevoitor. – V. îmbuna.
îmbunatele
ÎMBUNÁT, -Ă, îmbunați, -te, adj. Împăcat, calmat; (rar) blând, binevoitor. – V. îmbuna.
îmbunatelor
ÎMBUNÁT, -Ă, îmbunați, -te, adj. Împăcat, calmat; (rar) blând, binevoitor. – V. îmbuna.
îmbunatul
ÎMBUNÁT, -Ă, îmbunați, -te, adj. Împăcat, calmat; (rar) blând, binevoitor. – V. îmbuna.
îmbunatului
ÎMBUNÁT, -Ă, îmbunați, -te, adj. Împăcat, calmat; (rar) blând, binevoitor. – V. îmbuna.
îmbunau
ÎMBUNÁ, îmbunez, vb. I. Tranz. A face pe cineva să devină (mai) bun. ♦ Tranz. și refl. A (se) îmblânzi. ◊ Tranz. și refl. A face pe cineva să-și uite sau a-și uita un necaz; a (se) împăca, a (se) liniști. [Prez. ind. și: îmbún] – În + bun.
îmbunași
ÎMBUNÁ, îmbunez, vb. I. Tranz. A face pe cineva să devină (mai) bun. ♦ Tranz. și refl. A (se) îmblânzi. ◊ Tranz. și refl. A face pe cineva să-și uite sau a-și uita un necaz; a (se) împăca, a (se) liniști. [Prez. ind. și: îmbún] – În + bun.
îmbunați
ÎMBUNÁ, îmbunez, vb. I. Tranz. A face pe cineva să devină (mai) bun. ♦ Tranz. și refl. A (se) îmblânzi. ◊ Tranz. și refl. A face pe cineva să-și uite sau a-și uita un necaz; a (se) împăca, a (se) liniști. [Prez. ind. și: îmbún] – În + bun.
îmbunați
ÎMBUNÁT, -Ă, îmbunați, -te, adj. Împăcat, calmat; (rar) blând, binevoitor. – V. îmbuna.
îmbunații
ÎMBUNÁT, -Ă, îmbunați, -te, adj. Împăcat, calmat; (rar) blând, binevoitor. – V. îmbuna.
îmbunaților
ÎMBUNÁT, -Ă, îmbunați, -te, adj. Împăcat, calmat; (rar) blând, binevoitor. – V. îmbuna.
îmbunează
ÎMBUNÁ, îmbunez, vb. I. Tranz. A face pe cineva să devină (mai) bun. ♦ Tranz. și refl. A (se) îmblânzi. ◊ Tranz. și refl. A face pe cineva să-și uite sau a-și uita un necaz; a (se) împăca, a (se) liniști. [Prez. ind. și: îmbún] – În + bun.
îmbunez
ÎMBUNÁ, îmbunez, vb. I. Tranz. A face pe cineva să devină (mai) bun. ♦ Tranz. și refl. A (se) îmblânzi. ◊ Tranz. și refl. A face pe cineva să-și uite sau a-și uita un necaz; a (se) împăca, a (se) liniști. [Prez. ind. și: îmbún] – În + bun.
îmbuneze
ÎMBUNÁ, îmbunez, vb. I. Tranz. A face pe cineva să devină (mai) bun. ♦ Tranz. și refl. A (se) îmblânzi. ◊ Tranz. și refl. A face pe cineva să-și uite sau a-și uita un necaz; a (se) împăca, a (se) liniști. [Prez. ind. și: îmbún] – În + bun.
îmbunezi
ÎMBUNÁ, îmbunez, vb. I. Tranz. A face pe cineva să devină (mai) bun. ♦ Tranz. și refl. A (se) îmblânzi. ◊ Tranz. și refl. A face pe cineva să-și uite sau a-și uita un necaz; a (se) împăca, a (se) liniști. [Prez. ind. și: îmbún] – În + bun.
îmbunând
ÎMBUNÁ, îmbunez, vb. I. Tranz. A face pe cineva să devină (mai) bun. ♦ Tranz. și refl. A (se) îmblânzi. ◊ Tranz. și refl. A face pe cineva să-și uite sau a-și uita un necaz; a (se) împăca, a (se) liniști. [Prez. ind. și: îmbún] – În + bun.
îmbunînd
ÎMBUNÁ, îmbunez, vb. I. Tranz. A face pe cineva să devină (mai) bun. ♦ Tranz. și refl. A (se) îmblânzi. ◊ Tranz. și refl. A face pe cineva să-și uite sau a-și uita un necaz; a (se) împăca, a (se) liniști. [Prez. ind. și: îmbún] – În + bun.
îmbunări
ÎMBUNÁRE s. f. Acțiunea de a (se) îmbuna; potolire, liniștire. ♦ (Înv.) Lingușire. – V. îmbuna. DOOM
îmbunáre s. f., g.-d. art. îmbunắrii
îmbunării
ÎMBUNÁRE s. f. Acțiunea de a (se) îmbuna; potolire, liniștire. ♦ (Înv.) Lingușire. – V. îmbuna. DOOM
îmbunáre s. f., g.-d. art. îmbunắrii
îmbunările
ÎMBUNÁRE s. f. Acțiunea de a (se) îmbuna; potolire, liniștire. ♦ (Înv.) Lingușire. – V. îmbuna. DOOM
îmbunáre s. f., g.-d. art. îmbunắrii
îmbunărilor
ÎMBUNÁRE s. f. Acțiunea de a (se) îmbuna; potolire, liniștire. ♦ (Înv.) Lingușire. – V. îmbuna. DOOM
îmbunáre s. f., g.-d. art. îmbunắrii
îmbunătăța
ÎMBUNĂTĂȚÍ, îmbunătățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face ca ceva să devină sau a deveni mai bun, a face să capete sau a căpăta o valoare sau o calitate superioară; a (se) ameliora, a (se) îndrepta. [Var.: (înv.) îmbunătățá vb. I] – În + bunătate. DOOM
îmbunătățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbunătățésc, imperf. 3 sg. îmbunătățeá; conj. prez. 3 să îmbunătățeáscă
îmbunătățare
ÎMBUNĂTĂȚÁ vb. I v. îmbunătăți.
îmbunătățat
ÎMBUNĂTĂȚÁ vb. I v. îmbunătăți.
îmbunătățea
ÎMBUNĂTĂȚÍ, îmbunătățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face ca ceva să devină sau a deveni mai bun, a face să capete sau a căpăta o valoare sau o calitate superioară; a (se) ameliora, a (se) îndrepta. [Var.: (înv.) îmbunătățá vb. I] – În + bunătate. DOOM
îmbunătățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbunătățésc, imperf. 3 sg. îmbunătățeá; conj. prez. 3 să îmbunătățeáscă
îmbunătățeai
ÎMBUNĂTĂȚÍ, îmbunătățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face ca ceva să devină sau a deveni mai bun, a face să capete sau a căpăta o valoare sau o calitate superioară; a (se) ameliora, a (se) îndrepta. [Var.: (înv.) îmbunătățá vb. I] – În + bunătate. DOOM
îmbunătățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbunătățésc, imperf. 3 sg. îmbunătățeá; conj. prez. 3 să îmbunătățeáscă
îmbunătățeam
ÎMBUNĂTĂȚÍ, îmbunătățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face ca ceva să devină sau a deveni mai bun, a face să capete sau a căpăta o valoare sau o calitate superioară; a (se) ameliora, a (se) îndrepta. [Var.: (înv.) îmbunătățá vb. I] – În + bunătate. DOOM
îmbunătățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbunătățésc, imperf. 3 sg. îmbunătățeá; conj. prez. 3 să îmbunătățeáscă
îmbunătățească
ÎMBUNĂTĂȚÍ, îmbunătățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face ca ceva să devină sau a deveni mai bun, a face să capete sau a căpăta o valoare sau o calitate superioară; a (se) ameliora, a (se) îndrepta. [Var.: (înv.) îmbunătățá vb. I] – În + bunătate. DOOM
îmbunătățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbunătățésc, imperf. 3 sg. îmbunătățeá; conj. prez. 3 să îmbunătățeáscă
îmbunătățeau
ÎMBUNĂTĂȚÍ, îmbunătățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face ca ceva să devină sau a deveni mai bun, a face să capete sau a căpăta o valoare sau o calitate superioară; a (se) ameliora, a (se) îndrepta. [Var.: (înv.) îmbunătățá vb. I] – În + bunătate. DOOM
îmbunătățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbunătățésc, imperf. 3 sg. îmbunătățeá; conj. prez. 3 să îmbunătățeáscă
îmbunătățeați
ÎMBUNĂTĂȚÍ, îmbunătățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face ca ceva să devină sau a deveni mai bun, a face să capete sau a căpăta o valoare sau o calitate superioară; a (se) ameliora, a (se) îndrepta. [Var.: (înv.) îmbunătățá vb. I] – În + bunătate. DOOM
îmbunătățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbunătățésc, imperf. 3 sg. îmbunătățeá; conj. prez. 3 să îmbunătățeáscă
îmbunătățesc
ÎMBUNĂTĂȚÍ, îmbunătățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face ca ceva să devină sau a deveni mai bun, a face să capete sau a căpăta o valoare sau o calitate superioară; a (se) ameliora, a (se) îndrepta. [Var.: (înv.) îmbunătățá vb. I] – În + bunătate. DOOM
îmbunătățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbunătățésc, imperf. 3 sg. îmbunătățeá; conj. prez. 3 să îmbunătățeáscă
îmbunătățește
ÎMBUNĂTĂȚÍ, îmbunătățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face ca ceva să devină sau a deveni mai bun, a face să capete sau a căpăta o valoare sau o calitate superioară; a (se) ameliora, a (se) îndrepta. [Var.: (înv.) îmbunătățá vb. I] – În + bunătate. DOOM
îmbunătățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbunătățésc, imperf. 3 sg. îmbunătățeá; conj. prez. 3 să îmbunătățeáscă
îmbunătățești
ÎMBUNĂTĂȚÍ, îmbunătățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face ca ceva să devină sau a deveni mai bun, a face să capete sau a căpăta o valoare sau o calitate superioară; a (se) ameliora, a (se) îndrepta. [Var.: (înv.) îmbunătățá vb. I] – În + bunătate. DOOM
îmbunătățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbunătățésc, imperf. 3 sg. îmbunătățeá; conj. prez. 3 să îmbunătățeáscă
îmbunătăți
ÎMBUNĂTĂȚÍ, îmbunătățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face ca ceva să devină sau a deveni mai bun, a face să capete sau a căpăta o valoare sau o calitate superioară; a (se) ameliora, a (se) îndrepta. [Var.: (înv.) îmbunătățá vb. I] – În + bunătate. DOOM
îmbunătățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbunătățésc, imperf. 3 sg. îmbunătățeá; conj. prez. 3 să îmbunătățeáscă
îmbunătății
ÎMBUNĂTĂȚÍ, îmbunătățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face ca ceva să devină sau a deveni mai bun, a face să capete sau a căpăta o valoare sau o calitate superioară; a (se) ameliora, a (se) îndrepta. [Var.: (înv.) îmbunătățá vb. I] – În + bunătate. DOOM
îmbunătățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbunătățésc, imperf. 3 sg. îmbunătățeá; conj. prez. 3 să îmbunătățeáscă
îmbunătățim
ÎMBUNĂTĂȚÍ, îmbunătățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face ca ceva să devină sau a deveni mai bun, a face să capete sau a căpăta o valoare sau o calitate superioară; a (se) ameliora, a (se) îndrepta. [Var.: (înv.) îmbunătățá vb. I] – În + bunătate. DOOM
îmbunătățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbunătățésc, imperf. 3 sg. îmbunătățeá; conj. prez. 3 să îmbunătățeáscă
îmbunătățind
ÎMBUNĂTĂȚÍ, îmbunătățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face ca ceva să devină sau a deveni mai bun, a face să capete sau a căpăta o valoare sau o calitate superioară; a (se) ameliora, a (se) îndrepta. [Var.: (înv.) îmbunătățá vb. I] – În + bunătate. DOOM
îmbunătățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbunătățésc, imperf. 3 sg. îmbunătățeá; conj. prez. 3 să îmbunătățeáscă
îmbunătățire
ÎMBUNĂTĂȚÍ, îmbunătățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face ca ceva să devină sau a deveni mai bun, a face să capete sau a căpăta o valoare sau o calitate superioară; a (se) ameliora, a (se) îndrepta. [Var.: (înv.) îmbunătățá vb. I] – În + bunătate. DOOM
îmbunătățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbunătățésc, imperf. 3 sg. îmbunătățeá; conj. prez. 3 să îmbunătățeáscă
îmbunătățire
ÎMBUNĂTĂȚÍRE, îmbunătățiri, s. f. Acțiunea de a (se) îmbunătăți și rezultatul ei; ameliorare, îndreptare. – V. îmbunătăți. DOOM
îmbunătățíre s. f., g.-d. art. îmbunătățírii; pl. îmbunătățíri
îmbunătățirea
ÎMBUNĂTĂȚÍRE, îmbunătățiri, s. f. Acțiunea de a (se) îmbunătăți și rezultatul ei; ameliorare, îndreptare. – V. îmbunătăți. DOOM
îmbunătățíre s. f., g.-d. art. îmbunătățírii; pl. îmbunătățíri
îmbunătățiri
ÎMBUNĂTĂȚÍRE, îmbunătățiri, s. f. Acțiunea de a (se) îmbunătăți și rezultatul ei; ameliorare, îndreptare. – V. îmbunătăți. DOOM
îmbunătățíre s. f., g.-d. art. îmbunătățírii; pl. îmbunătățíri
îmbunătățirii
ÎMBUNĂTĂȚÍRE, îmbunătățiri, s. f. Acțiunea de a (se) îmbunătăți și rezultatul ei; ameliorare, îndreptare. – V. îmbunătăți. DOOM
îmbunătățíre s. f., g.-d. art. îmbunătățírii; pl. îmbunătățíri
îmbunătățirile
ÎMBUNĂTĂȚÍRE, îmbunătățiri, s. f. Acțiunea de a (se) îmbunătăți și rezultatul ei; ameliorare, îndreptare. – V. îmbunătăți. DOOM
îmbunătățíre s. f., g.-d. art. îmbunătățírii; pl. îmbunătățíri
îmbunătățirilor
ÎMBUNĂTĂȚÍRE, îmbunătățiri, s. f. Acțiunea de a (se) îmbunătăți și rezultatul ei; ameliorare, îndreptare. – V. îmbunătăți. DOOM
îmbunătățíre s. f., g.-d. art. îmbunătățírii; pl. îmbunătățíri
îmbunătățiră
ÎMBUNĂTĂȚÍ, îmbunătățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face ca ceva să devină sau a deveni mai bun, a face să capete sau a căpăta o valoare sau o calitate superioară; a (se) ameliora, a (se) îndrepta. [Var.: (înv.) îmbunătățá vb. I] – În + bunătate. DOOM
îmbunătățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbunătățésc, imperf. 3 sg. îmbunătățeá; conj. prez. 3 să îmbunătățeáscă
îmbunătățirăm
ÎMBUNĂTĂȚÍ, îmbunătățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face ca ceva să devină sau a deveni mai bun, a face să capete sau a căpăta o valoare sau o calitate superioară; a (se) ameliora, a (se) îndrepta. [Var.: (înv.) îmbunătățá vb. I] – În + bunătate. DOOM
îmbunătățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbunătățésc, imperf. 3 sg. îmbunătățeá; conj. prez. 3 să îmbunătățeáscă
îmbunătățirăți
ÎMBUNĂTĂȚÍ, îmbunătățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face ca ceva să devină sau a deveni mai bun, a face să capete sau a căpăta o valoare sau o calitate superioară; a (se) ameliora, a (se) îndrepta. [Var.: (înv.) îmbunătățá vb. I] – În + bunătate. DOOM
îmbunătățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbunătățésc, imperf. 3 sg. îmbunătățeá; conj. prez. 3 să îmbunătățeáscă
îmbunătățise
ÎMBUNĂTĂȚÍ, îmbunătățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face ca ceva să devină sau a deveni mai bun, a face să capete sau a căpăta o valoare sau o calitate superioară; a (se) ameliora, a (se) îndrepta. [Var.: (înv.) îmbunătățá vb. I] – În + bunătate. DOOM
îmbunătățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbunătățésc, imperf. 3 sg. îmbunătățeá; conj. prez. 3 să îmbunătățeáscă
îmbunătățisem
ÎMBUNĂTĂȚÍ, îmbunătățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face ca ceva să devină sau a deveni mai bun, a face să capete sau a căpăta o valoare sau o calitate superioară; a (se) ameliora, a (se) îndrepta. [Var.: (înv.) îmbunătățá vb. I] – În + bunătate. DOOM
îmbunătățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbunătățésc, imperf. 3 sg. îmbunătățeá; conj. prez. 3 să îmbunătățeáscă
îmbunătățiseră
ÎMBUNĂTĂȚÍ, îmbunătățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face ca ceva să devină sau a deveni mai bun, a face să capete sau a căpăta o valoare sau o calitate superioară; a (se) ameliora, a (se) îndrepta. [Var.: (înv.) îmbunătățá vb. I] – În + bunătate. DOOM
îmbunătățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbunătățésc, imperf. 3 sg. îmbunătățeá; conj. prez. 3 să îmbunătățeáscă
îmbunătățiserăm
ÎMBUNĂTĂȚÍ, îmbunătățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face ca ceva să devină sau a deveni mai bun, a face să capete sau a căpăta o valoare sau o calitate superioară; a (se) ameliora, a (se) îndrepta. [Var.: (înv.) îmbunătățá vb. I] – În + bunătate. DOOM
îmbunătățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbunătățésc, imperf. 3 sg. îmbunătățeá; conj. prez. 3 să îmbunătățeáscă
îmbunătățiserăți
ÎMBUNĂTĂȚÍ, îmbunătățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face ca ceva să devină sau a deveni mai bun, a face să capete sau a căpăta o valoare sau o calitate superioară; a (se) ameliora, a (se) îndrepta. [Var.: (înv.) îmbunătățá vb. I] – În + bunătate. DOOM
îmbunătățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbunătățésc, imperf. 3 sg. îmbunătățeá; conj. prez. 3 să îmbunătățeáscă
îmbunătățiseși
ÎMBUNĂTĂȚÍ, îmbunătățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face ca ceva să devină sau a deveni mai bun, a face să capete sau a căpăta o valoare sau o calitate superioară; a (se) ameliora, a (se) îndrepta. [Var.: (înv.) îmbunătățá vb. I] – În + bunătate. DOOM
îmbunătățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbunătățésc, imperf. 3 sg. îmbunătățeá; conj. prez. 3 să îmbunătățeáscă
îmbunătățiseți
ÎMBUNĂTĂȚÍ, îmbunătățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face ca ceva să devină sau a deveni mai bun, a face să capete sau a căpăta o valoare sau o calitate superioară; a (se) ameliora, a (se) îndrepta. [Var.: (înv.) îmbunătățá vb. I] – În + bunătate. DOOM
îmbunătățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbunătățésc, imperf. 3 sg. îmbunătățeá; conj. prez. 3 să îmbunătățeáscă
îmbunătățit
ÎMBUNĂTĂȚÍ, îmbunătățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face ca ceva să devină sau a deveni mai bun, a face să capete sau a căpăta o valoare sau o calitate superioară; a (se) ameliora, a (se) îndrepta. [Var.: (înv.) îmbunătățá vb. I] – În + bunătate. DOOM
îmbunătățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbunătățésc, imperf. 3 sg. îmbunătățeá; conj. prez. 3 să îmbunătățeáscă
îmbunătățit
ÎMBUNĂTĂȚÍT, -Ă, îmbunătățiți, -te, adj. Care a devenit mai bun, care a dobândit o calitate superioară. – V. îmbunătăți.
îmbunătățita
ÎMBUNĂTĂȚÍT, -Ă, îmbunătățiți, -te, adj. Care a devenit mai bun, care a dobândit o calitate superioară. – V. îmbunătăți.
îmbunătățite
ÎMBUNĂTĂȚÍT, -Ă, îmbunătățiți, -te, adj. Care a devenit mai bun, care a dobândit o calitate superioară. – V. îmbunătăți.
îmbunătățitei
ÎMBUNĂTĂȚÍT, -Ă, îmbunătățiți, -te, adj. Care a devenit mai bun, care a dobândit o calitate superioară. – V. îmbunătăți.
îmbunătățitele
ÎMBUNĂTĂȚÍT, -Ă, îmbunătățiți, -te, adj. Care a devenit mai bun, care a dobândit o calitate superioară. – V. îmbunătăți.
îmbunătățitelor
ÎMBUNĂTĂȚÍT, -Ă, îmbunătățiți, -te, adj. Care a devenit mai bun, care a dobândit o calitate superioară. – V. îmbunătăți.
îmbunătățitul
ÎMBUNĂTĂȚÍT, -Ă, îmbunătățiți, -te, adj. Care a devenit mai bun, care a dobândit o calitate superioară. – V. îmbunătăți.
îmbunătățitului
ÎMBUNĂTĂȚÍT, -Ă, îmbunătățiți, -te, adj. Care a devenit mai bun, care a dobândit o calitate superioară. – V. îmbunătăți.
îmbunătățiși
ÎMBUNĂTĂȚÍ, îmbunătățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face ca ceva să devină sau a deveni mai bun, a face să capete sau a căpăta o valoare sau o calitate superioară; a (se) ameliora, a (se) îndrepta. [Var.: (înv.) îmbunătățá vb. I] – În + bunătate. DOOM
îmbunătățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbunătățésc, imperf. 3 sg. îmbunătățeá; conj. prez. 3 să îmbunătățeáscă
îmbunătățiți
ÎMBUNĂTĂȚÍ, îmbunătățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face ca ceva să devină sau a deveni mai bun, a face să capete sau a căpăta o valoare sau o calitate superioară; a (se) ameliora, a (se) îndrepta. [Var.: (înv.) îmbunătățá vb. I] – În + bunătate. DOOM
îmbunătățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbunătățésc, imperf. 3 sg. îmbunătățeá; conj. prez. 3 să îmbunătățeáscă
îmbunătățiți
ÎMBUNĂTĂȚÍT, -Ă, îmbunătățiți, -te, adj. Care a devenit mai bun, care a dobândit o calitate superioară. – V. îmbunătăți.
îmbunătățiții
ÎMBUNĂTĂȚÍT, -Ă, îmbunătățiți, -te, adj. Care a devenit mai bun, care a dobândit o calitate superioară. – V. îmbunătăți.
îmbunătățiților
ÎMBUNĂTĂȚÍT, -Ă, îmbunătățiți, -te, adj. Care a devenit mai bun, care a dobândit o calitate superioară. – V. îmbunătăți.
îmburd
ÎMBURDÁ, îmbúrd, vb. I. Refl. (Regional) A se răsturna. Căruța s-a îmburdat. ◊ Tranz. Fig. Asa-i c-o să-i îmburdăm pe boieri ? CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 156, 7/1. DOOM
îmburdá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 îmbúrdă
îmburda
ÎMBURDÁ, îmbúrd, vb. I. Refl. (Regional) A se răsturna. Căruța s-a îmburdat. ◊ Tranz. Fig. Asa-i c-o să-i îmburdăm pe boieri ? CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 156, 7/1. DOOM
îmburdá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 îmbúrdă
îmburdai
ÎMBURDÁ, îmbúrd, vb. I. Refl. (Regional) A se răsturna. Căruța s-a îmburdat. ◊ Tranz. Fig. Asa-i c-o să-i îmburdăm pe boieri ? CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 156, 7/1. DOOM
îmburdá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 îmbúrdă
îmburdam
ÎMBURDÁ, îmbúrd, vb. I. Refl. (Regional) A se răsturna. Căruța s-a îmburdat. ◊ Tranz. Fig. Asa-i c-o să-i îmburdăm pe boieri ? CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 156, 7/1. DOOM
îmburdá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 îmbúrdă
îmburdare
ÎMBURDÁ, îmbúrd, vb. I. Refl. (Regional) A se răsturna. Căruța s-a îmburdat. ◊ Tranz. Fig. Asa-i c-o să-i îmburdăm pe boieri ? CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 156, 7/1. DOOM
îmburdá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 îmbúrdă
îmburdare
ÎMBURDÁ, îmbúrd, vb. I. Tranz. (Trans.) A răsturna, a întoarce, a da peste cap, a răvăși, a răscoli. (din zburda cu pref. în- sau din lat. *imburdāre < burdus = catâr)
îmburdară
ÎMBURDÁ, îmbúrd, vb. I. Refl. (Regional) A se răsturna. Căruța s-a îmburdat. ◊ Tranz. Fig. Asa-i c-o să-i îmburdăm pe boieri ? CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 156, 7/1. DOOM
îmburdá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 îmbúrdă
îmburdarăm
ÎMBURDÁ, îmbúrd, vb. I. Refl. (Regional) A se răsturna. Căruța s-a îmburdat. ◊ Tranz. Fig. Asa-i c-o să-i îmburdăm pe boieri ? CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 156, 7/1. DOOM
îmburdá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 îmbúrdă
îmburdarăți
ÎMBURDÁ, îmbúrd, vb. I. Refl. (Regional) A se răsturna. Căruța s-a îmburdat. ◊ Tranz. Fig. Asa-i c-o să-i îmburdăm pe boieri ? CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 156, 7/1. DOOM
îmburdá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 îmbúrdă
îmburdase
ÎMBURDÁ, îmbúrd, vb. I. Refl. (Regional) A se răsturna. Căruța s-a îmburdat. ◊ Tranz. Fig. Asa-i c-o să-i îmburdăm pe boieri ? CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 156, 7/1. DOOM
îmburdá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 îmbúrdă
îmburdasem
ÎMBURDÁ, îmbúrd, vb. I. Refl. (Regional) A se răsturna. Căruța s-a îmburdat. ◊ Tranz. Fig. Asa-i c-o să-i îmburdăm pe boieri ? CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 156, 7/1. DOOM
îmburdá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 îmbúrdă
îmburdaseră
ÎMBURDÁ, îmbúrd, vb. I. Refl. (Regional) A se răsturna. Căruța s-a îmburdat. ◊ Tranz. Fig. Asa-i c-o să-i îmburdăm pe boieri ? CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 156, 7/1. DOOM
îmburdá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 îmbúrdă
îmburdaserăm
ÎMBURDÁ, îmbúrd, vb. I. Refl. (Regional) A se răsturna. Căruța s-a îmburdat. ◊ Tranz. Fig. Asa-i c-o să-i îmburdăm pe boieri ? CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 156, 7/1. DOOM
îmburdá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 îmbúrdă
îmburdaserăți
ÎMBURDÁ, îmbúrd, vb. I. Refl. (Regional) A se răsturna. Căruța s-a îmburdat. ◊ Tranz. Fig. Asa-i c-o să-i îmburdăm pe boieri ? CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 156, 7/1. DOOM
îmburdá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 îmbúrdă
îmburdaseși
ÎMBURDÁ, îmbúrd, vb. I. Refl. (Regional) A se răsturna. Căruța s-a îmburdat. ◊ Tranz. Fig. Asa-i c-o să-i îmburdăm pe boieri ? CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 156, 7/1. DOOM
îmburdá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 îmbúrdă
îmburdaseți
ÎMBURDÁ, îmbúrd, vb. I. Refl. (Regional) A se răsturna. Căruța s-a îmburdat. ◊ Tranz. Fig. Asa-i c-o să-i îmburdăm pe boieri ? CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 156, 7/1. DOOM
îmburdá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 îmbúrdă
îmburdat
ÎMBURDÁ, îmbúrd, vb. I. Refl. (Regional) A se răsturna. Căruța s-a îmburdat. ◊ Tranz. Fig. Asa-i c-o să-i îmburdăm pe boieri ? CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 156, 7/1. DOOM
îmburdá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 îmbúrdă
îmburdat
ÎMBURDÁ, îmbúrd, vb. I. Tranz. (Trans.) A răsturna, a întoarce, a da peste cap, a răvăși, a răscoli. (din zburda cu pref. în- sau din lat. *imburdāre < burdus = catâr)
îmburdau
ÎMBURDÁ, îmbúrd, vb. I. Refl. (Regional) A se răsturna. Căruța s-a îmburdat. ◊ Tranz. Fig. Asa-i c-o să-i îmburdăm pe boieri ? CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 156, 7/1. DOOM
îmburdá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 îmbúrdă
îmburdași
ÎMBURDÁ, îmbúrd, vb. I. Refl. (Regional) A se răsturna. Căruța s-a îmburdat. ◊ Tranz. Fig. Asa-i c-o să-i îmburdăm pe boieri ? CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 156, 7/1. DOOM
îmburdá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 îmbúrdă
îmburdați
ÎMBURDÁ, îmbúrd, vb. I. Refl. (Regional) A se răsturna. Căruța s-a îmburdat. ◊ Tranz. Fig. Asa-i c-o să-i îmburdăm pe boieri ? CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 156, 7/1. DOOM
îmburdá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 îmbúrdă
îmburde
ÎMBURDÁ, îmbúrd, vb. I. Refl. (Regional) A se răsturna. Căruța s-a îmburdat. ◊ Tranz. Fig. Asa-i c-o să-i îmburdăm pe boieri ? CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 156, 7/1. DOOM
îmburdá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 îmbúrdă
îmburdând
ÎMBURDÁ, îmbúrd, vb. I. Refl. (Regional) A se răsturna. Căruța s-a îmburdat. ◊ Tranz. Fig. Asa-i c-o să-i îmburdăm pe boieri ? CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 156, 7/1. DOOM
îmburdá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 îmbúrdă
îmburdînd
ÎMBURDÁ, îmbúrd, vb. I. Refl. (Regional) A se răsturna. Căruța s-a îmburdat. ◊ Tranz. Fig. Asa-i c-o să-i îmburdăm pe boieri ? CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 156, 7/1. DOOM
îmburdá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 îmbúrdă
îmburghezea
ÎMBURGHEZÍ, îmburghezesc, vb. IV. Refl. A deveni burghez; a căpăta deprinderi de burghez; a se burghezi. – În + burghez. DOOM
!îmburghezí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îmburghezéște, imperf. 3 sg. se îmburghezeá; conj. prez. 3 să se îmburghezeáscă
îmburghezeai
ÎMBURGHEZÍ, îmburghezesc, vb. IV. Refl. A deveni burghez; a căpăta deprinderi de burghez; a se burghezi. – În + burghez. DOOM
!îmburghezí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îmburghezéște, imperf. 3 sg. se îmburghezeá; conj. prez. 3 să se îmburghezeáscă
îmburghezeam
ÎMBURGHEZÍ, îmburghezesc, vb. IV. Refl. A deveni burghez; a căpăta deprinderi de burghez; a se burghezi. – În + burghez. DOOM
!îmburghezí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îmburghezéște, imperf. 3 sg. se îmburghezeá; conj. prez. 3 să se îmburghezeáscă
îmburghezească
ÎMBURGHEZÍ, îmburghezesc, vb. IV. Refl. A deveni burghez; a căpăta deprinderi de burghez; a se burghezi. – În + burghez. DOOM
!îmburghezí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îmburghezéște, imperf. 3 sg. se îmburghezeá; conj. prez. 3 să se îmburghezeáscă
îmburghezeau
ÎMBURGHEZÍ, îmburghezesc, vb. IV. Refl. A deveni burghez; a căpăta deprinderi de burghez; a se burghezi. – În + burghez. DOOM
!îmburghezí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îmburghezéște, imperf. 3 sg. se îmburghezeá; conj. prez. 3 să se îmburghezeáscă
îmburghezeați
ÎMBURGHEZÍ, îmburghezesc, vb. IV. Refl. A deveni burghez; a căpăta deprinderi de burghez; a se burghezi. – În + burghez. DOOM
!îmburghezí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îmburghezéște, imperf. 3 sg. se îmburghezeá; conj. prez. 3 să se îmburghezeáscă
îmburghezesc
ÎMBURGHEZÍ, îmburghezesc, vb. IV. Refl. A deveni burghez; a căpăta deprinderi de burghez; a se burghezi. – În + burghez. DOOM
!îmburghezí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îmburghezéște, imperf. 3 sg. se îmburghezeá; conj. prez. 3 să se îmburghezeáscă
îmburghezește
ÎMBURGHEZÍ, îmburghezesc, vb. IV. Refl. A deveni burghez; a căpăta deprinderi de burghez; a se burghezi. – În + burghez. DOOM
!îmburghezí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îmburghezéște, imperf. 3 sg. se îmburghezeá; conj. prez. 3 să se îmburghezeáscă
îmburghezești
ÎMBURGHEZÍ, îmburghezesc, vb. IV. Refl. A deveni burghez; a căpăta deprinderi de burghez; a se burghezi. – În + burghez. DOOM
!îmburghezí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îmburghezéște, imperf. 3 sg. se îmburghezeá; conj. prez. 3 să se îmburghezeáscă
îmburghezi
ÎMBURGHEZÍ, îmburghezesc, vb. IV. Refl. A deveni burghez; a căpăta deprinderi de burghez; a se burghezi. – În + burghez. DOOM
!îmburghezí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îmburghezéște, imperf. 3 sg. se îmburghezeá; conj. prez. 3 să se îmburghezeáscă
îmburghezii
ÎMBURGHEZÍ, îmburghezesc, vb. IV. Refl. A deveni burghez; a căpăta deprinderi de burghez; a se burghezi. – În + burghez. DOOM
!îmburghezí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îmburghezéște, imperf. 3 sg. se îmburghezeá; conj. prez. 3 să se îmburghezeáscă
îmburghezim
ÎMBURGHEZÍ, îmburghezesc, vb. IV. Refl. A deveni burghez; a căpăta deprinderi de burghez; a se burghezi. – În + burghez. DOOM
!îmburghezí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îmburghezéște, imperf. 3 sg. se îmburghezeá; conj. prez. 3 să se îmburghezeáscă
îmburghezind
ÎMBURGHEZÍ, îmburghezesc, vb. IV. Refl. A deveni burghez; a căpăta deprinderi de burghez; a se burghezi. – În + burghez. DOOM
!îmburghezí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îmburghezéște, imperf. 3 sg. se îmburghezeá; conj. prez. 3 să se îmburghezeáscă
îmburghezire
ÎMBURGHEZÍ, îmburghezesc, vb. IV. Refl. A deveni burghez; a căpăta deprinderi de burghez; a se burghezi. – În + burghez. DOOM
!îmburghezí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îmburghezéște, imperf. 3 sg. se îmburghezeá; conj. prez. 3 să se îmburghezeáscă
îmburghezire
ÎMBURGHEZÍRE s. f. Faptul de a se îmburghezi. – V. îmburghezi. DOOM
îmburghezíre s. f., g.-d. art. îmburghezírii
îmburghezirea
ÎMBURGHEZÍRE s. f. Faptul de a se îmburghezi. – V. îmburghezi. DOOM
îmburghezíre s. f., g.-d. art. îmburghezírii
îmburgheziri
ÎMBURGHEZÍRE s. f. Faptul de a se îmburghezi. – V. îmburghezi. DOOM
îmburghezíre s. f., g.-d. art. îmburghezírii
îmburghezirii
ÎMBURGHEZÍRE s. f. Faptul de a se îmburghezi. – V. îmburghezi. DOOM
îmburghezíre s. f., g.-d. art. îmburghezírii
îmburghezirile
ÎMBURGHEZÍRE s. f. Faptul de a se îmburghezi. – V. îmburghezi. DOOM
îmburghezíre s. f., g.-d. art. îmburghezírii
îmburghezirilor
ÎMBURGHEZÍRE s. f. Faptul de a se îmburghezi. – V. îmburghezi. DOOM
îmburghezíre s. f., g.-d. art. îmburghezírii
îmburgheziră
ÎMBURGHEZÍ, îmburghezesc, vb. IV. Refl. A deveni burghez; a căpăta deprinderi de burghez; a se burghezi. – În + burghez. DOOM
!îmburghezí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îmburghezéște, imperf. 3 sg. se îmburghezeá; conj. prez. 3 să se îmburghezeáscă
îmburghezirăm
ÎMBURGHEZÍ, îmburghezesc, vb. IV. Refl. A deveni burghez; a căpăta deprinderi de burghez; a se burghezi. – În + burghez. DOOM
!îmburghezí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îmburghezéște, imperf. 3 sg. se îmburghezeá; conj. prez. 3 să se îmburghezeáscă
îmburghezirăți
ÎMBURGHEZÍ, îmburghezesc, vb. IV. Refl. A deveni burghez; a căpăta deprinderi de burghez; a se burghezi. – În + burghez. DOOM
!îmburghezí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îmburghezéște, imperf. 3 sg. se îmburghezeá; conj. prez. 3 să se îmburghezeáscă
îmburghezise
ÎMBURGHEZÍ, îmburghezesc, vb. IV. Refl. A deveni burghez; a căpăta deprinderi de burghez; a se burghezi. – În + burghez. DOOM
!îmburghezí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îmburghezéște, imperf. 3 sg. se îmburghezeá; conj. prez. 3 să se îmburghezeáscă
îmburghezisem
ÎMBURGHEZÍ, îmburghezesc, vb. IV. Refl. A deveni burghez; a căpăta deprinderi de burghez; a se burghezi. – În + burghez. DOOM
!îmburghezí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îmburghezéște, imperf. 3 sg. se îmburghezeá; conj. prez. 3 să se îmburghezeáscă
îmburgheziseră
ÎMBURGHEZÍ, îmburghezesc, vb. IV. Refl. A deveni burghez; a căpăta deprinderi de burghez; a se burghezi. – În + burghez. DOOM
!îmburghezí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îmburghezéște, imperf. 3 sg. se îmburghezeá; conj. prez. 3 să se îmburghezeáscă
îmburgheziserăm
ÎMBURGHEZÍ, îmburghezesc, vb. IV. Refl. A deveni burghez; a căpăta deprinderi de burghez; a se burghezi. – În + burghez. DOOM
!îmburghezí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îmburghezéște, imperf. 3 sg. se îmburghezeá; conj. prez. 3 să se îmburghezeáscă
îmburgheziserăți
ÎMBURGHEZÍ, îmburghezesc, vb. IV. Refl. A deveni burghez; a căpăta deprinderi de burghez; a se burghezi. – În + burghez. DOOM
!îmburghezí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îmburghezéște, imperf. 3 sg. se îmburghezeá; conj. prez. 3 să se îmburghezeáscă
îmburgheziseși
ÎMBURGHEZÍ, îmburghezesc, vb. IV. Refl. A deveni burghez; a căpăta deprinderi de burghez; a se burghezi. – În + burghez. DOOM
!îmburghezí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îmburghezéște, imperf. 3 sg. se îmburghezeá; conj. prez. 3 să se îmburghezeáscă
îmburgheziseți
ÎMBURGHEZÍ, îmburghezesc, vb. IV. Refl. A deveni burghez; a căpăta deprinderi de burghez; a se burghezi. – În + burghez. DOOM
!îmburghezí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îmburghezéște, imperf. 3 sg. se îmburghezeá; conj. prez. 3 să se îmburghezeáscă
îmburghezit
ÎMBURGHEZÍ, îmburghezesc, vb. IV. Refl. A deveni burghez; a căpăta deprinderi de burghez; a se burghezi. – În + burghez. DOOM
!îmburghezí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îmburghezéște, imperf. 3 sg. se îmburghezeá; conj. prez. 3 să se îmburghezeáscă
îmburghezit
ÎMBURGHEZÍT, -Ă, îmburgheziți, -te, adj. Devenit burghez; cu obiceiuri de burghez. – V. îmburghezi.
îmburghezita
ÎMBURGHEZÍT, -Ă, îmburgheziți, -te, adj. Devenit burghez; cu obiceiuri de burghez. – V. îmburghezi.
îmburghezite
ÎMBURGHEZÍT, -Ă, îmburgheziți, -te, adj. Devenit burghez; cu obiceiuri de burghez. – V. îmburghezi.
îmburghezitei
ÎMBURGHEZÍT, -Ă, îmburgheziți, -te, adj. Devenit burghez; cu obiceiuri de burghez. – V. îmburghezi.
îmburghezitele
ÎMBURGHEZÍT, -Ă, îmburgheziți, -te, adj. Devenit burghez; cu obiceiuri de burghez. – V. îmburghezi.
îmburghezitelor
ÎMBURGHEZÍT, -Ă, îmburgheziți, -te, adj. Devenit burghez; cu obiceiuri de burghez. – V. îmburghezi.
îmburghezitul
ÎMBURGHEZÍT, -Ă, îmburgheziți, -te, adj. Devenit burghez; cu obiceiuri de burghez. – V. îmburghezi.
îmburghezitului
ÎMBURGHEZÍT, -Ă, îmburgheziți, -te, adj. Devenit burghez; cu obiceiuri de burghez. – V. îmburghezi.
îmburgheziși
ÎMBURGHEZÍ, îmburghezesc, vb. IV. Refl. A deveni burghez; a căpăta deprinderi de burghez; a se burghezi. – În + burghez. DOOM
!îmburghezí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îmburghezéște, imperf. 3 sg. se îmburghezeá; conj. prez. 3 să se îmburghezeáscă
îmburgheziți
ÎMBURGHEZÍ, îmburghezesc, vb. IV. Refl. A deveni burghez; a căpăta deprinderi de burghez; a se burghezi. – În + burghez. DOOM
!îmburghezí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îmburghezéște, imperf. 3 sg. se îmburghezeá; conj. prez. 3 să se îmburghezeáscă
îmburgheziți
ÎMBURGHEZÍT, -Ă, îmburgheziți, -te, adj. Devenit burghez; cu obiceiuri de burghez. – V. îmburghezi.
îmburgheziții
ÎMBURGHEZÍT, -Ă, îmburgheziți, -te, adj. Devenit burghez; cu obiceiuri de burghez. – V. îmburghezi.
îmburgheziților
ÎMBURGHEZÍT, -Ă, îmburgheziți, -te, adj. Devenit burghez; cu obiceiuri de burghez. – V. îmburghezi.
îmburuienat
ÎMBURUIENÁT, -Ă, îmburuienați, -te, adj. (Rar) Plin de buruieni. [Pr.: -ru-ie-] – În + buruiană + suf. -at. DOOM
îmburuienát (rar) adj. m., pl. îmburuienáți; f. îmburuienátă, pl. îmburuienáte
îmburuienata
ÎMBURUIENÁT, -Ă, îmburuienați, -te, adj. (Rar) Plin de buruieni. [Pr.: -ru-ie-] – În + buruiană + suf. -at. DOOM
îmburuienát (rar) adj. m., pl. îmburuienáți; f. îmburuienátă, pl. îmburuienáte
îmburuienate
ÎMBURUIENÁT, -Ă, îmburuienați, -te, adj. (Rar) Plin de buruieni. [Pr.: -ru-ie-] – În + buruiană + suf. -at. DOOM
îmburuienát (rar) adj. m., pl. îmburuienáți; f. îmburuienátă, pl. îmburuienáte
îmburuienatei
ÎMBURUIENÁT, -Ă, îmburuienați, -te, adj. (Rar) Plin de buruieni. [Pr.: -ru-ie-] – În + buruiană + suf. -at. DOOM
îmburuienát (rar) adj. m., pl. îmburuienáți; f. îmburuienátă, pl. îmburuienáte
îmburuienatele
ÎMBURUIENÁT, -Ă, îmburuienați, -te, adj. (Rar) Plin de buruieni. [Pr.: -ru-ie-] – În + buruiană + suf. -at. DOOM
îmburuienát (rar) adj. m., pl. îmburuienáți; f. îmburuienátă, pl. îmburuienáte
îmburuienatelor
ÎMBURUIENÁT, -Ă, îmburuienați, -te, adj. (Rar) Plin de buruieni. [Pr.: -ru-ie-] – În + buruiană + suf. -at. DOOM
îmburuienát (rar) adj. m., pl. îmburuienáți; f. îmburuienátă, pl. îmburuienáte
îmburuienatul
ÎMBURUIENÁT, -Ă, îmburuienați, -te, adj. (Rar) Plin de buruieni. [Pr.: -ru-ie-] – În + buruiană + suf. -at. DOOM
îmburuienát (rar) adj. m., pl. îmburuienáți; f. îmburuienátă, pl. îmburuienáte
îmburuienatului
ÎMBURUIENÁT, -Ă, îmburuienați, -te, adj. (Rar) Plin de buruieni. [Pr.: -ru-ie-] – În + buruiană + suf. -at. DOOM
îmburuienát (rar) adj. m., pl. îmburuienáți; f. îmburuienátă, pl. îmburuienáte
îmburuienați
ÎMBURUIENÁT, -Ă, îmburuienați, -te, adj. (Rar) Plin de buruieni. [Pr.: -ru-ie-] – În + buruiană + suf. -at. DOOM
îmburuienát (rar) adj. m., pl. îmburuienáți; f. îmburuienátă, pl. îmburuienáte
îmburuienații
ÎMBURUIENÁT, -Ă, îmburuienați, -te, adj. (Rar) Plin de buruieni. [Pr.: -ru-ie-] – În + buruiană + suf. -at. DOOM
îmburuienát (rar) adj. m., pl. îmburuienáți; f. îmburuienátă, pl. îmburuienáte
îmburuienaților
ÎMBURUIENÁT, -Ă, îmburuienați, -te, adj. (Rar) Plin de buruieni. [Pr.: -ru-ie-] – În + buruiană + suf. -at. DOOM
îmburuienát (rar) adj. m., pl. îmburuienáți; f. îmburuienátă, pl. îmburuienáte
îmburzi
ÎMBURDÁ, îmbúrd, vb. I. Refl. (Regional) A se răsturna. Căruța s-a îmburdat. ◊ Tranz. Fig. Asa-i c-o să-i îmburdăm pe boieri ? CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 156, 7/1. DOOM
îmburdá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 îmbúrdă
îmbutelia
ÎMBUTELIÁ, îmbuteliez, vb. I. Tranz. A umple (sub presiune) o butelie, o sticlă, închizând-o apoi ermetic. [Pr.: -li-a] – După fr. embouteiller. DOOM
îmbuteliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 îmbuteliáză, 1 pl. îmbuteliém (-li-em); conj. prez. 3 să îmbuteliéze; ger. îmbuteliínd (-li-ind)
îmbuteliai
ÎMBUTELIÁ, îmbuteliez, vb. I. Tranz. A umple (sub presiune) o butelie, o sticlă, închizând-o apoi ermetic. [Pr.: -li-a] – După fr. embouteiller. DOOM
îmbuteliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 îmbuteliáză, 1 pl. îmbuteliém (-li-em); conj. prez. 3 să îmbuteliéze; ger. îmbuteliínd (-li-ind)
îmbuteliam
ÎMBUTELIÁ, îmbuteliez, vb. I. Tranz. A umple (sub presiune) o butelie, o sticlă, închizând-o apoi ermetic. [Pr.: -li-a] – După fr. embouteiller. DOOM
îmbuteliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 îmbuteliáză, 1 pl. îmbuteliém (-li-em); conj. prez. 3 să îmbuteliéze; ger. îmbuteliínd (-li-ind)
îmbuteliară
ÎMBUTELIÁ, îmbuteliez, vb. I. Tranz. A umple (sub presiune) o butelie, o sticlă, închizând-o apoi ermetic. [Pr.: -li-a] – După fr. embouteiller. DOOM
îmbuteliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 îmbuteliáză, 1 pl. îmbuteliém (-li-em); conj. prez. 3 să îmbuteliéze; ger. îmbuteliínd (-li-ind)
îmbuteliarăm
ÎMBUTELIÁ, îmbuteliez, vb. I. Tranz. A umple (sub presiune) o butelie, o sticlă, închizând-o apoi ermetic. [Pr.: -li-a] – După fr. embouteiller. DOOM
îmbuteliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 îmbuteliáză, 1 pl. îmbuteliém (-li-em); conj. prez. 3 să îmbuteliéze; ger. îmbuteliínd (-li-ind)
îmbuteliarăți
ÎMBUTELIÁ, îmbuteliez, vb. I. Tranz. A umple (sub presiune) o butelie, o sticlă, închizând-o apoi ermetic. [Pr.: -li-a] – După fr. embouteiller. DOOM
îmbuteliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 îmbuteliáză, 1 pl. îmbuteliém (-li-em); conj. prez. 3 să îmbuteliéze; ger. îmbuteliínd (-li-ind)
îmbuteliase
ÎMBUTELIÁ, îmbuteliez, vb. I. Tranz. A umple (sub presiune) o butelie, o sticlă, închizând-o apoi ermetic. [Pr.: -li-a] – După fr. embouteiller. DOOM
îmbuteliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 îmbuteliáză, 1 pl. îmbuteliém (-li-em); conj. prez. 3 să îmbuteliéze; ger. îmbuteliínd (-li-ind)
îmbuteliasem
ÎMBUTELIÁ, îmbuteliez, vb. I. Tranz. A umple (sub presiune) o butelie, o sticlă, închizând-o apoi ermetic. [Pr.: -li-a] – După fr. embouteiller. DOOM
îmbuteliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 îmbuteliáză, 1 pl. îmbuteliém (-li-em); conj. prez. 3 să îmbuteliéze; ger. îmbuteliínd (-li-ind)
îmbuteliaseră
ÎMBUTELIÁ, îmbuteliez, vb. I. Tranz. A umple (sub presiune) o butelie, o sticlă, închizând-o apoi ermetic. [Pr.: -li-a] – După fr. embouteiller. DOOM
îmbuteliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 îmbuteliáză, 1 pl. îmbuteliém (-li-em); conj. prez. 3 să îmbuteliéze; ger. îmbuteliínd (-li-ind)
îmbuteliaserăm
ÎMBUTELIÁ, îmbuteliez, vb. I. Tranz. A umple (sub presiune) o butelie, o sticlă, închizând-o apoi ermetic. [Pr.: -li-a] – După fr. embouteiller. DOOM
îmbuteliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 îmbuteliáză, 1 pl. îmbuteliém (-li-em); conj. prez. 3 să îmbuteliéze; ger. îmbuteliínd (-li-ind)
îmbuteliaserăți
ÎMBUTELIÁ, îmbuteliez, vb. I. Tranz. A umple (sub presiune) o butelie, o sticlă, închizând-o apoi ermetic. [Pr.: -li-a] – După fr. embouteiller. DOOM
îmbuteliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 îmbuteliáză, 1 pl. îmbuteliém (-li-em); conj. prez. 3 să îmbuteliéze; ger. îmbuteliínd (-li-ind)
îmbuteliaseși
ÎMBUTELIÁ, îmbuteliez, vb. I. Tranz. A umple (sub presiune) o butelie, o sticlă, închizând-o apoi ermetic. [Pr.: -li-a] – După fr. embouteiller. DOOM
îmbuteliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 îmbuteliáză, 1 pl. îmbuteliém (-li-em); conj. prez. 3 să îmbuteliéze; ger. îmbuteliínd (-li-ind)
îmbuteliaseți
ÎMBUTELIÁ, îmbuteliez, vb. I. Tranz. A umple (sub presiune) o butelie, o sticlă, închizând-o apoi ermetic. [Pr.: -li-a] – După fr. embouteiller. DOOM
îmbuteliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 îmbuteliáză, 1 pl. îmbuteliém (-li-em); conj. prez. 3 să îmbuteliéze; ger. îmbuteliínd (-li-ind)
îmbuteliat
ÎMBUTELIÁ, îmbuteliez, vb. I. Tranz. A umple (sub presiune) o butelie, o sticlă, închizând-o apoi ermetic. [Pr.: -li-a] – După fr. embouteiller. DOOM
îmbuteliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 îmbuteliáză, 1 pl. îmbuteliém (-li-em); conj. prez. 3 să îmbuteliéze; ger. îmbuteliínd (-li-ind)
îmbuteliat
ÎMBUTELIÁ, îmbuteliez, vb. I. Tranz. A umple (sub presiune) o butelie, o sticlă, închizând-o apoi ermetic. [Pr.: -li-a] – După fr. embouteiller.
îmbuteliata
ÎMBUTELIÁ, îmbuteliez, vb. I. Tranz. A umple (sub presiune) o butelie, o sticlă, închizând-o apoi ermetic. [Pr.: -li-a] – După fr. embouteiller.
îmbuteliate
ÎMBUTELIÁ, îmbuteliez, vb. I. Tranz. A umple (sub presiune) o butelie, o sticlă, închizând-o apoi ermetic. [Pr.: -li-a] – După fr. embouteiller.
îmbuteliatei
ÎMBUTELIÁ, îmbuteliez, vb. I. Tranz. A umple (sub presiune) o butelie, o sticlă, închizând-o apoi ermetic. [Pr.: -li-a] – După fr. embouteiller.
îmbuteliatele
ÎMBUTELIÁ, îmbuteliez, vb. I. Tranz. A umple (sub presiune) o butelie, o sticlă, închizând-o apoi ermetic. [Pr.: -li-a] – După fr. embouteiller.
îmbuteliatelor
ÎMBUTELIÁ, îmbuteliez, vb. I. Tranz. A umple (sub presiune) o butelie, o sticlă, închizând-o apoi ermetic. [Pr.: -li-a] – După fr. embouteiller.
îmbuteliatul
ÎMBUTELIÁ, îmbuteliez, vb. I. Tranz. A umple (sub presiune) o butelie, o sticlă, închizând-o apoi ermetic. [Pr.: -li-a] – După fr. embouteiller.
îmbuteliatului
ÎMBUTELIÁ, îmbuteliez, vb. I. Tranz. A umple (sub presiune) o butelie, o sticlă, închizând-o apoi ermetic. [Pr.: -li-a] – După fr. embouteiller.
îmbuteliau
ÎMBUTELIÁ, îmbuteliez, vb. I. Tranz. A umple (sub presiune) o butelie, o sticlă, închizând-o apoi ermetic. [Pr.: -li-a] – După fr. embouteiller. DOOM
îmbuteliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 îmbuteliáză, 1 pl. îmbuteliém (-li-em); conj. prez. 3 să îmbuteliéze; ger. îmbuteliínd (-li-ind)
îmbuteliază
ÎMBUTELIÁ, îmbuteliez, vb. I. Tranz. A umple (sub presiune) o butelie, o sticlă, închizând-o apoi ermetic. [Pr.: -li-a] – După fr. embouteiller. DOOM
îmbuteliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 îmbuteliáză, 1 pl. îmbuteliém (-li-em); conj. prez. 3 să îmbuteliéze; ger. îmbuteliínd (-li-ind)
îmbuteliași
ÎMBUTELIÁ, îmbuteliez, vb. I. Tranz. A umple (sub presiune) o butelie, o sticlă, închizând-o apoi ermetic. [Pr.: -li-a] – După fr. embouteiller. DOOM
îmbuteliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 îmbuteliáză, 1 pl. îmbuteliém (-li-em); conj. prez. 3 să îmbuteliéze; ger. îmbuteliínd (-li-ind)
îmbuteliați
ÎMBUTELIÁ, îmbuteliez, vb. I. Tranz. A umple (sub presiune) o butelie, o sticlă, închizând-o apoi ermetic. [Pr.: -li-a] – După fr. embouteiller. DOOM
îmbuteliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 îmbuteliáză, 1 pl. îmbuteliém (-li-em); conj. prez. 3 să îmbuteliéze; ger. îmbuteliínd (-li-ind)
îmbuteliați
ÎMBUTELIÁ, îmbuteliez, vb. I. Tranz. A umple (sub presiune) o butelie, o sticlă, închizând-o apoi ermetic. [Pr.: -li-a] – După fr. embouteiller.
îmbuteliații
ÎMBUTELIÁ, îmbuteliez, vb. I. Tranz. A umple (sub presiune) o butelie, o sticlă, închizând-o apoi ermetic. [Pr.: -li-a] – După fr. embouteiller.
îmbuteliaților
ÎMBUTELIÁ, îmbuteliez, vb. I. Tranz. A umple (sub presiune) o butelie, o sticlă, închizând-o apoi ermetic. [Pr.: -li-a] – După fr. embouteiller.
îmbutelie
ÎMBUTELIÁ, îmbuteliez, vb. I. Tranz. A umple (sub presiune) o butelie, o sticlă, închizând-o apoi ermetic. [Pr.: -li-a] – După fr. embouteiller. DOOM
îmbuteliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 îmbuteliáză, 1 pl. îmbuteliém (-li-em); conj. prez. 3 să îmbuteliéze; ger. îmbuteliínd (-li-ind)
îmbuteliem
ÎMBUTELIÁ, îmbuteliez, vb. I. Tranz. A umple (sub presiune) o butelie, o sticlă, închizând-o apoi ermetic. [Pr.: -li-a] – După fr. embouteiller. DOOM
îmbuteliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 îmbuteliáză, 1 pl. îmbuteliém (-li-em); conj. prez. 3 să îmbuteliéze; ger. îmbuteliínd (-li-ind)
îmbuteliere
ÎMBUTELIÁ, îmbuteliez, vb. I. Tranz. A umple (sub presiune) o butelie, o sticlă, închizând-o apoi ermetic. [Pr.: -li-a] – După fr. embouteiller. DOOM
îmbuteliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 îmbuteliáză, 1 pl. îmbuteliém (-li-em); conj. prez. 3 să îmbuteliéze; ger. îmbuteliínd (-li-ind)
îmbuteliere
ÎMBUTELIÉRE, îmbutelieri, s. f. Acțiunea de a îmbutelia și rezultatul ei. [Pr.: -li-e-] – V. îmbutelia. DOOM
îmbuteliére (-li-e-) s. f., g.-d. art. îmbuteliérii; pl. îmbuteliéri
îmbutelierea
ÎMBUTELIÉRE, îmbutelieri, s. f. Acțiunea de a îmbutelia și rezultatul ei. [Pr.: -li-e-] – V. îmbutelia. DOOM
îmbuteliére (-li-e-) s. f., g.-d. art. îmbuteliérii; pl. îmbuteliéri
îmbutelieri
ÎMBUTELIÉRE, îmbutelieri, s. f. Acțiunea de a îmbutelia și rezultatul ei. [Pr.: -li-e-] – V. îmbutelia. DOOM
îmbuteliére (-li-e-) s. f., g.-d. art. îmbuteliérii; pl. îmbuteliéri
îmbutelierii
ÎMBUTELIÉRE, îmbutelieri, s. f. Acțiunea de a îmbutelia și rezultatul ei. [Pr.: -li-e-] – V. îmbutelia. DOOM
îmbuteliére (-li-e-) s. f., g.-d. art. îmbuteliérii; pl. îmbuteliéri
îmbutelierile
ÎMBUTELIÉRE, îmbutelieri, s. f. Acțiunea de a îmbutelia și rezultatul ei. [Pr.: -li-e-] – V. îmbutelia. DOOM
îmbuteliére (-li-e-) s. f., g.-d. art. îmbuteliérii; pl. îmbuteliéri
îmbutelierilor
ÎMBUTELIÉRE, îmbutelieri, s. f. Acțiunea de a îmbutelia și rezultatul ei. [Pr.: -li-e-] – V. îmbutelia. DOOM
îmbuteliére (-li-e-) s. f., g.-d. art. îmbuteliérii; pl. îmbuteliéri
îmbuteliez
ÎMBUTELIÁ, îmbuteliez, vb. I. Tranz. A umple (sub presiune) o butelie, o sticlă, închizând-o apoi ermetic. [Pr.: -li-a] – După fr. embouteiller. DOOM
îmbuteliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 îmbuteliáză, 1 pl. îmbuteliém (-li-em); conj. prez. 3 să îmbuteliéze; ger. îmbuteliínd (-li-ind)
îmbutelieze
ÎMBUTELIÁ, îmbuteliez, vb. I. Tranz. A umple (sub presiune) o butelie, o sticlă, închizând-o apoi ermetic. [Pr.: -li-a] – După fr. embouteiller. DOOM
îmbuteliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 îmbuteliáză, 1 pl. îmbuteliém (-li-em); conj. prez. 3 să îmbuteliéze; ger. îmbuteliínd (-li-ind)
îmbuteliezi
ÎMBUTELIÁ, îmbuteliez, vb. I. Tranz. A umple (sub presiune) o butelie, o sticlă, închizând-o apoi ermetic. [Pr.: -li-a] – După fr. embouteiller. DOOM
îmbuteliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 îmbuteliáză, 1 pl. îmbuteliém (-li-em); conj. prez. 3 să îmbuteliéze; ger. îmbuteliínd (-li-ind)
îmbuteliind
ÎMBUTELIÁ, îmbuteliez, vb. I. Tranz. A umple (sub presiune) o butelie, o sticlă, închizând-o apoi ermetic. [Pr.: -li-a] – După fr. embouteiller. DOOM
îmbuteliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 îmbuteliáză, 1 pl. îmbuteliém (-li-em); conj. prez. 3 să îmbuteliéze; ger. îmbuteliínd (-li-ind)
îmbușona
ÎMBUȘONÁ, îmbușonez, vb. I. Tranz. (Rar) A astupa o sticlă cu un bușon. – În + bușon.
îmbușonai
ÎMBUȘONÁ, îmbușonez, vb. I. Tranz. (Rar) A astupa o sticlă cu un bușon. – În + bușon.
îmbușonam
ÎMBUȘONÁ, îmbușonez, vb. I. Tranz. (Rar) A astupa o sticlă cu un bușon. – În + bușon.
îmbușonare
ÎMBUȘONÁ, îmbușonez, vb. I. Tranz. (Rar) A astupa o sticlă cu un bușon. – În + bușon.
îmbușonare
ÎMBUȘONÁRE, îmbușonări, s. f. (Rar) Acțiunea de a îmbușona și rezultatul ei. – V. îmbușona.
îmbușonarea
ÎMBUȘONÁRE, îmbușonări, s. f. (Rar) Acțiunea de a îmbușona și rezultatul ei. – V. îmbușona.
îmbușonară
ÎMBUȘONÁ, îmbușonez, vb. I. Tranz. (Rar) A astupa o sticlă cu un bușon. – În + bușon.
îmbușonarăm
ÎMBUȘONÁ, îmbușonez, vb. I. Tranz. (Rar) A astupa o sticlă cu un bușon. – În + bușon.
îmbușonarăți
ÎMBUȘONÁ, îmbușonez, vb. I. Tranz. (Rar) A astupa o sticlă cu un bușon. – În + bușon.
îmbușonase
ÎMBUȘONÁ, îmbușonez, vb. I. Tranz. (Rar) A astupa o sticlă cu un bușon. – În + bușon.
îmbușonasem
ÎMBUȘONÁ, îmbușonez, vb. I. Tranz. (Rar) A astupa o sticlă cu un bușon. – În + bușon.
îmbușonaseră
ÎMBUȘONÁ, îmbușonez, vb. I. Tranz. (Rar) A astupa o sticlă cu un bușon. – În + bușon.
îmbușonaserăm
ÎMBUȘONÁ, îmbușonez, vb. I. Tranz. (Rar) A astupa o sticlă cu un bușon. – În + bușon.
îmbușonaserăți
ÎMBUȘONÁ, îmbușonez, vb. I. Tranz. (Rar) A astupa o sticlă cu un bușon. – În + bușon.
îmbușonaseși
ÎMBUȘONÁ, îmbușonez, vb. I. Tranz. (Rar) A astupa o sticlă cu un bușon. – În + bușon.
îmbușonaseți
ÎMBUȘONÁ, îmbușonez, vb. I. Tranz. (Rar) A astupa o sticlă cu un bușon. – În + bușon.
îmbușonat
ÎMBUȘONÁ, îmbușonez, vb. I. Tranz. (Rar) A astupa o sticlă cu un bușon. – În + bușon.
îmbușonat
ÎMBUȘONÁT, -Ă, îmbușonați, -te, adj. (Rar) Care este astupat cu un bușon. – V. îmbușona.
îmbușonata
ÎMBUȘONÁT, -Ă, îmbușonați, -te, adj. (Rar) Care este astupat cu un bușon. – V. îmbușona.
îmbușonate
ÎMBUȘONÁT, -Ă, îmbușonați, -te, adj. (Rar) Care este astupat cu un bușon. – V. îmbușona.
îmbușonatei
ÎMBUȘONÁT, -Ă, îmbușonați, -te, adj. (Rar) Care este astupat cu un bușon. – V. îmbușona.
îmbușonatele
ÎMBUȘONÁT, -Ă, îmbușonați, -te, adj. (Rar) Care este astupat cu un bușon. – V. îmbușona.
îmbușonatelor
ÎMBUȘONÁT, -Ă, îmbușonați, -te, adj. (Rar) Care este astupat cu un bușon. – V. îmbușona.
îmbușonatul
ÎMBUȘONÁT, -Ă, îmbușonați, -te, adj. (Rar) Care este astupat cu un bușon. – V. îmbușona.
îmbușonatului
ÎMBUȘONÁT, -Ă, îmbușonați, -te, adj. (Rar) Care este astupat cu un bușon. – V. îmbușona.
îmbușonau
ÎMBUȘONÁ, îmbușonez, vb. I. Tranz. (Rar) A astupa o sticlă cu un bușon. – În + bușon.
îmbușonași
ÎMBUȘONÁ, îmbușonez, vb. I. Tranz. (Rar) A astupa o sticlă cu un bușon. – În + bușon.
îmbușonați
ÎMBUȘONÁ, îmbușonez, vb. I. Tranz. (Rar) A astupa o sticlă cu un bușon. – În + bușon.
îmbușonați
ÎMBUȘONÁT, -Ă, îmbușonați, -te, adj. (Rar) Care este astupat cu un bușon. – V. îmbușona.
îmbușonații
ÎMBUȘONÁT, -Ă, îmbușonați, -te, adj. (Rar) Care este astupat cu un bușon. – V. îmbușona.
îmbușonaților
ÎMBUȘONÁT, -Ă, îmbușonați, -te, adj. (Rar) Care este astupat cu un bușon. – V. îmbușona.
îmbușonează
ÎMBUȘONÁ, îmbușonez, vb. I. Tranz. (Rar) A astupa o sticlă cu un bușon. – În + bușon.
îmbușonez
ÎMBUȘONÁ, îmbușonez, vb. I. Tranz. (Rar) A astupa o sticlă cu un bușon. – În + bușon.
îmbușoneze
ÎMBUȘONÁ, îmbușonez, vb. I. Tranz. (Rar) A astupa o sticlă cu un bușon. – În + bușon.
îmbușonezi
ÎMBUȘONÁ, îmbușonez, vb. I. Tranz. (Rar) A astupa o sticlă cu un bușon. – În + bușon.
îmbușonând
ÎMBUȘONÁ, îmbușonez, vb. I. Tranz. (Rar) A astupa o sticlă cu un bușon. – În + bușon.
îmbușonînd
ÎMBUȘONÁ, îmbușonez, vb. I. Tranz. (Rar) A astupa o sticlă cu un bușon. – În + bușon.
îmbușonări
ÎMBUȘONÁRE, îmbușonări, s. f. (Rar) Acțiunea de a îmbușona și rezultatul ei. – V. îmbușona.
îmbușonării
ÎMBUȘONÁRE, îmbușonări, s. f. (Rar) Acțiunea de a îmbușona și rezultatul ei. – V. îmbușona.
îmbușonările
ÎMBUȘONÁRE, îmbușonări, s. f. (Rar) Acțiunea de a îmbușona și rezultatul ei. – V. îmbușona.
îmbușonărilor
ÎMBUȘONÁRE, îmbușonări, s. f. (Rar) Acțiunea de a îmbușona și rezultatul ei. – V. îmbușona.
îmbâcsea
ÎMBÂCSÍ, îmbâcsesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) umple, a (se) înțesa de praf, de murdărie sau de miasme. ♦ Refl. (Despre aer) A deveni înăbușitor. 2. Tranz. (Reg.) A umple ceva, îndesând sau înghesuind. – În + bâcsi (reg. „a umple, a ticsi, a îndesa”, et. nec.). DOOM
îmbâcsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbâcsésc, imperf. 3 sg. îmbâcseá; conj. prez. 3 să îmbâcseáscă
îmbâcseai
ÎMBÂCSÍ, îmbâcsesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) umple, a (se) înțesa de praf, de murdărie sau de miasme. ♦ Refl. (Despre aer) A deveni înăbușitor. 2. Tranz. (Reg.) A umple ceva, îndesând sau înghesuind. – În + bâcsi (reg. „a umple, a ticsi, a îndesa”, et. nec.). DOOM
îmbâcsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbâcsésc, imperf. 3 sg. îmbâcseá; conj. prez. 3 să îmbâcseáscă
îmbâcseala
ÎMBÂCSEÁLĂ, îmbâcseli, s. f. Starea a ceea ce este îmbâcsit. – Îmbâcsi + suf. -eală. DOOM
îmbâcseálă s. f., g.-d. art. îmbâcsélii; pl. îmbâcséli
îmbâcseam
ÎMBÂCSÍ, îmbâcsesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) umple, a (se) înțesa de praf, de murdărie sau de miasme. ♦ Refl. (Despre aer) A deveni înăbușitor. 2. Tranz. (Reg.) A umple ceva, îndesând sau înghesuind. – În + bâcsi (reg. „a umple, a ticsi, a îndesa”, et. nec.). DOOM
îmbâcsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbâcsésc, imperf. 3 sg. îmbâcseá; conj. prez. 3 să îmbâcseáscă
îmbâcsească
ÎMBÂCSÍ, îmbâcsesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) umple, a (se) înțesa de praf, de murdărie sau de miasme. ♦ Refl. (Despre aer) A deveni înăbușitor. 2. Tranz. (Reg.) A umple ceva, îndesând sau înghesuind. – În + bâcsi (reg. „a umple, a ticsi, a îndesa”, et. nec.). DOOM
îmbâcsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbâcsésc, imperf. 3 sg. îmbâcseá; conj. prez. 3 să îmbâcseáscă
îmbâcseau
ÎMBÂCSÍ, îmbâcsesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) umple, a (se) înțesa de praf, de murdărie sau de miasme. ♦ Refl. (Despre aer) A deveni înăbușitor. 2. Tranz. (Reg.) A umple ceva, îndesând sau înghesuind. – În + bâcsi (reg. „a umple, a ticsi, a îndesa”, et. nec.). DOOM
îmbâcsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbâcsésc, imperf. 3 sg. îmbâcseá; conj. prez. 3 să îmbâcseáscă
îmbâcseați
ÎMBÂCSÍ, îmbâcsesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) umple, a (se) înțesa de praf, de murdărie sau de miasme. ♦ Refl. (Despre aer) A deveni înăbușitor. 2. Tranz. (Reg.) A umple ceva, îndesând sau înghesuind. – În + bâcsi (reg. „a umple, a ticsi, a îndesa”, et. nec.). DOOM
îmbâcsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbâcsésc, imperf. 3 sg. îmbâcseá; conj. prez. 3 să îmbâcseáscă
îmbâcseli
ÎMBÂCSEÁLĂ, îmbâcseli, s. f. Starea a ceea ce este îmbâcsit. – Îmbâcsi + suf. -eală. DOOM
îmbâcseálă s. f., g.-d. art. îmbâcsélii; pl. îmbâcséli
îmbâcselii
ÎMBÂCSEÁLĂ, îmbâcseli, s. f. Starea a ceea ce este îmbâcsit. – Îmbâcsi + suf. -eală. DOOM
îmbâcseálă s. f., g.-d. art. îmbâcsélii; pl. îmbâcséli
îmbâcselile
ÎMBÂCSEÁLĂ, îmbâcseli, s. f. Starea a ceea ce este îmbâcsit. – Îmbâcsi + suf. -eală. DOOM
îmbâcseálă s. f., g.-d. art. îmbâcsélii; pl. îmbâcséli
îmbâcselilor
ÎMBÂCSEÁLĂ, îmbâcseli, s. f. Starea a ceea ce este îmbâcsit. – Îmbâcsi + suf. -eală. DOOM
îmbâcseálă s. f., g.-d. art. îmbâcsélii; pl. îmbâcséli
îmbâcsesc
ÎMBÂCSÍ, îmbâcsesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) umple, a (se) înțesa de praf, de murdărie sau de miasme. ♦ Refl. (Despre aer) A deveni înăbușitor. 2. Tranz. (Reg.) A umple ceva, îndesând sau înghesuind. – În + bâcsi (reg. „a umple, a ticsi, a îndesa”, et. nec.). DOOM
îmbâcsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbâcsésc, imperf. 3 sg. îmbâcseá; conj. prez. 3 să îmbâcseáscă
îmbâcsește
ÎMBÂCSÍ, îmbâcsesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) umple, a (se) înțesa de praf, de murdărie sau de miasme. ♦ Refl. (Despre aer) A deveni înăbușitor. 2. Tranz. (Reg.) A umple ceva, îndesând sau înghesuind. – În + bâcsi (reg. „a umple, a ticsi, a îndesa”, et. nec.). DOOM
îmbâcsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbâcsésc, imperf. 3 sg. îmbâcseá; conj. prez. 3 să îmbâcseáscă
îmbâcsești
ÎMBÂCSÍ, îmbâcsesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) umple, a (se) înțesa de praf, de murdărie sau de miasme. ♦ Refl. (Despre aer) A deveni înăbușitor. 2. Tranz. (Reg.) A umple ceva, îndesând sau înghesuind. – În + bâcsi (reg. „a umple, a ticsi, a îndesa”, et. nec.). DOOM
îmbâcsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbâcsésc, imperf. 3 sg. îmbâcseá; conj. prez. 3 să îmbâcseáscă
îmbâcsi
ÎMBÂCSÍ, îmbâcsesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) umple, a (se) înțesa de praf, de murdărie sau de miasme. ♦ Refl. (Despre aer) A deveni înăbușitor. 2. Tranz. (Reg.) A umple ceva, îndesând sau înghesuind. – În + bâcsi (reg. „a umple, a ticsi, a îndesa”, et. nec.). DOOM
îmbâcsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbâcsésc, imperf. 3 sg. îmbâcseá; conj. prez. 3 să îmbâcseáscă
îmbâcsii
ÎMBÂCSÍ, îmbâcsesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) umple, a (se) înțesa de praf, de murdărie sau de miasme. ♦ Refl. (Despre aer) A deveni înăbușitor. 2. Tranz. (Reg.) A umple ceva, îndesând sau înghesuind. – În + bâcsi (reg. „a umple, a ticsi, a îndesa”, et. nec.). DOOM
îmbâcsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbâcsésc, imperf. 3 sg. îmbâcseá; conj. prez. 3 să îmbâcseáscă
îmbâcsim
ÎMBÂCSÍ, îmbâcsesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) umple, a (se) înțesa de praf, de murdărie sau de miasme. ♦ Refl. (Despre aer) A deveni înăbușitor. 2. Tranz. (Reg.) A umple ceva, îndesând sau înghesuind. – În + bâcsi (reg. „a umple, a ticsi, a îndesa”, et. nec.). DOOM
îmbâcsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbâcsésc, imperf. 3 sg. îmbâcseá; conj. prez. 3 să îmbâcseáscă
îmbâcsind
ÎMBÂCSÍ, îmbâcsesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) umple, a (se) înțesa de praf, de murdărie sau de miasme. ♦ Refl. (Despre aer) A deveni înăbușitor. 2. Tranz. (Reg.) A umple ceva, îndesând sau înghesuind. – În + bâcsi (reg. „a umple, a ticsi, a îndesa”, et. nec.). DOOM
îmbâcsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbâcsésc, imperf. 3 sg. îmbâcseá; conj. prez. 3 să îmbâcseáscă
îmbâcsire
ÎMBÂCSÍ, îmbâcsesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) umple, a (se) înțesa de praf, de murdărie sau de miasme. ♦ Refl. (Despre aer) A deveni înăbușitor. 2. Tranz. (Reg.) A umple ceva, îndesând sau înghesuind. – În + bâcsi (reg. „a umple, a ticsi, a îndesa”, et. nec.). DOOM
îmbâcsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbâcsésc, imperf. 3 sg. îmbâcseá; conj. prez. 3 să îmbâcseáscă
îmbâcsire
ÎMBÂCSÍRE s. f. Acțiunea de a (se) îmbâcsi. – V. îmbâcsi. DOOM
*îmbâcsíre s. f., g.-d. art. îmbâcsírii
îmbâcsirea
ÎMBÂCSÍRE s. f. Acțiunea de a (se) îmbâcsi. – V. îmbâcsi. DOOM
*îmbâcsíre s. f., g.-d. art. îmbâcsírii
îmbâcsiri
ÎMBÂCSÍRE s. f. Acțiunea de a (se) îmbâcsi. – V. îmbâcsi. DOOM
*îmbâcsíre s. f., g.-d. art. îmbâcsírii
îmbâcsirii
ÎMBÂCSÍRE s. f. Acțiunea de a (se) îmbâcsi. – V. îmbâcsi. DOOM
*îmbâcsíre s. f., g.-d. art. îmbâcsírii
îmbâcsirile
ÎMBÂCSÍRE s. f. Acțiunea de a (se) îmbâcsi. – V. îmbâcsi. DOOM
*îmbâcsíre s. f., g.-d. art. îmbâcsírii
îmbâcsirilor
ÎMBÂCSÍRE s. f. Acțiunea de a (se) îmbâcsi. – V. îmbâcsi. DOOM
*îmbâcsíre s. f., g.-d. art. îmbâcsírii
îmbâcsiră
ÎMBÂCSÍ, îmbâcsesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) umple, a (se) înțesa de praf, de murdărie sau de miasme. ♦ Refl. (Despre aer) A deveni înăbușitor. 2. Tranz. (Reg.) A umple ceva, îndesând sau înghesuind. – În + bâcsi (reg. „a umple, a ticsi, a îndesa”, et. nec.). DOOM
îmbâcsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbâcsésc, imperf. 3 sg. îmbâcseá; conj. prez. 3 să îmbâcseáscă
îmbâcsirăm
ÎMBÂCSÍ, îmbâcsesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) umple, a (se) înțesa de praf, de murdărie sau de miasme. ♦ Refl. (Despre aer) A deveni înăbușitor. 2. Tranz. (Reg.) A umple ceva, îndesând sau înghesuind. – În + bâcsi (reg. „a umple, a ticsi, a îndesa”, et. nec.). DOOM
îmbâcsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbâcsésc, imperf. 3 sg. îmbâcseá; conj. prez. 3 să îmbâcseáscă
îmbâcsirăți
ÎMBÂCSÍ, îmbâcsesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) umple, a (se) înțesa de praf, de murdărie sau de miasme. ♦ Refl. (Despre aer) A deveni înăbușitor. 2. Tranz. (Reg.) A umple ceva, îndesând sau înghesuind. – În + bâcsi (reg. „a umple, a ticsi, a îndesa”, et. nec.). DOOM
îmbâcsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbâcsésc, imperf. 3 sg. îmbâcseá; conj. prez. 3 să îmbâcseáscă
îmbâcsise
ÎMBÂCSÍ, îmbâcsesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) umple, a (se) înțesa de praf, de murdărie sau de miasme. ♦ Refl. (Despre aer) A deveni înăbușitor. 2. Tranz. (Reg.) A umple ceva, îndesând sau înghesuind. – În + bâcsi (reg. „a umple, a ticsi, a îndesa”, et. nec.). DOOM
îmbâcsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbâcsésc, imperf. 3 sg. îmbâcseá; conj. prez. 3 să îmbâcseáscă
îmbâcsisem
ÎMBÂCSÍ, îmbâcsesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) umple, a (se) înțesa de praf, de murdărie sau de miasme. ♦ Refl. (Despre aer) A deveni înăbușitor. 2. Tranz. (Reg.) A umple ceva, îndesând sau înghesuind. – În + bâcsi (reg. „a umple, a ticsi, a îndesa”, et. nec.). DOOM
îmbâcsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbâcsésc, imperf. 3 sg. îmbâcseá; conj. prez. 3 să îmbâcseáscă
îmbâcsiseră
ÎMBÂCSÍ, îmbâcsesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) umple, a (se) înțesa de praf, de murdărie sau de miasme. ♦ Refl. (Despre aer) A deveni înăbușitor. 2. Tranz. (Reg.) A umple ceva, îndesând sau înghesuind. – În + bâcsi (reg. „a umple, a ticsi, a îndesa”, et. nec.). DOOM
îmbâcsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbâcsésc, imperf. 3 sg. îmbâcseá; conj. prez. 3 să îmbâcseáscă
îmbâcsiserăm
ÎMBÂCSÍ, îmbâcsesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) umple, a (se) înțesa de praf, de murdărie sau de miasme. ♦ Refl. (Despre aer) A deveni înăbușitor. 2. Tranz. (Reg.) A umple ceva, îndesând sau înghesuind. – În + bâcsi (reg. „a umple, a ticsi, a îndesa”, et. nec.). DOOM
îmbâcsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbâcsésc, imperf. 3 sg. îmbâcseá; conj. prez. 3 să îmbâcseáscă
îmbâcsiserăți
ÎMBÂCSÍ, îmbâcsesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) umple, a (se) înțesa de praf, de murdărie sau de miasme. ♦ Refl. (Despre aer) A deveni înăbușitor. 2. Tranz. (Reg.) A umple ceva, îndesând sau înghesuind. – În + bâcsi (reg. „a umple, a ticsi, a îndesa”, et. nec.). DOOM
îmbâcsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbâcsésc, imperf. 3 sg. îmbâcseá; conj. prez. 3 să îmbâcseáscă
îmbâcsiseși
ÎMBÂCSÍ, îmbâcsesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) umple, a (se) înțesa de praf, de murdărie sau de miasme. ♦ Refl. (Despre aer) A deveni înăbușitor. 2. Tranz. (Reg.) A umple ceva, îndesând sau înghesuind. – În + bâcsi (reg. „a umple, a ticsi, a îndesa”, et. nec.). DOOM
îmbâcsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbâcsésc, imperf. 3 sg. îmbâcseá; conj. prez. 3 să îmbâcseáscă
îmbâcsiseți
ÎMBÂCSÍ, îmbâcsesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) umple, a (se) înțesa de praf, de murdărie sau de miasme. ♦ Refl. (Despre aer) A deveni înăbușitor. 2. Tranz. (Reg.) A umple ceva, îndesând sau înghesuind. – În + bâcsi (reg. „a umple, a ticsi, a îndesa”, et. nec.). DOOM
îmbâcsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbâcsésc, imperf. 3 sg. îmbâcseá; conj. prez. 3 să îmbâcseáscă
îmbâcsit
ÎMBÂCSÍ, îmbâcsesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) umple, a (se) înțesa de praf, de murdărie sau de miasme. ♦ Refl. (Despre aer) A deveni înăbușitor. 2. Tranz. (Reg.) A umple ceva, îndesând sau înghesuind. – În + bâcsi (reg. „a umple, a ticsi, a îndesa”, et. nec.). DOOM
îmbâcsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbâcsésc, imperf. 3 sg. îmbâcseá; conj. prez. 3 să îmbâcseáscă
îmbâcsit
ÎMBÂCSÍT, -Ă, îmbâcsiți, -te, adj. 1. Care este plin, înțesat de praf, de murdărie sau de miasme. 2. (Reg.) Care este umplut peste măsură; îndesat. – V. îmbâcsi.
îmbâcsita
ÎMBÂCSÍT, -Ă, îmbâcsiți, -te, adj. 1. Care este plin, înțesat de praf, de murdărie sau de miasme. 2. (Reg.) Care este umplut peste măsură; îndesat. – V. îmbâcsi.
îmbâcsite
ÎMBÂCSÍT, -Ă, îmbâcsiți, -te, adj. 1. Care este plin, înțesat de praf, de murdărie sau de miasme. 2. (Reg.) Care este umplut peste măsură; îndesat. – V. îmbâcsi.
îmbâcsitei
ÎMBÂCSÍT, -Ă, îmbâcsiți, -te, adj. 1. Care este plin, înțesat de praf, de murdărie sau de miasme. 2. (Reg.) Care este umplut peste măsură; îndesat. – V. îmbâcsi.
îmbâcsitele
ÎMBÂCSÍT, -Ă, îmbâcsiți, -te, adj. 1. Care este plin, înțesat de praf, de murdărie sau de miasme. 2. (Reg.) Care este umplut peste măsură; îndesat. – V. îmbâcsi.
îmbâcsitelor
ÎMBÂCSÍT, -Ă, îmbâcsiți, -te, adj. 1. Care este plin, înțesat de praf, de murdărie sau de miasme. 2. (Reg.) Care este umplut peste măsură; îndesat. – V. îmbâcsi.
îmbâcsitul
ÎMBÂCSÍT, -Ă, îmbâcsiți, -te, adj. 1. Care este plin, înțesat de praf, de murdărie sau de miasme. 2. (Reg.) Care este umplut peste măsură; îndesat. – V. îmbâcsi.
îmbâcsitului
ÎMBÂCSÍT, -Ă, îmbâcsiți, -te, adj. 1. Care este plin, înțesat de praf, de murdărie sau de miasme. 2. (Reg.) Care este umplut peste măsură; îndesat. – V. îmbâcsi.
îmbâcsiși
ÎMBÂCSÍ, îmbâcsesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) umple, a (se) înțesa de praf, de murdărie sau de miasme. ♦ Refl. (Despre aer) A deveni înăbușitor. 2. Tranz. (Reg.) A umple ceva, îndesând sau înghesuind. – În + bâcsi (reg. „a umple, a ticsi, a îndesa”, et. nec.). DOOM
îmbâcsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbâcsésc, imperf. 3 sg. îmbâcseá; conj. prez. 3 să îmbâcseáscă
îmbâcsiți
ÎMBÂCSÍ, îmbâcsesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) umple, a (se) înțesa de praf, de murdărie sau de miasme. ♦ Refl. (Despre aer) A deveni înăbușitor. 2. Tranz. (Reg.) A umple ceva, îndesând sau înghesuind. – În + bâcsi (reg. „a umple, a ticsi, a îndesa”, et. nec.). DOOM
îmbâcsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbâcsésc, imperf. 3 sg. îmbâcseá; conj. prez. 3 să îmbâcseáscă
îmbâcsiți
ÎMBÂCSÍT, -Ă, îmbâcsiți, -te, adj. 1. Care este plin, înțesat de praf, de murdărie sau de miasme. 2. (Reg.) Care este umplut peste măsură; îndesat. – V. îmbâcsi.
îmbâcsiții
ÎMBÂCSÍT, -Ă, îmbâcsiți, -te, adj. 1. Care este plin, înțesat de praf, de murdărie sau de miasme. 2. (Reg.) Care este umplut peste măsură; îndesat. – V. îmbâcsi.
îmbâcsiților
ÎMBÂCSÍT, -Ă, îmbâcsiți, -te, adj. 1. Care este plin, înțesat de praf, de murdărie sau de miasme. 2. (Reg.) Care este umplut peste măsură; îndesat. – V. îmbâcsi.
îmbârliga
ÎMBÂRLIGÁ, pers. 3 îmbârlígă, vb. I. Tranz. (Despre animale) A-și îndoi coada în formă de arc și a și-o îndrepta în sus; a bârliga. – În + bârliga. DOOM
îmbârligá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbârlígă
îmbârligare
ÎMBÂRLIGÁ, pers. 3 îmbârlígă, vb. I. Tranz. (Despre animale) A-și îndoi coada în formă de arc și a și-o îndrepta în sus; a bârliga. – În + bârliga. DOOM
îmbârligá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbârlígă
îmbârligare
ÎMBÂRLIGÁ, pers. 3 îmbârlígă, vb. I. Tranz. (Despre animale) A-și îndoi coada în formă de arc și a și-o îndrepta în sus; a bârliga. – În + bârliga.
îmbârligară
ÎMBÂRLIGÁ, pers. 3 îmbârlígă, vb. I. Tranz. (Despre animale) A-și îndoi coada în formă de arc și a și-o îndrepta în sus; a bârliga. – În + bârliga. DOOM
îmbârligá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbârlígă
îmbârligase
ÎMBÂRLIGÁ, pers. 3 îmbârlígă, vb. I. Tranz. (Despre animale) A-și îndoi coada în formă de arc și a și-o îndrepta în sus; a bârliga. – În + bârliga. DOOM
îmbârligá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbârlígă
îmbârligaseră
ÎMBÂRLIGÁ, pers. 3 îmbârlígă, vb. I. Tranz. (Despre animale) A-și îndoi coada în formă de arc și a și-o îndrepta în sus; a bârliga. – În + bârliga. DOOM
îmbârligá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbârlígă
îmbârligat
BÂRLIGÁT, -Ă, bârligați, -te, adj. (Mai ales despre coada sau coarnele animalelor) Ridicat (și încârligat) în sus; îmbârligat. – V. bârliga.
îmbârligat
ÎMBÂRLIGÁ, pers. 3 îmbârlígă, vb. I. Tranz. (Despre animale) A-și îndoi coada în formă de arc și a și-o îndrepta în sus; a bârliga. – În + bârliga. DOOM
îmbârligá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbârlígă
îmbârligat
ÎMBÂRLIGÁT, -Ă, îmbârligați, -te, adj. (Despre coada sau coarnele unor animale) Care este îndoit în formă de arc și, de obicei, îndreptat în sus. – V. îmbârliga.
îmbârligata
BÂRLIGÁT, -Ă, bârligați, -te, adj. (Mai ales despre coada sau coarnele animalelor) Ridicat (și încârligat) în sus; îmbârligat. – V. bârliga.
îmbârligata
ÎMBÂRLIGÁT, -Ă, îmbârligați, -te, adj. (Despre coada sau coarnele unor animale) Care este îndoit în formă de arc și, de obicei, îndreptat în sus. – V. îmbârliga.
îmbârligate
BÂRLIGÁT, -Ă, bârligați, -te, adj. (Mai ales despre coada sau coarnele animalelor) Ridicat (și încârligat) în sus; îmbârligat. – V. bârliga.
îmbârligate
ÎMBÂRLIGÁT, -Ă, îmbârligați, -te, adj. (Despre coada sau coarnele unor animale) Care este îndoit în formă de arc și, de obicei, îndreptat în sus. – V. îmbârliga.
îmbârligatei
BÂRLIGÁT, -Ă, bârligați, -te, adj. (Mai ales despre coada sau coarnele animalelor) Ridicat (și încârligat) în sus; îmbârligat. – V. bârliga.
îmbârligatei
ÎMBÂRLIGÁT, -Ă, îmbârligați, -te, adj. (Despre coada sau coarnele unor animale) Care este îndoit în formă de arc și, de obicei, îndreptat în sus. – V. îmbârliga.
îmbârligatele
BÂRLIGÁT, -Ă, bârligați, -te, adj. (Mai ales despre coada sau coarnele animalelor) Ridicat (și încârligat) în sus; îmbârligat. – V. bârliga.
îmbârligatele
ÎMBÂRLIGÁT, -Ă, îmbârligați, -te, adj. (Despre coada sau coarnele unor animale) Care este îndoit în formă de arc și, de obicei, îndreptat în sus. – V. îmbârliga.
îmbârligatelor
BÂRLIGÁT, -Ă, bârligați, -te, adj. (Mai ales despre coada sau coarnele animalelor) Ridicat (și încârligat) în sus; îmbârligat. – V. bârliga.
îmbârligatelor
ÎMBÂRLIGÁT, -Ă, îmbârligați, -te, adj. (Despre coada sau coarnele unor animale) Care este îndoit în formă de arc și, de obicei, îndreptat în sus. – V. îmbârliga.
îmbârligatul
BÂRLIGÁT, -Ă, bârligați, -te, adj. (Mai ales despre coada sau coarnele animalelor) Ridicat (și încârligat) în sus; îmbârligat. – V. bârliga.
îmbârligatul
ÎMBÂRLIGÁT, -Ă, îmbârligați, -te, adj. (Despre coada sau coarnele unor animale) Care este îndoit în formă de arc și, de obicei, îndreptat în sus. – V. îmbârliga.
îmbârligatului
BÂRLIGÁT, -Ă, bârligați, -te, adj. (Mai ales despre coada sau coarnele animalelor) Ridicat (și încârligat) în sus; îmbârligat. – V. bârliga.
îmbârligatului
ÎMBÂRLIGÁT, -Ă, îmbârligați, -te, adj. (Despre coada sau coarnele unor animale) Care este îndoit în formă de arc și, de obicei, îndreptat în sus. – V. îmbârliga.
îmbârligau
ÎMBÂRLIGÁ, pers. 3 îmbârlígă, vb. I. Tranz. (Despre animale) A-și îndoi coada în formă de arc și a și-o îndrepta în sus; a bârliga. – În + bârliga. DOOM
îmbârligá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbârlígă
îmbârligați
BÂRLIGÁT, -Ă, bârligați, -te, adj. (Mai ales despre coada sau coarnele animalelor) Ridicat (și încârligat) în sus; îmbârligat. – V. bârliga.
îmbârligați
ÎMBÂRLIGÁT, -Ă, îmbârligați, -te, adj. (Despre coada sau coarnele unor animale) Care este îndoit în formă de arc și, de obicei, îndreptat în sus. – V. îmbârliga.
îmbârligații
BÂRLIGÁT, -Ă, bârligați, -te, adj. (Mai ales despre coada sau coarnele animalelor) Ridicat (și încârligat) în sus; îmbârligat. – V. bârliga.
îmbârligații
ÎMBÂRLIGÁT, -Ă, îmbârligați, -te, adj. (Despre coada sau coarnele unor animale) Care este îndoit în formă de arc și, de obicei, îndreptat în sus. – V. îmbârliga.
îmbârligaților
BÂRLIGÁT, -Ă, bârligați, -te, adj. (Mai ales despre coada sau coarnele animalelor) Ridicat (și încârligat) în sus; îmbârligat. – V. bârliga.
îmbârligaților
ÎMBÂRLIGÁT, -Ă, îmbârligați, -te, adj. (Despre coada sau coarnele unor animale) Care este îndoit în formă de arc și, de obicei, îndreptat în sus. – V. îmbârliga.
îmbârlige
ÎMBÂRLIGÁ, pers. 3 îmbârlígă, vb. I. Tranz. (Despre animale) A-și îndoi coada în formă de arc și a și-o îndrepta în sus; a bârliga. – În + bârliga. DOOM
îmbârligá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbârlígă
îmbârligând
ÎMBÂRLIGÁ, pers. 3 îmbârlígă, vb. I. Tranz. (Despre animale) A-și îndoi coada în formă de arc și a și-o îndrepta în sus; a bârliga. – În + bârliga. DOOM
îmbârligá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbârlígă
îmbârligătură
îmbârligătură, îmbârligături s. f. 1. intrigă. 2. încurcătură.
îmbîcsea
ÎMBÂCSÍ, îmbâcsesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) umple, a (se) înțesa de praf, de murdărie sau de miasme. ♦ Refl. (Despre aer) A deveni înăbușitor. 2. Tranz. (Reg.) A umple ceva, îndesând sau înghesuind. – În + bâcsi (reg. „a umple, a ticsi, a îndesa”, et. nec.). DOOM
îmbâcsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbâcsésc, imperf. 3 sg. îmbâcseá; conj. prez. 3 să îmbâcseáscă
îmbîcseai
ÎMBÂCSÍ, îmbâcsesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) umple, a (se) înțesa de praf, de murdărie sau de miasme. ♦ Refl. (Despre aer) A deveni înăbușitor. 2. Tranz. (Reg.) A umple ceva, îndesând sau înghesuind. – În + bâcsi (reg. „a umple, a ticsi, a îndesa”, et. nec.). DOOM
îmbâcsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbâcsésc, imperf. 3 sg. îmbâcseá; conj. prez. 3 să îmbâcseáscă
îmbîcseala
ÎMBÂCSEÁLĂ, îmbâcseli, s. f. Starea a ceea ce este îmbâcsit. – Îmbâcsi + suf. -eală. DOOM
îmbâcseálă s. f., g.-d. art. îmbâcsélii; pl. îmbâcséli
îmbîcseam
ÎMBÂCSÍ, îmbâcsesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) umple, a (se) înțesa de praf, de murdărie sau de miasme. ♦ Refl. (Despre aer) A deveni înăbușitor. 2. Tranz. (Reg.) A umple ceva, îndesând sau înghesuind. – În + bâcsi (reg. „a umple, a ticsi, a îndesa”, et. nec.). DOOM
îmbâcsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbâcsésc, imperf. 3 sg. îmbâcseá; conj. prez. 3 să îmbâcseáscă
îmbîcsească
ÎMBÂCSÍ, îmbâcsesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) umple, a (se) înțesa de praf, de murdărie sau de miasme. ♦ Refl. (Despre aer) A deveni înăbușitor. 2. Tranz. (Reg.) A umple ceva, îndesând sau înghesuind. – În + bâcsi (reg. „a umple, a ticsi, a îndesa”, et. nec.). DOOM
îmbâcsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbâcsésc, imperf. 3 sg. îmbâcseá; conj. prez. 3 să îmbâcseáscă
îmbîcseau
ÎMBÂCSÍ, îmbâcsesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) umple, a (se) înțesa de praf, de murdărie sau de miasme. ♦ Refl. (Despre aer) A deveni înăbușitor. 2. Tranz. (Reg.) A umple ceva, îndesând sau înghesuind. – În + bâcsi (reg. „a umple, a ticsi, a îndesa”, et. nec.). DOOM
îmbâcsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbâcsésc, imperf. 3 sg. îmbâcseá; conj. prez. 3 să îmbâcseáscă
îmbîcseați
ÎMBÂCSÍ, îmbâcsesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) umple, a (se) înțesa de praf, de murdărie sau de miasme. ♦ Refl. (Despre aer) A deveni înăbușitor. 2. Tranz. (Reg.) A umple ceva, îndesând sau înghesuind. – În + bâcsi (reg. „a umple, a ticsi, a îndesa”, et. nec.). DOOM
îmbâcsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbâcsésc, imperf. 3 sg. îmbâcseá; conj. prez. 3 să îmbâcseáscă
îmbîcseli
ÎMBÂCSEÁLĂ, îmbâcseli, s. f. Starea a ceea ce este îmbâcsit. – Îmbâcsi + suf. -eală. DOOM
îmbâcseálă s. f., g.-d. art. îmbâcsélii; pl. îmbâcséli
îmbîcselii
ÎMBÂCSEÁLĂ, îmbâcseli, s. f. Starea a ceea ce este îmbâcsit. – Îmbâcsi + suf. -eală. DOOM
îmbâcseálă s. f., g.-d. art. îmbâcsélii; pl. îmbâcséli
îmbîcselile
ÎMBÂCSEÁLĂ, îmbâcseli, s. f. Starea a ceea ce este îmbâcsit. – Îmbâcsi + suf. -eală. DOOM
îmbâcseálă s. f., g.-d. art. îmbâcsélii; pl. îmbâcséli
îmbîcselilor
ÎMBÂCSEÁLĂ, îmbâcseli, s. f. Starea a ceea ce este îmbâcsit. – Îmbâcsi + suf. -eală. DOOM
îmbâcseálă s. f., g.-d. art. îmbâcsélii; pl. îmbâcséli
îmbîcsesc
ÎMBÂCSÍ, îmbâcsesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) umple, a (se) înțesa de praf, de murdărie sau de miasme. ♦ Refl. (Despre aer) A deveni înăbușitor. 2. Tranz. (Reg.) A umple ceva, îndesând sau înghesuind. – În + bâcsi (reg. „a umple, a ticsi, a îndesa”, et. nec.). DOOM
îmbâcsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbâcsésc, imperf. 3 sg. îmbâcseá; conj. prez. 3 să îmbâcseáscă
îmbîcsește
ÎMBÂCSÍ, îmbâcsesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) umple, a (se) înțesa de praf, de murdărie sau de miasme. ♦ Refl. (Despre aer) A deveni înăbușitor. 2. Tranz. (Reg.) A umple ceva, îndesând sau înghesuind. – În + bâcsi (reg. „a umple, a ticsi, a îndesa”, et. nec.). DOOM
îmbâcsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbâcsésc, imperf. 3 sg. îmbâcseá; conj. prez. 3 să îmbâcseáscă
îmbîcsești
ÎMBÂCSÍ, îmbâcsesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) umple, a (se) înțesa de praf, de murdărie sau de miasme. ♦ Refl. (Despre aer) A deveni înăbușitor. 2. Tranz. (Reg.) A umple ceva, îndesând sau înghesuind. – În + bâcsi (reg. „a umple, a ticsi, a îndesa”, et. nec.). DOOM
îmbâcsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbâcsésc, imperf. 3 sg. îmbâcseá; conj. prez. 3 să îmbâcseáscă
îmbîcsi
ÎMBÂCSÍ, îmbâcsesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) umple, a (se) înțesa de praf, de murdărie sau de miasme. ♦ Refl. (Despre aer) A deveni înăbușitor. 2. Tranz. (Reg.) A umple ceva, îndesând sau înghesuind. – În + bâcsi (reg. „a umple, a ticsi, a îndesa”, et. nec.). DOOM
îmbâcsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbâcsésc, imperf. 3 sg. îmbâcseá; conj. prez. 3 să îmbâcseáscă
îmbîcsii
ÎMBÂCSÍ, îmbâcsesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) umple, a (se) înțesa de praf, de murdărie sau de miasme. ♦ Refl. (Despre aer) A deveni înăbușitor. 2. Tranz. (Reg.) A umple ceva, îndesând sau înghesuind. – În + bâcsi (reg. „a umple, a ticsi, a îndesa”, et. nec.). DOOM
îmbâcsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbâcsésc, imperf. 3 sg. îmbâcseá; conj. prez. 3 să îmbâcseáscă
îmbîcsim
ÎMBÂCSÍ, îmbâcsesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) umple, a (se) înțesa de praf, de murdărie sau de miasme. ♦ Refl. (Despre aer) A deveni înăbușitor. 2. Tranz. (Reg.) A umple ceva, îndesând sau înghesuind. – În + bâcsi (reg. „a umple, a ticsi, a îndesa”, et. nec.). DOOM
îmbâcsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbâcsésc, imperf. 3 sg. îmbâcseá; conj. prez. 3 să îmbâcseáscă
îmbîcsind
ÎMBÂCSÍ, îmbâcsesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) umple, a (se) înțesa de praf, de murdărie sau de miasme. ♦ Refl. (Despre aer) A deveni înăbușitor. 2. Tranz. (Reg.) A umple ceva, îndesând sau înghesuind. – În + bâcsi (reg. „a umple, a ticsi, a îndesa”, et. nec.). DOOM
îmbâcsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbâcsésc, imperf. 3 sg. îmbâcseá; conj. prez. 3 să îmbâcseáscă
îmbîcsire
ÎMBÂCSÍ, îmbâcsesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) umple, a (se) înțesa de praf, de murdărie sau de miasme. ♦ Refl. (Despre aer) A deveni înăbușitor. 2. Tranz. (Reg.) A umple ceva, îndesând sau înghesuind. – În + bâcsi (reg. „a umple, a ticsi, a îndesa”, et. nec.). DOOM
îmbâcsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbâcsésc, imperf. 3 sg. îmbâcseá; conj. prez. 3 să îmbâcseáscă
îmbîcsire
ÎMBÂCSÍRE s. f. Acțiunea de a (se) îmbâcsi. – V. îmbâcsi. DOOM
*îmbâcsíre s. f., g.-d. art. îmbâcsírii
îmbîcsirea
ÎMBÂCSÍRE s. f. Acțiunea de a (se) îmbâcsi. – V. îmbâcsi. DOOM
*îmbâcsíre s. f., g.-d. art. îmbâcsírii
îmbîcsiri
ÎMBÂCSÍRE s. f. Acțiunea de a (se) îmbâcsi. – V. îmbâcsi. DOOM
*îmbâcsíre s. f., g.-d. art. îmbâcsírii
îmbîcsirii
ÎMBÂCSÍRE s. f. Acțiunea de a (se) îmbâcsi. – V. îmbâcsi. DOOM
*îmbâcsíre s. f., g.-d. art. îmbâcsírii
îmbîcsirile
ÎMBÂCSÍRE s. f. Acțiunea de a (se) îmbâcsi. – V. îmbâcsi. DOOM
*îmbâcsíre s. f., g.-d. art. îmbâcsírii
îmbîcsirilor
ÎMBÂCSÍRE s. f. Acțiunea de a (se) îmbâcsi. – V. îmbâcsi. DOOM
*îmbâcsíre s. f., g.-d. art. îmbâcsírii
îmbîcsiră
ÎMBÂCSÍ, îmbâcsesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) umple, a (se) înțesa de praf, de murdărie sau de miasme. ♦ Refl. (Despre aer) A deveni înăbușitor. 2. Tranz. (Reg.) A umple ceva, îndesând sau înghesuind. – În + bâcsi (reg. „a umple, a ticsi, a îndesa”, et. nec.). DOOM
îmbâcsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbâcsésc, imperf. 3 sg. îmbâcseá; conj. prez. 3 să îmbâcseáscă
îmbîcsirăm
ÎMBÂCSÍ, îmbâcsesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) umple, a (se) înțesa de praf, de murdărie sau de miasme. ♦ Refl. (Despre aer) A deveni înăbușitor. 2. Tranz. (Reg.) A umple ceva, îndesând sau înghesuind. – În + bâcsi (reg. „a umple, a ticsi, a îndesa”, et. nec.). DOOM
îmbâcsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbâcsésc, imperf. 3 sg. îmbâcseá; conj. prez. 3 să îmbâcseáscă
îmbîcsirăți
ÎMBÂCSÍ, îmbâcsesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) umple, a (se) înțesa de praf, de murdărie sau de miasme. ♦ Refl. (Despre aer) A deveni înăbușitor. 2. Tranz. (Reg.) A umple ceva, îndesând sau înghesuind. – În + bâcsi (reg. „a umple, a ticsi, a îndesa”, et. nec.). DOOM
îmbâcsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbâcsésc, imperf. 3 sg. îmbâcseá; conj. prez. 3 să îmbâcseáscă
îmbîcsise
ÎMBÂCSÍ, îmbâcsesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) umple, a (se) înțesa de praf, de murdărie sau de miasme. ♦ Refl. (Despre aer) A deveni înăbușitor. 2. Tranz. (Reg.) A umple ceva, îndesând sau înghesuind. – În + bâcsi (reg. „a umple, a ticsi, a îndesa”, et. nec.). DOOM
îmbâcsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbâcsésc, imperf. 3 sg. îmbâcseá; conj. prez. 3 să îmbâcseáscă
îmbîcsisem
ÎMBÂCSÍ, îmbâcsesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) umple, a (se) înțesa de praf, de murdărie sau de miasme. ♦ Refl. (Despre aer) A deveni înăbușitor. 2. Tranz. (Reg.) A umple ceva, îndesând sau înghesuind. – În + bâcsi (reg. „a umple, a ticsi, a îndesa”, et. nec.). DOOM
îmbâcsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbâcsésc, imperf. 3 sg. îmbâcseá; conj. prez. 3 să îmbâcseáscă
îmbîcsiseră
ÎMBÂCSÍ, îmbâcsesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) umple, a (se) înțesa de praf, de murdărie sau de miasme. ♦ Refl. (Despre aer) A deveni înăbușitor. 2. Tranz. (Reg.) A umple ceva, îndesând sau înghesuind. – În + bâcsi (reg. „a umple, a ticsi, a îndesa”, et. nec.). DOOM
îmbâcsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbâcsésc, imperf. 3 sg. îmbâcseá; conj. prez. 3 să îmbâcseáscă
îmbîcsiserăm
ÎMBÂCSÍ, îmbâcsesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) umple, a (se) înțesa de praf, de murdărie sau de miasme. ♦ Refl. (Despre aer) A deveni înăbușitor. 2. Tranz. (Reg.) A umple ceva, îndesând sau înghesuind. – În + bâcsi (reg. „a umple, a ticsi, a îndesa”, et. nec.). DOOM
îmbâcsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbâcsésc, imperf. 3 sg. îmbâcseá; conj. prez. 3 să îmbâcseáscă
îmbîcsiserăți
ÎMBÂCSÍ, îmbâcsesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) umple, a (se) înțesa de praf, de murdărie sau de miasme. ♦ Refl. (Despre aer) A deveni înăbușitor. 2. Tranz. (Reg.) A umple ceva, îndesând sau înghesuind. – În + bâcsi (reg. „a umple, a ticsi, a îndesa”, et. nec.). DOOM
îmbâcsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbâcsésc, imperf. 3 sg. îmbâcseá; conj. prez. 3 să îmbâcseáscă
îmbîcsiseși
ÎMBÂCSÍ, îmbâcsesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) umple, a (se) înțesa de praf, de murdărie sau de miasme. ♦ Refl. (Despre aer) A deveni înăbușitor. 2. Tranz. (Reg.) A umple ceva, îndesând sau înghesuind. – În + bâcsi (reg. „a umple, a ticsi, a îndesa”, et. nec.). DOOM
îmbâcsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbâcsésc, imperf. 3 sg. îmbâcseá; conj. prez. 3 să îmbâcseáscă
îmbîcsiseți
ÎMBÂCSÍ, îmbâcsesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) umple, a (se) înțesa de praf, de murdărie sau de miasme. ♦ Refl. (Despre aer) A deveni înăbușitor. 2. Tranz. (Reg.) A umple ceva, îndesând sau înghesuind. – În + bâcsi (reg. „a umple, a ticsi, a îndesa”, et. nec.). DOOM
îmbâcsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbâcsésc, imperf. 3 sg. îmbâcseá; conj. prez. 3 să îmbâcseáscă
îmbîcsit
ÎMBÂCSÍ, îmbâcsesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) umple, a (se) înțesa de praf, de murdărie sau de miasme. ♦ Refl. (Despre aer) A deveni înăbușitor. 2. Tranz. (Reg.) A umple ceva, îndesând sau înghesuind. – În + bâcsi (reg. „a umple, a ticsi, a îndesa”, et. nec.). DOOM
îmbâcsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbâcsésc, imperf. 3 sg. îmbâcseá; conj. prez. 3 să îmbâcseáscă
îmbîcsit
ÎMBÂCSÍT, -Ă, îmbâcsiți, -te, adj. 1. Care este plin, înțesat de praf, de murdărie sau de miasme. 2. (Reg.) Care este umplut peste măsură; îndesat. – V. îmbâcsi.
îmbîcsita
ÎMBÂCSÍT, -Ă, îmbâcsiți, -te, adj. 1. Care este plin, înțesat de praf, de murdărie sau de miasme. 2. (Reg.) Care este umplut peste măsură; îndesat. – V. îmbâcsi.
îmbîcsite
ÎMBÂCSÍT, -Ă, îmbâcsiți, -te, adj. 1. Care este plin, înțesat de praf, de murdărie sau de miasme. 2. (Reg.) Care este umplut peste măsură; îndesat. – V. îmbâcsi.
îmbîcsitei
ÎMBÂCSÍT, -Ă, îmbâcsiți, -te, adj. 1. Care este plin, înțesat de praf, de murdărie sau de miasme. 2. (Reg.) Care este umplut peste măsură; îndesat. – V. îmbâcsi.
îmbîcsitele
ÎMBÂCSÍT, -Ă, îmbâcsiți, -te, adj. 1. Care este plin, înțesat de praf, de murdărie sau de miasme. 2. (Reg.) Care este umplut peste măsură; îndesat. – V. îmbâcsi.
îmbîcsitelor
ÎMBÂCSÍT, -Ă, îmbâcsiți, -te, adj. 1. Care este plin, înțesat de praf, de murdărie sau de miasme. 2. (Reg.) Care este umplut peste măsură; îndesat. – V. îmbâcsi.
îmbîcsitul
ÎMBÂCSÍT, -Ă, îmbâcsiți, -te, adj. 1. Care este plin, înțesat de praf, de murdărie sau de miasme. 2. (Reg.) Care este umplut peste măsură; îndesat. – V. îmbâcsi.
îmbîcsitului
ÎMBÂCSÍT, -Ă, îmbâcsiți, -te, adj. 1. Care este plin, înțesat de praf, de murdărie sau de miasme. 2. (Reg.) Care este umplut peste măsură; îndesat. – V. îmbâcsi.
îmbîcsiși
ÎMBÂCSÍ, îmbâcsesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) umple, a (se) înțesa de praf, de murdărie sau de miasme. ♦ Refl. (Despre aer) A deveni înăbușitor. 2. Tranz. (Reg.) A umple ceva, îndesând sau înghesuind. – În + bâcsi (reg. „a umple, a ticsi, a îndesa”, et. nec.). DOOM
îmbâcsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbâcsésc, imperf. 3 sg. îmbâcseá; conj. prez. 3 să îmbâcseáscă
îmbîcsiți
ÎMBÂCSÍ, îmbâcsesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) umple, a (se) înțesa de praf, de murdărie sau de miasme. ♦ Refl. (Despre aer) A deveni înăbușitor. 2. Tranz. (Reg.) A umple ceva, îndesând sau înghesuind. – În + bâcsi (reg. „a umple, a ticsi, a îndesa”, et. nec.). DOOM
îmbâcsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbâcsésc, imperf. 3 sg. îmbâcseá; conj. prez. 3 să îmbâcseáscă
îmbîcsiți
ÎMBÂCSÍT, -Ă, îmbâcsiți, -te, adj. 1. Care este plin, înțesat de praf, de murdărie sau de miasme. 2. (Reg.) Care este umplut peste măsură; îndesat. – V. îmbâcsi.
îmbîcsiții
ÎMBÂCSÍT, -Ă, îmbâcsiți, -te, adj. 1. Care este plin, înțesat de praf, de murdărie sau de miasme. 2. (Reg.) Care este umplut peste măsură; îndesat. – V. îmbâcsi.
îmbîcsiților
ÎMBÂCSÍT, -Ă, îmbâcsiți, -te, adj. 1. Care este plin, înțesat de praf, de murdărie sau de miasme. 2. (Reg.) Care este umplut peste măsură; îndesat. – V. îmbâcsi.
îmbîrliga
ÎMBÂRLIGÁ, pers. 3 îmbârlígă, vb. I. Tranz. (Despre animale) A-și îndoi coada în formă de arc și a și-o îndrepta în sus; a bârliga. – În + bârliga. DOOM
îmbârligá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbârlígă
îmbîrligare
ÎMBÂRLIGÁ, pers. 3 îmbârlígă, vb. I. Tranz. (Despre animale) A-și îndoi coada în formă de arc și a și-o îndrepta în sus; a bârliga. – În + bârliga. DOOM
îmbârligá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbârlígă
îmbîrligară
ÎMBÂRLIGÁ, pers. 3 îmbârlígă, vb. I. Tranz. (Despre animale) A-și îndoi coada în formă de arc și a și-o îndrepta în sus; a bârliga. – În + bârliga. DOOM
îmbârligá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbârlígă
îmbîrligase
ÎMBÂRLIGÁ, pers. 3 îmbârlígă, vb. I. Tranz. (Despre animale) A-și îndoi coada în formă de arc și a și-o îndrepta în sus; a bârliga. – În + bârliga. DOOM
îmbârligá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbârlígă
îmbîrligaseră
ÎMBÂRLIGÁ, pers. 3 îmbârlígă, vb. I. Tranz. (Despre animale) A-și îndoi coada în formă de arc și a și-o îndrepta în sus; a bârliga. – În + bârliga. DOOM
îmbârligá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbârlígă
îmbîrligat
BÂRLIGÁT, -Ă, bârligați, -te, adj. (Mai ales despre coada sau coarnele animalelor) Ridicat (și încârligat) în sus; îmbârligat. – V. bârliga.
îmbîrligat
ÎMBÂRLIGÁ, pers. 3 îmbârlígă, vb. I. Tranz. (Despre animale) A-și îndoi coada în formă de arc și a și-o îndrepta în sus; a bârliga. – În + bârliga. DOOM
îmbârligá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbârlígă
îmbîrligat
ÎMBÂRLIGÁT, -Ă, îmbârligați, -te, adj. (Despre coada sau coarnele unor animale) Care este îndoit în formă de arc și, de obicei, îndreptat în sus. – V. îmbârliga.
îmbîrligata
BÂRLIGÁT, -Ă, bârligați, -te, adj. (Mai ales despre coada sau coarnele animalelor) Ridicat (și încârligat) în sus; îmbârligat. – V. bârliga.
îmbîrligata
ÎMBÂRLIGÁT, -Ă, îmbârligați, -te, adj. (Despre coada sau coarnele unor animale) Care este îndoit în formă de arc și, de obicei, îndreptat în sus. – V. îmbârliga.
îmbîrligate
BÂRLIGÁT, -Ă, bârligați, -te, adj. (Mai ales despre coada sau coarnele animalelor) Ridicat (și încârligat) în sus; îmbârligat. – V. bârliga.
îmbîrligate
ÎMBÂRLIGÁT, -Ă, îmbârligați, -te, adj. (Despre coada sau coarnele unor animale) Care este îndoit în formă de arc și, de obicei, îndreptat în sus. – V. îmbârliga.
îmbîrligatei
BÂRLIGÁT, -Ă, bârligați, -te, adj. (Mai ales despre coada sau coarnele animalelor) Ridicat (și încârligat) în sus; îmbârligat. – V. bârliga.
îmbîrligatei
ÎMBÂRLIGÁT, -Ă, îmbârligați, -te, adj. (Despre coada sau coarnele unor animale) Care este îndoit în formă de arc și, de obicei, îndreptat în sus. – V. îmbârliga.
îmbîrligatele
BÂRLIGÁT, -Ă, bârligați, -te, adj. (Mai ales despre coada sau coarnele animalelor) Ridicat (și încârligat) în sus; îmbârligat. – V. bârliga.
îmbîrligatele
ÎMBÂRLIGÁT, -Ă, îmbârligați, -te, adj. (Despre coada sau coarnele unor animale) Care este îndoit în formă de arc și, de obicei, îndreptat în sus. – V. îmbârliga.
îmbîrligatelor
BÂRLIGÁT, -Ă, bârligați, -te, adj. (Mai ales despre coada sau coarnele animalelor) Ridicat (și încârligat) în sus; îmbârligat. – V. bârliga.
îmbîrligatelor
ÎMBÂRLIGÁT, -Ă, îmbârligați, -te, adj. (Despre coada sau coarnele unor animale) Care este îndoit în formă de arc și, de obicei, îndreptat în sus. – V. îmbârliga.
îmbîrligatul
BÂRLIGÁT, -Ă, bârligați, -te, adj. (Mai ales despre coada sau coarnele animalelor) Ridicat (și încârligat) în sus; îmbârligat. – V. bârliga.
îmbîrligatul
ÎMBÂRLIGÁT, -Ă, îmbârligați, -te, adj. (Despre coada sau coarnele unor animale) Care este îndoit în formă de arc și, de obicei, îndreptat în sus. – V. îmbârliga.
îmbîrligatului
BÂRLIGÁT, -Ă, bârligați, -te, adj. (Mai ales despre coada sau coarnele animalelor) Ridicat (și încârligat) în sus; îmbârligat. – V. bârliga.
îmbîrligatului
ÎMBÂRLIGÁT, -Ă, îmbârligați, -te, adj. (Despre coada sau coarnele unor animale) Care este îndoit în formă de arc și, de obicei, îndreptat în sus. – V. îmbârliga.
îmbîrligau
ÎMBÂRLIGÁ, pers. 3 îmbârlígă, vb. I. Tranz. (Despre animale) A-și îndoi coada în formă de arc și a și-o îndrepta în sus; a bârliga. – În + bârliga. DOOM
îmbârligá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbârlígă
îmbîrligați
BÂRLIGÁT, -Ă, bârligați, -te, adj. (Mai ales despre coada sau coarnele animalelor) Ridicat (și încârligat) în sus; îmbârligat. – V. bârliga.
îmbîrligați
ÎMBÂRLIGÁT, -Ă, îmbârligați, -te, adj. (Despre coada sau coarnele unor animale) Care este îndoit în formă de arc și, de obicei, îndreptat în sus. – V. îmbârliga.
îmbîrligații
BÂRLIGÁT, -Ă, bârligați, -te, adj. (Mai ales despre coada sau coarnele animalelor) Ridicat (și încârligat) în sus; îmbârligat. – V. bârliga.
îmbîrligații
ÎMBÂRLIGÁT, -Ă, îmbârligați, -te, adj. (Despre coada sau coarnele unor animale) Care este îndoit în formă de arc și, de obicei, îndreptat în sus. – V. îmbârliga.
îmbîrligaților
BÂRLIGÁT, -Ă, bârligați, -te, adj. (Mai ales despre coada sau coarnele animalelor) Ridicat (și încârligat) în sus; îmbârligat. – V. bârliga.
îmbîrligaților
ÎMBÂRLIGÁT, -Ă, îmbârligați, -te, adj. (Despre coada sau coarnele unor animale) Care este îndoit în formă de arc și, de obicei, îndreptat în sus. – V. îmbârliga.
îmbîrlige
ÎMBÂRLIGÁ, pers. 3 îmbârlígă, vb. I. Tranz. (Despre animale) A-și îndoi coada în formă de arc și a și-o îndrepta în sus; a bârliga. – În + bârliga. DOOM
îmbârligá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbârlígă
îmbîrligînd
ÎMBÂRLIGÁ, pers. 3 îmbârlígă, vb. I. Tranz. (Despre animale) A-și îndoi coada în formă de arc și a și-o îndrepta în sus; a bârliga. – În + bârliga. DOOM
îmbârligá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbârlígă
îmbăgiua
îmbăgiuá (-uéz, -át), vb. – A amăgi, a momi, a înșela. – Var. îmbăgina. Origine necunoscută. Nu pare posibilă der. de la un lat. ambagĕlla, în loc de ambages, propusă de Drăganu, Dacor., I, 297 și acceptată de DAR. În Trans. și Mold. de Nord.
îmbăgiuere
îmbăgiuá (-uéz, -át), vb. – A amăgi, a momi, a înșela. – Var. îmbăgina. Origine necunoscută. Nu pare posibilă der. de la un lat. ambagĕlla, în loc de ambages, propusă de Drăganu, Dacor., I, 297 și acceptată de DAR. În Trans. și Mold. de Nord.
îmbăia
ÎMBĂIÁ, îmbăiez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) scălda sau a (se) spăla (în baie), a face baie; a (se) feredui. [Pr.: -bă-ia] – În + baie1. DOOM
îmbăiá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbăiáză, 1 pl. îmbăiém; conj. prez. 3 să îmbăiéze; ger. îmbăínd
îmbăiai
ÎMBĂIÁ, îmbăiez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) scălda sau a (se) spăla (în baie), a face baie; a (se) feredui. [Pr.: -bă-ia] – În + baie1. DOOM
îmbăiá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbăiáză, 1 pl. îmbăiém; conj. prez. 3 să îmbăiéze; ger. îmbăínd
îmbăiam
ÎMBĂIÁ, îmbăiez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) scălda sau a (se) spăla (în baie), a face baie; a (se) feredui. [Pr.: -bă-ia] – În + baie1. DOOM
îmbăiá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbăiáză, 1 pl. îmbăiém; conj. prez. 3 să îmbăiéze; ger. îmbăínd
îmbăiară
ÎMBĂIÁ, îmbăiez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) scălda sau a (se) spăla (în baie), a face baie; a (se) feredui. [Pr.: -bă-ia] – În + baie1. DOOM
îmbăiá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbăiáză, 1 pl. îmbăiém; conj. prez. 3 să îmbăiéze; ger. îmbăínd
îmbăiarăm
ÎMBĂIÁ, îmbăiez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) scălda sau a (se) spăla (în baie), a face baie; a (se) feredui. [Pr.: -bă-ia] – În + baie1. DOOM
îmbăiá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbăiáză, 1 pl. îmbăiém; conj. prez. 3 să îmbăiéze; ger. îmbăínd
îmbăiarăți
ÎMBĂIÁ, îmbăiez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) scălda sau a (se) spăla (în baie), a face baie; a (se) feredui. [Pr.: -bă-ia] – În + baie1. DOOM
îmbăiá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbăiáză, 1 pl. îmbăiém; conj. prez. 3 să îmbăiéze; ger. îmbăínd
îmbăiase
ÎMBĂIÁ, îmbăiez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) scălda sau a (se) spăla (în baie), a face baie; a (se) feredui. [Pr.: -bă-ia] – În + baie1. DOOM
îmbăiá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbăiáză, 1 pl. îmbăiém; conj. prez. 3 să îmbăiéze; ger. îmbăínd
îmbăiasem
ÎMBĂIÁ, îmbăiez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) scălda sau a (se) spăla (în baie), a face baie; a (se) feredui. [Pr.: -bă-ia] – În + baie1. DOOM
îmbăiá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbăiáză, 1 pl. îmbăiém; conj. prez. 3 să îmbăiéze; ger. îmbăínd
îmbăiaseră
ÎMBĂIÁ, îmbăiez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) scălda sau a (se) spăla (în baie), a face baie; a (se) feredui. [Pr.: -bă-ia] – În + baie1. DOOM
îmbăiá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbăiáză, 1 pl. îmbăiém; conj. prez. 3 să îmbăiéze; ger. îmbăínd
îmbăiaserăm
ÎMBĂIÁ, îmbăiez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) scălda sau a (se) spăla (în baie), a face baie; a (se) feredui. [Pr.: -bă-ia] – În + baie1. DOOM
îmbăiá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbăiáză, 1 pl. îmbăiém; conj. prez. 3 să îmbăiéze; ger. îmbăínd
îmbăiaserăți
ÎMBĂIÁ, îmbăiez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) scălda sau a (se) spăla (în baie), a face baie; a (se) feredui. [Pr.: -bă-ia] – În + baie1. DOOM
îmbăiá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbăiáză, 1 pl. îmbăiém; conj. prez. 3 să îmbăiéze; ger. îmbăínd
îmbăiaseși
ÎMBĂIÁ, îmbăiez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) scălda sau a (se) spăla (în baie), a face baie; a (se) feredui. [Pr.: -bă-ia] – În + baie1. DOOM
îmbăiá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbăiáză, 1 pl. îmbăiém; conj. prez. 3 să îmbăiéze; ger. îmbăínd
îmbăiaseți
ÎMBĂIÁ, îmbăiez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) scălda sau a (se) spăla (în baie), a face baie; a (se) feredui. [Pr.: -bă-ia] – În + baie1. DOOM
îmbăiá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbăiáză, 1 pl. îmbăiém; conj. prez. 3 să îmbăiéze; ger. îmbăínd
îmbăiat
ÎMBĂIÁ, îmbăiez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) scălda sau a (se) spăla (în baie), a face baie; a (se) feredui. [Pr.: -bă-ia] – În + baie1. DOOM
îmbăiá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbăiáză, 1 pl. îmbăiém; conj. prez. 3 să îmbăiéze; ger. îmbăínd
îmbăiat
ÎMBĂIÁ, îmbăiez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) scălda sau a (se) spăla (în baie), a face baie; a (se) feredui. [Pr.: -bă-ia] – În + baie1.
îmbăiau
ÎMBĂIÁ, îmbăiez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) scălda sau a (se) spăla (în baie), a face baie; a (se) feredui. [Pr.: -bă-ia] – În + baie1. DOOM
îmbăiá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbăiáză, 1 pl. îmbăiém; conj. prez. 3 să îmbăiéze; ger. îmbăínd
îmbăiază
ÎMBĂIÁ, îmbăiez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) scălda sau a (se) spăla (în baie), a face baie; a (se) feredui. [Pr.: -bă-ia] – În + baie1. DOOM
îmbăiá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbăiáză, 1 pl. îmbăiém; conj. prez. 3 să îmbăiéze; ger. îmbăínd
îmbăiași
ÎMBĂIÁ, îmbăiez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) scălda sau a (se) spăla (în baie), a face baie; a (se) feredui. [Pr.: -bă-ia] – În + baie1. DOOM
îmbăiá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbăiáză, 1 pl. îmbăiém; conj. prez. 3 să îmbăiéze; ger. îmbăínd
îmbăiați
ÎMBĂIÁ, îmbăiez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) scălda sau a (se) spăla (în baie), a face baie; a (se) feredui. [Pr.: -bă-ia] – În + baie1. DOOM
îmbăiá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbăiáză, 1 pl. îmbăiém; conj. prez. 3 să îmbăiéze; ger. îmbăínd
îmbăie
ÎMBĂIÁ, îmbăiez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) scălda sau a (se) spăla (în baie), a face baie; a (se) feredui. [Pr.: -bă-ia] – În + baie1. DOOM
îmbăiá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbăiáză, 1 pl. îmbăiém; conj. prez. 3 să îmbăiéze; ger. îmbăínd
îmbăiem
ÎMBĂIÁ, îmbăiez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) scălda sau a (se) spăla (în baie), a face baie; a (se) feredui. [Pr.: -bă-ia] – În + baie1. DOOM
îmbăiá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbăiáză, 1 pl. îmbăiém; conj. prez. 3 să îmbăiéze; ger. îmbăínd
îmbăierai
ÎMBĂIRÁ vb. I v. îmbăiera. DOOM
îmbăierá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 îmbáieră
îmbăieram
ÎMBĂIRÁ vb. I v. îmbăiera. DOOM
îmbăierá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 îmbáieră
îmbăierare
ÎMBĂIRÁ vb. I v. îmbăiera. DOOM
îmbăierá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 îmbáieră
îmbăierare
ÎMBĂIERÁRE s. f. Acțiunea de a îmbăiera. DOOM
îmbăieráre (înv.) s. f., g.-d. art. îmbăierắrii
îmbăierarea
ÎMBĂIERÁRE s. f. Acțiunea de a îmbăiera. DOOM
îmbăieráre (înv.) s. f., g.-d. art. îmbăierắrii
îmbăierară
ÎMBĂIRÁ vb. I v. îmbăiera. DOOM
îmbăierá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 îmbáieră
îmbăierarăm
ÎMBĂIRÁ vb. I v. îmbăiera. DOOM
îmbăierá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 îmbáieră
îmbăierarăți
ÎMBĂIRÁ vb. I v. îmbăiera. DOOM
îmbăierá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 îmbáieră
îmbăierase
ÎMBĂIRÁ vb. I v. îmbăiera. DOOM
îmbăierá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 îmbáieră
îmbăierasem
ÎMBĂIRÁ vb. I v. îmbăiera. DOOM
îmbăierá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 îmbáieră
îmbăieraseră
ÎMBĂIRÁ vb. I v. îmbăiera. DOOM
îmbăierá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 îmbáieră
îmbăieraserăm
ÎMBĂIRÁ vb. I v. îmbăiera. DOOM
îmbăierá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 îmbáieră
îmbăieraserăți
ÎMBĂIRÁ vb. I v. îmbăiera. DOOM
îmbăierá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 îmbáieră
îmbăieraseși
ÎMBĂIRÁ vb. I v. îmbăiera. DOOM
îmbăierá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 îmbáieră
îmbăieraseți
ÎMBĂIRÁ vb. I v. îmbăiera. DOOM
îmbăierá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 îmbáieră
îmbăierat
ÎMBĂIRÁ vb. I v. îmbăiera. DOOM
îmbăierá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 îmbáieră
îmbăierat
ÎMBĂIRÁT, -Ă adj. v. îmbăierat.
îmbăierata
ÎMBĂIRÁT, -Ă adj. v. îmbăierat.
îmbăierate
ÎMBĂIRÁT, -Ă adj. v. îmbăierat.
îmbăieratei
ÎMBĂIRÁT, -Ă adj. v. îmbăierat.
îmbăieratele
ÎMBĂIRÁT, -Ă adj. v. îmbăierat.
îmbăieratelor
ÎMBĂIRÁT, -Ă adj. v. îmbăierat.
îmbăieratul
ÎMBĂIRÁT, -Ă adj. v. îmbăierat.
îmbăieratului
ÎMBĂIRÁT, -Ă adj. v. îmbăierat.
îmbăierau
ÎMBĂIRÁ vb. I v. îmbăiera. DOOM
îmbăierá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 îmbáieră
îmbăierași
ÎMBĂIRÁ vb. I v. îmbăiera. DOOM
îmbăierá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 îmbáieră
îmbăierați
ÎMBĂIRÁ vb. I v. îmbăiera. DOOM
îmbăierá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 îmbáieră
îmbăierați
ÎMBĂIRÁT, -Ă adj. v. îmbăierat.
îmbăierații
ÎMBĂIRÁT, -Ă adj. v. îmbăierat.
îmbăieraților
ÎMBĂIRÁT, -Ă adj. v. îmbăierat.
îmbăiere
ÎMBĂIÁ, îmbăiez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) scălda sau a (se) spăla (în baie), a face baie; a (se) feredui. [Pr.: -bă-ia] – În + baie1. DOOM
îmbăiá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbăiáză, 1 pl. îmbăiém; conj. prez. 3 să îmbăiéze; ger. îmbăínd
îmbăiere
ÎMBĂIÉRE, îmbăieri, s. f. Acțiunea de a (se) îmbăia și rezultatul ei. [Pr.: -bă-ie-] – V. îmbăia. DOOM
îmbăiére s. f., g.-d. art. îmbăiérii; pl. îmbăiéri
îmbăierea
ÎMBĂIÉRE, îmbăieri, s. f. Acțiunea de a (se) îmbăia și rezultatul ei. [Pr.: -bă-ie-] – V. îmbăia. DOOM
îmbăiére s. f., g.-d. art. îmbăiérii; pl. îmbăiéri
îmbăieri
ÎMBĂIÉRE, îmbăieri, s. f. Acțiunea de a (se) îmbăia și rezultatul ei. [Pr.: -bă-ie-] – V. îmbăia. DOOM
îmbăiére s. f., g.-d. art. îmbăiérii; pl. îmbăiéri
îmbăierii
ÎMBĂIÉRE, îmbăieri, s. f. Acțiunea de a (se) îmbăia și rezultatul ei. [Pr.: -bă-ie-] – V. îmbăia. DOOM
îmbăiére s. f., g.-d. art. îmbăiérii; pl. îmbăiéri
îmbăierile
ÎMBĂIÉRE, îmbăieri, s. f. Acțiunea de a (se) îmbăia și rezultatul ei. [Pr.: -bă-ie-] – V. îmbăia. DOOM
îmbăiére s. f., g.-d. art. îmbăiérii; pl. îmbăiéri
îmbăierilor
ÎMBĂIÉRE, îmbăieri, s. f. Acțiunea de a (se) îmbăia și rezultatul ei. [Pr.: -bă-ie-] – V. îmbăia. DOOM
îmbăiére s. f., g.-d. art. îmbăiérii; pl. îmbăiéri
îmbăierând
ÎMBĂIRÁ vb. I v. îmbăiera. DOOM
îmbăierá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 îmbáieră
îmbăierînd
ÎMBĂIRÁ vb. I v. îmbăiera. DOOM
îmbăierá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 îmbáieră
îmbăierări
ÎMBĂIERÁRE s. f. Acțiunea de a îmbăiera. DOOM
îmbăieráre (înv.) s. f., g.-d. art. îmbăierắrii
îmbăierării
ÎMBĂIERÁRE s. f. Acțiunea de a îmbăiera. DOOM
îmbăieráre (înv.) s. f., g.-d. art. îmbăierắrii
îmbăierările
ÎMBĂIERÁRE s. f. Acțiunea de a îmbăiera. DOOM
îmbăieráre (înv.) s. f., g.-d. art. îmbăierắrii
îmbăierărilor
ÎMBĂIERÁRE s. f. Acțiunea de a îmbăiera. DOOM
îmbăieráre (înv.) s. f., g.-d. art. îmbăierắrii
îmbăiez
ÎMBĂIÁ, îmbăiez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) scălda sau a (se) spăla (în baie), a face baie; a (se) feredui. [Pr.: -bă-ia] – În + baie1. DOOM
îmbăiá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbăiáză, 1 pl. îmbăiém; conj. prez. 3 să îmbăiéze; ger. îmbăínd
îmbăieze
ÎMBĂIÁ, îmbăiez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) scălda sau a (se) spăla (în baie), a face baie; a (se) feredui. [Pr.: -bă-ia] – În + baie1. DOOM
îmbăiá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbăiáză, 1 pl. îmbăiém; conj. prez. 3 să îmbăiéze; ger. îmbăínd
îmbăiezi
ÎMBĂIÁ, îmbăiez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) scălda sau a (se) spăla (în baie), a face baie; a (se) feredui. [Pr.: -bă-ia] – În + baie1. DOOM
îmbăiá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbăiáză, 1 pl. îmbăiém; conj. prez. 3 să îmbăiéze; ger. îmbăínd
îmbăind
ÎMBĂIÁ, îmbăiez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) scălda sau a (se) spăla (în baie), a face baie; a (se) feredui. [Pr.: -bă-ia] – În + baie1. DOOM
îmbăiá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbăiáză, 1 pl. îmbăiém; conj. prez. 3 să îmbăiéze; ger. îmbăínd
îmbăira
ÎMBĂIRÁ vb. I v. îmbăiera. DOOM
îmbăierá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 îmbáieră
îmbăirare
ÎMBĂIRÁ vb. I v. îmbăiera.
îmbăirat
ÎMBĂIRÁT, -Ă adj. v. îmbăierat.
îmbăla
ÎMBĂLÁ, îmbălez, vb. I. Tranz. A umple de bale; a umezi cu salivă; spec. a muia cu salivă firul de tors în timpul torsului manual. ♦ Fig. A folosi cuvinte vulgare (la adresa cuiva). – În + bale. DOOM
îmbălá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 îmbăleáză
îmbălai
ÎMBĂLÁ, îmbălez, vb. I. Tranz. A umple de bale; a umezi cu salivă; spec. a muia cu salivă firul de tors în timpul torsului manual. ♦ Fig. A folosi cuvinte vulgare (la adresa cuiva). – În + bale. DOOM
îmbălá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 îmbăleáză
îmbălam
ÎMBĂLÁ, îmbălez, vb. I. Tranz. A umple de bale; a umezi cu salivă; spec. a muia cu salivă firul de tors în timpul torsului manual. ♦ Fig. A folosi cuvinte vulgare (la adresa cuiva). – În + bale. DOOM
îmbălá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 îmbăleáză
îmbălare
ÎMBĂLÁ, îmbălez, vb. I. Tranz. A umple de bale; a umezi cu salivă; spec. a muia cu salivă firul de tors în timpul torsului manual. ♦ Fig. A folosi cuvinte vulgare (la adresa cuiva). – În + bale. DOOM
îmbălá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 îmbăleáză
îmbălare
ÎMBĂLÁRE, îmbălări, s. f. Faptul de a îmbăla. – V. îmbăla. DOOM
îmbăláre (înv., pop.) s. f., g.-d. art. îmbălắrii; pl. îmbălắri
îmbălară
ÎMBĂLÁ, îmbălez, vb. I. Tranz. A umple de bale; a umezi cu salivă; spec. a muia cu salivă firul de tors în timpul torsului manual. ♦ Fig. A folosi cuvinte vulgare (la adresa cuiva). – În + bale. DOOM
îmbălá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 îmbăleáză
îmbălarăm
ÎMBĂLÁ, îmbălez, vb. I. Tranz. A umple de bale; a umezi cu salivă; spec. a muia cu salivă firul de tors în timpul torsului manual. ♦ Fig. A folosi cuvinte vulgare (la adresa cuiva). – În + bale. DOOM
îmbălá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 îmbăleáză
îmbălarăți
ÎMBĂLÁ, îmbălez, vb. I. Tranz. A umple de bale; a umezi cu salivă; spec. a muia cu salivă firul de tors în timpul torsului manual. ♦ Fig. A folosi cuvinte vulgare (la adresa cuiva). – În + bale. DOOM
îmbălá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 îmbăleáză
îmbălase
ÎMBĂLÁ, îmbălez, vb. I. Tranz. A umple de bale; a umezi cu salivă; spec. a muia cu salivă firul de tors în timpul torsului manual. ♦ Fig. A folosi cuvinte vulgare (la adresa cuiva). – În + bale. DOOM
îmbălá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 îmbăleáză
îmbălasem
ÎMBĂLÁ, îmbălez, vb. I. Tranz. A umple de bale; a umezi cu salivă; spec. a muia cu salivă firul de tors în timpul torsului manual. ♦ Fig. A folosi cuvinte vulgare (la adresa cuiva). – În + bale. DOOM
îmbălá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 îmbăleáză
îmbălaseră
ÎMBĂLÁ, îmbălez, vb. I. Tranz. A umple de bale; a umezi cu salivă; spec. a muia cu salivă firul de tors în timpul torsului manual. ♦ Fig. A folosi cuvinte vulgare (la adresa cuiva). – În + bale. DOOM
îmbălá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 îmbăleáză
îmbălaserăm
ÎMBĂLÁ, îmbălez, vb. I. Tranz. A umple de bale; a umezi cu salivă; spec. a muia cu salivă firul de tors în timpul torsului manual. ♦ Fig. A folosi cuvinte vulgare (la adresa cuiva). – În + bale. DOOM
îmbălá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 îmbăleáză
îmbălaserăți
ÎMBĂLÁ, îmbălez, vb. I. Tranz. A umple de bale; a umezi cu salivă; spec. a muia cu salivă firul de tors în timpul torsului manual. ♦ Fig. A folosi cuvinte vulgare (la adresa cuiva). – În + bale. DOOM
îmbălá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 îmbăleáză
îmbălaseși
ÎMBĂLÁ, îmbălez, vb. I. Tranz. A umple de bale; a umezi cu salivă; spec. a muia cu salivă firul de tors în timpul torsului manual. ♦ Fig. A folosi cuvinte vulgare (la adresa cuiva). – În + bale. DOOM
îmbălá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 îmbăleáză
îmbălaseți
ÎMBĂLÁ, îmbălez, vb. I. Tranz. A umple de bale; a umezi cu salivă; spec. a muia cu salivă firul de tors în timpul torsului manual. ♦ Fig. A folosi cuvinte vulgare (la adresa cuiva). – În + bale. DOOM
îmbălá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 îmbăleáză
îmbălat
ÎMBĂLÁ, îmbălez, vb. I. Tranz. A umple de bale; a umezi cu salivă; spec. a muia cu salivă firul de tors în timpul torsului manual. ♦ Fig. A folosi cuvinte vulgare (la adresa cuiva). – În + bale. DOOM
îmbălá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 îmbăleáză
îmbălat
ÎMBĂLÁT, -Ă, îmbălați, -te, adj. Plin de bale; muiat cu salivă. ♦ Fig. (Despre cuvinte, expresii) Trivial. – V. îmbăla.
îmbălata
ÎMBĂLÁT, -Ă, îmbălați, -te, adj. Plin de bale; muiat cu salivă. ♦ Fig. (Despre cuvinte, expresii) Trivial. – V. îmbăla.
îmbălate
ÎMBĂLÁT, -Ă, îmbălați, -te, adj. Plin de bale; muiat cu salivă. ♦ Fig. (Despre cuvinte, expresii) Trivial. – V. îmbăla.
îmbălatei
ÎMBĂLÁT, -Ă, îmbălați, -te, adj. Plin de bale; muiat cu salivă. ♦ Fig. (Despre cuvinte, expresii) Trivial. – V. îmbăla.
îmbălatele
ÎMBĂLÁT, -Ă, îmbălați, -te, adj. Plin de bale; muiat cu salivă. ♦ Fig. (Despre cuvinte, expresii) Trivial. – V. îmbăla.
îmbălatelor
ÎMBĂLÁT, -Ă, îmbălați, -te, adj. Plin de bale; muiat cu salivă. ♦ Fig. (Despre cuvinte, expresii) Trivial. – V. îmbăla.
îmbălatul
ÎMBĂLÁT, -Ă, îmbălați, -te, adj. Plin de bale; muiat cu salivă. ♦ Fig. (Despre cuvinte, expresii) Trivial. – V. îmbăla.
îmbălatului
ÎMBĂLÁT, -Ă, îmbălați, -te, adj. Plin de bale; muiat cu salivă. ♦ Fig. (Despre cuvinte, expresii) Trivial. – V. îmbăla.
îmbălau
ÎMBĂLÁ, îmbălez, vb. I. Tranz. A umple de bale; a umezi cu salivă; spec. a muia cu salivă firul de tors în timpul torsului manual. ♦ Fig. A folosi cuvinte vulgare (la adresa cuiva). – În + bale. DOOM
îmbălá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 îmbăleáză
îmbălași
ÎMBĂLÁ, îmbălez, vb. I. Tranz. A umple de bale; a umezi cu salivă; spec. a muia cu salivă firul de tors în timpul torsului manual. ♦ Fig. A folosi cuvinte vulgare (la adresa cuiva). – În + bale. DOOM
îmbălá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 îmbăleáză
îmbălați
ÎMBĂLÁ, îmbălez, vb. I. Tranz. A umple de bale; a umezi cu salivă; spec. a muia cu salivă firul de tors în timpul torsului manual. ♦ Fig. A folosi cuvinte vulgare (la adresa cuiva). – În + bale. DOOM
îmbălá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 îmbăleáză
îmbălați
ÎMBĂLÁT, -Ă, îmbălați, -te, adj. Plin de bale; muiat cu salivă. ♦ Fig. (Despre cuvinte, expresii) Trivial. – V. îmbăla.
îmbălații
ÎMBĂLÁT, -Ă, îmbălați, -te, adj. Plin de bale; muiat cu salivă. ♦ Fig. (Despre cuvinte, expresii) Trivial. – V. îmbăla.
îmbălaților
ÎMBĂLÁT, -Ă, îmbălați, -te, adj. Plin de bale; muiat cu salivă. ♦ Fig. (Despre cuvinte, expresii) Trivial. – V. îmbăla.
îmbălează
ÎMBĂLÁ, îmbălez, vb. I. Tranz. A umple de bale; a umezi cu salivă; spec. a muia cu salivă firul de tors în timpul torsului manual. ♦ Fig. A folosi cuvinte vulgare (la adresa cuiva). – În + bale. DOOM
îmbălá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 îmbăleáză
îmbălez
ÎMBĂLÁ, îmbălez, vb. I. Tranz. A umple de bale; a umezi cu salivă; spec. a muia cu salivă firul de tors în timpul torsului manual. ♦ Fig. A folosi cuvinte vulgare (la adresa cuiva). – În + bale. DOOM
îmbălá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 îmbăleáză
îmbăleze
ÎMBĂLÁ, îmbălez, vb. I. Tranz. A umple de bale; a umezi cu salivă; spec. a muia cu salivă firul de tors în timpul torsului manual. ♦ Fig. A folosi cuvinte vulgare (la adresa cuiva). – În + bale. DOOM
îmbălá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 îmbăleáză
îmbălezi
ÎMBĂLÁ, îmbălez, vb. I. Tranz. A umple de bale; a umezi cu salivă; spec. a muia cu salivă firul de tors în timpul torsului manual. ♦ Fig. A folosi cuvinte vulgare (la adresa cuiva). – În + bale. DOOM
îmbălá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 îmbăleáză
îmbălgina
îmbălginá (-néz, -át), vb. – (Trans.) A face ochii mari, a se holba. Origine necunoscută. Este greu de admis der. propusă de Densusianu, GS, IV, 388, de la un lat. *invalgināre, de la valgus „convex”. Pare mai curînd o der. expresivă de la holba, cu suf. expresiv -na. Cuvîntul este rar și nu apare în nici un dicționar. În lipsa unor mărturii mai explicite, nu înlăturăm ipoteza că ar fi identic cu îmbăgina, var. a cuvîntului anterior, și, prin urmare, prost glosat.
îmbălginare
îmbălginá (-néz, -át), vb. – (Trans.) A face ochii mari, a se holba. Origine necunoscută. Este greu de admis der. propusă de Densusianu, GS, IV, 388, de la un lat. *invalgināre, de la valgus „convex”. Pare mai curînd o der. expresivă de la holba, cu suf. expresiv -na. Cuvîntul este rar și nu apare în nici un dicționar. În lipsa unor mărturii mai explicite, nu înlăturăm ipoteza că ar fi identic cu îmbăgina, var. a cuvîntului anterior, și, prin urmare, prost glosat.
îmbălora
ÎMBĂLORÁ, îmbălorez, vb. I. Tranz. (Mai ales în expr.) A-și îmbălora gura = a-și umple gura de salivă; fig. a mustra, a certa pe cineva. Milostiv fii mie, păcătoasei, care-mi tot îmbălorez gura pe bărbat degeaba. CREANGĂ, A. 17. – Variantă: îmbălorí (ȘEZ. IX 146) vb. IV. DOOM
îmbălorá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 îmbăloreáză
îmbălorai
ÎMBĂLORÁ, îmbălorez, vb. I. Tranz. (Mai ales în expr.) A-și îmbălora gura = a-și umple gura de salivă; fig. a mustra, a certa pe cineva. Milostiv fii mie, păcătoasei, care-mi tot îmbălorez gura pe bărbat degeaba. CREANGĂ, A. 17. – Variantă: îmbălorí (ȘEZ. IX 146) vb. IV. DOOM
îmbălorá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 îmbăloreáză
îmbăloram
ÎMBĂLORÁ, îmbălorez, vb. I. Tranz. (Mai ales în expr.) A-și îmbălora gura = a-și umple gura de salivă; fig. a mustra, a certa pe cineva. Milostiv fii mie, păcătoasei, care-mi tot îmbălorez gura pe bărbat degeaba. CREANGĂ, A. 17. – Variantă: îmbălorí (ȘEZ. IX 146) vb. IV. DOOM
îmbălorá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 îmbăloreáză
îmbălorare
ÎMBĂLORÁ, îmbălorez, vb. I. Tranz. (Mai ales în expr.) A-și îmbălora gura = a-și umple gura de salivă; fig. a mustra, a certa pe cineva. Milostiv fii mie, păcătoasei, care-mi tot îmbălorez gura pe bărbat degeaba. CREANGĂ, A. 17. – Variantă: îmbălorí (ȘEZ. IX 146) vb. IV. DOOM
îmbălorá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 îmbăloreáză
îmbălorară
ÎMBĂLORÁ, îmbălorez, vb. I. Tranz. (Mai ales în expr.) A-și îmbălora gura = a-și umple gura de salivă; fig. a mustra, a certa pe cineva. Milostiv fii mie, păcătoasei, care-mi tot îmbălorez gura pe bărbat degeaba. CREANGĂ, A. 17. – Variantă: îmbălorí (ȘEZ. IX 146) vb. IV. DOOM
îmbălorá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 îmbăloreáză
îmbălorarăm
ÎMBĂLORÁ, îmbălorez, vb. I. Tranz. (Mai ales în expr.) A-și îmbălora gura = a-și umple gura de salivă; fig. a mustra, a certa pe cineva. Milostiv fii mie, păcătoasei, care-mi tot îmbălorez gura pe bărbat degeaba. CREANGĂ, A. 17. – Variantă: îmbălorí (ȘEZ. IX 146) vb. IV. DOOM
îmbălorá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 îmbăloreáză
îmbălorarăți
ÎMBĂLORÁ, îmbălorez, vb. I. Tranz. (Mai ales în expr.) A-și îmbălora gura = a-și umple gura de salivă; fig. a mustra, a certa pe cineva. Milostiv fii mie, păcătoasei, care-mi tot îmbălorez gura pe bărbat degeaba. CREANGĂ, A. 17. – Variantă: îmbălorí (ȘEZ. IX 146) vb. IV. DOOM
îmbălorá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 îmbăloreáză
îmbălorase
ÎMBĂLORÁ, îmbălorez, vb. I. Tranz. (Mai ales în expr.) A-și îmbălora gura = a-și umple gura de salivă; fig. a mustra, a certa pe cineva. Milostiv fii mie, păcătoasei, care-mi tot îmbălorez gura pe bărbat degeaba. CREANGĂ, A. 17. – Variantă: îmbălorí (ȘEZ. IX 146) vb. IV. DOOM
îmbălorá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 îmbăloreáză
îmbălorasem
ÎMBĂLORÁ, îmbălorez, vb. I. Tranz. (Mai ales în expr.) A-și îmbălora gura = a-și umple gura de salivă; fig. a mustra, a certa pe cineva. Milostiv fii mie, păcătoasei, care-mi tot îmbălorez gura pe bărbat degeaba. CREANGĂ, A. 17. – Variantă: îmbălorí (ȘEZ. IX 146) vb. IV. DOOM
îmbălorá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 îmbăloreáză
îmbăloraseră
ÎMBĂLORÁ, îmbălorez, vb. I. Tranz. (Mai ales în expr.) A-și îmbălora gura = a-și umple gura de salivă; fig. a mustra, a certa pe cineva. Milostiv fii mie, păcătoasei, care-mi tot îmbălorez gura pe bărbat degeaba. CREANGĂ, A. 17. – Variantă: îmbălorí (ȘEZ. IX 146) vb. IV. DOOM
îmbălorá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 îmbăloreáză
îmbăloraserăm
ÎMBĂLORÁ, îmbălorez, vb. I. Tranz. (Mai ales în expr.) A-și îmbălora gura = a-și umple gura de salivă; fig. a mustra, a certa pe cineva. Milostiv fii mie, păcătoasei, care-mi tot îmbălorez gura pe bărbat degeaba. CREANGĂ, A. 17. – Variantă: îmbălorí (ȘEZ. IX 146) vb. IV. DOOM
îmbălorá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 îmbăloreáză
îmbăloraserăți
ÎMBĂLORÁ, îmbălorez, vb. I. Tranz. (Mai ales în expr.) A-și îmbălora gura = a-și umple gura de salivă; fig. a mustra, a certa pe cineva. Milostiv fii mie, păcătoasei, care-mi tot îmbălorez gura pe bărbat degeaba. CREANGĂ, A. 17. – Variantă: îmbălorí (ȘEZ. IX 146) vb. IV. DOOM
îmbălorá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 îmbăloreáză
îmbăloraseși
ÎMBĂLORÁ, îmbălorez, vb. I. Tranz. (Mai ales în expr.) A-și îmbălora gura = a-și umple gura de salivă; fig. a mustra, a certa pe cineva. Milostiv fii mie, păcătoasei, care-mi tot îmbălorez gura pe bărbat degeaba. CREANGĂ, A. 17. – Variantă: îmbălorí (ȘEZ. IX 146) vb. IV. DOOM
îmbălorá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 îmbăloreáză
îmbăloraseți
ÎMBĂLORÁ, îmbălorez, vb. I. Tranz. (Mai ales în expr.) A-și îmbălora gura = a-și umple gura de salivă; fig. a mustra, a certa pe cineva. Milostiv fii mie, păcătoasei, care-mi tot îmbălorez gura pe bărbat degeaba. CREANGĂ, A. 17. – Variantă: îmbălorí (ȘEZ. IX 146) vb. IV. DOOM
îmbălorá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 îmbăloreáză
îmbălorat
ÎMBĂLORÁ, îmbălorez, vb. I. Tranz. (Mai ales în expr.) A-și îmbălora gura = a-și umple gura de salivă; fig. a mustra, a certa pe cineva. Milostiv fii mie, păcătoasei, care-mi tot îmbălorez gura pe bărbat degeaba. CREANGĂ, A. 17. – Variantă: îmbălorí (ȘEZ. IX 146) vb. IV. DOOM
îmbălorá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 îmbăloreáză
îmbălorau
ÎMBĂLORÁ, îmbălorez, vb. I. Tranz. (Mai ales în expr.) A-și îmbălora gura = a-și umple gura de salivă; fig. a mustra, a certa pe cineva. Milostiv fii mie, păcătoasei, care-mi tot îmbălorez gura pe bărbat degeaba. CREANGĂ, A. 17. – Variantă: îmbălorí (ȘEZ. IX 146) vb. IV. DOOM
îmbălorá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 îmbăloreáză
îmbălorași
ÎMBĂLORÁ, îmbălorez, vb. I. Tranz. (Mai ales în expr.) A-și îmbălora gura = a-și umple gura de salivă; fig. a mustra, a certa pe cineva. Milostiv fii mie, păcătoasei, care-mi tot îmbălorez gura pe bărbat degeaba. CREANGĂ, A. 17. – Variantă: îmbălorí (ȘEZ. IX 146) vb. IV. DOOM
îmbălorá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 îmbăloreáză
îmbălorați
ÎMBĂLORÁ, îmbălorez, vb. I. Tranz. (Mai ales în expr.) A-și îmbălora gura = a-și umple gura de salivă; fig. a mustra, a certa pe cineva. Milostiv fii mie, păcătoasei, care-mi tot îmbălorez gura pe bărbat degeaba. CREANGĂ, A. 17. – Variantă: îmbălorí (ȘEZ. IX 146) vb. IV. DOOM
îmbălorá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 îmbăloreáză
îmbălorează
ÎMBĂLORÁ, îmbălorez, vb. I. Tranz. (Mai ales în expr.) A-și îmbălora gura = a-și umple gura de salivă; fig. a mustra, a certa pe cineva. Milostiv fii mie, păcătoasei, care-mi tot îmbălorez gura pe bărbat degeaba. CREANGĂ, A. 17. – Variantă: îmbălorí (ȘEZ. IX 146) vb. IV. DOOM
îmbălorá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 îmbăloreáză
îmbălorez
ÎMBĂLORÁ, îmbălorez, vb. I. Tranz. (Mai ales în expr.) A-și îmbălora gura = a-și umple gura de salivă; fig. a mustra, a certa pe cineva. Milostiv fii mie, păcătoasei, care-mi tot îmbălorez gura pe bărbat degeaba. CREANGĂ, A. 17. – Variantă: îmbălorí (ȘEZ. IX 146) vb. IV. DOOM
îmbălorá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 îmbăloreáză
îmbăloreze
ÎMBĂLORÁ, îmbălorez, vb. I. Tranz. (Mai ales în expr.) A-și îmbălora gura = a-și umple gura de salivă; fig. a mustra, a certa pe cineva. Milostiv fii mie, păcătoasei, care-mi tot îmbălorez gura pe bărbat degeaba. CREANGĂ, A. 17. – Variantă: îmbălorí (ȘEZ. IX 146) vb. IV. DOOM
îmbălorá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 îmbăloreáză
îmbălorezi
ÎMBĂLORÁ, îmbălorez, vb. I. Tranz. (Mai ales în expr.) A-și îmbălora gura = a-și umple gura de salivă; fig. a mustra, a certa pe cineva. Milostiv fii mie, păcătoasei, care-mi tot îmbălorez gura pe bărbat degeaba. CREANGĂ, A. 17. – Variantă: îmbălorí (ȘEZ. IX 146) vb. IV. DOOM
îmbălorá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 îmbăloreáză
îmbălori
ÎMBĂLORÍ vb. IV v. îmbălora.
îmbălorire
ÎMBĂLORÍ vb. IV. v. îmbălora.
îmbălorit
ÎMBĂLORÍ vb. IV. v. îmbălora.
îmbălorând
ÎMBĂLORÁ, îmbălorez, vb. I. Tranz. (Mai ales în expr.) A-și îmbălora gura = a-și umple gura de salivă; fig. a mustra, a certa pe cineva. Milostiv fii mie, păcătoasei, care-mi tot îmbălorez gura pe bărbat degeaba. CREANGĂ, A. 17. – Variantă: îmbălorí (ȘEZ. IX 146) vb. IV. DOOM
îmbălorá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 îmbăloreáză
îmbălorînd
ÎMBĂLORÁ, îmbălorez, vb. I. Tranz. (Mai ales în expr.) A-și îmbălora gura = a-și umple gura de salivă; fig. a mustra, a certa pe cineva. Milostiv fii mie, păcătoasei, care-mi tot îmbălorez gura pe bărbat degeaba. CREANGĂ, A. 17. – Variantă: îmbălorí (ȘEZ. IX 146) vb. IV. DOOM
îmbălorá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 îmbăloreáză
îmbăloșa
ÎMBĂLOȘÁ, îmbăloșez, vb. I. Tranz. A îmbăla. DOOM
îmbăloșá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 îmbăloșeáză, 1 pl. îmbăloșắm; conj. prez. 3 să îmbăloșéze; ger. îmbăloșấnd
îmbăloșai
ÎMBĂLOȘÁ, îmbăloșez, vb. I. Tranz. A îmbăla. DOOM
îmbăloșá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 îmbăloșeáză, 1 pl. îmbăloșắm; conj. prez. 3 să îmbăloșéze; ger. îmbăloșấnd
îmbăloșam
ÎMBĂLOȘÁ, îmbăloșez, vb. I. Tranz. A îmbăla. DOOM
îmbăloșá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 îmbăloșeáză, 1 pl. îmbăloșắm; conj. prez. 3 să îmbăloșéze; ger. îmbăloșấnd
îmbăloșare
ÎMBĂLOȘÁ, îmbăloșez, vb. I. Tranz. A îmbăla. DOOM
îmbăloșá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 îmbăloșeáză, 1 pl. îmbăloșắm; conj. prez. 3 să îmbăloșéze; ger. îmbăloșấnd
îmbăloșară
ÎMBĂLOȘÁ, îmbăloșez, vb. I. Tranz. A îmbăla. DOOM
îmbăloșá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 îmbăloșeáză, 1 pl. îmbăloșắm; conj. prez. 3 să îmbăloșéze; ger. îmbăloșấnd
îmbăloșarăm
ÎMBĂLOȘÁ, îmbăloșez, vb. I. Tranz. A îmbăla. DOOM
îmbăloșá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 îmbăloșeáză, 1 pl. îmbăloșắm; conj. prez. 3 să îmbăloșéze; ger. îmbăloșấnd
îmbăloșarăți
ÎMBĂLOȘÁ, îmbăloșez, vb. I. Tranz. A îmbăla. DOOM
îmbăloșá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 îmbăloșeáză, 1 pl. îmbăloșắm; conj. prez. 3 să îmbăloșéze; ger. îmbăloșấnd
îmbăloșase
ÎMBĂLOȘÁ, îmbăloșez, vb. I. Tranz. A îmbăla. DOOM
îmbăloșá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 îmbăloșeáză, 1 pl. îmbăloșắm; conj. prez. 3 să îmbăloșéze; ger. îmbăloșấnd
îmbăloșasem
ÎMBĂLOȘÁ, îmbăloșez, vb. I. Tranz. A îmbăla. DOOM
îmbăloșá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 îmbăloșeáză, 1 pl. îmbăloșắm; conj. prez. 3 să îmbăloșéze; ger. îmbăloșấnd
îmbăloșaseră
ÎMBĂLOȘÁ, îmbăloșez, vb. I. Tranz. A îmbăla. DOOM
îmbăloșá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 îmbăloșeáză, 1 pl. îmbăloșắm; conj. prez. 3 să îmbăloșéze; ger. îmbăloșấnd
îmbăloșaserăm
ÎMBĂLOȘÁ, îmbăloșez, vb. I. Tranz. A îmbăla. DOOM
îmbăloșá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 îmbăloșeáză, 1 pl. îmbăloșắm; conj. prez. 3 să îmbăloșéze; ger. îmbăloșấnd
îmbăloșaserăți
ÎMBĂLOȘÁ, îmbăloșez, vb. I. Tranz. A îmbăla. DOOM
îmbăloșá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 îmbăloșeáză, 1 pl. îmbăloșắm; conj. prez. 3 să îmbăloșéze; ger. îmbăloșấnd
îmbăloșaseși
ÎMBĂLOȘÁ, îmbăloșez, vb. I. Tranz. A îmbăla. DOOM
îmbăloșá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 îmbăloșeáză, 1 pl. îmbăloșắm; conj. prez. 3 să îmbăloșéze; ger. îmbăloșấnd
îmbăloșaseți
ÎMBĂLOȘÁ, îmbăloșez, vb. I. Tranz. A îmbăla. DOOM
îmbăloșá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 îmbăloșeáză, 1 pl. îmbăloșắm; conj. prez. 3 să îmbăloșéze; ger. îmbăloșấnd
îmbăloșat
ÎMBĂLOȘÁ, îmbăloșez, vb. I. Tranz. A îmbăla. DOOM
îmbăloșá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 îmbăloșeáză, 1 pl. îmbăloșắm; conj. prez. 3 să îmbăloșéze; ger. îmbăloșấnd
îmbăloșau
ÎMBĂLOȘÁ, îmbăloșez, vb. I. Tranz. A îmbăla. DOOM
îmbăloșá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 îmbăloșeáză, 1 pl. îmbăloșắm; conj. prez. 3 să îmbăloșéze; ger. îmbăloșấnd
îmbăloșași
ÎMBĂLOȘÁ, îmbăloșez, vb. I. Tranz. A îmbăla. DOOM
îmbăloșá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 îmbăloșeáză, 1 pl. îmbăloșắm; conj. prez. 3 să îmbăloșéze; ger. îmbăloșấnd
îmbăloșați
ÎMBĂLOȘÁ, îmbăloșez, vb. I. Tranz. A îmbăla. DOOM
îmbăloșá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 îmbăloșeáză, 1 pl. îmbăloșắm; conj. prez. 3 să îmbăloșéze; ger. îmbăloșấnd
îmbăloșează
ÎMBĂLOȘÁ, îmbăloșez, vb. I. Tranz. A îmbăla. DOOM
îmbăloșá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 îmbăloșeáză, 1 pl. îmbăloșắm; conj. prez. 3 să îmbăloșéze; ger. îmbăloșấnd
îmbăloșez
ÎMBĂLOȘÁ, îmbăloșez, vb. I. Tranz. A îmbăla. DOOM
îmbăloșá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 îmbăloșeáză, 1 pl. îmbăloșắm; conj. prez. 3 să îmbăloșéze; ger. îmbăloșấnd
îmbăloșeze
ÎMBĂLOȘÁ, îmbăloșez, vb. I. Tranz. A îmbăla. DOOM
îmbăloșá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 îmbăloșeáză, 1 pl. îmbăloșắm; conj. prez. 3 să îmbăloșéze; ger. îmbăloșấnd
îmbăloșezi
ÎMBĂLOȘÁ, îmbăloșez, vb. I. Tranz. A îmbăla. DOOM
îmbăloșá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 îmbăloșeáză, 1 pl. îmbăloșắm; conj. prez. 3 să îmbăloșéze; ger. îmbăloșấnd
îmbăloșând
ÎMBĂLOȘÁ, îmbăloșez, vb. I. Tranz. A îmbăla. DOOM
îmbăloșá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 îmbăloșeáză, 1 pl. îmbăloșắm; conj. prez. 3 să îmbăloșéze; ger. îmbăloșấnd
îmbăloșînd
ÎMBĂLOȘÁ, îmbăloșez, vb. I. Tranz. A îmbăla. DOOM
îmbăloșá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 îmbăloșeáză, 1 pl. îmbăloșắm; conj. prez. 3 să îmbăloșéze; ger. îmbăloșấnd
îmbălsăma
ÎMBĂLSĂMÁ, îmbălsămez, vb. I. Tranz. 1. (Despre flori, parfumuri; la pers. 3) A impregna aerul cu miros plăcut (și pătrunzător); a parfuma, a înmiresma, a miresma. 2. A conserva un cadavru prin introducerea în artere a unor substanțe chimice; bălsăma. [Var.: (rar) îmbălsămí vb. IV] – În + balsam. Cf. it. imbalsamare, fr. embaumer. DOOM
îmbălsămá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbălsămeáză
îmbălsămai
ÎMBĂLSĂMÁ, îmbălsămez, vb. I. Tranz. 1. (Despre flori, parfumuri; la pers. 3) A impregna aerul cu miros plăcut (și pătrunzător); a parfuma, a înmiresma, a miresma. 2. A conserva un cadavru prin introducerea în artere a unor substanțe chimice; bălsăma. [Var.: (rar) îmbălsămí vb. IV] – În + balsam. Cf. it. imbalsamare, fr. embaumer. DOOM
îmbălsămá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbălsămeáză
îmbălsămam
ÎMBĂLSĂMÁ, îmbălsămez, vb. I. Tranz. 1. (Despre flori, parfumuri; la pers. 3) A impregna aerul cu miros plăcut (și pătrunzător); a parfuma, a înmiresma, a miresma. 2. A conserva un cadavru prin introducerea în artere a unor substanțe chimice; bălsăma. [Var.: (rar) îmbălsămí vb. IV] – În + balsam. Cf. it. imbalsamare, fr. embaumer. DOOM
îmbălsămá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbălsămeáză
îmbălsămare
ÎMBĂLSĂMÁ, îmbălsămez, vb. I. Tranz. 1. (Despre flori, parfumuri; la pers. 3) A impregna aerul cu miros plăcut (și pătrunzător); a parfuma, a înmiresma, a miresma. 2. A conserva un cadavru prin introducerea în artere a unor substanțe chimice; bălsăma. [Var.: (rar) îmbălsămí vb. IV] – În + balsam. Cf. it. imbalsamare, fr. embaumer. DOOM
îmbălsămá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbălsămeáză
îmbălsămare
ÎMBĂLSĂMÁRE, îmbălsămări, s. f. Acțiunea de a îmbălsăma. – V. îmbălsăma. DOOM
îmbălsămáre s. f., g.-d. art. îmbălsămắrii; pl. îmbălsămắri
îmbălsămarea
ÎMBĂLSĂMÁRE, îmbălsămări, s. f. Acțiunea de a îmbălsăma. – V. îmbălsăma. DOOM
îmbălsămáre s. f., g.-d. art. îmbălsămắrii; pl. îmbălsămắri
îmbălsămară
ÎMBĂLSĂMÁ, îmbălsămez, vb. I. Tranz. 1. (Despre flori, parfumuri; la pers. 3) A impregna aerul cu miros plăcut (și pătrunzător); a parfuma, a înmiresma, a miresma. 2. A conserva un cadavru prin introducerea în artere a unor substanțe chimice; bălsăma. [Var.: (rar) îmbălsămí vb. IV] – În + balsam. Cf. it. imbalsamare, fr. embaumer. DOOM
îmbălsămá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbălsămeáză
îmbălsămarăm
ÎMBĂLSĂMÁ, îmbălsămez, vb. I. Tranz. 1. (Despre flori, parfumuri; la pers. 3) A impregna aerul cu miros plăcut (și pătrunzător); a parfuma, a înmiresma, a miresma. 2. A conserva un cadavru prin introducerea în artere a unor substanțe chimice; bălsăma. [Var.: (rar) îmbălsămí vb. IV] – În + balsam. Cf. it. imbalsamare, fr. embaumer. DOOM
îmbălsămá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbălsămeáză
îmbălsămarăți
ÎMBĂLSĂMÁ, îmbălsămez, vb. I. Tranz. 1. (Despre flori, parfumuri; la pers. 3) A impregna aerul cu miros plăcut (și pătrunzător); a parfuma, a înmiresma, a miresma. 2. A conserva un cadavru prin introducerea în artere a unor substanțe chimice; bălsăma. [Var.: (rar) îmbălsămí vb. IV] – În + balsam. Cf. it. imbalsamare, fr. embaumer. DOOM
îmbălsămá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbălsămeáză
îmbălsămase
ÎMBĂLSĂMÁ, îmbălsămez, vb. I. Tranz. 1. (Despre flori, parfumuri; la pers. 3) A impregna aerul cu miros plăcut (și pătrunzător); a parfuma, a înmiresma, a miresma. 2. A conserva un cadavru prin introducerea în artere a unor substanțe chimice; bălsăma. [Var.: (rar) îmbălsămí vb. IV] – În + balsam. Cf. it. imbalsamare, fr. embaumer. DOOM
îmbălsămá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbălsămeáză
îmbălsămasem
ÎMBĂLSĂMÁ, îmbălsămez, vb. I. Tranz. 1. (Despre flori, parfumuri; la pers. 3) A impregna aerul cu miros plăcut (și pătrunzător); a parfuma, a înmiresma, a miresma. 2. A conserva un cadavru prin introducerea în artere a unor substanțe chimice; bălsăma. [Var.: (rar) îmbălsămí vb. IV] – În + balsam. Cf. it. imbalsamare, fr. embaumer. DOOM
îmbălsămá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbălsămeáză
îmbălsămaseră
ÎMBĂLSĂMÁ, îmbălsămez, vb. I. Tranz. 1. (Despre flori, parfumuri; la pers. 3) A impregna aerul cu miros plăcut (și pătrunzător); a parfuma, a înmiresma, a miresma. 2. A conserva un cadavru prin introducerea în artere a unor substanțe chimice; bălsăma. [Var.: (rar) îmbălsămí vb. IV] – În + balsam. Cf. it. imbalsamare, fr. embaumer. DOOM
îmbălsămá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbălsămeáză
îmbălsămaserăm
ÎMBĂLSĂMÁ, îmbălsămez, vb. I. Tranz. 1. (Despre flori, parfumuri; la pers. 3) A impregna aerul cu miros plăcut (și pătrunzător); a parfuma, a înmiresma, a miresma. 2. A conserva un cadavru prin introducerea în artere a unor substanțe chimice; bălsăma. [Var.: (rar) îmbălsămí vb. IV] – În + balsam. Cf. it. imbalsamare, fr. embaumer. DOOM
îmbălsămá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbălsămeáză
îmbălsămaserăți
ÎMBĂLSĂMÁ, îmbălsămez, vb. I. Tranz. 1. (Despre flori, parfumuri; la pers. 3) A impregna aerul cu miros plăcut (și pătrunzător); a parfuma, a înmiresma, a miresma. 2. A conserva un cadavru prin introducerea în artere a unor substanțe chimice; bălsăma. [Var.: (rar) îmbălsămí vb. IV] – În + balsam. Cf. it. imbalsamare, fr. embaumer. DOOM
îmbălsămá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbălsămeáză
îmbălsămaseși
ÎMBĂLSĂMÁ, îmbălsămez, vb. I. Tranz. 1. (Despre flori, parfumuri; la pers. 3) A impregna aerul cu miros plăcut (și pătrunzător); a parfuma, a înmiresma, a miresma. 2. A conserva un cadavru prin introducerea în artere a unor substanțe chimice; bălsăma. [Var.: (rar) îmbălsămí vb. IV] – În + balsam. Cf. it. imbalsamare, fr. embaumer. DOOM
îmbălsămá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbălsămeáză
îmbălsămaseți
ÎMBĂLSĂMÁ, îmbălsămez, vb. I. Tranz. 1. (Despre flori, parfumuri; la pers. 3) A impregna aerul cu miros plăcut (și pătrunzător); a parfuma, a înmiresma, a miresma. 2. A conserva un cadavru prin introducerea în artere a unor substanțe chimice; bălsăma. [Var.: (rar) îmbălsămí vb. IV] – În + balsam. Cf. it. imbalsamare, fr. embaumer. DOOM
îmbălsămá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbălsămeáză
îmbălsămat
ÎMBĂLSĂMÁ, îmbălsămez, vb. I. Tranz. 1. (Despre flori, parfumuri; la pers. 3) A impregna aerul cu miros plăcut (și pătrunzător); a parfuma, a înmiresma, a miresma. 2. A conserva un cadavru prin introducerea în artere a unor substanțe chimice; bălsăma. [Var.: (rar) îmbălsămí vb. IV] – În + balsam. Cf. it. imbalsamare, fr. embaumer. DOOM
îmbălsămá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbălsămeáză
îmbălsămat
ÎMBĂLSĂMÍT, -Ă adj. v. îmbălsămat.
îmbălsămata
ÎMBĂLSĂMÍT, -Ă adj. v. îmbălsămat.
îmbălsămate
ÎMBĂLSĂMÍT, -Ă adj. v. îmbălsămat.
îmbălsămatei
ÎMBĂLSĂMÍT, -Ă adj. v. îmbălsămat.
îmbălsămatele
ÎMBĂLSĂMÍT, -Ă adj. v. îmbălsămat.
îmbălsămatelor
ÎMBĂLSĂMÍT, -Ă adj. v. îmbălsămat.
îmbălsămatul
ÎMBĂLSĂMÍT, -Ă adj. v. îmbălsămat.
îmbălsămatului
ÎMBĂLSĂMÍT, -Ă adj. v. îmbălsămat.
îmbălsămau
ÎMBĂLSĂMÁ, îmbălsămez, vb. I. Tranz. 1. (Despre flori, parfumuri; la pers. 3) A impregna aerul cu miros plăcut (și pătrunzător); a parfuma, a înmiresma, a miresma. 2. A conserva un cadavru prin introducerea în artere a unor substanțe chimice; bălsăma. [Var.: (rar) îmbălsămí vb. IV] – În + balsam. Cf. it. imbalsamare, fr. embaumer. DOOM
îmbălsămá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbălsămeáză
îmbălsămași
ÎMBĂLSĂMÁ, îmbălsămez, vb. I. Tranz. 1. (Despre flori, parfumuri; la pers. 3) A impregna aerul cu miros plăcut (și pătrunzător); a parfuma, a înmiresma, a miresma. 2. A conserva un cadavru prin introducerea în artere a unor substanțe chimice; bălsăma. [Var.: (rar) îmbălsămí vb. IV] – În + balsam. Cf. it. imbalsamare, fr. embaumer. DOOM
îmbălsămá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbălsămeáză
îmbălsămați
ÎMBĂLSĂMÁ, îmbălsămez, vb. I. Tranz. 1. (Despre flori, parfumuri; la pers. 3) A impregna aerul cu miros plăcut (și pătrunzător); a parfuma, a înmiresma, a miresma. 2. A conserva un cadavru prin introducerea în artere a unor substanțe chimice; bălsăma. [Var.: (rar) îmbălsămí vb. IV] – În + balsam. Cf. it. imbalsamare, fr. embaumer. DOOM
îmbălsămá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbălsămeáză
îmbălsămați
ÎMBĂLSĂMÍT, -Ă adj. v. îmbălsămat.
îmbălsămații
ÎMBĂLSĂMÍT, -Ă adj. v. îmbălsămat.
îmbălsămaților
ÎMBĂLSĂMÍT, -Ă adj. v. îmbălsămat.
îmbălsămează
ÎMBĂLSĂMÁ, îmbălsămez, vb. I. Tranz. 1. (Despre flori, parfumuri; la pers. 3) A impregna aerul cu miros plăcut (și pătrunzător); a parfuma, a înmiresma, a miresma. 2. A conserva un cadavru prin introducerea în artere a unor substanțe chimice; bălsăma. [Var.: (rar) îmbălsămí vb. IV] – În + balsam. Cf. it. imbalsamare, fr. embaumer. DOOM
îmbălsămá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbălsămeáză
îmbălsămez
ÎMBĂLSĂMÁ, îmbălsămez, vb. I. Tranz. 1. (Despre flori, parfumuri; la pers. 3) A impregna aerul cu miros plăcut (și pătrunzător); a parfuma, a înmiresma, a miresma. 2. A conserva un cadavru prin introducerea în artere a unor substanțe chimice; bălsăma. [Var.: (rar) îmbălsămí vb. IV] – În + balsam. Cf. it. imbalsamare, fr. embaumer. DOOM
îmbălsămá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbălsămeáză
îmbălsămeze
ÎMBĂLSĂMÁ, îmbălsămez, vb. I. Tranz. 1. (Despre flori, parfumuri; la pers. 3) A impregna aerul cu miros plăcut (și pătrunzător); a parfuma, a înmiresma, a miresma. 2. A conserva un cadavru prin introducerea în artere a unor substanțe chimice; bălsăma. [Var.: (rar) îmbălsămí vb. IV] – În + balsam. Cf. it. imbalsamare, fr. embaumer. DOOM
îmbălsămá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbălsămeáză
îmbălsămezi
ÎMBĂLSĂMÁ, îmbălsămez, vb. I. Tranz. 1. (Despre flori, parfumuri; la pers. 3) A impregna aerul cu miros plăcut (și pătrunzător); a parfuma, a înmiresma, a miresma. 2. A conserva un cadavru prin introducerea în artere a unor substanțe chimice; bălsăma. [Var.: (rar) îmbălsămí vb. IV] – În + balsam. Cf. it. imbalsamare, fr. embaumer. DOOM
îmbălsămá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbălsămeáză
îmbălsămi
ÎMBĂLSĂMÁ, îmbălsămez, vb. I. Tranz. 1. (Despre flori, parfumuri; la pers. 3) A impregna aerul cu miros plăcut (și pătrunzător); a parfuma, a înmiresma, a miresma. 2. A conserva un cadavru prin introducerea în artere a unor substanțe chimice; bălsăma. [Var.: (rar) îmbălsămí vb. IV] – În + balsam. Cf. it. imbalsamare, fr. embaumer. DOOM
îmbălsămá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbălsămeáză
îmbălsămire
ÎMBĂLSĂMÍ vb. IV v. îmbălsăma.
îmbălsămit
ÎMBĂLSĂMÍT, -Ă adj. v. îmbălsămat.
îmbălsămând
ÎMBĂLSĂMÁ, îmbălsămez, vb. I. Tranz. 1. (Despre flori, parfumuri; la pers. 3) A impregna aerul cu miros plăcut (și pătrunzător); a parfuma, a înmiresma, a miresma. 2. A conserva un cadavru prin introducerea în artere a unor substanțe chimice; bălsăma. [Var.: (rar) îmbălsămí vb. IV] – În + balsam. Cf. it. imbalsamare, fr. embaumer. DOOM
îmbălsămá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbălsămeáză
îmbălsămînd
ÎMBĂLSĂMÁ, îmbălsămez, vb. I. Tranz. 1. (Despre flori, parfumuri; la pers. 3) A impregna aerul cu miros plăcut (și pătrunzător); a parfuma, a înmiresma, a miresma. 2. A conserva un cadavru prin introducerea în artere a unor substanțe chimice; bălsăma. [Var.: (rar) îmbălsămí vb. IV] – În + balsam. Cf. it. imbalsamare, fr. embaumer. DOOM
îmbălsămá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbălsămeáză
îmbălsămări
ÎMBĂLSĂMÁRE, îmbălsămări, s. f. Acțiunea de a îmbălsăma. – V. îmbălsăma. DOOM
îmbălsămáre s. f., g.-d. art. îmbălsămắrii; pl. îmbălsămắri
îmbălsămării
ÎMBĂLSĂMÁRE, îmbălsămări, s. f. Acțiunea de a îmbălsăma. – V. îmbălsăma. DOOM
îmbălsămáre s. f., g.-d. art. îmbălsămắrii; pl. îmbălsămắri
îmbălsămările
ÎMBĂLSĂMÁRE, îmbălsămări, s. f. Acțiunea de a îmbălsăma. – V. îmbălsăma. DOOM
îmbălsămáre s. f., g.-d. art. îmbălsămắrii; pl. îmbălsămắri
îmbălsămărilor
ÎMBĂLSĂMÁRE, îmbălsămări, s. f. Acțiunea de a îmbălsăma. – V. îmbălsăma. DOOM
îmbălsămáre s. f., g.-d. art. îmbălsămắrii; pl. îmbălsămắri
îmbălând
ÎMBĂLÁ, îmbălez, vb. I. Tranz. A umple de bale; a umezi cu salivă; spec. a muia cu salivă firul de tors în timpul torsului manual. ♦ Fig. A folosi cuvinte vulgare (la adresa cuiva). – În + bale. DOOM
îmbălá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 îmbăleáză
îmbălînd
ÎMBĂLÁ, îmbălez, vb. I. Tranz. A umple de bale; a umezi cu salivă; spec. a muia cu salivă firul de tors în timpul torsului manual. ♦ Fig. A folosi cuvinte vulgare (la adresa cuiva). – În + bale. DOOM
îmbălá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 îmbăleáză
îmbălătura
ÎMBĂLĂTÚRĂ, îmbălături, s. f. Faptul de a fi ud de bale sau de salivă; urmă, pată de salivă. ♦ Fig. Ocară, înjurătură, vulgaritate. – Îmbăla + suf. -ătură. DOOM
îmbălătúră (înv., pop.) s. f., g.-d. art. îmbălătúrii; pl. îmbălătúri
îmbălături
ÎMBĂLĂTÚRĂ, îmbălături, s. f. Faptul de a fi ud de bale sau de salivă; urmă, pată de salivă. ♦ Fig. Ocară, înjurătură, vulgaritate. – Îmbăla + suf. -ătură. DOOM
îmbălătúră (înv., pop.) s. f., g.-d. art. îmbălătúrii; pl. îmbălătúri
îmbălăturii
ÎMBĂLĂTÚRĂ, îmbălături, s. f. Faptul de a fi ud de bale sau de salivă; urmă, pată de salivă. ♦ Fig. Ocară, înjurătură, vulgaritate. – Îmbăla + suf. -ătură. DOOM
îmbălătúră (înv., pop.) s. f., g.-d. art. îmbălătúrii; pl. îmbălătúri
îmbălăturile
ÎMBĂLĂTÚRĂ, îmbălături, s. f. Faptul de a fi ud de bale sau de salivă; urmă, pată de salivă. ♦ Fig. Ocară, înjurătură, vulgaritate. – Îmbăla + suf. -ătură. DOOM
îmbălătúră (înv., pop.) s. f., g.-d. art. îmbălătúrii; pl. îmbălătúri
îmbălăturilor
ÎMBĂLĂTÚRĂ, îmbălături, s. f. Faptul de a fi ud de bale sau de salivă; urmă, pată de salivă. ♦ Fig. Ocară, înjurătură, vulgaritate. – Îmbăla + suf. -ătură. DOOM
îmbălătúră (înv., pop.) s. f., g.-d. art. îmbălătúrii; pl. îmbălătúri
îmbărbăta
ÎMBĂRBĂTÁ, îmbărbătez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) insufla bărbăție, curaj; a (se) încuraja. – În + bărbat. DOOM
îmbărbătá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbărbăteáză
îmbărbătai
ÎMBĂRBĂTÁ, îmbărbătez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) insufla bărbăție, curaj; a (se) încuraja. – În + bărbat. DOOM
îmbărbătá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbărbăteáză
îmbărbătam
ÎMBĂRBĂTÁ, îmbărbătez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) insufla bărbăție, curaj; a (se) încuraja. – În + bărbat. DOOM
îmbărbătá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbărbăteáză
îmbărbătare
ÎMBĂRBĂTÁ, îmbărbătez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) insufla bărbăție, curaj; a (se) încuraja. – În + bărbat. DOOM
îmbărbătá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbărbăteáză
îmbărbătare
ÎMBĂRBĂTÁRE, îmbărbătări, s. f. Acțiunea de a (se) îmbărbăta; încurajare. – V. îmbărbăta. DOOM
îmbărbătáre s. f., g.-d. art. îmbărbătắrii; pl. îmbărbătắri
îmbărbătarea
ÎMBĂRBĂTÁRE, îmbărbătări, s. f. Acțiunea de a (se) îmbărbăta; încurajare. – V. îmbărbăta. DOOM
îmbărbătáre s. f., g.-d. art. îmbărbătắrii; pl. îmbărbătắri
îmbărbătară
ÎMBĂRBĂTÁ, îmbărbătez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) insufla bărbăție, curaj; a (se) încuraja. – În + bărbat. DOOM
îmbărbătá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbărbăteáză
îmbărbătarăm
ÎMBĂRBĂTÁ, îmbărbătez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) insufla bărbăție, curaj; a (se) încuraja. – În + bărbat. DOOM
îmbărbătá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbărbăteáză
îmbărbătarăți
ÎMBĂRBĂTÁ, îmbărbătez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) insufla bărbăție, curaj; a (se) încuraja. – În + bărbat. DOOM
îmbărbătá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbărbăteáză
îmbărbătase
ÎMBĂRBĂTÁ, îmbărbătez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) insufla bărbăție, curaj; a (se) încuraja. – În + bărbat. DOOM
îmbărbătá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbărbăteáză
îmbărbătasem
ÎMBĂRBĂTÁ, îmbărbătez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) insufla bărbăție, curaj; a (se) încuraja. – În + bărbat. DOOM
îmbărbătá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbărbăteáză
îmbărbătaseră
ÎMBĂRBĂTÁ, îmbărbătez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) insufla bărbăție, curaj; a (se) încuraja. – În + bărbat. DOOM
îmbărbătá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbărbăteáză
îmbărbătaserăm
ÎMBĂRBĂTÁ, îmbărbătez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) insufla bărbăție, curaj; a (se) încuraja. – În + bărbat. DOOM
îmbărbătá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbărbăteáză
îmbărbătaserăți
ÎMBĂRBĂTÁ, îmbărbătez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) insufla bărbăție, curaj; a (se) încuraja. – În + bărbat. DOOM
îmbărbătá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbărbăteáză
îmbărbătaseși
ÎMBĂRBĂTÁ, îmbărbătez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) insufla bărbăție, curaj; a (se) încuraja. – În + bărbat. DOOM
îmbărbătá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbărbăteáză
îmbărbătaseți
ÎMBĂRBĂTÁ, îmbărbătez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) insufla bărbăție, curaj; a (se) încuraja. – În + bărbat. DOOM
îmbărbătá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbărbăteáză
îmbărbătat
ÎMBĂRBĂTÁ, îmbărbătez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) insufla bărbăție, curaj; a (se) încuraja. – În + bărbat. DOOM
îmbărbătá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbărbăteáză
îmbărbătat
ÎMBĂRBĂTÁT, -Ă, îmbărbătați, -te, adj. Căruia i s-a insuflat curaj, bărbăție; încurajat. – V. îmbărbăta.
îmbărbătata
ÎMBĂRBĂTÁT, -Ă, îmbărbătați, -te, adj. Căruia i s-a insuflat curaj, bărbăție; încurajat. – V. îmbărbăta.
îmbărbătate
ÎMBĂRBĂTÁT, -Ă, îmbărbătați, -te, adj. Căruia i s-a insuflat curaj, bărbăție; încurajat. – V. îmbărbăta.
îmbărbătatei
ÎMBĂRBĂTÁT, -Ă, îmbărbătați, -te, adj. Căruia i s-a insuflat curaj, bărbăție; încurajat. – V. îmbărbăta.
îmbărbătatele
ÎMBĂRBĂTÁT, -Ă, îmbărbătați, -te, adj. Căruia i s-a insuflat curaj, bărbăție; încurajat. – V. îmbărbăta.
îmbărbătatelor
ÎMBĂRBĂTÁT, -Ă, îmbărbătați, -te, adj. Căruia i s-a insuflat curaj, bărbăție; încurajat. – V. îmbărbăta.
îmbărbătatul
ÎMBĂRBĂTÁT, -Ă, îmbărbătați, -te, adj. Căruia i s-a insuflat curaj, bărbăție; încurajat. – V. îmbărbăta.
îmbărbătatului
ÎMBĂRBĂTÁT, -Ă, îmbărbătați, -te, adj. Căruia i s-a insuflat curaj, bărbăție; încurajat. – V. îmbărbăta.
îmbărbătau
ÎMBĂRBĂTÁ, îmbărbătez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) insufla bărbăție, curaj; a (se) încuraja. – În + bărbat. DOOM
îmbărbătá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbărbăteáză
îmbărbătași
ÎMBĂRBĂTÁ, îmbărbătez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) insufla bărbăție, curaj; a (se) încuraja. – În + bărbat. DOOM
îmbărbătá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbărbăteáză
îmbărbătați
ÎMBĂRBĂTÁ, îmbărbătez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) insufla bărbăție, curaj; a (se) încuraja. – În + bărbat. DOOM
îmbărbătá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbărbăteáză
îmbărbătați
ÎMBĂRBĂTÁT, -Ă, îmbărbătați, -te, adj. Căruia i s-a insuflat curaj, bărbăție; încurajat. – V. îmbărbăta.
îmbărbătații
ÎMBĂRBĂTÁT, -Ă, îmbărbătați, -te, adj. Căruia i s-a insuflat curaj, bărbăție; încurajat. – V. îmbărbăta.
îmbărbătaților
ÎMBĂRBĂTÁT, -Ă, îmbărbătați, -te, adj. Căruia i s-a insuflat curaj, bărbăție; încurajat. – V. îmbărbăta.
îmbărbătează
ÎMBĂRBĂTÁ, îmbărbătez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) insufla bărbăție, curaj; a (se) încuraja. – În + bărbat. DOOM
îmbărbătá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbărbăteáză
îmbărbătez
ÎMBĂRBĂTÁ, îmbărbătez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) insufla bărbăție, curaj; a (se) încuraja. – În + bărbat. DOOM
îmbărbătá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbărbăteáză
îmbărbăteze
ÎMBĂRBĂTÁ, îmbărbătez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) insufla bărbăție, curaj; a (se) încuraja. – În + bărbat. DOOM
îmbărbătá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbărbăteáză
îmbărbătezi
ÎMBĂRBĂTÁ, îmbărbătez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) insufla bărbăție, curaj; a (se) încuraja. – În + bărbat. DOOM
îmbărbătá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbărbăteáză
îmbărbătând
ÎMBĂRBĂTÁ, îmbărbătez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) insufla bărbăție, curaj; a (se) încuraja. – În + bărbat. DOOM
îmbărbătá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbărbăteáză
îmbărbătînd
ÎMBĂRBĂTÁ, îmbărbătez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) insufla bărbăție, curaj; a (se) încuraja. – În + bărbat. DOOM
îmbărbătá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbărbăteáză
îmbărbătări
ÎMBĂRBĂTÁRE, îmbărbătări, s. f. Acțiunea de a (se) îmbărbăta; încurajare. – V. îmbărbăta. DOOM
îmbărbătáre s. f., g.-d. art. îmbărbătắrii; pl. îmbărbătắri
îmbărbătării
ÎMBĂRBĂTÁRE, îmbărbătări, s. f. Acțiunea de a (se) îmbărbăta; încurajare. – V. îmbărbăta. DOOM
îmbărbătáre s. f., g.-d. art. îmbărbătắrii; pl. îmbărbătắri
îmbărbătările
ÎMBĂRBĂTÁRE, îmbărbătări, s. f. Acțiunea de a (se) îmbărbăta; încurajare. – V. îmbărbăta. DOOM
îmbărbătáre s. f., g.-d. art. îmbărbătắrii; pl. îmbărbătắri
îmbărbătărilor
ÎMBĂRBĂTÁRE, îmbărbătări, s. f. Acțiunea de a (se) îmbărbăta; încurajare. – V. îmbărbăta. DOOM
îmbărbătáre s. f., g.-d. art. îmbărbătắrii; pl. îmbărbătắri
îmbărbătătoare
ÎMBĂRBĂTĂTÓR, -OÁRE, îmbărbătători, -oare, adj. Care îmbărbătează. – Îmbărbăta + suf. -tor.
îmbărbătătoarea
ÎMBĂRBĂTĂTÓR, -OÁRE, îmbărbătători, -oare, adj. Care îmbărbătează. – Îmbărbăta + suf. -tor.
îmbărbătătoarei
ÎMBĂRBĂTĂTÓR, -OÁRE, îmbărbătători, -oare, adj. Care îmbărbătează. – Îmbărbăta + suf. -tor.
îmbărbătătoarele
ÎMBĂRBĂTĂTÓR, -OÁRE, îmbărbătători, -oare, adj. Care îmbărbătează. – Îmbărbăta + suf. -tor.
îmbărbătătoarelor
ÎMBĂRBĂTĂTÓR, -OÁRE, îmbărbătători, -oare, adj. Care îmbărbătează. – Îmbărbăta + suf. -tor.
îmbărbătător
ÎMBĂRBĂTĂTÓR, -OÁRE, îmbărbătători, -oare, adj. Care îmbărbătează. – Îmbărbăta + suf. -tor.
îmbărbătători
ÎMBĂRBĂTĂTÓR, -OÁRE, îmbărbătători, -oare, adj. Care îmbărbătează. – Îmbărbăta + suf. -tor.
îmbărbătătorii
ÎMBĂRBĂTĂTÓR, -OÁRE, îmbărbătători, -oare, adj. Care îmbărbătează. – Îmbărbăta + suf. -tor.
îmbărbătătorilor
ÎMBĂRBĂTĂTÓR, -OÁRE, îmbărbătători, -oare, adj. Care îmbărbătează. – Îmbărbăta + suf. -tor.
îmbărbătătorul
ÎMBĂRBĂTĂTÓR, -OÁRE, îmbărbătători, -oare, adj. Care îmbărbătează. – Îmbărbăta + suf. -tor.
îmbărbătătorului
ÎMBĂRBĂTĂTÓR, -OÁRE, îmbărbătători, -oare, adj. Care îmbărbătează. – Îmbărbăta + suf. -tor.
îmbăt
ÎMBĂTÁ, îmbắt, vb. I. 1. Refl. și tranz. (fact.) A ajunge sau a face pe cineva să ajungă în starea de beție, a (se) ameți cu băutură; a (se) chercheli, a (se) aghesmui. ◊ Expr. A (se) îmbăta lulea (sau tun, turtă, criță) = a (se) îmbăta foarte tare. A (se) îmbăta cu apă rece (sau chioară) = a (se) amăgi, a (se) înșela. ♦ Tranz. P. anal. (Despre mirosuri puternice) A produce o stare asemănătoare cu beția; a ameți. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) încânta, a (se) ameți, a (se) tulbura. – Lat. *imbibitare (<bibitus „beat”). DOOM
îmbătá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îmbắt, 2 sg. îmbéți, 3 îmbátă; conj. prez. 3 să îmbéte
îmbătai
ÎMBĂTÁ, îmbắt, vb. I. 1. Refl. și tranz. (fact.) A ajunge sau a face pe cineva să ajungă în starea de beție, a (se) ameți cu băutură; a (se) chercheli, a (se) aghesmui. ◊ Expr. A (se) îmbăta lulea (sau tun, turtă, criță) = a (se) îmbăta foarte tare. A (se) îmbăta cu apă rece (sau chioară) = a (se) amăgi, a (se) înșela. ♦ Tranz. P. anal. (Despre mirosuri puternice) A produce o stare asemănătoare cu beția; a ameți. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) încânta, a (se) ameți, a (se) tulbura. – Lat. *imbibitare (<bibitus „beat”). DOOM
îmbătá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îmbắt, 2 sg. îmbéți, 3 îmbátă; conj. prez. 3 să îmbéte
îmbătam
ÎMBĂTÁ, îmbắt, vb. I. 1. Refl. și tranz. (fact.) A ajunge sau a face pe cineva să ajungă în starea de beție, a (se) ameți cu băutură; a (se) chercheli, a (se) aghesmui. ◊ Expr. A (se) îmbăta lulea (sau tun, turtă, criță) = a (se) îmbăta foarte tare. A (se) îmbăta cu apă rece (sau chioară) = a (se) amăgi, a (se) înșela. ♦ Tranz. P. anal. (Despre mirosuri puternice) A produce o stare asemănătoare cu beția; a ameți. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) încânta, a (se) ameți, a (se) tulbura. – Lat. *imbibitare (<bibitus „beat”). DOOM
îmbătá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îmbắt, 2 sg. îmbéți, 3 îmbátă; conj. prez. 3 să îmbéte
îmbătare
ÎMBĂTÁ, îmbắt, vb. I. 1. Refl. și tranz. (fact.) A ajunge sau a face pe cineva să ajungă în starea de beție, a (se) ameți cu băutură; a (se) chercheli, a (se) aghesmui. ◊ Expr. A (se) îmbăta lulea (sau tun, turtă, criță) = a (se) îmbăta foarte tare. A (se) îmbăta cu apă rece (sau chioară) = a (se) amăgi, a (se) înșela. ♦ Tranz. P. anal. (Despre mirosuri puternice) A produce o stare asemănătoare cu beția; a ameți. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) încânta, a (se) ameți, a (se) tulbura. – Lat. *imbibitare (<bibitus „beat”). DOOM
îmbătá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îmbắt, 2 sg. îmbéți, 3 îmbátă; conj. prez. 3 să îmbéte
îmbătare
ÎMBĂTÁRE s. f. 1. Acțiunea de a (se) îmbăta și rezultatul ei; amețeală. 2. Fig. Tulburare adâncă (și plăcută); încântare. – V. îmbăta. DOOM
îmbătáre s. f., g.-d. art. îmbătắrii
îmbătarea
ÎMBĂTÁRE s. f. 1. Acțiunea de a (se) îmbăta și rezultatul ei; amețeală. 2. Fig. Tulburare adâncă (și plăcută); încântare. – V. îmbăta. DOOM
îmbătáre s. f., g.-d. art. îmbătắrii
îmbătară
ÎMBĂTÁ, îmbắt, vb. I. 1. Refl. și tranz. (fact.) A ajunge sau a face pe cineva să ajungă în starea de beție, a (se) ameți cu băutură; a (se) chercheli, a (se) aghesmui. ◊ Expr. A (se) îmbăta lulea (sau tun, turtă, criță) = a (se) îmbăta foarte tare. A (se) îmbăta cu apă rece (sau chioară) = a (se) amăgi, a (se) înșela. ♦ Tranz. P. anal. (Despre mirosuri puternice) A produce o stare asemănătoare cu beția; a ameți. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) încânta, a (se) ameți, a (se) tulbura. – Lat. *imbibitare (<bibitus „beat”). DOOM
îmbătá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îmbắt, 2 sg. îmbéți, 3 îmbátă; conj. prez. 3 să îmbéte
îmbătarăm
ÎMBĂTÁ, îmbắt, vb. I. 1. Refl. și tranz. (fact.) A ajunge sau a face pe cineva să ajungă în starea de beție, a (se) ameți cu băutură; a (se) chercheli, a (se) aghesmui. ◊ Expr. A (se) îmbăta lulea (sau tun, turtă, criță) = a (se) îmbăta foarte tare. A (se) îmbăta cu apă rece (sau chioară) = a (se) amăgi, a (se) înșela. ♦ Tranz. P. anal. (Despre mirosuri puternice) A produce o stare asemănătoare cu beția; a ameți. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) încânta, a (se) ameți, a (se) tulbura. – Lat. *imbibitare (<bibitus „beat”). DOOM
îmbătá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îmbắt, 2 sg. îmbéți, 3 îmbátă; conj. prez. 3 să îmbéte
îmbătarăți
ÎMBĂTÁ, îmbắt, vb. I. 1. Refl. și tranz. (fact.) A ajunge sau a face pe cineva să ajungă în starea de beție, a (se) ameți cu băutură; a (se) chercheli, a (se) aghesmui. ◊ Expr. A (se) îmbăta lulea (sau tun, turtă, criță) = a (se) îmbăta foarte tare. A (se) îmbăta cu apă rece (sau chioară) = a (se) amăgi, a (se) înșela. ♦ Tranz. P. anal. (Despre mirosuri puternice) A produce o stare asemănătoare cu beția; a ameți. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) încânta, a (se) ameți, a (se) tulbura. – Lat. *imbibitare (<bibitus „beat”). DOOM
îmbătá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îmbắt, 2 sg. îmbéți, 3 îmbátă; conj. prez. 3 să îmbéte
îmbătase
ÎMBĂTÁ, îmbắt, vb. I. 1. Refl. și tranz. (fact.) A ajunge sau a face pe cineva să ajungă în starea de beție, a (se) ameți cu băutură; a (se) chercheli, a (se) aghesmui. ◊ Expr. A (se) îmbăta lulea (sau tun, turtă, criță) = a (se) îmbăta foarte tare. A (se) îmbăta cu apă rece (sau chioară) = a (se) amăgi, a (se) înșela. ♦ Tranz. P. anal. (Despre mirosuri puternice) A produce o stare asemănătoare cu beția; a ameți. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) încânta, a (se) ameți, a (se) tulbura. – Lat. *imbibitare (<bibitus „beat”). DOOM
îmbătá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îmbắt, 2 sg. îmbéți, 3 îmbátă; conj. prez. 3 să îmbéte
îmbătasem
ÎMBĂTÁ, îmbắt, vb. I. 1. Refl. și tranz. (fact.) A ajunge sau a face pe cineva să ajungă în starea de beție, a (se) ameți cu băutură; a (se) chercheli, a (se) aghesmui. ◊ Expr. A (se) îmbăta lulea (sau tun, turtă, criță) = a (se) îmbăta foarte tare. A (se) îmbăta cu apă rece (sau chioară) = a (se) amăgi, a (se) înșela. ♦ Tranz. P. anal. (Despre mirosuri puternice) A produce o stare asemănătoare cu beția; a ameți. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) încânta, a (se) ameți, a (se) tulbura. – Lat. *imbibitare (<bibitus „beat”). DOOM
îmbătá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îmbắt, 2 sg. îmbéți, 3 îmbátă; conj. prez. 3 să îmbéte
îmbătaseră
ÎMBĂTÁ, îmbắt, vb. I. 1. Refl. și tranz. (fact.) A ajunge sau a face pe cineva să ajungă în starea de beție, a (se) ameți cu băutură; a (se) chercheli, a (se) aghesmui. ◊ Expr. A (se) îmbăta lulea (sau tun, turtă, criță) = a (se) îmbăta foarte tare. A (se) îmbăta cu apă rece (sau chioară) = a (se) amăgi, a (se) înșela. ♦ Tranz. P. anal. (Despre mirosuri puternice) A produce o stare asemănătoare cu beția; a ameți. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) încânta, a (se) ameți, a (se) tulbura. – Lat. *imbibitare (<bibitus „beat”). DOOM
îmbătá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îmbắt, 2 sg. îmbéți, 3 îmbátă; conj. prez. 3 să îmbéte
îmbătaserăm
ÎMBĂTÁ, îmbắt, vb. I. 1. Refl. și tranz. (fact.) A ajunge sau a face pe cineva să ajungă în starea de beție, a (se) ameți cu băutură; a (se) chercheli, a (se) aghesmui. ◊ Expr. A (se) îmbăta lulea (sau tun, turtă, criță) = a (se) îmbăta foarte tare. A (se) îmbăta cu apă rece (sau chioară) = a (se) amăgi, a (se) înșela. ♦ Tranz. P. anal. (Despre mirosuri puternice) A produce o stare asemănătoare cu beția; a ameți. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) încânta, a (se) ameți, a (se) tulbura. – Lat. *imbibitare (<bibitus „beat”). DOOM
îmbătá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îmbắt, 2 sg. îmbéți, 3 îmbátă; conj. prez. 3 să îmbéte
îmbătaserăți
ÎMBĂTÁ, îmbắt, vb. I. 1. Refl. și tranz. (fact.) A ajunge sau a face pe cineva să ajungă în starea de beție, a (se) ameți cu băutură; a (se) chercheli, a (se) aghesmui. ◊ Expr. A (se) îmbăta lulea (sau tun, turtă, criță) = a (se) îmbăta foarte tare. A (se) îmbăta cu apă rece (sau chioară) = a (se) amăgi, a (se) înșela. ♦ Tranz. P. anal. (Despre mirosuri puternice) A produce o stare asemănătoare cu beția; a ameți. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) încânta, a (se) ameți, a (se) tulbura. – Lat. *imbibitare (<bibitus „beat”). DOOM
îmbătá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îmbắt, 2 sg. îmbéți, 3 îmbátă; conj. prez. 3 să îmbéte
îmbătaseși
ÎMBĂTÁ, îmbắt, vb. I. 1. Refl. și tranz. (fact.) A ajunge sau a face pe cineva să ajungă în starea de beție, a (se) ameți cu băutură; a (se) chercheli, a (se) aghesmui. ◊ Expr. A (se) îmbăta lulea (sau tun, turtă, criță) = a (se) îmbăta foarte tare. A (se) îmbăta cu apă rece (sau chioară) = a (se) amăgi, a (se) înșela. ♦ Tranz. P. anal. (Despre mirosuri puternice) A produce o stare asemănătoare cu beția; a ameți. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) încânta, a (se) ameți, a (se) tulbura. – Lat. *imbibitare (<bibitus „beat”). DOOM
îmbătá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îmbắt, 2 sg. îmbéți, 3 îmbátă; conj. prez. 3 să îmbéte
îmbătaseți
ÎMBĂTÁ, îmbắt, vb. I. 1. Refl. și tranz. (fact.) A ajunge sau a face pe cineva să ajungă în starea de beție, a (se) ameți cu băutură; a (se) chercheli, a (se) aghesmui. ◊ Expr. A (se) îmbăta lulea (sau tun, turtă, criță) = a (se) îmbăta foarte tare. A (se) îmbăta cu apă rece (sau chioară) = a (se) amăgi, a (se) înșela. ♦ Tranz. P. anal. (Despre mirosuri puternice) A produce o stare asemănătoare cu beția; a ameți. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) încânta, a (se) ameți, a (se) tulbura. – Lat. *imbibitare (<bibitus „beat”). DOOM
îmbătá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îmbắt, 2 sg. îmbéți, 3 îmbátă; conj. prez. 3 să îmbéte
îmbătat
ÎMBĂTÁ, îmbắt, vb. I. 1. Refl. și tranz. (fact.) A ajunge sau a face pe cineva să ajungă în starea de beție, a (se) ameți cu băutură; a (se) chercheli, a (se) aghesmui. ◊ Expr. A (se) îmbăta lulea (sau tun, turtă, criță) = a (se) îmbăta foarte tare. A (se) îmbăta cu apă rece (sau chioară) = a (se) amăgi, a (se) înșela. ♦ Tranz. P. anal. (Despre mirosuri puternice) A produce o stare asemănătoare cu beția; a ameți. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) încânta, a (se) ameți, a (se) tulbura. – Lat. *imbibitare (<bibitus „beat”). DOOM
îmbătá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îmbắt, 2 sg. îmbéți, 3 îmbátă; conj. prez. 3 să îmbéte
îmbătat
ÎMBĂTÁT, -Ă, îmbătați, -te, adj. 1. (Rar) Beat. 2. Fig. Amețit (de plăcere, de dorințe); încântat; fericit. – V. îmbăta.
îmbătata
ÎMBĂTÁT, -Ă, îmbătați, -te, adj. 1. (Rar) Beat. 2. Fig. Amețit (de plăcere, de dorințe); încântat; fericit. – V. îmbăta.
îmbătate
ÎMBĂTÁT, -Ă, îmbătați, -te, adj. 1. (Rar) Beat. 2. Fig. Amețit (de plăcere, de dorințe); încântat; fericit. – V. îmbăta.
îmbătatei
ÎMBĂTÁT, -Ă, îmbătați, -te, adj. 1. (Rar) Beat. 2. Fig. Amețit (de plăcere, de dorințe); încântat; fericit. – V. îmbăta.
îmbătatele
ÎMBĂTÁT, -Ă, îmbătați, -te, adj. 1. (Rar) Beat. 2. Fig. Amețit (de plăcere, de dorințe); încântat; fericit. – V. îmbăta.
îmbătatelor
ÎMBĂTÁT, -Ă, îmbătați, -te, adj. 1. (Rar) Beat. 2. Fig. Amețit (de plăcere, de dorințe); încântat; fericit. – V. îmbăta.
îmbătatul
ÎMBĂTÁT, -Ă, îmbătați, -te, adj. 1. (Rar) Beat. 2. Fig. Amețit (de plăcere, de dorințe); încântat; fericit. – V. îmbăta.
îmbătatului
ÎMBĂTÁT, -Ă, îmbătați, -te, adj. 1. (Rar) Beat. 2. Fig. Amețit (de plăcere, de dorințe); încântat; fericit. – V. îmbăta.
îmbătau
ÎMBĂTÁ, îmbắt, vb. I. 1. Refl. și tranz. (fact.) A ajunge sau a face pe cineva să ajungă în starea de beție, a (se) ameți cu băutură; a (se) chercheli, a (se) aghesmui. ◊ Expr. A (se) îmbăta lulea (sau tun, turtă, criță) = a (se) îmbăta foarte tare. A (se) îmbăta cu apă rece (sau chioară) = a (se) amăgi, a (se) înșela. ♦ Tranz. P. anal. (Despre mirosuri puternice) A produce o stare asemănătoare cu beția; a ameți. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) încânta, a (se) ameți, a (se) tulbura. – Lat. *imbibitare (<bibitus „beat”). DOOM
îmbătá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îmbắt, 2 sg. îmbéți, 3 îmbátă; conj. prez. 3 să îmbéte
îmbătași
ÎMBĂTÁ, îmbắt, vb. I. 1. Refl. și tranz. (fact.) A ajunge sau a face pe cineva să ajungă în starea de beție, a (se) ameți cu băutură; a (se) chercheli, a (se) aghesmui. ◊ Expr. A (se) îmbăta lulea (sau tun, turtă, criță) = a (se) îmbăta foarte tare. A (se) îmbăta cu apă rece (sau chioară) = a (se) amăgi, a (se) înșela. ♦ Tranz. P. anal. (Despre mirosuri puternice) A produce o stare asemănătoare cu beția; a ameți. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) încânta, a (se) ameți, a (se) tulbura. – Lat. *imbibitare (<bibitus „beat”). DOOM
îmbătá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îmbắt, 2 sg. îmbéți, 3 îmbátă; conj. prez. 3 să îmbéte
îmbătați
ÎMBĂTÁ, îmbắt, vb. I. 1. Refl. și tranz. (fact.) A ajunge sau a face pe cineva să ajungă în starea de beție, a (se) ameți cu băutură; a (se) chercheli, a (se) aghesmui. ◊ Expr. A (se) îmbăta lulea (sau tun, turtă, criță) = a (se) îmbăta foarte tare. A (se) îmbăta cu apă rece (sau chioară) = a (se) amăgi, a (se) înșela. ♦ Tranz. P. anal. (Despre mirosuri puternice) A produce o stare asemănătoare cu beția; a ameți. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) încânta, a (se) ameți, a (se) tulbura. – Lat. *imbibitare (<bibitus „beat”). DOOM
îmbătá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îmbắt, 2 sg. îmbéți, 3 îmbátă; conj. prez. 3 să îmbéte
îmbătați
ÎMBĂTÁT, -Ă, îmbătați, -te, adj. 1. (Rar) Beat. 2. Fig. Amețit (de plăcere, de dorințe); încântat; fericit. – V. îmbăta.
îmbătații
ÎMBĂTÁT, -Ă, îmbătați, -te, adj. 1. (Rar) Beat. 2. Fig. Amețit (de plăcere, de dorințe); încântat; fericit. – V. îmbăta.
îmbătaților
ÎMBĂTÁT, -Ă, îmbătați, -te, adj. 1. (Rar) Beat. 2. Fig. Amețit (de plăcere, de dorințe); încântat; fericit. – V. îmbăta.
îmbătrânea
ÎMBĂTRÂNÍ, îmbătrânesc, vb. IV. Intranz. 1. A deveni bătrân. ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să devină bătrân (provocându-i supărări, griji etc.). ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să pară mai bătrân decât este în realitate, a-i da înfățișare bătrânicioasă. 2. (Despre materiale) A-și schimba în mod lent structura și proprietățile caracteristice (prin degradare); a se învechi. – În + bătrân. DOOM
îmbătrâní (a ~) (-bă-trâ-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbătrânésc, imperf. 3 sg. îmbătrâneá; conj. prez. 3 să îmbătrâneáscă
îmbătrâneai
ÎMBĂTRÂNÍ, îmbătrânesc, vb. IV. Intranz. 1. A deveni bătrân. ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să devină bătrân (provocându-i supărări, griji etc.). ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să pară mai bătrân decât este în realitate, a-i da înfățișare bătrânicioasă. 2. (Despre materiale) A-și schimba în mod lent structura și proprietățile caracteristice (prin degradare); a se învechi. – În + bătrân. DOOM
îmbătrâní (a ~) (-bă-trâ-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbătrânésc, imperf. 3 sg. îmbătrâneá; conj. prez. 3 să îmbătrâneáscă
îmbătrâneam
ÎMBĂTRÂNÍ, îmbătrânesc, vb. IV. Intranz. 1. A deveni bătrân. ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să devină bătrân (provocându-i supărări, griji etc.). ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să pară mai bătrân decât este în realitate, a-i da înfățișare bătrânicioasă. 2. (Despre materiale) A-și schimba în mod lent structura și proprietățile caracteristice (prin degradare); a se învechi. – În + bătrân. DOOM
îmbătrâní (a ~) (-bă-trâ-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbătrânésc, imperf. 3 sg. îmbătrâneá; conj. prez. 3 să îmbătrâneáscă
îmbătrânească
ÎMBĂTRÂNÍ, îmbătrânesc, vb. IV. Intranz. 1. A deveni bătrân. ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să devină bătrân (provocându-i supărări, griji etc.). ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să pară mai bătrân decât este în realitate, a-i da înfățișare bătrânicioasă. 2. (Despre materiale) A-și schimba în mod lent structura și proprietățile caracteristice (prin degradare); a se învechi. – În + bătrân. DOOM
îmbătrâní (a ~) (-bă-trâ-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbătrânésc, imperf. 3 sg. îmbătrâneá; conj. prez. 3 să îmbătrâneáscă
îmbătrâneau
ÎMBĂTRÂNÍ, îmbătrânesc, vb. IV. Intranz. 1. A deveni bătrân. ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să devină bătrân (provocându-i supărări, griji etc.). ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să pară mai bătrân decât este în realitate, a-i da înfățișare bătrânicioasă. 2. (Despre materiale) A-și schimba în mod lent structura și proprietățile caracteristice (prin degradare); a se învechi. – În + bătrân. DOOM
îmbătrâní (a ~) (-bă-trâ-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbătrânésc, imperf. 3 sg. îmbătrâneá; conj. prez. 3 să îmbătrâneáscă
îmbătrâneați
ÎMBĂTRÂNÍ, îmbătrânesc, vb. IV. Intranz. 1. A deveni bătrân. ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să devină bătrân (provocându-i supărări, griji etc.). ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să pară mai bătrân decât este în realitate, a-i da înfățișare bătrânicioasă. 2. (Despre materiale) A-și schimba în mod lent structura și proprietățile caracteristice (prin degradare); a se învechi. – În + bătrân. DOOM
îmbătrâní (a ~) (-bă-trâ-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbătrânésc, imperf. 3 sg. îmbătrâneá; conj. prez. 3 să îmbătrâneáscă
îmbătrânesc
ÎMBĂTRÂNÍ, îmbătrânesc, vb. IV. Intranz. 1. A deveni bătrân. ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să devină bătrân (provocându-i supărări, griji etc.). ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să pară mai bătrân decât este în realitate, a-i da înfățișare bătrânicioasă. 2. (Despre materiale) A-și schimba în mod lent structura și proprietățile caracteristice (prin degradare); a se învechi. – În + bătrân. DOOM
îmbătrâní (a ~) (-bă-trâ-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbătrânésc, imperf. 3 sg. îmbătrâneá; conj. prez. 3 să îmbătrâneáscă
îmbătrânește
ÎMBĂTRÂNÍ, îmbătrânesc, vb. IV. Intranz. 1. A deveni bătrân. ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să devină bătrân (provocându-i supărări, griji etc.). ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să pară mai bătrân decât este în realitate, a-i da înfățișare bătrânicioasă. 2. (Despre materiale) A-și schimba în mod lent structura și proprietățile caracteristice (prin degradare); a se învechi. – În + bătrân. DOOM
îmbătrâní (a ~) (-bă-trâ-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbătrânésc, imperf. 3 sg. îmbătrâneá; conj. prez. 3 să îmbătrâneáscă
îmbătrânești
ÎMBĂTRÂNÍ, îmbătrânesc, vb. IV. Intranz. 1. A deveni bătrân. ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să devină bătrân (provocându-i supărări, griji etc.). ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să pară mai bătrân decât este în realitate, a-i da înfățișare bătrânicioasă. 2. (Despre materiale) A-și schimba în mod lent structura și proprietățile caracteristice (prin degradare); a se învechi. – În + bătrân. DOOM
îmbătrâní (a ~) (-bă-trâ-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbătrânésc, imperf. 3 sg. îmbătrâneá; conj. prez. 3 să îmbătrâneáscă
îmbătrâni
ÎMBĂTRÂNÍ, îmbătrânesc, vb. IV. Intranz. 1. A deveni bătrân. ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să devină bătrân (provocându-i supărări, griji etc.). ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să pară mai bătrân decât este în realitate, a-i da înfățișare bătrânicioasă. 2. (Despre materiale) A-și schimba în mod lent structura și proprietățile caracteristice (prin degradare); a se învechi. – În + bătrân. DOOM
îmbătrâní (a ~) (-bă-trâ-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbătrânésc, imperf. 3 sg. îmbătrâneá; conj. prez. 3 să îmbătrâneáscă
îmbătrânii
ÎMBĂTRÂNÍ, îmbătrânesc, vb. IV. Intranz. 1. A deveni bătrân. ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să devină bătrân (provocându-i supărări, griji etc.). ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să pară mai bătrân decât este în realitate, a-i da înfățișare bătrânicioasă. 2. (Despre materiale) A-și schimba în mod lent structura și proprietățile caracteristice (prin degradare); a se învechi. – În + bătrân. DOOM
îmbătrâní (a ~) (-bă-trâ-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbătrânésc, imperf. 3 sg. îmbătrâneá; conj. prez. 3 să îmbătrâneáscă
îmbătrânim
ÎMBĂTRÂNÍ, îmbătrânesc, vb. IV. Intranz. 1. A deveni bătrân. ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să devină bătrân (provocându-i supărări, griji etc.). ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să pară mai bătrân decât este în realitate, a-i da înfățișare bătrânicioasă. 2. (Despre materiale) A-și schimba în mod lent structura și proprietățile caracteristice (prin degradare); a se învechi. – În + bătrân. DOOM
îmbătrâní (a ~) (-bă-trâ-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbătrânésc, imperf. 3 sg. îmbătrâneá; conj. prez. 3 să îmbătrâneáscă
îmbătrânind
ÎMBĂTRÂNÍ, îmbătrânesc, vb. IV. Intranz. 1. A deveni bătrân. ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să devină bătrân (provocându-i supărări, griji etc.). ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să pară mai bătrân decât este în realitate, a-i da înfățișare bătrânicioasă. 2. (Despre materiale) A-și schimba în mod lent structura și proprietățile caracteristice (prin degradare); a se învechi. – În + bătrân. DOOM
îmbătrâní (a ~) (-bă-trâ-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbătrânésc, imperf. 3 sg. îmbătrâneá; conj. prez. 3 să îmbătrâneáscă
îmbătrânire
ÎMBĂTRÂNÍ, îmbătrânesc, vb. IV. Intranz. 1. A deveni bătrân. ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să devină bătrân (provocându-i supărări, griji etc.). ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să pară mai bătrân decât este în realitate, a-i da înfățișare bătrânicioasă. 2. (Despre materiale) A-și schimba în mod lent structura și proprietățile caracteristice (prin degradare); a se învechi. – În + bătrân. DOOM
îmbătrâní (a ~) (-bă-trâ-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbătrânésc, imperf. 3 sg. îmbătrâneá; conj. prez. 3 să îmbătrâneáscă
îmbătrânire
ÎMBĂTRÂNÍRE s. f. Faptul de a îmbătrâni; trecere treptată spre bătrânețe. ♦ Spec. (Tehn.) Tratament aplicat unor materiale sau unor produse spre a le da mai repede calitatea de vechime. – V. îmbătrâni. DOOM
îmbătrâníre (-bă-trâ-) s. f., g.-d. art. îmbătrânírii
îmbătrânirea
ÎMBĂTRÂNÍRE s. f. Faptul de a îmbătrâni; trecere treptată spre bătrânețe. ♦ Spec. (Tehn.) Tratament aplicat unor materiale sau unor produse spre a le da mai repede calitatea de vechime. – V. îmbătrâni. DOOM
îmbătrâníre (-bă-trâ-) s. f., g.-d. art. îmbătrânírii
îmbătrâniri
ÎMBĂTRÂNÍRE s. f. Faptul de a îmbătrâni; trecere treptată spre bătrânețe. ♦ Spec. (Tehn.) Tratament aplicat unor materiale sau unor produse spre a le da mai repede calitatea de vechime. – V. îmbătrâni. DOOM
îmbătrâníre (-bă-trâ-) s. f., g.-d. art. îmbătrânírii
îmbătrânirii
ÎMBĂTRÂNÍRE s. f. Faptul de a îmbătrâni; trecere treptată spre bătrânețe. ♦ Spec. (Tehn.) Tratament aplicat unor materiale sau unor produse spre a le da mai repede calitatea de vechime. – V. îmbătrâni. DOOM
îmbătrâníre (-bă-trâ-) s. f., g.-d. art. îmbătrânírii
îmbătrânirile
ÎMBĂTRÂNÍRE s. f. Faptul de a îmbătrâni; trecere treptată spre bătrânețe. ♦ Spec. (Tehn.) Tratament aplicat unor materiale sau unor produse spre a le da mai repede calitatea de vechime. – V. îmbătrâni. DOOM
îmbătrâníre (-bă-trâ-) s. f., g.-d. art. îmbătrânírii
îmbătrânirilor
ÎMBĂTRÂNÍRE s. f. Faptul de a îmbătrâni; trecere treptată spre bătrânețe. ♦ Spec. (Tehn.) Tratament aplicat unor materiale sau unor produse spre a le da mai repede calitatea de vechime. – V. îmbătrâni. DOOM
îmbătrâníre (-bă-trâ-) s. f., g.-d. art. îmbătrânírii
îmbătrâniră
ÎMBĂTRÂNÍ, îmbătrânesc, vb. IV. Intranz. 1. A deveni bătrân. ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să devină bătrân (provocându-i supărări, griji etc.). ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să pară mai bătrân decât este în realitate, a-i da înfățișare bătrânicioasă. 2. (Despre materiale) A-și schimba în mod lent structura și proprietățile caracteristice (prin degradare); a se învechi. – În + bătrân. DOOM
îmbătrâní (a ~) (-bă-trâ-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbătrânésc, imperf. 3 sg. îmbătrâneá; conj. prez. 3 să îmbătrâneáscă
îmbătrânirăm
ÎMBĂTRÂNÍ, îmbătrânesc, vb. IV. Intranz. 1. A deveni bătrân. ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să devină bătrân (provocându-i supărări, griji etc.). ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să pară mai bătrân decât este în realitate, a-i da înfățișare bătrânicioasă. 2. (Despre materiale) A-și schimba în mod lent structura și proprietățile caracteristice (prin degradare); a se învechi. – În + bătrân. DOOM
îmbătrâní (a ~) (-bă-trâ-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbătrânésc, imperf. 3 sg. îmbătrâneá; conj. prez. 3 să îmbătrâneáscă
îmbătrânirăți
ÎMBĂTRÂNÍ, îmbătrânesc, vb. IV. Intranz. 1. A deveni bătrân. ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să devină bătrân (provocându-i supărări, griji etc.). ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să pară mai bătrân decât este în realitate, a-i da înfățișare bătrânicioasă. 2. (Despre materiale) A-și schimba în mod lent structura și proprietățile caracteristice (prin degradare); a se învechi. – În + bătrân. DOOM
îmbătrâní (a ~) (-bă-trâ-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbătrânésc, imperf. 3 sg. îmbătrâneá; conj. prez. 3 să îmbătrâneáscă
îmbătrânise
ÎMBĂTRÂNÍ, îmbătrânesc, vb. IV. Intranz. 1. A deveni bătrân. ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să devină bătrân (provocându-i supărări, griji etc.). ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să pară mai bătrân decât este în realitate, a-i da înfățișare bătrânicioasă. 2. (Despre materiale) A-și schimba în mod lent structura și proprietățile caracteristice (prin degradare); a se învechi. – În + bătrân. DOOM
îmbătrâní (a ~) (-bă-trâ-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbătrânésc, imperf. 3 sg. îmbătrâneá; conj. prez. 3 să îmbătrâneáscă
îmbătrânisem
ÎMBĂTRÂNÍ, îmbătrânesc, vb. IV. Intranz. 1. A deveni bătrân. ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să devină bătrân (provocându-i supărări, griji etc.). ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să pară mai bătrân decât este în realitate, a-i da înfățișare bătrânicioasă. 2. (Despre materiale) A-și schimba în mod lent structura și proprietățile caracteristice (prin degradare); a se învechi. – În + bătrân. DOOM
îmbătrâní (a ~) (-bă-trâ-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbătrânésc, imperf. 3 sg. îmbătrâneá; conj. prez. 3 să îmbătrâneáscă
îmbătrâniseră
ÎMBĂTRÂNÍ, îmbătrânesc, vb. IV. Intranz. 1. A deveni bătrân. ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să devină bătrân (provocându-i supărări, griji etc.). ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să pară mai bătrân decât este în realitate, a-i da înfățișare bătrânicioasă. 2. (Despre materiale) A-și schimba în mod lent structura și proprietățile caracteristice (prin degradare); a se învechi. – În + bătrân. DOOM
îmbătrâní (a ~) (-bă-trâ-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbătrânésc, imperf. 3 sg. îmbătrâneá; conj. prez. 3 să îmbătrâneáscă
îmbătrâniserăm
ÎMBĂTRÂNÍ, îmbătrânesc, vb. IV. Intranz. 1. A deveni bătrân. ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să devină bătrân (provocându-i supărări, griji etc.). ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să pară mai bătrân decât este în realitate, a-i da înfățișare bătrânicioasă. 2. (Despre materiale) A-și schimba în mod lent structura și proprietățile caracteristice (prin degradare); a se învechi. – În + bătrân. DOOM
îmbătrâní (a ~) (-bă-trâ-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbătrânésc, imperf. 3 sg. îmbătrâneá; conj. prez. 3 să îmbătrâneáscă
îmbătrâniserăți
ÎMBĂTRÂNÍ, îmbătrânesc, vb. IV. Intranz. 1. A deveni bătrân. ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să devină bătrân (provocându-i supărări, griji etc.). ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să pară mai bătrân decât este în realitate, a-i da înfățișare bătrânicioasă. 2. (Despre materiale) A-și schimba în mod lent structura și proprietățile caracteristice (prin degradare); a se învechi. – În + bătrân. DOOM
îmbătrâní (a ~) (-bă-trâ-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbătrânésc, imperf. 3 sg. îmbătrâneá; conj. prez. 3 să îmbătrâneáscă
îmbătrâniseși
ÎMBĂTRÂNÍ, îmbătrânesc, vb. IV. Intranz. 1. A deveni bătrân. ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să devină bătrân (provocându-i supărări, griji etc.). ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să pară mai bătrân decât este în realitate, a-i da înfățișare bătrânicioasă. 2. (Despre materiale) A-și schimba în mod lent structura și proprietățile caracteristice (prin degradare); a se învechi. – În + bătrân. DOOM
îmbătrâní (a ~) (-bă-trâ-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbătrânésc, imperf. 3 sg. îmbătrâneá; conj. prez. 3 să îmbătrâneáscă
îmbătrâniseți
ÎMBĂTRÂNÍ, îmbătrânesc, vb. IV. Intranz. 1. A deveni bătrân. ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să devină bătrân (provocându-i supărări, griji etc.). ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să pară mai bătrân decât este în realitate, a-i da înfățișare bătrânicioasă. 2. (Despre materiale) A-și schimba în mod lent structura și proprietățile caracteristice (prin degradare); a se învechi. – În + bătrân. DOOM
îmbătrâní (a ~) (-bă-trâ-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbătrânésc, imperf. 3 sg. îmbătrâneá; conj. prez. 3 să îmbătrâneáscă
îmbătrânit
ÎMBĂTRÂNÍ, îmbătrânesc, vb. IV. Intranz. 1. A deveni bătrân. ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să devină bătrân (provocându-i supărări, griji etc.). ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să pară mai bătrân decât este în realitate, a-i da înfățișare bătrânicioasă. 2. (Despre materiale) A-și schimba în mod lent structura și proprietățile caracteristice (prin degradare); a se învechi. – În + bătrân. DOOM
îmbătrâní (a ~) (-bă-trâ-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbătrânésc, imperf. 3 sg. îmbătrâneá; conj. prez. 3 să îmbătrâneáscă
îmbătrânit
ÎMBĂTRÂNÍT, -Ă, îmbătrâniți, -te, adj. Care a devenit bătrân; cu înfățișare de bătrân. – V. îmbătrâni.
îmbătrânita
ÎMBĂTRÂNÍT, -Ă, îmbătrâniți, -te, adj. Care a devenit bătrân; cu înfățișare de bătrân. – V. îmbătrâni.
îmbătrânite
ÎMBĂTRÂNÍT, -Ă, îmbătrâniți, -te, adj. Care a devenit bătrân; cu înfățișare de bătrân. – V. îmbătrâni.
îmbătrânitei
ÎMBĂTRÂNÍT, -Ă, îmbătrâniți, -te, adj. Care a devenit bătrân; cu înfățișare de bătrân. – V. îmbătrâni.
îmbătrânitele
ÎMBĂTRÂNÍT, -Ă, îmbătrâniți, -te, adj. Care a devenit bătrân; cu înfățișare de bătrân. – V. îmbătrâni.
îmbătrânitelor
ÎMBĂTRÂNÍT, -Ă, îmbătrâniți, -te, adj. Care a devenit bătrân; cu înfățișare de bătrân. – V. îmbătrâni.
îmbătrânitul
ÎMBĂTRÂNÍT, -Ă, îmbătrâniți, -te, adj. Care a devenit bătrân; cu înfățișare de bătrân. – V. îmbătrâni.
îmbătrânitului
ÎMBĂTRÂNÍT, -Ă, îmbătrâniți, -te, adj. Care a devenit bătrân; cu înfățișare de bătrân. – V. îmbătrâni.
îmbătrâniși
ÎMBĂTRÂNÍ, îmbătrânesc, vb. IV. Intranz. 1. A deveni bătrân. ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să devină bătrân (provocându-i supărări, griji etc.). ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să pară mai bătrân decât este în realitate, a-i da înfățișare bătrânicioasă. 2. (Despre materiale) A-și schimba în mod lent structura și proprietățile caracteristice (prin degradare); a se învechi. – În + bătrân. DOOM
îmbătrâní (a ~) (-bă-trâ-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbătrânésc, imperf. 3 sg. îmbătrâneá; conj. prez. 3 să îmbătrâneáscă
îmbătrâniți
ÎMBĂTRÂNÍ, îmbătrânesc, vb. IV. Intranz. 1. A deveni bătrân. ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să devină bătrân (provocându-i supărări, griji etc.). ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să pară mai bătrân decât este în realitate, a-i da înfățișare bătrânicioasă. 2. (Despre materiale) A-și schimba în mod lent structura și proprietățile caracteristice (prin degradare); a se învechi. – În + bătrân. DOOM
îmbătrâní (a ~) (-bă-trâ-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbătrânésc, imperf. 3 sg. îmbătrâneá; conj. prez. 3 să îmbătrâneáscă
îmbătrâniți
ÎMBĂTRÂNÍT, -Ă, îmbătrâniți, -te, adj. Care a devenit bătrân; cu înfățișare de bătrân. – V. îmbătrâni.
îmbătrâniții
ÎMBĂTRÂNÍT, -Ă, îmbătrâniți, -te, adj. Care a devenit bătrân; cu înfățișare de bătrân. – V. îmbătrâni.
îmbătrâniților
ÎMBĂTRÂNÍT, -Ă, îmbătrâniți, -te, adj. Care a devenit bătrân; cu înfățișare de bătrân. – V. îmbătrâni.
îmbătrînea
ÎMBĂTRÂNÍ, îmbătrânesc, vb. IV. Intranz. 1. A deveni bătrân. ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să devină bătrân (provocându-i supărări, griji etc.). ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să pară mai bătrân decât este în realitate, a-i da înfățișare bătrânicioasă. 2. (Despre materiale) A-și schimba în mod lent structura și proprietățile caracteristice (prin degradare); a se învechi. – În + bătrân. DOOM
îmbătrâní (a ~) (-bă-trâ-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbătrânésc, imperf. 3 sg. îmbătrâneá; conj. prez. 3 să îmbătrâneáscă
îmbătrîneai
ÎMBĂTRÂNÍ, îmbătrânesc, vb. IV. Intranz. 1. A deveni bătrân. ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să devină bătrân (provocându-i supărări, griji etc.). ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să pară mai bătrân decât este în realitate, a-i da înfățișare bătrânicioasă. 2. (Despre materiale) A-și schimba în mod lent structura și proprietățile caracteristice (prin degradare); a se învechi. – În + bătrân. DOOM
îmbătrâní (a ~) (-bă-trâ-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbătrânésc, imperf. 3 sg. îmbătrâneá; conj. prez. 3 să îmbătrâneáscă
îmbătrîneam
ÎMBĂTRÂNÍ, îmbătrânesc, vb. IV. Intranz. 1. A deveni bătrân. ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să devină bătrân (provocându-i supărări, griji etc.). ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să pară mai bătrân decât este în realitate, a-i da înfățișare bătrânicioasă. 2. (Despre materiale) A-și schimba în mod lent structura și proprietățile caracteristice (prin degradare); a se învechi. – În + bătrân. DOOM
îmbătrâní (a ~) (-bă-trâ-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbătrânésc, imperf. 3 sg. îmbătrâneá; conj. prez. 3 să îmbătrâneáscă
îmbătrînească
ÎMBĂTRÂNÍ, îmbătrânesc, vb. IV. Intranz. 1. A deveni bătrân. ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să devină bătrân (provocându-i supărări, griji etc.). ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să pară mai bătrân decât este în realitate, a-i da înfățișare bătrânicioasă. 2. (Despre materiale) A-și schimba în mod lent structura și proprietățile caracteristice (prin degradare); a se învechi. – În + bătrân. DOOM
îmbătrâní (a ~) (-bă-trâ-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbătrânésc, imperf. 3 sg. îmbătrâneá; conj. prez. 3 să îmbătrâneáscă
îmbătrîneau
ÎMBĂTRÂNÍ, îmbătrânesc, vb. IV. Intranz. 1. A deveni bătrân. ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să devină bătrân (provocându-i supărări, griji etc.). ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să pară mai bătrân decât este în realitate, a-i da înfățișare bătrânicioasă. 2. (Despre materiale) A-și schimba în mod lent structura și proprietățile caracteristice (prin degradare); a se învechi. – În + bătrân. DOOM
îmbătrâní (a ~) (-bă-trâ-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbătrânésc, imperf. 3 sg. îmbătrâneá; conj. prez. 3 să îmbătrâneáscă
îmbătrîneați
ÎMBĂTRÂNÍ, îmbătrânesc, vb. IV. Intranz. 1. A deveni bătrân. ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să devină bătrân (provocându-i supărări, griji etc.). ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să pară mai bătrân decât este în realitate, a-i da înfățișare bătrânicioasă. 2. (Despre materiale) A-și schimba în mod lent structura și proprietățile caracteristice (prin degradare); a se învechi. – În + bătrân. DOOM
îmbătrâní (a ~) (-bă-trâ-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbătrânésc, imperf. 3 sg. îmbătrâneá; conj. prez. 3 să îmbătrâneáscă
îmbătrînesc
ÎMBĂTRÂNÍ, îmbătrânesc, vb. IV. Intranz. 1. A deveni bătrân. ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să devină bătrân (provocându-i supărări, griji etc.). ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să pară mai bătrân decât este în realitate, a-i da înfățișare bătrânicioasă. 2. (Despre materiale) A-și schimba în mod lent structura și proprietățile caracteristice (prin degradare); a se învechi. – În + bătrân. DOOM
îmbătrâní (a ~) (-bă-trâ-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbătrânésc, imperf. 3 sg. îmbătrâneá; conj. prez. 3 să îmbătrâneáscă
îmbătrînește
ÎMBĂTRÂNÍ, îmbătrânesc, vb. IV. Intranz. 1. A deveni bătrân. ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să devină bătrân (provocându-i supărări, griji etc.). ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să pară mai bătrân decât este în realitate, a-i da înfățișare bătrânicioasă. 2. (Despre materiale) A-și schimba în mod lent structura și proprietățile caracteristice (prin degradare); a se învechi. – În + bătrân. DOOM
îmbătrâní (a ~) (-bă-trâ-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbătrânésc, imperf. 3 sg. îmbătrâneá; conj. prez. 3 să îmbătrâneáscă
îmbătrînești
ÎMBĂTRÂNÍ, îmbătrânesc, vb. IV. Intranz. 1. A deveni bătrân. ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să devină bătrân (provocându-i supărări, griji etc.). ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să pară mai bătrân decât este în realitate, a-i da înfățișare bătrânicioasă. 2. (Despre materiale) A-și schimba în mod lent structura și proprietățile caracteristice (prin degradare); a se învechi. – În + bătrân. DOOM
îmbătrâní (a ~) (-bă-trâ-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbătrânésc, imperf. 3 sg. îmbătrâneá; conj. prez. 3 să îmbătrâneáscă
îmbătrîni
ÎMBĂTRÂNÍ, îmbătrânesc, vb. IV. Intranz. 1. A deveni bătrân. ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să devină bătrân (provocându-i supărări, griji etc.). ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să pară mai bătrân decât este în realitate, a-i da înfățișare bătrânicioasă. 2. (Despre materiale) A-și schimba în mod lent structura și proprietățile caracteristice (prin degradare); a se învechi. – În + bătrân. DOOM
îmbătrâní (a ~) (-bă-trâ-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbătrânésc, imperf. 3 sg. îmbătrâneá; conj. prez. 3 să îmbătrâneáscă
îmbătrînii
ÎMBĂTRÂNÍ, îmbătrânesc, vb. IV. Intranz. 1. A deveni bătrân. ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să devină bătrân (provocându-i supărări, griji etc.). ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să pară mai bătrân decât este în realitate, a-i da înfățișare bătrânicioasă. 2. (Despre materiale) A-și schimba în mod lent structura și proprietățile caracteristice (prin degradare); a se învechi. – În + bătrân. DOOM
îmbătrâní (a ~) (-bă-trâ-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbătrânésc, imperf. 3 sg. îmbătrâneá; conj. prez. 3 să îmbătrâneáscă
îmbătrînim
ÎMBĂTRÂNÍ, îmbătrânesc, vb. IV. Intranz. 1. A deveni bătrân. ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să devină bătrân (provocându-i supărări, griji etc.). ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să pară mai bătrân decât este în realitate, a-i da înfățișare bătrânicioasă. 2. (Despre materiale) A-și schimba în mod lent structura și proprietățile caracteristice (prin degradare); a se învechi. – În + bătrân. DOOM
îmbătrâní (a ~) (-bă-trâ-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbătrânésc, imperf. 3 sg. îmbătrâneá; conj. prez. 3 să îmbătrâneáscă
îmbătrînind
ÎMBĂTRÂNÍ, îmbătrânesc, vb. IV. Intranz. 1. A deveni bătrân. ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să devină bătrân (provocându-i supărări, griji etc.). ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să pară mai bătrân decât este în realitate, a-i da înfățișare bătrânicioasă. 2. (Despre materiale) A-și schimba în mod lent structura și proprietățile caracteristice (prin degradare); a se învechi. – În + bătrân. DOOM
îmbătrâní (a ~) (-bă-trâ-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbătrânésc, imperf. 3 sg. îmbătrâneá; conj. prez. 3 să îmbătrâneáscă
îmbătrînire
ÎMBĂTRÂNÍ, îmbătrânesc, vb. IV. Intranz. 1. A deveni bătrân. ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să devină bătrân (provocându-i supărări, griji etc.). ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să pară mai bătrân decât este în realitate, a-i da înfățișare bătrânicioasă. 2. (Despre materiale) A-și schimba în mod lent structura și proprietățile caracteristice (prin degradare); a se învechi. – În + bătrân. DOOM
îmbătrâní (a ~) (-bă-trâ-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbătrânésc, imperf. 3 sg. îmbătrâneá; conj. prez. 3 să îmbătrâneáscă
îmbătrînire
ÎMBĂTRÂNÍRE s. f. Faptul de a îmbătrâni; trecere treptată spre bătrânețe. ♦ Spec. (Tehn.) Tratament aplicat unor materiale sau unor produse spre a le da mai repede calitatea de vechime. – V. îmbătrâni. DOOM
îmbătrâníre (-bă-trâ-) s. f., g.-d. art. îmbătrânírii
îmbătrînirea
ÎMBĂTRÂNÍRE s. f. Faptul de a îmbătrâni; trecere treptată spre bătrânețe. ♦ Spec. (Tehn.) Tratament aplicat unor materiale sau unor produse spre a le da mai repede calitatea de vechime. – V. îmbătrâni. DOOM
îmbătrâníre (-bă-trâ-) s. f., g.-d. art. îmbătrânírii
îmbătrîniri
ÎMBĂTRÂNÍRE s. f. Faptul de a îmbătrâni; trecere treptată spre bătrânețe. ♦ Spec. (Tehn.) Tratament aplicat unor materiale sau unor produse spre a le da mai repede calitatea de vechime. – V. îmbătrâni. DOOM
îmbătrâníre (-bă-trâ-) s. f., g.-d. art. îmbătrânírii
îmbătrînirii
ÎMBĂTRÂNÍRE s. f. Faptul de a îmbătrâni; trecere treptată spre bătrânețe. ♦ Spec. (Tehn.) Tratament aplicat unor materiale sau unor produse spre a le da mai repede calitatea de vechime. – V. îmbătrâni. DOOM
îmbătrâníre (-bă-trâ-) s. f., g.-d. art. îmbătrânírii
îmbătrînirile
ÎMBĂTRÂNÍRE s. f. Faptul de a îmbătrâni; trecere treptată spre bătrânețe. ♦ Spec. (Tehn.) Tratament aplicat unor materiale sau unor produse spre a le da mai repede calitatea de vechime. – V. îmbătrâni. DOOM
îmbătrâníre (-bă-trâ-) s. f., g.-d. art. îmbătrânírii
îmbătrînirilor
ÎMBĂTRÂNÍRE s. f. Faptul de a îmbătrâni; trecere treptată spre bătrânețe. ♦ Spec. (Tehn.) Tratament aplicat unor materiale sau unor produse spre a le da mai repede calitatea de vechime. – V. îmbătrâni. DOOM
îmbătrâníre (-bă-trâ-) s. f., g.-d. art. îmbătrânírii
îmbătrîniră
ÎMBĂTRÂNÍ, îmbătrânesc, vb. IV. Intranz. 1. A deveni bătrân. ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să devină bătrân (provocându-i supărări, griji etc.). ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să pară mai bătrân decât este în realitate, a-i da înfățișare bătrânicioasă. 2. (Despre materiale) A-și schimba în mod lent structura și proprietățile caracteristice (prin degradare); a se învechi. – În + bătrân. DOOM
îmbătrâní (a ~) (-bă-trâ-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbătrânésc, imperf. 3 sg. îmbătrâneá; conj. prez. 3 să îmbătrâneáscă
îmbătrînirăm
ÎMBĂTRÂNÍ, îmbătrânesc, vb. IV. Intranz. 1. A deveni bătrân. ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să devină bătrân (provocându-i supărări, griji etc.). ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să pară mai bătrân decât este în realitate, a-i da înfățișare bătrânicioasă. 2. (Despre materiale) A-și schimba în mod lent structura și proprietățile caracteristice (prin degradare); a se învechi. – În + bătrân. DOOM
îmbătrâní (a ~) (-bă-trâ-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbătrânésc, imperf. 3 sg. îmbătrâneá; conj. prez. 3 să îmbătrâneáscă
îmbătrînirăți
ÎMBĂTRÂNÍ, îmbătrânesc, vb. IV. Intranz. 1. A deveni bătrân. ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să devină bătrân (provocându-i supărări, griji etc.). ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să pară mai bătrân decât este în realitate, a-i da înfățișare bătrânicioasă. 2. (Despre materiale) A-și schimba în mod lent structura și proprietățile caracteristice (prin degradare); a se învechi. – În + bătrân. DOOM
îmbătrâní (a ~) (-bă-trâ-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbătrânésc, imperf. 3 sg. îmbătrâneá; conj. prez. 3 să îmbătrâneáscă
îmbătrînise
ÎMBĂTRÂNÍ, îmbătrânesc, vb. IV. Intranz. 1. A deveni bătrân. ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să devină bătrân (provocându-i supărări, griji etc.). ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să pară mai bătrân decât este în realitate, a-i da înfățișare bătrânicioasă. 2. (Despre materiale) A-și schimba în mod lent structura și proprietățile caracteristice (prin degradare); a se învechi. – În + bătrân. DOOM
îmbătrâní (a ~) (-bă-trâ-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbătrânésc, imperf. 3 sg. îmbătrâneá; conj. prez. 3 să îmbătrâneáscă
îmbătrînisem
ÎMBĂTRÂNÍ, îmbătrânesc, vb. IV. Intranz. 1. A deveni bătrân. ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să devină bătrân (provocându-i supărări, griji etc.). ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să pară mai bătrân decât este în realitate, a-i da înfățișare bătrânicioasă. 2. (Despre materiale) A-și schimba în mod lent structura și proprietățile caracteristice (prin degradare); a se învechi. – În + bătrân. DOOM
îmbătrâní (a ~) (-bă-trâ-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbătrânésc, imperf. 3 sg. îmbătrâneá; conj. prez. 3 să îmbătrâneáscă
îmbătrîniseră
ÎMBĂTRÂNÍ, îmbătrânesc, vb. IV. Intranz. 1. A deveni bătrân. ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să devină bătrân (provocându-i supărări, griji etc.). ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să pară mai bătrân decât este în realitate, a-i da înfățișare bătrânicioasă. 2. (Despre materiale) A-și schimba în mod lent structura și proprietățile caracteristice (prin degradare); a se învechi. – În + bătrân. DOOM
îmbătrâní (a ~) (-bă-trâ-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbătrânésc, imperf. 3 sg. îmbătrâneá; conj. prez. 3 să îmbătrâneáscă
îmbătrîniserăm
ÎMBĂTRÂNÍ, îmbătrânesc, vb. IV. Intranz. 1. A deveni bătrân. ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să devină bătrân (provocându-i supărări, griji etc.). ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să pară mai bătrân decât este în realitate, a-i da înfățișare bătrânicioasă. 2. (Despre materiale) A-și schimba în mod lent structura și proprietățile caracteristice (prin degradare); a se învechi. – În + bătrân. DOOM
îmbătrâní (a ~) (-bă-trâ-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbătrânésc, imperf. 3 sg. îmbătrâneá; conj. prez. 3 să îmbătrâneáscă
îmbătrîniserăți
ÎMBĂTRÂNÍ, îmbătrânesc, vb. IV. Intranz. 1. A deveni bătrân. ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să devină bătrân (provocându-i supărări, griji etc.). ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să pară mai bătrân decât este în realitate, a-i da înfățișare bătrânicioasă. 2. (Despre materiale) A-și schimba în mod lent structura și proprietățile caracteristice (prin degradare); a se învechi. – În + bătrân. DOOM
îmbătrâní (a ~) (-bă-trâ-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbătrânésc, imperf. 3 sg. îmbătrâneá; conj. prez. 3 să îmbătrâneáscă
îmbătrîniseși
ÎMBĂTRÂNÍ, îmbătrânesc, vb. IV. Intranz. 1. A deveni bătrân. ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să devină bătrân (provocându-i supărări, griji etc.). ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să pară mai bătrân decât este în realitate, a-i da înfățișare bătrânicioasă. 2. (Despre materiale) A-și schimba în mod lent structura și proprietățile caracteristice (prin degradare); a se învechi. – În + bătrân. DOOM
îmbătrâní (a ~) (-bă-trâ-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbătrânésc, imperf. 3 sg. îmbătrâneá; conj. prez. 3 să îmbătrâneáscă
îmbătrîniseți
ÎMBĂTRÂNÍ, îmbătrânesc, vb. IV. Intranz. 1. A deveni bătrân. ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să devină bătrân (provocându-i supărări, griji etc.). ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să pară mai bătrân decât este în realitate, a-i da înfățișare bătrânicioasă. 2. (Despre materiale) A-și schimba în mod lent structura și proprietățile caracteristice (prin degradare); a se învechi. – În + bătrân. DOOM
îmbătrâní (a ~) (-bă-trâ-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbătrânésc, imperf. 3 sg. îmbătrâneá; conj. prez. 3 să îmbătrâneáscă
îmbătrînit
ÎMBĂTRÂNÍ, îmbătrânesc, vb. IV. Intranz. 1. A deveni bătrân. ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să devină bătrân (provocându-i supărări, griji etc.). ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să pară mai bătrân decât este în realitate, a-i da înfățișare bătrânicioasă. 2. (Despre materiale) A-și schimba în mod lent structura și proprietățile caracteristice (prin degradare); a se învechi. – În + bătrân. DOOM
îmbătrâní (a ~) (-bă-trâ-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbătrânésc, imperf. 3 sg. îmbătrâneá; conj. prez. 3 să îmbătrâneáscă
îmbătrînit
ÎMBĂTRÂNÍT, -Ă, îmbătrâniți, -te, adj. Care a devenit bătrân; cu înfățișare de bătrân. – V. îmbătrâni.
îmbătrînita
ÎMBĂTRÂNÍT, -Ă, îmbătrâniți, -te, adj. Care a devenit bătrân; cu înfățișare de bătrân. – V. îmbătrâni.
îmbătrînite
ÎMBĂTRÂNÍT, -Ă, îmbătrâniți, -te, adj. Care a devenit bătrân; cu înfățișare de bătrân. – V. îmbătrâni.
îmbătrînitei
ÎMBĂTRÂNÍT, -Ă, îmbătrâniți, -te, adj. Care a devenit bătrân; cu înfățișare de bătrân. – V. îmbătrâni.
îmbătrînitele
ÎMBĂTRÂNÍT, -Ă, îmbătrâniți, -te, adj. Care a devenit bătrân; cu înfățișare de bătrân. – V. îmbătrâni.
îmbătrînitelor
ÎMBĂTRÂNÍT, -Ă, îmbătrâniți, -te, adj. Care a devenit bătrân; cu înfățișare de bătrân. – V. îmbătrâni.
îmbătrînitul
ÎMBĂTRÂNÍT, -Ă, îmbătrâniți, -te, adj. Care a devenit bătrân; cu înfățișare de bătrân. – V. îmbătrâni.
îmbătrînitului
ÎMBĂTRÂNÍT, -Ă, îmbătrâniți, -te, adj. Care a devenit bătrân; cu înfățișare de bătrân. – V. îmbătrâni.
îmbătrîniși
ÎMBĂTRÂNÍ, îmbătrânesc, vb. IV. Intranz. 1. A deveni bătrân. ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să devină bătrân (provocându-i supărări, griji etc.). ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să pară mai bătrân decât este în realitate, a-i da înfățișare bătrânicioasă. 2. (Despre materiale) A-și schimba în mod lent structura și proprietățile caracteristice (prin degradare); a se învechi. – În + bătrân. DOOM
îmbătrâní (a ~) (-bă-trâ-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbătrânésc, imperf. 3 sg. îmbătrâneá; conj. prez. 3 să îmbătrâneáscă
îmbătrîniți
ÎMBĂTRÂNÍ, îmbătrânesc, vb. IV. Intranz. 1. A deveni bătrân. ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să devină bătrân (provocându-i supărări, griji etc.). ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să pară mai bătrân decât este în realitate, a-i da înfățișare bătrânicioasă. 2. (Despre materiale) A-și schimba în mod lent structura și proprietățile caracteristice (prin degradare); a se învechi. – În + bătrân. DOOM
îmbătrâní (a ~) (-bă-trâ-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbătrânésc, imperf. 3 sg. îmbătrâneá; conj. prez. 3 să îmbătrâneáscă
îmbătrîniți
ÎMBĂTRÂNÍT, -Ă, îmbătrâniți, -te, adj. Care a devenit bătrân; cu înfățișare de bătrân. – V. îmbătrâni.
îmbătrîniții
ÎMBĂTRÂNÍT, -Ă, îmbătrâniți, -te, adj. Care a devenit bătrân; cu înfățișare de bătrân. – V. îmbătrâni.
îmbătrîniților
ÎMBĂTRÂNÍT, -Ă, îmbătrâniți, -te, adj. Care a devenit bătrân; cu înfățișare de bătrân. – V. îmbătrâni.
îmbătând
ÎMBĂTÁ, îmbắt, vb. I. 1. Refl. și tranz. (fact.) A ajunge sau a face pe cineva să ajungă în starea de beție, a (se) ameți cu băutură; a (se) chercheli, a (se) aghesmui. ◊ Expr. A (se) îmbăta lulea (sau tun, turtă, criță) = a (se) îmbăta foarte tare. A (se) îmbăta cu apă rece (sau chioară) = a (se) amăgi, a (se) înșela. ♦ Tranz. P. anal. (Despre mirosuri puternice) A produce o stare asemănătoare cu beția; a ameți. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) încânta, a (se) ameți, a (se) tulbura. – Lat. *imbibitare (<bibitus „beat”). DOOM
îmbătá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îmbắt, 2 sg. îmbéți, 3 îmbátă; conj. prez. 3 să îmbéte
îmbătînd
ÎMBĂTÁ, îmbắt, vb. I. 1. Refl. și tranz. (fact.) A ajunge sau a face pe cineva să ajungă în starea de beție, a (se) ameți cu băutură; a (se) chercheli, a (se) aghesmui. ◊ Expr. A (se) îmbăta lulea (sau tun, turtă, criță) = a (se) îmbăta foarte tare. A (se) îmbăta cu apă rece (sau chioară) = a (se) amăgi, a (se) înșela. ♦ Tranz. P. anal. (Despre mirosuri puternice) A produce o stare asemănătoare cu beția; a ameți. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) încânta, a (se) ameți, a (se) tulbura. – Lat. *imbibitare (<bibitus „beat”). DOOM
îmbătá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îmbắt, 2 sg. îmbéți, 3 îmbátă; conj. prez. 3 să îmbéte
îmbătări
ÎMBĂTÁRE s. f. 1. Acțiunea de a (se) îmbăta și rezultatul ei; amețeală. 2. Fig. Tulburare adâncă (și plăcută); încântare. – V. îmbăta. DOOM
îmbătáre s. f., g.-d. art. îmbătắrii
îmbătării
ÎMBĂTÁRE s. f. 1. Acțiunea de a (se) îmbăta și rezultatul ei; amețeală. 2. Fig. Tulburare adâncă (și plăcută); încântare. – V. îmbăta. DOOM
îmbătáre s. f., g.-d. art. îmbătắrii
îmbătările
ÎMBĂTÁRE s. f. 1. Acțiunea de a (se) îmbăta și rezultatul ei; amețeală. 2. Fig. Tulburare adâncă (și plăcută); încântare. – V. îmbăta. DOOM
îmbătáre s. f., g.-d. art. îmbătắrii
îmbătărilor
ÎMBĂTÁRE s. f. 1. Acțiunea de a (se) îmbăta și rezultatul ei; amețeală. 2. Fig. Tulburare adâncă (și plăcută); încântare. – V. îmbăta. DOOM
îmbătáre s. f., g.-d. art. îmbătắrii
îmbătătoare
ÎMBĂTĂTÓR, -OÁRE, îmbătători, -oare, adj. 1. (Rar; despre băuturi alcoolice) Care îmbată. ♦ (Curent; despre arome, miresme) Care amețește, care tulbură mintea; amețitor. 2. Fig. Care farmecă, încântă; deosebit de plăcut; încântător. – Îmbăta + suf. -ător. DOOM
îmbătătór adj. m., pl. îmbătătóri; f. sg. și pl. îmbătătoáre
îmbătătoarea
ÎMBĂTĂTÓR, -OÁRE, îmbătători, -oare, adj. 1. (Rar; despre băuturi alcoolice) Care îmbată. ♦ (Curent; despre arome, miresme) Care amețește, care tulbură mintea; amețitor. 2. Fig. Care farmecă, încântă; deosebit de plăcut; încântător. – Îmbăta + suf. -ător. DOOM
îmbătătór adj. m., pl. îmbătătóri; f. sg. și pl. îmbătătoáre
îmbătătoarei
ÎMBĂTĂTÓR, -OÁRE, îmbătători, -oare, adj. 1. (Rar; despre băuturi alcoolice) Care îmbată. ♦ (Curent; despre arome, miresme) Care amețește, care tulbură mintea; amețitor. 2. Fig. Care farmecă, încântă; deosebit de plăcut; încântător. – Îmbăta + suf. -ător. DOOM
îmbătătór adj. m., pl. îmbătătóri; f. sg. și pl. îmbătătoáre
îmbătătoarele
ÎMBĂTĂTÓR, -OÁRE, îmbătători, -oare, adj. 1. (Rar; despre băuturi alcoolice) Care îmbată. ♦ (Curent; despre arome, miresme) Care amețește, care tulbură mintea; amețitor. 2. Fig. Care farmecă, încântă; deosebit de plăcut; încântător. – Îmbăta + suf. -ător. DOOM
îmbătătór adj. m., pl. îmbătătóri; f. sg. și pl. îmbătătoáre
îmbătătoarelor
ÎMBĂTĂTÓR, -OÁRE, îmbătători, -oare, adj. 1. (Rar; despre băuturi alcoolice) Care îmbată. ♦ (Curent; despre arome, miresme) Care amețește, care tulbură mintea; amețitor. 2. Fig. Care farmecă, încântă; deosebit de plăcut; încântător. – Îmbăta + suf. -ător. DOOM
îmbătătór adj. m., pl. îmbătătóri; f. sg. și pl. îmbătătoáre
îmbătător
ÎMBĂTĂTÓR, -OÁRE, îmbătători, -oare, adj. 1. (Rar; despre băuturi alcoolice) Care îmbată. ♦ (Curent; despre arome, miresme) Care amețește, care tulbură mintea; amețitor. 2. Fig. Care farmecă, încântă; deosebit de plăcut; încântător. – Îmbăta + suf. -ător. DOOM
îmbătătór adj. m., pl. îmbătătóri; f. sg. și pl. îmbătătoáre
îmbătători
ÎMBĂTĂTÓR, -OÁRE, îmbătători, -oare, adj. 1. (Rar; despre băuturi alcoolice) Care îmbată. ♦ (Curent; despre arome, miresme) Care amețește, care tulbură mintea; amețitor. 2. Fig. Care farmecă, încântă; deosebit de plăcut; încântător. – Îmbăta + suf. -ător. DOOM
îmbătătór adj. m., pl. îmbătătóri; f. sg. și pl. îmbătătoáre
îmbătătorii
ÎMBĂTĂTÓR, -OÁRE, îmbătători, -oare, adj. 1. (Rar; despre băuturi alcoolice) Care îmbată. ♦ (Curent; despre arome, miresme) Care amețește, care tulbură mintea; amețitor. 2. Fig. Care farmecă, încântă; deosebit de plăcut; încântător. – Îmbăta + suf. -ător. DOOM
îmbătătór adj. m., pl. îmbătătóri; f. sg. și pl. îmbătătoáre
îmbătătorilor
ÎMBĂTĂTÓR, -OÁRE, îmbătători, -oare, adj. 1. (Rar; despre băuturi alcoolice) Care îmbată. ♦ (Curent; despre arome, miresme) Care amețește, care tulbură mintea; amețitor. 2. Fig. Care farmecă, încântă; deosebit de plăcut; încântător. – Îmbăta + suf. -ător. DOOM
îmbătătór adj. m., pl. îmbătătóri; f. sg. și pl. îmbătătoáre
îmbătătorul
ÎMBĂTĂTÓR, -OÁRE, îmbătători, -oare, adj. 1. (Rar; despre băuturi alcoolice) Care îmbată. ♦ (Curent; despre arome, miresme) Care amețește, care tulbură mintea; amețitor. 2. Fig. Care farmecă, încântă; deosebit de plăcut; încântător. – Îmbăta + suf. -ător. DOOM
îmbătătór adj. m., pl. îmbătătóri; f. sg. și pl. îmbătătoáre
îmbătătorului
ÎMBĂTĂTÓR, -OÁRE, îmbătători, -oare, adj. 1. (Rar; despre băuturi alcoolice) Care îmbată. ♦ (Curent; despre arome, miresme) Care amețește, care tulbură mintea; amețitor. 2. Fig. Care farmecă, încântă; deosebit de plăcut; încântător. – Îmbăta + suf. -ător. DOOM
îmbătătór adj. m., pl. îmbătătóri; f. sg. și pl. îmbătătoáre
îmbățoșa
ÎMBĂȚOȘÁ, îmbățoșez, vb. I. Refl. (Fam.) A deveni inflexibil, rigid, aspru. – În + bățos. DOOM
!îmbățoșá (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 se îmbățoșeáză, 1 pl. ne îmbățoșắm; conj. prez. 3 să se îmbățoșéze; ger. îmbățoșấndu-se
îmbățoșai
ÎMBĂȚOȘÁ, îmbățoșez, vb. I. Refl. (Fam.) A deveni inflexibil, rigid, aspru. – În + bățos. DOOM
!îmbățoșá (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 se îmbățoșeáză, 1 pl. ne îmbățoșắm; conj. prez. 3 să se îmbățoșéze; ger. îmbățoșấndu-se
îmbățoșam
ÎMBĂȚOȘÁ, îmbățoșez, vb. I. Refl. (Fam.) A deveni inflexibil, rigid, aspru. – În + bățos. DOOM
!îmbățoșá (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 se îmbățoșeáză, 1 pl. ne îmbățoșắm; conj. prez. 3 să se îmbățoșéze; ger. îmbățoșấndu-se
îmbățoșare
ÎMBĂȚOȘÁ, îmbățoșez, vb. I. Refl. (Fam.) A deveni inflexibil, rigid, aspru. – În + bățos. DOOM
!îmbățoșá (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 se îmbățoșeáză, 1 pl. ne îmbățoșắm; conj. prez. 3 să se îmbățoșéze; ger. îmbățoșấndu-se
îmbățoșare
ÎMBĂȚOȘÁRE, îmbățoșări, s. f. Acțiunea de a (se) îmbățoșa și rezultatul ei. – V. îmbățoșa.
îmbățoșară
ÎMBĂȚOȘÁ, îmbățoșez, vb. I. Refl. (Fam.) A deveni inflexibil, rigid, aspru. – În + bățos. DOOM
!îmbățoșá (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 se îmbățoșeáză, 1 pl. ne îmbățoșắm; conj. prez. 3 să se îmbățoșéze; ger. îmbățoșấndu-se
îmbățoșarăm
ÎMBĂȚOȘÁ, îmbățoșez, vb. I. Refl. (Fam.) A deveni inflexibil, rigid, aspru. – În + bățos. DOOM
!îmbățoșá (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 se îmbățoșeáză, 1 pl. ne îmbățoșắm; conj. prez. 3 să se îmbățoșéze; ger. îmbățoșấndu-se
îmbățoșarăți
ÎMBĂȚOȘÁ, îmbățoșez, vb. I. Refl. (Fam.) A deveni inflexibil, rigid, aspru. – În + bățos. DOOM
!îmbățoșá (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 se îmbățoșeáză, 1 pl. ne îmbățoșắm; conj. prez. 3 să se îmbățoșéze; ger. îmbățoșấndu-se
îmbățoșase
ÎMBĂȚOȘÁ, îmbățoșez, vb. I. Refl. (Fam.) A deveni inflexibil, rigid, aspru. – În + bățos. DOOM
!îmbățoșá (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 se îmbățoșeáză, 1 pl. ne îmbățoșắm; conj. prez. 3 să se îmbățoșéze; ger. îmbățoșấndu-se
îmbățoșasem
ÎMBĂȚOȘÁ, îmbățoșez, vb. I. Refl. (Fam.) A deveni inflexibil, rigid, aspru. – În + bățos. DOOM
!îmbățoșá (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 se îmbățoșeáză, 1 pl. ne îmbățoșắm; conj. prez. 3 să se îmbățoșéze; ger. îmbățoșấndu-se
îmbățoșaseră
ÎMBĂȚOȘÁ, îmbățoșez, vb. I. Refl. (Fam.) A deveni inflexibil, rigid, aspru. – În + bățos. DOOM
!îmbățoșá (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 se îmbățoșeáză, 1 pl. ne îmbățoșắm; conj. prez. 3 să se îmbățoșéze; ger. îmbățoșấndu-se
îmbățoșaserăm
ÎMBĂȚOȘÁ, îmbățoșez, vb. I. Refl. (Fam.) A deveni inflexibil, rigid, aspru. – În + bățos. DOOM
!îmbățoșá (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 se îmbățoșeáză, 1 pl. ne îmbățoșắm; conj. prez. 3 să se îmbățoșéze; ger. îmbățoșấndu-se
îmbățoșaserăți
ÎMBĂȚOȘÁ, îmbățoșez, vb. I. Refl. (Fam.) A deveni inflexibil, rigid, aspru. – În + bățos. DOOM
!îmbățoșá (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 se îmbățoșeáză, 1 pl. ne îmbățoșắm; conj. prez. 3 să se îmbățoșéze; ger. îmbățoșấndu-se
îmbățoșaseși
ÎMBĂȚOȘÁ, îmbățoșez, vb. I. Refl. (Fam.) A deveni inflexibil, rigid, aspru. – În + bățos. DOOM
!îmbățoșá (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 se îmbățoșeáză, 1 pl. ne îmbățoșắm; conj. prez. 3 să se îmbățoșéze; ger. îmbățoșấndu-se
îmbățoșaseți
ÎMBĂȚOȘÁ, îmbățoșez, vb. I. Refl. (Fam.) A deveni inflexibil, rigid, aspru. – În + bățos. DOOM
!îmbățoșá (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 se îmbățoșeáză, 1 pl. ne îmbățoșắm; conj. prez. 3 să se îmbățoșéze; ger. îmbățoșấndu-se
îmbățoșat
ÎMBĂȚOȘÁ, îmbățoșez, vb. I. Refl. (Fam.) A deveni inflexibil, rigid, aspru. – În + bățos. DOOM
!îmbățoșá (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 se îmbățoșeáză, 1 pl. ne îmbățoșắm; conj. prez. 3 să se îmbățoșéze; ger. îmbățoșấndu-se
îmbățoșat
ÎMBĂȚOȘÁT, -Ă, îmbățoșați, -te, adj. Care a devenit rigid, inflexibil. – V. îmbățoșa.
îmbățoșau
ÎMBĂȚOȘÁ, îmbățoșez, vb. I. Refl. (Fam.) A deveni inflexibil, rigid, aspru. – În + bățos. DOOM
!îmbățoșá (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 se îmbățoșeáză, 1 pl. ne îmbățoșắm; conj. prez. 3 să se îmbățoșéze; ger. îmbățoșấndu-se
îmbățoșași
ÎMBĂȚOȘÁ, îmbățoșez, vb. I. Refl. (Fam.) A deveni inflexibil, rigid, aspru. – În + bățos. DOOM
!îmbățoșá (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 se îmbățoșeáză, 1 pl. ne îmbățoșắm; conj. prez. 3 să se îmbățoșéze; ger. îmbățoșấndu-se
îmbățoșați
ÎMBĂȚOȘÁ, îmbățoșez, vb. I. Refl. (Fam.) A deveni inflexibil, rigid, aspru. – În + bățos. DOOM
!îmbățoșá (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 se îmbățoșeáză, 1 pl. ne îmbățoșắm; conj. prez. 3 să se îmbățoșéze; ger. îmbățoșấndu-se
îmbățoșează
ÎMBĂȚOȘÁ, îmbățoșez, vb. I. Refl. (Fam.) A deveni inflexibil, rigid, aspru. – În + bățos. DOOM
!îmbățoșá (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 se îmbățoșeáză, 1 pl. ne îmbățoșắm; conj. prez. 3 să se îmbățoșéze; ger. îmbățoșấndu-se
îmbățoșez
ÎMBĂȚOȘÁ, îmbățoșez, vb. I. Refl. (Fam.) A deveni inflexibil, rigid, aspru. – În + bățos. DOOM
!îmbățoșá (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 se îmbățoșeáză, 1 pl. ne îmbățoșắm; conj. prez. 3 să se îmbățoșéze; ger. îmbățoșấndu-se
îmbățoșeze
ÎMBĂȚOȘÁ, îmbățoșez, vb. I. Refl. (Fam.) A deveni inflexibil, rigid, aspru. – În + bățos. DOOM
!îmbățoșá (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 se îmbățoșeáză, 1 pl. ne îmbățoșắm; conj. prez. 3 să se îmbățoșéze; ger. îmbățoșấndu-se
îmbățoșezi
ÎMBĂȚOȘÁ, îmbățoșez, vb. I. Refl. (Fam.) A deveni inflexibil, rigid, aspru. – În + bățos. DOOM
!îmbățoșá (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 se îmbățoșeáză, 1 pl. ne îmbățoșắm; conj. prez. 3 să se îmbățoșéze; ger. îmbățoșấndu-se
îmbățoșând
ÎMBĂȚOȘÁ, îmbățoșez, vb. I. Refl. (Fam.) A deveni inflexibil, rigid, aspru. – În + bățos. DOOM
!îmbățoșá (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 se îmbățoșeáză, 1 pl. ne îmbățoșắm; conj. prez. 3 să se îmbățoșéze; ger. îmbățoșấndu-se
îmbățoșînd
ÎMBĂȚOȘÁ, îmbățoșez, vb. I. Refl. (Fam.) A deveni inflexibil, rigid, aspru. – În + bățos. DOOM
!îmbățoșá (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 se îmbățoșeáză, 1 pl. ne îmbățoșắm; conj. prez. 3 să se îmbățoșéze; ger. îmbățoșấndu-se
îmfla
UMFLÁ, úmflu, vb. I. 1. Tranz. A mări volumul unui obiect cu pereții elastici sau plianți, umplînd spațiul cu aer sau cu alt fluid. V-ați proptit pe picioare, ați umflat obrajii ca niște foale de potcovar și ați dat iarăși drum cîntecului. PAS, Z. I 75. Libertatea pentru demagogi este un soi de balon: îi ridică după cum îl umflă. Dar balonul lor e captiv. DELAVRANCEA, T. 112. ◊ Refl. (Prin analogie, despre oameni sau despre părți ale corpului lor) Spinări proletare se încovoaie, în timp ce burțile cîtorva se umflă. SAHIA, N. 31. Strînse zmeul pe Greuceanu... dar acesta... se umflă și se încordă în vine. ISPIRESCU, L. 223. (Glumeț) Au stat în priveală dinaintea palatului și s-au mirat, cît se umflaseră de atîta mirare. SADOVEANU, D. P. 143. ◊ Expr. A-și umfla nările sau (refl.) a se umfla fn nări v. nară. A-l umfla pe cineva rîsul (sau plînsul) sau (refl.) a se umfla de rîs (sau de plîns) = a nu-și putea stăpîni rîsul (sau plînsul), a izbucni în rîs (sau în plîns). Cînd știați că v-aude bunica, îi spuneați Cioroiului unchiule și vă umfla rîsul și-l umfla și pe el. PAS, Z. I 99. Călugării cari auziră se umflară de rîs. STẮNOIU, C. I. 148. Pe Catrina o umflă rîsul. Îi venise în minte vreo ghidușie. VLAHUȚĂ, O. A. 349. (Refl.) A se umfla de somn (sau de dormit) = a se sătura de somn, a dormi foarte mult. ♦ A întinde, a desface (ca pe niște foale); a înfoia. Din cînd în cînd vîntul îi umfla rochia și parcă voia s-o smulgă de la brațul lui. VLAHUȚĂ, O. A. III 86. ◊ Refl. Corabia tresare pe-al undei sîn amar Și pînzele se umflă s-o-mpingă cu putere. MACEDONSKI, O. I 109. ♦ Refl. (Despre păr sau despre pene) A se răsfira, a se zburli, a se înfoia. Simți că i se umflă părul. STĂNOIU, C. I. 158. ◊ Expr. A se umfla în pene = (despre păsări) a-și resfira penele; (fig., despre oameni) a se îngîmfa, a se fuduli, a se mîndri. Umflîndu-te în pene Și ridicînd spre tîmple părechea-ți de sprîncene Privești la omenire cu ochi fără scîntei Ca la un cîrd nemernic de proști și de pigmei. ALECSANDRI, P. III 629. A se umfla ca curcanul = a se fuduli. Fii mîndru, te înalță, te umflă ca curcanul. BOLINTINEANU, O. 146. ♦ Refl. (Despre fluide) A se dilata, a-și mări volumul. Să umflă aerul acel închis în pămînt atîta de tare, încît cercînd... să se răsufle, cu sîlnicie cutremură pămîntul. DRĂGHICI, R. 113. ♦ Fig. (Cu complementul «glas») A mări, a face să capete amploare. Cristea își umflă glasul. SADOVEANU, M. C. 139. 2. Refl. (Despre ape) A-și mări nivelul, a crește (în urma ploilor sau a topirii zăpezilor). Curg șuvoaiele. Se umflă gîrla. STANCU, D. 110. Pentru ce salți Dunăre bătrănă ?... apele tale se umflă, sar în sus, vîjîie îngrozite. RUSSO, O. 33. Ce te făcuși Dunăre Și te umflași tulbure ? ALECSANDRI, P. P. 255. ◊ (Metaforic) Vîntul se umflă. Frunzele cad. DELAVRANCEA, A. 3. ♦ (Despre lichide) A se urca, în timpul fierberii, spre marginea de sus a vasului. N-a prins de veste că s-a umflat cafeaua și că a dat în foc. C. PETRESCU, A. 453. ♦ Fig. (Despre sunete) A crește, a se ridica. Din balta de la poalele grindului... se umflă cătră slava luminii corul înfricoșat al broaștelor. SADOVEANU, P. M. 294. 3. Refl. (Despre țesuturi organice) A se inflama (din cauza unei boli, a unei lovituri etc.). Din palma aceea... i s-a umflat obrazul. GALACTION, O. I 87. Îi scoate limba... i-o străpunge cu acul... așa că limba îndată se umflă. CREANGĂ, P. 13. ♦ A se congestiona. Simți că i se umflă tîmplele. DUMITRIU, N. 248. 4. Tranz. (Familiar; uneori determinat prin «în cîrcă», «pe sus») A înșfăca, a înhăța. Dau năvală la bucătărie, mă învîrt, mă sucesc, mă las în genunchi, mă întind pe sub pat... Umflu peria, scuip, dau pe botine. SADOVEANU, M. 195. Iute mă sui în pod, umflu pupăza de unde era, sai cu dînsa pe sub streșina casei și mă duc de-a dreptul în tîrgul vitelor s-o vînd. CREANGĂ, A. 56. Pe dinsul, flăcăi !... umflați-l pe sus și-l puneți în scrînciobul ista. ALECSANDRI, T. 384. ◊ Fig. Aiștia doar îs de cei care umflă șîvoiu-n brațe și urcă cu el la deal. HOGAȘ, M. N. 193. ♦ (Neobișnuit) A înfuleca. (Atestat în forma îmfla) Preotul iarăși s-a mirat de ce-s oile așa late de foame, dară văzînd că îmflă bine la fîn în staul, i-a trecut grija că sînt bolnave. SBIERA, P. 9. – Variante: (învechit și regional) îmflá, înflá (SBIERA, P. 167, ȚICHINDEAL, F. 199, ȘEZ. I 35) vb. I.
îmflat
UMFLÁT, -Ă, umflați, -te, adj. 1. (Despre obiecte cu pereți elastici sau plianți) Umplut pînă la limită cu ceva, și întins, mărit; plin. De la bancă, cu pungile umflate de arginți, treceau la birt. STANCU, D. 229. Scoase din portofelul, umflat o hîrțoagă albă. REBREANU, R. I 191. ◊ (Prin analogie, despre corpul omului) Umflat de apă... pare gras și mulțumit. SAHIA, N. 41. Cu pîntece rotunde umflate de colivă. MACEDONSKI, O. I 42. (Fig.) Contese ideale, Umflate de pretenții și vrednice de jale. ALEXANDRESCU, M. 269. ♦ (Despre pînzele unei corăbii) Întins, înfoiat de vînt. Sînt corăbii cu pînzele umflate ce intră la adăpost întîmpinate de furtuna care se apropie. BART, S. M. 14. Pe undele încete își mișcă legănate Corăbii învechite scheletele de lemn Trecînd încet ca umbre – țin pînzele umflate. EMINESCU, O. I 63. Cu-a sale pînze umflate o mică luntrișoară Pe luciul viu a mării de vînt se îngîna. ALECSANDRI, P. I 194. ◊ (În contexte figurate) Deasupra vîntu-aleargă cu pînzele umflate. D. BOTEZ, P. O. 54. 2. (Despre ape) Care a crescut, care și-a mărit nivelul și a ieșit din albie (din cauza ploilor sau a topirii zăpezilor). Pîraiele umflate curg iute, șopotind. ALECSANDRI, P. III 24. 3. (Despre țesuturi organice) Inflamat (în urma unei boli, a unei lovituri etc.). Vorbea greu din buzele umflate. DUMITRIU, N. 137. Era trențăros, murdar, slab ca un țîr și cu o falcă umflată. GALACTION, O. I 84. Părăsit și trist, cu picioarele umflate de bătrînețe... nu se putea împăca cu noua stare de lucruri. ANGHEL, PR. 45. ◊ Expr. A rămîne cu buzele umflate v. buză. 4. (Despre cifre, prețuri) Mărit în mod exagerat (și cu intenție). Pe vremea regimului burghezo-moșieresc, specula deșănțată cu medicamentele, prețul lor umflat făceau ca omul muncitor bolnav să fie lipsit de posibilitatea unui tratament medical. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2760. ◊ Fig. N-a produs nimic original, n-a produs nimic care să poată rămînea altfel decît doar ca document de naivă și umflată pretențiune. CARAGIALE, N. F. 158. ♦ (Despre felul de a se exprima al cuiva) Căutat, bombastic, artificial, emfatic. Eu nu mă îmbăt cu vorbe umflate și nu vă arunc în ochi fraze umplute cu vînt. C. PETRESCU, C. V. 101. – Variantă: (învechit și regional) îmflát, -ă (ALECSANDRI, P. P. 340) adj.
împac
ÎMPĂCÁ, împác, vb. I. 1. Tranz. și refl. recipr. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. „cu”) A restabili raporturi de prietenie, de înțelegere cu cineva; a (se) reconcilia, a (se) împăciui. ♦ Refl. recipr. A se înțelege cu cineva (într-o chestiune bănească), a se învoi, a conveni. ♦ Refl. A se obișnui, a se deprinde cu ceva (de obicei o idee, un gând). 2. Tranz. A liniști, a potoli, a calma pe cineva mulțumindu-l, dându-i satisfacție. 3. Refl. recipr. A trăi în bună înțelegere cu cineva; a se învoi, a se îngădui cu cineva. – Lat. *impacare. DOOM
împăcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. împác, 2 sg. împáci, 3 împácă; conj. prez. 3 să împáce
împacați
ÎMPĂCÁ, împác, vb. I. 1. Tranz. și refl. recipr. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. „cu”) A restabili raporturi de prietenie, de înțelegere cu cineva; a (se) reconcilia, a (se) împăciui. ♦ Refl. recipr. A se înțelege cu cineva (într-o chestiune bănească), a se învoi, a conveni. ♦ Refl. A se obișnui, a se deprinde cu ceva (de obicei o idee, un gând). 2. Tranz. A liniști, a potoli, a calma pe cineva mulțumindu-l, dându-i satisfacție. 3. Refl. recipr. A trăi în bună înțelegere cu cineva; a se învoi, a se îngădui cu cineva. – Lat. *impacare. DOOM
împăcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. împác, 2 sg. împáci, 3 împácă; conj. prez. 3 să împáce
împace
ÎMPĂCÁ, împác, vb. I. 1. Tranz. și refl. recipr. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. „cu”) A restabili raporturi de prietenie, de înțelegere cu cineva; a (se) reconcilia, a (se) împăciui. ♦ Refl. recipr. A se înțelege cu cineva (într-o chestiune bănească), a se învoi, a conveni. ♦ Refl. A se obișnui, a se deprinde cu ceva (de obicei o idee, un gând). 2. Tranz. A liniști, a potoli, a calma pe cineva mulțumindu-l, dându-i satisfacție. 3. Refl. recipr. A trăi în bună înțelegere cu cineva; a se învoi, a se îngădui cu cineva. – Lat. *impacare. DOOM
împăcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. împác, 2 sg. împáci, 3 împácă; conj. prez. 3 să împáce
împacheta
ÎMPACHETÁ, împachetez, vb. I. Tranz. 1. A face pachet; a strânge, a aduna lucruri într-un sac, într-o ladă etc., a ambala (în vederea transportului). 2. A pune comprese cu nămol, cu parafină etc. pe o parte bolnavă a corpului. – În + pachet. Cf. fr. empaqueter. DOOM
împachetá (a ~) vb., ind. prez. 3 împacheteáză
împachetai
ÎMPACHETÁ, împachetez, vb. I. Tranz. 1. A face pachet; a strânge, a aduna lucruri într-un sac, într-o ladă etc., a ambala (în vederea transportului). 2. A pune comprese cu nămol, cu parafină etc. pe o parte bolnavă a corpului. – În + pachet. Cf. fr. empaqueter. DOOM
împachetá (a ~) vb., ind. prez. 3 împacheteáză
împachetam
ÎMPACHETÁ, împachetez, vb. I. Tranz. 1. A face pachet; a strânge, a aduna lucruri într-un sac, într-o ladă etc., a ambala (în vederea transportului). 2. A pune comprese cu nămol, cu parafină etc. pe o parte bolnavă a corpului. – În + pachet. Cf. fr. empaqueter. DOOM
împachetá (a ~) vb., ind. prez. 3 împacheteáză
împachetare
ÎMPACHETÁ, împachetez, vb. I. Tranz. 1. A face pachet; a strânge, a aduna lucruri într-un sac, într-o ladă etc., a ambala (în vederea transportului). 2. A pune comprese cu nămol, cu parafină etc. pe o parte bolnavă a corpului. – În + pachet. Cf. fr. empaqueter. DOOM
împachetá (a ~) vb., ind. prez. 3 împacheteáză
împachetare
ÎMPACHETÁRE, împachetări, s. f. Acțiunea de a împacheta și rezultatul ei. 1. Ambalare, împachetat. 2. Învelire cu comprese cu nămol, cu parafină etc. a unei părți bolnave a corpului. – V. împacheta. DOOM
împachetáre s. f., g.-d. art. împachetắrii; pl. împachetắri
împachetarea
ÎMPACHETÁRE, împachetări, s. f. Acțiunea de a împacheta și rezultatul ei. 1. Ambalare, împachetat. 2. Învelire cu comprese cu nămol, cu parafină etc. a unei părți bolnave a corpului. – V. împacheta. DOOM
împachetáre s. f., g.-d. art. împachetắrii; pl. împachetắri
împachetară
ÎMPACHETÁ, împachetez, vb. I. Tranz. 1. A face pachet; a strânge, a aduna lucruri într-un sac, într-o ladă etc., a ambala (în vederea transportului). 2. A pune comprese cu nămol, cu parafină etc. pe o parte bolnavă a corpului. – În + pachet. Cf. fr. empaqueter. DOOM
împachetá (a ~) vb., ind. prez. 3 împacheteáză
împachetarăm
ÎMPACHETÁ, împachetez, vb. I. Tranz. 1. A face pachet; a strânge, a aduna lucruri într-un sac, într-o ladă etc., a ambala (în vederea transportului). 2. A pune comprese cu nămol, cu parafină etc. pe o parte bolnavă a corpului. – În + pachet. Cf. fr. empaqueter. DOOM
împachetá (a ~) vb., ind. prez. 3 împacheteáză
împachetarăți
ÎMPACHETÁ, împachetez, vb. I. Tranz. 1. A face pachet; a strânge, a aduna lucruri într-un sac, într-o ladă etc., a ambala (în vederea transportului). 2. A pune comprese cu nămol, cu parafină etc. pe o parte bolnavă a corpului. – În + pachet. Cf. fr. empaqueter. DOOM
împachetá (a ~) vb., ind. prez. 3 împacheteáză
împachetase
ÎMPACHETÁ, împachetez, vb. I. Tranz. 1. A face pachet; a strânge, a aduna lucruri într-un sac, într-o ladă etc., a ambala (în vederea transportului). 2. A pune comprese cu nămol, cu parafină etc. pe o parte bolnavă a corpului. – În + pachet. Cf. fr. empaqueter. DOOM
împachetá (a ~) vb., ind. prez. 3 împacheteáză
împachetasem
ÎMPACHETÁ, împachetez, vb. I. Tranz. 1. A face pachet; a strânge, a aduna lucruri într-un sac, într-o ladă etc., a ambala (în vederea transportului). 2. A pune comprese cu nămol, cu parafină etc. pe o parte bolnavă a corpului. – În + pachet. Cf. fr. empaqueter. DOOM
împachetá (a ~) vb., ind. prez. 3 împacheteáză
împachetaseră
ÎMPACHETÁ, împachetez, vb. I. Tranz. 1. A face pachet; a strânge, a aduna lucruri într-un sac, într-o ladă etc., a ambala (în vederea transportului). 2. A pune comprese cu nămol, cu parafină etc. pe o parte bolnavă a corpului. – În + pachet. Cf. fr. empaqueter. DOOM
împachetá (a ~) vb., ind. prez. 3 împacheteáză
împachetaserăm
ÎMPACHETÁ, împachetez, vb. I. Tranz. 1. A face pachet; a strânge, a aduna lucruri într-un sac, într-o ladă etc., a ambala (în vederea transportului). 2. A pune comprese cu nămol, cu parafină etc. pe o parte bolnavă a corpului. – În + pachet. Cf. fr. empaqueter. DOOM
împachetá (a ~) vb., ind. prez. 3 împacheteáză
împachetaserăți
ÎMPACHETÁ, împachetez, vb. I. Tranz. 1. A face pachet; a strânge, a aduna lucruri într-un sac, într-o ladă etc., a ambala (în vederea transportului). 2. A pune comprese cu nămol, cu parafină etc. pe o parte bolnavă a corpului. – În + pachet. Cf. fr. empaqueter. DOOM
împachetá (a ~) vb., ind. prez. 3 împacheteáză
împachetaseși
ÎMPACHETÁ, împachetez, vb. I. Tranz. 1. A face pachet; a strânge, a aduna lucruri într-un sac, într-o ladă etc., a ambala (în vederea transportului). 2. A pune comprese cu nămol, cu parafină etc. pe o parte bolnavă a corpului. – În + pachet. Cf. fr. empaqueter. DOOM
împachetá (a ~) vb., ind. prez. 3 împacheteáză
împachetaseți
ÎMPACHETÁ, împachetez, vb. I. Tranz. 1. A face pachet; a strânge, a aduna lucruri într-un sac, într-o ladă etc., a ambala (în vederea transportului). 2. A pune comprese cu nămol, cu parafină etc. pe o parte bolnavă a corpului. – În + pachet. Cf. fr. empaqueter. DOOM
împachetá (a ~) vb., ind. prez. 3 împacheteáză
împachetat
ÎMPACHETÁ, împachetez, vb. I. Tranz. 1. A face pachet; a strânge, a aduna lucruri într-un sac, într-o ladă etc., a ambala (în vederea transportului). 2. A pune comprese cu nămol, cu parafină etc. pe o parte bolnavă a corpului. – În + pachet. Cf. fr. empaqueter. DOOM
împachetá (a ~) vb., ind. prez. 3 împacheteáză
împachetat
ÎMPACHETÁT s. n. Împachetare. – V. împacheta. DOOM
împachetát s. n.
împachetata
ÎMPACHETÁT s. n. Împachetare. – V. împacheta. DOOM
împachetát s. n.
împachetate
ÎMPACHETÁT s. n. Împachetare. – V. împacheta. DOOM
împachetát s. n.
împachetatei
ÎMPACHETÁT s. n. Împachetare. – V. împacheta. DOOM
împachetát s. n.
împachetatele
ÎMPACHETÁT s. n. Împachetare. – V. împacheta. DOOM
împachetát s. n.
împachetatelor
ÎMPACHETÁT s. n. Împachetare. – V. împacheta. DOOM
împachetát s. n.
împachetatul
ÎMPACHETÁT s. n. Împachetare. – V. împacheta. DOOM
împachetát s. n.
împachetatului
ÎMPACHETÁT s. n. Împachetare. – V. împacheta. DOOM
împachetát s. n.
împachetau
ÎMPACHETÁ, împachetez, vb. I. Tranz. 1. A face pachet; a strânge, a aduna lucruri într-un sac, într-o ladă etc., a ambala (în vederea transportului). 2. A pune comprese cu nămol, cu parafină etc. pe o parte bolnavă a corpului. – În + pachet. Cf. fr. empaqueter. DOOM
împachetá (a ~) vb., ind. prez. 3 împacheteáză
împachetași
ÎMPACHETÁ, împachetez, vb. I. Tranz. 1. A face pachet; a strânge, a aduna lucruri într-un sac, într-o ladă etc., a ambala (în vederea transportului). 2. A pune comprese cu nămol, cu parafină etc. pe o parte bolnavă a corpului. – În + pachet. Cf. fr. empaqueter. DOOM
împachetá (a ~) vb., ind. prez. 3 împacheteáză
împachetați
ÎMPACHETÁ, împachetez, vb. I. Tranz. 1. A face pachet; a strânge, a aduna lucruri într-un sac, într-o ladă etc., a ambala (în vederea transportului). 2. A pune comprese cu nămol, cu parafină etc. pe o parte bolnavă a corpului. – În + pachet. Cf. fr. empaqueter. DOOM
împachetá (a ~) vb., ind. prez. 3 împacheteáză
împachetați
ÎMPACHETÁT s. n. Împachetare. – V. împacheta. DOOM
împachetát s. n.
împachetații
ÎMPACHETÁT s. n. Împachetare. – V. împacheta. DOOM
împachetát s. n.
împachetaților
ÎMPACHETÁT s. n. Împachetare. – V. împacheta. DOOM
împachetát s. n.
împachetează
ÎMPACHETÁ, împachetez, vb. I. Tranz. 1. A face pachet; a strânge, a aduna lucruri într-un sac, într-o ladă etc., a ambala (în vederea transportului). 2. A pune comprese cu nămol, cu parafină etc. pe o parte bolnavă a corpului. – În + pachet. Cf. fr. empaqueter. DOOM
împachetá (a ~) vb., ind. prez. 3 împacheteáză
împachetez
ÎMPACHETÁ, împachetez, vb. I. Tranz. 1. A face pachet; a strânge, a aduna lucruri într-un sac, într-o ladă etc., a ambala (în vederea transportului). 2. A pune comprese cu nămol, cu parafină etc. pe o parte bolnavă a corpului. – În + pachet. Cf. fr. empaqueter. DOOM
împachetá (a ~) vb., ind. prez. 3 împacheteáză
împacheteze
ÎMPACHETÁ, împachetez, vb. I. Tranz. 1. A face pachet; a strânge, a aduna lucruri într-un sac, într-o ladă etc., a ambala (în vederea transportului). 2. A pune comprese cu nămol, cu parafină etc. pe o parte bolnavă a corpului. – În + pachet. Cf. fr. empaqueter. DOOM
împachetá (a ~) vb., ind. prez. 3 împacheteáză
împachetezi
ÎMPACHETÁ, împachetez, vb. I. Tranz. 1. A face pachet; a strânge, a aduna lucruri într-un sac, într-o ladă etc., a ambala (în vederea transportului). 2. A pune comprese cu nămol, cu parafină etc. pe o parte bolnavă a corpului. – În + pachet. Cf. fr. empaqueter. DOOM
împachetá (a ~) vb., ind. prez. 3 împacheteáză
împachetând
ÎMPACHETÁ, împachetez, vb. I. Tranz. 1. A face pachet; a strânge, a aduna lucruri într-un sac, într-o ladă etc., a ambala (în vederea transportului). 2. A pune comprese cu nămol, cu parafină etc. pe o parte bolnavă a corpului. – În + pachet. Cf. fr. empaqueter. DOOM
împachetá (a ~) vb., ind. prez. 3 împacheteáză
împachetînd
ÎMPACHETÁ, împachetez, vb. I. Tranz. 1. A face pachet; a strânge, a aduna lucruri într-un sac, într-o ladă etc., a ambala (în vederea transportului). 2. A pune comprese cu nămol, cu parafină etc. pe o parte bolnavă a corpului. – În + pachet. Cf. fr. empaqueter. DOOM
împachetá (a ~) vb., ind. prez. 3 împacheteáză
împachetări
ÎMPACHETÁRE, împachetări, s. f. Acțiunea de a împacheta și rezultatul ei. 1. Ambalare, împachetat. 2. Învelire cu comprese cu nămol, cu parafină etc. a unei părți bolnave a corpului. – V. împacheta. DOOM
împachetáre s. f., g.-d. art. împachetắrii; pl. împachetắri
împachetării
ÎMPACHETÁRE, împachetări, s. f. Acțiunea de a împacheta și rezultatul ei. 1. Ambalare, împachetat. 2. Învelire cu comprese cu nămol, cu parafină etc. a unei părți bolnave a corpului. – V. împacheta. DOOM
împachetáre s. f., g.-d. art. împachetắrii; pl. împachetắri
împachetările
ÎMPACHETÁRE, împachetări, s. f. Acțiunea de a împacheta și rezultatul ei. 1. Ambalare, împachetat. 2. Învelire cu comprese cu nămol, cu parafină etc. a unei părți bolnave a corpului. – V. împacheta. DOOM
împachetáre s. f., g.-d. art. împachetắrii; pl. împachetắri
împachetărilor
ÎMPACHETÁRE, împachetări, s. f. Acțiunea de a împacheta și rezultatul ei. 1. Ambalare, împachetat. 2. Învelire cu comprese cu nămol, cu parafină etc. a unei părți bolnave a corpului. – V. împacheta. DOOM
împachetáre s. f., g.-d. art. împachetắrii; pl. împachetắri
împaci
ÎMPĂCÁ, împác, vb. I. 1. Tranz. și refl. recipr. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. „cu”) A restabili raporturi de prietenie, de înțelegere cu cineva; a (se) reconcilia, a (se) împăciui. ♦ Refl. recipr. A se înțelege cu cineva (într-o chestiune bănească), a se învoi, a conveni. ♦ Refl. A se obișnui, a se deprinde cu ceva (de obicei o idee, un gând). 2. Tranz. A liniști, a potoli, a calma pe cineva mulțumindu-l, dându-i satisfacție. 3. Refl. recipr. A trăi în bună înțelegere cu cineva; a se învoi, a se îngădui cu cineva. – Lat. *impacare. DOOM
împăcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. împác, 2 sg. împáci, 3 împácă; conj. prez. 3 să împáce
împacă
ÎMPĂCÁ, împác, vb. I. 1. Tranz. și refl. recipr. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. „cu”) A restabili raporturi de prietenie, de înțelegere cu cineva; a (se) reconcilia, a (se) împăciui. ♦ Refl. recipr. A se înțelege cu cineva (într-o chestiune bănească), a se învoi, a conveni. ♦ Refl. A se obișnui, a se deprinde cu ceva (de obicei o idee, un gând). 2. Tranz. A liniști, a potoli, a calma pe cineva mulțumindu-l, dându-i satisfacție. 3. Refl. recipr. A trăi în bună înțelegere cu cineva; a se învoi, a se îngădui cu cineva. – Lat. *impacare. DOOM
împăcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. împác, 2 sg. împáci, 3 împácă; conj. prez. 3 să împáce
împacăm
ÎMPĂCÁ, împác, vb. I. 1. Tranz. și refl. recipr. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. „cu”) A restabili raporturi de prietenie, de înțelegere cu cineva; a (se) reconcilia, a (se) împăciui. ♦ Refl. recipr. A se înțelege cu cineva (într-o chestiune bănească), a se învoi, a conveni. ♦ Refl. A se obișnui, a se deprinde cu ceva (de obicei o idee, un gând). 2. Tranz. A liniști, a potoli, a calma pe cineva mulțumindu-l, dându-i satisfacție. 3. Refl. recipr. A trăi în bună înțelegere cu cineva; a se învoi, a se îngădui cu cineva. – Lat. *impacare. DOOM
împăcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. împác, 2 sg. împáci, 3 împácă; conj. prez. 3 să împáce
împainjinit
ÎMPĂINJENÍT, -Ă adj. v. împăienjenit.
împart
ÎMPĂRȚÍ, împárt, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) separa în părți, a (se) despărți în grupuri; a (se) diviza, a (se) divide. ♦ Tranz. (Rar) A clasifica. ♦ Tranz. (Aritm.) A efectua operația de împărțire a unui număr prin altul, a face o împărțire. 2. Tranz. A da mai multor persoane câte (o parte din) ceva; a repartiza, a distribui. ◊ Expr. A nu avea ce împărți sau a nu avea nimic de împărțit (cu cineva) = a nu avea nici o legătură, nimic comun (cu cineva). ♦ Refl. A se răspândi, a se împrăștia. 3. Tranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „cu”) A împărtăși ceva cu cineva. – Lat. impartire. DOOM
împărțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împárt, imperf. 3 sg. împărțeá; conj. prez. 3 să împártă
împarte
ÎMPĂRȚÍ, împárt, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) separa în părți, a (se) despărți în grupuri; a (se) diviza, a (se) divide. ♦ Tranz. (Rar) A clasifica. ♦ Tranz. (Aritm.) A efectua operația de împărțire a unui număr prin altul, a face o împărțire. 2. Tranz. A da mai multor persoane câte (o parte din) ceva; a repartiza, a distribui. ◊ Expr. A nu avea ce împărți sau a nu avea nimic de împărțit (cu cineva) = a nu avea nici o legătură, nimic comun (cu cineva). ♦ Refl. A se răspândi, a se împrăștia. 3. Tranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „cu”) A împărtăși ceva cu cineva. – Lat. impartire. DOOM
împărțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împárt, imperf. 3 sg. împărțeá; conj. prez. 3 să împártă
împartă
ÎMPĂRȚÍ, împárt, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) separa în părți, a (se) despărți în grupuri; a (se) diviza, a (se) divide. ♦ Tranz. (Rar) A clasifica. ♦ Tranz. (Aritm.) A efectua operația de împărțire a unui număr prin altul, a face o împărțire. 2. Tranz. A da mai multor persoane câte (o parte din) ceva; a repartiza, a distribui. ◊ Expr. A nu avea ce împărți sau a nu avea nimic de împărțit (cu cineva) = a nu avea nici o legătură, nimic comun (cu cineva). ♦ Refl. A se răspândi, a se împrăștia. 3. Tranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „cu”) A împărtăși ceva cu cineva. – Lat. impartire. DOOM
împărțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împárt, imperf. 3 sg. împărțeá; conj. prez. 3 să împártă
împarți
ÎMPĂRȚÍ, împárt, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) separa în părți, a (se) despărți în grupuri; a (se) diviza, a (se) divide. ♦ Tranz. (Rar) A clasifica. ♦ Tranz. (Aritm.) A efectua operația de împărțire a unui număr prin altul, a face o împărțire. 2. Tranz. A da mai multor persoane câte (o parte din) ceva; a repartiza, a distribui. ◊ Expr. A nu avea ce împărți sau a nu avea nimic de împărțit (cu cineva) = a nu avea nici o legătură, nimic comun (cu cineva). ♦ Refl. A se răspândi, a se împrăștia. 3. Tranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „cu”) A împărtăși ceva cu cineva. – Lat. impartire. DOOM
împărțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împárt, imperf. 3 sg. împărțeá; conj. prez. 3 să împártă
împatre
împătrá (-átru, împătrát), vb. – A rămîne cu buzele umflate, a fi dezamăgit. – Var. pătra. Lat. patrāre „a executa”, probabil cu sensul lui impetrāre „a obține” (Bogrea, Dacor, I, 258; DAR; REW 4306a; Rosetti, I, 167); pentru semantism, cf. a o căpăta „a da greș”. Cuvînt rar (var. numai la Șincai, unde poate fi latinism), arareori folosit la moduri personale, poate fi astfel încît conjugarea sa nu ni se pare sigură.
împatri
împătrá (-átru, împătrát), vb. – A rămîne cu buzele umflate, a fi dezamăgit. – Var. pătra. Lat. patrāre „a executa”, probabil cu sensul lui impetrāre „a obține” (Bogrea, Dacor, I, 258; DAR; REW 4306a; Rosetti, I, 167); pentru semantism, cf. a o căpăta „a da greș”. Cuvînt rar (var. numai la Șincai, unde poate fi latinism), arareori folosit la moduri personale, poate fi astfel încît conjugarea sa nu ni se pare sigură.
împatru
împătrá (-átru, împătrát), vb. – A rămîne cu buzele umflate, a fi dezamăgit. – Var. pătra. Lat. patrāre „a executa”, probabil cu sensul lui impetrāre „a obține” (Bogrea, Dacor, I, 258; DAR; REW 4306a; Rosetti, I, 167); pentru semantism, cf. a o căpăta „a da greș”. Cuvînt rar (var. numai la Șincai, unde poate fi latinism), arareori folosit la moduri personale, poate fi astfel încît conjugarea sa nu ni se pare sigură.
împatră
împătrá (-átru, împătrát), vb. – A rămîne cu buzele umflate, a fi dezamăgit. – Var. pătra. Lat. patrāre „a executa”, probabil cu sensul lui impetrāre „a obține” (Bogrea, Dacor, I, 258; DAR; REW 4306a; Rosetti, I, 167); pentru semantism, cf. a o căpăta „a da greș”. Cuvînt rar (var. numai la Șincai, unde poate fi latinism), arareori folosit la moduri personale, poate fi astfel încît conjugarea sa nu ni se pare sigură.
împelița
ÎMPELIȚÁ vb. I v. împielița. DOOM
!împelițá (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se împelițeáză
împelițai
ÎMPELIȚÁ vb. I v. împielița. DOOM
!împelițá (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se împelițeáză
împelițam
ÎMPELIȚÁ vb. I v. împielița. DOOM
!împelițá (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se împelițeáză
împelițare
ÎMPELIȚÁ vb. I v. împielița. DOOM
!împelițá (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se împelițeáză
împelițară
ÎMPELIȚÁ vb. I v. împielița. DOOM
!împelițá (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se împelițeáză
împelițarăm
ÎMPELIȚÁ vb. I v. împielița. DOOM
!împelițá (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se împelițeáză
împelițarăți
ÎMPELIȚÁ vb. I v. împielița. DOOM
!împelițá (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se împelițeáză
împelițase
ÎMPELIȚÁ vb. I v. împielița. DOOM
!împelițá (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se împelițeáză
împelițasem
ÎMPELIȚÁ vb. I v. împielița. DOOM
!împelițá (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se împelițeáză
împelițaseră
ÎMPELIȚÁ vb. I v. împielița. DOOM
!împelițá (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se împelițeáză
împelițaserăm
ÎMPELIȚÁ vb. I v. împielița. DOOM
!împelițá (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se împelițeáză
împelițaserăți
ÎMPELIȚÁ vb. I v. împielița. DOOM
!împelițá (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se împelițeáză
împelițaseși
ÎMPELIȚÁ vb. I v. împielița. DOOM
!împelițá (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se împelițeáză
împelițaseți
ÎMPELIȚÁ vb. I v. împielița. DOOM
!împelițá (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se împelițeáză
împelițat
ÎMPIELIȚÁT, -Ă, împielițați, -te, adj. Afurisit, blestemat. ◊ Expr. Drac împielițat, se spune despre un copil neastâmpărat, poznaș, obraznic. A (Substantivat, m.; art.) Dracul. [Var.: împelițát, -ă adj.] – V. împelița. DOOM
*împielițátul (dracul) s. m. art.
împelițat
ÎMPELIȚÁ vb. I v. împielița. DOOM
!împelițá (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se împelițeáză
împelițata
ÎMPIELIȚÁT, -Ă, împielițați, -te, adj. Afurisit, blestemat. ◊ Expr. Drac împielițat, se spune despre un copil neastâmpărat, poznaș, obraznic. A (Substantivat, m.; art.) Dracul. [Var.: împelițát, -ă adj.] – V. împelița. DOOM
*împielițátul (dracul) s. m. art.
împelițate
ÎMPIELIȚÁT, -Ă, împielițați, -te, adj. Afurisit, blestemat. ◊ Expr. Drac împielițat, se spune despre un copil neastâmpărat, poznaș, obraznic. A (Substantivat, m.; art.) Dracul. [Var.: împelițát, -ă adj.] – V. împelița. DOOM
*împielițátul (dracul) s. m. art.
împelițatei
ÎMPIELIȚÁT, -Ă, împielițați, -te, adj. Afurisit, blestemat. ◊ Expr. Drac împielițat, se spune despre un copil neastâmpărat, poznaș, obraznic. A (Substantivat, m.; art.) Dracul. [Var.: împelițát, -ă adj.] – V. împelița. DOOM
*împielițátul (dracul) s. m. art.
împelițatele
ÎMPIELIȚÁT, -Ă, împielițați, -te, adj. Afurisit, blestemat. ◊ Expr. Drac împielițat, se spune despre un copil neastâmpărat, poznaș, obraznic. A (Substantivat, m.; art.) Dracul. [Var.: împelițát, -ă adj.] – V. împelița. DOOM
*împielițátul (dracul) s. m. art.
împelițatelor
ÎMPIELIȚÁT, -Ă, împielițați, -te, adj. Afurisit, blestemat. ◊ Expr. Drac împielițat, se spune despre un copil neastâmpărat, poznaș, obraznic. A (Substantivat, m.; art.) Dracul. [Var.: împelițát, -ă adj.] – V. împelița. DOOM
*împielițátul (dracul) s. m. art.
împelițatul
ÎMPIELIȚÁT, -Ă, împielițați, -te, adj. Afurisit, blestemat. ◊ Expr. Drac împielițat, se spune despre un copil neastâmpărat, poznaș, obraznic. A (Substantivat, m.; art.) Dracul. [Var.: împelițát, -ă adj.] – V. împelița. DOOM
*împielițátul (dracul) s. m. art.
împelițatului
ÎMPIELIȚÁT, -Ă, împielițați, -te, adj. Afurisit, blestemat. ◊ Expr. Drac împielițat, se spune despre un copil neastâmpărat, poznaș, obraznic. A (Substantivat, m.; art.) Dracul. [Var.: împelițát, -ă adj.] – V. împelița. DOOM
*împielițátul (dracul) s. m. art.
împelițau
ÎMPELIȚÁ vb. I v. împielița. DOOM
!împelițá (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se împelițeáză
împelițași
ÎMPELIȚÁ vb. I v. împielița. DOOM
!împelițá (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se împelițeáză
împelițați
ÎMPIELIȚÁT, -Ă, împielițați, -te, adj. Afurisit, blestemat. ◊ Expr. Drac împielițat, se spune despre un copil neastâmpărat, poznaș, obraznic. A (Substantivat, m.; art.) Dracul. [Var.: împelițát, -ă adj.] – V. împelița. DOOM
*împielițátul (dracul) s. m. art.
împelițați
ÎMPELIȚÁ vb. I v. împielița. DOOM
!împelițá (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se împelițeáză
împelițații
ÎMPIELIȚÁT, -Ă, împielițați, -te, adj. Afurisit, blestemat. ◊ Expr. Drac împielițat, se spune despre un copil neastâmpărat, poznaș, obraznic. A (Substantivat, m.; art.) Dracul. [Var.: împelițát, -ă adj.] – V. împelița. DOOM
*împielițátul (dracul) s. m. art.
împelițaților
ÎMPIELIȚÁT, -Ă, împielițați, -te, adj. Afurisit, blestemat. ◊ Expr. Drac împielițat, se spune despre un copil neastâmpărat, poznaș, obraznic. A (Substantivat, m.; art.) Dracul. [Var.: împelițát, -ă adj.] – V. împelița. DOOM
*împielițátul (dracul) s. m. art.
împelițează
ÎMPELIȚÁ vb. I v. împielița. DOOM
!împelițá (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se împelițeáză
împelițez
ÎMPELIȚÁ vb. I v. împielița. DOOM
!împelițá (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se împelițeáză
împelițeze
ÎMPELIȚÁ vb. I v. împielița. DOOM
!împelițá (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se împelițeáză
împelițezi
ÎMPELIȚÁ vb. I v. împielița. DOOM
!împelițá (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se împelițeáză
împelițând
ÎMPELIȚÁ vb. I v. împielița. DOOM
!împelițá (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se împelițeáză
împelițînd
ÎMPELIȚÁ vb. I v. împielița. DOOM
!împelițá (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se împelițeáză
împenat
ÎMPĂNÁT, -Ă, împănați, -te, adj. 1. (Despre păsări) Acoperit cu pene. ♦ (Înv.; despre săgeți) Căreia i s-a fixat o pană de pasăre în capătul neascuțit pentru a putea zbura mai ușor la lansare; care este prevăzut cu o pană. ♦ (Reg.) Împodobit cu flori, plin cu flori. 2. (Despre locuri, terenuri etc.) Plin, înțesat, împânzit. 3. (Despre carne sau despre unele legume) În care s-au introdus bucăți de usturoi, de slănină etc. 4. (Rar; despre obiecte sau unelte formate din bucăți) Înțepenit, fixat cu o pană de lemn sau de metal. [Var.: (Înv.) împenát, -ă adj.] – V. împăna.
împereche
ÎMPERECHEÁ, împerechez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) uni pentru a forma o pereche; a (se) asocia. 2. Tranz. A potrivi perechile de animale în vederea montei. ♦ Refl. recipr. A săvârși actul sexual; a se împreuna. [Var.: (reg.) împărecheá vb. I] – În + pereche. DOOM
împerecheá (a ~) vb., ind. prez. 3 împerecheáză, 1 pl. împerechém; conj. prez. 3 să împerechéze; ger. împerechínd
împerechea
ÎMPERECHEÁ, împerechez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) uni pentru a forma o pereche; a (se) asocia. 2. Tranz. A potrivi perechile de animale în vederea montei. ♦ Refl. recipr. A săvârși actul sexual; a se împreuna. [Var.: (reg.) împărecheá vb. I] – În + pereche. DOOM
împerecheá (a ~) vb., ind. prez. 3 împerecheáză, 1 pl. împerechém; conj. prez. 3 să împerechéze; ger. împerechínd
împerecheai
ÎMPERECHEÁ, împerechez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) uni pentru a forma o pereche; a (se) asocia. 2. Tranz. A potrivi perechile de animale în vederea montei. ♦ Refl. recipr. A săvârși actul sexual; a se împreuna. [Var.: (reg.) împărecheá vb. I] – În + pereche. DOOM
împerecheá (a ~) vb., ind. prez. 3 împerecheáză, 1 pl. împerechém; conj. prez. 3 să împerechéze; ger. împerechínd
împerecheam
ÎMPERECHEÁ, împerechez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) uni pentru a forma o pereche; a (se) asocia. 2. Tranz. A potrivi perechile de animale în vederea montei. ♦ Refl. recipr. A săvârși actul sexual; a se împreuna. [Var.: (reg.) împărecheá vb. I] – În + pereche. DOOM
împerecheá (a ~) vb., ind. prez. 3 împerecheáză, 1 pl. împerechém; conj. prez. 3 să împerechéze; ger. împerechínd
împerecheară
ÎMPERECHEÁ, împerechez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) uni pentru a forma o pereche; a (se) asocia. 2. Tranz. A potrivi perechile de animale în vederea montei. ♦ Refl. recipr. A săvârși actul sexual; a se împreuna. [Var.: (reg.) împărecheá vb. I] – În + pereche. DOOM
împerecheá (a ~) vb., ind. prez. 3 împerecheáză, 1 pl. împerechém; conj. prez. 3 să împerechéze; ger. împerechínd
împerechearăm
ÎMPERECHEÁ, împerechez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) uni pentru a forma o pereche; a (se) asocia. 2. Tranz. A potrivi perechile de animale în vederea montei. ♦ Refl. recipr. A săvârși actul sexual; a se împreuna. [Var.: (reg.) împărecheá vb. I] – În + pereche. DOOM
împerecheá (a ~) vb., ind. prez. 3 împerecheáză, 1 pl. împerechém; conj. prez. 3 să împerechéze; ger. împerechínd
împerechearăți
ÎMPERECHEÁ, împerechez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) uni pentru a forma o pereche; a (se) asocia. 2. Tranz. A potrivi perechile de animale în vederea montei. ♦ Refl. recipr. A săvârși actul sexual; a se împreuna. [Var.: (reg.) împărecheá vb. I] – În + pereche. DOOM
împerecheá (a ~) vb., ind. prez. 3 împerecheáză, 1 pl. împerechém; conj. prez. 3 să împerechéze; ger. împerechínd
împerechease
ÎMPERECHEÁ, împerechez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) uni pentru a forma o pereche; a (se) asocia. 2. Tranz. A potrivi perechile de animale în vederea montei. ♦ Refl. recipr. A săvârși actul sexual; a se împreuna. [Var.: (reg.) împărecheá vb. I] – În + pereche. DOOM
împerecheá (a ~) vb., ind. prez. 3 împerecheáză, 1 pl. împerechém; conj. prez. 3 să împerechéze; ger. împerechínd
împerecheasem
ÎMPERECHEÁ, împerechez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) uni pentru a forma o pereche; a (se) asocia. 2. Tranz. A potrivi perechile de animale în vederea montei. ♦ Refl. recipr. A săvârși actul sexual; a se împreuna. [Var.: (reg.) împărecheá vb. I] – În + pereche. DOOM
împerecheá (a ~) vb., ind. prez. 3 împerecheáză, 1 pl. împerechém; conj. prez. 3 să împerechéze; ger. împerechínd
împerecheaseră
ÎMPERECHEÁ, împerechez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) uni pentru a forma o pereche; a (se) asocia. 2. Tranz. A potrivi perechile de animale în vederea montei. ♦ Refl. recipr. A săvârși actul sexual; a se împreuna. [Var.: (reg.) împărecheá vb. I] – În + pereche. DOOM
împerecheá (a ~) vb., ind. prez. 3 împerecheáză, 1 pl. împerechém; conj. prez. 3 să împerechéze; ger. împerechínd
împerecheaserăm
ÎMPERECHEÁ, împerechez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) uni pentru a forma o pereche; a (se) asocia. 2. Tranz. A potrivi perechile de animale în vederea montei. ♦ Refl. recipr. A săvârși actul sexual; a se împreuna. [Var.: (reg.) împărecheá vb. I] – În + pereche. DOOM
împerecheá (a ~) vb., ind. prez. 3 împerecheáză, 1 pl. împerechém; conj. prez. 3 să împerechéze; ger. împerechínd
împerecheaserăți
ÎMPERECHEÁ, împerechez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) uni pentru a forma o pereche; a (se) asocia. 2. Tranz. A potrivi perechile de animale în vederea montei. ♦ Refl. recipr. A săvârși actul sexual; a se împreuna. [Var.: (reg.) împărecheá vb. I] – În + pereche. DOOM
împerecheá (a ~) vb., ind. prez. 3 împerecheáză, 1 pl. împerechém; conj. prez. 3 să împerechéze; ger. împerechínd
împerecheaseși
ÎMPERECHEÁ, împerechez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) uni pentru a forma o pereche; a (se) asocia. 2. Tranz. A potrivi perechile de animale în vederea montei. ♦ Refl. recipr. A săvârși actul sexual; a se împreuna. [Var.: (reg.) împărecheá vb. I] – În + pereche. DOOM
împerecheá (a ~) vb., ind. prez. 3 împerecheáză, 1 pl. împerechém; conj. prez. 3 să împerechéze; ger. împerechínd
împerecheaseți
ÎMPERECHEÁ, împerechez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) uni pentru a forma o pereche; a (se) asocia. 2. Tranz. A potrivi perechile de animale în vederea montei. ♦ Refl. recipr. A săvârși actul sexual; a se împreuna. [Var.: (reg.) împărecheá vb. I] – În + pereche. DOOM
împerecheá (a ~) vb., ind. prez. 3 împerecheáză, 1 pl. împerechém; conj. prez. 3 să împerechéze; ger. împerechínd
împerecheat
ÎMPERECHEÁ, împerechez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) uni pentru a forma o pereche; a (se) asocia. 2. Tranz. A potrivi perechile de animale în vederea montei. ♦ Refl. recipr. A săvârși actul sexual; a se împreuna. [Var.: (reg.) împărecheá vb. I] – În + pereche. DOOM
împerecheá (a ~) vb., ind. prez. 3 împerecheáză, 1 pl. împerechém; conj. prez. 3 să împerechéze; ger. împerechínd
împerecheat
ÎMPERECHEÁT, -Ă, împerecheați, -te, adj. Împreunat, unit, asociat (în perechi). – V. împerechea.
împerecheata
ÎMPERECHEÁT, -Ă, împerecheați, -te, adj. Împreunat, unit, asociat (în perechi). – V. împerechea.
împerecheate
ÎMPERECHEÁT, -Ă, împerecheați, -te, adj. Împreunat, unit, asociat (în perechi). – V. împerechea.
împerecheatei
ÎMPERECHEÁT, -Ă, împerecheați, -te, adj. Împreunat, unit, asociat (în perechi). – V. împerechea.
împerecheatele
ÎMPERECHEÁT, -Ă, împerecheați, -te, adj. Împreunat, unit, asociat (în perechi). – V. împerechea.
împerecheatelor
ÎMPERECHEÁT, -Ă, împerecheați, -te, adj. Împreunat, unit, asociat (în perechi). – V. împerechea.
împerecheatul
ÎMPERECHEÁT, -Ă, împerecheați, -te, adj. Împreunat, unit, asociat (în perechi). – V. împerechea.
împerecheatului
ÎMPERECHEÁT, -Ă, împerecheați, -te, adj. Împreunat, unit, asociat (în perechi). – V. împerechea.
împerecheau
ÎMPERECHEÁ, împerechez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) uni pentru a forma o pereche; a (se) asocia. 2. Tranz. A potrivi perechile de animale în vederea montei. ♦ Refl. recipr. A săvârși actul sexual; a se împreuna. [Var.: (reg.) împărecheá vb. I] – În + pereche. DOOM
împerecheá (a ~) vb., ind. prez. 3 împerecheáză, 1 pl. împerechém; conj. prez. 3 să împerechéze; ger. împerechínd
împerechează
ÎMPERECHEÁ, împerechez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) uni pentru a forma o pereche; a (se) asocia. 2. Tranz. A potrivi perechile de animale în vederea montei. ♦ Refl. recipr. A săvârși actul sexual; a se împreuna. [Var.: (reg.) împărecheá vb. I] – În + pereche. DOOM
împerecheá (a ~) vb., ind. prez. 3 împerecheáză, 1 pl. împerechém; conj. prez. 3 să împerechéze; ger. împerechínd
împerecheași
ÎMPERECHEÁ, împerechez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) uni pentru a forma o pereche; a (se) asocia. 2. Tranz. A potrivi perechile de animale în vederea montei. ♦ Refl. recipr. A săvârși actul sexual; a se împreuna. [Var.: (reg.) împărecheá vb. I] – În + pereche. DOOM
împerecheá (a ~) vb., ind. prez. 3 împerecheáză, 1 pl. împerechém; conj. prez. 3 să împerechéze; ger. împerechínd
împerecheați
ÎMPERECHEÁ, împerechez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) uni pentru a forma o pereche; a (se) asocia. 2. Tranz. A potrivi perechile de animale în vederea montei. ♦ Refl. recipr. A săvârși actul sexual; a se împreuna. [Var.: (reg.) împărecheá vb. I] – În + pereche. DOOM
împerecheá (a ~) vb., ind. prez. 3 împerecheáză, 1 pl. împerechém; conj. prez. 3 să împerechéze; ger. împerechínd
împerecheați
ÎMPERECHEÁT, -Ă, împerecheați, -te, adj. Împreunat, unit, asociat (în perechi). – V. împerechea.
împerecheații
ÎMPERECHEÁT, -Ă, împerecheați, -te, adj. Împreunat, unit, asociat (în perechi). – V. împerechea.
împerecheaților
ÎMPERECHEÁT, -Ă, împerecheați, -te, adj. Împreunat, unit, asociat (în perechi). – V. împerechea.
împerechem
ÎMPERECHEÁ, împerechez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) uni pentru a forma o pereche; a (se) asocia. 2. Tranz. A potrivi perechile de animale în vederea montei. ♦ Refl. recipr. A săvârși actul sexual; a se împreuna. [Var.: (reg.) împărecheá vb. I] – În + pereche. DOOM
împerecheá (a ~) vb., ind. prez. 3 împerecheáză, 1 pl. împerechém; conj. prez. 3 să împerechéze; ger. împerechínd
împerechere
ÎMPERECHEÁ, împerechez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) uni pentru a forma o pereche; a (se) asocia. 2. Tranz. A potrivi perechile de animale în vederea montei. ♦ Refl. recipr. A săvârși actul sexual; a se împreuna. [Var.: (reg.) împărecheá vb. I] – În + pereche. DOOM
împerecheá (a ~) vb., ind. prez. 3 împerecheáză, 1 pl. împerechém; conj. prez. 3 să împerechéze; ger. împerechínd
împerechere
ÎMPERECHÉRE, împerecheri, s. f. Acțiunea de a (se) împerechea și rezultatul ei. [Var.: (reg.) împărechére s. f.] – V. împerechea. DOOM
împerechére s. f., g.-d. art. împerechérii; pl. împerechéri
împerecherea
ÎMPERECHÉRE, împerecheri, s. f. Acțiunea de a (se) împerechea și rezultatul ei. [Var.: (reg.) împărechére s. f.] – V. împerechea. DOOM
împerechére s. f., g.-d. art. împerechérii; pl. împerechéri
împerecheri
ÎMPERECHÉRE, împerecheri, s. f. Acțiunea de a (se) împerechea și rezultatul ei. [Var.: (reg.) împărechére s. f.] – V. împerechea. DOOM
împerechére s. f., g.-d. art. împerechérii; pl. împerechéri
împerecherii
ÎMPERECHÉRE, împerecheri, s. f. Acțiunea de a (se) împerechea și rezultatul ei. [Var.: (reg.) împărechére s. f.] – V. împerechea. DOOM
împerechére s. f., g.-d. art. împerechérii; pl. împerechéri
împerecherile
ÎMPERECHÉRE, împerecheri, s. f. Acțiunea de a (se) împerechea și rezultatul ei. [Var.: (reg.) împărechére s. f.] – V. împerechea. DOOM
împerechére s. f., g.-d. art. împerechérii; pl. împerechéri
împerecherilor
ÎMPERECHÉRE, împerecheri, s. f. Acțiunea de a (se) împerechea și rezultatul ei. [Var.: (reg.) împărechére s. f.] – V. împerechea. DOOM
împerechére s. f., g.-d. art. împerechérii; pl. împerechéri
împerechez
ÎMPERECHEÁ, împerechez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) uni pentru a forma o pereche; a (se) asocia. 2. Tranz. A potrivi perechile de animale în vederea montei. ♦ Refl. recipr. A săvârși actul sexual; a se împreuna. [Var.: (reg.) împărecheá vb. I] – În + pereche. DOOM
împerecheá (a ~) vb., ind. prez. 3 împerecheáză, 1 pl. împerechém; conj. prez. 3 să împerechéze; ger. împerechínd
împerecheze
ÎMPERECHEÁ, împerechez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) uni pentru a forma o pereche; a (se) asocia. 2. Tranz. A potrivi perechile de animale în vederea montei. ♦ Refl. recipr. A săvârși actul sexual; a se împreuna. [Var.: (reg.) împărecheá vb. I] – În + pereche. DOOM
împerecheá (a ~) vb., ind. prez. 3 împerecheáză, 1 pl. împerechém; conj. prez. 3 să împerechéze; ger. împerechínd
împerechezi
ÎMPERECHEÁ, împerechez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) uni pentru a forma o pereche; a (se) asocia. 2. Tranz. A potrivi perechile de animale în vederea montei. ♦ Refl. recipr. A săvârși actul sexual; a se împreuna. [Var.: (reg.) împărecheá vb. I] – În + pereche. DOOM
împerecheá (a ~) vb., ind. prez. 3 împerecheáză, 1 pl. împerechém; conj. prez. 3 să împerechéze; ger. împerechínd
împerechind
ÎMPERECHEÁ, împerechez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) uni pentru a forma o pereche; a (se) asocia. 2. Tranz. A potrivi perechile de animale în vederea montei. ♦ Refl. recipr. A săvârși actul sexual; a se împreuna. [Var.: (reg.) împărecheá vb. I] – În + pereche. DOOM
împerecheá (a ~) vb., ind. prez. 3 împerecheáză, 1 pl. împerechém; conj. prez. 3 să împerechéze; ger. împerechínd
împerinat
ÎMPERINÁT, -Ă, împerinați, -te, adj. (Rar, popular) Prevăzut cu perne și cu așternut pentru dormit. Hai, murgule, cu picioare, C-am o mîndră ca o floare, Îți dă grajdul măturat, Mie pat împerinat. HODOȘ, P. P. 47.
împestrița
ÎMPESTRIȚÁ, împestrițez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face pestriț. – În + pestriț. DOOM
împestrițá (a ~) vb., ind. prez. 3 împestrițeáză
împestrițai
ÎMPESTRIȚÁ, împestrițez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face pestriț. – În + pestriț. DOOM
împestrițá (a ~) vb., ind. prez. 3 împestrițeáză
împestrițam
ÎMPESTRIȚÁ, împestrițez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face pestriț. – În + pestriț. DOOM
împestrițá (a ~) vb., ind. prez. 3 împestrițeáză
împestrițare
ÎMPESTRIȚÁ, împestrițez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face pestriț. – În + pestriț. DOOM
împestrițá (a ~) vb., ind. prez. 3 împestrițeáză
împestrițare
ÎMPESTRIȚÁRE, împestrițări, s. f. Acțiunea de a (se) împestrița și rezultatul ei. – V. împestrița. DOOM
împestrițáre s. f., g.-d. art. împestrițắrii; pl. împestrițắri
împestrițarea
ÎMPESTRIȚÁRE, împestrițări, s. f. Acțiunea de a (se) împestrița și rezultatul ei. – V. împestrița. DOOM
împestrițáre s. f., g.-d. art. împestrițắrii; pl. împestrițắri
împestrițară
ÎMPESTRIȚÁ, împestrițez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face pestriț. – În + pestriț. DOOM
împestrițá (a ~) vb., ind. prez. 3 împestrițeáză
împestrițarăm
ÎMPESTRIȚÁ, împestrițez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face pestriț. – În + pestriț. DOOM
împestrițá (a ~) vb., ind. prez. 3 împestrițeáză
împestrițarăți
ÎMPESTRIȚÁ, împestrițez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face pestriț. – În + pestriț. DOOM
împestrițá (a ~) vb., ind. prez. 3 împestrițeáză
împestrițase
ÎMPESTRIȚÁ, împestrițez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face pestriț. – În + pestriț. DOOM
împestrițá (a ~) vb., ind. prez. 3 împestrițeáză
împestrițasem
ÎMPESTRIȚÁ, împestrițez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face pestriț. – În + pestriț. DOOM
împestrițá (a ~) vb., ind. prez. 3 împestrițeáză
împestrițaseră
ÎMPESTRIȚÁ, împestrițez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face pestriț. – În + pestriț. DOOM
împestrițá (a ~) vb., ind. prez. 3 împestrițeáză
împestrițaserăm
ÎMPESTRIȚÁ, împestrițez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face pestriț. – În + pestriț. DOOM
împestrițá (a ~) vb., ind. prez. 3 împestrițeáză
împestrițaserăți
ÎMPESTRIȚÁ, împestrițez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face pestriț. – În + pestriț. DOOM
împestrițá (a ~) vb., ind. prez. 3 împestrițeáză
împestrițaseși
ÎMPESTRIȚÁ, împestrițez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face pestriț. – În + pestriț. DOOM
împestrițá (a ~) vb., ind. prez. 3 împestrițeáză
împestrițaseți
ÎMPESTRIȚÁ, împestrițez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face pestriț. – În + pestriț. DOOM
împestrițá (a ~) vb., ind. prez. 3 împestrițeáză
împestrițat
ÎMPESTRIȚÁ, împestrițez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face pestriț. – În + pestriț. DOOM
împestrițá (a ~) vb., ind. prez. 3 împestrițeáză
împestrițat
ÎMPESTRIȚÁT, -Ă, împestrițați, -te, adj. Care a devenit pestriț; amestecat. – V. împestrița.
împestrițata
ÎMPESTRIȚÁT, -Ă, împestrițați, -te, adj. Care a devenit pestriț; amestecat. – V. împestrița.
împestrițate
ÎMPESTRIȚÁT, -Ă, împestrițați, -te, adj. Care a devenit pestriț; amestecat. – V. împestrița.
împestrițatei
ÎMPESTRIȚÁT, -Ă, împestrițați, -te, adj. Care a devenit pestriț; amestecat. – V. împestrița.
împestrițatele
ÎMPESTRIȚÁT, -Ă, împestrițați, -te, adj. Care a devenit pestriț; amestecat. – V. împestrița.
împestrițatelor
ÎMPESTRIȚÁT, -Ă, împestrițați, -te, adj. Care a devenit pestriț; amestecat. – V. împestrița.
împestrițatul
ÎMPESTRIȚÁT, -Ă, împestrițați, -te, adj. Care a devenit pestriț; amestecat. – V. împestrița.
împestrițatului
ÎMPESTRIȚÁT, -Ă, împestrițați, -te, adj. Care a devenit pestriț; amestecat. – V. împestrița.
împestrițau
ÎMPESTRIȚÁ, împestrițez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face pestriț. – În + pestriț. DOOM
împestrițá (a ~) vb., ind. prez. 3 împestrițeáză
împestrițași
ÎMPESTRIȚÁ, împestrițez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face pestriț. – În + pestriț. DOOM
împestrițá (a ~) vb., ind. prez. 3 împestrițeáză
împestrițați
ÎMPESTRIȚÁ, împestrițez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face pestriț. – În + pestriț. DOOM
împestrițá (a ~) vb., ind. prez. 3 împestrițeáză
împestrițați
ÎMPESTRIȚÁT, -Ă, împestrițați, -te, adj. Care a devenit pestriț; amestecat. – V. împestrița.
împestrițații
ÎMPESTRIȚÁT, -Ă, împestrițați, -te, adj. Care a devenit pestriț; amestecat. – V. împestrița.
împestrițaților
ÎMPESTRIȚÁT, -Ă, împestrițați, -te, adj. Care a devenit pestriț; amestecat. – V. împestrița.
împestrițează
ÎMPESTRIȚÁ, împestrițez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face pestriț. – În + pestriț. DOOM
împestrițá (a ~) vb., ind. prez. 3 împestrițeáză
împestrițez
ÎMPESTRIȚÁ, împestrițez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face pestriț. – În + pestriț. DOOM
împestrițá (a ~) vb., ind. prez. 3 împestrițeáză
împestrițeze
ÎMPESTRIȚÁ, împestrițez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face pestriț. – În + pestriț. DOOM
împestrițá (a ~) vb., ind. prez. 3 împestrițeáză
împestrițezi
ÎMPESTRIȚÁ, împestrițez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face pestriț. – În + pestriț. DOOM
împestrițá (a ~) vb., ind. prez. 3 împestrițeáză
împestrițând
ÎMPESTRIȚÁ, împestrițez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face pestriț. – În + pestriț. DOOM
împestrițá (a ~) vb., ind. prez. 3 împestrițeáză
împestrițînd
ÎMPESTRIȚÁ, împestrițez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face pestriț. – În + pestriț. DOOM
împestrițá (a ~) vb., ind. prez. 3 împestrițeáză
împestrițări
ÎMPESTRIȚÁRE, împestrițări, s. f. Acțiunea de a (se) împestrița și rezultatul ei. – V. împestrița. DOOM
împestrițáre s. f., g.-d. art. împestrițắrii; pl. împestrițắri
împestrițării
ÎMPESTRIȚÁRE, împestrițări, s. f. Acțiunea de a (se) împestrița și rezultatul ei. – V. împestrița. DOOM
împestrițáre s. f., g.-d. art. împestrițắrii; pl. împestrițắri
împestrițările
ÎMPESTRIȚÁRE, împestrițări, s. f. Acțiunea de a (se) împestrița și rezultatul ei. – V. împestrița. DOOM
împestrițáre s. f., g.-d. art. împestrițắrii; pl. împestrițắri
împestrițărilor
ÎMPESTRIȚÁRE, împestrițări, s. f. Acțiunea de a (se) împestrița și rezultatul ei. – V. împestrița. DOOM
împestrițáre s. f., g.-d. art. împestrițắrii; pl. împestrițắri
împestrițătura
ÎMPESTRIȚĂTÚRĂ, împestrițături, s. f. Amestecătură de culori, p. ext. de elemente străine, eterogene; împestrițare, pestrițătură. – Împestrița + suf. -ătură. DOOM
împestrițătúră s. f., g.-d. art. împestrițătúrii; pl. împestrițătúri
împestrițături
ÎMPESTRIȚĂTÚRĂ, împestrițături, s. f. Amestecătură de culori, p. ext. de elemente străine, eterogene; împestrițare, pestrițătură. – Împestrița + suf. -ătură. DOOM
împestrițătúră s. f., g.-d. art. împestrițătúrii; pl. împestrițătúri
împestrițăturii
ÎMPESTRIȚĂTÚRĂ, împestrițături, s. f. Amestecătură de culori, p. ext. de elemente străine, eterogene; împestrițare, pestrițătură. – Împestrița + suf. -ătură. DOOM
împestrițătúră s. f., g.-d. art. împestrițătúrii; pl. împestrițătúri
împestrițăturile
ÎMPESTRIȚĂTÚRĂ, împestrițături, s. f. Amestecătură de culori, p. ext. de elemente străine, eterogene; împestrițare, pestrițătură. – Împestrița + suf. -ătură. DOOM
împestrițătúră s. f., g.-d. art. împestrițătúrii; pl. împestrițătúri
împestrițăturilor
ÎMPESTRIȚĂTÚRĂ, împestrițături, s. f. Amestecătură de culori, p. ext. de elemente străine, eterogene; împestrițare, pestrițătură. – Împestrița + suf. -ătură. DOOM
împestrițătúră s. f., g.-d. art. împestrițătúrii; pl. împestrițătúri
împetelat
ÎMPETELÁT, -Ă, împetelați, -te, adj. (Pop.) Împodobit cu beteală. – Din împetela (rar întrebuințat, < în- + peteală).
împeticat
ÎMPETICÁT, -Ă, împeticați, -te, adj. (Rar) Cu petice; peticit2. – În + petic + suf. -at. DOOM
împeticát (rar) adj. m., pl. împeticáți; f. împeticátă, pl. împeticáte
împeticata
ÎMPETICÁT, -Ă, împeticați, -te, adj. (Rar) Cu petice; peticit2. – În + petic + suf. -at. DOOM
împeticát (rar) adj. m., pl. împeticáți; f. împeticátă, pl. împeticáte
împeticate
ÎMPETICÁT, -Ă, împeticați, -te, adj. (Rar) Cu petice; peticit2. – În + petic + suf. -at. DOOM
împeticát (rar) adj. m., pl. împeticáți; f. împeticátă, pl. împeticáte
împeticatei
ÎMPETICÁT, -Ă, împeticați, -te, adj. (Rar) Cu petice; peticit2. – În + petic + suf. -at. DOOM
împeticát (rar) adj. m., pl. împeticáți; f. împeticátă, pl. împeticáte
împeticatele
ÎMPETICÁT, -Ă, împeticați, -te, adj. (Rar) Cu petice; peticit2. – În + petic + suf. -at. DOOM
împeticát (rar) adj. m., pl. împeticáți; f. împeticátă, pl. împeticáte
împeticatelor
ÎMPETICÁT, -Ă, împeticați, -te, adj. (Rar) Cu petice; peticit2. – În + petic + suf. -at. DOOM
împeticát (rar) adj. m., pl. împeticáți; f. împeticátă, pl. împeticáte
împeticatul
ÎMPETICÁT, -Ă, împeticați, -te, adj. (Rar) Cu petice; peticit2. – În + petic + suf. -at. DOOM
împeticát (rar) adj. m., pl. împeticáți; f. împeticátă, pl. împeticáte
împeticatului
ÎMPETICÁT, -Ă, împeticați, -te, adj. (Rar) Cu petice; peticit2. – În + petic + suf. -at. DOOM
împeticát (rar) adj. m., pl. împeticáți; f. împeticátă, pl. împeticáte
împeticați
ÎMPETICÁT, -Ă, împeticați, -te, adj. (Rar) Cu petice; peticit2. – În + petic + suf. -at. DOOM
împeticát (rar) adj. m., pl. împeticáți; f. împeticátă, pl. împeticáte
împeticații
ÎMPETICÁT, -Ă, împeticați, -te, adj. (Rar) Cu petice; peticit2. – În + petic + suf. -at. DOOM
împeticát (rar) adj. m., pl. împeticáți; f. împeticátă, pl. împeticáte
împeticaților
ÎMPETICÁT, -Ă, împeticați, -te, adj. (Rar) Cu petice; peticit2. – În + petic + suf. -at. DOOM
împeticát (rar) adj. m., pl. împeticáți; f. împeticátă, pl. împeticáte
împețea
ÎMPEȚÍ, împețesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A peți. – Din [a merge, a se duce, a veni etc.] în pețit. DOOM
împețí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împețésc, imperf. 3 sg. împețeá; conj. prez. 3 să împețeáscă
împețeai
ÎMPEȚÍ, împețesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A peți. – Din [a merge, a se duce, a veni etc.] în pețit. DOOM
împețí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împețésc, imperf. 3 sg. împețeá; conj. prez. 3 să împețeáscă
împețeam
ÎMPEȚÍ, împețesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A peți. – Din [a merge, a se duce, a veni etc.] în pețit. DOOM
împețí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împețésc, imperf. 3 sg. împețeá; conj. prez. 3 să împețeáscă
împețească
ÎMPEȚÍ, împețesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A peți. – Din [a merge, a se duce, a veni etc.] în pețit. DOOM
împețí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împețésc, imperf. 3 sg. împețeá; conj. prez. 3 să împețeáscă
împețeau
ÎMPEȚÍ, împețesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A peți. – Din [a merge, a se duce, a veni etc.] în pețit. DOOM
împețí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împețésc, imperf. 3 sg. împețeá; conj. prez. 3 să împețeáscă
împețeați
ÎMPEȚÍ, împețesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A peți. – Din [a merge, a se duce, a veni etc.] în pețit. DOOM
împețí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împețésc, imperf. 3 sg. împețeá; conj. prez. 3 să împețeáscă
împețesc
ÎMPEȚÍ, împețesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A peți. – Din [a merge, a se duce, a veni etc.] în pețit. DOOM
împețí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împețésc, imperf. 3 sg. împețeá; conj. prez. 3 să împețeáscă
împețește
ÎMPEȚÍ, împețesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A peți. – Din [a merge, a se duce, a veni etc.] în pețit. DOOM
împețí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împețésc, imperf. 3 sg. împețeá; conj. prez. 3 să împețeáscă
împețești
ÎMPEȚÍ, împețesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A peți. – Din [a merge, a se duce, a veni etc.] în pețit. DOOM
împețí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împețésc, imperf. 3 sg. împețeá; conj. prez. 3 să împețeáscă
împeți
ÎMPEȚÍ, împețesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A peți. – Din [a merge, a se duce, a veni etc.] în pețit. DOOM
împețí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împețésc, imperf. 3 sg. împețeá; conj. prez. 3 să împețeáscă
împeții
ÎMPEȚÍ, împețesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A peți. – Din [a merge, a se duce, a veni etc.] în pețit. DOOM
împețí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împețésc, imperf. 3 sg. împețeá; conj. prez. 3 să împețeáscă
împețim
ÎMPEȚÍ, împețesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A peți. – Din [a merge, a se duce, a veni etc.] în pețit. DOOM
împețí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împețésc, imperf. 3 sg. împețeá; conj. prez. 3 să împețeáscă
împețind
ÎMPEȚÍ, împețesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A peți. – Din [a merge, a se duce, a veni etc.] în pețit. DOOM
împețí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împețésc, imperf. 3 sg. împețeá; conj. prez. 3 să împețeáscă
împețire
ÎMPEȚÍ, împețesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A peți. – Din [a merge, a se duce, a veni etc.] în pețit. DOOM
împețí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împețésc, imperf. 3 sg. împețeá; conj. prez. 3 să împețeáscă
împețire
ÎMPEȚÍ, împețesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A peți. – Din [a merge, a se duce, a veni etc.] în pețit.
împețirea
ÎMPEȚÍ, împețesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A peți. – Din [a merge, a se duce, a veni etc.] în pețit.
împețiri
ÎMPEȚÍ, împețesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A peți. – Din [a merge, a se duce, a veni etc.] în pețit.
împețirii
ÎMPEȚÍ, împețesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A peți. – Din [a merge, a se duce, a veni etc.] în pețit.
împețirile
ÎMPEȚÍ, împețesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A peți. – Din [a merge, a se duce, a veni etc.] în pețit.
împețirilor
ÎMPEȚÍ, împețesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A peți. – Din [a merge, a se duce, a veni etc.] în pețit.
împețiră
ÎMPEȚÍ, împețesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A peți. – Din [a merge, a se duce, a veni etc.] în pețit. DOOM
împețí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împețésc, imperf. 3 sg. împețeá; conj. prez. 3 să împețeáscă
împețirăm
ÎMPEȚÍ, împețesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A peți. – Din [a merge, a se duce, a veni etc.] în pețit. DOOM
împețí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împețésc, imperf. 3 sg. împețeá; conj. prez. 3 să împețeáscă
împețirăți
ÎMPEȚÍ, împețesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A peți. – Din [a merge, a se duce, a veni etc.] în pețit. DOOM
împețí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împețésc, imperf. 3 sg. împețeá; conj. prez. 3 să împețeáscă
împețise
ÎMPEȚÍ, împețesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A peți. – Din [a merge, a se duce, a veni etc.] în pețit. DOOM
împețí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împețésc, imperf. 3 sg. împețeá; conj. prez. 3 să împețeáscă
împețisem
ÎMPEȚÍ, împețesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A peți. – Din [a merge, a se duce, a veni etc.] în pețit. DOOM
împețí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împețésc, imperf. 3 sg. împețeá; conj. prez. 3 să împețeáscă
împețiseră
ÎMPEȚÍ, împețesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A peți. – Din [a merge, a se duce, a veni etc.] în pețit. DOOM
împețí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împețésc, imperf. 3 sg. împețeá; conj. prez. 3 să împețeáscă
împețiserăm
ÎMPEȚÍ, împețesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A peți. – Din [a merge, a se duce, a veni etc.] în pețit. DOOM
împețí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împețésc, imperf. 3 sg. împețeá; conj. prez. 3 să împețeáscă
împețiserăți
ÎMPEȚÍ, împețesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A peți. – Din [a merge, a se duce, a veni etc.] în pețit. DOOM
împețí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împețésc, imperf. 3 sg. împețeá; conj. prez. 3 să împețeáscă
împețiseși
ÎMPEȚÍ, împețesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A peți. – Din [a merge, a se duce, a veni etc.] în pețit. DOOM
împețí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împețésc, imperf. 3 sg. împețeá; conj. prez. 3 să împețeáscă
împețiseți
ÎMPEȚÍ, împețesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A peți. – Din [a merge, a se duce, a veni etc.] în pețit. DOOM
împețí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împețésc, imperf. 3 sg. împețeá; conj. prez. 3 să împețeáscă
împețit
ÎMPEȚÍ, împețesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A peți. – Din [a merge, a se duce, a veni etc.] în pețit. DOOM
împețí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împețésc, imperf. 3 sg. împețeá; conj. prez. 3 să împețeáscă
împețit
ÎMPEȚÍT s. n. (Pop.) Pețit. – V. împeți. DOOM
împețít (pop.) s. n.
împețita
ÎMPEȚÍT s. n. (Pop.) Pețit. – V. împeți. DOOM
împețít (pop.) s. n.
împețite
ÎMPEȚÍT s. n. (Pop.) Pețit. – V. împeți. DOOM
împețít (pop.) s. n.
împețitei
ÎMPEȚÍT s. n. (Pop.) Pețit. – V. împeți. DOOM
împețít (pop.) s. n.
împețitele
ÎMPEȚÍT s. n. (Pop.) Pețit. – V. împeți. DOOM
împețít (pop.) s. n.
împețitelor
ÎMPEȚÍT s. n. (Pop.) Pețit. – V. împeți. DOOM
împețít (pop.) s. n.
împețitul
ÎMPEȚÍT s. n. (Pop.) Pețit. – V. împeți. DOOM
împețít (pop.) s. n.
împețitului
ÎMPEȚÍT s. n. (Pop.) Pețit. – V. împeți. DOOM
împețít (pop.) s. n.
împețiși
ÎMPEȚÍ, împețesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A peți. – Din [a merge, a se duce, a veni etc.] în pețit. DOOM
împețí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împețésc, imperf. 3 sg. împețeá; conj. prez. 3 să împețeáscă
împețiți
ÎMPEȚÍ, împețesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A peți. – Din [a merge, a se duce, a veni etc.] în pețit. DOOM
împețí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împețésc, imperf. 3 sg. împețeá; conj. prez. 3 să împețeáscă
împețiți
ÎMPEȚÍT s. n. (Pop.) Pețit. – V. împeți. DOOM
împețít (pop.) s. n.
împețiții
ÎMPEȚÍT s. n. (Pop.) Pețit. – V. împeți. DOOM
împețít (pop.) s. n.
împețiților
ÎMPEȚÍT s. n. (Pop.) Pețit. – V. împeți. DOOM
împețít (pop.) s. n.
împiedeca
ÎMPIEDICÁ, împiédic, vb. I. 1. Refl. A se lovi (cu piciorul) de ceva sau de cineva care stă în cale (și a cădea); a se poticni. ◊ Expr. A se împiedica în picioare = a se împletici. A i se împiedica (cuiva) limba = a nu putea articula bine sunetele. A se împiedica la vorbă = a gângăvi. ♦ Fig. A da mereu peste ceva sau peste cineva care supără, stingherește. 2. Tranz. A pune unui animal piedică la picioare, a-i lega picioarele ca să nu poată fugi. ♦ A înfrâna roțile unui vehicul (pentru a-l face să meargă greu). ♦ A pune piedica de siguranță la mecanismul armelor de foc. 3. Tranz. Fig. A opri, a ține în loc pe cineva sau ceva; a se pune în calea cuiva sau a ceva. [Var.: (reg.) împiedecá vb. I] – Lat. impedicare. DOOM
împiedicá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. împiédic, 3 împiédică
împiedecare
ÎMPIEDICÁRE, împiedicări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) împiedica și rezultatul ei. 2. (Înv. și reg.) Piedică, obstacol. [Var.: (reg.) împiedecáre s. f.] – V. împiedica. DOOM
împiedicáre s. f., g.-d. art. împiedicắrii; pl. împiedicắri
împiedecat
ÎMPIEDICÁT, -Ă, împiedicați, -te, adj. 1. (Despre animale) Care are picioarele legate (spre a nu putea fugi); (despre vehicule sau despre roțile lor) cu piedică; înțepenit. 2. Fig. (Despre vorbă sau despre vorbire) Greoi, poticnit, încurcat. [Var.: (reg.) împiedecát, -ă adj.] – V. împiedica.
împiedecător
ÎMPIEDICĂTÓR, -OÁRE, împiedicători, -oare, adj. (Rar) Care împiedică; fig. care încurcă. [Var.: (reg.) împiedecătór, -oáre adj.] – Împiedica + suf. -ător. DOOM
împiedicătór (rar) adj. m., pl. împiedicătóri; f. sg. și pl. împiedicătoáre
împiedica
ÎMPIEDICÁ, împiédic, vb. I. 1. Refl. A se lovi (cu piciorul) de ceva sau de cineva care stă în cale (și a cădea); a se poticni. ◊ Expr. A se împiedica în picioare = a se împletici. A i se împiedica (cuiva) limba = a nu putea articula bine sunetele. A se împiedica la vorbă = a gângăvi. ♦ Fig. A da mereu peste ceva sau peste cineva care supără, stingherește. 2. Tranz. A pune unui animal piedică la picioare, a-i lega picioarele ca să nu poată fugi. ♦ A înfrâna roțile unui vehicul (pentru a-l face să meargă greu). ♦ A pune piedica de siguranță la mecanismul armelor de foc. 3. Tranz. Fig. A opri, a ține în loc pe cineva sau ceva; a se pune în calea cuiva sau a ceva. [Var.: (reg.) împiedecá vb. I] – Lat. impedicare. DOOM
împiedicá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. împiédic, 3 împiédică
împiedicare
ÎMPIEDICÁRE, împiedicări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) împiedica și rezultatul ei. 2. (Înv. și reg.) Piedică, obstacol. [Var.: (reg.) împiedecáre s. f.] – V. împiedica. DOOM
împiedicáre s. f., g.-d. art. împiedicắrii; pl. împiedicắri
împiedicarea
ÎMPIEDICÁRE, împiedicări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) împiedica și rezultatul ei. 2. (Înv. și reg.) Piedică, obstacol. [Var.: (reg.) împiedecáre s. f.] – V. împiedica. DOOM
împiedicáre s. f., g.-d. art. împiedicắrii; pl. împiedicắri
împiedicat
ÎMPIEDICÁT, -Ă, împiedicați, -te, adj. 1. (Despre animale) Care are picioarele legate (spre a nu putea fugi); (despre vehicule sau despre roțile lor) cu piedică; înțepenit. 2. Fig. (Despre vorbă sau despre vorbire) Greoi, poticnit, încurcat. [Var.: (reg.) împiedecát, -ă adj.] – V. împiedica.
împiedicata
ÎMPIEDICÁT, -Ă, împiedicați, -te, adj. 1. (Despre animale) Care are picioarele legate (spre a nu putea fugi); (despre vehicule sau despre roțile lor) cu piedică; înțepenit. 2. Fig. (Despre vorbă sau despre vorbire) Greoi, poticnit, încurcat. [Var.: (reg.) împiedecát, -ă adj.] – V. împiedica.
împiedicate
ÎMPIEDICÁT, -Ă, împiedicați, -te, adj. 1. (Despre animale) Care are picioarele legate (spre a nu putea fugi); (despre vehicule sau despre roțile lor) cu piedică; înțepenit. 2. Fig. (Despre vorbă sau despre vorbire) Greoi, poticnit, încurcat. [Var.: (reg.) împiedecát, -ă adj.] – V. împiedica.
împiedicatei
ÎMPIEDICÁT, -Ă, împiedicați, -te, adj. 1. (Despre animale) Care are picioarele legate (spre a nu putea fugi); (despre vehicule sau despre roțile lor) cu piedică; înțepenit. 2. Fig. (Despre vorbă sau despre vorbire) Greoi, poticnit, încurcat. [Var.: (reg.) împiedecát, -ă adj.] – V. împiedica.
împiedicatele
ÎMPIEDICÁT, -Ă, împiedicați, -te, adj. 1. (Despre animale) Care are picioarele legate (spre a nu putea fugi); (despre vehicule sau despre roțile lor) cu piedică; înțepenit. 2. Fig. (Despre vorbă sau despre vorbire) Greoi, poticnit, încurcat. [Var.: (reg.) împiedecát, -ă adj.] – V. împiedica.
împiedicatelor
ÎMPIEDICÁT, -Ă, împiedicați, -te, adj. 1. (Despre animale) Care are picioarele legate (spre a nu putea fugi); (despre vehicule sau despre roțile lor) cu piedică; înțepenit. 2. Fig. (Despre vorbă sau despre vorbire) Greoi, poticnit, încurcat. [Var.: (reg.) împiedecát, -ă adj.] – V. împiedica.
împiedicatul
ÎMPIEDICÁT, -Ă, împiedicați, -te, adj. 1. (Despre animale) Care are picioarele legate (spre a nu putea fugi); (despre vehicule sau despre roțile lor) cu piedică; înțepenit. 2. Fig. (Despre vorbă sau despre vorbire) Greoi, poticnit, încurcat. [Var.: (reg.) împiedecát, -ă adj.] – V. împiedica.
împiedicatului
ÎMPIEDICÁT, -Ă, împiedicați, -te, adj. 1. (Despre animale) Care are picioarele legate (spre a nu putea fugi); (despre vehicule sau despre roțile lor) cu piedică; înțepenit. 2. Fig. (Despre vorbă sau despre vorbire) Greoi, poticnit, încurcat. [Var.: (reg.) împiedecát, -ă adj.] – V. împiedica.
împiedicați
ÎMPIEDICÁT, -Ă, împiedicați, -te, adj. 1. (Despre animale) Care are picioarele legate (spre a nu putea fugi); (despre vehicule sau despre roțile lor) cu piedică; înțepenit. 2. Fig. (Despre vorbă sau despre vorbire) Greoi, poticnit, încurcat. [Var.: (reg.) împiedecát, -ă adj.] – V. împiedica.
împiedicații
ÎMPIEDICÁT, -Ă, împiedicați, -te, adj. 1. (Despre animale) Care are picioarele legate (spre a nu putea fugi); (despre vehicule sau despre roțile lor) cu piedică; înțepenit. 2. Fig. (Despre vorbă sau despre vorbire) Greoi, poticnit, încurcat. [Var.: (reg.) împiedecát, -ă adj.] – V. împiedica.
împiedicaților
ÎMPIEDICÁT, -Ă, împiedicați, -te, adj. 1. (Despre animale) Care are picioarele legate (spre a nu putea fugi); (despre vehicule sau despre roțile lor) cu piedică; înțepenit. 2. Fig. (Despre vorbă sau despre vorbire) Greoi, poticnit, încurcat. [Var.: (reg.) împiedecát, -ă adj.] – V. împiedica.
împiedicări
ÎMPIEDICÁRE, împiedicări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) împiedica și rezultatul ei. 2. (Înv. și reg.) Piedică, obstacol. [Var.: (reg.) împiedecáre s. f.] – V. împiedica. DOOM
împiedicáre s. f., g.-d. art. împiedicắrii; pl. împiedicắri
împiedicării
ÎMPIEDICÁRE, împiedicări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) împiedica și rezultatul ei. 2. (Înv. și reg.) Piedică, obstacol. [Var.: (reg.) împiedecáre s. f.] – V. împiedica. DOOM
împiedicáre s. f., g.-d. art. împiedicắrii; pl. împiedicắri
împiedicările
ÎMPIEDICÁRE, împiedicări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) împiedica și rezultatul ei. 2. (Înv. și reg.) Piedică, obstacol. [Var.: (reg.) împiedecáre s. f.] – V. împiedica. DOOM
împiedicáre s. f., g.-d. art. împiedicắrii; pl. împiedicắri
împiedicărilor
ÎMPIEDICÁRE, împiedicări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) împiedica și rezultatul ei. 2. (Înv. și reg.) Piedică, obstacol. [Var.: (reg.) împiedecáre s. f.] – V. împiedica. DOOM
împiedicáre s. f., g.-d. art. împiedicắrii; pl. împiedicắri
împiedicătoare
ÎMPIEDICĂTÓR, -OÁRE, împiedicători, -oare, adj. (Rar) Care împiedică; fig. care încurcă. [Var.: (reg.) împiedecătór, -oáre adj.] – Împiedica + suf. -ător. DOOM
împiedicătór (rar) adj. m., pl. împiedicătóri; f. sg. și pl. împiedicătoáre
împiedicătoarea
ÎMPIEDICĂTÓR, -OÁRE, împiedicători, -oare, adj. (Rar) Care împiedică; fig. care încurcă. [Var.: (reg.) împiedecătór, -oáre adj.] – Împiedica + suf. -ător. DOOM
împiedicătór (rar) adj. m., pl. împiedicătóri; f. sg. și pl. împiedicătoáre
împiedicătoarei
ÎMPIEDICĂTÓR, -OÁRE, împiedicători, -oare, adj. (Rar) Care împiedică; fig. care încurcă. [Var.: (reg.) împiedecătór, -oáre adj.] – Împiedica + suf. -ător. DOOM
împiedicătór (rar) adj. m., pl. împiedicătóri; f. sg. și pl. împiedicătoáre
împiedicătoarele
ÎMPIEDICĂTÓR, -OÁRE, împiedicători, -oare, adj. (Rar) Care împiedică; fig. care încurcă. [Var.: (reg.) împiedecătór, -oáre adj.] – Împiedica + suf. -ător. DOOM
împiedicătór (rar) adj. m., pl. împiedicătóri; f. sg. și pl. împiedicătoáre
împiedicătoarelor
ÎMPIEDICĂTÓR, -OÁRE, împiedicători, -oare, adj. (Rar) Care împiedică; fig. care încurcă. [Var.: (reg.) împiedecătór, -oáre adj.] – Împiedica + suf. -ător. DOOM
împiedicătór (rar) adj. m., pl. împiedicătóri; f. sg. și pl. împiedicătoáre
împiedicător
ÎMPIEDICĂTÓR, -OÁRE, împiedicători, -oare, adj. (Rar) Care împiedică; fig. care încurcă. [Var.: (reg.) împiedecătór, -oáre adj.] – Împiedica + suf. -ător. DOOM
împiedicătór (rar) adj. m., pl. împiedicătóri; f. sg. și pl. împiedicătoáre
împiedicători
ÎMPIEDICĂTÓR, -OÁRE, împiedicători, -oare, adj. (Rar) Care împiedică; fig. care încurcă. [Var.: (reg.) împiedecătór, -oáre adj.] – Împiedica + suf. -ător. DOOM
împiedicătór (rar) adj. m., pl. împiedicătóri; f. sg. și pl. împiedicătoáre
împiedicătorii
ÎMPIEDICĂTÓR, -OÁRE, împiedicători, -oare, adj. (Rar) Care împiedică; fig. care încurcă. [Var.: (reg.) împiedecătór, -oáre adj.] – Împiedica + suf. -ător. DOOM
împiedicătór (rar) adj. m., pl. împiedicătóri; f. sg. și pl. împiedicătoáre
împiedicătorilor
ÎMPIEDICĂTÓR, -OÁRE, împiedicători, -oare, adj. (Rar) Care împiedică; fig. care încurcă. [Var.: (reg.) împiedecătór, -oáre adj.] – Împiedica + suf. -ător. DOOM
împiedicătór (rar) adj. m., pl. împiedicătóri; f. sg. și pl. împiedicătoáre
împiedicătorul
ÎMPIEDICĂTÓR, -OÁRE, împiedicători, -oare, adj. (Rar) Care împiedică; fig. care încurcă. [Var.: (reg.) împiedecătór, -oáre adj.] – Împiedica + suf. -ător. DOOM
împiedicătór (rar) adj. m., pl. împiedicătóri; f. sg. și pl. împiedicătoáre
împiedicătorului
ÎMPIEDICĂTÓR, -OÁRE, împiedicători, -oare, adj. (Rar) Care împiedică; fig. care încurcă. [Var.: (reg.) împiedecătór, -oáre adj.] – Împiedica + suf. -ător. DOOM
împiedicătór (rar) adj. m., pl. împiedicătóri; f. sg. și pl. împiedicătoáre
împielegola
împielegola, impielegolez (glum.) I. v. t. a dezbrăca pe cineva la pielea goală. II. v. r. a se dezbrăca în pielea goală.
împielegolat
împielegolat, -ă, împielegolați, -te adj. (glum.) în pielea goală, nud.
împielița
ÎMPELIȚÁ vb. I v. împielița. DOOM
!împelițá (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se împelițeáză
împielițare
ÎMPIELIȚÁ, împielițez, vb. I. Refl. (Înv.) A se întrupa, a se incarna. [Var.: (rar) împelițá vb. I] – În + peliță (=pieliță).
împielițat
ÎMPIELIȚÁT, -Ă, împielițați, -te, adj. Afurisit, blestemat. ◊ Expr. Drac împielițat, se spune despre un copil neastâmpărat, poznaș, obraznic. A (Substantivat, m.; art.) Dracul. [Var.: împelițát, -ă adj.] – V. împelița. DOOM
*împielițátul (dracul) s. m. art.
împieptoșa
ÎMPIEPTOȘÁ, împieptoșez, vb. I. Refl. (Rar) A-și încorda mușchii pieptului; a se opinti (din piept). – În + pieptos. DOOM
!împieptoșá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se împieptoșeáză, 1 pl. ne împieptoșắm; conj. prez. 3 să se împieptoșéze; ger. împieptoșấndu-se
împieptoșai
ÎMPIEPTOȘÁ, împieptoșez, vb. I. Refl. (Rar) A-și încorda mușchii pieptului; a se opinti (din piept). – În + pieptos. DOOM
!împieptoșá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se împieptoșeáză, 1 pl. ne împieptoșắm; conj. prez. 3 să se împieptoșéze; ger. împieptoșấndu-se
împieptoșam
ÎMPIEPTOȘÁ, împieptoșez, vb. I. Refl. (Rar) A-și încorda mușchii pieptului; a se opinti (din piept). – În + pieptos. DOOM
!împieptoșá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se împieptoșeáză, 1 pl. ne împieptoșắm; conj. prez. 3 să se împieptoșéze; ger. împieptoșấndu-se
împieptoșare
ÎMPIEPTOȘÁ, împieptoșez, vb. I. Refl. (Rar) A-și încorda mușchii pieptului; a se opinti (din piept). – În + pieptos. DOOM
!împieptoșá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se împieptoșeáză, 1 pl. ne împieptoșắm; conj. prez. 3 să se împieptoșéze; ger. împieptoșấndu-se
împieptoșare
ÎMPIEPTOȘÁ, împieptoșez, vb. I. Refl. (Rar) A-și încorda mușchii pieptului; a se opinti (din piept). – În + pieptos.
împieptoșară
ÎMPIEPTOȘÁ, împieptoșez, vb. I. Refl. (Rar) A-și încorda mușchii pieptului; a se opinti (din piept). – În + pieptos. DOOM
!împieptoșá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se împieptoșeáză, 1 pl. ne împieptoșắm; conj. prez. 3 să se împieptoșéze; ger. împieptoșấndu-se
împieptoșarăm
ÎMPIEPTOȘÁ, împieptoșez, vb. I. Refl. (Rar) A-și încorda mușchii pieptului; a se opinti (din piept). – În + pieptos. DOOM
!împieptoșá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se împieptoșeáză, 1 pl. ne împieptoșắm; conj. prez. 3 să se împieptoșéze; ger. împieptoșấndu-se
împieptoșarăți
ÎMPIEPTOȘÁ, împieptoșez, vb. I. Refl. (Rar) A-și încorda mușchii pieptului; a se opinti (din piept). – În + pieptos. DOOM
!împieptoșá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se împieptoșeáză, 1 pl. ne împieptoșắm; conj. prez. 3 să se împieptoșéze; ger. împieptoșấndu-se
împieptoșase
ÎMPIEPTOȘÁ, împieptoșez, vb. I. Refl. (Rar) A-și încorda mușchii pieptului; a se opinti (din piept). – În + pieptos. DOOM
!împieptoșá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se împieptoșeáză, 1 pl. ne împieptoșắm; conj. prez. 3 să se împieptoșéze; ger. împieptoșấndu-se
împieptoșasem
ÎMPIEPTOȘÁ, împieptoșez, vb. I. Refl. (Rar) A-și încorda mușchii pieptului; a se opinti (din piept). – În + pieptos. DOOM
!împieptoșá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se împieptoșeáză, 1 pl. ne împieptoșắm; conj. prez. 3 să se împieptoșéze; ger. împieptoșấndu-se
împieptoșaseră
ÎMPIEPTOȘÁ, împieptoșez, vb. I. Refl. (Rar) A-și încorda mușchii pieptului; a se opinti (din piept). – În + pieptos. DOOM
!împieptoșá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se împieptoșeáză, 1 pl. ne împieptoșắm; conj. prez. 3 să se împieptoșéze; ger. împieptoșấndu-se
împieptoșaserăm
ÎMPIEPTOȘÁ, împieptoșez, vb. I. Refl. (Rar) A-și încorda mușchii pieptului; a se opinti (din piept). – În + pieptos. DOOM
!împieptoșá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se împieptoșeáză, 1 pl. ne împieptoșắm; conj. prez. 3 să se împieptoșéze; ger. împieptoșấndu-se
împieptoșaserăți
ÎMPIEPTOȘÁ, împieptoșez, vb. I. Refl. (Rar) A-și încorda mușchii pieptului; a se opinti (din piept). – În + pieptos. DOOM
!împieptoșá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se împieptoșeáză, 1 pl. ne împieptoșắm; conj. prez. 3 să se împieptoșéze; ger. împieptoșấndu-se
împieptoșaseși
ÎMPIEPTOȘÁ, împieptoșez, vb. I. Refl. (Rar) A-și încorda mușchii pieptului; a se opinti (din piept). – În + pieptos. DOOM
!împieptoșá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se împieptoșeáză, 1 pl. ne împieptoșắm; conj. prez. 3 să se împieptoșéze; ger. împieptoșấndu-se
împieptoșaseți
ÎMPIEPTOȘÁ, împieptoșez, vb. I. Refl. (Rar) A-și încorda mușchii pieptului; a se opinti (din piept). – În + pieptos. DOOM
!împieptoșá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se împieptoșeáză, 1 pl. ne împieptoșắm; conj. prez. 3 să se împieptoșéze; ger. împieptoșấndu-se
împieptoșat
ÎMPIEPTOȘÁ, împieptoșez, vb. I. Refl. (Rar) A-și încorda mușchii pieptului; a se opinti (din piept). – În + pieptos. DOOM
!împieptoșá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se împieptoșeáză, 1 pl. ne împieptoșắm; conj. prez. 3 să se împieptoșéze; ger. împieptoșấndu-se
împieptoșau
ÎMPIEPTOȘÁ, împieptoșez, vb. I. Refl. (Rar) A-și încorda mușchii pieptului; a se opinti (din piept). – În + pieptos. DOOM
!împieptoșá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se împieptoșeáză, 1 pl. ne împieptoșắm; conj. prez. 3 să se împieptoșéze; ger. împieptoșấndu-se
împieptoșași
ÎMPIEPTOȘÁ, împieptoșez, vb. I. Refl. (Rar) A-și încorda mușchii pieptului; a se opinti (din piept). – În + pieptos. DOOM
!împieptoșá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se împieptoșeáză, 1 pl. ne împieptoșắm; conj. prez. 3 să se împieptoșéze; ger. împieptoșấndu-se
împieptoșați
ÎMPIEPTOȘÁ, împieptoșez, vb. I. Refl. (Rar) A-și încorda mușchii pieptului; a se opinti (din piept). – În + pieptos. DOOM
!împieptoșá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se împieptoșeáză, 1 pl. ne împieptoșắm; conj. prez. 3 să se împieptoșéze; ger. împieptoșấndu-se
împieptoșează
ÎMPIEPTOȘÁ, împieptoșez, vb. I. Refl. (Rar) A-și încorda mușchii pieptului; a se opinti (din piept). – În + pieptos. DOOM
!împieptoșá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se împieptoșeáză, 1 pl. ne împieptoșắm; conj. prez. 3 să se împieptoșéze; ger. împieptoșấndu-se
împieptoșez
ÎMPIEPTOȘÁ, împieptoșez, vb. I. Refl. (Rar) A-și încorda mușchii pieptului; a se opinti (din piept). – În + pieptos. DOOM
!împieptoșá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se împieptoșeáză, 1 pl. ne împieptoșắm; conj. prez. 3 să se împieptoșéze; ger. împieptoșấndu-se
împieptoșeze
ÎMPIEPTOȘÁ, împieptoșez, vb. I. Refl. (Rar) A-și încorda mușchii pieptului; a se opinti (din piept). – În + pieptos. DOOM
!împieptoșá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se împieptoșeáză, 1 pl. ne împieptoșắm; conj. prez. 3 să se împieptoșéze; ger. împieptoșấndu-se
împieptoșezi
ÎMPIEPTOȘÁ, împieptoșez, vb. I. Refl. (Rar) A-și încorda mușchii pieptului; a se opinti (din piept). – În + pieptos. DOOM
!împieptoșá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se împieptoșeáză, 1 pl. ne împieptoșắm; conj. prez. 3 să se împieptoșéze; ger. împieptoșấndu-se
împieptoșând
ÎMPIEPTOȘÁ, împieptoșez, vb. I. Refl. (Rar) A-și încorda mușchii pieptului; a se opinti (din piept). – În + pieptos. DOOM
!împieptoșá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se împieptoșeáză, 1 pl. ne împieptoșắm; conj. prez. 3 să se împieptoșéze; ger. împieptoșấndu-se
împieptoșînd
ÎMPIEPTOȘÁ, împieptoșez, vb. I. Refl. (Rar) A-și încorda mușchii pieptului; a se opinti (din piept). – În + pieptos. DOOM
!împieptoșá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se împieptoșeáză, 1 pl. ne împieptoșắm; conj. prez. 3 să se împieptoșéze; ger. împieptoșấndu-se
împiercit
ÎNCHIRCÍT, -Ă, închirciți, -te, adj. Chircit. Pesemne că și straiele acestea pocite fac să arăți așa de sfrijit și închircit. CREANGĂ, P. 148. ◊ Fig. Și... iarăși orașul vechi cu stradele strîmte, cu casele închircite, cu streșinile mucegăite. EMINESCU, N. 78. – Variante: (regional) închiercít, -ă (MARIAN, O. I 409), împiercít, -ă (SBIERA, P. 50) adj.
împietrea
ÎMPIETRÍ, împietresc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. A se preface în piatră. ♦ Refl. A deveni tare ca piatra; a se întări. 2. Intranz. Fig. A rămâne pe loc, nemișcat; a încremeni, a înlemni, a înmărmuri. ♦ Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină insensibil. – În + piatră. DOOM
împietrí (a ~) (-pie-tri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împietrésc, imperf. 3 sg. împietreá; conj. prez. 3 să împietreáscă
împietreai
ÎMPIETRÍ, împietresc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. A se preface în piatră. ♦ Refl. A deveni tare ca piatra; a se întări. 2. Intranz. Fig. A rămâne pe loc, nemișcat; a încremeni, a înlemni, a înmărmuri. ♦ Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină insensibil. – În + piatră. DOOM
împietrí (a ~) (-pie-tri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împietrésc, imperf. 3 sg. împietreá; conj. prez. 3 să împietreáscă
împietream
ÎMPIETRÍ, împietresc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. A se preface în piatră. ♦ Refl. A deveni tare ca piatra; a se întări. 2. Intranz. Fig. A rămâne pe loc, nemișcat; a încremeni, a înlemni, a înmărmuri. ♦ Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină insensibil. – În + piatră. DOOM
împietrí (a ~) (-pie-tri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împietrésc, imperf. 3 sg. împietreá; conj. prez. 3 să împietreáscă
împietrească
ÎMPIETRÍ, împietresc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. A se preface în piatră. ♦ Refl. A deveni tare ca piatra; a se întări. 2. Intranz. Fig. A rămâne pe loc, nemișcat; a încremeni, a înlemni, a înmărmuri. ♦ Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină insensibil. – În + piatră. DOOM
împietrí (a ~) (-pie-tri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împietrésc, imperf. 3 sg. împietreá; conj. prez. 3 să împietreáscă
împietreau
ÎMPIETRÍ, împietresc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. A se preface în piatră. ♦ Refl. A deveni tare ca piatra; a se întări. 2. Intranz. Fig. A rămâne pe loc, nemișcat; a încremeni, a înlemni, a înmărmuri. ♦ Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină insensibil. – În + piatră. DOOM
împietrí (a ~) (-pie-tri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împietrésc, imperf. 3 sg. împietreá; conj. prez. 3 să împietreáscă
împietreați
ÎMPIETRÍ, împietresc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. A se preface în piatră. ♦ Refl. A deveni tare ca piatra; a se întări. 2. Intranz. Fig. A rămâne pe loc, nemișcat; a încremeni, a înlemni, a înmărmuri. ♦ Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină insensibil. – În + piatră. DOOM
împietrí (a ~) (-pie-tri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împietrésc, imperf. 3 sg. împietreá; conj. prez. 3 să împietreáscă
împietresc
ÎMPIETRÍ, împietresc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. A se preface în piatră. ♦ Refl. A deveni tare ca piatra; a se întări. 2. Intranz. Fig. A rămâne pe loc, nemișcat; a încremeni, a înlemni, a înmărmuri. ♦ Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină insensibil. – În + piatră. DOOM
împietrí (a ~) (-pie-tri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împietrésc, imperf. 3 sg. împietreá; conj. prez. 3 să împietreáscă
împietrește
ÎMPIETRÍ, împietresc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. A se preface în piatră. ♦ Refl. A deveni tare ca piatra; a se întări. 2. Intranz. Fig. A rămâne pe loc, nemișcat; a încremeni, a înlemni, a înmărmuri. ♦ Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină insensibil. – În + piatră. DOOM
împietrí (a ~) (-pie-tri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împietrésc, imperf. 3 sg. împietreá; conj. prez. 3 să împietreáscă
împietrești
ÎMPIETRÍ, împietresc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. A se preface în piatră. ♦ Refl. A deveni tare ca piatra; a se întări. 2. Intranz. Fig. A rămâne pe loc, nemișcat; a încremeni, a înlemni, a înmărmuri. ♦ Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină insensibil. – În + piatră. DOOM
împietrí (a ~) (-pie-tri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împietrésc, imperf. 3 sg. împietreá; conj. prez. 3 să împietreáscă
împietri
ÎMPIETRÍ, împietresc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. A se preface în piatră. ♦ Refl. A deveni tare ca piatra; a se întări. 2. Intranz. Fig. A rămâne pe loc, nemișcat; a încremeni, a înlemni, a înmărmuri. ♦ Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină insensibil. – În + piatră. DOOM
împietrí (a ~) (-pie-tri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împietrésc, imperf. 3 sg. împietreá; conj. prez. 3 să împietreáscă
împietrii
ÎMPIETRÍ, împietresc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. A se preface în piatră. ♦ Refl. A deveni tare ca piatra; a se întări. 2. Intranz. Fig. A rămâne pe loc, nemișcat; a încremeni, a înlemni, a înmărmuri. ♦ Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină insensibil. – În + piatră. DOOM
împietrí (a ~) (-pie-tri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împietrésc, imperf. 3 sg. împietreá; conj. prez. 3 să împietreáscă
împietrim
ÎMPIETRÍ, împietresc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. A se preface în piatră. ♦ Refl. A deveni tare ca piatra; a se întări. 2. Intranz. Fig. A rămâne pe loc, nemișcat; a încremeni, a înlemni, a înmărmuri. ♦ Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină insensibil. – În + piatră. DOOM
împietrí (a ~) (-pie-tri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împietrésc, imperf. 3 sg. împietreá; conj. prez. 3 să împietreáscă
împietrind
ÎMPIETRÍ, împietresc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. A se preface în piatră. ♦ Refl. A deveni tare ca piatra; a se întări. 2. Intranz. Fig. A rămâne pe loc, nemișcat; a încremeni, a înlemni, a înmărmuri. ♦ Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină insensibil. – În + piatră. DOOM
împietrí (a ~) (-pie-tri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împietrésc, imperf. 3 sg. împietreá; conj. prez. 3 să împietreáscă
împietrire
ÎMPIETRÍ, împietresc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. A se preface în piatră. ♦ Refl. A deveni tare ca piatra; a se întări. 2. Intranz. Fig. A rămâne pe loc, nemișcat; a încremeni, a înlemni, a înmărmuri. ♦ Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină insensibil. – În + piatră. DOOM
împietrí (a ~) (-pie-tri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împietrésc, imperf. 3 sg. împietreá; conj. prez. 3 să împietreáscă
împietrire
ÎMPIETRÍRE s. f. Acțiunea de a (se) împietri și rezultatul ei. ♦ Fig. Încremenire, înmărmurire, înlemnire. ♦ Fig. Insensibilitate. – V. împietri. DOOM
împietríre (-pie-tri-) s. f., g.-d. art. împietrírii
împietrirea
ÎMPIETRÍRE s. f. Acțiunea de a (se) împietri și rezultatul ei. ♦ Fig. Încremenire, înmărmurire, înlemnire. ♦ Fig. Insensibilitate. – V. împietri. DOOM
împietríre (-pie-tri-) s. f., g.-d. art. împietrírii
împietriri
ÎMPIETRÍRE s. f. Acțiunea de a (se) împietri și rezultatul ei. ♦ Fig. Încremenire, înmărmurire, înlemnire. ♦ Fig. Insensibilitate. – V. împietri. DOOM
împietríre (-pie-tri-) s. f., g.-d. art. împietrírii
împietririi
ÎMPIETRÍRE s. f. Acțiunea de a (se) împietri și rezultatul ei. ♦ Fig. Încremenire, înmărmurire, înlemnire. ♦ Fig. Insensibilitate. – V. împietri. DOOM
împietríre (-pie-tri-) s. f., g.-d. art. împietrírii
împietririle
ÎMPIETRÍRE s. f. Acțiunea de a (se) împietri și rezultatul ei. ♦ Fig. Încremenire, înmărmurire, înlemnire. ♦ Fig. Insensibilitate. – V. împietri. DOOM
împietríre (-pie-tri-) s. f., g.-d. art. împietrírii
împietririlor
ÎMPIETRÍRE s. f. Acțiunea de a (se) împietri și rezultatul ei. ♦ Fig. Încremenire, înmărmurire, înlemnire. ♦ Fig. Insensibilitate. – V. împietri. DOOM
împietríre (-pie-tri-) s. f., g.-d. art. împietrírii
împietriră
ÎMPIETRÍ, împietresc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. A se preface în piatră. ♦ Refl. A deveni tare ca piatra; a se întări. 2. Intranz. Fig. A rămâne pe loc, nemișcat; a încremeni, a înlemni, a înmărmuri. ♦ Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină insensibil. – În + piatră. DOOM
împietrí (a ~) (-pie-tri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împietrésc, imperf. 3 sg. împietreá; conj. prez. 3 să împietreáscă
împietrirăm
ÎMPIETRÍ, împietresc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. A se preface în piatră. ♦ Refl. A deveni tare ca piatra; a se întări. 2. Intranz. Fig. A rămâne pe loc, nemișcat; a încremeni, a înlemni, a înmărmuri. ♦ Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină insensibil. – În + piatră. DOOM
împietrí (a ~) (-pie-tri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împietrésc, imperf. 3 sg. împietreá; conj. prez. 3 să împietreáscă
împietrirăți
ÎMPIETRÍ, împietresc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. A se preface în piatră. ♦ Refl. A deveni tare ca piatra; a se întări. 2. Intranz. Fig. A rămâne pe loc, nemișcat; a încremeni, a înlemni, a înmărmuri. ♦ Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină insensibil. – În + piatră. DOOM
împietrí (a ~) (-pie-tri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împietrésc, imperf. 3 sg. împietreá; conj. prez. 3 să împietreáscă
împietrise
ÎMPIETRÍ, împietresc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. A se preface în piatră. ♦ Refl. A deveni tare ca piatra; a se întări. 2. Intranz. Fig. A rămâne pe loc, nemișcat; a încremeni, a înlemni, a înmărmuri. ♦ Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină insensibil. – În + piatră. DOOM
împietrí (a ~) (-pie-tri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împietrésc, imperf. 3 sg. împietreá; conj. prez. 3 să împietreáscă
împietrisem
ÎMPIETRÍ, împietresc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. A se preface în piatră. ♦ Refl. A deveni tare ca piatra; a se întări. 2. Intranz. Fig. A rămâne pe loc, nemișcat; a încremeni, a înlemni, a înmărmuri. ♦ Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină insensibil. – În + piatră. DOOM
împietrí (a ~) (-pie-tri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împietrésc, imperf. 3 sg. împietreá; conj. prez. 3 să împietreáscă
împietriseră
ÎMPIETRÍ, împietresc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. A se preface în piatră. ♦ Refl. A deveni tare ca piatra; a se întări. 2. Intranz. Fig. A rămâne pe loc, nemișcat; a încremeni, a înlemni, a înmărmuri. ♦ Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină insensibil. – În + piatră. DOOM
împietrí (a ~) (-pie-tri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împietrésc, imperf. 3 sg. împietreá; conj. prez. 3 să împietreáscă
împietriserăm
ÎMPIETRÍ, împietresc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. A se preface în piatră. ♦ Refl. A deveni tare ca piatra; a se întări. 2. Intranz. Fig. A rămâne pe loc, nemișcat; a încremeni, a înlemni, a înmărmuri. ♦ Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină insensibil. – În + piatră. DOOM
împietrí (a ~) (-pie-tri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împietrésc, imperf. 3 sg. împietreá; conj. prez. 3 să împietreáscă
împietriserăți
ÎMPIETRÍ, împietresc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. A se preface în piatră. ♦ Refl. A deveni tare ca piatra; a se întări. 2. Intranz. Fig. A rămâne pe loc, nemișcat; a încremeni, a înlemni, a înmărmuri. ♦ Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină insensibil. – În + piatră. DOOM
împietrí (a ~) (-pie-tri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împietrésc, imperf. 3 sg. împietreá; conj. prez. 3 să împietreáscă
împietriseși
ÎMPIETRÍ, împietresc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. A se preface în piatră. ♦ Refl. A deveni tare ca piatra; a se întări. 2. Intranz. Fig. A rămâne pe loc, nemișcat; a încremeni, a înlemni, a înmărmuri. ♦ Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină insensibil. – În + piatră. DOOM
împietrí (a ~) (-pie-tri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împietrésc, imperf. 3 sg. împietreá; conj. prez. 3 să împietreáscă
împietriseți
ÎMPIETRÍ, împietresc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. A se preface în piatră. ♦ Refl. A deveni tare ca piatra; a se întări. 2. Intranz. Fig. A rămâne pe loc, nemișcat; a încremeni, a înlemni, a înmărmuri. ♦ Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină insensibil. – În + piatră. DOOM
împietrí (a ~) (-pie-tri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împietrésc, imperf. 3 sg. împietreá; conj. prez. 3 să împietreáscă
împietrit
ÎMPIETRÍ, împietresc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. A se preface în piatră. ♦ Refl. A deveni tare ca piatra; a se întări. 2. Intranz. Fig. A rămâne pe loc, nemișcat; a încremeni, a înlemni, a înmărmuri. ♦ Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină insensibil. – În + piatră. DOOM
împietrí (a ~) (-pie-tri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împietrésc, imperf. 3 sg. împietreá; conj. prez. 3 să împietreáscă
împietrit
ÎMPIETRÍT, -Ă, împietriți, -te, adj. 1. (În basme) Care a fost prefăcut în piatră; petrificat. 2. Fig. Nemișcat, încremenit, înlemnit. ♦ Nesimțitor, insensibil. – V. împietri.
împietrita
ÎMPIETRÍT, -Ă, împietriți, -te, adj. 1. (În basme) Care a fost prefăcut în piatră; petrificat. 2. Fig. Nemișcat, încremenit, înlemnit. ♦ Nesimțitor, insensibil. – V. împietri.
împietrite
ÎMPIETRÍT, -Ă, împietriți, -te, adj. 1. (În basme) Care a fost prefăcut în piatră; petrificat. 2. Fig. Nemișcat, încremenit, înlemnit. ♦ Nesimțitor, insensibil. – V. împietri.
împietritei
ÎMPIETRÍT, -Ă, împietriți, -te, adj. 1. (În basme) Care a fost prefăcut în piatră; petrificat. 2. Fig. Nemișcat, încremenit, înlemnit. ♦ Nesimțitor, insensibil. – V. împietri.
împietritele
ÎMPIETRÍT, -Ă, împietriți, -te, adj. 1. (În basme) Care a fost prefăcut în piatră; petrificat. 2. Fig. Nemișcat, încremenit, înlemnit. ♦ Nesimțitor, insensibil. – V. împietri.
împietritelor
ÎMPIETRÍT, -Ă, împietriți, -te, adj. 1. (În basme) Care a fost prefăcut în piatră; petrificat. 2. Fig. Nemișcat, încremenit, înlemnit. ♦ Nesimțitor, insensibil. – V. împietri.
împietritul
ÎMPIETRÍT, -Ă, împietriți, -te, adj. 1. (În basme) Care a fost prefăcut în piatră; petrificat. 2. Fig. Nemișcat, încremenit, înlemnit. ♦ Nesimțitor, insensibil. – V. împietri.
împietritului
ÎMPIETRÍT, -Ă, împietriți, -te, adj. 1. (În basme) Care a fost prefăcut în piatră; petrificat. 2. Fig. Nemișcat, încremenit, înlemnit. ♦ Nesimțitor, insensibil. – V. împietri.
împietriși
ÎMPIETRÍ, împietresc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. A se preface în piatră. ♦ Refl. A deveni tare ca piatra; a se întări. 2. Intranz. Fig. A rămâne pe loc, nemișcat; a încremeni, a înlemni, a înmărmuri. ♦ Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină insensibil. – În + piatră. DOOM
împietrí (a ~) (-pie-tri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împietrésc, imperf. 3 sg. împietreá; conj. prez. 3 să împietreáscă
împietriți
ÎMPIETRÍ, împietresc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. A se preface în piatră. ♦ Refl. A deveni tare ca piatra; a se întări. 2. Intranz. Fig. A rămâne pe loc, nemișcat; a încremeni, a înlemni, a înmărmuri. ♦ Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină insensibil. – În + piatră. DOOM
împietrí (a ~) (-pie-tri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împietrésc, imperf. 3 sg. împietreá; conj. prez. 3 să împietreáscă
împietriți
ÎMPIETRÍT, -Ă, împietriți, -te, adj. 1. (În basme) Care a fost prefăcut în piatră; petrificat. 2. Fig. Nemișcat, încremenit, înlemnit. ♦ Nesimțitor, insensibil. – V. împietri.
împietriții
ÎMPIETRÍT, -Ă, împietriți, -te, adj. 1. (În basme) Care a fost prefăcut în piatră; petrificat. 2. Fig. Nemișcat, încremenit, înlemnit. ♦ Nesimțitor, insensibil. – V. împietri.
împietriților
ÎMPIETRÍT, -Ă, împietriți, -te, adj. 1. (În basme) Care a fost prefăcut în piatră; petrificat. 2. Fig. Nemișcat, încremenit, înlemnit. ♦ Nesimțitor, insensibil. – V. împietri.
împietruire
ÎMPIETRUÍRE, împietruiri, s. f. Așezare a unor straturi de pietre sau de pietriș pe partea carosabilă a unui drum; pietruire. – În + pietruire.
împietruirea
ÎMPIETRUÍRE, împietruiri, s. f. Așezare a unor straturi de pietre sau de pietriș pe partea carosabilă a unui drum; pietruire. – În + pietruire.
împietruiri
ÎMPIETRUÍRE, împietruiri, s. f. Așezare a unor straturi de pietre sau de pietriș pe partea carosabilă a unui drum; pietruire. – În + pietruire.
împietruirii
ÎMPIETRUÍRE, împietruiri, s. f. Așezare a unor straturi de pietre sau de pietriș pe partea carosabilă a unui drum; pietruire. – În + pietruire.
împietruirile
ÎMPIETRUÍRE, împietruiri, s. f. Așezare a unor straturi de pietre sau de pietriș pe partea carosabilă a unui drum; pietruire. – În + pietruire.
împietruirilor
ÎMPIETRUÍRE, împietruiri, s. f. Așezare a unor straturi de pietre sau de pietriș pe partea carosabilă a unui drum; pietruire. – În + pietruire.
împila
ÎMPILÁ, împilez, vb. I. Tranz. A asupri, a oprima. – Et. nec. DOOM
împilá (a ~) vb., ind. prez. 3 împileáză
împilai
ÎMPILÁ, împilez, vb. I. Tranz. A asupri, a oprima. – Et. nec. DOOM
împilá (a ~) vb., ind. prez. 3 împileáză
împilam
ÎMPILÁ, împilez, vb. I. Tranz. A asupri, a oprima. – Et. nec. DOOM
împilá (a ~) vb., ind. prez. 3 împileáză
împilare
ÎMPILÁ, împilez, vb. I. Tranz. A asupri, a oprima. – Et. nec. DOOM
împilá (a ~) vb., ind. prez. 3 împileáză
împilare
ÎMPILÁRE, împilări, s. f. Acțiunea de a împila; asuprire, oprimare. – V. împila. DOOM
împiláre s. f., g.-d. art. împilắrii; pl. împilắri
împilarea
ÎMPILÁRE, împilări, s. f. Acțiunea de a împila; asuprire, oprimare. – V. împila. DOOM
împiláre s. f., g.-d. art. împilắrii; pl. împilắri
împilară
ÎMPILÁ, împilez, vb. I. Tranz. A asupri, a oprima. – Et. nec. DOOM
împilá (a ~) vb., ind. prez. 3 împileáză
împilarăm
ÎMPILÁ, împilez, vb. I. Tranz. A asupri, a oprima. – Et. nec. DOOM
împilá (a ~) vb., ind. prez. 3 împileáză
împilarăți
ÎMPILÁ, împilez, vb. I. Tranz. A asupri, a oprima. – Et. nec. DOOM
împilá (a ~) vb., ind. prez. 3 împileáză
împilase
ÎMPILÁ, împilez, vb. I. Tranz. A asupri, a oprima. – Et. nec. DOOM
împilá (a ~) vb., ind. prez. 3 împileáză
împilasem
ÎMPILÁ, împilez, vb. I. Tranz. A asupri, a oprima. – Et. nec. DOOM
împilá (a ~) vb., ind. prez. 3 împileáză
împilaseră
ÎMPILÁ, împilez, vb. I. Tranz. A asupri, a oprima. – Et. nec. DOOM
împilá (a ~) vb., ind. prez. 3 împileáză
împilaserăm
ÎMPILÁ, împilez, vb. I. Tranz. A asupri, a oprima. – Et. nec. DOOM
împilá (a ~) vb., ind. prez. 3 împileáză
împilaserăți
ÎMPILÁ, împilez, vb. I. Tranz. A asupri, a oprima. – Et. nec. DOOM
împilá (a ~) vb., ind. prez. 3 împileáză
împilaseși
ÎMPILÁ, împilez, vb. I. Tranz. A asupri, a oprima. – Et. nec. DOOM
împilá (a ~) vb., ind. prez. 3 împileáză
împilaseți
ÎMPILÁ, împilez, vb. I. Tranz. A asupri, a oprima. – Et. nec. DOOM
împilá (a ~) vb., ind. prez. 3 împileáză
împilat
ÎMPILÁ, împilez, vb. I. Tranz. A asupri, a oprima. – Et. nec. DOOM
împilá (a ~) vb., ind. prez. 3 împileáză
împilat
ÎMPILÁT, -Ă, împilați, -te, adj. (Adesea substantivat) Asuprit, oprimat. – V. împila.
împilata
ÎMPILÁT, -Ă, împilați, -te, adj. (Adesea substantivat) Asuprit, oprimat. – V. împila.
împilate
ÎMPILÁT, -Ă, împilați, -te, adj. (Adesea substantivat) Asuprit, oprimat. – V. împila.
împilatei
ÎMPILÁT, -Ă, împilați, -te, adj. (Adesea substantivat) Asuprit, oprimat. – V. împila.
împilatele
ÎMPILÁT, -Ă, împilați, -te, adj. (Adesea substantivat) Asuprit, oprimat. – V. împila.
împilatelor
ÎMPILÁT, -Ă, împilați, -te, adj. (Adesea substantivat) Asuprit, oprimat. – V. împila.
împilatul
ÎMPILÁT, -Ă, împilați, -te, adj. (Adesea substantivat) Asuprit, oprimat. – V. împila.
împilatului
ÎMPILÁT, -Ă, împilați, -te, adj. (Adesea substantivat) Asuprit, oprimat. – V. împila.
împilau
ÎMPILÁ, împilez, vb. I. Tranz. A asupri, a oprima. – Et. nec. DOOM
împilá (a ~) vb., ind. prez. 3 împileáză
împilași
ÎMPILÁ, împilez, vb. I. Tranz. A asupri, a oprima. – Et. nec. DOOM
împilá (a ~) vb., ind. prez. 3 împileáză
împilați
ÎMPILÁ, împilez, vb. I. Tranz. A asupri, a oprima. – Et. nec. DOOM
împilá (a ~) vb., ind. prez. 3 împileáză
împilați
ÎMPILÁT, -Ă, împilați, -te, adj. (Adesea substantivat) Asuprit, oprimat. – V. împila.
împilații
ÎMPILÁT, -Ă, împilați, -te, adj. (Adesea substantivat) Asuprit, oprimat. – V. împila.
împilaților
ÎMPILÁT, -Ă, împilați, -te, adj. (Adesea substantivat) Asuprit, oprimat. – V. împila.
împilează
ÎMPILÁ, împilez, vb. I. Tranz. A asupri, a oprima. – Et. nec. DOOM
împilá (a ~) vb., ind. prez. 3 împileáză
împilez
ÎMPILÁ, împilez, vb. I. Tranz. A asupri, a oprima. – Et. nec. DOOM
împilá (a ~) vb., ind. prez. 3 împileáză
împileze
ÎMPILÁ, împilez, vb. I. Tranz. A asupri, a oprima. – Et. nec. DOOM
împilá (a ~) vb., ind. prez. 3 împileáză
împilezi
ÎMPILÁ, împilez, vb. I. Tranz. A asupri, a oprima. – Et. nec. DOOM
împilá (a ~) vb., ind. prez. 3 împileáză
împilând
ÎMPILÁ, împilez, vb. I. Tranz. A asupri, a oprima. – Et. nec. DOOM
împilá (a ~) vb., ind. prez. 3 împileáză
împilînd
ÎMPILÁ, împilez, vb. I. Tranz. A asupri, a oprima. – Et. nec. DOOM
împilá (a ~) vb., ind. prez. 3 împileáză
împilări
ÎMPILÁRE, împilări, s. f. Acțiunea de a împila; asuprire, oprimare. – V. împila. DOOM
împiláre s. f., g.-d. art. împilắrii; pl. împilắri
împilării
ÎMPILÁRE, împilări, s. f. Acțiunea de a împila; asuprire, oprimare. – V. împila. DOOM
împiláre s. f., g.-d. art. împilắrii; pl. împilắri
împilările
ÎMPILÁRE, împilări, s. f. Acțiunea de a împila; asuprire, oprimare. – V. împila. DOOM
împiláre s. f., g.-d. art. împilắrii; pl. împilắri
împilărilor
ÎMPILÁRE, împilări, s. f. Acțiunea de a împila; asuprire, oprimare. – V. împila. DOOM
împiláre s. f., g.-d. art. împilắrii; pl. împilắri
împilătoare
ÎMPILĂTÓR, -OÁRE, împilători, -oare, adj. (Adesea substantivat, m.) Care împilează; asupritor. – Împila + suf. -ător. DOOM
împilătór adj. m., pl. împilătóri; f. sg. și pl. împilătoáre
împilătoarea
ÎMPILĂTÓR, -OÁRE, împilători, -oare, adj. (Adesea substantivat, m.) Care împilează; asupritor. – Împila + suf. -ător. DOOM
împilătór adj. m., pl. împilătóri; f. sg. și pl. împilătoáre
împilătoarei
ÎMPILĂTÓR, -OÁRE, împilători, -oare, adj. (Adesea substantivat, m.) Care împilează; asupritor. – Împila + suf. -ător. DOOM
împilătór adj. m., pl. împilătóri; f. sg. și pl. împilătoáre
împilătoarele
ÎMPILĂTÓR, -OÁRE, împilători, -oare, adj. (Adesea substantivat, m.) Care împilează; asupritor. – Împila + suf. -ător. DOOM
împilătór adj. m., pl. împilătóri; f. sg. și pl. împilătoáre
împilătoarelor
ÎMPILĂTÓR, -OÁRE, împilători, -oare, adj. (Adesea substantivat, m.) Care împilează; asupritor. – Împila + suf. -ător. DOOM
împilătór adj. m., pl. împilătóri; f. sg. și pl. împilătoáre
împilător
ÎMPILĂTÓR, -OÁRE, împilători, -oare, adj. (Adesea substantivat, m.) Care împilează; asupritor. – Împila + suf. -ător. DOOM
împilătór adj. m., pl. împilătóri; f. sg. și pl. împilătoáre
împilători
ÎMPILĂTÓR, -OÁRE, împilători, -oare, adj. (Adesea substantivat, m.) Care împilează; asupritor. – Împila + suf. -ător. DOOM
împilătór adj. m., pl. împilătóri; f. sg. și pl. împilătoáre
împilătorii
ÎMPILĂTÓR, -OÁRE, împilători, -oare, adj. (Adesea substantivat, m.) Care împilează; asupritor. – Împila + suf. -ător. DOOM
împilătór adj. m., pl. împilătóri; f. sg. și pl. împilătoáre
împilătorilor
ÎMPILĂTÓR, -OÁRE, împilători, -oare, adj. (Adesea substantivat, m.) Care împilează; asupritor. – Împila + suf. -ător. DOOM
împilătór adj. m., pl. împilătóri; f. sg. și pl. împilătoáre
împilătorul
ÎMPILĂTÓR, -OÁRE, împilători, -oare, adj. (Adesea substantivat, m.) Care împilează; asupritor. – Împila + suf. -ător. DOOM
împilătór adj. m., pl. împilătóri; f. sg. și pl. împilătoáre
împilătorului
ÎMPILĂTÓR, -OÁRE, împilători, -oare, adj. (Adesea substantivat, m.) Care împilează; asupritor. – Împila + suf. -ător. DOOM
împilătór adj. m., pl. împilătóri; f. sg. și pl. împilătoáre
împing
ÎMPÍNGE, împíng, vb. III. 1. Tranz. A mișca, a urni, a deplasa din loc pe cineva sau ceva, exercitând o apăsare. ♦ Intranz. A se lăsa cu toată greutatea sau puterea spre a urni pe cineva sau ceva din loc. 2. Tranz. A face să înainteze; a duce, a purta (până departe). ♦ Fig. (Adesea peior.) A ajuta pe cineva să ajungă la o situație (nemeritată). 3. Tranz. Fig. A îndemna, a îmboldi. 4. Refl. A se înghesui pentru a putea merge înainte. ♦ Tranz. A îmbrânci. 5. Tranz. (Înv.) A izgoni, a alunga. ♦ Fig. A nu accepta, a respinge. 6. Intranz. (Reg.) A cheltui. ♦ Tranz. A plăti. ◊ Expr. A împinge bani (cuiva) = a mitui (pe cineva). [Perf. s. împinsei, part. împins] – Lat. impingere. DOOM
împínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împíng, perf. s. 1 sg. împinséi, 1 pl. împínserăm; part. împíns
împinge
ÎMPÍNGE, împíng, vb. III. 1. Tranz. A mișca, a urni, a deplasa din loc pe cineva sau ceva, exercitând o apăsare. ♦ Intranz. A se lăsa cu toată greutatea sau puterea spre a urni pe cineva sau ceva din loc. 2. Tranz. A face să înainteze; a duce, a purta (până departe). ♦ Fig. (Adesea peior.) A ajuta pe cineva să ajungă la o situație (nemeritată). 3. Tranz. Fig. A îndemna, a îmboldi. 4. Refl. A se înghesui pentru a putea merge înainte. ♦ Tranz. A îmbrânci. 5. Tranz. (Înv.) A izgoni, a alunga. ♦ Fig. A nu accepta, a respinge. 6. Intranz. (Reg.) A cheltui. ♦ Tranz. A plăti. ◊ Expr. A împinge bani (cuiva) = a mitui (pe cineva). [Perf. s. împinsei, part. împins] – Lat. impingere. DOOM
împínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împíng, perf. s. 1 sg. împinséi, 1 pl. împínserăm; part. împíns
împingea
ÎMPÍNGE, împíng, vb. III. 1. Tranz. A mișca, a urni, a deplasa din loc pe cineva sau ceva, exercitând o apăsare. ♦ Intranz. A se lăsa cu toată greutatea sau puterea spre a urni pe cineva sau ceva din loc. 2. Tranz. A face să înainteze; a duce, a purta (până departe). ♦ Fig. (Adesea peior.) A ajuta pe cineva să ajungă la o situație (nemeritată). 3. Tranz. Fig. A îndemna, a îmboldi. 4. Refl. A se înghesui pentru a putea merge înainte. ♦ Tranz. A îmbrânci. 5. Tranz. (Înv.) A izgoni, a alunga. ♦ Fig. A nu accepta, a respinge. 6. Intranz. (Reg.) A cheltui. ♦ Tranz. A plăti. ◊ Expr. A împinge bani (cuiva) = a mitui (pe cineva). [Perf. s. împinsei, part. împins] – Lat. impingere. DOOM
împínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împíng, perf. s. 1 sg. împinséi, 1 pl. împínserăm; part. împíns
împingeai
ÎMPÍNGE, împíng, vb. III. 1. Tranz. A mișca, a urni, a deplasa din loc pe cineva sau ceva, exercitând o apăsare. ♦ Intranz. A se lăsa cu toată greutatea sau puterea spre a urni pe cineva sau ceva din loc. 2. Tranz. A face să înainteze; a duce, a purta (până departe). ♦ Fig. (Adesea peior.) A ajuta pe cineva să ajungă la o situație (nemeritată). 3. Tranz. Fig. A îndemna, a îmboldi. 4. Refl. A se înghesui pentru a putea merge înainte. ♦ Tranz. A îmbrânci. 5. Tranz. (Înv.) A izgoni, a alunga. ♦ Fig. A nu accepta, a respinge. 6. Intranz. (Reg.) A cheltui. ♦ Tranz. A plăti. ◊ Expr. A împinge bani (cuiva) = a mitui (pe cineva). [Perf. s. împinsei, part. împins] – Lat. impingere. DOOM
împínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împíng, perf. s. 1 sg. împinséi, 1 pl. împínserăm; part. împíns
împingeam
ÎMPÍNGE, împíng, vb. III. 1. Tranz. A mișca, a urni, a deplasa din loc pe cineva sau ceva, exercitând o apăsare. ♦ Intranz. A se lăsa cu toată greutatea sau puterea spre a urni pe cineva sau ceva din loc. 2. Tranz. A face să înainteze; a duce, a purta (până departe). ♦ Fig. (Adesea peior.) A ajuta pe cineva să ajungă la o situație (nemeritată). 3. Tranz. Fig. A îndemna, a îmboldi. 4. Refl. A se înghesui pentru a putea merge înainte. ♦ Tranz. A îmbrânci. 5. Tranz. (Înv.) A izgoni, a alunga. ♦ Fig. A nu accepta, a respinge. 6. Intranz. (Reg.) A cheltui. ♦ Tranz. A plăti. ◊ Expr. A împinge bani (cuiva) = a mitui (pe cineva). [Perf. s. împinsei, part. împins] – Lat. impingere. DOOM
împínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împíng, perf. s. 1 sg. împinséi, 1 pl. împínserăm; part. împíns
împingeau
ÎMPÍNGE, împíng, vb. III. 1. Tranz. A mișca, a urni, a deplasa din loc pe cineva sau ceva, exercitând o apăsare. ♦ Intranz. A se lăsa cu toată greutatea sau puterea spre a urni pe cineva sau ceva din loc. 2. Tranz. A face să înainteze; a duce, a purta (până departe). ♦ Fig. (Adesea peior.) A ajuta pe cineva să ajungă la o situație (nemeritată). 3. Tranz. Fig. A îndemna, a îmboldi. 4. Refl. A se înghesui pentru a putea merge înainte. ♦ Tranz. A îmbrânci. 5. Tranz. (Înv.) A izgoni, a alunga. ♦ Fig. A nu accepta, a respinge. 6. Intranz. (Reg.) A cheltui. ♦ Tranz. A plăti. ◊ Expr. A împinge bani (cuiva) = a mitui (pe cineva). [Perf. s. împinsei, part. împins] – Lat. impingere. DOOM
împínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împíng, perf. s. 1 sg. împinséi, 1 pl. împínserăm; part. împíns
împingeați
ÎMPÍNGE, împíng, vb. III. 1. Tranz. A mișca, a urni, a deplasa din loc pe cineva sau ceva, exercitând o apăsare. ♦ Intranz. A se lăsa cu toată greutatea sau puterea spre a urni pe cineva sau ceva din loc. 2. Tranz. A face să înainteze; a duce, a purta (până departe). ♦ Fig. (Adesea peior.) A ajuta pe cineva să ajungă la o situație (nemeritată). 3. Tranz. Fig. A îndemna, a îmboldi. 4. Refl. A se înghesui pentru a putea merge înainte. ♦ Tranz. A îmbrânci. 5. Tranz. (Înv.) A izgoni, a alunga. ♦ Fig. A nu accepta, a respinge. 6. Intranz. (Reg.) A cheltui. ♦ Tranz. A plăti. ◊ Expr. A împinge bani (cuiva) = a mitui (pe cineva). [Perf. s. împinsei, part. împins] – Lat. impingere. DOOM
împínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împíng, perf. s. 1 sg. împinséi, 1 pl. împínserăm; part. împíns
împingem
ÎMPÍNGE, împíng, vb. III. 1. Tranz. A mișca, a urni, a deplasa din loc pe cineva sau ceva, exercitând o apăsare. ♦ Intranz. A se lăsa cu toată greutatea sau puterea spre a urni pe cineva sau ceva din loc. 2. Tranz. A face să înainteze; a duce, a purta (până departe). ♦ Fig. (Adesea peior.) A ajuta pe cineva să ajungă la o situație (nemeritată). 3. Tranz. Fig. A îndemna, a îmboldi. 4. Refl. A se înghesui pentru a putea merge înainte. ♦ Tranz. A îmbrânci. 5. Tranz. (Înv.) A izgoni, a alunga. ♦ Fig. A nu accepta, a respinge. 6. Intranz. (Reg.) A cheltui. ♦ Tranz. A plăti. ◊ Expr. A împinge bani (cuiva) = a mitui (pe cineva). [Perf. s. împinsei, part. împins] – Lat. impingere. DOOM
împínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împíng, perf. s. 1 sg. împinséi, 1 pl. împínserăm; part. împíns
împingere
ÎMPÍNGE, împíng, vb. III. 1. Tranz. A mișca, a urni, a deplasa din loc pe cineva sau ceva, exercitând o apăsare. ♦ Intranz. A se lăsa cu toată greutatea sau puterea spre a urni pe cineva sau ceva din loc. 2. Tranz. A face să înainteze; a duce, a purta (până departe). ♦ Fig. (Adesea peior.) A ajuta pe cineva să ajungă la o situație (nemeritată). 3. Tranz. Fig. A îndemna, a îmboldi. 4. Refl. A se înghesui pentru a putea merge înainte. ♦ Tranz. A îmbrânci. 5. Tranz. (Înv.) A izgoni, a alunga. ♦ Fig. A nu accepta, a respinge. 6. Intranz. (Reg.) A cheltui. ♦ Tranz. A plăti. ◊ Expr. A împinge bani (cuiva) = a mitui (pe cineva). [Perf. s. împinsei, part. împins] – Lat. impingere. DOOM
împínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împíng, perf. s. 1 sg. împinséi, 1 pl. împínserăm; part. împíns
împingere
ÎMPÍNGERE, împingeri, s. f. Acțiunea de a (se) împinge și rezultatul ei. ♦ Forță de apăsare exercitată de un corp asupra altuia. – V. împinge. DOOM
împíngere s. f., g.-d. art. împíngerii; pl. împíngeri
împingerea
ÎMPÍNGERE, împingeri, s. f. Acțiunea de a (se) împinge și rezultatul ei. ♦ Forță de apăsare exercitată de un corp asupra altuia. – V. împinge. DOOM
împíngere s. f., g.-d. art. împíngerii; pl. împíngeri
împingeri
ÎMPÍNGERE, împingeri, s. f. Acțiunea de a (se) împinge și rezultatul ei. ♦ Forță de apăsare exercitată de un corp asupra altuia. – V. împinge. DOOM
împíngere s. f., g.-d. art. împíngerii; pl. împíngeri
împingerii
ÎMPÍNGERE, împingeri, s. f. Acțiunea de a (se) împinge și rezultatul ei. ♦ Forță de apăsare exercitată de un corp asupra altuia. – V. împinge. DOOM
împíngere s. f., g.-d. art. împíngerii; pl. împíngeri
împingerile
ÎMPÍNGERE, împingeri, s. f. Acțiunea de a (se) împinge și rezultatul ei. ♦ Forță de apăsare exercitată de un corp asupra altuia. – V. împinge. DOOM
împíngere s. f., g.-d. art. împíngerii; pl. împíngeri
împingerilor
ÎMPÍNGERE, împingeri, s. f. Acțiunea de a (se) împinge și rezultatul ei. ♦ Forță de apăsare exercitată de un corp asupra altuia. – V. împinge. DOOM
împíngere s. f., g.-d. art. împíngerii; pl. împíngeri
împingeți
ÎMPÍNGE, împíng, vb. III. 1. Tranz. A mișca, a urni, a deplasa din loc pe cineva sau ceva, exercitând o apăsare. ♦ Intranz. A se lăsa cu toată greutatea sau puterea spre a urni pe cineva sau ceva din loc. 2. Tranz. A face să înainteze; a duce, a purta (până departe). ♦ Fig. (Adesea peior.) A ajuta pe cineva să ajungă la o situație (nemeritată). 3. Tranz. Fig. A îndemna, a îmboldi. 4. Refl. A se înghesui pentru a putea merge înainte. ♦ Tranz. A îmbrânci. 5. Tranz. (Înv.) A izgoni, a alunga. ♦ Fig. A nu accepta, a respinge. 6. Intranz. (Reg.) A cheltui. ♦ Tranz. A plăti. ◊ Expr. A împinge bani (cuiva) = a mitui (pe cineva). [Perf. s. împinsei, part. împins] – Lat. impingere. DOOM
împínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împíng, perf. s. 1 sg. împinséi, 1 pl. împínserăm; part. împíns
împingi
ÎMPÍNGE, împíng, vb. III. 1. Tranz. A mișca, a urni, a deplasa din loc pe cineva sau ceva, exercitând o apăsare. ♦ Intranz. A se lăsa cu toată greutatea sau puterea spre a urni pe cineva sau ceva din loc. 2. Tranz. A face să înainteze; a duce, a purta (până departe). ♦ Fig. (Adesea peior.) A ajuta pe cineva să ajungă la o situație (nemeritată). 3. Tranz. Fig. A îndemna, a îmboldi. 4. Refl. A se înghesui pentru a putea merge înainte. ♦ Tranz. A îmbrânci. 5. Tranz. (Înv.) A izgoni, a alunga. ♦ Fig. A nu accepta, a respinge. 6. Intranz. (Reg.) A cheltui. ♦ Tranz. A plăti. ◊ Expr. A împinge bani (cuiva) = a mitui (pe cineva). [Perf. s. împinsei, part. împins] – Lat. impingere. DOOM
împínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împíng, perf. s. 1 sg. împinséi, 1 pl. împínserăm; part. împíns
împingând
ÎMPÍNGE, împíng, vb. III. 1. Tranz. A mișca, a urni, a deplasa din loc pe cineva sau ceva, exercitând o apăsare. ♦ Intranz. A se lăsa cu toată greutatea sau puterea spre a urni pe cineva sau ceva din loc. 2. Tranz. A face să înainteze; a duce, a purta (până departe). ♦ Fig. (Adesea peior.) A ajuta pe cineva să ajungă la o situație (nemeritată). 3. Tranz. Fig. A îndemna, a îmboldi. 4. Refl. A se înghesui pentru a putea merge înainte. ♦ Tranz. A îmbrânci. 5. Tranz. (Înv.) A izgoni, a alunga. ♦ Fig. A nu accepta, a respinge. 6. Intranz. (Reg.) A cheltui. ♦ Tranz. A plăti. ◊ Expr. A împinge bani (cuiva) = a mitui (pe cineva). [Perf. s. împinsei, part. împins] – Lat. impingere. DOOM
împínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împíng, perf. s. 1 sg. împinséi, 1 pl. împínserăm; part. împíns
împingînd
ÎMPÍNGE, împíng, vb. III. 1. Tranz. A mișca, a urni, a deplasa din loc pe cineva sau ceva, exercitând o apăsare. ♦ Intranz. A se lăsa cu toată greutatea sau puterea spre a urni pe cineva sau ceva din loc. 2. Tranz. A face să înainteze; a duce, a purta (până departe). ♦ Fig. (Adesea peior.) A ajuta pe cineva să ajungă la o situație (nemeritată). 3. Tranz. Fig. A îndemna, a îmboldi. 4. Refl. A se înghesui pentru a putea merge înainte. ♦ Tranz. A îmbrânci. 5. Tranz. (Înv.) A izgoni, a alunga. ♦ Fig. A nu accepta, a respinge. 6. Intranz. (Reg.) A cheltui. ♦ Tranz. A plăti. ◊ Expr. A împinge bani (cuiva) = a mitui (pe cineva). [Perf. s. împinsei, part. împins] – Lat. impingere. DOOM
împínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împíng, perf. s. 1 sg. împinséi, 1 pl. împínserăm; part. împíns
împingă
ÎMPÍNGE, împíng, vb. III. 1. Tranz. A mișca, a urni, a deplasa din loc pe cineva sau ceva, exercitând o apăsare. ♦ Intranz. A se lăsa cu toată greutatea sau puterea spre a urni pe cineva sau ceva din loc. 2. Tranz. A face să înainteze; a duce, a purta (până departe). ♦ Fig. (Adesea peior.) A ajuta pe cineva să ajungă la o situație (nemeritată). 3. Tranz. Fig. A îndemna, a îmboldi. 4. Refl. A se înghesui pentru a putea merge înainte. ♦ Tranz. A îmbrânci. 5. Tranz. (Înv.) A izgoni, a alunga. ♦ Fig. A nu accepta, a respinge. 6. Intranz. (Reg.) A cheltui. ♦ Tranz. A plăti. ◊ Expr. A împinge bani (cuiva) = a mitui (pe cineva). [Perf. s. împinsei, part. împins] – Lat. impingere. DOOM
împínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împíng, perf. s. 1 sg. împinséi, 1 pl. împínserăm; part. împíns
împingător
ÎMPINGĂTÓR, împingătoare, s. n. Accesoriu la armele de foc care servește la împinsul proiectilului în țeavă. – Împinge + suf. -tor. DOOM
*împingătór s. n., pl. împingătoáre
împins
ÎMPÍNGE, împíng, vb. III. 1. Tranz. A mișca, a urni, a deplasa din loc pe cineva sau ceva, exercitând o apăsare. ♦ Intranz. A se lăsa cu toată greutatea sau puterea spre a urni pe cineva sau ceva din loc. 2. Tranz. A face să înainteze; a duce, a purta (până departe). ♦ Fig. (Adesea peior.) A ajuta pe cineva să ajungă la o situație (nemeritată). 3. Tranz. Fig. A îndemna, a îmboldi. 4. Refl. A se înghesui pentru a putea merge înainte. ♦ Tranz. A îmbrânci. 5. Tranz. (Înv.) A izgoni, a alunga. ♦ Fig. A nu accepta, a respinge. 6. Intranz. (Reg.) A cheltui. ♦ Tranz. A plăti. ◊ Expr. A împinge bani (cuiva) = a mitui (pe cineva). [Perf. s. împinsei, part. împins] – Lat. impingere. DOOM
împínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împíng, perf. s. 1 sg. împinséi, 1 pl. împínserăm; part. împíns
împins
mutră de-împins vagoane expr. (d. oameni) urât; grosolan, necioplit; cu o înfățișare neplăcută.
împinse
ÎMPÍNGE, împíng, vb. III. 1. Tranz. A mișca, a urni, a deplasa din loc pe cineva sau ceva, exercitând o apăsare. ♦ Intranz. A se lăsa cu toată greutatea sau puterea spre a urni pe cineva sau ceva din loc. 2. Tranz. A face să înainteze; a duce, a purta (până departe). ♦ Fig. (Adesea peior.) A ajuta pe cineva să ajungă la o situație (nemeritată). 3. Tranz. Fig. A îndemna, a îmboldi. 4. Refl. A se înghesui pentru a putea merge înainte. ♦ Tranz. A îmbrânci. 5. Tranz. (Înv.) A izgoni, a alunga. ♦ Fig. A nu accepta, a respinge. 6. Intranz. (Reg.) A cheltui. ♦ Tranz. A plăti. ◊ Expr. A împinge bani (cuiva) = a mitui (pe cineva). [Perf. s. împinsei, part. împins] – Lat. impingere. DOOM
împínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împíng, perf. s. 1 sg. împinséi, 1 pl. împínserăm; part. împíns
împinsei
ÎMPÍNGE, împíng, vb. III. 1. Tranz. A mișca, a urni, a deplasa din loc pe cineva sau ceva, exercitând o apăsare. ♦ Intranz. A se lăsa cu toată greutatea sau puterea spre a urni pe cineva sau ceva din loc. 2. Tranz. A face să înainteze; a duce, a purta (până departe). ♦ Fig. (Adesea peior.) A ajuta pe cineva să ajungă la o situație (nemeritată). 3. Tranz. Fig. A îndemna, a îmboldi. 4. Refl. A se înghesui pentru a putea merge înainte. ♦ Tranz. A îmbrânci. 5. Tranz. (Înv.) A izgoni, a alunga. ♦ Fig. A nu accepta, a respinge. 6. Intranz. (Reg.) A cheltui. ♦ Tranz. A plăti. ◊ Expr. A împinge bani (cuiva) = a mitui (pe cineva). [Perf. s. împinsei, part. împins] – Lat. impingere. DOOM
împínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împíng, perf. s. 1 sg. împinséi, 1 pl. împínserăm; part. împíns
împinseră
ÎMPÍNGE, împíng, vb. III. 1. Tranz. A mișca, a urni, a deplasa din loc pe cineva sau ceva, exercitând o apăsare. ♦ Intranz. A se lăsa cu toată greutatea sau puterea spre a urni pe cineva sau ceva din loc. 2. Tranz. A face să înainteze; a duce, a purta (până departe). ♦ Fig. (Adesea peior.) A ajuta pe cineva să ajungă la o situație (nemeritată). 3. Tranz. Fig. A îndemna, a îmboldi. 4. Refl. A se înghesui pentru a putea merge înainte. ♦ Tranz. A îmbrânci. 5. Tranz. (Înv.) A izgoni, a alunga. ♦ Fig. A nu accepta, a respinge. 6. Intranz. (Reg.) A cheltui. ♦ Tranz. A plăti. ◊ Expr. A împinge bani (cuiva) = a mitui (pe cineva). [Perf. s. împinsei, part. împins] – Lat. impingere. DOOM
împínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împíng, perf. s. 1 sg. împinséi, 1 pl. împínserăm; part. împíns
împinserăm
ÎMPÍNGE, împíng, vb. III. 1. Tranz. A mișca, a urni, a deplasa din loc pe cineva sau ceva, exercitând o apăsare. ♦ Intranz. A se lăsa cu toată greutatea sau puterea spre a urni pe cineva sau ceva din loc. 2. Tranz. A face să înainteze; a duce, a purta (până departe). ♦ Fig. (Adesea peior.) A ajuta pe cineva să ajungă la o situație (nemeritată). 3. Tranz. Fig. A îndemna, a îmboldi. 4. Refl. A se înghesui pentru a putea merge înainte. ♦ Tranz. A îmbrânci. 5. Tranz. (Înv.) A izgoni, a alunga. ♦ Fig. A nu accepta, a respinge. 6. Intranz. (Reg.) A cheltui. ♦ Tranz. A plăti. ◊ Expr. A împinge bani (cuiva) = a mitui (pe cineva). [Perf. s. împinsei, part. împins] – Lat. impingere. DOOM
împínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împíng, perf. s. 1 sg. împinséi, 1 pl. împínserăm; part. împíns
împinserăți
ÎMPÍNGE, împíng, vb. III. 1. Tranz. A mișca, a urni, a deplasa din loc pe cineva sau ceva, exercitând o apăsare. ♦ Intranz. A se lăsa cu toată greutatea sau puterea spre a urni pe cineva sau ceva din loc. 2. Tranz. A face să înainteze; a duce, a purta (până departe). ♦ Fig. (Adesea peior.) A ajuta pe cineva să ajungă la o situație (nemeritată). 3. Tranz. Fig. A îndemna, a îmboldi. 4. Refl. A se înghesui pentru a putea merge înainte. ♦ Tranz. A îmbrânci. 5. Tranz. (Înv.) A izgoni, a alunga. ♦ Fig. A nu accepta, a respinge. 6. Intranz. (Reg.) A cheltui. ♦ Tranz. A plăti. ◊ Expr. A împinge bani (cuiva) = a mitui (pe cineva). [Perf. s. împinsei, part. împins] – Lat. impingere. DOOM
împínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împíng, perf. s. 1 sg. împinséi, 1 pl. împínserăm; part. împíns
împinsese
ÎMPÍNGE, împíng, vb. III. 1. Tranz. A mișca, a urni, a deplasa din loc pe cineva sau ceva, exercitând o apăsare. ♦ Intranz. A se lăsa cu toată greutatea sau puterea spre a urni pe cineva sau ceva din loc. 2. Tranz. A face să înainteze; a duce, a purta (până departe). ♦ Fig. (Adesea peior.) A ajuta pe cineva să ajungă la o situație (nemeritată). 3. Tranz. Fig. A îndemna, a îmboldi. 4. Refl. A se înghesui pentru a putea merge înainte. ♦ Tranz. A îmbrânci. 5. Tranz. (Înv.) A izgoni, a alunga. ♦ Fig. A nu accepta, a respinge. 6. Intranz. (Reg.) A cheltui. ♦ Tranz. A plăti. ◊ Expr. A împinge bani (cuiva) = a mitui (pe cineva). [Perf. s. împinsei, part. împins] – Lat. impingere. DOOM
împínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împíng, perf. s. 1 sg. împinséi, 1 pl. împínserăm; part. împíns
împinsesem
ÎMPÍNGE, împíng, vb. III. 1. Tranz. A mișca, a urni, a deplasa din loc pe cineva sau ceva, exercitând o apăsare. ♦ Intranz. A se lăsa cu toată greutatea sau puterea spre a urni pe cineva sau ceva din loc. 2. Tranz. A face să înainteze; a duce, a purta (până departe). ♦ Fig. (Adesea peior.) A ajuta pe cineva să ajungă la o situație (nemeritată). 3. Tranz. Fig. A îndemna, a îmboldi. 4. Refl. A se înghesui pentru a putea merge înainte. ♦ Tranz. A îmbrânci. 5. Tranz. (Înv.) A izgoni, a alunga. ♦ Fig. A nu accepta, a respinge. 6. Intranz. (Reg.) A cheltui. ♦ Tranz. A plăti. ◊ Expr. A împinge bani (cuiva) = a mitui (pe cineva). [Perf. s. împinsei, part. împins] – Lat. impingere. DOOM
împínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împíng, perf. s. 1 sg. împinséi, 1 pl. împínserăm; part. împíns
împinseseră
ÎMPÍNGE, împíng, vb. III. 1. Tranz. A mișca, a urni, a deplasa din loc pe cineva sau ceva, exercitând o apăsare. ♦ Intranz. A se lăsa cu toată greutatea sau puterea spre a urni pe cineva sau ceva din loc. 2. Tranz. A face să înainteze; a duce, a purta (până departe). ♦ Fig. (Adesea peior.) A ajuta pe cineva să ajungă la o situație (nemeritată). 3. Tranz. Fig. A îndemna, a îmboldi. 4. Refl. A se înghesui pentru a putea merge înainte. ♦ Tranz. A îmbrânci. 5. Tranz. (Înv.) A izgoni, a alunga. ♦ Fig. A nu accepta, a respinge. 6. Intranz. (Reg.) A cheltui. ♦ Tranz. A plăti. ◊ Expr. A împinge bani (cuiva) = a mitui (pe cineva). [Perf. s. împinsei, part. împins] – Lat. impingere. DOOM
împínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împíng, perf. s. 1 sg. împinséi, 1 pl. împínserăm; part. împíns
împinseserăm
ÎMPÍNGE, împíng, vb. III. 1. Tranz. A mișca, a urni, a deplasa din loc pe cineva sau ceva, exercitând o apăsare. ♦ Intranz. A se lăsa cu toată greutatea sau puterea spre a urni pe cineva sau ceva din loc. 2. Tranz. A face să înainteze; a duce, a purta (până departe). ♦ Fig. (Adesea peior.) A ajuta pe cineva să ajungă la o situație (nemeritată). 3. Tranz. Fig. A îndemna, a îmboldi. 4. Refl. A se înghesui pentru a putea merge înainte. ♦ Tranz. A îmbrânci. 5. Tranz. (Înv.) A izgoni, a alunga. ♦ Fig. A nu accepta, a respinge. 6. Intranz. (Reg.) A cheltui. ♦ Tranz. A plăti. ◊ Expr. A împinge bani (cuiva) = a mitui (pe cineva). [Perf. s. împinsei, part. împins] – Lat. impingere. DOOM
împínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împíng, perf. s. 1 sg. împinséi, 1 pl. împínserăm; part. împíns
împinseserăți
ÎMPÍNGE, împíng, vb. III. 1. Tranz. A mișca, a urni, a deplasa din loc pe cineva sau ceva, exercitând o apăsare. ♦ Intranz. A se lăsa cu toată greutatea sau puterea spre a urni pe cineva sau ceva din loc. 2. Tranz. A face să înainteze; a duce, a purta (până departe). ♦ Fig. (Adesea peior.) A ajuta pe cineva să ajungă la o situație (nemeritată). 3. Tranz. Fig. A îndemna, a îmboldi. 4. Refl. A se înghesui pentru a putea merge înainte. ♦ Tranz. A îmbrânci. 5. Tranz. (Înv.) A izgoni, a alunga. ♦ Fig. A nu accepta, a respinge. 6. Intranz. (Reg.) A cheltui. ♦ Tranz. A plăti. ◊ Expr. A împinge bani (cuiva) = a mitui (pe cineva). [Perf. s. împinsei, part. împins] – Lat. impingere. DOOM
împínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împíng, perf. s. 1 sg. împinséi, 1 pl. împínserăm; part. împíns
împinseseși
ÎMPÍNGE, împíng, vb. III. 1. Tranz. A mișca, a urni, a deplasa din loc pe cineva sau ceva, exercitând o apăsare. ♦ Intranz. A se lăsa cu toată greutatea sau puterea spre a urni pe cineva sau ceva din loc. 2. Tranz. A face să înainteze; a duce, a purta (până departe). ♦ Fig. (Adesea peior.) A ajuta pe cineva să ajungă la o situație (nemeritată). 3. Tranz. Fig. A îndemna, a îmboldi. 4. Refl. A se înghesui pentru a putea merge înainte. ♦ Tranz. A îmbrânci. 5. Tranz. (Înv.) A izgoni, a alunga. ♦ Fig. A nu accepta, a respinge. 6. Intranz. (Reg.) A cheltui. ♦ Tranz. A plăti. ◊ Expr. A împinge bani (cuiva) = a mitui (pe cineva). [Perf. s. împinsei, part. împins] – Lat. impingere. DOOM
împínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împíng, perf. s. 1 sg. împinséi, 1 pl. împínserăm; part. împíns
împinseseți
ÎMPÍNGE, împíng, vb. III. 1. Tranz. A mișca, a urni, a deplasa din loc pe cineva sau ceva, exercitând o apăsare. ♦ Intranz. A se lăsa cu toată greutatea sau puterea spre a urni pe cineva sau ceva din loc. 2. Tranz. A face să înainteze; a duce, a purta (până departe). ♦ Fig. (Adesea peior.) A ajuta pe cineva să ajungă la o situație (nemeritată). 3. Tranz. Fig. A îndemna, a îmboldi. 4. Refl. A se înghesui pentru a putea merge înainte. ♦ Tranz. A îmbrânci. 5. Tranz. (Înv.) A izgoni, a alunga. ♦ Fig. A nu accepta, a respinge. 6. Intranz. (Reg.) A cheltui. ♦ Tranz. A plăti. ◊ Expr. A împinge bani (cuiva) = a mitui (pe cineva). [Perf. s. împinsei, part. împins] – Lat. impingere. DOOM
împínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împíng, perf. s. 1 sg. împinséi, 1 pl. împínserăm; part. împíns
împinseși
ÎMPÍNGE, împíng, vb. III. 1. Tranz. A mișca, a urni, a deplasa din loc pe cineva sau ceva, exercitând o apăsare. ♦ Intranz. A se lăsa cu toată greutatea sau puterea spre a urni pe cineva sau ceva din loc. 2. Tranz. A face să înainteze; a duce, a purta (până departe). ♦ Fig. (Adesea peior.) A ajuta pe cineva să ajungă la o situație (nemeritată). 3. Tranz. Fig. A îndemna, a îmboldi. 4. Refl. A se înghesui pentru a putea merge înainte. ♦ Tranz. A îmbrânci. 5. Tranz. (Înv.) A izgoni, a alunga. ♦ Fig. A nu accepta, a respinge. 6. Intranz. (Reg.) A cheltui. ♦ Tranz. A plăti. ◊ Expr. A împinge bani (cuiva) = a mitui (pe cineva). [Perf. s. împinsei, part. împins] – Lat. impingere. DOOM
împínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împíng, perf. s. 1 sg. împinséi, 1 pl. împínserăm; part. împíns
împinsătura
ÎMPINSĂTÚRĂ, împinsături, s. f. (Rar) Ghiont, brânci. – Împins (part. lui împinge) + suf. -ătură. DOOM
împinsătúră (rar) s. f., g.-d. art. împinsătúrii; pl. împinsătúri
împinsături
ÎMPINSĂTÚRĂ, împinsături, s. f. (Rar) Ghiont, brânci. – Împins (part. lui împinge) + suf. -ătură. DOOM
împinsătúră (rar) s. f., g.-d. art. împinsătúrii; pl. împinsătúri
împinsăturii
ÎMPINSĂTÚRĂ, împinsături, s. f. (Rar) Ghiont, brânci. – Împins (part. lui împinge) + suf. -ătură. DOOM
împinsătúră (rar) s. f., g.-d. art. împinsătúrii; pl. împinsătúri
împinsăturile
ÎMPINSĂTÚRĂ, împinsături, s. f. (Rar) Ghiont, brânci. – Împins (part. lui împinge) + suf. -ătură. DOOM
împinsătúră (rar) s. f., g.-d. art. împinsătúrii; pl. împinsătúri
împinsăturilor
ÎMPINSĂTÚRĂ, împinsături, s. f. (Rar) Ghiont, brânci. – Împins (part. lui împinge) + suf. -ătură. DOOM
împinsătúră (rar) s. f., g.-d. art. împinsătúrii; pl. împinsătúri
împintena
ÎMPINTENÁ, împintenez, vb. I. Tranz. (Rar) A da pinteni calului. – În + pinten. DOOM
împintená (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 împinteneáză
împintenai
ÎMPINTENÁ, împintenez, vb. I. Tranz. (Rar) A da pinteni calului. – În + pinten. DOOM
împintená (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 împinteneáză
împintenam
ÎMPINTENÁ, împintenez, vb. I. Tranz. (Rar) A da pinteni calului. – În + pinten. DOOM
împintená (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 împinteneáză
împintenare
ÎMPINTENÁ, împintenez, vb. I. Tranz. (Rar) A da pinteni calului. – În + pinten. DOOM
împintená (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 împinteneáză
împintenare
ÎMPINTENÁ, împintenez, vb. I. Tranz. (Rar) A da pinteni calului. – În + pinten.
împintenară
ÎMPINTENÁ, împintenez, vb. I. Tranz. (Rar) A da pinteni calului. – În + pinten. DOOM
împintená (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 împinteneáză
împintenarăm
ÎMPINTENÁ, împintenez, vb. I. Tranz. (Rar) A da pinteni calului. – În + pinten. DOOM
împintená (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 împinteneáză
împintenarăți
ÎMPINTENÁ, împintenez, vb. I. Tranz. (Rar) A da pinteni calului. – În + pinten. DOOM
împintená (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 împinteneáză
împintenase
ÎMPINTENÁ, împintenez, vb. I. Tranz. (Rar) A da pinteni calului. – În + pinten. DOOM
împintená (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 împinteneáză
împintenasem
ÎMPINTENÁ, împintenez, vb. I. Tranz. (Rar) A da pinteni calului. – În + pinten. DOOM
împintená (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 împinteneáză
împintenaseră
ÎMPINTENÁ, împintenez, vb. I. Tranz. (Rar) A da pinteni calului. – În + pinten. DOOM
împintená (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 împinteneáză
împintenaserăm
ÎMPINTENÁ, împintenez, vb. I. Tranz. (Rar) A da pinteni calului. – În + pinten. DOOM
împintená (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 împinteneáză
împintenaserăți
ÎMPINTENÁ, împintenez, vb. I. Tranz. (Rar) A da pinteni calului. – În + pinten. DOOM
împintená (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 împinteneáză
împintenaseși
ÎMPINTENÁ, împintenez, vb. I. Tranz. (Rar) A da pinteni calului. – În + pinten. DOOM
împintená (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 împinteneáză
împintenaseți
ÎMPINTENÁ, împintenez, vb. I. Tranz. (Rar) A da pinteni calului. – În + pinten. DOOM
împintená (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 împinteneáză
împintenat
ÎMPINTENÁ, împintenez, vb. I. Tranz. (Rar) A da pinteni calului. – În + pinten. DOOM
împintená (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 împinteneáză
împintenat
ÎMPINTENÁT, -Ă, împintenați, -te, adj. (Rar) Prevăzut cu pinteni. – În + pinten + suf. -at.
împintenata
ÎMPINTENÁT, -Ă, împintenați, -te, adj. (Rar) Prevăzut cu pinteni. – În + pinten + suf. -at.
împintenate
ÎMPINTENÁT, -Ă, împintenați, -te, adj. (Rar) Prevăzut cu pinteni. – În + pinten + suf. -at.
împintenatei
ÎMPINTENÁT, -Ă, împintenați, -te, adj. (Rar) Prevăzut cu pinteni. – În + pinten + suf. -at.
împintenatele
ÎMPINTENÁT, -Ă, împintenați, -te, adj. (Rar) Prevăzut cu pinteni. – În + pinten + suf. -at.
împintenatelor
ÎMPINTENÁT, -Ă, împintenați, -te, adj. (Rar) Prevăzut cu pinteni. – În + pinten + suf. -at.
împintenatul
ÎMPINTENÁT, -Ă, împintenați, -te, adj. (Rar) Prevăzut cu pinteni. – În + pinten + suf. -at.
împintenatului
ÎMPINTENÁT, -Ă, împintenați, -te, adj. (Rar) Prevăzut cu pinteni. – În + pinten + suf. -at.
împintenau
ÎMPINTENÁ, împintenez, vb. I. Tranz. (Rar) A da pinteni calului. – În + pinten. DOOM
împintená (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 împinteneáză
împintenași
ÎMPINTENÁ, împintenez, vb. I. Tranz. (Rar) A da pinteni calului. – În + pinten. DOOM
împintená (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 împinteneáză
împintenați
ÎMPINTENÁ, împintenez, vb. I. Tranz. (Rar) A da pinteni calului. – În + pinten. DOOM
împintená (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 împinteneáză
împintenați
ÎMPINTENÁT, -Ă, împintenați, -te, adj. (Rar) Prevăzut cu pinteni. – În + pinten + suf. -at.
împintenații
ÎMPINTENÁT, -Ă, împintenați, -te, adj. (Rar) Prevăzut cu pinteni. – În + pinten + suf. -at.
împintenaților
ÎMPINTENÁT, -Ă, împintenați, -te, adj. (Rar) Prevăzut cu pinteni. – În + pinten + suf. -at.
împintenează
ÎMPINTENÁ, împintenez, vb. I. Tranz. (Rar) A da pinteni calului. – În + pinten. DOOM
împintená (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 împinteneáză
împintenez
ÎMPINTENÁ, împintenez, vb. I. Tranz. (Rar) A da pinteni calului. – În + pinten. DOOM
împintená (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 împinteneáză
împinteneze
ÎMPINTENÁ, împintenez, vb. I. Tranz. (Rar) A da pinteni calului. – În + pinten. DOOM
împintená (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 împinteneáză
împintenezi
ÎMPINTENÁ, împintenez, vb. I. Tranz. (Rar) A da pinteni calului. – În + pinten. DOOM
împintená (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 împinteneáză
împintenând
ÎMPINTENÁ, împintenez, vb. I. Tranz. (Rar) A da pinteni calului. – În + pinten. DOOM
împintená (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 împinteneáză
împintenînd
ÎMPINTENÁ, împintenez, vb. I. Tranz. (Rar) A da pinteni calului. – În + pinten. DOOM
împintená (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 împinteneáză
împistrea
ÎMPISTRÍ, împistresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A împodobi o pânză, o cămașă etc. cu desene, cu motive florale etc. de diverse culori; spec. a încondeia ouă de Paști. – Cf. sl. pĩstriti. DOOM
împistrí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împistrésc, imperf. 3 sg. împistreá; conj. prez. 3 să împistreáscă
împistreai
ÎMPISTRÍ, împistresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A împodobi o pânză, o cămașă etc. cu desene, cu motive florale etc. de diverse culori; spec. a încondeia ouă de Paști. – Cf. sl. pĩstriti. DOOM
împistrí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împistrésc, imperf. 3 sg. împistreá; conj. prez. 3 să împistreáscă
împistream
ÎMPISTRÍ, împistresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A împodobi o pânză, o cămașă etc. cu desene, cu motive florale etc. de diverse culori; spec. a încondeia ouă de Paști. – Cf. sl. pĩstriti. DOOM
împistrí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împistrésc, imperf. 3 sg. împistreá; conj. prez. 3 să împistreáscă
împistrească
ÎMPISTRÍ, împistresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A împodobi o pânză, o cămașă etc. cu desene, cu motive florale etc. de diverse culori; spec. a încondeia ouă de Paști. – Cf. sl. pĩstriti. DOOM
împistrí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împistrésc, imperf. 3 sg. împistreá; conj. prez. 3 să împistreáscă
împistreau
ÎMPISTRÍ, împistresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A împodobi o pânză, o cămașă etc. cu desene, cu motive florale etc. de diverse culori; spec. a încondeia ouă de Paști. – Cf. sl. pĩstriti. DOOM
împistrí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împistrésc, imperf. 3 sg. împistreá; conj. prez. 3 să împistreáscă
împistreați
ÎMPISTRÍ, împistresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A împodobi o pânză, o cămașă etc. cu desene, cu motive florale etc. de diverse culori; spec. a încondeia ouă de Paști. – Cf. sl. pĩstriti. DOOM
împistrí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împistrésc, imperf. 3 sg. împistreá; conj. prez. 3 să împistreáscă
împistresc
ÎMPISTRÍ, împistresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A împodobi o pânză, o cămașă etc. cu desene, cu motive florale etc. de diverse culori; spec. a încondeia ouă de Paști. – Cf. sl. pĩstriti. DOOM
împistrí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împistrésc, imperf. 3 sg. împistreá; conj. prez. 3 să împistreáscă
împistrește
ÎMPISTRÍ, împistresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A împodobi o pânză, o cămașă etc. cu desene, cu motive florale etc. de diverse culori; spec. a încondeia ouă de Paști. – Cf. sl. pĩstriti. DOOM
împistrí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împistrésc, imperf. 3 sg. împistreá; conj. prez. 3 să împistreáscă
împistrești
ÎMPISTRÍ, împistresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A împodobi o pânză, o cămașă etc. cu desene, cu motive florale etc. de diverse culori; spec. a încondeia ouă de Paști. – Cf. sl. pĩstriti. DOOM
împistrí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împistrésc, imperf. 3 sg. împistreá; conj. prez. 3 să împistreáscă
împistri
ÎMPISTRÍ, împistresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A împodobi o pânză, o cămașă etc. cu desene, cu motive florale etc. de diverse culori; spec. a încondeia ouă de Paști. – Cf. sl. pĩstriti. DOOM
împistrí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împistrésc, imperf. 3 sg. împistreá; conj. prez. 3 să împistreáscă
împistrii
ÎMPISTRÍ, împistresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A împodobi o pânză, o cămașă etc. cu desene, cu motive florale etc. de diverse culori; spec. a încondeia ouă de Paști. – Cf. sl. pĩstriti. DOOM
împistrí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împistrésc, imperf. 3 sg. împistreá; conj. prez. 3 să împistreáscă
împistrim
ÎMPISTRÍ, împistresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A împodobi o pânză, o cămașă etc. cu desene, cu motive florale etc. de diverse culori; spec. a încondeia ouă de Paști. – Cf. sl. pĩstriti. DOOM
împistrí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împistrésc, imperf. 3 sg. împistreá; conj. prez. 3 să împistreáscă
împistrind
ÎMPISTRÍ, împistresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A împodobi o pânză, o cămașă etc. cu desene, cu motive florale etc. de diverse culori; spec. a încondeia ouă de Paști. – Cf. sl. pĩstriti. DOOM
împistrí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împistrésc, imperf. 3 sg. împistreá; conj. prez. 3 să împistreáscă
împistrire
ÎMPISTRÍ, împistresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A împodobi o pânză, o cămașă etc. cu desene, cu motive florale etc. de diverse culori; spec. a încondeia ouă de Paști. – Cf. sl. pĩstriti. DOOM
împistrí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împistrésc, imperf. 3 sg. împistreá; conj. prez. 3 să împistreáscă
împistrire
ÎMPISTRÍ, împistresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A împodobi o pânză, o cămașă etc. cu desene, cu motive florale etc. de diverse culori; spec. a încondeia ouă de Paști. – Cf. sl. pĩstriti.
împistrirea
ÎMPISTRÍ, împistresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A împodobi o pânză, o cămașă etc. cu desene, cu motive florale etc. de diverse culori; spec. a încondeia ouă de Paști. – Cf. sl. pĩstriti.
împistriri
ÎMPISTRÍ, împistresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A împodobi o pânză, o cămașă etc. cu desene, cu motive florale etc. de diverse culori; spec. a încondeia ouă de Paști. – Cf. sl. pĩstriti.
împistririi
ÎMPISTRÍ, împistresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A împodobi o pânză, o cămașă etc. cu desene, cu motive florale etc. de diverse culori; spec. a încondeia ouă de Paști. – Cf. sl. pĩstriti.
împistririle
ÎMPISTRÍ, împistresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A împodobi o pânză, o cămașă etc. cu desene, cu motive florale etc. de diverse culori; spec. a încondeia ouă de Paști. – Cf. sl. pĩstriti.
împistririlor
ÎMPISTRÍ, împistresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A împodobi o pânză, o cămașă etc. cu desene, cu motive florale etc. de diverse culori; spec. a încondeia ouă de Paști. – Cf. sl. pĩstriti.
împistriră
ÎMPISTRÍ, împistresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A împodobi o pânză, o cămașă etc. cu desene, cu motive florale etc. de diverse culori; spec. a încondeia ouă de Paști. – Cf. sl. pĩstriti. DOOM
împistrí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împistrésc, imperf. 3 sg. împistreá; conj. prez. 3 să împistreáscă
împistrirăm
ÎMPISTRÍ, împistresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A împodobi o pânză, o cămașă etc. cu desene, cu motive florale etc. de diverse culori; spec. a încondeia ouă de Paști. – Cf. sl. pĩstriti. DOOM
împistrí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împistrésc, imperf. 3 sg. împistreá; conj. prez. 3 să împistreáscă
împistrirăți
ÎMPISTRÍ, împistresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A împodobi o pânză, o cămașă etc. cu desene, cu motive florale etc. de diverse culori; spec. a încondeia ouă de Paști. – Cf. sl. pĩstriti. DOOM
împistrí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împistrésc, imperf. 3 sg. împistreá; conj. prez. 3 să împistreáscă
împistrise
ÎMPISTRÍ, împistresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A împodobi o pânză, o cămașă etc. cu desene, cu motive florale etc. de diverse culori; spec. a încondeia ouă de Paști. – Cf. sl. pĩstriti. DOOM
împistrí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împistrésc, imperf. 3 sg. împistreá; conj. prez. 3 să împistreáscă
împistrisem
ÎMPISTRÍ, împistresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A împodobi o pânză, o cămașă etc. cu desene, cu motive florale etc. de diverse culori; spec. a încondeia ouă de Paști. – Cf. sl. pĩstriti. DOOM
împistrí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împistrésc, imperf. 3 sg. împistreá; conj. prez. 3 să împistreáscă
împistriseră
ÎMPISTRÍ, împistresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A împodobi o pânză, o cămașă etc. cu desene, cu motive florale etc. de diverse culori; spec. a încondeia ouă de Paști. – Cf. sl. pĩstriti. DOOM
împistrí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împistrésc, imperf. 3 sg. împistreá; conj. prez. 3 să împistreáscă
împistriserăm
ÎMPISTRÍ, împistresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A împodobi o pânză, o cămașă etc. cu desene, cu motive florale etc. de diverse culori; spec. a încondeia ouă de Paști. – Cf. sl. pĩstriti. DOOM
împistrí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împistrésc, imperf. 3 sg. împistreá; conj. prez. 3 să împistreáscă
împistriserăți
ÎMPISTRÍ, împistresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A împodobi o pânză, o cămașă etc. cu desene, cu motive florale etc. de diverse culori; spec. a încondeia ouă de Paști. – Cf. sl. pĩstriti. DOOM
împistrí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împistrésc, imperf. 3 sg. împistreá; conj. prez. 3 să împistreáscă
împistriseși
ÎMPISTRÍ, împistresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A împodobi o pânză, o cămașă etc. cu desene, cu motive florale etc. de diverse culori; spec. a încondeia ouă de Paști. – Cf. sl. pĩstriti. DOOM
împistrí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împistrésc, imperf. 3 sg. împistreá; conj. prez. 3 să împistreáscă
împistriseți
ÎMPISTRÍ, împistresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A împodobi o pânză, o cămașă etc. cu desene, cu motive florale etc. de diverse culori; spec. a încondeia ouă de Paști. – Cf. sl. pĩstriti. DOOM
împistrí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împistrésc, imperf. 3 sg. împistreá; conj. prez. 3 să împistreáscă
împistrit
ÎMPISTRÍ, împistresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A împodobi o pânză, o cămașă etc. cu desene, cu motive florale etc. de diverse culori; spec. a încondeia ouă de Paști. – Cf. sl. pĩstriti. DOOM
împistrí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împistrésc, imperf. 3 sg. împistreá; conj. prez. 3 să împistreáscă
împistrit
ÎMPISTRÍT, -Ă, împistriți, -te, adj. (Reg.) Care este împodobit cu desene sau cu flori, cu ornamente de diverse culori și forme; spec. încondeiat. – V. împistri.
împistrita
ÎMPISTRÍT, -Ă, împistriți, -te, adj. (Reg.) Care este împodobit cu desene sau cu flori, cu ornamente de diverse culori și forme; spec. încondeiat. – V. împistri.
împistrite
ÎMPISTRÍT, -Ă, împistriți, -te, adj. (Reg.) Care este împodobit cu desene sau cu flori, cu ornamente de diverse culori și forme; spec. încondeiat. – V. împistri.
împistritei
ÎMPISTRÍT, -Ă, împistriți, -te, adj. (Reg.) Care este împodobit cu desene sau cu flori, cu ornamente de diverse culori și forme; spec. încondeiat. – V. împistri.
împistritele
ÎMPISTRÍT, -Ă, împistriți, -te, adj. (Reg.) Care este împodobit cu desene sau cu flori, cu ornamente de diverse culori și forme; spec. încondeiat. – V. împistri.
împistritelor
ÎMPISTRÍT, -Ă, împistriți, -te, adj. (Reg.) Care este împodobit cu desene sau cu flori, cu ornamente de diverse culori și forme; spec. încondeiat. – V. împistri.
împistritul
ÎMPISTRÍT, -Ă, împistriți, -te, adj. (Reg.) Care este împodobit cu desene sau cu flori, cu ornamente de diverse culori și forme; spec. încondeiat. – V. împistri.
împistritului
ÎMPISTRÍT, -Ă, împistriți, -te, adj. (Reg.) Care este împodobit cu desene sau cu flori, cu ornamente de diverse culori și forme; spec. încondeiat. – V. împistri.
împistriși
ÎMPISTRÍ, împistresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A împodobi o pânză, o cămașă etc. cu desene, cu motive florale etc. de diverse culori; spec. a încondeia ouă de Paști. – Cf. sl. pĩstriti. DOOM
împistrí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împistrésc, imperf. 3 sg. împistreá; conj. prez. 3 să împistreáscă
împistriți
ÎMPISTRÍ, împistresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A împodobi o pânză, o cămașă etc. cu desene, cu motive florale etc. de diverse culori; spec. a încondeia ouă de Paști. – Cf. sl. pĩstriti. DOOM
împistrí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împistrésc, imperf. 3 sg. împistreá; conj. prez. 3 să împistreáscă
împistriți
ÎMPISTRÍT, -Ă, împistriți, -te, adj. (Reg.) Care este împodobit cu desene sau cu flori, cu ornamente de diverse culori și forme; spec. încondeiat. – V. împistri.
împistriții
ÎMPISTRÍT, -Ă, împistriți, -te, adj. (Reg.) Care este împodobit cu desene sau cu flori, cu ornamente de diverse culori și forme; spec. încondeiat. – V. împistri.
împistriților
ÎMPISTRÍT, -Ă, împistriți, -te, adj. (Reg.) Care este împodobit cu desene sau cu flori, cu ornamente de diverse culori și forme; spec. încondeiat. – V. împistri.
împle
UMPLEÁ vb. II v. umple. DOOM
úmple (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. úmplu, 2 sg. úmpli, 1 pl. úmplem, 2 pl. úmpleți, perf. s. 1 sg. umplúi; ger. umplấnd; part. umplút
împlea
ÚMPLE, úmplu, vb. III. Tranz. 1. (Cu privire la recipiente sau la cavități) A face să fie plin (mai ales cu un lichid), a băga înăuntru (pînă la gură); p. ext. a face să conțină o cantitate oarecare din ceva. Cotrobăia prin cazan și își umplea strachina cu ce era mai bun. SADOVEANU, O. VI 169. Umple groapa cu jaratec și cu lemne putregăioase. CREANGĂ, P. 29. ◊ (Prin analogie cu o cavitate) S-au dus amîndoi, și ea și-a umplut brațele cu ramuri. CAMIL PETRESCU, U. N. 102. ◊ Fig. Stelele umpleau văzduhul. SADOVEANU, O. III 398. Umplea capul bietului băiat cu toate fleacurile. VLAHUȚĂ. N. 15. Veacul nostru ni-l umplură saltimbancii și irozii. EMINESCU, O. I 149. ◊ Expr. A-și umple burta (sau pîntecele) = a se îndopa cu mîncare. A-și umple buzunarele = a cîștiga bani mulți. A umple paharul = a pricinui cuiva un neajuns care întrece ceea ce poate el suporta; a pune vîrf. Incidentul de sus venise numai să umple paharul. C. PETRESCU, Î. II 149. Gara... cu înghesuiala unor oameni grăbiți și brutali venea numai bine să umple paharul. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 7. (Refl..) A i se umple cuiva ochii de lacrimi = a începe să plîngă, a avea ochii umezi. Moșneagul, cînd a văzut-o, i s-a umplut ochii de lacrimi de bucurie. CREANGĂ, P. 291. Ochii cei negri ai fetelor se umpleau de lacrimi de dor. EMINESCU, N. 5. Copila se sculă în picioare de mînie și ochii i se umplură de lacrimi. ALECSANDRI, O. P. 223. (Tranz., inversînd raportul dintre părțile propoziției) Lacrimile îi umplură ochii. NEGRUZZI, S. I 50. ◊ Refl. (Poetic) Luna se înălțase, nouri treceau pe deasupra ei umplîndu-se de lumină vînătă. SADOVEANU, O. VI 15. În fața noastră soarele apune, valea se umple de umbră. VLAHUȚĂ, O. A. 179. 2. Fig. A copleși pe cineva, a face că cineva să se simtă cuprins sau apăsat (de un sentiment, de o senzație etc.). Grăbind spre han, Vitoria simțea cum o umplu gînduri și hotărîri nebiruite. SADOVEANU, B. 85. Am să-ți spun o veste care a să te umple de bucurie. NEGRUZZI, S. I 18. Ochii tăi cei negrișori umple-mi trupul de fiori. jJARNÍK-BÎRSEANU, D. 31. ◊ Expr. A umple pe cineva de sperieți = a îngrozi. Apoi dă, mamă ! vezi, i-a umplut de spărieți. CREANGĂ, P. 28. ◊ Refl. I se umplea inima de mîndrie. ISPIRESCU, L. 39. Cînd se duce împăratul și vede cum se împlinise de bine poronca lui, se umple de bucurie. CREANGĂ, P. 265. 3. A (mai) adăuga apă (sau alt lichid) pentru a face să fiarbă mîncarea. Să ai grijă, bătrîno, să mai umpli oala cu fasole. STĂNOIU, C. I 66. ◊ Expr. A umple borș = a pune la fermentat tărîțe amestecate cu apă și cu maia, pentru a obține borșul cu care se prepară anumite mîncări. Lelița cu șorțul roș Nu știe să umple borș. POP. (Regional) A umple flori = a pune la macerat flori sau frunze, turnînd peste ele apă caldă, pentru a prepara anumite vopsele. ♦ A introduce într-un înveliș (de aluat, de anumite legume etc.) un preparat culinar (pentru a pregăti anumite mîncări). Nu știu cum îi cade un urs mare din sîn și de-a dura prin clasă; nu de cei pe care-i joacă ursarii, ci de mămăligă, umplut cu brînză, rotund, prăjit pe jaratic. CREANGĂ, A. 77. ♦ (Rar) A îmbiba un preparat culinar cu un lichid dulce sau aromat. Cocoșei de zahăr umpluți cu sirop. I. BOTEZ, ȘC. 86. 4. A răspîndi (mirosuri, parfumuri) într-un spațiu, într-o încăpere. Cind bate vîntul din jos, Umple casa de miros. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 17. (În forma împle) Busuioc și mint’ uscată Împlu casa-ntunecoasă de-o mireasmă pipărată. EMINESCU, O. I 84. Împlu aerul văratic de mireasmă și răcoare A popoarelor de muște sărbători murmuitoare. id. ib. 85. ◊ Refl. Se umplu locul de un miros așa de frumos. ISPIRESCU, L. 39. ♦ (Despre sunete, zgomote sau despre un izvor de sunete) A cuprinde, a învălui un loc, un spațiu. Bocetele umplură văzduhul, clopotele umplură zările cu jalea lor. SADOVEANU, O. I 258. Statu- Palmă clătinat Umple lunca de-un lung vaier. ALECSANDRI, P. A. 188. ◊ Expr. A ample satul (lumea sau, rar, urechile lumii) = a răspîndi un zvon, o știre, o veste. A umplut urechile lumii c-ar fi luat c-o săgeată boldul de aur din vîrful cortului sultanului Albu. DELAVRANCEA, O. II 99. 5. (De obicei hiperbolic) A ocupa, a acoperi o suprafață, o întindere, o încăpere sau (prin restricție) un cadru. Oastea umplu ograda și toate ulițele din jur pînă la mari depărtări. SADOVEANU, O. VII 155. Căpitanul umplu așa, fără veste... ușa salonului plin de lume cu persoana sa bărboasă. HOGAȘ, H. 78. De dragostea unei regine frumoase, Umplut-ai pămîntul de oase ! COȘBUC, P. II 194. ◊ (Poetic) Din cînd în cînd se uita la norii care umpleau cerul spre apus, rotunzi și trandafirii ca niște meri înfloriți, plutind fără trunchi în văzduh. DUMITRIU, N. 118. Nouri de jăratec și aur umpleau cu oștirile lor ceriul. EMINESCU, N. 48. ◊ Refl. S-a umplut Țara Moldovei de doamne și domnițe. SADOVEANU, F. J. 493. Din frunza care cade se umple-n mai cîmpia. EFTIMIU, Î. 180. Se umple ograda și livada moșneagului... de cirezi de vite. CREANGĂ, P. 68. (Poetic) Noaptea se umpluse de fulgere, ca un pumn de întuneric, în care roiesc mereu scînteile unui amnar. MIHALE, O. 507. Răsăritul se umplea de flacări. SADOVEANU, O. I 438. Aicea, p-aste ziduri, în liniște senină, Privesc cum orizontul se umple de făclii. ALEXANDRESCU, P. 23. ♦ A acoperi cu scrisul o hîrtie, un caiet etc. Numărul hîrtiilor umplute cu povești și însemnări sporește în chip vertiginos pe masa de brad. CĂLINESCU, E. 252. 6. (Urmat de determinări introduse prin prep. «de» și indicînd materia, obiectul în discuție) A acoperi (pe cineva sau ceva) cu o substanță neplăcută, murdară, dăunătoare (v. mînji); fig. a contamina, a molipsi. Didesubtul scării [teatrului] este o boltă supt care butcile trec, pentru ca cei ce se scobor să nu fie umpluți de ploaie.KOGĂLNICEANU, S. 89. ◊ Expr. A umple pe cineva (sau, refl., a se umple) de bogdaproste v. bogdaproste. A umple (pe cineva sau, refl., a se umple) de brînză (sau de procopseală), se spune, ironic, despre cineva care n-a reușit într-o acțiune. Îl furase somnul cu fluierul în gură și merele pieriseră. – Ne-ai umplut de brînză și tu, îi zise tat-său. VISSARION, B. 13. De procopseală văz că mă umpluși. PANN, P. V. III 80. 7. (Rar) A face să fie complet, a completa; a împlini. [Rada] de-abia pe la Sîn-Petru Umple optsprăzece vremuri. COȘBUC, P. I 95. – Variante: umpleá (SADOVEANU, O. VI 226), (regional) împleá vb. II, î́mple vb. III.
împlere
Î́MPLE vb. III v. umple.
împletea
ÎMPLETÍ, împletesc, vb. IV. 1. Tranz. A reuni, a împreuna mai multe fire, jurubițe etc. 2. Tranz. A strânge părul în cozi. 3. Tranz. A lucra diferite obiecte din fire textile răsucite sau toarse ori din nuiele, din flori etc.; spec. a face o împletitură din fire de lână, de bumbac etc. prin tricotare cu andrele. ♦ A face colaci din bucăți de aluat. 4. Refl. recipr. Fig. A se încrucișa, a se întretăia; a se îmbina. 5. Intranz. (Rar; în expr.) A împleti din picioare = a mișca repede din picioare; a dansa. 6. Tranz. Fig. (Înv.) A unelti, a urzi. – În + pleată (pl. plete). DOOM
împletí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împletésc, imperf. 3 sg. împleteá; conj. prez. 3 să împleteáscă
împleteai
ÎMPLETÍ, împletesc, vb. IV. 1. Tranz. A reuni, a împreuna mai multe fire, jurubițe etc. 2. Tranz. A strânge părul în cozi. 3. Tranz. A lucra diferite obiecte din fire textile răsucite sau toarse ori din nuiele, din flori etc.; spec. a face o împletitură din fire de lână, de bumbac etc. prin tricotare cu andrele. ♦ A face colaci din bucăți de aluat. 4. Refl. recipr. Fig. A se încrucișa, a se întretăia; a se îmbina. 5. Intranz. (Rar; în expr.) A împleti din picioare = a mișca repede din picioare; a dansa. 6. Tranz. Fig. (Înv.) A unelti, a urzi. – În + pleată (pl. plete). DOOM
împletí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împletésc, imperf. 3 sg. împleteá; conj. prez. 3 să împleteáscă
împleteam
ÎMPLETÍ, împletesc, vb. IV. 1. Tranz. A reuni, a împreuna mai multe fire, jurubițe etc. 2. Tranz. A strânge părul în cozi. 3. Tranz. A lucra diferite obiecte din fire textile răsucite sau toarse ori din nuiele, din flori etc.; spec. a face o împletitură din fire de lână, de bumbac etc. prin tricotare cu andrele. ♦ A face colaci din bucăți de aluat. 4. Refl. recipr. Fig. A se încrucișa, a se întretăia; a se îmbina. 5. Intranz. (Rar; în expr.) A împleti din picioare = a mișca repede din picioare; a dansa. 6. Tranz. Fig. (Înv.) A unelti, a urzi. – În + pleată (pl. plete). DOOM
împletí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împletésc, imperf. 3 sg. împleteá; conj. prez. 3 să împleteáscă
împletească
ÎMPLETÍ, împletesc, vb. IV. 1. Tranz. A reuni, a împreuna mai multe fire, jurubițe etc. 2. Tranz. A strânge părul în cozi. 3. Tranz. A lucra diferite obiecte din fire textile răsucite sau toarse ori din nuiele, din flori etc.; spec. a face o împletitură din fire de lână, de bumbac etc. prin tricotare cu andrele. ♦ A face colaci din bucăți de aluat. 4. Refl. recipr. Fig. A se încrucișa, a se întretăia; a se îmbina. 5. Intranz. (Rar; în expr.) A împleti din picioare = a mișca repede din picioare; a dansa. 6. Tranz. Fig. (Înv.) A unelti, a urzi. – În + pleată (pl. plete). DOOM
împletí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împletésc, imperf. 3 sg. împleteá; conj. prez. 3 să împleteáscă
împleteau
ÎMPLETÍ, împletesc, vb. IV. 1. Tranz. A reuni, a împreuna mai multe fire, jurubițe etc. 2. Tranz. A strânge părul în cozi. 3. Tranz. A lucra diferite obiecte din fire textile răsucite sau toarse ori din nuiele, din flori etc.; spec. a face o împletitură din fire de lână, de bumbac etc. prin tricotare cu andrele. ♦ A face colaci din bucăți de aluat. 4. Refl. recipr. Fig. A se încrucișa, a se întretăia; a se îmbina. 5. Intranz. (Rar; în expr.) A împleti din picioare = a mișca repede din picioare; a dansa. 6. Tranz. Fig. (Înv.) A unelti, a urzi. – În + pleată (pl. plete). DOOM
împletí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împletésc, imperf. 3 sg. împleteá; conj. prez. 3 să împleteáscă
împleteați
ÎMPLETÍ, împletesc, vb. IV. 1. Tranz. A reuni, a împreuna mai multe fire, jurubițe etc. 2. Tranz. A strânge părul în cozi. 3. Tranz. A lucra diferite obiecte din fire textile răsucite sau toarse ori din nuiele, din flori etc.; spec. a face o împletitură din fire de lână, de bumbac etc. prin tricotare cu andrele. ♦ A face colaci din bucăți de aluat. 4. Refl. recipr. Fig. A se încrucișa, a se întretăia; a se îmbina. 5. Intranz. (Rar; în expr.) A împleti din picioare = a mișca repede din picioare; a dansa. 6. Tranz. Fig. (Înv.) A unelti, a urzi. – În + pleată (pl. plete). DOOM
împletí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împletésc, imperf. 3 sg. împleteá; conj. prez. 3 să împleteáscă
împleteci
ÎMPLETICÍ, împleticesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre picioare) A se lovi, a se împiedica unul de altul în mers; (despre oameni) a merge clătinându-se, împiedicându-se. ♦ P. anal. (Despre limbă) A se încurca în timpul vorbitului; (despre oameni) a articula greu cuvintele. 2. A se amesteca, a se încurca, a se încâlci. ♦ Tranz. și refl. A (se) încolăci. [Var.: (reg.) împletecí vb. IV] – Et. nec. DOOM
împleticí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. împleticéște, imperf. 3 sg. împleticeá; conj. prez. 3 să împleticeáscă
împletecire
ÎMPLETECÍ vb. IV v. împletici.
împletecit
ÎMPLETICÍT, -Ă, împleticiți, -te, adj. 1. (Despre picioare, despre pas sau despre mers) Împiedicat, poticnit; (despre oameni) care merge șovăind, clătinându-se. ♦ (Despre limbă) Care articulează greu cuvintele. 2. Amestecat, încurcat, încâlcit. ♦ (Despre vorbă, gând) Greu de înțeles, confuz. [Var.: (reg.) împletecít, -ă adj.] – V. împletici.
împletesc
ÎMPLETÍ, împletesc, vb. IV. 1. Tranz. A reuni, a împreuna mai multe fire, jurubițe etc. 2. Tranz. A strânge părul în cozi. 3. Tranz. A lucra diferite obiecte din fire textile răsucite sau toarse ori din nuiele, din flori etc.; spec. a face o împletitură din fire de lână, de bumbac etc. prin tricotare cu andrele. ♦ A face colaci din bucăți de aluat. 4. Refl. recipr. Fig. A se încrucișa, a se întretăia; a se îmbina. 5. Intranz. (Rar; în expr.) A împleti din picioare = a mișca repede din picioare; a dansa. 6. Tranz. Fig. (Înv.) A unelti, a urzi. – În + pleată (pl. plete). DOOM
împletí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împletésc, imperf. 3 sg. împleteá; conj. prez. 3 să împleteáscă
împletește
ÎMPLETÍ, împletesc, vb. IV. 1. Tranz. A reuni, a împreuna mai multe fire, jurubițe etc. 2. Tranz. A strânge părul în cozi. 3. Tranz. A lucra diferite obiecte din fire textile răsucite sau toarse ori din nuiele, din flori etc.; spec. a face o împletitură din fire de lână, de bumbac etc. prin tricotare cu andrele. ♦ A face colaci din bucăți de aluat. 4. Refl. recipr. Fig. A se încrucișa, a se întretăia; a se îmbina. 5. Intranz. (Rar; în expr.) A împleti din picioare = a mișca repede din picioare; a dansa. 6. Tranz. Fig. (Înv.) A unelti, a urzi. – În + pleată (pl. plete). DOOM
împletí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împletésc, imperf. 3 sg. împleteá; conj. prez. 3 să împleteáscă
împletești
ÎMPLETÍ, împletesc, vb. IV. 1. Tranz. A reuni, a împreuna mai multe fire, jurubițe etc. 2. Tranz. A strânge părul în cozi. 3. Tranz. A lucra diferite obiecte din fire textile răsucite sau toarse ori din nuiele, din flori etc.; spec. a face o împletitură din fire de lână, de bumbac etc. prin tricotare cu andrele. ♦ A face colaci din bucăți de aluat. 4. Refl. recipr. Fig. A se încrucișa, a se întretăia; a se îmbina. 5. Intranz. (Rar; în expr.) A împleti din picioare = a mișca repede din picioare; a dansa. 6. Tranz. Fig. (Înv.) A unelti, a urzi. – În + pleată (pl. plete). DOOM
împletí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împletésc, imperf. 3 sg. împleteá; conj. prez. 3 să împleteáscă
împleti
ÎMPLETÍ, împletesc, vb. IV. 1. Tranz. A reuni, a împreuna mai multe fire, jurubițe etc. 2. Tranz. A strânge părul în cozi. 3. Tranz. A lucra diferite obiecte din fire textile răsucite sau toarse ori din nuiele, din flori etc.; spec. a face o împletitură din fire de lână, de bumbac etc. prin tricotare cu andrele. ♦ A face colaci din bucăți de aluat. 4. Refl. recipr. Fig. A se încrucișa, a se întretăia; a se îmbina. 5. Intranz. (Rar; în expr.) A împleti din picioare = a mișca repede din picioare; a dansa. 6. Tranz. Fig. (Înv.) A unelti, a urzi. – În + pleată (pl. plete). DOOM
împletí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împletésc, imperf. 3 sg. împleteá; conj. prez. 3 să împleteáscă
împleticea
ÎMPLETICÍ, împleticesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre picioare) A se lovi, a se împiedica unul de altul în mers; (despre oameni) a merge clătinându-se, împiedicându-se. ♦ P. anal. (Despre limbă) A se încurca în timpul vorbitului; (despre oameni) a articula greu cuvintele. 2. A se amesteca, a se încurca, a se încâlci. ♦ Tranz. și refl. A (se) încolăci. [Var.: (reg.) împletecí vb. IV] – Et. nec. DOOM
împleticí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. împleticéște, imperf. 3 sg. împleticeá; conj. prez. 3 să împleticeáscă
împleticeai
ÎMPLETICÍ, împleticesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre picioare) A se lovi, a se împiedica unul de altul în mers; (despre oameni) a merge clătinându-se, împiedicându-se. ♦ P. anal. (Despre limbă) A se încurca în timpul vorbitului; (despre oameni) a articula greu cuvintele. 2. A se amesteca, a se încurca, a se încâlci. ♦ Tranz. și refl. A (se) încolăci. [Var.: (reg.) împletecí vb. IV] – Et. nec. DOOM
împleticí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. împleticéște, imperf. 3 sg. împleticeá; conj. prez. 3 să împleticeáscă
împleticeam
ÎMPLETICÍ, împleticesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre picioare) A se lovi, a se împiedica unul de altul în mers; (despre oameni) a merge clătinându-se, împiedicându-se. ♦ P. anal. (Despre limbă) A se încurca în timpul vorbitului; (despre oameni) a articula greu cuvintele. 2. A se amesteca, a se încurca, a se încâlci. ♦ Tranz. și refl. A (se) încolăci. [Var.: (reg.) împletecí vb. IV] – Et. nec. DOOM
împleticí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. împleticéște, imperf. 3 sg. împleticeá; conj. prez. 3 să împleticeáscă
împleticească
ÎMPLETICÍ, împleticesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre picioare) A se lovi, a se împiedica unul de altul în mers; (despre oameni) a merge clătinându-se, împiedicându-se. ♦ P. anal. (Despre limbă) A se încurca în timpul vorbitului; (despre oameni) a articula greu cuvintele. 2. A se amesteca, a se încurca, a se încâlci. ♦ Tranz. și refl. A (se) încolăci. [Var.: (reg.) împletecí vb. IV] – Et. nec. DOOM
împleticí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. împleticéște, imperf. 3 sg. împleticeá; conj. prez. 3 să împleticeáscă
împleticeau
ÎMPLETICÍ, împleticesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre picioare) A se lovi, a se împiedica unul de altul în mers; (despre oameni) a merge clătinându-se, împiedicându-se. ♦ P. anal. (Despre limbă) A se încurca în timpul vorbitului; (despre oameni) a articula greu cuvintele. 2. A se amesteca, a se încurca, a se încâlci. ♦ Tranz. și refl. A (se) încolăci. [Var.: (reg.) împletecí vb. IV] – Et. nec. DOOM
împleticí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. împleticéște, imperf. 3 sg. împleticeá; conj. prez. 3 să împleticeáscă
împleticeați
ÎMPLETICÍ, împleticesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre picioare) A se lovi, a se împiedica unul de altul în mers; (despre oameni) a merge clătinându-se, împiedicându-se. ♦ P. anal. (Despre limbă) A se încurca în timpul vorbitului; (despre oameni) a articula greu cuvintele. 2. A se amesteca, a se încurca, a se încâlci. ♦ Tranz. și refl. A (se) încolăci. [Var.: (reg.) împletecí vb. IV] – Et. nec. DOOM
împleticí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. împleticéște, imperf. 3 sg. împleticeá; conj. prez. 3 să împleticeáscă
împleticesc
ÎMPLETICÍ, împleticesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre picioare) A se lovi, a se împiedica unul de altul în mers; (despre oameni) a merge clătinându-se, împiedicându-se. ♦ P. anal. (Despre limbă) A se încurca în timpul vorbitului; (despre oameni) a articula greu cuvintele. 2. A se amesteca, a se încurca, a se încâlci. ♦ Tranz. și refl. A (se) încolăci. [Var.: (reg.) împletecí vb. IV] – Et. nec. DOOM
împleticí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. împleticéște, imperf. 3 sg. împleticeá; conj. prez. 3 să împleticeáscă
împleticește
ÎMPLETICÍ, împleticesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre picioare) A se lovi, a se împiedica unul de altul în mers; (despre oameni) a merge clătinându-se, împiedicându-se. ♦ P. anal. (Despre limbă) A se încurca în timpul vorbitului; (despre oameni) a articula greu cuvintele. 2. A se amesteca, a se încurca, a se încâlci. ♦ Tranz. și refl. A (se) încolăci. [Var.: (reg.) împletecí vb. IV] – Et. nec. DOOM
împleticí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. împleticéște, imperf. 3 sg. împleticeá; conj. prez. 3 să împleticeáscă
împleticești
ÎMPLETICÍ, împleticesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre picioare) A se lovi, a se împiedica unul de altul în mers; (despre oameni) a merge clătinându-se, împiedicându-se. ♦ P. anal. (Despre limbă) A se încurca în timpul vorbitului; (despre oameni) a articula greu cuvintele. 2. A se amesteca, a se încurca, a se încâlci. ♦ Tranz. și refl. A (se) încolăci. [Var.: (reg.) împletecí vb. IV] – Et. nec. DOOM
împleticí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. împleticéște, imperf. 3 sg. împleticeá; conj. prez. 3 să împleticeáscă
împletici
ÎMPLETICÍ, împleticesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre picioare) A se lovi, a se împiedica unul de altul în mers; (despre oameni) a merge clătinându-se, împiedicându-se. ♦ P. anal. (Despre limbă) A se încurca în timpul vorbitului; (despre oameni) a articula greu cuvintele. 2. A se amesteca, a se încurca, a se încâlci. ♦ Tranz. și refl. A (se) încolăci. [Var.: (reg.) împletecí vb. IV] – Et. nec. DOOM
împleticí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. împleticéște, imperf. 3 sg. împleticeá; conj. prez. 3 să împleticeáscă
împleticii
ÎMPLETICÍ, împleticesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre picioare) A se lovi, a se împiedica unul de altul în mers; (despre oameni) a merge clătinându-se, împiedicându-se. ♦ P. anal. (Despre limbă) A se încurca în timpul vorbitului; (despre oameni) a articula greu cuvintele. 2. A se amesteca, a se încurca, a se încâlci. ♦ Tranz. și refl. A (se) încolăci. [Var.: (reg.) împletecí vb. IV] – Et. nec. DOOM
împleticí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. împleticéște, imperf. 3 sg. împleticeá; conj. prez. 3 să împleticeáscă
împleticim
ÎMPLETICÍ, împleticesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre picioare) A se lovi, a se împiedica unul de altul în mers; (despre oameni) a merge clătinându-se, împiedicându-se. ♦ P. anal. (Despre limbă) A se încurca în timpul vorbitului; (despre oameni) a articula greu cuvintele. 2. A se amesteca, a se încurca, a se încâlci. ♦ Tranz. și refl. A (se) încolăci. [Var.: (reg.) împletecí vb. IV] – Et. nec. DOOM
împleticí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. împleticéște, imperf. 3 sg. împleticeá; conj. prez. 3 să împleticeáscă
împleticind
ÎMPLETICÍ, împleticesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre picioare) A se lovi, a se împiedica unul de altul în mers; (despre oameni) a merge clătinându-se, împiedicându-se. ♦ P. anal. (Despre limbă) A se încurca în timpul vorbitului; (despre oameni) a articula greu cuvintele. 2. A se amesteca, a se încurca, a se încâlci. ♦ Tranz. și refl. A (se) încolăci. [Var.: (reg.) împletecí vb. IV] – Et. nec. DOOM
împleticí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. împleticéște, imperf. 3 sg. împleticeá; conj. prez. 3 să împleticeáscă
împleticire
ÎMPLETICÍ, împleticesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre picioare) A se lovi, a se împiedica unul de altul în mers; (despre oameni) a merge clătinându-se, împiedicându-se. ♦ P. anal. (Despre limbă) A se încurca în timpul vorbitului; (despre oameni) a articula greu cuvintele. 2. A se amesteca, a se încurca, a se încâlci. ♦ Tranz. și refl. A (se) încolăci. [Var.: (reg.) împletecí vb. IV] – Et. nec. DOOM
împleticí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. împleticéște, imperf. 3 sg. împleticeá; conj. prez. 3 să împleticeáscă
împleticire
ÎMPLETICÍRE s. f. Acțiunea de a (se) împletici și rezultatul ei. – V. împletici. DOOM
*împleticíre s. f., g.-d. art. împleticírii
împleticirea
ÎMPLETICÍRE s. f. Acțiunea de a (se) împletici și rezultatul ei. – V. împletici. DOOM
*împleticíre s. f., g.-d. art. împleticírii
împleticiri
ÎMPLETICÍRE s. f. Acțiunea de a (se) împletici și rezultatul ei. – V. împletici. DOOM
*împleticíre s. f., g.-d. art. împleticírii
împleticirii
ÎMPLETICÍRE s. f. Acțiunea de a (se) împletici și rezultatul ei. – V. împletici. DOOM
*împleticíre s. f., g.-d. art. împleticírii
împleticirile
ÎMPLETICÍRE s. f. Acțiunea de a (se) împletici și rezultatul ei. – V. împletici. DOOM
*împleticíre s. f., g.-d. art. împleticírii
împleticirilor
ÎMPLETICÍRE s. f. Acțiunea de a (se) împletici și rezultatul ei. – V. împletici. DOOM
*împleticíre s. f., g.-d. art. împleticírii
împleticiră
ÎMPLETICÍ, împleticesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre picioare) A se lovi, a se împiedica unul de altul în mers; (despre oameni) a merge clătinându-se, împiedicându-se. ♦ P. anal. (Despre limbă) A se încurca în timpul vorbitului; (despre oameni) a articula greu cuvintele. 2. A se amesteca, a se încurca, a se încâlci. ♦ Tranz. și refl. A (se) încolăci. [Var.: (reg.) împletecí vb. IV] – Et. nec. DOOM
împleticí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. împleticéște, imperf. 3 sg. împleticeá; conj. prez. 3 să împleticeáscă
împleticirăm
ÎMPLETICÍ, împleticesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre picioare) A se lovi, a se împiedica unul de altul în mers; (despre oameni) a merge clătinându-se, împiedicându-se. ♦ P. anal. (Despre limbă) A se încurca în timpul vorbitului; (despre oameni) a articula greu cuvintele. 2. A se amesteca, a se încurca, a se încâlci. ♦ Tranz. și refl. A (se) încolăci. [Var.: (reg.) împletecí vb. IV] – Et. nec. DOOM
împleticí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. împleticéște, imperf. 3 sg. împleticeá; conj. prez. 3 să împleticeáscă
împleticirăți
ÎMPLETICÍ, împleticesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre picioare) A se lovi, a se împiedica unul de altul în mers; (despre oameni) a merge clătinându-se, împiedicându-se. ♦ P. anal. (Despre limbă) A se încurca în timpul vorbitului; (despre oameni) a articula greu cuvintele. 2. A se amesteca, a se încurca, a se încâlci. ♦ Tranz. și refl. A (se) încolăci. [Var.: (reg.) împletecí vb. IV] – Et. nec. DOOM
împleticí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. împleticéște, imperf. 3 sg. împleticeá; conj. prez. 3 să împleticeáscă
împleticise
ÎMPLETICÍ, împleticesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre picioare) A se lovi, a se împiedica unul de altul în mers; (despre oameni) a merge clătinându-se, împiedicându-se. ♦ P. anal. (Despre limbă) A se încurca în timpul vorbitului; (despre oameni) a articula greu cuvintele. 2. A se amesteca, a se încurca, a se încâlci. ♦ Tranz. și refl. A (se) încolăci. [Var.: (reg.) împletecí vb. IV] – Et. nec. DOOM
împleticí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. împleticéște, imperf. 3 sg. împleticeá; conj. prez. 3 să împleticeáscă
împleticisem
ÎMPLETICÍ, împleticesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre picioare) A se lovi, a se împiedica unul de altul în mers; (despre oameni) a merge clătinându-se, împiedicându-se. ♦ P. anal. (Despre limbă) A se încurca în timpul vorbitului; (despre oameni) a articula greu cuvintele. 2. A se amesteca, a se încurca, a se încâlci. ♦ Tranz. și refl. A (se) încolăci. [Var.: (reg.) împletecí vb. IV] – Et. nec. DOOM
împleticí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. împleticéște, imperf. 3 sg. împleticeá; conj. prez. 3 să împleticeáscă
împleticiseră
ÎMPLETICÍ, împleticesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre picioare) A se lovi, a se împiedica unul de altul în mers; (despre oameni) a merge clătinându-se, împiedicându-se. ♦ P. anal. (Despre limbă) A se încurca în timpul vorbitului; (despre oameni) a articula greu cuvintele. 2. A se amesteca, a se încurca, a se încâlci. ♦ Tranz. și refl. A (se) încolăci. [Var.: (reg.) împletecí vb. IV] – Et. nec. DOOM
împleticí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. împleticéște, imperf. 3 sg. împleticeá; conj. prez. 3 să împleticeáscă
împleticiserăm
ÎMPLETICÍ, împleticesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre picioare) A se lovi, a se împiedica unul de altul în mers; (despre oameni) a merge clătinându-se, împiedicându-se. ♦ P. anal. (Despre limbă) A se încurca în timpul vorbitului; (despre oameni) a articula greu cuvintele. 2. A se amesteca, a se încurca, a se încâlci. ♦ Tranz. și refl. A (se) încolăci. [Var.: (reg.) împletecí vb. IV] – Et. nec. DOOM
împleticí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. împleticéște, imperf. 3 sg. împleticeá; conj. prez. 3 să împleticeáscă
împleticiserăți
ÎMPLETICÍ, împleticesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre picioare) A se lovi, a se împiedica unul de altul în mers; (despre oameni) a merge clătinându-se, împiedicându-se. ♦ P. anal. (Despre limbă) A se încurca în timpul vorbitului; (despre oameni) a articula greu cuvintele. 2. A se amesteca, a se încurca, a se încâlci. ♦ Tranz. și refl. A (se) încolăci. [Var.: (reg.) împletecí vb. IV] – Et. nec. DOOM
împleticí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. împleticéște, imperf. 3 sg. împleticeá; conj. prez. 3 să împleticeáscă
împleticiseși
ÎMPLETICÍ, împleticesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre picioare) A se lovi, a se împiedica unul de altul în mers; (despre oameni) a merge clătinându-se, împiedicându-se. ♦ P. anal. (Despre limbă) A se încurca în timpul vorbitului; (despre oameni) a articula greu cuvintele. 2. A se amesteca, a se încurca, a se încâlci. ♦ Tranz. și refl. A (se) încolăci. [Var.: (reg.) împletecí vb. IV] – Et. nec. DOOM
împleticí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. împleticéște, imperf. 3 sg. împleticeá; conj. prez. 3 să împleticeáscă
împleticiseți
ÎMPLETICÍ, împleticesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre picioare) A se lovi, a se împiedica unul de altul în mers; (despre oameni) a merge clătinându-se, împiedicându-se. ♦ P. anal. (Despre limbă) A se încurca în timpul vorbitului; (despre oameni) a articula greu cuvintele. 2. A se amesteca, a se încurca, a se încâlci. ♦ Tranz. și refl. A (se) încolăci. [Var.: (reg.) împletecí vb. IV] – Et. nec. DOOM
împleticí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. împleticéște, imperf. 3 sg. împleticeá; conj. prez. 3 să împleticeáscă
împleticit
ÎMPLETICÍ, împleticesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre picioare) A se lovi, a se împiedica unul de altul în mers; (despre oameni) a merge clătinându-se, împiedicându-se. ♦ P. anal. (Despre limbă) A se încurca în timpul vorbitului; (despre oameni) a articula greu cuvintele. 2. A se amesteca, a se încurca, a se încâlci. ♦ Tranz. și refl. A (se) încolăci. [Var.: (reg.) împletecí vb. IV] – Et. nec. DOOM
împleticí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. împleticéște, imperf. 3 sg. împleticeá; conj. prez. 3 să împleticeáscă
împleticit
ÎMPLETICÍT, -Ă, împleticiți, -te, adj. 1. (Despre picioare, despre pas sau despre mers) Împiedicat, poticnit; (despre oameni) care merge șovăind, clătinându-se. ♦ (Despre limbă) Care articulează greu cuvintele. 2. Amestecat, încurcat, încâlcit. ♦ (Despre vorbă, gând) Greu de înțeles, confuz. [Var.: (reg.) împletecít, -ă adj.] – V. împletici.
împleticita
ÎMPLETICÍT, -Ă, împleticiți, -te, adj. 1. (Despre picioare, despre pas sau despre mers) Împiedicat, poticnit; (despre oameni) care merge șovăind, clătinându-se. ♦ (Despre limbă) Care articulează greu cuvintele. 2. Amestecat, încurcat, încâlcit. ♦ (Despre vorbă, gând) Greu de înțeles, confuz. [Var.: (reg.) împletecít, -ă adj.] – V. împletici.
împleticite
ÎMPLETICÍT, -Ă, împleticiți, -te, adj. 1. (Despre picioare, despre pas sau despre mers) Împiedicat, poticnit; (despre oameni) care merge șovăind, clătinându-se. ♦ (Despre limbă) Care articulează greu cuvintele. 2. Amestecat, încurcat, încâlcit. ♦ (Despre vorbă, gând) Greu de înțeles, confuz. [Var.: (reg.) împletecít, -ă adj.] – V. împletici.
împleticitei
ÎMPLETICÍT, -Ă, împleticiți, -te, adj. 1. (Despre picioare, despre pas sau despre mers) Împiedicat, poticnit; (despre oameni) care merge șovăind, clătinându-se. ♦ (Despre limbă) Care articulează greu cuvintele. 2. Amestecat, încurcat, încâlcit. ♦ (Despre vorbă, gând) Greu de înțeles, confuz. [Var.: (reg.) împletecít, -ă adj.] – V. împletici.
împleticitele
ÎMPLETICÍT, -Ă, împleticiți, -te, adj. 1. (Despre picioare, despre pas sau despre mers) Împiedicat, poticnit; (despre oameni) care merge șovăind, clătinându-se. ♦ (Despre limbă) Care articulează greu cuvintele. 2. Amestecat, încurcat, încâlcit. ♦ (Despre vorbă, gând) Greu de înțeles, confuz. [Var.: (reg.) împletecít, -ă adj.] – V. împletici.
împleticitelor
ÎMPLETICÍT, -Ă, împleticiți, -te, adj. 1. (Despre picioare, despre pas sau despre mers) Împiedicat, poticnit; (despre oameni) care merge șovăind, clătinându-se. ♦ (Despre limbă) Care articulează greu cuvintele. 2. Amestecat, încurcat, încâlcit. ♦ (Despre vorbă, gând) Greu de înțeles, confuz. [Var.: (reg.) împletecít, -ă adj.] – V. împletici.
împleticitul
ÎMPLETICÍT, -Ă, împleticiți, -te, adj. 1. (Despre picioare, despre pas sau despre mers) Împiedicat, poticnit; (despre oameni) care merge șovăind, clătinându-se. ♦ (Despre limbă) Care articulează greu cuvintele. 2. Amestecat, încurcat, încâlcit. ♦ (Despre vorbă, gând) Greu de înțeles, confuz. [Var.: (reg.) împletecít, -ă adj.] – V. împletici.
împleticitului
ÎMPLETICÍT, -Ă, împleticiți, -te, adj. 1. (Despre picioare, despre pas sau despre mers) Împiedicat, poticnit; (despre oameni) care merge șovăind, clătinându-se. ♦ (Despre limbă) Care articulează greu cuvintele. 2. Amestecat, încurcat, încâlcit. ♦ (Despre vorbă, gând) Greu de înțeles, confuz. [Var.: (reg.) împletecít, -ă adj.] – V. împletici.
împleticiși
ÎMPLETICÍ, împleticesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre picioare) A se lovi, a se împiedica unul de altul în mers; (despre oameni) a merge clătinându-se, împiedicându-se. ♦ P. anal. (Despre limbă) A se încurca în timpul vorbitului; (despre oameni) a articula greu cuvintele. 2. A se amesteca, a se încurca, a se încâlci. ♦ Tranz. și refl. A (se) încolăci. [Var.: (reg.) împletecí vb. IV] – Et. nec. DOOM
împleticí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. împleticéște, imperf. 3 sg. împleticeá; conj. prez. 3 să împleticeáscă
împleticiți
ÎMPLETICÍ, împleticesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre picioare) A se lovi, a se împiedica unul de altul în mers; (despre oameni) a merge clătinându-se, împiedicându-se. ♦ P. anal. (Despre limbă) A se încurca în timpul vorbitului; (despre oameni) a articula greu cuvintele. 2. A se amesteca, a se încurca, a se încâlci. ♦ Tranz. și refl. A (se) încolăci. [Var.: (reg.) împletecí vb. IV] – Et. nec. DOOM
împleticí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. împleticéște, imperf. 3 sg. împleticeá; conj. prez. 3 să împleticeáscă
împleticiți
ÎMPLETICÍT, -Ă, împleticiți, -te, adj. 1. (Despre picioare, despre pas sau despre mers) Împiedicat, poticnit; (despre oameni) care merge șovăind, clătinându-se. ♦ (Despre limbă) Care articulează greu cuvintele. 2. Amestecat, încurcat, încâlcit. ♦ (Despre vorbă, gând) Greu de înțeles, confuz. [Var.: (reg.) împletecít, -ă adj.] – V. împletici.
împleticiții
ÎMPLETICÍT, -Ă, împleticiți, -te, adj. 1. (Despre picioare, despre pas sau despre mers) Împiedicat, poticnit; (despre oameni) care merge șovăind, clătinându-se. ♦ (Despre limbă) Care articulează greu cuvintele. 2. Amestecat, încurcat, încâlcit. ♦ (Despre vorbă, gând) Greu de înțeles, confuz. [Var.: (reg.) împletecít, -ă adj.] – V. împletici.
împleticiților
ÎMPLETICÍT, -Ă, împleticiți, -te, adj. 1. (Despre picioare, despre pas sau despre mers) Împiedicat, poticnit; (despre oameni) care merge șovăind, clătinându-se. ♦ (Despre limbă) Care articulează greu cuvintele. 2. Amestecat, încurcat, încâlcit. ♦ (Despre vorbă, gând) Greu de înțeles, confuz. [Var.: (reg.) împletecít, -ă adj.] – V. împletici.
împletii
ÎMPLETÍ, împletesc, vb. IV. 1. Tranz. A reuni, a împreuna mai multe fire, jurubițe etc. 2. Tranz. A strânge părul în cozi. 3. Tranz. A lucra diferite obiecte din fire textile răsucite sau toarse ori din nuiele, din flori etc.; spec. a face o împletitură din fire de lână, de bumbac etc. prin tricotare cu andrele. ♦ A face colaci din bucăți de aluat. 4. Refl. recipr. Fig. A se încrucișa, a se întretăia; a se îmbina. 5. Intranz. (Rar; în expr.) A împleti din picioare = a mișca repede din picioare; a dansa. 6. Tranz. Fig. (Înv.) A unelti, a urzi. – În + pleată (pl. plete). DOOM
împletí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împletésc, imperf. 3 sg. împleteá; conj. prez. 3 să împleteáscă
împletim
ÎMPLETÍ, împletesc, vb. IV. 1. Tranz. A reuni, a împreuna mai multe fire, jurubițe etc. 2. Tranz. A strânge părul în cozi. 3. Tranz. A lucra diferite obiecte din fire textile răsucite sau toarse ori din nuiele, din flori etc.; spec. a face o împletitură din fire de lână, de bumbac etc. prin tricotare cu andrele. ♦ A face colaci din bucăți de aluat. 4. Refl. recipr. Fig. A se încrucișa, a se întretăia; a se îmbina. 5. Intranz. (Rar; în expr.) A împleti din picioare = a mișca repede din picioare; a dansa. 6. Tranz. Fig. (Înv.) A unelti, a urzi. – În + pleată (pl. plete). DOOM
împletí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împletésc, imperf. 3 sg. împleteá; conj. prez. 3 să împleteáscă
împletind
ÎMPLETÍ, împletesc, vb. IV. 1. Tranz. A reuni, a împreuna mai multe fire, jurubițe etc. 2. Tranz. A strânge părul în cozi. 3. Tranz. A lucra diferite obiecte din fire textile răsucite sau toarse ori din nuiele, din flori etc.; spec. a face o împletitură din fire de lână, de bumbac etc. prin tricotare cu andrele. ♦ A face colaci din bucăți de aluat. 4. Refl. recipr. Fig. A se încrucișa, a se întretăia; a se îmbina. 5. Intranz. (Rar; în expr.) A împleti din picioare = a mișca repede din picioare; a dansa. 6. Tranz. Fig. (Înv.) A unelti, a urzi. – În + pleată (pl. plete). DOOM
împletí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împletésc, imperf. 3 sg. împleteá; conj. prez. 3 să împleteáscă
împletire
ÎMPLETÍ, împletesc, vb. IV. 1. Tranz. A reuni, a împreuna mai multe fire, jurubițe etc. 2. Tranz. A strânge părul în cozi. 3. Tranz. A lucra diferite obiecte din fire textile răsucite sau toarse ori din nuiele, din flori etc.; spec. a face o împletitură din fire de lână, de bumbac etc. prin tricotare cu andrele. ♦ A face colaci din bucăți de aluat. 4. Refl. recipr. Fig. A se încrucișa, a se întretăia; a se îmbina. 5. Intranz. (Rar; în expr.) A împleti din picioare = a mișca repede din picioare; a dansa. 6. Tranz. Fig. (Înv.) A unelti, a urzi. – În + pleată (pl. plete). DOOM
împletí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împletésc, imperf. 3 sg. împleteá; conj. prez. 3 să împleteáscă
împletire
ÎMPLETÍRE, împletiri, s. f. Acțiunea de a (se) împleti și rezultatul ei; împletit1. ♦ Fig. Amestec, încurcătură, încâlceală. – V. împleti. DOOM
împletíre s. f., g.-d. art. împletírii; pl. împletíri
împletirea
ÎMPLETÍRE, împletiri, s. f. Acțiunea de a (se) împleti și rezultatul ei; împletit1. ♦ Fig. Amestec, încurcătură, încâlceală. – V. împleti. DOOM
împletíre s. f., g.-d. art. împletírii; pl. împletíri
împletiri
ÎMPLETÍRE, împletiri, s. f. Acțiunea de a (se) împleti și rezultatul ei; împletit1. ♦ Fig. Amestec, încurcătură, încâlceală. – V. împleti. DOOM
împletíre s. f., g.-d. art. împletírii; pl. împletíri
împletirii
ÎMPLETÍRE, împletiri, s. f. Acțiunea de a (se) împleti și rezultatul ei; împletit1. ♦ Fig. Amestec, încurcătură, încâlceală. – V. împleti. DOOM
împletíre s. f., g.-d. art. împletírii; pl. împletíri
împletirile
ÎMPLETÍRE, împletiri, s. f. Acțiunea de a (se) împleti și rezultatul ei; împletit1. ♦ Fig. Amestec, încurcătură, încâlceală. – V. împleti. DOOM
împletíre s. f., g.-d. art. împletírii; pl. împletíri
împletirilor
ÎMPLETÍRE, împletiri, s. f. Acțiunea de a (se) împleti și rezultatul ei; împletit1. ♦ Fig. Amestec, încurcătură, încâlceală. – V. împleti. DOOM
împletíre s. f., g.-d. art. împletírii; pl. împletíri
împletiră
ÎMPLETÍ, împletesc, vb. IV. 1. Tranz. A reuni, a împreuna mai multe fire, jurubițe etc. 2. Tranz. A strânge părul în cozi. 3. Tranz. A lucra diferite obiecte din fire textile răsucite sau toarse ori din nuiele, din flori etc.; spec. a face o împletitură din fire de lână, de bumbac etc. prin tricotare cu andrele. ♦ A face colaci din bucăți de aluat. 4. Refl. recipr. Fig. A se încrucișa, a se întretăia; a se îmbina. 5. Intranz. (Rar; în expr.) A împleti din picioare = a mișca repede din picioare; a dansa. 6. Tranz. Fig. (Înv.) A unelti, a urzi. – În + pleată (pl. plete). DOOM
împletí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împletésc, imperf. 3 sg. împleteá; conj. prez. 3 să împleteáscă
împletirăm
ÎMPLETÍ, împletesc, vb. IV. 1. Tranz. A reuni, a împreuna mai multe fire, jurubițe etc. 2. Tranz. A strânge părul în cozi. 3. Tranz. A lucra diferite obiecte din fire textile răsucite sau toarse ori din nuiele, din flori etc.; spec. a face o împletitură din fire de lână, de bumbac etc. prin tricotare cu andrele. ♦ A face colaci din bucăți de aluat. 4. Refl. recipr. Fig. A se încrucișa, a se întretăia; a se îmbina. 5. Intranz. (Rar; în expr.) A împleti din picioare = a mișca repede din picioare; a dansa. 6. Tranz. Fig. (Înv.) A unelti, a urzi. – În + pleată (pl. plete). DOOM
împletí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împletésc, imperf. 3 sg. împleteá; conj. prez. 3 să împleteáscă
împletirăți
ÎMPLETÍ, împletesc, vb. IV. 1. Tranz. A reuni, a împreuna mai multe fire, jurubițe etc. 2. Tranz. A strânge părul în cozi. 3. Tranz. A lucra diferite obiecte din fire textile răsucite sau toarse ori din nuiele, din flori etc.; spec. a face o împletitură din fire de lână, de bumbac etc. prin tricotare cu andrele. ♦ A face colaci din bucăți de aluat. 4. Refl. recipr. Fig. A se încrucișa, a se întretăia; a se îmbina. 5. Intranz. (Rar; în expr.) A împleti din picioare = a mișca repede din picioare; a dansa. 6. Tranz. Fig. (Înv.) A unelti, a urzi. – În + pleată (pl. plete). DOOM
împletí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împletésc, imperf. 3 sg. împleteá; conj. prez. 3 să împleteáscă
împletise
ÎMPLETÍ, împletesc, vb. IV. 1. Tranz. A reuni, a împreuna mai multe fire, jurubițe etc. 2. Tranz. A strânge părul în cozi. 3. Tranz. A lucra diferite obiecte din fire textile răsucite sau toarse ori din nuiele, din flori etc.; spec. a face o împletitură din fire de lână, de bumbac etc. prin tricotare cu andrele. ♦ A face colaci din bucăți de aluat. 4. Refl. recipr. Fig. A se încrucișa, a se întretăia; a se îmbina. 5. Intranz. (Rar; în expr.) A împleti din picioare = a mișca repede din picioare; a dansa. 6. Tranz. Fig. (Înv.) A unelti, a urzi. – În + pleată (pl. plete). DOOM
împletí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împletésc, imperf. 3 sg. împleteá; conj. prez. 3 să împleteáscă
împletisem
ÎMPLETÍ, împletesc, vb. IV. 1. Tranz. A reuni, a împreuna mai multe fire, jurubițe etc. 2. Tranz. A strânge părul în cozi. 3. Tranz. A lucra diferite obiecte din fire textile răsucite sau toarse ori din nuiele, din flori etc.; spec. a face o împletitură din fire de lână, de bumbac etc. prin tricotare cu andrele. ♦ A face colaci din bucăți de aluat. 4. Refl. recipr. Fig. A se încrucișa, a se întretăia; a se îmbina. 5. Intranz. (Rar; în expr.) A împleti din picioare = a mișca repede din picioare; a dansa. 6. Tranz. Fig. (Înv.) A unelti, a urzi. – În + pleată (pl. plete). DOOM
împletí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împletésc, imperf. 3 sg. împleteá; conj. prez. 3 să împleteáscă
împletiseră
ÎMPLETÍ, împletesc, vb. IV. 1. Tranz. A reuni, a împreuna mai multe fire, jurubițe etc. 2. Tranz. A strânge părul în cozi. 3. Tranz. A lucra diferite obiecte din fire textile răsucite sau toarse ori din nuiele, din flori etc.; spec. a face o împletitură din fire de lână, de bumbac etc. prin tricotare cu andrele. ♦ A face colaci din bucăți de aluat. 4. Refl. recipr. Fig. A se încrucișa, a se întretăia; a se îmbina. 5. Intranz. (Rar; în expr.) A împleti din picioare = a mișca repede din picioare; a dansa. 6. Tranz. Fig. (Înv.) A unelti, a urzi. – În + pleată (pl. plete). DOOM
împletí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împletésc, imperf. 3 sg. împleteá; conj. prez. 3 să împleteáscă
împletiserăm
ÎMPLETÍ, împletesc, vb. IV. 1. Tranz. A reuni, a împreuna mai multe fire, jurubițe etc. 2. Tranz. A strânge părul în cozi. 3. Tranz. A lucra diferite obiecte din fire textile răsucite sau toarse ori din nuiele, din flori etc.; spec. a face o împletitură din fire de lână, de bumbac etc. prin tricotare cu andrele. ♦ A face colaci din bucăți de aluat. 4. Refl. recipr. Fig. A se încrucișa, a se întretăia; a se îmbina. 5. Intranz. (Rar; în expr.) A împleti din picioare = a mișca repede din picioare; a dansa. 6. Tranz. Fig. (Înv.) A unelti, a urzi. – În + pleată (pl. plete). DOOM
împletí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împletésc, imperf. 3 sg. împleteá; conj. prez. 3 să împleteáscă
împletiserăți
ÎMPLETÍ, împletesc, vb. IV. 1. Tranz. A reuni, a împreuna mai multe fire, jurubițe etc. 2. Tranz. A strânge părul în cozi. 3. Tranz. A lucra diferite obiecte din fire textile răsucite sau toarse ori din nuiele, din flori etc.; spec. a face o împletitură din fire de lână, de bumbac etc. prin tricotare cu andrele. ♦ A face colaci din bucăți de aluat. 4. Refl. recipr. Fig. A se încrucișa, a se întretăia; a se îmbina. 5. Intranz. (Rar; în expr.) A împleti din picioare = a mișca repede din picioare; a dansa. 6. Tranz. Fig. (Înv.) A unelti, a urzi. – În + pleată (pl. plete). DOOM
împletí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împletésc, imperf. 3 sg. împleteá; conj. prez. 3 să împleteáscă
împletiseși
ÎMPLETÍ, împletesc, vb. IV. 1. Tranz. A reuni, a împreuna mai multe fire, jurubițe etc. 2. Tranz. A strânge părul în cozi. 3. Tranz. A lucra diferite obiecte din fire textile răsucite sau toarse ori din nuiele, din flori etc.; spec. a face o împletitură din fire de lână, de bumbac etc. prin tricotare cu andrele. ♦ A face colaci din bucăți de aluat. 4. Refl. recipr. Fig. A se încrucișa, a se întretăia; a se îmbina. 5. Intranz. (Rar; în expr.) A împleti din picioare = a mișca repede din picioare; a dansa. 6. Tranz. Fig. (Înv.) A unelti, a urzi. – În + pleată (pl. plete). DOOM
împletí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împletésc, imperf. 3 sg. împleteá; conj. prez. 3 să împleteáscă
împletiseți
ÎMPLETÍ, împletesc, vb. IV. 1. Tranz. A reuni, a împreuna mai multe fire, jurubițe etc. 2. Tranz. A strânge părul în cozi. 3. Tranz. A lucra diferite obiecte din fire textile răsucite sau toarse ori din nuiele, din flori etc.; spec. a face o împletitură din fire de lână, de bumbac etc. prin tricotare cu andrele. ♦ A face colaci din bucăți de aluat. 4. Refl. recipr. Fig. A se încrucișa, a se întretăia; a se îmbina. 5. Intranz. (Rar; în expr.) A împleti din picioare = a mișca repede din picioare; a dansa. 6. Tranz. Fig. (Înv.) A unelti, a urzi. – În + pleată (pl. plete). DOOM
împletí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împletésc, imperf. 3 sg. împleteá; conj. prez. 3 să împleteáscă
împletit
ÎMPLETÍ, împletesc, vb. IV. 1. Tranz. A reuni, a împreuna mai multe fire, jurubițe etc. 2. Tranz. A strânge părul în cozi. 3. Tranz. A lucra diferite obiecte din fire textile răsucite sau toarse ori din nuiele, din flori etc.; spec. a face o împletitură din fire de lână, de bumbac etc. prin tricotare cu andrele. ♦ A face colaci din bucăți de aluat. 4. Refl. recipr. Fig. A se încrucișa, a se întretăia; a se îmbina. 5. Intranz. (Rar; în expr.) A împleti din picioare = a mișca repede din picioare; a dansa. 6. Tranz. Fig. (Înv.) A unelti, a urzi. – În + pleată (pl. plete). DOOM
împletí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împletésc, imperf. 3 sg. împleteá; conj. prez. 3 să împleteáscă
împletit
ÎMPLETÍT2, -Ă, împletiți, -te, adj. 1. (Despre fire, jurubițe etc.) Reunit, încrucișat cu altele într-un anumit fel; (despre obiecte) lucrat din fire de lână, bumbac, cânepă etc. sau din nuiele, flori etc., dispuse într-un anumit fel. 2. (Despre păr) Strâns în cozi, făcut cozi. 3. (Adesea fig.) Încrucișat, încolăcit. – V. împleti.
împletit
ÎMPLETÍT1 s. n. Împletire. – V. împleti. DOOM
împletít s. n.
împletita
ÎMPLETÍT2, -Ă, împletiți, -te, adj. 1. (Despre fire, jurubițe etc.) Reunit, încrucișat cu altele într-un anumit fel; (despre obiecte) lucrat din fire de lână, bumbac, cânepă etc. sau din nuiele, flori etc., dispuse într-un anumit fel. 2. (Despre păr) Strâns în cozi, făcut cozi. 3. (Adesea fig.) Încrucișat, încolăcit. – V. împleti.
împletite
ÎMPLETÍT2, -Ă, împletiți, -te, adj. 1. (Despre fire, jurubițe etc.) Reunit, încrucișat cu altele într-un anumit fel; (despre obiecte) lucrat din fire de lână, bumbac, cânepă etc. sau din nuiele, flori etc., dispuse într-un anumit fel. 2. (Despre păr) Strâns în cozi, făcut cozi. 3. (Adesea fig.) Încrucișat, încolăcit. – V. împleti.
împletitei
ÎMPLETÍT2, -Ă, împletiți, -te, adj. 1. (Despre fire, jurubițe etc.) Reunit, încrucișat cu altele într-un anumit fel; (despre obiecte) lucrat din fire de lână, bumbac, cânepă etc. sau din nuiele, flori etc., dispuse într-un anumit fel. 2. (Despre păr) Strâns în cozi, făcut cozi. 3. (Adesea fig.) Încrucișat, încolăcit. – V. împleti.
împletitele
ÎMPLETÍT2, -Ă, împletiți, -te, adj. 1. (Despre fire, jurubițe etc.) Reunit, încrucișat cu altele într-un anumit fel; (despre obiecte) lucrat din fire de lână, bumbac, cânepă etc. sau din nuiele, flori etc., dispuse într-un anumit fel. 2. (Despre păr) Strâns în cozi, făcut cozi. 3. (Adesea fig.) Încrucișat, încolăcit. – V. împleti.
împletitelor
ÎMPLETÍT2, -Ă, împletiți, -te, adj. 1. (Despre fire, jurubițe etc.) Reunit, încrucișat cu altele într-un anumit fel; (despre obiecte) lucrat din fire de lână, bumbac, cânepă etc. sau din nuiele, flori etc., dispuse într-un anumit fel. 2. (Despre păr) Strâns în cozi, făcut cozi. 3. (Adesea fig.) Încrucișat, încolăcit. – V. împleti.
împletitoare
ÎMPLETITÓR, -OÁRE, împletitori, -oare, s. m. și f. Persoană care împletește din răchită, nuiele etc. diferite obiecte. – Împleti + suf. -tor. DOOM
împletitór s. m., pl. împletitóri
împletitoarea
ÎMPLETITÓR, -OÁRE, împletitori, -oare, s. m. și f. Persoană care împletește din răchită, nuiele etc. diferite obiecte. – Împleti + suf. -tor. DOOM
împletitór s. m., pl. împletitóri
împletitoarei
ÎMPLETITÓR, -OÁRE, împletitori, -oare, s. m. și f. Persoană care împletește din răchită, nuiele etc. diferite obiecte. – Împleti + suf. -tor. DOOM
împletitór s. m., pl. împletitóri
împletitoarele
ÎMPLETITÓR, -OÁRE, împletitori, -oare, s. m. și f. Persoană care împletește din răchită, nuiele etc. diferite obiecte. – Împleti + suf. -tor. DOOM
împletitór s. m., pl. împletitóri
împletitoarelor
ÎMPLETITÓR, -OÁRE, împletitori, -oare, s. m. și f. Persoană care împletește din răchită, nuiele etc. diferite obiecte. – Împleti + suf. -tor. DOOM
împletitór s. m., pl. împletitóri
împletitor
ÎMPLETITÓR, -OÁRE, împletitori, -oare, s. m. și f. Persoană care împletește din răchită, nuiele etc. diferite obiecte. – Împleti + suf. -tor. DOOM
împletitór s. m., pl. împletitóri
împletitori
ÎMPLETITÓR, -OÁRE, împletitori, -oare, s. m. și f. Persoană care împletește din răchită, nuiele etc. diferite obiecte. – Împleti + suf. -tor. DOOM
împletitór s. m., pl. împletitóri
împletitorii
ÎMPLETITÓR, -OÁRE, împletitori, -oare, s. m. și f. Persoană care împletește din răchită, nuiele etc. diferite obiecte. – Împleti + suf. -tor. DOOM
împletitór s. m., pl. împletitóri
împletitorilor
ÎMPLETITÓR, -OÁRE, împletitori, -oare, s. m. și f. Persoană care împletește din răchită, nuiele etc. diferite obiecte. – Împleti + suf. -tor. DOOM
împletitór s. m., pl. împletitóri
împletitorul
ÎMPLETITÓR, -OÁRE, împletitori, -oare, s. m. și f. Persoană care împletește din răchită, nuiele etc. diferite obiecte. – Împleti + suf. -tor. DOOM
împletitór s. m., pl. împletitóri
împletitorului
ÎMPLETITÓR, -OÁRE, împletitori, -oare, s. m. și f. Persoană care împletește din răchită, nuiele etc. diferite obiecte. – Împleti + suf. -tor. DOOM
împletitór s. m., pl. împletitóri
împletitul
ÎMPLETÍT2, -Ă, împletiți, -te, adj. 1. (Despre fire, jurubițe etc.) Reunit, încrucișat cu altele într-un anumit fel; (despre obiecte) lucrat din fire de lână, bumbac, cânepă etc. sau din nuiele, flori etc., dispuse într-un anumit fel. 2. (Despre păr) Strâns în cozi, făcut cozi. 3. (Adesea fig.) Încrucișat, încolăcit. – V. împleti.
împletitului
ÎMPLETÍT2, -Ă, împletiți, -te, adj. 1. (Despre fire, jurubițe etc.) Reunit, încrucișat cu altele într-un anumit fel; (despre obiecte) lucrat din fire de lână, bumbac, cânepă etc. sau din nuiele, flori etc., dispuse într-un anumit fel. 2. (Despre păr) Strâns în cozi, făcut cozi. 3. (Adesea fig.) Încrucișat, încolăcit. – V. împleti.
împletitura
ÎMPLETITÚRĂ, împletituri, s. f. Fel de a împleti. ♦ (Concr.) Produs obținut prin împletire. – Împleti + suf. -tură. DOOM
împletitúră s. f., g.-d. art. împletitúrii; pl. împletitúri
împletituri
ÎMPLETITÚRĂ, împletituri, s. f. Fel de a împleti. ♦ (Concr.) Produs obținut prin împletire. – Împleti + suf. -tură. DOOM
împletitúră s. f., g.-d. art. împletitúrii; pl. împletitúri
împletiturii
ÎMPLETITÚRĂ, împletituri, s. f. Fel de a împleti. ♦ (Concr.) Produs obținut prin împletire. – Împleti + suf. -tură. DOOM
împletitúră s. f., g.-d. art. împletitúrii; pl. împletitúri
împletiturile
ÎMPLETITÚRĂ, împletituri, s. f. Fel de a împleti. ♦ (Concr.) Produs obținut prin împletire. – Împleti + suf. -tură. DOOM
împletitúră s. f., g.-d. art. împletitúrii; pl. împletitúri
împletiturilor
ÎMPLETITÚRĂ, împletituri, s. f. Fel de a împleti. ♦ (Concr.) Produs obținut prin împletire. – Împleti + suf. -tură. DOOM
împletitúră s. f., g.-d. art. împletitúrii; pl. împletitúri
împletiși
ÎMPLETÍ, împletesc, vb. IV. 1. Tranz. A reuni, a împreuna mai multe fire, jurubițe etc. 2. Tranz. A strânge părul în cozi. 3. Tranz. A lucra diferite obiecte din fire textile răsucite sau toarse ori din nuiele, din flori etc.; spec. a face o împletitură din fire de lână, de bumbac etc. prin tricotare cu andrele. ♦ A face colaci din bucăți de aluat. 4. Refl. recipr. Fig. A se încrucișa, a se întretăia; a se îmbina. 5. Intranz. (Rar; în expr.) A împleti din picioare = a mișca repede din picioare; a dansa. 6. Tranz. Fig. (Înv.) A unelti, a urzi. – În + pleată (pl. plete). DOOM
împletí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împletésc, imperf. 3 sg. împleteá; conj. prez. 3 să împleteáscă
împletiți
ÎMPLETÍ, împletesc, vb. IV. 1. Tranz. A reuni, a împreuna mai multe fire, jurubițe etc. 2. Tranz. A strânge părul în cozi. 3. Tranz. A lucra diferite obiecte din fire textile răsucite sau toarse ori din nuiele, din flori etc.; spec. a face o împletitură din fire de lână, de bumbac etc. prin tricotare cu andrele. ♦ A face colaci din bucăți de aluat. 4. Refl. recipr. Fig. A se încrucișa, a se întretăia; a se îmbina. 5. Intranz. (Rar; în expr.) A împleti din picioare = a mișca repede din picioare; a dansa. 6. Tranz. Fig. (Înv.) A unelti, a urzi. – În + pleată (pl. plete). DOOM
împletí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împletésc, imperf. 3 sg. împleteá; conj. prez. 3 să împleteáscă
împletiți
ÎMPLETÍT2, -Ă, împletiți, -te, adj. 1. (Despre fire, jurubițe etc.) Reunit, încrucișat cu altele într-un anumit fel; (despre obiecte) lucrat din fire de lână, bumbac, cânepă etc. sau din nuiele, flori etc., dispuse într-un anumit fel. 2. (Despre păr) Strâns în cozi, făcut cozi. 3. (Adesea fig.) Încrucișat, încolăcit. – V. împleti.
împletiții
ÎMPLETÍT2, -Ă, împletiți, -te, adj. 1. (Despre fire, jurubițe etc.) Reunit, încrucișat cu altele într-un anumit fel; (despre obiecte) lucrat din fire de lână, bumbac, cânepă etc. sau din nuiele, flori etc., dispuse într-un anumit fel. 2. (Despre păr) Strâns în cozi, făcut cozi. 3. (Adesea fig.) Încrucișat, încolăcit. – V. împleti.
împletiților
ÎMPLETÍT2, -Ă, împletiți, -te, adj. 1. (Despre fire, jurubițe etc.) Reunit, încrucișat cu altele într-un anumit fel; (despre obiecte) lucrat din fire de lână, bumbac, cânepă etc. sau din nuiele, flori etc., dispuse într-un anumit fel. 2. (Despre păr) Strâns în cozi, făcut cozi. 3. (Adesea fig.) Încrucișat, încolăcit. – V. împleti.
împlimba
ÎMPLIMBÁ vb. I v. plimba.
împlinea
ÎMPLINÍ, împlinesc, vb. IV. 1. Tranz. A atinge vârsta de... 2. Refl. (Despre timp sau măsuri de timp) A ajunge la soroc, a se scurge, a trece în întregime, a expira. ♦ (Rar; despre noțiuni de cantitate) A ajunge la numărul, la suma dorită, indicată, necesară. 3. Tranz. A face să fie plin sau întreg; a întregi, a completa. ◊ Expr. A-și împlini somnul = a dormi suficient. 4. Refl. (Despre ființe) A se dezvolta; a se îngrășa. ♦ Fig. A se desăvârși. 5. Tranz. și refl. A aduce sau a ajunge la îndeplinire, a (se) realiza, a (se) îndeplini. 6. Tranz. A achita, a plăti. ♦ (Înv. și reg.) A obliga pe un datornic să plătească banii datorați. 7. Tranz. (Reg.; în expr.) A o împlini (cu cineva) = a o păți (cu cineva), v. păți. (Refl.) I s-a împlinit = i s-a înfundat, v. înfunda. – Lat. *implenire (< plenus) sau în + plini (înv. „împlini” < plin). DOOM
împliní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împlinésc, imperf. 3 sg. împlineá; conj. prez. 3 să împlineáscă
împlineai
ÎMPLINÍ, împlinesc, vb. IV. 1. Tranz. A atinge vârsta de... 2. Refl. (Despre timp sau măsuri de timp) A ajunge la soroc, a se scurge, a trece în întregime, a expira. ♦ (Rar; despre noțiuni de cantitate) A ajunge la numărul, la suma dorită, indicată, necesară. 3. Tranz. A face să fie plin sau întreg; a întregi, a completa. ◊ Expr. A-și împlini somnul = a dormi suficient. 4. Refl. (Despre ființe) A se dezvolta; a se îngrășa. ♦ Fig. A se desăvârși. 5. Tranz. și refl. A aduce sau a ajunge la îndeplinire, a (se) realiza, a (se) îndeplini. 6. Tranz. A achita, a plăti. ♦ (Înv. și reg.) A obliga pe un datornic să plătească banii datorați. 7. Tranz. (Reg.; în expr.) A o împlini (cu cineva) = a o păți (cu cineva), v. păți. (Refl.) I s-a împlinit = i s-a înfundat, v. înfunda. – Lat. *implenire (< plenus) sau în + plini (înv. „împlini” < plin). DOOM
împliní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împlinésc, imperf. 3 sg. împlineá; conj. prez. 3 să împlineáscă
împlineam
ÎMPLINÍ, împlinesc, vb. IV. 1. Tranz. A atinge vârsta de... 2. Refl. (Despre timp sau măsuri de timp) A ajunge la soroc, a se scurge, a trece în întregime, a expira. ♦ (Rar; despre noțiuni de cantitate) A ajunge la numărul, la suma dorită, indicată, necesară. 3. Tranz. A face să fie plin sau întreg; a întregi, a completa. ◊ Expr. A-și împlini somnul = a dormi suficient. 4. Refl. (Despre ființe) A se dezvolta; a se îngrășa. ♦ Fig. A se desăvârși. 5. Tranz. și refl. A aduce sau a ajunge la îndeplinire, a (se) realiza, a (se) îndeplini. 6. Tranz. A achita, a plăti. ♦ (Înv. și reg.) A obliga pe un datornic să plătească banii datorați. 7. Tranz. (Reg.; în expr.) A o împlini (cu cineva) = a o păți (cu cineva), v. păți. (Refl.) I s-a împlinit = i s-a înfundat, v. înfunda. – Lat. *implenire (< plenus) sau în + plini (înv. „împlini” < plin). DOOM
împliní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împlinésc, imperf. 3 sg. împlineá; conj. prez. 3 să împlineáscă
împlinească
ÎMPLINÍ, împlinesc, vb. IV. 1. Tranz. A atinge vârsta de... 2. Refl. (Despre timp sau măsuri de timp) A ajunge la soroc, a se scurge, a trece în întregime, a expira. ♦ (Rar; despre noțiuni de cantitate) A ajunge la numărul, la suma dorită, indicată, necesară. 3. Tranz. A face să fie plin sau întreg; a întregi, a completa. ◊ Expr. A-și împlini somnul = a dormi suficient. 4. Refl. (Despre ființe) A se dezvolta; a se îngrășa. ♦ Fig. A se desăvârși. 5. Tranz. și refl. A aduce sau a ajunge la îndeplinire, a (se) realiza, a (se) îndeplini. 6. Tranz. A achita, a plăti. ♦ (Înv. și reg.) A obliga pe un datornic să plătească banii datorați. 7. Tranz. (Reg.; în expr.) A o împlini (cu cineva) = a o păți (cu cineva), v. păți. (Refl.) I s-a împlinit = i s-a înfundat, v. înfunda. – Lat. *implenire (< plenus) sau în + plini (înv. „împlini” < plin). DOOM
împliní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împlinésc, imperf. 3 sg. împlineá; conj. prez. 3 să împlineáscă
împlineau
ÎMPLINÍ, împlinesc, vb. IV. 1. Tranz. A atinge vârsta de... 2. Refl. (Despre timp sau măsuri de timp) A ajunge la soroc, a se scurge, a trece în întregime, a expira. ♦ (Rar; despre noțiuni de cantitate) A ajunge la numărul, la suma dorită, indicată, necesară. 3. Tranz. A face să fie plin sau întreg; a întregi, a completa. ◊ Expr. A-și împlini somnul = a dormi suficient. 4. Refl. (Despre ființe) A se dezvolta; a se îngrășa. ♦ Fig. A se desăvârși. 5. Tranz. și refl. A aduce sau a ajunge la îndeplinire, a (se) realiza, a (se) îndeplini. 6. Tranz. A achita, a plăti. ♦ (Înv. și reg.) A obliga pe un datornic să plătească banii datorați. 7. Tranz. (Reg.; în expr.) A o împlini (cu cineva) = a o păți (cu cineva), v. păți. (Refl.) I s-a împlinit = i s-a înfundat, v. înfunda. – Lat. *implenire (< plenus) sau în + plini (înv. „împlini” < plin). DOOM
împliní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împlinésc, imperf. 3 sg. împlineá; conj. prez. 3 să împlineáscă
împlineați
ÎMPLINÍ, împlinesc, vb. IV. 1. Tranz. A atinge vârsta de... 2. Refl. (Despre timp sau măsuri de timp) A ajunge la soroc, a se scurge, a trece în întregime, a expira. ♦ (Rar; despre noțiuni de cantitate) A ajunge la numărul, la suma dorită, indicată, necesară. 3. Tranz. A face să fie plin sau întreg; a întregi, a completa. ◊ Expr. A-și împlini somnul = a dormi suficient. 4. Refl. (Despre ființe) A se dezvolta; a se îngrășa. ♦ Fig. A se desăvârși. 5. Tranz. și refl. A aduce sau a ajunge la îndeplinire, a (se) realiza, a (se) îndeplini. 6. Tranz. A achita, a plăti. ♦ (Înv. și reg.) A obliga pe un datornic să plătească banii datorați. 7. Tranz. (Reg.; în expr.) A o împlini (cu cineva) = a o păți (cu cineva), v. păți. (Refl.) I s-a împlinit = i s-a înfundat, v. înfunda. – Lat. *implenire (< plenus) sau în + plini (înv. „împlini” < plin). DOOM
împliní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împlinésc, imperf. 3 sg. împlineá; conj. prez. 3 să împlineáscă
împlinesc
ÎMPLINÍ, împlinesc, vb. IV. 1. Tranz. A atinge vârsta de... 2. Refl. (Despre timp sau măsuri de timp) A ajunge la soroc, a se scurge, a trece în întregime, a expira. ♦ (Rar; despre noțiuni de cantitate) A ajunge la numărul, la suma dorită, indicată, necesară. 3. Tranz. A face să fie plin sau întreg; a întregi, a completa. ◊ Expr. A-și împlini somnul = a dormi suficient. 4. Refl. (Despre ființe) A se dezvolta; a se îngrășa. ♦ Fig. A se desăvârși. 5. Tranz. și refl. A aduce sau a ajunge la îndeplinire, a (se) realiza, a (se) îndeplini. 6. Tranz. A achita, a plăti. ♦ (Înv. și reg.) A obliga pe un datornic să plătească banii datorați. 7. Tranz. (Reg.; în expr.) A o împlini (cu cineva) = a o păți (cu cineva), v. păți. (Refl.) I s-a împlinit = i s-a înfundat, v. înfunda. – Lat. *implenire (< plenus) sau în + plini (înv. „împlini” < plin). DOOM
împliní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împlinésc, imperf. 3 sg. împlineá; conj. prez. 3 să împlineáscă
împlinește
ÎMPLINÍ, împlinesc, vb. IV. 1. Tranz. A atinge vârsta de... 2. Refl. (Despre timp sau măsuri de timp) A ajunge la soroc, a se scurge, a trece în întregime, a expira. ♦ (Rar; despre noțiuni de cantitate) A ajunge la numărul, la suma dorită, indicată, necesară. 3. Tranz. A face să fie plin sau întreg; a întregi, a completa. ◊ Expr. A-și împlini somnul = a dormi suficient. 4. Refl. (Despre ființe) A se dezvolta; a se îngrășa. ♦ Fig. A se desăvârși. 5. Tranz. și refl. A aduce sau a ajunge la îndeplinire, a (se) realiza, a (se) îndeplini. 6. Tranz. A achita, a plăti. ♦ (Înv. și reg.) A obliga pe un datornic să plătească banii datorați. 7. Tranz. (Reg.; în expr.) A o împlini (cu cineva) = a o păți (cu cineva), v. păți. (Refl.) I s-a împlinit = i s-a înfundat, v. înfunda. – Lat. *implenire (< plenus) sau în + plini (înv. „împlini” < plin). DOOM
împliní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împlinésc, imperf. 3 sg. împlineá; conj. prez. 3 să împlineáscă
împlinești
ÎMPLINÍ, împlinesc, vb. IV. 1. Tranz. A atinge vârsta de... 2. Refl. (Despre timp sau măsuri de timp) A ajunge la soroc, a se scurge, a trece în întregime, a expira. ♦ (Rar; despre noțiuni de cantitate) A ajunge la numărul, la suma dorită, indicată, necesară. 3. Tranz. A face să fie plin sau întreg; a întregi, a completa. ◊ Expr. A-și împlini somnul = a dormi suficient. 4. Refl. (Despre ființe) A se dezvolta; a se îngrășa. ♦ Fig. A se desăvârși. 5. Tranz. și refl. A aduce sau a ajunge la îndeplinire, a (se) realiza, a (se) îndeplini. 6. Tranz. A achita, a plăti. ♦ (Înv. și reg.) A obliga pe un datornic să plătească banii datorați. 7. Tranz. (Reg.; în expr.) A o împlini (cu cineva) = a o păți (cu cineva), v. păți. (Refl.) I s-a împlinit = i s-a înfundat, v. înfunda. – Lat. *implenire (< plenus) sau în + plini (înv. „împlini” < plin). DOOM
împliní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împlinésc, imperf. 3 sg. împlineá; conj. prez. 3 să împlineáscă
împlini
ÎMPLINÍ, împlinesc, vb. IV. 1. Tranz. A atinge vârsta de... 2. Refl. (Despre timp sau măsuri de timp) A ajunge la soroc, a se scurge, a trece în întregime, a expira. ♦ (Rar; despre noțiuni de cantitate) A ajunge la numărul, la suma dorită, indicată, necesară. 3. Tranz. A face să fie plin sau întreg; a întregi, a completa. ◊ Expr. A-și împlini somnul = a dormi suficient. 4. Refl. (Despre ființe) A se dezvolta; a se îngrășa. ♦ Fig. A se desăvârși. 5. Tranz. și refl. A aduce sau a ajunge la îndeplinire, a (se) realiza, a (se) îndeplini. 6. Tranz. A achita, a plăti. ♦ (Înv. și reg.) A obliga pe un datornic să plătească banii datorați. 7. Tranz. (Reg.; în expr.) A o împlini (cu cineva) = a o păți (cu cineva), v. păți. (Refl.) I s-a împlinit = i s-a înfundat, v. înfunda. – Lat. *implenire (< plenus) sau în + plini (înv. „împlini” < plin). DOOM
împliní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împlinésc, imperf. 3 sg. împlineá; conj. prez. 3 să împlineáscă
împlinii
ÎMPLINÍ, împlinesc, vb. IV. 1. Tranz. A atinge vârsta de... 2. Refl. (Despre timp sau măsuri de timp) A ajunge la soroc, a se scurge, a trece în întregime, a expira. ♦ (Rar; despre noțiuni de cantitate) A ajunge la numărul, la suma dorită, indicată, necesară. 3. Tranz. A face să fie plin sau întreg; a întregi, a completa. ◊ Expr. A-și împlini somnul = a dormi suficient. 4. Refl. (Despre ființe) A se dezvolta; a se îngrășa. ♦ Fig. A se desăvârși. 5. Tranz. și refl. A aduce sau a ajunge la îndeplinire, a (se) realiza, a (se) îndeplini. 6. Tranz. A achita, a plăti. ♦ (Înv. și reg.) A obliga pe un datornic să plătească banii datorați. 7. Tranz. (Reg.; în expr.) A o împlini (cu cineva) = a o păți (cu cineva), v. păți. (Refl.) I s-a împlinit = i s-a înfundat, v. înfunda. – Lat. *implenire (< plenus) sau în + plini (înv. „împlini” < plin). DOOM
împliní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împlinésc, imperf. 3 sg. împlineá; conj. prez. 3 să împlineáscă
împlinim
ÎMPLINÍ, împlinesc, vb. IV. 1. Tranz. A atinge vârsta de... 2. Refl. (Despre timp sau măsuri de timp) A ajunge la soroc, a se scurge, a trece în întregime, a expira. ♦ (Rar; despre noțiuni de cantitate) A ajunge la numărul, la suma dorită, indicată, necesară. 3. Tranz. A face să fie plin sau întreg; a întregi, a completa. ◊ Expr. A-și împlini somnul = a dormi suficient. 4. Refl. (Despre ființe) A se dezvolta; a se îngrășa. ♦ Fig. A se desăvârși. 5. Tranz. și refl. A aduce sau a ajunge la îndeplinire, a (se) realiza, a (se) îndeplini. 6. Tranz. A achita, a plăti. ♦ (Înv. și reg.) A obliga pe un datornic să plătească banii datorați. 7. Tranz. (Reg.; în expr.) A o împlini (cu cineva) = a o păți (cu cineva), v. păți. (Refl.) I s-a împlinit = i s-a înfundat, v. înfunda. – Lat. *implenire (< plenus) sau în + plini (înv. „împlini” < plin). DOOM
împliní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împlinésc, imperf. 3 sg. împlineá; conj. prez. 3 să împlineáscă
împlinind
ÎMPLINÍ, împlinesc, vb. IV. 1. Tranz. A atinge vârsta de... 2. Refl. (Despre timp sau măsuri de timp) A ajunge la soroc, a se scurge, a trece în întregime, a expira. ♦ (Rar; despre noțiuni de cantitate) A ajunge la numărul, la suma dorită, indicată, necesară. 3. Tranz. A face să fie plin sau întreg; a întregi, a completa. ◊ Expr. A-și împlini somnul = a dormi suficient. 4. Refl. (Despre ființe) A se dezvolta; a se îngrășa. ♦ Fig. A se desăvârși. 5. Tranz. și refl. A aduce sau a ajunge la îndeplinire, a (se) realiza, a (se) îndeplini. 6. Tranz. A achita, a plăti. ♦ (Înv. și reg.) A obliga pe un datornic să plătească banii datorați. 7. Tranz. (Reg.; în expr.) A o împlini (cu cineva) = a o păți (cu cineva), v. păți. (Refl.) I s-a împlinit = i s-a înfundat, v. înfunda. – Lat. *implenire (< plenus) sau în + plini (înv. „împlini” < plin). DOOM
împliní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împlinésc, imperf. 3 sg. împlineá; conj. prez. 3 să împlineáscă
împlinire
ÎMPLINÍ, împlinesc, vb. IV. 1. Tranz. A atinge vârsta de... 2. Refl. (Despre timp sau măsuri de timp) A ajunge la soroc, a se scurge, a trece în întregime, a expira. ♦ (Rar; despre noțiuni de cantitate) A ajunge la numărul, la suma dorită, indicată, necesară. 3. Tranz. A face să fie plin sau întreg; a întregi, a completa. ◊ Expr. A-și împlini somnul = a dormi suficient. 4. Refl. (Despre ființe) A se dezvolta; a se îngrășa. ♦ Fig. A se desăvârși. 5. Tranz. și refl. A aduce sau a ajunge la îndeplinire, a (se) realiza, a (se) îndeplini. 6. Tranz. A achita, a plăti. ♦ (Înv. și reg.) A obliga pe un datornic să plătească banii datorați. 7. Tranz. (Reg.; în expr.) A o împlini (cu cineva) = a o păți (cu cineva), v. păți. (Refl.) I s-a împlinit = i s-a înfundat, v. înfunda. – Lat. *implenire (< plenus) sau în + plini (înv. „împlini” < plin). DOOM
împliní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împlinésc, imperf. 3 sg. împlineá; conj. prez. 3 să împlineáscă
împlinire
ÎMPLINÍRE, împliniri, s. f. Acțiunea de a (se) împlini și rezultatul ei. – V. împlini. DOOM
împliníre s. f., g.-d. art. împlinírii; pl. împliníri
împlinirea
ÎMPLINÍRE, împliniri, s. f. Acțiunea de a (se) împlini și rezultatul ei. – V. împlini. DOOM
împliníre s. f., g.-d. art. împlinírii; pl. împliníri
împliniri
ÎMPLINÍRE, împliniri, s. f. Acțiunea de a (se) împlini și rezultatul ei. – V. împlini. DOOM
împliníre s. f., g.-d. art. împlinírii; pl. împliníri
împlinirii
ÎMPLINÍRE, împliniri, s. f. Acțiunea de a (se) împlini și rezultatul ei. – V. împlini. DOOM
împliníre s. f., g.-d. art. împlinírii; pl. împliníri
împlinirile
ÎMPLINÍRE, împliniri, s. f. Acțiunea de a (se) împlini și rezultatul ei. – V. împlini. DOOM
împliníre s. f., g.-d. art. împlinírii; pl. împliníri
împlinirilor
ÎMPLINÍRE, împliniri, s. f. Acțiunea de a (se) împlini și rezultatul ei. – V. împlini. DOOM
împliníre s. f., g.-d. art. împlinírii; pl. împliníri
împliniră
ÎMPLINÍ, împlinesc, vb. IV. 1. Tranz. A atinge vârsta de... 2. Refl. (Despre timp sau măsuri de timp) A ajunge la soroc, a se scurge, a trece în întregime, a expira. ♦ (Rar; despre noțiuni de cantitate) A ajunge la numărul, la suma dorită, indicată, necesară. 3. Tranz. A face să fie plin sau întreg; a întregi, a completa. ◊ Expr. A-și împlini somnul = a dormi suficient. 4. Refl. (Despre ființe) A se dezvolta; a se îngrășa. ♦ Fig. A se desăvârși. 5. Tranz. și refl. A aduce sau a ajunge la îndeplinire, a (se) realiza, a (se) îndeplini. 6. Tranz. A achita, a plăti. ♦ (Înv. și reg.) A obliga pe un datornic să plătească banii datorați. 7. Tranz. (Reg.; în expr.) A o împlini (cu cineva) = a o păți (cu cineva), v. păți. (Refl.) I s-a împlinit = i s-a înfundat, v. înfunda. – Lat. *implenire (< plenus) sau în + plini (înv. „împlini” < plin). DOOM
împliní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împlinésc, imperf. 3 sg. împlineá; conj. prez. 3 să împlineáscă
împlinirăm
ÎMPLINÍ, împlinesc, vb. IV. 1. Tranz. A atinge vârsta de... 2. Refl. (Despre timp sau măsuri de timp) A ajunge la soroc, a se scurge, a trece în întregime, a expira. ♦ (Rar; despre noțiuni de cantitate) A ajunge la numărul, la suma dorită, indicată, necesară. 3. Tranz. A face să fie plin sau întreg; a întregi, a completa. ◊ Expr. A-și împlini somnul = a dormi suficient. 4. Refl. (Despre ființe) A se dezvolta; a se îngrășa. ♦ Fig. A se desăvârși. 5. Tranz. și refl. A aduce sau a ajunge la îndeplinire, a (se) realiza, a (se) îndeplini. 6. Tranz. A achita, a plăti. ♦ (Înv. și reg.) A obliga pe un datornic să plătească banii datorați. 7. Tranz. (Reg.; în expr.) A o împlini (cu cineva) = a o păți (cu cineva), v. păți. (Refl.) I s-a împlinit = i s-a înfundat, v. înfunda. – Lat. *implenire (< plenus) sau în + plini (înv. „împlini” < plin). DOOM
împliní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împlinésc, imperf. 3 sg. împlineá; conj. prez. 3 să împlineáscă
împlinirăți
ÎMPLINÍ, împlinesc, vb. IV. 1. Tranz. A atinge vârsta de... 2. Refl. (Despre timp sau măsuri de timp) A ajunge la soroc, a se scurge, a trece în întregime, a expira. ♦ (Rar; despre noțiuni de cantitate) A ajunge la numărul, la suma dorită, indicată, necesară. 3. Tranz. A face să fie plin sau întreg; a întregi, a completa. ◊ Expr. A-și împlini somnul = a dormi suficient. 4. Refl. (Despre ființe) A se dezvolta; a se îngrășa. ♦ Fig. A se desăvârși. 5. Tranz. și refl. A aduce sau a ajunge la îndeplinire, a (se) realiza, a (se) îndeplini. 6. Tranz. A achita, a plăti. ♦ (Înv. și reg.) A obliga pe un datornic să plătească banii datorați. 7. Tranz. (Reg.; în expr.) A o împlini (cu cineva) = a o păți (cu cineva), v. păți. (Refl.) I s-a împlinit = i s-a înfundat, v. înfunda. – Lat. *implenire (< plenus) sau în + plini (înv. „împlini” < plin). DOOM
împliní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împlinésc, imperf. 3 sg. împlineá; conj. prez. 3 să împlineáscă
împlinise
ÎMPLINÍ, împlinesc, vb. IV. 1. Tranz. A atinge vârsta de... 2. Refl. (Despre timp sau măsuri de timp) A ajunge la soroc, a se scurge, a trece în întregime, a expira. ♦ (Rar; despre noțiuni de cantitate) A ajunge la numărul, la suma dorită, indicată, necesară. 3. Tranz. A face să fie plin sau întreg; a întregi, a completa. ◊ Expr. A-și împlini somnul = a dormi suficient. 4. Refl. (Despre ființe) A se dezvolta; a se îngrășa. ♦ Fig. A se desăvârși. 5. Tranz. și refl. A aduce sau a ajunge la îndeplinire, a (se) realiza, a (se) îndeplini. 6. Tranz. A achita, a plăti. ♦ (Înv. și reg.) A obliga pe un datornic să plătească banii datorați. 7. Tranz. (Reg.; în expr.) A o împlini (cu cineva) = a o păți (cu cineva), v. păți. (Refl.) I s-a împlinit = i s-a înfundat, v. înfunda. – Lat. *implenire (< plenus) sau în + plini (înv. „împlini” < plin). DOOM
împliní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împlinésc, imperf. 3 sg. împlineá; conj. prez. 3 să împlineáscă
împlinisem
ÎMPLINÍ, împlinesc, vb. IV. 1. Tranz. A atinge vârsta de... 2. Refl. (Despre timp sau măsuri de timp) A ajunge la soroc, a se scurge, a trece în întregime, a expira. ♦ (Rar; despre noțiuni de cantitate) A ajunge la numărul, la suma dorită, indicată, necesară. 3. Tranz. A face să fie plin sau întreg; a întregi, a completa. ◊ Expr. A-și împlini somnul = a dormi suficient. 4. Refl. (Despre ființe) A se dezvolta; a se îngrășa. ♦ Fig. A se desăvârși. 5. Tranz. și refl. A aduce sau a ajunge la îndeplinire, a (se) realiza, a (se) îndeplini. 6. Tranz. A achita, a plăti. ♦ (Înv. și reg.) A obliga pe un datornic să plătească banii datorați. 7. Tranz. (Reg.; în expr.) A o împlini (cu cineva) = a o păți (cu cineva), v. păți. (Refl.) I s-a împlinit = i s-a înfundat, v. înfunda. – Lat. *implenire (< plenus) sau în + plini (înv. „împlini” < plin). DOOM
împliní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împlinésc, imperf. 3 sg. împlineá; conj. prez. 3 să împlineáscă
împliniseră
ÎMPLINÍ, împlinesc, vb. IV. 1. Tranz. A atinge vârsta de... 2. Refl. (Despre timp sau măsuri de timp) A ajunge la soroc, a se scurge, a trece în întregime, a expira. ♦ (Rar; despre noțiuni de cantitate) A ajunge la numărul, la suma dorită, indicată, necesară. 3. Tranz. A face să fie plin sau întreg; a întregi, a completa. ◊ Expr. A-și împlini somnul = a dormi suficient. 4. Refl. (Despre ființe) A se dezvolta; a se îngrășa. ♦ Fig. A se desăvârși. 5. Tranz. și refl. A aduce sau a ajunge la îndeplinire, a (se) realiza, a (se) îndeplini. 6. Tranz. A achita, a plăti. ♦ (Înv. și reg.) A obliga pe un datornic să plătească banii datorați. 7. Tranz. (Reg.; în expr.) A o împlini (cu cineva) = a o păți (cu cineva), v. păți. (Refl.) I s-a împlinit = i s-a înfundat, v. înfunda. – Lat. *implenire (< plenus) sau în + plini (înv. „împlini” < plin). DOOM
împliní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împlinésc, imperf. 3 sg. împlineá; conj. prez. 3 să împlineáscă
împliniserăm
ÎMPLINÍ, împlinesc, vb. IV. 1. Tranz. A atinge vârsta de... 2. Refl. (Despre timp sau măsuri de timp) A ajunge la soroc, a se scurge, a trece în întregime, a expira. ♦ (Rar; despre noțiuni de cantitate) A ajunge la numărul, la suma dorită, indicată, necesară. 3. Tranz. A face să fie plin sau întreg; a întregi, a completa. ◊ Expr. A-și împlini somnul = a dormi suficient. 4. Refl. (Despre ființe) A se dezvolta; a se îngrășa. ♦ Fig. A se desăvârși. 5. Tranz. și refl. A aduce sau a ajunge la îndeplinire, a (se) realiza, a (se) îndeplini. 6. Tranz. A achita, a plăti. ♦ (Înv. și reg.) A obliga pe un datornic să plătească banii datorați. 7. Tranz. (Reg.; în expr.) A o împlini (cu cineva) = a o păți (cu cineva), v. păți. (Refl.) I s-a împlinit = i s-a înfundat, v. înfunda. – Lat. *implenire (< plenus) sau în + plini (înv. „împlini” < plin). DOOM
împliní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împlinésc, imperf. 3 sg. împlineá; conj. prez. 3 să împlineáscă
împliniserăți
ÎMPLINÍ, împlinesc, vb. IV. 1. Tranz. A atinge vârsta de... 2. Refl. (Despre timp sau măsuri de timp) A ajunge la soroc, a se scurge, a trece în întregime, a expira. ♦ (Rar; despre noțiuni de cantitate) A ajunge la numărul, la suma dorită, indicată, necesară. 3. Tranz. A face să fie plin sau întreg; a întregi, a completa. ◊ Expr. A-și împlini somnul = a dormi suficient. 4. Refl. (Despre ființe) A se dezvolta; a se îngrășa. ♦ Fig. A se desăvârși. 5. Tranz. și refl. A aduce sau a ajunge la îndeplinire, a (se) realiza, a (se) îndeplini. 6. Tranz. A achita, a plăti. ♦ (Înv. și reg.) A obliga pe un datornic să plătească banii datorați. 7. Tranz. (Reg.; în expr.) A o împlini (cu cineva) = a o păți (cu cineva), v. păți. (Refl.) I s-a împlinit = i s-a înfundat, v. înfunda. – Lat. *implenire (< plenus) sau în + plini (înv. „împlini” < plin). DOOM
împliní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împlinésc, imperf. 3 sg. împlineá; conj. prez. 3 să împlineáscă
împliniseși
ÎMPLINÍ, împlinesc, vb. IV. 1. Tranz. A atinge vârsta de... 2. Refl. (Despre timp sau măsuri de timp) A ajunge la soroc, a se scurge, a trece în întregime, a expira. ♦ (Rar; despre noțiuni de cantitate) A ajunge la numărul, la suma dorită, indicată, necesară. 3. Tranz. A face să fie plin sau întreg; a întregi, a completa. ◊ Expr. A-și împlini somnul = a dormi suficient. 4. Refl. (Despre ființe) A se dezvolta; a se îngrășa. ♦ Fig. A se desăvârși. 5. Tranz. și refl. A aduce sau a ajunge la îndeplinire, a (se) realiza, a (se) îndeplini. 6. Tranz. A achita, a plăti. ♦ (Înv. și reg.) A obliga pe un datornic să plătească banii datorați. 7. Tranz. (Reg.; în expr.) A o împlini (cu cineva) = a o păți (cu cineva), v. păți. (Refl.) I s-a împlinit = i s-a înfundat, v. înfunda. – Lat. *implenire (< plenus) sau în + plini (înv. „împlini” < plin). DOOM
împliní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împlinésc, imperf. 3 sg. împlineá; conj. prez. 3 să împlineáscă
împliniseți
ÎMPLINÍ, împlinesc, vb. IV. 1. Tranz. A atinge vârsta de... 2. Refl. (Despre timp sau măsuri de timp) A ajunge la soroc, a se scurge, a trece în întregime, a expira. ♦ (Rar; despre noțiuni de cantitate) A ajunge la numărul, la suma dorită, indicată, necesară. 3. Tranz. A face să fie plin sau întreg; a întregi, a completa. ◊ Expr. A-și împlini somnul = a dormi suficient. 4. Refl. (Despre ființe) A se dezvolta; a se îngrășa. ♦ Fig. A se desăvârși. 5. Tranz. și refl. A aduce sau a ajunge la îndeplinire, a (se) realiza, a (se) îndeplini. 6. Tranz. A achita, a plăti. ♦ (Înv. și reg.) A obliga pe un datornic să plătească banii datorați. 7. Tranz. (Reg.; în expr.) A o împlini (cu cineva) = a o păți (cu cineva), v. păți. (Refl.) I s-a împlinit = i s-a înfundat, v. înfunda. – Lat. *implenire (< plenus) sau în + plini (înv. „împlini” < plin). DOOM
împliní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împlinésc, imperf. 3 sg. împlineá; conj. prez. 3 să împlineáscă
împlinit
ÎMPLINÍ, împlinesc, vb. IV. 1. Tranz. A atinge vârsta de... 2. Refl. (Despre timp sau măsuri de timp) A ajunge la soroc, a se scurge, a trece în întregime, a expira. ♦ (Rar; despre noțiuni de cantitate) A ajunge la numărul, la suma dorită, indicată, necesară. 3. Tranz. A face să fie plin sau întreg; a întregi, a completa. ◊ Expr. A-și împlini somnul = a dormi suficient. 4. Refl. (Despre ființe) A se dezvolta; a se îngrășa. ♦ Fig. A se desăvârși. 5. Tranz. și refl. A aduce sau a ajunge la îndeplinire, a (se) realiza, a (se) îndeplini. 6. Tranz. A achita, a plăti. ♦ (Înv. și reg.) A obliga pe un datornic să plătească banii datorați. 7. Tranz. (Reg.; în expr.) A o împlini (cu cineva) = a o păți (cu cineva), v. păți. (Refl.) I s-a împlinit = i s-a înfundat, v. înfunda. – Lat. *implenire (< plenus) sau în + plini (înv. „împlini” < plin). DOOM
împliní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împlinésc, imperf. 3 sg. împlineá; conj. prez. 3 să împlineáscă
împlinit
ÎMPLINÍT, -Ă, împliniți, -te, adj. 1. (Despre noțiuni de timp) Întreg, complet. 2. (Despre oameni) Bine făcut, proporționat. ♦ Durduliu, grăsuț. – V. împlini.
împlinita
ÎMPLINÍT, -Ă, împliniți, -te, adj. 1. (Despre noțiuni de timp) Întreg, complet. 2. (Despre oameni) Bine făcut, proporționat. ♦ Durduliu, grăsuț. – V. împlini.
împlinite
ÎMPLINÍT, -Ă, împliniți, -te, adj. 1. (Despre noțiuni de timp) Întreg, complet. 2. (Despre oameni) Bine făcut, proporționat. ♦ Durduliu, grăsuț. – V. împlini.
împlinitei
ÎMPLINÍT, -Ă, împliniți, -te, adj. 1. (Despre noțiuni de timp) Întreg, complet. 2. (Despre oameni) Bine făcut, proporționat. ♦ Durduliu, grăsuț. – V. împlini.
împlinitele
ÎMPLINÍT, -Ă, împliniți, -te, adj. 1. (Despre noțiuni de timp) Întreg, complet. 2. (Despre oameni) Bine făcut, proporționat. ♦ Durduliu, grăsuț. – V. împlini.
împlinitelor
ÎMPLINÍT, -Ă, împliniți, -te, adj. 1. (Despre noțiuni de timp) Întreg, complet. 2. (Despre oameni) Bine făcut, proporționat. ♦ Durduliu, grăsuț. – V. împlini.
împlinitul
ÎMPLINÍT, -Ă, împliniți, -te, adj. 1. (Despre noțiuni de timp) Întreg, complet. 2. (Despre oameni) Bine făcut, proporționat. ♦ Durduliu, grăsuț. – V. împlini.
împlinitului
ÎMPLINÍT, -Ă, împliniți, -te, adj. 1. (Despre noțiuni de timp) Întreg, complet. 2. (Despre oameni) Bine făcut, proporționat. ♦ Durduliu, grăsuț. – V. împlini.
împliniși
ÎMPLINÍ, împlinesc, vb. IV. 1. Tranz. A atinge vârsta de... 2. Refl. (Despre timp sau măsuri de timp) A ajunge la soroc, a se scurge, a trece în întregime, a expira. ♦ (Rar; despre noțiuni de cantitate) A ajunge la numărul, la suma dorită, indicată, necesară. 3. Tranz. A face să fie plin sau întreg; a întregi, a completa. ◊ Expr. A-și împlini somnul = a dormi suficient. 4. Refl. (Despre ființe) A se dezvolta; a se îngrășa. ♦ Fig. A se desăvârși. 5. Tranz. și refl. A aduce sau a ajunge la îndeplinire, a (se) realiza, a (se) îndeplini. 6. Tranz. A achita, a plăti. ♦ (Înv. și reg.) A obliga pe un datornic să plătească banii datorați. 7. Tranz. (Reg.; în expr.) A o împlini (cu cineva) = a o păți (cu cineva), v. păți. (Refl.) I s-a împlinit = i s-a înfundat, v. înfunda. – Lat. *implenire (< plenus) sau în + plini (înv. „împlini” < plin). DOOM
împliní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împlinésc, imperf. 3 sg. împlineá; conj. prez. 3 să împlineáscă
împliniți
ÎMPLINÍ, împlinesc, vb. IV. 1. Tranz. A atinge vârsta de... 2. Refl. (Despre timp sau măsuri de timp) A ajunge la soroc, a se scurge, a trece în întregime, a expira. ♦ (Rar; despre noțiuni de cantitate) A ajunge la numărul, la suma dorită, indicată, necesară. 3. Tranz. A face să fie plin sau întreg; a întregi, a completa. ◊ Expr. A-și împlini somnul = a dormi suficient. 4. Refl. (Despre ființe) A se dezvolta; a se îngrășa. ♦ Fig. A se desăvârși. 5. Tranz. și refl. A aduce sau a ajunge la îndeplinire, a (se) realiza, a (se) îndeplini. 6. Tranz. A achita, a plăti. ♦ (Înv. și reg.) A obliga pe un datornic să plătească banii datorați. 7. Tranz. (Reg.; în expr.) A o împlini (cu cineva) = a o păți (cu cineva), v. păți. (Refl.) I s-a împlinit = i s-a înfundat, v. înfunda. – Lat. *implenire (< plenus) sau în + plini (înv. „împlini” < plin). DOOM
împliní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împlinésc, imperf. 3 sg. împlineá; conj. prez. 3 să împlineáscă
împliniți
ÎMPLINÍT, -Ă, împliniți, -te, adj. 1. (Despre noțiuni de timp) Întreg, complet. 2. (Despre oameni) Bine făcut, proporționat. ♦ Durduliu, grăsuț. – V. împlini.
împliniții
ÎMPLINÍT, -Ă, împliniți, -te, adj. 1. (Despre noțiuni de timp) Întreg, complet. 2. (Despre oameni) Bine făcut, proporționat. ♦ Durduliu, grăsuț. – V. împlini.
împliniților
ÎMPLINÍT, -Ă, împliniți, -te, adj. 1. (Despre noțiuni de timp) Întreg, complet. 2. (Despre oameni) Bine făcut, proporționat. ♦ Durduliu, grăsuț. – V. împlini.
împlut
Î́MPLE vb. III v. umple.
împlânt
ÎMPLÂNTÁ, împlấnt, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înfige, a (se) vârî. ♦ Tranz. (Rar) A fixa, a așeza. – Lat. implantare. DOOM
împlântá (a ~) vb., ind. prez. 3 împlấntă
împlânta
ÎMPLÂNTÁ, împlấnt, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înfige, a (se) vârî. ♦ Tranz. (Rar) A fixa, a așeza. – Lat. implantare. DOOM
împlântá (a ~) vb., ind. prez. 3 împlấntă
împlântai
ÎMPLÂNTÁ, împlấnt, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înfige, a (se) vârî. ♦ Tranz. (Rar) A fixa, a așeza. – Lat. implantare. DOOM
împlântá (a ~) vb., ind. prez. 3 împlấntă
împlântam
ÎMPLÂNTÁ, împlấnt, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înfige, a (se) vârî. ♦ Tranz. (Rar) A fixa, a așeza. – Lat. implantare. DOOM
împlântá (a ~) vb., ind. prez. 3 împlấntă
împlântare
ÎMPLÂNTÁ, împlấnt, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înfige, a (se) vârî. ♦ Tranz. (Rar) A fixa, a așeza. – Lat. implantare. DOOM
împlântá (a ~) vb., ind. prez. 3 împlấntă
împlântare
ÎMPLÂNTÁRE, împlântări, s. f. Acțiunea de a (se) împlânta și rezultatul ei; înfigere; p. ext. fixare, înțepenire. – V. împlânta. DOOM
împlântáre s. f., g.-d. art. împlântắrii; pl. împlântắri
împlântarea
ÎMPLÂNTÁRE, împlântări, s. f. Acțiunea de a (se) împlânta și rezultatul ei; înfigere; p. ext. fixare, înțepenire. – V. împlânta. DOOM
împlântáre s. f., g.-d. art. împlântắrii; pl. împlântắri
împlântară
ÎMPLÂNTÁ, împlấnt, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înfige, a (se) vârî. ♦ Tranz. (Rar) A fixa, a așeza. – Lat. implantare. DOOM
împlântá (a ~) vb., ind. prez. 3 împlấntă
împlântarăm
ÎMPLÂNTÁ, împlấnt, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înfige, a (se) vârî. ♦ Tranz. (Rar) A fixa, a așeza. – Lat. implantare. DOOM
împlântá (a ~) vb., ind. prez. 3 împlấntă
împlântarăți
ÎMPLÂNTÁ, împlấnt, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înfige, a (se) vârî. ♦ Tranz. (Rar) A fixa, a așeza. – Lat. implantare. DOOM
împlântá (a ~) vb., ind. prez. 3 împlấntă
împlântase
ÎMPLÂNTÁ, împlấnt, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înfige, a (se) vârî. ♦ Tranz. (Rar) A fixa, a așeza. – Lat. implantare. DOOM
împlântá (a ~) vb., ind. prez. 3 împlấntă
împlântasem
ÎMPLÂNTÁ, împlấnt, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înfige, a (se) vârî. ♦ Tranz. (Rar) A fixa, a așeza. – Lat. implantare. DOOM
împlântá (a ~) vb., ind. prez. 3 împlấntă
împlântaseră
ÎMPLÂNTÁ, împlấnt, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înfige, a (se) vârî. ♦ Tranz. (Rar) A fixa, a așeza. – Lat. implantare. DOOM
împlântá (a ~) vb., ind. prez. 3 împlấntă
împlântaserăm
ÎMPLÂNTÁ, împlấnt, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înfige, a (se) vârî. ♦ Tranz. (Rar) A fixa, a așeza. – Lat. implantare. DOOM
împlântá (a ~) vb., ind. prez. 3 împlấntă
împlântaserăți
ÎMPLÂNTÁ, împlấnt, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înfige, a (se) vârî. ♦ Tranz. (Rar) A fixa, a așeza. – Lat. implantare. DOOM
împlântá (a ~) vb., ind. prez. 3 împlấntă
împlântaseși
ÎMPLÂNTÁ, împlấnt, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înfige, a (se) vârî. ♦ Tranz. (Rar) A fixa, a așeza. – Lat. implantare. DOOM
împlântá (a ~) vb., ind. prez. 3 împlấntă
împlântaseți
ÎMPLÂNTÁ, împlấnt, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înfige, a (se) vârî. ♦ Tranz. (Rar) A fixa, a așeza. – Lat. implantare. DOOM
împlântá (a ~) vb., ind. prez. 3 împlấntă
împlântat
ÎMPLÂNTÁ, împlấnt, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înfige, a (se) vârî. ♦ Tranz. (Rar) A fixa, a așeza. – Lat. implantare. DOOM
împlântá (a ~) vb., ind. prez. 3 împlấntă
împlântat
ÎMPLÂNTÁ, împlấnt, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înfige, a (se) vârî. ♦ Tranz. (Rar) A fixa, a așeza. – Lat. implantare.
împlântau
ÎMPLÂNTÁ, împlấnt, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înfige, a (se) vârî. ♦ Tranz. (Rar) A fixa, a așeza. – Lat. implantare. DOOM
împlântá (a ~) vb., ind. prez. 3 împlấntă
împlântași
ÎMPLÂNTÁ, împlấnt, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înfige, a (se) vârî. ♦ Tranz. (Rar) A fixa, a așeza. – Lat. implantare. DOOM
împlântá (a ~) vb., ind. prez. 3 împlấntă
împlântați
ÎMPLÂNTÁ, împlấnt, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înfige, a (se) vârî. ♦ Tranz. (Rar) A fixa, a așeza. – Lat. implantare. DOOM
împlântá (a ~) vb., ind. prez. 3 împlấntă
împlânte
ÎMPLÂNTÁ, împlấnt, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înfige, a (se) vârî. ♦ Tranz. (Rar) A fixa, a așeza. – Lat. implantare. DOOM
împlântá (a ~) vb., ind. prez. 3 împlấntă
împlântând
ÎMPLÂNTÁ, împlấnt, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înfige, a (se) vârî. ♦ Tranz. (Rar) A fixa, a așeza. – Lat. implantare. DOOM
împlântá (a ~) vb., ind. prez. 3 împlấntă
împlântări
ÎMPLÂNTÁRE, împlântări, s. f. Acțiunea de a (se) împlânta și rezultatul ei; înfigere; p. ext. fixare, înțepenire. – V. împlânta. DOOM
împlântáre s. f., g.-d. art. împlântắrii; pl. împlântắri
împlântării
ÎMPLÂNTÁRE, împlântări, s. f. Acțiunea de a (se) împlânta și rezultatul ei; înfigere; p. ext. fixare, înțepenire. – V. împlânta. DOOM
împlântáre s. f., g.-d. art. împlântắrii; pl. împlântắri
împlântările
ÎMPLÂNTÁRE, împlântări, s. f. Acțiunea de a (se) împlânta și rezultatul ei; înfigere; p. ext. fixare, înțepenire. – V. împlânta. DOOM
împlântáre s. f., g.-d. art. împlântắrii; pl. împlântắri
împlântărilor
ÎMPLÂNTÁRE, împlântări, s. f. Acțiunea de a (se) împlânta și rezultatul ei; înfigere; p. ext. fixare, înțepenire. – V. împlânta. DOOM
împlântáre s. f., g.-d. art. împlântắrii; pl. împlântắri
împlânți
ÎMPLÂNTÁ, împlấnt, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înfige, a (se) vârî. ♦ Tranz. (Rar) A fixa, a așeza. – Lat. implantare. DOOM
împlântá (a ~) vb., ind. prez. 3 împlấntă
împlînt
ÎMPLÂNTÁ, împlấnt, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înfige, a (se) vârî. ♦ Tranz. (Rar) A fixa, a așeza. – Lat. implantare. DOOM
împlântá (a ~) vb., ind. prez. 3 împlấntă
împlînta
ÎMPLÂNTÁ, împlấnt, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înfige, a (se) vârî. ♦ Tranz. (Rar) A fixa, a așeza. – Lat. implantare. DOOM
împlântá (a ~) vb., ind. prez. 3 împlấntă
împlîntai
ÎMPLÂNTÁ, împlấnt, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înfige, a (se) vârî. ♦ Tranz. (Rar) A fixa, a așeza. – Lat. implantare. DOOM
împlântá (a ~) vb., ind. prez. 3 împlấntă
împlîntam
ÎMPLÂNTÁ, împlấnt, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înfige, a (se) vârî. ♦ Tranz. (Rar) A fixa, a așeza. – Lat. implantare. DOOM
împlântá (a ~) vb., ind. prez. 3 împlấntă
împlîntare
ÎMPLÂNTÁ, împlấnt, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înfige, a (se) vârî. ♦ Tranz. (Rar) A fixa, a așeza. – Lat. implantare. DOOM
împlântá (a ~) vb., ind. prez. 3 împlấntă
împlîntare
ÎMPLÂNTÁRE, împlântări, s. f. Acțiunea de a (se) împlânta și rezultatul ei; înfigere; p. ext. fixare, înțepenire. – V. împlânta. DOOM
împlântáre s. f., g.-d. art. împlântắrii; pl. împlântắri
împlîntarea
ÎMPLÂNTÁRE, împlântări, s. f. Acțiunea de a (se) împlânta și rezultatul ei; înfigere; p. ext. fixare, înțepenire. – V. împlânta. DOOM
împlântáre s. f., g.-d. art. împlântắrii; pl. împlântắri
împlîntară
ÎMPLÂNTÁ, împlấnt, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înfige, a (se) vârî. ♦ Tranz. (Rar) A fixa, a așeza. – Lat. implantare. DOOM
împlântá (a ~) vb., ind. prez. 3 împlấntă
împlîntarăm
ÎMPLÂNTÁ, împlấnt, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înfige, a (se) vârî. ♦ Tranz. (Rar) A fixa, a așeza. – Lat. implantare. DOOM
împlântá (a ~) vb., ind. prez. 3 împlấntă
împlîntarăți
ÎMPLÂNTÁ, împlấnt, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înfige, a (se) vârî. ♦ Tranz. (Rar) A fixa, a așeza. – Lat. implantare. DOOM
împlântá (a ~) vb., ind. prez. 3 împlấntă
împlîntase
ÎMPLÂNTÁ, împlấnt, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înfige, a (se) vârî. ♦ Tranz. (Rar) A fixa, a așeza. – Lat. implantare. DOOM
împlântá (a ~) vb., ind. prez. 3 împlấntă
împlîntasem
ÎMPLÂNTÁ, împlấnt, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înfige, a (se) vârî. ♦ Tranz. (Rar) A fixa, a așeza. – Lat. implantare. DOOM
împlântá (a ~) vb., ind. prez. 3 împlấntă
împlîntaseră
ÎMPLÂNTÁ, împlấnt, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înfige, a (se) vârî. ♦ Tranz. (Rar) A fixa, a așeza. – Lat. implantare. DOOM
împlântá (a ~) vb., ind. prez. 3 împlấntă
împlîntaserăm
ÎMPLÂNTÁ, împlấnt, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înfige, a (se) vârî. ♦ Tranz. (Rar) A fixa, a așeza. – Lat. implantare. DOOM
împlântá (a ~) vb., ind. prez. 3 împlấntă
împlîntaserăți
ÎMPLÂNTÁ, împlấnt, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înfige, a (se) vârî. ♦ Tranz. (Rar) A fixa, a așeza. – Lat. implantare. DOOM
împlântá (a ~) vb., ind. prez. 3 împlấntă
împlîntaseși
ÎMPLÂNTÁ, împlấnt, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înfige, a (se) vârî. ♦ Tranz. (Rar) A fixa, a așeza. – Lat. implantare. DOOM
împlântá (a ~) vb., ind. prez. 3 împlấntă
împlîntaseți
ÎMPLÂNTÁ, împlấnt, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înfige, a (se) vârî. ♦ Tranz. (Rar) A fixa, a așeza. – Lat. implantare. DOOM
împlântá (a ~) vb., ind. prez. 3 împlấntă
împlîntat
ÎMPLÂNTÁ, împlấnt, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înfige, a (se) vârî. ♦ Tranz. (Rar) A fixa, a așeza. – Lat. implantare. DOOM
împlântá (a ~) vb., ind. prez. 3 împlấntă
împlîntau
ÎMPLÂNTÁ, împlấnt, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înfige, a (se) vârî. ♦ Tranz. (Rar) A fixa, a așeza. – Lat. implantare. DOOM
împlântá (a ~) vb., ind. prez. 3 împlấntă
împlîntași
ÎMPLÂNTÁ, împlấnt, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înfige, a (se) vârî. ♦ Tranz. (Rar) A fixa, a așeza. – Lat. implantare. DOOM
împlântá (a ~) vb., ind. prez. 3 împlấntă
împlîntați
ÎMPLÂNTÁ, împlấnt, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înfige, a (se) vârî. ♦ Tranz. (Rar) A fixa, a așeza. – Lat. implantare. DOOM
împlântá (a ~) vb., ind. prez. 3 împlấntă
împlînte
ÎMPLÂNTÁ, împlấnt, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înfige, a (se) vârî. ♦ Tranz. (Rar) A fixa, a așeza. – Lat. implantare. DOOM
împlântá (a ~) vb., ind. prez. 3 împlấntă
împlîntînd
ÎMPLÂNTÁ, împlấnt, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înfige, a (se) vârî. ♦ Tranz. (Rar) A fixa, a așeza. – Lat. implantare. DOOM
împlântá (a ~) vb., ind. prez. 3 împlấntă
împlîntări
ÎMPLÂNTÁRE, împlântări, s. f. Acțiunea de a (se) împlânta și rezultatul ei; înfigere; p. ext. fixare, înțepenire. – V. împlânta. DOOM
împlântáre s. f., g.-d. art. împlântắrii; pl. împlântắri
împlîntării
ÎMPLÂNTÁRE, împlântări, s. f. Acțiunea de a (se) împlânta și rezultatul ei; înfigere; p. ext. fixare, înțepenire. – V. împlânta. DOOM
împlântáre s. f., g.-d. art. împlântắrii; pl. împlântắri
împlîntările
ÎMPLÂNTÁRE, împlântări, s. f. Acțiunea de a (se) împlânta și rezultatul ei; înfigere; p. ext. fixare, înțepenire. – V. împlânta. DOOM
împlântáre s. f., g.-d. art. împlântắrii; pl. împlântắri
împlîntărilor
ÎMPLÂNTÁRE, împlântări, s. f. Acțiunea de a (se) împlânta și rezultatul ei; înfigere; p. ext. fixare, înțepenire. – V. împlânta. DOOM
împlântáre s. f., g.-d. art. împlântắrii; pl. împlântắri
împlînți
ÎMPLÂNTÁ, împlấnt, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înfige, a (se) vârî. ♦ Tranz. (Rar) A fixa, a așeza. – Lat. implantare. DOOM
împlântá (a ~) vb., ind. prez. 3 împlấntă
împlătoșa
ÎMPLĂTOȘÁ, împlătoșez, vb. I. Refl. (Rar) A se îmbrăca, a se înarma cu o platoșă. – În + platoșă. DOOM
împlătoșá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 împlătoșeáză, 1 pl. împlătoșắm; conj. prez. 3 să împlătoșéze; ger. împlătoșấnd
împlătoșai
ÎMPLĂTOȘÁ, împlătoșez, vb. I. Refl. (Rar) A se îmbrăca, a se înarma cu o platoșă. – În + platoșă. DOOM
împlătoșá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 împlătoșeáză, 1 pl. împlătoșắm; conj. prez. 3 să împlătoșéze; ger. împlătoșấnd
împlătoșam
ÎMPLĂTOȘÁ, împlătoșez, vb. I. Refl. (Rar) A se îmbrăca, a se înarma cu o platoșă. – În + platoșă. DOOM
împlătoșá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 împlătoșeáză, 1 pl. împlătoșắm; conj. prez. 3 să împlătoșéze; ger. împlătoșấnd
împlătoșare
ÎMPLĂTOȘÁ, împlătoșez, vb. I. Refl. (Rar) A se îmbrăca, a se înarma cu o platoșă. – În + platoșă. DOOM
împlătoșá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 împlătoșeáză, 1 pl. împlătoșắm; conj. prez. 3 să împlătoșéze; ger. împlătoșấnd
împlătoșare
ÎMPLĂTOȘÁ, împlătoșez, vb. I. Refl. (Rar) A se îmbrăca, a se înarma cu o platoșă. – În + platoșă.
împlătoșară
ÎMPLĂTOȘÁ, împlătoșez, vb. I. Refl. (Rar) A se îmbrăca, a se înarma cu o platoșă. – În + platoșă. DOOM
împlătoșá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 împlătoșeáză, 1 pl. împlătoșắm; conj. prez. 3 să împlătoșéze; ger. împlătoșấnd
împlătoșarăm
ÎMPLĂTOȘÁ, împlătoșez, vb. I. Refl. (Rar) A se îmbrăca, a se înarma cu o platoșă. – În + platoșă. DOOM
împlătoșá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 împlătoșeáză, 1 pl. împlătoșắm; conj. prez. 3 să împlătoșéze; ger. împlătoșấnd
împlătoșarăți
ÎMPLĂTOȘÁ, împlătoșez, vb. I. Refl. (Rar) A se îmbrăca, a se înarma cu o platoșă. – În + platoșă. DOOM
împlătoșá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 împlătoșeáză, 1 pl. împlătoșắm; conj. prez. 3 să împlătoșéze; ger. împlătoșấnd
împlătoșase
ÎMPLĂTOȘÁ, împlătoșez, vb. I. Refl. (Rar) A se îmbrăca, a se înarma cu o platoșă. – În + platoșă. DOOM
împlătoșá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 împlătoșeáză, 1 pl. împlătoșắm; conj. prez. 3 să împlătoșéze; ger. împlătoșấnd
împlătoșasem
ÎMPLĂTOȘÁ, împlătoșez, vb. I. Refl. (Rar) A se îmbrăca, a se înarma cu o platoșă. – În + platoșă. DOOM
împlătoșá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 împlătoșeáză, 1 pl. împlătoșắm; conj. prez. 3 să împlătoșéze; ger. împlătoșấnd
împlătoșaseră
ÎMPLĂTOȘÁ, împlătoșez, vb. I. Refl. (Rar) A se îmbrăca, a se înarma cu o platoșă. – În + platoșă. DOOM
împlătoșá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 împlătoșeáză, 1 pl. împlătoșắm; conj. prez. 3 să împlătoșéze; ger. împlătoșấnd
împlătoșaserăm
ÎMPLĂTOȘÁ, împlătoșez, vb. I. Refl. (Rar) A se îmbrăca, a se înarma cu o platoșă. – În + platoșă. DOOM
împlătoșá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 împlătoșeáză, 1 pl. împlătoșắm; conj. prez. 3 să împlătoșéze; ger. împlătoșấnd
împlătoșaserăți
ÎMPLĂTOȘÁ, împlătoșez, vb. I. Refl. (Rar) A se îmbrăca, a se înarma cu o platoșă. – În + platoșă. DOOM
împlătoșá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 împlătoșeáză, 1 pl. împlătoșắm; conj. prez. 3 să împlătoșéze; ger. împlătoșấnd
împlătoșaseși
ÎMPLĂTOȘÁ, împlătoșez, vb. I. Refl. (Rar) A se îmbrăca, a se înarma cu o platoșă. – În + platoșă. DOOM
împlătoșá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 împlătoșeáză, 1 pl. împlătoșắm; conj. prez. 3 să împlătoșéze; ger. împlătoșấnd
împlătoșaseți
ÎMPLĂTOȘÁ, împlătoșez, vb. I. Refl. (Rar) A se îmbrăca, a se înarma cu o platoșă. – În + platoșă. DOOM
împlătoșá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 împlătoșeáză, 1 pl. împlătoșắm; conj. prez. 3 să împlătoșéze; ger. împlătoșấnd
împlătoșat
ÎMPLĂTOȘÁ, împlătoșez, vb. I. Refl. (Rar) A se îmbrăca, a se înarma cu o platoșă. – În + platoșă. DOOM
împlătoșá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 împlătoșeáză, 1 pl. împlătoșắm; conj. prez. 3 să împlătoșéze; ger. împlătoșấnd
împlătoșat
ÎMPLĂTOȘÁT, -Ă, împlătoșați, -te, adj. (Rar) Îmbrăcat, înarmat cu o platoșă. – V. împlătoșa.
împlătoșata
ÎMPLĂTOȘÁT, -Ă, împlătoșați, -te, adj. (Rar) Îmbrăcat, înarmat cu o platoșă. – V. împlătoșa.
împlătoșate
ÎMPLĂTOȘÁT, -Ă, împlătoșați, -te, adj. (Rar) Îmbrăcat, înarmat cu o platoșă. – V. împlătoșa.
împlătoșatei
ÎMPLĂTOȘÁT, -Ă, împlătoșați, -te, adj. (Rar) Îmbrăcat, înarmat cu o platoșă. – V. împlătoșa.
împlătoșatele
ÎMPLĂTOȘÁT, -Ă, împlătoșați, -te, adj. (Rar) Îmbrăcat, înarmat cu o platoșă. – V. împlătoșa.
împlătoșatelor
ÎMPLĂTOȘÁT, -Ă, împlătoșați, -te, adj. (Rar) Îmbrăcat, înarmat cu o platoșă. – V. împlătoșa.
împlătoșatul
ÎMPLĂTOȘÁT, -Ă, împlătoșați, -te, adj. (Rar) Îmbrăcat, înarmat cu o platoșă. – V. împlătoșa.
împlătoșatului
ÎMPLĂTOȘÁT, -Ă, împlătoșați, -te, adj. (Rar) Îmbrăcat, înarmat cu o platoșă. – V. împlătoșa.
împlătoșau
ÎMPLĂTOȘÁ, împlătoșez, vb. I. Refl. (Rar) A se îmbrăca, a se înarma cu o platoșă. – În + platoșă. DOOM
împlătoșá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 împlătoșeáză, 1 pl. împlătoșắm; conj. prez. 3 să împlătoșéze; ger. împlătoșấnd
împlătoșași
ÎMPLĂTOȘÁ, împlătoșez, vb. I. Refl. (Rar) A se îmbrăca, a se înarma cu o platoșă. – În + platoșă. DOOM
împlătoșá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 împlătoșeáză, 1 pl. împlătoșắm; conj. prez. 3 să împlătoșéze; ger. împlătoșấnd
împlătoșați
ÎMPLĂTOȘÁ, împlătoșez, vb. I. Refl. (Rar) A se îmbrăca, a se înarma cu o platoșă. – În + platoșă. DOOM
împlătoșá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 împlătoșeáză, 1 pl. împlătoșắm; conj. prez. 3 să împlătoșéze; ger. împlătoșấnd
împlătoșați
ÎMPLĂTOȘÁT, -Ă, împlătoșați, -te, adj. (Rar) Îmbrăcat, înarmat cu o platoșă. – V. împlătoșa.
împlătoșații
ÎMPLĂTOȘÁT, -Ă, împlătoșați, -te, adj. (Rar) Îmbrăcat, înarmat cu o platoșă. – V. împlătoșa.
împlătoșaților
ÎMPLĂTOȘÁT, -Ă, împlătoșați, -te, adj. (Rar) Îmbrăcat, înarmat cu o platoșă. – V. împlătoșa.
împlătoșează
ÎMPLĂTOȘÁ, împlătoșez, vb. I. Refl. (Rar) A se îmbrăca, a se înarma cu o platoșă. – În + platoșă. DOOM
împlătoșá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 împlătoșeáză, 1 pl. împlătoșắm; conj. prez. 3 să împlătoșéze; ger. împlătoșấnd
împlătoșez
ÎMPLĂTOȘÁ, împlătoșez, vb. I. Refl. (Rar) A se îmbrăca, a se înarma cu o platoșă. – În + platoșă. DOOM
împlătoșá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 împlătoșeáză, 1 pl. împlătoșắm; conj. prez. 3 să împlătoșéze; ger. împlătoșấnd
împlătoșeze
ÎMPLĂTOȘÁ, împlătoșez, vb. I. Refl. (Rar) A se îmbrăca, a se înarma cu o platoșă. – În + platoșă. DOOM
împlătoșá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 împlătoșeáză, 1 pl. împlătoșắm; conj. prez. 3 să împlătoșéze; ger. împlătoșấnd
împlătoșezi
ÎMPLĂTOȘÁ, împlătoșez, vb. I. Refl. (Rar) A se îmbrăca, a se înarma cu o platoșă. – În + platoșă. DOOM
împlătoșá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 împlătoșeáză, 1 pl. împlătoșắm; conj. prez. 3 să împlătoșéze; ger. împlătoșấnd
împlătoșând
ÎMPLĂTOȘÁ, împlătoșez, vb. I. Refl. (Rar) A se îmbrăca, a se înarma cu o platoșă. – În + platoșă. DOOM
împlătoșá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 împlătoșeáză, 1 pl. împlătoșắm; conj. prez. 3 să împlătoșéze; ger. împlătoșấnd
împlătoșînd
ÎMPLĂTOȘÁ, împlătoșez, vb. I. Refl. (Rar) A se îmbrăca, a se înarma cu o platoșă. – În + platoșă. DOOM
împlătoșá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 împlătoșeáză, 1 pl. împlătoșắm; conj. prez. 3 să împlătoșéze; ger. împlătoșấnd
împodobea
ÎMPODOBÍ, împodobesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) găti, a(-și) pune podoabe. ♦ Tranz. A garnisi, a orna. ♦ Tranz. Fig. (Rar) A da culoare, relief (prin adăugarea unei podoabe); a agrementa. – În + podoabă. DOOM
împodobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împodobésc, imperf. 3 sg. împodobeá; conj. prez. 3 să împodobeáscă
împodobeai
ÎMPODOBÍ, împodobesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) găti, a(-și) pune podoabe. ♦ Tranz. A garnisi, a orna. ♦ Tranz. Fig. (Rar) A da culoare, relief (prin adăugarea unei podoabe); a agrementa. – În + podoabă. DOOM
împodobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împodobésc, imperf. 3 sg. împodobeá; conj. prez. 3 să împodobeáscă
împodobeam
ÎMPODOBÍ, împodobesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) găti, a(-și) pune podoabe. ♦ Tranz. A garnisi, a orna. ♦ Tranz. Fig. (Rar) A da culoare, relief (prin adăugarea unei podoabe); a agrementa. – În + podoabă. DOOM
împodobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împodobésc, imperf. 3 sg. împodobeá; conj. prez. 3 să împodobeáscă
împodobească
ÎMPODOBÍ, împodobesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) găti, a(-și) pune podoabe. ♦ Tranz. A garnisi, a orna. ♦ Tranz. Fig. (Rar) A da culoare, relief (prin adăugarea unei podoabe); a agrementa. – În + podoabă. DOOM
împodobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împodobésc, imperf. 3 sg. împodobeá; conj. prez. 3 să împodobeáscă
împodobeau
ÎMPODOBÍ, împodobesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) găti, a(-și) pune podoabe. ♦ Tranz. A garnisi, a orna. ♦ Tranz. Fig. (Rar) A da culoare, relief (prin adăugarea unei podoabe); a agrementa. – În + podoabă. DOOM
împodobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împodobésc, imperf. 3 sg. împodobeá; conj. prez. 3 să împodobeáscă
împodobeați
ÎMPODOBÍ, împodobesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) găti, a(-și) pune podoabe. ♦ Tranz. A garnisi, a orna. ♦ Tranz. Fig. (Rar) A da culoare, relief (prin adăugarea unei podoabe); a agrementa. – În + podoabă. DOOM
împodobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împodobésc, imperf. 3 sg. împodobeá; conj. prez. 3 să împodobeáscă
împodobesc
ÎMPODOBÍ, împodobesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) găti, a(-și) pune podoabe. ♦ Tranz. A garnisi, a orna. ♦ Tranz. Fig. (Rar) A da culoare, relief (prin adăugarea unei podoabe); a agrementa. – În + podoabă. DOOM
împodobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împodobésc, imperf. 3 sg. împodobeá; conj. prez. 3 să împodobeáscă
împodobește
ÎMPODOBÍ, împodobesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) găti, a(-și) pune podoabe. ♦ Tranz. A garnisi, a orna. ♦ Tranz. Fig. (Rar) A da culoare, relief (prin adăugarea unei podoabe); a agrementa. – În + podoabă. DOOM
împodobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împodobésc, imperf. 3 sg. împodobeá; conj. prez. 3 să împodobeáscă
împodobești
ÎMPODOBÍ, împodobesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) găti, a(-și) pune podoabe. ♦ Tranz. A garnisi, a orna. ♦ Tranz. Fig. (Rar) A da culoare, relief (prin adăugarea unei podoabe); a agrementa. – În + podoabă. DOOM
împodobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împodobésc, imperf. 3 sg. împodobeá; conj. prez. 3 să împodobeáscă
împodobi
ÎMPODOBÍ, împodobesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) găti, a(-și) pune podoabe. ♦ Tranz. A garnisi, a orna. ♦ Tranz. Fig. (Rar) A da culoare, relief (prin adăugarea unei podoabe); a agrementa. – În + podoabă. DOOM
împodobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împodobésc, imperf. 3 sg. împodobeá; conj. prez. 3 să împodobeáscă
împodobii
ÎMPODOBÍ, împodobesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) găti, a(-și) pune podoabe. ♦ Tranz. A garnisi, a orna. ♦ Tranz. Fig. (Rar) A da culoare, relief (prin adăugarea unei podoabe); a agrementa. – În + podoabă. DOOM
împodobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împodobésc, imperf. 3 sg. împodobeá; conj. prez. 3 să împodobeáscă
împodobim
ÎMPODOBÍ, împodobesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) găti, a(-și) pune podoabe. ♦ Tranz. A garnisi, a orna. ♦ Tranz. Fig. (Rar) A da culoare, relief (prin adăugarea unei podoabe); a agrementa. – În + podoabă. DOOM
împodobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împodobésc, imperf. 3 sg. împodobeá; conj. prez. 3 să împodobeáscă
împodobind
ÎMPODOBÍ, împodobesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) găti, a(-și) pune podoabe. ♦ Tranz. A garnisi, a orna. ♦ Tranz. Fig. (Rar) A da culoare, relief (prin adăugarea unei podoabe); a agrementa. – În + podoabă. DOOM
împodobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împodobésc, imperf. 3 sg. împodobeá; conj. prez. 3 să împodobeáscă
împodobire
ÎMPODOBÍ, împodobesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) găti, a(-și) pune podoabe. ♦ Tranz. A garnisi, a orna. ♦ Tranz. Fig. (Rar) A da culoare, relief (prin adăugarea unei podoabe); a agrementa. – În + podoabă. DOOM
împodobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împodobésc, imperf. 3 sg. împodobeá; conj. prez. 3 să împodobeáscă
împodobire
ÎMPODOBÍRE, împodobiri, s. f. Acțiunea de a (se) împodobi; decorare, înfrumusețare; (concr.) podoabă, ornament. – V. împodobi. DOOM
împodobíre s. f., g.-d. art. împodobírii; pl. împodobíri
împodobirea
ÎMPODOBÍRE, împodobiri, s. f. Acțiunea de a (se) împodobi; decorare, înfrumusețare; (concr.) podoabă, ornament. – V. împodobi. DOOM
împodobíre s. f., g.-d. art. împodobírii; pl. împodobíri
împodobiri
ÎMPODOBÍRE, împodobiri, s. f. Acțiunea de a (se) împodobi; decorare, înfrumusețare; (concr.) podoabă, ornament. – V. împodobi. DOOM
împodobíre s. f., g.-d. art. împodobírii; pl. împodobíri
împodobirii
ÎMPODOBÍRE, împodobiri, s. f. Acțiunea de a (se) împodobi; decorare, înfrumusețare; (concr.) podoabă, ornament. – V. împodobi. DOOM
împodobíre s. f., g.-d. art. împodobírii; pl. împodobíri
împodobirile
ÎMPODOBÍRE, împodobiri, s. f. Acțiunea de a (se) împodobi; decorare, înfrumusețare; (concr.) podoabă, ornament. – V. împodobi. DOOM
împodobíre s. f., g.-d. art. împodobírii; pl. împodobíri
împodobirilor
ÎMPODOBÍRE, împodobiri, s. f. Acțiunea de a (se) împodobi; decorare, înfrumusețare; (concr.) podoabă, ornament. – V. împodobi. DOOM
împodobíre s. f., g.-d. art. împodobírii; pl. împodobíri
împodobiră
ÎMPODOBÍ, împodobesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) găti, a(-și) pune podoabe. ♦ Tranz. A garnisi, a orna. ♦ Tranz. Fig. (Rar) A da culoare, relief (prin adăugarea unei podoabe); a agrementa. – În + podoabă. DOOM
împodobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împodobésc, imperf. 3 sg. împodobeá; conj. prez. 3 să împodobeáscă
împodobirăm
ÎMPODOBÍ, împodobesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) găti, a(-și) pune podoabe. ♦ Tranz. A garnisi, a orna. ♦ Tranz. Fig. (Rar) A da culoare, relief (prin adăugarea unei podoabe); a agrementa. – În + podoabă. DOOM
împodobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împodobésc, imperf. 3 sg. împodobeá; conj. prez. 3 să împodobeáscă
împodobirăți
ÎMPODOBÍ, împodobesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) găti, a(-și) pune podoabe. ♦ Tranz. A garnisi, a orna. ♦ Tranz. Fig. (Rar) A da culoare, relief (prin adăugarea unei podoabe); a agrementa. – În + podoabă. DOOM
împodobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împodobésc, imperf. 3 sg. împodobeá; conj. prez. 3 să împodobeáscă
împodobise
ÎMPODOBÍ, împodobesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) găti, a(-și) pune podoabe. ♦ Tranz. A garnisi, a orna. ♦ Tranz. Fig. (Rar) A da culoare, relief (prin adăugarea unei podoabe); a agrementa. – În + podoabă. DOOM
împodobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împodobésc, imperf. 3 sg. împodobeá; conj. prez. 3 să împodobeáscă
împodobisem
ÎMPODOBÍ, împodobesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) găti, a(-și) pune podoabe. ♦ Tranz. A garnisi, a orna. ♦ Tranz. Fig. (Rar) A da culoare, relief (prin adăugarea unei podoabe); a agrementa. – În + podoabă. DOOM
împodobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împodobésc, imperf. 3 sg. împodobeá; conj. prez. 3 să împodobeáscă
împodobiseră
ÎMPODOBÍ, împodobesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) găti, a(-și) pune podoabe. ♦ Tranz. A garnisi, a orna. ♦ Tranz. Fig. (Rar) A da culoare, relief (prin adăugarea unei podoabe); a agrementa. – În + podoabă. DOOM
împodobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împodobésc, imperf. 3 sg. împodobeá; conj. prez. 3 să împodobeáscă
împodobiserăm
ÎMPODOBÍ, împodobesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) găti, a(-și) pune podoabe. ♦ Tranz. A garnisi, a orna. ♦ Tranz. Fig. (Rar) A da culoare, relief (prin adăugarea unei podoabe); a agrementa. – În + podoabă. DOOM
împodobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împodobésc, imperf. 3 sg. împodobeá; conj. prez. 3 să împodobeáscă
împodobiserăți
ÎMPODOBÍ, împodobesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) găti, a(-și) pune podoabe. ♦ Tranz. A garnisi, a orna. ♦ Tranz. Fig. (Rar) A da culoare, relief (prin adăugarea unei podoabe); a agrementa. – În + podoabă. DOOM
împodobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împodobésc, imperf. 3 sg. împodobeá; conj. prez. 3 să împodobeáscă
împodobiseși
ÎMPODOBÍ, împodobesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) găti, a(-și) pune podoabe. ♦ Tranz. A garnisi, a orna. ♦ Tranz. Fig. (Rar) A da culoare, relief (prin adăugarea unei podoabe); a agrementa. – În + podoabă. DOOM
împodobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împodobésc, imperf. 3 sg. împodobeá; conj. prez. 3 să împodobeáscă
împodobiseți
ÎMPODOBÍ, împodobesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) găti, a(-și) pune podoabe. ♦ Tranz. A garnisi, a orna. ♦ Tranz. Fig. (Rar) A da culoare, relief (prin adăugarea unei podoabe); a agrementa. – În + podoabă. DOOM
împodobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împodobésc, imperf. 3 sg. împodobeá; conj. prez. 3 să împodobeáscă
împodobit
ÎMPODOBÍ, împodobesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) găti, a(-și) pune podoabe. ♦ Tranz. A garnisi, a orna. ♦ Tranz. Fig. (Rar) A da culoare, relief (prin adăugarea unei podoabe); a agrementa. – În + podoabă. DOOM
împodobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împodobésc, imperf. 3 sg. împodobeá; conj. prez. 3 să împodobeáscă
împodobit
ÎMPODOBÍT, -Ă, împodobiți, -te, adj. Care este gătit, căruia i s-au pus podoabe. ♦ Înfrumusețat. – V. împodobi.
împodobita
ÎMPODOBÍT, -Ă, împodobiți, -te, adj. Care este gătit, căruia i s-au pus podoabe. ♦ Înfrumusețat. – V. împodobi.
împodobite
ÎMPODOBÍT, -Ă, împodobiți, -te, adj. Care este gătit, căruia i s-au pus podoabe. ♦ Înfrumusețat. – V. împodobi.
împodobitei
ÎMPODOBÍT, -Ă, împodobiți, -te, adj. Care este gătit, căruia i s-au pus podoabe. ♦ Înfrumusețat. – V. împodobi.
împodobitele
ÎMPODOBÍT, -Ă, împodobiți, -te, adj. Care este gătit, căruia i s-au pus podoabe. ♦ Înfrumusețat. – V. împodobi.
împodobitelor
ÎMPODOBÍT, -Ă, împodobiți, -te, adj. Care este gătit, căruia i s-au pus podoabe. ♦ Înfrumusețat. – V. împodobi.
împodobitul
ÎMPODOBÍT, -Ă, împodobiți, -te, adj. Care este gătit, căruia i s-au pus podoabe. ♦ Înfrumusețat. – V. împodobi.
împodobitului
ÎMPODOBÍT, -Ă, împodobiți, -te, adj. Care este gătit, căruia i s-au pus podoabe. ♦ Înfrumusețat. – V. împodobi.
împodobiși
ÎMPODOBÍ, împodobesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) găti, a(-și) pune podoabe. ♦ Tranz. A garnisi, a orna. ♦ Tranz. Fig. (Rar) A da culoare, relief (prin adăugarea unei podoabe); a agrementa. – În + podoabă. DOOM
împodobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împodobésc, imperf. 3 sg. împodobeá; conj. prez. 3 să împodobeáscă
împodobiți
ÎMPODOBÍ, împodobesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) găti, a(-și) pune podoabe. ♦ Tranz. A garnisi, a orna. ♦ Tranz. Fig. (Rar) A da culoare, relief (prin adăugarea unei podoabe); a agrementa. – În + podoabă. DOOM
împodobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împodobésc, imperf. 3 sg. împodobeá; conj. prez. 3 să împodobeáscă
împodobiți
ÎMPODOBÍT, -Ă, împodobiți, -te, adj. Care este gătit, căruia i s-au pus podoabe. ♦ Înfrumusețat. – V. împodobi.
împodobiții
ÎMPODOBÍT, -Ă, împodobiți, -te, adj. Care este gătit, căruia i s-au pus podoabe. ♦ Înfrumusețat. – V. împodobi.
împodobiților
ÎMPODOBÍT, -Ă, împodobiți, -te, adj. Care este gătit, căruia i s-au pus podoabe. ♦ Înfrumusețat. – V. împodobi.
împolat
ÎMPOLÁT, -Ă, împolați, -te, adj. (Despre măr sau păr) Încărcat de fructe pe poale. – Din în- + poale.
împoncișa
ÎMPONCIȘÁ, împoncișez, vb. I. (Înv.) 1. Refl. recipr. A veni în conflict cu cineva sau cu ceva, a fi în dezacord; a se contrazice. 2. Tranz. A înfige un obiect ascuțit; a împlânta. – În + ponciș. DOOM
împoncișá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 împoncișeáză, 1 pl. împoncișắm; conj. prez. 3 să împoncișéze; ger. împoncișấnd
împoncișai
ÎMPONCIȘÁ, împoncișez, vb. I. (Înv.) 1. Refl. recipr. A veni în conflict cu cineva sau cu ceva, a fi în dezacord; a se contrazice. 2. Tranz. A înfige un obiect ascuțit; a împlânta. – În + ponciș. DOOM
împoncișá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 împoncișeáză, 1 pl. împoncișắm; conj. prez. 3 să împoncișéze; ger. împoncișấnd
împoncișam
ÎMPONCIȘÁ, împoncișez, vb. I. (Înv.) 1. Refl. recipr. A veni în conflict cu cineva sau cu ceva, a fi în dezacord; a se contrazice. 2. Tranz. A înfige un obiect ascuțit; a împlânta. – În + ponciș. DOOM
împoncișá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 împoncișeáză, 1 pl. împoncișắm; conj. prez. 3 să împoncișéze; ger. împoncișấnd
împoncișare
ÎMPONCIȘÁ, împoncișez, vb. I. (Înv.) 1. Refl. recipr. A veni în conflict cu cineva sau cu ceva, a fi în dezacord; a se contrazice. 2. Tranz. A înfige un obiect ascuțit; a împlânta. – În + ponciș. DOOM
împoncișá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 împoncișeáză, 1 pl. împoncișắm; conj. prez. 3 să împoncișéze; ger. împoncișấnd
împoncișare
ÎMPUNCIȘÁRE s. f. v. împoncișare. DOOM
împoncișáre (înv.) s. f., g.-d. art. împoncișắrii; pl. împoncișắri
împoncișarea
ÎMPUNCIȘÁRE s. f. v. împoncișare. DOOM
împoncișáre (înv.) s. f., g.-d. art. împoncișắrii; pl. împoncișắri
împoncișară
ÎMPONCIȘÁ, împoncișez, vb. I. (Înv.) 1. Refl. recipr. A veni în conflict cu cineva sau cu ceva, a fi în dezacord; a se contrazice. 2. Tranz. A înfige un obiect ascuțit; a împlânta. – În + ponciș. DOOM
împoncișá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 împoncișeáză, 1 pl. împoncișắm; conj. prez. 3 să împoncișéze; ger. împoncișấnd
împoncișarăm
ÎMPONCIȘÁ, împoncișez, vb. I. (Înv.) 1. Refl. recipr. A veni în conflict cu cineva sau cu ceva, a fi în dezacord; a se contrazice. 2. Tranz. A înfige un obiect ascuțit; a împlânta. – În + ponciș. DOOM
împoncișá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 împoncișeáză, 1 pl. împoncișắm; conj. prez. 3 să împoncișéze; ger. împoncișấnd
împoncișarăți
ÎMPONCIȘÁ, împoncișez, vb. I. (Înv.) 1. Refl. recipr. A veni în conflict cu cineva sau cu ceva, a fi în dezacord; a se contrazice. 2. Tranz. A înfige un obiect ascuțit; a împlânta. – În + ponciș. DOOM
împoncișá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 împoncișeáză, 1 pl. împoncișắm; conj. prez. 3 să împoncișéze; ger. împoncișấnd
împoncișase
ÎMPONCIȘÁ, împoncișez, vb. I. (Înv.) 1. Refl. recipr. A veni în conflict cu cineva sau cu ceva, a fi în dezacord; a se contrazice. 2. Tranz. A înfige un obiect ascuțit; a împlânta. – În + ponciș. DOOM
împoncișá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 împoncișeáză, 1 pl. împoncișắm; conj. prez. 3 să împoncișéze; ger. împoncișấnd
împoncișasem
ÎMPONCIȘÁ, împoncișez, vb. I. (Înv.) 1. Refl. recipr. A veni în conflict cu cineva sau cu ceva, a fi în dezacord; a se contrazice. 2. Tranz. A înfige un obiect ascuțit; a împlânta. – În + ponciș. DOOM
împoncișá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 împoncișeáză, 1 pl. împoncișắm; conj. prez. 3 să împoncișéze; ger. împoncișấnd
împoncișaseră
ÎMPONCIȘÁ, împoncișez, vb. I. (Înv.) 1. Refl. recipr. A veni în conflict cu cineva sau cu ceva, a fi în dezacord; a se contrazice. 2. Tranz. A înfige un obiect ascuțit; a împlânta. – În + ponciș. DOOM
împoncișá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 împoncișeáză, 1 pl. împoncișắm; conj. prez. 3 să împoncișéze; ger. împoncișấnd
împoncișaserăm
ÎMPONCIȘÁ, împoncișez, vb. I. (Înv.) 1. Refl. recipr. A veni în conflict cu cineva sau cu ceva, a fi în dezacord; a se contrazice. 2. Tranz. A înfige un obiect ascuțit; a împlânta. – În + ponciș. DOOM
împoncișá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 împoncișeáză, 1 pl. împoncișắm; conj. prez. 3 să împoncișéze; ger. împoncișấnd
împoncișaserăți
ÎMPONCIȘÁ, împoncișez, vb. I. (Înv.) 1. Refl. recipr. A veni în conflict cu cineva sau cu ceva, a fi în dezacord; a se contrazice. 2. Tranz. A înfige un obiect ascuțit; a împlânta. – În + ponciș. DOOM
împoncișá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 împoncișeáză, 1 pl. împoncișắm; conj. prez. 3 să împoncișéze; ger. împoncișấnd
împoncișaseși
ÎMPONCIȘÁ, împoncișez, vb. I. (Înv.) 1. Refl. recipr. A veni în conflict cu cineva sau cu ceva, a fi în dezacord; a se contrazice. 2. Tranz. A înfige un obiect ascuțit; a împlânta. – În + ponciș. DOOM
împoncișá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 împoncișeáză, 1 pl. împoncișắm; conj. prez. 3 să împoncișéze; ger. împoncișấnd
împoncișaseți
ÎMPONCIȘÁ, împoncișez, vb. I. (Înv.) 1. Refl. recipr. A veni în conflict cu cineva sau cu ceva, a fi în dezacord; a se contrazice. 2. Tranz. A înfige un obiect ascuțit; a împlânta. – În + ponciș. DOOM
împoncișá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 împoncișeáză, 1 pl. împoncișắm; conj. prez. 3 să împoncișéze; ger. împoncișấnd
împoncișat
ÎMPONCIȘÁ, împoncișez, vb. I. (Înv.) 1. Refl. recipr. A veni în conflict cu cineva sau cu ceva, a fi în dezacord; a se contrazice. 2. Tranz. A înfige un obiect ascuțit; a împlânta. – În + ponciș. DOOM
împoncișá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 împoncișeáză, 1 pl. împoncișắm; conj. prez. 3 să împoncișéze; ger. împoncișấnd
împoncișat
ÎMPONCIȘÁT, -Ă, împoncișați, -te, adj. (Înv.) Așezat ponciș; încrucișat. – V. împoncișa.
împoncișata
ÎMPONCIȘÁT, -Ă, împoncișați, -te, adj. (Înv.) Așezat ponciș; încrucișat. – V. împoncișa.
împoncișate
ÎMPONCIȘÁT, -Ă, împoncișați, -te, adj. (Înv.) Așezat ponciș; încrucișat. – V. împoncișa.
împoncișatei
ÎMPONCIȘÁT, -Ă, împoncișați, -te, adj. (Înv.) Așezat ponciș; încrucișat. – V. împoncișa.
împoncișatele
ÎMPONCIȘÁT, -Ă, împoncișați, -te, adj. (Înv.) Așezat ponciș; încrucișat. – V. împoncișa.
împoncișatelor
ÎMPONCIȘÁT, -Ă, împoncișați, -te, adj. (Înv.) Așezat ponciș; încrucișat. – V. împoncișa.
împoncișatul
ÎMPONCIȘÁT, -Ă, împoncișați, -te, adj. (Înv.) Așezat ponciș; încrucișat. – V. împoncișa.
împoncișatului
ÎMPONCIȘÁT, -Ă, împoncișați, -te, adj. (Înv.) Așezat ponciș; încrucișat. – V. împoncișa.
împoncișau
ÎMPONCIȘÁ, împoncișez, vb. I. (Înv.) 1. Refl. recipr. A veni în conflict cu cineva sau cu ceva, a fi în dezacord; a se contrazice. 2. Tranz. A înfige un obiect ascuțit; a împlânta. – În + ponciș. DOOM
împoncișá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 împoncișeáză, 1 pl. împoncișắm; conj. prez. 3 să împoncișéze; ger. împoncișấnd
împoncișași
ÎMPONCIȘÁ, împoncișez, vb. I. (Înv.) 1. Refl. recipr. A veni în conflict cu cineva sau cu ceva, a fi în dezacord; a se contrazice. 2. Tranz. A înfige un obiect ascuțit; a împlânta. – În + ponciș. DOOM
împoncișá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 împoncișeáză, 1 pl. împoncișắm; conj. prez. 3 să împoncișéze; ger. împoncișấnd
împoncișați
ÎMPONCIȘÁ, împoncișez, vb. I. (Înv.) 1. Refl. recipr. A veni în conflict cu cineva sau cu ceva, a fi în dezacord; a se contrazice. 2. Tranz. A înfige un obiect ascuțit; a împlânta. – În + ponciș. DOOM
împoncișá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 împoncișeáză, 1 pl. împoncișắm; conj. prez. 3 să împoncișéze; ger. împoncișấnd
împoncișați
ÎMPONCIȘÁT, -Ă, împoncișați, -te, adj. (Înv.) Așezat ponciș; încrucișat. – V. împoncișa.
împoncișații
ÎMPONCIȘÁT, -Ă, împoncișați, -te, adj. (Înv.) Așezat ponciș; încrucișat. – V. împoncișa.
împoncișaților
ÎMPONCIȘÁT, -Ă, împoncișați, -te, adj. (Înv.) Așezat ponciș; încrucișat. – V. împoncișa.
împoncișează
ÎMPONCIȘÁ, împoncișez, vb. I. (Înv.) 1. Refl. recipr. A veni în conflict cu cineva sau cu ceva, a fi în dezacord; a se contrazice. 2. Tranz. A înfige un obiect ascuțit; a împlânta. – În + ponciș. DOOM
împoncișá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 împoncișeáză, 1 pl. împoncișắm; conj. prez. 3 să împoncișéze; ger. împoncișấnd
împoncișez
ÎMPONCIȘÁ, împoncișez, vb. I. (Înv.) 1. Refl. recipr. A veni în conflict cu cineva sau cu ceva, a fi în dezacord; a se contrazice. 2. Tranz. A înfige un obiect ascuțit; a împlânta. – În + ponciș. DOOM
împoncișá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 împoncișeáză, 1 pl. împoncișắm; conj. prez. 3 să împoncișéze; ger. împoncișấnd
împoncișeze
ÎMPONCIȘÁ, împoncișez, vb. I. (Înv.) 1. Refl. recipr. A veni în conflict cu cineva sau cu ceva, a fi în dezacord; a se contrazice. 2. Tranz. A înfige un obiect ascuțit; a împlânta. – În + ponciș. DOOM
împoncișá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 împoncișeáză, 1 pl. împoncișắm; conj. prez. 3 să împoncișéze; ger. împoncișấnd
împoncișezi
ÎMPONCIȘÁ, împoncișez, vb. I. (Înv.) 1. Refl. recipr. A veni în conflict cu cineva sau cu ceva, a fi în dezacord; a se contrazice. 2. Tranz. A înfige un obiect ascuțit; a împlânta. – În + ponciș. DOOM
împoncișá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 împoncișeáză, 1 pl. împoncișắm; conj. prez. 3 să împoncișéze; ger. împoncișấnd
împoncișând
ÎMPONCIȘÁ, împoncișez, vb. I. (Înv.) 1. Refl. recipr. A veni în conflict cu cineva sau cu ceva, a fi în dezacord; a se contrazice. 2. Tranz. A înfige un obiect ascuțit; a împlânta. – În + ponciș. DOOM
împoncișá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 împoncișeáză, 1 pl. împoncișắm; conj. prez. 3 să împoncișéze; ger. împoncișấnd
împoncișînd
ÎMPONCIȘÁ, împoncișez, vb. I. (Înv.) 1. Refl. recipr. A veni în conflict cu cineva sau cu ceva, a fi în dezacord; a se contrazice. 2. Tranz. A înfige un obiect ascuțit; a împlânta. – În + ponciș. DOOM
împoncișá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 împoncișeáză, 1 pl. împoncișắm; conj. prez. 3 să împoncișéze; ger. împoncișấnd
împoncișări
ÎMPUNCIȘÁRE s. f. v. împoncișare. DOOM
împoncișáre (înv.) s. f., g.-d. art. împoncișắrii; pl. împoncișắri
împoncișării
ÎMPUNCIȘÁRE s. f. v. împoncișare. DOOM
împoncișáre (înv.) s. f., g.-d. art. împoncișắrii; pl. împoncișắri
împoncișările
ÎMPUNCIȘÁRE s. f. v. împoncișare. DOOM
împoncișáre (înv.) s. f., g.-d. art. împoncișắrii; pl. împoncișắri
împoncișărilor
ÎMPUNCIȘÁRE s. f. v. împoncișare. DOOM
împoncișáre (înv.) s. f., g.-d. art. împoncișắrii; pl. împoncișắri
împoponat
ÎMPOPONÁT, -Ă, impoponați, -te, adj. (Rar) Împopoțonat. Ședea împoponată și nepăsătoare pe scaunul ei. ȘEZ. IX 117.
împopora
ÎMPOPORÁ, împoporez, vb. I. Tranz. (Înv.) A popula un teritoriu. – În + popor. DOOM
împoporá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 împoporeáză
împoporai
ÎMPOPORÁ, împoporez, vb. I. Tranz. (Înv.) A popula un teritoriu. – În + popor. DOOM
împoporá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 împoporeáză
împoporam
ÎMPOPORÁ, împoporez, vb. I. Tranz. (Înv.) A popula un teritoriu. – În + popor. DOOM
împoporá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 împoporeáză
împoporare
ÎMPOPORÁ, împoporez, vb. I. Tranz. (Înv.) A popula un teritoriu. – În + popor. DOOM
împoporá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 împoporeáză
împoporare
ÎMPOPORÁRE s. f. (Înv.) Acțiunea de a împopora; populare. – V. împopora. DOOM
împoporáre (înv.) s. f., g.-d. art. împoporắrii
împoporarea
ÎMPOPORÁRE s. f. (Înv.) Acțiunea de a împopora; populare. – V. împopora. DOOM
împoporáre (înv.) s. f., g.-d. art. împoporắrii
împoporară
ÎMPOPORÁ, împoporez, vb. I. Tranz. (Înv.) A popula un teritoriu. – În + popor. DOOM
împoporá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 împoporeáză
împoporarăm
ÎMPOPORÁ, împoporez, vb. I. Tranz. (Înv.) A popula un teritoriu. – În + popor. DOOM
împoporá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 împoporeáză
împoporarăți
ÎMPOPORÁ, împoporez, vb. I. Tranz. (Înv.) A popula un teritoriu. – În + popor. DOOM
împoporá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 împoporeáză
împoporase
ÎMPOPORÁ, împoporez, vb. I. Tranz. (Înv.) A popula un teritoriu. – În + popor. DOOM
împoporá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 împoporeáză
împoporasem
ÎMPOPORÁ, împoporez, vb. I. Tranz. (Înv.) A popula un teritoriu. – În + popor. DOOM
împoporá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 împoporeáză
împoporaseră
ÎMPOPORÁ, împoporez, vb. I. Tranz. (Înv.) A popula un teritoriu. – În + popor. DOOM
împoporá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 împoporeáză
împoporaserăm
ÎMPOPORÁ, împoporez, vb. I. Tranz. (Înv.) A popula un teritoriu. – În + popor. DOOM
împoporá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 împoporeáză
împoporaserăți
ÎMPOPORÁ, împoporez, vb. I. Tranz. (Înv.) A popula un teritoriu. – În + popor. DOOM
împoporá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 împoporeáză
împoporaseși
ÎMPOPORÁ, împoporez, vb. I. Tranz. (Înv.) A popula un teritoriu. – În + popor. DOOM
împoporá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 împoporeáză
împoporaseți
ÎMPOPORÁ, împoporez, vb. I. Tranz. (Înv.) A popula un teritoriu. – În + popor. DOOM
împoporá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 împoporeáză
împoporat
ÎMPOPORÁ, împoporez, vb. I. Tranz. (Înv.) A popula un teritoriu. – În + popor. DOOM
împoporá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 împoporeáză
împoporat
ÎMPOPORÁ, împoporez, vb. I. Tranz. (Rar) A popula un teritoriu. – În + popor.
împoporau
ÎMPOPORÁ, împoporez, vb. I. Tranz. (Înv.) A popula un teritoriu. – În + popor. DOOM
împoporá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 împoporeáză
împoporași
ÎMPOPORÁ, împoporez, vb. I. Tranz. (Înv.) A popula un teritoriu. – În + popor. DOOM
împoporá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 împoporeáză
împoporați
ÎMPOPORÁ, împoporez, vb. I. Tranz. (Înv.) A popula un teritoriu. – În + popor. DOOM
împoporá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 împoporeáză
împoporează
ÎMPOPORÁ, împoporez, vb. I. Tranz. (Înv.) A popula un teritoriu. – În + popor. DOOM
împoporá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 împoporeáză
împoporez
ÎMPOPORÁ, împoporez, vb. I. Tranz. (Înv.) A popula un teritoriu. – În + popor. DOOM
împoporá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 împoporeáză
împoporeze
ÎMPOPORÁ, împoporez, vb. I. Tranz. (Înv.) A popula un teritoriu. – În + popor. DOOM
împoporá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 împoporeáză
împoporezi
ÎMPOPORÁ, împoporez, vb. I. Tranz. (Înv.) A popula un teritoriu. – În + popor. DOOM
împoporá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 împoporeáză
împoporând
ÎMPOPORÁ, împoporez, vb. I. Tranz. (Înv.) A popula un teritoriu. – În + popor. DOOM
împoporá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 împoporeáză
împoporînd
ÎMPOPORÁ, împoporez, vb. I. Tranz. (Înv.) A popula un teritoriu. – În + popor. DOOM
împoporá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 împoporeáză
împoporări
ÎMPOPORÁRE s. f. (Înv.) Acțiunea de a împopora; populare. – V. împopora. DOOM
împoporáre (înv.) s. f., g.-d. art. împoporắrii
împoporării
ÎMPOPORÁRE s. f. (Înv.) Acțiunea de a împopora; populare. – V. împopora. DOOM
împoporáre (înv.) s. f., g.-d. art. împoporắrii
împoporările
ÎMPOPORÁRE s. f. (Înv.) Acțiunea de a împopora; populare. – V. împopora. DOOM
împoporáre (înv.) s. f., g.-d. art. împoporắrii
împoporărilor
ÎMPOPORÁRE s. f. (Înv.) Acțiunea de a împopora; populare. – V. împopora. DOOM
împoporáre (înv.) s. f., g.-d. art. împoporắrii
împopoța
ÎMPOPOȚÁ, împopoțez, vb. I. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) împopoțona. – Et. nec. DOOM
împopoțá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 împopoțeáză
împopoțai
ÎMPOPOȚÁ, împopoțez, vb. I. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) împopoțona. – Et. nec. DOOM
împopoțá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 împopoțeáză
împopoțam
ÎMPOPOȚÁ, împopoțez, vb. I. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) împopoțona. – Et. nec. DOOM
împopoțá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 împopoțeáză
împopoțare
ÎMPOPOȚÁ, împopoțez, vb. I. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) împopoțona. – Et. nec. DOOM
împopoțá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 împopoțeáză
împopoțare
ÎMPOPOȚÁ, împopoțez, vb. I. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) împopoțona. – Et. nec.
împopoțară
ÎMPOPOȚÁ, împopoțez, vb. I. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) împopoțona. – Et. nec. DOOM
împopoțá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 împopoțeáză
împopoțarăm
ÎMPOPOȚÁ, împopoțez, vb. I. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) împopoțona. – Et. nec. DOOM
împopoțá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 împopoțeáză
împopoțarăți
ÎMPOPOȚÁ, împopoțez, vb. I. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) împopoțona. – Et. nec. DOOM
împopoțá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 împopoțeáză
împopoțase
ÎMPOPOȚÁ, împopoțez, vb. I. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) împopoțona. – Et. nec. DOOM
împopoțá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 împopoțeáză
împopoțasem
ÎMPOPOȚÁ, împopoțez, vb. I. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) împopoțona. – Et. nec. DOOM
împopoțá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 împopoțeáză
împopoțaseră
ÎMPOPOȚÁ, împopoțez, vb. I. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) împopoțona. – Et. nec. DOOM
împopoțá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 împopoțeáză
împopoțaserăm
ÎMPOPOȚÁ, împopoțez, vb. I. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) împopoțona. – Et. nec. DOOM
împopoțá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 împopoțeáză
împopoțaserăți
ÎMPOPOȚÁ, împopoțez, vb. I. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) împopoțona. – Et. nec. DOOM
împopoțá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 împopoțeáză
împopoțaseși
ÎMPOPOȚÁ, împopoțez, vb. I. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) împopoțona. – Et. nec. DOOM
împopoțá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 împopoțeáză
împopoțaseți
ÎMPOPOȚÁ, împopoțez, vb. I. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) împopoțona. – Et. nec. DOOM
împopoțá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 împopoțeáză
împopoțat
ÎMPOPOȚÁ, împopoțez, vb. I. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) împopoțona. – Et. nec. DOOM
împopoțá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 împopoțeáză
împopoțat
ÎMPOPOȚÁT, -Ă, împopoțați, -te, adj. (Rar) Împopoțonat. Fata babei era împopoțată și netezită pe cap de parc-o linsese vițeii. CREANGĂ, P. 284.
împopoțata
ÎMPOPOȚÁT, -Ă, împopoțați, -te, adj. (Rar) Împopoțonat. Fata babei era împopoțată și netezită pe cap de parc-o linsese vițeii. CREANGĂ, P. 284.
împopoțate
ÎMPOPOȚÁT, -Ă, împopoțați, -te, adj. (Rar) Împopoțonat. Fata babei era împopoțată și netezită pe cap de parc-o linsese vițeii. CREANGĂ, P. 284.
împopoțatei
ÎMPOPOȚÁT, -Ă, împopoțați, -te, adj. (Rar) Împopoțonat. Fata babei era împopoțată și netezită pe cap de parc-o linsese vițeii. CREANGĂ, P. 284.
împopoțatele
ÎMPOPOȚÁT, -Ă, împopoțați, -te, adj. (Rar) Împopoțonat. Fata babei era împopoțată și netezită pe cap de parc-o linsese vițeii. CREANGĂ, P. 284.
împopoțatelor
ÎMPOPOȚÁT, -Ă, împopoțați, -te, adj. (Rar) Împopoțonat. Fata babei era împopoțată și netezită pe cap de parc-o linsese vițeii. CREANGĂ, P. 284.
împopoțatul
ÎMPOPOȚÁT, -Ă, împopoțați, -te, adj. (Rar) Împopoțonat. Fata babei era împopoțată și netezită pe cap de parc-o linsese vițeii. CREANGĂ, P. 284.
împopoțatului
ÎMPOPOȚÁT, -Ă, împopoțați, -te, adj. (Rar) Împopoțonat. Fata babei era împopoțată și netezită pe cap de parc-o linsese vițeii. CREANGĂ, P. 284.
împopoțau
ÎMPOPOȚÁ, împopoțez, vb. I. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) împopoțona. – Et. nec. DOOM
împopoțá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 împopoțeáză
împopoțași
ÎMPOPOȚÁ, împopoțez, vb. I. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) împopoțona. – Et. nec. DOOM
împopoțá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 împopoțeáză
împopoțați
ÎMPOPOȚÁ, împopoțez, vb. I. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) împopoțona. – Et. nec. DOOM
împopoțá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 împopoțeáză
împopoțați
ÎMPOPOȚÁT, -Ă, împopoțați, -te, adj. (Rar) Împopoțonat. Fata babei era împopoțată și netezită pe cap de parc-o linsese vițeii. CREANGĂ, P. 284.
împopoțații
ÎMPOPOȚÁT, -Ă, împopoțați, -te, adj. (Rar) Împopoțonat. Fata babei era împopoțată și netezită pe cap de parc-o linsese vițeii. CREANGĂ, P. 284.
împopoțaților
ÎMPOPOȚÁT, -Ă, împopoțați, -te, adj. (Rar) Împopoțonat. Fata babei era împopoțată și netezită pe cap de parc-o linsese vițeii. CREANGĂ, P. 284.
împopoțează
ÎMPOPOȚÁ, împopoțez, vb. I. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) împopoțona. – Et. nec. DOOM
împopoțá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 împopoțeáză
împopoțez
ÎMPOPOȚÁ, împopoțez, vb. I. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) împopoțona. – Et. nec. DOOM
împopoțá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 împopoțeáză
împopoțeze
ÎMPOPOȚÁ, împopoțez, vb. I. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) împopoțona. – Et. nec. DOOM
împopoțá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 împopoțeáză
împopoțezi
ÎMPOPOȚÁ, împopoțez, vb. I. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) împopoțona. – Et. nec. DOOM
împopoțá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 împopoțeáză
împopoțona
ÎMPOPOȚONÁ, împopoțonez, vb. I. Refl. și tranz. (Fam.) A (se) găti cu (prea) multe podoabe (de prost gust); a (se) înzorzona, a (se) împopoța, a (se) înțoțona. – Et. nec. DOOM
împopoțoná (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 împopoțoneáză
împopoțonai
ÎMPOPOȚONÁ, împopoțonez, vb. I. Refl. și tranz. (Fam.) A (se) găti cu (prea) multe podoabe (de prost gust); a (se) înzorzona, a (se) împopoța, a (se) înțoțona. – Et. nec. DOOM
împopoțoná (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 împopoțoneáză
împopoțonam
ÎMPOPOȚONÁ, împopoțonez, vb. I. Refl. și tranz. (Fam.) A (se) găti cu (prea) multe podoabe (de prost gust); a (se) înzorzona, a (se) împopoța, a (se) înțoțona. – Et. nec. DOOM
împopoțoná (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 împopoțoneáză
împopoțonare
ÎMPOPOȚONÁ, împopoțonez, vb. I. Refl. și tranz. (Fam.) A (se) găti cu (prea) multe podoabe (de prost gust); a (se) înzorzona, a (se) împopoța, a (se) înțoțona. – Et. nec. DOOM
împopoțoná (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 împopoțoneáză
împopoțonare
ÎMPOPOȚONÁRE s. f. (Fam.) Acțiunea de a (se) împopoțona și rezultatul ei; înzorzonare. – V. împopoțona. DOOM
împopoțonáre (fam.) s. f., g.-d. art. împopoțonắrii
împopoțonarea
ÎMPOPOȚONÁRE s. f. (Fam.) Acțiunea de a (se) împopoțona și rezultatul ei; înzorzonare. – V. împopoțona. DOOM
împopoțonáre (fam.) s. f., g.-d. art. împopoțonắrii
împopoțonară
ÎMPOPOȚONÁ, împopoțonez, vb. I. Refl. și tranz. (Fam.) A (se) găti cu (prea) multe podoabe (de prost gust); a (se) înzorzona, a (se) împopoța, a (se) înțoțona. – Et. nec. DOOM
împopoțoná (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 împopoțoneáză
împopoțonarăm
ÎMPOPOȚONÁ, împopoțonez, vb. I. Refl. și tranz. (Fam.) A (se) găti cu (prea) multe podoabe (de prost gust); a (se) înzorzona, a (se) împopoța, a (se) înțoțona. – Et. nec. DOOM
împopoțoná (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 împopoțoneáză
împopoțonarăți
ÎMPOPOȚONÁ, împopoțonez, vb. I. Refl. și tranz. (Fam.) A (se) găti cu (prea) multe podoabe (de prost gust); a (se) înzorzona, a (se) împopoța, a (se) înțoțona. – Et. nec. DOOM
împopoțoná (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 împopoțoneáză
împopoțonase
ÎMPOPOȚONÁ, împopoțonez, vb. I. Refl. și tranz. (Fam.) A (se) găti cu (prea) multe podoabe (de prost gust); a (se) înzorzona, a (se) împopoța, a (se) înțoțona. – Et. nec. DOOM
împopoțoná (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 împopoțoneáză
împopoțonasem
ÎMPOPOȚONÁ, împopoțonez, vb. I. Refl. și tranz. (Fam.) A (se) găti cu (prea) multe podoabe (de prost gust); a (se) înzorzona, a (se) împopoța, a (se) înțoțona. – Et. nec. DOOM
împopoțoná (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 împopoțoneáză
împopoțonaseră
ÎMPOPOȚONÁ, împopoțonez, vb. I. Refl. și tranz. (Fam.) A (se) găti cu (prea) multe podoabe (de prost gust); a (se) înzorzona, a (se) împopoța, a (se) înțoțona. – Et. nec. DOOM
împopoțoná (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 împopoțoneáză
împopoțonaserăm
ÎMPOPOȚONÁ, împopoțonez, vb. I. Refl. și tranz. (Fam.) A (se) găti cu (prea) multe podoabe (de prost gust); a (se) înzorzona, a (se) împopoța, a (se) înțoțona. – Et. nec. DOOM
împopoțoná (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 împopoțoneáză
împopoțonaserăți
ÎMPOPOȚONÁ, împopoțonez, vb. I. Refl. și tranz. (Fam.) A (se) găti cu (prea) multe podoabe (de prost gust); a (se) înzorzona, a (se) împopoța, a (se) înțoțona. – Et. nec. DOOM
împopoțoná (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 împopoțoneáză
împopoțonaseși
ÎMPOPOȚONÁ, împopoțonez, vb. I. Refl. și tranz. (Fam.) A (se) găti cu (prea) multe podoabe (de prost gust); a (se) înzorzona, a (se) împopoța, a (se) înțoțona. – Et. nec. DOOM
împopoțoná (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 împopoțoneáză
împopoțonaseți
ÎMPOPOȚONÁ, împopoțonez, vb. I. Refl. și tranz. (Fam.) A (se) găti cu (prea) multe podoabe (de prost gust); a (se) înzorzona, a (se) împopoța, a (se) înțoțona. – Et. nec. DOOM
împopoțoná (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 împopoțoneáză
împopoțonat
ÎMPOPOȚONÁ, împopoțonez, vb. I. Refl. și tranz. (Fam.) A (se) găti cu (prea) multe podoabe (de prost gust); a (se) înzorzona, a (se) împopoța, a (se) înțoțona. – Et. nec. DOOM
împopoțoná (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 împopoțoneáză
împopoțonat
ÎMPOPOȚONÁT, -Ă, împopoțonați, -te, adj. Împodobit în mod exagerat și de obicei cu lucruri, cu podoabe de prost gust; înzorzonat, înțoțonat. – V. împopoțona.
împopoțonata
ÎMPOPOȚONÁT, -Ă, împopoțonați, -te, adj. Împodobit în mod exagerat și de obicei cu lucruri, cu podoabe de prost gust; înzorzonat, înțoțonat. – V. împopoțona.
împopoțonate
ÎMPOPOȚONÁT, -Ă, împopoțonați, -te, adj. Împodobit în mod exagerat și de obicei cu lucruri, cu podoabe de prost gust; înzorzonat, înțoțonat. – V. împopoțona.
împopoțonatei
ÎMPOPOȚONÁT, -Ă, împopoțonați, -te, adj. Împodobit în mod exagerat și de obicei cu lucruri, cu podoabe de prost gust; înzorzonat, înțoțonat. – V. împopoțona.
împopoțonatele
ÎMPOPOȚONÁT, -Ă, împopoțonați, -te, adj. Împodobit în mod exagerat și de obicei cu lucruri, cu podoabe de prost gust; înzorzonat, înțoțonat. – V. împopoțona.
împopoțonatelor
ÎMPOPOȚONÁT, -Ă, împopoțonați, -te, adj. Împodobit în mod exagerat și de obicei cu lucruri, cu podoabe de prost gust; înzorzonat, înțoțonat. – V. împopoțona.
împopoțonatul
ÎMPOPOȚONÁT, -Ă, împopoțonați, -te, adj. Împodobit în mod exagerat și de obicei cu lucruri, cu podoabe de prost gust; înzorzonat, înțoțonat. – V. împopoțona.
împopoțonatului
ÎMPOPOȚONÁT, -Ă, împopoțonați, -te, adj. Împodobit în mod exagerat și de obicei cu lucruri, cu podoabe de prost gust; înzorzonat, înțoțonat. – V. împopoțona.
împopoțonau
ÎMPOPOȚONÁ, împopoțonez, vb. I. Refl. și tranz. (Fam.) A (se) găti cu (prea) multe podoabe (de prost gust); a (se) înzorzona, a (se) împopoța, a (se) înțoțona. – Et. nec. DOOM
împopoțoná (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 împopoțoneáză
împopoțonași
ÎMPOPOȚONÁ, împopoțonez, vb. I. Refl. și tranz. (Fam.) A (se) găti cu (prea) multe podoabe (de prost gust); a (se) înzorzona, a (se) împopoța, a (se) înțoțona. – Et. nec. DOOM
împopoțoná (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 împopoțoneáză
împopoțonați
ÎMPOPOȚONÁ, împopoțonez, vb. I. Refl. și tranz. (Fam.) A (se) găti cu (prea) multe podoabe (de prost gust); a (se) înzorzona, a (se) împopoța, a (se) înțoțona. – Et. nec. DOOM
împopoțoná (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 împopoțoneáză
împopoțonați
ÎMPOPOȚONÁT, -Ă, împopoțonați, -te, adj. Împodobit în mod exagerat și de obicei cu lucruri, cu podoabe de prost gust; înzorzonat, înțoțonat. – V. împopoțona.
împopoțonații
ÎMPOPOȚONÁT, -Ă, împopoțonați, -te, adj. Împodobit în mod exagerat și de obicei cu lucruri, cu podoabe de prost gust; înzorzonat, înțoțonat. – V. împopoțona.
împopoțonaților
ÎMPOPOȚONÁT, -Ă, împopoțonați, -te, adj. Împodobit în mod exagerat și de obicei cu lucruri, cu podoabe de prost gust; înzorzonat, înțoțonat. – V. împopoțona.
împopoțonează
ÎMPOPOȚONÁ, împopoțonez, vb. I. Refl. și tranz. (Fam.) A (se) găti cu (prea) multe podoabe (de prost gust); a (se) înzorzona, a (se) împopoța, a (se) înțoțona. – Et. nec. DOOM
împopoțoná (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 împopoțoneáză
împopoțonez
ÎMPOPOȚONÁ, împopoțonez, vb. I. Refl. și tranz. (Fam.) A (se) găti cu (prea) multe podoabe (de prost gust); a (se) înzorzona, a (se) împopoța, a (se) înțoțona. – Et. nec. DOOM
împopoțoná (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 împopoțoneáză
împopoțoneze
ÎMPOPOȚONÁ, împopoțonez, vb. I. Refl. și tranz. (Fam.) A (se) găti cu (prea) multe podoabe (de prost gust); a (se) înzorzona, a (se) împopoța, a (se) înțoțona. – Et. nec. DOOM
împopoțoná (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 împopoțoneáză
împopoțonezi
ÎMPOPOȚONÁ, împopoțonez, vb. I. Refl. și tranz. (Fam.) A (se) găti cu (prea) multe podoabe (de prost gust); a (se) înzorzona, a (se) împopoța, a (se) înțoțona. – Et. nec. DOOM
împopoțoná (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 împopoțoneáză
împopoțonând
ÎMPOPOȚONÁ, împopoțonez, vb. I. Refl. și tranz. (Fam.) A (se) găti cu (prea) multe podoabe (de prost gust); a (se) înzorzona, a (se) împopoța, a (se) înțoțona. – Et. nec. DOOM
împopoțoná (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 împopoțoneáză
împopoțonînd
ÎMPOPOȚONÁ, împopoțonez, vb. I. Refl. și tranz. (Fam.) A (se) găti cu (prea) multe podoabe (de prost gust); a (se) înzorzona, a (se) împopoța, a (se) înțoțona. – Et. nec. DOOM
împopoțoná (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 împopoțoneáză
împopoțonări
ÎMPOPOȚONÁRE s. f. (Fam.) Acțiunea de a (se) împopoțona și rezultatul ei; înzorzonare. – V. împopoțona. DOOM
împopoțonáre (fam.) s. f., g.-d. art. împopoțonắrii
împopoțonării
ÎMPOPOȚONÁRE s. f. (Fam.) Acțiunea de a (se) împopoțona și rezultatul ei; înzorzonare. – V. împopoțona. DOOM
împopoțonáre (fam.) s. f., g.-d. art. împopoțonắrii
împopoțonările
ÎMPOPOȚONÁRE s. f. (Fam.) Acțiunea de a (se) împopoțona și rezultatul ei; înzorzonare. – V. împopoțona. DOOM
împopoțonáre (fam.) s. f., g.-d. art. împopoțonắrii
împopoțonărilor
ÎMPOPOȚONÁRE s. f. (Fam.) Acțiunea de a (se) împopoțona și rezultatul ei; înzorzonare. – V. împopoțona. DOOM
împopoțonáre (fam.) s. f., g.-d. art. împopoțonắrii
împopoțând
ÎMPOPOȚÁ, împopoțez, vb. I. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) împopoțona. – Et. nec. DOOM
împopoțá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 împopoțeáză
împopoțînd
ÎMPOPOȚÁ, împopoțez, vb. I. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) împopoțona. – Et. nec. DOOM
împopoțá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 împopoțeáză
împosesui
ÎMPOSESUÍ, împosesuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A da în posesie, a arenda o moșie. – Din în- + posesie.
împosesuia
ÎMPOSESUÍ, împosesuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A da în posesie, a arenda o moșie. – Din în- + posesie.
împosesuiai
ÎMPOSESUÍ, împosesuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A da în posesie, a arenda o moșie. – Din în- + posesie.
împosesuiam
ÎMPOSESUÍ, împosesuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A da în posesie, a arenda o moșie. – Din în- + posesie.
împosesuiască
ÎMPOSESUÍ, împosesuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A da în posesie, a arenda o moșie. – Din în- + posesie.
împosesuiau
ÎMPOSESUÍ, împosesuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A da în posesie, a arenda o moșie. – Din în- + posesie.
împosesuiați
ÎMPOSESUÍ, împosesuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A da în posesie, a arenda o moșie. – Din în- + posesie.
împosesuiesc
ÎMPOSESUÍ, împosesuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A da în posesie, a arenda o moșie. – Din în- + posesie.
împosesuiește
ÎMPOSESUÍ, împosesuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A da în posesie, a arenda o moșie. – Din în- + posesie.
împosesuiești
ÎMPOSESUÍ, împosesuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A da în posesie, a arenda o moșie. – Din în- + posesie.
împosesuii
ÎMPOSESUÍ, împosesuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A da în posesie, a arenda o moșie. – Din în- + posesie.
împosesuim
ÎMPOSESUÍ, împosesuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A da în posesie, a arenda o moșie. – Din în- + posesie.
împosesuind
ÎMPOSESUÍ, împosesuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A da în posesie, a arenda o moșie. – Din în- + posesie.
împosesuire
ÎMPOSESUÍ, împosesuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A da în posesie, a arenda o moșie. – Din în- + posesie.
împosesuire
ÎMPOSESUÍRE s. f. (Înv. și reg.) Acțiunea de a împosesui și rezultatul ei; arendare.
împosesuiră
ÎMPOSESUÍ, împosesuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A da în posesie, a arenda o moșie. – Din în- + posesie.
împosesuirăm
ÎMPOSESUÍ, împosesuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A da în posesie, a arenda o moșie. – Din în- + posesie.
împosesuirăți
ÎMPOSESUÍ, împosesuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A da în posesie, a arenda o moșie. – Din în- + posesie.
împosesuise
ÎMPOSESUÍ, împosesuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A da în posesie, a arenda o moșie. – Din în- + posesie.
împosesuisem
ÎMPOSESUÍ, împosesuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A da în posesie, a arenda o moșie. – Din în- + posesie.
împosesuiseră
ÎMPOSESUÍ, împosesuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A da în posesie, a arenda o moșie. – Din în- + posesie.
împosesuiserăm
ÎMPOSESUÍ, împosesuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A da în posesie, a arenda o moșie. – Din în- + posesie.
împosesuiserăți
ÎMPOSESUÍ, împosesuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A da în posesie, a arenda o moșie. – Din în- + posesie.
împosesuiseși
ÎMPOSESUÍ, împosesuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A da în posesie, a arenda o moșie. – Din în- + posesie.
împosesuiseți
ÎMPOSESUÍ, împosesuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A da în posesie, a arenda o moșie. – Din în- + posesie.
împosesuit
ÎMPOSESUÍ, împosesuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A da în posesie, a arenda o moșie. – Din în- + posesie.
împosesuit
ÎMPOSESUÍ, împosesuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A da în posesie, a arenda o moșie. – Din în- + posesie.
împosesuiși
ÎMPOSESUÍ, împosesuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A da în posesie, a arenda o moșie. – Din în- + posesie.
împosesuiți
ÎMPOSESUÍ, împosesuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A da în posesie, a arenda o moșie. – Din în- + posesie.
împotmolea
ÎMPOTMOLÍ, împotmolesc, vb. IV. Refl. A se înțepeni în nămol, în nisip etc.; a se îngloda, a se înnămoli. ♦ (Despre albia unei ape curgătoare) A se înnămoli, a se îngusta din cauza aluviunilor. ♦ Fig. A nu putea fi dus până la capăt, soluționat, rezolvat. – În + potmol. DOOM
!împotmolí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se împotmoléște, imperf. 3 sg. se împotmoleá; conj. prez. 3 să se împotmoleáscă
împotmoleai
ÎMPOTMOLÍ, împotmolesc, vb. IV. Refl. A se înțepeni în nămol, în nisip etc.; a se îngloda, a se înnămoli. ♦ (Despre albia unei ape curgătoare) A se înnămoli, a se îngusta din cauza aluviunilor. ♦ Fig. A nu putea fi dus până la capăt, soluționat, rezolvat. – În + potmol. DOOM
!împotmolí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se împotmoléște, imperf. 3 sg. se împotmoleá; conj. prez. 3 să se împotmoleáscă
împotmoleam
ÎMPOTMOLÍ, împotmolesc, vb. IV. Refl. A se înțepeni în nămol, în nisip etc.; a se îngloda, a se înnămoli. ♦ (Despre albia unei ape curgătoare) A se înnămoli, a se îngusta din cauza aluviunilor. ♦ Fig. A nu putea fi dus până la capăt, soluționat, rezolvat. – În + potmol. DOOM
!împotmolí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se împotmoléște, imperf. 3 sg. se împotmoleá; conj. prez. 3 să se împotmoleáscă
împotmolească
ÎMPOTMOLÍ, împotmolesc, vb. IV. Refl. A se înțepeni în nămol, în nisip etc.; a se îngloda, a se înnămoli. ♦ (Despre albia unei ape curgătoare) A se înnămoli, a se îngusta din cauza aluviunilor. ♦ Fig. A nu putea fi dus până la capăt, soluționat, rezolvat. – În + potmol. DOOM
!împotmolí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se împotmoléște, imperf. 3 sg. se împotmoleá; conj. prez. 3 să se împotmoleáscă
împotmoleau
ÎMPOTMOLÍ, împotmolesc, vb. IV. Refl. A se înțepeni în nămol, în nisip etc.; a se îngloda, a se înnămoli. ♦ (Despre albia unei ape curgătoare) A se înnămoli, a se îngusta din cauza aluviunilor. ♦ Fig. A nu putea fi dus până la capăt, soluționat, rezolvat. – În + potmol. DOOM
!împotmolí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se împotmoléște, imperf. 3 sg. se împotmoleá; conj. prez. 3 să se împotmoleáscă
împotmoleați
ÎMPOTMOLÍ, împotmolesc, vb. IV. Refl. A se înțepeni în nămol, în nisip etc.; a se îngloda, a se înnămoli. ♦ (Despre albia unei ape curgătoare) A se înnămoli, a se îngusta din cauza aluviunilor. ♦ Fig. A nu putea fi dus până la capăt, soluționat, rezolvat. – În + potmol. DOOM
!împotmolí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se împotmoléște, imperf. 3 sg. se împotmoleá; conj. prez. 3 să se împotmoleáscă
împotmolesc
ÎMPOTMOLÍ, împotmolesc, vb. IV. Refl. A se înțepeni în nămol, în nisip etc.; a se îngloda, a se înnămoli. ♦ (Despre albia unei ape curgătoare) A se înnămoli, a se îngusta din cauza aluviunilor. ♦ Fig. A nu putea fi dus până la capăt, soluționat, rezolvat. – În + potmol. DOOM
!împotmolí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se împotmoléște, imperf. 3 sg. se împotmoleá; conj. prez. 3 să se împotmoleáscă
împotmolește
ÎMPOTMOLÍ, împotmolesc, vb. IV. Refl. A se înțepeni în nămol, în nisip etc.; a se îngloda, a se înnămoli. ♦ (Despre albia unei ape curgătoare) A se înnămoli, a se îngusta din cauza aluviunilor. ♦ Fig. A nu putea fi dus până la capăt, soluționat, rezolvat. – În + potmol. DOOM
!împotmolí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se împotmoléște, imperf. 3 sg. se împotmoleá; conj. prez. 3 să se împotmoleáscă
împotmolești
ÎMPOTMOLÍ, împotmolesc, vb. IV. Refl. A se înțepeni în nămol, în nisip etc.; a se îngloda, a se înnămoli. ♦ (Despre albia unei ape curgătoare) A se înnămoli, a se îngusta din cauza aluviunilor. ♦ Fig. A nu putea fi dus până la capăt, soluționat, rezolvat. – În + potmol. DOOM
!împotmolí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se împotmoléște, imperf. 3 sg. se împotmoleá; conj. prez. 3 să se împotmoleáscă
împotmoli
ÎMPOTMOLÍ, împotmolesc, vb. IV. Refl. A se înțepeni în nămol, în nisip etc.; a se îngloda, a se înnămoli. ♦ (Despre albia unei ape curgătoare) A se înnămoli, a se îngusta din cauza aluviunilor. ♦ Fig. A nu putea fi dus până la capăt, soluționat, rezolvat. – În + potmol. DOOM
!împotmolí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se împotmoléște, imperf. 3 sg. se împotmoleá; conj. prez. 3 să se împotmoleáscă
împotmolii
ÎMPOTMOLÍ, împotmolesc, vb. IV. Refl. A se înțepeni în nămol, în nisip etc.; a se îngloda, a se înnămoli. ♦ (Despre albia unei ape curgătoare) A se înnămoli, a se îngusta din cauza aluviunilor. ♦ Fig. A nu putea fi dus până la capăt, soluționat, rezolvat. – În + potmol. DOOM
!împotmolí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se împotmoléște, imperf. 3 sg. se împotmoleá; conj. prez. 3 să se împotmoleáscă
împotmolim
ÎMPOTMOLÍ, împotmolesc, vb. IV. Refl. A se înțepeni în nămol, în nisip etc.; a se îngloda, a se înnămoli. ♦ (Despre albia unei ape curgătoare) A se înnămoli, a se îngusta din cauza aluviunilor. ♦ Fig. A nu putea fi dus până la capăt, soluționat, rezolvat. – În + potmol. DOOM
!împotmolí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se împotmoléște, imperf. 3 sg. se împotmoleá; conj. prez. 3 să se împotmoleáscă
împotmolind
ÎMPOTMOLÍ, împotmolesc, vb. IV. Refl. A se înțepeni în nămol, în nisip etc.; a se îngloda, a se înnămoli. ♦ (Despre albia unei ape curgătoare) A se înnămoli, a se îngusta din cauza aluviunilor. ♦ Fig. A nu putea fi dus până la capăt, soluționat, rezolvat. – În + potmol. DOOM
!împotmolí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se împotmoléște, imperf. 3 sg. se împotmoleá; conj. prez. 3 să se împotmoleáscă
împotmolire
ÎMPOTMOLÍ, împotmolesc, vb. IV. Refl. A se înțepeni în nămol, în nisip etc.; a se îngloda, a se înnămoli. ♦ (Despre albia unei ape curgătoare) A se înnămoli, a se îngusta din cauza aluviunilor. ♦ Fig. A nu putea fi dus până la capăt, soluționat, rezolvat. – În + potmol. DOOM
!împotmolí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se împotmoléște, imperf. 3 sg. se împotmoleá; conj. prez. 3 să se împotmoleáscă
împotmolire
ÎMPOTMOLÍRE, împotmoliri, s. f. Acțiunea de a se împotmoli și rezultatul ei; înnămolire. – V. împotmoli. DOOM
împotmolíre s. f., g.-d. art. împotmolírii; pl. împotmolíri
împotmolirea
ÎMPOTMOLÍRE, împotmoliri, s. f. Acțiunea de a se împotmoli și rezultatul ei; înnămolire. – V. împotmoli. DOOM
împotmolíre s. f., g.-d. art. împotmolírii; pl. împotmolíri
împotmoliri
ÎMPOTMOLÍRE, împotmoliri, s. f. Acțiunea de a se împotmoli și rezultatul ei; înnămolire. – V. împotmoli. DOOM
împotmolíre s. f., g.-d. art. împotmolírii; pl. împotmolíri
împotmolirii
ÎMPOTMOLÍRE, împotmoliri, s. f. Acțiunea de a se împotmoli și rezultatul ei; înnămolire. – V. împotmoli. DOOM
împotmolíre s. f., g.-d. art. împotmolírii; pl. împotmolíri
împotmolirile
ÎMPOTMOLÍRE, împotmoliri, s. f. Acțiunea de a se împotmoli și rezultatul ei; înnămolire. – V. împotmoli. DOOM
împotmolíre s. f., g.-d. art. împotmolírii; pl. împotmolíri
împotmolirilor
ÎMPOTMOLÍRE, împotmoliri, s. f. Acțiunea de a se împotmoli și rezultatul ei; înnămolire. – V. împotmoli. DOOM
împotmolíre s. f., g.-d. art. împotmolírii; pl. împotmolíri
împotmoliră
ÎMPOTMOLÍ, împotmolesc, vb. IV. Refl. A se înțepeni în nămol, în nisip etc.; a se îngloda, a se înnămoli. ♦ (Despre albia unei ape curgătoare) A se înnămoli, a se îngusta din cauza aluviunilor. ♦ Fig. A nu putea fi dus până la capăt, soluționat, rezolvat. – În + potmol. DOOM
!împotmolí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se împotmoléște, imperf. 3 sg. se împotmoleá; conj. prez. 3 să se împotmoleáscă
împotmolirăm
ÎMPOTMOLÍ, împotmolesc, vb. IV. Refl. A se înțepeni în nămol, în nisip etc.; a se îngloda, a se înnămoli. ♦ (Despre albia unei ape curgătoare) A se înnămoli, a se îngusta din cauza aluviunilor. ♦ Fig. A nu putea fi dus până la capăt, soluționat, rezolvat. – În + potmol. DOOM
!împotmolí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se împotmoléște, imperf. 3 sg. se împotmoleá; conj. prez. 3 să se împotmoleáscă
împotmolirăți
ÎMPOTMOLÍ, împotmolesc, vb. IV. Refl. A se înțepeni în nămol, în nisip etc.; a se îngloda, a se înnămoli. ♦ (Despre albia unei ape curgătoare) A se înnămoli, a se îngusta din cauza aluviunilor. ♦ Fig. A nu putea fi dus până la capăt, soluționat, rezolvat. – În + potmol. DOOM
!împotmolí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se împotmoléște, imperf. 3 sg. se împotmoleá; conj. prez. 3 să se împotmoleáscă
împotmolise
ÎMPOTMOLÍ, împotmolesc, vb. IV. Refl. A se înțepeni în nămol, în nisip etc.; a se îngloda, a se înnămoli. ♦ (Despre albia unei ape curgătoare) A se înnămoli, a se îngusta din cauza aluviunilor. ♦ Fig. A nu putea fi dus până la capăt, soluționat, rezolvat. – În + potmol. DOOM
!împotmolí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se împotmoléște, imperf. 3 sg. se împotmoleá; conj. prez. 3 să se împotmoleáscă
împotmolisem
ÎMPOTMOLÍ, împotmolesc, vb. IV. Refl. A se înțepeni în nămol, în nisip etc.; a se îngloda, a se înnămoli. ♦ (Despre albia unei ape curgătoare) A se înnămoli, a se îngusta din cauza aluviunilor. ♦ Fig. A nu putea fi dus până la capăt, soluționat, rezolvat. – În + potmol. DOOM
!împotmolí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se împotmoléște, imperf. 3 sg. se împotmoleá; conj. prez. 3 să se împotmoleáscă
împotmoliseră
ÎMPOTMOLÍ, împotmolesc, vb. IV. Refl. A se înțepeni în nămol, în nisip etc.; a se îngloda, a se înnămoli. ♦ (Despre albia unei ape curgătoare) A se înnămoli, a se îngusta din cauza aluviunilor. ♦ Fig. A nu putea fi dus până la capăt, soluționat, rezolvat. – În + potmol. DOOM
!împotmolí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se împotmoléște, imperf. 3 sg. se împotmoleá; conj. prez. 3 să se împotmoleáscă
împotmoliserăm
ÎMPOTMOLÍ, împotmolesc, vb. IV. Refl. A se înțepeni în nămol, în nisip etc.; a se îngloda, a se înnămoli. ♦ (Despre albia unei ape curgătoare) A se înnămoli, a se îngusta din cauza aluviunilor. ♦ Fig. A nu putea fi dus până la capăt, soluționat, rezolvat. – În + potmol. DOOM
!împotmolí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se împotmoléște, imperf. 3 sg. se împotmoleá; conj. prez. 3 să se împotmoleáscă
împotmoliserăți
ÎMPOTMOLÍ, împotmolesc, vb. IV. Refl. A se înțepeni în nămol, în nisip etc.; a se îngloda, a se înnămoli. ♦ (Despre albia unei ape curgătoare) A se înnămoli, a se îngusta din cauza aluviunilor. ♦ Fig. A nu putea fi dus până la capăt, soluționat, rezolvat. – În + potmol. DOOM
!împotmolí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se împotmoléște, imperf. 3 sg. se împotmoleá; conj. prez. 3 să se împotmoleáscă
împotmoliseși
ÎMPOTMOLÍ, împotmolesc, vb. IV. Refl. A se înțepeni în nămol, în nisip etc.; a se îngloda, a se înnămoli. ♦ (Despre albia unei ape curgătoare) A se înnămoli, a se îngusta din cauza aluviunilor. ♦ Fig. A nu putea fi dus până la capăt, soluționat, rezolvat. – În + potmol. DOOM
!împotmolí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se împotmoléște, imperf. 3 sg. se împotmoleá; conj. prez. 3 să se împotmoleáscă
împotmoliseți
ÎMPOTMOLÍ, împotmolesc, vb. IV. Refl. A se înțepeni în nămol, în nisip etc.; a se îngloda, a se înnămoli. ♦ (Despre albia unei ape curgătoare) A se înnămoli, a se îngusta din cauza aluviunilor. ♦ Fig. A nu putea fi dus până la capăt, soluționat, rezolvat. – În + potmol. DOOM
!împotmolí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se împotmoléște, imperf. 3 sg. se împotmoleá; conj. prez. 3 să se împotmoleáscă
împotmolit
ÎMPOTMOLÍ, împotmolesc, vb. IV. Refl. A se înțepeni în nămol, în nisip etc.; a se îngloda, a se înnămoli. ♦ (Despre albia unei ape curgătoare) A se înnămoli, a se îngusta din cauza aluviunilor. ♦ Fig. A nu putea fi dus până la capăt, soluționat, rezolvat. – În + potmol. DOOM
!împotmolí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se împotmoléște, imperf. 3 sg. se împotmoleá; conj. prez. 3 să se împotmoleáscă
împotmoliși
ÎMPOTMOLÍ, împotmolesc, vb. IV. Refl. A se înțepeni în nămol, în nisip etc.; a se îngloda, a se înnămoli. ♦ (Despre albia unei ape curgătoare) A se înnămoli, a se îngusta din cauza aluviunilor. ♦ Fig. A nu putea fi dus până la capăt, soluționat, rezolvat. – În + potmol. DOOM
!împotmolí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se împotmoléște, imperf. 3 sg. se împotmoleá; conj. prez. 3 să se împotmoleáscă
împotmoliți
ÎMPOTMOLÍ, împotmolesc, vb. IV. Refl. A se înțepeni în nămol, în nisip etc.; a se îngloda, a se înnămoli. ♦ (Despre albia unei ape curgătoare) A se înnămoli, a se îngusta din cauza aluviunilor. ♦ Fig. A nu putea fi dus până la capăt, soluționat, rezolvat. – În + potmol. DOOM
!împotmolí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se împotmoléște, imperf. 3 sg. se împotmoleá; conj. prez. 3 să se împotmoleáscă
împotriva
ÎMPOTRÍVA prep. (Construit cu gen.) Contra, în contra, în ciuda. ♦ (Rar) Către, spre. ♦ (Înv.) În fața. – Din împotrivă. DOOM
împotríva (-po-tri-) prep. (~ lui)
împotrivea
ÎMPOTRIVÍ, împotrivesc, vb. IV. Refl. A nu fi de acord, a sta, a fi, a se pune împotrivă; a se opune. – Din împotrivă. DOOM
!împotriví (a se ~) (-po-tri-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se împotrivéște, imperf. 3 sg. se împotriveá; conj. prez. 3 să se împotriveáscă
împotriveai
ÎMPOTRIVÍ, împotrivesc, vb. IV. Refl. A nu fi de acord, a sta, a fi, a se pune împotrivă; a se opune. – Din împotrivă. DOOM
!împotriví (a se ~) (-po-tri-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se împotrivéște, imperf. 3 sg. se împotriveá; conj. prez. 3 să se împotriveáscă
împotriveala
ÎMPOTRIVEÁLĂ, împotriveli, s. f. (Rar) Faptul de a se împotrivi; împotrivire, opoziție, rezistență. – Împotrivi + suf. -eală. DOOM
împotriveálă (-po-tri-) s. f., g.-d. art. împotrivélii; pl. împotrivéli
împotriveam
ÎMPOTRIVÍ, împotrivesc, vb. IV. Refl. A nu fi de acord, a sta, a fi, a se pune împotrivă; a se opune. – Din împotrivă. DOOM
!împotriví (a se ~) (-po-tri-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se împotrivéște, imperf. 3 sg. se împotriveá; conj. prez. 3 să se împotriveáscă
împotrivească
ÎMPOTRIVÍ, împotrivesc, vb. IV. Refl. A nu fi de acord, a sta, a fi, a se pune împotrivă; a se opune. – Din împotrivă. DOOM
!împotriví (a se ~) (-po-tri-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se împotrivéște, imperf. 3 sg. se împotriveá; conj. prez. 3 să se împotriveáscă
împotriveau
ÎMPOTRIVÍ, împotrivesc, vb. IV. Refl. A nu fi de acord, a sta, a fi, a se pune împotrivă; a se opune. – Din împotrivă. DOOM
!împotriví (a se ~) (-po-tri-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se împotrivéște, imperf. 3 sg. se împotriveá; conj. prez. 3 să se împotriveáscă
împotriveați
ÎMPOTRIVÍ, împotrivesc, vb. IV. Refl. A nu fi de acord, a sta, a fi, a se pune împotrivă; a se opune. – Din împotrivă. DOOM
!împotriví (a se ~) (-po-tri-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se împotrivéște, imperf. 3 sg. se împotriveá; conj. prez. 3 să se împotriveáscă
împotriveli
ÎMPOTRIVEÁLĂ, împotriveli, s. f. (Rar) Faptul de a se împotrivi; împotrivire, opoziție, rezistență. – Împotrivi + suf. -eală. DOOM
împotriveálă (-po-tri-) s. f., g.-d. art. împotrivélii; pl. împotrivéli
împotrivelii
ÎMPOTRIVEÁLĂ, împotriveli, s. f. (Rar) Faptul de a se împotrivi; împotrivire, opoziție, rezistență. – Împotrivi + suf. -eală. DOOM
împotriveálă (-po-tri-) s. f., g.-d. art. împotrivélii; pl. împotrivéli
împotrivelile
ÎMPOTRIVEÁLĂ, împotriveli, s. f. (Rar) Faptul de a se împotrivi; împotrivire, opoziție, rezistență. – Împotrivi + suf. -eală. DOOM
împotriveálă (-po-tri-) s. f., g.-d. art. împotrivélii; pl. împotrivéli
împotrivelilor
ÎMPOTRIVEÁLĂ, împotriveli, s. f. (Rar) Faptul de a se împotrivi; împotrivire, opoziție, rezistență. – Împotrivi + suf. -eală. DOOM
împotriveálă (-po-tri-) s. f., g.-d. art. împotrivélii; pl. împotrivéli
împotrivesc
ÎMPOTRIVÍ, împotrivesc, vb. IV. Refl. A nu fi de acord, a sta, a fi, a se pune împotrivă; a se opune. – Din împotrivă. DOOM
!împotriví (a se ~) (-po-tri-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se împotrivéște, imperf. 3 sg. se împotriveá; conj. prez. 3 să se împotriveáscă
împotrivește
ÎMPOTRIVÍ, împotrivesc, vb. IV. Refl. A nu fi de acord, a sta, a fi, a se pune împotrivă; a se opune. – Din împotrivă. DOOM
!împotriví (a se ~) (-po-tri-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se împotrivéște, imperf. 3 sg. se împotriveá; conj. prez. 3 să se împotriveáscă
împotrivești
ÎMPOTRIVÍ, împotrivesc, vb. IV. Refl. A nu fi de acord, a sta, a fi, a se pune împotrivă; a se opune. – Din împotrivă. DOOM
!împotriví (a se ~) (-po-tri-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se împotrivéște, imperf. 3 sg. se împotriveá; conj. prez. 3 să se împotriveáscă
împotrivi
ÎMPOTRIVÍ, împotrivesc, vb. IV. Refl. A nu fi de acord, a sta, a fi, a se pune împotrivă; a se opune. – Din împotrivă. DOOM
!împotriví (a se ~) (-po-tri-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se împotrivéște, imperf. 3 sg. se împotriveá; conj. prez. 3 să se împotriveáscă
împotrivii
ÎMPOTRIVÍ, împotrivesc, vb. IV. Refl. A nu fi de acord, a sta, a fi, a se pune împotrivă; a se opune. – Din împotrivă. DOOM
!împotriví (a se ~) (-po-tri-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se împotrivéște, imperf. 3 sg. se împotriveá; conj. prez. 3 să se împotriveáscă
împotrivim
ÎMPOTRIVÍ, împotrivesc, vb. IV. Refl. A nu fi de acord, a sta, a fi, a se pune împotrivă; a se opune. – Din împotrivă. DOOM
!împotriví (a se ~) (-po-tri-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se împotrivéște, imperf. 3 sg. se împotriveá; conj. prez. 3 să se împotriveáscă
împotrivind
ÎMPOTRIVÍ, împotrivesc, vb. IV. Refl. A nu fi de acord, a sta, a fi, a se pune împotrivă; a se opune. – Din împotrivă. DOOM
!împotriví (a se ~) (-po-tri-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se împotrivéște, imperf. 3 sg. se împotriveá; conj. prez. 3 să se împotriveáscă
împotrivire
ÎMPOTRIVÍ, împotrivesc, vb. IV. Refl. A nu fi de acord, a sta, a fi, a se pune împotrivă; a se opune. – Din împotrivă. DOOM
!împotriví (a se ~) (-po-tri-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se împotrivéște, imperf. 3 sg. se împotriveá; conj. prez. 3 să se împotriveáscă
împotrivire
ÎMPOTRIVÍRE, împotriviri, s. f. Acțiunea de a se împotrivi și rezultatul ei; opoziție, rezistență, opunere, împotriveală. – V. împotrivi. DOOM
împotrivíre (-po-tri-) s. f., g.-d. art. împotrivírii; pl. împotrivíri
împotrivirea
ÎMPOTRIVÍRE, împotriviri, s. f. Acțiunea de a se împotrivi și rezultatul ei; opoziție, rezistență, opunere, împotriveală. – V. împotrivi. DOOM
împotrivíre (-po-tri-) s. f., g.-d. art. împotrivírii; pl. împotrivíri
împotriviri
ÎMPOTRIVÍRE, împotriviri, s. f. Acțiunea de a se împotrivi și rezultatul ei; opoziție, rezistență, opunere, împotriveală. – V. împotrivi. DOOM
împotrivíre (-po-tri-) s. f., g.-d. art. împotrivírii; pl. împotrivíri
împotrivirii
ÎMPOTRIVÍRE, împotriviri, s. f. Acțiunea de a se împotrivi și rezultatul ei; opoziție, rezistență, opunere, împotriveală. – V. împotrivi. DOOM
împotrivíre (-po-tri-) s. f., g.-d. art. împotrivírii; pl. împotrivíri
împotrivirile
ÎMPOTRIVÍRE, împotriviri, s. f. Acțiunea de a se împotrivi și rezultatul ei; opoziție, rezistență, opunere, împotriveală. – V. împotrivi. DOOM
împotrivíre (-po-tri-) s. f., g.-d. art. împotrivírii; pl. împotrivíri
împotrivirilor
ÎMPOTRIVÍRE, împotriviri, s. f. Acțiunea de a se împotrivi și rezultatul ei; opoziție, rezistență, opunere, împotriveală. – V. împotrivi. DOOM
împotrivíre (-po-tri-) s. f., g.-d. art. împotrivírii; pl. împotrivíri
împotriviră
ÎMPOTRIVÍ, împotrivesc, vb. IV. Refl. A nu fi de acord, a sta, a fi, a se pune împotrivă; a se opune. – Din împotrivă. DOOM
!împotriví (a se ~) (-po-tri-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se împotrivéște, imperf. 3 sg. se împotriveá; conj. prez. 3 să se împotriveáscă
împotrivirăm
ÎMPOTRIVÍ, împotrivesc, vb. IV. Refl. A nu fi de acord, a sta, a fi, a se pune împotrivă; a se opune. – Din împotrivă. DOOM
!împotriví (a se ~) (-po-tri-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se împotrivéște, imperf. 3 sg. se împotriveá; conj. prez. 3 să se împotriveáscă
împotrivirăți
ÎMPOTRIVÍ, împotrivesc, vb. IV. Refl. A nu fi de acord, a sta, a fi, a se pune împotrivă; a se opune. – Din împotrivă. DOOM
!împotriví (a se ~) (-po-tri-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se împotrivéște, imperf. 3 sg. se împotriveá; conj. prez. 3 să se împotriveáscă
împotrivise
ÎMPOTRIVÍ, împotrivesc, vb. IV. Refl. A nu fi de acord, a sta, a fi, a se pune împotrivă; a se opune. – Din împotrivă. DOOM
!împotriví (a se ~) (-po-tri-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se împotrivéște, imperf. 3 sg. se împotriveá; conj. prez. 3 să se împotriveáscă
împotrivisem
ÎMPOTRIVÍ, împotrivesc, vb. IV. Refl. A nu fi de acord, a sta, a fi, a se pune împotrivă; a se opune. – Din împotrivă. DOOM
!împotriví (a se ~) (-po-tri-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se împotrivéște, imperf. 3 sg. se împotriveá; conj. prez. 3 să se împotriveáscă
împotriviseră
ÎMPOTRIVÍ, împotrivesc, vb. IV. Refl. A nu fi de acord, a sta, a fi, a se pune împotrivă; a se opune. – Din împotrivă. DOOM
!împotriví (a se ~) (-po-tri-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se împotrivéște, imperf. 3 sg. se împotriveá; conj. prez. 3 să se împotriveáscă
împotriviserăm
ÎMPOTRIVÍ, împotrivesc, vb. IV. Refl. A nu fi de acord, a sta, a fi, a se pune împotrivă; a se opune. – Din împotrivă. DOOM
!împotriví (a se ~) (-po-tri-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se împotrivéște, imperf. 3 sg. se împotriveá; conj. prez. 3 să se împotriveáscă
împotriviserăți
ÎMPOTRIVÍ, împotrivesc, vb. IV. Refl. A nu fi de acord, a sta, a fi, a se pune împotrivă; a se opune. – Din împotrivă. DOOM
!împotriví (a se ~) (-po-tri-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se împotrivéște, imperf. 3 sg. se împotriveá; conj. prez. 3 să se împotriveáscă
împotriviseși
ÎMPOTRIVÍ, împotrivesc, vb. IV. Refl. A nu fi de acord, a sta, a fi, a se pune împotrivă; a se opune. – Din împotrivă. DOOM
!împotriví (a se ~) (-po-tri-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se împotrivéște, imperf. 3 sg. se împotriveá; conj. prez. 3 să se împotriveáscă
împotriviseți
ÎMPOTRIVÍ, împotrivesc, vb. IV. Refl. A nu fi de acord, a sta, a fi, a se pune împotrivă; a se opune. – Din împotrivă. DOOM
!împotriví (a se ~) (-po-tri-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se împotrivéște, imperf. 3 sg. se împotriveá; conj. prez. 3 să se împotriveáscă
împotrivit
ÎMPOTRIVÍ, împotrivesc, vb. IV. Refl. A nu fi de acord, a sta, a fi, a se pune împotrivă; a se opune. – Din împotrivă. DOOM
!împotriví (a se ~) (-po-tri-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se împotrivéște, imperf. 3 sg. se împotriveá; conj. prez. 3 să se împotriveáscă
împotrivit
ÎMPOTRIVÍT, -Ă, împotriviți, -te, adj. (Înv., rar) Opus, contrar. – V. împotrivi.
împotrivitoare
ÎMPROTIVITÓR, -OÁRE s. m. și f., adj. v. împotrivitor. DOOM
împotrivitór (rar) (-po-tri-) adj. m., s. m., pl. împotrivitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. împotrivitoáre
împotrivitoare
ÎMPROTIVITÓR, -OÁRE s. m. și f., adj. v. împotrivitor. DOOM
împotrivitór (rar) (-po-tri-) adj. m., s. m., pl. împotrivitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. împotrivitoáre
împotrivitoarea
ÎMPROTIVITÓR, -OÁRE s. m. și f., adj. v. împotrivitor. DOOM
împotrivitór (rar) (-po-tri-) adj. m., s. m., pl. împotrivitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. împotrivitoáre
împotrivitoarea
ÎMPROTIVITÓR, -OÁRE s. m. și f., adj. v. împotrivitor. DOOM
împotrivitór (rar) (-po-tri-) adj. m., s. m., pl. împotrivitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. împotrivitoáre
împotrivitoarei
ÎMPROTIVITÓR, -OÁRE s. m. și f., adj. v. împotrivitor. DOOM
împotrivitór (rar) (-po-tri-) adj. m., s. m., pl. împotrivitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. împotrivitoáre
împotrivitoarei
ÎMPROTIVITÓR, -OÁRE s. m. și f., adj. v. împotrivitor. DOOM
împotrivitór (rar) (-po-tri-) adj. m., s. m., pl. împotrivitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. împotrivitoáre
împotrivitoarele
ÎMPROTIVITÓR, -OÁRE s. m. și f., adj. v. împotrivitor. DOOM
împotrivitór (rar) (-po-tri-) adj. m., s. m., pl. împotrivitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. împotrivitoáre
împotrivitoarele
ÎMPROTIVITÓR, -OÁRE s. m. și f., adj. v. împotrivitor. DOOM
împotrivitór (rar) (-po-tri-) adj. m., s. m., pl. împotrivitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. împotrivitoáre
împotrivitoarelor
ÎMPROTIVITÓR, -OÁRE s. m. și f., adj. v. împotrivitor. DOOM
împotrivitór (rar) (-po-tri-) adj. m., s. m., pl. împotrivitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. împotrivitoáre
împotrivitoarelor
ÎMPROTIVITÓR, -OÁRE s. m. și f., adj. v. împotrivitor. DOOM
împotrivitór (rar) (-po-tri-) adj. m., s. m., pl. împotrivitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. împotrivitoáre
împotrivitor
ÎMPROTIVITÓR, -OÁRE s. m. și f., adj. v. împotrivitor. DOOM
împotrivitór (rar) (-po-tri-) adj. m., s. m., pl. împotrivitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. împotrivitoáre
împotrivitor
ÎMPROTIVITÓR, -OÁRE s. m. și f., adj. v. împotrivitor. DOOM
împotrivitór (rar) (-po-tri-) adj. m., s. m., pl. împotrivitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. împotrivitoáre
împotrivitori
ÎMPROTIVITÓR, -OÁRE s. m. și f., adj. v. împotrivitor. DOOM
împotrivitór (rar) (-po-tri-) adj. m., s. m., pl. împotrivitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. împotrivitoáre
împotrivitori
ÎMPROTIVITÓR, -OÁRE s. m. și f., adj. v. împotrivitor. DOOM
împotrivitór (rar) (-po-tri-) adj. m., s. m., pl. împotrivitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. împotrivitoáre
împotrivitorii
ÎMPROTIVITÓR, -OÁRE s. m. și f., adj. v. împotrivitor. DOOM
împotrivitór (rar) (-po-tri-) adj. m., s. m., pl. împotrivitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. împotrivitoáre
împotrivitorii
ÎMPROTIVITÓR, -OÁRE s. m. și f., adj. v. împotrivitor. DOOM
împotrivitór (rar) (-po-tri-) adj. m., s. m., pl. împotrivitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. împotrivitoáre
împotrivitorilor
ÎMPROTIVITÓR, -OÁRE s. m. și f., adj. v. împotrivitor. DOOM
împotrivitór (rar) (-po-tri-) adj. m., s. m., pl. împotrivitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. împotrivitoáre
împotrivitorilor
ÎMPROTIVITÓR, -OÁRE s. m. și f., adj. v. împotrivitor. DOOM
împotrivitór (rar) (-po-tri-) adj. m., s. m., pl. împotrivitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. împotrivitoáre
împotrivitorul
ÎMPROTIVITÓR, -OÁRE s. m. și f., adj. v. împotrivitor. DOOM
împotrivitór (rar) (-po-tri-) adj. m., s. m., pl. împotrivitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. împotrivitoáre
împotrivitorul
ÎMPROTIVITÓR, -OÁRE s. m. și f., adj. v. împotrivitor. DOOM
împotrivitór (rar) (-po-tri-) adj. m., s. m., pl. împotrivitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. împotrivitoáre
împotrivitorului
ÎMPROTIVITÓR, -OÁRE s. m. și f., adj. v. împotrivitor. DOOM
împotrivitór (rar) (-po-tri-) adj. m., s. m., pl. împotrivitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. împotrivitoáre
împotrivitorului
ÎMPROTIVITÓR, -OÁRE s. m. și f., adj. v. împotrivitor. DOOM
împotrivitór (rar) (-po-tri-) adj. m., s. m., pl. împotrivitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. împotrivitoáre
împotriviși
ÎMPOTRIVÍ, împotrivesc, vb. IV. Refl. A nu fi de acord, a sta, a fi, a se pune împotrivă; a se opune. – Din împotrivă. DOOM
!împotriví (a se ~) (-po-tri-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se împotrivéște, imperf. 3 sg. se împotriveá; conj. prez. 3 să se împotriveáscă
împotriviți
ÎMPOTRIVÍ, împotrivesc, vb. IV. Refl. A nu fi de acord, a sta, a fi, a se pune împotrivă; a se opune. – Din împotrivă. DOOM
!împotriví (a se ~) (-po-tri-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se împotrivéște, imperf. 3 sg. se împotriveá; conj. prez. 3 să se împotriveáscă
împotrivnic
ÎMPOTRÍVNIC, împotrivnici, s. m. (Învechit) Dușman, inamic. (Atestat în forma împrotivnic) Numai Timișoara mai este în mîna împrotivnicului, dar întru atîta înconjurată, că în puțintică vreme trebuie să se dea. GHICA, A. 306. – Variantă: (învechit) împrotivnic s. m.
împotrivă
ÎMPROTÍVĂ adv. v. împotrivă. DOOM
*împotrívă- (-po-tri-) prep. (ĭ)
împovăra
ÎMPOVĂRÁ, împovărez, vb. I. Tranz. și refl. A pune o povară pe cineva sau a lua asupra sa o povară, a (se) încărca din greu; a (se) îngreuna. – În + povară. DOOM
împovărá (a ~) vb., ind. prez. 3 împovăreáză
împovărai
ÎMPOVĂRÁ, împovărez, vb. I. Tranz. și refl. A pune o povară pe cineva sau a lua asupra sa o povară, a (se) încărca din greu; a (se) îngreuna. – În + povară. DOOM
împovărá (a ~) vb., ind. prez. 3 împovăreáză
împovăram
ÎMPOVĂRÁ, împovărez, vb. I. Tranz. și refl. A pune o povară pe cineva sau a lua asupra sa o povară, a (se) încărca din greu; a (se) îngreuna. – În + povară. DOOM
împovărá (a ~) vb., ind. prez. 3 împovăreáză
împovărare
ÎMPOVĂRÁ, împovărez, vb. I. Tranz. și refl. A pune o povară pe cineva sau a lua asupra sa o povară, a (se) încărca din greu; a (se) îngreuna. – În + povară. DOOM
împovărá (a ~) vb., ind. prez. 3 împovăreáză
împovărare
ÎMPOVĂRÁRE s. f. Acțiunea de a (se) împovăra. – V. împovăra. DOOM
împovăráre s. f., g.-d. art. împovărắrii
împovărarea
ÎMPOVĂRÁRE s. f. Acțiunea de a (se) împovăra. – V. împovăra. DOOM
împovăráre s. f., g.-d. art. împovărắrii
împovărară
ÎMPOVĂRÁ, împovărez, vb. I. Tranz. și refl. A pune o povară pe cineva sau a lua asupra sa o povară, a (se) încărca din greu; a (se) îngreuna. – În + povară. DOOM
împovărá (a ~) vb., ind. prez. 3 împovăreáză
împovărarăm
ÎMPOVĂRÁ, împovărez, vb. I. Tranz. și refl. A pune o povară pe cineva sau a lua asupra sa o povară, a (se) încărca din greu; a (se) îngreuna. – În + povară. DOOM
împovărá (a ~) vb., ind. prez. 3 împovăreáză
împovărarăți
ÎMPOVĂRÁ, împovărez, vb. I. Tranz. și refl. A pune o povară pe cineva sau a lua asupra sa o povară, a (se) încărca din greu; a (se) îngreuna. – În + povară. DOOM
împovărá (a ~) vb., ind. prez. 3 împovăreáză
împovărase
ÎMPOVĂRÁ, împovărez, vb. I. Tranz. și refl. A pune o povară pe cineva sau a lua asupra sa o povară, a (se) încărca din greu; a (se) îngreuna. – În + povară. DOOM
împovărá (a ~) vb., ind. prez. 3 împovăreáză
împovărasem
ÎMPOVĂRÁ, împovărez, vb. I. Tranz. și refl. A pune o povară pe cineva sau a lua asupra sa o povară, a (se) încărca din greu; a (se) îngreuna. – În + povară. DOOM
împovărá (a ~) vb., ind. prez. 3 împovăreáză
împovăraseră
ÎMPOVĂRÁ, împovărez, vb. I. Tranz. și refl. A pune o povară pe cineva sau a lua asupra sa o povară, a (se) încărca din greu; a (se) îngreuna. – În + povară. DOOM
împovărá (a ~) vb., ind. prez. 3 împovăreáză
împovăraserăm
ÎMPOVĂRÁ, împovărez, vb. I. Tranz. și refl. A pune o povară pe cineva sau a lua asupra sa o povară, a (se) încărca din greu; a (se) îngreuna. – În + povară. DOOM
împovărá (a ~) vb., ind. prez. 3 împovăreáză
împovăraserăți
ÎMPOVĂRÁ, împovărez, vb. I. Tranz. și refl. A pune o povară pe cineva sau a lua asupra sa o povară, a (se) încărca din greu; a (se) îngreuna. – În + povară. DOOM
împovărá (a ~) vb., ind. prez. 3 împovăreáză
împovăraseși
ÎMPOVĂRÁ, împovărez, vb. I. Tranz. și refl. A pune o povară pe cineva sau a lua asupra sa o povară, a (se) încărca din greu; a (se) îngreuna. – În + povară. DOOM
împovărá (a ~) vb., ind. prez. 3 împovăreáză
împovăraseți
ÎMPOVĂRÁ, împovărez, vb. I. Tranz. și refl. A pune o povară pe cineva sau a lua asupra sa o povară, a (se) încărca din greu; a (se) îngreuna. – În + povară. DOOM
împovărá (a ~) vb., ind. prez. 3 împovăreáză
împovărat
ÎMPOVĂRÁ, împovărez, vb. I. Tranz. și refl. A pune o povară pe cineva sau a lua asupra sa o povară, a (se) încărca din greu; a (se) îngreuna. – În + povară. DOOM
împovărá (a ~) vb., ind. prez. 3 împovăreáză
împovărat
ÎMPOVĂRÁT, -Ă, împovărați, -te, adj. Încărcat cu o povară; îngreunat. ♦ Fig. Copleșit de tristețe, tulburat de frământări sufletești. – V. împovăra.
împovărata
ÎMPOVĂRÁT, -Ă, împovărați, -te, adj. Încărcat cu o povară; îngreunat. ♦ Fig. Copleșit de tristețe, tulburat de frământări sufletești. – V. împovăra.
împovărate
ÎMPOVĂRÁT, -Ă, împovărați, -te, adj. Încărcat cu o povară; îngreunat. ♦ Fig. Copleșit de tristețe, tulburat de frământări sufletești. – V. împovăra.
împovăratei
ÎMPOVĂRÁT, -Ă, împovărați, -te, adj. Încărcat cu o povară; îngreunat. ♦ Fig. Copleșit de tristețe, tulburat de frământări sufletești. – V. împovăra.
împovăratele
ÎMPOVĂRÁT, -Ă, împovărați, -te, adj. Încărcat cu o povară; îngreunat. ♦ Fig. Copleșit de tristețe, tulburat de frământări sufletești. – V. împovăra.
împovăratelor
ÎMPOVĂRÁT, -Ă, împovărați, -te, adj. Încărcat cu o povară; îngreunat. ♦ Fig. Copleșit de tristețe, tulburat de frământări sufletești. – V. împovăra.
împovăratul
ÎMPOVĂRÁT, -Ă, împovărați, -te, adj. Încărcat cu o povară; îngreunat. ♦ Fig. Copleșit de tristețe, tulburat de frământări sufletești. – V. împovăra.
împovăratului
ÎMPOVĂRÁT, -Ă, împovărați, -te, adj. Încărcat cu o povară; îngreunat. ♦ Fig. Copleșit de tristețe, tulburat de frământări sufletești. – V. împovăra.
împovărau
ÎMPOVĂRÁ, împovărez, vb. I. Tranz. și refl. A pune o povară pe cineva sau a lua asupra sa o povară, a (se) încărca din greu; a (se) îngreuna. – În + povară. DOOM
împovărá (a ~) vb., ind. prez. 3 împovăreáză
împovărași
ÎMPOVĂRÁ, împovărez, vb. I. Tranz. și refl. A pune o povară pe cineva sau a lua asupra sa o povară, a (se) încărca din greu; a (se) îngreuna. – În + povară. DOOM
împovărá (a ~) vb., ind. prez. 3 împovăreáză
împovărați
ÎMPOVĂRÁ, împovărez, vb. I. Tranz. și refl. A pune o povară pe cineva sau a lua asupra sa o povară, a (se) încărca din greu; a (se) îngreuna. – În + povară. DOOM
împovărá (a ~) vb., ind. prez. 3 împovăreáză
împovărați
ÎMPOVĂRÁT, -Ă, împovărați, -te, adj. Încărcat cu o povară; îngreunat. ♦ Fig. Copleșit de tristețe, tulburat de frământări sufletești. – V. împovăra.
împovărații
ÎMPOVĂRÁT, -Ă, împovărați, -te, adj. Încărcat cu o povară; îngreunat. ♦ Fig. Copleșit de tristețe, tulburat de frământări sufletești. – V. împovăra.
împovăraților
ÎMPOVĂRÁT, -Ă, împovărați, -te, adj. Încărcat cu o povară; îngreunat. ♦ Fig. Copleșit de tristețe, tulburat de frământări sufletești. – V. împovăra.
împovărează
ÎMPOVĂRÁ, împovărez, vb. I. Tranz. și refl. A pune o povară pe cineva sau a lua asupra sa o povară, a (se) încărca din greu; a (se) îngreuna. – În + povară. DOOM
împovărá (a ~) vb., ind. prez. 3 împovăreáză
împovărez
ÎMPOVĂRÁ, împovărez, vb. I. Tranz. și refl. A pune o povară pe cineva sau a lua asupra sa o povară, a (se) încărca din greu; a (se) îngreuna. – În + povară. DOOM
împovărá (a ~) vb., ind. prez. 3 împovăreáză
împovăreze
ÎMPOVĂRÁ, împovărez, vb. I. Tranz. și refl. A pune o povară pe cineva sau a lua asupra sa o povară, a (se) încărca din greu; a (se) îngreuna. – În + povară. DOOM
împovărá (a ~) vb., ind. prez. 3 împovăreáză
împovărezi
ÎMPOVĂRÁ, împovărez, vb. I. Tranz. și refl. A pune o povară pe cineva sau a lua asupra sa o povară, a (se) încărca din greu; a (se) îngreuna. – În + povară. DOOM
împovărá (a ~) vb., ind. prez. 3 împovăreáză
împovărând
ÎMPOVĂRÁ, împovărez, vb. I. Tranz. și refl. A pune o povară pe cineva sau a lua asupra sa o povară, a (se) încărca din greu; a (se) îngreuna. – În + povară. DOOM
împovărá (a ~) vb., ind. prez. 3 împovăreáză
împovărînd
ÎMPOVĂRÁ, împovărez, vb. I. Tranz. și refl. A pune o povară pe cineva sau a lua asupra sa o povară, a (se) încărca din greu; a (se) îngreuna. – În + povară. DOOM
împovărá (a ~) vb., ind. prez. 3 împovăreáză
împovărări
ÎMPOVĂRÁRE s. f. Acțiunea de a (se) împovăra. – V. împovăra. DOOM
împovăráre s. f., g.-d. art. împovărắrii
împovărării
ÎMPOVĂRÁRE s. f. Acțiunea de a (se) împovăra. – V. împovăra. DOOM
împovăráre s. f., g.-d. art. împovărắrii
împovărările
ÎMPOVĂRÁRE s. f. Acțiunea de a (se) împovăra. – V. împovăra. DOOM
împovăráre s. f., g.-d. art. împovărắrii
împovărărilor
ÎMPOVĂRÁRE s. f. Acțiunea de a (se) împovăra. – V. împovăra. DOOM
împovăráre s. f., g.-d. art. împovărắrii
împovărătoare
ÎMPOVĂRĂTÓR, -OÁRE, împovărători, -oare, adj. Care împovărează; copleșitor. – Împovăra + suf. -ător. DOOM
împovărătór adj. m., pl. împovărătóri; f. sg. și pl. împovărătoáre
împovărătoarea
ÎMPOVĂRĂTÓR, -OÁRE, împovărători, -oare, adj. Care împovărează; copleșitor. – Împovăra + suf. -ător. DOOM
împovărătór adj. m., pl. împovărătóri; f. sg. și pl. împovărătoáre
împovărătoarei
ÎMPOVĂRĂTÓR, -OÁRE, împovărători, -oare, adj. Care împovărează; copleșitor. – Împovăra + suf. -ător. DOOM
împovărătór adj. m., pl. împovărătóri; f. sg. și pl. împovărătoáre
împovărătoarele
ÎMPOVĂRĂTÓR, -OÁRE, împovărători, -oare, adj. Care împovărează; copleșitor. – Împovăra + suf. -ător. DOOM
împovărătór adj. m., pl. împovărătóri; f. sg. și pl. împovărătoáre
împovărătoarelor
ÎMPOVĂRĂTÓR, -OÁRE, împovărători, -oare, adj. Care împovărează; copleșitor. – Împovăra + suf. -ător. DOOM
împovărătór adj. m., pl. împovărătóri; f. sg. și pl. împovărătoáre
împovărător
ÎMPOVĂRĂTÓR, -OÁRE, împovărători, -oare, adj. Care împovărează; copleșitor. – Împovăra + suf. -ător. DOOM
împovărătór adj. m., pl. împovărătóri; f. sg. și pl. împovărătoáre
împovărători
ÎMPOVĂRĂTÓR, -OÁRE, împovărători, -oare, adj. Care împovărează; copleșitor. – Împovăra + suf. -ător. DOOM
împovărătór adj. m., pl. împovărătóri; f. sg. și pl. împovărătoáre
împovărătorii
ÎMPOVĂRĂTÓR, -OÁRE, împovărători, -oare, adj. Care împovărează; copleșitor. – Împovăra + suf. -ător. DOOM
împovărătór adj. m., pl. împovărătóri; f. sg. și pl. împovărătoáre
împovărătorilor
ÎMPOVĂRĂTÓR, -OÁRE, împovărători, -oare, adj. Care împovărează; copleșitor. – Împovăra + suf. -ător. DOOM
împovărătór adj. m., pl. împovărătóri; f. sg. și pl. împovărătoáre
împovărătorul
ÎMPOVĂRĂTÓR, -OÁRE, împovărători, -oare, adj. Care împovărează; copleșitor. – Împovăra + suf. -ător. DOOM
împovărătór adj. m., pl. împovărătóri; f. sg. și pl. împovărătoáre
împovărătorului
ÎMPOVĂRĂTÓR, -OÁRE, împovărători, -oare, adj. Care împovărează; copleșitor. – Împovăra + suf. -ător. DOOM
împovărătór adj. m., pl. împovărătóri; f. sg. și pl. împovărătoáre
împrejmui
ÎMPREJMUÍ, împrejmuiesc, vb. IV. Tranz. A pune, a așeza un gard, pietre etc. de jur-împrejurul unui loc pentru a-l delimita de rest; a îngrădi. ♦ Fig. A înconjura, a împresura. – În + preajmă + suf. -ui. DOOM
împrejmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împrejmuiésc, imperf. 3 sg. împrejmuiá; conj. prez. 3 să împrejmuiáscă
împrejmuia
ÎMPREJMUÍ, împrejmuiesc, vb. IV. Tranz. A pune, a așeza un gard, pietre etc. de jur-împrejurul unui loc pentru a-l delimita de rest; a îngrădi. ♦ Fig. A înconjura, a împresura. – În + preajmă + suf. -ui. DOOM
împrejmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împrejmuiésc, imperf. 3 sg. împrejmuiá; conj. prez. 3 să împrejmuiáscă
împrejmuiai
ÎMPREJMUÍ, împrejmuiesc, vb. IV. Tranz. A pune, a așeza un gard, pietre etc. de jur-împrejurul unui loc pentru a-l delimita de rest; a îngrădi. ♦ Fig. A înconjura, a împresura. – În + preajmă + suf. -ui. DOOM
împrejmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împrejmuiésc, imperf. 3 sg. împrejmuiá; conj. prez. 3 să împrejmuiáscă
împrejmuiam
ÎMPREJMUÍ, împrejmuiesc, vb. IV. Tranz. A pune, a așeza un gard, pietre etc. de jur-împrejurul unui loc pentru a-l delimita de rest; a îngrădi. ♦ Fig. A înconjura, a împresura. – În + preajmă + suf. -ui. DOOM
împrejmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împrejmuiésc, imperf. 3 sg. împrejmuiá; conj. prez. 3 să împrejmuiáscă
împrejmuiască
ÎMPREJMUÍ, împrejmuiesc, vb. IV. Tranz. A pune, a așeza un gard, pietre etc. de jur-împrejurul unui loc pentru a-l delimita de rest; a îngrădi. ♦ Fig. A înconjura, a împresura. – În + preajmă + suf. -ui. DOOM
împrejmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împrejmuiésc, imperf. 3 sg. împrejmuiá; conj. prez. 3 să împrejmuiáscă
împrejmuiau
ÎMPREJMUÍ, împrejmuiesc, vb. IV. Tranz. A pune, a așeza un gard, pietre etc. de jur-împrejurul unui loc pentru a-l delimita de rest; a îngrădi. ♦ Fig. A înconjura, a împresura. – În + preajmă + suf. -ui. DOOM
împrejmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împrejmuiésc, imperf. 3 sg. împrejmuiá; conj. prez. 3 să împrejmuiáscă
împrejmuiați
ÎMPREJMUÍ, împrejmuiesc, vb. IV. Tranz. A pune, a așeza un gard, pietre etc. de jur-împrejurul unui loc pentru a-l delimita de rest; a îngrădi. ♦ Fig. A înconjura, a împresura. – În + preajmă + suf. -ui. DOOM
împrejmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împrejmuiésc, imperf. 3 sg. împrejmuiá; conj. prez. 3 să împrejmuiáscă
împrejmuiesc
ÎMPREJMUÍ, împrejmuiesc, vb. IV. Tranz. A pune, a așeza un gard, pietre etc. de jur-împrejurul unui loc pentru a-l delimita de rest; a îngrădi. ♦ Fig. A înconjura, a împresura. – În + preajmă + suf. -ui. DOOM
împrejmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împrejmuiésc, imperf. 3 sg. împrejmuiá; conj. prez. 3 să împrejmuiáscă
împrejmuiește
ÎMPREJMUÍ, împrejmuiesc, vb. IV. Tranz. A pune, a așeza un gard, pietre etc. de jur-împrejurul unui loc pentru a-l delimita de rest; a îngrădi. ♦ Fig. A înconjura, a împresura. – În + preajmă + suf. -ui. DOOM
împrejmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împrejmuiésc, imperf. 3 sg. împrejmuiá; conj. prez. 3 să împrejmuiáscă
împrejmuiești
ÎMPREJMUÍ, împrejmuiesc, vb. IV. Tranz. A pune, a așeza un gard, pietre etc. de jur-împrejurul unui loc pentru a-l delimita de rest; a îngrădi. ♦ Fig. A înconjura, a împresura. – În + preajmă + suf. -ui. DOOM
împrejmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împrejmuiésc, imperf. 3 sg. împrejmuiá; conj. prez. 3 să împrejmuiáscă
împrejmuii
ÎMPREJMUÍ, împrejmuiesc, vb. IV. Tranz. A pune, a așeza un gard, pietre etc. de jur-împrejurul unui loc pentru a-l delimita de rest; a îngrădi. ♦ Fig. A înconjura, a împresura. – În + preajmă + suf. -ui. DOOM
împrejmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împrejmuiésc, imperf. 3 sg. împrejmuiá; conj. prez. 3 să împrejmuiáscă
împrejmuim
ÎMPREJMUÍ, împrejmuiesc, vb. IV. Tranz. A pune, a așeza un gard, pietre etc. de jur-împrejurul unui loc pentru a-l delimita de rest; a îngrădi. ♦ Fig. A înconjura, a împresura. – În + preajmă + suf. -ui. DOOM
împrejmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împrejmuiésc, imperf. 3 sg. împrejmuiá; conj. prez. 3 să împrejmuiáscă
împrejmuind
ÎMPREJMUÍ, împrejmuiesc, vb. IV. Tranz. A pune, a așeza un gard, pietre etc. de jur-împrejurul unui loc pentru a-l delimita de rest; a îngrădi. ♦ Fig. A înconjura, a împresura. – În + preajmă + suf. -ui. DOOM
împrejmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împrejmuiésc, imperf. 3 sg. împrejmuiá; conj. prez. 3 să împrejmuiáscă
împrejmuire
ÎMPREJMUÍ, împrejmuiesc, vb. IV. Tranz. A pune, a așeza un gard, pietre etc. de jur-împrejurul unui loc pentru a-l delimita de rest; a îngrădi. ♦ Fig. A înconjura, a împresura. – În + preajmă + suf. -ui. DOOM
împrejmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împrejmuiésc, imperf. 3 sg. împrejmuiá; conj. prez. 3 să împrejmuiáscă
împrejmuire
ÎMPREJMUÍRE, împrejmuiri, s. f. 1. Acțiunea de a împrejmui; împrejmuit1. 2. (Concr.) Îngrăditură; gard. 3. (Înv.) Împrejurime. – V. împrejmui. DOOM
împrejmuíre s. f., g.-d. art. împrejmuírii; pl. împrejmuíri
împrejmuirea
ÎMPREJMUÍRE, împrejmuiri, s. f. 1. Acțiunea de a împrejmui; împrejmuit1. 2. (Concr.) Îngrăditură; gard. 3. (Înv.) Împrejurime. – V. împrejmui. DOOM
împrejmuíre s. f., g.-d. art. împrejmuírii; pl. împrejmuíri
împrejmuiri
ÎMPREJMUÍRE, împrejmuiri, s. f. 1. Acțiunea de a împrejmui; împrejmuit1. 2. (Concr.) Îngrăditură; gard. 3. (Înv.) Împrejurime. – V. împrejmui. DOOM
împrejmuíre s. f., g.-d. art. împrejmuírii; pl. împrejmuíri
împrejmuirii
ÎMPREJMUÍRE, împrejmuiri, s. f. 1. Acțiunea de a împrejmui; împrejmuit1. 2. (Concr.) Îngrăditură; gard. 3. (Înv.) Împrejurime. – V. împrejmui. DOOM
împrejmuíre s. f., g.-d. art. împrejmuírii; pl. împrejmuíri
împrejmuirile
ÎMPREJMUÍRE, împrejmuiri, s. f. 1. Acțiunea de a împrejmui; împrejmuit1. 2. (Concr.) Îngrăditură; gard. 3. (Înv.) Împrejurime. – V. împrejmui. DOOM
împrejmuíre s. f., g.-d. art. împrejmuírii; pl. împrejmuíri
împrejmuirilor
ÎMPREJMUÍRE, împrejmuiri, s. f. 1. Acțiunea de a împrejmui; împrejmuit1. 2. (Concr.) Îngrăditură; gard. 3. (Înv.) Împrejurime. – V. împrejmui. DOOM
împrejmuíre s. f., g.-d. art. împrejmuírii; pl. împrejmuíri
împrejmuiră
ÎMPREJMUÍ, împrejmuiesc, vb. IV. Tranz. A pune, a așeza un gard, pietre etc. de jur-împrejurul unui loc pentru a-l delimita de rest; a îngrădi. ♦ Fig. A înconjura, a împresura. – În + preajmă + suf. -ui. DOOM
împrejmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împrejmuiésc, imperf. 3 sg. împrejmuiá; conj. prez. 3 să împrejmuiáscă
împrejmuirăm
ÎMPREJMUÍ, împrejmuiesc, vb. IV. Tranz. A pune, a așeza un gard, pietre etc. de jur-împrejurul unui loc pentru a-l delimita de rest; a îngrădi. ♦ Fig. A înconjura, a împresura. – În + preajmă + suf. -ui. DOOM
împrejmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împrejmuiésc, imperf. 3 sg. împrejmuiá; conj. prez. 3 să împrejmuiáscă
împrejmuirăți
ÎMPREJMUÍ, împrejmuiesc, vb. IV. Tranz. A pune, a așeza un gard, pietre etc. de jur-împrejurul unui loc pentru a-l delimita de rest; a îngrădi. ♦ Fig. A înconjura, a împresura. – În + preajmă + suf. -ui. DOOM
împrejmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împrejmuiésc, imperf. 3 sg. împrejmuiá; conj. prez. 3 să împrejmuiáscă
împrejmuise
ÎMPREJMUÍ, împrejmuiesc, vb. IV. Tranz. A pune, a așeza un gard, pietre etc. de jur-împrejurul unui loc pentru a-l delimita de rest; a îngrădi. ♦ Fig. A înconjura, a împresura. – În + preajmă + suf. -ui. DOOM
împrejmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împrejmuiésc, imperf. 3 sg. împrejmuiá; conj. prez. 3 să împrejmuiáscă
împrejmuisem
ÎMPREJMUÍ, împrejmuiesc, vb. IV. Tranz. A pune, a așeza un gard, pietre etc. de jur-împrejurul unui loc pentru a-l delimita de rest; a îngrădi. ♦ Fig. A înconjura, a împresura. – În + preajmă + suf. -ui. DOOM
împrejmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împrejmuiésc, imperf. 3 sg. împrejmuiá; conj. prez. 3 să împrejmuiáscă
împrejmuiseră
ÎMPREJMUÍ, împrejmuiesc, vb. IV. Tranz. A pune, a așeza un gard, pietre etc. de jur-împrejurul unui loc pentru a-l delimita de rest; a îngrădi. ♦ Fig. A înconjura, a împresura. – În + preajmă + suf. -ui. DOOM
împrejmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împrejmuiésc, imperf. 3 sg. împrejmuiá; conj. prez. 3 să împrejmuiáscă
împrejmuiserăm
ÎMPREJMUÍ, împrejmuiesc, vb. IV. Tranz. A pune, a așeza un gard, pietre etc. de jur-împrejurul unui loc pentru a-l delimita de rest; a îngrădi. ♦ Fig. A înconjura, a împresura. – În + preajmă + suf. -ui. DOOM
împrejmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împrejmuiésc, imperf. 3 sg. împrejmuiá; conj. prez. 3 să împrejmuiáscă
împrejmuiserăți
ÎMPREJMUÍ, împrejmuiesc, vb. IV. Tranz. A pune, a așeza un gard, pietre etc. de jur-împrejurul unui loc pentru a-l delimita de rest; a îngrădi. ♦ Fig. A înconjura, a împresura. – În + preajmă + suf. -ui. DOOM
împrejmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împrejmuiésc, imperf. 3 sg. împrejmuiá; conj. prez. 3 să împrejmuiáscă
împrejmuiseși
ÎMPREJMUÍ, împrejmuiesc, vb. IV. Tranz. A pune, a așeza un gard, pietre etc. de jur-împrejurul unui loc pentru a-l delimita de rest; a îngrădi. ♦ Fig. A înconjura, a împresura. – În + preajmă + suf. -ui. DOOM
împrejmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împrejmuiésc, imperf. 3 sg. împrejmuiá; conj. prez. 3 să împrejmuiáscă
împrejmuiseți
ÎMPREJMUÍ, împrejmuiesc, vb. IV. Tranz. A pune, a așeza un gard, pietre etc. de jur-împrejurul unui loc pentru a-l delimita de rest; a îngrădi. ♦ Fig. A înconjura, a împresura. – În + preajmă + suf. -ui. DOOM
împrejmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împrejmuiésc, imperf. 3 sg. împrejmuiá; conj. prez. 3 să împrejmuiáscă
împrejmuit
ÎMPREJMUÍ, împrejmuiesc, vb. IV. Tranz. A pune, a așeza un gard, pietre etc. de jur-împrejurul unui loc pentru a-l delimita de rest; a îngrădi. ♦ Fig. A înconjura, a împresura. – În + preajmă + suf. -ui. DOOM
împrejmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împrejmuiésc, imperf. 3 sg. împrejmuiá; conj. prez. 3 să împrejmuiáscă
împrejmuit
ÎMPREJMUÍT2, -Ă, împrejmuiți, -te, adj. (Despre locuri, terenuri etc.) Care este închis de jur împrejur (cu gard); îngrădit. – V. împrejmui.
împrejmuit
ÎMPREJMUÍT1 s. n. Faptul de a împrejmui; împrejmuire (1). – V. împrejmui. DOOM
împrejmuít s. n.
împrejmuita
ÎMPREJMUÍT2, -Ă, împrejmuiți, -te, adj. (Despre locuri, terenuri etc.) Care este închis de jur împrejur (cu gard); îngrădit. – V. împrejmui.
împrejmuite
ÎMPREJMUÍT2, -Ă, împrejmuiți, -te, adj. (Despre locuri, terenuri etc.) Care este închis de jur împrejur (cu gard); îngrădit. – V. împrejmui.
împrejmuitei
ÎMPREJMUÍT2, -Ă, împrejmuiți, -te, adj. (Despre locuri, terenuri etc.) Care este închis de jur împrejur (cu gard); îngrădit. – V. împrejmui.
împrejmuitele
ÎMPREJMUÍT2, -Ă, împrejmuiți, -te, adj. (Despre locuri, terenuri etc.) Care este închis de jur împrejur (cu gard); îngrădit. – V. împrejmui.
împrejmuitelor
ÎMPREJMUÍT2, -Ă, împrejmuiți, -te, adj. (Despre locuri, terenuri etc.) Care este închis de jur împrejur (cu gard); îngrădit. – V. împrejmui.
împrejmuitoare
ÎMPREJMUITÓR, -OÁRE, împrejmuitori, -oare, adj. Care împrejmuiește. ♦ Înconjurător. [Pr.: -mu-i-] – Împrejmui + suf. -tor. DOOM
împrejmuitór (-mu-i-) adj. m., pl. împrejmuitóri; f. sg. și pl. împrejmuitoáre
împrejmuitoarea
ÎMPREJMUITÓR, -OÁRE, împrejmuitori, -oare, adj. Care împrejmuiește. ♦ Înconjurător. [Pr.: -mu-i-] – Împrejmui + suf. -tor. DOOM
împrejmuitór (-mu-i-) adj. m., pl. împrejmuitóri; f. sg. și pl. împrejmuitoáre
împrejmuitoarei
ÎMPREJMUITÓR, -OÁRE, împrejmuitori, -oare, adj. Care împrejmuiește. ♦ Înconjurător. [Pr.: -mu-i-] – Împrejmui + suf. -tor. DOOM
împrejmuitór (-mu-i-) adj. m., pl. împrejmuitóri; f. sg. și pl. împrejmuitoáre
împrejmuitoarele
ÎMPREJMUITÓR, -OÁRE, împrejmuitori, -oare, adj. Care împrejmuiește. ♦ Înconjurător. [Pr.: -mu-i-] – Împrejmui + suf. -tor. DOOM
împrejmuitór (-mu-i-) adj. m., pl. împrejmuitóri; f. sg. și pl. împrejmuitoáre
împrejmuitoarelor
ÎMPREJMUITÓR, -OÁRE, împrejmuitori, -oare, adj. Care împrejmuiește. ♦ Înconjurător. [Pr.: -mu-i-] – Împrejmui + suf. -tor. DOOM
împrejmuitór (-mu-i-) adj. m., pl. împrejmuitóri; f. sg. și pl. împrejmuitoáre
împrejmuitor
ÎMPREJMUITÓR, -OÁRE, împrejmuitori, -oare, adj. Care împrejmuiește. ♦ Înconjurător. [Pr.: -mu-i-] – Împrejmui + suf. -tor. DOOM
împrejmuitór (-mu-i-) adj. m., pl. împrejmuitóri; f. sg. și pl. împrejmuitoáre
împrejmuitori
ÎMPREJMUITÓR, -OÁRE, împrejmuitori, -oare, adj. Care împrejmuiește. ♦ Înconjurător. [Pr.: -mu-i-] – Împrejmui + suf. -tor. DOOM
împrejmuitór (-mu-i-) adj. m., pl. împrejmuitóri; f. sg. și pl. împrejmuitoáre
împrejmuitorii
ÎMPREJMUITÓR, -OÁRE, împrejmuitori, -oare, adj. Care împrejmuiește. ♦ Înconjurător. [Pr.: -mu-i-] – Împrejmui + suf. -tor. DOOM
împrejmuitór (-mu-i-) adj. m., pl. împrejmuitóri; f. sg. și pl. împrejmuitoáre
împrejmuitorilor
ÎMPREJMUITÓR, -OÁRE, împrejmuitori, -oare, adj. Care împrejmuiește. ♦ Înconjurător. [Pr.: -mu-i-] – Împrejmui + suf. -tor. DOOM
împrejmuitór (-mu-i-) adj. m., pl. împrejmuitóri; f. sg. și pl. împrejmuitoáre
împrejmuitorul
ÎMPREJMUITÓR, -OÁRE, împrejmuitori, -oare, adj. Care împrejmuiește. ♦ Înconjurător. [Pr.: -mu-i-] – Împrejmui + suf. -tor. DOOM
împrejmuitór (-mu-i-) adj. m., pl. împrejmuitóri; f. sg. și pl. împrejmuitoáre
împrejmuitorului
ÎMPREJMUITÓR, -OÁRE, împrejmuitori, -oare, adj. Care împrejmuiește. ♦ Înconjurător. [Pr.: -mu-i-] – Împrejmui + suf. -tor. DOOM
împrejmuitór (-mu-i-) adj. m., pl. împrejmuitóri; f. sg. și pl. împrejmuitoáre
împrejmuitul
ÎMPREJMUÍT2, -Ă, împrejmuiți, -te, adj. (Despre locuri, terenuri etc.) Care este închis de jur împrejur (cu gard); îngrădit. – V. împrejmui.
împrejmuitului
ÎMPREJMUÍT2, -Ă, împrejmuiți, -te, adj. (Despre locuri, terenuri etc.) Care este închis de jur împrejur (cu gard); îngrădit. – V. împrejmui.
împrejmuiși
ÎMPREJMUÍ, împrejmuiesc, vb. IV. Tranz. A pune, a așeza un gard, pietre etc. de jur-împrejurul unui loc pentru a-l delimita de rest; a îngrădi. ♦ Fig. A înconjura, a împresura. – În + preajmă + suf. -ui. DOOM
împrejmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împrejmuiésc, imperf. 3 sg. împrejmuiá; conj. prez. 3 să împrejmuiáscă
împrejmuiți
ÎMPREJMUÍ, împrejmuiesc, vb. IV. Tranz. A pune, a așeza un gard, pietre etc. de jur-împrejurul unui loc pentru a-l delimita de rest; a îngrădi. ♦ Fig. A înconjura, a împresura. – În + preajmă + suf. -ui. DOOM
împrejmuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împrejmuiésc, imperf. 3 sg. împrejmuiá; conj. prez. 3 să împrejmuiáscă
împrejmuiți
ÎMPREJMUÍT2, -Ă, împrejmuiți, -te, adj. (Despre locuri, terenuri etc.) Care este închis de jur împrejur (cu gard); îngrădit. – V. împrejmui.
împrejmuiții
ÎMPREJMUÍT2, -Ă, împrejmuiți, -te, adj. (Despre locuri, terenuri etc.) Care este închis de jur împrejur (cu gard); îngrădit. – V. împrejmui.
împrejmuiților
ÎMPREJMUÍT2, -Ă, împrejmuiți, -te, adj. (Despre locuri, terenuri etc.) Care este închis de jur împrejur (cu gard); îngrădit. – V. împrejmui.
împrejur
ÎMPREJÚR adv. În (sau pe) locul înconjurător; în jur. ◊ Loc. adv. (De) jur-împrejur = din (sau în) toate părțile, în jur. ◊ Expr. (La) stânga-mprejur! comandă (militară) de întoarcere înapoi prin învârtire de 180° spre stânga. – În + pre + jur. DOOM
împrejúr adv.
împrejur
ÎMPREJURÁ, împréjur, vb. I. Tranz. (Înv. și reg.) A ocoli de jur-împrejur, a cuprinde din toate părțile; a înconjura. ♦ (Reg.) A lega un obiect cu o sfoară etc. trecută împrejur; a încinge. – Lat. pop. inpergyrare sau din împrejur. DOOM
împrejurá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 împréjură
împrejura
ÎMPREJURÁ, împréjur, vb. I. Tranz. (Înv. și reg.) A ocoli de jur-împrejur, a cuprinde din toate părțile; a înconjura. ♦ (Reg.) A lega un obiect cu o sfoară etc. trecută împrejur; a încinge. – Lat. pop. inpergyrare sau din împrejur. DOOM
împrejurá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 împréjură
împrejurai
ÎMPREJURÁ, împréjur, vb. I. Tranz. (Înv. și reg.) A ocoli de jur-împrejur, a cuprinde din toate părțile; a înconjura. ♦ (Reg.) A lega un obiect cu o sfoară etc. trecută împrejur; a încinge. – Lat. pop. inpergyrare sau din împrejur. DOOM
împrejurá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 împréjură
împrejuram
ÎMPREJURÁ, împréjur, vb. I. Tranz. (Înv. și reg.) A ocoli de jur-împrejur, a cuprinde din toate părțile; a înconjura. ♦ (Reg.) A lega un obiect cu o sfoară etc. trecută împrejur; a încinge. – Lat. pop. inpergyrare sau din împrejur. DOOM
împrejurá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 împréjură
împrejurare
ÎMPREJURÁ, împréjur, vb. I. Tranz. (Înv. și reg.) A ocoli de jur-împrejur, a cuprinde din toate părțile; a înconjura. ♦ (Reg.) A lega un obiect cu o sfoară etc. trecută împrejur; a încinge. – Lat. pop. inpergyrare sau din împrejur. DOOM
împrejurá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 împréjură
împrejurare
ÎMPREJURÁRE, împrejurări, s. f. Situație în care se află cineva; circumstanță; întâmplare. ◊ Loc. adv. După împrejurări = potrivit situației; de la caz la caz. – V. împrejura. DOOM
împrejuráre s. f., g.-d. art. împrejurắrii; pl. împrejurắri
împrejurarea
ÎMPREJURÁRE, împrejurări, s. f. Situație în care se află cineva; circumstanță; întâmplare. ◊ Loc. adv. După împrejurări = potrivit situației; de la caz la caz. – V. împrejura. DOOM
împrejuráre s. f., g.-d. art. împrejurắrii; pl. împrejurắri
împrejurară
ÎMPREJURÁ, împréjur, vb. I. Tranz. (Înv. și reg.) A ocoli de jur-împrejur, a cuprinde din toate părțile; a înconjura. ♦ (Reg.) A lega un obiect cu o sfoară etc. trecută împrejur; a încinge. – Lat. pop. inpergyrare sau din împrejur. DOOM
împrejurá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 împréjură
împrejurarăm
ÎMPREJURÁ, împréjur, vb. I. Tranz. (Înv. și reg.) A ocoli de jur-împrejur, a cuprinde din toate părțile; a înconjura. ♦ (Reg.) A lega un obiect cu o sfoară etc. trecută împrejur; a încinge. – Lat. pop. inpergyrare sau din împrejur. DOOM
împrejurá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 împréjură
împrejurarăți
ÎMPREJURÁ, împréjur, vb. I. Tranz. (Înv. și reg.) A ocoli de jur-împrejur, a cuprinde din toate părțile; a înconjura. ♦ (Reg.) A lega un obiect cu o sfoară etc. trecută împrejur; a încinge. – Lat. pop. inpergyrare sau din împrejur. DOOM
împrejurá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 împréjură
împrejurase
ÎMPREJURÁ, împréjur, vb. I. Tranz. (Înv. și reg.) A ocoli de jur-împrejur, a cuprinde din toate părțile; a înconjura. ♦ (Reg.) A lega un obiect cu o sfoară etc. trecută împrejur; a încinge. – Lat. pop. inpergyrare sau din împrejur. DOOM
împrejurá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 împréjură
împrejurasem
ÎMPREJURÁ, împréjur, vb. I. Tranz. (Înv. și reg.) A ocoli de jur-împrejur, a cuprinde din toate părțile; a înconjura. ♦ (Reg.) A lega un obiect cu o sfoară etc. trecută împrejur; a încinge. – Lat. pop. inpergyrare sau din împrejur. DOOM
împrejurá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 împréjură
împrejuraseră
ÎMPREJURÁ, împréjur, vb. I. Tranz. (Înv. și reg.) A ocoli de jur-împrejur, a cuprinde din toate părțile; a înconjura. ♦ (Reg.) A lega un obiect cu o sfoară etc. trecută împrejur; a încinge. – Lat. pop. inpergyrare sau din împrejur. DOOM
împrejurá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 împréjură
împrejuraserăm
ÎMPREJURÁ, împréjur, vb. I. Tranz. (Înv. și reg.) A ocoli de jur-împrejur, a cuprinde din toate părțile; a înconjura. ♦ (Reg.) A lega un obiect cu o sfoară etc. trecută împrejur; a încinge. – Lat. pop. inpergyrare sau din împrejur. DOOM
împrejurá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 împréjură
împrejuraserăți
ÎMPREJURÁ, împréjur, vb. I. Tranz. (Înv. și reg.) A ocoli de jur-împrejur, a cuprinde din toate părțile; a înconjura. ♦ (Reg.) A lega un obiect cu o sfoară etc. trecută împrejur; a încinge. – Lat. pop. inpergyrare sau din împrejur. DOOM
împrejurá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 împréjură
împrejuraseși
ÎMPREJURÁ, împréjur, vb. I. Tranz. (Înv. și reg.) A ocoli de jur-împrejur, a cuprinde din toate părțile; a înconjura. ♦ (Reg.) A lega un obiect cu o sfoară etc. trecută împrejur; a încinge. – Lat. pop. inpergyrare sau din împrejur. DOOM
împrejurá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 împréjură
împrejuraseți
ÎMPREJURÁ, împréjur, vb. I. Tranz. (Înv. și reg.) A ocoli de jur-împrejur, a cuprinde din toate părțile; a înconjura. ♦ (Reg.) A lega un obiect cu o sfoară etc. trecută împrejur; a încinge. – Lat. pop. inpergyrare sau din împrejur. DOOM
împrejurá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 împréjură
împrejurat
ÎMPREJURÁ, împréjur, vb. I. Tranz. (Înv. și reg.) A ocoli de jur-împrejur, a cuprinde din toate părțile; a înconjura. ♦ (Reg.) A lega un obiect cu o sfoară etc. trecută împrejur; a încinge. – Lat. pop. inpergyrare sau din împrejur. DOOM
împrejurá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 împréjură
împrejurat
ÎMPREJURÁ, împréjur, vb. I. Tranz. (Înv.) A ocoli de jur împrejur, a cuprinde din toate părțile; a înconjura. ♦ (Reg.) A lega un obiect cu o sfoară etc. trecută împrejur; a încinge. – Lat. pop. inpergyrare sau din împrejur.
împrejurau
ÎMPREJURÁ, împréjur, vb. I. Tranz. (Înv. și reg.) A ocoli de jur-împrejur, a cuprinde din toate părțile; a înconjura. ♦ (Reg.) A lega un obiect cu o sfoară etc. trecută împrejur; a încinge. – Lat. pop. inpergyrare sau din împrejur. DOOM
împrejurá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 împréjură
împrejuraș
ÎMPREJURÁȘ, împrejurași, s. m. (Învechit și regional) Persoană care se află în apropierea cuiva, care este de față la ceva; vecin, megieș. Și dumneavoastră nuntași, Cu toți împrejurași Care v-ați adunat La această cinstită nuntă... SEVASTOS, N. 109. Ascultați, ascultați dumneavoastră, cinstiți nuntași, Și d-voastră împrejurași. TEODORESCU, P. P. 166.
împrejurași
ÎMPREJURÁ, împréjur, vb. I. Tranz. (Înv. și reg.) A ocoli de jur-împrejur, a cuprinde din toate părțile; a înconjura. ♦ (Reg.) A lega un obiect cu o sfoară etc. trecută împrejur; a încinge. – Lat. pop. inpergyrare sau din împrejur. DOOM
împrejurá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 împréjură
împrejurați
ÎMPREJURÁ, împréjur, vb. I. Tranz. (Înv. și reg.) A ocoli de jur-împrejur, a cuprinde din toate părțile; a înconjura. ♦ (Reg.) A lega un obiect cu o sfoară etc. trecută împrejur; a încinge. – Lat. pop. inpergyrare sau din împrejur. DOOM
împrejurá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 împréjură
împrejure
ÎMPREJURÁ, împréjur, vb. I. Tranz. (Înv. și reg.) A ocoli de jur-împrejur, a cuprinde din toate părțile; a înconjura. ♦ (Reg.) A lega un obiect cu o sfoară etc. trecută împrejur; a încinge. – Lat. pop. inpergyrare sau din împrejur. DOOM
împrejurá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 împréjură
împrejuri
ÎMPREJURÁ, împréjur, vb. I. Tranz. (Înv. și reg.) A ocoli de jur-împrejur, a cuprinde din toate părțile; a înconjura. ♦ (Reg.) A lega un obiect cu o sfoară etc. trecută împrejur; a încinge. – Lat. pop. inpergyrare sau din împrejur. DOOM
împrejurá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 împréjură
împrejurime
ÎMPREJURÍME, împrejurimi, s. f. Locul sau ținutul dimprejur; preajmă, vecinătate, împrejmuire (3). – Împrejur + suf. -ime. DOOM
împrejuríme s. f., g.-d. art. împrejurímii; pl. împrejurími
împrejurimea
ÎMPREJURÍME, împrejurimi, s. f. Locul sau ținutul dimprejur; preajmă, vecinătate, împrejmuire (3). – Împrejur + suf. -ime. DOOM
împrejuríme s. f., g.-d. art. împrejurímii; pl. împrejurími
împrejurimi
ÎMPREJURÍME, împrejurimi, s. f. Locul sau ținutul dimprejur; preajmă, vecinătate, împrejmuire (3). – Împrejur + suf. -ime. DOOM
împrejuríme s. f., g.-d. art. împrejurímii; pl. împrejurími
împrejurimii
ÎMPREJURÍME, împrejurimi, s. f. Locul sau ținutul dimprejur; preajmă, vecinătate, împrejmuire (3). – Împrejur + suf. -ime. DOOM
împrejuríme s. f., g.-d. art. împrejurímii; pl. împrejurími
împrejurimile
ÎMPREJURÍME, împrejurimi, s. f. Locul sau ținutul dimprejur; preajmă, vecinătate, împrejmuire (3). – Împrejur + suf. -ime. DOOM
împrejuríme s. f., g.-d. art. împrejurímii; pl. împrejurími
împrejurimilor
ÎMPREJURÍME, împrejurimi, s. f. Locul sau ținutul dimprejur; preajmă, vecinătate, împrejmuire (3). – Împrejur + suf. -ime. DOOM
împrejuríme s. f., g.-d. art. împrejurímii; pl. împrejurími
împrejurul
ÎMPREJÚRUL prep. (Construit cu gen.; arată spațiul înconjurător în raport cu cineva sau cu ceva) În jurul... Se adunase lume împrejurul casei. – Din împrejur. DOOM
împrejúrul prep. (~ lui)
împrejurând
ÎMPREJURÁ, împréjur, vb. I. Tranz. (Înv. și reg.) A ocoli de jur-împrejur, a cuprinde din toate părțile; a înconjura. ♦ (Reg.) A lega un obiect cu o sfoară etc. trecută împrejur; a încinge. – Lat. pop. inpergyrare sau din împrejur. DOOM
împrejurá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 împréjură
împrejurînd
ÎMPREJURÁ, împréjur, vb. I. Tranz. (Înv. și reg.) A ocoli de jur-împrejur, a cuprinde din toate părțile; a înconjura. ♦ (Reg.) A lega un obiect cu o sfoară etc. trecută împrejur; a încinge. – Lat. pop. inpergyrare sau din împrejur. DOOM
împrejurá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 împréjură
împrejurări
ÎMPREJURÁRE, împrejurări, s. f. Situație în care se află cineva; circumstanță; întâmplare. ◊ Loc. adv. După împrejurări = potrivit situației; de la caz la caz. – V. împrejura. DOOM
împrejuráre s. f., g.-d. art. împrejurắrii; pl. împrejurắri
împrejurării
ÎMPREJURÁRE, împrejurări, s. f. Situație în care se află cineva; circumstanță; întâmplare. ◊ Loc. adv. După împrejurări = potrivit situației; de la caz la caz. – V. împrejura. DOOM
împrejuráre s. f., g.-d. art. împrejurắrii; pl. împrejurắri
împrejurările
ÎMPREJURÁRE, împrejurări, s. f. Situație în care se află cineva; circumstanță; întâmplare. ◊ Loc. adv. După împrejurări = potrivit situației; de la caz la caz. – V. împrejura. DOOM
împrejuráre s. f., g.-d. art. împrejurắrii; pl. împrejurắri
împrejurărilor
ÎMPREJURÁRE, împrejurări, s. f. Situație în care se află cineva; circumstanță; întâmplare. ◊ Loc. adv. După împrejurări = potrivit situației; de la caz la caz. – V. împrejura. DOOM
împrejuráre s. f., g.-d. art. împrejurắrii; pl. împrejurắri
împresoare
ÎMPRESURÁ, împresór, vb. I. Tranz. 1. A înconjura din toate părțile; a încadra (4). ♦ A cuprinde cu brațele, cu mâinile; a îmbrățișa. 2. A încercui pentru a prinde, a cuceri etc. 3. (Înv.) A deposeda pe cineva în mod abuziv. [Prez. ind. și: împrésur] – Probabil lat. *impressoriare (< pressorium). DOOM
împresurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. împresór, 3 împresoáră; conj. prez. 3 să împresoáre
împresoară
ÎMPRESURÁ, împresór, vb. I. Tranz. 1. A înconjura din toate părțile; a încadra (4). ♦ A cuprinde cu brațele, cu mâinile; a îmbrățișa. 2. A încercui pentru a prinde, a cuceri etc. 3. (Înv.) A deposeda pe cineva în mod abuziv. [Prez. ind. și: împrésur] – Probabil lat. *impressoriare (< pressorium). DOOM
împresurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. împresór, 3 împresoáră; conj. prez. 3 să împresoáre
împresor
ÎMPRESURÁ, împresór, vb. I. Tranz. 1. A înconjura din toate părțile; a încadra (4). ♦ A cuprinde cu brațele, cu mâinile; a îmbrățișa. 2. A încercui pentru a prinde, a cuceri etc. 3. (Înv.) A deposeda pe cineva în mod abuziv. [Prez. ind. și: împrésur] – Probabil lat. *impressoriare (< pressorium). DOOM
împresurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. împresór, 3 împresoáră; conj. prez. 3 să împresoáre
împresori
ÎMPRESURÁ, împresór, vb. I. Tranz. 1. A înconjura din toate părțile; a încadra (4). ♦ A cuprinde cu brațele, cu mâinile; a îmbrățișa. 2. A încercui pentru a prinde, a cuceri etc. 3. (Înv.) A deposeda pe cineva în mod abuziv. [Prez. ind. și: împrésur] – Probabil lat. *impressoriare (< pressorium). DOOM
împresurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. împresór, 3 împresoáră; conj. prez. 3 să împresoáre
împresura
ÎMPRESURÁ, împresór, vb. I. Tranz. 1. A înconjura din toate părțile; a încadra (4). ♦ A cuprinde cu brațele, cu mâinile; a îmbrățișa. 2. A încercui pentru a prinde, a cuceri etc. 3. (Înv.) A deposeda pe cineva în mod abuziv. [Prez. ind. și: împrésur] – Probabil lat. *impressoriare (< pressorium). DOOM
împresurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. împresór, 3 împresoáră; conj. prez. 3 să împresoáre
împresura
ÎMPRESURÁ, împresór, vb. I. Tranz. 1. A înconjura din toate părțile; a încadra (4). ♦ A cuprinde cu brațele, cu mâinile; a îmbrățișa. 2. A încercui pentru a prinde, a cuceri etc. 3. (Înv.) A deposeda pe cineva în mod abuziv. [Prez. ind. și: împrésur] – Probabil lat. *impressoriare (< pressorium).
împresurai
ÎMPRESURÁ, împresór, vb. I. Tranz. 1. A înconjura din toate părțile; a încadra (4). ♦ A cuprinde cu brațele, cu mâinile; a îmbrățișa. 2. A încercui pentru a prinde, a cuceri etc. 3. (Înv.) A deposeda pe cineva în mod abuziv. [Prez. ind. și: împrésur] – Probabil lat. *impressoriare (< pressorium). DOOM
împresurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. împresór, 3 împresoáră; conj. prez. 3 să împresoáre
împresuram
ÎMPRESURÁ, împresór, vb. I. Tranz. 1. A înconjura din toate părțile; a încadra (4). ♦ A cuprinde cu brațele, cu mâinile; a îmbrățișa. 2. A încercui pentru a prinde, a cuceri etc. 3. (Înv.) A deposeda pe cineva în mod abuziv. [Prez. ind. și: împrésur] – Probabil lat. *impressoriare (< pressorium). DOOM
împresurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. împresór, 3 împresoáră; conj. prez. 3 să împresoáre
împresurare
ÎMPRESURÁ, împresór, vb. I. Tranz. 1. A înconjura din toate părțile; a încadra (4). ♦ A cuprinde cu brațele, cu mâinile; a îmbrățișa. 2. A încercui pentru a prinde, a cuceri etc. 3. (Înv.) A deposeda pe cineva în mod abuziv. [Prez. ind. și: împrésur] – Probabil lat. *impressoriare (< pressorium). DOOM
împresurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. împresór, 3 împresoáră; conj. prez. 3 să împresoáre
împresurare
ÎMPRESURÁRE, împresurări, s. f. Acțiunea de a împresura și rezultatul ei. – V. împresura. DOOM
împresuráre s. f., g.-d. art. împresurắrii; pl. împresurắri
împresurarea
ÎMPRESURÁRE, împresurări, s. f. Acțiunea de a împresura și rezultatul ei. – V. împresura. DOOM
împresuráre s. f., g.-d. art. împresurắrii; pl. împresurắri
împresurară
ÎMPRESURÁ, împresór, vb. I. Tranz. 1. A înconjura din toate părțile; a încadra (4). ♦ A cuprinde cu brațele, cu mâinile; a îmbrățișa. 2. A încercui pentru a prinde, a cuceri etc. 3. (Înv.) A deposeda pe cineva în mod abuziv. [Prez. ind. și: împrésur] – Probabil lat. *impressoriare (< pressorium). DOOM
împresurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. împresór, 3 împresoáră; conj. prez. 3 să împresoáre
împresurarăm
ÎMPRESURÁ, împresór, vb. I. Tranz. 1. A înconjura din toate părțile; a încadra (4). ♦ A cuprinde cu brațele, cu mâinile; a îmbrățișa. 2. A încercui pentru a prinde, a cuceri etc. 3. (Înv.) A deposeda pe cineva în mod abuziv. [Prez. ind. și: împrésur] – Probabil lat. *impressoriare (< pressorium). DOOM
împresurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. împresór, 3 împresoáră; conj. prez. 3 să împresoáre
împresurarăți
ÎMPRESURÁ, împresór, vb. I. Tranz. 1. A înconjura din toate părțile; a încadra (4). ♦ A cuprinde cu brațele, cu mâinile; a îmbrățișa. 2. A încercui pentru a prinde, a cuceri etc. 3. (Înv.) A deposeda pe cineva în mod abuziv. [Prez. ind. și: împrésur] – Probabil lat. *impressoriare (< pressorium). DOOM
împresurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. împresór, 3 împresoáră; conj. prez. 3 să împresoáre
împresurase
ÎMPRESURÁ, împresór, vb. I. Tranz. 1. A înconjura din toate părțile; a încadra (4). ♦ A cuprinde cu brațele, cu mâinile; a îmbrățișa. 2. A încercui pentru a prinde, a cuceri etc. 3. (Înv.) A deposeda pe cineva în mod abuziv. [Prez. ind. și: împrésur] – Probabil lat. *impressoriare (< pressorium). DOOM
împresurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. împresór, 3 împresoáră; conj. prez. 3 să împresoáre
împresurasem
ÎMPRESURÁ, împresór, vb. I. Tranz. 1. A înconjura din toate părțile; a încadra (4). ♦ A cuprinde cu brațele, cu mâinile; a îmbrățișa. 2. A încercui pentru a prinde, a cuceri etc. 3. (Înv.) A deposeda pe cineva în mod abuziv. [Prez. ind. și: împrésur] – Probabil lat. *impressoriare (< pressorium). DOOM
împresurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. împresór, 3 împresoáră; conj. prez. 3 să împresoáre
împresuraseră
ÎMPRESURÁ, împresór, vb. I. Tranz. 1. A înconjura din toate părțile; a încadra (4). ♦ A cuprinde cu brațele, cu mâinile; a îmbrățișa. 2. A încercui pentru a prinde, a cuceri etc. 3. (Înv.) A deposeda pe cineva în mod abuziv. [Prez. ind. și: împrésur] – Probabil lat. *impressoriare (< pressorium). DOOM
împresurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. împresór, 3 împresoáră; conj. prez. 3 să împresoáre
împresuraserăm
ÎMPRESURÁ, împresór, vb. I. Tranz. 1. A înconjura din toate părțile; a încadra (4). ♦ A cuprinde cu brațele, cu mâinile; a îmbrățișa. 2. A încercui pentru a prinde, a cuceri etc. 3. (Înv.) A deposeda pe cineva în mod abuziv. [Prez. ind. și: împrésur] – Probabil lat. *impressoriare (< pressorium). DOOM
împresurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. împresór, 3 împresoáră; conj. prez. 3 să împresoáre
împresuraserăți
ÎMPRESURÁ, împresór, vb. I. Tranz. 1. A înconjura din toate părțile; a încadra (4). ♦ A cuprinde cu brațele, cu mâinile; a îmbrățișa. 2. A încercui pentru a prinde, a cuceri etc. 3. (Înv.) A deposeda pe cineva în mod abuziv. [Prez. ind. și: împrésur] – Probabil lat. *impressoriare (< pressorium). DOOM
împresurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. împresór, 3 împresoáră; conj. prez. 3 să împresoáre
împresuraseși
ÎMPRESURÁ, împresór, vb. I. Tranz. 1. A înconjura din toate părțile; a încadra (4). ♦ A cuprinde cu brațele, cu mâinile; a îmbrățișa. 2. A încercui pentru a prinde, a cuceri etc. 3. (Înv.) A deposeda pe cineva în mod abuziv. [Prez. ind. și: împrésur] – Probabil lat. *impressoriare (< pressorium). DOOM
împresurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. împresór, 3 împresoáră; conj. prez. 3 să împresoáre
împresuraseți
ÎMPRESURÁ, împresór, vb. I. Tranz. 1. A înconjura din toate părțile; a încadra (4). ♦ A cuprinde cu brațele, cu mâinile; a îmbrățișa. 2. A încercui pentru a prinde, a cuceri etc. 3. (Înv.) A deposeda pe cineva în mod abuziv. [Prez. ind. și: împrésur] – Probabil lat. *impressoriare (< pressorium). DOOM
împresurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. împresór, 3 împresoáră; conj. prez. 3 să împresoáre
împresurat
ÎMPRESURÁ, împresór, vb. I. Tranz. 1. A înconjura din toate părțile; a încadra (4). ♦ A cuprinde cu brațele, cu mâinile; a îmbrățișa. 2. A încercui pentru a prinde, a cuceri etc. 3. (Înv.) A deposeda pe cineva în mod abuziv. [Prez. ind. și: împrésur] – Probabil lat. *impressoriare (< pressorium). DOOM
împresurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. împresór, 3 împresoáră; conj. prez. 3 să împresoáre
împresurat
ÎMPRESURÁT, -Ă, împresurați, -te, adj. Cuprins din toate părțile; învăluit, năpădit. – V. împresura.
împresurata
ÎMPRESURÁT, -Ă, împresurați, -te, adj. Cuprins din toate părțile; învăluit, năpădit. – V. împresura.
împresurate
ÎMPRESURÁT, -Ă, împresurați, -te, adj. Cuprins din toate părțile; învăluit, năpădit. – V. împresura.
împresuratei
ÎMPRESURÁT, -Ă, împresurați, -te, adj. Cuprins din toate părțile; învăluit, năpădit. – V. împresura.
împresuratele
ÎMPRESURÁT, -Ă, împresurați, -te, adj. Cuprins din toate părțile; învăluit, năpădit. – V. împresura.
împresuratelor
ÎMPRESURÁT, -Ă, împresurați, -te, adj. Cuprins din toate părțile; învăluit, năpădit. – V. împresura.
împresuratul
ÎMPRESURÁT, -Ă, împresurați, -te, adj. Cuprins din toate părțile; învăluit, năpădit. – V. împresura.
împresuratului
ÎMPRESURÁT, -Ă, împresurați, -te, adj. Cuprins din toate părțile; învăluit, năpădit. – V. împresura.
împresurau
ÎMPRESURÁ, împresór, vb. I. Tranz. 1. A înconjura din toate părțile; a încadra (4). ♦ A cuprinde cu brațele, cu mâinile; a îmbrățișa. 2. A încercui pentru a prinde, a cuceri etc. 3. (Înv.) A deposeda pe cineva în mod abuziv. [Prez. ind. și: împrésur] – Probabil lat. *impressoriare (< pressorium). DOOM
împresurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. împresór, 3 împresoáră; conj. prez. 3 să împresoáre
împresurași
ÎMPRESURÁ, împresór, vb. I. Tranz. 1. A înconjura din toate părțile; a încadra (4). ♦ A cuprinde cu brațele, cu mâinile; a îmbrățișa. 2. A încercui pentru a prinde, a cuceri etc. 3. (Înv.) A deposeda pe cineva în mod abuziv. [Prez. ind. și: împrésur] – Probabil lat. *impressoriare (< pressorium). DOOM
împresurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. împresór, 3 împresoáră; conj. prez. 3 să împresoáre
împresurați
ÎMPRESURÁ, împresór, vb. I. Tranz. 1. A înconjura din toate părțile; a încadra (4). ♦ A cuprinde cu brațele, cu mâinile; a îmbrățișa. 2. A încercui pentru a prinde, a cuceri etc. 3. (Înv.) A deposeda pe cineva în mod abuziv. [Prez. ind. și: împrésur] – Probabil lat. *impressoriare (< pressorium). DOOM
împresurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. împresór, 3 împresoáră; conj. prez. 3 să împresoáre
împresurați
ÎMPRESURÁT, -Ă, împresurați, -te, adj. Cuprins din toate părțile; învăluit, năpădit. – V. împresura.
împresurații
ÎMPRESURÁT, -Ă, împresurați, -te, adj. Cuprins din toate părțile; învăluit, năpădit. – V. împresura.
împresuraților
ÎMPRESURÁT, -Ă, împresurați, -te, adj. Cuprins din toate părțile; învăluit, năpădit. – V. împresura.
împresurând
ÎMPRESURÁ, împresór, vb. I. Tranz. 1. A înconjura din toate părțile; a încadra (4). ♦ A cuprinde cu brațele, cu mâinile; a îmbrățișa. 2. A încercui pentru a prinde, a cuceri etc. 3. (Înv.) A deposeda pe cineva în mod abuziv. [Prez. ind. și: împrésur] – Probabil lat. *impressoriare (< pressorium). DOOM
împresurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. împresór, 3 împresoáră; conj. prez. 3 să împresoáre
împresurînd
ÎMPRESURÁ, împresór, vb. I. Tranz. 1. A înconjura din toate părțile; a încadra (4). ♦ A cuprinde cu brațele, cu mâinile; a îmbrățișa. 2. A încercui pentru a prinde, a cuceri etc. 3. (Înv.) A deposeda pe cineva în mod abuziv. [Prez. ind. și: împrésur] – Probabil lat. *impressoriare (< pressorium). DOOM
împresurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. împresór, 3 împresoáră; conj. prez. 3 să împresoáre
împresurări
ÎMPRESURÁRE, împresurări, s. f. Acțiunea de a împresura și rezultatul ei. – V. împresura. DOOM
împresuráre s. f., g.-d. art. împresurắrii; pl. împresurắri
împresurării
ÎMPRESURÁRE, împresurări, s. f. Acțiunea de a împresura și rezultatul ei. – V. împresura. DOOM
împresuráre s. f., g.-d. art. împresurắrii; pl. împresurắri
împresurările
ÎMPRESURÁRE, împresurări, s. f. Acțiunea de a împresura și rezultatul ei. – V. împresura. DOOM
împresuráre s. f., g.-d. art. împresurắrii; pl. împresurắri
împresurărilor
ÎMPRESURÁRE, împresurări, s. f. Acțiunea de a împresura și rezultatul ei. – V. împresura. DOOM
împresuráre s. f., g.-d. art. împresurắrii; pl. împresurắri
împreuna
ÎMPREUNÁ, împreunez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) aduna la un loc; a (se) uni, a (se) îmbina. ♦ Tranz. (Rar) A întruni, a cumula. 2. Refl. recipr. și tranz. fact. A săvârși sau a face să săvârșească actul sexual; a (se) împerechea. [Pr.: -pre-u-. – Prez. ind. și: (reg.) împreún] – Din împreună. DOOM
!împreuná (a ~) (-pre-u-) vb., ind. prez. 3 împreuneáză
împreunai
ÎMPREUNÁ, împreunez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) aduna la un loc; a (se) uni, a (se) îmbina. ♦ Tranz. (Rar) A întruni, a cumula. 2. Refl. recipr. și tranz. fact. A săvârși sau a face să săvârșească actul sexual; a (se) împerechea. [Pr.: -pre-u-. – Prez. ind. și: (reg.) împreún] – Din împreună. DOOM
!împreuná (a ~) (-pre-u-) vb., ind. prez. 3 împreuneáză
împreunam
ÎMPREUNÁ, împreunez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) aduna la un loc; a (se) uni, a (se) îmbina. ♦ Tranz. (Rar) A întruni, a cumula. 2. Refl. recipr. și tranz. fact. A săvârși sau a face să săvârșească actul sexual; a (se) împerechea. [Pr.: -pre-u-. – Prez. ind. și: (reg.) împreún] – Din împreună. DOOM
!împreuná (a ~) (-pre-u-) vb., ind. prez. 3 împreuneáză
împreunare
ÎMPREUNÁ, împreunez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) aduna la un loc; a (se) uni, a (se) îmbina. ♦ Tranz. (Rar) A întruni, a cumula. 2. Refl. recipr. și tranz. fact. A săvârși sau a face să săvârșească actul sexual; a (se) împerechea. [Pr.: -pre-u-. – Prez. ind. și: (reg.) împreún] – Din împreună. DOOM
!împreuná (a ~) (-pre-u-) vb., ind. prez. 3 împreuneáză
împreunare
ÎMPREUNÁRE, împreunări, s. f. Acțiunea de a (se) împreuna și rezultatul ei. [Pr.: -pre-u-] – V. împreuna. DOOM
împreunáre (-pre-u-) s. f., g.-d. art. împreunắrii; pl. împreunắri
împreunarea
ÎMPREUNÁRE, împreunări, s. f. Acțiunea de a (se) împreuna și rezultatul ei. [Pr.: -pre-u-] – V. împreuna. DOOM
împreunáre (-pre-u-) s. f., g.-d. art. împreunắrii; pl. împreunắri
împreunară
ÎMPREUNÁ, împreunez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) aduna la un loc; a (se) uni, a (se) îmbina. ♦ Tranz. (Rar) A întruni, a cumula. 2. Refl. recipr. și tranz. fact. A săvârși sau a face să săvârșească actul sexual; a (se) împerechea. [Pr.: -pre-u-. – Prez. ind. și: (reg.) împreún] – Din împreună. DOOM
!împreuná (a ~) (-pre-u-) vb., ind. prez. 3 împreuneáză
împreunarăm
ÎMPREUNÁ, împreunez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) aduna la un loc; a (se) uni, a (se) îmbina. ♦ Tranz. (Rar) A întruni, a cumula. 2. Refl. recipr. și tranz. fact. A săvârși sau a face să săvârșească actul sexual; a (se) împerechea. [Pr.: -pre-u-. – Prez. ind. și: (reg.) împreún] – Din împreună. DOOM
!împreuná (a ~) (-pre-u-) vb., ind. prez. 3 împreuneáză
împreunarăți
ÎMPREUNÁ, împreunez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) aduna la un loc; a (se) uni, a (se) îmbina. ♦ Tranz. (Rar) A întruni, a cumula. 2. Refl. recipr. și tranz. fact. A săvârși sau a face să săvârșească actul sexual; a (se) împerechea. [Pr.: -pre-u-. – Prez. ind. și: (reg.) împreún] – Din împreună. DOOM
!împreuná (a ~) (-pre-u-) vb., ind. prez. 3 împreuneáză
împreunase
ÎMPREUNÁ, împreunez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) aduna la un loc; a (se) uni, a (se) îmbina. ♦ Tranz. (Rar) A întruni, a cumula. 2. Refl. recipr. și tranz. fact. A săvârși sau a face să săvârșească actul sexual; a (se) împerechea. [Pr.: -pre-u-. – Prez. ind. și: (reg.) împreún] – Din împreună. DOOM
!împreuná (a ~) (-pre-u-) vb., ind. prez. 3 împreuneáză
împreunasem
ÎMPREUNÁ, împreunez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) aduna la un loc; a (se) uni, a (se) îmbina. ♦ Tranz. (Rar) A întruni, a cumula. 2. Refl. recipr. și tranz. fact. A săvârși sau a face să săvârșească actul sexual; a (se) împerechea. [Pr.: -pre-u-. – Prez. ind. și: (reg.) împreún] – Din împreună. DOOM
!împreuná (a ~) (-pre-u-) vb., ind. prez. 3 împreuneáză
împreunaseră
ÎMPREUNÁ, împreunez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) aduna la un loc; a (se) uni, a (se) îmbina. ♦ Tranz. (Rar) A întruni, a cumula. 2. Refl. recipr. și tranz. fact. A săvârși sau a face să săvârșească actul sexual; a (se) împerechea. [Pr.: -pre-u-. – Prez. ind. și: (reg.) împreún] – Din împreună. DOOM
!împreuná (a ~) (-pre-u-) vb., ind. prez. 3 împreuneáză
împreunaserăm
ÎMPREUNÁ, împreunez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) aduna la un loc; a (se) uni, a (se) îmbina. ♦ Tranz. (Rar) A întruni, a cumula. 2. Refl. recipr. și tranz. fact. A săvârși sau a face să săvârșească actul sexual; a (se) împerechea. [Pr.: -pre-u-. – Prez. ind. și: (reg.) împreún] – Din împreună. DOOM
!împreuná (a ~) (-pre-u-) vb., ind. prez. 3 împreuneáză
împreunaserăți
ÎMPREUNÁ, împreunez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) aduna la un loc; a (se) uni, a (se) îmbina. ♦ Tranz. (Rar) A întruni, a cumula. 2. Refl. recipr. și tranz. fact. A săvârși sau a face să săvârșească actul sexual; a (se) împerechea. [Pr.: -pre-u-. – Prez. ind. și: (reg.) împreún] – Din împreună. DOOM
!împreuná (a ~) (-pre-u-) vb., ind. prez. 3 împreuneáză
împreunaseși
ÎMPREUNÁ, împreunez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) aduna la un loc; a (se) uni, a (se) îmbina. ♦ Tranz. (Rar) A întruni, a cumula. 2. Refl. recipr. și tranz. fact. A săvârși sau a face să săvârșească actul sexual; a (se) împerechea. [Pr.: -pre-u-. – Prez. ind. și: (reg.) împreún] – Din împreună. DOOM
!împreuná (a ~) (-pre-u-) vb., ind. prez. 3 împreuneáză
împreunaseți
ÎMPREUNÁ, împreunez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) aduna la un loc; a (se) uni, a (se) îmbina. ♦ Tranz. (Rar) A întruni, a cumula. 2. Refl. recipr. și tranz. fact. A săvârși sau a face să săvârșească actul sexual; a (se) împerechea. [Pr.: -pre-u-. – Prez. ind. și: (reg.) împreún] – Din împreună. DOOM
!împreuná (a ~) (-pre-u-) vb., ind. prez. 3 împreuneáză
împreunat
ÎMPREUNÁ, împreunez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) aduna la un loc; a (se) uni, a (se) îmbina. ♦ Tranz. (Rar) A întruni, a cumula. 2. Refl. recipr. și tranz. fact. A săvârși sau a face să săvârșească actul sexual; a (se) împerechea. [Pr.: -pre-u-. – Prez. ind. și: (reg.) împreún] – Din împreună. DOOM
!împreuná (a ~) (-pre-u-) vb., ind. prez. 3 împreuneáză
împreunat
ÎMPREUNÁT, -Ă, împreunați, -te, adj. Care este unit cu altul (într-un tot); îmbinat; încheiat2. [Pr.: -pre-u-] – V. împreuna.
împreunata
ÎMPREUNÁT, -Ă, împreunați, -te, adj. Care este unit cu altul (într-un tot); îmbinat; încheiat2. [Pr.: -pre-u-] – V. împreuna.
împreunate
ÎMPREUNÁT, -Ă, împreunați, -te, adj. Care este unit cu altul (într-un tot); îmbinat; încheiat2. [Pr.: -pre-u-] – V. împreuna.
împreunatei
ÎMPREUNÁT, -Ă, împreunați, -te, adj. Care este unit cu altul (într-un tot); îmbinat; încheiat2. [Pr.: -pre-u-] – V. împreuna.
împreunatele
ÎMPREUNÁT, -Ă, împreunați, -te, adj. Care este unit cu altul (într-un tot); îmbinat; încheiat2. [Pr.: -pre-u-] – V. împreuna.
împreunatelor
ÎMPREUNÁT, -Ă, împreunați, -te, adj. Care este unit cu altul (într-un tot); îmbinat; încheiat2. [Pr.: -pre-u-] – V. împreuna.
împreunatul
ÎMPREUNÁT, -Ă, împreunați, -te, adj. Care este unit cu altul (într-un tot); îmbinat; încheiat2. [Pr.: -pre-u-] – V. împreuna.
împreunatului
ÎMPREUNÁT, -Ă, împreunați, -te, adj. Care este unit cu altul (într-un tot); îmbinat; încheiat2. [Pr.: -pre-u-] – V. împreuna.
împreunau
ÎMPREUNÁ, împreunez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) aduna la un loc; a (se) uni, a (se) îmbina. ♦ Tranz. (Rar) A întruni, a cumula. 2. Refl. recipr. și tranz. fact. A săvârși sau a face să săvârșească actul sexual; a (se) împerechea. [Pr.: -pre-u-. – Prez. ind. și: (reg.) împreún] – Din împreună. DOOM
!împreuná (a ~) (-pre-u-) vb., ind. prez. 3 împreuneáză
împreunași
ÎMPREUNÁ, împreunez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) aduna la un loc; a (se) uni, a (se) îmbina. ♦ Tranz. (Rar) A întruni, a cumula. 2. Refl. recipr. și tranz. fact. A săvârși sau a face să săvârșească actul sexual; a (se) împerechea. [Pr.: -pre-u-. – Prez. ind. și: (reg.) împreún] – Din împreună. DOOM
!împreuná (a ~) (-pre-u-) vb., ind. prez. 3 împreuneáză
împreunați
ÎMPREUNÁ, împreunez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) aduna la un loc; a (se) uni, a (se) îmbina. ♦ Tranz. (Rar) A întruni, a cumula. 2. Refl. recipr. și tranz. fact. A săvârși sau a face să săvârșească actul sexual; a (se) împerechea. [Pr.: -pre-u-. – Prez. ind. și: (reg.) împreún] – Din împreună. DOOM
!împreuná (a ~) (-pre-u-) vb., ind. prez. 3 împreuneáză
împreunați
ÎMPREUNÁT, -Ă, împreunați, -te, adj. Care este unit cu altul (într-un tot); îmbinat; încheiat2. [Pr.: -pre-u-] – V. împreuna.
împreunații
ÎMPREUNÁT, -Ă, împreunați, -te, adj. Care este unit cu altul (într-un tot); îmbinat; încheiat2. [Pr.: -pre-u-] – V. împreuna.
împreunaților
ÎMPREUNÁT, -Ă, împreunați, -te, adj. Care este unit cu altul (într-un tot); îmbinat; încheiat2. [Pr.: -pre-u-] – V. împreuna.
împreunează
ÎMPREUNÁ, împreunez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) aduna la un loc; a (se) uni, a (se) îmbina. ♦ Tranz. (Rar) A întruni, a cumula. 2. Refl. recipr. și tranz. fact. A săvârși sau a face să săvârșească actul sexual; a (se) împerechea. [Pr.: -pre-u-. – Prez. ind. și: (reg.) împreún] – Din împreună. DOOM
!împreuná (a ~) (-pre-u-) vb., ind. prez. 3 împreuneáză
împreunez
ÎMPREUNÁ, împreunez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) aduna la un loc; a (se) uni, a (se) îmbina. ♦ Tranz. (Rar) A întruni, a cumula. 2. Refl. recipr. și tranz. fact. A săvârși sau a face să săvârșească actul sexual; a (se) împerechea. [Pr.: -pre-u-. – Prez. ind. și: (reg.) împreún] – Din împreună. DOOM
!împreuná (a ~) (-pre-u-) vb., ind. prez. 3 împreuneáză
împreuneze
ÎMPREUNÁ, împreunez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) aduna la un loc; a (se) uni, a (se) îmbina. ♦ Tranz. (Rar) A întruni, a cumula. 2. Refl. recipr. și tranz. fact. A săvârși sau a face să săvârșească actul sexual; a (se) împerechea. [Pr.: -pre-u-. – Prez. ind. și: (reg.) împreún] – Din împreună. DOOM
!împreuná (a ~) (-pre-u-) vb., ind. prez. 3 împreuneáză
împreunezi
ÎMPREUNÁ, împreunez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) aduna la un loc; a (se) uni, a (se) îmbina. ♦ Tranz. (Rar) A întruni, a cumula. 2. Refl. recipr. și tranz. fact. A săvârși sau a face să săvârșească actul sexual; a (se) împerechea. [Pr.: -pre-u-. – Prez. ind. și: (reg.) împreún] – Din împreună. DOOM
!împreuná (a ~) (-pre-u-) vb., ind. prez. 3 împreuneáză
împreunând
ÎMPREUNÁ, împreunez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) aduna la un loc; a (se) uni, a (se) îmbina. ♦ Tranz. (Rar) A întruni, a cumula. 2. Refl. recipr. și tranz. fact. A săvârși sau a face să săvârșească actul sexual; a (se) împerechea. [Pr.: -pre-u-. – Prez. ind. și: (reg.) împreún] – Din împreună. DOOM
!împreuná (a ~) (-pre-u-) vb., ind. prez. 3 împreuneáză
împreunînd
ÎMPREUNÁ, împreunez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) aduna la un loc; a (se) uni, a (se) îmbina. ♦ Tranz. (Rar) A întruni, a cumula. 2. Refl. recipr. și tranz. fact. A săvârși sau a face să săvârșească actul sexual; a (se) împerechea. [Pr.: -pre-u-. – Prez. ind. și: (reg.) împreún] – Din împreună. DOOM
!împreuná (a ~) (-pre-u-) vb., ind. prez. 3 împreuneáză
împreună
ÎMPREÚNĂ adv. La un loc; laolaltă, depreună, delaolaltă. – În + preună (< pre + una). DOOM
împreúnă adv.
împreunări
ÎMPREUNÁRE, împreunări, s. f. Acțiunea de a (se) împreuna și rezultatul ei. [Pr.: -pre-u-] – V. împreuna. DOOM
împreunáre (-pre-u-) s. f., g.-d. art. împreunắrii; pl. împreunắri
împreunării
ÎMPREUNÁRE, împreunări, s. f. Acțiunea de a (se) împreuna și rezultatul ei. [Pr.: -pre-u-] – V. împreuna. DOOM
împreunáre (-pre-u-) s. f., g.-d. art. împreunắrii; pl. împreunắri
împreunările
ÎMPREUNÁRE, împreunări, s. f. Acțiunea de a (se) împreuna și rezultatul ei. [Pr.: -pre-u-] – V. împreuna. DOOM
împreunáre (-pre-u-) s. f., g.-d. art. împreunắrii; pl. împreunắri
împreunărilor
ÎMPREUNÁRE, împreunări, s. f. Acțiunea de a (se) împreuna și rezultatul ei. [Pr.: -pre-u-] – V. împreuna. DOOM
împreunáre (-pre-u-) s. f., g.-d. art. împreunắrii; pl. împreunắri
împricina
ÎMPRICINÁ, împricinez, vb. I. Refl. recipr. (Pop.) A găsi pricină de judecată (cu cineva); a se judeca cu cineva. – În + pricină. DOOM
!împriciná (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 se împricineáză
împricinai
ÎMPRICINÁ, împricinez, vb. I. Refl. recipr. (Pop.) A găsi pricină de judecată (cu cineva); a se judeca cu cineva. – În + pricină. DOOM
!împriciná (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 se împricineáză
împricinam
ÎMPRICINÁ, împricinez, vb. I. Refl. recipr. (Pop.) A găsi pricină de judecată (cu cineva); a se judeca cu cineva. – În + pricină. DOOM
!împriciná (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 se împricineáză
împricinare
ÎMPRICINÁ, împricinez, vb. I. Refl. recipr. (Pop.) A găsi pricină de judecată (cu cineva); a se judeca cu cineva. – În + pricină. DOOM
!împriciná (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 se împricineáză
împricinare
ÎMPRICINÁ, împricinez, vb. I. Refl. recipr. (Pop.) A găsi pricină de judecată (cu cineva); a se judeca cu cineva. – În + pricină.
împricinară
ÎMPRICINÁ, împricinez, vb. I. Refl. recipr. (Pop.) A găsi pricină de judecată (cu cineva); a se judeca cu cineva. – În + pricină. DOOM
!împriciná (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 se împricineáză
împricinarăm
ÎMPRICINÁ, împricinez, vb. I. Refl. recipr. (Pop.) A găsi pricină de judecată (cu cineva); a se judeca cu cineva. – În + pricină. DOOM
!împriciná (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 se împricineáză
împricinarăți
ÎMPRICINÁ, împricinez, vb. I. Refl. recipr. (Pop.) A găsi pricină de judecată (cu cineva); a se judeca cu cineva. – În + pricină. DOOM
!împriciná (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 se împricineáză
împricinase
ÎMPRICINÁ, împricinez, vb. I. Refl. recipr. (Pop.) A găsi pricină de judecată (cu cineva); a se judeca cu cineva. – În + pricină. DOOM
!împriciná (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 se împricineáză
împricinasem
ÎMPRICINÁ, împricinez, vb. I. Refl. recipr. (Pop.) A găsi pricină de judecată (cu cineva); a se judeca cu cineva. – În + pricină. DOOM
!împriciná (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 se împricineáză
împricinaseră
ÎMPRICINÁ, împricinez, vb. I. Refl. recipr. (Pop.) A găsi pricină de judecată (cu cineva); a se judeca cu cineva. – În + pricină. DOOM
!împriciná (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 se împricineáză
împricinaserăm
ÎMPRICINÁ, împricinez, vb. I. Refl. recipr. (Pop.) A găsi pricină de judecată (cu cineva); a se judeca cu cineva. – În + pricină. DOOM
!împriciná (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 se împricineáză
împricinaserăți
ÎMPRICINÁ, împricinez, vb. I. Refl. recipr. (Pop.) A găsi pricină de judecată (cu cineva); a se judeca cu cineva. – În + pricină. DOOM
!împriciná (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 se împricineáză
împricinaseși
ÎMPRICINÁ, împricinez, vb. I. Refl. recipr. (Pop.) A găsi pricină de judecată (cu cineva); a se judeca cu cineva. – În + pricină. DOOM
!împriciná (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 se împricineáză
împricinaseți
ÎMPRICINÁ, împricinez, vb. I. Refl. recipr. (Pop.) A găsi pricină de judecată (cu cineva); a se judeca cu cineva. – În + pricină. DOOM
!împriciná (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 se împricineáză
împricinat
ÎMPRICINÁ, împricinez, vb. I. Refl. recipr. (Pop.) A găsi pricină de judecată (cu cineva); a se judeca cu cineva. – În + pricină. DOOM
!împriciná (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 se împricineáză
împricinat
ÎMPRICINÁT, -Ă, împricinați, -te, adj., s. m. și f. (Om) care este implicat, acuzat într-un proces; (om) care este parte într-un proces. – V. împricina. DOOM
împricinát adj. m., s. m., pl. împricináți; adj. f., s. f. împricinátă, pl. împricináte
împricinat
ÎMPRICINÁT, -Ă, împricinați, -te, adj., s. m. și f. (Om) care este implicat, acuzat într-un proces; (om) care este parte într-un proces. – V. împricina. DOOM
împricinát adj. m., s. m., pl. împricináți; adj. f., s. f. împricinátă, pl. împricináte
împricinata
ÎMPRICINÁT, -Ă, împricinați, -te, adj., s. m. și f. (Om) care este implicat, acuzat într-un proces; (om) care este parte într-un proces. – V. împricina. DOOM
împricinát adj. m., s. m., pl. împricináți; adj. f., s. f. împricinátă, pl. împricináte
împricinata
ÎMPRICINÁT, -Ă, împricinați, -te, adj., s. m. și f. (Om) care este implicat, acuzat într-un proces; (om) care este parte într-un proces. – V. împricina. DOOM
împricinát adj. m., s. m., pl. împricináți; adj. f., s. f. împricinátă, pl. împricináte
împricinate
ÎMPRICINÁT, -Ă, împricinați, -te, adj., s. m. și f. (Om) care este implicat, acuzat într-un proces; (om) care este parte într-un proces. – V. împricina. DOOM
împricinát adj. m., s. m., pl. împricináți; adj. f., s. f. împricinátă, pl. împricináte
împricinate
ÎMPRICINÁT, -Ă, împricinați, -te, adj., s. m. și f. (Om) care este implicat, acuzat într-un proces; (om) care este parte într-un proces. – V. împricina. DOOM
împricinát adj. m., s. m., pl. împricináți; adj. f., s. f. împricinátă, pl. împricináte
împricinatei
ÎMPRICINÁT, -Ă, împricinați, -te, adj., s. m. și f. (Om) care este implicat, acuzat într-un proces; (om) care este parte într-un proces. – V. împricina. DOOM
împricinát adj. m., s. m., pl. împricináți; adj. f., s. f. împricinátă, pl. împricináte
împricinatei
ÎMPRICINÁT, -Ă, împricinați, -te, adj., s. m. și f. (Om) care este implicat, acuzat într-un proces; (om) care este parte într-un proces. – V. împricina. DOOM
împricinát adj. m., s. m., pl. împricináți; adj. f., s. f. împricinátă, pl. împricináte
împricinatele
ÎMPRICINÁT, -Ă, împricinați, -te, adj., s. m. și f. (Om) care este implicat, acuzat într-un proces; (om) care este parte într-un proces. – V. împricina. DOOM
împricinát adj. m., s. m., pl. împricináți; adj. f., s. f. împricinátă, pl. împricináte
împricinatele
ÎMPRICINÁT, -Ă, împricinați, -te, adj., s. m. și f. (Om) care este implicat, acuzat într-un proces; (om) care este parte într-un proces. – V. împricina. DOOM
împricinát adj. m., s. m., pl. împricináți; adj. f., s. f. împricinátă, pl. împricináte
împricinatelor
ÎMPRICINÁT, -Ă, împricinați, -te, adj., s. m. și f. (Om) care este implicat, acuzat într-un proces; (om) care este parte într-un proces. – V. împricina. DOOM
împricinát adj. m., s. m., pl. împricináți; adj. f., s. f. împricinátă, pl. împricináte
împricinatelor
ÎMPRICINÁT, -Ă, împricinați, -te, adj., s. m. și f. (Om) care este implicat, acuzat într-un proces; (om) care este parte într-un proces. – V. împricina. DOOM
împricinát adj. m., s. m., pl. împricináți; adj. f., s. f. împricinátă, pl. împricináte
împricinatul
ÎMPRICINÁT, -Ă, împricinați, -te, adj., s. m. și f. (Om) care este implicat, acuzat într-un proces; (om) care este parte într-un proces. – V. împricina. DOOM
împricinát adj. m., s. m., pl. împricináți; adj. f., s. f. împricinátă, pl. împricináte
împricinatul
ÎMPRICINÁT, -Ă, împricinați, -te, adj., s. m. și f. (Om) care este implicat, acuzat într-un proces; (om) care este parte într-un proces. – V. împricina. DOOM
împricinát adj. m., s. m., pl. împricináți; adj. f., s. f. împricinátă, pl. împricináte
împricinatului
ÎMPRICINÁT, -Ă, împricinați, -te, adj., s. m. și f. (Om) care este implicat, acuzat într-un proces; (om) care este parte într-un proces. – V. împricina. DOOM
împricinát adj. m., s. m., pl. împricináți; adj. f., s. f. împricinátă, pl. împricináte
împricinatului
ÎMPRICINÁT, -Ă, împricinați, -te, adj., s. m. și f. (Om) care este implicat, acuzat într-un proces; (om) care este parte într-un proces. – V. împricina. DOOM
împricinát adj. m., s. m., pl. împricináți; adj. f., s. f. împricinátă, pl. împricináte
împricinau
ÎMPRICINÁ, împricinez, vb. I. Refl. recipr. (Pop.) A găsi pricină de judecată (cu cineva); a se judeca cu cineva. – În + pricină. DOOM
!împriciná (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 se împricineáză
împricinași
ÎMPRICINÁ, împricinez, vb. I. Refl. recipr. (Pop.) A găsi pricină de judecată (cu cineva); a se judeca cu cineva. – În + pricină. DOOM
!împriciná (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 se împricineáză
împricinați
ÎMPRICINÁ, împricinez, vb. I. Refl. recipr. (Pop.) A găsi pricină de judecată (cu cineva); a se judeca cu cineva. – În + pricină. DOOM
!împriciná (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 se împricineáză
împricinați
ÎMPRICINÁT, -Ă, împricinați, -te, adj., s. m. și f. (Om) care este implicat, acuzat într-un proces; (om) care este parte într-un proces. – V. împricina. DOOM
împricinát adj. m., s. m., pl. împricináți; adj. f., s. f. împricinátă, pl. împricináte
împricinați
ÎMPRICINÁT, -Ă, împricinați, -te, adj., s. m. și f. (Om) care este implicat, acuzat într-un proces; (om) care este parte într-un proces. – V. împricina. DOOM
împricinát adj. m., s. m., pl. împricináți; adj. f., s. f. împricinátă, pl. împricináte
împricinații
ÎMPRICINÁT, -Ă, împricinați, -te, adj., s. m. și f. (Om) care este implicat, acuzat într-un proces; (om) care este parte într-un proces. – V. împricina. DOOM
împricinát adj. m., s. m., pl. împricináți; adj. f., s. f. împricinátă, pl. împricináte
împricinații
ÎMPRICINÁT, -Ă, împricinați, -te, adj., s. m. și f. (Om) care este implicat, acuzat într-un proces; (om) care este parte într-un proces. – V. împricina. DOOM
împricinát adj. m., s. m., pl. împricináți; adj. f., s. f. împricinátă, pl. împricináte
împricinaților
ÎMPRICINÁT, -Ă, împricinați, -te, adj., s. m. și f. (Om) care este implicat, acuzat într-un proces; (om) care este parte într-un proces. – V. împricina. DOOM
împricinát adj. m., s. m., pl. împricináți; adj. f., s. f. împricinátă, pl. împricináte
împricinaților
ÎMPRICINÁT, -Ă, împricinați, -te, adj., s. m. și f. (Om) care este implicat, acuzat într-un proces; (om) care este parte într-un proces. – V. împricina. DOOM
împricinát adj. m., s. m., pl. împricináți; adj. f., s. f. împricinátă, pl. împricináte
împricinează
ÎMPRICINÁ, împricinez, vb. I. Refl. recipr. (Pop.) A găsi pricină de judecată (cu cineva); a se judeca cu cineva. – În + pricină. DOOM
!împriciná (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 se împricineáză
împricinez
ÎMPRICINÁ, împricinez, vb. I. Refl. recipr. (Pop.) A găsi pricină de judecată (cu cineva); a se judeca cu cineva. – În + pricină. DOOM
!împriciná (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 se împricineáză
împricineze
ÎMPRICINÁ, împricinez, vb. I. Refl. recipr. (Pop.) A găsi pricină de judecată (cu cineva); a se judeca cu cineva. – În + pricină. DOOM
!împriciná (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 se împricineáză
împricinezi
ÎMPRICINÁ, împricinez, vb. I. Refl. recipr. (Pop.) A găsi pricină de judecată (cu cineva); a se judeca cu cineva. – În + pricină. DOOM
!împriciná (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 se împricineáză
împricinând
ÎMPRICINÁ, împricinez, vb. I. Refl. recipr. (Pop.) A găsi pricină de judecată (cu cineva); a se judeca cu cineva. – În + pricină. DOOM
!împriciná (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 se împricineáză
împricinînd
ÎMPRICINÁ, împricinez, vb. I. Refl. recipr. (Pop.) A găsi pricină de judecată (cu cineva); a se judeca cu cineva. – În + pricină. DOOM
!împriciná (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 se împricineáză
împrietenea
ÎMPRIETENÍ, împrietenesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni prieten cu cineva sau a face pe cineva prieten cu altcineva. [Pr.: -pri-e-. – Var.: (reg.) împrietiní vb. IV] – În + prieten. DOOM
împrietení (a ~) (-pri-e-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împrietenésc, imperf. 3 sg. împrieteneá; conj. prez. 3 să împrieteneáscă
împrieteneai
ÎMPRIETENÍ, împrietenesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni prieten cu cineva sau a face pe cineva prieten cu altcineva. [Pr.: -pri-e-. – Var.: (reg.) împrietiní vb. IV] – În + prieten. DOOM
împrietení (a ~) (-pri-e-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împrietenésc, imperf. 3 sg. împrieteneá; conj. prez. 3 să împrieteneáscă
împrieteneam
ÎMPRIETENÍ, împrietenesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni prieten cu cineva sau a face pe cineva prieten cu altcineva. [Pr.: -pri-e-. – Var.: (reg.) împrietiní vb. IV] – În + prieten. DOOM
împrietení (a ~) (-pri-e-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împrietenésc, imperf. 3 sg. împrieteneá; conj. prez. 3 să împrieteneáscă
împrietenească
ÎMPRIETENÍ, împrietenesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni prieten cu cineva sau a face pe cineva prieten cu altcineva. [Pr.: -pri-e-. – Var.: (reg.) împrietiní vb. IV] – În + prieten. DOOM
împrietení (a ~) (-pri-e-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împrietenésc, imperf. 3 sg. împrieteneá; conj. prez. 3 să împrieteneáscă
împrieteneau
ÎMPRIETENÍ, împrietenesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni prieten cu cineva sau a face pe cineva prieten cu altcineva. [Pr.: -pri-e-. – Var.: (reg.) împrietiní vb. IV] – În + prieten. DOOM
împrietení (a ~) (-pri-e-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împrietenésc, imperf. 3 sg. împrieteneá; conj. prez. 3 să împrieteneáscă
împrieteneați
ÎMPRIETENÍ, împrietenesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni prieten cu cineva sau a face pe cineva prieten cu altcineva. [Pr.: -pri-e-. – Var.: (reg.) împrietiní vb. IV] – În + prieten. DOOM
împrietení (a ~) (-pri-e-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împrietenésc, imperf. 3 sg. împrieteneá; conj. prez. 3 să împrieteneáscă
împrietenesc
ÎMPRIETENÍ, împrietenesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni prieten cu cineva sau a face pe cineva prieten cu altcineva. [Pr.: -pri-e-. – Var.: (reg.) împrietiní vb. IV] – În + prieten. DOOM
împrietení (a ~) (-pri-e-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împrietenésc, imperf. 3 sg. împrieteneá; conj. prez. 3 să împrieteneáscă
împrietenește
ÎMPRIETENÍ, împrietenesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni prieten cu cineva sau a face pe cineva prieten cu altcineva. [Pr.: -pri-e-. – Var.: (reg.) împrietiní vb. IV] – În + prieten. DOOM
împrietení (a ~) (-pri-e-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împrietenésc, imperf. 3 sg. împrieteneá; conj. prez. 3 să împrieteneáscă
împrietenești
ÎMPRIETENÍ, împrietenesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni prieten cu cineva sau a face pe cineva prieten cu altcineva. [Pr.: -pri-e-. – Var.: (reg.) împrietiní vb. IV] – În + prieten. DOOM
împrietení (a ~) (-pri-e-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împrietenésc, imperf. 3 sg. împrieteneá; conj. prez. 3 să împrieteneáscă
împrieteni
ÎMPRIETENÍ, împrietenesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni prieten cu cineva sau a face pe cineva prieten cu altcineva. [Pr.: -pri-e-. – Var.: (reg.) împrietiní vb. IV] – În + prieten. DOOM
împrietení (a ~) (-pri-e-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împrietenésc, imperf. 3 sg. împrieteneá; conj. prez. 3 să împrieteneáscă
împrietenii
ÎMPRIETENÍ, împrietenesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni prieten cu cineva sau a face pe cineva prieten cu altcineva. [Pr.: -pri-e-. – Var.: (reg.) împrietiní vb. IV] – În + prieten. DOOM
împrietení (a ~) (-pri-e-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împrietenésc, imperf. 3 sg. împrieteneá; conj. prez. 3 să împrieteneáscă
împrietenim
ÎMPRIETENÍ, împrietenesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni prieten cu cineva sau a face pe cineva prieten cu altcineva. [Pr.: -pri-e-. – Var.: (reg.) împrietiní vb. IV] – În + prieten. DOOM
împrietení (a ~) (-pri-e-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împrietenésc, imperf. 3 sg. împrieteneá; conj. prez. 3 să împrieteneáscă
împrietenind
ÎMPRIETENÍ, împrietenesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni prieten cu cineva sau a face pe cineva prieten cu altcineva. [Pr.: -pri-e-. – Var.: (reg.) împrietiní vb. IV] – În + prieten. DOOM
împrietení (a ~) (-pri-e-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împrietenésc, imperf. 3 sg. împrieteneá; conj. prez. 3 să împrieteneáscă
împrietenire
ÎMPRIETENÍ, împrietenesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni prieten cu cineva sau a face pe cineva prieten cu altcineva. [Pr.: -pri-e-. – Var.: (reg.) împrietiní vb. IV] – În + prieten. DOOM
împrietení (a ~) (-pri-e-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împrietenésc, imperf. 3 sg. împrieteneá; conj. prez. 3 să împrieteneáscă
împrietenire
ÎMPRIETENÍRE s. f. Faptul de a (se) împrieteni. [Pr.: -pri-e-] – V. împrieteni. DOOM
împrieteníre (-pri-e-) s. f., g.-d. art. împrietenírii
împrietenirea
ÎMPRIETENÍRE s. f. Faptul de a (se) împrieteni. [Pr.: -pri-e-] – V. împrieteni. DOOM
împrieteníre (-pri-e-) s. f., g.-d. art. împrietenírii
împrieteniri
ÎMPRIETENÍRE s. f. Faptul de a (se) împrieteni. [Pr.: -pri-e-] – V. împrieteni. DOOM
împrieteníre (-pri-e-) s. f., g.-d. art. împrietenírii
împrietenirii
ÎMPRIETENÍRE s. f. Faptul de a (se) împrieteni. [Pr.: -pri-e-] – V. împrieteni. DOOM
împrieteníre (-pri-e-) s. f., g.-d. art. împrietenírii
împrietenirile
ÎMPRIETENÍRE s. f. Faptul de a (se) împrieteni. [Pr.: -pri-e-] – V. împrieteni. DOOM
împrieteníre (-pri-e-) s. f., g.-d. art. împrietenírii
împrietenirilor
ÎMPRIETENÍRE s. f. Faptul de a (se) împrieteni. [Pr.: -pri-e-] – V. împrieteni. DOOM
împrieteníre (-pri-e-) s. f., g.-d. art. împrietenírii
împrieteniră
ÎMPRIETENÍ, împrietenesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni prieten cu cineva sau a face pe cineva prieten cu altcineva. [Pr.: -pri-e-. – Var.: (reg.) împrietiní vb. IV] – În + prieten. DOOM
împrietení (a ~) (-pri-e-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împrietenésc, imperf. 3 sg. împrieteneá; conj. prez. 3 să împrieteneáscă
împrietenirăm
ÎMPRIETENÍ, împrietenesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni prieten cu cineva sau a face pe cineva prieten cu altcineva. [Pr.: -pri-e-. – Var.: (reg.) împrietiní vb. IV] – În + prieten. DOOM
împrietení (a ~) (-pri-e-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împrietenésc, imperf. 3 sg. împrieteneá; conj. prez. 3 să împrieteneáscă
împrietenirăți
ÎMPRIETENÍ, împrietenesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni prieten cu cineva sau a face pe cineva prieten cu altcineva. [Pr.: -pri-e-. – Var.: (reg.) împrietiní vb. IV] – În + prieten. DOOM
împrietení (a ~) (-pri-e-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împrietenésc, imperf. 3 sg. împrieteneá; conj. prez. 3 să împrieteneáscă
împrietenise
ÎMPRIETENÍ, împrietenesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni prieten cu cineva sau a face pe cineva prieten cu altcineva. [Pr.: -pri-e-. – Var.: (reg.) împrietiní vb. IV] – În + prieten. DOOM
împrietení (a ~) (-pri-e-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împrietenésc, imperf. 3 sg. împrieteneá; conj. prez. 3 să împrieteneáscă
împrietenisem
ÎMPRIETENÍ, împrietenesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni prieten cu cineva sau a face pe cineva prieten cu altcineva. [Pr.: -pri-e-. – Var.: (reg.) împrietiní vb. IV] – În + prieten. DOOM
împrietení (a ~) (-pri-e-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împrietenésc, imperf. 3 sg. împrieteneá; conj. prez. 3 să împrieteneáscă
împrieteniseră
ÎMPRIETENÍ, împrietenesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni prieten cu cineva sau a face pe cineva prieten cu altcineva. [Pr.: -pri-e-. – Var.: (reg.) împrietiní vb. IV] – În + prieten. DOOM
împrietení (a ~) (-pri-e-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împrietenésc, imperf. 3 sg. împrieteneá; conj. prez. 3 să împrieteneáscă
împrieteniserăm
ÎMPRIETENÍ, împrietenesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni prieten cu cineva sau a face pe cineva prieten cu altcineva. [Pr.: -pri-e-. – Var.: (reg.) împrietiní vb. IV] – În + prieten. DOOM
împrietení (a ~) (-pri-e-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împrietenésc, imperf. 3 sg. împrieteneá; conj. prez. 3 să împrieteneáscă
împrieteniserăți
ÎMPRIETENÍ, împrietenesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni prieten cu cineva sau a face pe cineva prieten cu altcineva. [Pr.: -pri-e-. – Var.: (reg.) împrietiní vb. IV] – În + prieten. DOOM
împrietení (a ~) (-pri-e-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împrietenésc, imperf. 3 sg. împrieteneá; conj. prez. 3 să împrieteneáscă
împrieteniseși
ÎMPRIETENÍ, împrietenesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni prieten cu cineva sau a face pe cineva prieten cu altcineva. [Pr.: -pri-e-. – Var.: (reg.) împrietiní vb. IV] – În + prieten. DOOM
împrietení (a ~) (-pri-e-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împrietenésc, imperf. 3 sg. împrieteneá; conj. prez. 3 să împrieteneáscă
împrieteniseți
ÎMPRIETENÍ, împrietenesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni prieten cu cineva sau a face pe cineva prieten cu altcineva. [Pr.: -pri-e-. – Var.: (reg.) împrietiní vb. IV] – În + prieten. DOOM
împrietení (a ~) (-pri-e-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împrietenésc, imperf. 3 sg. împrieteneá; conj. prez. 3 să împrieteneáscă
împrietenit
ÎMPRIETENÍ, împrietenesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni prieten cu cineva sau a face pe cineva prieten cu altcineva. [Pr.: -pri-e-. – Var.: (reg.) împrietiní vb. IV] – În + prieten. DOOM
împrietení (a ~) (-pri-e-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împrietenésc, imperf. 3 sg. împrieteneá; conj. prez. 3 să împrieteneáscă
împrietenit
ÎMPRIETENÍ, împrietenesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni prieten cu cineva sau a face pe cineva prieten. [Pr.: -pri-e-. – Var.: (reg.) împrietiní vb. IV] – În + prieten.
împrieteniși
ÎMPRIETENÍ, împrietenesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni prieten cu cineva sau a face pe cineva prieten cu altcineva. [Pr.: -pri-e-. – Var.: (reg.) împrietiní vb. IV] – În + prieten. DOOM
împrietení (a ~) (-pri-e-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împrietenésc, imperf. 3 sg. împrieteneá; conj. prez. 3 să împrieteneáscă
împrieteniți
ÎMPRIETENÍ, împrietenesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni prieten cu cineva sau a face pe cineva prieten cu altcineva. [Pr.: -pri-e-. – Var.: (reg.) împrietiní vb. IV] – În + prieten. DOOM
împrietení (a ~) (-pri-e-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împrietenésc, imperf. 3 sg. împrieteneá; conj. prez. 3 să împrieteneáscă
împrietini
ÎMPRIETENÍ, împrietenesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni prieten cu cineva sau a face pe cineva prieten cu altcineva. [Pr.: -pri-e-. – Var.: (reg.) împrietiní vb. IV] – În + prieten. DOOM
împrietení (a ~) (-pri-e-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împrietenésc, imperf. 3 sg. împrieteneá; conj. prez. 3 să împrieteneáscă
împrietinire
ÎMPRIETINÍ vb. IV v. împrieteni.
împrietinit
ÎMPRIETINÍ vb. IV v. împrieteni.
împrimăvăra
ÎMPRIMĂVĂRÁ, pers. 3 împrimăvărează, vb. I. Refl. impers. A se face primăvară. – În + primăvară. DOOM
!împrimăvărá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se împrimăvăreáză
împrimăvărare
ÎMPRIMĂVĂRÁ, pers. 3 împrimăvărează, vb. I. Refl. impers. A se face primăvară. – În + primăvară. DOOM
!împrimăvărá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se împrimăvăreáză
împrimăvărare
ÎMPRIMĂVĂRÁ, pers. 3 împrimăvărează, vb. I. Refl. impers. A se face primăvară. – În + primăvară.
împrimăvărase
ÎMPRIMĂVĂRÁ, pers. 3 împrimăvărează, vb. I. Refl. impers. A se face primăvară. – În + primăvară. DOOM
!împrimăvărá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se împrimăvăreáză
împrimăvărat
ÎMPRIMĂVĂRÁ, pers. 3 împrimăvărează, vb. I. Refl. impers. A se face primăvară. – În + primăvară. DOOM
!împrimăvărá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se împrimăvăreáză
împrimăvărează
ÎMPRIMĂVĂRÁ, pers. 3 împrimăvărează, vb. I. Refl. impers. A se face primăvară. – În + primăvară. DOOM
!împrimăvărá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se împrimăvăreáză
împrimăvăreze
ÎMPRIMĂVĂRÁ, pers. 3 împrimăvărează, vb. I. Refl. impers. A se face primăvară. – În + primăvară. DOOM
!împrimăvărá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se împrimăvăreáză
împrimăvărând
ÎMPRIMĂVĂRÁ, pers. 3 împrimăvărează, vb. I. Refl. impers. A se face primăvară. – În + primăvară. DOOM
!împrimăvărá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se împrimăvăreáză
împrimăvărînd
ÎMPRIMĂVĂRÁ, pers. 3 împrimăvărează, vb. I. Refl. impers. A se face primăvară. – În + primăvară. DOOM
!împrimăvărá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se împrimăvăreáză
împrind
ÎMPRÍNDE, împrind, vb. III. Tranz. (Reg.) A prinde. – Lat. *imprendere.
împrinde
ÎMPRÍNDE, împrind, vb. III. Tranz. (Reg.) A prinde. – Lat. *imprendere.
împrindea
ÎMPRÍNDE, împrind, vb. III. Tranz. (Reg.) A prinde. – Lat. *imprendere.
împrindeai
ÎMPRÍNDE, împrind, vb. III. Tranz. (Reg.) A prinde. – Lat. *imprendere.
împrindeam
ÎMPRÍNDE, împrind, vb. III. Tranz. (Reg.) A prinde. – Lat. *imprendere.
împrindeau
ÎMPRÍNDE, împrind, vb. III. Tranz. (Reg.) A prinde. – Lat. *imprendere.
împrindeați
ÎMPRÍNDE, împrind, vb. III. Tranz. (Reg.) A prinde. – Lat. *imprendere.
împrindem
ÎMPRÍNDE, împrind, vb. III. Tranz. (Reg.) A prinde. – Lat. *imprendere.
împrindere
ÎMPRÍNDE, împrind, vb. III. Tranz. (Reg.) A prinde. – Lat. *imprendere.
împrindere
ÎMPRÍNDE, împrind, vb. III. Tranz. (Reg.) A prinde. – Lat. *imprendere.
împrindeți
ÎMPRÍNDE, împrind, vb. III. Tranz. (Reg.) A prinde. – Lat. *imprendere.
împrindă
ÎMPRÍNDE, împrind, vb. III. Tranz. (Reg.) A prinde. – Lat. *imprendere.
împrins
ÎMPRÍNDE, împrind, vb. III. Tranz. (Reg.) A prinde. – Lat. *imprendere.
împrins
ÎMPRÍNDE, împrind, vb. III. Tranz. (Reg.) A prinde. – Lat. *imprendere.
împrinse
ÎMPRÍNDE, împrind, vb. III. Tranz. (Reg.) A prinde. – Lat. *imprendere.
împrinsei
ÎMPRÍNDE, împrind, vb. III. Tranz. (Reg.) A prinde. – Lat. *imprendere.
împrinseră
ÎMPRÍNDE, împrind, vb. III. Tranz. (Reg.) A prinde. – Lat. *imprendere.
împrinserăm
ÎMPRÍNDE, împrind, vb. III. Tranz. (Reg.) A prinde. – Lat. *imprendere.
împrinserăți
ÎMPRÍNDE, împrind, vb. III. Tranz. (Reg.) A prinde. – Lat. *imprendere.
împrinsese
ÎMPRÍNDE, împrind, vb. III. Tranz. (Reg.) A prinde. – Lat. *imprendere.
împrinsesem
ÎMPRÍNDE, împrind, vb. III. Tranz. (Reg.) A prinde. – Lat. *imprendere.
împrinseseră
ÎMPRÍNDE, împrind, vb. III. Tranz. (Reg.) A prinde. – Lat. *imprendere.
împrinseserăm
ÎMPRÍNDE, împrind, vb. III. Tranz. (Reg.) A prinde. – Lat. *imprendere.
împrinseserăți
ÎMPRÍNDE, împrind, vb. III. Tranz. (Reg.) A prinde. – Lat. *imprendere.
împrinseseși
ÎMPRÍNDE, împrind, vb. III. Tranz. (Reg.) A prinde. – Lat. *imprendere.
împrinseseți
ÎMPRÍNDE, împrind, vb. III. Tranz. (Reg.) A prinde. – Lat. *imprendere.
împrinseși
ÎMPRÍNDE, împrind, vb. III. Tranz. (Reg.) A prinde. – Lat. *imprendere.
împrinz
ÎMPRÍNDE, împrind, vb. III. Tranz. (Reg.) A prinde. – Lat. *imprendere.
împrinzi
ÎMPRÍNDE, împrind, vb. III. Tranz. (Reg.) A prinde. – Lat. *imprendere.
împrinzând
ÎMPRÍNDE, împrind, vb. III. Tranz. (Reg.) A prinde. – Lat. *imprendere.
împrinzînd
ÎMPRÍNDE, împrind, vb. III. Tranz. (Reg.) A prinde. – Lat. *imprendere.
împrinză
ÎMPRÍNDE, împrind, vb. III. Tranz. (Reg.) A prinde. – Lat. *imprendere.
împroașcă
ÎMPROȘCÁ, împróșc, vb. I. Tranz. 1. A împrăștia apă sau noroi stropind în toate părțile; (adesea fig.) a stropi pe cineva cu apă, cu noroi etc. ♦ Spec. (Tehn.) A împrăștia sub presiune un lichid sau o pulbere pe suprafața unui obiect. 2. A arunca întruna, a zvârli fără încetare în toate părțile proiectile, pietre etc.; a arunca cu ceva asupra cuiva. – Cf. bg. prăskam, sb. prskati. DOOM
împroșcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. împróșc, 2 sg. împróști, 3 împroáșcă; conj. prez. 3 să împroáște
împroaște
ÎMPROȘCÁ, împróșc, vb. I. Tranz. 1. A împrăștia apă sau noroi stropind în toate părțile; (adesea fig.) a stropi pe cineva cu apă, cu noroi etc. ♦ Spec. (Tehn.) A împrăștia sub presiune un lichid sau o pulbere pe suprafața unui obiect. 2. A arunca întruna, a zvârli fără încetare în toate părțile proiectile, pietre etc.; a arunca cu ceva asupra cuiva. – Cf. bg. prăskam, sb. prskati. DOOM
împroșcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. împróșc, 2 sg. împróști, 3 împroáșcă; conj. prez. 3 să împroáște
împroprietărea
ÎMPROPRIETĂRÍ, împroprietăresc, vb. IV. Tranz. (Despre stat) A atribui cuiva drepturi de proprietate asupra unui teren agricol, a unui lot de casă, a unui imobil etc. [Pr.: -pri-e-] – În + proprietar. DOOM
împroprietărí (a ~) (-pro-pri-e-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împroprietărésc, imperf. 3 sg. împroprietăreá; conj. prez. 3 să împroprietăreáscă
împroprietăreai
ÎMPROPRIETĂRÍ, împroprietăresc, vb. IV. Tranz. (Despre stat) A atribui cuiva drepturi de proprietate asupra unui teren agricol, a unui lot de casă, a unui imobil etc. [Pr.: -pri-e-] – În + proprietar. DOOM
împroprietărí (a ~) (-pro-pri-e-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împroprietărésc, imperf. 3 sg. împroprietăreá; conj. prez. 3 să împroprietăreáscă
împroprietăream
ÎMPROPRIETĂRÍ, împroprietăresc, vb. IV. Tranz. (Despre stat) A atribui cuiva drepturi de proprietate asupra unui teren agricol, a unui lot de casă, a unui imobil etc. [Pr.: -pri-e-] – În + proprietar. DOOM
împroprietărí (a ~) (-pro-pri-e-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împroprietărésc, imperf. 3 sg. împroprietăreá; conj. prez. 3 să împroprietăreáscă
împroprietărească
ÎMPROPRIETĂRÍ, împroprietăresc, vb. IV. Tranz. (Despre stat) A atribui cuiva drepturi de proprietate asupra unui teren agricol, a unui lot de casă, a unui imobil etc. [Pr.: -pri-e-] – În + proprietar. DOOM
împroprietărí (a ~) (-pro-pri-e-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împroprietărésc, imperf. 3 sg. împroprietăreá; conj. prez. 3 să împroprietăreáscă
împroprietăreau
ÎMPROPRIETĂRÍ, împroprietăresc, vb. IV. Tranz. (Despre stat) A atribui cuiva drepturi de proprietate asupra unui teren agricol, a unui lot de casă, a unui imobil etc. [Pr.: -pri-e-] – În + proprietar. DOOM
împroprietărí (a ~) (-pro-pri-e-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împroprietărésc, imperf. 3 sg. împroprietăreá; conj. prez. 3 să împroprietăreáscă
împroprietăreați
ÎMPROPRIETĂRÍ, împroprietăresc, vb. IV. Tranz. (Despre stat) A atribui cuiva drepturi de proprietate asupra unui teren agricol, a unui lot de casă, a unui imobil etc. [Pr.: -pri-e-] – În + proprietar. DOOM
împroprietărí (a ~) (-pro-pri-e-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împroprietărésc, imperf. 3 sg. împroprietăreá; conj. prez. 3 să împroprietăreáscă
împroprietăresc
ÎMPROPRIETĂRÍ, împroprietăresc, vb. IV. Tranz. (Despre stat) A atribui cuiva drepturi de proprietate asupra unui teren agricol, a unui lot de casă, a unui imobil etc. [Pr.: -pri-e-] – În + proprietar. DOOM
împroprietărí (a ~) (-pro-pri-e-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împroprietărésc, imperf. 3 sg. împroprietăreá; conj. prez. 3 să împroprietăreáscă
împroprietărește
ÎMPROPRIETĂRÍ, împroprietăresc, vb. IV. Tranz. (Despre stat) A atribui cuiva drepturi de proprietate asupra unui teren agricol, a unui lot de casă, a unui imobil etc. [Pr.: -pri-e-] – În + proprietar. DOOM
împroprietărí (a ~) (-pro-pri-e-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împroprietărésc, imperf. 3 sg. împroprietăreá; conj. prez. 3 să împroprietăreáscă
împroprietărești
ÎMPROPRIETĂRÍ, împroprietăresc, vb. IV. Tranz. (Despre stat) A atribui cuiva drepturi de proprietate asupra unui teren agricol, a unui lot de casă, a unui imobil etc. [Pr.: -pri-e-] – În + proprietar. DOOM
împroprietărí (a ~) (-pro-pri-e-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împroprietărésc, imperf. 3 sg. împroprietăreá; conj. prez. 3 să împroprietăreáscă
împroprietări
ÎMPROPRIETĂRÍ, împroprietăresc, vb. IV. Tranz. (Despre stat) A atribui cuiva drepturi de proprietate asupra unui teren agricol, a unui lot de casă, a unui imobil etc. [Pr.: -pri-e-] – În + proprietar. DOOM
împroprietărí (a ~) (-pro-pri-e-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împroprietărésc, imperf. 3 sg. împroprietăreá; conj. prez. 3 să împroprietăreáscă
împroprietării
ÎMPROPRIETĂRÍ, împroprietăresc, vb. IV. Tranz. (Despre stat) A atribui cuiva drepturi de proprietate asupra unui teren agricol, a unui lot de casă, a unui imobil etc. [Pr.: -pri-e-] – În + proprietar. DOOM
împroprietărí (a ~) (-pro-pri-e-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împroprietărésc, imperf. 3 sg. împroprietăreá; conj. prez. 3 să împroprietăreáscă
împroprietărim
ÎMPROPRIETĂRÍ, împroprietăresc, vb. IV. Tranz. (Despre stat) A atribui cuiva drepturi de proprietate asupra unui teren agricol, a unui lot de casă, a unui imobil etc. [Pr.: -pri-e-] – În + proprietar. DOOM
împroprietărí (a ~) (-pro-pri-e-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împroprietărésc, imperf. 3 sg. împroprietăreá; conj. prez. 3 să împroprietăreáscă
împroprietărind
ÎMPROPRIETĂRÍ, împroprietăresc, vb. IV. Tranz. (Despre stat) A atribui cuiva drepturi de proprietate asupra unui teren agricol, a unui lot de casă, a unui imobil etc. [Pr.: -pri-e-] – În + proprietar. DOOM
împroprietărí (a ~) (-pro-pri-e-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împroprietărésc, imperf. 3 sg. împroprietăreá; conj. prez. 3 să împroprietăreáscă
împroprietărire
ÎMPROPRIETĂRÍ, împroprietăresc, vb. IV. Tranz. (Despre stat) A atribui cuiva drepturi de proprietate asupra unui teren agricol, a unui lot de casă, a unui imobil etc. [Pr.: -pri-e-] – În + proprietar. DOOM
împroprietărí (a ~) (-pro-pri-e-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împroprietărésc, imperf. 3 sg. împroprietăreá; conj. prez. 3 să împroprietăreáscă
împroprietărire
ÎMPROPRIETĂRÍRE, împroprietăriri, s. f. Acțiunea de a împroprietări și rezultatul ei. [Pr.: -pri-e-] – V. împroprietări. DOOM
împroprietăríre (-pro-pri-e-) s. f., g.-d. art. împroprietărírii; pl. împroprietăríri
împroprietărirea
ÎMPROPRIETĂRÍRE, împroprietăriri, s. f. Acțiunea de a împroprietări și rezultatul ei. [Pr.: -pri-e-] – V. împroprietări. DOOM
împroprietăríre (-pro-pri-e-) s. f., g.-d. art. împroprietărírii; pl. împroprietăríri
împroprietăriri
ÎMPROPRIETĂRÍRE, împroprietăriri, s. f. Acțiunea de a împroprietări și rezultatul ei. [Pr.: -pri-e-] – V. împroprietări. DOOM
împroprietăríre (-pro-pri-e-) s. f., g.-d. art. împroprietărírii; pl. împroprietăríri
împroprietăririi
ÎMPROPRIETĂRÍRE, împroprietăriri, s. f. Acțiunea de a împroprietări și rezultatul ei. [Pr.: -pri-e-] – V. împroprietări. DOOM
împroprietăríre (-pro-pri-e-) s. f., g.-d. art. împroprietărírii; pl. împroprietăríri
împroprietăririle
ÎMPROPRIETĂRÍRE, împroprietăriri, s. f. Acțiunea de a împroprietări și rezultatul ei. [Pr.: -pri-e-] – V. împroprietări. DOOM
împroprietăríre (-pro-pri-e-) s. f., g.-d. art. împroprietărírii; pl. împroprietăríri
împroprietăririlor
ÎMPROPRIETĂRÍRE, împroprietăriri, s. f. Acțiunea de a împroprietări și rezultatul ei. [Pr.: -pri-e-] – V. împroprietări. DOOM
împroprietăríre (-pro-pri-e-) s. f., g.-d. art. împroprietărírii; pl. împroprietăríri
împroprietăriră
ÎMPROPRIETĂRÍ, împroprietăresc, vb. IV. Tranz. (Despre stat) A atribui cuiva drepturi de proprietate asupra unui teren agricol, a unui lot de casă, a unui imobil etc. [Pr.: -pri-e-] – În + proprietar. DOOM
împroprietărí (a ~) (-pro-pri-e-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împroprietărésc, imperf. 3 sg. împroprietăreá; conj. prez. 3 să împroprietăreáscă
împroprietărirăm
ÎMPROPRIETĂRÍ, împroprietăresc, vb. IV. Tranz. (Despre stat) A atribui cuiva drepturi de proprietate asupra unui teren agricol, a unui lot de casă, a unui imobil etc. [Pr.: -pri-e-] – În + proprietar. DOOM
împroprietărí (a ~) (-pro-pri-e-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împroprietărésc, imperf. 3 sg. împroprietăreá; conj. prez. 3 să împroprietăreáscă
împroprietărirăți
ÎMPROPRIETĂRÍ, împroprietăresc, vb. IV. Tranz. (Despre stat) A atribui cuiva drepturi de proprietate asupra unui teren agricol, a unui lot de casă, a unui imobil etc. [Pr.: -pri-e-] – În + proprietar. DOOM
împroprietărí (a ~) (-pro-pri-e-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împroprietărésc, imperf. 3 sg. împroprietăreá; conj. prez. 3 să împroprietăreáscă
împroprietărise
ÎMPROPRIETĂRÍ, împroprietăresc, vb. IV. Tranz. (Despre stat) A atribui cuiva drepturi de proprietate asupra unui teren agricol, a unui lot de casă, a unui imobil etc. [Pr.: -pri-e-] – În + proprietar. DOOM
împroprietărí (a ~) (-pro-pri-e-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împroprietărésc, imperf. 3 sg. împroprietăreá; conj. prez. 3 să împroprietăreáscă
împroprietărisem
ÎMPROPRIETĂRÍ, împroprietăresc, vb. IV. Tranz. (Despre stat) A atribui cuiva drepturi de proprietate asupra unui teren agricol, a unui lot de casă, a unui imobil etc. [Pr.: -pri-e-] – În + proprietar. DOOM
împroprietărí (a ~) (-pro-pri-e-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împroprietărésc, imperf. 3 sg. împroprietăreá; conj. prez. 3 să împroprietăreáscă
împroprietăriseră
ÎMPROPRIETĂRÍ, împroprietăresc, vb. IV. Tranz. (Despre stat) A atribui cuiva drepturi de proprietate asupra unui teren agricol, a unui lot de casă, a unui imobil etc. [Pr.: -pri-e-] – În + proprietar. DOOM
împroprietărí (a ~) (-pro-pri-e-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împroprietărésc, imperf. 3 sg. împroprietăreá; conj. prez. 3 să împroprietăreáscă
împroprietăriserăm
ÎMPROPRIETĂRÍ, împroprietăresc, vb. IV. Tranz. (Despre stat) A atribui cuiva drepturi de proprietate asupra unui teren agricol, a unui lot de casă, a unui imobil etc. [Pr.: -pri-e-] – În + proprietar. DOOM
împroprietărí (a ~) (-pro-pri-e-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împroprietărésc, imperf. 3 sg. împroprietăreá; conj. prez. 3 să împroprietăreáscă
împroprietăriserăți
ÎMPROPRIETĂRÍ, împroprietăresc, vb. IV. Tranz. (Despre stat) A atribui cuiva drepturi de proprietate asupra unui teren agricol, a unui lot de casă, a unui imobil etc. [Pr.: -pri-e-] – În + proprietar. DOOM
împroprietărí (a ~) (-pro-pri-e-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împroprietărésc, imperf. 3 sg. împroprietăreá; conj. prez. 3 să împroprietăreáscă
împroprietăriseși
ÎMPROPRIETĂRÍ, împroprietăresc, vb. IV. Tranz. (Despre stat) A atribui cuiva drepturi de proprietate asupra unui teren agricol, a unui lot de casă, a unui imobil etc. [Pr.: -pri-e-] – În + proprietar. DOOM
împroprietărí (a ~) (-pro-pri-e-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împroprietărésc, imperf. 3 sg. împroprietăreá; conj. prez. 3 să împroprietăreáscă
împroprietăriseți
ÎMPROPRIETĂRÍ, împroprietăresc, vb. IV. Tranz. (Despre stat) A atribui cuiva drepturi de proprietate asupra unui teren agricol, a unui lot de casă, a unui imobil etc. [Pr.: -pri-e-] – În + proprietar. DOOM
împroprietărí (a ~) (-pro-pri-e-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împroprietărésc, imperf. 3 sg. împroprietăreá; conj. prez. 3 să împroprietăreáscă
împroprietărit
ÎMPROPRIETĂRÍ, împroprietăresc, vb. IV. Tranz. (Despre stat) A atribui cuiva drepturi de proprietate asupra unui teren agricol, a unui lot de casă, a unui imobil etc. [Pr.: -pri-e-] – În + proprietar. DOOM
împroprietărí (a ~) (-pro-pri-e-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împroprietărésc, imperf. 3 sg. împroprietăreá; conj. prez. 3 să împroprietăreáscă
împroprietărit
ÎMPROPRIETĂRÍ, împroprietăresc, vb. IV. Tranz. (Despre stat) A atribui cuiva drepturi de proprietate asupra unui teren, asupra unei locuințe. [Pr.: -pri-e-] – În + proprietar.
împroprietăriși
ÎMPROPRIETĂRÍ, împroprietăresc, vb. IV. Tranz. (Despre stat) A atribui cuiva drepturi de proprietate asupra unui teren agricol, a unui lot de casă, a unui imobil etc. [Pr.: -pri-e-] – În + proprietar. DOOM
împroprietărí (a ~) (-pro-pri-e-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împroprietărésc, imperf. 3 sg. împroprietăreá; conj. prez. 3 să împroprietăreáscă
împroprietăriți
ÎMPROPRIETĂRÍ, împroprietăresc, vb. IV. Tranz. (Despre stat) A atribui cuiva drepturi de proprietate asupra unui teren agricol, a unui lot de casă, a unui imobil etc. [Pr.: -pri-e-] – În + proprietar. DOOM
împroprietărí (a ~) (-pro-pri-e-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împroprietărésc, imperf. 3 sg. împroprietăreá; conj. prez. 3 să împroprietăreáscă
împrospăta
ÎMPROSPĂTÁ, împrospătez, vb. I. 1. Tranz. A face să fie din nou proaspăt, prin schimbare, prin înlocuire. 2. Tranz. și refl. A (se) reînnoi. ♦ A (se) înviora. – În + proaspăt. DOOM
împrospătá (a ~) vb., ind. prez. 3 împrospăteáză
împrospătai
ÎMPROSPĂTÁ, împrospătez, vb. I. 1. Tranz. A face să fie din nou proaspăt, prin schimbare, prin înlocuire. 2. Tranz. și refl. A (se) reînnoi. ♦ A (se) înviora. – În + proaspăt. DOOM
împrospătá (a ~) vb., ind. prez. 3 împrospăteáză
împrospătam
ÎMPROSPĂTÁ, împrospătez, vb. I. 1. Tranz. A face să fie din nou proaspăt, prin schimbare, prin înlocuire. 2. Tranz. și refl. A (se) reînnoi. ♦ A (se) înviora. – În + proaspăt. DOOM
împrospătá (a ~) vb., ind. prez. 3 împrospăteáză
împrospătare
ÎMPROSPĂTÁ, împrospătez, vb. I. 1. Tranz. A face să fie din nou proaspăt, prin schimbare, prin înlocuire. 2. Tranz. și refl. A (se) reînnoi. ♦ A (se) înviora. – În + proaspăt. DOOM
împrospătá (a ~) vb., ind. prez. 3 împrospăteáză
împrospătare
ÎMPROSPĂTÁRE s. f. Acțiunea de a (se) împrospăta și rezultatul ei; înnoire, înviorare. – V. împrospăta. DOOM
împrospătáre s. f., g.-d. art. împrospătắrii
împrospătarea
ÎMPROSPĂTÁRE s. f. Acțiunea de a (se) împrospăta și rezultatul ei; înnoire, înviorare. – V. împrospăta. DOOM
împrospătáre s. f., g.-d. art. împrospătắrii
împrospătară
ÎMPROSPĂTÁ, împrospătez, vb. I. 1. Tranz. A face să fie din nou proaspăt, prin schimbare, prin înlocuire. 2. Tranz. și refl. A (se) reînnoi. ♦ A (se) înviora. – În + proaspăt. DOOM
împrospătá (a ~) vb., ind. prez. 3 împrospăteáză
împrospătarăm
ÎMPROSPĂTÁ, împrospătez, vb. I. 1. Tranz. A face să fie din nou proaspăt, prin schimbare, prin înlocuire. 2. Tranz. și refl. A (se) reînnoi. ♦ A (se) înviora. – În + proaspăt. DOOM
împrospătá (a ~) vb., ind. prez. 3 împrospăteáză
împrospătarăți
ÎMPROSPĂTÁ, împrospătez, vb. I. 1. Tranz. A face să fie din nou proaspăt, prin schimbare, prin înlocuire. 2. Tranz. și refl. A (se) reînnoi. ♦ A (se) înviora. – În + proaspăt. DOOM
împrospătá (a ~) vb., ind. prez. 3 împrospăteáză
împrospătase
ÎMPROSPĂTÁ, împrospătez, vb. I. 1. Tranz. A face să fie din nou proaspăt, prin schimbare, prin înlocuire. 2. Tranz. și refl. A (se) reînnoi. ♦ A (se) înviora. – În + proaspăt. DOOM
împrospătá (a ~) vb., ind. prez. 3 împrospăteáză
împrospătasem
ÎMPROSPĂTÁ, împrospătez, vb. I. 1. Tranz. A face să fie din nou proaspăt, prin schimbare, prin înlocuire. 2. Tranz. și refl. A (se) reînnoi. ♦ A (se) înviora. – În + proaspăt. DOOM
împrospătá (a ~) vb., ind. prez. 3 împrospăteáză
împrospătaseră
ÎMPROSPĂTÁ, împrospătez, vb. I. 1. Tranz. A face să fie din nou proaspăt, prin schimbare, prin înlocuire. 2. Tranz. și refl. A (se) reînnoi. ♦ A (se) înviora. – În + proaspăt. DOOM
împrospătá (a ~) vb., ind. prez. 3 împrospăteáză
împrospătaserăm
ÎMPROSPĂTÁ, împrospătez, vb. I. 1. Tranz. A face să fie din nou proaspăt, prin schimbare, prin înlocuire. 2. Tranz. și refl. A (se) reînnoi. ♦ A (se) înviora. – În + proaspăt. DOOM
împrospătá (a ~) vb., ind. prez. 3 împrospăteáză
împrospătaserăți
ÎMPROSPĂTÁ, împrospătez, vb. I. 1. Tranz. A face să fie din nou proaspăt, prin schimbare, prin înlocuire. 2. Tranz. și refl. A (se) reînnoi. ♦ A (se) înviora. – În + proaspăt. DOOM
împrospătá (a ~) vb., ind. prez. 3 împrospăteáză
împrospătaseși
ÎMPROSPĂTÁ, împrospătez, vb. I. 1. Tranz. A face să fie din nou proaspăt, prin schimbare, prin înlocuire. 2. Tranz. și refl. A (se) reînnoi. ♦ A (se) înviora. – În + proaspăt. DOOM
împrospătá (a ~) vb., ind. prez. 3 împrospăteáză
împrospătaseți
ÎMPROSPĂTÁ, împrospătez, vb. I. 1. Tranz. A face să fie din nou proaspăt, prin schimbare, prin înlocuire. 2. Tranz. și refl. A (se) reînnoi. ♦ A (se) înviora. – În + proaspăt. DOOM
împrospătá (a ~) vb., ind. prez. 3 împrospăteáză
împrospătat
ÎMPROSPĂTÁ, împrospătez, vb. I. 1. Tranz. A face să fie din nou proaspăt, prin schimbare, prin înlocuire. 2. Tranz. și refl. A (se) reînnoi. ♦ A (se) înviora. – În + proaspăt. DOOM
împrospătá (a ~) vb., ind. prez. 3 împrospăteáză
împrospătat
ÎMPROSPĂTÁT, -Ă, împrospătați, -te, adj. Înnoit; înviorat. – V. împrospăta.
împrospătata
ÎMPROSPĂTÁT, -Ă, împrospătați, -te, adj. Înnoit; înviorat. – V. împrospăta.
împrospătate
ÎMPROSPĂTÁT, -Ă, împrospătați, -te, adj. Înnoit; înviorat. – V. împrospăta.
împrospătatei
ÎMPROSPĂTÁT, -Ă, împrospătați, -te, adj. Înnoit; înviorat. – V. împrospăta.
împrospătatele
ÎMPROSPĂTÁT, -Ă, împrospătați, -te, adj. Înnoit; înviorat. – V. împrospăta.
împrospătatelor
ÎMPROSPĂTÁT, -Ă, împrospătați, -te, adj. Înnoit; înviorat. – V. împrospăta.
împrospătatul
ÎMPROSPĂTÁT, -Ă, împrospătați, -te, adj. Înnoit; înviorat. – V. împrospăta.
împrospătatului
ÎMPROSPĂTÁT, -Ă, împrospătați, -te, adj. Înnoit; înviorat. – V. împrospăta.
împrospătau
ÎMPROSPĂTÁ, împrospătez, vb. I. 1. Tranz. A face să fie din nou proaspăt, prin schimbare, prin înlocuire. 2. Tranz. și refl. A (se) reînnoi. ♦ A (se) înviora. – În + proaspăt. DOOM
împrospătá (a ~) vb., ind. prez. 3 împrospăteáză
împrospătași
ÎMPROSPĂTÁ, împrospătez, vb. I. 1. Tranz. A face să fie din nou proaspăt, prin schimbare, prin înlocuire. 2. Tranz. și refl. A (se) reînnoi. ♦ A (se) înviora. – În + proaspăt. DOOM
împrospătá (a ~) vb., ind. prez. 3 împrospăteáză
împrospătați
ÎMPROSPĂTÁ, împrospătez, vb. I. 1. Tranz. A face să fie din nou proaspăt, prin schimbare, prin înlocuire. 2. Tranz. și refl. A (se) reînnoi. ♦ A (se) înviora. – În + proaspăt. DOOM
împrospătá (a ~) vb., ind. prez. 3 împrospăteáză
împrospătați
ÎMPROSPĂTÁT, -Ă, împrospătați, -te, adj. Înnoit; înviorat. – V. împrospăta.
împrospătații
ÎMPROSPĂTÁT, -Ă, împrospătați, -te, adj. Înnoit; înviorat. – V. împrospăta.
împrospătaților
ÎMPROSPĂTÁT, -Ă, împrospătați, -te, adj. Înnoit; înviorat. – V. împrospăta.
împrospătează
ÎMPROSPĂTÁ, împrospătez, vb. I. 1. Tranz. A face să fie din nou proaspăt, prin schimbare, prin înlocuire. 2. Tranz. și refl. A (se) reînnoi. ♦ A (se) înviora. – În + proaspăt. DOOM
împrospătá (a ~) vb., ind. prez. 3 împrospăteáză
împrospătez
ÎMPROSPĂTÁ, împrospătez, vb. I. 1. Tranz. A face să fie din nou proaspăt, prin schimbare, prin înlocuire. 2. Tranz. și refl. A (se) reînnoi. ♦ A (se) înviora. – În + proaspăt. DOOM
împrospătá (a ~) vb., ind. prez. 3 împrospăteáză
împrospăteze
ÎMPROSPĂTÁ, împrospătez, vb. I. 1. Tranz. A face să fie din nou proaspăt, prin schimbare, prin înlocuire. 2. Tranz. și refl. A (se) reînnoi. ♦ A (se) înviora. – În + proaspăt. DOOM
împrospătá (a ~) vb., ind. prez. 3 împrospăteáză
împrospătezi
ÎMPROSPĂTÁ, împrospătez, vb. I. 1. Tranz. A face să fie din nou proaspăt, prin schimbare, prin înlocuire. 2. Tranz. și refl. A (se) reînnoi. ♦ A (se) înviora. – În + proaspăt. DOOM
împrospătá (a ~) vb., ind. prez. 3 împrospăteáză
împrospătând
ÎMPROSPĂTÁ, împrospătez, vb. I. 1. Tranz. A face să fie din nou proaspăt, prin schimbare, prin înlocuire. 2. Tranz. și refl. A (se) reînnoi. ♦ A (se) înviora. – În + proaspăt. DOOM
împrospătá (a ~) vb., ind. prez. 3 împrospăteáză
împrospătînd
ÎMPROSPĂTÁ, împrospătez, vb. I. 1. Tranz. A face să fie din nou proaspăt, prin schimbare, prin înlocuire. 2. Tranz. și refl. A (se) reînnoi. ♦ A (se) înviora. – În + proaspăt. DOOM
împrospătá (a ~) vb., ind. prez. 3 împrospăteáză
împrospătări
ÎMPROSPĂTÁRE s. f. Acțiunea de a (se) împrospăta și rezultatul ei; înnoire, înviorare. – V. împrospăta. DOOM
împrospătáre s. f., g.-d. art. împrospătắrii
împrospătării
ÎMPROSPĂTÁRE s. f. Acțiunea de a (se) împrospăta și rezultatul ei; înnoire, înviorare. – V. împrospăta. DOOM
împrospătáre s. f., g.-d. art. împrospătắrii
împrospătările
ÎMPROSPĂTÁRE s. f. Acțiunea de a (se) împrospăta și rezultatul ei; înnoire, înviorare. – V. împrospăta. DOOM
împrospătáre s. f., g.-d. art. împrospătắrii
împrospătărilor
ÎMPROSPĂTÁRE s. f. Acțiunea de a (se) împrospăta și rezultatul ei; înnoire, înviorare. – V. împrospăta. DOOM
împrospătáre s. f., g.-d. art. împrospătắrii
împrotivitoare
ÎMPROTIVITÓR, -OÁRE s. m. și f., adj. v. împotrivitor. DOOM
împotrivitór (rar) (-po-tri-) adj. m., s. m., pl. împotrivitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. împotrivitoáre
împrotivitor
ÎMPROTIVITÓR, -OÁRE s. m. și f., adj. v. împotrivitor. DOOM
împotrivitór (rar) (-po-tri-) adj. m., s. m., pl. împotrivitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. împotrivitoáre
împrotivitor
ÎMPROTIVITÓR, -OÁRE s. m. și f., adj. v. împotrivitor. DOOM
împotrivitór (rar) (-po-tri-) adj. m., s. m., pl. împotrivitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. împotrivitoáre
împrotivnic
ÎMPROTÍVNIC s. m. v. împotrivnic.
împrotivă
ÎMPROTÍVĂ adv. v. împotrivă. DOOM
*împotrívă- (-po-tri-) prep. (ĭ)
împroșc
ÎMPROȘCÁ, împróșc, vb. I. Tranz. 1. A împrăștia apă sau noroi stropind în toate părțile; (adesea fig.) a stropi pe cineva cu apă, cu noroi etc. ♦ Spec. (Tehn.) A împrăștia sub presiune un lichid sau o pulbere pe suprafața unui obiect. 2. A arunca întruna, a zvârli fără încetare în toate părțile proiectile, pietre etc.; a arunca cu ceva asupra cuiva. – Cf. bg. prăskam, sb. prskati. DOOM
împroșcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. împróșc, 2 sg. împróști, 3 împroáșcă; conj. prez. 3 să împroáște
împroșca
ÎMPROȘCÁ, împróșc, vb. I. Tranz. 1. A împrăștia apă sau noroi stropind în toate părțile; (adesea fig.) a stropi pe cineva cu apă, cu noroi etc. ♦ Spec. (Tehn.) A împrăștia sub presiune un lichid sau o pulbere pe suprafața unui obiect. 2. A arunca întruna, a zvârli fără încetare în toate părțile proiectile, pietre etc.; a arunca cu ceva asupra cuiva. – Cf. bg. prăskam, sb. prskati. DOOM
împroșcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. împróșc, 2 sg. împróști, 3 împroáșcă; conj. prez. 3 să împroáște
împroșcai
ÎMPROȘCÁ, împróșc, vb. I. Tranz. 1. A împrăștia apă sau noroi stropind în toate părțile; (adesea fig.) a stropi pe cineva cu apă, cu noroi etc. ♦ Spec. (Tehn.) A împrăștia sub presiune un lichid sau o pulbere pe suprafața unui obiect. 2. A arunca întruna, a zvârli fără încetare în toate părțile proiectile, pietre etc.; a arunca cu ceva asupra cuiva. – Cf. bg. prăskam, sb. prskati. DOOM
împroșcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. împróșc, 2 sg. împróști, 3 împroáșcă; conj. prez. 3 să împroáște
împroșcam
ÎMPROȘCÁ, împróșc, vb. I. Tranz. 1. A împrăștia apă sau noroi stropind în toate părțile; (adesea fig.) a stropi pe cineva cu apă, cu noroi etc. ♦ Spec. (Tehn.) A împrăștia sub presiune un lichid sau o pulbere pe suprafața unui obiect. 2. A arunca întruna, a zvârli fără încetare în toate părțile proiectile, pietre etc.; a arunca cu ceva asupra cuiva. – Cf. bg. prăskam, sb. prskati. DOOM
împroșcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. împróșc, 2 sg. împróști, 3 împroáșcă; conj. prez. 3 să împroáște
împroșcare
ÎMPROȘCÁ, împróșc, vb. I. Tranz. 1. A împrăștia apă sau noroi stropind în toate părțile; (adesea fig.) a stropi pe cineva cu apă, cu noroi etc. ♦ Spec. (Tehn.) A împrăștia sub presiune un lichid sau o pulbere pe suprafața unui obiect. 2. A arunca întruna, a zvârli fără încetare în toate părțile proiectile, pietre etc.; a arunca cu ceva asupra cuiva. – Cf. bg. prăskam, sb. prskati. DOOM
împroșcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. împróșc, 2 sg. împróști, 3 împroáșcă; conj. prez. 3 să împroáște
împroșcare
ÎMPROȘCÁRE, împroșcări, s. f. Acțiunea de a împroșca; stropire; împroșcătură (1). – V. împroșca. DOOM
împroșcáre s. f., g.-d. art. împroșcắrii; pl. împroșcắri
împroșcarea
ÎMPROȘCÁRE, împroșcări, s. f. Acțiunea de a împroșca; stropire; împroșcătură (1). – V. împroșca. DOOM
împroșcáre s. f., g.-d. art. împroșcắrii; pl. împroșcắri
împroșcară
ÎMPROȘCÁ, împróșc, vb. I. Tranz. 1. A împrăștia apă sau noroi stropind în toate părțile; (adesea fig.) a stropi pe cineva cu apă, cu noroi etc. ♦ Spec. (Tehn.) A împrăștia sub presiune un lichid sau o pulbere pe suprafața unui obiect. 2. A arunca întruna, a zvârli fără încetare în toate părțile proiectile, pietre etc.; a arunca cu ceva asupra cuiva. – Cf. bg. prăskam, sb. prskati. DOOM
împroșcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. împróșc, 2 sg. împróști, 3 împroáșcă; conj. prez. 3 să împroáște
împroșcarăm
ÎMPROȘCÁ, împróșc, vb. I. Tranz. 1. A împrăștia apă sau noroi stropind în toate părțile; (adesea fig.) a stropi pe cineva cu apă, cu noroi etc. ♦ Spec. (Tehn.) A împrăștia sub presiune un lichid sau o pulbere pe suprafața unui obiect. 2. A arunca întruna, a zvârli fără încetare în toate părțile proiectile, pietre etc.; a arunca cu ceva asupra cuiva. – Cf. bg. prăskam, sb. prskati. DOOM
împroșcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. împróșc, 2 sg. împróști, 3 împroáșcă; conj. prez. 3 să împroáște
împroșcarăți
ÎMPROȘCÁ, împróșc, vb. I. Tranz. 1. A împrăștia apă sau noroi stropind în toate părțile; (adesea fig.) a stropi pe cineva cu apă, cu noroi etc. ♦ Spec. (Tehn.) A împrăștia sub presiune un lichid sau o pulbere pe suprafața unui obiect. 2. A arunca întruna, a zvârli fără încetare în toate părțile proiectile, pietre etc.; a arunca cu ceva asupra cuiva. – Cf. bg. prăskam, sb. prskati. DOOM
împroșcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. împróșc, 2 sg. împróști, 3 împroáșcă; conj. prez. 3 să împroáște
împroșcase
ÎMPROȘCÁ, împróșc, vb. I. Tranz. 1. A împrăștia apă sau noroi stropind în toate părțile; (adesea fig.) a stropi pe cineva cu apă, cu noroi etc. ♦ Spec. (Tehn.) A împrăștia sub presiune un lichid sau o pulbere pe suprafața unui obiect. 2. A arunca întruna, a zvârli fără încetare în toate părțile proiectile, pietre etc.; a arunca cu ceva asupra cuiva. – Cf. bg. prăskam, sb. prskati. DOOM
împroșcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. împróșc, 2 sg. împróști, 3 împroáșcă; conj. prez. 3 să împroáște
împroșcasem
ÎMPROȘCÁ, împróșc, vb. I. Tranz. 1. A împrăștia apă sau noroi stropind în toate părțile; (adesea fig.) a stropi pe cineva cu apă, cu noroi etc. ♦ Spec. (Tehn.) A împrăștia sub presiune un lichid sau o pulbere pe suprafața unui obiect. 2. A arunca întruna, a zvârli fără încetare în toate părțile proiectile, pietre etc.; a arunca cu ceva asupra cuiva. – Cf. bg. prăskam, sb. prskati. DOOM
împroșcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. împróșc, 2 sg. împróști, 3 împroáșcă; conj. prez. 3 să împroáște
împroșcaseră
ÎMPROȘCÁ, împróșc, vb. I. Tranz. 1. A împrăștia apă sau noroi stropind în toate părțile; (adesea fig.) a stropi pe cineva cu apă, cu noroi etc. ♦ Spec. (Tehn.) A împrăștia sub presiune un lichid sau o pulbere pe suprafața unui obiect. 2. A arunca întruna, a zvârli fără încetare în toate părțile proiectile, pietre etc.; a arunca cu ceva asupra cuiva. – Cf. bg. prăskam, sb. prskati. DOOM
împroșcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. împróșc, 2 sg. împróști, 3 împroáșcă; conj. prez. 3 să împroáște
împroșcaserăm
ÎMPROȘCÁ, împróșc, vb. I. Tranz. 1. A împrăștia apă sau noroi stropind în toate părțile; (adesea fig.) a stropi pe cineva cu apă, cu noroi etc. ♦ Spec. (Tehn.) A împrăștia sub presiune un lichid sau o pulbere pe suprafața unui obiect. 2. A arunca întruna, a zvârli fără încetare în toate părțile proiectile, pietre etc.; a arunca cu ceva asupra cuiva. – Cf. bg. prăskam, sb. prskati. DOOM
împroșcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. împróșc, 2 sg. împróști, 3 împroáșcă; conj. prez. 3 să împroáște
împroșcaserăți
ÎMPROȘCÁ, împróșc, vb. I. Tranz. 1. A împrăștia apă sau noroi stropind în toate părțile; (adesea fig.) a stropi pe cineva cu apă, cu noroi etc. ♦ Spec. (Tehn.) A împrăștia sub presiune un lichid sau o pulbere pe suprafața unui obiect. 2. A arunca întruna, a zvârli fără încetare în toate părțile proiectile, pietre etc.; a arunca cu ceva asupra cuiva. – Cf. bg. prăskam, sb. prskati. DOOM
împroșcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. împróșc, 2 sg. împróști, 3 împroáșcă; conj. prez. 3 să împroáște
împroșcaseși
ÎMPROȘCÁ, împróșc, vb. I. Tranz. 1. A împrăștia apă sau noroi stropind în toate părțile; (adesea fig.) a stropi pe cineva cu apă, cu noroi etc. ♦ Spec. (Tehn.) A împrăștia sub presiune un lichid sau o pulbere pe suprafața unui obiect. 2. A arunca întruna, a zvârli fără încetare în toate părțile proiectile, pietre etc.; a arunca cu ceva asupra cuiva. – Cf. bg. prăskam, sb. prskati. DOOM
împroșcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. împróșc, 2 sg. împróști, 3 împroáșcă; conj. prez. 3 să împroáște
împroșcaseți
ÎMPROȘCÁ, împróșc, vb. I. Tranz. 1. A împrăștia apă sau noroi stropind în toate părțile; (adesea fig.) a stropi pe cineva cu apă, cu noroi etc. ♦ Spec. (Tehn.) A împrăștia sub presiune un lichid sau o pulbere pe suprafața unui obiect. 2. A arunca întruna, a zvârli fără încetare în toate părțile proiectile, pietre etc.; a arunca cu ceva asupra cuiva. – Cf. bg. prăskam, sb. prskati. DOOM
împroșcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. împróșc, 2 sg. împróști, 3 împroáșcă; conj. prez. 3 să împroáște
împroșcat
ÎMPROȘCÁ, împróșc, vb. I. Tranz. 1. A împrăștia apă sau noroi stropind în toate părțile; (adesea fig.) a stropi pe cineva cu apă, cu noroi etc. ♦ Spec. (Tehn.) A împrăștia sub presiune un lichid sau o pulbere pe suprafața unui obiect. 2. A arunca întruna, a zvârli fără încetare în toate părțile proiectile, pietre etc.; a arunca cu ceva asupra cuiva. – Cf. bg. prăskam, sb. prskati. DOOM
împroșcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. împróșc, 2 sg. împróști, 3 împroáșcă; conj. prez. 3 să împroáște
împroșcat
ÎMPROȘCÁ, împróșc, vb. I. Tranz. 1. A împrăștia apă sau noroi stropind în toate părțile; (adesea fig.) a stropi pe cineva cu apă, cu noroi etc. ♦ Spec. (Tehn.) A împrăștia sub presiune un lichid sau o pulbere pe suprafața unui obiect. 2. A arunca întruna, a zvârli fără încetare în toate părțile proiectile, pietre etc.; a arunca cu ceva asupra cuiva. – Cf. bg. prăskam, scr. prskati.
împroșcata
ÎMPROȘCÁ, împróșc, vb. I. Tranz. 1. A împrăștia apă sau noroi stropind în toate părțile; (adesea fig.) a stropi pe cineva cu apă, cu noroi etc. ♦ Spec. (Tehn.) A împrăștia sub presiune un lichid sau o pulbere pe suprafața unui obiect. 2. A arunca întruna, a zvârli fără încetare în toate părțile proiectile, pietre etc.; a arunca cu ceva asupra cuiva. – Cf. bg. prăskam, scr. prskati.
împroșcate
ÎMPROȘCÁ, împróșc, vb. I. Tranz. 1. A împrăștia apă sau noroi stropind în toate părțile; (adesea fig.) a stropi pe cineva cu apă, cu noroi etc. ♦ Spec. (Tehn.) A împrăștia sub presiune un lichid sau o pulbere pe suprafața unui obiect. 2. A arunca întruna, a zvârli fără încetare în toate părțile proiectile, pietre etc.; a arunca cu ceva asupra cuiva. – Cf. bg. prăskam, scr. prskati.
împroșcatei
ÎMPROȘCÁ, împróșc, vb. I. Tranz. 1. A împrăștia apă sau noroi stropind în toate părțile; (adesea fig.) a stropi pe cineva cu apă, cu noroi etc. ♦ Spec. (Tehn.) A împrăștia sub presiune un lichid sau o pulbere pe suprafața unui obiect. 2. A arunca întruna, a zvârli fără încetare în toate părțile proiectile, pietre etc.; a arunca cu ceva asupra cuiva. – Cf. bg. prăskam, scr. prskati.
împroșcatele
ÎMPROȘCÁ, împróșc, vb. I. Tranz. 1. A împrăștia apă sau noroi stropind în toate părțile; (adesea fig.) a stropi pe cineva cu apă, cu noroi etc. ♦ Spec. (Tehn.) A împrăștia sub presiune un lichid sau o pulbere pe suprafața unui obiect. 2. A arunca întruna, a zvârli fără încetare în toate părțile proiectile, pietre etc.; a arunca cu ceva asupra cuiva. – Cf. bg. prăskam, scr. prskati.
împroșcatelor
ÎMPROȘCÁ, împróșc, vb. I. Tranz. 1. A împrăștia apă sau noroi stropind în toate părțile; (adesea fig.) a stropi pe cineva cu apă, cu noroi etc. ♦ Spec. (Tehn.) A împrăștia sub presiune un lichid sau o pulbere pe suprafața unui obiect. 2. A arunca întruna, a zvârli fără încetare în toate părțile proiectile, pietre etc.; a arunca cu ceva asupra cuiva. – Cf. bg. prăskam, scr. prskati.
împroșcatul
ÎMPROȘCÁ, împróșc, vb. I. Tranz. 1. A împrăștia apă sau noroi stropind în toate părțile; (adesea fig.) a stropi pe cineva cu apă, cu noroi etc. ♦ Spec. (Tehn.) A împrăștia sub presiune un lichid sau o pulbere pe suprafața unui obiect. 2. A arunca întruna, a zvârli fără încetare în toate părțile proiectile, pietre etc.; a arunca cu ceva asupra cuiva. – Cf. bg. prăskam, scr. prskati.
împroșcatului
ÎMPROȘCÁ, împróșc, vb. I. Tranz. 1. A împrăștia apă sau noroi stropind în toate părțile; (adesea fig.) a stropi pe cineva cu apă, cu noroi etc. ♦ Spec. (Tehn.) A împrăștia sub presiune un lichid sau o pulbere pe suprafața unui obiect. 2. A arunca întruna, a zvârli fără încetare în toate părțile proiectile, pietre etc.; a arunca cu ceva asupra cuiva. – Cf. bg. prăskam, scr. prskati.
împroșcau
ÎMPROȘCÁ, împróșc, vb. I. Tranz. 1. A împrăștia apă sau noroi stropind în toate părțile; (adesea fig.) a stropi pe cineva cu apă, cu noroi etc. ♦ Spec. (Tehn.) A împrăștia sub presiune un lichid sau o pulbere pe suprafața unui obiect. 2. A arunca întruna, a zvârli fără încetare în toate părțile proiectile, pietre etc.; a arunca cu ceva asupra cuiva. – Cf. bg. prăskam, sb. prskati. DOOM
împroșcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. împróșc, 2 sg. împróști, 3 împroáșcă; conj. prez. 3 să împroáște
împroșcași
ÎMPROȘCÁ, împróșc, vb. I. Tranz. 1. A împrăștia apă sau noroi stropind în toate părțile; (adesea fig.) a stropi pe cineva cu apă, cu noroi etc. ♦ Spec. (Tehn.) A împrăștia sub presiune un lichid sau o pulbere pe suprafața unui obiect. 2. A arunca întruna, a zvârli fără încetare în toate părțile proiectile, pietre etc.; a arunca cu ceva asupra cuiva. – Cf. bg. prăskam, sb. prskati. DOOM
împroșcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. împróșc, 2 sg. împróști, 3 împroáșcă; conj. prez. 3 să împroáște
împroșcați
ÎMPROȘCÁ, împróșc, vb. I. Tranz. 1. A împrăștia apă sau noroi stropind în toate părțile; (adesea fig.) a stropi pe cineva cu apă, cu noroi etc. ♦ Spec. (Tehn.) A împrăștia sub presiune un lichid sau o pulbere pe suprafața unui obiect. 2. A arunca întruna, a zvârli fără încetare în toate părțile proiectile, pietre etc.; a arunca cu ceva asupra cuiva. – Cf. bg. prăskam, sb. prskati. DOOM
împroșcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. împróșc, 2 sg. împróști, 3 împroáșcă; conj. prez. 3 să împroáște
împroșcați
ÎMPROȘCÁ, împróșc, vb. I. Tranz. 1. A împrăștia apă sau noroi stropind în toate părțile; (adesea fig.) a stropi pe cineva cu apă, cu noroi etc. ♦ Spec. (Tehn.) A împrăștia sub presiune un lichid sau o pulbere pe suprafața unui obiect. 2. A arunca întruna, a zvârli fără încetare în toate părțile proiectile, pietre etc.; a arunca cu ceva asupra cuiva. – Cf. bg. prăskam, scr. prskati.
împroșcații
ÎMPROȘCÁ, împróșc, vb. I. Tranz. 1. A împrăștia apă sau noroi stropind în toate părțile; (adesea fig.) a stropi pe cineva cu apă, cu noroi etc. ♦ Spec. (Tehn.) A împrăștia sub presiune un lichid sau o pulbere pe suprafața unui obiect. 2. A arunca întruna, a zvârli fără încetare în toate părțile proiectile, pietre etc.; a arunca cu ceva asupra cuiva. – Cf. bg. prăskam, scr. prskati.
împroșcaților
ÎMPROȘCÁ, împróșc, vb. I. Tranz. 1. A împrăștia apă sau noroi stropind în toate părțile; (adesea fig.) a stropi pe cineva cu apă, cu noroi etc. ♦ Spec. (Tehn.) A împrăștia sub presiune un lichid sau o pulbere pe suprafața unui obiect. 2. A arunca întruna, a zvârli fără încetare în toate părțile proiectile, pietre etc.; a arunca cu ceva asupra cuiva. – Cf. bg. prăskam, scr. prskati.
împroșcând
ÎMPROȘCÁ, împróșc, vb. I. Tranz. 1. A împrăștia apă sau noroi stropind în toate părțile; (adesea fig.) a stropi pe cineva cu apă, cu noroi etc. ♦ Spec. (Tehn.) A împrăștia sub presiune un lichid sau o pulbere pe suprafața unui obiect. 2. A arunca întruna, a zvârli fără încetare în toate părțile proiectile, pietre etc.; a arunca cu ceva asupra cuiva. – Cf. bg. prăskam, sb. prskati. DOOM
împroșcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. împróșc, 2 sg. împróști, 3 împroáșcă; conj. prez. 3 să împroáște
împroșcînd
ÎMPROȘCÁ, împróșc, vb. I. Tranz. 1. A împrăștia apă sau noroi stropind în toate părțile; (adesea fig.) a stropi pe cineva cu apă, cu noroi etc. ♦ Spec. (Tehn.) A împrăștia sub presiune un lichid sau o pulbere pe suprafața unui obiect. 2. A arunca întruna, a zvârli fără încetare în toate părțile proiectile, pietre etc.; a arunca cu ceva asupra cuiva. – Cf. bg. prăskam, sb. prskati. DOOM
împroșcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. împróșc, 2 sg. împróști, 3 împroáșcă; conj. prez. 3 să împroáște
împroșcări
ÎMPROȘCÁRE, împroșcări, s. f. Acțiunea de a împroșca; stropire; împroșcătură (1). – V. împroșca. DOOM
împroșcáre s. f., g.-d. art. împroșcắrii; pl. împroșcắri
împroșcării
ÎMPROȘCÁRE, împroșcări, s. f. Acțiunea de a împroșca; stropire; împroșcătură (1). – V. împroșca. DOOM
împroșcáre s. f., g.-d. art. împroșcắrii; pl. împroșcắri
împroșcările
ÎMPROȘCÁRE, împroșcări, s. f. Acțiunea de a împroșca; stropire; împroșcătură (1). – V. împroșca. DOOM
împroșcáre s. f., g.-d. art. împroșcắrii; pl. împroșcắri
împroșcărilor
ÎMPROȘCÁRE, împroșcări, s. f. Acțiunea de a împroșca; stropire; împroșcătură (1). – V. împroșca. DOOM
împroșcáre s. f., g.-d. art. împroșcắrii; pl. împroșcắri
împroșcătura
ÎMPROȘCĂTÚRĂ, împroșcături, s. f. 1. Împroșcare. 2. (Concr.) Urmă lăsată prin împroșcare; stropitură, pată. – Împroșca + suf. -ătură. DOOM
împroșcătúră s. f., g.-d. art. împroșcătúrii; pl. împroșcătúri
împroșcături
ÎMPROȘCĂTÚRĂ, împroșcături, s. f. 1. Împroșcare. 2. (Concr.) Urmă lăsată prin împroșcare; stropitură, pată. – Împroșca + suf. -ătură. DOOM
împroșcătúră s. f., g.-d. art. împroșcătúrii; pl. împroșcătúri
împroșcăturii
ÎMPROȘCĂTÚRĂ, împroșcături, s. f. 1. Împroșcare. 2. (Concr.) Urmă lăsată prin împroșcare; stropitură, pată. – Împroșca + suf. -ătură. DOOM
împroșcătúră s. f., g.-d. art. împroșcătúrii; pl. împroșcătúri
împroșcăturile
ÎMPROȘCĂTÚRĂ, împroșcături, s. f. 1. Împroșcare. 2. (Concr.) Urmă lăsată prin împroșcare; stropitură, pată. – Împroșca + suf. -ătură. DOOM
împroșcătúră s. f., g.-d. art. împroșcătúrii; pl. împroșcătúri
împroșcăturilor
ÎMPROȘCĂTÚRĂ, împroșcături, s. f. 1. Împroșcare. 2. (Concr.) Urmă lăsată prin împroșcare; stropitură, pată. – Împroșca + suf. -ătură. DOOM
împroșcătúră s. f., g.-d. art. împroșcătúrii; pl. împroșcătúri
împroști
ÎMPROȘCÁ, împróșc, vb. I. Tranz. 1. A împrăștia apă sau noroi stropind în toate părțile; (adesea fig.) a stropi pe cineva cu apă, cu noroi etc. ♦ Spec. (Tehn.) A împrăștia sub presiune un lichid sau o pulbere pe suprafața unui obiect. 2. A arunca întruna, a zvârli fără încetare în toate părțile proiectile, pietre etc.; a arunca cu ceva asupra cuiva. – Cf. bg. prăskam, sb. prskati. DOOM
împroșcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. împróșc, 2 sg. împróști, 3 împroáșcă; conj. prez. 3 să împroáște
împroțăpi
ÎMPROȚĂPI vb. IV. v. proțăpi.
împrumut
ÎMPRUMÚT, împrumuturi, s. n. 1. Faptul de a (se) împrumuta; (concr.) obiect sau sumă de bani împrumutată. ◊ Loc. adj. De împrumut = care este împrumutat ◊ Loc. vb. A da (sau a lua) cu împrumut = a împrumuta (1). ◊ Expr. A fi (sau a părea) ca de împrumut = a nu i se potrivi cuiva. 2. Cuvânt, construcție lexicală etc. luată din altă limbă. împrumut lingvistic. – Lat. in promutuum. DOOM
împrumút s. n., pl. împrumúturi
împrumut
ÎMPRUMUTÁ, împrumút, vb. I. Tranz. și refl. 1. A da cuiva sau a lua de la cineva un bun care urmează să fie restituit. 2. A adopta cuvinte, obiceiuri etc.; p. ext. a imita. – Lat. *impromutare sau din împrumut. DOOM
împrumutá (a ~) vb., ind. prez. 3 împrumútă
împrumuta
ÎMPRUMUTÁ, împrumút, vb. I. Tranz. și refl. 1. A da cuiva sau a lua de la cineva un bun care urmează să fie restituit. 2. A adopta cuvinte, obiceiuri etc.; p. ext. a imita. – Lat. *impromutare sau din împrumut. DOOM
împrumutá (a ~) vb., ind. prez. 3 împrumútă
împrumutai
ÎMPRUMUTÁ, împrumút, vb. I. Tranz. și refl. 1. A da cuiva sau a lua de la cineva un bun care urmează să fie restituit. 2. A adopta cuvinte, obiceiuri etc.; p. ext. a imita. – Lat. *impromutare sau din împrumut. DOOM
împrumutá (a ~) vb., ind. prez. 3 împrumútă
împrumutam
ÎMPRUMUTÁ, împrumút, vb. I. Tranz. și refl. 1. A da cuiva sau a lua de la cineva un bun care urmează să fie restituit. 2. A adopta cuvinte, obiceiuri etc.; p. ext. a imita. – Lat. *impromutare sau din împrumut. DOOM
împrumutá (a ~) vb., ind. prez. 3 împrumútă
împrumutare
ÎMPRUMUTÁ, împrumút, vb. I. Tranz. și refl. 1. A da cuiva sau a lua de la cineva un bun care urmează să fie restituit. 2. A adopta cuvinte, obiceiuri etc.; p. ext. a imita. – Lat. *impromutare sau din împrumut. DOOM
împrumutá (a ~) vb., ind. prez. 3 împrumútă
împrumutare
ÎMPRUMUTÁRE s. f. Acțiunea de a împrumuta și rezultatul ei. – V. împrumuta. DOOM
împrumutáre s. f., g.-d. art. împrumutắrii
împrumutară
ÎMPRUMUTÁ, împrumút, vb. I. Tranz. și refl. 1. A da cuiva sau a lua de la cineva un bun care urmează să fie restituit. 2. A adopta cuvinte, obiceiuri etc.; p. ext. a imita. – Lat. *impromutare sau din împrumut. DOOM
împrumutá (a ~) vb., ind. prez. 3 împrumútă
împrumutarăm
ÎMPRUMUTÁ, împrumút, vb. I. Tranz. și refl. 1. A da cuiva sau a lua de la cineva un bun care urmează să fie restituit. 2. A adopta cuvinte, obiceiuri etc.; p. ext. a imita. – Lat. *impromutare sau din împrumut. DOOM
împrumutá (a ~) vb., ind. prez. 3 împrumútă
împrumutarăți
ÎMPRUMUTÁ, împrumút, vb. I. Tranz. și refl. 1. A da cuiva sau a lua de la cineva un bun care urmează să fie restituit. 2. A adopta cuvinte, obiceiuri etc.; p. ext. a imita. – Lat. *impromutare sau din împrumut. DOOM
împrumutá (a ~) vb., ind. prez. 3 împrumútă
împrumutase
ÎMPRUMUTÁ, împrumút, vb. I. Tranz. și refl. 1. A da cuiva sau a lua de la cineva un bun care urmează să fie restituit. 2. A adopta cuvinte, obiceiuri etc.; p. ext. a imita. – Lat. *impromutare sau din împrumut. DOOM
împrumutá (a ~) vb., ind. prez. 3 împrumútă
împrumutasem
ÎMPRUMUTÁ, împrumút, vb. I. Tranz. și refl. 1. A da cuiva sau a lua de la cineva un bun care urmează să fie restituit. 2. A adopta cuvinte, obiceiuri etc.; p. ext. a imita. – Lat. *impromutare sau din împrumut. DOOM
împrumutá (a ~) vb., ind. prez. 3 împrumútă
împrumutaseră
ÎMPRUMUTÁ, împrumút, vb. I. Tranz. și refl. 1. A da cuiva sau a lua de la cineva un bun care urmează să fie restituit. 2. A adopta cuvinte, obiceiuri etc.; p. ext. a imita. – Lat. *impromutare sau din împrumut. DOOM
împrumutá (a ~) vb., ind. prez. 3 împrumútă
împrumutaserăm
ÎMPRUMUTÁ, împrumút, vb. I. Tranz. și refl. 1. A da cuiva sau a lua de la cineva un bun care urmează să fie restituit. 2. A adopta cuvinte, obiceiuri etc.; p. ext. a imita. – Lat. *impromutare sau din împrumut. DOOM
împrumutá (a ~) vb., ind. prez. 3 împrumútă
împrumutaserăți
ÎMPRUMUTÁ, împrumút, vb. I. Tranz. și refl. 1. A da cuiva sau a lua de la cineva un bun care urmează să fie restituit. 2. A adopta cuvinte, obiceiuri etc.; p. ext. a imita. – Lat. *impromutare sau din împrumut. DOOM
împrumutá (a ~) vb., ind. prez. 3 împrumútă
împrumutaseși
ÎMPRUMUTÁ, împrumút, vb. I. Tranz. și refl. 1. A da cuiva sau a lua de la cineva un bun care urmează să fie restituit. 2. A adopta cuvinte, obiceiuri etc.; p. ext. a imita. – Lat. *impromutare sau din împrumut. DOOM
împrumutá (a ~) vb., ind. prez. 3 împrumútă
împrumutaseți
ÎMPRUMUTÁ, împrumút, vb. I. Tranz. și refl. 1. A da cuiva sau a lua de la cineva un bun care urmează să fie restituit. 2. A adopta cuvinte, obiceiuri etc.; p. ext. a imita. – Lat. *impromutare sau din împrumut. DOOM
împrumutá (a ~) vb., ind. prez. 3 împrumútă
împrumutat
ÎMPRUMUTÁ, împrumút, vb. I. Tranz. și refl. 1. A da cuiva sau a lua de la cineva un bun care urmează să fie restituit. 2. A adopta cuvinte, obiceiuri etc.; p. ext. a imita. – Lat. *impromutare sau din împrumut. DOOM
împrumutá (a ~) vb., ind. prez. 3 împrumútă
împrumutat
ÎMPRUMUTÁT, -Ă, împrumutați, -te, adj. Care este luat sau dat cu împrumut. ♦ (Despre cuvinte, obiceiuri etc.) Care este din altă limbă sau de la alt popor. ♦ Imitat. – V. împrumuta.
împrumutata
ÎMPRUMUTÁT, -Ă, împrumutați, -te, adj. Care este luat sau dat cu împrumut. ♦ (Despre cuvinte, obiceiuri etc.) Care este din altă limbă sau de la alt popor. ♦ Imitat. – V. împrumuta.
împrumutate
ÎMPRUMUTÁT, -Ă, împrumutați, -te, adj. Care este luat sau dat cu împrumut. ♦ (Despre cuvinte, obiceiuri etc.) Care este din altă limbă sau de la alt popor. ♦ Imitat. – V. împrumuta.
împrumutatei
ÎMPRUMUTÁT, -Ă, împrumutați, -te, adj. Care este luat sau dat cu împrumut. ♦ (Despre cuvinte, obiceiuri etc.) Care este din altă limbă sau de la alt popor. ♦ Imitat. – V. împrumuta.
împrumutatele
ÎMPRUMUTÁT, -Ă, împrumutați, -te, adj. Care este luat sau dat cu împrumut. ♦ (Despre cuvinte, obiceiuri etc.) Care este din altă limbă sau de la alt popor. ♦ Imitat. – V. împrumuta.
împrumutatelor
ÎMPRUMUTÁT, -Ă, împrumutați, -te, adj. Care este luat sau dat cu împrumut. ♦ (Despre cuvinte, obiceiuri etc.) Care este din altă limbă sau de la alt popor. ♦ Imitat. – V. împrumuta.
împrumutatul
ÎMPRUMUTÁT, -Ă, împrumutați, -te, adj. Care este luat sau dat cu împrumut. ♦ (Despre cuvinte, obiceiuri etc.) Care este din altă limbă sau de la alt popor. ♦ Imitat. – V. împrumuta.
împrumutatului
ÎMPRUMUTÁT, -Ă, împrumutați, -te, adj. Care este luat sau dat cu împrumut. ♦ (Despre cuvinte, obiceiuri etc.) Care este din altă limbă sau de la alt popor. ♦ Imitat. – V. împrumuta.
împrumutau
ÎMPRUMUTÁ, împrumút, vb. I. Tranz. și refl. 1. A da cuiva sau a lua de la cineva un bun care urmează să fie restituit. 2. A adopta cuvinte, obiceiuri etc.; p. ext. a imita. – Lat. *impromutare sau din împrumut. DOOM
împrumutá (a ~) vb., ind. prez. 3 împrumútă
împrumutași
ÎMPRUMUTÁ, împrumút, vb. I. Tranz. și refl. 1. A da cuiva sau a lua de la cineva un bun care urmează să fie restituit. 2. A adopta cuvinte, obiceiuri etc.; p. ext. a imita. – Lat. *impromutare sau din împrumut. DOOM
împrumutá (a ~) vb., ind. prez. 3 împrumútă
împrumutați
ÎMPRUMUTÁ, împrumút, vb. I. Tranz. și refl. 1. A da cuiva sau a lua de la cineva un bun care urmează să fie restituit. 2. A adopta cuvinte, obiceiuri etc.; p. ext. a imita. – Lat. *impromutare sau din împrumut. DOOM
împrumutá (a ~) vb., ind. prez. 3 împrumútă
împrumutați
ÎMPRUMUTÁT, -Ă, împrumutați, -te, adj. Care este luat sau dat cu împrumut. ♦ (Despre cuvinte, obiceiuri etc.) Care este din altă limbă sau de la alt popor. ♦ Imitat. – V. împrumuta.
împrumutații
ÎMPRUMUTÁT, -Ă, împrumutați, -te, adj. Care este luat sau dat cu împrumut. ♦ (Despre cuvinte, obiceiuri etc.) Care este din altă limbă sau de la alt popor. ♦ Imitat. – V. împrumuta.
împrumutaților
ÎMPRUMUTÁT, -Ă, împrumutați, -te, adj. Care este luat sau dat cu împrumut. ♦ (Despre cuvinte, obiceiuri etc.) Care este din altă limbă sau de la alt popor. ♦ Imitat. – V. împrumuta.
împrumute
ÎMPRUMUTÁ, împrumút, vb. I. Tranz. și refl. 1. A da cuiva sau a lua de la cineva un bun care urmează să fie restituit. 2. A adopta cuvinte, obiceiuri etc.; p. ext. a imita. – Lat. *impromutare sau din împrumut. DOOM
împrumutá (a ~) vb., ind. prez. 3 împrumútă
împrumutul
ÎMPRUMÚT, împrumuturi, s. n. 1. Faptul de a (se) împrumuta; (concr.) obiect sau sumă de bani împrumutată. ◊ Loc. adj. De împrumut = care este împrumutat ◊ Loc. vb. A da (sau a lua) cu împrumut = a împrumuta (1). ◊ Expr. A fi (sau a părea) ca de împrumut = a nu i se potrivi cuiva. 2. Cuvânt, construcție lexicală etc. luată din altă limbă. împrumut lingvistic. – Lat. in promutuum. DOOM
împrumút s. n., pl. împrumúturi
împrumutului
ÎMPRUMÚT, împrumuturi, s. n. 1. Faptul de a (se) împrumuta; (concr.) obiect sau sumă de bani împrumutată. ◊ Loc. adj. De împrumut = care este împrumutat ◊ Loc. vb. A da (sau a lua) cu împrumut = a împrumuta (1). ◊ Expr. A fi (sau a părea) ca de împrumut = a nu i se potrivi cuiva. 2. Cuvânt, construcție lexicală etc. luată din altă limbă. împrumut lingvistic. – Lat. in promutuum. DOOM
împrumút s. n., pl. împrumúturi
împrumuturi
ÎMPRUMÚT, împrumuturi, s. n. 1. Faptul de a (se) împrumuta; (concr.) obiect sau sumă de bani împrumutată. ◊ Loc. adj. De împrumut = care este împrumutat ◊ Loc. vb. A da (sau a lua) cu împrumut = a împrumuta (1). ◊ Expr. A fi (sau a părea) ca de împrumut = a nu i se potrivi cuiva. 2. Cuvânt, construcție lexicală etc. luată din altă limbă. împrumut lingvistic. – Lat. in promutuum. DOOM
împrumút s. n., pl. împrumúturi
împrumuturile
ÎMPRUMÚT, împrumuturi, s. n. 1. Faptul de a (se) împrumuta; (concr.) obiect sau sumă de bani împrumutată. ◊ Loc. adj. De împrumut = care este împrumutat ◊ Loc. vb. A da (sau a lua) cu împrumut = a împrumuta (1). ◊ Expr. A fi (sau a părea) ca de împrumut = a nu i se potrivi cuiva. 2. Cuvânt, construcție lexicală etc. luată din altă limbă. împrumut lingvistic. – Lat. in promutuum. DOOM
împrumút s. n., pl. împrumúturi
împrumuturilor
ÎMPRUMÚT, împrumuturi, s. n. 1. Faptul de a (se) împrumuta; (concr.) obiect sau sumă de bani împrumutată. ◊ Loc. adj. De împrumut = care este împrumutat ◊ Loc. vb. A da (sau a lua) cu împrumut = a împrumuta (1). ◊ Expr. A fi (sau a părea) ca de împrumut = a nu i se potrivi cuiva. 2. Cuvânt, construcție lexicală etc. luată din altă limbă. împrumut lingvistic. – Lat. in promutuum. DOOM
împrumút s. n., pl. împrumúturi
împrumutând
ÎMPRUMUTÁ, împrumút, vb. I. Tranz. și refl. 1. A da cuiva sau a lua de la cineva un bun care urmează să fie restituit. 2. A adopta cuvinte, obiceiuri etc.; p. ext. a imita. – Lat. *impromutare sau din împrumut. DOOM
împrumutá (a ~) vb., ind. prez. 3 împrumútă
împrumutînd
ÎMPRUMUTÁ, împrumút, vb. I. Tranz. și refl. 1. A da cuiva sau a lua de la cineva un bun care urmează să fie restituit. 2. A adopta cuvinte, obiceiuri etc.; p. ext. a imita. – Lat. *impromutare sau din împrumut. DOOM
împrumutá (a ~) vb., ind. prez. 3 împrumútă
împrumutătoare
ÎMPRUMUTĂTÓR, -OÁRE, împrumutători, -oare, s. m. și f. Persoană care împrumută sau de la care se împrumută ceva. – Împrumuta + suf. -ător. DOOM
împrumutătór s. m., pl. împrumutătóri
împrumutătoarea
ÎMPRUMUTĂTÓR, -OÁRE, împrumutători, -oare, s. m. și f. Persoană care împrumută sau de la care se împrumută ceva. – Împrumuta + suf. -ător. DOOM
împrumutătór s. m., pl. împrumutătóri
împrumutătoarei
ÎMPRUMUTĂTÓR, -OÁRE, împrumutători, -oare, s. m. și f. Persoană care împrumută sau de la care se împrumută ceva. – Împrumuta + suf. -ător. DOOM
împrumutătór s. m., pl. împrumutătóri
împrumutătoarele
ÎMPRUMUTĂTÓR, -OÁRE, împrumutători, -oare, s. m. și f. Persoană care împrumută sau de la care se împrumută ceva. – Împrumuta + suf. -ător. DOOM
împrumutătór s. m., pl. împrumutătóri
împrumutătoarelor
ÎMPRUMUTĂTÓR, -OÁRE, împrumutători, -oare, s. m. și f. Persoană care împrumută sau de la care se împrumută ceva. – Împrumuta + suf. -ător. DOOM
împrumutătór s. m., pl. împrumutătóri
împrumutător
ÎMPRUMUTĂTÓR, -OÁRE, împrumutători, -oare, s. m. și f. Persoană care împrumută sau de la care se împrumută ceva. – Împrumuta + suf. -ător. DOOM
împrumutătór s. m., pl. împrumutătóri
împrumutători
ÎMPRUMUTĂTÓR, -OÁRE, împrumutători, -oare, s. m. și f. Persoană care împrumută sau de la care se împrumută ceva. – Împrumuta + suf. -ător. DOOM
împrumutătór s. m., pl. împrumutătóri
împrumutătorii
ÎMPRUMUTĂTÓR, -OÁRE, împrumutători, -oare, s. m. și f. Persoană care împrumută sau de la care se împrumută ceva. – Împrumuta + suf. -ător. DOOM
împrumutătór s. m., pl. împrumutătóri
împrumutătorilor
ÎMPRUMUTĂTÓR, -OÁRE, împrumutători, -oare, s. m. și f. Persoană care împrumută sau de la care se împrumută ceva. – Împrumuta + suf. -ător. DOOM
împrumutătór s. m., pl. împrumutătóri
împrumutătorul
ÎMPRUMUTĂTÓR, -OÁRE, împrumutători, -oare, s. m. și f. Persoană care împrumută sau de la care se împrumută ceva. – Împrumuta + suf. -ător. DOOM
împrumutătór s. m., pl. împrumutătóri
împrumutătorului
ÎMPRUMUTĂTÓR, -OÁRE, împrumutători, -oare, s. m. și f. Persoană care împrumută sau de la care se împrumută ceva. – Împrumuta + suf. -ător. DOOM
împrumutătór s. m., pl. împrumutătóri
împrumuți
ÎMPRUMUTÁ, împrumút, vb. I. Tranz. și refl. 1. A da cuiva sau a lua de la cineva un bun care urmează să fie restituit. 2. A adopta cuvinte, obiceiuri etc.; p. ext. a imita. – Lat. *impromutare sau din împrumut. DOOM
împrumutá (a ~) vb., ind. prez. 3 împrumútă
împrăștia
ÎMPRĂȘTIÁ, împrắștii, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să plece sau să fugă ori a pleca, a fugi în toate părțile; a (se) risipi, a (se) răspândi, a (se) răzleți. ♦ P. anal. A (se) risipi prin cădere, prin rupere, prin răsturnare. ♦ Tranz. Fig. A face să dispară gândurile, a risipi o stare sufletească (apăsătoare). 2. Refl. (Despre lichide) A se răspândi, a se difuza. ♦ Tranz. și refl. P. gener. (Adesea fig.) A (se) întinde, a (se) difuza, a (se) răspândi. [Pr.: -ti-a] – În + praștie. DOOM
împrăștiá (a ~) (-ti-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. împrắștii, 3 împrắștie (-ti-e), 1 pl. împrăștiém; conj. prez. 3 să împrắștie; ger. împrăștiínd (-ti-ind)
împrăștiai
ÎMPRĂȘTIÁ, împrắștii, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să plece sau să fugă ori a pleca, a fugi în toate părțile; a (se) risipi, a (se) răspândi, a (se) răzleți. ♦ P. anal. A (se) risipi prin cădere, prin rupere, prin răsturnare. ♦ Tranz. Fig. A face să dispară gândurile, a risipi o stare sufletească (apăsătoare). 2. Refl. (Despre lichide) A se răspândi, a se difuza. ♦ Tranz. și refl. P. gener. (Adesea fig.) A (se) întinde, a (se) difuza, a (se) răspândi. [Pr.: -ti-a] – În + praștie. DOOM
împrăștiá (a ~) (-ti-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. împrắștii, 3 împrắștie (-ti-e), 1 pl. împrăștiém; conj. prez. 3 să împrắștie; ger. împrăștiínd (-ti-ind)
împrăștiam
ÎMPRĂȘTIÁ, împrắștii, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să plece sau să fugă ori a pleca, a fugi în toate părțile; a (se) risipi, a (se) răspândi, a (se) răzleți. ♦ P. anal. A (se) risipi prin cădere, prin rupere, prin răsturnare. ♦ Tranz. Fig. A face să dispară gândurile, a risipi o stare sufletească (apăsătoare). 2. Refl. (Despre lichide) A se răspândi, a se difuza. ♦ Tranz. și refl. P. gener. (Adesea fig.) A (se) întinde, a (se) difuza, a (se) răspândi. [Pr.: -ti-a] – În + praștie. DOOM
împrăștiá (a ~) (-ti-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. împrắștii, 3 împrắștie (-ti-e), 1 pl. împrăștiém; conj. prez. 3 să împrắștie; ger. împrăștiínd (-ti-ind)
împrăștiară
ÎMPRĂȘTIÁ, împrắștii, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să plece sau să fugă ori a pleca, a fugi în toate părțile; a (se) risipi, a (se) răspândi, a (se) răzleți. ♦ P. anal. A (se) risipi prin cădere, prin rupere, prin răsturnare. ♦ Tranz. Fig. A face să dispară gândurile, a risipi o stare sufletească (apăsătoare). 2. Refl. (Despre lichide) A se răspândi, a se difuza. ♦ Tranz. și refl. P. gener. (Adesea fig.) A (se) întinde, a (se) difuza, a (se) răspândi. [Pr.: -ti-a] – În + praștie. DOOM
împrăștiá (a ~) (-ti-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. împrắștii, 3 împrắștie (-ti-e), 1 pl. împrăștiém; conj. prez. 3 să împrắștie; ger. împrăștiínd (-ti-ind)
împrăștiarăm
ÎMPRĂȘTIÁ, împrắștii, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să plece sau să fugă ori a pleca, a fugi în toate părțile; a (se) risipi, a (se) răspândi, a (se) răzleți. ♦ P. anal. A (se) risipi prin cădere, prin rupere, prin răsturnare. ♦ Tranz. Fig. A face să dispară gândurile, a risipi o stare sufletească (apăsătoare). 2. Refl. (Despre lichide) A se răspândi, a se difuza. ♦ Tranz. și refl. P. gener. (Adesea fig.) A (se) întinde, a (se) difuza, a (se) răspândi. [Pr.: -ti-a] – În + praștie. DOOM
împrăștiá (a ~) (-ti-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. împrắștii, 3 împrắștie (-ti-e), 1 pl. împrăștiém; conj. prez. 3 să împrắștie; ger. împrăștiínd (-ti-ind)
împrăștiarăți
ÎMPRĂȘTIÁ, împrắștii, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să plece sau să fugă ori a pleca, a fugi în toate părțile; a (se) risipi, a (se) răspândi, a (se) răzleți. ♦ P. anal. A (se) risipi prin cădere, prin rupere, prin răsturnare. ♦ Tranz. Fig. A face să dispară gândurile, a risipi o stare sufletească (apăsătoare). 2. Refl. (Despre lichide) A se răspândi, a se difuza. ♦ Tranz. și refl. P. gener. (Adesea fig.) A (se) întinde, a (se) difuza, a (se) răspândi. [Pr.: -ti-a] – În + praștie. DOOM
împrăștiá (a ~) (-ti-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. împrắștii, 3 împrắștie (-ti-e), 1 pl. împrăștiém; conj. prez. 3 să împrắștie; ger. împrăștiínd (-ti-ind)
împrăștiase
ÎMPRĂȘTIÁ, împrắștii, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să plece sau să fugă ori a pleca, a fugi în toate părțile; a (se) risipi, a (se) răspândi, a (se) răzleți. ♦ P. anal. A (se) risipi prin cădere, prin rupere, prin răsturnare. ♦ Tranz. Fig. A face să dispară gândurile, a risipi o stare sufletească (apăsătoare). 2. Refl. (Despre lichide) A se răspândi, a se difuza. ♦ Tranz. și refl. P. gener. (Adesea fig.) A (se) întinde, a (se) difuza, a (se) răspândi. [Pr.: -ti-a] – În + praștie. DOOM
împrăștiá (a ~) (-ti-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. împrắștii, 3 împrắștie (-ti-e), 1 pl. împrăștiém; conj. prez. 3 să împrắștie; ger. împrăștiínd (-ti-ind)
împrăștiasem
ÎMPRĂȘTIÁ, împrắștii, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să plece sau să fugă ori a pleca, a fugi în toate părțile; a (se) risipi, a (se) răspândi, a (se) răzleți. ♦ P. anal. A (se) risipi prin cădere, prin rupere, prin răsturnare. ♦ Tranz. Fig. A face să dispară gândurile, a risipi o stare sufletească (apăsătoare). 2. Refl. (Despre lichide) A se răspândi, a se difuza. ♦ Tranz. și refl. P. gener. (Adesea fig.) A (se) întinde, a (se) difuza, a (se) răspândi. [Pr.: -ti-a] – În + praștie. DOOM
împrăștiá (a ~) (-ti-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. împrắștii, 3 împrắștie (-ti-e), 1 pl. împrăștiém; conj. prez. 3 să împrắștie; ger. împrăștiínd (-ti-ind)
împrăștiaseră
ÎMPRĂȘTIÁ, împrắștii, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să plece sau să fugă ori a pleca, a fugi în toate părțile; a (se) risipi, a (se) răspândi, a (se) răzleți. ♦ P. anal. A (se) risipi prin cădere, prin rupere, prin răsturnare. ♦ Tranz. Fig. A face să dispară gândurile, a risipi o stare sufletească (apăsătoare). 2. Refl. (Despre lichide) A se răspândi, a se difuza. ♦ Tranz. și refl. P. gener. (Adesea fig.) A (se) întinde, a (se) difuza, a (se) răspândi. [Pr.: -ti-a] – În + praștie. DOOM
împrăștiá (a ~) (-ti-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. împrắștii, 3 împrắștie (-ti-e), 1 pl. împrăștiém; conj. prez. 3 să împrắștie; ger. împrăștiínd (-ti-ind)
împrăștiaserăm
ÎMPRĂȘTIÁ, împrắștii, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să plece sau să fugă ori a pleca, a fugi în toate părțile; a (se) risipi, a (se) răspândi, a (se) răzleți. ♦ P. anal. A (se) risipi prin cădere, prin rupere, prin răsturnare. ♦ Tranz. Fig. A face să dispară gândurile, a risipi o stare sufletească (apăsătoare). 2. Refl. (Despre lichide) A se răspândi, a se difuza. ♦ Tranz. și refl. P. gener. (Adesea fig.) A (se) întinde, a (se) difuza, a (se) răspândi. [Pr.: -ti-a] – În + praștie. DOOM
împrăștiá (a ~) (-ti-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. împrắștii, 3 împrắștie (-ti-e), 1 pl. împrăștiém; conj. prez. 3 să împrắștie; ger. împrăștiínd (-ti-ind)
împrăștiaserăți
ÎMPRĂȘTIÁ, împrắștii, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să plece sau să fugă ori a pleca, a fugi în toate părțile; a (se) risipi, a (se) răspândi, a (se) răzleți. ♦ P. anal. A (se) risipi prin cădere, prin rupere, prin răsturnare. ♦ Tranz. Fig. A face să dispară gândurile, a risipi o stare sufletească (apăsătoare). 2. Refl. (Despre lichide) A se răspândi, a se difuza. ♦ Tranz. și refl. P. gener. (Adesea fig.) A (se) întinde, a (se) difuza, a (se) răspândi. [Pr.: -ti-a] – În + praștie. DOOM
împrăștiá (a ~) (-ti-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. împrắștii, 3 împrắștie (-ti-e), 1 pl. împrăștiém; conj. prez. 3 să împrắștie; ger. împrăștiínd (-ti-ind)
împrăștiaseși
ÎMPRĂȘTIÁ, împrắștii, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să plece sau să fugă ori a pleca, a fugi în toate părțile; a (se) risipi, a (se) răspândi, a (se) răzleți. ♦ P. anal. A (se) risipi prin cădere, prin rupere, prin răsturnare. ♦ Tranz. Fig. A face să dispară gândurile, a risipi o stare sufletească (apăsătoare). 2. Refl. (Despre lichide) A se răspândi, a se difuza. ♦ Tranz. și refl. P. gener. (Adesea fig.) A (se) întinde, a (se) difuza, a (se) răspândi. [Pr.: -ti-a] – În + praștie. DOOM
împrăștiá (a ~) (-ti-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. împrắștii, 3 împrắștie (-ti-e), 1 pl. împrăștiém; conj. prez. 3 să împrắștie; ger. împrăștiínd (-ti-ind)
împrăștiaseți
ÎMPRĂȘTIÁ, împrắștii, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să plece sau să fugă ori a pleca, a fugi în toate părțile; a (se) risipi, a (se) răspândi, a (se) răzleți. ♦ P. anal. A (se) risipi prin cădere, prin rupere, prin răsturnare. ♦ Tranz. Fig. A face să dispară gândurile, a risipi o stare sufletească (apăsătoare). 2. Refl. (Despre lichide) A se răspândi, a se difuza. ♦ Tranz. și refl. P. gener. (Adesea fig.) A (se) întinde, a (se) difuza, a (se) răspândi. [Pr.: -ti-a] – În + praștie. DOOM
împrăștiá (a ~) (-ti-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. împrắștii, 3 împrắștie (-ti-e), 1 pl. împrăștiém; conj. prez. 3 să împrắștie; ger. împrăștiínd (-ti-ind)
împrăștiat
ÎMPRĂȘTIÁ, împrắștii, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să plece sau să fugă ori a pleca, a fugi în toate părțile; a (se) risipi, a (se) răspândi, a (se) răzleți. ♦ P. anal. A (se) risipi prin cădere, prin rupere, prin răsturnare. ♦ Tranz. Fig. A face să dispară gândurile, a risipi o stare sufletească (apăsătoare). 2. Refl. (Despre lichide) A se răspândi, a se difuza. ♦ Tranz. și refl. P. gener. (Adesea fig.) A (se) întinde, a (se) difuza, a (se) răspândi. [Pr.: -ti-a] – În + praștie. DOOM
împrăștiá (a ~) (-ti-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. împrắștii, 3 împrắștie (-ti-e), 1 pl. împrăștiém; conj. prez. 3 să împrắștie; ger. împrăștiínd (-ti-ind)
împrăștiat
ÎMPRĂȘTIÁT, -Ă, împrăștiați, -te, adj. 1. (Despre oameni) Distrat, zăpăcit; dezordonat, dezorganizat. 2. (Despre lucruri) Aflat în dezordine, risipit. [Pr.: -ti-at] – V. împrăștia.
împrăștiata
ÎMPRĂȘTIÁT, -Ă, împrăștiați, -te, adj. 1. (Despre oameni) Distrat, zăpăcit; dezordonat, dezorganizat. 2. (Despre lucruri) Aflat în dezordine, risipit. [Pr.: -ti-at] – V. împrăștia.
împrăștiate
ÎMPRĂȘTIÁT, -Ă, împrăștiați, -te, adj. 1. (Despre oameni) Distrat, zăpăcit; dezordonat, dezorganizat. 2. (Despre lucruri) Aflat în dezordine, risipit. [Pr.: -ti-at] – V. împrăștia.
împrăștiatei
ÎMPRĂȘTIÁT, -Ă, împrăștiați, -te, adj. 1. (Despre oameni) Distrat, zăpăcit; dezordonat, dezorganizat. 2. (Despre lucruri) Aflat în dezordine, risipit. [Pr.: -ti-at] – V. împrăștia.
împrăștiatele
ÎMPRĂȘTIÁT, -Ă, împrăștiați, -te, adj. 1. (Despre oameni) Distrat, zăpăcit; dezordonat, dezorganizat. 2. (Despre lucruri) Aflat în dezordine, risipit. [Pr.: -ti-at] – V. împrăștia.
împrăștiatelor
ÎMPRĂȘTIÁT, -Ă, împrăștiați, -te, adj. 1. (Despre oameni) Distrat, zăpăcit; dezordonat, dezorganizat. 2. (Despre lucruri) Aflat în dezordine, risipit. [Pr.: -ti-at] – V. împrăștia.
împrăștiatul
ÎMPRĂȘTIÁT, -Ă, împrăștiați, -te, adj. 1. (Despre oameni) Distrat, zăpăcit; dezordonat, dezorganizat. 2. (Despre lucruri) Aflat în dezordine, risipit. [Pr.: -ti-at] – V. împrăștia.
împrăștiatului
ÎMPRĂȘTIÁT, -Ă, împrăștiați, -te, adj. 1. (Despre oameni) Distrat, zăpăcit; dezordonat, dezorganizat. 2. (Despre lucruri) Aflat în dezordine, risipit. [Pr.: -ti-at] – V. împrăștia.
împrăștiau
ÎMPRĂȘTIÁ, împrắștii, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să plece sau să fugă ori a pleca, a fugi în toate părțile; a (se) risipi, a (se) răspândi, a (se) răzleți. ♦ P. anal. A (se) risipi prin cădere, prin rupere, prin răsturnare. ♦ Tranz. Fig. A face să dispară gândurile, a risipi o stare sufletească (apăsătoare). 2. Refl. (Despre lichide) A se răspândi, a se difuza. ♦ Tranz. și refl. P. gener. (Adesea fig.) A (se) întinde, a (se) difuza, a (se) răspândi. [Pr.: -ti-a] – În + praștie. DOOM
împrăștiá (a ~) (-ti-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. împrắștii, 3 împrắștie (-ti-e), 1 pl. împrăștiém; conj. prez. 3 să împrắștie; ger. împrăștiínd (-ti-ind)
împrăștiași
ÎMPRĂȘTIÁ, împrắștii, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să plece sau să fugă ori a pleca, a fugi în toate părțile; a (se) risipi, a (se) răspândi, a (se) răzleți. ♦ P. anal. A (se) risipi prin cădere, prin rupere, prin răsturnare. ♦ Tranz. Fig. A face să dispară gândurile, a risipi o stare sufletească (apăsătoare). 2. Refl. (Despre lichide) A se răspândi, a se difuza. ♦ Tranz. și refl. P. gener. (Adesea fig.) A (se) întinde, a (se) difuza, a (se) răspândi. [Pr.: -ti-a] – În + praștie. DOOM
împrăștiá (a ~) (-ti-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. împrắștii, 3 împrắștie (-ti-e), 1 pl. împrăștiém; conj. prez. 3 să împrắștie; ger. împrăștiínd (-ti-ind)
împrăștiați
ÎMPRĂȘTIÁ, împrắștii, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să plece sau să fugă ori a pleca, a fugi în toate părțile; a (se) risipi, a (se) răspândi, a (se) răzleți. ♦ P. anal. A (se) risipi prin cădere, prin rupere, prin răsturnare. ♦ Tranz. Fig. A face să dispară gândurile, a risipi o stare sufletească (apăsătoare). 2. Refl. (Despre lichide) A se răspândi, a se difuza. ♦ Tranz. și refl. P. gener. (Adesea fig.) A (se) întinde, a (se) difuza, a (se) răspândi. [Pr.: -ti-a] – În + praștie. DOOM
împrăștiá (a ~) (-ti-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. împrắștii, 3 împrắștie (-ti-e), 1 pl. împrăștiém; conj. prez. 3 să împrắștie; ger. împrăștiínd (-ti-ind)
împrăștiați
ÎMPRĂȘTIÁT, -Ă, împrăștiați, -te, adj. 1. (Despre oameni) Distrat, zăpăcit; dezordonat, dezorganizat. 2. (Despre lucruri) Aflat în dezordine, risipit. [Pr.: -ti-at] – V. împrăștia.
împrăștiații
ÎMPRĂȘTIÁT, -Ă, împrăștiați, -te, adj. 1. (Despre oameni) Distrat, zăpăcit; dezordonat, dezorganizat. 2. (Despre lucruri) Aflat în dezordine, risipit. [Pr.: -ti-at] – V. împrăștia.
împrăștiaților
ÎMPRĂȘTIÁT, -Ă, împrăștiați, -te, adj. 1. (Despre oameni) Distrat, zăpăcit; dezordonat, dezorganizat. 2. (Despre lucruri) Aflat în dezordine, risipit. [Pr.: -ti-at] – V. împrăștia.
împrăștie
ÎMPRĂȘTIÁ, împrắștii, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să plece sau să fugă ori a pleca, a fugi în toate părțile; a (se) risipi, a (se) răspândi, a (se) răzleți. ♦ P. anal. A (se) risipi prin cădere, prin rupere, prin răsturnare. ♦ Tranz. Fig. A face să dispară gândurile, a risipi o stare sufletească (apăsătoare). 2. Refl. (Despre lichide) A se răspândi, a se difuza. ♦ Tranz. și refl. P. gener. (Adesea fig.) A (se) întinde, a (se) difuza, a (se) răspândi. [Pr.: -ti-a] – În + praștie. DOOM
împrăștiá (a ~) (-ti-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. împrắștii, 3 împrắștie (-ti-e), 1 pl. împrăștiém; conj. prez. 3 să împrắștie; ger. împrăștiínd (-ti-ind)
împrăștiem
ÎMPRĂȘTIÁ, împrắștii, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să plece sau să fugă ori a pleca, a fugi în toate părțile; a (se) risipi, a (se) răspândi, a (se) răzleți. ♦ P. anal. A (se) risipi prin cădere, prin rupere, prin răsturnare. ♦ Tranz. Fig. A face să dispară gândurile, a risipi o stare sufletească (apăsătoare). 2. Refl. (Despre lichide) A se răspândi, a se difuza. ♦ Tranz. și refl. P. gener. (Adesea fig.) A (se) întinde, a (se) difuza, a (se) răspândi. [Pr.: -ti-a] – În + praștie. DOOM
împrăștiá (a ~) (-ti-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. împrắștii, 3 împrắștie (-ti-e), 1 pl. împrăștiém; conj. prez. 3 să împrắștie; ger. împrăștiínd (-ti-ind)
împrăștiere
ÎMPRĂȘTIÁ, împrắștii, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să plece sau să fugă ori a pleca, a fugi în toate părțile; a (se) risipi, a (se) răspândi, a (se) răzleți. ♦ P. anal. A (se) risipi prin cădere, prin rupere, prin răsturnare. ♦ Tranz. Fig. A face să dispară gândurile, a risipi o stare sufletească (apăsătoare). 2. Refl. (Despre lichide) A se răspândi, a se difuza. ♦ Tranz. și refl. P. gener. (Adesea fig.) A (se) întinde, a (se) difuza, a (se) răspândi. [Pr.: -ti-a] – În + praștie. DOOM
împrăștiá (a ~) (-ti-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. împrắștii, 3 împrắștie (-ti-e), 1 pl. împrăștiém; conj. prez. 3 să împrắștie; ger. împrăștiínd (-ti-ind)
împrăștiere
ÎMPRĂȘTIÉRE, împrăștieri, s. f. Acțiunea de a (se) împrăștia; risipire, răspândire. [Pr.: -ti-e-] – V. împrăștia. DOOM
împrăștiére (-ti-e-) s. f., g.-d. art. împrăștiérii; pl. împrăștiéri
împrăștierea
ÎMPRĂȘTIÉRE, împrăștieri, s. f. Acțiunea de a (se) împrăștia; risipire, răspândire. [Pr.: -ti-e-] – V. împrăștia. DOOM
împrăștiére (-ti-e-) s. f., g.-d. art. împrăștiérii; pl. împrăștiéri
împrăștieri
ÎMPRĂȘTIÉRE, împrăștieri, s. f. Acțiunea de a (se) împrăștia; risipire, răspândire. [Pr.: -ti-e-] – V. împrăștia. DOOM
împrăștiére (-ti-e-) s. f., g.-d. art. împrăștiérii; pl. împrăștiéri
împrăștierii
ÎMPRĂȘTIÉRE, împrăștieri, s. f. Acțiunea de a (se) împrăștia; risipire, răspândire. [Pr.: -ti-e-] – V. împrăștia. DOOM
împrăștiére (-ti-e-) s. f., g.-d. art. împrăștiérii; pl. împrăștiéri
împrăștierile
ÎMPRĂȘTIÉRE, împrăștieri, s. f. Acțiunea de a (se) împrăștia; risipire, răspândire. [Pr.: -ti-e-] – V. împrăștia. DOOM
împrăștiére (-ti-e-) s. f., g.-d. art. împrăștiérii; pl. împrăștiéri
împrăștierilor
ÎMPRĂȘTIÉRE, împrăștieri, s. f. Acțiunea de a (se) împrăștia; risipire, răspândire. [Pr.: -ti-e-] – V. împrăștia. DOOM
împrăștiére (-ti-e-) s. f., g.-d. art. împrăștiérii; pl. împrăștiéri
împrăștietoare
ÎMPRĂȘTIETÓR, -OÁRE, împrăștietori, -oare, adj. 1. (Rar) Care împrăștie; care difuzează. 2. (Înv.) Risipitor. [Pr.: -ti-e-] – Împrăștia + suf. -tor. DOOM
împrăștietór (înv.) (-ti-e-) adj. m., pl. împrăștietóri; f. sg. și pl. împrăștietoáre
împrăștietoarea
ÎMPRĂȘTIETÓR, -OÁRE, împrăștietori, -oare, adj. 1. (Rar) Care împrăștie; care difuzează. 2. (Înv.) Risipitor. [Pr.: -ti-e-] – Împrăștia + suf. -tor. DOOM
împrăștietór (înv.) (-ti-e-) adj. m., pl. împrăștietóri; f. sg. și pl. împrăștietoáre
împrăștietoarei
ÎMPRĂȘTIETÓR, -OÁRE, împrăștietori, -oare, adj. 1. (Rar) Care împrăștie; care difuzează. 2. (Înv.) Risipitor. [Pr.: -ti-e-] – Împrăștia + suf. -tor. DOOM
împrăștietór (înv.) (-ti-e-) adj. m., pl. împrăștietóri; f. sg. și pl. împrăștietoáre
împrăștietoarele
ÎMPRĂȘTIETÓR, -OÁRE, împrăștietori, -oare, adj. 1. (Rar) Care împrăștie; care difuzează. 2. (Înv.) Risipitor. [Pr.: -ti-e-] – Împrăștia + suf. -tor. DOOM
împrăștietór (înv.) (-ti-e-) adj. m., pl. împrăștietóri; f. sg. și pl. împrăștietoáre
împrăștietoarelor
ÎMPRĂȘTIETÓR, -OÁRE, împrăștietori, -oare, adj. 1. (Rar) Care împrăștie; care difuzează. 2. (Înv.) Risipitor. [Pr.: -ti-e-] – Împrăștia + suf. -tor. DOOM
împrăștietór (înv.) (-ti-e-) adj. m., pl. împrăștietóri; f. sg. și pl. împrăștietoáre
împrăștietor
ÎMPRĂȘTIETÓR, -OÁRE, împrăștietori, -oare, adj. 1. (Rar) Care împrăștie; care difuzează. 2. (Înv.) Risipitor. [Pr.: -ti-e-] – Împrăștia + suf. -tor. DOOM
împrăștietór (înv.) (-ti-e-) adj. m., pl. împrăștietóri; f. sg. și pl. împrăștietoáre
împrăștietori
ÎMPRĂȘTIETÓR, -OÁRE, împrăștietori, -oare, adj. 1. (Rar) Care împrăștie; care difuzează. 2. (Înv.) Risipitor. [Pr.: -ti-e-] – Împrăștia + suf. -tor. DOOM
împrăștietór (înv.) (-ti-e-) adj. m., pl. împrăștietóri; f. sg. și pl. împrăștietoáre
împrăștietorii
ÎMPRĂȘTIETÓR, -OÁRE, împrăștietori, -oare, adj. 1. (Rar) Care împrăștie; care difuzează. 2. (Înv.) Risipitor. [Pr.: -ti-e-] – Împrăștia + suf. -tor. DOOM
împrăștietór (înv.) (-ti-e-) adj. m., pl. împrăștietóri; f. sg. și pl. împrăștietoáre
împrăștietorilor
ÎMPRĂȘTIETÓR, -OÁRE, împrăștietori, -oare, adj. 1. (Rar) Care împrăștie; care difuzează. 2. (Înv.) Risipitor. [Pr.: -ti-e-] – Împrăștia + suf. -tor. DOOM
împrăștietór (înv.) (-ti-e-) adj. m., pl. împrăștietóri; f. sg. și pl. împrăștietoáre
împrăștietorul
ÎMPRĂȘTIETÓR, -OÁRE, împrăștietori, -oare, adj. 1. (Rar) Care împrăștie; care difuzează. 2. (Înv.) Risipitor. [Pr.: -ti-e-] – Împrăștia + suf. -tor. DOOM
împrăștietór (înv.) (-ti-e-) adj. m., pl. împrăștietóri; f. sg. și pl. împrăștietoáre
împrăștietorului
ÎMPRĂȘTIETÓR, -OÁRE, împrăștietori, -oare, adj. 1. (Rar) Care împrăștie; care difuzează. 2. (Înv.) Risipitor. [Pr.: -ti-e-] – Împrăștia + suf. -tor. DOOM
împrăștietór (înv.) (-ti-e-) adj. m., pl. împrăștietóri; f. sg. și pl. împrăștietoáre
împrăștii
ÎMPRĂȘTIÁ, împrắștii, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să plece sau să fugă ori a pleca, a fugi în toate părțile; a (se) risipi, a (se) răspândi, a (se) răzleți. ♦ P. anal. A (se) risipi prin cădere, prin rupere, prin răsturnare. ♦ Tranz. Fig. A face să dispară gândurile, a risipi o stare sufletească (apăsătoare). 2. Refl. (Despre lichide) A se răspândi, a se difuza. ♦ Tranz. și refl. P. gener. (Adesea fig.) A (se) întinde, a (se) difuza, a (se) răspândi. [Pr.: -ti-a] – În + praștie. DOOM
împrăștiá (a ~) (-ti-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. împrắștii, 3 împrắștie (-ti-e), 1 pl. împrăștiém; conj. prez. 3 să împrắștie; ger. împrăștiínd (-ti-ind)
împrăștiind
ÎMPRĂȘTIÁ, împrắștii, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să plece sau să fugă ori a pleca, a fugi în toate părțile; a (se) risipi, a (se) răspândi, a (se) răzleți. ♦ P. anal. A (se) risipi prin cădere, prin rupere, prin răsturnare. ♦ Tranz. Fig. A face să dispară gândurile, a risipi o stare sufletească (apăsătoare). 2. Refl. (Despre lichide) A se răspândi, a se difuza. ♦ Tranz. și refl. P. gener. (Adesea fig.) A (se) întinde, a (se) difuza, a (se) răspândi. [Pr.: -ti-a] – În + praștie. DOOM
împrăștiá (a ~) (-ti-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. împrắștii, 3 împrắștie (-ti-e), 1 pl. împrăștiém; conj. prez. 3 să împrắștie; ger. împrăștiínd (-ti-ind)
împufat
ÎMPUFÁT, -Ă, împufați, -te, adj. (Rar) Aburos, cețos. Nori posomorîți burnițau peste toată mahalaua, înecînd casele într-o atmosferă grea, fumurie și împufată, asemuită, cu aburii ce plutesc alene pe deasupra bălților. DELAVRANCEA, S. 107.
împuia
ÎMPUIÁ, împuiez, vb. I. Tranz. (în expr.) A împuia capul (sau urechile) cuiva = a face să intre în mintea cuiva o idee, insistând asupra ei; a ameți pe cineva cu vorbăria. [Pr.: -pu-ia. – Prez. ind. și: (reg.) împúi] – În + pui. DOOM
!împuiá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 împúie/împuiáză, 1 pl. împuiém; conj. prez. 3 să împúie/să împuiéze; ger. împuínd
împuia
ÎMPUIÁ, împuiez, vb. I. Tranz. (Fam.; în expr.) A împuia capul (sau urechile) cuiva = a face să intre în mintea cuiva o idee, insistând asupra ei; a ameți pe cineva cu vorbăria. [Pr.: -pu-ia. – Prez. ind. și: (reg.) împui] – În + pui.
împuiai
ÎMPUIÁ, împuiez, vb. I. Tranz. (Fam.; în expr.) A împuia capul (sau urechile) cuiva = a face să intre în mintea cuiva o idee, insistând asupra ei; a ameți pe cineva cu vorbăria. [Pr.: -pu-ia. – Prez. ind. și: (reg.) împui] – În + pui.
împuiam
ÎMPUIÁ, împuiez, vb. I. Tranz. (Fam.; în expr.) A împuia capul (sau urechile) cuiva = a face să intre în mintea cuiva o idee, insistând asupra ei; a ameți pe cineva cu vorbăria. [Pr.: -pu-ia. – Prez. ind. și: (reg.) împui] – În + pui.
împuiară
ÎMPUIÁ, împuiez, vb. I. Tranz. (Fam.; în expr.) A împuia capul (sau urechile) cuiva = a face să intre în mintea cuiva o idee, insistând asupra ei; a ameți pe cineva cu vorbăria. [Pr.: -pu-ia. – Prez. ind. și: (reg.) împui] – În + pui.
împuiarăm
ÎMPUIÁ, împuiez, vb. I. Tranz. (Fam.; în expr.) A împuia capul (sau urechile) cuiva = a face să intre în mintea cuiva o idee, insistând asupra ei; a ameți pe cineva cu vorbăria. [Pr.: -pu-ia. – Prez. ind. și: (reg.) împui] – În + pui.
împuiarăți
ÎMPUIÁ, împuiez, vb. I. Tranz. (Fam.; în expr.) A împuia capul (sau urechile) cuiva = a face să intre în mintea cuiva o idee, insistând asupra ei; a ameți pe cineva cu vorbăria. [Pr.: -pu-ia. – Prez. ind. și: (reg.) împui] – În + pui.
împuiase
ÎMPUIÁ, împuiez, vb. I. Tranz. (Fam.; în expr.) A împuia capul (sau urechile) cuiva = a face să intre în mintea cuiva o idee, insistând asupra ei; a ameți pe cineva cu vorbăria. [Pr.: -pu-ia. – Prez. ind. și: (reg.) împui] – În + pui.
împuiasem
ÎMPUIÁ, împuiez, vb. I. Tranz. (Fam.; în expr.) A împuia capul (sau urechile) cuiva = a face să intre în mintea cuiva o idee, insistând asupra ei; a ameți pe cineva cu vorbăria. [Pr.: -pu-ia. – Prez. ind. și: (reg.) împui] – În + pui.
împuiaseră
ÎMPUIÁ, împuiez, vb. I. Tranz. (Fam.; în expr.) A împuia capul (sau urechile) cuiva = a face să intre în mintea cuiva o idee, insistând asupra ei; a ameți pe cineva cu vorbăria. [Pr.: -pu-ia. – Prez. ind. și: (reg.) împui] – În + pui.
împuiaserăm
ÎMPUIÁ, împuiez, vb. I. Tranz. (Fam.; în expr.) A împuia capul (sau urechile) cuiva = a face să intre în mintea cuiva o idee, insistând asupra ei; a ameți pe cineva cu vorbăria. [Pr.: -pu-ia. – Prez. ind. și: (reg.) împui] – În + pui.
împuiaserăți
ÎMPUIÁ, împuiez, vb. I. Tranz. (Fam.; în expr.) A împuia capul (sau urechile) cuiva = a face să intre în mintea cuiva o idee, insistând asupra ei; a ameți pe cineva cu vorbăria. [Pr.: -pu-ia. – Prez. ind. și: (reg.) împui] – În + pui.
împuiaseși
ÎMPUIÁ, împuiez, vb. I. Tranz. (Fam.; în expr.) A împuia capul (sau urechile) cuiva = a face să intre în mintea cuiva o idee, insistând asupra ei; a ameți pe cineva cu vorbăria. [Pr.: -pu-ia. – Prez. ind. și: (reg.) împui] – În + pui.
împuiaseți
ÎMPUIÁ, împuiez, vb. I. Tranz. (Fam.; în expr.) A împuia capul (sau urechile) cuiva = a face să intre în mintea cuiva o idee, insistând asupra ei; a ameți pe cineva cu vorbăria. [Pr.: -pu-ia. – Prez. ind. și: (reg.) împui] – În + pui.
împuiat
ÎMPUIÁ, împuiez, vb. I. Tranz. (Fam.; în expr.) A împuia capul (sau urechile) cuiva = a face să intre în mintea cuiva o idee, insistând asupra ei; a ameți pe cineva cu vorbăria. [Pr.: -pu-ia. – Prez. ind. și: (reg.) împui] – În + pui.
împuiat
ÎMPUIÁ, împuiez, vb. I. Tranz. (în expr.) A împuia capul (sau urechile) cuiva = a face să intre în mintea cuiva o idee, insistând asupra ei; a ameți pe cineva cu vorbăria. [Pr.: -pu-ia. – Prez. ind. și: (reg.) împúi] – În + pui.
împuiau
ÎMPUIÁ, împuiez, vb. I. Tranz. (Fam.; în expr.) A împuia capul (sau urechile) cuiva = a face să intre în mintea cuiva o idee, insistând asupra ei; a ameți pe cineva cu vorbăria. [Pr.: -pu-ia. – Prez. ind. și: (reg.) împui] – În + pui.
împuiază
ÎMPUIÁ, împuiez, vb. I. Tranz. (Fam.; în expr.) A împuia capul (sau urechile) cuiva = a face să intre în mintea cuiva o idee, insistând asupra ei; a ameți pe cineva cu vorbăria. [Pr.: -pu-ia. – Prez. ind. și: (reg.) împui] – În + pui.
împuiași
ÎMPUIÁ, împuiez, vb. I. Tranz. (Fam.; în expr.) A împuia capul (sau urechile) cuiva = a face să intre în mintea cuiva o idee, insistând asupra ei; a ameți pe cineva cu vorbăria. [Pr.: -pu-ia. – Prez. ind. și: (reg.) împui] – În + pui.
împuiați
ÎMPUIÁ, împuiez, vb. I. Tranz. (Fam.; în expr.) A împuia capul (sau urechile) cuiva = a face să intre în mintea cuiva o idee, insistând asupra ei; a ameți pe cineva cu vorbăria. [Pr.: -pu-ia. – Prez. ind. și: (reg.) împui] – În + pui.
împuie
ÎMPUIÁ, împuiez, vb. I. Tranz. (Fam.; în expr.) A împuia capul (sau urechile) cuiva = a face să intre în mintea cuiva o idee, insistând asupra ei; a ameți pe cineva cu vorbăria. [Pr.: -pu-ia. – Prez. ind. și: (reg.) împui] – În + pui.
împuiem
ÎMPUIÁ, împuiez, vb. I. Tranz. (Fam.; în expr.) A împuia capul (sau urechile) cuiva = a face să intre în mintea cuiva o idee, insistând asupra ei; a ameți pe cineva cu vorbăria. [Pr.: -pu-ia. – Prez. ind. și: (reg.) împui] – În + pui.
împuiere
ÎMPUIÁ, împuiez, vb. I. Tranz. (Fam.; în expr.) A împuia capul (sau urechile) cuiva = a face să intre în mintea cuiva o idee, insistând asupra ei; a ameți pe cineva cu vorbăria. [Pr.: -pu-ia. – Prez. ind. și: (reg.) împui] – În + pui.
împuiere
ÎMPUIÁ, împuiez, vb. I. Tranz. (în expr.) A împuia capul (sau urechile) cuiva = a face să intre în mintea cuiva o idee, insistând asupra ei; a ameți pe cineva cu vorbăria. [Pr.: -pu-ia. – Prez. ind. și: (reg.) împúi] – În + pui.
împuiez
ÎMPUIÁ, împuiez, vb. I. Tranz. (Fam.; în expr.) A împuia capul (sau urechile) cuiva = a face să intre în mintea cuiva o idee, insistând asupra ei; a ameți pe cineva cu vorbăria. [Pr.: -pu-ia. – Prez. ind. și: (reg.) împui] – În + pui.
împuieze
ÎMPUIÁ, împuiez, vb. I. Tranz. (Fam.; în expr.) A împuia capul (sau urechile) cuiva = a face să intre în mintea cuiva o idee, insistând asupra ei; a ameți pe cineva cu vorbăria. [Pr.: -pu-ia. – Prez. ind. și: (reg.) împui] – În + pui.
împuiezi
ÎMPUIÁ, împuiez, vb. I. Tranz. (Fam.; în expr.) A împuia capul (sau urechile) cuiva = a face să intre în mintea cuiva o idee, insistând asupra ei; a ameți pe cineva cu vorbăria. [Pr.: -pu-ia. – Prez. ind. și: (reg.) împui] – În + pui.
împuind
ÎMPUIÁ, împuiez, vb. I. Tranz. (Fam.; în expr.) A împuia capul (sau urechile) cuiva = a face să intre în mintea cuiva o idee, insistând asupra ei; a ameți pe cineva cu vorbăria. [Pr.: -pu-ia. – Prez. ind. și: (reg.) împui] – În + pui.
împulăi
împulăí (-iéz, -át), vb. – A striga, a alunga cu strigăte. Sl. *po-lajati, -lajǫ „a striga” (Drăganu, Dacor., VI, 292). În Trans. de Nord și Maram.
împulăire
împulăí (-iéz, -át), vb. – A striga, a alunga cu strigăte. Sl. *po-lajati, -lajǫ „a striga” (Drăganu, Dacor., VI, 292). În Trans. de Nord și Maram.
împuncișare
ÎMPUNCIȘÁRE s. f. v. împoncișare. DOOM
împoncișáre (înv.) s. f., g.-d. art. împoncișắrii; pl. împoncișắri
împung
ÎMPÚNGE, împúng, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) înțepa. ♦ Tranz. A îmboldi un animal. ♦ Tranz. Fig. A ironiza, a persifla. 2. Tranz. A lovi cu coarnele. [Perf. s. împunsei, part. împuns] – Lat. impungere. DOOM
împúnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împúng, 1 pl. împúngem, perf. s. 1 sg. împunséi, 1 pl. împúnserăm; part. împúns
împungace
ÎMPUNGÁCI, -CE, împungaci, -ce, adj. (Reg., despre vite cornute) Împungător (2). – Împunge + suf. -aci. DOOM
împungáci (reg.) adj. m., pl. împungáci; f. sg. și pl. împungáce
împungacea
ÎMPUNGÁCI, -CE, împungaci, -ce, adj. (Reg., despre vite cornute) Împungător (2). – Împunge + suf. -aci. DOOM
împungáci (reg.) adj. m., pl. împungáci; f. sg. și pl. împungáce
împungacei
ÎMPUNGÁCI, -CE, împungaci, -ce, adj. (Reg., despre vite cornute) Împungător (2). – Împunge + suf. -aci. DOOM
împungáci (reg.) adj. m., pl. împungáci; f. sg. și pl. împungáce
împungacele
ÎMPUNGÁCI, -CE, împungaci, -ce, adj. (Reg., despre vite cornute) Împungător (2). – Împunge + suf. -aci. DOOM
împungáci (reg.) adj. m., pl. împungáci; f. sg. și pl. împungáce
împungacelor
ÎMPUNGÁCI, -CE, împungaci, -ce, adj. (Reg., despre vite cornute) Împungător (2). – Împunge + suf. -aci. DOOM
împungáci (reg.) adj. m., pl. împungáci; f. sg. și pl. împungáce
împungaci
ÎMPUNGÁCI, -CE, împungaci, -ce, adj. (Reg., despre vite cornute) Împungător (2). – Împunge + suf. -aci. DOOM
împungáci (reg.) adj. m., pl. împungáci; f. sg. și pl. împungáce
împungacii
ÎMPUNGÁCI, -CE, împungaci, -ce, adj. (Reg., despre vite cornute) Împungător (2). – Împunge + suf. -aci. DOOM
împungáci (reg.) adj. m., pl. împungáci; f. sg. și pl. împungáce
împungacilor
ÎMPUNGÁCI, -CE, împungaci, -ce, adj. (Reg., despre vite cornute) Împungător (2). – Împunge + suf. -aci. DOOM
împungáci (reg.) adj. m., pl. împungáci; f. sg. și pl. împungáce
împungaciul
ÎMPUNGÁCI, -CE, împungaci, -ce, adj. (Reg., despre vite cornute) Împungător (2). – Împunge + suf. -aci. DOOM
împungáci (reg.) adj. m., pl. împungáci; f. sg. și pl. împungáce
împungaciului
ÎMPUNGÁCI, -CE, împungaci, -ce, adj. (Reg., despre vite cornute) Împungător (2). – Împunge + suf. -aci. DOOM
împungáci (reg.) adj. m., pl. împungáci; f. sg. și pl. împungáce
împunge
ÎMPÚNGE, împúng, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) înțepa. ♦ Tranz. A îmboldi un animal. ♦ Tranz. Fig. A ironiza, a persifla. 2. Tranz. A lovi cu coarnele. [Perf. s. împunsei, part. împuns] – Lat. impungere. DOOM
împúnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împúng, 1 pl. împúngem, perf. s. 1 sg. împunséi, 1 pl. împúnserăm; part. împúns
împungea
ÎMPÚNGE, împúng, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) înțepa. ♦ Tranz. A îmboldi un animal. ♦ Tranz. Fig. A ironiza, a persifla. 2. Tranz. A lovi cu coarnele. [Perf. s. împunsei, part. împuns] – Lat. impungere. DOOM
împúnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împúng, 1 pl. împúngem, perf. s. 1 sg. împunséi, 1 pl. împúnserăm; part. împúns
împungeai
ÎMPÚNGE, împúng, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) înțepa. ♦ Tranz. A îmboldi un animal. ♦ Tranz. Fig. A ironiza, a persifla. 2. Tranz. A lovi cu coarnele. [Perf. s. împunsei, part. împuns] – Lat. impungere. DOOM
împúnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împúng, 1 pl. împúngem, perf. s. 1 sg. împunséi, 1 pl. împúnserăm; part. împúns
împungeam
ÎMPÚNGE, împúng, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) înțepa. ♦ Tranz. A îmboldi un animal. ♦ Tranz. Fig. A ironiza, a persifla. 2. Tranz. A lovi cu coarnele. [Perf. s. împunsei, part. împuns] – Lat. impungere. DOOM
împúnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împúng, 1 pl. împúngem, perf. s. 1 sg. împunséi, 1 pl. împúnserăm; part. împúns
împungeau
ÎMPÚNGE, împúng, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) înțepa. ♦ Tranz. A îmboldi un animal. ♦ Tranz. Fig. A ironiza, a persifla. 2. Tranz. A lovi cu coarnele. [Perf. s. împunsei, part. împuns] – Lat. impungere. DOOM
împúnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împúng, 1 pl. împúngem, perf. s. 1 sg. împunséi, 1 pl. împúnserăm; part. împúns
împungeați
ÎMPÚNGE, împúng, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) înțepa. ♦ Tranz. A îmboldi un animal. ♦ Tranz. Fig. A ironiza, a persifla. 2. Tranz. A lovi cu coarnele. [Perf. s. împunsei, part. împuns] – Lat. impungere. DOOM
împúnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împúng, 1 pl. împúngem, perf. s. 1 sg. împunséi, 1 pl. împúnserăm; part. împúns
împungem
ÎMPÚNGE, împúng, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) înțepa. ♦ Tranz. A îmboldi un animal. ♦ Tranz. Fig. A ironiza, a persifla. 2. Tranz. A lovi cu coarnele. [Perf. s. împunsei, part. împuns] – Lat. impungere. DOOM
împúnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împúng, 1 pl. împúngem, perf. s. 1 sg. împunséi, 1 pl. împúnserăm; part. împúns
împungere
ÎMPÚNGE, împúng, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) înțepa. ♦ Tranz. A îmboldi un animal. ♦ Tranz. Fig. A ironiza, a persifla. 2. Tranz. A lovi cu coarnele. [Perf. s. împunsei, part. împuns] – Lat. impungere. DOOM
împúnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împúng, 1 pl. împúngem, perf. s. 1 sg. împunséi, 1 pl. împúnserăm; part. împúns
împungere
ÎMPÚNGERE, împungeri, s. f. Acțiunea de a (se) împunge și rezultatul ei; înțepare. – V. împunge. DOOM
împúngere s. f., g.-d. art. împúngerii; pl. împúngeri
împungerea
ÎMPÚNGERE, împungeri, s. f. Acțiunea de a (se) împunge și rezultatul ei; înțepare. – V. împunge. DOOM
împúngere s. f., g.-d. art. împúngerii; pl. împúngeri
împungeri
ÎMPÚNGERE, împungeri, s. f. Acțiunea de a (se) împunge și rezultatul ei; înțepare. – V. împunge. DOOM
împúngere s. f., g.-d. art. împúngerii; pl. împúngeri
împungerii
ÎMPÚNGERE, împungeri, s. f. Acțiunea de a (se) împunge și rezultatul ei; înțepare. – V. împunge. DOOM
împúngere s. f., g.-d. art. împúngerii; pl. împúngeri
împungerile
ÎMPÚNGERE, împungeri, s. f. Acțiunea de a (se) împunge și rezultatul ei; înțepare. – V. împunge. DOOM
împúngere s. f., g.-d. art. împúngerii; pl. împúngeri
împungerilor
ÎMPÚNGERE, împungeri, s. f. Acțiunea de a (se) împunge și rezultatul ei; înțepare. – V. împunge. DOOM
împúngere s. f., g.-d. art. împúngerii; pl. împúngeri
împungeți
ÎMPÚNGE, împúng, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) înțepa. ♦ Tranz. A îmboldi un animal. ♦ Tranz. Fig. A ironiza, a persifla. 2. Tranz. A lovi cu coarnele. [Perf. s. împunsei, part. împuns] – Lat. impungere. DOOM
împúnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împúng, 1 pl. împúngem, perf. s. 1 sg. împunséi, 1 pl. împúnserăm; part. împúns
împungi
ÎMPÚNGE, împúng, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) înțepa. ♦ Tranz. A îmboldi un animal. ♦ Tranz. Fig. A ironiza, a persifla. 2. Tranz. A lovi cu coarnele. [Perf. s. împunsei, part. împuns] – Lat. impungere. DOOM
împúnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împúng, 1 pl. împúngem, perf. s. 1 sg. împunséi, 1 pl. împúnserăm; part. împúns
împungând
ÎMPÚNGE, împúng, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) înțepa. ♦ Tranz. A îmboldi un animal. ♦ Tranz. Fig. A ironiza, a persifla. 2. Tranz. A lovi cu coarnele. [Perf. s. împunsei, part. împuns] – Lat. impungere. DOOM
împúnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împúng, 1 pl. împúngem, perf. s. 1 sg. împunséi, 1 pl. împúnserăm; part. împúns
împungînd
ÎMPÚNGE, împúng, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) înțepa. ♦ Tranz. A îmboldi un animal. ♦ Tranz. Fig. A ironiza, a persifla. 2. Tranz. A lovi cu coarnele. [Perf. s. împunsei, part. împuns] – Lat. impungere. DOOM
împúnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împúng, 1 pl. împúngem, perf. s. 1 sg. împunséi, 1 pl. împúnserăm; part. împúns
împungă
ÎMPÚNGE, împúng, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) înțepa. ♦ Tranz. A îmboldi un animal. ♦ Tranz. Fig. A ironiza, a persifla. 2. Tranz. A lovi cu coarnele. [Perf. s. împunsei, part. împuns] – Lat. impungere. DOOM
împúnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împúng, 1 pl. împúngem, perf. s. 1 sg. împunséi, 1 pl. împúnserăm; part. împúns
împungăli
ÎMPUNGĂLÍ, împungălesc, vb. IV. Tranz. (Rar, mai ales despre începători) A coase încet, migălos, fără dibăcie, (uneori) rău.
împungătoare
ÎMPUNGĂTÓR, -OÁRE, împungători, -oare, adj. (Reg.) 1. Care împunge, care are vârful ascuțit. ♦ Fig. (Despre ochi, privire) Pătrunzător, scrutător. ♦ Fig. (Despre vorbe) Înțepător, mușcător. 2. (Despre vite cornute) Care are năravul de a lovi cu coarnele, care împunge (2); împungaci. – Împung (prez. ind. al lui împunge) + suf. -ător. DOOM
împungătór adj. m., pl. împungătóri; f. sg. și pl. împungătoáre
împungătoarea
ÎMPUNGĂTÓR, -OÁRE, împungători, -oare, adj. (Reg.) 1. Care împunge, care are vârful ascuțit. ♦ Fig. (Despre ochi, privire) Pătrunzător, scrutător. ♦ Fig. (Despre vorbe) Înțepător, mușcător. 2. (Despre vite cornute) Care are năravul de a lovi cu coarnele, care împunge (2); împungaci. – Împung (prez. ind. al lui împunge) + suf. -ător. DOOM
împungătór adj. m., pl. împungătóri; f. sg. și pl. împungătoáre
împungătoarei
ÎMPUNGĂTÓR, -OÁRE, împungători, -oare, adj. (Reg.) 1. Care împunge, care are vârful ascuțit. ♦ Fig. (Despre ochi, privire) Pătrunzător, scrutător. ♦ Fig. (Despre vorbe) Înțepător, mușcător. 2. (Despre vite cornute) Care are năravul de a lovi cu coarnele, care împunge (2); împungaci. – Împung (prez. ind. al lui împunge) + suf. -ător. DOOM
împungătór adj. m., pl. împungătóri; f. sg. și pl. împungătoáre
împungătoarele
ÎMPUNGĂTÓR, -OÁRE, împungători, -oare, adj. (Reg.) 1. Care împunge, care are vârful ascuțit. ♦ Fig. (Despre ochi, privire) Pătrunzător, scrutător. ♦ Fig. (Despre vorbe) Înțepător, mușcător. 2. (Despre vite cornute) Care are năravul de a lovi cu coarnele, care împunge (2); împungaci. – Împung (prez. ind. al lui împunge) + suf. -ător. DOOM
împungătór adj. m., pl. împungătóri; f. sg. și pl. împungătoáre
împungătoarelor
ÎMPUNGĂTÓR, -OÁRE, împungători, -oare, adj. (Reg.) 1. Care împunge, care are vârful ascuțit. ♦ Fig. (Despre ochi, privire) Pătrunzător, scrutător. ♦ Fig. (Despre vorbe) Înțepător, mușcător. 2. (Despre vite cornute) Care are năravul de a lovi cu coarnele, care împunge (2); împungaci. – Împung (prez. ind. al lui împunge) + suf. -ător. DOOM
împungătór adj. m., pl. împungătóri; f. sg. și pl. împungătoáre
împungător
ÎMPUNGĂTÓR, -OÁRE, împungători, -oare, adj. (Reg.) 1. Care împunge, care are vârful ascuțit. ♦ Fig. (Despre ochi, privire) Pătrunzător, scrutător. ♦ Fig. (Despre vorbe) Înțepător, mușcător. 2. (Despre vite cornute) Care are năravul de a lovi cu coarnele, care împunge (2); împungaci. – Împung (prez. ind. al lui împunge) + suf. -ător. DOOM
împungătór adj. m., pl. împungătóri; f. sg. și pl. împungătoáre
împungători
ÎMPUNGĂTÓR, -OÁRE, împungători, -oare, adj. (Reg.) 1. Care împunge, care are vârful ascuțit. ♦ Fig. (Despre ochi, privire) Pătrunzător, scrutător. ♦ Fig. (Despre vorbe) Înțepător, mușcător. 2. (Despre vite cornute) Care are năravul de a lovi cu coarnele, care împunge (2); împungaci. – Împung (prez. ind. al lui împunge) + suf. -ător. DOOM
împungătór adj. m., pl. împungătóri; f. sg. și pl. împungătoáre
împungătorii
ÎMPUNGĂTÓR, -OÁRE, împungători, -oare, adj. (Reg.) 1. Care împunge, care are vârful ascuțit. ♦ Fig. (Despre ochi, privire) Pătrunzător, scrutător. ♦ Fig. (Despre vorbe) Înțepător, mușcător. 2. (Despre vite cornute) Care are năravul de a lovi cu coarnele, care împunge (2); împungaci. – Împung (prez. ind. al lui împunge) + suf. -ător. DOOM
împungătór adj. m., pl. împungătóri; f. sg. și pl. împungătoáre
împungătorilor
ÎMPUNGĂTÓR, -OÁRE, împungători, -oare, adj. (Reg.) 1. Care împunge, care are vârful ascuțit. ♦ Fig. (Despre ochi, privire) Pătrunzător, scrutător. ♦ Fig. (Despre vorbe) Înțepător, mușcător. 2. (Despre vite cornute) Care are năravul de a lovi cu coarnele, care împunge (2); împungaci. – Împung (prez. ind. al lui împunge) + suf. -ător. DOOM
împungătór adj. m., pl. împungătóri; f. sg. și pl. împungătoáre
împungătorul
ÎMPUNGĂTÓR, -OÁRE, împungători, -oare, adj. (Reg.) 1. Care împunge, care are vârful ascuțit. ♦ Fig. (Despre ochi, privire) Pătrunzător, scrutător. ♦ Fig. (Despre vorbe) Înțepător, mușcător. 2. (Despre vite cornute) Care are năravul de a lovi cu coarnele, care împunge (2); împungaci. – Împung (prez. ind. al lui împunge) + suf. -ător. DOOM
împungătór adj. m., pl. împungătóri; f. sg. și pl. împungătoáre
împungătorului
ÎMPUNGĂTÓR, -OÁRE, împungători, -oare, adj. (Reg.) 1. Care împunge, care are vârful ascuțit. ♦ Fig. (Despre ochi, privire) Pătrunzător, scrutător. ♦ Fig. (Despre vorbe) Înțepător, mușcător. 2. (Despre vite cornute) Care are năravul de a lovi cu coarnele, care împunge (2); împungaci. – Împung (prez. ind. al lui împunge) + suf. -ător. DOOM
împungătór adj. m., pl. împungătóri; f. sg. și pl. împungătoáre
împuns
ÎMPÚNGE, împúng, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) înțepa. ♦ Tranz. A îmboldi un animal. ♦ Tranz. Fig. A ironiza, a persifla. 2. Tranz. A lovi cu coarnele. [Perf. s. împunsei, part. împuns] – Lat. impungere. DOOM
împúnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împúng, 1 pl. împúngem, perf. s. 1 sg. împunséi, 1 pl. împúnserăm; part. împúns
împunse
ÎMPÚNGE, împúng, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) înțepa. ♦ Tranz. A îmboldi un animal. ♦ Tranz. Fig. A ironiza, a persifla. 2. Tranz. A lovi cu coarnele. [Perf. s. împunsei, part. împuns] – Lat. impungere. DOOM
împúnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împúng, 1 pl. împúngem, perf. s. 1 sg. împunséi, 1 pl. împúnserăm; part. împúns
împunsei
ÎMPÚNGE, împúng, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) înțepa. ♦ Tranz. A îmboldi un animal. ♦ Tranz. Fig. A ironiza, a persifla. 2. Tranz. A lovi cu coarnele. [Perf. s. împunsei, part. împuns] – Lat. impungere. DOOM
împúnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împúng, 1 pl. împúngem, perf. s. 1 sg. împunséi, 1 pl. împúnserăm; part. împúns
împunseră
ÎMPÚNGE, împúng, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) înțepa. ♦ Tranz. A îmboldi un animal. ♦ Tranz. Fig. A ironiza, a persifla. 2. Tranz. A lovi cu coarnele. [Perf. s. împunsei, part. împuns] – Lat. impungere. DOOM
împúnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împúng, 1 pl. împúngem, perf. s. 1 sg. împunséi, 1 pl. împúnserăm; part. împúns
împunserăm
ÎMPÚNGE, împúng, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) înțepa. ♦ Tranz. A îmboldi un animal. ♦ Tranz. Fig. A ironiza, a persifla. 2. Tranz. A lovi cu coarnele. [Perf. s. împunsei, part. împuns] – Lat. impungere. DOOM
împúnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împúng, 1 pl. împúngem, perf. s. 1 sg. împunséi, 1 pl. împúnserăm; part. împúns
împunserăți
ÎMPÚNGE, împúng, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) înțepa. ♦ Tranz. A îmboldi un animal. ♦ Tranz. Fig. A ironiza, a persifla. 2. Tranz. A lovi cu coarnele. [Perf. s. împunsei, part. împuns] – Lat. impungere. DOOM
împúnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împúng, 1 pl. împúngem, perf. s. 1 sg. împunséi, 1 pl. împúnserăm; part. împúns
împunsese
ÎMPÚNGE, împúng, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) înțepa. ♦ Tranz. A îmboldi un animal. ♦ Tranz. Fig. A ironiza, a persifla. 2. Tranz. A lovi cu coarnele. [Perf. s. împunsei, part. împuns] – Lat. impungere. DOOM
împúnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împúng, 1 pl. împúngem, perf. s. 1 sg. împunséi, 1 pl. împúnserăm; part. împúns
împunsesem
ÎMPÚNGE, împúng, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) înțepa. ♦ Tranz. A îmboldi un animal. ♦ Tranz. Fig. A ironiza, a persifla. 2. Tranz. A lovi cu coarnele. [Perf. s. împunsei, part. împuns] – Lat. impungere. DOOM
împúnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împúng, 1 pl. împúngem, perf. s. 1 sg. împunséi, 1 pl. împúnserăm; part. împúns
împunseseră
ÎMPÚNGE, împúng, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) înțepa. ♦ Tranz. A îmboldi un animal. ♦ Tranz. Fig. A ironiza, a persifla. 2. Tranz. A lovi cu coarnele. [Perf. s. împunsei, part. împuns] – Lat. impungere. DOOM
împúnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împúng, 1 pl. împúngem, perf. s. 1 sg. împunséi, 1 pl. împúnserăm; part. împúns
împunseserăm
ÎMPÚNGE, împúng, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) înțepa. ♦ Tranz. A îmboldi un animal. ♦ Tranz. Fig. A ironiza, a persifla. 2. Tranz. A lovi cu coarnele. [Perf. s. împunsei, part. împuns] – Lat. impungere. DOOM
împúnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împúng, 1 pl. împúngem, perf. s. 1 sg. împunséi, 1 pl. împúnserăm; part. împúns
împunseserăți
ÎMPÚNGE, împúng, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) înțepa. ♦ Tranz. A îmboldi un animal. ♦ Tranz. Fig. A ironiza, a persifla. 2. Tranz. A lovi cu coarnele. [Perf. s. împunsei, part. împuns] – Lat. impungere. DOOM
împúnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împúng, 1 pl. împúngem, perf. s. 1 sg. împunséi, 1 pl. împúnserăm; part. împúns
împunseseși
ÎMPÚNGE, împúng, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) înțepa. ♦ Tranz. A îmboldi un animal. ♦ Tranz. Fig. A ironiza, a persifla. 2. Tranz. A lovi cu coarnele. [Perf. s. împunsei, part. împuns] – Lat. impungere. DOOM
împúnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împúng, 1 pl. împúngem, perf. s. 1 sg. împunséi, 1 pl. împúnserăm; part. împúns
împunseseți
ÎMPÚNGE, împúng, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) înțepa. ♦ Tranz. A îmboldi un animal. ♦ Tranz. Fig. A ironiza, a persifla. 2. Tranz. A lovi cu coarnele. [Perf. s. împunsei, part. împuns] – Lat. impungere. DOOM
împúnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împúng, 1 pl. împúngem, perf. s. 1 sg. împunséi, 1 pl. împúnserăm; part. împúns
împunseși
ÎMPÚNGE, împúng, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) înțepa. ♦ Tranz. A îmboldi un animal. ♦ Tranz. Fig. A ironiza, a persifla. 2. Tranz. A lovi cu coarnele. [Perf. s. împunsei, part. împuns] – Lat. impungere. DOOM
împúnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împúng, 1 pl. împúngem, perf. s. 1 sg. împunséi, 1 pl. împúnserăm; part. împúns
împunsătura
ÎMPUNSĂTÚRĂ, împunsături, s. f. 1. Împungere cu acul, la cusături; p. ext. locul unde a pătruns acul (sau vârful ascuțit al altui obiect). ♦ Înțepătură (1). Degete pline de împunsături. 2. Fig. Înțepătură (2). – Împuns (part. lui împunge) + suf. -ătură. DOOM
împunsătúră s. f., g.-d. art. împunsătúrii; pl. împunsătúri
împunsături
ÎMPUNSĂTÚRĂ, împunsături, s. f. 1. Împungere cu acul, la cusături; p. ext. locul unde a pătruns acul (sau vârful ascuțit al altui obiect). ♦ Înțepătură (1). Degete pline de împunsături. 2. Fig. Înțepătură (2). – Împuns (part. lui împunge) + suf. -ătură. DOOM
împunsătúră s. f., g.-d. art. împunsătúrii; pl. împunsătúri
împunsăturii
ÎMPUNSĂTÚRĂ, împunsături, s. f. 1. Împungere cu acul, la cusături; p. ext. locul unde a pătruns acul (sau vârful ascuțit al altui obiect). ♦ Înțepătură (1). Degete pline de împunsături. 2. Fig. Înțepătură (2). – Împuns (part. lui împunge) + suf. -ătură. DOOM
împunsătúră s. f., g.-d. art. împunsătúrii; pl. împunsătúri
împunsăturile
ÎMPUNSĂTÚRĂ, împunsături, s. f. 1. Împungere cu acul, la cusături; p. ext. locul unde a pătruns acul (sau vârful ascuțit al altui obiect). ♦ Înțepătură (1). Degete pline de împunsături. 2. Fig. Înțepătură (2). – Împuns (part. lui împunge) + suf. -ătură. DOOM
împunsătúră s. f., g.-d. art. împunsătúrii; pl. împunsătúri
împunsăturilor
ÎMPUNSĂTÚRĂ, împunsături, s. f. 1. Împungere cu acul, la cusături; p. ext. locul unde a pătruns acul (sau vârful ascuțit al altui obiect). ♦ Înțepătură (1). Degete pline de împunsături. 2. Fig. Înțepătură (2). – Împuns (part. lui împunge) + suf. -ătură. DOOM
împunsătúră s. f., g.-d. art. împunsătúrii; pl. împunsătúri
împupea
ÎMPUPÍ, împupesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A îmboboci; a înmuguri. – În + pup1. Cf. sb. p u p i t i „a îmboboci”. DOOM
împupí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împupésc, imperf. 3 sg. împupeá; conj. prez. 3 să împupeáscă
împupeai
ÎMPUPÍ, împupesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A îmboboci; a înmuguri. – În + pup1. Cf. sb. p u p i t i „a îmboboci”. DOOM
împupí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împupésc, imperf. 3 sg. împupeá; conj. prez. 3 să împupeáscă
împupeam
ÎMPUPÍ, împupesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A îmboboci; a înmuguri. – În + pup1. Cf. sb. p u p i t i „a îmboboci”. DOOM
împupí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împupésc, imperf. 3 sg. împupeá; conj. prez. 3 să împupeáscă
împupească
ÎMPUPÍ, împupesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A îmboboci; a înmuguri. – În + pup1. Cf. sb. p u p i t i „a îmboboci”. DOOM
împupí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împupésc, imperf. 3 sg. împupeá; conj. prez. 3 să împupeáscă
împupeau
ÎMPUPÍ, împupesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A îmboboci; a înmuguri. – În + pup1. Cf. sb. p u p i t i „a îmboboci”. DOOM
împupí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împupésc, imperf. 3 sg. împupeá; conj. prez. 3 să împupeáscă
împupeați
ÎMPUPÍ, împupesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A îmboboci; a înmuguri. – În + pup1. Cf. sb. p u p i t i „a îmboboci”. DOOM
împupí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împupésc, imperf. 3 sg. împupeá; conj. prez. 3 să împupeáscă
împupesc
ÎMPUPÍ, împupesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A îmboboci; a înmuguri. – În + pup1. Cf. sb. p u p i t i „a îmboboci”. DOOM
împupí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împupésc, imperf. 3 sg. împupeá; conj. prez. 3 să împupeáscă
împupește
ÎMPUPÍ, împupesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A îmboboci; a înmuguri. – În + pup1. Cf. sb. p u p i t i „a îmboboci”. DOOM
împupí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împupésc, imperf. 3 sg. împupeá; conj. prez. 3 să împupeáscă
împupești
ÎMPUPÍ, împupesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A îmboboci; a înmuguri. – În + pup1. Cf. sb. p u p i t i „a îmboboci”. DOOM
împupí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împupésc, imperf. 3 sg. împupeá; conj. prez. 3 să împupeáscă
împupi
ÎMPUPÍ, împupesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A îmboboci; a înmuguri. – În + pup1. Cf. sb. p u p i t i „a îmboboci”. DOOM
împupí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împupésc, imperf. 3 sg. împupeá; conj. prez. 3 să împupeáscă
împupii
ÎMPUPÍ, împupesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A îmboboci; a înmuguri. – În + pup1. Cf. sb. p u p i t i „a îmboboci”. DOOM
împupí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împupésc, imperf. 3 sg. împupeá; conj. prez. 3 să împupeáscă
împupim
ÎMPUPÍ, împupesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A îmboboci; a înmuguri. – În + pup1. Cf. sb. p u p i t i „a îmboboci”. DOOM
împupí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împupésc, imperf. 3 sg. împupeá; conj. prez. 3 să împupeáscă
împupind
ÎMPUPÍ, împupesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A îmboboci; a înmuguri. – În + pup1. Cf. sb. p u p i t i „a îmboboci”. DOOM
împupí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împupésc, imperf. 3 sg. împupeá; conj. prez. 3 să împupeáscă
împupire
ÎMPUPÍ, împupesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A îmboboci; a înmuguri. – În + pup1. Cf. sb. p u p i t i „a îmboboci”. DOOM
împupí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împupésc, imperf. 3 sg. împupeá; conj. prez. 3 să împupeáscă
împupire
ÎMPUPÍ, împupesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A îmboboci; a înmuguri. – În + pupi. Cf. scr. pupiti „a îmboboci”.
împupiră
ÎMPUPÍ, împupesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A îmboboci; a înmuguri. – În + pup1. Cf. sb. p u p i t i „a îmboboci”. DOOM
împupí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împupésc, imperf. 3 sg. împupeá; conj. prez. 3 să împupeáscă
împupirăm
ÎMPUPÍ, împupesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A îmboboci; a înmuguri. – În + pup1. Cf. sb. p u p i t i „a îmboboci”. DOOM
împupí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împupésc, imperf. 3 sg. împupeá; conj. prez. 3 să împupeáscă
împupirăți
ÎMPUPÍ, împupesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A îmboboci; a înmuguri. – În + pup1. Cf. sb. p u p i t i „a îmboboci”. DOOM
împupí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împupésc, imperf. 3 sg. împupeá; conj. prez. 3 să împupeáscă
împupise
ÎMPUPÍ, împupesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A îmboboci; a înmuguri. – În + pup1. Cf. sb. p u p i t i „a îmboboci”. DOOM
împupí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împupésc, imperf. 3 sg. împupeá; conj. prez. 3 să împupeáscă
împupisem
ÎMPUPÍ, împupesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A îmboboci; a înmuguri. – În + pup1. Cf. sb. p u p i t i „a îmboboci”. DOOM
împupí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împupésc, imperf. 3 sg. împupeá; conj. prez. 3 să împupeáscă
împupiseră
ÎMPUPÍ, împupesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A îmboboci; a înmuguri. – În + pup1. Cf. sb. p u p i t i „a îmboboci”. DOOM
împupí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împupésc, imperf. 3 sg. împupeá; conj. prez. 3 să împupeáscă
împupiserăm
ÎMPUPÍ, împupesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A îmboboci; a înmuguri. – În + pup1. Cf. sb. p u p i t i „a îmboboci”. DOOM
împupí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împupésc, imperf. 3 sg. împupeá; conj. prez. 3 să împupeáscă
împupiserăți
ÎMPUPÍ, împupesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A îmboboci; a înmuguri. – În + pup1. Cf. sb. p u p i t i „a îmboboci”. DOOM
împupí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împupésc, imperf. 3 sg. împupeá; conj. prez. 3 să împupeáscă
împupiseși
ÎMPUPÍ, împupesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A îmboboci; a înmuguri. – În + pup1. Cf. sb. p u p i t i „a îmboboci”. DOOM
împupí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împupésc, imperf. 3 sg. împupeá; conj. prez. 3 să împupeáscă
împupiseți
ÎMPUPÍ, împupesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A îmboboci; a înmuguri. – În + pup1. Cf. sb. p u p i t i „a îmboboci”. DOOM
împupí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împupésc, imperf. 3 sg. împupeá; conj. prez. 3 să împupeáscă
împupit
ÎMPUPÍ, împupesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A îmboboci; a înmuguri. – În + pup1. Cf. sb. p u p i t i „a îmboboci”. DOOM
împupí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împupésc, imperf. 3 sg. împupeá; conj. prez. 3 să împupeáscă
împupit
ÎMPUPÍT, -Ă, împupiți, -te, adj. (Reg.) Îmbobocit; înmugurit. – V. împupi.
împupiși
ÎMPUPÍ, împupesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A îmboboci; a înmuguri. – În + pup1. Cf. sb. p u p i t i „a îmboboci”. DOOM
împupí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împupésc, imperf. 3 sg. împupeá; conj. prez. 3 să împupeáscă
împupiți
ÎMPUPÍ, împupesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A îmboboci; a înmuguri. – În + pup1. Cf. sb. p u p i t i „a îmboboci”. DOOM
împupí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împupésc, imperf. 3 sg. împupeá; conj. prez. 3 să împupeáscă
împurpura
ÎMPURPURÁ, împurpurez, vb. I. Refl. A se înroși. [Prez. ind. și: (reg.) împúrpur] – În + purpură. DOOM
împurpurá (a ~) vb., ind. prez. 3 împurpureáză
împurpura
ÎMPURPURÁ, împurpurez, vb. I. Refl. A se înroși în obraji (de emoție). [Prez. ind. și: împúrpur] – În + purpură.
împurpurai
ÎMPURPURÁ, împurpurez, vb. I. Refl. A se înroși în obraji (de emoție). [Prez. ind. și: împúrpur] – În + purpură.
împurpuram
ÎMPURPURÁ, împurpurez, vb. I. Refl. A se înroși în obraji (de emoție). [Prez. ind. și: împúrpur] – În + purpură.
împurpurare
ÎMPURPURÁ, împurpurez, vb. I. Refl. A se înroși în obraji (de emoție). [Prez. ind. și: împúrpur] – În + purpură.
împurpurare
ÎMPURPURÁRE, împurpurări, s. f. Acțiunea de a se împurpura și rezultatul ei. – V. împurpura.
împurpurară
ÎMPURPURÁ, împurpurez, vb. I. Refl. A se înroși în obraji (de emoție). [Prez. ind. și: împúrpur] – În + purpură.
împurpurarăm
ÎMPURPURÁ, împurpurez, vb. I. Refl. A se înroși în obraji (de emoție). [Prez. ind. și: împúrpur] – În + purpură.
împurpurarăți
ÎMPURPURÁ, împurpurez, vb. I. Refl. A se înroși în obraji (de emoție). [Prez. ind. și: împúrpur] – În + purpură.
împurpurase
ÎMPURPURÁ, împurpurez, vb. I. Refl. A se înroși în obraji (de emoție). [Prez. ind. și: împúrpur] – În + purpură.
împurpurasem
ÎMPURPURÁ, împurpurez, vb. I. Refl. A se înroși în obraji (de emoție). [Prez. ind. și: împúrpur] – În + purpură.
împurpuraseră
ÎMPURPURÁ, împurpurez, vb. I. Refl. A se înroși în obraji (de emoție). [Prez. ind. și: împúrpur] – În + purpură.
împurpuraserăm
ÎMPURPURÁ, împurpurez, vb. I. Refl. A se înroși în obraji (de emoție). [Prez. ind. și: împúrpur] – În + purpură.
împurpuraserăți
ÎMPURPURÁ, împurpurez, vb. I. Refl. A se înroși în obraji (de emoție). [Prez. ind. și: împúrpur] – În + purpură.
împurpuraseși
ÎMPURPURÁ, împurpurez, vb. I. Refl. A se înroși în obraji (de emoție). [Prez. ind. și: împúrpur] – În + purpură.
împurpuraseți
ÎMPURPURÁ, împurpurez, vb. I. Refl. A se înroși în obraji (de emoție). [Prez. ind. și: împúrpur] – În + purpură.
împurpurat
ÎMPURPURÁ, împurpurez, vb. I. Refl. A se înroși în obraji (de emoție). [Prez. ind. și: împúrpur] – În + purpură.
împurpurau
ÎMPURPURÁ, împurpurez, vb. I. Refl. A se înroși în obraji (de emoție). [Prez. ind. și: împúrpur] – În + purpură.
împurpurași
ÎMPURPURÁ, împurpurez, vb. I. Refl. A se înroși în obraji (de emoție). [Prez. ind. și: împúrpur] – În + purpură.
împurpurați
ÎMPURPURÁ, împurpurez, vb. I. Refl. A se înroși în obraji (de emoție). [Prez. ind. și: împúrpur] – În + purpură.
împurpurează
ÎMPURPURÁ, împurpurez, vb. I. Refl. A se înroși în obraji (de emoție). [Prez. ind. și: împúrpur] – În + purpură.
împurpurez
ÎMPURPURÁ, împurpurez, vb. I. Refl. A se înroși în obraji (de emoție). [Prez. ind. și: împúrpur] – În + purpură.
împurpureze
ÎMPURPURÁ, împurpurez, vb. I. Refl. A se înroși în obraji (de emoție). [Prez. ind. și: împúrpur] – În + purpură.
împurpurezi
ÎMPURPURÁ, împurpurez, vb. I. Refl. A se înroși în obraji (de emoție). [Prez. ind. și: împúrpur] – În + purpură.
împurpurând
ÎMPURPURÁ, împurpurez, vb. I. Refl. A se înroși în obraji (de emoție). [Prez. ind. și: împúrpur] – În + purpură.
împurpurînd
ÎMPURPURÁ, împurpurez, vb. I. Refl. A se înroși în obraji (de emoție). [Prez. ind. și: împúrpur] – În + purpură.
împut
ÎMPUȚÍ, împút, vb. IV. 1. Refl. A căpăta miros rău din cauza alterării; a intra în putrefacție. 2. Tranz. A umple o încăpere, un spațiu cu miros greu (de putrefacție, de murdărie). [Prez. ind. și: împuțésc] – În + puți. DOOM
împuțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împút, imperf. 3 sg. împuțeá; conj. prez. 3 să împútă
împuta
ÎMPUTÁ vb. I v. imputa.
împutare
ÎMPUTÁ vb. I. v. imputa.
împutat
ÎMPUTÁ vb. I. v. imputa.
împute
ÎMPUȚÍ, împút, vb. IV. 1. Refl. A căpăta miros rău din cauza alterării; a intra în putrefacție. 2. Tranz. A umple o încăpere, un spațiu cu miros greu (de putrefacție, de murdărie). [Prez. ind. și: împuțésc] – În + puți. DOOM
împuțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împút, imperf. 3 sg. împuțeá; conj. prez. 3 să împútă
împuternicea
ÎMPUTERNICÍ, împuternicesc, vb. IV. Tranz. 1. A da cuiva puterea de a face ceva. ♦ (Jur.) A da mandat, a autoriza. 2. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A da sau a prinde putere, a(-și) reface forțele, a (se) face mai puternic; a (se) întări. – În + puternic. DOOM
împuternicí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împuternicésc, imperf. 3 sg. împuterniceá; conj. prez. 3 să împuterniceáscă
împuterniceai
ÎMPUTERNICÍ, împuternicesc, vb. IV. Tranz. 1. A da cuiva puterea de a face ceva. ♦ (Jur.) A da mandat, a autoriza. 2. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A da sau a prinde putere, a(-și) reface forțele, a (se) face mai puternic; a (se) întări. – În + puternic. DOOM
împuternicí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împuternicésc, imperf. 3 sg. împuterniceá; conj. prez. 3 să împuterniceáscă
împuterniceam
ÎMPUTERNICÍ, împuternicesc, vb. IV. Tranz. 1. A da cuiva puterea de a face ceva. ♦ (Jur.) A da mandat, a autoriza. 2. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A da sau a prinde putere, a(-și) reface forțele, a (se) face mai puternic; a (se) întări. – În + puternic. DOOM
împuternicí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împuternicésc, imperf. 3 sg. împuterniceá; conj. prez. 3 să împuterniceáscă
împuternicească
ÎMPUTERNICÍ, împuternicesc, vb. IV. Tranz. 1. A da cuiva puterea de a face ceva. ♦ (Jur.) A da mandat, a autoriza. 2. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A da sau a prinde putere, a(-și) reface forțele, a (se) face mai puternic; a (se) întări. – În + puternic. DOOM
împuternicí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împuternicésc, imperf. 3 sg. împuterniceá; conj. prez. 3 să împuterniceáscă
împuterniceau
ÎMPUTERNICÍ, împuternicesc, vb. IV. Tranz. 1. A da cuiva puterea de a face ceva. ♦ (Jur.) A da mandat, a autoriza. 2. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A da sau a prinde putere, a(-și) reface forțele, a (se) face mai puternic; a (se) întări. – În + puternic. DOOM
împuternicí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împuternicésc, imperf. 3 sg. împuterniceá; conj. prez. 3 să împuterniceáscă
împuterniceați
ÎMPUTERNICÍ, împuternicesc, vb. IV. Tranz. 1. A da cuiva puterea de a face ceva. ♦ (Jur.) A da mandat, a autoriza. 2. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A da sau a prinde putere, a(-și) reface forțele, a (se) face mai puternic; a (se) întări. – În + puternic. DOOM
împuternicí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împuternicésc, imperf. 3 sg. împuterniceá; conj. prez. 3 să împuterniceáscă
împuternicesc
ÎMPUTERNICÍ, împuternicesc, vb. IV. Tranz. 1. A da cuiva puterea de a face ceva. ♦ (Jur.) A da mandat, a autoriza. 2. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A da sau a prinde putere, a(-și) reface forțele, a (se) face mai puternic; a (se) întări. – În + puternic. DOOM
împuternicí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împuternicésc, imperf. 3 sg. împuterniceá; conj. prez. 3 să împuterniceáscă
împuternicește
ÎMPUTERNICÍ, împuternicesc, vb. IV. Tranz. 1. A da cuiva puterea de a face ceva. ♦ (Jur.) A da mandat, a autoriza. 2. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A da sau a prinde putere, a(-și) reface forțele, a (se) face mai puternic; a (se) întări. – În + puternic. DOOM
împuternicí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împuternicésc, imperf. 3 sg. împuterniceá; conj. prez. 3 să împuterniceáscă
împuternicești
ÎMPUTERNICÍ, împuternicesc, vb. IV. Tranz. 1. A da cuiva puterea de a face ceva. ♦ (Jur.) A da mandat, a autoriza. 2. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A da sau a prinde putere, a(-și) reface forțele, a (se) face mai puternic; a (se) întări. – În + puternic. DOOM
împuternicí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împuternicésc, imperf. 3 sg. împuterniceá; conj. prez. 3 să împuterniceáscă
împuternici
ÎMPUTERNICÍ, împuternicesc, vb. IV. Tranz. 1. A da cuiva puterea de a face ceva. ♦ (Jur.) A da mandat, a autoriza. 2. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A da sau a prinde putere, a(-și) reface forțele, a (se) face mai puternic; a (se) întări. – În + puternic. DOOM
împuternicí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împuternicésc, imperf. 3 sg. împuterniceá; conj. prez. 3 să împuterniceáscă
împuternicii
ÎMPUTERNICÍ, împuternicesc, vb. IV. Tranz. 1. A da cuiva puterea de a face ceva. ♦ (Jur.) A da mandat, a autoriza. 2. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A da sau a prinde putere, a(-și) reface forțele, a (se) face mai puternic; a (se) întări. – În + puternic. DOOM
împuternicí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împuternicésc, imperf. 3 sg. împuterniceá; conj. prez. 3 să împuterniceáscă
împuternicim
ÎMPUTERNICÍ, împuternicesc, vb. IV. Tranz. 1. A da cuiva puterea de a face ceva. ♦ (Jur.) A da mandat, a autoriza. 2. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A da sau a prinde putere, a(-și) reface forțele, a (se) face mai puternic; a (se) întări. – În + puternic. DOOM
împuternicí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împuternicésc, imperf. 3 sg. împuterniceá; conj. prez. 3 să împuterniceáscă
împuternicind
ÎMPUTERNICÍ, împuternicesc, vb. IV. Tranz. 1. A da cuiva puterea de a face ceva. ♦ (Jur.) A da mandat, a autoriza. 2. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A da sau a prinde putere, a(-și) reface forțele, a (se) face mai puternic; a (se) întări. – În + puternic. DOOM
împuternicí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împuternicésc, imperf. 3 sg. împuterniceá; conj. prez. 3 să împuterniceáscă
împuternicire
ÎMPUTERNICÍ, împuternicesc, vb. IV. Tranz. 1. A da cuiva puterea de a face ceva. ♦ (Jur.) A da mandat, a autoriza. 2. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A da sau a prinde putere, a(-și) reface forțele, a (se) face mai puternic; a (se) întări. – În + puternic. DOOM
împuternicí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împuternicésc, imperf. 3 sg. împuterniceá; conj. prez. 3 să împuterniceáscă
împuternicire
ÎMPUTERNICÍRE, împuterniciri, s. f. 1. Acțiunea de a împuternici și rezultatul ei. ♦ (Jur.) Mandat, procură. 2. (Rar) Întărire, fortificare. ♦ Intensificare. – V. împuternici. DOOM
împuternicíre s. f., g.-d. art. împuternicírii; pl. împuternicíri
împuternicirea
ÎMPUTERNICÍRE, împuterniciri, s. f. 1. Acțiunea de a împuternici și rezultatul ei. ♦ (Jur.) Mandat, procură. 2. (Rar) Întărire, fortificare. ♦ Intensificare. – V. împuternici. DOOM
împuternicíre s. f., g.-d. art. împuternicírii; pl. împuternicíri
împuterniciri
ÎMPUTERNICÍRE, împuterniciri, s. f. 1. Acțiunea de a împuternici și rezultatul ei. ♦ (Jur.) Mandat, procură. 2. (Rar) Întărire, fortificare. ♦ Intensificare. – V. împuternici. DOOM
împuternicíre s. f., g.-d. art. împuternicírii; pl. împuternicíri
împuternicirii
ÎMPUTERNICÍRE, împuterniciri, s. f. 1. Acțiunea de a împuternici și rezultatul ei. ♦ (Jur.) Mandat, procură. 2. (Rar) Întărire, fortificare. ♦ Intensificare. – V. împuternici. DOOM
împuternicíre s. f., g.-d. art. împuternicírii; pl. împuternicíri
împuternicirile
ÎMPUTERNICÍRE, împuterniciri, s. f. 1. Acțiunea de a împuternici și rezultatul ei. ♦ (Jur.) Mandat, procură. 2. (Rar) Întărire, fortificare. ♦ Intensificare. – V. împuternici. DOOM
împuternicíre s. f., g.-d. art. împuternicírii; pl. împuternicíri
împuternicirilor
ÎMPUTERNICÍRE, împuterniciri, s. f. 1. Acțiunea de a împuternici și rezultatul ei. ♦ (Jur.) Mandat, procură. 2. (Rar) Întărire, fortificare. ♦ Intensificare. – V. împuternici. DOOM
împuternicíre s. f., g.-d. art. împuternicírii; pl. împuternicíri
împuterniciră
ÎMPUTERNICÍ, împuternicesc, vb. IV. Tranz. 1. A da cuiva puterea de a face ceva. ♦ (Jur.) A da mandat, a autoriza. 2. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A da sau a prinde putere, a(-și) reface forțele, a (se) face mai puternic; a (se) întări. – În + puternic. DOOM
împuternicí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împuternicésc, imperf. 3 sg. împuterniceá; conj. prez. 3 să împuterniceáscă
împuternicirăm
ÎMPUTERNICÍ, împuternicesc, vb. IV. Tranz. 1. A da cuiva puterea de a face ceva. ♦ (Jur.) A da mandat, a autoriza. 2. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A da sau a prinde putere, a(-și) reface forțele, a (se) face mai puternic; a (se) întări. – În + puternic. DOOM
împuternicí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împuternicésc, imperf. 3 sg. împuterniceá; conj. prez. 3 să împuterniceáscă
împuternicirăți
ÎMPUTERNICÍ, împuternicesc, vb. IV. Tranz. 1. A da cuiva puterea de a face ceva. ♦ (Jur.) A da mandat, a autoriza. 2. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A da sau a prinde putere, a(-și) reface forțele, a (se) face mai puternic; a (se) întări. – În + puternic. DOOM
împuternicí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împuternicésc, imperf. 3 sg. împuterniceá; conj. prez. 3 să împuterniceáscă
împuternicise
ÎMPUTERNICÍ, împuternicesc, vb. IV. Tranz. 1. A da cuiva puterea de a face ceva. ♦ (Jur.) A da mandat, a autoriza. 2. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A da sau a prinde putere, a(-și) reface forțele, a (se) face mai puternic; a (se) întări. – În + puternic. DOOM
împuternicí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împuternicésc, imperf. 3 sg. împuterniceá; conj. prez. 3 să împuterniceáscă
împuternicisem
ÎMPUTERNICÍ, împuternicesc, vb. IV. Tranz. 1. A da cuiva puterea de a face ceva. ♦ (Jur.) A da mandat, a autoriza. 2. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A da sau a prinde putere, a(-și) reface forțele, a (se) face mai puternic; a (se) întări. – În + puternic. DOOM
împuternicí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împuternicésc, imperf. 3 sg. împuterniceá; conj. prez. 3 să împuterniceáscă
împuterniciseră
ÎMPUTERNICÍ, împuternicesc, vb. IV. Tranz. 1. A da cuiva puterea de a face ceva. ♦ (Jur.) A da mandat, a autoriza. 2. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A da sau a prinde putere, a(-și) reface forțele, a (se) face mai puternic; a (se) întări. – În + puternic. DOOM
împuternicí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împuternicésc, imperf. 3 sg. împuterniceá; conj. prez. 3 să împuterniceáscă
împuterniciserăm
ÎMPUTERNICÍ, împuternicesc, vb. IV. Tranz. 1. A da cuiva puterea de a face ceva. ♦ (Jur.) A da mandat, a autoriza. 2. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A da sau a prinde putere, a(-și) reface forțele, a (se) face mai puternic; a (se) întări. – În + puternic. DOOM
împuternicí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împuternicésc, imperf. 3 sg. împuterniceá; conj. prez. 3 să împuterniceáscă
împuterniciserăți
ÎMPUTERNICÍ, împuternicesc, vb. IV. Tranz. 1. A da cuiva puterea de a face ceva. ♦ (Jur.) A da mandat, a autoriza. 2. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A da sau a prinde putere, a(-și) reface forțele, a (se) face mai puternic; a (se) întări. – În + puternic. DOOM
împuternicí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împuternicésc, imperf. 3 sg. împuterniceá; conj. prez. 3 să împuterniceáscă
împuterniciseși
ÎMPUTERNICÍ, împuternicesc, vb. IV. Tranz. 1. A da cuiva puterea de a face ceva. ♦ (Jur.) A da mandat, a autoriza. 2. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A da sau a prinde putere, a(-și) reface forțele, a (se) face mai puternic; a (se) întări. – În + puternic. DOOM
împuternicí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împuternicésc, imperf. 3 sg. împuterniceá; conj. prez. 3 să împuterniceáscă
împuterniciseți
ÎMPUTERNICÍ, împuternicesc, vb. IV. Tranz. 1. A da cuiva puterea de a face ceva. ♦ (Jur.) A da mandat, a autoriza. 2. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A da sau a prinde putere, a(-și) reface forțele, a (se) face mai puternic; a (se) întări. – În + puternic. DOOM
împuternicí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împuternicésc, imperf. 3 sg. împuterniceá; conj. prez. 3 să împuterniceáscă
împuternicit
ÎMPUTERNICÍ, împuternicesc, vb. IV. Tranz. 1. A da cuiva puterea de a face ceva. ♦ (Jur.) A da mandat, a autoriza. 2. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A da sau a prinde putere, a(-și) reface forțele, a (se) face mai puternic; a (se) întări. – În + puternic. DOOM
împuternicí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împuternicésc, imperf. 3 sg. împuterniceá; conj. prez. 3 să împuterniceáscă
împuternicit
ÎMPUTERNICÍT, -Ă, împuterniciți, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) autorizată a săvârși ceva în numele altcuiva; mandatar. – V. împuternici.
împuternicit
ÎMPUTERNICÍT, -Ă, împuterniciți, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) autorizată a săvârși ceva în numele altcuiva; mandatar. – V. împuternici.
împuternicita
ÎMPUTERNICÍT, -Ă, împuterniciți, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) autorizată a săvârși ceva în numele altcuiva; mandatar. – V. împuternici.
împuternicite
ÎMPUTERNICÍT, -Ă, împuterniciți, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) autorizată a săvârși ceva în numele altcuiva; mandatar. – V. împuternici.
împuternicitei
ÎMPUTERNICÍT, -Ă, împuterniciți, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) autorizată a săvârși ceva în numele altcuiva; mandatar. – V. împuternici.
împuternicitele
ÎMPUTERNICÍT, -Ă, împuterniciți, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) autorizată a săvârși ceva în numele altcuiva; mandatar. – V. împuternici.
împuternicitelor
ÎMPUTERNICÍT, -Ă, împuterniciți, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) autorizată a săvârși ceva în numele altcuiva; mandatar. – V. împuternici.
împuternicitul
ÎMPUTERNICÍT, -Ă, împuterniciți, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) autorizată a săvârși ceva în numele altcuiva; mandatar. – V. împuternici.
împuternicitul
ÎMPUTERNICÍT, -Ă, împuterniciți, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) autorizată a săvârși ceva în numele altcuiva; mandatar. – V. împuternici.
împuternicitului
ÎMPUTERNICÍT, -Ă, împuterniciți, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) autorizată a săvârși ceva în numele altcuiva; mandatar. – V. împuternici.
împuternicitului
ÎMPUTERNICÍT, -Ă, împuterniciți, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) autorizată a săvârși ceva în numele altcuiva; mandatar. – V. împuternici.
împuterniciși
ÎMPUTERNICÍ, împuternicesc, vb. IV. Tranz. 1. A da cuiva puterea de a face ceva. ♦ (Jur.) A da mandat, a autoriza. 2. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A da sau a prinde putere, a(-și) reface forțele, a (se) face mai puternic; a (se) întări. – În + puternic. DOOM
împuternicí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împuternicésc, imperf. 3 sg. împuterniceá; conj. prez. 3 să împuterniceáscă
împuterniciți
ÎMPUTERNICÍ, împuternicesc, vb. IV. Tranz. 1. A da cuiva puterea de a face ceva. ♦ (Jur.) A da mandat, a autoriza. 2. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A da sau a prinde putere, a(-și) reface forțele, a (se) face mai puternic; a (se) întări. – În + puternic. DOOM
împuternicí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împuternicésc, imperf. 3 sg. împuterniceá; conj. prez. 3 să împuterniceáscă
împuterniciți
ÎMPUTERNICÍT, -Ă, împuterniciți, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) autorizată a săvârși ceva în numele altcuiva; mandatar. – V. împuternici.
împuterniciți
ÎMPUTERNICÍT, -Ă, împuterniciți, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) autorizată a săvârși ceva în numele altcuiva; mandatar. – V. împuternici.
împuterniciții
ÎMPUTERNICÍT, -Ă, împuterniciți, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) autorizată a săvârși ceva în numele altcuiva; mandatar. – V. împuternici.
împuterniciții
ÎMPUTERNICÍT, -Ă, împuterniciți, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) autorizată a săvârși ceva în numele altcuiva; mandatar. – V. împuternici.
împuterniciților
ÎMPUTERNICÍT, -Ă, împuterniciți, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) autorizată a săvârși ceva în numele altcuiva; mandatar. – V. împuternici.
împuterniciților
ÎMPUTERNICÍT, -Ă, împuterniciți, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) autorizată a săvârși ceva în numele altcuiva; mandatar. – V. împuternici.
împută
ÎMPUȚÍ, împút, vb. IV. 1. Refl. A căpăta miros rău din cauza alterării; a intra în putrefacție. 2. Tranz. A umple o încăpere, un spațiu cu miros greu (de putrefacție, de murdărie). [Prez. ind. și: împuțésc] – În + puți. DOOM
împuțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împút, imperf. 3 sg. împuțeá; conj. prez. 3 să împútă
împutăciune
ÎMPUTĂCIÚNE, împutăciuni, s. f. (Învechit) Imputare, mustrare, ocară, dojană. Fum de rușine și de împutăciune vecinilor noștri. ODOBESCU, S. I 431. ◊ Neînțelegere, diferend. Mihai-vodă, avînd oarecare împutăciune cu capii trupelor ajutoare... îi trimise înapoi prințului Transilvaniei. BĂLCESCU, O. II 45.
împușc
ÎMPUȘCÁ, împúșc, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) omorî sau a (se) răni cu proiectilul tras de o armă de foc. ◊ Expr. (Tranz.; fam.) A împușca francul = a fi în mare lipsă de bani; a trăi din expediente. 2. Intranz. A face să iasă prin explozie proiectilul unei arme de foc; fig. a produce pocnete (ca cele) de pușcă. ◊ Compus: împușcă-n-lună s. m. și f. = om îndrăzneț, dar nesocotit. ♦ A face să explodeze o încărcătură explozivă. 3. Intranz. și refl. (pers. 3; despre tencuieli) A se degrada (la suprafață) prin umflare, cojire etc.; a se coșcovi, a se scoroji, a se coji. 4. Tranz. A introduce, cu un aparat, special, cuie într-o suprafață betonată. – În + pușcă. DOOM
împușcá (a ~) (a trage cu pușca) vb., ind. prez. 2 sg. împúști, 3 împúșcă; conj. prez. 3 să împúște
împușca
ÎMPUȘCÁ, împúșc, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) omorî sau a (se) răni cu proiectilul tras de o armă de foc. ◊ Expr. (Tranz.; fam.) A împușca francul = a fi în mare lipsă de bani; a trăi din expediente. 2. Intranz. A face să iasă prin explozie proiectilul unei arme de foc; fig. a produce pocnete (ca cele) de pușcă. ◊ Compus: împușcă-n-lună s. m. și f. = om îndrăzneț, dar nesocotit. ♦ A face să explodeze o încărcătură explozivă. 3. Intranz. și refl. (pers. 3; despre tencuieli) A se degrada (la suprafață) prin umflare, cojire etc.; a se coșcovi, a se scoroji, a se coji. 4. Tranz. A introduce, cu un aparat, special, cuie într-o suprafață betonată. – În + pușcă. DOOM
împușcá (a ~) (a trage cu pușca) vb., ind. prez. 2 sg. împúști, 3 împúșcă; conj. prez. 3 să împúște
împușcai
ÎMPUȘCÁ, împúșc, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) omorî sau a (se) răni cu proiectilul tras de o armă de foc. ◊ Expr. (Tranz.; fam.) A împușca francul = a fi în mare lipsă de bani; a trăi din expediente. 2. Intranz. A face să iasă prin explozie proiectilul unei arme de foc; fig. a produce pocnete (ca cele) de pușcă. ◊ Compus: împușcă-n-lună s. m. și f. = om îndrăzneț, dar nesocotit. ♦ A face să explodeze o încărcătură explozivă. 3. Intranz. și refl. (pers. 3; despre tencuieli) A se degrada (la suprafață) prin umflare, cojire etc.; a se coșcovi, a se scoroji, a se coji. 4. Tranz. A introduce, cu un aparat, special, cuie într-o suprafață betonată. – În + pușcă. DOOM
împușcá (a ~) (a trage cu pușca) vb., ind. prez. 2 sg. împúști, 3 împúșcă; conj. prez. 3 să împúște
împușcam
ÎMPUȘCÁ, împúșc, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) omorî sau a (se) răni cu proiectilul tras de o armă de foc. ◊ Expr. (Tranz.; fam.) A împușca francul = a fi în mare lipsă de bani; a trăi din expediente. 2. Intranz. A face să iasă prin explozie proiectilul unei arme de foc; fig. a produce pocnete (ca cele) de pușcă. ◊ Compus: împușcă-n-lună s. m. și f. = om îndrăzneț, dar nesocotit. ♦ A face să explodeze o încărcătură explozivă. 3. Intranz. și refl. (pers. 3; despre tencuieli) A se degrada (la suprafață) prin umflare, cojire etc.; a se coșcovi, a se scoroji, a se coji. 4. Tranz. A introduce, cu un aparat, special, cuie într-o suprafață betonată. – În + pușcă. DOOM
împușcá (a ~) (a trage cu pușca) vb., ind. prez. 2 sg. împúști, 3 împúșcă; conj. prez. 3 să împúște
împușcare
ÎMPUȘCÁ, împúșc, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) omorî sau a (se) răni cu proiectilul tras de o armă de foc. ◊ Expr. (Tranz.; fam.) A împușca francul = a fi în mare lipsă de bani; a trăi din expediente. 2. Intranz. A face să iasă prin explozie proiectilul unei arme de foc; fig. a produce pocnete (ca cele) de pușcă. ◊ Compus: împușcă-n-lună s. m. și f. = om îndrăzneț, dar nesocotit. ♦ A face să explodeze o încărcătură explozivă. 3. Intranz. și refl. (pers. 3; despre tencuieli) A se degrada (la suprafață) prin umflare, cojire etc.; a se coșcovi, a se scoroji, a se coji. 4. Tranz. A introduce, cu un aparat, special, cuie într-o suprafață betonată. – În + pușcă. DOOM
împușcá (a ~) (a trage cu pușca) vb., ind. prez. 2 sg. împúști, 3 împúșcă; conj. prez. 3 să împúște
împușcare
ÎMPUȘCÁRE, împușcări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) împușca și rezultatul ei. 2. Operație de rupere în bucăți a unei roci prin explodarea încărcăturilor de mină. – V. împușca. DOOM
împușcáre s. f., g.-d. art. împușcắrii; pl. împușcắri
împușcarea
ÎMPUȘCÁRE, împușcări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) împușca și rezultatul ei. 2. Operație de rupere în bucăți a unei roci prin explodarea încărcăturilor de mină. – V. împușca. DOOM
împușcáre s. f., g.-d. art. împușcắrii; pl. împușcắri
împușcară
ÎMPUȘCÁ, împúșc, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) omorî sau a (se) răni cu proiectilul tras de o armă de foc. ◊ Expr. (Tranz.; fam.) A împușca francul = a fi în mare lipsă de bani; a trăi din expediente. 2. Intranz. A face să iasă prin explozie proiectilul unei arme de foc; fig. a produce pocnete (ca cele) de pușcă. ◊ Compus: împușcă-n-lună s. m. și f. = om îndrăzneț, dar nesocotit. ♦ A face să explodeze o încărcătură explozivă. 3. Intranz. și refl. (pers. 3; despre tencuieli) A se degrada (la suprafață) prin umflare, cojire etc.; a se coșcovi, a se scoroji, a se coji. 4. Tranz. A introduce, cu un aparat, special, cuie într-o suprafață betonată. – În + pușcă. DOOM
împușcá (a ~) (a trage cu pușca) vb., ind. prez. 2 sg. împúști, 3 împúșcă; conj. prez. 3 să împúște
împușcarăm
ÎMPUȘCÁ, împúșc, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) omorî sau a (se) răni cu proiectilul tras de o armă de foc. ◊ Expr. (Tranz.; fam.) A împușca francul = a fi în mare lipsă de bani; a trăi din expediente. 2. Intranz. A face să iasă prin explozie proiectilul unei arme de foc; fig. a produce pocnete (ca cele) de pușcă. ◊ Compus: împușcă-n-lună s. m. și f. = om îndrăzneț, dar nesocotit. ♦ A face să explodeze o încărcătură explozivă. 3. Intranz. și refl. (pers. 3; despre tencuieli) A se degrada (la suprafață) prin umflare, cojire etc.; a se coșcovi, a se scoroji, a se coji. 4. Tranz. A introduce, cu un aparat, special, cuie într-o suprafață betonată. – În + pușcă. DOOM
împușcá (a ~) (a trage cu pușca) vb., ind. prez. 2 sg. împúști, 3 împúșcă; conj. prez. 3 să împúște
împușcarăți
ÎMPUȘCÁ, împúșc, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) omorî sau a (se) răni cu proiectilul tras de o armă de foc. ◊ Expr. (Tranz.; fam.) A împușca francul = a fi în mare lipsă de bani; a trăi din expediente. 2. Intranz. A face să iasă prin explozie proiectilul unei arme de foc; fig. a produce pocnete (ca cele) de pușcă. ◊ Compus: împușcă-n-lună s. m. și f. = om îndrăzneț, dar nesocotit. ♦ A face să explodeze o încărcătură explozivă. 3. Intranz. și refl. (pers. 3; despre tencuieli) A se degrada (la suprafață) prin umflare, cojire etc.; a se coșcovi, a se scoroji, a se coji. 4. Tranz. A introduce, cu un aparat, special, cuie într-o suprafață betonată. – În + pușcă. DOOM
împușcá (a ~) (a trage cu pușca) vb., ind. prez. 2 sg. împúști, 3 împúșcă; conj. prez. 3 să împúște
împușcase
ÎMPUȘCÁ, împúșc, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) omorî sau a (se) răni cu proiectilul tras de o armă de foc. ◊ Expr. (Tranz.; fam.) A împușca francul = a fi în mare lipsă de bani; a trăi din expediente. 2. Intranz. A face să iasă prin explozie proiectilul unei arme de foc; fig. a produce pocnete (ca cele) de pușcă. ◊ Compus: împușcă-n-lună s. m. și f. = om îndrăzneț, dar nesocotit. ♦ A face să explodeze o încărcătură explozivă. 3. Intranz. și refl. (pers. 3; despre tencuieli) A se degrada (la suprafață) prin umflare, cojire etc.; a se coșcovi, a se scoroji, a se coji. 4. Tranz. A introduce, cu un aparat, special, cuie într-o suprafață betonată. – În + pușcă. DOOM
împușcá (a ~) (a trage cu pușca) vb., ind. prez. 2 sg. împúști, 3 împúșcă; conj. prez. 3 să împúște
împușcasem
ÎMPUȘCÁ, împúșc, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) omorî sau a (se) răni cu proiectilul tras de o armă de foc. ◊ Expr. (Tranz.; fam.) A împușca francul = a fi în mare lipsă de bani; a trăi din expediente. 2. Intranz. A face să iasă prin explozie proiectilul unei arme de foc; fig. a produce pocnete (ca cele) de pușcă. ◊ Compus: împușcă-n-lună s. m. și f. = om îndrăzneț, dar nesocotit. ♦ A face să explodeze o încărcătură explozivă. 3. Intranz. și refl. (pers. 3; despre tencuieli) A se degrada (la suprafață) prin umflare, cojire etc.; a se coșcovi, a se scoroji, a se coji. 4. Tranz. A introduce, cu un aparat, special, cuie într-o suprafață betonată. – În + pușcă. DOOM
împușcá (a ~) (a trage cu pușca) vb., ind. prez. 2 sg. împúști, 3 împúșcă; conj. prez. 3 să împúște
împușcaseră
ÎMPUȘCÁ, împúșc, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) omorî sau a (se) răni cu proiectilul tras de o armă de foc. ◊ Expr. (Tranz.; fam.) A împușca francul = a fi în mare lipsă de bani; a trăi din expediente. 2. Intranz. A face să iasă prin explozie proiectilul unei arme de foc; fig. a produce pocnete (ca cele) de pușcă. ◊ Compus: împușcă-n-lună s. m. și f. = om îndrăzneț, dar nesocotit. ♦ A face să explodeze o încărcătură explozivă. 3. Intranz. și refl. (pers. 3; despre tencuieli) A se degrada (la suprafață) prin umflare, cojire etc.; a se coșcovi, a se scoroji, a se coji. 4. Tranz. A introduce, cu un aparat, special, cuie într-o suprafață betonată. – În + pușcă. DOOM
împușcá (a ~) (a trage cu pușca) vb., ind. prez. 2 sg. împúști, 3 împúșcă; conj. prez. 3 să împúște
împușcaserăm
ÎMPUȘCÁ, împúșc, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) omorî sau a (se) răni cu proiectilul tras de o armă de foc. ◊ Expr. (Tranz.; fam.) A împușca francul = a fi în mare lipsă de bani; a trăi din expediente. 2. Intranz. A face să iasă prin explozie proiectilul unei arme de foc; fig. a produce pocnete (ca cele) de pușcă. ◊ Compus: împușcă-n-lună s. m. și f. = om îndrăzneț, dar nesocotit. ♦ A face să explodeze o încărcătură explozivă. 3. Intranz. și refl. (pers. 3; despre tencuieli) A se degrada (la suprafață) prin umflare, cojire etc.; a se coșcovi, a se scoroji, a se coji. 4. Tranz. A introduce, cu un aparat, special, cuie într-o suprafață betonată. – În + pușcă. DOOM
împușcá (a ~) (a trage cu pușca) vb., ind. prez. 2 sg. împúști, 3 împúșcă; conj. prez. 3 să împúște
împușcaserăți
ÎMPUȘCÁ, împúșc, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) omorî sau a (se) răni cu proiectilul tras de o armă de foc. ◊ Expr. (Tranz.; fam.) A împușca francul = a fi în mare lipsă de bani; a trăi din expediente. 2. Intranz. A face să iasă prin explozie proiectilul unei arme de foc; fig. a produce pocnete (ca cele) de pușcă. ◊ Compus: împușcă-n-lună s. m. și f. = om îndrăzneț, dar nesocotit. ♦ A face să explodeze o încărcătură explozivă. 3. Intranz. și refl. (pers. 3; despre tencuieli) A se degrada (la suprafață) prin umflare, cojire etc.; a se coșcovi, a se scoroji, a se coji. 4. Tranz. A introduce, cu un aparat, special, cuie într-o suprafață betonată. – În + pușcă. DOOM
împușcá (a ~) (a trage cu pușca) vb., ind. prez. 2 sg. împúști, 3 împúșcă; conj. prez. 3 să împúște
împușcaseși
ÎMPUȘCÁ, împúșc, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) omorî sau a (se) răni cu proiectilul tras de o armă de foc. ◊ Expr. (Tranz.; fam.) A împușca francul = a fi în mare lipsă de bani; a trăi din expediente. 2. Intranz. A face să iasă prin explozie proiectilul unei arme de foc; fig. a produce pocnete (ca cele) de pușcă. ◊ Compus: împușcă-n-lună s. m. și f. = om îndrăzneț, dar nesocotit. ♦ A face să explodeze o încărcătură explozivă. 3. Intranz. și refl. (pers. 3; despre tencuieli) A se degrada (la suprafață) prin umflare, cojire etc.; a se coșcovi, a se scoroji, a se coji. 4. Tranz. A introduce, cu un aparat, special, cuie într-o suprafață betonată. – În + pușcă. DOOM
împușcá (a ~) (a trage cu pușca) vb., ind. prez. 2 sg. împúști, 3 împúșcă; conj. prez. 3 să împúște
împușcaseți
ÎMPUȘCÁ, împúșc, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) omorî sau a (se) răni cu proiectilul tras de o armă de foc. ◊ Expr. (Tranz.; fam.) A împușca francul = a fi în mare lipsă de bani; a trăi din expediente. 2. Intranz. A face să iasă prin explozie proiectilul unei arme de foc; fig. a produce pocnete (ca cele) de pușcă. ◊ Compus: împușcă-n-lună s. m. și f. = om îndrăzneț, dar nesocotit. ♦ A face să explodeze o încărcătură explozivă. 3. Intranz. și refl. (pers. 3; despre tencuieli) A se degrada (la suprafață) prin umflare, cojire etc.; a se coșcovi, a se scoroji, a se coji. 4. Tranz. A introduce, cu un aparat, special, cuie într-o suprafață betonată. – În + pușcă. DOOM
împușcá (a ~) (a trage cu pușca) vb., ind. prez. 2 sg. împúști, 3 împúșcă; conj. prez. 3 să împúște
împușcat
ÎMPUȘCÁ, împúșc, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) omorî sau a (se) răni cu proiectilul tras de o armă de foc. ◊ Expr. (Tranz.; fam.) A împușca francul = a fi în mare lipsă de bani; a trăi din expediente. 2. Intranz. A face să iasă prin explozie proiectilul unei arme de foc; fig. a produce pocnete (ca cele) de pușcă. ◊ Compus: împușcă-n-lună s. m. și f. = om îndrăzneț, dar nesocotit. ♦ A face să explodeze o încărcătură explozivă. 3. Intranz. și refl. (pers. 3; despre tencuieli) A se degrada (la suprafață) prin umflare, cojire etc.; a se coșcovi, a se scoroji, a se coji. 4. Tranz. A introduce, cu un aparat, special, cuie într-o suprafață betonată. – În + pușcă. DOOM
împușcá (a ~) (a trage cu pușca) vb., ind. prez. 2 sg. împúști, 3 împúșcă; conj. prez. 3 să împúște
împușcat
ÎMPUȘCÁT, -Ă, împușcați, -te, adj. 1. Care a fost omorât prin împușcare. ◊ (Expr.) A fugi (sau a ieși, a se duce) (ca) împușcat = a fugi, a se duce repede, glonț. 2. (Despre tencuieli) Care s-a degradat (la suprafață) prin umflare, cojire etc.; coșcovit, scorojit, cojit. 3. (Despre pereți de beton) în care s-au introdus, cu un aparat special, cuie. – V. împușca.
împușcata
ÎMPUȘCÁT, -Ă, împușcați, -te, adj. 1. Care a fost omorât prin împușcare. ◊ (Expr.) A fugi (sau a ieși, a se duce) (ca) împușcat = a fugi, a se duce repede, glonț. 2. (Despre tencuieli) Care s-a degradat (la suprafață) prin umflare, cojire etc.; coșcovit, scorojit, cojit. 3. (Despre pereți de beton) în care s-au introdus, cu un aparat special, cuie. – V. împușca.
împușcate
ÎMPUȘCÁT, -Ă, împușcați, -te, adj. 1. Care a fost omorât prin împușcare. ◊ (Expr.) A fugi (sau a ieși, a se duce) (ca) împușcat = a fugi, a se duce repede, glonț. 2. (Despre tencuieli) Care s-a degradat (la suprafață) prin umflare, cojire etc.; coșcovit, scorojit, cojit. 3. (Despre pereți de beton) în care s-au introdus, cu un aparat special, cuie. – V. împușca.
împușcatei
ÎMPUȘCÁT, -Ă, împușcați, -te, adj. 1. Care a fost omorât prin împușcare. ◊ (Expr.) A fugi (sau a ieși, a se duce) (ca) împușcat = a fugi, a se duce repede, glonț. 2. (Despre tencuieli) Care s-a degradat (la suprafață) prin umflare, cojire etc.; coșcovit, scorojit, cojit. 3. (Despre pereți de beton) în care s-au introdus, cu un aparat special, cuie. – V. împușca.
împușcatele
ÎMPUȘCÁT, -Ă, împușcați, -te, adj. 1. Care a fost omorât prin împușcare. ◊ (Expr.) A fugi (sau a ieși, a se duce) (ca) împușcat = a fugi, a se duce repede, glonț. 2. (Despre tencuieli) Care s-a degradat (la suprafață) prin umflare, cojire etc.; coșcovit, scorojit, cojit. 3. (Despre pereți de beton) în care s-au introdus, cu un aparat special, cuie. – V. împușca.
împușcatelor
ÎMPUȘCÁT, -Ă, împușcați, -te, adj. 1. Care a fost omorât prin împușcare. ◊ (Expr.) A fugi (sau a ieși, a se duce) (ca) împușcat = a fugi, a se duce repede, glonț. 2. (Despre tencuieli) Care s-a degradat (la suprafață) prin umflare, cojire etc.; coșcovit, scorojit, cojit. 3. (Despre pereți de beton) în care s-au introdus, cu un aparat special, cuie. – V. împușca.
împușcatul
ÎMPUȘCÁT, -Ă, împușcați, -te, adj. 1. Care a fost omorât prin împușcare. ◊ (Expr.) A fugi (sau a ieși, a se duce) (ca) împușcat = a fugi, a se duce repede, glonț. 2. (Despre tencuieli) Care s-a degradat (la suprafață) prin umflare, cojire etc.; coșcovit, scorojit, cojit. 3. (Despre pereți de beton) în care s-au introdus, cu un aparat special, cuie. – V. împușca.
împușcatului
ÎMPUȘCÁT, -Ă, împușcați, -te, adj. 1. Care a fost omorât prin împușcare. ◊ (Expr.) A fugi (sau a ieși, a se duce) (ca) împușcat = a fugi, a se duce repede, glonț. 2. (Despre tencuieli) Care s-a degradat (la suprafață) prin umflare, cojire etc.; coșcovit, scorojit, cojit. 3. (Despre pereți de beton) în care s-au introdus, cu un aparat special, cuie. – V. împușca.
împușcau
ÎMPUȘCÁ, împúșc, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) omorî sau a (se) răni cu proiectilul tras de o armă de foc. ◊ Expr. (Tranz.; fam.) A împușca francul = a fi în mare lipsă de bani; a trăi din expediente. 2. Intranz. A face să iasă prin explozie proiectilul unei arme de foc; fig. a produce pocnete (ca cele) de pușcă. ◊ Compus: împușcă-n-lună s. m. și f. = om îndrăzneț, dar nesocotit. ♦ A face să explodeze o încărcătură explozivă. 3. Intranz. și refl. (pers. 3; despre tencuieli) A se degrada (la suprafață) prin umflare, cojire etc.; a se coșcovi, a se scoroji, a se coji. 4. Tranz. A introduce, cu un aparat, special, cuie într-o suprafață betonată. – În + pușcă. DOOM
împușcá (a ~) (a trage cu pușca) vb., ind. prez. 2 sg. împúști, 3 împúșcă; conj. prez. 3 să împúște
împușcași
ÎMPUȘCÁ, împúșc, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) omorî sau a (se) răni cu proiectilul tras de o armă de foc. ◊ Expr. (Tranz.; fam.) A împușca francul = a fi în mare lipsă de bani; a trăi din expediente. 2. Intranz. A face să iasă prin explozie proiectilul unei arme de foc; fig. a produce pocnete (ca cele) de pușcă. ◊ Compus: împușcă-n-lună s. m. și f. = om îndrăzneț, dar nesocotit. ♦ A face să explodeze o încărcătură explozivă. 3. Intranz. și refl. (pers. 3; despre tencuieli) A se degrada (la suprafață) prin umflare, cojire etc.; a se coșcovi, a se scoroji, a se coji. 4. Tranz. A introduce, cu un aparat, special, cuie într-o suprafață betonată. – În + pușcă. DOOM
împușcá (a ~) (a trage cu pușca) vb., ind. prez. 2 sg. împúști, 3 împúșcă; conj. prez. 3 să împúște
împușcați
ÎMPUȘCÁ, împúșc, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) omorî sau a (se) răni cu proiectilul tras de o armă de foc. ◊ Expr. (Tranz.; fam.) A împușca francul = a fi în mare lipsă de bani; a trăi din expediente. 2. Intranz. A face să iasă prin explozie proiectilul unei arme de foc; fig. a produce pocnete (ca cele) de pușcă. ◊ Compus: împușcă-n-lună s. m. și f. = om îndrăzneț, dar nesocotit. ♦ A face să explodeze o încărcătură explozivă. 3. Intranz. și refl. (pers. 3; despre tencuieli) A se degrada (la suprafață) prin umflare, cojire etc.; a se coșcovi, a se scoroji, a se coji. 4. Tranz. A introduce, cu un aparat, special, cuie într-o suprafață betonată. – În + pușcă. DOOM
împușcá (a ~) (a trage cu pușca) vb., ind. prez. 2 sg. împúști, 3 împúșcă; conj. prez. 3 să împúște
împușcați
ÎMPUȘCÁT, -Ă, împușcați, -te, adj. 1. Care a fost omorât prin împușcare. ◊ (Expr.) A fugi (sau a ieși, a se duce) (ca) împușcat = a fugi, a se duce repede, glonț. 2. (Despre tencuieli) Care s-a degradat (la suprafață) prin umflare, cojire etc.; coșcovit, scorojit, cojit. 3. (Despre pereți de beton) în care s-au introdus, cu un aparat special, cuie. – V. împușca.
împușcații
ÎMPUȘCÁT, -Ă, împușcați, -te, adj. 1. Care a fost omorât prin împușcare. ◊ (Expr.) A fugi (sau a ieși, a se duce) (ca) împușcat = a fugi, a se duce repede, glonț. 2. (Despre tencuieli) Care s-a degradat (la suprafață) prin umflare, cojire etc.; coșcovit, scorojit, cojit. 3. (Despre pereți de beton) în care s-au introdus, cu un aparat special, cuie. – V. împușca.
împușcaților
ÎMPUȘCÁT, -Ă, împușcați, -te, adj. 1. Care a fost omorât prin împușcare. ◊ (Expr.) A fugi (sau a ieși, a se duce) (ca) împușcat = a fugi, a se duce repede, glonț. 2. (Despre tencuieli) Care s-a degradat (la suprafață) prin umflare, cojire etc.; coșcovit, scorojit, cojit. 3. (Despre pereți de beton) în care s-au introdus, cu un aparat special, cuie. – V. împușca.
împușcând
ÎMPUȘCÁ, împúșc, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) omorî sau a (se) răni cu proiectilul tras de o armă de foc. ◊ Expr. (Tranz.; fam.) A împușca francul = a fi în mare lipsă de bani; a trăi din expediente. 2. Intranz. A face să iasă prin explozie proiectilul unei arme de foc; fig. a produce pocnete (ca cele) de pușcă. ◊ Compus: împușcă-n-lună s. m. și f. = om îndrăzneț, dar nesocotit. ♦ A face să explodeze o încărcătură explozivă. 3. Intranz. și refl. (pers. 3; despre tencuieli) A se degrada (la suprafață) prin umflare, cojire etc.; a se coșcovi, a se scoroji, a se coji. 4. Tranz. A introduce, cu un aparat, special, cuie într-o suprafață betonată. – În + pușcă. DOOM
împușcá (a ~) (a trage cu pușca) vb., ind. prez. 2 sg. împúști, 3 împúșcă; conj. prez. 3 să împúște
împușcînd
ÎMPUȘCÁ, împúșc, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) omorî sau a (se) răni cu proiectilul tras de o armă de foc. ◊ Expr. (Tranz.; fam.) A împușca francul = a fi în mare lipsă de bani; a trăi din expediente. 2. Intranz. A face să iasă prin explozie proiectilul unei arme de foc; fig. a produce pocnete (ca cele) de pușcă. ◊ Compus: împușcă-n-lună s. m. și f. = om îndrăzneț, dar nesocotit. ♦ A face să explodeze o încărcătură explozivă. 3. Intranz. și refl. (pers. 3; despre tencuieli) A se degrada (la suprafață) prin umflare, cojire etc.; a se coșcovi, a se scoroji, a se coji. 4. Tranz. A introduce, cu un aparat, special, cuie într-o suprafață betonată. – În + pușcă. DOOM
împușcá (a ~) (a trage cu pușca) vb., ind. prez. 2 sg. împúști, 3 împúșcă; conj. prez. 3 să împúște
împușcări
ÎMPUȘCÁRE, împușcări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) împușca și rezultatul ei. 2. Operație de rupere în bucăți a unei roci prin explodarea încărcăturilor de mină. – V. împușca. DOOM
împușcáre s. f., g.-d. art. împușcắrii; pl. împușcắri
împușcării
ÎMPUȘCÁRE, împușcări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) împușca și rezultatul ei. 2. Operație de rupere în bucăți a unei roci prin explodarea încărcăturilor de mină. – V. împușca. DOOM
împușcáre s. f., g.-d. art. împușcắrii; pl. împușcắri
împușcările
ÎMPUȘCÁRE, împușcări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) împușca și rezultatul ei. 2. Operație de rupere în bucăți a unei roci prin explodarea încărcăturilor de mină. – V. împușca. DOOM
împușcáre s. f., g.-d. art. împușcắrii; pl. împușcắri
împușcărilor
ÎMPUȘCÁRE, împușcări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) împușca și rezultatul ei. 2. Operație de rupere în bucăți a unei roci prin explodarea încărcăturilor de mină. – V. împușca. DOOM
împușcáre s. f., g.-d. art. împușcắrii; pl. împușcắri
împușcătura
ÎMPUȘCĂTÚRĂ, împușcături, s. f. 1. Zgomot produs de explozia încărcăturii unei arme de foc; pocnet de pușcă. 2. Încărcătură explozivă introdusă într-o rocă sau într-un zăcământ de minereu spre a le sfărâma. – Împușca + suf. -ătură. DOOM
împușcătúră s. f., g.-d. art. împușcătúrii; pl. împușcătúri
împușcături
ÎMPUȘCĂTÚRĂ, împușcături, s. f. 1. Zgomot produs de explozia încărcăturii unei arme de foc; pocnet de pușcă. 2. Încărcătură explozivă introdusă într-o rocă sau într-un zăcământ de minereu spre a le sfărâma. – Împușca + suf. -ătură. DOOM
împușcătúră s. f., g.-d. art. împușcătúrii; pl. împușcătúri
împușcăturii
ÎMPUȘCĂTÚRĂ, împușcături, s. f. 1. Zgomot produs de explozia încărcăturii unei arme de foc; pocnet de pușcă. 2. Încărcătură explozivă introdusă într-o rocă sau într-un zăcământ de minereu spre a le sfărâma. – Împușca + suf. -ătură. DOOM
împușcătúră s. f., g.-d. art. împușcătúrii; pl. împușcătúri
împușcăturile
ÎMPUȘCĂTÚRĂ, împușcături, s. f. 1. Zgomot produs de explozia încărcăturii unei arme de foc; pocnet de pușcă. 2. Încărcătură explozivă introdusă într-o rocă sau într-un zăcământ de minereu spre a le sfărâma. – Împușca + suf. -ătură. DOOM
împușcătúră s. f., g.-d. art. împușcătúrii; pl. împușcătúri
împușcăturilor
ÎMPUȘCĂTÚRĂ, împușcături, s. f. 1. Zgomot produs de explozia încărcăturii unei arme de foc; pocnet de pușcă. 2. Încărcătură explozivă introdusă într-o rocă sau într-un zăcământ de minereu spre a le sfărâma. – Împușca + suf. -ătură. DOOM
împușcătúră s. f., g.-d. art. împușcătúrii; pl. împușcătúri
împuște
ÎMPUȘCÁ, împúșc, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) omorî sau a (se) răni cu proiectilul tras de o armă de foc. ◊ Expr. (Tranz.; fam.) A împușca francul = a fi în mare lipsă de bani; a trăi din expediente. 2. Intranz. A face să iasă prin explozie proiectilul unei arme de foc; fig. a produce pocnete (ca cele) de pușcă. ◊ Compus: împușcă-n-lună s. m. și f. = om îndrăzneț, dar nesocotit. ♦ A face să explodeze o încărcătură explozivă. 3. Intranz. și refl. (pers. 3; despre tencuieli) A se degrada (la suprafață) prin umflare, cojire etc.; a se coșcovi, a se scoroji, a se coji. 4. Tranz. A introduce, cu un aparat, special, cuie într-o suprafață betonată. – În + pușcă. DOOM
împușcá (a ~) (a trage cu pușca) vb., ind. prez. 2 sg. împúști, 3 împúșcă; conj. prez. 3 să împúște
împuști
ÎMPUȘCÁ, împúșc, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) omorî sau a (se) răni cu proiectilul tras de o armă de foc. ◊ Expr. (Tranz.; fam.) A împușca francul = a fi în mare lipsă de bani; a trăi din expediente. 2. Intranz. A face să iasă prin explozie proiectilul unei arme de foc; fig. a produce pocnete (ca cele) de pușcă. ◊ Compus: împușcă-n-lună s. m. și f. = om îndrăzneț, dar nesocotit. ♦ A face să explodeze o încărcătură explozivă. 3. Intranz. și refl. (pers. 3; despre tencuieli) A se degrada (la suprafață) prin umflare, cojire etc.; a se coșcovi, a se scoroji, a se coji. 4. Tranz. A introduce, cu un aparat, special, cuie într-o suprafață betonată. – În + pușcă. DOOM
împușcá (a ~) (a trage cu pușca) vb., ind. prez. 2 sg. împúști, 3 împúșcă; conj. prez. 3 să împúște
împuțea
ÎMPUȚÍ, împút, vb. IV. 1. Refl. A căpăta miros rău din cauza alterării; a intra în putrefacție. 2. Tranz. A umple o încăpere, un spațiu cu miros greu (de putrefacție, de murdărie). [Prez. ind. și: împuțésc] – În + puți. DOOM
împuțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împút, imperf. 3 sg. împuțeá; conj. prez. 3 să împútă
împuțeai
ÎMPUȚÍ, împút, vb. IV. 1. Refl. A căpăta miros rău din cauza alterării; a intra în putrefacție. 2. Tranz. A umple o încăpere, un spațiu cu miros greu (de putrefacție, de murdărie). [Prez. ind. și: împuțésc] – În + puți. DOOM
împuțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împút, imperf. 3 sg. împuțeá; conj. prez. 3 să împútă
împuțeam
ÎMPUȚÍ, împút, vb. IV. 1. Refl. A căpăta miros rău din cauza alterării; a intra în putrefacție. 2. Tranz. A umple o încăpere, un spațiu cu miros greu (de putrefacție, de murdărie). [Prez. ind. și: împuțésc] – În + puți. DOOM
împuțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împút, imperf. 3 sg. împuțeá; conj. prez. 3 să împútă
împuțeau
ÎMPUȚÍ, împút, vb. IV. 1. Refl. A căpăta miros rău din cauza alterării; a intra în putrefacție. 2. Tranz. A umple o încăpere, un spațiu cu miros greu (de putrefacție, de murdărie). [Prez. ind. și: împuțésc] – În + puți. DOOM
împuțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împút, imperf. 3 sg. împuțeá; conj. prez. 3 să împútă
împuțeați
ÎMPUȚÍ, împút, vb. IV. 1. Refl. A căpăta miros rău din cauza alterării; a intra în putrefacție. 2. Tranz. A umple o încăpere, un spațiu cu miros greu (de putrefacție, de murdărie). [Prez. ind. și: împuțésc] – În + puți. DOOM
împuțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împút, imperf. 3 sg. împuțeá; conj. prez. 3 să împútă
împuți
ÎMPUȚÍ, împút, vb. IV. 1. Refl. A căpăta miros rău din cauza alterării; a intra în putrefacție. 2. Tranz. A umple o încăpere, un spațiu cu miros greu (de putrefacție, de murdărie). [Prez. ind. și: împuțésc] – În + puți. DOOM
împuțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împút, imperf. 3 sg. împuțeá; conj. prez. 3 să împútă
împuți
ÎMPUȚÍ, împút, vb. IV. 1. Refl. A căpăta miros rău din cauza alterării; a intra în putrefacție. 2. Tranz. A umple o încăpere, un spațiu cu miros greu (de corp intrat în putrefacție). [Prez. ind. și: împuțésc] – În + puți.
împuțiciune
ÎMPUȚICIÚNE, împuțiciuni, s. f. 1. Miros greu; putoare. 2. (Concr.) Lucru urât mirositor; p. ext. murdărie. – Împuți + suf. -ciune. DOOM
împuțiciúne s. f., g.-d. art. împuțiciúnii; pl. împuțiciúni
împuțiciunea
ÎMPUȚICIÚNE, împuțiciuni, s. f. 1. Miros greu; putoare. 2. (Concr.) Lucru urât mirositor; p. ext. murdărie. – Împuți + suf. -ciune. DOOM
împuțiciúne s. f., g.-d. art. împuțiciúnii; pl. împuțiciúni
împuțiciuni
ÎMPUȚICIÚNE, împuțiciuni, s. f. 1. Miros greu; putoare. 2. (Concr.) Lucru urât mirositor; p. ext. murdărie. – Împuți + suf. -ciune. DOOM
împuțiciúne s. f., g.-d. art. împuțiciúnii; pl. împuțiciúni
împuțiciunii
ÎMPUȚICIÚNE, împuțiciuni, s. f. 1. Miros greu; putoare. 2. (Concr.) Lucru urât mirositor; p. ext. murdărie. – Împuți + suf. -ciune. DOOM
împuțiciúne s. f., g.-d. art. împuțiciúnii; pl. împuțiciúni
împuțiciunile
ÎMPUȚICIÚNE, împuțiciuni, s. f. 1. Miros greu; putoare. 2. (Concr.) Lucru urât mirositor; p. ext. murdărie. – Împuți + suf. -ciune. DOOM
împuțiciúne s. f., g.-d. art. împuțiciúnii; pl. împuțiciúni
împuțiciunilor
ÎMPUȚICIÚNE, împuțiciuni, s. f. 1. Miros greu; putoare. 2. (Concr.) Lucru urât mirositor; p. ext. murdărie. – Împuți + suf. -ciune. DOOM
împuțiciúne s. f., g.-d. art. împuțiciúnii; pl. împuțiciúni
împuții
ÎMPUȚÍ, împút, vb. IV. 1. Refl. A căpăta miros rău din cauza alterării; a intra în putrefacție. 2. Tranz. A umple o încăpere, un spațiu cu miros greu (de putrefacție, de murdărie). [Prez. ind. și: împuțésc] – În + puți. DOOM
împuțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împút, imperf. 3 sg. împuțeá; conj. prez. 3 să împútă
împuțim
ÎMPUȚÍ, împút, vb. IV. 1. Refl. A căpăta miros rău din cauza alterării; a intra în putrefacție. 2. Tranz. A umple o încăpere, un spațiu cu miros greu (de putrefacție, de murdărie). [Prez. ind. și: împuțésc] – În + puți. DOOM
împuțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împút, imperf. 3 sg. împuțeá; conj. prez. 3 să împútă
împuțina
ÎMPUȚINÁ, împuținez, vb. I. Refl. A se reduce ca număr, ca mărime; a se micșora, a descrește, a diminua, a scădea. ◊ Expr. A i se împuțina cuiva inima sau a se împuțina cu inima = a se descuraja; a se înfricoșa. – În + puțin. DOOM
împuținá (a ~) vb., ind. prez. 3 împuțineáză
împuținai
ÎMPUȚINÁ, împuținez, vb. I. Refl. A se reduce ca număr, ca mărime; a se micșora, a descrește, a diminua, a scădea. ◊ Expr. A i se împuțina cuiva inima sau a se împuțina cu inima = a se descuraja; a se înfricoșa. – În + puțin. DOOM
împuținá (a ~) vb., ind. prez. 3 împuțineáză
împuținam
ÎMPUȚINÁ, împuținez, vb. I. Refl. A se reduce ca număr, ca mărime; a se micșora, a descrește, a diminua, a scădea. ◊ Expr. A i se împuțina cuiva inima sau a se împuțina cu inima = a se descuraja; a se înfricoșa. – În + puțin. DOOM
împuținá (a ~) vb., ind. prez. 3 împuțineáză
împuținare
ÎMPUȚINÁ, împuținez, vb. I. Refl. A se reduce ca număr, ca mărime; a se micșora, a descrește, a diminua, a scădea. ◊ Expr. A i se împuțina cuiva inima sau a se împuțina cu inima = a se descuraja; a se înfricoșa. – În + puțin. DOOM
împuținá (a ~) vb., ind. prez. 3 împuțineáză
împuținare
ÎMPUȚINÁRE, împuținări, s. f. Faptul de a se împuțina; reducere, micșorare, descreștere, diminuare, scădere. – V. împuțina. DOOM
împuțináre s. f., g.-d. art. împuținắrii; pl. împuținắri
împuținarea
ÎMPUȚINÁRE, împuținări, s. f. Faptul de a se împuțina; reducere, micșorare, descreștere, diminuare, scădere. – V. împuțina. DOOM
împuțináre s. f., g.-d. art. împuținắrii; pl. împuținắri
împuținară
ÎMPUȚINÁ, împuținez, vb. I. Refl. A se reduce ca număr, ca mărime; a se micșora, a descrește, a diminua, a scădea. ◊ Expr. A i se împuțina cuiva inima sau a se împuțina cu inima = a se descuraja; a se înfricoșa. – În + puțin. DOOM
împuținá (a ~) vb., ind. prez. 3 împuțineáză
împuținarăm
ÎMPUȚINÁ, împuținez, vb. I. Refl. A se reduce ca număr, ca mărime; a se micșora, a descrește, a diminua, a scădea. ◊ Expr. A i se împuțina cuiva inima sau a se împuțina cu inima = a se descuraja; a se înfricoșa. – În + puțin. DOOM
împuținá (a ~) vb., ind. prez. 3 împuțineáză
împuținarăți
ÎMPUȚINÁ, împuținez, vb. I. Refl. A se reduce ca număr, ca mărime; a se micșora, a descrește, a diminua, a scădea. ◊ Expr. A i se împuțina cuiva inima sau a se împuțina cu inima = a se descuraja; a se înfricoșa. – În + puțin. DOOM
împuținá (a ~) vb., ind. prez. 3 împuțineáză
împuținase
ÎMPUȚINÁ, împuținez, vb. I. Refl. A se reduce ca număr, ca mărime; a se micșora, a descrește, a diminua, a scădea. ◊ Expr. A i se împuțina cuiva inima sau a se împuțina cu inima = a se descuraja; a se înfricoșa. – În + puțin. DOOM
împuținá (a ~) vb., ind. prez. 3 împuțineáză
împuținasem
ÎMPUȚINÁ, împuținez, vb. I. Refl. A se reduce ca număr, ca mărime; a se micșora, a descrește, a diminua, a scădea. ◊ Expr. A i se împuțina cuiva inima sau a se împuțina cu inima = a se descuraja; a se înfricoșa. – În + puțin. DOOM
împuținá (a ~) vb., ind. prez. 3 împuțineáză
împuținaseră
ÎMPUȚINÁ, împuținez, vb. I. Refl. A se reduce ca număr, ca mărime; a se micșora, a descrește, a diminua, a scădea. ◊ Expr. A i se împuțina cuiva inima sau a se împuțina cu inima = a se descuraja; a se înfricoșa. – În + puțin. DOOM
împuținá (a ~) vb., ind. prez. 3 împuțineáză
împuținaserăm
ÎMPUȚINÁ, împuținez, vb. I. Refl. A se reduce ca număr, ca mărime; a se micșora, a descrește, a diminua, a scădea. ◊ Expr. A i se împuțina cuiva inima sau a se împuțina cu inima = a se descuraja; a se înfricoșa. – În + puțin. DOOM
împuținá (a ~) vb., ind. prez. 3 împuțineáză
împuținaserăți
ÎMPUȚINÁ, împuținez, vb. I. Refl. A se reduce ca număr, ca mărime; a se micșora, a descrește, a diminua, a scădea. ◊ Expr. A i se împuțina cuiva inima sau a se împuțina cu inima = a se descuraja; a se înfricoșa. – În + puțin. DOOM
împuținá (a ~) vb., ind. prez. 3 împuțineáză
împuținaseși
ÎMPUȚINÁ, împuținez, vb. I. Refl. A se reduce ca număr, ca mărime; a se micșora, a descrește, a diminua, a scădea. ◊ Expr. A i se împuțina cuiva inima sau a se împuțina cu inima = a se descuraja; a se înfricoșa. – În + puțin. DOOM
împuținá (a ~) vb., ind. prez. 3 împuțineáză
împuținaseți
ÎMPUȚINÁ, împuținez, vb. I. Refl. A se reduce ca număr, ca mărime; a se micșora, a descrește, a diminua, a scădea. ◊ Expr. A i se împuțina cuiva inima sau a se împuțina cu inima = a se descuraja; a se înfricoșa. – În + puțin. DOOM
împuținá (a ~) vb., ind. prez. 3 împuțineáză
împuținat
ÎMPUȚINÁ, împuținez, vb. I. Refl. A se reduce ca număr, ca mărime; a se micșora, a descrește, a diminua, a scădea. ◊ Expr. A i se împuțina cuiva inima sau a se împuțina cu inima = a se descuraja; a se înfricoșa. – În + puțin. DOOM
împuținá (a ~) vb., ind. prez. 3 împuțineáză
împuținat
ÎMPUȚINÁT, -Ă, împuținați, -te, adj. Care a scăzut ca număr sau ca mărime, care s-a micșorat. ♦ Care a scăzut ca intensitate; care este diminuat; slăbit. – V. împuțina.
împuținata
ÎMPUȚINÁT, -Ă, împuținați, -te, adj. Care a scăzut ca număr sau ca mărime, care s-a micșorat. ♦ Care a scăzut ca intensitate; care este diminuat; slăbit. – V. împuțina.
împuținate
ÎMPUȚINÁT, -Ă, împuținați, -te, adj. Care a scăzut ca număr sau ca mărime, care s-a micșorat. ♦ Care a scăzut ca intensitate; care este diminuat; slăbit. – V. împuțina.
împuținatei
ÎMPUȚINÁT, -Ă, împuținați, -te, adj. Care a scăzut ca număr sau ca mărime, care s-a micșorat. ♦ Care a scăzut ca intensitate; care este diminuat; slăbit. – V. împuțina.
împuținatele
ÎMPUȚINÁT, -Ă, împuținați, -te, adj. Care a scăzut ca număr sau ca mărime, care s-a micșorat. ♦ Care a scăzut ca intensitate; care este diminuat; slăbit. – V. împuțina.
împuținatelor
ÎMPUȚINÁT, -Ă, împuținați, -te, adj. Care a scăzut ca număr sau ca mărime, care s-a micșorat. ♦ Care a scăzut ca intensitate; care este diminuat; slăbit. – V. împuțina.
împuținatul
ÎMPUȚINÁT, -Ă, împuținați, -te, adj. Care a scăzut ca număr sau ca mărime, care s-a micșorat. ♦ Care a scăzut ca intensitate; care este diminuat; slăbit. – V. împuțina.
împuținatului
ÎMPUȚINÁT, -Ă, împuținați, -te, adj. Care a scăzut ca număr sau ca mărime, care s-a micșorat. ♦ Care a scăzut ca intensitate; care este diminuat; slăbit. – V. împuțina.
împuținau
ÎMPUȚINÁ, împuținez, vb. I. Refl. A se reduce ca număr, ca mărime; a se micșora, a descrește, a diminua, a scădea. ◊ Expr. A i se împuțina cuiva inima sau a se împuțina cu inima = a se descuraja; a se înfricoșa. – În + puțin. DOOM
împuținá (a ~) vb., ind. prez. 3 împuțineáză
împuținași
ÎMPUȚINÁ, împuținez, vb. I. Refl. A se reduce ca număr, ca mărime; a se micșora, a descrește, a diminua, a scădea. ◊ Expr. A i se împuțina cuiva inima sau a se împuțina cu inima = a se descuraja; a se înfricoșa. – În + puțin. DOOM
împuținá (a ~) vb., ind. prez. 3 împuțineáză
împuținați
ÎMPUȚINÁ, împuținez, vb. I. Refl. A se reduce ca număr, ca mărime; a se micșora, a descrește, a diminua, a scădea. ◊ Expr. A i se împuțina cuiva inima sau a se împuțina cu inima = a se descuraja; a se înfricoșa. – În + puțin. DOOM
împuținá (a ~) vb., ind. prez. 3 împuțineáză
împuținați
ÎMPUȚINÁT, -Ă, împuținați, -te, adj. Care a scăzut ca număr sau ca mărime, care s-a micșorat. ♦ Care a scăzut ca intensitate; care este diminuat; slăbit. – V. împuțina.
împuținații
ÎMPUȚINÁT, -Ă, împuținați, -te, adj. Care a scăzut ca număr sau ca mărime, care s-a micșorat. ♦ Care a scăzut ca intensitate; care este diminuat; slăbit. – V. împuțina.
împuținaților
ÎMPUȚINÁT, -Ă, împuținați, -te, adj. Care a scăzut ca număr sau ca mărime, care s-a micșorat. ♦ Care a scăzut ca intensitate; care este diminuat; slăbit. – V. împuțina.
împuțind
ÎMPUȚÍ, împút, vb. IV. 1. Refl. A căpăta miros rău din cauza alterării; a intra în putrefacție. 2. Tranz. A umple o încăpere, un spațiu cu miros greu (de putrefacție, de murdărie). [Prez. ind. și: împuțésc] – În + puți. DOOM
împuțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împút, imperf. 3 sg. împuțeá; conj. prez. 3 să împútă
împuținează
ÎMPUȚINÁ, împuținez, vb. I. Refl. A se reduce ca număr, ca mărime; a se micșora, a descrește, a diminua, a scădea. ◊ Expr. A i se împuțina cuiva inima sau a se împuțina cu inima = a se descuraja; a se înfricoșa. – În + puțin. DOOM
împuținá (a ~) vb., ind. prez. 3 împuțineáză
împuținez
ÎMPUȚINÁ, împuținez, vb. I. Refl. A se reduce ca număr, ca mărime; a se micșora, a descrește, a diminua, a scădea. ◊ Expr. A i se împuțina cuiva inima sau a se împuțina cu inima = a se descuraja; a se înfricoșa. – În + puțin. DOOM
împuținá (a ~) vb., ind. prez. 3 împuțineáză
împuțineze
ÎMPUȚINÁ, împuținez, vb. I. Refl. A se reduce ca număr, ca mărime; a se micșora, a descrește, a diminua, a scădea. ◊ Expr. A i se împuțina cuiva inima sau a se împuțina cu inima = a se descuraja; a se înfricoșa. – În + puțin. DOOM
împuținá (a ~) vb., ind. prez. 3 împuțineáză
împuținezi
ÎMPUȚINÁ, împuținez, vb. I. Refl. A se reduce ca număr, ca mărime; a se micșora, a descrește, a diminua, a scădea. ◊ Expr. A i se împuțina cuiva inima sau a se împuțina cu inima = a se descuraja; a se înfricoșa. – În + puțin. DOOM
împuținá (a ~) vb., ind. prez. 3 împuțineáză
împuținând
ÎMPUȚINÁ, împuținez, vb. I. Refl. A se reduce ca număr, ca mărime; a se micșora, a descrește, a diminua, a scădea. ◊ Expr. A i se împuțina cuiva inima sau a se împuțina cu inima = a se descuraja; a se înfricoșa. – În + puțin. DOOM
împuținá (a ~) vb., ind. prez. 3 împuțineáză
împuținînd
ÎMPUȚINÁ, împuținez, vb. I. Refl. A se reduce ca număr, ca mărime; a se micșora, a descrește, a diminua, a scădea. ◊ Expr. A i se împuțina cuiva inima sau a se împuțina cu inima = a se descuraja; a se înfricoșa. – În + puțin. DOOM
împuținá (a ~) vb., ind. prez. 3 împuțineáză
împuținări
ÎMPUȚINÁRE, împuținări, s. f. Faptul de a se împuțina; reducere, micșorare, descreștere, diminuare, scădere. – V. împuțina. DOOM
împuțináre s. f., g.-d. art. împuținắrii; pl. împuținắri
împuținării
ÎMPUȚINÁRE, împuținări, s. f. Faptul de a se împuțina; reducere, micșorare, descreștere, diminuare, scădere. – V. împuțina. DOOM
împuțináre s. f., g.-d. art. împuținắrii; pl. împuținắri
împuținările
ÎMPUȚINÁRE, împuținări, s. f. Faptul de a se împuțina; reducere, micșorare, descreștere, diminuare, scădere. – V. împuțina. DOOM
împuțináre s. f., g.-d. art. împuținắrii; pl. împuținắri
împuținărilor
ÎMPUȚINÁRE, împuținări, s. f. Faptul de a se împuțina; reducere, micșorare, descreștere, diminuare, scădere. – V. împuțina. DOOM
împuțináre s. f., g.-d. art. împuținắrii; pl. împuținắri
împuțire
ÎMPUȚÍ, împút, vb. IV. 1. Refl. A căpăta miros rău din cauza alterării; a intra în putrefacție. 2. Tranz. A umple o încăpere, un spațiu cu miros greu (de putrefacție, de murdărie). [Prez. ind. și: împuțésc] – În + puți. DOOM
împuțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împút, imperf. 3 sg. împuțeá; conj. prez. 3 să împútă
împuțiră
ÎMPUȚÍ, împút, vb. IV. 1. Refl. A căpăta miros rău din cauza alterării; a intra în putrefacție. 2. Tranz. A umple o încăpere, un spațiu cu miros greu (de putrefacție, de murdărie). [Prez. ind. și: împuțésc] – În + puți. DOOM
împuțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împút, imperf. 3 sg. împuțeá; conj. prez. 3 să împútă
împuțirăm
ÎMPUȚÍ, împút, vb. IV. 1. Refl. A căpăta miros rău din cauza alterării; a intra în putrefacție. 2. Tranz. A umple o încăpere, un spațiu cu miros greu (de putrefacție, de murdărie). [Prez. ind. și: împuțésc] – În + puți. DOOM
împuțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împút, imperf. 3 sg. împuțeá; conj. prez. 3 să împútă
împuțirăți
ÎMPUȚÍ, împút, vb. IV. 1. Refl. A căpăta miros rău din cauza alterării; a intra în putrefacție. 2. Tranz. A umple o încăpere, un spațiu cu miros greu (de putrefacție, de murdărie). [Prez. ind. și: împuțésc] – În + puți. DOOM
împuțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împút, imperf. 3 sg. împuțeá; conj. prez. 3 să împútă
împuțise
ÎMPUȚÍ, împút, vb. IV. 1. Refl. A căpăta miros rău din cauza alterării; a intra în putrefacție. 2. Tranz. A umple o încăpere, un spațiu cu miros greu (de putrefacție, de murdărie). [Prez. ind. și: împuțésc] – În + puți. DOOM
împuțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împút, imperf. 3 sg. împuțeá; conj. prez. 3 să împútă
împuțisem
ÎMPUȚÍ, împút, vb. IV. 1. Refl. A căpăta miros rău din cauza alterării; a intra în putrefacție. 2. Tranz. A umple o încăpere, un spațiu cu miros greu (de putrefacție, de murdărie). [Prez. ind. și: împuțésc] – În + puți. DOOM
împuțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împút, imperf. 3 sg. împuțeá; conj. prez. 3 să împútă
împuțiseră
ÎMPUȚÍ, împút, vb. IV. 1. Refl. A căpăta miros rău din cauza alterării; a intra în putrefacție. 2. Tranz. A umple o încăpere, un spațiu cu miros greu (de putrefacție, de murdărie). [Prez. ind. și: împuțésc] – În + puți. DOOM
împuțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împút, imperf. 3 sg. împuțeá; conj. prez. 3 să împútă
împuțiserăm
ÎMPUȚÍ, împút, vb. IV. 1. Refl. A căpăta miros rău din cauza alterării; a intra în putrefacție. 2. Tranz. A umple o încăpere, un spațiu cu miros greu (de putrefacție, de murdărie). [Prez. ind. și: împuțésc] – În + puți. DOOM
împuțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împút, imperf. 3 sg. împuțeá; conj. prez. 3 să împútă
împuțiserăți
ÎMPUȚÍ, împút, vb. IV. 1. Refl. A căpăta miros rău din cauza alterării; a intra în putrefacție. 2. Tranz. A umple o încăpere, un spațiu cu miros greu (de putrefacție, de murdărie). [Prez. ind. și: împuțésc] – În + puți. DOOM
împuțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împút, imperf. 3 sg. împuțeá; conj. prez. 3 să împútă
împuțiseși
ÎMPUȚÍ, împút, vb. IV. 1. Refl. A căpăta miros rău din cauza alterării; a intra în putrefacție. 2. Tranz. A umple o încăpere, un spațiu cu miros greu (de putrefacție, de murdărie). [Prez. ind. și: împuțésc] – În + puți. DOOM
împuțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împút, imperf. 3 sg. împuțeá; conj. prez. 3 să împútă
împuțiseți
ÎMPUȚÍ, împút, vb. IV. 1. Refl. A căpăta miros rău din cauza alterării; a intra în putrefacție. 2. Tranz. A umple o încăpere, un spațiu cu miros greu (de putrefacție, de murdărie). [Prez. ind. și: împuțésc] – În + puți. DOOM
împuțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împút, imperf. 3 sg. împuțeá; conj. prez. 3 să împútă
împuțit
ÎMPUȚÍ, împút, vb. IV. 1. Refl. A căpăta miros rău din cauza alterării; a intra în putrefacție. 2. Tranz. A umple o încăpere, un spațiu cu miros greu (de putrefacție, de murdărie). [Prez. ind. și: împuțésc] – În + puți. DOOM
împuțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împút, imperf. 3 sg. împuțeá; conj. prez. 3 să împútă
împuțit
ÎMPUȚÍT, -Ă, împuțiți, -te, adj. 1. Care a intrat în putrefacție, care miroase urât din cauza alterării. 2. Murdar, neîngrijit. ♦ (Despre oameni; adesea substantivat) Leneș, trândav. – V. împuți.
împuțita
ÎMPUȚÍT, -Ă, împuțiți, -te, adj. 1. Care a intrat în putrefacție, care miroase urât din cauza alterării. 2. Murdar, neîngrijit. ♦ (Despre oameni; adesea substantivat) Leneș, trândav. – V. împuți.
împuțite
ÎMPUȚÍT, -Ă, împuțiți, -te, adj. 1. Care a intrat în putrefacție, care miroase urât din cauza alterării. 2. Murdar, neîngrijit. ♦ (Despre oameni; adesea substantivat) Leneș, trândav. – V. împuți.
împuțitei
ÎMPUȚÍT, -Ă, împuțiți, -te, adj. 1. Care a intrat în putrefacție, care miroase urât din cauza alterării. 2. Murdar, neîngrijit. ♦ (Despre oameni; adesea substantivat) Leneș, trândav. – V. împuți.
împuțitele
ÎMPUȚÍT, -Ă, împuțiți, -te, adj. 1. Care a intrat în putrefacție, care miroase urât din cauza alterării. 2. Murdar, neîngrijit. ♦ (Despre oameni; adesea substantivat) Leneș, trândav. – V. împuți.
împuțitelor
ÎMPUȚÍT, -Ă, împuțiți, -te, adj. 1. Care a intrat în putrefacție, care miroase urât din cauza alterării. 2. Murdar, neîngrijit. ♦ (Despre oameni; adesea substantivat) Leneș, trândav. – V. împuți.
împuțitul
ÎMPUȚÍT, -Ă, împuțiți, -te, adj. 1. Care a intrat în putrefacție, care miroase urât din cauza alterării. 2. Murdar, neîngrijit. ♦ (Despre oameni; adesea substantivat) Leneș, trândav. – V. împuți.
împuțitului
ÎMPUȚÍT, -Ă, împuțiți, -te, adj. 1. Care a intrat în putrefacție, care miroase urât din cauza alterării. 2. Murdar, neîngrijit. ♦ (Despre oameni; adesea substantivat) Leneș, trândav. – V. împuți.
împuțiși
ÎMPUȚÍ, împút, vb. IV. 1. Refl. A căpăta miros rău din cauza alterării; a intra în putrefacție. 2. Tranz. A umple o încăpere, un spațiu cu miros greu (de putrefacție, de murdărie). [Prez. ind. și: împuțésc] – În + puți. DOOM
împuțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împút, imperf. 3 sg. împuțeá; conj. prez. 3 să împútă
împuțiți
ÎMPUȚÍ, împút, vb. IV. 1. Refl. A căpăta miros rău din cauza alterării; a intra în putrefacție. 2. Tranz. A umple o încăpere, un spațiu cu miros greu (de putrefacție, de murdărie). [Prez. ind. și: împuțésc] – În + puți. DOOM
împuțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împút, imperf. 3 sg. împuțeá; conj. prez. 3 să împútă
împuțiți
ÎMPUȚÍT, -Ă, împuțiți, -te, adj. 1. Care a intrat în putrefacție, care miroase urât din cauza alterării. 2. Murdar, neîngrijit. ♦ (Despre oameni; adesea substantivat) Leneș, trândav. – V. împuți.
împuțiții
ÎMPUȚÍT, -Ă, împuțiți, -te, adj. 1. Care a intrat în putrefacție, care miroase urât din cauza alterării. 2. Murdar, neîngrijit. ♦ (Despre oameni; adesea substantivat) Leneș, trândav. – V. împuți.
împuțiților
ÎMPUȚÍT, -Ă, împuțiți, -te, adj. 1. Care a intrat în putrefacție, care miroase urât din cauza alterării. 2. Murdar, neîngrijit. ♦ (Despre oameni; adesea substantivat) Leneș, trândav. – V. împuți.
împâclea
ÎMPÂCLÍ, împâclesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se acoperi cu pâclă, a căpăta un aspect tulbure; a-și pierde claritatea. – În + pâclă. DOOM
!împâclí (a se ~) (rar) (-pâ-cli) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se împâcléște, imperf. 3 sg. se împâcleá; conj. prez. 3 să se împâcleáscă
împâcleai
ÎMPÂCLÍ, împâclesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se acoperi cu pâclă, a căpăta un aspect tulbure; a-și pierde claritatea. – În + pâclă. DOOM
!împâclí (a se ~) (rar) (-pâ-cli) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se împâcléște, imperf. 3 sg. se împâcleá; conj. prez. 3 să se împâcleáscă
împâcleam
ÎMPÂCLÍ, împâclesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se acoperi cu pâclă, a căpăta un aspect tulbure; a-și pierde claritatea. – În + pâclă. DOOM
!împâclí (a se ~) (rar) (-pâ-cli) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se împâcléște, imperf. 3 sg. se împâcleá; conj. prez. 3 să se împâcleáscă
împâclească
ÎMPÂCLÍ, împâclesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se acoperi cu pâclă, a căpăta un aspect tulbure; a-și pierde claritatea. – În + pâclă. DOOM
!împâclí (a se ~) (rar) (-pâ-cli) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se împâcléște, imperf. 3 sg. se împâcleá; conj. prez. 3 să se împâcleáscă
împâcleau
ÎMPÂCLÍ, împâclesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se acoperi cu pâclă, a căpăta un aspect tulbure; a-și pierde claritatea. – În + pâclă. DOOM
!împâclí (a se ~) (rar) (-pâ-cli) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se împâcléște, imperf. 3 sg. se împâcleá; conj. prez. 3 să se împâcleáscă
împâcleați
ÎMPÂCLÍ, împâclesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se acoperi cu pâclă, a căpăta un aspect tulbure; a-și pierde claritatea. – În + pâclă. DOOM
!împâclí (a se ~) (rar) (-pâ-cli) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se împâcléște, imperf. 3 sg. se împâcleá; conj. prez. 3 să se împâcleáscă
împâclesc
ÎMPÂCLÍ, împâclesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se acoperi cu pâclă, a căpăta un aspect tulbure; a-și pierde claritatea. – În + pâclă. DOOM
!împâclí (a se ~) (rar) (-pâ-cli) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se împâcléște, imperf. 3 sg. se împâcleá; conj. prez. 3 să se împâcleáscă
împâclește
ÎMPÂCLÍ, împâclesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se acoperi cu pâclă, a căpăta un aspect tulbure; a-și pierde claritatea. – În + pâclă. DOOM
!împâclí (a se ~) (rar) (-pâ-cli) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se împâcléște, imperf. 3 sg. se împâcleá; conj. prez. 3 să se împâcleáscă
împâclești
ÎMPÂCLÍ, împâclesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se acoperi cu pâclă, a căpăta un aspect tulbure; a-și pierde claritatea. – În + pâclă. DOOM
!împâclí (a se ~) (rar) (-pâ-cli) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se împâcléște, imperf. 3 sg. se împâcleá; conj. prez. 3 să se împâcleáscă
împâcli
ÎMPÂCLÍ, împâclesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se acoperi cu pâclă, a căpăta un aspect tulbure; a-și pierde claritatea. – În + pâclă. DOOM
!împâclí (a se ~) (rar) (-pâ-cli) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se împâcléște, imperf. 3 sg. se împâcleá; conj. prez. 3 să se împâcleáscă
împâclii
ÎMPÂCLÍ, împâclesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se acoperi cu pâclă, a căpăta un aspect tulbure; a-și pierde claritatea. – În + pâclă. DOOM
!împâclí (a se ~) (rar) (-pâ-cli) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se împâcléște, imperf. 3 sg. se împâcleá; conj. prez. 3 să se împâcleáscă
împâclim
ÎMPÂCLÍ, împâclesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se acoperi cu pâclă, a căpăta un aspect tulbure; a-și pierde claritatea. – În + pâclă. DOOM
!împâclí (a se ~) (rar) (-pâ-cli) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se împâcléște, imperf. 3 sg. se împâcleá; conj. prez. 3 să se împâcleáscă
împâclind
ÎMPÂCLÍ, împâclesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se acoperi cu pâclă, a căpăta un aspect tulbure; a-și pierde claritatea. – În + pâclă. DOOM
!împâclí (a se ~) (rar) (-pâ-cli) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se împâcléște, imperf. 3 sg. se împâcleá; conj. prez. 3 să se împâcleáscă
împâclire
ÎMPÂCLÍ, împâclesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se acoperi cu pâclă, a căpăta un aspect tulbure; a-și pierde claritatea. – În + pâclă. DOOM
!împâclí (a se ~) (rar) (-pâ-cli) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se împâcléște, imperf. 3 sg. se împâcleá; conj. prez. 3 să se împâcleáscă
împâclire
ÎMPÂCLÍ, împâclesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se acoperi cu pâclă, a căpăta un aspect tulbure; a-și pierde claritatea. – În + pâclă.
împâclirea
ÎMPÂCLÍ, împâclesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se acoperi cu pâclă, a căpăta un aspect tulbure; a-și pierde claritatea. – În + pâclă.
împâcliri
ÎMPÂCLÍ, împâclesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se acoperi cu pâclă, a căpăta un aspect tulbure; a-și pierde claritatea. – În + pâclă.
împâclirii
ÎMPÂCLÍ, împâclesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se acoperi cu pâclă, a căpăta un aspect tulbure; a-și pierde claritatea. – În + pâclă.
împâclirile
ÎMPÂCLÍ, împâclesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se acoperi cu pâclă, a căpăta un aspect tulbure; a-și pierde claritatea. – În + pâclă.
împâclirilor
ÎMPÂCLÍ, împâclesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se acoperi cu pâclă, a căpăta un aspect tulbure; a-și pierde claritatea. – În + pâclă.
împâcliră
ÎMPÂCLÍ, împâclesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se acoperi cu pâclă, a căpăta un aspect tulbure; a-și pierde claritatea. – În + pâclă. DOOM
!împâclí (a se ~) (rar) (-pâ-cli) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se împâcléște, imperf. 3 sg. se împâcleá; conj. prez. 3 să se împâcleáscă
împâclirăm
ÎMPÂCLÍ, împâclesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se acoperi cu pâclă, a căpăta un aspect tulbure; a-și pierde claritatea. – În + pâclă. DOOM
!împâclí (a se ~) (rar) (-pâ-cli) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se împâcléște, imperf. 3 sg. se împâcleá; conj. prez. 3 să se împâcleáscă
împâclirăți
ÎMPÂCLÍ, împâclesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se acoperi cu pâclă, a căpăta un aspect tulbure; a-și pierde claritatea. – În + pâclă. DOOM
!împâclí (a se ~) (rar) (-pâ-cli) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se împâcléște, imperf. 3 sg. se împâcleá; conj. prez. 3 să se împâcleáscă
împâclise
ÎMPÂCLÍ, împâclesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se acoperi cu pâclă, a căpăta un aspect tulbure; a-și pierde claritatea. – În + pâclă. DOOM
!împâclí (a se ~) (rar) (-pâ-cli) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se împâcléște, imperf. 3 sg. se împâcleá; conj. prez. 3 să se împâcleáscă
împâclisem
ÎMPÂCLÍ, împâclesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se acoperi cu pâclă, a căpăta un aspect tulbure; a-și pierde claritatea. – În + pâclă. DOOM
!împâclí (a se ~) (rar) (-pâ-cli) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se împâcléște, imperf. 3 sg. se împâcleá; conj. prez. 3 să se împâcleáscă
împâcliseră
ÎMPÂCLÍ, împâclesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se acoperi cu pâclă, a căpăta un aspect tulbure; a-și pierde claritatea. – În + pâclă. DOOM
!împâclí (a se ~) (rar) (-pâ-cli) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se împâcléște, imperf. 3 sg. se împâcleá; conj. prez. 3 să se împâcleáscă
împâcliserăm
ÎMPÂCLÍ, împâclesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se acoperi cu pâclă, a căpăta un aspect tulbure; a-și pierde claritatea. – În + pâclă. DOOM
!împâclí (a se ~) (rar) (-pâ-cli) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se împâcléște, imperf. 3 sg. se împâcleá; conj. prez. 3 să se împâcleáscă
împâcliserăți
ÎMPÂCLÍ, împâclesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se acoperi cu pâclă, a căpăta un aspect tulbure; a-și pierde claritatea. – În + pâclă. DOOM
!împâclí (a se ~) (rar) (-pâ-cli) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se împâcléște, imperf. 3 sg. se împâcleá; conj. prez. 3 să se împâcleáscă
împâcliseși
ÎMPÂCLÍ, împâclesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se acoperi cu pâclă, a căpăta un aspect tulbure; a-și pierde claritatea. – În + pâclă. DOOM
!împâclí (a se ~) (rar) (-pâ-cli) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se împâcléște, imperf. 3 sg. se împâcleá; conj. prez. 3 să se împâcleáscă
împâcliseți
ÎMPÂCLÍ, împâclesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se acoperi cu pâclă, a căpăta un aspect tulbure; a-și pierde claritatea. – În + pâclă. DOOM
!împâclí (a se ~) (rar) (-pâ-cli) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se împâcléște, imperf. 3 sg. se împâcleá; conj. prez. 3 să se împâcleáscă
împâclit
ÎMPÂCLÍ, împâclesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se acoperi cu pâclă, a căpăta un aspect tulbure; a-și pierde claritatea. – În + pâclă. DOOM
!împâclí (a se ~) (rar) (-pâ-cli) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se împâcléște, imperf. 3 sg. se împâcleá; conj. prez. 3 să se împâcleáscă
împâclit
ÎMPÂCLÍT, -Ă, împâcliți, -te, adj. Acoperit cu pâclă; întunecat, mohorât. – V. împâcli.
împâclita
ÎMPÂCLÍT, -Ă, împâcliți, -te, adj. Acoperit cu pâclă; întunecat, mohorât. – V. împâcli.
împâclite
ÎMPÂCLÍT, -Ă, împâcliți, -te, adj. Acoperit cu pâclă; întunecat, mohorât. – V. împâcli.
împâclitei
ÎMPÂCLÍT, -Ă, împâcliți, -te, adj. Acoperit cu pâclă; întunecat, mohorât. – V. împâcli.
împâclitele
ÎMPÂCLÍT, -Ă, împâcliți, -te, adj. Acoperit cu pâclă; întunecat, mohorât. – V. împâcli.
împâclitelor
ÎMPÂCLÍT, -Ă, împâcliți, -te, adj. Acoperit cu pâclă; întunecat, mohorât. – V. împâcli.
împâclitul
ÎMPÂCLÍT, -Ă, împâcliți, -te, adj. Acoperit cu pâclă; întunecat, mohorât. – V. împâcli.
împâclitului
ÎMPÂCLÍT, -Ă, împâcliți, -te, adj. Acoperit cu pâclă; întunecat, mohorât. – V. împâcli.
împâcliși
ÎMPÂCLÍ, împâclesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se acoperi cu pâclă, a căpăta un aspect tulbure; a-și pierde claritatea. – În + pâclă. DOOM
!împâclí (a se ~) (rar) (-pâ-cli) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se împâcléște, imperf. 3 sg. se împâcleá; conj. prez. 3 să se împâcleáscă
împâcliți
ÎMPÂCLÍ, împâclesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se acoperi cu pâclă, a căpăta un aspect tulbure; a-și pierde claritatea. – În + pâclă. DOOM
!împâclí (a se ~) (rar) (-pâ-cli) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se împâcléște, imperf. 3 sg. se împâcleá; conj. prez. 3 să se împâcleáscă
împâcliți
ÎMPÂCLÍT, -Ă, împâcliți, -te, adj. Acoperit cu pâclă; întunecat, mohorât. – V. împâcli.
împâcliții
ÎMPÂCLÍT, -Ă, împâcliți, -te, adj. Acoperit cu pâclă; întunecat, mohorât. – V. împâcli.
împâcliților
ÎMPÂCLÍT, -Ă, împâcliți, -te, adj. Acoperit cu pâclă; întunecat, mohorât. – V. împâcli.
împândura
împîndurá (-r, át), vb. – A împrăștia, a răspîndi a întinde. – Var. impîndăra, împăndra. Origine incertă. După Laurian, din lat. *impendulo, de la impendĕre „a folosi”. Pentru Tiktin (și Scriban), în legătură cu răspîndi, dar der. este neclară. DAR crede că este vorba de o var. de la împăna, pe baza unui lat. *„impinnulāre”, ca disimulare nn › nd; și Densusianu, GS, V, 173, propune un lat. *impandulāre, de la pandĕre „a extinde”. Nici una din aceste explicații nu pare convingătoare. Cuvîntul este rar, în Munt.
împândurare
împîndurá (-r, át), vb. – A împrăștia, a răspîndi a întinde. – Var. impîndăra, împăndra. Origine incertă. După Laurian, din lat. *impendulo, de la impendĕre „a folosi”. Pentru Tiktin (și Scriban), în legătură cu răspîndi, dar der. este neclară. DAR crede că este vorba de o var. de la împăna, pe baza unui lat. *„impinnulāre”, ca disimulare nn › nd; și Densusianu, GS, V, 173, propune un lat. *impandulāre, de la pandĕre „a extinde”. Nici una din aceste explicații nu pare convingătoare. Cuvîntul este rar, în Munt.
împândurat
împîndurá (-r, át), vb. – A împrăștia, a răspîndi a întinde. – Var. impîndăra, împăndra. Origine incertă. După Laurian, din lat. *impendulo, de la impendĕre „a folosi”. Pentru Tiktin (și Scriban), în legătură cu răspîndi, dar der. este neclară. DAR crede că este vorba de o var. de la împăna, pe baza unui lat. *„impinnulāre”, ca disimulare nn › nd; și Densusianu, GS, V, 173, propune un lat. *impandulāre, de la pandĕre „a extinde”. Nici una din aceste explicații nu pare convingătoare. Cuvîntul este rar, în Munt.
împânzea
ÎMPÂNZÍ, împânzesc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi (ca o pânză) o întindere de loc. ♦ A tulbura, a împăienjeni privirea. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întinde, a (se) răspândi. – În + pânză. DOOM
împânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împânzésc, imperf. 3 sg. împânzeá; conj. prez. 3 să împânzeáscă
împânzeai
ÎMPÂNZÍ, împânzesc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi (ca o pânză) o întindere de loc. ♦ A tulbura, a împăienjeni privirea. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întinde, a (se) răspândi. – În + pânză. DOOM
împânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împânzésc, imperf. 3 sg. împânzeá; conj. prez. 3 să împânzeáscă
împânzeam
ÎMPÂNZÍ, împânzesc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi (ca o pânză) o întindere de loc. ♦ A tulbura, a împăienjeni privirea. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întinde, a (se) răspândi. – În + pânză. DOOM
împânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împânzésc, imperf. 3 sg. împânzeá; conj. prez. 3 să împânzeáscă
împânzească
ÎMPÂNZÍ, împânzesc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi (ca o pânză) o întindere de loc. ♦ A tulbura, a împăienjeni privirea. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întinde, a (se) răspândi. – În + pânză. DOOM
împânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împânzésc, imperf. 3 sg. împânzeá; conj. prez. 3 să împânzeáscă
împânzeau
ÎMPÂNZÍ, împânzesc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi (ca o pânză) o întindere de loc. ♦ A tulbura, a împăienjeni privirea. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întinde, a (se) răspândi. – În + pânză. DOOM
împânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împânzésc, imperf. 3 sg. împânzeá; conj. prez. 3 să împânzeáscă
împânzeați
ÎMPÂNZÍ, împânzesc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi (ca o pânză) o întindere de loc. ♦ A tulbura, a împăienjeni privirea. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întinde, a (se) răspândi. – În + pânză. DOOM
împânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împânzésc, imperf. 3 sg. împânzeá; conj. prez. 3 să împânzeáscă
împânzesc
ÎMPÂNZÍ, împânzesc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi (ca o pânză) o întindere de loc. ♦ A tulbura, a împăienjeni privirea. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întinde, a (se) răspândi. – În + pânză. DOOM
împânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împânzésc, imperf. 3 sg. împânzeá; conj. prez. 3 să împânzeáscă
împânzește
ÎMPÂNZÍ, împânzesc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi (ca o pânză) o întindere de loc. ♦ A tulbura, a împăienjeni privirea. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întinde, a (se) răspândi. – În + pânză. DOOM
împânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împânzésc, imperf. 3 sg. împânzeá; conj. prez. 3 să împânzeáscă
împânzești
ÎMPÂNZÍ, împânzesc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi (ca o pânză) o întindere de loc. ♦ A tulbura, a împăienjeni privirea. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întinde, a (se) răspândi. – În + pânză. DOOM
împânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împânzésc, imperf. 3 sg. împânzeá; conj. prez. 3 să împânzeáscă
împânzi
ÎMPÂNZÍ, împânzesc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi (ca o pânză) o întindere de loc. ♦ A tulbura, a împăienjeni privirea. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întinde, a (se) răspândi. – În + pânză. DOOM
împânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împânzésc, imperf. 3 sg. împânzeá; conj. prez. 3 să împânzeáscă
împânzii
ÎMPÂNZÍ, împânzesc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi (ca o pânză) o întindere de loc. ♦ A tulbura, a împăienjeni privirea. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întinde, a (se) răspândi. – În + pânză. DOOM
împânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împânzésc, imperf. 3 sg. împânzeá; conj. prez. 3 să împânzeáscă
împânzim
ÎMPÂNZÍ, împânzesc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi (ca o pânză) o întindere de loc. ♦ A tulbura, a împăienjeni privirea. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întinde, a (se) răspândi. – În + pânză. DOOM
împânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împânzésc, imperf. 3 sg. împânzeá; conj. prez. 3 să împânzeáscă
împânzind
ÎMPÂNZÍ, împânzesc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi (ca o pânză) o întindere de loc. ♦ A tulbura, a împăienjeni privirea. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întinde, a (se) răspândi. – În + pânză. DOOM
împânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împânzésc, imperf. 3 sg. împânzeá; conj. prez. 3 să împânzeáscă
împânzire
ÎMPÂNZÍ, împânzesc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi (ca o pânză) o întindere de loc. ♦ A tulbura, a împăienjeni privirea. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întinde, a (se) răspândi. – În + pânză. DOOM
împânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împânzésc, imperf. 3 sg. împânzeá; conj. prez. 3 să împânzeáscă
împânzire
ÎMPÂNZÍRE, împânziri, s. f. Acțiunea de a (se) împânzi și rezultatul ei. – V. împânzi. DOOM
împânzíre s. f., g.-d. art. împânzírii; pl. împânzíri
împânzirea
ÎMPÂNZÍRE, împânziri, s. f. Acțiunea de a (se) împânzi și rezultatul ei. – V. împânzi. DOOM
împânzíre s. f., g.-d. art. împânzírii; pl. împânzíri
împânziri
ÎMPÂNZÍRE, împânziri, s. f. Acțiunea de a (se) împânzi și rezultatul ei. – V. împânzi. DOOM
împânzíre s. f., g.-d. art. împânzírii; pl. împânzíri
împânzirii
ÎMPÂNZÍRE, împânziri, s. f. Acțiunea de a (se) împânzi și rezultatul ei. – V. împânzi. DOOM
împânzíre s. f., g.-d. art. împânzírii; pl. împânzíri
împânzirile
ÎMPÂNZÍRE, împânziri, s. f. Acțiunea de a (se) împânzi și rezultatul ei. – V. împânzi. DOOM
împânzíre s. f., g.-d. art. împânzírii; pl. împânzíri
împânzirilor
ÎMPÂNZÍRE, împânziri, s. f. Acțiunea de a (se) împânzi și rezultatul ei. – V. împânzi. DOOM
împânzíre s. f., g.-d. art. împânzírii; pl. împânzíri
împânziră
ÎMPÂNZÍ, împânzesc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi (ca o pânză) o întindere de loc. ♦ A tulbura, a împăienjeni privirea. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întinde, a (se) răspândi. – În + pânză. DOOM
împânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împânzésc, imperf. 3 sg. împânzeá; conj. prez. 3 să împânzeáscă
împânzirăm
ÎMPÂNZÍ, împânzesc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi (ca o pânză) o întindere de loc. ♦ A tulbura, a împăienjeni privirea. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întinde, a (se) răspândi. – În + pânză. DOOM
împânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împânzésc, imperf. 3 sg. împânzeá; conj. prez. 3 să împânzeáscă
împânzirăți
ÎMPÂNZÍ, împânzesc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi (ca o pânză) o întindere de loc. ♦ A tulbura, a împăienjeni privirea. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întinde, a (se) răspândi. – În + pânză. DOOM
împânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împânzésc, imperf. 3 sg. împânzeá; conj. prez. 3 să împânzeáscă
împânzise
ÎMPÂNZÍ, împânzesc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi (ca o pânză) o întindere de loc. ♦ A tulbura, a împăienjeni privirea. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întinde, a (se) răspândi. – În + pânză. DOOM
împânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împânzésc, imperf. 3 sg. împânzeá; conj. prez. 3 să împânzeáscă
împânzisem
ÎMPÂNZÍ, împânzesc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi (ca o pânză) o întindere de loc. ♦ A tulbura, a împăienjeni privirea. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întinde, a (se) răspândi. – În + pânză. DOOM
împânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împânzésc, imperf. 3 sg. împânzeá; conj. prez. 3 să împânzeáscă
împânziseră
ÎMPÂNZÍ, împânzesc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi (ca o pânză) o întindere de loc. ♦ A tulbura, a împăienjeni privirea. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întinde, a (se) răspândi. – În + pânză. DOOM
împânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împânzésc, imperf. 3 sg. împânzeá; conj. prez. 3 să împânzeáscă
împânziserăm
ÎMPÂNZÍ, împânzesc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi (ca o pânză) o întindere de loc. ♦ A tulbura, a împăienjeni privirea. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întinde, a (se) răspândi. – În + pânză. DOOM
împânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împânzésc, imperf. 3 sg. împânzeá; conj. prez. 3 să împânzeáscă
împânziserăți
ÎMPÂNZÍ, împânzesc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi (ca o pânză) o întindere de loc. ♦ A tulbura, a împăienjeni privirea. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întinde, a (se) răspândi. – În + pânză. DOOM
împânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împânzésc, imperf. 3 sg. împânzeá; conj. prez. 3 să împânzeáscă
împânziseși
ÎMPÂNZÍ, împânzesc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi (ca o pânză) o întindere de loc. ♦ A tulbura, a împăienjeni privirea. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întinde, a (se) răspândi. – În + pânză. DOOM
împânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împânzésc, imperf. 3 sg. împânzeá; conj. prez. 3 să împânzeáscă
împânziseți
ÎMPÂNZÍ, împânzesc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi (ca o pânză) o întindere de loc. ♦ A tulbura, a împăienjeni privirea. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întinde, a (se) răspândi. – În + pânză. DOOM
împânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împânzésc, imperf. 3 sg. împânzeá; conj. prez. 3 să împânzeáscă
împânzit
ÎMPÂNZÍ, împânzesc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi (ca o pânză) o întindere de loc. ♦ A tulbura, a împăienjeni privirea. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întinde, a (se) răspândi. – În + pânză. DOOM
împânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împânzésc, imperf. 3 sg. împânzeá; conj. prez. 3 să împânzeáscă
împânzit
ÎMPÂNZÍT, -Ă, împânziți, -te, adj. (Despre ochi, privire) Care a devenit tulbure; care și-a pierdut claritatea; împăienjenit. ♦ Fig. (Despre o mulțime) Răspândit pe o mare întindere. – V. împânzi.
împânzita
ÎMPÂNZÍT, -Ă, împânziți, -te, adj. (Despre ochi, privire) Care a devenit tulbure; care și-a pierdut claritatea; împăienjenit. ♦ Fig. (Despre o mulțime) Răspândit pe o mare întindere. – V. împânzi.
împânzite
ÎMPÂNZÍT, -Ă, împânziți, -te, adj. (Despre ochi, privire) Care a devenit tulbure; care și-a pierdut claritatea; împăienjenit. ♦ Fig. (Despre o mulțime) Răspândit pe o mare întindere. – V. împânzi.
împânzitei
ÎMPÂNZÍT, -Ă, împânziți, -te, adj. (Despre ochi, privire) Care a devenit tulbure; care și-a pierdut claritatea; împăienjenit. ♦ Fig. (Despre o mulțime) Răspândit pe o mare întindere. – V. împânzi.
împânzitele
ÎMPÂNZÍT, -Ă, împânziți, -te, adj. (Despre ochi, privire) Care a devenit tulbure; care și-a pierdut claritatea; împăienjenit. ♦ Fig. (Despre o mulțime) Răspândit pe o mare întindere. – V. împânzi.
împânzitelor
ÎMPÂNZÍT, -Ă, împânziți, -te, adj. (Despre ochi, privire) Care a devenit tulbure; care și-a pierdut claritatea; împăienjenit. ♦ Fig. (Despre o mulțime) Răspândit pe o mare întindere. – V. împânzi.
împânzitul
ÎMPÂNZÍT, -Ă, împânziți, -te, adj. (Despre ochi, privire) Care a devenit tulbure; care și-a pierdut claritatea; împăienjenit. ♦ Fig. (Despre o mulțime) Răspândit pe o mare întindere. – V. împânzi.
împânzitului
ÎMPÂNZÍT, -Ă, împânziți, -te, adj. (Despre ochi, privire) Care a devenit tulbure; care și-a pierdut claritatea; împăienjenit. ♦ Fig. (Despre o mulțime) Răspândit pe o mare întindere. – V. împânzi.
împânziși
ÎMPÂNZÍ, împânzesc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi (ca o pânză) o întindere de loc. ♦ A tulbura, a împăienjeni privirea. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întinde, a (se) răspândi. – În + pânză. DOOM
împânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împânzésc, imperf. 3 sg. împânzeá; conj. prez. 3 să împânzeáscă
împânziți
ÎMPÂNZÍ, împânzesc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi (ca o pânză) o întindere de loc. ♦ A tulbura, a împăienjeni privirea. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întinde, a (se) răspândi. – În + pânză. DOOM
împânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împânzésc, imperf. 3 sg. împânzeá; conj. prez. 3 să împânzeáscă
împânziți
ÎMPÂNZÍT, -Ă, împânziți, -te, adj. (Despre ochi, privire) Care a devenit tulbure; care și-a pierdut claritatea; împăienjenit. ♦ Fig. (Despre o mulțime) Răspândit pe o mare întindere. – V. împânzi.
împânziții
ÎMPÂNZÍT, -Ă, împânziți, -te, adj. (Despre ochi, privire) Care a devenit tulbure; care și-a pierdut claritatea; împăienjenit. ♦ Fig. (Despre o mulțime) Răspândit pe o mare întindere. – V. împânzi.
împânziților
ÎMPÂNZÍT, -Ă, împânziți, -te, adj. (Despre ochi, privire) Care a devenit tulbure; care și-a pierdut claritatea; împăienjenit. ♦ Fig. (Despre o mulțime) Răspândit pe o mare întindere. – V. împânzi.
împâslea
ÎMPÂSLÍ, împâslesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre tricotaje de lână) A deveni îndesat ca pâslă, a căpăta aspect de pâslă. ♦ Tranz. împâslește dimia. 2. Tranz. (Despre păr sau barbă) A acoperi fața, crescând des (ca pâslă). – În + pâslă. DOOM
împâslí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împâslésc, imperf. 3 sg. împâsleá; conj. prez. 3 să împâsleáscă
împâsleai
ÎMPÂSLÍ, împâslesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre tricotaje de lână) A deveni îndesat ca pâslă, a căpăta aspect de pâslă. ♦ Tranz. împâslește dimia. 2. Tranz. (Despre păr sau barbă) A acoperi fața, crescând des (ca pâslă). – În + pâslă. DOOM
împâslí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împâslésc, imperf. 3 sg. împâsleá; conj. prez. 3 să împâsleáscă
împâsleam
ÎMPÂSLÍ, împâslesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre tricotaje de lână) A deveni îndesat ca pâslă, a căpăta aspect de pâslă. ♦ Tranz. împâslește dimia. 2. Tranz. (Despre păr sau barbă) A acoperi fața, crescând des (ca pâslă). – În + pâslă. DOOM
împâslí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împâslésc, imperf. 3 sg. împâsleá; conj. prez. 3 să împâsleáscă
împâslească
ÎMPÂSLÍ, împâslesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre tricotaje de lână) A deveni îndesat ca pâslă, a căpăta aspect de pâslă. ♦ Tranz. împâslește dimia. 2. Tranz. (Despre păr sau barbă) A acoperi fața, crescând des (ca pâslă). – În + pâslă. DOOM
împâslí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împâslésc, imperf. 3 sg. împâsleá; conj. prez. 3 să împâsleáscă
împâsleau
ÎMPÂSLÍ, împâslesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre tricotaje de lână) A deveni îndesat ca pâslă, a căpăta aspect de pâslă. ♦ Tranz. împâslește dimia. 2. Tranz. (Despre păr sau barbă) A acoperi fața, crescând des (ca pâslă). – În + pâslă. DOOM
împâslí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împâslésc, imperf. 3 sg. împâsleá; conj. prez. 3 să împâsleáscă
împâsleați
ÎMPÂSLÍ, împâslesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre tricotaje de lână) A deveni îndesat ca pâslă, a căpăta aspect de pâslă. ♦ Tranz. împâslește dimia. 2. Tranz. (Despre păr sau barbă) A acoperi fața, crescând des (ca pâslă). – În + pâslă. DOOM
împâslí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împâslésc, imperf. 3 sg. împâsleá; conj. prez. 3 să împâsleáscă
împâslesc
ÎMPÂSLÍ, împâslesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre tricotaje de lână) A deveni îndesat ca pâslă, a căpăta aspect de pâslă. ♦ Tranz. împâslește dimia. 2. Tranz. (Despre păr sau barbă) A acoperi fața, crescând des (ca pâslă). – În + pâslă. DOOM
împâslí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împâslésc, imperf. 3 sg. împâsleá; conj. prez. 3 să împâsleáscă
împâslește
ÎMPÂSLÍ, împâslesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre tricotaje de lână) A deveni îndesat ca pâslă, a căpăta aspect de pâslă. ♦ Tranz. împâslește dimia. 2. Tranz. (Despre păr sau barbă) A acoperi fața, crescând des (ca pâslă). – În + pâslă. DOOM
împâslí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împâslésc, imperf. 3 sg. împâsleá; conj. prez. 3 să împâsleáscă
împâslești
ÎMPÂSLÍ, împâslesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre tricotaje de lână) A deveni îndesat ca pâslă, a căpăta aspect de pâslă. ♦ Tranz. împâslește dimia. 2. Tranz. (Despre păr sau barbă) A acoperi fața, crescând des (ca pâslă). – În + pâslă. DOOM
împâslí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împâslésc, imperf. 3 sg. împâsleá; conj. prez. 3 să împâsleáscă
împâsli
ÎMPÂSLÍ, împâslesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre tricotaje de lână) A deveni îndesat ca pâslă, a căpăta aspect de pâslă. ♦ Tranz. împâslește dimia. 2. Tranz. (Despre păr sau barbă) A acoperi fața, crescând des (ca pâslă). – În + pâslă. DOOM
împâslí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împâslésc, imperf. 3 sg. împâsleá; conj. prez. 3 să împâsleáscă
împâslii
ÎMPÂSLÍ, împâslesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre tricotaje de lână) A deveni îndesat ca pâslă, a căpăta aspect de pâslă. ♦ Tranz. împâslește dimia. 2. Tranz. (Despre păr sau barbă) A acoperi fața, crescând des (ca pâslă). – În + pâslă. DOOM
împâslí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împâslésc, imperf. 3 sg. împâsleá; conj. prez. 3 să împâsleáscă
împâslim
ÎMPÂSLÍ, împâslesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre tricotaje de lână) A deveni îndesat ca pâslă, a căpăta aspect de pâslă. ♦ Tranz. împâslește dimia. 2. Tranz. (Despre păr sau barbă) A acoperi fața, crescând des (ca pâslă). – În + pâslă. DOOM
împâslí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împâslésc, imperf. 3 sg. împâsleá; conj. prez. 3 să împâsleáscă
împâslind
ÎMPÂSLÍ, împâslesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre tricotaje de lână) A deveni îndesat ca pâslă, a căpăta aspect de pâslă. ♦ Tranz. împâslește dimia. 2. Tranz. (Despre păr sau barbă) A acoperi fața, crescând des (ca pâslă). – În + pâslă. DOOM
împâslí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împâslésc, imperf. 3 sg. împâsleá; conj. prez. 3 să împâsleáscă
împâslire
ÎMPÂSLÍ, împâslesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre tricotaje de lână) A deveni îndesat ca pâslă, a căpăta aspect de pâslă. ♦ Tranz. împâslește dimia. 2. Tranz. (Despre păr sau barbă) A acoperi fața, crescând des (ca pâslă). – În + pâslă. DOOM
împâslí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împâslésc, imperf. 3 sg. împâsleá; conj. prez. 3 să împâsleáscă
împâslire
ÎMPÂSLÍRE s. f. Faptul de a (se) împâsli. – V. împâsli. DOOM
împâslíre s. f., g.-d. art. împâslírii
împâslirea
ÎMPÂSLÍRE s. f. Faptul de a (se) împâsli. – V. împâsli. DOOM
împâslíre s. f., g.-d. art. împâslírii
împâsliri
ÎMPÂSLÍRE s. f. Faptul de a (se) împâsli. – V. împâsli. DOOM
împâslíre s. f., g.-d. art. împâslírii
împâslirii
ÎMPÂSLÍRE s. f. Faptul de a (se) împâsli. – V. împâsli. DOOM
împâslíre s. f., g.-d. art. împâslírii
împâslirile
ÎMPÂSLÍRE s. f. Faptul de a (se) împâsli. – V. împâsli. DOOM
împâslíre s. f., g.-d. art. împâslírii
împâslirilor
ÎMPÂSLÍRE s. f. Faptul de a (se) împâsli. – V. împâsli. DOOM
împâslíre s. f., g.-d. art. împâslírii
împâsliră
ÎMPÂSLÍ, împâslesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre tricotaje de lână) A deveni îndesat ca pâslă, a căpăta aspect de pâslă. ♦ Tranz. împâslește dimia. 2. Tranz. (Despre păr sau barbă) A acoperi fața, crescând des (ca pâslă). – În + pâslă. DOOM
împâslí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împâslésc, imperf. 3 sg. împâsleá; conj. prez. 3 să împâsleáscă
împâslirăm
ÎMPÂSLÍ, împâslesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre tricotaje de lână) A deveni îndesat ca pâslă, a căpăta aspect de pâslă. ♦ Tranz. împâslește dimia. 2. Tranz. (Despre păr sau barbă) A acoperi fața, crescând des (ca pâslă). – În + pâslă. DOOM
împâslí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împâslésc, imperf. 3 sg. împâsleá; conj. prez. 3 să împâsleáscă
împâslirăți
ÎMPÂSLÍ, împâslesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre tricotaje de lână) A deveni îndesat ca pâslă, a căpăta aspect de pâslă. ♦ Tranz. împâslește dimia. 2. Tranz. (Despre păr sau barbă) A acoperi fața, crescând des (ca pâslă). – În + pâslă. DOOM
împâslí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împâslésc, imperf. 3 sg. împâsleá; conj. prez. 3 să împâsleáscă
împâslise
ÎMPÂSLÍ, împâslesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre tricotaje de lână) A deveni îndesat ca pâslă, a căpăta aspect de pâslă. ♦ Tranz. împâslește dimia. 2. Tranz. (Despre păr sau barbă) A acoperi fața, crescând des (ca pâslă). – În + pâslă. DOOM
împâslí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împâslésc, imperf. 3 sg. împâsleá; conj. prez. 3 să împâsleáscă
împâslisem
ÎMPÂSLÍ, împâslesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre tricotaje de lână) A deveni îndesat ca pâslă, a căpăta aspect de pâslă. ♦ Tranz. împâslește dimia. 2. Tranz. (Despre păr sau barbă) A acoperi fața, crescând des (ca pâslă). – În + pâslă. DOOM
împâslí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împâslésc, imperf. 3 sg. împâsleá; conj. prez. 3 să împâsleáscă
împâsliseră
ÎMPÂSLÍ, împâslesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre tricotaje de lână) A deveni îndesat ca pâslă, a căpăta aspect de pâslă. ♦ Tranz. împâslește dimia. 2. Tranz. (Despre păr sau barbă) A acoperi fața, crescând des (ca pâslă). – În + pâslă. DOOM
împâslí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împâslésc, imperf. 3 sg. împâsleá; conj. prez. 3 să împâsleáscă
împâsliserăm
ÎMPÂSLÍ, împâslesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre tricotaje de lână) A deveni îndesat ca pâslă, a căpăta aspect de pâslă. ♦ Tranz. împâslește dimia. 2. Tranz. (Despre păr sau barbă) A acoperi fața, crescând des (ca pâslă). – În + pâslă. DOOM
împâslí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împâslésc, imperf. 3 sg. împâsleá; conj. prez. 3 să împâsleáscă
împâsliserăți
ÎMPÂSLÍ, împâslesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre tricotaje de lână) A deveni îndesat ca pâslă, a căpăta aspect de pâslă. ♦ Tranz. împâslește dimia. 2. Tranz. (Despre păr sau barbă) A acoperi fața, crescând des (ca pâslă). – În + pâslă. DOOM
împâslí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împâslésc, imperf. 3 sg. împâsleá; conj. prez. 3 să împâsleáscă
împâsliseși
ÎMPÂSLÍ, împâslesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre tricotaje de lână) A deveni îndesat ca pâslă, a căpăta aspect de pâslă. ♦ Tranz. împâslește dimia. 2. Tranz. (Despre păr sau barbă) A acoperi fața, crescând des (ca pâslă). – În + pâslă. DOOM
împâslí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împâslésc, imperf. 3 sg. împâsleá; conj. prez. 3 să împâsleáscă
împâsliseți
ÎMPÂSLÍ, împâslesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre tricotaje de lână) A deveni îndesat ca pâslă, a căpăta aspect de pâslă. ♦ Tranz. împâslește dimia. 2. Tranz. (Despre păr sau barbă) A acoperi fața, crescând des (ca pâslă). – În + pâslă. DOOM
împâslí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împâslésc, imperf. 3 sg. împâsleá; conj. prez. 3 să împâsleáscă
împâslit
ÎMPÂSLÍ, împâslesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre tricotaje de lână) A deveni îndesat ca pâslă, a căpăta aspect de pâslă. ♦ Tranz. împâslește dimia. 2. Tranz. (Despre păr sau barbă) A acoperi fața, crescând des (ca pâslă). – În + pâslă. DOOM
împâslí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împâslésc, imperf. 3 sg. împâsleá; conj. prez. 3 să împâsleáscă
împâslit
ÎMPÂSLÍT, -Ă, împâsliți, -te, adj. Care a devenit des ca pâsla, cu aspect de pâslă; (despre păr) des și încâlcit (ca pâsla). – V. împâsli.
împâslita
ÎMPÂSLÍT, -Ă, împâsliți, -te, adj. Care a devenit des ca pâsla, cu aspect de pâslă; (despre păr) des și încâlcit (ca pâsla). – V. împâsli.
împâslite
ÎMPÂSLÍT, -Ă, împâsliți, -te, adj. Care a devenit des ca pâsla, cu aspect de pâslă; (despre păr) des și încâlcit (ca pâsla). – V. împâsli.
împâslitei
ÎMPÂSLÍT, -Ă, împâsliți, -te, adj. Care a devenit des ca pâsla, cu aspect de pâslă; (despre păr) des și încâlcit (ca pâsla). – V. împâsli.
împâslitele
ÎMPÂSLÍT, -Ă, împâsliți, -te, adj. Care a devenit des ca pâsla, cu aspect de pâslă; (despre păr) des și încâlcit (ca pâsla). – V. împâsli.
împâslitelor
ÎMPÂSLÍT, -Ă, împâsliți, -te, adj. Care a devenit des ca pâsla, cu aspect de pâslă; (despre păr) des și încâlcit (ca pâsla). – V. împâsli.
împâslitul
ÎMPÂSLÍT, -Ă, împâsliți, -te, adj. Care a devenit des ca pâsla, cu aspect de pâslă; (despre păr) des și încâlcit (ca pâsla). – V. împâsli.
împâslitului
ÎMPÂSLÍT, -Ă, împâsliți, -te, adj. Care a devenit des ca pâsla, cu aspect de pâslă; (despre păr) des și încâlcit (ca pâsla). – V. împâsli.
împâslitură
ÎMPÂSLITÚRĂ, împăslituri, s. f. (Rar) Țesătură cu aspect de pâslă. – Împâsli + suf. -tură.
împâsliși
ÎMPÂSLÍ, împâslesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre tricotaje de lână) A deveni îndesat ca pâslă, a căpăta aspect de pâslă. ♦ Tranz. împâslește dimia. 2. Tranz. (Despre păr sau barbă) A acoperi fața, crescând des (ca pâslă). – În + pâslă. DOOM
împâslí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împâslésc, imperf. 3 sg. împâsleá; conj. prez. 3 să împâsleáscă
împâsliți
ÎMPÂSLÍ, împâslesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre tricotaje de lână) A deveni îndesat ca pâslă, a căpăta aspect de pâslă. ♦ Tranz. împâslește dimia. 2. Tranz. (Despre păr sau barbă) A acoperi fața, crescând des (ca pâslă). – În + pâslă. DOOM
împâslí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împâslésc, imperf. 3 sg. împâsleá; conj. prez. 3 să împâsleáscă
împâsliți
ÎMPÂSLÍT, -Ă, împâsliți, -te, adj. Care a devenit des ca pâsla, cu aspect de pâslă; (despre păr) des și încâlcit (ca pâsla). – V. împâsli.
împâsliții
ÎMPÂSLÍT, -Ă, împâsliți, -te, adj. Care a devenit des ca pâsla, cu aspect de pâslă; (despre păr) des și încâlcit (ca pâsla). – V. împâsli.
împâsliților
ÎMPÂSLÍT, -Ă, împâsliți, -te, adj. Care a devenit des ca pâsla, cu aspect de pâslă; (despre păr) des și încâlcit (ca pâsla). – V. împâsli.
împîclea
ÎMPÂCLÍ, împâclesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se acoperi cu pâclă, a căpăta un aspect tulbure; a-și pierde claritatea. – În + pâclă. DOOM
!împâclí (a se ~) (rar) (-pâ-cli) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se împâcléște, imperf. 3 sg. se împâcleá; conj. prez. 3 să se împâcleáscă
împîcleai
ÎMPÂCLÍ, împâclesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se acoperi cu pâclă, a căpăta un aspect tulbure; a-și pierde claritatea. – În + pâclă. DOOM
!împâclí (a se ~) (rar) (-pâ-cli) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se împâcléște, imperf. 3 sg. se împâcleá; conj. prez. 3 să se împâcleáscă
împîcleam
ÎMPÂCLÍ, împâclesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se acoperi cu pâclă, a căpăta un aspect tulbure; a-și pierde claritatea. – În + pâclă. DOOM
!împâclí (a se ~) (rar) (-pâ-cli) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se împâcléște, imperf. 3 sg. se împâcleá; conj. prez. 3 să se împâcleáscă
împîclească
ÎMPÂCLÍ, împâclesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se acoperi cu pâclă, a căpăta un aspect tulbure; a-și pierde claritatea. – În + pâclă. DOOM
!împâclí (a se ~) (rar) (-pâ-cli) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se împâcléște, imperf. 3 sg. se împâcleá; conj. prez. 3 să se împâcleáscă
împîcleau
ÎMPÂCLÍ, împâclesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se acoperi cu pâclă, a căpăta un aspect tulbure; a-și pierde claritatea. – În + pâclă. DOOM
!împâclí (a se ~) (rar) (-pâ-cli) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se împâcléște, imperf. 3 sg. se împâcleá; conj. prez. 3 să se împâcleáscă
împîcleați
ÎMPÂCLÍ, împâclesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se acoperi cu pâclă, a căpăta un aspect tulbure; a-și pierde claritatea. – În + pâclă. DOOM
!împâclí (a se ~) (rar) (-pâ-cli) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se împâcléște, imperf. 3 sg. se împâcleá; conj. prez. 3 să se împâcleáscă
împîclesc
ÎMPÂCLÍ, împâclesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se acoperi cu pâclă, a căpăta un aspect tulbure; a-și pierde claritatea. – În + pâclă. DOOM
!împâclí (a se ~) (rar) (-pâ-cli) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se împâcléște, imperf. 3 sg. se împâcleá; conj. prez. 3 să se împâcleáscă
împîclește
ÎMPÂCLÍ, împâclesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se acoperi cu pâclă, a căpăta un aspect tulbure; a-și pierde claritatea. – În + pâclă. DOOM
!împâclí (a se ~) (rar) (-pâ-cli) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se împâcléște, imperf. 3 sg. se împâcleá; conj. prez. 3 să se împâcleáscă
împîclești
ÎMPÂCLÍ, împâclesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se acoperi cu pâclă, a căpăta un aspect tulbure; a-și pierde claritatea. – În + pâclă. DOOM
!împâclí (a se ~) (rar) (-pâ-cli) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se împâcléște, imperf. 3 sg. se împâcleá; conj. prez. 3 să se împâcleáscă
împîcli
ÎMPÂCLÍ, împâclesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se acoperi cu pâclă, a căpăta un aspect tulbure; a-și pierde claritatea. – În + pâclă. DOOM
!împâclí (a se ~) (rar) (-pâ-cli) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se împâcléște, imperf. 3 sg. se împâcleá; conj. prez. 3 să se împâcleáscă
împîclii
ÎMPÂCLÍ, împâclesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se acoperi cu pâclă, a căpăta un aspect tulbure; a-și pierde claritatea. – În + pâclă. DOOM
!împâclí (a se ~) (rar) (-pâ-cli) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se împâcléște, imperf. 3 sg. se împâcleá; conj. prez. 3 să se împâcleáscă
împîclim
ÎMPÂCLÍ, împâclesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se acoperi cu pâclă, a căpăta un aspect tulbure; a-și pierde claritatea. – În + pâclă. DOOM
!împâclí (a se ~) (rar) (-pâ-cli) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se împâcléște, imperf. 3 sg. se împâcleá; conj. prez. 3 să se împâcleáscă
împîclind
ÎMPÂCLÍ, împâclesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se acoperi cu pâclă, a căpăta un aspect tulbure; a-și pierde claritatea. – În + pâclă. DOOM
!împâclí (a se ~) (rar) (-pâ-cli) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se împâcléște, imperf. 3 sg. se împâcleá; conj. prez. 3 să se împâcleáscă
împîclire
ÎMPÂCLÍ, împâclesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se acoperi cu pâclă, a căpăta un aspect tulbure; a-și pierde claritatea. – În + pâclă. DOOM
!împâclí (a se ~) (rar) (-pâ-cli) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se împâcléște, imperf. 3 sg. se împâcleá; conj. prez. 3 să se împâcleáscă
împîclire
ÎMPÂCLÍ, împâclesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se acoperi cu pâclă, a căpăta un aspect tulbure; a-și pierde claritatea. – În + pâclă.
împîclirea
ÎMPÂCLÍ, împâclesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se acoperi cu pâclă, a căpăta un aspect tulbure; a-și pierde claritatea. – În + pâclă.
împîcliri
ÎMPÂCLÍ, împâclesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se acoperi cu pâclă, a căpăta un aspect tulbure; a-și pierde claritatea. – În + pâclă.
împîclirii
ÎMPÂCLÍ, împâclesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se acoperi cu pâclă, a căpăta un aspect tulbure; a-și pierde claritatea. – În + pâclă.
împîclirile
ÎMPÂCLÍ, împâclesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se acoperi cu pâclă, a căpăta un aspect tulbure; a-și pierde claritatea. – În + pâclă.
împîclirilor
ÎMPÂCLÍ, împâclesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se acoperi cu pâclă, a căpăta un aspect tulbure; a-și pierde claritatea. – În + pâclă.
împîcliră
ÎMPÂCLÍ, împâclesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se acoperi cu pâclă, a căpăta un aspect tulbure; a-și pierde claritatea. – În + pâclă. DOOM
!împâclí (a se ~) (rar) (-pâ-cli) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se împâcléște, imperf. 3 sg. se împâcleá; conj. prez. 3 să se împâcleáscă
împîclirăm
ÎMPÂCLÍ, împâclesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se acoperi cu pâclă, a căpăta un aspect tulbure; a-și pierde claritatea. – În + pâclă. DOOM
!împâclí (a se ~) (rar) (-pâ-cli) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se împâcléște, imperf. 3 sg. se împâcleá; conj. prez. 3 să se împâcleáscă
împîclirăți
ÎMPÂCLÍ, împâclesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se acoperi cu pâclă, a căpăta un aspect tulbure; a-și pierde claritatea. – În + pâclă. DOOM
!împâclí (a se ~) (rar) (-pâ-cli) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se împâcléște, imperf. 3 sg. se împâcleá; conj. prez. 3 să se împâcleáscă
împîclise
ÎMPÂCLÍ, împâclesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se acoperi cu pâclă, a căpăta un aspect tulbure; a-și pierde claritatea. – În + pâclă. DOOM
!împâclí (a se ~) (rar) (-pâ-cli) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se împâcléște, imperf. 3 sg. se împâcleá; conj. prez. 3 să se împâcleáscă
împîclisem
ÎMPÂCLÍ, împâclesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se acoperi cu pâclă, a căpăta un aspect tulbure; a-și pierde claritatea. – În + pâclă. DOOM
!împâclí (a se ~) (rar) (-pâ-cli) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se împâcléște, imperf. 3 sg. se împâcleá; conj. prez. 3 să se împâcleáscă
împîcliseră
ÎMPÂCLÍ, împâclesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se acoperi cu pâclă, a căpăta un aspect tulbure; a-și pierde claritatea. – În + pâclă. DOOM
!împâclí (a se ~) (rar) (-pâ-cli) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se împâcléște, imperf. 3 sg. se împâcleá; conj. prez. 3 să se împâcleáscă
împîcliserăm
ÎMPÂCLÍ, împâclesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se acoperi cu pâclă, a căpăta un aspect tulbure; a-și pierde claritatea. – În + pâclă. DOOM
!împâclí (a se ~) (rar) (-pâ-cli) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se împâcléște, imperf. 3 sg. se împâcleá; conj. prez. 3 să se împâcleáscă
împîcliserăți
ÎMPÂCLÍ, împâclesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se acoperi cu pâclă, a căpăta un aspect tulbure; a-și pierde claritatea. – În + pâclă. DOOM
!împâclí (a se ~) (rar) (-pâ-cli) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se împâcléște, imperf. 3 sg. se împâcleá; conj. prez. 3 să se împâcleáscă
împîcliseși
ÎMPÂCLÍ, împâclesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se acoperi cu pâclă, a căpăta un aspect tulbure; a-și pierde claritatea. – În + pâclă. DOOM
!împâclí (a se ~) (rar) (-pâ-cli) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se împâcléște, imperf. 3 sg. se împâcleá; conj. prez. 3 să se împâcleáscă
împîcliseți
ÎMPÂCLÍ, împâclesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se acoperi cu pâclă, a căpăta un aspect tulbure; a-și pierde claritatea. – În + pâclă. DOOM
!împâclí (a se ~) (rar) (-pâ-cli) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se împâcléște, imperf. 3 sg. se împâcleá; conj. prez. 3 să se împâcleáscă
împîclit
ÎMPÂCLÍ, împâclesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se acoperi cu pâclă, a căpăta un aspect tulbure; a-și pierde claritatea. – În + pâclă. DOOM
!împâclí (a se ~) (rar) (-pâ-cli) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se împâcléște, imperf. 3 sg. se împâcleá; conj. prez. 3 să se împâcleáscă
împîclit
ÎMPÂCLÍT, -Ă, împâcliți, -te, adj. Acoperit cu pâclă; întunecat, mohorât. – V. împâcli.
împîclita
ÎMPÂCLÍT, -Ă, împâcliți, -te, adj. Acoperit cu pâclă; întunecat, mohorât. – V. împâcli.
împîclite
ÎMPÂCLÍT, -Ă, împâcliți, -te, adj. Acoperit cu pâclă; întunecat, mohorât. – V. împâcli.
împîclitei
ÎMPÂCLÍT, -Ă, împâcliți, -te, adj. Acoperit cu pâclă; întunecat, mohorât. – V. împâcli.
împîclitele
ÎMPÂCLÍT, -Ă, împâcliți, -te, adj. Acoperit cu pâclă; întunecat, mohorât. – V. împâcli.
împîclitelor
ÎMPÂCLÍT, -Ă, împâcliți, -te, adj. Acoperit cu pâclă; întunecat, mohorât. – V. împâcli.
împîclitul
ÎMPÂCLÍT, -Ă, împâcliți, -te, adj. Acoperit cu pâclă; întunecat, mohorât. – V. împâcli.
împîclitului
ÎMPÂCLÍT, -Ă, împâcliți, -te, adj. Acoperit cu pâclă; întunecat, mohorât. – V. împâcli.
împîcliși
ÎMPÂCLÍ, împâclesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se acoperi cu pâclă, a căpăta un aspect tulbure; a-și pierde claritatea. – În + pâclă. DOOM
!împâclí (a se ~) (rar) (-pâ-cli) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se împâcléște, imperf. 3 sg. se împâcleá; conj. prez. 3 să se împâcleáscă
împîcliți
ÎMPÂCLÍ, împâclesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se acoperi cu pâclă, a căpăta un aspect tulbure; a-și pierde claritatea. – În + pâclă. DOOM
!împâclí (a se ~) (rar) (-pâ-cli) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se împâcléște, imperf. 3 sg. se împâcleá; conj. prez. 3 să se împâcleáscă
împîcliți
ÎMPÂCLÍT, -Ă, împâcliți, -te, adj. Acoperit cu pâclă; întunecat, mohorât. – V. împâcli.
împîcliții
ÎMPÂCLÍT, -Ă, împâcliți, -te, adj. Acoperit cu pâclă; întunecat, mohorât. – V. împâcli.
împîcliților
ÎMPÂCLÍT, -Ă, împâcliți, -te, adj. Acoperit cu pâclă; întunecat, mohorât. – V. împâcli.
împînzea
ÎMPÂNZÍ, împânzesc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi (ca o pânză) o întindere de loc. ♦ A tulbura, a împăienjeni privirea. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întinde, a (se) răspândi. – În + pânză. DOOM
împânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împânzésc, imperf. 3 sg. împânzeá; conj. prez. 3 să împânzeáscă
împînzeai
ÎMPÂNZÍ, împânzesc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi (ca o pânză) o întindere de loc. ♦ A tulbura, a împăienjeni privirea. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întinde, a (se) răspândi. – În + pânză. DOOM
împânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împânzésc, imperf. 3 sg. împânzeá; conj. prez. 3 să împânzeáscă
împînzeam
ÎMPÂNZÍ, împânzesc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi (ca o pânză) o întindere de loc. ♦ A tulbura, a împăienjeni privirea. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întinde, a (se) răspândi. – În + pânză. DOOM
împânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împânzésc, imperf. 3 sg. împânzeá; conj. prez. 3 să împânzeáscă
împînzească
ÎMPÂNZÍ, împânzesc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi (ca o pânză) o întindere de loc. ♦ A tulbura, a împăienjeni privirea. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întinde, a (se) răspândi. – În + pânză. DOOM
împânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împânzésc, imperf. 3 sg. împânzeá; conj. prez. 3 să împânzeáscă
împînzeau
ÎMPÂNZÍ, împânzesc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi (ca o pânză) o întindere de loc. ♦ A tulbura, a împăienjeni privirea. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întinde, a (se) răspândi. – În + pânză. DOOM
împânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împânzésc, imperf. 3 sg. împânzeá; conj. prez. 3 să împânzeáscă
împînzeați
ÎMPÂNZÍ, împânzesc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi (ca o pânză) o întindere de loc. ♦ A tulbura, a împăienjeni privirea. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întinde, a (se) răspândi. – În + pânză. DOOM
împânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împânzésc, imperf. 3 sg. împânzeá; conj. prez. 3 să împânzeáscă
împînzesc
ÎMPÂNZÍ, împânzesc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi (ca o pânză) o întindere de loc. ♦ A tulbura, a împăienjeni privirea. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întinde, a (se) răspândi. – În + pânză. DOOM
împânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împânzésc, imperf. 3 sg. împânzeá; conj. prez. 3 să împânzeáscă
împînzește
ÎMPÂNZÍ, împânzesc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi (ca o pânză) o întindere de loc. ♦ A tulbura, a împăienjeni privirea. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întinde, a (se) răspândi. – În + pânză. DOOM
împânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împânzésc, imperf. 3 sg. împânzeá; conj. prez. 3 să împânzeáscă
împînzești
ÎMPÂNZÍ, împânzesc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi (ca o pânză) o întindere de loc. ♦ A tulbura, a împăienjeni privirea. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întinde, a (se) răspândi. – În + pânză. DOOM
împânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împânzésc, imperf. 3 sg. împânzeá; conj. prez. 3 să împânzeáscă
împînzi
ÎMPÂNZÍ, împânzesc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi (ca o pânză) o întindere de loc. ♦ A tulbura, a împăienjeni privirea. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întinde, a (se) răspândi. – În + pânză. DOOM
împânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împânzésc, imperf. 3 sg. împânzeá; conj. prez. 3 să împânzeáscă
împînzii
ÎMPÂNZÍ, împânzesc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi (ca o pânză) o întindere de loc. ♦ A tulbura, a împăienjeni privirea. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întinde, a (se) răspândi. – În + pânză. DOOM
împânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împânzésc, imperf. 3 sg. împânzeá; conj. prez. 3 să împânzeáscă
împînzim
ÎMPÂNZÍ, împânzesc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi (ca o pânză) o întindere de loc. ♦ A tulbura, a împăienjeni privirea. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întinde, a (se) răspândi. – În + pânză. DOOM
împânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împânzésc, imperf. 3 sg. împânzeá; conj. prez. 3 să împânzeáscă
împînzind
ÎMPÂNZÍ, împânzesc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi (ca o pânză) o întindere de loc. ♦ A tulbura, a împăienjeni privirea. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întinde, a (se) răspândi. – În + pânză. DOOM
împânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împânzésc, imperf. 3 sg. împânzeá; conj. prez. 3 să împânzeáscă
împînzire
ÎMPÂNZÍ, împânzesc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi (ca o pânză) o întindere de loc. ♦ A tulbura, a împăienjeni privirea. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întinde, a (se) răspândi. – În + pânză. DOOM
împânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împânzésc, imperf. 3 sg. împânzeá; conj. prez. 3 să împânzeáscă
împînzire
ÎMPÂNZÍRE, împânziri, s. f. Acțiunea de a (se) împânzi și rezultatul ei. – V. împânzi. DOOM
împânzíre s. f., g.-d. art. împânzírii; pl. împânzíri
împînzirea
ÎMPÂNZÍRE, împânziri, s. f. Acțiunea de a (se) împânzi și rezultatul ei. – V. împânzi. DOOM
împânzíre s. f., g.-d. art. împânzírii; pl. împânzíri
împînziri
ÎMPÂNZÍRE, împânziri, s. f. Acțiunea de a (se) împânzi și rezultatul ei. – V. împânzi. DOOM
împânzíre s. f., g.-d. art. împânzírii; pl. împânzíri
împînzirii
ÎMPÂNZÍRE, împânziri, s. f. Acțiunea de a (se) împânzi și rezultatul ei. – V. împânzi. DOOM
împânzíre s. f., g.-d. art. împânzírii; pl. împânzíri
împînzirile
ÎMPÂNZÍRE, împânziri, s. f. Acțiunea de a (se) împânzi și rezultatul ei. – V. împânzi. DOOM
împânzíre s. f., g.-d. art. împânzírii; pl. împânzíri
împînzirilor
ÎMPÂNZÍRE, împânziri, s. f. Acțiunea de a (se) împânzi și rezultatul ei. – V. împânzi. DOOM
împânzíre s. f., g.-d. art. împânzírii; pl. împânzíri
împînziră
ÎMPÂNZÍ, împânzesc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi (ca o pânză) o întindere de loc. ♦ A tulbura, a împăienjeni privirea. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întinde, a (se) răspândi. – În + pânză. DOOM
împânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împânzésc, imperf. 3 sg. împânzeá; conj. prez. 3 să împânzeáscă
împînzirăm
ÎMPÂNZÍ, împânzesc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi (ca o pânză) o întindere de loc. ♦ A tulbura, a împăienjeni privirea. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întinde, a (se) răspândi. – În + pânză. DOOM
împânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împânzésc, imperf. 3 sg. împânzeá; conj. prez. 3 să împânzeáscă
împînzirăți
ÎMPÂNZÍ, împânzesc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi (ca o pânză) o întindere de loc. ♦ A tulbura, a împăienjeni privirea. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întinde, a (se) răspândi. – În + pânză. DOOM
împânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împânzésc, imperf. 3 sg. împânzeá; conj. prez. 3 să împânzeáscă
împînzise
ÎMPÂNZÍ, împânzesc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi (ca o pânză) o întindere de loc. ♦ A tulbura, a împăienjeni privirea. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întinde, a (se) răspândi. – În + pânză. DOOM
împânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împânzésc, imperf. 3 sg. împânzeá; conj. prez. 3 să împânzeáscă
împînzisem
ÎMPÂNZÍ, împânzesc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi (ca o pânză) o întindere de loc. ♦ A tulbura, a împăienjeni privirea. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întinde, a (se) răspândi. – În + pânză. DOOM
împânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împânzésc, imperf. 3 sg. împânzeá; conj. prez. 3 să împânzeáscă
împînziseră
ÎMPÂNZÍ, împânzesc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi (ca o pânză) o întindere de loc. ♦ A tulbura, a împăienjeni privirea. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întinde, a (se) răspândi. – În + pânză. DOOM
împânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împânzésc, imperf. 3 sg. împânzeá; conj. prez. 3 să împânzeáscă
împînziserăm
ÎMPÂNZÍ, împânzesc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi (ca o pânză) o întindere de loc. ♦ A tulbura, a împăienjeni privirea. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întinde, a (se) răspândi. – În + pânză. DOOM
împânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împânzésc, imperf. 3 sg. împânzeá; conj. prez. 3 să împânzeáscă
împînziserăți
ÎMPÂNZÍ, împânzesc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi (ca o pânză) o întindere de loc. ♦ A tulbura, a împăienjeni privirea. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întinde, a (se) răspândi. – În + pânză. DOOM
împânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împânzésc, imperf. 3 sg. împânzeá; conj. prez. 3 să împânzeáscă
împînziseși
ÎMPÂNZÍ, împânzesc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi (ca o pânză) o întindere de loc. ♦ A tulbura, a împăienjeni privirea. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întinde, a (se) răspândi. – În + pânză. DOOM
împânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împânzésc, imperf. 3 sg. împânzeá; conj. prez. 3 să împânzeáscă
împînziseți
ÎMPÂNZÍ, împânzesc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi (ca o pânză) o întindere de loc. ♦ A tulbura, a împăienjeni privirea. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întinde, a (se) răspândi. – În + pânză. DOOM
împânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împânzésc, imperf. 3 sg. împânzeá; conj. prez. 3 să împânzeáscă
împînzit
ÎMPÂNZÍ, împânzesc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi (ca o pânză) o întindere de loc. ♦ A tulbura, a împăienjeni privirea. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întinde, a (se) răspândi. – În + pânză. DOOM
împânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împânzésc, imperf. 3 sg. împânzeá; conj. prez. 3 să împânzeáscă
împînzit
ÎMPÂNZÍT, -Ă, împânziți, -te, adj. (Despre ochi, privire) Care a devenit tulbure; care și-a pierdut claritatea; împăienjenit. ♦ Fig. (Despre o mulțime) Răspândit pe o mare întindere. – V. împânzi.
împînzita
ÎMPÂNZÍT, -Ă, împânziți, -te, adj. (Despre ochi, privire) Care a devenit tulbure; care și-a pierdut claritatea; împăienjenit. ♦ Fig. (Despre o mulțime) Răspândit pe o mare întindere. – V. împânzi.
împînzite
ÎMPÂNZÍT, -Ă, împânziți, -te, adj. (Despre ochi, privire) Care a devenit tulbure; care și-a pierdut claritatea; împăienjenit. ♦ Fig. (Despre o mulțime) Răspândit pe o mare întindere. – V. împânzi.
împînzitei
ÎMPÂNZÍT, -Ă, împânziți, -te, adj. (Despre ochi, privire) Care a devenit tulbure; care și-a pierdut claritatea; împăienjenit. ♦ Fig. (Despre o mulțime) Răspândit pe o mare întindere. – V. împânzi.
împînzitele
ÎMPÂNZÍT, -Ă, împânziți, -te, adj. (Despre ochi, privire) Care a devenit tulbure; care și-a pierdut claritatea; împăienjenit. ♦ Fig. (Despre o mulțime) Răspândit pe o mare întindere. – V. împânzi.
împînzitelor
ÎMPÂNZÍT, -Ă, împânziți, -te, adj. (Despre ochi, privire) Care a devenit tulbure; care și-a pierdut claritatea; împăienjenit. ♦ Fig. (Despre o mulțime) Răspândit pe o mare întindere. – V. împânzi.
împînzitul
ÎMPÂNZÍT, -Ă, împânziți, -te, adj. (Despre ochi, privire) Care a devenit tulbure; care și-a pierdut claritatea; împăienjenit. ♦ Fig. (Despre o mulțime) Răspândit pe o mare întindere. – V. împânzi.
împînzitului
ÎMPÂNZÍT, -Ă, împânziți, -te, adj. (Despre ochi, privire) Care a devenit tulbure; care și-a pierdut claritatea; împăienjenit. ♦ Fig. (Despre o mulțime) Răspândit pe o mare întindere. – V. împânzi.
împînziși
ÎMPÂNZÍ, împânzesc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi (ca o pânză) o întindere de loc. ♦ A tulbura, a împăienjeni privirea. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întinde, a (se) răspândi. – În + pânză. DOOM
împânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împânzésc, imperf. 3 sg. împânzeá; conj. prez. 3 să împânzeáscă
împînziți
ÎMPÂNZÍ, împânzesc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi (ca o pânză) o întindere de loc. ♦ A tulbura, a împăienjeni privirea. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întinde, a (se) răspândi. – În + pânză. DOOM
împânzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împânzésc, imperf. 3 sg. împânzeá; conj. prez. 3 să împânzeáscă
împînziți
ÎMPÂNZÍT, -Ă, împânziți, -te, adj. (Despre ochi, privire) Care a devenit tulbure; care și-a pierdut claritatea; împăienjenit. ♦ Fig. (Despre o mulțime) Răspândit pe o mare întindere. – V. împânzi.
împînziții
ÎMPÂNZÍT, -Ă, împânziți, -te, adj. (Despre ochi, privire) Care a devenit tulbure; care și-a pierdut claritatea; împăienjenit. ♦ Fig. (Despre o mulțime) Răspândit pe o mare întindere. – V. împânzi.
împînziților
ÎMPÂNZÍT, -Ă, împânziți, -te, adj. (Despre ochi, privire) Care a devenit tulbure; care și-a pierdut claritatea; împăienjenit. ♦ Fig. (Despre o mulțime) Răspândit pe o mare întindere. – V. împânzi.
împîslea
ÎMPÂSLÍ, împâslesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre tricotaje de lână) A deveni îndesat ca pâslă, a căpăta aspect de pâslă. ♦ Tranz. împâslește dimia. 2. Tranz. (Despre păr sau barbă) A acoperi fața, crescând des (ca pâslă). – În + pâslă. DOOM
împâslí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împâslésc, imperf. 3 sg. împâsleá; conj. prez. 3 să împâsleáscă
împîsleai
ÎMPÂSLÍ, împâslesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre tricotaje de lână) A deveni îndesat ca pâslă, a căpăta aspect de pâslă. ♦ Tranz. împâslește dimia. 2. Tranz. (Despre păr sau barbă) A acoperi fața, crescând des (ca pâslă). – În + pâslă. DOOM
împâslí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împâslésc, imperf. 3 sg. împâsleá; conj. prez. 3 să împâsleáscă
împîsleam
ÎMPÂSLÍ, împâslesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre tricotaje de lână) A deveni îndesat ca pâslă, a căpăta aspect de pâslă. ♦ Tranz. împâslește dimia. 2. Tranz. (Despre păr sau barbă) A acoperi fața, crescând des (ca pâslă). – În + pâslă. DOOM
împâslí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împâslésc, imperf. 3 sg. împâsleá; conj. prez. 3 să împâsleáscă
împîslească
ÎMPÂSLÍ, împâslesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre tricotaje de lână) A deveni îndesat ca pâslă, a căpăta aspect de pâslă. ♦ Tranz. împâslește dimia. 2. Tranz. (Despre păr sau barbă) A acoperi fața, crescând des (ca pâslă). – În + pâslă. DOOM
împâslí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împâslésc, imperf. 3 sg. împâsleá; conj. prez. 3 să împâsleáscă
împîsleau
ÎMPÂSLÍ, împâslesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre tricotaje de lână) A deveni îndesat ca pâslă, a căpăta aspect de pâslă. ♦ Tranz. împâslește dimia. 2. Tranz. (Despre păr sau barbă) A acoperi fața, crescând des (ca pâslă). – În + pâslă. DOOM
împâslí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împâslésc, imperf. 3 sg. împâsleá; conj. prez. 3 să împâsleáscă
împîsleați
ÎMPÂSLÍ, împâslesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre tricotaje de lână) A deveni îndesat ca pâslă, a căpăta aspect de pâslă. ♦ Tranz. împâslește dimia. 2. Tranz. (Despre păr sau barbă) A acoperi fața, crescând des (ca pâslă). – În + pâslă. DOOM
împâslí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împâslésc, imperf. 3 sg. împâsleá; conj. prez. 3 să împâsleáscă
împîslesc
ÎMPÂSLÍ, împâslesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre tricotaje de lână) A deveni îndesat ca pâslă, a căpăta aspect de pâslă. ♦ Tranz. împâslește dimia. 2. Tranz. (Despre păr sau barbă) A acoperi fața, crescând des (ca pâslă). – În + pâslă. DOOM
împâslí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împâslésc, imperf. 3 sg. împâsleá; conj. prez. 3 să împâsleáscă
împîslește
ÎMPÂSLÍ, împâslesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre tricotaje de lână) A deveni îndesat ca pâslă, a căpăta aspect de pâslă. ♦ Tranz. împâslește dimia. 2. Tranz. (Despre păr sau barbă) A acoperi fața, crescând des (ca pâslă). – În + pâslă. DOOM
împâslí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împâslésc, imperf. 3 sg. împâsleá; conj. prez. 3 să împâsleáscă
împîslești
ÎMPÂSLÍ, împâslesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre tricotaje de lână) A deveni îndesat ca pâslă, a căpăta aspect de pâslă. ♦ Tranz. împâslește dimia. 2. Tranz. (Despre păr sau barbă) A acoperi fața, crescând des (ca pâslă). – În + pâslă. DOOM
împâslí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împâslésc, imperf. 3 sg. împâsleá; conj. prez. 3 să împâsleáscă
împîsli
ÎMPÂSLÍ, împâslesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre tricotaje de lână) A deveni îndesat ca pâslă, a căpăta aspect de pâslă. ♦ Tranz. împâslește dimia. 2. Tranz. (Despre păr sau barbă) A acoperi fața, crescând des (ca pâslă). – În + pâslă. DOOM
împâslí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împâslésc, imperf. 3 sg. împâsleá; conj. prez. 3 să împâsleáscă
împîslii
ÎMPÂSLÍ, împâslesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre tricotaje de lână) A deveni îndesat ca pâslă, a căpăta aspect de pâslă. ♦ Tranz. împâslește dimia. 2. Tranz. (Despre păr sau barbă) A acoperi fața, crescând des (ca pâslă). – În + pâslă. DOOM
împâslí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împâslésc, imperf. 3 sg. împâsleá; conj. prez. 3 să împâsleáscă
împîslim
ÎMPÂSLÍ, împâslesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre tricotaje de lână) A deveni îndesat ca pâslă, a căpăta aspect de pâslă. ♦ Tranz. împâslește dimia. 2. Tranz. (Despre păr sau barbă) A acoperi fața, crescând des (ca pâslă). – În + pâslă. DOOM
împâslí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împâslésc, imperf. 3 sg. împâsleá; conj. prez. 3 să împâsleáscă
împîslind
ÎMPÂSLÍ, împâslesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre tricotaje de lână) A deveni îndesat ca pâslă, a căpăta aspect de pâslă. ♦ Tranz. împâslește dimia. 2. Tranz. (Despre păr sau barbă) A acoperi fața, crescând des (ca pâslă). – În + pâslă. DOOM
împâslí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împâslésc, imperf. 3 sg. împâsleá; conj. prez. 3 să împâsleáscă
împîslire
ÎMPÂSLÍ, împâslesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre tricotaje de lână) A deveni îndesat ca pâslă, a căpăta aspect de pâslă. ♦ Tranz. împâslește dimia. 2. Tranz. (Despre păr sau barbă) A acoperi fața, crescând des (ca pâslă). – În + pâslă. DOOM
împâslí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împâslésc, imperf. 3 sg. împâsleá; conj. prez. 3 să împâsleáscă
împîslire
ÎMPÂSLÍRE s. f. Faptul de a (se) împâsli. – V. împâsli. DOOM
împâslíre s. f., g.-d. art. împâslírii
împîslirea
ÎMPÂSLÍRE s. f. Faptul de a (se) împâsli. – V. împâsli. DOOM
împâslíre s. f., g.-d. art. împâslírii
împîsliri
ÎMPÂSLÍRE s. f. Faptul de a (se) împâsli. – V. împâsli. DOOM
împâslíre s. f., g.-d. art. împâslírii
împîslirii
ÎMPÂSLÍRE s. f. Faptul de a (se) împâsli. – V. împâsli. DOOM
împâslíre s. f., g.-d. art. împâslírii
împîslirile
ÎMPÂSLÍRE s. f. Faptul de a (se) împâsli. – V. împâsli. DOOM
împâslíre s. f., g.-d. art. împâslírii
împîslirilor
ÎMPÂSLÍRE s. f. Faptul de a (se) împâsli. – V. împâsli. DOOM
împâslíre s. f., g.-d. art. împâslírii
împîsliră
ÎMPÂSLÍ, împâslesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre tricotaje de lână) A deveni îndesat ca pâslă, a căpăta aspect de pâslă. ♦ Tranz. împâslește dimia. 2. Tranz. (Despre păr sau barbă) A acoperi fața, crescând des (ca pâslă). – În + pâslă. DOOM
împâslí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împâslésc, imperf. 3 sg. împâsleá; conj. prez. 3 să împâsleáscă
împîslirăm
ÎMPÂSLÍ, împâslesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre tricotaje de lână) A deveni îndesat ca pâslă, a căpăta aspect de pâslă. ♦ Tranz. împâslește dimia. 2. Tranz. (Despre păr sau barbă) A acoperi fața, crescând des (ca pâslă). – În + pâslă. DOOM
împâslí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împâslésc, imperf. 3 sg. împâsleá; conj. prez. 3 să împâsleáscă
împîslirăți
ÎMPÂSLÍ, împâslesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre tricotaje de lână) A deveni îndesat ca pâslă, a căpăta aspect de pâslă. ♦ Tranz. împâslește dimia. 2. Tranz. (Despre păr sau barbă) A acoperi fața, crescând des (ca pâslă). – În + pâslă. DOOM
împâslí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împâslésc, imperf. 3 sg. împâsleá; conj. prez. 3 să împâsleáscă
împîslise
ÎMPÂSLÍ, împâslesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre tricotaje de lână) A deveni îndesat ca pâslă, a căpăta aspect de pâslă. ♦ Tranz. împâslește dimia. 2. Tranz. (Despre păr sau barbă) A acoperi fața, crescând des (ca pâslă). – În + pâslă. DOOM
împâslí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împâslésc, imperf. 3 sg. împâsleá; conj. prez. 3 să împâsleáscă
împîslisem
ÎMPÂSLÍ, împâslesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre tricotaje de lână) A deveni îndesat ca pâslă, a căpăta aspect de pâslă. ♦ Tranz. împâslește dimia. 2. Tranz. (Despre păr sau barbă) A acoperi fața, crescând des (ca pâslă). – În + pâslă. DOOM
împâslí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împâslésc, imperf. 3 sg. împâsleá; conj. prez. 3 să împâsleáscă
împîsliseră
ÎMPÂSLÍ, împâslesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre tricotaje de lână) A deveni îndesat ca pâslă, a căpăta aspect de pâslă. ♦ Tranz. împâslește dimia. 2. Tranz. (Despre păr sau barbă) A acoperi fața, crescând des (ca pâslă). – În + pâslă. DOOM
împâslí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împâslésc, imperf. 3 sg. împâsleá; conj. prez. 3 să împâsleáscă
împîsliserăm
ÎMPÂSLÍ, împâslesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre tricotaje de lână) A deveni îndesat ca pâslă, a căpăta aspect de pâslă. ♦ Tranz. împâslește dimia. 2. Tranz. (Despre păr sau barbă) A acoperi fața, crescând des (ca pâslă). – În + pâslă. DOOM
împâslí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împâslésc, imperf. 3 sg. împâsleá; conj. prez. 3 să împâsleáscă
împîsliserăți
ÎMPÂSLÍ, împâslesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre tricotaje de lână) A deveni îndesat ca pâslă, a căpăta aspect de pâslă. ♦ Tranz. împâslește dimia. 2. Tranz. (Despre păr sau barbă) A acoperi fața, crescând des (ca pâslă). – În + pâslă. DOOM
împâslí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împâslésc, imperf. 3 sg. împâsleá; conj. prez. 3 să împâsleáscă
împîsliseși
ÎMPÂSLÍ, împâslesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre tricotaje de lână) A deveni îndesat ca pâslă, a căpăta aspect de pâslă. ♦ Tranz. împâslește dimia. 2. Tranz. (Despre păr sau barbă) A acoperi fața, crescând des (ca pâslă). – În + pâslă. DOOM
împâslí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împâslésc, imperf. 3 sg. împâsleá; conj. prez. 3 să împâsleáscă
împîsliseți
ÎMPÂSLÍ, împâslesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre tricotaje de lână) A deveni îndesat ca pâslă, a căpăta aspect de pâslă. ♦ Tranz. împâslește dimia. 2. Tranz. (Despre păr sau barbă) A acoperi fața, crescând des (ca pâslă). – În + pâslă. DOOM
împâslí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împâslésc, imperf. 3 sg. împâsleá; conj. prez. 3 să împâsleáscă
împîslit
ÎMPÂSLÍ, împâslesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre tricotaje de lână) A deveni îndesat ca pâslă, a căpăta aspect de pâslă. ♦ Tranz. împâslește dimia. 2. Tranz. (Despre păr sau barbă) A acoperi fața, crescând des (ca pâslă). – În + pâslă. DOOM
împâslí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împâslésc, imperf. 3 sg. împâsleá; conj. prez. 3 să împâsleáscă
împîslit
ÎMPÂSLÍT, -Ă, împâsliți, -te, adj. Care a devenit des ca pâsla, cu aspect de pâslă; (despre păr) des și încâlcit (ca pâsla). – V. împâsli.
împîslita
ÎMPÂSLÍT, -Ă, împâsliți, -te, adj. Care a devenit des ca pâsla, cu aspect de pâslă; (despre păr) des și încâlcit (ca pâsla). – V. împâsli.
împîslite
ÎMPÂSLÍT, -Ă, împâsliți, -te, adj. Care a devenit des ca pâsla, cu aspect de pâslă; (despre păr) des și încâlcit (ca pâsla). – V. împâsli.
împîslitei
ÎMPÂSLÍT, -Ă, împâsliți, -te, adj. Care a devenit des ca pâsla, cu aspect de pâslă; (despre păr) des și încâlcit (ca pâsla). – V. împâsli.
împîslitele
ÎMPÂSLÍT, -Ă, împâsliți, -te, adj. Care a devenit des ca pâsla, cu aspect de pâslă; (despre păr) des și încâlcit (ca pâsla). – V. împâsli.
împîslitelor
ÎMPÂSLÍT, -Ă, împâsliți, -te, adj. Care a devenit des ca pâsla, cu aspect de pâslă; (despre păr) des și încâlcit (ca pâsla). – V. împâsli.
împîslitul
ÎMPÂSLÍT, -Ă, împâsliți, -te, adj. Care a devenit des ca pâsla, cu aspect de pâslă; (despre păr) des și încâlcit (ca pâsla). – V. împâsli.
împîslitului
ÎMPÂSLÍT, -Ă, împâsliți, -te, adj. Care a devenit des ca pâsla, cu aspect de pâslă; (despre păr) des și încâlcit (ca pâsla). – V. împâsli.
împîsliși
ÎMPÂSLÍ, împâslesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre tricotaje de lână) A deveni îndesat ca pâslă, a căpăta aspect de pâslă. ♦ Tranz. împâslește dimia. 2. Tranz. (Despre păr sau barbă) A acoperi fața, crescând des (ca pâslă). – În + pâslă. DOOM
împâslí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împâslésc, imperf. 3 sg. împâsleá; conj. prez. 3 să împâsleáscă
împîsliți
ÎMPÂSLÍ, împâslesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre tricotaje de lână) A deveni îndesat ca pâslă, a căpăta aspect de pâslă. ♦ Tranz. împâslește dimia. 2. Tranz. (Despre păr sau barbă) A acoperi fața, crescând des (ca pâslă). – În + pâslă. DOOM
împâslí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împâslésc, imperf. 3 sg. împâsleá; conj. prez. 3 să împâsleáscă
împîsliți
ÎMPÂSLÍT, -Ă, împâsliți, -te, adj. Care a devenit des ca pâsla, cu aspect de pâslă; (despre păr) des și încâlcit (ca pâsla). – V. împâsli.
împîsliții
ÎMPÂSLÍT, -Ă, împâsliți, -te, adj. Care a devenit des ca pâsla, cu aspect de pâslă; (despre păr) des și încâlcit (ca pâsla). – V. împâsli.
împîsliților
ÎMPÂSLÍT, -Ă, împâsliți, -te, adj. Care a devenit des ca pâsla, cu aspect de pâslă; (despre păr) des și încâlcit (ca pâsla). – V. împâsli.
împăcai
ÎMPĂCÁ, împác, vb. I. 1. Tranz. și refl. recipr. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. „cu”) A restabili raporturi de prietenie, de înțelegere cu cineva; a (se) reconcilia, a (se) împăciui. ♦ Refl. recipr. A se înțelege cu cineva (într-o chestiune bănească), a se învoi, a conveni. ♦ Refl. A se obișnui, a se deprinde cu ceva (de obicei o idee, un gând). 2. Tranz. A liniști, a potoli, a calma pe cineva mulțumindu-l, dându-i satisfacție. 3. Refl. recipr. A trăi în bună înțelegere cu cineva; a se învoi, a se îngădui cu cineva. – Lat. *impacare. DOOM
împăcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. împác, 2 sg. împáci, 3 împácă; conj. prez. 3 să împáce
împăcare
ÎMPĂCÁ, împác, vb. I. 1. Tranz. și refl. recipr. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. „cu”) A restabili raporturi de prietenie, de înțelegere cu cineva; a (se) reconcilia, a (se) împăciui. ♦ Refl. recipr. A se înțelege cu cineva (într-o chestiune bănească), a se învoi, a conveni. ♦ Refl. A se obișnui, a se deprinde cu ceva (de obicei o idee, un gând). 2. Tranz. A liniști, a potoli, a calma pe cineva mulțumindu-l, dându-i satisfacție. 3. Refl. recipr. A trăi în bună înțelegere cu cineva; a se învoi, a se îngădui cu cineva. – Lat. *impacare. DOOM
împăcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. împác, 2 sg. împáci, 3 împácă; conj. prez. 3 să împáce
împăcare
ÎMPĂCÁRE, împăcări, s. f. Acțiunea de a (se) împăca și rezultatul ei; împăciuire, împăcăciune. – V. împăca. DOOM
împăcáre s. f., g.-d. art. împăcắrii; pl. împăcắri
împăcarea
ÎMPĂCÁRE, împăcări, s. f. Acțiunea de a (se) împăca și rezultatul ei; împăciuire, împăcăciune. – V. împăca. DOOM
împăcáre s. f., g.-d. art. împăcắrii; pl. împăcắri
împăcară
ÎMPĂCÁ, împác, vb. I. 1. Tranz. și refl. recipr. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. „cu”) A restabili raporturi de prietenie, de înțelegere cu cineva; a (se) reconcilia, a (se) împăciui. ♦ Refl. recipr. A se înțelege cu cineva (într-o chestiune bănească), a se învoi, a conveni. ♦ Refl. A se obișnui, a se deprinde cu ceva (de obicei o idee, un gând). 2. Tranz. A liniști, a potoli, a calma pe cineva mulțumindu-l, dându-i satisfacție. 3. Refl. recipr. A trăi în bună înțelegere cu cineva; a se învoi, a se îngădui cu cineva. – Lat. *impacare. DOOM
împăcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. împác, 2 sg. împáci, 3 împácă; conj. prez. 3 să împáce
împăcarăm
ÎMPĂCÁ, împác, vb. I. 1. Tranz. și refl. recipr. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. „cu”) A restabili raporturi de prietenie, de înțelegere cu cineva; a (se) reconcilia, a (se) împăciui. ♦ Refl. recipr. A se înțelege cu cineva (într-o chestiune bănească), a se învoi, a conveni. ♦ Refl. A se obișnui, a se deprinde cu ceva (de obicei o idee, un gând). 2. Tranz. A liniști, a potoli, a calma pe cineva mulțumindu-l, dându-i satisfacție. 3. Refl. recipr. A trăi în bună înțelegere cu cineva; a se învoi, a se îngădui cu cineva. – Lat. *impacare. DOOM
împăcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. împác, 2 sg. împáci, 3 împácă; conj. prez. 3 să împáce
împăcarăți
ÎMPĂCÁ, împác, vb. I. 1. Tranz. și refl. recipr. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. „cu”) A restabili raporturi de prietenie, de înțelegere cu cineva; a (se) reconcilia, a (se) împăciui. ♦ Refl. recipr. A se înțelege cu cineva (într-o chestiune bănească), a se învoi, a conveni. ♦ Refl. A se obișnui, a se deprinde cu ceva (de obicei o idee, un gând). 2. Tranz. A liniști, a potoli, a calma pe cineva mulțumindu-l, dându-i satisfacție. 3. Refl. recipr. A trăi în bună înțelegere cu cineva; a se învoi, a se îngădui cu cineva. – Lat. *impacare. DOOM
împăcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. împác, 2 sg. împáci, 3 împácă; conj. prez. 3 să împáce
împăcase
ÎMPĂCÁ, împác, vb. I. 1. Tranz. și refl. recipr. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. „cu”) A restabili raporturi de prietenie, de înțelegere cu cineva; a (se) reconcilia, a (se) împăciui. ♦ Refl. recipr. A se înțelege cu cineva (într-o chestiune bănească), a se învoi, a conveni. ♦ Refl. A se obișnui, a se deprinde cu ceva (de obicei o idee, un gând). 2. Tranz. A liniști, a potoli, a calma pe cineva mulțumindu-l, dându-i satisfacție. 3. Refl. recipr. A trăi în bună înțelegere cu cineva; a se învoi, a se îngădui cu cineva. – Lat. *impacare. DOOM
împăcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. împác, 2 sg. împáci, 3 împácă; conj. prez. 3 să împáce
împăcasem
ÎMPĂCÁ, împác, vb. I. 1. Tranz. și refl. recipr. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. „cu”) A restabili raporturi de prietenie, de înțelegere cu cineva; a (se) reconcilia, a (se) împăciui. ♦ Refl. recipr. A se înțelege cu cineva (într-o chestiune bănească), a se învoi, a conveni. ♦ Refl. A se obișnui, a se deprinde cu ceva (de obicei o idee, un gând). 2. Tranz. A liniști, a potoli, a calma pe cineva mulțumindu-l, dându-i satisfacție. 3. Refl. recipr. A trăi în bună înțelegere cu cineva; a se învoi, a se îngădui cu cineva. – Lat. *impacare. DOOM
împăcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. împác, 2 sg. împáci, 3 împácă; conj. prez. 3 să împáce
împăcaseră
ÎMPĂCÁ, împác, vb. I. 1. Tranz. și refl. recipr. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. „cu”) A restabili raporturi de prietenie, de înțelegere cu cineva; a (se) reconcilia, a (se) împăciui. ♦ Refl. recipr. A se înțelege cu cineva (într-o chestiune bănească), a se învoi, a conveni. ♦ Refl. A se obișnui, a se deprinde cu ceva (de obicei o idee, un gând). 2. Tranz. A liniști, a potoli, a calma pe cineva mulțumindu-l, dându-i satisfacție. 3. Refl. recipr. A trăi în bună înțelegere cu cineva; a se învoi, a se îngădui cu cineva. – Lat. *impacare. DOOM
împăcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. împác, 2 sg. împáci, 3 împácă; conj. prez. 3 să împáce
împăcaserăm
ÎMPĂCÁ, împác, vb. I. 1. Tranz. și refl. recipr. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. „cu”) A restabili raporturi de prietenie, de înțelegere cu cineva; a (se) reconcilia, a (se) împăciui. ♦ Refl. recipr. A se înțelege cu cineva (într-o chestiune bănească), a se învoi, a conveni. ♦ Refl. A se obișnui, a se deprinde cu ceva (de obicei o idee, un gând). 2. Tranz. A liniști, a potoli, a calma pe cineva mulțumindu-l, dându-i satisfacție. 3. Refl. recipr. A trăi în bună înțelegere cu cineva; a se învoi, a se îngădui cu cineva. – Lat. *impacare. DOOM
împăcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. împác, 2 sg. împáci, 3 împácă; conj. prez. 3 să împáce
împăcaserăți
ÎMPĂCÁ, împác, vb. I. 1. Tranz. și refl. recipr. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. „cu”) A restabili raporturi de prietenie, de înțelegere cu cineva; a (se) reconcilia, a (se) împăciui. ♦ Refl. recipr. A se înțelege cu cineva (într-o chestiune bănească), a se învoi, a conveni. ♦ Refl. A se obișnui, a se deprinde cu ceva (de obicei o idee, un gând). 2. Tranz. A liniști, a potoli, a calma pe cineva mulțumindu-l, dându-i satisfacție. 3. Refl. recipr. A trăi în bună înțelegere cu cineva; a se învoi, a se îngădui cu cineva. – Lat. *impacare. DOOM
împăcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. împác, 2 sg. împáci, 3 împácă; conj. prez. 3 să împáce
împăcaseși
ÎMPĂCÁ, împác, vb. I. 1. Tranz. și refl. recipr. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. „cu”) A restabili raporturi de prietenie, de înțelegere cu cineva; a (se) reconcilia, a (se) împăciui. ♦ Refl. recipr. A se înțelege cu cineva (într-o chestiune bănească), a se învoi, a conveni. ♦ Refl. A se obișnui, a se deprinde cu ceva (de obicei o idee, un gând). 2. Tranz. A liniști, a potoli, a calma pe cineva mulțumindu-l, dându-i satisfacție. 3. Refl. recipr. A trăi în bună înțelegere cu cineva; a se învoi, a se îngădui cu cineva. – Lat. *impacare. DOOM
împăcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. împác, 2 sg. împáci, 3 împácă; conj. prez. 3 să împáce
împăcaseți
ÎMPĂCÁ, împác, vb. I. 1. Tranz. și refl. recipr. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. „cu”) A restabili raporturi de prietenie, de înțelegere cu cineva; a (se) reconcilia, a (se) împăciui. ♦ Refl. recipr. A se înțelege cu cineva (într-o chestiune bănească), a se învoi, a conveni. ♦ Refl. A se obișnui, a se deprinde cu ceva (de obicei o idee, un gând). 2. Tranz. A liniști, a potoli, a calma pe cineva mulțumindu-l, dându-i satisfacție. 3. Refl. recipr. A trăi în bună înțelegere cu cineva; a se învoi, a se îngădui cu cineva. – Lat. *impacare. DOOM
împăcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. împác, 2 sg. împáci, 3 împácă; conj. prez. 3 să împáce
împăcat
ÎMPĂCÁ, împác, vb. I. 1. Tranz. și refl. recipr. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. „cu”) A restabili raporturi de prietenie, de înțelegere cu cineva; a (se) reconcilia, a (se) împăciui. ♦ Refl. recipr. A se înțelege cu cineva (într-o chestiune bănească), a se învoi, a conveni. ♦ Refl. A se obișnui, a se deprinde cu ceva (de obicei o idee, un gând). 2. Tranz. A liniști, a potoli, a calma pe cineva mulțumindu-l, dându-i satisfacție. 3. Refl. recipr. A trăi în bună înțelegere cu cineva; a se învoi, a se îngădui cu cineva. – Lat. *impacare. DOOM
împăcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. împác, 2 sg. împáci, 3 împácă; conj. prez. 3 să împáce
împăcat
ÎMPĂCÁT, -Ă, împăcați, -te, adj. Liniștit, mulțumit, satisfăcut. – V. împăca.
împăcata
ÎMPĂCÁT, -Ă, împăcați, -te, adj. Liniștit, mulțumit, satisfăcut. – V. împăca.
împăcate
ÎMPĂCÁT, -Ă, împăcați, -te, adj. Liniștit, mulțumit, satisfăcut. – V. împăca.
împăcatei
ÎMPĂCÁT, -Ă, împăcați, -te, adj. Liniștit, mulțumit, satisfăcut. – V. împăca.
împăcatele
ÎMPĂCÁT, -Ă, împăcați, -te, adj. Liniștit, mulțumit, satisfăcut. – V. împăca.
împăcatelor
ÎMPĂCÁT, -Ă, împăcați, -te, adj. Liniștit, mulțumit, satisfăcut. – V. împăca.
împăcatul
ÎMPĂCÁT, -Ă, împăcați, -te, adj. Liniștit, mulțumit, satisfăcut. – V. împăca.
împăcatului
ÎMPĂCÁT, -Ă, împăcați, -te, adj. Liniștit, mulțumit, satisfăcut. – V. împăca.
împăcau
ÎMPĂCÁ, împác, vb. I. 1. Tranz. și refl. recipr. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. „cu”) A restabili raporturi de prietenie, de înțelegere cu cineva; a (se) reconcilia, a (se) împăciui. ♦ Refl. recipr. A se înțelege cu cineva (într-o chestiune bănească), a se învoi, a conveni. ♦ Refl. A se obișnui, a se deprinde cu ceva (de obicei o idee, un gând). 2. Tranz. A liniști, a potoli, a calma pe cineva mulțumindu-l, dându-i satisfacție. 3. Refl. recipr. A trăi în bună înțelegere cu cineva; a se învoi, a se îngădui cu cineva. – Lat. *impacare. DOOM
împăcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. împác, 2 sg. împáci, 3 împácă; conj. prez. 3 să împáce
împăcași
ÎMPĂCÁ, împác, vb. I. 1. Tranz. și refl. recipr. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. „cu”) A restabili raporturi de prietenie, de înțelegere cu cineva; a (se) reconcilia, a (se) împăciui. ♦ Refl. recipr. A se înțelege cu cineva (într-o chestiune bănească), a se învoi, a conveni. ♦ Refl. A se obișnui, a se deprinde cu ceva (de obicei o idee, un gând). 2. Tranz. A liniști, a potoli, a calma pe cineva mulțumindu-l, dându-i satisfacție. 3. Refl. recipr. A trăi în bună înțelegere cu cineva; a se învoi, a se îngădui cu cineva. – Lat. *impacare. DOOM
împăcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. împác, 2 sg. împáci, 3 împácă; conj. prez. 3 să împáce
împăcați
ÎMPĂCÁT, -Ă, împăcați, -te, adj. Liniștit, mulțumit, satisfăcut. – V. împăca.
împăcații
ÎMPĂCÁT, -Ă, împăcați, -te, adj. Liniștit, mulțumit, satisfăcut. – V. împăca.
împăcaților
ÎMPĂCÁT, -Ă, împăcați, -te, adj. Liniștit, mulțumit, satisfăcut. – V. împăca.
împăciui
ÎMPĂCIUÍ, împăciuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Rar) A convinge pe cineva să facă pace sau a face pace cu cineva; a (se) împăca (1). [Pr.: -ciu-i-] – În + pace + suf. -ui. DOOM
împăciuí (a ~) (rar) (-ciu-i) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împăciuiésc, imperf. 3 sg. împăciuiá; conj. prez. 3 să împăciuiáscă
împăciuia
ÎMPĂCIUÍ, împăciuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Rar) A convinge pe cineva să facă pace sau a face pace cu cineva; a (se) împăca (1). [Pr.: -ciu-i-] – În + pace + suf. -ui. DOOM
împăciuí (a ~) (rar) (-ciu-i) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împăciuiésc, imperf. 3 sg. împăciuiá; conj. prez. 3 să împăciuiáscă
împăciuiai
ÎMPĂCIUÍ, împăciuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Rar) A convinge pe cineva să facă pace sau a face pace cu cineva; a (se) împăca (1). [Pr.: -ciu-i-] – În + pace + suf. -ui. DOOM
împăciuí (a ~) (rar) (-ciu-i) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împăciuiésc, imperf. 3 sg. împăciuiá; conj. prez. 3 să împăciuiáscă
împăciuiam
ÎMPĂCIUÍ, împăciuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Rar) A convinge pe cineva să facă pace sau a face pace cu cineva; a (se) împăca (1). [Pr.: -ciu-i-] – În + pace + suf. -ui. DOOM
împăciuí (a ~) (rar) (-ciu-i) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împăciuiésc, imperf. 3 sg. împăciuiá; conj. prez. 3 să împăciuiáscă
împăciuiască
ÎMPĂCIUÍ, împăciuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Rar) A convinge pe cineva să facă pace sau a face pace cu cineva; a (se) împăca (1). [Pr.: -ciu-i-] – În + pace + suf. -ui. DOOM
împăciuí (a ~) (rar) (-ciu-i) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împăciuiésc, imperf. 3 sg. împăciuiá; conj. prez. 3 să împăciuiáscă
împăciuiau
ÎMPĂCIUÍ, împăciuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Rar) A convinge pe cineva să facă pace sau a face pace cu cineva; a (se) împăca (1). [Pr.: -ciu-i-] – În + pace + suf. -ui. DOOM
împăciuí (a ~) (rar) (-ciu-i) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împăciuiésc, imperf. 3 sg. împăciuiá; conj. prez. 3 să împăciuiáscă
împăciuiați
ÎMPĂCIUÍ, împăciuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Rar) A convinge pe cineva să facă pace sau a face pace cu cineva; a (se) împăca (1). [Pr.: -ciu-i-] – În + pace + suf. -ui. DOOM
împăciuí (a ~) (rar) (-ciu-i) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împăciuiésc, imperf. 3 sg. împăciuiá; conj. prez. 3 să împăciuiáscă
împăciuiesc
ÎMPĂCIUÍ, împăciuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Rar) A convinge pe cineva să facă pace sau a face pace cu cineva; a (se) împăca (1). [Pr.: -ciu-i-] – În + pace + suf. -ui. DOOM
împăciuí (a ~) (rar) (-ciu-i) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împăciuiésc, imperf. 3 sg. împăciuiá; conj. prez. 3 să împăciuiáscă
împăciuiește
ÎMPĂCIUÍ, împăciuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Rar) A convinge pe cineva să facă pace sau a face pace cu cineva; a (se) împăca (1). [Pr.: -ciu-i-] – În + pace + suf. -ui. DOOM
împăciuí (a ~) (rar) (-ciu-i) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împăciuiésc, imperf. 3 sg. împăciuiá; conj. prez. 3 să împăciuiáscă
împăciuiești
ÎMPĂCIUÍ, împăciuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Rar) A convinge pe cineva să facă pace sau a face pace cu cineva; a (se) împăca (1). [Pr.: -ciu-i-] – În + pace + suf. -ui. DOOM
împăciuí (a ~) (rar) (-ciu-i) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împăciuiésc, imperf. 3 sg. împăciuiá; conj. prez. 3 să împăciuiáscă
împăciuii
ÎMPĂCIUÍ, împăciuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Rar) A convinge pe cineva să facă pace sau a face pace cu cineva; a (se) împăca (1). [Pr.: -ciu-i-] – În + pace + suf. -ui. DOOM
împăciuí (a ~) (rar) (-ciu-i) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împăciuiésc, imperf. 3 sg. împăciuiá; conj. prez. 3 să împăciuiáscă
împăciuim
ÎMPĂCIUÍ, împăciuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Rar) A convinge pe cineva să facă pace sau a face pace cu cineva; a (se) împăca (1). [Pr.: -ciu-i-] – În + pace + suf. -ui. DOOM
împăciuí (a ~) (rar) (-ciu-i) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împăciuiésc, imperf. 3 sg. împăciuiá; conj. prez. 3 să împăciuiáscă
împăciuind
ÎMPĂCIUÍ, împăciuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Rar) A convinge pe cineva să facă pace sau a face pace cu cineva; a (se) împăca (1). [Pr.: -ciu-i-] – În + pace + suf. -ui. DOOM
împăciuí (a ~) (rar) (-ciu-i) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împăciuiésc, imperf. 3 sg. împăciuiá; conj. prez. 3 să împăciuiáscă
împăciuire
ÎMPĂCIUÍ, împăciuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Rar) A convinge pe cineva să facă pace sau a face pace cu cineva; a (se) împăca (1). [Pr.: -ciu-i-] – În + pace + suf. -ui. DOOM
împăciuí (a ~) (rar) (-ciu-i) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împăciuiésc, imperf. 3 sg. împăciuiá; conj. prez. 3 să împăciuiáscă
împăciuire
ÎMPĂCIUÍRE, împăciuiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) împăciui și rezultatul ei; împăcare [Pr.: -ciu-i-] – V. împăciui. DOOM
împăciuíre (rar) (-ciu-i-) s. f., g.-d. art. împăciuírii; pl. împăciuíri
împăciuirea
ÎMPĂCIUÍRE, împăciuiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) împăciui și rezultatul ei; împăcare [Pr.: -ciu-i-] – V. împăciui. DOOM
împăciuíre (rar) (-ciu-i-) s. f., g.-d. art. împăciuírii; pl. împăciuíri
împăciuiri
ÎMPĂCIUÍRE, împăciuiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) împăciui și rezultatul ei; împăcare [Pr.: -ciu-i-] – V. împăciui. DOOM
împăciuíre (rar) (-ciu-i-) s. f., g.-d. art. împăciuírii; pl. împăciuíri
împăciuirii
ÎMPĂCIUÍRE, împăciuiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) împăciui și rezultatul ei; împăcare [Pr.: -ciu-i-] – V. împăciui. DOOM
împăciuíre (rar) (-ciu-i-) s. f., g.-d. art. împăciuírii; pl. împăciuíri
împăciuirile
ÎMPĂCIUÍRE, împăciuiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) împăciui și rezultatul ei; împăcare [Pr.: -ciu-i-] – V. împăciui. DOOM
împăciuíre (rar) (-ciu-i-) s. f., g.-d. art. împăciuírii; pl. împăciuíri
împăciuirilor
ÎMPĂCIUÍRE, împăciuiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) împăciui și rezultatul ei; împăcare [Pr.: -ciu-i-] – V. împăciui. DOOM
împăciuíre (rar) (-ciu-i-) s. f., g.-d. art. împăciuírii; pl. împăciuíri
împăciuiră
ÎMPĂCIUÍ, împăciuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Rar) A convinge pe cineva să facă pace sau a face pace cu cineva; a (se) împăca (1). [Pr.: -ciu-i-] – În + pace + suf. -ui. DOOM
împăciuí (a ~) (rar) (-ciu-i) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împăciuiésc, imperf. 3 sg. împăciuiá; conj. prez. 3 să împăciuiáscă
împăciuirăm
ÎMPĂCIUÍ, împăciuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Rar) A convinge pe cineva să facă pace sau a face pace cu cineva; a (se) împăca (1). [Pr.: -ciu-i-] – În + pace + suf. -ui. DOOM
împăciuí (a ~) (rar) (-ciu-i) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împăciuiésc, imperf. 3 sg. împăciuiá; conj. prez. 3 să împăciuiáscă
împăciuirăți
ÎMPĂCIUÍ, împăciuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Rar) A convinge pe cineva să facă pace sau a face pace cu cineva; a (se) împăca (1). [Pr.: -ciu-i-] – În + pace + suf. -ui. DOOM
împăciuí (a ~) (rar) (-ciu-i) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împăciuiésc, imperf. 3 sg. împăciuiá; conj. prez. 3 să împăciuiáscă
împăciuise
ÎMPĂCIUÍ, împăciuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Rar) A convinge pe cineva să facă pace sau a face pace cu cineva; a (se) împăca (1). [Pr.: -ciu-i-] – În + pace + suf. -ui. DOOM
împăciuí (a ~) (rar) (-ciu-i) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împăciuiésc, imperf. 3 sg. împăciuiá; conj. prez. 3 să împăciuiáscă
împăciuisem
ÎMPĂCIUÍ, împăciuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Rar) A convinge pe cineva să facă pace sau a face pace cu cineva; a (se) împăca (1). [Pr.: -ciu-i-] – În + pace + suf. -ui. DOOM
împăciuí (a ~) (rar) (-ciu-i) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împăciuiésc, imperf. 3 sg. împăciuiá; conj. prez. 3 să împăciuiáscă
împăciuiseră
ÎMPĂCIUÍ, împăciuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Rar) A convinge pe cineva să facă pace sau a face pace cu cineva; a (se) împăca (1). [Pr.: -ciu-i-] – În + pace + suf. -ui. DOOM
împăciuí (a ~) (rar) (-ciu-i) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împăciuiésc, imperf. 3 sg. împăciuiá; conj. prez. 3 să împăciuiáscă
împăciuiserăm
ÎMPĂCIUÍ, împăciuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Rar) A convinge pe cineva să facă pace sau a face pace cu cineva; a (se) împăca (1). [Pr.: -ciu-i-] – În + pace + suf. -ui. DOOM
împăciuí (a ~) (rar) (-ciu-i) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împăciuiésc, imperf. 3 sg. împăciuiá; conj. prez. 3 să împăciuiáscă
împăciuiserăți
ÎMPĂCIUÍ, împăciuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Rar) A convinge pe cineva să facă pace sau a face pace cu cineva; a (se) împăca (1). [Pr.: -ciu-i-] – În + pace + suf. -ui. DOOM
împăciuí (a ~) (rar) (-ciu-i) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împăciuiésc, imperf. 3 sg. împăciuiá; conj. prez. 3 să împăciuiáscă
împăciuiseși
ÎMPĂCIUÍ, împăciuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Rar) A convinge pe cineva să facă pace sau a face pace cu cineva; a (se) împăca (1). [Pr.: -ciu-i-] – În + pace + suf. -ui. DOOM
împăciuí (a ~) (rar) (-ciu-i) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împăciuiésc, imperf. 3 sg. împăciuiá; conj. prez. 3 să împăciuiáscă
împăciuiseți
ÎMPĂCIUÍ, împăciuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Rar) A convinge pe cineva să facă pace sau a face pace cu cineva; a (se) împăca (1). [Pr.: -ciu-i-] – În + pace + suf. -ui. DOOM
împăciuí (a ~) (rar) (-ciu-i) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împăciuiésc, imperf. 3 sg. împăciuiá; conj. prez. 3 să împăciuiáscă
împăciuit
ÎMPĂCIUÍ, împăciuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Rar) A convinge pe cineva să facă pace sau a face pace cu cineva; a (se) împăca (1). [Pr.: -ciu-i-] – În + pace + suf. -ui. DOOM
împăciuí (a ~) (rar) (-ciu-i) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împăciuiésc, imperf. 3 sg. împăciuiá; conj. prez. 3 să împăciuiáscă
împăciuit
ÎMPĂCIUÍT, -Ă, împăciuiți, -te, adj. (Rar) Împăcat, liniștit. – V. împăciui.
împăciuitoare
ÎMPĂCIUITÓR, -OÁRE, împăciuitori, -oare, adj. Care împăciuiește; conciliant. [Pr.: -ciu-i-] – Împăciui + suf. -tor. DOOM
împăciuitór (-ciu-i-) adj. m., pl. împăciuitóri; f. sg. și pl. împăciuitoáre
împăciuitoarea
ÎMPĂCIUITÓR, -OÁRE, împăciuitori, -oare, adj. Care împăciuiește; conciliant. [Pr.: -ciu-i-] – Împăciui + suf. -tor. DOOM
împăciuitór (-ciu-i-) adj. m., pl. împăciuitóri; f. sg. și pl. împăciuitoáre
împăciuitoarei
ÎMPĂCIUITÓR, -OÁRE, împăciuitori, -oare, adj. Care împăciuiește; conciliant. [Pr.: -ciu-i-] – Împăciui + suf. -tor. DOOM
împăciuitór (-ciu-i-) adj. m., pl. împăciuitóri; f. sg. și pl. împăciuitoáre
împăciuitoarele
ÎMPĂCIUITÓR, -OÁRE, împăciuitori, -oare, adj. Care împăciuiește; conciliant. [Pr.: -ciu-i-] – Împăciui + suf. -tor. DOOM
împăciuitór (-ciu-i-) adj. m., pl. împăciuitóri; f. sg. și pl. împăciuitoáre
împăciuitoarelor
ÎMPĂCIUITÓR, -OÁRE, împăciuitori, -oare, adj. Care împăciuiește; conciliant. [Pr.: -ciu-i-] – Împăciui + suf. -tor. DOOM
împăciuitór (-ciu-i-) adj. m., pl. împăciuitóri; f. sg. și pl. împăciuitoáre
împăciuitor
ÎMPĂCIUITÓR, -OÁRE, împăciuitori, -oare, adj. Care împăciuiește; conciliant. [Pr.: -ciu-i-] – Împăciui + suf. -tor. DOOM
împăciuitór (-ciu-i-) adj. m., pl. împăciuitóri; f. sg. și pl. împăciuitoáre
împăciuitori
ÎMPĂCIUITÓR, -OÁRE, împăciuitori, -oare, adj. Care împăciuiește; conciliant. [Pr.: -ciu-i-] – Împăciui + suf. -tor. DOOM
împăciuitór (-ciu-i-) adj. m., pl. împăciuitóri; f. sg. și pl. împăciuitoáre
împăciuitorii
ÎMPĂCIUITÓR, -OÁRE, împăciuitori, -oare, adj. Care împăciuiește; conciliant. [Pr.: -ciu-i-] – Împăciui + suf. -tor. DOOM
împăciuitór (-ciu-i-) adj. m., pl. împăciuitóri; f. sg. și pl. împăciuitoáre
împăciuitorilor
ÎMPĂCIUITÓR, -OÁRE, împăciuitori, -oare, adj. Care împăciuiește; conciliant. [Pr.: -ciu-i-] – Împăciui + suf. -tor. DOOM
împăciuitór (-ciu-i-) adj. m., pl. împăciuitóri; f. sg. și pl. împăciuitoáre
împăciuitorism
ÎMPĂCIUITORÍSM s. n. Atitudine de împăcare, de conciliere a unor divergențe; încercare de aplanare a conflictelor sociale, ideologice etc. ♦ P. gener. Îngăduință exagerată față de greșelile cuiva. [Pr.: -ciu-i-] – Împăciuitor + suf. -ism. DOOM
împăciuitorísm (-ciu-i-) s. n.
împăciuitorismul
ÎMPĂCIUITORÍSM s. n. Atitudine de împăcare, de conciliere a unor divergențe; încercare de aplanare a conflictelor sociale, ideologice etc. ♦ P. gener. Îngăduință exagerată față de greșelile cuiva. [Pr.: -ciu-i-] – Împăciuitor + suf. -ism. DOOM
împăciuitorísm (-ciu-i-) s. n.
împăciuitorismului
ÎMPĂCIUITORÍSM s. n. Atitudine de împăcare, de conciliere a unor divergențe; încercare de aplanare a conflictelor sociale, ideologice etc. ♦ P. gener. Îngăduință exagerată față de greșelile cuiva. [Pr.: -ciu-i-] – Împăciuitor + suf. -ism. DOOM
împăciuitorísm (-ciu-i-) s. n.
împăciuitorist
ÎMPĂCIUITORÍST, -Ă, împăciuitoriști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care manifestă împăciuitorism, care practică împăciuitorismul; conciliator. [Pr.: -ciu-i-] – Împăciuitor + suf. -ist. DOOM
împăciuitoríst (-ciu-i-) adj. m., s. m., pl. împăciuitoríști; adj. f., s. f. împăciuitorístă, pl. împăciuitoríste
împăciuitorist
ÎMPĂCIUITORÍST, -Ă, împăciuitoriști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care manifestă împăciuitorism, care practică împăciuitorismul; conciliator. [Pr.: -ciu-i-] – Împăciuitor + suf. -ist. DOOM
împăciuitoríst (-ciu-i-) adj. m., s. m., pl. împăciuitoríști; adj. f., s. f. împăciuitorístă, pl. împăciuitoríste
împăciuitorista
ÎMPĂCIUITORÍST, -Ă, împăciuitoriști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care manifestă împăciuitorism, care practică împăciuitorismul; conciliator. [Pr.: -ciu-i-] – Împăciuitor + suf. -ist. DOOM
împăciuitoríst (-ciu-i-) adj. m., s. m., pl. împăciuitoríști; adj. f., s. f. împăciuitorístă, pl. împăciuitoríste
împăciuitorista
ÎMPĂCIUITORÍST, -Ă, împăciuitoriști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care manifestă împăciuitorism, care practică împăciuitorismul; conciliator. [Pr.: -ciu-i-] – Împăciuitor + suf. -ist. DOOM
împăciuitoríst (-ciu-i-) adj. m., s. m., pl. împăciuitoríști; adj. f., s. f. împăciuitorístă, pl. împăciuitoríste
împăciuitoriste
ÎMPĂCIUITORÍST, -Ă, împăciuitoriști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care manifestă împăciuitorism, care practică împăciuitorismul; conciliator. [Pr.: -ciu-i-] – Împăciuitor + suf. -ist. DOOM
împăciuitoríst (-ciu-i-) adj. m., s. m., pl. împăciuitoríști; adj. f., s. f. împăciuitorístă, pl. împăciuitoríste
împăciuitoriste
ÎMPĂCIUITORÍST, -Ă, împăciuitoriști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care manifestă împăciuitorism, care practică împăciuitorismul; conciliator. [Pr.: -ciu-i-] – Împăciuitor + suf. -ist. DOOM
împăciuitoríst (-ciu-i-) adj. m., s. m., pl. împăciuitoríști; adj. f., s. f. împăciuitorístă, pl. împăciuitoríste
împăciuitoristei
ÎMPĂCIUITORÍST, -Ă, împăciuitoriști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care manifestă împăciuitorism, care practică împăciuitorismul; conciliator. [Pr.: -ciu-i-] – Împăciuitor + suf. -ist. DOOM
împăciuitoríst (-ciu-i-) adj. m., s. m., pl. împăciuitoríști; adj. f., s. f. împăciuitorístă, pl. împăciuitoríste
împăciuitoristei
ÎMPĂCIUITORÍST, -Ă, împăciuitoriști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care manifestă împăciuitorism, care practică împăciuitorismul; conciliator. [Pr.: -ciu-i-] – Împăciuitor + suf. -ist. DOOM
împăciuitoríst (-ciu-i-) adj. m., s. m., pl. împăciuitoríști; adj. f., s. f. împăciuitorístă, pl. împăciuitoríste
împăciuitoristele
ÎMPĂCIUITORÍST, -Ă, împăciuitoriști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care manifestă împăciuitorism, care practică împăciuitorismul; conciliator. [Pr.: -ciu-i-] – Împăciuitor + suf. -ist. DOOM
împăciuitoríst (-ciu-i-) adj. m., s. m., pl. împăciuitoríști; adj. f., s. f. împăciuitorístă, pl. împăciuitoríste
împăciuitoristele
ÎMPĂCIUITORÍST, -Ă, împăciuitoriști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care manifestă împăciuitorism, care practică împăciuitorismul; conciliator. [Pr.: -ciu-i-] – Împăciuitor + suf. -ist. DOOM
împăciuitoríst (-ciu-i-) adj. m., s. m., pl. împăciuitoríști; adj. f., s. f. împăciuitorístă, pl. împăciuitoríste
împăciuitoristelor
ÎMPĂCIUITORÍST, -Ă, împăciuitoriști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care manifestă împăciuitorism, care practică împăciuitorismul; conciliator. [Pr.: -ciu-i-] – Împăciuitor + suf. -ist. DOOM
împăciuitoríst (-ciu-i-) adj. m., s. m., pl. împăciuitoríști; adj. f., s. f. împăciuitorístă, pl. împăciuitoríste
împăciuitoristelor
ÎMPĂCIUITORÍST, -Ă, împăciuitoriști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care manifestă împăciuitorism, care practică împăciuitorismul; conciliator. [Pr.: -ciu-i-] – Împăciuitor + suf. -ist. DOOM
împăciuitoríst (-ciu-i-) adj. m., s. m., pl. împăciuitoríști; adj. f., s. f. împăciuitorístă, pl. împăciuitoríste
împăciuitoristul
ÎMPĂCIUITORÍST, -Ă, împăciuitoriști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care manifestă împăciuitorism, care practică împăciuitorismul; conciliator. [Pr.: -ciu-i-] – Împăciuitor + suf. -ist. DOOM
împăciuitoríst (-ciu-i-) adj. m., s. m., pl. împăciuitoríști; adj. f., s. f. împăciuitorístă, pl. împăciuitoríste
împăciuitoristul
ÎMPĂCIUITORÍST, -Ă, împăciuitoriști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care manifestă împăciuitorism, care practică împăciuitorismul; conciliator. [Pr.: -ciu-i-] – Împăciuitor + suf. -ist. DOOM
împăciuitoríst (-ciu-i-) adj. m., s. m., pl. împăciuitoríști; adj. f., s. f. împăciuitorístă, pl. împăciuitoríste
împăciuitoristului
ÎMPĂCIUITORÍST, -Ă, împăciuitoriști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care manifestă împăciuitorism, care practică împăciuitorismul; conciliator. [Pr.: -ciu-i-] – Împăciuitor + suf. -ist. DOOM
împăciuitoríst (-ciu-i-) adj. m., s. m., pl. împăciuitoríști; adj. f., s. f. împăciuitorístă, pl. împăciuitoríste
împăciuitoristului
ÎMPĂCIUITORÍST, -Ă, împăciuitoriști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care manifestă împăciuitorism, care practică împăciuitorismul; conciliator. [Pr.: -ciu-i-] – Împăciuitor + suf. -ist. DOOM
împăciuitoríst (-ciu-i-) adj. m., s. m., pl. împăciuitoríști; adj. f., s. f. împăciuitorístă, pl. împăciuitoríste
împăciuitoriști
ÎMPĂCIUITORÍST, -Ă, împăciuitoriști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care manifestă împăciuitorism, care practică împăciuitorismul; conciliator. [Pr.: -ciu-i-] – Împăciuitor + suf. -ist. DOOM
împăciuitoríst (-ciu-i-) adj. m., s. m., pl. împăciuitoríști; adj. f., s. f. împăciuitorístă, pl. împăciuitoríste
împăciuitoriști
ÎMPĂCIUITORÍST, -Ă, împăciuitoriști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care manifestă împăciuitorism, care practică împăciuitorismul; conciliator. [Pr.: -ciu-i-] – Împăciuitor + suf. -ist. DOOM
împăciuitoríst (-ciu-i-) adj. m., s. m., pl. împăciuitoríști; adj. f., s. f. împăciuitorístă, pl. împăciuitoríste
împăciuitoriștii
ÎMPĂCIUITORÍST, -Ă, împăciuitoriști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care manifestă împăciuitorism, care practică împăciuitorismul; conciliator. [Pr.: -ciu-i-] – Împăciuitor + suf. -ist. DOOM
împăciuitoríst (-ciu-i-) adj. m., s. m., pl. împăciuitoríști; adj. f., s. f. împăciuitorístă, pl. împăciuitoríste
împăciuitoriștii
ÎMPĂCIUITORÍST, -Ă, împăciuitoriști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care manifestă împăciuitorism, care practică împăciuitorismul; conciliator. [Pr.: -ciu-i-] – Împăciuitor + suf. -ist. DOOM
împăciuitoríst (-ciu-i-) adj. m., s. m., pl. împăciuitoríști; adj. f., s. f. împăciuitorístă, pl. împăciuitoríste
împăciuitoriștilor
ÎMPĂCIUITORÍST, -Ă, împăciuitoriști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care manifestă împăciuitorism, care practică împăciuitorismul; conciliator. [Pr.: -ciu-i-] – Împăciuitor + suf. -ist. DOOM
împăciuitoríst (-ciu-i-) adj. m., s. m., pl. împăciuitoríști; adj. f., s. f. împăciuitorístă, pl. împăciuitoríste
împăciuitoriștilor
ÎMPĂCIUITORÍST, -Ă, împăciuitoriști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care manifestă împăciuitorism, care practică împăciuitorismul; conciliator. [Pr.: -ciu-i-] – Împăciuitor + suf. -ist. DOOM
împăciuitoríst (-ciu-i-) adj. m., s. m., pl. împăciuitoríști; adj. f., s. f. împăciuitorístă, pl. împăciuitoríste
împăciuitorul
ÎMPĂCIUITÓR, -OÁRE, împăciuitori, -oare, adj. Care împăciuiește; conciliant. [Pr.: -ciu-i-] – Împăciui + suf. -tor. DOOM
împăciuitór (-ciu-i-) adj. m., pl. împăciuitóri; f. sg. și pl. împăciuitoáre
împăciuitorului
ÎMPĂCIUITÓR, -OÁRE, împăciuitori, -oare, adj. Care împăciuiește; conciliant. [Pr.: -ciu-i-] – Împăciui + suf. -tor. DOOM
împăciuitór (-ciu-i-) adj. m., pl. împăciuitóri; f. sg. și pl. împăciuitoáre
împăciuiși
ÎMPĂCIUÍ, împăciuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Rar) A convinge pe cineva să facă pace sau a face pace cu cineva; a (se) împăca (1). [Pr.: -ciu-i-] – În + pace + suf. -ui. DOOM
împăciuí (a ~) (rar) (-ciu-i) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împăciuiésc, imperf. 3 sg. împăciuiá; conj. prez. 3 să împăciuiáscă
împăciuiți
ÎMPĂCIUÍ, împăciuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Rar) A convinge pe cineva să facă pace sau a face pace cu cineva; a (se) împăca (1). [Pr.: -ciu-i-] – În + pace + suf. -ui. DOOM
împăciuí (a ~) (rar) (-ciu-i) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împăciuiésc, imperf. 3 sg. împăciuiá; conj. prez. 3 să împăciuiáscă
împăcând
ÎMPĂCÁ, împác, vb. I. 1. Tranz. și refl. recipr. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. „cu”) A restabili raporturi de prietenie, de înțelegere cu cineva; a (se) reconcilia, a (se) împăciui. ♦ Refl. recipr. A se înțelege cu cineva (într-o chestiune bănească), a se învoi, a conveni. ♦ Refl. A se obișnui, a se deprinde cu ceva (de obicei o idee, un gând). 2. Tranz. A liniști, a potoli, a calma pe cineva mulțumindu-l, dându-i satisfacție. 3. Refl. recipr. A trăi în bună înțelegere cu cineva; a se învoi, a se îngădui cu cineva. – Lat. *impacare. DOOM
împăcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. împác, 2 sg. împáci, 3 împácă; conj. prez. 3 să împáce
împăcînd
ÎMPĂCÁ, împác, vb. I. 1. Tranz. și refl. recipr. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. „cu”) A restabili raporturi de prietenie, de înțelegere cu cineva; a (se) reconcilia, a (se) împăciui. ♦ Refl. recipr. A se înțelege cu cineva (într-o chestiune bănească), a se învoi, a conveni. ♦ Refl. A se obișnui, a se deprinde cu ceva (de obicei o idee, un gând). 2. Tranz. A liniști, a potoli, a calma pe cineva mulțumindu-l, dându-i satisfacție. 3. Refl. recipr. A trăi în bună înțelegere cu cineva; a se învoi, a se îngădui cu cineva. – Lat. *impacare. DOOM
împăcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. împác, 2 sg. împáci, 3 împácă; conj. prez. 3 să împáce
împăcăciune
ÎMPĂCĂCIÚNE, împăcăciuni, s. f. (Înv.) Împăcare. – Împăca + suf. -ăciune. DOOM
împăcăciúne (înv.) s. f., g.-d. art. împăcăciúnii; pl. împăcăciúni
împăcăciunea
ÎMPĂCĂCIÚNE, împăcăciuni, s. f. (Înv.) Împăcare. – Împăca + suf. -ăciune. DOOM
împăcăciúne (înv.) s. f., g.-d. art. împăcăciúnii; pl. împăcăciúni
împăcăciuni
ÎMPĂCĂCIÚNE, împăcăciuni, s. f. (Înv.) Împăcare. – Împăca + suf. -ăciune. DOOM
împăcăciúne (înv.) s. f., g.-d. art. împăcăciúnii; pl. împăcăciúni
împăcăciunii
ÎMPĂCĂCIÚNE, împăcăciuni, s. f. (Înv.) Împăcare. – Împăca + suf. -ăciune. DOOM
împăcăciúne (înv.) s. f., g.-d. art. împăcăciúnii; pl. împăcăciúni
împăcăciunile
ÎMPĂCĂCIÚNE, împăcăciuni, s. f. (Înv.) Împăcare. – Împăca + suf. -ăciune. DOOM
împăcăciúne (înv.) s. f., g.-d. art. împăcăciúnii; pl. împăcăciúni
împăcăciunilor
ÎMPĂCĂCIÚNE, împăcăciuni, s. f. (Înv.) Împăcare. – Împăca + suf. -ăciune. DOOM
împăcăciúne (înv.) s. f., g.-d. art. împăcăciúnii; pl. împăcăciúni
împăcări
ÎMPĂCÁRE, împăcări, s. f. Acțiunea de a (se) împăca și rezultatul ei; împăciuire, împăcăciune. – V. împăca. DOOM
împăcáre s. f., g.-d. art. împăcắrii; pl. împăcắri
împăcării
ÎMPĂCÁRE, împăcări, s. f. Acțiunea de a (se) împăca și rezultatul ei; împăciuire, împăcăciune. – V. împăca. DOOM
împăcáre s. f., g.-d. art. împăcắrii; pl. împăcắri
împăcările
ÎMPĂCÁRE, împăcări, s. f. Acțiunea de a (se) împăca și rezultatul ei; împăciuire, împăcăciune. – V. împăca. DOOM
împăcáre s. f., g.-d. art. împăcắrii; pl. împăcắri
împăcărilor
ÎMPĂCÁRE, împăcări, s. f. Acțiunea de a (se) împăca și rezultatul ei; împăciuire, împăcăciune. – V. împăca. DOOM
împăcáre s. f., g.-d. art. împăcắrii; pl. împăcắri
împădurea
ÎMPĂDURÍ, împăduresc, vb. IV. Tranz. A planta arbori pentru a forma o pădure. – În + pădure. DOOM
împădurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împădurésc, imperf. 3 sg. împădureá; conj. prez. 3 să împădureáscă
împădureai
ÎMPĂDURÍ, împăduresc, vb. IV. Tranz. A planta arbori pentru a forma o pădure. – În + pădure. DOOM
împădurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împădurésc, imperf. 3 sg. împădureá; conj. prez. 3 să împădureáscă
împăduream
ÎMPĂDURÍ, împăduresc, vb. IV. Tranz. A planta arbori pentru a forma o pădure. – În + pădure. DOOM
împădurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împădurésc, imperf. 3 sg. împădureá; conj. prez. 3 să împădureáscă
împădurească
ÎMPĂDURÍ, împăduresc, vb. IV. Tranz. A planta arbori pentru a forma o pădure. – În + pădure. DOOM
împădurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împădurésc, imperf. 3 sg. împădureá; conj. prez. 3 să împădureáscă
împădureau
ÎMPĂDURÍ, împăduresc, vb. IV. Tranz. A planta arbori pentru a forma o pădure. – În + pădure. DOOM
împădurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împădurésc, imperf. 3 sg. împădureá; conj. prez. 3 să împădureáscă
împădureați
ÎMPĂDURÍ, împăduresc, vb. IV. Tranz. A planta arbori pentru a forma o pădure. – În + pădure. DOOM
împădurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împădurésc, imperf. 3 sg. împădureá; conj. prez. 3 să împădureáscă
împăduresc
ÎMPĂDURÍ, împăduresc, vb. IV. Tranz. A planta arbori pentru a forma o pădure. – În + pădure. DOOM
împădurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împădurésc, imperf. 3 sg. împădureá; conj. prez. 3 să împădureáscă
împădurește
ÎMPĂDURÍ, împăduresc, vb. IV. Tranz. A planta arbori pentru a forma o pădure. – În + pădure. DOOM
împădurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împădurésc, imperf. 3 sg. împădureá; conj. prez. 3 să împădureáscă
împădurești
ÎMPĂDURÍ, împăduresc, vb. IV. Tranz. A planta arbori pentru a forma o pădure. – În + pădure. DOOM
împădurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împădurésc, imperf. 3 sg. împădureá; conj. prez. 3 să împădureáscă
împăduri
ÎMPĂDURÍ, împăduresc, vb. IV. Tranz. A planta arbori pentru a forma o pădure. – În + pădure. DOOM
împădurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împădurésc, imperf. 3 sg. împădureá; conj. prez. 3 să împădureáscă
împădurii
ÎMPĂDURÍ, împăduresc, vb. IV. Tranz. A planta arbori pentru a forma o pădure. – În + pădure. DOOM
împădurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împădurésc, imperf. 3 sg. împădureá; conj. prez. 3 să împădureáscă
împădurim
ÎMPĂDURÍ, împăduresc, vb. IV. Tranz. A planta arbori pentru a forma o pădure. – În + pădure. DOOM
împădurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împădurésc, imperf. 3 sg. împădureá; conj. prez. 3 să împădureáscă
împădurind
ÎMPĂDURÍ, împăduresc, vb. IV. Tranz. A planta arbori pentru a forma o pădure. – În + pădure. DOOM
împădurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împădurésc, imperf. 3 sg. împădureá; conj. prez. 3 să împădureáscă
împădurire
ÎMPĂDURÍ, împăduresc, vb. IV. Tranz. A planta arbori pentru a forma o pădure. – În + pădure. DOOM
împădurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împădurésc, imperf. 3 sg. împădureá; conj. prez. 3 să împădureáscă
împădurire
ÎMPĂDURÍRE, împăduriri, s. f. Acțiunea de a împăduri. – V. împăduri. DOOM
împăduríre s. f., g.-d. art. împădurírii; pl. împăduríri
împădurirea
ÎMPĂDURÍRE, împăduriri, s. f. Acțiunea de a împăduri. – V. împăduri. DOOM
împăduríre s. f., g.-d. art. împădurírii; pl. împăduríri
împăduriri
ÎMPĂDURÍRE, împăduriri, s. f. Acțiunea de a împăduri. – V. împăduri. DOOM
împăduríre s. f., g.-d. art. împădurírii; pl. împăduríri
împăduririi
ÎMPĂDURÍRE, împăduriri, s. f. Acțiunea de a împăduri. – V. împăduri. DOOM
împăduríre s. f., g.-d. art. împădurírii; pl. împăduríri
împăduririle
ÎMPĂDURÍRE, împăduriri, s. f. Acțiunea de a împăduri. – V. împăduri. DOOM
împăduríre s. f., g.-d. art. împădurírii; pl. împăduríri
împăduririlor
ÎMPĂDURÍRE, împăduriri, s. f. Acțiunea de a împăduri. – V. împăduri. DOOM
împăduríre s. f., g.-d. art. împădurírii; pl. împăduríri
împăduriră
ÎMPĂDURÍ, împăduresc, vb. IV. Tranz. A planta arbori pentru a forma o pădure. – În + pădure. DOOM
împădurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împădurésc, imperf. 3 sg. împădureá; conj. prez. 3 să împădureáscă
împădurirăm
ÎMPĂDURÍ, împăduresc, vb. IV. Tranz. A planta arbori pentru a forma o pădure. – În + pădure. DOOM
împădurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împădurésc, imperf. 3 sg. împădureá; conj. prez. 3 să împădureáscă
împădurirăți
ÎMPĂDURÍ, împăduresc, vb. IV. Tranz. A planta arbori pentru a forma o pădure. – În + pădure. DOOM
împădurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împădurésc, imperf. 3 sg. împădureá; conj. prez. 3 să împădureáscă
împădurise
ÎMPĂDURÍ, împăduresc, vb. IV. Tranz. A planta arbori pentru a forma o pădure. – În + pădure. DOOM
împădurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împădurésc, imperf. 3 sg. împădureá; conj. prez. 3 să împădureáscă
împădurisem
ÎMPĂDURÍ, împăduresc, vb. IV. Tranz. A planta arbori pentru a forma o pădure. – În + pădure. DOOM
împădurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împădurésc, imperf. 3 sg. împădureá; conj. prez. 3 să împădureáscă
împăduriseră
ÎMPĂDURÍ, împăduresc, vb. IV. Tranz. A planta arbori pentru a forma o pădure. – În + pădure. DOOM
împădurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împădurésc, imperf. 3 sg. împădureá; conj. prez. 3 să împădureáscă
împăduriserăm
ÎMPĂDURÍ, împăduresc, vb. IV. Tranz. A planta arbori pentru a forma o pădure. – În + pădure. DOOM
împădurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împădurésc, imperf. 3 sg. împădureá; conj. prez. 3 să împădureáscă
împăduriserăți
ÎMPĂDURÍ, împăduresc, vb. IV. Tranz. A planta arbori pentru a forma o pădure. – În + pădure. DOOM
împădurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împădurésc, imperf. 3 sg. împădureá; conj. prez. 3 să împădureáscă
împăduriseși
ÎMPĂDURÍ, împăduresc, vb. IV. Tranz. A planta arbori pentru a forma o pădure. – În + pădure. DOOM
împădurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împădurésc, imperf. 3 sg. împădureá; conj. prez. 3 să împădureáscă
împăduriseți
ÎMPĂDURÍ, împăduresc, vb. IV. Tranz. A planta arbori pentru a forma o pădure. – În + pădure. DOOM
împădurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împădurésc, imperf. 3 sg. împădureá; conj. prez. 3 să împădureáscă
împădurit
ÎMPĂDURÍ, împăduresc, vb. IV. Tranz. A planta arbori pentru a forma o pădure. – În + pădure. DOOM
împădurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împădurésc, imperf. 3 sg. împădureá; conj. prez. 3 să împădureáscă
împădurit
ÎMPĂDURÍT, -Ă, împăduriți, -te, adj. Cu păduri. – V. împăduri.
împădurita
ÎMPĂDURÍT, -Ă, împăduriți, -te, adj. Cu păduri. – V. împăduri.
împădurite
ÎMPĂDURÍT, -Ă, împăduriți, -te, adj. Cu păduri. – V. împăduri.
împăduritei
ÎMPĂDURÍT, -Ă, împăduriți, -te, adj. Cu păduri. – V. împăduri.
împăduritele
ÎMPĂDURÍT, -Ă, împăduriți, -te, adj. Cu păduri. – V. împăduri.
împăduritelor
ÎMPĂDURÍT, -Ă, împăduriți, -te, adj. Cu păduri. – V. împăduri.
împăduritul
ÎMPĂDURÍT, -Ă, împăduriți, -te, adj. Cu păduri. – V. împăduri.
împăduritului
ÎMPĂDURÍT, -Ă, împăduriți, -te, adj. Cu păduri. – V. împăduri.
împăduriși
ÎMPĂDURÍ, împăduresc, vb. IV. Tranz. A planta arbori pentru a forma o pădure. – În + pădure. DOOM
împădurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împădurésc, imperf. 3 sg. împădureá; conj. prez. 3 să împădureáscă
împăduriți
ÎMPĂDURÍ, împăduresc, vb. IV. Tranz. A planta arbori pentru a forma o pădure. – În + pădure. DOOM
împădurí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împădurésc, imperf. 3 sg. împădureá; conj. prez. 3 să împădureáscă
împăduriți
ÎMPĂDURÍT, -Ă, împăduriți, -te, adj. Cu păduri. – V. împăduri.
împăduriții
ÎMPĂDURÍT, -Ă, împăduriți, -te, adj. Cu păduri. – V. împăduri.
împăduriților
ÎMPĂDURÍT, -Ă, împăduriți, -te, adj. Cu păduri. – V. împăduri.
împăia
ÎMPĂIÁ, împăiez, vb. I. Tranz. A umple cu paie pielea jupuită de pe un animal, spre a-i da acestuia înfățișarea naturală. [Pr.: -pă-ia] – În + paie (după fr. empailler). DOOM
împăiá (a ~) vb., ind. prez. 3 împăiáză, 1 pl. împăiém; conj. prez. 3 să împăiéze; ger. împăínd
împăiai
ÎMPĂIÁ, împăiez, vb. I. Tranz. A umple cu paie pielea jupuită de pe un animal, spre a-i da acestuia înfățișarea naturală. [Pr.: -pă-ia] – În + paie (după fr. empailler). DOOM
împăiá (a ~) vb., ind. prez. 3 împăiáză, 1 pl. împăiém; conj. prez. 3 să împăiéze; ger. împăínd
împăiam
ÎMPĂIÁ, împăiez, vb. I. Tranz. A umple cu paie pielea jupuită de pe un animal, spre a-i da acestuia înfățișarea naturală. [Pr.: -pă-ia] – În + paie (după fr. empailler). DOOM
împăiá (a ~) vb., ind. prez. 3 împăiáză, 1 pl. împăiém; conj. prez. 3 să împăiéze; ger. împăínd
împăiară
ÎMPĂIÁ, împăiez, vb. I. Tranz. A umple cu paie pielea jupuită de pe un animal, spre a-i da acestuia înfățișarea naturală. [Pr.: -pă-ia] – În + paie (după fr. empailler). DOOM
împăiá (a ~) vb., ind. prez. 3 împăiáză, 1 pl. împăiém; conj. prez. 3 să împăiéze; ger. împăínd
împăiarăm
ÎMPĂIÁ, împăiez, vb. I. Tranz. A umple cu paie pielea jupuită de pe un animal, spre a-i da acestuia înfățișarea naturală. [Pr.: -pă-ia] – În + paie (după fr. empailler). DOOM
împăiá (a ~) vb., ind. prez. 3 împăiáză, 1 pl. împăiém; conj. prez. 3 să împăiéze; ger. împăínd
împăiarăți
ÎMPĂIÁ, împăiez, vb. I. Tranz. A umple cu paie pielea jupuită de pe un animal, spre a-i da acestuia înfățișarea naturală. [Pr.: -pă-ia] – În + paie (după fr. empailler). DOOM
împăiá (a ~) vb., ind. prez. 3 împăiáză, 1 pl. împăiém; conj. prez. 3 să împăiéze; ger. împăínd
împăiase
ÎMPĂIÁ, împăiez, vb. I. Tranz. A umple cu paie pielea jupuită de pe un animal, spre a-i da acestuia înfățișarea naturală. [Pr.: -pă-ia] – În + paie (după fr. empailler). DOOM
împăiá (a ~) vb., ind. prez. 3 împăiáză, 1 pl. împăiém; conj. prez. 3 să împăiéze; ger. împăínd
împăiasem
ÎMPĂIÁ, împăiez, vb. I. Tranz. A umple cu paie pielea jupuită de pe un animal, spre a-i da acestuia înfățișarea naturală. [Pr.: -pă-ia] – În + paie (după fr. empailler). DOOM
împăiá (a ~) vb., ind. prez. 3 împăiáză, 1 pl. împăiém; conj. prez. 3 să împăiéze; ger. împăínd
împăiaseră
ÎMPĂIÁ, împăiez, vb. I. Tranz. A umple cu paie pielea jupuită de pe un animal, spre a-i da acestuia înfățișarea naturală. [Pr.: -pă-ia] – În + paie (după fr. empailler). DOOM
împăiá (a ~) vb., ind. prez. 3 împăiáză, 1 pl. împăiém; conj. prez. 3 să împăiéze; ger. împăínd
împăiaserăm
ÎMPĂIÁ, împăiez, vb. I. Tranz. A umple cu paie pielea jupuită de pe un animal, spre a-i da acestuia înfățișarea naturală. [Pr.: -pă-ia] – În + paie (după fr. empailler). DOOM
împăiá (a ~) vb., ind. prez. 3 împăiáză, 1 pl. împăiém; conj. prez. 3 să împăiéze; ger. împăínd
împăiaserăți
ÎMPĂIÁ, împăiez, vb. I. Tranz. A umple cu paie pielea jupuită de pe un animal, spre a-i da acestuia înfățișarea naturală. [Pr.: -pă-ia] – În + paie (după fr. empailler). DOOM
împăiá (a ~) vb., ind. prez. 3 împăiáză, 1 pl. împăiém; conj. prez. 3 să împăiéze; ger. împăínd
împăiaseși
ÎMPĂIÁ, împăiez, vb. I. Tranz. A umple cu paie pielea jupuită de pe un animal, spre a-i da acestuia înfățișarea naturală. [Pr.: -pă-ia] – În + paie (după fr. empailler). DOOM
împăiá (a ~) vb., ind. prez. 3 împăiáză, 1 pl. împăiém; conj. prez. 3 să împăiéze; ger. împăínd
împăiaseți
ÎMPĂIÁ, împăiez, vb. I. Tranz. A umple cu paie pielea jupuită de pe un animal, spre a-i da acestuia înfățișarea naturală. [Pr.: -pă-ia] – În + paie (după fr. empailler). DOOM
împăiá (a ~) vb., ind. prez. 3 împăiáză, 1 pl. împăiém; conj. prez. 3 să împăiéze; ger. împăínd
împăiat
ÎMPĂIÁ, împăiez, vb. I. Tranz. A umple cu paie pielea jupuită de pe un animal, spre a-i da acestuia înfățișarea naturală. [Pr.: -pă-ia] – În + paie (după fr. empailler). DOOM
împăiá (a ~) vb., ind. prez. 3 împăiáză, 1 pl. împăiém; conj. prez. 3 să împăiéze; ger. împăínd
împăiat
ÎMPĂIÁT, -Ă, împăiați, -te, adj. (Despre animale) A cărui piele jupuită a fost umplută cu paie pentru a-i da înfățișarea naturală. [Pr.: -pă-iat] – V. împăia.
împăiata
ÎMPĂIÁT, -Ă, împăiați, -te, adj. (Despre animale) A cărui piele jupuită a fost umplută cu paie pentru a-i da înfățișarea naturală. [Pr.: -pă-iat] – V. împăia.
împăiate
ÎMPĂIÁT, -Ă, împăiați, -te, adj. (Despre animale) A cărui piele jupuită a fost umplută cu paie pentru a-i da înfățișarea naturală. [Pr.: -pă-iat] – V. împăia.
împăiatei
ÎMPĂIÁT, -Ă, împăiați, -te, adj. (Despre animale) A cărui piele jupuită a fost umplută cu paie pentru a-i da înfățișarea naturală. [Pr.: -pă-iat] – V. împăia.
împăiatele
ÎMPĂIÁT, -Ă, împăiați, -te, adj. (Despre animale) A cărui piele jupuită a fost umplută cu paie pentru a-i da înfățișarea naturală. [Pr.: -pă-iat] – V. împăia.
împăiatelor
ÎMPĂIÁT, -Ă, împăiați, -te, adj. (Despre animale) A cărui piele jupuită a fost umplută cu paie pentru a-i da înfățișarea naturală. [Pr.: -pă-iat] – V. împăia.
împăiatul
ÎMPĂIÁT, -Ă, împăiați, -te, adj. (Despre animale) A cărui piele jupuită a fost umplută cu paie pentru a-i da înfățișarea naturală. [Pr.: -pă-iat] – V. împăia.
împăiatului
ÎMPĂIÁT, -Ă, împăiați, -te, adj. (Despre animale) A cărui piele jupuită a fost umplută cu paie pentru a-i da înfățișarea naturală. [Pr.: -pă-iat] – V. împăia.
împăiau
ÎMPĂIÁ, împăiez, vb. I. Tranz. A umple cu paie pielea jupuită de pe un animal, spre a-i da acestuia înfățișarea naturală. [Pr.: -pă-ia] – În + paie (după fr. empailler). DOOM
împăiá (a ~) vb., ind. prez. 3 împăiáză, 1 pl. împăiém; conj. prez. 3 să împăiéze; ger. împăínd
împăiază
ÎMPĂIÁ, împăiez, vb. I. Tranz. A umple cu paie pielea jupuită de pe un animal, spre a-i da acestuia înfățișarea naturală. [Pr.: -pă-ia] – În + paie (după fr. empailler). DOOM
împăiá (a ~) vb., ind. prez. 3 împăiáză, 1 pl. împăiém; conj. prez. 3 să împăiéze; ger. împăínd
împăiași
ÎMPĂIÁ, împăiez, vb. I. Tranz. A umple cu paie pielea jupuită de pe un animal, spre a-i da acestuia înfățișarea naturală. [Pr.: -pă-ia] – În + paie (după fr. empailler). DOOM
împăiá (a ~) vb., ind. prez. 3 împăiáză, 1 pl. împăiém; conj. prez. 3 să împăiéze; ger. împăínd
împăiați
ÎMPĂIÁ, împăiez, vb. I. Tranz. A umple cu paie pielea jupuită de pe un animal, spre a-i da acestuia înfățișarea naturală. [Pr.: -pă-ia] – În + paie (după fr. empailler). DOOM
împăiá (a ~) vb., ind. prez. 3 împăiáză, 1 pl. împăiém; conj. prez. 3 să împăiéze; ger. împăínd
împăiați
ÎMPĂIÁT, -Ă, împăiați, -te, adj. (Despre animale) A cărui piele jupuită a fost umplută cu paie pentru a-i da înfățișarea naturală. [Pr.: -pă-iat] – V. împăia.
împăiații
ÎMPĂIÁT, -Ă, împăiați, -te, adj. (Despre animale) A cărui piele jupuită a fost umplută cu paie pentru a-i da înfățișarea naturală. [Pr.: -pă-iat] – V. împăia.
împăiaților
ÎMPĂIÁT, -Ă, împăiați, -te, adj. (Despre animale) A cărui piele jupuită a fost umplută cu paie pentru a-i da înfățișarea naturală. [Pr.: -pă-iat] – V. împăia.
împăie
ÎMPĂIÁ, împăiez, vb. I. Tranz. A umple cu paie pielea jupuită de pe un animal, spre a-i da acestuia înfățișarea naturală. [Pr.: -pă-ia] – În + paie (după fr. empailler). DOOM
împăiá (a ~) vb., ind. prez. 3 împăiáză, 1 pl. împăiém; conj. prez. 3 să împăiéze; ger. împăínd
împăiejena
ÎMPĂINJINÍ vb. IV v. împăienjeni. DOOM
împăienjení (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. împăienjenéște, imperf. 3 sg. împăienjeneá; conj. prez. 3 să împăienjeneáscă
împăiejenare
ÎMPĂIEJENÁ vb. I v. împăienjeni.
împăiejenat
ÎMPĂIEJENÁ vb. I v. împăienjeni.
împăiejeni
ÎMPĂIENJENÍ, împăienjenesc, vb. IV. Refl. (Despre ochi, vedere; și în forma împăinjeni) A nu mai vedea clar, a vedea ca prin sită, ca prin ceață. Ochii lui Cimpoieșu se împăienjeneau în niște nouri calzi. CAMILAR, N. I 224. Tîmpla îi stă greu sprijinită pe mînă și cotul i s-afundă în pernă. Ochii i se-mpăinjeniseră. VLAHUȚĂ, O. A. 139. ♦ A se tulbura, a se congestiona, a se injecta. – Variante: împăienjiní (CARAGIALE, O. I 289), împăiejení (ODOBESCU, S. II 431), împăinjení (VLAHUȚĂ, O. A. 139) vb. IV, împăiejená (TEODORESCU, P. P. 584) vb. I, painginí (ALECSANDRI, P. P. 74), painjení (EMINESCU, N. 42), păinjení (EMINESCU, O. I 98), păinjiní (BART, E. 253, BUJOR, S. 88), păinginí (HODOȘ, P. P. 133) vb. IV.
împăiejenire
ÎMPĂINJENÍRE s. f. v. împăienjenire. DOOM
împăienjeníre s. f., g.-d. art. împăienjenírii
împăiem
ÎMPĂIÁ, împăiez, vb. I. Tranz. A umple cu paie pielea jupuită de pe un animal, spre a-i da acestuia înfățișarea naturală. [Pr.: -pă-ia] – În + paie (după fr. empailler). DOOM
împăiá (a ~) vb., ind. prez. 3 împăiáză, 1 pl. împăiém; conj. prez. 3 să împăiéze; ger. împăínd
împăienjenea
ÎMPĂINJINÍ vb. IV v. împăienjeni. DOOM
împăienjení (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. împăienjenéște, imperf. 3 sg. împăienjeneá; conj. prez. 3 să împăienjeneáscă
împăienjeneai
ÎMPĂINJINÍ vb. IV v. împăienjeni. DOOM
împăienjení (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. împăienjenéște, imperf. 3 sg. împăienjeneá; conj. prez. 3 să împăienjeneáscă
împăienjeneam
ÎMPĂINJINÍ vb. IV v. împăienjeni. DOOM
împăienjení (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. împăienjenéște, imperf. 3 sg. împăienjeneá; conj. prez. 3 să împăienjeneáscă
împăienjenească
ÎMPĂINJINÍ vb. IV v. împăienjeni. DOOM
împăienjení (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. împăienjenéște, imperf. 3 sg. împăienjeneá; conj. prez. 3 să împăienjeneáscă
împăienjeneau
ÎMPĂINJINÍ vb. IV v. împăienjeni. DOOM
împăienjení (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. împăienjenéște, imperf. 3 sg. împăienjeneá; conj. prez. 3 să împăienjeneáscă
împăienjeneați
ÎMPĂINJINÍ vb. IV v. împăienjeni. DOOM
împăienjení (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. împăienjenéște, imperf. 3 sg. împăienjeneá; conj. prez. 3 să împăienjeneáscă
împăienjenesc
ÎMPĂINJINÍ vb. IV v. împăienjeni. DOOM
împăienjení (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. împăienjenéște, imperf. 3 sg. împăienjeneá; conj. prez. 3 să împăienjeneáscă
împăienjenește
ÎMPĂINJINÍ vb. IV v. împăienjeni. DOOM
împăienjení (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. împăienjenéște, imperf. 3 sg. împăienjeneá; conj. prez. 3 să împăienjeneáscă
împăienjenești
ÎMPĂINJINÍ vb. IV v. împăienjeni. DOOM
împăienjení (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. împăienjenéște, imperf. 3 sg. împăienjeneá; conj. prez. 3 să împăienjeneáscă
împăienjeni
ÎMPĂINJINÍ vb. IV v. împăienjeni. DOOM
împăienjení (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. împăienjenéște, imperf. 3 sg. împăienjeneá; conj. prez. 3 să împăienjeneáscă
împăienjenii
ÎMPĂINJINÍ vb. IV v. împăienjeni. DOOM
împăienjení (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. împăienjenéște, imperf. 3 sg. împăienjeneá; conj. prez. 3 să împăienjeneáscă
împăienjenim
ÎMPĂINJINÍ vb. IV v. împăienjeni. DOOM
împăienjení (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. împăienjenéște, imperf. 3 sg. împăienjeneá; conj. prez. 3 să împăienjeneáscă
împăienjenind
ÎMPĂINJINÍ vb. IV v. împăienjeni. DOOM
împăienjení (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. împăienjenéște, imperf. 3 sg. împăienjeneá; conj. prez. 3 să împăienjeneáscă
împăienjenire
ÎMPĂINJINÍ vb. IV v. împăienjeni. DOOM
împăienjení (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. împăienjenéște, imperf. 3 sg. împăienjeneá; conj. prez. 3 să împăienjeneáscă
împăienjenire
ÎMPĂINJENÍRE s. f. v. împăienjenire. DOOM
împăienjeníre s. f., g.-d. art. împăienjenírii
împăienjenirea
ÎMPĂINJENÍRE s. f. v. împăienjenire. DOOM
împăienjeníre s. f., g.-d. art. împăienjenírii
împăienjeniri
ÎMPĂINJENÍRE s. f. v. împăienjenire. DOOM
împăienjeníre s. f., g.-d. art. împăienjenírii
împăienjenirii
ÎMPĂINJENÍRE s. f. v. împăienjenire. DOOM
împăienjeníre s. f., g.-d. art. împăienjenírii
împăienjenirile
ÎMPĂINJENÍRE s. f. v. împăienjenire. DOOM
împăienjeníre s. f., g.-d. art. împăienjenírii
împăienjenirilor
ÎMPĂINJENÍRE s. f. v. împăienjenire. DOOM
împăienjeníre s. f., g.-d. art. împăienjenírii
împăienjeniră
ÎMPĂINJINÍ vb. IV v. împăienjeni. DOOM
împăienjení (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. împăienjenéște, imperf. 3 sg. împăienjeneá; conj. prez. 3 să împăienjeneáscă
împăienjenirăm
ÎMPĂINJINÍ vb. IV v. împăienjeni. DOOM
împăienjení (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. împăienjenéște, imperf. 3 sg. împăienjeneá; conj. prez. 3 să împăienjeneáscă
împăienjenirăți
ÎMPĂINJINÍ vb. IV v. împăienjeni. DOOM
împăienjení (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. împăienjenéște, imperf. 3 sg. împăienjeneá; conj. prez. 3 să împăienjeneáscă
împăienjenise
ÎMPĂINJINÍ vb. IV v. împăienjeni. DOOM
împăienjení (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. împăienjenéște, imperf. 3 sg. împăienjeneá; conj. prez. 3 să împăienjeneáscă
împăienjenisem
ÎMPĂINJINÍ vb. IV v. împăienjeni. DOOM
împăienjení (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. împăienjenéște, imperf. 3 sg. împăienjeneá; conj. prez. 3 să împăienjeneáscă
împăienjeniseră
ÎMPĂINJINÍ vb. IV v. împăienjeni. DOOM
împăienjení (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. împăienjenéște, imperf. 3 sg. împăienjeneá; conj. prez. 3 să împăienjeneáscă
împăienjeniserăm
ÎMPĂINJINÍ vb. IV v. împăienjeni. DOOM
împăienjení (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. împăienjenéște, imperf. 3 sg. împăienjeneá; conj. prez. 3 să împăienjeneáscă
împăienjeniserăți
ÎMPĂINJINÍ vb. IV v. împăienjeni. DOOM
împăienjení (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. împăienjenéște, imperf. 3 sg. împăienjeneá; conj. prez. 3 să împăienjeneáscă
împăienjeniseși
ÎMPĂINJINÍ vb. IV v. împăienjeni. DOOM
împăienjení (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. împăienjenéște, imperf. 3 sg. împăienjeneá; conj. prez. 3 să împăienjeneáscă
împăienjeniseți
ÎMPĂINJINÍ vb. IV v. împăienjeni. DOOM
împăienjení (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. împăienjenéște, imperf. 3 sg. împăienjeneá; conj. prez. 3 să împăienjeneáscă
împăienjenit
ÎMPĂINJINÍ vb. IV v. împăienjeni. DOOM
împăienjení (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. împăienjenéște, imperf. 3 sg. împăienjeneá; conj. prez. 3 să împăienjeneáscă
împăienjenit
ÎMPĂINJENÍT, -Ă adj. v. împăienjenit.
împăienjenita
ÎMPĂINJENÍT, -Ă adj. v. împăienjenit.
împăienjenite
ÎMPĂINJENÍT, -Ă adj. v. împăienjenit.
împăienjenitei
ÎMPĂINJENÍT, -Ă adj. v. împăienjenit.
împăienjenitele
ÎMPĂINJENÍT, -Ă adj. v. împăienjenit.
împăienjenitelor
ÎMPĂINJENÍT, -Ă adj. v. împăienjenit.
împăienjenitul
ÎMPĂINJENÍT, -Ă adj. v. împăienjenit.
împăienjenitului
ÎMPĂINJENÍT, -Ă adj. v. împăienjenit.
împăienjeniși
ÎMPĂINJINÍ vb. IV v. împăienjeni. DOOM
împăienjení (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. împăienjenéște, imperf. 3 sg. împăienjeneá; conj. prez. 3 să împăienjeneáscă
împăienjeniți
ÎMPĂINJINÍ vb. IV v. împăienjeni. DOOM
împăienjení (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. împăienjenéște, imperf. 3 sg. împăienjeneá; conj. prez. 3 să împăienjeneáscă
împăienjeniți
ÎMPĂINJENÍT, -Ă adj. v. împăienjenit.
împăienjeniții
ÎMPĂINJENÍT, -Ă adj. v. împăienjenit.
împăienjeniților
ÎMPĂINJENÍT, -Ă adj. v. împăienjenit.
împăienjini
ÎMPĂINJINÍ vb. IV v. împăienjeni. DOOM
împăienjení (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. împăienjenéște, imperf. 3 sg. împăienjeneá; conj. prez. 3 să împăienjeneáscă
împăienjinire
ÎMPĂIENJINÍ vb. IV v. împăienjeni.
împăienjinit
ÎMPĂIENJINÍ vb. IV v. împăienjeni.
împăiere
ÎMPĂIÁ, împăiez, vb. I. Tranz. A umple cu paie pielea jupuită de pe un animal, spre a-i da acestuia înfățișarea naturală. [Pr.: -pă-ia] – În + paie (după fr. empailler). DOOM
împăiá (a ~) vb., ind. prez. 3 împăiáză, 1 pl. împăiém; conj. prez. 3 să împăiéze; ger. împăínd
împăiere
ÎMPĂIÉRE, împăieri, s. f. 1. Acțiunea de a împăia și rezultatul ei. 2. (Rar) Fază de formare a paiului la cereale. – V. împăia. DOOM
împăiére s. f., g.-d. art. împăiérii; pl. împăiéri
împăierea
ÎMPĂIÉRE, împăieri, s. f. 1. Acțiunea de a împăia și rezultatul ei. 2. (Rar) Fază de formare a paiului la cereale. – V. împăia. DOOM
împăiére s. f., g.-d. art. împăiérii; pl. împăiéri
împăieri
ÎMPĂIÉRE, împăieri, s. f. 1. Acțiunea de a împăia și rezultatul ei. 2. (Rar) Fază de formare a paiului la cereale. – V. împăia. DOOM
împăiére s. f., g.-d. art. împăiérii; pl. împăiéri
împăierii
ÎMPĂIÉRE, împăieri, s. f. 1. Acțiunea de a împăia și rezultatul ei. 2. (Rar) Fază de formare a paiului la cereale. – V. împăia. DOOM
împăiére s. f., g.-d. art. împăiérii; pl. împăiéri
împăierile
ÎMPĂIÉRE, împăieri, s. f. 1. Acțiunea de a împăia și rezultatul ei. 2. (Rar) Fază de formare a paiului la cereale. – V. împăia. DOOM
împăiére s. f., g.-d. art. împăiérii; pl. împăiéri
împăierilor
ÎMPĂIÉRE, împăieri, s. f. 1. Acțiunea de a împăia și rezultatul ei. 2. (Rar) Fază de formare a paiului la cereale. – V. împăia. DOOM
împăiére s. f., g.-d. art. împăiérii; pl. împăiéri
împăiez
ÎMPĂIÁ, împăiez, vb. I. Tranz. A umple cu paie pielea jupuită de pe un animal, spre a-i da acestuia înfățișarea naturală. [Pr.: -pă-ia] – În + paie (după fr. empailler). DOOM
împăiá (a ~) vb., ind. prez. 3 împăiáză, 1 pl. împăiém; conj. prez. 3 să împăiéze; ger. împăínd
împăieze
ÎMPĂIÁ, împăiez, vb. I. Tranz. A umple cu paie pielea jupuită de pe un animal, spre a-i da acestuia înfățișarea naturală. [Pr.: -pă-ia] – În + paie (după fr. empailler). DOOM
împăiá (a ~) vb., ind. prez. 3 împăiáză, 1 pl. împăiém; conj. prez. 3 să împăiéze; ger. împăínd
împăiezi
ÎMPĂIÁ, împăiez, vb. I. Tranz. A umple cu paie pielea jupuită de pe un animal, spre a-i da acestuia înfățișarea naturală. [Pr.: -pă-ia] – În + paie (după fr. empailler). DOOM
împăiá (a ~) vb., ind. prez. 3 împăiáză, 1 pl. împăiém; conj. prez. 3 să împăiéze; ger. împăínd
împăind
ÎMPĂIÁ, împăiez, vb. I. Tranz. A umple cu paie pielea jupuită de pe un animal, spre a-i da acestuia înfățișarea naturală. [Pr.: -pă-ia] – În + paie (după fr. empailler). DOOM
împăiá (a ~) vb., ind. prez. 3 împăiáză, 1 pl. împăiém; conj. prez. 3 să împăiéze; ger. împăínd
împăinjeni
ÎMPĂINJINÍ vb. IV v. împăienjeni. DOOM
împăienjení (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. împăienjenéște, imperf. 3 sg. împăienjeneá; conj. prez. 3 să împăienjeneáscă
împăinjenire
ÎMPĂINJENÍRE s. f. v. împăienjenire. DOOM
împăienjeníre s. f., g.-d. art. împăienjenírii
împăinjenit
ÎMPĂINJENÍT, -Ă adj. v. împăienjenit.
împăinjini
ÎMPĂINJINÍ vb. IV v. împăienjeni. DOOM
împăienjení (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. împăienjenéște, imperf. 3 sg. împăienjeneá; conj. prez. 3 să împăienjeneáscă
împăinjinire
ÎMPĂINJINÍ vb. IV v. împăienjeni.
împăinjinit
ÎMPĂINJINÍ vb. IV v. împăienjeni.
împământa
ÎMPĂMÂNTÁ, împământez, vb. I. Tranz. A lega fire electrice la pământ. – În + pământ. DOOM
*împământá (a ~) (a lega la pământ) vb., ind. prez. 3 împământeáză
împământai
ÎMPĂMÂNTÁ, împământez, vb. I. Tranz. A lega fire electrice la pământ. – În + pământ. DOOM
*împământá (a ~) (a lega la pământ) vb., ind. prez. 3 împământeáză
împământam
ÎMPĂMÂNTÁ, împământez, vb. I. Tranz. A lega fire electrice la pământ. – În + pământ. DOOM
*împământá (a ~) (a lega la pământ) vb., ind. prez. 3 împământeáză
împământare
ÎMPĂMÂNTÁ, împământez, vb. I. Tranz. A lega fire electrice la pământ. – În + pământ. DOOM
*împământá (a ~) (a lega la pământ) vb., ind. prez. 3 împământeáză
împământare
ÎMPĂMÂNTÁRE, împământări, s. f. Acțiunea de a împământa și rezultatul ei. – V. împământa. DOOM
*împământáre s. f., g.-d. art. împământắrii; pl. împământắri
împământarea
ÎMPĂMÂNTÁRE, împământări, s. f. Acțiunea de a împământa și rezultatul ei. – V. împământa. DOOM
*împământáre s. f., g.-d. art. împământắrii; pl. împământắri
împământară
ÎMPĂMÂNTÁ, împământez, vb. I. Tranz. A lega fire electrice la pământ. – În + pământ. DOOM
*împământá (a ~) (a lega la pământ) vb., ind. prez. 3 împământeáză
împământarăm
ÎMPĂMÂNTÁ, împământez, vb. I. Tranz. A lega fire electrice la pământ. – În + pământ. DOOM
*împământá (a ~) (a lega la pământ) vb., ind. prez. 3 împământeáză
împământarăți
ÎMPĂMÂNTÁ, împământez, vb. I. Tranz. A lega fire electrice la pământ. – În + pământ. DOOM
*împământá (a ~) (a lega la pământ) vb., ind. prez. 3 împământeáză
împământase
ÎMPĂMÂNTÁ, împământez, vb. I. Tranz. A lega fire electrice la pământ. – În + pământ. DOOM
*împământá (a ~) (a lega la pământ) vb., ind. prez. 3 împământeáză
împământasem
ÎMPĂMÂNTÁ, împământez, vb. I. Tranz. A lega fire electrice la pământ. – În + pământ. DOOM
*împământá (a ~) (a lega la pământ) vb., ind. prez. 3 împământeáză
împământaseră
ÎMPĂMÂNTÁ, împământez, vb. I. Tranz. A lega fire electrice la pământ. – În + pământ. DOOM
*împământá (a ~) (a lega la pământ) vb., ind. prez. 3 împământeáză
împământaserăm
ÎMPĂMÂNTÁ, împământez, vb. I. Tranz. A lega fire electrice la pământ. – În + pământ. DOOM
*împământá (a ~) (a lega la pământ) vb., ind. prez. 3 împământeáză
împământaserăți
ÎMPĂMÂNTÁ, împământez, vb. I. Tranz. A lega fire electrice la pământ. – În + pământ. DOOM
*împământá (a ~) (a lega la pământ) vb., ind. prez. 3 împământeáză
împământaseși
ÎMPĂMÂNTÁ, împământez, vb. I. Tranz. A lega fire electrice la pământ. – În + pământ. DOOM
*împământá (a ~) (a lega la pământ) vb., ind. prez. 3 împământeáză
împământaseți
ÎMPĂMÂNTÁ, împământez, vb. I. Tranz. A lega fire electrice la pământ. – În + pământ. DOOM
*împământá (a ~) (a lega la pământ) vb., ind. prez. 3 împământeáză
împământat
ÎMPĂMÂNTÁ, împământez, vb. I. Tranz. A lega fire electrice la pământ. – În + pământ. DOOM
*împământá (a ~) (a lega la pământ) vb., ind. prez. 3 împământeáză
împământau
ÎMPĂMÂNTÁ, împământez, vb. I. Tranz. A lega fire electrice la pământ. – În + pământ. DOOM
*împământá (a ~) (a lega la pământ) vb., ind. prez. 3 împământeáză
împământași
ÎMPĂMÂNTÁ, împământez, vb. I. Tranz. A lega fire electrice la pământ. – În + pământ. DOOM
*împământá (a ~) (a lega la pământ) vb., ind. prez. 3 împământeáză
împământați
ÎMPĂMÂNTÁ, împământez, vb. I. Tranz. A lega fire electrice la pământ. – În + pământ. DOOM
*împământá (a ~) (a lega la pământ) vb., ind. prez. 3 împământeáză
împământează
ÎMPĂMÂNTÁ, împământez, vb. I. Tranz. A lega fire electrice la pământ. – În + pământ. DOOM
*împământá (a ~) (a lega la pământ) vb., ind. prez. 3 împământeáză
împământenea
ÎMPĂMÂNTENÍ, împământenesc, vb. IV. 1. Tranz. (În Evul Mediu, în Țările Române) A acorda cuiva (printr-un act domnesc) calitatea și drepturile de pământean. 2. Refl. A se stabili într-un loc, a se integra în viața localnicilor. 3. Tranz. și refl. Fig. (Despre obiceiuri, idei etc.) A face să prindă sau a prinde rădăcini; a (se) introduce, a (se) generaliza. – În + pământean. DOOM
împământení (a ~) (a stabili într-un loc, a integra) vb., ind. prez. 3 sg. împământenéște, imperf. 3 sg. împământeneá; conj. prez. 3 să împământeneáscă
împământeneai
ÎMPĂMÂNTENÍ, împământenesc, vb. IV. 1. Tranz. (În Evul Mediu, în Țările Române) A acorda cuiva (printr-un act domnesc) calitatea și drepturile de pământean. 2. Refl. A se stabili într-un loc, a se integra în viața localnicilor. 3. Tranz. și refl. Fig. (Despre obiceiuri, idei etc.) A face să prindă sau a prinde rădăcini; a (se) introduce, a (se) generaliza. – În + pământean. DOOM
împământení (a ~) (a stabili într-un loc, a integra) vb., ind. prez. 3 sg. împământenéște, imperf. 3 sg. împământeneá; conj. prez. 3 să împământeneáscă
împământeneam
ÎMPĂMÂNTENÍ, împământenesc, vb. IV. 1. Tranz. (În Evul Mediu, în Țările Române) A acorda cuiva (printr-un act domnesc) calitatea și drepturile de pământean. 2. Refl. A se stabili într-un loc, a se integra în viața localnicilor. 3. Tranz. și refl. Fig. (Despre obiceiuri, idei etc.) A face să prindă sau a prinde rădăcini; a (se) introduce, a (se) generaliza. – În + pământean. DOOM
împământení (a ~) (a stabili într-un loc, a integra) vb., ind. prez. 3 sg. împământenéște, imperf. 3 sg. împământeneá; conj. prez. 3 să împământeneáscă
împământenească
ÎMPĂMÂNTENÍ, împământenesc, vb. IV. 1. Tranz. (În Evul Mediu, în Țările Române) A acorda cuiva (printr-un act domnesc) calitatea și drepturile de pământean. 2. Refl. A se stabili într-un loc, a se integra în viața localnicilor. 3. Tranz. și refl. Fig. (Despre obiceiuri, idei etc.) A face să prindă sau a prinde rădăcini; a (se) introduce, a (se) generaliza. – În + pământean. DOOM
împământení (a ~) (a stabili într-un loc, a integra) vb., ind. prez. 3 sg. împământenéște, imperf. 3 sg. împământeneá; conj. prez. 3 să împământeneáscă
împământeneau
ÎMPĂMÂNTENÍ, împământenesc, vb. IV. 1. Tranz. (În Evul Mediu, în Țările Române) A acorda cuiva (printr-un act domnesc) calitatea și drepturile de pământean. 2. Refl. A se stabili într-un loc, a se integra în viața localnicilor. 3. Tranz. și refl. Fig. (Despre obiceiuri, idei etc.) A face să prindă sau a prinde rădăcini; a (se) introduce, a (se) generaliza. – În + pământean. DOOM
împământení (a ~) (a stabili într-un loc, a integra) vb., ind. prez. 3 sg. împământenéște, imperf. 3 sg. împământeneá; conj. prez. 3 să împământeneáscă
împământeneați
ÎMPĂMÂNTENÍ, împământenesc, vb. IV. 1. Tranz. (În Evul Mediu, în Țările Române) A acorda cuiva (printr-un act domnesc) calitatea și drepturile de pământean. 2. Refl. A se stabili într-un loc, a se integra în viața localnicilor. 3. Tranz. și refl. Fig. (Despre obiceiuri, idei etc.) A face să prindă sau a prinde rădăcini; a (se) introduce, a (se) generaliza. – În + pământean. DOOM
împământení (a ~) (a stabili într-un loc, a integra) vb., ind. prez. 3 sg. împământenéște, imperf. 3 sg. împământeneá; conj. prez. 3 să împământeneáscă
împământenesc
ÎMPĂMÂNTENÍ, împământenesc, vb. IV. 1. Tranz. (În Evul Mediu, în Țările Române) A acorda cuiva (printr-un act domnesc) calitatea și drepturile de pământean. 2. Refl. A se stabili într-un loc, a se integra în viața localnicilor. 3. Tranz. și refl. Fig. (Despre obiceiuri, idei etc.) A face să prindă sau a prinde rădăcini; a (se) introduce, a (se) generaliza. – În + pământean. DOOM
împământení (a ~) (a stabili într-un loc, a integra) vb., ind. prez. 3 sg. împământenéște, imperf. 3 sg. împământeneá; conj. prez. 3 să împământeneáscă
împământenește
ÎMPĂMÂNTENÍ, împământenesc, vb. IV. 1. Tranz. (În Evul Mediu, în Țările Române) A acorda cuiva (printr-un act domnesc) calitatea și drepturile de pământean. 2. Refl. A se stabili într-un loc, a se integra în viața localnicilor. 3. Tranz. și refl. Fig. (Despre obiceiuri, idei etc.) A face să prindă sau a prinde rădăcini; a (se) introduce, a (se) generaliza. – În + pământean. DOOM
împământení (a ~) (a stabili într-un loc, a integra) vb., ind. prez. 3 sg. împământenéște, imperf. 3 sg. împământeneá; conj. prez. 3 să împământeneáscă
împământenești
ÎMPĂMÂNTENÍ, împământenesc, vb. IV. 1. Tranz. (În Evul Mediu, în Țările Române) A acorda cuiva (printr-un act domnesc) calitatea și drepturile de pământean. 2. Refl. A se stabili într-un loc, a se integra în viața localnicilor. 3. Tranz. și refl. Fig. (Despre obiceiuri, idei etc.) A face să prindă sau a prinde rădăcini; a (se) introduce, a (se) generaliza. – În + pământean. DOOM
împământení (a ~) (a stabili într-un loc, a integra) vb., ind. prez. 3 sg. împământenéște, imperf. 3 sg. împământeneá; conj. prez. 3 să împământeneáscă
împământeni
ÎMPĂMÂNTENÍ, împământenesc, vb. IV. 1. Tranz. (În Evul Mediu, în Țările Române) A acorda cuiva (printr-un act domnesc) calitatea și drepturile de pământean. 2. Refl. A se stabili într-un loc, a se integra în viața localnicilor. 3. Tranz. și refl. Fig. (Despre obiceiuri, idei etc.) A face să prindă sau a prinde rădăcini; a (se) introduce, a (se) generaliza. – În + pământean. DOOM
împământení (a ~) (a stabili într-un loc, a integra) vb., ind. prez. 3 sg. împământenéște, imperf. 3 sg. împământeneá; conj. prez. 3 să împământeneáscă
împământenii
ÎMPĂMÂNTENÍ, împământenesc, vb. IV. 1. Tranz. (În Evul Mediu, în Țările Române) A acorda cuiva (printr-un act domnesc) calitatea și drepturile de pământean. 2. Refl. A se stabili într-un loc, a se integra în viața localnicilor. 3. Tranz. și refl. Fig. (Despre obiceiuri, idei etc.) A face să prindă sau a prinde rădăcini; a (se) introduce, a (se) generaliza. – În + pământean. DOOM
împământení (a ~) (a stabili într-un loc, a integra) vb., ind. prez. 3 sg. împământenéște, imperf. 3 sg. împământeneá; conj. prez. 3 să împământeneáscă
împământenim
ÎMPĂMÂNTENÍ, împământenesc, vb. IV. 1. Tranz. (În Evul Mediu, în Țările Române) A acorda cuiva (printr-un act domnesc) calitatea și drepturile de pământean. 2. Refl. A se stabili într-un loc, a se integra în viața localnicilor. 3. Tranz. și refl. Fig. (Despre obiceiuri, idei etc.) A face să prindă sau a prinde rădăcini; a (se) introduce, a (se) generaliza. – În + pământean. DOOM
împământení (a ~) (a stabili într-un loc, a integra) vb., ind. prez. 3 sg. împământenéște, imperf. 3 sg. împământeneá; conj. prez. 3 să împământeneáscă
împământenind
ÎMPĂMÂNTENÍ, împământenesc, vb. IV. 1. Tranz. (În Evul Mediu, în Țările Române) A acorda cuiva (printr-un act domnesc) calitatea și drepturile de pământean. 2. Refl. A se stabili într-un loc, a se integra în viața localnicilor. 3. Tranz. și refl. Fig. (Despre obiceiuri, idei etc.) A face să prindă sau a prinde rădăcini; a (se) introduce, a (se) generaliza. – În + pământean. DOOM
împământení (a ~) (a stabili într-un loc, a integra) vb., ind. prez. 3 sg. împământenéște, imperf. 3 sg. împământeneá; conj. prez. 3 să împământeneáscă
împământenire
ÎMPĂMÂNTENÍ, împământenesc, vb. IV. 1. Tranz. (În Evul Mediu, în Țările Române) A acorda cuiva (printr-un act domnesc) calitatea și drepturile de pământean. 2. Refl. A se stabili într-un loc, a se integra în viața localnicilor. 3. Tranz. și refl. Fig. (Despre obiceiuri, idei etc.) A face să prindă sau a prinde rădăcini; a (se) introduce, a (se) generaliza. – În + pământean. DOOM
împământení (a ~) (a stabili într-un loc, a integra) vb., ind. prez. 3 sg. împământenéște, imperf. 3 sg. împământeneá; conj. prez. 3 să împământeneáscă
împământenire
ÎMPĂMÂNTENÍRE, împământeniri, s. f. Acțiunea de a (se) împământeni și rezultatul ei. – V. împământeni. DOOM
împământeníre s. f., g.-d. art. împământenírii; pl. împământeníri
împământenirea
ÎMPĂMÂNTENÍRE, împământeniri, s. f. Acțiunea de a (se) împământeni și rezultatul ei. – V. împământeni. DOOM
împământeníre s. f., g.-d. art. împământenírii; pl. împământeníri
împământeniri
ÎMPĂMÂNTENÍRE, împământeniri, s. f. Acțiunea de a (se) împământeni și rezultatul ei. – V. împământeni. DOOM
împământeníre s. f., g.-d. art. împământenírii; pl. împământeníri
împământenirii
ÎMPĂMÂNTENÍRE, împământeniri, s. f. Acțiunea de a (se) împământeni și rezultatul ei. – V. împământeni. DOOM
împământeníre s. f., g.-d. art. împământenírii; pl. împământeníri
împământenirile
ÎMPĂMÂNTENÍRE, împământeniri, s. f. Acțiunea de a (se) împământeni și rezultatul ei. – V. împământeni. DOOM
împământeníre s. f., g.-d. art. împământenírii; pl. împământeníri
împământenirilor
ÎMPĂMÂNTENÍRE, împământeniri, s. f. Acțiunea de a (se) împământeni și rezultatul ei. – V. împământeni. DOOM
împământeníre s. f., g.-d. art. împământenírii; pl. împământeníri
împământeniră
ÎMPĂMÂNTENÍ, împământenesc, vb. IV. 1. Tranz. (În Evul Mediu, în Țările Române) A acorda cuiva (printr-un act domnesc) calitatea și drepturile de pământean. 2. Refl. A se stabili într-un loc, a se integra în viața localnicilor. 3. Tranz. și refl. Fig. (Despre obiceiuri, idei etc.) A face să prindă sau a prinde rădăcini; a (se) introduce, a (se) generaliza. – În + pământean. DOOM
împământení (a ~) (a stabili într-un loc, a integra) vb., ind. prez. 3 sg. împământenéște, imperf. 3 sg. împământeneá; conj. prez. 3 să împământeneáscă
împământenirăm
ÎMPĂMÂNTENÍ, împământenesc, vb. IV. 1. Tranz. (În Evul Mediu, în Țările Române) A acorda cuiva (printr-un act domnesc) calitatea și drepturile de pământean. 2. Refl. A se stabili într-un loc, a se integra în viața localnicilor. 3. Tranz. și refl. Fig. (Despre obiceiuri, idei etc.) A face să prindă sau a prinde rădăcini; a (se) introduce, a (se) generaliza. – În + pământean. DOOM
împământení (a ~) (a stabili într-un loc, a integra) vb., ind. prez. 3 sg. împământenéște, imperf. 3 sg. împământeneá; conj. prez. 3 să împământeneáscă
împământenirăți
ÎMPĂMÂNTENÍ, împământenesc, vb. IV. 1. Tranz. (În Evul Mediu, în Țările Române) A acorda cuiva (printr-un act domnesc) calitatea și drepturile de pământean. 2. Refl. A se stabili într-un loc, a se integra în viața localnicilor. 3. Tranz. și refl. Fig. (Despre obiceiuri, idei etc.) A face să prindă sau a prinde rădăcini; a (se) introduce, a (se) generaliza. – În + pământean. DOOM
împământení (a ~) (a stabili într-un loc, a integra) vb., ind. prez. 3 sg. împământenéște, imperf. 3 sg. împământeneá; conj. prez. 3 să împământeneáscă
împământenise
ÎMPĂMÂNTENÍ, împământenesc, vb. IV. 1. Tranz. (În Evul Mediu, în Țările Române) A acorda cuiva (printr-un act domnesc) calitatea și drepturile de pământean. 2. Refl. A se stabili într-un loc, a se integra în viața localnicilor. 3. Tranz. și refl. Fig. (Despre obiceiuri, idei etc.) A face să prindă sau a prinde rădăcini; a (se) introduce, a (se) generaliza. – În + pământean. DOOM
împământení (a ~) (a stabili într-un loc, a integra) vb., ind. prez. 3 sg. împământenéște, imperf. 3 sg. împământeneá; conj. prez. 3 să împământeneáscă
împământenisem
ÎMPĂMÂNTENÍ, împământenesc, vb. IV. 1. Tranz. (În Evul Mediu, în Țările Române) A acorda cuiva (printr-un act domnesc) calitatea și drepturile de pământean. 2. Refl. A se stabili într-un loc, a se integra în viața localnicilor. 3. Tranz. și refl. Fig. (Despre obiceiuri, idei etc.) A face să prindă sau a prinde rădăcini; a (se) introduce, a (se) generaliza. – În + pământean. DOOM
împământení (a ~) (a stabili într-un loc, a integra) vb., ind. prez. 3 sg. împământenéște, imperf. 3 sg. împământeneá; conj. prez. 3 să împământeneáscă
împământeniseră
ÎMPĂMÂNTENÍ, împământenesc, vb. IV. 1. Tranz. (În Evul Mediu, în Țările Române) A acorda cuiva (printr-un act domnesc) calitatea și drepturile de pământean. 2. Refl. A se stabili într-un loc, a se integra în viața localnicilor. 3. Tranz. și refl. Fig. (Despre obiceiuri, idei etc.) A face să prindă sau a prinde rădăcini; a (se) introduce, a (se) generaliza. – În + pământean. DOOM
împământení (a ~) (a stabili într-un loc, a integra) vb., ind. prez. 3 sg. împământenéște, imperf. 3 sg. împământeneá; conj. prez. 3 să împământeneáscă
împământeniserăm
ÎMPĂMÂNTENÍ, împământenesc, vb. IV. 1. Tranz. (În Evul Mediu, în Țările Române) A acorda cuiva (printr-un act domnesc) calitatea și drepturile de pământean. 2. Refl. A se stabili într-un loc, a se integra în viața localnicilor. 3. Tranz. și refl. Fig. (Despre obiceiuri, idei etc.) A face să prindă sau a prinde rădăcini; a (se) introduce, a (se) generaliza. – În + pământean. DOOM
împământení (a ~) (a stabili într-un loc, a integra) vb., ind. prez. 3 sg. împământenéște, imperf. 3 sg. împământeneá; conj. prez. 3 să împământeneáscă
împământeniserăți
ÎMPĂMÂNTENÍ, împământenesc, vb. IV. 1. Tranz. (În Evul Mediu, în Țările Române) A acorda cuiva (printr-un act domnesc) calitatea și drepturile de pământean. 2. Refl. A se stabili într-un loc, a se integra în viața localnicilor. 3. Tranz. și refl. Fig. (Despre obiceiuri, idei etc.) A face să prindă sau a prinde rădăcini; a (se) introduce, a (se) generaliza. – În + pământean. DOOM
împământení (a ~) (a stabili într-un loc, a integra) vb., ind. prez. 3 sg. împământenéște, imperf. 3 sg. împământeneá; conj. prez. 3 să împământeneáscă
împământeniseși
ÎMPĂMÂNTENÍ, împământenesc, vb. IV. 1. Tranz. (În Evul Mediu, în Țările Române) A acorda cuiva (printr-un act domnesc) calitatea și drepturile de pământean. 2. Refl. A se stabili într-un loc, a se integra în viața localnicilor. 3. Tranz. și refl. Fig. (Despre obiceiuri, idei etc.) A face să prindă sau a prinde rădăcini; a (se) introduce, a (se) generaliza. – În + pământean. DOOM
împământení (a ~) (a stabili într-un loc, a integra) vb., ind. prez. 3 sg. împământenéște, imperf. 3 sg. împământeneá; conj. prez. 3 să împământeneáscă
împământeniseți
ÎMPĂMÂNTENÍ, împământenesc, vb. IV. 1. Tranz. (În Evul Mediu, în Țările Române) A acorda cuiva (printr-un act domnesc) calitatea și drepturile de pământean. 2. Refl. A se stabili într-un loc, a se integra în viața localnicilor. 3. Tranz. și refl. Fig. (Despre obiceiuri, idei etc.) A face să prindă sau a prinde rădăcini; a (se) introduce, a (se) generaliza. – În + pământean. DOOM
împământení (a ~) (a stabili într-un loc, a integra) vb., ind. prez. 3 sg. împământenéște, imperf. 3 sg. împământeneá; conj. prez. 3 să împământeneáscă
împământenit
ÎMPĂMÂNTENÍ, împământenesc, vb. IV. 1. Tranz. (În Evul Mediu, în Țările Române) A acorda cuiva (printr-un act domnesc) calitatea și drepturile de pământean. 2. Refl. A se stabili într-un loc, a se integra în viața localnicilor. 3. Tranz. și refl. Fig. (Despre obiceiuri, idei etc.) A face să prindă sau a prinde rădăcini; a (se) introduce, a (se) generaliza. – În + pământean. DOOM
împământení (a ~) (a stabili într-un loc, a integra) vb., ind. prez. 3 sg. împământenéște, imperf. 3 sg. împământeneá; conj. prez. 3 să împământeneáscă
împământenit
ÎMPĂMÂNTENÍ, împământenesc, vb. IV. 1. Tranz. (În evul mediu, în țările românești) A acorda cuiva (printr-un act domnesc) calitatea și drepturile de pământean. V. naturaliza. 2. Refl. A se stabili într-un loc, a se integra în viața localnicilor. 3. Tranz. și refl. Fig. (Despre obiceiuri, idei etc.) A face să prindă sau a prinde rădăcini; a (se) introduce, a (se) generaliza. – În + pământean.
împământenita
ÎMPĂMÂNTENÍ, împământenesc, vb. IV. 1. Tranz. (În evul mediu, în țările românești) A acorda cuiva (printr-un act domnesc) calitatea și drepturile de pământean. V. naturaliza. 2. Refl. A se stabili într-un loc, a se integra în viața localnicilor. 3. Tranz. și refl. Fig. (Despre obiceiuri, idei etc.) A face să prindă sau a prinde rădăcini; a (se) introduce, a (se) generaliza. – În + pământean.
împământenite
ÎMPĂMÂNTENÍ, împământenesc, vb. IV. 1. Tranz. (În evul mediu, în țările românești) A acorda cuiva (printr-un act domnesc) calitatea și drepturile de pământean. V. naturaliza. 2. Refl. A se stabili într-un loc, a se integra în viața localnicilor. 3. Tranz. și refl. Fig. (Despre obiceiuri, idei etc.) A face să prindă sau a prinde rădăcini; a (se) introduce, a (se) generaliza. – În + pământean.
împământenitei
ÎMPĂMÂNTENÍ, împământenesc, vb. IV. 1. Tranz. (În evul mediu, în țările românești) A acorda cuiva (printr-un act domnesc) calitatea și drepturile de pământean. V. naturaliza. 2. Refl. A se stabili într-un loc, a se integra în viața localnicilor. 3. Tranz. și refl. Fig. (Despre obiceiuri, idei etc.) A face să prindă sau a prinde rădăcini; a (se) introduce, a (se) generaliza. – În + pământean.
împământenitele
ÎMPĂMÂNTENÍ, împământenesc, vb. IV. 1. Tranz. (În evul mediu, în țările românești) A acorda cuiva (printr-un act domnesc) calitatea și drepturile de pământean. V. naturaliza. 2. Refl. A se stabili într-un loc, a se integra în viața localnicilor. 3. Tranz. și refl. Fig. (Despre obiceiuri, idei etc.) A face să prindă sau a prinde rădăcini; a (se) introduce, a (se) generaliza. – În + pământean.
împământenitelor
ÎMPĂMÂNTENÍ, împământenesc, vb. IV. 1. Tranz. (În evul mediu, în țările românești) A acorda cuiva (printr-un act domnesc) calitatea și drepturile de pământean. V. naturaliza. 2. Refl. A se stabili într-un loc, a se integra în viața localnicilor. 3. Tranz. și refl. Fig. (Despre obiceiuri, idei etc.) A face să prindă sau a prinde rădăcini; a (se) introduce, a (se) generaliza. – În + pământean.
împământenitul
ÎMPĂMÂNTENÍ, împământenesc, vb. IV. 1. Tranz. (În evul mediu, în țările românești) A acorda cuiva (printr-un act domnesc) calitatea și drepturile de pământean. V. naturaliza. 2. Refl. A se stabili într-un loc, a se integra în viața localnicilor. 3. Tranz. și refl. Fig. (Despre obiceiuri, idei etc.) A face să prindă sau a prinde rădăcini; a (se) introduce, a (se) generaliza. – În + pământean.
împământenitului
ÎMPĂMÂNTENÍ, împământenesc, vb. IV. 1. Tranz. (În evul mediu, în țările românești) A acorda cuiva (printr-un act domnesc) calitatea și drepturile de pământean. V. naturaliza. 2. Refl. A se stabili într-un loc, a se integra în viața localnicilor. 3. Tranz. și refl. Fig. (Despre obiceiuri, idei etc.) A face să prindă sau a prinde rădăcini; a (se) introduce, a (se) generaliza. – În + pământean.
împământeniși
ÎMPĂMÂNTENÍ, împământenesc, vb. IV. 1. Tranz. (În Evul Mediu, în Țările Române) A acorda cuiva (printr-un act domnesc) calitatea și drepturile de pământean. 2. Refl. A se stabili într-un loc, a se integra în viața localnicilor. 3. Tranz. și refl. Fig. (Despre obiceiuri, idei etc.) A face să prindă sau a prinde rădăcini; a (se) introduce, a (se) generaliza. – În + pământean. DOOM
împământení (a ~) (a stabili într-un loc, a integra) vb., ind. prez. 3 sg. împământenéște, imperf. 3 sg. împământeneá; conj. prez. 3 să împământeneáscă
împământeniți
ÎMPĂMÂNTENÍ, împământenesc, vb. IV. 1. Tranz. (În Evul Mediu, în Țările Române) A acorda cuiva (printr-un act domnesc) calitatea și drepturile de pământean. 2. Refl. A se stabili într-un loc, a se integra în viața localnicilor. 3. Tranz. și refl. Fig. (Despre obiceiuri, idei etc.) A face să prindă sau a prinde rădăcini; a (se) introduce, a (se) generaliza. – În + pământean. DOOM
împământení (a ~) (a stabili într-un loc, a integra) vb., ind. prez. 3 sg. împământenéște, imperf. 3 sg. împământeneá; conj. prez. 3 să împământeneáscă
împământeniți
ÎMPĂMÂNTENÍ, împământenesc, vb. IV. 1. Tranz. (În evul mediu, în țările românești) A acorda cuiva (printr-un act domnesc) calitatea și drepturile de pământean. V. naturaliza. 2. Refl. A se stabili într-un loc, a se integra în viața localnicilor. 3. Tranz. și refl. Fig. (Despre obiceiuri, idei etc.) A face să prindă sau a prinde rădăcini; a (se) introduce, a (se) generaliza. – În + pământean.
împământeniții
ÎMPĂMÂNTENÍ, împământenesc, vb. IV. 1. Tranz. (În evul mediu, în țările românești) A acorda cuiva (printr-un act domnesc) calitatea și drepturile de pământean. V. naturaliza. 2. Refl. A se stabili într-un loc, a se integra în viața localnicilor. 3. Tranz. și refl. Fig. (Despre obiceiuri, idei etc.) A face să prindă sau a prinde rădăcini; a (se) introduce, a (se) generaliza. – În + pământean.
împământeniților
ÎMPĂMÂNTENÍ, împământenesc, vb. IV. 1. Tranz. (În evul mediu, în țările românești) A acorda cuiva (printr-un act domnesc) calitatea și drepturile de pământean. V. naturaliza. 2. Refl. A se stabili într-un loc, a se integra în viața localnicilor. 3. Tranz. și refl. Fig. (Despre obiceiuri, idei etc.) A face să prindă sau a prinde rădăcini; a (se) introduce, a (se) generaliza. – În + pământean.
împământez
ÎMPĂMÂNTÁ, împământez, vb. I. Tranz. A lega fire electrice la pământ. – În + pământ. DOOM
*împământá (a ~) (a lega la pământ) vb., ind. prez. 3 împământeáză
împământeze
ÎMPĂMÂNTÁ, împământez, vb. I. Tranz. A lega fire electrice la pământ. – În + pământ. DOOM
*împământá (a ~) (a lega la pământ) vb., ind. prez. 3 împământeáză
împământezi
ÎMPĂMÂNTÁ, împământez, vb. I. Tranz. A lega fire electrice la pământ. – În + pământ. DOOM
*împământá (a ~) (a lega la pământ) vb., ind. prez. 3 împământeáză
împământând
ÎMPĂMÂNTÁ, împământez, vb. I. Tranz. A lega fire electrice la pământ. – În + pământ. DOOM
*împământá (a ~) (a lega la pământ) vb., ind. prez. 3 împământeáză
împământări
ÎMPĂMÂNTÁRE, împământări, s. f. Acțiunea de a împământa și rezultatul ei. – V. împământa. DOOM
*împământáre s. f., g.-d. art. împământắrii; pl. împământắri
împământării
ÎMPĂMÂNTÁRE, împământări, s. f. Acțiunea de a împământa și rezultatul ei. – V. împământa. DOOM
*împământáre s. f., g.-d. art. împământắrii; pl. împământắri
împământările
ÎMPĂMÂNTÁRE, împământări, s. f. Acțiunea de a împământa și rezultatul ei. – V. împământa. DOOM
*împământáre s. f., g.-d. art. împământắrii; pl. împământắri
împământărilor
ÎMPĂMÂNTÁRE, împământări, s. f. Acțiunea de a împământa și rezultatul ei. – V. împământa. DOOM
*împământáre s. f., g.-d. art. împământắrii; pl. împământắri
împămînta
ÎMPĂMÂNTÁ, împământez, vb. I. Tranz. A lega fire electrice la pământ. – În + pământ. DOOM
*împământá (a ~) (a lega la pământ) vb., ind. prez. 3 împământeáză
împămîntai
ÎMPĂMÂNTÁ, împământez, vb. I. Tranz. A lega fire electrice la pământ. – În + pământ. DOOM
*împământá (a ~) (a lega la pământ) vb., ind. prez. 3 împământeáză
împămîntam
ÎMPĂMÂNTÁ, împământez, vb. I. Tranz. A lega fire electrice la pământ. – În + pământ. DOOM
*împământá (a ~) (a lega la pământ) vb., ind. prez. 3 împământeáză
împămîntare
ÎMPĂMÂNTÁ, împământez, vb. I. Tranz. A lega fire electrice la pământ. – În + pământ. DOOM
*împământá (a ~) (a lega la pământ) vb., ind. prez. 3 împământeáză
împămîntare
ÎMPĂMÂNTÁRE, împământări, s. f. Acțiunea de a împământa și rezultatul ei. – V. împământa. DOOM
*împământáre s. f., g.-d. art. împământắrii; pl. împământắri
împămîntarea
ÎMPĂMÂNTÁRE, împământări, s. f. Acțiunea de a împământa și rezultatul ei. – V. împământa. DOOM
*împământáre s. f., g.-d. art. împământắrii; pl. împământắri
împămîntară
ÎMPĂMÂNTÁ, împământez, vb. I. Tranz. A lega fire electrice la pământ. – În + pământ. DOOM
*împământá (a ~) (a lega la pământ) vb., ind. prez. 3 împământeáză
împămîntarăm
ÎMPĂMÂNTÁ, împământez, vb. I. Tranz. A lega fire electrice la pământ. – În + pământ. DOOM
*împământá (a ~) (a lega la pământ) vb., ind. prez. 3 împământeáză
împămîntarăți
ÎMPĂMÂNTÁ, împământez, vb. I. Tranz. A lega fire electrice la pământ. – În + pământ. DOOM
*împământá (a ~) (a lega la pământ) vb., ind. prez. 3 împământeáză
împămîntase
ÎMPĂMÂNTÁ, împământez, vb. I. Tranz. A lega fire electrice la pământ. – În + pământ. DOOM
*împământá (a ~) (a lega la pământ) vb., ind. prez. 3 împământeáză
împămîntasem
ÎMPĂMÂNTÁ, împământez, vb. I. Tranz. A lega fire electrice la pământ. – În + pământ. DOOM
*împământá (a ~) (a lega la pământ) vb., ind. prez. 3 împământeáză
împămîntaseră
ÎMPĂMÂNTÁ, împământez, vb. I. Tranz. A lega fire electrice la pământ. – În + pământ. DOOM
*împământá (a ~) (a lega la pământ) vb., ind. prez. 3 împământeáză
împămîntaserăm
ÎMPĂMÂNTÁ, împământez, vb. I. Tranz. A lega fire electrice la pământ. – În + pământ. DOOM
*împământá (a ~) (a lega la pământ) vb., ind. prez. 3 împământeáză
împămîntaserăți
ÎMPĂMÂNTÁ, împământez, vb. I. Tranz. A lega fire electrice la pământ. – În + pământ. DOOM
*împământá (a ~) (a lega la pământ) vb., ind. prez. 3 împământeáză
împămîntaseși
ÎMPĂMÂNTÁ, împământez, vb. I. Tranz. A lega fire electrice la pământ. – În + pământ. DOOM
*împământá (a ~) (a lega la pământ) vb., ind. prez. 3 împământeáză
împămîntaseți
ÎMPĂMÂNTÁ, împământez, vb. I. Tranz. A lega fire electrice la pământ. – În + pământ. DOOM
*împământá (a ~) (a lega la pământ) vb., ind. prez. 3 împământeáză
împămîntat
ÎMPĂMÂNTÁ, împământez, vb. I. Tranz. A lega fire electrice la pământ. – În + pământ. DOOM
*împământá (a ~) (a lega la pământ) vb., ind. prez. 3 împământeáză
împămîntau
ÎMPĂMÂNTÁ, împământez, vb. I. Tranz. A lega fire electrice la pământ. – În + pământ. DOOM
*împământá (a ~) (a lega la pământ) vb., ind. prez. 3 împământeáză
împămîntași
ÎMPĂMÂNTÁ, împământez, vb. I. Tranz. A lega fire electrice la pământ. – În + pământ. DOOM
*împământá (a ~) (a lega la pământ) vb., ind. prez. 3 împământeáză
împămîntați
ÎMPĂMÂNTÁ, împământez, vb. I. Tranz. A lega fire electrice la pământ. – În + pământ. DOOM
*împământá (a ~) (a lega la pământ) vb., ind. prez. 3 împământeáză
împămîntează
ÎMPĂMÂNTÁ, împământez, vb. I. Tranz. A lega fire electrice la pământ. – În + pământ. DOOM
*împământá (a ~) (a lega la pământ) vb., ind. prez. 3 împământeáză
împămîntenea
ÎMPĂMÂNTENÍ, împământenesc, vb. IV. 1. Tranz. (În Evul Mediu, în Țările Române) A acorda cuiva (printr-un act domnesc) calitatea și drepturile de pământean. 2. Refl. A se stabili într-un loc, a se integra în viața localnicilor. 3. Tranz. și refl. Fig. (Despre obiceiuri, idei etc.) A face să prindă sau a prinde rădăcini; a (se) introduce, a (se) generaliza. – În + pământean. DOOM
împământení (a ~) (a stabili într-un loc, a integra) vb., ind. prez. 3 sg. împământenéște, imperf. 3 sg. împământeneá; conj. prez. 3 să împământeneáscă
împămînteneai
ÎMPĂMÂNTENÍ, împământenesc, vb. IV. 1. Tranz. (În Evul Mediu, în Țările Române) A acorda cuiva (printr-un act domnesc) calitatea și drepturile de pământean. 2. Refl. A se stabili într-un loc, a se integra în viața localnicilor. 3. Tranz. și refl. Fig. (Despre obiceiuri, idei etc.) A face să prindă sau a prinde rădăcini; a (se) introduce, a (se) generaliza. – În + pământean. DOOM
împământení (a ~) (a stabili într-un loc, a integra) vb., ind. prez. 3 sg. împământenéște, imperf. 3 sg. împământeneá; conj. prez. 3 să împământeneáscă
împămînteneam
ÎMPĂMÂNTENÍ, împământenesc, vb. IV. 1. Tranz. (În Evul Mediu, în Țările Române) A acorda cuiva (printr-un act domnesc) calitatea și drepturile de pământean. 2. Refl. A se stabili într-un loc, a se integra în viața localnicilor. 3. Tranz. și refl. Fig. (Despre obiceiuri, idei etc.) A face să prindă sau a prinde rădăcini; a (se) introduce, a (se) generaliza. – În + pământean. DOOM
împământení (a ~) (a stabili într-un loc, a integra) vb., ind. prez. 3 sg. împământenéște, imperf. 3 sg. împământeneá; conj. prez. 3 să împământeneáscă
împămîntenească
ÎMPĂMÂNTENÍ, împământenesc, vb. IV. 1. Tranz. (În Evul Mediu, în Țările Române) A acorda cuiva (printr-un act domnesc) calitatea și drepturile de pământean. 2. Refl. A se stabili într-un loc, a se integra în viața localnicilor. 3. Tranz. și refl. Fig. (Despre obiceiuri, idei etc.) A face să prindă sau a prinde rădăcini; a (se) introduce, a (se) generaliza. – În + pământean. DOOM
împământení (a ~) (a stabili într-un loc, a integra) vb., ind. prez. 3 sg. împământenéște, imperf. 3 sg. împământeneá; conj. prez. 3 să împământeneáscă
împămînteneau
ÎMPĂMÂNTENÍ, împământenesc, vb. IV. 1. Tranz. (În Evul Mediu, în Țările Române) A acorda cuiva (printr-un act domnesc) calitatea și drepturile de pământean. 2. Refl. A se stabili într-un loc, a se integra în viața localnicilor. 3. Tranz. și refl. Fig. (Despre obiceiuri, idei etc.) A face să prindă sau a prinde rădăcini; a (se) introduce, a (se) generaliza. – În + pământean. DOOM
împământení (a ~) (a stabili într-un loc, a integra) vb., ind. prez. 3 sg. împământenéște, imperf. 3 sg. împământeneá; conj. prez. 3 să împământeneáscă
împămînteneați
ÎMPĂMÂNTENÍ, împământenesc, vb. IV. 1. Tranz. (În Evul Mediu, în Țările Române) A acorda cuiva (printr-un act domnesc) calitatea și drepturile de pământean. 2. Refl. A se stabili într-un loc, a se integra în viața localnicilor. 3. Tranz. și refl. Fig. (Despre obiceiuri, idei etc.) A face să prindă sau a prinde rădăcini; a (se) introduce, a (se) generaliza. – În + pământean. DOOM
împământení (a ~) (a stabili într-un loc, a integra) vb., ind. prez. 3 sg. împământenéște, imperf. 3 sg. împământeneá; conj. prez. 3 să împământeneáscă
împămîntenesc
ÎMPĂMÂNTENÍ, împământenesc, vb. IV. 1. Tranz. (În Evul Mediu, în Țările Române) A acorda cuiva (printr-un act domnesc) calitatea și drepturile de pământean. 2. Refl. A se stabili într-un loc, a se integra în viața localnicilor. 3. Tranz. și refl. Fig. (Despre obiceiuri, idei etc.) A face să prindă sau a prinde rădăcini; a (se) introduce, a (se) generaliza. – În + pământean. DOOM
împământení (a ~) (a stabili într-un loc, a integra) vb., ind. prez. 3 sg. împământenéște, imperf. 3 sg. împământeneá; conj. prez. 3 să împământeneáscă
împămîntenește
ÎMPĂMÂNTENÍ, împământenesc, vb. IV. 1. Tranz. (În Evul Mediu, în Țările Române) A acorda cuiva (printr-un act domnesc) calitatea și drepturile de pământean. 2. Refl. A se stabili într-un loc, a se integra în viața localnicilor. 3. Tranz. și refl. Fig. (Despre obiceiuri, idei etc.) A face să prindă sau a prinde rădăcini; a (se) introduce, a (se) generaliza. – În + pământean. DOOM
împământení (a ~) (a stabili într-un loc, a integra) vb., ind. prez. 3 sg. împământenéște, imperf. 3 sg. împământeneá; conj. prez. 3 să împământeneáscă
împămîntenești
ÎMPĂMÂNTENÍ, împământenesc, vb. IV. 1. Tranz. (În Evul Mediu, în Țările Române) A acorda cuiva (printr-un act domnesc) calitatea și drepturile de pământean. 2. Refl. A se stabili într-un loc, a se integra în viața localnicilor. 3. Tranz. și refl. Fig. (Despre obiceiuri, idei etc.) A face să prindă sau a prinde rădăcini; a (se) introduce, a (se) generaliza. – În + pământean. DOOM
împământení (a ~) (a stabili într-un loc, a integra) vb., ind. prez. 3 sg. împământenéște, imperf. 3 sg. împământeneá; conj. prez. 3 să împământeneáscă
împămînteni
ÎMPĂMÂNTENÍ, împământenesc, vb. IV. 1. Tranz. (În Evul Mediu, în Țările Române) A acorda cuiva (printr-un act domnesc) calitatea și drepturile de pământean. 2. Refl. A se stabili într-un loc, a se integra în viața localnicilor. 3. Tranz. și refl. Fig. (Despre obiceiuri, idei etc.) A face să prindă sau a prinde rădăcini; a (se) introduce, a (se) generaliza. – În + pământean. DOOM
împământení (a ~) (a stabili într-un loc, a integra) vb., ind. prez. 3 sg. împământenéște, imperf. 3 sg. împământeneá; conj. prez. 3 să împământeneáscă
împămîntenii
ÎMPĂMÂNTENÍ, împământenesc, vb. IV. 1. Tranz. (În Evul Mediu, în Țările Române) A acorda cuiva (printr-un act domnesc) calitatea și drepturile de pământean. 2. Refl. A se stabili într-un loc, a se integra în viața localnicilor. 3. Tranz. și refl. Fig. (Despre obiceiuri, idei etc.) A face să prindă sau a prinde rădăcini; a (se) introduce, a (se) generaliza. – În + pământean. DOOM
împământení (a ~) (a stabili într-un loc, a integra) vb., ind. prez. 3 sg. împământenéște, imperf. 3 sg. împământeneá; conj. prez. 3 să împământeneáscă
împămîntenim
ÎMPĂMÂNTENÍ, împământenesc, vb. IV. 1. Tranz. (În Evul Mediu, în Țările Române) A acorda cuiva (printr-un act domnesc) calitatea și drepturile de pământean. 2. Refl. A se stabili într-un loc, a se integra în viața localnicilor. 3. Tranz. și refl. Fig. (Despre obiceiuri, idei etc.) A face să prindă sau a prinde rădăcini; a (se) introduce, a (se) generaliza. – În + pământean. DOOM
împământení (a ~) (a stabili într-un loc, a integra) vb., ind. prez. 3 sg. împământenéște, imperf. 3 sg. împământeneá; conj. prez. 3 să împământeneáscă
împămîntenind
ÎMPĂMÂNTENÍ, împământenesc, vb. IV. 1. Tranz. (În Evul Mediu, în Țările Române) A acorda cuiva (printr-un act domnesc) calitatea și drepturile de pământean. 2. Refl. A se stabili într-un loc, a se integra în viața localnicilor. 3. Tranz. și refl. Fig. (Despre obiceiuri, idei etc.) A face să prindă sau a prinde rădăcini; a (se) introduce, a (se) generaliza. – În + pământean. DOOM
împământení (a ~) (a stabili într-un loc, a integra) vb., ind. prez. 3 sg. împământenéște, imperf. 3 sg. împământeneá; conj. prez. 3 să împământeneáscă
împămîntenire
ÎMPĂMÂNTENÍ, împământenesc, vb. IV. 1. Tranz. (În Evul Mediu, în Țările Române) A acorda cuiva (printr-un act domnesc) calitatea și drepturile de pământean. 2. Refl. A se stabili într-un loc, a se integra în viața localnicilor. 3. Tranz. și refl. Fig. (Despre obiceiuri, idei etc.) A face să prindă sau a prinde rădăcini; a (se) introduce, a (se) generaliza. – În + pământean. DOOM
împământení (a ~) (a stabili într-un loc, a integra) vb., ind. prez. 3 sg. împământenéște, imperf. 3 sg. împământeneá; conj. prez. 3 să împământeneáscă
împămîntenire
ÎMPĂMÂNTENÍRE, împământeniri, s. f. Acțiunea de a (se) împământeni și rezultatul ei. – V. împământeni. DOOM
împământeníre s. f., g.-d. art. împământenírii; pl. împământeníri
împămîntenirea
ÎMPĂMÂNTENÍRE, împământeniri, s. f. Acțiunea de a (se) împământeni și rezultatul ei. – V. împământeni. DOOM
împământeníre s. f., g.-d. art. împământenírii; pl. împământeníri
împămînteniri
ÎMPĂMÂNTENÍRE, împământeniri, s. f. Acțiunea de a (se) împământeni și rezultatul ei. – V. împământeni. DOOM
împământeníre s. f., g.-d. art. împământenírii; pl. împământeníri
împămîntenirii
ÎMPĂMÂNTENÍRE, împământeniri, s. f. Acțiunea de a (se) împământeni și rezultatul ei. – V. împământeni. DOOM
împământeníre s. f., g.-d. art. împământenírii; pl. împământeníri
împămîntenirile
ÎMPĂMÂNTENÍRE, împământeniri, s. f. Acțiunea de a (se) împământeni și rezultatul ei. – V. împământeni. DOOM
împământeníre s. f., g.-d. art. împământenírii; pl. împământeníri
împămîntenirilor
ÎMPĂMÂNTENÍRE, împământeniri, s. f. Acțiunea de a (se) împământeni și rezultatul ei. – V. împământeni. DOOM
împământeníre s. f., g.-d. art. împământenírii; pl. împământeníri
împămînteniră
ÎMPĂMÂNTENÍ, împământenesc, vb. IV. 1. Tranz. (În Evul Mediu, în Țările Române) A acorda cuiva (printr-un act domnesc) calitatea și drepturile de pământean. 2. Refl. A se stabili într-un loc, a se integra în viața localnicilor. 3. Tranz. și refl. Fig. (Despre obiceiuri, idei etc.) A face să prindă sau a prinde rădăcini; a (se) introduce, a (se) generaliza. – În + pământean. DOOM
împământení (a ~) (a stabili într-un loc, a integra) vb., ind. prez. 3 sg. împământenéște, imperf. 3 sg. împământeneá; conj. prez. 3 să împământeneáscă
împămîntenirăm
ÎMPĂMÂNTENÍ, împământenesc, vb. IV. 1. Tranz. (În Evul Mediu, în Țările Române) A acorda cuiva (printr-un act domnesc) calitatea și drepturile de pământean. 2. Refl. A se stabili într-un loc, a se integra în viața localnicilor. 3. Tranz. și refl. Fig. (Despre obiceiuri, idei etc.) A face să prindă sau a prinde rădăcini; a (se) introduce, a (se) generaliza. – În + pământean. DOOM
împământení (a ~) (a stabili într-un loc, a integra) vb., ind. prez. 3 sg. împământenéște, imperf. 3 sg. împământeneá; conj. prez. 3 să împământeneáscă
împămîntenirăți
ÎMPĂMÂNTENÍ, împământenesc, vb. IV. 1. Tranz. (În Evul Mediu, în Țările Române) A acorda cuiva (printr-un act domnesc) calitatea și drepturile de pământean. 2. Refl. A se stabili într-un loc, a se integra în viața localnicilor. 3. Tranz. și refl. Fig. (Despre obiceiuri, idei etc.) A face să prindă sau a prinde rădăcini; a (se) introduce, a (se) generaliza. – În + pământean. DOOM
împământení (a ~) (a stabili într-un loc, a integra) vb., ind. prez. 3 sg. împământenéște, imperf. 3 sg. împământeneá; conj. prez. 3 să împământeneáscă
împămîntenise
ÎMPĂMÂNTENÍ, împământenesc, vb. IV. 1. Tranz. (În Evul Mediu, în Țările Române) A acorda cuiva (printr-un act domnesc) calitatea și drepturile de pământean. 2. Refl. A se stabili într-un loc, a se integra în viața localnicilor. 3. Tranz. și refl. Fig. (Despre obiceiuri, idei etc.) A face să prindă sau a prinde rădăcini; a (se) introduce, a (se) generaliza. – În + pământean. DOOM
împământení (a ~) (a stabili într-un loc, a integra) vb., ind. prez. 3 sg. împământenéște, imperf. 3 sg. împământeneá; conj. prez. 3 să împământeneáscă
împămîntenisem
ÎMPĂMÂNTENÍ, împământenesc, vb. IV. 1. Tranz. (În Evul Mediu, în Țările Române) A acorda cuiva (printr-un act domnesc) calitatea și drepturile de pământean. 2. Refl. A se stabili într-un loc, a se integra în viața localnicilor. 3. Tranz. și refl. Fig. (Despre obiceiuri, idei etc.) A face să prindă sau a prinde rădăcini; a (se) introduce, a (se) generaliza. – În + pământean. DOOM
împământení (a ~) (a stabili într-un loc, a integra) vb., ind. prez. 3 sg. împământenéște, imperf. 3 sg. împământeneá; conj. prez. 3 să împământeneáscă
împămînteniseră
ÎMPĂMÂNTENÍ, împământenesc, vb. IV. 1. Tranz. (În Evul Mediu, în Țările Române) A acorda cuiva (printr-un act domnesc) calitatea și drepturile de pământean. 2. Refl. A se stabili într-un loc, a se integra în viața localnicilor. 3. Tranz. și refl. Fig. (Despre obiceiuri, idei etc.) A face să prindă sau a prinde rădăcini; a (se) introduce, a (se) generaliza. – În + pământean. DOOM
împământení (a ~) (a stabili într-un loc, a integra) vb., ind. prez. 3 sg. împământenéște, imperf. 3 sg. împământeneá; conj. prez. 3 să împământeneáscă
împămînteniserăm
ÎMPĂMÂNTENÍ, împământenesc, vb. IV. 1. Tranz. (În Evul Mediu, în Țările Române) A acorda cuiva (printr-un act domnesc) calitatea și drepturile de pământean. 2. Refl. A se stabili într-un loc, a se integra în viața localnicilor. 3. Tranz. și refl. Fig. (Despre obiceiuri, idei etc.) A face să prindă sau a prinde rădăcini; a (se) introduce, a (se) generaliza. – În + pământean. DOOM
împământení (a ~) (a stabili într-un loc, a integra) vb., ind. prez. 3 sg. împământenéște, imperf. 3 sg. împământeneá; conj. prez. 3 să împământeneáscă
împămînteniserăți
ÎMPĂMÂNTENÍ, împământenesc, vb. IV. 1. Tranz. (În Evul Mediu, în Țările Române) A acorda cuiva (printr-un act domnesc) calitatea și drepturile de pământean. 2. Refl. A se stabili într-un loc, a se integra în viața localnicilor. 3. Tranz. și refl. Fig. (Despre obiceiuri, idei etc.) A face să prindă sau a prinde rădăcini; a (se) introduce, a (se) generaliza. – În + pământean. DOOM
împământení (a ~) (a stabili într-un loc, a integra) vb., ind. prez. 3 sg. împământenéște, imperf. 3 sg. împământeneá; conj. prez. 3 să împământeneáscă
împămînteniseși
ÎMPĂMÂNTENÍ, împământenesc, vb. IV. 1. Tranz. (În Evul Mediu, în Țările Române) A acorda cuiva (printr-un act domnesc) calitatea și drepturile de pământean. 2. Refl. A se stabili într-un loc, a se integra în viața localnicilor. 3. Tranz. și refl. Fig. (Despre obiceiuri, idei etc.) A face să prindă sau a prinde rădăcini; a (se) introduce, a (se) generaliza. – În + pământean. DOOM
împământení (a ~) (a stabili într-un loc, a integra) vb., ind. prez. 3 sg. împământenéște, imperf. 3 sg. împământeneá; conj. prez. 3 să împământeneáscă
împămînteniseți
ÎMPĂMÂNTENÍ, împământenesc, vb. IV. 1. Tranz. (În Evul Mediu, în Țările Române) A acorda cuiva (printr-un act domnesc) calitatea și drepturile de pământean. 2. Refl. A se stabili într-un loc, a se integra în viața localnicilor. 3. Tranz. și refl. Fig. (Despre obiceiuri, idei etc.) A face să prindă sau a prinde rădăcini; a (se) introduce, a (se) generaliza. – În + pământean. DOOM
împământení (a ~) (a stabili într-un loc, a integra) vb., ind. prez. 3 sg. împământenéște, imperf. 3 sg. împământeneá; conj. prez. 3 să împământeneáscă
împămîntenit
ÎMPĂMÂNTENÍ, împământenesc, vb. IV. 1. Tranz. (În Evul Mediu, în Țările Române) A acorda cuiva (printr-un act domnesc) calitatea și drepturile de pământean. 2. Refl. A se stabili într-un loc, a se integra în viața localnicilor. 3. Tranz. și refl. Fig. (Despre obiceiuri, idei etc.) A face să prindă sau a prinde rădăcini; a (se) introduce, a (se) generaliza. – În + pământean. DOOM
împământení (a ~) (a stabili într-un loc, a integra) vb., ind. prez. 3 sg. împământenéște, imperf. 3 sg. împământeneá; conj. prez. 3 să împământeneáscă
împămîntenit
ÎMPĂMÂNTENÍ, împământenesc, vb. IV. 1. Tranz. (În evul mediu, în țările românești) A acorda cuiva (printr-un act domnesc) calitatea și drepturile de pământean. V. naturaliza. 2. Refl. A se stabili într-un loc, a se integra în viața localnicilor. 3. Tranz. și refl. Fig. (Despre obiceiuri, idei etc.) A face să prindă sau a prinde rădăcini; a (se) introduce, a (se) generaliza. – În + pământean.
împămîntenita
ÎMPĂMÂNTENÍ, împământenesc, vb. IV. 1. Tranz. (În evul mediu, în țările românești) A acorda cuiva (printr-un act domnesc) calitatea și drepturile de pământean. V. naturaliza. 2. Refl. A se stabili într-un loc, a se integra în viața localnicilor. 3. Tranz. și refl. Fig. (Despre obiceiuri, idei etc.) A face să prindă sau a prinde rădăcini; a (se) introduce, a (se) generaliza. – În + pământean.
împămîntenite
ÎMPĂMÂNTENÍ, împământenesc, vb. IV. 1. Tranz. (În evul mediu, în țările românești) A acorda cuiva (printr-un act domnesc) calitatea și drepturile de pământean. V. naturaliza. 2. Refl. A se stabili într-un loc, a se integra în viața localnicilor. 3. Tranz. și refl. Fig. (Despre obiceiuri, idei etc.) A face să prindă sau a prinde rădăcini; a (se) introduce, a (se) generaliza. – În + pământean.
împămîntenitei
ÎMPĂMÂNTENÍ, împământenesc, vb. IV. 1. Tranz. (În evul mediu, în țările românești) A acorda cuiva (printr-un act domnesc) calitatea și drepturile de pământean. V. naturaliza. 2. Refl. A se stabili într-un loc, a se integra în viața localnicilor. 3. Tranz. și refl. Fig. (Despre obiceiuri, idei etc.) A face să prindă sau a prinde rădăcini; a (se) introduce, a (se) generaliza. – În + pământean.
împămîntenitele
ÎMPĂMÂNTENÍ, împământenesc, vb. IV. 1. Tranz. (În evul mediu, în țările românești) A acorda cuiva (printr-un act domnesc) calitatea și drepturile de pământean. V. naturaliza. 2. Refl. A se stabili într-un loc, a se integra în viața localnicilor. 3. Tranz. și refl. Fig. (Despre obiceiuri, idei etc.) A face să prindă sau a prinde rădăcini; a (se) introduce, a (se) generaliza. – În + pământean.
împămîntenitelor
ÎMPĂMÂNTENÍ, împământenesc, vb. IV. 1. Tranz. (În evul mediu, în țările românești) A acorda cuiva (printr-un act domnesc) calitatea și drepturile de pământean. V. naturaliza. 2. Refl. A se stabili într-un loc, a se integra în viața localnicilor. 3. Tranz. și refl. Fig. (Despre obiceiuri, idei etc.) A face să prindă sau a prinde rădăcini; a (se) introduce, a (se) generaliza. – În + pământean.
împămîntenitul
ÎMPĂMÂNTENÍ, împământenesc, vb. IV. 1. Tranz. (În evul mediu, în țările românești) A acorda cuiva (printr-un act domnesc) calitatea și drepturile de pământean. V. naturaliza. 2. Refl. A se stabili într-un loc, a se integra în viața localnicilor. 3. Tranz. și refl. Fig. (Despre obiceiuri, idei etc.) A face să prindă sau a prinde rădăcini; a (se) introduce, a (se) generaliza. – În + pământean.
împămîntenitului
ÎMPĂMÂNTENÍ, împământenesc, vb. IV. 1. Tranz. (În evul mediu, în țările românești) A acorda cuiva (printr-un act domnesc) calitatea și drepturile de pământean. V. naturaliza. 2. Refl. A se stabili într-un loc, a se integra în viața localnicilor. 3. Tranz. și refl. Fig. (Despre obiceiuri, idei etc.) A face să prindă sau a prinde rădăcini; a (se) introduce, a (se) generaliza. – În + pământean.
împămînteniși
ÎMPĂMÂNTENÍ, împământenesc, vb. IV. 1. Tranz. (În Evul Mediu, în Țările Române) A acorda cuiva (printr-un act domnesc) calitatea și drepturile de pământean. 2. Refl. A se stabili într-un loc, a se integra în viața localnicilor. 3. Tranz. și refl. Fig. (Despre obiceiuri, idei etc.) A face să prindă sau a prinde rădăcini; a (se) introduce, a (se) generaliza. – În + pământean. DOOM
împământení (a ~) (a stabili într-un loc, a integra) vb., ind. prez. 3 sg. împământenéște, imperf. 3 sg. împământeneá; conj. prez. 3 să împământeneáscă
împămînteniți
ÎMPĂMÂNTENÍ, împământenesc, vb. IV. 1. Tranz. (În Evul Mediu, în Țările Române) A acorda cuiva (printr-un act domnesc) calitatea și drepturile de pământean. 2. Refl. A se stabili într-un loc, a se integra în viața localnicilor. 3. Tranz. și refl. Fig. (Despre obiceiuri, idei etc.) A face să prindă sau a prinde rădăcini; a (se) introduce, a (se) generaliza. – În + pământean. DOOM
împământení (a ~) (a stabili într-un loc, a integra) vb., ind. prez. 3 sg. împământenéște, imperf. 3 sg. împământeneá; conj. prez. 3 să împământeneáscă
împămînteniți
ÎMPĂMÂNTENÍ, împământenesc, vb. IV. 1. Tranz. (În evul mediu, în țările românești) A acorda cuiva (printr-un act domnesc) calitatea și drepturile de pământean. V. naturaliza. 2. Refl. A se stabili într-un loc, a se integra în viața localnicilor. 3. Tranz. și refl. Fig. (Despre obiceiuri, idei etc.) A face să prindă sau a prinde rădăcini; a (se) introduce, a (se) generaliza. – În + pământean.
împămînteniții
ÎMPĂMÂNTENÍ, împământenesc, vb. IV. 1. Tranz. (În evul mediu, în țările românești) A acorda cuiva (printr-un act domnesc) calitatea și drepturile de pământean. V. naturaliza. 2. Refl. A se stabili într-un loc, a se integra în viața localnicilor. 3. Tranz. și refl. Fig. (Despre obiceiuri, idei etc.) A face să prindă sau a prinde rădăcini; a (se) introduce, a (se) generaliza. – În + pământean.
împămînteniților
ÎMPĂMÂNTENÍ, împământenesc, vb. IV. 1. Tranz. (În evul mediu, în țările românești) A acorda cuiva (printr-un act domnesc) calitatea și drepturile de pământean. V. naturaliza. 2. Refl. A se stabili într-un loc, a se integra în viața localnicilor. 3. Tranz. și refl. Fig. (Despre obiceiuri, idei etc.) A face să prindă sau a prinde rădăcini; a (se) introduce, a (se) generaliza. – În + pământean.
împămîntez
ÎMPĂMÂNTÁ, împământez, vb. I. Tranz. A lega fire electrice la pământ. – În + pământ. DOOM
*împământá (a ~) (a lega la pământ) vb., ind. prez. 3 împământeáză
împămînteze
ÎMPĂMÂNTÁ, împământez, vb. I. Tranz. A lega fire electrice la pământ. – În + pământ. DOOM
*împământá (a ~) (a lega la pământ) vb., ind. prez. 3 împământeáză
împămîntezi
ÎMPĂMÂNTÁ, împământez, vb. I. Tranz. A lega fire electrice la pământ. – În + pământ. DOOM
*împământá (a ~) (a lega la pământ) vb., ind. prez. 3 împământeáză
împămîntînd
ÎMPĂMÂNTÁ, împământez, vb. I. Tranz. A lega fire electrice la pământ. – În + pământ. DOOM
*împământá (a ~) (a lega la pământ) vb., ind. prez. 3 împământeáză
împămîntări
ÎMPĂMÂNTÁRE, împământări, s. f. Acțiunea de a împământa și rezultatul ei. – V. împământa. DOOM
*împământáre s. f., g.-d. art. împământắrii; pl. împământắri
împămîntării
ÎMPĂMÂNTÁRE, împământări, s. f. Acțiunea de a împământa și rezultatul ei. – V. împământa. DOOM
*împământáre s. f., g.-d. art. împământắrii; pl. împământắri
împămîntările
ÎMPĂMÂNTÁRE, împământări, s. f. Acțiunea de a împământa și rezultatul ei. – V. împământa. DOOM
*împământáre s. f., g.-d. art. împământắrii; pl. împământắri
împămîntărilor
ÎMPĂMÂNTÁRE, împământări, s. f. Acțiunea de a împământa și rezultatul ei. – V. împământa. DOOM
*împământáre s. f., g.-d. art. împământắrii; pl. împământắri
împăna
ÎMPĂNÁ, împănez, vb. I. Tranz. 1. A introduce în crestăturile făcute într-o bucată de carne sau în unele legume bucățele de usturoi, de slănină etc. ♦ Fig. A umple, a înțesa, a împânzi un loc. 2. (Tehn.) A reduce jocul dintre două sau mai multe obiecte, piese etc., introducând între ele pene de lemn sau de metal. – Lat. *impinnare sau în + pană. DOOM
împăná (a ~) vb., ind. prez. 3 împăneáză
împănai
ÎMPĂNÁ, împănez, vb. I. Tranz. 1. A introduce în crestăturile făcute într-o bucată de carne sau în unele legume bucățele de usturoi, de slănină etc. ♦ Fig. A umple, a înțesa, a împânzi un loc. 2. (Tehn.) A reduce jocul dintre două sau mai multe obiecte, piese etc., introducând între ele pene de lemn sau de metal. – Lat. *impinnare sau în + pană. DOOM
împăná (a ~) vb., ind. prez. 3 împăneáză
împănam
ÎMPĂNÁ, împănez, vb. I. Tranz. 1. A introduce în crestăturile făcute într-o bucată de carne sau în unele legume bucățele de usturoi, de slănină etc. ♦ Fig. A umple, a înțesa, a împânzi un loc. 2. (Tehn.) A reduce jocul dintre două sau mai multe obiecte, piese etc., introducând între ele pene de lemn sau de metal. – Lat. *impinnare sau în + pană. DOOM
împăná (a ~) vb., ind. prez. 3 împăneáză
împănare
ÎMPĂNÁ, împănez, vb. I. Tranz. 1. A introduce în crestăturile făcute într-o bucată de carne sau în unele legume bucățele de usturoi, de slănină etc. ♦ Fig. A umple, a înțesa, a împânzi un loc. 2. (Tehn.) A reduce jocul dintre două sau mai multe obiecte, piese etc., introducând între ele pene de lemn sau de metal. – Lat. *impinnare sau în + pană. DOOM
împăná (a ~) vb., ind. prez. 3 împăneáză
împănare
ÎMPĂNÁRE, împănări, s. f. Acțiunea de a împăna și rezultatul ei. – V. împăna. DOOM
împănáre s. f., g.-d. art. împănắrii; pl. împănắri
împănarea
ÎMPĂNÁRE, împănări, s. f. Acțiunea de a împăna și rezultatul ei. – V. împăna. DOOM
împănáre s. f., g.-d. art. împănắrii; pl. împănắri
împănară
ÎMPĂNÁ, împănez, vb. I. Tranz. 1. A introduce în crestăturile făcute într-o bucată de carne sau în unele legume bucățele de usturoi, de slănină etc. ♦ Fig. A umple, a înțesa, a împânzi un loc. 2. (Tehn.) A reduce jocul dintre două sau mai multe obiecte, piese etc., introducând între ele pene de lemn sau de metal. – Lat. *impinnare sau în + pană. DOOM
împăná (a ~) vb., ind. prez. 3 împăneáză
împănarăm
ÎMPĂNÁ, împănez, vb. I. Tranz. 1. A introduce în crestăturile făcute într-o bucată de carne sau în unele legume bucățele de usturoi, de slănină etc. ♦ Fig. A umple, a înțesa, a împânzi un loc. 2. (Tehn.) A reduce jocul dintre două sau mai multe obiecte, piese etc., introducând între ele pene de lemn sau de metal. – Lat. *impinnare sau în + pană. DOOM
împăná (a ~) vb., ind. prez. 3 împăneáză
împănarăți
ÎMPĂNÁ, împănez, vb. I. Tranz. 1. A introduce în crestăturile făcute într-o bucată de carne sau în unele legume bucățele de usturoi, de slănină etc. ♦ Fig. A umple, a înțesa, a împânzi un loc. 2. (Tehn.) A reduce jocul dintre două sau mai multe obiecte, piese etc., introducând între ele pene de lemn sau de metal. – Lat. *impinnare sau în + pană. DOOM
împăná (a ~) vb., ind. prez. 3 împăneáză
împănase
ÎMPĂNÁ, împănez, vb. I. Tranz. 1. A introduce în crestăturile făcute într-o bucată de carne sau în unele legume bucățele de usturoi, de slănină etc. ♦ Fig. A umple, a înțesa, a împânzi un loc. 2. (Tehn.) A reduce jocul dintre două sau mai multe obiecte, piese etc., introducând între ele pene de lemn sau de metal. – Lat. *impinnare sau în + pană. DOOM
împăná (a ~) vb., ind. prez. 3 împăneáză
împănasem
ÎMPĂNÁ, împănez, vb. I. Tranz. 1. A introduce în crestăturile făcute într-o bucată de carne sau în unele legume bucățele de usturoi, de slănină etc. ♦ Fig. A umple, a înțesa, a împânzi un loc. 2. (Tehn.) A reduce jocul dintre două sau mai multe obiecte, piese etc., introducând între ele pene de lemn sau de metal. – Lat. *impinnare sau în + pană. DOOM
împăná (a ~) vb., ind. prez. 3 împăneáză
împănaseră
ÎMPĂNÁ, împănez, vb. I. Tranz. 1. A introduce în crestăturile făcute într-o bucată de carne sau în unele legume bucățele de usturoi, de slănină etc. ♦ Fig. A umple, a înțesa, a împânzi un loc. 2. (Tehn.) A reduce jocul dintre două sau mai multe obiecte, piese etc., introducând între ele pene de lemn sau de metal. – Lat. *impinnare sau în + pană. DOOM
împăná (a ~) vb., ind. prez. 3 împăneáză
împănaserăm
ÎMPĂNÁ, împănez, vb. I. Tranz. 1. A introduce în crestăturile făcute într-o bucată de carne sau în unele legume bucățele de usturoi, de slănină etc. ♦ Fig. A umple, a înțesa, a împânzi un loc. 2. (Tehn.) A reduce jocul dintre două sau mai multe obiecte, piese etc., introducând între ele pene de lemn sau de metal. – Lat. *impinnare sau în + pană. DOOM
împăná (a ~) vb., ind. prez. 3 împăneáză
împănaserăți
ÎMPĂNÁ, împănez, vb. I. Tranz. 1. A introduce în crestăturile făcute într-o bucată de carne sau în unele legume bucățele de usturoi, de slănină etc. ♦ Fig. A umple, a înțesa, a împânzi un loc. 2. (Tehn.) A reduce jocul dintre două sau mai multe obiecte, piese etc., introducând între ele pene de lemn sau de metal. – Lat. *impinnare sau în + pană. DOOM
împăná (a ~) vb., ind. prez. 3 împăneáză
împănaseși
ÎMPĂNÁ, împănez, vb. I. Tranz. 1. A introduce în crestăturile făcute într-o bucată de carne sau în unele legume bucățele de usturoi, de slănină etc. ♦ Fig. A umple, a înțesa, a împânzi un loc. 2. (Tehn.) A reduce jocul dintre două sau mai multe obiecte, piese etc., introducând între ele pene de lemn sau de metal. – Lat. *impinnare sau în + pană. DOOM
împăná (a ~) vb., ind. prez. 3 împăneáză
împănaseți
ÎMPĂNÁ, împănez, vb. I. Tranz. 1. A introduce în crestăturile făcute într-o bucată de carne sau în unele legume bucățele de usturoi, de slănină etc. ♦ Fig. A umple, a înțesa, a împânzi un loc. 2. (Tehn.) A reduce jocul dintre două sau mai multe obiecte, piese etc., introducând între ele pene de lemn sau de metal. – Lat. *impinnare sau în + pană. DOOM
împăná (a ~) vb., ind. prez. 3 împăneáză
împănat
ÎMPĂNÁ, împănez, vb. I. Tranz. 1. A introduce în crestăturile făcute într-o bucată de carne sau în unele legume bucățele de usturoi, de slănină etc. ♦ Fig. A umple, a înțesa, a împânzi un loc. 2. (Tehn.) A reduce jocul dintre două sau mai multe obiecte, piese etc., introducând între ele pene de lemn sau de metal. – Lat. *impinnare sau în + pană. DOOM
împăná (a ~) vb., ind. prez. 3 împăneáză
împănat
ÎMPĂNÁT, -Ă, împănați, -te, adj. 1. (Despre păsări) Acoperit cu pene. ♦ (Înv.; despre săgeți) Căreia i s-a fixat o pană de pasăre în capătul neascuțit pentru a putea zbura mai ușor la lansare; care este prevăzut cu o pană. ♦ (Reg.) Împodobit cu flori, plin cu flori. 2. (Despre locuri, terenuri etc.) Plin, înțesat, împânzit. 3. (Despre carne sau despre unele legume) În care s-au introdus bucăți de usturoi, de slănină etc. 4. (Rar; despre obiecte sau unelte formate din bucăți) Înțepenit, fixat cu o pană de lemn sau de metal. [Var.: (Înv.) împenát, -ă adj.] – V. împăna.
împănata
ÎMPĂNÁT, -Ă, împănați, -te, adj. 1. (Despre păsări) Acoperit cu pene. ♦ (Înv.; despre săgeți) Căreia i s-a fixat o pană de pasăre în capătul neascuțit pentru a putea zbura mai ușor la lansare; care este prevăzut cu o pană. ♦ (Reg.) Împodobit cu flori, plin cu flori. 2. (Despre locuri, terenuri etc.) Plin, înțesat, împânzit. 3. (Despre carne sau despre unele legume) În care s-au introdus bucăți de usturoi, de slănină etc. 4. (Rar; despre obiecte sau unelte formate din bucăți) Înțepenit, fixat cu o pană de lemn sau de metal. [Var.: (Înv.) împenát, -ă adj.] – V. împăna.
împănate
ÎMPĂNÁT, -Ă, împănați, -te, adj. 1. (Despre păsări) Acoperit cu pene. ♦ (Înv.; despre săgeți) Căreia i s-a fixat o pană de pasăre în capătul neascuțit pentru a putea zbura mai ușor la lansare; care este prevăzut cu o pană. ♦ (Reg.) Împodobit cu flori, plin cu flori. 2. (Despre locuri, terenuri etc.) Plin, înțesat, împânzit. 3. (Despre carne sau despre unele legume) În care s-au introdus bucăți de usturoi, de slănină etc. 4. (Rar; despre obiecte sau unelte formate din bucăți) Înțepenit, fixat cu o pană de lemn sau de metal. [Var.: (Înv.) împenát, -ă adj.] – V. împăna.
împănatei
ÎMPĂNÁT, -Ă, împănați, -te, adj. 1. (Despre păsări) Acoperit cu pene. ♦ (Înv.; despre săgeți) Căreia i s-a fixat o pană de pasăre în capătul neascuțit pentru a putea zbura mai ușor la lansare; care este prevăzut cu o pană. ♦ (Reg.) Împodobit cu flori, plin cu flori. 2. (Despre locuri, terenuri etc.) Plin, înțesat, împânzit. 3. (Despre carne sau despre unele legume) În care s-au introdus bucăți de usturoi, de slănină etc. 4. (Rar; despre obiecte sau unelte formate din bucăți) Înțepenit, fixat cu o pană de lemn sau de metal. [Var.: (Înv.) împenát, -ă adj.] – V. împăna.
împănatele
ÎMPĂNÁT, -Ă, împănați, -te, adj. 1. (Despre păsări) Acoperit cu pene. ♦ (Înv.; despre săgeți) Căreia i s-a fixat o pană de pasăre în capătul neascuțit pentru a putea zbura mai ușor la lansare; care este prevăzut cu o pană. ♦ (Reg.) Împodobit cu flori, plin cu flori. 2. (Despre locuri, terenuri etc.) Plin, înțesat, împânzit. 3. (Despre carne sau despre unele legume) În care s-au introdus bucăți de usturoi, de slănină etc. 4. (Rar; despre obiecte sau unelte formate din bucăți) Înțepenit, fixat cu o pană de lemn sau de metal. [Var.: (Înv.) împenát, -ă adj.] – V. împăna.
împănatelor
ÎMPĂNÁT, -Ă, împănați, -te, adj. 1. (Despre păsări) Acoperit cu pene. ♦ (Înv.; despre săgeți) Căreia i s-a fixat o pană de pasăre în capătul neascuțit pentru a putea zbura mai ușor la lansare; care este prevăzut cu o pană. ♦ (Reg.) Împodobit cu flori, plin cu flori. 2. (Despre locuri, terenuri etc.) Plin, înțesat, împânzit. 3. (Despre carne sau despre unele legume) În care s-au introdus bucăți de usturoi, de slănină etc. 4. (Rar; despre obiecte sau unelte formate din bucăți) Înțepenit, fixat cu o pană de lemn sau de metal. [Var.: (Înv.) împenát, -ă adj.] – V. împăna.
împănatul
ÎMPĂNÁT, -Ă, împănați, -te, adj. 1. (Despre păsări) Acoperit cu pene. ♦ (Înv.; despre săgeți) Căreia i s-a fixat o pană de pasăre în capătul neascuțit pentru a putea zbura mai ușor la lansare; care este prevăzut cu o pană. ♦ (Reg.) Împodobit cu flori, plin cu flori. 2. (Despre locuri, terenuri etc.) Plin, înțesat, împânzit. 3. (Despre carne sau despre unele legume) În care s-au introdus bucăți de usturoi, de slănină etc. 4. (Rar; despre obiecte sau unelte formate din bucăți) Înțepenit, fixat cu o pană de lemn sau de metal. [Var.: (Înv.) împenát, -ă adj.] – V. împăna.
împănatului
ÎMPĂNÁT, -Ă, împănați, -te, adj. 1. (Despre păsări) Acoperit cu pene. ♦ (Înv.; despre săgeți) Căreia i s-a fixat o pană de pasăre în capătul neascuțit pentru a putea zbura mai ușor la lansare; care este prevăzut cu o pană. ♦ (Reg.) Împodobit cu flori, plin cu flori. 2. (Despre locuri, terenuri etc.) Plin, înțesat, împânzit. 3. (Despre carne sau despre unele legume) În care s-au introdus bucăți de usturoi, de slănină etc. 4. (Rar; despre obiecte sau unelte formate din bucăți) Înțepenit, fixat cu o pană de lemn sau de metal. [Var.: (Înv.) împenát, -ă adj.] – V. împăna.
împănau
ÎMPĂNÁ, împănez, vb. I. Tranz. 1. A introduce în crestăturile făcute într-o bucată de carne sau în unele legume bucățele de usturoi, de slănină etc. ♦ Fig. A umple, a înțesa, a împânzi un loc. 2. (Tehn.) A reduce jocul dintre două sau mai multe obiecte, piese etc., introducând între ele pene de lemn sau de metal. – Lat. *impinnare sau în + pană. DOOM
împăná (a ~) vb., ind. prez. 3 împăneáză
împănași
ÎMPĂNÁ, împănez, vb. I. Tranz. 1. A introduce în crestăturile făcute într-o bucată de carne sau în unele legume bucățele de usturoi, de slănină etc. ♦ Fig. A umple, a înțesa, a împânzi un loc. 2. (Tehn.) A reduce jocul dintre două sau mai multe obiecte, piese etc., introducând între ele pene de lemn sau de metal. – Lat. *impinnare sau în + pană. DOOM
împăná (a ~) vb., ind. prez. 3 împăneáză
împănați
ÎMPĂNÁ, împănez, vb. I. Tranz. 1. A introduce în crestăturile făcute într-o bucată de carne sau în unele legume bucățele de usturoi, de slănină etc. ♦ Fig. A umple, a înțesa, a împânzi un loc. 2. (Tehn.) A reduce jocul dintre două sau mai multe obiecte, piese etc., introducând între ele pene de lemn sau de metal. – Lat. *impinnare sau în + pană. DOOM
împăná (a ~) vb., ind. prez. 3 împăneáză
împănați
ÎMPĂNÁT, -Ă, împănați, -te, adj. 1. (Despre păsări) Acoperit cu pene. ♦ (Înv.; despre săgeți) Căreia i s-a fixat o pană de pasăre în capătul neascuțit pentru a putea zbura mai ușor la lansare; care este prevăzut cu o pană. ♦ (Reg.) Împodobit cu flori, plin cu flori. 2. (Despre locuri, terenuri etc.) Plin, înțesat, împânzit. 3. (Despre carne sau despre unele legume) În care s-au introdus bucăți de usturoi, de slănină etc. 4. (Rar; despre obiecte sau unelte formate din bucăți) Înțepenit, fixat cu o pană de lemn sau de metal. [Var.: (Înv.) împenát, -ă adj.] – V. împăna.
împănații
ÎMPĂNÁT, -Ă, împănați, -te, adj. 1. (Despre păsări) Acoperit cu pene. ♦ (Înv.; despre săgeți) Căreia i s-a fixat o pană de pasăre în capătul neascuțit pentru a putea zbura mai ușor la lansare; care este prevăzut cu o pană. ♦ (Reg.) Împodobit cu flori, plin cu flori. 2. (Despre locuri, terenuri etc.) Plin, înțesat, împânzit. 3. (Despre carne sau despre unele legume) În care s-au introdus bucăți de usturoi, de slănină etc. 4. (Rar; despre obiecte sau unelte formate din bucăți) Înțepenit, fixat cu o pană de lemn sau de metal. [Var.: (Înv.) împenát, -ă adj.] – V. împăna.
împănaților
ÎMPĂNÁT, -Ă, împănați, -te, adj. 1. (Despre păsări) Acoperit cu pene. ♦ (Înv.; despre săgeți) Căreia i s-a fixat o pană de pasăre în capătul neascuțit pentru a putea zbura mai ușor la lansare; care este prevăzut cu o pană. ♦ (Reg.) Împodobit cu flori, plin cu flori. 2. (Despre locuri, terenuri etc.) Plin, înțesat, împânzit. 3. (Despre carne sau despre unele legume) În care s-au introdus bucăți de usturoi, de slănină etc. 4. (Rar; despre obiecte sau unelte formate din bucăți) Înțepenit, fixat cu o pană de lemn sau de metal. [Var.: (Înv.) împenát, -ă adj.] – V. împăna.
împănează
ÎMPĂNÁ, împănez, vb. I. Tranz. 1. A introduce în crestăturile făcute într-o bucată de carne sau în unele legume bucățele de usturoi, de slănină etc. ♦ Fig. A umple, a înțesa, a împânzi un loc. 2. (Tehn.) A reduce jocul dintre două sau mai multe obiecte, piese etc., introducând între ele pene de lemn sau de metal. – Lat. *impinnare sau în + pană. DOOM
împăná (a ~) vb., ind. prez. 3 împăneáză
împănez
ÎMPĂNÁ, împănez, vb. I. Tranz. 1. A introduce în crestăturile făcute într-o bucată de carne sau în unele legume bucățele de usturoi, de slănină etc. ♦ Fig. A umple, a înțesa, a împânzi un loc. 2. (Tehn.) A reduce jocul dintre două sau mai multe obiecte, piese etc., introducând între ele pene de lemn sau de metal. – Lat. *impinnare sau în + pană. DOOM
împăná (a ~) vb., ind. prez. 3 împăneáză
împăneze
ÎMPĂNÁ, împănez, vb. I. Tranz. 1. A introduce în crestăturile făcute într-o bucată de carne sau în unele legume bucățele de usturoi, de slănină etc. ♦ Fig. A umple, a înțesa, a împânzi un loc. 2. (Tehn.) A reduce jocul dintre două sau mai multe obiecte, piese etc., introducând între ele pene de lemn sau de metal. – Lat. *impinnare sau în + pană. DOOM
împăná (a ~) vb., ind. prez. 3 împăneáză
împănezi
ÎMPĂNÁ, împănez, vb. I. Tranz. 1. A introduce în crestăturile făcute într-o bucată de carne sau în unele legume bucățele de usturoi, de slănină etc. ♦ Fig. A umple, a înțesa, a împânzi un loc. 2. (Tehn.) A reduce jocul dintre două sau mai multe obiecte, piese etc., introducând între ele pene de lemn sau de metal. – Lat. *impinnare sau în + pană. DOOM
împăná (a ~) vb., ind. prez. 3 împăneáză
împănând
ÎMPĂNÁ, împănez, vb. I. Tranz. 1. A introduce în crestăturile făcute într-o bucată de carne sau în unele legume bucățele de usturoi, de slănină etc. ♦ Fig. A umple, a înțesa, a împânzi un loc. 2. (Tehn.) A reduce jocul dintre două sau mai multe obiecte, piese etc., introducând între ele pene de lemn sau de metal. – Lat. *impinnare sau în + pană. DOOM
împăná (a ~) vb., ind. prez. 3 împăneáză
împănînd
ÎMPĂNÁ, împănez, vb. I. Tranz. 1. A introduce în crestăturile făcute într-o bucată de carne sau în unele legume bucățele de usturoi, de slănină etc. ♦ Fig. A umple, a înțesa, a împânzi un loc. 2. (Tehn.) A reduce jocul dintre două sau mai multe obiecte, piese etc., introducând între ele pene de lemn sau de metal. – Lat. *impinnare sau în + pană. DOOM
împăná (a ~) vb., ind. prez. 3 împăneáză
împănări
ÎMPĂNÁRE, împănări, s. f. Acțiunea de a împăna și rezultatul ei. – V. împăna. DOOM
împănáre s. f., g.-d. art. împănắrii; pl. împănắri
împănării
ÎMPĂNÁRE, împănări, s. f. Acțiunea de a împăna și rezultatul ei. – V. împăna. DOOM
împănáre s. f., g.-d. art. împănắrii; pl. împănắri
împănările
ÎMPĂNÁRE, împănări, s. f. Acțiunea de a împăna și rezultatul ei. – V. împăna. DOOM
împănáre s. f., g.-d. art. împănắrii; pl. împănắri
împănărilor
ÎMPĂNÁRE, împănări, s. f. Acțiunea de a împăna și rezultatul ei. – V. împăna. DOOM
împănáre s. f., g.-d. art. împănắrii; pl. împănắri
împăpurea
ÎMPĂPURÍ, împăpuresc, vb. IV. (Pop.) Tranz. A astupa cu papură interstițiile unui vas cu doage. – În + papură. DOOM
împăpurí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împăpurésc, imperf. 3 sg. împăpureá; conj. prez. 3 să împăpureáscă
împăpureai
ÎMPĂPURÍ, împăpuresc, vb. IV. (Pop.) Tranz. A astupa cu papură interstițiile unui vas cu doage. – În + papură. DOOM
împăpurí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împăpurésc, imperf. 3 sg. împăpureá; conj. prez. 3 să împăpureáscă
împăpuream
ÎMPĂPURÍ, împăpuresc, vb. IV. (Pop.) Tranz. A astupa cu papură interstițiile unui vas cu doage. – În + papură. DOOM
împăpurí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împăpurésc, imperf. 3 sg. împăpureá; conj. prez. 3 să împăpureáscă
împăpurească
ÎMPĂPURÍ, împăpuresc, vb. IV. (Pop.) Tranz. A astupa cu papură interstițiile unui vas cu doage. – În + papură. DOOM
împăpurí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împăpurésc, imperf. 3 sg. împăpureá; conj. prez. 3 să împăpureáscă
împăpureau
ÎMPĂPURÍ, împăpuresc, vb. IV. (Pop.) Tranz. A astupa cu papură interstițiile unui vas cu doage. – În + papură. DOOM
împăpurí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împăpurésc, imperf. 3 sg. împăpureá; conj. prez. 3 să împăpureáscă
împăpureați
ÎMPĂPURÍ, împăpuresc, vb. IV. (Pop.) Tranz. A astupa cu papură interstițiile unui vas cu doage. – În + papură. DOOM
împăpurí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împăpurésc, imperf. 3 sg. împăpureá; conj. prez. 3 să împăpureáscă
împăpuresc
ÎMPĂPURÍ, împăpuresc, vb. IV. (Pop.) Tranz. A astupa cu papură interstițiile unui vas cu doage. – În + papură. DOOM
împăpurí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împăpurésc, imperf. 3 sg. împăpureá; conj. prez. 3 să împăpureáscă
împăpurește
ÎMPĂPURÍ, împăpuresc, vb. IV. (Pop.) Tranz. A astupa cu papură interstițiile unui vas cu doage. – În + papură. DOOM
împăpurí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împăpurésc, imperf. 3 sg. împăpureá; conj. prez. 3 să împăpureáscă
împăpurești
ÎMPĂPURÍ, împăpuresc, vb. IV. (Pop.) Tranz. A astupa cu papură interstițiile unui vas cu doage. – În + papură. DOOM
împăpurí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împăpurésc, imperf. 3 sg. împăpureá; conj. prez. 3 să împăpureáscă
împăpuri
ÎMPĂPURÍ, împăpuresc, vb. IV. (Pop.) Tranz. A astupa cu papură interstițiile unui vas cu doage. – În + papură. DOOM
împăpurí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împăpurésc, imperf. 3 sg. împăpureá; conj. prez. 3 să împăpureáscă
împăpurii
ÎMPĂPURÍ, împăpuresc, vb. IV. (Pop.) Tranz. A astupa cu papură interstițiile unui vas cu doage. – În + papură. DOOM
împăpurí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împăpurésc, imperf. 3 sg. împăpureá; conj. prez. 3 să împăpureáscă
împăpurim
ÎMPĂPURÍ, împăpuresc, vb. IV. (Pop.) Tranz. A astupa cu papură interstițiile unui vas cu doage. – În + papură. DOOM
împăpurí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împăpurésc, imperf. 3 sg. împăpureá; conj. prez. 3 să împăpureáscă
împăpurind
ÎMPĂPURÍ, împăpuresc, vb. IV. (Pop.) Tranz. A astupa cu papură interstițiile unui vas cu doage. – În + papură. DOOM
împăpurí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împăpurésc, imperf. 3 sg. împăpureá; conj. prez. 3 să împăpureáscă
împăpurire
ÎMPĂPURÍ, împăpuresc, vb. IV. (Pop.) Tranz. A astupa cu papură interstițiile unui vas cu doage. – În + papură. DOOM
împăpurí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împăpurésc, imperf. 3 sg. împăpureá; conj. prez. 3 să împăpureáscă
împăpurire
ÎMPĂPURÍ, împăpuresc, vb. IV. Tranz. A astupa cu papură interstițiile unui vas cu doage. – În + papură.
împăpuriră
ÎMPĂPURÍ, împăpuresc, vb. IV. (Pop.) Tranz. A astupa cu papură interstițiile unui vas cu doage. – În + papură. DOOM
împăpurí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împăpurésc, imperf. 3 sg. împăpureá; conj. prez. 3 să împăpureáscă
împăpurirăm
ÎMPĂPURÍ, împăpuresc, vb. IV. (Pop.) Tranz. A astupa cu papură interstițiile unui vas cu doage. – În + papură. DOOM
împăpurí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împăpurésc, imperf. 3 sg. împăpureá; conj. prez. 3 să împăpureáscă
împăpurirăți
ÎMPĂPURÍ, împăpuresc, vb. IV. (Pop.) Tranz. A astupa cu papură interstițiile unui vas cu doage. – În + papură. DOOM
împăpurí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împăpurésc, imperf. 3 sg. împăpureá; conj. prez. 3 să împăpureáscă
împăpurise
ÎMPĂPURÍ, împăpuresc, vb. IV. (Pop.) Tranz. A astupa cu papură interstițiile unui vas cu doage. – În + papură. DOOM
împăpurí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împăpurésc, imperf. 3 sg. împăpureá; conj. prez. 3 să împăpureáscă
împăpurisem
ÎMPĂPURÍ, împăpuresc, vb. IV. (Pop.) Tranz. A astupa cu papură interstițiile unui vas cu doage. – În + papură. DOOM
împăpurí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împăpurésc, imperf. 3 sg. împăpureá; conj. prez. 3 să împăpureáscă
împăpuriseră
ÎMPĂPURÍ, împăpuresc, vb. IV. (Pop.) Tranz. A astupa cu papură interstițiile unui vas cu doage. – În + papură. DOOM
împăpurí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împăpurésc, imperf. 3 sg. împăpureá; conj. prez. 3 să împăpureáscă
împăpuriserăm
ÎMPĂPURÍ, împăpuresc, vb. IV. (Pop.) Tranz. A astupa cu papură interstițiile unui vas cu doage. – În + papură. DOOM
împăpurí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împăpurésc, imperf. 3 sg. împăpureá; conj. prez. 3 să împăpureáscă
împăpuriserăți
ÎMPĂPURÍ, împăpuresc, vb. IV. (Pop.) Tranz. A astupa cu papură interstițiile unui vas cu doage. – În + papură. DOOM
împăpurí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împăpurésc, imperf. 3 sg. împăpureá; conj. prez. 3 să împăpureáscă
împăpuriseși
ÎMPĂPURÍ, împăpuresc, vb. IV. (Pop.) Tranz. A astupa cu papură interstițiile unui vas cu doage. – În + papură. DOOM
împăpurí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împăpurésc, imperf. 3 sg. împăpureá; conj. prez. 3 să împăpureáscă
împăpuriseți
ÎMPĂPURÍ, împăpuresc, vb. IV. (Pop.) Tranz. A astupa cu papură interstițiile unui vas cu doage. – În + papură. DOOM
împăpurí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împăpurésc, imperf. 3 sg. împăpureá; conj. prez. 3 să împăpureáscă
împăpurit
ÎMPĂPURÍ, împăpuresc, vb. IV. (Pop.) Tranz. A astupa cu papură interstițiile unui vas cu doage. – În + papură. DOOM
împăpurí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împăpurésc, imperf. 3 sg. împăpureá; conj. prez. 3 să împăpureáscă
împăpurit
ÎMPĂPURÍ, împăpuresc, vb. IV. Tranz. A astupa cu papură interstițiile unui vas cu doage. – În + papură.
împăpuriși
ÎMPĂPURÍ, împăpuresc, vb. IV. (Pop.) Tranz. A astupa cu papură interstițiile unui vas cu doage. – În + papură. DOOM
împăpurí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împăpurésc, imperf. 3 sg. împăpureá; conj. prez. 3 să împăpureáscă
împăpuriți
ÎMPĂPURÍ, împăpuresc, vb. IV. (Pop.) Tranz. A astupa cu papură interstițiile unui vas cu doage. – În + papură. DOOM
împăpurí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împăpurésc, imperf. 3 sg. împăpureá; conj. prez. 3 să împăpureáscă
împăra
ÎMPĂRÁ, împăréz, vb. I. Tranz. (Înv.) 1. A pune în țeapă. 2. A aduce ceva la cunoștința tuturor printr-un semn înfipt în vârful unui proțap. – Lat. impalare (< palare).
împărat
ÎMPĂRÁT, împărați, s. m. Suveran (absolut) al unui imperiu. ♦ Fig. Stăpân, conducător. – Lat. imperator. DOOM
împărát s. m., pl. împăráți
împărat
ÎMPĂRÁT, împărați, s. m. Suveran (absolut) al unui imperiu. ♦ Fig. Stăpân, conducător. – Lat. imperator. DOOM
împărát s. m., pl. împăráți
împărata
ÎMPĂRÁT, împărați, s. m. Suveran (absolut) al unui imperiu. ♦ Fig. Stăpân, conducător. – Lat. imperator. DOOM
împărát s. m., pl. împăráți
împărate
ÎMPĂRÁT, împărați, s. m. Suveran (absolut) al unui imperiu. ♦ Fig. Stăpân, conducător. – Lat. imperator. DOOM
împărát s. m., pl. împăráți
împăratei
ÎMPĂRÁT, împărați, s. m. Suveran (absolut) al unui imperiu. ♦ Fig. Stăpân, conducător. – Lat. imperator. DOOM
împărát s. m., pl. împăráți
împăratele
ÎMPĂRÁT, împărați, s. m. Suveran (absolut) al unui imperiu. ♦ Fig. Stăpân, conducător. – Lat. imperator. DOOM
împărát s. m., pl. împăráți
împăratelor
ÎMPĂRÁT, împărați, s. m. Suveran (absolut) al unui imperiu. ♦ Fig. Stăpân, conducător. – Lat. imperator. DOOM
împărát s. m., pl. împăráți
împăratul
ÎMPĂRÁT, împărați, s. m. Suveran (absolut) al unui imperiu. ♦ Fig. Stăpân, conducător. – Lat. imperator. DOOM
împărát s. m., pl. împăráți
împăratul
ÎMPĂRÁT, împărați, s. m. Suveran (absolut) al unui imperiu. ♦ Fig. Stăpân, conducător. – Lat. imperator. DOOM
împărát s. m., pl. împăráți
împăratului
ÎMPĂRÁT, împărați, s. m. Suveran (absolut) al unui imperiu. ♦ Fig. Stăpân, conducător. – Lat. imperator. DOOM
împărát s. m., pl. împăráți
împăratului
ÎMPĂRÁT, împărați, s. m. Suveran (absolut) al unui imperiu. ♦ Fig. Stăpân, conducător. – Lat. imperator. DOOM
împărát s. m., pl. împăráți
împărați
ÎMPĂRÁT, împărați, s. m. Suveran (absolut) al unui imperiu. ♦ Fig. Stăpân, conducător. – Lat. imperator. DOOM
împărát s. m., pl. împăráți
împărați
ÎMPĂRÁT, împărați, s. m. Suveran (absolut) al unui imperiu. ♦ Fig. Stăpân, conducător. – Lat. imperator. DOOM
împărát s. m., pl. împăráți
împărații
ÎMPĂRÁT, împărați, s. m. Suveran (absolut) al unui imperiu. ♦ Fig. Stăpân, conducător. – Lat. imperator. DOOM
împărát s. m., pl. împăráți
împărații
ÎMPĂRÁT, împărați, s. m. Suveran (absolut) al unui imperiu. ♦ Fig. Stăpân, conducător. – Lat. imperator. DOOM
împărát s. m., pl. împăráți
împăraților
ÎMPĂRÁT, împărați, s. m. Suveran (absolut) al unui imperiu. ♦ Fig. Stăpân, conducător. – Lat. imperator. DOOM
împărát s. m., pl. împăráți
împăraților
ÎMPĂRÁT, împărați, s. m. Suveran (absolut) al unui imperiu. ♦ Fig. Stăpân, conducător. – Lat. imperator. DOOM
împărát s. m., pl. împăráți
împărechea
ÎMPERECHEÁ, împerechez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) uni pentru a forma o pereche; a (se) asocia. 2. Tranz. A potrivi perechile de animale în vederea montei. ♦ Refl. recipr. A săvârși actul sexual; a se împreuna. [Var.: (reg.) împărecheá vb. I] – În + pereche. DOOM
împerecheá (a ~) vb., ind. prez. 3 împerecheáză, 1 pl. împerechém; conj. prez. 3 să împerechéze; ger. împerechínd
împărecheat
ÎMPĂRECHEÁ vb. I v. împerechea.
împărechere
ÎMPERECHÉRE, împerecheri, s. f. Acțiunea de a (se) împerechea și rezultatul ei. [Var.: (reg.) împărechére s. f.] – V. împerechea. DOOM
împerechére s. f., g.-d. art. împerechérii; pl. împerechéri
împăroșa
ÎMPĂROȘÁ, împăroșez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) acoperi cu păr. – În + păros. DOOM
împăroșá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 împăroșeáză, 1 pl. împăroșắm; conj. prez. 3 să împăroșéze; ger. împăroșấnd
împăroșai
ÎMPĂROȘÁ, împăroșez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) acoperi cu păr. – În + păros. DOOM
împăroșá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 împăroșeáză, 1 pl. împăroșắm; conj. prez. 3 să împăroșéze; ger. împăroșấnd
împăroșam
ÎMPĂROȘÁ, împăroșez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) acoperi cu păr. – În + păros. DOOM
împăroșá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 împăroșeáză, 1 pl. împăroșắm; conj. prez. 3 să împăroșéze; ger. împăroșấnd
împăroșare
ÎMPĂROȘÁ, împăroșez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) acoperi cu păr. – În + păros. DOOM
împăroșá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 împăroșeáză, 1 pl. împăroșắm; conj. prez. 3 să împăroșéze; ger. împăroșấnd
împăroșare
ÎMPĂROȘÁ, împăroșez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) acoperi cu păr. – În + păros.
împăroșarea
ÎMPĂROȘÁ, împăroșez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) acoperi cu păr. – În + păros.
împăroșară
ÎMPĂROȘÁ, împăroșez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) acoperi cu păr. – În + păros. DOOM
împăroșá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 împăroșeáză, 1 pl. împăroșắm; conj. prez. 3 să împăroșéze; ger. împăroșấnd
împăroșarăm
ÎMPĂROȘÁ, împăroșez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) acoperi cu păr. – În + păros. DOOM
împăroșá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 împăroșeáză, 1 pl. împăroșắm; conj. prez. 3 să împăroșéze; ger. împăroșấnd
împăroșarăți
ÎMPĂROȘÁ, împăroșez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) acoperi cu păr. – În + păros. DOOM
împăroșá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 împăroșeáză, 1 pl. împăroșắm; conj. prez. 3 să împăroșéze; ger. împăroșấnd
împăroșase
ÎMPĂROȘÁ, împăroșez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) acoperi cu păr. – În + păros. DOOM
împăroșá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 împăroșeáză, 1 pl. împăroșắm; conj. prez. 3 să împăroșéze; ger. împăroșấnd
împăroșasem
ÎMPĂROȘÁ, împăroșez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) acoperi cu păr. – În + păros. DOOM
împăroșá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 împăroșeáză, 1 pl. împăroșắm; conj. prez. 3 să împăroșéze; ger. împăroșấnd
împăroșaseră
ÎMPĂROȘÁ, împăroșez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) acoperi cu păr. – În + păros. DOOM
împăroșá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 împăroșeáză, 1 pl. împăroșắm; conj. prez. 3 să împăroșéze; ger. împăroșấnd
împăroșaserăm
ÎMPĂROȘÁ, împăroșez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) acoperi cu păr. – În + păros. DOOM
împăroșá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 împăroșeáză, 1 pl. împăroșắm; conj. prez. 3 să împăroșéze; ger. împăroșấnd
împăroșaserăți
ÎMPĂROȘÁ, împăroșez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) acoperi cu păr. – În + păros. DOOM
împăroșá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 împăroșeáză, 1 pl. împăroșắm; conj. prez. 3 să împăroșéze; ger. împăroșấnd
împăroșaseși
ÎMPĂROȘÁ, împăroșez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) acoperi cu păr. – În + păros. DOOM
împăroșá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 împăroșeáză, 1 pl. împăroșắm; conj. prez. 3 să împăroșéze; ger. împăroșấnd
împăroșaseți
ÎMPĂROȘÁ, împăroșez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) acoperi cu păr. – În + păros. DOOM
împăroșá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 împăroșeáză, 1 pl. împăroșắm; conj. prez. 3 să împăroșéze; ger. împăroșấnd
împăroșat
ÎMPĂROȘÁ, împăroșez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) acoperi cu păr. – În + păros. DOOM
împăroșá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 împăroșeáză, 1 pl. împăroșắm; conj. prez. 3 să împăroșéze; ger. împăroșấnd
împăroșat
ÎMPĂROȘÁT, -Ă, împăroșați, -te, adj. (Rar) Plin de păr, acoperit cu păr. – V. împăroșa.
împăroșata
ÎMPĂROȘÁT, -Ă, împăroșați, -te, adj. (Rar) Plin de păr, acoperit cu păr. – V. împăroșa.
împăroșate
ÎMPĂROȘÁT, -Ă, împăroșați, -te, adj. (Rar) Plin de păr, acoperit cu păr. – V. împăroșa.
împăroșatei
ÎMPĂROȘÁT, -Ă, împăroșați, -te, adj. (Rar) Plin de păr, acoperit cu păr. – V. împăroșa.
împăroșatele
ÎMPĂROȘÁT, -Ă, împăroșați, -te, adj. (Rar) Plin de păr, acoperit cu păr. – V. împăroșa.
împăroșatelor
ÎMPĂROȘÁT, -Ă, împăroșați, -te, adj. (Rar) Plin de păr, acoperit cu păr. – V. împăroșa.
împăroșatul
ÎMPĂROȘÁT, -Ă, împăroșați, -te, adj. (Rar) Plin de păr, acoperit cu păr. – V. împăroșa.
împăroșatului
ÎMPĂROȘÁT, -Ă, împăroșați, -te, adj. (Rar) Plin de păr, acoperit cu păr. – V. împăroșa.
împăroșau
ÎMPĂROȘÁ, împăroșez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) acoperi cu păr. – În + păros. DOOM
împăroșá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 împăroșeáză, 1 pl. împăroșắm; conj. prez. 3 să împăroșéze; ger. împăroșấnd
împăroșași
ÎMPĂROȘÁ, împăroșez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) acoperi cu păr. – În + păros. DOOM
împăroșá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 împăroșeáză, 1 pl. împăroșắm; conj. prez. 3 să împăroșéze; ger. împăroșấnd
împăroșați
ÎMPĂROȘÁ, împăroșez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) acoperi cu păr. – În + păros. DOOM
împăroșá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 împăroșeáză, 1 pl. împăroșắm; conj. prez. 3 să împăroșéze; ger. împăroșấnd
împăroșați
ÎMPĂROȘÁT, -Ă, împăroșați, -te, adj. (Rar) Plin de păr, acoperit cu păr. – V. împăroșa.
împăroșații
ÎMPĂROȘÁT, -Ă, împăroșați, -te, adj. (Rar) Plin de păr, acoperit cu păr. – V. împăroșa.
împăroșaților
ÎMPĂROȘÁT, -Ă, împăroșați, -te, adj. (Rar) Plin de păr, acoperit cu păr. – V. împăroșa.
împăroșează
ÎMPĂROȘÁ, împăroșez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) acoperi cu păr. – În + păros. DOOM
împăroșá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 împăroșeáză, 1 pl. împăroșắm; conj. prez. 3 să împăroșéze; ger. împăroșấnd
împăroșez
ÎMPĂROȘÁ, împăroșez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) acoperi cu păr. – În + păros. DOOM
împăroșá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 împăroșeáză, 1 pl. împăroșắm; conj. prez. 3 să împăroșéze; ger. împăroșấnd
împăroșeze
ÎMPĂROȘÁ, împăroșez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) acoperi cu păr. – În + păros. DOOM
împăroșá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 împăroșeáză, 1 pl. împăroșắm; conj. prez. 3 să împăroșéze; ger. împăroșấnd
împăroșezi
ÎMPĂROȘÁ, împăroșez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) acoperi cu păr. – În + păros. DOOM
împăroșá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 împăroșeáză, 1 pl. împăroșắm; conj. prez. 3 să împăroșéze; ger. împăroșấnd
împăroșând
ÎMPĂROȘÁ, împăroșez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) acoperi cu păr. – În + păros. DOOM
împăroșá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 împăroșeáză, 1 pl. împăroșắm; conj. prez. 3 să împăroșéze; ger. împăroșấnd
împăroșînd
ÎMPĂROȘÁ, împăroșez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) acoperi cu păr. – În + păros. DOOM
împăroșá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 împăroșeáză, 1 pl. împăroșắm; conj. prez. 3 să împăroșéze; ger. împăroșấnd
împăroșări
ÎMPĂROȘÁ, împăroșez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) acoperi cu păr. – În + păros.
împăroșării
ÎMPĂROȘÁ, împăroșez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) acoperi cu păr. – În + păros.
împăroșările
ÎMPĂROȘÁ, împăroșez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) acoperi cu păr. – În + păros.
împăroșărilor
ÎMPĂROȘÁ, împăroșez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) acoperi cu păr. – În + păros.
împărtășania
ÎMPĂRTĂȘÁNIE, împărtășanii, s. f. (Bis.) Cuminecătură. – Împărtăși + suf. -anie. DOOM
împărtășánie (-ni-e) s. f., art. împărtășánia (-ni-a), g.-d. art. împărtășániei; pl. împărtășánii, art. împărtășániile (-ni-i-)
împărtășanie
ÎMPĂRTĂȘÁNIE, împărtășanii, s. f. (Bis.) Cuminecătură. – Împărtăși + suf. -anie. DOOM
împărtășánie (-ni-e) s. f., art. împărtășánia (-ni-a), g.-d. art. împărtășániei; pl. împărtășánii, art. împărtășániile (-ni-i-)
împărtășaniei
ÎMPĂRTĂȘÁNIE, împărtășanii, s. f. (Bis.) Cuminecătură. – Împărtăși + suf. -anie. DOOM
împărtășánie (-ni-e) s. f., art. împărtășánia (-ni-a), g.-d. art. împărtășániei; pl. împărtășánii, art. împărtășániile (-ni-i-)
împărtășanii
ÎMPĂRTĂȘÁNIE, împărtășanii, s. f. (Bis.) Cuminecătură. – Împărtăși + suf. -anie. DOOM
împărtășánie (-ni-e) s. f., art. împărtășánia (-ni-a), g.-d. art. împărtășániei; pl. împărtășánii, art. împărtășániile (-ni-i-)
împărtășaniile
ÎMPĂRTĂȘÁNIE, împărtășanii, s. f. (Bis.) Cuminecătură. – Împărtăși + suf. -anie. DOOM
împărtășánie (-ni-e) s. f., art. împărtășánia (-ni-a), g.-d. art. împărtășániei; pl. împărtășánii, art. împărtășániile (-ni-i-)
împărtășaniilor
ÎMPĂRTĂȘÁNIE, împărtășanii, s. f. (Bis.) Cuminecătură. – Împărtăși + suf. -anie. DOOM
împărtășánie (-ni-e) s. f., art. împărtășánia (-ni-a), g.-d. art. împărtășániei; pl. împărtășánii, art. împărtășániile (-ni-i-)
împărtășea
ÎMPĂRTĂȘÍ, împărtășesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. (Bis.) A da sau a lua împărtășanie; a (se) cumineca, a (se) griji. 2. Tranz. A accepta punctul de vedere al cuiva, a fi de acord cu... 3. Tranz. A împărți cu cineva ceva; a avea parte de același lucru ca și altcineva. ♦ Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din”) A se face părtaș la ceva, a lua parte la ceva; a primi din..., a se înfrupta din... 4. Tranz. A comunica, a destăinui cuiva un gând, o idee etc. – În + părtaș. DOOM
împărtășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împărtășésc, imperf. 3 sg. împărtășeá; conj. prez. 3 să împărtășeáscă
împărtășeai
ÎMPĂRTĂȘÍ, împărtășesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. (Bis.) A da sau a lua împărtășanie; a (se) cumineca, a (se) griji. 2. Tranz. A accepta punctul de vedere al cuiva, a fi de acord cu... 3. Tranz. A împărți cu cineva ceva; a avea parte de același lucru ca și altcineva. ♦ Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din”) A se face părtaș la ceva, a lua parte la ceva; a primi din..., a se înfrupta din... 4. Tranz. A comunica, a destăinui cuiva un gând, o idee etc. – În + părtaș. DOOM
împărtășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împărtășésc, imperf. 3 sg. împărtășeá; conj. prez. 3 să împărtășeáscă
împărtășeam
ÎMPĂRTĂȘÍ, împărtășesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. (Bis.) A da sau a lua împărtășanie; a (se) cumineca, a (se) griji. 2. Tranz. A accepta punctul de vedere al cuiva, a fi de acord cu... 3. Tranz. A împărți cu cineva ceva; a avea parte de același lucru ca și altcineva. ♦ Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din”) A se face părtaș la ceva, a lua parte la ceva; a primi din..., a se înfrupta din... 4. Tranz. A comunica, a destăinui cuiva un gând, o idee etc. – În + părtaș. DOOM
împărtășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împărtășésc, imperf. 3 sg. împărtășeá; conj. prez. 3 să împărtășeáscă
împărtășească
ÎMPĂRTĂȘÍ, împărtășesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. (Bis.) A da sau a lua împărtășanie; a (se) cumineca, a (se) griji. 2. Tranz. A accepta punctul de vedere al cuiva, a fi de acord cu... 3. Tranz. A împărți cu cineva ceva; a avea parte de același lucru ca și altcineva. ♦ Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din”) A se face părtaș la ceva, a lua parte la ceva; a primi din..., a se înfrupta din... 4. Tranz. A comunica, a destăinui cuiva un gând, o idee etc. – În + părtaș. DOOM
împărtășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împărtășésc, imperf. 3 sg. împărtășeá; conj. prez. 3 să împărtășeáscă
împărtășeau
ÎMPĂRTĂȘÍ, împărtășesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. (Bis.) A da sau a lua împărtășanie; a (se) cumineca, a (se) griji. 2. Tranz. A accepta punctul de vedere al cuiva, a fi de acord cu... 3. Tranz. A împărți cu cineva ceva; a avea parte de același lucru ca și altcineva. ♦ Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din”) A se face părtaș la ceva, a lua parte la ceva; a primi din..., a se înfrupta din... 4. Tranz. A comunica, a destăinui cuiva un gând, o idee etc. – În + părtaș. DOOM
împărtășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împărtășésc, imperf. 3 sg. împărtășeá; conj. prez. 3 să împărtășeáscă
împărtășeați
ÎMPĂRTĂȘÍ, împărtășesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. (Bis.) A da sau a lua împărtășanie; a (se) cumineca, a (se) griji. 2. Tranz. A accepta punctul de vedere al cuiva, a fi de acord cu... 3. Tranz. A împărți cu cineva ceva; a avea parte de același lucru ca și altcineva. ♦ Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din”) A se face părtaș la ceva, a lua parte la ceva; a primi din..., a se înfrupta din... 4. Tranz. A comunica, a destăinui cuiva un gând, o idee etc. – În + părtaș. DOOM
împărtășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împărtășésc, imperf. 3 sg. împărtășeá; conj. prez. 3 să împărtășeáscă
împărtășesc
ÎMPĂRTĂȘÍ, împărtășesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. (Bis.) A da sau a lua împărtășanie; a (se) cumineca, a (se) griji. 2. Tranz. A accepta punctul de vedere al cuiva, a fi de acord cu... 3. Tranz. A împărți cu cineva ceva; a avea parte de același lucru ca și altcineva. ♦ Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din”) A se face părtaș la ceva, a lua parte la ceva; a primi din..., a se înfrupta din... 4. Tranz. A comunica, a destăinui cuiva un gând, o idee etc. – În + părtaș. DOOM
împărtășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împărtășésc, imperf. 3 sg. împărtășeá; conj. prez. 3 să împărtășeáscă
împărtășește
ÎMPĂRTĂȘÍ, împărtășesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. (Bis.) A da sau a lua împărtășanie; a (se) cumineca, a (se) griji. 2. Tranz. A accepta punctul de vedere al cuiva, a fi de acord cu... 3. Tranz. A împărți cu cineva ceva; a avea parte de același lucru ca și altcineva. ♦ Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din”) A se face părtaș la ceva, a lua parte la ceva; a primi din..., a se înfrupta din... 4. Tranz. A comunica, a destăinui cuiva un gând, o idee etc. – În + părtaș. DOOM
împărtășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împărtășésc, imperf. 3 sg. împărtășeá; conj. prez. 3 să împărtășeáscă
împărtășești
ÎMPĂRTĂȘÍ, împărtășesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. (Bis.) A da sau a lua împărtășanie; a (se) cumineca, a (se) griji. 2. Tranz. A accepta punctul de vedere al cuiva, a fi de acord cu... 3. Tranz. A împărți cu cineva ceva; a avea parte de același lucru ca și altcineva. ♦ Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din”) A se face părtaș la ceva, a lua parte la ceva; a primi din..., a se înfrupta din... 4. Tranz. A comunica, a destăinui cuiva un gând, o idee etc. – În + părtaș. DOOM
împărtășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împărtășésc, imperf. 3 sg. împărtășeá; conj. prez. 3 să împărtășeáscă
împărtăși
ÎMPĂRTĂȘÍ, împărtășesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. (Bis.) A da sau a lua împărtășanie; a (se) cumineca, a (se) griji. 2. Tranz. A accepta punctul de vedere al cuiva, a fi de acord cu... 3. Tranz. A împărți cu cineva ceva; a avea parte de același lucru ca și altcineva. ♦ Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din”) A se face părtaș la ceva, a lua parte la ceva; a primi din..., a se înfrupta din... 4. Tranz. A comunica, a destăinui cuiva un gând, o idee etc. – În + părtaș. DOOM
împărtășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împărtășésc, imperf. 3 sg. împărtășeá; conj. prez. 3 să împărtășeáscă
împărtășii
ÎMPĂRTĂȘÍ, împărtășesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. (Bis.) A da sau a lua împărtășanie; a (se) cumineca, a (se) griji. 2. Tranz. A accepta punctul de vedere al cuiva, a fi de acord cu... 3. Tranz. A împărți cu cineva ceva; a avea parte de același lucru ca și altcineva. ♦ Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din”) A se face părtaș la ceva, a lua parte la ceva; a primi din..., a se înfrupta din... 4. Tranz. A comunica, a destăinui cuiva un gând, o idee etc. – În + părtaș. DOOM
împărtășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împărtășésc, imperf. 3 sg. împărtășeá; conj. prez. 3 să împărtășeáscă
împărtășim
ÎMPĂRTĂȘÍ, împărtășesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. (Bis.) A da sau a lua împărtășanie; a (se) cumineca, a (se) griji. 2. Tranz. A accepta punctul de vedere al cuiva, a fi de acord cu... 3. Tranz. A împărți cu cineva ceva; a avea parte de același lucru ca și altcineva. ♦ Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din”) A se face părtaș la ceva, a lua parte la ceva; a primi din..., a se înfrupta din... 4. Tranz. A comunica, a destăinui cuiva un gând, o idee etc. – În + părtaș. DOOM
împărtășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împărtășésc, imperf. 3 sg. împărtășeá; conj. prez. 3 să împărtășeáscă
împărtășind
ÎMPĂRTĂȘÍ, împărtășesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. (Bis.) A da sau a lua împărtășanie; a (se) cumineca, a (se) griji. 2. Tranz. A accepta punctul de vedere al cuiva, a fi de acord cu... 3. Tranz. A împărți cu cineva ceva; a avea parte de același lucru ca și altcineva. ♦ Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din”) A se face părtaș la ceva, a lua parte la ceva; a primi din..., a se înfrupta din... 4. Tranz. A comunica, a destăinui cuiva un gând, o idee etc. – În + părtaș. DOOM
împărtășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împărtășésc, imperf. 3 sg. împărtășeá; conj. prez. 3 să împărtășeáscă
împărtășire
ÎMPĂRTĂȘÍ, împărtășesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. (Bis.) A da sau a lua împărtășanie; a (se) cumineca, a (se) griji. 2. Tranz. A accepta punctul de vedere al cuiva, a fi de acord cu... 3. Tranz. A împărți cu cineva ceva; a avea parte de același lucru ca și altcineva. ♦ Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din”) A se face părtaș la ceva, a lua parte la ceva; a primi din..., a se înfrupta din... 4. Tranz. A comunica, a destăinui cuiva un gând, o idee etc. – În + părtaș. DOOM
împărtășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împărtășésc, imperf. 3 sg. împărtășeá; conj. prez. 3 să împărtășeáscă
împărtășire
ÎMPĂRTĂȘÍRE, împărtășiri, s. f. Acțiunea de a (se) împărtăși și rezultatul ei; cuminecare; comunicare, destăinuire. – V. împărtăși. DOOM
împărtășíre s. f., g.-d. art. împărtășírii; pl. împărtășíri
împărtășirea
ÎMPĂRTĂȘÍRE, împărtășiri, s. f. Acțiunea de a (se) împărtăși și rezultatul ei; cuminecare; comunicare, destăinuire. – V. împărtăși. DOOM
împărtășíre s. f., g.-d. art. împărtășírii; pl. împărtășíri
împărtășiri
ÎMPĂRTĂȘÍRE, împărtășiri, s. f. Acțiunea de a (se) împărtăși și rezultatul ei; cuminecare; comunicare, destăinuire. – V. împărtăși. DOOM
împărtășíre s. f., g.-d. art. împărtășírii; pl. împărtășíri
împărtășirii
ÎMPĂRTĂȘÍRE, împărtășiri, s. f. Acțiunea de a (se) împărtăși și rezultatul ei; cuminecare; comunicare, destăinuire. – V. împărtăși. DOOM
împărtășíre s. f., g.-d. art. împărtășírii; pl. împărtășíri
împărtășirile
ÎMPĂRTĂȘÍRE, împărtășiri, s. f. Acțiunea de a (se) împărtăși și rezultatul ei; cuminecare; comunicare, destăinuire. – V. împărtăși. DOOM
împărtășíre s. f., g.-d. art. împărtășírii; pl. împărtășíri
împărtășirilor
ÎMPĂRTĂȘÍRE, împărtășiri, s. f. Acțiunea de a (se) împărtăși și rezultatul ei; cuminecare; comunicare, destăinuire. – V. împărtăși. DOOM
împărtășíre s. f., g.-d. art. împărtășírii; pl. împărtășíri
împărtășiră
ÎMPĂRTĂȘÍ, împărtășesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. (Bis.) A da sau a lua împărtășanie; a (se) cumineca, a (se) griji. 2. Tranz. A accepta punctul de vedere al cuiva, a fi de acord cu... 3. Tranz. A împărți cu cineva ceva; a avea parte de același lucru ca și altcineva. ♦ Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din”) A se face părtaș la ceva, a lua parte la ceva; a primi din..., a se înfrupta din... 4. Tranz. A comunica, a destăinui cuiva un gând, o idee etc. – În + părtaș. DOOM
împărtășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împărtășésc, imperf. 3 sg. împărtășeá; conj. prez. 3 să împărtășeáscă
împărtășirăm
ÎMPĂRTĂȘÍ, împărtășesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. (Bis.) A da sau a lua împărtășanie; a (se) cumineca, a (se) griji. 2. Tranz. A accepta punctul de vedere al cuiva, a fi de acord cu... 3. Tranz. A împărți cu cineva ceva; a avea parte de același lucru ca și altcineva. ♦ Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din”) A se face părtaș la ceva, a lua parte la ceva; a primi din..., a se înfrupta din... 4. Tranz. A comunica, a destăinui cuiva un gând, o idee etc. – În + părtaș. DOOM
împărtășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împărtășésc, imperf. 3 sg. împărtășeá; conj. prez. 3 să împărtășeáscă
împărtășirăți
ÎMPĂRTĂȘÍ, împărtășesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. (Bis.) A da sau a lua împărtășanie; a (se) cumineca, a (se) griji. 2. Tranz. A accepta punctul de vedere al cuiva, a fi de acord cu... 3. Tranz. A împărți cu cineva ceva; a avea parte de același lucru ca și altcineva. ♦ Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din”) A se face părtaș la ceva, a lua parte la ceva; a primi din..., a se înfrupta din... 4. Tranz. A comunica, a destăinui cuiva un gând, o idee etc. – În + părtaș. DOOM
împărtășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împărtășésc, imperf. 3 sg. împărtășeá; conj. prez. 3 să împărtășeáscă
împărtășise
ÎMPĂRTĂȘÍ, împărtășesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. (Bis.) A da sau a lua împărtășanie; a (se) cumineca, a (se) griji. 2. Tranz. A accepta punctul de vedere al cuiva, a fi de acord cu... 3. Tranz. A împărți cu cineva ceva; a avea parte de același lucru ca și altcineva. ♦ Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din”) A se face părtaș la ceva, a lua parte la ceva; a primi din..., a se înfrupta din... 4. Tranz. A comunica, a destăinui cuiva un gând, o idee etc. – În + părtaș. DOOM
împărtășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împărtășésc, imperf. 3 sg. împărtășeá; conj. prez. 3 să împărtășeáscă
împărtășisem
ÎMPĂRTĂȘÍ, împărtășesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. (Bis.) A da sau a lua împărtășanie; a (se) cumineca, a (se) griji. 2. Tranz. A accepta punctul de vedere al cuiva, a fi de acord cu... 3. Tranz. A împărți cu cineva ceva; a avea parte de același lucru ca și altcineva. ♦ Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din”) A se face părtaș la ceva, a lua parte la ceva; a primi din..., a se înfrupta din... 4. Tranz. A comunica, a destăinui cuiva un gând, o idee etc. – În + părtaș. DOOM
împărtășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împărtășésc, imperf. 3 sg. împărtășeá; conj. prez. 3 să împărtășeáscă
împărtășiseră
ÎMPĂRTĂȘÍ, împărtășesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. (Bis.) A da sau a lua împărtășanie; a (se) cumineca, a (se) griji. 2. Tranz. A accepta punctul de vedere al cuiva, a fi de acord cu... 3. Tranz. A împărți cu cineva ceva; a avea parte de același lucru ca și altcineva. ♦ Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din”) A se face părtaș la ceva, a lua parte la ceva; a primi din..., a se înfrupta din... 4. Tranz. A comunica, a destăinui cuiva un gând, o idee etc. – În + părtaș. DOOM
împărtășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împărtășésc, imperf. 3 sg. împărtășeá; conj. prez. 3 să împărtășeáscă
împărtășiserăm
ÎMPĂRTĂȘÍ, împărtășesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. (Bis.) A da sau a lua împărtășanie; a (se) cumineca, a (se) griji. 2. Tranz. A accepta punctul de vedere al cuiva, a fi de acord cu... 3. Tranz. A împărți cu cineva ceva; a avea parte de același lucru ca și altcineva. ♦ Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din”) A se face părtaș la ceva, a lua parte la ceva; a primi din..., a se înfrupta din... 4. Tranz. A comunica, a destăinui cuiva un gând, o idee etc. – În + părtaș. DOOM
împărtășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împărtășésc, imperf. 3 sg. împărtășeá; conj. prez. 3 să împărtășeáscă
împărtășiserăți
ÎMPĂRTĂȘÍ, împărtășesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. (Bis.) A da sau a lua împărtășanie; a (se) cumineca, a (se) griji. 2. Tranz. A accepta punctul de vedere al cuiva, a fi de acord cu... 3. Tranz. A împărți cu cineva ceva; a avea parte de același lucru ca și altcineva. ♦ Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din”) A se face părtaș la ceva, a lua parte la ceva; a primi din..., a se înfrupta din... 4. Tranz. A comunica, a destăinui cuiva un gând, o idee etc. – În + părtaș. DOOM
împărtășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împărtășésc, imperf. 3 sg. împărtășeá; conj. prez. 3 să împărtășeáscă
împărtășiseși
ÎMPĂRTĂȘÍ, împărtășesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. (Bis.) A da sau a lua împărtășanie; a (se) cumineca, a (se) griji. 2. Tranz. A accepta punctul de vedere al cuiva, a fi de acord cu... 3. Tranz. A împărți cu cineva ceva; a avea parte de același lucru ca și altcineva. ♦ Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din”) A se face părtaș la ceva, a lua parte la ceva; a primi din..., a se înfrupta din... 4. Tranz. A comunica, a destăinui cuiva un gând, o idee etc. – În + părtaș. DOOM
împărtășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împărtășésc, imperf. 3 sg. împărtășeá; conj. prez. 3 să împărtășeáscă
împărtășiseți
ÎMPĂRTĂȘÍ, împărtășesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. (Bis.) A da sau a lua împărtășanie; a (se) cumineca, a (se) griji. 2. Tranz. A accepta punctul de vedere al cuiva, a fi de acord cu... 3. Tranz. A împărți cu cineva ceva; a avea parte de același lucru ca și altcineva. ♦ Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din”) A se face părtaș la ceva, a lua parte la ceva; a primi din..., a se înfrupta din... 4. Tranz. A comunica, a destăinui cuiva un gând, o idee etc. – În + părtaș. DOOM
împărtășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împărtășésc, imperf. 3 sg. împărtășeá; conj. prez. 3 să împărtășeáscă
împărtășit
ÎMPĂRTĂȘÍ, împărtășesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. (Bis.) A da sau a lua împărtășanie; a (se) cumineca, a (se) griji. 2. Tranz. A accepta punctul de vedere al cuiva, a fi de acord cu... 3. Tranz. A împărți cu cineva ceva; a avea parte de același lucru ca și altcineva. ♦ Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din”) A se face părtaș la ceva, a lua parte la ceva; a primi din..., a se înfrupta din... 4. Tranz. A comunica, a destăinui cuiva un gând, o idee etc. – În + părtaș. DOOM
împărtășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împărtășésc, imperf. 3 sg. împărtășeá; conj. prez. 3 să împărtășeáscă
împărtășit
împărtășit, -ă, împărtășiți, -te adj. beat, amețit de băutură.
împărtășiși
ÎMPĂRTĂȘÍ, împărtășesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. (Bis.) A da sau a lua împărtășanie; a (se) cumineca, a (se) griji. 2. Tranz. A accepta punctul de vedere al cuiva, a fi de acord cu... 3. Tranz. A împărți cu cineva ceva; a avea parte de același lucru ca și altcineva. ♦ Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din”) A se face părtaș la ceva, a lua parte la ceva; a primi din..., a se înfrupta din... 4. Tranz. A comunica, a destăinui cuiva un gând, o idee etc. – În + părtaș. DOOM
împărtășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împărtășésc, imperf. 3 sg. împărtășeá; conj. prez. 3 să împărtășeáscă
împărtășiți
ÎMPĂRTĂȘÍ, împărtășesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. (Bis.) A da sau a lua împărtășanie; a (se) cumineca, a (se) griji. 2. Tranz. A accepta punctul de vedere al cuiva, a fi de acord cu... 3. Tranz. A împărți cu cineva ceva; a avea parte de același lucru ca și altcineva. ♦ Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din”) A se face părtaș la ceva, a lua parte la ceva; a primi din..., a se înfrupta din... 4. Tranz. A comunica, a destăinui cuiva un gând, o idee etc. – În + părtaș. DOOM
împărtășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împărtășésc, imperf. 3 sg. împărtășeá; conj. prez. 3 să împărtășeáscă
împărăteasa
ÎMPĂRĂTEÁSĂ, împărătese, s. f. 1. Soție de împărat sau femeie care conduce un imperiu. 2. Plantă erbacee agățătoare, veninoasă, cu flori albe-verzui (Bryonia alba). ♦ (Bot.; reg.) Mutătoare (Bryonia dioica). – Împărat + suf. -easă. DOOM
împărăteásă s. f., g.-d. art. împărătései; pl. împărătése
împărăteasca
ÎMPĂRĂTÉSC, -EÁSCĂ, împărătești, adj. De împărat, care aparține împăratului sau împărătesei; imperial; p. ext. măreț, maiestuos. – Împărat + suf. -esc. DOOM
împărătésc adj. m., f. împărăteáscă; pl. m. și f. împărătéști
împărătesc
ÎMPĂRĂTÉSC, -EÁSCĂ, împărătești, adj. De împărat, care aparține împăratului sau împărătesei; imperial; p. ext. măreț, maiestuos. – Împărat + suf. -esc. DOOM
împărătésc adj. m., f. împărăteáscă; pl. m. și f. împărătéști
împărătescul
ÎMPĂRĂTÉSC, -EÁSCĂ, împărătești, adj. De împărat, care aparține împăratului sau împărătesei; imperial; p. ext. măreț, maiestuos. – Împărat + suf. -esc. DOOM
împărătésc adj. m., f. împărăteáscă; pl. m. și f. împărătéști
împărătescului
ÎMPĂRĂTÉSC, -EÁSCĂ, împărătești, adj. De împărat, care aparține împăratului sau împărătesei; imperial; p. ext. măreț, maiestuos. – Împărat + suf. -esc. DOOM
împărătésc adj. m., f. împărăteáscă; pl. m. și f. împărătéști
împărătese
ÎMPĂRĂTEÁSĂ, împărătese, s. f. 1. Soție de împărat sau femeie care conduce un imperiu. 2. Plantă erbacee agățătoare, veninoasă, cu flori albe-verzui (Bryonia alba). ♦ (Bot.; reg.) Mutătoare (Bryonia dioica). – Împărat + suf. -easă. DOOM
împărăteásă s. f., g.-d. art. împărătései; pl. împărătése
împărătesei
ÎMPĂRĂTEÁSĂ, împărătese, s. f. 1. Soție de împărat sau femeie care conduce un imperiu. 2. Plantă erbacee agățătoare, veninoasă, cu flori albe-verzui (Bryonia alba). ♦ (Bot.; reg.) Mutătoare (Bryonia dioica). – Împărat + suf. -easă. DOOM
împărăteásă s. f., g.-d. art. împărătései; pl. împărătése
împărătesele
ÎMPĂRĂTEÁSĂ, împărătese, s. f. 1. Soție de împărat sau femeie care conduce un imperiu. 2. Plantă erbacee agățătoare, veninoasă, cu flori albe-verzui (Bryonia alba). ♦ (Bot.; reg.) Mutătoare (Bryonia dioica). – Împărat + suf. -easă. DOOM
împărăteásă s. f., g.-d. art. împărătései; pl. împărătése
împărăteselor
ÎMPĂRĂTEÁSĂ, împărătese, s. f. 1. Soție de împărat sau femeie care conduce un imperiu. 2. Plantă erbacee agățătoare, veninoasă, cu flori albe-verzui (Bryonia alba). ♦ (Bot.; reg.) Mutătoare (Bryonia dioica). – Împărat + suf. -easă. DOOM
împărăteásă s. f., g.-d. art. împărătései; pl. împărătése
împărătește
ÎMPĂRĂTÉȘTE adv. Ca împărații, în felul împăraților; p. ext. (pe lângă verbe ca „a trăi”, „a mânca”, „a dormi” etc.) foarte bine. – Împărat + suf. -ește. DOOM
împărătéște adv.
împărătești
ÎMPĂRĂTÉSC, -EÁSCĂ, împărătești, adj. De împărat, care aparține împăratului sau împărătesei; imperial; p. ext. măreț, maiestuos. – Împărat + suf. -esc. DOOM
împărătésc adj. m., f. împărăteáscă; pl. m. și f. împărătéști
împărăteștii
ÎMPĂRĂTÉSC, -EÁSCĂ, împărătești, adj. De împărat, care aparține împăratului sau împărătesei; imperial; p. ext. măreț, maiestuos. – Împărat + suf. -esc. DOOM
împărătésc adj. m., f. împărăteáscă; pl. m. și f. împărătéști
împărăteștile
ÎMPĂRĂTÉSC, -EÁSCĂ, împărătești, adj. De împărat, care aparține împăratului sau împărătesei; imperial; p. ext. măreț, maiestuos. – Împărat + suf. -esc. DOOM
împărătésc adj. m., f. împărăteáscă; pl. m. și f. împărătéști
împărăteștilor
ÎMPĂRĂTÉSC, -EÁSCĂ, împărătești, adj. De împărat, care aparține împăratului sau împărătesei; imperial; p. ext. măreț, maiestuos. – Împărat + suf. -esc. DOOM
împărătésc adj. m., f. împărăteáscă; pl. m. și f. împărătéști
împărătița
ÎMPĂRĂTÍȚĂ, împărătițe, s. f. (Pop.) Împărăteasă (tânără). ♦ Fată de împărat. – Împărat + suf. -iță. DOOM
împărătíță (pop.) s. f., g.-d. art. împărătíței; pl. împărătíțe
împărătițe
ÎMPĂRĂTÍȚĂ, împărătițe, s. f. (Pop.) Împărăteasă (tânără). ♦ Fată de împărat. – Împărat + suf. -iță. DOOM
împărătíță (pop.) s. f., g.-d. art. împărătíței; pl. împărătíțe
împărătiței
ÎMPĂRĂTÍȚĂ, împărătițe, s. f. (Pop.) Împărăteasă (tânără). ♦ Fată de împărat. – Împărat + suf. -iță. DOOM
împărătíță (pop.) s. f., g.-d. art. împărătíței; pl. împărătíțe
împărătițele
ÎMPĂRĂTÍȚĂ, împărătițe, s. f. (Pop.) Împărăteasă (tânără). ♦ Fată de împărat. – Împărat + suf. -iță. DOOM
împărătíță (pop.) s. f., g.-d. art. împărătíței; pl. împărătíțe
împărătițelor
ÎMPĂRĂTÍȚĂ, împărătițe, s. f. (Pop.) Împărăteasă (tânără). ♦ Fată de împărat. – Împărat + suf. -iță. DOOM
împărătíță (pop.) s. f., g.-d. art. împărătíței; pl. împărătíțe
împărățea
ÎMPĂRĂȚÍ, împărățesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și pop.) A domni ca împărat. – Din împărat. DOOM
împărățí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împărățésc, imperf. 3 sg. împărățeá; conj. prez. 3 să împărățeáscă
împărățeai
ÎMPĂRĂȚÍ, împărățesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și pop.) A domni ca împărat. – Din împărat. DOOM
împărățí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împărățésc, imperf. 3 sg. împărățeá; conj. prez. 3 să împărățeáscă
împărățeam
ÎMPĂRĂȚÍ, împărățesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și pop.) A domni ca împărat. – Din împărat. DOOM
împărățí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împărățésc, imperf. 3 sg. împărățeá; conj. prez. 3 să împărățeáscă
împărățească
ÎMPĂRĂȚÍ, împărățesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și pop.) A domni ca împărat. – Din împărat. DOOM
împărățí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împărățésc, imperf. 3 sg. împărățeá; conj. prez. 3 să împărățeáscă
împărățeau
ÎMPĂRĂȚÍ, împărățesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și pop.) A domni ca împărat. – Din împărat. DOOM
împărățí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împărățésc, imperf. 3 sg. împărățeá; conj. prez. 3 să împărățeáscă
împărățeați
ÎMPĂRĂȚÍ, împărățesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și pop.) A domni ca împărat. – Din împărat. DOOM
împărățí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împărățésc, imperf. 3 sg. împărățeá; conj. prez. 3 să împărățeáscă
împărățesc
ÎMPĂRĂȚÍ, împărățesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și pop.) A domni ca împărat. – Din împărat. DOOM
împărățí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împărățésc, imperf. 3 sg. împărățeá; conj. prez. 3 să împărățeáscă
împărățește
ÎMPĂRĂȚÍ, împărățesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și pop.) A domni ca împărat. – Din împărat. DOOM
împărățí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împărățésc, imperf. 3 sg. împărățeá; conj. prez. 3 să împărățeáscă
împărățești
ÎMPĂRĂȚÍ, împărățesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și pop.) A domni ca împărat. – Din împărat. DOOM
împărățí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împărățésc, imperf. 3 sg. împărățeá; conj. prez. 3 să împărățeáscă
împărăți
ÎMPĂRĂȚÍ, împărățesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și pop.) A domni ca împărat. – Din împărat. DOOM
împărățí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împărățésc, imperf. 3 sg. împărățeá; conj. prez. 3 să împărățeáscă
împărăția
ÎMPĂRĂȚÍE, împărății, s. f. 1. Țară condusă de un împărat; imperiu. ◊ Împărăția cerului = rai. 2. Faptul de a împărăți; stăpânire. 3. (Înv.) Împărat; sultan. ◊ Expr. Împărăția-ta (sau -voastră), formulă de adresare către un împărat. – Împărat + suf. -ie. DOOM
împărățíe s. f., art. împărățía, g.-d. art. împărățíei; pl. împărățíi, art. împărățíile
împărăție
ÎMPĂRĂȚÍE, împărății, s. f. 1. Țară condusă de un împărat; imperiu. ◊ Împărăția cerului = rai. 2. Faptul de a împărăți; stăpânire. 3. (Înv.) Împărat; sultan. ◊ Expr. Împărăția-ta (sau -voastră), formulă de adresare către un împărat. – Împărat + suf. -ie. DOOM
împărățíe s. f., art. împărățía, g.-d. art. împărățíei; pl. împărățíi, art. împărățíile
împărăției
ÎMPĂRĂȚÍE, împărății, s. f. 1. Țară condusă de un împărat; imperiu. ◊ Împărăția cerului = rai. 2. Faptul de a împărăți; stăpânire. 3. (Înv.) Împărat; sultan. ◊ Expr. Împărăția-ta (sau -voastră), formulă de adresare către un împărat. – Împărat + suf. -ie. DOOM
împărățíe s. f., art. împărățía, g.-d. art. împărățíei; pl. împărățíi, art. împărățíile
împărății
ÎMPĂRĂȚÍ, împărățesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și pop.) A domni ca împărat. – Din împărat. DOOM
împărățí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împărățésc, imperf. 3 sg. împărățeá; conj. prez. 3 să împărățeáscă
împărății
ÎMPĂRĂȚÍE, împărății, s. f. 1. Țară condusă de un împărat; imperiu. ◊ Împărăția cerului = rai. 2. Faptul de a împărăți; stăpânire. 3. (Înv.) Împărat; sultan. ◊ Expr. Împărăția-ta (sau -voastră), formulă de adresare către un împărat. – Împărat + suf. -ie. DOOM
împărățíe s. f., art. împărățía, g.-d. art. împărățíei; pl. împărățíi, art. împărățíile
împărățiile
ÎMPĂRĂȚÍE, împărății, s. f. 1. Țară condusă de un împărat; imperiu. ◊ Împărăția cerului = rai. 2. Faptul de a împărăți; stăpânire. 3. (Înv.) Împărat; sultan. ◊ Expr. Împărăția-ta (sau -voastră), formulă de adresare către un împărat. – Împărat + suf. -ie. DOOM
împărățíe s. f., art. împărățía, g.-d. art. împărățíei; pl. împărățíi, art. împărățíile
împărățiilor
ÎMPĂRĂȚÍE, împărății, s. f. 1. Țară condusă de un împărat; imperiu. ◊ Împărăția cerului = rai. 2. Faptul de a împărăți; stăpânire. 3. (Înv.) Împărat; sultan. ◊ Expr. Împărăția-ta (sau -voastră), formulă de adresare către un împărat. – Împărat + suf. -ie. DOOM
împărățíe s. f., art. împărățía, g.-d. art. împărățíei; pl. împărățíi, art. împărățíile
împărățim
ÎMPĂRĂȚÍ, împărățesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și pop.) A domni ca împărat. – Din împărat. DOOM
împărățí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împărățésc, imperf. 3 sg. împărățeá; conj. prez. 3 să împărățeáscă
împărățind
ÎMPĂRĂȚÍ, împărățesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și pop.) A domni ca împărat. – Din împărat. DOOM
împărățí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împărățésc, imperf. 3 sg. împărățeá; conj. prez. 3 să împărățeáscă
împărățire
ÎMPĂRĂȚÍ, împărățesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și pop.) A domni ca împărat. – Din împărat. DOOM
împărățí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împărățésc, imperf. 3 sg. împărățeá; conj. prez. 3 să împărățeáscă
împărățire
ÎMPĂRĂȚÍ, împărățesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A domni ca împărat. – Din împărat.
împărățirea
ÎMPĂRĂȚÍ, împărățesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A domni ca împărat. – Din împărat.
împărățiri
ÎMPĂRĂȚÍ, împărățesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A domni ca împărat. – Din împărat.
împărățirii
ÎMPĂRĂȚÍ, împărățesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A domni ca împărat. – Din împărat.
împărățirile
ÎMPĂRĂȚÍ, împărățesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A domni ca împărat. – Din împărat.
împărățirilor
ÎMPĂRĂȚÍ, împărățesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A domni ca împărat. – Din împărat.
împărățiră
ÎMPĂRĂȚÍ, împărățesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și pop.) A domni ca împărat. – Din împărat. DOOM
împărățí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împărățésc, imperf. 3 sg. împărățeá; conj. prez. 3 să împărățeáscă
împărățirăm
ÎMPĂRĂȚÍ, împărățesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și pop.) A domni ca împărat. – Din împărat. DOOM
împărățí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împărățésc, imperf. 3 sg. împărățeá; conj. prez. 3 să împărățeáscă
împărățirăți
ÎMPĂRĂȚÍ, împărățesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și pop.) A domni ca împărat. – Din împărat. DOOM
împărățí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împărățésc, imperf. 3 sg. împărățeá; conj. prez. 3 să împărățeáscă
împărățise
ÎMPĂRĂȚÍ, împărățesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și pop.) A domni ca împărat. – Din împărat. DOOM
împărățí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împărățésc, imperf. 3 sg. împărățeá; conj. prez. 3 să împărățeáscă
împărățisem
ÎMPĂRĂȚÍ, împărățesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și pop.) A domni ca împărat. – Din împărat. DOOM
împărățí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împărățésc, imperf. 3 sg. împărățeá; conj. prez. 3 să împărățeáscă
împărățiseră
ÎMPĂRĂȚÍ, împărățesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și pop.) A domni ca împărat. – Din împărat. DOOM
împărățí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împărățésc, imperf. 3 sg. împărățeá; conj. prez. 3 să împărățeáscă
împărățiserăm
ÎMPĂRĂȚÍ, împărățesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și pop.) A domni ca împărat. – Din împărat. DOOM
împărățí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împărățésc, imperf. 3 sg. împărățeá; conj. prez. 3 să împărățeáscă
împărățiserăți
ÎMPĂRĂȚÍ, împărățesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și pop.) A domni ca împărat. – Din împărat. DOOM
împărățí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împărățésc, imperf. 3 sg. împărățeá; conj. prez. 3 să împărățeáscă
împărățiseși
ÎMPĂRĂȚÍ, împărățesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și pop.) A domni ca împărat. – Din împărat. DOOM
împărățí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împărățésc, imperf. 3 sg. împărățeá; conj. prez. 3 să împărățeáscă
împărățiseți
ÎMPĂRĂȚÍ, împărățesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și pop.) A domni ca împărat. – Din împărat. DOOM
împărățí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împărățésc, imperf. 3 sg. împărățeá; conj. prez. 3 să împărățeáscă
împărățit
ÎMPĂRĂȚÍ, împărățesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și pop.) A domni ca împărat. – Din împărat. DOOM
împărățí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împărățésc, imperf. 3 sg. împărățeá; conj. prez. 3 să împărățeáscă
împărățiși
ÎMPĂRĂȚÍ, împărățesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și pop.) A domni ca împărat. – Din împărat. DOOM
împărățí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împărățésc, imperf. 3 sg. împărățeá; conj. prez. 3 să împărățeáscă
împărățiți
ÎMPĂRĂȚÍ, împărățesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și pop.) A domni ca împărat. – Din împărat. DOOM
împărățí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împărățésc, imperf. 3 sg. împărățeá; conj. prez. 3 să împărățeáscă
împărțea
ÎMPĂRȚÍ, împárt, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) separa în părți, a (se) despărți în grupuri; a (se) diviza, a (se) divide. ♦ Tranz. (Rar) A clasifica. ♦ Tranz. (Aritm.) A efectua operația de împărțire a unui număr prin altul, a face o împărțire. 2. Tranz. A da mai multor persoane câte (o parte din) ceva; a repartiza, a distribui. ◊ Expr. A nu avea ce împărți sau a nu avea nimic de împărțit (cu cineva) = a nu avea nici o legătură, nimic comun (cu cineva). ♦ Refl. A se răspândi, a se împrăștia. 3. Tranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „cu”) A împărtăși ceva cu cineva. – Lat. impartire. DOOM
împărțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împárt, imperf. 3 sg. împărțeá; conj. prez. 3 să împártă
împărțeai
ÎMPĂRȚÍ, împárt, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) separa în părți, a (se) despărți în grupuri; a (se) diviza, a (se) divide. ♦ Tranz. (Rar) A clasifica. ♦ Tranz. (Aritm.) A efectua operația de împărțire a unui număr prin altul, a face o împărțire. 2. Tranz. A da mai multor persoane câte (o parte din) ceva; a repartiza, a distribui. ◊ Expr. A nu avea ce împărți sau a nu avea nimic de împărțit (cu cineva) = a nu avea nici o legătură, nimic comun (cu cineva). ♦ Refl. A se răspândi, a se împrăștia. 3. Tranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „cu”) A împărtăși ceva cu cineva. – Lat. impartire. DOOM
împărțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împárt, imperf. 3 sg. împărțeá; conj. prez. 3 să împártă
împărțeala
ÎMPĂRȚEÁLĂ, împărțeli, s. f. Faptul de a împărți ceva. ♦ Spec. (Jur.) Împărțire a unor bunuri prin acord între părți sau prin lege; partaj. – Împărți + suf. -eală. DOOM
împărțeálă s. f., g.-d. art. împărțélii; pl. împărțéli
împărțeam
ÎMPĂRȚÍ, împárt, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) separa în părți, a (se) despărți în grupuri; a (se) diviza, a (se) divide. ♦ Tranz. (Rar) A clasifica. ♦ Tranz. (Aritm.) A efectua operația de împărțire a unui număr prin altul, a face o împărțire. 2. Tranz. A da mai multor persoane câte (o parte din) ceva; a repartiza, a distribui. ◊ Expr. A nu avea ce împărți sau a nu avea nimic de împărțit (cu cineva) = a nu avea nici o legătură, nimic comun (cu cineva). ♦ Refl. A se răspândi, a se împrăștia. 3. Tranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „cu”) A împărtăși ceva cu cineva. – Lat. impartire. DOOM
împărțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împárt, imperf. 3 sg. împărțeá; conj. prez. 3 să împártă
împărțeau
ÎMPĂRȚÍ, împárt, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) separa în părți, a (se) despărți în grupuri; a (se) diviza, a (se) divide. ♦ Tranz. (Rar) A clasifica. ♦ Tranz. (Aritm.) A efectua operația de împărțire a unui număr prin altul, a face o împărțire. 2. Tranz. A da mai multor persoane câte (o parte din) ceva; a repartiza, a distribui. ◊ Expr. A nu avea ce împărți sau a nu avea nimic de împărțit (cu cineva) = a nu avea nici o legătură, nimic comun (cu cineva). ♦ Refl. A se răspândi, a se împrăștia. 3. Tranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „cu”) A împărtăși ceva cu cineva. – Lat. impartire. DOOM
împărțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împárt, imperf. 3 sg. împărțeá; conj. prez. 3 să împártă
împărțeați
ÎMPĂRȚÍ, împárt, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) separa în părți, a (se) despărți în grupuri; a (se) diviza, a (se) divide. ♦ Tranz. (Rar) A clasifica. ♦ Tranz. (Aritm.) A efectua operația de împărțire a unui număr prin altul, a face o împărțire. 2. Tranz. A da mai multor persoane câte (o parte din) ceva; a repartiza, a distribui. ◊ Expr. A nu avea ce împărți sau a nu avea nimic de împărțit (cu cineva) = a nu avea nici o legătură, nimic comun (cu cineva). ♦ Refl. A se răspândi, a se împrăștia. 3. Tranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „cu”) A împărtăși ceva cu cineva. – Lat. impartire. DOOM
împărțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împárt, imperf. 3 sg. împărțeá; conj. prez. 3 să împártă
împărțeli
ÎMPĂRȚEÁLĂ, împărțeli, s. f. Faptul de a împărți ceva. ♦ Spec. (Jur.) Împărțire a unor bunuri prin acord între părți sau prin lege; partaj. – Împărți + suf. -eală. DOOM
împărțeálă s. f., g.-d. art. împărțélii; pl. împărțéli
împărțelii
ÎMPĂRȚEÁLĂ, împărțeli, s. f. Faptul de a împărți ceva. ♦ Spec. (Jur.) Împărțire a unor bunuri prin acord între părți sau prin lege; partaj. – Împărți + suf. -eală. DOOM
împărțeálă s. f., g.-d. art. împărțélii; pl. împărțéli
împărțelile
ÎMPĂRȚEÁLĂ, împărțeli, s. f. Faptul de a împărți ceva. ♦ Spec. (Jur.) Împărțire a unor bunuri prin acord între părți sau prin lege; partaj. – Împărți + suf. -eală. DOOM
împărțeálă s. f., g.-d. art. împărțélii; pl. împărțéli
împărțelilor
ÎMPĂRȚEÁLĂ, împărțeli, s. f. Faptul de a împărți ceva. ♦ Spec. (Jur.) Împărțire a unor bunuri prin acord între părți sau prin lege; partaj. – Împărți + suf. -eală. DOOM
împărțeálă s. f., g.-d. art. împărțélii; pl. împărțéli
împărții
ÎMPĂRȚÍ, împárt, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) separa în părți, a (se) despărți în grupuri; a (se) diviza, a (se) divide. ♦ Tranz. (Rar) A clasifica. ♦ Tranz. (Aritm.) A efectua operația de împărțire a unui număr prin altul, a face o împărțire. 2. Tranz. A da mai multor persoane câte (o parte din) ceva; a repartiza, a distribui. ◊ Expr. A nu avea ce împărți sau a nu avea nimic de împărțit (cu cineva) = a nu avea nici o legătură, nimic comun (cu cineva). ♦ Refl. A se răspândi, a se împrăștia. 3. Tranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „cu”) A împărtăși ceva cu cineva. – Lat. impartire. DOOM
împărțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împárt, imperf. 3 sg. împărțeá; conj. prez. 3 să împártă
împărțim
ÎMPĂRȚÍ, împárt, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) separa în părți, a (se) despărți în grupuri; a (se) diviza, a (se) divide. ♦ Tranz. (Rar) A clasifica. ♦ Tranz. (Aritm.) A efectua operația de împărțire a unui număr prin altul, a face o împărțire. 2. Tranz. A da mai multor persoane câte (o parte din) ceva; a repartiza, a distribui. ◊ Expr. A nu avea ce împărți sau a nu avea nimic de împărțit (cu cineva) = a nu avea nici o legătură, nimic comun (cu cineva). ♦ Refl. A se răspândi, a se împrăștia. 3. Tranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „cu”) A împărtăși ceva cu cineva. – Lat. impartire. DOOM
împărțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împárt, imperf. 3 sg. împărțeá; conj. prez. 3 să împártă
împărțind
ÎMPĂRȚÍ, împárt, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) separa în părți, a (se) despărți în grupuri; a (se) diviza, a (se) divide. ♦ Tranz. (Rar) A clasifica. ♦ Tranz. (Aritm.) A efectua operația de împărțire a unui număr prin altul, a face o împărțire. 2. Tranz. A da mai multor persoane câte (o parte din) ceva; a repartiza, a distribui. ◊ Expr. A nu avea ce împărți sau a nu avea nimic de împărțit (cu cineva) = a nu avea nici o legătură, nimic comun (cu cineva). ♦ Refl. A se răspândi, a se împrăștia. 3. Tranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „cu”) A împărtăși ceva cu cineva. – Lat. impartire. DOOM
împărțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împárt, imperf. 3 sg. împărțeá; conj. prez. 3 să împártă
împărțire
ÎMPĂRȚÍ, împárt, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) separa în părți, a (se) despărți în grupuri; a (se) diviza, a (se) divide. ♦ Tranz. (Rar) A clasifica. ♦ Tranz. (Aritm.) A efectua operația de împărțire a unui număr prin altul, a face o împărțire. 2. Tranz. A da mai multor persoane câte (o parte din) ceva; a repartiza, a distribui. ◊ Expr. A nu avea ce împărți sau a nu avea nimic de împărțit (cu cineva) = a nu avea nici o legătură, nimic comun (cu cineva). ♦ Refl. A se răspândi, a se împrăștia. 3. Tranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „cu”) A împărtăși ceva cu cineva. – Lat. impartire. DOOM
împărțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împárt, imperf. 3 sg. împărțeá; conj. prez. 3 să împártă
împărțire
ÎMPĂRȚÍRE, împărțiri, s. f. Acțiunea de a (se) împărți și rezultatul ei. ♦ (Aritm.) Operație prin care se determină de câte ori un număr se cuprinde în altul. – V. împărți. DOOM
împărțíre s. f., g.-d. art. împărțírii; pl. împărțíri
împărțirea
ÎMPĂRȚÍRE, împărțiri, s. f. Acțiunea de a (se) împărți și rezultatul ei. ♦ (Aritm.) Operație prin care se determină de câte ori un număr se cuprinde în altul. – V. împărți. DOOM
împărțíre s. f., g.-d. art. împărțírii; pl. împărțíri
împărțiri
ÎMPĂRȚÍRE, împărțiri, s. f. Acțiunea de a (se) împărți și rezultatul ei. ♦ (Aritm.) Operație prin care se determină de câte ori un număr se cuprinde în altul. – V. împărți. DOOM
împărțíre s. f., g.-d. art. împărțírii; pl. împărțíri
împărțirii
ÎMPĂRȚÍRE, împărțiri, s. f. Acțiunea de a (se) împărți și rezultatul ei. ♦ (Aritm.) Operație prin care se determină de câte ori un număr se cuprinde în altul. – V. împărți. DOOM
împărțíre s. f., g.-d. art. împărțírii; pl. împărțíri
împărțirile
ÎMPĂRȚÍRE, împărțiri, s. f. Acțiunea de a (se) împărți și rezultatul ei. ♦ (Aritm.) Operație prin care se determină de câte ori un număr se cuprinde în altul. – V. împărți. DOOM
împărțíre s. f., g.-d. art. împărțírii; pl. împărțíri
împărțirilor
ÎMPĂRȚÍRE, împărțiri, s. f. Acțiunea de a (se) împărți și rezultatul ei. ♦ (Aritm.) Operație prin care se determină de câte ori un număr se cuprinde în altul. – V. împărți. DOOM
împărțíre s. f., g.-d. art. împărțírii; pl. împărțíri
împărțiră
ÎMPĂRȚÍ, împárt, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) separa în părți, a (se) despărți în grupuri; a (se) diviza, a (se) divide. ♦ Tranz. (Rar) A clasifica. ♦ Tranz. (Aritm.) A efectua operația de împărțire a unui număr prin altul, a face o împărțire. 2. Tranz. A da mai multor persoane câte (o parte din) ceva; a repartiza, a distribui. ◊ Expr. A nu avea ce împărți sau a nu avea nimic de împărțit (cu cineva) = a nu avea nici o legătură, nimic comun (cu cineva). ♦ Refl. A se răspândi, a se împrăștia. 3. Tranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „cu”) A împărtăși ceva cu cineva. – Lat. impartire. DOOM
împărțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împárt, imperf. 3 sg. împărțeá; conj. prez. 3 să împártă
împărțirăm
ÎMPĂRȚÍ, împárt, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) separa în părți, a (se) despărți în grupuri; a (se) diviza, a (se) divide. ♦ Tranz. (Rar) A clasifica. ♦ Tranz. (Aritm.) A efectua operația de împărțire a unui număr prin altul, a face o împărțire. 2. Tranz. A da mai multor persoane câte (o parte din) ceva; a repartiza, a distribui. ◊ Expr. A nu avea ce împărți sau a nu avea nimic de împărțit (cu cineva) = a nu avea nici o legătură, nimic comun (cu cineva). ♦ Refl. A se răspândi, a se împrăștia. 3. Tranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „cu”) A împărtăși ceva cu cineva. – Lat. impartire. DOOM
împărțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împárt, imperf. 3 sg. împărțeá; conj. prez. 3 să împártă
împărțirăți
ÎMPĂRȚÍ, împárt, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) separa în părți, a (se) despărți în grupuri; a (se) diviza, a (se) divide. ♦ Tranz. (Rar) A clasifica. ♦ Tranz. (Aritm.) A efectua operația de împărțire a unui număr prin altul, a face o împărțire. 2. Tranz. A da mai multor persoane câte (o parte din) ceva; a repartiza, a distribui. ◊ Expr. A nu avea ce împărți sau a nu avea nimic de împărțit (cu cineva) = a nu avea nici o legătură, nimic comun (cu cineva). ♦ Refl. A se răspândi, a se împrăștia. 3. Tranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „cu”) A împărtăși ceva cu cineva. – Lat. impartire. DOOM
împărțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împárt, imperf. 3 sg. împărțeá; conj. prez. 3 să împártă
împărțise
ÎMPĂRȚÍ, împárt, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) separa în părți, a (se) despărți în grupuri; a (se) diviza, a (se) divide. ♦ Tranz. (Rar) A clasifica. ♦ Tranz. (Aritm.) A efectua operația de împărțire a unui număr prin altul, a face o împărțire. 2. Tranz. A da mai multor persoane câte (o parte din) ceva; a repartiza, a distribui. ◊ Expr. A nu avea ce împărți sau a nu avea nimic de împărțit (cu cineva) = a nu avea nici o legătură, nimic comun (cu cineva). ♦ Refl. A se răspândi, a se împrăștia. 3. Tranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „cu”) A împărtăși ceva cu cineva. – Lat. impartire. DOOM
împărțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împárt, imperf. 3 sg. împărțeá; conj. prez. 3 să împártă
împărțisem
ÎMPĂRȚÍ, împárt, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) separa în părți, a (se) despărți în grupuri; a (se) diviza, a (se) divide. ♦ Tranz. (Rar) A clasifica. ♦ Tranz. (Aritm.) A efectua operația de împărțire a unui număr prin altul, a face o împărțire. 2. Tranz. A da mai multor persoane câte (o parte din) ceva; a repartiza, a distribui. ◊ Expr. A nu avea ce împărți sau a nu avea nimic de împărțit (cu cineva) = a nu avea nici o legătură, nimic comun (cu cineva). ♦ Refl. A se răspândi, a se împrăștia. 3. Tranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „cu”) A împărtăși ceva cu cineva. – Lat. impartire. DOOM
împărțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împárt, imperf. 3 sg. împărțeá; conj. prez. 3 să împártă
împărțiseră
ÎMPĂRȚÍ, împárt, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) separa în părți, a (se) despărți în grupuri; a (se) diviza, a (se) divide. ♦ Tranz. (Rar) A clasifica. ♦ Tranz. (Aritm.) A efectua operația de împărțire a unui număr prin altul, a face o împărțire. 2. Tranz. A da mai multor persoane câte (o parte din) ceva; a repartiza, a distribui. ◊ Expr. A nu avea ce împărți sau a nu avea nimic de împărțit (cu cineva) = a nu avea nici o legătură, nimic comun (cu cineva). ♦ Refl. A se răspândi, a se împrăștia. 3. Tranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „cu”) A împărtăși ceva cu cineva. – Lat. impartire. DOOM
împărțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împárt, imperf. 3 sg. împărțeá; conj. prez. 3 să împártă
împărțiserăm
ÎMPĂRȚÍ, împárt, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) separa în părți, a (se) despărți în grupuri; a (se) diviza, a (se) divide. ♦ Tranz. (Rar) A clasifica. ♦ Tranz. (Aritm.) A efectua operația de împărțire a unui număr prin altul, a face o împărțire. 2. Tranz. A da mai multor persoane câte (o parte din) ceva; a repartiza, a distribui. ◊ Expr. A nu avea ce împărți sau a nu avea nimic de împărțit (cu cineva) = a nu avea nici o legătură, nimic comun (cu cineva). ♦ Refl. A se răspândi, a se împrăștia. 3. Tranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „cu”) A împărtăși ceva cu cineva. – Lat. impartire. DOOM
împărțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împárt, imperf. 3 sg. împărțeá; conj. prez. 3 să împártă
împărțiserăți
ÎMPĂRȚÍ, împárt, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) separa în părți, a (se) despărți în grupuri; a (se) diviza, a (se) divide. ♦ Tranz. (Rar) A clasifica. ♦ Tranz. (Aritm.) A efectua operația de împărțire a unui număr prin altul, a face o împărțire. 2. Tranz. A da mai multor persoane câte (o parte din) ceva; a repartiza, a distribui. ◊ Expr. A nu avea ce împărți sau a nu avea nimic de împărțit (cu cineva) = a nu avea nici o legătură, nimic comun (cu cineva). ♦ Refl. A se răspândi, a se împrăștia. 3. Tranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „cu”) A împărtăși ceva cu cineva. – Lat. impartire. DOOM
împărțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împárt, imperf. 3 sg. împărțeá; conj. prez. 3 să împártă
împărțiseși
ÎMPĂRȚÍ, împárt, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) separa în părți, a (se) despărți în grupuri; a (se) diviza, a (se) divide. ♦ Tranz. (Rar) A clasifica. ♦ Tranz. (Aritm.) A efectua operația de împărțire a unui număr prin altul, a face o împărțire. 2. Tranz. A da mai multor persoane câte (o parte din) ceva; a repartiza, a distribui. ◊ Expr. A nu avea ce împărți sau a nu avea nimic de împărțit (cu cineva) = a nu avea nici o legătură, nimic comun (cu cineva). ♦ Refl. A se răspândi, a se împrăștia. 3. Tranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „cu”) A împărtăși ceva cu cineva. – Lat. impartire. DOOM
împărțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împárt, imperf. 3 sg. împărțeá; conj. prez. 3 să împártă
împărțiseți
ÎMPĂRȚÍ, împárt, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) separa în părți, a (se) despărți în grupuri; a (se) diviza, a (se) divide. ♦ Tranz. (Rar) A clasifica. ♦ Tranz. (Aritm.) A efectua operația de împărțire a unui număr prin altul, a face o împărțire. 2. Tranz. A da mai multor persoane câte (o parte din) ceva; a repartiza, a distribui. ◊ Expr. A nu avea ce împărți sau a nu avea nimic de împărțit (cu cineva) = a nu avea nici o legătură, nimic comun (cu cineva). ♦ Refl. A se răspândi, a se împrăștia. 3. Tranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „cu”) A împărtăși ceva cu cineva. – Lat. impartire. DOOM
împărțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împárt, imperf. 3 sg. împărțeá; conj. prez. 3 să împártă
împărțit
ÎMPĂRȚÍ, împárt, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) separa în părți, a (se) despărți în grupuri; a (se) diviza, a (se) divide. ♦ Tranz. (Rar) A clasifica. ♦ Tranz. (Aritm.) A efectua operația de împărțire a unui număr prin altul, a face o împărțire. 2. Tranz. A da mai multor persoane câte (o parte din) ceva; a repartiza, a distribui. ◊ Expr. A nu avea ce împărți sau a nu avea nimic de împărțit (cu cineva) = a nu avea nici o legătură, nimic comun (cu cineva). ♦ Refl. A se răspândi, a se împrăștia. 3. Tranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „cu”) A împărtăși ceva cu cineva. – Lat. impartire. DOOM
împărțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împárt, imperf. 3 sg. împărțeá; conj. prez. 3 să împártă
împărțit
ÎMPĂRȚÍT, -Ă, împărțiți, -te, adj. 1. Care este separat în părți, despărțit în grupuri; divizat. 2. Răspândit, împrăștiat. – V. împărți.
împărțita
ÎMPĂRȚÍT, -Ă, împărțiți, -te, adj. 1. Care este separat în părți, despărțit în grupuri; divizat. 2. Răspândit, împrăștiat. – V. împărți.
împărțite
ÎMPĂRȚÍT, -Ă, împărțiți, -te, adj. 1. Care este separat în părți, despărțit în grupuri; divizat. 2. Răspândit, împrăștiat. – V. împărți.
împărțitei
ÎMPĂRȚÍT, -Ă, împărțiți, -te, adj. 1. Care este separat în părți, despărțit în grupuri; divizat. 2. Răspândit, împrăștiat. – V. împărți.
împărțitele
ÎMPĂRȚÍT, -Ă, împărțiți, -te, adj. 1. Care este separat în părți, despărțit în grupuri; divizat. 2. Răspândit, împrăștiat. – V. împărți.
împărțitelor
ÎMPĂRȚÍT, -Ă, împărțiți, -te, adj. 1. Care este separat în părți, despărțit în grupuri; divizat. 2. Răspândit, împrăștiat. – V. împărți.
împărțitor
ÎMPĂRȚITÓR, împărțitori, s. m. 1. (Înv.) Factor poștal, poștaș. 2. (Aritm.) Număr prin care se împarte deîmpărțitul; divizor. – Împărți + suf. -tor. DOOM
împărțitór s. m., pl. împărțitóri
împărțitori
ÎMPĂRȚITÓR, împărțitori, s. m. 1. (Înv.) Factor poștal, poștaș. 2. (Aritm.) Număr prin care se împarte deîmpărțitul; divizor. – Împărți + suf. -tor. DOOM
împărțitór s. m., pl. împărțitóri
împărțitorii
ÎMPĂRȚITÓR, împărțitori, s. m. 1. (Înv.) Factor poștal, poștaș. 2. (Aritm.) Număr prin care se împarte deîmpărțitul; divizor. – Împărți + suf. -tor. DOOM
împărțitór s. m., pl. împărțitóri
împărțitorilor
ÎMPĂRȚITÓR, împărțitori, s. m. 1. (Înv.) Factor poștal, poștaș. 2. (Aritm.) Număr prin care se împarte deîmpărțitul; divizor. – Împărți + suf. -tor. DOOM
împărțitór s. m., pl. împărțitóri
împărțitorul
ÎMPĂRȚITÓR, împărțitori, s. m. 1. (Înv.) Factor poștal, poștaș. 2. (Aritm.) Număr prin care se împarte deîmpărțitul; divizor. – Împărți + suf. -tor. DOOM
împărțitór s. m., pl. împărțitóri
împărțitorului
ÎMPĂRȚITÓR, împărțitori, s. m. 1. (Înv.) Factor poștal, poștaș. 2. (Aritm.) Număr prin care se împarte deîmpărțitul; divizor. – Împărți + suf. -tor. DOOM
împărțitór s. m., pl. împărțitóri
împărțitul
ÎMPĂRȚÍT, -Ă, împărțiți, -te, adj. 1. Care este separat în părți, despărțit în grupuri; divizat. 2. Răspândit, împrăștiat. – V. împărți.
împărțitului
ÎMPĂRȚÍT, -Ă, împărțiți, -te, adj. 1. Care este separat în părți, despărțit în grupuri; divizat. 2. Răspândit, împrăștiat. – V. împărți.
împărțiși
ÎMPĂRȚÍ, împárt, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) separa în părți, a (se) despărți în grupuri; a (se) diviza, a (se) divide. ♦ Tranz. (Rar) A clasifica. ♦ Tranz. (Aritm.) A efectua operația de împărțire a unui număr prin altul, a face o împărțire. 2. Tranz. A da mai multor persoane câte (o parte din) ceva; a repartiza, a distribui. ◊ Expr. A nu avea ce împărți sau a nu avea nimic de împărțit (cu cineva) = a nu avea nici o legătură, nimic comun (cu cineva). ♦ Refl. A se răspândi, a se împrăștia. 3. Tranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „cu”) A împărtăși ceva cu cineva. – Lat. impartire. DOOM
împărțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împárt, imperf. 3 sg. împărțeá; conj. prez. 3 să împártă
împărțiți
ÎMPĂRȚÍ, împárt, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) separa în părți, a (se) despărți în grupuri; a (se) diviza, a (se) divide. ♦ Tranz. (Rar) A clasifica. ♦ Tranz. (Aritm.) A efectua operația de împărțire a unui număr prin altul, a face o împărțire. 2. Tranz. A da mai multor persoane câte (o parte din) ceva; a repartiza, a distribui. ◊ Expr. A nu avea ce împărți sau a nu avea nimic de împărțit (cu cineva) = a nu avea nici o legătură, nimic comun (cu cineva). ♦ Refl. A se răspândi, a se împrăștia. 3. Tranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „cu”) A împărtăși ceva cu cineva. – Lat. impartire. DOOM
împărțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împárt, imperf. 3 sg. împărțeá; conj. prez. 3 să împártă
împărțiți
ÎMPĂRȚÍT, -Ă, împărțiți, -te, adj. 1. Care este separat în părți, despărțit în grupuri; divizat. 2. Răspândit, împrăștiat. – V. împărți.
împărțiții
ÎMPĂRȚÍT, -Ă, împărțiți, -te, adj. 1. Care este separat în părți, despărțit în grupuri; divizat. 2. Răspândit, împrăștiat. – V. împărți.
împărțiților
ÎMPĂRȚÍT, -Ă, împărțiți, -te, adj. 1. Care este separat în părți, despărțit în grupuri; divizat. 2. Răspândit, împrăștiat. – V. împărți.
împătima
ÎMPĂTIMÍ, împătimesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face pe cineva să sufere, a provoca cuiva dureri. [Var.: împătimá vb. I] – În + patimă. DOOM
împătimí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împătimésc, imperf. 3 sg. împătimeá; conj. prez. 3 să împătimeáscă
împătimare
ÎMPĂTIMÁ vb. I v. împătimi.
împătimat
ÎMPĂTIMÁ vb. I v. împătimi.
împătimea
ÎMPĂTIMÍ, împătimesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face pe cineva să sufere, a provoca cuiva dureri. [Var.: împătimá vb. I] – În + patimă. DOOM
împătimí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împătimésc, imperf. 3 sg. împătimeá; conj. prez. 3 să împătimeáscă
împătimeai
ÎMPĂTIMÍ, împătimesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face pe cineva să sufere, a provoca cuiva dureri. [Var.: împătimá vb. I] – În + patimă. DOOM
împătimí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împătimésc, imperf. 3 sg. împătimeá; conj. prez. 3 să împătimeáscă
împătimeam
ÎMPĂTIMÍ, împătimesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face pe cineva să sufere, a provoca cuiva dureri. [Var.: împătimá vb. I] – În + patimă. DOOM
împătimí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împătimésc, imperf. 3 sg. împătimeá; conj. prez. 3 să împătimeáscă
împătimească
ÎMPĂTIMÍ, împătimesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face pe cineva să sufere, a provoca cuiva dureri. [Var.: împătimá vb. I] – În + patimă. DOOM
împătimí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împătimésc, imperf. 3 sg. împătimeá; conj. prez. 3 să împătimeáscă
împătimeau
ÎMPĂTIMÍ, împătimesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face pe cineva să sufere, a provoca cuiva dureri. [Var.: împătimá vb. I] – În + patimă. DOOM
împătimí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împătimésc, imperf. 3 sg. împătimeá; conj. prez. 3 să împătimeáscă
împătimeați
ÎMPĂTIMÍ, împătimesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face pe cineva să sufere, a provoca cuiva dureri. [Var.: împătimá vb. I] – În + patimă. DOOM
împătimí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împătimésc, imperf. 3 sg. împătimeá; conj. prez. 3 să împătimeáscă
împătimesc
ÎMPĂTIMÍ, împătimesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face pe cineva să sufere, a provoca cuiva dureri. [Var.: împătimá vb. I] – În + patimă. DOOM
împătimí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împătimésc, imperf. 3 sg. împătimeá; conj. prez. 3 să împătimeáscă
împătimește
ÎMPĂTIMÍ, împătimesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face pe cineva să sufere, a provoca cuiva dureri. [Var.: împătimá vb. I] – În + patimă. DOOM
împătimí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împătimésc, imperf. 3 sg. împătimeá; conj. prez. 3 să împătimeáscă
împătimești
ÎMPĂTIMÍ, împătimesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face pe cineva să sufere, a provoca cuiva dureri. [Var.: împătimá vb. I] – În + patimă. DOOM
împătimí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împătimésc, imperf. 3 sg. împătimeá; conj. prez. 3 să împătimeáscă
împătimi
ÎMPĂTIMÍ, împătimesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face pe cineva să sufere, a provoca cuiva dureri. [Var.: împătimá vb. I] – În + patimă. DOOM
împătimí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împătimésc, imperf. 3 sg. împătimeá; conj. prez. 3 să împătimeáscă
împătimii
ÎMPĂTIMÍ, împătimesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face pe cineva să sufere, a provoca cuiva dureri. [Var.: împătimá vb. I] – În + patimă. DOOM
împătimí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împătimésc, imperf. 3 sg. împătimeá; conj. prez. 3 să împătimeáscă
împătimim
ÎMPĂTIMÍ, împătimesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face pe cineva să sufere, a provoca cuiva dureri. [Var.: împătimá vb. I] – În + patimă. DOOM
împătimí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împătimésc, imperf. 3 sg. împătimeá; conj. prez. 3 să împătimeáscă
împătimind
ÎMPĂTIMÍ, împătimesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face pe cineva să sufere, a provoca cuiva dureri. [Var.: împătimá vb. I] – În + patimă. DOOM
împătimí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împătimésc, imperf. 3 sg. împătimeá; conj. prez. 3 să împătimeáscă
împătimire
ÎMPĂTIMÍ, împătimesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face pe cineva să sufere, a provoca cuiva dureri. [Var.: împătimá vb. I] – În + patimă. DOOM
împătimí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împătimésc, imperf. 3 sg. împătimeá; conj. prez. 3 să împătimeáscă
împătimire
ÎMPĂTIMÍRE s. f. (Rar) Iubire, pasiune adâncă. – V. împătimi. DOOM
împătimíre (rar) s. f., g.-d. art. împătimírii
împătimirea
ÎMPĂTIMÍRE s. f. (Rar) Iubire, pasiune adâncă. – V. împătimi. DOOM
împătimíre (rar) s. f., g.-d. art. împătimírii
împătimiri
ÎMPĂTIMÍRE s. f. (Rar) Iubire, pasiune adâncă. – V. împătimi. DOOM
împătimíre (rar) s. f., g.-d. art. împătimírii
împătimirii
ÎMPĂTIMÍRE s. f. (Rar) Iubire, pasiune adâncă. – V. împătimi. DOOM
împătimíre (rar) s. f., g.-d. art. împătimírii
împătimirile
ÎMPĂTIMÍRE s. f. (Rar) Iubire, pasiune adâncă. – V. împătimi. DOOM
împătimíre (rar) s. f., g.-d. art. împătimírii
împătimirilor
ÎMPĂTIMÍRE s. f. (Rar) Iubire, pasiune adâncă. – V. împătimi. DOOM
împătimíre (rar) s. f., g.-d. art. împătimírii
împătimiră
ÎMPĂTIMÍ, împătimesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face pe cineva să sufere, a provoca cuiva dureri. [Var.: împătimá vb. I] – În + patimă. DOOM
împătimí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împătimésc, imperf. 3 sg. împătimeá; conj. prez. 3 să împătimeáscă
împătimirăm
ÎMPĂTIMÍ, împătimesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face pe cineva să sufere, a provoca cuiva dureri. [Var.: împătimá vb. I] – În + patimă. DOOM
împătimí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împătimésc, imperf. 3 sg. împătimeá; conj. prez. 3 să împătimeáscă
împătimirăți
ÎMPĂTIMÍ, împătimesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face pe cineva să sufere, a provoca cuiva dureri. [Var.: împătimá vb. I] – În + patimă. DOOM
împătimí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împătimésc, imperf. 3 sg. împătimeá; conj. prez. 3 să împătimeáscă
împătimise
ÎMPĂTIMÍ, împătimesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face pe cineva să sufere, a provoca cuiva dureri. [Var.: împătimá vb. I] – În + patimă. DOOM
împătimí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împătimésc, imperf. 3 sg. împătimeá; conj. prez. 3 să împătimeáscă
împătimisem
ÎMPĂTIMÍ, împătimesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face pe cineva să sufere, a provoca cuiva dureri. [Var.: împătimá vb. I] – În + patimă. DOOM
împătimí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împătimésc, imperf. 3 sg. împătimeá; conj. prez. 3 să împătimeáscă
împătimiseră
ÎMPĂTIMÍ, împătimesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face pe cineva să sufere, a provoca cuiva dureri. [Var.: împătimá vb. I] – În + patimă. DOOM
împătimí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împătimésc, imperf. 3 sg. împătimeá; conj. prez. 3 să împătimeáscă
împătimiserăm
ÎMPĂTIMÍ, împătimesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face pe cineva să sufere, a provoca cuiva dureri. [Var.: împătimá vb. I] – În + patimă. DOOM
împătimí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împătimésc, imperf. 3 sg. împătimeá; conj. prez. 3 să împătimeáscă
împătimiserăți
ÎMPĂTIMÍ, împătimesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face pe cineva să sufere, a provoca cuiva dureri. [Var.: împătimá vb. I] – În + patimă. DOOM
împătimí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împătimésc, imperf. 3 sg. împătimeá; conj. prez. 3 să împătimeáscă
împătimiseși
ÎMPĂTIMÍ, împătimesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face pe cineva să sufere, a provoca cuiva dureri. [Var.: împătimá vb. I] – În + patimă. DOOM
împătimí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împătimésc, imperf. 3 sg. împătimeá; conj. prez. 3 să împătimeáscă
împătimiseți
ÎMPĂTIMÍ, împătimesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face pe cineva să sufere, a provoca cuiva dureri. [Var.: împătimá vb. I] – În + patimă. DOOM
împătimí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împătimésc, imperf. 3 sg. împătimeá; conj. prez. 3 să împătimeáscă
împătimit
ÎMPĂTIMÍ, împătimesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face pe cineva să sufere, a provoca cuiva dureri. [Var.: împătimá vb. I] – În + patimă. DOOM
împătimí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împătimésc, imperf. 3 sg. împătimeá; conj. prez. 3 să împătimeáscă
împătimit
ÎMPĂTIMÍT, -Ă, împătimiți, -te, adj. (Rar) Pătimaș. – V. împătimi. DOOM
*împătimít adj. m., pl. împătimíți; f. împătimítă, pl. împătimíte
împătimita
ÎMPĂTIMÍT, -Ă, împătimiți, -te, adj. (Rar) Pătimaș. – V. împătimi. DOOM
*împătimít adj. m., pl. împătimíți; f. împătimítă, pl. împătimíte
împătimite
ÎMPĂTIMÍT, -Ă, împătimiți, -te, adj. (Rar) Pătimaș. – V. împătimi. DOOM
*împătimít adj. m., pl. împătimíți; f. împătimítă, pl. împătimíte
împătimitei
ÎMPĂTIMÍT, -Ă, împătimiți, -te, adj. (Rar) Pătimaș. – V. împătimi. DOOM
*împătimít adj. m., pl. împătimíți; f. împătimítă, pl. împătimíte
împătimitele
ÎMPĂTIMÍT, -Ă, împătimiți, -te, adj. (Rar) Pătimaș. – V. împătimi. DOOM
*împătimít adj. m., pl. împătimíți; f. împătimítă, pl. împătimíte
împătimitelor
ÎMPĂTIMÍT, -Ă, împătimiți, -te, adj. (Rar) Pătimaș. – V. împătimi. DOOM
*împătimít adj. m., pl. împătimíți; f. împătimítă, pl. împătimíte
împătimitul
ÎMPĂTIMÍT, -Ă, împătimiți, -te, adj. (Rar) Pătimaș. – V. împătimi. DOOM
*împătimít adj. m., pl. împătimíți; f. împătimítă, pl. împătimíte
împătimitului
ÎMPĂTIMÍT, -Ă, împătimiți, -te, adj. (Rar) Pătimaș. – V. împătimi. DOOM
*împătimít adj. m., pl. împătimíți; f. împătimítă, pl. împătimíte
împătimiși
ÎMPĂTIMÍ, împătimesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face pe cineva să sufere, a provoca cuiva dureri. [Var.: împătimá vb. I] – În + patimă. DOOM
împătimí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împătimésc, imperf. 3 sg. împătimeá; conj. prez. 3 să împătimeáscă
împătimiți
ÎMPĂTIMÍ, împătimesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face pe cineva să sufere, a provoca cuiva dureri. [Var.: împătimá vb. I] – În + patimă. DOOM
împătimí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împătimésc, imperf. 3 sg. împătimeá; conj. prez. 3 să împătimeáscă
împătimiți
ÎMPĂTIMÍT, -Ă, împătimiți, -te, adj. (Rar) Pătimaș. – V. împătimi. DOOM
*împătimít adj. m., pl. împătimíți; f. împătimítă, pl. împătimíte
împătimiții
ÎMPĂTIMÍT, -Ă, împătimiți, -te, adj. (Rar) Pătimaș. – V. împătimi. DOOM
*împătimít adj. m., pl. împătimíți; f. împătimítă, pl. împătimíte
împătimiților
ÎMPĂTIMÍT, -Ă, împătimiți, -te, adj. (Rar) Pătimaș. – V. împătimi. DOOM
*împătimít adj. m., pl. împătimíți; f. împătimítă, pl. împătimíte
împătra
ÎMPĂTRÁ, împătrez, vb. I. Intranz. (Rar) A o sfecli. – Lat. *impatrare (= impetrare).
împătrai
împătrá (-átru, împătrát), vb. – A rămîne cu buzele umflate, a fi dezamăgit. – Var. pătra. Lat. patrāre „a executa”, probabil cu sensul lui impetrāre „a obține” (Bogrea, Dacor, I, 258; DAR; REW 4306a; Rosetti, I, 167); pentru semantism, cf. a o căpăta „a da greș”. Cuvînt rar (var. numai la Șincai, unde poate fi latinism), arareori folosit la moduri personale, poate fi astfel încît conjugarea sa nu ni se pare sigură.
împătrai
ÎMPĂTRÁ, împătrez, vb. I. Intranz. (Rar) A o sfecli. – Lat. *impatrare (= impetrare).
împătram
împătrá (-átru, împătrát), vb. – A rămîne cu buzele umflate, a fi dezamăgit. – Var. pătra. Lat. patrāre „a executa”, probabil cu sensul lui impetrāre „a obține” (Bogrea, Dacor, I, 258; DAR; REW 4306a; Rosetti, I, 167); pentru semantism, cf. a o căpăta „a da greș”. Cuvînt rar (var. numai la Șincai, unde poate fi latinism), arareori folosit la moduri personale, poate fi astfel încît conjugarea sa nu ni se pare sigură.
împătram
ÎMPĂTRÁ, împătrez, vb. I. Intranz. (Rar) A o sfecli. – Lat. *impatrare (= impetrare).
împătrare
împătrá (-átru, împătrát), vb. – A rămîne cu buzele umflate, a fi dezamăgit. – Var. pătra. Lat. patrāre „a executa”, probabil cu sensul lui impetrāre „a obține” (Bogrea, Dacor, I, 258; DAR; REW 4306a; Rosetti, I, 167); pentru semantism, cf. a o căpăta „a da greș”. Cuvînt rar (var. numai la Șincai, unde poate fi latinism), arareori folosit la moduri personale, poate fi astfel încît conjugarea sa nu ni se pare sigură.
împătrare
ÎMPĂTRÁ, împătrez, vb. I. Intranz. (Rar) A o sfecli. – Lat. *impatrare (= impetrare).
împătrară
împătrá (-átru, împătrát), vb. – A rămîne cu buzele umflate, a fi dezamăgit. – Var. pătra. Lat. patrāre „a executa”, probabil cu sensul lui impetrāre „a obține” (Bogrea, Dacor, I, 258; DAR; REW 4306a; Rosetti, I, 167); pentru semantism, cf. a o căpăta „a da greș”. Cuvînt rar (var. numai la Șincai, unde poate fi latinism), arareori folosit la moduri personale, poate fi astfel încît conjugarea sa nu ni se pare sigură.
împătrară
ÎMPĂTRÁ, împătrez, vb. I. Intranz. (Rar) A o sfecli. – Lat. *impatrare (= impetrare).
împătrarăm
împătrá (-átru, împătrát), vb. – A rămîne cu buzele umflate, a fi dezamăgit. – Var. pătra. Lat. patrāre „a executa”, probabil cu sensul lui impetrāre „a obține” (Bogrea, Dacor, I, 258; DAR; REW 4306a; Rosetti, I, 167); pentru semantism, cf. a o căpăta „a da greș”. Cuvînt rar (var. numai la Șincai, unde poate fi latinism), arareori folosit la moduri personale, poate fi astfel încît conjugarea sa nu ni se pare sigură.
împătrarăm
ÎMPĂTRÁ, împătrez, vb. I. Intranz. (Rar) A o sfecli. – Lat. *impatrare (= impetrare).
împătrarăți
împătrá (-átru, împătrát), vb. – A rămîne cu buzele umflate, a fi dezamăgit. – Var. pătra. Lat. patrāre „a executa”, probabil cu sensul lui impetrāre „a obține” (Bogrea, Dacor, I, 258; DAR; REW 4306a; Rosetti, I, 167); pentru semantism, cf. a o căpăta „a da greș”. Cuvînt rar (var. numai la Șincai, unde poate fi latinism), arareori folosit la moduri personale, poate fi astfel încît conjugarea sa nu ni se pare sigură.
împătrarăți
ÎMPĂTRÁ, împătrez, vb. I. Intranz. (Rar) A o sfecli. – Lat. *impatrare (= impetrare).
împătrase
împătrá (-átru, împătrát), vb. – A rămîne cu buzele umflate, a fi dezamăgit. – Var. pătra. Lat. patrāre „a executa”, probabil cu sensul lui impetrāre „a obține” (Bogrea, Dacor, I, 258; DAR; REW 4306a; Rosetti, I, 167); pentru semantism, cf. a o căpăta „a da greș”. Cuvînt rar (var. numai la Șincai, unde poate fi latinism), arareori folosit la moduri personale, poate fi astfel încît conjugarea sa nu ni se pare sigură.
împătrase
ÎMPĂTRÁ, împătrez, vb. I. Intranz. (Rar) A o sfecli. – Lat. *impatrare (= impetrare).
împătrasem
împătrá (-átru, împătrát), vb. – A rămîne cu buzele umflate, a fi dezamăgit. – Var. pătra. Lat. patrāre „a executa”, probabil cu sensul lui impetrāre „a obține” (Bogrea, Dacor, I, 258; DAR; REW 4306a; Rosetti, I, 167); pentru semantism, cf. a o căpăta „a da greș”. Cuvînt rar (var. numai la Șincai, unde poate fi latinism), arareori folosit la moduri personale, poate fi astfel încît conjugarea sa nu ni se pare sigură.
împătrasem
ÎMPĂTRÁ, împătrez, vb. I. Intranz. (Rar) A o sfecli. – Lat. *impatrare (= impetrare).
împătraseră
împătrá (-átru, împătrát), vb. – A rămîne cu buzele umflate, a fi dezamăgit. – Var. pătra. Lat. patrāre „a executa”, probabil cu sensul lui impetrāre „a obține” (Bogrea, Dacor, I, 258; DAR; REW 4306a; Rosetti, I, 167); pentru semantism, cf. a o căpăta „a da greș”. Cuvînt rar (var. numai la Șincai, unde poate fi latinism), arareori folosit la moduri personale, poate fi astfel încît conjugarea sa nu ni se pare sigură.
împătraseră
ÎMPĂTRÁ, împătrez, vb. I. Intranz. (Rar) A o sfecli. – Lat. *impatrare (= impetrare).
împătraserăm
împătrá (-átru, împătrát), vb. – A rămîne cu buzele umflate, a fi dezamăgit. – Var. pătra. Lat. patrāre „a executa”, probabil cu sensul lui impetrāre „a obține” (Bogrea, Dacor, I, 258; DAR; REW 4306a; Rosetti, I, 167); pentru semantism, cf. a o căpăta „a da greș”. Cuvînt rar (var. numai la Șincai, unde poate fi latinism), arareori folosit la moduri personale, poate fi astfel încît conjugarea sa nu ni se pare sigură.
împătraserăm
ÎMPĂTRÁ, împătrez, vb. I. Intranz. (Rar) A o sfecli. – Lat. *impatrare (= impetrare).
împătraserăți
împătrá (-átru, împătrát), vb. – A rămîne cu buzele umflate, a fi dezamăgit. – Var. pătra. Lat. patrāre „a executa”, probabil cu sensul lui impetrāre „a obține” (Bogrea, Dacor, I, 258; DAR; REW 4306a; Rosetti, I, 167); pentru semantism, cf. a o căpăta „a da greș”. Cuvînt rar (var. numai la Șincai, unde poate fi latinism), arareori folosit la moduri personale, poate fi astfel încît conjugarea sa nu ni se pare sigură.
împătraserăți
ÎMPĂTRÁ, împătrez, vb. I. Intranz. (Rar) A o sfecli. – Lat. *impatrare (= impetrare).
împătraseși
împătrá (-átru, împătrát), vb. – A rămîne cu buzele umflate, a fi dezamăgit. – Var. pătra. Lat. patrāre „a executa”, probabil cu sensul lui impetrāre „a obține” (Bogrea, Dacor, I, 258; DAR; REW 4306a; Rosetti, I, 167); pentru semantism, cf. a o căpăta „a da greș”. Cuvînt rar (var. numai la Șincai, unde poate fi latinism), arareori folosit la moduri personale, poate fi astfel încît conjugarea sa nu ni se pare sigură.
împătraseși
ÎMPĂTRÁ, împătrez, vb. I. Intranz. (Rar) A o sfecli. – Lat. *impatrare (= impetrare).
împătraseți
împătrá (-átru, împătrát), vb. – A rămîne cu buzele umflate, a fi dezamăgit. – Var. pătra. Lat. patrāre „a executa”, probabil cu sensul lui impetrāre „a obține” (Bogrea, Dacor, I, 258; DAR; REW 4306a; Rosetti, I, 167); pentru semantism, cf. a o căpăta „a da greș”. Cuvînt rar (var. numai la Șincai, unde poate fi latinism), arareori folosit la moduri personale, poate fi astfel încît conjugarea sa nu ni se pare sigură.
împătraseți
ÎMPĂTRÁ, împătrez, vb. I. Intranz. (Rar) A o sfecli. – Lat. *impatrare (= impetrare).
împătrat
împătrá (-átru, împătrát), vb. – A rămîne cu buzele umflate, a fi dezamăgit. – Var. pătra. Lat. patrāre „a executa”, probabil cu sensul lui impetrāre „a obține” (Bogrea, Dacor, I, 258; DAR; REW 4306a; Rosetti, I, 167); pentru semantism, cf. a o căpăta „a da greș”. Cuvînt rar (var. numai la Șincai, unde poate fi latinism), arareori folosit la moduri personale, poate fi astfel încît conjugarea sa nu ni se pare sigură.
împătrat
ÎMPĂTRÁ, împătrez, vb. I. Intranz. (Rar) A o sfecli. – Lat. *impatrare (= impetrare).
împătrau
împătrá (-átru, împătrát), vb. – A rămîne cu buzele umflate, a fi dezamăgit. – Var. pătra. Lat. patrāre „a executa”, probabil cu sensul lui impetrāre „a obține” (Bogrea, Dacor, I, 258; DAR; REW 4306a; Rosetti, I, 167); pentru semantism, cf. a o căpăta „a da greș”. Cuvînt rar (var. numai la Șincai, unde poate fi latinism), arareori folosit la moduri personale, poate fi astfel încît conjugarea sa nu ni se pare sigură.
împătrau
ÎMPĂTRÁ, împătrez, vb. I. Intranz. (Rar) A o sfecli. – Lat. *impatrare (= impetrare).
împătrași
împătrá (-átru, împătrát), vb. – A rămîne cu buzele umflate, a fi dezamăgit. – Var. pătra. Lat. patrāre „a executa”, probabil cu sensul lui impetrāre „a obține” (Bogrea, Dacor, I, 258; DAR; REW 4306a; Rosetti, I, 167); pentru semantism, cf. a o căpăta „a da greș”. Cuvînt rar (var. numai la Șincai, unde poate fi latinism), arareori folosit la moduri personale, poate fi astfel încît conjugarea sa nu ni se pare sigură.
împătrași
ÎMPĂTRÁ, împătrez, vb. I. Intranz. (Rar) A o sfecli. – Lat. *impatrare (= impetrare).
împătrați
împătrá (-átru, împătrát), vb. – A rămîne cu buzele umflate, a fi dezamăgit. – Var. pătra. Lat. patrāre „a executa”, probabil cu sensul lui impetrāre „a obține” (Bogrea, Dacor, I, 258; DAR; REW 4306a; Rosetti, I, 167); pentru semantism, cf. a o căpăta „a da greș”. Cuvînt rar (var. numai la Șincai, unde poate fi latinism), arareori folosit la moduri personale, poate fi astfel încît conjugarea sa nu ni se pare sigură.
împătrați
ÎMPĂTRÁ, împătrez, vb. I. Intranz. (Rar) A o sfecli. – Lat. *impatrare (= impetrare).
împătrea
ÎMPĂTRÍ, împătresc, vb. IV. Tranz. A mări de patru ori; a cvadrupla. – În + patru. DOOM
împătrí (a ~) (-pă-tri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împătrésc, imperf. 3 sg. împătreá; conj. prez. 3 să împătreáscă
împătreai
ÎMPĂTRÍ, împătresc, vb. IV. Tranz. A mări de patru ori; a cvadrupla. – În + patru. DOOM
împătrí (a ~) (-pă-tri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împătrésc, imperf. 3 sg. împătreá; conj. prez. 3 să împătreáscă
împătream
ÎMPĂTRÍ, împătresc, vb. IV. Tranz. A mări de patru ori; a cvadrupla. – În + patru. DOOM
împătrí (a ~) (-pă-tri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împătrésc, imperf. 3 sg. împătreá; conj. prez. 3 să împătreáscă
împătrească
ÎMPĂTRÍ, împătresc, vb. IV. Tranz. A mări de patru ori; a cvadrupla. – În + patru. DOOM
împătrí (a ~) (-pă-tri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împătrésc, imperf. 3 sg. împătreá; conj. prez. 3 să împătreáscă
împătreau
ÎMPĂTRÍ, împătresc, vb. IV. Tranz. A mări de patru ori; a cvadrupla. – În + patru. DOOM
împătrí (a ~) (-pă-tri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împătrésc, imperf. 3 sg. împătreá; conj. prez. 3 să împătreáscă
împătrează
ÎMPĂTRÁ, împătrez, vb. I. Intranz. (Rar) A o sfecli. – Lat. *impatrare (= impetrare).
împătreați
ÎMPĂTRÍ, împătresc, vb. IV. Tranz. A mări de patru ori; a cvadrupla. – În + patru. DOOM
împătrí (a ~) (-pă-tri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împătrésc, imperf. 3 sg. împătreá; conj. prez. 3 să împătreáscă
împătresc
ÎMPĂTRÍ, împătresc, vb. IV. Tranz. A mări de patru ori; a cvadrupla. – În + patru. DOOM
împătrí (a ~) (-pă-tri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împătrésc, imperf. 3 sg. împătreá; conj. prez. 3 să împătreáscă
împătrez
ÎMPĂTRÁ, împătrez, vb. I. Intranz. (Rar) A o sfecli. – Lat. *impatrare (= impetrare).
împătreze
ÎMPĂTRÁ, împătrez, vb. I. Intranz. (Rar) A o sfecli. – Lat. *impatrare (= impetrare).
împătrezi
ÎMPĂTRÁ, împătrez, vb. I. Intranz. (Rar) A o sfecli. – Lat. *impatrare (= impetrare).
împătrește
ÎMPĂTRÍ, împătresc, vb. IV. Tranz. A mări de patru ori; a cvadrupla. – În + patru. DOOM
împătrí (a ~) (-pă-tri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împătrésc, imperf. 3 sg. împătreá; conj. prez. 3 să împătreáscă
împătrești
ÎMPĂTRÍ, împătresc, vb. IV. Tranz. A mări de patru ori; a cvadrupla. – În + patru. DOOM
împătrí (a ~) (-pă-tri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împătrésc, imperf. 3 sg. împătreá; conj. prez. 3 să împătreáscă
împătri
ÎMPĂTRÍ, împătresc, vb. IV. Tranz. A mări de patru ori; a cvadrupla. – În + patru. DOOM
împătrí (a ~) (-pă-tri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împătrésc, imperf. 3 sg. împătreá; conj. prez. 3 să împătreáscă
împătrii
ÎMPĂTRÍ, împătresc, vb. IV. Tranz. A mări de patru ori; a cvadrupla. – În + patru. DOOM
împătrí (a ~) (-pă-tri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împătrésc, imperf. 3 sg. împătreá; conj. prez. 3 să împătreáscă
împătrim
ÎMPĂTRÍ, împătresc, vb. IV. Tranz. A mări de patru ori; a cvadrupla. – În + patru. DOOM
împătrí (a ~) (-pă-tri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împătrésc, imperf. 3 sg. împătreá; conj. prez. 3 să împătreáscă
împătrind
ÎMPĂTRÍ, împătresc, vb. IV. Tranz. A mări de patru ori; a cvadrupla. – În + patru. DOOM
împătrí (a ~) (-pă-tri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împătrésc, imperf. 3 sg. împătreá; conj. prez. 3 să împătreáscă
împătrire
ÎMPĂTRÍ, împătresc, vb. IV. Tranz. A mări de patru ori; a cvadrupla. – În + patru. DOOM
împătrí (a ~) (-pă-tri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împătrésc, imperf. 3 sg. împătreá; conj. prez. 3 să împătreáscă
împătrire
ÎMPĂTRÍ, împătresc, vb. IV. Tranz. A mări de patru ori; a cvadrupla. – În + patru. DOOM
împătrí (a ~) (-pă-tri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împătrésc, imperf. 3 sg. împătreá; conj. prez. 3 să împătreáscă
împătriră
ÎMPĂTRÍ, împătresc, vb. IV. Tranz. A mări de patru ori; a cvadrupla. – În + patru. DOOM
împătrí (a ~) (-pă-tri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împătrésc, imperf. 3 sg. împătreá; conj. prez. 3 să împătreáscă
împătrirăm
ÎMPĂTRÍ, împătresc, vb. IV. Tranz. A mări de patru ori; a cvadrupla. – În + patru. DOOM
împătrí (a ~) (-pă-tri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împătrésc, imperf. 3 sg. împătreá; conj. prez. 3 să împătreáscă
împătrirăți
ÎMPĂTRÍ, împătresc, vb. IV. Tranz. A mări de patru ori; a cvadrupla. – În + patru. DOOM
împătrí (a ~) (-pă-tri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împătrésc, imperf. 3 sg. împătreá; conj. prez. 3 să împătreáscă
împătrise
ÎMPĂTRÍ, împătresc, vb. IV. Tranz. A mări de patru ori; a cvadrupla. – În + patru. DOOM
împătrí (a ~) (-pă-tri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împătrésc, imperf. 3 sg. împătreá; conj. prez. 3 să împătreáscă
împătrisem
ÎMPĂTRÍ, împătresc, vb. IV. Tranz. A mări de patru ori; a cvadrupla. – În + patru. DOOM
împătrí (a ~) (-pă-tri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împătrésc, imperf. 3 sg. împătreá; conj. prez. 3 să împătreáscă
împătriseră
ÎMPĂTRÍ, împătresc, vb. IV. Tranz. A mări de patru ori; a cvadrupla. – În + patru. DOOM
împătrí (a ~) (-pă-tri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împătrésc, imperf. 3 sg. împătreá; conj. prez. 3 să împătreáscă
împătriserăm
ÎMPĂTRÍ, împătresc, vb. IV. Tranz. A mări de patru ori; a cvadrupla. – În + patru. DOOM
împătrí (a ~) (-pă-tri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împătrésc, imperf. 3 sg. împătreá; conj. prez. 3 să împătreáscă
împătriserăți
ÎMPĂTRÍ, împătresc, vb. IV. Tranz. A mări de patru ori; a cvadrupla. – În + patru. DOOM
împătrí (a ~) (-pă-tri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împătrésc, imperf. 3 sg. împătreá; conj. prez. 3 să împătreáscă
împătriseși
ÎMPĂTRÍ, împătresc, vb. IV. Tranz. A mări de patru ori; a cvadrupla. – În + patru. DOOM
împătrí (a ~) (-pă-tri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împătrésc, imperf. 3 sg. împătreá; conj. prez. 3 să împătreáscă
împătriseți
ÎMPĂTRÍ, împătresc, vb. IV. Tranz. A mări de patru ori; a cvadrupla. – În + patru. DOOM
împătrí (a ~) (-pă-tri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împătrésc, imperf. 3 sg. împătreá; conj. prez. 3 să împătreáscă
împătrit
ÎMPĂTRÍ, împătresc, vb. IV. Tranz. A mări de patru ori; a cvadrupla. – În + patru. DOOM
împătrí (a ~) (-pă-tri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împătrésc, imperf. 3 sg. împătreá; conj. prez. 3 să împătreáscă
împătrit
ÎMPĂTRÍT, -Ă, împătriți, -te, adj. Care este de patru ori mai mare, cvadruplu. – V. împătri. DOOM
*împătrít adj. m., pl. împătríți; f. împătrítă, pl. împătríte
împătrita
ÎMPĂTRÍT, -Ă, împătriți, -te, adj. Care este de patru ori mai mare, cvadruplu. – V. împătri. DOOM
*împătrít adj. m., pl. împătríți; f. împătrítă, pl. împătríte
împătrite
ÎMPĂTRÍT, -Ă, împătriți, -te, adj. Care este de patru ori mai mare, cvadruplu. – V. împătri. DOOM
*împătrít adj. m., pl. împătríți; f. împătrítă, pl. împătríte
împătritei
ÎMPĂTRÍT, -Ă, împătriți, -te, adj. Care este de patru ori mai mare, cvadruplu. – V. împătri. DOOM
*împătrít adj. m., pl. împătríți; f. împătrítă, pl. împătríte
împătritele
ÎMPĂTRÍT, -Ă, împătriți, -te, adj. Care este de patru ori mai mare, cvadruplu. – V. împătri. DOOM
*împătrít adj. m., pl. împătríți; f. împătrítă, pl. împătríte
împătritelor
ÎMPĂTRÍT, -Ă, împătriți, -te, adj. Care este de patru ori mai mare, cvadruplu. – V. împătri. DOOM
*împătrít adj. m., pl. împătríți; f. împătrítă, pl. împătríte
împătritul
ÎMPĂTRÍT, -Ă, împătriți, -te, adj. Care este de patru ori mai mare, cvadruplu. – V. împătri. DOOM
*împătrít adj. m., pl. împătríți; f. împătrítă, pl. împătríte
împătritului
ÎMPĂTRÍT, -Ă, împătriți, -te, adj. Care este de patru ori mai mare, cvadruplu. – V. împătri. DOOM
*împătrít adj. m., pl. împătríți; f. împătrítă, pl. împătríte
împătriși
ÎMPĂTRÍ, împătresc, vb. IV. Tranz. A mări de patru ori; a cvadrupla. – În + patru. DOOM
împătrí (a ~) (-pă-tri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împătrésc, imperf. 3 sg. împătreá; conj. prez. 3 să împătreáscă
împătriți
ÎMPĂTRÍ, împătresc, vb. IV. Tranz. A mări de patru ori; a cvadrupla. – În + patru. DOOM
împătrí (a ~) (-pă-tri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împătrésc, imperf. 3 sg. împătreá; conj. prez. 3 să împătreáscă
împătriți
ÎMPĂTRÍT, -Ă, împătriți, -te, adj. Care este de patru ori mai mare, cvadruplu. – V. împătri. DOOM
*împătrít adj. m., pl. împătríți; f. împătrítă, pl. împătríte
împătriții
ÎMPĂTRÍT, -Ă, împătriți, -te, adj. Care este de patru ori mai mare, cvadruplu. – V. împătri. DOOM
*împătrít adj. m., pl. împătríți; f. împătrítă, pl. împătríte
împătriților
ÎMPĂTRÍT, -Ă, împătriți, -te, adj. Care este de patru ori mai mare, cvadruplu. – V. împătri. DOOM
*împătrít adj. m., pl. împătríți; f. împătrítă, pl. împătríte
împătrând
împătrá (-átru, împătrát), vb. – A rămîne cu buzele umflate, a fi dezamăgit. – Var. pătra. Lat. patrāre „a executa”, probabil cu sensul lui impetrāre „a obține” (Bogrea, Dacor, I, 258; DAR; REW 4306a; Rosetti, I, 167); pentru semantism, cf. a o căpăta „a da greș”. Cuvînt rar (var. numai la Șincai, unde poate fi latinism), arareori folosit la moduri personale, poate fi astfel încît conjugarea sa nu ni se pare sigură.
împătrând
ÎMPĂTRÁ, împătrez, vb. I. Intranz. (Rar) A o sfecli. – Lat. *impatrare (= impetrare).
împătrînd
împătrá (-átru, împătrát), vb. – A rămîne cu buzele umflate, a fi dezamăgit. – Var. pătra. Lat. patrāre „a executa”, probabil cu sensul lui impetrāre „a obține” (Bogrea, Dacor, I, 258; DAR; REW 4306a; Rosetti, I, 167); pentru semantism, cf. a o căpăta „a da greș”. Cuvînt rar (var. numai la Șincai, unde poate fi latinism), arareori folosit la moduri personale, poate fi astfel încît conjugarea sa nu ni se pare sigură.
împătrînd
ÎMPĂTRÁ, împătrez, vb. I. Intranz. (Rar) A o sfecli. – Lat. *impatrare (= impetrare).
împătrăți
împătrăți, împătrățesc v. r. a se fotografia, a se lăsa fotografiat.
împătrățire
împătrăți, împătrățesc v. r. a se fotografia, a se lăsa fotografiat.
împătura
ÎMPĂTURÍ, împăturesc, vb. IV. Tranz. A strânge o pătură, o haină, o pânză, o hârtie etc. prin îndoirea de mai multe ori. [Var.: împăturá vb. I] – În + pătură. DOOM
!împăturí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. împăturésc, imperf. 3 sg. împătureá; conj. prez. 3 să împătureáscă
împăturare
ÎMPĂTURÍRE, împăturiri, s. f. Acțiunea de a împături. [Var.: împăturáre s. f.] – V. împături. DOOM
!împăturíre s. f., g.-d. art. împăturírii; pl. împăturíri
împăturat
ÎMPĂTURÍT, -Ă, împăturiți, -te, adj. (Despre pânză, hârtie etc.) Strâns prin îndoire repetată. [Var.: împăturát, -ă adj.] – V. împături.
împăturea
ÎMPĂTURÍ, împăturesc, vb. IV. Tranz. A strânge o pătură, o haină, o pânză, o hârtie etc. prin îndoirea de mai multe ori. [Var.: împăturá vb. I] – În + pătură. DOOM
!împăturí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. împăturésc, imperf. 3 sg. împătureá; conj. prez. 3 să împătureáscă
împătureai
ÎMPĂTURÍ, împăturesc, vb. IV. Tranz. A strânge o pătură, o haină, o pânză, o hârtie etc. prin îndoirea de mai multe ori. [Var.: împăturá vb. I] – În + pătură. DOOM
!împăturí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. împăturésc, imperf. 3 sg. împătureá; conj. prez. 3 să împătureáscă
împătuream
ÎMPĂTURÍ, împăturesc, vb. IV. Tranz. A strânge o pătură, o haină, o pânză, o hârtie etc. prin îndoirea de mai multe ori. [Var.: împăturá vb. I] – În + pătură. DOOM
!împăturí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. împăturésc, imperf. 3 sg. împătureá; conj. prez. 3 să împătureáscă
împăturească
ÎMPĂTURÍ, împăturesc, vb. IV. Tranz. A strânge o pătură, o haină, o pânză, o hârtie etc. prin îndoirea de mai multe ori. [Var.: împăturá vb. I] – În + pătură. DOOM
!împăturí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. împăturésc, imperf. 3 sg. împătureá; conj. prez. 3 să împătureáscă
împătureau
ÎMPĂTURÍ, împăturesc, vb. IV. Tranz. A strânge o pătură, o haină, o pânză, o hârtie etc. prin îndoirea de mai multe ori. [Var.: împăturá vb. I] – În + pătură. DOOM
!împăturí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. împăturésc, imperf. 3 sg. împătureá; conj. prez. 3 să împătureáscă
împătureați
ÎMPĂTURÍ, împăturesc, vb. IV. Tranz. A strânge o pătură, o haină, o pânză, o hârtie etc. prin îndoirea de mai multe ori. [Var.: împăturá vb. I] – În + pătură. DOOM
!împăturí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. împăturésc, imperf. 3 sg. împătureá; conj. prez. 3 să împătureáscă
împăturesc
ÎMPĂTURÍ, împăturesc, vb. IV. Tranz. A strânge o pătură, o haină, o pânză, o hârtie etc. prin îndoirea de mai multe ori. [Var.: împăturá vb. I] – În + pătură. DOOM
!împăturí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. împăturésc, imperf. 3 sg. împătureá; conj. prez. 3 să împătureáscă
împăturește
ÎMPĂTURÍ, împăturesc, vb. IV. Tranz. A strânge o pătură, o haină, o pânză, o hârtie etc. prin îndoirea de mai multe ori. [Var.: împăturá vb. I] – În + pătură. DOOM
!împăturí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. împăturésc, imperf. 3 sg. împătureá; conj. prez. 3 să împătureáscă
împăturești
ÎMPĂTURÍ, împăturesc, vb. IV. Tranz. A strânge o pătură, o haină, o pânză, o hârtie etc. prin îndoirea de mai multe ori. [Var.: împăturá vb. I] – În + pătură. DOOM
!împăturí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. împăturésc, imperf. 3 sg. împătureá; conj. prez. 3 să împătureáscă
împături
ÎMPĂTURÍ, împăturesc, vb. IV. Tranz. A strânge o pătură, o haină, o pânză, o hârtie etc. prin îndoirea de mai multe ori. [Var.: împăturá vb. I] – În + pătură. DOOM
!împăturí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. împăturésc, imperf. 3 sg. împătureá; conj. prez. 3 să împătureáscă
împăturii
ÎMPĂTURÍ, împăturesc, vb. IV. Tranz. A strânge o pătură, o haină, o pânză, o hârtie etc. prin îndoirea de mai multe ori. [Var.: împăturá vb. I] – În + pătură. DOOM
!împăturí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. împăturésc, imperf. 3 sg. împătureá; conj. prez. 3 să împătureáscă
împăturim
ÎMPĂTURÍ, împăturesc, vb. IV. Tranz. A strânge o pătură, o haină, o pânză, o hârtie etc. prin îndoirea de mai multe ori. [Var.: împăturá vb. I] – În + pătură. DOOM
!împăturí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. împăturésc, imperf. 3 sg. împătureá; conj. prez. 3 să împătureáscă
împăturind
ÎMPĂTURÍ, împăturesc, vb. IV. Tranz. A strânge o pătură, o haină, o pânză, o hârtie etc. prin îndoirea de mai multe ori. [Var.: împăturá vb. I] – În + pătură. DOOM
!împăturí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. împăturésc, imperf. 3 sg. împătureá; conj. prez. 3 să împătureáscă
împăturire
ÎMPĂTURÍ, împăturesc, vb. IV. Tranz. A strânge o pătură, o haină, o pânză, o hârtie etc. prin îndoirea de mai multe ori. [Var.: împăturá vb. I] – În + pătură. DOOM
!împăturí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. împăturésc, imperf. 3 sg. împătureá; conj. prez. 3 să împătureáscă
împăturire
ÎMPĂTURÍRE, împăturiri, s. f. Acțiunea de a împături. [Var.: împăturáre s. f.] – V. împături. DOOM
!împăturíre s. f., g.-d. art. împăturírii; pl. împăturíri
împăturirea
ÎMPĂTURÍRE, împăturiri, s. f. Acțiunea de a împături. [Var.: împăturáre s. f.] – V. împături. DOOM
!împăturíre s. f., g.-d. art. împăturírii; pl. împăturíri
împăturiri
ÎMPĂTURÍRE, împăturiri, s. f. Acțiunea de a împături. [Var.: împăturáre s. f.] – V. împături. DOOM
!împăturíre s. f., g.-d. art. împăturírii; pl. împăturíri
împăturirii
ÎMPĂTURÍRE, împăturiri, s. f. Acțiunea de a împături. [Var.: împăturáre s. f.] – V. împături. DOOM
!împăturíre s. f., g.-d. art. împăturírii; pl. împăturíri
împăturirile
ÎMPĂTURÍRE, împăturiri, s. f. Acțiunea de a împături. [Var.: împăturáre s. f.] – V. împături. DOOM
!împăturíre s. f., g.-d. art. împăturírii; pl. împăturíri
împăturirilor
ÎMPĂTURÍRE, împăturiri, s. f. Acțiunea de a împături. [Var.: împăturáre s. f.] – V. împături. DOOM
!împăturíre s. f., g.-d. art. împăturírii; pl. împăturíri
împăturiră
ÎMPĂTURÍ, împăturesc, vb. IV. Tranz. A strânge o pătură, o haină, o pânză, o hârtie etc. prin îndoirea de mai multe ori. [Var.: împăturá vb. I] – În + pătură. DOOM
!împăturí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. împăturésc, imperf. 3 sg. împătureá; conj. prez. 3 să împătureáscă
împăturirăm
ÎMPĂTURÍ, împăturesc, vb. IV. Tranz. A strânge o pătură, o haină, o pânză, o hârtie etc. prin îndoirea de mai multe ori. [Var.: împăturá vb. I] – În + pătură. DOOM
!împăturí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. împăturésc, imperf. 3 sg. împătureá; conj. prez. 3 să împătureáscă
împăturirăți
ÎMPĂTURÍ, împăturesc, vb. IV. Tranz. A strânge o pătură, o haină, o pânză, o hârtie etc. prin îndoirea de mai multe ori. [Var.: împăturá vb. I] – În + pătură. DOOM
!împăturí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. împăturésc, imperf. 3 sg. împătureá; conj. prez. 3 să împătureáscă
împăturise
ÎMPĂTURÍ, împăturesc, vb. IV. Tranz. A strânge o pătură, o haină, o pânză, o hârtie etc. prin îndoirea de mai multe ori. [Var.: împăturá vb. I] – În + pătură. DOOM
!împăturí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. împăturésc, imperf. 3 sg. împătureá; conj. prez. 3 să împătureáscă
împăturisem
ÎMPĂTURÍ, împăturesc, vb. IV. Tranz. A strânge o pătură, o haină, o pânză, o hârtie etc. prin îndoirea de mai multe ori. [Var.: împăturá vb. I] – În + pătură. DOOM
!împăturí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. împăturésc, imperf. 3 sg. împătureá; conj. prez. 3 să împătureáscă
împăturiseră
ÎMPĂTURÍ, împăturesc, vb. IV. Tranz. A strânge o pătură, o haină, o pânză, o hârtie etc. prin îndoirea de mai multe ori. [Var.: împăturá vb. I] – În + pătură. DOOM
!împăturí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. împăturésc, imperf. 3 sg. împătureá; conj. prez. 3 să împătureáscă
împăturiserăm
ÎMPĂTURÍ, împăturesc, vb. IV. Tranz. A strânge o pătură, o haină, o pânză, o hârtie etc. prin îndoirea de mai multe ori. [Var.: împăturá vb. I] – În + pătură. DOOM
!împăturí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. împăturésc, imperf. 3 sg. împătureá; conj. prez. 3 să împătureáscă
împăturiserăți
ÎMPĂTURÍ, împăturesc, vb. IV. Tranz. A strânge o pătură, o haină, o pânză, o hârtie etc. prin îndoirea de mai multe ori. [Var.: împăturá vb. I] – În + pătură. DOOM
!împăturí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. împăturésc, imperf. 3 sg. împătureá; conj. prez. 3 să împătureáscă
împăturiseși
ÎMPĂTURÍ, împăturesc, vb. IV. Tranz. A strânge o pătură, o haină, o pânză, o hârtie etc. prin îndoirea de mai multe ori. [Var.: împăturá vb. I] – În + pătură. DOOM
!împăturí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. împăturésc, imperf. 3 sg. împătureá; conj. prez. 3 să împătureáscă
împăturiseți
ÎMPĂTURÍ, împăturesc, vb. IV. Tranz. A strânge o pătură, o haină, o pânză, o hârtie etc. prin îndoirea de mai multe ori. [Var.: împăturá vb. I] – În + pătură. DOOM
!împăturí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. împăturésc, imperf. 3 sg. împătureá; conj. prez. 3 să împătureáscă
împăturit
ÎMPĂTURÍ, împăturesc, vb. IV. Tranz. A strânge o pătură, o haină, o pânză, o hârtie etc. prin îndoirea de mai multe ori. [Var.: împăturá vb. I] – În + pătură. DOOM
!împăturí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. împăturésc, imperf. 3 sg. împătureá; conj. prez. 3 să împătureáscă
împăturit
ÎMPĂTURÍT, -Ă, împăturiți, -te, adj. (Despre pânză, hârtie etc.) Strâns prin îndoire repetată. [Var.: împăturát, -ă adj.] – V. împături.
împăturita
ÎMPĂTURÍT, -Ă, împăturiți, -te, adj. (Despre pânză, hârtie etc.) Strâns prin îndoire repetată. [Var.: împăturát, -ă adj.] – V. împături.
împăturite
ÎMPĂTURÍT, -Ă, împăturiți, -te, adj. (Despre pânză, hârtie etc.) Strâns prin îndoire repetată. [Var.: împăturát, -ă adj.] – V. împături.
împăturitei
ÎMPĂTURÍT, -Ă, împăturiți, -te, adj. (Despre pânză, hârtie etc.) Strâns prin îndoire repetată. [Var.: împăturát, -ă adj.] – V. împături.
împăturitele
ÎMPĂTURÍT, -Ă, împăturiți, -te, adj. (Despre pânză, hârtie etc.) Strâns prin îndoire repetată. [Var.: împăturát, -ă adj.] – V. împături.
împăturitelor
ÎMPĂTURÍT, -Ă, împăturiți, -te, adj. (Despre pânză, hârtie etc.) Strâns prin îndoire repetată. [Var.: împăturát, -ă adj.] – V. împături.
împăturitul
ÎMPĂTURÍT, -Ă, împăturiți, -te, adj. (Despre pânză, hârtie etc.) Strâns prin îndoire repetată. [Var.: împăturát, -ă adj.] – V. împături.
împăturitului
ÎMPĂTURÍT, -Ă, împăturiți, -te, adj. (Despre pânză, hârtie etc.) Strâns prin îndoire repetată. [Var.: împăturát, -ă adj.] – V. împături.
împăturiși
ÎMPĂTURÍ, împăturesc, vb. IV. Tranz. A strânge o pătură, o haină, o pânză, o hârtie etc. prin îndoirea de mai multe ori. [Var.: împăturá vb. I] – În + pătură. DOOM
!împăturí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. împăturésc, imperf. 3 sg. împătureá; conj. prez. 3 să împătureáscă
împăturiți
ÎMPĂTURÍ, împăturesc, vb. IV. Tranz. A strânge o pătură, o haină, o pânză, o hârtie etc. prin îndoirea de mai multe ori. [Var.: împăturá vb. I] – În + pătură. DOOM
!împăturí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. împăturésc, imperf. 3 sg. împătureá; conj. prez. 3 să împătureáscă
împăturiți
ÎMPĂTURÍT, -Ă, împăturiți, -te, adj. (Despre pânză, hârtie etc.) Strâns prin îndoire repetată. [Var.: împăturát, -ă adj.] – V. împături.
împăturiții
ÎMPĂTURÍT, -Ă, împăturiți, -te, adj. (Despre pânză, hârtie etc.) Strâns prin îndoire repetată. [Var.: împăturát, -ă adj.] – V. împături.
împăturiților
ÎMPĂTURÍT, -Ă, împăturiți, -te, adj. (Despre pânză, hârtie etc.) Strâns prin îndoire repetată. [Var.: împăturát, -ă adj.] – V. împături.
împăuna
ÎMPĂUNÁ, împăunez, vb. I. Refl. A se făli, a se mândri, a se fuduli. [Pr.: -pă-u-] – În + păun (după fr. pavaner). DOOM
!împăuná (a se ~) (-pă-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se împăuneáză
împăunai
ÎMPĂUNÁ, împăunez, vb. I. Refl. A se făli, a se mândri, a se fuduli. [Pr.: -pă-u-] – În + păun (după fr. pavaner). DOOM
!împăuná (a se ~) (-pă-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se împăuneáză
împăunam
ÎMPĂUNÁ, împăunez, vb. I. Refl. A se făli, a se mândri, a se fuduli. [Pr.: -pă-u-] – În + păun (după fr. pavaner). DOOM
!împăuná (a se ~) (-pă-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se împăuneáză
împăunare
ÎMPĂUNÁ, împăunez, vb. I. Refl. A se făli, a se mândri, a se fuduli. [Pr.: -pă-u-] – În + păun (după fr. pavaner). DOOM
!împăuná (a se ~) (-pă-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se împăuneáză
împăunare
ÎMPĂUNÁRE, împăunări, s. f. Acțiunea de a se împăuna. [Pr.: -pă-u-] – V. împăuna. DOOM
împăunáre (-pă-u-) s. f., g.-d. art. împăunắrii; pl. împăunắri
împăunarea
ÎMPĂUNÁRE, împăunări, s. f. Acțiunea de a se împăuna. [Pr.: -pă-u-] – V. împăuna. DOOM
împăunáre (-pă-u-) s. f., g.-d. art. împăunắrii; pl. împăunắri
împăunară
ÎMPĂUNÁ, împăunez, vb. I. Refl. A se făli, a se mândri, a se fuduli. [Pr.: -pă-u-] – În + păun (după fr. pavaner). DOOM
!împăuná (a se ~) (-pă-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se împăuneáză
împăunarăm
ÎMPĂUNÁ, împăunez, vb. I. Refl. A se făli, a se mândri, a se fuduli. [Pr.: -pă-u-] – În + păun (după fr. pavaner). DOOM
!împăuná (a se ~) (-pă-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se împăuneáză
împăunarăți
ÎMPĂUNÁ, împăunez, vb. I. Refl. A se făli, a se mândri, a se fuduli. [Pr.: -pă-u-] – În + păun (după fr. pavaner). DOOM
!împăuná (a se ~) (-pă-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se împăuneáză
împăunase
ÎMPĂUNÁ, împăunez, vb. I. Refl. A se făli, a se mândri, a se fuduli. [Pr.: -pă-u-] – În + păun (după fr. pavaner). DOOM
!împăuná (a se ~) (-pă-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se împăuneáză
împăunasem
ÎMPĂUNÁ, împăunez, vb. I. Refl. A se făli, a se mândri, a se fuduli. [Pr.: -pă-u-] – În + păun (după fr. pavaner). DOOM
!împăuná (a se ~) (-pă-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se împăuneáză
împăunaseră
ÎMPĂUNÁ, împăunez, vb. I. Refl. A se făli, a se mândri, a se fuduli. [Pr.: -pă-u-] – În + păun (după fr. pavaner). DOOM
!împăuná (a se ~) (-pă-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se împăuneáză
împăunaserăm
ÎMPĂUNÁ, împăunez, vb. I. Refl. A se făli, a se mândri, a se fuduli. [Pr.: -pă-u-] – În + păun (după fr. pavaner). DOOM
!împăuná (a se ~) (-pă-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se împăuneáză
împăunaserăți
ÎMPĂUNÁ, împăunez, vb. I. Refl. A se făli, a se mândri, a se fuduli. [Pr.: -pă-u-] – În + păun (după fr. pavaner). DOOM
!împăuná (a se ~) (-pă-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se împăuneáză
împăunaseși
ÎMPĂUNÁ, împăunez, vb. I. Refl. A se făli, a se mândri, a se fuduli. [Pr.: -pă-u-] – În + păun (după fr. pavaner). DOOM
!împăuná (a se ~) (-pă-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se împăuneáză
împăunaseți
ÎMPĂUNÁ, împăunez, vb. I. Refl. A se făli, a se mândri, a se fuduli. [Pr.: -pă-u-] – În + păun (după fr. pavaner). DOOM
!împăuná (a se ~) (-pă-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se împăuneáză
împăunat
ÎMPĂUNÁ, împăunez, vb. I. Refl. A se făli, a se mândri, a se fuduli. [Pr.: -pă-u-] – În + păun (după fr. pavaner). DOOM
!împăuná (a se ~) (-pă-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se împăuneáză
împăunat
ÎMPĂUNÁT, -Ă, împăunați, -te, adj. 1. (Rar) împodobit cu pene (de păun). 2. Mândru, înfumurat. [Pr.: -pă-u-] – V. împăuna.
împăunata
ÎMPĂUNÁT, -Ă, împăunați, -te, adj. 1. (Rar) împodobit cu pene (de păun). 2. Mândru, înfumurat. [Pr.: -pă-u-] – V. împăuna.
împăunate
ÎMPĂUNÁT, -Ă, împăunați, -te, adj. 1. (Rar) împodobit cu pene (de păun). 2. Mândru, înfumurat. [Pr.: -pă-u-] – V. împăuna.
împăunatei
ÎMPĂUNÁT, -Ă, împăunați, -te, adj. 1. (Rar) împodobit cu pene (de păun). 2. Mândru, înfumurat. [Pr.: -pă-u-] – V. împăuna.
împăunatele
ÎMPĂUNÁT, -Ă, împăunați, -te, adj. 1. (Rar) împodobit cu pene (de păun). 2. Mândru, înfumurat. [Pr.: -pă-u-] – V. împăuna.
împăunatelor
ÎMPĂUNÁT, -Ă, împăunați, -te, adj. 1. (Rar) împodobit cu pene (de păun). 2. Mândru, înfumurat. [Pr.: -pă-u-] – V. împăuna.
împăunatul
ÎMPĂUNÁT, -Ă, împăunați, -te, adj. 1. (Rar) împodobit cu pene (de păun). 2. Mândru, înfumurat. [Pr.: -pă-u-] – V. împăuna.
împăunatului
ÎMPĂUNÁT, -Ă, împăunați, -te, adj. 1. (Rar) împodobit cu pene (de păun). 2. Mândru, înfumurat. [Pr.: -pă-u-] – V. împăuna.
împăunau
ÎMPĂUNÁ, împăunez, vb. I. Refl. A se făli, a se mândri, a se fuduli. [Pr.: -pă-u-] – În + păun (după fr. pavaner). DOOM
!împăuná (a se ~) (-pă-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se împăuneáză
împăunași
ÎMPĂUNÁ, împăunez, vb. I. Refl. A se făli, a se mândri, a se fuduli. [Pr.: -pă-u-] – În + păun (după fr. pavaner). DOOM
!împăuná (a se ~) (-pă-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se împăuneáză
împăunați
ÎMPĂUNÁ, împăunez, vb. I. Refl. A se făli, a se mândri, a se fuduli. [Pr.: -pă-u-] – În + păun (după fr. pavaner). DOOM
!împăuná (a se ~) (-pă-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se împăuneáză
împăunați
ÎMPĂUNÁT, -Ă, împăunați, -te, adj. 1. (Rar) împodobit cu pene (de păun). 2. Mândru, înfumurat. [Pr.: -pă-u-] – V. împăuna.
împăunații
ÎMPĂUNÁT, -Ă, împăunați, -te, adj. 1. (Rar) împodobit cu pene (de păun). 2. Mândru, înfumurat. [Pr.: -pă-u-] – V. împăuna.
împăunaților
ÎMPĂUNÁT, -Ă, împăunați, -te, adj. 1. (Rar) împodobit cu pene (de păun). 2. Mândru, înfumurat. [Pr.: -pă-u-] – V. împăuna.
împăunează
ÎMPĂUNÁ, împăunez, vb. I. Refl. A se făli, a se mândri, a se fuduli. [Pr.: -pă-u-] – În + păun (după fr. pavaner). DOOM
!împăuná (a se ~) (-pă-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se împăuneáză
împăunez
ÎMPĂUNÁ, împăunez, vb. I. Refl. A se făli, a se mândri, a se fuduli. [Pr.: -pă-u-] – În + păun (după fr. pavaner). DOOM
!împăuná (a se ~) (-pă-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se împăuneáză
împăuneze
ÎMPĂUNÁ, împăunez, vb. I. Refl. A se făli, a se mândri, a se fuduli. [Pr.: -pă-u-] – În + păun (după fr. pavaner). DOOM
!împăuná (a se ~) (-pă-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se împăuneáză
împăunezi
ÎMPĂUNÁ, împăunez, vb. I. Refl. A se făli, a se mândri, a se fuduli. [Pr.: -pă-u-] – În + păun (după fr. pavaner). DOOM
!împăuná (a se ~) (-pă-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se împăuneáză
împăunând
ÎMPĂUNÁ, împăunez, vb. I. Refl. A se făli, a se mândri, a se fuduli. [Pr.: -pă-u-] – În + păun (după fr. pavaner). DOOM
!împăuná (a se ~) (-pă-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se împăuneáză
împăunînd
ÎMPĂUNÁ, împăunez, vb. I. Refl. A se făli, a se mândri, a se fuduli. [Pr.: -pă-u-] – În + păun (după fr. pavaner). DOOM
!împăuná (a se ~) (-pă-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se împăuneáză
împăunări
ÎMPĂUNÁRE, împăunări, s. f. Acțiunea de a se împăuna. [Pr.: -pă-u-] – V. împăuna. DOOM
împăunáre (-pă-u-) s. f., g.-d. art. împăunắrii; pl. împăunắri
împăunării
ÎMPĂUNÁRE, împăunări, s. f. Acțiunea de a se împăuna. [Pr.: -pă-u-] – V. împăuna. DOOM
împăunáre (-pă-u-) s. f., g.-d. art. împăunắrii; pl. împăunắri
împăunările
ÎMPĂUNÁRE, împăunări, s. f. Acțiunea de a se împăuna. [Pr.: -pă-u-] – V. împăuna. DOOM
împăunáre (-pă-u-) s. f., g.-d. art. împăunắrii; pl. împăunắri
împăunărilor
ÎMPĂUNÁRE, împăunări, s. f. Acțiunea de a se împăuna. [Pr.: -pă-u-] – V. împăuna. DOOM
împăunáre (-pă-u-) s. f., g.-d. art. împăunắrii; pl. împăunắri